Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi Centrul de Studii Europene

INTEGRARE ECONOMICĂ EUROPEANĂ -CURS JEAN MONNET-

Prof. univ. dr. Gabriela Carmen PASCARIU

2006

INTEGRARE ECONOMICĂ EUROPEANĂ
CURS JEAN MONNET

CUPRINS
MODUL 1 Europa în căutarea unei noi identităţi ...................................................................................1 1. Identitate europeană..............................................................................................................1 2. De la idee la Tratatele constitutive........................................................................................4 3. Federalism şi cooperare interguvernamentală în construcţia politică a Uniunii Europene 15 4. Întrebări şi exerciţii pentru verificarea cunoştinţelor..........................................................24 MODULUL 2 Teoriile economice ale integrării şi aplicarea lor în procesul integrării europene...........26 1. Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor (teritorială)......................................................................................................29 2. Etape în evoluţia integrării europene..................................................................................34 3. Teoriile statică şi dinamică a integrării economice.............................................................44 4. Integrarea europeană, proces de integrare pozitivă.............................................................53 5. Mize şi probleme ale unificării monetare europene............................................................65 MODULUL 3 Teme majore privind funcţionarea Pieţei Interne ............................................................. 83 1. Regimul concurenţei pe piaţa internă.................................................................................83 2. Limite şi strategii în realizarea libertăţii de circulaţie a lucrătorilor..................................89 3. Politica privind concurenţa în Uniunea Europeană –fişă bibliografică..............................94 MODUL 4 Coeziunea economico-socială, principiu de integrare în Uniunea Europeană................107 1. Convergenţă şi divergenţă - realităţi europene..................................................................108 2. Coeziune prin integrare pozitivă.......................................................................................110 3. Contribuţia politicilor comunitare la realizarea coeziunii economico-sociale..................111

MODULUL 5 Dezvoltare durabilă în UE....................................................................................................107 1. Argumentele doctrinare ale teoriei dezvoltării durabile....................................................109 2. Drumul european către Strategia de dezvoltare durabilă. Aplicarea principiului integrării............................................................................................................................120 3. Fişe de sinteză privind politicile socială şi de mediu .......................................................123 MODULUL 6 Perspectivele Uniunii Europene ca actor global ................................................................129 1. Uniunea Europeană în procesul globalizării – Despre limitele „Unităţii Europene”........129 2. Proiectul “Europa extinsă – Noua vecinătate”..................................................................135 3. Fişă bibliografică: Organizarea relaţiilor economice externe ale Uniunii Europene: o sinteza a principalelor orientări şi probleme.....................................................................148 MODULUL 7 Bugetul comunitar – constituire şi utilizare .......................................................................154 1. Resursele bugetului...........................................................................................................154 2. Constrângeri bugetare ......................................................................................................161 3. Fişă de studiu: Perspectivele financiare 2007 – 2013 ......................................................170 MODULUL 8 EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE.............................................................................191 1. Coordonatele extinderii UE spre Europa Centrală şi de Est............................................ 192 2. Procesul de negociere .......................................................................................................199 3. Strategiile extinderii – coordonate economice .................................................................209 4. Fise bibliografice...............................................................................................................215

Modul 1. Europa în căutarea unei noi identităţi
Modulul are drept scop introducerea studentului în filosofia integrării europene, în înţelegerea primară a premiselor, controverselor şi paşilor parcurşi de europeni în realizarea unificării. Studentul se va familiariza cu ideea de integrare în Europa, regăsind în sinteză principalele idei şi momente din perioada anterioară semnării Tratatului de la Roma (1957), ca moment al declanşării procesului de integrare sub formula unei Comunităţi Economice – pilon central al formării şi funcţionării Uniunii Europene astăzi. Modulul cuprinde o singură unitate de curs (maxim 3 ore de studiu), structurat pe 3 părţi: „Identitate europeană”, „De la idee la Tratatele constitutive” şi ”Federalism şi cooperare interguvernamentală în integrarea politică a Europei”.
“Europa nu este decât o voinţă comună a celor care trăiesc în ea, printr-o vocaţie comună…Unitatea europeană stă în spiritul european.” Bernard Voyenne În ani de zbuciumată istorie şi perpetuă căutare a stabilităţii şi echilibrelor de putere, pe continentul european s-a conturat treptat şi a supravieţuit în timp tuturor mişcărilor orgolioase ale entităţilor naţionale ideea de “Europa”. Esenţa ideii de “Europă unită” a găsit un nesperat izvor de inspiraţie şi susţinere în conştiinţa şi sentimentul identităţii europene dată de unitatea culturală şi intelectuală. Justificată apare astfel reflecţia lui Jean Monnet – “sufletul creator” al Europei – când, după ani de zbateri, de evoluţii şi involuţii în unificarea federativă a ţărilor europene, spunea: “Dacă ar fi să reîncep, aş începe prin cultură”. Cultura este cea care dă liantul european şi poate menţine o unitate durabilă într-o atât de vastă diversitate. Pentru a trece însă de la ideea unificării la transpunerea ei în proiecte precise şi instituţionalizarea unor noi structuri a fost nevoie de un timp în care ceea ce unea popoarele Europei să devină mai puternic, raportat la ceea ce diferenţia şi le separa; un timp în care, de la simplă aspiraţie a artiştilor, filosofilor sau a unor oameni politici, ideea europeană să anime larg atât de puternicile individualităţi umane şi entităţi naţionale şi să se transpună astfel într-o voinţă politică în măsură să-i confere finalitate.

1. Identitate europeană
Continent al unor popoare aspirând dintotdeauna la identitate naţională şi la afirmarea lor economică, politică şi culturală, Europa a cunoscut o evoluţie conflictuală, caracterizată de

1

O comunitate care nu înseamnă unitate sau monolitism. 1.”1 Suntem cu siguranţă tentaţi să refuzăm o astfel de imagine asupra Europei. Hamilton Fish. 2 1 2 . diversitatea şi varietatea caracterizează civilizaţia comună a Europei. 8-30. Ea este fondată pe o anumită concepţie a individului. făcea trimitere la un discurs al lui Thomas Jefferson: “Interesele lor politice sunt complet diferite de ale noastre (ale SUA-n. unde s-ar fi transmis şi conservat cultura antică. Este de altfel construită pe dublul aport al tradiţiei păgâne axată pe raţiunea umană şi al celei creştine.. “L’Union européenne”. de a reacţiona. Definirea culturii europene este esenţială pentru stabilirea apartenenţei la Europa. Determinată politic. “Filosofia unificării europene”. 1991. Alteori. echilibrele de putere. op.n. Dar. Europa este dată de specificul ei cultural şi este formată din Hamilton Fish. fiecare individ este complex şi poartă în el două capacităţi care uneori se completează. Toate energiile lor sunt cheltuite pentru distrugerea averii şi vieţii cetăţenilor lor. “Pearl Harbor. p.). intuiţia. să construiască şi imaginaţia. Cluj 1995. coloniale şi războaie. rămâne o comunitate a civilizaţiei. credinţă şi raţiune se vor echilibra. alteori se contrazic: inteligenţa. prin care creştinismul greco-ortodox a transmis alte valori decât catolicismul. să înţeleagă. Venus. 4 Manfred Riedel. Cluj. Bucureşti. Comunitatea civilizaţiei europene stă în capacitatea comună a europenilor de a simţi. partea raţională a spiritului. “Herkunft und zukunft Europas. ca manifestări ale naţionalismelor exacerbate ce leau dominat existenţa. Europa prezintă o constantă – comunitatea civilizaţiei. 1994. de a asimila. Complexitatea civilizaţiei Europei este imaginea spiritului uman. Philosophia. Invidiile lor reciproce. Dimpotrivă. după Andrei Marga. înţeleasă astfel: “Dar. Louis Carton. economică si religioasă a continentului european constituie o permanenţă. toate. 9 -12. în Studia Universitatis “Babeş-Bolyai”. referindu-se la europeni între cele două războaie mondiale. formele şi principiile lor de guvernare ne sunt. cit. p. şi dacă instituţiile sunt “obiectivarea culturii”3. Sunt naţiunile unui veşnic război. 1993. Colecţia “Studii europene”. p. alianţele complicate. deşi divizată. unificarea europeană este în esenţă un proces instituţional şi cultural. Yalta şi trădarea Europei”. Ca şi spiritul uman. aptă să analizeze. fundamentată pe credinţă. Ce fel de Europă şi până unde? Mult timp Europa a fost identificată cu zona de dominantă catolică şi uneori chiar numai cu partea ei occidentală. 25. ci specificul comun: capacitatea de a înţelege şi de a asimila aceleaşi idei. Louis Carton este de părere că. în indivizi ca şi în societate […]”. Ed.28. Ceea ce o caracterizează nu este asemănarea indivizilor. Paris. Renaşterea va dezvolta influenţa raţiunii. Optica s-a modificat însă după Reforma protestantă şi mai ales prin contribuţia lui Nietzsche4. mult timp senator în Congresul american. Cum a fost atunci posibilă integrarea europeană? Încercând să-şi explice o astfel de mutaţie de proporţii în evoluţia Europei. civilizaţia occidentală va fi constant solicitată de spirit şi de raţiune. străine. Argumentul esenţial ţine de sciziunea bisericii. rezultă că Europa unită se datorează apartenenţei popoarelor la cultura europeană. 3 Andrei Marga.2 Comunitatea civilizaţiei nu semnifică aşadar uniformitate. Pentru Nietzsche. Nu putem însă să nu acceptăm că divizarea politică. Uneori una din sursele tradiţiei europene va domina: Evul Mediu va fi era credinţei.rivalităţi comerciale. Nietzsche in unserer Zeit”. într-un moment în care aceasta se redefineşte şi se caută. parte iraţională care urmează impulsuri adesea misterioase. p.. Dalloz. manifestării în fapt a aceluiaşi sistem de valori.8. p. dacă Europa este divizată în acţiune.

Strasbourg. 5 3 . les Cahiers Universitaires Paneuropéens. Paris. că fără acceptarea existenţei unui “bine comun” european. Dar. conceptul “persoanei umane” care înseamnă dorinţa individului de dezvoltare spirituală. începând cu Renaşterea. Preocuparea pentru a oferi identitate Europei vine din convingerea că. Dostoievski. romanitate. Identitatea europeană poate fi definită. 1994. indivizii au nevoie de sentimentul apartenenţei şi din conştientizarea faptului că Europa unită nu mai poate fi susţinută doar la nivelul elitelor. nu se poate asigura solidaritatea şi voinţa politică necesară construcţiei europene. Europa se clădeşte pe cultivarea sentimentului de identitate europeană. comunitatea civilizaţiei dată de valorile spirituale comune a pliat André Philip. 1958. Proudhon. după A. “conceptul roman al justiţiei şi al cetăţeanului” şi “conceptul biblic al persoanei umane”5. de apartenenţă la un sistem comun de valori care dă specificarea Europei. mai importantă decât identitatea naţională. îmbogăţit prin creştinism. este nevoie de o mutaţie de proporţii în plan cultural. se constituie în baza progresului individual şi social şi permite manifestarea solidarităţii ca expresie a opţiunii pentru un “bine comun european”. Nietzsche vorbesc chiar de o despărţire de vechea Europă. unui sistem comun de valori pe care trebuie să-l protejeze şi să-l promoveze. 45.6 Sentimentul identităţii europene a fost trăit până în sec. apoi de Africa şi – în timpurile moderne – de America. conştient şi convins că aparţine unei culturi europene. este momentul în care individul începe să fie animat mai mult de raţiune şi să se îndepărteze în acţiunile sale de etică şi morală. Schriftenreihe der Osteuropa. dacă pentru a merge mai departe în procesul unificării europene. în The Absent Countries of Europe.258. sistemul mondial modern al lui Wallerstein. p. Confédération . Accentul în identificarea Europei cade în prezent pe conceptele de solidaritate şi de identitate. social şi politic şi care va face din Europa “principala scenă pe care s-a desfăşurat istoria universală”. ci Europa unităţii spirituale. Renaşterea este considerată a marca o criză a conştiinţei europene. Europenii îşi dau foarte bine seama că fără sentimentul larg al apartenenţei la o identitate comună europeană.” Similar. conceptul “dreptului” ca ansamblu de reguli generale. Baudelaire.1. Specificarea culturii europene s-a făcut prin desprinderea de Orient. iudaism şi creştinism. Din acest motiv. XX de elita intelectuală şi de grupuri mai largi în momentele de zbucium ale istoriei.“acele popoare şi părţi de popoare care au trecutul comun în grecism. conceptul “raţionalităţii” care presupune căutarea eficienţei acţiunilor noastre. Kierkegaard. André Philip caracterizează cultura europeană prin trei concepte: “conceptul grec al individualităţii”. Marga. Europa riscă să devină cu mult mai puţin decât este astăzi. conceptul “adevărului” ca valoare fundamentală şi conceptul “sferei publice” ca mediu al stabilirii voinţei politice. p. Foarte multe nu s-au schimbat nici astăzi. Goethe. Comunitatea este astfel dată de umanismul şi raţionalismul greco-latin. 6 Michael Dufranc. nr. Europa nu mai înseamnă însă Europa capitalismului modern. “For a European Policy”. prin: conceptul “cunoaşterii” orientată spre atingerea scopurilor umane. pentru a se putea manifesta.fédération et identité. conceptul “individualismului” prin care individul se manifestă liber. Alfonso Mattera este convins că obiectivele Uniunii Europene pot fi atinse doar dacă se acţionează pentru manifestarea în fapt a unui “cetăţean european” având identitate proprie. constând din autonomia valorilor şi recunoaşterea de legi şi reguli generale care susţin valoarea fundamentală a solidarităţii. ea semnifică însă şi o revoluţie intelectuală care se va transmite în plan economic.

însăşi ideea de Europa.B.principiile şi condiţiile organizării Europei în viziunea lui Saint-Simon (1814). concepţiile lui Paul Valéry despre spiritul european (1817-1945). 8 Combes. . Edit. “Pledoarie pentru Europa”. 9 Gruter. a unui pericol de hegemonie din partea SUA şi a unui pericol de conflict armat ca urmare a războiului rece. 1991. oferind justificare şi forţă procesului de integrare. 6-24. scriitori. Proiectul Păcii perpetue – abatele Saint-Pierre. Edouard . reprezentanţi ai bisericii. Fundamentată pe comunitatea economică. 3-4. a generat. chiar din secolul trecut. O conştiinţă europeană. p.argumentarea principiului federativ pentru organizarea Europei de către Proudhon (1863). 94-95. a făcut posibilă unificarea europeană.proiectul privind alianţa franco-germană ca premisă a păcii şi unităţii europene – Victor Hugo (1842). Nancy. De modul în care identitatea europeană se va transmite în planul acţiunilor umane depinde esenţial viitorul continentului european. Bouchez despre condiţiile realizării unei unităţi federale europene (1831). oameni politici şi-au prezentat speranţele şi viziunile lor despre viitorul continentului european. căile şi necesitatea creării unei Europe unite. Sub forma unor simple idei şi nu de puţine ori a unor proiecte concrete. de la Atlantic la Urali şi de la Marea Mediterană la Marea Nordului. privind Societatea Europeană (1713). Ioana Mustaţă. Armand Colin.Y. detaliate. Roza Vânturilor. 2. George Uscătescu. Uscătescu. Pe acest fond. . De la idee la Tratatele constitutive Ideea că popoarele au valori şi rădăcini culturale comune. 1990. Horvath. .Bakunin (1902). care se referă la condiţiile. .concepţia lui P. scrierile din “epoca luminilor”. p. care au supravieţuit în istorie tuturor antagonismelor naţionaliste.argumentarea rolului pe care constituirea Statelor Unite ale Europei l-ar putea avea în rezolvarea diferendelor între statele europene şi pentru triumful păcii şi libertăţii . Ecully. ideile Revoluţiei franceze. p. construcţia europeană presupune un efort constant de a menţine unitatea diversităţilor. Jean -“L’Europa de la prehistoire à nos jours”. Bucureşti. memoriile lui Napoleon (1815). G. dată de unitatea culturală şi intelectuală axată pe universalismul creştin.7 Ea este cea care a animat spiritele luminate ale secolului XIX şi le-a făcut să simtă posibilitatea unităţii în diversitate pe spaţiul european. după. 45-138. Edouard Gruter prezintă într-o colecţie de texte privind ideea de integrare europeană:9 . filosofi. . 1971. 195-196. manifestarea în fapt a unui “bine comun” european în anii ’50 dat de acceptarea unui real pericol ideologic venit din partea Rusiei sovietice.“ L’idée européenne”.proiectul păcii perpetue a abatelui St. Pot fi citate diverse lucrări religioase. 1713 Suveranii prezenţi deputaţi semnatari convin asupra următoarelor articole. discursul lui Victor Hugo despre Statele Unite ale Europei (1848).8 Dintre lucrările concrete. speranţa într-o Europă unită. 7 4 .identitatea europeană pe identităţile naţionale. Pierre. constituie.

o Uniune. aşa cum era ea în secolul al patrusprezecelea. contra Instigatorilor şi Rebelilor. să adauge sau să aducă clarificări dacă va considera că se impune pentru utilitate comună. nici să producă efectele care se aşteaptă de la ea. guvernul. pp. Ei trebuie susţinuţi de o putere care rezidă în ei şi care să nu aibă nimic de a face cu o forţă din afară: această putere este opinia publică. dacă este posibil. cu trei sferturi de voturi. 4. dar dacă va exista un motiv de plângere împotriva unuia dintre membri sau o cerere. 1. Vingt-huit siecles d’Europe. de teritoriul pe care îl posedă în prezent sau pe care trebuie să-l posede conform prezentului Tratat. […] Suveranii vor fi reprezentaţi de Deputaţi într-un congres sau Senat permanent într-un oraş liber. va plăti cheltuielile de război şi prin Pacea care va fi încheiată va fi pentru totdeauna înlăturat de la conducerea Statului său. conservând fiecăruia independenţa sa naţională. Societatea Europeană nu se va implica în guvernarea unui Stat. i se va declara război până va fi dezarmat. Suveranii nu pot schimba între ei nici un teritoriu decât cu consimţământul şi sub garantarea Uniunii cu trei sferturi din cele 24 de voturi. Guvernul general trebuie să fie total independent de guvernele naţionale. […] IV. şi la diferite acte de comerţ în particular. atât el cât şi succesorii lui. Orice organizare politică instituită pentru a lega ansamblul mai multor popoare. are principiile sale fundamentale care reprezintă esenţa sa şi fără de care ea nu poate nici să existe." Denis de Rougemont. Deputaţii vor lucra în permanenţă la redactarea Articolelor de Comerţ în general. iar Uniunea va deveni garanta respectării promisiunilor reciproce. Ed. […] Fiecare Deputat va avea un vot. 5 . II. În Senatul Europei vor fi 24 de Senatori sau Deputaţi ai Suveranilor uniţi. […] IX. Cei care compun guvernul general trebuie să aibă vederi generale şi să se ocupe special de interese generale. pe care a fost fondată organizarea papală. Membrii şi Asociaţii Uniunii vor contribui la cheltuielile Societăţii şi la subsidiile de garanţie proporţional cu veniturile şi bogăţia popoarelor lor.I. […] III. Payot. Nu se va schimba nimic din cele 11 articole fundamentale mai sus exprimate. 3.Saint Simon. Principii şi condiţii privind reorganizarea Societăţii Europene . trebuie să fie sistematic omogenă. cu Suveranii mahomedani vecini tratate pentru menţinerea păcii. Fiecare Suveran va dispune liber. Paris. în acest scop. Aceste principii. la toate nivelurile. […] XII. le putem reduce la patru. fără consimţământul unanim al tuturor membrilor. 1814 "Organizarea Europei. 1961. ca şi orice organizare socială. nu au fost cunoscute de abatele Saint – Pierre. Orice organizare politică. Nici un suveran nu va îndrepta armele şi nu va acţiona ostil decât împotriva celui care se va declara inamicul Societăţii europene. decât pentru a păstra forma fundamentală şi pentru a acorda un ajutor prompt Prinţilor în Monarhii şi Magistraţilor în Republici. este infinit superioară proiectului abatelui Saint – Pierre. ceea ce înseamnă că toate instituţiile trebuie să fie rezultatul unei concepţii unice şi. 2. trebuie să aibă o formă asemănătoare. […] V. permanentă şi perpetuă între toţi Suveranii creştini pentru a asigura Pacea în Europa şi. […] Suveranului care va ridica armele fără ca Uniunea să declare război sau care va refuza să execute un Regulament al Uniunii. Uniunea va încheia. Va exista din acest moment o Societate. Societatea va putea însă. atunci va trebui să înainteze prin Deputat un memoriu către Senat şi Senatul va concilia diferendele prin Comisarii săi Mediatori sau va judeca diferendul şi va decide cu unanimitate de voturi şi cu trei sferturi de voturi în recurs. X. 109-111. prin consecinţă. în aşa fel încât Legile să fie egale şi reciproce pentru toate naţiunile şi fondate pe echitate.

ce-i drept. două egoisme. în cadrul unor alianţe confederative care să respecte suveranitatea popoarelor. Alte două state. focul era cât pe ce să cuprindă Europa. Franţa. uniunea va genera un drept comun care se va impune ţărilor membre. lasă să intre Rusia. care era o construcţie complicată. lasă să intre Anglia. Altfel spus. Se poate observa că: ideile de unificare a ţărilor Europei sunt generate determinant de factori politici. Or. Europa s-a apărat. Această politică a creat un motiv permanent de animozitate între cele două naţiuni centrale. ostilă Franţei. două egoisme ameninţau civilizaţia. cu reprezenanţi ai statelor membre. Le Rhin. Ed. (1842). sistemul de vot limiteazăşi independenţa şi suveranitatea ţărilor membre. dar care să acţioneze în favoarea interesului general. aceste două egoisme sunt Rusia şi Anglia. ostilă Germaniei. Aceste două state. cine ar putea spune ce-ar deveni Europa ? […] Civilizaţia ar pieri. 1967. Centre de Recherche europeennes. Club Francais du Livre. Paris. uniunea va funcţiona pe baza principiului proporţionalităţii. dublu centru pe care se sprijină la nord ca şi în centru grupul de naţiuni. Acest motiv de animozitate este malul stâng al Rinului care aparţine de drept Franţei. Aceste două state. Europa trebuie să se apere. pp. Prusiei. Ca cea mai bună constituţie posibilă să se aplice guvernului general şi guvernelor naţionale. ceea ce trebuie să facă cele două state invadatoare este să dezbine Germania şi Franţa. 6 . Este suficient să se adauge la principiile stabilite următoarele trei condiţii: 1. 39-40. erau Turcia şi Spania. Ca forţa lor în opinia publică să fie fondată pe raporturi pe care nimic să nu le zdruncine şi care să se menţină oricând şi în orice loc. Ca membrii guvernului general să fie constrânşi prin forţa lucrurilor să lucreze la binele comun. se regăsesc în aceste proiecte idei şi principii care şi-au dovedit justeţea şi realismul prin aplicarea efectivă în procesul de integrare. Anul trecut. se propun instituţii independente. Acum două sute de ani. proiectele propun o unificare politică într-un domeniu restrâns. 1842 "Să recapitulăm. Astăzi problema alarmantă se reproduce. Ea se compune esenţial din Franţa şi Germania." Saint – Simon. două state invadatoare presau Europa." Victor Hugo. Un mare incendiu mocneşte probabil în tenebre. Această dezbinare a fost pregătită cu abilitate în 1815 de politica ruso-engleză. ea a fost dată celui mai tânăr şi mai puternic dintre popoarele germane. Deci. Alianţa Franţei cu Germania este constituţia Europei. 535. […] 3. De la Reorganisation de la Societe Europeenne (1814). respectiv de dorinţa de a menţine pacea şi stabilitatea. Cele două state au căzut.Astfel. graţie Angliei. p. Un şanţ profund s-a săpat. […] Pericolul creşte din zi în zi. Germania. Lausanne. Europa actuală este de o formă mai simplă. ameninţă Europa. după două secole. este demolată. 2. "Alianţa Franţei cu Germania este constituţia Europei" – Victor Hugo. 1968. nu mai este decât un pas până la a realiza cea mai bună constituţie posibilă a unei societăţi a popoarelor. participarea la alianţă presupune opţiunea pentru apărarea unor interese generale şi acceptarea unei limitări a suveranităţii. Conclusion. pe aceleaşi baze ca şi precedentele. Vechea Europă. Pentru ca prada să fie bine păstrată. Practic.

Evident. de asemenea. Realizez că improvizarea ar fi regretabilă şi nu ascund că problema ar putea fi puţin în afara programului Societăţii Naţiunilor. Se ataşează totuşi. putem obţine succese. a rămas totuşi. 55. Aceste popoare trebuie să aibă în orice moment posibilitatea să intre în contact. se constituie la Viena “mişcarea Pan-Europeană”. circumstanţelor grave care ar apare. Aceasta este. Dar sunt sigur. reunită la Geneva la 5 sept. mişcarea se constituie într-o alternativă confederală la unificarea pe baze federaliste a Comunităţii Europene10. Principiul este reluat şi în Memorandumul lui Alexis Leger din mai 1930 privind organizarea unui regim de Uniune Federală Europeană. Ed. Nechita. la iniţiativa contelui Richard Coudenhove-Kalergi. Îl fac cu prudenţă. Scopul urmărit consta în menţinerea păcii şi prosperităţii prin stabilirea unei legături federale între popoarele europene. nu a încetat să preconizeze apropierea popoarelor şi a unităţilor regionale chiar şi cele mai întinse. Cred că între popoare care sunt geografic grupate aşa cum sunt popoarele Europei. Un alt eveniment avea însă să marcheze această perioadă: propunerea prezentată de Aristide Briand (ministrul de externe al Franţei) în 1929. Rolul ei era să militeze pentru crearea unei confederaţii europene pe fondul reconcilierii franco-germane în scopul apărării de două pericole: unul politic la Est (Rusia Sovietică) şi unul economic la vest (Statele Unite ale Americii). cea mai presantă problemă. Bacău. există întotdeauna un grăunte de nebunie sau de temeritate.” Se impune totuşi să remarcăm prudenţa manifestată în propunerea de federalizare. în acest domeniu.În perioada interbelică renaşte ideea uniunii europene şi au loc o serie de evenimente care intră prin natura lor în istoria proceselor de integrare vest. să-şi discute problemele. p. […] Nu m-am ferit în acest timp să constat dificultăţile unei astfel de întreprinderi. legătura pe care eu aş dori să o realizez. Integrarea europeană. că din punct de vedere politic sau din punct de vedere social. de la începuturi. la momentul oportun. să ia soluţii comune. Domnilor. să evaluez toate inconvenientele pentru ca un om de stat să se lanseze în ceea ce am putea numi o astfel de aventură. ca moment de referinţă. Ţările Europei sunt chemate la un efort de asociere prin cooperare politică pe bază de solidaritate. Deşteptarea. În prezent. Aristide Briand – Discurs în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor. 7 . În 1923. Aşadar. ar putea fi benefică. Scopul final ar 10 Vasile C. […]Această idee care a obsedat imaginaţia filosofilor şi poeţilor […] a sfârşit prin a apare ca răspunzând unei necesităţi. cele mai importante şi cele mai înţelepte. Briand a ţinut să precizeze că obiectivul este economic iar în plan politic nu va fi afectată suveranitatea naţiunilor. Climatul specific începutului de deceniu patru face ca proiectul Briand să fie lipsit de finalitate.europeană. în toate actele oamenilor. legătura federală. o legătură federală care să nu aducă atingere drepturilor suverane ale statelor membre. Dar cred că. Adunării Societăţilor Naţiunilor privind elaborarea unui proiect de creare a Statelor Unite ale Europei. să stabilească între ele o legătură de solidaritate care să le permită să facă faţă. Atunci m-am dăruit total şi fac un pas înainte. asociaţia va acţiona mai ales în domeniul economic. trebuie să existe un gen de legătură federală. într-un cuvânt. deoarece Societatea. Cred că. fără a atinge suveranitatea nici uneia dintre naţiunile care ar putea face parte dintr-o astfel de asociaţie.un fel de debut în planul procesului de constituire a Comunităţii Europene. 1996. ele trebuie. 1929 “M-am asociat în ultimii ani la o propagandă în favoarea unei idei pe care am binevoit a o califica generoasă poate pentru a ne dispensa de a o califica imprudentă.

Metropolă a geniului uman. dislocarea profundă a întregului aparat productiv. 11 12 Ignat. Se solicita ţărilor europene elaborarea unui plan comun pe baza evaluării resurselor şi deficitelor existente. deşi remediul ţinea de Europa însăşi. Jean Monnet apreciază planul ca fiind momentul apariţiei unui nou tip de relaţii internaţionale: “a ajuta pe alţii pentru a se ajuta pe sine”. ajutorul de plecare trebuia furnizat de S. ridicând foarte multe obiecţii în rândul membrilor Societăţii Naţiunilor. Şaisprezece ţări ale Europei Occidentale şi Rusia sovietică (reprezentată de Molotov) se întâlnesc la Paris. constituind OECE (Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică). de a suspenda sprijinul militar acordat Greciei şi Turciei.12 SUA erau interesate în ajutorarea Europei nu doar pentru evitarea promovării şi extinderii comunismului.Refuzul sovieticilor de a participa la un program de ansamblu contrar suveranităţii naţiunilor este urmat de refuzul sateliţilor URSS şi se produce astfel ruptura decisivă a Europei.[…] Concepţia despre organizarea economică trebuia să urmărească […] o apropiere a economiilor europene realizată sub responsabilitatea politică a guvernelor solidare” şi să fie subordonată concepţiei politice. Cele două conflagraţii şi tensiunile provocate de factori economici şi politici impuneau căutarea unor soluţii viabile pentru a face faţă noii conjuncturi internaţionale. p. cu alte cuvinte. Beneficiarele planului vor fi doar ţările Europei Occidentale care.Deşi neratificate. Paris. 1976. între Luxemburg şi Belgia. încheiată la 25 iulie 1921. 13. Planul Marshall a fost conceput sub forma unei contribuţii la un efort european de relansare economică.U. Europa vedea pierdut rolul său de centru de putere mondială. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial punea însă statele europene în faţa unei situaţii absolut noi. Distrugerile războiului erau imense: pierderi economice. se face şi primul pas concret spre integrare economică în Europa Occidentală. prin Convenţia de instituire a Uniunii Economice Belgiano-Luxemburgheze (UEBL). Concluzia era că. 383. aceste convenţii vor conduce la semnarea în 1944 între cele trei ţări a unei Convenţii vamale şi în 1958 la încheierea tratatului de constituire a Benelux. pentru a răspunde ofertei făcute de americani. Pe un plan restrâns.urma să fie o “federaţie de state fondată pe ideea de uniune şi nu de unitate. ideea unui federalism european. suficient de suplă pentru a respecta independenţa şi suveranitatea naţională a fiecăruia dintre state. Nici acest proiect nu duce la o realizare concretă. p. semnează la Paris în 1948 Convenţia de Cooperare Economică Europeană. Ed. aceasta avea nevoie de un ajutor economic şi financiar prompt.“Memoires”. prin care UEBL şi Olanda îşi propuneau eliminarea restricţiilor comerciale reciproce. centru economic al lumii până la al doilea război mondial. Jean .La propunerea lui Truman de a sprijini financiar şi militar Grecia şi Turcia în eforturile de “a rezista intenţiilor de a fi supuse prin mijloace armate sau presiuni externe”. pentru a împiedica Europa să cadă sub influenţa ideologiei comuniste. Sprijinul american a fost grăbit însă de decizia Marii Britanii. ci şi pentru a-şi oferi o soluţie la recesiunea economică prin care treceau. întocmeşte un raport secret privind distrugerile războiului. Ion -“ Uniunea Economică şi Monetară Europeană. în urma unei călătorii prin Europa. Iaşi. Fayard. 1994. ca o uniune economică cu un ridicat nivel de integrare. Truman era convins că.A. George Marshall (secretar de stat) răspunde cu iniţierea unui plan de ajutor al Europei.Îi urmează Convenţia de la Onchy din 1923. Monnet. deosebit de dificile. Secretarul de stat cu afaceri economice William Clayton. luată în februarie. oricât de nuanţat şi lipsit de consecinţe practice. asigurându-le în acelaşi timp beneficiul solidarităţii colective în reglementarea chestiunilor politice. divizarea continentului prin crearea de blocuri politico-militare şi declanşarea războiului rece. Synposion. 8 . ajutor la care se angajase după război pentru a întări linia de rezistenţă în faţa presiunilor sovietice11.

Prin instituţiile şi mecanismele de funcţionare.13 Prin interesele pe care. de forţa americană. împiedicarea războiului”. ca Europa să rămână dependentă mult timp şi aproape exclusiv. Într-o altă scrisoare. la îndrumarea lui Monnet. privind producţia sa. Pentru asta. propune Germaniei plasarea ansamblului producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o autoritate internaţională deschisă participării şi altor ţări ale Europei. fără consecinţe aici şi în Europa”.O. Acest punct a fost găsit în producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei. Soluţia.E. ne va permite în timp rezolvarea problemelor şi. cuprinzând Anglia. imediată şi dramatică care să schimbe lucrurile şi să facă realizabile speranţele pe care popoarele sunt pe punctul de a nu le mai avea. trebuie să schimbăm spiritul oamenilor. către R. Singură o acţiune imediată asupra unui punct esenţial poate schimba starea actuală.O. Această situaţie nu poate fi reglată prin unificarea Germaniei. reală. precum şi complementaritatea existentă în acest domeniu între Franţa şi Germania a făcut ca aici să se întrevadă soluţia. aceasta începea să reprezinte din nou un pericol pentru Europa şi mai ales pentru Franţa. preşedintele Consiliului Europei: “Efortul diferitelor ţări.C. pe de o parte americanii. speranţă în cele mai îndepărtate obiective pe care le pot stabili şi să creăm dorinţa de a le urmări. La 9 mai 1950.Şase ţări au acceptat planul şi au semnat la Paris la 18 aprilie 1951 tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (C. Eu cred că doar crearea unei federaţii la Vest. Trebuie o acţiune profundă. în viziunea lui Monnet. Importanţa producţiei de cărbune şi oţel. după părerea mea. Ea nu poate fi reglată prin integrarea Vestului german cu Occidentul.393. dacă dezvoltarea sa nu orientează germanii spre speranţă şi colaborare cu popoarele libere. căci ar trebui un acord USAURSS. pe de altă parte sovieticii.C. privind plasarea producţiilor de oţel şi cărbune franceze şi germane sub o organizare comună "Spiritele se cristalizează asupra unui obiectiv simplu şi periculos: războiul rece. nu va fi după părerea mea suficient. Trebuie să schimbăm cursul evenimentelor. Reconcilierea celor două veşnice rivale era mijlocul prin care se spera în menţinerea păcii pe continent. şi privind securitatea sa. le aveau cu privire la Germania. C. Ideea că 16 ţări suverane cooperează efectiv este o iluzie. Schuman. deja suntem în război. imposibil de conceput pentru moment. 13 Ibid. Situţia germană devine rapid un cancer periculos pentru pacea în viitorul îndepărtat.. în cadrele naţionale actuale. 3 mai 1950. şi pentru Franţa în viitorul imediat.). în final. a reprezentat prima realizare concretă pe drumul unificării Europei pe baze federale. precizează după o perioadă de şedere în SUA: “Nu mă pot opri să fiu uimit de natura relaţiilor care riscă să se stabilească între această mare ţară dinamică şi ţările Europei.E. exprimată într-o scrisoare către Georges Bidoult. Şi astfel să dăm popoarelor ţări libere. dacă ele se menţin în forma şi mentalitatea actuală: nu este posibil. nu putea fi decât o federaţie a Vestului. Robert Schuman. p. În această conjunctură. […] În fapt. Jean Monnet – Memorandum. Vorbele nu mai sunt suficiente. singura soluţie era considerată o acţiune imediată asupra unui punct esenţial. de creditele americane. 9 .Semnificativă pentru înţelegerea evoluţiei ulterioare a Europei de Vest este părerea lui Monnet despre această organizaţie.

reconstituirea cartelurilor de dinainte de război.pentru că Germania de Vest s-ar menţine din acest motiv. concomitent economic. în situaţia de a fi acceptat separaţia. în timp ce unitatea trebuie să fie în mod necesar obiectivul lor constant. care ar antrena malthusianismul. vom avea rezerve. programul de înarmare supus ultimei reuniuni de la Bruxelles. cât şi pentru cea germană şi europeană. orientarea eventuală a expansiunii germane spre Est. Ele vor accepta o altă soluţie dacă este dinamică şi constructivă. Strasburg. face să participe industria franceză de oţel la expansiunea europeană. fără teamă de dumping. în final. dar vom ceda. Nu trebuie încercată reglarea problemei germane. militar şi politic: O. Din punct de vedere francez. a cărei existenţă ar crea în Europa o teamă. prin provocarea faţă de URSS. mai ales dacă este propusă de Franţa. stoparea "liberalizării" şi.. Cu toate acestea. fără tentaţia cartelului. condiţiile expansiunii comune în condiţii de concurenţă dar fără dominaţie.E. Experinţa celor doi ani .E. De unde ei trag concluzia că toată producţia franceză este handicapată. cauză a unor perturbări constante şi care. până în acest moment. În acelaşi timp producţia franceză stagnează sau chiar scade. Deja Germania cere ridicarea producţiei sale de la 11 la 14 milioane tone. pactul de la Bruxelles. Cel mai mare obstacol în continuarea progresului industrial francez ar fi îndepărtat. . preludiu la acordurile politice. căci ea nu poate fi realizată în condiţiile actuale. 10 . etc. întoarcerea la rutină s-ar elimina. dacă nu chiar luate. în final. arată că nu facem nici un progres real spre scopul pe care ni l-am asumat şi care este organizarea Europei. Unii cred că e timpul să se găsească un înlocuitor pentru Franţa.pentru că ei se îndoiesc de soliditatea şi de dinamismul francez. faţă de Est. eforturile fără rezultat de constituire a unei uniuni vamale franco-italiene. Se impune o acţiune dinamică care să transforme situaţia germană şi să orienteze spiritul german spre a nu căuta o reglare în baza datelor actuale. Anglia.. SUA nu doresc ca lucrurile să evolueze astfel.discuţiile din O. Or. Americanii vor insista ca integrarea Vestului să se facă. . atât pentru industria franceză.E.E. o astfel de soluţie pune industria naţională pe aceleaşi baze de plecare cu industria germană. stoparea liberalizării scimburilor. . ar împiedica uniunea Eoropei şi ar cauza o nouă pierdere Germaniei însăşi. Cu soluţia propusă ar dispare problema dominaţiei industriei germane. Teama industriaşilor. Trebuiesc schimbate condiţiile. transformându-le. dornică să colaboreze cu Europa. Este suficient să enunţăm aceste realităţi pentru a nu mai fi nevoie de descris în detaliu consecinţele: Germania în expansiune. la conferinţa de la Londra sub presiune americană. elimină dumpingul la export care ar surveni din partea industriei germane de oţel. discuţiile de la Strasburg. asupra acordurilor de plăţi. dumping german la export. dar Americanii insistă. În final. fără dezvoltare economică şi fără securitate colectivă. nu va consimţi la nimic care să aibă consecinţe asupra legăturilor sale cu Dominioanele sau care să afecteze relaţiile cu America. dimpotrivă. Baza superiorităţii pe care o recunosc industriaşii francezi tradiţional Germaniei este producţia sa de oţel la un preţ pe care nu-l poate concura Franţa. Am fost. . angajaţi într-un efort de organizare a Vestului. cerere de protecţie pentru industria franceză.pentru că integrarea pune problema înarmării Germaniei şi ar antrena războiul. Această soluţie creează.C. Deciziile care vor duce la această situaţie vor fi lansate. liberalizarea schimburilor. Continuarea relansării Franţei va fi stopată dacă problema producţiei industriale germane şi a capacităţii sale de concurenţă nu va fi reglată imediat.C. Franţa recăzută în rutina unei producţii protejate. Noi refuzăm..pentru că ei vor ca ceva să se facă şi pentru că nu au alte soluţii.pentru chestiuni politice nerezolvabile.

Guvernul francez propune plasarea ansamblului producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate comună.137-138. Mulţimea de naţiuni europene cere ca opoziţia seculară între Franţa şi Germania să fie eliminată: acţiunea întreprinsă trebuie să atingă în primul rând Franţa şi Germania. nu poate fi angajată în organizarea europeană în condiţiile actuale. 9 mai 1950 Europa nu se va face dintr-o dată şi nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări concrete. pentru motivele prezentate mai sus. guvernul francez propune acţiunea imediată asupra unui punct limitat. pentru a contribui la ridicarea nivelului de viaţă şi la progresul păcii." Publicat în "Le monde" la 9 mai 1970 Declaraţia lui Robert Schuman. într-o organizare deschisă participării altor state ale Europei. în timp ce cealaltă organizare a Europei ar fi posibilă. Hostiou. dar materialiceşte imposibil. ale cărei decizii vor lega Franţa. Asfel va fi realizată simplu şi rapid fuziunea de interese indispensabile stabilirii unei comunităţi economice şi introducerea fermentului unei comunităţi mai largi şi mai profunde între ţări mult timp opuse prin divizări sângeroase. furnizând tuturor ţărilor pe care le va cuprinde elementele fundamentale ale producţiei industriale în aceleaşi condiţii. Această producţie va fi oferită întregii lumi fără distincţie şi fără nici o excludere. Plasarea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea de baze comune dezvoltării economice. şi va schimba destinul acestor regiuni mult timp dedicate fabricării armelor de război ale cărora au fost cele mai constante victime. element esenţial al Europei. În acest scop. primă etapă a Federaţiei europene. va pune bazele reale ale unificării lor economice. Europa va putea. cu mijloace sporite. 11 . R. Prin punerea în comun a producţiei de bază şi instituirea unei Înalte Autorităţi. Ed. să-şi urmărească unul din scopurile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african. Solidaritatea care va fi astfel asigurată va face orice război între Franţa şi Germania nu doar de neconceput.Germania. continuarea acţiunii întreprinse pe calea pe care suntem angajaţi conduce la un impas şi riscă să amâne lucrurile. Paris. dar decisiv. Constituirea acestei unităţi puternice de producţie deschisă tuturor ţărilor care vor dori să participe. se vor asigura primele baze concrete ale unei Federaţii europene indispensabilă menţinerii păcii. Germania şi celelalte ţări care vor adera. Cujas. Este sigur că. "Robert Schuman et l'Europe". 1969. pp. creând mai întâi o solidaritate de fapt.

Omegapres. Franţa. (Tabloul 1. p. Germania şi Italia) vor semna la Roma. dorita unitate politică depindea de realizarea efectivă a uniunii economice.C.E.) şi al doilea privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). dorinţa statelor vest-europene de a se desprinde de dependenţa americană şi de a-şi recăpăta locul pierdut pe scena politică şi economică internaţională. Aceleaşi şase ţări care au semnat Tratatul C.C. Factori economici se împletesc cu cei politici deja menţionaţi şi orientează acţiunile viitoare pentru crearea Europei unite. 1991. Francezii se simt ei înşişi ameninţaţi şi duşi de istorie spre un destin fatal.O.O.E. etape succesive vor accentua treptat gradul de integrare economică a ţărilor vest-europene.Un alt eveniment deosebit de important al anului 1950.E. scopul final declarat fiind unitatea politică a Europei.14 CEA s-a soldat cu un eşec general şi a creat o breşă puternică între cei ce sperau în integrarea politică a Europei şi cei care optau pentru menţinerea stării de fapt sau cel mult într-o “Europă a patriilor” de tip confederal. Două cauze principale par a fi determinante în eşecurile înregistrate: contradicţia existentă între federalişti şi naţionalişti şi încercarea de a unifica ţările europene pe baze politice. pentru a-l convinge de necesitatea unei decizii urgente şi constructive pentru a crea un front comun european de apărare.O. 12 . Bucureşti. preşedintele Consiliului Europei. Planul Pleven cuprindea propunerea de a înfiinţa. Monnet pleca de la convingerea că simpla cooperare între state suverane nu este suficientă şi se impune ca statele să delege o parte din puterile lor unor instituţii federale europene. o armată europeană. “Europa de la Atlantic la Delta Dunării”. Tratatul de constituire a Comunităţii Europene de Apărare (CEA). Din acel moment. O nouă etapă începe în 1955 prin iniţiativa lui Monnet de constituire a unui Comitet de acţiune pentru realizarea Statelor Unite ale Europei.1). Comitetul a însărcinat pe belgianul Paul Henri Spaak cu elaborarea a două proiecte de tratat: unul vizând crearea unei comunităţi într-un domeniu restrâns (energia atomică) şi altul. Teama de pericolul comunist ia făcut pe americani să propună acceptarea înarmării Germaniei pentru a se apăra împotriva unei eventuale agresiuni din partea Uniunii Sovietice. care se adresează lui René Pleven. 75-80. la 25 iunie. sub conducerea unei autorităţi europene politice şi militare unice. a Coreei de Sud de către nord-coreeni.C. Prima sesiune a Comitetului de acţiune s-a ţinut la Paris la 18 ianuarie 1956. Această primă etapă a construcţiei europene ne permite să precizăm factorii care au stat la baza procesului de integrare: menţinerea păcii şi stabilităţii pe continentul european. Un rol important revine şi de această dată lui Jean Monnet. în martie 1957. teama de pericolul reprezentat de comunismul din Est. Însă dorinţa de a constitui o armată europeană s-a dovedit a fi prematură şi a dăunat unirii Europei. pentru apărarea comună. de realizare a unei pieţe comune. mai amplu. 14 Maurice Duverger. În acelaşi timp. două tratate: unul privind instituirea Comunităţii Economice Europene (C. determină o altă reacţie franceză. pe 27 mai 1952.invadarea. Şase ţări (Benelux.E. Controverselor între federalişti şi naţionalişti din cadrul acestui organism li se atribuie lipsa în viitoarele tratate ale EURATOM şi ale Comunităţii Economice Europene a unor organe executive puternice de tipul Înaltei Autorităţi a C.E. Rezultatul unui an de dezbateri a fost o declaraţie prin care se cerea crearea unei comunităţi în domeniul energiei nucleare după modelul C. semnează la Paris. Reacţia lor se concretizează în planul Pleven.

august 1961.iunie 1965. serviciilor şi forţei de muncă. .1 ianuarie 1993.19 iunie 1990.4 ianuarie 1960. tratatul de la Bruxelles de fuzionare a instituţiilor celor trei comunităţi . Tratatele de la Roma asupra Comunităţii Economice Europene (CEE) şi asupra Comunităţii Economice a Energiei Atomice (EURATOM).1 iunie 1985. . Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană .1 iunie 1964.2 mai 1992. -27 mai 1952.1 ianuarie 1959. .9 decembrie 1994. Pacific). Franţa adoptă politica “scaunului gol “. . . . . -17 februarie 1989. consacrând libera circulaţie a mărfurilor. Danemarca. Norvegia. declanşarea procesului de eliminare a barierelor vamale interne. . semnarea Actului Unic European care relansează construcţia europeană.ianuarie 1966.1 ianuarie 1995. . Consiliul convoacă o conferinţă interguvernamentală însărcinată cu revizuirea Tratatului de la Roma şi se publică “Cartea Albă” asupra formării pieţei interne. . Acordul asupra Spaţiului Economic European (SEE) privind crearea unei zone de liber schimb între CEE şi AELS. .ianuarie 1962. 13 .1 ianuarie 1986. Germania.28 februarie 1975. candidatura Marii Britanii şi a Danemarcei. semnarea la Paris a tratatului privind Comunitatea Europeană de Apărare. .CEE devine Uniunea Economică Europeană (UEE ). Tratatul de la Paris privind construirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECA). intrarea în vigoare a tratatului asupra Uniunii Europene . Olanda. Finlanda. .8 aprilie 1965. capitalurilor. . Portugalia. . . . Convenţia de la Lomé între CEE şi statele ACP (Africa. intrarea în vigoare a pieţei unice.1 ianuarie 1973. întâlnirea de la Essen prin care se decide extinderea UE. . Marii Britanii şi Danemarcei.martie 1994. intrarea în UE a Austriei. . intrarea în vigoare a SEE. semnarea actelor de adeziune la UE de către Austria.1 ianuarie 1994. Suedia. Belgia. . Austria.7 februarie 1992. Elveţia. intrarea în CEE a Irlandei. . eliminarea tarifelor vamale interne.1 iulie 1968. decizia ca Parlamentul european să se formeze prin sufragiu universal direct. Caraibe. .1 noiembrie 1993. . intrarea în vigoare a Convenţiei de la Iaoundé care asociază la CEE optsprezece ţări africane şi Madagascar.Momente principale în construcţia europeană -18 aprilie 1951. Luxemburg) asupra liberei circulaţii a persoanelor.1 ianuarie 1981. Finlandei şi Suediei în baza referendumurilor naţionale. “compromisul de la Luxemburg” privind aplicarea regulii unanimităţii când sunt în joc interese vitale ale unui stat. acordul de la Schengen (Franţa. constituirea Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS). grupând Marea Britanie. Suedia. intră în CEE Spania şi Portugalia.10 decembrie 1974.25 martie 1957. acord asupra principiilor politicii agricole comune (PAC) şi crearea Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). . Norvegia. intrarea Greciei în Comunitate. .

cu scopul principal de a defini forma finala a unei prime Constitutii europene.22 iulie 2004. . .1 iunie 2005. .2003. . lansarea procesului de adeziune a celor 10 ţări candidateee ale Europei Centrale şi de Est şi a Ciprului. Acordul Consiliului asupra strategiei de preaderare “Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternică şi mai largă” . . . intră în vigoare a Tratatului de la Amsterdam.iulie 2003. .. .30 martie 1998. se decide începerea negocierilor şi cu celelalte ţări care îndeplinesc criteriile de aderare.5 mai 2004. intră în circulaţie Euro.10-11 decembrie 1999. Malta.1 ianuarie 2002. semnarea Tratatului de aderare intre UE si Republica Ceha. Consiliul European de la Bruxelles. 2005. intrarea in vigoare a Tratatului de aderare a celor noi 10 tari membre . 2006. este aprobat de catre Parlament noul Presedinte al Comisiei . debutul Conventiei europene cu privire la viitorul Uniunii Europene .31 martie 1998. Estonia.1 ianuarie 1999.13 aprilie 2005. semnarea Tratatului de la Nice .1 iulie 2006. .1-3 mai 1998.24 aprilie 2005. Ungaria. .28 februarie 2002. .10 noiembrie 1997. Slovacia. Letonia. Cipru.iunie 2004. . .20 febr.decembrie 1997. . deschiderea negocierilor de aderare cu Turcia si Croatia. inceprea celei de-a 6-a Conferinte interguvernamentale (Roma). Slovenia. Consiliul european de la Luxemburg. Finlanda preia Presedintia Consiliului 14 .12-13 decembrie 1999. .29 mai 2005. . adoptarea de catre Conventie a proiectului de Constitutie . Olanda spune NU Tratatului constitutional. Franta spune NU Tratatului constitutional .4 octombrie 2003. . privind intrarea îna treia fază a instituirii monedei unice.1 febr. Spania este prima tara care organizeaza un referendum pentru aprobarea Tratatului Constitutional.24 octombrie 2004. . Tratatul de la Amsterdam privind reforma cadrului instituţional al UE. .17-18 iunie 2004. . Consiliul european decide lansarea procedurilor de negociere cu Croatia. Consiliul european de la Helsinki. Consiliul miniştrilor de finanţe ai celor 15 şi Consiliul european. semnarea Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei. . semnarea la Roma a Tratatului Constitutional . Tratatul de la Nice privind reforma instituţiilor europene.febr. .1 mai 2004.. 11 ţări intră în a-3a fază a monedei unice. Polonia. se decide începerea negocierilor cu 6 dintre cele 12 candidate la aderare . . acordul Parlamentului european privind aderarea Romaniei si Bulgariei in 2007.3 octombrie 2005. . in baza textului elaborat de Conventie. intrarea in vigoare a Tratatului de la Nice . aprobarea Tratatului Constitutional .José Manuel Barroso . . .decembrie 2000. Lituania. . intrarea in vigoare a acordului de asociere UE – Croatia .dec 2002.1 mai 1999 . Aprilie 2003. Uniunea Europeana decide sa se extinda spre 10 din cele 12 tari cu care este in proces de negociere (mai putin Romania si Bulgaria) . aprobarea formala de catre Parlament a celor 10 noi comisari . intrarea Italiei în spaţiul Schengen.26 februarie 2001.

3. Presses Universitaires de France. CECO avea să fie astfel prima etapă a constituirii federaţiei europene. să se substituie vechilor state. Naţiunile Europei sunt puternice iar naţionalismul. el este singurul care asigură coexistenţa paşnică a grupurilor diferite. un proces de integrare politică. p. ele dau culturii continentului bogăţia şi diversitatea. progresiv. Paris. nu făcea altceva decât să demareze procesul construirii unei federaţii europene. Obiectivele sunt. de naţiune şi de identitate. 15 . Robert Schuman. urmărite în baza regulilor cooperării interguvernamentale.15 Pentru prima dată. 17 Eliza Campus . Paris. 16 Christine Gouaud . les Cahiers Universitaires Paneuropéens. prin „forţa lucrurilor” (expresie folosită de către specialişti cu referire la manifestarea unei legi cumulative de integrare – odată început. nerealizabilă într-un cadru naţional.16-18.Ideea federală în perioada interbelică. menţinându-se principiul suveranităţii şi al egalităţii juridice. chiar în Europa de Vest. s-a putut constata tendinţa vest-europenilor de a crea o structură de tip federal care. Scopul este atingerea unei mai mari eficacităţi. confederaliştii combat opţiunea federală în integrarea Europei cu argumente ce ţin. conservând în acelaşi timp structurile vechi şi refuzând renovarea acestora. În acelaşi timp. inspirat din tradiţia democrat-creştină şi experienţa germană. nu ţine de domeniul trecutului. pentru realizarea în comun a unui obiectiv. confederaţia reprezintă o categorie a dreptului internaţional (spre deosebire de federaţie. indispensabilă păstrării păcii. Germane. statele membre îşi păstrează toate competenţele. Editura Academiei Române. dacă există voinţă politică). îndeosebi. Federaliştii detestă naţionalismul pentru că separă oamenii de alţi oameni şi-l consideră piedică în calea manifestării solidarităţii umane. Federalism şi cooperare interguvernamentală în construcţia politică a Uniunii Europene Uniunea Europeană este un proces de integrare deplina. Curente fundamentale în integrarea politică a Europei Începând cu prima Comunitate Europeană (CECO . o instituţie – Înalta Autoritate .5. ministru francez al afacerilor externe. Federalismul european.17 În cadrul Confederaţiei. p. economică. de obicei apărarea. stimulându-le iniţiativa civică. 1994.Refléxions sur le concept de conféderation. Federalismul îi face pe oameni mai responsabili şi liberi. aşadar. era însărcinată cu puteri supranaţionale şi urma să acţioneze conform intereselor Comunităţii. care emană din dreptul public intern).16 Fiind o “asociaţie contractuală între suverane”. respectându-le identitatea şi eliminând orice formă de asimilare a minorităţii de către majoritate (situaţie caracteristică naţiunii).1. 1993.1. Spre deosebire de federaţie. procesul continuă în mod obiectiv. socială. Din punct de vedere politic. pentru federalişti pare absurdă dorinţa naţiunilor de a crea o “Europă unită”. compusă din membri independenţi. Datorită acestui fapt. prin oferta făcută guvernului R.18 aprilie 1951). 3.Textes institutifs des communautés européenes. Bucureşti. instituţională şi. 1984.F. este un federalism prin integrare. Naţiunile alcătuiesc cadre politice adânc 15 Christian Philip . confederaţia e o simplă asociere de state pe baza unui tratat. p.21. confederaţia e situată la jumătatea drumului între superstat şi alianţă. Uniunea s-a construit politic în cadrul unui proces caracterizat de confruntarea între două orientări: federală şi confederală. nr.

şi va schimba destinul acestor regiuni mult timp dedicate fabricării armelor de război [. Ea presupune menţinerea instituţiilor şi regulilor anterioare Maastrichtului. Aşadar. 2. Olanda. în timp ce sistemul federal lasă componentelor sale o autonomie limitată. stabilirea concesiilor ţărilor membre asupra orientărilor.. A doua soluţie este mai realizabilă în conjunctura actuală. André Postel-Vinay propune. creând mai întâi o solidaritate de fapt. În primul caz s-ar pune problema caracterului democratic al instituţiilor şi al votului (folosirea majorităţii calificate şi a dreptului de vot pentru fiecare stat sau grupuri de state). în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor.” Concretizată prin cele trei Tratate ale Comunităţilor .. Franţa.18 În această comunitate federală se va produce o evoluţie în două sensuri: cooperare acolo unde hotărârile nu pot fi luate decât de unanimitate şi supranaţionalitate în celelalte situaţii. Sistemul propus se doreşte a fi un răspuns la bătălia federalism-naţionalism care nu poate avea un învingător deoarece fiecare exprimă un element de bază al Europei. 199. 16 .[. una din laturile dublei sale naturi.CECO. Trecerea de la cooperare la supranaţionalitate se va face treptat. într-o organizare deschisă participării altor state ale Europei[. Confruntarea federalism . 3. Omegapress. prima etapă a Federaţiei europene. crearea de comitete suple. modele apropiate mai curând de federaţie decât de confederaţie. conservându-le personalitatea. fie o Europă a înţelegerii. fără nici o atingere a libertăţii de decizie a statelor membre. care prin cultură şi istorie sunt ataşate valorilor europene. Metoda comunitară în procesul construcţiei europene În urma Congresului de la Haga din 1948.. Au răsunat atunci şi au devenit celebre cuvintele: “Europa nu se va face dintr-o dată şi nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări concrete.] va asigura imediat stabilirea de baze comune dezvoltării economice. Un sistem confederal coordonează entităţile. Europa politică nu poate fi în consecinţă decât confederală. Europa se lansa astfel într-un efort comun de găsire a celor mai convenabile şi 18 Maurice Duverger .] Plasarea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate comună. Belgia şi Luxemburg au alcătuit “Comitetul permanent pentru studiul şi dezvoltarea federaţiei europene”.înrădăcinate în istorie şi în conştiinţa popoarelor şi conferă indivizilor identitate. bazat pe dubla natură a întregului ce urmează a fi organizat şi respectând principiul dublei legitimităţi. Doar astfel poate să cuprindă şi ţările din centrul şi estul continentului.. Maurice Duverger propune în schimb europenilor un nou tip de federalism. sentimentul de apartenenţă.] se vor asigura primele baze concrete ale unei federaţii europene indispensabilă menţinerii păcii. Ca soluţie de compromis. Britanie. intrată în criză din cauza eşecurilor de integrare pe baze politice şi a opoziţiei între federalişti şi confederalişti. principiilor şi modalităţilor de aplicare. metoda de integrare propusă (numită metoda comunitară sau Jean Monnet) a salvat practic ideea de Europa.95-100. Robert Schuman dădea citire actului de naştere al procesului de integrare ce a dus la actuala Uniune Europeană. apărare. monedă şi comerţ exterior..]. Prin punerea în comun a producţiei de bază şi crearea Înaltei Autorităţi [. Bucureşti. M. Competenţele federale ar trebui limitate la afacerile externe.Europa de la Atlantic la Delta Dunării.... fie o federaţie politică cu caracter democratic. CEE şi EURATOM.cooperare interguvernamentală în procesul construcţiei politice a UE La 9 mai 1951. p. suveranitatea.

Negocierile purtate au fost dominate de două curente fundamentale: metoda supranaţională. ratificarea primului Tratat al Comunităţilor privind CECO are ca semnificaţie orientarea Europei spre federalism. Consiliul de miniştri. prima criză instituţională din istoria procesului 17 . Cu un Consiliu de miniştri cu rol executiv.H. La iniţiativa Franţei. Primele două erau expresie a cooperării interguvernamentale.CEE şi EURATOM. chiar dacă textul este lipsit de precizie cu privire la finalitatea politică. formată din 9 membri desemnaţi de guvernele statelor membre dar în totală independenţă şi libertate de acţiune şi ale căror decizii vor avea titlu executoriu. condusă de Christian Fouchet.cooperare interguvernamentală. René Pleven. În planul integrării politice. opţiunea federalistă primea însă o puternică lovitură prin eşecul planului Pleven. Belgia şi Olanda s-au opus şi ceea ce se spera a fi şansa unificării politice a rămas drept “marea ocazie ratată”. caracterizat de succese incontestabile pe calea integrării economice. a Tratatului de la Londra. promovată de britanici. preşedinte al Consiliului. Sub influenţa concepţiei gaulliste. a fost definit politic printr-un climat incert şi contradictoriu. raportul a fost aprobat rapid şi a intrat în vigoare la 1 ian. Înalta Autoritate. este o expresie clară a supranaţionalismului.prin semnarea de către 10 state. definită sintetic prin “refuzul supranaţionalităţii”. Mai târziu. Primul moment important îl constituie planul Fouchet. integrarea politică a înregistrat o evoluţie fie spre formula federală.totodată eficiente metode de unificare politică. şi cu o Adunare parlamentară consultativă. cel mai cunoscut moment al controversei federalism . uniunea politică propusă se prezenta ca o organizaţie internaţională tradiţională. În aceeaşi perioadă. Sistemul instituţional era format din patru instituţii politice: Adunarea europeană. Spaak a elaborat un raport ce propunea două comunităţi . un proiect pe bază de cooperare interguvernamentală. formată din specialişti. prin crearea “Comunităţii europene a apărării”. Comitetul interguvernamental condus de belgianul P. cele două metode au intrat în competiţie. pentru elaborarea unui proiect de uniune politică. După cum diverşii oameni politici cu rol important în istoria Europei au aderat la una sau alta dintre concepţii. în care s-a văzut o ameninţare pentru structurile Comunităţilor existente. CEE a însemnat un pas înapoi faţă de CECO. Rezultatul a constat în crearea Consiliului Europei . fie spre cea a cooperării interguvernamentale. Din punct de vedere politic. Puterile Comisiei ca instituţie centrală cu rol executiv erau însă inferioare celor ale Înaltei Autorităţi iar esenţialul competenţelor revenea Consiliului de Miniştri ca organ interguvernamental. funcţii şi proceduri proprii.primul organ de cooperare politică în Europa . proiectul a fost respins şi integrarea europeană părea să intre în criză. compus din reprezentanţii statelor membre. Consiliul de Miniştri a decis formarea unei comisii. Procesul a fost relansat în 1955 la iniţiativa Benelux de creare a unei pieţe comune. propunea în octombrie 1950 un proiect care să transpună federalismul parţial al lui Schumann în domeniul militar. însă. fără personalitate juridică. Consiliul Europei reprezenta o soluţie de compromis între interguvernamental şi supranaţional. susţinută de francezi şi metoda interguvernamentală. un fel de expresie sintetică a confruntării între cele două modele privind Europa. o Adunare parlamentară cu rol consultativ şi o Comisie politică europeană cu rol tehnic. deceniul şapte. aşadar. Din acel moment. îl constituie “criza scaunelor goale”. Considerat un atentat la suveranitatea naţională (armata urma să fie ataşată instituţiilor politice ale Europei unite şi plasată sub comanda unui ministru european responsabil în faţa Adunării europene). Pe de parte. 1958. la 5 mai 1949. Comisia şi Curtea de justiţie. iar următoarele expresie a supranaţionalismului. Era. Uniunea urma să fie condusă de un Consiliu format din şefii de state şi guverne care ar fi decis în unanimitate. Cel mai important este indiscutabil Tratatul CEE prin fundamentul juridic pe care l-a asigurat procesului de integrare: instituţii cu rol.

Extinderile au întărit însă grupul ţărilor puternic ataşate intereselor naţionale. Rezultă că integrarea europeană a evoluat printr-un proces conflictual axat pe cuplul supranaţional-interguvernamental. Compromisul de la Luxemburg a confirmat încă o dată că integrarea era un proiect cu pretenţii federaliste. Ca o compensaţie. altfel spus. fără însă un efort de definire a formei şi a modului de realizare. iar în 1974 s-a creat Consiliul european care a devenit instituţia politică decisivă în construcţia Europei. Era indiscutabil un succes al federaliştilor. În Consiliu. independente. Consiliul european este o structură interguvernamentală care orientează şi coordonează acţiunile statelor membre. A integra prin economic. unanimitatea devenise o regulă. Rolul esenţial revenea statelor membre şi orice încercare de accentuare a caracterului supranaţional al Comunităţilor era aspru penalizată. întărindu-se astfel segmentul federativ pentru a crea un echilibru între dimensiunea supranaţională şi cea interguvernamentală. Balanţa s-a înclinat. „învăluirea politicului printr-o strategie economică de creştere 18 . spre interguvernamental. a coalizat energiile în direcţia construcţiei politice a Europei unite în primii ani postbelici. în locul regulei unanimităţii . Ambiguitatea conceptuală s-a transmis şi în planul acţiunilor. astfel. Propunerea a apărut într-o fază în care ţările membre se pregăteau să intre în ultima etapă a perioadei de tranziţie. necesar finanţării cheltuielilor comune. Proiectul european a beneficiant însă de un element de continuitate – metoda funcţionalistă. ”Europa popoarelor”. al principiilor fondatoare: instituţii comune. Formula ”Statele Unite ale Europei”. practic la finalitatea procesului de integrare. Dorinţa europenilor de a crea o uniune europeană s-a lovit mereu de o anume ambiguitate cu privire la definirea formei acesteia. respectând responsabilităţile instituţiilor comunitare. Excepţia a devenit regulă până la Actul unic (1986). ”Europa cetăţenilor”. În acelaşi sens au contribuit mai târziu Actul unic European (1987) şi Tratatul de la Maastricht (1992). A fost însă rapid abandonată în favoarea unor formule mai suple . Britanie. Conflictul a fost generat de propunerea Comisiei de creare a unui sistem de resurse bugetare proprii. dacă o ţară invoca un interes foarte important. Deceniul opt a relansat procesul integrării politice prin Decizia Consiliului din aprilie 1970 de înlocuire a contribuţiilor naţionale la bugetul comunitar prin sistemul resurselor proprii. Tratatele s-au limitat la a preciza că ţările semnatare îşi propun ”o uniune tot mai strânsă între ţările membre”. având drept consecinţă în plan practic un dualism instituţional acuzat astăzi ca fiind cauza ”slăbiciunilor” Europei politice. în conformitate cu prevederile Tratatului. blocând luarea deciziilor în Consiliu.”Europa naţiunilor”. Bugetul CEE ar fi urmat să capete caracteristicile unui buget federal.expresia cea mai sigură a intangibilităţii suveranităţii naţionale. s-au extins competenţele Parlamentului în procesul decizional. “discuţiile trebuiau să continue până se găsea un acord unanim”.de integrare. ducând la frecvente crize în planul integrării politice. cu paşi mărunţi. îndeosebi a celor antrenate de aplicarea Politicii Agricole Comune. lansată cu mult timp în urmă de către Victor Hugo. ”Federaţia europeană”. Comunitatea având rolul de administrare. Franţa a refuzat şi s-a retras de la masa negocierilor. perioadă în care ar fi urmat să treacă la votul cu majoritate calificată în Consiliul de miniştri. Franţa a revenit în ianuarie 1966 prin aşa numitul “compromis de la Luxemburg”: pentru domeniile ce cădeau sub incidenţa votului majoritar. realizat prin cooperare interguvernamentală. Danemarca şi Grecia. într-un model de cooperare care să permită accentuarea interdependenţelor şi dezvoltarea solidarităţii. Franţei s-au adaugat M. majoritatea deciziilor în Consiliu luându-se în unanimitate. În plus. cu structuri şi mijloace proprii. Europa trebuia să aparţină europenilor şi instituţiile supranaţionale nu puteau fi deasupra statelor naţionale. se cerea o întărire a rolului Parlamentului care ar fi trebuit să participe la procedura bugetară.

plasată sub ”domnia cantităţii”.]. All Educaţional. Ed. ducând la o Europă cu geometrie variabilă. Adepţii unei uniuni sub formulă federativă sunt de părere că se impune un salt în planul metodei de la funcţionalism la politic. tocmai această flexibilitate a făcut posibil acordul politic al atâtor ţări cu opţiuni şi interese divergente de avansare pe calea integrării economice. au refuzat participarea la un mecanism de integrare (spre exemplu. fiecare etapă de progres pe calea integrării economice nu a fost posibilă decât printr-o voinţă politică fermă..] să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor [. bazele construcţiei politice a Europei şi au menţinut viu interesul pentru adâncirea gradului de integrare între ţările membre. crearea pieţei comune. cel puţin din anumite perspective. după ce procesul de integrare europeană a avansat atât de mult din punct de vedere economic. dacă metodei comunitare îi revine meritul de fi salvat ideea de Europa unită. integrarea politică să fie doar consecinţa ultimă a logicii cumulative de integrare. sunt puncte de sprijin. comunitare. Economicul s-a dovedit insuficient pentru a stimula statele participante să parcurgă etapele unei integrări depline. în care economicul nu joacă decât rolul de instrument. 20 Joschka Fischer. Acordul de la Fontainbleau (1984) care a asigurat depăşirea poate a celei mai grave crize bugetare.113.” În plus.. obiectivul iniţial îşi păstrează forţa de atracţie şi menţine în joc naţiuni cu puncte de vedere diferite asupra finalităţii integrării. astfel. Europa socială... a proiectului european în direcţia unificării politice.] coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre. Ideea europeană nu a decurs dintr-o filosofie materialistă. De la Confédération a la Fédération: réflexion sur la finalité de l’intégration européenne. Dar. să se constituie în suport ”tehnic”. însă. Actul Unic European (1987) care a relansat procesul de realizare a pieţei interne şi de adoptare a monedei unice. Uniunea Europeană între real şi virtual. De altfel. Discurs pronunţat la Universitatea Humbold. 1999. un număr relativ redus de ţări şi cu niveluri. Funcţionalismul s-a dovedit eficient pentru etape intermediare de integrare economică. pe Octav Bibere. în general.funcţională”19 în baza unei logici cumulative de integrare şi respectând ritmul de evoluţie specific fiecărui stat membru constituie esenţa metodei funcţionaliste. apoi a energiei atomice. metodologic. Europa Unită s-a construit politic în jurul obiectivului securităţii şi păcii pe continentul european şi din dorinţa de a se menţine pe scena politică a lumii ca leagăn al culturii şi civilizaţiei moderne. cantitativistă. dacă ne gândim la argumentele fondatorilor. În acelaşi timp. pe măsura aprofundării integrării şi a extinderii. progrese pe calea aprofundării integrării europene şi orientarea. Cu toate acestea.. o diferenţiere din ce în ce mai puternică.. ci este mai curând de esenţă filozofică. Bucureşti. în prezent. Este suficient să ne amintim de „compromisul de la Luxemburg” (1965) care a permis depăşirea primei crize instituţionale. Dar. pas cu pas. proiectul european este un proiect politic. 19 19 . idealistă. modelul social promovat de europeni şi extrem de atractiv într-o lume aflată în plină criză a valorilor morale. Astăzi. moneda unică au pus. Acolo unde ţările membre au considerat că le este mai favorabil. indiscutabil. Nivelul ridicat de prosperitate. apropiate de dezvoltare economică. Berlin. 2 al Tratatului de la Maastricht: ”Misiunea Comunităţii este ca [. Este suficient să citim art. în aşa fel încât.] o creştere durabilă şi neinflaţionistă care să respecte mediul [. pentru unificarea politică. solidaritatea antrenată prin metoda comunitară de integrare. moneda unică. Într-un anume fel. p. un nivel înalt al ocupării forţei de muncă şi al protecţiei sociale [. ea se dovedeşte incapabilă. repere valorizante pentru susţinerea procesului de integrare.. Metoda comunitară a permis. Plasarea în comun a producţiei de cărbune şi oţel.. spaţiul Schengen). utilitatea lui în planul integrării politice şi al democratizării Europei s-a dovedit a fi limitată20. 12 mai 2000.

politice. sisteme economice. eficacitate şi reprezentativitate democratică şi pe plan extern. Conceput pentru funcţionarea unei uniuni vamale şi a unei pieţe comune. cu un număr impresionant de politici comune. simplificarea tratatelor. Declaratia propunea ca dezbaterile să aibă loc în jurul a patru teme prioritare: delimitarea competenţelor între Uniune şi statele membre. Metoda comunitară şi sistemul instituţional bazat pe cei trei piloni – unul comunitar – Piaţa Comună – şi doi interguvernamentali . într-o lume supusă tot mai puternic competiţiei globale. Scenarii politice europene La 11 decembrie 2000. sistemul instituţional comunitar a suportat doar câteva ”cosmetizări”. Uniunea are drept singură soluţie pentru a evita diluarea întro simplă zonă de liber schimb sau cel mult o piaţă comună. In acest scop. trecerea în ultima etapă a integrării – unificarea politică printr-o reformă fundamentală la nivel conceptual şi instituţional. ”o Europă comunitară clară. provocând un decalaj faţă de integrarea politică. stabilizator.politica externă şi de securitate şi afacerile interne şi justiţia . se impune căutarea unor soluţii pentru: asigurarea celei mai bune definiri şi repartiţii a competenţelor comunitare. Ele şi-au adus contribuţia la depăşirea ”crizelor Europei”. afirmând că Uniunea are nevoie de o nouă concepţie. acuzat de lipsă de transparenţă. îndeosebi asigurarea cadrului pentru o calitate mai bună a vieţii”. ridică două probleme importante: eficacitatea şi reprezentativitatea democratică. pe măsura trecutului său istoric.au permis evoluţia integrării într-un proces cu un număr redus de state şi într-o perioadă în care nivelul de integrare a fost relativ redus. limitele sistemului instituţional. un mediu tot mai mondializat. ideea centrală a Declaraţiei este că ”Europa” nu mai poate funcţiona ca până acum. dar Uniunea Europeană va trece în actualul deceniu de la 15 membri la cel puţin 27. Europa îşi doreşte un rol de prim plan. În faţa provocării unei extinderi rapide. Dincolo de cuvinte. sociale. Deja. înainte de a se extinde.fondul limitelor sistemului instituţional comunitar actual. fără riscuri de dezintegrare prin disfuncţionalitate. transparentă. riscă să se transforme într-un factor de dezintegrare. respectând specificităţile naţionale şi regionale. Este evident că. Uniunea este deseori acuzată că face prea mult în unele domenii şi prea puţin în altele. Uniunea trebuie să devină puternică. definirea rolului parlamentelor naţionale în arhitectura instituţională europeană. culturale diferite. fără o reformă instituţională. aflat în căutarea unui nou echilibru. capabilă să găsească soluţii şi să-şi asume responsabilităţi în rezolvarea unor probleme concrete. Problema este însă de a defini uniunea politică şi de a găsi cea mai potrivită formulă pentru o Europă extinsă în aşa fel încât să se conserve realizările de până acum şi să se menţină capacitatea de acţiune a Uniunii pe scena politică a lumii. Conferinţa interguvernamentală de la Nice a lansat oficial dezbaterile asupra perspectivelor politice ale Uniunii Europene prin adoptarea Declaraţiei cu privire la viitorul Uniunii. Europa economică a evoluat către cel mai ridicat nivel de integrare – uniune monetară. dotată cu mecanismele şi instrumentele necesare gestionării unui ansamblu de peste 500 milioane de locuitori. ţările membre se află deja în faza unificării monetare. pentru a evita diluarea într-o simplă zonă de liber schimb. metoda comunitară a permis o accelerare a procesului de integrare economică. 20 . eficace şi democratică. La 15 decembrie 2001. În prezent. Consiliul european de la Laeken a adoptat ”Declaraţia asupra viitorului Uniunii Europene”. definirea statutului ”Cartei drepturilor fundamentale” proclamată la Nice. şi a valorilor pe care le-a transmis umanităţii. iar Uniunea trebuie să-şi asigure mijloacele necesare integrării în această fază şi a tărilor candidate. adaptată extinderii şi capabilă să facă faţă dublei provocări: pe plan intern. pe fondul amplificării competenţelor comunitare pentru asigurarea funcţionalităţii uniunii economice şi monetare. Creşterea numărului de membri.

conferirea de mai multă democraţie. eficacitate Uniunii. Tratatele europene au modificat şi complicat sistematic eşafodajul tehnic al integrării: politici comune. Ideea este de a crea o Europă a naţiunilor suverane. etc. Consiliul de la Laeken a convocat ”Convenţia asupra viitorului Europei”. În acest scop. Convenţia a fost lansată la 1 martie 2002. Uniunea dispune de o ”Constituţie” formată din tratatele de bază. dupa ratificarea de catre statele membre. cuprinzând doar aspectele constituţionale ale tratatelor şi. Pentru a da impulsul necesar accelerării dezbaterilor asupra temelor de mai sus. acestea trebuiesc făcute mai lizibile pentru cetăţeni şi incluse într-un document ”constituţional” propriu-zis. Strict tehnic. Carta drepturilor fundamentale. care să conserve statul 21 . Perspectivele elaborării unei constituţii depind însă de ”forma”politică pe care o va avea Uniunea europeană: stat federal. Acum problema e de adaptare a acestora la o Europă probabil de peste 30 de membri şi de creştere a eficienţei în aplicare.Aplicarea eficace a subsidiarităţii va permite. directive. o delimitare clară între competenţele exclusive ale Uniunii. eventual. Refuzul de ratificare din partea Frantei si a Suediei a declansat insa un important proces de criza a integrarii europene. Metoda confederală urmăreşte menţinerea naţiunii ca perimetru optim al dezvoltării civilizaţiei europene într-un model european de integrare politică flexibil şi eficient. începând cu 2009). Dificultăţile vin mai ales din gradul foarte ridicat de integrare şi disparităţile structurale care impun o coordonare a politicilor economice şi politici comune care să menţină un nivel minim de coeziune economico-socială în spaţiul european. acestea se vor amplifica prin extindere. reglementări. în aşa fel încât să asigure funcţionalitatea sistemului comunitar într-o uniune politică. aducandu-se tot mai mult in discutie posibilitatea elaborarii unui nou tratat. sunt necesare modificări de profunzime la nivelul sistemului instituţional care să amelioreze eficacitatea procesului decizional şi a funcţionării instituţiilor prin: întărirea autorităţii şi eficacităţii Comisiei. Tratatul constituţional a fost semnat în octombrie 2004 la Roma şi spera in intrarea lui in vigoare incepand cu 2007 (unele articole. ceea ce nu e cazul UE. coordonare. Două opţiuni fundamentale au dominat în dezbaterile care au avut loc în special la nivel politic înalt: metoda franceză – interguvernamentală şi metoda germană – federală. federaţie de naţiuni sau o combinaţie originală de stat federal şi confederaţie care să permită o evoluţie a procesului de integrare conformă cu opţiunile particulare ale tuturor ţărilor membre. subsidiaritate. Uniunea nu poate avea Constituţie fără a fi un stat federal. simplificarea instrumentelor şi mecanismelor de integrare. a rolului Preşedintelui Comisiei. elaborarea unei Constituţii care să confere mai multă legitimitate Uniunii. El a fost dezbatut în cadrul celei de-a 6 a Conferinţe interguvernamentale care a debutat la Roma la 4 octombrie 2003. Extrem de complicate. Lucrarile Conventiei s-au finalizat in iulie 2003 cu proiectul de Constituţie. dacă avem acceptăm că o Constituţie este legea fundamentală a unui stat suveran. apropierea proiectului european de cetăţean. inspirată din federalismul german. a rolului Parlamentului european şi a celor naţionale. recunoaştere mutuală. a fost însoţită de un Forum de dezbateri la nivelul socităţii civile şi a avut rolul de a pregăti un document final care să includă diferitele opţiuni şi recomandări cu privire la Europa politică. transparenţă. prin renaţionalizări ale unor politici şi transfer de competenţe în cazul altora. În prezent. cele exclusive ale statelor şi cele împărţite între stat şi Uniune. armonizare. Un concept mai flexibil ar fi cel de ”tratat constituţional” care ar conserva suveranitatea naţională. nu un super – stat european. având în vedere creşterea dispariţăţilor şi capacitatea redusă a ţărilor candidate de aplicare a acquis-ului comunitar.

dar cu o anume separaţie instuţională (Consilii diferite. La baza federaţiei ar sta un tratat ad-hoc şi nu o Constituţie. pe fondul unei reforme instituţionale care să eficientizeze mecanismele decizionale şi să apropie Uniunea de cetăţeanul european. Ei nu exclud cooperarea întărită dar apelul la aceasta nu ar trebui să introducă diferenţe esenţiale de ritm în integrare. social. Metoda germană constă în adoptarea unui federalism construit pe împărţirea suveranităţii între Europa şi statul naţiune şi conservând diversitatea culturilor politice şi opiniilor publice naţionale. dar având grijă ca această diferenţiere să nu ducă la o pierdere a identităţii europene şi la o incoerenţă care să blocheze procesul de integrare. Europa politică ar fi în această viziune o federaţie aflată la jumătatea drumului între stat naţional şi stat federal.naţiune cu tradiţiile sale culturale şi democratice. având în vedere progresele obţinute pe calea integrării şi opţiunea politică pentru un sistem de organizare cu importante limitări ale suveranităţii naţionale. justiţie şi afaceri interne). Uniunea ar rămâne un simplu spaţiu de liberă circulaţie (cele patru libertăţi) cu un minim de reglementări necesare asigurării convergenţei naţionale şi regionale. un tratat constituţional care să reglemteze cu precizie repartiţia competenţelor între federaţie şi statele naţionale. Un număr redus de state şi-ar putea asuma dimensiunea federală. treptat. Europa nucleului dur sau a cercurilor concentrice ar fi o soluţie temporară de compromis care să permită o accelerare a procesului de unificare politică. Este clar însă că. format fie prin transformarea Consiliului european în guvern. Ca reformă instituţională. conformă cu ritmul propriu de evoluţie în plan economic. a fost prezentat în Bundestag un memorandum în care era propusă promovarea unei integrări accentuate doar pentru un număr redus de state care ar putea şi. operarea unei distincţii între o Uniune fundamentată geopolitic şi o avangardă deschisă organizată su forma unei federaţii la care s-ar alătura UE. Britanicii îmbrăţişează opţiunea confederală. federaţia urmând să fie reprezentată în Uniune. lăsând însă federaţiei doar domenii esenţiale ale suveranităţii. ţările interesate ar putea să i se alăture. conservând statul naţional. J. şi-ar dori să evolueze mai rapid către uniunea politică. astfel. noua arhitectură europeană trebuie să introducă elemente de flexibilitate în cadrul oferit de ”cooperarea întărită”. Constituirea unui nucleu dur ar reprezenta pentru celelalte state membre un punct de atracţie şi. Joschka Fisher propune un Parlament bi-cameral care să reprezinte atât Europa statelor naţionale. spre exemplu. un executiv puternic. în acelaşi timp. O sinteză a propunerilor politicienilor şi teoreticienilor integrării în legătură cu perspectivele Europei politice ne permite să conturăm trei soluţii posibile: soluţie minimă 22 . Parlamente diferite). aplicarea acestui principiu ar echivala cu o încetinire de ritm. fie pe structura actualei Comisii dar cu alegerea directă a Preşedintelui acesteia. britanicii propun o serie de măsuri care să întărească dimensiunea confederală: a doua cameră parlamentară formată din reprezentanţi ai parlementelor naţionale. cât şi Europa cetăţenilor. generate de eterogenitatea Europei extinse. Metoda de integrare va trebui să permită o diferenţiere a participării ţărilor membre la proiectul european. În 1994. In acest scop. un Parlament european cu funcţie predominant de control democratic. specificitatea europeană. o Comisie cu responsabilităţi strict tehnice. afaceri externe şi apărare. politic. Din punct de vedere funcţional. Metoda de integrare ar fi cea comunitară. Delors propune. Ideea nu este nouă. un Consiliu mai activ structurat pe trei domenii (finanţe şi economie. o federaţie a statelor şi cetăţenilor. Sistemul instituţional ar trebui conceput în aşa fel încât să conserve factorul naţional şi. dar se opun ideii avangardei. dacă nu chiar cu o diluare a gradului de integrare. Practic. având în vedere eterogenitatea economico-socială şi politică pe care o va induce Uniunii următoarea extindere.

perioadele de tranziţie. Derogările tranzitorii s-ar putea prelungi. politica socială. metoda poate asigura o evoluţie a procesului de integrare europeană spre uniune politică. nivelul comunitar de decizie ar slăbi. Metoda ar conduce spre o Europă cu "geometrie variabilă". s-ar induce ritmuri diferite de integrare fiecărei candidate. dar există riscul major ca regulile de bază ale "jocului comunitar" să se schimbe. Gradul ridicat de integrare ar obliga la continuarea armonizării şi convergenţei politicilor guvernamentale. având în vedere gradul deja ridicat de integrare economică. principiul geometriei variabile ar fi aplicat ca soluţie tranzitorie şi în condiţiile unui ritm de extindere corelat cu evoluţiile interne ale Uniunii şi cu performanţele ţărilor candidate. prin introducerea perioadelor de tranziţie şi a derogărilor. prin formarea unei federaţii. Din punct de vedere instituţional. menţinând dualismul structural federalism – interguvernamental. limitând marja de acţiune la nivel naţional. cu impact dur asupra ocupării şi nivelului veniturilor. diminând natura comunitară a Uniunii. A doua soluţie ar presupune în primul rând o simplificare a Tratatelor şi reformarea sistemului instituţional (pentru a face faţă monedei unice şi extinderii) şi realizarea unui echilibru între cei trei piloni: Comunitatea. mai 2001. 21 23 . folosită de Comunitate pentru extinderile anterioare. agricol) incluse în tratate. prin obişnuitele „derogări”(în domeniul monetar. N 448. producând distorsiuni în funcţionarea pieţei interne şi antrenând costuri ridicate de ajustare sau s-ar putea transforma în regulă a procesului de integrare. o soluţie maximală. CIG pentru politica externă şi de securitate comună şi CIG pentru afaceri interne şi Justiţie. strategia cooperării întărite. În prima variantă. social. de mediu. pe structura Europei comunitare. presupune o aderare diferenţiată. politica agricolă) într-o lume supusă procesului liberalizării globale. ar prezenta mai curând caracteristicile unei pieţe comune. integrarea europeană s-ar „opri” la stadiul unei uniuni economice şi monetare. însă. derogările. în care fiecare ţară ar participa la acele politici pentru care este pregătită şi/sau pe care le consideră ca fiind conforme cu propriile interese. în funcţie de performanţele economice şi de dorinţa de participare la politicile Uniunii. Soluţia maximală poate fi concepută atât în variantă franceză. Quelle Constitution pour quelle Europe?. Concret. evolutivă. Riscurile anticipate ţin de efectele negative ale concurenţei interne şi externe asupra economiilor slab competitive. Dacă. Soluţia ar conserva suveranitatea naţională.297. Transferul de suveranitate ar ramâne totuşi ridicat. nucleul dur pot fi folosite combinat printr-o adaptare continuă în aşa fel încât să permită unificarea politică într-o formulă flexibilă conservând statul naţional.21 Practic. Robert Toulemon. o soluţie medie. Revue de Marché Commun et de l’Union Européenne. relaţiile derulându-se pe baza cooperării interguvernamentale. pilonul comunitar diminându-şi forţa. cât şi în variantă germană. strict corelată cu posibilităţile ţărilor candidate de participare la diferitele etape ale integrării şi cu capacitatea de absorbţie pe plan intern. Metoda comunitară adaptată şi extinsă la pilonii inerguvernamentali. O astfel de perspectivă prezintă însă serioase riscuri de dezintegrare prin disfuncţionalitate într-o Uniune de 27-30 de membri. ţările membre ar participa la o zonă de liber schimb care. p. Tratatul de la Maastricht a creat bazele acestei integrări diferenţiate.confederală. Neparticiparea acestora la politicile comunitare le-ar priva de mecanismele de protecţie şi sprijin (politica de coeziune. Schema clasică. funcţionând pe principiul geometriei variabile. O astfel de strategie are avantajul fexibilităţii. mai ales pentru ţările participante la pilonul comunitar. în condiţii de transfer a dezechilibrelor în toate ţările membre prin existenţa zonei de liber schimb.

europe-semaine. Asigurarea bazelor democratice pentru promovarea proiectului de uniune politică ar trebui să constituie azi o prioritate. ca şi a aprofundării. leagăn al civilizaţiei moderne. A contura o identitate europeană. Sunt pregătiţi însă europenii să accepte ideea de apartenenţă la o identitate europeană şi în numele acesteia să accepte costurile aprofundării şi ale extinderii? Richard Beer . viitorul politic al Uniunii europene ţine de modul în care cetăţenii vor fi cuceriţi de ideea de a aparţine unei noi identităţi şi de a participa la un proces. cât şi în ţările candidate. Aparţinând „bătrânului” continent. indiferenţi. mult mai puternică într-o lume în care rolul statului naţional pe scena economică.22 Există deja un decalaj puternic între opinia publică şi deciziile Uniunii. O Europă puternică nu se va construi fără sentimentul de apartenenţă şi de identitate comună.redactor şef la Semaine de l'Europe .este de părere că europenii sunt îngrijorător de "dezinteresaţi. Prin urmare. de măsura în care acesta se va regăsi în proiecţia politică. riscă să amplifice diferenţele de opinii şi aşteptări legate de viitorul Europei. pe fondul lipsei sentimentului de apartenenţă la o identitate europeană. puterea trebuie să se sprijine pe voinţa cetăţenilor. nemulţumiţi şi recalcitranţi" în legătură cu proiectul european.com 24 . politică şi militară a lumii este pe o pantă descendentă. Ce înţelegeţi prin identitate europeană şi ce rol are acest concept în definirea perspectivelor unficării europene? 2. Proiectul european poate fi „vândut” cetăţenilor sub această formulă. un sprijin poate fi găsit în sentimentul de apartenenţă la un spaţiu comun de valori care trebuie apărat mai presus de contradicţiile de interese între naţiunile membre şi costurile pe termen scurt. Ce se va întâmpla în condiţiile extinderii spre populaţii care înţeleg şi mai puţin strategia integrării şi opţiunile comunitare? Există cu adevărat valori comune care pot conduce spre conturarea unei identităţi europene suficient de puternică pentru a da un contur bine definit şi forţă unei Europe federale? Într-un sistem democratic. Ce rol au jucat factorii politici în demararea procesului de integrare europeană? 22 www. atât în actualele ţări membre.Reuşita unificării politice depinde însă de modul în care proiectul european va fi apropiat de cetăţean. a crea sentimentul de apartenenţă. Întrebări şi exerciţii pentru verificarea cunoştinţelor 1. În plus. O Uniune puternică este strict condiţionată de stabilirea unei limite a extinderii. Amplificarea pluralismului cultural prin extindere. dar nobil şi garantând o lume mai bună pe termen lung. În acest sens. a unui bine comun . Accentul pus pe solidaritate şi coeziune economicosocială are tocmai rolul de a crea bazele unei unităţi în diversitate. principii şi instrumente de realizare a proiectelor de unificare? 3. Analizaţi proiectele de unificare a Europei prezentate pe scurt în text şi încercaţi să determinaţi scopuri. a genera o cetăţenie europeană presupune un efort concertat. şi orientat cu precădere către generaţiile de mâine. factori. a convinge de existenţa unui patrimoniu comun. poate costisitor din punct de vedere material pe termen scurt. diversitate pe care popoarele europene doresc să o păstreze. la toate nivelurile educaţionale. pierderea suveranităţii la nivelul naţiunilor va fi compensată prin conturarea suveranităţii la nivelul Uniunii. europenii ar putea fi atraşi de forţa ce emană din ideea participării active la un proiect comun de readucere a Europei în centrul lumii. adresată mai curând „spiritului european”.

.4. 25 .int. 4. .euractiv. Care sînt cele mai importante momente în istoria eforturilor de coalizare a energiilor în direcţia acordului pentru realizarea unei Comunităţi europene? TEMA PENTRU STUDIU INDIVIDUAL: Analizaţi comparativ rolul instituţiilor europene propus în cadrul convenţiei de catre diverse tari europene. Ce conceptie caracterizeaza sistemul institutional propus in proiectul de Constitutie? Surse de informatie : www. CIG. Recomandare : a se citi cap. Ce metode de integrare s-au confruntat în procesul unificării europene şi care este obiectivul final al integrării? 5. guvernare viiturul UE.com (cuvinte cheie : Conventie. www.2. modulul 2.eu. Tratat Constitutional).europa.

II. Paris. Armand Colin. Belgia. dar să-şi păstreze în acelaşi timp deplina suveranitate. având rolul de a completa şi aprofunda. 1 26 . Prin formula mai suplă pe care o presupune. însă. efecte limitate prin Pierre Guillaume ş. principiile şi procedeele de integrare folosite pentru a depăşi diferitele momente de stagnare în direcţia realizării uniunii economice şi monetare. în vederea unei alianţe comerciale la nivelul Europei Occidentale. Modulul include la sfârşit 1 fişă bibliografica. opinie aflată într-o dublă divergenţă faţă de prima: privind supranaţionalitatea şi privind deschiderea către restul lumii occidentale. p. Ea s-a dorit a fi un front eficient de negocieri cu Piaţa Comună şi bază de lansare spre aceasta. Ca simplă zonă de liber schimb. Politica comercială a AELS a fost fundamentată pe ideea că liberul schimb se poate efectua fără tarif extern comun şi fără politici concertate. Germania. indispensabilă. elementul de substituire fiind un sistem de reguli de origine. Teoriile economice ale integrării şi aplicarea lor în procesul integrării europene Modulul prezintă principalele teorii ale integrării şi modul în care se regăsesc în procesul de integrare europeană. După cel de-al doilea război mondial s-au format două opinii diametral opuse cu privire la cooperarea europeană. Modulul este structurat pe 4 unităţi de curs şi necesită 13 ore de studiu. Italia. Danemarca. aspectele cele mai importante ale unificării monetare. vol. 289. Olanda şi Luxemburg). Studenţii pot înţelege procesele economice care au loc într-un spaţiu de liberă circulaţie a mărfurilor şi a factorilor.1 Ca urmare a acestor două concepţii diferite. pe baza cunoştinţelor dobândite prin materialul de curs. prin dobândirea unei experienţe practice într-un cadru restrâns domeniului integrării comerciale. Austria. AELS a fost gândită ca etapă intermediară.. a cărei primă etapă ar fi fost “afirmarea unei personalităţi proprii prin realizarea unei uniuni vamale”. modul de evoluţie a procesului de aprofundare a integrării comunitare. “Nouvelle histoire économique”. 1992. logic. Prima consta în a realiza o simplă zonă vastă de liber schimb prin eliminarea barierelor vamale şi a altor restricţii din calea schimburilor reciproce. Norvegia. Portugalia. zona de liber schimb a fost considerată de către ţările AELS ca răspunzând mai bine decât alte forme de integrare unor interese diferite ale grupurilor ce doresc să-şi lărgească nivelul de cooperare în domeniul comercial. Suedia. Europa Occidentală s-a scindat în două: ţările care au semnat la 4 ianuarie 1960 la Stockholm Convenţia de creare a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (Marea Britanie. generatoare de efecte de creare de trafic.Modulul 2. fără a stabili şi un tarif vamal extern comun. Elveţia) şi ţările care au format Comunitatea Economică Europeană (Franţa.a. A doua opinie presupunea constituirea unei uniuni economice. Efectele favorabile rezultau din dezvoltarea schimburilor externe între ţările partenere şi transformările produse în alocarea resurselor proprii.

raportare la alte forme de integrare aprofundată. 3 Ibidem. 2) sunt prevăzute două mari tipuri de acţiuni : . capitalurilor (piaţa comună) şi “L’Union européenne. dar mai multe dispoziţii (b. între statele membre. în scopul ameliorării posibilităţilor de utilizare a forţei de muncă şi a ridicării nivelului de viaţă. h) apropierea legislaţiilor naţionale în măsura necesară funcţionării pieţei comune. Paris. Elveţia. i) crearea unui Fond social european. vizând ca scop final uniunea politică.9-10. persoanelor. o expansiune continuă şi echilibrată. o creştere stabilă. k) asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mare în vederea creşterii schimburilor şi pentru a urmări în comun efortul de dezvoltare economică şi socială. mai ales ca urmare a lipsei de mobilitate a factorilor de producţie. k. d) instaurarea unei politici comune în domeniul agriculturii. 2 27 . a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor. ţările semnatare îşi propuneau ca. Articolul 4 al tratatului prevede şi căile de atingere a obiectivului propus3: a) eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative la intrarea şi ieşirea mărfurilor. Putem observa că: 1) iniţiatorii tratatului au optat pentru formula pieţei comune. Treptat. serviciilor şi capitalurilor. AELS s-a dovedit totuşi a fi ceea ce s-a dorit să fie: o treaptă în integrarea europeană pentru ţările ce nu s-au arătat încrezătoare de la început într-un proiect care urma să aducă limitări principiului suveranităţii naţionale. Islanda şi Liechtenstein. g) aplicarea unei proceduri de coordonare a politicilor economice ale statelor membre şi de evitare a dezechilibrelor balanţelor de plăţi. serviciilor. f) stabilirea unui regim prin care concurenţa să nu fie îngrădită în cadrul pieţei comune. i privind politici comune şi f.eliminarea obstacolelor în calea mişcării libere a mărfurilor. p. h. i. Proiectul Comunităţii Economice Europene era mult mai ambiţios. prin stabilirea unei pieţe comune şi prin apropierea progresivă a politicilor lor economice. j. AELS cuprinzând în prezent doar Norvegia (ca urmare a neratificării acordului de aderare). p. g. Prin Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene. 3)2. Nu era încă timpul şi europenii mai eşuaseră încercând să unifice Europa prin politic. destinată să faciliteze expansiunea economică a Comunităţii . precum şi orice altă măsură cu efect echivalent.9. e) instaurarea unei politici comune în domeniul transporturilor. cea mai mare parte a ţărilor membre au fost integrate în Piaţa Comună. c) eliminarea. să promoveze dezvoltarea armonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii. b) stabilirea unui tarif vamal comun şi o politică comercială comună faţă de statele terţe. Les traités de Rome et de Maastricht“. deşi fără precizări în acest sens. La documentation Française.referitoare la coordonarea politicilor economice) demonstrează dorinţa de a depăşi acest nivel de integrare. d. j) instalarea unei bănci europene de investiţii. o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele membre (art.

Principiul in baza caruia Uniunea isi exercita competentele este cel al atribuirii (atribuite de catre statele membre. S-au avut în vedere politici comune. In prezent ele au fost reconsiderate prin Tratatul Constitutional. intr. statul de drept. fonduri şi instituţii comune. o construcţie inedită ce urma să unescă naţiunile Europei într-un efort comun de progres şi prosperitate. justitie. la comertul liber si echitabil. respectarea drepturilor omului. promoveaza justitia si protectia socila. democratia. egalitatea intre femei si barbati. 3) punctul de plecare pe calea integrării economiilor îl constituie libera circulaţie a mărfurilor în interiorul Comunităţii – punctul a).o societate caracterizata de pluralism. Definirea obiectivului si modalitatile prin care tarile membre si-au propus sa-l realizeze au suportat modificari semnificative prin Tratatul de la Maastricht.. Scopul Uniunii este promovarea pacii. Combate excluderea socială şi discriminările. coordonarea politicilor naţionale. urmărind ocuparea deplină şi progresul social. Ea contribuie la pacea. in functie de competentele conferite Uniunii de prezenta Constitutie. solidaritatea intre generatii si protectia drepturilor copiilor. armonizarea legislaţiilor. sociala si teritoriala si si solidaritatea intre tarile membre. in special a drepturilor copilului. libertatea. solidaritate si non discriminare – art 2) si bunastarea popoarelor tarilor membre. Aceste obiective sunt urmarite prin mijloace potrivite. dezvoltarea durabila a planetei. Uniunea ofera cetatenelor si cetatenilor un spatiu de libertate. toleranta. 28 . Uniunea urmareste realizarea unei Europe a dezvoltarii durabile fondata pe o crestere economica echilibrata. ca si respectul strict si dezvoltarea dreptului international. Uniunea respecta bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice si vegheaza la conservarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european. egalitatea. Determinată politic. Uniunea afirma si promoveaza valorile si obiectivele sale. 2. securitatea. un nivel ridicat de protecţie şi ameliorare a calităţii mediului. armonizate sau comune (caracteristici ale uniunii economice). In relatiile cu restul lumii. a valorilor sale (respectul demnitatii umane. 3.elaborarea de politici coordonate. In art 3 (obiectivele Uniunii) se stipuleaza: 1. integrarea europeană s-a realizat prin mecanisme complexe bazate pe libera circulaţie. la eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului. o economie sociala de piata inalt competitiva. Ea promoveaza coeziunea economica. 4. solidaritatea si respectul mutual intre popoare. Ea promoveaza progresul stiintific si tehnic. o opţiune deschisă tuturor statelor ce împărtăşeau idealurile fondatorilor şi subscriau la obiectivele şi principiile comunitare. securitate si justitie fara frontiere interne si o piata unica unde concurenta este libera si nedistorsionata. in baza principiilor de subsidiaritate si proportionalitate). 5. indeosebi a Cartei ONU.

El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi un spaţiu de solidaritate”. substituind progresiv elementele componente. 20. prin forţa lucrurilor. limitat în spaţiu. Pe baza acestor definiţii. echilibrată. 5 Ibid. p. sociale. într-un spaţiu delimitat geografic.4 Pentru Marchal. tehnice şi politice”. de creare a unui ansamblu nou. Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor (teritorială) Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai vastă. André Marchal. un spaţiu similar trebuie creat prin integrare. a mecanismelor şi instrumentelor folosite. socială şi politică.7. se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic.. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate. să fie solidare atât cât uman este posibil. un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un fenomen care.6 Aceasta caracterizează spaţiul naţional. deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în profitul tuturor“. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două : “fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile. este un proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi. Paris. bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile. 4 29 . laturi (componente) ale integrării depline. 1965. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare. respectiv: integrare economică. 10. pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”5. deoarece niciodată oamenii nu se vor simţi deplin solidari. ci ca o necesitate. integrarea socială completează integrarea economică şi este specifică integrării depline. Integrarea economică reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante.7. punctul de plecare fiind fuziunea economică. Marchal va defini trei procese de integrare. unul din teoreticienii de referinţă în teoria integrării.Unitatea de studiu 1 Timpul recomandat de studiu este 3 ore. iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine. progresiv. p.24. dar nu va fi niciodată totală. ”L’intégration territoriale“. “prin forţa lucrurilor”. Presses Universitaires de France. 1. 6 Ibidem. în funcţie de natura solidarităţii. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de integrare economică. este total în ce priveşte toate elementele vieţii economice. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui spaţiu integrat. în primul rând economic şi apoi. p.

aşa încât. “ L’Économie du XX-e siècle “. Perroux. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii economice diferite. considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”. 10 Ibidem. reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub două forme: confederală şi federală. 1991. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului. eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat. 1962.75. inegal dezvoltate o contituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide cu cel al ansamblului). 8 Fr. mai ales. Edition E. Presses Universitaires de Grenoble. Paris. p. consecinţă a celorlalte. Louvain. ci a fiecăreia dintre unităţile componente. Qui intègre? Au benefice de qui s’opère l’intégration?”8 Perroux depăşeşte cadrul european al analizei pentru a oferi. integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres susţinut.62. Perroux. cu un nou echilibru al unui ansamblu format din naţiunile europene. Perroux. Perroux consideră integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei. Fr. de a realiza o piaţă concurenţială şi se defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)9. O serie de clarificări utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. p.confirmate în planul concret al integrării europene. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a fi luată în considerare şi de Fr. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă. 7 30 . urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare.integrarea politică. Presses Universitaires de France. Referindu-se la integrarea vest-europeană. p. la noi forme de piaţă”10. în concepţia sa. necesitatea adoptării unei politici de integrare. implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă. o teorie general valabilă a integrării regionale. consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele obţinute. respectarea principiului reciprocităţii. Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice diferite şi. 9 Louis Philips.7 În studiul “Intégration économique.419. 1954. Observăm la Marchal aşa numita logică cumulativă a integrării. dezintegrantă) şi a rolului integrator al puterilor publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute). echilibrat şi solidar. Ca finalitate. principiul solidarităţii şi criteriul teritorial. El acordă o importanţă deosebită distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor. un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. “D’intégration des marchés”. “ L’Europe sans rivages “.Nauwelaerts. prin acestea. integrarea teritorială va fi atât economică cât şi socială şi politică. “rezultatele finale obţinute în scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi. considerând că integrarea pieţelor reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente. Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului.

Presses Universitaires de France.”13 Eliminarea barierelor vamale declanşează un proces automat de integrare datorită capacităţii autoregulatoare. Integrarea economiilor apare astfel ca un proces declanşat prin integrare negativă şi reglat prin integrare pozitivă. ci prin trei mecanisme de integrare. Perroux propune două mecanisme complementare. Fr.15 Integrarea prin piaţă (prin jocul liber al legilor pieţei). nu ca un mecanism distinct ci ca un rezultat şi.integrarea prin investiţii şi integrarea instituţională. Spre exemplu. Conform opticii liberale.16. Mijloacele nu se obţin însă automat. în scopul bunăstării comerciale a ariei integrate12. integrarea este doar “amenajarea spontană a economiilor aşa cum rezultă din ‘legea pieţei’. este o integrare pozitivă. Integrarea negativă constă în “desfiinţarea tuturor obstacolelor din calea liberei circulaţii care pot exista în interiorul statelor”11 sau abolirea graduală a restricţiilor cantitative şi a taxelor de import din calea schimburilor dintre ţări. XV-XVI. 12 11 31 . p. Marchal a definit însă “pseudo-integrare” procesul integrării economiilor prin mecanismul integrării negative.Rezultă că. Balassa). Christian Hen. p. Perroux. absolut necesară în integrarea spaţiilor inegal dezvoltate.14 Motivat de principiul solidarităţii. în urma eliberării barierelor din calea schimburilor reciproce. Paris. p. “L’Economie du XX-e siècle”. A. (A. Conceptele de “integrare negativă” şi “integrare pozitivă” desemnează practic două mecanisme de realizare a integrării economice sau. în acelaşi timp. p. 13 André Marchal. Marchal. prin liberalizarea schimburilor. el este un adept al integrării voluntariste. deşi fără rigoare ştiinţifică. “L’intégration territoriale”. 1965. Integrarea prin investiţii constă în crearea de spaţii industriale ce depăşesc pe cele naţionale pentru creşterea interdependenţei economice între diversele părţi constitutive. în beneficiul propriilor populaţii”. op. eventual. Amsterdam-London-New York. Integrarea instituţională este propusă a se folosi concomitent cu celelalte două în procesul integrării unor spaţii inegal dezvoltate şi constă în intervenţii publice acolo unde legile pieţei nu oferă posibilitatea unei dezvoltări autonome. Perroux. Ea apare însă. Jan Tinbergen.27. B. integrarea pieţelor este o componentă a mecanismului de integrare a economiilor şi presupune în primul rând eliminarea barierelor artificiale din calea schimburilor (integrare negativă) şi apoi ameliorarea funcţionării pieţei respective (integrare pozitivă). Jacques Leonard.. a economiilor. este considerată insuficientă creşterii şi dezvoltării autonome pe termen lung. mai curând.15. Perroux consideră că prin integrare se urmăreşte obţinerea pentru un anumit număr de spaţii economice “a mijloacelor unei mai bune alocări a resurselor lor. două laturi ale aceluiaşi mecanism.cit. Elsevier Publishing Company. Integrarea pozitivă presupune cel puţin un minim de intervenţie în direcţia coordonării şi armonizării politicilor economice în scopul ameliorării funcţionării pieţei. Fr. “International economic integration“. probabil în scopul asigurării bazelor solidarităţii. Presses Universitaires Grenoble. dirijiste. 14 Ibidem. pentru o dezvoltare autonomă.420. p. 15 Fr. de adaptare. 1991. 1965. al integrării pozitive. factor de susţinere a procesului integrării.

S. ea înseamnă luarea acelor măsuri care să ducă la abolirea discriminărilor între unităţile economice aparţinând unor state naţionale diferite. se constată că zonele de liber schimb cunosc şi elemente specifice. 1962. deoarece : . cât şi ca stare. (A. etc. Membrii Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (A. adaugă la procesul liberalizării schimburilor comerciale dintre ţările partenere constituirea unui tarif vamal comun faţă de ţările terţe. combină elementele specifice pieţei comune cu armonizarea politicilor economice naţionale şi chiar politici comune. îndeosebi a politicii comerciale adoptată faţă de ţările UE. începând cu punctul de declanşare. pentru că nu există solidaritate deplină şi integrarea presupune mereu eforturi de coordonare. Privită ca proces evolutiv. vom observa că cele patru etape pot fi apreciate ca forme de integrare a economiilor şi ca trepte ale integrării depline (totale). s-a produs o uniformizare a regulilor privind practicile concurenţei. Un mare succes a avut B.1. instrumente. Tendinţa dominantă este de a considera integrarea un proces.) consideră. presupune eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative din calea schimburilor între statele membre. Experienţa AELS demonstrează că realizarea unei zone de liber schimb presupune mai mult decât simpla desfiinţare a barierelor interne din calea schimburilor reciproce. Marchal. “ The theory of economic integration “. stimulate în acţiunile lor de liberalizarea schimburilor şi lărgirea pieţelor. doar uniunii vamale.dinamismul vieţii economice face ca orice ansamblu integrat să fie mereu în curs de integrare (G. “Privită ca proces. considerată ca stare. . de exemplu. teoretic. Sunt însă forme sau trepte? Prezentându-le. George Allen. Balassa. uniunea economică. sunt eliminate restricţiile în calea liberei mişcări a mărfurilor şi a factorilor de producţie. London. zona de liber schimb.E. între ţările membre. că există o politică de integrare şi nu o integrare automată. considerând integrarea economică un proces în evoluţie spre o situaţie caracterizată de integrare. 16 32 . reprezintă lipsa oricărei forme de discriminare din calea economiilor naţionale. Astfel. Stabilirea etapelor şi a caracteristicilor fiecăreia constituie una din problemele pe care teoria integrării a încercat să le rezolve şi în care vocea cea mai auzită (punctul de vedere cel mai răspândit şi acceptat în literatura de specialitate) este cea a lui B. B. realizată prin mecanismele pieţei libere. B Balassa pune în evidenţă mai multe etape ale acestuia. 17 Ibidem. a avut loc şi coordonarea limitată a politicilor naţionale. se va desfăşura etapizat. Ultima fază.Teoria integrării a câştigat mult şi prin dezbaterile legate de perceperea integrării economiilor ca proces sau ca stare. p.L. În practică. Balassa. Prima etapă. Unvoin LTD. Balassa cu propunerea de a defini integrarea economică atât ca proces. că nimic nu împiedică adoptarea într-o zonă a liberului schimb a unor dispoziţii complementare (privind regulile concurenţei. a doua etapă. armonizarea unei politici economice. care reprezintă “tot atâtea trepte”17.integrarea deplină nu există ca stare ci este doar un proces şi mai curând o politică. Uniunea vamală. Marchal).”16 Observăm. Cevallos).).2. politici etc. O a treia etapă de integrare este piaţa comună în care. ca şi la A. integrarea economiilor. p.

socială. . Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. integrarea pozitivă şi integrarea negativă. funcţionând in baza principiului geometriei variabile. de asemenea. Uniunea Europeana este in prezent o uniune economica si monetara. 2.”18 În concluzie.coordonare de politici. mai curând.integrarea economică se realizează concomitent în toate domeniile. elementele definitorii sunt: .o serie de instrumente de intervenţie se impun deoarece simpla acţiune a legilor pieţei nu conduce la situaţia considerată a fi în avantajul fiecărui participant şi a ansamblului în acelaşi timp. evident. Care este rolul integrării instituţionale într-un proces de integrare economică? 4. cit. greu observabile. în cadrul Conferinţelor Interguvernamentale. finalizând cu integrarea politică.. integrarea prin piaţa şi integrarea instituţională? 3. Economiile naţionale devin deja atât de interdependente încât orice măsură de politică economică luată de unul dintre parteneri are impact ce depăşeşte spaţiul naţional. că piaţa comună impune trecerea la un nivel superior de integrare. Sistemul de integrare este . fiscală.principiul de bază al integrării îl constituie solidaritatea. şi metoda cooperării inter-guvernamentale.Diferenţele între piaţa comună şi uniunea economică sunt. anticiclică şi recunoaşterea unei autorităţi supranaţionale ale cărei decizii leagă statele membre. p. Este astfel de înţeles de ce se vorbeşte de o logică cumulativă a integrării după care. etapizat. Ce înţelegeţi prin procesul de integrare deplină? 18 Bela Balassa. Care sunt diferenţele între: integrarea pieţelor şi integrarea economiilor. conform unei legităţi proprii. rezultatul unei complementarităţi între metoda comunitară. impunând coordonarea. dacă există voinţa politică necesară. Se poate aprecia. buget comun). . 33 . progresiv. Libertatea de circulaţie a mărfurilor şi a factorilor de producţie nu se poate realiza fără politici comune şi armonizarea politicilor economice. armonizare . aplicată domeniilor Justiţie şi Afaceri Interne – JAI şi Politică Externă şi de Securitate Comună – PESC. op. integrarea europeană este un proces evolutiv de integrare deplină a economiilor naţionale într-o nouă entitate. instituţii comune. Ce este un proces de integrare teritorială şi care este rolul solidarităţii în definirea integrării? 2. . ca rezultat al complementarităţii între mecanisme de integrare negativă (liberalizarea pieţelor) şi de integrare pozitivă (politici comune. Care sunt principalele etape ale integrării ca proces? 5. Integrarea economică parcurge toate cele patru etape şi presupune în final “unificarea politicilor monetară. procesul continuă natural prin determinare economică până la integrarea politică. în realitate. aplicată pilonului central – Piaţa Internă.declanşarea procesului de integrare se produce prin desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare din calea schimburilor comerciale. în toate formele sale. odată debutat.

în baza unei legităţi proprii şi prin voinţă politică. stabilirea unui tarif vamal comun şi eliminarea restricţiilor cantitative. derulat în trei etape. Funcţionarea eficientă a Uniunii vamale a impus pe lângă eliminarea taxelor vamale şi tariful vamal comun. Spania şi Portugalia în 1986. I.19 Primul proces. Nechita. Se adaugă 2 ore pentru studiul fişei de documentare 1. Taxele vamale interne au fost desfiinţate în totalitate şi aliniate la tariful vamal comun la 1 iulie 1968. Danemarca în 1973. Debutul integrării s-a realizat prin construirea unei uniuni vamale ca premisă esenţială formării pieţei comune şi conturării celorlalte politici economice necesare unificării.73. Etape în evoluţia integrării europene Uniunea Europeană include în prezent 25 de ţări (27.unificarea politică. cu câteva excepţii. fiind relansată la mijlocul anilor '80 printr-un program având drept scop "desăvârşirea pieţei comune" până în 1992. A. Tariful vamal extern comun s-a stabilit la nivelul mediei aritmetice a taxelor aplicate la 1 ianuarie 1957.36. cit.). Franţa. în principal de natură fiscală. împreună cu cele care au aderat ulterior (Marea Britanie. şi R. Ţările semnatare ale Tratatului de la Roma. 34 . “Integrarea europeană”.G. Uniunea vamală Europenii şi-au propus formarea unei uniuni vamale între ţările membre într-o perioadă de tranziţie de 12 ani (eventual 15 ani dacă se impunea). bugetară şi de liberalizare a pieţelor. Suedia. cu doi ani mai devreme decât termenul prevăzut. prin eliminarea taxelor vamale. Ignat. conflictual şi controversat. după primii ani de succes.F. op. O “clauză de accelerare” a permis adoptarea unui ritm mai rapid pentru realizarea reducerilor tarifare într-un context economic favorabil. 1997. dar parcurgând în egală măsură etape de criză instituţională. desfiinţarea celorlalte restricţii comerciale şi armonizarea reglementărilor naţionale. Finlanda şi Austria în 1995) au parcurs până aici un drum lung. după aderarea de la 1 ianuarie 2007 a României şi Bulgariei). Ca urmare.. a fost unificarea tarifară realizată prin “dezarmarea tarifară” intra-comunitară liniar sau selectiv.Unitatea de studiu 2 Timpul recomandat – 2 ore. Irlanda. apropiindu-se de obiectivul fundamental . tehnică şi fito-sanitară. De la Roma la Roma (1957-2004) a curs un timp în care. care s-au constituit în importante obstacole în calea schimburilor reciproce. p. 19 20 Vasile C. Grecia în 1981. îndeosebi pentru sectorul agricol. cu posibilitatea extinderii cel puţin către Croaţia şi Turcia. în perioada următoare. în cele patru zone vamale ale Comunităţii (Benelux. Italia. integrarea europeană a evoluat prin aprofundare şi prin extindere. Editura Deşteptarea. integrarea europeană a parcurs o perioadă de criză. p. 2.20 Ţările membre şi-au păstrat însă numeroase măsuri de politică comercială netarifară. Bacău. procesul de integrare putând fi definit ca o evoluţie prin criză.

Tratatul de la Roma prevedea prin articolul 48 principiul liberei circulaţii a muncitorilor.protecţia limitează schimburile internaţionale. În consecinţă. Maiellet. frontiere tehnice şi frontiere fiscale22.menţinerea unor preţuri mai ridicate pe piaţa internă antrenează un transfer de venit de la consumator la producător şi este la originea unor pierderi legate de dezvoltarea unor producţii mai puţin eficiente decât în condiţii de liber schimb . Dar. . Ph. caracterizaţi de o relansare a practicilor protecţioniste. acceptate prin unele dispoziţii ale tratatului. posibilităţile specializării şi deci ale unei mai bune exploatări a economiilor de dimensiune. Piaţa comună Uniunea vamală a fost doar o primă etapă în liberalizarea pieţelor interne. Ele au fost generate de dificultăţi structurale înregistrate îndeosebi în industriile tradiţionale ale ţărilor membre. . Libertatea de mişcare a lucrătorilor se detaşează ca importanţă datorită implicaţiilor asupra ocupării forţei de muncă. Recurgerea la măsuri protecţioniste prezintă pentru un grup de ţări care se integrează cel puţin trei inconveniente 21: .op. urmare a disparităţilor naţionale încă P. etapă a integrării totale.B. numită piaţa comună. Împreună cu alte măsuri de armonizare socială. faţă de 1 ianuarie 1970. pentru ţările europene. “Cartea albă” reprezintă un document al Comisiei europene. Rollet. Concomitent. 22 21 35 . “Cartea albă” distingea în 1985. integrat. cât prevedea tratatul. eforturile europenilor s-au concentrat asupra instituirii unei circulaţii libere reale a mărfurilor prin eliminarea obstacolelor existente şi armonizarea legislaţiilor naţionale. Nu trebuie confundată cu “Cartea albă” adoptată de Consiliul de la Essen (1994) privind acquis-ul comunitar. Anii care au urmat au fost.. a capitalurilor. prezentat Consiliului European în 1985. p. însă. Libera circulaţie a mărfurilor reprezintă fundamentul integrării economice. Actul unic.70. cu privire la încheierea procesului de realizare a pieţei comune. acordul de la Schengen şi Tratatul de la Maastricht marchează momente decisive în realizarea a ceea ce vest-europenii numesc “Europa cetăţenilor”. frontiere fizice. patru tipuri principale de obstacole în realizarea pieţei unificate: preferinţe naţionale în cadrul pieţelor publice. remunerării. încetinirea creşterii economice. “sub rezerva limitărilor justificate de raţiuni de ordin public. a serviciilor şi a persoanelor. taxele vamale fiind eliminate până la 1 iulie 1968. libera circulaţie a persoanelor asigură coeziunea socială necesară existenţei unui spaţiu unitar. cit. securitate şi sănătate publică” şi neaplicabil ocupaţiilor din administraţia publică. În 1968 era deja eliminată orice restricţie privind sejurul muncitorilor şi familiilor acestora. intensificarea concurenţei internaţionale. condiţiilor de muncă şi drepturilor cuvenite. Ţările comunitare au considerat că trebuie să continue procesul integrării prin instituirea deplină a celor patru libertăţi fundamentale : a mărfurilor. s-a avut în vedere şi libertatea de mişcare a persoanelor.se produce fragmentarea pieţei . solidar. Ele dau conţinut unei alte forme de integrare. Condiţii specifice au determinat înregistrarea unor progrese rapide.

Realizarea ei presupune folosirea într-o măsură importantă a principiului recunoaşterii mutuale şi cel al armonizării minimale. În 1979. completează şi sprijină integrarea comercială.80. reprezintă Actul unic şi este de fapt actul de relansare a procesului de integrare. al recunoaşterii mutuale permitea căderea întregului arsenal protecţionist pe care uniunea vamală nu l-a putut elimina şi care s-a dezvoltat pe fondul încetinirii creşterii. se impune continuarea eforturilor de apropiere a legislaţiilor şi întărirea competenţelor comunitare în scopul constituirii unui veritabil spaţiu intern fără frontiere. Acest principiu. Aplicarea principiului se lovea însă de compromisul de la „Luxemburg” care însemna că în luarea deciziilor la nivelul Consiliului se practica procedura unanimităţii „cu o diferenţă rezonabilă”. Acordul unic a permis aplicarea efectivă a principiului recunoaşterii mutuale şi avansarea în procesul integrării. Libera circulaţie a serviciilor are două componente: libertatea de stabilire şi libertatea de prestare. 36 . Dificultăţile înregistrate în acest domeniu ţin de progresele insuficiente în recunoaşterea mutuală a diplomelor şi absenţa unui drept european al societăţilor 23. Avantajele aşteptate în urma acestui proces sunt : scăderea costurilor intermediare. Documentul a fost a semnat în februarie 1986. o mai bună organizare şi implicit posibilităţi ridicate de a face faţă concurenţei pe piaţa financiară internaţională. Actul unic a introdus principiul recunoaşterii mutuale în baza armonizării minimale şi a extins acordul cu majoritate calificată. Compromisul întârzia prin urmare procesul de liberalizare a pieţelor. serviciilor şi persoanelor. Piaţa internă unică a evoluat lent. În 1985. proces aflat în criză prin amplificarea barierelor netarifare în spaţiul comunitar. cu începere de la mijlocul anilor 70. Orice discriminare pe criteriu de naţionalitate este interzisă. hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţii europene „Cassis de Dijon” a decis că un bun sau serviciu comercializat legal într-un stat membru trebuie să poată fi vândut fără restricţii în toate celelalte ţări membre. monopoluri publice naţionale) şi fizice (controale vamale). Practic orice decizie putea fi pusă în discuţie printr-un veto al unui stat. p. Pentru a facilita procesul de armonizare. Propunând suprimarea frontierelor fiscale (diferenţele de TVA). Documentul includea argumentele şi mijloacele necesare pentru o realizare mai rapidă a celor „patru libertăţi”.existente. Ea este consecinţa firească a mişcării libere a mărfurilor. Comisia europeană a emis un document intitulat Cartea albă. Libertatea de prestare reprezintă dreptul de a presta servicii. oriunde în comunitate şi indiferent de naţionalitate. Libera mişcare a capitalurilor presupune libertatea de prestaţie a serviciilor în domeniul financiar şi libera circulaţie a capitalurilor. Ţarile membre se angajau într-un proces de armonizare legislaţiilor necesar într-un spaţiu de liberă circulaţie a mărfurilor şi factorilor de producţie. Libertatea de stabilire presupune dreptul unei întreprinderi dintr-un stat membru de a implanta o filială sau orice alt tip de unitate în orice altă ţară parteneră. adoptat în 1987 în scopul de a pregăti terenul pentru unificarea europeană. 23 Ibidem. tehnice (norme sanitare şi tehnice. creşterea posibilităţilor de finanţare datorită mai bunei mobilizări a economiilor europene. diversificarea ofertei. piaţa comună a putut deveni efectivă doar la 1 ianuarie 1993. Sub impulsul dat de Actul unic (numit şi Cartea Albă).

Fondatorii Comunităţii erau convinşi că realizarea pieţei comune va fi condiţionată de politici economice şi monetare comune. C. Din analiza a ceea ce este în fapt o piaţă internă unică.57. în funcţie de: numărul de politici comune. Era de la sine înţeles că instituirea progresivă a pieţei comune va antrena interdependenţe acentuate între economiile membre. obligând la armonizare şi coordonare într-o primă etapă iar apoi la adoptarea de politici comune. 24 M. Uniunea economică În literatura de specialitate. concentrările şi ajutoarele publice . Renunţarea la aceasta. accize) . Până la sfârşitul lui 1995. Elaborarea politicilor economice a revenit statelor membre care îşi asumau obligaţia de a urmări obiectivele stabilite la nivel comunitar în strânsă colaborare cu instituţiile CEE. libera circulaţie a persoanelor. . când o măsură de politică economică a unui stat depăşeşte sfera acţiunii sale – spaţiul naţional.existenţa pieţei unice. un pas deosebit de dificil. Berthiaume şi R. Se menţin deciziile unanime în domenii „sensibile”: fiscalitate. . obligatorie la un nivel al interdependenţei. gradul de armonizare al legislaţiilor.politici comune în scopul realizării coeziunii economice şi sociale a uniunii . Revol. Dar. un mijloc de realizare a acesteia. se poate constata că realizarea ei implică măsuri ce ţin. interdependenţa existentă între economiile participante. acţiuni noi. poziţia adoptată a dovedit însă realism prin opţiunea pentru o formă de integrare ce nu aducea atingere principiului suveranităţii.A. -armonizarea politicilor şi recunoaşterea mutuală. imposibilă. credem.. lucr. Piaţa comună pare mai curând o componentă a uniunii economice. nu poate exista piaţă unică fără posibilitatea de a controla acordurile. Uniunea economică este un stadiu de integrare în care interdependenţele sunt atât de accentuate încât aproape toate politicile economice ies de sub elaborarea strict naţională. . În momentul lansării procesului. teoretic. principiul votului cu majoritate calificată se substituie celui al unanimităţii. cit.V.coordonarea politicilor economice a statelor membre. piaţa comună şi uniunea economică sunt prezentate ca forme distincte de integrare. Condiţiile considerate minime pentru reuşita unei uniuni economice sunt:24 .domeniu în care a fost pusă rapid în aplicare o politică comună. este.Actul unic menţine parţial şi principiul armonizării dar pentru toate problemele referitoare la desăvârşirea pieţei unice.o politică a concurenţei care să asigure buna funcţionare a mecanismelor pieţei. extindere. exceptând agricultura. de uniunea economică. cvasi-totalitatea celor 282 de directive de armonizare necesare desăvârşirii pieţei unice au fost adoptate. 37 . Stabilirea unui moment în care un ansamblu de ţări trece de la realizarea între ele a unei pieţe comune la o uniune economică.. În cadrul uniunii economice pot exista însă diferite nivele de integrare. nu toate au fost transpuse însă în legislaţiile naţionale. monopolurile. se consideră un imperativ deoarece independenţa statelor membre în domeniul monetar limitează efectele favorabile ale constituirii pieţei unice. cu cele patru libertăţi şi armonizarea fiscalităţilor indirecte (T. Statele membre îşi păstrează deplina libertate în elaborarea politicii monetare. p.

26 Studiul literaturii privind integrarea monetară relevă două categorii de probleme: oportunitatea unei monede unice. 1961).. nr. Diferite etape s-au succedat până la decizia adoptării unei monede unice.a. Ea reduce incertitudinea şi costurile inerente activităţii economice. La Conferinţa de la Haga din 1969.1.progresele în planul coordonării/arminizării au fost extrem de lente. Aceste avantaje sunt cu atât mai importante cu cât domeniul de utilizare al monedei se lărgeşte (Mendel. D. În rolul său de unitate de cont. Chr. Argumentele aduse pleacă de obicei de la rolul monedei într-o economie modernă. diminuând resursele care ar trebui altfel investite pentru a obţine. Revue d’économie politique. 1991. Măsurile propuse au dat conţinut planului Werner. pe atunci preşedinte de guvern şi ministru al finanţelor în Luxemburg. în viziunea economiştilor care o susţin fără rezerve. a) Stabilirea unei monede unice este. “La coordination des politiques monétaires”. 1) Două optici diferite se desprind cu privire la oportunitatea monedei unice. 26 25 38 . statele membre au aprobat iniţierea unor măsuri pentru constituirea unei uniuni economice şi monetare.” Pierre Werner. întârziind şi chiar punând în pericol procesul de integrare. Uniunea economică şi monetară Preocuparea ţărilor membre CEE de a introduce o disciplină monetară internă s-a datorat iniţial problemelor ridicate de interdependenţa ridicată a economiilor şi flotarea liberă a monedelor începând cu deceniul opt. mijloc de schimb şi de rezervă. Iată ce ne spune în acest sens André Fourçans: “Moneda diminuează costurile de informare şi tranzacţii asociate schimburilor. Adoptat în iunie 1989. în funcţie de avantajele şi dezavantajele instituirii acesteia şi modul concret de realizare a Uniunii Monetare. Rezultatul a fost un eşec iar procesul a fost relansat 20 de ani mai târziu prin planul Delors(1989). utiliza şi stoca informaţia şi pentru a efectua tranzacţiile necesare proceselor de producţie şi schimb (Brunner şi Meltzer. Ei au în vedere o serie de avantaje pe care moneda unică le-ar produce. planul a reprezentat baza acţiunilor ce au condus la Uniunea Europeană.25 Planul prevedea realizarea uniunii economice şi monetare în trei etape în care statele membre ar urma să-şi armonizeze politicile naţionale pentru a putea trece la politici comune. Bordes ş. ea face dovada unei productivităţi economice şi sociale incomparabile. p. 1971).1-17. consecinţa firească a pieţei unice şi instrumentul indispensabil funcţionării acesteia.

cantitativ. p. .27 Christian de Boissieu. .153-166. constituie un obstacol în integrarea pieţelor nu doar monetare şi financiare ci şi de bunuri şi servicii (Kenen. sintetizează într-un articol concepţiile susţinătorilor monedei unice în spaţiul vest-european privind avantajele nete ale realizării U. profesor la Universitatea Paris 1. câştigurile sperate sunt mai mici.1% pentru ţările cu monedă puternică şi 1% pentru ţările cu monedă slabă). p. 1976). 28 Christian de Boissieu. reducerea instabilităţii şi incertitudinii. 1991. moneda comună este o contra-parte a integrării pieţelor naţionale de factori de producţie (mai ales muncă şi capital) şi a pieţelor de bunuri”. o singură monedă facilitează compararea preţurilor internaţionale fără a fi nevoie să se strângă şi să se producă informaţii privind ratele de schimb prezente şi viitoare. problèmes et propositions “. O monedă unică elimină operaţiunile de schimb neproductive pentru colectivitate în ansamblu său. este “complementul logic al marii pieţe şi al integrării financiare. argumentele în favoarea unei monede unice sunt aceleaşi cu cele în favoarea unei economii monetare faţă de economia de troc. dezvoltarea cooperării economice. variind între 0.se elimină costurile de tranzacţie datorate “trecerii de la o monedă la alta” (se estimează o reducere de 0. O lume cu monede multiple. A.posibilitatea reducerii costurilor de intermediere bancară şi convergenţa ratelor dobânzii. uniunea monetară condiţionează şi determină creşterea mobilităţii bunurilor şi factorilor de producţie. nr.cu o monedă unică riscul de schimb intra-european dispare şi se elimină costurile datorate recurgerii la diferite instrumente de acoperire a acestui risc. .M.E.Altfel spus. 27 39 .E. calitativ.M.28 Avantajele considerate certe sunt: . “ Avantages de l’Union économique et monétaire “ Revue d’économie politique. şi pentru care există un risc (potenţial sau real) de schimb. nr.5 % din PNB al UE.întărirea disciplinei financiare. .atragerea unei fracţiuni importante a economiei mondiale sub forma investiţiilor directe şi de portofoliu. . 1991. ca şi informaţii privind diferitele constrângeri şi reglementări ale pieţelor de schimb. Concret. Ea elimină incertitudinea legată de ratele de schimb. b) O altă concepţie despre oportunitatea monedei unice este dată de autorii care văd în aceasta o mare greşeală. precum şi costurile de conversie asociate tranzacţiilor între devize.1.U.130. Fourçans.1. “ L’Union monétaire de l’Europe : fondements théoriques. Revue d’économie politique. chiar dacă.

. ci în faptul că sunt fondate pe iresponsabilitate instituţională“. Existenţa pieţei comune este perfect compatibilă cu o multitudine de monede deoarece semnificaţia ei ar fi dereglementarea. “ La dinamique de l’Union economique et monetaire “.30 a) Prima concepţie de integrare monetară. Revue d’economie politique. Experienţa acumulată demonstrează o serie de ineficienţe. 29 40 . Economica. “nu constă în absenţa unei monede unice. Unificarea monetară se produce în doi timpi: mai întâi se stabilesc parităţi fixe între monedele ţărilor membre. lipsa de supleţe pentru a resorbi şocurile externe violente (experienţa unificări monetare germane). La acest aspect semnificativ se adaugă şi lipsa mijloacelor băncilor centrale pentru a face faţă operaţiunilor speculative. Philippe Lagayette. Optica unei integrări prin procedura sistemelor de schimb organizate nu are fundamente teoretice. o politică de redistribuire a veniturilor.fiecare naţiune îşi pierde suveranitatea în politica monetară (determinarea ratei de inflaţie şi arbitrarea între inflaţie şi şomaj) . “L’Unification monétaire européenne”.1. . Stabilitatea ratelor de schimb nu implică în mod necesar posibilitatea unei monede unice. Paris. face mai dificile ajustările pe termen scurt .consecinţe regionale nedorite. 1993. nr.Spre exemplu. Sistemele monetare europene corespund acestei orientări. ulterior se stabileşte o monedă unică. Mai multe concepţii s-au conturat în timp cu privire la modalităţile concrete de unificare a unei zone monetare. Problema principală a sistemelor monetare şi. 2). eliminând variaţiile nominale de schimb ale cursurilor. stimularea delocalizărilor de forţă de muncă spre regiunile periferice ar constitui soluţia eliminării acestui dezavantaj.moneda unică. cea mai cunoscută.109-126. unele foarte importante. îndeosebi a Sistemului Monetar European (SME). p. efecte perverse asupra ţărilor mai puţin dezvoltate în cadrul aderării lor la sistem. Un sistem de bănci libere în care oricine este liber să utilizeze orice monedă ar fi evident mult mai bun deoarece ar reintroduce responsabilitatea băncilor individuale. generate de neconcordanţa între evoluţia aproape uniformă a salariilor nominale şi productivităţile mai scăzute ale regiunilor periferice şi de mişcările de forţă de muncă şi de capital între regiuni. Philippe Lagayette ajunge la concluzia că “o piaţă unică nu include o monedă unică” deoarece nu există legătură logică între integrare economică şi unificare monetară. 30 Philippe Narassiguine. 1991. concurenţa şi diversificarea. o reprezintă sistemele de schimb organizate.29 Argumentele aduse în general împotriva unei monede unice sunt : .

Rollet consideră deosebit de importante pentru stabilitatea unei uniuni monetare: convergenţa ritmurilor de creştere economică şi coerenţa fenomenelor de specializare.34 d) Concepţia concurenţială a unificării monetare este “multiformă”35 şi caracteristica sa principală o constituie strategia graduală de unificare. . p. O asemenea zonă poate exista dacă în interiorul ei factorii de producţie –şi în special factorul muncă – sunt perfect mobili. 1992.b) În 1961.132.cit. Teoria. fapt pentru care trebuie corectate deoarece ar putea deveni definitive.zona monetară optimală evoluează suplu. Dintre efectele de acest tip pot fi menţionate: subutilizarea potenţialului regiunilor afectate (de obicei cele periferice). reducerea schimburilor intraregionale. Ph. R. convergence structurelle et Union Economique et Monétaire. . A.inflaţia nu trebuie să fie mai mare de 1. Şocurile externe pot provoca efecte perverse în uniunea monetară. De aceea. p.A. lucr. Centre Economie et Politiques Européennes. 32 31 41 . creşterea ratei dobânzii. concepţie numită de tip Keynesist. Două aspecte esenţiale sintetizează această concepţie : . 35 Ibidem.alegerea monedei se face de către consumator.31 Conform lui R. spaţiul natural al unei monede nu este neapărat cel naţional. Mundell elaborează teoria zonei monetare optimale şi s-au pus astfel bazele fundamentării teoretice a unificării spaţiilor monetare. cu dezvoltările ulteriore ce i-au fost aduse de către alţi cercetători. bazată pe concurenţa liberă între monede. deşertificarea regiunilor perturbate. Aceasta este o zonă în interiorul căreia nu se impune o ajustare a ratelor de schimb între regiuni şi unde se poate adopta o monedă unică sau parităţi fixe. Lille. c) Tratatul de la Maastricht corespunde unei concepţii constructiviste de tip monetarist. problema fundamentală a proceselor de integrare şi dezintegrare monetară o constituie “zona monetară optimală”. Alături de aceste criterii. p. Ea stabileşte drept condiţie fundamentală pentru unificarea zonelor monetare obţinerea unor diferenţe nule între ratele de inflaţie ale naţiunilor respective. în funcţie de preferinţele consumatorilor.. p. 45-71 33 Philippe Rollet. Ibidem. creşterea prelevărilor obligatorii.33 Şi acestei concepţii i se reproşează lipsa fundamentării teoretice şi faptul de a lăsa fără răspuns întrebări esenţiale.deficitul public nu trebuie să depăşească 3% din PIB .datoria publică trebuie să fie cel mult 60 % din PIB . deformarea structurii economice a regiunilor perturbate. 137 Ibidem. . care determină “zonele” monetare optimale (părţi din piaţă deţinute de diferite monede). răspunde unei concepţii constructive despre integrare monetară. . “ Convergence réelle. Această viziune este completată prin definirea în cadrul tratatului a unor criterii macroeconomice: . Mundell32.dobânda pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% media primelor trei ţări membre cele mai performante. Corectarea acestor efecte presupune mobilitatea forţei de muncă între regiuni. 34 Philippe Narassiguin.5% faţă de media a trei state cele mai performante.3.

1972-1979 : eforturi de stabilizare a cursurilor de schimb • . monedele naţionale ar fi condus consumatorii la alegerea celor mai performante devize.adoptarea ECU pe baza uni coş de monede în funcţie de ponderea ţărilor în PIB comunitar şi în schimburile intra-comunitare.fixarea marjei de fluctuaţie între monedele europene şi între acestea şi dolar la 2. Monedele prezentând cele mai bune performanţe le-ar fi eliminat progresiv pe celelalte. serviciile monetare şi financiare şi lasă pieţei alegerea monedei unice. • . • . • . • . francului francez şi lirei italiene. • .stabilirea unui curs pivot prin definirea monedelor în ECU.solidaritate prin FECOM în menţinerea stabilităţii. similară cu “Europa”. dar rezervată doar tranzacţiilor internaţionale. Mai multe proiecte privind unificarea monetară în UE au fost elaborate în viziune constructivistă. Deşi concepţia concurenţială evită ajustările costisitoare ale adoptării prea rapide a unei monede unice.planul Werner (în 1970) privind constituirea unei uniuni monetare până în 1980.reajustări monetare. • .Un proces concurenţial de integrare monetară este preferabil unui sistem centralizat şi constructivist. 1979-1990 :modificări ale compoziţiei ECU. J.marje de fluctuaţie de ±2.5% (6% pentru monedele slabe).25%. El permite concurenţa între sisteme monetare.planul Barre (în 1969) pentru convergenţa politicilor naţionale pe termen scurt şi asistenţa financiară a ţărilor cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi.“şarpele monetar european” (1972) . • . Tot în 1975. Europa monetară 1957-1972 : cooperare monetară • . britanicii recomandau concurenţa între toate monedele naţionale europene. 42 . concepţia adoptată pentru unificarea monetară europeană a fost cea constructivistă. Piaţa va selecta moneda unică şi va stabili zonele monetare optimale.25%.crearea unităţii de cont agricole în 1962.acordul de la Bremen din iulie 1978 privind crearea unui sistem monetar european pentru a facilita convergenţa dezvoltării economice şi a impulsiona procesul de uniune europeană. Mai recent. în special ale mărcii germane.Riboud propunea crearea unei monede europene “Eurostable”.acordul de la Washington (în 1971) pentru creşterea marjei de fluctuaţie în SMI de la 1% (stabilită prin acordul de la Bretton Woods) la 2. 1979: constituirea Sistemului Monetar European: • .adoptarea în 1975 a unităţii de cont europene definită printr-un coş de monede. în 1989. • . În 1975 economiştii Manifestului de la Toussaint propuneau emisiunea unei monede europene “Europa”.crearea Fondului European de Cooperare Monetară (1973) şi adoptarea unităţii monetare de cont europene cu valoare de 0. • .888 grame aur fin. • .

La 1 ianuarie 1999 a avut loc stabilirea parităţilor fixe.instituirea Sistemului European de Bănci Centrale format din Banca Centrală Europeană şi Băncile Centrale Naţionale. Danemarca. • . • . dificil de suportat de către populaţii.1990 : Consiliul european de la Madrid: statele membre decid asupra constituirii Uniunii Economice şi Monetare. procesul unificării monetare funcţionează conform concepţiei Europei cu geometrie variabilă.deficit public / PIB de maxim 3%.respectarea marjelor de fluctuaţie prevăzute de SME pentru cel puţin doi ani fără devalorizare faţă de alte monede europene. 1 iunie 2002: trecerea definitivă la exprimarea operaţiunilor publice şi private în euro Instituirea unei monede unice angajează costuri de ajustare considerabile. de la 1 ianuarie 2002 EURO va circula în paralel cu monedele naţionale. Critici severe sunt aduse concepţiei de unificare a Tratatului de la Maastricht şi se recomandă prudenţă susţinătorilor acesteia. Marea Britanie şi Suedia). Doar douasprezece din cele 25 de ţări membre (mai puţin Danemarca. 1 ianuarie 1999 : stabilirea parităţilor fixe. • . Marea Britanie şi Suedia din EU15 şi noile ţări membre) au decis în mai 1998 să participe la EURO .coordonarea politicilor economice.stabilirea ţărilor ce vor participa la EURO. Ce înţelegeţi prin cele 4 libertăţi fundamentale ale pieţei interne? 3.viitoarea monedă unică (Grecia a aderat în 2002). Cum se explică recurgerea la măsuri protecţioniste pentru un grup de ţări angajate într-un proces de integrare şi ce efecte are protecţia asupra integrării? 43 .rată nominală a dobânzii cu cel mult 2% mai mare decât media celor mai performante ţări membre. apreciind avantajele mai presus de riscurile asumate. • . • . • . Pe de altă parte. • .stabilitatea preţurilor (rată a inflaţiei mai mică de 1. 1994-1997 (1999): a doua etapă . speranţe mari sunt puse în desăvârşirea procesului de realizare a uniunii monetare europene.atingerea criteriilor de convergenţă . Ce este uniunea vamală şi cum a fost realizată în procesul integrării europene? 2. 1990-1993 : prima etapă de formare UEM • . mai 1998 : 11 ţări din cele 15 decid să participe la EURO (nu participă Grecia.definitivarea procesului de realizare a pieţei comune. iar de la 1 iunie 2002 monedele naţionale vor ceda locul în totalitate monedei comune. • Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1.eforturi de convergenţă a performanţelor economice. Controversat încă.datoria publică / PIB de cel mult 60%.5% din rata medie a primelor trei economii cele mai performante). 1 ianuarie 2002 : intrarea în vigoare a monedei unice “EURO” prin circulaţie în paralel cu monedele naţionale. • .

Iaşi. geografic limitate. 36 44 . . “Economie mondială”. I. Răspundeţi următoarelor întrebări: .Pralea. . Care sînt argumentele pro şi contra unificării monetare într-un proces de integrare? 6. intensificarea concurenţei. de a mări gradul de participare la viaţa politică internaţională. Din punct de vedere politic.care sînt principalele dificultăţi în adoptarea monedei unice.care sînt argumentele de ordin macroeconomic în favoarea monedei unice. 37 I. “de a nu rămâne pe dinafară”. de a favoriza colaborarea pe plan politic.Care sînt riscurile din întârzierea procesului de unificare monetară şi/sau unificarea în mai multe etape. Ignat. în scopul optimizării alocării resurselor. Studiaţi fişa 1 de documentare de la sfârşitul modulului. Ce teorii s-au confruntat în procesul unificării monetare europene? 7. Integrarea regională presupune constituirea de zone de liber schimb. Symposion. creşterea puterii de negociere.156-159. . Ed. dorinţa de a evita izolarea.4. accelerarea dezvoltării economice. . adoptarea unor reforme structurale altfel imposibile. un plus de coerenţă în politicile economice.care sînt argumentele de ordin microeconomic în favoarea monedei inuce. 3. mai ales. S. . Ţările în curs de dezvoltare menţionează adesea posibilitatea de a obţine puterea colectivă de negociere în scopul obţinerii de avantaje dar. Ignat consideră că argumentele ce vin în sprijinul integrării economice sunt 37: economiile derivate din producţia de scară. integrarea este considerată mijloc de a reduce tensiunile politice. Din punct de vedere economic.este Uniunea europeană o zonă monetară optimă. atenuarea dezechilibrelor balanţei de plăţi. Unitatea teritorială de bază in procesul integrării europene a devenit regiunea. Teoriile statică şi dinamică a integrării economice Integrarea regională36 nu reprezintă un scop în sine. 1994. Cum se realizează unificarea monetară europeană? 8.Ce soluţii se pot adopta pentru o Europă cu mai multe viteze? Unitatea de studiu 3 Timp necesar de studiu . dezvoltarea unor activităţi dificil de realizat în limitele pieţelor naţionale. p. Considerăm în consecinţă că cel mai relevant concept în definirea acestuia este cel de “integrare regională”. creşterii eficacităţii aparatului productiv şi dinamizării vieţii economice. Ce proceduri au relansat procesul de realizare a pieţei unice euroepne? 5.4 ore.

Realocarea resurselor.. în fapt. Lipsey (1960). 1950.G. pentru nivele diferite ale taxelor vamale precum şi în cazul Viner J. mai ieftine. Crearea de comerţ este situaţia în care vechile surse de aprovizionare sunt înlocuite de altele noi. Gehrels (1955).1. A. prezintă costul aprovizionării cu X pentru ţara A în situaţiile iniţiale şi după constituirea uniunii cu B.m. dar care momentan este pusă în umbră de realizările Uniunii Europene şi de demersurile impuse de Tratatul de Maastricht care presupun creşterea rolului instituţiilor comunitare. mobilitatea produselor.m. H.Marchal(1965). “The Customs Union Issue”. Finalitatea procesului.1. şi în restul lumii de 60 u. 39 Ibidem. realocarea este pozitivă. (se ia în considerare cel mai mic cost posibil). un proces de ajustare şi convergenţă structurală a economiilor membre spre un nou spaţiu unitar. o dispută nefinalizată. Scitowsky (1958). este uniunea politică. Pe ansamblu uniunea este avantajoasă din punct de vedere al restructurării producţiei dacă efectele nete sunt de creare de comerţ. Ipotezele de lucru sunt: concurenţă pură şi perfectă. resursele sunt orientate către producătorii mai puţin eficienţi. imobilitatea factorilor.m. Carnegie Endowment for International Price. generând economie de factori de producţie. plecând de la un model simplificat cu două ţări (A şi B) şi un produs (X) în două situaţii iniţiale: a) taxă vamală de 100% şi b) taxă vamală de 50%. Dezvoltările ulterioare..C. Uniunea economică şi Uniunea monetară). Piaţa comună. despre care opiniile sunt împărţite. În cazul deturnării de comerţ.Meade (1955). Analiza statică pe baza teoriei uniunilor vamale Baza teoretică a integrării derivă din abordările clasice şi neoclasice privind liberul schimb şi a fost fundamentată de Jacob Viner în 1950 prin “teoria uniunilor vamale”38.Balassa(1962) şi J. trecând prin etape intermediare (Uniunea vamală. elasticitate nulă a cererii în funcţie de preţ şi elasticitate infinită a ofertei în funcţie de preţ. Costul unitar al bunului X în ţara A este de 100 u. efectuate de J. Johnson (1965). Tabelul 1. R. omogen şi solidar. a mecanismelor şi a instrumentelor prin care procesul integrării poate fi desăvârşit. favorabil atingerii economiilor de scară şi specializării conform costurilor comparative. 3. Integrarea economică este.E. Adepţi ai federalismului şi ai confederalismului vin cu argumente convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. New York. a condiţiilor în care rezultatele pot fi net favorabile atât pentru fiecare participant cât şi pentru ansamblu. vechile echilibre fiind înlocuite cu o nouă reţea de legături generând un echilibru relativ stabil la nivel comunitar. în B de 84 u. costuri constante. 38 45 . Punctul de pornire îl reprezintă liberalizarea schimburilor reciproce prin constituirea unei zone de liber schimb. o dispută care revine însă cu uşurinţă odată cu orice manifestare a contradicţiei între dorinţa de autonomie naţională şi internaţionalizarea proceselor şi comportamentelor.Avantajele decurg din mai buna valorificare a factorilor de producţie disponibili prin crearea unui spaţiu concurenţial de mari dimensiuni.Tinberger(1965) au permis stabilirea efectelor.39 Aprecierea rezultatelor unei uniuni vamale se poate efectua pe baza unui exemplu ipotetic. mai ales cu privire la perspectivele spaţiului european. determinată de liberalizarea schimburilor reciproce şi de stabilirea unui tarif vamal comun în cadrul unei Uniuni vamale este explicată de Viner în termeni de creare şi deturnare de comerţ. B.

m. Deoarece. 2.m.m. Taxă vamală de 30% 16 u. indiferent de nivelul ulterior al taxei vamale. Tabelul 1. resursele sunt alocate către un producător mai eficient. deşi costul intern este cel mai ridicat. * Se calculează ca diferenţă între costul aprovizionării în situaţiile iniţiale şi fiecare din costurile ulterioare. 6 u. Specificare Situaţia iniţială 100% 50% Costul aprovizionării anterior 100 u. cererea este orientată către producătorul autohton.taxă vamală de 100% 100 168 120 2. Uniune vamală cu B Taxă vamală de 80% 16 u. în cazul unui tarif vamal prohibitiv. Are loc deci o deturnare de trafic. Tabelul 1. Pentru o taxă mai mică de 30%. faţă de situaţia iniţială.m. Formarea unei uniuni vamale cu B determină aprovizionarea din B până la o taxă vamală de 30% inclusiv şi din restul lumii pentru o taxă vamală mai mică de 30%. Uniune vamală cu B taxă vamală de 80% 100 84 109 taxă vamală de 50% 100 84 90 taxă vamală de 30% 100 84 84 taxă vamală de 20% 100 84 72 4.m. taxă vamală de 50% 100 126 90 3.m. 18 u. 6 u. 90 u.m.2. formării uniunii Economiile* realizate prin: 1. Costul aprovizionării cu bunul X pentru ţara A Specificare Provenienţa A B Restul lumii 1. 30 u. uniunea este avantajoasă deoarece conduce la creare de comerţ. Taxă vamală de 50% 16 u. Analiza datelor acestui caz particular ne permite să generalizăm. Economiile realizate de ţara A prin formarea uniunii vamale cu B sunt prezentate în tabelul 1. uniunea nu schimbă sensul aprovizionării şi este lipsită de efecte asupra producţiei bunului X.m.ideal al liberului schimb generalizat. liber schimb generalizat 100 84 60 Plecând însă de la un tarif vamal de 50%. 6 u. 46 . apreciind că: 1. Se poate observa că. Dacă A şi B produc bunul X mai puţin eficient raportat la ţările terţe şi tariful vamal anterior este prohibitiv. Liber schimb generalizat 40 u. Taxă vamală de 20% 28 u.m.m. uniunea generează creare de comerţ. Economiile realizate de ţara A. uniunea orientează cererea spre producătorul din B până la o taxă vamală comună de 30%.2.m.m.1. caz în care provenienţa bunului o reprezintă cel mai eficient producător.

2. Dacă A şi B produc bunul X mai puţin eficient decât ţările terţe şi formează o uniune vamală cu un tarif anterior neprohibitiv, atunci uniunea, deşi generează economii în aprovizionare, este dezavantajoasă deoarece determină deturnare de comerţ (specializarea se realizează în favoarea unui producător mai puţin eficient); 3. Dacă B produce bunul X mai eficient decât ţările terţe, atunci, oricare ar fi nivelul taxei vamale, uniunea este avantajoasă, conducând la creare de trafic în favoarea C

S

P PCt PBt PC PB C A
n v u k l j

g

h

B

D

Q

celui mai eficient producător; 4. În cazul în care A este singura în măsură să producă bunul X, dar ineficient raportat la ţările terţe, uniunea poate genera fie creare, fie deturnare de trafic, în funcţie de raportul de competitivitate şi de nivelul taxei vamale anterior şi ulterior constituirii uniunii; 5. Dacă A şi B nu produc bunul X, uniunea este fără efect cu privire la producţia şi schimbul acestuia; 6. Efectele sunt cu atât mai favorabile cu cât se pleacă de la un tarif vamal mai ridicat şi cel ulterior este mai scăzut; 7. Rezultatele constituirii uniunii sunt mai puţin favorabile decât în condiţii de liber schimb generalizat. Stabilirea rezultatelor nete ale uniunii vamale şi desprinderea condiţiilor în care un astfel de proces poate fi net avantajos sunt facilitate de reprezentarea grafică. Fie trei ţări A, B şi C şi un produs X posibil de importat de către A la preţurile PB şi PC (PB< PC <PA) plus taxa vamală t (PBt şi PCt). Formarea unei uniuni vamale între A şi B generează următoarele efecte: a) creare de comerţ - suprafaţa [nuv] corespunzătoare creşterii importurilor cu AC + BC prin alocarea resurselor spre un producător mai eficient comparativ cu cel intern; b) deturnare de comerţ - suprafaţa [ughk], prin orientarea resurselor spre un producător aflat în inferioritate comparativă faţă de C, dar avantajat de eliminarea taxei vamale care scade preţul de import; c) un efect de consum - suprafaţa [lkj], constând în avantajul obţinut de consumator prin reducerea preţului cu PBt – PC;

47

Caracterul favorabil sau defavorabil al uniunii este dat de rezultanta celor trei efecte.

Figura 1.1. Efectele constituirii uniunilor vamale

Dacă notăm cu C0 cererea înainte de constituirea uniunii, cu ∆C creşterea cererii şi cu ξ elasticitatea cererii ca funcţie de preţ, obţinem relaţia: ∆C=(PBt – PC).C0 .ξ Triunghiul [jkl] este relaţia: [vun] =

Similar, suprafaţa [vun], reprezentând câştigul privind producţia, este dată de

1 1 ( PBt − PC )∆C , deci : [jkl] = ( PBt − PC )2 C0ξ 2 2 1 ( PBt − PC )2 Q0 β , în care: 2

Q0 reprezintă producţia internă, anterioară uniunii şi β reprezintă elasticitatea ofertei. Câştigul total este suma [jkl] + [vun], respectiv:

Suprafaţa [ukhg] reprezintă efectul negativ al deturnării de comerţ: [ukhg] = (PC – PB)AB; Rezultatul net este dat de: W=

1 ( PBt − PC )2 (C0ξ − Q0 β ) 2

1 ( PBt − PC )2 (C0ξ − Q0 β ) − ( PC − PB ) AB 2

Pe baza acestei relaţii se poate stabili că: efectele constituirii uniunii vor fi cu atât mai mari (uniunea este cu atât mai avantajoasă), cu cât: - tariful vamal (t) aplicat importurilor anterior constituirii uniunii este mai mare; - importurile (AB) anterioare uniunii sunt mai mici; - elasticităţile ofertei şi cererii sunt mai importante; - diferenţa (PC – PB) este mai mică, deci inferioritatea comparativă a lui C faţă de B este mai mică; În concluzie, analiza pe baza teoriei lui Viner ne permite să precizăm că, o uniune vamală are cu atât mai multe şanse de reuşită cu cât: numărul ţărilor participante este mai mare; taxele vamale eliminate sunt mai ridicate; tariful vamal comun este mai scăzut; grupează economii cu structuri productive concurenţiale, dar potenţial complementare, generând specializări de tip intra-ramură şi organologică. Studiile consacrate de integrare recomandă însă depăşirea analizei statice, tradiţionale, a uniunilor regionale, prin luarea în considerare a economiilor de dimensiune favorizate de lărgirea spaţiului economic şi a efectelor concurenţei asupra progresului tehnic şi a creşterii economice.

48

3.2. Analiza dinamică; concurenţă şi economii de scară
Liberalizarea schimburilor reciproce devine sursă a economiilor de scară dacă dimensiunea minimă pentru asigurarea eficienţei optime a producţiilor este superioară celei pe care ar fi permis-o întinderea pieţei interne. Economiile de scară realizate într-un sector sunt în funcţie de dimensiunea minimă tehnic eficace şi de panta costurilor, înţeleasă drept creştere a costurilor unitare, corespunzătoare unui procent de scădere a producţiei (50% prin convenţie), raportat la dimensiunea optimă40. Creşterea dimensiunii întreprinderilor permite reducerea costurilor, ameliorarea productivităţii şi competitivităţii, lărgirea posibilităţilor de finanţare a cercetării – dezvoltării, devine sursă de creştere economică prin surplusul de export realizabil. Avantajele specifice economiilor de dimensiune se combină într-o piaţă unică cu cele ale concurenţei. La nivel macroeconomic efectele sperate sunt prezentate în figura 1.2. Prin eliminarea barierelor tarifare, liberul schimb stimulează investiţiile, mecanismele concurenţei şi procesul creşterii economice. Rezultatele vor depinde de tipul de specializare existent, capacitatea aparatului productiv de a se adapta cererii, calitatea infrastructurii, situarea geografică (zone de concentrare economică sau de periferie), factorii psihologici şi intelectuali, segmentarea pieţelor, politicile de ajustare, instrumentele de reglare a integrării prin mecanismele pieţei etc.
40

Alain Buzelay, Intégration et desintégration européenes, Economica, Paris, 1996, p.29.

49

Eliminarea barierelor netarifare

Deschiderea pieţelor publice Liberalizarea serviciilor financiare Scăderea costurilor

Eliminarea controalelor de frontieră Efect de ofertă

Dinamizarea investiţiilor

Concurenţă Scăderea preţurilor

Creşterea puterii de cumpărare a venitului intern

Plus de competitivitate

Ameliorarea soldului balanţei externe

Creşterea PIB Reducerea datoriei publice Locuri de muncă

Fig. 1.2. Efectele aşteptate prin constituirea pieţei unice Acolo unde deschiderea pieţelor nu este precedată de o perioadă tranzitorie de convergenţă şi accentuare a interdependenţelor prin fluxuri comerciale şi financiare, mobilitatea factorilor de producţie accentuează specializările existente, inegalităţile structurale şi disparităţile regionale. Liberul schimb pune producătorii în competiţie, investiţiile sunt orientate spre ramuri care asigură cel mai mare randament şi regiunile cele mai dezvoltate. Se înregistrează astfel două procese de concentrare: primul este de concentrare structurală, în industriile “tinere”, promotoare de progres tehnic pentru care se manifestă cerere ridicată, industrii cu puternice efecte de antrenare; al doilea este de concentrare regională în favoarea centrelor care atrag îndeosebi firmele mari cu putere concurenţială ridicată. Regiunile periferice vor fi în general populate cu industrii vechi, ramuri de transformare primară, dezvoltându-se mai ales firme de mici dimensiuni. Zonele active vor “creşte”, cele regresive (sau stagnante) vor scade, cu o accentuare a disparităţilor, mai ales în perioade de recesiune economică.

50

condiţiile sociale şi nivelul de viaţă. Uniunea Europeană se află în prezent într-un dublu proces: de accentuare a integrării şi de extindere. presiunea concurenţială obligă firmele la alinierea la preţurile din ţările sau regiunile cu inflaţie scăzută sau cu productivitate ridicată. concretizate în politici monetare restrictive şi reducerea cheltuielilor publice. ci doar prin creşterea preţurilor şi atrag costuri ridicate de susţinere a dezvoltării regiunilor defavorizate. prin raportare la cele dezvoltate. limitează posibilităţile de protecţie socială. Procesul este numit “dumping social” şi generează patru efecte destabilizatoare asupra integrării: afectează libera concurenţă. pe de o parte. măreşte deficitele şi atrage costuri sociale constând în şomaj. Prezenţa disparităţilor sociale stimulează exploatarea lor de către economiile slab competitive prin raporturi salariale.Disparităţile regionale atrag cel puţin trei consecinţe majore: întârzie sau chiar frânează creşterea economică. organizarea prin piaţă ar trebui să fie însoţită de o integrare pozitivă prin armonizare pe bază de reguli şi politici comune care să ajusteze în permanenţă dezechilibrele şi să permită un proces de creştere susţinută fără riscuri de dezintegrare. nu pot fi acoperite printr-un spor de productivitate. impun ca într-un proces de integrare să participe economii concurenţiale cu nivele de dezvoltare similare sau. din mecanismul propriu-zis al integrării prin piaţă. prin crearea unei false competitivităţi. deplasarea forţei de muncă spre zonele dezvoltate. omogen. La nivel macroeconomic. cu un nivel de viaţă ridicat în toate zonele. conduce dincolo de un anumit prag la delocalizări ale producţiei. deplasarea capitalurilor determină costuri sociale prin şomaj în regiunile defavorizate şi creează locuri de muncă în cele dezvoltate. scade veniturile bugetului de stat. În acelaşi timp. Mobilitatea factorilor de producţie are un efect similar. alinierea la ţările cele mai puţin inflaţioniste obligă partenerii la adoptarea de programe deflaţioniste. Reajustările vor conduce astfel la specializări de tip intra-ramură şi organologică. Declinul rezultând de aici accentuează disparităţile şi afectează consensul în favoarea integrării. Această ajustare încetineşte ritmul creşterii economice. condiţii de muncă şi norme de protecţie inferioare celor permise de nivelul productivităţii. constituie factor de inflaţie în măsura în care revendicările salariale în regiunile mai slab dezvoltate. formând legături de solidaritate economico-socială pe baza cărora să se poată construi un spaţiu unitar. Constrângerile participării la spaţiul euro sau la zona de stabilitate monetară (pentru ţările ce nu participă la uniunea europeană) şi impactul pieţei interne în 51 . trecerea printr-o fază anterioară de convergenţă structurală. Toate aceste efecte negative rezultate. pe de altă parte. La nivel microeconomic. favorizează munca la negru şi exercită presiuni asupra avantajelor sociale deja dobândite în ţările mai dezvoltate. Aici se adaugă şi surplusul de ofertă de forţă de muncă prin emigrare care presează asupra nivelului salariilor în sensul scăderii acestora. costul socio-economic în termeni de şomaj şi depreciere a puterii de cumpărare poate deveni excesiv. mai înainte chiar ca restructurările şi progresele aşteptate să permită reducerea costurilor. cel puţin. Într-un spaţiu economic insuficient integrat în care subzistă diferenţe între tratamentele fiscale. din disparităţile iniţiale şi. Dacă ajustările apasă prea mult asupra masei salariale. Întreprinderile mai puţin competitive sunt constrânse să-şi reducă investiţiile din cauza posibilităţilor scăzute de autofinanţare.

plus România şi Bulgaria). cu importante riscuri de dezintegrare prin disfuncţionalitate. în timp ce Spania reprezenta 14 % din populaţia UE-9 şi 8% din PIB. cele mai mari ţări din cele două grupe. Într-o Europă cu 27 de ţări membre (actualele ţări membre. Prin comparaţie faţă de extinderea spre sud. trafic? Care sunt condiţiile pentru ca o uniune vamală să fie net avantajoasă? Ce avantaje rezultă din creşterea dimensiunii pieţei (avantajele economiei de scară)? Care sunt efectele liberului schimb într-un spaţiu concurenţial de mari dimensiuni? Ce înţelegeţi prin procese de concentrare sectorială şi regională? Care sunt cauzele şi efectele disparităţilor regionale într-un proces de integrare? Unitatea de studiu 4 Timpul de lucru necesar este de 2 ore. Comparând Polonia şi Spania. populaţia va creşte cu 28% din Europa celor 15 (UE15). 7). 8. Ce presupune din punct de vedere economic integrarea regională? 3. Care sunt argumentele politice si economice în favoarea integrării? 2. populaţia Greciei. rezultă efecte nete de creare de 5. 41 52 .condiţiile aderării unui număr mare de ţări cu niveluri scăzute de dezvoltare41 vor accentua disparităţile. 6. Spaniei şi Portugaliei reprezenta în 1980 22% din UE-9 şi 10% din PIB (14% la paritatea puterilor de cumpărare). 9. oferind flexibilitate atât cu privire la capacitatea integrării cât şi la limitele economice şi geografice ale restructurării şi solidarităţii financiare. În ce condiţii. cât şi a politicilor majore ale Uniunii Europene. Întrebări şi exerciţii pentru verificare şi aprofundare 1. Acordurile de asociere cu ţările est-europene au asigurat o perioadă tranzitorie de adaptare a economiilor la exigenţele participării la un spaţiu concurenţial de mari dimensiuni care să diminueze costurile economico-sociale ale integrării şi să nu exercite presiuni dezintegratoare asupra Uniunii Europene. printr-un proces de integrare. Soluţia geometriei variabile pare a veni în sprijinul ambelor direcţii. 7. în timp ce PIB-ul va creşte doar cu 5% (11% la paritatea puterilor de cumpărare). Disparităţile în termeni de PIB pe locuitor vor trece de la 1:5 pentru UE-15 la 1:7 pentru UE-27. Polonia reprezintă 10% din populaţia UE-15 şi 2% din PIB. dacă această va reuşi să depăşească până la urmă principalele forţe ce acţionează în sens dezintegrator (a se vedea cap. Ce înţelegeţi prin creare şi deturnare de trafic? 4. modelul de extindere aplicat poate veni în sprijinul perspectivelor de unificare politică a Uniunii. Corelat cu aplicarea derogărilor temporare şi a perioadelor de tranziţie. pe fondul unor reforme atât a sistemului instituţional.

4. nivelul cercetării-dezvoltării. nivelul activităţii. de fapt. prezentând disparităţi regionale şi structurale importante. costurile salariale etc. Prin Actul Unic. din noile teorii ale creşterii şi din teoria uniunilor vamale elaborate de Viner în 1950. ea a devenit un obiectiv strict în contextul eforturilor de instituire a monedei unice. Iniţial. Convergenţa variabilelor nominale o presupune însă pe cea a variabilelor care o determină şi care ţin de condiţiile ofertei: structurile productive. Argumentarea teoretică a convergenţei ca principiu al integrării rezultă din abordările clasice şi neoclasice privind liberul schimb. rata de creştere a masei monetare. reprezintă un proces de convergenţă. Spre exemplu. Numită convergenţă nominală. Convergenţă şi coeziune în procesul integrării europene Apropierea nivelurilor de dezvoltare a diferitelor ţări.4. datoria publică. ca o condiţie a menţinerii sistemelor integratoare (sau în integrare). convergenţa economiilor a fost limitată la cea a variabilelor monetare: nivelul preţurilor. într-un context de integrare a unor ţări cu niveluri diefrite de dezvoltare. Ele pun în evidenţă profitabilitatea integrării regionale în cazul în care ţările partenere au nivele de dezvoltare comparabile şi structuri productive concurenţiale care să genereze prin restructurarea declanşată de liberul schimb complementarităţi de tip intraramură şi organologică. se accentuează diferenţele de dezvoltare şi unitatea sistemului este pusă în discuţie. rata dobânzii. infrastructura. Trecerea de la principiul convergenţei la cel al coeziunii (concepte deseori 53 . amplificate pe măsura aprofundării şi extinderilor sucesive. scade competitivitatea. statele membre au reţinut ca o condiţie esenţială asigurarea omogenităţii economico-sociale prin reducerea diferenţelor ce le caracterizează. echilibrarea şi promovarea unei “dezvoltări armonioase”. în special asupra structurilor productive şi a nivelurilor de viaţă. aproprierea preţurilor în ţările mai puţin dezvoltate de preţurile celor mai performante economii riscă să antreneze o reducere a capacităţii lor investiţionale prin diminuarea profiturilor. cursul de schimb. obiectivul convergenţei s-a extins asupra variabilelor reale. deficitul bugetar. într-o spirală dezintegratoare în care căutarea convergenţei nominale provoacă disparităţi reale făcând imposibilă menţinerea pe termen lung a coeziunii nominale.1. Convergenţă. În consecinţă. coeziune şi subsidiaritate – principii ale integrării regionale Chiar din primele momente ale integrării vest-europene. Integrarea europeană. volumul investiţiilor. el a cedat locul obiectivului mai larg de coeziune economico-socială. proces de integrare pozitivă Integrarea pozitivă presupune cel intervenţie în direcţia coordonării şi armonizării politicilor economice în scopul ameliorării funcţionării pieţei. Conceptul desemnează acel nivel de convergenţă reală între economiile şi regiunile unui sistem aflat în proces de integrare care asigură funcţionarea optimă. O serie largă de mecanisme şi instrumente au fost aplicate de europeni pentru a permite atingerea obiectivelor tratelor. Se intră. productivitatea muncii.

în pofida eforturilor depuse. coordonarea politicilor macroeconomice). prin acţiunile de sprijin ale Băncii Europene de Investiţii şi prin politici care se adresează altor domenii dar care au impact şi asupra coeziunii (politica de dezvoltare a infrastructurii. Eterogenitatea economică. coerente. socială. L’Harmattan. Formula Europei cu geometrie variabilă este considerată un compromis temporar între imposibilitatea practică de participare a tuturor ţărilor la moneda unică şi preocuparea de a asigura un minim de coerenţă care să permită menţinerea construcţiei europene în condiţiile accentuării disparităţilor prin extindere. coerenţa acţiunilor Pierre Maillet. de susţinere a procesului de convergenţă reală. politica agricolă comună. o parte a specialiştilor în integrare care optează pentru unificarea politică de tip federativ sunt de părere că soluţii de tipul Europei cu două viteze. însă. Însă. Coeziunea economico-socială presupune. politica bugetară. coeziunea economico-socială a devenit pentru Uniunea Europeană un principiu determinant. “Du constat de l’héterogénité à l’idée de géometrie variable organisée“. Deşi existentă deja în domeniul industrial. Principalele elemente de diferenţiere care împiedică participarea tuturor ţărilor la aceeaşi etapă de integrare sunt: nivelul de dezvoltare economică şi nivelul unor indicatori macroeconomici care reflectă gradul de convergenţă reală. 42 54 . organizarea instituţională a Uniunii Europene. cât şi între regiuni. “L’Europe à géometrie variable”. p. în principal. Accentuarea nivelului de integrare şi menţinerea disparităţilor structurale au făcut necesară adoptarea unei politici unitare. disparităţile iniţiale s-au accentuat ca efect al liberalizării schimburilor şi al extinderilor succesive. geometria variabilă ca perspectivă de integrare nu este agreată îndeosebi de membrii săraci ai Uniunii Europene. Paris. opţiunile în materie de relaţii externe şi de apărare. Este motivul pentru care Actul Unic a lansat ca prioritate politica de coeziune având ca scop diminuarea discrepanţelor reale între ţările membre şi între regiuni. Locul pe care îl ocupă politica de coeziune în ansamblul eforturilor de integrare europeană este. Mult timp s-a considerat că pentru diminuarea eterogenităţii şi asigurarea stabilităţii în interiorul Comunităţii este suficientă căutarea şi menţinerea convergenţei variabilelor nominale prin armonizarea politicilor susceptibile de a le influenţa.confundate) este rezultatul evoluţiei Comunităţii Europene spre constituirea unei uniuni economice şi monetare. al apărării şi prevăzută de acordul de la Maastricht pentru participarea la moneda unică. Fiecare ţară ar urma să respecte un minim de reguli variind între o zonă de liber schimb şi uniunea monetară42. 1994. al liberei circulaţii a persoanelor. instituţională şi politică a însemnat în procesul de integrare europeană o provocare continuă. politicile sociale. în primul rând. Acţiunea lor este completată prin Fondul de Coeziune. a limitării disparităţilor existente. În tratatul de la Roma se stipula necesitatea armonizării. Ed.19. acceptarea politică şi economică a monedei unice. De asemenea. În prezent. Cel mai ridicat risc de dezintegrare dintre diferenţele menţionate îl reprezintă disparităţile structurale regionale. o condiţie esenţială a realizării monedei unice şi a extinderii. atât între economiile naţionale. Principalul instrument utilizat este sistemul fondurilor structurale. consecinţa refuzului Europei cu geometrie variabilă. a nucleului dur sau cu geometrie variabilă prezintă riscuri de dezintegrare atât din punct de vedere economic cât şi politic. special constituit prin Tratatul de la Maastricht. a Europei cercurilor concentrice. în Pierre Maillet şi Daio Velo.

administraţiile locale şi Comunitate. comunitare. Despre principiul subsidiarităţii Uniunea Europeană se construieşte politic pe principiile organizării federative. Intégration et désintegration européennes. o astfel de coerenta a fost asigurata prin aplicarea principiului subsidiarităţii. Paris.fiecare autoritate este responsabilă cu apărarea interesului general. p. Integrarea europeană a oferit chiar de la început un câmp larg de acţiune acestui principiu. Fiecărui nivel a trebuit să i se atribuie doar competenţele pe care le poate îndeplini ţinând cont de două exigenţe: . o serie întreagă de aspecte ale politicii agricole. Nu este vorba doar de o bună articulare.locale.43 Orice om este de la naştere şi prin natură chemat să-şi guverneze propria persoană. menţinerea solidarităţii şi coeziunii economice şi sociale a ansamblului. Subsidiaritatea este orizontală – atunci când trasează o linie de demarcaţie între puterea publică şi societatea civilă – şi verticală. Principiul conform căruia competenţele se deleagă la un nivel superior numai dacă pot avea o eficacitate sporită este principiul de subsidiaritate. Una dintre problemele principale pe care au fost europenii nevoiţi să o rezolve a fost cea a împărţirii competenţelor la diferite niveluri (individ. posibil de aplicat ca urmare a definirii şi acceptării unui “bine comun” european. când la fiecare nivel ierarhic sunt plasate deciziile care pot fi luate cu cea mai mare eficienţă. stat. ale politicii comerciale sau ale concurenţei ţin de 43 Alain Buzelay. 55 .raportate la condiţiile concrete în care s-au integrat ţările participante . . principiul subsidiarităţii a fost folosit pentru prima dată în Tratatul CECO (art. Acesta are la bază fundamente etice provenind din filozofia politică. ea intervine doar acolo unde poate fi mai eficace decât nivelurile inferioare. Acceptarea ideii de bine comun care prevalează se sprijină în Europa în primul rând pe certitudinea unei identităţi culturale comune mai importantă decât interesele naţionale conflictuale. regiuni. 5). regionale. obiectivele propuse prin tratatul CEE . În prezent. Ulterior. conştiinţa şi sentimentul apartenenţei la un spaţiu comun de valori a constituit însă premisa esenţială a construcţiei europene. guvernele ţărilor membre.. 1996. principiul este plasarea pe nivelul cel mai apropiat posibil de indivizi atâta timp cât nu se impune transferul la eşalonul superior. ale politicii transporturilor. ci mai ales de optimizarea repartizării deciziilor la cele mai potrivite nivele. instituţii supranaţionale). Orice autoritate externă trebuie să rămână subsidiară.63. a unui ansamblu de interese apreciate ca fiind mai importante decât cele ale naţiunilor. Naţiunile europene au acceptat să participe la constituirea unei structuri supranaţionale pentru a-şi putea rezolva probleme imposibil de rezolvat separat.au determinat transferuri tot mai numeroase spre instituţiile comunitare. cu referire la atribuţiile Înaltei Autorităţi .ca prim organism cu funcţii supranaţionale din istoria construcţiei europene. În dreptul european. adică să nu acţioneze decât pentru a întări autoritatea pe care o exercită fiecare individ asupra lui însuşi. Economica. cât şi cel general.autoritatea şi îndeosebi statul nu poate împiedica persoanele sau grupurile sociale să-şi desfăşoare activităţile proprii prin care realizează atât interesul particular. naţionale. Aplicată construcţiei europene. subsidiaritatea a presupus împărţirea deciziilor între cetăţenii europeni. Transferurile de competenţe au fost însă minime. In procesul integrării.

reducerea progresivă a puterilor legislative ale parlamentelor naţionale în proporţie de 80% pentru a le transfera organismelor comunitare. 56 . se diminuează spaţiul de intervenţie al puterii publice. regional şi local). fie prin ineficienţa mijloacelor. şi se ierarhizează competenţele pe patru niveluri (comunitar. printre altele. echivalând cu transformarea administraţiei publice româneşti. asocierea principiului subsidiarităţii la ideea federală . Dar. adică acolo unde naţiunile nu-şi pot asuma întreaga responsabilitate a politicii pe care o adoptă. repartizarea competenţelor se va realiza după criteriul insuficienţei/eficacităţii care va fixa limitele autonomiei pe diversele paliere interne. Participarea la EURO presupune. se vor dezvolta competenţele la nivel regional şi la nivel local. ducând implicit şi la o pierdere de identitate. se va face: . a libertăţilor individului.în caz de externalităţi.competenţa exclusivă a Comisiei. Cu toate acestea.pe care europenii au refuzat-o mult timp şi de care mulţi încă nu sunt convinşi că ar reprezenta o soluţie viabilă pentru Europa de mâine . Principiul de subsidiaritate presupune tocmai conferirea unei autonomii sporite indivizilor. grupurilor şi nivelurilor de decizie publică cât mai apropiate de individ. Integrarea europeană se construieşte administrativ pe un dublu proces: diminuare şi ierarhizare/recunoaştere mutuală . Ce rol rămâne atunci administraţiei publice interne pe diversele paliere pe care se plasează? Va fi suficient oare ca specialiştii să dispună de un minim de informaţii şi competenţe care să-i facă suficient de capabili pentru a înţelege şi aplica textele comunitare? Desigur că nu. a rolului statului naţional. În cadru intern. fie ea naţională. şi prin acest exces de transferuri supranaţionale care ar antrena un deficit democratic şi o limitare a dreptului de iniţiativă. Va mai rămâne loc pentru autonomie. îndeosebi a celei locale. fie din lipsă de mijloace. În domeniile care nu ţin de competenţa sa exclusivă. aplicarea subsidiarităţii presupune acceptarea unui interes general european concretizat în finalităţi comune. în actor pasiv al aplicării politicilor europene. conform regulii proximităţii. decât dacă şi în măsura în care obiectivele nu pot fi realizate într-o măsură suficientă de către statele membre şi pot să fie mai bine realizate la nivel comunitar. În fiecare domeniu distinct. după spusele specialiştilor europeni. mijlocele concrete de realizare vor ţine evident de acele niveluri de decizie care vor optimiza rezultatele. 3B se stipulează: “ Comunitatea acţionează în limitele competenţelor care îi sunt conferite şi a obiectivelor care îi sunt date prin prezentul tratat. cu respectarea regulii apropierii cât mai mult posibil de individ. conform principiului subsidiaritătii şi cu respectarea regului recunoaşterii mutuale care a înlocuit prin Tratatul de la Maastricht regula armonizării.a făcut ca subsidiaritatea să fie inclusă explicit abia în Tratatul de la Maastricht. fie locală? Confederaliştii critică opţiunea federală a Tratatului de la Maastricht.în caz de insuficienţă (ineficienţă). un rol esenţial revenind administraţiei locale. naţional. libertate de decizie şi iniţiativă la nivelul administraţiei interne.” Limitele autonomiei în condiţiile aplicării subsidiarităţii Întrebarea care se pune este dacă aplicarea subsidiarităţii în condiţiile participării la UE nu presupune cumva o concentrare a puterii de decizie la nivelul instituţiilor comunitare. Comunitatea nu intervine. Transferul de competenţe spre instanţele comunitare. conform principiului subsidiarităţii. Concret. . ca urmare a transmiterii efectelor dincolo de spaţiul naţional. În art. concomitent cu spaţiul de manevră al administraţiei naţionale.

în caz de concurenţă excesivă. Le principe de subsidiarité.. În baza principiului de subsidiaritate.114. naţional.Delsol. Comisia funcţionează prin 29 de direcţii generale si noua servicii: agricultura. local). . rezoluţiile şi recomandările. Sistemul instituţiilor comunitare Funcţionarea ansamblului comunitar a făcut necesară crearea unor instituţii şi adoptarea de reguli care să asigure echilibrul între interesele ţărilor membre şi atingerea obiectivelor propuse. în baza subsidiarităţii. prin cele trei funcţii pe care şi le asumă: de iniţiativă legislativă. 1993. 2. cu rol de informare asupra poziţiei instituţiilor în anumite probleme de interes comunitar. . Regiunea a devenit în UE unitatea de bază a procesului de integrare şi nivelul regional câştigă tot mai mult din competenţele necesare implementării politicilor europene în ţările membre. regional. .deciziile. cuprinzând măsuri obligatorii pentru subiecţi strict desemnaţi: unul sau mai multe state. 4. Specific este şi faptul că deciziile pe planul naţional vor presupune recunoaştere mutuală iar la nivel regional se vor dezvolta reţelele euroregionale care vor impune noi competenţe. asigurând astfel coordonarea şi armonizarea legislaţiilor naţionale. Se adaugă tratatele şi toate acordurile internaţionale.directivele. sistemului instituţional comunitar i-au fost delegate prerogative naţionale în domenii care acoperă ca sferă de influenţă mai mult decât spaţiile naţionale.44 În consecinţă. Principalele elemente care formează astăzi dreptul comunitar sunt: . Instituţiile comunitare care asigură funcţionalitatea Uniunii sunt: 1. se transcriu în legislaţia internă într-un anumit termen. întreprinderi etc. A rezultat astfel un drept derivat numit "acquis" comunitar. concurenta. Presses Universitaires de France. compusă din 25 de membri numiţi pentru 5 ani de către Consiliul de Miniştri (câte unul pentru fiecare dintre ţările membre). va rezulta o redefinire a competenţelor într-o structură ierarhică cu niveluri multiple (supranaţional.reglementările (regulamentele). Paris. de execuţie (pune în aplicare deciziile Consiliului) şi de supraveghere şi control asupra aplicării dreptului comunitar. obligatoriu atât pentru actualii membri cât şi pentru ţările care solicită aderarea. . care pune în pericol realizarea obiectivelor comunitare. economie Chantal Millon . fiind nevoie astfel de interpunerea unui arbitru. care stabilesc doar obiective. lăsând statelor membre libertatea de a alege modul concret de realizare şi mijloacele necesare. aplicabile direct în toate ţările membre din momentul adoptării fără a mai fi nevoie de transpunerea lor în dreptul naţional. p. 44 57 ..în situaţii limită (care generează insuficienţe temporare). Locul ocupat de Comisie în sistemul instituţional este central. printrun proces complex de centralizare/descentralizare. Tipic însă construcţiei europene este dezvoltarea structurilor administrative regionale.în cazurile în care ar permite structurilor de proximitate să-şi dezvolte autonomia. Comisia europeană.avizele. .

votul majoritatii calificate trebuie sa reprezinte 62% din populatia UE. extindere. Din totalul de 345 de voturi (29 Germania. 27 Spania si Polonia. 18 Austria.numitele domenii “constituţionale” (aderarea de noi membri. câte 24 Grecia. În acest scop. mediu. piata interna. Cehia. Treptat. dezvoltare. Minoritatea de blocaj este stabilita la 114 voturi.procedura de codecizie. Lituania. fiscalitate si uniune vamala. câte 14 Danemarca. Austria. Danemarca. Parlamentul european este ales pentru 5 ani prin sufragiu universal (după 1979) şi cuprinde 732 de deputaţi (99 Germania. în baza unei propuneri legislative a Comisiei. majoritate simplă sau majoritate calificată. 9 Letonia. politică socială. prin rotaţie. Tratatul de la Amsterdam extinde câmpul de aplicabilitate al votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului la noi domenii. Conform articolului 202 al tratatului consolidat al CE. majoritatea calificata se obtine cu 232 de voturi daca propuenrea vine de la Comisie. Finlanda. Fiecare ţară membră exercită preşedenţia. la convocarea Preşedintelui. rolul legislativ al Parlamentului a fost întărit. Slovacia şi Finlanda. Romania a primit 35 de locuri si Bulgaria 18. Deciziile se iau în baza votului majoritar. Consiliul dispune de putere legislativă pe care o exercită împreună cu Parlamentul. 54 Spania si Polonia. Rezultat al încercărilor de diminuare a deficitului democratic de care este acuzat 58 . constând în avizul Parlamentului înainta de adoptarea de către Consiliu. Unigaria şi Portugalia. . Estonia. pescuit. încercând o eficientizare a activităţii acestuia. 12 Grecia.procedura de consultare. Cehia. sanatate si protectia consumatorilor. cooperae. funcţiile sunt exercitate alături de Consiliu prin patru proceduri: . asistat de grupuri de lucru formate din funcţionari ai ministerelor de resort. educatie si cultura. Italia. numărul reprezentanţilor fiecărei ţări este legat de ponderea populaţiei în total Uniune. 6 Estonia . 13 Olanda. modificarea tratatelor) şi pentru unele domenii apreciate ca sensibile. Consiliul se întruneşte periodic la Bruxelles sau la Luxemburg. in alte cazuri fiind nevoie ca cele 232 de voturi sa exprime 2/3 din numarul statelor membre. Franta. 14 Romania. în aşa fel încât. Belgia. cercetare. Parlamentului european i-au fost conferite trei funcţii: consultativă. timp de şase luni. 2. discriminări naţionale. Cipru. în baza Actului unic şi a Tratatului de la Maastricht. Slovenia. cercetare. armonizarea legislaţiilor naţionale. mediu. Italia şi Marea Britanie. reuneşte miniştrii celor 25 (în funcţie de ordinea de zi) şi decide. 27 Olanda. Iniţial. transporturi. energie. 10 Suedia. 14 Irlanda şi Litauania. prin care Parlamentul este autorizat să aducă amendamente unui proiect de lege. relatii externe. munca si afaceri sociale. de tipul fiscalităţii. Consiliul asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre. Ungaria. Consiliul de Miniştri este principala instituţie de decizie a Uniunii. Irlanda. de putere bugetară şi ratifică acordurile internaţionale negociate de Comisie. comert. . politica regionala.procedura de cooperare. prin unanimitate. Maria Britanie. politică şi bugetară. Unanimitatea se menţine doar pentru aşa .si finante.. 4 Letonia. 5 Malta). Deciziile Consiliului sunt pregătite de Comitetul reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (COREPER). 19 Suedia. societati. s-au conturat două funcţii: legislativă şi bugetară. 3 Malta). Luxemburg. se aplică în cazul legislaţiei cu privire la fondurile structurale. care împarte puterea de decizie între Parlament şi Consiliu. Portugalia. JAI. 7 Slovacia. Belgia. 3. în prezent. după caz. societatea informationala. Cipru si 6 Luxemburg. In plus. câte 78 Franţa. Bulgaria. 7 Slovenia.

Parlamentul are dreptul să aprobe sau să respingă actul legislativ. Cu excepţia câtorva capitole privind Uniunea Economică şi Monetară. ca organ consultativ al Consiliului şi Comisiei. . extrem de greoaie. Curtea de Justiţie. piaţa internă. Tratatul de la Amsterdam a înlocuit procedura de cooperare. Curtea este formată din 25 judecători şi 6 avocaţi generali. Prin hotărârile luate şi prin interpretările asupra tratatelor. aplicată deciziilor privind acordurile internaţionale. transparenţă şi reprezentativitate. fiecare ţară pentru 6 luni). . Consiliul se întruneşte cel puţin de două ori pe an într-un oraş al ţării care exercită preşedenţia (prin rotaţie. sistemul instituţional comunitar cuprinde şi o serie de alte instituţii complementare. Comitetul este consultat de către Consiliu sau Comisie pentru avizare. în scopul simplificării procedurilor legislative şi asigurării unui plus de coerenţă. dar poate emite avize şi din proprie iniţiativă. rolul esenţial al acestuia fiind cel de pregătire a sistemului instituţional 59 .Comitetul economic şi social. accesul la activităţi nesalariale. exercitând rolul de control al legalităţii încasărilor şi cheltuielilor bugetare. numiţi de Consiliula propunerea statelor respective pentru 4 ani. constituită prin tratatul de la Bruxelles din iulie 1975.Comitetul regiunilor. este format din 317 de membri “reprezentanţi ai diferitelor categorii ale vieţii economice şi sociale”. 4. creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene. procedura presupune adoptarea de texte comune. desemnând-o a-V-a instituţie comunitară. Pentru a întări rolul legislativ şi de control al Parlamentului. tratatul prevede de asemenea şi extinderea procedurii de aviz conform. . Tratatul de la Maastricht conferă Curţii de Conturi o importanţă sporită. protecţia consumatorilor. educaţie. recunoaşterea mutuală a diplomelor.Consiliul european. Alături de cele patru instituţii de bază. reţele transeuropene. Curtea exercită dreptul european în ansamblul Uniunii. Ultima reformă este realizată prin Tratatul de la Nice. dar nu-i poate aduce amendamente. sănătate publică. asigură “respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor”. desemnaţi cu acordul tuturor ţărilor membre pentru o perioadă de 6 ani. Cele mai importante sunt: . este format din 317 de reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale. ai Consiliului şi ai Comisiei) şi în condiţii de drept de veto al Parlamentului. organizarea fondurilor structurale. cultură. Sistemul instituţional a fost supus unor etape succesive de modificări pentru a-i da un plus de eficienţă.sistemul instituţional comunitar. prin intermediul unui comitet de conciliere (reprezentanţi ai Parlamentului. cu rolul “de a da Uniunii impulsurile necesare dezvoltării şi de a defini în acest scop orientările politice generale”. Banca Centrală Europeană. precum şi de asistenţă a Parlamentului şi Consiliului de Miniştri în îndeplinirea funcţiei de control politic al executării bugetului. cu procedura de codecizie. creşterea rolului bugetar al acestuia şi acordarea dreptului de intervenţie în desemnarea membrilor şi preşedintelui Comisiei.procedura de aviz conform. se aplică în domeniile: libera circulaţie a lucrătorilor. se compune din 25 membri aleşi în unanimitate pentru 6 ani de către Consiliul de Miniştri după aprobarea Parlamentului. . Hotărârile Curţii sunt luate cu majoritate de voturi şi sunt aplicabile imediat. ca urmare a recunoaşterii concepţiei regionale asupra integrării în Europa. Membrii sunt desemnaţi de către Consiliu pentru o perioadă de patru ani şi sunt grupaţi pe secţiuni specializate. garantând uniformitatea şi aplicarea armonizată a acquisului comunitar în toate ţările membre.Curtea de Conturi. libertatea de stabilire. ultima dintre cele patru instituţii comunitare fundamentale.

Categoriile de competenţe in UE competente exclusive: doar Uniunea poate legifera si adopata acte juridice. Tabloul de mai jos sintetizează elementele definitorii ale sistemului instituţional propus de Convenţia cu privire la viitorul Uniunii Europene prin proiectul de Constituţie. însă. Cu siguranţă. mai putin conservarea resurselor biologice marine. statele işi exercită competenţele în măsura în care Uniunea nu le exercită sau decide să cedeze dreptul său de a le exercita. 9. DOMENIILE DE COMPETENTE IMPARTITE: 1. . 6. 3. . acestea sunt obligatorii pentru statele membre. 6. 5. 3. actiuni comune de securitate in domeniul sanatatii publice. DOMENIILE DE COMPETENTA EXCLUSIVA: 1. energie. 8. conservarea resurselor biologice ale mării. cooperare pentru dezvoltare si ajutor umanitar. 5. în cadrul politicii comune a pescuitului. 2. . incheierea acordurilor internaţionale. mediu. reprezintă cel mai important moment în evoluţia instituţiilor UE. SISTEMUL INSTITUTIONAL SI DE DECIZIE POLITICA AL UNIUNII EUROPENE. 4.adoptarea de măsuri pentru sprijinirea. sociala si teritoriala.definirea şi aplicarea unei politici externe şi de securitate comună. 10. 4. 2. politica sociala. CONFORM PROIECTULUI DE CONSTITUTIE. dezvoltare tehnologica. 12. spatiu de libertate. proiectul de Constituţie (iunie 2003). 11. inclusiv definirea progresivă a unei politici comune de apărare. extinderea votului cu majoritate calificată. . creşterea rolului legislativ al Parlamentului. protectia consumatorilor. transport si retele transeuropene. necesar acesteia sa-si exercite competentele pe plan intern. spatiu. uniunea vamala. piaţă internă. necesare funcţionării pieţei interne.comunitar pentru extindere. Principalele prevederi privesc: repartizarea numărului de locuri şi de voturi în instituţii şi organisme. politica comerciala comuna. supus dezbaterilor Conferinţei interguvernamentale debutată la 4 octombrie 2003.promovarea si asigurarea coordonarii politicilor economice şi de ocupare ale statelor membre. - 60 . securitate si justitie. stabilirea regulilor concurentei.competente imparţite: Uniunea si statele membre legifereaza si adopta acte juridice obligatorii. IUNIE 2003-10-11 I. agricultura si pescuit. 7. daca acordul este prevazut intr-un act legislativ al UE. politica monetara comuna in statele euro. cercetare. coordonarea sau completarea acţiunilor statelor membre. coeziune economica.

nu are functie legislativa. cultura. functia de control politic si consultativ. toate aspectele privind politica externa si de securitate comuna. abtinandu-se de la actiuni contrare intereselor Uniunii sau ducand la diminuarea efecacitatii actiunilor acesteia. in vederea coordonarii acestora. cu majoritate calificata. nu participa la vot). COORDONARE SAU DE COMPLETARE in domeniile: 1. Presedintele este ales de Consiliul european. se pronunta prin consens. are un numar maxim de 736 membri. alege Presedintele Comisiei. si. Consiliul de ministri: exercita. impreuna cu Consiliul de Ministri. reprezentativitatea se asigura in baza principiului degresivitatii proportionale. si. functiile legislativa. functiile legislativa. este ales prin sufragiu universal direct. II. 2. dispozitii specifice pentru tarile euro. bugetara. tineret si sport. functiile de definire a politicilor si de coordonare.COORDONAREA POLITICILOR ECONOMICE SI DE OCUPARE 1. 4. bugetara. pe o perioada de doi ani si jumatate. - - 61 . in cazurile in care Constitutia nu dispune altfel. ACTIUNI DE SPRIJIN. separat. 5. cu un prag minim de 4 persoane 2. Presedintele Consiliului si Presedintele Comisiei (acestia din urma. masuri de coordonare a politicilor sociale. POLITICA EXTERNA SI DE SECURITATE COMUNA 1. prin linii directoare. 3. impreuna cu Parlamentul. protectie civila. 3. educatie. statele membre sprijina fara rezerva actiunile Uniunii. pentru 5 ani. fara a prejudicia competentele ministrului afacerilor externe. separat. industrie. formare profesionala. Parlamentul european: exercita. este format din sefii de state si de guverne ai tarilor membre. el reprezinta Uniunea in plan extern in domeniul politicii externe si de securitate comuna. ministrul Afacerilor Externe al Uniunii participa la lucrari. adoptarea de directii. 3. SISTEMUL INSTITUTIONAL AL UE 1. orientari pentru politicile economice ale statelor membre. 2. inclusiv definirea unei politici de aparare comuna. 2. Consiliul european: da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si defineste orientarile si si prioritatile politice generale. protectia si ameliorarea sanatatii. este compus dintr-un reprezentant la nivel ministerial numit de tarile membre pentru fiecare dintre formatiunile Consiliului.

Consiliul afacerilor externe. majoritatea calificata trebuie sa reuneasca votul majoritatii statelor membre reprezentând cel putin 3/5 din populatia Uniuni. persoanele desemnate ca membri ai Colegiului. urmareste aplicarea dispozitiilor Constitutiei si a dispozitiilor adoptate la nivelul instititiilor Uniunii. el este unul din Vice-presedintii Comisiei. majoritatea calificata se obţine prin votul a 2/3 din tarile membre. cu majoritate de voturi. are rol de coordonare. este prezidat de ministrul afacerilor externe al Uniunii. Presedintia Consiliului. mai putin in cazurile unde Constitutia prevede altfel. Ministrul afacerilor externe este numit de Consiliul european. 4. la propunerea Consiliului european adoptata cu majoritate calificata.Presedintele). executie si gestiune. cu exceptia politicii externe si de securitate comuna si a altor cazuri prevazute de Constitutie. formatiunile Consiliului sunt: Consiliul legislativ si al afacerilor generale. Consiliul pregateste reuniunile Consiliul european). Presedintele Comisiei este ales de catre Parlamentul european. in acord cu Presedintele Comisiei. Consiliul afacerilor externe elaboreaza politicile externe ale Uniunii. prin rotatie. este responsabila in fata Parlamentului. atunci când Consiliul european si Consiliul de Ministri nu decid pe baza unei propuneri a Comisiei şi nici la iniţiativa Ministrului Afacerilor externe. 13 comisari selectati in baza unui sistem de rotatie egala intre statele membre si câte un Comisar fara drept de vot pentru fiecare din celelalte tari. executa bugetul si gestioneaza programe. Consiuliul de Ministri delibereaza si se pronunta impreuna cu Parlamentul asupra legilor europene si a legilor cadru. asigura reprezentarea externa a Uniunii. cu exceptia celei a afacerilor externe. in baza liniilor strategice definite de Consiliul european si asigura coerenta actiunilor Uniunii. este formata dintr-un Colegiu compus din Presedintele Comisiei. Presedintele. supravegheaza aplicarea dreptului Uniunii. sub controlul Curtii de justitie. acesta poate adopta o motiune de cenzura si Comisia demisioneaza in bloc. cu majoritate calificata. alte formatiuni decise de Consiliul european. Comisia europeana: promoveaza interesul general european si ia initiative legislative in acest scop. pe o perioada egala de cel putin 1 an. ia initiative de programare anuala si plurianuala in vederea dezvoltarii de acorduri interinstitutionale. reprezintând cel putin 3/5 din populatia Uniunii.- - - - se decide cu majoritate calificata. Presedintele Comisiei desemneaza cei 13 Comisari alegând câte o persoana din fiecare grupa de câte 3 (ambele sexe reprezentate) propusa de 13 state membre prin rotatie. reprezentarea statelor se asigura prin reprezentanti la nivelul ministerial corespunzator ordinii de zi) si al afacerilor generale (cand actioneaza in aceasta calitate. ministrul afacerilor externe si Comisarii fara drept de vot sunt supusi colectiv aprobarii - - 62 . se asigura de reprezentantii statelor membre in Consiliu. coerenta lucrarilor Consiliului este asigurata de catre Consiliul legislativ (in aceasta calitate. ministrul afacerilor externe al Uniunii (Vice .

cu rol consultativ. Legile şi legile cadru europene sunt adoptate. împreună cu băncile centrale naţionale. ALTE INSTITUTII SI ORGANISME Banca centrala europeana. IV. profesional şi cultural. 3. Legea europeană – act legislativ de orientare/valoare generală. susţinerea politicilor economice ale Uniunii. asistă Parlamentul. 5. mandatul e de 5 ani. Tribunalul ets eformat din cel putin 1 judecator pentru fiecare stat membru. Regulamentul (reglementarea) european – act non-legislativ de orientare generală. Obiective: definirea si aplicarea politicii monetare pentru ţările Euro. îndeosebi din domeniile socio-economic. Recomandările şi avizele – fără efect constrângător. fie să lege toate ţările europene cărora i se adresează de un obiectiv ce trebuie atins.Parlamentului. Comitetul regiunilor. lăsând instanţelor naţionale competenţa asupra formei şi mijloacelor de aplicare. asistă Parlamentul. Decizia europeană – act non-legislativ obligatoriu în toate elementele sale. Cele două comitete acţionează în interesul general al Uniunii. pot fi adoptate şi la iniţiativa unui grup al ţărilor 63 . 5. ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII 1. asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea Constitutiei - III. Consiliul de Miniştri şi Comisia. este compus din reprezentanţi ai organizaţiilor patronale. stabilitatea preţurilor. la propunerea Comisiei. poate fie să fie obligatoriu în toate elementele şi aplicabil direct în toate ţările membre. Curtea de Conturi asigură controlul încasărilor şi cheltuielilor Uniunii. de către Parlament şi Consiliul de miniştri. Consiliul de Miniştri şi Comisia. Comitetul economic si social cu rol consultativ. Legea cadru europeană – act legislativ care leagă toate ţările europene cărora i se adresează de un obiectiv ce trebuie atins. lăsând instanţelor naţionale competenţa asupra formei şi mijloacelor de aplicare. este compus din reprezentanţi ai colectivitaţilor locale şi regionale care sunt titulari ai unui mandat electoral în colectivităţile respective sau sunt responsabili politic în faţa unui organism ales. constituie Sistemul European al Bancilor Centrale. 4. Tribunalul de inalta instanta si tribunale specializate. este formată din câte un reprezentant pentru fiecare dintre ţările membre. judecatorii si avocatii generali sunt desemnati si alesi de comun acord de catre tarile guvernele tarilor membre. urmărind aplicarea actelor legislative şi a unor dispoziţii specifice ale Constituţiei. civic. Curtea europeana este formata dintr-un judecator din partea fiecarui stat membru si este asistata de avocati generali. de salariaţi şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile. obligatoriu în toate elementele şi aplicabil direct în toate ţările membre. Curtea de justitie: include din Curtea europeana de justitie. 2.

reprezentând minim 15 ţări şi minim 65% din populaţie. dacă hotărârile nu se iau la propunerea Comisiei sau a Ministrului de externe: 72% din membri şi 65% din populaţie. Geneza construcţiei europene şi fundamentele juridice ale funcţionării UE ne permit să apreciem că procesul de integrare vest-europeană este un proces de integrare instituţională. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. Regulamentele şi deciziile pot fi adoptate de către Consiliul de Miniştri. Comisie. Cum se argumenteaza adoptarea principiului coeziunii în preocesul integrării europene? 3. pentru prima Comisie se va respecta principiul 1 stat. democratizarea instituţiilor. Ce înţelegeţi prin conceptul de „Europă cu geometrie variabilă”? 4.1 comisar. Ce modificări esenţiale ale sistemului instituţional sunt propuse prin proiectul de Constituţie TEME pentru studiul individual: a) Sintetizaţi elementele definitorii ale Sistemului Monetar European. majoritatea calificată în Consiliu: 55% din membri. ameliorarea aplicării principiului subsidiarităţii şi creşterea eficienţei procedurilor decizionale. - In baza discuţiilor şi negocierilor din cadrul Conferinţei Interguvernamentale. ca o constantă. Care sînt indicatorii disparităţilor regionale şi care este nivelul disparităţilor în Uniunea Europeană? 6. faţă de propunerile de proiect au apărut următoarele modificări: numărul maxim de parlamentari: 750. pragul minim de parlamentari: 6. 64 . Consiliul european şi Banca centrală europeană. numărul de comisari fiind stabilit la 2/3 din numarul statelor membre. Care este diferenţa între convergenţă şi coeziune? 2. Ce instrumente principale de integrare pozitivă au fost folosite în procesul integrării europene? 7. ulterior se va asigura un sistem de rotaţie. pentru cazurile prevăzute de Constituţie.membre. Transformările sistemului instituţional au urmărit. determinat politic. având drept obiectiv final uniunea politică sub formă federală. Ce este subsidiaritatea şi care este rolul ei în integrarea europeană? 5.

Uniunea Europeană. Economică. mai ales din cauza marii mobilitati internationale a capitalurilor. Astfel. cu limite de fluctuatie mari. nu functioneaza bine pentru ca actorii de pe pietele financiare sunt convinşi ca acest sistem va fi înlocuit de o unificare monetara. dar mergand dincolo de modalitatile prevazute In Tratatul de la Maastricht. Sistemul actual. în anii urmatori. care se va traduce prin schimbari radicale mai ales în planul organizarii politicii economice. Bucureşti. 1999. este imposibila astazi pentru ca acesta nu ar putea functiona corect. 1. la argumentele pro şi contra unificarii monetare şi sa discutam. decizia realizarii unei unificari monetare între 11 state membre începand cu 1999. a revenirii la cursurile de schimb flexibile ar fi periculoasa pentru functionarea pietei commune europene. dar ca nu trebuie ascuns faptul ca. 2002 Fişa de documentare 1. decizia înfaptuirii uniunii monetare provoaca numeroase nelinişti şi chiar critici din partea euro-scepticilor. Bucureşti. în acelaşi timp. Ed. UE nu a avut de ales. deci. N. Este de aşteptat ca vor exista avantaje importante pentru ansamblul economiilor europene. la drept vorbind.b) Prezentaţi principalele momente ale unificării monetare şi instrumentele politicii monetare comune. Şi cealalta solutie. cu marje de f1uctuatie reduse. Ed. pentru a lua mai bine în considerare aceasta eterogenitate a economiilor . Este o experienta unica. Ignat. în "Integrarea economică europeană". Economică. Universitatea Lille Franţa. 1. Bibliografie recomandată: I. procesul unificarii monetare este considerat de unii a fi putin prematur. Sa revenim. O revenire la vechiul sistem monetar european (SME). Argumente de ordin microeconomic 65 . dar. ceea ce uşureaza politicile de stabilizare a cursurilor de schimb puse în aplicare de bancile centrale. iar de catre altii ca fiind convenabil sa se realizeze. Decizia unificarii monetare -o necessitate In general. astfel încat uniunea monetara sa devina o zona cu adevarat optimala. argumentele prezentate în favoarea unificarii monetare sunt argumente valabile şi. Vom argumenta în cele ce urmeaza ideea ca uniunea monetara a devenit o necesitate.1. (Textul a fost rearanjat pentru a facilita o mai bună înţelegere) Florance Huart.137-158 Mize şi probleme ale unificarii monetare europene Unsprezece tari din Uniunea Europeana (UE) au pus în aplicare o uniune monetara începand cu 1 ianuarie 1999. Multe dintre aceste critici sunt determinate de faptul ca economiile europene sunt destul de eterogene atat din punct de vedere al structurilor economice. pp. cat şi din cel al performantelor macroeconomice. apoi. de la piaţa comună la moneda unică. Sută. statele membre trebuie sa se aştepte la numeroase dificultati. coord. Este necesara deci o preocupare pentru adancirea procesului de integrare.

66 .Din 1986. A1egerea între aceste modalitati diferite este mai ales de ordin microeconomic (vezi punctul 1. Trebuie sa revenim asupra acestor doua argumente care reprezinta credo-ul partizanilor monedei unice. chiar şi pentru un economist cunoscator. Sa amintim ca. ritmurile de creştere economica. sa calculeze tendinţele cursurilor de schimb. diviziunea internationala a muncii între tarile membre.1. la rezultate diferite în funcţie de importan a acordata unei variabile economice sau alteia. poate antrena o proasta alocare a resurselor. în realitate. J.1.. (cf. In aceste conditii trebuie precizat de ce moneda unica este o solutie mai interesanta.). Williamson. Aceasta variabilitate poate duce deci la masuri greşite. O variabilitate ridicata a cursurilor de schimb afecteaza deciziile de productie. politicile economice. decat o tendinţa pe termen foarte lung. mai important înca. alte elemente fundamentale influenţeaza evoluţia cursului de schimb: factorii structurali ce influenţeaza evoluţia balan ţelor curente. de exemplu. mişcarile de capitaluri pe termen scurt sau lung sunt libere. se argumenteaza ca întreprinderile îşi diversifica sursele de aprovizionare şi pieţele de desfacere. pe scurt. Doua argumente importante sunt avansate pentru a apara un sistem de cursuri de schimb cvasifixe sau o moneda unica. deci. pe o piata mare. unele dintre acestea pot dezvolta politici de devalorizare competitiva. Paritatea puterilor de cumparare nu dă. iar integrarea pietelor financiare este deja o realitate. în cel mai bun caz. uşor de integrat în calculele lor de preţuri şi de rentabilitate. care este cu atat mai putemica cu cat monedele nu sunt stabile. de consum ale diferiţilor participanti la piata întreprinderi. Slabiciunea unui astfel de argument consta în aceea ca. dar şi prin sisteme de cursuri de schimb cvasifixe şi ajustabile precum SME. tarile UE au avansat foarte mult în organizarea unei piete commune: obstacolele din calea schimburilor de bunuri şi de servicii nefinanciare sunt foarte mult reduse. o data cu semnarea actului unic vest-european. poate acţiona împotriva tuturor eforturilor facute pentru realizarea monedei unice. în lipsa unor regu1i care sa constranga sau sa coordoneze politicile de schimb ale diferitelor tari participante la piata unica. consumatori -deoarece aceştia îşi sprijina deciziile pe informatiile date de sistemul de preţuri şi pentru ca sunt incapabili sa prevada cu suficienta certitudine directiile în care vor evolua preturile relative.2. 1994). se motiveaza ca fluctuaţiile cursurilor de schimb au un trend uşor de anticipat de catre agenţii economici şi. în plan microeconomic. este extrem de dificil. Mai întai. Calculele privind cursul de schimb de echilibru includ diverse elemente fundamentale dar ele sunt complexe şi conduc. nu ar fi nevoie de organizarea stabilitaţii cursurilor de schimb sau de introducerea unei monede unice. Unul din principalele argumente avansate în favoarea unificarii monetare este acela ca o anumita stabilitate a cursurilor de schimb este necesara pentru functionarea corecta a acestei piete comune. Pe de alta parte. dincolo de orizontul de previziune al întreprinderii întrucat se uita ca. pe langa preturi.Apoi. De notat ca aceasta stabilitate poate fi obtinuta cu ajutorul unei monede unice. Pe de o parte. de investitii. existenta mai multor monede determina un fel de separare. 1. precum şi orice nesiguranta legata de cursulde schimb. de exemplu. astfel. o moneda unica suprima costurile de tranzactie legate de existenta mai multor monede nationale. Variabilitatea cursurilor de schimb şi piata unica Primul argument este controversat din mai multe motive pe care le vom discuta pe scurt. falsificand astfel concurenţa interna şi. se extind pe pie ţele externe. In acest caz.

Dezechilibre legate de cursurile de schimb şi piata unica Problema impactului devalorizarilor asupra balanţei economice -şi. creştere economica –şi nu face decat sa creasca. într-o optica keynesiana sau post. de exemplu.1. dar . de altfel. inspirata de curentul monetarist. Cu toate acestea. ca modificarile cursurilor de schimb influenţeaza puternic competitivitatea şi. Concepţia cea mai raspandita. creşterea economica indirect via constrangerea exterioara. de aici. aşa cum a funcţionat el pana la criza din septembrie 1992. deci. 1. în general. nivelul general al preţurilor. Sekkat. orientate în acest sens: -se constata ca. trebuie sa ramanem în planul logic. putemic specializate în activitaţile din sectoarele tradiţionale cu mare flexibilitate a preţurilor. In fine. A. Din acest punct de vedere. Spania. în general. ci chiar deosebit de ridicata pentru anumite ţari.2. Aceasta ar însemna însa sa uitam ca piaţa comuna cu 15 ţari constituie principala piaţa de desfacere a intreprinderilor europene (Tabelul1 ) şi ca suprimarea oricarei incertitudini în privinţa schimbului cu un numar atat de important de parteneri constituie un caştig sigur în raport cu o ipotetica compensaţie a diverselor cursuri de schimb.astfel încat riscurile de schimb sunt de fapt diversificate şi se compenseaza reciproc. întrucat reflecta caracteristicile diviziunii internaţionale a muncii: Italia. paradoxal. un argument serios în favoarea monedei unice: ne putem lipsi cu uşurinţa de un instrument de politica economica inutil. este aceea ca ar fi favorizat fenomene structurale de apreciere şi de depreciere reale 67 . de exemplu. este ca devalorizarea nu are nici o influenţa durabila asupra performanţelor reale -balanţă comerciala.keynesiana. pentru ca studiile empirice nu permit o concluzie definitiva în acest sens. Mai multe evidenţe empirice par. este posibil ca aceasta conce ţie sa nu fie împartaşita şi sa se considere. Ea ar trebui. balanţa operaţiilor curente. -una dintre slabiciunile SME. Acest lucru este cert. eliminata. asupra performanţelor macroeconomice ale ţarilor -este şi ea una din cele mai controversate probleme în randul specialiştilor. Portugalia sunt înca. într-un final. Sapir şi K. flexibilitatea pe termen lung a preţurilor din comerţul exterior al ţarilor UE nu este nula. Aceasta ineficienţa a politicii de schimb constituie. este greu de dovedit ca reducerea variabilitaţii cursurilor de schimb are efecte importante asupra investiţiilor şi a comerţului internaţional ( cf. argumentele partizanilor monedei unice raman mai solide. 1990). direct via rolul de impulsionare jucat de comertul exterior.

Argumentele de ordin macroeconomic Daca argumentele economice precedente militeaza în favoarea cautarii stabilitalii cursurilor de schimb. chiar mobilizand totalitatea rezervelor lor. 1. Mobilitatea intemationala a capitalurilor -întarita de integrarea financiara în Europa -este de aşa natura încat un sistem de cursuri de schimb fixe este de acum înainte extrem de fragil. Portugalia. Wyp1osz \1993). Diferite1e cauze ale crizei SME sunt deta1iate de B. este ca mediul economic intemational s-a modificat peofund de cativa ani. Buiter. Trei sunt argumentele de ordin macroeconomic care ne fac sa credem ca acest pas trebuia facut şi ca trebuia introdusa. Le amintim. orientarea spre o directie diferita de precedenta prin introducerea monedei unice. pe baza caror criterii pot fi considerate suspecte operatiunile speculative? 68 . Italia. Pentru a se putea lipsi de acest instrument. Din toate acestea decurg doua consecinte : 1) regulile jocului sunt necesare pentru a evita deprecierile sau devalorizarile competitive: ele nu sunt cu adevarat constrangatoare decat în sisteme de tipul SME şi dispar o data cu introducerea unei monede unice. daca efectul nu este neutru. Pesenti (1996) . G.2. în ciuda numeroaselor dificultati asupra carora vom reveni. moneda unica. sugerata de J. W. de exemplu -nu şi-au reevaluat suficient moneda şi au beneficiat astfel de o puternica ameliorare a competitivitaţii preţurilor lor în cadrul schimburilor intracomunitare. fie ca aceasta este sau nu motivata de dorinta de a specula cu monedele. fie sa favorizeze aparitia unei situatii economice în care cursurile de schimb sunt în mod natural stabile între tari.şi printr-o creştere substantiala a exporturilor italieneşti. o tara trebuie fie sa dispuna de instrumente de politica economica sau de mecanisme economice altemative. ţarile cu moneda slaba -Spania. Corsetti şi P. în acelaşi timp. de ordinul a 10 %. De exemplu. -ieşirea lirei din SME In 1992 s-a tradus printr-o putemica depreciere a acestei monede -care a facut mai mult decat sa corecteze supraevaluarea precedenta. Sunt posibile trei masuri: limitarea mobilitatii capitalurilor prin fiscalitate. ele nu înclina definitiv balanţa în favoarea uniunii monetare sau a unui sistem de cursuri de schimb fixe sau cvasifixe. Olanda. deoarece. Eichengreen ş C. Primul motiv. Aceasta supra (sub) evaluare a monedelor europene a favorizat dezechilibre importante ale schimburilor intracomunitare şi a fost una din principalele cauze ale crizei din 1992. revenirea la cursuri de schimb flexibile. 2) faptul ca efectul evolutiei cursurilor de schimb nu este neutru pentru economii accentueaza necesitatea unei cautari a stabilitatii monetare în cadrul pieţei unice europene dar. sa mentina cursurile de schimb în limite mici de fluctuatie. Prima masura. esential. ( Supraevaluarea 1irei ster1ine. presupune o aplicare la scara mondiala şi ridica probleme practice dificile (B. Tobin. 1996). Spahn. manevrarea cursurilor de schimb constituie un instrument eficient de politica economica. în momentu1 intrarii ei în SME constituie un argument de aceeaşi natura. în ordinea importantei lor. Diversificarea portofoliilor financiare la scara mondiala. poate determina mişcari de capitaluri de o asemenea amploare încat bancile centrale devin incapabile. o şi complica.ale monedelor: ţarile cu moneda puternica -Germania. Fran ţa –au avut de suferit evoluţii inverse.

apoi. Evident. ramâne a treia masura. în general. riscanta pentru funcţionarea pieţei unice. 69 . Tarile trebuie. Daca se admite necesitatea unei stabilităţi mari a cursurilor de schimb.fie accepta sa-şi lege politica monetara de cea a unei ţari leader (teoria monedei în sistemele de schimburi fixe). deci. vor şti statele sa ajunga la un consens în privinţa ratei taxei şi în privinţa destinaţiei resurselor obţinute din aceasta taxa şi. trebuie comparate costurile macro-economice ale crizelor de schimb cu cele microeconomice ale unei reveniri la controlul schimburilor. vor cadea ele de acord în vederea aplicarii efective a acestei taxe? Riscul cel mai mare îl reprezinta scurgerea activitaţilor financiare în afara ţarilor care au pus-o în aplicare. O scadere a ratelor dobanzii era şi ea posibila. pur şi simplu. în cadrul unei banci centrale comune. sa adopte una dintre urmatoarele trei . deci. partenerii Germaniei au beneficiat de anumite marje de intervenţie care. dar cu o depreciere a monedelor lor ca urmare a maririi marjelor de fluctuaţie ale SME în 1993. şi pentru ca politica monetara germana era apreciata. aceasta schimbare a prioritaţilor nu a fost observata în Germania pentru ca şomajul nu era prea ridicat şi. . pentru ca trebuia sa se lupte în acelaşi timp împotriva noilor tendinţe inflaţioniste şi sa se acopere costurile unificarii. totuşi.fie se angajeaza într-o cooperare monetara riguroasa. Mai exact. în momentul reunificarii germane. în timp ce în restul UE nevoia unei diminuari a ratelor dobtânzii pentru relansarea creşterii şi pentru a lupta împotriva şomajului devenea din ce în ce mai mare. soluţii: . din acest punct de vedere. nu a fost urmata pentru ca atat autoritatile politice. dupa reunificare. Soluţia pentru aceasta dilema era o cooperare mai strânsa între politicile monetare naţionale sau punerea în aplicare a unei politici monetare comune. şomajul creştea şi. Aceasta politica. nu au fost utilizate. le-ar fi permis sa nu mai urmeze creşterea ratelor de dobândă germane. Prima soluţie a fost aleasa o data cu SME: Germania -sau mai curtând banca ei centrala -îşi fixa politica monetara şi ratele de dobtânzi în funcţie de propriile ei prioritaţi şi celelalte ţari o urmau. O devalorizare a monedelor lor. ca fiind cea mai credibila. La început.Cum pot fi ele deosebite de operatiunile de protecţie împotriva riscului de schimb? Care trebuie sa fie rata taxei pentru ca aceasta sa fie cu adevarat descurajatoare? Poate fi descurajatoare daca caştigurile anticipate prin speculatie sunt importante? Poate fi ea eficienta daca nu priveşte produsele derivate? Ori a taxa produsele derivate Inseamna a dauna operaţiilor de protecţie contra riscului de schimb? In plus. hotarâta în comun. Aceasta soluţie suscita. In concluzie. doua remarci: -datorita scaderii ratelor lor de inflaţie.fie definesc şi pun în aplicare o politica monetara comuna. Acest consens a disparut însa pe masura ce inflaţia regresa. A doua masura este. politica monetara germana a ramas restrictiva şi a menţinut rate ale dobânzii ridicate. Cel de-al doilea argument în favoarea monedei unice se refera la organizarea politicii monetare. prioritaţile politicilor economice se modificau. preconizata în Franţa. lupta împotriva inflaţiei. politicile monetare naţionale nu mai pot fi autonome într-o lume caracterizata printr-o mare mobilitate a capitalurilor (triunghiul de incompatibilitate). Aceasta organizare asimetrica a fost acceptata de ţarile membre ale SME pentru ca initial aveau acelaşi obiectiv prioritar cu al Germaniei. . aşa cum am vazut.

o moneda unica va permite UE sa fie mai putin preocupata de politica sa monetara externa şi sa se consacre mai mult problemelor sale inteme (de exemplu lupta împotriva şomajului). în raport cu dolarul. -o politica monetara comuna presupune o convergenta a obiectivelor economice şi deci a situatiilor economice. Nu este însa cazul Europei (Tabelul nr. va fi mult mai închisa decat fiecare dintre economiile europene luate serarat. diferentele raman importante. într-adevar. Si mai ales UE.2). ratele de schimb între monedele europene sunt putemic inf1uenţate de evoluţia dolarului şi de politica monetara euroreana (de exemplu realocarile de portofoliu între dolar şi marca inf1uenţeaza francul francez sau celelalte monede). competitivitatea sistemelor productive. mai importanta. decat aceea pe care o are în prezent fiecare dintre monedele europene. In prezent. iar francul puternic. (Tabelul nr. datoria publica. mai ales în urmatoarele domenii: nivelurile de viata respective. 70 . Puterea economica a acesteia va fi. aceasta dependenţă va disparea o data cu moneda unica. 3). în ansamblu. organizarea pietelor de munca. Pe de o parte. daca aplicarea Tratatului de la Maastricht s-a materializat printr-o putemica convergenta a ratelor inflatiei şi a deficitelor publice ale tarilor membre. şomajul.cat şi banca centrala doreau sa dea un semnal că ratele de schimb erau stabile. de asemenea. Cel de-al treilea argument se refera la relatiile monetare ale UE cu restul lumii şi cu SUA în special. Aceasta eroare de politica economica a intarziat scaderea ratelor de dobanda survenita abia in cursul I anului 1996 şi reducerea şomajului.

în realitate. McKinnon. trebuie considerate mai degraba efectele celorlalte tipuri de şoc Or. extensibilitatea comertului exterior. Aceste rezultate sugereaza ca avantajele aşteptate de la moneda unica vor fi cu atat mai sigure şi mai importante cu cat economiile ţărilor participante sunt mai apropiate pe plan structural. daca rata de schimb a EURO este f1exibila în raport cu celelalte mari monede (în primul rand cu dolarul). UE va fi deci mai puţin sensibila la şocurile exterioare şi mai ales la cele privind rata de schimb.In ansamblu. importanţa comerciala a UE. acest avantaj pe care îl asigura uniunea monetara nu are sens decat daca preturile sunt instabile în restul lumii. dupa anumite valori ale parametrilor structurali ai modelului –parametrii cererii de moneda. un şoc de venit va avea efecte pozitive mai mult sau mai puţin importante şi un şoc de rata de dobanda reala va avea efecte mai mult sau mai puţin asimetrice asupra economiilor naţionale. majoritatea ţărilor dezvoltate (şi. în aceasta privinţă. Numai ca. 1969). 1998). de altfel. multe dintre cele mai puţin dezvoltate) sunt angajate sa asigure stabilitatea preturilor. chiar daca moneda unica are o rata de schimb fluctuanta cu monedele exterioare (F.cu preturi flexibile şi o mobilitate imperfecta (dar puternica) a capitalurilor între uniunea monetara şi restul lumii . 1963. In particular. P. de tip Mundell-Fleming . importanţa pieţei ei 71 . se poate demonstra printr-un model cu doua ţari aflate în uniune monetara. Întrucat astazi.ca o uniune monetara nu izoleaza economiile naţionale de şocurile reale exterioare. Huart. Pe de alta parte. Astfel. Regasim aici una dintre preocuparile majore ale primilor autori ai teoriei zonelor monetare ortimale (mai ales R. variatiile preturilor în restul lumii nu vor exercita nici un efect asupra nivelurilor de venit şi de preţ ale tarilor din uniunea monetara. gradul şi natura rigidităţii salariilor. structura geografica a schimburilor exterioare. Kenen. ponderea preturilor bunurilor importate din restul lumii în nivelul general al preturilor -.

din EURO o moneda internaţionala. (H. politica monetara unica ar trebui dusa. progresiv.3. Acelaşi rationament functioneaza şi pentru relatiile monetare externe. nu se înscriu în logica integrarii europene şi pot sa o repuna în discutie. Austria. De exemplu. Din motive predominant politice -dorinţa şi marea dificultate de a nu exclude ţari care au depus eforturi considerabile de convergenţa. Patru ţari nu participa. Bourguinat (1998) aminteşte ca do1aru1 a in1ocuit lira ster1ina ca va1uta forte dupa 30 sau 40 de ani de coabitare. pentru ca nu corespund deloc criteriilor de convergenta (Grecia). 11 sau 15? Tarile care participa la uniunea monetara începand cu 1 ianuarie 1999 au fost selecţionate pe baza respectarii criteriilor de convergenţa ale Tratatului de la Maastricht. Alte doua aspecte sunt deosebit de importante pentru implicatiile lor în functionarea viitoare a experientei de integrare europeana. în mod durabil. jocul este deschis şi sperantele într-o politica mai supla şi mai pragmatica sunt sporite. uniunea monetara trebuie sa acopere cea mai larga posibila piata unica şi atunci 15 valoreaza mai mult decat 11 şi 11 decat 8. în functie de o vointa politica) sau din 15? Daca revenim la argumentele precedente şi daca judecam UE în ansamblul sau. cu atat avantajele co1ective ce se aşteapta de la ea vor fi şi ele mai importante. foarte greu de modificat. Grecia şi-a anunţat în 2001 intenţia de participare la moneda unica] Este judicioasa aceasta alegere? Sau. 1. Toate acestea vor spori rolul politic al UE în negocierile monetare intemaţionale.şi ar fi fost. Mai întai. Alegerea preconizata initial a unui nucleu dur apropiat de actuala zona a marcii ar fi condus foarte probabil la mentinerea politicii monetare actuale -apreciata ca prea restrictiva . se poate considera ca încercarile de a instaura o integrare europeana în mai multe reprize. raspunsul este destul de evident: cu cat uniunea monetara este mai larga. Trebuie sa fie clar ca aceasta politica va avea cu atat mai multe şanse sa ia în considerare ansamblul european cu cat zona EURO va fi mai mare. [n. din 11(criterii economice apreciate suplu. Irlanda -şi 3 ţări din sudul Europei Spania. cu cat economii1e sunt mai diferite. în sfârşit. In prezent. pe un plan mai profund. Suedia). Finlanda. în functie de interesele ansamblului tarilor membre ale zonei EURO. O uniune monetara intre 8. dimpotriva. aceasta uniune monetara trebuia constituita din 8 (respectand destul de strict criteriile). Gasim la acest autor o ana1iza deta1iata a factori1or ce favorizeaza dezvo1tarea ro1u1ui intema1iona1 a1 EURO) Ne putem atunci aştepta la mai multa stabilitate monetara internaţionala daca marile puteri economice şi monetare -Triada -îşi vor coordona mai mult politicile. Franţa. fie pentru ca nu vor sa aiba mainile legate în planul politicii economice (Regatul Unit). fie ca sunt oarecum neliniştite în privinţa constrangerilor impuse de unificarea monetara asupra politicilor sociale şi de redistribuire a veniturilor (Danemarca.n. în mod normal. Portugalia. Olanda. (În acelaşi timp. cu atat politica economica are dificu1taţi in luarea in considerare a unor obiective şi situaţii diversificate. cu alte cuvinte. complicand atat relatiile economice interne ( de 72 . Apoi. fie. Luxemburg. în continuare. Ne putem aştepta însa şi la mai multa instabilitate daca aceste puteri vor fi în concurţa şi vor neglija problemele de echilibru extern. Italia.financiare vor face. Belgia. chiar daca se mai menţin unele îndoieli asupra caracterului durabil al convergenţei -s-a hotarat constituirea unei uniuni monetare între 11 ţări: 8 ţari considerate dintotdeauna ca trebuind sa faca parte din grupul dur -Germania.

Alesina şi v. -progresele de convergenţa ale ţărilor outsideri vor fi îngreunate de o puternica instabilitate monetara datorata atacurilor speculative asupra monedelor lor şi/sau unor marje de manevra limitate în raspunsurile la şocuri. ţările membre nu îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru funcţionarea făra dificultaţi a acestei uniuni monetare. aşa cum se aşteapta. ci trebuie sa se încerce rezolvarea lor. In plus. Exista. (U. 1996). întarit. Pe de alta parte. L. Martin. In acelaşi timp. Johnson. Europa a trebuit sa se angajeze în rezolvarea acestor dificultaţi înca de la începutul anului 1999. daca.şi cele outsideri. 1995. Dificultati ce trebuie rezolvate Procesul de unificare monetara europeana este cel pulin paradoxal. -î însuşi obiectivul coeziunii economice şi sociale în UEM ar fi ameninţat: crearea unei UEM în mai multe etape ar putea avea consecinţe negative asupra tarilor care au relaţii comerciale bilaterale foarte dezvoltate şi care nu participa împreuna la UEM (T.. P. 1996). C. avand in vedere legaturile stranse dintre criterii. cat şi jocul institutiilor (de exemplu –problema participarii tarilor UE care vor fi în afara UEM la reuniunile Consiliului EURO). probabil. Grilli. EURO va fi o moneda putemica şi stabila. un risc major ca o UEM în mai multe etape sa nu se realizeze din mai multe motive: -tarile outsider -care nu vor participa de la început la UEM -vor avea mari dificultati în realizarea criteriilor de convergenta pentru intrarea In UEM (M. dificultaţi decurgand din faptul ca Europa este o zona economica eterogena. Ideea centrala este ca. 73 . 1993). condiţiile de intrare pot deveni mai stricte o data cu crearea unei UEM restransa la un numar mic de ţări ce manifesta aceeaşi preferinţa pentru o inflaţie slaba. 1994. Uniunea monetara -cea mai larga posibil -este o necesitate întrucat este nevoie de stabilitate monetara pentru a beneficia efectiv de toate avantajele pieţei unice şi pentru ca sistemul monetar european nu mai poate funcţiona bine daca perspectiva monedei unice dispare. 1995). În consecinta. Punerea în aplicare a monedei EURO nu reprezinta punctul de sosire (final). aceste dificultaţi nu trebuie subestimate. nici un criteriu de convergenta al Tratatului de la Maastricht nu va putea fi respectat. Acest fapt ar putea crea tensiuni între ţările in. incluzand prime de risc. capitalurile se vor deplasa dinspre tarile outsider spre cele insider. Ottaviano. 1996). In cele din urma. Este clar ca aceste pericole se pot materializa daca nu se organizeaza o coordonare economica şi monetara stransa între ţările participante la UEM ( cele deja membre) şi celelalte ţări europene (nemembre). mai ales în legatura cu politicile comerciale şi cu condiţiile de funcţionare ale pieţei unice (J. 1993. Avand în vedere ca UE nu are de ales. mai ales. ar exista şi riscul unor delocalizari ale activitalilor din larile outsideri spre cele insideri (Ph. de Grauwe. aceasta presupunand o adancire a Europei economice şi politice. (A. Bayoumi.exemplu -o piata comuna cu tari neconstranse de un sistem de rate de schimb ). 2. argumentele în favoarea realizarii unei uniuni monetare cat mai mari sunt de ordin colectiv şi privesc UE în ansamblul sau. Burani. Sunt de aşteptat diverse dificultaţi ce vor afecta mai ales anumite economii. Boone şi al. G. De altfel. 1995). Arrowsmith. o tendinta durabila spre o depreciere nominala efectiva a monedelor lor va crea tensiuni inflationiste şi se va traduce prin rate de dobanda mai ridicate. ci mai ales o etapa a unui proces de integrare ce trebuie. Crawford.

(Sa amintim deosebirea dintre mişcăirile de capita1 pe termen scurt. In prezent. 2. inf1atia a fost mereu un mijloc pentru a proceda la redistribuiri 74 . ce nu pot fi luate în considerare separat. tabelului). este posibila o ajustare privind variatia ratei de schimb. In ciuda eforturilor facute în cadrul Tratatului de la Maastricht. in anumite tari. În timp ce un buget federal care sa asigure transferurile internationale de fonduri publice ar trebui sa aiba dimensiuni suficiente. Sa revenim la principalele conditii cerute în prealabil pentru realizarea unei uniuni monetare. chiar limitata. In mod curios -şi acesta este cu siguranta cel de-al doilea paradox al constructiei monetare europene -. politica economica europeana este imaginata în prezent dupa norme minimale: o politica monetara orientata prioritar spre lupta împotriva inflatiei.) Ultimul mecanism de ajustare este variatia cheltuielilor sau a venitului national. Inflexibilitatea preturilor şi cea a salariilor sunt fenomene normale in economiile UE. deci. care sunt principalele probleme în legatura cu eterogenitatea economiilor europene. incertitudinile privind organizarea politicii economice în UEM şi relaliile dintre ţările membre şi nemembre. ratele inflatiei din tarile UE sunt relativ apropiate şi. chiar daca este uşurat de cel de integrare economica şi monetara. refuzul federalismului bugetar. prin posibilitatea creşterii şomajului in regiunile cu dificultati. sunt îndeplinite de economiile interesate. cu intarziere şi se manifesta ca atare. Dar persista indoielile privind capacitatea -şi chiar vointa . de evolutia productivitatii care variaza normal de la un sector la altul. Unele dintre aceste conditii se refera la performantele macroeconomice şi la structurile economice. politici bugetare nationale puternic constranse prin pactul de stabilitate. probabil. cere timp.anumitor tari de a mentine în mod durabil ratele de inflatie la niveluri foarte scazute. dar aceasta se traduce prin variatii ale numarului locurilor de munca şi. in mod normal. dar nu exista certitudinea ca ele se vor produce (In afara de cazul în care perspectivele economice ale tarilor deficitare sunt favorabile ). conditiile de competitivitate conduc la dezechilibre ale schimburilor între tari. diferita . In absenta unei uniuni monetare.1. Mişcarile de capital privat din tarile excedentare spre cele deficitare permit şi ele compensarea dezechilibrelor comerciale.Sa vedem. Ajustarile de preturi se fac. datorita eforturilor impuse de Tratatul de la Maastricht. in functie de economii. de exemplu. la nivelul cel mai scazut posibil ( cf. dar acest instrument dispare o data cu moneda unica. care au mai curând o functie de finantare dar pot fi.1. in functie. De altfel. aceste norme nu iau suficient in considerare eterogenitatea situatiilor şi a problemelor economice. Convergenta ratelor de inflatie Daca diferentele privind nivelul inflatiei sunt importante. deci. Celelalte conditii se refera la organizarea politicii macroeconomice şi sunt cu atat mai importante cu cat primele nu sunt îndeplinite. 2. Franta de exemplu. deoarece ajustarile permanente au un pret pentru toti agentii economici.1. o inflatie naturala. UE nu constituie o zona monetara optimala Organizarea unei uniuni monetare presupune că anumite conditii. probabil. aceste conditii nu sunt îndeplinite în prezent şi nu vor fi înca mult timp deoarece procesul de convergenta economica. destabilizatoare şi cele pe termen lung care au o functie de ajustare la şocuri permanente.

vor avea dificultati enorme in definirea politicilor unificate sau in coordonarea politicilor nationale. va fi nevoie de timp pentru eliminarea diferentelor dintre mecanismele de transmitere a politicii monetare. in care sistemul fiscal este slab (Italia.. chiar daca ciclurile conjuncturale vor fi corelate progresiv în economiile uniunii monetare. Borde. trebuie nuantat. in alte tari. comportamentul privind oferta de credit de catre banci. 1997. convergenta departe de a fi stabilita in Europa. probabil. A. de munca şi de o politica de stabilitate a preturilor dusa de o banca centrala comuna. -în uniunea monetara. Trei exemple. intre altele. J. C. mai ales necesitatii reducerii şomajului. probabil. pentru a reduce valoarea reala a datoriei publice. atitudinea sindicatelor nationale va fi de apropiere (gradul de centralizare a negocierilor salariale.de venituri. a comportamentelor şi a structurilor economice ar fi endogenă procesului de unificare monetara. mai mult sau mai putin ridicate. Cu toate acestea. Kashyap. astfel încat evolutiile salariilor şi ale locurilor de munca vor converge. tinand cont de o transparenta a preturilor nationale. nu pot fi excluse. printr-un acces mai uşor şi mai putin costisitor la piata financiara integrata europeana). -intensificarea schimburilor între tarile uniunii monetare va determina o mai mare sincronizare a ciclurilor conjuncturale. (cf. de exemplu). A.1. în masura în care exista mari disparitati între structurile financiare ale economiilor europene -de exemplu structura platilor dobanzilor pentru îndatorarea agentilor. Aceşti factori actioneaza in sensul unor ritmuri de inflatie putin mai ridicate. acest optimism. legat de o endogeneitate a apropierii economiilor. Frankeş. de servicii. (sa nu uitam ca guvemele statelor membre au " vandut" UEM cetaţenilor lor ând ca aceasta va favoriza crearea de locuri de munca) 75 . Sigur ca literatura recenta asupra zonelor monetare optimale sugereaza ca aceste disparitati nu sunt prohibitive pentru succesul uniunii monetare deoarece convergenta performantelor. 1996). In sfarşit. de o mai mare concurenta pe pietele de bunuri. efectele unei politici monetare unice vor fi diferite de la o economie la alta. Rosş. Apoi. convergenta preferintelor vizand politica economica a statelor membre catre preferintele Germaniei (stabilitate de pre1Uri) nu raspunde în mod necesar nevoilor reale ale economiilor şi ar putea foarte bine sa întarzie daca uniunea monetara nu raspunde aşteptarilor populatiilor. Între timp. Convergenta masurilor de politica economica Tarile trebuie sa manifeste preferinte apropiate in materie de politica economica: daca acestea sunt diferite. Stein. La fel. pot ilustra aceasta idee: -refuzul aderarii la UEM al tarilor foarte indatorate este "contraproductiv" intrucat participarea la uniunea monetara va uşura reducerea datoriei acestor tari (mai ales prin disparitia primei de risc de devalorizare. 2.2. aceasta apropiere nu va fi instantanee şi costurile ajustarii pe termen scurt sau mediu. deşi preferintele economice ale tarilor membre par sa convearga spre obiective prioritare de stabilitate de preturi şi de disciplina bugetara. Convergenta obiectivelor presupune o convergenta a rezultatelor macroeconomice. (J. Intr-adevar. şi cu siguranta diferentiate in cadrul spatiului european. în functie de tari. tentatia mentinerii unei inf1atii putin mai ridicate. disponibilitatea surselor de finantare nebancare. 1997). fara şocuri/efecte negative. poate fi mare. aceasta convergenta nu garanteaza realizarea durabila a obiectivelor in UEM daca vor persista disparitatile structurale intre economiile nationale. Mai întai. cel de indexare a salariilor în functie de preturi).

evidentiata de multa vreme (cf. culturile de întreprindere foarte diferite ). elasticitatea în raport cu preturile activitatii de comert exterior. de altfel. va fi necesara. care a fost şi ramane permanent un factor esential al competitivitatii şi creşterii sale economice. Aceasta f1exibilitate este probabil limitata în Europa (cu destul de mari diferente. între tari). Problema esentiala pentru Europa este organizarea acestei flexibilitati fără punerea în discutie a unuia dintre obiectivele sale prioritare. din ratiuni culturale (limba. Salariatii se deplaseaza spre tarile aflate în proces de creştere economica şi aceasta reduce şomajul în tarile afectate de criza.. a fiscalitatii) şi permanent. Mai întai. raportul MacDougall. a sistemelor de acoperire sociala. este aceea ca tarile ce doresc sa aiba o moneda unica trebuie sa aiba un buget federal care sa asigure la scara uniunii monetare o functie de stabilitate şi una de redistribuire. 1991). deficitele publice vor fi puternic limitate prin pactul de stabilitate şi tarile membre nu vor fi autorizate sa depaşeasca un deficit de 3 % din PIB decat în cazul unei recesiuni importante. 1969. ce ar depaşi 2 % din PIB . aceste politici vor afecta puternic celelalte economii şi o anumita coordonare ce în prezent nu este cu adevarat organizata. -politica bugetara nationala.1. 1998) în masura în care impactul masurilor de relansare depinde mult de structurile economiilor ( elasticitatea cererii de moneda în raport cu venitul. Independenta politicilor monetare nationale privind modul în care raspund diverselor şocuri într-o uniune monetara este de dorit cu atat mai mult cu cat situatiile de început şi orientarile tarilor membre sunt diferite (P. din ratiuni institutionale (deşi mobilitatea fortei de munca este organizata prin Tratatul de la Roma. Este clar ca trebuie realizate progrese. de exemplu. ). ceea ce permite reducerea şomajului şi restabilirea competitivitatii. în timp ce pentru celelalte tari se 76 . Acest mecanism va fi limitat în Europa. Apoi. sub forma de alocatii (de exemplu. temporar. P. În fine. probabil. gradul de indexare a salariilor în raport cu preturile etc. alocalii pentru şomaj).3. Cu toate acestea. cea mai importanta provocare cu care se confrunta Europa în prezent. Salariile scad în tarile şi în sectoarele afectate de criza. politica bugetara va avea de înfruntat numeroase constrangeri în uniunea monetara. Melitz. Concilierea acestor doua imperative reprezinta.4. Mecanisme de ajustare la şocurile asimetrice Tarile care sunt supuse unor dificultati macroeconomice specifice -ce nu afecteaza celelalte tari sau le afecteaza dar mai putin (şocuri asimetrice) –trebuie sa poata face fata acestora cu ajutorul unuia din urmatoarele instrumente: -mobilitatea muncii. Masson şi J.2. 2. politicile bugetare nationale nu vor deveni în mod necesar mai eficiente în cazul UEM (F . ramane o problema de armonizare a diplomelor. -flexibilitatea sectoriala a preturilor şi mai ales a salariilor. Kenen. Functia de stabilizare permite unei tari afectate de o criza sa beneficieze de transferuri de la bugetul federal. coeziunea economica şi sociala. 1977).1.Huart. Este vorba despre un mecanism de solidaritate deoarece tarile af1ate în criza platesc mai puţine impozite la bugetul federal şi primesc alocaţii. Necesitatea unui buget federal O ultima conditie esentiala. contrar a ceea ce se afirma adesea.

atraşi din ce în ce mai mult de oportunitatile de investitii oferite de TECE ( Germania este în prezent primul investitor strain în Spania). La nivelul institutional al statelor sau la nivelul institutiilor comunitare. Trebuie facute eforturi.ul UE. Acest proces va necesita însa foarte mult timp. ceea ce înseamna ca tarile ce cunosc dificultati macroeconomice deosebite le vor face fata cu greu şi va trebui. Europa celor 11 sau 15 nu reprezinta. Se pare. probabil. Într -adevar . aceasta functie nu este asigurata.petrece fenomenul invers. ca in prezent -şi intarirea autoritatii instantelor democratice ce trateaza probleme de interes general comunitar. ca in cazul unei functii de stabilizare. aceasta opereaza transferuri nu in mod conjunctural. bugetul central absoarbe între 35 şi 40% dintr-un şoc de venit regional (X. În ceea ce priveşte functia de redistribuire. ci structural. apriori. este important sa se acopere deficitul democratic actual al unificarii economice şi monetare europene: e greu de imaginat ca. în prezent. -dezvoltarea federalismului bugetar: Uniunea Europeana va fi. -întarirea flexibilitatii economiilor. Astfel. Conceptia germana a facut întotdeauna din uniunea politica -sau. sa înregistreze un şomaj mai ridicat daca aceste dificultati apar. fapt ce provoaca nelinişti legitime în alte tari. aceasta problema nu este tratata cu adevarat.2. cel putin. prin fondurile structurale dar. Sachs. Aceasta presupune dezvoltarea mecanismelor de cooperare economica -care nu trebuie sa priveasca numai aspectele monetare. în viitor. de altfel.27 % din PIB. ca functia aceasta este repusa în discutie de tarile contribuabile nete la bugetul european (intre care Germania). ca şi o îndepartare crescanda a investitorilor straini. Martin şi J. Dezbaterea reapare în prezent pentru a sublinia caracterul fragil al unei integrari monetare lipsite de fundamente politice. Germania). 2. cat şi din partea populatiilor. în trei directii: -armonizarea economiilor: cu cat zona va fi mai omogena. Sala I. în Statele Unite. decizii care afecteaza interesul colectiv pot fi luate făra un anume control din 77 . deşi transferurile fmanciare în favoarea regiunilor sau a tarilor cel mai putin prospere sunt considerabile. deci. Nu ar fi o dovada de responsabilitate daca s-ar uita acest element esential pentru Europa economica. o zona monetara optimala. Canada. din orientarea spre aceasta -un preambul la uniune monetara (in ciuda revirimentului recent al autoritatilor germane). riscul ca moneda unica sa desolidarizeze tarile europene în absenta unui buget european mai important. Un consens asupra obiectivelor economice şi sociale ale UE este necesar atat din partea factorilor de decizie publici. Trei sunt argumentele ce pot fi invocate. dificultatea constand în a nu o realiza în detrimentul coeziunii economice şi sociale. riscul ca extinderea UE la tarile din Europa Centrala şi Orientala (TECE) sa antreneze o diminuare a ajutoarelor financiare comunitare acordate Sudului UE în favoarea celor dintai. in sistemele democratice. Aceasta functie este asigurata. efectele de redistribuire raman slabe. care doresc sa-şi reduca participarea. In Europa. UE nu este o uniune politica O problema esentiala este aceea a relatiilor dintre integrarea politica şi cea economica şi monetara. ca Spania: riscul de nu mai beneficia de transferurile din Fondul de coeziune. într-adevar. singura uniune monetara fara buget federal (spre deosebire de Statele Unite. bugetul fiind limitat la 1. 1991). cu atat va putea trata problemele cu instrumente comune. din tarile sau regiunile cele mai bogate catre celelalte.

stabilitatea preturilor. Astfel. se vor putea ocupa mai mult de economia interna. in schimb. in primul rand. prin refuzul unei creşteri a puterilor legislative ale institutiilor europene al caror proces de decizie este considerat inchis şi centralizat. în termeni reali. deşi tensiunile inflationiste au disparut în majoritatea ţărilor din UE. preţuri stabile. Rezerva federala a Statelor Unite are urmatoarele obiective: "folosirea deplina a fortei de munca. Reich-ul german (1871). de altfel. unificarea italiana (1861). bancherii centrali nu vor mai avea de administrat relatiile de schimb interne. Credibilitatea uniunii monetare se bazeaza pe capacitatea ei de a se ocupa de aceasta problema. vor putea duce o politica de uşoara ignorare a exteriorului şi. reticentele populatiei scandinave fata de adancirea constructiei europene se explica. Spatiul european va ramane pentru mult timp inegal. cu atat mai uşor de organizat cu cat o solidaritate politica va fi preexistenta.1. reducerea ratelor dobanzii pe termen lung". prin urmare. La ora actuala. din doua motive. progresiva dar durabilă. in primul rand. pentru a-şi consolida reputaţia. dupa modelul celei duse de FED de caţiva ani. cat şi de oponentii unificarii monetare care sustin ca alegerea anului 1999 este prematura. care insista asupra necesitatii unei adanciri a procesului de integrare şi care vad in uniunea monetara o etapa a unificarii politice. uniunea scandinava. În sfarşit. transparenta deciziilor autoritatilor publice se realizeaza prin accesul publicului la documente. deci. C. pentru ca BCE nu are. ceea ce presupune dezvoltarea unor solidaritati economice ( a se vedea mai sus rolul bugetului federal). Mai întai. Probabil ca bancherii centrali sunt conştienţi de acest lucru şi aceasta atitudine se înscrie în linia unei maleabilitaţi şi a unei politici mai mult pragmatice. Daca se judeca pe termen scurt.partea unui parlament reprezentativ. Incertitudinile privind politica macroeconomica Orientarea politicii monetare Obiectivul stabilit pentru Banca Centrala Europeana (BCE) este. a politicilor monetare.3. Celelalte. istoria pare sa ne aduca aminte ca uniunile monetare care nu au fost sustinute de o uniune politica au eşuat. problema esenţiala a Europei este şomajul care.3. atat de catre partizanii unei integrari profunde. În aceasta privinta. ramane o problema de interes comun. 1998). Argumentul este puternic şi este reluat. Incertitudinile privind organizarea politicii economice 2. fişiere şi arhive oficiale -acesta fiind un drept al cetateanului –in timp ce transparenta deciziilor UE trece numai printr-o informare a publicului ( cf. cadrul de exprimare al reprezentantilor opiniei publice europene. şi trebuie sa speram ca. 78 . pentru conservatoismul şi aversiunea lor faţă de inf1atie şi. 2. va fi tentata sa mareasca ratele de dobanda înca de la începutul introducerii monedei unice. in general: uniunea latina. în ciuda unor diferţe naţionale destul de mari. bancherii centrali au fost aleşi. Ramane totuşi nesiguranţa. alte doua elemente vor favoriza o anumita supleţe. Pe de o parte. in Danemarca şi in Suedia.1. bancile centrale menţin rate de dobanda relativ ridicate înca. exista temerea ca BCE. ca obiective prioritare creşterea economica de folosire deplina a fortei de munca. Gronbech-Jensen. în cele din urma. Daca se judeca pe termene medii şi lungi. persista neliniştea legata de menţinerea unei astfel de politici. de exemplu. ca alte banci centrale din lume. au reuşit: confederatia elvetica (1848). vor fi judecaţi aşa cum gandesc şi ei -din acest punct de vedere. Apoi. în general. Pe de alta parte.

11 din ţările UE au inceput constituirea UEM inca de la inceput. Pasinetti. de asemenea. marjele de manevra vor fi extrem de limitate: majoritatea ţărilor au respectat cu dificultate criteriul de 3% şi. sa ne punem întrebarea (în legatura cu sensul unei astfel de politici): nu este mai bine sa aşteptam de la o creştere mai mare. procesul de largire este angajat deja cu 10 ţări iar o parte vor face parte din UEM poate in jurul anului 2006. aceasta neputand creşte intr-un ritm superior celui al creşterii economice. La fel. o norma de 6% deficit public este compatibila cu o datorie stabilizata la 120% cu ipotezele de creştere care au fost. urmareşte sa redea politicii bugetare naţionale marje de acţiune (în faţa unui şoc specific. la modul absolut. Pe de o parte. totuşi. pe termen lung. Nu trebuie uitat ca. Apoi. avantajele monedei unice riscând în caz contrar sa fie reduse pentru ţările membre. In primul rand. adica o creştere franata sau defectuoasa prin politici restrictive in mod inutil? In fine. nici credibile. 1998). mai ales -o instabilitate monetara a ţărilor nemembre ar putea fi daunatoare: exporturile catre Regatul 79 . de exemplu. Pactul de stabilitate vizand echilibrul bugetar. de rata de creştere a economiei şi de rata de dobanda nominala şi cu cat distanta dintre ele este mai importanta cu atat se pune mai putin problema datoriei publice (indatorarii). la o repunere în discuţie a acestui pact. implicit. retinute pentru a stabili criteriile Tratatului de la Maastricht (L. este esentiala garantarea unei stabilitati monetare in ansamblul UE. unificarea monetara se va realiza in Europa in mai multe etape. ca atare. Exista deci posibilitatea unor interpretari mult mai suple şi. pentru alte ţări membre -Irlanda şi Finlanda. restrictia de a nu depaşi un deficit de 3% şi o datorie publica de 60% din PIB. Singurul criteriu clar este cel al suportabilitatii datoriei.2. greu ne putem da seama cum vor face faţă fara a încalca obligaţiile pactului de stabilitate. chiar excedentul. trei probleme care vor da loc la discuţii şi. Totul depinde. Franta caştiga printr-o participare a tarilor din Sud inca din 1999: nu numai ca evita inchiderea ei intr-o uniune monetara dominata inca de Germania -şi spera poate ca ţările din Sud se vor coaliza cu ea pentru votul deciziilor in Consiliul guvernatorilor BCE -dar se asigura ca nu va avea de suferit deprecieri competitive ale monedelor din aceste ţări. nu sunt nici uşor de aparat.foarte intemeiate şi. o ameliorare a finantelor publice decat invers. în primii ani ai uniunii monetare. va trebui ca ţările sa continue eforturile care au fost deja foarte importante şi care au contribuit probabil la crearea unui climat recesionist. Din 1999. favorizata de o scadere a ratelor de dobanda şi de la actiuni de relansare concertate ale statelor. în cazul unui şoc specific. Regasim ideea ca problema esentiala nu o reprezinta atat deficitele publice –ceea ce nu ne impiedica sa cautam o eficienta crescanda a cheltuielilor statului -cat şi creşterea şi politica monetara. Nu exista nici o analiza economica care sa justifice. Acest pact ridica.3. Relatiile de schimb intre tarile membre şi nemembre În urmatorii 10-15 ani. normele actuale de deficite bugetare şi de indatorare publica nu par. ţările ce dispun de un buget excedentar sau în echilibru vor putea creşte cheltuielile publice şi sa accepte un deficit temporar). 2. Grecia va intra probabil în 2002 iar celelalte nu vor intra in aceasta prima etapa. Trebuie. poate. de fapt. El constituie o preocupare pentru ambele grupuri de ţări. din punct de vedere economic. Un obstacol major este cel de a organiza relatii de schimb intre ţările membre şi cele nemembre. Astfel.Rolul politicilor bugetare nationale Politicile bugetare naţionale vor constitui singurul instrument de care statele membre vor dispune în primii ani ai uniunii monetare pentru a face faţă şocurilor specifice.

Dar. pe de o parte. Ph. de exemplu. caracter obligatoriu şi pot exista unele îndoieli în privinta capacitatii sale de a respecta ultimele trei conditii puse mai sus (deşi a treia conditie este luata în consideratie).Unit reprezinta mai mult de 30% şi. -sa împiedice practicile de "depreciere competitiva" de către acestea din urmă. este în interesul tarilor nemembre sa vegheze la o stabilitate a ratei de schimb a monedelor lor nationale în raport cu EURO. In general. o mentinere prelungita a ratelor de dobanda reale la niveluri ridicate. In decembrie 1996. Acest tip de comportament a fost adoptat de tarile membre SME odata cu largirea marjelor şi s-a tradus printr-o scadere prea progresiva a ratelor directoare ale bancilor centrale. de asemenea. aceasta soluţie nu ar favoriza o participare precoce la UEM. Consiliul European de la Dublin a adoptat principiile unui nou sistem european -SME bis -cu paritati calculate pornind de la cel actual cu marje largi de fluctuatie. Se pot distinge trei altfel de soluţii: -flotarea. o apreciere reala a anumitor monede ( escudo oferind exemplul cel mai frapant cu o pierdere de competitivitate a costurilor de aproape 10% între al treilea trimestru 1993 şi primul trimestru 1997). dar ele prezinta unele inconveniehte. deci sa împarta o moneda unica cu tarile membre -tarile nemembre care participa la SME bis sa faca eforturi în primul rand pentru a pastra rata de schimb a monedelor lor în raport cu EURO la paritatea centrala adoptata şi. 1995. Pe de alta parte. In special. Exista. Suedia este al treilea client al Finlandei în UE ( aproape 18% din exporturile intracomunitare ale Finlandei). din doua motive: pentru a evita o deturnare a comertului (principalii lor parteneri comerciali vor fi în zona EURO. SME bis nu pare satisfacator. In teorie sunt posibile mai multe solutii economice alternative. sa nu profite de marjele de manevra oferite de limitele largi de fluctuatie. la constrangeri sau la preferinte de politica economica specifice acestor tari (P. F . acestea din urma s-ar opune. pentru a se pregati sa intre în UEM cat mai repede posibil sau de îndata ce momentul va fi apreciat oportun. De aceea. respectiv. Martin. Acesta nu are. riscul ca. cu privarea tarilor nemembre de avantajele pieţei unice. 1997). aproape 20% din exporturile intracomunitare totale ale acestor doua tari. amenintând. Artus. din motive de credibilitate -pentru a demonstra ca sunt gata sa se lipseasca de ajustarile ratei de schimb. organizarea relatiilor monetare între tarile membre şi nemembre trebuie sa respecte cel putin conditiile urmatoare: -sa limiteze fluctuatiile intre EURO şi monedele tarilor nemembre. 80 . Pe de alta parte. dupa Germania şi Regatul Unit. -sa limiteze fenomenele de supraevaluare monetara care au pus în dificultate SME initial. -sa permita ajustarea politicilor economice devenita necesara în urma. In mod deosebit este regretabila o conceptie ingusta asupra conditiilor de stabilitate a ratelor de schimb ( ea se bazeaza în mod esential pe o abordare monetara a elementelor determinante ale ratelor de schimb) şi de convergenta economica ( conditiile pactului de stabilitate nu trebuie sa le oculteze pe cele ale convergentei reale şi structurale). pentru moment. Este o solutie care ar putea sa atraga tarile nemembre pentru ca ar permite raspunsul la eventualele şocuri asimetrice. ar putea antrena conflicte de interese cu tarile membre ( cf. în consecinta. 1996). Ghironi şi F. Giavazzi. cu diminuarea ajutoarelor din fondurile structura1e. -sa permita intrarea în zona EURO cat mai rapid posibil şi făra costuri economice importante. în primul rand Germania). La fel.evolutiilor economice ale tarilor nemembre.

T. pentru că monedele ţăilor scandinave candidate la UEM trehuie sa participe.-ancorarea unilaterala. obiectivul de coeziune economica şi sociala în Europa şi ideea de solidaritate între popoarele Europei. Canzonieri et a1ii. ca eforturile pentru realizarea programelor de convergenta sa fie reale şi ca tarile nemembre sa se confrunte cu atacuri speculative care se auto-susţin. . altfel. cele trei solutii pun o problema de interpretare a Tratatului de la Maastricht sau necesita adaugarea unui protocol în ceea ce priveşte criteriul ratei de schimb. 1996). la un SME. In mod deosehit. BCE ar interveni în caz de tensiuni asupra monedelor ţărilor nememhre datorate instabilitatii dolarului. In contrapartida. Spaventa. de asemenea. Interesul unui astfel de sistem ar consta pentru tarile nemembre în a nu fi constrânse sa apere cursul de schimb nominal cu orice pret (In caz de tensiuni speculative sau în ciuda evolutiilor de pret şi de cost) cu riscul de a pune în pericol propriile eforturi de convergenta economica. In orice caz.o distribuire a responsabilitatilor în materie de interventie pe pietele de schimb în functie de origiea tensiunilor monetare ( ex. cu o regula monetara de control al inflatiei. specifice fiecarei tari -pentru a preveni problemele de supraevaluare sau de subevaluare a monedelor ( ex. Aceasta este solutia pe care a ales-o Regatul Unit şi care prezinta avantaje apreciabile dintre care cele mai importante sunt eliminarea pentru tarile membre a amenintarii cu deprecieri competitive şi posibilitatea pentru tarile nemembre de a se bucura de o autonomie monetara ( cf. 81 . Pare. Totuşi ea nu permite o corectare a dezechilibrelor ratelor de schimb reale (pierderile de competitivitate a preţurilor în Regatul Unit sunt importante) şi trebuie. 1996). ca şi programe de convergenta ce trebuie urmate. . ajustarile de paritati ar fi stabilite regulat pentru a corecta ş variatiile de inflatie cumulate). deci. acestea ar interveni singure ). Sistemul ar putea functiona şi dupa regulile urmatoare: . o cooperare monetara echilibrata între ţările membre şi cele ne-memhre şi urmarirea convergentei economice (In sensul larg) a tarilor nememhre. In orice caz. tarile nemembre ar beneficia de cooperarea BCE cu condiţia. -acorduri bilaterale. experientelor tarilor scandinave la începutul anilor '90). oricare ar fi ele.definirea de programe de convergenta nominala şi reala şi de asistenta financiara. zone tinta largi de curs de schimb nominale ar putea fi combinate -pentru a proteja monedele de atacuri speculative -cu zone tinta mai reduse de rate de schimb reale. dar ea are aceleaşi limite ca şi SME bis deoarece se bazeaza pe principii asemanatoare.o punere în comun a unei părţi din rezervele de schimb. principiile regimului de schimb. Tabellini. 1996. in prealabil. In caz contrar. preferabil sa se aduca ameliorări la SME bis. în acelaşi timp. mai ales cu punerea în aplicare a zonelor tinta de rate de schimb reale. Interesul unei astfel de solutii ar fi sa tina seama de situaţiile economice proprii fiecarei ţări nemembre ( cel pulin daca programele de convergenta sunt directionate în acest sens ). Persson şi G. trebuie sa favorizeze. riscul ca statutul de tara nemembra sa se prelungeasca la infinit este mare şi acest lucru ar induce în eroare progresele constructiei europene. M. totuşi. Fiecare tara nemembra ar putea încheia cu tarile membre un acord privind rata de schimb stipuland paritatea centrala în raport cu EURO şi limitele de fluctuaţie ce trebuie aparate. sa te asiguri ca BCE va asigura sustinerea în cazul unor atacuri speculative ( cf. (D.

Strategia europeana este. inconveniente serioase. balanta nu este. Dar. în mod necesar pozitiva. 82 . mentinerea sistemului monetar european cu marje largi de fluctuatie ar fi probabil şi mai putin interesante şi ar repune în discutie ansamblul experientei de integrare. Din punct de vedere economic. deci.Concluzie: Uniunea monetara europeana prezinta avantaje indiscutabile. dar ridica şi la fel de indiscutabile dificultati care pot deveni. în mod real. Europa nu prea are de ales pentru ca celelalte solutii -revenirea la cursurile de schimb flotante. clara şi trebuie deja sa ne angajam în rezolvarea numeroaselor dificultati legate de omogenitatea scazuta a spatiului european şi de insuficienta organizare a politicii economice. daca nu sunt rezolvate. deci. împiedicand o functionare corecta a pietei unice.

83 . şi constă în adaptarea de la sine a sistemelor economice prin intermediul concurenţei. a ortodoxiei economice. Unitatea de curs 1: Regimul concurenţei pe piaţa internă Unitatea explică procesul concurenţei pe un spaţiu de mari dimensiuni. Rezultatul final se constituie într-o ordine economică care asigură maxim de libertate şi de bunăstare. 1. obiectivele menţionate sunt atinse prin “amenajarea ” spontană a economiilor ca urmare a capacităţilor autoreglatoare ale pieţei. Ulterior. atât din perspectivă pozitivă (a teoriilor). astfel. creştere continuă şi echilibrată dacă sunt cumulate câteva condiţii: accesul liber pentru toate firmele pe orice piaţă şi în orice activitate. suficientă transparenţă şi informaţie despre situaţia şi perspectivele de evoluţie ale industriilor şi firmelor. în cadrul unui proces de integrare. Procesul este definit integrare negativă. posibilitatea consumatorilor de a cunoaşte în orice moment preţurile diferitelor bunuri şi accesul liber la ele. practică loială a firmelor dintr-o anumită ramură faţă de noii veniţi. prin piaţă. Se urmăreşte . declanşate prin desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare. este analizată.MODULUL 3 Teme majore privind funcţionarea Piaţei Interne : regimul concurenţei şi libertatea de circulaţie a persoanelor Modulul prezintă două sisteme (componente) ale Pieţei Interne. Se adaugă 3 ore pentru studiul fişei de documentare. Distorsiunile concurenţei în procesele de integrare economică Procesele de integrare economică. distorsiunile care pot apare şi impactul acestora asupra procesului integrării. inexistenţa unor practici discriminatorii cu privire la difuzarea şi utilizarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi progresului tehnic. Modulul este structurat pe două unităţi de studiu şi o fişă bibliografică. Cu cât concurenţa este mai puternică cu atât resursele sunt alocate mai eficient în interesul consumatorului. Scopul modulului este de a explica în primul rând modul în care funcţionează concurenţa pe un spaţiu economic de mari dimensiuni supus unui proces de liberalizare a schimburilor reciproce. ca pilon central al procesului de integrare al Uniunii Europene: regimul concurenţei şi libertatea de circulaţie a persoanelor. crearea unei structuri optime a aparatului productiv la nivelul ansamblului integrat. lărgesc sfera de acţiune a mecanismelor concurenţei. libera circulaţie a factorilor de producţie. Unitatea necesită 3 ore de studiu individual. cât şi din perspectivă normativă (a reglementărilor) una dintre componentele pieţei interne – libertatea de circulaţie a persoanelor. Timpul necesar de studiu este de 12 ore. Conform opticii liberale. Concurenţa este înţeleasă aici ca un instrument cu funcţie de orientare a restructurării economiilor în cadrul unui proces de integrare. Funcţionarea concurenţei pe un spaţiu economic de mari dimensiuni este de natură să conducă la utilizarea optimă a factorilor de producţie printr-o combinare eficientă. etc. cu accent pe analiza evoluţiei libertăţii de circulaţie a lucrătorilor. dinamizarea creşterii şi ameliorarea bunăstării. Prezentarea este completată cu o fişă de documentare privind politica de concurenţă. sintetizând cele mai importante obstacole în generarea unor fluxuri migratorii intra-europene semnificative şi măsurile promovate de Comunitatea în scopul conturării unei veritabile euro-pieţe a muncii.

intervenţii care modifică echilibrul realizabil automat. opţiunile specialiştilor diferă. Unii consideră distorsiunea ca o modificare de origine fiscală net diferită de regimul fiscal al ţărilor partenere. clasică ci una practicabilă şi deci efectivă. prin analiza tipologiei intervenţiilor externe să se stabilească care dintre acestea sunt distorsiuni grave şi trebuiesc eliminate. Nu este o concurenţă absolută. de dimensiune a efectelor produse asupra liberei circulaţii a mărfurilor. 1. respectiv cea a concurenţei operabile. Intervine un aspect de proporţii. De fapt. Cu privire la situaţiile în cauză. mai întâi starea normală şi apoi.1. în cazul corpului economic. presupunând acea organizare de piaţă care. Clarificări conceptuale A distorsiona un corp înseamnă a-i modifica prin acţiuni externe starea normală dincolo de limita elasticităţii. antrenând discriminări la nivel naţional. Din acest punct de vedere există trei criterii aplicabile noţiunii de distorsiune a concurenţei: raportarea la o situaţie considerată normală. Laure).Existenţa unor condiţii identice de concurenţă reprezintă aşadar un principiu esenţial al funcţionării optime a sistemelor integrate. Nu orice intervenţii exterioare provoacă. însă. caz în care s-ar impune precizarea dacă situaţia partenerilor este un criteriu sau reflectă condiţia de echilibru (L. o fiscalitate optimă (fără distorsiuni) fiind considerată cea în care fiecare agent este impozitat proporţional cu contribuţia sa la bunăstarea generală. în pofida unui număr de intervenţii exterioare. preocuparea vine din necesitatea de a defini. În cazul “corpului economic”. Neumark) sau diferenţa existentă între un stat fără fiscalitate şi un stat cu fiscalitate în care eliminarea impozitului nu ar modifica condiţiile concurenţei (M. În acest ultim exemplu se pune problema calităţii fiscalităţii. de ramură sau de firmă privind circulaţia normală a produselor şi factorilor de producţie sunt numite distorsiuni. raportarea la o situaţie anterioară de echilibru şi raportarea la o normă fixată ca obiectiv. Rebond). serviciilor şi factorilor de producţie. pentru UE distorsiunea se defineşte ca fiind acea stare provocată de firme sau de guverne care riscă să întârzie sau să împiedice convergenţa reală a regiunilor ţărilor membre. conduce la un rezultat apropiat celui al concurenţei totale. fie a accentuării acestora prin mecanismele antrenate de procesul integrării. distorsiuni care limitează sau deformează concurenţa. Alţii înţeleg prin distorsiune o alterare provocată de dispoziţii fiscale contrare obiectivelor politicii economice şi sociale (F.2. Intervenţii exterioare generatoare de distorsiuni 84 . distorsiunea este definită ca o situaţie generată de acţiuni private sau publice care modifică starea de echilibru iniţială. 1. Deformările sistematice ale concurenţei. În consecinţă. starea de convergenţă reală fiind considerată condiţie “sine qua non” a evoluţiei spre integrare politică federativă. Prin urmare politicile comunitare au rolul să elimine sursele distorsiunilor şi să înlăture distorsiunile apărute ca urmare fie a existenţei disparităţilor iniţiale. fie a măsurilor de politică economică a guvernelor ţărilor partenere. Ele provin din intervenţiile exterioare mecanismelor pieţei. În cadrul Uniunii Europene principiul esenţial de integrare a devenit cel al coeziunii economico – sociale.

transparenţa şi fluiditatea pieţei. Totuşi. ştiut fiind că nu orice intervenţie este generatoare de distorsiuni.dispoziţii care influenţează competitivitatea în relaţiile de comerţ exterior: taxe vamale şi prelevări.disparităţile între legislaţiile naţionale privind normele tehnice şi de calitate. dezvoltării şi concurenţei: contribuţii la asigurări sociale. regimul de tranzit. restricţiile cantitative. sunt considerate intervenţii exterioare acele măsuri.. Teoreticienii integrării sunt de părere că se impune să ne concentrăm atenţia asupra următoarelor categorii de intervenţii: . securitatea muncii. 85 . disparităţi cu efect proporţional. regulile anti-dumping. serviciilor şi factorilor de producţie. pentru a exista o distorsiune. luate în baza unor principii ce nu sunt specifice economiei de piaţă. măsuri de politică fiscală. Cunoaşterea intervenţiilor exterioare se impune pentru a putea identifica sursele distorsiunilor. reglementări vamale şi administrative privind valoarea în vamă. taxe asupra cifrei de afaceri din operaţiuni de import şi facilităţi fiscale pentru export care fac obiectul unei aplicări diferenţiate. El consideră că punctul de plecare trebuie să fie delimitarea disparităţilor neutre – definite ca diferenţe între dispoziţiile administrative şi legislative care nu antrenează distorsiuni grave în repartiţia factorilor de producţie şi nu împiedică realizarea obiectivelor sistemului integrat.dispoziţii şi măsuri cu impact asupra producţiei şi repartiţiei în cadrul economiilor naţionale membre: intervenţii în mecanismul preţurilor. criteriul operabil este cel al volumului fluxurilor comerciale afectate de intervenţiile asupra liberei circulaţii a mărfurilor. obstacole în calea liberei circulaţii a forţei de muncă şi restricţiile privind libertatea de stabilire. utilizarea doar a criteriului disparităţii nu este funcţională deoarece unele efecte semnificative asupra concurenţei nu sunt măsurabile. disparităţi auto-compensatorii. Identificarea intervenţiilor exterioare care generează distorsiuni are la bază două criterii: caracterul măsurării şi dimensiunea efectului transmis economiei. Byé include aici: disparităţi ce nu afectează condiţiile de producţie. etc. . regimul publicităţii. efectul trebuie să fie cifrabil şi superior anumitor valori limită. subvenţii. decizii cu privire la procesul economic.În analiza distorsiunilor concurenţei. admise în interiorul ţărilor membre şi compatibile cu obiectivele comunitare). scutirea de taxe vamale. se pune problema eliminării surselor generatoare pentru a permite adaptarea progresivă a sistemului la starea apreciată ca normală şi favorabilă obiectivelor propuse. etc. . se impune să delimităm intervenţiile deliberate cu acţiune asupra condiţiilor concurenţei de rezultatele inevitabile ale sistemului existent. etc. distorsiuni specifice decurgând din existenţa sau corectarea unor disparităţi şi distorsiuni admisibile (fără incidenţă pe plan internaţional. De asemenea. al licitaţiilor publice. În aceste cazuri. obstacolele în calea liberei circulaţii a capitalurilor. . Odată identificate distorsiunile deliberate şi grave prin raportare la criteriile aplicabile. Intervenţiile deliberate sunt cele care constau într-o sarcină suplimentară sau într-un avantaj specific acordat în scopul modificării condiţiilor concurenţei. Maurice Byé propune o altă schemă de analiză a disparităţilor. Practic. regulile de origine.dispoziţii legislative sau de reglementare cu impact neidentificabil asupra structurii economiei.

la noile condiţii de concurenţă. Politica comunitară a concurenţei adoptată în cadrul Uniunii Europene conjugă. Nu este exclusă însă posibilitatea ca unele înţelegeri sau fuziuni să vină în sprijinul integrării prin contribuţia la ameliorarea producţiei sau distribuţiei produselor. complex şi de lungă durată. Se are în vedere tocmai acceptarea dublei naturi a unor fenomene economice precum fuziunile care în anumite circumstanţe pot determina rezultate mult mai favorabile integrării decât jocul liber al forţelor pieţei. b) subvenţii şi ajutoare publice Procesul de integrare economică modifică vechile echilibre realizate la nivel naţional urmărind înlocuirea lor cu un echilibru general la nivel comunitar. ajutoarele acordate de statele membre anumitor firme sau producţii şi care nu-şi găsesc corespondenţa în celelalte ţări.La acest nivel este operabilă distincţia între distorsiunile globale şi distorsiunile specifice. Rezultă avantaje artificiale favorizând reuşita economică a firmelor sau ramurilor în cauză în detrimentul concurenţilor. Sursele distorsiunilor Sursele distorsiunilor sunt considerate a fi: practici ale firmelor. Asocierea poate fi supusă dreptului comunitar care să stabilească situaţiile de incompatibilitate între asocieri şi piaţa comună. două principii fundamentale: libera concurenţă şi neutralitatea econimică. Din motive de securitate socială sau decurgând din inadaptarea politică la exigenţele participării la constituirea unei noi entităţi economice. susceptibile de a restrânge sau elimina concurenţa. promovarea progresului tehnic. asocierea firmelor în diverse forme poate avea consecinţe negative asupra funcţionării sistemului prin limitarea sferei de acţiune a concurenţei şi prin modificarea fluxurilor comerciale intra-comunitare. degajarea economiilor de dimensiune. Practic. Eliminarea distorsiunilor specifice poate fi realizată prin armonizarea legislaţiilor ţărilor membre şi adoptarea unei politici a concurenţei. modificarea cursurilor de schimb. iar aceste diferenţe nu-şi găsesc echivalentul între ţările partenere. 86 . distorsiunile produse sunt globale . Are loc un amplu effort de adaptare.3. ca instrument al integrării pozitive. Ele apar atunci când dispoziţiile legislative sau administrative generează disparităţi între costurile reale şi nominale ale diverselor sectoare de producţie. statele membre acordă acordă ajutoare şi subvenţii care deformează concurenţa. disparităţile existente între dispoziţiile legislative. 1. administrative şi de reglementare ale economiilor care se integrează. Afectarea concurenţei între ramurile de activitate determină distorsiuni specifice. amendarea unei înţelegeri trebuie să plece de la analiza comparativă a inconvenientelor generate de limitarea concurenţei pe piaţa în cauză şi a contribuţiei pe care o aduce la realizarea obiectivelor comunitare. Dacă prin intervenţiile externe are loc alterarea condiţiilor de concurenţă între economiile naţionale în ansamblul lor. a) practici ale firmelor Într-un spaţiu în integrare. acestea sunt compensate în principal prin măsuri monetare. respectiv prin armonizarea politicilor sau adoptarea unei politici comune.

ajutoarele publice pot fi acceptate dacă sunt compatibile cu obiectivele comunitare. Procesul de armonizare ridică două probleme esenţiale: alegerea celei mai bune formule de impozitare şi trecerea de la situaţia iniţială la formula dorită. Orice ajutor acordat unei firme acţionând pe o piaţă caracterizată de producţie excedentară sau unde se exercită o concurenţă efectivă din partea producătorilor diferitelor state membre afectează schimburile între ţările membre şi regimul concurenţial în măsura în care menţinerea respectivei firme pe piaţă obstrucţionează extinderea concurenţilor. Cele mai importante disparităţi provin din suveranitatea financiară şi monetară a ţărilor membre care intră în contradicţie cu exigenţele liberei circulaţii. variabil în timp. ca şi în cazul înţelegerilor între firme. În cazul circulaţiei mărfurilor se pot rezuma următoarele variante de impozitare pentru a limita distorsiunile asupra concurenţei: la locul de origine cu taxă unică pe tot 87 . Concurenţa este distorsionată mai ales pe pieţele unde presiunea concurenţială este puternică prin existenţa unei supra-oferte semnificative. Cu toate acestea. Prima dintre ele legitimează sprijinul acordat pentru dezvoltarea regiunilor defavorizate.Sprijinul statului permite realizarea unor reduceri de costuri dacă este vorba de preţuri de cumpărare anormal de scăzute sau condiţii de creditare mai favorabile decât cele de pe piaţă şi creşterea încasărilor. Ultima derogare comportă tot două aspecte distincte: dezvoltarea unor regiuni şi dezvoltarea anumitor activităţi. efectul ar urma să fie reducerea disparităţilor regionale şi asigurarea coeziunii sistemului comunitar. Însă. asupra schimburilor internaţionale. sunt acceptate trei derogări pentru situaţii considerate a contribui la asigurarea echilibrului şi coeziunii economico-sociale a ansamblului integrat. A doua derogare ia în considerare proiectele de interes european şi cazurile în care ajutoarele publice ar facilita remedierea unei perturbări grave a economiei respective. între nevoia de armonizare şi cea de păstrare a unei marje de acţiune (joc fiscal) pentru fiecare partener. Perturbările grave sunt apreciate de asemenea în context comunitar prin raportare la situaţia economică existentă într-un alt stat membru. în special din diferenţele între sistemele fiscale. Sunt considerate proiecte de interes comun programele transnaţionale susţinute concomitent de mai multe state membre. Politicile fiscale au un dublu efect de distorsionare în condiţiile diferenţierii lor pe ţări sau pe activităţi: în interiorul ţării şi în exterior. în sprijinirea unor activităţi de interes strategic. Compatibilitatea cu piaţa comună este aşadar stabilită prin contribuţia efectivă la realizarea interesului comunitar şi raportarea acesteia la efectele de distorsionare a schimburilor intra-comunitare. cu un nivel de viaţă scăzut şi rată ridicată a şomajului. Armonizarea sistemelor fiscale este din acest motiv o necesitate şi presupune un compromis. Spre exemplu.92). c) disparităţi legislative şi administrative Disparităţile existente între dispoziţiile legislative. Delimitarea lor are la bază rolul ajutoarelor respective în diminuarea disparităţilor regionale în interiorul unui stat membru şi. în cazul integrării vest europene incompatibilitatea ajutoarelor publice cu principiile ce stau la baza funcţionării comunităţii este stabilită prin Tratatul de la Roma (art. respectiv. administrative sau de reglementare ale economiilor care se integrează deformează sau limitează condiţiile de concurenţă şi provoacă distorsiuni ce trebuiesc eliminate.

urmăreşte tocmai evitarea apariţiei şi amplificării dezechilibrelor precum şi asigurarea coeziunii noului spaţiu comunitar ca principiu esenţial de funcţionare optimă. pentru toate produsele. la locul de origine cu impozit unic pe produse şi diferit între ţări (egalitatea condiţiilor de concurenţă şi echilibrul schimburilor sunt asigurate prin cursul de schimb). distorsiunile generale vor fi limitate printr-o disciplină monetară riguroasă. la locul de origine cu impozite unice pe tot teritoriul dar diferite pe produse. integrarea negativă se impune obligatoriu a fi corectată prin măsuri care să evite procesele de concentrare în măsură să accentueze inegalităţile şi disparităţile iniţiale. etc. pentru ţările ce vor participa la moneda unică.teritoriul. 1. Devalorizarea monedei naţionale ieftineşte exporturile şi scumpeşte importurile iar revalorizarea acţionează în sens invers influenţând capacitatea competitivă a firmelor concurente. Funcţionarea optimă a unui spaţiu integrat prin participarea mai multor economii este condiţionată astfel de: stabilirea unei politici a concurenţei care să asigure buna funcţionare a mecanismelor pieţei. Chiar dacă se presupune că în momentul declanşării unui proces de integrare economiile participante îndeplinesc condiţiile recomndate de teorie pentru o integrare net avantajoasă. În cazul Uniunii Europene. la locul de origine. Apariţia lor este inerentă în condiţiile unei integrări între ţări cu nivele de dezvoltare şi reglementări legislative diferite. coordonarea şi armonizarea politicilor şi obiectivelor. la locul de destinaţie cu impozite ce pot diferi între ţări şi pe produse. d) modificarea cursurilor de schimb Modificarea cursurilor de schimb afectează competitivitatea reală şi generează distorsiuni generale asupra specializării internaţionale. Caracterul transparent al taxei pe valoarea adăugată face ca. Adoptarea unei politici active de integrare care să completeze pe cea negativă. dacă nu se intervine prin integrare instituţională. automată. Care este rolul concurenţei în restructurarea economică în cadrul unui proces de integrare? 2. cu diferenţe moderate între ţări şi produse (distorsiunile sunt moderate şi echilibrul este asigurat prin cursul de schimb). prin stabilirea unor frontiere fiscale. armonizarea legislaţiilor. reglementărilor. Folosirea TVA înlătură în acelaşi timp şi dificultăţile de trecere de la un sistem de impozitare la altul. în perspectiva unei integrări în formula geometriei variabile sau cea a cercurilor concentrice. se vor elimina distorsiunile provocate de folosirea cursului de schimb ca instrument al politicii comerciale.4. mai ales dacă diferenţele între ţări nu sunt prea mari. Pentru ţările ce nu vor participa. În ce condiţii concurenţa duce la maximizarea bunăstării? 88 . indiferent de modul de impozitare. Concluzii Distorsiunile concurenţei provoacă apariţia unor dezechilibre fundamentale caracterizate prin discordanţa între obiectivele generale şi ordinea de fapt. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. distorsiunile concurenţei să se manifeste limitat doar în cazul vânzărilor directe către consumatorul final. adoptarea de politici comune care să faciliteze realizarea coeziunii economico-sociale.

care este atitudinea Comisiei cu privire la ajutoarele acordate firmelor publice. Înţeleasă astfel.care sînt determinanţii conflictelor între politicile sectoriale comunitare. . . .care sînt obiectivele politicii industriale. . Care sînt condiţiile funcţionării optime a unui spaţiu integrat? 6. Care sînt sursele distorsiunilor şi cum acţionează asupra condiţiilor concurenţei? 5. . Studiaţi fişa 2. a muncii şi a capitalului. ea este rezultatul unui ansamblu de mecanisme de integrare negativă (de desfiinţare a barierelor din calea liberei circulaţii) în care concurenţa asigură un proces de specializare ce optimizează alocarea factorilor de producţie şi generează. . . .ce relaţii există între politica concurenţei. 2.care este mecanismul achiziţiilor şi fuziunilor în UE? 7. în timp. .care sînt argumentele teoretice ale politicii concurenţei.MOBILITATEA MUNCII MODELUL DE ANALZĂ ŞI CONVERGENŢA ECONOMICĂ- Mobilitatea factorilor de producţie într-un proces de integrare a pieţelor generează efecte similare liberei circulaţii a bunurilor: o mai bună alocare a resurselor productive 89 .care sînt prevederile Tratelor privind acţiunile incompatibile cu funcţionarea corectă a pieţei şi poziţiile dominante ale firmelor.3. dezvoltarea convergentă a economiilor participante.1.care sînt corelaţiile politicii industriale cu alte sectoare? Unitatea de studiu 2 : LIMITE ŞI STRATEGII ÎN REALIZAREA LIBERTĂŢII DE CIRCULAŢIE A LUCRĂTORILOR INTRODUCERE Pilonul central al procesului de integrare economică este piaţa internă.cum poate fi determinată poziţia dominantă a unei companii. a serviciilor. cu privire la politica concurenţei în UE. Răspundeţi următoarelor întrebări: .ce rol are Comisia în implementarea politicii concurenţei.care este procedura de control a ajutoarelor ce afecteaza concurenţa. . . Studiaţi fişa de documentare 1. politica industrială şi politica comercială. privind politica industrială. definită prin instituirea aşa numitelor libertăţi fundamentele de circulaţie: a bunurilor.cum coordonează Comisia politica industială. .de ce acţiunile de cartelizare a producţiei şi distribuţiei provoacă distorsiuni.ce se înţelege prin politică industrială şi care sînt în sinteză prevederile tratatelor privind politica industrială.cum se explică derogările Comisiei de la regulile privind concurenţa în domeniul cercetării – dezvoltării. Cum se definesc distorsiunile şi ce intervenţii exterioare produc distorsiuni într-un proces de integrare? 4. Răspundeţi următoarelor întrebări: . .

capitalul se deplasează invers. Dacă presupunem că lucrătorii emigranţi se vor stabili în B. A reprezintă ţara cu nivel scăzut de dezvoltare (abundentă în factor muncă . ele pot fi puse în evidenţă cu ajutorul unui model care presupune două ţări cu dotare diferită în factor muncă şi. corespunzător productivităţii marginale şi a nivelului capitalului ce migrează. Deşi restrictiv (analiză statică. a performanţelor economice şi a nivelurilor de dezvoltare).prin specializare. rezultând practic un proces de substituire între cei doi factori. la cantitatea de muncă OBLAB. ca urmare a diferenţei de remunerare. unde nivelul salariului este SA.OALAB). mobilitate perfectă. din echilibrarea pieţei muncii la nivelul SAB al salariului real. nivelul salariului real este SB. B ţara cu nivel ridicat de dezvoltare (cu dotare mai redusă în factor muncă . liberalizarea circulaţiei muncii determină.OBLAB). B A SAB SA D F E C SB G SAB OA LE LAB OB 90 . elasticitate perfectă. În figura de mai jos. mai ridicat decât în A. În sinteză. rezultă un câştig net în termeni de venit naţional cu suprafaţa EDCi. În B. termen lung de analiză) şi extrem de simplist. modelul prezentat (diagrama MacDougall)ii ne permite să punem în evidenţă efectele integrării pieţelor factorilor de producţie. respectiv egalitatea între nivelul salariilor şi productivitatea marginală a muncii. convergenţa performanţelor economice. ca urmare. Remunerarea capitalurilor în cele două economii se egalizează. pentru diverse niveluri ale ofertei de muncă. deplasarea ofertei de muncă dinspre A spre B. a remunerărilor factorilor şi a nivelurilor de dezvoltare. iar OAOB cantitatea totală de muncă în cele două ţări în condiţii de restricţii privind circulaţia muncii. obţinute prin liberalizarea circulaţiei (integrare negativă): convergenţa remunerării factorilor (implicit. în timp ce venitul naţional al ţării A va scădea cu suprafaţa LALEED. corespunzător cantităţii de muncă OALAB. Pe ansamblul celor două economii. până la egalizarea remunerărilor la nivelul SAB al salariului. conform analizei neoclasice. cu remunerări diferite. venitul naţional al ţării B va creşte cu suprafaţa LALEEC. Echilibrul pieţei muncii trebuie corelat şi cu echilibrul pieţei capitalurilor. ameliorarea veniturilor în ansamblul sistemului aflat în proces de integrare şi potenţarea creşterii economice. dinamizarea creşterii prin concurenţă şi economii de scară. În ipoteza elasticităţii perfecte a muncii funcţie de salariul real. Concomitent deplasării forţei de muncă dinspre A spre B. AD şi BF reprezintă echilibrul celor două pieţe. scade venitul în B şi creşte în A.

Analiza nu ia însă în considerare factori precum: mobilitatea relativ redusă a forţei de muncă, în special a celei calificate (chiar între ţări apropiate ca nivel de dezvoltare şi sisteme socio-culturale); conflictul potenţial de interese determinat de fluxurile de muncă migratorii (salariaţii din B pierd prin diminuarea salariilor, angajatorii din A pierd prin plata unor salarii mai mari); rezistenţa la scădere a salariilor în B, în măsură să inducă mai curând creşterea şomajului decât reducerea remunerării; diferenţele tehnologice şi slaba mobilitate a tehnologiei, menţinând diferenţe de productivitate; gradul posibil ridicat de substituibilitate între fluxurile comerciale şi cele ale factorilor, precum şi între capital şi forţa de muncă; dezechilibrele potenţiale determinate de procesul concentrării spaţiale a activităţilor economice (capitalul şi forţa de muncă înalt calificată se deplasează spre regiunile dezvoltate, amplificând decalajele). În concluzie, conform teoriei economice, liberalizarea circulaţiei muncii într-un proces de integrare a pieţelor bunurilor, serviciilor şi factorilor este în măsură să inducă, în anumite condiţii, procese cumulative de creştere şi de convergenţă a performanţelor economice. Garantarea libertăţii de circulaţie este însă doar o condiţie necesară, nu şi suficientă. Realitatea procesului de integrare europeană confirmă mai curând aşa-numita teorie a divergenţei, conform căreia libera circulaţie într-un proces de integrare la care participă ţări cu niveluri diferite de dezvoltare şi complementaritate a specializărilor productive (cazul UE) determină o accentuare a decalajelor în lipsa unor politici redistributive (de integrare pozitivă). În plus, chiar dacă acceptăm că pe termen lung rezultatul posibil ar putea fi convergenţa, piaţa europeană a muncii este caracterizată printr-un nivel scăzut al mobilităţii profesionale şi regionale. Din acest motiv, europenii au adoptat, în baza tratatelor, o serie largă de măsuri de integrare negativă pentru stimularea mobilităţii intra-europene a muncii. Ea este considerată nu doar o condiţie esenţială a funcţionării eficace a pieţei interne, ci şi un factor esenţial în realizarea spaţiului social european ca premisă pentru dezvoltarea conceptului de cetăţean european, stimularea solidarităţii şi a conturării sentimentului de identitate europeană. 2.2.REGLEMENTĂRI ALE TRATATELOR ŞI REALITĂŢI PRIVIND MOBILITATEA MUNCII ÎN SPAŢIUL INTRA-EUROPEAN Libertatea de circulaţie a muncii în spaţiul comunitar a fost stipulată în Tratatul de la Roma, ca o componentă a pieţei interne. Conform articolului 48, libera circulaţie a lucrătorilor urma să fie asigurată în perioada de tranziţie prin „înlăturarea oricăror discriminări, bazate pe naţionalitate, între lucrătorii ţărilor membre, cu privire la ocupare, remunerare şi alte condiţii de muncă”.iii În baza acestui articol, statele membre îşi asumau obligaţia să asigure lucrătorilor dreptul de a accede la orice loc de muncă (cu excepţia administraţiei publice), de a se deplasa liber şi de a-şi stabili domiciliul, în acest scop, pe teritoriul oricărui stat membru, sub rezerva limitărilor justificate de raţiuni de ordine, securitate şi sănătate publică. În plus, pentru asigurarea condiţiilor necesare liberei circulaţii, tratatul prevede măsuri privind dreptul de stabilire (libertatea de acces şi de prestare a unor activităţi non-salariale, precum şi de creare de agenţii, sucursale sau filiale) şi măsuri privind libertatea de circulaţie a serviciilor (cu caracter industrial, comercial, artizanal şi profesiuni liberale).

91

Pe plan instituţional (al reglementărilor), libera circulaţie a lucrătorilor a reprezentat un succes. Până în 1968, toate ţările introduseseră în legislaţia muncii egalitatea în drepturi la ocuparea unui loc de muncă şi prioritatea în faţa lucrătorilor proveniţi din ţările terţe.iv. Analiza fluxurilor migratorii intra-europene relevă, însă, o diminuare a migraţiei după crearea pieţei comune. Dacă în 1959, 75% din lucrătorii imigranţi din Comunitate proveneau din ţările membre, în 1973 ponderea acestora scăzuse la 28%. Fluxurile migratorii intra-europene au crescut mai curând până în 1968 (la 800.000 faţă de 500.000 în 1960), scăzând apoi la 650.000 în anii ’80v. În prezent, din aproximativ 2 milioane de imigranţi, doar 40% provin din ţările membre. Factorii care au determinat o slabă mobilitate geografică intra-europeană a muncii pot fi grupaţi în două mari categorii: factori generali şi factori specifici. Din categoria factorilor generali o influenţă semnificativă au avut-o: diferenţele culturale, barierele lingvistice, obstacole socio-psihologice (ataşamentul europenilor de sistemul propriu de valori şi modul obişnuit de viaţă, ataşamentul de familie), diferenţele relativ mici între salariile reale pe pieţele profesiunilor necalificate şi slab calificate, dificultăţi legate de compatibilitatea calificărilor şi recunoaşterea diplomelor. Cât priveşte factorii specifici procesului de integrare, cei mai importanţi sunt: interesul relativ scăzut al tratatelor de bază (comparativ, cel puţin, cu cel pentru piaţa bunurilor) pentru dezvoltarea unei euro-pieţe a muncii. Tratatul de la Roma nu cuprinde prevederi care să stimuleze sau să determine modalităţi prin care să fie promovată libera circulaţie a muncii. Mai apoi, nici Actul Unic, nici Tratatul de la Maastricht nu introduc reglementări complementare, articolele privind circulaţia lucrătorilor rămânând practic nemodificate; decizia Tratatului de a exclude o serie de segmente de piaţă de la aplicarea principiului liberei circulaţii (ocupaţiile din sectorul public, cele ce ţin de ordinea, securitatea şi sănătatea publică); menţinerea tratamentului naţional (prin controlul ţării gazdă) pe piaţa muncii pentru lucrătorii imigranţi. Aceştia nu pot concura pe piaţa muncii prin salarii mai scăzute, similar situaţiei de pe piaţa bunurilor, iar pe pieţele necalificate sau slab calificate tratamentul naţional este un factor puternic inhibant pentru mobilitatea transfrontalierăvi; lipsa armonizării/coordonării reglementărilor naţionale. Diferenţele între politicile naţionale pe o piaţă internă regională supusă unui proces de integrare prin liberalizarea circulaţiei bunurilor, serviciilor şi factorilor sunt sursă de distorsiuni, dezechilibre şi blocaje; lipsa unui sistem de securitate socială minimă, cumulat cu slaba transparenţă a pieţei muncii şi dificultăţile generale de acces la ocupaţii transfrontaliere (non-transferabilitatea pensiilor, slaba armonizare a calificărilor, bariere lingvistice, culturale, problema locuinţelor, etc); întârzierile şi limitele în recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi a calificărilor; diferenţele între structurile productive naţionale (ponderea semnificativă a specializărilor inter-ramură pentru ţările slab dezvoltate din Comunitate, ţări emitente de fluxuri migratorii);

92

substituţia între mobilitatea muncii şi fluxurile comerciale, de servicii şi de capital. Progresele în domeniul circulaţiei bunurilor au fost rapide, diminuând interesul pentru circulaţia factorilor prin tendinţa de apropiere a remunerărilor factorilor; creşterea economică înregistrată de ţările comunitare mai puţin dezvoltate, ducând la o ameliorare a economiilor locale şi a calităţii vieţii, în condiţiile unui şomaj ridicat şi în ţările dezvoltate; prioritatea acordată de europeni coeziunii economico-sociale şi teritoriale (începând cu 1988), având ca efect o diminuare a disparităţilor şi implicit o creştere a atractivităţii zonelor relativ slab dezvoltate, mai ales prin programele structurale; crizele integrării (neo-protecţionismul, criza bugetară, criza instituţională) din deceniul opt, cumulat cu crizele mondiale (recesiune, criză energetică, financiară). Perioadele de criză amplifică dificultăţile de acces pe pieţele externe ale muncii, chiar şi în ţările dezvoltate (ţări de destinaţie). Drept consecinţă, piaţa europeană a muncii este caracterizată de slabă mobilitate geografică transfrontalieră. În ultimii 10 ani, 38% din cetăţenii UE şi-au schimbat reşedinţa, dar numai 4,4% s-au stabilit într-un alt stat membru, mobilitatea transfrontalieră fiind mai redusă decât cea din anii ’60. Din totalul populaţiei ea reprezintă doar 0,3%, faţă de 0,5% în SUA. În concluzie, nu se poate vorbi despre o europiaţă a muncii, similară celei pentru bunuri sau capitaluri, fluxurile migratorii transfrontaliere fiind reduse. În acest context, începând cu anii ’90, Comunitatea a iniţiat şi promovat un ansamblu de acţiuni de stimulare a mobilităţii profesionale şi teritoriale, în cadrul politicilor de ocupare şi a măsurilor de creare a Spaţiului Social European. Un rol esenţial revine Planului de acţiune al Comisiei în domeniul competenţelor profesionale şi al mobilităţii , adoptat în 2002. 2.3. STRATEGIA EUROPEANĂ MOBILITATEA MUNCII PENTRU COMPETENŢE ŞI

Obiectivele comunitare în domeniul ocupării forţei de muncă fac parte integrantă din Strategia de la Lisabona. În vederea atingerii lor, în planul promovării mobilităţii trans-frontaliere, Comunitatea şi-a propus , pe de o parte, ameliorarea competenţelor şi, pe de altă parte, stimularea mobilităţii regionale. Măsurile propuse vizeazăvii: adaptarea sistemelor de educaţie şi de formare la nevoile pieţei muncii; introducerea şi consolidarea unor strategii eficace de dezvoltare a competenţelor profesionale; înlăturarea obstacolelor în legătură cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi asigurarea transferabilităţii calificărilor; dezvoltarea regiunilor mai puţin avansate; înlăturarea obstacolelor administrative şi juridice; dezvoltarea competenţelor lingvistice şi trans-culturale; favorizarea recunoaşterii calificărilor prin ameliorarea transparenţei sistemelor de educaţie şi de formare; dezvoltarea unei politici comunitare de imigrare; ameliorarea informării şi transparenţei privind piaţa muncii.

93

Până în prezent, au fost înregistrate progrese semnificative în introducerea cărţii europene a asigurărilor de sănătate, coordonarea sistemelor de securitate socială, garantarea dreptului de circulaţie şi sejur, informarea şi transparenţa asupra cererii de muncă, cooperarea în domeniul politicilor de imigrare. Domeniile în care au fost înregistrate progrese lente şi asupra cărora se vor concentra eforturile în perioada următoare sunt: recunoaşterea calificărilor profesionale; reglementarea condiţiilor de intrare şi sejur în spaţiul comunitar a lucrătorilor din ţările terţe; definirea comună a competenţelor în domeniul TIC; dezvoltarea capitalului uman; ameliorarea transferabilităţii drepturilor de securitate socială. Urmărind direcţiile stabilite prin planul de acţiune, Comunitatea speră în conturarea unei euro-pieţe a muncii capabilă să contribuie la atingerea obiectivului strategic stabilit prin Strategia de la Lisabona: „dezvoltarea unei economii a cunoaşterii, cea mai competitivă şi mai dinamică a lumii, capabilă să asigure o creştere economică durabilă, însoţită de o ameliorare cantitativă şi calitativă a ocupării şi un grad ridicat de coeziune socială”. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. Explicaţi care sunt efectele teoretice ale mobilităţii forţei de muncă 2. Cum a evoluat piaţa forţei de muncă în procesul formării pieţei inetrne comunitare şi analizaţi factorii care limitează mobilitatea muncii în spaţiul intra-european 3. Care sunt principalele orientări strategice în promovarea mobilităţii teritoriale şi profesionale a muncii în Uniunea Europeană

Lucrare pentru studiu individual:
Analizaţi procesul negocierilor UE – România în procesul aplicării acquis-ului pieţei interne (rapoarte de ţară, tratat de aderare)

3. Politica privind concurenţa în Uniunea Europeană –fişă bibliografică
Fişa de documentare 1 Dumitru Miron, Comerţ, concurenţă şi politică industrială, în Integrarea economică europeană, Ed. Economica, Bucureşti, 1999 Intreaga constructie integrativa s-a fondat pe increderea in fortele regulatorii ale pietei, postulat pus partial in aplicare in majoritatea segmentelor integrarii. Orientarea spre piata a Comunitatilor Europene este cel mai bine reflectata de analiza politicii concurentiale comunitare. Dezvoltarea şi adancirea procesului de integrare a capatat noi dimensiuni şi a dat roade numai in masura in care economiile se dezvoltau şi erau eficiente. Politica in domeniul concurentei şi-a sporit importanta pe masura ce climatul de afaceri depaşea cadrul ingust national şi opera pe baze ample europene. Actiunile de 94

unul ideal. O astfel de piaţa concurenţiala va fi caracterizata prin presiuni "a la baisse" asupra preţurilor. firmele vor concura una cu alta pentru a satisface. exista motive pentru ca firmele din anumite sectoare sa coopereze sau sa se asocieze sau ca o firma sa aiba o poziţie dominanta pe un segment de piaţa. Un astfel de unghi de vedere este. indeosebi in faza de uniune economica şi monetara. cererea. totuşi. Ratiunile unei politici in domeniul concurentei Economiştii. grabind diversificarea obiceiurilor de consum şi a inclinaţiei spre inovare şi menţinand economia la un nivel rezonabil de eficienţa. l. asociaza piaţa cu mecanismul cel mai eficace pentru alocarea eficienta a resurselor. Alti economişti au preferat modalitati alternative de control. metoda de cuantificare a acestui pericol. evident. atunci raspunsul trebuie cautat in aceasta parte a tratatelor şi a practicii commune. Intr-o piaţa perfecta. Evoluţia in timp a procesului de integrare a creat premise pentru un tot mai pronunţat mediu concurenţial in spaţiul european. in termeni atat de prevenire. atat pentru cumparatori. tendinta pe termen lung fiind cea de concentrare a capitalurilor la un nivel care sa maximizeze avantajele derivand din piata comuna şi apoi din piata unica. Daca se doreşte identificarea regulilor jocului pentru Comunitaţile Europene. in cele mai bune condiţii. Chiar daca aceste actiuni sunt benefice pentru actorii economici. Stabilirea preţurilor. partajarea pieţelor sau alte forme de comportament anticoncureţial pot aparea din dorinţa conservarii unor profituri ridicate sau a unei stabilitaţi productive liniştitoare. unele vor incerca sa practice preţuri foarte ridicate dar vor fi nevoite sa revina la preţuri rezonabile daca exista concurenţa. realitaţile economice fiind de multe ori foarte diferite. Pe masura ce se proceda la fuziuni intre companii apareau tot mai evident avantajele economiei de scara paralel cu caştigurile derivate din utilizarea in comun a retelelor de distributie şi a canalelor de comercializare a produselor. pana la un nivel care sa acopere costurile şi marjele de profit rezonabile pentru producatori şi ofertanţi. cat şi de sancţionare a acestui comportament a fost practicarea unor controale administrative care sa implice o tinere sub control a abaterilor concurentiale -cu alte cuvinte se credea ca pot fi corectate imperfectiunile pietei prin reglementari legale. in anumite circumstante ele pot deveni nefavorabile pentru Comunitate in ansamblul sau. cat şi pentru ofertanţi. Regulile actuale in domeniul concurenţei fac obiectul Art. O data cu lansarea Pieţei Unice Interne multe din avantajele dinamice pot fi pierdute prin menţinerea artificiala a unor obstacole legislative şi instituţionale in calea activitaţii companiilor sau in cazul in care se permite abuzul de poziţiile dominante pe un segment de piaţa care afecteaza mecanismul liber al pieţei. 85-94 ale Tratatului. Politica in domeniul concurenţei a fost o componenta importanta a Tratatului de la Roma. Firmele vor falimenta sau vor fi eliminate de pe piaţa de alţi concurenţi mai adaptaţi la realitaţile economice. paralel cu evolutiile ciclului economic. Pentru marea majoritate a economiştilor. Articolul 3 (f) prevede crearea unui sistem care sa ofere garanţia ca procesele concurenţei loiale pe piaţa nu vor fi distorsionate. prin mentinerea unui anumit nivel al proprietatii publice. In conformitate cu acest raţionament. dar şi a autoritaţilor guvernamentale naţionale. Aceste reglementari sunt indreptate in egala masura înspre activitatea companiilor. indeosebi in sectoarele in care factorii tehnici pareau sa necesite o structura 95 . in general. achizitiile şi fuziunile de firme au regresat sau au sporit in importanta.colaborare intre companii. Independent de imperfecţiunile pieţei şi in pofida semnalelor acesteia. piaţa este un sistem care se autoechilibreaza favorabil.

Pentru a da substanta unei politici in domeniul concurentei este essential mecanismul legislativ şi institutional in vigoare. politica in domeniul concurentei este importanta ca mecanism de corectare a imperfectiunilor pietei. responsabilitatile şi forta de a transpune in practica. Trebuie distins intre ceea ce poate fi plauzibil intr. mai rau. o sursa suplimentara de practice neconcurentiale o reprezinta guvernele insele. ca in timp ce aceşti factori pot actiona foarte eficient la nivel national. dar 96 . prin ajutoare financiare directe. statele componente ale unei grupari regionale. precum şi credibilitatea mesajului transmis şi informarea agentilor economici despre continutul politicii. cum ar fi foarte frecventa practica a cartelurilor internationale in multe sectoare indusiale. din nou.relative monopolistica iar controlul autoritatilor publice era privit ca un rau necesar. Acolo unde un guvern incearca sa sprijine propriile firme in interiorul unei uniuni vamale. fie la relaxarea procedurilor de achizitii şi fuziuni. sau. Devenind posibile surse de concurenta neloiala. cat şi comunitar. In plus. care. Trebuie subliniat. Procedand prin punerea in practica a unei astfel de politici se spera in plus ca se va mentine un nivel general rezonabil de eficienta economica. de regula.o lume ideala. In contextul unei grupari intergrationiste regionale de tipul Comunitatii Europene. Prin urmare. autoritatilor publice li se acorda un rol aparte şi s-au elaborat modele complexe de cuantificare a capacitatilor şi resurselor de care dispun statele pentru a pune in aplicare strategii sanatoase şi a transmite catre companii semnale ferme in acest sens. ei devin foarte complecşi ca reactie in context regional. pot favoriza agentii economici interni sau discrimina firmele din tarile partenere. se poate afirma ca lipsa unei astfel de politici articulate. Ca atare. alte forme de sprijin intern sau reguli şi proceduri restrictive. analizate pe larg de specialiştii in domeniul politicilor comerciale. aceste masuri se inscriu mai clar in cadrul politicii concurentiale. Responsabilitatile in domeniul politicii concurentiale la nivelul Uniunii Europene sunt partajate intre organele comunitare şi autoritatile din tarile membre. In literatura de profil. Eficacitatea controlului este o dimensiune importanta a oricarui gen de politica in domeniul concurentei. precum şi cea referitoare la ce fel de control se poate exercita asupra acestora este foarte complexa in plan international şi chiar regional. Prin prelungirea rationamentului. existenta uneia nefunctionale vor crea premise ca firmele sa opereze neconcurential sau sa concureze neloial. In acest mod. Aceste din urma practici sunt frecvent considerate a fi şi bariere netarifare. separatia intre politica in domeniul concurentei şi politicile comerciale devine greu de facut. el va proceda fie la subventionare directa sau indirecta. devine esentiala analiza manierei in care le pun in practica pentru toti agentii economici care opereaza pe teritoriul lor. factorii definitorii cum ar fi resursele. la baza modelelor teoretice şi ceea ce este posibil in lumea economica reala. Multe fenomene pe care legislatiile şi practicile nationale nu le-au surprins opereaza numai transfrontalier. o politica in domeniul concurentei la nivelul unei regiuni cuprinzand mai multe state va fi o ecuatie cu mai multi parametri şi se va referi in egala masura la firme dar şi la guverne. Problema cu privire la ce se intelege prin şi cum opereaza in practica mecanismele anticoncurentiale. alternativa mai buna decat o pozitie de monopol necontrolabila. generand efecte de ineficienta in productie şi in alocarea factorilor de productie. atat la nivel national. care sta. pe langa analiza modului cum elaboreaza reguli de control al practicilor neloiale. integrationist.

Acest lucru nu este disfunctional daca pozitia dominanta se bazeaza pe posibilitatea şi competitivitatea superioara in raport cu concurentii sai. In termeni economici. In acest caz penetrarea pe piata impune cooperarea. asocierea sau alte forme conlucrative. Airbus a fost creat prin actiunea comuna a mai multor companii europene.] O caracteristică distincttivă a sistemului comunitar este corelatia puternică între legislaţia privitoare la concurenţă şi politica în domeniul concurenţei. Art 86 referitor la abuzuri derivate din poziţia dominantă şi Art. in acest caz. celelalte firme. telul acestei interventii este asigurarea unei eficiente alocari a resurselor. Daca ele vor folosi pozitia dominanta pe piata pentru a valorifica neloial aceasta stare de fapt. Art. Este dificilă însa dovedirea şi exprimarea pozitiei dominante şi.92. Exista la nivel european o impresionanta cazuistica in ceea ce priveşte atat practicile neloiale ale companiilor..aceasta diviziune nu este foarte clar conturata. Ceea ce s-a reuşit in practica a fost stabilirea acelor practici la care o firma cu o pozitie importanta pe piata nu trebuie sa apeleze. eliminarea sau distorsionarea concurenţei. minimizarea costurilor de productie. Comisia a apreciat ca aranjamentul era unul de partajare a pietei care impiedica mutatii in structura pietei. la o functionare corecta a regulilor pietei. împietează asupra comerţului dintre ţările membre şi au ca efect îngrădire. Un astfel de caz s-a referit la fabrica de bere din Belgia -"Interbrew". in sectoare cum ar fi industria aviatica. pot caştiga ele pozitii dominante. 2. Spre exemplu.86 sunt cuprinse prevederi referitoare la activitatea firmelor care abuzează de poziţia lor dominantă pe o anumita piaţă. Reguli şi proceduri comunitare privind concurenţa [. Asistam. Dupa cum subliniam. cu privire la ajutorul guvernamental acordat firmelor. Pornind de la aceasta situatie. semnalarea abuzarii de aceasta pozitie. cu un substantial sprijin guvernamental. Aceste practici se refera la impunerea unor preturi nerezonabile sau a unor conditii comerciale nejustificate in raport cu partenerii lor. In economia moderna exista numeroase situatii cand firme de dimensiuni foarte mari domina piata sau o anumita piata. Esenţa politicii este cuprinsă în Art. Concurenta nu este intotdeauna de origine interna. sau pentru a o mentine şi accentua. productia de computere.. mai ales. Comisia Europeana a fost anuntata in aprilie l994 ca producatorul respectiv de bere trebuie sa renunte la dreptul exclusiv de a distribui berea daneza de tip Carlsberg şi Tuborg pe piata belgiana. se vor intreprinde impotriva lor masuri corective din partea Comisiei. cat şi raspunsurile organelor comunitare. care se referă la aranjamentele între firme şi alte practici consorţiale care pot afecta comerţul sau distorsiona concurenţa. S-a sperat ca va fi conferit un real impuls concurentei in 97 . pe fondul unei prompte şi corecte receptari de catre aceştia a mesajelor pietei.85 interzice acele activităţi care sunt incompatibile cu funcţionarea corectă a pieţei. pentru a rezista sfidarii lansate de Boeing . concurenta este prioritar internationala. retele moderne de distributie şi management performant. În art.85. ideea ca mecanismul pietei este foarte bun in rolul de alocare a resurselor trebuie insotita de conditia existentei unui numar mare de ofertanti şi utilizatori. strategii ofensive e internationalizare. Politica in domeniul concurentei la nivelul UE implica o monitorizare a masurilor şi o interventie in ecuatia pietei pentru asigurarea unui nivel adecvat de competitie. care se poate autosesiza sau din cauza unor plangeri formulate de firmele sau grupurile de interese afectate. prin intensivizare tehnologica.

Problematica inovativa este extrem de dificil de incadrat in regulile concurenţei reale. Totuşi. In pofida parerii lui Schumpeter ca monopolurile sunt leaganul inventicii. de retinut prin amploarea operatiunii. concurenta şi competitivitatea pot aparea ca obiective opuse. Comisia nu a avut acelaşi succes şi in combaterea abuzurilor derivate din pozitia dominanta pe piata. Comisia actioneaza mai ales la plangerile inaintate de diverse firme sau grupuri de interese.V. actiunile de cercetare-dezvoltare şi acordurile in domeniul transporturilor maritime sau al industriei aeronautice. tot din l99l. Un caz care a detinut mai multa vreme capul de afiş la finele anilor '70 a fost actiunea declanşata impotriva multinationalei elvetiene Hoffman-LaRoche. Au mai fost şi alte. Anuntul permitea Interbrew sa-şi mentina pozitia dominanta pe piata nationala concomitent cu creşterea importantei producatorilor mici şi autonomi. Aceasta practica avea ca efect inlaturarea unor curenti care ar fi fost capabili sa ofere aceleaşi produse mult mai ieftin. preocupari mai recente. Domeniul cercetarii-dezvoltarii este unul important in care Comisia a acordat derogari de la regulile privind concurenta. Deşi regulile comune privind concurenta prevaleaza asupra celor nationale. Sunt umeroase cazuri in care Comisia a acordat dreptul la derogari pentru o serie de actiuni cum ar fi: aranjamente privind distributia produselor. producatorii danezi de bere au procedat la crearea unei noi companii de distributie sub forma unei societati mixte cu o alta companie belgiana N. in principal datorita sensibilitatii problemei şi a dificultatii dovedirii prejudiciilor. ceea ce a polarizat competitia pe piata belgiana. cele in domeniul cercetarii sunt percepute de Comisie ca promovand şi nu afectand concurenta. ci cu mentul fata de ofertant. De asemenea.A. cele mai spectaculoase cazuri de cartelizare a productiei şi distributiei. au fost aranjamentele din anumite sectoare ale industriei chimice europene.diversificata piata a berii. Compania era un producator major de vitamine. ei se puteau aştepta la preturi mult mai avantajoase. De curand. Haclterman S. cum ar fi cazul in l99l. contribuind la lansarea 98 . brevetele de inventie. Aceste preturi de fidelitate nu erau proportionale cu cantitatile achizitionate. dar putine. Ca urmare a interventiei Comisiei Executive. conform carora concurenta uneori cultiva un comportament ingust al firmelor şi investitorilor sau ca cooperarea este necesara pentru impulsionarea progresului tehnologic. Firma utiliza platile de fidelitate ca masura de a mentine loialitatea consumatorilor. apar diferente inevitabile de interpretare. daca utilizatorii cumparau exclusiv de la companie. In cazul vitaminelor B2 si H detinea chiar 80% din piata. situatii analizate de Comisie. In contrast cu alte tipuri de aranjamente. atributiile Comisiei de a descoperi cazuri şi a le lua in analiza şi eficacitatea masurilor luate de aceasta au dus de cele mai multe ori la efecte benefice pentru companii care şi-au definit mai bine strategiile şi au inregistrat efecte benefice in plan financiar. au fost dezbateri ample asupra manierei in care cooperarea in domeniul cercetarii poate fi mult mai avantajoasa decat stradania firmelor de a-şi atinge singure obiectivele ştiintifice şi creative. Totuşi. Aceasta insemna ca. descoperite de Comisie in urma unor actiuni de profunzime. intrucat multe tari membre au legislatii elaborate in acest segment at politicii comunitare. notabil pentru ca a interzis practicarea unor preţuri foarte mari şi Tetra Pak. Era menita sa permita companiei sa-şi conserve poziţia dominanta pe piata.

90 din Tratatul de la Roma se refera la tratamentul acordat proprietalii publice şi industriilor esentiale. cu privire la natura. Art. furnizand doar informatii partiale sau raspunzand doar la anumite solicitari. utilizand abilitatea sa de a impune legislatia comunitara chiar daca un stat membru se opune. Aceasta obliga tarile membre sa furnizeze informatii Comisiei. Cand s-a pus problema unor firme cu pozitie dominanta pe piaţa. Comisia ia masuri impotriva riscurilor ce pot aparea din aceste tipuri de colaborare. 85 şi daca unele dintre ele sunt calificate a fi derogari. aşa cum s-a consacrat şi in diferite decizii ale Curtii de Justitie. ci şi dupa gradul de integrare verticala sau structura pietei. Cu toate acestea. O serie de guverne au adus problema in fata Curtii Europene de Justitie care a confirmat dreptul Comisiei de a interveni. pe masura ce informatiile cu privire la sprijinul acordat de guverne unor sectoare economice s-a amplificat. Deşi cu privire la sprijinul acordat firmelor de stat s-au adoptat nişte reglementari. marimea şi efectele raporturilor financiare. paralel cu acutizarea tensiunilor intre firmele private şi cele publice. anumite prevederi din tratat se refera totuşi la firmele proprietate de stat indeosebi la monopolul statului. Sfera de cuprindere a acestei directive a fost largita in l985 pentru a cuprinde şi industriile esentiale. ca urmare a pozitiei ferme a autoritatilor din tarile membre. problema dimensiunii firmelor comunitare. a suscitat largi discutii la nivel comunitar indeosebi in cadrul Comisiei. Comisia şi-a propus sa defineasca mai strict un modul in care autoritatile pot 99 . in plan practic s-a facut foarte putin. Totodata. pastrandu-se un echilibru intre avantajele aranjamentelor şi potentialele lor prejudicii in plan concurential. Autoritatile guvernamentale au continuat sa fie reticente in pozitia lor. trebuind sa se faca dovada ca se abuzeaza de aceasta şi apar efecte prejudiciante. aceasta fiind atinsa doar tangential in sensul ca "nu se vor prejudicia in nici un fel reglementarile din tarile membre care guverneaza sistemul proprietatii". Comisia a adoptat o directiva prin care se cerea transparenta cu privire la raporturile financiare intre intreprinderile publice şi autoritatile guvernamentale. Comunitatile Europene nu urmaresc in nici un fel daca o firma este privata sau nationalizata. Totodata. in acest domeniu. s-a dovedit dificila definirea conceptului de piata. In principiu. Determinarea pozitiei dominante a unei companii nu trebuie facuta doar dupa ponderea de piata a acesteia. Un domeniu in care Comisia a fost foarte activa este cel al ajutorului acordat firmelor aflate in proprietatea publica. la cererea acesteia. punand intreprinderile şi autoritatile publice sub incidenta regulilor comunitare privind concurenta. In principiu. Activitatea Comisiei in acest sector s-a intensificat in ultimii ani. a optimului care sa permita distorsionante la scara comunitara dar competitive la scara globala. Tratatul nu abordeaza expres problema proprietatii publice. intrucat o firma poate avea o cota de piata importanta in interiorul Comunitaţii pentru a beneficia de avantajele economiei de scara ca o reconditie a competitivitatii internationale. iar in l99l Comisia a propus inasprirea reglementarilor. Comisia este imputernicita sa emita directive fara a solicita aprobarea Consiliului. indeosebi in sectorul industrial. detinerea unei pozitii dominante pe piata nu este imputabila in orice circumstante. De asemenea. Aceasta s-a realizat decizandu-se care forme de aranjamente intra şi care nu sub incidenta Art. In l990. In plus.unor noi produse pe piata şi sporind bunastarea consumatorilor.

La nivel comunitar sunt tot mai numeroae vocile care cer integrarea completa a acestor servicii şi utilitati publice in conduita prevazuta de politica comunitara in domeniul concurentei. Realizarea practica urmeaza o procedura şi anume: o solicitare din partea statului membru adresata Comisiei. anterior notificarii intentiei de a oferi o forma de sprijin unui anumit sector economic pe care Comisia il considera eligibil. dar forta derogatorie apartine Comisiei şi nu statelor membre. aceasta categorica prohibire . De aceea. Un element-cheie al acestei atitudini a fost principiul investitorului rational. Acestea sunt sectoare in mod natural monopolizate. In practica. formulare sau se pot cere explicatii directe din partea managerilor firmelor. servicii poştale şi de telecomunicatii. Totuşi. reflectand utilizarea relativ limitata a acestor mecanisme de catre tarile membre. Aceste sectoare au evoluat de la retele locale la cele nationale deseori in proprietate exclusiv publica. pe fondul maturizarii Pietei Unice Interne şi mai ales al indeplinirii criteriilor de convergenta. anumite categorii de transporturi de calatori. ci cadrul general pentru diferite scheme de sprijin. Comisia are functional un sistem de revizuire şi o procedura prin care modifica marimea şi forma acestui ajutor sau il poate suspenda. O astfel de structura a fost justificata cu multe argumente şi pana de curand acceptata indiscutabil ca normala. Totuşi. in ultimii ani. potrivit caruia orice fel de sprijin va trebui acordat pe criterii comparabile cu cele aplicate de un investitor privat cand plaseaza capital. avand o pronuntata dimensiune monopolistica. aceste sectoare nu au fost o tinta preferata a politicii comunitare. prin inexistenta concurentei reale. 100 . lasand la latitudinea tarilor membre.sprijini diverse sectoare economice. subventionarea conform cu aceste scheme cadru. Preocuparile autoritatilor comunitare sunt indreptate in directia stimularii unui mai mare grad de liberalizare in aceste sectoare şi indeosebi in cel al telecomunicatiilor. intrucat constituie infrastructura economiilor nationale acoperind activitati cum ar fi furnizarea de gaze şi electricitate. s-au pus bazele unei politici comunitare şi cu privire la aceste sectoare. din tratate a fost nuantata printr-o serie de prevederi care permit acordarea ajutoarelor publice. Astfel. Cadrul lejer cu privire la aceste probleme. Comisia şi-a intensificat preocuparile in domeniul sectorului public indeosebi in ce priveşte activitatea firmelor de utilitate publica. Comisia are un rol important in implementarea politicii comunitare in domeniul concurentei. Articolul 92 statueaza modalitatile de control al ajutoarelor de orice fel care perturba sau ameninta sa afecteze concurenta. Ca monopoluri "legitime". se va transforma initial in potentiale razboaie ale subventiilor şi se va stinge de la sine ulterior sub loviturile austeritatii bugetare. ea va putea solicita toate informatiile necesare din partea tarilor membre sau a companiilor şi poate proceda la derularea unor investigatii. Comisia nu examineaza cazuri individuale. In decursul timpului. Comisia a aprobat cu uşurinta scheme de sprijin nationale. Comisia şi-a intarit reglementarile pentru a urmari daca activitatea din aceste sectoare este compatibila cu noile evolutii ale procesului integrationist şi cu noua etapa in care a intrat acesta. Se pot studia documente. Prin interferenta cu alte activitati. operand prioritar sau exclusiv intre granitele nationale. aceste sectoare pot sa duca la cultivarea non loialitatii in concurenta şi pot duce la distorsionarea pietei.

Oficiali ai Comisiei, paralel cu cei din tarile membre, investigheaza activitatea unei anumite companii presupuse a viola regulile privind concurenta. Daca se dovedeşte ca practica neloiala a avut loc, Comisia poate explica o amenda de pana la l0% din cifra de afaceri din anul anterior realizata de firma; adopta masuri interimare pentru a stopa comportamentul prejudiciant. Un exemplu de companie care a refuzat sa se supuna cerintelor Comisiei este cel al concernului german producator de inghetata Schoeller. In mai l994, compania a fost amenintata cu o amenda de l000 ECU pe zi daca va continua sa aplice acordul de exclusivitate incheiat cu magazinele germane. Acest acord ingreuna accesul altor producatori in aceleaşi magazine, fiind o bariera atat pentru producatorii germani, cat şi pentru cei din celelalte tari membre. Practica companiei a inceput in l982 şi i s-a cerut sa renunte la ea abia in l992. In pofida recomandarii Comisiei, Schoeller a semnat peste l4 000 de aranjamente de exclusivitate şi in l993, Compania argumenta ca a ignorat recomandarea Comisiei bazandu-se pe faptul ca aranjamentele erau pe o perioada limitata de nu mai mult de cinci ani. In primii ani de functionare a Comunitatilor, eşecurile Comisiei au fost foarte numeroase indicand lipsa mijloacelor de aplicare a legislatiei. Panoplia de instrumente punitive s-a diversificat, numarul cazurilor nesolutionate scazand simtitor. Spre exemplu, in l993, din 723 de cazuri examinate de Comisie, 60% au fost notificate de partile implicate, 25% au reprezentat plangeri ale unor grupuri de interese, iar l5% cazuri initiate direct de catre Comisie. Comisia Europeana a fost frecvent criticata pentru faptul ca indeplineşte concomitent rolurile de investigator, judecator şi juriu in cazurile referitoare la concurenta. Acest lucru este doar partial just, deoarece exista şi Curtea Europeana de Justitie, care poate revizui deciziile adoptate de Comisie, putand confirma, reduce sau anula penalitatile aplicate sau modifica orice decizie formala. Apelul se va face numai cu privire la decizia adoptata de Comisie şi nu cu privire la investigatiile declanşate in urma unor sesizari. Procesul de revizuire a deciziilor a fost mult perfectionat prin constituirea in l988 a Curtii de Prima Instanta. Pozitia a fost formalizata conform Art. l68(a) din Tratatul de la Maastricht care o pune alaturi de Curtea de Justitie, insarcinand-o, in principal, cu cazurile derivate din implicarea politicii in domeniul concurentei. Rolul sau a sporit, intrucat ea supune unei amanuntite analize deciziile Comisiei şi permite mentinerea corectitudinii in procesul de reglementare a concurentei. In pofida imbunatatirilor in maniera de aplicare a rigurozitatii in functionarea pietei integrate sunt o serie de aspecte ce vor trebui revizuite. Astfel, se recomanda o explicare mai amanuntita a actiunilor Comisiei şi va trebui implificata procedura de apel la deciziile luate.

3. Mecanismul achizitiilor şi fuziunilor in UE
Infaptuirea Pietei Unice a modificat substantial natura concurentei intracomunitare. Firmele se confrunta cu tot mai multe provocari pe pietele care le erau rezervate pana acum, intrucat granitele devin tot mai deschise, aproape imperceptibile economic şi comercial, iar barierele netarifare au fost in majoritatea lor inlaturate. O reactie naturala de ajustare la o piata incomparabil mai ampla a fost creşterea dimensiunii medii a companiilor in vederea maximizarii avantajelor economiei de scara in materie de productie şi cercetare-dezvoltare. Aceasta tendinta a fost amplificata de dorinta de a proteja totuşi piata interna de presiunile concurentiale provenind din celelalte 101

tari ale Uniunii Europene. In alte cazuri, sporirea dimensiunilor firmelor a fost o strategie ofensiva pentru a obtine avantajele oferite de o piata mult mai mare. In timp ce unele firme au putut sa-şi sporeasca dimensiunile prin propriile resurse, altele au ales calea achizitiei altor companii cu activitati complementare sau chiar concurente. Consolidandu-şi pozitiile pe piata interna, o serie de mari companii şi-au lansat procesul de achizitii transfrontaliere. Pentru a-şi crea resursele necesare achizitionarii altor firme, multe companii s-au dispensat de o serie de activitati periferice concentranduse pe activitatile principale, ceea ce le-a permis sa se extinda in plan geografic. O alta metoda de a deveni companii cu adevarat comunitare a fost fuziunea cu alte firme din state membre. Valoarea actiunilor de fuziuni şi achizitii a sporit substantial dupa lansarea procesului de fundamentare a Pietei Unice. Astfel, in l989, valoarea a atins un nivel record de 44 miliarde ECU, adica de 3,5 ori mai mult decat in l986. Dupa acea data cifra acestor activitati a regresat putin şi ca urmare a proceselor de recesiune cu care s-a confruntat gruparea regionala. Valul de fuziuni s-a extins continuu şi a cuprins treptat noi tari mernbre. Daca in l986, jumatate din fuziuni erau esentialmente defensive, fiind justificate de considerente sinergice sau de rationalitate economica şi tehnologica, in l99l numai l6% au avut aceste motivatii, ratiunea principala devenind intarirea pozitiilor de piata şi expansiunea. Conditiile oferite de climatul macroeuropean au fost stimulative pentru achizitii şi fuziuni de firme. Cei mai importanti factori au fost: imbunatatirea profitabilitatii afacerilor; stabilitatea cursurilor de schimb şi oportunitatile oferite de Piata Unica. Trebuie remarcat ca o tendinta similara s-a inregistrat şi in cazul SUA, ceea ce sugereaza ca o parte din dinamica achizitiilor şi fuziunilor se inscrie intr-o tendinta globala a impulsionarii activitatii transfrontaliere. Unele tari s-au inscris mai dinamic in tendintele din achizitiilor, chiar mai mult decat le permitea marimea economiilor lor. Aceasta a reflectat experienta propriilor companii in aceste actiuni şi deschiderea pietei de capitaluri prin cotarea titlurilor financiare emise de companii. Este relevant in acest sens exemplul Marii Britanii. Pe de alta parte, implicarea germana in actiunile de achizitii şi fuziuni de firme a fost relativ mai modesta. S-a inregistrat o creştere a volumului achizitiilor germane in prima parte a anilor '90, dar indeosebi pe seama proceselor de privatizare din landurile estice. Traditiile nationale in ce priveşte inclinatiile spre investitii arata ca alte tari membre ale C.E. sunt putin antrenate in acest proces. De asemenea, conditiile pentru preluari ostile au variat semnificativ de la o tara la alta. Barierele tehnice şi structurale pentru a preintampina preluarile neloiale, cum ar fi fost destul de bine reprezentata proprietatea publica, existenta şi functionarea unor comitete de supervizare, precum şi posibilitatea identificarii dobanditorilor de actiuni peste un anumit nivel, sunt premise pentru scaderea numarului de preluari ostile in anumite state. Toate aceste realitati şi evolutii au impus uniformizarea procedurilor la nivel comunitar, prin introducerea in l989 a unei legislatii comunitare cu privire la fuziuni, ca o recunoaştere a faptului ca un control al fuziunilor a devenit esential. Aceasta noua directie a fost necesitata şi de evolutiile spre Piata Unica Interna şi liberalizarea pietelor financiare şi de capitaluri. S-a acceptat ca procesul de reorganizare a companiilor va

102

continua, dar s-a transmis mesajul ca acesta nu va trebui sa se deruleze prin incalcarea regulilor unei concurente loiale. S-a constatat ca, pe de o parte, legislatiile nationale nu vor mai putea reglementa activitatea unor firme şi monopoluri paneuropene, iar Art. 85 si 86 din Tratatul de la Roma nu erau adecvate pentru a reglementa acest proces. Au fost necesari peste l7 ani de negocieri pentru a se elabora un Regulament comunitar cu privire la fuziuni şi a se decide ce abilitati in domeniu vor fi acordate Comisiei Executive. O problema delicata s-a dovedit cea cu privire la tipul de fuziuni ce puteau fi plasate sub control comunitar, paralel cu partajarea responsabilitatilor intre autoritatile nationale şi cele comunitare. Unele reglementari trebuiau sa arbitreze intre tranzactiile care, dupa unele reglementari nationale, erau permise, dar dupa cele comunitare, nu sau invers. Problema se rezolva in sensul ca legislatia comunitara se va limita prioritar la noile operatiuni de fuziune. Aceasta solutie a fost o victorie a Germaniei şi a Marii Britanii, doua tari cu legislatii nationale in domeniu foarte elaborate. Regulamentul comunitar cu privire la fuziuni a intrat in vigoare in ( septembrie l990 şi se aplica asupra tranzactiilor care ar putea afecta competitia loiala. Se stabileşte ca o fuziune va trebui notificata Comisiei Europene in urmatoarele situatii: " cifra de afaceri rezultata din combinarea firmelor depaşeşte 5 miliarde ECU cifra de afaceri realizata pe piata europeana de fiecare din parteneri a fost de peste 250 milioane ECU; cifra de 250 milioane ECU ca cifra de afaceri pentru fiecare din semnatarii unui aranjament de fuziune are menirea de a exclude de la analiza tranzactiile marunte in care o mare companie se asociaza cu unele foarte mici. Fuziunile care se incadreaza in criteriile comunitare vor trebui notificate Comisiei şi vor fi examinate exclusiv de aceasta. Fiecare caz in parte este examinat individual din punctul de vedere al probabilitatii distorsionarii concurentei. Procedura are o dimensiune temporala destul de riguroasa. Astfel, dupa notificare, Comisia trebuie sa adopte o decizie in maximum o luna. Inainte de intrarea in vigoare a Regulamentului, Comisia avea de examinat cam 50-60 de fuziuni pe an. Din 58 de cazuri aflate pe rol in l993, 50 au fost considerate f'ara probleme, 4 s-au aflat in afara criteriilor prevazute de Regulament, iar 4 au fost permise sa se desfaşoare, dar la 3 dintre ele s-au operat o serie de modificari. Ratiunile unor praguri foarte inalte de la care fuziunile fac obiectul validarii de catre organele comunitare s-au cantonat in ideea ca nu ar fi rezonabil ca Uniunea Europeana sa se implice in monitorizarea unui mare numar de operatiuni de fuziune de dimensiuni reduse. In aceste cazuri, cand apar probleme ce impieteaza asupra concurentei loiale, ele vor putea face obiectul examinarii de catre Comisie in conformitate cu Art. 85 şi 86 din Tratat. Esenta concentrarii a fost sa se ia in considerare: nevoia de a mentine şi dezvolta o concurenta reala, cu luarea in considerare a structurii pietelor implicate şi existenta concurentei prezente şi viitoare; conditiile de piata ale celor avuti in vedere, paralel cu forta lor economica şi financiara, perspectivele de evolutie ca mari ofertanti şi cele de acces la piete. Cerinta este ca organele comunitare sa fie informate nu mai tarziu de o saptamana de la inaintarea intentiei de incheiere a unui acord, de la anuntarea unei oferte sau de la achizitionarea pachetului de control la o companie. O data ce decizia de fuziune este luata, afacerea este suspendata temporar şi se urmeaza procedura:

103

O fuziune poate fi interzisa daca ea creeaza sau acutizeaza o pozitie dominanta pe piata, lucru care va impieta asupra concurentei la nivel comunitar sau intr-o zona importanta a acesteia. In cazul Nestle/ Perrier, analizat in iulie l992 şi finalizat cu decizia de neaprobare a fuziunii, interpretarea pozitiei dominante conform prevederilor regulamentului a fost extinsa pentru a cuprinde structuri in care nu numai o singura firma domina piata, ci un grup de firme care impreuna au o pozitie dominanta şi acel oligopol este probabil sa actioneze intr-o maniera concertata. Un alt caz analizat a fost cel al preconizatei fuziuni in Marea Britanie Turmae/Steetley. In acest caz s-a apreciat ca fuziunea produce efecte numai in aceasta tara, pentru ca, costul de transport al materialelor de constructii face ca aceasta sa fie o piata distincta. Doar aproximativ l0% din cazuri ajung in pozitia in care sunt investigate de Comisie in detaliu. Orice decizie adoptata in conformitate cu criteriile comunitare are o mare doza de subiectivism, iar punerea ei in aplicare depinde de ceea ce a avut in vedere Comisia in acel moment. Un caz notabil prin amploarea şi implicatiile sale a fost cel al ofertei facute de Aerospatiale din Franta şi Alenia din ltalia producatorului canadian de aeronave De Havilland. Decizia Comisiei a fost negativa, dar a cauzat numeroase controverse chiar in interiorul Comisiei, intrucat s-a considerat ca doctrina pietei libere a repurtat o victorie nefireasca impotriva realitatilor comerciale. Numarul mic de cazuri face relativ uşor de gestionat procesul. Regulamentul comunitar cu privire la fuziuni este destul de bine primit de lumea de afaceri europeana.

104

Primul priveşte obiectivele acestei politici. politica franceza in domeniul concurentei permite fuziunile şi daca unele efecte anticoncurentiale generate sunt compensate de efecte favorabile. amplificarea inovarii tehnologice. examinand impactul acestuia pe coordonatele firmelor implicate in actiuni de fuziune şi a legislatiei la indemana companiilor in astfel de cazuri. Doua dintre aspectele aflate in dezbatere care circumscriu functionarea sa au devenit prevalente in ultima vreme. Se estimeaza insa ca. nu s-au semnalat cazuri in care fuziunile au fost stop ate doar din ratiuni procedurale. Pe masura ce politica in domeniul concurentei a capatat un tot mai pronuntat . relatiile intre organele comunitare şi tarile membre au devenit tot mai tensionate. Cursa spre punerea in aplicare a unei politici comunitare functionale in domeniul concurentei a avut mai multe etape şi tot atatea obstacole. cum ar fi economii la costuri. criteriile fiind evizuite periodic.Centrul pentru Cercetari de Politica Economica. a fost intensivizata in aplicare şi mai clara in deziderate. apti sa concureze cu marile companii japoneze şi americane. doar coborarea limitei valorice a cifrei de afaceri realizate in Comunitate de la 250 milioane ECU la lOO milioane ECU va duce la dublarea cazurilor analizate de Comisie şi va transfera spre analiza comunitara multe fuziuni care au inca doar un interes national. Si la nivelul Comisiei apar divergente de pareri şi se ajunge greu la un compromis intrucat optica cu privire la fuziuni este foarte diferita de la o tara la alta reflectand filozofii diferite cu privire la rolul concurentei şi la politicile industriale. Pe de alta parte. Comisia Europeana a actionat doar in directia imbunatatirii climatului de afaceri. Politicile ferme din ultima vreme de combatere a ajutorului public şi a achizitiilor publice au intampinat o serioasa opozitie din partea statelor membre. Se aud tot mai multe voci care cer coborarea pragului exigentelor criteriale comunitare pentru a intra sub incidenta lor mai multe cazuri. Spre exemplu. Pe masura ce a fost mai bine structurata legislativ şi institutional. 105 . indeosebi rolul pe care promovarea concurentei poate juca in asigurarea unei competitivitati externe. au existat unele semnale ca firmele au luat in considerare apriori criteriile legislative pentru a se adapta la cerintele comunitare. aceasta politica a creat tot mai multe controverse. Pe masura ce lumea afacerilor se globalizeaza şi pietele devin retele ce se extind dincolo de granitele Uniunii Europene. guvernele britanic şi german apreciaza ca Comisia poate sa fie tentata sa utilizeze o strategie eficace de aparare ca modalitate de a crea "campioni europeni". dar este destul de neclar inca daca stimularea concurentei intracomunitare este cel mai bun mijloc de a provoca sporirea fortei competite a Europei la scara economiei globale. spre exemplu. Sunt tot mai numeroase luarile de pozitie cu privire la cea mai adecvata diviziune a jurisdictiei in materie de politica concurentiala. comportamentul firmelor şi al autoritatilor terte poate afecta directiile de evolutie a afacerilor la nivel comunitar devenind o problema de luat in considerare. Al doilea aspect priveşte optima partajare a responsabilităţilor în domeniul politicii concurentiale intre tarile membre şi Uniunea Europeană Este în general acceptat că politica concurenţială comunitară este necesară pentru asigurarea maximizarii caştigurilor rezultate din integrarea europeana. a stabilit ca firmele erau impresionate de rapiditatea şi flexibilitatea cu care s-a aplicat Regulamentul. caracter declarativ.

i Este posibilă şi situaţia în care liberalizarea circulaţiei determină o migraţie de frontieră. Ed. În acest caz. iv În practică. pg..36. s-au menţinut importante discriminări. Cujas. 2002. L’Union Européenne. ii Rollet Ph. vi Pelkmans J. venitul naţional al ţării B ar creşte doar cu suprafaţa CEG. mai ales acolo unde dreptul comunitar nu era foarte clar şi a permis generarea unei jurisprudenţe care exclude din libera circulaţie unele segmente de piaţă (a se vedea afacerea Walrave sau Dona C. Metode şi Analiză economică.37. Institutul European din România. dar ar creşte şi venitul ţării A cu suprafaţa DEG. Montero). Paris. London and New York. v Janovic N. 1995. iii xxx. pg. Bucureşti. Miroslav. La Documentation Francaise. pg. European economic integration. lucrătorii din A cheltuindu-şi veniturile obţinute nu în B ci în A. 1992. pg. Paris. Communication sur le Plan d’action en matiére de competences et de mobilité.. 166. însă. 106 . vii xxx. 2003. Bruxelles. Integrare europeană. Du grand marché à l’Union Economique et Monétaire.337. Les traits de Rome et de Maastricht. Commission des Communautés Européennes. 1997.

însă. prin tratatul de la Maastricht (art. cu titlu de exemplu: politica privind concurenţa. L’Union Européenne. se poate aprecia că. Politica regională va fi prezentată în capitol distinct. în contextul pregătirii pentru trecerea la moneda unică şi a crizelor integrării ce au caracterizat deceniul nouă. Les traits de Rome et de Maastricht. ţările semnatare îşi propuneau ca. o creştere stabilă. iar în partea a doua modul în care politicile comunitare. socială şi teritorială între ţările membre ca obiectiv fundamental. specializare. antrenând importante riscuri de dezintegrare. prin concurenţă. la acea dată. în prezent. În planul integrării pozitive. cu riscuri pentru evoluţia procesului de integrare în ansamblul său. „să promoveze dezvoltarea armonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii.2)1. prin stabilirea unei pieţe comune şi prin apropierea progresivă a politicilor lor economice. Prezentul modul cuprinde o singură unitate de curs. iar mai recent în baza art. prin Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene.9. 2). altele decât politica regională (structurală sau de coeziune) participă la susţinerea procesului de convergenţă reală. opţiunea pentru intervenţie s-a concretizat în principal în adoptarea politicii de coeziune. erau suficient de reduse pentru ca mecanismele declanşate prin liberalizarea pieţelor să nu genereze riscuri de dezintegrare prin disfuncţionalitate. o expansiune continuă şi echilibrată. El devine cu atât mai important cu cât. europenii au adaptat strategia de integrare la o nouă concepţie – cea a divergenţei. Coeziunea economico – socială urma să devină însă un obiectiv al tuturor politicilor. (semestrul II la programul de Master in Studii Europene 1 xxx. La Documentation Francaise. fie comunitare. fie convergenţa nu se asigură prin mecanismele pieţei libere (aşa numitul eşec al pieţei). în prima parte este prezentată evoluţia proceselor de convergenţă şi de divergenţă în procesul integrării europene. Pe perioade destul de lungi. fie naţionale. p.Modul 4 Coeziunea economico-socială. investiţii directe şi prin diminuarea distorsiunilor. disparităţile se vor dubla. Paris. coeziunea constituie un principiu de integrare. 3 al proiectului de Constituţie. Este de înţeles. dacă avem în vedere că disparităţile existente între ţările semnatare. convergenţa reală necesară funcţionării eficiente a pieţei interne. Drept consecinţă. Concret. principiu de integrare în Uniunea Europeană Am văzut în modulul 1 că. Sunt reţinute. Prin urmare. Analiza tratatului relevă faptul că iniţiatorii acestuia sperau ca libertatea de circulaţie a bunurilor şi a factorilor să asigure automat. decalajele de dezvoltare s-au accentuat. 107 . o astfel de orientare a însemnat acceptarea ideii că. politica socială şi politica agricolă. teoria convergenţei. o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele membre” (art. Procesul de integrare europeană nu a confirmat. Uniunea promovează coeziunea economică. prin extinderea UE spre Europa Centrală şi de Est. fie procesul este prea lent şi riscă să pună în discuţie avantajele şi obiectivele proiectului european. în măsura în care.

De asemenea. încetinirea fiind pusă în principal pe seama creşterii economice reduse şi a instabilităţii macroeconomice. chiar dacă la procesul de integrare participă ţări diferite din punct de vedere al eficienţei şi al capacităţii de a participa la jocul concurenţei. modelul prezentat (diagrama MacDougall)3 ne permite să punem în evidenţă efectele integrării pieţelor. de 35 de ani). disparităţile regionale intra-naţionale s-au Integrarea negativă defineşte ansamblul acţiunilor de desfiinţare a tuturor obstacolelor din calea liberei circulaţii a bunurilor. a nivelurilor de dezvoltare. a remunerării factorilor şi. Spania). ca urmare.. ameliorarea veniturilor în ansamblul sistemului aflat în proces de integrare şi potenţarea creşterii economice. rata anuală de convergenţă a fost de 0. creşterea anuală PIB/loc a depăşit cu 1% media comunitară. dinamizarea creşterii prin concurenţă şi economii de scară. pg.9% între 1994-2001.7% între 1988-94 şi de 0. Între 1980-88. Du grand marché à l’Union Economique et Monétaire. obţinute prin liberalizarea circulaţiei (integrare negativă): convergenţa remunerării factorilor (implicit. model prezentat în modulul 3. convergenţa performanţelor economice. Astfel. conformă concepţiei liberale care a stat la baza elaborării Tratatului Pieţei Comune şi a aplicării metodei neo-funcţionaliste de integrare pozitivă2. Este teoria convergenţei. Ed. După reforma structurală din 1989. într-un ritm anual de 0. în special pentru regiunile de Obiectiv 1 (cu un PIB/loc < 75% din media comunitară). (a se revedea) Deşi restrictiv (analiză statică. social şi politic. iar între 1994-2001. liberalizarea pieţelor poate să conducă în timp spre un nivel al disparităţilor intra-comunitare tolerabile economic. 1995. cu remunerări diferite. a performanţelor economice şi a nivelurilor de dezvoltare).5%. În sinteză. a avut loc un proces de convergenţă regională. Cujas. În acelaşi timp însă. mobilitate perfectă. Între 1994-2001. dar foarte lent.37 2 108 . Dacă luăm în calcul cele mai sărace 10 regiuni ale Uniunii. PIB/loc în aceste regiuni a crescut cu 3% în termeni reali. Convergenţă şi divergenţă . Paris.realităţi europene Fundamentarea construcţiei europene pe pilonul central al pieţei interne îşi găseşte justificarea în avantajele liberului schimb pe o piaţă de mari dimensiuni. Portugalia. în acest ritm. Ecartul tip de venit pe cap de locuitor între regiuni s-a redus până în 1980 cu 2% anual (pentru diminuarea doar cu 50% a decalajelor ar fi fost nevoie. termen lung de analiză) şi extrem de simplist. a serviciilor şi a factorilor între statele membre (optim de rang II).Unitatea de curs necesită 4 ore de studiu individual 1. Libertatea de circulaţie a bunurilor. PIB/loc a crescut de la 68% faţă de media comunitară în 1988 la 79% în 1999. 3 Rollet Ph. s-a înregistrat o ameliorare a convergenţei. elasticitate perfectă. faţă de o medie de aproximativ 2%. În cele trei ţări membre relativ sărace ale UE (Grecia. Ameliorarea prin intervenţii publice a funcţionării pieţei în scopul asigurării macrostabilităţii şi a realizării obiectivelor comune este denumită integrare pozitivă. după care ritmul convergenţei a încetinit. impactul pieţei interne asupra decalajelor de dezvoltare într-un proces de integrare regională poate fi pus în evidenţă cu ajutorul unui model care presupune două ţări cu dotare diferită în factori de producţie şi. PIB/loc în a crescut de la 41% din media UE la 50% între 1986-1996. Realitatea europeană confirmă un proces de convergenţă reală. a serviciilor şi a factorilor de producţie determină o mai bună alocare a resurselor productive prin specializare. drept consecinţă. confirmând preocuparea europenilor pentru coeziune economico-socială în spaţiul intra-comunitar. conform analizei neoclasice.

pp. costul accesului la tehnologie scăzut iar nivelul capitalului uman ridicat (externalităţile pozitive ce rezultă în aglomerări). În timp ce disparităţile între ţările membre se diminuează. dumping social. gradul posibil ridicat de substituibilitate între fluxurile comerciale şi cele ale factorilor. intra-naţională. în special a celei calificate (chiar între ţări apropiate ca nivel de dezvoltare şi sisteme socio-culturale). iar productivitatea urbană din zonele centrale este 2. două motive sunt esenţiale în simultaneitatea fenomenelor de convergenţă şi de divergenţă: fenomenele aglomerărilor de tip Myrdal (externalităţile pozitive tehnologice. ca urmare a liberei circulaţii şi a costurilor de tranzacţie inter-regionale scăzute. Într-un astfel de context.3% Regatul Unit. concurenţa fiscală. de la 10. în aceeaşi perioadă. Spre exemplu.1% la 10.7% în Belgia. Uniunea Europeană este caracterizată de importante disparităţi economice. După cum acestea sunt mai mult de natură regională.accentuat. În pofida unui proces general de convergenţă înregistrat mai ales în a doua jumătate a anilor ’90. În modulul 2 au fost explicate pe larg efectele disparităţilor asupra unui proces de integrare: afectarea creşterii.4 ori mai mare faţă de cea din zonele periferice. 109 .7% la 17.2% la 28. PIB/loc reprezintă doar 70% din media comunitară.300-303. de la 21. Integrare europeană. în orice caz. costuri sociale şi economice ridicate în regiunile relativ sărace. de la 6. diferenţele tehnologice şi slaba mobilitate a tehnologiei. Metode şi Analiză Economică. rata şomajului este de 8 ori mai mare pentru 10% din populaţia din zonele cele mai afectate faţă de 10% din populaţia din zonele cele mai prospere (23% faţă de 3%). specialiştii au început să vorbească tot mai mult despre un model al sincronizării proceselor de convergenţă şi de divergenţă în procesul integrării.7% în 1988 la 28. 2003. ecartul tip de venit pe locuitor al disparităţilor regionale pe ansamblul Uniunii crescând de la 26. convergenţa între economiile naţionale este posibilă conform teoriilor clasice. prin concentrarea capitalurilor în regiunile competitive. dar în interiorul ţărilor disparităţile pot creşte. delocalizări ale producţiei. unde costurile de tranzacţie sunt relativ reduse. doar 1. sociale şi teritoriale: în Grecia şi Portugalia. Institutul European din România. cele inter-regionale au tendinţa de a se accentua. menţinând diferenţe de productivitate. mai ales prin creşterea decalajelor regionale în interiorul ţărilor membre. risc de inflaţie. informaţionale sau tehnologice de care pot beneficia firmele în aglomerări) şi migraţia factorilor complementari (care determină extinderea aglomerărilor şi declinul periferiilor)4. 4 Jacques Pelkmans.5% la 25. prin: participarea la procesul de integrare a unor ţări cu niveluri diferite de dezvoltare şi complementarităţi inter-ramură. iar în Grecia şi Spania. generând costuri ridicate de ajustare structurală pentru regiunile sărace. rata de ocupare este cu 6-8% mai mică decât media în Uniune.2% în Grecia. Fenomenele de divergenţă sunt explicate. mobilitatea relativ redusă a forţei de muncă. randamentele crescătoare.7% din suprafaţa UE produce 47% din PIB-ul comunitar. Bucureşti.6. După Jacques Pelkmans. în general. ecartul a trecut de la 24. raportul PIB/loc între cele mai prospere regiuni (dacă se ia în calcul 10%din populaţia UE) şi cele mai puţin prospere este de 2.1% în Spania.3% în 1998.

Conform acesteia. integrarea dimensiunii regionale reprezintă o condiţie „sine qua non”. chiar dacă acceptăm că pe termen lung rezultatul posibil ar putea fi convergenţa (a se vedea mai sus). inclusiv a zonelor rurale” (art.etc. a prins contur clar la sfârşitul deceniului 9. în elaborarea şi aplicarea politicilor comunitare. Instituţionalizarea coeziunii ca principiu de integrare s-a realizat însă prin art. serviciilor şi factorilor poate să inducă procese cumulative de creştere şi de convergenţă a performanţelor economice. precum şi realizarea pieţei interne ţin cont de obiectivele prevăzute în articolul 130 A şi contribuie la îndeplinirea lor ”. o serie largă de măsuri de integrare pozitivă pentru stimularea mobilităţii factorilor şi redistribuirea avantajelor integrării în favoarea regiunilor slab dezvoltate. în perspectivă. dar crearea cadrului pentru garantarea libertăţii de circulaţie este doar o condiţie necesară. Am văzut că realitatea procesului de integrare europeană confirmă mai curând aşa-numita teorie a divergenţei la nivel regional. generează pe termen scurt importante riscuri de dezintegrare care pot întârzia realizarea obiectivelor generale ale integrării sau chiar pot pune în pericol însuşi procesul de integrare. iar coeziunea devenit un obiectiv fundamental al integrării prin Tratatul de la Maastricht. Pentru a răspunde obiectivelor tratatului privind coeziunea. teoretic. […] coeziunea economică şi socială şi solidaritatea între statele membre”. Conform art.2 al tratatului. 130 B. strategia de integrare se subordonează obiectivului coeziunii. Forţa acestuia se explică prin riscurile pe care disparităţile regionale le prezintă pentru realizarea uniunii monetare şi. Dar. reglementări) care au dus treptat la o subordonare a politicilor europene obiectivului de coeziune ca principiu cheie al integrării ţărilor membre. Comunitatea a adoptat un ansamblu de măsuri de integrare pozitivă (prin politici. a uniunii politice. Tratatul prevede că „statele membre îşi conduc politica economică şi o coordonează astfel încât să atingă şi obiectivele prevăzute în articolul 130 A. numită politică de coeziune. În condiţiile în care procesele de convergenţă nu au rezultat din simpla deschidere a pieţelor în măsura necesară funcţionării echilibrate a pieţei interne şi a atingerii obiectivelor fixate prin tratate. de măsuri de integrare. eficienţa relativ scăzută a politicii structurale. Formularea şi implementarea politicilor şi acţiunilor Comunităţii. a orientat strategia Comisiei către compatibilizarea politicilor comunitare cu obiectivul coeziunii. nu şi suficientă. ritmul accelerat al integrării şi cumularea proceselor de adâncire cu cele de extindere pe fondul manifestării disparităţilor ce caracterizează spaţiul european. În prezent. Din acest motiv. extrem de elaborat (sofisticat). în special. Comunitatea îşi propune „să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în întreaga Comunitate. Se poate constata cu uşurinţă că. […] un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice. În plus. rolul central revenind fondurilor structurale. Comunitatea a dezvoltat şi aplicat un ansamblu larg. 130 A). 2. europenii au adoptat. libera circulaţie într-un proces de integrare la care participă ţări cu niveluri diferite de dezvoltare şi complementaritate inter-ramură a specializărilor productive determină o accentuare a decalajelor în lipsa unor politici redistributive. Ea urmăreşte. „reducerea diferenţelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni şi ridicarea nivelului regiunilor defavorizate. în baza tratatelor. alături 110 . Coeziune prin integrare pozitivă Liberalizarea circulaţiei într-un proces de integrare a pieţelor bunurilor. Politica prin care Uniunea urmăreşte diminuarea decalajelor de dezvoltare.

92 şi 93 ale Tratatului. atât prin efecte directe (asupra cererii. politica privind concurenţa. în ”favoarea” marilor întreprinderi din zonele dezvoltate. eficacitatea lor este mai mare în ţările bogate. politica de întreprindere. politica de mediu. cât şi la nivel naţional. În practică. cât şi prin efecte induse (demultiplicarea veniturilor. politica agricolă comună (PAC). ea contribuie la accentuarea disparităţilor. Spre exemplu. a cheltuielilor potenţiale). Disparităţile se accentuează şi antrenează dezechilibre cu impact negativ asupra nivelului de viaţă şi asupra procesului de integrare în ansamblul său. Contribuţia politicilor comunitare la realizarea coeziunii economico-sociale Creşterea preocupărilor pentru „subordonarea” politicilor comunitare şi naţionale obiectivului de convergenţă reală a ţărilor şi regiunilor ţărilor membre îşi găseşte argumentarea nu doar în nivelul scăzut de eficienţă a politicii structurale ci şi în lipsa de complementaritate între aceasta şi alte politici atât la nivel comunitar. din perspectiva principiului convergenţei. Studiile asupra economiilor europene demonstrează că beneficiile PAC s-au distribuit mai curând la nivelul exploataţiilor înalt productive. O astfel de abordare a strategiei de integrare pozitivă ne permite să apreciem că diminuarea disparităţilor a devenit un obiectiv orizontal. din regiuni prospere. Gravitatea vine din faptul că slaba competitivitate a economiilor lor generează costuri economice şi sociale ridicate prin participarea la piaţa internă. Firmele mai slab competitive din ţările/regiunile slab dezvoltate nu pot face faţă concurenţei pe o piaţă extinsă şi regula acţionează. Statele membre pot să susţină prin subvenţii activităţi diverse la nivel regional. Dar. în care concurenţa este liberă” o astfel de situaţie este conformă pieţei unice. un principiu de integrare a Uniunii Europene. Dacă. că politica de coeziune trebuie elaborată şi aplicată în aşa fel încât să asigure coerenţa acţiunilor la nivelul tuturor politicilor comunitare şi naţionale şi să permită compensarea efectelor negative asupra convergenţei determinate de constrângerile participării la piaţa unică şi la uniunea monetară. accentuând astfel disparităţile între economiile ţărilor membre şi diminuând impactul politicii regionale comunitare asupra convergenţei. cu respectarea art. precizările de tratat au dus la dezvoltarea unor ample politici regionale în toate ţările. În termeni de competitivitate şi creştere rezultă pierderi pe termen scurt şi mediu care accentuează decalajele. Pentru exemplificare. 3. piaţa internă şi uniunea monetară. limitând posibilitatea acestora de acces la o serie de finanţări şi antrenând cheltuieli importante pentru respectarea exigenţelor de mediu. Cele mai importante politici comunitare cu posibil impact asupra coeziunii sunt: politica socială. politica transporturilor. politica energiei. mai ales în regiunile periferice. iar efectele benefice sunt reduse. Regulile pieţei interne impun eliminarea discriminărilor pe pieţele publice. a ocupării). politica agricolă. ne oprim atenţia în continuare asupra 111 . a veniturilor. accentuează dezechilibrele structurale şi regionale. Ţările sărace nu dispun de sursele de finanţare necesare aplicării unei politici regionale naţionale de anvergură.de cea a dezvoltării durabile. Rezultă din cele de mai sus. prin sistemul preţurilor de intervenţie. De asemenea. evident. Politica de mediu impune o serie de constrângeri care sunt greu suportate de către ţările slab dezvoltate. impactul politicii regionale comunitare asupra convergenţei este influenţat în mare măsură şi de efectele politicilor regionale ale statelor membre. din perspectiva integrării conform principiului ”unei economii de piaţă deschise.

92 al Tratatului Uniunii Economice (TUE) prevede că „sunt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele acordate de state sau cele acordate sub orice formă prin intermediul resurselor statului care distorsionează sau ameninţă cu distorsionarea concurenţei prin favorizarea anumitor întreprinderi sau producţii. la propunerea statelor. în funcţie de situaţia socio-economică relativă a regiunilor (Portugalia. faţă de aproximativ 50% în anii ’90’92).a două politici orizontale (a concurenţei şi socială) şi asupra unei politici sectoriale (cea agricolă). Dar. nivelul ajutoarelor este diferenţiat pe tipuri de regiuni. plafonarea comunitară a ajutoarelor. prin urmare. pentru a elimina distorsiunile privind concurenţa. regiunile eligibile sunt aprobate de către Comisie.7% în 2001). nivelul global al ajutoarelor publice este mai ridicat decât în 1996-1998. pct. 251€/loc în 97/99. respectiv regiunile de obiectiv 1.6% din ajutoarele publice se acordă pentru regiunile de tip „a” şi „c”. Dincolo de tendinţa generală de diminuare a ajutoarelor publice (din dorinţa diminuării distorsiunilor în funcţionarea pieţei interne).1. Pentru a ameliora contribuţia acestei politici la realizarea coeziunii în condiţiile limitării distorsiunilor pe care le produc întotdeauna ajutoarele publice. 92. dar în scădere (226€/loc în 99/01. cu tendinţă de reducere (57. Grecia şi Irlanda sunt acoperite în totalitate. Rezultă. în măsura în care afectează schimburile comerciale între statele membre”. Politica privind concurenţa Unul dintre cele mai importante instrumente de orientare structurală şi geografică activităţilor economice îl constituie ajutoarele publice. Dar. plafonarea naţională (ca procent din populaţie). 147€/loc în 96/97). 3. art. faţă de 42. cu tendinţă de reducere (46. a) şi „ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice. procedura comunitară presupune: concentrarea regională.7% din populaţia comunitară în 1999. sunt compatibile cu piaţa comună: „ajutoarele destinate dezvoltării economice ajutoarelor cu un nivel de trai anormal de scăzut sau caracterizate de un nivel grav al şomajului” (paragraf 3. (regiuni de obiectiv 2) şi acoperă maxim 50% din populaţia neacoperită de regiunile tip a. Danemarca. urmărindu-se asigurarea echilibrului între importanţa distorsiunilor şi avantajele în planul dezvoltării regionale. în funcţie de dificultăţile de restructurare pe care le întâmpină acestea şi de gravitatea şomajului. impactul politicii concurenţei asupra coeziunii rămâne limitat. pct. dacă nu alterează condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun” (paragraf 3. Spania în proporţie de 76%. că politica privind concurenţa are dimensiune regională şi compatibilitatea celor două politici se asigură prin coerenţa sistemelor zonale. Conform acestuia. De asemenea. prezentate ca studii de caz. nivelul ajutoarelor este mai scăzut în ţările 112 . majoritatea ţărilor membre au rate de acoperire cuprinse între 35% şi 49%). c). se constată că regiunile de tip „a” sunt regiunile NUTS II (cu un PIB/loc mai mic de 75% din media comunitară). iar regiunile de tip „c” sunt în general regiuni NUTS III. Tratatul integrează însă obiectivul coeziunii prin excepţiile de la art. plafonarea intensităţii ajutoarelor pe întreprindere. Comparând cu zonarea politicii structurale regionale. Suedia şi Olanda în proporţie de 20%.

crearea capacităţii de a face faţă schimbărilor şi de adaptare la dinamica pieţei muncii) şi o dimensiune regională explicită (prin acţiuni vizând diminuarea disparităţilor regionale în materie de ocupare. o concentrare tematică mai eficace (spre domenii şi factori de competitivitate ce permit atingerea obiectivelor de la Lisabona). Între statele membre se menţin disparităţi importante în ce priveşte ajutoarele publice (3:1). educaţia şi formarea continuă. face parte din categoria fondurilor structurale şi intervine la nivelul ambelor obiective regionale ale politicii structurale: obiectivul 1 . Irlanda. întărirea disciplinei financiare. Fondul Social European (FSE).2. ajutorul pe locuitor în regiunile din ţările de coeziune este de 6-30% din cel acordat în Italia. Franţa. şi cu importante riscuri privind crearea Spaţiului Social European: rata şomajului variază între 3% şi 24%. faţă de 23. stimulând orientarea spre alte surse de finanţare (creşterea rolului pieţei. stimularea mobilităţii intra-comunitare). Acestea au o capacitate relativ redusă de a utiliza plafoanele comunitare (40% în Spania. mult mai ridicate în UE decât cele economice şi teritoriale. iar rata celor cu studii superioare variază între 31% şi 10%. pentru limitarea teritorială a distorsiunilor şi susţinerea efortului de dezvoltare a regiunilor sărace şi de adaptare a acestora la evoluţiile comunitare.reconversia economică şi 113 . stimularea eficienţei economice.3% în cele avansate (ca indicator al dinamicii pieţei muncii). controlul strict al ajutoarelor publice – ca un complement obligatoriu al politicii regionale (aplicarea riguroasă a criteriilor de eligibilitate regională). proporţia tinerilor de 19-22 ani care urmează o formă de învăţământ este de 60% în Austria faţă de 41% în Irlanda. rezultă că politica privind concurenţa este elaborată şi aplicată pentru a veni în sprijinul politicii de coeziune. Politica socială Politicii sociale îi revine un rol esenţial în diminuarea disparităţilor sociale regionale. în timp ce Germania. responsabilizarea firmelor şi actorilor locali. ameliorarea coerenţei între criteriile de stabilire a zonelor eligibile celor două politici şi între instrumentele şi măsurile adoptate.6% din ocupaţii sunt de mai puţin de un an.dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor mai puţin dezvoltate şi obiectivul 2 . în statele mai puţin avansate doar 9. Germania). Realitatea relevă însă o serie de limite ce pot fi depăşite prin: accentuarea dimensiunii regionale. faţă de 60-70% în Belgia. reconsiderarea echilibrului între intervenţie şi piaţă. Regatul Unit şi Italia (72% din PIB) reprezintă 76% din totalul ajutoarelor publice. măsuri privind crearea de locuri de muncă şi stimularea spiritului de întreprindere. ameliorarea condiţiilor de integrare negativă (de aplicare a libertăţilor de circulaţie în aşa fel încât să crească rolul pieţei interne în realizarea coeziunii). principalul instrument financiar al politicii sociale. dezvoltarea regiunilor mai slab dezvoltate. 3. Analiza programelor comunitare privind ocuparea şi mobilitatea muncii relevă că politica socială are o dimensiune regională implicită (prin: măsuri active şi preventive în favoarea şomerilor şi inactivilor. creşterea gradului de implicare a BEI). Din cele de mai sus. în defavoarea obiectivului coeziunii: ţările de coeziune (11% din PIB) reprezintă 10% din ajutoarele pentru industrie (2001).mai sărace ale Uniunii. dezvoltarea capitalului uman.

socială a zonelor aflate în dificultate structurală. pe măsura amplificării crizelor agro-bugetare. pentru a garanta integrarea dimensiunii regionale.3. promovarea accesibilităţii pe piaţa muncii. Textul tratatului nu face referire clară la aspectele regionale. cea mai competitivă şi mai dinamică a lumii. Prin modul în care este concepută şi aplicată. Treptat. cantităţi maxim garantate. un nivel de viaţă echitabil pentru populaţia agricolă. Condiţionarea obiectivelor de luarea în calcul a fragilităţii structurale şi regionale a regiunilor rurale şi a dificultăţilor de adaptare la condiţiile pieţei interne relevă preocuparea europenilor pentru dezvoltarea echilibrată a spaţiului comunitar. acordat necondiţionat (pentru cantităţi nelimitate). obiectiv ce nu are dimensiune regională. formare şi ocupare). prin introducerea unor criterii de garantare: limitarea în timp şi spaţiu. formare profesională şi reconversie se regăsesc în regiunile slab dezvoltate. putem spune că politica socială oferă un exemplu de compatibilitate cu politica de coeziune. politica socială este chemată să contribuie la realizarea coeziunii sociale. capabilă să asigure o creştere economică durabilă. conform obiectivului strategic stabilit la Lisabona: „dezvoltarea unei economii a cunoaşterii. Prin obiectivul 3 (adaptarea şi modernizarea politicilor şi sistemelor de educaţie. 39(2) prevede că ”în elaborarea politicii agricole comune şi a metodelor specifice […] se iau în considerare: caracterul particular al activităţilor agricole ce rezultă din structura socială a agriculturii şi din dezacordurile structurale între regiuni. ele au stimulat accentuarea decalajelor de dezvoltare. creşterea şanselor de ocupare prin sistemul de educaţie şi formare continuă. 3. standarde de calitate. PAC presupune şi un ansamblu 5 Conferinţă la care s-au stabilit liniile directoare şi instrumentele politicii agricole comune (PAC). pieţele cu garantare maximă au cedat locul celor cu intervenţii condiţionale. secţiunea Garantare (FEOGA-G). promovarea măsurilor pentru facilitarea adaptării la transformările economice şi sociale. respectiv de reglementarea pieţelor prin Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă. Având în vedere că cele mai mari dificultăţi de ocupare. Conferinţa de la Stressa (1958)5 stabilea că politica agricolă comună trebuia să asigure dezvoltarea economică echilibrată şi menţinerea sistemului de exploataţie familială. însoţită de o ameliorare cantitativă şi calitativă a ocupării şi un grad ridicat de coeziune socială”. Sistemul de intervenţie este dominat de pieţele comune organizate (90% din bugetul pentru agricultură). Principalul instrument de intervenţie este preţul garantat (70% din pieţe). promovarea egalităţii şanselor. şi pentru mare parte dintre pieţe. 114 . aceste categorii de măsuri vin în mod natural în sprijinul politicii regionale. sistem promovat sub denumirea de „pilon 1”. În plus. securitatea aprovizionării şi preţuri rezonabile pentru cumpărători. acquis . instrumentele PAC şi aplicarea acestora nu au venit în sprijinul strategiei de dezvoltare echilibrată a Uniunii. În plus. Complementar pieţelor organizate. dar art. stabilizarea pieţelor. la început. Politica agricolă Prin Tratatul Pieţei Comune.ul comunitar prevede că orice program prin obiectivul 3 poate fi aplicat doar dacă nu prejudiciază principiul coeziunii. FSE susţine acţiuni privind: promovarea politicilor active pe piaţa muncii pentru combaterea şomajului. Cu toate acestea. mai mult chiar. În baza celor de mai sus. necesitatea de a adopta gradual ajustările necesare şi faptul că agricultura constituie un sector strâns legat de ansamblul economiei”. politica agricolă avea drept scop să asigure creşterea productivităţii.

condiţionată de respectarea unor standarde de mediu şi de securitate alimentară. apreciate ca nivel al subvenţiilor pentru producţie pe Unitate de Muncă Anuală nu s-a modificat esenţial după 1992 (decalajele de finanţare prin subvenţii s-au accentuat în favoarea exploataţiilor de peste 100 UDE şi a celor de 40-100 UDE). Deşi prezentarea de mai sus este extrem de sintetică. 1999 şi 2003.47% din PIB în 00/02). au consolidat pilonul 2. în 2001. dar impactul riscă să fie limitat deoarece reducerile plăţilor directe sunt moderate. sumele adiţionale alocându-se în baza criteriilor politicii structurale.de intervenţii structurale . rolul predominant în politica agricolă revine încă intervenţiilor ce leagă nivelul finanţării de productivitate sau de dimensiunea economică a exploataţiei. sistemul a accentuat decalajele regionale. pe fondul reducerii gradului general de intervenţie în agricultură (de la 0. prin introducerea plăţii unice pe exploataţie. extinderea utilizării plăţilor directe schimbă fluxurile transferurilor de venit în favoarea consumatorilor cu venituri reduse (avantaje în planul coeziunii sociale). secţiunea Orientare (FEOGA-O). 115 . Dar. se decuplează plăţile directe de producţie.pilonul 2 (măsuri de dezvoltare rurală – 10% din buget). lucrător. ea permite înţelegerea observaţiilor ce rezultă prin analiza politicii agricole din perspectiva corelării ei cu obiectivul coeziunii: preţul garantat a contribuit la susţinerea dualismului structural agricol. pe măsura creşterii dimensiunii exploataţiei). finanţate prin Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă. Reformele din 1992. având în vedere că dimensiunea medie a exploataţiilor este mai ridicată în ţările şi în regiunile dezvoltate ale Uniunii. ea asigură o ameliorare a integrării obiectivelor coeziunii. efectul se datorează alocării plăţilor directe în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei. Reforma din 2003 a acţionat cu mai multă fermitate în direcţia complementarităţii politicilor agricolă şi regională: se reduce rolul preţului garantat. repartizarea beneficiilor PAC. Astfel. este consolidat pilonul 2. dezavantajos obiectivului coeziunii. reformele PAC au condus la intervenţia FEOGA-G în acţiunile Obiectivului 1 (împreună cu FEOGA-O asigură peste 50% din acţiunile comunitare în regiunile de tip 1) contribuind la apropierea celor două politici. dar nu vine în mod real în sprijinul coeziunii.57 din PIB în 90/92 la 0. iar decuplarea este parţială (plata unică se stabileşte în funcţie de performanţele anterioare ale fermelor). toate de mari dimensiuni (din sectoarele cereale şi creşterea animalelor). productive. 5% din exploataţii. cap animal) au favorizat fermele de mari dimensiuni. au absorbit peste 50% din plăţile directe. diminuarea generală a gradului de intervenţie a determinat o repartizare mai echitabilă a finanţării PAC între regiuni. atât finanţarea prin preţ. scad ajutoarele directe pentru marile exploataţii (reducere progresivă. al diminuării preţului garantat (aproximativ 75% medie comunitară faţă de 1990) şi al extinderii plăţilor directe pe venit sau pe activ agricol. prin transferul financiar dinspre pilonul 1. cu impact favorabil asupra reducerii decalajelor (pierderea relativă de venit este mai mare pentru exploataţiile productive şi regiunile dezvoltate). prin avantajarea exploataţiilor medii şi mari. cât şi cea prin subvenţii directe pe activ agricol (suprafaţă. limitându-se astfel impactul benefic al diminuării preţurilor. dar avantajos din punct de vedere al rentabilităţii agricole.

nu reflectă o adaptare eficace la obiectivul convergenţei şi limitează. reglementări ale tratatelor 3. sociale şi teritoriale. În ce măsură politicile agricolă. O astfel de exigenţă se încadrează. politica agricolă ar putea fi integrată celei structurale prin corelarea sistemelor de intervenţie. Asta ar însemna adoptarea la nivel de principiu. protecţia mediului. a ”triunghiului magic” – creştere economică. Concluzie Noua etapă a extinderii Uniunii Europene va accentua disparităţile economice. dezvoltarea tehnologică. Având în vedere limitele bugetare comunitare şi efectele potenţiale relativ modeste ale politicii structurale. doar 10%. promovarea parteneriatelor şi a proceselor de integrare orizontală şi verticală a producţiei. pe fondul diminuării celor între statele membre.Pe ansamblu. politicile comunitare. se impun măsuri mai ferme de adaptare a sistemului de intervenţie prin politica agricolă la obiectivul coeziunii şi al dezvoltării rurale prin măsuri vizând diversificarea activităţilor. În prezent. în prioritatea acordată de Uniune integrării durabilităţii în politicile economice. protecţia mediului. 116 . constituirea de reţele. modul concret de aplicare a stimulat accentuarea decalajelor agricole regionale. obţinerea unui impact favorabil asupra convergenţei este condiţionată de generarea unor sinergii în direcţia coeziunii. ameliorarea competitivităţii. ce măsuri de reformare ar putea fi adoptate Temă pentru studiu individual Analizaţi evoluţia diparităţilor în cadrul Uniunii Europene în contextul aderării noilor ţări din Europa Centrală şi de Est. s-a încercat adaptarea PAC la obiectivul coeziunii şi creşterea coerenţei celor două politici. deşi au inclusă dimensiunea regională. coeziune socială. În consecinţă. în general. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. efectele politicii de coeziune. de concurenţă sunt complementare obiectivului coeziunii. măsuri care reprezintă în prezent. De ce putem considera coeziunea ca principiu de integrare. putem aprecia că politica agricolă comună este departe de a răspunde obiectivului coeziunii. Treptat. Începând cu reforma din 1992. în contextul creşterii rolului mecanismelor pieţei. Strategia de integrare va trebui să asigure o coerenţă a politicilor naţionale şi comunitare în scopul dezvoltării echilibrate a spaţiului comunitar. cu importante riscuri privind stabilitatea şi perspectivele procesului de integrare. în politicile economice. Cum au evoluat disparităţile intra-comunitare în procesul de integrare europeană? 2. a serviciilor pentru agricultură. dar complementaritatea acestora este încă redusă. posibil de obţinut într-un spaţiu de integrare ca cel european doar în condiţii de convergenţă structurală regională. socială. formarea profesională. de altfel. din totalul finanţărilor. Chiar dacă PAC a avut un rol pozitiv în ameliorarea veniturilor agricole şi în dezvoltarea zonelor rurale.

mai ales. coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre”. a încercat să acţioneze la nivelul comportamentelor de consum şi de producţie (apreciate astăzi ca factor cheie determinant al degradării sistematice a mediului şi a eco-sistemelor).Modulul 5 Dezvoltare durabilă în UE Au trecut peste trei decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program de acţiune pentru protecţia mediului. în esenţă: „a răspunde nevoilor actuale fără a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi”. solidaritatea. sociologi de manieră diferită. au marcat nu doar un angajament politic al Uniunii pentru orientarea către o dezvoltare durabilă la nivel global ci. În anii următori. cel mai adesea. Uniunea a adoptat peste 200 de acte legislative. conceptul de durabilitate a fost însuşit de ecologişti. specifică. conform căruia ţările membre îşi propun ca obiective comune ”promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii. reduse la aspectele de mediu. economişti. prin adăugarea de obiective specifice modelului dezvoltării durabile: protecţie socială. Inclusiv la nivel instituţional. europenii au trecut la elaborarea de strategii de dezvoltare durabilă. coeziunea economică şi socială. a promovat cercetarea şi inovarea tehnologică pentru a găsi tehnologii nepoluante. un nivel ridicat de ocupare şi de protecţie socială. într-o abordare unilaterală. a dezvoltat un sistem tot mai complex de instrumente. aspectele dezvoltării durabile au fost. protecţia mediului. devenind principiu orizontal de integrare. Conceptul de dezvoltare durabilă a fost dezvoltat prin contribuţia Comisiei Mondiale asupra Mediului şi Dezvoltării (Comisia Brundtland) din 1987 şi înseamnă. integrând mediul în toate componentele politicilor comunitare. fără un efort de integrare a principiilor şi obiectivelor. La final sunt prezentate o serie de scheme privind politica de mediu şi politica socială. Modulul presupune 4 ore de studiu. un grad ridicat de convergenţă a performanţelor economice. creşterea nivelului şi a calităţii vieţii. echilibrate a spaţiului intra-comunitar. De la o abordare sectorială. Definirea în acest mod a scopului constituirii şi funcţionării Comunităţii a presupus renunţarea la modelul liberal neo-clasic aşezat la baza metodei comunitare în construcţia europeană. Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării (CNUED) de la Rio De Janeiro. Introducere Strategia europeană de dezvoltare durabilă îşi are fundamentarea juridică în articolul 2 al Tratatului de la Maastricht (1992). împreună cu modificările în Tratatul Comunităţilor Europene aduse la Maastricht. o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând mediul. complementare dimensiunii economice şi dezvoltării convergente. au promovat o abordare integrată a 117 . Cinci ani mai târziu. în 1992. cele două dimensiuni ale dezvoltării durabile. a dezvoltat eco-pieţe. convergenţa performanţelor economice. s-a implicat activ în acţiunea la nivel global în direcţia reorientării politicilor economice către o dezvoltare durabilă în toate ţările lumii. Modulul 6 analizează argumentele teoretice ale modelului dezvoltării durabile şi explică modul în care „durabilitatea” a fost integrată în politicile comunitare.

decalajele de dezvoltare) au mărit în permanenţă costurile sociale. rădăcinile teoriei dezvoltării durabile se găsesc în economia bunăstării şi în economia socială de piaţă. echitate) – ca valori specifice progresului social. Efectul este numit externalitate (efect extern) şi poate fi pozitiv sau negativ. menţinerea 1 Pohoaţă. reducerea biodiversităţii. atunci când efectele sunt transmise asupra mediului. Modelul de producţie şi de consum ce caracterizează societatea contemporană este apreciat ca non-durabil.protecţiei mediului prin corelarea obiectivelor de mediu cu cele sociale şi economice în toate politicile europene. cultural. prin urmare. după cum produce utilitate sau dezutilitate. coeziune. Politica economică are rolul. Diferenţa ţine de impactul pe care o activitate economică îl produce asupra mediului (în sens larg).1. şi externalităţi colective. problema este de a afla în ce măsură alocarea factorilor de producţie prin mecanismele concurenţei asigură sau nu atingerea optimului paretian. social. alienarea socială. p. pornind tocmai de la considerentele de mai sus. pentru a apropia costul privat de costul social1. Intervine aici o anume doctrină politică şi o anume paradigmă despre organizarea societăţilor umane. sărăcia. cât şi pe plan internaţional. 5. Teoria distinge între externalităţi individualizabile (neoclasice). folosit atât în economia bunăstării. atunci când se poate stabili asupra căror terţi se transmit efectele externe. Un alt concept cheie. poluarea. În plus. ori de câte ori se produc asemenea efecte. modelul a promovat un comportament pe termen scurt. accentuarea disparităţilor sociale şi creşterea decalajelor de dezvoltare între naţiuni. ecologic) în care acestea se desfăşoară. Cum bunăstarea socială totală (determinată de societate pe criterii politice) nu este o simplă sumă de bunăstări individuale (determinate şi optimizate prin pieţele libere). inechitatea. având drept rezultate primare utilizarea excesivă a resurselor naturale. este cel de optim paretian. Dacă luăm în calcul externalităţile. Externalităţile negative (epuizarea resurselor. El este definit ca acea stare de echilibru în care bunăstarea unuia nu poate fi crescută decât prin diminuarea bunăstării altuia. I.Argumentele doctrinare ale teoriei dezvoltării durabile Din punct de vedere doctrinar. impactul asupra bunăstării sociale nu trebuie privit doar la timpul prezent ci şi în raport cu bunăstarea socială a generaţiilor de mâine. Economia bunăstării are la bază distincţia între costurile private şi costurile sociale sau între productivitatea marginală privată şi productivitatea marginală socială (Arthur Cecil Pigou). de a îmbina eficienţa sistemului economiei de piaţă cu obiective non-economice (solidaritate. atât pe plan intern.208 118 . respectiv efectul unui act de consum sau de producţie asupra unui agent din afara tranzacţiei. Conform teoriei. sintetizată prin definirea ca obiectiv al organizării sociale a maximizării bunăstării tuturor consumatorilor. efectele non-economice ale pieţelor libere. Determinat de principiul eficienţei şi axat pe valori materiale. exterior pieţei respective. Externalităţile depind de natura activităţilor şi de mediul (economic. imperfecţiunile pieţei. (2000). cât şi în economia socială de piaţă. ele trebuiesc internalizate. cantitativiste. rezultă că nu este suficient să creezi o structură maxim eficientă a producţiei pentru a optimiza bunăstarea socială.

dezvoltarea pieţelor bunurilor publice şi a bunurilor şi serviciilor ecologice. drepturi de proprietate. cele trei aspecte au fost mai curând abordate. taxe. protecţia mediului. concomitent eficace şi economică. sociale şi politice din cadrul unui proiect. Externalităţile sociale şi cele ecologice. mai puţin poluante. în adoptarea şi chiar în aplicarea unor politici de mediu. într-o concepţie sectorială. din perspectiva acestei abordări integrate. coeziune socială şi protecţia mediului apreciate clasic drept opţiuni contradictorii: urmărirea coeziunii sociale presupune o politică de redistribuire a veniturilor. cu riscuri reduse pentru mediu şi pentru 119 . acorduri negociabile). În al doilea rând. este de dorit ca durabilitatea să devină un catalizator al deciziilor politice interne şi externe. asigurată coerenţa între cele trei coordonate . folosind mai puţine resurse naturale. mai ales în economiile sociale de piaţă. Dar. aplicarea principiului dezvoltării durabile ar presupune adoptarea unor reforme structurale şi instituţionale care să permită coerenţa internă şi externă a politicilor şi asigurarea convergenţei obiectivelor economice. până nu demult. care limitează sursele creşterii. cât şi modificarea comportamentelor de producţie şi de consum. drepturi de emisie negociabile. Prin urmare. subvenţii. începând cu a doua jumătate a deceniului nouă. pentru integrarea principiului durabilităţii în politicile economice. ci şi în relaţiile de cooperare externă. În plus. în politicile economice. instituţionale. reconsiderarea procesului decizional. dezvoltarea cercetării în direcţia tehnologiilor. al acţiunilor economice şi al opiniei publice pentru a promova atât noi reforme structurale. dar în special la nivel european. coeziune socială. Cele mai importante măsuri ce ar trebui luate în această direcţie sunt: reglementarea unui sistem de instrumente economice care să asigure integrarea obiectivelor sociale şi de protecţie a mediului în politicile economice (preţuri. mai întâi. Conştientizarea acestor riscuri a determinat. Asta ar însemna adoptarea la nivel de principiu.creştere economică. internaţionalizarea economiilor ridică o serie de exigenţe în aplicarea acestui principiu nu doar în politicile interne. Pentru realizarea acestui obiectiv ar trebui. A concilia între cele trei coordonate ale dezvoltării durabile ar însemna: o creştere economică asigurând premisele progresului social şi protecţiei mediului. pentru a permite o largă participare a societăţii civile şi a factorilor de decizie la diverse niveluri. Politicile economice tradiţionale pun accentul pe stabilitatea macroeconomică şi pe funcţionarea pieţelor. cu impact negativ asupra produsului marginal social dar şi a eficacităţii economice. producând distorsiuni în alocarea factorilor pe criterii de eficienţă economică. o politică socială stimulativă pentru creşterea economică. o amplă mişcare de cooperare la nivel internaţional. non-durabile. o politică de mediu axată pe instrumentele specifice economiei de piaţă. crearea şi dezvoltarea unui sistem de informare asupra consecinţelor unor politici şi acţiuni pentru a facilita inversarea tendinţelor actuale. a ”triunghiului magic” – creştere economică. Adoptarea principiului durabilităţii cere ca toate politicile să fie elaborate şi aplicate în funcţie de impactul economic. protecţia mediului presupune adoptarea unor măsuri restrictive cu privire la utilizarea resurselor naturale şi a tehnologiilor. îşi găsesc explicaţia tocmai în slaba integrare a dimensiunilor socială şi ecologică în obiectivele politicilor macroeconomice. Este adevărat că au fost înregistrate o serie de progrese în domeniul politicilor sociale. social şi de mediu.tendinţelor actuale în producţie şi consum riscând să compromită şansele generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile.

Drumul european către Strategia de dezvoltare durabilă. momentul decisiv fiind Tratatul de la Amsterdam (a se vedea mai jos). dar abordarea a rămas predominat sectorială şi lipsită de o viziune strategică pe termen lung. solicitarea făcută Consiliului European de a examina periodic integrarea mediului în politicile sectoriale cheie. Momentul de ruptură clară cu o astfel de abordare a venit abia după Tratatul de la Amsterdam. elaborarea de strategii de acţiune în sectoarele cu impact important asupra mediului. 5. Aplicarea principiului nu a fost însă consecventă până la programul al şaselea de acţiune pentru mediu şi adoptarea în 2001 de către Consiliul European de la Göteborg a „Strategiei de dezvoltare durabilă a UE” care a confirmat. Consiliul European de la Luxemburg din 1997 recunoştea necesitatea integrării considerentelor de mediu în celelalte politici europene şi a cerut Comisiei elaborarea unei strategii în acest sens. corelarea mediului cu dinamica economică şi coeziunea socială într-o astfel de viziune pe termen lung şi-a făcut loc treptat.individ. a diverselor programe specifice sau complementare şi în aplicarea acestora. Din acel moment. dezvoltarea unui sistem de indicatori care să permită o evaluare periodică. De altfel. Aplicarea principiului integrării Principiul integrării ecologice are la bază ideea că o politică sectorială în domeniul protecţiei mediului nu este suficientă pentru a asigura condiţiile unei dezvoltări durabile3 şi este în mare parte un produs al experienţei ţărilor membre în aplicarea primelor 3 programe de acţiune pentru mediu4. asupra tuturor politicilor economice. eficace a durabilităţii politicilor şi acţiunilor.49 COM(2004) 394 final. sectorială a problemelor de mediu. în elaborarea strategiilor de mediu.2. de asemenea. În baza tratatului.2 4 Axate pe o abordare verticală. Tratatul Constituţional a întărit această orientare prin articolul II-97. probabil pentru următoarele decenii. Programul 4. ca al treilea pilon alături de cel economic şi social. p. lansat în 1987. În politicile europene. prin Comunicarea „Parteneriat pentru integrare” [COM(98) 333]. a unui proces decizional transparent în condiţiile unei responsabilităţi individuale şi colective şi a unei evoluţii spre durabilitate în comportamentele de consum şi de producţie. p. documentul stabilea angajamentul Comisiei pentru integrarea obiectivelor de mediu (prin adoptarea unui mecanism de evaluare de mediu). dezvoltarea unui sistem de educaţie şi de formare/comunicare care să creeze premisele unui dialog social. schema centrală a acţiunii comunitare: mediul. enunţă principiul. Propunerea Comisiei a venit în 1998. conform căruia „Un nivel ridicat de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediului trebuiesc integrate în politicile Uniunii şi realizate conform principiului dezvoltării durabile”2. programele de până în 1992 s-au dovedit a fi mult prea puţin eficiente în rezolvarea problemelor de mediu în Uniune 3 2 120 . În esenţă. Cele mai importante momente care au urmat în direcţia aplicării obiectivelor de mediu conform principiilor fixate prin Tratatul de la Amsterdam şi parteneriatului pentru integrare au fost: Traité établissant une Constitution pour l'Europe (2004). Documentul includea. principiul cheie a devenit cel al integrării. identificarea unor indicatori de performanţă şi aplicarea unor proceduri de evaluare a strategiilor în direcţia dezvoltării durabile. aplicarea orizontală a criteriilor durabilităţii.

solicitarea făcută anumitor formaţiuni ale Consiliului de Miniştri. Consiliul a analizat. sociale şi de mediu şi pe necesitatea unor acţiuni mai ferme şi mai eficiente de integrare a mediului în politicile sectoriale. adoptarea în 2003 a Strategiei europene de mediu şi sănătate (SCALE). privind accesul la informaţie şi participarea publicului la procesul decizional şi la justiţie în materie de mediu. de către Consiliul European. industrie. de asemenea. politica de ocupare şi politica socială. În esenţă. afaceri generale. Adoptarea în 2001 de către Consiliul European de la Göteborg a Strategiei UE pentru dezvoltare durabilă5 şi adăugarea mediului la obiectivele Strategiei de la Lisabona. în 2002. agricultură.lansarea procesului de la Cardiff în 1998. dezvoltare. Au fost vizate nouă sectoare cheie. raportul de mediu al Comisiei şi evaluarea acesteia cu privire la aplicarea celui de-al cincilea program de acţiune şi a invitat Comisia să elaboreze o strategie pe termen lung privind dezvoltarea durabilă. (a se vedea mai jos). JO L 242/10. politica privind protecţia consumatorilor. intrarea în vigoare. În principiu. care a însemnat. adoptarea la Consiliul European de la Laeken (2002) a principalilor indicatori de mediu [COM(2002) 524]. transport. Consiliul european de la Helsinki (1999). cu centrarea politicilor pe grupurile sociale vulnerabile. includerea de noi sectoare complementare în strategia de integrare a considerentelor de mediu. adoptarea la Consiliul European de la Barcelona (2002) a planului de acţiune pentru promovarea tehnologiilor de mediu şi adăugarea dimensiunii externe la strategia europeană de dezvoltare durabilă6. turism.09. piaţă internă. cercetare. Strategia pune accent pe necesitatea corelării între obiectivele economice. de a elabora strategii şi programe de integrare a mediului în politicile lor sectoriale. Convenţia a avut rolul de a crea un context favorabil pentru o mai bună transparenţă a politicilor de mediu şi ameliorarea accesului la informaţia de mediu. instituirea în 2002 a unui sistem unificat pentru analiza de impact exante a principalelor propuneri operaţionale la nivelul Comisiei din perspectiva impactului potenţial economic. care a solicitat Comisiei şi diverselor formaţiuni ale Consiliului să asigure aplicarea imediată a strategiilor de integrare adoptate.2. adoptarea în iunie 1998 a Convenţiei de la Aarhus (Danemarca). care stabileşte legătura cauzală între mediu şi sănătate. pescuit. în principal. a celui de-al şaselea program de acţiune 7 pentru mediu . social şi de mediu [COM(2002) 276 final]. prin Consiliul european de la Bruxelles (2002): educaţie şi sănătate. în special copiii. afaceri economice şi financiare. 5 6 „A Sustainable Europe for a Better World: A European Union Strategy for a Sustainable Development” Comunicarea COM(2002)82 din 13.02 121 . apreciate ca având un nivel ridicat de complementaritate cu politicile de protecţie a mediului: energie.2002 « Vers un partenariat mondial pour un développement durable» 7 Decizia 1600/2002/CE a Parlamentului european şi a Consiliului privind stabilirea celui de-al şaselea program de acţiune comunitară pentru mediu. odată ce au fost definite. precum şi de a întări poziţia cetăţeanului european în raport cu instituţiile comunitare prin exprimarea poziţiei şi prin posibilitatea de apărare în faţa încălcărilor legislaţiei.

în 2005. structuraţi pe 10 teme prioritare: dezvoltare economică. iar progresele într-un domeniu să nu altereze durabilitatea într-un alt domeniu. Pe de o parte. politice şi de mediu obligă însă la o abordare intersectorială globală. . atât pe verticală (între nivelurile de decizie). publicarea de către Comisie. în funcţie de obiective şi măsurile necesare aplicării). Documentele pun accent pe necesitatea aplicării principiului în toate politicile şi la toate nivelurile. modele de producţie şi de consum.2. parteneriat global8. Exigenţele dezvoltării durabile nu pot pune în pericol competitivitatea economiilor europene. a urmărit asigurarea coerenţei între obiectivele de mediu. pentru a nu produce distorsiuni în mecanismele pieţei şi pentru a permite adaptarea strategiilor de întreprindere la noile constrângeri. Internaţionalizarea costurilor externe trebuie să se producă gradual şi în baza principiului egalităţii de tratament.elaborarea în 2003 a unor strategii de dezvoltare integrând principiile dezvoltării durabile în cele mai multe dintre ţările membre. În acest scop. limitarea riscurilor pentru sănătatea 8 Comunicarea SEC(2005) 161 final. prin următoarele principii şi acţiuni: . economice şi sociale în cadrul strategiei de dezvoltare durabilă. optimizarea între instrumentele de intervenţie bazate pe reglementare şi cele pe piaţă. sărăcie şi excludere socială. schimbare climatică şi energie.asigurarea coerenţei ansamblului politicilor economice prin definirea strategiilor şi coordonarea acţiunilor la nivel comunitar. transport. a listei indicatorilor de evaluare a dezvoltării durabile (155 de indicatori grupaţi pe 3 niveluri. pe de altă parte. în aşa fel încât să se asigure maxim de eficienţă în introducerea principiului durabilităţii. adoptarea în 2004 a Planului de Acţiune pentru Eco-Tehnologii [COM(2004) 38 final].concilierea între condiţiile creşterii economice şi exigenţele sociale şi de mediu. Uniunea şi-a fixat următoarele coordonate ale politicilor sectoriale: limitarea schimbării climatice şi utilizarea unor energii şi tehnologii mai curate. « Indicateurs de développement durable pour suivre la mise en oeuvre de la stratégie de développement durable de l'UE » 122 . gestiunea resurselor naturale.2005. din 9. . sociale şi de mediu. cât şi pe orizontală (între politici) a unei corelări cât mai eficiente a celor trei categorii de obiective: economice. sănătate publică. îmbătrânirea populaţiei. a presupus integrarea considerentelor de mediu în alte politici sectoriale şi. Toate politicile trebuie să-şi stabilească drept prioritate dezvoltarea durabilă. creşterea eficienţei şi echităţii în aplicarea sistemelor de intervenţie.integrarea graduală a considerentelor sociale şi de mediu în deciziile şi comportamentele de producţie şi de consum. În toate documentele mai sus menţionate se poate constata că principiul integrării este considerat cel mai important principiu operaţional în instituţionalizarea şi aplicarea politicii europene de mediu şi a strategiei de dezvoltare durabilă. prin: disocierea creşterii de utilizarea resurselor. Aplicarea lui în practică a urmat două axe strategice. crearea pieţelor competitive pentru bunuri şi servicii ecologice. revizuirea strategiei de dezvoltare durabilă şi adoptarea în 2005 unei declaraţii privind principiile dezvoltării durabile [COM(2005) 218 final]. bună guvernare. dezvoltarea unui sistem eficient de informare. urmărindu-se consecvent. consolidarea componentei ecologice a politicii fiscale în condiţiile menţinerii unui echilibru între eficacitate şi echitate. Complexitatea structurilor comunitare de decizie şi numărul mare de politici comunitare cu implicaţii concomitent economice.

stabilite la Consiliul european de la Nisa: . Principiul cere ca efectele benefice ale aplicării durabilităţii să fie mai importante decât costurile antrenate.publică. . Procesul de integrare europeană este caracterizat de o rămânere în urmă a dimensiunii sociale faţă de cea economică. Politica socială este un domeniu al cooperarii interguvernamentale.egalitatea între femei şi bărbaţi. cu politica regională. Sistemul va servi în evaluarea costurilor şi beneficiilor economice. . marchează debutul unei noi metode în elaborarea politicilor comunitare. cât şi în exteriorul Comunităţii.crearea de locuri de munca. după reforma structurală din 1998. să asigure cadrul pentru aplicarea eficientă a principiul durabilităţii şi pentru un mediu loial în competiţia internaţională. gestionarea resurselor de o manieră mai responsabilă. Obiectivele generale ale politicii sociale Ambele politici fac obiectul unor abordări separate. încetinirea tendinţei de îmbătrânire a populaţiei. deşi abordarea la nivel european este mai curând una sectorială. rezultă că anul 2001. Fiecare stat îşi păstrează propriul sistem de protecţie socială şi nu există o armonizare a sistemelor de securitate socială.aplicarea principiului eficacităţii asupra procedurilor de integrare a dimensiunii mediu în politicile economice şi sociale. (semestrul II pentru programul de Master în Studii Europene) 9 123 .instituirea unui sistem de supraveghere multilaterală a reformelor structurale în domeniul dezvoltării durabile la nivelul tuturor instituţiilor europene şi prin antrenarea unor largi dezbateri la nivelul opiniei publice. sociale şi ecologice ale unei acţiuni. . Fişe de sinteză privind politicile socială şi de mediu9 Politica socială În prezent. .modernizarea sistemelor de protecţie socială.integrarea socială a persoanelor defavorizate. . 3. Nu trebuie omis însă faptul că dezvoltarea durabilă trebuie raportată şi la considerentele sociale.dezvoltarea unor structuri de cooperare la nivel internaţional care să faciliteze şi să promoveze ajutorul pentru dezvoltare în favoarea ţărilor sărace ale lumii. . din perspectiva dezvoltării durabile. atât în interiorul. .instituirea unui sistem de indicatori de evaluare a utilizării şi eficacităţii instrumentelor de integrare a politicilor economice. ameliorarea sistemelor de transport şi de amenajare a teritoriului. fiind corelată. constând în primul rând într-un plus de coerenţă prin aplicarea orizontală a unor principii. politica socială comunitară are 6 orientări strategice. . prin strategia de dezvoltare durabilă. A. sociale şi de mediu.dinamizarea pieţei muncii. Din cele prezentate. 5. .consolidarea cadrului social al extinderii. în capitole distincte. în detaliu. cel al integrării considerentelor de mediu fiind unul prioritar. lupta împotriva sărăciei şi a excluderii sociale.

Agenţia europeană pentru sănătate şi securitate la locul de muncă. Uniunea angajatorilor din industrie şi comerţ.Creşterea gradului de ocupare Concilierea între criteriile performanţelor economice şi cele ale bunăstării sociale Adaptarea la progresul tehnic Gestionarea dezechilibrelor legate de îmbătrânirea populaţiei Tratamentul echitabil între bărbaţi şi femei Construirea unei Europe pentru cetăţeni (respectarea drepturilor fundamentale) Succesul extinderii UE Reconcilierea UEM cu principiul coeziunii economice şi sociale B. în special pentru cei expuşi excluderii sociale Promovarea şi îmbunătăţirea instruirii. Observatorul european pentru rasism şi xenofobie Comitetele consultative: pentru securitatea socială a muncitorilor imigranţi. ca parte a politicii de formare continuă sociali: Confederaţia europeană a sindicatelor. Actorii principali ai politicii sociale Instituţiile comunitare Agenţiile europene: Fundaţia europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă. Centrul european pentru întreprinderi 124 . educaţiei şi consilierii. pentru ocuparea forţei de muncă şi piaţa muncii Partenerii publice Organizaţii non-guvernamentale C. Fondul social european – instrument principal al politicii sociale comunitare Domeniile de intervenţie Dezvoltarea şi promovarea unor politici active pe piaţa muncii Promovarea unor oportunităţi egale pentru toţi la accesul pe piaţa muncii.

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu Etapa I. îmbunătăţirea calificării şi folosirea potenţialului uman în cercetare. 10% din bugetul comunitar Politica de mediu Moment de referinţă: 1972. 2 programe de acţiune (73-74 şi 78-82) – 11 principii: prevenirea poluării luarea în calcul a impactului asupra mediului în orice proiect reducerea exploatării resurselor naturale acolo unde provoacă dezechilibre majore dezvoltarea cercetării principiul „poluator-plătitor” izolarea naţională a efectelor de poluare luarea în calcul şi a intereselor ţărilor în curs de dezvoltare externalizarea acţiunilor de protecţie a mediului dezvoltarea educaţiei ecologice aplicarea subsidiarităţii armonizarea politicilor naţionale cu programul Comisiei Etapa a II a 82-87: al 3-lea program: 125 . instruită şi adaptabilă. a inovaţiei şi adaptabilităţii la munca în organizaţie. ştiinţă şi tehnologie Promovarea unor măsuri de îmbunătăţire a accesului şi participării femeii le piaţa muncii Principiu de intervenţie: co-finanţarea Încadrarea financiară: prin politica structurală.Promovarea unei forţe de muncă înalt calificată. dezvoltarea antreprenoriatului şi facilitarea unor condiţii pentru crearea de locuri de muncă.

includerea costurilor de mediu orizontale . menţinerea accesului permanent la resursele naturale. centrat pe integarea politicilor de mediu în politicile sectoriale: implementarea efectivă a politicilor existente reglementarea impactului asupra mediului. integrarea politicilor de mediu în celelalte politici comunitare Etapa a III a: 87-92: al 4-lea program. educare. agricultura. împiedicarea degradării mediului. cercetare financiare Sectoare ţintă: industria.„Spre dezvoltare durabilă” Elemente cheie: menţinerea calităţii vieţii.informaţie. cu accent pe prevenire în loc de control. transportul. integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale şi de planificare teritorială economice – încurajarea producţiei şi a utilizării produselor şi tehnologiilor ca nu afectează mediul.strategie generală de protejare a mediului şi resurselor naturale. energia. produs de sursele de poluare îmbunătăţirea accesului public la informaţia privind mediul crearea de noi locuri de muncă Etapa a IV a: 1992-2000: al 5-lea program. conservarea capacităţii generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi Principii: integrarea politicii de mediu în politicile sectoriale înlocuirea sistemelor de comandă şi control cu instrumente care împart responsabilitatea între diverşi actori Instrumente: legislative – impunerea unor standarde de mediu. turismul 126 .

zonele de coastă. protecţia naturii şi biodiversitatea Etapa a V a: 2001-2010. 127 . R. mediul urban.stabilizarea concentraţiilor de gaze. Chrystal. implicarea internaţională. schimbările climatice. Bucureşti. acţiuni pentru mediu în raport cu sănătatea. gestionarea resurselor de apă. gestionarea deşeurilor. . cooperarea cu piaţa. în baza principiilor: . protecţia resurselor naturale. protecţia naturii şi a vieţii sălbatice.oprirea subvenţiilor publice periculoase pentru mediu. gestionarea deşeurilor. 1999.consumatorii au nevoie de informaţie (Schema europeană de ecoetichetare). Lipsey şi K. mai buna integrare a politicilor de mediu în alte politici comunitare. . al 6-lea program „Viitorul nostru.Probleme de mediu: schimbările cliamtice acidificarea şi calitatea aerului. . Editura Economică. Economia pozitivă.producătorii nu trebuie doar penalizaţi ci şi premiaţi. alegerea noastră” îmbunătăţirea legislaţiei de mediu existente.implicarea cetăţenilor mai bună planificare a teritoriului. integrarea ţărilor candidate Bibliografie: 1.

Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1.2.europa. 1993. turism. Bruxelles. Fundaţia Academică ”Gh. Explicaţi argumentele teoretice ale dezvoltării durabile 2. apreciaţi că programele dezvoltate până în prezent. studii şi rapoarte ale Comisiei (adrese de internet: www.eu. www. Pohoaţă. pot susţine strategia europeană a dezvoltării durabile? TEME: 1. Care sunt obiectivele politicii comunitare de mediu.int . 2001. energie. transporturi.euractiv. 3. Care sunt obiectivele politicii sociale comunitare şi de ce credeţi că este considerată o politică necesară asigurării dezvoltării durabile în UE? 4. Doctrine economice universale. Commission des Communautés Européennes. Bibliografie recomandată: tratatele comunitare.com ) 128 . Alegeţi una din politicile comunitare sectoriale (agricultură. Analizaţi evoluţia şi perspectivele politicii sociale comunitare 2. ***. legislaţia comunitară în domeniu. Cum anume urmăreşte Uniunea Europeană să aplice durabilitatea ca principiu de integrare? 3. alte) şi analizaţi modul în care Uniunea asigură aplicarea principiului durabilităţii în elaborarea şi aplicarea acesteia la nivel comunitar şi la nivelul ţărilor membre. Zane”. D'eveloppement durable en Europe pour un monde meilleur:strategié de l'Union européenne en faveur de développement durable.

iar în partea a doua factorii ce condiţionează perspectivele Uniunii Europene.a condus la un ritm de liberalizare mai încet decât cel global stimulat în special de negocierile multilaterale OMC. În Uniunea Europeană. Obiectivul urmărit prin aceste două teme este înţelegerea de către studenţi a perspectivelor de evoluţie a Uniunii Europene către un sistem de organizare în plan intern şi a relaţiilor externe care să-i permită o mai bună raportare la contextul geostrategic actual. ca cel mai recent sistem de organizare a relaţiilor externe ale UE. In aceste conditii. produce distorsiuni în mecanismele concurenţei şi întârzie realizarea unei specializări internaţionale pe criterii de competitivitate reală. Dar.MODULUL 6 Perspectivele Uniunii Europene ca actor global Modulul este structurat pe două unităţi de curs. multinaţionalizarea firmelor. mondial. Timpul de lucru necesar este de 2 ore. presupune costuri in termeni de bunastare pentru proprii cetateni. liberalizarea pieţelor. Protecţia faţă de ţările terţe. Modulul include şi o fişă bibliografică ce face legătura cu disciplinele care analizează dimensiunea economică a relaţiilor externe ale Uniunii Europene. astfel. logica formării blocurilor regionale este ca procesele de integrare declanşate prin liberul schimb intern să favorizeze statele membre în competiţia globală. care permit atingerea economiilor de scară în condiţii de concurenţă şi. 129 . asigură optimizarea aparatului productiv. crearea blocurilor regionale nu produce distorsiuni si nu intra in contradictie cu logica liberala. de deschidere spre exterior a economiilor europene. 1. determină procese de deturnare de trafic. Procesul de integrare a debutat într-un context general. cumulat cu practicile neo-protecţioniste interne folosite pentru ameliorarea competitivităţii. În plus. participarea la negocierile GATT după 1947 şi diferitele acorduri bilaterale ce prevedeau concesii comerciale au condus la o liberalizare continuă a schimburilor internaţionale. Nu rezultă de aici un deficit de bunăstare pentru cetăţeanul european? Prin urmare. Modulul necesită 8 ore de studiu individual (3 pentru studiul fişei bibliografice). Uniunea Europeana nu este un simplu proces de regionalizare Constituirea blocurilor economice regionale este argumentată prin avantajele liberului schimb pe pieţe de mari dimensiuni. principiul progresivităţii în înlăturarea barierelor din calea schimburilor internaţionale . logica teritorială care stă la baza procesului de regionalizare europenă ar intra în opoziţie cu globalizarea si.instituit pentru a permite ajustări suportabile şi o dezvoltare echilibrată în ansamblul Comunităţii . Uniunea Europeană a fost frecvent acuzată de practici protecţioniste care constituie o piedică în calea globalizării şi o încălcare a insa(e)si principiilor liberale ce stau la baza creării pieţei unice. Unitatea de studiu 1: Uniunea Europeană în procesul globalizării – Despre limitele „Unităţii Europene” Unitatea de studiu analizează în prima parte raportare Uniunii la procesul globalizării. in plus. Crearea OCDE. În unitatea a doua este analizată politica europeană de vecinătate. aceeaşi funcţie o îndeplineşte şi globalizarea prin accelerarea fenomenelor de internaţionalizare a economiilor. constituind o piedica in calea liberalizarii schimburilor internationale? In istoria politicii sale comerciale. din punct de vedere al doctrinei liberale. Prima unitate prezintă o serie de aprecieri critice cu privire la „limitele” unităţii europene şi elementele de condiţionalitate pentru asumarea de către Uniunea Europeană a unui rol activ ca actor global. diminuarea rolului politicilor naţionale.

Prin urmare. mondializarea financiară este însoţită de fenomene specifice globalizării: creşterea rolului firmelor multinaţionale ale căror strategii globale permit o internaţionalizare accentuată a economiei mondiale (producţia multinaţionalelor se ridică la o treime din produsul mondial).sters tot aliniatul Liberalizarea schimburilor reciproce . regionalizarea în Europa ar putea fi privita ca etapă sau o expresie a globalizării.22%. Avantajul esenţial al integrării economice este dat abordarea graduală a strategiei de integrare... a căror realizare. . Spre exemplu. libertăţile de circulaţie obligă la Efectul de propagare se referă la faptul că realizarea obiectivelor unei etape poate fi posibilă prin acţiuni specifice etapei următoare. rezultând. o politică comercială comună. ca o conditie esentiala pentru asigurarea pacii si stabilitatii pe continentul european.unificarea politică. Într-o astfel de perspectivă. Liberalizarea pieţelor presupune obligaţia de coordonare .Fenomenele de regionalizare nu sunt însă specifice Europei. economiile europene cunoscând un grad ridicat de internaţionalizare şi deschidere spre exterior. 7. Conform unei logici cumulative de integrare.3% aceiaşi indicatori pentru SUA. ducand spre regionalizare. Economiile şi-au creat structuri financiare tot mai variate şi mai suple pentru a atrage capitalurile străine. după cifra de afaceri. 34 sunt europene. Din primele 100 de firme industriale cel mai bine clasate în ierarhia mondială. 19%. ajungând. Peste 45% din investiţiile directe mondiale provin din ţări ale UE care atrage 37-40% din investiţiile externe directe. Uniunea Europeană are o rată de dependenţă de 11. ca indicatori ai inserţiei relative în economia mondială. Din nou. Actul unic european a permis realizarea pieţei interne a capitalurilor în cadrul unei mişcări mondiale de dereglementare şi deschidere a pieţelor financiare. Spre exemplu. relevă o situaţie apropiată pentru UE şi SUA.. la rândul lor. Deşi obiectivul final e acelaşi . Uniunea Europeană participă la procesul globalizării în măsură comparabilă cu SUA.. Europa comunitară participă activ la această mişcare de mondializare a fluxurilor financiare. presupune aplicarea unui tarif vamal comun şi... Dacă în 1975 fluxurile financiare mondiale zilnice erau de 10-15 miliarde $.ca expresie a internaţionalizării accentuate.6% faţă de 10. crearea uniunii vamale. este specifică uniunii economice. cel puţin. 4.. amplificarea fluxurilor de servicii pentru care noţiunea de frontieră naţională nu mai există. în prezent.. un cumul de procese şi mecanisme de accentuare treptată a gradului de integrare. pe ansamblu. iar Europa nu este mai puţin deschisă spre exterior decât SUA . diminuarea constantă a nivelului protecţiei externe chiar pe fondul unei diversificări a măsurilor de protecţie non-tarifară.armonizare a politicilor naţionale şi elaborarea. respectiv. interacţiunea constantă între natura liberală a procesului de integrare angajat de ţările Europei comunitare şi inserţia continuă a economiilor naţionale europene în procesul de internaţionalizare au diluat graniţa între regionalizarea europeană şi globalizare. servicii şi factori de producţie... precum şi nivelul mediu al taxelor vamale.. determinată de efectul de propagare1. rata de dependenţă comercială (raportul procentual între importurile unei ţări sau regiuni şi produsul intern brut) şi rata de deschidere spre exterior (raportul procentual între exporturile unei ţări sau regiuni şi produsul intern brut).. ci prin mijloace economice.. Un rol important a revenit liberalizării fluxurilor de capital care au afectat în mare măsură autonomia politicilor naţionale . în 1985 se ridicau la 200 miliarde $. Aceasta. ca expresie a gradului de protecţie externă. ducând la o expansiune fără precedent a pieţelor financiare. Deschiderea comercială a UE a fost. de aici. în acelaşi timp. presupune noi acţiuni complementare. Astfel.61% şi. însă. la peste 1000 miliarde. De asemenea. a reprezentat insa in Europa doar solutia la esecurile sistematice de unificare pe baze politice. metoda comunitara (neo-funcţionalistă) a avut la baza ideea că o Europă unită putea fi realizată în mod durabil nu prin acorduri politice între ţări („printr-o construcţie de ansamblu”). a unei 1 130 . însoţită de fenomene de internaţionalizare a economiilor europene care au contribuit esenţial la accelerarea globalizării."prima voce" a liberului schimb global. debutând cu liberalizarea schimburilor reciproce de bunuri.31% şi o medie ponderată a taxelor vamale (la produsele industriale) de 4. o rată de deschidere de 11. spre deosebire de integrarea politica. creând „o solidaritate de fapt”. Europa nu se plasează în afara acestei mişcări.

conform opticii sale liberale. în perspectiva extinderii. În plus. Disparităţile iniţiale au fost accentuate de liberalizarea pieţelor şi de extinderile succesive. mai puţin avansate. Uniunea a afirmat dorinta sa de a promova un model de societate bazat pe concurenta si principiile eficientei economice. în baza principiului de subsidiaritate) şi a politicilor comune (prin transferul total de competenţe) şi. cat si al relatiilor externe. dar si cu valorile si principiile sale. 2. Este solutia pe care europenii o considera potrivita pentru a menţine pacea şi stabilitatea pe continentul european concomitent cu întărirea rolului său pe scena economică şi politică mondială. nu este cazul UE. Lipsite politici comune a concurenţei. componente ale unei etape superioare de integrare. iar liberalizarea globală a schimburilor amplifică riscurile de dezechilibre în spaţiul european si ridica probleme de competitivitate pentru unele dintre tarile membre. „prin forţa lucrurilor”. Realizarea ei poate duce la rezultate bune. raportat la obiectivele propuse sau la beneficiile care s-ar putea obţine prin trecerea la etapa următoare de integrare. Or. sociala si teritoriala Rezultat al unui proces de integrare între ţări diferite ca nivel de dezvoltare. Aşa se explică de ce UE. un proces de integrare poate conduce la o dezvoltare echilibrată la nivelul ansamblului doar în condiţiile participării unor economii comparabile. In procesul globalizarii. Măsurile adoptate au dus la reale progrese pe calea convergenţei dar. va rezulta o dublare a disparităţilor actuale. cat si a exporturilor. economiile din sud. dovedind fermitate si forta in promovarea lor. ameliorarea competitivităţii internaţionale. În plus. in asumarea rolului pe care si-l doreste de la inceputuri pe scena lumii. In tratatele de baza. de disparităţi teritoriale semnificative. ameliorarea gradului de coeziune economica. iar in prezent prin Constiutie. ponderea produselor IT&C este relativ scazuta. asigură integrarea politică. Uniunea Europeană este mai mult decat un proces de regionalizare si nu trebuie privita ca etapa sau ca simpla expresie a liberalizarii schimburilor la nivel global. dar definit. în condiţiile unei participări active la circuitul economic mondial Ponderea Uniunii Europene in totalul fluxurilor comerciale a inregistrat o tendinta de scadere. de liberalizarea externă. credem ca. UE urmăreşte întărirea competitivităţii firmelor europene în domenii de înaltă tehnologie unde concurenţa internaţională este ridicată. implicit pentru uniunea monetara si reusita procesului de integrare politica. Uniunea Europeană este caracterizată. Conform teoriilor statice şi dinamice ale integrării. suportă cu dificultate presiunile concurenţiale antrenate. In concluzie. Spre exemplu. in egala masura. fie ca sunt nationale. dar fara sa considere liberul schimb ca scop in sine. competitive. 131 . de piaţa unică internă şi. dar nu suficiente. Uniunea Europeana trebuie sa raspunda urmatoarelor prioritati si conditii: 1. pe de altă parte. făcând tot mai dificil procesul de aprofundare a integrării. atat in realizarea PIB-ului comunitar. Uniunea poate veni cu contributia sa economica. în final. aplicabil tuturor politicilor. în prezent. Coeziunea trebuie sa devina efectiv un principiu de integrare. Factori ce conditioneaza pozitia economica si politica a Uniunii Europene in contextul mondializarii Fara pretentia de a cuprinde toate aspectele de vulnerabilitate ale Uniunii in fata problemelor legate de mondializare. intervin aspecte legate de eficacitatea unei etape. pe de o parte. printr-un nivel ridicat de solidaritate şi de coeziune între naţiunile Europei. a reformat radical şi politica structurală fixându-şi ca prioritate realizarea coeziunii economico-sociale. atunci când a decis accelerarea creării pieţei unice şi adoptarea EURO. capacitate competitivă si structuri ale specializărilor. Uniunea participa la eforturile de dezvolare a unui comert liber. fie ca sunt comunitare. UE este mai putin prezenta pe pietele dinamice (cele din Asia. care riscă să se transforme în factori de dezintegrare prin disfuncţionalitate în condiţiile functionarii monedei unice concomitent cu extinderea spre Europa Centrală şi de Est. un model care sa raspunda principiului durabilitatii atat in plan intern. cu riscuri pentru functioanrea pietei interne si. dar mai ales prin Tratatul de la Maastricht. spre exemplu).dezvoltarea progresivă a politicilor comunitare (prin împărţirea competenţelor între guvernele naţionale şi Comunitate.

Pe primul loc dupa populatie. in conditiile reconsiderarii locului pietei libere si a adoptarii unei politici comerciale care sa asigure participarea activa la comertul international. pentru aplicarea tratatelor). Extinderea spre Europa Centrala si de Est risca sa accentueze decalajul între puterea economică şi cea politică a Europei comunitare. diminuarea handicapului (gap) de competitivitate al economiei europene. Parlamentul are încă funcţii prea limitate chiar daca se extinde procedura de codecizie. necesare atat conturarii identitatii politice in plan international cat si asigurarii echilibrului intern. conturarea si dezvoltarea identitatii europene. mai ales in conditiile aderarii noilor tari. ca institutie de exprimare a interesului national.1 % SUA). coeziunea. 4. cu o pondere in GDP mondial de 23% si ca principal partener comercial al lumii (locul 1 la import cu 18.2% in total mondial fata de 16. UE trebuie să compenseze acest deficit de putere politica prin întărirea rolului instituţiilor comunitare. in special in domeniile de inalta tehnologie. pe tema conditiionarii majoritatii calificate in Consiliu si pe tema numarului de comisari. dar fara a pune in pericol realizarea obiectivelor uniunii cu privire la protectia mediului. Uniunea Europeana este cu certitudine o putere mondiala din punct de vedere economic. Ramane de asemenea de vazut daca noile functii de Presedinte a Consiliului european si de Ministru al Afacerilor Externe. reducerea decalajului între puterea economică şi cea politica Statutul UE de putere mondiala se datoreaza fortei sale economice. Comisia acţionează în prea multe domenii şi dreptul comunitar este prea dezvoltat. Este nevoie da manifestarea in fapt a unui sentiment real de apartenenta la un spatiu comun de valori. Forta Uniunii pe plan international si viitorul sau politic depind esential de masura in care Uniunea va ameliora acest factor necuantificabil de putere. ca prioritara. in masura sa lipseasca Uniunea de mecanismele necesare atat pentru asigurarea echilibrului intern. Nu este suficient ca prin tratate sau prin Constitutie sa se stipuleze cetatenia europeana.1% fata de 23. principala institutie de decizie politica ramane Consiliul. accentuând gradul de reglementare economică în spaţiul comunitar si cu riscuri de aparitie si manifestare a unor conflicte de interese. nu există autonomie bugetară şi fiscală la nivel comunitar.de protectie. Prevederile Constitutiei merg insa mai curand in directia ameliorarii eficientei in functionarea institutiilor. ocuparea deplina si protectia sociala. Rezulta prin urmare. 3. conservand si valorizand diversitatea culturala. cu efecte negative asupra competitivităţii şi posibilităţilor de restructurare a aparatului productiv. cat si pentru manifestarea ca pol de putere pe plan mondial. Specificul procesului de integrare europeana a dus insa la un recul progresiv al puterii politice si de reglementare a tarilor membre. decizii importante pentru evoluţia integrării se iau prin vot unanim lipsind instituţiile de eficienţă şi coerenţă decizională. In manifestarea 132 . o serie de activităţi cu rol esenţial în ameliorarea productivităţii şi potenţarea creşterii economice nu ar rezista în spaţiul comunitar şi ar accentua gradul de dependenţă externă. cu definirea unei politici comune de securitate si aparare vor fi suficiente pentru a da un plus de coerenta decizionala si de unitate de actiune politica. chiar daca acestia actioneaza independent. Rezultat al unei confruntării quasi-permanente între confederalişti şi federalişti. intarirea sentimentului de apartenenta la Uniunea Europeana. sistemul instituţional comunitar ramane in continuare mai curând expresia unui compromis între cele două concepţii şi mai puţin expresia unei unităţi de decizie politică în măsură să asigure identitate Europei unite pe plan mondial.2% SUA si locul 2 la export. a reprezentativitatii si a caracterului democratic al acestora. impunand o reforma mai ampla a sistemului institutional. care trebuie apărat mai presus de interesele individuale sau ale naţiunilor membre şi de costurile pe termen scurt. din aceasta teama. fara ca aceasta sa fie compensata cu o crestere efectiva a puterii politice la nivel comunitar. Este ca si cum s-ar fi atins un prag ce nu poate fi depasit. A rezultat astfel un decalaj intre puterea economica si cea politica. Pentru a deveni o forţă în competiţia globală. mai ales pe fondul extinderii majoritatii calificate (a se vedea discutiile purtate. cu 19.

cat si in evoluatia ulterioara a Uniunii. Instrumentul legislativ principal trebuie sa fie legea cadru. Uniunea Europeana nu se poate construi si dezvolta durabil intr133 . lasand cat mai multa libertate de decizie in politicile economice statelor membre. care sa plieze pe indentitatile nationale o noua identitate. ale carui beneficii nu le resimte. Presupunând un grad ridicat de interdependenţă (prin liberalizarea pieţelor) între economii cu structuri productive. noilor contexte. un rol esential trebuie sa revina educatiei. Rezulatele sondajelor. Uniunea trebuie sa-si stabileasca limite ferme de interventie a nivelului comunitar. in care nu se regaseste. Doar astfel se poate manifesta solidaritatea (conditie fundamentala a integrarii). Aplicarea eficace a subsidiaritatii. coeziunea) aplicabile atat politicilor nationale cat si celor comunitare pot sa asigure echilibrul necesar functionarii Uniunii in conditiile accentuarii diversitatii economiilor membre prin extindere. daca aplicarea lor nu ofera timpul necesar diverselor entitati luate in considerare (state. performanţe şi niveluri de dezvoltare diferite. cetatenii noilor tari membri manifestand mai multa incredere in Uniune.comportamentelor lor. care sa urmareasca armonizarea/coordonarea politicilor nationale si nu legea europeana. Pentru a merge mai departe in procesul unificarii europene este nevoie de mai mult decat o Constitutie. 7. risca sa accentueze decalajele globale. indivizi) sa se adapteze noilor echilibre. dar pe fondul apropierii Uniunii de cetatean. de unificare politica. Globalizarea. de identitate. cel mult mediu. singura care poate da reala legitimitate Uniunii. Ea are nevoie de larga sustinere a cetateanului. o politica de dezvoltare mai activa. ”Durabiliatea” procesului de integrare europeana depinde în mare măsură de echilibrarea raportului între nivelurile de decizie comunitar şi cel naţional (în aşa fel încât să se asigure concomitent flexibilitate şi coerenţă sistemului comunitar) şi de aplicarea unor instrumente si metode adecvate de comunitarizare a politicilor economice. stabilind o serie de principii orizontale de integrare (dezvoltarea durabila. daca aceasta este optiunea europeana. Geometria variabila si cooperarea intarita ofera solutii pe termen scurt. Este nevoie de o mutatie de proportii in plan cultural. se pot defini obiective comune mai importante decat cele nationale. cea europeana. participarea la vot trag semnale de alarma cu privire la faptul ca cetateanul european este rupt de proiectul european. ale carui mize nu le intelege. de extindere. O gura de optimism si de incredere este adusa de extinderea spre Europa Centrala si de Est. Perspectivele uniunii politice federative. In aceasta directie. regula. Devenite insa din exceptie. grupuri. asigurarea coerentei politicilor europene.cu mentinerea unui echilibru stabil intre nivelurile de decizie si un a unui raport adecvat intre nevoia de unitate decizionala si cea de flexibilitate a politicilor. sustinere care poate veni durabil (pe termen lung) din convingerea apartenentei la o identitate comuna europeana. in conditiile accentuarii gradului de liberalizare a schimburilor internatioanle. chiar cu riscul ca Europa sa devina ”cu mult mai putin decat este astazi”. se pot armoniza interese contradictorii. procesul integrării europene a impus comunitarizarea unei mare părţi din deciziile de politică economică prin armonizare şi coordonare (cazul politicilor comunitare) sau chiar prin adoptarea de politici comune. Nu este insa suficient pe termen lung. sunt conditionate de masura in care strategiile adoptate (de participare la euro. respectarea ritmului natural de evolutie a societatilor Factorii politici preseaza si au avut un rol determinant atat in constituirea Comunitatilor in anii 50. situatie care va indeparta procesul de integrare de unificarea politica. alte) nu presupun salturi temporale. Europa unita nu mai poate fi sustinuta doar la nivelul elitelor sau al unor grupuri restranse. gestionata conform principiului dezvoltarii durabile. indivizii sunt conditionati de sentimentul de apartenenta. 5. 6. se pot asigura bazele actiunilor comune pe plan international. si mentinute o perioada indelungata de timp vor conduce Europa spre o Uniune cu ”mai multe viteze”.

In concluzie. în funcţie de capacitatea de a contracara forţele centrifuge care acţionează asupra procesului de integrare: insuficienta convergenţă reală şi solidaritate între naţiunile membre. dar si in planul pozitiei sale politice daca se va face inteleasa de cetateanul obisnuit. implicit de forta. realizarea primului val de extindere spre Europa Centrala si de Est). In plus. In Declaratia Schuman de la 9 mai 1950 se spunea “Contributia pe care o Europa organizata si puternica poate sa o aduca civilizatiei este indispensabila mentinerii relatiilor de pace”. prin urmare. pentru a se adresa individului”. Uniunea ofera inca imaginea unui dualism strategic. promovand o dezvoltare durabila este catalogat cu superficialitate. criza suveranităţii naţionale sub impactul globalizării şi al integrării corelat cu limitele sistemului instituţional comunitar. o strategie comunitara in directia aprofundarii gradului de integrare pe fondul aplicarii unei geometrii variabile „mult prea variabila”. chiar in mediul academic. urmarind propriile sale interese economice. cu voci care reclama dimunarea competentelor nivelului comunitar de decizie. pana si competitie intre institutiile comunitare (Consiliu – Parlament. Uniunea trebuie sa investeasca mai mult in promovarea valorilor si principiilor pe care se construieste procesul de integrare si care definesc in egala masura politicile sale externe. Uniunea va castiga in planul identitatii sale. securitatea dezvoltarea durabila a planetei. Chiar daca. in contextul incalcarii prevedirilor Pactului de Stabilitate. lipsa unui veritabil sentiment de identitate europeana. Este. Modelul sau de economie sociala de piata. chiar in detrimentul economicului. de unde poate si o serie de ezitari si deficiente in aplicarea politicilor comunitare.” Prin experienta acumulata. reusite diplomatice comunitare (instituirea Euro. daca va reusi sa transmita preocuparea sa pentru individ. cu respectarea valorilor si intereselor celorlalti. la eliminarea saraciei. 134 .. Toate acestea ofera imaginea unei Uniuni lipsita de coerenta. cel putin in anumite cercuri. de identitate si.o lume ravasita de conflicte politice si militare. 8. eliminarea deficitului de imagine. ar putea sa se defineasca o astfel de orientare in marketingul politic extern al Uniunii. Uniunea este astazi organizata si poate deveni puternica prin intarirea dimensiunii sale politice. Diferenta de competitivitate fata de principalii competitori este pusa pe insuficienta flexibilitate a pietelor europene si pe indepartarea modelului european de valorile liberale care au stat la baza crearii comunitatilor. O Europa puternica trebuie sa fie nu doar o Europa pentru cetatenii ei ci o „Europa a lumii”. ea sufera inca de un deficit de imagine raportat la aspiratiile pe care si le propune. accelerarea ritmului de integrare şi de extindere în condiţiile inadaptării metodelor şi mijloacelor. Uniunea poate contribui esential la crearea cadrului institutional international si la adoptarea de strategii si politici eficace care sa asigure premisele si conditiile unei dezvoltari durabile la nivelul intregii lumi. Cat priveste politica sa de dezvoltare si strategia de extindere. al interventiei publice excesive. prin promovarea valorilor si principiilor sale. un model care preia prea multe valori sociale. ca entitate „neocolonialista”. coerenta redusa a politicilor europene. nu de putine ori contradictoriu: luari de pozitie diferite in probleme de securitate si aparare. Uniunea Europeana este perceputa adeseori mai bine pe plan extern decat in interior.. „A iesi din cercul institutional si diplomatic. momentul sa raspunda visului fondatorilor de a contribui activ la pacea si prosperitatea globala. Uniunea Europeana îşi va defini locul şi rolul în procesul globalizării. drept un model al planificarii. la comertul liber si echitabil. pentru dezvoltarea economica si ameliorarea nivelului de viata la nivelul intregii lumi. de probleme de subzistenta. Comisie . finalizarea proiectului de Constitutie si semnarea Constitutiei. a unui interes scazut al cetatenilor cu privire la proiectul european sau al contradictiilor de opinii cu privire la viitorul uniunii politice. Nu este suficient ca Uniunea Europeana este principalul contributor al ajutoarelor de dezvoltare si nici ca art 3 al Constituiei prevede ca in relatiile sale externe contribuie la „pacea. in plan international.Consiliu). de acces minim la educatie si un mediu sanatos de viata. pentru respectarea drepturilor fundamentale si a democratiei. la solidaritatea si respectul mutual intre popoare. Uniunea a fost si este calificata.

cât. Uniunea Europeană a iniţiat în deceniul trecut un proces din ce în ce mai coerent de cooperare regională şi de deschidere în proximitatea sa geografică. cel puţin. numit the «bing-bang» enlargement. Unitatea de studiu 2 : Proiectul “Europa extinsă – Noua vecinătate” Unitatea include o analiză a Politicii Europene de Vecinătate din perspectiva activării rolului Uniunii ca actor regional şi a asigurării echilibrului în definirea limitelor sale externe. respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi statul de drept. Cea mai de succes componentă a politicii externe a fost indiscutabil procesul de extindere. dimensiunea externă a procesului de integrare s-a conturat cu dificultate şi a rămas în domeniul cooperării inter-guvernamentale. mai ales. dificultăţile de armonizare şi coordonare a politicilor naţionale în măsura necesară funcţionării pieţei interne şi a realizării obiectivelor comune sunt doar cele mai vizibile aspecte care atrag atenţia asupra faptului că Uniunea Europeană a atins punctul critic în procesul de extindere. orice stat european poate cere aderarea la Uniune. putând merge chiar până la transformarea spaţiului european doar într-o simplă zonă de liber schimb. Limitele sistemului instituţional. În pofida dificultăţilor pe care le întâmpină şi a imaginii sale externe nu foarte favorabilă. 2 3 Libertate. Dar. Inclusă în proiectele fondatoare. Sistemul PEV Ultimul val de extindere a Uniunii Europene. o victorie a civilizaţiei europene.49 al Tratatului Uniunii Europene. Se recomandă raportarea PEV la Politica Externă şi de Securitate Comună.De modul in care Uniunea va reusi sa contracareze aceste forte. Ucraina. dacă respectă valorile comune ale ţărilor membre2 şi criteriile de aderare. Uniunea este astăzi suficient de organizată şi poate deveni puternică prin întărirea dimensiunii sale politice. slaba solidaritate şi identitate europeană. ci mai ales din punct de vedere al ariei de aplicare şi a raportării la unele dintre politicile interne apreciate ca potenţial complementare. pentru a contribui activ la pacea şi prosperitatea globală. Accentuarea disparităţilor intra-europene prin aderarea unor ţări cu niveluri scăzute de dezvoltare prezintă însă importante riscuri de dezintegrare. Robert Schumann. ţările din Balcanii de Vest. dezvoltarea şi integrarea comercială. 135 . Moldova. Balcanii de Vest şi Mediterana. asupra propriei istorii zbuciumate. a modificat esenţial contextul geopolitic în Europa şi a creat condiţiile pentru afirmarea vocaţiei externe a Uniunii. Elementele comune diverselor abordări regionale au fost: pacea. definită prin 3 arii de interes: Europa Centrală şi de Est. Conştientă şi interesată de creşterea rolului său pe plan extern. în Declaraţia de la 9 mai 1950 spunea: “Contribuţia pe care o Europă organizată şi puternică poate să o aducă civilizaţiei este indispensabilă menţinerii relaţiilor de pace”. Spre exemplu. stabilitatea. Uniunea îşi menţine forţa de atracţie şi unele ţări vecine şi-au exprimat deja aspiraţia lor europeană3. democratie. O victorie a spiritului european în lupta cu domnia cantităţii ce defineste modelele de dezvoltare ale lumii contemporane. Unitatea necesită 3 ore de studiu individual. dar marginalizată prin adoptarea metodei neo-funcţionaliste de integrare. Va fi de asemenea. Georgia. Cum poate fi însă conciliată nevoia de a fixa limitele externe ale UE cu prevederile tratatelor fondatoare? Conform art. PEV este analizată nu doar prin elementele definitorii. războinice şi conflictuale. nu raportat la opţiunea pentru menţinerea actualelor structuri de integrare şi perspectiva unificării politice. promovarea valorilor comune (în special democraţia şi libertăţile fundamentale). extinderea Uniunii nu poate continua la nesfârşit. nivelul redus de coeziune socială. nu atât în raport cu alte spaţii culturale. 1. regionalizarea pe continentul european va duce la unificarea politica si la recastigarea pozitiei de centru economic si politic al lumii.

pe scurt. în funcţie de nivelul dezvoltării lor economice şi politice. p. pentru a primi noi membri şi. preciza că Uniunea Europeană este interesată să întărească relaţiile de cooperare regională şi transfrontalieră cu ţările vecine. aflată la limita între cooperare şi integrare. pentru a le determina să adopte măsurile necesare pentru a dezvolta un spaţiu de securitate şi stabilitate pe continentul european. Brussels. tehnic. 10 COM(2004)373 final. ”un «cerc de prieteni» la frontierele externe ale Uniunii. Noile State Independente Occidentale (Belarus. http://Ue. Noul ansamblu de măsuri de politică externă a fost ulterior grupat sub denumirea de „Politica Europeană de Vecinătate” (PEV). În esenţă. Presedinte al Comisiei Europene 136 .9. pentru a limita presiunile de aderare la UE a ţărilor vecine şi. Autoritatea Palestiniana. Uniunea „promite” chiar perspectiva participării la piaţa internă. presată. în cel mai reuşit mod esenţa strategiei UE faţă de noii vecini: ”sharing everything with the Union but institutions”. din interior. oferta trebuia să fie suficient de atractivă.2004 8 A se vedea 1. 9 COM(2003)104 final. p. precum şi posibilitatea de aderare progresivă la anumite programe comunitare în domeniile cultural. în perspectiva conturării unei “Europe Extinse”. Israel.7. bazat pe integrare economică ridicată. să susţină efortul partenerilor vecini în „reducerea sărăciei şi crearea unui spaţiu de prosperitate şi valori comune. Ucraina) şi Rusia. relaţii politice şi culturale mai intense. Comunicarea Comisiei din 2004 a completat lista cu ţările Caucazului de Sud (Armenia. din exterior.2003 6 Sudul Mediteranean (Algeria.9. la Conferinţa ECSA-World din 5-6 decembrie 200211.. care.Pdf 5 COM(2003)104 final. condiţionat de îndeplinirea anumitor criterii. Maroc.În consecinţă. Azerbaijan.(a se vedea Anexa 2) 4 Consiliul European de la Copenhaga. Iordania. pentru a-şi stabiliza structurile şi eficientiza funcţionalitatea. a Parlamentului european şi a Consiliului european.4 Consiliul european a întărit astfel intenţia Uniunii. păcii şi democraţiei în Europa şi în lume”. într-un context de clarificare şi structurare a angajamentului UE prin contribuţia Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe. 12 . Uniunea a dezvoltat o nouă abordare în relaţiile externe cu ţările vecine. Soluţia propusă de Comisia europeană a venit în martie 2003. dezvoltare durabilă şi bună vecinătate. pe de altă parte. Pentru cele mai avansate ţări. în lipsa motivaţiei aderării (ca în cazul strategiei de extindere). “ în scopul dezvoltării depline a potenţialului regiunilor” […] şi pentru “a evita riscul unor noi linii de divizare în Europa”. poate. pe de o parte. 7 COM(2004)373 final.3. Egipt. Moldova. a sintetizat. o cooperare transfrontalieră întărită şi prevenirea în comun a conflictelor”9. 11 La acea data. Concluziile Preşedenţiei. prezentată de Consiliul pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe din noiembrie 2002.Int/Uedocs/Cms_Data/Docs/Pressdata/En/Ec/73842.5. „Generozitatea” europeană se explică prin faptul că. alături de Comunicarea privind crearea Noului Instrument pentru Vecinătate din iulie 2003. mediu. Romano Prodi. Siria. prosperitate. de a dezvolta noi relaţii cu ţările vecine din est.13 decembrie 2002. Brussels.1. în şedinţa de închidere. afirmând că “actuala extindere creează condiţiile pentru o Uniune cu perspective puternice de creştere durabilă şi de asumare a unui rol important în consolidarea stabilităţii. Georgia). Uniunea se angajează. Liban. proiectul “Europa extinsă – Noua vecinătate”. constituie document cadru al PEV. 11. Anul 2004 a însemnat şi debutul aplicării PEV (adoptarea Rapoartelor de ţară şi a Planurilor de acţiune8).Eu. în Comunicarea Comisiei din iunie 20047. Consiliul european de la Copenhaga din decembrie 2002. Libia. 12. Comunicarea oferea noi perspective de integrare politică şi economică ţărilor ce nu pot fi acceptate ca membre ale UE6. Tunisia). caracterizat de relaţii strânse şi pacifiste fondate pe cooperare”. cu scopul de a crea un spaţiu de securitate. (a se vedea Anexa 1) Prin noua politică. ştiinţific10. educativ. p. prin Comunicarea „Wider Europe – Neighbourhood: A New Framework for Relations with our Eastern and Southtern Nighbours”5.

şi ţările din vecinătatea estică şi sudică. Conform Comunicării Comisiei. cele mai avansate. Ea stabileşte obiectivele.3. d) noul instrument pentru vecinătate şi parteneriat (NIVP). Ea nu creează noi structuri şi noi obligaţii. organizată după modelul cercurilor concentrice: un nucleu dur format din Uniunea Europeană (aflată în stadiu ridicat de integrare). justiţia şi afacerile interne şi relaţiile externe. instrumentele financiare. ultimul grup. un număr de ţări terţe. securitatea şi bunăstarea tuturor popoarelor acestora. Domeniile majore de aplicare a geometriei variabile ar putea fi: piaţa internă. Ideea. politica socială. acţionând ca pol de difuzare a unor procese transformative în vecinătatea sa estică şi sudică pentru a dezvolta un spaţiu larg de stabilitate. pe de o parte. Metoda cercurilor concentrice corespunzătoare gradelor diferite de integrare ar permite diminuarea contradicţiei extindere – aprofundare şi poate fi luată în considerare în organizarea relaţiilor de vecinătate. p. principiile. lansată de Jacques Delors în cadrul propunerii pentru crearea unei federaţii de state naţiuni.Document de Orientare” este considerată documentul de strategie al PEV. PEV poate fi considerată un compromis între dorinţa noilor ţări vecine de a deveni membre ale Uniunii şi imposibilitatea UE de a accepta noi extinderi. 137 . elementele cheie. al securităţii şi în domeniul cultural.”14 Relaţiile privilegiate cu vecinii sunt condiţionate de angajamentul în direcţia promovării şi respectării “valorilor comune” (în special în domeniul statului 12 13 Pentru ţărileparticipante la Parteneriatul Euro-Mediteranean. b) planurile de acţiune. ci doar urmăreşte să ofere un plus de motivaţie. 2. PEV va încerca să prevină emergenţa unor noi linii de divizare între Uniunea extinsă şi noii săi vecini şi să le ofere posibilitatea de a participa la diverse activităţi ale UE printr-o cooperare întărită în domeniul politic. c) rapoartele de ţară. a fost privită în anii ’90 ca soluţie la dilema aprofundare – extindere în strategia de integrare a UE. acoperirea geografică. cercetarea – dezvoltarea. participând la piaţa internă şi. concentrare pe obiective prioritate şi valoare adăugată pentru relaţiile de cooperare regională derulate în cadrul Acordurilor de Asociere12 sau a Acordurilor de Parteneriat şi Cooperare13. O soluţie de compromis ar putea fi cea a “nucleului dur cu geometrie variabila”. Elementele definitorii ale Politicii Europene de Vecinătate sunt: a) documentul de strategie. securitate şi prosperitate. Strategia şi metodologia Politicii Europene de Vecinătate PEV a fost concepută ca un cadru de referinţă pentru relaţiile între Uniunea Europeană şi ţările membre. Pentru ţările din Europa de Est 14 COM(2004)373 final. a) Comunicarea Comisiei „Politica Europeană de Vecinătate . obiectivul strategic al PEV îl constituie ”împărţirea cu ţările vecine a beneficiilor extinderii UE spre Europa Centrală şi de Est.Într-o astfel de abordare a relaţiilor de vecinătate. politica de mediu. la politici şi acţiuni permise statelor din cercul de mijloc. economic. iar mai târziu ca soluţie la eşecul Tratatului Constituţional. educaţia. A. pentru a întări stabilitatea. respectiv participarea tuturor statelor la un număr de politici şi acţiuni comune corespunzătoare celui mai ridicat nivel de integrare şi diferenţierea. metoda. Aplicarea ei va duce la conturarea unei regiuni pan-europene şi mediteraneene. Ea introduce însă o discriminare prin excluderea participării statelor aparţinând cercului exterior. participând doar la zona de liber schimb. politicile industriale. pe de altă parte. domeniile de acţiune şi modul de integrare al politicii de vecinătate în cadrul mai larg al relaţiilor de cooperare regională transfrontalieră şi transnaţională. acolo unde nu se poate găsi un numitor comun.

al libertăţii şi securităţii (reforma justiţiei şi controlul migraţiei şi a traficului de frontieră). şi vor sta la baza reexaminării şi adaptării planurilor de acţiune.de drept. b) Elementul central al PEV îl constituie Planurile de acţiune (PA). Planurile de acţiune vor fi diferenţiate pe ţări. au fost adaptate pentru a răspunde priorităţilor PEV. economice şi sociale a ţării partenere şi a progreselor înregistrate de aceasta în domeniile prioritare fixate prin Planurile de Acţiune16. în colaborare cu ţara parteneră. prosperitate şi securitate. instituţionale. soluţionarea disputelor şi conflictelor existente. În perspectivă. integrarea în reţele de infrastructură (energie. asumarea responsabilităţii în prevenirea conflictelor şi gestiunea crizelor. Rapoartele se întocmesc periodic. Moldova. Obiectivele majore ale politicii de vecinătate pot fi sintetizate astfel:15: prevenirea conflictelor şi a actelor de agresiune în vecinătatea Uniunii Europene. adoptarea principiilor economiei de piaţă şi ale dezvoltării durabile) şi de asumarea unor obiective esenţiale ale Politicii Externe şi de Securitate Comună a UE. piaţă internă şi reforme legislative (promovarea comerţului şi susţinerea integrării ţărilor partenere în sistemul comerţului internaţional. comerţ. Azerbaidjan. Royal Institute for International Relations. Ele vor fi elaborate de Comisie. bazate pe valori comune. A European Security Concept for the 21st Century. de către Comisie. 138 . la rândul lor. societate informaţională şi noile tehnologii). Ele stabilesc priorităţile cheie. transport şi telecomunicaţii.people”. planurile de acţiune vor reprezenta un cadru de referinţă şi pentru alte politici şi programe de asistenţă ale UE. 2004.). respectiv: respectarea valorilor comune. Comunicarea Comisiei din 1 iulie 2003 – “Paving the Way for a New Neighbourhood Instrument” a propus introducerea noului instrument financiar printr-o abordare etapizată: • 2004-2006: introducerea Programelor de Vecinătate 15 Rik Coolsaet & Sven Biscop (eds. Uniunea Europeană intenţionează să ofere un nou cadru de parteneriat sub forma unor Acorduri Europene de Vecinătate. dezvoltarea economică şi socială (inclusiv promovarea unui mediu favorabil pentru afaceri şi atragerea investiţiilor străine). De asemenea. al bunei guvernanţe. urmând ca până la sfârşitul anului 2005 să mai fie adoptate încă cinci. a situaţiei politice. pentru Armenia. care vor înlocui actuala generaţie de acorduri bilaterale. Până în prezent. Autoritatea Palestiniană. în colaborare cu structurile de cooperare ale acordurilor de parteneriat sau asociere. precum şi nevoile specifice ale partenerilor şi capacitatea acestora de a adopta diverse măsuri de reformă în direcţia realizării obiectivelor comune. Egmont Paper No. respectarea dreptului internaţional. Egipt . pentru a reflecta situaţia existentă în relaţiile cu UE. politica socială şi contacte „people–to. 1. c) Rapoartele de ţară sunt documente de analiză a relaţiilor bilaterale. Tunisia şi Ucraina. protecţia securităţii cetăţenilor Uniunii şi ai ţărilor vecine. controlul migraţiei şi a tuturor formelor de trafic ilegal.3. stabilirea unor relaţii strânse de parteneriat în domeniul politic. încurajarea adoptării legislaţiei europene şi a standardelor privind piaţa internă). PA nu vor crea noi structuri ci vor susţine realizarea obiectivelor acordurilor existente. d) Noul instrument pentru vecinătate şi parteneriat Ţinând cont de constrângerile pe termen scurt legate de coordonarea instrumentelor financiare de cooperare transfrontalieră. Acestea. şi vor fi aprobate în cadrul Consiliului de Asociere sau Cooperare. 16 Primele rapoarte de ţară au fost elaborate în scopul adoptării planurilor de acţiune. pe o perioadă de 3 . promovarea relaţiilor de bună vecinătate. au fost adoptate planuri de acţiune pentru Israel. p. dialogul politic. Brussels. al drepturilor omului. Maroc. Iordania.5 ani. cooperarea în domeniul justiţiei. economic şi cultural. în special: combaterea terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă. inclusiv dreptul minorităţilor. cooperarea în domeniul protecţiei mediului. Georgia şi Liban.

cât şi al ţărilor vecine.) şi prin împrumuturi BEI şi BERD. PHARE. în principal. Financial Perspectives 2007 – 2013.2004. propuse de către şi în beneficiul atât al ţărilor membre UE. • Cooperarea în domeniul protecţiei mediului. Meda. B. 14.5. PHARE . p. COM(2004) 487 final Brussels. Regulamentul pentru pre-aderarea Turciei şi CARDS). al siguranţei publice. Acesta va face parte din categoria “instrumentelor generale de susţinere directă a politicilor externe europene”. obiectivul principal îl constituie coordonarea diferitelor instrumente financiare existente. 22 COM(2004) 487 final Brussels. Primele programe au fost deja adoptate în 2004. Pe linia politicii de coeziune. PEV va beneficia de un nou instrument. ca principal instrument pentru Balcani în cadrul Procesului de Stabilizare şi Asociere. 14. atât în politicile externe. sumele vor fi repartizate pe stat membru şi se vor încadra în suma totală acordată cu titlu de Fonduri structurale. Principalele instrumente vor rămâne Tacis şi MEDA. CARDS şi Meda17. Aplicarea sa va presupune. Conform Perspectivelor financiare 2007 – 2013. etc.ENPI18. al prevenirii conflictelor şi crimei organizate. SAPARD. una internă – prin rubrica de Coeziune a bugetului şi una externă – prin rubrica de Politică externă. Brussels. combinarea obiectivelor PEV din cadrul programelor de cooperare transfrontalieră şi de cooperare transnaţională cu obiectivele politicii de coeziune economico-socială. la care se adaugă alte programe ale Uniunii (în special. 25.CBC. Complementar. ca instrument financiar al politicii regionale. • Managementul frontierelor. În acest scop. prin integrarea actualelor instrumente de cooperare regională şi transfrontalieră: INTERREG. a cărui componentă PHARE-CBC susţine programe de cooperare transfrontalieră între UE şi ţările candidate . ca instrument financiar pentru Europa de Est şi Asia Centrală. ISPA. În actuala concepţie. Iniţiativa Europeană pentru Democraţie şi Drepturile Omului şi Asistenţa Macro-financiară) şi împrumuturile Băncii Europene pentru Investiţii. alături de “Pre-Accession Instrument” (IPA)19 şi “Development Cooperation and Economic Cooperation Instrument (DCECI)20. CARDS. el va funcţiona în baza unei metodologii comune şi a unei gestiuni armonizate după modelul fondurilor structurale: programare plurianuală. ca program de promovare a cooperării regionale în cadrul parteneriatului Euro-Med. p. cât şi în cele interne. un element de originalitate în mecanismele UE. resursele ENPI vor fi susţinute prin instrumente financiare specifice diverselor politici comunitare (educaţie. astfel. 21 COM(2004)373 final. numit The European Neighbourhood and Partnership Instrument . • Promovarea cooperării transfrontaliere la nivel local şi a contactelor "people-to-people"21. prin asocierea instrumentelor financiare externe cu instrumente interne. Tacis – CBC. Coordonarea se realizează în cadrul “Programelor de Vecinătate”. 18 Communicarea Comisiei catre Consiliu şi Parlament. Noul Instrument de Vecinătate şi Parteneriat (NIVP) va completa instrumentele existente (Tacis. 29. plafonată în prezent la 4% din PIB22. parteneriat. Metoda şi principiile PEV The INTERREG Community Initiative. resursele vor fi alocate pe două linii bugetare. 19 IPA se va adresa ţărilor candidate (Turcia. Croatia) şi celor potenţial candidate (Balcanii de Vest).7. Noul instrument financiar va introduce. în cadrul Perspectivelor financiare 2007-2014.2004. Finanţarea va fi orientată către următoarele obiective cheie: • Promovarea dezvoltării durabile în regiunile de frontieră. cercetare. el va înlocui instrumentele existente (PHARE. Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat va finanţa proiecte comune. Tacis CBC. 17 139 . Meda) şi va funcţiona în baza experienţei programelor de vecinătate adoptate pentru perioada 2004-2006. 12.2004. co-finanţare. mediu. instrument financiar al strategiei de pre-aderare.7.Pentru perioada 2004-2006. 20 DCECI va fi folosit în sustinerea eforturilor de dezvoltare a ţărilor neacoperite de IPA şi NIVP. • Post-2006: Noul Instrument de Vecinătate şi Parteneriat Începând cu 2007.

angajamentul progresiv al UE. că politica de vecinătate se află la graniţa între strategia europeană de securitate şi strategia de extindere. precum şi angajamentul reciproc în respectarea acestora. care să permită o evaluare clară şi transparentă a progreselor înregistrate de fiecare ţară în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin planurile de acţiune. evaluarea periodică. Uniunea nu va oferi noi avantaje în absenţa progreselor în ţara parteneră. instrumente financiare specifice) la relaţiile de cooperare regională. p. securitate şi dezvoltare durabilă. generarea de valoare adăugată: concentrare mai clară pe obiective adaptate regional şi bilateral. diferenţierea. Iordania. 3. Regiuni şi state incluse în Politica Europeană de Vecinătate. În aplicarea metodei. evaluarea periodică şi adaptarea PEV în funcţie de evoluţiile înregistrate de ţara parteneră. asigurarea coerenţei între instrumentele PEV şi cele ale politicilor complementare24. definit prin raportare la obiective cheie legate de stabilitate. presupunând inclusiv un nivel ridicat de integrare economică şi politică. noi relaţii contractuale prin perspectiva adoptării Acordurilor Europene de Vecinătate.2004. 5. criterii de evaluare. structurat pe cei trei piloni actuali ai funcţionării UE: piaţa internă. elemente ale celor două strategii. economice şi politice. de altfel. ea combină. de comun acord cu partenerii. A se vedea 1. politica externă şi de securitate. condiţionalitatea pozitivă în baza unor criterii de referinţă. subordonat respectării obiectivelor prevăzute prin planurile de acţiune.3. Israel. 23 24 COM(2004)373 final. ţări aflate în relaţii de cooperare întărită cu ţările membre. noi instrumente financiare. progresivitate prin introducerea distincţiei termen scurt/termen lung. întărirea cooperării politice şi chiar deschiderea progresivă a anumitor programe comunitare. la integrare în piaţa internă. 140 . concentrarea pe priorităţi. Egipt. integrat dimensiunii regionale a cooperării. trecerea de la simpla cooperare şi liberalizare reciprocă a comerţului. pe termen lung.Strategia Politicii Europene de Vecinătate a fost elaborată în aşa fel încât să ducă la conturarea la graniţele UE a unui “cerc de ţări” care să împărtăşească valorile fundamentale şi obiectivele UE. noi teritorii. 12. se vor adopta următoarele principii: cooperarea în baza unor valori comune. PEV va constitui în acest sens un cadru de referinţă. Se poate spune. pe termen scurt. • Regiunea Mediteraneană cuprinde ţările care participă la “Parteneriatul EuroMediteranean” (Euro-Med)25. justiţie şi afaceri interne. fixarea unor criterii de referinţă. având drept scop fundamental stabilitatea şi securitatea la frontierele externe ale UE. rapoarte de ţară.5. în funcţie de realităţile concrete din fiecare ţară. a unor obiective şi priorităţi în domenii cheie. Contextul relaţiilor cu UE şi stadiul actual al aplicării PEV Politica Europeană de Vecinătate include în prezent 17 ţări ce pot fi grupate în trei arii geografice: Regiunea Mediteraneană (10 ţări). Europa de Est (4 ţări) şi Caucazul de Sud (3 ţări).23 Metoda stabilită prin documentul de strategie presupune: definirea unui ansamblu comun de principii şi valori. prin contribuţia la întărirea formelor de cooperare regională şi prin promovarea în comun a obiectivelor UE în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună. integrarea PEV în Strategia de securitate. În concluzie. prin adaptarea instrumentelor folosite în procesul extinderii (priorităţi. cadru bilateral. Brussels. definirea. prin urmare. numit şi “Procesul Barcelona”: Algeria. metoda PEV constă în dezvoltarea relaţiilor de cooperare intr-un nou cadru de referinţă.

a Documentului de Strategie Regională29 2002-2006 şi a Programului Indicativ Regional 2005-200630. Euro-Med combină abordarea regională cu cea bilaterală. Libia26. Egipt şi Liban. În cadrul Procesului Barcelona. Tunisia. în sprijinul realizării obiectivelor incluse în planurile bilaterale de acţiune. prin programul Meda.2000. 2005-2006. a reformelor în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. creată special pentru a susţine dezvoltarea sectorului privat. au devenit între timp membre ale Uniunii. La nivel bilateral. parteneriatul se realizează prin Acordurile de Asociere şi prin Programele Indicative Naţionale. Siria. stabilitate şi de prosperitate. alocat în proporţie de 80% pentru aplicarea programelor indicative naţionale în 8 state ale parteneriatului şi în proporţie de 20% pentru cooperarea regională. 31 Spre exemplu: "Justice and Home Affairs Programme”(€ 6 Million). în baza “Strategiei comune pentru regiunea mediteraneană”28 . Siria. organisme create la nivel politic (reuniunile înalţilor funcţionari. cooperarea se realizează prin programe regionale31.7. partenere Euro-Med.crearea unei zone de pace. “Support to the Water Information System” (€ 2 Million). economică. cooperarea politică. şi prin adoptarea Planurilor de acţiune pentru cele mai avansate ţări în respectarea condiţionalităţii politice (Israel. adoptat de către Comisie în 2004. precum şi în cadrul unor reţele de cooperare de tipul EUROMESCO (Comitetul de Studii EuroMediteraneene) sau FEMISE (Forumul euro-mediteranean al Institutelor de Ştiinţe Economice). Cipru şi Malta. Maroc. în domeniul social şi al migraţiei. Acordurile prevăd realizarea progresivă a unei zone de liber schimb pentru produsele industriale. Doc. Asistenţa financiară se realizează. publicata în OJCE L 183 of 22. Se adaugă împrumuturile şi facilităţile BEI. 28 Adoptata de Consiliul european din iunie 2000 de la Santa Maria da Feira. în primul rând. 29 Adoptat de către Comisie la 18 decembrie 2001. . (Common Strategy Of The European Council. după acordul favorabil al Comitetului MED. Parteneriatul a fost iniţiat în 1995 şi se derulează.apropierea între popoarele regiunii şi ale Uniunii. prin Programul Indicativ Regional şi prin Programele Indicative Naţionale pentru perioada 2005-2006. Cooperarea regională va veni. Accentul va fi pus pe realizarea reformelor necesare pentru a permite participarea partenerilor la piaţa internă. 30 Programul Indicativ Regional. pe armonizarea legislativă.dezvoltarea unui spaţiu de prosperitate prin realizarea progresivă a unei zone de liber schimb între Uniune şi partenerii mediteraneeni. prin promovarea dialogului inter-cultural şi dezvoltarea societăţii civile. în prezent. iar Turcia este inclusă în Strategia de preaderare. Aplicarea PEV la ţările Euro-Med a presupus.5. . liberalizarea comerţului cu produse agricole şi servicii. La nivel multilateral. “Euro-Med Heritage III” (€ 10 Million).Liban. negociate cu fiecare dintre statele partenere.2000/458/CFSP. p. Libia are doar statut de observator. pe dialogul cultural şi pe dezvoltarea reţelelor. după avizul favorabil al Comitetului MEDA din 5 decembrie 2001. practic. întărirea abordării bilaterale. Tunisia şi Autoritatea Palestiniană27. Maroc.crearea unei zone de pace şi securitate bazată pe valori comune. Maroc. în special democraţie şi respectarea drepturilor omului. în funcţie de priorităţile specifice. în principal. De asemenea. 27 26 141 . precum şi cooperarea culturală. Conferinţele Ministeriale) şi la nivel oficial (Comitetul Euro-Med). On The Mediterranean Region). Iordania. Autoritatea Palestiniană. Obiectivele generale ale parteneriatului sunt: . parteneriatul mediteranean a fost adaptat pentru a corela priorităţile cheie ale Strategiei Regionale cu obiectivele PEV. Iordania. iar începând cu 2002 resurse complementare prin “Facilitatea euro-mediteraneană pentru investiţii şi parteneriat” (FEMIP). “Training of public administrations” (€ 6 Million). Ca metodă. prin elaborarea rapoartelor naţionale pentru Israel. . Tunisia şi Autoritatea Palestiniană).

ameliorarea mediului de afaceri şi atragerea investiţiilor străine. pentru Egipt şi • Zona Europei de Est include aşa numitele “Noi State Independente Occidentale” WNIS (Moldova. aderarea. Azerbaidjan). în special găsirea unei soluţii pentru conflictul transnistrean. Progresele în realizarea priorităţilor stabilite prin planurile de acţiune vor fi monitorizate în cadrul structurilor APC. Relaţiile cu Rusia. Dar. planurile includ un set de priorităţi generale în arii acoperite de Acordurile de Parteneriat şi Cooperare: întărirea stabilităţii şi ameliorarea eficienţei instituţiilor democratice şi a statului de drept. Programul pentru Securitatea Alimentară. Europa de Est nu beneficiază de o abordare 32 regională . se desfăşoară în cadrul parteneriatului strategic privind crearea a patru spaţii comune (Common European Economic Space)33: un spaţiu economic (incluzând prevederi speciale privind mediul şi energia). nu a intrat în vigoare. spre deosebire de relaţiile contractuale cu alte ţări vecine. dar la care participă doar Rusia. aderarea la OMC (în cazul Ucrainei) şi aplicarea integrală a acordului cu OMC. Complementar. care include atât programe naţionale. APC sunt bazate pe respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului şi stabilesc cadrul legal al relaţiilor economice. Ucraina. de asemenea. Acordul de Parteneriat şi Cooperare. având adoptate planuri de acţiune. prin Acorduri de Parteneriat şi Cooperare (APC). iar în cazul Libiei. în principal. din mai 2003. Armenia. Uniunea va iniţia procedurile de aplicare a PEV. managementul frontierelor. APC nu prevăd un cadru de relaţii comerciale preferenţiale cu UE. al mediului. al ştiinţei şi culturii. în cazul Republicii Moldova (RM). Zona nu a fost inclusă în prima Comunicare a Comisiei asupra Europei Extinse. Un loc special în cadrul parteneriatului revine dialogului politic şi cooperării în domeniul energiei. În măsura în care se vor înregistra evoluţii favorabile în direcţia democratizării şi angajamentului de respectare a valorilor comune promovate de UE. întărirea capacităţii juridice şi administrative. un spaţiu comun al libertăţii. se aşteaptă adoptarea unor planuri de acţiune Liban. având în vedere că cele trei ţări sunt membre ale Consiliului Europei şi ale 32 33 Singurul cadru regional poate fi considerat “Dimensiunea Nordică”. Relaţiile se desfăşoară. iar Comisia europeanpă va elabora rapoarte periodice. apropierea graduală a legislaţiei. educaţiei şi culturii. • Caucazul de Sud (Georgia. principalul instrument de asistenţă în Europa de Est îl constituie programul Tacis .În perspectiva imediată. un spaţiu al cooperării în domeniul securităţii şi un spaţiu al cercetării. garantarea respectării libertăţii media şi a libertăţii de exprimare. În prezent. Ca element de specificitate. cât şi programe multilaterale în domeniul siguranţei nucleare. Raportul Parlamentului european asupra propunerii Comisiei (noiembrie 2003) şi Strategia de Securitate adoptată de Consiliul european din decembrie 2003 au stabilit zona Caucazului de Sud ca zonă de interes pentru UE în prevenirea conflictelor regionale. Sunt prevăzute. cel mai important partener al Uniunii în vecinătatea estică. deşi negociat din 1995. stabilirea unui dialog constructiv şi a unei cooperări eficace privind migraţia şi regimul vizelor în asigurarea liberei circulaţii între UE. Belarus) şi Rusia. măsuri de cooperare în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne (în special. securităţii şi justiţiei. pentru început. Spre deosebire de zona mediteraneană. şi RM şi Ucraina. la Procesul Barcelona. 142 . combaterea traficului cu droguri şi a spălării banilor). prevenirea activităţilor ilegale. al cooperării transfrontaliere şi al cooperării regionale. Adoptat la Sumitul de la Petersburg. bilateral. politice şi comerciale între UE şi ţările partenere. întărirea cooperării în domeniul securităţii regionale şi al relaţiilor de bună vecinătate. Dincolo de elementele de specificitate. În ce priveşte Belarus. pe de o parte. normelor şi standardelor de acquis-ul comunitar. pot fi accesate şi alte instrumente specifice: Asistenţa Macro-Financiară. ajutorul umanitar ECHO. pe de altă parte. Moldova şi Ucraina sunt deja integrate în PEV.

OSCE.5. 8035/05 (Press 86). Primul pas către aplicarea PEV în cele trei ţări a fost făcut în martie 2005 prin publicarea Rapoartelor de ţară. în Comunicarea din iunie 2004 asupra Politicii Europene de Vecinătate. Acoperirea geografică a PEV. “regiunea paneuropeană şi mediteraneană”. libertăţile fundamentale. diminuarea sărăciei. prin contextul de cooperare regională şi de integrare pe care îl oferă. 25 April 2005. Angajamentul Uniunii Europene faţă de ţările din regiune este acelaşi ca pentru orice ţară inclusă în politica de vecinătate: susţinerea reformelor în domeniile prioritare specifice. p. a pluralismului şi a structurilor democratice. atât pentru a stimula ţările din regiune să avanseze în adoptarea reformelor economice şi politice. p 20. Comisia a propus includerea Georgiei. Domeniile de acţiune ale Politicii Europene de Vecinătate 34 35 36 Referinta P5_TA(2004)0122. mediu şi justiţie şi afaceri interne. Un rol esenţial a revenit însă Rezoluţiei Parlamentului din 26 februarie 2004 “EU policy towards South Caucasus”34. în funcţie de progresele fiecărei ţări în domeniile democraţiei. în conformitate cu principiul evitării unor noi linii de demarcaţie în Europa. democraţia. The 2655th Council meeting General Affairs and External Relations . lupta contra corupţiei şi fraudei. stat de drept. prin Acordurile de Parteneriat şi Cooperare. prosperitate şi liberă circulaţie care ar putea fi denumită. asigurarea bazelor dezvoltării durabile şi ameliorarea protecţiei mediului. aplicarea de politici macroeconomice prudente. 143 . reformele economice şi sociale. 37 Raportul Parlamentului european asupra Comunicării Comisiei „Europa lărgită şi noul cadru al relaţiilor cu vecinii din Europa de Est şi de Sud” (document COM(2003) 104). liberalizarea schimburilor. 4. Armeniei şi Azerbaidjanului în sistemul PEV. cu recomandarea Comisiei de a se elabora Planurile de acţiune. 12. respectarea drepturilor omului. Luxembourg. integrarea în reţelele transeuropene. Ca urmare. contribuţia la stabilitatea regională) şi propun obiectivele cheie pentru Planurile de Acţiune.General Affairs. implicarea în prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor. cooperarea în materie de justiţie şi afaceri interne. prin care se recomanda Consiliului ca regiunea să primească un “statut definitiv în politica de vecinătate. ameliorarea climatului de afaceri şi modernizarea sectorului public. dezvoltate în cadrul Strategiei regionale Tacis şi orientate începând cu 1996 pe trei priorităţi: reţele de transport şi energie. reforma administraţiei şi a legislaţiei în domeniile fiscal şi vamal. Rapoartele descriu situaţia actuală în domeniile importante pentru politica de vecinătate (democraţie. cât şi pentru a răspunde interesului UE de a creşte rolul său politic în regiune şi de a-şi asuma un rol sporit în rezolvarea conflictelor”35. economice şi de securitate. relaţiile UE cu cele trei ţări se desfăşoară. bazate pe împărtăşirea unor valori comune: statul de drept. în principal. Acestea vor fi orientate pe următoarele priorităţi: întărirea statului de drept. Rezolutia Parlamentului european 2003/2225(INI)). a statului de drept. cu un accent special pe domeniul energiei. ele vor acorda o atenţie specială întăririi capacităţii de cooperare regională şi de rezolvare a conflictelor36. pace. este în măsură să stimuleze conturarea unei vaste arii de stabilitate. Planurile vor trebui elaborate pe o perioadă de minim 3 ani şi vor fi finalizate până la sfârşitul anului. Dimensiunea multilaterală se realizează prin programe de cooperare regională şi transfrontalieră. perspectiva integrării economice aprofundate prin aderarea la piaţa internă. În prezent. drepturile omului37. conform propunerii Parlamentului european. 5 noiembrie 2003. în cadru bilateral. a respectării drepturilor omului şi a dezvoltării economiei de piaţă. Elementele sale de identitate ar fi spaţiile de acţiune comună – politice. înregistrarea de progrese în materie de cooperare regională şi rezolvarea conflictelor. Conform Concluziilor Consiliului din aprilie 2005. având în vedere că regiunea prezintă interes ca producător şi ca zonă de tranzit. p.

respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (in special libertatea presei şi libertatea de exprimare). Uniunea va urmări în toate ţările partenere. • dimensiunea economică. democraţiei. pp. Acesta este şi cadrul politic de dialog şi cooperare presupus şi impus de politica de vecinătate.. Uniunea se întemeiază pe “valorile respectării demnităţii umane. precum şi pe respectarea drepturilor omului [. solidaritatea. solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi”38. PEV va susţine acest proces de liberalizare comercială şi de integrare. non-discriminarea. egalitatea între femei şi bărbaţi. al culturii şi al dezvoltării capitalului uman. Un proces durabil de “europenizare” nu poate fi conceput în afara unui contact real între popoarele ţărilor partenere care să faciliteze înţelegerea şi respectul reciproc. priorităţile sunt: implementarea obiectivelor APC. aplicarea integrală a acordului OMC. Institutul European din Romania – Directia Coordonare traduceri. Dimensiunea politică. Dimensiunea economică În domeniul economic pot fi identificate 3 axe majore ale politicii de vecinătate: a) comerţ şi piaţă internă. Bucuresti. numite şi “spaţii” sau “dimensiuni”: • dimensiunea politică. un punct de plecare destul de puternic în conturarea dimensiunii sale politice. OSCE). Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa. egalităţii. toleranţă. conform dispoziţiilor acordurilor de asociere sau a acordurilor de parteneriat şi cooperare. cooperarea în domeniul educaţiei. al cercetării. PA vor urmări însă şi o accentuare a gradului de integrare economică şi comercială. toleranţa. Prin tratatele multilaterale. au acceptat o declaraţie de principiu privind promovarea şi respectarea acestora. Pentru Europa de Est. acordurile bilaterale cu UE sau ca membre ale diverselor organizaţii internaţionale (Consiliul Europei. statului de drept. a statului de drept. a libertăţilor şi drepturilor fundamentale. 2004. În contextul Procesului Barcelona. a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. b) reţele de energie. a libertăţii. ca priorităţi: întărirea democraţiei şi a statului de drept.OMC (în cazul Ucrainei). drepturile minorităţilor şi ale copiilor. dezvoltarea societăţii civile. dezvoltarea societăţii civile. transport şi telecomunicaţii. umană şi culturală PEV va acţiona în principal pentru promovarea în regiune a democraţiei. într-o societate bazată pe pluralism. în cazul Moldovei. Politica de vecinătate va promova. în baza principiului asimetriei concesiilor. precum şi promovării dialogului inter-cultural. Prin planurile bilaterale de acţiune. în cazul semnatarelor Euro-Med. ne-discriminare. Uniunea afirmă şi promovează valorile şi interesele sale”. prin urmare. justiţie. Unele sunt semnatare ale Convenţiilor Naţiunilor Unite privind drepturile omului şi au ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sau. se precizează că în relaţiile cu restul lumii.41-42. 144 .. c) dezvoltarea economică şi socială. În Tratatul Constituţional. • dimensiunea de securitate. a) Planurile de acţiune vor promova şi vor crea condiţiile liberalizării schimburilor comerciale. Un rol important va reveni în acest context integrării ţărilor partenere în spaţiul european al educaţiei.]. pot fi definite 3 mari domenii de acţiune ale PEV.În baza obiectivelor Politicii de Vecinătate şi a priorităţilor incluse în planurile de acţiune. umană şi culturală. ţările vecine ale UE sunt deja angajate în respectarea democraţiei. precum şi pentru intensificarea cooperării culturale şi a dialogului între popoarele ţărilor membre şi ale ţărilor vecine. în consecinţă. aderarea la Organizaţia Mondială pentru Comerţ . a fost deja iniţiată crearea unei zone de comerţ liber. dincolo de prevederile Acordurilor de Cooperare şi 38 xxx. a statului de drept. în acord cu obiectivele Euro-Med. Politica Europeană de Vecinătate are.

este de înţeles de ce în politica de vecinătate. deşi documentele oficiale nu fac precizări clare şi nu stabilesc termene. Planurile de acţiune vor defini atât ariile de dialog bilateral. inclusiv prin cooperarea cu organismele europene specializate. armonizarea legislativă. În primul rând. Pe termen lung. parteneriatul energetic strategic este o axă prioritară. nevoii de securitate şi stabilitate regională. b) politica externă şi de securitate. pe de altă parte. b) Principal importator şi al doilea consumator de energie al lumii. obiectivului de deschidere a graniţelor si. creşterea stabilităţii şi securităţii. În acest scop. a crimei organizate şi a spălării banilor. b) PEV. Ele stabilesc măsuri privind cooperarea în domeniul migraţiei. PA identifică posibilităţile de întărire a colaborării în domeniul justiţiei şi al poliţiei. convergenţa politicilor energetice şi corelarea acestora cu obiectivele dezvoltării durabile. Rezultatul ar putea să se constituie într-o vastă zonă pan-europeană şi mediteraneană de liber schimb (Pan-European and Mediteranean Free Trade Area). liberalizarea fluxurilor comerciale va genera efecte de creare de comerţ. ameliorarea eficacităţii şi siguranţei sistemelor de transport. 39 COM(2004)373 final. De asemenea. economii de scară şi ameliorarea condiţiilor de concurentă. cât şi cadrul de cooperare multilaterală privind guvernarea globală şi combaterea ameninţărilor la adresa securităţii şi stabilităţii în întreaga lume. un rol cheie în promovarea integrării comerciale şi economice la nivel regional. al regimului vizelor şi condiţiilor de azil. combaterea traficului cu droguri şi arme. Apoi. combaterea terorismului. Planurile de acţiune vor urmări dezvoltarea reţelelor şi interconectarea ţărilor UE şi a ţărilor partenere. pe de o parte. 145 . Planurile de acţiune vor urmări dezvoltarea şi interconectarea reţelelor la nivel pan-european. c) PEV dispune de un ridicat potenţial privind ameliorarea condiţiilor de dezvoltare economică şi socială în ţările vecine. Având în vedere că vecinătatea sa estică şi sudică dispune de cele mai importante rezerve de petrol şi gaz natural. PEV oferă posibilitatea aderării ţărilor partenere la piaţa internă. Dimensiunea de securitate Axele prioritare ale planurilor de acţiune PEV în domeniul securităţii sunt: a) justiţia şi afacerile interne. cooperarea în domeniul energiei. a) Problema principală în materie de justiţie şi afaceri interne este legată de găsirea soluţiilor adaptate fiecărei regiuni şi ţări pentru a răspunde. 16. promovarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării vor îmbunătăţi mediul de afaceri. Reţelele de transport şi telecomunicaţii au. Beneficiile sunt însă condiţionate de adoptarea politicilor complementare necesare asigurării macro-stabilităţii şi funcţionalităţii mecanismelor economiei de piaţă. cum ar fi EUROPOL şi EUROJUST. vor atrage fluxuri de investiţii străine directe şi vor crea condiţiile unei dezvoltări economice şi sociale durabile. de asemenea. precum şi pentru diminuarea impactului social pe termen scurt determinat de restructurările economice. În acest scop. asistenţa tehnică şi financiară din partea UE. Uniunea Europeană este interesată de asigurarea securităţii energetice. În consecinţă.39. planurile de acţiune vor susţine un proces de armonizare legislativă prin adoptarea diverselor componente de acquis în funcţie de evoluţiile fiecărei ţări în parte. Uniunea Europeană urmăreşte să integreze ţările partenere în unele aspecte ale Politicii de Securitate şi Apărare Externă şi ale Politicii Europene de Securitate şi Apărare şi să stabilească un cadru de responsabilităţi împărţite în domeniul securităţii şi stabilităţii regionale. armonizarea legislativă.Parteneriat. managementul frontierelor este considerat o prioritate în majoritatea planurilor de acţiune. întărirea dialogului şi cooperării în domeniul social şi al protecţiei mediului. are rolul de a întări participarea Uniunii la prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor. p. În consecinţă. ca element al strategiei europene de securitate. o atenţie specială va fi acordată ratificării şi implementării unor convenţii internaţionale cheie.

prin iniţiativa INTERREG. acţiuni majore ale domeniului JAI (migraţie. programe care pot fi corelate cu obiectivele fixate prin planurile de acţiune ale PEV. cooperarea între autorităţile naţionale vamale. făcând posibil şi transferul peste graniţă al stabilităţii şi prosperităţii lor economice. Regiunile aflate la graniţele externe ale UE. combaterea spălării banilor şi a crimei organizate în domeniul economic şi financiar) şi prevăd posibilitatea participării ţărilor vecine la diverse programe şi organisme europene şi internaţionale. politica regională diminuează caracterul de perifericitate al acestor regiuni. măsuri de luptă contra terorismului şi a crimei organizate. transnaţională şi interregională. beneficiare “privilegiate” ale politicii regionale.Europeană”. în consecinţă. însă. va rezulta o extensie parţială a “spaţiului intern” al liberei circulaţii. sunt. comunicaţie şi energie. pe termen scurt. vize.5. de dezvoltare a reţelelor energetice şi de amenajare a teritoriului). mobilitatea persoanelor. cetăţenie europeană. Justiţia şi afacerile interne prezintă. Pe termen scurt şi mediu. migraţie. cu un transfer al centrului de greutate privind problemele de securitate (azil. în categoria obiectivelor de coeziune. complementaritatea cu PEV prin includerea cooperării transfrontaliere. prin urmare. etc) la “graniţele” externe a ceea ce începe se contureze ca “Regiune Pan . deja. cel mai ridicat grad de complementaritate cu obiectivele PEV şi oferă posibilităţi variate de integrare politică. cultură şi cercetare. prin spectrul foarte larg de arii de acţiune. pot fi identificate cinci complementarităţi cu impact semnificativ asupra eficacităţii PEV şi a perspectivelor sale de evoluţie: • Politica regională. • Educaţie. pentru perioada de programare 2007-2013. suportând în plus faţă de efectele datorate decalajelor iniţiale de dezvoltare şi efectele de perifericitate. ale poliţiei şi ale justiţiei. Urmărind ca obiectiv general diminuarea decalajelor de dezvoltare. În funcţie de progresele pe care PEV le va favoriza în domeniul integrării politice şi economice. chiar în primele lor formulări. pentru a-l adapta specificului ţărilor vecine şi relaţiilor de cooperare ce vor fi dezvoltate. combaterea crimei organizate. • Justiţie şi afaceri interne. sunt susţinute 3 programe (de cooperare transfrontalieră. Educaţie. Prin programele de potenţare a factorilor endogeni de dezvoltare şi prin conectarea la reţelele transeuropene de transport. prin PEV. Obiectivul strategic al UE în domeniul JAI îl constituie crearea unui „spaţiu de libertate. Planurile de acţiune includ. securitate şi justiţie în cadrul frontierelor interne”. În plus. regimul vizelor. migraţie şi azil. rezultă că Politica Europeană de Vecinătate. de altfel. • Politica externă şi de securitate Politica regională Politica regională europeană. cea mai mare parte a resurselor este orientată către regiunile relativ sărace şi care înregistrează dificultăţi de adaptare la piaţa internă. managementul frontierelor externe. aplicată în cadrul politici regionale. intră în corelaţie cu mare parte a politicilor Uniunii. la ansamblul politicilor şi programelor comunitare. justiţia şi afacerile interne reprezintă o arie dominantă a domeniului de securitate. în special prin sistemul fondurilor structurale. • Politicile de dezvoltare durabilă: socială şi de mediu. va avea un rol important în aplicarea PEV. managementul frontierelor. Reforma politicii regionale din 2004 întăreşte. Justiţie şi Afaceri Interne Domeniul Justiţie şi Afaceri Interne – JAI acoperă următoarele axe prioritare: drepturile fundamentale. cultură şi cercetare 146 . impunând modificări importante ale acquis-ului comunitar. Practic. Complementarităţi între PEV şi alte politici ale UE Din cele de mai sus. probabil într-un sistem al geometriei variabile. ţările partenere vor participa. În Politica Europeană de Vecinătate.

Având însă în vedere situaţia. ţările partenere sunt chemate să se implice în asumarea responsabilităţilor privind securitatea şi stabilitatea. Ţinând cont de faptul că strategia PEV transpune în noul context metodologia aplicată în cadrul strategiei de extindere a UE spre Europa Centrală şi de Est. Erasmus Mundus şi Youth. Uniunea nu este clară şi categorică cu privire la aplicarea principiului durabilităţii. iar multe dintre priorităţile planurilor de acţiune vin în promovarea unei astfel de orientări. iar legislaţia comunitară în direcţia dezvoltării durabile va integra şi componenta externă pan-europeană. având în vedere experienţa UE în dezvoltarea programelor de cooperare internaţională privind formarea profesională. Intensificarea cooperării şi integrarea ţărilor vecine în spaţiul european al educaţiei şi cercetării vor crea premisele atât pentru dezvoltarea resurselor umane. Politicile de dezvoltare durabilă Dezvoltarea durabilă constituie un obiectiv al procesului de integrare europeană. Durabilitatea va deveni. integrarea dimensiunii culturale şi europene în politicile de educaţie. a ţărilor integrate în PEV în ceea ce priveşte problemele de mediu. mobilitatea. respectarea de către ţările partenere a angajamentelor internaţionale în materie de securitate constituie criteriu de condiţionalitate. Tempus III. una din funcţiile sale implicite o constituie atragerea noilor parteneri privilegiaţi în promovarea priorităţilor Politicii Externe şi de Securitate Comună şi a Politicii Europene de Securitate şi Apărare. cât şi pentru realizarea unui spaţiu de stabilitate şi securitate. Ca viitoare ţară de graniţă a Uniunii. Având în vedere aria foarte largă de acţiune a PEV şi inter. Comisia are în vedere participarea ţărilor partenere la Community R&D Framework Programmes. cele două ţări viitoare vecine ale UE pot folosi experienţa României în îndeplinirea criteriilor de aderare şi în realizarea proceselor transformative în direcţia europenizării ca suport în aplicarea planurilor de acţiune şi integrarea în politicile şi programele europene. cât şi responsabilitatea dezvoltării unor relaţii de cooperare transfrontalieră întărită cu Moldova şi Ucraina. În cadrul acordurilor bilaterale. instrumente şi aria geografică de acoperire).Programele comunitare în domeniul educaţiei. ci şi la nivel mondial. succesul strategiei UE va depinde de măsura în care va reuşi să asigure coerenţa diverselor instrumente şi programe. În politica de vecinătate. În consecinţă. Politica externă şi de securitate Deşi PEV este o componentă individualizată în relaţiile externe ale UE (prin obiective. gradul de sărăcie şi excludere socială şi dezechilibrele de pe piaţa muncii este de aşteptat o întărire a dimensiunilor socială şi de mediu în relaţiile de cooperare şi în programele ce vor fi dezvoltate. recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi calificărilor. Conform Documentului de Strategie. România va avea atât oportunitatea. 147 . aplicarea noilor tehnologiei ale informaţiei şi comunicării. în scopul realizării priorităţilor fixate prin planurile de acţiune. planurile de acţiune urmând să integreze obiective ale celor două politici în domeniul securităţii globale.condiţionalitatea ridicată cu multe dintre politicile comunitare. metodă. În plus. deşi strategia face referiri la dezvoltarea durabilă. cu siguranţă. iar prin planurile de acţiune. Culture 2000. transformat din deceniul trecut în criteriu de condiţionalitate al adoptării şi aplicării politicilor Uniunii şi ale ţărilor membre. Un rol important va reveni ţărilor şi regiunilor frontaliere. în unele cazuri dramatică. Comisia dezvoltă deja programe în domeniul cultural şi al educaţiei prin Tacis şi Meda. criteriu de condiţionalitate în aplicarea PEV. nu doar la nivelul regiunii din care fac parte. relaţiile de cooperare vor depăşi cadrul regional. cercetarea – dezvoltarea şi crearea reţelelor de cercetare şi expertiză. culturii şi cercetării pot fi conectate fără dificultate la politica europeană de vecinătate. prin conturarea şi întărirea sentimentului de apartenenţă la un spaţiu comun de valori şi de interese. într-o abordare raportată atât la obiectivele interne. cât şi la cele externe ale procesului de integrare.

dimpotrivă. de a contribui la dezvoltarea armonioasă a comertului internaţional" (Tratatul de la Roma. fie ca el conduce o navă sau o galeră. Problema care se punea era în ce ritm acesta urma sa fie atins. Ca şi în alte domenii. Un factor important l-a constituit orientarea puterii hegemonice din acea vreme. De exemplu. tezele liberale au influentat constructia europeana. Trendul actual nu este însă acesta. atat politic cat şi economic. Apoi. într-o oarecare masura. Aşadar.1. ca în cazul crizei din 1929 care fusese agravata de escaladarea protectionismului. ale caror rezultate depindeau (şi depind) de raporturile de forte dintre participanţi. ca. nu protecţionismul este cel mai potrivit mijloc pentru remedierea distorsiunilar pieţei şi ca. Prin urmare.1. SUA. articolul 110). sau este de preferat ca accesul tertilor la piata unica sa fie limitat prin impunerea de diverse forme de protectie. Motivatiile economice ale acestui proces sunt clare: aplicarea la nivel naţional a unor politici comerciale necoordonate la nivel de grupare ar fi afectat costurile şi condiţiile de producţie în interiorul pieţei comune. ci "liber schimb 148 . desigur. Optiunea Comunitatii nu a fost "liber schimb imediat". opiniile au la baza doua puncte de pornire diferite: este mai bine ca gruparea sa fie deschisa catre exterior. In general. de cele mai multe ori. 1999) Organizarea relatiilor comerciale externe constituie un element cheie într-o experienta integrationista. specializarea şi economiile de scara. un aspect este cert: statele membre ale Comunitaţii sunt membre ale aceluiaşi echipaj. cel putin în calea bunurilor ce provin din economiile concurente? 3. cel puţin mai "închisă".1. de exemplu. Bucureşti. Aceasta atitudine se înscrie în vasta mişcare postbelica de liberalizare a schimburilor comerciale internaţionale şi se explică prin acţiunea conjugata a mai multor factori. Fişă bibliografică: Organizarea relaţiilor economice externe ale Uniunii Europene: o sinteza a principalelor orientari şi probleme (Philippe Rollet. Încă din 1958. iar obiectivul liberului schimb este subliniat în actul fondator al Comunitatii. necesitatea adoptarii unei poziţii comune în negocierile comerciale multilaterale. în „Integrarea economică europeană”. Ceea ce rămâne de analizat este de văzut spre ce se îndreaptă această politică: liber schimb sau protecţionism. de satisfactie pentru consumatori şi de prosperitate a natiunilor ca ansamblu. şi în acest caz parerile sunt impartite în ceea ce priveşte modul în care trebuie orientate aceste relatii. Economică. Diversitatea resurselor şi dimensiunile pieţei permit punerea din plin în aplicare a unor mecanisme cu efect benefic. în special cele din cadrul GATT. exista convingerea ca aceste tearii fusesera deja verificate în practică. Optiunea initiala a Comunitatii: liberalizarea progresiva a schimburilor comerciale cu tertii Bazele politicii comerciale comune au fost puse prin Tratatul de la Roma (în speţă articolul 113). În primul rand.3. preambul). Comunitatea şi-a manifestat clar intenţia de a "contribui la eliminarea pragresiva a barierelar din calea schimburilor comerciale internaţionale (Tratatul de la Roma. Dincolo de aceste motivatii exista şi factori de natura politica. Obiectivul politicii comerciale comune era aşadar clar. îşi poate permite -ceea ce nu ar fi cazul unora dintre ţările membre daca ele ar acţiona în afara spaţiului comunitar -sa fie. Politica comerciala 3. care încearcă să demonstreze că. în mod special ca urmare a intensificarii concurentei pe plan mondial. deschiderea reciprocă a pieţelor către concurenta internationala reprezinta cea mai adecvata sursa de eficienta pentru întreprinderi. catre o politica a liberului schimb motivata. Comunitatea. ţinând cont de dimensiunile sale. Ed. trebuie sa avem în vedere apariţia noului curent teoretic privind politicile comerciale. în concluzie ar fi afectat alocarea eficienta a resurselor. transpunand elementele pietei unice interne la relatiile cu tarile nemembre.

ale carei efecte urmau sa se impulsioneze reciproc. protectionismul tarifar comunitar nu este mai ridicat decat cel al principalilor sai competitori). sa se integreze într-o lume a liberului schimb şi sa faca fata. de 6. acel nivel de productie care le va permite sa faca fata concurentei mondiale. Astfel încat. Esenta integrarii europene. Aceasta atitudine nu contravenea intereselor Statelor Unite. În primul rand.1. La finele anilor '90 se punea însa problema daca optiunea initiala mai este valabila. Mitul Europei fortăreaţă Înainte de a analiza aceste opinii. Schimburile comerciale trebuie controlate? 3. conform unor autori precum Lafay şi Unal-Kesenci. 3.1. care pare sa se afle la baza politicilor comunitare actuale. Dupa negocierile din cadrul Rundei Tokyo. în 1973 . Comunitatea trebuia sa pastreze un echilibru şi o coerenta între progresul procesului de integrare pe plan intern şi liberalizarea schimburilor comerciale cu exteriorul. gratie dinamicii integrationiste -care urma sa nu se limiteze doar la crearea unei piete unice interne -sa amelioreze eficienta şi competitivitatea aparatului productiv comunitar. concurentei internationale. Iar acest lucru presupunea integrarea pietelor de bunuri şi specializarea internationala. aceasta protectie a fost şi mai mult diminuata. o structura industriala în formare". era de a permite Comunitatii. se considera necesara realizarea unei complementaritati între piata internă şi cea externă. atat în ceea ce priveşte bunurile.4% pentru CEE. Trei elemente demonstreaza acest lucru.. ca. pentru care era avantajos sa realizeze schimburi comerciale cu parteneri pe masura. prin intermediul efectelor de învăţare şi al economiilor de scara. protectia la granitele Comunitare este foarte slaba. -reducerea rolului statelor cu traditii interventioniste. media aritmetica simpla a taxelor vamale pentru produse industriale era de 6. la începuturile sale. a unei Europe "fortareata" este falsa. Logica acestei strategii era de a realiza procesul de integrare în interesul prioritar al statelor membre şi de a nu îl supune unor influente excesive din exterior. Mai apoi.2. de exemplu. Nu cumva este momentul ca UE sa suprime orice forma de protectie la frontiera în ceea ce priveşte schimburile comerciale cu tertii? Aceasta este teza liberală. Exista. eficient. fiind mult mai protejate produsele sensibile şi slab protejate celelalte -şi de 6% pentru Japonia. În urma negocierilor din cadrul Rundei Uruguay. trei cauze esentiale ale acestei tendinte: -influenta sporita a statelor ultraliberale. -excedentele înregistrate în domeniul agriculturii. facem însa o precizare: ideea existentei unei Europe protectioniste. unde au fost împinse prea departe principiile interventiei puterii publice comunitare şi protectiei fata de statele terte. ca şi în cazul altor tari industrializate. s-a aplicat initial şi Comunitatii: se vorbea pe atunci despre . In acest sens sunt elocvente atât Preambulul Tratatului de la Roma -contributia la eliminarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului international-cât şi articolul 3 care stipuleaza că actiunile Comunitatii în vederea atingerii obiectivelor economice şi sociale subliniate în articolul 2 necesita instituirea unui tarif vamal extern comun-care nu ar fi avut rost daca optiunea liberalizarii imediate şi totale ar fi fost acceptata -şi a unei politici comerciale comune fata de terti. totuşi. Pentru realizarea acestor obiective. adesea utilizat de catre ţările în curs de dezvoltare. în mod special a Marii Britanii. dupa prima extindere spre nord a Comunitatii. Franta. Acest argument. din punct de vedere tarifar. care sustine ca unele dintre industriile emergente necesita un anumit grad de protectie -temporara şi care urmeaza sa fie diminuata progresiv -pentru a se putea dezvolta normal şi pentru a atinge. 149 .3% pentru SUA -dar indicatorul de dispersie arata ca în cazul Statelor Unite apar numeroase diferente între nivelul taxelor la diverse produse. Putem evidentia. şi o serie de opinii în favoarea mentinerii filosofiei initiale sau chiar în favoarea accentuarii protectionismului în UE.1. ca urmare a anumitor eşecuri din propriile lor politici. cat şi în domeniul capitalurilor . Regasim aici vechiul argument al lui List al industriilor tinere (infant industries).progresiv".2. Era deci vorba de un anumit grad de protectie -unii autori vazand în aceasta o expresie a preferintei comunitare –care urma sa fie progresiv redus.

rolul protectiei este destul de important. în domeniile tehnologiilor de vârf şi a constructiei de automobile.2. şi ar fi şi mai dificil în contextul unei concurente din exterior chiar şi mai putemice dacă sar realiza liberalizarea comertului mai ales cu tarile în care mana de lucru e mai ieftina. Este oare într-adevar bine sa le suprimam total. practica mentinerii unei monede nationale subevaluate sau. pentru restrictiile cantitative la importul de produse japoneze de acest gen abia 1999 este ultimul an de aplicare. textile) taxele vamale sunt oarecum mai ridicate. Ar fi interesant.liberalizarea rapidă sau cea progresiva. Dar în prezent protectionismul cel mai important este cel netarifar. Necesitatea ajustarilor progresive şi a reducerii programate şi controlate a protectiei are temei. SUA. taxe compensatorii etc. Tarile cel mai puţin avansate -cele din sud sau Irlanda -trebuie sa îşi modernizeze structurile productie. ceea ce face dificila vinderea produselor straine pe piata japoneza.1. Europa "fortareata" este un mit. şi anume investitiile straine directe? 3. In primul rand. Acest argument va fi şi mai valabil în momentul care Comunitatea se va extinde catre est. cum ar fi. tinând totodata seama de un fenomen care îi îngreunează efectul. care sunt partenerii ce 150 . In anumite sectoare. Trebuie instaurat un protectionism zonal? Alternativele posibile nu sunt doar cele doua amintite . Comunitatea este un spatiu relativ eterogen. dar nu amploarea -deci nici eficienta -barierelor netarifare. de exemplu. o serie de specialişti au avansat ideea unui protectionism zonal: liberalizarea cât mai completa a relatiilor comerciale şi economice intre tarile unei regiuni -aici ridicandu-se o problemă fundamentala: cum poate fi definita "zona europeana". Japonia) recurge mai des la aceste bariere. achiziţiile guvernamentale şi comertul de stat.3.). 3. este foarte probabil că strategia marii piete unice este mai eficienta în condiţiile mentinerii unei anumite protectii la frontiera. Acest lucru nu este uşor în conditiile concurentei puternice din partea tarilor din Comunitate. companiile din Comunitate ar risca sa îşi vadă beneficiile pierdute în favoarea firmelor straine.2. în fine. unele dintre ele foarte cunoscute –precum contingentele de import sau limitarile voluntare la export. Daca ar fi total lipsite de protectie în perioada cand se restructureaza pentru a se adapta marii piete europene. Cel putin aparent. Apoi. sa se specializeze. Acest tratament n-ar trebui oare aplicat şi la alte produse. ca urmare a existentei pietei unice. fara îndoială util statelor concurente în negocierile referitoare la concesii privind schimburile comerciale internationale. Gradul redus de penetrare a pietei nipone prin intermediul importurilor. barierele comerciale au existat dintotdeauna. Altele însa sunt mai subtile: utilizarea abuziva a procedurilor în mod normal antiprotectioniste.1. Unul dintre obiectivele sale este întărirea competitivitatii firmelor europene. S-a reuşit determinarea ponderii în total a importurilor supuse unor anumite masuri de protectie (restrictii cantitative.deşi la unele Produse sensibile ( componente electronice. ca. SUA şi UE se afla cam pe acelaşi plan. Aşadar. El îmbraca forme foarte diverse. dar e greu sa demonstram cu precizie care din cele trei mari puteri (UE. controlul circuitelor de distributie. Este foarte dificil sa masuram amploarea acestor noi tipuri de protectionism în diferite tari. în industria automobilelor. Japonia recurge mai rar la aceste ultime măsuri amintite dar acest stat este bine-cunoscut pentru ta1entul de a utiliza în folosul sau diversele reglementari şi pentru controlul strict at companiilor nipone asupra circuitelor de distributie. chiar în conditii de nereciprocitate din partea concurentilor noştri? Doua argumente ne îndeamna la prudenta. taxele antidumping.2. subventiile de export -şi care pot fi relativ uşor reperate. Ceea ce putem spune este ca la nivel comunitar protectia la frontiera prin intermediul barierelor netarifare este mai redusa decat în cazul SUA şi al Japoniei. Din acest motiv. Dupa Jeanneney. de exemplu. Argumente în favoarea strategiei de deschidere progresivă Aşadar. de exemplu.de doua ori mai mic decat în cazul SUA sau al UE -indica această protectie deosebit de puternica. dar totuşi doar un mit. în care companiile europene sunt supuse unei puternice concurente nord-americane sau nipone.

necesitatea conservarii unui aparat industrial coerent ş diversificat într-un mediu economic mondial foarte instabil . deoarece diferentele în ceea ce priveşte costurile de productie sunt prea mari pentru a se putea realiza ajustarea. Totuşi. cu competente tehnologice similare şi. atata vreme cat exista tot mai multe ţări cu niveluri de dezvoltare apropiate de cel comunitar. de exemplu. rate de schimb subevaluate. O alta strategie poate fi. Liberul schimb nu garanteaza prezenţa durabila a acestor activitati strategice pe teritoriul economic al unei ţări. industriile de varf.trebuie luaţi in calcul? -concomitent cu mentinerea protectionismului faţă de restul lumii sau cel puţin faţă de o parte dintre tarile terte.2. eventual lărgit către est -. ca urmare viziunii liber-schimbiste a multor state europene. produse ale industriei armamentului. fie. În realitate. în special.ceea ce nu este posibil pentru o ţară sau un numar mic de state dar se poate realiza la nivel european. sectorul tertiar –dar este putin probabil ca aceasta sa constituie un panaceu. cu costuri de productie -şi nu ne referim doar la cele salariale -apreciabil mai mici. energie. imperativul privind concurenta impune fie reorganizarea profunda a muncii şi a sistemelor de protectie sociala. Aceasta propunere sugereaza naivitatea viziunii prea liberale privind şchimburile comerciale externe ale Comunităţii. Dependenta tehnologica ce ar rezulta s-ar traduce prin reducerea competitivitatii în sectoarele de varf şi. Aceasta trebuie sa fie flexibila. delocalizarea. dar au şi initiative proprii. sa ţina seama de diversele situaţii ce pot aparea şi sa poata corecta elementele de distorsiune impuse de concurenta: diferenţe în ceea ce priveşte protecţia sociala şi costurile salariale care nu sunt motivate de diferenţe în nivelul de dezvoltare economică. într-un climat de concurentă puternică pe plan mondial. Pentru sustinatorii protectionismului zonal. O protectie la nivel zonal care sa favorizeze mentinerea şi dezvoltarea acestor sectoare se justifica deci prin aceea ca economiile externe compenseaza costurile sale. ca urmare a efectelor de antrenare şi a rolului pe care ele îl joaca în crearea şi difuzarea noilor tehnologii – şi deci a normelor de producţie -sau a noilor produse. chiar între ţări care nu doresc acest lucru sunt argumente solide în favoarea menţinerii unui anumit grad de protecţie la frontiera comunitară. pentru a pune în practica aceasta idee. Obiective 151 . în special cu cele care au facut parte din fostele lor imperii coloniale. cel mai probabil. Este. concurenţa internaţională impulsionând egalizarea nivelurilor de protecţie socială. Anumite activitati joaca un rol fundamental în competitivitatea şi creşterea productivitatii pe termen lung a unui stat. aceste conditii obiective nu sunt indeplinite. Ele participa la programe multilaterale de ajutor pentru dezvoltare. desigur. şansele aplicarii unei astfel de strategii sunt reduse. Dar întrebarile pe care ea le ridica merita tot interesul. luata în calcul -reconversia catre alte activitati. vorba de a permite Comunitatii pastrarea controlului asupra modalitatilor sale de productie şi consum. prin limitarea posibilitatilor de specializare şi de restructurare a aparatului productiv. mai ales. deci. voinţa de amenţine un model european de dezvoltare economică şi socială. resursele umane. Absenta reciprocităţii din partea celor mai multi dintre competitori in ceea ce priveşte deschiderea pieţelor lor. Acestor argumente li se adauga consideratii privind independenta economica. Politica de sprijin pentru dezvoltare Statele din Europa au întretinut întotdeauna relatii privilegiate cu tarile curs de dezvoltare. 3. factorii naturali care influenţează preţurile şi costul acestor factori – şi nu elemente legate de politicile economice sau sociale foarte diferite. Liberul schimb nu este interesant decât daca sunt indeplinite cateva conditii obiective: reciprocitatea deschiderii pieţelor. specializare determinata de condiţii obiective de productie -dotarea cucapital. deoarece definitia activitatilor strategice poate fi extinsa la cele care produc bunuri vitale pentru populatie: produse agricole. este oare piata unica suficienta pentru promovarea ocuparii fortei de munca şi pentru relansarea creşterii europene? 3. Argumentul poate fi generalizat.2.1.

Acordurile regionale Acestea cuprind Conventia de la Lome semnata cu 70 de tari din Africa. Acţiunile la nivel mondial Cuprind acordurile comerciale de diverse tipuri cu tarile din Asia şi America Latina. precum şi acordurile semnate cu ţările din Maghreb (Algeria.ţările beneficiare decid ele însele cum vor să utilizeze mijloacele de cooperare ce le sunt puse la dispozitie. reprezentand un element al politicii commune al statelor membre. . cu prevederi speciale pentru fiecare tara (acorduri comerciale) sau grup de tari (MERCOSUR. Caraibe şi Pacific. Ea corespunde.Articolul130U din tratat stabileşte urmatoarele obiective: -dezvoltarea economica şi sociala durabila a tarilor în curs de dezvoltare. -lupta împotriva săraciei în ţările în curs de dezvoltare. ajutorul umanitar. Pe lînga obiectivele generale privind sprijinul pentru dezvoltare. Aceasta politica regionala prezinta caracteristici ce pot fi rezumate astfel: . mai exista şi alte trei obiective impuse Comunitatii şi statelor membre. Libia şi Mauritania) şi Machrek (Egipt. atât logicii Tratatuiui UE. pentru cele mai multe dintre acordurile recente. forme de cooperare numeroase şi se adreseaza tuturor statelor în curs de dezvoltare din Asia şi America Latina (preferinte generalizate şi ajutor alimentar). . Tunisia. Articolul 130X se refera la cooperarea în materie de dezvoltare. Punerea în practica a acestei politici de catre Comunitate îmbraca doua forme: 1.ele sunt înscrise în tratate internationale ratificate de catre parlamentele ţărilor implicate. ajutorul financiar şi tehnologic acordat tarilor amintite. Israel şi teritoriile palestiniene). în acest mod. Articolul 130V impune Comunitatii sa tina cont de obiectivele generale privind sprijinul pentru dezvoltare atunci cand ia masuri ce sunt susceptibile de a afecta tarile în curs de dezvoltare. deci. Realizari Inserarea unor dispozitii referitoare la politica de sprijin pentru dezvoltare in Tratatul de la Maastricht este importanta pe plan politic.2. fondurile speciale. . iar articolul 130Y se axeaza pe relatiile cu tarile terţe şi cu organizatiile în ceea ce priveşte acordarea sprijinului pentru dezvoltare. Siria. 2.acordurile conjuga toate mijloacele de actiune ( comercial. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 152 . tehnologic. 3. Aceste actiuni cuprind. a statului de drept şi a respectării drepturilor omului în tarile în curs de dezvoltare. cat şi tendintelor economice recente care au demonstrat ca UE nu poate sa îşi permita sa excluda nici un partener din sfera relatiilor sale externe. Politica de sprijin pentru dezvoltare a UE este o combinatie a acordurilor regionale şi a actiunilor la nivel mondial. sistemul comunitar de preferinte tarifare generalizate. Maroc. ASEAN). precum şi lupta contra crizei alimentare la nivel mondial.2.acest tip de cooperare este propus unor tari în curs de dezvoltare din regiuni geografice determinate. Liban. -integrarea armonioasa şi progresiva a tarilor în curs de dezvoltare in economia mondiala. în Special a celor mai putin avansate. -consolidarea democratiei. şi dialogul politic. Iordania. financiar şi cultural) şi.

4. 10. 9. 8.1. 7. Desprindeţi obiectivele. Găsiţi şi argumentaţi alte domenii de complementaritate. Care sunt factorii ce vor defini locul şi rolul UE în procesul globalizării? Ce este politica europeană de vecinătate şi care sunt elentele sale definitorii? Analizaţi metoda şi principiile PEV Care sunt principalele arii de acţiune ale PEV (tematică. Ce argumente pot fi aduse în favoarea unei deschideri parţiale şi progresive a Uniunii către ţările terţe? Cât de protejată poate fi considerată UE raportata la principalii săi parteneri? Care sunt argumentele în favoarea liberului-schimb? 153 . 3. 2. 6. geografică) Analizaţi complementaritatea între PEV şi alte politici ale UE. Ce factori economici şi politici au determinat adoptarea politicii comerciale comune? Studiaţi articolele Tratatelor cu privire la politica comercială. principiile. 5. instrumentele şi interpretaţi modificările apărute de la Tratatul de la Roma la Tratatul de la Maastricht.

Modulul include o singură unitate de curs şi necesită 3 ore de studiu. se răspunde solicitării Franţei prin “Compromisul de la Luxemburg” şi încetează astfel prima criză instituţională. a generat numeroase dificultăţi. în fapt. Este adevărat că la acea dată doar agricultura solicita un astfel de transfer al planurilor de decizie dar. însă. stabilite ca procent din PIB-ul fiecărei ţări membre. 201). Resursele bugetului Resursele bugetului s-au format într-o primă etapă prin contribuţii naţionale. spre exemplu. 1969) prin instituirea resurselor proprii şi întărirea rolului Parlamentului European. deşi prevăzută prin tratatul iniţial (art. Adoptarea sistemului de resurse proprii reprezintă. una din cele mai grave crize din istoria UE prin adoptarea de către Franţa a politicii “scaunului gol”1 timp de şapte luni. ca singură politică comună. Înlocuirea sistemului contribuţiilor naţionale a devenit. În 1966. crizele bugetare (cauze) şi principalele capitole de cheltuieli. Un proiect propus de Comisie în 1965 a provocat. 1. PAC mobiliza aproximativ 80% din resursele bugetare. Comunitatea avea nevoie de independenţă politică şi financiară pentru depăşirea primei crize instituţionale pe care o traversa şi pentru a putea face faţă angajamentelor tot mai costisitoare ale PAC. o reflectare a accentuării nivelului de integrare a ţărilor membre UE. o necesitate determinată de evoluţia procesului de integrare europeană. Ponderea În 1965. 1 154 . Evoluţia spre autonomie bugetară a Comunităţii. Procedura bugetară avea să se schimbe în urma conferinţei de la Haga (dec. care a antrenat un mare transfer de decizii de la nivel naţional la nivel comunitar. Franţa refuză să participe la votarea în cadrul Comisiei a reglementărilor privind agricultura şi solicită adoptarea regulii unanimităţii atunci când sunt în joc interesele vitale ale unei ţări.Modulul 7 Bugetul comunitar – constituire şi utilizare Modulul prezintă resursele bugetului comunitar (structură şi evoluţie).

1. de altfel. Commission des Communautés européennes. 2 155 . pe de o parte. “Fonds Européen d’Orientation et de Garantie Agricole”. în special prin aderarea Spaniei şi Portugaliei. b) un procent din taxa pe valoarea adăugată (TVA) percepută în ţările membre. pe de altă parte. dar creşterea cheltuielilor bugetare.pentru un anumit timp. la care se adaugă cotizaţia complementară de resorbţie). scăderea preţurilor mondiale. sub titulatura de "încasări diverse". a condus la stabilirea unui procent de 1. extinderea CEE. 1. Creşterea excedentelor agricole. p. Încasările sunt considerate însă ca făcând parte din mecanismele de intervenţie pentru echilibrarea pieţelor agricole şi sunt folosite pentru diminuarea cheltuielilor în sectoarele respective. trei categorii de resurse proprii: 2 a) taxele vamale percepute asupra produselor importate din ţările terţe. Politica agricolă comună beneficiază şi de alte încasări specifice care nu sunt însă de natura resurselor proprii. reducerea progresivă a taxelor vamale ca urmare a acordurilor OMC antrenează o criză bugetară de proporţii care va obliga la o reformă a sistemului resurselor proprii. 1984. formate din prelevările variabile cu rolul de a compensa diferenţa între preţurile interne şi preţurile mondiale şi cotizaţii percepute în cadrul organizării comune a pieţei zahărului pentru a limita excedentele (stabilite pentru producţia şi stocarea zahărului şi izoglucozei.4% din TVA. Resursele stabilite s-au dovedit în scurt timp insuficiente. produse lactate şi cereale . Procentul iniţial a fost de 1%.FEOGA în bugetul comunitar se va menţine. c) resurse proprii agriculturii. Bugetul se completa cu orice alte contribuţii financiare. Sistemul resurselor bugetare Decizia Consiliului din aprilie 1970 aproba. după avizul Parlamentului.15. şi la adoptarea unor reguli stricte de disciplină bugetară. mult timp în jurul a 60-70% din total buget. Este cazul diverselor taxe de coresponsabilitate aplicate în cadrul pieţelor comune organizate pentru lapte.

63. ECU (%) mil. 0. 0. (Tabelul 1). iar în cadrul acestora. 0. 6988. creşterii într-un ritm rapid a cheltuielilor de finanţare a PAC. 8310. După luarea în discuţie a posibilităţii de a se reveni la sistemul contribuţiilor naţionale. ECU 1. 1. 57. Nu era însă momentul pentru a se accepta un nou transfer de decizii spre nivelul comunitar. Tabelul 1.7868% în 1981.3 32. 9700.1 milioane ECU. 15329. ECU 1 5 1 (%) 1983 ECU 1984 ECU 9 5 6 1985 (%) mil.72% în 1979.73% în 1980. 56. În mai 1983 Comisia a propus creşterea taxei pe valoarea adăugată în Comunitate. 6815. 6392. 58.8 52. Revizuirea sistemului resurselor bugetare Ca urmare a agravării crizei bugetare şi în perspectiva extinderii CEE prin aderarea Spaniei şi Portugaliei ca beneficiare nete ale contribuţiilor financiare comunitare. mai ales a cheltuielilor de intervenţie prin sistemul de garantare a preţurilor. statele membre decid să accepte o contribuţie complementară pentru a acoperi deficitul de 100.3 36. Comisia a prezentat diverse propuneri de revizuire a sistemului resurselor proprii. 22257.7 30 7960. 12000. (%) mil.5 27. 13699 59 14372. ECU (% ) 9 8 2 1986 mil. prin decizia Parlamentului ca autoritate bugetară.1986 1981 mil.1 31. 0.8 31. 2.Criza bugetară s-a datorat. atins în scurt timp: 0. Structura încasărilor bugetare în perioada 1981 .9248% în 1982.9980% în 1983. statele contribuind la bugetul comunitar cu 1981. fără a se recurge la ratificarea de către statele membre.Taxe vamale 2.TVA 6 6 5 1982 (%) mil.0% în 1984.8 9187. Resursele proprii nu mai acoperă necesităţile de finanţare. 1. Dar. în special.6 milioane ECU.8 156 . anul 1984 grăbeşte lucrurile. Atenţia a fost orientată iniţial spre plafonul de 1% din TVA-ul prevăzut de decizia Consiliului din 1970. de data aceasta ca sumă nerambursabilă. Situaţia se repetă în 1985.

11 Politici interne mil. (Tabelul 2.0 creştere anuală (%) 1985 1986 10. Evoluţia cheltuielilor bugetare în perioada 1985 .7 Total resurse 17479. (credite angajate) PAC An mil. 100 26080.63 157 .) 0 6 5 7 1001. 100 23200. 19.6 0 4 0. Fără însă o reformă a politicii agricole.7868 0.0 211 0.8 10. ECU creştere anuală (%) -17.35 6695.1 9.9 222.84% în 1987.9248 0.9 2436.0 2227.1999.88 Politica structurală mil.8 197 0.4% începând cu 1986. 10 34867. 1987.5 1.998 1 0.Încasări specifice PAC (prelevări şi cotizaţii pentru zahăr) 4.81 5260.8 8 1981.7 5 7. cheltuielile de finanţare au continuat să crească în ritm ridicat: cu 10. 3.9 262 1.3 9.0 22112.77% în 1988. ECU creştere anuală (%) 27. 100 proprii Finanţare naţională complementară Procent TVA aplicat *Sursa: Commission des Communantés européenes.844 1. "Fonds Européen d'Orientation et de Garantie Agricole". în baza căruia Consiliul a decis în mai 1985 ridicarea plafonului TVA de la 1% la 1.7 151.3.3 2698. O primă încercare a fost făcută prin acordul de la Fontainebleau.9 217.1 8.3956 Tabelul 2.4 0. 100 24991.29 1483.Alte contribuţii 1747.62 1222. ECU 19955.5 0. Se impunea totuşi depăşirea crizei printr-o soluţie pe termen lung. 2295. 100 21240.81% în 1986.7 2179.7 0.

plafonul cheltuielilor comune a fost stabilit la 1.8% în 1986 şi 22.6% în 1988.00 4323.86 1.46 22.70 14.84 19.0 24990. Era evident că în realitate sistemul de resurse proprii adoptat nu putea acoperi necesităţile de finanţare comunitară.8 27500.56 4.0 35250.92 27.0 2671.77 -0.8 1.00 4084.89 18.23 1566.0 31516.68 3940.0 30000.0 3.0 23480.21 12.84 7394.77 -2.46 6.0 37023.3% în 1988. Distincţia.69 -0.97 16.63 8033.0 18574.0 38389.20% în 1992 pentru creditele plătite şi 1.56 47. Pe de altă parte.25 3.0 11877.87 Sursa : “La situation de l’agriculture dans la Communauté . întrucât dezavantaja ţările mai slab dezvoltate.Rapports annuels” Plafonul fixat a fost atins în doi ani: 1. creşterea transferurilor financiare spre ţările din Sud şi agravarea crizei agricole solicitau venituri bugetare tot mai mari.0 26526.3956% în 1986 şi 1.40 -5.85 1763.0 32095.65 5.0 28240.4% în 1987 după rectificarea bugetară. permite concilierea principiului anualităţii bugetare şi necesitatea angajării unor cheltuieli pe mai mulţi ani.11 3. devenită clasică în dreptul financiar comunitar.2% în 1982. îndeosebi pentru fondurile sociostructurale.0 15138. putând atinge pragul de 1.7 9742. Creditele angajate reprezintă un plafon care nu este obligatoriu atins într-un 158 . realizarea pieţei interne.20 4. 27.28 36. Plafonul stabilit pentru taxa pe valoarea adăugată percepută în ţările membre nu putea fi ridicat.84 9.0 21885.81 1.0 26522.86 7.00 4520.30% pentru creditele angajate. 31.38 1.0 35095.0 37697.00 4710.64 21.0 35722.82 1.79 1.15 6.69 2609.6 21277.1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 22960.73 3034.55 2.44 8. Contribuţia taxelor vamale şi a încasărilor specific agricole la buget era în continuă scădere.0 10.0 36364.29 6.83 1. Ideea plafonării cheltuielilor agricole s-a conturat atunci ca unica soluţie pe termen lung.00 28.26 21.00 5100.85 4.3% în 1980 la 2.67 4139. Prelevările agricole au scăzut de la 9.43 6. Taxele vamale au adus 37% din încasări în 1980. Prevăzut pentru o perioadă de cinci ani.00 4910.36 3896.15% din PNB comunitar în 1988.

“A patra resursă” a apropiat sistemul resurselor proprii de contribuţiile naţionale clasice. la suma PNB a ţărilor membre. ţările UE afirmau prin Tratatul de la Maastricht “intenţia de a ţine cont pe viitor de capacitatea contributivă a diferitelor state membre la sistemul resurselor proprii şi de a studia posibilităţile de corectare pentru statele mai puţin prospere a elementelor regresive ale sistemului actual de resurse proprii”. mai puţin ridicate şi trebuiesc echilibrate cu încasările. stabilită anual în cadrul procedurii bugetare.3 Prin “a patra resursă” sistemul veniturilor bugetare comunitare se îndepărtează de ideea de autonomie şi de independenţă bugetară pe care o promovează tehnocraţii. Creditele de plată permit efectuarea cheltuielilor angajate pentru exerciţiul în curs şi pentru cele anterioare. pentru a realiza coeziunea economică şi socială. “Resursa PNB” se calculează prin aplicarea unei cote procentuale. considerată ca fiind de natură complementară. în principiu. sunt. iar realizarea convergenţei reale în UE atrăgea o creştere considerabilă a cheltuielilor bugetului comunitar. Revizuirea a fost realizată în cadrul “pachetului Delors II” şi a urmărit adaptarea sistemului resurselor proprii în favoarea economiilor mai puţin prospere. este numită “resursa PNB” şi are rolul de a acoperi diferenţa între suma încasărilor bugetare din resurse proprii şi cheltuielile angajate la nivel comunitar. Comisia a propus o nouă revizuire a sistemului de resurse proprii. Ea reuşeşte însă să ofere o soluţie sigură pentru depăşirea situaţiilor de criză şi să apropie într-o oarecare măsură sistemul resurselor de capacitatea contributivă a ţărilor membre. Ţinând cont că celelalte două categorii de venituri (taxele vamale şi încasările specific agricole) sunt în continuă scădere. 159 . Principiul care a stat la bază a fost luarea în considerare a posibilităţilor reale de contribuţie a fiecăreia dintre ţările membre. Textul făcea referire la natura regresivă a TVA ca principală sursă de venit (peste 50%) şi care dezavantaja economiile cu rată ridicată a TVA (ţările slab dezvoltate). Dar.exerciţiu bugetar. 3 Datele privind PNB al ţărilor membre se uniformizează pentru a face posibilă respectarea principiului capacităţii contributive şi pentru a evita erorile de calcul.

În sistemul resurselor. fără o perioadă de preaderare necesară procesului de convergenţă. este greu de crezut că va cunoaşte în următorii ani aceeaşi tendinţă de reducere a cheltuielilor de finanţare comunitară pe care a înregistrat-o după 1985. Luarea în considerare a unei astfel de perspective obligă Uniunea la continuarea direcţiilor de reformă stabilite în 1992 şi la adoptarea unei strategii diferenţiate de includere a noilor ţări asociate în funcţie de performanţele lor economice. În schimb. Măsurile luate vor diminua rolul ratei TVA la formarea veniturilor bugetului comunitar şi vor antrena o creştere a ponderii celei de-a patra resurse. Într-o astfel de perspectivă. În plus. Se urmăreşte astfel creşterea ponderii celei de-a patra resurse în total buget ca o mai bună reflectare a capacităţii de contribuţie a ţărilor Uniunii. extinderea spre ţările Europei Centrale şi de Est. dacă ţinem cont şi de faptul că taxele vamale şi încasările PAC îşi vor menţine tendinţa de scădere. Cât priveşte politica agricolă. cu siguranţă. urmând să crească la 1. Celelalte state vor beneficia de limita de 50% după 1999. limita maximă de participare. deşi putem aprecia că secţiunea Garantare va înregistra reduceri importante în favoarea secţiunii Orientare. principala modificare s-a operat asupra TVA. ar atrage o creştere a cheltuielilor agricole cu 25-30%. Oricum.20% din PNB comunitar în 1995 (credite de plată). actualul sistem de resurse proprii va fi tot mai greu de conciliat cu principiul independenţei financiare a Comunităţii. ponderea PAC în bugetul comunitar se va situa mult timp în jurul a 4045%. 160 .27% în 1999 (1.335% în credite de angajare).4% în 1995 la 1% în 1999.Consiliul european de la Edinburgh a fixat un nou plafon global al resurselor la 1. Comisia va căuta. soluţii care să-i asigure un confort decizional în contextul în care dublul proces de accentuare a integrării şi de extindere spre ţări mai slab dezvoltate vor antrena o creştere a cheltuielilor de aplicare a politicilor comune. stabilită în 1992 la o valoare de impozitare TVA de 55% din PNB a fost redusă în 1995 la 50% din PNB pentru statele al căror PNB pe locuitor reprezintă cel mult 90% din media comunitară. Rata de apel urmează să scadă de la 1. Reforma Mac Sharry nu are o incidenţă financiară semnificativă deoarece câştigurile realizate din diminuarea costurilor de garantare sunt absorbite de plăţile compensatorii şi de măsurile structurale.

în caz de depăşire a “orientării calitative”.instituirea unei proceduri lunare de supraveghere a cheltuielilor agricole (“early warning system”). particularităţile producţiei agricole şi influenţa unor parametri autonomi (preţurile mondiale şi cursurile de schimb) determina variaţii importante ale cheltuielilor de intervenţie de la un an la altul generând o instabilitate congenitală a bugetului agricol. 1996. În cadrul procedurilor bugetare pentru 1978. un prim pas în direcţia instituirii “disciplinei bugetare” avea să-l reprezinte Acordul de la Fontainebleau din 1984. “Les politiques internes de l’Union Européenne”. . Dar.6% în 1984). evoluţia agriculturii europene şi menţinerea mecanismelor iniţiale de intervenţie au antrenat costuri tot mai ridicate provocând o criză bugetară în 1983-1984.cheltuielile agricole determinate de OCP trebuie să crească în ritm mai scăzut decât resursele proprii. Ideea plafonării cheltuielilor agricole a devenit în acest context o constantă a dezbaterilor comunitare. 20. LCDJ. Constrângeri bugetare În plan financiar. PAC fiind cel mai important capitol bugetar (65. . p. Se stabileau atunci cinci principii pentru elaborarea bugetului4: .recurgerea la bugetul suplimentar după epuizarea oricăror alte posibilităţi de diminuare a cheltuielilor agricole. Primul “cadru de referinţă” fixând volumul maxim al cheltuielilor agricole a fost stabilit pentru 1985.2. 4 161 . cheltuielile agricole vor fi plafonate în următoarele două exerciţii bugetare în aşa fel încât să se asigure respectarea pe ansamblu a primului principiu. În plus. Paris. Pentru prima dată în istoria UE cheltuielile depăşeau resursele proprii. . 1979 şi 1980 Parlamentul solicitase Comisiei şi Consiliului ca reglementările privind preţurile agricole să asigure reducerea progresivă a FEOGA-G şi dezvoltarea secţiunii “Orientare”. .luarea în considerare a extinderilor Comunităţii în stabilirea “orientării calitative”. Jean Charles Leygues.

Dacă. însă. rata de creştere a fost calculată plecând de la o bază de referinţă de 27.500 ECU numită “linia directoare agricolă”. are la bază stabilirea anuală de către Comisie a profilului cheltuielilor de garantare pentru fiecare produs sau grupă de produse în funcţie de evoluţia anuală a cheltuielilor agricole în ultimii trei ani. în timpul exerciţiului bugetar. Dacă ritmul de evoluţie a cheltuielilor depăşeşte sau tinde să depăşească profilurile prevăzute. măsurile Comisiei sunt insuficiente sau ineficiente. Adoptat în 1982 doar pentru patru produse (lapte. Comisia intervine în gestiunea pieţelor. Disciplina bugetară agricolă . Comisia prezintă lunar Parlamentului şi Consiliului un raport al evoluţiei cheltuielilor efective comparativ cu profilurile definite. Scopul urmărit era diminuarea cheltuielilor agricole în favoarea celor pentru coeziune. consacrarea juridică a disciplinei bugetare agricole. plafonul putea fi ridicat la 80%. din punct de vedere financiar. Adoptată în iunie 1988 şi completată prin “Acordul inter-instituţional privind disciplina bugetară şi ameliorarea procedurii bugetare”. Prin decizia Consiliului nr. 5 162 . Sistemul. ea sesizează Consiliul propunând consolidarea stabilizatorilor agricoli. introducerea stabilizatorilor agricoli a însemnat o importantă inovaţie în politica agricolă comună.2. Dacă FEOGA finanţa integral măsurile de retragere a terenurilor din folosinţa agricolă.conţinut şi aplicare Adoptarea “pachetului Delors I” în 1988 a însemnat. Stabilizatorii bugetari Consecinţă a costurilor de garantare tot mai greu de suportat şi a depăşirii nivelului de auto-aprovizionare integrală la un număr mare de produse. Garantarea nelimitată a producţiei cedează locul unui sistem restrictiv prin stabilirea cantităţilor maxime garantate (CMG). Ulterior. 88/377 5 se stabilea plafonarea cheltuielilor de garantare agricolă la o rată anuală de creştere de maxim 74% din rata de creştere a PNB comunitar. Finanţarea liniei directoare a fost însoţită de crearea unui al doilea instrument de încadrare bugetară numit sistemul de alertă (“early warning system”).1. Pentru 1988. Consiliul este obligat să se pronunţe în termen de două luni. axat pe disciplina bugetară comunitară.

. tomate transformate. diminuării preţurilor de intervenţie sau a primelor compensatorii.cereale. .2. În perioada de acţiune a măsurilor de reformă propuse prin “pachetul Delors I” (1989-1993). Reforma ‘92 a anulat sistemul CMG pentru majoritatea produselor. în 1992 a fost adoptat proiectul “Mac Sharry” care propunea o reformă fundamentală a PAC. rapiţă) şi extins în 1984 la grâu dur. în pofida costurilor suplimentare determinate de reunificarea Germaniei şi a instabilităţii accentuate de pe unele pieţe agricole 2. ulei şi stafide. 163 . El presupune plafonarea la nivel comunitar a producţiei pentru care se aplică mecanismele de intervenţie PAC. Aplicarea stabilizatorilor s-a dovedit eficientă. cu atât mai mult cu cât politica de coeziune. Rezultatele sperate şi confirmate deja de anii de aplicare a reformei nu au înlăturat însă problematica bugetară. constatându-se o relativă stabilizare a volumului producţiilor respective. linia directoare agricolă a fost respectată în fiecare an. prin creşterea ponderii compensaţiilor şi subvenţiilor directe.diminuarea ritmurilor de creştere a cheltuielilor de garantare. în special pentru cereale şi oleaginoase-proteaginoase. înlocuindu-l cu sistemul plăţilor compensatorii şi generalizarea “conservării” terenurilor. Implicaţiile reformei ’92 asupra disciplinei bugetare Sub impactul factorilor interni şi a presiunii externe exercitate în cadrul negocierilor agricole OMC. sistemul a fost generalizat în 1988. Noile orientări în materie de politică agricolă au avut trei consecinţe majore în planul finanţării comune: .costuri suplimentare pe fondul modificării structurale a capitolelor FEOGA-G.atenuarea instabilităţii cheltuielilor prin reducerea acţiunii parametrilor externi şi creşterea posibilităţilor de previzionare a producţiei şi a cheltuielilor de finanţare antrenate. moneda unică şi extinderea UE obligă la o reconsiderare a “Perspectivelor financiare”. În caz de depăşire a producţiei maxim garantate se aplică sancţiuni sub forma taxelor de coresponsabilitate.

în pofida creşterii costurilor de intervenţie pentru pieţele agricole incluse în reformă şi a cheltuielilor agro-monetare ridicate. 6 164 . mecanismele tradiţionale de intervenţie se menţin. compensaţiile pentru retragerea terenurilor din folosinţa agricolă. reforma nu atinge toate OCP. Prin propunerile făcute. din punct de vedere bugetar. pe de o parte pentru a asigura plafonarea cheltuielilor şi.În fond. Efectele negative asupra evoluţiei PNB s-au transmis şi asupra bugetului agricol prin recalcularea dreptei bugetare la un nivel mai scăzut decât cel prevăzut. Au fost posibile totuşi finanţări complementare legate de priorităţile comunitare. Ultimii ani s-au desfăşurat în general. pentru a oferi garanţii beneficiarilor finanţării că reforma nu va diminua susţinerea comunitară. În consecinţă. Comisia are dreptul de a suspenda provizoriu acordarea avansurilor lunare statelor membre când declaraţiile pe care acestea le prezintă nu permit să se aprecieze dacă sunt respectate reglementările comunitare. de asemenea. Dar. Comisia este în continuare obligată să supravegheze organizările comune de piaţă şi să ia măsurile necesare în caz de dezechilibre cu efecte negative asupra cheltuielilor bugetare. şi mecanismul de alertă. Comisia urmăreşte încadrarea bugetară prin luarea în calcul atât a preţurilor cât şi a măsurilor generatoare de cheltuieli incluse în linia directoare. motivează neintervenţia în caz de depăşire a profilurilor6 şi comunică situaţiile privind cheltuielile pe capitole pe care statele membre sunt obligate să le prezinte Comisiei lunar. ajungându-se chiar la opţiunea pentru “creşterea zero” în 1997. pe de altă parte. FEOGA-G s-a încadrat în plafonul Nu se intervine în situaţia în care Comisia apreciază că în timpul exerciţiului bugetar capitolul respectiv nu va fi depăşit. Sistemul păstrează. într-un climat de austeritate. Ea informează lunar Consiliul şi Parlamentul asupra evoluţiei pieţelor şi a impactului măsurilor corective. Pentru a întări disciplina bugetară. mediul şi fondul forestier. iar factorii externi îşi păstrează influenţa. Linia directoare agricolă se aplică tuturor cheltuielilor ce decurg din aplicarea măsurilor de reformă: politica de garantare. acţiunile complementare privind pensionările. Perioada care a urmat adoptării reformei s-a caracterizat prin recesiune economică. Consiliul European de la Edinburgh a menţinut linia directoare agricolă.

Malta.stabilit fără apelul la “mecanismul Edinborough” (mecanism constând în crearea de resurse extrabugetare). Contribuţia netă a Germaniei se va dubla (21 miliarde euro). este evident că actuala extindere va antrena importante transferuri bugetare în numele principiului coeziunii. number 4.Links Dossiers 8 7 165 . Constrângerile extinderii În perspectiva unei Europe cu 27 de ţări membre7. populaţia va creşte cu 28% din Europa celor 15 (UE-15). Polonia reprezintă 10% din populaţia UE-15 şi 2% din PIB. antrenând o creştere a contribuţiilor naţionale de la 1. la 1.4% din PNB (tabelul 2).8 Disparităţile în termeni de PIB pe locuitor vor trece de la 1:5 pentru UE-15 la 1:7 pentru UE-27. La nivelul anului 1998. a Marii Britanii va trece de la 5. Slovacia. cele mai mari ţări din cele două grupe. o redistribuire între potenţialii beneficiari. populaţia Greciei. vor permite treptat reducerea ponderii cheltuielilor de garantare şi dezvoltarea componentei structurale a PAC. “The economic impact of enlargement”. dacă se menţin politicile comunitare actuale. Ungaria.com Portal . Republica Cehă. Prin comparaţie faţă de extinderea spre sud.3 la 16. Asta ar însemna o creştere a bugetului actual al Uniunii cu 50%. Slovenia) ar fi evaluat la 44 miliarde euro.27% din PNB (limita actuală). 2. Estonia. redistribuire operată în defavoarea actualelor ţări net beneficiare. Enlargement Papers. plus ţările asociate din Europa Centrală şi de Est. Cipru şi Malta. o creştere a participării ţărilor membre la bugetul comunitar şi. Comparând Polonia şi Spania. p. a Franţei de la Cei 15. Polonia. în timp ce PIB-ul va creşte doar cu 5% (11% la paritatea puterilor de cumpărare). 10 EurActiv.9 Prin urmare. transferuri care presupun. Lituania. Letonia. 9 European Commission.3. costul extinderii cu primele 10 ţări (Cipru. pe de o parte. June 2001. 2. în timp ce Spania reprezenta 14 % din populaţia UE-9 şi 8% din PIB. Spaniei şi Portugaliei reprezenta în 1980 22% din UE-9 şi 10% din PIB (14% la paritatea puterilor de cumpărare). pe de altă parte. Conform unui studiu dat publicităţii de Dresdner Bank Economic Research în mai 200110. căreia politica agricolă ia creat o breşă în 1992. Continuarea reformei şi accentuarea orientării liberale.3 miliarde euro.

politica de coeziune şi creşterea costului PAC. Cele mai importante transferuri către noii membri vor fi pentru agricultură şi pentru politicile structurale (tabelul 3).c.32 0.40 2008 60990 16500 67080 37070 1000 23310 152380 1.18 1. în condiţiile în care Uniunea se deschide integrării spre Est. pentru ţările candidate 0 Politica structurală 32390 .09 0.40 Prin urmare. pentru ţările candidate 0 Compensaţii 1000 Afaceri interne şi operaţiuni 18550 externe Total 95730 % din PIB 1. Instabilitatea macroeconomică. Procesul poate fi de durată şi poate genera efecte dezintegratoare în interiorul Uniunii. Actualele economii central şi est europene se află într-un dificil proces de implementare a mecanismelor economiei de piaţă şi de adaptare instituţională în vederea asigurării funcţionalităţii pieţei.27 % din PIB Sursa: Dresdner Bank Economic Research 2002 46240 0 32720 0 1000 19010 98970 1.04 1. cerinţelor participării la uniunea economică.08 1.18 Contribuţii naţionale 1.37 0.03 1.1.09 Rezerve 0. slaba capacitate a instituţiilor de a se adapta pe de o parte noului sistem economic şi.1 la 8.36 0. slaba competitivitate a economiilor ţărilor candidate sunt factori destabilizatori care pot pune în pericol proiectul comunitar. Tabelul 3. dacă extinderea va avea loc anterior realizării unui minim de convergenţă structurală între actualele şi viitoarele ţări membre. 166 .o inovaţie britanică având rolul de a atenua conflictele de interese între ţările net contributive şi cele net beneficiare ale bugetului comunitar. să înregistrăm tot mai multe apeluri la "corecţia bugetară". de asemenea.27 2005 58060 13700 58020 26820 1000 21550 138630 1. obligând la întărirea disciplinei bugetare.d.c. Este posibil.5 miliarde euro.40 2010 60890 15960 68030 38570 1000 24900 154820 1. pe de altă parte.8 la 8. estimare în perspectiva extinderii (mii Euro) Capitol de buget 2001 Agricultură 43790 -d. Bugetul comunitar. vor exercita presiuni puternice.2 miliarde şi a Italiei de la 1.

regionale şi de venituri semnificative şi de prezenţa intereselor naţionale care şi-au păstrat forţa politică. p.2. mai puţine la număr. Tensiunile provin din faptul că unele ţări sunt beneficiare nete în timp ce altele. discuţiile pe această temă au fost aprinse. sunt contribuitoare nete. Pe de o parte. Dar. Marea Britanie ar fi contribuit semnificativ la formarea bugetului UE. Paris. Marchal. Un spaţiu integrat este un spaţiu de “solidaritate”.4. Mecanismele şi instrumentele aplicate trebuie să asigure acea stare în care “legăturile de solidaritate care există sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în profitul tuturor”11. ca mare importator de produse agricole şi cu un PNB pe locuitor mai mare decât media comunitară. Cel mai puternic penalizată de structura sistemului de resurse şi repartizarea cheltuielilor a fost Marea Britanie. În practică s-a dovedit a fi însă dificil de aplicat. 7. 1965. Chiar din perioada negocierilor în vederea aderării (1969-1972). Presses Universitaires de France. 20. principiul preferinţei comunitare A. În plus. 24. Pe de altă parte. În principiu. Limitele solidarităţii. primea din buget sume reduse având în vedere că agricultura reprezintă doar 1.2% din populaţia activă. “L’intégration territoriale”. 10.4% din PIB şi 2. Principiul solidarităţii este larg consacrat în literatura de specialitate iar PAC este construită pe solidaritatea financiară. aplicarea solidarităţii financiare s-a lovit de gradul scăzut de integrare care menţine diferenţele structurale. generând conflicte de interese. conflicte agravate de extinderile succesive ale Uniunii. Marea Britanie atrăgea atenţia asupra marilor dezavantaje pe care le-ar avea din participarea la piaţa comună. statele membre au căzut de acord asupra modului de finanţare a mecanismelor de integrare instituţională. în fapt. Despre “contribuţia britanică” Solidaritatea reprezintă un principiu esenţial al proceselor de integrare. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi. Conflictul de interese a fost accentuat după 1988 de transferul important de fonduri spre economiile mai puţin prospere (ţările mediteraneene şi Irlanda) antrenat de politica de convergenţă structurală adoptată pentru realizarea coeziunii economicosociale în Uniune. 11 167 .

realitatea este ceva mai complexă. cu viteză am putea spune. critica britanicilor legată de contribuţia ridicată la bugetul comun determinată de regimul PAC cu privire la importuri nu se confirmă. Dincolo de toate aceste argumente rămâne un simplu raţionament: britanicii nu ar fi solicitat participarea la un proces practic ireversibil care să nu fie conform intereselor lor politice şi economice. ca a doua contribuitoare netă după Germania.” Şi trenul s-a dovedit că mergea. protestele britanicilor au determinat totuşi adoptarea în 1975.cu 2157 milioane ECU . Date statistice arată însă că. preferând să fie dezavantajată prin sistemul taxelor vamale şi al prelevărilor variabile. a unui mecanism financiar corector numit “corecţia britanică” sau “corecţia dezechilibrelor bugetare”. Justificate sau nu. În pofida costurilor pe care le-ar fi suportat Marea Britanie din participarea la procesul european de integrare. Australia). fiind cea mai importantă beneficiară a cheltuielilor de finanţare a agriculturii.îi aducea pierderi prin creşterea preţurilor agricole şi a celor ale produselor alimentare şi prin afectarea relaţiilor cu partenerii tradiţionali (SUA. Noua Zeelandă. prelevările variabile pe care le cedau erau de 280 milioane ECU în timp ce italienii plăteau 342 milioane ECU. Avantajele economice şi politice erau indiscutabile şi britanicii au realizat rapid că nu-şi pot permite să rămână în afara spaţiului european. era evident că interesele îi impuneau să le accepte. preferând să formeze împreună cu alte ţări vest-europene o simplă zonă de liber schimb. fiind depăşită doar de Germania cu 2096 milioane ECU. derogări oficiale de la regula preferinţei comunitare. Introdus pentru o perioadă de şapte 168 . Realitatea a confirmat punctul de vedere britanic. înregistra un sold negativ doar de 19 milioane ECU. Cu toate acestea. Spre exemplu. fără contribuţia britanică. în 1985. De asemenea.era devansată de Germania cu 2340 milioane ECU. Marea Britanie . Franţa. Cât priveşte taxele vamale. Ei au obţinut oricum prin acordul de aderare. spre exemplu. Marea Britanie înregistra un sold negativ de 2036 milioane ECU. pentru a-şi conserva relaţiile tradiţionale. Jean Monnet a spus liniştit: “Britanicii vor lua trenul din mers dacă vor vedea că merge. în regim tranzitoriu. Când Marea Britanie a refuzat iniţial participarea la piaţa comună. La mare distanţă. În 1982. iniţial cu titlu excepţional. Marea Britanie a continuat să importe produse agricole din afara Comunităţii. în realitate.

care a obţinut o reducere de aproximativ două treimi din contribuţia prevăzută. compensaţia a fost stabilită la 66% din diferenţa existentă şi suportată de celelalte state în funcţie de ponderea lor în încasările bugetare cu titlu de TVA. singura beneficiară a mecanismului corector pentru situaţii defavorabile a fost Marea Britanie. corecţiile bugetare nu au mai fost considerate o excepţie. În cazul britanic. Situaţia defavorabilă era apreciată în cazul îndeplinirii următoarelor criterii: PIB pe locuitor mai mic de 85% din media comunitară. luând în considerare noua structură a resurselor proprii (includerea resursei PNB). mecanismul avea drept scop să “corecteze situaţia inacceptabilă” în care o economie este afectată negativ de o contribuţie exagerată la bugetul comunitar. Un moment important în generalizarea corecţiei britanice l-a reprezentat Consiliul european de la Fontainebleau (iunie 1984). Economiile aflate în dificultate puteau beneficia de maxim 250 milioane ECU sau 3% din totalul cheltuielilor bugetare. statele membre pot beneficia de o corecţie bugetară de 66% din diferenţa între cota-parte de participare la constituirea celor de-a treia (TVA) şi a patra (PNB) resurse şi cota de cheltuieli repartizată din bugetul comunitar. Spre exemplu. Dar. Începând de atunci. rată de creştere a PNB mai mică de 120% din rata medie şi o participare la formarea resurselor proprii mai mare cu 10% faţă de situaţia în care bugetul comunitar s-ar constitui prin contribuţii naţionale determinate în funcţie de PNB. În pofida faptului că nu satisfăcea toate criteriile. contribuţia britanică a fost redusă la 1339 milioane ECU. Mecanismul a fost simplificat prin luarea în calcul a unui singur indicator: diferenţa dintre cota de participare a unei economii la resursele proprii provenite din încasările TVA şi cota de cheltuieli comunitare alocate economiei respective. o chestiune de conjunctură. În prezent. Mecanismul corector aprobat de Consiliul din mai ‘76 s-a dovedit inoperant.ani.4 miliarde ECU. Orice stat membru care participa excesiv la formarea bugetului comunitar în raport cu situaţia sa economică era îndreptăţit să beneficieze de o compensaţie. de la 3924 milioane ECU pentru 1980 şi 1981. s-a modificat baza de calcul. Consiliul european de la Bruxelles (februarie 1988) a generalizat cota de corecţie de 66% aplicată Marii Britanii. În 1986. compensaţia a fost de 1. timp de mai mulţi ani. Corecţia este acoperită de către celelalte 169 .

nu rareori divergente. De curând. Este extrem de dificil de menţinut interesul ţărilor dezvoltate ale UE pentru un efort de solidaritate costisitor. progresele în realizarea convergenţei structurale sunt neîncurajatoare iar ţările prospere consideră că beneficiază de prea puţin din punct de vedere economic din participarea la piaţa comună europeană. Până în prezent. cel puţin atât timp cât disparităţile structurale şi diferenţele de dezvoltare între economiile membre vor prezenta un risc ridicat de dezintegrare. riscă să accentueze dificultăţile de aplicare a principiului solidarităţii financiare. fără obţinerea unor rezultate pe măsură.euractiv. priorităţile si ariile tematice propuse pentru finanţarea din bugetul comunitar.com/en/agenda2004/financial-perspective-2007-2013/article-130497 170 . iar sistemul de resurse comunitare va fi axat pe contribuţii naţionale. Dificultăţile legate de principiul redistribuirii veniturilor în UE se vor menţine. Fişă de studiu: Perspectivele financiare 2007 .ţări cu pondere ridicată a agriculturii în ocuparea forţei de muncă şi în realizarea PIB. conform Comunicării Comisiei COM(2004) 101 final/2. dar cu o capacitate contributivă redusă. Se poate aprecia că perspectivele UE sunt condiţionate de modul în care instituţiile europene vor reuşi să ofere o soluţie contradicţiei ce rezultă din concepţia regională a procesului de integrare şi manifestarea intereselor naţionale. 3. cu un regim special pentru Germania. stabilit în aşa fel încât acestea să nu se considere afectate de noua repartiţie. in rezumat. demonstrând o dată în plus limitele solidarităţii europene. Textul extins şi discuţiile la nivelul UE cu privire la adoptarea noului cadru financiar pot fi studiate la adresa http://www.state. Spania şi Portugalia. Perspectiva extinderii spre ţările Europei Centrale şi de Est .2013 A se analiza. protestelor britanicilor li s-au alăturat cele ale germanilor. în cadrul Perspectivelor financiare 2007-2013.

171 .

A. Sustainable development 1. Competitiveness for Growth and employment: the need to implement Lisbon 172 .

173 .Convergence – Regional Competitiveness and Employment.2. – European territorial cooperation in the form of cross-border and transnational programmes. A greater Cohesion for growth and employment three priorities (replacing the current objectives) as follows: .

B. – enhancing the quality of life in rural areas and promoting diversification of economic activities through measures targeting the farm sector and other rural actors (for instance qualitative reorientation of production. the urban environment. Contributing to the objectives of sustainable development and having been strengthened. sustainable use and management of resources. security. the future rural development policy after 2006 will be focusing on three main objectives: – increasing the competitiveness of the agricultural sector through support for restructuring (for instance investment aids for young farmers. food quality. including co-financing of rural development actions related to Natura 2000 nature protection sites (for instance agri-environment. – enhancing the environment and countryside through support for land management. and justice 190 .3. • Further strengthening the rural development by transferring funds from market support to rural development through reductions in direct aid payments to bigger farms (modulation) thus linking the two pillars of the CAP that are complementary in enhancing the sustainable development of farming and farming communities.g. information and promotion measures).• A substantial simplification for the market support measures and direct aid payments by decoupling the direct payments to farmers from production. Giving full content to European citizenship 1. including a range of measures to ensure that the Kyoto Protocol target for EC greenhouse gas emission reductions is achieved. reducing pressures on natural resources. fisheries and environment . • Implementation of the thematic strategies which address specific environmental priorities e. air quality. • Implementation of the Environmental Technology Action Plan (‘ETAP’) to harness the full potential of environmental technologies. • Development and implementation of the Natura 2000 network of sites to protect European bio-diversity as well as implementation of the biodiversity action plan. forestry and Least Favoured Areas measures). • Implementation of the EC Climate Change Programme. and aiming to improve the quality of life of European citizens while stimulating competitiveness and economic growth. village restoration). the marine environment. and waste recycling. pesticides. • A financial discipline mechanism in line with the decision of the European Council to set a ceiling on expenditure on market support and direct aid between 2007 and 2013. The area of freedom. Sustainable management and protection of natural resources: agriculture. soil. further promoting the leading role the EU takes in developing and applying environmental technologies.

The policy mix 191 . The EU as a global player 4. The EU as sustainable development partner 3. The EU as a global partner 1.(i) External borders/immigration (ii) Justice/security 2. Access to basic goods and services 3. EU and its neighbourhood policy 2. Making citizenship work: fostering European culture and diversity C.

190 .

Braşov. 8. internet: www. 2002.com ) 190 . Integrarea şi politica fiscală euroepană.Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. 6.int . 5. 2. Raluca Tatarcan.eu.euractiv. Theodor Stolojan.europa. Infomarket. 3. conform Perspectivelor financiare 2007-2013_ TEMĂ: Analizaţi prevederile bugetare din proiectul de constituţie şi analizaţi aspectele financiare ale extinderii Uniunii Bibliografie recomandată: 1. 2. 7. Care sunt resursele bugetului comunitar conform Deciziei Consiliului din aprilie 1970? Ce factori au determinat revizuirea sistemului resurselor bugetare? Ce este a 4-a resursă şi ce rol are în sistemul resurselor bugetare? Care sunt principalele tendinţe în evoluţia cheltuielilor bugetare? Care au fost principalele cauze ale crizelor bugetare şi ce soluţii au fost adoptate? Cum funcţionează disciplina bugetară agricolă? Ce este şi cum se aplică „contribuţia britanică”? Care sunt principalele arii tematice in finanţarea comunitară. www. 4.

prin urmare.Modulul 8 EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE Modulul cuprinde coordonatele actualului proces de extindere al Uniunii Europene (aspectele economice şi politice). Modulul necesită aproximativ 6 ore de studiu. Spaniei şi Portugaliei faţă de UE-9 din anii 80. actuala extindere poate fi drumul spre stabilitate. obligate să-şi asume această responsabilitate cu realism şi să adopte strategii subordonate obiectivelor pe termen lung. pe valorile şi interesele comune. 191 . sunt. Extinderea Uniunii Europene spre ţările central şi est europene reprezintă. disparităţile economice şi dificultăţile tranziţiei. în special. Dar. dobândirea cunoştinţelor necesare evaluării critice a strategiilor TECE de aderare la Uniune. prezentarea strategiei de pre-aderare. în contextul exigenţelor privind adoptarea monedei unice. diversitatea economică. reprezintă echivalentul Greciei. de către România. În termeni macro-economici. actualele ţări candidate. dar şi statele asociate. se adaugă 4 ore pentru studiul fişelor bibliografice despre România. Bazată pe ceea ce uneşte popoarele Europei. socială şi instituţională. împărţite în 3 unităţi de studiu. cunoaşterea şi înţelegerea exigenţelor de îndeplinire a criteriilor de aderare de către ţările asociate şi. raportat la mărimea celor 15 (UE-15). alături de unificarea monetară. Parcurgerea modulului va permite familiarizarea cu principalele provocări ale extinderii Uniunii Europene. cele mai dure provocări din istoria procesului de integrare în Europa şi cu implicaţii majore asupra viitorului continentului european. Uniunea Europeană. ca motor al integrării. prezentarea strategiilor posibile privind extinderea şi analiza situaţiei României în procesul de aderare. pace durabilă şi bunăstare în Europa. Europa are astăzi o şansă unică să devină o forţă în competiţia globală şi să întoarcă definitiv spatele conflictelor care i-au zbuciumat destinul. generează importante riscuri de dezintegrare. Situaţia României este prezentată sub forma unei fişe bibliografice în limba engleză.

"L'Europe centrale et les Unions européennes: la double différenciation". Republica Cehă. Coordonatele extinderii UE spre Europa Centrală şi de Est Unitatea necesită 3 ore de studiu. pentru crearea unei zone monetare optime. să se decidă în baza evaluărilor Comisiei asupra gradului de îndeplinire de către fiecare candidat în parte a criteriilor de la Copenhaga. 1. 4. posibil de finalizat până la începutul noului mileniu. ca prioritate politică. conceptul cheie a devenit convergenţa: converganţa nominală.Unitatea de studiu 1. Relaţiile cu ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) se prefigurau ca relaţii de cooperare diferenţiată. La baza strategiei de extindere au fost aşezate criteriile de aderare definite la Copenhaga şi principiul egalităţii de tratament. 1995) insista asupra necesităţii ca. în baza unei logici cumulative de aprofundare a integrării economiilor membre. ţările Europei comunitare erau preocupate de relansarea procesului de integrare. extinderea a fost imaginată ca un "proces rapid şi global". p. Consiliul european lansa oficial procesul de extindere. Cipru. În decembrie 1997. Estonia. Pe ansamblu. nr. Revue d'études comparatives Est-Ouest. Acesta include în prezent 13 ţări: Bulgaria. Accelerarea procedurilor de instituire efectivă a celor patru libertăţi şi adoptarea de noi principii de integrare urmau să pregătească terenul pentru mult controversata unificare monetară. atât deschiderea cât şi derularea negocierilor. Considerată imediat. în vederea unificării politice. 217. proces aflat în stagnare de aproape două decenii. În strategia integrării. 1996. atât în Vest cât şi în Est. 192 .1 Prin urmare. convergenţa politicilor şi resurselor spre realizarea Uniunii Economice şi Monetare. conform acordurilor bilaterale şi multilaterale încheiate. La sfârşitul anilor '80. pentru îndeplinirea criteriilor de participare la moneda unică. convergenţa reală. 1 Michel Foucher. aprofundarea şi extinderea au devenit coordonatele esenţiale ale strategiei de integrare pe continentul european. Consiliul european de la Madrid (dec. Schimbarea regimurilor politice din centrul şi estul continentului precum şi opţiunea fermă a fostelor ţări socialiste de orientare politică şi economică spre modelul occidental au modificat strategia Uniunii Europene (UE) prin perspectiva extinderii.

deschise la 31 martie 1998 cu şase ţări. Malta. Cipru şi Procesul de aderare.Ungaria. Polonia şi Actuala extindere este însă apreciată ca fără precedent. Malta. de la cooperare la aderare După căderea zidului Berlinului. Ţările asociate. 1986 – Portugalia şi Spania. instituind Comunitatea Economică Europeană şi EURATOM au fost semnate de şasa ţări fondatoare: Belgia. 1. care îngheţase candidatura în 1996. Franţa. respectiv: Cipru. Negocierile au fost deschise formal cu acest al doilea grup pe 15 februarie 2000. Slovenia şi Turcia. Ulterior. România. Conferinţa a fost lansată în 1998. pentru cele 10 ţări ECE şi Cipru. Consiliul de la Luxemburg a decis în special că extinderea va trebui să includă: Slovenia. Irlanda şi Regatul Unit. Finlanda şi Suedia. Despre Turcia. Conferinţa europeană. recomandărilor Comisiei. dacă se are în vedere anvergura şi diversitatea pe care o presupune. în 1989. a relansat-o în 1998. Slovacia. Olanda şi Luxemburg. Malta. 1981 – Grecia. Letonia. Lituania. 1995 – Austria. au avut loc 4 extinderi care au ridicat la 15 numărul statelor membre: 1973 – Danemarca. Estonia. Letonia. ca în baza recomandărilor Comisie. Consiliul de la Helsinki a decis că este un candidat cu vocaţie de posibil membru pe baza aceloraşi criterii de la Copenhaga. instituind ComunitateEuropeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Tratatele de la Roma (1957). Tratatele de la Paris (1951). Comunitatea a dezvoltat rapid relaţii diplomatice cu toate ţările ECE. Uniunea Europeană a cunoscut deja câteva valuri reuşite de extindere. cadru multilateral incluzând cele 10 ţări ECE. a încheiat acorduri de comerţ şi de cooperare şi a creat 193 . În decembrie 1999. să se deschidă negocieri formale de aderare cu alte 6 ţări candidate. Ungaria. 30 martie 1998. implicând riscuri ridicate din punct de vedere economic. Italia.1. România şi Slovacia. Polonia. Consiliul de la Helsinki a confirmat caracterul global al extinderii şi a decis. Republica Cehă. respectiv: Bulgaria. conform Malta. social şi politic. procesul a fost lansat în Negocierile de aderare. Lituania. Germania.

În anii 90. 1995 13 oct. Acordurile europene au recunoscut intenţia ţărilor asociate de a deveni membre ale Uniunii Europene. 1971 31 mart.programul Phare de susţinere financiară a eforturilor de tranziţie. Cehă România Rep. 1995 17 ian. în baza principiului asimetriei concesiilor (o liberalizare mai rapidă de către UE decât de către ţările asociate). 1970 Intrarea în vigoare a Acordului european Febr. 2000 15 febr. finalitatea acordurilor este instituirea unei zone de liber schimb între UE şi ţările asociate. cu 10 ţări ale Europei Centrale. au promovat ajutorul financiar şi investiţiile. Maltei şi Turciei. numite Acorduri Europene. 1995 8 dec. 2000 31 martie 1998 15 febr. În cazul Ciprului. 1993 Iunie 1995 Iunie 1995 Iunie 1995 Iunie 1996 Sept. 1987 16 iulie 1990 31 martie 1998 31 martie 1998 15 febr. 1998 Febr. obiectiv confirmat prin depunerea candidaturilor individuale ale acestor ţări. 1993 Febr. 1993 Oct. 1994 14 dec. 1994 Febr. 2000 Introducerea candidaturii la UE Începerea negocierilor de aderare 194 . Astfel de acorduri existau deja pentru Turcia (1963). 1998 Dec. 1994 Febr. Comunitatea a început să încheie Acorduri de asociere. 1995 Febr. 1998 Febr. Slovacia Estonia Letonia Lituania Slovenia Turcia Malta Dec 1991 Dec 1991 Martie 1993 Oct. 1995 Febr. 1998 Febr. 1964 Apr. 2000 31 martie 1998 15 febr. Acordurile acoperă domenii similare. 2000 31 martie 1998 Octombrie 2005 15 febr. Phare a devenit între timp cel mai important program de sprijin a TECE în eforturile de pre-aderare. iar cu Cipru uniunea vamală a devenit efectivă în 2002. Ţara Semnarea Acordului European Ungaria Polonia Bulgaria Rep. 1963 Dec. acorduri care constituie baza juridică a relaţiilor bilaterale între UE şi aceste ţări. Acordurile europene au facilitat dezvoltarea comerţului între UE şi TECE. Malta (1970) şi Cipru (1972). 1995 Febr. În cazul TECE. 2000 15 febr. 1995 10 iunie 1996 14 apr. 1996 22 iunie 1995 27 iunie 1995 24 nov. mai puţin dialogul politic. şi au drept obiectiv instituirea unei uniuni vamale. Obiectivul a fost atins cu Turcia (în 1995). 1995 14 dec. 1995 Febr.

capacitatea de asumare a obligaţiilor aderării. Consiliul european de la Madrid (dec. dacă doreşte. care se pronunţă cu unanimitate de voturi.a fost adăugat un al 4-lea criteriu: 195 . capacitatea ţărilor candidate de a crea condiţiile integrării şi participării la politicile Uniunii. prin adaptarea structurilor administrative. deşi adoptarea legislaţiei europene (aquis-ului comunitar) şi transpunerea ei în dreptul intern sînt extrem de importante în procesul aderării. pentru a putea stabili o strategie conformă cu interesele pe termen lung ale procesului de integrare europenă. Aderarea presupune. Criteriile de aderare Condiţiile de bază pentru extindere au fost prevăzute prin Tratatul de la Roma (art.1. definite atunci. după consultarea Comisiei şi după avizul conform al Parlamentului european care se pronunţă cu majoritatea absolută a membrilor care-l compun”. criteriilor de la Copenhaga. 1995) a subliniat că. 49 în Tratatul de la Amsterdam): “Orice stat european poate deveni membru al Uniunii. economice şi monetare. 1972 Iunie 1973 3 iulie 1990 31 martie 1998 1. poate deveni membră a Uniunii Europene”. Prin urmare. respectul şi protecţia minorităţilor. în special subscrierea la obiectivele uniunii politice. Momentul cel mai important al actualei extinderii îl constituie Consiliul de la Copenhaga. de asemenea. o economie de piaţa viabilă şi capacitatea de aface faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei interne unice. primatul dreptului. garantând democraţia. drepturile omului. prin decizia că “orice ţară asociată a Europei Centrale şi de Est. Consiliul a precizat: “Aderarea va avea loc pe măsură ce statele asociate vor indeplini condiţiile economice şi politice cerute”. În acest scop.1. mult mai importantă este crearea şi dezvoltarea structurilor administratice şi juridice necesare aplicării politicilor europene.Cipru Dec. sînt cunoscute sub denumirea de “criteriile de la Copenhaga”: a) b) c) instituţii stabile. El adresează cererea Consiliului. le. Condiţiile. Din acel moment problema principală a devenit cea a momentului aderării şi a procedurilor de aderare.

4.pentru o Uniune mai puternică şi mai stabilă"(iulie1997). la care statele membre şi Comisia Europeană sînt părţi. 1. jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. strategiile comune. precum şi: declaraţiile. 1997) a subliniat apoi că „Extinderea Uniunii necesită în prealabil întărirea şi ameliorarea funcţionării instituţiilor conform dispoziţiilor Tratatului de la Amsterdam”. Agenda 2000 prezintă principalele 196 . 25 martie 1957). precum şi ale tuturor acordurilor care le-au modificat în timp. 25 martie 1957). Agenda 2000 Avizele Comisiei europene Consiliul european de la Madrid a cerut Comisiei să supună evaluării cererile de aderare ale ţărilor candidate. 3. 1992). directivele şi deciziile emise de instituţiile europene. deciziile cadru. ca acte de putere obligatorie. Consiuliul dela Helsinki a insistat în special asupra necesităţii de respectare a criteriilor politice şi a importanţei asigurării unui nivel ridicat de securitate nucleară.d) capacitatea administrativă de aplicare a acquis-ului comunitar. cât mai curând posibil după Conferinţa interguvernamentală (CIG) asupra reformei instituţiilor europene (iunie 1997) şi să pregătească o analiză detaliată asupra consecinţelor extinderii pentru UE. dispoziţiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană (Roma. precum şi cele deschise unui număr mai mare de state. Consiliul european de la Luxemburg (dec. cât şi cel de extindere îl reprezintă "Agenda 2000 . ţările candidate trebuind să „împărtăşească valorile şi obiectivele Uniunii aşa cum sînt ele enunţate în tratate”. ale Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Roma.. etc. rezoluţiile. Acquis-ul comunitar cuprinde: 1. ale Tratatului privind Uniunea Europeană (Maastricht. convenţiile multilaterale deschise numai statelor membre ale Uniunii Europene. desemnate de către Comisie ca făcând parte din acquis. 1. regulamentele. 2. 2. inclusiv tratatele privind aderarea noilor membri. iar Consiliul de la Helsinki (dec 1999) a confirmat că aderarea la Uniune este subordonată respectării criteriilor de la Copenhaga. Documentul cadru pentru definirea acţiunilor în măsură să permită Uniunii Europene atât procesul de accentuare. 7 febr. concluziile.

perspectivele politicilor comune. în funcţie de capacitatea lor de absorbţie. dezvoltarea regiunilor aflate în regres economic şi dezvoltarea resurselor umane. 8/97. Un rol important revine ameliorării capacităţii comunitare de gestiune. cadrul financiar după anul 2000 şi insistă asupra necesităţii unei reforme instituţionale care să permită funcţionarea unui ansamblu eterogen de peste 20 de ţări. Fondul de coeziune îşi va păstra destinaţia actuală. Pentru a atinge obiectivele menţionate. Putem observa că se doreşte practic o accentuare a gradului de concentrare a politicii regionale prin diminuarea numărului de obiective la trei (obiectiv realizat. Comisia preconizează. Se speră astfel într-un plus de eficacitate a măsurilor structurale. formarea profesională. Comisia a reţinut patru obiective: crearea condiţiilor pentru o creştere durabilă. Politica UE de coeziune economică şi socială trebuie să conducă la reducerea disparităţilor regionale. prin satbilirea cadrului finaciar 2000-2006).2 Politicile comunitare Cu privire la politicile comune interne. se propune în document creşterea finanţării şi concentrarea acesteia pe priorităţi cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea. cu menţinerea efortului global de coeziune din anul 1999. 197 . "Agenda 2000 .perspective de dezvoltare ale UE. de asemenea. dar fără să depăşească 4% din PIB naţional. respectiv susţinerea participării la EURO a ţărilor cu PNB sub 2 Commission européenne. Creşterea transferurilor spre noii veniţi se va asigura progresiv. respectând mediul şi interesul general. sînt politica de coeziune şi poltica agricolă. Bulletin de l'Union européenne. din care 7 miliarde ECU sub forma subvenţiilor de preaderare.pour une Union plus forte et plus large". fondurile structurale au absorbit în perioada 2000-2006 230 miliarde ECU (în preţuri 1997) pentru EU15 şi 45 miliarde ECU pentru noii membri. marile reţele de transport şi comunicaţie etc. cu impact esenţial asupra bugetului comunitar. Cele mai importante politici. şi o mai mare concentrare geografică în aşa fel încât. supl. concepţia despre extinderea spre noi membri. să se asigure necesarul de finanţare în perspectiva extinderii. modernizarea profundă a sistemului de ocupare a forţei de muncă şi promovarea unei societăţi solidare şi sigure. de altfel. axarea creşterii pe cunoaştere. Din bugetul comunitar. coordonare şi control.

în special pentru cereale. în special pentru transport şi mediu. perspectiva extinderii. constrângerile de mediu şi de calitate. Dar. constând în programe PHARE. din dorinţa unei mai eficiente gestionări a bugetului comunitar. reducere compensată prin subvenţii inferioare însă pierderilor de venit. Comisia urma să raporteze anual Consiliului evoluţia înregistrată de fiecare ţară şi să recomande lansarea procesului de aderare pe măsura îndeplinirii criteriilor solicitate. Opinia Comisiei privind extinderea Uniunii Comisia europeană apreciază că extinderea UE va fi benefică nu doar din punct de vedere politic ci şi economic. accentuarea disparităţilor ce vor rezulta ca urmare a slabelor performanţe economice ale ţărilor central şi est-europene. desprinsă din politica agricolă comună. Concret. prezintă riscuri de dezintegrare europeană prin disfuncţionalitate. Comisia estima prin Agenda 2000 că necesarul de finanţat poate fi 198 . carne de vită şi lapte. angajamentele multilaterale OMC. Disparităţile existente vor impune în scurt timp elaborarea unei politici de dezvoltare rurală. Comisia a preconizat o importantă susţinere financiară pentru perioada 2000-2006. În consecinţă. Comisia estimează necesitatea de a aprofunda direcţiile reformei Mac Sharry şi de a încerca o mai mare apropiere a preţurilor europene de cele mondiale. Cadrul financiar 2000-2006 a avut rolul de a asigura atât aprofundarea integrării cât şi extinderea. Perspective financiare Uniunea Europeană adoptase până în 1997 două perspective financiare (19891993 şi 1994-1999). cu accent pe măsuri structurale şi de mediu. în asociere cu subvenţiile directe pe venit. Factorii determinanţi în aplicarea PAC vor fi: riscul de dezechilibrare a pieţelor. se prevede o reducere a preţurilor instituţionale. În politica agricolă comună. În sprijinul ţărilor candidate. subvenţii pentru dezvoltarea agriculturii şi subvenţii structurale.90% din media comunitară. ţările ce doresc aderarea trebuie să parcurgă o etapă de tranziţie în care economiile să devină competitive şi acquis-ul comunitar să fie transpus în dreptul intern.

pe măsură ce ţările candidate îndeplinesc condiţiile precizate la Copenhaga. Consiliul a decis şi decide asupra asupra modului de realizare a procesului de negociere. Unitatea de studiu 2. cu parcurgerea asistată a unei etape de preaderare. cadrul european al extinderii UE. Analiza a fost realizată în baza unui chestionar de 160 de pagini completat de ţările asociate.27% din PNB comunitar). În baza acestor rapoarte. din care 45 miliarde ECU vor fi acordate noilor membri. necesară ajustărilor determinate de extindere). Acesta a cuprins câteva mii de întrebări. Comisia a luat în considerare autoevaluarea ţărilor candidate dar şi rapoartele şi rezoluţiile Parlamentului european. Procesul de negociere 199 . avizele Comisiei asupra situaţiei ţărilor candidate. prin raportare la criteriile de aderare. o evaluare a eficienţei instrumentelor de pre-aderare şi priorităţile pe termen scurt şi mediu. fixat prin Agenda 2000.7 miliarde ECU sub linia directoare agricolă. dar şi de a face o analiză a potenţialului acestora de îndeplinire a criteriilor de aderare.1. rapoartele organizaţiilor internationale şi a instituţiilor financiare internaţionale.acoperit prin menţinerea actualului plafon al resurselor proprii. acoperind 23 de sectoare de activitate. Agenda 2000 include. extindere diferenţiată. poate fi definit prin: creşterea rolului politicilor interne în procesul integrării. disciplină bugetară. Avizele au fost urmate în fiecare an de câte un raport in care sunt prezentate progresele fiecărei candidate în pregătirea pentru aderare. 1. În concluzie.3. 30 miliarde ECU asistenţă pentru preaderare. Avizele au avut rolul de evaluare a performanţelor fiecărui candidat. care urma să fie atins în 1999 (1. concentrarea fondurilor regionale în scopul asigurării convergenţei reale între regiunile şi ţările membre. Implicaţiile financiare ale prevederilor cuprinse în Agenda 2000 se estimau la: 4 miliarde ECU suplimentar pe an pentru politica agricolă comună (cu o marjă de 4. continuarea reformei Mac Sharry în politica agricolă comună. de asemenea. 275 miliarde ECU pentru politica de coeziune. ca şi progresele în baza Acordurile europene.

Uniune economică şi monetară 12. Politica concurenţei 7. Consiliul european de la Luxemburg (dec. Control financiar 29. Propunerile de negociere au fost apoi aprobate de ţările membre cu unanimitate de voturi. Ştiinţă şi cercetare 18. Libera circulaţie a mărfurilor 2. Energie 15. Pescuit 9. Libera prestare a serviciilor 4. Politică externă şi de securitate comună 28. Fiscalitate 11. candidate. Uniune vamală 26. Mediu 23. negocierile s-au deschis cu fiecare ţară candidată. domeniile economice sau de cooperare regională. Dispoziţii financiare şi bugetare 30. examinării analitice a legislaţiei comunitare („screening”) şi a unei proceduri de supraveghere. respectiv 10 ţări din Europa centrală. Consumatori şi protecţia sănătăţii 24. Comisia a propus poziţii de negociere comune UE pentru fiecare capitol. Politică socilală şi ocupare 14. Negocierile propriu-zise au luat forma unor serii de conferinţe bilaterale interguvernamentale între statele membre UE şi ţările candidate. Politică regională şi coordonarea instrumentelor 22. 1997) a decis lansarea unui „proces global de extindere” către toate ţările care solicită aderarea. 3. Politică industrială 16. Agricultură 8. 2. Întreprinderi mici şi mijlocii 17. relativ la aspectele ce ţin de competenţa comunitară (în baza principiului de subsidiaritate). Diverse 200 .Pe baza recomandărilor Comisiei europene. Educaţie şi formare 19. Libera circulaţie a capitalurilor 5. Cooperare în domeniile justiţie şi afacerilor interne 25. O Conferinţă europeană care să grupeze toate ţările candidate. Cipru. După semnare. a Negocieri de aderare. Dreptul societăţilor 6. capitol cu capitol. Statistică 13. tratatul de aderare urmează un proces de ratificare în ţările membre şi în ţara Aderarea. Negocierile se concentrează asupra condiţiilor de adoptare şi aplicare a acquis-ului în ţările 3 1. justiţia şi afacerile interne. Relaţii externe 27. Politica transporturilor 10. Negocierile s-au ţinut la nivel ministerial (reprezentanţii permanenţi pentru ţările membre şi ambasadorii sau negociatorii şefi pentru ţările candidate). După examinarea detaliată a capitolelor de acquis3 („screening”). Procesul a presupus: 1. stabilind condiţiile în care fiecare ţară va adera la UE. Conferinţa s-a reunit pentru prima dată la Londra. a negocierilor de aderare. Libera circulaţie a persoanelor 3. Rezultatele negocierilor au fost preluate într-un proiect de aderare supus aprobării Consiliului şi Parlamentului pentru aviz conform. Instituţii 31. în 12 martie 1998. Telecomunicaţii şi tehnologiile informaţiei 20. Cultură şi audio-vizual 21. Malta şi Turcia. în baza unei strategii de pre-aderare. Conferinţa este un forum multilateral cu rolul de a examina aspecte de interes general privind: politica externă şi de securitate comună.

UE şi statele candidate au folosit ca instrumente: perioade de tranziţie. transporturi). ritmul fiind legat de gradul de pregătire al fiecărei candidate şi de dificultatea problemelor ce se impuneau a fi soluţionate. derogări permanente. ţara candidată devine ţară membră. 201 . Decizia de a deschide simultan negocierile cu mai multe ţări nu a implicat menţinerea aceluiaşi ritm al negocierilor. libera circulaţie a serviciilor. La 15 februarie 2000. politica comună a pescuitului). Bulgaria. Letonia. impozitarea. dreptul societăţilor comerciale. 2001. educaţia şi formarea. Slovenia şi Cipru. politica de concurenţă şi ajutoarele de stat. politică industrială. negocierile au fost deschise formal cu alte 6 ţări candidate: România. sectoare de a căror finalizare a depins în cea mai mare măsură finalizarea negocierilor (libera circulaţie a bunurilor. Protecţia consumatorului şi sănătatea. În procesul negocierilor. 15 fiind considerate de relativă importanţă: uşoară (ştiinţa şi cercetarea. control financiar. Acestea s-au purtat individual.candidată (procesul poate dura aproximativ 2 ani). 8 capitole au fost considerate cu probleme sectoriale punctuale. relaţii economice externe. social (diminuarea costurilor sociale). Malta şi Republica Slovacia. Estonia. Negocierile au fost deschise oficial la 31 martie 1998 cu 6 ţări: Republica Cehă. “Analiză comparativă a stadiului negocierilor în vederea aderării la Uniunea Europeană a statelor candidate din Europa Centrală şi de Est”. politica socială şi ocuparea forţei de muncă. energie. Bucureşti. p. UEM. Politica externă şi de securitate. coeziune economică şi socială. Polonia. 4 Oana Mocanu. Conform unui studiu al Institutului European din România4. cultură şi audio-vizual. Aceste perioade de tranziţie au fost solicitate din cauze de ordin tehnic (crearea mecanismelor aplicării acquisului). derogări temporare şi soluţii novatoare. Ungaria. statistică) şi cu importanţă limitata (telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei. După intrarea în vigoare. cu fiecare candidată în parte. Lituania. 11. economic (atenuarea impactului poeţei unice). modul în care au decurs negocierile evidenţiază faptul că statele candidate s-au focalizat pe solicitarea unor perioade de tranziţie şi nu pe derogări sau soluţii novatoare. IMM. Alina Voicu. Negocierile s-au purtat capitol cu capitol. uniune vamală. politice (interes naţional).

inclusiv pregătirea procesului de negociere. mai puţin pentru România şi Bulgaria care le-au finalizat în 2004.Ultima rundă a negocierilor a cuprins domeniile cele mai sensibile: agricultură. Procedura de supraveghere – Rapoartele de ţară După publicarea avizelor Comisiei din 1997 asupra progreselor ţărilor candidate în procesul aderării. ci şi a creării condiţiilor necesare aplicării acestuia în practică. a fost avansat ca dată certă a aderării celor două ţări la UE data de 1 ianuarie 2007. Rolul examinării a fost acela de a sprijini ţările candidate în înţelegerea regulilor de funcţionare a Uniunii şi a măsurilor ce trebuiau adoptate pentru aplicarea acquis-ului. anual. probleme instituţionale. Examenul analitic („screening”) al acquis-ului comunitar În 1998. libera circulaţie a capitalului. Serbia şi Montenegro. Prima etapă a extinderii s-a realizat în mai 2004 pentru cele 10 ţări. cele două ţări au intrat într-un sistem de monitorizare. 202 . finanţe şi buget. „Rapoarte” asupra progreselor realizate de ţările candidate pe calea aderării. fixând ca termen pentru aderare 1 ianuarie 2007. cu perspective pentru: Albania. În decembrie 1999. iar în baza ultimului raport (26 septembrie 2006). Alte două ţări au început negocierile în 2005 – Croaţia şi Bulgaria.1. libera circulaţie a persoanelor. Negocierile au fost finalizate în 2002 pentru 10 din cele 12 ţări aflate în proces de negociere. Comisia a supus avizării Consiliului. şi au inclus trei clauze de salvagardare: economie. Redactarea tratatelor de aderare pentru România şi Bulgaria a început în iulie 2004. 1.5. Rapoartele servesc drept puncte de plecare în deciziile luate de Consiliu cu privire la mersul negocierilor şi strategiile extinderii. Republic of Macedonia. piaţă internă şi JAI antrenând riscul amânării aderării până în 2008. cât şi cu celelalte 6 din Europa Centrală.4. Tot atunci s-a subliniat importanţa ca avansarea negocierilor să aibă loc nu doar în măsura introducerii acquis-ului în legislaţiile naţionale.1. mediu. 1. Consiliul de la Helsinki a introdus şi Turcia în procesul de screening. inclusiv Kosovo. Comisia s-a angajat la un proces de examin analitic a acquis-ului atât cu ţările aflate atunci în negociere. Bosnia şi Herzegovina. justiţie şi afaceri interne. Ulterior semnării Tratatului (aprilie 2005).

Un moment extrem de important pentru evoluţia procesului de extindere a fost cel al Rapoartelor din 1999 (noiembrie). România şi Slovacia ”. Malta. Închiderea provizorie va fi decisă ţinând cont exclusiv de rezultatul negocierilor şi măsura în care ţările şi-au îndeplinit angajamentele de progresare în pregătirea pentru aderare. prezentarea şi analiza priorităţilor parteneriatului pentru aderare precum şi a programului naţional de adoptare a acquis-ului. Atunci. După reactivarea cererii de către Malta de aderare la UE (oct. prin raportare la criteriile de la Cpenhaga”.” 203 . „Turcia va trebui considerată pe viitor drept o ţară candidată. Comisia a inclus şi această ţară în seria de rapoarte. în special în domeniul macro-economic ”. analiza gradului de îndeplinire a criteriilor politice. Rapoartele au inclus o analiză a evoluţiilor relaţiilor între Uniune şi acea ţară. economice precum şi a evoluţiei adoptării acquisului. de asemenea deschiderea va fi subordonată unei evaluări suplimentare a situaţiei economice. „capitolele închise provizoriu în cadrul negocierilor.”. până la sfârşitul anului 1999. Comisia a înaintat Consiliului un prim ansamblu de Rapoarte pentru cele 10 ţări TECE. Letonia. adică prin luarea în considerare a progreselor fiecărei candidate în pregătirea pentru aderare. 1998). „deschiderea negocierilor cu România să fie subordonată confirmării de către autorităţile române a lansării unei actiuni eficace privind alocarea resurselor bugetare necesare centrelor pentru copii şi luarea măsurilor necesare aplicării reformelor structurale ale instiţiilor pentru copii. Comisia a recomandat Consiliului ca: ”negocierile să fie angajate în 2000 cu toate ţarile care satisfac condiţiile politice stabilite la Copenhaga şi care au dovedit că sînt gata să ia măsurile necesare pentru a satisface condiţiile economice. Cipru şi Turcia. „natura şi numărul capitolelor deschise negocierii cu fiecare candidat în parte vor stabilite de UE în baza principiului diferenţierii.În noiembrie 1998. vor fi revăzute pentru a se ţine cont de acquis-ul nou adoptat. Lituania. respectiv: Bulgaria. chiar dacă nu se pune în discuţie deschiderea negocierilor în acest stadiu. „deschiderea negocierilor cu Bulgaria să fie subordonată obligaţiei din partea acesteia de a închide unităţile 1 şi 4 ale centralei nucleare de la Kozlodui şi confirmării unui progres semnificativ în finalizarea procesului de reformă”.

În urma propunerilor Comisiei europene prezentate în Agenda 2000. Momentul relevă o flexibilizare a criteriilor de aderare. 1999) a aprobat aceste recomandări. Dialogul structurat.2. Sapard şi cofinanţarea ci instituţiile internaţionale. Consiliul a deschis astfel drumul spre o integrare mai rapidă în UE şi a dat asigurările necesare statelor rămase în urmă pentru intensificarea eforturilor de îndeplinire a criteriilor de aderare. Ispa. Parteneriatele pentru aderare (PA) şi Programele Naţionale de Adoptare a Acquis-ului (PNAA). Ajutoarele de pre-aderare. Programul Phare.Consiliul european de la Helsinki (dec. au fost adoptate strategii şi pentru Turcia şi Malta. 204 . Strategia de pre-aderare pentru Turcia include: -Acordul de asociere şi Acordul de uniune vamală. Ulterior. Strategia de pre-aderare pentru TECE a inclus: Acordurile europene. în special programele Phare. Parteneriatele pentru aderare (PA) şi Programele Naţionale de Adoptare a Acquis-ului (PNAA). Consiliul de Luxemburg a decis asupra unei strategii „întărite” pentru cele 10 ţări candidate ale Europei centrale şi o strategie specifică pentru Cipru. Un ajutor specific de pre-aderare. Participarea la programele şi Agenţiile Comunităţii. extrem de greu de îndeplinit de către ţările candidate pe termen scurt şi mediu. Strategia de pre-aderare pentru Cipru şi Malta s-a bazat pe: Acordurile de asociere. Participarea la programele şi Agenţiile Comunităţii. Strategia era bazată pe 3 elemente principale: Acordurile europene. Consiliul de la Essen a definit o strategie de pre-aderare pentru a pregăti ţările Europei Centrale pentru aderarea la UE. dialogul politic întărit. deschizând negocierile şi pentru ceea ce s-a numit apoi „grupul Helsinki”. Strategia de pre-aderare În 1994. 1.

acordurile prevăd perioade de tranziţie. Rep. pieţele publice. care a ridicată restricţiile la exporturile TECE mai rapid decât pentru exporturile UE. 1. în special cu privire la libertatea de mişcare a capitalurilor. În plus. apropierea legislaţiilor. Un ajutor specific de pre-aderare. Cu toate acestea. Liberul schimb a fost instituit cu Estonia la 1 ian. 1995. Ele au avut drept scop constituirea unei zone de liber-schimb între UE şi ţările asociate TECE. Din momentul intrării în vigoare a Acordului European (AE). AE au stimulat cooperarea şi schimburile comerciale reciproce. România. dialogul politic. creând astfel un cadru favorabil integrării TECE în Uniune. de 6 ani pentru Lituania.2. Cehă. balanţa comercială globală a UE cu aceste ţări a rămas pozitivă. într-un termen de 10 ani pentru Bulgaria. Ungaria. nu au mai putut fi introduse noi taxe vamale sau restricţii cantitative între Comunitate şi ţara asociată. pentru fiecare ţară asociată a existat un ciclu de reuniuni anuale ale unui Consiliu de Asociere (la nivel ministerial) şi un Comitet de asociere (la nivelurile superioare ale functiilor publice) şi o Comisie mixtă Parlamentară (la nivel politic). domeniile de cooperare (în special industria. Slaba competitivitate a produselor TECE.- Parteneriatul pentru aderare (PA) şi Programul Naţional de Adoptare a Acquis-ului (PNAA). mediul. regulile concurenţei. Începând cu 1994. Slovenia şi de 4 ani pentru Letonia. Acordurile Europene şi Acordurile de Asociere Acordurile europene au inclus prevederi cu privire la schimburile comerciale. În baza acordurilor. transporturile şi vămile). a avut loc un proces de aliniere progresivă a legislaţiilor ţarilor asociate la reglementările comunitare. drepturile de proprietate intelectuală şi industrială. natura specializărilor (în general produse care folosesc intensiv factorul muncă). dificultăţile tranziţiei şi reformelor structurale şi instituţionale antrenate de îndeplinirea criteriilor de aderare nu au permis ţărilor asociate să beneficieze de avantajele asimetriei concesiilor. În pofida caracterului asimetric al AE. Slovacia. Participarea la programele şi Agenţiile Comunităţii. Polonia. Pentru alte domenii. Aceste structuri au jucat un rol esenţial în strategia de pre-aderare. AE au creat structurile de dialog necesare procesului de aderare. îndeosebi prin supravegherea progreselor ţărilor candidate în adoptarea şi aplicarea acquis-ului ca şi în respectarea parteneriatului de aderare (procesul de 205 .1.

