You are on page 1of 4

Tragicii greci

In secolul al V-lea i.Hr., in timpul in care au trait cei trei mari tragici ai antichitatii elene - Eschil, Sofocle
si Euripide -, Grecia cunoaste o mare dezvoltare in majoritatea domeniilor si aparitia unor domenii noi.
Neobisnuita inflorire a vietii social-culturale a Atenei a facut din aceasta unul dintre cele mai importante
centre economice, politice si culturale. Astfel, o parte a cetatenilor, care aveau inclinatii spre cugetare si
arta, se puteau dedica filosofiei, literelor, sculpturii...
Ca si comedia, tragedia greaca s-a nascut dintr-un cant. A inceput prin a fi o manifestare liturgica in
cermoniile vietii obstesti si ale cultului. Tragedia facea parte din cultul lui Dionysos - Bacchos, zeul al vinului
si al desfranarii. Insusi cuvantul drama, care desemna tragediile si comediile deopotriva, a fost la inceput un
termen liturgic: intelesul lui este actiune, dar nu actiune scenica, ci actiune culturala, functiune sacra. La
inceputurile sale, drama era un spectacol simplu, apoi treptat devine ceea ce azi numim o drama; rolurile
erau simplificate la maxim, reducandu-se initial la un cor ce povestea cantat soarta eroului, melodia nu era
intrerupta decat de replicile unui singur actor mascat. Pe masura ce continutul de idei al tragediilor
oglindeste tot mai mult viata oamenilor, conflicte sociale, motive etice sau drame psihologice, tragediile
evolueaza, se modifica si sub raport structural. Rolul corului devine minor, actiunea sprijinindu-se pe jocul
actorilor, pe dialog. Daca la inceput actorul completa povestirea cantata, treptat el se transforma in insusi
personajul a carui soarta e prezentata. Aceasta evolutie a determinat aparitia actorilor de profesie (in
operele unor inaintasi ai tragediei grecesti, autorul insusi sustinea pe scena actiunea, dand replici corul).
Datorita introducerii unui al doilea actor (de catre Eschil), apoi a celui de-al treilea (de catre Sofocle) si
restrangerii rolului corului se produce o tot mai pronuntata alunecare spre substituirea versului cantat prin
dialoguri. Aceasta evolutie se desavarseste in tragediile lui Euripide, in care actiunea dramatica are o
structura mai complicata decat la inaintasii sai, iar analiza psihologica a personajelor e mai profunda,
datorita inovatiei pe care el o aduce in tehnica dramatica, si anume dilema interioara din constiinta
oscilatorie a personajelor, adica folosirea unor argumente pro si contra, ceea ce duce la sporirea tensiunii
conflictului dramatic. Cea mai potrivita tragediilor grecesti este afirmatia lui Aristotel in opera "Poetica", ca in
orice drama bine construita schimbarea de situatii trebuie sa duca “de la fericire la nefericire, si nu din
pricina unei josnicii innascute, ci a unei greseli mari”, savarsita de un erou “care nici nu se deosebeste de
ceilalti prin virtute ori dreptate, nici nu ajunge in nenorocire din rautate sau ticalosie...”. “Puterea banului,
atitudinea inumana fata de sclavi, razboaiele de contopire - toate acestea sunt osandite cu tarie de un artist
a carui conceptie se intemeia pe o profunda compasiune fata de durerile oamenilor.” (Tronski).
Modul in care s-a raspindit tragedia ne este necunoscut, insa stim ca grecii insisi pastrau amintirea ca ar
fi fost de origine traca. Arheologii din zilele noastre, bazandu-se pe noi descoperiri si chiar pe marturii
textuale, afirma ca tragedia este un rod al sincretismului petrecut la sfarsitul mileniului al doilea. Aristotel
incearca la sfarsitul secolului al IV-lea i.e.n sa reconstituie originile dramei, intr-un capitol al "Poeticii", insa
nu pare sa fi avut la dispozitie decat creatii lirice ale unor poeti culti, in genul compunerilor populare cantate
de participantii la procesiunea bacchica si de corul satyrilor.”ivita din capul locului pe calea
improvizatiilor...tragedia s-a desavarsit putin cate putin, pe masura fiecarui noi element dezvaluit in ea,
pana cand, dupa multe prefaceri, gasindu-si firea adevarata, a incetat sa se mai transforme...”(Aristotel,
"Poetica"). Mistica la originile ei, tragedia evolueaza intr-un sens social si laic, facandu-se ecoul celor mai
importante evenimente ale vremii. Poetii tragici cautau sa puna in scena legende inzestrate cu un adanc
inteles omenesc, susceptibile sa destepte in sufletele privitorilor, pe calea participarii pe care o inlesneste
orice opera de arta, sentimentele de mila si de frica, in care, de la Aristotel pana in zilele noastre,
teoreticienii literari au vazut componentele inevitabile ale emotiei tragice. Tragicii greci n-au fost numai
simpli spectatori ai evenimentelor politice interne si externe ale timpului lor, ci s-au angajat activ in
valtoarea acestora: Eschil a participat la batalia de la Maraton, Salamina si Plateea, iar Euripide a trait
profund dezastrul democratiei ateniene in timpul razboiului peloponesiac, din care cauza a fost nevoit sa-si
paraseasca patria (in anul 408 i. Hr.) pe care n-a mai revazut-o niciodata (a murit in 406 i.Hr.).
Actiunea tragediilor lui Eschil, Sofocle si Euripide se impleteste in jurul unui erou principal, a carui soarta
tragica este zugravita cu mijloace de inalta tensiune si expresivitate. Interventia fugitiva a unor personaje nu
face decat sa dezvaluie mai profund toata gama situatiilor tragice, care se succed in mod implacabil in viata
eroului principal. Este adevarat ca suferintele personajelor sunt o implinire riguroasa a fatalitatii, un nemilos
verdict pe care il hotarasc zeii pentru a pedepsi actiunile lor neconforme cu spiritul de viata al cetatii, gravele
lor greseli.
Cele sapte drame eschyleene ajunse pana la noi (din productia dramatica a lui Eschyl, care pare sa fi
numarat intre 80 si 90 de tragedii si drame satyrice, ne-au parvenit urmatoarele: Rugatoarele, Persii, Cei

cucerind auditoriul rafinat al cetatii. Oedip in Colonos. Asa cum afirma Parvan in Anaxandros: “Sunt oameni cari. opera lui Euripide nu a fost apreciata la justa lui valoare in timpul vietii. Din cele 120 de piese cate se pare sa fi scris Sofocle. sortita sa dureze pana in zilele noastre si care avea sa faca din autorul altadata neinteles “poetul tragic prin excelenta”(Aristotel "Poetica"). Rugatoarele. pe care o incepuse Eschil. idee exprimata si de Athena in Aias si de catre Ismena in Oedip in Colonos. el face apel la cunoscutele legende si eroi mitologici. piese senine si triste . dramele lui erau jucate foarte rar. a participat in corul ce sustinea reprezentari pe scena. El faureste o actiune mai complexa. se fac ecoul tulburarii incercate de o parte a opiniei publice in fata unor crime a caror posibilitate parea exclusa de gradul de civilizatie atins de cetatile in lupta. Deplina daruire. In crearea tragediilor. Spre deosebire de Sofocle. Heracles. Electra.Hr. religioase ale democratiei sclavagiste. Sofocle nu e senin. Femeile din Trachis. In cei 60 de ani de creatie cetatenii i-au mai aplaudat de inca 23 de ori victoria la intrecerile dramatice. Sofocle a manifestat inca din copilarie o puternica pasiune pentru literatura. Nu numai tonul amar al foarte multor piese e prilejuit de atmosfera infrangerii ce avea sa clatine din temeli primatul politic si prestigiul cultural al Atenei lui Pericle. dar pana si drame intregi se inspira vizibil din episoade ale lungului conflict. dar contemplarea suferintei nu-i intotdeauna disperare. hotarati si senini. Ion. ultima oboseala a vietii. Aias. din operele lui Sofocle lipseste cu desavarsire ideea ca pacatul zamisleste pacatul. a castigat pentru prima data premiul I la Atena. Elena. omul poate gasi in el. rasfrange cu o extraordinara intensitate indoielile si temerile vremii. Eroii sai sunt spirite tari. oricat s-ar fi amagit in aceasta privinta o critica stapanita de prejudecati clasiciste. si gasesc viata goala. Oedip rege. Purtatoarele de prinoase si Eumeridele) arata a fi construite in jurul pedepsei pe care in mod inevitabil si-o atrag pacatele oamenilor. mai presus de toate. retorica (inclinarea spre virtuozismul verbal) si filozofia . in nobletea si barbatia lui. Prometeu inlantuit si trilogia Orestia . Copil fiind. juridice. Sofocle desavarseste constructia dramatica a pieselor. Fenicienele si Oreste. dar mai ales de continutul de idei. fara a avea prilejul sa-si manifeste compasiunea pentru vreo infrangere.asa cum in productia dramaturgului critica deosebeste drame “roze” si “negre”. Daca Pericle a ridicat democratia sclavagista pe culmile ei cele mai inalte pe plan politic si militar. In tragediile lui Eschil sunt exprimate ideile politice ale dramaturgului. Astfel. Cei ce asteapta stau pe acelasi loc. tematica unora dintre tragediile sale fiind asemanatoare cu a pieselor lui Eschil sau continua tema abordata de acesta (de pilda. Ca orice alt mare artist. in Antigona. in parte de tonul lor. Sofocle porneste de la momentul final al tragediei Cei sapte contra Tebei) /. in anul 468 i. intre multitudinea de daruri care au facut din om “cea mai minunata faptura a Firii” si amenintarea unei divinitati ce nu intelege si nu iarta. Frumusetea unica a tragediei lui Sofocle sta in contrastul dintre ardoarea trairii. un cuget treaz si o constiinta curata. Sofocle se inspira din aceleasi izvoare ca si Eschil. taria de sentiment. si sunt oameni cari. cautand cu nesat in operele homerice. marinimia pe care nimic nu o abate . Spre deosebire de autorul operei "Persii". piese in care rolul corului e important ori secundar. S-au putut distinge astfel piese cu prolog si fara. Troienele. in tragediile lui Eschil si in folclor raspuns la numeroasele probleme ale timpului sau. Filoctet. Medeida. in opera lui Sofocle se desavarseste oglinda literara a acestui apogeu. In aceasta ordine de idei. alinare impotriva sortii. in acelasi gand. sensibila la aspectele crude ale unei societati pe care vroia sa o faca mai buna.sapte impotriva Tebei. asteapta sa vina moartea. Cu moartea lui Euripide incepe adevarata-i glorie. Aceeasi exceptionala popularitate explica fara indoiala faptul ca in vreme ce din piesele lui Eschyl si Sofocle s-au pastrat doar cate 7-8. ultima dorinta a vietii” (“Idei si forme istorice”). . pentru cei ce asteapta. ci din contra. introducand cel de-al treilea actor. Bacchantele. Reprezentant al fractiunii conservatoare a democratiei ateniene. Ifigenia Taurica. Eschil ramane insa. Si moartea e. influentat de evenimentele in mijlocul carora au fost compuse. a singuratatii neimpartasite. robite unei singure porniri. Intre cele mai vechi si cele mai noi o citire atenta nu poate sa nu observe deosebiri. ce tin de structura dramelor. Euripide este poetul slabiciunii omenesti. din operele lui Euripide au ajuns pana la noi 18: Alcesta. in epocile elenistica si romanica singurele drame din repertoriu neincetat reluate au fost tragediile lui Euripide. sta in cantarea elanului frant. dar pentru cei ce merg. Ifigenia in Aulis. merg impotriva mortii. daca Sofocle e poetul maretiei pe care nenorocirea n-o infrange. conceptiile morale. abia sapte s-au pastrat pana in azi: Antigona. prins in valtoarea actualitatii. Heraclizii. Dar cei ce merg strabat viata. cu participarea unor numeroase personaje secundare. datorita faptului ca stilul acestuia nu avea acea religiozitate pe care o aveau stilurile precursorilor sai.iata esenta poeziei lui. Electra. al carei gust amar Sofocle nu l-a simtit niciodata. contemporanul sau mai tanar Euripide. tristi si fricosi.Agamemnon. Morala tragediilor lui e mereu aceeasi. Andromaca. Heracles ii spune lui Filoctet ca respectul fata de zei e cea mai inalta virtute. vad mereu tarmuri noi si doresc puternic ca zeii. Caracteristice teatrului lui Euripide sunt trei: realismul (in acceptia de apropiere de aspectele familiare ale vietii). Hecuba. sub raportul atmosferei in care se desfasoara. ci ca o predilectie manifestata dezbaterilor de idei. ca si inaintasul sau. se intrupeaza in chip fidel nazuintele politice.inteleasa nu ca expresia unei conceptii despre lume. Aceasta poezie este trista.

Zeii sunt drepti. in obide A cazut printr-a vietii schimbare?" Inovatia adusa de Sofocle dramaturgiei elene este drama interioara.exista nenumerata dovezi ale acestei comparatii pe tot parcursul textului . intrupare a gandirii omenesti. ce om cunoscut-a Vreo fericire mai mare decat Aceea ce si-a inchipuit el insusi? Si-nchipuirea-i desarta Avandu-te pilda pe tine Pe tine. la pace interioara. a blestemului zvarlit asupra casei lui Labdacos pentru a-l duce la pierzanie pe Oedip. fiindca in conceptia lui Sofocle ei nu pot fi priviti altfel.. Sofocle isi exprima foarte clar ideile religioase si morale care izvorasc din credinta intr-o lume divina. se prabuseste. Acesta blesteama pe oricine il gazduieste pe ucigas. dar ochiul omului nu ii vede. Aceasta nu se marturiseste nicaieri mai lamurit decat in Oedip rege. in fata viitorului nefast al Tebei adresat intr-o adunare publica la care raspunde un preot ce ii dezvaluie faptul ca cetatenii orasului sunt nefericiti. la speranta.indiciu ca zeii nu sunt multumiti. acte pe care el fara stirea lui le infaptuieste. la Oracolul din Delphi. la neputinta in fata viitorului nefast al Tebei. cumnatul sau. Frumusetea acestei inovatii este ca alterneaza starile spirituale ale personajului de la fericire. caci daca acesta e unealta unei razbunari dumnezeiesti . nu se face vreo aluzie la vina lui Laios. ce fac din acesta “cea mai minunata faptura a Firii” si amenintarea unei divinitati ce nu intelege si nu iarta. Acest dialog este plin de sentimente intense si in care se pot observa calitatile lui Oedip: un bun conducator. Oedip este vazut ca un “om amarnic de nefericit”. la suparare. la dezgust . cauta sa patrunda taina ce il inconjoara.. in numele careia fiecare om e chemat sa dea seama pentru faptele savarsite de el. Zeii sunt puternici. intre darurile facute omului.una cate una trece de la o stare la alta. Dar nici credinta.tinand astfel auditoriul in suspans. dar nu stie sa raspunda. Si acum cine-i cel ce se-aude mai jalnic? Cine-n cumplite dureri. Oedip ucigas fara sa vrea. care pentru cei mai multi critici este prin excelenta tragedia Destinului. nu se pomeneste o singura data legea dupa care copii ar fi sortiti sa plateasca pacatele parintilor. isi duce pana la capat cercetarea. Eroul. Oedip conducatorul. sunt bolnavi. cunoaste pe Oedip puternicul. Ceea ce intalnim pentru prima data in opera lui Sofocle e afirmarea unei responsabilitati individuale. Oedip rege In Oedip rege. adica trebuia omorat sau alungat ucigasul lui Laios. Oedip regele Tebei. Povestea este deslusita de cor: “Vai. regele de dinaintea domnirii lui Oedip. nu se mai nasc copii . intre oameni Nu fericesc pe nici unul De-atunci te numeai rege-al meu Si erai mai presus de oricine Domnitor in puternica Teba. din adancul fiintei lui ingrozit de crima si de incest. dreapta. la furie. Partea de inceput a lui Oedip rege este reprezentata de dialogul plin de amaraciune si neputinta al lui Oedip. mai ales in Aias si in Antigona. dar a carui pedeapsa e cumplita. Oedip se intreaba: “M-o fi orbit un zeu vrajmas?”. celelalte cinci drame oglindesc o conceptie diferita despre lume si viata. Oedip uimeste: el deja intuise problema si il trimisese pe Creon. generatii de oameni! Caci cine. Il putem astfel. ale carui crime sunt toate involuntare. e un om marinimos si drept. cu soarta ta.unealta nu e lipsita de vointa si de personalitate. Salvarea Tebei era: “gonirea unui vinovat sau ispasind o moarte prin moarte!”. care pedepseste crima si apara nevinovatia. cele doua stari fiind antitetice . apoi victima a propriei indrazniri. drama nefericitului fiu al lui Laios. care se poate observa cel mai bine in lucrarea Oedip rege. la profetul Phoibos. vazand ca nimeni nu marturiseste ca . pe feciorii lui si pana si pe curata Antigona. Frumusetea unica a lucrarii Oedip rege sta in realizarea unui umitor contrast intre ardoarea trairii. se amesteca in treburile omenesti. personajul in jurul caruia orbiteaza intreaga drama. intrebarea rasuna in pustiu. Dimpotriva. biete Oedip. Oedip rege poate fi interpretat si ca tragedia nazuintei spre lumina. Fara teama de primejdii. care stie sa asculte poporul si care face tot ce poate pentru a ii multumi pe acestia. nici evlavia nu ii aduc salvarea lui Oedip si nici urmasilor sai. despre raporturile zeilor cu muritorii.

Tiresias nu pleaca inainte de a-i da lui Oedip cateva indicii despre omul pe care il cauta : “Iti spun cu-adevarat: acel barbat pe care-l Tot cauti de mult timp amenintand si dand Legi despre moartea lui Laios. cele doua fiice. redandu-i astfel un pic siguranta si speranta lui Oedip. ci ca insusi solul i l-a dat pentru a-l creste regelui care nu putea avea copii. fiu si barbat. care a plecat din Teba. In momentul asta. toate sperantele lui Oedip dispar din nou. Crezut venetic de pripas. al carui tata este Laios. e-aici acela. cerand astfel sa fie adus un taran care era cu fostul rege cand acesta a fost atacat. ultima murind singura in pustiu fiindca a vrut sa il inmormanteze pe fratele sau potrivit traditiilor. cum ca ar putea deveni ucigas si sa fie sotul mamei sale. insa el tot se teme de patul mamei sale. in pofida rugamintilor fierbinti ai Iocastei. si nu de mana lui. care anunta moartea lui Polybos. ori ce vorba pot auzi cu placere. Solul marturiseste ca el avea copilul de la un slujitor al lui Laios. ci tu insuti esti. Dar informatiile date de popor. intre prieteni?” si cere sa fie dus departe de Teba. Oedip afla adevarul si o mare furie pune stapanire pe el Afla ca mama sa i l-ar fi dat taranului pentru a scapa de el. Un corifeu i-a sugerat sa apeleze la Tiresias. Intre timp. Oedip se duce in camera Iocastei. asa cum ii fusese prevestit. Curios. ii aminteste lui Oedip ca ea a avut dreptate. nu l-au multumit pe Oedip. Afland acestea Iocasta. mantuietorul Oedip. Insa acesta. Insa taranul nu a putut sa il omoare si de aceea i l-a dat solului.. c-a precurvit sotia Tatalui sau.” Omul despre care vorbeste profetul este intr-adevar Oedip. . Regele si regina l-au crescut ca si cum ar fi fost al lor.”. chiar il acuza pe Tiresias ca ar fi mana in mana cu Creon pentru a-l detrona pe el. Orbit de furie. asa cum i-a spus profetul. si pentru cetateni. afirmand “ce mai pot oare vedea. Solul ii spune ca el nu era fiul lui Polybos. vazand adevarul. Astfel. devine un blestem. fiindca un profet i-a spus ca acesta avea sa isi omoare tatal. Oedip se lasa dus de val si il insulta pe profet si acesta ii marturiseste ca “Nu Creon ti-i pierzarea. de aceea uimirea lui Oedip este mare. Intre timp ajunge taranul care a luat parte la atacul lui Laios si solul confirma ca de la acesta are copilul. cei doi fii care vor muri unul de sabia celuilalt in fata Tebei. se va vedea Ca-i bastinas teban! Nu se va bucura De-ntamplare: orb. Oedip marturiseste ca de aceea el s-a instrainat de Corint. prevenindu-l sa nu investigheze aceasta problema. regele vrea cu ardoare sa vorbeasca cu taranul si face tot posibilul sa il aduca in oras. din cauza pacatului facut de rege. Dupa multe refuzuri.. folosindu-se pe calitatile sale oratorice. si-al femeii care-l Nascu. Dandu-si seama de ororile comise fara stirea lui. afirmand ca “Nu voi sa te-amarasc pe tine”. ca ar putea sa se intample vreun incest. Oedip se incapataneaza. si pentru urmasii sai. de teama amenintarii profetului Phoibos.unde era regatul parintilor lui Oedip. Ismena si Antigona. un profet cu o reputatie impecabila. Oedip isi raneste ochii astfel incat sa nu mai poata sa vada. care probabil intuia cruntul adevar ce va fi descoperit. nu vrea sa i-l spuna lui Oedip.ar sti pe cineva care poate indica criminalul.. care mureau pe capete si care nu mai puteau avea copii. Fara echivoc. al carui mama si sotie este Iocasta. pe care l-a ucis. unde o gaseste pe aceasta spanzurata. Tatal sau murise de boala. Si cersetor din om bogat ajunge-va: Se va vadi ca este totodata fiilor Sai frate si parinte. asa cum il numeau preotii. care a raspuns ghicitorii Sfinxului si care a salvat locuitorii Tebei de amenintarea creaturii. si care are doi fii: Polinike si Eteocles si doua fiice Antigona si Ismena. afirmand chiar ca si profetii se inseala uneori. din unul care vede. cum ca niste calatori l-ar fi ucis pe Laios. fapt care il supara si mai tare pe rege. vine sol din Corint. ori indragi. pe care l-a omorat. Profetia nu are cum sa fie adevarata.