P. 1
psihologie_judiciara

psihologie_judiciara

|Views: 26|Likes:
Published by Alexandra Iulia

More info:

Published by: Alexandra Iulia on May 01, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/01/2011

pdf

text

original

Universitatea Ecologică Bucureşti Facultatea de Psihologie

PSIHOLOGIE JUDICIARA

CONF. UNIV. DR. STEFAN ILLI

CAP. I. OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE Psihologia judiciară ca ştiin ă şi practică se adresează tuturor categoriilor de specialişti care participă la înfăptuirea justi iei şi ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor afla i sub inciden a legii. Psihologia judiciară – este o disciplină distinctă formativ aplicativă şi de cultură profesională având ca obiect studierea nuan ată a persoanei umane implicată în drama judiciară, în vederea ob inerii cunoştin elor şi a eviden ei legită ilor psihologice apte să fundamenteze, obiectivarea şi interpretarea corectă a comportamentului uman cu finalitate judiciară sau criminogenă. Psihologia judiciară studiază inteligen a, caracterul, aptitudinile sociale şi atitudinile morale ale delincventului recurgând la teste de psihologie experimentală. 1. Posibilitatea explicării comportamentului uman în termeni probabilistici Acceptarea ideii de ra ionalitate totală a ac iunilor umane – nu concordă cu punctul de vedere al psihologiei judiciare. - Inegalitatea înzestrării native (structuri temperamentale şi biotipologice infinite). - Transformările generate prin influen ele sociale – au dus la formarea de caractere şi personalită i care au resurse diferite de educabilitate, învă are şi subordonare fa ă de norma juridică. Omul ac ionează în mod obişnuit ra ional (dar poate ac iona şi automat sau chiar ira ional). Se impun deci: - ac iuni sociale pe linia sanogenezei prin măsuri de : - securitate socială - a normelor sociale şi juridice urmărindu-se reducerea manifestărilor de ira ionalitate. - Neomogenitatea mediilor de provenien ă – medii care exercită presiuni diferite generând necesită i şi motiva ii variate. - Rezisten a diferită la tenta ii generează nevoia de a ac iona la nivelul societă ii – pentru a proteja persoanele/de..indivizi.capabili.să.comita.acte antisociale. . Reversibilitatea.atitudinilor.la.omul.normal.sugereaza.si.favorizeaza.necesitatea deplasării accentului pe căi preventiv – ecologiste psihopedagogice. Iată considerentele de baza ale psihologiei judiciare de la care se porneşte în abordarea unei problematici vaste cum ar fi: - încercări de explicare a fenomenului infrac ional Actul infrac ional – obiect interdisciplinar de studiu, conceptul de comportament antisocial. a) Problema mărturiei judiciare care implică luarea în considerare a unor premise psihologice, legile percep iei – limitele psihofiziologice ale sensibilită ii, etc. - influen a factorilor obiectivi şi subiectivi, în procesele perceptive - calită ile procesului de memorare - personalitatea şi interesele martorului - buna credin ă b) Problematica psihologică a anchetei judiciare – raport anchetat – anchetator. Limitele anchetatorului (structura temperamental – caracterială). c) Abordarea victimei. d) Delicven a juvenilă – cauze şi recomandări.

2

e) Problematica psihologică a privării de libertate (reeducare – recuperare) f) Sistem metodologic propriu (teste, poligraf, etc.). In prezent se accentueaza preocuparile legate de studierea profilului criminalului a surprinderii unei realitati dinamice in derulare, a secventelor comportamentale, ele determina componenta psihologica a actiunii criminale permitand procurorului, judecatorului de instructie, organului de urmarire penale sa interpreteze motivatiile, intentiile, deprinderile, rationamentele, logica si sensul de organizare a conduitelor criminogene in ideea conturarii profilului psihologic pe baza caruia sa se poata delimita mai competent un cerc de banuiti. Profesionistul investigator – expertul psiholog lucreaza in principal pe baza fotografiilor criminalistice de la locul faptei si a datelor din dosarele medico – legale. El studiaza atent dosarul cauzei, examenul victimologic, stabilirea si evaluarea modului de operare, mobilul posibil al crimei si in final elaboreaza profilul psihologic al prezumtivului criminal, oferind organelor de urmarire penala „amprenta sa psihocomportamentala” si implicit sanse suplimentare cu grad rezonabil de credibilitate in identificarea acestuia. Domeniul psihologiei judiciare îl constituie în esen ă devian a, conduitele care se îndepărtează de la normele morale sau legale dominante într-o cultură dată. Psihologia judiciară studiază caracteristicile psihosociale ale participan ilor la ac iunea judiciară (infractor, victimă, martor, anchetator, magistrat, avocat, parte civilă, educator etc.), modul în care aceste caracteristici apar şi se manifestă în condi iile concrete şi speciale ale interac iunii lor în cele trei faze ale actului infrac ional: faza preinfrac ională, faza infrac ională propriu-zisă şi faza postinfrac ională (Bogdan, 1973; Buş, 1997 ). Psihologia judiciară urmăreşte obiective teoretice şi practice: Teoretice: - îmbunătă irea aparatului teoretico – conceptual şi asigurarea func ionalită ii acestuia. - elaborarea unor modele teoretico – explicative privind etiologia unor fenomene psihologice de care se ocupă. - validarea unor modele conceptuale teoretico – explicative ale psihologiei generale şi psihologiei sociale în urma testării acestora în mediul specific activită ii judiciare. Validarea.in.practica.judiciara.a. unor modele ştiin ifice elaborate de psihologia generală şi psihologia judiciară. Practic – aplicative: - elaborarea metodologiei specifice de cercetare desfasurarea unor cercetari pentru a evidentia legi şi reguli specifice activită ii judiciare - sa.ofere informa ii pertinente organelor judiciare menite.sa.confirme.necesitatea psihologiei.in.domeniul.judiciar - sa contribui efectiv la stabilirea adevărului şi aplicarea legii - să participe la elaborarea programelor de recuperare şi verificare a eficien ei acestora. - sa.se.implice prin mijloace specifice la organizarea unor programe de ac iune sociale preventive. - să ofere asisten ă psihologică de specialitate, sub forma expertizelor, organelor judiciare şi infractorilor. 2. Raporturi interdisciplinare Studiul comportamentului antisocial antrenează preocupări ştiin ifice diferite prin obiectul şi metodele lor specifice şi în consecin ă psihologia judiciară între ine raporturi interdisciplinare strânse cu:

3

Criminologia Drept Penal Criminalistica Sociologie Juridică Medicină Legal Psihologia generală şi psihologia socială Psihologie Judiciară

Psihodiagnostic Psihologie Generală Psihologie Experimentală: - psihofiziologia - psihopatologia Psihologie Socială

Principalele domenii de conexiune ale psihologiei judiciare Psihologia socială are raporturi strânse cu psihologia generală. Multe din conceptele şi metodele psihologiei sociale au fost elaborate la nivelul psihologiei generale, din cadrul căreia cea socială s-a desprins, devenind o ştiin ă de sine stătătoare. Constituirea psihologiei sociale ca domeniu ştiin ific cu principii, teze, concep ii şi metode proprii, s-a realizat în primele decenii ale secolului XX. De aici putem releva elementele psihologiei sociale: - este o ştiin ă relativ tânără. Dezvoltarea psihologiei sociale a căpătat accente impetuoase, odată cu manifestarea în cadrul vie ii sociale a unor puternice transformări economice, politice, culturale şi ştiin ifice care au produs schimbări fundamentale în via a indivizilor şi a colectivită ii umane. Printre aceşti factori putem men iona: industrializarea şi urbanizarea, creşterea spiritului revolu ionar al maselor, dezvoltarea explozivă a mijloacelor de informare şi comunicare în masă, etc. - are caracter interdisciplinar – ceea ce înscrie psihologia socială pe una din coordonatele esen iale ale cunoaşterii ştiin ifice contemporane. Aceasta are strânse rela ii cu alte ştiin e, realizează schimburi utile sub aspect teoretic şi metodologic cu alte discipline contribuind în mod fertil la cunoaşterea deosebitei complexită i pe care o reprezintă omul. - are caracter experimental – aceasta se observă prin faptul că multe dintre componentele sale structurale, teoretice şi metodologice au fost şi sunt verificate experimental. - are aplicabilitate practică – în cele mai variate domenii ale vie ii sociale, inclusiv în psihologia judiciară. Comparativ cu cea generală psihologia socială se distinge prin faptul că ea nu se mai preocupă de senza ii, percep ii memorie, etc. (procese psihice generale) aşa cum se manifestă ele în general la fiin ele umane, ci le studiază aşa cum se manifestă ele în contextele sociale concrete. Dreptul penal urmăreşte ca finalitate ob inerea prin intermediul normativului juridic, a unei eficien e optime a sistemului de ocrotire a valorilor sociale fundamentale. Dreptul penal printr-un ansamblu coerent de interdic ii şi prescrip ii protejează principalele valori şi rela ii sociale. “Scopul fundamental al dreptului penal, apărarea valorilor şi rela iilor sociale esen iale ale societă ii” (C. Bulei, 1993), pune în eviden ă caracterul profund normativ al acestuia, rolul lui în socializarea şi integrarea socială a indivizilor. Dimensiunea juridică a infrac ionalită ii include tipul normelor penale violate prin acte şi fapte antisociale, periculozitatea socială a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea şi felul sanc iunilor adoptate, modalită i de resocializare a persoanelor delicvente. Sociologia juridică şi în special componenta ei, sociologia penală, studiază modul de producere şi structurare a reprezentărilor şi atitudinilor colectivită ilor umane fa ă de faptele antisociale (M. Voinea, 1993). În acelaşi timp, sociologia studiază concordan ele/discordan ele acestor reac ii (atitudini) în raport cu anumite norme sau cu întregul sistem normativ institu ionalizat prin lege. Din acest punct de vedere, institu ionalizarea constă în traducerea elementelor culturale – valori, idei, simboluri – care prin natura lor

4

evolu ia acestora în func ie de dinamica realită ii sociale. 1981). În procesul judiciar organele de urmărire penală şi cele de judecată folosesc cunoştin e privind psihologia individului normal şi a celui deviant. 1974). Specificitatea criminalisticii constă în descoperirea faptelor prevăzute de legea penală. urmărind influen a mediului asupra persoanelor deviante şi delincvente. modalită ile de resocializare şi reinser ie socială a infractorului. Sociologia studiază fenomenul infrac ional ca fenomen social şi de masă. Rocher. 1989). Criminologia tradi ională a fost dominată de problema cauzalită ii lăsând pe seama dreptului penal şi a politicii penale sarcina elaborării măsurilor de prevenire şi combatere a infrac ionalismului (Rodica Stăinoiu. însumând un ansamblu de cunoştin e despre metodele. Analiza sociologică a infrac ionalită ii nu vizează doar geneza şi condi ionarea socială a ideilor despre drept. respectiv a obiectului. Sociologia studiază infrac ionalitatea ca fenomen eminamente social din punct de vedere al cauzelor. Criminologia studiază starea dinamică şi cauzele criminalită ii în scopul ini ierii de măsuri destinate prevenirii şi combaterii faptelor ilicite. reac iile institu ionalizate sau neinstitu ionalizate fa ă de devian a penală. Acestor elemente criminologia le adaugă cauzele şi condi iile conduitei infrac ionale individuale sau de grup. de cercetare şi interpretare a normelor acestora. a subiectului. S. CAP. cercetării infrac iunilor. 1995). mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii. ci şi determinarea socială concretă a normelor juridice. Studiul actului infrac ional impune cunoştin e temeinice de psihologie generală şi juridică. Psihologia judiciară polarizează preocupările privind actul infrac ional atât din perspectiva personalită ii celui implicat cât şi prin raportarea la grupurile sociale din care acesta face parte urmărind normele juridice violate. II. 1968). Basiliade. în norme de ac iune şi roluri ale unor grupuri care exercită un control direct şi imediat asupra ac iunii sociale şi interac iunii dintre membrii unei colectivită i (G. Rădulescu. Stancu. legită ilor şi mijloacelor de combatere. O astfel de perspectivă suprapune criminologia sociologiei penale.au un caracter general. Criminalistica serveşte la clasificarea sau conturarea elementelor constitutive ale infrac iunilor. identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale (Emilian Stancu. 1985). sanc iunile punitive prescrise. Criminologia s-a constituit ca ştiin ă experimentală bazată pe observarea realită ii sociale. a laturii obiective şi a celei subiective (E. 1995). ÎNCERCĂRI DE EXPLICARE A FENOMENULUI INFRAC IONAL Specialiştii din cele mai diferite domenii ştiin ifice au încercat fenomenul infrac ional. Există în literatura de specialitate aprecierea conform căreia obiectul criminologiei îl constituie criminalitatea ca fenomen social. utilizând metode psihologice şi psihosociologice (G. Banciu. cauzele macrosociale şi de grup ale comportamentelor antisociale. studiind ceea ce se produce ca act infrac ional spre deosebire de dreptul penal care prin caracterul său normativ arată cum trebuie să se comporte indivizii pentru a nu încălca legea penală. procesul de elaborare a legilor penale şi reac ia fa ă de abaterile de la lege (Sutherland. Sunt cuprinse în această viziune şi atitudinile pozitive sau negative ale comunită ii la sanc iunile punitive. felurite explica ii privind 5 . Criminalistica este o ştiin ă cu caracter autonom şi unitar. de identificare a autorilor infrac iunilor. ocupându-se de ansamblul abaterilor şi încălcărilor normelor sociale şi juridice săvârşite în realitate (D.

El neagă toate teoriile criminalului înnăscut. A arătat că există o corela ie ridicată între criminalitate (măsurată prin condamnări) şi variabile ca: trăsături fizice şi disfunc ii mentale moştenite. Merite pe direc ia: . Cesare Lombroso a publicat în 1876 “L’uomo deliquente”.atletic – musculatură puternică. băuturile alcoolice. Ele se pot clasifica în: a) teorii nepsihologice (biologice. El a formulat ipoteza atavismului evolu ionist potrivit căruia caracterele omului primitiv pot apare la anumite persoane sub forma unor stigmate (malforma ii ale cutiei craniene şi a scheletului. nesociabil. riscul apari iei de noi infractori în rândul copiilor este mare.) nu presupun în mod necesar săvârşirea de infrac iuni. umeri înguşti. economice). asimetrie bilaterală. Ulterior a lărgit această ipoteză incluzând degenerescen a epileptică. Charles Goring în lucrarea sa “The English Conriot” a dat o puternică replică teoriei Lombrosiene. comparând un grup de băie i delincven i cu unul de non-delincven i. lărgirea sferei cauzalită ii . constitu ionale. lipsa remuşcării. dezvoltare masivă a maxilarelor anumite anomalii ale urechilor. realizarea unei reforme în raport cu şcoala clasică. El a folosit tehnici statistice de măsurare a gradului de asemănare a membrilor unei familii pe linie paternă. par ial eronate. sunt datorate mai ales popula iei cercetate (sicilieni cu mediu cultural specific). ei au stabilit că cel mai bun predictor este criminalitatea tatălui. dar acceptă o anumită inferioritate de ordin fizic a infractorului. Anomaliile amintite (insensibilitatea morală. limbaj colorat. ci constituie o predispozi ie în acest sens. neglijen a. constitu ională şi psihologică. controlului psihosocial al învă ării.cercetări empirice.crearea unei noi şcoli de criminologie. b) teorii psihologice (analitice. Între criminalul înnăscut şi cel alienat a apărut nebunul moral. 1. mentală ‚a caracterului: . explicând-o prin ereditate. Teoriile eredită ii Teoriile eredită ii consideră criminalul ca un individ predispus prin factori ereditari spre săvârşirea crimei. Extinde concep ia la corela ia dintre anomaliile craniene şi creierul. 6 . Două exemple au fost însă mai interesante: . sociologice. psihosociale. musculatură subdezvoltată: tipul rece. studiul familiei infractorului. vanitatea. învă ării sociale). comite infrac iuni contra proprietă ii. mâinilor şi picioarelor). nasului. precum şi alte anomalii de natură fiziologică. printr-un efect de daltonism moral. rezervat.leptosom sau astenic – trăsături longiline. iar concluziile sale. . incorigibilitatea. o bună stabilitate psihologică dar poate deveni exploziv – comit infrac iuni contra persoanei.Incearcă să explice comportamentul infrac ional prin anomalii şi disfunc ionalită i fiziologice şi anatomice. şi epileptic. Cele mai multe studii pe familie care s-au făcut pentru a eviden ia rela ia dintre ereditate şi crimă nu au fost acceptate.Sheldon şi colaboratorii. Kretschmer în anumite lucrări încearcă să analizeze rela iile existente între diferitele tipuri biologice şi anormalitatea. pasiunea pentru jocurile de noroc.Numărul teoriilor este extrem de mare. El face cercetări asupra personalului militar şi de inu ilor militari din Sicilia. robust. Când la o persoană sunt întâlnite mai multe anomalii de natură atavică – este un criminal înnăscut – un individ cu puternice înclina ii criminogene care nu pot fi neutralizate prin influen a pozitivă a mediului. Teoriile constitu ionale sus in legătura între caracteristicile fizice şi cele temperamentale. Alături de criminalul înnăscut Lombroso a mai caracterizat tipul pasional. Cercetările in acest domeniu au fost orientate în primul rând spre studiul genealogic. Se urmărea să se demonstreze că în familiile care au mul i membri cu antecedente penale. Orientarea biologică . au descoperit că cei din primul grup provin din familii cu antecedente criminale. a milei. motivul fiind că ele nu dispun de o metodologie bine pusă la punct pentru a permite concluzii semnificative. etc.

în copilărie.indivizii capabili să reac ioneze normal la stimuli adecva i.picnic – scund şi rotund cu tendin e spre îngrăşare.capacitatea (nivelul maxim de inteligen ă) . În cazul femeilor. . fie traumatismelor cerebrale. subcapabili. În acest scop el a inventat conceptul de constitu ie biopsihologică prin care se în eleg dispozi iile ereditare normale şi caracterele fenotipice dezvoltate din acestea. Kinberg plecând de la aceste trăsături se împarte în două variante: Varianta constitu ională: Factorii fundamentali ai constitu iei biopsihologice: . .indivizi a căror func ie morală a suferit modificări în urma unor leziuni patologice de esuturi cerebrale. Kinberg consideră că pentru a descoperi cauzele fenomenului infrac ional este necesar să se studieze personalitatea individului. Teoria constitu iei delincvente: Benigno Tulio are o opinie – constitu ia cuprinde elementele ereditare şi congenitale. . tensiunile premenstruale sunt asociate cu un dezechilibru al hormonilor feminini. congenitale. substabili. Studiile de specialitate arată că cei mai mul i din infractori suferă leziuni cerebrale cu efecte de inconştien ă. Structura biopsihologică este compusă din 2 grupe de trăsături: . . Constitu ia delincventă ar rezulta dintr-o pluralitate de elemente ereditare. supersolizi.validitatea (cantitatea de energie cerebrală de care dispune un individ) .stabilitatea (facultatea proceselor cerebrale de a men ine şi restabili echilibrul emo ional). Orientări ce pun la baza comportamentului delincvent factori neurologici Acestea se referă la disfunc iile cerebrale şi cele ale sistemului endocrin EEG este cea mai frecventă modalitate de a testa rela ia dintre sistemul nervos central şi comportamentul criminal.displastic – caracterizat prin anumite disfunc ionalită i glandulare – profilat pe infrac iuni sexuale. comit fraude şi excrocherii. înnăscute ce determină tendin e crimiogene care însă nu duc în mod automat la săvârşirea de infrac iuni. ci numai favorizează ca un subiect să comită o crimă mai uşor decât altul. superstabili. tulburările grave de inteligen ă datorate fie dispozi iilor ereditare patologice. Printre cauzele comportamentului criminal se men ionează şi dezechilibrul sistemului endocrin. sugerează că indivizii violen i şi impulsivi prezintă anumite zone ale creierului distruse. observându-se că infractorii au un procent mai ridicat de anormalitate la testul EEG decât non-infractorii. Inadaptarea – incapacitatea individului de a reac iona armonios la stimulii mediului căruia îi apar ine.indivizii cu func ie morală limitată: elementul moral le lipseşte. Varianta patologică Aici se includ bolile psihice. . infec iilor microbiene.trăsături ereditare patologice Teoria lui O. dar insensibili fa ă de actele morale.. În raport cu structura acestor factori indivizii sunt: supercapabili. elemente dobândite în special în prima parte a vie ii. . Testele neuropsihologice administrate unor de inu i. supervalizi.trăsături ereditare normale – nucleul constitu ional şi reprezintă suma tendin elor reac ionale ale individului. Se 7 . prietenos şi sociabil. . Concep ia bioconstitu ională: O.soliditatea (rela ii între elementele constela iei nervoase la un anumit moment). subvalizi.indivizi bine adapta i la mediu.

poate spune că schimbările hormonale cu efecte de iritabilitate, tensiune, nervozitate, cresc probabilitatea comiterii actelor criminale. Cercetările sus in că nu poate fi vorba de o rela ia cauză-efect între factorii endocrini şi comportamente, deoarece aceştia ac ionează de multe ori dependent de al i factori (psihici, culturali). Aceste modele explicative prezintă limite atât de ordin teoretic cât şi metodologic: - tendin a de considerare a comportamentului biologic drept element fundamental al personalită ii umane; - transformarea anomaliilor bio-constitu ionale în criterii de clasificare a indivizilor; - datele ob inute în urma unor studii au fost considerate suficiente în elaborarea unor teorii cauzale; - studii făcute pe grupuri mici de subiec i care nu permit generalizarea rezultatelor. În prezent se afirmă că nu există nici un tip particular de comportament infrac ional care să fie exclusiv determinat de factori biologici. Tot ce se poate afirma este că persoanele cu anumite tulburări, anomalii la nivelul factorilor biologici prezintă un risc mai ridicat de a se angaja în acte antisociale. Încercări de explicare a comportamentului delincvent pornind de la consumul de droguri Studiile americane arată că 64% din crimele comise, 34% din violuri, 60% din abuzurile asupra copiilor se datorează consumului de alcool. Nu se poate vorbi de o cauză a comportamentului criminal atunci când ne referim la consumul de droguri; un procent mare din popula ie consumă alcool, dar nu to i comit acte criminale, după cum indică sursele oficiale. De aceea s-a considerat că excesul de alcool sau de droguri în general, este un efect al aceloraşi factori sociali, de mediu, care determină şi comiterea delictelor, totuşi nu se poate ignora faptul că favorizează comiterea actelor criminale. 2. Orientarea psihiatrică şi psihologică Această orientare sus ine că geneza crimei şi a actului criminal rezidă în dezechilibre, anomalii şi deficien e cu caracter psihic. În consens cu acest punct de vedere, criminalul este un degenerat psihic şi moral, caracterizat prin debilitate mintală sau personalitate psihopatică. Varianta psihanalizei. Sigmund Freud a încercat să demonstreze existen a unei personalitati antisociale şi să explice mecanismul de formare al acesteia. Inconştientul la Freud “partea vizibilă a icebergului care formează cel mai larg şi într-un anume fel cel mai puternic sector al min ii noastre”. Este distinct de preconştient care în mod normal este similar inconştientului, poate fi chemat prin procesele gândirii şi deveni conştient. Inconştientul cuprinde toate impulsurile instinctive ale omului şi memoria sa refulată (reprimată alungată) din sfera conştientului în inconştient, în mare parte provenind din experien ele traumatizante din timpul copilăriei. Inconştientul, preconştientul, conştientul sunt concepute de Freud ca nişte entită i autonome între care impulsurile circulă pe verticală, ascendent şi descendent. Ce-a de-a doua clasificare freudiană se referă la personalitate şi cuprinde, Eul, Supraeul şi Sinele. Eul – conştiin a de sine, nucleul personalită ii în alcătuirea căreia intră cunoştin ele şi imaginea despre sine, precum şi atitudinile conştiente sau inconştiente despre cele mai importante interese şi valori. Supraeul – conştiin a morală constituie expresia existen ei individului în mediul social, purtătorul normelor etico-morale şi a regulilor de convie uire socială. Născut din inconştient ca şi Eul, constituie un triumf al elementului conştient, element care devine cu atât mai manifest cu cât omul este mai matur, sănătos şi mai dezvoltat sub aspect social. Sinele – un complex de instincte şi tendin e refulate care au un caracter apersonal şi nu este trăit în mod conştient. El constituie polul pulsional al personalită ii, depozit al tendin elor instinctive, predominant sexuale şi agresive (expresie a instinctelor vie ii şi mor ii) care pune organismul în tensiune. Sinele este considerat ca o componentă biologică a personalită ii, reprezentant al influen elor ereditare,

8

rezervorul energiei psihice, exponent al lumii interioare şi subiective. Eul se expune atacurilor din partea celorlalte două puteri, ostile şi incompatibile: pulsiunile instinctive ale Sinelui şi cenzura exercitată de Supraeu. Eul încearcă să echilibreze raportul dintre pulsiunile instinctive şi conştiin a morală a individului dând o formă frumoasă, dorin elor Sinelui astfel încât să le facă mai acceptabile pentru Supraeu printr-un proces de sublimare. Când sublimarea nu reuşeşte, Supraeul utilizează represiunea, determină refularea în inconştient a instinctelor, unde vor rămâne până vor găsi o ocazie să erupă în mod necontrolat, spărgând barierele impuse de Eu şi Supraeu. În concep ia lui Freud diferen a dintre infractor şi neinfractor s-ar situa la nivelul Supraeului. Pulsiunile organice antisociale, tendin ele infrac ionale ar fi prezente la to i dar rămân ascunse în procesele profunde ale personalită ii lor, fiind controlate şi stăpânite pe măsura dezvoltării şi trecerii la faza adultă de către Eu, care se desăvârşeşte în permanen ă datorită experien elor succesive acumulate, precum şi prin structura Supraeului. Supraeului dictează Eului; aceasta supunându-se sau nu ordinului de a controla şi stăpâni pulsiunile Sinelui. Eşuarea tentativelor de sublimare ori de compensare a conflictelor interioare ale individului pot conduce la o inadaptare şi în final pot determina trecerea la actul infrac ional. În cazul criminalilor ocazionali Supraeul îşi suspendă func ia morală iar Eul este incapabil să mai realizeze echilibrul. Criminalii din obişnuin ă nu ar prezenta un conflict între Eu şi Supraeu, ei apar inând unui mediu antisocial, conduita lor este în armonie cu normele morale ale mediului din care fac parte. Freud mai vorbeşte de: - personalitatea de tip nevrotic – personalitate în conflict cu ea însăşi în care Supraeul a rămas primitiv; - personalitate în conflict cu societatea identificabilă la diferite categorii de infractori (de la ocazional la recidivist); El consideră că trăsăturile frecvent întâlnite la infractor (egocentrismul, labilitatea psihică, agresivitatea şi indiferen a afectivă) luate izolat nu sunt specifice infrac iunii, ci numai reunirea lor dă personalită ii un caracter criminal. Această reunire ar fi nucleul central al personalită ii unui criminal care apare ca o rezultantă nu ca un destin. Reprezentan ii şcolii psihiatrice atribuie criminalitatea conflictelor interne, problemelor emo ionale, sentimentul de inferioritate. Psihanaliza însă nu oferă explica ie actelor criminale comise de criminalul normal care înva ă acest comportament de la al ii, explicând comportamentul psihoticului, nevroticului şi sociopatului. Teoria personalită ii criminale O amplă teorie asupra personalită ii criminale a fost creată de J. Pinatel. El subliniază că termenul de “personalitate criminală” pe care îl foloseşte, este doar un concept opera ional şi nicidecum un tip antropologic, neavând nici o legătură cu criminalul înnăscut al lui C. Lombroso. Pinatel consideră că elementul decisiv al unui comportament criminal este trecerea la act, iar condi iile trecerii la act sunt determinate, la delicven ii care comit acte grave, de existen a unui “nucleu al personalită ii” care se caracterizează prin asocierea următoarelor componente: egocentrism, labilitate, agresivitate şi indiferen ă afectivă şi apare ca o rezultantă. Diferen a dintre delincven i şi nedelincven i constă în existen a unui prag delincven ional în sensul că trecerea la act se poate face la unii dintr-o excita ie uşoară. La al ii în urma unor presiuni intense. Considerând că personalitatea este inseparabilă nu numai de organism, dar şi de mediu, autorul se focalizează pe studiul personalită ii în situa ie. Există situa ii periculoase în care actul criminal reprezintă reac ia unei personalită i la acea situa ie; dar există şi situa ii amorfe în care ocazia este căutată. Personalitatea domină situa ia, iar actul criminal ce rezultă de aici este o consecin ă a activită ii personalită ii respective. Pinatel concluzionează că mediul influen ează atât existen a situa iilor, cât şi formarea personalită ii. Mediul poate fi criminogen prin crearea ocaziilor de a comite crima şi prin structura personalită ii criminale.

9

Teoria este importantă prin faptul că aduce în discu ie influen a factorilor de mediu în formarea personalită ii. Teoria dezvoltării cognitive Conform acestei teorii, modul în care oamenii îşi structurează ideile şi gândurile despre reguli, norme, legi, denumit în psihologie “judecata morală”, rezultă în comportamentul criminal sau noncriminal. J. Piaget spune că în dezvoltarea judecă ii morale există două stadii: 1. credin a că regulile sunt sacre şi de neschimbat; 2. credin a că ele sunt produsul omenirii; prin acest al doilea stadiu se formează un comportament mai moral decât cel determinat de primul. L. Kohlberg identifică trei stadii ale dezvoltării judecă ii morale: stadiul judecă ii preconven ionale, conven ionale şi postconven ionale. Conform lui Kohlberg, în cazul criminalilor tranzi ia gândirii spre stadiile superioare nu are loc, comportamentul criminal corespunzând unei judecă i morale ce se înscrie în primul sau al doilea stadiu de dezvoltare (Sue Titus, Reid, 1991). Al i autori sus in ideea potrivit căreia comportamentul criminal există printr-un anumit mod de gândire al individului, dar şi prin ceea ce alege el să facă. Oamenii înşişi aleg comportamentul când vor să se implice. 3.Teoriile psiho – sociale Teoriile controlului psiho-social. Tendin a indivizilor de a devia în plan comportamental este relativ generală, ceea ce eviden iază nevoia formării unor structuri interne criminoinhibitive. Legături puternice a individului în societate îl fac să se conformeze normelor sociale. Legătura fiecărui individ cu societatea are patru elemente: a. ataşamentul fa ă de persoanele conven ionale (grija fa ă de al ii, efectul comportamentului altora asupra sa, etc.). b. obliga ia fa ă de comportamente conven ionale (educa ie, slujba). c. implicarea în activită i conven ionale micşorează posibilită ile temporale şi energetice de angajare în activită i orientate spre scopuri neconven ionale. d. convingerea indivizilor că trebuie să se subordoneze societă ii. Teoria infranarii W. Reckless 1961 Comportamentul criminal este influen at de: 1. factorii de presiune socială (condi iile economice şi de locuit precare, statut social scăzut, lipsa oportunită ilor, conflicte familiale). 2. factori de presiune de atragere: companioni răi, subcultura delincventă şi criminală, grupuri deviante. 3. în imediata vecinătate a individului există o frânare extremă eficientă sau nu din partea vie ii familiale sau grupul suportiv. 4. înfrânarea internă 5. stratul cel mai de jos constă numai din presiunile dinlăuntru (tensiuni interne, ostilitate, agresivitate, inferioritate). Caracteristic – ierarhizarea verticală a unui continuum de factori. Teoriile învă ării: - teoria asocierii diferen iale (E. Sutherland 1947).

10

“Comportamentul criminal este învă at prin interac iune cu al ii într-un grup familial. Învă area include tehnicile comiterii actelor criminale plus motivele, trebuin ele ra ionalizările şi atitudinile favorabile crimei”. 4.Teoriile învă ării sociale Conform acestor teorii, învă area se produce prin interac iunea dintre oameni şi prin existen a unor modele prin care func ionează; conduita individuală este rezultat al învă ării. În acest proces de învă are, un rol foarte important îl are familia, subcultura şi mass-media. Teoriile de orientare behavioristă, presupun existen a unei condi ionări a comportamentului, bazată pe întărirea reac iei de răspuns. Învă area nu poate avea loc dacă nu există un anumit fel de întărire recompensatorie sau punitiva. Se înva ă comportamente dezirabile sau indezirabile social printr-un proces de exersare care implică recompense pentru comportamentele adecvate şi pedepse pentru comportamentele deviante. G. Trasler a aplicat această teorie în încercarea de a determina cum înva ă o persoană să nu fie delincvent. Presupunerea lui de bază este că un individ înva ă să nu devină criminal folosind o metodă de antrenare şi formare prin care inhibă anumite feluri de comportament definite ca fiind criminale. Inhibarea acestor comportamente se produce în urma anxietă ii resim ite de individ prin aplicarea unor pedepse ori de câte ori există respectivele comportamente. Autorul subliniază că nivelul de anxietate este în rela ie de directă propor ionalitate cu cantitatea pedepsei folosită în perioada timpurie de condi ionare (copilărie). Din acest punct de vedere se presupune că persoanele predispuse la comportamente delincvente nu au fost adecvat pedepsite pentru actele deviante din timpul copilăriei lor. A. Bandura consideră că în dezvoltarea diferitelor forme de comportament, inclusiv cel agresiv, intervin o serie de mecanisme ca: imita ia şi modelarea. Bandura pleacă de la premisa că indivizii nu se nasc cu tendin e agresive, ci le înva ă. Observând purtarea agresivă a altora, copilul poate să-şi formeze o concep ie privind modul cum comportamentul este realizat şi în ocazii ulterioare, reprezentarea simbolică poate servi drept ghid pentru ac iune. Există trei surse principale prin care se realizează învă area observa ională (Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, 1994): 1. agresiunea modelată de membrii familiei (copii care sunt trata i agresiv de părin i, vor folosi agresivitatea şi în rela iile cu al ii); 2. subcultura în care trăieşte individul (în comunită ile în care abundă modele de conduită agresivă, indivizii au frecvent ocazia să le observe); 3. mass-media, în general televizorul care prezintă foarte multe modele de agresivitate. Comportamentul uman, în general, şi cel agresiv sunt reglate în sensul men inerii sau eliminării lor prin consecin ele pe care le au şi care sunt de trei feluri: 1. întărirea externă – probabilitatea ac iunilor particulare este crescută datorită beneficiilor anticipate şi redusă datorită pedepsei anticipate. Întărirea externă este, deci, pozitivă şi negativă. Dintre factorii întăritori externi ai agresivită ii fac parte: recompense materiale, recompense pe linia statusului social, reducerea tratamentului agresiv în cazul unor comportamente agresive. Întăritorii externi negativi au o ac iune inhibitivă şi îşi au sursa în amenin ări cu pedeapsa; 2. întărirea indirectă – se realizează prin observarea comportamentelor altor persoane în diferite situa ii şi a consecin elor lor (dacă sunt recompensate, ignorate sau pedepsite). Întărirea indirectă se bazează pe existen a unor modele. Consecin ele comportamentelor agresive ale altora oferă informa ii privind tipurile de ac iune care sunt sanc ionate sau recompensate social, cât şi situa iile în care ele se pot desfăşura; 3. autoîntărirea sau mecanismul de autoreglare care presupune că subiectul se raportează la consecin ele propriilor ac iuni. Autoîntărirea poate fi autorecompensatoare sau autopunitivă. Încercări de explicare ale comportamentului criminal Pornind de la gradul de dezvoltare intelectuală

11

prevenire individuală.bioconstitu ionali sau fiziologici .motiv – sentiment acut de gelozie Motiva ia poate fi: .extrinsecă – urmăreşte rezultatele gratifiante (bani) 12 . Scopul acestui program: . presiuni externe) Scop – motiv în comportament infrac ional.ambiental şi social .interinfluen e individ-societatea b) Fragilitatea legăturii cauzale postulate (se confirmă în unele cazuri în altele nu).pregătirea pentru reinser ia şi reintegrarea socială Acest diagnostic poate eviden ia cauze: .predominant externe (lipsa condi iilor existen iale. multideterminat). .predominant interne (biofizice. c) Efectuarea de generalizări pripite. Motiva ia: . d) Toate subliniază faptul că fenomenul criminalită ii este un fenomen deosebit de complex (hipercomplex.conştientizată (total. par ial) .psihologici individual . reabilitarea). Necesitatea analizei cazuistice individuale.Mul i psihologi au sus inut că există o rela ie de tip cauzal între coeficientul scăzut al inteligen ei şi comportamentului delincvent. psihofiziologice) . S-au elaborat numeroase teorii privind comportamentul infrac ional care pot fi sintetizate astfel: a) caracter diversificat având la bază factori: . Odată pedepsită persoana urmează a fi diagnosticată psihocomportamental pentru a elucida posibilitatea aplicării unui program corec ional adecvat. insulta morală. Teoriile etichetării sociale: Porneşte de la presupunerea că devian a este. sexual sau emo ional de către părin i îşi dezvoltă o scăzută autoestimare şi sunt mai ap i să comită acte delincvente ca adolescen i si să devină criminali ca adul i.adaptarea la sistemul solicitărilor specifice programului corec ional .nu Necesitatea elucidării factorilor motiva ional.o variantă – autoconcep ionalizarea – Yablonski (1990) Copii care sunt maltrata i fizic.continuarea şi consolidarea unor mecanisme criminoinhibitive .generata de către etichetele folosite de societate în legătură cu anumite acte. După ce adevăratele cauze au fost evidente se pune problema reac iei sociale în raport cu acest comportament particular (pedeapsa penală: prevenire de ansamblu. Omucidere – scop – înlăturare fizică a individului . O nouă direc ie de analiză a actului infrac ional.

şomaj.. Şcoala mediului social – Lacasagne – “Societă ile nu au decât criminalii pe care îi merită” – “Mediul social este mediul de cultură al criminalită ii.factori fizici sau cosmo-telurici (climatul. Esen a acestor teorii constă în recunoaşterea unor norme care ocrotesc valorile sociale dominante a căror încălcare îl plasează pe individ în categoria infractorilor. Orientarea ecologică a şcolii din Chicago. La baza lui ar sta determinismul social şi nu predispozi ia psihologică a individului.dacă criminalitatea este un fenomen normal ea nu este determinată de cauze excep ionale ci de structura culturii căreia îi apar ine. Acordarea unei importan e deosebite factorilor sociali.factorii sociali (densitatea popula iei. familii dezorganizate. infractorul. Şcoala interpsihologică Gabriel Tarde consideră socialul ca fiind guvernat de rela iile psihologice dintre indivizi bazate pe legea imita iei. organizarea economică şi politică.intrinsecă – accentul pe ac iunea în sine (ceea ce oferă efecte gratificante). temperatura.factori entropici . protec ia socială. fizice. ecologic. culturale. un element care nu prezintă importan ă decât în ziua în care găseşte modul care-l face să se dezvolte”. 5. Modelul consensual Teoriile modelului consensual îl consideră pe individ neadaptat. Săvârşirea infrac iunilor nu s-ar datora unor pulsiuni organice ci influen elor psihologice pe care le preia prin imita ie. 1. infrac iunea concretă având determinări multiple atât biologice. Anomia – stare obiectivă a mediului social caracterizat printr-o dereglare a normelor sociale datorită unor schimbări bruşte (războaie. iar microbul. o parte integrantă a oricărei societă i sănătoase. succesiunea zilelor şi nop ilor. dereglările sociale în zonele de deteriorare morală caracterizate prin sărăcie. natura solului. condi iile atmosferice). El consideră infractorul ca un parazit social. condi ii de muncă 13 . iar crima pentru el este un factor de sănătate publică. Delictul este un fenomen cu o etiologie complexă. crize economice). regăsindu-se pe planul general al infrac iunilor. El a eviden iat existen a unor infractori de profesie ce se caracterizează prin limbaj.întrucât criminalitatea este rezultanta marilor curente culturale ale societă ii şi raporturile cu ansamblul structurii sociale au un caracter permanent. alcoolismul). . Adică fiecare societate con ine tipurile de infrac iuni şi infractori care corespund condi iei economice. . De aici decurgând următoarele consecin e: .de. . Durkheim studiind fenomenul de suicid a arătat că ea apare atunci când nu există un echilibru între nevoile individului şi posibilită ile de a le satisface iar dereglarea socială determină dezechilibru. Aceasta fiind principala cauză a criminalită ii. familia. Enrico Ferri şi sociologia criminală. Rela ia dintre om şi societatea este examinată prin intermediul particular. Factori criminogeni: . Orientarea sociologică Şcoala sociologică Durkheim considera criminalitatea ca un fenomen social normal. morale şi sociale proprii. semne de recunoaştere (tatuaj) şi reguli de asociere (grupuri).speficul timpului şi locului. Au fost eviden iate corela ii între delincven a. revolu ie.cat şi sociale. atât biologică cât şi fizico-socială cu modalită i şi grade diferite. în func ie de caracterul persoanelor implicate si.ea trebuie în eleasă şi explicată nu prin ea însăşi ci în legătură cu o cultură determinată în timp şi în spa iu. anotimpurile.

Ele grupează acei indivizi care au o altă imagine asupra valorilor. destabilizarea ordinii sociale şi multiplicarea fenomenelor aculturative. specific cartierelor sărace.nefavorabile. Procesul de urbanizare a avut ca efecte mărirea distan elor sociale dintre grupuri sociale. Sub ac iunea acestor efecte combinate. conducând la apari ia unor subculturi delincvente care reprezintă moduri de adaptare a indivizilor defavoriza i în raport cu o societate ostilă. socială şi sanitară a zonelor cu poten ial ridicat de criminalitate. Rădulescu. Ferra au studiat “subcultura violen ei”. perturbarea ordinii sociale tradi ionale prin diversitatea normelor de conduită şi eterogenitatea popula iei. 14 . Sellin – conflictele referitoare la asimilarea diferită a normelor. 2.care este originea criminalită ii . Banciu). Curentul culturalist – raportează persoana individului la cultura în care se dezvoltă şi pe care o asimilează. sociologii vorbesc în acest sens. inevitabile în interiorul sistemului. D. devenind surse poten iale de criminalitate. El se dobândeşte prin asocierea indivizilor care apreciază favorabil acest comportament şi prin izolarea (diferen ierea de persoanele care-l apreciază defavorabil). reguli normative care indică individului cum să se comporte în diferite situa ii de încălcare a legii. Ca orice comportament uman. Banciu. cultura care defineşte acest mod şi fenomenul de delincven ă. intereselor ocrotite şi a comportamentelor acceptate. fapt pentru care recurg la mijloace ilicite de atingere a unor scopuri. M. Se neglijează influen a altor variabile sociale. ca de exemplu: contextul familial în care trăieşte individul. Rădulescu. Crima gulerelor albe nu poate fi explicată din acest unghi de vedere. Asocia iile diferen iate apar pe fondul unor conflicte socioculturale care ar sta la baza dezorganizării sociale. despre existen a unor culturi ale delincven ei. 1996). Ele apar fie prin introducerea unor norme şi valori străine într-un sistem închis. teoria oferă explica ii numai pentru un anumit tip de crime – ale celor săraci şi marginaliza i. o mai mică importan ă avându-l studiul oamenilor (cf.cauza pentru care unii “înva ă” astfel de comportamente şi al ii nu. determinând astfel slăbirea controlului social exercitat de comunitate. S. În acest fel prevenirea şi eliminarea delincven ei presupune asigurarea protec iei sociale a grupurilor defavorizate şi igienizarea morală. b) teoria conflictelor de cultură. Multe studii privind criminalitatea relevă dependen a dintre modul de via ă al unor indivizi. mul i locuitori ai metropolelor tind să devină “desocializa i”. învă ământ dezorganizat. Sellin consideră că există o rela ie direct propor ională între numărul de contradic ii culturale şi rata delincven ei. acceptat de cei care apar in unei astfel de culturi. Teoria a fost criticată pentru că nu a dat răspuns la două întrebări: . Crima este un fenomen cultural. Comportamentul delincvent apare pe fondul conflictului real sau imaginar între normele şi valorile pe care le-a însuşit o persoană şi normele dominante în societate. tradi ii particulare. Considerând crima ca efect al dezorganizării sociale. crimele violente trebuie privite în raport cu contextul cultural care le generează (S. Wolfgang şi F. Izolarea ecologică determină şi o izolare culturală. în sensul că este considerat normal. Stark consideră că în studiul comportamentului criminal important este studiul tipurilor de locuri. Delincven a apare ca un fenomen de respingere. fie prin schimbări de ordin social.E. a) teoria asocia iilor diferen iate Sutherland – infractorul înva ă comportamentul delincvent printr-un proces obişnuit de comunicare cu alte persoane în cadrul unor grupuri. intereselor şi valorilor sociale ori acordarea de semnifica ii diferite acestora. Prin asocierea pe care a făcut-o între cultura criminală şi cultura societă ii globale a identificat forme de criminalitate care scăpau de sub inciden a legii penale (criminalitatea gulerelor albe). Cercetările de ecologie a criminalită ii au eviden iat legăturile ce se pot stabili între creşterea ratei criminalită ii în marile aglomerări urbane şi diminuarea controlului social. şcoala ecologică formulând conceptul de zonă criminogenă specifică. trăind fără aprobarea sau recunoaşterea celorlal i. R. D. pe care au definit-o prin modele culturale specifice.

anormalitate psihică. Totodată ele prezintă şi modul cum acestea sunt transmise. grupurile delincvente constituindu-se cu scopul declarat de a săvârşi fapte antisociale. Structurile de oportunitate în func ie de mijloacele utilizate sunt legitime şi ilegitime. disfunc ie.droguri. Ordinea socială este stabilă atunci când este un echilibru între scopurile ce urmează a fi atinse şi mijloacele disponibile pentru a le atinge.generale – lipsuri materiale. vânzarea de arme. prin apartenen a sa la o subcultură delincventă. structură socială. copii străzii.model izolat 6.caren ele protec iei sociale care fac să prolifereze: vagabonzii. pornografia ca noi forme de preocupări .creşterea infla iei . Aceştia vor căuta avizul în subcultura delincven ei. Se pot eviden ia însă cauze pentru infrac ionalitate în continuă creştere.creşterea ratei şomajului .corup ia care pătrunde la nivele tot mai înalte b) cauze de ordin subiectiv 15 . Procesul de învă are a comportamentul delincvent este similar cu cel al învă ării oricărui model de conduită. cu atât mai mare va fi probabilitatea ca aceasta să manifeste un comportament violent. Ei consideră că reac ie fa ă de inegalită ile sociale nu este un fenomen individual ci unul colectiv. Tendin e actuale în explicarea fenomenului infrac ional Complexitatea deosebită a fenomenului criminalită ii nu poate fi băgată în tiparele unei teorii. statusuri şi roluri sociale a inspirat unele teorii criminogene. O altă teorie apar inând lui Cloward şi Ohlin – leagă delincven a de anomie. . Albert Cohen – subculturile delincven ei. caren e educa ionale în familie. Merton îi dă sensuri noi. cu cât este mai mare gradul de integrare a individului într-o asemenea subcultură. cerşetorii.model criminal .Cei doi autori spun că. indivizii din categoriile defavorizate încearcă să evadeze din mediul lor în grup alegând diferite căi. devine criminal. Cele ilegitime sunt diferen iate în trei modele de subculturi: . Preluând de la Durkheim conceptul de anomie K. rela ii.trafic de persoane . Sunt unii care raportează cauza eşecului la propria persoană.model violent . faptele vizează necazul celorlal i şi negativism. mali iozitate). Când echilibrul se rupe îşi face apari ia dezorganizarea socială. Cauzele specifice care stau la baza creşterii ratei criminalită ii pot fi diviza i în: a) cauze obiective . Deci anomia se naşte ca rezultat al tensiunii între scopuri şi mijloace. Acceptând ruptura definitivă cu valorile tradi ional existente în societate şi alegând calea delincven ei. Func ionalismul operând cu concepte de sistem social. Teoriile din această categorie încearcă să identifice modelele şi mecanismele culturale care definesc “cultul violen ei”. al ii acuză societatea şi contestă legitimitatea normelor sociale şi juridice. cauze care pot fi: .specifice pentru perioada tranzi iei spre economie de pia ă care presupune restructurări fundamentale în componentele sistemului social economic. Nereuşind să-şi atingă scopurile prin mijloace legitime. eşecul şcolar şi . grupul defavorizat îşi constituie un sistem propriu de modele şi norme – subcultura delincventă. adică cum un individ. Ea se caracterizează prin nonutilitate (infrac iunile sunt comise nu pentru scopuri materiale ci pentru formă. func ie.scăderea nivelului de trai .

Apartenen a la o clasă determină felul în care indivizii se rela ionează unii cu al ii atât economic. Curentul interac ionist 16 . creşterii pre urilor. Accentul se pune pe inegalitatea socială generată de structura socială deficitară.scăderea motiva iei pozitive fa ă de muncă. scăderea influen ei valorilor culturale autentice şi a influen ei educa iei sociale. profesional. . trebuie eliminat în consecin ă.. . frustrare. Tot în cadrul acestei perspective se înscrie şi criminologia critică. de aceea sunt văzute mai degrabă ca orientări sau perspective. dar normele care func ionează în societate sunt stabilite de cei ce au puterea. de domina ie între organe de ordin na ional. Capitalismul este văzut ca un sistem economic care creează un sistem de clasă în care unii membri ai societă ii au beneficii de pe seama celorlal i membri. explicarea comportamentului criminal din perspectiva economică. În viziunea marxistă.creşterea influen ei modelelor negative de conduită. democra ie autentică.diminuarea şcolarizării. 2. . Această modificare nu se operează prin ajustări “naturale”.scăderea respectului fa ă de lege şi pentru cei meni i s-o apere. Vold vede conflictul ca un răspuns normal la lupta oamenilor pentru supravie uire. Modelul conflictual – se caracterizează prin relevarea intereselor opuse care provoacă conflicte între clase şi grupuri sociale. Obiectul de studiu al teoriilor modelului conflictual îl constituie clasele sociale definite în baza rela iilor în care acestea se află fa ă de mijloacele de produc ie. Aceste teorii. prin faptul că puterea este monopolizată de o clasă socială. intoleran ă. . . care încearcă să explice fenomenul infrac ional în viziune contemporană putem enumera. Printre teorii mai importante conturate. nu prezintă propozi ii testabile empiric. printre care şi teoria marxistă asupra comportamentului criminal. considerarea faptului că infrac ionalitatea nu poate fi solu ionată într-o societate de tip capitalist. . aceste norme generează conflicte şi sunt încălcate de cei defavorizati. Ea se realizează prin conflicte şi revolu ii. teoria conflictelor constituie atât un principiu explicativ cât şi unul justificativ. este un rezultat al lipsei de oportunitate a tuturor oamenilor de a se realiza. Deşi nu oferă explica ii similare. datorită insecurizării privind procurarea şi men inerea surselor de existen ă. Această orientare include mai multe teorii. însă. Astfel. al condi iilor de exploatare a unor indivizi.creşterea gradului de stres si frustrare . În modelul conflictual se postulează egalitatea ontologică a oamenilor. Neglijând interesele celor lipsi i de putere.influen a nefastă a unor surse audio-vizuale.în elegerea greşită a ceea ce înseamnă. religios. Tot ceea ce concură la inegalitate. al condi iilor precare de muncă şi de trai ale unor oameni. Perspectiva conflictului social Are la bază ideea să societatea este structurată în două mari categorii de indivizi – cei care au puterea şi cei care nu au nici o putere în societate iar conflictul dintre cele două grupuri apare datorită divergen ei intereselor lor.incompleta pregătire a popula iei pentru a prelua modele de conduită caracteristice democra iei autentice ceea ce duce spre conflicte. cât şi politic. Întregul fenomen social este explicat în termenii “conflictelor între clase” cu interese opuse în termeni de interac iuni. etnic. . care se observă într-o societate. crima este un rezultat al violării drepturilor omului. etc. . atât timp cât puterea economică este legată de puterea politică.La nivelul celor două grupuri sunt promovate norme diferite datorită pozi iei lor în societate. au un suport empiric foarte slab.creşterea incertitudinii şi anxietă ii popula iei generate de lipsa de perspectivă. ele au fost grupate în acest fel deoarece pornesc de la două premise: 1. G.

. . Sociologul american Yablonski în lucrarea sa “Cei fără şanse” sus ine că nu încălcarea legii caracterizează actul de devian ă ci procesul complex în cursul căruia individul este etichetat ca deviant. .infrac ionalitatea reduce şomajul creând locuri de muncă în organele de control social. 17 . dreptul penal va avea ca func ie supunerea proletariatului prin violen ă. ansamblul care are ca sarcină realizarea anumitor valori (efecte).anumite ac iuni sunt calificate drept infrac iuni în interesul clasei sau grupului conducător.r.industriile afectează echilibrul ecologic cu efecte care accentuează starea de stres. Criminalitatea reac iei sociale (C.odată cu industrializarea decalajul dintre clase se măreşte. de dezechilibru interior. Prin sistem social în elegem un ansamblu superior organizat de elemente dintre care fiecare constituie un sistem – aflate în rela ii între ele. apreciază că problema fundamentală a criminologiei o constituie studierea ansamblului proceselor ce alcătuiesc reac ia socială fa ă de fenomenul delicven ei criminale fiind considerată ca o reac ie directă şi nemijlocită a reac iei sociale. . Şomajul – ataca în mod serios echilibrul interior al individului nemaiputându-şi realiza prin mijloace legale aspira iile sale. Efecte negative asupra unei categorii de oameni din mediul rural deplasa i către zonele industriale în speran a unui trai mai bun. Înlocuirea unui mediu social foarte personal în care individul era cunoscut şi apreciat la valoarea sa. iar infrac iunea ar reprezenta actul politic prin care delincventul îşi exprimă refuzul fa ă de organizarea socială existentă. Inversarea rolurilor familiale poate produce stări de confuzie. omul neputând să-şi manifeste spiritul creator.) Această orientare urmăreşte elucidarea proceselor sociale care produc devian a şi delincven a. de la problemele propriei clase. dorin a de revanşă împotriva societă ii.r. b) în privin a consecin elor criminale pentru societate. precum şi cu întregul căruia li se subsumează. anxietate.s.criminalitatea variază de la o societate la alta în func ie de structura economică şi politică a societă ilor.conduita umană delincventă sau nu este ra ională şi conformă cu pozi ia pe care individul o ocupă în structura de clasă a societă ii. c) etiologia conduitei infrac ionale . Cauzele criminalită ii ca fenomen social. Explica ii prin factori economici Industrializarea Un factor de progres economic şi social care produce unele consecinte secundare cum ar fi. puterea fiind interesată în crearea unor diversiuni urmate de etichetări legale. alcoolism. Autoritatea tatălui se diminuează.ritmul dezvoltarii industriei poate avea un efect criminogen ca urmare a imposibilită ii asigurării unor condi ii social edilitare minime pentru popula ia atrasă în acest sector. cu un mediu social foarte impersonal în care individul este un nimeni a provocat grave muta ii în structura lor de personalitate mai ales când transplantul s-a soldat cu un eşec. Atinge grav structura familială la baza sa. . Profund angajată politic este teoria criminală – (Chambliss) care vizează: a) în ceea ce priveşte con inutul şi func iile dreptului penal după care: .crima deturnează aten ia proletariatului de la exploatarea a cărei victimă este. . Criminalitatea “critică” – sus ine că actul deviant ar fi rezultatul unei stări conflictuale între individ şi structurile sociale şi economice.O specializare cu un efect de înstrăinare.Aceste teorii au părăsit domeniul de cercetare a cauzalită ii criminalită ii studiind procesul calificării (etichetării) unei persoane ca infractor. . C.s.

şcolarizarea prelungită a copiilor. TV. grupurilor etnice. abandonul de familie. Delincven a apare ca un conflict între cultura proprie familiei şi cea a societă ii. Cercetările efectuate au relevat faptul că un număr important de copii delincven i şi-au schimbat domiciliul în timpul copilăriei. situa iei sale financiare la un moment dat. Aceştia îi marchează definitiv evolu ia. Acelaşi salariu poate fi foarte bun pentru unii în timp ce pentru al ii ar fi de-a dreptul jenant. au părin i despăr i i sau necăsători i. despăr irile. Religia – anumite secte religioase practică infrac ionalismul pentru ob inerea unor avantaje materiale. aspira iile şi obliga iile sale el îşi va considera nivelul de trai satisfăcător sau mizer. sexelor apartenen ei religioase. microgrupurile la care aderă. căsătoria lor prematură au schimbat institu ia familială. de capacitatea educativă a părin ilor. Rolul familiei în procesul de socializare se reduce tot mai mult. Orice perturbare în interiorul familiei are efecte importante asupra copilului. iar în cazul so ilor sunt o serie de infrac iuni săvârşite cu violen ă. Majoritatea au relevan a criminologică. angajarea în muncă a ambilor so i.Nivelul de trai – înainte numai sărăcia a fost privită ca factor criminogen. Familia. O ară cu grani ele deschise este supusă penetrării infrac ionalită ii organizate pe plan interna ional. ci şi una spirituală. nu au acces la cultură. Nivelul de instruire şcolară – se reflectă prin alegerea unor forme infrac ionale mai pu in primitive. de factori în interiorul cărora individul se naşte. emigrării. 18 . În func ie de nevoile. sunt prost între inu i material şi organic. presă. economice şi politice permit ca tipul de reac ie populară să poată fi prevăzut în coordonatele sale de ansamblu. Prejudecă ile nasc sentimente de frustrare care declanşează porniri agresive precum şi dorin e puternice de revanşă din partea celor care se consideră discrimina i. normele lor de comportare sunt mai reduse şi lipsite de con inut. Are rolul de socializare dând copilului un anumit standard valoric precum şi atitudini de aderare ori lipsa de cooperare fa ă de anumite valori sociale. Familia a suferit în primul rând: rata divor urilor. de mobilitatea socială şi geografica a familiei . Discriminarea – refuzul de a trata un grup social în conformitatea cu aspira iile sale exercitânduse la diferite niveluri: ale claselor sociale. Sutherland a evocat criminalitatea “gulerelor albe”. datorită şcolarizării prelungite. Influen ele criminalită ii interna ionale. Structura familială este afectată de numărul membrilor săi. Explica ii prin factori socio-culturali. Impactul mijloacelor de informare în masă – violen a pe micul ecran furnizează auditoriului modele de comportare negative determinând creşterea nivelului agresiv în rândul auditoriului destabilizează auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenta. Specificul social – sinteză a nivelului de cultură şi civiliza ie al unui popor incluzând un anumit temperament na ional care în anumite condi ii sociale. trăieşte şi moare. Obiectiv sărăcia se raportează la nivelul de trai într-o societate la un moment dat. instruirii. Constituie un complex extrem de larg. Sunt stresa i datorită coeziunii reduse a familiei lor. filme. participării la activită ile sociale. Familiile de infractori îşi implică copiii în activită i infrac ionale. 1. atât la nivelul adoptării sale sociale cât şi asupra structurii sale de personalitate. a stării de încordare dintre părin i. diminuarea autorită ii părinteşti. a lipsei de supraveghere şi interes din partea părin ilor. Dimensiunea subiectivă se referă la percep ia individuală la evaluarea personală pe care individul o face statutului său economic. Urbanizarea – accelerează ritmul natural al omului şi taie legăturile dintre om şi natură. Intensitatea delincven ei depinde de criterii economice sociale şi politice. Sărăcia nu are numai o dimensiune economică-obiectivă. Personalitatea copiilor delincven i este mai amorfă şi lipsită de ambi ie. Starea civilă – atât femeile cât şi bărba ii necăsători i sunt predispuşi să comită delicte sexuale. împrumutându-le precepte morale contrare eticii societă ii.

Explica ii prin factori politici. respectiv ansamblul trăsăturilor bio-psihologice ale individului sau sinteza însuşirilor psihologice care caracterizează mai pregnant şi cu un mai mare grad de stabilitate omul concret şi modalită ile sale de conduită. exagerează nevoile sexuale şi conduce la o stare de delincven ă şi agresivitate. datorită legii procesual penale speciale (curtea mar ială) este mai pu in criminogen. dezvoltă agresivitatea şi impulsivitatea. aliena i. realizate în prezent şi proiectate în viitor.raportul contradictoriu al omului cu propria sa natură umană Orientarea antisocială a individului .alcoolismul acut – be ie uşoară – stare tipică de confuzie mentală. Războiul civil – cea mai înaltă expresie a crizei politice dintr-un stat este puternic criminogen.raportul contradictoriu al omului cu natura .beneficiază de o indulgen ă generalizată. 19 . nu este în măsură să reac ioneze întotdeauna în conformitate cu aceste norme şi valori.. temperamentul. cât şi întreg ansamblul de valori acumulate istoric de omenire. Caracterul – ansamblu de însuşiri care se manifestă în mod constant şi durabil în faptele de conduită ale individului: . CAP. este înso it de o pierdere a sensurilor eticii şi moralei. Personalitatea umană este un rezultat al interac iunii dialectice dintre factorii exogeni de mediu şi factorii endogeni. Războiul conven ional.Eterogenitatea socială are drept consecin ă eterogenitatea culturală. III PERSONALITATEA 1. Transformările socioculturale au supus persoana umană la perturba ii şi au plasat-o frecvent în situa ii conflictuale. Criminalii “gulerelor albe” – infrac iuni săvârşite de o persoană socialmente respectabilă care ocupă un statut social elevat. caracterul se exprimă în mod constant în conduită. Componentele personalită ii: aptitudinile. însuşite de om.aria antisocială eliminând sistemul de norme şi valori îşi însuşeşte norme şi valori proprii care sunt contrare celor eliminate. Probleme generale ale psihologiei personalită ii Concepte. comunitatea) .se defineşte ca o inadaptare. defini ii Discutând despre personalitate abordăm de fapt omul în ceea ce are substan ial şi spiritual. Cauzele criminalită ii ca act individual. se instaurează haosul şi anarhia socială şi economică. infractori. În timpul lui se creează centri antagonici de putere. . Sunt două stări de alcoolism: . incapacitate de a răspunde adecvat sistemului de norme şi valori promovate de societate.raportul contradictoriu al omului cu societatea (grupurile. legisla ia este ignorată. Toxicomania – droguri şi alcoolism – determină tulburări mentale cu efecte pe planul comportamentului uman. Individul nu se rupe de sistemul valoric licit dar prezintă o disfunc ie. . înstrăina i. datorită pozi iei sociale şi modalită ii rafinate prin care realizează infrac iunea. . Infractorii de profesie au un câmp ideal de ac iune.alcoolism cronic – modifică mentalitatea fundamentală a individului. Profesia – toate profesiile oferă posibilită i de săvârşire a infrac iunii. se escaladează violen a şi se urmăreşte anihilarea prin toate mijloacele a oponen ilor. clasele. .reputa ia personală implicată nu este alterată. indivizii se polarizează. Au început să apară inadapta i.

atunci când se pleacă de la presupozi ia că oamenii pot fi împăr i i în anumite grupuri sau tipuri. tendin e). al 2-lea sens se referă la rolul îndeplinit în teatru sau în via ă. -organizarea dispozi iilor individului. mai eficace se pare varianta unei succinte caracterizări a fenomenului de personalitate. în sens istoric. Al 3-lea desemnează individualitatea (corporală şi psihică) a celui care îndeplineşte rolul. -latura efectorie (deprinderi. Al 4-lea sens adaugă o notă de valoare (ce fel de om este? ce valoare are?). G. Individualitatea organică se dezvoltă mai ales odată 20 . Allport atribuie no iunii de persoană următoarele însuşiri: -ansamblul dispozi iilor înnăscute sau dobândite de individ. Personalitatea reprezintă sinteza particularită ilor psiho-individuale în baza căreia ne manifestăm specific. TRĂSĂTURA Componenta psihică a unei persoane cuprinde: -latura intelectuală (procesele de cunoaştere). deosebindu-ne unul de altul. care îi determină o adaptare specifică la mediu. a parcurs mai multe etape în raport de în elegere şi sensul acordat conceptului de om. Nu există o defini ia exhaustivă şi unanim acceptată pentru personalitate. Demersul nostru începe de la latinescu persona care are mai multe accep iuni. explica ia şi prevederea comportamentelor în împrejurări date. persoana este oarecum izolată de social. -latura proiectivă (trebuin e. ea func ionează ca un ansamblu de condi ii interne care permit cunoaşterea. unitatea şi sinteza comportamentelor mai sus men ionate. Ideea de personalitate. eviden iindu-se caracterul structural şi integrativ. S-au accentuat treptat 2 din cele 4 sensuri ceea ce desemnează rolul social şi valoarea. Ini ial a avut semnifica ia de mască. -organizarea dispozi iilor ierarhic. simbolizând pe cineva pe scena. unică în mediul social dat. -organizare adoptată care dispune de unicitate şi irepetabilitate. Astfel.. Ea cuprinde: totalitatea predispozi iilor înnăscute şi a însuşirilor dobândite în cursul vie ii într-un anume fel structurat care-i asigură integrarea originală. priceperi). motiva ie). Această accepşiune scoate în prim plan latura psihologică. La fiin ele evoluate coordonarea rela iilor organism – mediu este realizat prin sistemul nervos şi hormonal. -latura rela ională (trăsături de caracter). Definitorie pentru persoană este caracterul acesteia integrat. costuma ie. No iunea de personalitate se referă la organizarea interioară sintetică. În acest sens se impune conceptul original biologic de individ. S-au formulat peste 50 de defini ii apar inând diverselor concep ii şi sisteme psihologice. şi tipuri de bază. -latura dinamică-energetică (afectivitate. deci ceva indivizibil ce nu poate fi divizat fără a-şi pierde specificul. Este greu de formulat o defini ie în termeni clasici. unitară şi totodată individuală a însuşirilor psihofiziologice a structurilor cognitive şi atitudinale a capacită ilor individului etc. Persoana se poate descrie în termeni de calită i atunci când se pleacă de la presupozi ia că fiecare om este o colec ie de calită i. Este o unitate func ională coordonată cu multe componente.Personalitatea luată în accep iunea ei fundamentală este o caracteristică general umană dar este folosit şi discriminativ ca o scară valorică. Individ este orice organism inclusiv omul.

Creşte semnificativ capacitatea de interven ie a individului. fiecare străbate un drum anume în câmpul existen ei sociale concrete care are anumite efecte asupra cursului dezvoltării şi structurării personalită ii. este mai evidentă cu atât mai eficientă devine ac iunea individului. prezen a la individ a tuturor însuşirilor ce sunt proprii tuturor oamenilor.cu depăşirea instinctelor şi apari ia conduitei plastice reflex condi ionate a creierului.participarea la cultura. deci va avea o individualitate mai pronun ată. la adaptarea prin intermediul ra iunii este un salt extraordinar marcând trecerea de la singularul concret la utilizarea logicului.calitatea de fiin ă conştientă dotată cu gândire şi voin ă . Sunt însă mari dificultă i în transpunerea în practică a acestor idei deoarece este greu de găsit un singur atribut distinctiv al omului. Cu cât această plasticitate. Deci de la adaptarea la mediu se trece la adaptarea mediului la nevoile individului. Caracteristicile general umane. de a sim i. într-o epocă dată se întâlnesc persoane care pot fi grupate într-un anumit tip după însuşirile lor fizice sau psihice comune (atitudini.poten ialul creativită ii. diversificarea profesională. Folosim termenul de personalitate adăugând celui generic de persoană o notă valorică care înseamnă pentru omul contemporan a fi recunoscut ca valoare. Se foloseşte în special în context statistic. O individualitate propriu – zisă prezintă numai omul. Într-o popula ie relativ omogenă sub raport etnic. Cu termenul de persoană specificarea umanului este prezentă.munceşte . a universului. Diferen ierea rela iilor sociale. În acest chip teoria personalită ii este strâns legată de concep ia despre om.apartenen a la spe a umană . el fiind în acelaşi timp fiin a care: .trăieşte în societate 21 . Dincolo de ierarhiile stabilite social şi institu ional există o ierarhie a valorilor care uneori evoluează astfel. evolu ia formelor de cultură şi întrepătrunderea culturilor sunt doar câteva din factorii care pe parcursul ultimelor milenii şi secole au determinat dezvoltarea şi generalizarea fenomenului de personalitate. Trecerea de la adaptarea pe baza unor informa ii exclusiv senzoriale. Corespunzător personalitatea poate fi în eleasă la trei niveluri. Personalitatea este întotdeauna unică şi originală întrucât are o zestre nativă unică. Datorită existen ei sale sociale omul a căpătat practic posibilită i nelimitate de adaptare la mediu. Trăsăturile individuale de personalitate nu pot fi în elese însă decât pe baza celor tipice şi mai ales a celor generale. cultural.calitatea de fiin ă socială şi deci membru al societă ii . a generalului. altfel spus ca personalitate. de a gândi. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori . lărgirea comunită ii economice şi lingvistice până la dimensiunile na ionale. Fiecare om are un mod propriu şi concret. convingeri. Personalitatea nu este un privilegiu de clasă. ocupa ional. mentalită i) formate sub influen a condi iilor social istorice. schimbarea formelor de muncă. . . Caracteristica tipologică valabilă numai pentru anumite grupări sau categorii de indivizi. Conştiin a Eului este condi ia internă a dezvoltării omului ca subiect activ şi original. a avea personal conştiin a că reprezin i ceva valoros.produce instrumente. Particularită i strict individuale ce definesc în chip special persoana ca pe o entitate irepetabilă. în raporturile cu mediul. Implică ideea că omul ca persoană îndeplineşte roluri şi dispune de statusuri sociale. irepetabil de a fi.

cea interac ionistă.de la individ £la colectivul social . Numai însuşinduşi în cursul vie ii moştenirea istorică şi cerin ele vie ii sociale fiin ele cu posibilită i umane se pot transforma în oameni reali. operează deci cu anticipare. O a treia perspectivă.vorbeşte . de interven ie eficientă în ordinea lumii înconjurătoare.participă la o economie dezvoltată social . În contextul personalită ii ponderea cea mai mare. în circuitul practicii sociale. func iile psihologice sau spirituale sunt dependente de posibilită ile fiziologice şi de evolu ia acestora. în sistemul rela iilor sociale. ci rolul lor ca determinan i ai comportamentului. Ei acceptă o a treia categorie distinctă de factori care ar media între situa ie şi trăsătură şi anume variabilele moderatoare. Conştiin a evoluată presupune un înalt grad de selectivitate. (Fals – vezi copii pierdu i). . omul devine purtător al modalită ilor de ac iune practice şi de raportare socială. membru al societă ii. Func ia acestor variabile moderatoare este aceea de a fovoriza schimbarea cauzelor comportamentului social de la trăsătură la situa ie sau invers. O caracteristică definitorie a personalită ii este nivelul de activism.de la exterior £ interior la Acest lucru nu presupune că omul este lipsit de o legitate biologică ci faptul că această legitate este remodelată subordonată şi reprezintă pentru om o legitate de tip inferior..participă la cultură Marx eviden iază trei aspecte definitorii ale omului considerat în acelaşi timp: produs al istoriei. de acceptare sau refuz al influen elor. Personalitatea exprimă interac iunea dintre exterior şi interior dintre comportamentul manifestat şi stările sau mobilurile care l-au motivat. creator al istoriei. adică în personalită i. capacitatea de ac iune. Exagerările sociologizante neagă însemnătatea eredită ii şi consideră că totul este hotărât de condi iile sociale ale educa iei. Omul este în acelaşi timp o fiin ă naturală şi una socială. a unei structuri naturale date nativ. Coborând la acest nivel omul nu subzistă ca om dar nici ca animal. Înainte de a ac iona practic.se organizează politiceşte .dispune de conştiin a . omul proiectează în plan mental ac iunea. încearcă să reconcilieze aceste două puncte de vedere opuse. Aceeaşi schemă se aplică şi în via a personală. şi situa ioniştii care nu contestă existen a trăsăturilor. În anii 70 accentul cădea pe trăsăturile de personalitate şi mai pu in pe varia iile comportamentale în diferite situa ii sociale. Care este totuşi în ansamblul sistemului uman această componen ă instinctuală cu toate func iile lui? 22 . Determinarea se transformă în autodeterminare. Determinarea social – istorică a omului nu trebuie în eleasă în mod rigid. rolul decisiv revine achizi iilor de ordin social istoric. ini iativă şi autorealizare. să între ină anumite rela ii cu lumea socială. Disputa care a dominat în ultimii ani psihologia a avut loc între personologi care consideră că principala caracteristică a trăsăturilor este rezisten a lor la trecerea timpului. Unele din teoriile biologizante sus in că personalitate nu este de fapt decât expresia transfigurată a unor porniri lăuntrice. ceea ce îi permite să se opună pe sine lumii.ra ionează . Fiecare om este un ecou şi continuator al istoriei universale (Rubinstein). Angajându-se prin însuşi condi iile de existen ă.

observă. Conştient de caracterul socialmente distructiv al actului infrac ional. Pe de altă parte. Reprezentând o dominantă puternică a personalită ii. Din punct de vedere juridic actul infrac ional este rezultatul comportării negative a fiin ei umane responsabile în raport cu cerin ele normelor penale pozitive. Aceasta ar fi aspectul juridic al personalită ii infractorului şi este studiat de ştiin ele juridice.sa stabilim natura şi evolu ia trăsăturilor esen iale care au înso it sau precedat comiterea actului infrac ional şi evolu ia acestora. discernământ) O asemenea abordare permite: . excluderea simulării (biodetec ie). elementele personalită ii infractoare sunt ele însele produse ale ac iunii caren iale a factorilor sociali.determinarea trăsăturilor esen iale ale personalită ii din perspectiva sinergetică . grup de muncă. EEG) c) – investiga ie biogenetică (identificarea factorilor de ereditate) d) interpretarea neurofiziopatologică e) – cercetarea sociologică (legate de reconstruirea structurilor de personalitate. plănuieşte şi execută totul ferit de ochii oamenilor. conceptul personalită ii infractoare se constituie într-un instrument deosebit de util mai ales pentru ac iunile de prevenire a comportamentelor antisociale.aprecierea asupra periculozită ii trăsăturilor de personalitate sau a tulburărilor care au precedat sau înso it comportamentul deviant. Conceptul de personalitate în psihologia judiciară Sub aspect juridic. între care func ionarea defectuasă şi necorelată a agen ilor (familie. radioclinice. Din punct de vedere al psihologiei judiciare autorul infrac iunii ca personalitate este definit ca sinteză a tuturor elementelor care concură la conforma ia mentală a unui subiect căruia îi dă o fizionomie specifică. şcoală.Abordat prin prisma raporturilor formă – con inut.precum si de posibilitatea de reechilibrare şi reinser ie) f) – rezolvarea medico – legală (conştiin a. ci tot timpul. infractor este persoana care săvârşeşte cu vinovă ie o faptă socialmente periculoasă. cinstit. precizăm con inutul este exclusiv social istoric şi forma este umană îmbinând naturalul cu socialul.aprecierea corectă asupra stării psihice a personalită ii deviante. pentru a constitui punctul de plecare al comportamentului infrac ional. mass-media) de in un rol hotărâtor. infractorul lucrează în taină. . . Din punct de vedere psihosocial trebuie subliniat că nu există laturi ale personalită ii care determină în mod automat comiterea de infrac iuni. interzisă de lege şi care atrage răspunderea penală. care nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infrac ională. 2. Există însă un sistem de trăsături specifice personalită ii infractorului care. Văzut printr-o astfel de optică. Principalele elemente ale structurii personalită ii infractoare: Studiile de specialitate efectuate pe elemente infractoare au reusit sa evidentieze numeroase caracteristici comune personalitatii acestora astfel: DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI. trebuie să interac ioneze una cu alta şi să întâlnească o ambian ă socială favorizatoare unui astfel de comportament. Personalitatea infractorului este studiată din perspectiva sinergetică implicând: a) – cercetarea clinică b) – examinările paraclinice (investiga iile de laborator. al omului cu preocupări de o altă natură decât cele ale “specialită ii” 23 . El joacă rolul omului corect. în general şi ai autorită ilor în special. duplicitatea infractorului este a doua lui natură.

aceştia provin din familii dezorganizate (părin i deceda i. a deprinderilor şi practicilor antisociale însuşite. trecerea la comiterea infrac iunii efectuându-se în condi iile unei pruden e minime fa ă de pragurile de toleran ă a conduitelor în fapt (Bogdan & colab. Inadapta ii. a educa iei deficitare primite în familie. Frustrarea este. aceasta ducând la canalizarea trebuin elor şi intereselor în direc ie antisocială. Atingerea intereselor personale.. Imaturitatea afectivă asociată cu imaturitatea intelectuală predispune infractorul la manifestări şi comportamente antisociale cu urmări deosebit de grave. Toate acestea duc la lipsa unei capacită i de autoevaluare şi de evaluare adecvată. FRUSTRAREA. Aceasta constă în incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecin ele ac iunii sale antisociale. conducând la devian ă şi apoi la infrac iune. Pe infractor îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibi ii elaborat pe linie socială. salturi nemotivate de la o extremă la alta. Constă în decalajul persistent între procesele cognitive şi afective. acordând o mică importan ă viitorului. a deprivării subiectului de ceva ce îi apar inea anterior. cei greu educabili. Este evident că orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. unde nu se dă aten ia cuvenită normelor regimului zilnic.I.) unde nu există condi ii. Necesitatea tăinuirii. pricepere sau preocupare necesară educării copiilor. de fapt. instabil emo ional. Starea de frustrare se manifestă printr-o emo ionalitate mărită. Imaturitatea intelectuală nu se suprapune cu rata scăzută a coeficientului de inteligen ă (Q. de aspectul normal al vie ii. îi formează infractorului deprinderi care îl izolează tot mai mult de societate. Anumi i excitan i din mediul ambiant exercită asupra lor o stimulare spre ac iune cu mult mai mare ca asupra omului obişnuit. Acolo unde nivelul sociocultural al părin ilor nu este suficient de ridicat. de structura sa afectiva. a “vie ii duble”. experien a afectivă a eşecului. INADAPTAREA SOCIALĂ. o latură unde traumatizarea personalită ii se eviden iază mai bine decât pe planul componentei cognitive. Există ipoteza că infractorul este strict limitat la prezent. Instabilitatea emotivă face parte din stările de dereglare a afectivită ii infractorilor care se caracterizează prin: lipsa unei autonomii afective. este nerealist. care este înşelat în speran ele sale. este lipsit de o pozi ie critică şi autocritică autentică. crize etc. se pun implicit bazele unei inadaptări sociale. de unde se recrutează întotdeauna devian ii. Nu are o atitudine consecventă fa ă de problemele reale şi importante. de formula echilibrului afectiv (stabilitate – instabilitate emo ională) 24 . duce la mobilizarea excesivă a resurselor fizice şi psihice. INSTABILITATEA EMOTIV-AC IONALĂ. ci înseamnă o capacitate redusă de a stabili un raport ra ional între pierderi şi câştiguri în proiectarea şi efectuarea unui act infrac ional. Reprezintă starea celui care este privat de o satisfac ie legitimă. Arbuthnot (1987) concluzionează faptul că acesta este centrat pe prezent şi nu discriminează cert delincven a de nondelincven ă. infractori. 1983). Ac iunea infrac ională reprezintă etiologic un simptom de inadaptare. în favoarea celor din urmă. la reac ii dispropor ionate. Datorită experien ei negative. divor a i. Atitudinile antisociale care rezultă din influen a necorespunzătoare a mediului duc la înrădăcinarea unor deprinderi negative care.). IMATURITATEA INTELECTUALĂ. făcându-l uşor depistabil pentru un bun observator. indiferent de consecin e. insuficienta dezvolatre a autocontrolului afectiv. sunt elemente a căror educa ie s-a realizat în condi ii neprielnice şi în mod nesatisfăcător. Această instabilitate este o trăsătură esen ială a personalită ii dizarmonic structurată a infractorului adult sau minor. imaturitatea afectivă duce la o rigiditate psihică. Acest “joc” artificial îi denaturează actele şi faptele cotidiene.) pentru ob inerea unor plăceri imediate. alcoolici etc. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plâns. Este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalită ii în mod tranzitoriu sau relativ stabil.infrac ionale. trăirea mai mult sau mai pu in dramatică a nereuşitei. . Datorită dezechilibrului psiho-afectiv. inconstan ă în reac ii fa ă de stimuli. IMATURITATEA AFECTIVĂ. SENSIBILITATEA DEOSEBITĂ. predominând principiul plăcerii în raport cu cel al realită ii. Una şi aceeaşi situa ie poate fi resim ită ca favorabilă de către o persoană şi poate fi trăită ca frustrantă de către alta. iar comportamental este o reac ie atipică. la lipsa de obiectivitate fa ă de sine şi fa ă de al ii. Anamnezele făcute infractorilor arată că. slaba dezvoltare a emo iilor şi sentimentelor superioare. infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-ac ional. şi în func ie de temperamentul individului. un element care în reac iile sale trădează discontinuitate. în diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate. îndeosebi a celor morale etc. minore şi uneori nesemnificative. ceea ce conferă un caracter atipic reac iilor acestora. în majoritatea cazurilor. ca urmare a obstruc ionării satisfacerii unei trebuin e.

1978). efectele frustrării (Popescu-Neveanu. interese. Este un individ care nu este capabil să recunoască superioritatea şi succesele celorlal i. 1998). Frustrarea presupune îngustarea câmpului de ac iune. Pentru a se produce frustrarea trebuie să aibă loc “priza de conştiin ă motiva ională“ prin care i se atribuie persoanei frustrante o inten ie răuvoitoare (Rudică. generându-l la rândul său. satisfac ii etc.Pinatel (1971) arată că la majoritatea marilor delincven i există un nucleu al personalită ii ale cărui elemente componente sunt: egocentrismul.reprezintă tendin a individului de a raporta totul la el însuşi. Se caracterizează printr-un permanent sentiment de suficien ă prin ac iuni dominatoare şi chiar despotice. Trăirea tensiunii afective generate de conflict şi de frustrare depinde nu atât de natura şi for a de ac iune a factorilor frustran i cât mai ales de gradul maturizării afective şi morale a infractorului şi de semnifica ia acordată factorilor conflictuali şi frustran i prin procesul de evaluare şi interpretare. generând simultan surescitarea subcorticală. Reac ia la această situa ie poate fi activă. complexul de inferioritate reprezintă o stare pe care acesta o resimte ca un sentiment de insuficien ă. mai ales atunci când starea de frustrare este rezultatul unui act de atribuire nejustificată. J. ele depind de natura agentului frustrant şi de personalitatea celui supus acestui agent. reprezentând reac ia împotriva existen ei. de incapacitate personală. Complexul de inferioritate reprezintă o structură dinamică inconştientă. Uneori complexul de inferioritate se cristalizează în jurul unor caracteristici personale considerate neplăcute. frustrarea apare atunci când acesta este privat de unele drepturi. favorizate de situa ii. atipic. care se raportează la aptitudinile fizice. complexul este un altgoritm. deci agresivă. a unor deficien e. Desemnează o totalitate de trăiri şi de trăsături personale cu un con inut afectiv foarte intens. guvernându-l. Reac iile la frustrare sunt variabile. dezaprobarea tacită sau exprimată a celorlal i. EGOCENTRISMUL . c) reac iile comportamentale. iar în cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial. de la ab inere (toleran ă la frustrare) şi amânare a satisfac iei până la un comportament agresiv. labilitatea. agresivitatea şi indiferen a afectivă. 1978). inconstant. de tensiune) care dezorganizează. la nivelul întregii structuri a personalită ii. el şi numai el se află în centrul tuturor lucrurilor şi situa iilor. activitatea instan ei corticale de comandă a ac iunilor. Cei puternic frustra i au tendin a să-şi piardă pe moment autocontrolul ac ionând haotic. recompense. Egocentricul nu este capabil să vadă dincolo de propriile dorin e. gradul reuşitei şi motiva ia conduitei criminale. evenimente. Complexul de inferioritate incită adesea la comportamente compensatorii. consideră că are întotdeauna şi în toate domeniile dreptate.). variabilele determină direc ia generală. În cadrul unui grup.se poate ajunge la un comportament deviant. În cazul infractorului. Frustrarea infractorului este resim ită în plan afectiv-cognitiv ca o stare de criză (o stare critică. Din punct de vedere comportamental. se vede permanent persecutat. pentru a limita agresivitatea celorlal i. rela ii umane etc. scopuri. Procesul de frustrare implică trei elemente: a) cauza sau situa ia frustrantă în care apar obstacole şi rela ii privative printr-o anumită corelare a condi iilor interne cu cele externe. care au un caracter frustrant. La infractori aceasta apare ca o proiec ie a motivării unor fapte antisociale pe care le-au săvârşit. b) starea psihică (trăiri conflictuale. când acesta îşi reprimă actele. Frustrarea se dezvoltă din conflict. subiectul se confruntă cu inten iile celorlal i. ci o fixează. COMPLEXUL DE INFERIORITATE. 25 . subiectivă a unei inten ii răuvoitoare. individul nemai inând seama de normele şi valorile instituite de societate (Preda. agresiv şi violent cu urmări antisociale grave. Infractorii reac ionează diferen iat la situa iile frustrante. Alături de aceste trăsături ale nucleului personalită ii criminale sunt men ionate şi aşa-numitele variabile. o strategie a subiectului când acesta nu reuşeşte să reducă o tensiune psihică. suferin e cauzate de priva iune etc. Imposibilitatea de a pune în acord trebuni ele interne cu exigen ele mediului social duce la apari ia unor conflicte emo ionale şi stări de frustrare. a unei surse permanente de dezechilibru (Popescu-Neveanu. infirmită i reale sau imaginare fiind poten ate şi de către dispre ul. Pentru infractor. la trebuin ele nutritive şi sexuale ale individului. pentru ca subiectul să-şi impună inten iile sau pasivă. care consideră că i se cuvin sau când în calea ob inerii acestor drepturi se interpun unele obstacole. pentru momentul dat. 1985). Conflictul reprezintă doar o condi ie generală care poate duce la instalarea stării de frustrare. înzestrată cu mecanisme de autoreglare. În timp ce nucleul central de trăsături este răspunzător de trecerea la actul criminal. aptitudinile intelectuale şi tehnice.

ca de exemplu arme.nespecifice Conform lui Berkowitz (1993) frustrarea generează comportamentul agresiv doar în măsura în care e resim ită ca fiind neplăcută. interpretarea cognitivă este cea care dă calitatea stării afective. anxietă ii. Contribu iile cele mai însemnate în explicarea agresivită ii şi comportamentului agresiv din această perspectivă au fost aduse de Zillmann (1978).specifice . Situa iile pot fi: . depresiei. 26 . Din analiza teoriei lui Berkowitz se poate concluziona că învă area poate modifica doar rela ia dintre frustrare şi agresivitate. În crimiologie este esen ial să se situeze personalitatea în situa ie. prezen a indiciilor evocatoare. Berkowitz a preluat mai târziu elementele teoriei atribu ionale (Averill. adică atunci când se pune problema valen ei afective şi stilului atribu ional de raportare a subiectului la frustrare. temperatură etc. depresia. indispensabile pentru reactualizarea agresivită ii. Zillmann s-a axat pe interpretarea cognitivă a activită ii fiziologice. atacă cu virulen ă. Dodge. AGRESIVITATE– apare atunci când individul este împiedicat să-şi satisfacă dorin ele şi este un comportament violent şi distructiv. condi ie care depinde de caracterul voluntar/involuntar atribuit frustrării şi de evaluarea generală a comportamentului celuilalt în situa ia particulară creată. iar în loc să recunoască atunci când greşeşte. pe lângă agentul frustrant însuşi. În această rela ie autorul a introdus două elemente intermediare: reac ia emo ională la frustrare exprimată prin sentimente negative de tipul mâniei. durerea fizică. promovate de Schachter şi Singer (1962) conform cărora starea emo ională este produsul interac iunii dintre activarea fiziologică şi interpretarea cognitivă a acesteia. Primul element este condi ia internă emo ională care corespunde sentimentului de frustrare la individ. sentimente care devin stimulii principali ai comportamentului agresiv. stimulii externi asocia i cu acesta prin asemănare şi prin contagiune temporală sau spa ială. în timp ce prima componentă este privită ca emo ional nespecifică. luând în considerare principiile teoretice asupra emo iilor.Egocentricul îşi exagerează calită ile şi succesele. fotografii. ea determinând numai intensitatea procesului emo ional. Dodge (1980) şi Huesmann (1982). culori. inclusiv amenin ările la adresa identită ii. 1986) sus inând că persoana resimte emo ii negative şi devine cu atât mai agresivă cu cât: atribuie sursa frustrării celuilalt consideră că obstacolul îi este special destinat consideră comportamentul celuilalt ca impropriu din punct de vedere social Persoana frustrată devine extrem de nefericită. Dar aceasta este doar un exemplu caracteristic fenomenului mult mai general al agresivită ii determinate de emo iile negative. copleşită de sentimente negative. Au fost descoperite şi alte surse de afecte negative care duc la agresivitate. nefiind însă responsabilă pentru agresivitate. 1983. Astfel. Indicii evocatori sunt.

implicit. Un scenariu încorporează cunoştin e declarative şi procedurale. Huesmann a propus integrarea elementelor cheie ale modelului social . constantă a INDIFERENTA AFECTIVA– se caracterizează prin satisfac ie resim ită de individ fa ă de suferin ele altora. Autoagresivitatea – îndreptarea comportamentului agresiv spre propria persoană. tâlhărie. Infractorul nu este conştient de propria-i stare de inhibare emo ională. al culpabilită ii. referindu-se la oportunitatea acestuia şi sunt rela ionate cu perceperea normelor sociale. injurie şi calomnia. amplificarea răspunsului. aceasta manifestându-se agresiv în mod deliberat. sugerând ce evenimente se vor produce în mediu. Acest model porneşte de la premisa conform căreia comportamentul agresiv este controlat în mare măsură de o extensie a unor scenarii cognitive care sunt stocate în memoria persoanei şi care sunt utilizate ca şi ghid de comportament şi modalitate de rezolvare a problemelor sociale. chiar şi după o foarte scurtă expunere la violen ă (Huesmann. pentru că valorile ridicate ale activării fiziologice sunt specifice unui individ frustrat. conştient. Apari ia unui nou eveniment ce induce stări emo ionale determină transferul de excita ie şi. prin incapacitatea de a în elege durerile şi nevoile celorlal i. un rol primordial de inându-l în acest plan func ionarea defectuasă a structurii familiale. se exprimă prin automutilări. schemelor şi credin elor normative în comportamentul agresiv. 1. Acest transfer nu func ionează însă întotdeauna deoarece intervin şi factorii lega i de context şi interpretarea cognitivă. Agresivitatea ocazională – caracterizată prin spontaneitate şi violen ă este întâlnită în crimele pasionale. aceasta din urmă favorizând un răspuns mai bine adaptat circumstan ei. Direc ia cauzală a acestui efect a fost stabilită prin studii experimentale care au demonstrat că adul ii tineri şi copiii devin mai toleran i în privin a agresivită ii imediat. Această latură a personalită ii infractorului se formează de la vârste timpurii fiind una dintre principalele caren e ale procesului socializării. Heteroagresivitatea canalizarea violen ei spre al ii. Tipologia infractorului 27 . credin ele normative despre violen ă corelează cu observarea violen ei în copilărie. şi agresivitate. opera ionalizată prin ritm respirator. cum trebuie să se comporte persoana ca răspuns la acestea şi care va fi rezultatul probabil al comportamentului respectiv. Acestea sunt o bază de date pe care individul o foloseşte pentru evaluarea semnalelor din mediu şi pentru realizarea de atribuiri cu privire la inten iile celorlal i. ceea ce explică calmul şi sângele rece cu care sunt comise o serie de infrac iuni cu violen ă deosebită. mai exact al scenariilor.Pornind de la aceasta. Aceste atribuiri vor influen a căutarea unui scenariu de comportament.cognitiv într-un model unificat de procesare a informa iei care explică rolul cogni iilor. Agresivitatea profesională – comportament violent durabil. 2. Legătura strânsă dintre indiferen a emo ională şi egoism constă în faptul că infractorului îi este străin sentimentul vinovă iei. Credin ele normative sunt o a treia formă de cogni ie care joacă un rol central în reglarea comportamentului agresiv. Zillman (1978) a formulat principiul transferului de excitare conform căruia atunci când un eveniment ce induce o stare de activare (arousal) ia sfârşit. excita ia rămâne şi descreşte lent. Studii longitudinale au arătat că în cazul adul ilor. Credin ele normative sunt folosite pentru a interpreta comportamentele altora. se relevă ca o personalită ii infractorului. Schemele cauzale sunt o a doua modalitate de cogni ie despre care se presupune că influen ează comportamentele. activitate epidermală. pentru a ghida căutarea scenariilor sociale şi pentru a înlătura scenariile şi comportamentele nepotrivite. Zillmann a sugerat că există o legătură puternică între activarea fiziologică. tentative de sinucidere – aceste comportamente apar pe fondul unor stări depresive şi nevrotice. 1997). Se manifestă prin forme multiple: omucidere. tensiune arterială etc.

Din punct de vedere criminologic şi psihologic: Dacă antisocialitatea reprezintă sau nu coordonata fundamentală a personalită ii individului. 2. plini de ini iativă. 15. hotărâ i. 3. 14. 1. 4. minciuna. aproape că nu există criminolog mai remarcabil care să nu fi creat propria clasificare. Neadevărul. Lewis Yablonski (1990) eviden iază patru categorii după criteriul cum afectează personalitatea infractorului comportamentul criminal. 7. bine adaptat. Încărcătura emo ională foarte săracă a reac iilor afective. ele reprezintă ipoteze de lucru. Distorsiuni perceptive. Istabilitatea – după ce realizează câştiguri se debarasează de ele ira ional. ocazionali Infractori profesionişti – Se caracterizează prin antisocialitate /inadaptabilitate socială şi prin preocuparea de a-şi organiza metodic actul infrac ional. Lipsa remuşcării sau a ruşinii – neacceptarea criticii.sunt socialmente adapta i şi nu ajung să aibă de-a face cu justi ia decât printr-un concurs particular de circumstan e. Caracteristicile sociopatului (după Dr. Criminalii sociopa i – se caracterizează prin personalitate egocentrică. 12. care caută şi provoacă situa iile infrac ionale ocazionalul este de obicei produsul circumstan elor. Absen a “nervozită ii”. infractorii sunt împăr i i în: . majori b) în func ie de repetabilitatea actelor infrac ionale – primari.profesionisti. Harvey Cleckei). Judecata săracă şi eşecul în a învă a din experien ă. Indiferen a în rela iile interpersonale generale. 5. Tendin e suicidare sunt foarte rare. 13. mijloace ajutătoare care permit o anumită direc ionare a activită ii de prevenire şi combatere a comportamentelor infrac ionale. A. Pot comite cele mai bizare acte criminale. 28 . inteligent). Criminalii neurotici – comit infrac iuni datorită convulsiilor neurotice. Criminalii socializa i – prezintă tulburări emo ionale mai mult decât persoanele care nu au comis infrac iuni. 10. 4. 2. Marea lor majoritate se reintegrează social şi nu mai recidivează. Comportament antisocial motivat inadecvat. În contextul favorizant devin criminali (de regulă). Absen a iluziilor şi alte altor semne ale gândirii ira ionale. Sub aspect temperamental sunt indivizi activi. 11. juridic: a) în func ie de vârstă – minori. În ceea ce priveşte afectivitatea profesioniştii sunt permanent nesatisfăcu i şi nu-şi pot amâna satisfac iile imediate. calmi. recidivişti B. Via a sexuală este defectuos integrată. Infractorii ocazionali . 1. Comportamentul bizar şi neprevăzut asociat sau nu cu consum de alcool. 9. Pierderea specifică a în elegerii. Percep ie distorsionată asupra societă ii şi lumii din jurul lor. Aceste tipologii sunt instrumente de lucru pentru a sluji unor scopuri practice. Spre deosebire de profesionist. precum şi individualizarea proceselor de reeducare şi reintegrare socială.În domeniul criminalită ii au fost elaborate o serie de tipologii şi în general. 3. Sub aspect normativ. nesinceritatea. Criminalii psihotici – dezordini severe ale personalită ii. 6. Simptom predominant – anxietatea. 8. Farmec superficial şi bună inteligen ă (la prima vedere pare prietenos. Egocentrismul patologic şi incapacitatea de a iubi.

dar trăiesc undeva la limita ei şi cu toate că prezintă un poten ial infrac ional scăzut se apreciază că din rândul lor mul i ajung să se confrunte cu organele de ordine. Pe direc ia prevenirii infrac ionalită ii – cea care corelează adaptabilitatea socială cu capacitatea infrac ională – se ine seama de: . factorii implica i la săvârşirea acesteia şi etapele derulării Infrac iunea este o formă a activită ii umane şi în cadrul ei intervin aceleaşi mecanisme psihologice care guvernează orice comportament uman. C. Factorii implica i la săvârşirea infrac iunii: În general comportamentul uman este rezultatul ac iunii conjugate a două categorii de factori: interni şi externi. Tipul 2 – este acela în care un individ cu puternice înclina ii spre infrac iune se întâlneşte cu o situa ie nefavorabilă comiterii ei. De regulă în asemenea cazuri infrac iunea nu va avea loc. D) Din punct de vedere fenomenologic a) Hormotropii – sunt infractori care comit aceleaşi infrac iuni şi folosesc aceleaşi moduri de operare (recidiviştii profesionişti – pentru care infrac iunea a devenit o profesie iar riscul de a fi prins este considerat ca un risc profesional).factori interni (nucleul central al personalită ii) . Tipul 3 – apare atunci când un individ cu o personalitate neorientată spre infrac iune întâlneşte o situa ie favorabilă comiterii unui act antisocial.Tipul infractorului cu adaptabilitate socială ridicată şi poten ial infrac ional redus – prezintă cel mai redus pericol social – se integrează în această categorie infractorii accidentali asemenea indivizi pot comite infrac iuni deosebit de grave datorită reac iilor emo ionale deosebit de explozive. . pozează în oameni cinsti i. agresivitate şi indiferen ă afectivă. .16. 29 . . b) Politropii – infractorii care comit diferite infrac iuni în modalită i diferite.Tipul infractorului cu adaptabilitate socială redusă şi poten ial infrac ional ridicat – este mai pu in periculos. Şansele producerii infrac iunii sunt nule. În acest cadru se plasează şi comportamentul infrac ional. deci comiterea infrac iunii.capacitatea infrac ională – denotă poten ialul infrac ional al personalită ii individului. ceea ce nu înseamnă că ea nu se poate produce. indivizii din cadrul acestui tip atrag uşor aten ia asupra lor sau sunt permanent inu i sub observa ie (cazul recidiviştilot şi al complicilor). Sunt greu de prins din cauza prestigiului de care se bucură în unele grupuri sociale.factorilor externi (situa iile favorabile realizării infrac iunilor) Între cei doi factori pot exista mai multe tipuri de corela ii: Tipul 1 – se constituie atunci când un individ cu o personalitate puternic criminogenă se întâlneşte cu o situa ie favorabilă comiterii unui act antisocial. indivizii sunt bine integra i.Tipul infractorului cu adaptabilitate socială ridicată şi poten ial infrac ional crescut – este cel mai periculos.Tipul infractorului cu adaptabilitate socială redusă şi cu poten ial infrac ional scăzut – prezintă un pericol social şi mai scăzut – fac parte din societate. ocupă posturi sociale prestigioase. Aceasta este produsul: . . Infractorii se disting de ceilal i prin componen a nucleului central al personalită ii lor: egocentrism. Eşec în a urma o anumită cale sau drum în via ă. Aspecte psihosociale ale infrac iunii. Şansele comiterii infrac iunii sunt mult diminuate. Tipul 4 – când o personalitate fără predispozi ii infrac ionale întâlneşte o situa ie nefavorabilă.adaptabilitatea socială care se referă la gradul de integrare socială .

datorită unei situa ii financiare . Pe plan psihic – apar o serie de procese autojustificative.infrac ională . cu timpul ea devine clară şi se conturează inten ia. Sub aspect psihologic. b) Etapa infrac ională: constă în traducerea în fapt a schemei mentale a actului infrac ional.datorită unei situa ii politice b) de carieră .debutează ca copii delincven i .este de obicei normal psihologic Etapele săvârşirii infrac iunii Comportamentul antisocial şi infrac iunea sunt punctul culminant al unui proces. Faza morală – constă în depăşirea re inerilor de ordin moral care pot apare la nivelul conştiin ei infractorului. Dacă de la bun început ideea comiterii infrac iunii este difuză.atitudine favorabilă pentru infrac iune. în cadrul căruia se disting trei etape: . autorul îşi motivează fa ă de propria-i persoană viitorul comportament considerându-l prea pu in periculos ori absolut necesar.în închisoare însuşeşte noi metode . fiind produsul determinant în trecerea la actul infrac ional.trecerea peste un şir de condi ii şi bariere de ordin moral.crima este mijlocul sau principiul de asigurare a traiului . în cadrul acestei etape apar puternice tensiuni nervoase şi emo ionale. Decizia comiterii infrac iunii este luată fiind hotărâte mijloacele concrete. c) Etapa postinfrac ională – în cazul în care infractorul nu este prins apar câteva alternative. Faza afectivă – reflectă procesele emo ionale anterioare actului infrac ional.îşi formează deprinderi tehnice . dar a căror relevan ă devine probatorie pentru cei care execută urmărirea penală. locul precum şi timpul realizării actului infrac ional. material şi afectiv. Infractorul nu-şi mai controlează toate mişcările: uită mici detalii aparent nesemnificative. 30 . Se desfăşoară în următoarele faze sau constau în: (din punct de vedere al infractorului): . Probleme puse de infractori în această fază: cum vor reac iona prietenii cunoscu ii la vestea că ei comit un act infrac ional.Yablonski vorbeşte de criminal: a) situa ional . Faza penală – se remarcă prin aceea că viitorul infractor oscilează între frica de sanc iune penală şi gândul la faptul că nu va fi descoperit.postinfrac ională a) Etapa preinfrac ională – deosebit de consistentă din punct de vedere psihologic. nefavorabilă justi iei şi poli iei . Se caracterizează prin declanşarea stării de indiferen ă afectivă fa ă de răul ce poate fi produs altora. Aici este vorba de acele infrac iuni care sunt pregătite şi gândite. Faza materială – are accente critice şi precede trecerea la actul infrac ional.depăşirea inhibării . penal.preinfrac ională .datorită unei situa ii emo ionale .

poli iştii în îndeplinirea misiunii . “Criminalul şi victima sa” (1948) Hans von Hentig. sex.I. pregătirea socio – culturală. Mendelsohn 1940 – rezisten a la viol H. aspectul bio-constitu ional. Primele abordari in literatura de specialitate pe tema victimologiei se situaza in anii 40-50 ale sec. . Tipologia infrac ională Din punct de vedere criminologic şi psihosociologic actele infrac iunii se pot sistematiza în felul următor: a) infrac iunea primitivă – se declanşează în urma unor reac ii comportamentale explozive şi violente.. c) infrac iunea pseudojudiciară – apare atunci când individul crede că face dreptate prin actul său. 31 . sexul. Problematica victomologiei Pune problema dacă victimele pot sau nu să împartă într-o anumită măsură responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natură antisocială împotriva lor. PROBLEME DE VICTIMOLOGIE 1. precum şi o serie de infrac iuni care aduc atingere intereselor statului. deci un infractor este capabil să facă mai multe victime. superficialitate. materiale sau morale ale unei ac iuni sau inac iuni criminale. caracteristici psiho – comportamentale. neglijen ă. von Hentig 1948 – s-a ocupat de vulnerabilitatea unor categorii: minori. La al ii teama de urmări îi face să ascundă cu asiduitate. Aici se încadrează unele omoruri pasionale.xx. Nu sunt victime: .ini iatorul ac iunii criminale care-şi pierde via a .barbatii sunt mult mai expusi riscului de a deveni victime ale infrac iunilor comise cu violen ă decât femeile.peste tot în lume numărul victimelor este mai mare ca al infractorilor. iar atunci când sunt depista i neagă cu vehemen ă fapta de care sunt învinui i. rasă ale căror ac iuni au contribuit la moartea lor prin violen ă. IV.luptătorii în confruntări militare . membrii unor grupuri minoritare.La infractorii ocazionali. Datele statistice desprinse desprinse din studiile de specialitate arata urmatoarele : . de regulă se manifestă o stare de uşurare urmată de regrete puternice. ceea ce-I face de multe ori să vină singuri la organele de poli ie. Q. bătrâni. cei cu tulburări mintale. imigran i recen i. Wolfgang 1958 – a studiat unele categorii de indivizi luând în considerare factori precum: vârstă. deci fără să vrea suferă direct sau indirect consecin ele fizice. Precizări terminologice Prin victimă se în elege orice persoană umană care fără să-şi fi asumat conştient riscul. CAP. Victima activantă – se referă la locul jucat de victimă în declanşarea mecanismelor latente ale infractorilor. b) infrac iunea utilitară-umanitară – se produce atunci când individul este plasat într-o situa ie periculoasă din care consideră el că nu se poate elibera decât prin infrac iune (legitimă apărare). b) Mendelsohn introduce no iunea de “poten ial de receptivitate victimală” care înseamnă gradul de vulnerabilitate victimală (vârsta.

In cazuri de omucidere sau răniri grave in aproximativ 80% din cazuri criminalul şi victima au fost fie cunoştin e apropiate. copii şi adolescen ii. Toate aceste eforturi converg spre stabilirea unor măsuri preventive care vizează diagnosticarea şi eliminarea situa iilor victimogene precum şi instituirea unor mijloace eficiente de autoapărare a indivizilor şi colectivită ilor împotriva infrac iunilor. Statisticile arată că un număr însemnat de victime îl constituie bătrânii. Agresivitatea – reprezintă o trăsătură a personalită ii care atrage comportamente similare. Bătrânii datorită neputin ei fizice şi psihice sunt mai expuşi infrac iunilor decât alte categorii de vârstă. personalitate politica etc. Astfel în zilele de sâmbătă şi duminică numărul victimelor ar fi mai mare. Spiritul aventurier reprezintă de asemenea o trăsătură de personalitate care-l expune pe individ situa iilor conflictuale şi infrac iunilor. lăcomia. ca trăsătură negativă de caracter îi împinge pe unii indivizi de a ob ine câştiguri uşoare şi chilipiruri. cu violen ă. se implică mai frecvent în situa ii conflictuale violente.. Astfel. sexul. Din rândul acestora se recrutează majoritatea celor înşela i şi excroca i. Se poate calcula numărul de victimizări pe an precum şi indexul de vulnerabilitate luând în calcul vârsta. şofer. Indivizii agresivi caută situa iile conflictuale.Rata cea mai ridicată avictimelor la femei se situează între 20 – 29 ani. iar altele cu unul mai scăzut (factor poştal. ocupa ia. b) Un factor victomogen îl reprezintă vârsta. le provoacă şi de multe ori devin ei înşişi victime. Autorii crimelor sunt de regulă cu 5 – 10 ani mai tineri ca victimele .în cazurile de omucidere şi a altor infrac iuni grave. statutul mental. . casier. iar la bărba i 30 – 39 ani. localizarea. reporter. Naivitatea – credulitatea unor indivizi în stabilirea unor contacte şi rela ii interpersonale necunoscute îi aduce de multe ori în situa ii de victime. Explica ie – bărba ii sunt mult mai agresivi decât femeile. Lipsa experientei si a maturitatii in aprecierea oamenilor fac ca adolescen ii si copii sa fie mult mai usor de victimizat. 32 . O categorie aparte de factori care prezintă poten ial victimogen sunt anumite trăsături de personalitate în cadrul cărora cele de caracter ocupă un rol predominant. Cei marcati de vicii pot devenii relativ usor si frecvent victime. psihologice sau sociale.). violente 50% din victime au avut antecedente penale. Se remarcă o preocupare tot mai accentuată a cercetătorilor şi practicienilor din domeniul criminalită ii în eviden ierea factorilor care-i favorizează pe unii indivizi să devină victime şi a elementelor principale ale raportului dintre infractor şi victimă. profesor. 2. De asemenea şi spa iile închise şi izolate favorizeaza comiterea unor infrac iuni. Infractorii recidivişti au şanse mult mai mari să devină victime decât cei primari. Neglijen a –poate favoriza comiterea actelor antisociale. Factori de vulnerabilitate victimală Aşa cum nu există infractor înnăscut care să poată fi recunoscut după anumite semne biologice. tot aşa nu se poate vorbi de victime înnăscute. Cercetările de specialitate precum şi practica judiciară au eviden iat exista anumiti factori factori care favorizează pe unii indivizi să devină victime într-o propor ie mult mai mare decât al ii astfel: a) Bărba ii reprezintă un număr mult mai mare de victime decât femeile. Se vorbeşte de factori situa ionali cum ar fi turiştii. Se apreciază că există şi profesii cu un grad crescut de pericol victimogen. rasa. fie rude. Există aprecieri că timpul şi spa iul ar putea constitui factori victimogeni.

mişcările victimei (timp. mod de operare.nu cunoaşte infractorul 3. spa iu. Când între victimă şi infractor există anumite situa ii anterioare prin cunoaşterea victimei putem ajunge la agresor. alcoolismul şi consumul de droguri care datorită tulburărilor profunde aduse personalită ii. . timp.diferen e mari interindividuale în grupurile de victime în ceea ce priveşte rolul jucat în comiterea infrac iunii. penale . mostenire. Determinarea juridică a cazului (omor.rela iile victimă – infractor sunt foarte complexe . obiceiuri .nivel de cultură. Adesea victima de teamă poate să se ab ină de la relatări (ceea ce oferă indicii despre agresor).probleme apărute – moştenire. 33 . Victimele individuale – reprezintă acei indivizi care suferă de pe urma ac iunii sau inac iunii unor infractori.credin ă.natura rela iilor: conflictuale. O altă tipologie clasifica victimele în personale şi impersonale. pentru a duce la identificarea autorului.vicii ascunse (alcool. etc. concep ia . îi pun pe unii indivizi în postura de victimă. Date privind persoana victimei: . calită i morale. imediat după eveniment) . Cele personale sunt victimele infrac iunilor îndreptate împotriva persoanei.cunoaşte infractorul – îl poate identifica . Bogdan. temperament . maltratare) – cel mai plauzibil mobil. sinucidere. Tipuri de victime.mod de via ă. gelozie .cercul de rela ii ale victimei (prieteni. . Există mari dificultă i în întocmirea unei clasificări dat fiind: . rol.bunuri de inute – dispari ia unora sau actelor legate de proprietate. etc. acceptare). Circumstan ele esen iale ale evenimentelor (loc.diversitatea infrac iunilor şi implicit a victimelor .existen a victimelor apar inând celor mai variate categorii de: vârstă.necesare pentru a fi elucidate după T. Totusi o sistematizare a victimelor în tipuri şi categorii are valoare orientativă în activitatea de prevenire a actelor infrac ionale. In literatura de specialitate se citeaza cazurile evreilor şi iganilor care în timpul celui de-al doilea război mondial au fost supuşi de catre nazisti unui amplu proces de exterminare. vecini. agresivitate.echilibru. Victimele impersonale sunt rezultatul infrac iunilor îndreptate împotriva bunurilor. medicale. Aspecte legate de victimă: .nu îl poate identifica . pregătire socio – profesională. jocuri de noroc) . depresiune . a) O primă clasificare imparte victimele în individuale şi colective. statut.Printre factorii victimogeni se cer enumerate si bolile psihice. Victimele colective – sunt grupuri sociale mici sau mari. amici ie . medii frecventate) . surprindere.antecedente morale. sex.

de handicapa i fizic sau psihic. Una dintre aceste clasificări propusă de Mendelson (1956) diferen iază următoarele categorii: 1. Falşii cerşetori. complet inocent.Victimele “bunelor ocazii” sunt cele ce fac cumpărături ocazionale de la indivizi necunoscu i care se pretind a fi în “jenă financiară momentană” şi oferă la pre uri derizorii diverse obiecte de mare valoare. apar inându-i lui Fattah (1967) ine seama tot de gradul de implicare şi participare la săvârşirea infrac iunilor şi propune următoarele categorii de victime: 1. În cazul acestora este greu de stabilit ce parte de vină are fiecare dintre protagoniştii ac iunii. non-participare. O alta. 5. Tot din această categorie de victime fac parte şi acele femei mai vârstnice care vor să se căsătorească cu orice pre . să renun e la proprietă i etc. 5. ini iere. ci din cauza disponibilită ii sale de a sări în ajutorul oricui îi cere concursul. finan atorii unor sisteme sigure de câştig la ruletă. responsabilitate totală în comiterea infrac iunii. Aici se încadrează indivizii agresivi care produc situa ii conflictuale sau acele femei care prin limbaj. simulant sau confabulator. la fel de vinovat ca şi infractorul. 2.Victimele lăcomiei şi ale doritorilor de mari câştiguri ilicite. Cumpărătorii de ac iuni ale căror valoare va creşte imediat. 4. 1988).Victima “generoasă”. Victima provocatoare – prin comportamentul ei declanşează infrac iunea. bătrâni. 3. fals. comportament şi vestimenta ie devin victime ale infrac iunii de viol. În func ie de rolul victimei în cadrul actului infrac ional se mai disting victimele ideale. 34 . având o vinovă ie minoră. sunt mostre din infinitele variante pe care escrocii mai rafina i le utilizează pentru atragerea şi jefuirea victimelor. Tot aici se încadrează “generoşii” care găzduiesc diverse persoane. provocator. Victime din impruden ă – care datorită neglijen ei sau ignoran ei. În această categorie intră religioşii fanatici. care sunt dispuşi să doneze bani. simulate. cel mai vinovat. Victima ideală – este cea care-i uşurează extrem de mult sarcina infractorului. 2. O interesantă tipologie este cea pe care criminologul Wolf Middendorf o face victimei escrocheriei (Bogdan & Sântea. 3). se expun comportamentelor antisociale. bunuri. 3. după care se trezesc jefui i de o parte din bunuri. participant.Victimele devo iunii şi ale afectivită ii. subliniind tipurile de “întâlnire” victimă – infractor: 1. facilitate. 4). Este vorba de copii.b) După criteriul gradului de implicare şi responsabilitate a victimei în comiterea infrac iunii. din impruden ă. Lomborn (1968) eviden iază aproximativ aceeaşi idee. pentru a putea fi pe placul unor puteri supranaturale. provocatoare. latent. mai vinovat decât infractorul. care afişează diverse infirmită i fizice sunt profitorii naivită ii victimelor. 2). 6. 2. care este deseori păgubită nu prin faptul că ar dori vreun avantaj material din rela ia cu infractorul. 4. imaginate şi fără infractor. predispus. Această tipologie cuprinde patru categorii de victime escrocate: 1).

se pot distinge două tipuri de sinucideri: pregătite din vreme. Prin gravele sale consecin e actul suicidar este considerat atât ca fenomen social cât şi individual. avem în vedere atât actul de sinucidere propriu-zis cât şi alte fenomene. Aici se încadrează automutilările şi sinuciderile. spânzurare. iar împrejurările în care se realizează. toxicomania etc. de generozitate iar uneori pot fi suprarealiste. acte în care moartea este privită nu ca un sfârşit total. Victima imaginară – apare în cazul unor bolnavi psihici care sunt domina i de sentimentul persecu iei. tăieturi. îşi pun în aplicare amenin ările. ca un comportament de risc sau de sfidare. psihologice şi filozofice. alcoolismul. Ei se confruntă (real sau imaginar) cu o problemă care aparent nu se poate rezolva decât prin sinucidere. între care: acte directe active (intoxica ie prin ingestie de medicamente ori alte substan e. sinucidere realizată. împuşcare. stări negative). conduita suicidară este influen ată şi între inută de circumstan ele psihopatologice (alcoolism. istericii şi mitomanii. la nivelul conduitei suicidare pregătite din timp se disting cel pu in trei etape mai importante: faza de punere a problemei mor ii şi a necesită ii de a muri – faza de incuba ie. ci ca un mod de “supravie uire”. de vinovă ie. care se produc instantaneu. fac salvarea posibilă sau chiar inevitabilă. conştiente (“sinucideri adevărate”). care cuprind. căutarea formelor şi metodelor de autodistrugere. somatogene (malforma ii congenitale. de răzbunare. desfiin area propriei persoane. în analizarea lui impunându-se aspecte biologice şi sociale. labile. ingestie de substan e pu in nocive sau în cantitate mai mică. Prin comportamentul autoagresiv sau conduita suicidară. Sentimentele care stau la baza actului suicidar pot fi: de scuză.Victima simulată – este cea care pentru a ascunde fapte antisociale grave îşi aranjează o asemenea situa ie încât să pară în postura de victimă.). ca un mijloc de rezolvare a dificultă ilor existen iale. Se impune o atitudine receptivă din partea celor din jur şi acordarea de ajutor medical sau social. dacă amenin ările nu-i ajută să-şi atingă scopurile propuse. slăbirea sau accentuarea coeziunii grupului). răniri uşoare. 2)Suicidul – tentativă De obicei la această tentativă recurg persoanele nehotărâte. fie datorită utilizării inadecvate a mijloacelor). incurabile) şi sociogene (pierderea partenerului de via ă. Uneori. In această fază. infirmită i. existente în conştiin a individului dar nemărturisite: amenin ări cu sinuciderea. ca formă particulară de conduită deviantă . neîn elegeri 35 . După durata pregătirii actului suicidar. gradat. ei dorind de fapt mai mult să trăiască decât să moară. provocare de arsuri etc. aruncare de la înăl ime. veleită i de sinucidere – în care actul este doar schi at (zgârieturi. acte voluntare. inten ionate. care pot duce la moarte în mod lent (negativismul alimentar. cât fuga de via ă. asfixie prin înec. de remuşcare. respectiv: idei de sinucidere. această fază a conduitei suicidare poate avea cauze patologice (factori de ordin eredoconstitu ionali. Prin sinucidere de regulă nu se urmăreşte atât moartea. Suicidul include o serie de comportamente destul de diferite. acte indirecte. de modul cum se prezintă aceasta în condi iile date. tentativa de sinucidere (cazurile “ratate” fie datorită interven iei altor persoane. tulburări psihice) sau sociale (dezadaptare socială. împuşcare superficială etc. Thio): 1)Suicidul – amenin are La această variantă de amenin are cu suicid recurg de regulă persoanele care urmăresc anumite scopuri. În această perspectivă. De fapt în cazuri de acest gen acelaşi individ este atât agresor cât şi victimă. psihopatii. trecerea de la gândire la ac iune.). boli somatice grave. faza de trecere (suicidac ia) de la imaginile conflictuale abstracte la decizia înfăptuirii sinuciderii şi pregătirea concretă. Categorii de suicid (după A. calculate sub toate aspectele şi întâmplătoare sau “nepregătite”. pasive.). depresii. 3)Suicidul – reuşit Majoritatea celor care comit actul suicidar reuşit şi-au făcut cunoscut direct sau indirect inten ia lor (o parte din ei au cel pu in o tentativă in antecedente). Victima fără infractor – se manifestă în situa iile comportamentale autodistructive. cu inten ii ambigue. ca un sacrificiu de sine moral sau social.

3)victimele dovo iunii şi ale afectivită ii. .copii dispăru i . Suicidul apare. afectivitate labila. şi pregătirea insuficientă a tânărului pentru via a de matur.victime ale infrac iunilor de viol . în aceste condi ii la persoane cu un “eu” insufucient structurat. 4)victimele lăcomiei şi ale dorin ei de mari câştiguri ilicite. Deşi în adolescen ă frecven a cazurilor de suicid este mare.victime ale infrac iunii de omor .familiale. din această categorie fac parte religio ii fanatici predispuşi să facă dona ii mari spre a pute intra în gra ia unor for e supranaturale.victime ale infrac iunilor de furt sau: . Nivelul cultural este un factor de diminuare a riscului suicidar.victime ale infrac iunilor de tâlhărie .copii maltrata i fizic şi sexual .persoane în vârstă .victime ale loviturilor cauzatoare de moarte . 2)victimele „bunelor ocazii” cumpărătorii unor „chilipiruri” de la indivizi necunoscu i.victime ale infrac iunilor de vătămare corporală . modalitatea de răspuns a tânărului la tot ceea ce constituie un stres afectiv. este discutabil faptul că nu vârsta în sine este cauza ci factorii esen iali specifici acesteia: dezvoltarea psihosomatică. ca o imposibilitate (blocare) de a da o replică (solu ie) ra ională la situa iile stresante motiv pentru care trăiesc fenomenele de angoasă. perturbari ale somnului. că actul suicidar reprezintă o reac ie de inadaptabilitate a individului la noua situa ie creată de manifestarea unora dintre condi iile şi circumstan ele psihopatologice.). traumatiza ia – este faza în care se pun în practică modalită ile autodistructive preconcepute. agresivitate manifesta. sentimentul abandonului. naivitatea lor fiin speculată de falşii cerşetori care înfă işează deverse infirmită i precum şi escroci care cer găzduire şi apoi îl jefuiesc de diverse bunuri. eşecuri în profesie etc.victime ale actului sexual . depresie. în acest context. lipsa protec iei sociale fac să cească numărul sinuciderilor la această vârstă). Măsuri preventive 36 . Trebuie subliniat. somatogene sau sociogene mai sus men ionate.victime ale şoferilor în stare de ebrietate Wolf Middendorf a realizat o tipologie a victimelor escrocheriei cuprinzând patru categorii: 1)victima „generoasă” constituită din persoane dispuse să ajute să urmărescă vreun avantaj material. precum şi femei vârstnice care vor să se mărite cu orice pre . Cad u or victime ale unor escroci care oferă spre vânzare ac iuni cu mari câştiguri imediate sau şanse de câştiguri sigure la ruletă sau alte jocuri de noroc. Statistic cele mai multe cazuri se petrec de la vârsta de 14 – 15 ani cu importante creşteri la vârsta adolescen ei şi la vârsta atreia.victime ale infractiuni de inselaciune. actul în sine de sinucidere urmat de reuşită sau nu. modalitatea în care se proiectează factorii psihosociali într-o personalitate în curs de definitivare. c) Clasificarea dupa criteriului agentului victimizato: .femei maltratate . Pe lângă stările patologice situa ia vârstnicilor este afectată atât de cauze economice cât şi de cauze sociale şi rela ionale (lipsuri materiale. La vârsta a treia ca urmare a schimbărilor biologice rămâne valabilă legea vulnerabilită ii.

bijuterii. este indicat să nu ofere spre vânzare bunuri de valoare prin mica publicitate (ci pe alte căi). iar alte valori să le asigure în condi ii corespunzătoare. minori şi persoane cu debilită i mintale ori fizice care posedă o capacitate de adaptare redusă. În această categorie de multe ori sunt implicate persoane cu antecedente penale ori cu mod de via ă parazitar care urmăresc plasarea unor bunuri sau valori furate ori înşelarea bunei – credin e a cetă enilor. Persoanele în vârstă. Iar în zonele unde se joacă. iar o parte din sumele lăsate în casă să fie înseria i spre a ajuta. de regulă.Asemenea măsuri se impun cu stringen ă având în vedere că cele mai variate categorii ale popula iei pot deveni victime poten iale iar aceste măsuri sunt cu atât mai necesare când este vorba de segmente de popula ie precum tineri. iar autovehiculele şi locuin ele să fie asigurate cu sistem antifurt.deten ia În lupta cu infrac ionalitatea în continuă creştere s-au dovedit utile o serie de precau ii cum ar fi: . aparatură electronică. Recomandări utile se pot face în situa iile când unele persoane ajung în mod nemijlocit în pozi ie de victime. Cei care dispun de bunuri sau de bani să depună sumele de bani la bănci şi CEC. care locuiesc singure. să nu păstreze peste noapte decât sumele strict necesare. care poartă asupra lor cu ite ori consumă excesiv băuturi alcoolice şi provoacă certuri şi scandaluri şi care. a zonelor aglomerate (unde se pot comite furturi din buzunare sau poşete). în cazul unui eventual furt la identificarea autorului. căci pot deveni victimele unor violuri ori acte de perversiune sexuală. alegând alte trasee de deplasare. tablouri ori alte valori ce pot tenta infractorii. Măsuri de protec ie socială . pe întuneric ori la ore târzii. Se recomandă o comportare care să vizeze manifestări hotărâte de alarmare a cetă enilor din împrejurimi sau folosirea unor trucuri. să fim pruden i în rela iile ocazionale cu cetă eni care cer găzduire. Minorii rămaşi singuri la domiciliu să fie îndruma i să nu deschidă uşa şi să nu primească în locuin ă persoane necunoscute indiferent de motivul ce-l invocă. să nu circule femei singure. În rela iile lor cu persoane necunoscute.evitarea pe cât posibil a contactelor cu persoane cunoscute cu manifestări violente.măsuri de pază şi descoperire . Se recomandă evitarea frecventării locurilor şi mediilor dubioase: unde se consumă în exces băuturi alcoolice. să nu accepte rela ii ocazionale cu persoane care se comportă binevoitor. după caz. din motive minore trec cu rapiditate la ac iuni de violen ă. fixate la sol sau în pere i şi. se practică jocuri de noroc. încuietori eficiente. de scurtă durată. deoarece pot fi vizate de infractori prin lectura anun urilor. căci asemenea rela ii pot genera oricând surprize neplăcute. Conducătorilor unită ilor din domeniul transportului. ori în vecinătatea şcolilor.aplicarea pedepselor . a zonelor slab circulate sau iluminate (unde pot fi victime ale unor infrac iuni de tâlhărie. case de bani ori casete metalice sigure.asemenea recomandări sunt necesare şi pentru posesorii de autovehicule care trebuie convinşi să nu lase la vedere bunuri. iar când este nevoie. viol sau vătămare corporală). care ademenesc şi corup copii. adesea asemenea elemente fac parte din rândul ho ilor sau a psihopa ilor sexuali periculoşi. valori sau servicii din categoria celor considerate deficitare sau mai greu de ob inut care de regulă au provenien ă îndoielnică ori se referă la activită i ilegale. chiar dacă acestea sunt mai lungi.o mare selectivitate în rela iile cu persoane cunoscute ocazional şi pe cât este posibil evitarea acestora. prin instalarea unor sisteme de alarmare. colectării şi păstrării valorilor monetare. să se asigure paza acestora. . li se recomandă să ia măsuri ferme de asigurare a acestora prin grile metalice. cetă enii să fie pruden i şi să nu dea de în eles în nici un fel că posedă la domiciliu sume mari de bani. Refuzarea de către tineri şi mai ales tinere a unor invita ii tentante din partea unor necunoscu i. sau care oferă – în condi ii aparent avantajoase – diverse bunuri. . cum ar fi strigarea pe nume a unui bărbat (ca şi cum acesta ar fi în 37 . mai sigure.

erorile involuntare . onestitate şi carectitudine) lui Vidal şi Miguel de 38 . PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI JUDICIARE ŞI A MARTORULUI 1. Subiectiv – capacitatea psihologică a subiectului de a depune mărturie. . grup de infractori) este indicat ca victima să nu opună rezisten ă şi să amenin e cu reclamarea faptei pentru a nu-şi pune în pericol via a.întinderea şi fidelitatea unei mărturii se diminuează propor ional cu vechimea faptelor. b) memorabilitatea – capacitatea obiectului de a fi memorat.apropiere). Obiectiv – proprietatea obiectului sau fenomenului de a forma obiectul mărturiei.re inerea martorilor de teama consecin elor .valoare mărturiilor nu este propor ională cu numărul martorilor . intercalându-se între agresori şi eventuala victimă deoarece riscă să devină el adevărata victimă. V.o mărturie integral fidelă este o excep ie . nu prin for a fizică proprie ci prin dialog şi crearea convingerii agresorilor că pot fi anihila i. În legătură cu mărturia şi martorul trebuie avute în vedere: a) testimonialitatea – acea trăsătură a evenimentului de a putea forma din punct de vedere legal obiectul proba iunii.în lumina contradictorie a personalită ii (principalitate. etc.). Considera ii introductive În literatura de specialitate se eviden iază ideea aspectului dublu al mărturiei. În privin a modalită ilor în care un cetă ean poate interveni pentru aplanarea unei stări conflictuale.un martor sincer se poate afla în eroare . d) sinceritatea care constă în disponibilitatea subiectivă a martorului de a spune adevărul. se recomandă să nu ac ioneze de unul singur în mod direct. Problema depozi iei martorului în proces ridică o serie de chestiuni: . Când alarmarea nu dă rezultate pare mai indicată o atitudine prudentă şi elastică.Ascultarea frecventa ca martori a unor persoane anormale ( ei nefiind cunoscu i ca anormal ) duc la deformarea adevărului ca urmare a tulburărilor şi handicapurilor lor personale. Când pericolul este iminent şi deosebit de grav (amenin area cu cu itul. c) fidelitatea – capacitatea individului de a-şi aminti evenimentul judiciar şi a depune mărturie. Philip Quare – analizand aspectele legate de marturie din lucrarea lui ajunge la urmatoarele concluzii: . În acest sens este necesar ca cel în cauză să solicite concursul altor cetă eni din apropiere şi numai după aceea şi cu pruden ă să înceapă aplanarea. amenin area cu un spray care ar con ine gaze toxice etc. CAP. nu este sub nivelul perceptibilitate. prin care să se câştige timp şi să atenueze pornirile violente ale infractorilor. instruc iuni pe care le dau avoca ii martorilor pentru a depune într-un fel. acceptând de nevoie un tratament cu pericol mai redus pentru sănătate sau integritatea fizică. Aurel Ciopraga – consideră că pentru a asigura caracterul ştiin ific al mărturiei se impune cunoaşterea celui de la care emană mărturia: .afacerile judiciare aranjate Sistemul justi iei tranzac ionale (publicitatea audierii.

Rela ia martor – magistrat din perspectiva psihojudiciară – Codul de Procedură Penală. a raporturilor acestora cu ambian a cu pricina judiciară. Fiecare mărturie trebuie – în consecin ă – să fie evaluată sub aceste două aspecte. Pentru ca mărturia judiciară să aibe valoarea probantă impusă de lege ea trebuie să emane de la o persoană de bună credin ă. Sarcina principală a organelor de anchetă în cadrul demersului judiciar o reprezintă reconstituirea sau restabilirea faptelor în care un rol de bază îl de in relatările sau depozi iile martorilor.Magistrat (conştiinta + conduita) trebuie să fie concordante. Practic orice persoană poate fi chemată ca martor. (Ciopraga 1979.avertizare prevenire . Subiectul – martor .axiologică – se referă la împrejurări cu valoare de adevăr pe care le ştie .nivelul educa ional civic. 39 .. iar în cazul revenirii unor martori asupra con inutului mărturiei magistratul decide modul de clarificare a situa iei create. În cauzele penale magistratul asigură condi iile desfăşurării obiective a audierii martorilor. Martor (conştiin a + conduita) . Contradic ia dintre aceste două nivele pune în discu ie valabilitatea mărturiei şi se rezolvă prin: a) înlăturarea mărturiei fără sanc ionarea martorului b) înlăturarea mărturiei şi sanc ionarea martorului de rea credin ă În cazul magistratului problema raportului conştiin ă – conduită în raport cu mărturia se poate găsi în următoarea situa ie: a)a cunoscut magistratul caracterul nesincer al mărturiei mincinoase şi l-a acceptat pentru a da o altă solu ie de o anumită factură politică sau ocultă sau a fost corupt. “Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”. Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplineşte multiple func iuni: .a condi iilor fiziopsihice. inclusiv prin utilizarea poligraphului.trăsături caracteristice Jurământul pe cruce Depunerea jurământului cu mâna pe cruce şi cu pozi ia în picioare Depunerea mărturiei la cabinetul judecătorului de instruc ie.informal – cognitivă . Integrate psihologiei judiciare func iunile conştiin ei şi conduitei au în vedere două subiecte.juridică Efectele psihologice ale jurământului sunt condi ionate de mai mul i factori: . adică să redea cu exactitate evenimentul perceput. să fie sinceră şi totodată fidelă.gradul de pregătire .1996)verificarea mărturiei la aceste două aspecte este indispensabilă. . precizeaza ca “Martorul este acea persoană care are cunoştin ă despre vre-o faptă penală sau despre vre-o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal”. Anumite persoane nu pot avea calitatea de martori datorită unor situa ii concrete legate de acea cauză: minori până la 17 ani sunt asculta i în prezen a unuia dintre părin i sau tutore. Importan a cercetării mărturiei judiciare din perspectiva psihologiei judiciare este determinat de considerente de ordin cantitativ şi calitativ.magistrat sau alt func ionar cu drept de audiere.

distorsiuni ulterioare). afectivi. motiva ionali. deci se impune cercetarea cauzelor alterării (experimente. Diferite componente ale situa iei stimul. Problematica psihologică a mărturiei judiciare de bună credin ă Cauzele mărturiilor judiciare de bună credin ă dar false în con inutul lor esen ial sunt de natură fiziologică sau psihologică – neinten ionată.minime .efectul halo care vizează acele situa ii în care fără temei pornindu-se de la o experien ă care leagă două fenomene se trag concluzii cu privire la cel de al treilea. temperamentali. reconstruirea în întregime sau în parte a modului de sîvârşire a infrac iunii.expectan a .constan a percep iei .evenimentul judiciar care este momentul ini ial (furt. cognitivi. Cauzele erorilor: Tiberiu Bogdan vorbeşte de un unghi de deviere . viol) . tâlhărie. Această justificare este fără temei. Aceştia generează o gamă largă de varia ii circumstan iale interindividuale şi tipologice. 40 . Ca act apar inând unui subiect individual concret. posedă grade diferite de relevan ă informa ională. biodetec ie. testări intersubiective.adaosul la informa iile ini iale . atitudinali.maxime Procesul de formare a mărturiei cu momentele: . volitivi.incapacitatea creierului uman de a prelucra informa iile primite .emotivitatea + temperament .mărturia – opera subiectului psihologic care cuprinde ca etape: a). reprezentând o înlăn uire reflex condi ionată de ac iuni şi acte a căror declanşare se înfăptuieşte automat în momentul ini ierii primei verigi (mersul pe bicicletă).vârstă .iluziile . stereotip mental .starea organelor de sim . expertize. orice percep ie va fi o func ie condi ionată de o multitudine de factori de personalitate. accident. ascultarea din nou a unor persoane. recep ia senzorială . percep ia se desfăşoară ca proces de detectare şi integrare cu precădere a componentelor şi însuşirilor relevante celelalte fiind trecute pe plan secundar.percep ia.).creierul . 2.existen a pragurilor de percep ie .oscila iile aten iei concentrate şi distributive . etc.capacitatea redusă a senzorialită ii .b) şi-a neglijat rolul activ în admiterea şi aprecierea probelor şi a men inut ca valabilă o mărturie mincinoasă sau o mărturie falsă (dificultă i de percep ie. perchezi ii etc.experien a . care depinde de: .

. iar M. Orice percep ie apare ca un compromis între experien a trecută şi experien a actuală. b) Decodare procesare Atribuire de sens logic şi psihologic. imaginistic şi stilul abstract).centrarea activită ii perceptive poate determina dilatarea subiectivă a elementelor aflate în focarul ei.reconstituiri .vitezele timpul (subiectiv – obiectiv) c). Scherif demonstrează că este mijlocită prin normele sociale. distan a mare. Semnifica ia stimulului are un rol important în percep ie. Iluziile pot apare în sfera tuturor modalită ilor perceptive. . La baza iluziilor pot sta: .emotivitatea Factori obiectivi: .efectul halo .spa iu . stilul sintetic. ritmurile şi orientarea în timp sunt dependente de repere culturale. Psihologia socială contemporană aduce o multitudine de fapte drept dovezi că percep iile sunt mijlocite de stereotipuri de ordin social că valorile pe care au monezile sau timbrele ca şi gradele de trebuin ă subiectivă influen ează percep ia mărimii şi strălucirii obiectelor respective. Sorokin şi Merton uzează de conceptul de “timp social” sus inând că duratele.efecte de câmp – când unele componente ale câmpului perceptiv ac ionează concomitent cu obiectul central. lipsa de claritate.anticiparea . În fiecare categorie de sarcini şi tipuri comportamentale se poate vorbi de existen a unui stil specific: stilul cognitiv eviden iat în căile sau modalită ile de organizare şi desfăşurare a proceselor de percep ie şi gândire indiferent de con inutul lor informa ional concret (stilul analitic. Iluziile generate de anumite situa ii speciale au ca urmare reflectarea deformată a obiectelor. ca văzul cromatic este condi ionat de modelele sociale. variind corespunzător de la o comunitate la alta.distan ele . Stilul reprezintă filtrul prin care subiectul structurează într-o manieră personală diferitele situa ii obiective cu care vine în contact. Memorarea 41 .experien a stocată . Factori subiectivi: .completări logice ale semanticii . Percepem lumea prin prisma unei anumite stări emo ionale şi prin prisma experien ei noastre.În condi ii diferite de percep ie. dimensiuni reduse din cauza unghiului de percep ie recunoaşterea chiar a unui obiect familiar se poate transforma într-o adevărată problemă care reclamă participarea activă a gândirii.rela iile de contrast între excitan i – pot genera supra sau subestimări ale obiectului perceput. stilul intuitiv. Malinovski demonstrează că percep ia este evaluată prin normele sociale.

experien ei de via ă concretă. al ii de memorie afectivă. 1980. olfactivă – etc. a reieşit că în timp ce delincven ii au re inut. Finet. proveni i însă din rândurile delincven ilor minori. la al ii cu mari dificultă i. al ii mai greu. dar se deosebeau sub raportul experien ei infrac ionale. Pentru a verifica ipoteza că experien a individului (sistemul de valori internalizat) determină percep ia situa iei.) Există deosebiri în privin a calită ilor memoriei în ansamblu cât şi în diversele ei procese cum ar fi: . . Din compararea relatărilor celor două grupuri. gustativă. de experiment (delincven ii minori) şi de control (elevii de liceu). Cei din aceste categorii socioprofesionale apreciază mai bine distan e ori dimensiuni în raport cu alte categorii. Influen a factorilor socioprofesionali şi sociodemografici asupra mărturiei O influen ă semnificativă asupra veridicită ii mărturiei o are profesiunea sau preocupările extraprofesionale (hobby-urile) martorilor. Guy Tiberghien şi colegii săi (Tiberghien şi Lecocq. Celor două grupuri (experimental şi de control) li s-a proiectat un film “plictisitor de educativ”. unii militari. uşor-dificil. unii sportivi. subiec ii delincven i şi nedelicven i au fost puşi să relateze con inutul filmului. Bogdan efectuează un experiment în domeniul psihosociologiei judiciare: selec ionează dintr-un liceu din Bucureşti 30 de băie i şi fete în vârstă de 15 ani şi tot atâ ia băie i şi fete de aceeaşi vârstă. precum şi anumi i tehnicieni din domeniul transporturilor pot aprecia cu mare exactitate viteza de deplasare a unor autovehicule în cazul că depun mărturie legată de un eveniment rutier. Brutsche. la unii reactualizarea se produce aproape imediat. mai ales asupra fe elor feminine care schimbau sau nu pălăria. de particularită ile materialului memorat.Durata şi forma păstrării sunt în strânsă dependen ă de condi iile în care a avut loc memorarea. elevii de liceu (grupul martor. profesiunii. Sonnet şi Tiberghien. particularită ilor de personalitate.la nivelul organelor de sim (vorbim de memorie. Ciesse. Specializarea poate fi identificată la următoarele niveluri: .promptitudinea actualizării Pe parcursul vie ii memoria se organizează şi se specializează ducând la diferen e individuale. cu precădere şi detaliat. 1981) au pus în eviden ă numeroase efecte ale contextului. al ii de memorie imaginativă.mobilitatea memoriei . Cele două grupuri erau asemănătoare sub raportul caracteristicilor de bază. Calitatea reproducerii depinde de natura materialului memorat (concret-abstract. Relatările erau stenografiate.rapiditatea întipăririi . etc. După vizionare.volumul memoriei . T. cele câteva scene de violen ă. asemănător – diferit. neesen iale în raport cu tema filmului şi cu o pondere neînsemnată în economia peliculei. transporturi. 42 . vizuală.trăinicia păstrării . etc. voit didacticist.la nivelul proceselor memoriei (unii fixează mai uşor.exactitatea sau fidelitatea . Deleglise. Conducătorii auto profesionişti sau amatori cu experien ă. auditivă. judecându-le în contextul ac iunii sau ignorându-le pur şi simplu. nu doar schimbarea pălăriei diminua recunoaşterea fe elor (de la 93 la 41%) dar o pălărie văzută anterior tinde să determine falsa recunoaştere a fe elor (această experien ă ridică problema mărturiilor oculare).). etc. Există profesii care presupun opera ii de măsurare a distan elor sau a dimensiunilor cum sunt cei ce lucrează în construc ii.) .la nivelul con inutului activită ii psihice (unii dispun de memorie predominant verbal-logică. etc. de control) nu au acordat importan ă deosebită acestor scene. în montajul căruia existau câteva scene de violen ă.) Aceste deosebiri se datorează unor predispozi ii înnăscute ale organelor de sim .

atunci când există temeri că martorul ar putea. Pentru că cele două forme se completează reciproc sub aspectul întinderii şi fidelită ii în practica judiciară depozi iile se solicită în forma combinată interogatoriul succedând relatării spontane a faptelor.De asemenea. respectiv în forma relatării spontane. se poate datora nu neapărat dificultă ilor de reproducere. Martorul devine mai comunicativ şi mai volubil “descoperind” că poate să vorbească şi despre alte aspecte ale evenimentului trăit. aceasta afectându-i fie întinderea fie fidelitatea. Erorile sau denaturările posibile într-o depozi ia. Depozi iile martorilor pot fi ob inute în trei forme. ei relatând descriptiv evenimentele pe care le percep cu o relativ slabă participare emo ională. În practica noastră juridică toate depozi iile se finalizează în formă scrisă. Femeile participă intens la diferite fapte. Analizând cele trei forme vom descoperi că relatarea spontană este cea mai demnă de încredere. în forma interogatoriului şi în forma depozi iei scrise. Depozi ia scrisă are însă dezavantajul că este mai pu in spontană decât cea orală şi uneori din cauza preocupării de a găsi cuvintele cele mai potrivite sau de a scrie într-un stil cât mai elegant. pot fi determinate de adi ie sau adăugire. orală. Relatarea spontană – protejează martorul de influen a sugestiei. Depozi ia (declara ia) scrisă se solicită când martorul are dificultă i în a expune faptele sau din considerente de ordin tactic. dar pierde din fidelitate. ea prezentând un grad ridicat de fidelitate. în construc ia cărora intră fie par ial fie integral şi răspunsul). sunt uneori obsedate de aceştia şi sunt înclinate să le dea diferite interpretări căutându-le sensurile şi semnifica iile. 43 . un vânător. etc.. întrebările sugestive. Erorile pot fi determinate însă şi de unele întrebări greşit formulate (ex. global. să nu o recunoască. Lipsa de întindere. Mărturia ob inută prin interogatoriu câştigă în întindere. atât copii. cu cca 25% mai mare decât a mărturiilor feminine. Această tehnică este cunoscută sub denumirea de interviu cognitiv. Unele cercetări au demonstrat că precizia mărturiilor masculine este. Interogatoriul – se utilitează în mod obişnuit pentru a completa şi preciza unele aspecte ale relatării libere. armurier poate deosebi cu uşurin ă zgomotul unei arme de foc de alte zgomote asemănătoare sau va putea face aprecieri relativ exacte cu privire la calibrul armei cu care eventual s-a tras. ci în bună măsură faptului că martorul minimalizează ponderea unor aspecte în solu ionarea cauzei. Copii sunt extrem de sugestionabili în timp ce vârsticii (peste 70 de ani) au serios afectate capacită ile perceptive şi cele de memorie. motiv pentru care el comite şi un număr mai mare de erori. din diverse motive să retracteze declara ia ini ială. Depozi ia scrisă are multe elemente asemănătoare cu depozi ia orală spontană. for ând evocarea evenimentelor minimalizate de către martor sau a celor care păreau uitate. ceea ce face ca şi mărturiile lor să poarte un grad mai mare de subiectivitate. evenimente. Se preocupă mai pu in de semnifica iile faptelor şi nu au tendin a să le interpreteze. Specialiştii lucrează la perfec ionarea unei tehnici de intervievare specială pentru precizia descrierilor martorilor oculari. Influen a formei mărturiei asupra veridicită ii sale Mărturia judiciară se va transforma în proba judiciară pe baza declara iei martorului care este declara ie – scrisă. de transformare şi de substituire sau înlocuire. aceasta este în ultimă instan ă o comunicare de informa ii necesare stabilirii unui adevăr. cât şi bătrânii nu pot fi demni de încredere. Există deosebiri pe sexe în ceea ce priveşte verdicitatea mărturiei. indiferent de forma ei. Bărba ii sunt în general mai obiectivi. suferă pe latura fidelită ii. Oricare ar fi forma de depunere a unei mărturii. faptul că bărba ii percep mai bine o situa ie generală în raport cu femeile care percep mai exact detaliile. Privitor la influen a vârstei se apreciază că. Interogatoriul are efect stimulator asupra memoriei. ca principalul neajuns al mărturiei spontane. Forma în care este ob inută o mărturie influen ează semnificativ valoarea sa. de omisiune. Este demn de re inut. el evocând nealterat doar acele fapte care s-au păstrat în memorie şi de care îşi aminteşte fără eforturi.

stimul concuren i. O formă a acestuia constituie tendin a oamenilor de a-şi rescrie. alcool. Această tehnică s-a dovedit foarte profitabilă până astăzi. în speran a că o amintire va declanşa alta.Gradul de angajare – cooperare . O altă cauză a erorilor în mărturie poate fi şi ceea ce se cunoaşte în literatura de specialitate sub denumirea de conservatorism cognitiv. BARLETT. droguri. interferen e.sugestibilitatea de statut .mediul socio – cultural de provenien ă . Se pare că martorii îşi pot aminti corect mai multe informa ii utilizând această tehnică. Redarea Filtru subiectiv – Sentimentul incertitudinii . Când viteza de prezentare a stimulilor depăşeşte capacitatea şi viteza opera iilor de prelucrare a lor. În plus. fapt eviden iat încă din 1932 de F. li se cere să privească evenimentul dintr-o perspectivă diferită şi să îl vadă cu ochii altei persoane prezente la locul crimei. efecte de context) afectează rezultatele memorării.efectul pozi iei seriale (memorarea mai frecventă a evenimentelor situate la sfârşitul seriei). inclusiv sentimentele pe care le-au trăit pe moment.presiunea mass – media . În final li se cere să-şi amintească evenimentele într-o altă ordine. Orice factori sau condi ii care perturbă procesele de prelucrare a informa iilor (distragerea aten iei.Capacitatea de verbalizare . Intervalul lung trecut de la perceperea evenimentului poate favoriza uitarea.Procedura de anchetare este bazată pe cunoştin ele actuale asupra proceselor memoriei şi se desfăşoară în următoarea manieră.similitudinea naturii situa iilor percepute influen ează negativ rezultatele memorării.izvorul sursei Func ionalitatea sistemului memoriei este desigur dependentă de gradul de dezvoltare intelectuală a subiectului. Acest lucru este cunoscut ca fiind un ajutor pentru memorie. Rezultatele memorării sunt semnificativ influen ate de unele particularită i ale naturii şi ordonării materialelor din care men ionăm: .Capacitatea de a reproduce .Buna credin ă . Evenimentele şi stimulii plăcu i sunt re inu i în număr mai mare ca evenimentele dezagreabile.L. Apoi li se cere să-şi amintească orice detaliu.Trăinicia lan urilor asociative .Simpatia – antipatia vis-a-vis persoana publică Filtru obiectiv – presiunea oficialită ii şi solemnită ii din sala de judecată . d). . dar şi acestea la rândul lor sunt re inute mai bine ca cele indiferente. decât alte tehnici de anchetare. Un efect facilitant au duratele mari de prezentare a stimulilor şi de asemenea intervalele dintre stimul. o parte a stimulilor deşi au fost percepu i nu pot fi re inu i.Capacitatea de exprimare în scris .Reaua Credin ă (martor mincinos) . oricât de minor. începutul şi 44 . de a-şi construi amintirile. Martorilor li se cere să reconstituie evenimentul.

-Cu cât informa ia post eveniment falsă este mai verosimilă cu atât posibilitatea ca aceasta să fie prezentă în declara ia martorilor este mai mare.Această distorsiune poate fi pusă în eviden ă în cazul mărturiilor. 100% din subiec i care au răspuns la prima formulare a întrebării anterioare au dat un răspuns afirmativ. de credin ă într-o lume justă. A. În experimentul construit de el. Cercetări recente au identificat câ iva factori care favorizează distorsionarea memoriei de către informa ia post-eveniment falsă. -Cu cât memorarea ini ială a evenimentelor este mai incompletă cu atât vulnerabilitatea la informa ii post eveniment creşte. -Cu cât scapă mai mult aten iei neconcordan ele dintre evenimentul original şi informa iile post eveniment cu atât cele din urmă se vor integra mai uşor în memoria martorilor. La o întrebare pusă ambelor grupe: a. LOFTUS (1979). GREENWALD vine cu un al treilea tip de explica ie eviden iind func ia acestor distorsiuni în păstrarea şi protejarea sistemului de cunoştin ă a Eului. După un interval de timp de la vizionare o parte din ei au fost solicita i să răspundă la întrebarea: . de aprobare socială.F. fie de natură motiva ională fie. Explica iile motiva ionale pun aceste distorsiuni cognitive pe seama unor motiva ii şi trebuin e cum ar fi tendin a de consisten ă cognitivă de respect de sine. Tot aici poate fi amintiti efectul numit “dintotdeauna am crezut” descoperit în anii 70 care ilustrează tocmai tendin a oamenilor de a construi amintiri. de eficacitate a controlului.i remarcat parbrizele sparte ale maşinilor lovite? (care de fapt nu erau sparte). Explica iile informa ionale încearcă să prezinte aceste distorsiuni prin referire la focalizarea diferită a aten iei. El s-a referit la distorsiunile ce pot fi induse prin evenimentele ce intervin între momentul observării unui fapt şi momentul depunerii mărturiei.cu ce viteză mergeau maşinile atunci când s-au izbit? Influen a i de modul de formulare al întrebării cei din primul grup au supraestimat viteza. la perceperea contingen ei la transmiterea selectivă a informa iilor pozitive. 45 . Efectele distorsionate ale informa iilor post eveniment au fost studiate de mai mul i autori. În prezent. de sentiment al competen ei.G. subiec ii au vizionat un scurt film despre un accident rutier. Unii autori atribuie efectele dezinformării (cu date oferite ulterior petrecerii evenimentului judiciar) atribuirii eronate a sursei. Astfel un grup de subiec i au vizionat un film. Fiind puşi să relateze cele vizionate subiec ii au descris şi o serie de fapte inexistente în film dar prezente în conversa ia complicilor. din alte surse. de natură informa ională.cu ce viteză mergeau maşinile atunci când s-au atins? au subapreciat viteza. se pot departaja două orientări. a căutat să dovedească faptul că acurate ea depozi iilor martorilor scade datorită interferen ei cu informa ii neadecvate. Într-un alt experiment. în timp ce cel de-al doilea grup care a fost întrebat: . Cel care a argumentat vulnerabilitatea declara iilor martorilor oculari a fost E. -Distorsiunile apar pe măsură ce evenimentul este reactualizat de mai multe ori. în interpretarea acestor distorsiuni cognitive. martorii reactulizând incorect informa ia eronată ca apar inând evenimentului original. pentru ca ulterior unii dintre ei (complici cu experimentatorul) să discute anumite aspecte din film care de fapt nu existau pe pelicula prezentată. -Expunerea repetată la informa ii post-eveniment falsă creşte posibilitatea reapari iei acestora în declara ii ulterioare.

etc. sau după instantanee care prezintă avantajul unei atitudini tipice. Vocea şi vorbirea pot suferi distorsiuni legate de: .) Recunoaşterea cadavrelor se bazează pe trăsături statice: . Cele mai semnificative aspecte pentru identificare prezintă particularită ile anatomo-fiziologice: .artificii vestimentare . mutilare. prieteni.conforma ia capului. îmbrăcăminte şi alte obiecte aflate asupra sa) A. .alte obiecte aflate asupra persoanelor în momentul percep iei mai pot fi: geantă. etc.talia. reprezintă o caracteristică redusă ca valoare pentru identificarea persoanelor. . etc.N.mers caracteristic. Statura. .trăsăturile fe ei . ochelari. umbrelă. (injectarea ochilor cu glicerină – pentru a le da strălucire).semnalmente particulare (cicatrice. tatuaje. Ac iunea se complică şi prin faptul că pot prezenta grade diverse de descompunere. Literatura de specialitate recomandă toaletarea cadavrelor când acest lucru este posibil. 46 .pigmenta ia pielii. . Tot aici la recunoaşterea după înfă işare se include: . voce.culoarea părului. urme ale unor interven ii chirurgicale. Recunoaşterea persoanelor după înfă işare se face pe baza semnalmentelor individuale re inute de martori privind: .) Recunoaşterea după fotografie Poate fi realizată după fotografii care însă elimină semnele particulare prin retuşare. sau după poze de identificare aflate în posesia organelor operative (cele mai bune sunt pozele de identificare). igan.lipsa unui membru. . .Martorii de regulă nu sesizează schimbările intervenite în mărturiile lor sub imfluen a informa iilor post eveniment. baston.constitu ie .trăsături şi expresii ale fe ei. vorbire etc.stările afective .privirea.ticuri. negi.D. Informa ii utile se pot ob ine şi în cadrul recunoaşterii care poate avea ca obiect: Recunoaşterea persoanelor Recunoaşterea persoanelor din punct de vedere psihologic se pune pe baza imaginilor vizuale sau auditive solicitându-se martorului recunoaşterea după: înfă işare.inten ia de a denatura Recunoaşterea după miros (şofer. . Nevoia recunoaşterii de către mai multe persoane (rude.descrierea îmbrăcămin ii .

Să se respecte pe cât posibil contextul în care s-a realizat percep ia ini ială de către martor. Despre rolul şi ponderea minciunii în via a societă ii umane s-a scris şi s-a vorbit mult. sunt prezente arme. nu participă persoane numeroase. 3. martorul va alege cu toată probabilitatea pe acest tip. s-au produs violen e. Printre factorii care influen ează corectitudinea identificărilor de către martorii oculari mai relevante sunt: -tipul de aliniere – acurate ea identificărilor este mai mare dacă se realizează cu persoane reale -modul de constituire al grupului de persoane ce va fi prezentat pentru recunoaştere influen ează corectitudinea identificărilor.Dacă avem cadavrul sau persoana e bine să-i prezentăm direct fără a prezenta întâi fotografia acestora martorilor. Se introduce fotografia persoanei într-un set de fotografii apar inând la diverse persoane asemănătoare. dezinfoma şi deruta pe ceilal i în vederea atingerii unor scopuri individuale înguste şi meschine ca ipostaze ale informa iei. recunoaşterile corecte ajung la 50%. în general în grup ar trebui aliniate persoane care corespund descrierii generale a infractorului -este neproductiv prezentarea spre identificare a unei singure persoane -prezentarea secven ială a celor din grup influen ează acurate ea identificării (cresc şansele indentificărilor corecte) -alinierile repetate cu mai multe grupuri în care doar într-un singur grup apare suspectul poate genera erori de identificare. La această opera iune sunt prezen i şi al i martori asisten i Cercetări legate de factorii care influen ează recunoaşterea după fotografii sau recunoaşterea din grup au avut în vedere următoarele aspecte din câmpul infrac ional: -tipul de eveniment -timpul de observa ie -distan a şi condi iile de observare -ac iunile infractorului în câmpul infrac ional -arme prezente în câmpul infrac ional -existen a unor evenimente amenin ătoare -numărul participan ilor -nivelul stresului resim it de martor şi expunerea post eveniment la interac iune cu alte persoane -dacă martorul ştia că infractorul este prezent în grupul de recunoaştere identificările corecte au fost prezente în aproximativ 75% din cazuri -dacă nu sunt prezebte arme. Din păcate însă. aici putem enumera obişnuin a de a mistifica. În orice caz cert este că oamenii se mai folosesc uneori de minciuni pentru că adevărurile pot adesea să provoace sentimente şi reac ii imprevizibile. identificările se apropie de 90% -când la eveniment participămai multe persoane. identificarea se face la scurt timp după eveniment şi n-au fost prezente informa ii post eveniment false. să rupă prietenii.Problematica mărturiei de rea credin ă Mărturia veridică şi mărturia mincinoasă Minciuna constituie de fapt o abatere de la adevăr făptuită conştient şi cu o anumită inten ie. sunt şi oameni la care minciuna are cu totul altă motiva ie şi alte scopuri. dacă suspectul a fost descris că este un tip chel şi în grup există un singur chel. într-un cuvânt să afecteze armonia rela iilor interpersonale. au fost prezentate informa ii post eveniment false. iar evenimentele petrecute n-au un grad de violen ă ridicat. iar reactualizarea s-a făcut după o perioadă îndelungată. 47 .

vanitosul. nu este nici mincinoasă. 3) Criteriul condi iei socio-morale şi comportamentale (după mediul de provenien a. inventivi. sensuri. b) mărturia mijlocită: pe baza relatărilor altora dar din surse verificabile. Tip subiectiv – caută semnifica ii. armonici. emo ionalul. vorbăre ul. rudenie. Martorul nu poate fi acuzat pentru un fapt dacă nu a fost întrebat. ambi iosul). observatorul. mitomanul. Dacă martorul nu retractează. arestare nelegală şi cercetare abuzivă. c) mărturie “prin auzite” – din zvonul public . 4) Criteriul interesului manifestat de martor fa ă de problematica proba iunii. interpretativul. favorizarea infractorilor. Tendin a de exagerare (privind: daunele. În cursul cercetării se poate stabili că deşi mărturia nu este veridică. dispretul fata de anchetator. dorinta de a se remarca. ci rezultă dintr-o percep ie eronată. De obicei retragerea mărturiei este provocată. c) Gruparea tipurilor comportamentale (observatori pozitiv. imaginativul). mincinosul). amici ie. caracter) Tipologia martorilor a) Gruparea tipurilor intelectuale (descriptivul. nu participă afectiv. care descrie. plauzibile. duşmănie. emite judecă i de valoare sub influen a informa iei afectiv-emo ionale. Invalidarea probei se realizează numai prin retractarea instan ei cu explica ii de rigoare. afec iune. etc. senzitivi şi apatici. care observa. teamă. În caz de retragere a mărturiei după arestarea inculpatului sau în cauzele (civile disciplinare sau în alte cauze) după ce s-a pronun at o hotărâre. încăpă ânatul. Criterii de verificare a veridicită ii mărturiei judiciare Suspiciunea de a fi de rea credin ă 1) Criteriul sursei mărturiei a) mărturie imediată (nemijlocită) a fost prezent la comiterea faptelor percepând prin stimuli adecva i evenimentul. timidul. statutul social. interpretează emotiv.nevoia confruntării martorului pentru a elimina neconcordan ele . armoniosul. vătămarea. înregistrează corect evenimentele. el va fi cercetat. Este interesat. instan a va reduce pedeapsa. interpretatori. ).raportul subiectiv cu ceilal i participan i la proces (răzbunare. nedenun area unor infrac iuni: omisiunea sesizării organelor judiciare. emotivi) d) Tipurile psihotemperamentale (subiectiv şi obiectiv. imagina ia). b) Tipuri de orientare particulară a inteligen ei în mărturie (superficialul. eruditul. doar în trecere şi indiferent.interesul material sau moral pentru ca pricina să fie solu ionată într-un anume fel . Tip obiectiv caracterizat prin precizia descrierii. 48 .coroborarea cu alte probe 2) Criteriul pozi iei martorilor în raport cu păr ile din proces . Când victima este audiată ca martor intervin puternice elemente afective care pot distorsiona perceperea şi memorarea faptelor.Codul penal incriminează mărturia mincinoasă alături de alte infrac iuni care împiedică înfăptuirea justi iei cum sunt: denun area calomnioasă.

gestica for ată.rămasă în faza de tentativă c) identificarea făptuitorilor şi a pozi iei acestora fa ă de favorizatori). Contactele în acest cadru permit studiul comportamentului expresiv al individului în special mimica. Manifestările involuntare sunt mai dificil de infrac iune (instigatori. fizionomia şi reac iile exterioare a celor cu care se află în intercomunicare. Magistratul prin întrebări metodice trebuie să verifice capacită ile mnezice precum şi de apreciere a distan elor. d) stabilirea răspunderii penale a făpturilor . leşin. Contactul interpersonal în biroul de anchetă judiciară.existen a sau inexisten a stării de imputabilitate a făptuitorilor. vocea coborâtă.existen a sau inexisten a stării de culpabilitate a făptuitorului ca şi formele specifice de culpabilitate. atitudine rezervată . Munca în justi ie incluzând deci prin excelen ă activită i psihorela ionale. protest). CAP. saliva iei. VI.tulburarea. condensarea lor) b) existen a infrac iunii . de regulă. culorilor. expresii. psihologia judiciară. complici. 49 . suferin ă. pantomimicii vocii. . solicită paharul cu apa Nu trebuie exclusă nici posibilitatea simulării. Indici probabili ai nesincerită ii: . impune ca o componentă a pregătirii. fapte ale anchetatorului sau manifestă teama din considerente diferite. două persoane cu interese contrare: . celor care activează în acest domeniu. Deci cercetările se desfăşoară într-o anumită tensiune emotivă sau nervoasă. Ancheta ca rela ie interpersonală Se poate defini ca o investiga ie efectuată de un organ de stat (anchetator) desfăşurată sistematic şi organizată ştiin ific în vederea culegerii de date. ANCHETA DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI 1.pruden a exagerată. dimensiunilor. Aten ie la simulare: (boală. Anchetatorul se confruntă cu o problematica densă şi diversă astfel: a) strângerea probelor (adunarea. Semnele înso itoare a depozi iilor false (ca şi cele în diferite stări emo ionale).consumate . şovăială. Necesitatea ca magistratul să interpreteze datele oferite de conduita. transpira ia . La nivelul fizionomiei pot apare schimbări ale mimicii. roşea a fe ei. să-l ascundă ori măcar să-l prezinte într-o manieră care să limiteze cât mai mult consecin ele care ar urma să decurgă. cel interogat evaluand exagerat gesturi. de informa ii despre o faptă antisocială apoi a prelucrării şi verificării acestora pentru a lămuri împrejurările în care fapta s-a produs şi pentru a stabili răspunderile. Ancheta este în primul rând o rela ie interpersonală de tip social care reuneşte.5) Criteriul bunei credin e în evaluarea mărturiei. paloarea.un anchetator care caută să dezvăluie un adevăr şi un anchetat care în marea majoritate a cazurilor caută să-l acopere. imprecizia răspunsurilor. Dacă are dubii trebuie să solicite examinarea psihologică a martorului sau chiar biodetec ia. examinarea.

sudora ia. framântatul mâinilor.clare şi precise . mijlocul principal de interac iune îl constituie convorbirea.infractorul primar sau recidivist.infractorul cercetat în stare de libertate sau în stare de arest. creşterea volumului vaselor sanguine. .infractorul care a ac ionat de unul singur şi care a ac ionat în grup.să nu fie sugestive . perioada de laten ă în răspunsuri. martor sau persoana nevinovată. asigură în primul rând obiectivitatea rezultatelor acesteia. Experienta si profesionalismul precum si intui ia profesională a anchetatorului este cheia interpretării corecte a acestor. În rela iile anchetator – anchetat indiferent dacă acesta din urmă este învinuit (sau inculpat). ca un demers anevoios. Aceasta trebuie privită ca un proces deosebit de complex.adresarea de întrebări de către anchetator în faza de urmărire penală. Să elucideze motivele acestor stări: . Un aspect deosebit de important pentru activitatea de anchetator îl constituie faptul că în orice demers pe care îl întreprinde anchetatorul trebuie să plece de la principiul prezum iei de nevinovă ie care. .labilitate emo ională . etc. profund tensionată în care pe de o parte se încearcă ob inerea de informa ie cât mai veridică pe de alta re inerea ori denaturarea acesteia şi în care eşecurile sunt posibile şi de o parte şi de alta.derivă din cauza în care este cercetat Printre principalele categorii de infractori cu care se confruntă un anchetator se citează de regulă. evitarea privirii anchetatorului). În acest context se impune crearea unui climat destins. poate fi minor sau vârstnic ori se poate afla în cauză judiciară. ca o stare conflictuală. În anchetă fiecare infractor apare într-o anumită postură. scopul urmărit): . în acest timp “ce scrie” este sub observa ie pentru elaborarea tacticii ulterioare.mascat (înroşirea.tema 50 . manifestări.probleme personale . . Ascultarea se desfăşoară pe baza unei întrebări generale în legătură cu învinuirea. eliminarea din conduita anchetatorului a unor gesturi de nervozitate.trecutul infrac ional . Particularită ile activită ii de anchetare sunt direct dependente printre altele – în principal de raportul persoanei anchetate cu infrac iunea investigată.să oblige învinuitul la relatări . . Întrebările să fie: . . Infractorul poate apar ine sexului masculin sau feminin. economică sau de altă natură.infractorul prins în flagrant sau descoperit post factum. tremurul vocii. de procuror şi de păr i în faza cercetării judecătoreşti se realizează prin intermediul preşedintelui completului de judecată. ridicarea tonului. deşi îi îngreunează munca obligând-o la rigoare. şi prezintă un tablou psihic specific pe care anchetatorul trebuie să-l cunoască şi să-l exploateze. următoarele alternative: .să nu îl pună în încurcătura pe învinuit Clasificarea întrebărilor (natura şi aria problemelor.infractorul cu fizic normal sau fizic tarat (anormal).starea prezentă . paloarea fe ei.

să stabilească judicios întrebările ce vor înso i prezentarea probelor.folosirea probelor de vinovă ie Se folosesc de regulă în ascultarea învinuitului nesincer.să stabilească cel mai indicat moment pentru folosirea probelor . profesiune.să ajute la determinarea bănuitului să renun e la negarea faptelor (este eficient la recidivist) . ..problema (precizare. . abateri de la relatarea faptelor în succesiunea lor cronologică. apoi despre propria activitate.izolat sau combinat şi în raport cu pozi ia celui audiat.). După ce. persoanele participante şi modul cum a ac ionat fiecare dintre ele. În utilizarea acestui procedeu anchetatorul trebuie să cunoască temeinic probele din dosar. Audierea persoanelor străine de fapta investigată ridică o serie de probleme deosebit de delicate deoarece situa ia respectivă este adesea favorabilă comiterii de erori judiciare. provenien a bunurilor găsite. fapt care va uşura atât formularea răspunsurilor cât şi redarea faptelor în succesiunea lor reală. . În timpul expunerii. reală.întâi este întrebat despre activitatea celorlal i. Ascultarea martorului prezintă.ascultarea .detaliu .ascultarea încrucişată Ascultarea aceluiaşi învinuit de doi sau mai mul i anchetatori: .procedeul justificării timpului critic (pe zile. Întreruperile pot provoca abateri de la linia pe care o urmăreşte martorul şi prin urmare. . Persoanele care 51 . de regulă. s-a stabilit primul contact. . completare. martorul nu trebuie să fie întrerupt de către anchetator chiar dacă acesta face pauze mai lungi deoarece acestea pot fi cauzate de nevoia unor momente de respiro. ore. stare civilă. prin intermediul întrebărilor de ordin general (nume. Se mai poate solicita justificarea mijloacelor de existen a. de eforturi de aducere aminte. Procedeele tactice vor fi utilizate: . se încearcă o apropiere psihică de aceasta.avantaj – nu are timp să-şi pregătească răspunsurile mincinoase . Probele pot fi prezentate: . de teama unor confuzii sau supraîncărcare emo ională.frontal sau progresiv Ascultarea unui învinuit sau inculpat despre activitatea celorlal i participan i la săvârşirea infrac iunii. etc. locurile unde s-au aflat). Se poate recurge la adresarea alternativă a unor întrebări ce con in cuvinte afectogene privitoare la fapta şi la rezultatele ei şi a unor întrebări ce n-au legătură cu cauza.împrejurări ale faptei săvârşite (care să permită verificarea explica iilor). un grad mult mai scăzut de dificultate decât cea a învinuitului.dezavantaj – îl poate deruta pe anchetat dar se pot încurca şi anchetatorii între ei. Pot exista anumite în elegeri între cei implica i.ascultarea sistematică Cum a pregătit infrac iunea. Se observă atent învinuitul: . control) Procedee tactice de ascultare a învinuitului sau inculpatului (bănuitului) Utilizarea întrebărilor de detaliu se folosesc pentru a ob ine date privitoare la: . Practica demonstrează că este bine să se intervină cu întrebări după ce martorul şi-a încheiat relatarea.

