P. 1
deficienta-mintala

deficienta-mintala

|Views: 1,066|Likes:
Published by jedrus967

More info:

Published by: jedrus967 on May 05, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/24/2013

pdf

text

original

Masterand, grupa 105: TEMA

:

MINISTERUL EDUCAŢIEI, TINERETULUI

Olga Morozan ŞI SPORTULUI AL REPUBLICII MOLDOVA Coordonator ştiinţific: INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI Cucer Angela Chişinău, 2009 CATEDRA: PSIHOLOGIE CORECŢIONALĂ

REFERAT

CUPRINS:

ÎNTRODUCERE........................................................................................................................ 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI TEORII EXPLICATIVE ASUPRA DEFICIENŢILOR MINTALE…………………………………………………………………………………….

Pag.3 Pag. 5

CERCETAREA

PSIHOLOGO

2.

ETIOLOGIA DEFICIENŢEI MINTALE................................................................................

-PEDAGOGICĂ A COPIIILOR Pag. 6 CU
Pag. 9 Pag. 10

3. 4.

TIPOLOGIA DEFICIENŢELOR MINTALE.......................................................................... TRĂSĂTURI DE SPECIFICITATE ALE DEFICIENŢELOR MINTALE……………………………………………………………………………………. FUNCŢIILE ŞI PROCESELE PSIHICE ÎN DEFICIENŢĂ MINTALĂ…………………………………………………………………………………….

5.

Pag. 11

6.

DIAGNOSTICAREA DEFICIENŢELOR MINTALE……………………………………………………………………………………..

Pag. 16

Pag. 18 ÎNCHEIERE…………………………………………………………………………………….. Pag. 20 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………. Pag. 21 ANEXĂ…………………………………………………………………………………………

2

Acest lucru dă naştere la sentimentul si solidaritate umană. ajutor. omul este dependent de ceilalţi oameni. societatea actuală intîmpină probleme de socializare şi integrare a tuturor copiilor.” (Antoine de Saint-Exupery) Ca fiinţă socială. de fapt. Din nefericire.Aceste inadaptări este intotdeauna constant. care nu variind în functie de de cultură la societate si reticenţe faţă de aceştea deoarece au o conceptie greşita despre ei: istoric determinată prin faptul că de cele mai dese ori aceşti oameni jucau rolul de cerşetori sau lăutari. în special.cerintele speciale sunt multiple şi de inadapatare care prezintă manifestări stabile la exigenţele şcolii şi a societăţii in general. omiţîndu-se pe deplin faptul că identic 3 . ci a mă bucura de calitatea înălţării lor. Mulţi oameni au depind în mare măsură şi de percepţia socială a lor. copiii cu deficienţe mintale. posibilitatea de apartenenţă de a comunica şi coopera. la care. Aceasta dependenţă inseamnă.ÎNTRODUCERE “V-am încredinţat educaţia copiilor mei nu pentru a cîntări mai tîrziu suma cunoştinţelor lor. ea la societate. precum şi la sentimentul de securitate al individului. de valorile promovate. incluzînd. furnizînd semnificaţii diferite. însă.

m / v. Idiotul nu este decât o persoană cu deficit mintal. X 100.Aceasta avînd o importanţă mare din persepctiva integrării socio-profesionale a persoanelor şi înlăturării mentalităţilor şi prejudecăţilor care constituie adevărate bariere în efortul de înţelegere.) a unui copil (apreciată prin metoda testelor) şi vârsta sa reală. adesea inconştient. acceptare şi valorizare a repectivelor persoane.). pe fondul unui IQ situat sub 20. profesional. ei al mediului sunt produsul unic şi al eredităţii lor sunt indivizi. auz – prin dezvoltarea altui/ altor simţuri – ex. adaptabili pe planul instrucţiei. CONCEPTE – CHEIE • Coeficient de inteligenţă(I. cu un coeficient de inteligenţă între 50 – 70/80.ca orice persoană. bine adaptat la realitate (compensare senzorială = compensarea pierderii unui simţ – ex. care mai apoi ar putea constitui aspecte importante ale noilor programe educaţionale în cadrul şcolilor de viitor de tip incluziv. juristi si asistenţi sociali.engl. tact). care să serveasca drept fundament teoretic în organizarea si derularea activităţilor de recuperare a deficientului mintal. perfectibili. dezvoltarea sa intelectuală oprindu-se la un nivel inferior celui de 3 ani. iar inteligenţa superioară deasupra unui IQ de 130. Este un proces psihologic. adică al capacităţii individului de a răspunde de propria securitate în viaţa de toate zilele. psihopedagogi speciali. de asistenţă medicală si socială generate de deficienţă mintală presupune colaborarea dintre medici. Conceptul îi aparţine lui W. care pentru finalizarea acţiunilor practice au nevoie de o definire unitara a deficienţei mintale. social. care constă în a compensa un deficit (infirmitate). • Compensare = acţiune de contrabalansare a unei deficienţe. 4 . real sau imaginar (presupus) printr-un comportament secundar. Stern (1912) şi se bazează pe formula de calcul: IQ = v. se defineşte după criteriul capacităţii de autoprotecţie. incapabilă să vegheze asupra propriei sale siguranţe în viaţa cotidiană. educabili. un fenomen bio-psiho-social foarte eterogen determinat de varietatea cauzelor. educaţiei şi exigenţelor societăţii. c. cronologică (v. senzorio-motrice şi instinctive. la un tablou clinic unitar si deci nu îi corespunde o unitate de ordin structural-functională. si Rezolvarea problemelor de şcolarizare. astfel identificînd şi accentuînd punctele forte în lucrul cu aceşti copii. Se presupune că deficienţa intelectuală începe sub 70. psihologi. . • Debilitate mintală = formează grupa de deficienţă mintală uşoară. Din aceste considerente este dificil de oferit un profil general al deficientului mintal. biologic sau psihologic. Întrucât deficienţa mintală desemneaza o realitate complexă. fiind încadrată în grupa deficienţelor mintale cu importante tulburări organo-vegetative.) = raportul dintre vârsta mintală (v. • Idioţie = deficienţă mintală profundă. Pornind de la aceste idei. valori valabile pentru persoanele care aparţin aceluiaşi grup social care a furnizat eşantionul utilizat pentru etalonarea testelor. de pregătire profesională. deficienţii cu acest grad fiind recuperabili pe plan şcolar. văz.Q. termenul de deficienţă mintală nu se referă la o entitate. m. c. mi-am propus să fac un studiu mai aprofundat ce vizează problema psihopedagogică a copiilor cu deficienţe mintale. de gradul diferit de manifestare si de tulburările asociate.

implicînd numeroase aspecte de natură medicală. auditive. Dificultatea este determinată de clasarea acestei disfuncţii psihice într-o grupă extrem de eterogenă din cauza diversităţii etiologice. afective. psihomotrice. ceea ce plasează individul într-o situaţie de incapacitate şi inferioritate . dezvoltare intelectuală. constă în incapacitatea de a utiliza şi înţelege limbajul scris-citit (fără ca acest lucru să fie consecinţa unei tulburări vizuale. insuficienţă mintală. prin deficineţă mintală se înţelege reducerea semnificativă a capacităţilor psihice care determină o serie de dereglări ale reacţiilor şi mecanismelor de adaptare ale individului la condiţiile în permanentă schimbare ale mediului înconjurător şi la standartele de conveţuire socială dintr-un anumit areal cultural. amenţie. sociologică şi chiar juridică. diferenţilor de gravitate şi deficienţilor supraadăugate care o însoţesc. pedagogică. decalaj care va creşte treptat până la 5 ani la 15 ani. oligifrenie. • Pseudodebilitate = termen aplicat unei categorii heterogene de cazuri (copii afectaţi de masive carenţe culturale. afectivă. • Intelect liminar = formă de handicap mintal care acoperă zona de graniţă dintre normal şi patologic. instabilitate psihomotorie. exprimată printr-o stare de handicap în raport cu ceilalţă membri ai comunităţii din care face parte. refacerea sau reconstituirea unei funcţii umane.) şi de a avea grijă de propria-i întreţinere. Literatura de specialitate utilizează o serie de termeni sinonimi pentru a desemna deficienţa mentală.. 1. handicap mintal. În ultimii ani. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI TEORII EXPLICATIVE ASUPRA DEFICIENŢILOR MINTALE Deficienţa mintală. Scopul recuperării constă. în timp ce vârsta mintală atinsă de un imbecil se situează în intervalul 3 – 7 ani. retard intelectual. când vorbim despre un decalaj între vârsta mintală şi vârsta cronologică de 2 ani. sau motrice etc.) care pot fi diagnosticaţi ca debili mintal dacă se iau în considerare IQ şi performanţele şcolare ale acestora. afectînd întreaga personalitate: structură. adaptativcomportamentală.• Imbecilitate = stare mintală deficitară ireversibilă. • Recuperare = modalitate de intervenţie care se referă la restabilirea. In general. funcţiile psiho-fizice nealterate trebuind antrenate pentru a prelua activitatea funcţiilor afectate. înapoiere mintală. subnormalitate mintală. faze pre şi post-critice epileptice. plecându-se de la premisa că aceasta s-a pierdut. termenii din domeniul medical sunt utilizaţu 5 . Deficienţa mintală este înţeleasă ca o eficienţă globală care influienţează semnificativ adaptarea socioprofesională. dintrea care cei mai fercvenţi sunt: întîrziere mintală. una dintre disfuncţiilepsihice majore. gradul de competenţă şi autonomie personală şi socială. aşadar. arierare mintală. Coeficientul de inteligenţă asociat acestei forme de deficienţe variază la diferiţi autori între 20 – 55/60. este o noţiune încă nedefinită cu precizie. psihologică. în valorificarea la maxim a posibilităţilor individului handicapat. Caracteristic pentru handicapul liminar este plafonarea intelectuală la vârsta de 10-12 ani (nivelul clasei a V-a). organizare. lentoare patologică în gândire etc. alterarea comportamentului adaptativ alterări ale abilităţii/maturităţii de învăţare şi socializare etc. 2 ani şi jumătate la 10 ani. majoritate cărora sunt utilizaţi cu precădere în domeniul psihiatric.

Pentru a susţine fundamentarea teoretică a deficienţei mintale. cu atît şansele de dezvoltare inutele ctuală optimă a copilului vor fi mai ridicate.A. 1999) o funcţie psihologică sau un ansamblu de funcţii datorită cărora organismul se adapteaya otim la condiţiile de mediu.mai puţin în domeniul pshihopedagogiei speciale din cdauza efectelor induse de eticheta nosologică în planul psihic şi al reprezentărilor negative socilae cu privire la această categorie de persoane. teza inerţiei proceselor cognitive. afectivitate.os erie de teze. Teoria simptomatologică: defineşte deficienţa mintală prin raportarea doar la anumite procese şi fenomene psihice: gîndire. (Şchiopu.Stern). • 0-19. Păune scu).inteligenţă eXtrem de ridicată. K. specialiştii au propus mai multe teorii.după W. c. Pieron). 1997) activitatea mintală. Lewin. • De a folosi erorile ca surse de informaţie. • 110-119-inteligenţă deasupra nivelului mediu.. după cum s-a meţionat mai sus. Cohn a semnalat 12 caracteristici ale inteligenţei: • De a analiza. L. • De a controla comportamentele ( în desfaşurarea lor). • 20-49-deficienţă mintală moderată şi severă ( deficienţă mintală de gradul II). a incompetenţei sociale ă( E. fexibilă şi mereu confruntă cu probleme şi situaţii noi în care se folosesc memoria. putem opera următoarea clasificare: • Peste 140. teza vîscozităţii genetice ( (B. Zazzo). Deci. Teoria psihanalistă şi psihosocială: explică apariţia deficienţei mintale ca un efect al lipsei de afectivitate ( în special din partea mamei) în primii ani de viaţă ai copilului. elaborînd combinaţii originale ale conduitelor. a heterodezvoltării ( C. cu atît creierul copilului va avea un grad mai rifdicat de dezvoltare sau cu cît stimularea timpurie a copilului este mai intensă. • De a crea şi a anticipa. Nhelder). abstractiza şi a generaliza. 6 . • 80-89-initeligenţă sub medie. Vîgotski).deficienţă mintală profundă au gravă ( deficienţă mintală de gradul III). Seguin. Teoria etiologică: explică natura deficientei mintale prin multitudinea de factori care o determină.Dar ce cuprinde în sine termenul de intelegenţă? După Cosmovici şi Iacob (1998) termenul de inteligenţă denumeşte o „aptitudine generalăcare contribuie la formarea capacităţilor şi la adaptarea cognitivă a individului în situaţii noi”. raţiunea (logica) şi cunoştinţele disponobile. voinţă etc. • De a reacţiona adecvat la sensul direct şi la cel figurativ. a keterogenităţii ( H. dintre care cele mai frecevnt invocate sunt: a. coord. teza rigidităţii structurilor cerebrale. • De a preîntîmpina situaţii noi. • 50-69-deficienţă mintală uşoară (deficienţă mintală de gradul I). • De a a elabora decizii optimale. • 120-140. În funcţie de valoarea coeficientului de intelegenţă. Autorii afirmă ideea că cu cît aportul de stimuli exogeni este mai mare în primii ani de viaţă. inteligenţă. reprezentată prin indicatorul jos de dezvoltare intelectuală (aşa-numitul IQ: itelligence quotient. e. Păunescu) explică deficienţa mintală ca o patologie de organizare şi dezvoltare a structurilor mintale şi a personalităţii în ansamblul ei. Deci.inteligenţă superioară. • De a găsi modele practice de intervenţie în anumite situaţii. Formele cuprinse între IQ 0 şi 80 intră în categoria deficienţelor mintale asupra cărora ne vom opri în continuare. b. • De a găsi mijloace adecvate scopurilor. (Richerlle. care ajută la conturarea portretului clinic şi abordărilor cercetării psihopedagogice ale deficinţei mintale: teza heuterocrinei (R. • De a opera cu simboluri şi semnale. Doll).(Ed. d. • De areacţiona adecvat cu privire la laturile diferite ale aceloraşi realţii. M. deficienţa mintală reprezină o insufienţă de dezvoltare intelectuală. • De a sesiza absurdiatea. Teoria sindroamelor specifice: susţinută de . • 70-79-intelec liminar (de limită). lipsa aportului calitativ de stimuli exogeni în formă de afectivitate poyitivă duce la apariţia deficienţelor mintale. • 90-109-inteligenţă de nivel mediu.S. Teoria integrată: (C.

sindromului Hunter etc. intoxicaţii profesionale acute sau cronice.).). sifilis. • factori umorali (incompatibilitate sanguină a factorului Rh între mamă şi copil). Însă mulţi autori (ex. Păunescu şi I.). • iradierea fătului. după criteriul localizării factorului patogen în interiorul sau în afara individului. • factorii stresanţi şi oboseala exagerată a gravidei. De Ajuriaguerra) consideră această sistematizare pasibilă de confuzii terminologice. Down etc. O clasificare a cauzelor deficienţei mintale mai aproape de realitate este realizată de C. agentul patogen fiind un mozaic de factori. • lezarea sistemului nervos central al fătului ca urmare a unor traumatisme cranio-cerebrale contactate (cauzate de traumatismele fizice ale gravidei). C. imposibil de individualizat clinic sau genetic. devine posibil sfatul genetic. cum ar fi: − aberaţiile cromozomiale (care stau la baza sindroamelor Turner. intoxicaţii alimentare. Muşu (1997) arată că există numeroase sistematizări ale factorilor – cauză. 7 . ETIOLOGIA DEFICIENŢEI MINTALE Cauzele care stau la baza apariţiei deficienţei mintale sunt extreme de variate. afectiv sau comunicaţional).). − disendocriniile (care determină apariţia cretinismului endemic. gripe repetate). − anomaliile craniene familiale (microcefalia. c) factori psihosociali. toxoplasmă provocată de un parazit care depăşeşte bariera fetoplocentară. b) Factorii ecologici sunt factori extrinseci. Tot pe baza cunoaşterii temeinice a fenomenelor la care ne referim şi în condiţiile unui consult de specialitate a celor în cauză. cît şi pentru problemele ridicate de terapie complexă care vizează recuperarea şi integrarea acestor persoane în societate. Dintre factorii prenatali care cauzează deficienţă mintală amintim: • factori infecţioşi şi parazitari (rubeolă. care include majoritatea deficienţilor mintal lejer şi de gravitate medie. însă rare. provocând carenţe alimentare. care ne indică asupra faptului că natura deficientei minutale trebuie definită prin caracezristicile psihologice ale întregii structuri ale personalităţii. Muşu (1997). a) Factorii genetici sunt împărţiţi la rândul lor în factori genetici specifici şi factori genetici nespecifici (poligenici). malnutriţii etc. Păunescu şi I. utilizarea de medicamente cu acţiune teratogenă). în funcţie de momentul (perioada) când acţionează: factori prenatali (în timpul sarcinii). − dismetaboliile (ce determină sindroame de genul idioţiei amaurotice. formează grupa cazurilor „aclinice” sau endogene (debilitatea endogenă subculturală sau familială). b) factori ecologici. mai ales în primii 3 ani de viaţă ai copilului). sindromul Apertt). 1. genetică în clasificarea cauzelor deficienţei mintale. • factori de natură socio-economică (prin neasigurarea alimentaţiei suficiente şi adecvate.Klinefelter. − ectodermozele congenitale (care duc la apariţia sindromului Sturge Weber etc.). Aceştia din urmă.: J. Factorii genetici specifici determină sindroame numeroase.Evidenţiind această categorie de cauze se pun în lumină corelaţiile dintre coeficientul de inteligenţă al deficientului mintal şi cel al rudelor sale. • hemoragiile gravidei (mai ales în primele două luni de sarcină). integrată ierarhic. factori perinatali (în timpul naşterii) şi factori postnatali (după naştere. Cea mai frecventă clasificare este cea care împarte cauzele deficienţei mintale în endogene şi exogene. Abordarea acestui punct de mvedere este fundamental atît pentru aspectele diagnostice. genetici). epidemiologică. • factori toxici – de natură exogenă (substanţe chimice administrate mamei. hipotiroidismul etc. psihologică. fiind la rândul lor de trei feluri. • icterul nuclear. Luând în considerare criteriile de natură medicală.Cercetările efectuate în domeniul psihologiei sub influienţa ciberneticii şi a teoriei generale a sistemelor abordează psihicul ca sistem cu o structură foarte complexă. care rezultă din intracţiunea complexă a subsistemelor (cognitiv. cu alcool. oferit de specialişti (medici. psihologi) tinerilor aflaţi în preajma momentului de a-şi întemeia o familie. autorii desprinzând trei mari categorii (grupe) de factori cauzali ai handicapului mintal: a) factori biologici (ereditari.

Factorii postnatali care acţionează în primii ani de viaţă ai copilului (mai ales în primii 3 ani) sunt: ● bolile infecţioase grave de tipul meningitei sau encefalitei. direct sau indirect. catalizator. • mărimea familiei (existând o mare probabilitate să apară cazuri de deficienţă mintală în familiile cu mulţi copii). alcool).• tentativele de avort. În astfel de situaţii. căderi). trebuie să se realizeze în multiple planuri: • în plan fizic – prin luarea copilului în braţe. • condiţiile socio-economice defavorabile. agresiv sau indiferent-pasiv). • în plan afectiv – prin răspuns la surâsul şi zâmbetele copilului. datorită limitelor pe care le impune un mediu familial şi/sau instituţional viciat – generator de stres şi frustrări afective permanente – copiii respectivi nu-şi valorifică suficient un posibil genotip favorabil. Un rol hotărâtor în procesul dezvoltării timpurii a copilului revine contactului permanent dintre acesta şi mama sa. iar. prin sprijinirea la primii paşi şi conducerea de mână. bunicii. dezvoltarea lor fiind distorsionată şi evoluând într-o direcţie. ca factor central. agresive – forceps). ● vaccinurile nefăcute la timp sau nefăcute deloc. al mediului familial. • hemoragiile puternice. O asemenea situaţie. în acest proces. prin tonalitatea caldă a vocii. în primul rând ale mediului sociofamilial. prin învăţarea unor poezioare simple. pe ansamblu aleatoare. CO. prin dirijarea verbală a activităţii copilului etc. frecvent. mai târziu. în perspectiva unei dezvoltări normale – o serie de alte persoane. ● traumatismele cranio-cerebrale postnatale cauzate de accidente (lovituri. • asfixia fătului prin strangulare cu cordonul ombilical (asfixia albă şi asfixia albastră). ca factor al dezvoltării umane. este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacţionează. când un eventual potenţial ereditar pozitiv nu este valorificat la nivelul său real. pentru a fi eficient. rubeola etc. prin răspunsuri la umeroasele întrebări puse de copil. chiar 8 . în anturajul copilului apar – şi trebuie să apară. poate determina revenirea spre o stare obişnuită şi spre o adaptare eficientă a copiilor cu abateri iniţiale de la traseul normal al acestui proces. Şi chiar dacă. insecurizant sau alienant). o întâlnim. • îngrijirea perinatală deficitară a nou-născutului. • prematuritatea nou-născutului (născut înainte de termen – sub 9 luni sau subponderal – sub 2. dar şi o frână sau chiar un blocaj al dezvoltării (un mediu substimulativ. prin manifestarea corespunzătoare la adresa copilului a celor mai variate emoţii şi sentimente. prin participarea nemijlocită la jocurile de mişcare ale copilului etc. Mama este prezentă în viaţa copilului şi indirect. • în plan verbal – prin cuvintele adresate copilului din primele zile. Deşi apare ca principal furnizor al materialului ce stimulează potenţialul ereditar. • carenţe educative şi afective accentuate (copilul fiind privat mai ales din punct de vedere afectiv. personajul central în jurul căruia se clădesc relaţiile de familie. poate fi în egală măsură o şansă a dezvoltării (un mediu favorabil). pe parcursul dezvoltării sale. acţiunea mediului. c) Din categoria cauzelor psihosociale ale deficienţei mintale enumerăm: • un mediu familial nefavorabil (ostil. prin conversaţie concretă.5 kilograme). • tipul mediului de apartenenţă (există studii care arată că incidenţa fenomenului deficienţei mintale este mai mare în mediul rural decât în cel urban). ● intoxicaţiile (cu plumb. mai ales tatăl. Mediul. prin hrănirea la sân. contact care. când se produce fenomenul de hipoxie. ● bolile primei copilării (netratate corespunzător sau la timp – rujeola. de regulă.). prin povestirea unor istorioare accesibile. fraţii şi surorile. Factorii perinatali (neonatali) sunt reprezentaţi de: • traumatisme cerebrale ale fătului (prin intervenţii obstretice neadecvate.. ea fiind. ostil. • hipoglicemiile. copilul rămânând mult în urma parametrilor obişnuiţi ai dezvoltării pentru vârsta dată. în sensul normalizării condiţiilor de mediu. când mediul reprezintă o frână sau un blocaj în calea dezvoltării. în cazul copiilor cu pseudodeficienţă mintală. fapt ce afectează dezvoltarea sa psihică ulterioară).. ● infecţiile nutritive ale copilului. Este foarte important de ştiut că o intervenţie timpurie. mai mult sau mai puţin apropiată de cea pe care o determină o ereditare tarată şi/sau o afectare patologică a sistemului nervos central.

la şcoală etc. gândire. camera sa. sunt internaţi de timpuriu într-o unitate specializată de asistenţă şi educaţie terapeutică. surse complementare (dacă nu chiar determinante) de handicapare. inevitabil. în primele zile. Strauss combină criteriul etiologic cu simptomatologia. împrejurimile acesteia. lipsa influenţelor pozitive exercitate de mamă va duce. suprasolicitarea acesteia în activităţi profesionale sau de alt gen – poate avea consecinţe nefaste asupra dezvoltării copilului în continuare. gradul deficienţei se stabileşte prin măsurarea coeficientului de inteligenţă. ea reprezentând elementul activ. Prin prezenţa sa directă. sunt slabe atât excitaţia cât şi inhibiţia. când. primele deplasări mai îndepărtate şi multe altele sunt toate strâns legate de prezenţa mamei. În cazul în care unii copii cu deficienţe. instrucţia concepută în afara dezideratului şi a individualizării pot deveni. datorită unor afecţiuni suferite în perioada prenatală. la un moment dat. indiferenţa mamei. În mod obişnuit. nu numai prin sine. mult timp persoana mamei rămâne totuşi centrală. la accentuarea manifestărilor negative specific deficienţei respective. în momentul naşterii sau în primii ani de viaţă. casa părintească.TIPOLOGIA DEFICIENŢELOR MINTALE În literatura de specialitate se identifică următoarele criterii de clasificare a deficienţilor mintale: a) după natura cauzei. ea îngrijindu-l când este bolnav. educaţia nu poate fi izolată de condiţiile de mediu. Deficienţele sunt: – deficienţe mintale cauzate de leziuni corticale difuze cu tulburarea proceselor nervoase şi fără o disfuncţie masivă a echilibrului dintre excitaţie şi inhibiţie. impulsivitate şi tulburări de comportament) Lewis – clasifică deficienţele mintale în : întârziere mintală subculturală (dată de moştenirea unui potenţial subnormal şi condiţii culturale insuficiente) şi întârziere mintală patologică. fie din motive subiective – abandon. mama revine. organizează şi orientează acţiunea mediului asupra individului în cauză.dacă cu trecerea primilor ani se produce o anumită îndepărtare (pur fizică). dar şi prin tot ce-l înconjoară pe copil. un echilibru afectiv. fără cauze patologice şi mintală patologică (cauze din perioada de dinainte şi de după naştere). 3. – deficienţe mintale cu tulburare masivă a neurodinamicii corticale: predomină excitaţia. Potrivit lui deficienţele sunt: de natură endogenă determinate de un echipament nativ deficitar şi exogene provocate de infecţii sau traumatisme înainte sau după naştere (apar tulburări de percepţie.provocate de factori genetici. a posibilităţii de adaptare şi integrare. care dinamizează. O educaţie precară – înţelegând prin aceasta şi o instruire prost concepută – poate perturba activitatea psihică. Privarea copilului de contactul sistematic cu mama sa. Patul în care doarme copilul. ea conducându-l la grădiniţă sau. educaţia precară. a comunicării şi relaţionării Se identifică: 9 a) . a) este un criteriu etiologic Tredgold . Pevzner – clasifică deficienţele mintale după particularităţile fiziologice. Cu alte cuvinte. Cel de al treilea factor care influenţează dezvoltarea este educaţia. mama este cea care asigură copilului un sentiment de securitate. inclusiv cu deficienţe mintale accentuate. în prim plan şi în contact direct cu copilul pe tot parcursul dezvoltării acestuia. copilul este expus pericolului unei dezvoltări anormale. Matty Chiva – împarte debilitatea în: mintală normală (subculturală. predomină inhibiţia. fie din motive obiective – deces. secundare – provocate de factori de mediu şi mixte. a autonomiei personale. Alte cauze ale deficienţei mintale sunt reprezentate de vârsta prea fragedă sau prea înaintată a părinţilor şi de scăderea funcţiei de procreaţie a tatălui. despărţire forţată. Aceasta mai ales atunci.Deficienţele mintale sunt: primare . adesea. b) gradul deficienţei mintale. Practic.

exprimându-se printr-o insuficienţă relativă la exigenţele societăţii care sunt variabile de la o societate la alta şi de la o vârstă la alta determinanţii sunt biologici. mişcări fără precizie. dar nu în ritmurile impuse. ✔ la adult există mai multe regiuni psihologice. A fost introdusă de SEGUIN pentru a-l diferenţia de cel de idiot. curba de perfecţionare este plafonată având loc blocaje psihice . oligofrenie de gradul I). Deficitul se manifestă numai în cazul solicitării intelectuale. reacţionează la comenzi simple îndelung executate fără să le înţeleagă. nu este o boală. această categorie reprezintă 18-20% din totalitatea deficienţilor mintali (Lewis). au capacitate de autoprotecţie normală nefiind nevoie de asistenţă permanentă şi putând fi integraţi în comunitate în condiţii protejate. R. deficienţe de natură senzorială – slabă dezvoltare a mirosului sau gustului şi prag al sensibilităţii algice scăzut. deficienţă mintală severă (oligofrenie de gradul II şi imbecilitate) – coeficient intelectual cuprins între 25 şi 50 – vârsta mentală 3 – 7 ani. Binet consideră subiectul ca având capacitate de comunicare orală şi scrisă cu cei din jur. paralizii. ci o stare.TRĂSĂTURI DE SPECIFICITATE ALE DEFICIENŢELOR MINTALE Trăsăturile de specificitate ale deficienţei mintale sunt trăsăturile caracteristice pentru toate formele deficienţei mintale şi care au un anumit grad de stabilitate.este forma cea mai frecventă şi reprezintă gradul cel mai uşor al debilităţii. 4. labilitate emoţională şi are coeficientul de inteligenţă 70 – 90. puţine cunoştinţe despre lumea înconjurătoare. regiunile psihologice – reflectarea structurii şi funcţionalităţii creierului. cei cu 2-3 ani întârziere nu fac faţă. Debilul poate trece neobservat în perioada preşcolară dacă nu prezintă tulburări de comportament şi anomalii fizice evidente. de aici dificultăţile în adaptare la situaţiile noi. au vocabular limitat. accentuate fiind când persoana desfăşoară activităţi intelectuale sau se află în situaţii problematice stresante. Zazzo consideră că diferenţierea acestor forme apare la vârstă şcolară manifestându-se prin dificultăţi de învăţare şi gândire inferioară. 3. Caracteristici: îşi însuşesc cu dificultate operaţiile elementare însă pot învăţa să scrie şi să citească cuvinte scurte.1. au nevoie de asistenţă permanentă fiind incapabili de autoprotecţie. Caracteristici: prezintă malformaţii fizice. dacă debilul mintal nu are capacitatea de a parcurge situaţiile prevăzute în programa şcolii normale intelectul de limită are această posibilitate. ajunge până la o vârstă mentală de 7-11 ani. având IQ = 50. 10 . se poate integra în activitate. ✔ la subiecţii normali apare o dată cu înaintarea în vârstă. are un ritm de dezvoltare lent. dar au deprinderi elementare de autoservire şi se adaptează la activităţi simple de rutină. nu comunică prin limbaj ci prin sunete nearticulate sau cuvinte izolate articulate defectuos. dar graniţele sunt mai rigide odată cu înaintarea în vârstă. legături de asociaţie între diferitele regiuni ale creierului. Deficienţa mintală uşoară este prima zonă a deficienţei mintale. idioţenie) – IQ sub 25. dar manifestă o întârziere de 2-3 ani în perioada şcolară fără ca aceasta să fie determinată de carenţe educative. este forma cea mai rar întâlnită. A fost introdusă de Pinel sub termenul de idiotism – boală care include afecţiuni mintale profunde. deficienţă mintală profundă (oligofrenie de gradul III. reprezentând 5% din totalul deficienţilor. nu dispar prin instrucţie şi educaţie dar pot căpăta un caracter de mascare. 4. neîncadrându-se în categoria deficienţilor mintali 2. învaţă să meargă târziu sau deloc. 70 A. deficientul mintal neputând aplica cele învăţate într-o formă nouă. însă în societatea adultă ierarhiile se exprimă altfel prin foarte multe profesii. vârstă mentală 3 ani. Esquirol: idiotul este starea în care facultăţile mintale nu se manifestă niciodată. sunt incapabili să se întreţină singuri. Rigiditatea (Kounin) – este rezistenţa la schimbare incluzând ideea de fixare. În şcoală elevii sunt supuşi aceluiaşi ritm de înaintare. devin tot mai accentuate pe măsura creşterii deficienţei. Debilul din şcoală nu va fi la fel în profesie. normali sau patologici şi au efect ireversibil. ✔ la deficienţii mintali aceste regiuni sunt rigide şi schimbul nu se realizează conform vârstei cronologice. intelect la limită – posibilitate intelectuală de adaptare socială se situează la graniţa cu debilitatea mintală. deficienţă mintală uşoară (debilitate. Intelectul de limită se caracterizează prin imaturitate afectivă. şi pe măsura înaintării subiectului în vârstă. structuri gramaticale defectuoase.

Zazzo) ✔ deficienţii mintali au o dezvoltare dizarmonică. Repetare continuă a unei activităţi şi după ce stimulul ce a declanşat-o a dispărut. apatie în reacţiile comportamentale sau reacţii precipitate din cauza stocării peste limitele normale a unor focare de excitaţie). la deficientul mintal evoluţia gândirii tinde către un fals echilibru caracterizat prin vâscozitatea raţionamentelor. ✔ se înregistrează infantilismul în comportament. generalizare. ✔ poate fi: ○ disociată – cu manifestări de impulsivitate.7 ani): ✔ este o consecinţă a interacţiunii celorlalte trăsături de specificitate rezultând o abordare diferenţiată a deficienţilor în procesul compensator atât în raport cu ceilalţi. FUNCŢIILE ŞI PROCESELE PSIHICE ÎN DEFICIENŢĂ MINTALĂ 11 . imposibilitatea de a-şi menţine conduita verbală la un progres continuu. Vâscozitatea genetică (Barbel Inhelder) ✔ dacă la copiii cu intelect normal dezvoltarea intelectuală se caracteriza prin dinamism în trecerea de la un stadiu la altul. Această inerţie oligofrenă este insuficienta adecvare a reacţiilor adaptative şi comportamentale la schimbările din mediu. Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale (E. se manifestă inegal la diferite paliere. Fragilitatea construcţiei personalităţii ✔ se manifestă atunci când solicitările depăşesc posibilitatea de răspuns. situaţiilor. fragilitatea achiziţiilor. plafonare. de a o adapta la diverse situaţii. lipsă de interes. dezvoltarea se caracterizează prin lentoare specifică şi printr-o stagnare de lungă durată instalată cu atât mai repede cu cât deficienţa mentală este mai accentuată. tinde către un echilibru progresiv. duritate. Aceste diferenţe între ritmurile de dezvoltare a diferitelor elemente ce intră în componenţa profilului psihologic se pot observa şi la copiii cu intelect normal însă în cazul celor deficienţi ele sunt generatoare de dizarmonie. atunci când întâmpină dificultăţi în efectuarea operaţiilor formale datorită neterminării construcţiei sale psihice. Pevzner găseşte două subcategorii ale deficienţilor mintali în funcţie de particularităţile activării zonei corticale ○ cei care pe fondul predominanţei stării inhibitorii manifestă o stare de apatie generală. Heterocronia oligofrenică a dezvoltării (R. ✔ deficientul mintal oscilează între două niveluri de dezvoltare (între operaţii concrete într-un domeniu. fenomen concretizat în puternica lipsă de mobilitate a reacţiilor. încetineală în gândire. precipitare în reacţii. la cel deficient există un decalaj foarte mare ( în executarea unei sarcini un deficient de 14 ani are viteza unui copil de 12 ani şi calitatea execuţiei a unuia de 6. 1. Verza) ✔ neputinţa de exprimare logico-gramaticală a conţinuturilor. cu o bună stabilitate a achiziţiilor care arată că noua structură funcţionează satisfăcător. operaţiile logice de nivel scăzut nefacilitând construirea raporturilor sociale stabile. mascată – la cei care trăiesc într-un mediu securizat. dar nu după cel al grosimii). Este o consecinţă a dereglării mobilităţii proceselor nervoase fundamentale stând la originea sindromului central oligofrenic = diminuarea capacităţii de abstractizare. în timp ce la copilul normal există o concordanţă între viteză şi calitatea execuţiei. ○ cei care pe fondul excitaţiei manifestă o impulsivitate accentuată lipsită de autocontrol.✔ rigiditatea reacţiilor adaptative şi comportamentale (Luria – inerţie oligofrenă. Alte trăsături sunt analizate în funcţie de simptomatologia psihică cu implicarea şi dezvoltarea proceselor psihice în diferite forme de dezvoltare. lipsă de control în condiţii de mediu nesecurizat. încetineală în reacţii. regresie. prin menţinerea unor gesturi chiar când nu mai este necesar. iar în altul este intuitiv – serieri după criteriul lungimii. ✔ la normal trecerea de la un mod de gândire la altul se realizează firesc. ✔ se manifestă prin retard în limbaj sau tulburări frecvente ale limbajului. ✔ deficientul parcurge aceleaşi stadii dar în mod diferit. deficientul mintal se caracterizează prin lentoare. incapacitatea de a părăsi un punct de vedere pentru altul – şi când atinge un stadiu superior gândirea păstrează amprenta nivelului anterior regresând când întâmpină dificultăţi. cât şi faţă de propria persoană (el se dezvoltă discordant în raport cu sine însuşi).

de a se ridica la noţiunea generală. neclară. în planul sensorial-perceptiv se remarcă dificultăţi de analiză. situativă. reconstrucţia perceptivă se realizează incomplet. percepţia este extrem de săracă în conţinut senzorial. Astfel. poziţie avantajoasă – central etc. lipsită de funcţia de elaborare şi generalizare. – raţionamente incomplete. care permite exclusiv utilizareareflexelor condiţionate. În ciuda duratei mărite a operaţiilor de analiză şi sinteză la deficientul mintal. auditive. între gesturi şi senzaţii dezvoltându-se o „activitate circulară”. fără semnificaţie. Cunoştinţele şi experienţele personale reduse îl pun pe subiect în situaţia de a fi incapabil de ordonări şi ierarhizări menite să faciliteze o percepere adecvată a realităţii. Pe fondul coexistenţei handicapului mintal cu alte deficienţe (vizuale. incluziuni. gândirea are la dispoziţie doar „paleointelectul”. 12 . operaţii de reversibilitate sau ireversibilitate. câmpul perceptiv al acestuia este destul de îngust. Desele confuzii care apar în asemenea situaţii sunt cauzate de activismul scăzut al debilului mintal faţă de activitate. analiza este mult uşurată. nespecificitatea percepţiilor se accentuează. fapt ce dovedeşte funcţionalitatea slabă a structurii semiotice şi absenţa. care pleacă de la date parţiale. deşi este incapabil să le verbalizeze. fiind incapabili de a vedea ansamblul. La deficientul mintal fie nu apar iluzii perceptive atunci când situaţia ar determina acest lucru. Ţinând cont de faptul că şi sinteza este deficitară. – dezordini intelectuale. fără o logică însă şi fără o discriminare a esenţialului de secundar (particular). iar în situaţiile cu grad ridicat de complexitate devine practic imposibilă. succesiuni. – imposibilitatea de realizare de conexiuni. explicaţia fiind totuşi prezentă sub forma ei naivă şi încărcată de enumerări. În ceea ce priveşte planul reprezentării. ea limitându-se la enumerarea fără logică a elementelor percepute. subiective. tactil-kinestezice). de structurare a formelor şi a structurilor parţiale în ansambluri. pe imitarea mecanică a acţiunilor şi a limbajului celor din jur. bazată pe clişee verbale. În plus. în timp ce în percepţia imbecilului nu se discriminează esenţialul de secundar. Stereotipiile sunt o altă trăsătură definitorie a gândirii idiotului. fie este vorba de o labilitate exagerată în realizarea percepţiei de la o situaţie la alta. acestea fiind descrise nesistematic sau „virusate” de elemente nesemnificative sau străine percepute într-o situaţie anterioară. Percepţia imbecilului are un caracter nediferenţiat mai pronunţat. organizarea mintală a deficientului mintal se caracterizează printro tulburare multidimensională la nivelul releului de reprezentare. Percepţia debililor mintal se caracterizează prin inexactitate şi lipsă de precizie. percepţia devenind consistentă. Ceea ce realizează în plan perceptiv imbecilul este simpla enumerare de elemente. – incapacitate de sinteză. activitatea sa se reduce la „viaţa pur vegetativă”. fără semnificaţie biologică şi cu nenumărate şi pronunţate perturbări. Dificultăţi şi mai mari întâmpină deficienţii mintal în perceperea imaginilor. care le permite folosirea experienţei anterioare în vederea adaptării la o nouă situaţie. a limbajului interior. fiind o percepţie nediferenţiată. Imbecilul poate utiliza conceptele ca principiu de clasificare.Toate funcţiile şi procesele psihice sunt afectate. obiectele uzuale fiind cu greu identificate. se constată imposibilitatea deficientului mintal de a structura un câmp de reprezentare pe bază de simboluri. Pe fondul inexistenţei relaţiilor psihice. într-un fel sau altul.). O trăsătură definitorie deficientului mintal este caracterul descriptival celor percepute. – lacune majore în achiziţia conceptelor abstracte şi o slabă capacitate de discernământ. Imbecilii pot ajunge la nivelul „neointelectului”. Atunci când părţile unui întreg sunt clar evidenţiate (prin subliniere. Gândirea deficientului mintal cu gradul de debilitate este deficitară la nivelul proceselor superioare ale gândirii. similitudini. putându-se evidenţia anumite trăsături definitorii: – gândire concretă.De menţionat este fenomenul distorsionării percepţiei. ceea ce determină perceperea globală a obiectului sau a imaginii acestuia în detrimentul sesizării elementelor componente. În cazul idiotului. cu particularităţi specifice comparativ cu individul normal. opoziţii. însoţită de activitatea în „echo”(reproducerea imediată a gestului sau a sunetului). labilă. culoare. însă au o gândire fragmentară. Gândirea deficientului mintal sever (imbecil) are câteva trăsături distincte. aproape totală. În cazul deficienţei mintale profunde (idioţia). de existenţa handicapului mintal. lacunară şi cu frecvente tulburări. conţinutul tematic al imaginilor nefiind perceput.

La idioţi. lipsită detenacitate. inerţie. Totuşi. neproductivă. capacitatea de reţinere este relativ mare. Atenţia deficientului mintal diferă de cea a normalului nu atât sub aspectul performanţelor. semantic. mai infidelă. suplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive superioare. Păunescu (1976) analiza atenţia ca rezultat al organizării sistemului neurovegetativ şi distingea două trăsături esenţiale ale acesteia: capacitatea sistemului de filtrare a mesajului şi starea afectogenă – motivaţională. grave). „cărţi de telefon”. mergând până la absenţa ei. ea poate fi utilizată compensator în cazul deficienţilor mintal în procesul de recuperare a acestora. Tulburările limbajului la deficientul mintal generate de lezarea sau de inhibiţia nivelurilor de organizare a limbajului (periferic – instrumental. forma voluntară fiind instabilă şi cu aparenţă de normalitate. Atenţia se manifestă diferit în funcţie de gravitatea deficienţei. hipermnezică – aşa-numiţii „calculatori de calendare”. La debilii mintal. omiterea de detalii etc. aceştia nu sunt capabili de perseverenţă. reducere cantitativă explicată prin degradarea calitativă a celulei nervoase şi prin funcţionalitatea redusă a integrării la nivelul celor trei tipuri de memorie (memorie senzorială. se poate afirma că. deci. fiind evidente tulburări cantitative ale atenţiei precum şi incapacitatea de concentrare a atenţiei sub forma fenomenelor de neatenţie. de indiferenţă sau falsă uitare. MLD). Dezvoltarea întârziată a limbajului priveşte toate aspectele sale: fonetic. − tulburările gnozo-praxice (tulburări de percepţie auditivă şi vizuală şi tulburări praxice ale organelor fonoarticulatorii). Inactivitatea globală a acestora poate fi întreruptă uneori de accente de impulsivitate violentă sau de crize de tip coleric. sub forma minciunii şi a confabulaţiei. Prima este alterată la deficientul mintal printr-un element intrisec (structura morfofuncţională) şi printr-o organizare aleatorie. Memoria – în formele uşoare şi medii ale deficienţei mintale – este considerată ca având funcţie compensatorie. − disfonia. se hazardează în afirmaţii puerile. întrucât există o puternică influenţă afectogenă în orientarea setului operaţional. Imbecilul prezintă fenomene de hipoproxie. Primele trei categorii dintre tulburările menţionate anterior apar evidente în comportamentul de comunicare a copilului. absenţă totală şi nimic nu-i poate sustrage din această autoizolare. audimutitatea etc. lipsită de supleţe şi fără posibilitatea de utilizare a datelor stocate în situaţii noi. Există cazuri rare de dezvoltare monstruoasă. fiind imposibilă şi forma mecanică a acesteia. în timp ce la imbecili ea este mai puţin activă. cu convingerea subiectivă a acestuia că ele sunt reale şi caracterizează debilul vanitos. gramatical şi atrage după sine frecvenţa mare a tulburărilor limbajului la această categorie de deficienţă. neputând urmări obiectele care se deplasează în faţa lor. fiind lipsit de judecată şi de spirit autentic. memoria este aproape inexistentă. se prezintă în trei variante: mitomanie vanitoasă. cortical şi gnozic – de recunoaştere auditivă şi vizuală) sunt: − sindromul de nedezvoltare a vorbirii (cu formele: alalia. cât prin modalitatea organizării. Lipsa memoriei în acest caz este evidenţiată de nerecunoaşterea obiectelor sau a persoanelor din jur de către idiot. extravagante cu scopul de a atrage atenţia celorlalţi asupra sa.). Se poate vorbi despre apariţia întârziată a vorbirii şi despre dificultăţile pe care le întâmpină copilul cu deficienţă mintală în folosirea propoziţiilor. malignă şi perversă. memoria este unul dintre procesele psihice mai uşor educabile în acest handicap şi. MSD.). La deficientul mintal. Debilul mintal se caracterizează printr-o atenţie sporită. C. Limbajul deficientului mintal poartă amprenta caracteristicilor de concretism. În ceea ce priveşte nivelul mnezic al deficitului mintal. de scurtă durată. lexical. Minciuna. Această stare îi conduce la izolare. bazată fiind însă pe o memorare mecanică. O altă particularitate a memoriei la deficienţii mintal este slaba fidelitate în evocarea informaţiilor (lipsa de precizie. acesta nu este modificat în mod evident. La toate formele de deficienţă mintală apar frecvent tulburări ale imaginaţiei.Imaginaţia la toate formele de nedezvoltare cognitivă este săracă. sub forma ei patologică (mitomanie). sau „hipermnezie de dicţionar”. introducerea de elemente străine. intensitatea ei fiind invers proporţională cu gradul de gravitate a handicapului. O caracteristică aparte a deficienţilor mintal este penuria informaţiilor reţinute de aceştia comparativ cu normalii. fiind întâlnită la tipurile de deficienţă mintală situate la limita superioară. − dizartria (pe fondul handicapului de intelect uşor sau sever). rigiditate şi inerţie specifice nivelului gândirii. în timp ce ultima categorie se manifestă disimulat. memoria este dominant mecanică. Confabulaţia („delirul de imaginaţie” – Dupré sau „delirul de confabulare” – Neisser) reprezintă o trăire a unor stări aparţinând fanteziei subiectului. care la idiot se transformă în aprosexie. 13 . care. în majoritatea cazurilor (exceptând deficienţele severe. Chiar în condiţiile unei atenţii spontane.

După Weber. caracter neinteligibil al vorbirii (articular defectuoasă). izolare. în timp ce capacitatea de exprimare înregistrează progrese. dezvoltarea acestor microprocese ale învăţării limbii având loc fără suport ideativ. Privind evoluţia limbajului la deficientul mintal şi acest proces este mult perturbat nu numai ca durată ci şi ca organizare şi structurare. primul cuvânt apare la 54 luni şi propoziţia la 153 luni. în funcţie de gravitatea deficienţei. aşadar cuvântul nu capătă valenţe operaţionale nici în planul cunoaşterii. caracterul exploziv şi haotic al reacţiilor în plan afectiv. deşi seamănă simptomatologic cu cea a copilului normal. urmată de cea a disabilităţilor în analiză. La handicapaţii mintal. Limbajul copilului deficient mintal are puternice accente de infantilism. alături de fenomene dizartrice şi de audimutitate. intensitate şi timbru dezagreabile. cât şi în cel scris (pe fondul existenţei unei organizării afazoide). Din punctul de vedere al afectivităţii. negativism sau încăpăţânare.Multe cercetări arată că deficientul mintal întâmpină serioase dificultăţi în reprezentarea realităţii prin simboluri şi semnificaţii şi în înţelegerea acestuia. incapacitatea sau pierderea dinamismului de a reacţiona la stimuli care. debit. structurile specific deficientului mintal sunt specifice psihopatologiei marginale. debilul reacţionează diferit. transformare şi operarea sa. deşi. frecvent depistânduse forme polimorfe. disgrafiei şi dislexiei. În cazul imbecilului (deficienţei mintale severe). egoism. explozii afective. consecutivă unei modificări neurofiziologice. Această tulburare se manifestă atât în limbajul oral. ataşament exclusiv faţă de anumite persoane. sentimente de inferioritate şi anxietate accentuate. în mod normal. controlul limitat al acestora. constând în erori de utilizare a cuvintelor după regulile sintaxei gramaticale. Deosebirea dintre copilul normal şi cel cu deficienţă mintală se referă şi la procesul fonetizării. în discriminare. Este prezentă. O altă caracteristică a limbajului copilului deficient mintal se referă la dimensiunea (aspectul cantitativ) vocabularului acestuia. Procesul de esenţializare (conceptualizare) este în cazul acestui handicap foarte diminuat şi neorganizat. din punct de vedere al instrumentării şi organizării pe bază de simboluri. irascibilitate. alteori afecţiune. fie prin inhibiţie. decalajul între dezvoltarea limbajului şi celelalte funcţii psihice este foarte evident. din cauza faptului că posibilităţile de înţelegere şi de ideaţie rămân limitate. Dacă în cazul primului toate procesele învăţării limbii au loc până la 3 – 4 ani. pe fondul unei frustrări afective de ordin familial sau şcolar care conduce la diminuarea. capacitatea primului variază între 20 – 50% din cea a copilului normal. Handicapaţii mintal au totuşi posibilitatea de a-şi însuşi unele formule stereotipe pe care le utilizează în conversaţii simple. respectiv 89 luni. O altă caracteristică a tulburărilor limbajului la copilul deficient mintal este polimorfismul acestora. nici în cel al dirijării comportamentului de învăţare şcolară şi socială. care pare mai dezvoltat decât cel al copilului normal. 14 . Raportându-ne la latura expresivă a limbajului se constată că. în formele foarte severe (idioţie). care apar pe fondul imaturităţii verbale. de puerilism şi infantilism afectiv. Afectivitatea debilului mintal se caracterizează printr-o mare labilitate.Cele mai frecvente manifestări ale tulburărilor limbajului pe fondul deficienţei mintale sunt cele de tipul dislaliei. Disoperaţionalitatea limbajului deficientului mintal se evidenţiază mai pregnant în tulburarea denumită agramatism. fie prin opoziţie exprimată prin descărcări afective violente. se deosebeşte prin faptul că etiopatogenia dislaliei primului este structurală. de protecţie. Rareori la deficientul mintal de vârstă şcolară se întâlneşte o dislalie simplă (monomorfă). fiind uşor de depistat fenomene de emotivitate crescută. afectivitatea se evidenţiază prin indiferenţă. Alte deficienţe ale limbajului asociate handicapului mintal sunt:tulburări ale vocii (slăbire a acesteia). aria tulburărilor de vorbire este extrem de întinsă la deficienţii mintal faţă de copiii normali (între 8 – 12%). între 5 – 7 ani. trebuie să declanşeze acţiunea. şi situaţia de blocaj afectiv. uneori manifestări de răutate sau ură faţă de cei din jur. comunicarea acestor deficienţi nu se desfăşoară după o logică anume. Deficitul de autonomie afectivă este marcat de nevoia evidentă a debilului de dependenţă. În stările conflictuale. Dislalia deficientului mintal. Cel mai frapant fenomen este cel de discrepanţă între capacitatea de normalizare şi cea de definire a părţilor de vorbire. la cel de-al doilea aceste faze debutează cu 2 – 5 ani mai târziu. iar în formele uşoare (debilitate) la 34 luni. fie prin demisie sau dezinteres. Chiar dacă expresiile lingvistice de argou le învaţă fără eforturi. în formele severe (imbecilitate) primul cuvânt este rostit la 43 luni şi propoziţia la 93 luni. de asemenea. afectând atât momentul apariţiei limbajului cât şi evoluţia lui. inactivitate. apatie. Cercetările arată că decalajul în apariţia limbajului între copilul normal şi cel cu deficienţă mintală este de 3 – 6 ani.

Putem spune. la deficientul mintal predominând interesele şi scopurile apropiate. fie în sensul abolirii sau lipsei lui totale – conduite suicidare sau pseudosuicidare. de devenire. Dacă. pe fondul normalităţii intelectuale. Este afectat instinctual alimentar. observându-se cazuri de exagerare a acestuia. pot începe relaţii sexuale timpurii şi frecvent de tip aberant sau pot consuma droguri (imitând comportamentul unor „copii mai mari”). cazuri de potomanie – senzaţie acută de sete urmată de ingerarea unor cantităţi excesive de lichid şi de dipsomanie – nevoie imperioasă de a consuma alcool în mod periodic. nervozitate. De asemenea. fără a putea spune că handicapul mintal generează obligatoriu o deviere comportamentală. debilitatea motrică şi instabilitatea psihomotorie. imprecizia lor dublată de sincinezii. Există şi tulburări ale instinctului alimentar în sensul diminuării lui – anorexie. imitarea deficitară a mişcărilor cu reflectarea lor în oglindă care prelungesc timpul de formare a dexterităţilor manuale şi care au semnificaţie în deprinderile grafice. violenţă paroxistică. infantilism afectiv. carenţă relaţionalafectivă. Şi la nivelul comportamentului instinctual putem vorbi de existenţa unor tulburări la deficientul mintal. fără a putea fi potolită. afectivitatea este extrem de labilă. Păunescu). fie în sensul exagerării lui – conduite de agresivitate. cum sunt cele de bulimie – caracterizată prin exagerarea senzaţiei de foame. antipatie sau simpatie nemotivate. Un alt instinct puternic afectiv la deficienţii mintal este cel de apărare. deficientul mintal mâncând mult şi fără rost cantităţi uriaşe de mâncare. Personalitatea deficientului mintal poartă amprenta caracteristicilor funcţiilor şi proceselor psihice descrise anterior. copilul motivează un potenţial eşec printr-o eşuare intelectuală. De Ajuriaguerra. aşa cum vorbim şi de cazuri de aberaţii alimentare sau pervertiri alimentare. dar „jocul” forţelor este modificat. trebuinţele momentane. Mai întâlnim la deficienţii mintal grav şi cazuri de aerofagie (înghiţirea o dată cu alimentele şi a unei mari cantităţi de aer) şi de geofagie (ingerare de nisip sau pământ). orientarea. H. organizarea şi structura spaţială şi temporală. „am lipsit mult de la şcoală”). Acest fapt facilitează instalarea negativismului şi a descurajării. Pot exista şi tulburări comportamentale mai uşoare de tipul irascibilităţii sau ineficienţei şcolare (eşec şcolar). în cazul deficienţei mintale. viteza diminuată a mişcărilor. că motivaţia existenţială. Diferenţe sesizabile între normal şi deficientul mintal se observă şi dacă ne raportăm la planul motivaţional. aşa cum apare perturbat şi instinctul matern (sub forma abandonării copilului – imbecili şi idioţi – sau a infanticidului). organizare întârziată a formelor de comportament afectiv. întâlnite la unii deficienţi mintal – mericismul (regurgitarea voluntară a alimentelor din stomac în gură şi remestecarea lor continuă). Rezumând simptomatologia comportamentului afectiv al deficientului mintal (pe baza lucrărilor lui J. Lemay. lateralitatea.La nivelul idioţiei (deficienţei mintale profunde). este similară ca intensitate cu cea a copilului normal. intensitate exagerată a cauzelor afective primare. capacitatea redusă de concentrare a atenţiei şi neputinţa de a prevedea momentele mai importante ale activităţii îl fac pe deficientul mintal (în speţă debilul mintal) să aibă dese insuccese. negativism general. Conduita deficientului mintal este frecvent de tip deviant. exhibiţionismului. de polifagie – creştere a apetitului însoţită de ingerarea de materii nealimentare sau obiecte necomestibile. fie în sensul diminuării – conduite de automutilare. zoofiliei sau incestului). inversiune afectivă. scăderea sau lipsa totală a poftei de mâncare. Tulburările instinctului de reproducere (sexual) sunt şi ele prezente frecvent în cazurile de deficienţă mintală (sub forma autoerotismului de tip autocontemplare. coprofagia – conduit patologică exprimată prin ingerarea de materii fecale (această ultimă tulburare apărând doar în cazurile de arieraţie profundă). opsomania (dorinţa de a mânca dulciuri). Specifice pentru această deficienţă sunt: timpul de reacţie scăzut. Ey. Tulburări comportamentale frecvente în acest caz sunt cele de tipul vagabondajului sau furtului. 15 . de conservare. reacţii imprevizibile. Tulburările psihomotorii ce apar pe fondul deficienţei mintale sunt cele care afectează schema corporală. depistăm următoarele trăsături specifice: imaturitate afectivă. M. copiii cu deficienţă mintală – pe fondul sugestibilităţii şi influenţabilităţii lor ridicate şi a lipsei de discernământ – se pot apuca de mici de fumat. insuficienţă a controlului emoţional. paraorexiile şi pica (ingerarea de substanţe nealimentare). Apar.: „nu am avut bani”. a lipsei aspiraţiilor şi a efortului voliţional în faţa sarcinii. motivaţia este oarecum mai „personală” (ex. cu crize de plâns nemotivate. de genul: frică nejustificată. de asemenea. predominând forme disarmonice ce implică manifestări comportamentale instabile. C. accese colerice subite. fiind accentuat caracterul imatur al acesteia. în plus. Aceste particularităţi ale activităţii psihice a deficientului mintal se corelează cu tulburările ce apar în sfera psihomotricităţii.

starea sistemului fiind totuşi echilibrată. • Identificarea componentelor neuropsihice şi socioeducaţionale aptesocioeducaţionale să susţină procesele recuperatorii şi conpensatorii. Dacă forţa de structurare şi de echilibru a factorilor organizaţionali ai structurii mintale pe care se bazează personalitatea în general prezintă unele „puncte” conflictuale. Cu alte cuvinte. • Stabilirea nivelului intelectual. laxitate articulară. el neputând însă să realizeze acest lucru decât sub influenţă educaţională adecvată. crize de furie. semnelor.distonie ataxie. • Identificarea şi cercetarea cauzelor(diagnosticul etiologic). • Compararea şi analiza sindromului în contextual datelor nosologice(diagnosticul diferenţial). I. labilitate afectivă etc. Nuttin). se găseşte în permanenţă sub presiunea (uneori foarte crescută) a unui sistem de solicitare. în cazul copiilor instituţionalizaţi uneori datele despre familie nu sun 16 . hipertonie. procesul de diagnostic presupune parcurgerea următoarelor etape: • Analiza simptomelor. d) Comportamentul anormal. Simtomatologia intelectuală şi psihică a deficientului mintal prezintă o mare varietate de forme şi intensităţi. la fel cu cel normal. să se „decidă” pentru un comportament similar modelului personalităţii normale. în schimb personalitatea decompensată (a deficientului mintal) este o structură bazată pe o organizare mintală în care factorii de perturbare sunt dominanţi şi stabilizaţi. În viziunea unor autori. e) Fluctuaţiile simptomelor. g) Ochi: mişcări anormale. În altă ordine de idei.1997).anomaliretiniene.Datele cele mai importante în aprecierea clinic a unui copil cu vîrstă mai mică de un an care prezintă retard al dezvoltării se referă la: a) Istoricul sarcinii şi al naşterii. • Examinarea psihologică. DIAGNOSTICAREA DEFICIENŢELOR MINTALE Depistare şi deagnosticul deficienţelor mIntale cuprind patru coordinate principale: • Examinarea medicală. k) Anamneza familială: rude afectate consancvinitate parentală.aspect anormal generalizat sau localizat. ei fiind definitorii. ci este o tulburare profundă. Copilul deficient. f) Perimetru cranian. Dificultăţile întîlnite cel mai frecvent la evaluarea subiecţiilor sunt:copii cu retard sever sînt dificil de evaluat din cauza lipsei de cooperare. activitatea intelectuală a deficientului mintal fiind permanent într-un raport de contrarietate cu sistemul de solicitare. Putem spune aşadar. că personalitatea deficientului mintal este un sistem decompensat (C. pasivitate.iritabilitate. Păunescu.atrofie optică. b) Gradul întîrziere mintale. j) Membrele:hipotonie. c) Convulsiile. informaţiile şi concluziile investigaţiilor de specialitate se concretizează în sinteze specifice care constitue diferite categorii de diagnostic: • Diagnosticul clinic: presupune identificarea deficienţei în raport cu unele semne clinice de către medic în timpul examinărilor. deficientul mintal este într-o competiţie permanentă cu un model pe care nu-l va putea realize niciodată. încât decompensarea nu apare doar ca o formă simplă de denivelare eu – lume (J. • Sinteza simptomilor într-un sindrom sau o maladie(diagnosticul pozitiv). i) Pielea:hiper-sau hipopigmentară. 2. Deficientul mintal este obligat sub acţiunea sistemului de solicitare. Muşu. h) Faţa:orice formă de hipotonie muscular sau dismorfie facial. presiune care intră în consonanţă sau în conflict cu eu-l şi cu personalitatea sa la diferite niveluri.

17 . Prognosticul şi reuşita strategiilor terapeutice educaţionale adresate unui copil cu deficienţă mentală depinde în mod direct de următoarele aspecte: • Precocitatea şi calitatea diagnosticului. hiperprotecţiei familial etc. mediului sociocultural şi familial deficitar.suficiente. Pe baza informaţiilor desprinse din examinarea complexă a subiectului. psihologi. tulburări de vorbire.standardele folosite pentru aprecierea măsurătorilor antropometrice ale subiecţiilor se referă la alte populaţii sau sunt vechi. Pseudodeficienţa mental(retard semnificativ în volumul de cunoştinţe.). sindroame sau sau simptome. Reacţiile nevrotice şi psihopatice. • Gradul şi tupul de deficienţe(forma clinică). • Diagnosticul psihologic:o sinteză logică a informaţiilor obţinute de psiholog prin metode şi mijloace specifice (vezi anexa 1). bîlbîiala etc. o dezvoltare general lentă. necooperante-ceea ce scade eficienţa evaluării. Întirziere mintală determinată de performanţele şcolare scăzute sau de eşecul şcolar consecutive carenţelor educative. debut şcolar necorespunzător.copii din familii dezorganizate. atitudini de demisie sau de agresivitate în raporturile cu cei din jur. efectuată de către o echipă de specialialişti(medici. psihopedagogi.criteriul psihometric şi cel şcolar pot constitui doi indicatori care să susţină diagnosticul diferenţial. dizcalculuie. dificultăţi în meţinerea concentrată a atenţiei. dar neinstruite. manifestată prin involuţia progresivă a proceselor affective şi de cunoaştere care determină o degradare a personalităţii în genereal). motorii..). ritmul de dezvoltare. tulburări de comportament etc. b) Discriminarea în raport cu fenomenologia psihopatologică inclusă în clasificările nosologiei psihiatrice. sindromului de instituţionalzare. suport motivaţional deficitar etc. dizgrafie dizlexia disortografia. Demenţe precoce (afecţiuni psihice caracterizate prin scăderea progresivă şi ireversibilă a activităţii psihice. compensarea. • Diagnisticul pedagogic:identificarea unor coordinate ale personalităţii subiectului. eşec şcolar repeptat. • Potenţialul adaptativ şi compensator al copilului. de compotament. tulburări affective-frica de eşec. educarea şi integrarea socioprofesională a persoanei. carenţelor de natură afectivă. pedagogi. deficienţa mintală trebuie diferenţiată de: Stările de diferenţiere mintală din cauza deficienţei senzoriale sau ale tulburărilor de limbaj(alalia. asistenţi sociali etc. Deteriorarea mintală ca urmare a leziunelor organice sau funcţionale la nivelul creierului a unor boli mintale sau a înbătrînirii fiziologice.).unele investigaţii utile pentru diagnostic sunt dificil de realizat din diferite motive. lipsa de îndemînare şi precizie în efectuarea mişcărilor.Include mai multe aspect: a) Discriminarea în cadrul sindromului de deficienţă mental în funcţie de gravitatea sau intensitatea manifestărilor deficienţei(în raport cu tipologia eficienţelor mentale. cause:deficienţe senzoriale(auditive şi vizuale. mutismul elective. capacitatea de adaptarea la un anumit grup social. • Validitatea diagnosticului(diagnosticul diferenţial). • Diagnosticul social:Stabilirea gradului de dezvoltare social de sociabilitate pentru stabilirea strategiilor de integrare social şi comunitară a subiectului. însoţit de un program detaliat cu privire la recuperarea. Astfel. pentru stabilirea coordonatelor planului therapeutic şi de intervenţie.urmărinduse parametrii de diferenţiere(rezultatele evaluărilor psihometrice. • Condiţiile socioeconomice şi culturale ale familiei. Stările epileptice. incapacitate cronică de a înţelege şi a simila cele învăţate. Performanţele persoanelor cu dezvoltare psihică normală. reacţie şi atitudine aggressive din partea părinţilorsau cadrelor didactice atitudini de ostilitate sau de pasivitate care determină ihibiţia proceselor intelectuale. abilităţi. • Diagnosticul diferenţial:o analiză detaliată în raport cu alte categorii de deficienţă. se elaborează un prognostic pe termen scurt privind evoluţia imediată a cazului şi un prognostic pe termen lung. afazia. performanţa şcolară etc. c) Discriminarea în raport cu stările psihopatologice care prezintă o simptomatologie apropiată. inclus într-un proces educaţional. necesitînd o corecţie etc.

). Medicul pediatru. psihologice. Pevzner. în definirea si conturarea tabloului deficientei mintale trebuiesc luate în considerare. în definirea si clasificarea deficientelor mintale trebuie sa se ia în considerare aspectele medicale.I. Zamski (1975) arata ca. Diagnosticul diferenţial.Z. Deci. definită sub forma profilului intelectual specific al deficienţei mintale. sau Q. alături de nivelul mintal global. Sarcina de bază a examinării cazurilor de limită. Zazzo (1973) afirma ca. Rosca. aspectele de natura biologica. ponderea şi contribuţia diverşilor factori intelectuali la eficienţa mintală constatată. M. M. Examinarea inteligenţei trebuie să releve. numerosi parinti si organizatori din învatamânt si sanatate. Zazzo. a planurilor diferite de abordare a acesteia. a pseudodeficienţei mintale şi a retardării temporare.A. a celor de pseudodeficienţă mintală şi de retardare mintală temporară constă în diferenţierea acestora de deficienţa mintală uşoară autentică. pedagogice si sociale ale acestui fenomen complex. cadrele didactice din învatamântul de masa si din cel special. psihologica si sociala. deci delimitarea deficienţei mintale de alte stări patologice caracterizate în parte prin tulburări ale funcţionalităţii intelectuale. trebuind sa rezolve. R. în detrimentul celorlalte poate genera confuzii si erori în abordarea teoretica si în practica recuperarii deficientului mintal. Termenul de deficienta mintala este doar o notiune care include variate forme si tipuri care au comun insuficienta mintala si care confirma ideea unitatii în diversitate si în acest domeniu (R.ÎNCHEIERE În societatea contemporana preocuparea pentru individul deficient mintal se regaseste în domenii foarte variate si este analizata din perspective tot mai diverse. diagnosticul diferenţial urmăreşte să constate. capacităţile compensatorii şi 18 . în acest sens se impune necesitatea de a evidenţia atât nivelul de dezvoltare al inteligenţei (exprimat în E. lucratorii din domeniul asistentei sociale. deci a vârstei la care apare deficitul (S.S. Diacikov. 1965). Punctul nodal al selecţiei şi orientării şcolare a deficienţilor mintali situaţi la limita superioară a deficienţei mintale îl constituie diagnosticarea intelectului de limită. este posibila prin coordonarea punctelor de vedere. 1975. H. Deci. psihologul. cât şi structura acestuia. fiecare din punctul lor de vedere. în acest sens. În determinarea apartenenţei la categoria deficienţei mintale uşoare sau la cea a intelectului de limită sau a pseudodeficienţei mintale. argumentul hotărâtor îl constituie capacitatea de învăţare cognitivă şi de adaptare la cerinţele colectivităţii normale. probleme uneori complexe si dificile. 1967). în principal. 1973. pe baza probelor de diagnostic dinamic formativ.M. politologi se gasesc în mod frecvent pusi în fata deficientului mintal. presupune luarea în considerare a momentului ontogenetic al apariţiei şi manifestării deficitului intelectual. absolutizarea sau exagerarea unuia dintre aspectele de care trebuie sa se tina seama în definirea si clasificarea deficientelor mintale. singura modalitate de elaborare a unei definitii sintetice si cuprinzatoare a deficientei mintale.

deficienţa mintală nu constă în tulburarea dezvoltării unei singure funcţii. Din punct de vedere psihologic. deoarece diagnosticul diferenţial al inteligenţei este prin excelenţă un diagnostic al educabilităţii. de activitate etc. Astfel. “Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care îl cîştigăm”. ci ea este mai degrabă o unitate de deficienţe în care deficitul intelectual ocupă locul central. de a profita în urma unor exerciţii. Evidenţierea specificităţii deficienţei mintale are nu numai o valoare teoretică. Astfel. evidenţierea unor trăsături psihopatologice specifice are o importanţă deosebită.nivelul potenţial al dezvoltării mintale a subiectului în cauză. alături de tipul şi gradul deficitului. de vorbire. întrucât diagnosticarea deficienţei mintale este fundamentată pe specificitate. şi explicaţii ajutătoare concrete este inferioară la deficientul mintal autentic. ci mai ales una practică. alături de deficitul intelectual se consideră a fi simptome cu o mare valoare diagnostică a deficienţei mintale. Victor Hugo 19 . Această raportare decide dacă dezvoltarea ulterioară a subiectului necesită sau nu încadrarea în şcoala ajutătoare. nivelul posibilităţilor de educabilitate a subiectului. întrucât capacitatea de învăţare. întrucât particularitatea acestui diagnostic constă în raportarea permanentă a deficienţelor constatate la eficienţa metodelor pedagogice. prezenţa permanentă a unei serii de tulburări senzoriale. Se determină deci.. faţă de cea a pseudodeficientului mintal sau a copiilor cu intelect de limită. pentru psihologul clinician aflat în faţa unei multitudini de forme clinice.

Babei.  PĂUNESCU C. Ed.. Bucureşti. “Elemente de psihopedagogia handicapaţilor”. “Igiena mintală şi recuperarea bolnavilor psihic”.  http://facultate. Dicţionar de psihiatrie şi psihopatologie clinică. 1990. . 1979.Medicală. Universităţii Bucureşti. Cunoaşterea şi educarea lui.Univers Enciclopedic.ro  http://scribd.BIBLIOGRAFIE  ENACHESCU C.com 20 .. 1998. 1997  VERZA E. A. (coord. Ed. “Dicţionar de psihologie”. 2005  LAROUSSE. Bucureşti.  ŞCHIOPU U.regielive.Ştiinţifică şi Enciclopedică.Ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice”. Ed. Bucureşti.Ed. “Sinteze de Psihopedagogie Specială. Ed.). Bucureşti.  GHEGUŢ . 1983. POLIROM. Copilul deficient. Ed.

ANEXĂ 21 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->