În baza Parteneriatelor. Parteneriatele pentru aderare (PA) au răspuns acestei cerinţe şi s-au constituit într-o piesă centrală a strategiei de pre-aderare întărită. În cazul Turciei obiectivul a fost atins în 1995 iar cu Cipru uniunea a devenit efectivă la sfârşitul lui 2002.2. Acesta s-a derulat cu Cipru şi Malta în baza unei decizii a Consiliului Afacerilor generale şi cu Turcia are loc în baza unor rezoluţii specifice ale Consiliul de Asociere şi a Concluziilor Consiliului de la Helsinki („Turcia trebuie considerată în continuare o ţară candidată.screening). Comisia a adoptat parteneriate detaliate pentru fiecare ţară. AE au promovat cooperarea în diverse domenii. Consiliul a adoptat apoi. Parteneriatele au devenit cadru unic de programare a sprijinului financiar comunitar. Ele au fixat priorităţile pentru ţările candidate în pregătirea pentru aderare şi au regrupat ansamblul diferitelor forme de ajutor al UE într-un cadru unic. În decembrie 1997 Turcia a suspendat unilateral dialogul politic cu UE şi l-a reluat în 1999. Pe această baza. De asemenea. participarea ţărilor asociate la programe comunitare. conform Rapoartelor de ţară. Acestea au expus priorităţi clare pe termen scurt şi mediu şi stabileau instrumentele principale şi resursele financiare disponibile. Consiliul european de la Luxemburg a acceptat Parteneriatul pentru aderare ca un instrument cheie al strategiei de pre-aderare. AS nu au prezut dialogul politic. orientate pe obiective. 1. un regulament fixând principiile. în martie 1998. Acordurile de asociere (AS) cu Cipru. fiecare ţară a fost invitată să adopte un program naţional de adoptare a acquis-ului (PNAA) care să definească modul concret în care fiecare ţară înţelege să respecte parteneriatul pentru aderare şi să precizeze calendarul implementării măsurilor 206 . Comisia a scos în evidenţă necesitatea de a orienta sprijinul comunitar pentru ţările candidate către domenii particulare. priorităţile şi condiţiile generale ale fiecărui parteneriat. la dialogul politic structurat. Malta şi Turcia datează din anii `60 şi începutul anilor `70. Parteneriatele pentru aderare Prin Agenda 2000. Spre deosebire de Acordurile europene.2. chiar dacă nu îndeplineşte condiţiile de deschidere a negocierilor”). Ele erau actualizate permanent. în funcţie de concluziile Rapoartelor de ţară. Rolul AS a fost de a crea un cadru de dezvoltare a cooperării şi schimburilor comerciale între UE şi aceste ţări în vederea constituirii progresive a unei uniuni vamale.

resurse umane şi competenţe de gestiune necesare aplicării acquis-ului comunitar. Cipru şi Malta au beneficiat începând cu 2000 de un buget de 95 milioane euro pentru 2000-2004. un buget anual de 520 miloane euro şi ţine de Direcţia Generală pentru Agricultură. sistemului de „înfrăţire” („jumelages”). în vederea accelerării procesului de extindere.necesare cu incidenţele umane şi financiare pe care le implică. folosit pentru procesul de armonizare în domeniile prioritare fixate prin parteneriatul pentru aderare. Fondul a fost plasat sub responsabilitatea Directiei Generale pentru Extindere şi a dispus de un buget anual de 1560 milioane euro. Acesta a contribuit în special la constituirea unor administraţii moderne şi eficace. În procesul de sprijin pentru pre-aderare. pentru 2000-2006. Comisia a propus însă suplimentări ale fondurilor. în special pentru programe integrate de dezvoltare regională.3. sprijinul de pre-aderare pentru ţările din Europa Centrală urma să se ridice la 3120 milioane euro anual. cu rol de finanţare a infrastructurilor majore în domeniul transportului şi mediului. sistem de gestiune. începând din 1998. SAPARD. a dispus de un buget anual de 1040 milioane euro şi este plasat sub responsabilitatea Direcţiei Generale pentru politică regională. formare profesională) şi investiţii în programe neacoperite de celelalte două fonduri. Croaţia a beneficiat pentru 2005 de 105 millioane euros şi pentru 2006 de 140 milioane. ISPA. Sprijinul financiar comunitar pentru pre-aderare Conform concluziilor Consiliului european de la Berlin. un rol important a revenit. Ajutorul destinat Turciei a fost de 300 de milioane în 2005 şi de 500 milioane în 2006. 1. cu rol de finanţare a dezvoltării agricole şi rurale. Fondurile au fost alocate prin intermediul a trei instrumente financiare: Phare. Şi PNAA erau revizuite periodic. Sistemul a constat în colaborarea între administraţii şi organizaţii semi-publice din ţările candidate şi din ţările membre pentru elaborarea şi aplicarea unui proiect privind transpunerea şi aplicarea unei părţi specifice din 207 .2. dispunând de structuri. cu rolul de finanţare a măsurilor pentru întărirea instituţiilor (democratizare.

ţările candidate au participat la agenţiile comunitare. Jeunesse pour l’Europe). a contribuit. Programele comunitare au avut rolul de a promova cooperarea între statele membre în domenii politice specifice (sănătate publică. energie. Care sunt criteriile de aderare şi ce rol au avut acestea? 5. dezvoltarea reţelelor de transport. mediu. Ce elemente a format sistemul de sprijin financiar pentru pre-aderare? 208 . Caracteristica principală a sistemului a constituit-o producţia de rezultate specifice concrete. de asemenea. Banca Europeană pentru Investiţii. Ce include acquis-ul comunitar? 6. telecomunicaţii. Programele au sprijinit acomodarea ţărilor candidate cu politicile şi instrumentele comunitare. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. De asemenea. Ţările candidate au beneficiat şi de sistemul de participare la programele şi agenţiile Comunităţii. energie) şi de favoriza schimburile de studenţi şi tineri (programele Socrates. Ce rol are examenul analitic şi procesul de supraveghere în strategia de preaderare? 9. în colaborare cu Instituţiile Financiare Internaţionale.acquis-ul comunitar. cercetare. îndeosebi Agenţia europeană pentru mediu şi Observatorul european al drogurilor şi toxicomaniei. în domenii prioritare fixate prin Parteneriatul pentru aderare. Fondurileau fost concentrează pe: protecţia mediului. Ce este procesul de negociere şi care sunt capitolele de negociere? 8. Ce ţări au fost incluse în strategia de extindere şi care au fost reperele relaţiilor acestora cu UE? 3. în special în proiecte care au facilitat adoptarea acquis-ului comunitar şi integrarea cu UE. Finanţările au fost orientate pentru investiţii prioritare în ţările candidate. Care sunt principalele momente ale procesului de pre-aderare? 4. la susţinerea procesului de pre-aderare. Leonardo. Ce Consilii europene au avut un rol esenţial în strategia de extindere a UE? 2. competitivitatea industriei şi dezvoltarea regională. Ce este Agenda 2000 şi care este rolul acesteia în strategia extinderii? 7.

a fost confirmată opţiunea UE de extindere spre est în baza unei strategii de pre-aderare. sub rezerva îndeplinirii unor condiţii politice apreciate ca esenţiale. între ţările asociate şi. specifică. Cu toate acestea. Letonia. a sprijinului financiar european.1999) a decis. au dus treptat la o nuanţare a strategiei şi la o apreciere diferenţiată. negocierile continuau şi chiar se stimula accelerarea lor. În urma Consiliilor de la Copenhaga (iunie 1993) şi de la Essen (dec. în principiu. a Cărţii albe şi a Parteneriatelor de aderare. Eterogenitatea situaţiilor şi disparităţile existente. Se spera atunci într-o extindere rapida si globală. Strategia s-a articulat treptat în jurul acordurilor de asociere. începerea negocierilor cu ţările care îndeplineau cel puţin criteriile politice. Celelalte. până în 2004. pe de o parte. Slovacia. rămâneau o serie largă de probleme de rezolvat. Unele s-au considerat favorite şi au adoptat o strategie de tip "fiecare pentru ea însăşi".Unitatea de studiu 3 Strategiile extinderii – coordonate economice Unitatea necesită 2 ore de studiu. În plus. deşi. deşi au existat diferenţe semnificative între Polonia. Slovenia. între acestea şi ţările membre. s-au văzut în perspectiva de ţări marginalizate în procesul integrării europene şi ţinute la nesfârşit la poarta Europei comunitare sau chiar aflate în pericolul de revenire la regimul comunist. în aproape toate strategiile de extindere se prevedea că vor intra împreună în primul val de integrare. Consiliul european de la Helsinki (dec. Republica Cehă. Lituania. Ulterior. 1994). adeseori doar în plan formal. a dialogului structurat cu instituţiile comunitare. legate de disparităţile situaţiilor politice şi economice ale ţărilor candidate. negocierile au început cu toate ţările ECE. aflate în faţa unor criterii ce pareau să dorească anterior integrării crearea unor state "perfecte". spre exemplu. Din rapoartele Comisiei rezulta în mod constant că.. criteriile politice erau îndeplinite. în detrimentul cooperării regionale. 209 . Au apărut însă imediat dificultăţi în aplicarea strategiei. pe de altă parte. Estonia sau Ungaria în ce priveşte îndeplinirea criteriilor de aderare.

imaginea Europei de mâine. Poate surprinzător.Între timp.politic. c) . d) . Toate însă duc la concluzia că perspectivele sunt condiţionate de: a) comunitare. De la o simplă zonă de liber schimb. au fost imaginate fel şi fel de scenarii. ca minim al integrării. de pe poziţiile apărării unor viziuni specifice asupra perspectivelor Europei. Uniunea Europeană s-a pregătit. cât din punct de vedere democratic şi instituţional. Dar. social. pot fi identificate două strategii majore: extindere după modelul celor anterioare. Cât însă. instituţional. astfel. din experienţa acumulată poate servi în gestionarea actualei extinderi? Ce riscuri prezintă diferitele strategii posibile? Care va fi impactul actualei extinderi asupra configuraţiei politice a Europei de mâine? Care sunt limitele Europei comunitare? În interior. sperând în eficientizarea sistemului instituţional. economic. până la o federaţie de state. îngrijorarea Europei comunitare se plasează mai ales în planul perspectivelor democratice şi al eficienţei decizionale. ca maxim de integrare. În diverse medii academice şi politice au fost elaborate şi s-au propus strategii.modul în care integrarea noilor veniţi va fi realizată cu luarea în considerare a capacităţii de absorbţie a Uniunii şi a posibilităţilor efective ale noilor ţări membre de participare la diversele trepte ale integrării.adoptarea unui ritm adecvat de unificare monetară şi creşterea gradului de armonizare-coordonare a politicilor naţionale. la nivelul pilierelor 2 şi 3 ale integrării (Politica externă şi de securitate comună şi 210 . şi extindere parţială. Actuala extindere antrenează schimbări calitative în sistemul comunitar din toate punctele de vedere . au fost antrenate dezbateri publice care să apropie opinia publică de proiectul european. Actuala extindere riscă să schimbe radical natura Uniunii şi. Tratatul de la Nice a încercat să asigure democratizarea instituţiilor şi eficienţa decizională. Comunitatea nu se află la prima extindere.evoluţia decalajului între puterea economică şi cea politică a Europei . Uniunea se reconfigurează păstrând logica comunitară. Pentru a face faţă extinderii democratice. dincolo de diversitatea concepţiilor. cu integrarea deplină a noilor membri. b) măsura în care Uniunea va fi capabilă să-şi fixeze limitele şi să construiască o unitate în diversitate. Dar. nu atât din punct de vedere economic.

1 2. Acestea riscă să se transforme în factor de dezintegrare prin disfuncţionalitate. antrenând disfuncţionalităţi şi conflicte în procesul de accentuare a gradului de integrare.0 UE 27 1998 176. Aşa se explică de ce. Progresele înregistrate sunt remarcabile (o creştere a PIB-ului celor 3 mai puţin dezvoltate economii de la 68% din media comunitară în 1988 la 79% în 1999).1 66. dar disparităţile se vor dubla în contextul extinderii (tabel 1). atunci când s-au căutat soluţii pentru depăşirea crizei anilor '80. Tabel 1. cu obţinerea calităţii de "membru parţial". Nu este însă cazul pentru ţările membre UE.8 134.Justiţie şi afaceri interne).9 31.3 3. cu structuri productive similare. un proces de integrare poate fi durabil şi eficace dacă se realizează între economii comparabile ca nivel de dezvoltare.0 2.3 2.9 61. Uniunea Europeană este caracterizată de importante disparităţi teritoriale.1 5. Disparităţile regionale în Uniunea Europeană Regiuni 10%+ 10%– Rata 25%+ 25%– Rata UE 15 1988 155. Ce argumente pot fi aduse şi ce perspective oferă Europei cele două strategii? a) Extindere după schema clasică Ca proces de integrare între economii diferite ca nivel de dezvoltare.3 55.4 211 .6 2.7 152.0 1998 160.1 68. în condiţiile avansării pe calea aprofundării integrării şi a extinderii rapide spre est. capacitate competitivă şi structuri ale specializărilor. cele mai importante măsuri în planul politicilor comunitare au vizat realizarea coeziunii economice şi sociale în spaţiul comunitar.0 44. Conform teoriilor integrării. Disparităţile iniţiale s-au amplificat prin liberalizarea pieţelor şi extinderile succesive.6 137.

Dacă însă. Instabilitatea macroeconomică. liberalizarea schimburilor în procesul globalizării amplifică şi ea riscurile de dezechilibre în spaţiul european. folosită de Comunitate pentru extinderile anterioare. mai ales că extinderea a avut loc anterior realizării unui minim de convergenţă structurală între EU15 şi noile ţări membre. ianuarie. Tratatul de la Maastricht a creat bazele acestei integrări diferenţiate. O astfel de strategie are avantajul flexibilităţii şi ar diminua riscurile de dezintegrare prin disfuncţionalite (legate de piaţă). slaba capacitate a instituţiilor de a se adapta pe de o parte noului sistem economic şi. 25+ reprezintă regiunile cu PIB-ul pe locuitor cel mai ridicat. Derogările tranzitorii s-ar putea prelungi. producând distorsiuni în funcţionarea pieţei interne şi antrenând costuri ridicate de ajustare sau s-ar putea transforma în regulă a procesului de integrare. nivelul comunitar de decizie ar slăbi. Metoda ar conduce spre o Europă cu "geometrie variabilă". reprezentând 10%. Concret. 25– reprezintă regiunile cu PIB-ul pe locuitor cel mai scăzut. slaba competitivitate a economiilor ţărilor candidate sunt factori destabilizatori care pot pune în pericol proiectul comunitar. respectiv 25% din populaţia Uniunii. Dar. există riscul major ca regulile de bază ale "jocului comunitar" să se schimbe. Sursa: Unité de l'Europe. Actualele economii central şi est europene se află într-un dificil proces de implementare a mecanismelor economiei de piaţă şi de adaptare instituţională în vederea asigurării funcţionalităţii pieţei. s-ar induce ritmuri diferite de integrare fiecărei candidate. în care fiecare ţară ar participa la acele politici pentru care este pregătită şi/sau pe care le consideră ca fiind conforme cu propriile interese. pilierul comunitar diminuându-şi forţa. solidarité des peuples. presupune o aderare diferenţiată.Specificaţii: 10%+. prin introducerea perioadelor de tranziţie şi a derogărilor. Procesul poate fi de durată şi poate genera efecte dezintegratoare în interiorul Uniunii. în funcţie de performanţele economice şi de dorinţa de participare la politicile Uniunii. principiul geometriei variabile ar fi aplicat ca soluţie tranzitorie şi în condiţiile unui ritm de extindere corelat cu evoluţiile interne ale Uniunii şi cu performanţele ţărilor candidate. strict corelată cu posibilităţile ţărilor candidate de participare la diferitele etape ale integrării şi cu capacitatea de absorbţie pe plan intern. Commission européenne. metoda poate asigura o evoluţie a procesului de 212 . respectiv 25% din populaţia Uniunii. Schema clasică. evolutivă. reprezentând 10%. pe de altă parte. diversité des territoires. 2001. diminuând natura comunitară a Uniunii. Concomitent. 10%–. Din punct de vedere instituţional. cerinţelor participării la uniunea economică şi monetară.

în strategia "regatei" 2003 Republica Cehă Estonia Ungaria Letonia Lituania Polonia Slovacia Slovenia Bulgaria România Sursa: Deutsche Bank Research 20 10 10 40 20 2004 40 30 40 2005 85 75 85 95 50 50 75 75 85 după 2008 după 2008 95 95 95 95 95 100 100 100 100 100 2006 95 95 2007 100 100 100 Uniunea Europeană a optat mai curând pentru o cale de mijloc între "large convoy". prin decizia luată în 2002 de extindere către 10 din cele 12 ţări aflate în proces de negociere. după o schemă probabilă conform tabelului 2. Euractiv.integrare europeană spre uniune politică. cu formarea unor grupuri mai mici şi extinderea în mai multe etape. În plus. "small convoy". este suficientă participarea ţărilor la pilierele 2 şi 3 ale Uniunii. în vederea menţinerii păcii şi securităţii la scară continentală. Diversitatea economică. începând cu 2004. În această perspectivă. Probabilitatea aderării. forţa identităţilor şi intereselor naţionale nu favorizează constituirea unei federaţii de state pe continentul european. respectiv Politica externă şi de 5 www. limitele prea largi pe care le poate impune Uniunea unei posibile Europe federale. "regatta" . b) Extindere parţială Strategia "membrului parţial" a fost propusă de pe poziţia concepţiei confederale asupra perspectivelor integrării europene. Deutsche BanK Research propunea în 2001 următoarele variante de extindere5: "large convoy".com 213 . cel mai devreme în 2005. şi "small convoy". Tabelul 2. culturală a ţărilor Europei. începând cu 2003. politică. socială. în ordinea îndeplinirii criteriilor de aderare. cu extinderea spre cele 8 ţări care ar putea răspunde pe termen mediu criteriilor de aderare.

Europa s-ar construi în jurul unui nucleu dur format din ţări care ar aplica toate regulile tratatului. Care sunt factorii care determină perspectivele Europei comunitare? 2. conform geometriei variabile. cele două conferinţe inter-guvernamentale care formează structura Uniunii. în funcţie de interesele economice şi politice. în care cele mai multe ţări candidate ar participa la zona de liber schimb şi la activităţile celor două conferinţe. Un număr de ţări ar putea aplica doar parţial tratatul.securitate comună şi Afacerile interne şi justiţia. 2. Elaboraţi un studiu asupra extinderii UE ca să includă: implicaţiile bugetare ale extinderii. Rezultatul ar fi o Europă a cercurilor concentrice. implicaţiile extinderii asupra politicii agricole comune şi asupra politicii structurale. coordonatele reformei instituţionale în perspectiva extinderii. la toate politicile Uniunii. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. ar putea beneficia de avantajele politice şi de cele ale pieţei unice. Ele ar avea calitatea de membru al Uniunii. din considerente economice sau politice. noile ţări parţial membre ar putea adera la piaţa comună sau la uniunea monetară. 3. Extrageţi din Tratatul de aderare principalele prevederi si comentaţi. prin raportare la aceleaşi prevederi relativ la o altă ţară inclusă în sistemul extinderii. Treptat. 214 . Care sunt argumentele pro şi contra extinderii după schema clasică? 3. Care sunt coordonatele extinderii parţiale şi ce perspective oferă Europei comunitare? TEME: 1. noile ţări urmând să aplice întreg acquis-ul comunitar si să participe astfel. alături de pilonul comunitar. urmat de ţări care ar beneficia de derogări temporare şi care ar intra în nucleul dur pe măsura evoluţiilor lor în plan economic. Alegeţi unul din capitolele de negociere a României cu UE. Proiectul de Constituţie propus de către Convenţie şi modul în care este concepută în prezent extinderea reflectă aplicarea strategiei după schema clasică. fără costuri economice şi sociale ridicate şi fără transferuri din bugetul comunitar care să pună în pericol obiectivele pe termen lung. Analizaţi impactul aderării celor 10 ţări noi membre în 2004 asupra principalelor variabile macroeconomice.

Comisia Europeana publică cel de-al doilea Raport de Ţară privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană. „Drum catre Europa”. . procesul de extindere. 1998 Martie . Educaţie şi formare profesională (Cap 18).România semnează Acordul European (Acordul european instituie o asociere între Romania.FISE BIBLIOGRAFICE: 1. - 215 . aprilie 2005. Fisa bibligrafica 1. I.în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale. pe de altă parte). Noiembrie .Uniunea Europeană lansează. şi Comunităţile Europene şi Statele Membre ale acestora. Decembrie . care sunt şi închise provizoriu.intră în vigoare Acordul European. Noiembrie .România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană. care include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniunea Europeană.România adoptă Strategia Economică pe Termen Mediu (SETM) şi o prezintă în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere România . Iunie . Cuza” Iasi CALENDARUL ADERĂRII ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ 1993 . Ştiinţă şi cercetare (Cap 17).Comisia Europeană adoptă Agenda 2000. are loc deschiderea oficială a negocierilor de aderare a Romaniei. în mod oficial.România adoptă Planul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană. 1995 1 februarie . printre care şi România. brosura elaborata de Consiliul Judetean Iasi. .se începe aplicarea prevederilor comerciale din Acordul European.În primul semestru al anului (în timpul Preşedintiei Portugheze a UE) se deschid spre negociere 5 capitole: Întreprinderi mici şi mijlocii (Cap 16). Relaţii externe (Cap 26) şi Politica externă şi de securitate comună (Cap 27). 2000 . 1997 Iulie . . - 1999 Iunie .Mai .la Helsinki. prin intermediul unui Acord Interimar.1 februarie . pe de o parte.Comisia Europeana publică primele Raporturi de Ţară privind procesul de aderare al României (şi al tuturor celorlalte ţări candidate) la Uniunea Europeană.Martie . Editura Universitatii „Al.Uniunea Europeană. in colaborare cu Centrul de Studii Europene. Consiliul European decide începerea negocierilor cu şase ţări candidate. dedicată lansării Conferinţei Interguvernamentale.Februarie .

Până la sfârşitul anului este închis un singur capitol . Două capitole sunt închise: Cap 5 .Consiliul European de la Nisa adoptă poziţia comună a Uniunii Europene privind reformele instituţionale necesare extinderii.iunie: în timpul Preşedinţiei suedeze a UE) sunt deschise spre negociere 5 noi capitole: Dreptul societăţilor comerciale (Cap 5).Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană. 12 . Uniunea vamală (Cap 25).Instituţii. Uniunea Europeană va putea primi ca noi state membre acelea dintre ţările candidate care vor fi pregătite la sfârşitul anului 2002. Cap 28 .Politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă şi Cap 23 Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii. Decembrie . Cap 13 .Statistica.13 decembrie .Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii. iunie .Uniunea Economică şi Monetară.mai (în timpul Presedintiei Spaniole a UE) .Consiliul European de la Laeken nominalizează.Energie. noiembrie . - 216 . Cap 21 . precum şi Planul de Acţiune şi Cadrul Macroeconomic.Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria.Comisia adoptă câte o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria.Libera circulaţie a persoanelor. complementare SETM.- - - - - Mai .sunt deschise încă 2 noi capitole de negociere: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei (cap. Cap 22 .Uniunea Economică şi Monetară şi Cap 30 . 13 noiembrie .alte trei capitole sunt deschise: Cap 10 . au fost deschise 2 capitole de negociere .sunt dechise 9 capitole: Cap 1 Libera circulaţie a mărfurilor. 20 noiembrie . Trei capitole sunt închise: Cap 13 Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă. Cap 2 .Justiţie şi afaceri interne.numărul capitolelor de negociere închise de către Romania ajunge la 9. ţările candidate susceptibile să încheie negocierile de aderare până la sfârşitul anului 2002. 2002 ianuarie . 6). 19) şi Politica în domeniul concurenţei (cap.Statistica (Cap 12) şi Cultura si audiovizual (Cap 20).Politica regională şi de coordonare a instrumentelor structurale. 2001 Ianuarie . Cap 11 . cu excepţia României şi Bulgariei. 14-15 decembrie . Libera circulaţie a capitalului (Cap 4) şi Politica în domeniul transporturilor (Cap 25). 8 noiembrie . pentru prima dată. Un singur capitol este închis pe durata acestei preşedinţii: Pescuitul. Cap 11 .în timpul Preşedinţiei Franceze a UE. Consiliul evidenţiază că.Guvernul României adoptă Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană (actualizat). 13 noiembrie . odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa şi cu reforma instituţională aferentă. Zece dintre ţările candidate sunt nominalizate. Pescuitul (Cap 8).Dreptul societăţilor comerciale şi Cap 23 .decembrie (în timpul Preşedinţiei Belgiene a UE) .se publică al treilea Raport de Ţară asupra progreselor înregistrate de România în pregătirea pentru aderare. Cap 14 .Control financiar şi Cap 30 . 14 noiembrie . 24 octombrie . Decembrie .al patrulea Raport de Ţară este publicat.Protecţia mediului. Cap 24 .Instituţii.Impozitare. 9 octombrie – Comisia Europeană publică al cincilea Raport de Ţară.Comisia prezintă o ediţie revizuită a Parteneriatului pentru Aderare cu România.

mai (în timpul Preşedintiei Elene a UE) . . Concurenţã şi Mediu. 3 aprilie 2005 . 2005 5 ianuarie 2005 – introducerea clauzei adiţionale de salvgardare pentru România şi Bulgaria (clauza de amânare) februarie 2005 – finalizarea textului Tratatului de Aderare 22 februarie 2005 – Comisia Europeană face public avizul său favorabil asupra aderării la Uniunea Europeană a Bulgariei şi României.(în timpul Preşedinţiei Irlandeze a UE) alte trei capitole de negociere au fost închise: Cap 7 .la finalul Preşedinţiei Irlandeze a UE.Cultură şi audiovizual şi Cap 25 . 30 iunie . 93 împotrivă şi 71 de abţineri. rezoluţia referitoare la aderarea României la Uniunea Europeană în • • • 217 .Prevederi financiare şi bugetare.Comisia Europeană prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România.Energie şi Cap 29 .Uniunea vamală.decembrie (în timpul Preşedinţiei Daneze a UE) . . România a primit confirmarea politicã a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã.5 noiembrie . în special în domeniile: Justiţie şi afaceri interne.Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei.este dat publicităţii Raportul de Ţară privind progresele României în procesul de aderare. Cap 4 .Politica industrială. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare şi considerã cã România va fi capabilã sã-şi asume obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007.Libera circulaţie a capitalurilor şi Cap 10 Impozitarea. .ianuarie . Tot în cursul acestei preşedintii sunt închise 4 capitole: Cap 15 .Politica în domeniul transporturilor şi Cap 28 .Prevederi financiar-bugetare. Cap 7 . dupã primirea avizului Parlamentului European.la Consiliul European de la Bruxelles.din cele 30 de capitole.Libera circulaţie a persoanelor. .Agricultura.sunt închise înca trei capitole: Cap 2 .Politica industrială. 2004 ianuarie-iunie .Parlamentul European a dat unda verde (avizul conform) aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.Control financiar.sunt închise trei capitole: Cap 1 Libera circulaţie a mărfurilor. Cu 497 voturi pentru. 17 decembrie .Libera circulaţie a serviciilor şi Cap 29 . De asemenea. şi aderarea efectivã la 1 ianuarie 2007. Cap 20 . 25 din 30 de capitole de negociere au fost închise. Cap 19 .- iunie . României i se recomandã sã continue reformele şi sã implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar.decembrie . Cap 9 . Consiliul European recomandã semnarea Tratatului de aderare comun pentru România si Bulgaria în aprilie 2005.sunt deschise ultimele 4 capitole de negociere: Cap 15 .Agricultura. Cap 14 .decembrie (în timpul Preşedinţiei Italiene a UE) . 22 sunt închise provizoriu. Cap 3 .Comisia pentru politica externă a Parlamentului European a votat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană 13 aprilie 2005 .26 martie . 2003 .iunie .

la Consiliul European de la Bruxelles. şi aderarea efectivã la 1 ianuarie 2007.17 decembrie . În ceea ce priveşte aderarea Bulgariei au fost 522 voturi pentru. De asemenea. • urmatã de semnarea acestuia.aprobarea de cãtre Consiliul UE a textului Tratatului de aderare. rezoluţia referitoare la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a fost adoptată.statele membre aprobă în COREPER proiectul Deciziei Consiliului UE privind Tratatul de aderare a României şi Bulgariei. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare şi considerã cã România va fi capabilã sã-şi asume obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007. 3 aprilie 2005 .CONŢINUT - Tratatul în sine. Acest protocol conţine. . 25 aprilie 2005 . în special în domeniile: Justiţie şi afaceri interne.Parlamentul European a dat unda verde (avizul conform) aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. TRATATUL DE ADERARE . • 20 aprilie 2005 . României i se recomandã sã continue reformele şi sã implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar. Concurenţã şi Mediu.Comisia pentru politica externă a Parlamentului European a votat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană 13 aprilie 2005 . Protocolul în privinta condiţiilor şi aranjamentelor pentru admiterea Republicii Bulgaria şi României în Uniunea Europeană. România a primit confirmarea politicã a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã. În ceea ce priveşte aderarea Bulgariei au fost 522 voturi pentru. dupã primirea avizului Parlamentului European. Consiliul European recomandã semnarea Tratatului de aderare comun pentru România si Bulgaria în aprilie 2005. 70 împotrivă şi 69 abţineri. 20 aprilie 2005 . 25 aprilie 2005 .statele membre aprobă în COREPER proiectul Deciziei Consiliului UE privind Tratatul de aderare a României şi Bulgariei. între statele membre ale Uniunii Europene şi Bulgaria şi România.aprobarea de cãtre Consiliul UE a textului Tratatului de aderare.2007 a fost adoptată. • • • 2005 5 ianuarie 2005 – introducerea clauzei adiţionale de salvgardare pentru România şi Bulgaria (clauza de amânare) februarie 2005 – finalizarea textului Tratatului de Aderare 22 februarie 2005 – Comisia Europeană face public avizul său favorabil asupra aderării la Uniunea Europeană a Bulgariei şi României. 93 împotrivă şi 71 de abţineri. la rândul său: 218 . urmatã de semnarea acestuia. Cu 497 voturi pentru. 70 împotrivă şi 69 abţineri.

participarea României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene. Prevederi temporare – se referă la măsurile tranzitorii. sunt în numar de nouă.Lista menţionată la articolul 23 din Actul de aderare: măsuri tranzitorii Bulgaria. Anexele. Ajustări constituţionale .definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centralã Europeanã anterior aderãrii acestora la UE. astfel cum este acesta integrat în cadrul Uniunii Europene. care urmează să fie obligatorii şi aplicabile pe teritoriul noilor state membre de la data aderării. • • • între cele două noi membre şi Uniunea Europeană. anul începerii unui nou mandat al Parlamentului European. precum şi referirea la mecanismul şi condiţiile în care se va realiza aceastã adaptare.Dezvoltarea rurală (menţionată la articolul 34 din Actul de aderare) Anexa IX . Aceştia vor avea mandat în perioada dintre aderare si 2009. Anexa III – V Lista menţionată la articolul 19 din actul de aderare: adaptări şi condiţii suplimentare ale actelor doptate de instituţiile Anexa VI – VII . PUNCTE DE IMPORTANŢĂ RIDICATĂ ÎN TRATAT • Tratatul de aderare stabileşte numărul de europarlamentari la 35 pentru România şi 18 pentru Bulgaria. Prevederi legate de implementarea protocolului. prevederile instituţionale şi prevederile financiare. Pachetul de documente este completat de Actul Final. declaraţii şi schimbul de scrisori europene. al căror volum este mai mare decat cel al Tratatului si al Protocolului in sine. Prevederi permanente . 219 . precum şi la clauzele de salvgardare.Lista dispoziţiilor acquis-ului Schengen. devenite necesare ca efect al aderării României şi Bulgariei. respectiv România Anexa VIII .Angajamente speciale asumate şi cerinţe acceptate de România la încheierea negocierilor de aderare din data de 14 decembrie 2004 (menţionate la articolul 39 din Actul de aderare).Lista convenţiilor şi protocoalelor la care Bulgaria şi România devin părţi la data aderării. Anexa I . Anexa II .obligaţia adoptãrii reglementărilor emise de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii.• • • • • • • • Principii .

PAŞII ULTERIORI ÎN PROCESUL DE ADERARE 220 .Bulgaria: 0. 31/05/2009. 31/05/2010. 30/11/2010.România: 29. Bulgaria şi România vor trebui să facă alegeri pentru Parlamentul European. . definită de Statutul Băncii Europene de Investiţii şi de Constituţie. • Pâna la data organizării alegerilor pentru Parlamentul European în cele două ţări.181% . românii şi bulgarii vor fi reprezentaţi în PE de 35 de parlamentari din parlamentul naţional.Bulgaria: 14 800 000 Euro . • De la data aderării.România: 42 300 000 Euro Aceste contribuţii vor fi plătite în opt tranşe egale la următoarele date: 31/05/2007. • Bulgaria şi România vor contribui şi la sumele care vor completa rezervele.Înainte de 31 decembrie 2007. Bulgaria şi România vor plăti următoarele sume. • • Bulgaria şi România vor plăti următoarele sume către Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel: .517% Plăţile prevăzute mai sus vor fi făcute în cash (euro).95 milioane Euro . 31/05/2008. prin vot direct universal.88 milioane Euro Aceste sume vor fi plătite în patru tranşe astfel: 2009: 2010: 2011: 2012: 35%. constând în balanţa dintre profit şi pierderi. desemnaţi în conformitate cu procedurile fiecărui stat. 15% 20% 30% • Licitaţiile. implementarea contractării şi plăţile pentru asistenţa de aderare a programelor Phare şi Phare CBC şi pentru asitenţa Facilităţii de Tranziţie vor fi realizate prin implementarea de agenţii în Bulgaria şi România începand cu data aderării. 31/05/2011 si 30/11/2011. de la data aderării. corespunzătoare cotei proprii de capital. stabilită la sfârşitul lunii care precede aderarea. 30/11/2009.Romania: 0. cu excepţia unei derogări acceptate în unanimitate de Board-ul Guvernatorilor. prin sume corespunzătoare următoarelor procente din rezerve şi stocuri: .Bulgaria: 11.

Parlamentul României şi Parlamentul Bulgariei. accelerarea considerabilă a eforturilor de modernizare a echipamentului şi infrastructurii la graniţa verde. continuarea reformelor şi a aplicării acquis-ului comunitar. (3) Dezvoltarea şi implementarea unui Plan de acţiune actualizat şi integrat şi a unei Strategii de reformă a Sistemului Judiciar (4) Accelerarea considerabilă a luptei împotriva corupţiei şi în particular a corupţiei la nivel înalt prin asigurarea aplicării stricte a legislaţiei anticorupţie şi a independenţei efective a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) precum şi prin realizarea începând cu noiembrie 2005 a unui raport anual de activitate convingător al PNA în domeniul luptei împotriva corupţiei la nivel înalt. amendat cu acquis-ul comunitar.2005 . conform rezultatului negocierilor. pot sta la baza activării clauzei de salvgardare secundare. (2) Asigurarea unui înalt nivel al controlului şi supravegherii la viitoarele graniţe externe ale Uniunii Europene. graniţa albastră şi punctele de trecere a frontierei. adoptarea măsurilor prevăzute în clauza de amânare: A. Cu toate acestea. era important ca în cele 20 de luni rămase până la momentul aderării. ratificarea Tratului de către: Parlamentul European. Semnarea Tratatului de Aderare a reprezentat o recunoaştere a faptului cã România a înregistrat progrese şi că era pregãtitã sã îşi respecte angajamentele care rãmâneau pânã la 1 ianuarie 2007. îmbunătăţirea în continuare a capacităţii de analiză a riscului operaţional. cu respectarea termenelor limită. România să-şi îndeplinească angajamentele asumate.2006. Condiţii impuse la Capitolul „Justiţie şi Afaceri Interne” (1) Implementarea fără alte întârzieri a Planului de Acţiune Schengen. asa cum au fost ele stabilite în calendar. Parlamentele statelor membre. şi în particular a oricăruia dintre următoarele condiţii specifice. 221 . Uniunea Europeană a subliniat că orice deficienţe în ce priveşte îndeplinirea de către România a angajamentelor sale. introduse la 5 inuarie 2005.

(7) Dezvoltarea şi implementarea unei strategii coerente multianuale anticriminalitate inclusiv acţiuni concrete pentru a reduce rolul României ca ţară de origine.(5) Realizarea unui audit independent al rezultatelor şi impactului generate până acum de Strategia Naţională Anticorupţie. dezvoltarea şi implementarea unui plan clar de recrutare de personal până la mijlocul anului 2005 pentru ambele instituţii. (2) România îşi va întări fără întârziere mecanismele de monitorizare a ajutoarelor de stat.ro/index. Tratatul de aderare prevede aderarea României si a 222 . Tratatul de aderare a României şi Bulgariei. prin Consiliul Concurenţei un control real al potenţialelor ajutoare de stat. (3) Adoptarea şi respectarea planului revizuit de restructurare privind industria siderurgică (inclusiv Programul Naţional de Restructurare şi Planurile de Afaceri Individuale) în conformitate cu cerinţele stabilite în Protocolul 2 din Acordul European pentru sectorul siderurgic. Fişa bibliografică 2. sinteză Ministerul Integrării. (4) România va continua să aloce Consiliului Concurentei mijloace financiare adecvate şi resurse umane calificate. Condiţii Capitolul „Concurenţă” (1) România va asigura. (6) Asigurarea până în martie 2005 a unui cadru legal clar pentru îndeplinirea sarcinilor jandarmeriei şi poliţiei precum şi a cooperării dintre acestea inclusiv în ce priveşte implementarea legislaţiei. http://mie. inclusiv în ceea ce priveşte reeşalonarea obligaţiilor din domeniul fiscal. consultat în 13 noiembrie 2006 Prezentare generalã Semnat la 25 aprilie 2005 la Luxembourg.php?p=117. tranzit şi destinaţie a victimelor traficului de persoane şi pentru a întocmi anual din martie 2005 statistici credibile privind controlul acestui fenomen. social şi energetic.

Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004. S-au redactat în paralel un Act de aderare si un Protocol de aderare. Tratatul Constitutional va intra în vigoare dupã aderarea României si Bulgariei. Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde sase articole) consacrã aderarea României si a Bulgariei la Uniunea Europeanã. respectiv Consiliul si Comisia. continut identic (diferã doar referirea la textele din Constitutia Europeanã. creând atât drepturi. În conditiile aderãrii la Uniunea Europeanã. Structura si continutul Tratatului de aderare Tratatul de aderare a României si a Bulgariei la Uniunea Europeanã cuprinde: Pãrtile generale: Tratatul propriu-zis. Protocolul de aderare va intra direct în vigoare. în principiu. Actul si Protocolul vor intra în vigoare alternativ. Actul de aderare va fi abrogat si Protocolul va începe sã producã efecte juridice. Prin Tratatul de aderare. iar odatã cu intrarea în vigoare a Tratatului Constitutional. Actul si Protocolul au. Tratatul României si Bulgariei nu contine în anexã adaptãrile tehnice aduse acquis-ului comunitar. În cazul în care Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa va intra în vigoare înaintea aderãrii României si Bulgariei (1 ianuarie 2007). Actul de aderare cuprinde modificãrile aduse prin aderarea României si a Bulgariei la Uniunea Europeanã tratatelor constitutive în vigoare în prezent: Tratatul privind Uniunea Europeanã. principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern se va aplica si în România. Acesta reflectã conditiile aderãrii României (si Bulgariei) la Uniunea Europeanã si reprezintã rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole. Tratatul de instituire a Comunitãtii Europene si Tratatul de instituire a Comunitãtii Europene a Energiei Atomice (EURATOM). precum si faptul cã prin aderare cele douã state devin parte la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa.Bulgariei la Uniunea Europeanã. cât si obligatii pentru acestia. Dacã. în functie intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa. În acest context. Anexele: mãsurile convenite în cadrul negocierilor – mãsuri permanente si mãsuri temporare Declaratiile. respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeanã si Tratatul privind Uniunea Europeanã). însã. Actul de aderare / Protocolul de aderare. dacã acesta va fi ratificat de toate statele membre pânã la data aderãrii efective a României si a Bulgariei. Adaptãrile tehnice au fost redactate în paralel cu Tratatul si au fost convenite la nivel politic în 11 februarie 2005 si vor fi adoptate prin acte ale institutiilor comunitare. va intra în vigoare Actul de aderare. la momentul aderãrii acestora. Tratatul de aderare este direct aplicabil tuturor cetãtenilor României. Tratatul de aderare a României si a Bulgariei contine adaptãrile necesare aduse Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa. tratatele constitutive ale Uniunii devin parte integrantã a legislatiei României. Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre. în conditiile reglementate prin 223 . Protocolul de aderare adapteazã Tratatul Constitutional pentru a face posibilã aderarea României si a Bulgariei la acest document. având în vedere perioada mare între momentul semnãrii Tratatului si momentul aderãrii efective. România si Bulgaria vor adera prin Tratatul de aderare si la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa.

România are dreptul la un judecãtor la Curtea de Justitie a Uniunii Europene si unul la Tribunalul de Primã Instantã. Se prevede faptul cã Uniunea va adapta restrictiile cantitative la otel si produse din otel în relatia cu statele terte. treisprezece sau paisprezece judecãtori. respectiv participarea României si Bulgariei la institutiile Uniunii Europene. Actul de aderare / Protocolul de aderare contine: Partea I – Principiile Partea a II-a – Prevederi generale: elemente privind ajustarea Tratatelor / Constitutiei Partea a III-a – Prevederile permanente (în principal adaptarea acquis-ului) Partea a IV-a – Prevederile temporare (perioadele de tranzitie) Partea a V-a – Prevederi legate de implementarea Actului Partea I (Principiile) contine definitii si prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România si Bulgaria al tratatelor fundamentale si al actelor adoptate de institutiile comunitare si de Banca Centralã Europeanã anterior aderãrii acestor state la UE. Este statuatã obligatia celor douã noi state membre de a adera la conventiile si acordurile încheiate de Uniune cu terte state. de la data aderãrii. care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. în functie de importurile României si Bulgariei. România va avea 14 voturi în Consiliul Uniunii. Lista conventiilor încheiate între statele membre este anexatã Actului/Protocolului.Protocolul anexat la acest Tratat. se precizeazã data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare. se vor schimba. pentru perioada 2007 – 2009. conventiile încheiate între statele membre. România va avea 35 de locuri în Parlamentul European. 224 . Consiliul urmând sã adopte ajustãrile necesare Protocolului de aderare sau. restrictiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile si de îmbrãcãminte vor fi adaptate pentru a tine cont de aderarea României si a Bulgariei la Uniune. Dupã aceastã datã. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pânã la 31 decembrie 2006. pânã la data aderãrii. La fiecare trei ani. numãrul locurilor în Parlamentul European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European. precum si faptul cã acesta va fi ratificat de pãrtile contractante conform procedurilor interne. tratatele încheiate cu state terte. România si Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice si Monetare. acestea vor fi administrate ulterior de Uniune. Actului de aderare. Partea a II-a contine prevederile institutionale. De asemenea. aceste tratate vor fi denuntate. dacã unul dintre cele douã state care aderã nu depune instrumentul de ratificare pânã la aceastã datã. dupã caz. În caz contrar. De asemenea. În ceea ce priveste acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România si Bulgaria înainte de aderare. Mandatul este de sase ani. România si Bulgaria au obligatia de a modifica. alternativ. Aplicarea dispozitiilor tratatelor originare si ale actelor institutiilor sunt supuse derogãrilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. Conform clauzei finale. precum si însusirea acquisului Schengen. fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire a Comunitãtii Economice Europene. Tratatul contine o clauzã privind intrarea în vigoare alternativã a Actului de aderare si a Protocolului de aderare. Tratatul va intra în vigoare pentru celãlalt stat.

România va avea 15 membri în Comitetul Economic si Social si 15 membri în Comitetul Regiunilor. programul SAPARD si Facilitatea pentru perioada de tranzitie. pânã în 2009 se va mentine sistemul de vot „Nisa”. vor apãrea dificultãti grave si persistente într-un 225 . Partea a IV-a cuprinde si clauzele de salvgardare. precum si referirea la mecanismul efectuãrii adaptãrilor tehnice ale acquis-ului adoptat pânã la 1 octombrie 2004 (”cut-off date”). Tratatul contine trei clauze generale de salvgardare: clauza de salvgardare generalã (economicã) Dacã. Contributia României la Fondul de Cercetare pentru Cãrbune si Otel este de 29. precum si în Comitetul Stiintific si Tehnic prevãzut de Tratatul EURATOM. precum si numãrul de 15 locuri în Comitetul Economic si Social si 15 în Comitetul Regiunilor. România va contribui la capitalul subscris Bãncii Europene de Investitii cu 42. România va beneficia de Facilitatea Schengen având ca scop finantarea actiunilor desfãsurate la frontiera externã în vederea implementãrii acquis-ului Schengen. România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Bãncii Europene de Investitii. precum si de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility) în vederea îmbunãtãtirii acestora. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referã la mãsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (continute în anexã). Ca si în cazul celor zece noi state membre. pânã la sfârsitul a trei ani de la aderare. România are obligatia de a desfãsura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31 decembrie 2007”. De asemenea. Partea a III-a (Prevederile permanente) contine acceptarea mãsurilor negociate permanente (prevãzute într-o anexã). Aceasta înseamnã cã România poate organiza aceste alegeri oricând înainte de 31 decembrie 2007. prevederile institutionale si prevederile financiare cu caracter temporar. Potrivit prevederilor institutionale cu caracter temporar.8 milioane Euro în 2009. Sumele anuale pentru alocãrile privind actiunile structurale pentru România în perioada 2007-2009 vor fi de: 1 399 milioane Euro în 2007 1 972 milioane Euro în 2008 2 603 milioane Euro în 2009. inclusiv în intervalul dintre semnarea Tratatului de aderare. În ipoteza în care Constitutia Europeanã va intra în vigoare în 2007. programul ISPA. acordatã prin programul PHARE. Se stipuleazã gestionarea de cãtre agentiile de implementare a fondurilor din cadrul asistentei de pre-aderare.88 milioane Euro. Se stipuleazã cã limba românã si limba bulgarã devin limbi oficiale ale Uniunii.2 milioane Euro în 2007 131. programul PHARE – CBC (Cross-border cooperation).3 milioane Euro. România având 14 voturi în Consiliu. România va avea 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsã între data aderãrii efective la Uniune si data la care se vor desfãsura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). Conform prevederilor financiare cu caracter temporar.8 milioane Euro în 2008 130. Alocãrile pentru România vor fi de: 297. în perioada de tranzitie. care va avea loc la 25 aprilie 2005 si data aderãrii.

Astfel. România si Bulgaria nu îsi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând astfel functionarea Pietei Interne. România sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizatia de a lua mãsuri de protectie pentru a ameliora situatia creatã si a ajusta respectivul sector economic al Pietei Comune. Declaratia Bulgariei privind alfabetul chirilic. precum si mãsurile convenite în urma negocierii celor 31 de capitole. pânã la 1 ianuarie 2008. orice stat membru actual poate solicita autorizatia de a lua mãsuri protectioniste cu privire la unul sau ambele noi state membre. modalitãtile de aplicare a actelor institutiilor comunitare fatã de Bulgaria si România si prevederile finale. poate sã ia mãsurile necesare pentru remedierea acestei situatii. prin vot cu majoritate calificatã. Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptãrile institutionale) cuprinde dispozitii privind adaptãrile institutionale care sunt necesare în urma aderãrii României si Bulgariei. care sunt identice pentru cele douã documente. Fata de Tratatul celor zece noi state candidate. listele documentelor comunitare care trebuie adaptate în vederea luãrii în considerare a participãrii României si Bulgariei. Actul de aderare. Consiliul. prin vot în unanimitate. Aceste mãsuri trebuie sã fie justificate si mentinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea situatiei. pânã la 1 ianuarie 2008. Comisia. dacã se constatã o pregãtire insuficientã în domeniul justitiei si afacerilor interne si în domeniul concurentei (existã 11 obligatii mentionate într-o anexã). În aceleasi circumstante. din proprie initiativã sau la solicitarea unui stat membru. respectiv. sã ia mãsurile necesare si sã specifice conditiile de aplicare a acestora.anumit sector economic sau care ar putea deteriora situatia economicã într-un anumit domeniu. Comisia Europeanã. Declaratia comunã a UE 25 si a Comisiei Europene privind pregãtirile pentru aderare ale Bulgariei si ale României. poate lua decizia de a amâna data aderãrii cu un an. amânarea aderãrii cu un an. Protocolul de aderare. În plus. în cazul României si al Bulgariei se poate aplica o clauzã de amânare a aderãrii. cuprind listele de acorduri si conventii la care România si Bulgaria trebuie sã devinã parte de la data aderãrii. din proprie initiativã sau la solicitarea unui stat membru. dacã în urma monitorizãrii Comisiei se constatã cã stadiul pregãtirii si implementãrii acquis-ului de cãtre cele douã state demonstreazã pregãtirea insuficientã a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii. se regãsesc urmãtoarele documente: Declaratia comunã a statelor membre (UE 25) privind libera circulatie a persoanelor. la recomandarea Comisiei. Aceastã clauzã poate fi invocatã si înainte de data aderãrii celor douã state. pânã la sfârsitul a trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului. clauza de salvgardare privind Piata Internã Dacã în primii trei ani de la aderare. Anexele. Declaratiile anexate Tratatului de aderare au caracter politic si nu produc efecte juridice. Elemente de noutate 226 . poate. Consiliul poate decide. Declaratia comunã a Germaniei si Austriei privind libera circulatie a persoanelor. clauza de salvgardare justitie si afaceri interne Dacã în România si Bulgaria existã întârzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoasterea mutualã în domeniul civil si penal. în ceea ce priveste România.

Cipru. timp de sapte ani de la data aderãrii. precum si al actelor normative cu caracter obligatoriu adoptate în temeiul acestor tratate. Spania si Italia. de toate statele membre. conform procedurilor nationale. pãduri si teren forestier de cãtre cetãtenii UE si Spatiul Economic European (SEE). Capitolul 2 – Libera circulatie a persoanelor perioadã de tranzitie de 2+3+2 ani privind libera circulatie a lucrãtorilor Pânã la sfârsitul unei perioade de doi ani dupã data aderãrii. precum si dupã ce notificã Comisia. „resortisant al unui stat” reprezintã persoana fizicã care are aceastã calitate în conformitate cu legislatia internã a acelui stat si persoanã juridicã care are nationalitatea acelui stat în conformitate cu legislatia sa internã. Actualele state membre pot continua sã aplice aceste mãsuri pânã la expirarea unei perioade de cinci ani dupã data aderãrii. România poate mentine în vigoare. Capitolul 3 – Libera circulatie a serviciilor o perioadã de tranzitie de cinci ani pentru transpunerea Directivei nr. sã aplice aceste mãsuri pânã la sfârsitul unei perioade de sapte ani dupã data aderãrii. Grecia. în cazul în care pe piata fortei de muncã din respectivul stat membru se produc sau existã riscul sã se producã perturbãri grave. Ungaria. România asigurã cã sistemul sãu de compensare pentru investitori prevede o despãgubire în valoare de minim4500 EUR de la 1 ianuarie 2007 si pânã la 31decembrie2007. În acelasi context. privind schemele de compensare a investitorilor Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/9/CE. de minim 7000 EUR de la 1ianuarie2008 si pânã la 31decembrie2008. Pânã în prezent. al Tratatului de instituire a Comunitãtii Europene a Energiei Atomice si al Tratatului privind Uniunea Europeanã. actualele state membre vor aplica mãsuri de drept intern. Estonia. Slovenia. sau mãsuri rezultate din acorduri bilaterale. de minim9000 EUR de la 1ianuarie2009 si pânã la 31decembrie2009. cuantumul minim al compensãrii (20 000 Euro) nu se aplicã în România pânã la 31 decembrie 2011. de minim 11000 EUR de la 1ianuarie 2010 si pânã la 31decembrie2010 si de minim 15000 EUR de la 1ianuarie2011 si pânã la 31decembrie2011. Ratificarea Tratatului de aderare Tratatul de aderare va intra în vigoare dupã ce va fi ratificat. un stat membru care mentine mãsuri de drept intern sau mãsuri care rezultã din acorduri bilaterale poate continua. al Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Capitolul 4 – Libera circulatie a capitalurilor o perioadã de tranzitie de 7 ani pentru achizitionarea de teren agricol. La sfârsitul perioadei de cinci. 97/9/CE. Tratatul de aderare a României si a Bulgariei a fost ratificat de: Slovacia. Republica Cehã. În întelesul Tratatului de aderare. cel de „resortisant”. care reglementeazã accesul cetãtenilor români pe piata fortei de muncã din fiecare din aceste state. existente la momentul 227 .Tratatul de aderare introduce în dreptul intern român un nou concept. Lista perioadelor de tranzitie cuprinse în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeanã Anexa VII la Act/Protocol cuprinde mãsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor. „resortisant român” înseamnã persoana fizicã care are calitatea de cetãtean român si persoanã juridicã care are sediul în România si este înregistratã potrivit legislatiei române.

timp de cinci ani de la data aderãrii. restrictiile stabilite de legislatia sa. Bãlan) pânã la 31 decembrie 2008. Stei-Nucet. Motru Rovinari. nici înregistrate în România. precum si de cãtre societãti comerciale constituite în conformitate cu legislatia altui stat membru sau a unui stat parte a ASEE si care nu sunt nici stabilite. Zimnicea. Valea Jiului. care sunt cetãteni/resortisanti ai unui alt stat membru si care doresc sã se stabileascã si sã aibã resedinta în România nu li se aplicã dispozitiile paragrafului precedent sau orice alte proceduri. nerezidenti în România. Apuseni. Baia Mare. o perioadã de tranzitie pentru restructurarea sistemului siderurgic pânã la 31 decembrie 2008. pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administratiile Zonelor Libere înainte de 1 iulie 2002. Popesti-Derna-Alesd. Borod Suncuius-Dobresti-Vadu Crisului. Moldova Nouã-Anina. un cetãtean/resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat mai putin favorabil în ceea ce priveste dobândirea de teren agricol. precum si de cãtre societãtile comerciale constituite în conformitate cu legislatia altui stat membru sau a unui stat membru al ASEE si care nu sunt stabilite. Pentru 3 zone defavorizate (Cugir. pãdurilor si terenurilor forestiere de cãtre cetãtenii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE). 24/1998) pentru întreprinderile cãrora li s-a dat certificatul de investitor permanent într-o zonã defavorizatã înainte de 1 iulie 2003: Pentru 3 zone defavorizate (Brad. decât cele care se aplicã cetãtenilor români. Albeni. Agricultorilor care desfãsoarã activitãti independente. altele decât cele care se aplicã cetãtenilor români. 228 .semnãrii prezentului Protocol. Filipesti. pãduri sau teren forestier decât la data semnãrii Tratatului de aderare sau nu poate fi tratat în mod mai restrictiv decât un cetãtean al unei tãri terte. Ceptura. restrictiile stabilite de legislatia sa privind dobândirea proprietãtii asupra terenurilor agricole. Hida-Surduc. Baraolt. cu privire la dobândirea proprietãtii asupra terenurilor pentru resedinte secundare de cãtre cetãtenii/resortisantii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE). Capitolul 6 – Politica în domeniul concurentei o perioadã de tranzitie pentru aplicarea impozitului pe profit (conform Ordonantei de Urgentã a Guvernului nr. Altân Tepe. Sãrmãsag-Chiejd-Bobota. Borsa Viseu. Ip. România poate mentine în vigoare.Jibou-Bãlan. Bocsa. Cetãtenilor/resortisantilor statelor membre si cetãtenilor/resortisantilor statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European cu drept legal de rezidentã în România nu li se aplicã dispozitiile paragrafului precedent sau orice alte norme sau proceduri. si nici nu au o sucursalã sau reprezentantã pe teritoriul României. Schela. Bucovina. Rodna) pânã la 31 decembrie 2009. Rusca Montanã. existente la momentul semnãrii prezentului Protocol. În nici un caz. Pentru 22 de zone defavorizate (Comãnesti. Copsa Micã) pânã la 31 decembrie 2010 o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata redeventei pentru zonele libere. o perioadã de tranzitie de 5 pentru dreptul de achizitie asupra terenului pentru resedinta secundarã.

5 si 11 tone: 0. Perioada de tranzitie este acordatã pentru depãsirea greutãtii maxime pe axa motoare (nu si pentru depãsirea greutãtii totale) si se aplicã pentru reteaua de drumuri secundare nereabilitatã. de asemenea. 2 ani pânã la 31 decembrie 2008 pentru substanta activa 2.11 euro/km între 10. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 pentru modernizarea si retehnologizarea unitãtilor de procesare a cãrnii de pasãre (2 unitãti). o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009. Capitolul 9 – Politica în domeniul transporturilor perioadã de tranzitie de 2+3 ani pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier (la cererea statelor membre ale Uniunii) Pânã la sfârsitul celui de-al treilea an de la data aderãrii. pentru conformarea la cerintele comunitare a fermelor de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut. acetoclor.44 euro/km Pentru vehiculele cu suspensie pneumaticã taxele vor fi cu cel putin 25% mai reduse. oxiclorura sau hidroxid).5 tone: 0. Numai transportatorii stabiliti în acele state membre în care se aplicã articolul 1 din regulament pot presta servicii de transporturi rutiere de marfã în celelalte state membre în care se aplicã.Capitolul 7 – Agricultura perioadã de tranzitie de 8 ani pânã la 31 decembrie 2014 pentru defrisarea suprafetelor de 30 000 ha ocupate cu hibrizi interzisi si replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera. articolul 1. precum si pentru organizarea centrelor de colectare si a celor de standardizare lapte. În lipsa unei asemenea notificãri se aplicã articolul 1 din regulament. Sunt prevãzute urmãtoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanicã: între 10 si 10. o perioadã de tranzitie de 7 ani pânã la 31 decembrie 2013 pentru aplicarea integralã a prevederilor referitoare la greutãtile maxime ale Directivei 96/53. statele membre informeazã Comisia în cazul în care vor prelungi aceastã perioadã pentru cel mult doi ani sau în care. cu recunoasterea dreptului de replantare. vor aplica în întregime articolul 1 din regulament. pentru modernizarea si retehnologizarea unitãtilor de procesare a laptelui (28 unitãti). o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009.5 tone: 0. care stabileste dimensiunile maxime admise în traficul national si international si greutãtile maxime admise în traficul international. de la acea datã. cupru (sub forma de sulfat. Înainte de sfârsitul celui de-al treilea an de la data aderãrii. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 pentru modernizarea si retehnologizarea unitãtilor de tãiere si alinierea la cerintele europene a unitãtilor de procesare a cãrnii (26 unitãti).30 euro/km între 11 si 11. respectiv. o perioadã 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 – pentru utilizarea produselor de protectie a plantelor omologate în prezent în România si care contin urmãtoarele substante active incluse in Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf.4 D. transportatorii stabiliti în România sunt exclusi de la prestarea serviciilor de transport rutier national de marfã în celelalte state membre. iar transportatorii stabiliti în celelalte state membre sunt exclusi de la prestarea serviciilor de transport rutier national de marfã în România. dimetoat si. Pentru 229 .

cotele efective de impozitare aplicate energiei electrice nu pot fi mai mici de 50% din cota minimã în materie la nivel comunitar.reteaua de tranzit principalã nu a fost acordatã perioadã de tranzitie întrucât cea mai mare parte a retelei respective va fi reabilitatã pânã la data aderãrii. 17. pânã la 1 ianuarie 2010. perioadã de tranzitie de 4 ani pânã la 31 decembrie 2010 în care nu se aplicã în România vehiculelor angajate exclusiv în operatiunile de transport intern nivelurile tarifelor minime prevãzute de anexa I la Directiva 1999/62/CE. 28 alin. Cota efectivã de impozitare aplicatã motorinei utilizatã drept carburant nu poate fi mai micã de 274 EUR pentru 1000 l începând de la 1 ianuarie 2008 si de302 EUR pentru 1000 l începând de la 1 ianuarie 2011. la nivelul minim de impozitare stabilit la anexa I tabelul C. cu conditia ca în aceastã perioadã România sã-si ajusteze treptat cotele accizelor la acciza minimã totalã prevãzutã de Directiva 92/79/CEE privind apropierea taxelor pentru tigarete o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea bãuturilor alcoolice distilate din fructe. prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicatã în România. o perioadã de tranzitie de 4 ani pânã la 31 decembrie 2010 pentru aplicarea Directivei 2003/49/CE. 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzãtori în ceea ce priveste aplicarea pragului de impozitare de 35 000 Euro cifrã de afaceri anualã pentru plãtitorii de TVA. o derogare de la Directiva 77/388/EEC . Pe durata acestei perioade de tranzitie. urmãtoarele perioade de tranzitie pentru aplicarea Directivei 2003/96/CE: pânã la 1 ianuarie 2011. pânã la 1 ianuarie 2010 pentru alinierea nivelului national de impozitare a energiei electrice la nivelele minime de impozitare stabilite la anexa I tabelul C. obtinute de fermieri si destinate autoconsumului. sã adapteze nivelul national de impozitare a pãcurei grele utilizatã în alt scop decât în termoficare. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 privind aplicarea accizei minime totale aplicate la pretul de vânzare cu amãnuntul (care include toate taxele) al tigaretelor din categoria de pret cea mai vândutã. pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului international de persoane. pânã la 1 ianuarie 2010. Începând de la 1 ianuarie 2008. pânã la 1 ianuarie 2013. cota impozitului pe plãtile de 230 . sã alinieze nivelul national de impozitare a pãcurei grele utilizate în termoficare la nivelul minim de impozitare stabilit la anexa I tabelul C. 3 (b) si Anexei F pct. potrivit art. Capitolul 10 – Impozitarea o derogare de la aplicarea art. sã alinieze nivelul national de impozitare a gazului natural utilizat pentru încãlzire în scopuri necomerciale la nivelul minim de impozitare stabilit la anexa I tabelul C. sã alinieze nivelul national de impozitare a motorinei utilizatã drept carburant la nivelul minim de330 EUR pentru 1000 l. cota efectivã de impozitare aplicatã produselor din pãcurã nu poate fi mai micã de13 EUR pentru 1000 kg. De la 1 ianuarie 2007. sã alinieze nivelul national de impozitare a benzinei fãrã plumb utilizatã drept carburant la nivelul minim de359 EUR pentru 1000 l. De la 1 ianuarie 2007. cota efectivã de impozitare aplicatã benzinei fãrã plumb utilizatã drept carburant nu poate fi mai micã de323 EUR pentru 1000 l. pânã la 1 ianuarie 2009. cu concentratie de 40% în volum. echivalent a 50 litri bãuturi spirtoase /gospodãrie/an.

Capitolul 22 – Protectia mediului înconjurãtor Directiva 94/63/EC privind controlul emisiilor de compusi organici volatili (COV) rezultati din depozitarea benzinei si distributia sa de la terminale la statiile de distributie a benzinei o perioadã de tranzitie de 1 an. 101 containere mobile (cisterne auto) 19 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. 14 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 11 terminale. 49 instalatii de încãrcare in instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. pânã la 31 decembrie 2008. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an. o perioadã de tranzitie de 2 ani. care tranziteazã o cantitate de benzina între 25 000 – 50 000 t/an.5 zile. pentru: 4 instalatii de depozitare la 1 terminal. 31 containere mobile (cisterne auto).5 zile. pânã la 31 decembrie 2007. care tranziteazã o cantitate de benzina mai mica de 500 mc/an. o derogare de 25% din nivelul stocului minim de petrol si/sau produse petroliere. care tranziteazã o cantitate de benzina mai mica de 25 000 t/an. fatã de 90 de zile. 23 instalatii de încãrcare in instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. 138 instalatii de depozitare la 13 terminale. consumul este acoperit în proportie de cca. 82 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 18 terminale. pentru: 231 . care tranziteazã o cantitate de benzinã cuprinsã între 500-1000 mc/an. întrucât România este tarã producãtoare de petrol si. 50% din productia internã. pânã la 31 decembrie 2009. Capitolul 14 – Energia o perioadã de tranzitie de 5 ani pânã la 31 decembrie 2011 pentru constituirea stocului minim. care tranziteazã o cantitate de benzina mai mica de 25 000 t/an. 14 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. 116 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. 11 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. cât prevede acquis-ul. care tranziteazã o cantitate de benzina mai mare de 1 000 mc/an. în prezent. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an. care tranziteazã o cantitate de benzina cuprinsa intre 25 000 – 150 000t/an. 57 instalatii de depozitare la 10 terminale. datã la care România va atinge un nivel de stocare de 67. România va asigura un stoc minim corespunzãtor consumului pe 67. care tranziteazã o cantitate de benzina cuprinsa intre 25 000 –50 000t/an. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai mare de 1 000 mc/an. pentru: 115 instalatii de depozitare la 12 terminale. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 500 mc/an o perioadã de tranzitie de 3 ani.dobândã sau redevente efectuate cãtre o societate asociatã din alt stat membru sau cãtre un sediu permanent situat în alt stat membru al unei societãti asociate dintr-un stat membru nu trebuie sã depãseascã 10%. care tranziteazã o cantitate de benzina cuprinsa intre 500-1 000 mc/an. 36 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 12 terminale. Astfel.

pentru atingerea obiectivului global de reciclare de 55%. pânã la 31 decembrie 2011. iulie 2017. Directiva Consiliului 99/31/CE privind depozitarea deseurilor perioade de tranzitie pânã la 16. 85 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. începând cu luna iulie 2009. modificatã prin Directiva Parlamentului si Consiliului 2004/12/CE o perioadã de tranzitie de 5 ani. 2000/76/CE privind incinerarea deseurilor o perioadã de tranzitie de 1 an. pânã la 31. pentru închiderea a 52 instalatii existente pentru incinerarea fractiei de deseuri periculoase rezultatã din activitãti medicale.5% pentru plastic. 4 si 6 ale anexei 1. pentru atingerea obiectivului global de valorificare de 50% si a obiectivului de reciclare de 15 % pentru plastic. 106 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. pânã la 31 decembrie 2007. 188 instalatii de încãrcare in instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. pentru 101 depozite urbane de deseuri clasã “b”: 26 depozite pânã la 16 iulie 2010 5 depozite pânã la 16 iulie 2011 21 depozite pânã la 16 iulie 2012 3 depozite pânã la 16 iulie 2013 4 depozite pânã la 16 iulie 2014 7 depozite pânã la 16 iulie 2015 9 depozite pânã la 16 iulie 2016 26 depozite pânã la 16 iulie 2017 o perioadã de tranzitie de la 1 ianuarie 2007 la 31 decembrie 2009. pentru închiderea a 58 instalatii existente pentru incinerarea fractiei de deseuri periculoase rezultatã din activitãti medicale. prevãzute in Directiva Parlamentului si Consiliului 94/62/CE.526 instalatii de depozitare la 63 de terminale. Directiva Consiliului nr.2008. pânã la 31. pentru atingerea obiectivului global de valorificare de 60%. 432 containere mobile (cisterne auto). o perioadã de tranzitie de 5 ani. pentru atingerea obiectivului de reciclare de 60% pentru sticla si de 22. 3. calculate dupã expirarea perioadei de tranzitie acordatã statelor membre.12. pentru depozitarea temporarã a deseurilor industriale periculoase. pentru atingerea obiectivului de reciclare de 15% pentru lemn. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai mare de 1 000 mc/an. 2.12.2011. care tranziteazã o cantitate de benzinã cuprinsã între 500-1 000 mc/an. pentru aplicarea art. 14 (c) si pct.12. 232 . o perioadã de tranzitie de 2 ani. o perioada de tranzitie de 3 ani. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an 114 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 58 de terminale. pânã la 31.2013. considerând anul 2008 ca an de referinta. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 500 mc/an Directiva Parlamentului si Consiliului 94/62/CE privind ambalajele si deseurile de ambalaje.

pentru 263 de aglomerãri cu mai mult de 10 000 l. fier. 2002/96/CE privind deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) o perioadã de tranzitie de 2 ani. pesticide. pentru interzicerea depozitarii deseurilor lichide. pânã la 31 decembrie 2008. 7(4) al Regulamentului (CEE) 259/93.1. pânã la 31 decembrie 2013.12. 3.e. nelistate în aceste anexe. o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2018. pentru 23 de depozite din industria energeticã. dinspre si înspre Comunitatea Europeanã pânã la 31. 259/93 privind supravegherea si controlul transportului de deseuri în.1% din încãrcãtura biodegradabila totalã Directiva Consiliului 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2010: pentru oxidabilitate. reprezentând 61.2011. în conformitate cu procedura definitã în art. o perioadã de tranzitie de 2 ani. pe perioada in care se aplica derogarea temporara instalatiei de destinatie. amoniu. nitrati. pana la 31. dupã cum urmeazã: pânã la 31.2010.000 locuitori. 259/93. metale grele. vor fi notificate autoritãtilor competente si procesate în concordantã cu Articolele 6. prin derogare de la art.perioade de tranzitie. toate transporturile cãtre România de deseuri destinate valorificãrii. pentru 4 depozite din industria minierã Directiva Consiliului nr.9% din încãrcãtura biodegradabila totalã. Directiva Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2015.2011. reprezentând 38. listate în Anexa II a Regulamentului (CEE) 259/93.12. Regulamentul (CEE) nr.2015. si 8 ale Regulamentului. mangan pentru localitãtile cu populatie peste 100. pentru atingerea tintelor de reciclare si valorificare. interzicerea depozitarii deseurilor cu anumite proprietãti (corozive si oxidante) si privind prevenirea infiltrãrii de apã în depozitul de deseuri (numai apa de suprafata).. 18 al Directivei Consiliului 75/442/CEE. III si IV ale regulamentului.12.2013. autoritãtile competente române pot obiecta asupra transporturilor de deseuri pentru valorificare.12.e.12. pânã la 31 decembrie 2008. România poate extinde perioada de tranzitie solicitata pânã nu mai târziu de 31 decembrie 2015.. prin derogare de la articolul 7(4) al Regulamentului (CEE) nr. modificatã de Directiva 91/156/CEE. chimicã si metalurgie pânã la 31. turbiditate. 7. pentru 2 depozite din industria minierã pânã la 31. ale Directivei 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanti in aer proveniti de la instalatiile mari de ardere si Directivei 2000/76/CE privind incinerarea deseurilor. autoritãtile competente române pot ridica obiectii la transporturile cãtre România pentru valorificare a anumitor deseuri listate în anexa III ca si a deseurilor listate în anexa IV si a deseurilor nelistate în anexele II. pentru atingerea tintei de colectare de 4 kg DEEE/locuitor/an. III si IV ale Regulamentului si asupra transporturilor de deseuri pentru valorificare. aluminiu. destinate unei instalatii care beneficiazã de o derogare temporarã de la anumite prevederi ale Directivei 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al poluãrii (IPPC).. listate în anexele II. 233 . pentru 2346 aglomerãri cu mai putin de 10 000 l.

o perioadã de tranzitie pânã la 31. o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2015: pentru amoniu. organicã. 2 – diclor-etan.2013 pentru implementarea prevederilor referitoare la valorile limitã de emisie de NOx pentru 64 instalatii existente.12. hexaclorbutadiena. Capitolul 6 – Politica în domeniul concurentei 234 .12.000 locuitori.12. pentru amoniu.12.12. pentru 5 substante periculoase: hexaclorbenzen.12. 2008 16 instalatii existente pânã la 31.2010. nitrati. 69 instalatii existente pânã la 31.12. aluminiu.pentru oxidabilitate si turbiditate pentru localitãtile cu populatie cuprinsã între 10 000 si100 000 locuitori. nitrati. Directiva Consiliului nr.12. Directiva Consiliului 88/609/CEE privind limitarea emisiilor anumitor poluanti în atmosferã de la instalatiile mari de ardere (amendatã prin Directiva Consiliului 2001/80/CE) o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2013 pentru implementarea prevederilor referitoare la valorile limitã de emisie de SO2 pentru 34 instalatii existente. pesticide si mangan pentru localitãtile cu populatie cuprinsa intre 10 000 si 100 000 locuitori. o substantã periculoasã: lindan si 3 unitãti industriale. aluminiu. 2015. 2012. celulozã si hârtie). 2013. pentru oxidabilitate si mangan pentru localitãtile sub 10. 2014 14 instalatii existente pânã la 31. metale grele. o perioadã de tranzitie pânã la 31. pânã la 31 decembrie 2009. fier. 76/464/CEE privind poluarea cauzatã de anumite substante periculoase deversate în mediul acvatic al Comunitãtii (si cele 7 Directive „fiice”) o perioadã de tranzitie de 3 ani. metale grele si pesticide pentru localitãtile sub 10 000 locuitori. 23 instalatii existente pânã la 31. fier. turbiditate. 30 instalatii existente pânã la 31. tricloretilena.12. 1.12. a cauciucului.12.2009. douã substante periculoase: cadmiu si mercur si 27 unitãti industriale.12. Directiva Consiliului 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al poluãrii perioade de tranzitie pentru: 3 instalatii existente pânã la 31. 2016 pânã la 31.2011. triclorbenzen si 21 unitãti industriale apartinând industriei chimice (anorganicã.2013 pentru implementarea prevederilor referitoare la valorile limitã de emisie la pulberi pentru 22 instalatii existente perioadã de tranzitie de la 31. 13 instalatii existente pânã la 31. 27 instalatii existente pânã la 31. petrochimicã.2017 pentru valoarea limita de emisie a oxizilor de azot pentru 6 instalatii mari de ardere. Anexa IX a Tratatului de aderare Cuprinde angajamente specifice asumate si cerinte acceptate de cãtre România la închiderea negocierilor de aderare din 14 decembrie 2004.

1. Asigurarea unui control efectiv de cãtre Consiliul Concurentei al oricãrui potential ajutor de stat, inclusiv al ajutoarelor fiscale, sociale si al esalonãrilor la plata energiei. 2. Consolidarea fãrã întârziere a implementãrii legislatiei în domeniul ajutorului de stat. Asigurarea unei implementãri satisfãcãtoare a legislatiei atât în domeniul antitrust cât si al ajutorului de stat. 3. Adoptarea, pânã la mijlocul lunii decembrie 2004, a variantei revizuite a Strategiei de restructurare a industriei siderurgice si a Planurilor individuale de viabilitate în conformitate cu obligatiile prevãzute în Protocolul 2 al Acordului European. În acest context, România si-a asumat urmãtoarele angajamente: a. Sã nu mai acorde sau plãteascã, în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2008, ajutoare de stat companiilor prevãzute în Strategia de restructurare a industriei siderurgice. b. Sã respecte nivelul ajutorului de stat agreat în contextul Protocolului 2 al Acordului European pentru companiile prevãzute în Strategia de restructurare a industriei siderurgice. c. Sã respecte reducerile de capacitãti pentru produse finite, de 2,05 milioane tone, prevãzute pentru întreaga perioadã de restructurare (1993-2008). 4. Continuarea dezvoltãrii capacitãtii administrative a Consiliului Concurentei prin alocarea de resurse financiare adecvate si suficiente, precum si prin calificarea corespunzãtoare a personalului. Capitolul 24 - Justitie si Afaceri Interne 5. Implementare, fãrã nici o întârziere a Planului de Actiune Schengen amendat, conform acquis-ului si conform termenelor. 6. Accelerarea în mod considerabil a eforturilor în ceea ce priveste modernizarea echipamentului si infrastructurii la frontiera verde, albastrã si în punctele de trecere a frontierei, precum si continuarea întãririi capacitãtii de analizã a riscului, pentru a asigura un înalt nivel al controlului si supravegherii viitoarelor frontiere externe ale UE. Aceasta trebuie sã fie reflectatã într-un singur plan multi-anual de investitii, realizat pânã în martie 2005 si care sã permitã Comisiei sã evalueze anual progresele pânã la data aderãrii României la spatiul Schengen. În plus, România trebuie sã accelereze considerabil planurile de recrutare a celor 4,438 de agenti si ofiteri de politie de frontierã si, în special, sã asigure cã nivelul ocupãrii posturilor la frontierele cu Ucraina, Moldova, litoralul Mãrii Negre va fi realizat cât mai aproape de 100%, pânã la data aderãrii. De asemenea, România trebuie sã implementeze toate mãsurile necesare pentru a combate efectiv imigratia ilegalã, inclusiv prin întãrirea cooperãrii cu tãrile terte. 7. Dezvoltarea unei Strategii si a unui Plan de Actiune privind reforma sistemului judiciar actualizatã si integratã, incluzând cele mai importante mãsuri pentru implementarea Legii privind organizarea judiciarã, Legii privind statutul magistratilor si Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii, care au intrat în vigoare la 30 septembrie 2004. Ambele documente actualizate trebuie sã fie transmise UE pânã în martie 2005; resursele financiare si umane adecvate pentru implementarea Planului de Actiune trebuie sã fie asigurate si implementate fãrã nici o întârziere, conform calendarului stabilit. România trebuie sã demonstreze, pânã în martie 2005, operationabilitatea integralã a noului sistem pentru distributia aleatorie a cazurilor. 8. Accelerarea considerabilã a luptei împotriva coruptiei si, în special, împotriva coruptiei la nivel înalt, prin asigurarea aplicãrii riguroase a legislatiei anti-coruptie în vigoare si independenta efectivã a Parchetului National Anticoruptie (PNA) si prin transmiterea anualã, începând cu noiembrie 2005, a unui Raport convingãtor privind activitatea Parchetului National Anticoruptie în lupta împotriva coruptiei la nivel înalt. PNA trebuie sã primeascã 235

resursele financiare, umane si de formare, precum si echipamentul necesar pentru a-si putea îndeplini functiile pentru a fost creat. 9. Realizarea unei auditãri independente privind rezultatele si impactul generat de prezenta Strategie Nationalã Anticoruptie; reflectarea concluziilor si recomandãrilor acestei auditãri în noua strategie multianualã, care trebuie sã fie un document cuprinzãtor, în vigoare pânã în martie 2005, însotit de un Plan de actiune cu tinte clar definite, cu rezultate care trebuie obtinute, precum si cu prevederi bugetare adecvate; implementarea Strategiei si a Planului de Actiuni trebuie supravegheate de o autoritate clar determinatã si independentã; Strategia trebuie sã includã angajamentul de revizuire a procedurii penale, pânã la sfârsitul lui 2005, pentru a se asigura cã toate cazurile de coruptie sunt solutionate în manierã rapidã si transparentã, pentru a garanta sanctiunile adecvate care au un efect de descurajare. De asemenea, trebuie sã continã mãsuri care sã reducã considerabil numãrul autoritãtilor care au atributii de prevenire sau investigare a coruptiei, pânã la sfârsitul lui 2005, astfel încât sã fie evitate suprapunerile în ceea ce priveste responsabilitãtile. 10. Asigurarea unui cadru legal clar privind sarcinile si cooperarea dintre jandarmerie si politie, inclusiv implementarea legislatiei, pânã în martie 2005, dezvoltarea si implementarea unui plan de recrutare clar, pânã la jumãtatea anului 2005, pentru ambele institutii, cu scopul de a face progrese considerabile, pânã la data aderãrii, în ocuparea celor 7.000 de posturi vacante în politie si 18.000 de posturi vacante în jandarmerie. 11. Dezvoltarea si implementarea unei strategii multi-anuale coerente de combatere a criminalitãtii, care sã includã actiuni concrete care sã modifice statutul României de tarã de origine, tranzit si destinatie a victimelor traficului si transmiterea anualã, începând din martie 2005, a unor statistici credibile privind modul în care criminalitatea este combãtutã.

Teme pentru studiu individual:
Analizaţi ultimul raport de monitorizare a României şi sintetizaţi evoluţia înregistrată de România în procesul de aderare, după semnarea Tratatului.

236

Table 3. The comparative macro-economic indicators for CEECs

GDP per capita Euro 2000 Romania Bulgaria Czeck R Estonia Hungary Latvia Lithuania Poland 5741 5237 12538 8713 11245 6348 6362 8779

Percentage of EU average

GDP's ratio at constant price FCF (% of GDP)

Inflation annual percentage change 2001 34.5 7.4 4.7 5.8 9.2 2.5 1.3 5.5 2004 11.8 4.0 2.8 2.8 4.5 3.0 2.5 2.3

Unemployment annual percentage change 2002 8.4 17.8 7.3 10.3 5.8 12.3 16.9 20.0 2003 8.7 16.5 7.0 10.0 6.2 11.1 16.2 20.6

2005 29 27 64 46 59 33 33 45

2010 32 30 71 51 65 36 36 49

2002 4.9 4.3 2.0 5.6 3.3 6.1 5.9 1.3

2003 4.9 4.5 2.8 4.9 3.7 5.5 4.5 2.5

2004 5.0 5.0 3.9 5.1 4.1 6.0 5.0 3.7

2001 20.5 17.8 28.2 26.2 22.6 27.0 19.4 21.5

237

Slovaki a Slovenia

10433 15562

54 81

59 90

4.4 3.0

3.7 3.4

4.5 3.7

31.3 24.9

7.3 8.5

7.4 5.5

18.5 6.4

18.2 6.3

Source: Economic Reform Monitor, European Commission, Directorate General Economic and Financial Affairs, 2003.

238

with a clearer separation of its functions. with the aim of efficiently distributing the competences between the levels of government. internal affairs. 239 . ensuring a coherence between communitary policies.one comissary. the Parliament should see a greater role. containing the treaties and the present Chart of the Fundamental Rights) and a part containing the current policies. by generalising the procedure of codecision and increasing the budgetary function. the division of the constitutional treaty/Constitution in a fundamental part (akin to a Constitution. after the model of the Economic and Social Committee and of the Committe of the Regions. according to the principle of subsidiarity. the EMU must remain open to new members. The Comission guarantee the coherence of the relation between institutions and between the inter-government and communitary sectors. maintaining the common agricultural policy and reforming it in the direction of strengthening the redistributive function and removing negative externalities. with the President elected by the Parliament and the Council of Europe.Romania's position on the future of the EU the option for an EU as a federation of nation states. jusrtice. a better system to informe the national parliaments. the creation of a Committee of the national Parliaments. depending on their level of development. security affairs. applied differently for the countries. maintaining the intergoverment method in the: foreign affairs. an increased role for the European Comission. maintaining the solidarity. keeping the current level of nationalisation in the cohesion policy and increasing the efficiency in using the structural instruments. the equality and proportionality as fundamental principles. maintaining the current role of the Council. maintaining the current role of the European Council. The principle in establishing the number of the members of the Comission: one state . the reform of the institutions must ensure a balance between the EU and the member states. establishing a catalogue of competences.