UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI Facultatea de Drept

lect. univ. dr. Gheorghe IVAN

DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ I
Curs universitar

Galaţi, 2009

CUPRINS Listă de abrevieri ...................................................................................3
Unitatea de învăţare nr. 1 NOŢIUNI GENERALE…………………………………………………..............5 Unitatea de învăţare nr. 2 LEGEA PENALĂ ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII ACESTEIA.........................20 Unitatea de învăţare nr. 3 INFRACŢIUNEA.........................................................................................41 Unitatea de învăţare nr. 4 FORMELE INFRACŢIUNII..........................................................................52 Unitatea de învăţare nr. 5 PLURALITATEA DE INFRACTORI............................................................59 Unitatea de învăţare nr. 6 UNITATEA ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI....................................72 Unitatea de învăţare nr. 7 CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI..........100 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………............118

2

LISTĂ DE ABREVIERI
alin. –alineat(ul) art. –articol(ul) cit. –citat(ul) colab. –colaboratorii col.pen. –colegiu penal coord. –coordonator C.A. –Curtea de Apel C.C. –Curtea Constituţională C.D. –Culegere de decizii C.S.J. –Curtea Supremă de Justiţie C.pen. –Codul penal C.proc.pen. –Codul de procedură penală d. –decizia d.pen. –decizia penală d.î. –decizia de îndrumare D. –Dreptul DEX. –Dicţionarul explicativ al limbii române ed. –ediţia Ed. –Editura Î.C.C.J. –Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lit. –litera L.P. –revista ,,Legalitatea Populară” M.Of. –Monitorul Oficial n.a. –nota autorului nr. –numărul op.cit. –opera citată p. –pagina pct. –punct(ul) rap. –raportat R.D.P. –Revista de drept penal R.R.D. –Revista română de drept s.II pen. –secţia a II-a penală s.pen. –secţia penală

3

7 –Tribunalul Suprem.39 alin.Jud.58/1968 Trib.S. –sentinţa penală S.B. în compunerea prevăzută de art.pen.sent.. –Secţiile Unite T. –volumul 4 .S. –Tribunalul Judeţean Trib.U. –Tribunalul Suprem T.U.reg. –Tribunalul regional T. –Tipografia Universităţii din Bucureşti vol.(2) şi (3) din Legea pentru organizare judecătorească nr. c.

....... ● să enumeri principiile fundamentale ale dreptului penal...scopul dreptului penal.dreptul penal: ...1. ● să argumentezi necesitatea dreptului penal.........3... ____________________________________________________________ 5 . ...1.......4....... Izvoarele dreptului penal. GENERALITĂŢI PRIVIND DREPTUL PENAL 1...obiectul dreptului penal....2. 1 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr...1 Dreptul penal ca ramură a dreptului şi dreptul penal ca ştiinţă Termenul “drept penal” este folosit pentru a denumi atât dreptul penal......... ● să clasifici raporturile juridice penale.............. 1......... ● să analizezi izvoarele dreptului penal.. Generalităţi privind ştiinţa dreptului penal ......sarcinile dreptului penal..... Dreptul penal ca ramură a dreptului..... ca una din ramurile ştiinţelor juridice care studiază respectiva ramură a dreptului....... ...... .......10 1.................ca ramură a ştiinţelor juridice.... 1 vei fi capabil: ● să defineşti: ...1 DREPTUL PENAL CA RAMURĂ A DREPTULUI § 1............. 1 NOŢIUNI GENERALE ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 1...... cât şi ştiinţa dreptului penal..... ● să prezinţi caracterele dreptului penal.......ca ramură a dreptului.... ● să identifici: .............5 1......11 1.. ca una din ramurile sistemului de drept.5.... Raportul juridic penal..........Noţiuni generale ____________________________________________________ _______ Unitatea de învăţare nr....... .........părţile ştiinţei dreptului penal. Principiile fundamentale ale dreptului penal..... 13 1...locul dreptului penal în sistemul dreptului......... ....15 Teste de autoevaluare Răspunsuri Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.

pe care le numim relaţii de apărare socială.1. Necesitatea reglementării juridice a acţiunii de apărare a valorilor sociale.1. NECESITATEA DREPTULUI PENAL 1.2 Definiţia dreptului penal ca ramură a dreptului Ca ramură a sistemului dreptului. Existenţa fenomenului infracţional şi necesitatea luptei împotriva acestuia. următoarele argumente: A. De la apariţia statului şi dreptului.1.Noţiuni generale ____________________________________________________________ 1. p. un procedeu sui-generis de reglementare juridică. Partea generală. § 3. fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le săvârşesc1. B. au constituit şi continuă să fie şi în prezent obiect de reglementare pentru dreptul penal. C. Bucureşti. Prin această reglementare relaţiile de apărare socială. Ed. a acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile sociale. Rezultă din această definiţie că dreptul penal întruneşte toate trăsăturile caracteristice unei ramuri a dreptului: un obiect de reglementare propriu. şi urm.4 Argumente În general se invocă. care prevede prin normele sale faptele interzise ca infracţiuni şi pedepsele ce urmează să se aplice celor care le săvârşesc. care au o existenţă obiectivă şi anterioară oricărei reglementări. All.5 Caracterul autonom 1. Manual de drept penal. C. ____________________________________________________________ 6 .1. dreptul penal reprezintă subsistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni. 2. CARACTERELE DREPTULUI PENAL 1. în scopul apărării acestor valori. 1997. fie prin prevenirea infracţiunilor. Bulai. Necesitatea apărării valorilor sociale. un scop specific şi un mod original de realizare a acestui scop. § 2. devin raporturi juridice penale. sub sancţiuni specifice. 1. fie de conformare. pentru a demonstra necesitatea dreptului penal. relaţiile de apărare socială.3 Relaţiile de apărare socială ca obiect al dreptului penal Obiectul dreptului penal este format de o categorie aparte de relaţii sociale. fie de conflict. denumite pedepse.

Dreptul penal având o structură sistemică. cu caracter de principii. dreptul penal creează raporturi juridice între stat (ca reprezentant şi ca titular al funcţiei de apărare socială) pe de o parte. iar partea specială normele cu caracter special.1. 1. Reglementând relaţiile de apărare socială. pe de altă parte. 1.7 Caracterul unitar al dreptului penal Deşi sunt cuprinse nu numai în Codul penal. Acest caracter decurge din faptul că dreptul penal: a) are un obiect propriu de reglementare şi un obiect specific al ocrotirii juridice: existenţa şi securitatea sistemului de valori ale societăţii. ordinar) şi drept penal special. asigurând astfel unitatea lor. unitatea sa nu numai că nu exclude. care se aplică în raport cu toate relaţiile de apărare socială.Noţiuni generale ____________________________________________________________ Dreptul penal are un caracter autonom în raport cu celelalte ramuri ale dreptului. a cărui unitate este asigurată de unicitatea principiilor fundamentale. ci şi în numeroase legi extrapenale. Una dintre acestea este gruparea normelor de drept penal în partea generală şi partea specială a dreptului penal.6 Caracterul de drept public Prin specificul raporturilor juridice pe care le creează ca urmare a reglementărilor relaţiilor de apărare socială. măsuri de siguranţă). în care una din părţi este statul ca reprezentant al societăţii. în cadrul sistemului dreptului. măsuri educative. incidente numai în raport cu anumite relaţii privind o anumită incriminare. indiferent care ar fi sediul acestora. O altă sistematizare rezultă din împărţirea dreptului penal în drept penal general (comun. dreptul penal aparţine dreptului public. însă ele sunt incidente în raport cu toate dispoziţiile de drept penal. şi persoanele fizice sau juridice. al puterii publice. Normele cu caracter de principii sunt prevăzute în genere în Codul penal. normele dreptului penal constituie. Prin acest drept penal general se înţelege acea parte a dreptului penal (a legislaţiei penale) ____________________________________________________________ 7 . partea generală cuprinde normele generale. alături de alte ramuri ale dreptului care reglementează relaţii sociale de putere. generale şi instituţionale ale acestuia. b) în vederea apărării valorilor sociale creează un sistem propriu de precepte sau reguli de conduită (îndatorirea de a se abţine de la săvârşirea faptelor periculoase pentru aceste valori sau de a efectua anumite activităţi necesare pentru apărarea lor) şi de sancţiuni specifice lui (pedepse. dar chiar presupune o anumită structurare a normelor pe care le conţine.1. un adevărat subsistem.

Nu este afectată această unitate nici de existenţa aşa-numitului drept penal internaţional. starea de necesitate declarată ca urmare a unor situaţii excepţionale (aşa-numitul drept penal excepţional).ansamblul regulilor juridice (cutumiare sau convenţionale).) sau la anumite situaţii excepţionale cum ar fi starea de război. Gr. p. 25. de cetăţenii săi pe teritoriul altor state ori săvârşite în străinătate împotriva statului sau a cetăţenilor săi..8 Scopul dreptului penal În dreptul penal român. Ed.1. a dreptului internaţional public şi care este definit ca . dreptul penal internaţional este definit ca totalitatea normelor de drept penal intern prin care se reglementează asistenţa juridică penală internaţională în lupta comună împotriva criminalităţii. ____________________________________________________________ 8 . fie speciale. § 4. în curs de formare. silvic. la anumite domenii de activitate (sanitar. Spre deosebire de acesta. într-o accepţiune mai largă. traficul de stupefiante. SCOPUL ŞI SARCINILE DREPTULUI PENAL 1. Intră în această categorie normele privitoare la aşa-numitele infracţiuni de drept internaţional (delicta juris gentium) cum sunt pirateria. acest scop este explicit prevăzut în 1. împiedicarea exploatării aeronavei sau a navei. care este considerat ca o ramură. care se aplică tuturor persoanelor şi faptelor şi care reglementează relaţiile de apărare socială obişnuite sau comune în viaţa socială. fie generale. Academiei. falsificarea de monede sau de alte valori. vamal etc. nu trebuie să se ignore deosebirea dintre aşa-numitul drept penal internaţional şi dreptul internaţional penal.Noţiuni generale ____________________________________________________________ care cuprinde totalitatea normelor penale. funcţionari etc. fiscal. distrugerea de cabluri submarine etc. Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale. 1977. Geamănu. referitor la represiunea infracţiunilor comise prin violarea dreptului internaţional public”1.). Pe de altă parte. stabilite sau acceptate în relaţiile dintre state. În fine. rutier. Bucureşti. dreptul penal zis special cuprinde totalitatea normelor penale derogatorii de la dreptul comun care reglementează anumite relaţii de apărare socială cu privire la anumite categorii de persoane (militari. denumire dată acelei părţi a dreptului penal care cuprinde normele ce reglementează aplicarea legii penale în raport cu teritoriul din punct de vedere internaţional sau normele penale care stabilesc competenţa statului de a pedepsi şi infracţiunile săvârşite în afara teritoriului său.

România. 1. persoana. dreptul penal are cele mai strânse şi indisolubile legături cu dreptul procesual penal. în calitatea sa de instrument al politicii penale. 1 C. b) asigurarea cadrului legal de realizare a combaterii infracţiunilor desfăşurată de organele de stat competente. legăturile dreptului penal cu dreptul constituţional. cele două ramuri neputând exista una fără cealaltă. care prevede că “legea penală apără. drepturile şi libertăţile acesteia.12 Dreptul penal şi dreptul execuţional penal Dreptul penal are legături strânse şi cu dreptul executării ____________________________________________________________ 9 . independenţa. aceste funcţii sunt: a) prevenirea săvârşirii infracţiunilor prin simpla incriminare sub sancţiunea pedepsei. unitatea şi indivizibilitatea statului. 1.10 Autonomia dreptului penal în cadrul sistemului de drept şi legăturile sale cu celelalte ramuri ale dreptului Aşa cum s-a arătat dreptul penal este o ramură de sine stătătoare a sistemului dreptului. suveranitatea.11 Dreptul penal şi dreptul procesual penal În cadrul sistemului de drept. proprietatea.. drepturile fundamentale ale omului.1. 1.1. dreptul penal este chemat să îndeplinească anumite sarcini sau funcţii.1. împotriva infracţiunilor. necesare. Semnificative sunt.Noţiuni generale ____________________________________________________________ dispoziţia din art. Acest caracter autonom al dreptului penal nu exclude însă existenţa unor legături intime.1. a faptelor periculoase pentru societate. în acest sens. precum şi întreaga ordine de drept”. § 5. LOCUL DREPTULUI PENAL ÎN SISTEMUL DREPTULUI 1. În esenţă. proprietatea sub toate formele acesteia etc. organice cu toate celelalte ramuri ale sistemului de drept. c) asigurarea dezvoltării noilor valori şi relaţii sociale.9 Sarcinile (funcţiile) dreptului penal În realizarea scopului său. Reglementarea juridico-penală porneşte de la normele constituţionale atunci când incriminează şi sancţionează faptele care vatămă ori pun în pericol statul român.pen.

2. În această parte a sa. ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridico-penale. care are ca temei o faptă prevăzută de legea penală. care este o ramură a dreptului. care cuprinde sistemul cunoştinţelor privitoare la fenomenele juridico-penale. DREPTUL PENAL CA RAMURĂ A ŞTIINŢELOR JURIDICE 1. dreptul penal are legături necesare cu fiecare dintre ramurile dreptului.1 Noţiunea de ştiinţă a dreptului penal Spre deosebire de dreptul penal. 1. însărcinate cu executarea acestor sancţiuni aplicate de instanţele judecătoreşti. 2 GENERALITĂŢI PRIVIND ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL § 1. ideile. şi persoanele condamnate.2 Sistematizări în ştiinţa dreptului penal În raport cu particularităţile obiectului său. cuprinde normele juridice care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în procesul executării sancţiunilor de drept penal între organele de stat specializate. incriminând şi sancţionând penal faptele contra patrimoniului. Astfel. partea generală şi partea specială. iar răspunderea civilă. ştiinţa dreptului penal poate fi divizată în trei părţi : partea introductivă sau preliminară. este reglementată de legea civilă. să stabilească metodele de investigaţie a fenomenelor juridico-penale. 1. Această ramură a dreptului.1. aşa cum sunt acestea reglementate prin normele şi instituţiile dreptului civil. scopul şi sarcinile dreptului penal. Partea introductivă are ca obiect dreptul penal privit în general. exprimate în concepţiile.2. ca ramură a dreptului. să elaboreze mijloacele juridice de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional cu ajutorul dreptului penal.Noţiuni generale ____________________________________________________________ sancţiunilor de drept penal. a cărei existenţă de sine stătătoare este încă discutabilă. principiile destinate să explice şi să fundamenteze necesitatea. teoriile. dreptul penal are în vedere relaţiile de ordin patrimonial.13 Legăturile cu alte ramuri ale dreptului Reglementând relaţii sociale privitoare la aceleaşi valori sociale. 1. ştiinţa dreptului penal studiază ____________________________________________________________ 10 .

sunt incriminate şi constituie infracţiuni. § 2.3 Ştiinţa dreptului penal ca ramură a ştiinţelor juridice Prin obiectul.3. Partea generală are ca obiect de studiu reglementările juridice privitoare la instituţiile fundamentale ale dreptului penal: infracţiunea. principiile de aplicare a legii penale în raport cu spaţiul şi timpul etc.2 Principiul legalităţii ____________________________________________________________ 11 . scopul şi funcţiile acestuia. metodologia şi finalitatea sa. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. principiile fundamentale sunt idei directoare care călăuzesc elaborarea şi realizarea normelor de drept penal. cum este cazul teoriei generale a dreptului sau al filozofiei dreptului. legea penală şi interpretarea acesteia. precum şi condiţiile speciale în care are loc tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea acesteia. 1. Cele mai strânse legături le are însă dreptul penal cu ştiinţele juridico-penale şi anume cu ştiinţa dreptului procesual penal şi cu ştiinţa dreptului execuţional penal.1 Noţiunea de principii fundamentale ale dreptului penal În ramura dreptului penal.3. considerate individual.2. ea are legături cu celelalte ramuri ale ştiinţei juridice şi foloseşte principii şi noţiuni elaborate în teoria generală şi în filozofia dreptului. disciplinele având ca obiect ramurile de drept corespunzătoare. 1. raportul juridic penal ca tip de raport juridic. ştiinţa dreptului penal aparţine ştiinţelor juridice.Noţiuni generale ____________________________________________________________ caracterele dreptului penal. sancţiunile pe care legea le prevede pentru fiecare infracţiune în parte. 3 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL 1. fiind deci prezente în întreaga reglementare juridico-penală. Partea specială are ca obiect condiţiile specifice în care diferitele acte de conduită. Sub acest aspect. care au ca obiect de studiu diferitele ramuri ale dreptului sau chiar dreptul în genere. LOCUL ŞTIINŢELOR ŞTIINŢEI DREPTULUI PENAL ÎN SISTEMUL 1. principiile şi izvoarele dreptului penal.

3. 1.4 Umanismul dreptului penal Principiul umanismului constituie o linie directoare a dreptului nostru penal în ce priveşte determinarea scopului acestuia. a valorilor ce urmează să fie apărate şi a mijloacelor prin care urmează să se înfăptuiască această apărare. o faptă.3. pe de o parte. 1. În virtutea acestor reguli. ca rezultat al aplicării sancţiunilor de drept penal. nu poate constitui infracţiune dacă nu este prevăzută ca atare de lege. oricât de periculoasă ar fi. iar pe de altă parte prevenirea săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală. 1. realizarea funcţiei preventive generale a legii penale. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale.6 Infracţiunea ca singur temei al răspunderii penale Potrivit acestui principiu. fapt stabilit de organul competent şi în forma cerută de lege. 1. cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi. ci o manifestare de voinţă arbitrară. numai săvârşirea unei infracţiuni. poate servi ca temei pentru răspunderea penală a unei persoane. principiul legalităţii exprimă regula că întreaga activitate de apărare socială împotriva criminalităţii trebuie să se desfăşoare pe baza legii şi în strictă conformitate cu legea.3. Principiul legalităţii în domeniul dreptului penal se exprimă în regulile nullum crimen sine lege (nu există infracţiune fără lege) şi nulla poena sine lege (nu există pedeapsă fără lege).3 Egalitatea în faţa legii penale Acest principiu exprimă regula că toţi membrii societăţii sunt egali în faţa legii penale. iar o constrângere aplicată unei persoane nu constituie pedeapsă. dacă nu este prevăzută de lege. întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure.5 Prevenirea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală Potrivit acestui principiu.7 Personalitatea răspunderii penale şi a pedepsei ____________________________________________________________ 12 . 1.Noţiuni generale ____________________________________________________________ În domeniul dreptului penal.3.3.

3 Particularităţile raportului juridic penal de conformare ____________________________________________________________ 13 . de a avea o anumită conduită.3. 1. cât şi răspunderea decurgând din nerespectarea unei astfel de obligaţii. stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal (pedepse.8 Individualizarea sancţiunilor de drept penal În virtutea acestui principiu.2 Raporturile juridice penale şi realizarea ordinii de drept penal Totalitatea normelor de drept penal în vigoare alcătuiesc.4 RAPORTUL JURIDIC PENAL § 1. Spre deosebire de aceasta. Acest principiu este complet exprimat de legiuitorul român? 1. MIJLOC DE REALIZARE A DREPTULUI PENAL 1.4.Noţiuni generale ____________________________________________________________ Acest principiu conţine regula că atât obligaţia decurgând dintr-o normă de drept penal. ordinea de drept efectivă sau reală reprezintă totalitatea relaţiilor de apărare socială care se desfăşoară efectiv sau real în conformitate cu reglementarea juridico-penală. au caracter personal. Realizarea ordinii de drept penal înseamnă deci desfăşurarea relaţiilor de apărare socială ca raporturi de drept penal.1 Noţiunea raportului juridic de drept penal Raporturile juridice penale pot fi definite ca relaţii de apărare socială reglementate prin normele dreptului penal. ordinea de drept penal normativă sau formală. RAPORTURILE JURIDICE PENALE. 1. Sarcină de lucru: Identificaţi dispoziţia legală din Codul penal care prevede principiul legalităţii. măsuri de siguranţă şi măsuri educative) trebuie să se facă prin determinarea concretă a acestora în raport cu gravitatea faptei săvârşite şi cu persoana infractorului. 1.4.4. prin regulile de conduită pe care le conţin.

la raportul juridic penal de conflict el este precis determinat în persoana celui care a săvârşit infracţiunea. adică adoptarea. pe de altă parte. după caz.Noţiuni generale ____________________________________________________________ a) Subiectele. Statul. a conduitei corespunzătoare exigenţei normei penale. obligaţia destinatarului legii penale.4.4 Particularităţile raportului juridic penal de conflict a) Subiectele. acest conţinut este alcătuit. din obligaţia destinatarului legii penale de a se conforma cerinţelor prevăzute în lege. de către persoana căreia îi revine obligaţia de conformare. statul alăturându-se astfel titularilor valorilor sociale faţă de care destinatarii legii penale au această obligaţie. cât şi la cel de conflict. În esenţă. care au obligaţia de a nu săvârşi fapta interzisă. În timp ce la raportul de conformare acest subiect nu este determinat. ci numai determinabil în persoana oricărui destinatar al normei incriminatoare. din momentul intrării în vigoare a legii penale. b) Conţinutul. obiectul raportului juridic penal. În cazul raportului juridic de conformare. care ia naştere în momentul intrării în vigoare a legii penale. Dreptul statului nu mai este acela de a pretinde conduita de conformare. nu mai este în concret obligaţia de conformare pe care. cuprinsă în norma de drept penal. de abţinere sau de acţionare. în legătură cu anumite valori sociale. de altfel a încălcat-o (deşi obligaţia de conformare există în continuare. este subiect al raportului juridic penal la ambele sale forme. indifferent de forma lui. devenit infractor. Există însă deosebiri în ce priveşte celălalt subiect şi anume persoana fizică sau juridică destinatar al legii penale. care are dreptul de a pretinde tuturor destinatarilor legii penale îndeplinirea obligaţiei de conformare. care ia naştere la data săvârşirii infracţiunii. Fiind născut din transformarea dialectică a raportului juridic penal de conformare. Ca şi în cazul celorlalte categorii de raporturi juridice. raporturi juridice penale între stat. obiectul acestuia îl constituie însăşi conformarea. La fel. pe de o parte. 1. subiectele raportului juridic penal sunt aceleaşi la ambele forme ale sale. ci de a trage la răspundere pe infractor şi de a impune aplicarea şi executarea sancţiunii corespunzătoare. atât la raportul de conformare. b) Conţinutul. raportul juridic penal de conflict se deosebeşte de cel dintâi tocmai prin conţinutul său. este alcătuit din conduita ce urmează să fie obţinută în cadrul său. ca şi până ____________________________________________________________ 14 . pe de o parte. În cazul raportului juridic penal de conformare. desigur în limitele legii. iar pe de altă parte din dreptul statului de a pretinde acea conduită din partea titularilor obligaţiei de conformare. ca reprezentant al societăţii. Prin reglementarea juridico-penală a relaţiilor de apărare socială se creează. c) Obiectul. şi între destinatarii legii penale.

Bulai. deci şi pentru dreptul penal. Ed. p. Beck. sau alte sancţiuni de drept penal aplicabile. Constituţia României este izvor juridic pentru toate ramurile dreptului nostru.1 Noţiunea şi specificul izvoarelor dreptului penal În doctrina juridică termenul de izvor de drept are mai multe accepţiuni. 1. 2007. op. C. în ansamblul lor. un izvor fundamental pentru dreptul penal. Drept penal.Noţiuni generale ____________________________________________________________ atunci). aşa cum se precizează constant în literatura juridică de specialitate. Drept penal român. vom spune că sunt acele acte juridice (normative) care. stabilesc faptele care constituie infracţiuni. Ed. Bucureşti. Definind izvoarele formale ale dreptului penal. C. H. ci aceea de a răspunde pentru fapta săvârşită şi de a se supune sancţiunii aplicate.5. 1.18-19. între cele directe şi cele indirecte. Mitrache. Constituţia României Datorită poziţiei sale în ierarhia actelor normative. p.70-71. Partea generală. convenţiile bilaterale 1. Universul Juridic. p. A. Tratatele şi convenţiile internaţionale Tratatele şi convenţiile internaţionale încheiate pentru prevenirea sau combaterea criminalităţii. în cuprinsul lor. Boroi. condiţiile răspunderii penale precum şi actele normative care prevăd dispoziţii obligatorii de respectat în procesul de elaborare şi aplicare a dreptului penal. ca sancţiune penală tipică. făcându-se distincţie între izvoarele materiale şi formale. sancţiunile care se pot aplica.5. Corespunzător conţinutului acestui raport.54-56. 2006. obiectul său îl constituie pedeapsa. Cr. C. Prevederile constituţionale reprezintă. între izvoarele interne şi externe. la care România este parte. Mitrache. În prima categorie intră: tratatele sau convenţiile referitoare la asistenţa juridică internaţională în materie penală (ex. Bucureşti.5 IZVOARELE DREPTULUI PENAL 1. constituie izvoare ale dreptului penal. c) Obiectul.. În doctrina penală se face distincţie între tratatele şi convenţiile internaţionale care constituie izvoare directe ale dreptului penal şi cele care constituie izvoare indirecte.cit. mediate1. ____________________________________________________________ 15 .2 Principalele izvoare ale dreptului penal A. B. Partea generală.

Noţiuni generale ____________________________________________________________ cu privire la extrădare încheiate între ţara noastră şi alte ţări). infracţiunile contra autorităţii.190 C. adică legile care au fost anume adoptate pentru a reglementa relaţiile sociale ce se formează între oameni în sensul impunerii unei conduite care să determine abţinerea de la săvârşirea de infracţiuni. precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu [art.pen. a fost incriminată sclavia. 148 alin. Legile penale ca izvoare principale ale dreptului penal Principalele izvoare ale dreptului penal sunt legile penale. la care România este parte [art. deoarece cuprinde cvasitotalitatea normelor penale generale şi majoritatea normelor penale speciale. Codul penal este cel mai important izvor al dreptului penal. 20 alin. dintre care: infracţiunile contra siguranţei statului. C. în legislaţia internă. instituţia răspunderii penale şi sancţiunile de drept penal. În a doua categorie intră tratatele sau convenţiile ce cuprind angajamentele statelor părţi de a incrimina pe plan intern anumite fapte socialmente periculoase. şi pentru a reglementa relaţiile ce iau naştere după ce au fost săvârşite infracţiunile. privind scopul legii penale şi aplicarea acesteia în spaţiu şi timp. pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. există şi alte legi penale cu o sferă de incidenţă sau aplicare mai restrânsă. Majoritatea normelor juridice care formează conţinutul dreptului penal ca ramură de drept sunt cuprinse în aceste acte normative interne cunoscute sub denumirea de legi penale.. instituţia infracţiunii şi instituţiile colaterale acesteia. de pildă..(2) din Constituţie]. care este principalul izvor al dreptului penal. prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Convenţia de la Geneva adoptată la 6 septembrie 1956 privitoare la abolirea sclavajului. pe de altă parte.. infracţiunile de fals. pe de o parte. Ca urmare a ratificării acestei Convenţii şi a altora încheiate în materie. Pe lângă Codul penal. În sfera legilor penale. Ţara noastră a ratificat.Partea specială” a Codului penal. infracţiunile contra păcii şi omenirii etc. Partea generală conţine norme cu caracter de principii generale. Partea specială a Codului penal grupează într-un număr de 10 titluri cele mai importante categorii de infracţiuni. cât şi asupra unor incriminări care se întâlnesc în unele legi care conţin dispoziţii penale. infracţiunile contra patrimoniului.(2) dn Constituţie]. respectiv în art. a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare sclavajului. infracţiunile contra persoanei. Codul penal adoptat la 21 iulie 1968 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 cuprinde două părţi. Normele cuprinse în .Partea generală” au aplicabilitate atât asupra infracţiunilor prevăzute în . ____________________________________________________________ 16 .

TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. Partea I. Izvoare ale dreptului penal sunt şi legile speciale nepenale ce cuprind dispoziţii de drept penal şi care completează incriminările din Codul penal. nr. Tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Partea I. Constituţia României. B. Relaţiile de apărare socială. Specific acestor legi este că ele au un domeniu de aplicare mai restrâns deoarece privesc o anumită instituţie sau câteva instituţii ale dreptului penal. B. 1. Raportul juridic penal de conflict are ca obiect: A. Sancţiunea de drept penal.Noţiuni generale ____________________________________________________________ cum ar fi Legea nr. Conformarea destinatarilor legii penale. cuprind şi un număr important de dispoziţii penale. 2.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală1 sau Legea nr. 594 din 1 iulie 2004. 627 din 20 iulie 2006. În această categorie de legi intră şi actele prin care se acordă amnistia şi graţierea. Aceste legi sunt numite în literatura juridică de specialitate legi complinitoare. Codul penal român. nr. Legea penală generală şi principalul izvor de drept penal poate fi considerată: A. Publicată în Monitorul Oficial al României. Un mare număr de acte normative care aparţin altor ramuri de drept şi care reglementează relaţiile sociale din diverse compartimente ale vieţii economice şi sociale. Aceste legi vin să completeze cadrul normativ general fixat de Codul penal sau să instituie unele derogări de la acest cadru care formează dreptul comun în materie. Publicată în Monitorul Oficial al României. ____________________________________________________________ 17 . C. 2.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal2. C.

