Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112

ANALIZA STATISTI CĂ a intervenţiilor produse în primele trei luni ale anului 2011
I. CARACTERISTICI GENERALE În primele trei luni ale anului 2011, în zona  de competenţă a inspectoratului au fost înregistrate un număr de 992 situaţii de urgenţă, deasemenea au mai fost înregistrate un număr de 106 alte situaţii (alarme false, deplasări fără intervenţie sau forţele au fost întoarse din drum), astfel: SITUAŢII DE URGENŢĂ: 992, din care:  109 intervenţii pentru stingere, din care:
45 incendii stinse de subunităţile inspectoratului; 45 incendii stinse de subunităţile inspectoratului în colaborare cu S.V.S.U.; 14 incendii stinse de S.V.S.U.; 1 incendiu stins de populaţie; 2 incendii stinse de personalul de la locul de muncă; 1 incendiu stins de I.S.U. Vaslui în cooperare cu S.V.S.U.; 1 incendiu stins de I.S.U. Neamţ în cooperare cu S.V.S.U. 36 misiuni de asanare; 3 misiuni de distrugere a muniţiei.

colonel IAMANDI Dan-Paul Adjunct inspector şef

706 intervenţii S.M.U.R.D., din care:

-

11 intervenţii pentru salvarea animalelor.  11 intervenţii la fenomene meteo periculoase.  37 alte intervenţii.  ALTE SITUAŢII: 106, din care:  71 alte solicitări de intervenţii pentru stingere, din care: 
11deplasări fără intervenţie; 47 întors din drum; 13 alarme false;

- 658 intervenţii medicale; - 38 intervenţii pentru asistenţa persoanelor; - 10 intervenţii la accidente rutiere.

 

79 arderi necontrolate. 39 intervenţii pirotehnice, din care:
-

2011 992 109 (+)

-

35 alte solicitări pentru intervenţii S.M.U.R.D:
19 deplasări fără intervenţie; 9 întors din drum; 7 alarme false;

Categorii de intervenţii Total situaţii de urgenţă

2010 1061 125

(-) 69 16

% 6 13 203 26

Intervenţii pentru stingerea incendiilor

Arderi necontrolate 26 79 53 Intervenţii pentru ridicarea 31 39 8 muniţiei rămase neexplodate Intervenţii SMURD 814 706 Alte tipuri de intervenţie 65 59 Bunuri salvate şi pagube produse la incendii Bunuri salvate 10.384 mii lei 12.808 mii lei 2.424 Pagube 1.899 mii lei 1.197 mii lei Persoane asistate la intervenţii SMURD / salvate la incendii Persoane asistate SMURD 882 775 Persoane salvate la incendii 8 13 5 Victime înregistrate la incendii Răniţi 5 4 Decedaţi 4 4 –2–

108 6 702 107 1

13 9 23 37 12 63 20

Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011 – SALVATORII IEŞENI

Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112

Repartizarea incendiilor pe ramuri economice
3 3

4

1 1 1

1

6

1

3

5

80

Gospodării ale populaţiei Mijloace de transport individual

Comerţ Hoteluri, restaurante

Transport depozitare Adm.publică
Industria de prelucrare

Construcţii Energie electrică , gaze, apă
Tranzactii imobiliare

Terenuri aflate în afara perimetrului gospodăriei

Alte acticităţi de servicii colective şi personale

c. cauzele probabile producerii incendiilor Nr. Cauza 2010 crt 47 1. Coşuri, burlane de fum defecte 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Instalaţii electrice defecte Focul deschis Acţiuni intenţionate Foc deschis în spaţii închise Cenuşă, jar, scântei Mijloace de încălzire nesupravegheate Fumatul Aparate sub tensiune nesupravegheate 20 9 9 6 6 5 5 4 3 3 3 2 1

2011 28 14 9 7 8 9 3 11 7 2 3 4 1 1

(+)

(-) 19 6 2

Procent % 40 30 22 33 50

2 3 2 6 3 1 1 1

40 120 75 33 33 50

10. Sisteme de încălzire defecte 11. Mijloace de încălzire improvizate 12. Jocul copiilor cu focul 13. Sudură 14. Echipamente el. improvizate –4–

Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011 – SALVATORII IEŞENI

Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112 Nr. crt Cauza 2010 1 1 0 125 2011 1 0 1 109 1 16 13 1 100 (+) (-) Procent %

15. Scurgeri de produse inflamabile 16. Accident urmat de incendiu 17. Nereguli organizatorice TOTAL

Cauzele probabile producerii incendiilor
1 3 11 7 14 9 3 8 7
Instalaţii electrice defecte Foc deschis în spaţii închise Cenuşă, jar, scântei
Fumatul

2

4

9

1

1

1

28

Coşuri, burlane de fum defecte Acţiuni intenţionate Mijloace de încălzire nesupravegheate
Aparate sub tensiune nesupravegheate

Mijloace de încălzire improvizate Sisteme de încălzire defecte Focul deschis Nereguli organizatorice

Sudură Jocul copiilor cu focul Scurgeri de produse inflamabile Echipamente el improvizate

d. incendii produse la locuinţe şi anexe Din totalul de 109 incendii produse în zona de competenţă a inspectoratului, un număr de 80 incendii au fost produse la gospodăriile cetăţenilor, din care: - locuinţe : 55  case individuale: 49;  apartamente în blocuri de locuit: 6; - anexe gospodăreşti: 15; - depozite de furaje: 10. Cauzele producerii incendiilor la gospodăriile populaţiei sunt următoarele: Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. Cauza Coşuri, burlane de fum defecte Instalaţii electrice defecte Focul deschis Acţiuni intenţionate Cenuşă, jar, scântei Foc deschis în spaţii închise 2010 44 9 7 6 6 5 2011 27 3 7 5 7 6 (+) (-) 17 6 1 1 1 Procent % 39 67 17 17 20 –5–

SALVATORII IEŞENI - Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011

Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112 Nr. crt. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. Cauza Mijloace de încălzire nesupravegheate Fumatul Jocul copiilor cu focul Sisteme de încălzire defecte Aparate electrice sub tensiune nesupravegheate Mijloace de încălzire improvizate Echipamente el improvizate Scurgeri de produse inflamabile Nereguli organizatorice TOTAL 2010 5 4 3 2 2 2 1 0 0 96 2011 3 8 3 2 5 2 0 1 1 80 (+) 4 (-) 2 Procent % 40

3

150 1 100

1 1 16

17

e. victime rezultate în urma producerii incendiilor Ca urmare a incendiilor produse în perioada analizată, 4 persoane au decedat şi 4 persoane au fost rănite. Cauzele producerii incendiilor soldate cu victime, sunt:
-

Persoanele decedate au avut vârste cuprinse între: Persoanele rănite au vârsta cuprinsă între:
15 şi 25 ani: 1 persoană; 26 şi 55 ani: 2 persoane; 56 şi 70 ani: 1 persoană. 15 şi 25 ani: 1 persoană; peste 70 ani: 3 persoane.

-

mijloace de încălzire improvizate:1 decedat; cenuşă, jar şi scântei de la instalaţiile de încălzit: 2 decedaţi; instalaţii electrice defecte: 1 decedat şi 1 rănit; foc deschis în spaţii închise: 1 rănit; foc deschis: 1 rănit; aparate electrice sub tensiune nesupravegheate: 1 rănit.

Localităţile unde s-au produs cele mai multe incendii: Iaşi (37), Ţibana (5), Holboca (4), Ciurea (3), Moţca (3), Paşcani (3), Tomeşti (3) şi Prisăcani (3).

III. ANALIZA STATISTICĂ A INTERVENŢIILOR PIROTEHNICE În primele trei luni ale anului 2011, echipa cartuşe. De asemenea, a fost asanată o suprafaţă pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 Iaşi a de aproximativ 542 m2 de teren. executat un număr de 36 misiuni pirotehnice de Repartizarea intervenţiilor pe ramuri asanare a muniţiei şi 3 misiuni pentru distrugerea economice se prezintă astfel: muniţiei descoperite, fiind ridicate şi depozitate în - terenuri virane sau agricole – 25 (64%); vederea distrugerii un număr de 21 bombe - gospodării ale populaţiei – 11 (28%); aruncător, 1 stabilizator, 1 bombă aviaţie, 16 - alte activităţi de servicii colective, sociale şi proiectile explozive, 1 proiectil reactiv, 18 proiectile personale – 2 (5%); perforante, 1 grenadă antitanc, 2 grenade fumigene, - silvicultură - 1 (3%). 1 grenadă ofensivă, 3 grenade defensive, 1 pistol şi 8 IV. INTERVENŢII S.M.U.R.D. Serviciul mobil de urgenţă, resuscitare şi descarcerare a intervenit în primele trei luni ale anului 2011 la un număr de:
658 intervenţii medicale (93 %); 38 intervenţii pentru asistenţa persoanelor (5 %); 10 intervenţii pentru descarcerare (2 %).

Au fost 676 intervenţii la care a participat cel puţin 1 echipaj medical (611 persoane transportate + 125 persoane asistate).

–6–

Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011 – SALVATORII IEŞENI

Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112 distrus o familie luându-le sprijinul şi sfărmândule visele. În toiul intervenţiei a fost identificată victima decedată. Pompierii au aflat că este fostul lor coleg, Dănuţ Condurache. Se putea citi durerea pe chipul celor care îl cunoscuseră şi care lucraseră cu el. Ochii înlăcrimaţi şi mâinile tremurânde ale pompierilor puteau spune fără cuvinte câtă suferinţă poţi resimţi atunci când iţi vezi camaradul fără viaţă iar tu eşti în situaţia de a numai putea face nimic pentru el, pentru un OM care a ales în tinereţe să facă parte din rândul bravilor salvatori ieşeni. În ultimii nouă ani a fost agent la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Şi aici, ca şi la Grupul de Pompieri, colegii şi-l amintesc ca “un om extraordinar, care ar fi sărit în ajutorul oricui’’. Cum altfel ar putea fi un om care a ales să apere ţara cu preţul vieţii, care a îmbrăcat uniforma de militar ! Probabil nu s-a gândit nicio clipă că îşi va pierde viaţa într-un accident. Era prea calm şi prea calculat ca să poată să se întâmple asta din vina lui. Neşansa a făcut ca în acea zi, în timpul serviciului fiind, să se afle acolo, lângă linia de tramvai şi totul să se sfârşească. Un sfârşit tragic şi cumplit de dureros pentru familie, pentru prieteni, pentru colegi si chiar pentru cei care au fost martori la nenorocire. A fost înmormântat cu onoruri militare şi a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni, într-o zi senină precum îi era firea. În semn de cinste şi de preţuire familia a primit drapelul ţării, drapel al ţării pe care Dănuţ a ales de mult să o slujească cu cinste şi dăruire. Pentru mulţi dintre noi dealul Copoului nu va mai reprezenta doar un loc în care poţi merge la plimbare, loc în care poţi să găseşti linistea. Va fi şi locul în care Dănut în mod cu totul şi cu totul nedrept şi-a pierdut viaţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Drapel în bernă
de Gabriel Grecu în memoria colegului său, Dănuţ Condurache:

O unitate-ntreagă plânge şi suspină Un fluviu de durere a inundat o zi senină Iar orologiile toate-au îngheţat Când tragica năpastă am aflat Un prieten bun, cu inima prea plină de iubire Într-o secundă cruntă a plecat spre nemurire Iar chipul său cel cald şi binevoitor E astăzi rece şi provoacă dureros fior La catafalcul tău, o ţară stă înmărmurită Ard lumânări, ce amintesc de clipa cumplită Suntem cu toţii doar lacrimi şi suspin Of Doamne, pentru ce aşa un violent destin? Azi tricolorul este coborât în bernă Să dea de veste lumii că viaţa este ternă Venim la tine cu frunţile plecate de durere Şi inimi îngheţate, fără mângâiere Ai fost şi vei rămâne colegul minunat Părintele cel bun şi soţul devotat Acum din cer ne vei veghea necontenit Adio camarade mult iubit!

–8–

Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011 – SALVATORII IEŞENI

Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112 acordare a ajutorului medical de victimelor în Punctul Medical Avansat. urgenţă

Scenariul de desfăşurarea a acţiunilor de intervenţie a fost dezvoltat pe particularităţile unei intervenţii complexe pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă determinată de producerea unui accident feroviar grav între un tren de călători şi unul de transport marfă (substanţe periculoase), identificarea soluţiilor oportune şi optime în vederea limitării consecinţelor grave determinate de aceste tipuri de evenimente Astfel, în cadrul exerciţiului au fost prevăzute secvenţe de antrenare în vederea executării misiunilor de localizare şi stingere incendii la garnituri de tren, descarcerare, căutare – salvare – evacuare, acordare ajutor medical de urgenţă, izolarea zonei şi luarea măsurilor corespunzătoare specifice în situaţii de deversare substanţe periculoase. Pentru forţele de poliţie au fost stabilite misiuni specifice de îndrumare, control, restricţionare a circulaţiei; pentru forţele de poliţie transporturi – misiuni specifice de asigurarea protecţiei locului producerii evenimentului în vederea păstrării intacte a indiciilor, probelor existente şi efectuarea investigaţiilor necesare stabilirii cauzelor de producere a accidentului feroviar. Forţelor de jandarmi li s-au repartizat misiuni de balizare a zonei şi interzicerea accesului persoanelor neautorizate şi curioşilor în zona acţiunilor de intervenţie, realizarea unor cordoane de protecţie în zonele stabilite de comandantul acţiunii, precum şi sprijinirea forţelor de intervenţie pentru evacuarea persoanelor din zona afectată de eveniment şi transportul acestora în afara ariei afectate. Pentru personalul echipelor de intervenţie medicală au fost stabilite misiuni de coordonare a punerii în funcţiune a Punctului Medical Avansat, de realizare a „triajului de câmp” precum şi de SALVATORII IEŞENI -

Echipele specifice de intervenţie din cadrul sucursalelor (subunităţilor) locale feroviare au avut atribuite misiuni specifice conform prevederilor planurilor proprii de intervenţie, normativelor proprii, precum şi Protocolului stabilit la nivel naţional – Managementul unitar al forţelor participante la intervenţia în cazul accidentelor pe calea ferată.

Conform prevederilor Planului roşu de intervenţie, comandantul acţiunii (Comandantul Operaţiunilor de Salvare – COS) împreună cu medicul şef SMURD (Directorul Operaţiunilor de Salvare Medicală – DSM) au avut ca sarcină evaluarea scenei accidentului şi stabilirea modului de cooperare cu celelalte structuri de intervenţie în vederea acordării ajutorului medical de urgenţă unui număr de aproximativ 25 de victime din trenul de călători deraiat. În urma analizei efectuate şi evaluării modului de desfăşurare a exerciţiului, principala „lecţie învăţată” este aceea că acţiunile de pregătire a forţelor specializate care intervin în evenimente/accidente cu victime multiple au o importanţă deosebită întrucât este necesar ca toţii „factorii implicaţi” să cunoască foarte bine modul propriu de acţiune cât şi modul de acţiune a forţelor cu care se cooperează, având în vedere dinamica desfăşurării acestor acţiuni în cazul producerii unor evenimente reale. De asemenea în cazul producerii unor evenimente reale, în special în zone îndepărtate, greu accesibile ori pe timp de noapte, trebuie să se ţină seama de faptul că nu toate „capacităţile de intervenţie” pot avea un timp de răspuns foarte scurt având în vedere faptul că unele echipaje (îndeosebi de pe echipamentele regionale SMURD) sunt completate şi operaţionalizate cu personal care nu se află în tura de serviciu sau în UPU – SMURD. Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011 – 11 –

Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112 Autospeciala de cercetare chimică biologică – radioactivă – nucleară pe şasiu Mercedes Benz Vario are în dotare echipamente speciale de detectare, prelevare probe, analizare şi transport a materialelor contaminate, echipamente de decontaminare a personalului şi echipamente speciale pentru filtroventilaţie şi alimentare cu curent electric.

Autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă pe şasiu MAN 4x4 este dotată cu echipamente Holmatro pentru a interveni la descarcerări grele generate de

accidente feroviare, cutremure, accidente industriale. De asemenea, autospeciala are echipament medical pentru acordarea primului ajutor calificat persoanelor descarcerate.

Toate autospecialele au în dotare aparatură de ultima generaţie, echipament de comunicaţii şi echipament de protecţie foarte performante care oferă siguranţă personalului unităţii ce se deplasează la intervenţie. Astfel se micşorează timpul de intervenţie de la preluarea anunţului de producere a unei situaţii de urgenţă de către dispeceratul unităţii. Sunt asigurate astfel condiţiile de operativitate şi eficienţă în realizarea intervenţiei.

În perioada următoare, ca urmare a derulării contractelor de achiziţie de către Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, unitatea noastră va înlocui în totalitate autospecialele de stins incendii produse înainte de anul 2000 cu unele noi, capabile de a interveni în cel mai scurt timp la toate situaţiile de urgenţă la care suntem solicitaţi.

SALVATORII IEŞENI - Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011

– 13 –

Pentru situaţii de urgenţă apelaţi 112
rezistente spre a ne feri de căderea unor lămpi, obiecte de mobilă suprapuse, tencuieli, ornamentele etc;

C. După producerea unui cutremur este necesar să luăm următoarele măsuri:
- nu plecaţi imediat din locuinţă, este posibil să se producă replici ale seismului. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele speriate şi copii; - ajutaţi persoanele rănite sau prinse sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii căzute, să se degajeze; ATENŢIE! Nu mişcaţi răniţii grav (dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze), până la acordarea unui ajutor sanitar – medical calificat. - îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrînilor, calmaţii, asiguraţi-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care se produce seismul; - ascultaţi numai anunţurile posturilor de radioteleviziune şi recomandările acestora; - verificaţi preliminar starea instalaţiilor de electricitate, gaz, apă, canal din locuinţă; - părăsiţi calm locuinţa dupa seism, fără a lua cu dumneavoastră lucruri inutile. Verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire; - dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Dacă nu reuşiţi, procedaţi cu calm la spargerea geamurilor şi curăţaţi bine zona de cioburi, utilizând un scaun, o vaza metalica (lemn) etc. Mergeţi într-un loc deschis şi sigur (parc, stadion etc.); - fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri (replici) ulterioare primei mişcări seismice, care de regulă sunt mai reduse ca intensitate. Nu daţi crezare zvonurilor privind eventualele replici seismice şi urmările lor, utilizaţi numai informaţiile şi recomandările transmise oficial, recepţionate direct de dumneavoastră şi nu din auzite; - nu ascultaţi sfaturile unor aşa-zişi specialişti necunoscuţi de dumneavoastră care în asemenea situatii apar ad-hoc.

II. În afara locuinţei:
- dacă suntem surprinşi în afara unei locuinţe (clădiri) rămânem departe de aceasta, ne ferim de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri care de obicei se pot prăbuşi pe stradă; - dacă suntem la şcoală (serviciu), nu fugim la uşi, nu sărim pe fereastră, nu se aleargă pe scări, nu se utilizează liftul, nu se aleargă pe stradă. Deplasarea se face cu calm spre un loc deschis şi sigur; - dacă a trecut şocul puternic al seismului, se închid imediat sursele de foc cât se poate de repede, iar daca izbucnit un incendiu se intervine imediat; - dacă seismul ne surprinde în autoturism, ne oprim cât se poate de repede intr-un loc deschis, se evită clădirile prea aproape de stradă, podurile, pasajele subterane, liniile electrice aeriene, atenţie la firele de curent electric căzute; - dacă suntem într-un mijloc de transport în comun sau în tren, rămâneţi pe locul dumneavoastră până se termină mişcarea seismică. Conducătorul mijlocului de transport trebuie să oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele. În metrou păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii în tunel, fără a părăsi vagoanele; - dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, stadion, sală de şedinţă etc.) nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala poate produce mai multe victime decât cutremurul în sine. Staţi calm şi linistiti din imediata apropiere.

Acest articol nu încearcă să previzioneze un viitor cutremur cât să reamintească regulile de comportare, multe dintre acestea cunoscute de dumneavoastră. Mai este cunoscut faptul că, în cazul producerii unui cutremur persoanele nu se comportă ca într-o situaţie de normalitate oricât de pregătite şi instruite a fi.

SALVATORII IEŞENI - Anul 10, nr. 1, Aprilie 2011

– 15 –