succesul anchetei depinzând de intui ia şi măiestria profesională a anchetatorului. investigate. În asemenea situa ii cercetarea trebuie făcută cu un plus de calm. Anchetatorul trebuie să dispuna de o memorie bună deoarece este necesar ca datele culese să poată fi refăcute in bune condi ii în lipsa persoanei cercetate. Metodele de anchetare exclud apelul la constrângerea fizică aceastafiind înlocuita de procedee moderne ştiin ifice mult mai eficiente. sau un complice pentru a abate direc ia investiga iilor ulteriore. constau în: 52 . De regulă întrebările se organizează întrun plan riguros întocmit anterior. bine pregătită şi cu chemare pentru această activitate va apela în principal pe întrebări. Acestea sunt reprezentate de tact. puse cu abilitate. fie că există unele bănuieli din partea organelor în drept. răbdare şi discre ie şi aceasta din două motive: 1. fie că au fost indicate de către făptuitor.nu sunt implicate prin nimic în fapta cercetată pot ajunge în fa a anchetatorului fie că au apărut la locul faptei întâmplător imediat după comiterea acesteia şi au fost re inute de către organele de drept. trebuie să prezinte o mare stabilitatea a aten iei. stăpânirea de sine. Aceste aser iuni trebuie luate în considera ie având în vedere că de multe ori acesta din “nimic” trebuie să scoată un adevăr ceea ce ar justifica chiar şi o asemenea exagerare (T. plictiseală. fie că au fost indicate chiar de un martor care găseşte în acest fel prilejul unei eventuale răzbunări. rigurozitatea ştiin ifică a lui Pasteur şi inventivitatea lui Edison”. răbdarea lui Hristos. să aibă o vastă şi profunda cultură profesională şi desigur cultura generală. 2. Trebuie men ionat faptul că momentul întrebărilor este momentul cheie. Personalitatea anchetatorului Calită ile se pot grupa în trei categorii: a) calită i inând de nivelul general de pregătire b) calită i psihointelectuale c) calită i de ordin moral afectiv Calită i psihosociale ale anchetatorului In cercurile juriştilor se sus ine că un anchetator ideal ar trebui să aibă “în elepciunea proverbială a biblicului Solomon. pe exploatarea unor contraziceri din depozi iile celor ancheta i sau pe crearea şi exploatarea aşa numitelor “momente psihologice”. Integritea senzorială – ca bază a corectitudinii şi preciziei percep iei şi de asemenea trebuie să aibă un ascu it spirit de observa ie. Bogdan. simpatie). logica lui Aristotel. scade considerabil riscul unor eventuale erori judiciare. pot să lase urme adânci în conştiin a lor. toleran ă. tact. In privinta pregătirii generale el trebuie să cunoască temeinic legisla ia în vigoare. agresivitate. răbdare. Anchetatorul trebuie să dea dovada de perspicacitatea şi de o mare putere de discernământ. silă. O anchetă. c) Printre calită ile moral afective – echilibrul emo ional joacă un rol deosebit deoarece el stă la baza unor calită i educabile absolut necesare în reuşita activită ii anchetatorului. astfel încât să fie în măsură să ofere infractorului imaginea unei structuri psihice perfect echilibrate. disponibilitatea de a asculta. există unele persoane deosebit de sensibile la raporturile cu organele de stat şi astfel de întrevederi. Alte calită i moral – afective. procedând astfel va fi mult mai eficient şi în incontestabil acord cu principiile democra iei. In aplicarea noilor metode un rol important revine personalitatii anchetatorului care. pe lângă pregătirea de specialitate trebuie să posede şi anumite însuşiri şi calită i native care în prealabil sunt testate. 2. b) În categoria calită ilor psihointelectuale se înscrie în primul rând gândirea care trebuie să se distingă prin claritate. realizată de o persoană inteligentă. Este foarte important ca anchetatorul să poata stapanii anumita reactii (dezgust. profunzime. rigoare şi să se bazeze pe un dezvoltat spirit critic. Fapt care sa-i permita să deosebească uşor realul de ireal. 1993). ori semnificativul de nesemnicativ într-o relatare şi să aprecieze faptele la justa lor valoare.

diligen a . respectării legii şi ordinii de drept. . Diligen a – rezolvarea cauzelor în limitele legale. care sunt împăcate cu propria lor conştiin ă morală care i-a călăuzit în aflarea adevărului. Intima Convingere Se bazează din perspectiva: . . pruden ă. ci exigente de fond care conditioneaza valorificarea poten ialului psihologic al acestuia în cadrul demersului tip anchetă.Inten ia dreaptă: . prin utilizarea mijloacelor legale şi în stabilirea măsurilor legale consecutive stărilor de fapt stabilite.independen a magistra ilor şi supunerea lor numai legii. aflării adevărului. 3. În drept ultima convingere este starea psihologică a persoanelor răspunzătoare de aplicarea legilor bazată pe bună credin ă. sesizarea şi înlăturarea acestora. automatismelor şi spiritului rutinier .modul uneori absent sau defectuos.separa ia puterilor în stat .inten ia dreaptă .subordonarea actului autorită ii judiciare.etica. evitarea abuzurilor Liceitate – utilizarea procedeelor admise în legisla ia procesului civil.Ab inerea de la producerea prejudiciilor – observarea posibilelor vicii în activitatea de urmărire penală sau de judecată.ruperea contactului cu elementele teoretice sau de noutate din profesiune. a dreptului la apărare şi a drepturilor omului. respectarea garan iilor procesuale a prezum iei de nevinovă ie. . .psihologică pe respectarea de către anchetator a principiilor şi legilor de formare a probelor a utilizării criteriilor psihologice.arogan a sau chiar vulgaritatea în rela iile cu persoanele anchetate . moralitatea anchetatorului şi buna sa credin ă .. Buna Credin ă Laturile conceptului de bună credin ă pot fi grupate astfel: a) grup de fapte psihologice determinate care alcătuiesc onestitatea constând în loialitate. b) un grup de elemente intrate în sfera dreptului ca o consecin ă a faptelor psihologice men ionate şi anume: . Aceste trăsături nu reprezintă un simplu inventar de calită i posibile la un anchetator.atitudinea neduşmănoasă lipsita de prejudecati fa ă de cel anchetat indiferent de sentimentele sau stările pe care acesta le provoacă.impertinen a . ordine şi temperan ă.instalarea stereotipurilor.juridică . Manifestări negative întâlnite în conduita anchetatorului . .mul umirea de sine generată de încrederea exagerată în propriile calită i şi în experien a proprie. receptivitatea la cererile apărării.liceitate şi ab inerea de la producerea prejudiciului Cum se concretizează aceste elemente în activitatea anchetatorului şi a magistratului.suspiciunea excesivă fa ă de orice persoană anchetată 53 .rigid de a formula întrebările .

). un schimb de mesaje. Din punct de vedere tactic. Într-o interpretare psiho-cibernetică pledoaria nu înseamnă numai un simplu transfer de informa ii. nerecunoaşterea pozi iei de învins. a) func ia comunicativă – adresându-se completului de judecată apărarea face cunoscut. a publicului şi a reprezentan ilor mass-media. canalizând astfel solu ia juridică într-un sens care are drept scop salvarea intereselor clientului său (mai degrabă decât aflarea adevărului sub raport juridic). după cum şi acestea din urmă. poate replica prin idei noi îmbogă ind sfera nuan elor comunicativ-persuasive ale dizerta iei sale). scopul dizerta iei avocatului fiind tocmai răspunsul favorabil din partea instan elor de judecată. factorii perturbatori diminuând calitatea informa iilor transmise. de contextul recep ionării (atmosfera sălii de şedin ă). În cadrul dezbaterilor judiciare pledoaria apărării întâmpină factori care depind de câmpul de referin ă al primitorului (profesionalismul instan ei. Utilizand cu pricepere valentele unui demers sugestiv – demonstrativ apararea valorizeaza la maximum functiile limbajului in comunicarea interumana. respectiv de drept. teama de eşec. context etc. Nu se poate vorbi de comunicare fără reac ia de răspuns (feed-back). iar pe de altă parte pe “arta de a convinge” (persuasiunea). Vehiculând materialul probator avocatul va căuta să dea dizerta iei sale notele convingerii şi certitudinii cu privire la o anumită stare de fapt şi. c) func ia reglatorie – se referă la orientarea desfăşurării proceselor psihice persuasiv – cognitiv – demonstrative cu caracter de orientare şi influen ă asupra rela iilor psihologice reglatorii (orientarea şi 54 . ci. comunicarea ideală este aceea în care tot ce se emite se şi recep ionează. Comunicarea umană verbală este formată dintr-un complex de elemente: cuvinte. pantomimica). contradictorialitatea etc. o interac iune. arta şi profesionalismul său fiind fructificate eficient în momentul în care ideile şi convingerile sale vor deveni ideile şi convingerile completului. opinii foarte particulare asupra colaboratorilor şi asupra propriei persoane. cât şi de trăirea intimă ca proces psihologic resim it la nivelul personalită ii fiecăruia dintre membrii instan ei (la care pot apărea noi sensuri de interpretare a elementelor de fapt şi de drept. buna-credin ă. amorul propriu. În procesul comunicării cu membrii completului de judecată avocatul utilizează atât mijloacele verbale. postură. cât şi pesimismul exagerat şi nemotivat. înştiin ează asupra esen ei legăturilor în fapt şi drept ale cauzei.. neexistente în inten ia apărătorului. atrage aten ia. cursivitatea etc. limba şi limbajul. ton. mimica. în func ie de reac ia instan ei . Transmiterea şi receptarea mesajului în procesul apărării este tributar însă atmosferei din sala de şedin ă (publicitatea. 4. a jura ilor. care în pledoaria apărării se pot constitui în multiple şi variante combina ii care măresc sau micşorează şansele receptării. Psihologia apărării în procesul judiciar Avocatul apararii prin pledoaria sa argumentata utilizeaza din plin mijloace psihologice spre as apara clientul si in acelasi timp cauta sa provoace o perceptie mai putin periculoasa a faptelor acestuia in ochii si în conştiin a complexului de judecată. limbajul şi limba în situa iile contextuale complexe ale dezbaterilor judiciare în care apărarea apare la bară. implicit. voce. la care se adaugă şi pierderile determinate de selec ia făcută de interlocutor asupra con inutului mesajului transmis (căci nu tot ceea ce există în inten ia avocatului va fi re inut de preşedintele de instan ă). purtătorului de mesajul cognitiv. claritatea. avocatul nu face altceva decât să-şi transmită ideile. indecizia etc. tensionând emo ional climatul dezbaterilor). lipsa sim ului autocritic.amplificarea nefondată a unor date sau exagerarea semnifica iei acordate unor gesturi sau manifestări din conduita celor ancheta i Personalitatea anchetatorului poate influen a negativ desfăşurarea anchetei prin unele trăsături cum ar fi: vanitatea şi orgoliul. cât şi cele neverbale (gesturile. gândurile şi convingerile prin mecanismul psihologic extrem de subtil al sugestiei unui adresant strict determinat (completul de judecată). Psihologia apărării se bazează pe de-o parte pe “arta de a vorbi” (retorica). cunoaşterea cauzei etc. Din punct de vedere psiho-cibernetic. b) func ia cognitivă resorbită de fapt în func ia comunicării. oralitatea. optimismul necontrolat şi excesiv. particularizându-se doar prin exigen ele fa ă de inteligibilitatea.

In care utilizeaza cu abilitate: apelul. rezultatele ob inute prin fiecare din ele urmând a se completa şi sus ine reciproc. prevenire. În ceea ce priveşte folosirea metodelor şi tehnicilor psihologiei pentru investigarea indivizilor şi colectivită ilor umane. experimentul. invita ie. 55 . sentimente. care pot ac iona cu efecte notabile asupra voin ei şi gândirii completului de judecată. percep ia acestora. etc. Metoda este un program reglând dinainte o succesiune de opera ii. prin tehnica şi cultura înaltă a limbajului. amenin area etc. Mai bine zis. ele însele purtătoare de informa ii în completarea. pauză etc. d) Un aspect specific a investigării este cel de ordin etic. b) func ia emo ional – expresivă a pledoariei rezidă în exprimarea conduitei participative a apărătorului prin atitudinea sa efectivă fa ă de elementele de fapt şi de drept ale cauzei prin utilizarea unor mijloace excesiv verbale. Fiecare din metodele psihologiei prezintă o serie de limite şi de avantaje ele trebuind utilizate cu precau iuni. metoda este o strategie de lucru în cunoaşterea realită ii. proces determinat şi care constituie scopul mijloacelor noastre. Avocatul trebuie să ştie că în actul de comunicare cuvântul devine unitatea de bază a diserta iei cu puterea de a trezi imagina ia şi de a emo iona. cât şi mai ales prin latura expresivă (mimică şi gestică) inductiv emo ională a acestuia. testul sociometric.. Defini ia şi clasificarea metodelor Prin metodă în elegem ansamblul mijloacelor de cercetare prin intermediul cărora ne propunem cunoaşterea unui obiect. o influen ă asupra voin ei şi personalită ii fiecăruia dintre membrii completului în timpul comunicării cu aceştia. accent. Ele trebuie folosite combinat. b) Totdeauna metodele utilizate trebuie adecvate naturii şi specificului fenomenului investigat.. determinând-i membrii să gândească cauza în fapt şi drept în sensul spiritului juridic al apărării) se exercită în primul rând prin con inutul semantic al pledoariei. Transferul persuasiv şi impunerea pe cale verbală a voin ei apărătorului (în sensul creării unei anumite convingeri intime completului de judecată. CAP. psihologul trebuie să ină seama cu rigurozitate. se impune relevarea câtorva aspecte esen iale: a) Trebuie să existe întotdeauna o concordan ă specifică între metodele şi tehnicile folosite după care cercetătorul îşi orientează investiga iile. cererea fermă. observa ia. în nici un caz utilizate izolat. VII. intona ie. de cerin ele eticii sale profesionale. biodetec ia. studiul produselor activită ii. interdic ia. În ceea ce priveşte latura imperativă strictă. e) func ia persuasiv-imperativă este esen ială în sensul realizării scopului apărării. rugăminte etc. În raport cu nevoile concrete în psihologia judiciară se pot utiliza variate metode cum sunt: anamneza. c) Cercetătorul este implicat (ca fiin ă umană) cu personalitatea şi subiectivitatea sa în fenomenul pe care îl studiază. convorbirea. Ea presupune capacitatea limbajului avocatului de a exercita o ac iune. METODE ŞI INSTRUMENTE DE INVESTIGA IE UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIA JUDICIARĂ 1.reorientarea aten iei completului fa ă de anumite elemente de fapt şi drept ale cauzei. ancheta pe baza unui interviu şi de chestionar. Pătrunzând cu ajutorul unor tehnici subtile şi adecvate în intimitatea vie ii psihice a indivizilor şi colectivită ilor. de a convinge. în vederea atingerii unui anumit rezultat (A. declanşarea la preşedintele instan ei a unor trăiri emo ionale. fenomen. propunere. sfat. sublinierea sau chiar contrazicerea laturii semantice a limbajului. modelând reac ii etc. scale de atitudini şi de apreciere. dacă avocatul nu-şi poate exprima în fa a completului de judecată: ordinul. ritm. activarea unor informa ii depozitate în memoria. metoda biografică. Lalande în “Vocabulaire tehnique et critique de la philosophie”). gândirea. comanda.) În func ie de scopul urmărit.

semnificând atragerea sa. Observa ia Ca activitate psihică. Al ii din contra. de pozi ia observatorului fa ă de cele observate. indivizii despre care ştim că realizează asemenea fapte antisociale. .observa ie participativă c) după ritmul observa iei: . inând de un aspect sau altul din cele văzute. filmarea. ales. 2.observa ie continuă . putând explica unul sau altul din aspectele observa iei (Tipul explicativ).2. de care se deosebeşte însă prin caracterul ei profund activ. în exemplu cu bişni arii. cât şi prin caracterul ei pronun at selectiv. 1. se poate folosi înregistrarea magnetică. c) unitatea de înregistrare – constituie. re inut ca important şi semnificativ.unii vor relata riguros cele văzute fără alte interpretări şi păreri (Tipul obiectiv) al ii dimpotrivă îşi vor exprima impresia personală. anticipat. Observa ia sistematică – riguroasă a celui care şi-a pregătit un plan al observa iei care ştie cum trebuie căutat. lipsită de profunzime şi selectivitate. 56 .unii indivizi vor reda mai mult imaginea generală. consemnarea scrisă prin fişa de protocol. Observa ie neparticipativă – în care observatorul este spectator la derularea fenomenului observa iei. O observa ie eficientă se cere realizată după un plan prealabil întocmit. al ii vor prezenta cele constatate în înlăn uirea lor logică.observa ie spontană . fotografierea.observa ie neparticipativă . . sunt impresiona i de o serie de lucruri de amănunt. O varia ie. separate.unii vor prezenta cele văzute ca fapte izolate separate fără a vedea legăturile cauzale dintre ele (Tipul descriptiv). cât şi de specificul cantitativ şi calitativ al fenomenului studiat. Clasificarea observa iei a) după prezen a sau absen a planului de observare: .va trebui să cuprindă: a) scopul observa iei – îl va constitui modul de acostare al cetă enilor de către bişni arii de pe o anumită arteră a oraşului. de ansamblu a celor văzute fără a putea răspunde unor întrebări de detaliu. observa ia are la bază percep ia. cauzală. relatând apoi ceea ce i-a impresionat în mod deosebit (Tipul subiectiv).observa ie intermitentă Observa ie spontană – se poate caracteriza ca globală. Planul observa iei . Observa ia are următoarele particularită i tipologice: . Observa ia se poate defini ca o percep ie orientată către realizarea unui scop şi dirijată de aceasta în desfăşurarea sa. d) Modalitatea de înregistrare a informa iei – se alege în func ie de scopul urmărit.observa ie sistematică b) după pozi ia observatorului fa ă de fenomen: . Astfel. un semn. b) unitatea de observare – o va constitui în exemplu. un gest adresat unui trecător.

activită i sau fenomen psiho-social. Experimentul didactic – constă.judiciar Astfel după gradul de participare al cercetătorului experimentul poate fi provocat fie în laborator. metodică sau organizare în procesul instructiv-educativ dintr-o clasă sau mai multe în vederea surprinderii modificărilor survenite în motiva ia şi interesul pentru învă ătură al elevilor. fie în mediul natural de existen ă şi activitate al subiectului sau invocat. Observa ia continuă – se realizează pe tot parcursul derulării unui comportament. Constă. spre exemplu. Caracterizare generală şi clasificare Experimentul a fost definit ca o observa ie provocată. sau într-un anumit mod. Observa ia intermitentă . de origine naturală sau socială.se realizează. fericite sau nefericite. de timp. zgomotul are un rol perturbator asupra capacită ii de concentrare a aten iei. Experimentul judiciar – se poate organiza fie la locul şi în condi iile comiterii faptei cât şi în biroul organului de cercetare penală şi constă în reproducerea diferitelor condi ii şi împrejurări privind săvârşirea unor infrac iuni.verificarea experimentală a efectelor posibile ale unei ac iuni. controlată şi dirijată de către cercetător. . din redistribu ia pauzelor de muncă urmată de înregistrarea noii “curbe” de instalare a oboselii musculare în compara ie cu vechile condi ii.psiho-social .posibilitatea săvârşirii unei fapte în anumite condi ii de loc.dacă fapta în discu ie poate fi realizată de unul sau mai mul i făptuitori. întâmplările omeneşti. cercetătorul putând folosi în beneficiul ştiin ei. Experimentul ergonomic – se poate organiza fie în condi iile de laborator.ergonomic . conform declara iilor acestora pentru înlăturarea eventualelor exagerări. 57 . dacă într-adevăr. 3.invocat b) după natura domeniului în care se organizează – experiment: . .psihologic . Experimentul 1. pentru lămurirea anumitor presupuneri. periodice când fenomenul este poate fi receptionat sau când acesta devine puternic relevant pentru scopul observa iei.Observa ia participativă – în care observatorul este autor şi participant direct la desfăşurarea fenomenului pe care îl observă în “interior”. de regulă la intervale egale. Experimentele se pot clasifica astfel: a) după participarea cercetătorului – experiment: . infractorul putând încerca să ascundă participarea la faptă a altora.provocat .verificarea posibilită ilor senzorio-perceptive ale participan ilor la actul infrac ional. Experimentul psiho-social – se poate realiza în opinia martorilor. spre exemplu. Astfel experimentul judiciar urmează a stabili: . Experimentul psihologic – se poate verifica spre exemplu. .didactic . în modificarea unor elemente de con inut. fie în condi iile naturale ale muncii.

Roşca). fidelitate. b) Manualul testului – în care cercetătorul care ne pune la dispozi ie testul a descris însuşirile şi capacită ile pentru evaluarea cărora testul a fost construit. Scopul urmărit deci prin administrarea testelor constă într-o diagnoză cât mai exactă. identic administrate ca mod. Studiul de caz. Principala caracteristică a testului constituie caracterul său standardizat făcând ca fiecare subiect să fie supus aceloraşi întrebări. pe de o parte de continua perfec ionare şi sporire a eficien ei lor. 2. informa iile etc ). experimentul se loveşte şi el de o serie de aspecte deontologice. în cât timp. Extinderea generală a folosirii acestora este înso ită. Testul psihologic 1. solu ia juridică (cum operează? de unde îşi iau victimele. Sensibilitatea testului constă în capacitatea sa de a pune în eviden ă cele mai mici şi mai sensibile diferen e între indivizi. cum se administrează. cum se corectează. comportamentul victimei. demascarea eventualelor în elegeri prealabile între făptuitor şi autor. Analiza sub aspect psihologic al cauzei. 58 . func iile şi destina ia lor. 4. astfel să putem formula pe această bază o prognoză privind şansele de reuşită ale acestuia.verificarea depozi iilor de bună credin ă. verificate şi etalonate pe un număr mare de subiec i oferind posibilitatea de diagnoză rapidă a gradului de existen ă a unor procese şi func iuni psihice ale subiectului în compara ie cu nivelul de distribu ie a acestora în popula ia generală. standardizate. cum se interpretează rezultatele şi ce semnifică ele. durată şi confruntat cu acelaşi nivel de dificultate ca to i ceilal i. Administrarea testelor şi utilizarea acestora. în sensul că experimentarea este exclusă acolo unde ar risca să rănească sau să mutileze oameni.. ce instructaj se face subiec ilor. Testele sunt probe scrise. Testul îndeplineşte anumite condi ii de validitate. evaluare şi prognostic. Testele sunt instrumente practice ce răspund anumitor nevoi sociale. timp. Un test psihologic este o situa ie standardizată. aceluiaşi subiect de mai multe ori. Fidelitatea – reprezintă gradul de corela ie între rezultatele aplicării aceluiaşi test. reală ce solicită însuşiri ca cele ce s-au evaluat prin test. Pentru administrarea şi utilizarea unui test sunt absolut necesare următoarele elemente: a) Testul propriu-zis reprezentat prin una sau mai multe pagini con inând sarcinile ce urmează a fi rezolvate de subiect sau aparatul la care acesta trebuie examinat. Validitatea reprezintă gradul de coresponden ă dintre rezultatele testării şi rezultatele aceluiaşi subiect în activitatea practică. Pe lângă numeroase avantaje ştiin ifice pe care le oferă. Defini ie şi caracterizare generală Ca instrumente de cunoaştere. testele atât cele psihologice cât şi cele de cunoaştere capătă astăzi o întrebuin are fără precedent. ce însuşire măsoară. sensibilitate şi trebuie să fie etalonat pe un număr semnificativ de cazuri din punct de vedere statistic. iar pe de altă parte de o accentuată confuzie în ceea ce priveşte natura. care permite o măsurare obiectivă a unui eşantion din manifestările psihologice (M. rapidă şi obiectivă a func iilor şi capacită ilor celui examinat. ca orice cercetare asupra omului.

Ele incită subiectul să se proiecteze. 59 .teste cu timp nelimitat Un beneficiu al utilizării testelor constă în rapiditatea administrării. După obiectivul urmărit: . După func iile psihice ce urmează a fi evaluate: . În cazul testului evaluarea performan ei individului prin raportarea la etalon a dat naştere şi unor inconveniente: .teste de inteligen ă . cotării şi evaluării performan elor. Cuprinde 10 planşe cu pete de cerneală simetrice – colorate şi necolorate. imagina ia.teste individuale .teste cu timp limitat .teste creion – hârtie . inteligen a. să eviden ieze tendin ele antisociale. După durată: . Nici un test nu poate fi utilizat în absen a etalonului oricât de interesant şi captivant ar părea. memoria. Clasificarea testelor A.c) Opera ia de etalonare şi stabilirea etalonului testului. B. În psihologia judiciară cel mai frecvent utilizate sunt testele de personalitate şi testele proiective.tehnicile proiective – care suplinesc în mare măsură dezavantajele amintite.testele de eficien ă mintală – urmăresc să ofere indicii asupra gradului de dezvoltare a principalelor procese şi func iuni de performan ă ale intelectului: capacitatea de reprezentare. d) Grilele de corec ie care suprapuse peste foaia de răspuns permit eviden ierea şi calculul rapid al răspunsurilor bune.este discutabil atât teoretic cât şi practic dacă procedeul compara iei performan ei individului cu cea a grupului este cel mai indicat pentru a caracteriza şi prognoza posibilită ile de reuşită ale cuiva. greşite şi omise. Tehnicile proiective cel mai frecvent utilizate sunt: Testul Rorschach – testul petelor de cerneală creat de psihologul elve ian Herman Rorschach (1921).teste de creativitate .test materiale E. După materialul utilizat: . .teste colective D. Opera ia de etalonare este dificilă dar necesară atât în cazul preluării unui test utilizat în altă ară cât şi în cazul construirii unui test pentru popula ia autohtonă. . gândirea. 3. fie peste capacitatea sa reală.teste de interes sau motiva ie . Reac iile sale trebuie atent observate la prezentarea diferitelor imagini şi obiecte ceea ce ne permite să vedem cu ce aspect din mediu se identifică şi să desprindem semnifica ia acestei identificări.teste aparat .negre cu nuan e gri (5). Sunt trei categorii de pete: .teste de personalitate .un etalon prost construit îl poate situa pe subiect fie sub.teste educa ionale C. După modul de administrare: .

latent sau activ.T. Metoda de diagnostic în cauză se ocupă de psihologia profundă care ajută la lămurirea următoarelor aspecte: 1. 5. 2. 5. 3. Sarcina subiectului constă în faptul că trebuie să spună ce anume îi sugerează fiecare pată în parte. Sunt 2 serii a 47 de planşe. Eroii povestirii (cu care se identifică subiectul în mod cert). Trebuin ele (eroului principal şi ale altora). 2 fiind de probă. conştient sau inconştient (ancheta psiho-socială). For ele ce ac ionează asupra eroilor. Testul de apercep ie tematică. universul social institu ionalizat (ancheta socială). Această metodă îşi găseşte o largă utilizare în psihologia criminală.negre cu nuan e roşii (2). . Luarea de pozi ie inconştientă a Eului fa ă de pericolul pulsional. iar în baza celor 10 planşe se pot ob ine în general până la 25 de răspunsuri. În concluzie. Pentru fiecare variabilă există 22 variante în vederea cotării. Din relatarea subiectului mai interesează forma relatării. Deznodământul. Există un sistem de interpretare în cinci puncte ale răspunsurilor: 1. 2. Pentru interpretarea răspunsurilor se foloseşte un cod topologic. orientarea şi detaliile. . Testul Szondi: construit în 1937 de L. Testul Holtzman – este o variantă mai formalizată pe aceleaşi principii cu testul Roschach. lungimea ei.. universul colectiv supraindividual. iar subiectul are sarcina de a povesti istorioare corespunzătoare situa iilor prezentate prin imagini şi inventate sub impulsul momentului.vizează aspecte particulare ale realită ii cum ar fi universul personal intim al celui cercetat. Aspira iile pulsionale inconştiente ale subiectului.A. 3. 4. Szondi – are la bază teoria destinului. Tema generală a istorioarei elaborate de subiectul considerat. Testul constă în 30 de planşe sau ilustra ii din care se aleg după caz 20 care se prezintă în două serii.Metoda anchetei psihologige Prin ancheta psihologică în elegem recoltarea sistematică a unor informa ii despre via a psihică a unui individ sau a unui grup social ca şi interpretarea acestora în vederea desprinderii semnifica iei lor psihocomportamentale. Testul Rosenzweing. Dialectica dintre pulsiuni şi Eu.ancheta are un caracter metodic care presupune culegerea unor date după criterii riguros delimitate şi din care să rezulte date cuantificabile. gradul de organizare. Caracteristici: . această metodă înfă işează psihologului procesele inconştiente ale destinelor pulsiunilor şi Eului.colorate (3). Chestionarul 60 . În cazul anchetei psihologice instrumentul cu utilizarea ce mai largă este chestionarul. T. Pozele reprezintă personaje într-o situa ie ambiguă.

empirică (cu scări de verificare a valorii de adevăr al chestionarului). completări de propozi ii neterminate. 3. atitudine. Întrebările de bază au o valoare diagnostică crescută. f) func ionalitatea. c) adâncimea. etc. Univers 1996 Bucureşti) astfel: “serie de întrebări standardizate. 2. Orice chestionar are la bază o schemă reprezentabilă grafic cu zona de: intersectare. etc.). iar în alte cazuri se foloseşte scara gradată de la “întotdeauna” la “niciodată” şi se referă la frecven a fenomenelor. motiva ii. În aceste cazuri se au în vedere cantitatea sau intensitatea fenomenelor. de investigare a reputa iei. mult. foarte pu in. Însuşirile chestionarului: a) structura. Există în genere 4 feluri de chestionare: 1. etc. a dimensiunilor situa ionale de rol.Chestionarul este definit în dic ionarul de psihologie al lui Norbert Sillamy (Ed.personalitate (adaptabilitate.cunoştin e. caracter. . În acest caz interac iunea psiholog – subiect este redusă deci şi influen area rezultatelor este mai pu in importantă. Aspecte legate de alcătuirea chestionarelor Chestionarele pot avea un număr mai mare sau mai mic de obiective sau criterii încorporate în “itemuri” (întrebări). Chestionar cu răspuns liber sau deschis (solicită aprecieri. 4. Chestionarul permite deci evaluarea atitudinilor pozitive sau negative fa ă de fenomene cuprinse în chestionar. etc. ele sunt saturate de “criteriul” (obiectivul) principal al chestionarului. . Din punct de vedere al criteriului chestionarele pot fi de: . etc. independen a relativă a întrebărilor pe care le con ine.). De obicei în chestionare se află câteva “criterii” (obiective). b) extensivitatea. Chestionar cu răspuns la alegere din câteva alternative.nivel intelectual. d) fine ea. uneori. Chestionar cu scări de evaluare gradate.sociabilitatea (de percep ie socială. 61 .apriorică .creativitate. e) unitatea de direc ie. Chestionarele mai pot fi clasificate şi după modul de validare: . De asemenea permite să se stabilească aspecte nuan ate în ceea ce priveşte structura preferin elor şi atitudinilor. Chestionar cu răspuns dihotomic închis sau for at (da-nu. acoperire totală. corect-fals). .). orale sau scrise puse în cadrul unei anchete”. deloc – poate fi o scară de răspunsuri gradate posibile la întrebarea “î i place sportul”). Răspunsurile la alegere utilizează în mod explicit diferite scări gradate de evaluare (foarte mult. . interese. Chestionarele pot fi strict standardizate ceea ce înlesneşte utilizarea măsurii. Permit evaluarea gradului de sociabilitate. temperament. statut.

ancheta pe bază de chestionar. medicale. intensitatea opiniei – sentimente puternice.motiva ie. etc.factuale sau de identitate (de clasificare. nu există un singur răspuns corect.de cunoştin e (cunoaşte i ce înseamnă ini ialele) . Opinia autorilor converge spre folosirea combinată a întrebărilor deschise cu cele precodificate. b) Stabilirea tipului întrebărilor cu răspunsuri. .. Există multiple posibilită i de op iune în raport cu ceea ce se urmăreşte în anchetă. Unele diferen e pot apare din neglijen a.modalită i de măsurare a atitudinilor. Chestionarul să fie început cu întrebări uşoare de interes general lăsându-le pe cele dificile la urmă. 16. întrebarea având implica ii morale. indiferen a. etc.întrebări propriu-zise.ancheta pe bază de interviu. Chestionarele sunt utilizate în două variante: . atitudini (poate apare incertitudinea cunoaşterii răspunsului de către anchetat. P. Se pot alcătui variante în care un grup de întrebări pregăteşte contextul întrebărilor următoare sau formularul se alcătuieşte (în a doua variantă) în aşa fel încât răspunsurile la o întrebare să nu influen eze desfăşurarea ulterioară a interviului. ceea ce impune folosirea scărilor de sinceritate. Chestionarele care au incluse în ele scări latente de control au o mare func ionalitate.a) Structura = totalitatea însuşirilor tehnice ale chestionarului precum şi eviden a “criteriilor”. b) Dacă în chestionar există un număr mare de criterii el are o extensivitate mare. . Spre a evita asemenea situa ii cei care ini iază anchetele rezervă un spa iu pentru specificări sau coduri pentru opinii mai aparte. d) Rela iile dintre întrebările de bază ale criteriului şi cele de control conferă adâncimea şi fine ea chestionarului. Când în chestionar sunt incluse mai multe criterii neconvergente avem de a face cu un chestionar multifazic M.. Poate apare posibilitatea unei anumite nesincerită i sau rezisten e la chestionar. . neîn elegerea sau din mentalită i diferite dintre cel care alcătuieşte chestionarul şi cel care-l completează.F.P. oamenii tind să aleagă varianta moderată şi vor evita pozi iile extreme. coeren a). .M.tehnici de relevare a personalită ii.I. e) Dacă toate întrebările con in direct sau latent sondarea convergentă a aceloraşi criterii (însuşiri sau atribute psihice) chestionarul posedă unitate de direc ie (chestionarul Cattel de anxietate). Stabilirea formei întrebărilor 62 . raportul dintre criteriul de bază şi celelalte criterii.alegeri de imagini şi desene. obiectivelor lui. Dacă sunt mai multe posibilită i de a opta.opinii. În structura chestionarelor pot fi folosite toate mijloacele de cercetare a răspunsurilor cum ar fi: . Codificarea cere o decizie într-un fel sau altul şi poate să provoace includerea for ată a unor răspunsuri nedeterminate în categorii de care nu apar in în realitate. f) Func ionalitatea = derivă din prezen a în chestionar a unor itemi satura i de mai multe criterii şi aranjamente ale itemurilor ce pot valida sau invalida unul sau altul dintre criterii (întrebări de control). c. În construirea chestionarelor urmează să se ină cont de mai multe aspecte: a) Stabilirea con inutului întrebărilor care pot fi: . . . date personale). În privin a ordinii întrebărilor este de preferat ca ele să fie puse într-o ordine logică. Întrebările de cunoştin e nu trebuie să fie precedate de întrebări care dau informa ii relevante. juridice. Spre a evita asemenea influen e mai indicată pare a fi alegerea directă bun-rău (nu ştiu).

8) Să se evite termenii vagi. cuvintele cu dublu sens.perceptive “Ce impresie i-a făcut noul profesor?”. 63 . 6) Să se respecte limba. . 2) Să fie scurtă.“pline” (de la aspecte generale spre aspecte particulare şi invers). 14) Să se evite neologismele. superior.Formulare întrebărilor trebuie să asigure surprinderea a cât mai multor modalită i de raportare la realitatea sondată. Eficacitatea textului scris La fiecare chestionar este necesar un text prealabil pe o antepagină sau chiar pe prima pagină a chestionarului în care să se indice care este institu ia care face ancheta sau răspunde de ea (o recomandare ştiin ifică serioasă a unei firme incită pe oameni să răspundă la chestionar).de identificare.filtru bifurcate. nivelul de informare şi de cultură a subiec ilor diagnostica i. 10) Să se evite dubla nega ie.tampon . să nu solicite informa ii care se pot ob ine pe alte căi (registre. 11) Să se evite răspunsurile fără sens. 3) Să fie clare. 12) Orice întrebare să cuprindă un singur aspect. . 4) Să ofere garan ii de discre ie cu privire la rezultat. Este important ca în prealabil să se explice scopul anchetei într-o manieră clară. Vom enumera câteva forme de întrebare care vor ilustra acest deziderat: . .de trecere. etc. Ordinea întrebărilor Datele literaturii de specialitate preconizează ca optimă următoarea structură a întrebărilor: Întrebări: . arhaismele.apreciativ-evaluative “Consideri că angajarea ta profesională este corespunzătoare?”. .). ambigui (“ce ocupa ie ai?”). concisă. 7) Să se evite întrebările care duc la deprecierea subiectului sau care sunt puternic afectogene. .proiectiv – prezumtive “Inten ionezi să. 5) Întrebările să fie grupate în ordinea logică a subiectului. 9) Să se evite răspunsurile ambigui (mijlociu. deseori.de motiva ie. motivator – explicative “De ce te pasionează electronica?”.de control şi de loialitate.ruperea succesiunii logice a unor întrebări care ar putea determina răspunsuri stereotipe efectul “halo” . dosare. . . Condi iile de bază în întocmirea chestionarelor care asigură evitarea unor greşeli în formularea întrebărilor sunt: 1) Necesitatea pretestării înainte de aplicarea largă. uneori şi să se folosească “de câte ori”).i schimbi op iunea profesională făcută”. cataloage.introductive sau de contact. amabilă fiecare termen trebuie să fie clar. . termenii tehnici. 13) Să nu fie sugestive.

64 . Utilizarea unui anumit tip sau altul de interviu va depinde: 1. Interviul clinic psihanalitic sau psihiatric El comportă folosirea a pu ine întrebări. Interviul în profunzime Atitudinea anchetatorului poate fi mai mult sau mai pu in directivă şi spre deosebire de tipul de interviu anterior el poate sugera domeniul de informare. vocabular. Madelaine Gravitz defineşte interviul ca un procedeu de investigare ştiin ifică utilizând un proces de comunicare verbală pentru culegerea de informa ii în legătură cu un scop precis. 1. Anchetatorul în acest tip de interviu se interesează nu numai de con inutul manifest a ceea ce zice subiectul: fapte. asocia ii de idei. cercetarea tehnică şi metodologie constituie caracteristica acestei a treia etape în care ne găsim astăzi. Posibilitatea tehnică de a înregistra interviurile permite analiza lor ulterioară şi ea a fost punctul de plecare al studiilor şi cercetărilor asupra metodei interviului. ezitări. Această tendin ă lasă să planeze o îndoială asupra sincerită ii răspunsurilor ob inute din cauza manipulării şi direc ionării comportamentului subiec ilor intervieva i. sentimente. judecă i. să trăiască şi dacă este posibil să lupte. 2. ci în func ie de tipul de comunicare şi de informa ia pe care ea o vizează precum şi de cercetarea în care el se inserează. După tipul de cercetare şi obiectivul urmărit – vom avea interviuri în anchetă asupra faptelor şi opiniilor diferite ca profunzime şi complexitate de interviurile din anchetele asupra motiva iilor. Interviul Interviul este forma de comunicare stabilită între două persoane (care de obicei nu se cunosc) şi care are ca scop culegerea anumitor informa ii asupra unui obiectiv precis. gesturi. Ceea ce interesează în special pe anchetator este ordinea şi succesiunea ideilor din ceea ce spune pacientul. etc. Nu trebuie subestimată capacitatea anchetatului de a în elege întrebările din chestionar şi mai ales capacitatea sa de a fi atent sau interesat de întrebări. Se pot distinge în evolu ia interviului trei etape esen iale: 1) Prima este marcată prin utilizarea sa în psihoterapie şi în psihotehnică. este mai mult un monolog al pacientului.distinct şi explicit pentru ca textul să aibă maximum de eficacitate. To i cei care citesc chestionarul trebuie să în eleagă întrebările la prima lectură fără nici un fel de confuzii posibile. Clasificări ale interviurilor Nu se poate considera tehnica de intervievare în abstract. Obiectivul acestui tip de interviu este înainte de toate terapeutic – ajutarea individului să ia cunoştin ă de blocajele interioare. imagini. Trebuie stimulat interesul pentru anchetă şi prin prezentarea întrebărilor sub forma clară şi agreabilă. rapiditate. Lungimea chestionarului Se poate presupune cu uşurin ă că oamenii răspund cu mai multă plăcere la un chestionar scurt decât la unul cu un număr mare de întrebări. 2) A doua etapa coincide cu dezvoltarea cercetărilor multiplică anchetele de opinie. 2. De exemplu asisten ii sociali au avut uneori tendin a de a utiliza interviul în scopul de a se informa şi de a-i sfătui în acelaşi timp pe intervieva i. Interac iunea între practica. concrete – este perioada în care se 3) Într-o a treia etapă experien ele acumulate în perioada anilor 1920-1940 permit constatarea inconvenientelor şi limitelor anumitor tipuri de interviuri. dar şi de maniera în care le spune: ton. După momentul cercetării – altfel de interviu se practică la începutul cercetării în faza de explorare a situa iei şi alte exigen e metodologice sunt necesare pentru un interviu intr-o fază avansată asupra unor variabile deja precizate.

În această rela ie apar mai ales mecanisme de apărare ale anchetatului care intră în ac iune. al contextului sau ale realită ii în ansamblu. Utilizarea succesivă şi combinată a diverselor tipuri de interviu Diversele tipuri de interviu atât de diferite în formele lor nu se opun întotdeauna. ci şi anchete pe eşantioane din ansambluri mai mari sau anchete de mare cuprindere. Ra ionalizarea Anchetatul. 65 . anchetatorul caută să cunoască re inerile. Interviul declanşează o serie de interac iuni între anchetator şi anchetat. Motiva ia anchetatului. Interviul cu răspunsuri libere şi interviul centrat Nu to i autorii sunt de acord asupra nuan elor care separă cele două tehnici de interviu după gradele de libertate şi profunzime. dă o explica ie în care el crede dar nu corespunde realită ii. doar tema singură este precizată anterior ceea ce dă anchetatorului un ghid suplu şi îi lasă o mare libertate în conducerea discu iei. Interviul centrat sau focusat are ca scop centrarea aten iei asupra unei experien e şi a efectelor unuia sau mai multor stimul asupra persoanei implicate în situa ia concretă care se analizează.Ca şi în interviul clinic anchetatorul va observa con inutul latent şi va analiza datele într-o manieră calitativă. iar pe de altă parte obiectivul este delimitat şi definit. Fiecare tehnică particulară se adaptează la natura informa iei. bazate pe întrebări deschise care să poată decela problemele. Anchetatul va lua spontan o atitudine de acceptare dacă interviul reprezintă pentru el mijlocul de a ob ine un avantaj. a căror influen ă el vrea să o cerceteze şi pentru care a stabilit un sistem de întrebări sau un ghid de interviu. interviul cu răspunsuri libere se caracterizează prin întrebări numeroase. 3. Fiecare se gândeşte că celălalt gândeşte despre el. Mecanisme de apărare Există câteva mari tipuri de mecanisme de apărare studiate de Freud pe care anchetatorul trebuie să le cunoască. pentru o pozi ie socială mai bine plasată. ostilită ile anchetatului fa ă de un anumit produs sau serviciu. Pe de o parte anumite întrebări pot să-l jeneze. nondirective. pe care să le poată sesiza direct în cadrul totalită ii fenomenului. El va trebui să facă fa ă tensiunii mai mult sau mai pu in puternice pe care i-o creează prima problemă – dacă să accepte sau nu interviul. Spre exemplu el va declara că s-a înscris într-un partid animat de sentimente patriotice în loc să spună că a făcut acest lucru din interes. ea are ca scop cercetarea şi în elegerea unor aspecte ale realită ii. dar cu două diferen e fa ă de intervalul clinic – pe de o parte nu are scop terapeutic. Apărarea anchetatului. neformulate dinainte. Cercetătorul a determinat for a în situa ii. pentru a justifica atitudinile sale exprimate în interviu. Cei mai mul i însă. Eschivarea sau sustragerea se manifestă diferit de la refuzul brutal la uşa trântită în nas anchetatorului până la scuze mincinoase dar politicoase. De asemenea fiecare dintre tehnicile fragmentare pot fi utilizate succesiv. Exemplu: într-o cercetare asupra motiva iilor. Factorii negativi. scopul interviului este centrat pe individ. 4. Atunci când se folosesc nu numai anchete cu obiective individuale. Perceperea situa iei de către anchetat este întotdeauna individuală şi anchetatorul trebuie să ştie bine că el va produce o impresie diferită asupra fiecăruia. Înainte de a interoga subiectul sau subiec ii ipotezele au fost deja elaborate. chestionarele vor fi precedate de câteva interviuri individuale. afirmă că în linii mari.

este în general un mecanism psihic care permite refularea conflictelor fa ă de normele mediului. Natura uitărilor este simptomatică. Ancheta şi anchetatorul sunt confunda i cu mijlocul.Este nevoia de comunicare umană şi mai ales nevoia mai mult sau mai pu in conştientă de a fi în eles. Devia ia . Anchetatorul va trebui să profite într-o primă instan ă. să producă o schimbare favorabilă şi că ea tratează probleme care-l interesează. înainte de intrarea acestora în ac iune trebuie să declanşeze abil ac iunea unor factori pozitivi.este apropiat de mecanismul de refulare. Aceste informa ii vor fi compuse din reac iile subiective ale ancheta ilor la situa iile pe care noi cercetătorii dorim să le analizăm. iar aceasta va depinde în mare parte de atitudinea anchetatorului. dar cu toate acestea el este nevoit să culeagă informa iile cerute prin programul cercetării. Nevoia de comunicare este atât de fundamentală încât ea explică în parte de ce oamenii îşi povestesc via a lor la un necunoscut întâlnit întâmplător. 2. Atitudinea anchetatorului Atitudinea şi strategiile anchetatorului trebuie să tindă să suprime ac iunea factorilor negativi ai anchetei şi să favorizeze ac iunea factorilor pozitivi ai acestora. Reîntoarcerea . pentru a crea o impresie favorabilă de la început. În interviurile cu întrebări deschise factorii de influen are şi totalizarea răspunsurilor nu se pot face decât după o prealabilă analiză de con inut. chiar şi numai indirect. simpatic. în redactarea ei. Anchetatorul rămâne liber în modul de a pune întrebarea. 3. întru-cât fiecare îşi reorganitează amintirile uitând de preferin ă ceea ce în experimentele de via ă şi trăirile sale anterioare i-au fost dezagreabile. 66 .este dorin a culpabilă (vinovată) care se reîntoarce în psihicul subiectului asupra lui însuşi. El va indica organiza ia economică sau institu ia care a ini iat ancheta şi inciden a acesteia cu via a fiecărui cetă ean. Dorin a de influen are Unul din mobilurile care-l fac pe anchetat să vorbească este dorin a de influen are. În ambele cazuri. Factori pozitivi care-l incită pe anchetat să răspundă 1. el mai poate adăuga sau mai poate ajuta cu precizarea unor nuan e. Anchetatorul va fi mai incitat să vorbească dacă el va găsi o satisfac ie în rela ia interpersonală de comunicare. Mecanismul de uitare . Anchetatorul trebuie să fie politicos. cercetarea prezintă o anumită distribu ie statistică.Printre reac iile anchetatului vom mai întâlni proiec ia şi identificarea care pot apărea mai mult sau mai pu in succesiv în interviu ca şi refularea. anchetatul va adopta o atitudine masochistă exprimată printr-o tendin ă de autodenigrare. ocazia sau calea de a ob ine o schimbare dezirabilă şi trebuie să exploateze inteligent această stare de spirit a subiectului. De asemenea. urmând să fie capabil ca în continuarea anchetei să stimuleze interesul anchetatului şi să-l liniştească. El va vorbi în măsura în care va gândi că ancheta poate. până când mecanismele de apărare ale anchetatului nu au intrat încă în ac iune. care ca mecanism de apărare a persoanei are ca scop de a arunca în afara conştiin ei dorin ele resim ite cu culpabilitate. Anchetatorul trebuie să atragă interesul anchetatului precizându-i acestuia obiectul anchetei. El va face să apară o legătură intre subiectul anchetei şi unele schimbări care ar putea interesa anchetatul. Reflexul de mul umire Este dificil să reac ionezi brutal când investigatorul i se adresează cu polite e.

) Cercetările ulterioare pornind de la precizie critică a acestor studii au lărgit numărul variabilelor ajungând la concluzia că sunt itemuri semnificativi în diferen ierea între recidivişti şi nerecidivişti. fie în aceea de a anticipa şi preveni posibile acte aflate în stare de laten ă în însăşi structura personalită ii. Particularită ile specifice legate de prognoza recidivismului. comportament deviant în cadrul şcolii. plictiseala. Aprecierea utilită ii şi eficien ei programelor de reabilitare şi preven ie. etc. vârsta primei condamnări) trăsături psihologice (nevrotism. necăsători i familii dezorganizate atmosfera negativă în familie fra i delicven i crescu i în institu ii de multe ori mutat raport psihiatric mijloacelor de - 67 .părintele psihotehnicii a atras aten ia asupra precau iilor deosebite care trebuie avute în vedere când utilizam testele. etc.) date judiciare (înregistrare juduciară. Cercetările de acest tip au în aten ie următorii factori: date biografice (vârsta. Răspunsurile primite pot fi clasificate în trei tipuri: extrapunitive. inteligen ă. Identificarea predelincven ilor Îmbunătă irea ac iunilor de reabilitate Detectarea celor ce pot fi elibera i condi ionat şi a măsurilor adecvate de supraveghere. acela de a delimita şi contura cât mai exact cu putin ă caracteristicile şi particularită ile persoanelor care s-au implicat în diverse fapte şi acte cu caracter antisocial. atmosfera familială) . profesiunea. În func ie de aceste răspunsuri se stabilesc 3 tipuri de reac ii: de predominan ă a obstacolului de apărare a Eului de persisten ă a cerin elor sau a necesită ilor Se calculează şi indicele de conformitate la grup (raportate la media popula iei).) trăsături familiale (familii dezorganizate. chiulul. educa ia. Testul de frustrare Rosenzweing Cuprinde 24 de imagini desene. Binet . În fiecare din ele sunt reprezentate 2 personaje în situa ii de frustrare tip curent.antecedente şcolare (rezultatele şcolare.Rolul tuturor metodelor şi tehnicilor prezentate este cum lesne se în elege. etc. psihologice.) activită i din timpul liber (lipsa intereselor. Măsurarea poten ialului delincven ial văzută din perspectiva exigen elor ştiin ifice. în investigarea poten ialului delicven ial utilizarea investiga ie. intrapunitive şi impunitive. A. etc. fie ideea de a interveni adecvat pe linia reeducării şi reintegrării lor sociale. În legătură cu această anticipare a unor posibile manifestări cu caracter antisocial au fost elaborate o serie de instrumente speciale care vor fi prezentate sintetic in continuare . poate avea multiple întrebuin ări. În psihologia judiciară.

) şi indicii care estimează probabilitatea succesului sau eşecului privind eliberarea provizorie sau eliberarea condi ionată precum şi a condamnării pentru noi infrac iuni. Tabele de expectan ă M. să le înlocuiască cu altele.P. Prin comportament delincvent se în elege acel tip de conduită care încalcă legea ca un ansamblu de reguli şi norme stabilite de către autorită ile statului. Comportamentul deviant este acel tip de comportament care perturbă ordinea socială amenin ând stabilitatea şi echilibrul societă ii.M. devian a reprezintă nonconformitatea cu normele sociale. În închisori se pune acut problema separării infractorilor violen i de cei neviolen i. CAP. cum ar fi: . VIII.traversarea de către societate a unor perioade de criză şi dezorganizare. Posibilită i şi limite în prognozarea conduitei violente.tulburările de personalitate .I. cât şi tipurile de comportament ce se abat de la conduita permisă. .P.numărul mutărilor înainte de a fi condamnat la închisoare Din aceste variabile două sunt cele mai legate de recidivism: Foarte multă aten ie s-a acordat utilizării unor instrumente pentru predic ia recidivismului. etc. adică a acelora care cunosc şi sunt pregăti i să ină seama de toate avantajele şi limitele construc iei şi utilizării.I. biologici. psihologici. O asemenea atitudine vizează atât actele de încălcare flagrantă a legilor şi normelor de convie uire socială sau a ac iunilor care tind să le schimbe. inclusiv activitatea infrac ională anterioară (sentin e. că testele se dovedesc utile numai în mâna specialistului.restric iile şi barierele sociale întâmpinate de individ în îndeplinirea aspira iilor sale. comportamentul de de inut. În sens general delincven a include acele încălcări ale normelor de convie uire socială care afectează mai mult ordinea publică. De re inut în concluzie. prezintă mari dificultă i pentru diagnoza şi prognoza psihologică. 68 . ci el apare ca un punct de "întâlnire" între acest poten ial şi al i factori circumstan iali (greu de prezis). Anticiparea momentului în care un individ cu un mare poten ial delicven ial va comite un act violent cu urmări penale. Întrucât nivelul informa iilor cuprinse în aceste tabele au fost de regulă incomplete şi adesea incerte autorii au prezentat nivele diferite de încredere în ceea ce priveşte eficien a lor. Pe loc de frunte s-au situat tabelele de expectan ă (Tabelele expectan ei bazale) care cuprind diverse informa ii precum date autobiografice. drepturile şi îndatoririle colectivită ii decât rela iile dintre indivizi. deoarece afectează cele mai importante rela ii şi valori sociale precum şi normele morale sau juridice care orientează comportamentul indivizilor.F. condamnări. Devian a are o cauzalitate complexă în care regăsim factori sociali..- multe condamnări anterioare o lungă perioadă petrecută în deten ie numărul condamnărilor anterioare . În ansamblul formelor particulare de via ă delincven a sau infrac ionalitatea apare cu gradul cel mai înalt de periculozitate. 16 P. COMPORTAMENTUL DEVIANT ŞI COMPORTAMENTUL ANTISOCIAL PROBLEME PSIHOLOGICE PRIVIND DELINCVEN A JUVENILĂ a) Comportamentul deviant Ca no iune. Pentru a depăşi aceste neajunsuri au fost utilizate combinat mai multe instrumente. deoarece după cum s-a subliniat actul antisocial violent nu apare în primul rând ca o simplă exteriorizare a poten ialului delicven ial. C.

orientarea psihologistă – explică infrac ionalitatea prin intermediul deficien elor şi handicapurilor intelectuale. În această accep iune crimiogeneză este concepută ca un continuum pe care la extrema stângă se află infrac iunile generate exclusiv de factorii individuali. Unele din tentativele de a explica acest fenomen s-au axat pe câte un singur factor implicat în producerea şi manifestarea sa toate acestea constituind de fapt o categorie numită a explica iilor unifactoriale sau reduc ioniste. etc. Între cele două extreme s-ar înscrie toată gama de comportamente antisociale în care ponderea factorilor individuali sau a celor sociali e implicată în mod diferit. variabil. urbanizarea.orientarea sociologistă – pune la baza explicării criminalită ii exclusiv mecanisme şi procedee de ordin social cum sunt stratificarea socială. Câteva şcoli şi orientări mai semnificative care au oferit explica ii unifactoriale sunt prezentate în cele ce urmează: .etapa preadolescen ei . trăieşte şi se dezvoltă. în timp ce la extrema dreaptă s-ar afla actele comise de aşa numi ii infractori de profesie.face obiectul unor interdic ii sau constrângeri formulate de legea penală.şcolile psihiatrice – au încercat explicarea comportamentului antisocial prin efectul maladiilor psihice. . fie de a celor sociali. . normele şi metodele de conduită îşi însuşeşte obiceiurile şi cultura ambian ei sociale în care s-a născut.etapa adolescen ei 69 . b) Comportament antisocial Comportamentului antisocial i se caută explica ii de când există.prezintă o inten ie antisocială deliberată urmarind un scop distructiv . în ideea că acestea echivalează practic cu lipsa discernământului.etapa copilăriei . .formarea şi dezvoltarea personalită ii Procesul prin care individul este prelucrat social. . 1. mobilitatea socială. conflicte sociale. Procesul socializării individului uman Prin socializare se în elege procesul prin care individul este pregătit pentru via a socială: etapele prin care omul asimilează limba. valorile.fapta este probată juridic şi sanc ionată ca atare. În consecin ă delincven a se defineşte nu în func ie de reac ia membrilor societă ii fa ă de un anumit tip de comportament. . accentuarea densită ii popula iei. Rolul şi semnifica ia socializării în formarea individului uman este esen ială.şcolile biologiste – explicau comportamentul antisocial prin prezen a unor semne degenerative. ci în raport cu rela iile şi valorile sociale ce sunt protejate prin norme juridice penale. . După fondatorii acestor şcoli cauza primară a crimei stă în inferioritatea biologică a unor indivizi.transmiterea culturii de la o genera ie la alta . Socializarea are două func ii principale: .şcoala hedonistă – promovând o filozofie axată pe principiul plăcerii consideră actele antisociale ca fiind expresia trebuin ei de plăcere a individului adică omul nu întreprinde şi nici nu trebuie să întreprindă vreo ac iune dacă aceasta nu face în primul rând sieşi plăcere. fie de predominan a factorilor personali.are consecin e antisociale deoarece prejudiciază interesele întregii societă i. parcurge câteva etape semnificative: .Comportamentul infrac ional se caracterizează prin: . Între explica iile multifactoriale re in aten ia următoarele: o explica ie bazată pe rela ia dintre factorii de psihologie individuală şi cele de ordin social în care comportamentul antisocial poate fi generat de la caz la caz.

trebuie men ionat că această etapă se caracterizează printr-un procent foarte scăzut de făptuitori şi unul considerabil de victime. negativ). au loc modificări caracteriale şi de afectivitate. Are loc dezorganizarea mintală – mai afectată fiind memoria de scurtă durată.etapa tinere ii . Trebuie avut în vedere rolul decisiv pentru formarea copilului a acestei etape petrecute în familie. Caracteristic primei etape este lărgirea orizontului rela ional al copilului şi învă area limbajului verbal. etc. divor ul. concubinajul. fie partenerul de via ă. Spre sfârşitul acestei etape apar două fenomene care au implica ii psihice şi psihologice: .menopauza care apare la femei de obicei 45-54 ani şi înseamnă încetarea func ionării glandelor care antrenează o serie de tulburări ale sistemului endocrin. dificil şi de mare răspundere în cunoaşterea socializării prin faptul că ele realizează trecerea de la mediul afectiv – familial la ambian a disciplinei şi rigorile vie ii institu ionale. Se constată că sub inciden a acestei etapa asupra criminalită ii vârsta de 30 de ani dă procentul cel mai ridicat de infrac iuni. Agen ii socializării şi integrării psihosociale a) Familia – ea poate periclita în mod grav procesul socializării oferind premise pentru comportamente deviante. d) Etapa tinere ii – se scurge până în jurul vârstei de 35 de ani. şcolilor le revine un rol important. Spre mijlocul acestei etape.. O influen ă negativă o poate avea constituirea de familii de văduvi sau divor a i. mesaje contradictorii pe care părin ii le emit în procesul educativ. moduri de rela ionare interpersonală. c) Etapa adolescen ei se derulează între 15-18 ani. locul şi rolul lui în societate fiind puternic marcate de modul cum s-au desfăşurat etapele anterioare. Individul intră în noi grupuri sociale. îşi consolidează idealurile şi orientarea profesională. f) Etapa senectu ii – se caracterizează prin faptul ca func iile fizice. adolescen ii parcurg criza finală la sfârşitul căreia se cucereşte independen a afectivă şi aderarea liber consim ită la norme şi valori. Caracteristic celei de-a doua subetape de vârstă este intrarea în ac iune a unor institu ii sociale cu rol activ pe linia socializării şi integrării sociale a individului. fie locuin a. În plan psihologic pot apărea o serie de tulburări. Semnificativ aici mai este şi grupul de prieteni. În această etapă sunt apreciate şi căutate grupurile de adolescen i din ambian a stradală. psihice şi sociale ale individului uman regresează. e) Etapa maturită ii – se desfăşoară până după vârsta de 35-60 ani. ei schimbându-şi între 40 şi 50 ani fie ocupa ia. dintre care cele mai frecvente sunt anxietatea şi scăderea eficien ei intelectuale. întrucât copilul se obişnuieşte cu sentimentul participării şi apartenen ei la grup. 2.etapa maturită ii a) Etapa copilăriei – între 1 şi 12 ani care se împarte în două subetape: 1-8 ani şi 8-12 ani. 70 . Adolescentul îşi asumă noi riscuri. În raport cu criminalitatea. sub aspect biologic are loc maturizarea func iei sexuale a individului. sunt critica i adul ii. constituiri în grupuri cu activitate preinfrac ională. Insuccesele şi dereglările apărute în decursul acestui proces se manifestă la unii adolescen i prin marginalizare socială care duc la conduite delincvente. Alt factor negativ ar fi incompeten a educativă. părăsirea domiciliului. noi roluri sociale. atitudinea ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp influen ează educa ia – achizi ia comportamentului (pozitiv. prin care. . Grădini elor. b) Etapa preadolescen ei – se desfăşoară între 12-15 ani. Această etapă este marcată de pubertate. sporeşte interesul pentru sexul opus. Infrac iunile au o amplitudine semnificativă. Climatul educa ional familial. Complexitatea ansamblului de stări psihologice. Este etapa romantismului şi se manifestă prin tendin e de emancipare fa ă de familie şi refuzul disciplinei impusă prin constrângere. La mul i indivizi se manifestă acum o puternică tendin ă de schimbare. În această etapă pot apare comportamente antisociale.andropauza se manifestă la bărba i şi constă în diminuarea până la oprire a func iei endocrine.

timiditate. Părin ii hiperseveri impun un regim de muncă pentru copiii lor care le depăşeşte limitele de toleran ă psihologică şi fiziologică. În cazul părintelui hiperautoritar sau hiperagresiv copilul îşi manifestă agresivitatea fa ă de al ii sau fa ă de autoritate în general.îngâmfare .exacerbare a Eului . realizarea unei imagini realiste despre sine.modul de raportare interpersonală a părin ilor . alungare de la domiciliu. marchează în cea mai mare măsură procesul de maturizare psihologică şi psihosocială a personalită ii copiilor.gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor .de a-şi impune voin a semenilor.sistemul de atitudini parentale în raport cu diferite norme şi valori sociale . ei devin capricioşi. 71 .modul în care este perceput şi considerat copilul . cu semenii.modul de aplicare a recompenselor şi sanc iunilor .dinamica apari iei de stări tensionale sau conflictuale . Familii dezorganizate: . Pot apare atitudini de: .Climatul educa ional în familie poate fi analizat după: . sau revolta datorită frustra iei acumulate în timp. Această atitudine poate fi: bine inten ionată sau autoritară + agresivă. Climatul familial hiperpermisiv. Vincent include următoarele tipuri: . iar lipsa controlului favorizează apari ia la copil a atitudinii recalcitrante. frică.gradul de deschidere şi sinceritate al copilului în raport cu părin ii Climatul familial hiperautoritar Atitudinea ca atare poate fi manifestată de unul sau de ambii părin i. Copilul încearcă inhibi ie.rela ionale traduse în fenomene de apatie şi indiferen ă accentuată fa ă de ceea ce trebuie să întreprindă ori în ceea ce priveşte rela ionarea cu cei din jur. . existen a unor rela ii adulterine. etc. R. tendin e de nonconformism. Familiile caracterizate printr-un poten ial conflictogen ridicat şi puternic caren ate din punct de vedere psiho-afectiv şi psiho-moral. Nu-i permit acestuia confruntarea cu lumea. Tendin e exagerate de a “proteja“ copilul. încăpă âna i.tatăl dominator. Simte că nu poate controla copilul. Asemenea atitudini exagerat de protectoare manifestă mai ales mamele. Această atitudine determină treptat la copii modificări atitudinal.tatăl demisionar – mereu ocupat. pot apare rupturi bruşte.tatăl tiran – are o autoritate care operează prin compensa ie şi prin salturi fiind în fond o fire timidă adesea slabă. Copilul va fi timid sau revoltat. personalitate puternică cu prestigiu – în opinia lui so ia şi copilul sunt fiin e slabe care trebuie conduse şi protejate. În categoria părin ilor hiperseveri. .incapacitate psihologică. cere să nu fie deranjat. Aceste conduite pot duce la delincven ă dat fiind rezisten a diminuată la schimbare. pedagogică şi morală Climatul familial conflictual Pot exista accentuate stări conflictuale care ajung la forme acute şi pot duce la agresivitate fizică.

atrac ie în raport cu via a şi activitatea şcolară). Nivelul de adaptare şi integrare şcolară poate fi analizat în func ie de doi indici mai importan i: a) randamentul şcolar (medii. d) Impactul activită ilor din timpul liber. fuga de la şcoală. altfel spus. Unele grupuri pot deveni însă grupuri cu activitate infrac ională.absenteism . atitudini pozitive. Pe plan cantitativ. note. În acest sens. e) colectivul de muncă – constituie unul dintre agen ii în măsură să contribuie în cel mai înalt grad la realizarea socializării şi integrării socio – profesionale. f) Mijloacele de informare şi comunicare. Studiile efectuate au relevat influen a deseori negativă exercitată de mijloacele de informare în masă. Pe plan calitativ. aceste activită i rămân la un stadiu limitat. Rolul şcolii este însă mai important pentru educarea şi socializarea copiilor. Aceşti copii se caracterizează de obicei prin: . duc la însuşirea primilor paşi spre infrac ionalitate.repeten ia . rezultate. Abandonul şcolar. procedee. neintegrarea economică şi socială a tinerilor absolven i conduce la stări de frustrare şi dezechilibru care generează infrac ionalitatea. etc. ca o formă de a petrece timpul liber împreună. b) gradul de satisfacere resim it de elev (motiva ie. Rolul creşterii delincven ei ca urmare a impactului activită ilor din timpul liber este inseparabil legat de probleme sociale ale integrării. deoarece se constată.insubordonarea fa ă de reguli şcolare . cu efecte grave în plan social. Ele de in un rol cheie în procesul socializării şi integrării psihosociale. Cercetătorii afirmă că aceste fapte trebuie văzute ca o formă de interac iune între tineri. aspectul criminogen trebuie re inut. rezultând următoarele: tânărul îşi 72 . interese. c) grupul de prieteni – reprezintă un important agent prin intermediul căruia eviden iază trăsăturile de personalitate. etc. sentimentul de frustrare colectivele de elevi neformate. Timpul liber este petrecut din ce în ce mai pu in în cadrul familiei. Totuşi. pentru anumite situa ii. Şcoala joacă un rol major în socializarea şi integrarea psihosocială. În cele mai multe cazuri. pentru depistarea celor inadapta i şi punerea în aplicare a unor programe de preven ie generală. Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect. Copii inadapta i şcolar intră în categoria copiilor “problemă” care adoptă o conduită deviantă în raport cu cerin ele vie ii şi activită ii şcolare. cum ar fi asocierea în grupuri sau “bande” care se angajează deliberat în comiterea de infrac iuni. nivelul de instruire şcolară se reflectă prin alegerea unor forme infrac ionale mai pu in primitive. Criminologii occidentali au men ionat pe primele locuri violen a în mass-media şi în special videoviolen a. O problemă îndelung dezbătută a fost aceea de a şti dacă infrac ionalitatea este influen ată calitativ şi cantitativ de nivelul de instruire şcolară.). neimplicat infrac ional.Fuga de acasă a copiilor asociată cu lipsa de supraveghere parentală îi determină să adere la unele medii şi grupuri extrafamiliale cu un mare poten ial delincven ial.lipsa de interes fa ă de cerin ele şi obliga iile şcolare . De asemenea au fost identificate noi şi poten ial periculoase forme de petrecere a timpului liber. aderen a la spiritul violen ei. eşecurile şcolare.conduita agresivă fa ă de colegi şi cadrele didactice. nu rezultă consecin e vizibile în planul infrac ionalită ii.

În acelaşi plan şi cu implica ii asemănătoare.perioada copilăriei (până la adolescen ă) .modul de sanc ionare . decuplând-o de aspectele umanizatoare. Determină creşterea nivelului agresivitatii în rândul celor ce urmăresc asemenea filme sau emisiuni. Este demn de remarcat că aceste filme sunt comerciale.până la 14 ani nu răspund penal . se relevă faptul că receptarea mesajelor mass-media se realizează şi interpretează în func ie de propriile nevoi. copii au fost supuşi unor tratamente dure. intimitate).fără via ă sexuală 73 . spontane şi neplanificate. În dic ionarul Webster copilul este definit “persoana tânără ce apar ine oricăruia dintre cele două sexe. Pornografia creează o imagine marcantilă a sexului. Delicven a juvenilă – ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale. 4. 2. Deci cuprinde trei etape: .între 14-16 ani răspund limitat şi numai dacă se stabileşte existen a discernământului. predispozi ie spre violen ă.tinere ea (sfârşitul pubertă ii. Probleme psihologice privind delincven a juvenil. ce se află la vârsta între perioada prunciei şi cea a tinere ii”. iubire. Violen a pe micul sau marele ecran furnizează modele de comportament negativ. fidelitate. care îi conferă omului noble e şi unicitate (sentimente pozitive. . astfel încât video-violen a va produce efecte doar asupra acelora care au înclina ii. Adul i . . ucişi. în destabilizarea generală şi formarea unor atitudini nedorite şi neconforme cu interesele societă ii.1. fapte violente. Pe tot parcursul acestor stadii prezintă caracteristici de ordin calitativ total diferit fa ă de adul i. maltrata i. al inconştientului uman. tandre e. începutul perioadei adulte) Deci neavând statutul adultului – când comite fapte antisociale trebuie tratat mai mult ca delincvent (imposibilitatea asumării responsabilită ii depline) Deosebirile esen iale între copil şi adult: 1. încurajând totodată practicile perverse (homosexualitatea. fără a se exclude rolul mijloacelor de informare în masă.între 16-18 ani răspund în fa a legii având discernământ Se deosebesc: . mai ales asupra tinerilor. În antichitate ca şi evul mediu.via ă sexuală regulată Copii . determinându-l să săvârşească. săvârşite de minori până la 18 ani. atitudini şi imagini despre lume. 2. sanc ionate juridic. făcute pentru a se ob ine cât mai mul i bani din vânzarea lor şi în consecin ă abordează fără nici o re inere acele teme cu efecte în planul instinctului.perioada prunciei (primul an de via ă) . Copii parcurg câteva stadii de dezvoltare care sunt diferite de ale adultului (tendin a de prelungire a adolescen ei). Desensibilizarea auditoriului cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violen a. 3. Totodată. Programele “violente” determină o “dezinhibare” a privitorului şi îl scot din real.de executare a pedepsei Problema ca atare este veche dar tratarea ei în literatura de specialitate apare abia în secolul XIX. Influen a este mai puternică asupra spectatorului tânăr. se află pornografia care face o apologie a sexualită ii. sadomasochismul). pe calea imita iei.

necontrola i 3. Delincven a juvenilă ca formă a devian ei constituie un fenomen complex care defineşte ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală. de regulă. tulburări de comportament sau de socializare.se joacă . etc. mediul socio-economic şi familial de provenien ă. Sensul celor mai multe acte deviante sau delincvente săvârşite de aceşti minori este dependent de stilurile educative. omucideri. În aprecierea fenomenelor de delincven ă juvenilă important este şi punctul de vedere utilizat. 74 . cu educatorii sau tenta ia aventurii. În mecanismul etiologic al comportamentului delincvent juvenil intervin o serie de situa ii şi circumstan e între care un loc important revine situa iei economice şi culturale a tânărului şi familiei din care face parte. caracterizând pe acei minori care au beneficiat de condi ii adecvate (în mediu familial şi anturaj) .comportament infrac ional patologic Pornindu-se de la vârsta.comportamentele delincvente ocazionale nestructurate.sunt responsabili . Până la maturizare fizică.ra ionalitatea controlată ..muncesc . din medii parazitare care i-a educat în spirit agresiv şi violent. minciuna. marcat de excese sanc ionatorii sau de indiferen a totală fa ă de problemele lor. tipică pentru perioada adolescentină. ei dorind de fapt să evadeze dintr-un mediu familial dezorganizat sau să scape de un stil de educa ie caren at.comportamente delincvente structurate cu un grad de periculozitate socială. tipul de infrac iune comis. Comportamentul de evaziune. prostitu ia şi pervesiuni sexuale putând comite violuri.comportament delictual propriu-zis . locul copilului este în casa părintească.comportamentele delincvente recurente. . Din punct de vedere strict juridic aceste fenomene caracterizează încălcarea normelor care reflectă cerin ele oricărei forme de convie uire umană. . emo ională şi de formare a deprinderilor ra ionale.comportamentul antisocial accidental sau ocazional .situa ia personalită ii tânărului . Autorii provin. cu părin ii. fiind caracteriza i printr-un limbaj obscen. morală. de evaziune şi independen ă până la forme de comportament grave şi deosebit de grave.situa ia şi condi iile în care se realizează socializarea. atitudinea tânărului fa ă de fapta comisă precum şi posibilită ile de recuperare şi resocializare s-a alcătuit o tipologie a comportamentelor delincvente juvenile. O sistematizare a comportamentelor delincvente se concretizează în următoarea tipologie: . prezentând un pericol social deosebit cum sunt infrac iunile de viol. cu un grad scăzut de periculozitate socială.iresponsabili .situa ia sau condi ii favorizate sau incitante Delincven a juvenilă poate îmbrăca forme variate de la conduite nonconformiste. De multe ori actele infractionale comise de minori au la baza greseli ale unor educatori si nu motivatii antisociale. Furtul de bunuri – poate reprezenta o modalitate prin care adolescentul îşi manifestă curajul şi gustul pentru risc sau reprezintă o ac iune întâmplătoare favorizată de o ocazie ispititoare. şcoala sau în locuri de recreere parcurgând procesul de socializare.comportament predelictual . tâlhării. caracterizând pe minorii cu un nivel scăzut de integrare socială şi profesională şi care prezintă dificultă i de adaptare. tâlhărie. vătămări corporale grave. . fuga de pilda incriminat în legisla ie ca “vagabondaj” (în cazul minorilor) constituie frecvent o conduită normală cu o motiva ie multiplă având la bază conflicte cu familia.emotivi. omor. integrarea şi controlul social al comportamentului tânărului. cerşetoria. .

sentiment de insecuritate) care generează conduite agresive. acoperind personalitatea.afec iunea mamei pentru băiat . atitudinal – rela ionale. În literatura de specialitate circulă mai multe forme de predic ie. imaturizarea afectivă şi socială. cu o serie de componente serios afectate. cum sunt cele: motiva ional – afective.absentarea frecventă de la şcoală . voli ional – caracteriale. alcoolismul.supravegherea băiatului de către mamă . Cea de-a doua orientare consideră fenomenul de delincven ă ca un efect al conflictelor şi contradic iilor existente în cadrul sistemului social. Deşi pot fi dependente şi de factori bioconstitu ionali.coeziunea familiei Scala lui Kwaraceus privind înclinarea spre delincven ă şi lista de control. Dacă în familie sunt prezente agresivitatea.În etiologia comportamentului deviant se impun două orientări: cea psihologică şi cea socială. valoarea crescută a agresivită ii şi ostilită ii. ele se datoresc în mare parte climatului socio-educativ în care creşte şi se dezvoltă minorul. atmosfera educa ională şi afectivă din familie ne permite o prognoză relativă la evolu ia ulterioară a copilului. depresiune. Prima orientare încearcă să explice comportamentul deviant ca rezultat al unor tulburări de comportament şi personalitate datorate incapacită ii de adaptare la exigen ele normative. Indicatori predictivi principali: . Orientări în profilaxia comportamentului deviant al minorilor De obicei delincven ii minori prezintă un tablou comportamental complex pe fondul unei structuri a personalită ii dizarmonică. Predic ia empirică – ca cel enun at anterior.atitudinea fa ă de învă ătură .disciplinarea băiatului de către tată . rezisten a redusă la frustrare. c) Teorii conform cărora delincven a juvenilă constituie un efect nemijlocit al conflictelor normative între diferitele categorii de tineri şi obstruc iunile organiza ionale de a avea acces la oportunită ile sociale (status.afec iunea tatălui pentru băiat . neechilibrate. 5. este foarte pu in probabil ca un copil crescut aici să nu cadă victima delincven ei juvenile. sunt trăsături ce completează profilul psihologic comportamental al delincven ilor minori. promiscuitatea morală şi sexuală. Fenomenul delincven ei juvenile constituie (sub un anumit aspect) obiectul mai multor discipline şi implicit sunt avansate condi ionări şi determinări cauzale multiple care pot fi grupate astfel: a) Teorii care supralicitează importan a cauzelor individuale psihologice (nevrotism.atitudinea fa ă de autoritatea şcolară şi reprezentan ii ordinii 75 . Caracterul par ial şi adesea subiectiv implică pruden ă în utilizarea acestor teorii. Ea constă în 75 de itemuri cu multiple răspunsuri la alegere. Cauzele delincven ei juvenile sunt multiple cu cât numărul celor care ac ionează convergent asupra copilului este mai mare cu atât şansele conduitei delincvente sunt mai mari. b) Teorii care consideră delincven a juvenilă drept o consecin ă directă a dezorganizării sociale implicate în procesele de schimbare şi dezvoltare. Nivelul socio-economic al familiei. putere). Predic ia pe baza tabelului predic iei sociale care are cinci factori de valoare predictivă: . condi iile de locuit familiale şi experien a şcolară.

pe o durată care să poată fi individualizată de instan ele judecătoreşti în func ie de gravitatea faptei săvârşite şi de particularită ile individuale ale minorului. * cunoaşterea familiilor care îşi neglijează îndatoririle fa ă de copii. care au în creştere sau între inere copii minori îndeosebi şi tineri. prin utilizarea unor instrumente de predic ie ca şi prin 76 . în institu ii închise. maltratează sau îi expun unor riscuri sociale. care ridică probleme de adaptare şi comportare socială. psihic sau care au în între inere asemenea copii. * spre a actiona preventiv in acest domeniu institu iile specializate vor trebui să elaboreze împreună cu al i factori educativi. perioadele critice din via a copiilor. pe fiecare localitate şi unitate teritorială a minorilor care prezintă tulburări de comportament.utilizarea precoce şi frecventă a unui limbaj obscen şi violent . de pregătire profesională şi de redresare morală.preocupări sexuale precoce . îi abandonează. * cunoaşterea riguroasă. profilate pe un sistem corespunzător de şcolarizare. adoptarea unor măsuri de stimulare economică a familiilor cu dificultă i financiare. * instituirea unui sistem de pregătire a unor specialişti în probleme de prevenire şi combatere a delincven ei juvenile. trăind în stradă.reac ii dispropor ionat de violente fa ă de diferite situa ii şi colegi . cu ac iuni concertate din partea tuturor institu iilor. care să contribuie la cunoaşterea exactă a situa iilor familiilor cu mul i copii.). Acelaşi lucru este valabil şi pentru familiile alcătuite din părin i handicapa i fizic. ac iuni menite să deprindă părin ii în legătură cu îndatoririle ce le revin în domeniul îngrijirii şi educării copiilor. O altă problemă de politică familială vizează imbunatatirea serviciului de asisten ă socială. îndeosebi a celor cu greută i materiale şi insuficient consolidate moral. întreprinderii.vizionarea foarte frecventă a filmelor cu un con inut necorespunzător din punct de vedere educativ.minciuni şi furturi frecvente chiar înaintea vârstei de 9 ani . La nivelul şcolii care are un rol mare în educarea copiilor se poate organiza o bună profilaxie a manifestărilor predelincvente în rândul elevilor.tendin a de a se asocia cu elemente depravate . * asigurarea necesarului de institu ii special amenajate pentru ocrotirea minorilor.consum de literatură pornografică . De asemenea este necesar să se reînfiin eze şi să se multiplice în cadrul centrelor şi cabinetelor de consiliere familială. tendin e de inadaptabilitate. anume create. rela iile care trebuie să caracterizeze o familie. educative etc. astfel încât să se poată lua măsurile care se impun (medicale. organismelor şi organiza iilor care pot contribui la reducerea fenomenului infrac ional. a unor grupuri de lucru specializate în cauzele cu copii “problemă”. se impune cu necesitate. Măsuri profilactice posibile: Prevenirea eficientă a delincven ei juvenile poate fi realizată numai printr-o interven ie educativcoercitivă a unor institu ii specializate. Prevenirea delincven ei juvenile reclamă necesitatea elaborării unei strategii noi şi unitare. metodele care trebuie folosite pentru depăşirea momentelor dificile etc. şcolii. iar în cazuri de excep ie. clubului de tineri. Întrucât familia reprezintă factorul primordial al socializării morale şi al integrării adolescentului în societate. exercitată printr-un control social strict.. organizarea de către autorită ile publice locale a unor ac iuni de cuprindere în procesul de învă ământ a copiilor care provin din familii de romi. * cunoaşterea pe bază de analiză a stării infrac ionale în rândul minorilor şi elaborarea unor strategii de diminuare a acesteia.. în primul rând ale familiei. avându-se în vedere: * înfiin area unor organisme na ionale şi locale. care din diverse motive nu au nici un fel de cămin. a cărui tradi ie poate fi valorificată într-un sens benefic pentru protec ia şi ocrotirea familiei şi adolescentului. La nivel micro-social se impune revitalizarea func iilor de bază ale institu iilor sociale cu rol educativ şi de control social.

clasa socială. oferirea de feedback referitor la performan ă şi întăriri. delincven i. în cadrul unui astfel de program se cere infractorului să îşi ceară scuze personal de la victimele infrac iunilor sale. . cum ar fi ascultarea. prin excluderea diletantismului şi a improviza iei. iar ideea care sta în spatele acestui sistem era de a oferi activită i educative şi recreative sub supervizarea şi controlul serviciilor sociale şi al serviciilor de proba iune. statusul sau diferen ele de gen. Aceste comisii vor trebui să aplice ferm dispozi iile legale fa ă de părin i cu “purtări rele” fa ă de copii lor. Acest sistem structurat care scotea tinerii din mediul lor şi le oferea posibilită i de dezvoltare personală este foarte important în special pentru copiii dezavantaja i şi depriva i. prin absolvirea unor cursuri de psihologie a copilului. Cadrul organizatoric enun at ar permite implementarea unor ac iuni eficiente precum: uniformizarea şi standardizarea metodologiilor de redactare şi prezentare a anchetelor sociale. 1. astfel încât aceştia din urmă puteau să modeleze comportamentul tinerilor şi să le întărească realizarea comportamentelor dezirabile.folosirea unor scale de evaluare a “stării educa ionale” şi morale a acestora. sociologia familiei. ceea ce îl face să se simtă foarte inconfortabil.formarea no iunilor şi judecă ilor morale a sentimentelor şi obişnuin elor morale. Măsuri psihopedagogice – care să asigure înlăturarea factorilor negativi. sociologia moralei. Perfec ionarea activită ii comisiilor pentru ocrotirea minorilor impune.orientarea şcolară şi profesională prin elaborarea unor procedee diagnostice şi formative. pentru că se asociază şi exprimă cultura. Se utilizează şi prescrip ii comportamentale pentru acasă. astfel încât aceste comportamente să se poată generaliza la situa iile reale de via ă. Scopul acestei metode de interven ie sunt micro-abilită ile. De asemenea. ca şi organizarea unor eviden e operative a familiilor şi copiilor “problemă”. De asemenea. Vom prezenta cateva modalitati de realizare a accestor obiective utilizate in tari cu experienta in domeniu: Conceptul de tratament intermediar a fost introdus în anii 1970. desfasurarea acestei activitati. exersarea şi reactualizarea unor abilită i prin joc de rol. O abordare alternativă ar fi implementarea programelor de reparare şi retribuire (reparation & restitution). în primul rând. uneori infractorii sunt puşi să ofere şi unele compensa ii financiare. Legătura dintre părin i şi cadrele didactice va trebui. cerând chiar punerea sub interdic ie judecătorească sau decăderea din drepturile părinteşti a părin ilor agresivi. şi o serie de patternuri non-verbale sunt la fel de importante ca şi limbajul. modelarea unor comportamente sociale de către o altă persoană. realizarea unor rela ii interpersonale adecvate pentru o inser ie familială pozitivă: . alcoolici. Terapia comportamentală Bazată pe principiile condi ionării clasice şi operante. metode şi tehnici de psihologie şi sociologie a copilului. această formă de interven ie urmăreşte întărirea comportamentelor social acceptate în încercarea de a descuraja comportamentele infrac ionale ulterioare. Dezvoltarea ra ionamentului moral 77 . cum ar fi: instruc ia (descrierea clară a unui comportament adecvat). diversificată şi permanentizată prin alcătuirea unor comisii de sprijin şi consiliere şcolară şi familială. cum ar fi contactul vizual adecvat sau diferite gesturi.socioterapie şi psihoterapia familială acolo unde este cazul . Fo & O'Donnel (1975) au descris un sistem numit buddy system în care tinerii infractori erau distribui i pe lângă o serie de voluntari adul i. regulile de conversa ie sau abilită ile de a „citi” inten iile celorlal i. cu competen ă şi profesionalism de către un personal competent. Pentru dezvoltarea acestor abilitati se utilizeaza metode comportamentale. de asemenea. pentru ca mai târziu în terapie să se ajungă la dezvoltarea abilită ilor de negociere şi comunicare cu o anumită categorie de persoane într-o anumită situa ie. zâmbetul. privirea celuilalt în mod adecvat. Cadrele didactice vor trebui reciclate. Antrenamentul abilită ilor sociale În această categorie se includ şi abilită i de bază.

FFT Comparativ cu PMT aceasta metoda pune accentul mai mult pe interac iunile din cadrul familiei. însă spre deosebire de alte programe. cum ar fi antrenamentul abilită ilor. Ulterior această formă de interven ie a fost completată şi cu alte tehnici. antrenamentul abilită ilor şi rezolvarea de probleme. cum ar fi tehnicile cognitiv-comportamentale. sociale sau cu antecedente infrac ionale. 2. de implicare în ascultarea activă şi de perfec ionarea abilită ilor de rezolvare de probleme. fiecare locuin ă fiind condusă de un cuplu special pregătit care are în grijă aproximativ 6 tineri infractori. cum ar fi anumite ac iuni şi comportamente de tip parental. Această metodă are efecte benefice pentru comunicarea şi rela iile familiale. 78 . Tinerilor li se cere să îşi justifice perspectiva adoptată referitoare la problemele discutate şi să ajungă la un consens în ceea ce priveşte cea mai bună solu ie pentru dilema discutată. Institu ii care pun accent pe securitate În urma unor analize a cercetărilor din domeniu s-a arătat că tehnicile comportamentale sunt cele mai utilizate în mediul penitenciar. Scopul şedin elor este acela de a îmbunătă i abilită ile participan ilor de a adopta perspectiva celuilalt. ceea ce însemnă că ei sunt responsabili pentru anumite programe structurate. dar sunt responsabili şi pentru alte tipuri de interven ie mai pu in structurată. Măsuri medico – psihologice şi psihiatrice – pentru depistarea şi înlăturarea unor cauze cu con inut patologic care în anumite condi ii pot favoriza conduita delincventă. Centrele de reeducare Acest model utilizeaza tehnici comportamentale si „tutori” si cuprinde mai multe locuin e organizate în sistem familial. Această metodă s-a dovedit eficientă pentru reducerea comportamentului infrac ional şi a ratei recidivelor. O serie de studii au utilizat contractul de contingen e ca un mijloc de a modifica interac iunile familiale din cadrul familiilor cu copii care au comis infrac iuni. în special programele de tipul “Economia Token” – TEP. Aceste programe se bazează pe stadiile dezvoltării morale enun ate de Kohlberg (1976).P. De exemplu. pentru înlăturarea inadecva ilor. totuşi. iar pe de altă parte func ionarea familială (Kazdin. Măsuri socio – profesionale prin O. Aceste puncte pot fi folosite pentru ob inerea unor privilegii.Programele care se bazează pe ra ionamentul moral au ca fundament asump ia conform căreia comportamentul infrac ional este rezultatul unei dezvoltări neadecvate a ra ionamentului moral.S. Cuplul joacă rolul unor părin i sau tutori. Se presupune că aceste activită i duc la îmbunătă irea ra ionamentului moral. 3. antrenamentul abilită ilor sociale – SST – o parte din program fiind adresat familiei. Interven ii la nivel familial Literatura de specialitate vizeaza doua aspecte pe deoparte abilită ile parentale. şi sunt retrase dacă apar anumite comportamente indezirabile. TEP este un sistem de întăriri şi pedepse ce se administrează pentru diferite comportamente. există pu ine dovezi care să arate că are vreun impact asupra comportamentului infrac ional. Părin ii sunt învă a i cum să modeleze comportamentul copiilor lor prin întăriri şi cum să utilizeze tehnici adecvate de aplicare a pedepselor pentru comportamentele inadecvate. s-a constatat că programul are o eficien ă moderată în ceea ce priveşte reducerea numărului infrac iunilor. S-a arătata că PREP are un impact major în îmbunătă irea performan elor şcolare şi este benefic pentru dezvoltarea disciplinei. punctele (tokens) sunt acordate dacă se realizează anumite comportamente dezirabile. PREP consta într-un sistem de tutorat şcolar. TERAPIA FUNC IONALĂ A FAMILIEI . 1987). Programe la nivel comunitar Interven ii la nivel şcolar Hawkins & Lishner (1987) au sumarizat o serie de proiecte care au avut ca intă mediul şcolar. ANTRENAMENTUL PĂRIN ILOR – PARENT MANAGEMENT TRAINING – PMT Acest program îşi propune să modifice modul în care părin ii interac ionează cu copiii lor. Implicarea tinerilor infractori în grupuri restrânse de discu ie pe diferite dileme morale constituie principala activitate desfăşurată în cadrul acestui tip de program.– PREP – a fost implementat în SUA la sfârşitul anilor '70 şi era un program care se adresa copiilor cu dificultă i şcolare.

a unor grupuri specializate în cauze cu minori după modelul altor ări. fără echivoc.internare într-o şcoală specială de muncă şi reeducare (M.încredin area . cât şi ale făptuitorului. 4. etc. asisten i sociali. În prezent. Se impune perfec ionarea actualului sistem de individualizare şi sanc ionare a minorilor. ca şi a unui cod moral şi penal pentru faptele săvârşite în perioada minorită ii. dezvoltarea fizică şi intelectuală. Reeducarea lor presupune restructurarea personalită ii.depistarea precoce a minorilor cu diferite tulburări. aduse la un numitor comun într-o viitoare legisla ie juvenilă care să revadă.eviden a minorilor neîncadra i în învă ământ. mentalită ile şi aptitudinile continuă să diferen ieze tineretul. metodologice. obiective.. uneori chiar substan iale. apărarea socială reprezintă întotdeauna o echilibrată reac ie care ine seama de particularită ile faptei. . Societatea îl sanc ionează pe făptuitor pentru a-l opri să se manifeste în mod dăunător. ancheta şi instruc ia fiind făcute de specialişti şi practicieni în acest domeniu. dar şi pentru a-l reeduca şi procedând astfel în mod implicit îi avertizează pe ceilal i membri. însă atrag totdeauna măsuri diferen iate. . medici. vârsta socială la care încep să fie operante drepturile şi obliga iile tinerilor în materie civilă. Chiar dacă vârsta. În acest sens este necesară elaborarea unei noi legisla ii a muncii pentru tineri. judecătorii şi tribunale pentru minori.S. evaluarea.P. fiindcă pe primul plan. Această activitate de reeducare poate fi analizată din perspectiva mai multor indicatori. în primul rând de a respecta legile şi normele de convie uire socială dezirabile. care până cu pu in timp în urmă erau “străine” pentru ara noastră. De aceea. de interdependen a acestor particularită i şi de rolul pe care îl are vârsta dar şi starea de sănătate psihică în cadrul unei anume ac iuni omeneşti. a împiedicării lui de a se mai manifesta în mod dăunător. a celor din familii dezorganizate. de muncă. de pildă. sociologi. Acordând drepturi sporite tinerilor în societate. Cadre organizatorice. Dimensiuni psihologice ale educării şi reintegrării sociale a minorilor delicven i. a unui nou cadru al dreptului familiei tinere. pe care le-am enumerat mai înainte. etc. Aceste instan e vor trebui să beneficieze de sprijinul unor psihologi. multitudinea textelor legislative care să includă norme prohibitive pentru tineri şi trebuie extinse prescrip iile normative ce permit accesul nelimitat al acestora spre statusuri superioare. Societatea română se confruntă deja cu conflicte de prostitu ie. La nivel macro-social. atacuri armate şi în bandă. penală. în fa a societă ii. în care func ionează cu bune rezultate.internarea într-un institut medical educativ . justi iei şi procuraturii. Măsuri juridice speciale Combaterea fenomenului de delincven ă juvenilă este şi va fi o problemă socială extrem de complexă cu care se confruntă şi se va confrunta noua societate română. ele trebuie să fie pe cât posibil. fapte care prin gravitatea lor nu ar fi deosebita. 79 . prin înfiin area în cadrul poli iei. în func ie de aptitudinile. se află cerin a reeducării făptuitorului. etc. Trebuie evitată. măsurile de preven ie şi profilaxie sunt mai dificil de elaborat şi aplicat întrucât nu există încă o legisla ie statuată în acest domeniu. se pune problema prevenirii proliferării delictelor.I. utilizat de organele specializate de control social. trafic de valută şi droguri. când asistăm la intensificarea şi agravarea delictelor comise de minori şi tineri. patrimonială.măsuri de educare sanitară şi psihopedagogică cu familia asupra modului de reac ie în raport cu anumite tulburări de conduită precoce ale copiilor. care să poată efectua şi elabora o “diagramă clară a anamnezei şi a evolu iei carierei deviante” a fiecărui caz în parte. pornografie. pe cât posibil.) Obiectivele reeducării: . dacă ar inten iona să încalce şi ei normele de convie uire socială şi legile. . capacită ile şi competen a lor profesională şi culturală în mod corelativ vor trebui incluse şi obliga ii.O. în rândul tinerilor din ara noastră.

. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. E. 3.. tabere). Il processo psicologica e la venita gindiziole Editione Torinese 1955. Gheorghe Florian Fenomenologia penitenciara. Dragomirescu. V. Fundatiei Romania de maine.. Psihologia judiciara. Manual de psychiatrie. Ed. Butoi.I. London 1973. Librăriei Socec şi Co... Bucureşti. 7. 5. 13.. Gluech. Tudorel. Bogdan T. H. I. Brodsky S. Fattah. de regulă. 1975. şi colab. Ed. Butoi. Toward a criminological classification of victims. Becker S. Psihologia comportamentului deviant. îmbinate cu măsuri adecvate de motivare a individului pentru propria devenire socială. 80 .Bogdan T. Bus Ioan – Psihologie judiciara UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJNAPOCA 2007 11. Principiile psihologiei cibernetice.. in Tach. et. Ed. New – York Free Press 1951. Teodora Sociologie juridica si Devianta Speciala. Petre. Butoi. E. 2001. Ioana. New – York. 15. Oscar Print. Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică) vol.. Şt. Paris 1970. 6. . Gluech. 9. Tritonic 2003. II Ed. Golu. Harper and Row 1956. Butoi. Psychology of Crime and Criminal Justice. Ey. Teora.participarea efectivă la definirea ac iunii şi activită ii (învă ătură. Ştiin ifică Bucureşti 1973. Prefazioni Psicologia Gudiziaria. E. Psichologia giudiziaria vol. este necesar ca procesul de reeducare să se întemeieze în principal pe descoperirea surselor frustrărilor. A. Ştiin ifică şi enciclopedică Bucureşti 1976.... calificare. Waveland. in International Criminal Police Rewiew 2. 2. – Psychologist Justice Sistem Univ. Buc. Bucuresti 2001.L. Tratat Universitar. 20. Bucuresti 2000 16) Ferri. sensibilizarea la ac iunile educa ionale pentru a în elege necesitatea reintegrării în via a socială. David. 18. Qutsiders New – York Free Press 1969. Vârsta pe care o are făptuitorul în momentul comiterii infrac iunii este determinantă în ce priveşte natura măsurii pe care societatea o va lua. Ioan. Chicago. M. Ed.. Unione tipografico – editrice terinese 1995. 4. E. Altavilla E. Michael. Ed. Eysenck. Djuvara. H. Bus... 12. Ed.. Press Inc.conştientizarea asupra pericolului social al faptelor sale. tipul de frustra ie primară. Teodora. Tudorel. 17. Suicide. 14. şi Enciclopedică. 8. Physigue and delinquency. Hans. Masson. Comportamentul uman în procesul judiciar M. Ed. Prospect Heights.1969.09.. of Illinois Press Urbano. Fundatiei Romania de Maine. Illinois 1986. Ed. Bandura. Durkheim. 1930. Bucuresti. S. Serviciul editorial şi cinematografic Bucureşti 1983. Buneci. Bucuresti 2004 19.H. Mechanisms of Agression. Masurile care trebuie să existe şi să se perfec ioneze în cadrul sistemului de executare a pedepsei închisorii.. Daniel. The Social Learning Perspective. Psihologie judiciara. 10. Întrucât la condamna ii minori şi tineri întâlnim. M. Eysenck. Ioana. trebuie să convingă pe tineri că frustrările suferite în copilărie sau în alte împrejurări din via ă nu pot constitui motive şi scuze pentru încălcarea legii sau pentru alte abateri de la regulile de convie uire socială şi că ele oricum nu se pot compara cu frustrarea pe care o reprezintă privarea de libertate.recuperarea şcolară a minorului . semnificând nesatisfacerea unor trebuin e. – Probleme de psihologie judiciară – Ed. Col. descifrarea comportamentului uman.

Attribution theory in social psychology. M. Neagu. Oscar Print. 46. Europa Nova. 1976. Mărgineanu. Drept procesual penal. Bucureşti 1990. Şt.. 40.U. B. D. 41. 38. Despre istoria naturala a agresiunii. 45.. Bucureşti 1992. Ion. Ed. Bucureşti 1973 31. 34. Bucuresti 1996... Ecologică Bucureşti 1999. in Sociologica abstracts. V.L. Psihologia Varstelor.T. in Social Problems. Mendelsohn. Phenomenalogical Study of Suicide Notes. Bucureşti Ed. Bucuresti 1994. Ed. – Dic ionar de psihologie Ed. – Psihologie Socială Ed. N. a-II-a T.. 36. Meyers. Reckless. 44.. Meril. Asazisul rau. Mitrofan. in Levine. Ed.B. R.Schiopu... Lumina Lex 1999. National. criminalitate si patologie sociala. Bucuresti 2001 48. Ursula. Intercunoaşterea Ed. 42. Sandu. Victime si agresor in familie. Lumina Lex. Bucuresti 1997. Fenomenul „copiii strazii”. 30. 49. 29. Constantin. Politică 1969 50. 47. Ac. Denver: American Human Association. Ionescu. V. Devianta.. 2000 24. Popescu – Neveanu. V. A. I. Sociologia violentaei (intra)familiale. Paun Costica. Socială Francaise 1963. Ed. Mihai. Introducere în psihodiagnostic ed. Pinatel J.. Ştiin ifică.21. Ed. W. Nr. Jacobs. 15) Lincoln: Univ. Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974. New – York: Prentice – Hall. La societe criminogene. Grow – Hill Published Company 1990. Physical abuse of children. Bucuresti 1998. Condi ia Umană Ed. 23. Bucuresti 1993. Butoi. Ed. Zdrenghea. 51. Didactica si pedagogica. 35. Ed. 39. Pitulescu. Psihologie Judiciară Casa de Editură şi Presă “Şansa” S.Lorenz. Verza. Golu. Emil. Ed. Dinamica personalitatii. Ed. 32. Curs de psihologie generală Univ. Sorin. december suppl. (Ed. Nistoreanu Gheorghe. Radulescu . Kelley H. 1962.. S.. 26. T. (ed) Protecting the battered child. Bucuresti 2005 37 Muchielli. Bucuresti 2000. Calman – Levy 1971 43.. Mamali. Paris. Social Psichology Mc.. L. Paunescu. N. Geneze. E. “Identificarea criminalistică”.. Humanitas. H. şi Enciclopedică Bucureşti 1981. Exponto. 15 (Summer 1967). Albatros Bucureşti 1978. Crime and its modification a social learning perspective New – York Pergaman Press 1979. Fundamentele psihologiei sociale. D.) Nebraska Symposium on Motivation (vol. of Nebraska Press 1967. P. Illi. Şchiopu U. in Francis. 22. 25. Nietzal M. D. J. Criminologie. 1961. 1973. Ed.. Konrad.. la victimatologie et les besoins de la societe actualle. The Crime Problem. Didactica si Pedagogica. Adolescentul acest necunoscut.Radulescu Sorin M. Rousselet. Minovici. Ed. Profilaxia delicven ei şi reintegrarea socială. Ed. 27. C. Golu P. Comment ils deviennent deliguants. 38. Criminalitatea juvenila. 33. Buc.. Şt. Manual de psihologie juridica. Ed. 81 . Lopez Emilio. Myra Y. Ciclurile vietii. Golu Pantelimon.R. Ed. Preda. I.. Coordonate metodologice ale recuperarii minorului inadaptat. Paris. Tratat complet de medicină legală Socec Bucureşti 1930. 28. 1988. Şt. Bucureşti 1974..

J.52... Ed. New – York. Simon and Schuster 1984. Harper Collins Publishers Inc.H. Wilson Q.. 82 . E. Principles of criminology (8th.R. 1988.) New – York Lippincat 1970 53. Herstein. Crime and Human Nature. A.J. Sutherland. Thio. Deviant behavior. 54.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->