You are on page 1of 18

CĂLĂTORIA SPRE CER

CUPRINS:

1. Deschidere 142 1.2.4
2. Rugăciune
3. COR
4. Introducere
5. Tema I
6. Tema II
7. COR
8. Tema III A
9. Tema III B
10.Poezie: E greu
11.COR
12.Poezie: Mă voi întoarce acasă într-o zi
13.Tema IV
14.Tema V
15.Tema VI
16.Poezie: E timpul
17.Închidere 79 1.2.3
18.Rugăciune
19.Postludiu – ieşire

Deva, 25 ianuarie 1997

deschisă tocmai la capitolul intitulat "Călătoria pe drumul cel îngust". nu toţi erau de acord. am rămas cu ei pironiţi în tavan. casa se învârtea cu mine. eram foarte mulţi. Parcă aveam în mine aceeaşi lumină. ceva foarte uimitor. M-am ridicat şi privirea mi s-a oprit la cartea din care citisem un capitol în acea seară. dar curând m-am trezit. în timp ce se afla la Battle Creek în august 1868. nu reuşeam s-adorm. INTRODUCERE Aseară m-am culcat foarte tulburată. parcă trebuia să urcam pe un drum. Era cartea "Schiţe din viaţa sorei White". parte din ei îmi erau cunoscuţi. acelaşi decor. nu-mi găseam locul.... mă cuprindeau ameţeli. Noaptea a fost groaznică pentru mine.. ……………………………………………………… În timpul care ne stă la dispoziţie vă invităm să lăsăm gândurile noastre să urmărească această experienţă minunată descoperită într-un vis sorei White. Îmi părea rău că s-a terminat aşa de repede. se pregătea ceva. Când am deschis ochii.. Am avut un vis. spre dimineaţă m-am liniştit. Nu puteam să mă liniştesc. Încercam să-mi amintesc ce m-a făcut să am o noapte atât de agitată. ..

bătrâni speriaţi de graba civilizaţiei. părinţi ce aleargă să rezolve criza viitorului. medici. creştini "pioşi" pripindu-se să nu lipsească nimic de la masa "sfinţită".. dornici să corijeze traiectoria Terrei de la un cataclism inevitabil. Privesc şi văd aievea.. păreri scumpe îmi căptuşeau îmbrăcămintea. Câte nu se mai poate spune despre lume. Mi-am dat seama că-mi va fi foarte greu. Mă aflam între ei. oameni de seamă. diplome recunoscute. drumul începea să urce. O parte din această mulţime începu să se pregătească de călătorie. oameni politici. bolnavi plictisiţi de atâta concediu medical. drept şi alb. tineri flămânzi după plăceri tari. doream dar să merg împreună cu ei. când un gând ce nu mi-l pot explica a pus stăpânire pe mine. trăgeau căruţa . De o parte a acestui drum era o prăpastie adâncă. Aveam cu noi nişte căruţe foarte încărcate cu bagaje. Dar în acest amalgam de oameni am descoperit că o parte din ei.o mare mulţime de oameni . o grupă de creştini se pregătea de călătorie. straturi de fard ce dezvăluiau o faţă evlavioasă. TEMA I ÎNCEPUTUL CĂLĂTORIEI Priveam la o mare mulţime de oameni. cercetători speriaţi de şocul viitorului. iar de cealaltă parte era un zid înalt. ce reflectau sclipirile minţii. Pe măsură ce înaintam. vicii ascunse pe fundul căruţei. Lumea . gânditori progresişti copleşiţi în lupta pentru pace. idoli de toate felurile ocupau camerele inimii. savanţi.copii ce se zbat să supravieţuiască nevoilor celor mari. maniere elegante exersate. Păcate grele ambalate frumos în valize de piele.

Tu să-mi răspunzi. se afla o prăpastie adâncă . alături un zid înalt. Tu să-mi răspunzi Tu să-mi răspunzi Doamne. cel care marcase acest drum. Drumul acesta nu era altceva decât viaţa nouă ce-o doream s-o încep acum. speranţa mea şi a acelora cu care călătoream. drept şi alb. Însă ceva m-a făcut să nu disperez. Zidul acesta nu putea fi decât credinţa în El. Doamne! . O.era lumea de unde plecasem. ia aminte la a mea rugă Când strig către Tine Doamne! Răspunde-mi când strig către Tine Stânca mea răspunde-mi Spre Tine Domnul meu Către Tine când strig. ce-l simţeam tot timpul lipit de mine. Către tine când strig. Mi-era groază să privesc înapoi. Doream să-mi continui drumul. O. Toată această povară mă copleşea. ne apăra. Cel care ne însoţea. De cealaltă parte a acestui drum. Domnul meu.supraîncărcată a fiinţei mele. dar nu înţelegeam de ce înaintau aşa de greu. O. primejdia de a ne prăbuşi ne ameninţa la tot pasul. Către Tine când strig.

Muncisem toată viaţa şi nu eram mulţumită de realizări. Să renunţăm? . a încercat şi a dovedit că se poate parcurge drumul acesta îngust iar acum. mulţumiţi-vă cu puţinul pe care-l aveţi. am luat o parte din bagaje. Fiul lui Dumnezeu venit ca Fiu al Omului. le-am pus pe cai şi am pornit mai departe călări.. Lucrul acesta devenise ceva obişnuit în viaţa mea... Pentru mine timpul înseamnă bani. El. În unele locuri se părea că era aşa de îngust încât am ajuns la convingerea că nu vom putea merge înainte cu aceste care încărcate. ajutaţi pe cei nevoiaşi. Când făceam vizite împreună cu părinţii mei.." şi altele. totdeauna plecam dezamăgită. La fiecare vedeam lucrurile ce mi le-aş fi dorit. Aveam o credinţă moştenită. drumul se făcea din ce în ce mai greu. şi banii cereau timp să te bucuri de ei. Părinţii mei erau şi ei în acest grup care călătorea.. Ce era de făcut?!. TEMA II PĂRĂSIM CARELE "În timp ce călătoream.. pe acelaşi drum anevoios?!.. ca un biruitor... Nu se putea cumva să zburăm?!.... Consideram că era suficient să crezi. "Dar tot pe jos. ceva neobişnuit mi-a atras ." Priveam la cei din jurul meu şi nu mi se părea că sunt ieşit din comun. să crezi că... ne aşteaptă să venim la El". Dar cu ocazia unei predici.. Deci renunţare. Zilele de sabat mă plictiseau.N-am înţeles niciodată de ce se cere atâta renunţare unui creştin. Nu suferise Hristos pentru noi? Nu călcase El pe acest drum? Nu ştia El cât de greu e să fi om?... Nu era predică să nu se facă apel la "nu mai strângeţi comori pe pământ.. Atunci am deshămat caii. "Da.

" Predica se încheiase cu apelul că timpul acela sosise.. simţeam că mă clatin.. ce sublinia ideea că "cea mai adâncă sărăcie şi cea mai mare lepădare de sine este mai bine primită înaintea lui Dumnezeu decât bogăţia. Eram în faţa unei alegeri: să continui drumul sau să mă prăbuşesc în groapa adâncă a lumii. Prăpastia se deschidea mult în faţa mea. M-am ridicat. să renunţ la carele ce scârţâiau sub povara păcatelor mele." Şi mai departe spunea: "Dacă îngăduim ca interesele lumeşti să pună stăpânire pe minţile noastre. o viaţă comodă şi cu mulţi prieteni. Drumul pe care urma să mergem se făcea din ce în ce mai îngust şi mai greu. să implore ajutorul lui Dumnezeu.atenţia: se citise un paragraf din "Marea Luptă". atunci Dumnezeu ne poate da un timp când va trebui să renunţăm la ele. Atunci am deshămat caii. onoarea. şi am înţeles că trebuie să renunţ. am luat o parte din bagaje şi am pornit uşuraţi. M-am rugat cum nu o făcusem niciodată până acum. călări. . Întreaga grupă a fost invitată să se ridice.

considerau că stă la dispoziţia omului. nu era altceva decât un afiş ce ar putea fi înţeles astăzi ca "pericol de electrocutare". Anunţuri ca acestea mă tulburau şi mă făceau să reflectez şi să simt că drumul pe care-l urcam era anevoios. unii dintre cei care călătoreau pe acest drum al credinţei. Eram nevoiţi să ne lipim de zid ca nu cumva să cădem în prăpastia adâncă. de exemplu: se spune că cele două table de piatră pe care erau scrise cele zece porunci şi aşezate în chivot nu erau altceva decât un condensator. iar alţii subtil. mi-amintesc că în unele ocazii. TEMA III A DOAR PE CAI "Pe măsură ce înaintam. Îmi amintesc de ce. mai mult. unii puneau la îndoială actul creaţiunii şi necesitatea absolută a jertfei Domnului Hristos. coborând acest act divin la posibilităţile raţiunii omului păcătos. Ca niciodată mai înainte. fel de fel de idei nelinişteau mintea noastră (mea).. Folosindu-se de unele mecanisme ale posibilităţii gândirii şi potenţelor umane. Citisem într-o carte că multe din elementele supranaturale descrise în Biblie. Ba. . urmau să fie explicate ştiinţific. se dovedea că prin atingerea lor se provoca moartea prin electrocutare. Deşi îmi era greu să-mi regăsesc poziţia. că interdicţia divină de a nu se atinge de chivot. pe atunci .că există unii care contestă inspiraţia întregii Biblii. fiind dus pe munte era încărcat cu electricitate de la un trăsnet. cărarea ce în ce mai îngustă. iar apoi coborât în mijlocul poporului. Ne era teamă!" Greu şi parcă din ce în de mai greu. Acolo se explica. "Regretabil. Unii batjocoresc primele capitole din Geneza.. jertfa de pe Golgota.spunea un conducător al bisericii . Acesta. "schema mântuirii". atacă Spiritul Profetic. rămânând astfel fără valoare.

mi-am zis în sinea mea: "Ce bine că oamenii de ştiinţă au ocazia să vadă că este adevărat ce scrie Biblia. nici o discuţie. Zvonurile că fiinţe extraterestre ne vizitează cu fantasticele lor O. Mă derutasem după declaraţia unei surori ce suferea de o boală... am avut ocazia să aud ceva care nu m-a lăsat să dorm toată noaptea. important e să te faci sănătos. Dispunând de o revistă ce prezenta experienţele unui specialist cineva susţinea că s-a dovedit faptul că "sufletul omului părăseşte trupul acestuia imediat după ce moarte.aceste idei mă captivau. TEMA III B Într-o seară." De multe ori încercam să confrunt credinţa cu aceste gânduri ce atârnau de mintea mea asemenea unui bagaj!.." Când am auzit aşa ceva. adică omul are suflare care se întoarce la Dumnezeu. Confirmările martorilor oculari. îmi dădea curajul să spun: "Vedeţi că puteţi crede că mai sunt şi alte planete locuite?" La rândul ei lumea ştiinţifică era uimită şi divizată prin apariţia faimoşilor vindecători filipinezi. . apariţia lor instantanee. Eram foarte dornic să aflu ultimele noutăţi şi căutând să nu-mi scape nici o carte.. nici un articol. considerându-le ca pe ceva interesant.Z. Isus sau Satana. mă captivau. "sufletul omului" care nu este altceva decât particule fine de materie." Particulele fine din materie?!. când a fost întrebată ce părere are. asemenea unui abur galben-verzui ce iese din omul mort şi apoi se îndreaptă spre cer.. fotografiile luate la locul de aterizare. Simţeam că-mi pierd echilibrul pe drumul cel îngust. a zis: "nu contează cine te vindecă.N. s-a putut imprima negativul unui film. Suflarea de viaţă pe care o dă Dumnezeu?!… Simţeam că mă clatin pe drumul îngust. Cu posibilităţile avansate ale fotografierii în infraroşu.. frumos la privit şi plăcut să le asculţi.-uri...

orice idee deghizată a celui rău ce nu era altceva decât bagajele ce le căram cu noi. Mi-am dat seama că trăim în timpul când "Satana lucrează prin orice amăgire pentru a pune stăpânire pe mintea oamenilor. Cu post şi rugăciune am cerut Domnului să mă elibereze de aceste poveri.Zidul cel alb şi drept. respingea erezia. Am mers mai departe călări… . Nevegherea la porţile gândirii îşi arată consecinţele. acea credinţă dreaptă dată sfinţilor o dată pentru totdeauna." M-am cutremurat. Simţeam că nu mai puteam continua aşa. Atunci am luat bagajele de pe cai şi le-am lăsat să se prăvălească în prăpastie.

Pe calea-ngustă unde suie Iubirea cea dintâi. să vezi. La cei ce plâng în zori… E greu s-arunci când lumea strânge Şi totuşi să aduni Durerea lumii care plânge Şi-a urii mari furtuni. E greu să taci când ai dreptate Şi totuşi să vorbeşti Aceluia care te bate… Spunându-i că-l iubeşti. E greu să crezi când eşti înfrânt Şi totuşi să nu crezi Ispitelor ce-ţi gâdilă auzul Să vii. (incompletă) . E greu să ierţi întotdeauna Şi totuşi să nu ierţi Păcatul. s-asculţi. E greu să urci când toţi coboară Şi totuşi să cobori La cei căzuţi sub grea povară. pofta rea.E GREU E greu să mergi pe cărăruie Şi totuşi să rămâi. minciuna. Prin anii cei deşerţi.

credinţa noastră era legată de credinţa lor şi asemenea unor purtători de poveri. iar mult discutata idee a unirii bisericilor creştine se arăta ca fiind cea mai utilă lucrare care să aducă pacea. Problema sfârşitului începuse să agite toată lumea. trăiam bucuriile şi necazurile lor.. Deşi drumul era mai anevoios. ascultam cu atenţie ce ne mai spuneau fraţii din conducere. să ne poarte ei grijile. Mă întâlneam cu fraţii mei. Unii propuneau un calendar în care să existe o zi albă numită "Ziua păcii mondiale". Câteodată drumul devenea mai dificil când unele greutăţi se abăteau asupra noastră. Fiecare încerca şi propunea soluţia de a evita impasul.. aşa. totuşi mă simţeam mai uşurat. aceştia mărşăluiau cu grijile noastre în spate. nu avem altceva de făcut decât să renunţăm la cursa înarmărilor. am văzut că nu mai putem merge mai departe. printre altele. Simţeam că nu-mi . TEMA IV URCĂM PE JOS "Pe măsură ce calea se făcea mai strâmtă. la ce piatră kilometrică am ajuns şi cât mai este din drum. cei ce călătoream alergam repede la fraţii noştri conducători să ne ajute. Îmi amintesc că într-o revistă săptămânală citisem câteva concluzii vizionare asupra stării omenirii. scria că: "dacă vrem să evităm sfârşitul lumii. călări cum doream noi. Sabat de Sabat veneam la adunare. alţii sugerau introducerea moralei religioase în şcoli pentru a putea diminua violenţa şi imoralitatea tineretului." Lumea trebuie să vadă abisul ei şi să renunţe la drogul optimismului.

Trebuia să renunţăm să mai creadă alţii pentru noi. Calea devenise şi mai îngustă. Doream. să întreb pe fraţii care cunosc mai bine. poate veni mâine. . Nu ne-am descurajat de asprimea drumului şi ne- am continuat călătoria chiar în picioarele goale. Alergam de la unul la altul. cei care trăim în lumina Reformei Sanitare. ce ne veneau e acum în ajutor în înaintarea pe drumul cel îngust. Ce mai avem de făcut? Eu îl aştept de mult şi mai ales. pe un ton sfătos. totuşi. nici un păcat nu mai trebuia să ne împiedice de a simţi direct responsabilitatea de adevăraţi creştini.fiecare va trăi credinţa lui. De pe zidul cel alb şi drept erau lăsate mici funii de care toţi ne-am prins.convenea ideea sfârşitului. Cineva mi-a zis: "Într-adevăr a sosit timpul .. Trebuia să renunţăm a ne face din aproapele nostru un idol. îmi zise. Aceste funii erau micile experienţe personale pe care le făcusem cu Dumnezeu prin credinţă. nu văd de ce să ne temem. Nici o influenţă. încât ne-am dat seama că trebuia să renunţăm şi la încălţămintea noastră. mai în vârstă şi l-am întrebat: "Ce părere aveţi despre evenimentele pe care le trăim? Oare mai e mult până la venirea Domnului?" "Da." Simţeam că m-au lăsat fără nici un ajutor. pe jos. nici o speranţă.. Am încercat la altcineva. sosise timpul când fiecare stătea pe picioarele credinţei lui personale. Trebuia să renunţăm la cai şi să mergem în şir. Ce era de făcut?. trebuia să renunţăm la convingerea că stăm bine. Drumul pe care urcam era mereu mai strâmt şi mai anevoios. unul câte unul." Răspunsul aceste m-a nedumerit şi mai mult. după mine.

. n-avem aer. Lumea striga: "Vrem apă. chinuit de întrebări: "Cum." Pentru ce s-au îngălbenit toate feţele? Vai. Ne alipiserăm cu toţii de zidul cel alb.. a sosit ziua cea mare a necazului? Creştinii lăsaţi în urmă pe cale. căldura e prea mare". strigau la Dumnezeu. TEMA V SUNTEM ŢINUŢI DE SUS "Primejdia de a ne prăbuşi se mărea. Sufletul meu se zbătea. grăbeau să-şi continue drumul. singur în noaptea strâmtorării. Cuprinşi de teamă am înălţat cea mai fierbinte rugăciune către Dumnezeu. mărturisindu-şi păcatele în disperarea lor. De frica pedepsei. dar simţeam că picioarele ne tremură. Natura nu-şi mai urma legile. în cuvinte de groază. Răni nevindecabile apăreau pe oameni şi o stare de nelinişte domnea pe întreaga faţa a pământului. în timp ce nelegiuiţii râdeau de jalea lor..

. dar nimic nu mă mai clătina. Strângeam puternic funiile în mâini şi ne-am agăţat cu toată greutatea de ele. Cât de minunate erau acum făgăduinţele lui Dumnezeu! Bucuroşi am strigat cu toţii: . Un laodicean.. şi lupt eu mai departe? Cum?.. Doream să ştiu dacă sunt iertat. Nici o lege omenească nu mă putea face să abjur credinţa mea. singur în mijlocul grădinii. Să mă ofer cu totul... Timp nu mai era. Cu ochii pironiţi la funiile care ne trăgeau. singur paharu-amărăciunii. Doamne... singur pe drumul încercării. Măcar un frate treaz să nu îl simt aproape? Cum?. dacă mai este timp să mai poţi ierta. chiar dincolo de moarte? Cum?. Mă laşi tu. singur pe Dealul Căpăţânii. Asemenea lui Iacob. Să-l sorb până la drojdii pe nerăsuflate? Cum?. să sufăr nedreptate? Cum?... singur?. singur şi lepădat uitării.. În acele clipe solemne mă ţineam strâns de promisiunile lui Dumnezeu.. de mijlocire să nu aibe parte? Cum?.. am trecut şi această porţiune dificilă de drum...

.. Auzeam muzica zgomotoasă. eram în siguranţă. Nu puteam să vedem strălucirea soarelui dar o lumină asemenea aurului şi a argintului fin se odihnea asupra aceste pajişti. peste prăpastia îngrozitoare. Un sentiment de uşurare ne-a cuprins pe toţi. simţeam că funiile au început să ne tragă mai sus. Zburam.. glume grosolane. „Suntem ţinuţi de sus!… Suntem ţinuţi de sus!…” TEMA VI SUNTEM FERICIŢI Cu mâinile prinse strâns de funiile groase şi sigure ne întrebam: încotro mergem? De la capătul acelui drum puteam să privesc în abisul de jos. . cădeam din nou în prăpastie. ca în mijlocul fiarelor sălbatice. ce nu erau altceva decât făgăduinţele lui Dumnezeu date celor care se hotărâseră să urce pe acest drum îngust. Iată ca înaintea noastră. înjurături scârboase. era o pajişte frumoasă cu iarbă crudă. Dacă ne desprindeam de aceste funii doar o clipă.. strigăte de mânie şi văicăreli amare... de cealaltă parte a prăpastiei. Eram fericiţi!. cântece josnice. Cu ochii aţintiţi la frumuseţea acestei câmpii. Dar nu mai puteam suporta să privim şi ne-am întors privirea. Eram mai preocupaţi ca oricând să ne ţinem bine de funii.

Să cercetăm cămaşa inimii. Să tăiem şanţuri în noi Pentru temelii viitoare.E TIMPUL E timpul să stăm pe malul sufletului Ca la marginea unui râu în care să privim Să numărăm frunzele gândurilor. Să semănăm în câmpul vieţii Seminţele uitate. E timpul ca pe o masă sub ochii universului Să golim sacii faptelor. Ne-a trimis lemnul adevărului Pentru corabia credinţei. Să facem din ziua de azi un sâmbure Ca să aibă din ce răsări Ziua de mâine. Cerul ne-a trimit piatra Cuvântului Pentru ridicarea în noi a cetăţii veşnice. Ulcioarele viselor. E timpul să strângem bucată cu bucată Oasele omului vechi . Să facem rânduială în odăiţa vieţii.

Şi să le azvârlim în groapa morţii Să punem la lucru dălţile cerului Ca din marmura fiinţei Să cioplim OMUL CEL NOU C.8). Şi fericiţi vor fi aceia care au renunţat la principiul iubirii de sine (păcat) şi L-au lăsat pe Dumnezeu să sădească în inima şi viaţa lor marele principiu al Legii Sale. Astfel de oameni îşi formează caractere asemenea lui Hristos. căci “Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4. Greissing ÎNCHEIERE Dumnezeu doreşte ca toţi cei ce vor fi în ceruri să fie fericiţi. Astăzi este ziua când trebuie să punem studiul biblic zilnic şi rugăciunea sinceră a inimii în capul listei noastre de priorităţi. Sfinţirea înseamnă să devii mai iubitor. Naşterea din nou implică această comutare de la egoism la o viaţă iubitoare (principiul legii). Tabloul biblic al desăvârşirii este reprezentat de maturitatea în exprimarea iubirii lui Dumnezeu. . Astfel de persoane sunt în mod sigur mântuite pentru veşnicie.

dacă noi Îl lăsăm să o facă. Amin! . Dumnezeu doreşte să ne ajute.