Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia, traducere Irina Negrea, prefaţă Pierre Nora, ♣ Humanitas, Bucureşti, 1994, 293

pagini Necopertată Custine l-a înlocuit pe Marcus Aurelius ca vade mecum în raniţa mea de facultate. Chiar dacă nu îl citeam mereu, ştiind-ul acolo îmi crea un sentiment de confort dublat de un reper pentru viitor. Scorojit de atâta purtat, textul împrumuta ceva din vechimea originală fără a-şi pierde prospeţimea clasică. (Spuneam în antet că lucrarea este necopertată. În fapt ajunsese de-copertată). Dar cum poţi vorbi despre cartea pe care George Kennan o considera cea mai bună descriere făcută Rusiei de către un străin? Poate ar trebui să începem tot cu un anglofon şi cu ecranizarea cărţii acestuia în Casa Rusia (1990, cu Sean Connery, Michelle Pfeiffer şi Edward Fox). Combinaţie de film britanic plicticos cu ceva franje hllywoodiene, ecranizarea romanului lui John le Carré mi se pare incoerentă în cele trei direcţii pe care dorea să le exploateze: film de spionaj, psihologie (cam prea multă) şi poveste de iubire. Cu toate acestea filmul reda Perestroika ultimului an: o Rusie clasică ce nu privea spre viitorul decongestionat de ruinele trecute cât îşi trăia prudentă prezentul. Un Gotham City cenuşiu şi clasic în care nu exista nici Batman şi nici Jokerul. O Rusie asemănătoare celei descrise de Marchizul de Custine în scurta dar atent folosita sa vizită. Omul tuturor exilurilor (Pierre Nora), un Tocqueville al Rusiei, Custine se aseamănă mai mult cu Oscar Wilde. Viaţa sa (1790-1859) recapitulează alternanţa dintre Revoluţie şi Imperiu în istoria franceză- Un peisaj al regimurilor în care monarhia şi anarhia, aristocraţia şi ghilotina fac casă cu liberalismul incipient şi represiunea. Prea longeviv pentru a fi un Werther romantic dar relativ tânăr pentru senectutea filozofică, Astolphe Louis de Custine este figura aristocraticului ce se luptă mereu cu marginalizarea. Conceput cu o luna înainte de căderea Bastiliei, viitorul scriitor-călător se naşte în 1790, pe 18 martie la castelul Niderviller din Lorena. Tatăl şi bunicul său vor pieri la scurt timp sub eşafod, nici mama sa nefiind scutită de închisorile republicii iacobine. Ȋn 1821 se va căsători cu Léontine de Saint-Simon de Courtomer. Mariajul nu va fi unul fericit din cauza homosexualităţii lui Astolphe, care îi va fi mereu stigmat. Léontine moare în 1823, criza fiind adâncită de stingerea din viaţă a copilului lor în 1826, doar trei ani mai târziu, deci. Călătoria sa în Rusia are la baza nu numai dezgustul său mărturisit faţă de zgomotul parlamentarismului occidental ci şi fuga de un scandal în care fusese implicat. Chinuit de febra creatoare vag recunoscută, Custine îi va frecventa pe Hugo, Lamartine, Balzac, Stendhal şi Baudelaire. Cele patru romane ale sale: Aloys ou le religieux du Mont§♣lui IBB

1

Saint-Bernard (1827), Le monde comme il est (1835), Ethel (1835) şi Romuald ou la Vocation (1848) alături de piesa de teatru Béatrice Cenci vor întregi portofoliul unei reputaţii postume. Ceea ce i-a adus recunoaşterea statornicindu-ul în posteritate va fi mănunchiul de Scrisori din Rusia/Lettres de Russie (1843) care vor face ocolul Europei prin numeroasele şi re-editabilele traduceri. Ȋncepută la Ems în 14 iunie 1839 şi sfârşită tot acolo în octombrie acelaşi an, cele cinci luni de itinerariu îl poartă pe francez la Kronstadt, Sankt Petersburg- focarul civilizaţiei şi puterii ruse, apoi Moscova şi Tilsit. Dar dincolo de un drum geografic este o călătorie în impresie care conjugă monologul interior cu ipostaza de martor şi dialogurile ce îi vor prilejui un noian neoprit de reflecţii. Asemenea unor ceţuri nordice în jurul unui lampion incandescent, Custine va avea ocazia sa cunoască Rusia parcurgând un întreg spectru uman de la hangiul din Ems până la ţarul Nicolae I. Ceea ce frapează în cazul Rusiei, astăzi, atunci şi întotdeauna este balansul său între Europa şi stepa asiatică-> o lume în sine sau eterna frământare între două suflete?! Şi cel mai bine acest lucru se vede în cele două biografii ale nobililor ruşi, după cum îi mărturiseşte hangiul de la Ems: atunci când pleacă spre Occident sunt veseli şi relaxaţi, precum caii lăsaţi liberi.[p.32] Când se întorc spre casă, figurile lor posomorâte trădează o povară. Părere care îi va fi întărită de prinţul rus convertit la catolicism Piotr Borisovici Koslovski. (prinţul K, aşa cum Custine alege să îi păstreze discreţia). Cei doi se întâlniseră iniţial la Frankfurt. Cum Koslovski moare în 1840 Custine redă dialogurile lor amplu, nefardat, ca omagiu faţă de un defunct prieten [p.288]: ” Rusia se găseşte astăzi la doar patru secole de la năvălirea barbarilor, în vreme ce Occidentul a trecut prin aceeaşi criză cu paisprezece veacuri în urmă: o civilizaţie mai veche cu o mie de ani statorniceşte o distanţă nemărginită între moravurile naţiunilor..[p.34] Amintiţi-vă, la fiecare pas pe care îl veţi face în ţara acestui popor asiatic, că ruşilor le-a lipsit influenţa cavalerilor şi a catolicilor, nu numai că nu au primit-o, dau au şi respins-o cu duşmănie pe timpul nesfârşitelor războaie împotriva Lituaniei, Poloniei, în fine împotriva Ordinului teutonic şi a Ordinului gladiferilor.”[p.37] Cel care va oferi Rusiei chipul său modern, de o modernitate alternativă este un colos, asemenea ţării înseşi: Petru cel Mare. Cu o ambiţie şi forţă uriaşe, Petru va lăsa moştenitorilor săi la tron nu atât civilizaţie, cât un instrumentar pentru a domesticii trupul colectiv al supuşilor lor. Rusia nu poate fi în aceşti termeni înţeleasă nu ca o naţiune de sine stătătoare, întrucât cetăţenii în înţelesul actual lipsesc iar uriaşa cazarmă este populată de soldaţi şi sergenţi. Ea nu este deci o naţiune cât o modulaţie a Pantocratorului, o emanaţie a 2

voinţei neîngrădite a ţarului: ”Despotismul rus nu numai că nesocoteşte ideile şi sentimentele, dar reface şi faptele, luptă împotriva evidenţei şi învinge întotdeauna [p.44]…Ȋmpăratul nu este doar reprezentantul lui Dumnezeu, ci şi puterea creatoare însăşi; o putere mai întinsă decât aceea a Dumnezeului nostru. Căci acesta nu face decât viitorul, în timp ce împăratul reface trecutul. Legea nu are nici un efect retroactiv, pe când capriciul despotului da.”[p.45] În locul libertăţii, remarcă de atâtea ori Custine trei sunt sensurile oferite rusului de către Putere (indiferent că este mujic sau conte): religia, armata şi birocraţia. Prima, întreţinând o cvasi-teocraţie prin simfonia tronului cu altarul educă un sadomasochism al mântuirii. Numai acceptând voia ţarului ca voia lui Dumnezeu găseşti un sens şi te salvezi : ”Ruşii îşi fac bucuroşi sfinţi din eroi. Le place să confunde însuşirile teribile ale stăpânilor cu puterea binefăcătoare a sfinţilor lor protectori şi se străduiesc să pună la adăpostul credinţei toate cruzimile istoriei.” [p.73] A doua, corolar al primei oferă în această lume marja de manevră pe care religia o promite în Cealaltă: singura libertate care este permisă este aceea a eroismului, a abnegaţiei faţă de patrie. ”Iată cum se face că, în Rusia, viaţa întreagă nu este decât şcoala ambiţiei. Ce drum au străbătut ruşii, oare, pentru a ajunge la această dăruire de sine? Ce mijloc a putut aduce un asemenea rezultat politic? Mijlocul?..Iată-l, este cinul- cinul este motorul, viaţa aparentă a trupului şi a spiritelor, patima care supravieţuieşte tuturor patimilor.. Cinul înseamnă o naţiune înregimentată, disciplina ostăşească aplicată unei întregi societăţi, chiar şi castelor care nu merg la război. Ȋntr-un cuvânt, împărţirea populaţiei civile în clase ce corespund gradelor din armată.” [p.156] ”Există aici o uriaşă forţă de fermentare, pusă la dispoziţia şefului statului. Medicii se plâng că nu izbutesc să-i facă pe anumiţi pacienţi să aibă febră, spre ai vindeca de unele boli cronice: ţarul Petru a inoculat febra ambiţiei întregului său popor, pentru a-l face mai docil şi pentru a-l conduce după placul său.” [p.157] A treia, cea mai frecventă este birocraţia. Sau tirania sistematizată a micilor decizii. Rusia este ţara formalităţilor inutile, aude Custine pe ruşi murmurând de-a lungul întregii călătorii. [p.55 şi passim]. Cum poţi altfel oferi un sens atâtor sclavi decât contribuind zilnic la zidirea şi întreţinerea propriei închisori?! Cum altfel decât comprimându-le viaţa în mici şi interminabile reguli astfel încât religia şi armata/războiul să le fie unica refulare?! Dar împăratul însuşi este un sclav al datoriei- ceasornicarul fără de care întregul edificiu s-ar împrăştia în haos: ”..Dacă aş trăi la Petersburg, m-aş face curtean, nu din patimă de putere, 3

nici din lăcomie sau naivitate copilărească, ci din dorinţa de a găsi calea spre inima acestui om unic şi deosebit de toţi ceilalţi oameni- la el insensibilitatea nu este un viciu din naştere, ci urmarea inevitabilă a unei poziţii pe care n-a ales-o şi pe care n-o poate părăsi. A renunţa la o putere disputată înseamnă uneori răzbunare: a renunţa la o putere absolută ar fi o laşitate.” [p.97] Interesantă este şi experienţa lui Custine în faţa împăratului Nicolae I- un om de o mare prestanţă şi rafinament. Unul căutând adevărul şi celalalt explicându-şi responsabilităţileajungi să te întrebi dacă marchizul francez joacă un teatru de societate din politeţe sau fascinaţia absolutismului îi face şi lui cu ochiul! Aceeaşi fascinaţie care l-a câştigat pe Stalin în faţa lui Roosevelt şi Churchill; aceeaşi fascinaţie care i-a îmboldit pe intelectualii din Vest să îi justifice pe criminalii din Est. Dar ceea ce este poate mai captivant în psihologia lui Custine nu este atât introspecţia prezentului cât intuiţia viitorului. Aceeaşi efulgurare pe care şi Tocqueville o are în faţa colosului crescând al Rusiei (şi al Americii, în cazul său). Ideea că Europa bătrână şi plină de îndoieli nu va putea rezista iureşului unui neam tânăr, pulsând a barbarie. Temă reluată de altfel şi de scriitori ruşi, atât de entuziaşti în ideea lor că Rusia va mântui lumea. Că ortodoxismul va birui materialismul apusean arzându-l la temperatura zelului metafizic. ”Ȋn materie de civilizaţie, până acum s-au mulţumit cu aparenţele; dar dacă vreodată se vor putea răzbuna pentru inferioritatea lor reală, ne vor face cu cruzime să ne ispăşim avantajele.”[p.87] ”Ȋnchipuiţi-vă pasiunile republicane (căci, repet, sub împăratul Rusiei domneşte o egalitate fictivă) fierbând în liniştea despotismului. Este o combinaţie înspăimântătoare, mai cu seamă prin viitorul pe care l prevesteşte lumii! Rusia este un cazan cu tot cu apă clocotită, bine astupat, dar aşezat pe un foc care se înteţeşte tot mai mult: mi-e teamă de explozie.” [p.129] O recenzie, care este în fond o campanie de marketing se termină cu un imbold de genul: ”o carte ce merită neapărat citită.” Nu este aşa. Este în fond veche şi inactuală. Ȋnsă are darul de a ne descrie trecutul secol XX ca pe un fapt neconsumat, mai degrabă o chestiune de deliberare decât o fatalitate. Şi poate mai mult decât orice altceva, Scrisorile din Rusia ale lui Custine sunt o uşă pentru mulţi dintre cei de azi pentru care a călători înseamnă a fi acasă.

4

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful