P. 1
defectologiesilogopedie

defectologiesilogopedie

|Views: 5|Likes:
Published by rafaelsbos

More info:

Published by: rafaelsbos on May 05, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/05/2011

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI ŞTIIN ELE EDUCATIEI

DEFECTOLOGIE ŞI LOGOPEDIE
MODULELE I, II ŞI III

Conf. univ. Dr. Florin Emil Verza

Editura Credis

2007
1

MODULUL 1

Con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei Specificul deficien elor de intelect/mintale

Unitatea de învă are nr. 1 Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei

Unitatea de învă are nr. 2 Deficien ele de intelect/mintale

2

Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie

Unitatea de învă are nr. 1 Con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei; Specificul deficien elor de intelect/mintale.
CUPRINS: • Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei; • Delimitări conceptuale; • Metodele defectologiei şi logopediei ;

Scopurile:
• • • să se în eleagă domeniul şi obiectul de studiu al defectologiei şi logopediei; să se constituie o viziune de ansamblu asupra evolu iei în timp a domeniului ; să se conştientizeze importan a adaptării metodelor de lucru la specificul acestor persoane cu cerin e educative speciale.

Obiective
La finalul acestei unită i, studen ii vor fi capabili să: • eviden ieze sarcinile specifice şi precise ale defectologiei şi logopediei; • să în eleagă locul defectologiei şi logopediei în cadrul celorlalte ştiin e psiho-pedagogice; • să dezvolte competen e în a urmării rela iile dintre factorii determinan i în dezvoltarea defectologiei şi logopediei;

3

Subliniem defini ia modernă dată domeniului de către Emil Verza (1998. Constituirea ca ştiin ă a defectologiei şi logopediei trebuie în eleasa în rela ie cu evolu ia ştiin elor psihologice şi pedagogice care au cunoscut un avânt seminificativ în a doua jumatate a secolului XIX şi prima parte a secolului trecut. S-a acreditat ideea că diferen ele psihofizice dintre copii şi modalită ile specifice de activitate determină adoptarea ierarhică şi diferen ială a educa iei şi interven iilor care să valorifice maximal poten ialul uman restant. în vederea adoptării unor strategii eficiente pentru sporirea influentelor procesului instructiv-educativ. de modalită ile corectiv-recuperative pentru valorificarea poten ialului uman existent şi formarea personalită ii acestora în vederea integrării socio-profesionale cât mai adecvate”. Prin urmare. defectologia şi logopedia. recuperarea şi integrarea se constituie ca activită i de interven ie specială care să conducă la dezvoltarea de comportamente şi disponibilită i ce facilitează adaptarea şi inser ia socială. aşadar. De altfel.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. de studiul particularită ilor psihice. În acest context s-au constituit noi domenii ce au trecut de la latura teoretica la accentuarea caracterului aplicativ bazat pe nevoia de cunoastere a copilului şi de evaluare a capacita ilor psihice.1 Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei. Ca atare. de evolu ia şi dezvoltarea lor psihică. depăşeşte cadrul teoretic şi are profunde implica ii practicaplicative în care educa ia. Pe acest fundal s-au diversificat noi domenii ale defectologiei şi logopediei care ulterior au căpătat o extindere şi dezvoltare semnificativă cu referire la întreaga problematică a tuturor categoriilor de indivizi plasati la extremele “normalită ii”. şi în ara noastră a fost elaborat un curriculum specific pentru învă ământul special şi seturi de tehnici corectivrecuperative ce şi-au dovedit eficien a de-a lungul timpului. la forma de manifestare. pg. instruc ia şi educa ia trebuie să se subordoneze scopului corectiv-recuperativ şi integrativ socio-profesional. În urma cercetărilor şi studiilor aprofundate a devenit posibilă elaborarea de programe corectiv-recuperative specifice fiecărei categorii de deficien ă adaptate la gravitatea acesteia. iar pentru copiii cu dizabilita i. instruc ia. la vârsta subiectului.3) : “Psihopedagogia specială sau defectologia este ştiin a psihopedagogică ce se ocupă de persoanele handicapate. sinonim psihopedagogia specială. se consideră că orice fiin ă umană poate fi supusă unui proces pozitiv de influen are. Demersurile specializate din practica şcolară a învă ământului special şi integrat au determinat adoptarea de programe şi manuale care să răspundă 4 . că nu pot fi utilizate în procesul instructiv-educvativ aceleaşi metode şi tehnici din şcoala de masa (obişnuită) pentru că ritmul şi specificul activită ii psihice impune o metodologie adaptată la particularită ile copiilor cu diferite tulburări de dezvoltare. de instruc ia şi educa ia lor. la posibilită ile de compensare şi dezvoltare a structurilor psihice. Rezultă.

Domeniul defectologiei şi logopediei s-a dezvoltat in rela ie cu progresele însemnate înregistrate de nivelul unor ştiinte adiacente precum biologia. dar nu se pot lipsi de exemplificări a unor cazuri sau a unor caracteristici din activitatea psihică a persoanelor ce se plasează la extremită ile normalită ii tocmai pentru a contura cu mai multă exactitate aspectele comune şi de referin ă generală. sunt centrate pe analiza omului “normal”.handicapa ii fizic) care se ocupă de problematica psihopedagogică şi pedagogică a deficen ilor locomotor şi psihopedagogia specială a deficen ilor de comportament ce vizează cunoaşterea structurilor psihice a persoanelor deviante comportamental şi implementarea unor programe de restabilire a comportamentelor adaptativ-integrative. lingvistica şi mai ales psihologia şi pedagogia etc. surdopsihologia (psihologia deficen ilor de auz) şi surdopedagogia (pedagogia deficen ilor de auz) prin intermediul cărora se pune în eviden ă problematica psihologică şi pedagogică a deficen ilor de auz. tiflopsihologia (psihologia deficen ilor de văz) şi tiflopedagogia (pedagogia deficen ilor de văz) care sunt axate pe studiul activită ii psihice şi a optimizării procesului instructiv-educativ a deficen ilor de vedere. excep ionalii. aspectele de specificitate care facilitează dezvoltarea psihică şi fizică de excep ie şi care se ridică peste media obişnuită a majorită ii oamenilor 5 .Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie obiectivelor respective şi să contribuie la sporirea eficien ei pregătirii subiec ilor pentru via a socială. o tendin ă din ce în ce mai accentuată de a include în problematica preocupărilor speciale. din perspective diferite. Aceste persoane nu au fost studiate sistematic ci doar amintite cu ocazia referin elor la performan ele lor în diferitele domenii de activitate. Defectologia şi logopedia. În cadrul defectologiei şi logopediei au apărut noi subramuri fundamentate ştiin ific ca: oligofrenopsihologia (psihologia deficen ilor de intelect) şi oligofrenopedagogia (pedagogia deficen ilor de intelect) ce se centrează pe studiul activită ii psihice. somatopedia (psihopedagogia deficen ilor neuromotori . pe prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj. a facut posibilă colaborarea interdisciplinară a specialiştilor pe direc ia terapiei şi educa iei a diferitelor categorii de persoane aflate în dificultate. supradota ii. În acelaşi context. fiziologia. din perspectiva psihologică şi pedagogică. se remarcă. De subliniat ca la extremele normalită ii se plasează şi persoanele cu disponibilită i superioare în dezvoltare. a psihodiagnozei şi evaluării personalită ii deficen ilor de intelect. a optimizării procesului instructiv-educativ şi de mânuire a metodologiei corectiv-recuperative pentru pregătirea acestora în vederea integrării lor în via a socială. logopedia centrată pe studiul limbajului şi a inatverten elor sale. talenta ii. psihologia şi pedagogia. În recentele preocupări ale unor specialişti din domeniul psihopedagogiei speciale. pe bună dreptate. s-a dezvoltat în principal prin delimitarea preocupărilor la problematica psihologică şi pedagogică a persoanelor cu dificultă i în dezvoltare într-un palier sau altul al activită ii psihice sau fizice. medicina.

6 . la tipul de activitate exercitat. la modul cum se apreciază pe sine şi pe al ii. este faptul că sunt mul i oameni cu poten ial de geniu. Ceea ce putem spune că este interesant aici.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. caracteriale. la rezultatele ob inute în diferitele activită i. chiar dacă acesta este numai aproximativ precizat. Pe de alta parte. una particulară. o semnifica ie generală ce ia în considerare întreaga dezvoltare psihofizică a persoanei în care se apreciază starea de sănătate. talentul presupune o combina ie fericită de aptitudini şi atitudini ce duc la o creativitate deosebită bazată pe valorificarea plenară a disponibilită ilor naturale ale organismului ce poate genera calitatea de geniu. Este necesar să facem mai întâi o distinc ie între termeni ca talent. geniu. Ursula Şchiopu (1997) considera geniul ca fiind o “denumire ce se dă persoanelor ce posedă într-un mod deosebit şi extrem abilită i creative şi dota ie pregnantă ce se exprimă prin modalită i originale deosebite”. se înscrie printre ştiin ele care vehiculeaza o terminologie extrem de variată şi adeseori. iar pe de altă parte. Sunt considerate ca fiind normale acele persoane care au o dezvoltare medie şi manifestă capacită i de adaptare echilibrată la condi iile mediului înconjurător.) de o calitate relativ bună. persoanele respective sunt raportate la grupuri de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi standard cultural. senzoriale. Importante în acest sens sunt manifestările unor condi ii cum ar fi: un mediu “favorizant” alături de rolul deosebit al întâmplării şi al şanselor. Termenului respectiv i se acordă pe de o parte . o capacitate deosebită într-o anumită ramură de activitate”. supradotare. În acest context. Defini ie: Prin talent în elegem capacitatea de a îmbina poten ialită ile unei persoane cu scopul de a avea un efect şi o finalitate creativă. la modul în care reuşesc să se adapteze şi să se integreze în via a social-profesională. însă nu to i aceştia vor ajunge într-adevăr genii. Ca însuşire a personalită ii unor anumi i indivizi. precocitate. interactive etc. terminologia folosită este raportată frecvent la conceptul de normalitate. disputată de specialişti.2 Delimitări conceptuale Defectologia şi logopedia (psihopedagogia specială). la modul de rela ionare cu cei din jur. aparent diferi i. o serie de termeni. au acelaşi sens şi semnifica ie date de modul în care unii autori concep mai larg şi cu o tendin ă mai mare de generalizare a problematicii caracteristice domeniului comparativ cu al i specialişti care adoptă un punct de vedere mai riguros. Aceasta provine din marea diversitate a persoanelor ce fac obiectul de studiu şi din metodologia interven iilor psihopedagogice menite să depăşească câmpul îngust al interpretării unor fenomene limitate la particularită ii de conjuctură. Pentru a putea fi apreciate. care circumscrie o trăsătură sau un grup de însuşiri (fizice. Emil Verza (1998) considera talentul ca fiind o “aptitudine naturală într-un anumit domeniu.

un coeficient de inteligen ă ridicat. la cei care se află în stare critică din punct de vedere senzorial. conceptul de anormalitate este frecvent înlocuit de cel de subnormalitate. are o semnifica ie negativă în planul auditiv cu toate acestea. ca şi la cei cu abateri comportamentale. A fi geniu nu înseamnă neapărat a fi o personalitate echilibrată capabilă de adaptabilitate superioară la mediu şi la cei din jur. izola i. cât şi social etichetarea copiilor cu termenul de supranormali. Astfel. atât în plan psihologic. au fost orfani de un părinte etc. Se ştie însă că au fost şi cazuri (foarte rar cei drept) în care au fost descoperite în timpul vie ii acestora. deoarece este dificil de evaluat astfel de capacită i. 7 . ca şi cele ce duc la stagnări sau regrese. negative sau pozitive. el este folosit frecvent pentru to i indivizii care au o evolu ie negativă sau pentru cei care necesită condi ii speciale cu caracter educativ-recuperativ în vederea inser iei sociale şi care nu pot răspunde optim unor cerin e legate de activitate. pierderea sa fiind dureros resim ită de partea cea mai inteligentă a na iunii”. educa ia specială şi adaptată capacită iilor deosebite ale acestor persoane. sunt considerate anormale. se subsumează conceptului de anormalitate. dată fiind puterea sa creatoare şi valoarea muncii sale. Oare aceşti oameni să fie mai presus decât geniile şi să necesite o nouă denumire. După F. de limbaj sau de intelect. De asemenea este foarte importantă şansa temporalită tii şi spa ialită ii. Precocitatea este deci şi una din posibilele calită i ale unui om talentat sau ale unui geniu. la bolnavii psihici. Conform acestei defini ii deducem că un geniu poate fi observat abia după trista sa dispari ie. ca şi primul. inadaptabili. ocupă pozi ia de un om la un milion de al i oameni. Abaterile de la acestea. peste o anumită toleran ă. persistentă încredere şi for a de caracter. capricioşi. Dar şi acest concept nemul umeşte prin caracterul său prea general şi. suportul material.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie Am pus cuvântul “favorizant” în ghilimele deoarece noi considerăm că nu înseamnă favorabil întotdeauna pentru un poten ial geniu să beneficieze de condi ii optime în ceea ce priveşte hrana . anormalitatea are o încărcătură predominant negativă. Galton (LAROUSSE) “geniul este acela care. Pe baza acestei interpretări. anormalitatea are un con inut larg şi se referă la to i indivizii cu insuficien e sau retard în dezvoltare. cum sunt delicven ii şi caracterialii. locomotor. caracteristicile diferitelor categorii de deficien i. egoişti. puternice trăsături de personalitate ca abilită i naturale. O serie de autori aten ionează asupra riscului. Ca atare. În accep iunea cotidiană. greută i financiare. Conform multor statistici nenumărate genii s-au “ridicat” din condi ii uneori mizere. De altfel şi acestea din urmă în majoritatea cazurilor nu sunt capabili să în eleagă şi să accepte aceste personalită i contradictorii care sunt geniile. iar cei ce intră sub această inciden ă pot deveni infatua i. un nou concept care să-i definească? Prin precocitate în elegem capacitatea de a manifesta aptitudini într-unul sau mai multe domenii încă de timpuriu înainte ca ele să se manifeste în mod obişnuit la ceilal i oameni.

“persoană cu deficien e”. deşi men ine afirmarea deficitului. care se găsesc sporatic în unele lucrări şi au un în eles sinonim cu conceptul de deficien ă. Trebuie. desigur.a. inadaptările. În ultimii ani este tot mai des folosit termenul de persoana cu dizabilită i menit să-I cuprindă pe to i cei cu tulburări de dezvoltare şi adaptare. fapt ce îi conferă acestui termen un caracter de maximă generalitate şi imprecizie. fapt pentru care conceptul de handicap este folosit frecvent. subnormalitatea este sinonimă cu deficien a şi se apreciază că defineşte cu mai mare exactitate pierderea sau deficitul unor func ii ori chiar a unui organ ce defavorizează desfăşurarea activită ii. săraci. accentuează consecin ele. 1998). dificultă ile de adaptare la mediu şi ia în considerare şi stările critice ce apar prin educa ie deficitară. şi acest termen are o rezonan ă traumatizantă. intârzierile. Trebuie subliniat în acelaşi timp că. perturbările func ionale sau destructurarea lor. Imprecizia este evidentă şi cuprinde o gamă prea variată de manifestări ce sunt sugerate de con inutul termenului. obişnuin ele şi comportamentele neadaptative. neadapta i sau inadapta i. Totuşi. retardurile şi priva iunea temporară de o func ie etc. (E. întârzia i. În mod obişnuit. condi iile de mediu ce defavorizează evolu ia normală. deficien a se referă la afectiunea fizică sau organică ce determină o stare critică în plan psihologic. O situa ie similară se refera şi la termenii de retarda i. subliniat că există o categorie de copii ce manifestă posibilită i şi disponibilită i psihofizice care necesită condi ii deosebite pentru valorificarea lor maximală şi care au nevoie de stimulare şi interven ie calificată pentru a valorifica din plin capacită ile ce le au. Termenul “persoane în dificultate” este preferat şi datorită faptului că-i include pe to i ceilal i dar şi pentru faptul că poate acoperi totalitatea categoriilor de persoane cu acces la sistemul protec iei şi asisten ei sociale (inclusiv şomeri. Verza. “persoană cu incapacită i”. însă solu ia propusă nu s-a putut impune. “persoană cu maladie cronică”. Această tendin ă a fost mai pronun ată în Anglia şi în ările Nordice ale Europei. “persoană exclusă”. “persoană infirmă”. “persoană handicapată”. strict ştiin ific.d. Cu o frecven ă mult mai mică este folosit termenul excep ie sau excep ional ce se aplică. bătrâni). tulburare etc. 8 . în egală măsură şi persoanelor care manifestă capacită i deosebite pentru un domeniu ori altul de activitate ca şi acelora care prezintă diferite dificultă i într-un plan sau altul. Un astfel de caracter o au şi termenii de “persoană cu nevoi speciale” sau “persoană cu cerin e speciale”.m. “persoană deviantă”. dificili sau cu dificultă i.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie s. înapoia i. fără a exclude asemenea destructurări. În abordarea problematicii persoanelor îndreptă ite să primească din partea statului asisten ă recuperatorie şi protec ie socială. iar handicapul. “persoană cu invaliditate”. sintagma “persoană în dificultate” este mai preferată de unii autori în detrimentul sintagmelor aflate deja în circula ie curentă cum ar fi: “persoană inadaptată”. “persoană anormală”.

la care se solicită răspuns. Sunt implicate şi alte metode specifice unor domenii convergente sau de intersec ie cu sfera preocupărilor psihopedagogiei speciale cum ar fi sociologia. În mod succint ne vom referi la metodele ce sunt folosite în mod frecvent atât pentru studiul vie ii psihice cât şi pentru cunoaşterea subiec ilor respectivi. Care are ca scop culegerea unor date cu privire la comportamentul subiec ilor. pentru deficien ii de auz. pentru a fi cât mai eficientă. Pe cât este posibil. formarea deprinderilor de activitate şi a aptitudinilor intelectuale. de învă are. la intervale de timp şi momemnte diferite. Spre exemplu. experimentul psihopedagogic răspunde acestor cerin e şi îşi dovedeşte utilitatea mai cu seamă în procesul instructiv-educativ. metodele bazate pe probe nonverbale şi pe studiul unor comportamente practic-ac ionale pot duce la surprinderea pertinentă a caracteristicilor activită ii verbale. să se apeleze la mijloacele tehnice de înregistrare (casetofoane. pentru a-l feri de impactul cu unele modălitati neobişnuite de activitate şi de elaborare a răspunsurilor la variabile neprevăzute. observarea subiec ilor trebuie să se facă în situa ii şi activităti diferite. când se pot preda unele cunoştin e şi prin metode mai pu in obişnuite pentru a le verifica eficien a sau prin introducerea unor concepte abstracte.6. prezen a unor deficien e asociate s. în egală măsură.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. pentru deficien ii de vedere se vor evita metodele care se bazează exclusiv pe stimuli vizuali. Astfel. caracteristicile şi evolu ia lor psihică. camere de luat vederi etc. medicina. iar la deficien ii motor şi de comportament se utilizează metode şi tehnici combinate. Observa ia. acumularea de cunoştin e şi de experien e recuperative pentru inser ia socio-profesională. Dar. subiectul să nu ştie că este observat în mod special. Metodele defectologiei şi logopediei Defectologia şi logopedia – ca ştiin ă de grani ă între psihologie şi pedagogie – se foloseşte. de metodele acestor ştiin e raportatela tipul de deficien ă studiat. pentru cei cu dificultă i de vorbire. asisten a socială etc. cercetătorul trebuie să-şi fixeze dinainte cadrul în care se desfăşoară observa ia. Observa ia are avantajul de a permite studiul subiectului în condi iile normale (obişnuite) de activitate şi evită situa iile artificiale. gravitatea acestuia. Experimentul Are două variante: natural şi de laborator.) Este recomandat ca. sub formă de protocoale. Pentru a imprima o cât mai mare veridicitate datelor ob inute. sau prin organizarea unor activită i (ludice. scopul urmărit şi să-şi noteze. Experimentul natural se desfăşoară prin introducerea unor stimuli suplimentari în activitatea derulată de subiect. datele rezultate pe care să le prelucreze ulterior.a. de formare a deprinderilor practice) în care apar variabile diferite ce îl pun pe subiect în situa ii deosebite. la o 9 .

aşa cum îi spune numele. testele vizează o însusire.m. la metodologia corectiv-recuperativă adaptată în educa ia specială. În general. Analiza produselor activita ii Se raportează la nivelul de pregatire al subiec ilor. Există şi un inconvenient legat de faptul că. În schimb. Pentru unele categorii de deficien i. experimentul de laborator imprimă o notă de precizie mai mare pentru că. subiectul este pus într-o situa ie artificială ce poate provoca suspiciuni şi dificultă i de adaptare. Prin aceste caracteristici. se realizează în laboratoare dotate cu aparatură specială de creare a unui cadru stimulativ şi de înregistrare a reac iilor subiectului. pentru deficien ii de intelect s. înso it de un material ilustrativ adecvat care să stimuleze în elegerea şi verbalizarea.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie anumită disciplină. testele neverbale. la stadiul formării deprinderilor şi obisnuin elor in diferite forme de activitate. pentru a vedea în ce măsură copiii le în eleg şi au posibilitatea să le integreze în sisteme operative ale muncii intelectuale. Trebuie să subliniem faptul că nu toate testele ce se aplică la persoanele normale pot fi utilizate şi la deficien i. sunt mai sinceri şi manifestă o tendin ă accentuată de a răspunde cerin elor de elaborare a răspunsurilor. bazate pe simboluri imagistice sau pe ansamblări de obiecte. cei cu deficit sever de intelect. Unele din acestea se pot aplica colectiv iar altele. Sunt de preferat probele etalonate sau standardizate. Aceste 10 . prezintă avantajul că ei nu pot simula sau masca unele comportamente. sunt singurele edificatoare. Conversa ia Deşi aceasta se desfasoară cu dificultate la unele categorii de deficien i. individual si sunt adaptate la nivelul vârstei.a. Acesta este motivul pentru care mul i specialişti au elaborat sau adaptat teste specifice condi iei handicapului. ceea ce presupune o oarecare capacitate de a utiliza simboluri verbale. experimentul natural este mai apropiat de oserva ie căci. Important este să se folosească un limbaj adecvat nivelului de în elegere şi o formă ce poate fi receptată de subiec i (limbajul gestual şi al dactilemelor pentru surdomu i. Pentru o eficientă conversa ie trebuie să se creeze şi un cadru adecvat (relaxat şi atractiv) desfăşurării ei. Spre exemplu testele proiective sau cele cu un înalt grad de complexitate nu se recomanda in tulburările de dezvoltare ale intelectului. Testele Au o mare răspândire şi ele se împart cu verbale şi neverbale. cât şi capacitatea de a elabora răspunsuri apropiate de cerin ele probei. o func ie sau un proces psihic şi nu ansamblul psihismului uman. aceasta implică şi culegerea datelor despre subiect. cum sunt surdomu ii. deoarece unele depăşesc atât nivelul de în elegere. limbajul verbal. Pentru a evita erorile este indicat ca rezultatele ob inute să fie corelate cu cele ob inute prin alte mijloace sau procedee. Testele verbale operează cu cuvinte şi cifre.d).

caracteristicile favorabile sau mai putin favorabile de mediu. Exerci iu Enumera i unele mijloace posibile de interven ie în vederea optimizării procesului instructivrecuperativ şi imagina i-vă un model optim ce poate fi aplicat cu rezultate pozitive la nivelul unei categorii de deficien ă. Anamneza Este deosebit de importantă pentru stabilirea momentului producerii deficien ei şi a cauzelor acesteia. Pe baza anamnezei se pot marca traseele mai importante în dezvoltarea şi regresul subiectului. dar le-am re inut pe cele mai eficiente şi cu o întrebuin are mai frecventă. Fireşte că sunt şi alte metode folosite în defectologie şi logopedie. În cadrul analizei de caz se iau in considera ie toate datele personale ale subiectului. se iau in considerare propriile sale relatări. 2. Analiza i con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei şi eviden ia i importan a teoretică şi practică a preocupărilor ştiin ifice în domeniul respectiv. Întrbări/probleme de autoevaluare : 1. 3. De remarcat că în multe studiii se apelează la metode diferite sau la o combinare a acestora pentru a putea cuprinde complexitatea unor fenomene psihice. acolo unde este cazul. pentru studiul evolutiei subiectului si al episoadelor mai importante din via a sa. Edificatoare pentru cunoaştere sunt şi rezultatele muncii practice. Delimita i principalele concepte cu care se operează în defectologie şi logopedie. începând de la cele familiale şi de etiologie. dar si de psihodiagnoză (este şi cazul desenului. Pe baza acestora se poate efectua analiza de caz.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie produse ale activita ii pot constituii nu numai mijloacele de cunoaştere. ajungând la eviden ierea principalelor caracteristici psihice şi terminând cu creionarea profilului psihologic în care să se stabilească diagnosticul şi prognosticul evolu iei probabile pe scurtă şi lungă durată. al produsului grafic in general). ce se realizează prin studiul subiectului cu ajutorul mai multor probe şi prin observarea comportamentului în diverse ipostaze. cu cei din anturajul subiectului şi evident. cu rudele. În realizarea acestei forme vor avea loc discu ii cu parintii. Descrie i metodele şi analiza i specificul acestora în defectologie şi logopedie. 11 .

„PSIHOLOGIA VÂRSTELOR”.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. 5. 1996 LAROUSSE”. VERZA.. VERZA. BUCUREŞTI. PONTOS. BUCUREŞTI. Ed.“ISTORIA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE – MANUAL – CRESTOMA IE. ED. E. ED.. BUCUREŞTI.. 6. E. . (pg. 1994 RACU-ROŞCA.. INCAPACITATE.F. 2. UNIVERS ENCICLOPEDIC. 7 – 41) 12 .P. 1998.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. 139) BUCURESTI.ŞTIIN Ă ŞI TEHNICĂ. (pg.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie Bibliografie minimală: 1. 1997.11 – 127) SILLAMY.. (pg. FUNDA IEI HUMANITAS. 2000 VERZA E..D. N. 3..„DEFICIEN Ă. ED. 3 – 22) VERZA E. CHIŞINĂU. Pro Humanitas. .„COPIII SUPRADOTA I”.„DICTIONAR DE PSIHOLOGIE – ED. HANDICAP”. 2003 RUSU C-TIN ŞI COLAB. JIGĂU M. ED. 4.F. PRO-HUMANITATE. E. (pg. 2002. AURELIA. BUCUREŞTI.. 7.

să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu deficien ă de intelect în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor acestora. cunoaşterea simptomatologiei aferente deficien ei de intelect. • Deficien a mintală de gradul III. pentru a se putea opera ulterior cu no iunile respective. operarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de intelect. • Sindroamele deficien ei de intelect . • Deficien a mintală de gradul I. conştientizarea ac iunii factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. • Etiologie şi modificare in structura biopsihică. • Clasificarea deficien ei de intelect. 2 SPECIFICUL DEFICIEN ELOR DE INTELECT/MINTALE CUPRINS : • Con inut şi perspectivă în cunoaşterea deficien ei de intelect. • Deficien a mintală de gradul II. • Trăsături de specificitate ale deficien ilor de intelect .Deficien a de intelect/mintală Unitatea Nr. Obiective La finalul unită ii. în func ie de gradul acesteia. studen ii vor avea următoarele competen e: • • • • în elegerea conceptului de deficien ă de intelect şi evolu acestuia în timp. Scopurile unită ii • • să se formeze o imagine unitară asupra deficien ei de intelect . 13 .

oligofrenie. Este de re inut faptul că în demersul integrării sociale şi profesionale a persoanelor apar inând diferitelor categorii de deficien ă este necesară formularea unor programe educa ional . 14 . 33).Deficien a de intelect/mintală 2. Anumite cazuri mai pu in grave pot fi considerate ca îndepărtându-se de medie într-o măsură normală. pag. Zazzo. este necesar să recurgem la raportarea subiec ilor respectivi la: 1. subnormalitate mintală denumesc marea categorie a deficien ilor de intelect. debilitate mintală. poten ialul ce poate fi stimulat. Termenii ca “înapoiere”.1 Con inut şi perspectivă în cunoaşterea handicapului de intelect/mintale A rezultat din capitolul anterior că în literatura de specialitate se operează cu concepte variate şi că există o sinonimie ce diferă de la un autor la altul în ceea ce priveşte denumirea anumitor domenii ale defectologiei şi logopediei ca şi a tipurilor de deficien ă. Deficien ele de inteligen ă au fost denumite şi “primare” sau “idiopatice” adică cele care pot fi puse pe seama leziunilor cerebrale. copiii normali mai mici ca vârstă cronologică şi de aceeaşi vârstă mintală. insuficien ă mintală. 1979. exigen i variabile de la o societate la alta. Trebuie să ne obişnuim să folosim conceptul de deficien ă de intelect care de fapt este sinonim cu cel de handicap de intelect deoarece termenii ceilal i nu semnifică gradele sau profunzimea deficien ei provocând confuzii. termeni ca: deficien a mintală. “întârziere” sugerează o eventuală revenire la starea normală iar al ii ca “oligofrenie” şi “encefalopatie infantilă” au un pronun at caracter medical punând accent pe afec iunile structurii nervoase. Testele de inteligen ă indică faptul că în unele zone 5-7% din numărul total al copiilor au un coeficient de inteligen ă sub 70% ceea ce poate necesita luarea unor măsuri speciale de ordin educativ şi medical. Pentru a analiza oricare dintre categoriile de deficien i în vederea surprinderii caracteristicilor generale şi definitorii. de la o vârstă la alta . encefalopatie infantilă. Cele mai grave cazuri se datorează unui deficit de dezvoltare ale cărui cauze sunt cel mai des ignorate.recuperative care să aibă în vedere caracteristicile psihofizice.insuficien ă a cărei factori determina i sunt biologici (normali sau patologici) şi cu efectul ireversibil în studiul actual al cunoştin elor” (R. vârsta cronologică şi vârsta mintală. Astfel. infec iilor prenatale sau postnatale şi care nu sunt înso ite obligatoriu de afec iuni mintale. Pentru contextul în care se desfăşoară interven ia noastră este necesar să amintim una din cele mai acceptate defini ii a stării de handicap de intelect şi anume cea a psihologului Rene Zazzo: Defini ie: “debilitatea mintală este prima zonă a insuficien ei mintale – insuficien ă relativă la exigen ele societă ii.

perinatală (în cursul travaliului şi în primele zile de naştere). factorii patogeni se pot împar i în endogeni (genetici) şi exogeni (câştiga i) prin condi iile existen ei în mediul înconjurător. b. la al i deficien ii din aceeaşi categorie. factorii exogeni ac ionează mai eficient şi mai puternic în perioadele timpurii. de zestrea sa ereditară. Producerea deficien ei mintale depinde de momentul interven iei factorilor în procesul evolutiv. 4. Mul i dintre aceşti factori nocivi pot fi evita i în perioada de gesta ie a fătului şi mai ales în ontogeneza timpurie. progenetică (corespunzătoare perioadei formării produsului de concep ie care durează câteva zile după fecunda ie). la indivizii normali de aceeaşi vârstă cronologică. de masivitatea agresiunii şi de timpul agentului agresiv. în special în perioada intrauterină şi în primii 3 ani de via ă. Etilogie şi modificare în structura biopsihică Există un număr foarte mare de factori care pot influen a evolu ia normală a individului. de perioada în care ac ionează. 3. Prin dezechilibru genic în elegem un plus sau un minus de material genetic. la al i deficien i cu forme diferite decât cea de intelect. 2. Factori exogeni. Spre exemplu caracteristic unor anomalii cromozomiale este sindromul Down (în acest caz anomalia se petrece în perechea cromozomială 21) o altă cauză a sindromului Down este vârsta înaintă a mamei la naşterea copilului. În cadrul factorilor endogeni cele mai des întâlnite sunt anomaliile cromozomiale.Deficien a de intelect/mintală 2. În func ie de perioada în care ac ionează asupra organismului. de for a şi durata ac iunii lor.2. embrionară (0-3 luni).prenatală a. Consecin a anomaliei cromozomiale este un dezechilibru genic care se soldează cu anomalii variate cum ar fi: encefalopatia şi malforma iile somatice. 5. 15 . dar aceştia depind de rezisten a organismului. la copiii normali de aceeaşi vârstă mintală şi la indivizii de aceeaşi vârstă cronologică. c. 6. la indivizii normali de aceeaşi vârstă mintală indiferent de vârsta cronologică. În cazul subdezvoltării sau nedezvoltării. În cazul unui minus este afectată viabilitatea oului. După etapa în care ac ionează aceşti factori putem delimita următoarele perioade: 1.

boli infec ioase. 3. factori fetopatici: intoxica ii diverse caşectizante). plumb). febra tifoidă. traumatisme craniio-cerebrale. cu procese involutive la nivelul craniului. alcool). 16 . TBC. avitaminoze. factorii progenetici: radia iile (rontgen. scarlatina. neuroleptice. encefalite). privarea afectivă a copilului împiedică achizi iile în plan intelectiv şi nu stimulează dezvoltarea psihică s. substan ele psihotrope. razele X oxidul de carbon. şocurile psihice grave determină modificări la nivelul celulelor germinative. boli caşectizante ale mamei (tuberculoza pulmonară. antidepresive. gripa). medicamente teratogene (citostatice. virotice (rubeola.Deficien a de intelect/mintală d. vaccinurile (antivariolic). sugrumarea cu cordonul ombilical etc. b.a. neasigurarea alimenta iei suficiente. malforma ii şi deficien ă mintală profundă. mercur. alimenta ie caren ială). intoxica ii acute şi cronice (plumb. varicela. traumatisme fizice. capul mic. c. Exemplu: copiii născu i de către mamele iradiate în cazul bombardamentelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. caren e alimentare. diabetul zaharat duce la o atrofiere a ovarelor şi o tulburare func ională genitală. alfa. Factorii embriopatici: fizico-chimici (iradierile atomice. gripa. variola. tranchilizante) duc la distrugerea oului sau la muta ii genetice. zinc. hepatita epidemica). postnatală (în primii 3 ani şi ulteriori de via ă). factorii postnatali: boli inflamatorii cerebrale (meningo-encefalita. sărurile unor metale grele: nichel. gama) care determină o lezare primară prin iradia ie producând moartea celulei sau o lezare secundară producând tulburări metabolice. Ei au înfă işare caracteristică cu membre lungi.Factorii prenatali (oboseala şi stresul gravidei) a. malaria. boli 2. beta. boli infec ioase cu complica ii cerebrale (tuse convulsiva. cobalt. Factorii perinatali (ne ferim mai ales la accidentele la naştere): naşterea cu forceps. Astfel avem: 1. (avitaminoze.

prezintă tulburări instrumentale ce trebuie să li se acorde o aten ie deosebită. astfel o plafonare psiho-intelectuală mai evidentă la vârsta de 10-12 ani cu ritm mai lent în planul dezvoltării proceselor cognitive superioare. Acesta marchează grani a dintre normalitate şi handicap. Putem distinge câteva semne definitorii după care liminari sunt relativ uşor identifica i. au baraje ale gândirii sau lapsusuri.Deficien a de intelect/mintală 2. Adeseori. Binet şi Simon indică un decalaj între vârsta mentală şi vârsta cronologică de cca. Majoritatea autorilor consideră că intelectul de limită poate fi depistat în cadrul şcolii şi că acesta cuprinde până la aproximativ 10% din popula ia şcolară. prezintă dificultă i în fluxul idea iei. inhiba i. Totuşi aceşti copii pot fi stimula i printr-o metodologie recuperativă specială astfel încât dezvoltarea lor psihică să se apropie de nivelul colegilor lor şi pot fi integra i cu succes în învă ământul obişnuit. Adeseori subiectul cu intelect de limită este confruntat cu eşecuri în activită ile desfăşurate ceea ce duce la un nivel de aspira ie scăzut. sunt instabili. 2 ½ la vârsta de 10 ani. izolare şi frustrare. de func ionalitate constantă a rela iilor imprevizibile şi nemotivate etc. decalaj ce creşte treptat până la 5 ani la vârsta de 15 ani. dificultă i de rela ionare cu ceilal i. copilul liminar rezolvă sarcinile impuse doar până la un anumit nivel de complexitate şi abstractizare. atitudine negativă fa ă de efort. timizi. se confruntă cu insuccese şcolare care pot sta la baza unor trăiri tensionale şi contradictorii ce generează tulburările de comportament. ea apărând în ultimile două decenii.3. Drept urmare. de elaborare a comportamentelor comunica ionale şi de rela ionare cu cei din jur. Clasificarea deficien ei de intelect Clasificarea cea mai frecventă a acestei forme de deficien ă se realizează pe baza măsurării coeficientului de inteligen ă cu ajutorul testelor. Aceşti copii nu sunt deficien i fiind mai apropia i de normalitate. teama de insucces. Dintre acestea remarcăm: aceşti copii întâmpină dificultă i în însuşirea scris-cititului şi a calcului (disgrafie. majoritatea acestora au o hiperactivitate motorie. mai ales în procesul de învă ământ. chiar momente de vid mintal. a coeficientului de dezvoltare psihică. ei pot parcurge formele învă ământului superior dacă se 17 . emotivi. încetineală în gândire. discalculie). a evaluării posibilită ilor de adaptare şi integrare. Mai târziu. prezintă o imaturitate social-afectivă. No iunea de intelect de limită este de dată mai recentă. dislexie. Intelectul de limită Între normal şi deficientul de intelect se interpune o categorie specifică şi anume intelectul de limită sau liminar cu un QI între 80-85-90. Se men ionează. neîncrederea în sine.

Deficien a mintală de gradul I (debilitatea mintală sau handicap de intelect uşor sau lejer) Aceşti subiec i au un Q.Deficien a de intelect/mintală motivează pentru activitate şi dacă aceasta este sus inută.I. fără însă să-i permită să-şi asume total responsabilitatea conduitelor sale. ei desprind din obiecte sau imagini foarte pu ine detalii ceea ce face ca percep iile lor să fie insuficient de specifice persistând caracterul lor fragmentar şi lacunar cu prezen a confuziilor. al for ei şi duratei reac iei. După gradul insuficien ei mintale distingem debili mintali severi. lăsându-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială. Debilul mintal este educabil. 18 . capabil de achizi ii şcolare corespunzătoare vârstei sale mintale ce variază în func ie de gravitatea deficien ei. de un efort continuu(Gh. între 50-85 ceea ce corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice între 7-12 ani.3. Termenul de “deficien ă mintală” introdus în 1909 de Dupre a fost reluat şi aprofundat de Vermeylen în 1924 şi are semnifica ia unei insuficien e mintale. La debilii mintal au fost determinate o serie de particularită i ale activită ii nervoase superioare. forma şi materialul din care este confec ionat obiectul). Radu 1999). formarea reflexelor condi ionate prezintă oscila ii intense şi persistente sub aspectul timpului de laten ă. O altă trăsătură caracteristică debilului este îngustimea câmpului perceptiv (într-un timp limitat ei pricep un număr mai mic de elemente decât normalii) ducând la o dificilă orientare în spa iu şi la reduse capacită i intuitive de a stabili rela ia dintre obiecte. Astfel. Acest lucru se datorează şi mascării unor elemente de către altele (se desprind mai uşor elementele periferice sau cele delimitate prin contur sau culoare decât greutatea. 2.1. Percep ia În cadrul percep iei. particularită i specifice a acestei categorii în cadrul handicapului de intelect le vom întâlni atât în procesele de cunoaştere cât şi în domeniul motricită ii şi al afectivită ii. Putem defini debilitatea mintală ca reprezentând o insuficien ă mai mult sau mai pu in marcată a dezvoltării inteligen ei. De asemenea. mijlocii şi lejeri. Astfel. debilii mintal prezintă deficien e ale analizei şi sintezei.

19 . Clancy. în acest scop. trăsătură ce se men ine până la o vârstă mai mare. Asemenea programe sunt cu atât mai eficiente cu cât se are în vedere vârstele mici ale copilăriei.2 luni (15. Deci. Utilizarea propozi iei în comunicare apare la 3 ani (1.7 luni). Gândirea lui e caracterizată în primul rând prin predominarea func iilor de achizi ie comparativ cu func iile de elaborare. primul cuvânt apare la debil la vârsta de 2 ani (1 an).Deficien a de intelect/mintală Gândirea Debilul mintal manifestă o pregnantă lipsă de flexibilitate a activită ii cognitive în general şi a activită ii perceptuale în mod special. comunicarea poate fi stimulată spre o evolu ie pozitivă. În formele severe se vizează. este sărac în cuvinte-no iuni care desemnează mărimi. Se sugerează. nu-şi elaborează un plan de organizare a materialului. acesta se dezvoltă în general cu întârziere sub toate aspectele sale. 1990). epitetelor şi metaforelor. caracteristici psihice. Limbajul Din punct de vedere al limbajului. unele programe de interven ie pentru dezvoltarea comunicării la copiii cu deficien e mintale de gravitatea diferită Doru Popovici (2000). Procese mnezice Debilitatea mintală nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate sau chiar a unei hipermnezii însă în general memoria este deficitară sub anumite aspecte. Vorbirea apare la 34. Cu toate dificultă ile existente în planul dezvoltării psihice.J. Vocabularul copiilor debili mintal este mai limitată decât cel al normalilor. gândirea lui nu e creativă ci reproductivă Debilul mintal stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările. Debilul nu recurge la procedee de fixare inten ională. Astfel. memoria este caracterizată din rigiditatea fixării şi a reproducerii cunoştin elor ce duce la dificultă i în realizarea transferului de cunoştin e. Procesul în elegerii apare cu greu din cauza modului defectuos în care se realizează integrarea datelor noi în cele existente. se întâmpină dificultă i în în elegerea şi utilizarea compara iilor. Fraza atât în limbajul scris cât şi cel oral se caracterizează printr-un număr mai mic de cuvinte şi o construc ie defectuasă din punct de vedere gramatical.7 ani). formarea unor modalită i de rela ionare cu cei din jur prin intermediul comunicării nonverbale ce este concepută de unii autori ca o “terapie ocupa ională” pentru aceşti subiec i (H. în condi iile unor influen e educa ionale adecvate. M. numărul de verbe este mai mic. Ca trăsături specifice al acesteia distingem: memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar. Clark. predomină în acest vocabular substantivele. rela ii spa iale. însă eficien a scăzută a memoriei rezultă şi dintr-o evocare în care se găsesc elemente fără legătură cu subiectul abordat.

Comportamentul Activitatea debilului este caracterizată în primul rând de imaturitate (un copil debil mintal de vârstă şcolară are manifestări proprii preşcolarilor sub aspectul emo iilor şi sentimentelor). Motricitate Din punct de vedere al motricită ii s-a stabilit că cu cât gradul deficien ei mintale este mai mare cu atât nivelul motricită ii rămâne mai scăzut. Această capacitate redusă de a controla expresiile emo ionale complică rela iile lor cu cei din jur şi duce la efecte dezorganizatoare asupra activită ii. Voin a În ceea ce priveşte activitatea voluntară putem spune că ea prezintă deficien e în toate momentele desfăşurării sale: scopurile pe care şi le fixează debilul sunt generate de trebuin ele şi interesele momentane. Acesta este vizibilă mai ales sub următoarele aspecte: viteza mişcărilor. El se abate de la scopul fixat dacă întâmpină dificultă i şi execută o altă activitate mai uşoară. reglarea for ei musculare şi altele. distrugerea obiectelor. copiii debili adaugă elemente străine provenite dintr-o experien ă anterioară mai mult sau mai pu in asemănătoare. dificultă ile întâmpinate în efectuarea unei ac iuni provin din insuficien a aten iei pe care ei o acordă instruc iei ce li se dă fiind înclina i să treacă imediat la ac iune. imitarea mişcărilor (influen ează negativ formarea multor deprinderi). lovirea propriului corp.Deficien a de intelect/mintală o altă particularitate este lipsa de fidelitate a memoriei (când reproduc ceva. Dar şi veselia se poate transforma în crize de râs nestăpânit şi necontrolat. Conduitele afective Manifestările emotive sunt foarte des exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs. Se observă predominarea unui anumit tip de dispozi ii astfel că unii sunt mai frecvent euforici al ii apatici şi al ii iritabili. 20 . apar frecvente manifestării de negativism ca efect al capacită ii reduse de lucru a scoar ei cerebrale. La debili mintal se observă mai frecvent decât la normali lateralitatea manuală stângă sau ambidextra ceea ce îngreunează manipularea unor obiecte. Se poate ajunge la crize de furie înso ite de reac ii agresive fa ă de cei din jur. precizia mişcărilor (mai ales cele fine).

zootehnist. dar beneficiază de un intelect superior fa ă de cel 21 . Debilul mintal are posibilitatea de a-şi însuşi o profesie pe care o poate exercita cu succes (tâmplar. Debilul dizarmonic excitat ce prezintă. în condi iile unei atitudini realiste a familiei. ascultător. reuşesc în bună măsură să se integreze în aceasta. Retardul intelectual se manifestă prin întârzierea în plan şcolar. fa ă de cel instabil are reac ii afective instabile şi exagerate. este curios. Simon (1924) şi Vermeylen (1929) care considerau că în această formă deficitul intelectual constituie elementul ce predomină personalitatea. cofetar. etc. Th. vorbeşte neîncetat şi este lipsit de interes. În ceea ce priveşte educa ia. Termenul a fost introdus de Th. după formele de manifestare. Chiar şi atunci când întârzierea în dezvoltarea copilului este evidentă ei se amăgesc cu o mul ime de explica ii posibile. Din aceste motive mul i dintre părin i nu reuşesc să se împace cu acest gând. ei pot urma şcoala ajutătoare uneori chiar şcoala de masă unde îşi însuşesc scris-cititul şi calculul elementar la nivelul a 4. permanent agitat. pe lângă tulburările caracteristice celui instabil. dar de o gravitate sporită cu manifestări legate de o agita ie motrică permanentă şi stari de euforie. Acesta. zidar. se simt răspunzători şi încearcă cu disperare să găsească o solu ie de ieşire din situa ia în care se află. dificultă i în activitatea de achizi ie a unor cunoştin e. Debilul dizarmonic (Baronnei şi Fay l-au denumit şi “debil complet”) se caracterizează prin preponderen a tulburărilor afective şi de comportament. Totuşi copiii debili mintal. şcolară şi socioprofesională Prezen a unui astfel de copil într-o familie reprezintă o grea încercare pentru părin i. Sunt şi părin i care trăiesc un sentiment de culpabilitate fa ă de copil. viticultor. se împarte în: Debilul dizarmonic instabil care este incapabil de a se concentra. nu poate fi atent. Vermeylen consideră că debilul dizarmonic. b. 5 clase din şcoala generală. Debilul armonic este muncitor. Debilul dizarmonic (tulburările intelectuale sunt asociate cu cele afective). Formele clinice: Din punct de vedere clinic debilii mintal sunt împăr i i în două categorii: a. capabil de a învă a o meserie şi de a o exercita în condi ii normale. mitoman. dar şansele de reuşită ale acestor persoane sunt bune dacă depun efort continuu şi sunt sus inu i afectiv de cei din jur.Debilul armonic . cu dificultă i de adaptare. croitor.).Deficien a de intelect/mintală Integrare familială. Debilul dizarmonic emotiv. Simon şi G.

iar inteligibilitatea este redusă. Vocabularul se limitează la cuvintele uzuale iar structura gramaticală a limbii nu este însuşită şi datorită acestui fapt vorbirea este agramată. Gândirea Rămâne prin excelen ă concretă şi situa ională limitându-se la rezolvări mecanice. Ei au o mare nevoie de securitate şi prezintă conduite reactive la o situa ie de abandon. gura de lup. Wallon consideră că spre deosebire de “idio i”.Deficien a de intelect/mintală instabil. nu reuşesc să în eleagă rela iile spa iale şi nu pot să achizi ioneze no iunea de număr. Limbajul În ceea ce priveşte limbajul ei ajung să-şi însuşească sistemul simbolic al acestuia în vederea comunicării. La nivelul dezvoltării maxime nu depăşesc mecanismele gândirii conceptuale şi modurile opera ionale care caracterizează gândirea copilului de 7 ani. 2. pronun ia prezintă diferite tulburăr. iar pe acest fond se pot dezvolta structuri mintale obsesionale. “imbecilii” ajung la un nivel la care se pot folosi de experien ele anterioare pentru a se adapta la o situa ie nouă. proeminen a globilor oculari). Deficien a mintală de gradul II sau deficien a de intelect severă (numită impropriu şi imbecilitate) Are un QI cuprins între 20-50 şi corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice de 3 la 7 ani. Vorbirea este imperfectă. imaginile parentale constituie singurul lor sistem de referin ă. De asemenea. 22 . mişcările sunt stângace şi lipsite de fine e. Subiectul respectiv nu poate executa o mişcare izolată (nu poate închide un singur ochi). Această categorie este predominată de o frecven ă a malforma iilor somatice concretizate în aspectul displastic facio-cranian (hipertelorism.2.3. singura experien ă rela ională de unde şi infantilismul accentuat marcant. Activitatea Este întotdeauna foarte imatură şi labilă. Motricitatea Este slab dezvoltată şi insuficient diferen ială. El caută aprobarea şi acceptarea celor din jur şi poate chiar fi sensibil la critică. urechi malformate.

Dar din categoria imbecililor prodigioşi mai fac parte: calculatorii care pot fi şi ei împăr i i în cei care fac opera ii de adunare. de aceea el trebuie asistat permanent.3. cei cu aptitudini muzicale deosebite (reproduc după ureche melodii foarte lungi şi complicate). înmul ire. 2. trăsături care fac foarte dificilă integrarea socială. însă atunci când e interesat pentru scurtă vreme subiectul se poate concentra. Deficien a mintală de gradul III (numită idio ia) sau deficien a de intelect profundă Are un QI sub 20-25 şi o dezvoltare psihică corespunzătoare vârstei normale de până la 3 ani.3. Handicapul sever este incapabil de a se autoconduce în rela iile cu lumea şi cu el însuşi. pot efectua o serie de munci simple sub supraveghere.Deficien a de intelect/mintală Comportamentul Este dominat de emotivitate. cei care au o înclina ie remarcabilă pentru desen (vestitul “Raphael al pisicilor” care a avut faimă Europeană). Mul i autori consideră că aceşti deficien i nu sunt capabili decât de utilizarea reflexelor condi ionate. ceea ce a dus la denumirea acestor persoane cu hipermnezie de “idio i savan i”: sau imbecilii prodigioşi ceea ce înseamnă şi o dizarmonie în dezvoltarea intelectuală (re in sute de rânduri dintr-o carte după o singură lectură sau ascultare). reac ii ostile frecvente. memoria este de obicei diminuată însă poate fi în unele cazuri excep ională. Afectivitatea Fondul afectiv este alcătuit din puerilism şi vanitate. cei cu sim olfactiv foarte dezvoltat care pot discrimina cu uşurin ă diverse mirosuri Încadrarea socială şi familială. împăr ire cu o rapiditate deosebita întrecând calculatoarele electronice. Cu toate acestea ei pot să fie educa i să se alimenteze singuri. având nevoie de o tutelă şi o supraveghere constantă. 23 . însă este întotdeauna necontrolat. Aten ia şi memoria Aten ia este caracterizată prin instabilitate. Numeroase comportamente aberante ale acestor persoane nu sunt decât reac ii de insecuritate şi furie sau tentative de a evita o situa ie de eşec.

Se ştie că adultul are un număr mai mare de regiuni “psihologice” fa ă de copil însă grani ele dintre aceste regiuni devin tot mai rigide pe măsura înaintării în vârstă. Slaba rezisten ă la infec ii explică mortalitatea ridicată a acestor deficien i. Întreaga via ă afectivă rămâne legată de instincte primitive brutale. Media lor de vârstă este de 19 ani fa ă de a imbecililor care este de 26 ani.Trăsături de specificitate ale deficien ilor de intelect Au rezultat deja o serie de caracteristici în raport de gravitatea deficien ei. Inactivitatea sa globală este întreruptă de impulsuri violente sau de crize. să se apere de eventualele pericole şi chiar să se hrănească autonom. Comportamentul său este alcătuit din acte pur reflexe. cifoscolioze. Rigiditatea: Constituie cea mai evidentă trăsătură ce se manifestă în toate activită ile desfăşurate de deficientul de intelect şi în special. anomalii dentare. hipertelorism. Idiotul incomplet prezintă o afectivitate uneori chiar cu o tendin ă către anturaj ceea ce face posibilă dresarea func iilor sale vegetative şi motrice.4. La acestea se adaugă şi un grup distinct de manifestări cuprins sub denumirea de “specificitate”. contorsiuni. Rigiditatea acestor regiuni şi a grani elor dintre ele limitează transferul func ional şi 24 . ipete. Prezintă malforma ii craniene. Integrarea socială în functie de dezvoltarea psihică Din punct de vedere al integrării sociale putem distinge idio ia completă şi idio ia par ială. J. în cele de cunoaştere.S.Deficien a de intelect/mintală Ei nu-şi însuşesc limbajul decât în forme simple. Motricitatea Structura psihomotrică este rudimentară. microcefalii. Cele mai semnificative sunt următoarele: 2. În limbaj însă nu poate depăşi monosilabele. bulimie). scoate sunete nearticulate. nediferen ială şi nu constă decât în balansări uniforme. de aderen ă narcisică la corp şi la zonele sale erogene. Kounin consideră această trăsătură ca fiind o particularitate definitorie a debilului mintal. uneori ecolalie. hidrocefalii. lordoze. 2. “Idiotul” este incapabil să se autoconducă. Idiotul complet nu prezintă decât instincte de conservare. grimase şi impulsuri motrice subite.1. Este fără limbaj.4. iar afectivitatea rămâne la nivel pur autoerotic (masturbare.

apare această caracteristică numită fragilitatea construc iei personalită ii. Inhelder care a pornit de la ideea că debilul nu poate atinge stadiul gândirii formale. unii autori folosind singtame ca rigiditatea gândirii. F. 2. a memoriei. În plan psihic are loc o dezvoltare lentă sau se produce stagnarea fără ca individul să poată atinge stadiile superioare. care a constatat că debilul se dezvoltă diferit de la un sector la altul din punct de vedere psihologic. Fragilitatea construc iei personalită ii. dovedeşte că atunci când solicitările depăşesc posibilită ile de răspuns. El nu poate recupera întârzierea în propria construc ie. Termenul este introdus de R. Fau pornind de la ideea că vâscozitatea genetică îşi pune amprenta în orice situa ie asupra conduitei debilului mintal.2. fapt relativ valabil şi pentru omul normal. dar (unii au o memorie vizuală mai bună în timp ce al ii posedă o memorie auditivă) acest decalaj poate fi recuperat atâta timp cât dezvoltarea unei func ii stimulează şi evolu ia alteia. L. A. a limbajului. La debilul mintal dezvoltarea unei func ii nu doar că nu stimulează evolu ia alteia. Astfel. însă se creează un decalaj uşor la nivelul unor func ii. 25 . Ulterior termenul a fost extins.S.Deficien a de intelect/mintală schimbul între teritoriile învecinate ceea ce determină o iner ie la nivelul întregii activită i psihice. 2.4. corespunzător vârstei cronologice. Vâscozitatea genetică Este o altă trăsătură specifică introdusă de B. 2. Aceasta înseamnă că diferitele func ii psihice nu se dezvoltă în mod echilibrat. Zazzo.4. În cazul deficitului de intelect heterocronia cea mai evidentă apare între dezvoltarea fizică şi cea mintală. La deficien ii de intelect aceste regiuni sunt foarte rigide nepermi ând schimbul func ional normal dintre ele.3. La normali. dezvoltarea rămâne neterminată ducând la dificultă i în achizi iile instrumentale şi de adaptare. dar se poate realiza chiar în detrimentul celorlalte func ii. Luria a folosit termenul de iner ie patologică pentru a arăta că activitatea este deficitară ceea ce nu permite o rela ionare riguroasă între diferitele regiuni ale creierului cu consecin e în desfăşurarea func iilor psihice dominate de iner ie. ceea ce-l face să atingă doar stadiul opera iilor concrete şi să rămână centrat o perioadă mai lungă de timp decât normal la nivelul punctelor fixate anterior.R.4. Heterocronia Se extinde în toate palierele dezvoltării psihice ale deficientului de intelect. a comportamentului.4. Vâgotski este de părere că pe baza vâscozită ii genetice handicapatului de intelect este obligat să se încadreze în “zona proximei dezvoltări” ceea ce înseamnă că dezvoltarea subiectului este limitată în raport de gravitatea deficien ei. între dezvoltarea somatică şi cea cerebrală.

subiectul poate vorbi relativ bine la un moment dat ca ulterior.5. În plan semantic. Comprehensiunea este redusă. cu lordoza în pozi ie şezândă. apatic. 2. late şi cu degete divergente. gura lor este mică. iar 26 . inegali. Mâinile sunt mici şi scurte. stă ore întregi în aceeaşi pozi ie sau se mişcă monoton. caria i. 2. Mongolianul (mai este numit şi mongoloid) este lent. cu degete mici. aplatizat cu absen a aproape completa a pome ilor şi ridicăturilor orbitare.5. întârziere mintală şi abera ie cromozomală. este prezentă sărăcia de idei. o plasare laterală a ochilor. Verza constă în neputin a handicapatului de a exprima logico-gramatical con inutul situa iilor semnificative. Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale Descrisă de E. Subiectul este dependent de dispozi iile ce le are şi de influen a unor factori din mediul înconjurător adeseori nesemnificativi. Majoritatea acestor subiec i nu reuşesc să înve e să scrie.1. nelobulate. chiar la intervale mici de timp să manifeste dereglaje accentuate. toracele este lărgit la baza. din ii neregulat împlânta i. limba fisurată. impulsivitate şi lipsă de control) sau mascată (ce apare la debilii care trăiesc într-un mediu securizat făcând posibilă disimularea trăsăturilor negative). cu fisuri comisurale. un dezacord între ceea ce exprimă şi realitatea ca şi o în elegere simplificată sau trunchiată a ideilor vehiculate. iar memorarea mecanică şi limbajul apar târziu. Gâtul este scurt. Prezintă. asimetrice.Sindroamele deficien ei de intelect 2. pasiv. Aten ia este labila la toate vârstele îngreunând influen area educa ională. faciesul este rotund. Aceste persoane au capul mic. Picioarele sunt scurte. neputin a de a se men ine la nivelul unui progres continuu şi de a-şi adapta conduita verbală la schimbările ce apar în diverse împrejurări. prezintă brahicefalie. Mai mult. de asemenea. urechi mici. Instabilitatea psihomotore constă în trecerea de la docilitate la ac iuni de auto şi heteroagresivitate. permanent întredeschisă.Deficien a de intelect/mintală Fragilitatea poate fi disociată (manifestări de duritate.5. Roşea a obrajilor şi a vârfului nasului îi dă aspectul de “fa ă de clovn”. cu aspect lat sau îngust şi ascu it. Sindromul Down Acest sindrom a fost descris în anul 1866 de Langdon Down şi se caracterizează prin triada: dismorfie particulară.4.

Observăm o întârziere marcată în dezvoltarea motorie (stă în decubit dorsal la 1 an şi merge după 2 ani). Pielea este foarte sensibilă şi uneori. cu spargeri de vase de sânge. Mersul este cu paşi mici şi cu aplicare înainte. Are o tendin ă permanentă de mişcare a mâinilor. Prezintă balansări de trunchi dinainte-înapoi. Se pot elabora unele comportamente elementare de autoservire mai ales cele bazate pe formarea reflexelor condi ionate. Dat fiind dificultă ile de dezvoltare. o instabilitate psihomotorie. De cele mai multe ori nu realizează decât 3-4 cuvinte înso ite de fenomenul de ecolalie. Are o subdezvoltare staturo-ponderală. Memoria este predominat mecanică şi întipărită de scurtă durată . uneori crize manifestate prin convulsii. Gândirea este la stadiul concret şi nu permite decât achizi ia unor elemente cu caracter de stereotipie. ochii de culoare albastru deschis şi eczeme. monotonă. le place muzica şi dansul. Oligofrenia fenilpiruvica (fenilcetonuria sau boala lui Folling).2. 2. Apare apoi o iritabilitate excesivă. La 1/3 din cazuri se înregistrează crize epileptice. Diagnosticarea se poate face de timpuriu prin analiza urinei ce con ine acid femilpiruvic. La naştere copilul este normal pentru primele săptămâni sau pentru primele luni. Vorbirea este infantilă şi cu tulburări de articula ie. este interesant că au dezvoltat sim ul ritmului. În aceste condi ii. o foarte accentuată întârziere în dezvoltarea vorbirii cu debut după 3-4 ani. Nu depăşeşte QI de 50.Deficien a de intelect/mintală desenul lor rămâne rudimentar şi inestetic. Se încadrează doar în formele de handicap profund şi sever. De asemenea. Vocea este răguşită. 27 . Acest sindrom mai poartă denumirea de “trisomia 21” din cauza apari iei unui cromozom în plus în perioada a 21-a astfel încât se ajunge la 47 în loc de 46 cromozomi. Manifestă mai ales comportamente imitative ceea ce presupune prezen a în preajma lor a unor modele comportamentale pozitive. o formă gravă a deficien ei de intelect. Sunt veseli şi afectuoşi cu persoanele cunoscute şi simt nevoia să li se acorde o aten ie similară celor din jurul lor. subiec ii respectivi se încadrează în categoria de handicap revers sau profund şi foarte rar în debilitatea mintală.5. reproduc cu greu şi numai în prezen a situa iilor concrete. părul blond depigmentat. Este o tulburare metabolică ereditară.

de aceea apari ia ei poate fi la diferite vârste. spre gât care este scurt. 28 . determinând un aspect animalic.5. Craniul are un aspect deformat prin proeminen a exagerată a regiunii occipitale.5. iar pe plan psihic dezvoltarea este extrem de redusă. prezintă o înfă işare de bătrân. iar nasul are formă de şa. Boala are un caracter ereditar. La început copilul este hipersensibil la lumina şi la zgomote. Aceasta disfunc ie are o frecven ă mai redusă. 2. Gura este mare. pentru ca la 3-6 luni să devină apatic. Copilul are o statură mică.4. de asemenea.5. Sindromul Turner Persoanele din această categorie prezintă fa a rotundă. Craniul este brahicefalic şi prezintă deseori anomalii ale maxilarului superior. nu poate ine capul ridicat. Gargoilismul Se regăseşte în categoriile de deficien ă de la formele cele mai uşoare până la cele mai grave.3.5. dar prin exerci ii repetate este posibilă elaborarea unor comportamente şi activită i cu caracter stereotip. iar mai târziu văzul se va degrada progresiv până la orbire. Manifestă indiferen ă fa ă de mediul ambiant.Deficien a de intelect/mintală 2.5. Idio ia amaurotică (sau boala lui Tay-Sachs). La naştere copilul dă impresia de normalitate. Este caracterizat. 2. cu o motricitate ce nu evoluează în mod normal. El nu poate apuca obiecte. cu gât şi membre scurte. iar mai târziu se instalează paraliziile şi convulsiile. 2. de absen a semnelor sexuale. urechi late şi implantate în partea de jos a craniului. cu buze groase. însă durata de via ă este relativ scurtă.6. Hipertelorismul Este caracterizat de plasarea laterală a ochilor cu distan e mari între ei. Dezvoltarea psihică este minimă.

Deşi toate acestea reprezintă în principal deficien e severe sau profunde se pot ob ine unele rezultate educa ionale favorabile în condi iile adoptării unor programe adaptate particularită ilor psihoindividuale în cadrul interven iilor psihopedagogice şi medicale încă de la vârstele timpurii. Prezintă scolioză sau cifoscolioză ca şi la hipertelorism şi în sindromul Turner ochii sunt depărta i. mimica şi pantomimica sunt rigide. greoi. Metabolismul este redus şi prezintă imaturitate sexuală. Întrebări/probleme de autoevaluare: 1. Apari ia acestuia se datorează existen ei în propor ie insuficientă a iodului în sol sau în apă ceea ce împiedică producerea hormonului tiroidian cu efecte în dezvoltarea psihică şi cea fizică. mişcările. Raporta i modificările specifice din structura biopsihică la formele şi sindroamele deficien ei de intelect. 2.5. cu abdomenul şi craniul plate.7.Sindromul Pseudo-Turner Prezintă caracteristici ce fac legătura cu sindromul descris mai sus. Aşa cum subliniază.Deficien a de intelect/mintală Toracele este în formă de scut cu mameloane îndepărtate. Sub aspect psihic. 2. gura triunghiulară (gură de peşte). Cretinul este scund. Radu (2000) numărul sindroamelor deficien ei de intelect este mult mai mare (peste 100). Deficien a mintală este mai gravă decât în Turnerul clasic. Pot apărea tulburări mentale grave.5. 3. Gh. Acest sindrom este întâlnit numai la femei. 29 . gălbuie şi rece. părul este aspru. Cretinismul endemic Este pregnant legat de mediul de via ă. prezintă strabism. dar ne-am limitat la prezentarea celor cu o frecven ă mai mare. 2. Analiza i criteriile care stau la baza clasificărilor deficien ei de intelect.8. Simptomele sunt aproape identice cu cele ale deficien ei Turner clasice. Este întâlnit la băie i. pielea uscată. Eviden ia i principalele categorii etiologice care duc la deficien ă de intelect.

1979.P. 2002.... Caracteristici generale ale activitatatii psihice la copiii cu deficien ă de intelect 30 . -„IDEILE MODERNE DESPRE COPII”. BUCUREŞTI.. 2000 5. RADU GH. E. 1999 4. (pg.. BUCUREŞTI. R. 2000.„PSIHOPEDAGOGIA ŞCOLARILOR CU HANDICAP MINTAL”. VERZA E. BINET A. ROŞCA MARIANA.. ED. 71 – 108. ED. 42 – 68) 8..Deficien a de intelect/mintală Bibliografie minimală 1.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. . PRO-HUMANITATE. (pg 28. 42 – 172) 3... BUCUREŞTI.D. 1975 2.. Specificul personalitatii si comportamentului la debilii mintal. – Psihopedagogie specială. RADU GH.1998 7.. 40 –67. E.F.„PSIHOPEDAGOGIA DEZVOLTĂRII ŞCOLARILOR CU HANDICAP”. 3.. E.D..„DEBILITĂ ILE MINTALE”. E. COORD. BUCUREŞTI. 1967 6.„DEZVOLTAREA COMUNICĂRII LA COPIII CU DEFICIEN E MINTALE”.P. 372 – 401) Teme pentru referate 1.BUCUREŞTI. VERZA E.D..D. BUCUREŞTI.P.110 – 135. ED.V. Secificul memoriei debilului mintal. FUNDA IEI HUMANITAS.D. BUCUREŞTI.P.. POPOVICI D. ZAZZO. Bucureşti. Delimitari conceptuale si etiologie la persoanele cu deficien ă. E. 2. 4. PRO-HUMANITATE. (pg.P.„PSIHOLOGIA DEFICIEN ILOR MINTALI”.

Deficien a de intelect/mintală MODULUL 2 DEFICIEN ELE SENZORIALE ŞI NEUROMOTORII 31 .

• să se formeze abilită i de interven ie psihopedagogică în desfăşurarea procesului demutizării. • Măsurarea intensită ii. în func ie de gradul afectării auzului. • Etiologia şi clasificarea deficien elor de auz. • familiarizarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de auz. • Caracteristici ale func iilor şi proceselor psihice. • Testarea auzului. • Protezarea deficien ilor de auz. • Gradele deficitului auditiv. scara decibelilor. să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu deficien ă de auz în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor acestora şi de posibilită ile de protezare şi compensare.Deficien a de auz Unitatea de învă are nr. • să se conştientizeze ac iunea factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. Scopurile unită ii de curs • • să se dezvolte o imagine unitară asupra deficien ei de auz . 32 . • Metodologia demutizării şi organizarea unită ilor speciale. Obiective • formarea capacită ilor de în elegere a semnifica iei deficien ei de auz şi evolu ia persoanelor cu aceste deficien e. • să se însuşească simptomatologia specifică deficien ei de auz. • să se conştientizeze nevoia şi avantajele protezării pentru unele deficien e de auz. 1 DEFICIEN A DE AUZ CUPRINS: • Istoricul deficien ei de auz. • Evolu ia cunoştin elor despre deficien a de auz.

Jaobs Falkowschi întemeiază un institut pentru surdomu i şi orbi.A.Ostogradschi. pe la 1600. Reprezentantul cel mai de seamă al şcolii franceze este Charles Michel de l‘ Epee care a întemeiat o şcoală pentru surdomu i şi a aplicat o nouă metodă şi anume „metoda mimicii”. în Olanda. dar şi limbajul scris. bazate pe demutizare şi comunicare verbală. Flery.I.1. Medicul. Gur iev. metoda orală. prin intermediul căreia se fundamentează comunicarea prin mimico – gesticula ie. Johan Korand Amman neagă utilizarea folosirii dactilemelor. Spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral (vorbirea articulată) ca formă a demutizării Juan Pablo Bonet. În Polonia. labiolecturii îi acorda un rol semnificativ. scrie despre instruc ia şi educa ia surdomu ilor.F. Opus acestuia. Zankov. cat şi o tehnică similară cu formarea deprinderii de a comunica într-o limbă străină Ambele tehnici au fost cunoscute sub numele de 33 . Abatele Deschamps sus ine metoda orală şi este primul are elaborează un alfabet special pentru orbii surdomu i. Pe baza acestor date rezultă că pentru învă area limbii de către persoanele handicapate de auz. Germanul Friedrich Moritz Hillt a încercat să organizeze învă ământul surdomu ilor cat mai aproape de cel al copiilor normali In secolele XIX şi XX . G. filosoful şi matematicianul Girolamo Cardano. oral şi mimico-gesticular. ş. specialiştii ruşi aduc şi ei o contribu ie interesantă Dintre cei mai cunoscu i.I. John Wallis sublinia rolul limbajului scris în dezvoltarea psihică a surdomutului şi preciza că pentru a facilita evolu ia vorbirii trebuie exclus limbajul dactil din demutizare. Francisc Von Helmont pune un accent deosebit pe labiolectură şi propune folosirea oglinzilor pentru demutizare. adoptă în exclusivitate. a folosit alfabetul dactil pentru formarea comunicării verbale. În Fran a. unde foloseşte metoda gesturilor. Istoricul deficien ei de auz Aşa cum rezultă. A. în secolul al XVI-lea.Diacikov. în schimb. s-a aplicat o tehnică bazată pe imita ie . care au contribuit la fundamentarea psihopedagogiă a învă ământului pentru copii cu deficien e de auz. Tot în Olanda. acest tip de deficien ă face parte din categoria deficien elor senzoriale Literatura de specialitate consemnează existen a unor preocupări foarte vechi fa a de deficien ii senzorial în general In lucrarea „Despre sim urile celor care simt„. Aristotel afirmă că cine s-a născut surd acela devine apoi mut În Codicele lui Justinian se găsesc reflectate atitudinile societă ii fa a de surzi şi sunt stipulate drepturile pe are aceştia le aveau. cităm pe V. asemănătoare cu principiul învă ării vorbirii la copilul mic normal.Deficien a de auz 1. In Anglia. insistând pe vorbirea orală fapt pentru care este considerat fondatorul aşa-numitei şcoli oraliste. LV. A.a. pentru început iar apoi.

În ara noastră . din punct de vedere metodologic. a Institutului pentru surdomu i de la Focşani ( 1865 ) . ulterior .Carol Davila. labiolectură şi mimico-gesticula ie ). preponderent. preocupările pentru handiacapa ii de auz există de peste 100 de ani Astfel. metode are folosesc. Sunt informa ii şi cu privire la existen a unui institut particular.1 Este cunoscut faptul că în surdopsihopedagogie aceste metode mai poartă denumirea şi după locul unde s-au dezvoltat. etc. Fig. limbajul scris (metode scrise). pentru învă area limbii au fost structurate trei metode principale: 1) 2) metode care folosesc. se remarcă metodele : italiană.Deficien a de auz „metoda naturală „ Având în vedere toate aceste demersuri.1. astfel. în 1893 ia fiin ă o institu ie şcolară pe lângă locuin a Dr. care fac apel şi la mijloacele auxiliare ( dactileme-fig. mult mai devreme în Dumbrăveni ( 1828 ). Foarte cunoscută şi apreciată este şi metoda romanească pentru demitizarepreferatăîn multe şcoli europene. belgiană. preponderent limbajul oral (metode orale). 3) metode combinate ( metode mixte ). germană. are devine apoi o sec ie a azilului „Elena Doamna “ şi. austriacă. 34 . franceză.

muncă într-un mediu foarte poluat din pnct de vedere auditiv. studiază particularită ile dezvoltării psihofizice ale subiec ilor disfunc ionalitate auditivă şi mijloacele adecvate 35 . ce poate duce la mutitate. sunt : surdo-mut. s-a folosit termenul de surdomut. De studierea acestui tip de deficien ă şi de găsirea unor metode şi tehnici de recuperare şi integrare socială. Dar ulterior s-a conştientizat faptul că între surditate şi mu enie nu există o legătură indestructibilă. creşte inciden a cazurilor respective. Surditatea este urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia din segmentele aparatului auditiv. accidente. Evolu ia cunoştin elor despre deficien a de auz Terminologie Temenii folosi i atât în ştiin ă. şcoli generale. pentru a desemna persoanele cu tulburări de auz. care a reuşit săşi însuşească vorbirea până la pierderea auzului . Frecven a deficien elor de auz diferă în func ie de o serie de factori cum ar fi : geografici. medicali. alcoolism. instruc ie şi educa ie se ocupă surdopsihopedagogia sau psihopedagogia deficitului de auz ca ramuri ale ştiin ei defectologice. disfunc ional auditiv. La început. Din datele statistice de la noi şi din cele mondiale se estimează existen a unui procent de 1% din locuitori pentru surditate la vârsta copilăriei . în care vor preda absolven i sau titulari angaja i prin concurs după un stagiu preliminar de 2 ani în activită i cu diferite categorii de deficien i. făcându-se referire la persoanele care şi-au pierdut auzul înainte de însuşirea limbajului verbal ( până la 2-3 ani ). Termenul surdo-vorbitor se referă la deficientul de auz demutizat şi la cel asurzit.2. cât şi în limbajul obişnuit. iar la adul i de vârsta a treia. tratament medical inadecvat. Defectologia. malnutri ie. handicapat de auz. iar surditatea totală poartă denumirea de cofoză. iradieri. epidemii. surdovorbitor. ereditari. asurzit. În prezent.Deficien a de auz În 1924. ca ştiin ă independentă. deficient de auz. compensare. ca o consecin ă a surdită ii. procentul dereglărilor aparatului auditiv este peste 10%. în Legea învă ământului se stipulează că în unele şcoli vor func iona clase speciale pentru handicapa i. La maturitate. hipoacuzic. şcoli profesionale şi tehnice pentru hipoacuzici şi surzi. în ara noastră func ionează grădini e. Dar odată cu înaintarea în vârsta. hipoacuzicul este deficientul de auz cu reziduri auditive. 1. familiari. de peste 50%.

36 . Surdopsihopedagogia se poate divide în subramurile următoare: istoria surdopedagogiei. principiile şi metodele generale şi speciale de demutizare. a organului lui Corti şi a vascularizării striate . Mai mult. surdometodica. cât şi în societate şi în activitatea productivă : studiază particularită ile vie ii şi activită ii copilului cu deficien ă de auz în familie. 1). Tipul Sheibe – presupune atrofierea nicovalei prin lezarea senzorială a canalului cohlear. b). a saculei. surdodidactica. Astfel. prevenirea factorilor de risc şi particularită ile dezvoltării psihice a persoanelor cu deficien e de auz. Surdopedagogia studiază şi stabileşte cauzele şi consecin ele imediate şi îndepărtate ale pierderii auzului. în istoria surdopsihologiei. instructiv. constată şi explică timpul şi gradul surzeniei. elaborează principiile încadrării în sistemul şcolar special şi general. în func ie de criteriile etiologice şi temporale în două categorii şi fiecare din acestea cuprinde o serie de forme speciale.Deficien a de auz compensatorii.3. metodologia recep iei vorbirii prin labiolectură a emiterii şi corectării vorbirii cu şi fără ajutorul aparaturii electroacustice.educative şi recuperatorii în vederea formării personalită ii şi a unei bune încadrări socio-profesionale. asurzit ). surdopsihologia experimentală. în raport cu timpul disfunc iei auditive ( surd. Etiologia şi clasificarea deficien elor de auz În surdopsihopedagogie se utilizează o clasificare a tulburărilor de auz. surdopedagogia preşcolară şi şcolară. surdopsihologia şcolară. Surdopsihopedagogia studiază şi cauzele surdită ii. surdotehnica ce vizează descoperirea şi confec ionarea mijloacelor adecvate de protezare a auzului rezidual. hipoacuzic. tehnice (protezare) şi compensator-auditive . surdopsihologia generală şi a muncii. în vederea interven iei (timpanoplastie). sunt : 1) 2) surdită i ereditare . surdopsihologia copilului.Surdită ile ereditare sunt de următoarele tipuri : a) Tipul Siebenmann – presupune lezarea capsulei osoase şi leziuni secundare ale celulelor senzoriale sau ganglionale de la nivelul fibrelor nervoase . a apărut o nouă subramură şi anume. 1. surdită i dobândite . iar surdopsihologia. în mediul social şi eviden iază importan a factorilor sociali şi educativi în formarea personalită ii lui.

ergotina. factori toxici (intoxica iile). hemoragiile . Tipul Mondini . Avem. neomicină. leziuni ale ultimelor spirale ale melcului . 2). Surdită i neonatale (perinatale) . viruşi ai rubeolei. b). La acestea se adaugă şi alte cauze cu efecte negative la nivelul urechii interne. etc. În cazul în care leziunea se află în creier.Gradele deficitului auditiv Auzul normal percepe sunetele la o intensitate de la 0 – 20 şi chiar 30 dB. medicamentele tranchilizante (morfina. tusea convulsivă. datorită răsucirii cordonului ombilical. marihuana. Perceperea sunetelor la intensită i de peste 20 dB indică pierderi 37 . 1. rujeola. Surdită i postnatale. d). pojarului. gentamicină. oreionului. surditatea este mult mai gravă şi poartă denumirea de surditate corticală. canamicină. Traumatismele obstreticale pot şi ele provoca hemoragii în urechea internă. heroina. sifilisul.Surdită ile dobândite cuprind: a). subalimenta ia cronică. medii sau externe. hepatitei.). endocrine (hipotiroidismul famial).Deficien a de auz c). incombatibilitatea sangvină între mamă şi fetus. Pot fi cauzate de maladiile infec ioase ale gravidei. diabetul. encefalita. produse prin leziuni anatomo-patologice în timpul naşterii. de asemenea: iradierea mamei cu raze X. febra tifoidă.bilirubinemia. cauzată de neoxigenarea fetusului în timpul travaliului. hemoragii meningiene. incompatibilitatea sangvină. paludismului matern. tulburări metabolice.determinat de leziunea nucleului.ce se poate transmite de la unul sau de la ambii părin i prin gene. conterganul). boli vasculare. determinate de traumatisme cranio-celebrale. traumatismul sonor ( întreprinderi zgomotoase ). Tipul de surditate genetică . toate acestea provocând repercusiuni în dezvoltarea normală ulterioară a sistemului nervos. cauze medicamentoase (streptomicină. în timpul sarcinii. de asemenea. cum sunt avortificientele (chinina. c). boli infec ioase ( meningita.4. trombomicină şi chiar aspirină şi chinină doze mari ). atrofia nervului cohlear şi a ganglionilor. otita. pojarul. lezarea cohleară. apa de plumb). cauze chimice şi hormonale . icterul nuclear. infec ii bacteriene şi prin protozoare (tuberculoza. oreionul. dar uneori şi fetale. anoxia (asfixia albastră ). surdită ile prenatale mai ales cele embrionale. scarlatina. cocaina. alcoolismul. dilaglionilor şi a organului Corti.

Sunt diminuate şi vocea şoptită şi vocea tare. Pierderea auzului poate depăşi 120 dB.audi ia este normală ( poate auzi o conversa ie fără dificultă i ) .peste 90 dB avem un deficit de auz profund. medii şi severe ale auzului. Necesită proteză. Nu se operează şi necesită protezare cu aparate speciale.Deficien a de auz uşoare. iar pierderile profunde se produc la peste 90 dB.între 40 + 70 dB . utilizate în egală măsură în surdopsihopedagogie. . cât şi de percep ie. Perceperea este mai bună pentru sunetele înalte în raport cu cele grave : 2). Şi acest deficit se poate proteza. Testarea auzului. aproximativ . Surditate mixtă. se estimează următoarele : . foşnetului unei frunze de plop pe o vreme liniştită.deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie ( poate auzi conversa ia de foarte aproape şi cu dificultă i. Sunt şi alte tipuri de surditate. După Biroul Interna ional de Audiofonologie. Aceasta constă în diminuarea auzului la o intensitate de până la 60-70 dB. Perceperea sunetelor acute este defectuoasă.5. Măsurarea intensită ii.între 0 – 20 dB . Se operează şi apoi se protezează cu rezultate foarte bune. surditate de percep ie. de transmisie 1. Alte tipuri de deficien ă de auz sunt raportate la locul instalării traumei cum sunt următoarele: 1). .5. Reprezintă a 10-a parte dintr-un bel şi corespunde. Prezintă atât caracteristici (protezabile ).între 70 – 90 dB – dificultate de auz severă sau hipoacuzie severă (poate auzi zgomote. 38 . 1. Decibelul este cea mai mică unitate de măsură conven ională a intensită ii sunetului.între 20 – 40 dB – deficit de auz lejer sau hipoacuzie uşoară ( poate auzi conversa ia dacă nu este îndepărtată ) . vocea şi unele vocale. surditate de transmisie. .1. 3). surditate sau cofoză (aude unele sunete foarte puternice dar provoacă şi senza ii dureroase ). cât şi educa ie ortofonică clasică. scara decibelilor. .

000 Hz. iar dacă auzul este normal. Acumetria fonică (testarea auzului cu ajutorul vocii ). Cele mai frecvente metode de control a audi iei cu ajutorul diapazoanelor sunt : . între 4-1 m presiune o pierdere mijlocie a auzului . se aplică pe apofiza mastoidă şi în cazul în care sunetul nu este perceput se apropie de meantul auditiv.testul lui Rinne. cu ajutorul căruia se poate realiza verificarea separată a fiecărei urechi. Perceperea vocii obişnuite între 8-6 m presupune auz normal . care este măsurată în dB. Când surditatea este localizată la urechea medie.Deficien a de auz Sunetul cel mai slab pe care îl poate detecta urechea umană are o amplitudine de 20 micropascali. Acestea sunt depistate prin aplicarea unor măsuri şi procedee tehnice. Urechea umană poate tolera o presiune a sunetului de 1. . Frecven a este măsurată în Hertzi. în vibra ie. cum sunt : a. sub 1 m presupune o pierdere foarte mare a auzului. Vocea utilizată la examinare este cea şoptită. b. Când diapazonul este 39 .000. implicit şi înăl imea. Tăria depinde de nivelul de presiune a sunetului. iar cu cealaltă astupată. între 6-4 m presupune o scădere uşoară a auzului. cât şi pentru părin i. Diapazonul.Tehnica examinării : copilul este aşezat pe un scaun cu spatele la examinator cu o ureche liberă. Omul poate să audă o gamă de frecven e de la 20-20. Cu cât ceva vibrează mai repede. odată cu blocarea urechii opuse. într-o cameră liniştită şi spa ioasă de minim 6 m. Scara decibelilor este logaritmică şi foloseşte pragul auzului de 20 A drept nivel de referin ă sau sunet standard. Date fiind toate acestea.testul lui Weber se bazează pe faptul că persoanele normale percep tonul diapazonului ce este aplicat pe frunte. subiectul nu aude sunetul. Hz-ul reprezintă unitatea de măsură în vibra ii duble pe secundă. Cercetările audiometrice confirmă faptul că peste 90% dintre surzi posedă resturi de auz în diferite grade. este necesară măsurarea auzului cu o cât mai mare precizie. sunetul poate fi auzit un timp şi după încetarea percep iei osoase. cu atât frecven a va fi mai mare. dacă este îndepărtat de os.proba Schwabach – prin plasarea diapazonului pe mastoidă se compară durata percep iei auditive a examinatorului ( presupus cu auzul normal ) cu cea a examinatului . Acumetria instrumentală este o altă metodă ce se realizează prin examinarea cu diapazoane şi serveşte la compararea audi iei pe cale osoasă cu audi ia obişnuită pe cale aeriană sau timpanică. Este o metodă rapidă şi la îndemână pentru specialişti . . marcată cu cretă. cea de comunicare obişnuită sau cea de strigare.000 de ori mai mare.

accesibilă în procesul gândirii na ional-verbale. sunetul diapazonului va fi perceput mai puternic în urechea bolnavă. Ca urmare a dezvoltării gândirii şi limbajului. îngustime şi iner ie în desfăşurarea activită ii de gândire. care evoluează odată cu demutizarea. conven ional.6. deficientul de auz trece treptat de la limbajul gestual la cel verbal şi de la gândirea în imagini la cea no ional – verbală. Audiometria tonală şi vocală Este o metodă avansată de măsurare a auzului pe toate frecven ele. Pentru a ajunge într-un asemenea stadiu. iar abstractizarea este prea pu in accesibilă acestor forme de gândire. Se măsoară fiecare ureche în mod separat şi se notează. Caracteristici ale func iilor şi proceselor psihice. cu un X de culoare albastră (fig. ca urmare a faptului că ei operează cu imagini generalizate. sunetul este auzit în urechea normală. cu ajutorul unui aparat radio. Abstractizarea va deveni. Ea are o mare precizie . Comparativ cu gândirea auzitorului. realizate preponderent prin vizualizare. iar cea stângă . compara ia. duc la o serie de caracteristici legate de concretism. gândirea handicapatului de auz trece prin faze diferite. iar analiza. Pufan (1982) arată că surdul nedemutizat posedă o gândire obiectivă în imagini şi un limbaj mimico-gesticular. iar atunci când surditatea este provocată de afectarea labirintului sau a nervului auditiv unilateral. dar acestea se desfăşoară în anumite limite. ordonării însuşirilor de personalitate şi de ierarhizare şi adaptare a ac iunilor la situa iile date. Gândirea C. şablonism. rigiditate. 40 . treptat. cea a surdomutului are un con inut concret neevoluat. se produc influen e pozitive la nivelul întregii activită i psihice. odată cu restructurarea personalită ii şi comportamentului subiectului pe direc ia organizării. sinteza. c.electric (audiometrul). şi pe baza ei se alcătuieşte audiograma. În felul acesta. abstractizarea şi generalizarea. În procesul demutizării.4) 1. în care se vehiculează proprietă i de cauzalitate şi esen ializare ale obiectului. informa iile senzoriale se completează cu cele intelectuale.Deficien a de auz aplicat pe linia mediană a frun ii unui handicapat cu surditate unilaterală a urechii medii. urechea dreaptă cu un cercule de culoare roşie.

aceleaşi caracteristici cu ale normalului auzitor în sfera afectivă şi motorie. Prin specificul ei. ca şi al lecturii. 41 . adică a reprezentărilor pe plan opera ional. introducerea în forme de educa ie auditivă . chiar în educa ia timpurie.motrică. înseamnă a lipsi copilul de o comunicare reală. Memoria Memoria are. Pentru stimularea limbajului oral . Lillo (1986) este de părere că bilingvismul pragmatic al limbajului semnelor şi al celui oral (cuvântul) trebuie să fie introdus paralel în educa i precoce a deficien ilor de auz. ca bază de învă are. dezvoltarea psihică generală. în cazul de fa ă având o încărcătură evident vizual . preponderent. senza iilor. pentru facilitatea afirmării expresiei afective .Deficien a de auz Reprezentarea La surd. Astfel. constă în capacitatea de crea reprezentări noi. încă din creşe şi va continua paralel cu grădini a şi şcoala specială . percep iilor acumulate anterior cu o evidentă specificitate vizual-motorie. Limbajul şi afectivitatea Există o rela ie strânsă între limbajul oral şi limbajul semnelor. se tinde spre trecerea directă de la limbajul semnelor la scriere. aproximativ. este indicat să se asigure plasarea copilui în mediul vorbitor. Prin învă area limbajului gestual de timpuriu. sesizarea fără efort a informa iei. Memoria cognitiv – verbală se dezvoltă mai lent în procesul demutizării în timp ce memoria vizual – motrică şi afectivă este mai bine dezvoltată. folosirea metodei orale. de evolu ia căruia depinde func ionalitatea dezvoltării comunicării şi integrării subiectului în societatea auzitorilor. Prin urmare. etc. reprezentarea este un analog al no iunii. Imagina ia Imagina ia la surd. metoda orală. Se apreciază că nivelul global al limbajului oral şi al celui scris. dar nu şi un echivalent total al ei. pe baza ideilor. atâta timp cât limbajul oral nu este bine instalat. Treapta senzorială a cunoaşterii (senza ii şi percep ii ) poartă pecetea limbajului mimico-gesticular şi a imaginilor generalizate. introducerea limbajului semnelor în educa ia precoce . vorbirea orală. Specialistul francez J. fără a se utiliza. educarea lecturii labiale şi stimularea perceperii vizuale . Limbajul semnelor îi lipsesc pe surzi de posibilitatea inser iei sociale. inser ia socială. pure. trebuie să se asigure încă din educa ia timpurie o comunicare eficace a copilului cu anturajul său. este foarte scăzut în cadrul celor care folosesc. imaginea generalizată asigură con inutul reflectării senzoriale şi senzorial-motrice.

dinamica procesului instructiv – educativ se realizează de la simplu la complex.mu i. b. metodologia instructivă este aproximativ asemănătoare cu cea pentru auzitori. cu amplificare lineară. În ara noastră. de cultură şi educa ie. mai ales. la nivelul urechii interne.Deficien a de auz Dar trebuie precizat că exagerarea la folosirea limbajului gesturilor poate deveni un obstacol pentru învă area limbajului oral. introduse în canalul auditiv. luându-se în considerare factorii dezvoltării psihice. ce amplifică numai frecven ele care sunt necesare audibilită ii . pentru a transforma copilul surdo-mut în surdo-vorbitor.8. prin compresie. ca şi cei cu surdomutitate. la nivelul urechii externe. 42 . hipoacuziile uşoare şi mijlocii. cu amplificare selectivă. cu ajutorul cărora se frecven ele utile de cele inutile. În ambele cazuri. de la prelogic la logic. Metodologia demutizării şi organizarea unită ilor speciale. unii autori sus in ideea că protezarea trebuie făcută cât mai de timpuriu atât pentru obişnuirea copilului cu proteza. cât şi pentru facilitatea achizi iei limbajului. de poten ial restant şi de perspectivă a dezvoltării intelectuale. În afara grădini elor. de la subiectiv la obiectiv. Protezarea este eficace. de experien ă şi învă are. şi ridică o serie de probleme în handicapul auditiv sever sau la surzii cu resturi auditive. centrarea se face pe procesul demutizării.7. Protezarea deficien ilor de auz Folosirea protezelor auditive are un caracter compensator şi contribuie la însuşirea comunicării verbale. 1. diferen iază şi selectează După locul amplasării. Această aparatură îi ajută pe hipoacuzici şi face posibilă şcolarizarea împreună ci auzitorii. După criteriul amplificării. Referitor la vârsta optimă pentru protezare . protezele pot fi: ataşate de corp. În şcolile pentru hipoacuzici.. În şcolile pentru surdo. c. duce la deteriorarea resturilor auditive. de şcoli speciale. organizarea unită ilor speciale se bazează pe gradul pierderii auzului sau pe forma deficien ei. uneori. de la concret la abstract. ce sporesc nivelul audi iei cu 30-40 dB pe toate frecven ele . iar al ii sunt de părere că protezarea trebuie făcută cu precau ie şi la vârste mai mari. motivând că proteza. protezele se pot împăr ii : a. 1. copii cu o pierdere par ială a auzului (hipoacuzici) beneficiează.

De asemenea. Aici psihodiagnoza are rolul de a diferen ia tulburările organice de cele func ionale. 4. 43 . 3) structura gramaticală. din partea specialistului. acustic şi surdodidactic. Remarca i etiologia şi formele deficien ei de auz. Deficien ii de auz îşi însuşesc cele trei aspecte ale limbajului în mod dirijat. Sublinia i metodele de testare a auzului. de a depista al i factori etiologici şi de a estima nivelul handicapului. psiholingvistic. de a stabili rolul factorilor socioculturali şi familiali în raport cu cei ereditari. 2) lexicul . Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1.Deficien a de auz Integrarea copilului în activitatea şcolară şi trecerea sa printr-un program de recuperare se bazează pe evaluarea şi diagnosticul capacită ilor sale pentru a putea ajunge la o apreciere corectă a evolu iei probabile ( prognoză ). prin colaborarea strânsă dintre familie. grădini ă. cunoştin e din domeniul ortofonic (fonetic ). trebuie să adapteze metodologia specifică compensativrecuperatorie ce cuprinde învă area şi educarea la acest nivel al handicapului. Analiza i evolu ia şi importan a cunoştin elor cu privire la deficien a de auz. Demutizarea presupune însuşirea celor trei laturi ale limbajului : 1) latura fonetică ( articularea fonemelor şi a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi) . 2. gramatical. 3. în vederea protezării diferitelor forme de deficit. Compara i caracteristicile activită ii psihice la surzi şi hipoacuzici odată cu sublinierea metodologiei demutizării în pregătirea subiectului pentru integrarea în societate. Demutizarea presupune. şcoală. specialist.

ED.(pg.„COMUNICARE ŞI PERSONALITATE LA DEFICIENTUL DE AUZ”.. 127 – 256. ANCA.„PROBLEME DE SURDOPSIHOLOGIE”. ROZOREA. 2002. POPOVICI D.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. (pg. BUCUREŞTI. 2001 6. BUCUREŞTI.DEFICIEN A DE AUZ”. 2003. FUNDA IEI HUMANITAS.. 69 – 96) 44 . 317 – 318) 5. POPA MARIANA.V.1. E. PRO-HUMANITATE. 1972 ŞI 1982 4. POPA MARIANA.. BUCUREŞTI E.. FUNDA IEI HUMANITAS. VERZA E.. BUCUREŞTI. PUFAN C.„PSIHOPEDAGOGIA DEFICIEN ILOR DE AUZ ÎN DEFICIEN ELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE Partea a II-a”. STĂNICĂ I. VOL.D. 2001 3.. EX PONTO. CONSTAN A.D. 11 – 38.„PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ. ED..F. NO. . LILLO J..„LES FINALITES ET LES MODALITE DE LA COMMUNICATION DANS L’EDUCATION DES DEFICIENTS AUDITIFS” EN BULLETIN D’AUDIOPHNOLOGIE. ED.Deficien a de auz Bibliografie minimală 1.P.I ŞI II .1986 2.

• Integrarea socioprofesională.Deficien a de vedere Unitatea de învă are nr. • Etiologie şi clasificare în deficien a de vedere. a posibilită ilor acestora de a participa în mod activ la procesul educa ional-recuperativ. • Dezvoltarea psihică a persoanelor cu deficien ă de vedere. să se însuşească simptomatologia specifică deficien ei de vedere. Scopurile unită ii de curs • • să se adopte o imagine unitară asupra deficien ei de vedere . 2 DEFICIEN A DE VEDERE CUPRINS: • Problematica tiflopsihopedagogiei. • Problema compensării. • Tulburările refrac iei oculare. să se în eleagă posibilită ile de dezvoltare şi de integrare socială a persoanelor cu deficien ă de vedere. • Formele cecită ii corticale. • Opacită ile mediilor refringente. Obiective • • dezvoltarea abilită ilor de operare cu conceptele specifice deficien ei de vedere şi în elegerea evolu iei acestora în decursul timpului. • Învă area scris-cititului în Braille. • Orientarea în spa iu şi timp a deficien ilor de vedere.pentru a cunoaşte particularită ile ce îi caracterizează. 45 . • Afec iunile retinei. • Afec iunile de la nivelul nervului optic şi ale căilor optice intracraniene.

Deficien a de vedere • • să se conştientizeze ac iunea factorilor etiologici asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. a instruirii şi educării acestora. de la ambliopia uşoară până la ambliopia gravă şi cecitatea practică (orbii cu vedere reziduală). clasificarea deficien ei de vedere. dar şi categoriile de deficien i care prezintă diferite grade de diminuare a vederii. deficien a de vedere produce un dezechilibru la nivel comportamental. iar frământările îl marchează pe individ toată via a. influen ând. să se re ină multitudinea de forme ce se desprind din deficien a de vedere. negativ. având ca obiect de studiu legile specifice şi fenomenele ce caracterizează dezvoltarea diverselor structuri ale personalită ii deficien ilor vizuali (nevăzători şi ambliopi). Este de men ionat faptul că în problematica tiflopsihologiei intră nu numai cazurile de cecitate totală.1. 46 . cu scopul fundamentării ştiin ifice a măsurilor şi metodelor menite să contribuie la recuperarea şi integrarea socială a diferitelor categorii de deficien i. Problematica tiflopsihopedagogiei Defini ie: Tiflopsihologia este o ramură a psihopedagogiei speciale sau a defectologiei. diversitatea de factori ce influen ează dezvoltarea psihică în handicapul de vedere. rela iile subiectului cu mediul înconjurător. Con inuturile de invă are • • • • • • • • no iunea de handicap de vedere şi evolu ia acesteia. spre deosebire de handicapul de vedere survenit (accidente. deşi apar dificultă i de rela ionare. La deficien ii de vedere din naştere. învă area scrierii şi citirii în alfabetul Braille. evolu ia psihică în func ie de gradul deficen ei. limite şi posibilită i de orientare în spa iu a deficien ilor de vedere. boli ) unde dezechilibrele sunt foarte puternice. Ini ial. tensiunile interioare sunt mai reduse. probleme legate de compensare. specificul integrării socio-profesionale. 2.

autor al Iliadei şi Odiseei. cand diminuarea acuită ii vizuale centrale este cuprinsă între 0. din tiflopsihologie s-a diferen iat o parte specială. ca parte teoretico-practicî a construirii şi folosirii materialului didactic şi a aparaturii de utilizare în activită ile scolare. tiflopsihologia şi tiflopedagogia.2. Aristotel . valorizau pe unii nevăzători pentru în elepciunea de care dădeau dovadă. gravitatea deficien ei este dependentă şi de modul cum sunt recepta i de organism factorii respectivi. legată la ochi. şi de aceea cauzele cecită ii şi ambliopiei nu pot fi studiate separat. vârsta la care se produce deficien a. Deficien a vizuală poate fi par ială.). trăind cu convingerea că în felul acesta îşi ajută spiritul să pătrundă tot mai adânc în tainele cunoaşterii. cunoaşterea obiectelor cu ajutorul tactului.n ). se spune că era nevăzător. în lucrarea intitulată „ Scrisoare asupra orbilor „. marchează şi ea caracterul de disciplină de grani ă din cadrul psihopedagogiei speciale (defectologie) şi este centrată pe studiul particularită ilor psihice ale deficien ei de vedere. Etiologie şi clasificare în deficien a de vedere Nu există factori deosebi i care să determine pierderea totală sau numai par ială a vederii. iar justi ia era înfă işată prin chipul zei ei Atena. a celor educa ional – recuperative în vederea pregătirii subiectului pentru via ă. Despre Homer. să-şi provoace orbirea. denumită tiflometodică. Unele societă i din antichitate.e. În acest scop. iar filosoful francez Diderot. preocupat de această deficien ă. dintre cele mai cunoscute şi frecvente cauze şi forme ale deficien ei de vedere le men ionăm pe următoarele: 47 . capacitatea individului de a depăşi momentele grele . axată pe metodologia predării disciplinelor de studiu cuprinse în programa şcolară . Mai târziu. aprecierea cu precizie a timpului prin considerarea succesiunii ideilor şi a ac iunilor etc. 2. şi din rândul lor se constituia sfatul comunită ii ( sfetnicii ). cât şi de mai târziu. Ca atare.2(ambliopia) sau totală (cecitatea). Astfel. a încercat să explice orbirea din perspectivă filosofică şi a subliniat implica iile acesteia îndezvoltarea fiin ei umane. etc. Pedagogul Komenski a demonstrat necesitatea instruirii orbilor pornind de la eviden ierea capacită ilor lor psihice. reuşeşte să surprindă caracteristici psihice importante pentru domeniul tiflopsihologiei ( prieteni ai ordinii. cu subramurile ei. ca la bătrâne e. rezisten a organismului sau fragilitatea acestuia. iar din tiflopsihopedagogie s-a constituit tiflotehnica.05 – 0.Deficien a de vedere Tiflologia. evolu ia activită ii psihice şi dezvoltarea opera iilor instrumentale . constituirea structurilor de personalitate şi organizarea activită ii instructiv – educative . Aceiaşi apreciere deosebită pentru competen a nevăzătorilor l-ar fi determinat pe cunoscutul filosof Democrit (460-370 î.

Tulburările refrac iei oculare (ametropiile ) Formarea imaginii retiniene normale depinde de două elemente principale: .în al doilea rând. 48 . Miopia.2 ). Ochiul miop prezintă anomalii morfofunc ionale. Ochiul care prezintă o refrac ie normală se numeşte emetrop. Irisul Ligamentul suspensor al cristalinului (Zonula Zinn) Procesele ciliare Conjunctiva Ora serrata Sclerotica Corneea Cristalinul Unghiul irisului Corpul ciliar cu muşchiul ciliar Membrana ciliară Retina oarbă Muşchiul drept lateral Coroida Macula lutea cu fovea centralis Papila optică Fig. de starea de refrac ie a ochiului .Deficien a de vedere 2. astfel încât imaginea retiniană devine neclară (fig. iar func ionalitatea normală depinde de integritatea tuturor elementelor externe şi interne .1. iar tulburările de refrac ie se numesc ametropii.1) . de transparen a perfectă a mediilor refrigerente.2. Rezultă că principala condi ie pentru formare corectă şi adecvată a imaginilor pe retină constă în structura normală a globului ocular (fig. din care rezultă formarea focarului razelor de lumină în fa a retinei.în primul rând. . 1 – Structura globului ocular (după Eycles) Ca ametropii putem vorbi de: a).

prezentând o tendin ă progresivă. ceea ce face să se ajungă uneori la 15-40 dioptrii. de hipermetropie latentă ( nu sunt necesare mijloace optice – lentile ). numai până la vârsta de 20-21 ani (atât cât există tendin a de creştere a întregului organism ). Creşterea miopiei benigne continuă. corectarea nu se poate realiza decât partial. de asemenea neclară. 49 .cea de a doua formă de miopie este miopia malignă (miopie foarte progresivă ) . se recomandă corijarea optică integrală (lentile convexe. astfel încât focarul principal al razelor de lumină se formează în spatele retinei. spre deosebire de obiectele aflate la distan e mai mari.miopia benignă ( sau şcolară ) : se caracterizează printr-o dinamică progresivă lentă. concave ( notate cu minus ). Corectarea optică a miopiei se realizează cu lentile divergente. miopia benignă nu depăşeşte 6 până la 10 dioptrii. În general. Copii şi tinerii compensează relativ uşor hipermetropia mică şi medie prin procesul acomodării.Deficien a de vedere Miopul percepe clar obiectele aflate în apropiere. În cazul miopiei ce prezintă multe dioptrii. Obiectul Imaginea Fig 2. în acest caz. Aceasta trebuie privită ca o afec iune oculară gravă. miopiile pot îmbrăca două forme : . de obicei. – Schema formării imaginii pe retină La rândul lor . b). care sunt văzute difuz. care se datorează unei malforma ii oculare (globul ocular este mai scurt ) şi atunci se asociază cu ambliopie congenitală. În cazul hipermetropiei mai mari. notate cu + ). acestea fiind exact reproduse pe retină. imaginea retinei fiind. . fiind vorba. Hipermetropia Constă într-o refrac ie diminuată sau într-o micşorare a diametrului antero-posterior al ochiului. Obiectele sunt percepute mai clar la distan ă şi mai difuz în apropiere.

ci o manifestare fiziologică pentru vârstele de peste 45-50 ani. duce. d. Aceste opacită i ale mediilor refrigerente sunt determinate de traumatisme grave. Astigmatismul mare şi congenital se asociază. de cele mai multe ori. cercul ca un elipsoid). provocate de corpi străini şi arsurile.2. de uscare a corneei şi de factori care au ac ionat în via a intrauterină (factori congenitali). Procesele inflamatorii care provoacă opacită ile definitive ale corneei debutează ori pe conjunctivită şi se extind secundar asupra corneei. frecvent. în func ie de localizare şi extinderea opacită ilor . c. care nu este un viciu de refrac ie. cauzate de substan ele bazice şi acide. datorându-se pierderii elasticită ii cristalinului. care în mod normal sunt perfect transparente. vindecarea se face. distrofii ireversibile. Dintre traumatisme. dar cu puteri de refrac ie diferite. la deficien e vizuale de diferite grade . procese inflamatorii grave. Există şi posibilitatea ca ambii ochi să fie ametropi.2. Si astigmatismul poate cuprinde forme particulare de tipul miopic.) Astigmatismul Datorat unei structuri deficitare a corneei care prezintă în fiecare meridian o altă putere de refrac ie. hipermetropic şi foarte rar astigmatism pur. În aceste cazuri.4). ori 50 . cu alterări cicatriciale pronun ate. Opacifierea mediilor de refrac ie. Opacită ile mediilor refringente. cu o ambliopie înnăscută.Deficien a de vedere Hipermetropia nu trebuie confundată cu presbiopia (presbi ia). rezlutând imagini retiniene deformate ( punctul poate fi văzut ca virgulă. amintim plăgile. Corijarea optică se ob ine cu ajutorul lentilelor cilindrice.) Anizometropia Este determinată de existen a unei diferen e de refrac ie intre cei doi ochi din care unul este emetrop iar celălalt cu tulburări de refrac ie (ametrop). 2. deci a acomodării (fig.

vederea crepusculară. b. cataractă. scrofuloza corneană. Oprirea secre iei lacrimale şi lipsa umectării ochiului cu lichidul lacrimal cauzează opacifierea corneei şi instalarea unui defect vizual ireversibil. Este recomandat transplantul de cornee (keratoplastie) şi lentile de contact rigide. 4. rubeolei. e. f. Keratomalcia Dintre procesele distrofice grave şi ireversibile ale corneei trebuie amintită keratomalcia (caren a vitaminei A ). Leucomul Sau opacifierea corneană cicatriceală – apari ia unei cicatrici groase. protejare de soare. care se manifestă la sugarul cu distrofie generală. Dintre procesele inflamatorii amintim : oftalmia blenoragică a nou-născu ilor. constă în opacifierea totală sau par ială a cristalinului şi are la bază cauze de genul intoxica iilor medicamentoase. Aniridia Lipsa membranei irisului sau subdezvoltarea acestuia – este o boală ereditară care duce la diminuarea acuită ii vizuale cu până la 2/10. albe. 51 . Cataracta Congenitală sau dobândită. agen ilor fizici. etc d. fotofobie. a acuită ii vizuale şi apari ia scotoamelor.2. care suprimă par ial sau total transparen a corneei prin blocarea circula iei umorii apoase rezultând scăderea sensibilită ii de contrast. În această categorie se încadrează : atrofia optică.3. Necroza Uscarea corneei sau necroza constituie un fenomen secundar ce se poate manifesta după unele afec iuni conjunctivale grave (trahom). opacifiere de cristalin. a. fiind periculoase pentru func ia vizuală. cu păstrarea relativă a acuită ii vizuale centrale. keratita perenchimatoasă şi ulcerul serpiginos. c. iluminat slab. ca şi acuitatea vizuală periferică. trahomul.Deficien a de vedere apar direct pe cornee. îngustarea câmpului vizual. degenerescen a retiniană ereditară şi ablazia centrului retinei (albinismul şi nictalopia). Ele diminuează acuitatea vizuală centrală. vederea cromatică şi diurnă. Afec iunile retinei (retinopatiile) ce pot fi congenitale sau dobândite. glaucom şi strabism. Necesită corijare cu lentile obscure. Keratita Se manifestă in a doua decadă de vârstă prin creşterea distorsiunii câmpului vizual şi a vederii la distan ă. luxa ie de cristalin. Retinopatiile privesc organul propriu-zis de recep ie a imaginii vizuale.

O men iune aparte o facem în legătură cu glaucomul ce este o afec iune extrem de gravă . lăcrimare excesivă. iar devia ia poate fi compensată printr-un efort muscular suplimentar. fotofobie. la cecitate(orbire). de multe ori. 2.4. Dezvoltarea psihică a persoanelor cu deficien ă de vedere Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală. leziunile apărute fiind ireversibile şi constituie. tulburări ale sensibilită ii cromatice. 52 . devierea ochiului este vizibilă uşor.opacifierea cristalinului. Formele cecită ii corticale Din tabloul clinic al afec iunilor centrilor vizuali superiori fac parte : scotoamele ( pete oarbe sau puncte albe în câmpul vizual ). o cauză a orbirii la vârstele adulte. sau în spatele ochiului. Se corectează prin acoperirea unui ochi şi folosirea de ochelari. obiectele. a fuziunii imaginilor. modificări degenerative. la nivelul papilei optice. Strabismul poate fi latent (heterotrofia ) şi manifest. Se caracterizează prin dereglări ale campului vizual (restrângerea acestuia). pacientul trebuie să recurgă la investiga ii tactile.2. lărgirea petei oarbe şi scotoame. Strabismul latent este caracterizat de faptul că pozi ia strabică a ochiului nu este vizibilă. de cele mai multe ori. afec iuni retrobulbare ale nervului optic prin intoxica ii. Este o boală evolutivă ce duce iremediabil la orbire. cecitatea psihică ( se numeşte şi agnozie optică şi înseamnă imposibilitatea de a identifica vizual. auditive şi olfactive ). aceste epileptiforme cu halucina ii vizuale. simptomul principal fiind creşterea tensiunii intraoculare ce duce la excava ia papilei şi la atrofierea globului ocular. a muşchilor oculari. dacă persoana îşi desfăşoară via a într-un mediu favorabil din punct de vedere cultural şi afectiv. afec iunile vasculare ale ochiului. Pe parcursul evolu iei bolii apar dureri ale globului ocular.Deficien a de vedere Retinopatiile dobândite privesc dezlipirea de retină. Aceste tulburări pot fi localizate în interiorul globului ocular. afec iuni ale traiectului optic. stări de vertij. boli generale cu accidente retiniene şi tumorile maligne ale retinei iar retinopatiile congenitale duc. tumori â.2. Afec iunile de la nivelul nervului optic şi al căilor optice intracraniene. traumatisme. 2. În cazul strabismului manifest (estropia).5. fotopsiile (fenomene de exercitare optică de tipul unor fulgere şi scântei ). Ele sunt cauzate de procese inflamatorii. 2. Aceeaşi subliniere o merită şi strabismul ce constă în tulburări în structura orbitei. atrofia nervului optic. Are caracter progresiv.3.

Deficien a de vedere Percep ia Caracteristicile psihice pot fi afectate – mai mult sau mai pu in. ajungându-se la dificultă i în folosirea generalizărilor şi abstractizărilor. La nevăzători. mai ales atunci când ele se corelează cu antrenarea altor modalită i de recep ie. Aceste măsuri se dovedesc a fi de ajutor. acest fenomen apare în favoarea vorbirii. lipsa acestor date senzoriale. perfec ionează şi dezvoltă percep ia vizuală. datorită unei dificile actualizări a imaginii. care se accentuează când este prezent şi un retard mintal. Ea este fragmentată. şi în felul acesta apar dificultă i în însuşirea opera iilor instrumentale. imaginile mintale sunt legate de componentele auditive. ceea ce duce la întârzieri în planul gândirii şi al achizi iei opera iilor instrumentale. caracterizarea lor se face în func ie de forma deficien ei de vedere şi de momentul apari iei acesteia. există urme ale unor imagini mentale ce sunt stimulate verbal. ceea ce se observă în recunoaşterea unor obiecte sau fenomene şi în capacitatea redusă de actualizare a unor caracteristici definitorii. tocmai datorită dificultă ilor ivite în actualizările imaginilor percepute. într-o măsură mai mare sau mai mică. De aici deducem că randamentul mintal poate fi scăzut în anumite cazuri. for a. M. Atât gândirea cât şi vorbirea se sprijină pe date senzoriale ale realită ii obiective. la declanşarea reprezentărilor şi la actualizarea imaginilor complexe. Volumul. nemijlocit. percep ia depinde de forma şi gradul deficien ei. Reprezentările În ceea ce priveşte reprezentările. caracterul sărac. Gândirea şi limbajul Decalajul de care vorbeam anterior. ra ionamente. judecă i. incomplet şi eronat al percep iilor se accentuează şi prin aceasta schemele perceptive nu contribuie. cantitatea şi calitatea reprezentărilor sunt în decalaj fa ă de cunoştin ele verbale. a comunicării şi existen ei unui volum redus de imagini. are loc formarea şi dezvoltarea unor reprezentări spa iale pe baza explorării tactil-kinestezice a obiectelor. care antrenează. Există o serie de măsuri bazate pe compensare. La deficientul tardiv sau în ambliopie. dificultă ile sunt legate de gravitatea deficien ei de vedere. uneori cu resturi de vedere. Acest lucru duce la o stimulare par ială a gândirii. Astfel. Pentru persoanele cu deficit congenital. cu prezen a unor imagini neclare şi frecvent distorsionate. Desigur. duce la existen a unui decalaj între latura abstractă şi cea 53 . care nu dispune de un suport intuitiv. Desigur. cum sunt cele tactil-kinestezice invocându-se cât mai des experien a optică anterioară a subiectului. Ştefan (1999) subliniază. se instalează datorită dezvoltării limbajului. Este redusă şi capacitatea de analiză şi sinteză optică. de vârstă şi de dezvoltarea psihică a subiectului. că în condi iile cecită ii. date cu ajutorul cărora se elaborează no iuni. Reprezentările sunt dependente şi de integritatea analizatorilor. La nevăzători.

grosimea şi tipul lor (marină . Acest decalaj caracterizează orbii în primii ani de instruire. este posibilă învă area sistemului scrierii obişnuite ( alb-negru ) însă se folosesc materiale didactice specifice. ei folosind unele cuvinte fără a cunoaşte de fapt fenomenul sau obiectul desemnat de acestea. Aten ia şi memoria Sunt puncte forte ale nevăzătorilor. deosebit de importantă pentru ei. inspirându-se din scrisoarea secretă a unui căpitan din armata franceză. Preocupările pentru a crea o scriere accesibilă orbilor datează din cele mai vechi timpuri. fiecare semn fiind alcătuit din 1-6 puncte în relief. S-a mai utilizat scrierea pe placă în relief. Nevăzătorul. să o concentreze într-o direc ie sau alta după intensitatea şi semnifica ia stimulilor perceptivi. cum ar fi . nevăzătorii ob in date obiective adecvate realită ii. Aceste persoane au posibilitatea actualizării unei mari cantită i de informa ii acumulate. Ca urmare. trebuie să-şi deplaseze permanent aten ia.4. la nevăzători. iremediabil . scriere folosită pe timpul nop ii. Datorită explorării tactile kinestezice a obiectelor prin intermediul percep iilor şi reprezentările tactile. se face mai repede. putând avea o eficien ă mult mai mare în planul memoriei decât văzătorii.5 mm 54 . Toate aceste modalită i de scriere prezentau un caracter limitativ.Deficien a de vedere concretă a cunoaşterii. deci orientează activitatea mintală prin audi ie. Aten ia este relativ bine dezvoltată. în care func ia dominantă o are analizatorul tactil-kinestezic . La început. 2. nevăzător în urma unui accident. iluminarea cât mai bună a sălilor şi pe cât posibil aceasta să fie naturală. Memoria are calită i superioare. caiete şi căr i speciale. este favorabilă unei bune evolu ii a limbajului. În 1809. a realizat un sistem logic de litere şi semne punctiforme.30 tipuri de noduri ) căpătau semnifica ia unor litere sau cuvinte. cu excep ia celor care prezintă afec iuni ce duc. Louis Braille. neputând urmări cu precizia pe care o dă vederea existen a unui obstacol sau evolu ia în spa iu a unui obiect sau fenomen pe care-l percepe auditiv. îmbogă irea vocabularului. Nevăzătorii folosesc un sistem de scriere şi citire special. la orbire. cât şi aranjarea unor pietre sub forma unor litere aşezate într-o ladă mare cu nisip. înclinarea meselor. astfel încât vizualizarea să fie maximă. s-au folosit noduri de sfori de cca. iar prin apelarea mereu la ea nevăzătorul sau ambliopul realizează un antrenament continuu al acesteia. 1 – 1 ½ m care prin distan a dintre ele. Învă area scris-cititului în Braille În cazul ambliopilor. Braille realizează un alfabet format din 76 de semne diferite. Punctele au înăl ime de 1 mm şi o distan ă între ele de 2.

deşi nu era psiholog. 4. 55 . formate din literele primei decade prin adăugarea punctului 3 ( fig. La însuşirea scris-cititului în Braille participă 4 analizatori : auditiv. verbo-kinestezic.3 ). Decada I cuprinde literele de la a – j. cifrele se realizează prin combinarea a 6 puncte ce îşi găsesc locul în fiecare celula plăcii de scris. 2. alcătuind un alfabet punctiform cu 64 de semne de relief. Punctele sunt numerotate astfel : 4 5 6 1 2 3 Alfabetul este alcătuit pe principiul decadelor. pentru ca mai apoi să poată fi transpus în scris. Cu ajutorul analizatorului verbo-kinestezic se poate descompune cuvântul în foneme şi în elegerea lui ca unitate semantică. Aceste litere se realizează prin combinarea punctelor 1.3). 5 ( fig. Alfabetul. Pe baza analizatorului auditiv. sub formă de grafeme cu ajutorul analizatorilor tactil şi kinestezic. rezultate din schimbarea pozi iei celor 6 puncte. tactil şi kinestezic. Îmbunătă indu-şi propriul sistem alfabetic. Alfabetul creează aceleaşi posibilită i de exprimare grafică cu cel albnegru.Deficien a de vedere (măsurată de la centru). Este interesant faptul că Braille . semnele de punctua ie. prin această înăl ime şi distan ă între puncte a sesizat pragul maximal al sensibilită ii tactice. Decada II cuprinde literele de la k – t. 3. el ajuns la 64 de combina ii. se realizează discriminarea fonetică şi învă area emiterii corecte a sunetelor.

c. .4). (fig. b.4) Decada IV. 56 . Acestea se ob in prin decada I + punctele 3 şi 6 (fig. i. î. j ) = ă= a + 6. â. e. se realizează prin adăugarea punctului 6 la semnele corespunzătoare din decada I ( a. ş. formată din literele ă. etc.Deficien a de vedere DECADA I DECADA II Figura 3 Decada III cuprinde literele de la u – z . w.

imediat după litera respectiv.Deficien a de vedere DECADA III DECADA IV ê ô û ë ï à è ù Figura 4 ü Majusculele se formează prin punerea punctelor 4 şi 6 .5 ). Şi semnele de punctua ie se elaborează tot pe baza combinării celor şase puncte ale unei celule din plăcu a de scriere ( fig. 57 .

4. 58 . 5. se folosesc semnele primei decade şi fiecare semn este precedat de un semn format din punctele 3. 6 ( fig.Deficien a de vedere DECADA III DECADA IV ” ӕ § „ Figura 5 Pentru cifrele de la 1 – 10.6).

perceperea literelor făcându-se cu policile degetelor. pentru ca apoi să poată fi citită de la stânga la dreapta prin întoarcerea foii. litera scrisă nu este similară cu litera citită. Se foloseşte o plăcu ă cu căsu e în care se pot în epa cu punctatorul. în timp ce stânga . Citirea se face prin analizatorul tactil şi kinestezic al mâinii drepte. urmărind mâna dreaptă . fiind opusul imaginii primei. iar litera apare pe partea opusă a hârtiei în epate (carton sau hârtie cerată). Punctatorul este utilizat.Deficien a de vedere CIFRELE ŞI SEMNELE MATEMATICE − : √ Figura 6 În scrierea Braille. iar mâna stângă îndeplinind rolul de control. identifică rândul următor la întoarcere. dar şi în func ie de calitatea hârtiei de scris. de obicei. Scrierea se face de la dreapta la stânga. unul sau 6 puncte. de mâna dreaptă . 59 . Viteza creşte pe baza exerci iului.

Sunt disciplina i şi manifestă un autocontrol fa ă de comportamentele proprii. o serie de psihoterapii care să accelereze procesul recuperativ. De asemenea. Integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap de vedere Datorită deficitului pe care îl prezintă. a aşezării şi păstrării obiectelor în locuri bine delimitate. acordori de instrumente muzicale. producători mobilă. aceste persoane simt nevoia unei ordini depline. cunoaşte la orbi o dereglare şi restructurare profundă. Cunoaşterea însuşirilor spa iale ale obiectelor are loc prin intermediul percep iei tactile. confec ioneri de perii şi mături. putem aplica. În şcolile profesionale şi medii-tehnice. La orbi. pe baza datelor ob inute. radiotelefonişti.5. perceptibile sau îndepărtate. ambalaje din carton. dispunerea lor în spa iu şi pozi ia proprie fa ă de ele. numai unele dintre aceste elemente. cu condi ia acumulării unui număr mare de reprezentări spa iale 60 . ce se bazează de obicei pe informa ii optice.Deficien a de vedere 2. men ionăm următoarele: maseori. În acelaşi timp sunt mul i nevăzători care absolvă o formă sau alta de învă ământ superior (alături de colegii lor normali) şi care realizează chiar performan e superioare în domeniul respectiv. Cunoaşterea generalizată a spa iului este accesibilă şi deficien ilor vizual. să se facă o investiga ie psihologică complexă la început.6. care se bazează în primul rând pe senza iile labirintice şi kinestezice. nu este afectată la deficien ii vizual. Pentru a ob ine rezultate bune în instruc ia şi educa ia copilului deficient de vedere. orientarea spa ială presupune capacitatea păstrării şi restabilirii unei pozi ii în spa iu. telefonişti. precum şi direc ionarea mişcărilor de deplasare spre diferite repere mai apropiate. adaptate handicapatului şi profunzimii acestuia. Orientarea în spa iu şi în timp a deficien ilor de vedere Prin orientarea spa ială se în elege capacitatea omului de a percepe însuşirile spa iale ale obiectelor. tapi eri. pe lângă o instruc ie şi educa ie. deficien ii de vedere (în mod special nevăzătorii) sunt pregăti i pentru exercitarea unor profesii în care reuşesc să dea un randament maxim şi în care îşi găsesc o deplină satisfac ie. care realizează orientarea spa ială. Orientarea la distan e mari. sunt afectate mai adânc din cauza absen ei controlului optic. iar apoi . 2. este necesar. obiecte de nuiele. nasturi. asisten i medicali. care nu se pot cunoaşte nemijlocit. aşa cum am mai precizat. Capacitatea păstrării şi restabilirii unei anumite pozi ii în spa iu. bine ştiute pentru a putea fi uşor găsite. pentru a se adapta şi corela mai bine cu cei din jur. Dintre aceste meserii. plăpumari şi altele.

putem spune că acest sim constă în dezvoltarea deosebită a analizatorilor sănătoşi şi de motiva ie sporită de antrenare a acestora. toate la un loc evoluând spre o cât mai bună adaptare. O altă modalitate a orientării spa iale o constituie vestibulare.Deficien a de vedere şi asigurării elementelor instructive necesare ( formarea deprinderilor de măsurare şi construire . compensa ia se defineşte tocmai prin capacitatea sistemului de autoconstituire structurală şi func ională. mecanismele La un moment dat s-a pus problema existen ei celui de al 6-lea sim . De fapt. utilizarea modelelor. în cazul unor condi ii critice ale organismului. modul în care se realizează compensarea capătă şi o serie de valen e ce sunt dependente de capacită ile subiectului. Receptorii termici ai analizatorului cutanat furnizează şi ei informa ii în legătură cu distan a şi direc ia unor repere. orbii îşi pot însuşi peste 400-500 de opera ii ale profesiunii ( mecanizate. 2. care asigură starea de echilibru. Problema compensării Legea compensa iei caracterizează întreaga mobilizare şi utilizare a resurselor sistemului biologic. ca sistem. dar mai ales pentru orbii-surzi. greu de dresat şi mai cu seamă pentru că nevăzătorul poate deveni prea dependent de aceştia). În domeniul produc iei materiale. deoarece subiectul. cu ajutorul zgomotelor sau vibra iilor percepute prin intermediul paşilor sau a bastonului ( ce sunt şi ele diferite în raport de apropierea sau îndepărtarea de un obstacol ) şi mai rar cu ajutorul câinilor ( pentru că sunt costisitori. Orientarea spa ială se realizează şi prin perceperea curen ilor de aer. automate şi semiautomate). furnizând de la distan ă o serie de informa ii necesare pentru orientare. dobândeşte o semnifica ie deosebită. pe păr ile descoperite ale corpului ( în special pe fa ă şi dosul palmelor ). o bună dezvoltare psihică contribuie la creşterea posibilită ilor de adaptare la condi iile de mediu. Astfel. studiul geometriei. pe baza experien elor şi 61 . Dar. Orientarea spa ială a deficien elor vizual este dependentă şi de mărimea spa iului şi de analizatorii implica i. datorită compensării. Toate indiciile olfactive trebuie să ac ioneze în strânsă legătură cu informa iile provenite pe calea altor tipuri de sensibilitate pentru a fi mai eficiente. cunoaşterea planurilor şi a hăr ilor geografice). Sim ul olfactiv.7. datorită căldurii radiante ale acestora. caracteristic nevăzătorilor. În condi iile tulburării sau distrugerii unor componente ale sistemului. pentru persoanele lipsite de vedere. în locuri închise sau deschise ( sunt diferen e din acest punct de vedere ).

ceea ce i-a făcut pe unii autori să vorbească de o „hartă itinerar” (W. Compensa ia exprimă capacitatea sistemului biologic de a realiza rezisten ă la perturab ii şi de a adopta forme comportamentale care să-i permită o structurare organo-func ională şi de autocontrol în raport cu influen ele înconjurătoare. integrarea şi ierarhizarea asigură atât unitatea de ansamblu a comportamentului. comutare. prin folosirea unor stimuli verbali. Se construiesc imagini mintale pe baza cărora se realizează adaptarea prin ac iuni şi comportamente exercitate prin mişcare. Există mai multe principii al fenomenului compensării : 1. Aşadar.Roth. psihice şi morale. Principiul integrării şi ierarhizării stabileşte. Principiul activismului semnifică mobilizarea subiectului într-o activitate . iar valoarea acestui principiu este confirmată de rezultatele ce se ob in în compensarea şi recuperarea deficien elor prin metoda ergoterapiei.regenerare organică (refacere de esuturi) . raporturi dinamice de subordonare. . Mediul social exercită o influen ă reglatorie asupra tulburate. substitu ie între diferitele unită i ale comportamentului. În unele forme de ambliopie. în acest domeniu s-au construit maşini de scris speciale menite să realizeze un „citit” codificat. a învă ării. a activită ii. ochelari baza i pe celule fotosensibile care transformă sursa de lumină în sunet. 4.Deficien a de vedere acumulărilor de informa ii. acuitatea vizuală se remediază par ial. Principiul analizei şi sintezei prezintă importan a pentru modul cum subiectul este nevoit să analizeze obiectele şi fenomenele pe secven e sau unită i. adică a activismului psihofizic. ceea ce constituie condi ia esen ială a integrită ii psihofizice a personalită ii. de asemenea. 3. în scopul facilitării orientării în condi iile de 62 .vicariere (suplinire a unor func ii afectate prin altele ce sunt valide ). cât şi lărgirea sferei disponibilită ilor de decizie şi alegere în situa ii variabile. lezate sau a structurilor comportamentale. echilibrul şi armonia stărilor fizice. cât şi pe calea exerci iului. restructurarea func ională (transferul unor func ii de la organul afectat al nivelului sănătos ). ca apoi să le reconstituie unitar în vederea unei cunoaşteri cât mai depline. ca o condi ie necesară a echilibrării cu mediul. Au fost confec iona i. succesiune. după anumite criterii de eficien ă. Principiul unită ii realizează integrarea. 1973). îşi poate elabora strategii pe care le aplică la noile situa ii ce le traversează. Compensa ia se poate realiza prin : . structurilor 2. prin folosirea ochelarilor . Pe lângă aceste elemente de protezare.

Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. iar alta dirijată. Analiza i posibilită ile şi limitele dezvoltării psihice ale persoanelor cu deficien e de vedere. 2.Deficien a de vedere mediu. 1997).Ştefan). pentru accesul nevăzătorilor la cultură. Raporta i formele deficien ei de vedere la tipul de factori care le determină. 3. 4. Toate acestea sunt menite să contribuie la întregirea capacită ii individului de a se compensa şi adapta la mediul înconjurător. organizată prin educa ie (M. în care o mare importan ă o au modalită ile tehnice (A. 63 . se poate vorbi de o compensa ie cu ajutorul mijloacelor spontane. Eviden ia i importan a şi formele compensa iei în vederea achizi iilor sistemului Braille. Preciza i şi delimita i locul tiflopsihopedagogiei în cadrul defectologiei. Rozorea. Prin urmare.

(pg.D.„BAZELE DEFECTOLOGIEI”. ED..„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”.„PSIHOPEDAGOGIA DEZVOLTĂRII HANDICAP”. RADU GH. BABEŞ-BOLYAI..„DEFECTOLOGIE-DEFICIEN A BUCURESŞTI. 1999 DE VEDERE”. 2003 6.. ED..BUCUREŞTI. 1972 3. BUICĂ. (pg. BUCUREŞTI. PSIHOLOGIA DEFICIEN ILOR VIZUALI”. ED.. E.F. vol I şi II.„PSIHOPEDAGOGIA COPIILOR CU HANDICAP DE VEDERE”. ROZOREA ANCA. VERZA E.. 1999. B.D. ARAMIS. ŞTEFAN M. 7 – 120) 7. CU ŞCOLARILOR 4.P.. 219 – 238) 2. DAMASCHIN D.. 1973 5. BUCUREŞTI. C. . Ed. PRO-HUMANITATE. (pg. ROTH W. FUNDA IEI HUMANITAS. 2002. BUCUREŞTI.. E. Ponta Constan a...P. DEFICIEN ELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE. UNIV.„TIFLOLOGIA. CLUJNAPOCA.Deficien a de vedere Bibliografie minimală 1. 2004.97 – 130) 64 .

5. În acelaşi timp. • Clasificarea deficien elor fizice. • Etiologie şi simptomatologie. social şi profesional. Problematica defectologiei pentru deficien ii neuromotori Defectologia deficien ilor neuromotori sau somato-psihopedagogia este şi ea o ramură ce studiază activitatea psihică a persoanelor cu abateri somatice de la normalitate şi care generează un handicap în plan psihic. 5 DEFICIEN A NEUROMOTORIE CUPRINS: • Problematica defectologiei pentru deficien ii neuromotori. familiarizarea cu conceptele specifice. se are în vedere analiza impactului deficien ei în planul evolu iei personalită ii şi comportamentului. să se însuşească simptomatologia aferentă deficien ei neuromotorii. să se re ină multitudinea de particularită i ce se desprind din diversitatea acestei deficien e.1. a elaborării unor programe educa ional-recuperative şi a pregătirii persoanelor respective pentru via a social-profesională. 65 .Deficien a neuromotorie Unitatea Nr. Scopurile unită ii de curs • • formarea unei viziuni de ansamblu asupra deficen ei fizice : conştientizarea limitelor şi perspectivelor cu privire la integrarea în muncă şi în societate a deficien ilor neuromotori în func ie de gradul şi tipul deficien ei. Obiective • • • • raportarea corectă la persoanele cu deficien ă neuromotorie. • Terapii corectiv-recuperative şi problemele protezării.

cardiopatii. în timp ce pe linie medicală preocupările sunt mult mai consistente. deja analiza i. prin situa ia lor de excep ie. Etiologie şi simptomatologie în handicapul fizic În genere. atunci se pot combina cu alte tulburări de dezvoltare. în egală măsură . aplicat continuu. care pot fi localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente. care nu împiedică desfăşurarea normală a activită ii la cele ce au o notă semnificativ defectologică şi cu efecte negative asupra întregii vie i a individului. copiii din această categorie reuşind să se adapteze. care duc la instalarea de dezechilibre şi evolu ii nearmonioase. cât şi manifestări date de unele boli permanente (boli respiratorii. de la cele mai uşoare. din punct de vedere al capacită ilor intelectuale. Se ştie că în lipsa altor anomalii. mai ales. se constituie ca abateri de la normalitate. şi. În schimb. asemenea deficien e se manifestă ca invalidită i corporale care reduc puterea şi mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare. o serie de cauze asociate. categoria handicapurilor motrice şi psihomotrice sunt prezente într-o mare varietate şi se caracterizează printr-o grada ie întinsă de afec iuni. ca de altfel toate celelalte handicapuri. handicapa ii fizic sunt normali. La aceştia. dar apar dificultă i la acei copii la care deficitul îi împiedică să desfăşoare o activitate de competi ie obişnuită cu semenii lor. Această limitare a studiilor psihopedagogice se datorează şi faptului că. în vederea dezvoltării întregului poten ial restant. având în vedere particularită ile lor specifice deosebite în plan biologic şi psihologic. a stimulării apetitului pentru activitate şi redarea încrederii în propriile posibilită i . normal.Deficien a neuromotorie Spre deosebire de alte categorii de deficien i. psihopedagogice şi sociale. Când asemenea deficite sunt uşoare . mai ales când trăiesc într-un mediu 66 . Aşadar.2. În această categorie pot fi încadra i şi indivizi cu afec iuni senzoriale (surzii şi orbii). aceştia prezintă multe situa ii similare cu cele ale normalilor şi se pot adapta în mod obişnuit la condi iile vie ii social-profesionale. care să con ină. demersuri medicale. separat. vie ii social-profesionale. nu este nevoie de o interven ie specială. etc. Handicapurile fizice. Categoria respectivă cuprinde atât afec iuni motorii sau locomotorii (de motricitate).) care influen ează negativ capacitatea fizică. prin producerea unor dereglări morfofunc ionale. odată cu înlăturarea frustra iei şi anxietă ii. diabet. cei de ordin fizic au fost mai pu in studia i din perspectiva psihopedagogiei. se simte nevoia unui program diferen iat. 3. dar. ac ionează.

care nu facilitează odihna normală pentru copiii ce sunt în perioada de creştere. surorile şi rudele apropiate ). organismul. determinând scăderea capacită ii func ionale a aparatului de sprijin şi mişcare şi chiar diminuează rolul reglator al sistemului nervos central. pot fi împăr ite în interne şi externe : cele interne sunt determinate de procesele de creştere şi dezvoltare. de natura func iilor somatice. Acest fenomen biologic este şi mai evident atunci când tipurile constitu ionale ale înaintaşilor sunt relativ identice şi când condi iile de mediu şi de via ă sunt relativ similare. sau dimpotrivă. Cauzele favorizante. lipsa de organizare a activită ii şi a repaosului . de regulă . cu succesibilită i şi sensibilizări excesive. în mai multe categorii. organice şi psihice. cu conflicte şi tensiuni interioare. după un prim criteriu. în grade diferite. Cauzele handicapurilor fizice prezintă o mare varietate şi pot afecta. mai ales la perioadele de creştere şi de dezvoltare activă a copilului. Printre aceste cauze favorizante se numără condi iile inadecvate de igienă şi via ă . segmentare sau locale. ori predispozante sunt raportate la ereditate. personalitatea lor poate deveni fragilă. Descenden ii prezintă. care produc o afec iune ori o deficien ă morfologică sau func ională. care se constituie în cauze. Ele pot să afecteze întregul organism şi să producă deficien e globale sau totale ori să se limiteze la anumite regiuni. favorizante şi determinante (declanşatoare). cu repercusiuni în evolu ia ulterioară în planul somatic şi psihologic. tari şi incomode . defectuos confec ionată . se utilizează şi criteriul de împăr ire a cauzelor în predispozante. cu pronun ate note de frustra ie şi anxietate. Astfel. după diferite criterii. iar cele externe sunt raportate la condi iile de mediu şi via ă. a cauzelor predispozi ionale. Aceste cauze slăbesc rezisten a organismului. sunt şi factorii care influen ează în sens negativ starea de sănătate şi func ionarea normală a organelor . regimul alimentelor necorespunzător. Există o categorie de cauze cu ac iune directă. care fac şi mai dificilă adaptarea şi rela ionarea cu cei din jur şi integrare în via a socio-profesională. ci şi mai târziu. Se apreciază că favorizan i pentru producerea handicapurilor fizice. îmbrăcăminte incomodă. se pot include şi influen ele nocive pe care le suferă organismul fătului în via a intrauterină. cu perne multe în care corpul se afundă şi se curbează exagerat . Tot în această grupă. sau indirecte.Deficien a neuromotorie nefavorabil. putem invoca lipsa unei educa ii ra ionale şi un regim defectuos de via ă. nivelul scăzut de aer şi de lumină în locuin ă. Ele pot fi sistematizate. care interesează elementele proprii ale deficien ei. În aceeaşi ordine de idei. Frecvent. 67 . asemănări morfologice şi func ionale cu ascenden ii şi colateralii (fra ii. hrană insuficientă. segmente sau por iuni ale corpului şi să determine deficien e regionale. naşterea prematură şi accidentele obstetricale pot constitui baza unor deficien e care se manifestă nu numai imediat după naştere. dormitul în paturi prea moi. mai mult sau mai pu in profunde. lipsa de supraveghere şi control din partea părin ilor şi educatorilor. Debilitatea congenitală şi imaturitatea.

cauzele incriminate produc sau declanşează procesele patologice ce stau la baza celor mai frecvente deficien e fizice. în perioada copilăriei. fie a interven iilor traumatizante. prin facilitarea de accidente şi îmbolnăviri. se împart în două mari categorii. săruri radioactive). condi iile de via ă şi de muncă necorespunzătoare. din perioada intrauterină. fie ca urmare a eforturilor excesive depuse de mamă. Astfel. care se pot solda cu ruperea sternocleido . Scheletul osos. ac iunea razelor X. ele fragilizează structura şi modifică func iunile normale ale organismului. muşchi. Prin urmare. şi în special cele ale văzului şi auzului. leziuni ale articula iilor şi ale oaselor. dar mai ales a anumitor por iuni. prin lipsa condi iilor normale statice şi dinamice. interven iile chirurgicale dificile. sub ac iunea unor infec ii cu caracter cronic (sifilis. Tot din categoria traumatismelor fac parte manevrele greşite de degajare a capului copilului. la intoxica ii lente (alcoolism. traumatizarea abdomenului gravidei. nervi ). paludism. Malforma iile congenitale pot constitui şi ele cauza unor afec iuni secundare.mastoidianului sau a unor esuturi la diferite niveluri. cele mai frecvente interesează aparatul locomotor (oase. pot favoriza apari ia şi evolu ia rapidă a deficien elor fizice. tuberculoza). precum şi unele anomalii . la boli ale sângelui şi altele care sunt mai pu in studiate. Subliniem că şi bolile cronice. umiditatea excesivă. ce nu permit dezvoltarea corespunzătoare a organismului. de apari ie a unor leziuni sau dereglări în orice perioadă de vârstă a subiectului. prin pozi ia asimetrică sau deformarea 68 . Primele se referă la nedezvoltarea sau dezvoltarea anormală a corpului întreg. mai cu seamă în perioadele de creştere timpurie. la tulburări endocrine şi neuropsihice. mai frecvente la nivelul membrelor inferioare şi superioare. debilitatea fizică . convalescen ele lungi. Dintre acestea. favorizând instalarea unor congestii şi hemoragii. senzoriale. care constituie mijlocul cel mai important de sprijin al corpului poate deveni. Din aceeaşi categorie de cauze fac parte şi (tot cu ac iune nemijlocită) cele care produc efecte negative în timpul naşterilor. Factorii declanşatori. sunt bolile şi accidentele care produc anomalii morfologice şi func ionale. articula ii. medicamente. la caren e alimentare sau vitaminice. cum ar fi al plexului cervicobrahial (cu consecin e grave pentru structura şi func ionarea membrului superior).Deficien a neuromotorie adeseori ignorate. O aten ie specială trebuie acordată cauzelor cu ac iune defavorabilă asupra dezvoltării organismului. dar importante mai cu seamă pentru vârstele preşcolarită ii şi şocolarită ii. tulburările cronice (organice şi psihice). cu urmări foarte grave pentru copil. prin intermediul organismului matern : temperatura prea joasă sau prea ridicată. vârsta înaintată a părin ilor. Cele din a doua categorie privesc ac iunea mediului extern nefavorabilă ce se răsfrânge asupra fătului.

pot produce o categorie de deficien e. Dintre acestea men ionăm : scăderea volumului tonusului şi for ei musculare. tuberculoza osoasă şi alte afec iuni osoase degenerative. semnalăm următoarele caracteristici specifice : 69 . Si unele şi altele pot fi subgrupate. mobilitatea prea mare sau prea mică a articula iilor. cum ar fi cifoza şi spatele cifotic. ca şi mişcările anormale. în raport întinderea şi profunzimea afec iunii în : globale (generale sau de ansamblu ). Clasificarea deficien elor fizice Ca şi în cazul celorlalte handicapuri. morfologice sau de structură . scolioza. cum ar fi : tulburările de metabolism şi hormonale leziunile prin arsuri sau degerături. encefalite meningite.3. La rândul lor. miopatiile. În subgrupa diferen elor morfologice globale. Vom insista asupra clasificărilor acceptate de specialiştii din domenii diferite. ca în atonii şi hipotonii . 2. Formele respective apar pe fondul oboselii sistemului nervos central. prin reducerea posibilită ii de coordonare a componentelor motrice. literatura de specialitate con ine mai multe tipuri de clasificări. efectuate după criterii diferite. favorizând producerea unor atitudini defectuoase. duce la scăderea capacită ii de control a scoar ei. nu trebuie excluse alte cauze diverse. adoptată de unii elevi mai mari. etc. o cauză frecventă a deficien ei. par iale (regionale sau locale ). se disting două categorii mari de handicapuri fizice : 1. în structura şi func iunile muşchilor. sau spatele lordotic. pot determina deficien e morfologice şi func ionale manifestate. etc. Sunt semnificative atitudinile sau pozi ia incorectă . func ionale sau de activitate . ca în cazurile de contractură. lordoza. care au o mare inciden ă în infirmită i. Afec iunile neuro-musculare sunt determinate şi de poliomielite. 3. Din clasificarea de mai sus. ataxiile. Şi modificările patologice. Fracturile vicios consolidate. care favorizează o serie de deficien e . rigiditate. atrofiile musculare progresive. sau exagerarea tonusului.Deficien a neuromotorie segmentelor sale. în special. osteomielitele. stau la baza celor mai grave infirmită i. chondrodistrofiile. odată cu precizarea principalelor manifestări specifice. spatele rotund. Astfel. apofizitele şi epifizitele.

cu mobilitate redusă sau exagerarea mobilită ii . . hipersomie şi gigantism (statură foarte înaltă. Din subgrupa deficien elor morfologice par iale. mai importante sunt : Deficien e ale capului. atitudine global asimetrică (pozi ia asimetrică a scheletului osos şi a articula iilor): De tegumente -caracteristice ca fiind palide. De nutri ie -între care vom aminti obezitatea ( esut adipos abundent sau exagerat ) debilitate fizică (dezvoltarea sub normal a somei. . De atitudine -care pot fi determinate de insuficien a aparatului de sus inere-atitudinal global. cu tonus normal. De comportament -inhibat. cicatrice sau eczeme. cianotice (vine ii ). dispropor ionalită i (între dimensiunile de lungime. instabil . uscate sau umede.cap microcefal ( mai mic decât cel normal ) . cu sechele traumatice. hipertricoz (abunden a părului pe întreg corpul ) : De musculatură -poate fi medie. fe ei şi gâtului . dizarmonii (când subiec ii sunt înal i şi sub iri sau scunzi şi graşi ). redusă. etc. înso ită de dezechilibru nutritiv ) . între cap şi trunchi. astenic. scăzut sau crescut . apatic.cap macrocefal ( mai mare decât cel normal ) . rahitism.) . cu pete. foarte redusă. De articula ii -care pot fi deformate. exagerată ). . dolicocefal (cu diametru anteroposterior alungit şi cu „şa” la mijloc ) . De oase -care pot fi sub iri sau groase. insuficien ă –rigiditate ( tonus muscular exagerat ).Deficien a neuromotorie De creştere -reprezentate de hiposomie şi nanosomie (statură foarte mică) . 70 . lungi sau scurte.brahicefal ( fără proeminen ă occipitală ). înăl ime şi volum . etc.

cu hernii sau eventra ii. cu relief tiroidian accentuat sau asimetric. . îngust sau larg. cu proeminen e ale foselor . proiectate înainte sau rămase înapoi. cu asimetrii. cicatrice. lordotic sau scoliotic. . asimetrică.gâtul poate fi lung sau scurt. căzu i sau epoşi. scoliotic.în totalitate inegale ( în lungime şi grosime). cofotic. asimetrice. larg sau îngust.toracele poate fi lung sau scurt. înainte şi în sus. în prona ie sau supina ie . . cum ar fi cifozele. .fa a ovală. asimetrici . aduşi sau abduşi. .hidrocefal (cap exagerat de mare cu o culoare specifică pielii ). bolta palatină înfundată . . Deficien e ale trunchiului . lărgit la bază sau la vârf.abdomenul poate fi proeminent. . etc. 71 . de tipul scoliozelor cu una sau mai multe curburi ( la care se asociază asimetrii ale umerilor. . alungită sau lă ită. pareze.). cu înfundări ale fontanelelor. în var ( în paranteză „O” ) sau în valg (în „X”) . cu afec iuni ale ochilor (strabism. deviate (în plan frontal sau sagital). Deficien e ale membrelor superioare . sub ire sau gros. la acestea putem adăuga devia iile în plan frontal.) ale nasului sau ale urechilor. tonic sau moale.uneori pot fi lungi sau înguşti. etc. înclinat şi răsucit (torticolis). lordozele sau cifolordozele .coloana vertebrală – „stâlpul de sus inere” sau axa „verticalită ii umane” – poate suferi o serie de modificări prin accentuarea cursurilor fiziologice. bombat. bilobat (strangulat). înapoi ). cu malforma ii. înfunda i. apropiate sau depărtate de corp .Deficien a neuromotorie . rotund. asimetric. din i vicioşi implanta i. cu stigmate rahitice. elastic.spatele poate fi plan. denivelat (căzut înainte şi în jos. apropia i. în flexie sau în extensie.bazinul se poate prezenta cu asimetrii . plat. . cifotic. asimetric .coatele pot fi în flexie sau în extensie . lordotic. înclinat lateral. . strangulat (supra sau sub mamar). cu stern înfundat în formă de pâlnie sau carenat . etc.bra ele (partea superioară – de la umăr la cot ) sunt cele care determină deficien ele şi pozi iile deficitare ale membrelor superioare – în întregime .

.degetele pot fi anomalii congenitale. semianchiloze. lipsi i de energie. func ionale . obosesc repede. asimetrice în prona ie sau în suprina ie. etc. inegale ( în lungime sau în grosime ). care se manifestă prin ceanoze. . endeme. în valg. contracturi. curbate. tulburări de mers. bascula i. planovalgii. etc. nu se adaptează la eforturi fizice. cu devia ii. asimetrici .Deficien a neuromotorie . halaux . cu înclinări şi pozi ii diferite. Deficien e ale membrelor inferioare .antebra ele – inegale ca lungime sau grosime. în pozi ii vicioase ). deforma ii ale capului femural. coordonare. cu sechele de paralizii sau traumatisme . apucare.degetele picioarelor în „ciocan” (în flexie cu sprijin pe unghie).în totalitate (deficien e şi aspect dat de coapsă ). apropia i sau depărta i . . ritm. Deficien e şi tulburări ale aparartelor şi marilor func iuni : deficien e respiratorii ).contracturi sau deficien e morfologice . strâmbe. aduse sau abduse . strâmbe. . suprapuse. re inem : Deficien e ale aparatului neuromuscular -care cuprind diferite forme şi grade de paralizie ( ca manifestare a unor sindroame piramidale. retrac ii . cu sechele traumatice sau paralitice. sau anchiloze. . ) . scobite . etc. asimetrice . cu cicatrice posttraumatice sau sechele de paralizii. . asimetrice ( lux ii sau subluxa ii congenitale. Din grupa deficien elor. etc. în flexie .gambele recurbate.valgus. ). . piramido-extrapiramidale.omopla ii. coborâ i sau ridica i. pot fi inegale. coreatozice. prin subdezvoltarea copiilor (care sunt mici şi slabi. în lungime şi grosime. cu deforma ii. . asimetrice. mişcări atetozice. echilibru. lipi i sau desprinşi. şi tulburări ale aparatului respirator(insuficien e deficien e şi tulburări ale aparatului cardiovascular (insificien e circulatorii ).şolduri cu relief accentuat ( depuneri adipoase ).genunchii în flexie sau hipertensie.gleznele şi picioarele pot fi asimetrice. 72 . cu sechele traumatice .

) . balneoterapie.a.m.m. prin alcătuirea unui regim igienic de via ă şi muncă. într-o îmbinare armonioasă şi echilibrată care să faciliteze o dezvoltare deplină. fizioterapie. a consolidării rezultatelor ob inute prin exersare. Preciza i principalele tipuri de terapii corectivrecuperative în deficien a fizică. 73 .4. şi se aplică simultan sau consecutiv tratamentului medical. Terapiile medicale privesc mijloacele culturii fizice medicale. deficien ele sistemului endocrin se manifestă prin tulburări de creştere şi dezvoltare ( nanim hipofizar. Dar.). folosirea factorilor de mediu ( apă.d. a spiralei de la uşor la greu. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1.Deficien a neuromotorie deficien e şi tulburări ale aparatului digestiv şi ale func iilor de nutri ie ( abdomenul proeminent. care determină în pozi ia corpului. climatoterapie. cu toate asocierile şi manifestările ce le înso esc).a. scoliozelor. Ele cuprind exerci ii fizice.d. cifoscoliozelor. Terapii corectiv-recuperative şi problemele protezării Terapiile pot fi predominant medicale sau psihopedagogice.. o serie de abateri de la normal de tipul cifozelor. În acelaşi timp se mai folosesc o multitudine de mijloace de tip masaj. precum a asigurat prevenirea instalării deficien elor. în tehnici adaptate fiecărui handicap în parte. 2. dirijarea regimului de alimenta ie. obezitate cu insuficien a dezvoltare a glandelor şi organelor genitale. soarele ) şi a exerci iilor fizice. deficien ele organelor de sim ( deficien e prin tulburări de vedere. 3. ptoza organelor interne. Eviden ia i etiologia şi simptomatologia deficien ei fizice. subliniem că nu trebuie ignorată ideea folosirii tuturor mijloacelor. ş. gigantism. prevenirea suprasolicită ilor şi instalării oboselii. debilitatea fizică sau obezitatea. aerul. de la cunoscut la necunoscut. şi respectă demersul gradării şi dozării efortului. Defini i deficien a neuromotorie în contextul celorlalte forme de deficien ă. ş. de auz. special selec ionate şi sistematizate. mai eficientă este îmbinarea celor două categorii. 3.-. etc. etc. Dar înainte de toate. Indica iile ce trebuie avute în vedere se circumscriu principiului „ primo non nocere „ ( în primul rând să nu faci rău ).

. CARANTINĂ D. E. 2001 OLERON P.D.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. Particularitati ale activitatii psihice la deficien ii de vaz. BUCUREŞTI.„EDUCA IA COPIILOR HANDICAPA I FIZIC”.113) VERZA E. (pg. 2002. ED. 1998.. MO ET D. 5.„COPII CU TULBURĂRI ÎN SFERA FIZICĂ ŞI PSIHOMOTORIE” ÎN E. insusirea scris-cititului in Braille .. 1970 VERZA E.. 6. 5.. BUCUREŞTI. (pg. 108 – 123) 2. „GHIDUL EDUCATORULUI”. E.P.Deficien a neuromotorie Bibliografie minimală 1. Continutul comunicarii prin desen la copiii cu deficien ă de auz . FUNDA IEI HUMANITAS.P. 4. TIPOGRAFIA METROPOL.F.... BUCUREŞTI. 1997. FUNDA IEI HUMANITAS.D. VERZA. 131 – 143) Teme pentru referate 4. ED.„PSIHOPEDAGOGIA RECUPERĂRII HANDICAPURILOR NEUROMOTORII”. Simptomatologia şi terapiile corectiv-recuperative în deficien a neuromotorie. 74 .. BUCUREŞTI. (pg. 105 . 3.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. BUCUREŞTI.

DE COMPORTAMENT ŞI ASOCIATE 75 .Deficien a neuromotorie MODULUL 3 DEFICIEN ELE DE LIMBAJ.

• Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj. • Tulburări ale limbajului bazate pe disfunc ii psihice. • Tulburări de dezvoltare ale limbajului. • Terapia tulburărilor de limbaj. • Educarea personalită ii şi facilitarea comportamentelor adaptative. • Simptomatologia tulburărilor de limbaj. • să se re ină impactul acestor tulburări asupra activită ii şcolare şi de rela ionare cu cei din jur. 76 . 1 DEFICIEN ELE DE LIMBAJ CUPRINS: • Constituirea şi importan a logopediei. Scopurile unită ii de curs • • în elegerea specificită ii tulburărilor respective prin raportare la alte deficien e. • Tulburări ale limbajului citit-scris. • familiarizarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de limbaj. să se în eleaga locul şi rolul logopediei în cadrul ştiin elor psihopedagogice Obiective • în elegerea cauzalită ii şi semnifica iei tulburărilor de limbaj şi evolu ia acestora în timp. • Tulburări de voce . • Tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii. • Tulburări de pronun ie sau de articul ie.Deficien ele de limbaj Unitatea de învă are nr. • să se însuşească simptomatologia specifică a distorsiunilor de limbaj şi clasificarea acestora. • Tulburări polimorfe.

sunt furnizate de către aceasta date incontestabile celorlalte domenii cu privire la dezvoltarea şi desfăşurarea corectă a comunicării şi limbajului. ce se sprijină pe datele acumulate în domeniile tangente. elaborarea unor tehnici. Dar. Platon. asigurând oratorului o pozi ie socială favorabilă. care înseamnă cuvânt şi ’’paideia’’. care înseamnă educa ie. Descrierea pe care o face Plutarh. etc. psiholingvistică şi lingvistică. ale felului cum se constituie modelele optime de func ionalitate a conduitelor verbale şi a modalită ilor de integrare a limbajului în sistemul psihic uman. psihofiziologie şi neurofiziologie. dar prin voin ă. de a corecta vorbirea (orală sau scrisă) tulburată şi respectiv. marcându-l ca timid. şi logopedia asimilează o serie de informa ii din ştiin ele psihologice şi pedagogice. ilustrează strălucit posibilită ile de modelare a vorbirii sub influen a unor exerci ii şi ale unor antrenamente de tip psihoterapeutic. devenind marele orator al antichită ii. exerci ii sistematice de dezvoltare a vorbirii a ajuns nu numai să scape de handicapul respectiv. Scurt istoric Preocupările legate de formarea vorbirii corecte şi înlăturarea unor eventuale dificultă i verbale au preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri. că Demostene suferea de o bâlbâială gravă. cursiv şi cât mai pe în elesul auditorului. în plan teoretic. 77 . Accep iunea modernă a logopediei s-a extins şi la prevenirea tulburărilor de limbaj şi mai cu seamă. odată cu progresele realizate în logopedie. a realizării comunicării verbale şi importan a acesteia în dezvoltarea personalită ii umane. a unei metodologii adecvate. ceea ce a ridicat această capacitate la un rang de cinste. tiflopsihologie. Constituirea şi importan a logopediei Etimologic. arta de a vorbi frumos. în mod deosebit. oligofrenopsihologie. Rezultă. Hipocrat con in considera ii interesante cu privire la preocupările societă ii antice de a forma şi dezvolta. la studierea mecanismelor psihologice şi neurofiziologice ale desfăşurării limbajului.Deficien ele de limbaj 1. necomunicativ. grecii antici aveau un cult deosebit pentru vorbire şi oratorie. Sensul restrictiv acordat logopediei şi anume acela de a educa. Se aprecia în mod deosebit. care să facă posibilă îndeplinirea scopului într-un timp cât mai scurt a accentuat caracterul ei practic. Herodot. surdopsihologie. a modului cum pot fi evitate şi corectate dezordinile de la nivelul limbajului. Spre exemplu. termenul de logopedie îşi are originea în grecescul ’’logos’’. Operele lui Plutarh. din psihologia limbajului. Aristotel. cu implica ii în planul interior. în ’’ Vie i paralele’’. centrat pe sine. Heraclit. lui Demostene. la to i membrii ei. o vorbire cât mai agreabilă şi mai eficientă.1. La fel ca şi alte ştiin e. psihologia medicală şi psihopatologie. dar şi să-şi transforme întreaga personalitate. la condi iile obiective şi subiective.

iar apoi centrele logopedice interşcolare şi cabinetele din unită ile speciale de învă ământ. în egală măsură. recep ionare şi comunicare pentru adaptarea şi integrarea persoanelor în mediu social. dar şi pentru faptul că la aceştia vorbirea este în continuă structurare şi dezvoltare. Activitatea logopedică este centrată. o cronică din 1835 vorbeşte de vindecarea gângăviei (o formă de tulburare a fluen ei verbale). iau fiin ă cabinetele logopedice în policlinici şi în unele spitale. în special asupra copiilor nu numai datorită frecven ei mai mari a tulburărilor de limbaj. se acordă o importan ă tot mai mare dezvoltării limbajului încă din copilăria timpurie ca şi fa ă de modalită ile de în elegere. în primul rând. cu toate oprimările la care este supusă ştiin a. ea contribuie la formarea omului. Lucrările de logopedie sunt tot mai frecvente şi creşte interesul pentru corectarea handicapurilor de limbaj şi pentru dezvoltarea comunicării verbale la persoanele aflate în dificultate. ca o dată cu trecerea timpului. care în lucrarea ’’ De oratorie’’ scrie: ’’dacă nu depinde de noi să avem un glas frumos. În ara noastră. de noi depinde să-l cultivăm şi să-l fortificăm. un scop educativ. să studiem toate treptele de la sunetele grave până la cele mai înalte’’. unde şi frecven a tulburărilor de limbaj este mai mare. au stimulat dezvoltarea unor noi domenii de activitate şi conturarea unor discipline ce s-au deprins din corpul ştiin elor fundamentale. în 1949 şi apoi în 1957.educativ impune. în ’’Canonul medicinii’’. îl ajută pe copil să depăşească dificultă ile şcolare şi de adaptare.Deficien ele de limbaj O pre uire asemănătoare. Din aceeaşi perspectivă.XIX cunoscute în toate domeniile. formarea şi dezvoltarea unor capacită i verbale care să înlesnească învă area şi accesul la cultură. şi în special marele avânt al ştiin elor naturii. semnificative demersurile pentru prevenirea tulburărilor de limbaj şi terapia lor. mai cu seamă că ele 78 . Ulterior. cu necesitate. Astfel. acordată vorbirii. că tulburările limbajului pot fi şi trebuie să fie corectate şi la vârstele adulte. Aviceena notează o serie de exerci ii utilizate în scopul reglării respira iei în emiterea vocii adoptate şi în prezent în corectarea bâlbâielii şi a altor tulburări asemănătoare. ceea ce necesită un efort mai mare pentru corectarea lor şi înlăturarea efectelor negative asupra comportamentului şi personalită ii. în evul mediu. dar practica logopedică s-a legiferat mult mai târziu. În prezent. Vârstele preşcolară şi şcolară mică sunt cele mai favorabile pentru o ac iune logopedică eficace. să se consolideze şi să se agraveze sub forma unor deprinderi deficitare. Mai întâi. Chiar procesul instructiv. sunt. a dezvoltării deprinderilor de comunicare optimă şi eficientă într-o lume în care informa ia circulă pe canale tot mai diverse. o găsim şi la romani. iar dereglările apărute au tendin a. Desigur. Progresele din secolele XVIII. prin însemnările lui Cicero. Scopuri Logopedia are. se eviden iază unele idei pozitive.

articula ie. 79 . la cei cu tulburări ale reprezentărilor optice şi acustice. la aliena ii mintal. Cauze psiho-neurologice Ce-i influen ează. În acest context. cu atât tulburările sunt mai complexe. rujeola. scarlatina. medicamentoase. ca meningita. deoarece sunt atinşi mai mul i centri corticali implica i în diferitele func ii psihice. handicapuri ale limbajului de o mare varietate. dar au implica ii nemijlocite asupra evolu iei limbajului şi activită ii psihice. se pot produce tulburări ale limbajului care privesc atât sfera senzorială (receptoare). ne vom referi la principalele patru categorii de factori care pot influen a negativ dezvoltarea limbajului. şi numai în anumite contexte aceşti factori determină dereglări psihice. Cauzele func ionale pot afecta oricare din componentele pronun ării: expira ie. Asemenea cauze se întâlnesc la subiec ii cu deficit mintal.Deficien ele de limbaj duc la dezadaptabilită i sociale. Cauze func ionale. ca şi în macroglosie sau microglosie. lezarea timpanului împiedică recep ia corectă a limbajului şi emiterea normală a vorbirii. encefalita. apar dereglări ale proceselor de excita ie şi inhibi ie. de exemplu. În cazul unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce. printre alte tulburări. pe acei subiec i care. au o construc ie anatomo-fiziologică fragilă sau patologică. la cei cu tulburări de memorie şi de aten ie. toate. care pot afecta organic sau func ional mecanismele neurofiziologice ale limbajului. Cauze organice ce pot avea o natură centrală sau periferică. 1. Şi unele boli ale primei copilării. cu alcool. la tulburări de personalitate şi pot perturba pozi ia socială a persoanei. de nutri ie la nivelul cortexului. Aşa. iar anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizată a tuturor elementelor implicate în procesul vorbirii. Dar organismul are o anumită rezisten ă ce-i permite o evolu ie normală. fona ie. Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj După cum se ştie. pot determina tulburări de limbaj atât pe cale centrală cât şi pe cea periferică. O anumită frecven ă o au infec iile şi intoxica iile cu substan e chimice. insuficien e func ionale la nivelul sistemului nervos central. O asemenea situa ie se produce şi în prognatism şi progenie. Aceştia pot influen a negativ dezvoltarea sa şi cu cât ac ionează la vârstele mai mici cu atât efectele sunt mai mari. Aici sunt cuprinse diferitele traumatisme mecanice care influen ează negativ dezvoltarea sistemului nervos central (SNC) sau afectează nemijlocit auzul şi organele fonoarticulatorii. congenital. marcându-l pe subiect pe perioade limitate sau pe toată durata vie ii. pojarul etc. sunt dificil de eviden iat. asupra individului ac ionează o multitudine de factori dintre care unii sunt nocivi. insuficien e ale auzului fonematic care. Ca urmare.2. Cu cât zona lezată este mai întinsă sau mai profundă. În urma ac iunii acestor cauze. cât şi pe cea motorie (efectoare). mai ales.

rinolalie. ecolalii. încurajarea copilului mic în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul părin ilor (adul ilor). stresante. Ca atare. blocaje. 3. 80 . ci şi asupra întregii dezvoltări psihice a omului. În activitatea de corectare. Care sunt abordate în literatura de specialitate cu mai pu ină insisten ă. O astfel de clasificare. 7. logonevroza. orice examen logopedic se corelează cu alte investiga ii. elaborată de E. care favorizează oboseala excesivă ce duce la disfunc ii verbale.alexie şi disgrafie. tulburări polimorfe (afazie şi alalie). tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen. morfologic. bradifazii ş.) Cunoaşterea unei asemenea clasificări prezintă importan ă nu numai pentru activitatea de cunoaştere şi terapie logopedică. imitarea unor modele cu o vorbire incorectă în perioada constituirii limbajului. simptomatologic şi psihologic. Din această categorie fac parte unele metode greşite în educa ie ( iatrogeniile sau didactogeniile). Nici o prognoză validă nu se poate adopta fără a ine seama de diagnosticul diferen ial şi evitarea unor confuzii între diferitele categorii de tulburări de limbaj. iar efectele lor negative împietează nu numai asupra dezvoltării limbajului. electiv sau voluntar. 5. simptomatologic. slaba stimulare a vorbirii în ontogeneza timpurie. dizartrie). 6. retard sau întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii). bazat pe disfunc ii psihice (dislogii. fonastenie). diagnosticul diferen ial corect facilitează stabilirea metodologiei de lucru şi fixarea cadrului general de recuperare. 2.scris (dislexie. tulburări pe bază de coree). 1. ş. de tip psihologic. medical etc. Ni se pare mult mai adecvată o clasificare care să ină seama de mai multe criterii. Aceste clasificări sunt efectuate în func ie de o serie de criterii. Clasificări În logopedie există mai multe tipuri de clasificări ale tulburărilor de limbaj. în acelaşi timp: anatomo-fiziologic. Astfel de clasificări sunt echivoce şi nu cuprind toate categoriile limbajului deteriorat. tulburări de voce (afonie. toate conducând la formarea unor obişnuin e deficitare.agrafie). jargonofazii. şi ea se rezumă la următoarele categorii: tulburări de pronun ie sau de articula ie(dislalie. etiologic. tumultus sermones. Verza. disfonie. 4. suprasolicitările.a.Deficien ele de limbaj Cauze psiho-sociale. s-a impus în literatura de specialitate. cu toate că ele nu sunt lipsite de importan ă.a. tulburări ale limbajului citit. la o analiză mai atentă vom constata că ele au o frecven ă relativ mare. lingvistic. trăirea unor stări conflictuale. tahilalie. dar şi pentru diagnoza tulburărilor de limbaj. un nivel scăzut al antrenamentului verbal. tulburări ale limbajului. bradilalie. aftongie. lingvistic. cum sunt cel etiologic. tulburări de ritm şi fluen ă a vorbirii (bâlbâiala. Dar considerarea unui singur criteriu nu permite decât o clasificare unilaterală care vizează numai par ial natura şi varietatea handicapurilor de limbaj.

Totuşi.Deficien ele de limbaj 6. deficien ele de limbaj pot apărea atât pe fondul intelectului normal. În formele grave de dislalie.3 Simptomatologia tulburărilor de limbaj 6. ea se numeşte dislalie simplă. Manifestarea tulburărilor dislalice şi după această vârstă denotă existen a unor cauze cu grad de risc. propozi iilor şi în în elegerea celor enun ate. substituirea şi inversarea sunetelor. cu atât gravitatea ei sporeşte. dar prin existen a lui accentuează dificultă ile de recuperare şi adaptare. mai cu seamă când dificultă ile de pronun ie persistă pe o perioadă lungă de timp.3. Tulburările respective cuprind: dislaliile. cuvintelor. de obicei. pe o scară de la simplu la complex. după vârsta de 3-4 ani. La copilul antepreşcolar. Dar. datorită unei etiologii complexe incriminată în producerea handicapurilor de limbaj. Tulburări de pronun ie sau de articula ie Aşa cum a rezultat. în schimb. tulburările de pronun ie nu constituie semnale de alarmă. ea este diferită atât sub raportul complexită ii cât şi al frecven ei. dislalia se manifestă prin deformarea. se manifestă sub o formă uşoară. ceea ce îngreunează formarea deprinderilor grafo-lexice. acestea devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza o pronun ie corectă. rinolaliile şi disartriile. la vârsta preşcolară se simte nevoia unei interven ii logopedice pentru a nu permite stabilizarea şi formarea unor deprinderi deficitare de pronun ie. în genere. Dar atunci când sunt afectate majoritatea sunetelor şi chiar grupe de silabe. Pentru copilul antepreşcolar. Prin existen a tulburărilor respective. omiterea. În cazul unor asemenea asocieri. în genere. Adeseori. iar prin alterarea tuturor sunetelor. de la o vârstă la alta. se creează dificultă i în emiterea sunetelor. Ca orice tulburare de articula ie sau de pronun ie. Dar. cât şi la deficien ii mintal sau senzorial când. Când deficien ele de articula ie se limitează numai la nivelul unor sunete izolate şi. sunt mai profunde şi mai frecvente. a majorită ii silabelor şi a cuvintelor se ajunge 81 . care tind să le transforme în obişnuin e negative. ele se transpun şi în limbajul scriscitit. par ială sau monomorfă . Tulburările de pronun ie sau de articula ie au cea mai mare frecven ă fa ă de toate categoriile prezentate în clasificarea men ionată în special la copiii preşcolari şi şcolarii mici. Dislalia Se remarcă prin frecven a cea mai mare în raport cu toate handicapurile de limbaj.1. dislalia poate apărea şi la vârstele mai mari. dislalia are o natură fiziologică ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticular şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. astfel de fenomene se produc şi la nivelul silabelor şi chiar al cuvintelor. ea poartă denumirea de dislalie polimorfă. Cu cât apare mai târziu. deficitul de limbaj este o formă secundară a unui sindrom complex.

în mod normalodată cu creşterea din ilor. la baza producerii rotacismului şi pararotacismului stau anomaliile anatomice şi func ionale ale limbii. ’’. şi înlocuirile. dintre care remarcăm următoarele: a)sigmatism interdental. cum ar fi: micro şi 82 . ca de exemplu. substituiri. ci. omisiuni ale sunetelor siflante şi şuierătoare: s. z. la cei cu vegeta ii adenoide şi devia ii de sept. în primul rând. în vorbirea copilului în urma sunetelor siflante şi şuierătoare. ce. rotacismul şi pararotacimsul ce constă în deformarea. determinat de deficien e ale palatului moale care nu-şi poate îndeplini func ia normală. prin intermediul căilor nazale. cum este normal. c) sigmatism addental. vegeta iile adenoide şi slăbirea muşchilor linguali. şi mai rar cu ’’d. f) sigmatism nazal. ca şi în progenie şi prognatism. imprimând. în care aerul se împrăştie pe ambele păr i. grupa sigmatismelor şi a parasigmatismelor care ocupă un loc central. în loc de pozi ia mediană. Din aceste motive. deseori. când cel mai mult este afectată siflanta s. iar la logopa ii mai mari apar. adeseori. h. . datorită perceperii deficitare a pronun iei. produs prin sprijinirea vârfului limbii pe din i. de obicei. nepermi ând astfel aerului să iasă prin spa iul interdental. scurgerea aerului. ce apare ca urmare a pronun ării sunetelor respective cu limba plasată între din i. iar emisiunea lui corectă presupune o anumită dezvoltare a aparatului fonoarticular şi mişcări fine de sincronizare. Fenomenele respective pot persista şi în perioadele de vârstă ulterioare. ge. în cazul ieşirii aerului prin stânga şi sigmatism bilateral. Consoana ’’r ’’ apare. inversiunea şi înlocuirea sunetului ’’r ’’. d) sigmatism palatal. produs prin pronun area sunetelor siflante şi şuierătoare cu vârful limbii retras spre bolta palatină. Sigmatismul lateral ia naştere. . e) sigmatism strident. care dispar. b) sigmatism lateral. Remarcăm o altă formă dislalică cu o frecven ă mare.lateral sinister. care este de trei feluri:. ş. Sigmatismul de acest tip apare în despicăturile palatale şi la cei cu un palat prea rigid. ca urmare a parezei par iale a nervului hipoglos. la majoritatea copiilor antepreşcolari se produce afectarea sunetului ’’r ’’ sau se înlocuieşte cu ’’l ’’. Pe lângă acestea. v. omisiunea. ce este caracteristică mai cu seamă disartriei. cel mai des se manifestă omisiunile şi deformările. dar se fixează ca defect atunci când persistă prea mult sau apar şi al i factori determinan i. producând perturbări la nivelul recep iei.lateral dexter. La copiii preşcolari şi la şcolarii mici. la copil apar frecvent asemenea forme de sigmatism. astfel. j. când ieşirea aerului se face prin col ul drept al comisurilor labiale. par ial sau total. Acestea apar atunci când au loc deformări. Dintre formele cele mai frecvente de dislalii sau de disfunc ionalită iile acestuia men ionăm. Sunt mai multe forme de sigmatism. În perioada schimbării denti iei. comparativ cu şuierătoarele. manifestat printr-o sonoritate exagerată a siflantelor. specifice şi limbii române. deoarece în timpul pronun iei nu se efectuează sincronizarea adecvată a mişcării maxilarelor.Deficien ele de limbaj la aşa-numita dislalie generală sau totală. Forma respectivă este mai frecventă la hipoacuzici. gi.

(după E.recunoscut după faptul că limba se află în momentul pronun ării lipită de alveole. dislaliile se împart în organice şi func ionale. gamacism şi paragamacism (afectarea sunetului g). vitacism şi paravitacism (tulburarea sunetului v) ş. deltacism şi paradeltacism (tulburarea sunetului d). d) rotacism apical. de particularită ile psihoindividuale ale subiectului şi de capacită ile sale verbale. e) rotacism velar. existen a unor factori negativi de natură psiho-socială şi culturală etc. betacism şi parabetacism (când este afectat sunetul b). progenia. sunt provocate de deficien ele anatomofiziologice de la nivelul aparatului fonoarticular (prognatismul. frecven a fenomenelor eviden iate depinde de etiologie. capacism şi paracapacism (când este afectat sunetul c). c) rotacism labiodental. amintim: lambdacism şi paralamdacism (când este afectat sunetul l). sau.datorat faptului că orificiul palatofaringian nu se închide suficient. hamacism şi parahamacism (tulburarea sunetului h). adoptând criteriul simptomatologic şi etiologic. Deşi cu o frecven ă mai mică. Dintre acestea. ceea ce face să se producă vibra ii la nivelul păr ii posterioare a palatului moale şi a peretelui posterior al faringelui. de sex şi vârstă. Prin urmare.Deficien ele de limbaj macroglosia limbii. sunt determinate de lezarea aparatului auditiv ce nu permite o recep ie normală a vorbirii şi nici un autocontrol al propriei articulări. mai rar. ceea ce nu-i permite să vibreze suficient. Există şi aşa-numitele dislalii audiogene.ce ia naştere prin pronun area sunetului r cu vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii superiori. leziuni ale nervului hipoglos.format prin scurgerea aerului pe spa iile dintre păr ile laterale ale limbii. ca şi deficien ele auzului fizic şi fonematic.apare prin vibrarea buzei superioare în atingere cu incisivii inferiori sau vibrarea buzei inferioare în momentul atingerii incisivilor superiori. Verza. în func ie de cauzele care stau la baza handicapurilor de pronun ie. frenul prea scurt sau prea lung al limbii. imita iile deficitare ale pronun iei celor din anturajul copilului. numite şi disglosii . b) rotacism labialrealizat printr-un joc uşor al limbii şi vibrarea buzelor. se pot produce tulburări şi ale celorlalte sunete. care este cea mai gravă dintre tulburările respective. în care nu vibrează vârful limbii aşa cum este normal. tetacism şi paratetacism (tulburarea sunetului t). cele mai frecvente forme de rotacism sunt: a) rotacism interdental. despicăturile maxilo-velo-palatine etc). Ca şi în cazul sigmatismului. iar emisia lui r este stridentă. Disartria Din categoria tulburărilor de pronun ie face parte şi disartria. h) rotacism bucal. nutacism şi paranutacism (tulburarea sunetului n). fiind cauzată de afec iunea 83 . 2003). prin atingerea limbii de buza superioară în timpul vibrării acesteia. ci vălul palatin. mutacism şi paramutacism (tulburarea sunetului m). fitacism şi parafitacism (tulburarea sunetului f). for ând obrajii să intre în vibra ie dând o notă dezagreabilă pronun iei. f) rotacism nazal. Pe de altă parte. cu caracteristici nazale. Dislaliile organice. g) rotacism uvular-produs prin vibrarea uvulei în articula ia sunetului r.a.

ci şi a agravării dificultă ilor de vorbire.2. Dislalia centrală este mai frecventă la subiec i cu handicap de intelect. fapt ce a dus la creşterea interesului şi pentru alte tulburări ale limbajului. tahilalia. în cazurile accentuate. Dată fiind originea sa. disartria se mai numeşte şi dislalie centrală. senzorială. nu numai prin formele de manifestare. Rinolalia se clasifică în aperta sau deschisă. Ea poate fi pusă în eviden ă mai uşor la adul i fa ă de copii. Acestea sunt şi ele tot tulburări ale vorbirii orale. clauza sau închisă. În rinolalie. mintală. prin eviden ierea simptomatologiei şi etiologiei bâlbâielii ca şi dezvoltarea concep iei cu privire la terapia complexă în corectarea ei. predominant. determinate de unele boli infec ioase. de fona ie şi chiar de voce. tulburările pe bază de coree ş. apar şi o serie de complica ii psihice ce se produc în sfera afectivă. 1. în care suflul aerului necesar pronun ării sunetelor parcurge. Tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii Aşa cum am văzut. disfonică. indiferent de caracteristicile articulatorii ale sunetelor. aftongia. unele dintre fenomenele enun ate sunt asemănătoare dislaliei obişnuite. prin manifestarea ’’fonfăielii’’. dar mult mai grave. Rinolalia O formă intermediară în cadrul tulburărilor de pronun ie. dar şi deficien e ale rezonan ei sunetelor. atât pe cale nazală. din categoria tulburărilor de ritm şi fluen ă fac parte: bâlbâiala. explica ia ştiin ifică. în care unda expiratorie trece. nu numai ca urmare a deteriorării componentei centrale. de atonia sau paralizia vălului palatin. alternativ. disritmică. de polipi. printr-o vorbire confuză. a fost posibilă abia în secolul 84 . dar sunt mai grave decât tulburările de pronun ie. cu rezonan ă nazală şi pronun ie neclară. de despicăturile labio-maxilo-palatine. cât şi pe traectul bucal.3. de hipoacuzie. n) se scurge pe traectul bucal şi mixa sau mixtă. La disartrici. de vegeta iile adenoide. de func ionarea defectuoasă a muşchilor sau a vălului palatin care nu pot deschide traectul nazal în timpul pronun ării sunetelor nazale etc. logonevroza. calea nazală. Aspectul general al vorbirii este dezagreabil. psiho-socială şi motrică.a. când unda expiratorie necesară pronun ării sunetelor nazale (m. Bâlbâiala a fost remarcată de către oamenii de ştiin ă din cele mai vechi timpuri. Se produce ca urmare a unor malforma ii ce sunt localizate la nivelul vălului palatin sau a insuficien elor dezvoltării acestuia. Ea se caracterizează pe lângă prezen a fenomenelor dislalice. se manifestă tulburări de pronun ie specifice dislaliei. ci mai cu seamă prin efectele negative ce le au asupra personalită ii şi comportamentului persoanei. Deşi preocupările fa ă de această tulburare au fost intense de-a lungul timpului. bradilalia. Bâlbâiala Perturbă rela iile logopatului cu cei din jur şi se prezintă ca un handicap relativ grav. este rinolalia ce prezintă şi ea manifestări specifice.Deficien ele de limbaj căilor centrale şi ale nucleilor nervilor care participă la articulare. Din punct de vedere simptomatologic.

în func ie de aspectul care predomină. Când se manifestă atât prin prima formă. ele sunt foarte asemănătoare. cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin apari ia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive. Aftongia Ia naştere atunci când în muşchii limbii se produce un spasm tonic. În primul caz. atunci când există sau apare un fond nevrotic ca urmare a conştientizării tulburării şi a trăirii acesteia ca o dramă. Bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor. bâlbâiala se numeşte clonică. tulburări de vorbire pe bază de coree (tic. mai ales pe plan practicrecuperativ. Celelalte tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii pot exista ca sindrom separat. ceea ce accentuează starea generală de nevrozism şi drept urmare nu se mai trece printr-o dereglare uşoară de tipul bâlbâielii. care. determinate de ticuri nervoase sau coreice ale muşchilor aparatului fonoarticular. ca urmare a progresului realizat în ştiin ele psihopedagogice. determinate de teama că va greşi în timpul vorbirii. Logonevroza Este strâns legată de bâlbâială. Formele cele mai grave se manifestă la adult şi adolescent. Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul şi mijlocul cuvântului. 85 . Din punct de vedere simptomatologic. de obicei. constituie un semnal de alarmă pentru că are tendin a de a se croniciza. în lipsa unor factori favorizan i care să o men ină şi s-o consolideze. cu hiperexcitabilitate. ale fizionomiei ce se manifestă concomitent cu producerea vorbirii. poate fi considerată fiziologică. ea se numeşte mixtă sau clonotonică şi respectiv tonoclonică. apare mai frecvent la persoanele cu instabilitate nervoasă. La persoanele nevrozate sau psihonevrozate factorii nocivi (mai cu seamă traumele psihice. apoi. şi înso eşte de cele mai multe ori bâlbâiala. iar în cel de-al doilea. de lungă durată. dar şi ca simptom al bâlbâielii. se poate transforma în logonevroză. Când persistă şi în perioada preşcolară. silabelor şi cuvintelor. a încordării şi a anxietă ii. boli ale creierului mic). Dar cel mai frecvent. a grimaselor. Bâlbâiala se transformă în logonevroză. tonică.Deficien ele de limbaj nostru. progres realizat şi la nivelul logopediei. ca un moment de frustrare a posibilită ilor pe care le are individul. atât prin natura. stresurile) pot provoca direct logonevroza. cât şi prin forma ei. bâlbâiala apare între 2-31/2 ani şi. cât şi prin a doua. dar de cele mai multe ori logonevroza este mai accentuată decât bâlbâiala. iar logonevroza presupune pe lângă acestea şi modificarea atitudinii fa ă de vorbire şi a modului cum este trăită dificultatea respectivă prin prezen a spasmelor. Tahilalia Caracterizată printr-o vorbire exagerat de rapidă.

iar în diferite forme de insuficientă dezvoltare a aparatului (din naştere). Ea apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin. ale căilor respiratorii (prin răceală. dar mai cu seamă în stările emo ionale puternice. care afectează caden a vorbirii. Răguşeala vocală Face parte din această categorie şi se manifestă prin pierderea expresivită ii şi a for ei vocii. Asemenea cazuri sunt frecvente în îmbolnăvirile laringelui. teamă. intensitatea şi timbrul vocii. fonastenia este înso ită de o serie de dereglări de ordin psihic (frustrare.Deficien ele de limbaj Bradilalia Opusă tahilaliei se manifestă prin vorbire rară. care o men in şi chiar o accentuează.3. cu oscila ii de la un ton la altul şi cu diferen e minime între vocea fetelor şi a băie ilor. ca urmare a suprasolicitării vocii. De obicei. întreruperea şi rateul vocii. manifestate prin schimbarea func iei hipofizare şi prin modificarea hormonilor sexuali care influen ează nu numai structura anatomofunc ională a laringelui. 1. În majoritatea cazurilor. gripe) şi ale ganglionilor fixa i pe coardele vocale. Folosirea incorectă (în special la cântăre i) şi abuzivă a vocii (cântăre i. şi alta. dându-i o notă de infantilism cu prezen a unei voci bârâite. tulburările de voce perturbă melodicitatea. copilul capătă o voce bărbătească. 86 . dar şi modalită ile de reac ionare ale sistemului nervos central ce determină o adaptare lentă la condi iile biomecanice. Fonastenia şi pseudofonastenia Au de cele mai multe ori o natură func ională. profesori. nesiguran ă. oratori). cum este acromegalia. când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii. încetinită cu exagerări maxime ale acestor caracteristici în handicapurile accentuate de intelect sau în cazurile de dominare excesivă a inhibi iei etc. pierderea calită ilor muzicale. frică). Opusul acestui fenomen este întârzierea în procesul de schimbare a vocii. Răguşeala poate îmbrăca o formă organică. răguşeala func ională apare în stările emo ionale puternice şi în folosirea excesivă a vocii ceea ce conduce la oboseala componentelor articulatorii. ca şi laringitele pot da naştere la fonastenie. tremurul şi obosirea prea devreme a vocii. func ională ce determină un caracter şuierat şi înăbuşit al vocii. În cazul tulburărilor endocrine. Muta ia patologică a vocii. Pseudofonastenia apare cu o oarecare frecven ă la unii preşcolari. Tulburări de voce Spre deosebire de tulburările de ritm. apare muta ia vocii înainte de vârsta obişnuită (la 8-11 ani).3. Toate formele de fonastenie duc la scăderea intensită ii vocii.

inhibi ia ei. Ini ial. presupune din partea copilului o participare inten ionată. vocea este falsă.4. prin scăderea intensită ii. Tulburări ale limbajului citit-scris. a angoasei. şoptirea. ca: negativismul. Există un complex de cauze care stau la baza dislexiei şi disgrafiei. dintre care mai importante sunt: insuficien ele func ionale în elaborarea limbajului.3. Când se produc dificultă i în elaborarea deprinderilor lexo-grafice. izolarea. care ac ionează pe un fond de hipersensibilitate sau fragilitate a sistemului nervos. prin emo ii. scăderea în intensitate.scrisului ce îşi pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului şi mai cu seamă pe rezultatele sale la învă ătură. nazală. ale îndemânării manuale. De remarcat şi existen a altor forme mai grave ale dereglărilor citit-scrisului ce se manifestă sub forma alexiei şi agrafiei. din cauza nevibrării coardelor vocale. agita ia. se dereglează integrarea socială prin manifestarea .Deficien ele de limbaj Disfonia Apare în urma tulburărilor par iale ale muşchilor laringelui. şi chiar unele tulburări psihice. vocea se manifestă prin răguşeală. scăzută în intensitate. a emo iilor. ca în final să dispară complet. În această situa ie. exprimând imposibilitatea producerii actului lexo-grafic. Dereglările şi spasmele respiratorii. pot determina instabilitatea vocii. Pe de altă parte. afonia poate fi determinată şi de dereglări psihice puternice. Ea apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui. cu timbrul inegal etc. stresuri. voalată. Însuşirea citit-scrisului. Afonia Este cea mai gravă tulburare de voce. Vocea. Dar acestea apar pe fondul altor handicapuri grave sau în unele boli psihice şi nu sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal. descurajarea. La preadolescen i şi adolescen i. se produce numai în şoaptă. monotonia şi caracterul şters. tuşită. voită. fie pa baza tracului. ale coardelor vocale. Dislexia şi disgrafia Constituie tulburări par iale ale citit. bitonală. 1. ale schemei corporale şi ale 87 . anxietatea. complexe de inferioritate. ca achizi ie recentă în condi iile instruirii. se instalează tensiunea. produse fie ca urmare a tonusului muscular slab. În cazul acesta. şi a anomaliilor produse de nodulii bucali şi de polipi. în astfel de situa ii. afectând personalitatea şi comportamentul subiectului. iner ia. şoc.a unor comportamente neadaptate la mediu. aceste caracteristici se accentuează prin prezen a agresivită ii şi a dezinteresului fa ă de activitatea intelectuală în general. datorită unor eşecuri şi conflicte permanente (în via a şcolară). a şocului. cum sunt parezele muşchilor sau procesele inflamatorii. nepăsarea. nediferen iat sau chiar şoptit. cât şi datorită instalării unor trăsături caracteriale negative. dacă nu dispare complet. afectivă şi conştientă.în mai multe cazuri . monotonă.

Deficien ele de limbaj ritmului, lipsa omogenită ii în lateralizare, stângăcia înso ită de o lateralizare încrucişată, tulburările spa io-temporale, influen a eredită ii, afec iunile corticale şi, nu în ultimul rând, factorii pedagogici inoportuni, concretiza i într-o metodologie instructiv-educativă neadecvată, ce duce la formarea unor deprinderi grafo-lexice deficitare şi care se corectează ulterior foarte greu. Dislexia şi disgrafia se manifestă, la şcolar, prin incapacitatea sa paradoxală, mai mult sau mai pu in accentuată, de a învă a citirea şi scrierea în mod corect. În cazul acesta, au loc confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele şi grafemele lor, inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere şi grafeme, omisiuni, inversiuni şi adăugiri de cuvinte şi chiar de propozi ii, dificultă i în combinarea cuvintelor în unită i mai mari de limbaj, tulburări ale lizibilită ii, ale laturii semantice etc. La unii disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos în spa iul paginii, sunt inegale ca mărime şi formă şi, în general, au o orânduire dezordonată. Datorită neîndemânării de a scrie, textul este scurt, lacunar şi fără unitate logică. Din cauza neîn elegerii celor citite şi a chiar a propriului lor scris, redarea la dislexici şi disgrafici este lacunară, plină de omisiuni, sau, în alte cazuri, con ine adăugiri de elemente ce nu figurau în textul parcurs . (E. Verza, 1983). La elevii nevăzători, care înva ă în Braille, se poate constata că manifestările disgrafiei au unele particularită i specifice, dar caracteristicile generale sunt asemănătoare cu ale disgraficilor ce scriu în alb-negru. Dintre fenomenele comune, atât în scrierea al- negru, cât şi în Braille, putem cita următoarele: omisiuni de litere şi silabe, omisiuni de cuvinte, omisiuni de propozi ii şi sintagme, contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, substituiri şi deformări de cuvinte, adăugiri de grafeme şi cuvinte, disortografii, rânduri libere sau suprapuse etc. Totodată, în Braille, se poate eviden ia o dependen ă mai mare a dificultă ilor prezentate de exerci iu (antrenament) şi de nivelul dezvoltării intelective a subiectului.

1.3.5. Tulburări polimorfe
Din această categorie a tulburărilor de limbaj fac parte alalia şi afazia, ce se caracterizează printr-o maximă gravitate cu implica ii complexe, negative, nu numai în comunicarea şi rela ionarea cu cei din jur, dar şi în evolu ia psihică a logopa ilor. Astfel, alalia şi afazia afectează atât limbajul impresiv cât şi pe cel expresiv. Alalia Din punct de vedere etimologic, termenul de alalie provine din grecescul ’’alales’’, care înseamnă fără vorbire sau mu enie. Ca urmare, tulburarea respectivă mai este denumită şi prin termenii de audimutitate, întârziere înnăscută a vorbirii, mu enia auzitorilor, mu enia idiopatică ş.a. Dar vorbirea alalicilor nu se confundă cu lipsa de vorbire a deficien ilor de intelect profund, a surdomu ilor, a disartricilor sau a afazicilor. Deşi pot exista întârzieri mintale, alalia nu presupune deficit de intelect de tip

88

Deficien ele de limbaj oligofrenic, cu toate că sunt evidente tulburările de percep ie, de gândire şi imagina ie, de comunicare şi de îndemânare motorie. Aceste caracteristici sunt şi în func ie de forma alaliei. În aşa-numita alalie motorie, alalicul în elege sensul cuvintelor şi îl re ine, dar nu le poate pronun a. Execută ordinele verbale şi poate arăta obiectele indicate. Poate emite unele sunete nearticulate şi chiar cuvinte mono şi bisilabice. În altă formă de alalie, cea senzorială, dimpotrivă, alalicul nu în elege sensul vorbirii, dar poate repeta sunete şi unele cuvinte cu o structură mai simplă. Deşi pot să audă bine, au dificultă i de percep ie a direc iei sunetelor. Forma cea mai gravă de alalie este cea mixtă, în care predomină, fie caracteristicile din prima, fie din cea de-a doua. Se pot re ine o serie de caracteristici generale, comune, pentru to i alalicii, indiferent de forma alaliei pe care o au. Dintre acestea, men ionăm: lipsa de expresivitate, rigiditate în mişcări şi comportament, dezinteres pentru activitate, voin ă scăzută, deficite de aten ie şi de percep ie, slabă dezvoltare a motricită ii, o întârziere generală în evolu ia psihică, ca urmare a lipsei comunicării verbale etc. Afazia După cum am văzut, în alalie subiectul este lipsit de posibilitatea achizi iei limbajului, în timp ce afazia se produce după dobândirea comportamentului verbal şi este mai frecventă la persoanele adulte sau la bătrâne e, dat fiind faptul că persoanele respective sunt supuse mai frecvent factorilor nocivi care o provoacă. Specialiştii i-au acordat o importan ă deosebită, pentru că afazia determină modificări profunde în sfera limbajului (impresiv şi expresiv), iar la nivelul personalită ii se produc destructurări masive. Afazia poate fi cauzată de accidente vasculare cerebrale produse prin leziunile de la nivelul sistemului nervos central şi gravitatea ei este dependentă de întinderea şi profunzimea acestor leziuni. Deşi, în principal, deteriorarea priveşte sfera comportamentului verbal, au loc, mai mult sau mai pu in, dereglări la nivelul întregului psihism. Astfel, se pot păstra cuvinte parazite, interjec iile, înjurăturile şi, în general, limbajul trivial. În acelaşi timp, vocabularul devine sărac, un cuvânt poate îndeplini rolul de propozi ie, adică se manifestă aşa numitul stil telegrafic în vorbire. La unii afazici apare o vorbire ’’ academică’’, cu multe pre iozită i şi un scris servil, ce se remarcă prin înclinarea exagerată spre dreapta sau spre stânga, tulburări ale accentului şi agramatisme. Dificultă ile în enumerarea automată, ca şi perseverarea şi aşa-numitele ’’ intoxica ii’’ cu cuvinte ocupă un loc aparte în vorbirea afazicului. Ca tulburări secundare, apar afec iuni ale vocii, dereglări ale respira iei şi emo ii exagerate. De cele mai multe ori, acestea se asociază cu o serie de dereglări de la nivelul memoriei. De pildă, la afazici se manifestă o scădere a memoriei iar reproducerea este mai slabă ca recunoaşterea şi învă area. De asemenea, memoria auditivă este mai scăzută decât cea vizuală. Amploarea acestor tulburări din afazie este dependentă şi de caracteristicile personalită ii subiectului înaintea apari iei afaziei, de instruc ia sa, de cultura ce o posedă, de vârstă etc. Şi eficien a recuperării se raportează la aceste caracteristici şi mai ales la mediul de

89

Deficien ele de limbaj via ă, pentru că afazicul are nevoie de în elegere şi afec iune, de sus inerea moralului, prin crearea unui tonus psihic pozitiv.

1.3.6. Tulburări de dezvoltare ale limbajului

Mutismul electiv Pe acest plan se remarcă o gamă extinsă de dereglări, dar ne referim, în principal, la două categorii de tulburări. Astfel, este vorba de mutismul electiv, numit şi voluntar sau psihic, care se manifestă prin refuzul par ial sau total din partea subiectului de a comunica cu unele persoane, iar în forme grave acest refuz se extinde asupra întregului mediu înconjurător. ’’Mu enia’’ este temporară, şi poate dura de la câteva săptămâni, la luni sau chiar ani de zile. De obicei, mutismul electiv apare la copiii hipersensibili şi este înso it de tulburări comportamentale în care încăpă ânarea, timiditatea, brutalitatea, irascibilitatea ocupă un loc important. În majoritatea cazurilor, handicapul este determinat de atitudinile greşite în educa ie care traumatizează afectiv copilul. Dar şi emo iile şoc, stresurile, eşecurile repetate frustrările pot duce la un astfel de mutism. Deşi nu comunică, copiii cu mutism electiv în eleg vorbirea şi nu manifestă deficien e de ordin intelectiv. Dar persisten a pe o perioadă mai mare a lipsei comunicării duce la rămâneri în urmă pe linia dezvoltării vocabularului şi a exprimării logico-gramaticale, cu repercusiuni în plan intelectiv.

Retardurile în dezvoltarea limbajului O extindere şi o frecven ă mai mare o au handicapurile de limbaj; acestea se înscriu în categoria întârzierilor sau retardurilor în dezvoltarea generală a vorbirii ce se pot întâlni la acei subiec i care nu reuşesc să atingă nivelul de evolu ie al limbajului, raportat la vârsta cronologică. De obicei, ele există ca fenomene secundare în mai toate handicapurile de intelect şi senzoriale şi chiar în unele tulburări de vorbire descrise mai sus, dar se pot manifesta şi de sine stătător. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii se recunosc după sărăcia vocabularului şi după neputin a de a se exprima coerent, logic în propozi ii şi fraze. Frecvent, retardurile verbale cuprind atât aspectele fonetice, lexicale, cât şi gramaticale. Datorită acestor fenomene, şi în elegerea vorbirii celor din jur se realizează cu dificultate, ceea ce influen ează negativ evolu ia psihică generală şi comportamentală. Asemenea retarduri verbale pot fi determinate de caren ele sistemului nervos central provocate de hemoragii cerebrale în timpul naşterii, de eventualele boli grave, de lipsa de stimulare a comunicării în perioada primei copilării. Deficien ele senzoriale şi de intelect pot avea efecte similare, deoarece nu facilitează o dezvoltare normală a limbajului, iar cauzele specifice acestora influen ează negativ şi modul de evolu ie şi de structurare a limbajului.

90

iar altele sunt specifice şi se adoptă în raport de fiecare tulburare în parte. cu copiii preşcolari şi şcolari mici. în primul rând. mediu. dereglările generale în formulare. se ştie. în egală măsură. de gravitatea afec iunii psihice şi chiar de etiologia incriminată în cazul dat.4. Caracteristic pentru toate sunt.3. corectitudinea şi precizia metodelor folosite etc). Un asemenea demers presupune o examinare precisă a capacită ilor verbale ale subiectului şi a perspectivei corective (prognozei) la care este bine să se adauge şi examenul psihologic şi medical. unele sunt generale şi comune pentru toate categoriile de handicapa i. existen a unei categorii largi de tulburări care are în componen ă o serie de fenomene relativ asemănătoare prin forma de manifestare şi prin efectele negative în exprimarea con inutului ideativ (dislogii. de vârsta şi nivelul de dezvoltare psihică ale subiectului. iar alegerea lor este în func ie de fiecare caz în parte. Tulburări ale limbajului bazate pe disfunc ii psihice Dereglările care se produc la nivelul oricărei componente psihice au repercusiuni şi asupra celorlalte componente şi în egală măsură şi asupra limbajului. tulburările de la nivelul limbajului sunt dependente. Pe acest plan. În terapia limbajului tulburat există două categorii mari de metode şi procedee. remarcăm că la vârstele mici tulburările de vorbire sunt mai frecvente şi corectarea lor este mult mai facilă în raport cu perioadele înaintate. De aici.7. dar în cele mai multe cazuri. În aceeaşi ordine de idei. din această perspectivă. cu atât mai mult cu cât. că la aceştia. 1. bradifazii etc). pentru a evita transformarea tulburărilor de vorbire în deprinderi negative şi pentru a înlesni desfăşurarea procesului instructiv-educativ în condi ii adecvate. Dar aceasta nu înseamnă că vor fi neglija i puberii. adolescen ii şi chiar adul ii care manifestă tulburări de limbaj. aspectele corective ale limbajului 91 . jargonafazii. de etiologia şi simptomatologia acestuia. aşadar. Stabilirea diagnosticului logopedic este esen ială pentru încadrarea subiectului în activitate şi adoptarea complexului terapeutic. Terapia tulburărilor de limbaj Eficien a corectării tulburărilor de limbaj este dependentă de o serie de condi ii subiective (dependente de subiect) şi obiective (dependente de situa ie. expresie verbală deficitară şi reducerea cantitativă a în elegerii comunicării. Metodele şi procedeele folosite în terapia logopedică sunt specifice fiecărei categorii de tulburări. Dintre acestea. de tipul de tulburare şi de gravitatea acestuia.Deficien ele de limbaj 1. ecolalii. frământările lăuntrice care le provoacă sunt mai accentuate şi influen ează negativ structurile de personalitate şi elaborarea comportamentelor adaptative. ele se aplică combinat şi vizează. subliniem că activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă. Aşadar.

4. iar subiectul va trăi acest fenomen în planul psihic ca pe o dramă. ceea ce face să se reducă încrederea în for ele proprii şi să apară o stare de încordare. Cu cât tulburarea de limbaj este mai grav. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. Actualiza i criteriile care stau la baza clasificării tulburărilor de limbaj. una din func iile esen iale ale limbajului este cea reglatorie şi autoreglatorie. Într-o cercetare efectuată de E. la 56 bâlbâi i.5. Ca atare. de nelinişte şi de teamă fa ă de impresia ce o produce asupra celor din jur.disgrafici. ele au o mare importan ă pentru întreaga terapie. 92 . 32 cu tulburări de voce şi 65 cu deficit asociat-dislexie-disgrafie au fost constatate tulburări comportamentale la 104 dislalici. Cele din a doua categorie sunt de competen a exclusivă a specialistului. Sistematiza i etiologia şi simptomatologia specifică fiecărei categorii de tulburări ale limbajului. la 14 dintre cei cu tulburări de voce şi la 58 dislexici. Aceasta nu înseamnă că metodele şi procedeele cu caracter general din prima categorie nu sunt eficiente. format din 150 dislalici. 1. asupra unui lot de subiec i cu handicapuri de limbaj. În handicapurile de limbaj scade func ionalitatea unei asemenea func ii şi. Educarea personalită ii şi facilitarea comportamentelor adaptive După cum se ştie. se produc perturba ii în organizarea şi sistematizarea activită ii psihice. Numărul relativ mare al subiec ilor la care au apărut tulburări comportamentale se explică tocmai prin trăirea dramatică a handicapului de limbaj pe fondul hipersensibilită ii şi atitudinilor nefavorabile pe care logopatul le percepe ca pe respingeri şi marginalizări ale celor din jur. Din prima categorie de metode şi procedee fac parte acelea care contribuie indirect la corectarea tulburărilor de limbaj şi pregătesc subiectul pentru aplicarea celei de-a doua categorii şi anume metodele şi procedeele specific logopedice. Verza. dar integrarea logopatului în activitate devine anevoioasă. cu atât tensiunea creşte. care afectează atât latura expresivă. ca atare. structurarea însuşirilor de personalitate poate îmbrăca forme negative care duc la comportamente neintegrative. 2. Sublinia i momentele importante ale constituirii logopediei ca ştiin ă şi a locului acesteia în sistemul ştiin elor psihopedagogice. Releva i specificul şi importan a metodelor şi procedeelor corectivterapeutice. 63 bâlbâi i.Deficien ele de limbaj ca şi stimularea activită ii psihice în ansamblu. ci din potrivă. cât şi cea impresivă a limbajului nu numai că determină reticen e în rela ionarea cu cei din jur. 3. dat fiind gradul lor de complexitate şi dificultate. Tulburările de limbaj accentuate.

2003.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”.„TRATAT DE LOGOPEDIE – VOLUMUL I”.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. E. 281 – 323) 3. ED.F.. FUNDA IEI HUMANITAS. 1998. 124 – 151. BUCUREŞTI. 144 – 186) 93 . VERZA E. (pg.P. VERZA E..D. 212 – 219. (pg. 23 – 63. VERZA E. BUCUREŞTI. 2002. 73 – 104) 2.. EDITURA FUNDA IEI HUMANITAS. (pg..Deficien ele de limbaj Bibliografie 1. BUCUREŞTI.

este bine să precizăm distinc ia ce trebuie făcută între comportament şi conduită.Deficien ele de comportament Unitatea de învă are nr. Wallon).1. Astfel. Obiective • în elegerea semnifica iei psihosociale a tulburărilor de comportament. 2 DEFICIEN ELE DE COMPORTAMENT CUPRINS: • Delimitări conceptuale în deficien ele de comportament. deoarece ele nu sunt total sinonime(Piaget. • să se conştientizeze ac iunea factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora în plan comportamental. Scopurile unită ii de curs • • să se formeze o imagine unitară asupra deficien elor de comportament . aşa cum sunt luate în majoritatea cazurilor. sfera no iunii de comportament este mai amplă decât a conceptului de conduită (Claparede). • Cauze şi forme ale deficien elor de comportament. să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu tulburări de comportament în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor. Delimitări conceptuale în deficien ele de comportament Pentru început. educarea şi integrarea în via a socială a deficien ilor de comportament. • Preven ia. • familiarizarea cu conceptele specifice. 2. • Efectele tulburărilor de comportament în plan şcolar şi social. 94 .

2. structurării conştiin ei de sine şi a conştiin ei sociale.caracteriale. Ele se repercutează asupra subiectului. complicată. Conduita. dintre dezvoltarea personalită ii şi mediul ambiant în care trăieşte individul putem defini tulburările de comportament ca fiind abateri de la normele şi valorile umane pe care le promovează un anumit tip de societate. men inând sau modificând caracteristicile ce au stat la baza declanşării ac iunilor respective. însuşite şi învă ate pe parcursul experien ei individului. valen e superioare. care produc astfel de comportamente aberante prezintă dezechilibre sau o stare deficitară în unul sau în toate palierele: maturizării psihice. spre deosebire de reac iile comportamentale văzute ca ac iuni primare sau ca reflexe simple şi elementare ce definesc rela ia dintre subiect şi lumea înconjurătoare. a animalelor spre surse alimentare). Privind comportamentul ca expresie a rela iei dintre dezvoltarea psihică.culturale. Aceşti termeni desemnează comportamente noncomformiste care pot produce efecte negative atât pentru individ. În acest fel. manifestările comportamentale sunt trăite în plan intern şi au un efect circular. Comportamentul este dependent de nivelul intelectului. Cauze şi forme ale deficien ei de comportament Odată produse. la om. handicapurile de comportament sunt cuprinse în mod sintetic în conceptul de delicven ă şi uneori în cel de infrac iune (mai cu seamă în ştiin ele juridice). ca apoi şi în cel cotidian. Din punct de vedere psihologic indivizii. mai restrictiv. de caracteristicile organizării sociale şi func ionalitatea rela iilor intersubiective. subiectul va fi definit ca fiin ă unică pe 95 . În limbajul ştiin ific. 2. De asemenea. Unele comportamente aberante se produc şi prin fixarea obişnuin elor negative sau prin repetarea unor experien e negative pe care individul pe percepe ca avantajoase. Aceste abateri comportamentale se înscriu în categoria largă a fenomenelor de inadaptare şi pot apărea la toate nivelurile de vârste fiind determinate de o varietate de cauze. Janet consideră conduita ca fiind superioară comportamentului. P. cât şi pentru societate. structurării motiva ional. deoarece ea reprezintă o ac iune conştientă. maturizării sociale. controlul şi autocontrolul înso esc individul în toate ac iunile întreprinse. este considerată ca fiind un ansamblu de reac ii stereotipe. Dar.Deficien ele de comportament Mul i autori consideră comportamentul ca fiind ansamblul reac iilor globale ale organismului aflat în interac iune cu mediul (con ine şi mişcarea instinctuală a insectelor spre lumină. comportamentul poate căpăta. asimilării normelor şi valorilor social. înglobând conduitele şi atunci. de cunoştin ele şi experien a de via ă a individului. reglajul. înso ită de o anumită participare afectivă. fără a face o evaluare de ansamblu a situa iei şi fără să ia în considera ie efectele pe care le au asupra celor din jur.

dereglări ale unor func ii psihice. agita ie motorie şi mişcări dezorganizate. după care se atenuează. De asemenea. Lipsa de supraveghere a copiilor. negativism şi apatie. cu care să se identifice. psihomotor) se corelează cu structurile dominante ale personalită ii. aproape întotdeauna. Verza. în fine. lipsa de autoritate sau autoritatea tiranică a părin ilor. repulsie fa ă de activitate. generează imaturitatea în conduite. sechele datorate leziunilor cerebrale. cum ar fi: anxietă i şi frustrări prelungite. instabilitate afectivă şi depresii. Acestea determină handicapuri comportamentale de forme şi intensită i diferite.Deficien ele de comportament lângă însuşirile de personalitate şi de un tipar comportamental. o afectare a dezvoltării sau distorsionarea acesteia. cruzime şi abera ii sexuale. produse în copilărie prin reac ia unui homosexual. mânie. pot duce la părăsirea domiciliului şi chiar la vagabondaj. Mariana Neagoe (1997) subliniază că ele apar pe fondul unor tulburări de dezvoltare care determină o încetinire a dezvoltării prin men inerea infantilismului. în func ie de profunzimea dereglărilor interioare şi se concretizează. determină sporirea riscului pe direc ia apari iei conduitelor aberante. slaba dezvoltare afectivă şi indiferen ă. ostilitate şi neacceptarea colaborării cu cei din jur. împreună cu neantrenarea în activitate. lipsa unor modele sexuale corecte în familie. ludic. în exterior. modificări endocrine produse brusc în condi iile de mediu nefavorabil şi chiar disconfortul psihic şi influen ele negative ale anturajului. Unii autori (1970) consideră că handicapurile de comportament au cea mai mare frecven ă între 14-16 ani. cognitiv. E. teribilism şi infatuare. cu caren e afective ce determină trăsături egocentrice sau subestimarea eului. - - 96 . Toate formele comportamentului (afectiv. Şchiopu. putem vorbi şi de predispozi ii înnăscute. Putem vorbi de o categorie de tulburări în planul intern. prin: reac ii afective instabile (frică. Referindu-se la tulburările de comportament specifice perioadelor copilăriei. În literatura de specialitate (U. trăirea unor tensiuni exacerbate. prin conştientizarea unor handicapuri. ca urmare a meningo-encefalitelor sau a traumatismelor. iar când se manifestă la vârsta adultă capătă forme caracteriopate cu tendin e spre stabilizare şi repercusiuni antisociale. râs şi plâns nestăpânit). o dezvoltare inegală în unele paliere psihice şi. 1997) s-a pus în eviden ă şi rela ia dintre infrac ionism şi conduitele sexuale aberante. furie. Frecven ă Tulburările de comportament au o frecven ă diferită de la o perioadă de vârstă la alta. furt şi vagabondaj. Toate acestea pot avea la bază o multitudine de cauze care ac ionează asupra subiectului în diferite perioade de vârstă. la baza cărora se află frecvent experien e negative de tipul: incidente sexuale negative. Astfel de fenomene se asociază. izolarea excesivă fa ă de al i copii şi lipsa de educa ie socială determină teama fa ă de sexul opus şi dificultă i de stabilire a rela iilor interpersonale. verbal. a incestului sau a violului.

în forma sa incipientă. frustra i afectiv.Deficien ele de comportament imaturitatea şi lipsa de responsabilitate determină dependen ă de ceilal i şi sugestibilitate crescută la influen ele negative. se asociază adeseori cu alte forme aberante cum ar fi prostitu ia şi perversiunile sexuale. Ea evoluează diferit în func ie de vârstă. Este o abatere comportamentală simplă. teama şi anxietatea excesivă din familie şi şcoală. ceea ce atrage după sine instalarea unor alte feluri de tulburări de comportament. furtul se manifestă prin însuşirea for ată sau brutală a jucăriei partenerului. mai ales la tineri. şi într-un caz şi în altul. manifestările cu caracter aberant sunt mai evidente şi au frecven ă mai mare fa ă de cele ale fetelor. care semnifică formarea. devine o obişnuin ă şi se poate transforma într-o caracteristică negativă a personalită ii. via a austeră şi deprivarea de rela ii sociale creează situa ii de risc în adaptarea comportamentelor mature şi armonice. Fuga de acasă şi vagabondajul Ca forme de manifestare a unui comportament tulburat. anxioşi. Situa ia devine tragică şi complexă când jaful se produce în bandă. dar şi la cei agita i. duce la tensiuni şi hiperac iuni sexuale. Furtul efectuat în bandă îmbracă forme mai grave şi cu pronun ate note de teribilism. are loc sub amenin are sau ca act de violen ă. Dacă în perioada antepreşcolară minciuna nu poate fi luată ca o notă specifică a unui caracter negativ ci doar ca o formă de adaptare la condi iile noi. dar. Oboseala provocată de un consum nervos rapid duce la scăderea activită ii intelectuale. cu timpul. Un asemenea fenomen are loc în cazul copiilor introverti i. particularită ilor negative ale personalită ii. ca mai târziu să ia forma însuşirii obiectului dorit pe furiş. Vagabondajul Ca deteriorare comportamentală gravă. prin repetare. ce determină tulburări în plan psihic: diminuarea activită ii mnezice. În ontogeneza timpurie. În cazul băie ilor. eviden iind caracteristicile personalită ii dizarmonice. Minciuna 97 . Furtul Este o altă abatere comportamentală cu consecin e mult mai grave. emotivi. Jaful Ca formă de comportament foarte gravă. scăderea capacită ii de concentrare şi incapacitatea de a îndeplini sarcini complexe. a unei dezvoltări psihice scăzute în care discernământul este limitat. La baza acestuia se află un sentiment de frustrare cu pronun ate note de anxietate. implica iile complexe sunt evidente în via a socială. O asemenea oboseală facilitează instalarea fenomenelor astenice. conflictuali şi labili. apar pe acelaşi fond. neadapta i la colectiv. cu o nuan ă de laşitate.

Factorii men iona i mai sus determină un tip de insucces şcolar. lipsa de tact pedagogic. există trei categorii de copii inadapta i: 1) inadapta ii psihic (cuprinzând deficien ii de intelect). Efectele tulburărilor de comportament în plan şcolar şi social În ceea ce priveşte planul efectelor produse de anomaliile comportamentale în cadrul şcolii şi a profesiunii. descurajarea unor elevi. Acestea încep. lene. Dacă la vârsta copilăriei predomină formele inadaptării şcolare cu manifestări de complexitate redusă. circa 8-10% din copii nu au maturitatea necesară pentru a corespunde exigen elor unei învă ări organizate şi riguroase. Anxietatea se instalează ca o trăsătură dominantă în timp şi astfel generează nelinişte şi panică. sunt agita i psihic şi motor sau dimpotrivă. fatigabilitate şi cefalee. Se consideră că la vârsta de 6-7 ani. obosesc mai repede decât ceilal i. Gonnet (1968). După C. manifestate prin lipsa de preocupare fa ă de copii. dar şi între nivelul cerin elor şi exigen ele procesului instructiveducativ. de la greşelile părin ilor. economico-sociali). Ei constituie grupul elevilor care nu se pot adapta la via a şcolară odată cu prezentarea unor disonan e între capacită ile psihice şi calitatea efortului depus. pot apărea forme de inadaptare şcolară de tipul imaturită ii (copiii progresează lent. psihoticii). opozi ie fa ă de efort şi atitudini negative la adresa colectivului şi de obstruc ionare a activită ii altora. cu efecte negative pentru individ şi societate. hoinăreală. de evolu ia afectivă. le scade interesul pentru învă are şi încep să evite şcoala). nu pot sus ine un efort îndelungat. nestimularea dezvoltării personalită ii copilului până la mediul şcolar tensionat. ci poate cuprinde toate sferele activită ii şi rela iile umane implicate. reac ii emo ionale exagerate şi labilitate afectivă. culturali. trec cu greu de la o activitate la alta şi cu timpul. şi apoi se extind. determinând perturbarea echilibrului dintre elev şi şcoală. rezultă că fenomenul neadaptării se asociază cu factorii subiectivi (cei ce in de dezvoltarea fizică şi mintală. Prin urmare. favoritism. prin trăirea tensionată şi conflictuală a eşecurilor repetate. morali. bazat pe stări anxioase în care fobia fa ă de şcoală influen ează structurarea personalită ii şi comportamentul copilului. şcolar-pedagogici. negativism fa ă de activitatea şcolară. mai târziu. se constată că acestea au la bază o multitudine de factori. vor apărea dificultă i în adaptarea socială şi profesională. 3) inadapta ii social (cuprinzând delincven ii. Astfel.3. Toate acestea duc la absenteism.Deficien ele de comportament 2. apatici. 2) inadapta ii fizic (cuprinzând deficien ii senzoriali). eşecurile şcolare repetate etc. indiferen ă afectivă. psihopa ii. Inadaptarea nu este doar de tip şcolar. de cele mai multe ori. de însuşirile caracteriale şi temperamentale) şi obiectivi (cei familiali. Acestea îşi pun amprenta asupra întregii personalită i şi astfel se ajunge la stabilizarea handicapurilor comportamentale în care 98 .

Analiza i comportamentul uman prin raportarea la conduită şi la dereglările posibile. cât şi dezvoltarea unor motiva ii complexe pentru activitate şi pentru împlinirea scopurilor acesteia. ele devin mult mai grave şi implică un mare grad de dificultate pentru înlăturarea lor.4. sunt deosebit de importante deoarece îl scutesc pe copil de multe neajunsuri. de cele mai multe ori. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. Într-o primă fază.Deficien ele de comportament societatea intervine. Când handicapurile de comportament se instalează pe fondul altor handicapuri sau se asociază cu acestea. Fazele procesului educa ional vor fi raportate la particularită ile psihoindividuale şi de vârstă ale copiilor şi implică demersuri pedagogice clare. Preven ia. Se urmăreşte formarea maturită ii în raporturile colective şi şcolare. asigurându-i dezvoltarea armonioasă a personalită ii. se insistă pe acestea şi se creează un cadru favorabil interven iilor psihologice de consiliere şi îndrumare a subiectului. Eviden ia i cauzele şi formele deficien ei de comportament. este necesară aplicarea cât mai devreme cu putin ă a unor interven ii educa ionale cu caracter recuperativ-corectiv pentru a nu permite cronicizarea acestora. prea târziu pentru a le anihila şi a-l recupera pe individ. 3. se creează un confort psihic la nivel de colectiv şi se acordă importan ă componentei afectivmotiva ionale. aplicate de timpuriu. odată cu antrenarea copilului în activită i ce permit afirmarea sa. educatoarea şi învă ătoarea au un rol fundamental. 2. În ambele cazuri. educarea şi integrarea în via a socială a deficien ilor de comportament Măsurile psihopedagogice de prevenire a handicapurilor de comportament. În condi iile în care devierea conduitei este deja produsă. iar acolo unde rela iile interpersonale şi activită ile organizate contribuie la dezvoltarea personalită ii. stimulându-se atât sensibilitatea copilului şi receptivitatea fa ă de trăirile altora. 2. pentru a sublinia nevoia de preven ie şi reeducare 99 . alături de familie. Preciza i impactul handicapului de comportament asupra subiectului şi societă ii.

E.M.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. (pg. 1991 4.„PSIHOLOGIA VÂRSTELOR – CICLURILE VIE II”.D. BUCUREŞTI. URSULA.Deficien ele de comportament Bibliografie minimală 1. FORME ŞI ROLUL EDUCA IONAL ÎN PREVENIREA ACESTUIA.„COPIII CU HANDICAP DE COMPORTAMENT.. 187 –196) 100 . BUCUREŞTI.F... BUCUREŞTI... (pg. VERZA „GHIDUL EDUCATORULUI”. VERZA. P..P. 1998. HYPERION.114 – 122) 6. ÎN EDUCAREA ŞI RECUPĂERAREA COPIILOR VULNERABILI” ÎN E.. 1997 5. BUCUREŞTI. ŞCHIOPU..D. E. 1968 2.. . NEAGOE MARIA. ETIOLOGIE. FUNDA IEI HUMANITAS. PARIS. ED.P. ED.S.. 1997 3. TIPOGRAFIA METROPOL.ANOMIE.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. 2002.. VERZA E. RĂDULESCU. E.„LES ECOLIERS INADAPTES”.F. GONNET C. DEVIAN Ă ŞI PATOLOGIE SOCIALĂ.U. BUCUREŞTI. VERZA E.

De aceea. Diversitatea tulburărilor este dependentă de gravitatea acestora şi de numărul simptomelor care sunt asociate într-o formă de bază de tip sindrom. • raportarea conceptului de autism la alte polihandicapuri. integrarea şcolară se realizează diferit. • asimilarea principalelor simptome ce caracterizează sindromul autist . în func ie de profunzimea handicapului.1. • Autismul. par ial sau total.De la handicap la polihandicap Prin polihandicap se în elege existen a a două sau mai multe forme de handicap(deficien e). • să se conştientizeze ac iunea factorilor ereditari şi dobândi i asupra gravită ii acestui polihandicap (surdocecitatea) . în elegerea metodologiilor educa ional-recuperatve în surdocecitate şi autism. Scopurile unită ii de curs • • • formarea unei imagini unitare asupra condi iilor asocierii deficien elor. • Surdocecitatea. asociate la aceeaşi persoană şi înso ite de o varietate de tulburări. • să se conştientizeze ac iunea factorilor ereditari şi dobândi i asupra gravită ii acestui polihandicap(autismul). în elegerea diferen elor între conceptul de handicap şi cel de polihandicap . 3. în cele mai bune situa ii. . Obiective • în elegerea conceptului de surdocecitate în contextul asocierii celor două handicapuri senzoriale de auz şi de văz . 3 DEFICIEN E ASOCIATE (POLIHANDICAPUL) CUPRINS: • De la handicap la polihandicap.Unitatea de învă are nr.

Pe de altă parte . polihandicapul se găseşte în majoritatea sindroamelor deficientului de intelect. Surdo-cecitatea Datorită asocierii surdomutită ii cu cecitatea se produc grave perturbări în existen a individului. maximal. datorită men inerii unor resturi auditive sau de vedere. după stocarea unor imagini. administrarea în exces a streptomicinei. Astfel. canamicinei şi traumatismele ce afectează zonele centrale şi periferice ale analizatorilor respectivi. auzul şi cel verbomotor. Este destul de greu să se depisteze. negativ. La orbul surdomut sunt afecta i principalii analizatori : văzul. socializarea şi dezvoltarea psihică presupune adoptarea unor programe educa ionale care să valorifice. În surdo-cecitate. şi care pot fi. planul psihic general. deficien ele se pot instala concomitent. dar de cele mai multe ori apare mai întâi una.Polihandicapul În cazul polihandicapului. prin antrenament şi învă are. cum sunt : surdo-cecitatea. deoarece un copil polihandicapat din naştere sau la scurt timp după. nu are reprezentări vizuale şi auditive şi nici deprinderi de vorbire. care pot să afecteze. face posibilă. ca la scurt timp să urmeze şi cealaltă . De aceea. deoarece perceperea lumii înconjurătoare şi comunicarea cu aceasta se restrânge la un număr minim de canale. meningitele şi encefalitele ). la care ne-am raportat deja. În educarea unui copil cu dublu sau triplu handicap. Dar. în majoritate. şi mai ales în cazul asocierii lor. le vom re ine pe cele mai importante. intoxica iile. aceste deficien e. putem întâlni şi deficien e singulare „renunite”. însă extrem de grave (profunde) şi la care componenta afectată este deteriorată total şi pe toate secven ele acesteia. autismul. analizatorii valizi şi să determine compensarea acestor func ii specifice analizatorilor afecta i. neomicinei. dar au o ac iune mai extinsă . Dintre acestea. şi 102 . care să consolideze în mod obişnuit. febra tifoidă. este foarte importantă perioada în care se produce afec iunea. rubeola. fie cu dificultă i în toate componentele principale ale activită ii psihofizice. în unele deficien e fizice şi în deficien e senzoriale. În primii doi ani de via ă. părin ii nu sesizează starea de deficit a copilului sau se amăgesc crezând că este vorba de un fenomen trecător. timpuriu. aveam de-a face cu deficien e severe sau profunde fie într-un palier al activită ilor fizice şi psihice. survenirea orbirii şi surdită ii. Factorii Sunt. toate sindroamele deficien ei mintale. dezvoltarea compensatorie a func iilor specifice şi a abilită ilor comunica ionale. Aşadar. apar disfunc ionalită i la nivel psihic sau la nivel organic. aceiaşi ca şi în deficien a de vedere sau de auz. mai profundă şi produc modificări majore de ordin structural şi func ional (bolile infecto-contagioase.

contactul cu obiectele. iar folosirea limbajului presupune şi în elegerea acestuia. intensificare şi interpretare. 103 . pentru satisfacerea normală a trebuin elor biologice şi igienice. spre Procesul educa ional . În acest sens. de percepere a acestuia. explorarea mediului înconjurător. a căror deficien ă a survenit la 2 şi. survenite la scurt timp după naştere. concomitent cu învă area numelui acestora ( educatorul scrie cuvintele în palma copilului ). În dezvoltarea capacită ilor senzorial-perceptive şi în organizarea cunoaşterii. discriminare. ca simbol al no iunii. Prezen a surdo-cecită ii. respectiv. a simbolurilor şi comunicării verbale. de asemenea. etc. Este foarte greu pentru părin ii unor astfel de copii. În elegerea cuvântului. apoi deprinderi de recep ionare a semnalelor din mediu. La noi. a atins o dezvoltare remarcabilă Vasile Adamescu care. a devenit unul din cei mai aprecia i profesori dintro şcoală de nevăzători din Cluj-Napoca şi care reuşeşte să ducă o via ă normală. deoarece grija exagerată sau respingerea este dublată de faptul că nu ştiu cum să procedeze cu ai. copiii ajung la vârsta şcolară fără să posede cele mai elementare deprinderi şi fără a-şi putea exprima dorin ele. prin plimbări şi excursii . după absolvirea universită ii. care să facă posibilă umanizarea şi comunicarea cu lumea înconjurătoare. presupune conştientizarea faptului că fiecare obiect sau ac iune sunt reprezentate prin cuvinte. ele au descris şi etapele educa iei speciale. ca urmare a meningitei şi care au reuşit să absolve o institu ie de învă ământ superior. „Cum percep lumea exterioară”. se respectă legită ile secven iale de detectare. Se formează mai întâi obişnuin e. în care au pus în eviden ă modalită ile de rela ionare cu mediul.recuperativ Se bazează pe posibilită ile de preluare a func iilor afective de către analizatorii valizi şi dezvoltarea unor capacită i prin intermediul acestora. stimularea reflexului de orientare şi elaborarea intereselor de cunoaştere se face prin formarea şi men inerea unor reflexe condi ionate. Folosirea gesturilor este importantă. avem două exemple clare. în vederea raportării la cei din jur. Astfel. permite cunoaşterea reală a obiectelor. mai ales în cazul în care copilul are o bună capacitate de imitare şi unele resturi de văz.Polihandicapul încercând tot felul de tratamente ajung să orienteze copilul recuperare educa ională specializată abia pe la 6-7 ani. În acest caz. 5 ani. Copilul trebuie să în eleagă că fiecare lucru are un nume. în lucrările : „Memoriile” şi respectiv. Activitatea practică rămâne dominantă pentru semnifica ia rela iei organism-mediu. nu impiedică dezvoltarea capacită ilor intelective – creative. Helen Keller şi Olga Skorohodova. După parcurgerea cunoaşterii nemijlocite a obiectelor. litere sau grafeme. În activitatea cu copiii orbi-surdo-mu i. este fundamental contactul cu lumea. stabilit cu ajutorul analizatorului tactil. formarea reprezentărilor şi imaginilor. se trece la elaborarea „imaginilor” şi la realizarea unor reprezentări pe baza percep iilor. Pe lângă proză şi poezie. Mai târziu.

măsuri de protezare compensatorie a deficien ilor”. Astfel. Acestea apar in igienei mintale de care. Mentalitatea. drepturile lor. prin atribuirea unui statut social care respectă demnitatea umană. Acestea din urmă se regăsesc şi în autism. scris şi calcul. în care sunt prezentate unele manifestări asemănătoare sau chiar comune cu cele din autism. la începutul secolului. stimularea atitudinilor pozitive şi efortul constant. El se referea la dereglări secundare de natură psihogenetică pe care le raporta la o categorie definitorie de tulburări primare. formarea capacită ii de folosire a semnului dactil. În surdo-cecitare . dereglări neuro vegetative. întreruperea fluxului ideativ. însuşirea gesticula iei. în raport cu capacită ile de care dispun deficien ii . copii fără contact. dereglări de limbaj şi stereotipii. Mâna joacă rolul fundamental în recep ia stimulilor din mediu şi îndeplineşte func ia de organ de transmisie cu ajutorul gestului şi dactilologiei. În diagnoza autismului se fac frecvente confuzii şi substituiri cu alte sindroame la fel de pu in delimitate în teorie şi practică. formarea capacită ii de comunicare verbală. climatul afectiv. termeni ca psihoză infantilă. se referă la o arie largă de fenomene . 3. întârziere psihică. stări de excita ie puternică. pg. secondate de halucina ii în plan psihic. 104 . însă este considerat ca fiind controversat în raport cu caracteristicile comportamentale şi manifestarea func iilor psihice ce le generează pe parcursul vie ii individului. profesională. locul lor în societate . atmosfera tonifiantă. este interesată ştiin a şi societatea.190 ) afirmă că „Ac iunea psihoigienei în problema deficien ilor are câteva aspecte caracteristice. Este de în eles folosirea limbajului Braille şi a unor proteze auditive. ce alternează cu cele depresive. Este important. tulburări emo ionale grave. familială şi socială a deficien ilor.Polihandicapul După ce sunt însuşite bazele limbajului. în egală măsură. se trece la lectură. de asemenea. Enăchescu (1996. dar nu acoperă starea concretă de autism. pe care le redăm mai jos: protejarea psihică şi socială a acestora. Formarea comunicării verbale şi a gândirii verbale se bazează pe imaginile constituite prin tact şi prin simbolistica gestului şi a dactilemului. formarea deprinderilor de citire şi scriere. atitudinile manifestate de societate fa ă de persoanele handicapate fac parte. din sistemul de şanse ce li se acordă acestora. nemijlocit. şi constau în dereglări ale asocia iilor de idei. C.Bleuler. acolo unde este cazul. schizofrenie infantilă. Mai târziu.3. Autismul Termenul a fost formulat de B. pentru dezvoltare şi integrare în mediul ambiant. encefalopatie infantilă. oligofrenie. conceptul de autism a fost bine conturat şi definit în raport cu alte categorii de handicap. metodologia educa ională implică următoarele etape : cunoaşterea nemijlocită a lumii înconjurătoare. măsuri speciale de şcolarizare şi profesionalizare. măsuri privind adaptarea şcolară.

centrat pe subiectivitate şi rupt de realitate. incapacitatea utilizării conceptelor abstracte . Cu mult înainte. exacerbarea unor mişcări şi repetarea îndelungată a acestora. incapacitatea de a percepe pericolul real. care înseamnă „însuşi” sau „eul propriu”. de socializare şi de structurare a comportamentelor mature şi armonioase. etc. producerea întârziată a unor manifestări ecolalice. prin care cele mai importante ar fi : Incapacitatea de a adopta o pozi ie normală în timpul luării în bra e chiar şi în perioada de sugar . în descrierea autismului de tip Kanner. incapacitatea imaginativă în activită i ludice . o repliere totală asupra lumii lăuntrice. izolarea şi retragerea în sine . Kanner a făcut posibilă departajarea tranşantă a unui sindrom caracteristic – autismul – de toate celelalte forme de handicap. prezen a unor comportamente stereotipe şi repetitive..Kanner. termenul de autism provine de la cuvântul „autos”. ataşament nemotivat fa ă de obiectele nesemnificative . de zgomot. apari ia şi dezvoltarea unor componente cu caracter ritual . Etiologic. înso ită de o predominare a vie ii interioare. incapacitatea de comunicare verbală.Polihandicapul Bleuler defineşte autismul ca fiind o detaşare de la realitate. ca fiind retras şi mul umit de sine însuşi. un mod de gândire necritic. de durere. literatura de specialitate consemnează o serie de date cu privire la comportamentul unor copii ce prezentau o simptomatologie asemănătoare. 105 . El eviden iează o serie de trăsături caracteristice. existen a unor răspunsuri paradoxale la stimulii de lumină. I. prin existen a deficitului de comunicare. temă şi emo ii exagerate . şi de la accep iunea dată autismului de I. o exacerbare a memorării mecanice . crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală normală .

în 1964..a. Teoriile psihologice. ce fac posibilă explicarea autismului Teoriile organice Acestea consideră că autismul se datorează unor disfunc ii organice de natură biochimică sau unei insuficiente dezvoltări structurale a creierului. . pe popula ia infantilă. care prezentau semne evidente de autism. Interpretează autismul ca pe un fenomen de retragere psihologică fa ă de tot ceea ce este perceput ca fiind rece..000 de copii. cum ar fi : . non-verbală. fa ă de fete.000. Spre exemplu. cuprinsă între 8-10 ani.Polihandicapul reac ii bizare la schimbările din mediul ambiant . aproximativ. au fost depista i 4-5 copii la 10. ca urmare a mortalită ii infantile sporite în acestea din urmă. Cercetările nu au putut demonstra transmiterea ereditară şi nici existen a unui caracter genetic dominat la unul din sexe. a confirmat. frecven a este mai mare la băie i.traumatismele din timpul sarcinii şi ale naşterii . făcut în Danemarca. Frecven ă S-au făcut multe studii asupra frecven ei cazurilor de autism. Datele recente consemnează prevalen a autismului de tip Kanner de 1/20. aceleaşi date. Teoriile comportamentale. Raportată la sexe . şi alte cauze. Un alt studiu.bolile infecto-contagioase . Concluzia este că în ările dezvoltate frecven a autismului este mai mare fa ă de ările subdezvoltate. deficit de comunicare verbală. În literatura de specialitate se consideră că autismul are o frecven ă similară cu cea a surdită ii şi mai mare decât cea a cecită ii. Consideră că autismul infantil ia naştere printr-un şir de comportamente învă ate şi care se formează în urma unor serii de recompensări şi pedepse întâmplătoare. 106 . ostil şi pedepsitor. Sunt invocate în paralel. au fost elaborate trei categorii de teorii distincte. aproximativ 3 la 1. dar au confirmat existen a unui număr mai mare de autişti printre copiii unici la părin i sau a primilor născu i. ş. cu ocazia unui experiment efectuat în Anglia. Din punct de vedere etiologic.

Discontinuitatea în dezvoltare şi învă are Rezultă din faptul că autistul este incapabil de a număra. dar manifestă stereotipii în formularea unor comportamente cognitive. c) Deficien e perceptuale şi rela ionale . paleta acestora este foarte extinsă.Polihandicapul . agitat. Comunicarea nonverbală este şi ea deficitară. .3.anomalii ale creierului .2. agita ie 107 . Autiştii nu răspund la comenzile verbale şi pot prezenta o reac ie întârziată la apelul numelui lor. 3. Propozi iile formulate sunt. d) Tulburări ac ionale şi comportamentale . ş.existen a hidrocefaliei.3. fa ă de normal şi se men ine o pronun e defectuoasă aproape în toate împrejurările. b) Discontinuitate în dezvoltare şi învă are . e) Disfunc ionalită i ale proceselor. Deficien ele perceptuale şi rela ionale Au o mare diversitate şi pot fi sesizate încă de la naşterea copilului autist. prin slabul interes în achizi ia limbajului. . . 3. iar tulburările de voce sunt frecvente. pot repeta unele sunete şi silabe. iar după însuşirea relativă a limbajului. caracteristică ce se accentuează şi prin lipsa de interes pentru achizi ia unor informa ii noi. Ei se orientează bine în spa iu . Disfunc ionalită ile de limbaj şi comunicare Sunt deosebit de pronun ate şi se manifestă.a. are tendin a de a o repeta la nesfârşit.3. adeseori bizare. în majoritatea timpului. dar manifestă abilită i în realizarea opera iei de înmul ire. Vorbirea se însuşeşte cu o întârziere mare. a epilepsiei. La 5 ani. Sintetic ele pot fi grupate astfel : a) Dificultă i de limbaj şi comunicare . de timpuriu. Când înva ă o propozi ie. dar înva ă cu uşurin ă cifrele. Acesta este plângăcios . vocabularul este sărac.3.cauze ereditare .1. însuşirilor şi func iilor psihice. Vorbirea este economicoasă şi lipsită de intona ie. manifestă dificultă i în învă area literelor. ca semnifica ie sau utilitate ( lingură cu furculi ă sau mamă cu tată ). autiştii au tendin ă de a schimba ordinea sunetelor în cuvânt. După cum am văzut din punct de vedere simptomatologic. de a nu folosi cuvinte de legătură sau de a substitui un cuvânt cu altul apropiat. 3. Fenomenul ecolalic este evident şi dă impresia unui ecou prin repetarea sfârşitului de cuvânt sau de propozi ie.

Dintre acestea. dimpotrivă. Unii trăiesc o adevărată plăcere pentru tact şi pipăirea obiectelor. În primul caz. fiind deranja i de zgomotul produs la căderea unei gume dar nu manifestă nici o reac ie la un zgomot deosebit de puternic ( abera ii percepute şi de rela ionare ).rotirea bra elor. cât şi prin complexitatea lor. nejustificat. Autiştii sunt incapabili să utilizeze pronumele personal. cu mişcări gra ioase . se pot ataşa. când autistul produce ac iuni până la epuizare sau până la distrugerea unor păr i ale corpului (autolovirea cu pumnul. Alte curiozită i se manifestă printr-o nevoie redusă de somn. modificarea frecventă a dispozi iilor. Tulburările ac ionale şi comportamentale Sunt cele mai spectaculoase atât prin amploare.kinestezică (legănatul înainte şi înapoi. la persoana I. Alte ac iuni stereotipice : . Pe aceleaşi coordonate se înscrie şi autostimularea ce se manifestă pe mai multe căi : . şi uneori. Unora le place muzica. comportamentul tipic autist este cel mai evident.învârtirea pe loc fără să ame ească . reac ii diminuate la durere şi frig. . . . .Polihandicapul înso ită de ipete sau. se remarcă ac iunea de automutilare sau autodistrugere. frecarea lobului urechii cu mâna) .vizuală (învârtirea unui obiect strălucitor în fa a ochilor sau privirea neîncetată a degetelor ). în timp ce al ii au reac ii negative la atingerea obiectelor. Ac iunile şi comportamentele acestor persoane au un caracter bizar şi stereotip.tactilă (lovirea coapsei cu dosul palmei . ca şi când ar fi pe scripete . zgârierea cu unghia a ceva tare. simt ritmul.mersul pe vârfuri. fără interes şi fără dorin ă de a cunoaşte lumea înconjurătoare.3. manifestă chiar abilită i în a cânta la instrumente muzicale. chiar. este inhibat. Al ii nu percep elementele componente ale obiectelor. S-a constatat că între 2-5 ani. cu un obiect sau lovirea cu capul de perete). fără o cauză corespunzătoare. de unele obiecte fără semnifica ie sau manipulează un timp îndelungat un obiect.auditivă ( plesnitul din limbă sau emiterea neîncetată a unui sunet . 108 . . Toate aceste fenomene sunt mai active în copilărie. Unii autişti manifestă o adevărată fascina ie pentru lumină sau pentru un obiect strălucitor. 3. Ei pot deveni violen i.4.

colaj etc. Afectivitatea e caracterizată de imaturitate. fără capacitatea de a acorda simbolul jucăriei sau de a-şi propune un scop pentru finalizarea ac iunii. sunt şi alte forme recuperative ce pot fi adoptate. Acesta este asemănător cu cel al sugarului. nivelul scăzut al dezvoltării psihice. 109 . mai cu seamă. Învă area unor comportamente. Unii trăiesc stări de frustrare. anxietate şi hiperexcitabilitate .Ei nu stabilesc contactele afective.5.3. se dovedeşte cea mai eficientă pentru subiectul autist. ca în handicapul de intelect.a. limitate şi deosebit de dificile pentru realizarea unor progrese imediate. dar planul afectiv-motiva ional este cel mai activ şi transpare. fa ă de obiecte fără semnifica ii. de reglare a echilibrului dintre excita ie şi inhibi ie. decât foarte rar şi fără atitudini pozitive constante fa ă de persoanele apropiate. Exemplul personal al celor din jur constituie un bun prilej pentru imitarea si adoptarea unor forme de conduite normale. Astfel. face observa ii penibile. Desigur. de închidere în eul propriu. Recuperare şi terapie în autism Având în vedere înaltul grad de complexitate al autismului ce duce la afectarea tuturor palierelor psihice şi comportamentale ale subiectului.Acestea se pot întâlni în oricare palier. dans. se plimbă întotdeauna pe acelaşi traseu. Jocul autistului demonstrează. interven iile recuperative sunt.. prin exerci iu şi repetarea constantă a situa iilor de învă are. Comportamentele penibile sunt şi ele prezente sub forma lipsei de jenă a autistului : mănâncă de pe jos sau se şterge pe mâini de părul sau de blana cuiva. şi el. de sus inere şi a celor comportamentale (la care ne-am referit şi în alte paragrafe din text).6. de disciplinare şi corelare a conduitelor co cei din jur ş.Polihandicapul 3. ca în cazul manipulării obiectelor cu degetele. ce constituie modalită i eficiente pentru dezvoltarea motiva iei în activitate. muzică. însuşirilor şi func iilor psihice se pot întâlni: . ei lasă impresia că ascund ceva. Totuşi. de unde şi posibilitatea de a căpăta anumite fobii. modelaj. interven ia recuperativă are la bază utilizarea terapiilor de relaxare. pentru formarea unor deprinderi de stăpânire de sine. desen. prin muncă.3. al ii manifestă o frică patologică pentru lucruri obişnuite. 3. dar nu realizează adevăratele pericole ): Deşi autiştii nu ştiu să mintă. în genere. Disfunc iile proceselor. datorită faptului că nu privesc în fa ă persoanele din jur. se pot ob ine unele rezultate pozitive pe linia dezvoltării psihice şi mai ales pe direc ia formării unor comportamente adaptative. cum ar fi terapia ocupa ională. etc. din lipsa de interes a autiştilor pentru contactul social şi fa ă de trăirile cel din jur ( unii se ataşează exagerat. Au tendin a de izolare.

prin eviden ierea caracteristicilor comune şi specifice celor două categorii. Specifica i etapele procesului intructiv-educativ in surdocecitate. 3. 110 . comparativ cu cea a handicapului. Analiza i semnifica ia polihandicapului. 4.Polihandicapul Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. 2. Eviden ia i câteva simptome mai des întâlnite în depistarea autismului şi recuperarea acestuia. Accentua i caracteristicile definitorii ale dezvoltării psihice la persoanele cu surdocecitate.

. F. 4. 2000 5. PĂUN (COORD. – “DEZVOLTAREA COMUNICĂRII LA COPIII CU DEFICIEN E MINTALE”. IAŞI.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. 2002..F. BUCUREŞTI. TIPOGRAFIA MULTIPRINT. E. 2. Simptomatologia specifică sindromului autist. 111 .„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. (pg.P. 1996 POPOVICI D. ED. 3.) „EDUCA IA INTEGRATĂ A COPIILOR CU HANDICAP”. E.. ED. 1998. FUNDA IEI HUMANITAS. Specificul gandirii si limbajului la surdomuti . Teme pentru referate 1.D. Modalitati de prevenire si educare a tulburarilor de comportament .P.. 2000.V. (pg. VERZA ŞI E.123 – 136) VERZA E.Polihandicapul Bibliografie minimală 1.. ED. – PSIHOLOGIA VÂRSTELOR. 2.. (pg. PRO HUMANITATE.. VERZA E. 143 – 144) VERZA E. BUCUREŞTI..D.„INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPIILOR CU HANDICAP ASOCIAT.. BUCUREŞTI. 6. 197 – 210) VERZA E. SEVER ŞI PROFUND” ÎN E. VERZA E.F. BUCUREŞTI.„TRATAT DE IGIENĂ MINTALĂ”. BUCUREŞTI. 3. ENĂCHESCU C-TIN. Relatia dintre tulburarile de pronuntie si tulburarile de scris la diferite categorii de handicapati . 1998. PRO HUMANITATE.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->