C. Bucureşti. în normele incriminatoare. C. aceasta se înţelege de la sine (C. de exemplu: “Furtul se pedepseşte cu închisoare şi cu amendă” (art. Drept penal.Beck. Ed. Ivan. prevăzând o obligaţie de a nu face. Bucureşti. Universul Juridic. iar pe de altă parte a pedepselor ce urmează să se aplice în cazul săvârşirii celor dintâi. Lombois.Boroi. Manual de drept penal. 311-3). p. Preceptul sau regula de conduită nu rezultă explicit din această reglementare.N.Bulai. Marea majoritate a normelor dreptului penal sunt prohibitive. 6. B SINTEZĂ Dreptul penal. prevăzând o obligaţie de a face. ci se deduce din interzicerea. celelalte sunt norme onerative. Ed. ____________________________________________________________ 18 . Partea generală. 1. ca ramură a dreptului. Partea generală. 2008. C. Drept penal. B. Ea nu spune: “Este interzis să se fure”. Bucureşti. Această definiţie are în vedere specificul reglementării relaţiilor sociale prin normele dreptului penal. Hachette. C. Partea generală. 2. Paris. Legea spune. a faptei incriminate1. Regula de prohibiţie este cel mai adesea implicită.Mitrache. Codul penal. All.Beck. Drept penal român. 2006.Bulai. Ed. Ed.H. pe de o parte a faptelor (acţiuni sau inacţiuni) şi a condiţiilor în care acestea sunt interzise ca infracţiuni. Această reglementare se face prin prevederea.H. Manual de drept penal. Partea generală. 1997. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. A. 5. 3. Cr. adică de a săvârşi fapta implicit ordonată prin incriminarea omiterii ei. reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială. Ed. Bucureşti. 1994. de a se abţine de la comiterea faptei interzise. C 2. Universul Juridic. 2007. Bucureşti. Droit pénal général. Gh. C. 2007. Partea generală.Noţiuni generale RĂSPUNSURI 1. sub sancţiune penală.Mitrache.Bulai.12). 4.

......2.... .1 Noţiunea de lege penală Noţiunea de lege penală are o accepţiune largă....legea penală. Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp........ „prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi şi decrete”......1 LEGEA PENALĂ ŞI CONŢINUTUL SĂU NORMATIV § 1.............norma penală... 2...1... Legea penală şi conţinutul său normativ . ● să prezinţi: .pen. . ...categoriile de legi penale..extrădarea.........rezultatele şi limitele interpretării... NOŢIUNEA PENALE DE LEGE PENALĂ ŞI CATEGORIILE DE LEGI 2.aplicarea legii penale în spaţiu şi timp..interpretarea.. 2 LEGEA PENALĂ ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII ACESTEIA ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 2..1... Legea penală în această accepţiune restrânsă se aproprie în ____________________________________________________________ 19 ...23 2.........categoriile de norme penale. ● să enumeri formele de extrădare. 141 C....... ..27 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.. noţiunea de lege penală se apropie în conţinut de noţiunea de drept penal..... . În această accepţiune...formele interpretării..... . În teoria şi practica dreptului penal prin lege penală se înţelege totalitatea legilor penale... ● să analizezi: ......structura normei penale... 2 vei fi capabil: ● să defineşti: .. .. potrivit art...metodele de interpretare.... Într-o interpretare restrictivă..3..19 2... 2 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr............ . Interpretarea legii penale....

cuprinzând norme ce reglementează instituţii de drept penal sau incriminând ca infracţiuni fapte săvârşite într-un anumit domeniu. Infracţiunile.1. cuprinzând două părţi: una generală şi alta specială.2 Legi generale şi legi speciale Această primă clasificare se face în raport de întinderea domeniului de reglementare. cât şi decretele-legi adoptate în perioada de tranziţie ce a urmat. prin urmare. 73 din Constituţie. expres prevăzută în Constituţie sub aspectul majorităţii necesare în fiecare din cele două Camere ale Parlamentului. 2. 141 C. Potrivit art. Legea penală generală constituie ceea ce se denumeşte în mod curent dreptul penal comun.pen.1. amnistia sau graţierea colectivă sunt reglementate de Parlament numai prin lege organică [alin. Decretele emise anterior Revoluţiei din decembrie 1989. legi organice şi legi ordinare [alin.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ conţinutul său de noţiunea de normă juridică penală. Codul penal ce se caracterizează printr-un sistem unitar de norme. mai multe capitole. Unica lege penală generală în ţara noastră este. în măsura în care nu au fost abrogate şi nu contravin Constituţiei. de la caz la caz. 2. secţiuni sau un număr de articole. având ponderea cea mai mare în cadrul legislaţiei penale şi reprezentând cel mai important instrument de luptă împotriva infracţionalităţii. (1)]. legile speciale nu au o structură determinată. h) şi i)]. (3) lit. Adoptarea legilor se face după o procedură stabilită prin Constituţie.3 Legi penale ordinare şi legi penale excepţionale ____________________________________________________________ 20 . având o structură internă precis determinată şi. Parlamentul adoptă legi constituţionale. Legile penale generale sunt reprezentate de codurile penale care cuprind un ansamblu complet şi sistematizat de norme penale generale şi speciale. dispoziţiile penale pe care acestea le cuprind trebuie considerate legi penale în sensul art. rămân în vigoare şi. ele putând cuprinde. Spre deosebire de legile ordinare. legile organice se adoptă cu o procedură mai exigentă. pedepsele şi regimul executării acestora. avându-se în vedere conţinutul şi rolul pe care îl au legile penale în reglementarea relaţiilor de apărare socială împotriva infracţiunilor. Legile speciale au un câmp mai restrâns de acţiune. Spre deosebire de legile generale. ca atare.

În art. Durata de aplicabilitate a legii temporare poate rezulta fie din conţinutul ei (precizându-se că legea intră în vigoare la o anumită dată şi va ieşi din uz la altă dată. 2. stare de război.5. avându-se în vedere necesităţile unei acţiuni eficiente în lupta antiinfracţională.) care. una specială şi o lege excepţională se aplică cu prioritate legea excepţională. Noţiunea normei penale 21 . în teoria şi practica dreptului penal se face distincţie între legile penale ordinare şi legile penale excepţionale.pen.1. deoarece au o durată relativ scurtă de aplicare.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ După caracterul lor. că acesta a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 dar nu se precizează perioada sa de aplicabilitate. Între o lege generală. se prevede. care este stabilită în textul legii) sau din împrejurările speciale care au impus adoptarea ei (cutremure.). odată depăşite şi ridicată starea de necesitate. secetă prelungită. legi temporare. prin urmare. Legile excepţionale apar în condiţii deosebite de evoluţie a fenomenului infracţionalităţii. Aceste legi mai sunt denumite şi legi temporare.4. cât şi legile speciale. fiind. provocate de unele situaţii excepţionale de origine naturală sau socială (calamităţi naturale.363 C. legile penale se împart în legi cu durată nedeterminată şi legi cu durată determinată. o lege penală cu durată nedeterminată. etc. atrag în mod automat şi autoabrogarea legii respective. de regulă. Din această categorie fac parte Codul penal şi majoritatea legilor speciale. Sunt legi cu durată nedeterminată atât legile generale. Legile penale cu durată determinată (temporare) sunt acelea care au o aplicare limitată în timp. ele rămânând în vigoare doar atâta timp cât situaţia excepţională o impune. obişnuite de luptă împotriva fenomenului infracţional. inundaţii catastrofale. Legile excepţionale sunt. spre exemplu. Legile penale cu durată nedeterminată (permanente) sunt acelea în al căror cuprins nu se stipulează perioada lor de aplicare. stare de război. molime generalizate etc. Legi permanente şi legi temporare În raport cu durata lor de aplicare. NORMELE JURIDICE PENALE ŞI STRUCTURA ACESTORA 2.1. § 2. Legile penale ordinare sunt cele care sunt adoptate în condiţii normale.

Structura normei penale Structura normelor penale diferă după cum acestea sunt norme penale generale sau norme penale speciale. aceasta nu exclude structura completă a normei generale. norme călăuzitoare pentru normele penale speciale.. Norme generale şi norme speciale. se modifică şi se sting raporturile juridice penale. Aceste norme cuprind dispoziţii cu caracter de regulă generală privind condiţiile în care se nasc. 78. C. Fiind norme principale. Cr. normele juridice penale îşi realizează funcţia lor regulatoare prin prevederea tuturor faptelor ce sunt periculoase pentru valorile sociale ce formează obiectul dreptului penal şi interzicerea lor sub sancţiune penală.1. C.. p. cit. op. Uneori. op.7. de regulă. în Partea generală a Codului penal şi. normele generale îşi pot regăsi dispoziţia sau sancţiunea fie în alte norme din aceeaşi lege. Normele penale generale sunt cuprinse. În doctrina dreptului penal s-a pus problema dacă normele penale speciale au o structură trihotomică. A. 2. p. semnificative sunt următoarele categorii de norme penale: A. rareori. stabilind reguli cu valoare de principii. precum şi sancţiunile aplicabile în cazul încălcării acestora. 27-28. au o structură asemănătoare celorlalte norme juridice care aparţin altor ramuri de drept şi anume: ipoteza.. dispoziţia şi sancţiunea. fiind alcătuite doar din dispoziţie şi sancţiune1. 22 . Mitrache.6. Mitrache. asemănătoare celorlalte norme de drept sau au doar o structură dihotomică. p. op. Normele penale generale. Având o funcţie specifică în contextul celorlalte norme juridice şi anume reglementarea relaţiilor de apărare socială împotriva celor mai grave fapte (infracţiunile). Normele penale speciale prezintă însă unele particularităţi în structura lor care derivă din faptul că ele sunt norme incriminatorii. prescriind reguli de drept penal. Bulai. fie în norme ce sunt înscrise în alte legi. Diferenţa între aceste două categorii de norme penale se realizează în funcţie de conţinutul şi sfera lor de incidenţă. Categorii de norme penale Din clasificările care s-au făcut în doctrina dreptului penal.1. 1. 2. cit. în unele legi speciale.Legea penală şi principiile aplicării acesteia Orice lege penală este alcătuită dintr-o totalitate de norme juridice care se caracterizează prin conţinutul şi structura lor specifică. cit. 64. dacă în conţinutul unei norme nu se găsesc toate elementele. Boroi.

prin alte acte normative. specifice infracţiunilor omisive. şi în unele legi speciale. Normele speciale indică condiţiile în care o anumită faptă constituie infracţiune şi pedeapsa care se poate aplica în cazul săvârşirii unei astfel de fapte. Norme prohibitive şi norme onerative. norme divizate. abţinerea de a săvârşi fapta care este descrisă în conţinutul textului respectiv. Normele penale de incriminare cadru. În astfel de situaţii norma penală este divizată. În materie de tehnică legislativă se cunosc două tipuri principale de norme divizate: norme de incriminare cadru sau norme în alb şi norme de trimitere sau de referire. se caracterizează prin faptul că au în structura lor o dispoziţie de incriminare cadru şi o sancţiunea corespunzătoare. Această distincţie se face în raport cu elementele ce sunt cuprinse în structura normei penale. stabilesc. Existenţa acestor două categorii de norme penale este determinată de structurarea infracţiunilor în comisive şi omisive. Normele penale divizate sunt acele norme care nu au structură completă în acelaşi text de lege. Normele penale onerative. NECESITATEA ŞI FORMELE INTERPRETĂRII 23 . Normele penale complete (unitare) sunt cele ce cuprind toate elementele unei norme (ipoteză. Normele penale de trimitere sau de referire sunt. de regulă. dispoziţia sau sancţiunea fiind formulate într-un alt articol al aceleiaşi legi sau chiar în alt act normativ. fixează ca regulă de conduită obligaţia de a face sau de a acţiona. deci toate elementele ce sunt necesare incriminării şi sancţionării unei fapte ca infracţiune. 2. corespunzătoare infracţiunilor comisive. Normele penale prohibitive. cunosute şi sub denumirea de norme în alb. de asemenea. inacţiunea făptuitorului fiind de natură să producă urmări socialmente periculoase. fiind incidente în raport cu toate normele speciale. B. Normele penale speciale sunt înscrise.INTERPRETAREA LEGII PENALE § 1. incomplete cât priveşte dispoziţia sau sancţiunea. urmând ca prevederea faptelor interzise să se facă ulterior.Legea penală şi principiile aplicării acesteia Normele generale sunt de cea mai largă aplicaţiune. ca regulă de conduită. în multe situaţii. sancţiune). dispoziţie.2. în Partea specială a Codului penal dar. C. pentru care se face trimitere sau referire la o normă complinitoare care este cuprinsă în aceeaşi lege ori în alta. Norme complete şi norme divizate.

în conţinutul acesteia. Interpretarea doctrinară sau ştiinţifică este făcută de teoreticienii dreptului penal care prin tratatele. fac un examen teoretic al normelor penale şi implicaţiilor practice care apar în procesul de aplicare a acestora.săvârşirea unei infracţiuni”. Antoniu. lucrările sau articolele publicate. Legea penală.lege penală”.2. p.D. încadrarea juridică a oricărei infracţiuni de către organul de urmărire penală sau de instanţă presupune o activitate permanentă de interpretare a prevederilor legale care au incidenţă în acea cauză.Legea penală şi principiile aplicării acesteia 2. actualul Cod penal.. Interpretarea legală este efectuată de legiuitor în momentul când adoptă o anumită lege penală şi constă în explicarea. 2/2006.consecinţe deosebit de grave”. Reflecţii asupra interpretării legii penale din perspectivă europeană (I).funcţionar public şi funcţionar”. Interpretarea legii penale este o operaţiunea logico-raţională de lămurire a conţinutului unei legi penale. 1.. în Titlul VIII al Părţii generale explică înţelesul unor termeni sau expresii din legea penală cum sunt: . Formele sau felurile interpretării Interpretarea legii penale poate fi făcută de leguitor. 2. interpretare judiciară şi interpretare doctrinară. Necesitatea interpretării Interpretarea oricărei legi. există interpretare legală. .2. . expresii sau situaţii juridice care impun o interpretare unitară.teritoriu”. Astfel.. Interpretarea judiciară apare cel mai frecvent în practică. În funcţie de cel care face interpretarea.P. din partea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti. . monografiile.1. pentru aflarea şi explicarea înţelesului real al legii potrivit voinţei legiuitorului care a adoptat legea respectivă. 24 . cursurile. a anumitor termeni. nr. de organul judiciar sau de teoreticienii dreptului penal. R. G. 12. etc.. este o operaţiune absolut necesară în procesul de cunoaştere teoretică şi aplicare practică a prescripţiunilor legale cuprinse în respectivul text1.2. presupune numeroase eforturi de interpretare. oricât de clar ar fi formulată. Interpretările legale se fac şi prin alte norme cuprinse în Partea specială a Codului penal sau în unele legi speciale. . cu atât mai mult a celei penale.. deoarece rezolvarea oricărui caz. lămurindu-se înţelesul unor termeni care sunt specifici doar pentru anumite infracţiuni.

d) Raţionamentul . b) Raţionamentul . ____________________________________________________________ 25 .. politic şi juridic existente în momentul adoptării legii.4 Interpretarea logică sau raţională Interpretarea logică se realizează prin descoperirea înţelesului unei norme sau legi penale cu ajutorul elementelor şi procedeelor logice: noţiuni. etc.. prin urmare. 2. implicit permite şi mai puţin (a majori ad minus) şi invers.3 Interpretarea literală sau gramaticală Această metodă de interpretare constă în analiza conţinutului şi sensului legii penale cu ajutorul textului în care este exprimată acea normă penală. 2. raţionamente.. legea penală se aplică şi în cazurile neprevăzute în norma interpretată.2. economic. inducţie. Interpretarea logică se face după anumite reguli. obligatoriu trebuie să existe şi o altă rezolvare juridică. explicare şi argumentare a sensului pe care legiuitorul l-a dat unei anumite legi. analiză.reductio ad absurdum” este raţionamentul prin care se demonstrează că orice altă interpretare decât cea propusă de legiuitor vine în contradicţie cu legea şi dacă s-ar lua în consideraţie ar duce la concluzii absurde. apelând la unele raţionamente: a) Raţionamentul . dacă legea penală interzice mai puţin. c) Raţionametul . dar care sunt identice cu cele formulate în mod expres de lege. sinteză.a pari” are ca temei argumentul că pentru situaţii identice soluţia juridică trebuie să fie aceeaşi şi.2. METODELE DE INTERPRETARE Interpretarea legii se face apelând la unele metode şi procedee care uşurează procesul de înţelegere.2.per a contrario” se bazează pe argumentul că acolo unde există o altă motivare.a fortiori” este acela prin care se demonstrează că acolo unde legea permite mai mult. implicit ea interzice şi mai mult (a minori ad majus)..5 Interpretarea istorică Această modalitate de interpretare presupune analiza istoricului legii sau normei ce se interpretează. judecăţi. studiindu-se datele de ordin social.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ § 2. 2. deducţie.

textul nu cuprinde nici mai mult. În raport cu aceste concluzii finale.8 Interpretarea declarativă Este întâlnită atunci când se constată că textul interpretat exprimă exact ceea ce legiuitorul a vrut să spună prin acea lege. 2. restrictivă sau extensivă. cu alte cuvinte.7 Interpretarea prin analogie Interpretarea prin analogie este o metodă de interpretare care se foloseşte în mai mică măsură în dreptul penal şi care constă în explicarea sensului unei legi penale cu ajutorul altor norme care sunt asemănătoare abordând aceeaşi materie dar care au o formulare mult mai clară. cel care a studiat conţinutul legii va restrânge înţelesul acesteia în limitele stricte urmărite de organul legislativ. Temă de reflecţie: În ce constă deosebirea dintre interpretare prin extinderea legii prin analogie? analogie şi § 3. REZULTATELE ŞI LIMITELE INTERPRETĂRII Efectuându-se interpretarea legii penale.2. Făcând o interpretare restrictivă. nici mai puţin decât a dorit puterea legislativă (lex dixit quam voluit).9 Interpretarea restrictivă Apare atunci când în urma procesului de interpretare se constată că legea spune mai mult decât a voit legiuitorul (lex dixit plus quam voluit). se ajunge la un anumit rezultat.2. 2. 2.6 Interpretarea sistematică Interpretarea sistematică constă în studierea normei ce se interpretează în corelaţie cu alte norme ce sunt cuprinse în aceeaşi lege sau cu alte legi ce fac parte din sistemul de drept pozitiv.2. la anumite concluzii în legătură cu normele care au fost interpretate. interpretarea poate fi declarativă. ____________________________________________________________ 26 . cu ajutorul uneia sau alteia dintre metodele mai sus expuse.2.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ 2.

. 2. Gh.3. Partea generală. p. I.11 Limitele interpretării Interpretarea legii penale este un proces complex care se poate realiza în anumite limite ce nu pot fi depăşite de cei care înfăptuiesc activitatea de interpretare. Boroi. 2. op. C. CONSIDERAŢII GENERALE 2. p. Dobrinoiu.2 Elementele în raport cu care se aplică legea penală 1.1 Noţiunea aplicării legii penale Prin aplicarea legii penale înţelegem executarea sau îndeplinirea îndatoririlor pe care ea le prevede ce pot avea loc fie de bunăvoie. care se subînţeleg din interpretarea logică a normei penale. în cazul săvârşirii faptei interzise1. p. Se afirmă în mod întemeiat că legea penală este de strictă interpretare. Molnar. 40. 1997. V. Argumentează de ce interpretarea legii penale nu se efectuează pentru a crea noi norme de drept. I. 2. cit. dar care rezultă implicit.2. Bulai. Sarcini de lucru: 1. ceea ce presupune că limitele interpretării se găsesc acolo unde se termină normele penale ce au fost interpretate. 47.3. V. prin respectarea prescripţiunilor acesteia. 2.3 APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU ŞI TIMP § 1.10 Interpretarea extensivă Este o altă situaţie care poate apare în finalul procesului de interpretare atunci când se constată că norma juridică interpretată exprimă mai puţin în raport cu intenţiile legiuitorului (lex dixit minus quam voluit). A. Nistoreanu.2. fie silit. Prin interpretarea extensivă se poate lărgi sfera de aplicare a legii penale şi pentru alte situaţii care nu sunt prevăzute explicit.. Boroi. Precizează concluziile interpretării declarative. Lazăr. Bucureşti. Europa Nova. Drept penal. cit. 89. op. Ed. A. ____________________________________________________________ 27 . Pascu.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ 2.

3.3. aceasta presupune şi raportarea la fapte şi persoane.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ Nu se poate vorbi de aplicarea legii penale fără a se face referire la elementele care îi fixează limitele aplicării acesteia şi anume: timpul. b) Spaţiul.4 Aplicarea României legii penale faptelor săvârşite pe teritoriul A. fie ca beneficiari ai prevederilor sale. legea penală descrie explicit şi concret faptele sub forma acţiunii sau omisiunii. 3 C. neavând nicio relevanţă calitatea făptuitorului: cetăţean român sau ___________________________________________________________ 28 . în cazul raportului juridic de conflict? § 2. teritoriul. Principiul teritorialităţii legii penale. întrucât. 2. Sarcină de lucru: Arată la care fapte se face raportarea legii penale în cazul raportului juridic penal de conformare? Dar. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU 2. iar valorile sociale cât şi conduita oamenilor faţă de aceste valori sociale sunt stabilite în raport cu un anumit teritoriu. d) Faptele.. a) Timpul. Potrivit art. Pentru ocrotirea valorilor sociale fundamentale. în mod inevitabil. nu poate fi veşnică. Este un alt element obligatoriu în determinarea limitelor aplicării legii penale. care emană de la puterea legislativă. inclusiv penală. Deşi incidenţa legii penale trebuie examinată ţinând seama de toate aceste elemente. Codul penal în vigoare reglementează aplicarea legii penale numai în raport cu spaţiul şi timpul.pen.3 Noţiunea aplicării legii penale în spaţiu Aplicarea legii penale în spaţiu constă în activitatea de traducere în viaţă a prevederilor legii penale în raport cu locul comiterii diferitelor infracţiuni (în ţară sau în străinătate) de către români sau străini. se adresează oamenilor fie ca destinatari. motiv pentru care aplicarea legii penale se raportează la acestea. persoanele şi faptele. Întotdeauna legea penală reglementează relaţii între oameni. c) Persoanele. legea penală se aplică în exclusivitate tuturor infracţiunilor comise pe teritoriul ţării. Orice lege. deci. întrucât legea penală a statului nostru are forţă obligatorie pe teritoriul pe care îşi exercită suveranitatea. ea este limitată în timp. de la momentul intrării în vigoare şi până la ieşirea din vigoare.

B. Aceasta nu este altceva decât o promovare de către Codul nostru penal a criteriului ubicuităţii sau a desfăşurării integrale. ____________________________________________________________ 29 . subsolul teritoriului şi spaţiul aerian. Potrivit art. având o întindere ce coincide cu limitele frontierelor de stat şi cu o adâncime practic limitată de posibilitatea reală a omului de exploatare în condiţiile tehnicii actuale.. Spaţiul aerian este spaţiul care se întinde deasupra teritoriului cuprins între frontierele statului şi deasupra apelor interioare şi mării teritoriale.pen. râuri) sau stătătoare (lacuri.teritoriului” rezultă că aceasta cuprinde următoarele elemente: suprafaţa terestră. Deşi o infracţiune este săvârşită numai în parte pe teritoriul ţării sau pe o navă sau aeronavă română. prin infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. În înălţime. Acest principiu nu acţionează cu privire la anumite categorii de infracţiuni săvârşite pe teritoriul ţării. Potrivit art. Are un sens mai larg decât noţiunea de teritoriu în sens geografic. bălţi) cuprinse între frontierele politico-geografice ale statului român. Noţiunea de teritoriu în sensul legii penale. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română. Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului şi apelor maritime interioare. cu subsolul şi spaţiul aerian.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ străin. precum şi marea teritorială cu solul. 143 C. Prin suprafaţa terestră se înţelege întinderea de pământ cuprinsă între frontierele politico-geografice ale statului nostru. Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. Subsolul este format din zona subterană.. pen. C. spaţiul aerian se întinde până la limita spaţiului cosmic. în conformitate cu convenţiile internaţionale. Apele interioare sunt apele curgătoare (fluvii. apele interioare. D. Noţiunea de infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării.. 8 C. pen. Din definiţia legală dată . subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia”. prin termenul „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” şi „teritoriul ţării” se înţelege „întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român. Potrivit prevederilor art. ea se consideră totuşi comisă în întregime pe teritoriul ţării. Excepţii de la principiul teritorialităţii. persoană fără cetăţenie domiciliată în ţara noastră sau în străinătate. legea penală română nu se aplică infracţiunilor săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. marea teritorială. 142 C.

rezultă că pentru aplicarea principiului personalităţii se cer a fi întrunite următoarele condiţii: a) fapta să fie săvârşită în întregime în afara teritoriului ţării noastre. Pentru astfel de situaţii. în dorinţa de a asigura o eficienţă sporită în lupta împotriva infracţionalităţii.. Legea penală română se va aplica chiar dacă făptuitorul a fost judecat. Principiul realităţii legii penale. Acest principiu este consacrat de art. o are sau nu incriminată. nefiind necesară dubla incriminare.5 Aplicarea legii penale române unor infracţiuni săvârşite în străinătate Principiul teritorialităţii acoperă doar sfera infracţiunilor care se săvârşesc în limitele teritoriale ale României. c) infractorul să fie cetăţean român sau o persoană fără cetăţenie care domicialiază în România. deoarece. A. b) fapta să constituie infracţiune potrivit prevederilor din legea penală română şi. în caz contrar. urmând ca din pedeapsa aplicată de instanţa română să se reducă pedeapsa sau partea din pedeapsa aplicată şi executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune. spre deosebire de cel anterior. Pornind de la dispoziţiile art. Potrivit ____________________________________________________________ 30 . B. niciun act de executare şi nici rezultatul nu se poate produce în România.pen. 4 C. care are domiciliul în România. nu prevede condiţia prezenţei în ţară a infractorului. Principiul realităţii este denumit în unele lucrări principiul protecţiei reale sau al cetăţeniei pasive.3. care stabileşte că legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării. calităţi pe care infractorul trebuie să le fi dobândit anterior comiterii infracţiunii în străinătate. Pot apare. el putând fi judecat şi în lipsă. legea penală română se poate aplica în spaţiu şi dincolo de limitele teritoriului românesc. după ce au săvârşit fapte grave în străinătate. unele situaţii când infracţiunile sunt săvârşite în străinătate de către cetăţeni români sau de către cetăţeni străini împotriva intereselor statului român ori împotriva unor cetăţeni români sau când unii infractori străini. însă. de ţara în care infractorul comite această infracţiune. cu alte cuvinte. 4 C. indiferent de locul. Principiul personalităţii legii penale. de către un cetăţean român sau de către o persoană fără cetăţenie. precum şi durata reţinerii şi arestării preventive care au fost dispuse în străinătate în legătură cu aceeaşi infracţiune.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ 2. condamnat sau achitat în străinătate. legea română ar trebui să intervină potrivit principiului teritorialităţii. realităţii şi universalităţii. Potrivit criteriului ubicuităţii.pen. Actualul Cod penal. cum se stipula în Codul penal din 1937. indiferent dacă statul pe teritoriul căruia a fost săvârşită. îşi caută refugiu în România. potrivit următoarelor principii: personalităţii.

5 C. însă. se începe urmărirea penală şi judecata împotriva infractorilor care se află în România.5 alin. se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării. de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul României. Pentru aplicarea principiului realităţii.(1) C.pen.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ acestui principiu. adică în afara teritoriului ţării noastre. fie că au fost extrădaţi de statul pe teritoriul căruia au săvârşit infracţiunea sau de cel pe teritoriul căruia s-au refugiat. ____________________________________________________________ 31 . săvârşite în afara teritoriului ţării. piraterie. cum ar fi: deturnări de aeronave. se cer a fi realizate următoarele condiţii: a) infracţiunea să fie săvârşită în străinătate. b) infracţiunea să fie săvârşită în străinătate în întregime. împotriva vieţii unui cetăţean român sau prin care s-a adus o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii acestuia. dacă: a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. 6 C. fie că au venit din proprie iniţiativă. condiţie absolut necesară.. în care se arată că legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. d) infractorul să fie cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în România. de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliaziă pe teritoriul ţării. legea penală română.pen. Principiul universalităţii legii penale. e) punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai cu autorizarea procurorului general al României. de regulă infracţiuni care afectează comunitatea internaţională. c) fapta să constituie infracţiune potrivit prevederilor legii penale române. potrivit dispoziţiilor art. 5 C. consacrat de art. Universalitatea legii penale române este definită în art. furtul unor opere de artă. C. să fie îndreptată împotriva b) infracţiunea săvârşită siguranţei naţionale a statului nostru.pen. trafic de stupefiante.. alta decât cele pentru care s-ar aplica legea penală română conform principiului realităţii...pen. în cele mai multe cazuri. Aplicarea legii penale române potrivit principiului universalităţii presupune realizarea cumulativă a următoarelor condiţii: a) săvârşirea unei infracţiuni. Pentru a putea fi urmărit sau judecat nu se cere prezenţa făptuitorului pe teritoriul nostru. nefuncţionând condiţia dublei incriminări în cazul acestui principiu. falsul de monedă etc. b) făptuitorul se află în ţară. lipsa ei contituind o cauză impeditivă a procesului penal. el putând fi condamnat şi în lipsă. dacă fapta a fost îndreptată contra siguranţei naţionale a statului nostru sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român.

pen. venit de bună voie pe teritoriul ţării noastre.7 C. iar instanţele româneşti vor recunoaşte hotărârea străină. 2. Numai în mod excepţional şi anume în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român.. e) infractorul se află în România.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ excluzându-se posibilitatea aplicării principiului teritorialităţii potrivit criteriului ubicuităţii. cu alte cuvinte. infractorul poate fi judecat şi atunci când s-a cerut şi s-a obţinut extrădarea lui. dar nu a executat pedeapsa sau a executat-o parţial. D. se aplică numai dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.6 Activitatea legii penale În materia aplicării legii penale în timp este dominant principiul activităţii legii penale. § 3. Aplicarea legii penale române pentru infracţiunile săvârşite în străinătate. potrivit legii statului unde s-a săvârşit infracţiunea. c) să existe dubla incriminare. d) fapta să fie săvârşită de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în România. cât şi de cea a ţării unde a fost săvârşită.pen. ele vor dispune să se execute pedeapsa sau restul de pedeapsă pronunţată în străinătate. există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori considerată ca executată.3. Dacă infractorul a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea respectivă. Prioritatea convenţiilor internaţionale în materia unor infracţiuni săvârşite în străinătate. se realizează şi în raport cu dispoziţiile cuprinse în art. Principiul universalităţii nu se aplică în cazul când. normele cuprinse în art.5 şi 6 C. fapta este prevăzută ca infracţiune atât de legea noastră penală. Potrivit acestui text. potrivit principiilor realităţii şi universalităţii. APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP Prin norme penale privind aplicarea legii penale în timp se înţelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în raport cu timpul săvârşirii infracţiunii şi cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni. conform căruia legea penală se aplică infracţiunilor ____________________________________________________________ 32 .

În acest caz. Dispoziţia expresă de abrogare poate fi formulată fie printr-o lege specială de abrogare. Durata de aplicare a unei legi penale este intervalul de timp marcat de momentul intrării în vigoare şi cel al ieşirii din vigoare a legii respective. b) A doua modalitate de intrare în vigoare este la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României. Intervalul de timp până la intrarea în vigoare poate fi de zile. a) Abrogarea expresă se întâlneşte atunci când încetarea aplicării unei legi penale este dispusă printr-un text legal care precizează în mod indubitabil că legea veche sau doar anumite articole din aceasta se abrogă. săptămâni sau chiar de luni. în însuşi corpul legii noi. este necesar să se stabilească cu mare exactitate durata de aplicabilitate a fiecărei legi penale. 2. cele ale puterii judecătoreşti şi ceilalţi membri ai societăţii vor respecta şi aplica legea nouă. se prevede că ea se aplică doar până la o anumită dată sau până la un anumit moment. b) Abrogarea tacită sau subînţeleasă (implicită).Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ săvârşite în timpul cât ea este în vigoare. organele executivului. prin simpla ajungere a acestora la termenul fixat sau prin încetarea situaţiei ____________________________________________________________ 33 . dând o altă reglementare aceleiaşi instituţii. în mod obişnuit. prin abrogare. operează atunci când. tacită şi autoabrogare. în cuprinsul ei nu se precizează expres că legea veche va fi scoasă din uz. Această modalitate este întâlnită în cazul legilor temporare.3. deşi a apărut o lege nouă care reglementează aceleaşi relaţii sociale. Din punctul de vedere al procedeului folosit pentru a scoate din uz o lege penală. Ieşirea din vigoare a unei legi penale se realizează. în schimbul celei vechi care a fost abrogată. abrogarea poate fi: expresă.7 Durata şi limitele de aplicare a legii penale în timp În vederea aplicării corecte a principiului activităţii. c) Autoabrogarea. dinainte determinat. data intrării în vigoare a legii este ulterioară momentului când ea a fost adoptată de puterea legislativă. fie în însuşi corpul legii noi care înlocuieşte legea abrogată. ca modalitatea de încetare a aplicării unei legi penale se caracterizează prin faptul că. după care legea iese din uz. O lege nu se aplică decât pentru infracţiunile săvârşite în perioada de timp cuprinsă între data intrării în vigoare şi data scoaterii ei din uz. Cel mai frecvent. abrogarea rezultă în mod tacit din faptul că legea nouă. Intrarea în vigoare a unei legi penale se realizează prin două modalităţi: a) La data expresă prevăzută de lege (de obicei în dispoziţiile finale ale legii organice respective). care intră în vigoare.

după ieşirea ei din vigoare2. în defavoarea celei generale sau legea excepţională.I. Bucureşti. capitole. stare de război) care atrag ieşirea din uz a legilor prin care se incriminau mai aspru unele fapte săvârşite în conjunctura stării de necesitate1. Partea generală. când norma abrogată nu este înlocuită cu una nouă şi modificarea.3. situaţie în care se spune că avem un concurs de legi penale.9 Extraactivitatea legii penale În materia aplicării legii penale în timp.3. a) Abrogarea totală presupune scoaterea din vigoare a unei întregi legi penale.8 Concursul de legi penale În practica legislativă este posibil să fie în vigoare în acelaşi timp şi deci să fie active două sau mai multe legi penale care reglementează acelaşi fascicol de relaţii de apărare socială împotriva infracţiunilor. chiar o lege excepţională. 2. Există concurs de legi penale în timp atunci când două sau mai multe legi penale reglementează aceleaşi relaţii sociale. Ed. vol. 2. alta o lege penală specială. fie ulterior. Ed. va fi activă legea specială. Dongoroz şi colab. fie că este vorba de un cod penal sau de o lege specială. abrogarea poate fi totală sau parţială. Bucureşti.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ excepţionale (cataclisme naturale. adică schimbarea conţinutului legii sau completarea acesteia cu noi dispoziţii. V. 97-98. b) Abrogarea parţială acţionează atunci când se scot din vigoare numai anumite părţi (titluri. Academiei. uneori. Tratat. pe de o parte. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Societăţii Tempus & Asociaţia Română de Ştiinţe Penale. iar. în raport cu cea specială şi cea generală. În cazul concursului de legi penale. Din punctul de vedere al volumului de dispoziţii abrogate. 1. suprimarea. 2. ____________________________________________________________ 34 . extraactivitatea creează în fapt unele excepţii de la principiul activităţii legii penale şi anume: retroactivitatea şi ultraactivitatea. secţiuni sau articole) din legea ce este supusă schimbării. p. fie înainte de momentul intrării ei în vigoare. 2000.76-77. extraactivitatea este acceptată în mod excepţional şi ea constă într-o extindere a activităţii legii penale. Drept penal (Reeditarea ediţiei din 1939). p. una din legi fiind o lege penală generală. . Dongoroz. 1969. Prin efectele pe care le produce. V. În cazul abrogării parţiale distingem.

Dezincriminarea produce efecte retroactive chiar şi asupra pedepselor ce au fost executate în întregime.. pen. M. 2. Cr. autorii de drept penal consideră că au caracter retroactiv următoarele categorii de legi: a) Legea interpretativă care explică înţelesul unor dispoziţii ale legii anterioare. cu alte cuvinte. Independenţa Economică.37). Retroactivitatea. p. C. deşi ele nu erau prevăzute de lege în momentul săvârşirii faptei. aproape în unanimitate. 128-132. Retroactivitatea legii penale. p.. Dezincriminarea (abolitio criminis ) produce efecte retroactive nelimitate.cit. dincolo de momentul intrării lor în vigoare. Paşca. Mitrache. aflate în vigoare la data apariţiei normei de interpretare. Bucureşti.pen. Piteşti. potrivit prevederilor art. pe care legea veche nu le prevedea. cu privire la aceeaşi faptă. Boroi. în unele împrejurări. nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. în care se prevede că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. op. p.13 C. de aceea. a intervenit o lege nouă care prevede. Bulai. În doctrina penală1.. Mitrache.D.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ A. Ed. op. d) Legea penală mai favorabilă. anumite legi penale îşi extind eficacitatea în trecut.1/1997. b) Legile dezincriminatoare (abolitio criminis) care scot din sfera ilicitului penal anumite fapte care. 2007. R.128-132. aceste sancţiuni de drept penal asigurând o eficienţă sporită în lupta împotriva infracţionalităţii. V.69. ea va retroactiva în mod obligatoriu. Dacă legea nouă este mai favorabilă. pentru că s-ar încălca libertatea persoanei (Gh. având efectul unei veritabile reabilitări de drept ce înlătură pentru viitor efectele penale ale faptei dezincriminate. În doctrina noastră există şi păreri potrivit cărora asemenea legi nu mai pot fi retroactive datorită prevederilor constituţionale. legile retroactivează atunci când se aplică infracţiunilor ce au fost săvârşite înaintea intrării lor in vigoare. C. Manual de drept penal. A. p. Prima dintre aceste excepţii constă în fapul că. p.40.cit. op. B. Partea generală. În acest sens. op. Bulai. în raport de evoluţia stării infracţionale şi a realităţii socio-economice. Bulai.P.cit. dacă de la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi până la judecarea definitivă a acesteia.. Nistoreanu şi colab. Această lege are caracter retroactiv potrivit art. p. Caracterul retroactiv al legilor care prevăd măsuri de siguranţă sau măsuri educative2 se justifică datorită rolului preventiv al măsurilor de siguranţă şi al celui educativ al măsurilor educative.cit. 1. Măsurile de siguranţă şi aplicarea legii penale în timp. Agheniţei. c) Legile care prevăd măsuri de siguranţă sau măsuri educative au efect retroactiv.2 C. p. se aplică legea cea mai favorabilă.. Ed. 35 . acţionează retroactiv. N. nr. măsuri de siguranţă sau măsuri educative. C.12 alin. Universul Juridic. aceste măsuri urmează să fie luate faţă de făptuitor.70-75. 2007.94-95. Legea interpretativă trebuie să facă corp comun cu legea interpretată şi.

Caracter ultraactiv are şi legea mai favorabilă în cazul în care infracţiunea s-a comis când această lege era în vigoare. se aplică legea cea mai favorabilă. fie că este legea veche. în mod excepţional. în doctrină şi legislaţiile penale s-au promovat mai multe sisteme sau teorii. din aceste considerente. se apreciază ca necesară formularea unor criterii care să ajute la rezolvarea acestei probleme dificile.Legea penală şi principiile aplicării acesteia B. chiar şi după ce a ieşit din vigoare. dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. avându-se în vedere următoarele criterii: . Legile penale temporare sunt acele norme prin care se incriminează unele fapte grave.condiţiile de tragere la răspundere penală. Pentru rezolvarea acestei chestiuni. Procesul de stabilire a legii mai favorabile trebuie să se realizeze.natura şi durata sancţiunii. . numite situaţii tranzitorii. Teoria care a câştigat cei mai mulţi adepţi şi care s-a impus în cele din urmă şi în legislaţie a fost aceea a extraactivitaţii legii penale mai blânde sau principiul mitior lex.. comise în situaţii excepţionale şi trecătoare. legea veche care a acţionat până atunci să fie scoasă din vigoare. de asemenea. Potrivit dispoziţiei din art. Ultraactivitatea acţionează. trebuie să se aplice legea ale cărei dispoziţii sunt mai favorabile infractorului.condiţiile de incriminare a faptei. Practica demonstrează că este posibil ca o infracţiune săvârşită sub imperiul legii să nu fie pusă în urmărire sub acţiunea sa sau pe timpul urmăririi. ____________________________________________________________ 36 . b) Aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu faptele care nu au fost definitiv judecate. pen. în situaţiile la care se face referire. în cursul judecăţii în primă instanţă ori al judecăţii în apel sau recurs. făcând loc unei alte legi care reglementează aceeaşi situaţie în mod diferit. fie că aceasta este legea nouă. ori după judecare sau în cursul executării pedepsei. Aplicarea legii penale mai favorabile. iar urmărirea penală şi judecata au loc când în vigoare este o lege penală mai aspră. a) Noţiuni şi caracterizare. ea presupunând aplicarea legii penale în viitor. În asemenea împrejurări se pune problema de a şti dacă răspunderea penală se va rezolva potrivit reglementărilor legii vechi sau a acelora cuprinse în noua lege sub acţiunea căreia se prelungeşte. ( 1 ) C. C. Ultraactivitatea. Au caracter ultraactiv legile penale temporare sau excepţionale care pot fi aplicate şi după scoaterea lor din uz. potrivit căruia. 13 alin. . asupra faptelor care s-au săvârşit sub imperiul ei. Determinarea legii penale mai favorabile nu a fost şi nu este lipsită în practică de anumite dificultăţi şi tocmai.

se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii. atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege nouă care prevede o pedeapsă mai uşoară. în mod obligatoriu sau facultativ ( art. Potrivit prevederilor legale menţionate mai sus. sunt în curs de executare ori au fost deja executate în întregime. însă cu un conţinut sau limite diferite. ― Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive este reglementată în art. aceasta se va aplica obligatoriu şi asupra pedepselor definitive care nu au fost încă executate. în toate cazurile. Într-un asemenea caz. dacă nu au fost încă executate şi dacă nu mai sunt prevăzute în legea nouă. iar dacă sunt prevăzute şi în legea nouă.14 şi 15 C. Legea penală aplicabilă va fi. Potrivit prevederilor acestui articol. Dacă hotărârea de condamnare prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă. ele nu se mai execută. legea nouă care are limitele pedepsei mai mici.pen.15 C. Efectele aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile se extind şi asupra pedepselor care au fost deja executate. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune. fără a se putea depăşi maximul special al acesteia. iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul prevăzut de 37 . În conformitate cu dispoziţiile din Codul nostru penal. legea penală mai favorabilă se poate aplica şi asupra pedepselor definitive. a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară. se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile poate interveni atunci când.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ .termenul de prescripţie a răspunderii penale. Aceasta îşi găseşte consacrarea în art. c) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.14 C. care prevede condiţiile şi limitele în care pedeapsa definitivă poate fi redusă în cazul intrării în vigoare a unei legi care este mai favorabilă. ― Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. prevăzut în noua lege. iar legea nouă prevede pentru acea faptă închisoarea.). măsurile de siguranţă şi măsurile educative pronunţate. pedeapsa aplicată se va înlocui cu amenda. lege care va acţiona retroactiv asupra pedepselor definitive pronunţate sub imperiul legii vechi. În cazul în care legea nouă prevede în locul închisorii numai amenda.pen. Codul penal mai prevede că pedepsele complementare. dacă pedeapsa aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea respectivă. pen. ea se va reduce la acest maxim.

infractorul a fost condamnat la 9 ani închisoare. pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea pedepsei proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.10. § 4. Pedeapsa prevăzută în hotărârea de condamnare se reduce. cu o treime. şi în Titlul II (art. 22-766) al Legii nr.Legea penală şi principiile aplicării acesteia legea nouă. b) pasivă – când se acordă extrădarea. Extrădarea este actul bilateral prin care un stat. Studiu individual Studiază dispoziţiile legale menţionate mai sus pentru a fi în măsură să răspunzi la următoarele: 1. iar legea nouă sancţionează aceeaşi faptă cu închisoarea între 3-10 ani. Extrădarea poate fi: a) activă – când se cere extrădarea. Având în vedere pericolul social al faptei. Care sunt condiţiile în care se poate solicita ori acorda 38 . În cazul în care se va hotărî să procedeze la reducere. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive va opera şi asupra foştilor condamnaţi care au executat pedeapsa până la data intrării în vigoare a legii noi care este mai blândă.9 C. al făptuitorului. Această reducere a pedepsei va putea avea efecte asupra altor instituţii de drept penal ce operează în favoarea fostului condamnat. precum şi timpul cât a executat din pedeapsă. vom lua un caz ipotetic în care legea veche prevede pentru infracţiunea respectivă o pedeapsă între 5-15 ani. în acest caz.19 din Constituţia României. cum ar fi: reabilitarea sau excluderea stării de recidivă. predă la cererea altui stat pe acel infractor pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat. Extrădarea este reglementată în art. art.3. instanţa va putea coborî pedeapsa cu cel mult 3 ani deoarece proporţia în care s-a redus maximul special în noua lege este de o treime în raport cu cel din vechea lege. EXTRĂDAREA 2. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Pentru exemplificare. conduita lui după condamnare sau în timpul executării pedepsei.pen. În caz de reducere. pe al cărui teritoriu s-a refugiat un infractor. fie reducerea pedepsei. indiferent de durata pedepsei efectiv executate. instanţa poate dispune fie menţinerea.

2. aşa cum este formulată în art. Aplicarea legii penale române potrivit principiului universalităţii presupune: A.Legea penală şi principiile aplicării acesteia extrădarea? 2. Legile penale temporare: A. Au caracter retroactiv. Fapta să fie prevăzută ca infracţiune numai de legea penală română. C. Care este sistemul de acordare a extrădării consacrat de legislaţia noastră? 4. deoarece singura autoritate să adopte legi este Parlamentul. semnifică dispoziţia cu caracter penal cuprinsă în legi şi decrete. B..pen. Infracţiunea să fie săvârşită în ţară în intregime. cât şi ultraactiv. este criticabilă. B. în accepţiunea ei restrânsă. Care este ordinea de preferinţă în acordarea extrădării? Sinteză Legea penală. TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. RĂSPUNSURI 1. Au atât caracter retroactiv. B 39 . Interpretarea şi aplicarea legii penale sunt operaţiuni complexe şi uneori chiar dificile pentru organele judiciare penale (organele de urmărire penală şi instanţele de judecată). Să existe dubla incriminare.141 C. Ce presupune principiul specialităţii? 3. B 2. Au caracter ultraactiv. Această definiţie. C.

C. C. Bucureşti. All.Legea penală şi principiile aplicării acesteia LUCRARE DE VERIFICARE: Elaborează un eseu de trei pagini care să evidenţieze excepţiile de la principiul teritorialităţii. Partea generală.H.Bulai. 40 . Ed.Boroi. Drept penal român. Codul penal. Gh.N.Bulai. Partea generală. 4. Drept penal. Ed. Drept penal. 1997. Manual de drept penal. Partea generală. 2. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1.Mitrache.H. 2006. Ed. 6. Bucureşti. Partea generală. Manual de drept penal. C. Ivan. 2008. 2007. 5. Bucureşti. C.Beck. Universul Juridic. Bucureşti.Bulai. Cr. C. Universul Juridic. Ed. Ed. Partea generală. B. A.Mitrache. 2007. Bucureşti.Beck. 3.

C..... Bulai. ● să prezinţi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Noţiunea legală Având în vedere importanţa deosebită a instituţiei infracţiunii în cadrul dreptului penal..... Bulai..1/1969. Antoniu.. prevăzută de legea penală cu elementele sale componente şi care defineşte o anumită infracţiune. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii ..... Revista ..Studii şi Cercetări Juridice” nr. 3.....146..Infracţiunea Unitatea de învăţare nr.. 143.2.....cit......... legiuitorul a definit pentru prima dată noţiunea generală de infracţiune prin trăsăturile ei esenţiale3..3....... 17 C..1.. Într-o altă accepţiune.cit...Studii şi Cercetări Juridice” nr... Revista .3 INFRACŢIUNEA Cuprinsul unităţii. Sinteze asupra noului Cod penal........ G.1... 2/1980..145.. p... TRĂSĂTURILE ESENŢIALE ALE INFRACŢIUNII 1. Reflecţii asupra conceptului de infracţiune.pen.1.. ● să analizezi conţinutul infracţiunii.15........... p.. 3...1.....41 3.. Noţiunea de infracţiune....... p......3 vei fi capabil: ● să defineşti noţiunea de infracţiune. 3.... N..... p.. conceptul de infracţiune desemnează faptă descrisă2...... săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”..2....... op...2.1. 3..3 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr.....44 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. Bulai... C... V. B........... Potrivit art.. ● să clasifici conţinuturile de infracţiune.. op..... 41 ....: „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. 3............. 2. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE 3... Conţinutul infracţiunii... Conceptul de infracţiune Infracţiunea este săvârşirea actului de conduită interzis prin norma incriminatoare1.. Dongoroz.41 3..

o manifestare a sa în sfera realităţii. FAPTA CARE PREZINTĂ PERICOL SOCIAL 3. de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.3 Pericol social generic (abstract) şi pericol social specific (concret) În ştiinţa dreptului penal şi în legislaţie se face distincţie între pericolul social generic al infracţiunii şi pericolul social concret. Fapta poate consta într-o acţiune sau inacţiune.pen. pentru a decide. § 2. Ivan. op. de pe o parte. este aceea de a fi o faptă care prezintă pericol social. Săvârşirea unei fapte O primă trăsătură esenţială a infracţiunii ce se degajă din definiţia dată în art. ţinând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale. dacă fapta incriminată prezintă gradul de pericol social corespunzător raportat la importanţa valorii ocrotite prin această incriminare. Bucureşti. adică să fie periculoasă pentru societate. p. 3.2. ____________________________________________________________ 42 . Fapta reprezintă un act de conduită exterioară a omului. 2. iar pe de altă parte. Pericolul social al faptei Pentru a constitui infracţiune.Infracţiunea § 1.2.) şi pentru a cărei sancţionare este necesară aplicarea unei pedepse. 2007. Pericolul social concret este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârşită şi este evaluat in concreto de organele judiciare penale. C.1.2. 3. FAPTA SĂVÂRŞITĂ CU VINOVĂŢIE 1.1 C. Beck. se prevede că. Pericolul social generic este evaluat de legiuitor in abstracto.. de împrejurările în care s-a comis fapta incriminată2. fapta care prezintă pericol social este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală (art.17 C.153-154. în înţelesul legii penale. fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social. Bulai.pen. Individualizarea pedepsei. În dispoziţia din art.124.2. Gh. H. cât de ridicat este acel grad de pericol şi deci care ar fi limitele de pedeapsă care ar oglindi corespunzător această gravitate1. C. p.pen.cit.18 C. Ed.

(1) pct.5 Formele vinovăţiei Ca trăsătură esenţială a infracţiunii. 19 alin.b) C.a) C.8 Praeterintenţia Praeterintenţia (intenţia depăşită) este o formă mixtă de vinovăţie. Academiei Române.2.2 lit. rezultat care nu mai este urmărit. a) Culpa cu prevedere (uşurinţă. Ed. ci a sperat în mod neîntemeiat că el nu se va produce [art.pen.). 3. (1) pct.]. priveşte săvârşirea faptei cu vinovăţie. Bucureşti. 2002. Vinovăţia reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia1. La acestea se mai adaugă şi o formă mixtă – praeterintenţia sau intenţia depăşită.4 Noţiune O a doua trăsătură esenţială a infracţiunii ce se degajă din definiţia legală a acesteia (art.a) C.pen.pen.pen. G.19 alin.― se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei de către făptuitor şi urmărirea acestui rezultat prin săvârşirea faptei. ― se caracterizează prin prevederea rezultatului de către făptuitor.(1) pct.].2.19 alin.(1) pct. a) Intenţia directă ―prevăzută în art. ce cuprinde intenţia şi culpa reunite. b) Culpa simplă (greşeala) există atunci când făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale.1 lit.2.pen.2. ediţia a doua. 3.2 lit. 3.2.20-27. temeritate) există atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale. ci este acceptată doar eventualitatea producerii lui. b) Intenţia indirectă ― art.1 lit. 3.19 alin. deşi trebuia şi putea să-l prevadă [art.6 Intenţia Intenţia este cunoscută în doctrină şi în legislaţie sub două modalităţi: directă şi indirectă. Vinovăţia penală. Antoniu.b) C. Praeterintenţia se realizează prin 1. nu a acceptat însă acest rezultat. vinovăţia îmbracă două forme principale: intenţia şi culpa.Infracţiunea ____________________________________________________________ 3.17 C. ____________________________________________________________ 43 .7 Culpa Culpa este cunoscută în doctrină şi în legislaţie sub două modalităţi: culpa cu prevedere şi culpa simplă. p.

3. a socotit fără temei că nu se va produce1. situate în exteriorul infracţiunii.9 Elementul legal al infracţiunii Această trăsătură esenţială arată că pentru existenţa infracţiunii nu este suficient să existe o faptă care prezintă pericol social şi este săvârşită cu vinovăţie.3 CONŢINUTUL INFRACŢIUNII 3.la subiecţii infracţiunii. I. dar la un alt nivel. cea de-a doua exprimă tot pe baza unei operaţii de generalizare.preexistente. b) după cum condiţiile conţinutului infracţiunii vizează substanţa activităţii incriminate ca manifestare fizică şi psihică ori se raportează la stări. Condiţiile conţinutului infracţiunii pot fi clasificate după următoarele criterii: a) după factorii la care se referă se disting: – condiţii privitoare . R. . § 3. FAPTA PREVĂZUTĂ DE LEGEA PENALĂ 3.Infracţiunea ____________________________________________________________ săvârşirea unei fapte cu intenţie şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei. rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei. . ____________________________________________________________ 44 .P. acestea se clasifică în: – condiţii intrinseci. situaţii.81.la obiectul infracţiunii.concomitente. deoarece nu l-a prevăzut sau deşi l-a prevăzut.1/1996. . p. . ci mai trebuie ca această faptă să fie prevăzută de legea penală ca infracţiune şi sancţionată ca atare.2. etc.3. . 1. împrejurări.la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii. M.la actul de conduită. nr.subsecvente. – condiţii extrinseci . Unele observaţii privind praeterintenţia. Michinici. ansamblul condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracţiune.1 Noţiunea conţinutului infracţiunii Trebuie precizat că noţiunile de infracţiune şi de conţinut de infracţiune nu se identifică. Cea dintâi dă expresie ―ca urmare a unei operaţii de generalizare― trăsăturilor esenţiale ale oricărei infracţiuni.D.

Uneori conţinutul constitutiv se identifică cu conţinutul juridic.3 Structura conţinutului generic al infracţiunii Vizează următoarele elemente: – obiectul infracţiunii. aşa cum este descris de norma de incriminare a faptei şi cuprinde totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru existenţa unei anumite infracţiuni. . Conţinuturile tipice sunt acele conţinuturi care cuprind toate condiţiile ce alcătuiesc conţinutul juridic al infracţiunii.conţinuturi simple.3.latura subiectivă. Conţinutul juridic este conţinutul propriu-zis al infracţiunii. condiţiile sunt: – esenţiale. se face distincţie între conţinuturi de bază (tip) şi conţinuturi agravate sau atenuate. Conţinuturile atipice corespund tentativei şi actelor pregătitoare ca forme de săvârşire a infracţiunii ori actelor de participare la comiterea unei infracţiuni ca instigator sau complice. .conţinuturi complexe. b) După variantele de incriminare a faptei. 3. d) După formele infracţiunii: .2 Clasificarea conţinuturilor de infracţiune Criterii: a) După structură. c) După criteriul structurii juridice: . fiind alcătuit din ansamblul condiţiilor referitoare la latura obiectivă şi la latura subiectivă a infracţiunii. conţinutul de infracţiune se clasifică în conţinut juridic şi conţinut constitutiv.conţinuturi atipice. Sarcină de lucru: Analizează condiţiile folosite la alcătuirea diferitelor conţinuturi de infracţiune. 3.latura obiectivă.3. – subiecţii infracţiunii. ____________________________________________________________ 45 . Conţinutul constitutiv este o parte –cea principală– a conţinutului juridic.conţinuturi tipice. – circumstanţiale.Infracţiunea ____________________________________________________________ c) după importanţa şi rolul pe care îl au pentru existenţa infracţiunii. – locul şi timpul săvârşirii infracţiunii. – actul de conduită cu cele două laturi . .

3.5 Subiecţii infracţiunii Subiecţii infracţiunii sunt persoanele implicate în săvârşirea unor infracţiuni fie prin comiterea acesteia. fie prin suportarea consecinţelor. corpul persoanei) asupra căreia se îndreaptă acţiunea sau inacţiunea incriminată. 3. cât şi cea care săvârşeşte o tentativă pedepsibilă sau care participă la comiterea faptei penale în calitate de autor.4 Obiectul infracţiunii Prin obiect al infracţiunii se înţelege valoarea socială şi relaţiile sociale formate în jurul şi datorită acestei valori.3. Unele infracţiuni presupun pe lângă obiectul juridic –fără de care nu poate fi concepută nicio faptă penală– şi un obiect material sau nematerial. Subiectul activ – persoana care a comis o faptă ce constituie infracţiune. un animal. împotriva cărora se îndreaptă fapta ce constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea infracţiunii. Condiţii generale ale subiectului activ sunt următoarele: a) să fie o persoană fizică sau o persoană juridică.3.Infracţiunea ____________________________________________________________ Sarcină de lucru: Efectuează o comparaţie între conţinutul generic şi conţinutul specific al infracţiunii. ____________________________________________________________ 46 . După modul de implicare a lor în comiterea infracţiunii. Forme ale obiectului infracţiunii: a) Obiectul juridic generic sau de grup desemnează obiectul juridic comun unui grup de infracţiuni. Obiectul juridic este criteriul care a servit legiuitorului la gruparea infracţiunilor din partea specială a Codului penal. a răului cauzat prin săvârşirea ei. c) Obiectul material sau nematerial. Potrivit dispoziţiilor art. instigator sau complice.278/2006). Prin obiect material al infracţiunii se înţelege entitatea materială (un obiect. specific fiecărei infracţiuni. b) Obiectul juridic specific (individual) desemnează obiectul juridic propriu-zis al infracţiunii. A. subiecţii infracţiunii sunt de două feluri: activi şi pasivi. Subiectul activ al infracţiunii este atât persoana care comite o infracţiune consumată.191 (introdus în Codul penal prin Legea nr.

factorul intelectiv. În unele cazuri existenţa infracţiunii sau a unei ___________________________________________________________ 47 . În cazul anumitor infracţiuni subiectului activ i se cere să îndeplinească pe lângă cele patru condiţii generale şi o condiţie specială. a) Noţiune: Subiectul pasiv (persoana vătămată) este acea persoană fizică sau juridică titulară a valorii sociale căreia i s-a adus atingere prin săvârşirea faptei penale.pen. al infracţiunii B. c) Responsabilitatea. ce constă în capacitatea persoanei de a înţelege. răspund pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. De exemplu: .la existenţa infracţiunii de delapidare. administrator. dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.pentru existenţa infracţiunii de trădare. Art. de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. b) condiţia de vârstă. conform hotărârii luate şi nu sub constrângere asupra conştiinţei voinţei sale.pen. . b) Condiţii speciale. subiectul trebuie să fie funcţionar – gestionar. Condiţiile speciale sunt cerute de legea penală numai pentru autor şi ele trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală. Condiţiile speciale ale subiectului activ. a suferit răul (vătămarea) produs prin comiterea acesteia. Subiectul pasiv. de a le putea dirija în mod conştient. Art. în care se arată că fapta prevăzută de legea penală săvârşită de o persoană iresponsabilă nu constituie infracţiune.. d) Libertatea de voinţă şi acţiune. a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat. mai precis să aibă o anumită calitate specială. ce constă în aptitudinea persoanei de a fi stăpână pe faptele sale.factorul volitiv. . Responsabilitatea presupune existenţa obligatorie a doi factori: . etc. 48 C.Infracţiunea ____________________________________________________________ persoanele juridice. subiectul trebuie să fie cetăţean român. 99 alin.99 alin.(1) C. cu excepţia statului. prevede că minorul cu vârsta într 14-16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. O altă condiţie ca o persoană să fie subiect activ este aceea ca să fi putut acţiona în mod liber.pen. prevede că minorul cu vârsta mai mică de 14 ani nu răspunde penal. deoarece nu are capacitatea să înţeleagă semnificaţia socială a faptelor şi să-şi manifeste în mod conştient voinţa. (2) C. Această condiţie rezultă indirect din prevederile art. După vârsta de 16 ani orice persoană fizică răspunde penal.

c) legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea ce constituie elemental material şi urmarea imediată. Determinarea locului săvârşirii infracţiunii se face potrivit dispoziţiilor art. 3. b) urmarea imediată. Latura obiectivă. Sarcină de lucru: Precizează infracţiunea.3. săvârşirea faptei într-un anumit loc sau timp etc.3. De exemplu: .30 alin.7 Timpul comiterii infracţiunii Durata săvârşirii infracţiunii cunoaşte două limite: limita minimă care coincide cu începerea executării rezoluţiunii infracţionale şi limita maximă ce se identifică cu momentul în care activitatea ilicită a luat sfârşit. latura obiectivă a acesteia are în componenţa sa. .8 Laturile conţinutului constitutiv A. privind criteriul zis al ubicuităţii şi ajută la stabilirea competenţei teritoriale a organelor judiciare [art.). constând în acţiunea sau inacţiunea incriminată. următoarele componente: a) elemental material.pen.la infracţiunea de ultraj – subiectul pasiv trebuie să fie un funcţionar care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. care se plasează totdeauna în spaţiu.(4) C. b) Urmarea imediată sau rezultatul faptei constă în modificarea pe ____________________________________________________________ 48 . se realizează într-un anumit loc. a) Elementul material desemnează actul de conduită interzis prin norma de incriminare.143 C.pr.Infracţiunea ____________________________________________________________ variante agravate a acesteia este condiţionată de o anumită calitate a subiectului pasiv. importanţa stabilirii timpului în care s-a săvârşit 3. La orice infracţiune.3.la infracţiunea de seducţie – subiectul pasiv trebuie să fie o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani.] 3.pen.6 Locul săvârşirii infracţiunii Infracţiunea este o faptă a omului. Acesta poate fi însoţit de anumite cerinţe esenţiale care îl întregesc (de pildă. în mod obligatoriu.

Existenţa elementelor laturii subiective a infracţiunii nu poate fi presupusă. Cu intenţie. vol .. V.cit. Dongoroz şi colab. pe cale de consecinţă. la care sunt ataşate. Partea specială. Întotdeauna doar din culpă. se săvârşesc: A. TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect. Bucureşti. Latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii cuprinde totalitatea condiţiilor privitoare la atitudinea psihică a făptuitorului – sub raportul conştiinţei şi voinţei sale – faţă de materialitatea faptei săvârşite. 2. Academiei. p. 1. C. Fapta constând într-o acţiune săvârşită cu intenţie constituie infracţiune: A. Întotdeauna. Ed. punerea în executare a acesteia. B. Mobilul infracţiunii este acel impuls intern din care se naşte rezoluţia infracţională şi. Numai dacă se prevede expres în lege. iar din culpă când în lege se prevede în mod expres aceasta. ea trebuie dovedită întotdeauna. ____________________________________________________________ 49 . op. Întotdeauna doar cu intenţie. Scopul reprezintă finalitatea urmărită de făptuitor prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii. uneori. Infracţiunile comisive ca infracţiuni de acţiune. Gh. 2. 13. B. În literatura de specialitate s-a arătat că în structura laturii subiective a infracţiunii intră totdeauna ca element component elementul subiectiv. Explicaţii teoretice ale Codului penal român.III. Ivan..Infracţiunea ____________________________________________________________ care acţiunea sau inacţiunea făptuitorului o produce în lumea exterioară1. una sau mai multe condiţii – cerinţe esenţiale privind mobilul sau motivele care l-au determinat pe făptuitor sau existenţa premeditării2 ori scopul. 1971. c) Legătura de cauzalitate reprezintă relaţia de la cauză la efect care trebuie să existe între acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată. p. 134. C. 1. Niciodată. condiţii cerute de lege pentru ca acea faptă să constituie infracţiune. B.

] 3.] 4. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Fapta constând într-o inacţiune constituie infracţiune: A. Conţinutul generic al infracţiunii însumează trăsăturile caracteristice comune tuturor conţinuturilor specifice ale infracţiunilor. este o construcţie logică obţinută prin generalizare. Când este săvârşită fără vinovăţie.formularea unui punct de vedere personal legat de problema pusă în discuţie.condiţiile răspunderii penale a persoanelor juridice.Infracţiunea ____________________________________________________________ 3.] LUCRARE DE VERIFICARE Elaborează un eseu de cinci pagini având următorul titlu: “Răspunderea penală a persoanei juridice” Plan de idei pentru elaborarea eseului: .pen. Numai din culpă cu prevedere. Numai din culpă fără prevedere. Infracţiunile omisive ca infracţiuni de inacţiune. 4. infracţiunea este fapta care prezintă pericol social.(3) C. Fie cu intenţie.19 alin. RĂSPUNSURI 1.pen. Când este săvârşită în caz fortuit.(2) C. ____________________________________________________________ 50 . C.problema răspunderii penale a persoanei juridice.pen. B [ soluţia se desprinde din dispoziţiile art.19 alin. C [ soluţia se desprinde din dispoziţiile art. B. C [ soluţia este prevăzută în dispoziţiile art.pen.(2) C.situaţia persoanei fizice care a contribuit la comiterea aceleiaşi infracţiuni. C. Când este săvârşită cu intenţie. B.] 2. fie din culpă. SINTEZĂ În concepţia leguitorului român. . se săvârşesc: A. B [ soluţia se desprinde din dispoziţiile art. . .19 alin.19 alin.(3) C.

Boroi. Bucureşti. C. C.Beck. Ed. 2. Ed. Manual de drept penal. 4. C. Partea generală. Manual de drept penal. Ed. Bucureşti. Drept penal român. Universul Juridic.H. 2007. Bucureşti.H.Bulai. Ed. C. ____________________________________________________________ 51 .Bulai.N. 2007. Universul Juridic.Beck.Mitrache. Codul penal. 2006. 1997. Ivan. Gh. 2007. 7.Beck. Ivan.Bulai. Partea generală. Individualizarea pedepsei. 5. Ed.H. Partea generală. 2008. Cr. Ed. 6. A. Gh. B. Bucureşti. Drept penal. C.Mitrache. Partea generală. Bucureşti. All. Bucureşti. Partea generală. C.Infracţiunea ____________________________________________________________ BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. Drept penal. 3.

.....formele infracţiunii.......1 Fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale Sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infracţională din momentul celei dintâi materializări a hotărârii de a săvârşi infracţiunea până în momentul producerii integrale a rezultatului acesteia..........1 Desfăşurarea activităţii infracţionale........tentativa....... c) momentul luării hotărârii... ● să defineşti: ..................... 4 vei fi capabil: ● să prezinţi fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale.......................4 Infracţiunea consumată .. subiectul se decide. ...actele pregătitoare.problema incriminării şi sancţionării formelor infracţiunii. 4.52 4..... ● să analizezi: ..........2 Actele pregătitoare..............54 4... ● să clasifici formele infracţiunii....... 4 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr.................. ____________________________________________________________ 52 ........ ● să identifici condiţiile tentativei.... ................................... După ce a chibzuit cu privire la oportunitatea săvârşirii faptei. ....... În cadrul acestei perioade se pot distinge trei momente sau faze: a) momentul conceperii infracţiunii... . ............infracţiunea fapt epuizat.. 4 FORMELE INFRACŢIUNII ___________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 4. .......3 Tentativa .. A.....1.....53 4.......modalităţile actelor pregătitoare.1 Desfăşurarea activităţii infracţionale 4................ Perioada internă. b) momentul deliberării (chibzuinţei).... ia hotărârea de a comite infracţiunea....57 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr..infracţiunea fapt consumat..Formele infracţiunii ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr..modalităţile tentativei....

op. cu toate actele care o compun. s-a produs rezultatul definitiv. 4. a încercat să-l prevină1. procesul de înfăptuire a hotărârii infracţionale parcurge mai multe faze: a) faza actelor preparatorii. incriminând fapta. Bulai.. în baza hotărârii luate. b) faza actelor de executare.cit. inclusiv simpla exprimare orală a gândului de a săvârşi infracţiunea.2. constând în vătămarea sau starea de pericol pe care legea penală. în care se efectuează acţiunea tipică în materialitatea ei. b) forma tentativei. 390. care cuprinde toate acele acte ce pregătesc săvârşirea acţiunii tipice. B. c) faza urmărilor. Temă de reflecţie: Care sunt cazurile în care perioada internă ar putea avea uneori o latură sau fază externă? 4.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ Perioada internă este specifică numai infracţiunilor intenţionate şi se desfăşoară exclusiv în mintea subiectului. nu cade sub incidenţa legii penale şi nu se sancţionează. ____________________________________________________________ 53 . În timpul perioadei externe. Nimic din ceea ce se petrece în perioada internă.1 Actele pregătitoare (preparatorii) 1. C. care începe din momentul în care acţiunea tipică a fost efectuată integral şi durează până când s-a produs rezultatul. p.2 Actele pregătitoare 4.1. îi corespunde o formă infracţională distinctă. a ajuns la punctul său final şi de asemenea. d) forma faptului epuizat. Perioada externă. Această perioadă începe din momentul în care persoana care a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune păşeşte la prima manifestare externă prin care tinde la înfăptuirea rezoluţiei şi sfârşeşte în momentul când activitatea fizică voită. c) forma faptului consumat. Răspunderea penală intervine numai pentru săvârşirea unor fapte concrete. Se disting astfel: a) forma actelor preparatorii.2 Formele infracţiunii Fiecare fază de desfăşurare a activităţii infracţionale în perioada externă.

: cumpărarea unei arme în vederea săvârşirii faptei de omor). Teza incriminării actelor preparatorii susţine necesitatea incriminării acestor acte. Sarcină de lucru: Analizează tezele incriminării şi neincriminării actelor preparatorii. Potrivit acestor dispoziţii. deoarece ele rămân în afara faptei şi nu se înscriu în antecedenţa cauzală propriu-zisă a rezultatului infracţional1.3. Problema incriminării actelor pregătitoare este controversată în doctrina penală.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ Sunt acele acte efectuate în vederea realizării laturii obiective a infracţiunii pe care subiectul a hotărât să o comită. .luarea de măsuri în vederea îngreunării descoperirii faptei ce se va comite sau în vederea asigurării folosului ce va rezulta din infracţiune. că actele pregătitoare nu trebuie să fie incriminate. ţinând seama de pericolul social pe care ele îl prezintă. B. A.1 Noţiune Fiind forma de infracţiune care se situează în faza de executare a 1. ____________________________________________________________ 54 . actele pregătitoare se pot înfăţişa sub una din următoarele modalităţi: . p. op. Modalităţile actelor pregătitoare. care sunt modalităţile acestora. Incriminarea actelor pregătitoare.. 393-394. În cadrul acestei teze se disting două variante: a) a incriminării nelimitate şi b) a incriminării limitate a actelor de pregătire. Codul penal în vigoare a consacrat sistemul neincriminării actelor de pregătire. Teza neincriminării actelor preparatorii susţine. Bulai.cit. producerea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor necesare săvârşirii infracţiunii (de ex.procurarea. . o face însă numai parţial în anumite texte din Partea specială sau acestea sunt cuprinse în unele texte ale legilor penale speciale.3 Tentativa 4. în mod contrar. actele de pregătire sunt: materiale şi morale. 4. C. Codul penal nu defineşte actele pregătitoare şi nu arată în cuprinsul Părţii generale a Codului penal. După natura lor.culegerea de date sau informaţii de natură să facă posibilă ori să uşureze săvârşirea infracţiunii.

imposibilitatea determinată fie de inaptitudinea absolută a mijloacelor folosite de a produce rezultatul. 1. fie de inexistenţa absolută a obiectului infracţiunii.Bulai. După criteriul gradului de realizare a acţiunii infracţionale se disting următoarele modalităţi: a) Tentativa neterminată sau întreruptă se realizează în situaţia în care executarea faptei care constituie elementul material al infracţiunii a fost oprită şi împiedicată să se desfăşoare până la capăt.. Din noţiunea dată tentativei rezultă următoarele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească: a) existenţa unei hotărâri sau rezoluţii de a săvârşi o infracţiune. Mitrache.. C.]. A. B. dar şi la producerea rezultatului urmărit de făptuitor. b) rezoluţia infracţională să fie pusă în executare.242-244. Cr.147-148.430.cit. Boroi. Tentativa. p.. A. (1) C. ca de altfel şi în legislaţie. în fine. dar rezultatul caracteristic pentru infracţiunea tip nu s-a produs.cit. op. C.176. op. d) Tentativa improprie se caracterizează. p. deşi executarea a fost efectuată în întregime [art. Ed. prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite. în opoziţie cu tentativa proprie.cit. iar nu inaptitudinii absolute a mijloacelor sau inexistenţei absolute a obiectului. activitatea de realizare a hotărârii infracţionale este proprie sau aptă să ducă nu numai la efectuarea în întregime a activităţii infracţionale. Condiţiile tentativei. Mitrache.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ infracţiunii. cauze care au făcut ca producerea rezultatului să nu fie posibilă. b) Tentativa terminată sau fără efect se realizează atunci când acţiunea tipică a fost executată în întregime. N. p. în sensul că această imposibilitate se datorează insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite sau lipsei accidentale a obiectului material al infracţiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află. tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. p. ____________________________________________________________ 55 .. 1995. sub raportul mijloacelor utilizate de făptuitor şi al prezenţei obiectului material al infracţiunii. precum şi prin lipsa obiectului material al infracţiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află. Bulai. Modalităţile tentativei. C.pen. Tentativa relativ improprie se caracterizează prin imposibilitatea numai relativă a producerii rezultatului. Antoniu. p. op. se face însă distincţie între tentativa relativ improprie şi tentativa absolut improprie1. Bulai. c) executarea să fie întreruptă ori să nu-şi producă rezultatul. În teoria dreptului penal. B. fie. 20 alin. G. c) Tentativa proprie există atunci când. datorită modului absurd în care este concepută executarea. Societăţii Tempus.cit. executare care a fost însă întreruptă ori nu şi-a produs efectul. op. Bucureşti.402. Tentativa absolut improprie se caracterizează prin imposibilitatea absolută a producerii rezultatului urmărit.

dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ C. p. Desistarea reprezintă renunţarea de bună voie din partea făptuitorului la continuarea acţiunii incriminate. p.cit. din propria iniţiativă a făptuitorului. op.(2) C. Despre convertirea faptului putativ în tentativă în materia infracţiunii de omor.pen. nr. 3.(1) C. lipsindu-i acest caracter în realitate1. În doctrina penală se mai face distincţie între tentativa absolut improprie şi infracţiunea putativă în care fapta săvârşită are caracter penal numai în mintea făptuitorului. C. ____________________________________________________________ 56 . adică cu privire la toate infracţiunile.D..21 alin.]. 1. Mitrache.]. Mitrache.21 alin. p. (2) C. după terminarea săvârşirii faptei. Totuşi.239-240. Infracţiunea putativă. Cr. Sancţionarea tentativei. Întreruperea executării acţiunii ca şi împiedicarea producerii rezultatului în cazul în care executarea a fost dusă până la capăt. Codul penal în vigoare a consacrat concepţia incriminării limitate a tentativei şi anume acolo unde legea prevede explicit aceasta [art. Teoriile cunoscute în doctrina penală privind sancţionarea tentativei sunt: teoria parificării pedepsei pentru tentativă cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată şi teoria diversificării pedepselor. 2. E.226-228.cit.247-249. op...22 alin. Legiuitorul român a adoptat-o pe cea din urmă. p. Sarcină de lucru: Analizează criteriile de distincţie între actele preparatorii şi actele de executare.]. Făptuitorul care se găseşte într-una din aceste situaţii nu va fi pedepsit pentru tentativa săvârşită. A. au pe planul dreptului penal valoarea unor cauze de nepedepsire3 [art. A. Împiedicarea producerii rezultatului constă într-o acţiune a făptuitorului care. Incriminarea tentativei.pen.(1) C. împiedică producerea rezultatului. op. Mitrache.cit. C. p. se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune [art.]. C. p.22 alin.. op. Bulai. Tentativa. F.pen.pen. sancţionând tentativa în limite mai reduse decât infracţiunea consumată [art.. b) incriminarea limitată.cit.cit. Antoniu.2/1994.404. D. op. G. Boroi. adică numai în cazul infracţiunilor grave2.149.54-56. Mitrache. Filipaş. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. Cr.P. dar înainte de descoperirea acesteia. R. În doctrina penală şi în legislaţie sunt cunoscute două concepţii privind incriminarea tentativei: a) incriminarea nelimitată.

cit. Comisive. Săvârşite cu intenţie. după ce aceasta a atins momentul consumării2. după momentul consumării faptei. C. 2. Pot avea tentativă infracţiunile: A. Temă de reflecţie: Ce sunt actele de executare calificate? TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect. B. fie prin amplificarea rezultatului produs iniţial. 2. Dongoroz.4 Infracţiunea consumată 4.cit.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ 4. fie prin continuarea activităţii infracţionale însăşi.244. p. Bulai.2 Infracţiunea fapt epuizat Se caracterizează prin producerea. Infracţiunile comisive 1.. Nu pot avea tentativă infracţiunile: A.4. op. în raport cu fazele desfăşurării activităţii infracţionale. Din culpă. V. C. Ea se realizează atunci când activitatea infracţională a dus la producerea rezultatului infracţional urmărit şi prezintă toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii în configuraţia tipică a acesteia1. ____________________________________________________________ 57 . La care elementul material se realizează prin vorbe.4.1 Infracţiunea fapt consumat Reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii. a unor urmări noi. B. Omisive. op. aceste urmări noi continuă să se producă până în momentul epuizării faptului. 1. p..409. Tratat. C. 4.

Drept penal. în cazul celor omisive. Bucureşti. Manual de drept penal. Ed. Universul Juridic. Universul Juridic. Partea generală. 2008.H. 4. La infracţiunile săvârşite cu praeterintenţie. 6.Bulai.N. 2006. Bucureşti. Manual de drept penal. C.Beck. Partea generală. Bucureşti. C. Ed.Bulai. odată cu neîndeplinirea obligaţiei de a face se şi consumă infracţiunea) 2. La infracţiunile comisive. A.H. All. B 3.Bulai. 5. b) forma tentativei. în ceea ce priveşte latura sa obiectivă. Drept penal. Bucureşti. Ed. c) forma faptului epuizat. Drept penal român. La infracţiunile săvârşite cu intenţie. B. A (doar infracţiunile comisive pot avea tentativă. C. 2007. Codul penal. Ivan. 2007.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ 3.Beck. în raport cu fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale.Mitrache. Se disting astfel: a) forma actelor preparatorii. C. Cr. 1997. Tentativa nu este posibilă: A. Ed. C. B Sinteză Prin forme ale infracţiunii se înţeleg formele pe care infracţiunea le poate îmbrăca. ____________________________________________________________ 58 . B. Partea generală. RĂSPUNSURI 1.Boroi. Partea generală. 2. Gh. forma actului consumat. Ed. C. 3. Partea generală. Bucureşti. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1.Mitrache.

5. 5 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr... ● să prezinţi formele pluralităţii de infractori.. Vasiliu şi colab.424..183... Pluralitatea naturală sau pluralitatea necesară2 este forma 1.. op.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr... V. ● să prezinţi tratamentul penal al participaţiei.cit.. ● să analizezi: .. în Codul penal comentat şi adnotat... Comentariu..59 5. V. 5. Bulai... . ● să caracterizezi participaţia penală proprie.. de T.. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori ..2..cit.. Spre deosebire de aceasta.. Dongoroz şi colab. 5 vei fi capabil: ● să defineşti pluralitatea de infractori..cit.. pluralitatea constituită (B) şi pluralitatea ocazională sau participaţia penală (C). I.. vol. p... C..1. în cazul pluralităţii de infracţiuni... 382. Papadopol. ● să identifici condiţiile de existenţă a participaţiei penale. p... Participaţia penală .. ● să enumeri felurile participaţiei penale.. ____________________________________________________________ 59 . p. op....... Partea generală. 2...1.... op.. 5 PLURALITATEA DE INFRACTORI ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 5... op. Bulai..... vol.1 ASPECTE GENERALE PRIVIND PLURALITATEA DE INFRACTORI 5..... p. Dongoroz. p........ Dongoroz şi colab. Tratat. V..1 Noţiune Prin pluralitatea de infractori este desemnată situaţia în care mai multe persoane săvârşesc o singură infracţiune1........ cit.. V..1.formele participaţiei penale proprii.. C.cit...60 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni.. A.. 426.2 Formele pluralităţii de infractori În doctrina penală pluralitatea de infractori este cunoscută sub trei forme: pluralitatea naturală (A)......modalităţile participaţiei improprii. op. I.. 180..

nr. R. Studiu de drept comparat. Gh.să existe o grupare de cel puţin două persoane. fiind determinată de anumite condiţii concrete. Complicitatea la infracţiunile bilaterale. Nu este determinată de natura faptei sau de condiţiile în care aceasta ar putea fi realizată. sub raportul săvârşirii sau al ascunderii urmelor ei. 1/2001.D. Pluralitatea constituită presupune gruparea sau asocierea mai multor persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni.gruparea să aibă un anumit program în care să intre săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni. B. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: Ed. încăierarea). Ştiinţifică.gruparea să aibă o anumită organizare. Condiţii de existenţă: . p. complotul.2. . o structură ierarhică. Pluralitatea ocazională (participaţia penală). Există atunci când o infracţiune care poate fi săvârşită în mod natural de o singură persoană (sau în cazul infracţiunilor cu pluralitate naturală ori constituită de subiecţi activi de două sau mai multe persoane) a fost totuşi săvârşită de două persoane sau.1 Condiţiile de existenţă a participaţiei penale În ştiinţa dreptului penal este în general admis că. Legiuitorul nostru a incriminat pluralitatea constituită ca infracţiune de sine stătătoare (de ex.D. p. C. respectiv. Bucureşti. în care realizarea prin cooperare a unei infracţiuni apare mai avantajoasă. Participaţia penală. asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni). incest) sau a mai multor persoane (de ex. nr. infracţiunile de bigamie. ocazional.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ pluralităţii de infractori în care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este cerută de însăşi natura faptei.P. 142. în funcţie de natura şi numărul infracţiunilor proiectate. G. pentru existenţa participaţiei penale. o concepţie unică de conducere care să asigure coeziunea şi stabilitatea grupului. subminarea puterii de stat. GENERALITĂŢI PRIVIND PARTICIPAŢIA PENALĂ 5. ____________________________________________________________ 60 . 3/2000.2 PARTICIPAŢIA PENALĂ § 1. 1972. . p. 5.P. 95. R. Antoniu. Ivan. ci are caracter întâmplător. Aşadar există anumite fapte prevăzute de legea penală care presupun cooperarea a două persoane (de ex. de un număr de persoane mai mare decât cel necesar potrivit naturii faptei. 9-10.

fără o înţelegere prealabilă. instigatori sau complici).proprie (propriu-zisă sau perfectă) – atunci când toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie. în timpul executării faptelor.simplă (omogenă) sau coautorat – la care contribuţiile participanţilor sunt aceleaşi.morală – constă în contribuţii la realizarea laturii subiective a infracţiunii. . c) să existe voinţa comună a participanţilor de a săvârşi în cooperare aceeaşi faptă prevăzută de legea penală. iar alţii din culpă ori chiar fără vinovăţie.complexă (eterogenă) – la care contribuţia participanţilor este diferită (autori.improprie (imperfectă) – atunci când unii dintre făptuitori acţionează cu intenţie. ameninţarea acesteia. § 2. 5. . PARTICIPAŢIA PERFECTĂ) PENALĂ PROPRIE (PROPRIU-ZISĂ SAU ____________________________________________________________ 61 . d) fapta săvârşită de două sau mai multe persoane trebuie să constituie infracţiune.2 Felurile participaţiei penale În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între mai multe genuri sau feluri de participaţie penală: . imobilizarea sau dezarmarea victimei. . . în sensul că toţi săvârşesc nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. .Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ a) să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. .).2.materială – constă în contribuţii la realizarea laturii obiective a infracţiunii. b) fapta să fie săvârşită în cooperare de către două sau mai multe persoane.preordinată – la care contribuţia este dată în urma unei înţelegeri prealabile (concert fraudulos).concomitentă – la care contribuţia este dată în timpul executării faptei (de ex. faptă ce poate fi consumată ori rămasă în faza de tentativă pedepsibilă.spontană – contribuţia este dată de participanţi în mod spontan. . . fie toţi din culpă (eadem culpa).anterioară – la care contribuţia este dată înainte de a se trece la executarea faptei ( de ex. instigarea ori complicitatea anterioară prin procurarea de mijloace). adică fie toţi cu intenţie (idem animus). . etc.

5. Orice contribuţie cu intenţie este.2.pen. Bulai. participaţia penală apare ca o conlucrare cu intenţie a două sau mai multe persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Orice contribuţie neintenţionată este în acest caz incompatibilă cu ideea de participaţie penală proprie. În cazul infracţiunilor intenţionate. Această caracterizare rezultă şi din dispoziţiile legale în vigoare (art.).4 Formele participaţiei penale proprii Principalele forme ale participaţiei penale sunt: autoratul. care prevăd că este autor persoana care săvârşeşte nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.24 C. instigatori. complici) acţionează cu intenţie (idem animus). ____________________________________________________________ 62 . incompatibilă cu ideea de participaţie penală proprie1.).6 Coautoratul Este situaţia în care o faptă prevăzută de legea penală a fost 1. A.2. la care toţi participanţii la infracţiune (autori.. participaţia apare ca o conlucrare din culpă a două sau mai multe persoane la săvârşirea în mod nemijlocit (coautorat) a unei fapte prevăzute de legea penală. 433. iar în cazul infracţiunilor de culpă toţi făptuitorii acţionează din culpă (eadem culpa). AUTORATUL 5.5 Noţiunea şi caracterizarea autoratului Autoratul este acea formă de participaţie care constă în săvârşirea de acte de executare a faptei prevăzute de legea penală.2.3 Caracterizare Participaţia penală proprie reprezintă acel gen de participaţie obişnuit sau comun.23-26 C. Autoratul este forma de participaţie esenţială şi necesară. 5. fără de care nu poate exista celelalte forme de participaţie: instigarea şi complicitatea. op. Ele sunt prevăzute şi de legea penală în vigoare (art.pen. în acest caz. instigarea şi complicitatea. p.2. cit.Pluralitatea de infractori __________________________________________________________________ 5. La infracţiunea de culpă. C.

Ivan. p. Datorită conţinutului psihic al instigării. în doctrină şi în practica judiciară s-au exprimat diverse opinii (A se vedea. cu intenţie. Caracteristic instigării este deci faptul că instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a săvârşi infracţiunea2. deci de coautori ai acelei fapte.8 Condiţii Sub aspectul laturii obiective.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ săvârşită în mod nemijlocit de două sau mai multe persoane care au calitatea de autori. pentru existenţa instigării este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să existe o activitate de determinare de către o persoană (instigatorul) asupra altei persoane (instigatul). 170. dezertarea. ). Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate.mărturia mincinoasă. V.cit. 2.125-138). B. pe o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Cu privire la noţiunea de acte de executare a faptei incriminate. ci transmite această hotărâre altei persoane pe care o determină printr-o activitate materială (îndemnuri. op. D. INSTIGAREA 5. dar se poate realiza şi din culpă. nedenunţarea etc. p. 5. Comentariu …. Papadopol. determină prin orice mijloace. instigatorul este denumit şi . Gh. pe larg.autor moral”. de regulă.2. nu trece la săvârşirea faptei respective. să săvârşească ea fapta plănuită. cu intenţie. ____________________________________________________________ 63 ...7 Noţiune Instigarea este fapta unei persoane (instigator) care. ameninţări) . Există infracţiuni la care coautoratul nu este posibil (de ex. devenind autor al infracţiunii. 1.2. infracţiuni cu autor unic. Se realizează. b) activitatea de determinare să privească săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.. că cel puţin doi participanţi au efectuat acte de executare1 sau au săvârşit nemijlocit fapta. rugăminţi. Criteriul distincţiei între actele de coautorat şi cele de complicitate. nr.12/1999. Coautoratul se caracterizează din punct de vedere subiectiv prin existenţa la toţi participanţii a aceleiaşi forme de vinovăţie. ceea ce aceasta şi face. aşadar.

2. d) activitatea de instigare să aibă efect. 5. Sub aspectul laturii subiective pentru existenţa instigării este necesar ca activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă) . c) contribuţia complicelui să fie efectivă. Nu interesează dacă cel instigat (autorul) acţionează cu intenţie sau din culpă.10 Condiţiile complicităţii Sub raportul laturii obiective. C. pentru existenţa complicităţii. cu intenţie. după săvârşirea faptei. 5. nu interesează mobilul sau scopul urmărit de instigator. adică o hotărâre preexistentă a instigatului de a săvârşi fapta respectivă. adică să fi folosit în fapt la săvârşirea de către autor a faptei respective.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ c) să nu existe o determinare anterioară. inclusiv prin promisiune de a tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor.2. promisiunea nu este îndeplinită. trebuie să fie îndeplinite trei condiţii principale: a) săvârşirea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală. chiar dacă. Din punct de vedere subiectiv. realizând cel puţin o tentativă pedepsibilă. e) cel instigat să fi trecut la săvârşirea faptei. 64 . Complicitatea reprezintă o contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii.2. Nu poate exista instigare din culpă. este necesar ca activitatea de sprijinire să fie săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă). COMPLICITATEA 5. b) săvârşirea de către complice a unor acte de sprijinire a săvârşirii faptei.9 Noţiune Complicitatea constă în fapta persoanei care. De asemenea. la aceptarea de către acesta a ideii de a săvârşi fapta şi la hotărârea lui de a o săvârşi.11 Felurile complicităţii Complicitatea poate fi de mai multe feluri: a) complicitatea prin înlesnire sau ajutor la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. adică să ducă la determinarea instigatului. înlesneşte sau ajută în orice mod.

(1) C. c) complicitatea materială. pentru unii participanţi. în orice mod. a unei fapte prevăzute de legea penală. cu intenţie. Sarcină de lucru: Analizează felurile complicităţii. iar alţii din culpă sau fără vinovăţie. iar pentru alţii ca o infracţiune din culpă. Din această cauză pe planul laturii subiective.pen. Aceasta constă în determinarea. complicitatea mijlocită poate fi: complicitate la instigare. 5. nu au toate aceeaşi atitudine psihică. ajutarea sau înlesnirea. care nu este infracţiune. § 3. cu intenţie.pen.31 alin. complicitate la complicitate şi instigare la complicitate. PARTICIPAŢIA IMPROPRIE (IMPERFECTĂ) 5.31 C. prevede două modalităţi sub care poate să apară participaţia improprie: A. înlesnirea sau ajutarea în orice mod.12 Noţiune şi caracterizare Participaţia improprie este acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc prin voinţă comună.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ b) complicitatea prin promisiunea de tăinuire sau de favorizare a infractorului.2. d) complicitatea anterioară şi complicitatea concomitentă. ca o infracţiune intenţionată. adică efectuarea de acte de sprijin material la săvârşirea infracţiunii.(2) C.pen. Modalitatea intenţie şi culpă [art. ori ca faptă comisă fără vinovăţie.2.].31 alin. Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie [art. la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de 65 . f) complicitatea prin acţiune şi complicitatea prin inacţiune. e) complicitatea nemijlocită şi complicitatea mijlocită. o faptă prevăzută de legea penală. fapta săvârşită în participaţie apare. Participaţia improprie poate exista la toate formele de participaţie penală cunoscute în dreptul nostru.13 Modalităţile participaţiei improprii Art. La rândul ei. nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie. B.] Aceasta constă în determinarea. unii participanţi lucrând cu intenţie. şi complicitatea morală. adică efectuarea de acte de spijinire a săvârşirii infracţiunii pe latura ei psihică. la săvârşirea din culpă de către o altă persoană.

A se vedea. privitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei (art. scopul urmărit.Pluralitatea de infractori către o persoană care acţionează fără vinovăţie.cit. judiciar pedeapsa să fie diferenţiată. Contribuţia fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii constituie un criteriu special de individualizare a pedepsei1.16 Efectele circumstanţelor personale şi circumstanţelor reale Circumstanţele personale sunt stări. instigatori.15 Pedeapsa în cazul participaţiei proprii Instigatorul şi complicele.).2. precum şi de dispoziţiile art. În ce priveşte participaţia improprie.).248-250.). legea penală prevede sistemul diversificării (art. p. În Codul penal în vigoare a fost consacrat sistemul parificării pedepselor pentru participaţia proprie.14 Sisteme de pedepsire În ştiinţa dreptului penal au fost propuse două sisteme de sancţionare a participanţilor la săvârşirea infracţiunii: a) sistemul parificării pedepselor – toţi participanţii la infracţiune (autori.31 C.pen. Individualizarea……. se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. constrângerii fizice ori morale. situaţie în care devin circumstanţe subiective (de pildă. ____________________________________________________________ 66 . forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul. însuşiri etc. complici) trebuie să fie sancţionaţi prin lege cu aceeaşi pedeapsă.2.. b) sistemul diversificării pedepselor – legea însăşi trebuie să prevadă pedepse diferite pentru diferiţii participanţi la infracţiune. situaţii. datorită iresponsabilităţii. 5. beţiei complete involuntare etc. erorii de fapt. pe larg.pen. calităţi. 5.pen. potrivit sistemului parificării.2.27 C. La stabilirea pedepsei se ţine seama însă de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii. TRATAMENTUL PENAL AL PARTICIPAŢIEI 5. dar cu obligaţia pentru instanţa de judecată de a ţine seama la stabilirea pedepsei de contribuţia efectivă a fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii (art. Gh. urmând ca. atunci când este cazul. care privesc făptuitorul şi pot fi în legătură cu atitudinea psihică a acestuia faţă de fapta săvârşită. 1. op. § 4.. Ivan.pen.27 C.72 C.

Întrucât instigatorul devine autor al unei fapte distincte. op. 5. dar instigatorul va fi pedepsit ca participant.29 C. care exprimă o relaţie de la faptă către ambianţa acesteia şi care dau o coloratură specifică faptei concrete. În adevăr. În cea de a doua situaţie când instigatul a început executarea şi s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului sunt realizate condiţiile instigării. Sub denumirea de instigare neurmată de executare sunt prevăzute în art. Instigatorul însă va fi pedepsit pentru activitatea lui.. Într-o astfel de situaţie nu sunt îndeplinite condiţiile participaţiei – nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală. întâmplări etc. nu trece la executare (se răzgândeşte) ori începe executarea şi realizează o tentativă nepedepsibilă. s-a prevăzut că circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se restrâng asupra celorlalţi. Dacă circumstanţele personale privesc anumite particularităţi ale infractorului respectiv (calitatea de funcţionar. prin dispoziţiile art. V. deşi determinat să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.cit.Pluralitatea de infractori mobilul care l-a determinat etc. p.. ____________________________________________________________ 67 . cit.154. situaţii. (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului). Comentariu…. Ibidem. 460.). Instigatul nu va fi pedepsit pentru că beneficiază de impunitatea prevăzută de art. op. În prima situaţie instigatul.pen. două situaţii distincte şi anume: a) instigarea neurmată de un început de executare şi b) instigarea neurmată de o executare pedepsibilă2. Bulai.28 C. iar circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia leau cunoscut sau le-au prevăzut.pen. Circumstanţele reale sunt stări. Papadopol.). după regulile prevăzute în art. dar nu ca participant ci ca autor al unei infracţiuni distincte.22 C. după regulile participaţiei penale3. raporturile sale cu victima.pen. 29 C. 3.2. dar tot conform 1. p.205. p. aceste circumstanţe sunt de identitate sau de individualizare1. militar. eventualii complici ai acestuia vor fi traşi la răspundere penală.pen. C. stare civilă. antecedentele penale etc. cu o pedeapsă distinctă. 2.17 Tratamentul penal al instigării neurmată de executare După cum se ştie existenţa instigării ca formă de participaţie este condiţionată de executatea faptei ori realizarea unei tentativei pedepsibile de către autorul infracţiunii. Împărţirea circumstanţelor în reale şi personale este importantă în stabilirea pedepsei pentru participanţi.

În cazul în care la săvârşirea faptei participă mai mulţi coautori şi numai unul ori unii împiedică consumarea.pen. 5. dacă este. de nepedepsire a participantului la săvârşirea unei infracţiuni dacă în cursul executării.pen. Sancţionarea actelor de instigare neurmate de executare are loc numai dacă infracţiunea la care s-a instigat este sancţionată cu o pedeapsă mai mare de 2 ani. op.2. şi împreună cu el şi complicele. Bulai. împiedică consumarea acesteia. cât şi a instigatului urmează să se stabilească după regula parificării pentru infracţiunea realizată chiar dacă sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea la care s-a instigat este închisoarea de 2 ani sau mai mică1 [art. s-a instituit o cauză de impunitate. împiedicând consumarea infracţiunii. va răspunde penal după dispoziţiile art.pen.cit. Pentru ca împiedicarea săvârşirii faptei de către participant să constituie cauză de impunitate se cer îndeplinite următoarele condiţiile: a) să se fi început executarea faptei de către autor. participantul să fi intervenit eficient.461. b) după începerea executării. c) intervenţia participantului care a dus la neconsumarea infracţiunii trebuie să aibă loc mai înainte de descoperirea faptei.]. 30 C. pentru participant are în vedere nepedepsirea acestuia pentru tentativa realizată până în momentul intervenţiei lui care a împiedicat consumarea infracţiunii2. C. dar înainte de descoperirea faptei. instigatori– vor răspunde penal pentru tentativa la infracţiunea respectivă. ceilalţi participanţi – coautori..pen.30 C. care prevăd sancţionarea instigatorului pentru instigare neurmată de executare cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special prevăzut pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă atunci se aplică pedeapsa închisorii de la 2 ani la 10 ani. ____________________________________________________________ 68 . o infracţiune de o anumită gravitate. complici. Instigatorul însă. p.29 C.pen. Cauza de impunitate prevăzută în art.Pluralitatea de infractori dispoziţiilor art. p.18 Împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei Prin dispoziţiile art.29 alin. Ibidem.. Dacă instigatorul împiedică consumarea faptei. cu alte cuvinte. 462. 29 C. Dacă cel care împiedică consumarea infracţiunii este însuşi autorul el va fi apărat de pedeapsă. răspunderea penală atât a instigatorului. 2. el beneficiază de 1. de această cauză de nepedepsire vor beneficia numai ei. Dacă prin actele executate de autor până în momentul desistării sau al împiedicării producerii rezultatului se realizează conţinutul unei alte infracţiuni.(2) C.

final C. ____________________________________________________________ 69 .19 Pedeapsa în cazul participaţiei improprii În cazul participaţiei improprii modalitatea intenţie şi culpă pentru sancţionarea participanţilor s-a consacrat prin dispoziţiile art. dar autorul. Mitrache. când împiedicarea consumării infracţiunii este realizată de complice. p. 29 C... el va beneficia de impunitate. 31 alin.(1) C. 17 alin. Cr. Ibidem. 5. iar ceilalţi participanţi vor răspunde penal pentru tentativa realizată. de aceasta vor profita autorii şi complicii. Deci.31 alin.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ impunitate cu privire la contribuţia dată ca participant. 332. sistemul diversificării pedepselor. iar instigatorul va răspunde pentru instigare neurmată de executare (art.pen. 2.29 C. În fine. va fi acelaşi tratament ca în cazul participaţiei improprii modalitatea intenţie şi culpă.cit.pen. dar va răspunde pentru instigare neurmată de executare (art. Dacă fapta săvârşită din culpă nu este incriminată autorul nu va fi pedepsit. Şi în cazul participaţiei improprii sunt incidente dispoziţiile prevăzute în art.pen.].28-30 C. 332-333. privitoare la circumstanţele reale şi personale. p.pen. coautorii şi instigatorul vor răspunde penal pentru tentativa realizată. Mitrache. Când tentativa realizată nu se pedepseşte. săvârşirea unei infracţiuni [art. la instigarea neurmată de executare şi la împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei (art. iar autorul deoarece a comis fapta din culpă va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă din culpă. C.pen. op.). Deoarece autorul a acţionat fără vinovăţie. TESTE DE AUTOEVALUARE 1. În modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie a participaţiei improprii instigatorul şi complicele care au contribuit cu intenţie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea intenţionată.2.pen.)2. el nu va fi tras la răspundere penală – lipsind temeiul acesteia. Întrucât instigatorul şi complicele contribuie cu intenţie la săvârşirea faptei urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.(2) C.)1.

Pluralitatea de infractori

____________________________________________________________

♦ Enumeră cele trei forme ale pluralităţii de infracţiuni: 1. .......................................................................................................... 2. .......................................................................................................... 3. .......................................................................................................... (Răspuns corect: 1. Pluralitatea naturală. 2. Pluralitatea constituită. 3. Pluralitatea ocazională sau participaţia penală). ♦ Completează spaţiile punctate astfel încât să obţii afirmaţii adevărate. a). În cazul infracţiunilor intenţionate, participaţia penală proprie apare ca o .......................................................................................................... . b). La infracţiunile din culpă, participaţia penală proprie apare ca o ................................................................................................................ . c). Autoratul constă în ...................................................................... . (Răspuns corect: a. conlucrare cu intenţie a participanţilor; b. conlucrare din culpă a participanţilor; c. săvârşirea de acte de executare a faptei prevăzute de legea penală)

SINTEZĂ
În cazul pluralităţii de infractori, există o singură infracţiune, având doi sau mai mulţi subiecţi activi. În schimb, în cazul pluralităţii de infracţiuni, aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
1. Codul penal. 2. A.Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006. 3. C.Bulai, Manual Bucureşti, 1997. de drept penal. Partea generală, Ed. All,

70

Pluralitatea de infractori

4. C.Bulai, B.N.Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007. 5. Gh. Ivan, Drept penal. Partea generală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008. 6. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007. 7. C.Mitrache, Cr.Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007.

____________________________________________________________
71

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr. 6
UNITATEA ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI ____________________________________________________________
Cuprinsul unităţii: 6.1. Unitatea de infracţiune.............................................................72 6.2. Pluralitatea de infracţiuni.........................................................83 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 6 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 6 vei fi capabil: ● să defineşti unitatea şi pluralitatea de infracţiuni, ● să prezinţi felurile unităţii de infracţiune, ● să analizezi: - formele unităţii naturale de infracţiune, - formele unităţii legale de infracţiune, - formele pluralităţii de infracţiuni.

6.1 UNITATEA DE INFRACŢIUNE § 1. ASPECTE GENERALE 6.1.1 Noţiune
Unitatea de infracţiune, ca şi pluralitatea de infracţiuni, formând o singură infracţiune sau, dimpotrivă, două sau mai multe infracţiuni, presupune în primul caz că făptuitorul urmează să răspundă pentru o singură infracţiune, pe când în al doilea caz urmează să răspundă pentru două sau mai multe infracţiuni. În consecinţă, baza de evaluare în vederea stabilirii unităţii şi pluralităţii de infracţiuni este reprezentată de conţinutul infracţiunii1. Deci, există unitate de infracţiune în cazul în care fapta sau activitatea desfăşurată corespunde conţinutului unei singure infracţiuni, iar pluralitate de infracţiuni, atunci când în fapta ori activitatea săvârşită se stabilesc conţinuturile a două sau mai multe infracţiuni2.

1. C. Bulai, op.cit., p. 468; V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” SRL, Bucureşti, 1992. 2. A. Boroi, Drept penal şi drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 54.

____________________________________________________________
72

1.. în cazurile în care s-a săvârşit printr-un singur act de împuşcare. 6.1. p. cei mai mulţi autori consideră că unitatea naturală de infracţiune se prezintă sub forma infracţiunii simple. M.. 4/2000. Zolyneak. p. Dongoroz. Totuşi. p. Drept penal. INFRACŢIUNEA SIMPLĂ Ca formă a unităţii naturale de infracţiune.nr. Bulai. 1992. op. Ed. V. 226. Tratat. În cazul acestei infracţiuni acţiunea se poate realiza însă printr-un singur act4 (de exemplu. Mitrache. sent. Fundaţiei .. Unitatea naturală de infracţiune rezultă din unicitatea acţiunii sau inacţiunii.cit. op. C. op. cit. o activitate unică.4 Formele unităţii naturale de infracţiune În doctrina penală. Repetarea actelor nu schimbă felul unităţii naturale. datorită stării de fapt sau în mod natural. infracţiunii continue şi infracţiunii deviate3. Iaşi. Bucureşti. § 3. uciderea unei persoane prin aplicarea unei lovituri 1. Cr. op. 4. infracţiunea de omor constituie o unitate de infracţiune.110. Unitatea naturală de infracţiune.Şansa” SRL. printr-o singură acţiune sau inacţiune.. nr..1.Chemarea”. 468. Trib.. Spre exemplu. Casa de Editură şi Presă . 3. în . Gh. p.2 Prezentare Unitatea de infracţiune este cunoscută în doctrina penală sub două forme: unitatea naturală şi unitatea legală.cit. 1993. Bucureşti. p. deoarece actele se succed imediat şi nu la diferite intervale de timp2. 253.3 Noţiune Unitatea naturală de infracţiune desemnează unitatea acţiunii sau inacţiunii care formează. 72. formând elementul material al infracţiunii1.I. R.116/1990.P. M. p. 265.Culegere de practică judiciară penală pe anul 1990”. Reflecţii. prin care se realizează conţinutul unei singure infracţiuni.cit. Paraschiv. G. ____________________________________________________________ 73 . sub aspect obiectiv. 2. sunt şi cazuri când infracţiunea se realizează prin mai multe intervenţii ori prin mai multe acte care se succed imediat. C. 183..I pen. infracţiunea simplă se caracterizează.D. p.. A. FELURILE UNITĂŢII DE INFRACŢIUNE 6. Nistoreanu şi colab..Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ § 2. UNITATEA NATURALĂ DE INFRACŢIUNE 6. s. vol.Michinici. Papadopol. cu note V. II. Mitrache.

în acest sens: portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ Infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective. Exemple de infracţiuni continue: lipsirea de libertate în mod ilegal (art. s. op. dezertarea. d. 1994. Bucureşti. op. 123.cit. op. uciderea prin repetate lovituri aplicate victimei în aceeaşi împrejurare) B. Ce importanţă prezintă cunoaşterea infracţiunii continue în incidenţa cu alte instituţii de drept penal? 2.189 C. Trib. 2. All. M. M. D.208 C. 1992. p.cit. Ed. Exemple de infracţiuni continue permanente: deţinerea în mod ilegal de arme.. determinate de natura acesteia. p.. Basarab. 1/1972. 255.156. C. Bucureşti. Exemplificăm. p. Consideraţii asupra unor soluţii din practica judiciară. 326. Partea generală. p.Culegere……1990”. op. Iaşi.) etc. în . I. Tratat. Oancea. nr.. . Michinici. Mitrache. Antoniu. Spre deosebire de infracţiunile continue permanente. cele succesive permit în desfăşurarea activităţii infracţionale unele întreruperi. I. deci care nu necesită intervenţia făptuitorului pentru prelungirea activităţii infracţionale. C. p. Dongoroz. Care este criteriul folosit pentru identificarea infracţiunii continue în legea penală? C. Partea generală. Întreruperile care apar în activitatea infracţională sunt determinate de specificul şi natura actului de executare a infracţiunii. ştiinţa dreptului penal face distincţie între infracţiunile continue permanente şi infracţiunile continue succesive3. INFRACŢIUNEA DEVIATĂ 1. p. 194.... portul de arme fără drept etc. Drept penal.pen. op. G. Zolyneak. Infracţiunile continue permanente se caracterizează prin desfăşurarea activităţii infracţionale fără întrerupere.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ de cuţit) sau prin mai multe acte1 (de exemplu.. Cum însă pe parcursul realizării elementului material (de durată) al acestei infracţiuni pot apărea şi momente fireşti de întrerupere. Pavel.Chemarea”.a II-a pen.Studii şi Cercetări Juridice” nr. până la intervenţia unei forţe contrare2.). ____________________________________________________________ 74 . Mitrache.cit. 3. Tratat de drept penal. p. dar fără să transforme unitatea de infracţiune într-o pluralitate de infracţiuni. 60. I.cit. Fundaţiei . evadarea etc.cit. Revista . V. Cr. 470.pen. furtul de curent electric (art.. de pauză. V. Bulai. Teme de reflecţie: 1. 417. Ed.. vol. 164/1990. p. Papadopol. M. după consumare.

5/1996.6 Formele unităţii legale Codul penal în vigoare a consacrat patru forme ale unităţii legale de infracţiune: infracţiunea continuată.pen. p.pen.) între care există o legătură şi tocmai datorită acestei legături leguitorul le-a unit într-o singură normă de incriminare (art. M. 3. fie prin poziţia uneia faţă de alta. datorită greşelii făptuitorului. şi ameninţarea prevăzută în art. M. Zolyneak.. infracţiunea de tâlhărie este formată din două fapte distincte: furtul prevăzut în art. pe de altă parte1. 471. D. A se vedea.a II-a pen. fie prin săvârşirea faptei asupra altei persoane ori asupra altui obiect datorită erorii făptuitorului (error in personam sau error in rem).cit. dar prin greşita folosire a armei ucide o altă persoană) asupra unui alt obiect sau asupra altei persoane (abberratio ictus). infracţiunea complexă. d.180. s. sau vătămarea integrităţii corporale (art. p. 68. Din noţiune rezultă că infracţiunea deviată se poate săvârşi în două moduri: fie prin devierea acţiunii datorită greşelii făptuitorului (de exemplu..pen. 181 C.1.5 Noţiune Unitatea legală de infracţiune este o creaţie a leguitorului şi se caracterizează prin reunirea în conţinutul unei singure infracţiuni a două sau mai multe acţiuni (inacţiuni) care ar putea constitui fiecare în parte o infracţiune de sine stătătoare. infracţiunea de 1. ____________________________________________________________ 75 . 57. nr. D. p. fie datorită elementului subiectiv care le reuneşte şi le îmbină într-un tot unic3.1.211 C. 2.cit. 157/1996. sau prin îndreptarea acţiunii – din eroarea făptuitorului – asupra altei persoane ori a altui obiect decât acela pe care făptuitorul dorea să-l vatăme. făptuitorul vrea să ucidă o persoană. 2/1997. la alt obiect sau persoană.193 C. d. Temă de reflecţie: Infracţiunea deviată: unitate sau pluralitate de infracţiuni? § 4.208 C. Trib. 6. Michinici..Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Este desemnată prin această denumire infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva căreia fusese îndreptată.pen.). UNITATEA LEGALĂ DE INFRACŢIUNE 6. nr. p. Bucureşti. Jud.191. Prahova. nr. Trib. C. I. De exemplu. nr. Bulai. 362/1995. pe de o parte. Leguitorul a creat unitatea legală de infracţiune din două sau mai multe acţiuni cu semnficaţie proprie tocmai datorită legăturii strânse între ele2. op. op.

111. p. M. Michinici.. p. nr. Papadopol. Fiecare infracţiune privită în parte poate prezenta anumite particularităţi proprii. de rezoluţie infracţională şi de conţinut de infracţiune1.cit. Pentru existenţa infracţiunii continuate se cer îndeplinite următoarele condiţii: . 1.294. Bucureşti. M. I. p. Acţiunile succesive care se încadrează în materialitatea infracţiunii continuate nu trebuie să fie identice. 72. unele putând rămâne în forma tentativei4.427. b) Condiţiile infracţiunii continuate. 2. I. în V. Pentru îndeplinirea acestei condiţii trebuie să se săvârşească cel puţin două acţiuni sau inacţiuni. d. Infracţiunea continuată. Această condiţie este îndeplinită şi atunci când acţiunile săvârşite nu prezintă toate forma infracţiunii consumate.existenţa unei pluralităţi de acţiuni sau inacţiuni săvârşite la intervale diferite de timp.3/1964.41 alin.acţiunile sau inacţiunile să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. M. D. formă a unităţii infracţionale.Fodor. op. acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Zolyneak. Acţiunile sau inacţiunile care alcătuiesc infracţiunea continuată sunt legate între ele printr-o triplă unitate. şi anume: unitate de subiect activ. Infracţiunea continuată.P. V. Legea nu precizează cât de mari sunt intervalele care se intercalează între acţiunile sau inacţiunile ce se repetă.pen.136. op.I. Braşov. R. să nu conducă la schimbarea tipului de infracţiune3.. V. Jud. cu condiţia ca ivirea acestora să nu conducă la luarea unei noi hotărâri infracţionale. lovirea unei persoane de mai multe ori cu aceeaşi ocazie. dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii. Godea. Ştiinţifică şi Enciclopedică. d.Studii şi Cercetări Juridice”nr. TS. INFRACŢIUNEA CONTINUATĂ a) Noţiune. nr. ____________________________________________________________ 76 .284. M. Oancea. p. vol. CD 1969.189. op. Atunci când acţiunile sau inacţiunile se succed la intervale scurte nu există infracţiune continuată.pen.cit.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ obicei şi infracţiunea progresivă.pen. De exemplu. Trib. I. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980. Revista . Dongoroz şi colab. 4. p. infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp. p. Intervalele prea mari de timp sunt de natură să conducă la caracterizarea lor ca infracţiuni distincte.. Pavel. p. op.cit.. deoarece asemenea distanţe între acţiunile sau inacţiunile identice comise împietează asupra rezoluţiei infracţionale unice2.98/1978. ci doar să realizeze fiecare conţinutul aceleiaşi infracţiuni.S. Ed. . 4/2003. În conformitate cu prevederile Codului penal [art. 102. 1982.D. nr. A. (2) C.. p. s..Papadopol.cit.1974/1969. Popovici. ci o infracţiune simplă.. 3.].

Sinteză de practică judiciară a Curţii de Apel Craiova în materie penală pe trimestrul I.122. nr.. p. S. nr. s. nr. pen. Drept penal. s. d. d. T. dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. În literatura juridică4 şi în practica judiciară5 s-a exprimat opinia că atunci când pe parcursul activităţii infracţionale continuate are loc schimbarea rolurilor între autor şi complice nu se afectează unitatea de rezoluţie. C.11/1970. M. p. V. 2. nr.4/2002. forma agravată a acelei infracţiuni. chiar dacă persoanele vătămate sunt diferite atâta timp cât subiectul activ a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale la diferite intervale de timp2. T.63.. Ed. p. T.R. Sinteză teoretică şi practică asupra elementului material al infracţiunii continuate. Rednic. dar fără ca aceasta să se manifeste sub aceeaşi modalitate.Codul penal …”.N.9/2001. p.. În acest caz este justă reţinerea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. şi a celorlalte condiţii1. Trib. nr. 1.1261/1983. p.2583/1970. În acelaşi mod se vor încadra juridic şi actele de complicitate repetate în baza aceleiaşi rezoluţii şi cu privire la autori diferiţi7. J. Zolyneak..59. s-a reţinut în practica judiciară că vor forma o unitate sub forma infracţiunii continuate şi acţiunile sau inacţiunile care realizează unele forma de bază sau tip. 1993. Bucureşti. CD 1969. V.R. Rămureanu. pen.S. 6. R. nr. chiar dacă acţiunile care se repetă se manifestă sub forma uneia sau a mai multor modalităţi ale elementului material.8/1983. sau. p.pen. R. d. op. 3. de T. nr.200-223. Papadopol. d. Întemeiat. nu i se va reţine instigarea continuată. 4.. bineînţeles.cit. Cu privire la această condiţie.S. a II-a pen. V.309. achiziţionând în felul acesta mai multe bunuri.. ____________________________________________________________ 77 . Comentariu.8/1995. CD 1971. 5. în . Aspecte ale raporturilor dintre infracţiunea continuată şi formele de participaţie. nr. dacă este vorba de o participaţie..252. existenţa aceloraşi persoane.61-62. Michinici. Fundaţiei .. ci un concurs de infracţiuni6. nr. p. vol. p.75. p. 7..A. 2001.Chemarea” Iaşi. pot antrena aplicarea art.D. deoarece legea penală pretinde ca fiecare acţiune în parte să prezinte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. pen.(2) C. p.241/1971.cit. D. M.243. Papadopol. Complicitatea la infracţiunile continuate. cu respectarea. Gh. infracţiunile de delapidare sau de luare de mită care se pot realiza în modalităţi diferite. D. p. Niculeanu.36. nr..41 alin. se cere ca autorul să fie aceeaşi persoană. D. prin repetare la diverse intervale de timp.435. I. De asemenea s-a reţinut tot infracţiune continuată şi atunci când o persoană-comerciant a înşelat mai multe persoane emiţând cecuri – mijloace de plată – fără să existe acoperirea necesară. col. De exemplu.D.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Infracţiunea continuată poate subzista şi în cazul incriminărilor cu conţinuturi alternative. II.. Soluţia este similară şi în cazul infracţiunii de furt3.5/1964. S. op. s.1383/1968. . Ivan.. iar altele. În situaţia când o persoană instigă prin acţiuni repetate la infracţiuni diferite. Vasiliu şi colab.acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană.

Culegere de decizii. Zolyneak. op. în V. În împrejurarea în care unele acte s-au săvârşit în timpul minorităţii. c) Data săvârşirii infracţiunii continuate. p. p. Cr. A. ____________________________________________________________ 78 . iar altele după majorat. În situaţia în care unele acţiuni sau numai o acţiune se comite după apariţia actului de amnistie sau graţiere. Trib. 5.. În literatura de specialitate4 şi în practica judiciară s-a pus problema dacă infracţiunea continuată ar putea exista şi în cazul infracţiunilor din culpă.Jud. Buletinul Jurisprudenţei. Michinici. Totuşi. a stabilit ca dată a săvârşirii infracţiunii continuate data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Oancea... Bulai.768. în înţelesul că vizează acţiunile ori inacţiunile care se vor efectua. Bucureşti.439.263..cit. p. Mitrache. Popovici. Mitrache. deoarece un singur act nu constituie o infracţiune.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ . 1. s.122 alin. Î. M.cit. p. Mitrache.cit..90/1979. legea aplicabilă fiind cea în vigoare la data încetării ultimei acţiuni2. p. V. Infracţiunea continuată nu este posibilă nici la infracţiunea de obicei... 2.pen.. Rezoluţia unică trebuie să fie determinată.Timiş. op. I. C. Codul penal. C. 4. 1976-1980. Boroi. C. 3. d.acţiunile sau inacţiunile să fie comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Zolyneak. beneficiul acestor acte de clemenţă nu se aplică infracţiunii continuate.(2). nu se aplică dispoziţiile privind legea penală mai favorabilă. Termenul de prescripţie a răspunderii penale va începe să curgă de la data efectuării ultimului act din componenţa infracţiunii continuate. M. op. p.. Michinici.cit. întrucât se consideră săvârşită ulterior acestui act3. iar repetarea lui duce la consumarea infracţiunii5. Unitatea de rezoluţie infracţională care stă la baza infracţiunii continuate reprezintă factorul care uneşte pluralitatea de acte componente ale acestei infracţiuni şi totodată principalul criteriu de delimitare a infracţiunii continuate de concursul de infracţiuni. Dongoroz şi colab.C. Opinia majoritară constă în aceea că infracţiunea continuată nu este compatibilă cu faptele din culpă. nr. p. vol.32.2745/2004..nr. Cr.cit. op. op.. p. în art. op.C. p.pen. dar a încetat când în vigoare este o nouă lege penală.cit. excepţie fac acele infracţiuni care prin specificul lor nu pot funcţiona în timp. d) Infracţiuni care nu se pot săvârşi în mod continuat.475. All Beck. d.I. Mitrache.63.143.cit.Papadopol. făptuitorul va fi sancţionat potrivit regulilor aplicabile majorului. op.I. Repertoriu. M. Ed.. 2005.287. M. I. Infracţiunea continuată este posibilă la orice infracţiune dacă este susceptibilă de repetabilitate.225.212.cit. obiectul şi modul de realizare1.. În cazul în care infracţiunea continuată a început când în vigoare era o lege penală. op. p. I. p. M. Oancea. op..cit..268..J.

Publicată în M. ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei. ____________________________________________________________ 79 . Potrivit art.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ e) Sancţionarea infracţiunii continuate..34 C. Prin decizia nr..pen.6 din 4 ianuarie 2006. în aplicarea dispoziţiilor art. pedeapsă care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior (art. la care se poate adăuga un spor potrivit dispoziţiilor art. Potrivit art. 1.). în cazul infracţiunii continuate se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. art. Din definiţia dată rezultă că în structura infracţiunii complexe se include conţinutul altei infracţiuni.pen. a stabilit că în cazul infracţiunii continuate. op.pen.(3) C. b) Formele infracţiunii complexe. M. 146 C. În cazul în care infractorul. prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii1. condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată.(1) C.consecinţe deosebit de grave” se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice. M.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii.cit. sau. cea inclusă în conţinutul său luând denumirea de infracţiune absorbită2.XIV din 22 mai 2006.43 C. Michinici. B.. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţiile Unite– a admis recursul în interesul legii şi.401 alin. este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.I. care în cazul acestei unităţi juridice îşi pierde autonomia infracţională.pen. prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200. Potrivit art. se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare. O altă problemă care trebuie analizată este aceea a calculului prejudiciului în cazul infracţiunii continuate care a produs consecinţe deosebit de grave. Of. o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.pen. nr.. Zolyneak. p. Din definiţia legală a infracţiunii complexe rezultă că aceasta se poate prezenta sub două forme. ca element sau ca circumstanţă agravantă. Infracţiunea complexă poartă denumirea de infracţiune absorbantă.443.42 C. cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. INFRACŢIUNEA COMPLEXĂ a) Noţiune şi caracterizare.pen.145 ori altei persoane juridice sau fizice.pen. infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră.146 C. caracterul de . 2.41 alin. după caz. şi anume: infracţiunea complexă formă tip şi infracţiunea complexă ca variantă agravată.

____________________________________________________________ 80 . p. În aceste cazuri. în care caz infracţiunea scop nu se poate consuma fără aportul activităţii infracţionale mijloc.193 C.258. Infracţiunea complexă cuprinde în conţinutul său elementele infracţiunilor reunite sau absorbite.209 alin. În doctrina penală2.65.cit.i) C. În această ipoteză conţinutul de bază reprezintă o infracţiune în forma simplă şi numai conţinutul agravat (calificat) constituie o infracţiune complexă. absorbirea unor infracţiuni mai uşoare în altele mai grave3. op. iar cea de furt acţiunea scop. tot astfel cuprinde şi elementele infracţiunilor mai puţin grave (lovirea. Astfel. 1. Mitrache. C.. care decurge din includerea în mod natural de către infracţiunea fapt consumat a tentativei la acea infracţiune ori în cazul unor infracţiuni contra persoanei.pen.) şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau vătămarea corporală (art. 2. dar cea mai tipică o constituie furtul calificat (prin efracţie) prevăzut în art. Papadopol.208 C. acţiunea de violenţă constituie acţiunea mijloc. — Infracţiunea complexă ca variantă agravată. de regulă. C. fie de la antecedenţă la consecinţe între fapele cu privire la care legea consideră că formează o singură infracţiune1. c) Structura infracţiunii complexe. Exemplul tipic pentru această formă a infracţiunii complexe îl constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art.pen.211 C. vătămarea corporală).cit. V. (cuprinde şi distrugerea care poate constitui infracţiune distinctă). p. pe lângă complexitatea legală creată de legiuitor este menţionată şi complexitatea naturală. op. A.484. forma tip se caracterizează prin aceea că în structura conţinutului său intră ca element constitutiv o acţiune sau inacţiune incriminată de lege ca faptă de sine stătătoare. p. Boroi. ci rămâne o infracţiune simplă.189. Mitrache..pen. Pavel. (1) lit.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ ― Infracţiunea complexă..cit. între faptele reunite.pen) ori ameninţarea (art. căreia îi sunt aplicabile toate regulile referitoare la această formă de unitate infracţională. Bulai. În conţinutul său această infracţiune reuneşte două infracţiuni distincte: infracţiunea de furt (art. fie de existenţa unui raport de la mijloc la scop. op. Reunirea a două infracţiuni într-un singur conţinut legal de infracţiune este impusă. D.pen. în cazul infracţiunii de tâlhărie. Aceasta se caracterizează prin aceea că în conţinutul său este inclusă ca circumstanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. cit. Cr. p.. op. 3. De exemplu: infracţiunea de omor consumat cuprinde în mod natural şi tentativa acestei infracţiuni.). Codul penal consacră numeroase asemenea situaţii.180 şi 181 C. infracţiunea absorbantă nu devine o infracţiune complexă propriu-zisă.

M. Infracţiunea complexă se consumă la realizarea acţiunilor sau inacţiunilor ce reprezintă elementul material al laturii obiective şi producerea rezultatelor prevăzute de conţinutul infracţiunii. iar infracţiunile reunite nu produc efecte separate. apreciate separat. Cum se prezintă obiectul juridic.42 C.147.226.pen. nu cad sub incidenţa legii penale.cit.. infracţiunea complexă nu necesită o prelungire în timp nici a acţiunilor sau inacţiunilor reunite şi nici a consecinţelor acestora.(1) C. 2. op.I. Michinici.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ d) Efecte juridice.. care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.pen. INFRACŢIUNEA DE OBICEI Putem defini infracţiunea de obicei. p. 1.67.) etc. dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. ca fiind o formă a unităţii legale care constă în repetarea faptei incriminate de un număr de ori atât de mare încât să releve o obişnuinţă a făptuitorului. op. A.. Oancea. p. Infracţiunea de obicei se caracterizează prin aceea că sub aspectul laturii obiective se compune întotdeauna din mai multe acţiuni care. C. o îndeletnicire din partea celui care le-a săvârşit. În legea penală sunt incriminate ca infracţiuni de obicei. în conţinutul legal al infracţiunii de obicei este inclusă cerinţa repetării faptei. op.cit. I.485. Potrivit art.320 alin. cit.pen. Bulai. elementul material al acesteia fiind întotdeauna alcătuit din acţiuni repetate care învederează că în comportarea făptuitorului o asemenea activitate a căpătat caracter de obişnuinţă2. ca amnistia sau graţierea. ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei. o îndeletnicire a acestuia în aşa fel încât să se atribuie ansamblului de acţiuni pericolul social specific infracţiunii1. Prin urmare. prostituţia (art.328 C.]. M. Sarcină de lucru: Analizează structura infracţiunii complexe. Zolyneak. Boroi.. op. ____________________________________________________________ 81 . dar care devin pedepsibile de îndată ce sunt reluate şi evidenţiază o deprindere. se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare. latura obiectivă şi latura subiectivă? C. infracţiunile reunite nu pot cădea separat sub incidenţa unor eventuale acte de clemenţă. p. De regulă. p. Repetarea reprezintă deci o trăsătură constitutivă a conţinutului unei asemena infracţiuni. de exemplu: tulburarea folosinţei locuinţei [art. În consecinţă.cit.

pen. 181 C.279. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni 1. Gh. Fie cu intenţie.. ____________________________________________________________ 82 . se amplifică progresiv. Bulai. Boroi.D. fie prin producerea de noi urmări vătămătoare. M. Infracţiunile mai grave. p. fără intervenţia făptuitorului . D. Soluţia este criticabilă.) ori vătămare corporală (art. C. I. G. op. ca de exemplu. şi nu a momentului când s-a produs rezultatul mai grav2.S. d. Infracţiunea deviată. şi nu al producerii rezultatului3. Cu intenţie. Exemplu tipic de infracţiune progresivă: infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art.. p.). 1/1987. Papadopol.. lovire sau alte violenţe (art.pen. Dicţionar juridic penal. C. Pavel.î. p. 183 C.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni D. M. B. op. R.). TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. p. cit. Ştiinţifică şi Enciclopedică.cit. C. p. Bucureşti. 457. 45.R. Sunt forme ale unităţii legale de infracţiune: A. A. fie prin agravarea urmării produse. C. Antoniu. nr. interesând condiţia persoanei în momentul săvârşirii faptei. B. dar pe parcurs această urmare se amplifică fără nicio intervenţie din partea făptuitorului. Infracţiunea continuă. op.484. absorb în conţinutul lor infracţiunile mai uşoare. T. Instanţa supremă a statuat că data de săvârşire a acestei infracţiuni trebuie considerată aceea a comiterii acţiunii iniţiale.pen. Michinici. Din culpă. Infracţiunea continuată. fapte cu o anumită urmare specifică.cit. 1976. 68. V. Zolnyeak. cit. nr.. produse ca urmare a amplificării rezultatului. Bulai. 3. 2. 180 C. după ce a atins momentul consumării corespunzător unei anumite infracţiuni. Unii autori au considerat că aprecierea săvârşirii faptei la data comiterii acţiunii este raţională.INFRACŢIUNEA PROGRESIVĂ Putem defini infracţiunea progresivă ca fiind acea infracţiune a cărei latură obiectivă.139. Chivulescu. corespunzătoare unei infracţiuni mai grave1. fie din culpă. Infracţiunea continuată se săvârşeşte: A. op. deoarece lasă ca termenul de prescripţie a răspunderii penale să curgă paralel cu evoluţia progresivă a rezultatului. 2. 8/1987.. deoarece uneori mai întâi se comite o faptă mai uşoară. Ed. p.

2. Dicţionar de drept penal. ale pluralităţii de § 3. Gorunescu.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni 3.1 Noţiune În dreptul penal. C. pluralitatea de infracţiuni se referă la situaţia când aceiaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni.2 Prezentare În Codul penal român formele consacrate infracţiuni sunt: concursul de infracţiuni şi recidiva1. 2004. § 2. ____________________________________________________________ 83 . A. mai înainte de a fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele şi dacă toate sunt susceptibile de a fi supuse judecării2. 1. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI 6. 3. B.3 Noţiune Potrivit legislaţiei penale şi doctrinei. Data săvârşirii infracţiunii continue o reprezintă: A. Răspunsuri: 1. Data începerii acţiunii sau inacţiunii.2. nr. p. 2. FORMELE PLURALITĂŢII DE INFRACŢIUNI 6.P. Gh. A. 2/2005. 6. 2. Popescu.2 PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI § 1. ASPECTE GENERALE 6. p. B. Ed. Boroi. All Beck. M.2. Cauzele modificatoare de pedeapsă. Ivan. săvârşite de aceeaşi persoană. 100. R.D. Data încetării acţiunii sau inacţiunii. Bucureşti. consursul de infracţiuni este o formă a pluralităţii de infracţiuni. 70. M. constând în existenţa a două sau mai multe infracţiuni.

(2) C. nr.R. M.252. care să constituie infracţiuni. Michinici. p. organele judiciare vor verifica dacă se află în prezenţa a două fapte penale care să atragă răspunderea penală a făptuitorului.]. T. În cazul soluţionării unei cauze penale care are ca obiect săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau mai multe infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni. 2.S..70. s. Nu are importanţă dacă făptuitorul a luat parte la comiterea infracţiunilor în calitate de autor ori de participant. conturând astfel principalul criteriu distinctiv al concursului faţă de recidivă.147. Unitatea de subiect la săvârşirea infracţiunilor concurente reprezintă una din cerinţele specifice şi indispensabile ale oricărui concurs de infracţiuni.. ____________________________________________________________ 84 .Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ 6.. prescripţia). mai multe infracţiuni de tâlhărie) concursul se numeşte omogen. deşi definitivă. nr. a unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (iresponsabilitate. Boroi. Condiţia are în vedere inexistenţa unei condamnări definitive pentru vreuna din infracţiunile comise de aceeaşi persoană. Zolyneak.cit. d. luare de mită şi concurenţă neloială) concursul se numeşte eterogen. c) infracţiunile să fie săvârşite înainte de a se fi pronunţat o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele. op.3/1974. p.. 1. I. b) infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. M.D.cit.) ori sunt incidente alte cauze care atrag nepedepsirea infractorului.3008/1973. ori hotărârea de condamnare.pen. Condiţia este îndeplinită indiferent de forma de vinovăţie cu care sunt comise infracţiunile. ca retragerea mărturiei mincinoase [art. când infracţiunile concurente prezintă naturi diferite (de exemplu. Când infracţiunile concurente sunt de aceeaşi natură (de exemplu.pen. Pentru îndeplinirea acestei condiţii se cere săvârşirea a cel puţin două fapte prevăzute de legea penală. contestaţie în anulare). Va fi îndeplinită această condiţie chiar dacă infractorul a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită anterior. p. viol. eroare de fapt etc. dar hotărârea nu era definitivă1 la data săvârşirii noii infracţiuni. Nu are importanţă natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite.260 alin. op. d) infracţiunile săvârşite sau cel puţin două dintre ele să poată fi supuse judecăţii. A. deoarece se constată existenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală (amnistia.2.4 Condiţiile de existenţă ale concursului de infracţiuni Din definiţie rezultă următoarele condiţii: a) săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni. a fost desfiinţată într-o cale extraordinară de atac2 (revizuire. lipsa plângerii prealabile. Este posibil ca o faptă dintre cele două săvârşite de făptuitor să nu poată fi judecată. R.

şi anume: concursul real şi concursul ideal. 1. deoarece a rămas o singură infracţiune care să poată fi supusă judecăţii. dacă infracţiunile sunt săvârşite cu aceeaşi ocazie sau succesiv. Plenul T. consecvenţională. ____________________________________________________________ 85 .1/1960.nr. conexiuni între infracţiunile concurente comise de aceeaşi persoană. Conexitatea poate fi cronologică. Deşi.există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană. că există concurs de infracţiuni chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.pen. A. 6. . d. când o infracţiune este întâmplător legată de o altă infracţiune. dacă o infracţiune constituie mijlocul pentru comiterea altei infracţiuni-scop.a) C. nu va mai exista concurs de infracţiuni. Infracţiunile săvârşite de o persoană pot fi de aceeaşi natură şi concursul devine omogen (înşelăciune-înşelăciune)..2. prin două ori mai multe acţiuni sau inacţiuni. p.33 lit... se referea la o anumită categorie de infracţiuni. 1960.33 lit. dacă infracţiunile sunt săvârşite în acelaşi loc. Leguitorul român a soluţionat definitiv problema. topografică. Instanţa supremă a statuat că există concurs real de infracţiuni şi nu infracţiune unică în caz de săvârşire sau acoperire prin fals a infracţiunilor care produc pagube patrimoniului public.D.5 Formele concursului de infracţiuni În teoria şi legislaţia penală se cunosc două feluri de concurs de infracţiuni.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Dacă ne aflăm în astfel de situaţii.. Cu privire la situaţia în care s-a comis o infracţiune pentru a înlesni săvârşirea altei infracţiuni în doctrina penală au existat mai multe discuţii contradictorii1. concursul este eterogen (violare de domiciliu-fals intelectual).î. a) teza a II-a C. prevăzând în art.pen.42. CONCURSUL REAL SAU MATERIAL DE INFRACŢIUNI În conformitate cu dispoziţiile art. Concursul real cu conexitate presupune existenţa anumitor legături. aplicabilă în cazul oricărei infracţiuni.S. se soluţiona o problemă de principiu. când o infracţiune a fost comisă pentru a ascunde o altă infracţiune. C. Concursul real de infracţiuni este de două feluri: concurs real simplu şi concurs real cu conexitate (caracterizat). înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele”. accidentală. Concursul real simplu se caracterizează prin aceea că între infracţiunile în concurs nu există o legătură obiectivă (in rem). etiologică. iar când infracţiunile sunt de natură diferită.

p. 6.. D. sistemul absorbţiei şi sistemul cumulului juridic. I. întruneşte elementele mai multor infracţiuni”.623/1989. se produce şi moartea victimei1. V.. săvârşirea unor acte de tâlhărie simultan împotriva mai multor persoane2. Infracţiunile săvârşite în concurs ideal pot fi de aceeaşi natură.2. care se consideră că le absoarbe pe celelalte3.175. p. c) Sistemul cumulului juridic sau al contopirii reprezintă o îmbinare a 1. ori de natură diferită şi concursul este eterogen. ____________________________________________________________ 86 .267-268. p. d.. op..S. s. caz în care concursul este omogen.. d. nr. nr. nr. d. C.784/1993. în condiţiile în care aceasta se constituie ca infracţiune. B.există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau inacţiune săvârşită de aceeaşi persoană.pen. Trib. Dongoroz şi colab.J.. R. p.. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs.2/1994. SISTEME DE SANCŢIONARE În legislaţiile penale şi în ştiinţa dreptului penal se admit trei sisteme de sancţionare a concursului de infracţiuni: sistemul cumulului aritmetic. s.33 lit. Bucureşti. nr. urmând să se aplice cea mai severă.10/1989. 3. R.cit. T. b) Sistemul absorbţiei constă în stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune.R. Infracţiunile aflate în concurs ideal pot fi săvârşite cu intenţie ori din culpă.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Studiu individual: Studiază teoria unităţii infracţionale între infracţiunea mijloc şi infracţiunea scop şi criticile care i s-au adus.169/1995.P.S. CONCURSUL IDEAL SAU FORMAL DE INFRACŢIUNI Potrivit dispoziţiilor art. 2.D.6 Sancţionarea concursului de infracţiuni A.. nr.pen. nr. a) Sistemul cumulului aritmetic sau al totalizării pedepselor constă în stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în concurs. vol.65. după care acestea se totalizează. În practica judiciară s-a reţinut concurs ideal de infracţiuni: dacă prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia muncii.b) .4/1996. s.a II-a pen.D.58.

Jurisprudenţa franceză admite cumulul numai pentru pedepsele complementare.].Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ primelor două sisteme. Numai în acest caz este consacrat sistemul absorbţiei. Sistemul sancţionator al concursului de infracţiuni este prevăzut în art. Sistemul. cum este detenţiunea pe viaţă. G.. ____________________________________________________________ 87 . aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni presupune două etape. consacrat în majoritatea legislaţiilor moderne. Potrivit art. cât şi a celorlalte fapte comise în concurs de infracţiuni1. asigurând atât sancţionarea corectă a faptei celei mai grave. unde pedeapsa nu mai poate fi agravată. sistem care se justifică pe caracterul pedepsei – absolut determinate. Éditions DALLOZ. după cum acestea sunt de naturi diferite sau identice.34 C. Aplicare pedepsei reprezintă următoarea etapă a stabilirii pedepsei în urma aplicării regulilor specifice prevăzute în art.a) C.pen.pen. Lavasseur. când acestea sunt diferite ca specie şi pronunţate pentru infracţiuni concurente. după cum urmează: a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă. PEDEAPSA PRINCIPALĂ ÎN CAZ DE CONCURS DE INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANA FIZICĂ Codul penal în vigoare consacră un sistem de sancţionare mixt: cumulul juridic sau.489-502. mai ales în materia pedepselor principale. elastic şi echitabil. Temă de reflecţie: Ce critici s-au adus fiecăruia dintre sistemele menţionate mai sus? B.34 C. Stefani. 16e édition. se aplică pedeapsa cea mai grea. Droit penal general. absorbţia [art.pen. este considerat ca fiind cel mai convenabil.. după caz cumulul juridic pentru pedepsele complementare sau măsurile de siguranţă. Bouloc.34 lit. 1997. G. aplicându-se cea mai gravă dintre ele. constând în aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre infracţiunile concurente. p.34 C. Stabilirea pedepsei reprezintă activitatea de individualizare a pedepsei efectuată de instanţă pentru fiecare infracţiune concurentă. după caz. şi anume mai întâi se stabileşte pedeapsa pentru fiecare din infracţiunile săvârşite şi apoi. pen. se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă. 1. care poate fi sporită în limitele prevăzute de lege. pentru pedepsele principale şi cumulul aritmetic ori. în etapa a doua. Paris. B. la care se poate adăuga un spor.

se aplică pedeapsa închisorii. care poate fi sporită până la maximul ei special. c) când s-au stabilit numai amenzi. care pot fi de aceeaşi natură sau de naturi diferite. – dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. se poate adăuga un spor de până la 5 ani. e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă. prin aplicarea regulilor de mai sus nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.(5) al art.. dar pe ____________________________________________________________ 88 . aceasta se va aplica integral alături de pedeapsa închisorii. dar cu conţinut diferit.b) la care se poate adăuga amenda potrivit dispoziţiei de la lit. se aplică pedeapsa închisorii. d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă.pen. – dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit mai multe pedepse complementare. art.(2) C. care poate fi sporită până la maximul ei special.34 alin. Potrivit art.pen. la care se poate adăuga amenda. se menţionează că dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. stabileşte mai multe reguli: – dacă pentru una din infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară. dar cu conţinut diferit. acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii. se aplică pedeapsa cea mai grea.35 alin. se aplică cea mai grea dintre acestea.pen.pen.35 C. se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim. C.35 C. iar când acest maxim nu este îndestulător. În alin. potrivit dispoziţiei de la lit. APLICAREA MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ ÎN CAZUL CONCURSULUI DE INFRACŢIUNI Potrivit art. în totul sau în parte. măsurile de siguranţă aplicate în caz de concurs de infracţiuni se cumulează întodeauna numai dacă sunt de natură deosebită sau de aceeaşi natură..c). STABILIREA PEDEPSELOR CONCURSULUI DE INFRACŢIUNI COMPLEMENTARE ÎN CAZUL În cazul pedepselor complementare. D.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea. iar dacă acest maxim nu este îndestulător. se aplică pedeapsa cea mai mare. de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură.(4) C.

d) regulile privitoare la contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii (art.contopirea pedepselor”.ultim C. F. se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă. Contopirea de pedepse. care poate fi sporită aşa cum prevede art.118 C. pedepsele urmează să fie contopite prin aplicarea dispoziţiilor art.pen. ____________________________________________________________ 89 .213. realizându-se în următoarele ipoteze: a) dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă. Chiar şi în acele situaţii. Trăineală.pen...34 C. sistemul de pedepsire a concursului de infracţiuni nu ridică probleme când toate infracţiunile concurente au fost judecate concomitent de aceeaşi instanţă. acestea se cumulează.pen. nr. O. luate conform art.34 şi 35 C.. 36 alin. b) a doua ipoteză constă în aceea că după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. c) contopirea pedepselor pentru concursul de infracţiuni se va face şi în situaţia în care condamnatul a executat în totul sau în parte condamnarea. Totuşi. se vor aplica dispoziţiile art. E. cu precizarea că se va scădea din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente1.). PEDEAPSA ÎN CAZ DE CONCURS DE INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANA JURIDICĂ 1. deducerea arestului efectuat pentru o faptă nesancţionată. Şi într-o asemenea situaţie. se stabileşte că infractorul suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.pen. D. şi asupra lor să se pronunţe hotărâri separate de condamnare..3/2004. p. O asemenea operaţiune se numeşte .Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ durate diferite. sistemul de sancţionare a concursului de infracţiuni trebuie să rămână acelaşi. care presupun că se vor compara pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente şi se va aplica cea mai grea.34 şi 35 C. S. este posibil ca infracţiunile concurente să fie judecate separat de instanţe diferite sau chiar de aceeaşi instanţă.pen. CONTOPIREA PEDEPSELOR PENTRU INFRACŢIUNI CONCURENTE SĂVÂRŞITE DE PERSOANA FIZICĂ Aşa cum a fost prezentat mai sus.. În cazul măsurilor de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut.

____________________________________________________________ 90 . 2.2. 1998.pen. Cr. iar dacă acest maxim nu este îndestulător.cit. F. Economică. p. A. C. partea din amenda executată se scade din amenda aplicată pentru infracţiunile concurente.35 C. Bulai.. I. ca şi în cazul concursului de infracţiuni.285. Gh. § 4. se poate adăuga un spor de până la o treime din cel maxim. se stabileşte pedeapsa amenzii pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică amenda cea mai mare. Desportes.. Deosebirea constă în aceea că în cazul concursului de infracţiuni săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau mai multe infracţiuni are loc mai înainte ca acea persoană să fi suferit vreo condamnare definitivă. op.227. Oancea. săvârşirea de către o anume persoană a cel puţin două infracţiuni.711 alin.75. RECIDIVA 6. care poate fi sporită până la maximul special prevăzut în art.. op. op. Ed. Mitrache. p.709) consideră recidiva ca o circumstanţă agravantă generală.cit. Dispoziţiile art. Le Gunehec (Le nouveau droit penal. presupune.cit. ca formă principală a pluralităţii de infracţiuni. Tome I. op.7 Noţiune şi caracterizare Recidiva. precum şi atunci când după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă se constată că persoana juridică suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică. op. p. Mitrache. Paris. În aceste cazuri. pe când în cazul recidivei. Termenii recidivei În doctrina penală2. p.. În literatura de specialitate s-a apreciat că reluarea activităţii infracţionale după ce a fost condamnat definitiv pentru o altă infracţiune săvârşită anterior reprezintă un indice de incorigibilitate1. p. Ivan. B. p. N.cit. p. op. Bulai.157.. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care persoana juridică condamnată definitiv este judecată ulterior pentru o infracţiune concurentă.101. C. cit. elementele constitutive ale stării de recidivă – condamnarea definitivă pentru infracţiunea anterioară şi noua infracţiune comisă –au fost denumite termeni ai recidivei.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Potrivit art.cit. Primul termen al recidivei 1. (2) sau (3). C. Bulai. Cauzele……. F. Boroi.401 C. săvârşirea de către aceeaşi persoană a uneia sau mai multor infracţiuni are loc după ce acea persoană fusese definitiv condamnată pentru o altă infracţiune..536. 116.pen se aplică în mod corespunzător.

2. Recidiva cu efecte progresive este aceea ale cărei consecinţe se agravează progresiv cu fiecare nouă recidivă1. Recidiva cu efect unic este aceea ale cărei efecte sunt aceleaşi ori de câte ori s-ar repeta starea de recidivă. mai înainte a unei infracţiuni de o anumită natură (de exemplu. ____________________________________________________________ 91 . ci din mai multe condamnări la pedepse mici. speculă) şi săvârşirea după condamnare sau după executarea pedepsei a unei alte infracţiuni de altă natură (de exemplu. p. furt). C. Recidiva mică se caracterizează prin aceea că primul termen este format nu din una singură.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ constă întodeauna într-o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. 6. Prin recidivă specială se înţelege situaţia când infracţiunile ce formează termenii ei sunt de aceeaşi natură.. iar cel de-al doilea termen constă în săvârşirea din nou a unei infracţiuni. Recidiva generală înseamnă săvârşirea. Recidiva este denumită absolută atunci când existenţa ei nu este condiţionată de gravitatea primei condamnări şi relativă atunci când pedeapsa anterioară trebuie să fie de o anumită gravitate pentru a dovedi perseverenţa infracţională a infractorului. Bulai. Prin recidivă mare se înţelege recidiva al cărei prim termen îl constituie o condamnare la o pedeapsă de o gravitate mai mare. Cele mai cunoscute dintre modalităţile recidivei sunt: Recidiva după condamnare sau recidiva postcondamnatorie ori recidiva fictivă există în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni mai înainte ca infractorul să fi executat în întregime pedeapsa la care a fost anterior condamnat sau mai înainte ca pedeapsa să fi fost eventual considerată ca executată.9 Modalităţile recidivei În teoria dreptului penal s-a dat denumirea de modalităţi ale recidivei felului în care se prezintă în concret recidiva în raport cu variaţiunile la care sunt supuşi cei doi termeni ai recidivei. Recidiva după executare sau postexecutorie ori recidivă reală există atunci când săvârşirea din nou a unei infracţiuni are loc după ce infractorul a executat în întregime pedeapsa anterioară sau după ce aceasta a fost considerată ca executată în întregime.506-507.cit. Recidiva se numeşte teritorială atunci când existenţa ei este condiţionată de cerinţa ca primul său termen să fie o hotărâre de 1. op.

4/2004. Recidiva perpetuă sau permanentă se realizează indiferent de intervalul la care s-a săvârşit din nou o infracţiune.pen.există recidivă şi în cazurile în care una din pedepsele prevăzute în alin. De asemenea... poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii chiar şi o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate pentru o faptă prevăzută şi de legea română. spre deosebire de recidiva zisă internaţională. D.37 alin.138. dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii [art.37-39 C.37 alin.2. spre deosebire de recidiva temporară care se realizează numai dacă săvârşirea din nou a unei infracţiuni a avut loc înăuntrul unui anumit termen.). Tonislav.. recidiva postexecutorie şi mica recidivă. Prin dispoziţiile art. 6. RECIDIVA POSTCONDAMNATORIE Potrivit art. recidiva postcondamnatorie există atunci când.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ condamnare pronunţată de o instanţă naţională. 6. p. Recidiva internaţională în materie de droguri. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. 1. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. nr.(1) este detenţiunea pe viaţă”. E.402 C.]. A. înainte de începerea executării pedepsei.(1) lit.(2) C.2. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an. s-a prevăzut că .(3) C.pen) şi pentru persoana juridică (art.10 Reglementarea recidivei în legea penală română În legislaţia noastră reglementarea recidivei se face diferenţiat pentru persoana fizică (art. la care primul termen poate fi o condamnare pronunţată în străinătate1.pen.11 Recidiva în cazul persoanei fizice Modalităţile recidivei în cazul persoanei fizice sunt: recidiva postcondamnatorie. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. a) Condiţiile cu privire la primul termen ― O primă condiţie constă în existenţa unei hotărâri definitive de condamnare a infractorului la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni ori a detenţiunii pe viaţă.a) C.pen.pen.37 alin. ____________________________________________________________ 92 .

