O săptămână fără televizor

E o zi frumoasă de primăvară cu o adiere blândă şi dulce, iar soarele strălucea pe cer cu razele sale aurii care luminau toata priveliştea. Florile beau boarea cristalină şi vieţuitoarele alergau sărbătorind primăvara venită în caleaşca sa de smarald ! Animalele se jucau în iarbă, organizând concursuri ! Totul în natură este minunat , dar unii copii timpul acesta fantastic şi-l petrec stând ore în şir la televizor. Televizorul pentru ei este o parte din viaţa lor, deoarece aceştia se identifică cu persoanele sau personajele pe care le văd. Însă eu cred ca ei ar putea să-şi petreacă acest timp mult mai plăcut. Simona este o fetiţă dependentă de televizor, iar mama sa i-a interzis o săptămână să se mai uite la televizor. Dimineaţa Simona în loc să se uite la televizor, a făcut gimnastică, a alergat pe afară, a mers cu rolele, iar după aceea Simona a realizat ca este mult mai distrctiv, petrecându-si dimineaţa în acest fel. Fetiţa a chemat-o pe prietena sa să-şi petreacă timpul distrându-se după amiază la ea acasă. Fetiţele s-au distrat de minune. Merseră cu bicicletele, se jucară în parc, făcura concurs de dans şi de cântat, merseră la pişcină, făcură concurs de alergat, merseră la cinema la un film de comedie, merseră la muzeu şi acestea se distrară cum u s-au mai distrat în viaţa lor ! Simona, seara se gândi că în loc să se uite la televizor, ar putea să se ducă la teatru sau la operă. Luând decizia, aceasta se duse la teatru şi i-a plăcut foarte mult piesa de teatru pe care a văzut-o. Ajunsă acasă, Simona nu ştia ce să facă, deoarece ea era obişnuită să se uite la televizor. Dar atunci,Simonei îi veni o idee: să citească o carte. Apucându-se de citit, aceasta nu mai lăsă cartea din mână la cât de frumoasă era povestea, dar mai ales se cufundă într-un vis fantastic, imaginându-se că ea se regăseşte în poveste şi asa fetiţa citi cartea, iar în următoarea seară se apucă de alta şi iar de alta. Adouă zi, Simonei îi veni o idee ca în loc să se uite la televizor, cum alti oameni călătoresc în diferite şării, o rugă pe mama sa să călătorească si ea în America! Ajunsă în America se duse în diferite parcuri acvatice, merse cu barca, văzu cerul înstelat, făcu scuba-diving văzând peşti multicolori, merse cu vaporul călătorind prin diferite oraşe!! De arunci înainte, Simona a învăţat că uitându-se la televizor pierde timpul acesta minunat şi nu s-a mai uitat atât de mult la televizor.

Ivăşchescu Andreea Carla