37 lit.(2) C. ori pentru aceasta să nu fi intervenit reabilitarea sau să se fi împlinit termenul de reabilitare [art.pen.(1) lit. RECIDIVA POSTEXECUTORIE Potrivit art.c) C.pen.pen. ― A treia condiţie constă în aceea ca infracţiunea respectivă să fie săvârşită înainte de începerea executării pedepsei anterioare. b) Condiţiile celui de-al doilea termen Legea prevede aceleaşi condiţii ca la recidiva după condamnare.).].Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ ― O altă condiţie a primului termen priveşte forma de vinovăţie. mai mare de 6 luni la care a fost condamnat infractorul. B. MICA RECIDIVĂ Potrivit dispoziţiei din art. — A doua condiţie priveşte cerinţa ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită din nou să fie închisoarea mai mare de 1 an sau detenţiunea pe viaţă.(1) C. aceasta există atunci când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni. ― Ultima condiţie presupune ca hotărârea de condamnare să nu fie dintre cele prevăzute în art. C.37 alin. ― O altă condiţie este ca infracţiunea pentru care s-a executat pedeapsa să fie intenţionată. care nu trebuie să fie dintre acelea de care. să fie executată sau considerată executată.38 alin. a) Condiţii cu privire la primul termen ― Prima condiţie constă în aceea ca pedeapsa închisorii.38 alin. potrivit legii. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. în sensul că hotărârea de condamnare să fi fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. b) Condiţiile cu privire la al doilea termen ― Prima condiţie este ca infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse.. nu se ţine seama la stabilirea stării de recidivă (art.38 C.b) C. există recidivă şi ____________________________________________________________ 93 . ca urmare a graţierii totale sau a restului de pedeapsă ori ca urmare a prescripţiei executării acelei pedepse.. ― Cea de-a treia condiţie se referă la hotărârea de condamnare. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.pen.pen.

6. cât şi postexecutorie.pen. ― O altă condiţie pentru a exista primul termen al micii recidive este ca toate cele trei infracţiuni pentru care au fost pronunţate pedepsele respective să fie săvârşite cu intenţie. a) Condiţiile primului termen ― O condiţie a primului termen o constituie existenţa a cel puţin 3 condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni.2. b) condamnările pentru infracţiunile săvârşite din culpă. condiţiile cerute pentru existenţa sa sunt aceleaşi ca şi în cazul precedentelor modalităţi ale recidivei. b) Condiţiile celui de-al doilea termen În ce priveşte cel de-al doilea termen al micii recidive.12 Condamnările care nu atrag starea de recidivă Acestea sunt cuprinse în art. e) condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.39 alin. în cazul recidivei postcondamnatorii pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa pentru infracţiunea ____________________________________________________________ 94 . Mica recidivă poate fi atât postcondamnatorie.38 C. Potrivit art.2. care este multiplu.. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. succesive şi susceptibile de a fi executate separat. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de : a) condamnările pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii. d) condamnările pentru faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală. respectiv să fie constituit din săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie. ― Pentru niciuna dintre cele trei condamnări să nu fie incidentă vreo cauză dintre cele prevăzute în art. 6.pen.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ atunci când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare.pen. c) condamnările pentru infracţiunile amnistiate. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.13 Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică a) Pedeapsa în cazul recidivei postcondamnatorii. în raport cu structura primului termen. Potrivit acestor dispoziţii. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse.(1) C.38 C. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. definitive.

Mateuţ. Dispoziţiile privind recalcularea pedepsei. b) Pedeapsa în cazul recidivei postexecutorii.pen. ____________________________________________________________ 95 .(1) lit.39 alin. se află în stare de recidivă. (1) în cazul recidivei prevăzute în art..39 alin.pen. iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special1. L. 37 lit. 37 lit. 2.].34 şi 35 C. la care se adaugă pedeapsa aplicată pentru evadare. 2/2004. se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă. contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior [art. nr. Dacă maximul special este neîndestulător. d) Descoperirea ulterioară a stării de recidivă.b) C. nr. prevede că: dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată..65. A se vedea. instanţa aplică dispoziţiile din alin. Există posibilitatea ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să se descopere că infractorul la data comiterii infracţiunii noi. R. c) Pedeapsa în cazul micii recidive se stabileşte potrivit modalităţilor arătate mai sus [lit.].37 alin. (6) C. pedeapsa ce se execută. art.Lefterache. 44. se poate aplica o pedeapsă până la maximul special.(2) C. a) şi dispoziţiile din alin.D. 8/1994. 134.9/1994.pen. ca urmare a descoperirii ulterioare a stării de recidivă.(3) C.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ anterioară se contopesc după regulile privitoare la concursul de infracţiuni prevăzute în art. potrivit cărora în cazul recidivei prevăzute în art.(4) C. în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani. nr. b)3. p. Sancţionarea recidivei postexecutorii formează obiectul dispoziţiilor înscrise în art. În vederea aplicării instituţiei recidivei şi la aceste cazuri. 6.(7) C. (4) în cazul recidivei prevăzute în art.39 alin. Idem. p.pen. Sporul care se poate adăuga la maximul special al pedepsei închisorii în cazul recidivei postcondamnatorii este de până la 7 ani. D. ce a atras condamnarea.pen.39 alin.pen.. a) şi b)]2. D. Unele consideraţii cu privire la sancţionarea recidivei mici. p. potrivit art. Gh. Dacă săvârşirea din nou a unei infracţiuni are loc în stare de evadare.pen. Recidivist prin condamnări anterioare. sunt aplicabile şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii [art.14 Recidiva în cazul persoanei juridice 1. 39 alin. 3.2.P. prin pedeapsa anterioară se înţelege. Dacă însă pedeapsa anterioară a fost executată în parte. Sancţionarea recidivei mari postexecutorii.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________
Potrivit art. 402 C.pen., există recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată. Condiţii cu privire la primul termen: - prima condiţie constă în rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare; - a doua condiţie este ca infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fie intenţionată; - a treia condiţie este aceea că amenda pentru infracţiunea anterioară să nu fi fost executată. Condiţii cu privire la cel de-al doilea termen: - pentru existenţa celui de-al doilea termen, persoana juridică trebuie să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie; b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată. Condiţii cu privire la primul termen: - o primă condiţie constă în rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare; - a doua condiţie este ca infracţiunea pentru care s-a executat pedeapsa să fie intenţionată; - a treia condiţie este ca amenda pentru infracţiunea anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată. Condiţii cu privire la cel de-al doilea termen: - este necesar ca persoana juridică să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie.

6.2.15 Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana juridică
a) În cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. a) C.pen., amenda stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc, potrivit art. 401 alin. (1) şi (3) C.pen. Sporul prevăzut în art. 401 alin. (1) se poate mări până la jumătate [art. 402 alin. (2) C.pen.]. Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior [art. 402 alin. (3) C.pen.]. b) în cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. b) C.pen., se

____________________________________________________________

96

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________
aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 711 alin. (2) sau (3) C.pen., iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la două treimi din acel maxim [art. 402 alin. (4) C.pen.]. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca amenda să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că persoana juridică condamnată se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din alin. (2), în cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. a), şi dispoziţiile din alin. (4), în cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. b) [art. 402 alin.(5) C.pen.].

§ 5. PLURALITATEA INTERMEDIARĂ 6.2.16 Noţiune şi sancţiune
Prin pluralitate intermediară de infracţiuni – denumită astfel în doctrina română – este desemnată situaţia în care o persoană, după ce a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune, săvârşeşte o nouă infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru recidiva postcondamnatorie (art. 40 C.pen.) 1. Potrivit art. 40 alin.(1) C.pen., sancţionarea pluralităţii intermediare se realizează potrivit regulilor stabilite pentru sancţionarea concursului de infracţiuni. În cazul persoanei juridice, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.402 alin.(1) lit.a), pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni [art.40 alin.(2) C.pen.].

Temă de reflecţie:
Ce argumente s-au adus în literatura juridică română pentru denumirea situaţiei prevăzută în art.40 C.pen. ca pluralitate intermediară?

TESTE DE AUTOEVALUARE
1. C. Bulai, op.cit., p.516; C. Bulai, B. N. Bulai, op.cit., p.551; C. Mitrache, Cr. Mitrache, op.cit., p.307; A. Boroi, op.cit., p.83. Este discutabil dacă ar putea exista o atare formă de pluralitate. Aşa-zisa pluralitate intermediară nu este decât o recidivă postcondamnatorie de fapt şi nu de drept (G. Antoniu, Reflecţii asupra pluralităţii de infracţiuni, R.D.P. nr.4/1999, p.19-20). Se pare că denumirea de ,,situaţie în care nu există starea de recidivă”, aleasă de unii autori, este mai apropriată de realitate (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. I, p.319-320). Doctrina franceză a creat pentru această situaţie o figură juridică nouă, ,,reiterarea”.

____________________________________________________________
97

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________

Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect. 1. Când inculpatul arestat preventiv în timpul urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni, comite şi infracţiunea de evadare, pedeapsa se aplică astfel: A. Pedepsele stabilite pentru infracţiunea de evadare şi infracţiunea anterioară se contopesc; B. Pedeapsa stabilită pentru evdare se adaugă la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea anterioară; C. Pedeapsa stabilită pentru evadare se contopeşte la restul rămas neexecutat din pedeapsa stabilită pentru infracţiunea anterioară. 2. Când inculpatul aflat în arest preventiv evadează şi săvârşeşte o infracţiune realizează condiţiile: A. Recidivei postcondamnatorii; B. Pluralităţii intermediare; C. Concursului de infracţiuni. Răspunsuri: 1. A (sunt realizate condiţiile unui concurs de infracţiuni) 2. C (sunt realizate condiţiile unui concurs de infracţiuni)

SPEŢĂ
Instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi au pătruns într-o noapte în curtea unei societăţi comerciale de unde au sustras mai multe bunuri dintr-un autoturism şi au încercat, fără succes, să sustragă bunuri din alte patru autoturisme, şi i-a condamnat la pedeapsa închisorii pentru o infracţiune continuată de furt calificat. Este corectă încadrarea faptei?

SINTEZĂ
Prin unitate de infracţiune se desemnează situaţia în care activitatea infracţională concretă corespunde conţinutului unei singure infracţiuni. Unitate de infracţiune - unitate naturală - infracţiune simplă - infracţiune continuă

___________________
98

Partea generală. Astfel. 2008. Ed. 4.H.Mitrache.Bulai. Bucureşti. Drept penal. Manual de drept penal. Partea generală. Bucureşti.H. A.infracţiune continuată .infracţiune progresivă În cazul formelor unităţii de infracţiune prezintă mare importanţă cunoaşterea datei săvârşirii infracţiunii. C. Pluralitatea de infracţiuni există atunci când în activitatea infracţională concretă identificăm conţinuturile a două sau mai multe infracţiuni. All. Bucureşti. 2007. Ivan. Codul penal.N. Ed.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ . Bucureşti. Bucureşti. Drept penal.recidiva (formă consacrată) . B. Partea generală.Bulai.Boroi. C. 1997.Beck. Ed. Ed.Mitrache. 5. Partea generală. 99 .infracţiune deviată . 6. Universul Juridic. C.concursul de infracţiuni (formă consacrată) . C. incidenţa unui act de clemenţă etc.unitate legală . 2006.Bulai.Beck.infracţiune complexă . 3. dată în funcţie de care se va stabili legea penală aplicabilă în timp. Pluralitate de infracţiuni . Gh. Ed. Manual de drept penal. Partea generală. Universul Juridic. 2. Drept penal român. 2007. în cazul infracţiunii continue data săvârşirii acesteia este data încetării acţiunii sau inacţiunii.infracţiune de obicei . C. Cr.pluralitate intermediară (denumire discutabilă) BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1.

............ CARACTERUL PENAL ŞI CAUZELE CARE FAC POSIBILĂ ÎNLĂTURAREA ACESTUIA 7...3 Starea de necesitate. C.......109 7.............. vol.................. 331..103 7........................caracterul penal al faptei..... Bulai..cauzele care înlătură caracterul penal al faptei....113 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr..............107 7.cit................ 7 CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 7. N.. p..7 Beţia accidentală (fortuită)....4 Constrângerea fizică şi constrângerea morală....... I............................. op................. p...............108 7........... B..........111 7......... Aspecte generale.... 7. Vinovăţia…... 7 vei fi capabil: ● să defineşti: ............................. op........1 Noţiunea de caracter penal al faptei Caracterul penal sau infracţional al unei fapte este o însuşire sintetică a acesteia.......8 Minoritatea făptuitorului............5 Cazul fortuit .6 Iresponsabilitatea. Bulai..................... exclude răspunderea penală2.......... pe cale de consecinţă. ____________________________________________________________ 100 .. Dongoroz şi colab..............cit...... ● să analizezi fiecare cauză care înlătură caracterul penal al faptei.... Lipsa oricăreia din trăsăturile esenţiale exclude existenţa caracterului penal al faptei.............................. p........................................9 Eroarea de fapt.. rezultând din prezenţa în ea a trăsăturilor esenţiale unei infracţiuni1. ● să clasifici cauzele care înlătură caracterul penal al faptei...cit... înlătură existenţa infracţiunii şi....... 1.... 7 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr............. V...................Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr...... A se vedea..1......105 7........................ ........1. 205..... op..113 7............ 224..... 2..100 7.......2 Legitima apărare...1 ASPECTE GENERALE § 1.. G.......................... Antoniu..................

A se vedea. Aşa sunt. R. p. 52.proc.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ 7. Denumirea de cauze care înlătură caracterul penal ar trebui înlocuită cu aceea de cauze care înlătură vinovăţia2. şi anume: A. înlăturând tipicitatea. Boroi. I. Gh. condiţii a căror existenţă în timpul săvârşirii faptei face.3 Enumerare şi caracterizare Clasificarea acestor cauze se face în funcţie de mai multe criterii3. Popescu. 39. c) cauze care înlătură prevederea faptei de către legea penală. cazuri. p.1. ___________________________________________________________ 101 . 2005. Curs selectiv pentru licenţă. deoarece sub denumirea . 101 C. Partea generală a Codului penal într-o viziune europeană.1. de pildă.2 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Putem defini cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ca fiind acele împrejurări. a) Referitor la prima categorie – a cauzelor de excludere a pericolului social – arătăm că există situaţii admise de lege. stări.. A. 2. CLASIFICAREA CAUZELOR CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 7. p. G. A. Bucureşti. A se vedea. Există şi cazuri când prin recunoaşterea legală a unor activităţi se îngăduie implicit efectuarea unor acte care sunt inerente exercitării acelor activităţi. cauze care.D. 1/2004. Gorunescu. nr. Nistoreanu. vol.proc. Antoniu. care prevăd fapte care nu sunt calificate drept social periculoase. situaţii. reţinerea şi arestarea preventivă (art. În raport cu trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. percheziţia domiciliară (art.). Drept penal şi drept procesual penal. Ed. cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt de trei feluri: a) cauze care înlătură pericolul social. p.pen.pen. 37.) etc.. dar care prin natura lor prezintă pericol social şi sunt prevăzute de 1. 3. Boroi. A se vedea.P. M. M.care înlătură caracterul penal al faptei” se poate înţelege şi cauzele care înlătură pericolul social precum şi cauzele care înlătură cerinţa prevederii faptei de către legea penală. V. All Beck. op. b) cauze care înlătură vinovăţia. potrivit legii.. 143-148 C.cit. ca realizarea vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii să devină imposibilă1.Dongoroz şi colab. Dicţionar de drept penal. 334. fac parte din cauzele justificative. § 2.

.44-51 C. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret. beţia.]. în principal.faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni”.255 alin. lipseşte dubla incriminare în cazul faptelor săvârşite în străinătate – art.000 lei).Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ legea penală. (1) C. abrogarea incriminării – art. În atare condiţii. (mustrarea.pen. minoritatea şi eroarea de fapt.pen. a) C.6 alin. totuşi.). După sfera de aplicare.pen. în dreptul nostru penal. Tot din prima categorie fac parte şi cazurile în care deşi în mod abstract o faptă prezintă gradul de pericol social al infracţiunii.. procurorul sau instanţa va aplica una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei. şi anume legitima apărare.pen. starea de necesitate. cauzele care înlătură caracterul penal al faptei pot fi generale şi speciale. cu denumirea de . cazul fortuit. a cauzelor care privesc trăsătura esenţială potrivit căreia fapta trebuie să fie prevăzută de legea penală. privitoare la vinovăţie. (1) lit.336 C. c) Din a treia categorie. necesitatea militară în caz de lovire a inferiorului în timp de război (art. de scopul urmărit. Tot din această categorie fac parte: darea de mită prin constrângere [art. pen. b) Cauzele speciale pot fi reglementate prin norme generale (lipsa 102 .91 C. constrângerea fizică şi cea morală. fac parte anumite situaţii în care prevederea legală lipseşte [de exemplu. B. în concret ea este lipsită de pericolul social propriu infracţiunii. precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.. Astfel. De exemplu. fiind lipsită în mod vădit de importanţă. iresponsabilitatea.] sau a încetat să mai existe [de exemplu. de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. fiind incriminată ca atare.pen. b) Din a doua categorie.pen. potrivit acestui text. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.(2) C. mustrarea cu advertisment sau amenda de la 10 lei la 1. cauzele prevăzute în art. Problema faptei prevăzute de legea penală care nu prezintă în concret pericolul social al unei infracţiuni este soluţionată. de împrejurările în care fapta a fost comisă. atingerile aduse integrităţii corporale prin operaţii chirurgicale sau lovirile ori vătămările cauzate în cadrul întrecerilor sportive desfăşurate regulamentar. a) Cauzele generale sunt prevăzute în dispoziţiile din partea generală a Codului penal şi se referă la abrogarea incriminării şi la cauzele care exclud vinovăţia. 181 C. 12 alin. fac parte.]. în cadrul unei instituţii speciale prevăzută în art. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală.

cit. A. Legitima apărare şi starea de necesitate.. 7. Intră aici cauzele care privesc existenţa pericolului social şi al faptei prevăzute de legea penală. b) Cauzele personale operează numai faţă de acei făptuitori care au săvârşit fapta fără vinovăţie. cu excepţia cazului fortuit. Condiţii referitoare la atac în cazul legitimei apărări: a) să fie un atac material. Ştiinţifică. În funcţie de efectele pe care le produc. calomnii etc.1 Noţiune şi caracterizare Legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material.2. atunci când se realizează prin cuvinte. V. constrângerea la darea de mită etc.44 C. Ed. Sunt cuprinse aici cauzele care privesc vinovăţia.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ dublei incriminări) ori prin norme speciale (proba verităţii. Bucureşti. prin acţiuni sau inacţiuni de natură să primejduiască fizic valoarea contra căreia este îndreptat. c) să fie un atac imediat. pot fi reale şi personale. Atacul nu este material şi deci. 232. nu poate crea o stare de legitimă apărare. ____________________________________________________________ 103 . Bulai.50.pen. 7.) C. în sensul că pericolul pe care el îl poate 1.2 Condiţiile legitimei apărări Aceste condiţii sunt prevăzute în dispoziţiile art.2 LEGITIMA APĂRARE 7. op. Ionescu. C. o persoană atacată de un agresor se apără. insulte. direct. p. pe cale orală (verbis) sau în scris (scripta): ameninţări. Legitima apărare este o cauză care înlătură caraterul penal al faptei. 1972. lovindu-l şi cauzându-i o vătămare corporală ori chiar moartea)1. a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat ori interesul obştesc (de exemplu. a) Cauzele reale sunt de natură obiectivă şi produc efecte asupra tuturor participanţilor la săvârşirea faptei.2. care operează in rem. adică un atac realizat prin mijloace fizice (căi de fapt). b) să fie un atac direct.. adică să fie îndreptat şi să creeze un pericol nemijlocit pentru persoana împotriva căreia este îndreptat sau pentru un interes obştesc. imediat şi injust îndreptat împotriva sa. p.

D. e) atacul trebuie să fie îndreptat împotriva persoanei care se apără sau împotriva unei alte persoane ori împotriva unui interes obştesc. . p. d) să fie un atac injust. f) atacul trebuie să pună în pericol grav persoana celui atacat sau drepturile acestuia ori interesul obştesc. 1/2003. (prezumţia de legitimă 1 apărare ) nu mai este necesară îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus. încăpere.199. A. drepturile celui atacat. 2. distrugerea unui bun important. cauzarea unei infirmităţi sau a unei vătămări grave.311-312. Atacul trebuie să fie îndreptat împotriva uneia dintre valorile sociale special ocrotite prin reglementarea legitimei apărări (persoana umană.pătrunderea unei persoane într-o locuinţă.pătrunderea trebuie să se facă prin violenţă. dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. legitima apărare fiind prezumată dacă se constată îndeplinirea următoarelor condiţii: . Dacă este plasată în timp în afara acestor limite. Antoniu. Pericolul se consideră grav atunci când implică producerea unui rău ireparabil sau greu de remediat.. 278. G.pen. op. Atacul poate fi îndreptat împotriva persoanei care se apără sau împotriva altei persoane. adică lipsit de orice temei legal care să-l justifice. Drept penal.cit. R. p.cit. pe larg. b) să fie proporţională cu gravitatea atacului. p.44 alin. p. Boroi. Condiţii privind apărarea în cazul legitimei apărări: a) să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului. Fapta săvârşită în apărare trebuie să fie de o gravitate aproximativ egală cu gravitatea atacului. Pascu. op. A se vedea. Bucureşti. B. Prezumţia de legitimă apărare este prevăzută şi în art. efracţie sau prin alte asemenea mijloace. .285). Pascu. Legitima apărare în noua reglementare.. Apărarea este legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva atacului agresiv şi urmăreşte înlăturarea acestuia şi a pericolului pe care el îl generează. francez (a se vedea. cum ar fi: pierderea vieţii. p. op.cit.122-6 C. nr. Fapta prevăzută de legea penală poate fi considerată ca necesară pentru înlăturarea atacului dacă a fost săvârşită între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care el s-a consumat. fapta nu răspunde niciunei necesităţi de a înlătura atacul şi deci nu poate fi considerată apărare legitimă. 2004.acţiunea de pătrundere trebuie să se realizeze .fără drept”2. interesul obştesc).21 C. I. ____________________________________________________________ 104 . pe larg. I. În situaţia prevăzută de art. G.P. Partea generală. viclenie. G.pen.30-38. sustragerea unor documente secrete etc.. Lumina Lex. B. Lesasseur. Drăghici. Bouloc.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ produce pentru valoarea vizată să se fi ivit deja (pericol actual) sau să fie pe punctul de a se ivi (pericol iminent). adică să corespundă nevoii de apărare pe care o creează 1. Stefani. V.. Ed.

În teoria dreptului penal şi în legea noastră penală se face distincţie între excesul de apărare justificat care este asimilat cu legitima apărare. deoarece depăşeşte limitele legitimei apărări. de mânie. fapta nu poate fi considerată ca legitimă. de revoltă în faţa violenţei nejustificate. 7. din cauza tulburării sau temerii.]. desemnează acea ripostă exagerată care nu a fost determinată de starea de tulburare sau de temere provocată de atac. 7.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ atacul.a) C. a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.2. ci eventual de sentimentul de indignare.pen. şi excesul scuzabil care nu înlătură caracterul penal al faptei de apărare exagerată. dar constituie o circumstanţă atenuantă. constituind un exces de apărare. dar prevede că depăşirea limitelor legitimei apărări constituie o circumstanţă atenuantă legală [art.3 STAREA DE NECESITATE 105 .pen.44 alin.4 Excesul scuzabil în cazul legitimei apărări Excesul scuzabil. Nu este vorba de o identitate. Dacă fapta săvârşită în stare de legitimă apărare este disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea pericolului creat prin atac. legiuitorul nu asimilează excesul scuzabil cu legitima apărare. Astfel. 2. Ţinând seama de această stare de spirit a celui atacat.2. ci de o aproximativă proporţionalitate. Sarcini de lucru: 1.73 lit.. în împrejurările date. Analizează prezumţia de legitimă apărare. spre deosebire de excesul justificat.3 Excesul justificat în cazul legitimei apărări Excesul justificat semnifică depăşirea limitelor legitimei apărări prin săvârşirea unei fapte mai grave decât aceea care era necesară pentru înlăturarea atacului. este considerată în legitimă apărare şi persoana care. potrivit dispoziţiei din art. 7. Identifică efectele juridice ale legitimei apărări. depăşire determinată de starea de tulburare sau de temere în care se găsea cel atacat. De aceea.(3) C. legiuitorul nostru a considerat ca legitimă apărarea exagerată făcută în aceste circumstanţe.

câtă vreme existau şi alte posibilităţi pentru a transporta la gară. ____________________________________________________________ 106 .3. dacă cel aflat sub ameninţarea pericolului va avea la îndemână şi alte mijloace de salvare. Dacă pericolul nu este iminent sau nu mai este actual. d. p.Fundaţiei . integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc (art. Nu poate fi considerată ca fiind săvârşită în stare de necessitate fapta inculpatului care a condus pe drumurile publice. Drept penal.271. M. Se cere că fapta prevăzută de legea penală să fie singura cale de salvare. b) pericolul iminent trebuie să ameninţe viaţa. R.. De exemplu. Zolyneak. 937/1970. 3. Starea de necesitate este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Michinici. a) să fie un pericol iminent.3.144). p. Bulai. recurgerea la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală nu este justificată şi nu poate înlătura caracterul penal al faptei3.Chemarea”. 45 C. o persoană foloseşte în mod ilicit un autovehicul parcat în preajmă1. op. Iaşi.pen.cit. Ed. M. 1. B. p.1 Noţiune şi caracterizare Este starea în care se găseşte o persoană care este nevoită să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel. 2.I.45 C. Partea generală. venit la el în vizită şi ale cărui locuinţă şi bunuri personale erau expuse pericolului de inundaţie. Condiţii privind pericolul în cazul stării de necesitate. Condiţiile privind acţiunea de salvare în cazul stării de necesitate.R. în timp util. a) să fie necesară pentru salvarea de la pericol a valorilor menţionate mai sus şi anume să fie singura cale de salvare a acelor valori în situaţia de fapt dată2. adică să nu poată fi înlăturat pe altă cale decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. De aceea. un autovehicul. 1999. pentru a transporta de urgenţă la spital un pieton grav rănit.2 Condiţiile stării de necesitate Aceste condiţii sunt prevăzute în dispoziţiile art. C.. viaţa.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ 7.D. c) pericolul trebuie să fie inevitabil. 7.pen. un bun important al acesteia ori un interes obştesc. Timiş. nu poate exista starea de necesitate. fără permis. nr. pe cel interesat (Trib.).245. adică pe punctul de a produce răul cu care ameninţă vreuna din valorile ocrotite. integritatea corporală sau sănătatea unei persoane. A. spre a transporta la gară un prieten din altă localitate. Jud. nr. pen. 4/1971.

vol. căreia nu i se poate rezista. ea sau o altă persoană pentru ea.. I. Legea a considerat deci că. fiindcă nu se poate admite înlăturarea unui rău mai mic prin cauzarea unui rău mai mare1. al stării de necesitate. c) fapta să nu fie săvârşită de către sau pentru a salva o persoană care avea obligaţia de a înfrunta pericolul. în ed. totuşi aceasta nu înlătură caracterul penal al faptei.cit. în aşa fel încât aceasta comite o faptă prevăzută de legea 1..73 lit..4 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ŞI CONSTRÂNGEREA MORALĂ 7.. 2.336.pen. ea nu poate invoca starea de necesitate pentru a se apăra de răspundere pentru fapta prevăzută de legea penală pe care ar săvârşi-o în această stare. (3) C. p. o persoană este obligată să înfrunte pericolele inerente funcţiei sau profesiei sale. Bineînţeles însă că aceste persoane pot invoca starea de necesitate pentru faptele de salvare pe care le săvârşesc în exerciţiul funcţiei sau al profesiei lor2.]. caracterul penal al faptei. de regulă.cit. op. denumită şi forţă majoră3. vol.pen. alături de depăşirea limitelor legitimei apărări [art. 7. 45 alin..cit.367. medic.246. Dar. op.a II-a). I. op. Dongoroz şi colab. V. în schimb ea constituie totdeauna o circumstanţă atenuantă legală. p.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ Fapta de salvare poate fi săvârşită de cel expus pericolului sau de o altă persoană.4. deşi fapta este săvârşită sub imperiul constrângerii. şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. Când datorită funcţiei sau profesiei sale (militar în misiune de luptă. Dongoroz şi colab. b) prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. dacă depăşirea cu ştiinţă a limitelor stării de necesitate nu înlătură.374 (sau p. Potrivit dispoziţiei din art.. 3. în momentul în care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. este presiunea pe care o forţă. Sarcină de lucru: Identifică efectele juridice ale stării de necesitate. p.). nu este în stare de necesitate persoana care. C.a) C. Bulai. ____________________________________________________________ 107 . V.1 Noţiune şi caracterizare Constrângerea fizică. pompier etc. o exercită asupra energiei fizice a unei persoane.

46 alin.]. b) prin ameninţare să se creeze un pericol grav pentru persoana ameninţată sau pentru o altă persoană. este presiunea exercitată de o persoană asupra psihicului unei alte persoane prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana acesteia ori a alteia. De exemplu. juridice ale constrângerii fizice şi ale 7.pen.3 Condiţiile constrângerii morale: a) să existe o acţiune de constrângere săvârşită de o persoană asupra psihicului unei alte persoane. 7. sub ameninţarea cu moartea un casier predă cheia de la casa de bani unui tâlhar care sustrage astfel din avutul gestionat.5 CAZUL FORTUIT 1.(1) C. prin ameninţare cu un rău important.46 alin. c) pericolul cu care se ameninţă trebuie să fie de aşa natură încât să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. 7.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ penală [art. Idem. denumită şi ameninţare1.4. ____________________________________________________________ 108 . De exemplu. Această acţiune de constrângere poate consta dintr-o punere în mişcare sau din imobilizarea unei persoane.]. în aşa fel încât persoana constrânsă săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală [art. c) fapta săvârşită sub presiunea constrângerii fizice să fie o faptă prevăzută de legea penală. Constrângerea fizică şi constrângerea morală sunt cauze care înlătură caracterul penal al faptei. b) persoana supusă constrângerii fizice să nu poată opune rezistenţă eficace forţei coercitive.(2) C.4.pen. Sarcină de lucru: Identifică efectele constrângerii morale. un paznic este imobilizat de tâlhari şi împiedicat să alarmeze.2 Condiţiile constrângerii fizice a) să existe o acţiune de constrângere asupra fizicului unei persoane. Constrângerea morală.

2. datorită acestui rezultat. Ibidem. 7. p. Sarcină de lucru: Identifică efectele juridice ale cazului fortuit. care explodează distrugând tractorul şi rănind grav o altă persoană Trebuie să fie subliniat însă caracterul obiectiv şi general al imprevizibilităţii rezultatului.2 Condiţiile cazului fortuit: a) acţiunea sau inacţiunea unei persoane să fi produs un rezultat socialmente periculos neprevăzut.cit. datorită acţiunii unei forţe a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută (art. p. C.5. b) intervenţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului să nu fi putut fi prevăzută.1 Noţiune şi caracterizare Cazul fortuit desemnează situaţia în care acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat neconceput şi neurmărit de ea.6 IRESPONSABILITATEA 7. că este posibil ca un cutremur de pământ să dărâme un zid la umbra căruia este aşezat un copil mic. De exemplu. Iresponsabilitatea 1.pen. o faptă prevăzută de legea penală2.253. de exemplu. Se ştie. la un rezultat socialmente periculos să fie.. Bulai. op. care este în genere previzibil.). Cazul fortuit este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. c) fapta care a dus datorită intervenirii împrejurării fortuite. în sensul că ea ţine de limitele generale omeneşti ale posibilităţii de prevedere a ivirii împrejurărilor fortuite1. în cazul fortuit. datorită faptului că a intrat în concurs (în conjuncţiune) cu o forţă străină de conştiinţa sau voinţa sa.47 C. 7.1 Noţiune şi caracterizare Iresponsabilitatea caracterul penal al faptei.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ 7. un tractorist atinge cu plugul un obuz rămas neexplodat. Imprevizibilitatea se referă la ivirea împrejurării.6.254.5. iar nu la rezultat. în pământ. făptuitorului este este o cauză care înlătură starea de incapacitate psiho-fizică a unei ____________________________________________________________ 109 . dar nu se poate prevedea ivirea acesteia şi deci nimănui nu i se poate cere să-l prevadă.

nr.pen. debilitate mintală etc. b) starea de incapacitate psihică a persoanei să existe în momentul săvârşirii faptei. dacă era responsabil în momentul săvârşirii faptei. nevroze. există aşa-numita responsabilitate atenuată.) etc.. 48 C. Oricare ar fi cauzele şi durata iresponsabilităţii. d. în raport cu acţiunile sau inacţiunile sale (art. nr.. cretinism.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ persoane care nu-şi poate da seama de semnificaţia socială a faptelor pe care le săvârşeşte şi a urmărilor acestora sau care nu-şi poate determina şi dirija în mod normal voinţa. Cauzele care determină starea de iresponsabilitate pot fi diferite: starea de subdezvoltare psihică datorată diferitelor anomalii (idioţenie. psihoze etc.2 Condiţiile iresponsabilităţii: a) persoana care a săvârşit fapta să fie în stare de iresponsabilitate. I.. această stare înlătură caracterul penal al faptei. p. poate fi înnăscută (congenitală) sau survenită..1575/2005.6. Temă de reflecţie: Cine poate constata existenţa stării de iresponsabilitate? 7. 2. Bulai. care nu înlătură vinovăţia şi caracterul penal al faptei. D. pentru ca aceasta să înlăture caracterul penal al faptei trebuie să fie totală.C. infantilism. V. 394 (sau p. starea de incapacitate psihică poate fi permanentă (incurabilă) sau trecătoare (intermitentă). chiar dacă ulterior făptuitorul a pierdut capacitatea psiho-fizică. Dongoroz şi colab.cit. J. 353. în ed.C. dar care poate constitui o circumstanţă atenuantă. Dacă lipsa capacităţii este numai parţială. care presupune fie impulsivitatea irezistibilă. p. 81. cunoscând intervale de luciditate. op. op. c) starea de incapacitate psihică a făptuitorului să se datoreze 1. Dacă făptuitorul s-a aflat în stare de iresponsabilitate în momentul săvârşirii faptei. Î. boli neuropsihice (nebunie.. chiar dacă ulterior el şi-a recăpătat capacitatea psihofizică. s. C. fie indiferentism total)2. În raport cu aceste cauze şi efectele lor.cit. denumită şi responsabilitate limitată sau semiresponsabilitate.a II-a) ____________________________________________________________ 110 . aceasta îşi păstrează caracterul penal. pen. Starea de iresponsabilitate decurge din lipsa capacităţii de a înţelege caracterul faptei (care presupune fie lipsă de discernământ. fie stare de inconştienţă) sau din lipsa capacităţii de a-şi determina şi dirija manifestările de voinţă. adică să constea în lipsa completă a capacităţii psihice1.3/2006. p.).). Dimpotrivă. vol.256.

produsă prin consumul de droguri (stupefiante): opiu. cocaină etc.. Beţia accidentală. simplă. de incapacitate psihică. Sarcină de lucru: Identifică efectele juridice ale iresponsabilităţii. 7. 7. op. morfină. se face distincţie în principal între beţia accidentală şi beţia voluntară. haşiş.2 Felurile stării de beţie În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între mai multe feluri de beţie: a) După atitudine persoanei faţă de provocarea stării de beţie.1 Noţiune şi caracterizare Beţia este starea psihofizică anormală în care se găseşte o persoană din cauza efectelor pe care le au asupra organismului său şi asupra facultăţilor sale mintale anumite substanţe excitante sau narcotice consumate de acea persoană ori introduse în corpul său. care determină stări anormale. care consumă băuturi sau substanţe ebriante cunoscând efectul pe care acestea îl produc. când persoana şi-a provocat anume starea de beţie în vederea săvârşirii unei infracţiuni. atunci când o persoană neobişnuită cu băuturile alcoolice. Beţia voluntară este provocată cu ştirea celui în cauză.259. C. consumă 1.7.cit. Bulai.beţie rece”.7 BEŢIA ACCIDENTALĂ (FORTUITĂ) 7. De asemenea. Se cunoaşte însă şi aşa-numita . heroină. p. ____________________________________________________________ 111 . Cea mai frecventă formă de beţie este beţia alcoolică sau intoxicaţia etilică. Beţia voluntară poate fi. beţia voluntară poate fi ocazională.1. atunci când este produsă fără ca persoana să aibă intenţia de a se îmbăta şi preordinată. denumită şi beţia fortuită.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ alienaţiei mintale sau altor cauze.7. d) fapta săvârşită în stare de iresponsabilitate trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală.. este acea stare de beţie provocată independent de voinţa persoanei în cauză. de exemplu. la rândul său.

deşi acestea relevă. adică provocată independent de voinţa făptuitorului. Bulai. Gh. Dacă starea de beţie nu a existat în momentul începerii sau în timpul faptei.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ ocazional astfel de băuturi. a unei beţii acute. ultraj contra bunelor moravuri etc. p. o circumstanţă atenuantă sau agravantă [art. C. putând îmbrăca forma unei beţii uşoare sau dimpotrivă. Beţia preordinată constituie o circumstanţă agravantă [art. Beţia incompletă este beţia la care procesul de intoxicare se află în faze incipiente. astfel încât persoana aflată în această stare este lipsită de capacitatea de a înţelege caracterul faptelor sale şi de a fi stăpână pe ele. Individualizarea.. Deşi aflată în stare de beţie completă. de grade diferite.pen. 7. singura care are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei săvârşite sub influenţa ei este beţia fortuită completă [art. atunci când apare ca o stare permanentă a persoanelor căzute în patima beţiei.. 2. la rândul ei.]. de regulă.cit. beţia poate constitui.(1) lit. eventual.49 alin.]1. Beţia incompletă este susceptibilă.7.. în stare de beţie produsă de alcool ori de alte substanţe. în tot timpul săvârşirii faptei. deci făptuitorul să fi fost lipsit de posibilitatea de a-şi da seama de fapta sa. op. p... Ivan. sau cronică.75 alin.(1) C.(2) C. beţia poate fi completă sau incompletă.232-234.. Beţia completă se caracterizează prin paralizarea aproape completă a energiei fizice şi a facultăţilor psihice. în care starea de beţie se manifestă printr-o excitabilitate şi impulsivitate pe care acea persoană nu le prezintă în mod normal. persoana poate săvârşi totuşi unele infracţiuni de inacţiune. temperamentul ei.2. ____________________________________________________________ 112 .pen.261. Sarcină de lucru: 1.e) C. Dacă este voluntară şi completă. vecină cu beţia completă. c) starea de beţie să fi fost completă. ci anterior sau posterior acesteia. Dintre formele beţiei.cit. b) starea de beţie să fi fost accidentală. pe larg. A se vedea. divulgări de secrete. d) fapta săvârşită în stare de beţie să fie o faptă prevăzută de legea penală. op.3 Condiţiile beţiei accidentale (fortuite): a) făptuitorul să se fi găsit în momentul începerii sau.pen].49 alin. b) După gradul de intoxicaţie. după caz. condiţia nu este îndeplinită.

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

____________________________________________________________
Identifică efectele juridice ale stării de beţie.

7.8 MINORITATEA FĂPTUITORULUI 7.8.1 Noţiune şi caracterizare
Privită ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, minoritatea făptuitorului este starea în care se găseşte făptuitorul minor care în momentul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, nu împlinise vârsta minimă necesară, potrivit legii, pentru ca minorul să poată răspunde penal (art. 50 C.pen.). Potrivit dispoziţiilor din art.99 alin.(1) şi (2) C.pen., minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani în momentul săvârşirii faptei, răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

7.8.2 Condiţiile stării de minoritate:
a) să se constate că făptuitorul era un minor care, la data săvârşirii faptei, nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal (art.99 C.pen.); b) minorul să se afle în această stare în momentul săvârşirii faptei. În cazul infracţiunilor continue, continuate sau de obicei, dacă, după începerea executării, minorul a împlinit 16 ani, el va răspunde penal pentru actele efectuate după împlinirea acestei vârste, iar dacă a împlinit 14 ani după începerea executării, răspunderea sa penală depinde de existenţa discernământului. În cazul infracţiunilor progresive, cerinţa este îndeplinită dacă starea de minoritate, care înlătură caracterul penal al faptei, există în momentul săvârşirii faptei, chiar dacă urmările s-au amplificat progresiv după împlinirea vârstei de 14 ani sau, respectiv, de 16 ani1.

Sarcină de lucru:
Identifică efectele juridice ale stării de minoritate.

7.9 EROAREA DE FAPT 7.9.1 Noţiune şi caracterizare
1. Ibidem, p.264.

____________________________________________________________
113

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

____________________________________________________________
Prin eroare se înţelege, în dreptul penal, reprezentarea greşită, de către cel care săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, a realităţii din momentul săvârşirii faptei, reprezentare determinată de necunoaşterea sau de cunoaşterea greşită a unor date ale realităţii (art. 51 C.pen.).

7.9.2 Felurile erorii
A. După obiectul asupra căruia poartă eroarea, se face face distincţie între eroare de fapt şi eroare de drept. Eroarea este denumită de fapt atunci când poartă asupra unor date ale realităţii (activitate, persoană, lucru, împrejurare, stare ori situaţie materială etc.). Eroare este denumită de drept, atunci când poartă asupra unei norme juridice. Distincţia între eroare de fapt şi eroare de drept este importantă, deoarece, în timp ce eroarea de fapt poate constitui o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, eroarea de drept, atunci când poartă asupra unei norme de drept penal, nu înlătură caracterul penal al faptei. B. În raport cu obiectul ei şi totodată, în funţie de consecinţele pe care le poate avea, eroarea este denumită principală, atunci când poartă asupra unor date de fapt privitoare la elementele constitutive ale infracţiunii şi secundară, atunci când poartă asupra unei stări, situaţii sau împrejurări care constituie un element circumstanţial sau o circumstanţă a infracţiunii. Distincţia este interesantă pentru că eroarea principală poate avea drept consecinţă inexistenţa infracţiunii, în timp ce eroarea secundară poate duce doar la inexistenţa unei variante agravate a infracţiunii sau la înlăturarea unei circumstanţe agravante, nu însă şi la inexistenţa infracţiunii, în configuraţia tipică a acesteia1.
1. Pe lângă aceste clasificări, în literatura de specialitate se face distincţie şi între alte feluri de eroare. Astfel, din punct de vedere al efectelor pe care le produce, se face distincţie între eroarea esenţială şi cea neesenţială. Eroarea este considerată esenţială atunci când are ca efect excluderea vinovăţiei persoanei şi neesenţială, atunci când nu înlătură vinovăţia şi, deci, caracterul penal al faptei, constituind doar o circumstanţă atenuantă. De asemenea, din punct de vedere al posibilităţii de evitare a erorii, se face distincţie între eroarea invincibilă (de neînlăturat) şi eroarea vincibilă (înlăturabilă). Eroarea este socotită invincibilă atunci când, datorită completei necunoaşteri a realităţii, făptuitorul n-a avut în mintea sa nici cea mai mică bănuială că realitatea ar putea fi altfel decât a cunoscut-o el şi, de aceea, chiar dacă ar fi fost mai atent, n-ar fi putut înlătura eroarea. Dimpotrivă, eroarea este vincibilă atunci când făptuitorul şi-ar fi putut da seama de ea dacă ar fi fost mai atent (de exemplu, obiectul luat din eroare avea unele particularităţi care ar fi servit pentru identificare, dacă făptuitorul ar fi fost mai atent). Eroarea vincibilă nu înlătură caracterul penal al faptei decât în cazul faptelor incriminate numai când sunt săvârşite cu intenţie. În fine, se face distincţie între eroare prin ignoranţă sau necunoaştere, determinată de lipsa de cunoştinţe generale sau specifice unui anumit domeniu, şi eroarea prin amăgire sau prin inducere în eroare, determinată de manoperele unei alte persoane, care îi prezintă ca adevărate fapte mincinoase sau invers, îi prezintă ca neadevărate date ale realităţii, surprinzând astfel buna credinţă a celui înşelat (G. Antoniu, Vinovăţia…., op.cit., p.318-319 ; C. Bulai, op.cit., p.266-267).

____________________________________________________________
114

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

____________________________________________________________ 7.9.3 Eroarea de fapt – caracterizare
Potrivit dispoziţiei din art. 51 alin. (1) C.pen., eroarea de fapt înlătură caracterul infracţional al faptei săvârşite, atunci când făptuitorul nu cunoştea, în momentul săvârşirii acesteia, existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde acest caracter.

7.9.4 Condiţiile erorii de fapt:
a) fapta săvârşită să fie prevăzută de legea penală; b) făptuitorul să nu fi cunoscut, în momentul săvârşirii faptei, existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al acesteia; c) starea, situaţia sau împrejurarea care constituie obiectul erorii trebuie să fie un element constitutiv al infracţiunii sau o circumstanţă a acesteia. Nu produce consecinţe juridico-penale aşa-numita eroare în sens invers, adică credinţa greşită a făptuitorului în existenţa unei stări, situaţii, împrejurări care constituie un element constitutiv al infracţiunii şi deci credinţa lui, eronată, că săvârşeşte o infracţiune, deşi, în realitate fapta sa nu are acest caracter, constituind ceea ce s-a numit ,,faptă putativă”, care nu produce consecinţe juridice.

7.9.5 Efectele erorii de fapt principale
Acestea diferă, după cum faptele prevăzute de legea penală, săvârşite din eroare, sunt incriminate numai atunci când sunt săvârşite cu intenţie, sau sunt incriminate şi atunci când sunt săvârşite din culpă: a) în cazul faptelor incriminate numai atunci când sunt săvârşite cu intenţie, eroarea de fapt, legal constatată, atunci când poartă asupra unei stări, situaţii sau împrejurări care sunt prevăzute de lege ca elemente constitutive ale infracţiunii, are drept consecinţă înlăturarea caracterului penal al faptei şi deci înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului. b) în cazul faptelor incriminate şi atunci când sunt săvârşite din culpă, eroarea de fapt nu înlătură caracterul penal al faptei decât dacă se constată că ea nu provine din culpa făptuitorului [art. 51 alin.(3) C.pen.].

7.9.6 Efectele erorii de fapt asupra circumstanţelor agravante
Eroarea de fapt înlătură agavarea când poartă asupra unei

____________________________________________________________
115

Hamangiu. p. (Răspuns corect: A) 1. Antoniu. C.. 2. Este săvârşită în condiţiile stării de necesitate. Este săvârşită în condiţiile excesului justificat. p.. va duce la înlăturarea agravării numai dacă necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a stării. C.51 alin. fiind imobilizat la pat din cauza invalidităţii.63.271. 7. Este săvârşită în condiţiile excesului scuzabil. A. Ed.ultim. Bulai. Fapta inculpatului care.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ circumstanţe de agravare ale unei infracţiuni intenţionate. Spre deosebire de aceasta. 7. eroarea de drept extrapenal constă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme de drept extrapenal la care face referire norma de incriminare1. B. ____________________________________________________________ 116 . op. Eroarea de drept penal constă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale. Vinovăţia…. Beneficiază de circumstanţa atenuantă a provocării.pen. 2006. Eroarea de drept extrapenal este echivalentă cu eroarea de fapt2.8 Eroarea de drept penal Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei (art.7 Eroarea de drept extrapenal În determinarea influenţei pe care eroarea de drept o poate avea asupra răspunderii penale. G. TEST DE AUTOEVALUARE Încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect.329-331. provocându-i moartea: A.9. situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei. p.cit.9. iar când poartă asupra unei circumstanţe agravante sau element circumstanţial al unei infracţiuni incriminate şi atunci când este săvârşită din culpă. op. l-a lovit pe acesta cu cuţitul.cit. Vlăsceanu.. constând în lovituri cu pumnul. Bucureşti.). D. Eroarea asupra normei juridice. se face distincţie între eroarea de drept penal şi eroarea de drept extrapenal. C. pentru a se apăra de atacul fratelui său.

Manual de drept penal.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ LUCRARE DE VERIFICARE Elaborează un eseu de cinci pagini având următorul titlu: “Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni”.Bulai. Ed.Bulai.Beck.Mitrache. constrângerea morală. Bucureşti. SINTEZĂ Cauzele generale care înlătură caracterul penal al faptei prin lipsa vinovăţiei sunt: legitima apărare. Ed. 3. Codul penal.Boroi. C. Partea generală. iresponsabilitatea. Drept penal. 2007. Drept penal. 2006. Ed. starea de necesitate.N.H. Ed. 2008. constrângerea fizică. beţia fortuită completă.Mitrache. All. Cr.Bulai. C. Ivan. 1997. Bucureşti. Ed. cazul fortuit. C. 6. B. Partea generală. Partea generală. 2. minoritatea făptuitorului şi eroarea de fapt. Partea generală. A. Drept penal român. Gh. Universul Juridic. Partea generală.H. C. 2007. 4. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. ____________________________________________________________ 117 . C. Manual de drept penal. 5. Bucureşti.Beck. Universul Juridic. Bucureşti. Bucureşti.

C.Kahane. C. Drept penal. N. Drept penal. I. Ed.Mitrache. 2007.Antoniu. All Beck. Tratate. Ed.Chemarea”.Dongoroz. I. Ed. Paris. S. I. Drept penal (Reeditarea ediţiei din 1939).Antoniu.Bibliografie generală ____________________________________________________________ Bibliografie generală I. Independenţa Economică. Bucureşti. A.Desportes.Bulai.Filipaş. Piteşti. C. 5. Retroactivitatea legii penale. F.Fodor. M. G.Brutaru. Manual de drept penal. V.Antoniu. 15.Dongoroz.Dongoroz. Partea generală.Bulai. 2007. Trei. ediţia a doua. G. Fundaţiei .Molnar. Ed. G. I.Boroi. Partea generală. Instituţii de drept penal. Societăţii Tempus & Asociaţia Română de Ştiinţe Penale.Chivulescu. Gh. 2006. Gh. 1992. 2. 2004. 13.Iliescu. vol. Ed. B. 9. M. Tentativa. Academiei. Ed. revăzută. Gh. V.Iliescu.Boroi. Ed. 1998. A.Kahane. M. 2002. Ed. 2005. C. G. Bucureşti. Drept penal şi drept procesual penal. Ed. 14. Stănoiu. Curs selectiv pentru examenul de licenţă. Dicţionar de drept penal. Ed. Economica. Bucureşti. I. Ed. ediţia a 2-a. 3.Popescu. 17. Ed. Bucureşti. Curs selectiv pentru licenţă. Bucureşti.Bulai. 1995. 11.Bulai. 10.H.Bulai. Ed.N. All. 1976. A. A. monografii 1. Bucureşti.Oancea.Agheniţei.Boroi. Drept penal şi drept procesual penal. V.Boroi. Partea generală. Ed. ediţia a III-a revizuită şi adăugită.Oancea. Europa Nova. 7. Partea generală.Gorunescu. Bucureşti. R. I. 2006. cursuri. Ed. C. Vinovăţia penală. R.Antoniu. Academiei. Lazăr. Iaşi. Universul Juridic. V. 1997. A.Bulai. Partea generală.Nistoreanu. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. 8. Bucureşti. 1997. Societăţii Tempus. Bucureşti. All Beck. N. C. 12. V. Curs selectiv pentru examenul de licenţă.H. Hamangiu. 6.Beck. Bucureşti. vol. Dicţionar juridic penal. M.Basarab. Bucureşti.Bulai. Bucureşti.Fodor. A. 1969. 2002. I. F. 18.Pascu. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Revista de drept penal. Manual de drept penal.. C. Drept penal. ____________________________________________________________ 118 .Boroi. Studii şi practică judiciară (1994-2007).Dobrinoiu. Tome I. Bucureşti. Bucureşti. 16. C. Le nouveau droit penal.Le Gunehec. Ed. Ed. C. 2006. Tratat.Beck.Nistoreanu. I. 4. Partea generală. V. S. 2008.

29. Ed.Papadopolu. 1977. V. 2003. Droit penal general. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. 2004.Chemarea”. Academiei. Hamangiu.Bouloc. M.Daneş. 2005. Iaşi.Dărîngă.I. M. 1971. Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale. Ed. Drept penal. C. 37. Drept penal general: doctrină. G. M.Rătescu. 2008. 31. 30. 1972. N. Iaşi. Ed.Popescu. Bucureşti. Eroarea asupra normei juridice. vol. I. 23. V. Partea specială. All Beck.Zolyneak. Bucureşti. 19.G. V. 1994. 1922. Partea generală.Bibliografie generală ____________________________________________________________ Stănoiu. Ed.. Casa de Editură şi Presă . Ed. Ed. Lehrbuch. Bucureşti. F. Bucureşti. Bucureşti. I. 36. 1994.Stefani. Bucureşti. Drept penal.Michinici.Streteanu. C. Ştiinţifică. Bucureşti. M. Ed. V. Partea generală. 1999.Rămureanu. Ed. Bucureşti. Fundaţiei . 27. Partea generală.C. 2006. CDRMO. Bucureşti. Ed. 34.Zolyneak.Oancea. Édition DALLOZ. D. Bucureşti. All. 22. Şt. 28. 1972.Mitrache. legislaţie.I. 2002. 32. Codul penal.Lucinescu.Roşca. Partea generală.Pavel.H.Antoniu. D.Michinici.Levasseur.Vasiliu. 33.Şansa” S. Drept penal. 2007. Partea generală. vol. Drept penal român. I. 2003 şi 2007.Pavel. Ed.Pascu.Perieţeanu. Legitima apărare şi starea de necesitate. 26. I. Universul Juridic. Cr. Paris. H. A. Ed. Ed.Nistoreanu. jurisprudenţă. Dongoroz.Vlăsceanu. Codul penal Carol al II-lea adnotat. Gh. Tratat de drept penal. Gh. 20. Drept penal. A.Drăghici.Pop..Beck. M. Const. 16e édition.. Droit pénal géneral. Gh. C.Mitrache.H. 1993. 35. Ed.Beck.. 1803. I. Librăriei Socec & Co. 119 . Bucureşti.Ionescu-Dolj.Pavelescu. Gr. Lumina Lex. T.Lambois. Bucureşti. Partea generală. 1997. V.Giurgiu. Academiei. Patrea generală. G. D. 21. comentat şi adnotat. Ed. vol.Papadopol.I. I. D. Drept penal. Iaşi. V. Partea generală. T. Drept penal. B.Chemarea”.Ionescu.Asnavorian. Paris. 24.Ivan. 1937.R.Geamănu. C. Rosetti. Partea generală. Individualizarea pedepsei.Gr. Papadopol. Ed. Ed. A. V. Fundaţiei .. Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român.Ivan. Gh. Ştiinţifică.L. N. III. Bucureşti.Feurbach. 25. Hachete. Boroi. Bucureşti.

G.. 2.Antoniu. 4. A.2/2005. Unitatea de infracţiune.Michinici. formă a unităţii infracţionale.Revista de drept penal” nr.9/1994.2/2006. Gh. Criteriul distincţiei între actele de coautorat şi cele de complicitate. I.Niculeanu. Recidivist prin condamnări anterioare.Ivan.Revista de drept penal” nr. Dongoroz. în ..Revista de drept penal” nr. 19. Infracţiunea continuată.... în . Participaţia penală. G. Reflecţii asupra conceptului de infracţiune. 3.Revista de drept penal” nr. Gh. Infracţiunea continuată. în revista . în . 18.Godea. în .. în .3/2000. în . 16.9/2001. Reflecţii asupra pluralităţii de infracţiuni.Antoniu.3/1999.Revista de drept penal” nr.Antoniu.8/1995. G.Revista de drept penal” nr. 10. Filipaş. în revista ...Dreptul” nr. Contribuţii.1/1996. 5.Ivan. G. în revista .4/1999..Mateuţ. 7..Dreptul” nr.Fodor. Unele consideraţii cu privire la sancţionarea recidivei mici.Studii şi Cercetări Juridice” nr.Revista de drept penal” nr.Antoniu. Gh.. 11. 2001.Revista de drept penal” nr.Lefterache. 20. în .1/1972. Sancţionarea recidivei mari postexecutorii. 17. în .Antoniu. Consideraţii asupra unor soluţii din practica judiciară.Bibliografie generală ____________________________________________________________ II. Despre convertirea faptului putativ în tentativă în materia infracţiunii de omor.Antoniu. Reflecţii asupra interpretării legii penale din perspectivă europeană (I). Unele observaţii privind praeterintenţia.. în . 12. Complicitatea la infracţiunile bilaterale. Gh.4/2003.1/2004.8/1994.Dreptul” nr. G. G.Studii şi Cercetări Juridice” nr.Dreptul” nr. Cauzele modificatoare de pedeapsă. M.. în .Studii şi Cercetări Juridice” nr. în .I..S. Mateuţ.1/2001.Revista de drept penal” nr. în .. în . în . Sinteze asupra noului Cod penal. Partea generală a Codului penal într-o viziune europeană.. Sinteză de practică judiciară a Curţii de Apel Craiova în materie penală pe trimestrul I. M.3/1964.Ivan. Gh. Complicitatea la infracţiunile continuate. 6..Dreptul” nr. 120 . 15.Studii şi Cercetări Juridice” nr..Revista de drept penal” nr.. G.Antoniu..Revista de drept penal” nr.Ivan. 13.2/1994.2/2004. Studii şi articole în literatura de specialitate 1. 9. V. 8. 14. în revista . în . C.1/1969. în . Gh.2/1980. Studiu de drept comparat.12/1999. L.

Studii şi Cercetări Juridice. 23.S. Jurisprudenţă 1.Revista de drept penal” nr. Curtea de Argeş. Ed. Măsurile de siguranţă şi aplicarea legii penale în timp.A. V. 24.Papadopol. 4.Trăineală. Contopirea de pedeapsă. Ed. I.Şansa” S.Bibliografie generală ____________________________________________________________ 21. Bucureşti.4/2004.Popovici.L. 1977. Academiei.R.Paşca. Culegeri de decizii ale fostului Tribunal Suprem.. 26. 3.. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Culegere de decizii. în . 2002. V.Dreptul” nr. 4. Bucureşti. M. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985. 1992. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. M..Ionescu. Ed.Popovici. în . Culegere de practică judiciară penală pe anul 1990. 5. 1977. în . C.4/2000.Papadopol.Revista de drept penal” nr. O. în .. V. 27. Juris Argessis.Papadopol. Recidiva internaţională în materie de droguri. Ed. All Beck. cu note V. Justiţia Nouă. 2. G.Daneş. în .Tonislav. 1988. Sinteză teoretică şi practică asupra elementului material al infracţiunii continuate. 7. Aspecte ale raporturilor dintre infracţiunea continuată şi formele de participaţie.Dreptul” nr. Dreptul. Casa de editură şi Presă . Bucureşti. în revista .Revista de drept penal” nr. 6. Unitatea naturală de infracţiune. E.Papadopol. Reflecţii. Probleme de drept din jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie în materie penală. în . 2005. 22. V. G.1/2003. Ştiinţifică şi Enciclopedică..Paraschiv.3/2004.Papadopol.Dreptul” nr. 121 . I. V. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975. S. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1967-1980.Antoniu. Revista română de drept. I. IV.Rednic.5/1964.Justiţia Nouă” nr.Bulai (coord. 1982. Buletinul Jurisprudenţei. 3. 1990-2000.. Ed.. vol.1/1997. Bucureşti.4/2002. Practica judiciară penală. Tribunalul Bucureşti.Ionescu. Bucureşti.. Partea generală. 8.). St. Bucureşti. 25.Pascu. Reviste 1. 2. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. G. deducerea arestului efectuat pentru o faptă nesancţionată. III. Legitima apărare în noua reglementare.

scj. Site-uri inernet http://www. Baze de date Baza de date Buletinul Jurisprudenţei Baza de date Indaco Baza de date Legis Studio ____________________________________________________________ 122 . Revista de drept penal.ro VI. V.Bibliografie generală 5.mpublic.ro http://www.

123 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful