P. 1
48892276 Studiul Materialelor Vol 2

48892276 Studiul Materialelor Vol 2

5.0

|Views: 17,801|Likes:
Published by Andrei Loață

More info:

Published by: Andrei Loață on May 06, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/24/2015

pdf

text

original

Sections

  • 7.1. Introducere
  • 7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
  • 7.3. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul
  • 7.5. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate
  • Cuvinte cheie
  • Bibliografie
  • Teste de autoevaluare
  • OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE
  • 8.1. Introducere
  • 8.2. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale
  • 8.2.1. Clasificarea oţelurilor comerciale
  • 8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
  • 8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
  • 8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
  • 8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
  • 8.4. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini
  • 8.5. Oţelurile pentru construcţii sudate
  • 8.5.1. Particularităţile realizării construcţiilor sudate
  • 8.5.2. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor
  • 8.5.3. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor
  • 8.5.4. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate
  • 8.5.5. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate
  • 8.5.6. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune
  • 8.5.7. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată
  • 8.6. Oţelurile rezistente la coroziune
  • 8.6.1. Oţelurile inoxidabile şi refractare
  • 8.6.2. Oţelurile patinabile
  • 8.7. Oţelurile pentru scule
  • 8.7.1. Oţelurile carbon pentru scule
  • 8.7.2. Oţelurile aliate pentru scule
  • 8.8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale
  • 8.8.1. Oţelurile pentru piese turnate
  • 8.8.2. Oţelurile pentru arcuri
  • 8.8.3. Oţelurile pentru rulmenţi
  • 8.8.4. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace
  • 8.8.5. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată
  • 8.8.6. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat
  • 8.9. Fontele comerciale
  • 8.9.1. Simbolizarea fontelor comerciale
  • 8.9.2. Fontele cu destinaţie generală
  • 8.9.2. Fontele cu destinaţie precizată
  • 9.1. Introducere
  • 9.2. Modificarea aliajelor neferoase
  • 9.3. Tratamentele termice la aliajele neferoase
  • 9.5. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru
  • 9.5.1. Alamele
  • 9.5.2. Aliajele Cu −−−− Ni
  • 9.5.3. Bronzurile
  • 9.6. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu
  • 9.6.1. Aliajele Al −−−− Cu
  • 9.6.2. Aliajele Al −−−− Mg
  • 9.6.3. Aliajele Al −−−− Zn
  • 9.6.4. Aliajele Al – Si
  • 9.7. Titanul şi aliajele pe bază de titan
  • 9.8. Alte metale şi aliaje neferoase
  • 9.8.1. Aliajele antifricţiune
  • 9.8.2. Aliajele pentru lipire
  • 9.8.3. Aliajele superplastice
  • 9.8.4. Aliajele cu memoria formei
  • 10.1. Introducere
  • 10.2. Structura ceramicelor şi sticlelor
  • 10.3. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor
  • 10.4. Materialele ceramice
  • 10.4.1. Materialele ceramice silicatice
  • 10.4.2. Materialele ceramice oxidice
  • 10.4.3. Materialele refractare
  • 10.4.4. Materialele ceramice neoxidice
  • 10.5. Sticlele
  • 10.6. Materialele vitroceramice
  • 10.7. Cimentul
  • STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR
  • 11.1. Introducere
  • 11.2. Reacţiile de sinteză a polimerilor
  • 11.3. Structura polimerilor
  • 11.4. Proprietăţile polimerilor
  • 11.4.1. Caracterizarea generală a polimerilor
  • 11.4.2. Proprietăţile mecanice ale polimerilor
  • 11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
  • 11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
  • 11.5.2. Materialele termoplaste
  • 11.5.3. Materialele termorigide
  • 11.5.4. Materialele elastomerice (cauciucurile)
  • 12.1. Introducere
  • 12.3. Lemnul – material compozit natural
  • 12.4. Materialele compozite durificate cu fibre
  • Aplicaţii
  • 13.1. Introducere
  • 13.2. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor
  • 13.3. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor
  • 13.4. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate
  • 14.1. Introducere
  • 14.2. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor
  • 14.3. Un studiu de caz privind alegerea materialelor

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

. Oţelurile carbon de uz general ………………………………….. Oţelurile carbon cu destinaţie generală …………………………………….5. 38 8.1.………. 35 Aplicaţii …………………………………………………………………. Oţelurile pentru construcţii sudate …………………………………. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ……………………….…….... Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. Particularităţile realizării construcţiilor sudate …………………..……… 64 8.. v 7.2...4. 53 8.. 69 8. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.. 64 8.2.... 55 8.3..3. Introducere ………………………………………………………….. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2.5. 5 7.... 23 Cuvinte cheie …………………………………………………………………..1. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5.……... Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….. i Cuvântul autorilor ………………………………………………………………….……….. 7 7. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8..1. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….. Simbolizarea oţelurilor comerciale ……………………………....…….. 71 1 .. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………..2.……… 14 7..……… 59 8.……… 5 7. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. 53 8..4.... Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor……………………………………….3.1.... TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.2... Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ……………………….5. 66 8.2.……. 69 8. Oţelurile carbon de calitate …………………………………….5.1...2. 65 8.. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE ………………………………….…….CUPRINS Volumul 1 1.. Introducere …………………………………………………………... 34 Bibliografie ………………………………………………………………………..…….……….. 35 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 16 7.….2.3..

6. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor …….. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ………………………. Fontele cu destinaţie generală ………………………………….…….. Oţelurile patinabile …………………………………………………….7..3....…….6. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ……………………….……...……... 118 Cuvinte cheie …………………………………………………………….. Oţelurile pentru arcuri ………………………………………….....4. 105 8.……...5. 80 8. 154 9...8.6..………. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale ………………….... 148 9.……...1. 99 8..5... Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate …………………….1....6. Oţelurile pentru piese turnate …………………………………....7.………. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….6.……..4. 77 8. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….6. 152 9....9.8....1.. 113 8..9.4.……. 102 8...2.. 110 8..3....5...……. 163 9. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate …………..9... 170 9.. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată ……………..5. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….5. 162 9. Fontele comerciale ………………………………………………….5.5.……..6. 136 9. 100 8.2... 113 8. Aliajele Al – Si …………………………………………………....3... 137 9.. 170 2 ..9. 125 9.... Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….... Bronzurile ……………………………………………………………. Modificarea aliajelor neferoase …………………………………….8.. Oţelurile pentru rulmenţi ……………………………………….8. 75 8... Oţelurile inoxidabile şi refractare ……………………………….. 122 Aplicaţii …………………………………………………………………. 147 9.…….3.……....8.2. 114 8..2.6... Introducere …………………………………………………………. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………..2..…………..…….6.1. 98 8..3.....5. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru …………………………………………..……. 86 8..4.6. 107 8.. 142 9....1.. Oţelurile aliate pentru scule ……………………………………..8.……. Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….7. 108 8.8.... 112 8.. 109 8..5.…….... Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune ……………. 168 9.3. 131 9..……….1.5.. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………..…….1.…….. Aliajele Cu − Ni ………………………………………………………. 86 8.. Aliajele Al − Mg ……………………………………………….……. 105 8..…….………... 76 8. Oţelurile pentru scule ………………………………………………..2.8.. Simbolizarea fontelor comerciale ………………………………..7... Aliajele Al – Cu ……………………………………………………….. Alamele …………………………………………………………. 131 9..…….. 73 8.5.. Aliajele Al – Zn ……………………………………………….2...

……. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Materialele termorigide ………………………………………....3. Aliajele antifricţiune …………………………………………….…….... Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….…….……….. Reacţiile de sinteză a polimerilor …………………………………. Aditivii materialelor polimerice …………………………………….. Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………....……. 207 10.....2. 202 10..8.1.……...... 211 10. Structura polimerilor ………………………………………………………..... Materialele elastomerice (cauciucurile) ……………………………..5..……..4.7... 177 9.1... 210 10. 186 Bibliografie ……………………………………………………………………….. 225 11.……. 250 11. 215 10...2..4..4.. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………..8.... 254 11..5.……. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ……………….…….. Materialele refractare …………………………………………... 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... Materialele ceramice oxidice …………………………………. Materialele ceramice silicatice ………………………………..………..8.3.2.……..2. 238 11..5. 250 11. 207 10. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ………………………..…….4.……….. Caracterizarea generală a polimerilor ……………………………….. 219 10. 197 10. 257 3 ........ Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.4..……....8. 222 Aplicaţii ………………………………………………………………….2.4..5.. Aliajele pentru lipire …………………………………………….…….2.3. Materialele ceramice ………………………………………………. 198 10... Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 233 11. 192 10. Materialele termoplaste ………………………………………. 251 11..4. 231 11.. 229 11. Sticlele …………………………………………………………………….………. Introducere ………………………………………………………………… 229 11.. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ………………. Materialele vitroceramice ………………………………………….4..5.1....1..……. 177 9..9.. Introducere …………………………………………………………………. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR …………………………... 187 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….1.. 187 Aplicaţii …………………………………………………………………..4. Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11...3... 255 Cuvinte cheie …………………………………………………………….……..4....4. 197 10..1. Aliajele superplastice …………………………………………………. 182 9.…….3..8. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………..7.. 180 9. Principalele tipuri de materiale polimerice ………………………..6.……. 236 11.5... 172 9..

. 357 4 .. 14. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI ……………...………. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….. Un studiu de caz privind alegerea materialelor ……………………... 301 13.... Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .... 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare …………………………….. 14.. 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….. 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….3. Teste de autoevaluare ………………………………………………………….4. 268 12..…….………... Introducere …………………………………………………………... 14.……... Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………. Bibliografie …………………………………………………………………….……..Bibliografie ………………………………………………………………………...4... 292 Aplicaţii ………………………………………………………………….……..... Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate …………………... Cuvinte cheie ……………………………………………………………...……….. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………........3. Introducere ………………………………………………………………… 267 12.....2.... 315 Aplicaţii …………………………………………………………………...... 267 12. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE .. Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………...……... 258 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ……………………………….....1.…….. Introducere ………………………………………………………….2.. 317 14..... Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor …………………….. Aplicaţii ………………………………………………………………….………... 259 Aplicaţii …………………………………………………………………. 301 13.……….………..3.……. 292 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. 274 12. 295 13..2. 352 Index ……………………………………………………………………………. 307 13........... 312 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 263 12... 302 13.……. 291 Bibliografie ……………………………………………………………………….……....1.……..1.. Lemnul – material compozit natural ………………………………...……….

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. aşa cum s-a specificat în scap. 12 . alungirea procentuală după rupere A.4. aşa cum s-a specificat în scap.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi.6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. abscisa %Cm = 0. 7.5). 4.4 şi 7.2. fig.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită. • elementele de aliere deplasează punctul E (având. ca urmare. 4. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2.77 %. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. Fig. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. abscisa %Cm = 2.7. corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. În figura 7.2.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).

7. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. b − A = f2(%EAm).5. b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. d − KV = f4(%EAm) 13 . Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). c − HBS = f3(%EAm).6. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1.

• elemente care reacţionează cu carbonul. cu formula generală (Fe. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. 7. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. Ta.7). în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. ce are caracteristicile unei faze bertholide. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. Mo. cromul. • elemente carburigene. W. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul. scap. nichelul şi cobaltul.4). din această categorie fac parte. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. Cr. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. astfel: • elemente grafitizante. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. aşa cum se poate observa în fig. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul.EA)3C. 14 . iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. molibdenul. de exemplu. ale căror carburi (Ni3C. 4. Ca urmare.1). tabelul 1. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate. wolframul). aluminiul şi cuprul.3. astfel: Fe. elemente ce pot fi ierarhizate. nichelul. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. care formează carburi stabile. Nb. Zr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. V. care formează cementită aliată.

7. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. zirconiul şi titanul). care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. cu structura cristalină cubică sau EA2C. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. EA23C6 sau EA6C. cu structura cristalină de tip hexagonal. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. cu structura cristalină de tip hexagonal. scap. cu structura cristalină cubică sau EA2C. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei. 15 . în timp ce carburile globulare fine. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3.11). cu structură cristalină complexă.7. niobiul. 3. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită). care sunt insolubile în austenită. vanadiul. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. molibdenul şi wolframul. în această situaţie se pot încadra cromul.

) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. 5).1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. 5.6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate.1). vanadiul etc. titanul etc. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). molibdenul. scap. A. vanadiul. wolframul.1. zirconul. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. 5. 6.3. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0.2). improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică.1 %. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7.).4. datorită acestei influenţe. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate. scap. niobiul. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT.4. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0. cap. fig. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v.

8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi.2. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei. 7.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. fig. molibdenul. v. fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. B.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul.11 b) sau 17 . aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. siliciul. vanadiul etc. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului).) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei.4). 5. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului. 7. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei. Fig.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 .10. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale.9 şi 7. wolframul. manganul. scap.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v. fig. 7. ca urmare. destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT.

aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7.14.9. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.44 %. fig.11 c).44 %). 7. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7. 7. 7. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.15. Fig. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 .13 şi 7. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7.12. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. ca urmare.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.10.75 %) Fig.4 %. 7.4 %. 7.11.6 %). c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. ulei). b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. %Sim = 2. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. produsă de prezenţa elementelor de aliere. 19 . determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. ca urmare. 6.2) şi. %Sim = 2. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).6 %. %Mom = 0. scap.4. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă.

%Crm = 0. 20 . determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.2 %) • micşorarea vrc.14. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. %Nim = 0. %Nim = 1 %.35 %.3 %) Fig. %Crm = 12 %.5 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.2 %).8 %) Fig. produsă de prezenţa elementelor de aliere. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. 7. 7. 12. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).4 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere.6 %. %Mom = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %.13. 7. %Nim = 0. • coborârea punctului martensitic superior Ms.1 %.5 %. %Nim = 1. %Sim = 2 %. %Crm = 0. %Crm = 2.

datorită acestui fenomen. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate).5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. 5. 7. revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. aşa cum s-a arătat anterior. 6.3). aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C. 15.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. stabilitatea austenitei se micşorează. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7.16 (curbele a şi b). scap. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. scap. τm – v. efectul obţinut prin revenire este diminuat.

2 %.16.3 %) .45 %). cu crom şi nichel. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. scap. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7. fenomen care se manifestă. b − oţel aliat (%Cm = 0. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. dacă se măresc ti şi/sau τm. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică).17. care poate determina.16. Fig. cu mangan etc. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. 7. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). 6.%Crm = 1. %Mom = 0.17. aşa cum arată diagrama din figura 7. care se poate transforma. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . %Crm = 12 % ) Fig.5) cu duritatea mai scăzută.45 %. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile). • la oţelurile aliate cu crom. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.

care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. În mod similar.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). măreşte călibilitatea. carburigen. durata τm este scurtă. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. De exemplu.3 %) sau wolfram (%Wm = 0.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.2…0.1.5…1. care finisează granulaţia. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. cromul este carburigen. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri.). fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. îmbunătăţeşte tenacitatea etc. care măreşte călibilitatea. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc.). în timp ce. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. 7. carburi. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. acesta devine un oţel aliat austenitic). dacă oţelul este aliat cu nichel.5.). chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. 23 . dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. dacă un oţel este aliat cu crom. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. oţelul cu %Cm = 0. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC.). în timp ce nichelul este austenitizant.0 %). Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel.

reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică .5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin.mai mare decât a cromului.Tabelul 7. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.2% C) . producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.3% C) mult de carbon) 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe. efect grafitizant Nulă.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici.8 % (20 % în oţeluri cu 0.75 % (1% în oţeluri cu 0. reduce foarte mult vrc Puternică . efect grafitizant Mai mare decât a Mn.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.2% C) Vanadiu 1. reduce vrc In stare dizolvată. efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.1.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2. dar mai mică decât a W.5 % (nu depinde oţeluri cu 0. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.0 % (9 % în 18. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea.5% (4%în oţeluri cu 0.5 % 0.

5 % ≤ %Sim ≤ 2. austenită sau cementită.1. recoacerile cu schimbare de fază. astfel. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc.0 %. relaţiile (6. constituentul omniprezent fiind perlita.P. HVB şi HVM sunt 25 . tabelul 4. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. %Vm ≤ 0. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v.6)). modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. 0. %Mom ≤ 0. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc.1) şi împărţirea lor în clase structurale. bainitice şi martensitice din structură. finisarea granulaţiei. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta. tratamentele termochimice). dacă sunt oţeluri hipoeutectoide. este necesară. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. Ms (v.5 %.0 %. 0. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare.8 % ≤ %Mnm ≤ 2. numai din perlită.4)…(6. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. %Crm ≤ 3 %. la încălzire sau răcire.6 %.2). Pentru oţelurile aliate perlitice. se poate estima cu relaţia: (7. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.P)HVα. reduc concentraţia carbonului în perlită. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. %Nim ≤ 3 %. duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC).). cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). 7. mărirea călibilităţii. s-a ajuns la concluzia că. A3. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare.P + (%B)HVB + (%M)HVM . Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. călirea martensitică şi revenirea. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. în care (%α. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. pot forma carburi proprii. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon.P). evident. A. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. iar HVα.1) HVST = (%α. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare).

6 -6. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă. Astfel.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77. scap. v. aşa cum s-a constatat experimental.9 16.0 74. având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.0 aCr 35. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire.0 89. b0.8HVrOC . 6.0 0 bNi 4. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)].8 11. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21.4 8.5) . dacă HVrOC > 300.4) (7.0 aMn 30. scap. Tabelul 7.0 -20.0 0 bV 130 0 0 α.0 73.6 0 aV 462 0 0 α.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r . date de relaţii de forma: (7.0 bC 0 54.0 0 bMo 0 -33. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate.P B M De asemenea.0 0 bSi -19.0 0 bMn 0 -22.0 21. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.0 -55.6 134 27.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.0 -10.P B M ST ≡ b0 10.2 − 13%C m ) HVrOC .0 aNi 27.2 29. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC . bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7.5 72. 6. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .0 0 bCr 8.5). aEA. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v. 26 (7. coeficienţii a0. (7.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.5).0 aMo 19.2.

singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). W. b . o structură alcătuită din austenită aliată (şi. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite).18.0 %).%Crm = 12 %).05 %. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. Mn etc. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. 18. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. ). călirea martensitică şi revenirea). V etc.06 %. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase. Si. eventual.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. care le conferă. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. eventual. Fig. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . la orice temperatură corespunzătoare stării solide.%Sim = 3. 7. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). o structură alcătuită din ferită aliată (şi. care le conferă. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). Mo.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi.).

singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare).2…0. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0.4 % şi %Crm = 13…15 %. c) %Cm = 0.19. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. %Crm = 16…18 %. uneori. %Crm = 16…18 %.15 % şi %Crm = 12…14 %. d) %Cm = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă.6…1. toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc.0 %.1…0. %Nim = 2…4 %. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. Deoarece. aşa cum s-a precizat anterior.2 %. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). D. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. călirea martensitică şi revenirea). 28 . fiind caracterizate printr-o mare fragilitate. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine. b) %Cm = 0. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom.20.

7. ). %Crm = 14 %). 20.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.08 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Nim = 12 %). %Crm = 14 %). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. b . %Crm = 18 %. %Mnm = 12 %). d . 19.4 %.05 %. %Crm = 25 %. c .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. 7.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. 29 . %Nim = 8 %. b . ) Fig.22 %.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.4 %.2 %. %Nim = 30 %.

din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită). corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni.35 %. 21. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. cât şi elemente gamagene. Mo etc. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate.22. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse. W.21 a. %Crm = 12 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. Schaeffler. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). b . corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. Fig. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic).) sunt realizate în coordonate %Cm. sau coerente. %Cm > 0. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. %EAm.85 %. se utilizează diagrama structurală A. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre. 7.24. W etc. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0.23. %Mom = 3 %). Diagramele structurale din figura 7. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie.21 b. Si. Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. V.) şi din figura 7.). Mn etc. prezentată în figura 7. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia. având în compoziţie atât elemente alfagene. Schaeffler 30 . %Crm = 12 %). Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei.

6) %Cre = %Crm + %Mom +1. dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.7) %Nie = %Nim + 0. punctul caracteristic nominal PCN . care se completează uneori. poziţionând pe diagrama structurală. termenul de corecţie Xc luându-se nenul. ci prin zone (domenii) de tranziţie.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. adăugând 2%Tim + %Vm + 0.5%Sim +0.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. 7.5%Nbm.23 şi 7.5%Mnm +30%Cm . punctele acestora 31 . dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii. Fig. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.22.fig.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre.22. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa.7.10. având coordonatele (%Cm. (7.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene). b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru.06. 7. %Eam). respectiv (%Cre. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie. %Nie).

pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. fonte cenuşii. austenito – martensitice. ca şi fontele nealiate. 7. ferito – martensitice etc. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. fonte maleabile. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite. iar pe diagrama structurală A. 23. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. 32 . iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe).. Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel. este utilă. dimensiunile. domeniul III .1) şi încadrarea fontelor în clase structurale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. Fig. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. de exemplu. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. fonte nodulare etc. 7.

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. 25. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. fonte aliate feritice. 7. Fig. 7. Diagrama structurală A. 7. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. fonte aliate martensitice. 26. fonte aliate austenitice. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 24. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice.

ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 25 oţel aliat austenitic. 31 stabilitate la revenire. 6 fontă slab aliată. Cuvinte cheie austenită aliată. 5 oţel mediu aliat. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 6 fontă mediu aliată. 22 oţel aliat. 10 fontă aliată feritică. 6 fontă aliată austenitică. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. Schaeffler. 14 element de aliere. 10 element grafitizant. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 14 fază sigma. 10. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 9. 5 punct caracteristic nominal PCN. 7 element de aliere gamagen (austenitizant).26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen). 20.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. 21 34 . 21 element carburigen. reversibilă. 5 oţel aliat perlitic. 9 fontă aliată martensitică. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. 6 fontă aliată (specială). iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. în figura 7. 6 clasă structurală. 5 oţel slab aliat. 25 diagramă structurală. 27 oţel aliat feritic. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). iar transformarea eutectoidă. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil).25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). alcătuită din austenită şi carburi. 27 oţel aliat ledeburitic. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). 6 ferită aliată. fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. iar în figura 7. 32 durificare secundară. De exemplu. 6 cementită aliată. 6 carbură proprie. 20 fontă înalt (bogat) aliată. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 28 oţel bogat aliat. 30 diagramă structurală A.

0 %.. 1978 6. %Sm = 0. vol. Climax Molibdenum Company. Bucureşti.45 %. 1981 3.5 %. Gâdea S. Stefănescu D.A..02 % şi %Cr m = 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Fonte speciale..2.a. 1980 11. Editura Didactică şi Pedagogică.. şi Popova L.a.9 %.E. Moscova. Bucureşti. %Mnm = 1.02 %.. %S m = 0. %Pm = 0.1.M. Editura Tehnică.06 %.3 %. Bucureşti. II – Cast Irons and Steels.. %Sim=0.5 % şi %Mom = 0. Lakhtine I.0 %. Metalografie şi tratamente termice. Mir..02 % este un oţel carbon. Cias W. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3. 1988 12. II.15 % şi %Pm = 0. Editura Facla.02 %. b) fonta cu %C m = 3. ş.3 %. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0.7 %. %Mn m = 0. Greenwich. I. 1965 7. %Sim=0. ş. %Si m = 2. 1985 Teste de autoevaluare T. ş.W.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T..0 %.. Petrescu M.3 %.7.. Greenwich. Editura Tehnică.7.15 %. Oţeluri inoxidabile şi refractare.3 %.5 %. Sofroni I.3 % este un oţel aliat numai cu crom. 1983 2. d) oţelul cu %Cm = 0. Popov A. 1983 8. Truşculescu M.. vol. %Mnm = 0. Studiul metalelor.06 %.a. Mantea St. b) oţelul cu %C m = 0. Metalurgie fizică. Geru N.4 %. 1982 4. 1983 10. Editura Didactică şi Pedagogică. %Sm = 0.02 % . Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. %Mnm = 0. Editura Tehnică.. %P m = 0. Bucuresti. %Crm = 1. %P m = 0. Vacu S. 1974 9. 35 . Bucureşto. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. c) oţelul cu %Cm = 1. %Sm = 0. Metalurgie fizică. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. Climax Molibdenum Company. %Mn m = 0. Métallographie et traitements thermiques des métaux.0 %.. Moscova.0 %.. %Sim = 1. Metallurghia. %Si m =0. Ieremia A. %Sm = 0. Elaborarea oţelurilor aliate.. Timişoara. Protopopescu H.. %Mnm = 0.5 %. 1970 5. %Sim=0. Editura Didactică şi Pedagogică. Colan H.02 % şi %Pm = 0. Bucureşti.3 %.0 % este un oţel aliat cu crom.

d) wolframul? T.6. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. %Sm = 0.06 %. c) normalizarea. %Alm = 20 %. b) recoacerea de detensionare. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul. %Sm = 0. %Crm = 1.14. c) cromul.06 %. b) manganul. d) compuşii intermetalici? T. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul. d) fonta cu %Cm = 3. b) siliciul. d) călirea martensitică? T.10. b) manganul. b) cromul. b) siliciul.0 %. T.7. c) nichelul.7.7. c) manganul. %Nim = 13 %? T. d) nichelul? T.13. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. d) siliciul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt.0 %.7.5 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. c) călirea martensitică.0 %.06 %. d) vanadiul? T. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. %Mnm = 0. d) nichelul ? T. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. %Pm = 0. c) cromul. c) legate sub formă de carburi proprii.7. %Sim=2.12.7.7.5 %.03 %.3. d) vanadiul ? T. %Mnm = 6. c) cromul.7.06 %. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. c) incluziunile nemetalice. în general.7.8 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0.7.5 %. c) manganul.06 %.5. %Pm = 0.7. b) recoacerea de omogenizare. b) molibdenul. %Sim=1.4. d) recoacerea completă? T.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .8.9.11. c) cromul. b) dizolvate în cementită. %Pm = 0. d) siliciul? T.7. c) fonta cu %Cm = 2. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. b) titanul.

d) aluminiu? T.0 %? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.2…0.7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul. c) manganul. d) vanadiul? T. d) oţelul aliat având %Cm = 0. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat.23. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul.19.7. b) oţelul carbon cu %Cm = 0.3 %.7.2 % şi %Crm = 1. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. b) vanadiu. b) cromul.2 %.16. d) cobaltul? T. c) zirconiu. d) aluminiul? T. d) oţelurile autocălibile? T.24.7.05 %. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18.7. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.17. b) nichelul.7.45 %. 37 . b) cobaltul. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.7. b) nichelul. c) cromul. b) cromul.7. c) manganul. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul. b) nichelul. c) oţelurile feritice.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A.21. c) oţelul aliat având %Cm = 0. d) manganul? T. d) molibdenul? T. d) manganul? T. c) tantalul.8 %. b) oţelurile ledeburitice.26. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.6 % şi %Crm = 1. c) siliciul. %Mn = 2.18.7. b) nichelul. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice.25. c) nichelul. d) oţelurile feritice? T. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. b) oţelurile martensitice.6 %. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire.7.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. %Sim = 0.22. c) oţelurile perlitice.15.20. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.0 %. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0. d) titanul? T. o durată τm = 0. b) prin revenirea la ti >500 oC. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu.0 %. Schaeffler.7.

cu ajutorul relaţiei (5. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α.7.04 %.2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri. %Nim = 0.5. b) fragilizarea (fisurarea) la cald.7. %Mom = 0.22 %. 38 . %Nie = 18. b) %Cre = 18.22 %. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. %Crm = 20.7.5 %. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T. %Nie = 12.030 %. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj.28.26 %.08 %. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.3.025 %.3.1.10).030 %.5 %. %Mnm = 0.5 %? T. cu diferite viteze vr.27. %Sim = 0. %Pm = 0. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. d) clasa oţelurilor austenitice? T. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.6 %.05 %. %Vm = 0.27. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu.02 %. c) %Cre = 12. Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.5 %.7.2 %. %Sm = 0.7 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Sim = 0. c) fontele aliate cu vanadiu.44 %.5 %.025 %).5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma.7. %Nie = 12.2 %. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.1) şi (7.2 %.2 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Mnm = 0. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7. %Sim = 0. %Crm = 25 % şi %Nim = 0. b) clasa oţelurilor martensitice.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. %Mn = 1. %Pm = 0. d) %Cre = 20.30.P)j.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7. %Crm = 1. %Mn = 1.29.03 %. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. din domeniul austenitic şi până la ta. În figura 7.44 %. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice. d) clasa oţelurilor austenitice? T.7 %. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză.27.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat. %Sim = 0. %Sm = 0. b) fontele înalt aliate cu crom. b) clasa oţelurilor martensitice. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.6 %.

Fig 7. Ni. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0. b.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.27.Mo şi V. b – oţel carbon 39 .Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.

Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7. τ1j.28. graficele dependenţelor HVST = f(vr).28.7 650 215.5 706 1.3 56 25 19 9 750 56 650 2. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A.5 650 71.8⋅10-1 3 750 20 650 5.2 650 80.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.7.8 750 3 650 45.7.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2.5 721 1.27 Alcătuirea structurii t1j.0 13 20 67 0.1.3 3 97 0.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4. t2j.9 2 70 28 5 750 17 650 8.3 5 95 1 750 4 650 33. 40 . reprezentate în figura 7.9 750 5 650 24. o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α.4.0 100 25 750 100 650 1.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.9 100 0.2) pentru datele din tabelul 7. cu ajutorul cărora s-au construit.3.1) şi (7.5 693 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.0 73 17 10 0. vrj.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3. Fig. pentru cele două oţeluri considerate.7 90 5 5 0.3 60 40 3 750 10 650 14.9⋅10 60 750 160 650 1.1 7 60 33 7 750 24 650 5.4 100 0.5 750 2 650 66. τ2j.

4 66. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.0 215.8⋅10-1 5.3 45.4⋅10-3 3.3 14.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.3 33.0⋅10-2 2.9⋅10-1 1.1 5. ca urmare.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα.3 2.0 80.4.0 1.6⋅10-3 4. punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice.9 24. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.7 71.9 8. • la aceste oţeluri. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 .5 8.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.

cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5.4). %Sim = 0. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ. %Mnm = 0. v. Aplicând relaţia (6.6 %. scap.3 % şi b) oţel carbon. vi < vad. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7. 6.2. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap.2). apropiată de valoarea dată de relaţia (6. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora. %Mnm = 0. pentru oţelul carbon şi. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)]. %Crm = 1. fig. Conform indicaţiilor din scap.45 %. v. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC. HM ≅ 58 HRC (660 HV). valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente. 5. 42 .17). %Sim = 0. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. 6. ca urmare.8).7. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat.6 %.3 %.3 %.17). iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).5. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. v. fig.45 %. %Mom = 0. de exemplu.2 %.4.28. la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). A. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon.2. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei. După călire. 5. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă.

un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. (7. τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire). în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. dacă se construiesc. pentru satisfacerea acestei condiţii. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.3) şi (7.45)280 = 15255. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct. Ca urmare.29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei.45 – (33. rezultă că.45)184 = 17880.2 + 100⋅0. Interpretând corespunzător relaţiile (7. În mod 43 . trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0.2 − 13⋅0.13⋅0. va rezulta. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că.4).5).2 − 100⋅0. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0. Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. utilizând relaţia (7. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat.4). pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. în general. un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC.45 %. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC.3). considerând o durată de revenire τm = 5 ore.2 .3). Ca urmare. rezultă că. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari).4) şi (7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7.4).3 = 376. În figura 7.3 = 184. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore.45 – (33. în conformitate cu relaţia (7. graficele dependenţelor HVr = f(ti). τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7.

8 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0.3. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii.7 %. deci.22 %. să se analizeze dacă oţelul aliat. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice.25 …1 oC/s. 7.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.29.30.7. Fig. regimurile TT de revenire. 44 . %Sim = 0. %Crm = 6 %. De exemplu. oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente. %Mnm = 0.5. 7. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0.30). %Mom = 1 %. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. fig. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei.4. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ). Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.

7. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. având coordonatele (%Cm = 0. %Cre = 7 %). Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. se obţine %Cre = 7 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat.30. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc.8 %. 7.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene. %Mom = 1 %.4.. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel. A. Dacă se foloseşte relaţia (7. exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0..6). în concentraţiile %Crm = 6 %. j = 1. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.8 %. %Crm = 6 %.5.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. într-un cuptor electric cu inducţie. în cantităţile mj. considerând că. deşeuri de oţel.

Folosind rezultatele obţinute.570 %. j = 1. %Crm = 19.725 %. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.02 0.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . j = 1. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre.5 12. reprezintă în diagrama structurală A.3) şi (7. pe rând. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă. se obţin rezultatele redate în tabelul 7. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie.2 0. %Momj). care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A. Tabelul 7.18 %Sim 0.20 0.810 %.0 Cantitatea mj.02 0.n. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0. Cr. se calculează. j =1 n în care EA se consideră.03 0. %Nie).0375 %. Utilizând relaţiile (7.6 0. cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . Mo.0 %Nim 12.n. având coordonatele (%Cre. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime).0 25.. %Nimj.8 %Crm 19.0 1.. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. %Nie) în diagrama din figura 7.5 10.5. %Mom = 1.6. % Niej = ∑ c j % Niej .. Si.8 %Mnm 2.6 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj. %Mnmj. valorile parametrilor %Crej şi %Niej. cunoscute. j = 1.3). kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. Ni.275 %..0 18.2) şi (7. %Mnm = 1.4). a fi C..4 0. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. %Simj. j =1 j =1 n n mj Punctul O. cu relaţiile (7..8 1. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.470 %.6 0. Evident.30 %Mom 3. %Nim = 8. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . %Sim = 0. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice. %Crmj.0 0.5 1.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 . Mn.

4 20. 31. 47 . 7. Reprezentarea pe diagrama structurală A.9 29. Tabelul 7.2 1.9 14.7.1 11.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.25 0.2 %Nie 14.855 10.6. c2 = m2 Fig. j = 1…n.10 OTELUL ELABORAT 21.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.4 6. notat O1.15 0.50 0. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2. Materia primă. %Niej).4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2.4.7.2. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. Rezultatele aplicaţiei A. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.

n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k + ck+1%Niek+1.3 = c1.31.k+1.7 şi pe diagrama din figura 7.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. notat O1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.2) şi 3. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.k+1 = c1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. astfel.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. notat O.k = 1 – ck+1.k%Nie1.3 = c1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1. 7.k%Cre1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.n-1%Cre1.3. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.2 = 1 – c3.n-1%Nie1.k) şi k+1. rezultă (v.2 + c3%Nie3.2%Cre1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.n-1 + cn%Nien.k+1 = c1.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1. fig. j =1 k notat O1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri.2%Nie1.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.n-1) şi n.n-1 = 1 – cn .

067 % %Cre3 = 20.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.Ok.4 = M = 90 kg c1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.2 MP1.333 %Cre2 = 19.2 = 11.4 = 21. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat.5. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.2 = 23.7.833 c3 = 0.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.3 = 22.4 % PCN ≡ O1. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.3 = 0.9 % %Nie1. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1. într-un cuptor electric cu inducţie.5.900 %Cre1. se topesc. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1.667 %Cre1 = 19.9 % %Nie2 = 11. care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.2 = 13.174 % PCN ≡ O1.133 % %Nie3 = 1. Considerând că.7.2 % PCN ≡ O2 MP1.4.4 = 1. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 . O2.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1. patru sortimente de deşeuri de oţel.….On ale celor n materii prime utilizate.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.2 % %Nie4 = 6.3 = 90 kg c1.167 %Cre1.4 = 10.2 = 0. cu masa M = 100 kg.705 % %Nie1.3 m1.167 %Cre4 = 14. Tabelul 7.2 MP3 m1.2 PCN ≡ O3 MP1.7.000 %Cre1.855 % %Nie1.7.1 % PCN ≡ O4 A.…. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.9 % %Nie1 = 14.

9. este %Nie = -0. iar ecuaţia dreptei PQ.9 %. %Nie) să fie situat. c4 = m4 M .175. 13. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. 32. ecuaţia dreptei AB.4 %. 11. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig.792%Cre + 25. care.1 %) şi (29. În aceste circumstanţe. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .9 %) şi (32. c2 = m2 M . este necesar ca punctul O(%Cre. Reprezentarea pe diagrama structurală A. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %.0 %.32.5 50 . ca urmare. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. delimitat.5 %) şi (26. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ. care conţine punctele cu coordoantele (19. 0≤c2≤1.5 %). trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %. evident. c3 = m3 M .0 %.5 şi. ecuaţia dreptei O1O2. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . este %Nie = 0. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. 4. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.0 %.305%Cre + 20. care conţine punctele cu coordonatele (26.133. 0≤c3≤ 1.7. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. 25.6 %). este %Nie = -0. Schaeffler. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. 14.2 %).32.617%Cre – 6.

971c3 + 0.792%Cre − 25.369c2 + 0.954c2 – 1. Determinarea grafică a ponderilor c2.305%Cre + 20. 1. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2. 33. 1].175 ≤ 0.613 ≥ 0.744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. 1].020c3 – 1.971c3 + 1.954c2 – 2.049c3 − 0. %Nie + 0.954c2 + 1.774 ∈ [0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe. 0 ≤ c3 ≤ 1. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie.133 = 0. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică. sistemul devine: c1 – 0.313c3 – 0. c4 = -1.908 ≤ 0. c1 + c2 + 0.652 ≥ 0. 51 . %Nie + 0.870c3 – 0.500 ≥ 0. 0 ≤ c2 ≤ 1. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. c1 + 1.971c3 − 0.595c3 − 1 ≤ 0.617%Cre + 6.423 ≥ 0 ⇒ c2 +0.323c2 + 2. aşa cum se arată în figura 7. Fig. 0 ≤ c1 ≤ 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0. 0 ≤ c1 ≤ 1.666].954c2 + 2.566c3 – 1.774 ∈ [0. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3.774 = 0. b) 2. 0 ≤ c2 ≤ 1. 7. 0.

0 40.0 90.050 0.270 0.011 0.005 0.200 -0.500 0.05 0.003 -0.600 0. 0.500 0.113 0.0 45.0 m4 11.400 [0. sunt prezentate în tabelul 7.300 0.504 0.64] 0.8. 0.0 20.500 0.09. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.058 -0.3 10.015 0.5 9.650 [0.200 [0.100 [0.9 1.348 0.700 0 [0.0 20.0 m3 0 0 10 10.0 40.097 0.007 0.7 14.3 5.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime.44.0 20.450 0. 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.700 0.0.1 30.193 0.12] 0.203 0.550 0.53.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0.247 0.272 0.294 0.91] 0.100 0.600 0.1 13.600 0.100 -0.500 0.098 -0.001 -0.870c3 + 0.27. 0.18.0 60.050 c4 0.51] 0.0 55.613.101 0.406 0.900 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7. -1.106 -0.301 0.500 0.091 0.61.313c3 + 0. kg m1 3.3 19.5 19.305 0.102 -0.7 8.250 0.0 20.9 24.109 0.25] [0.255 c1 -0.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.0 30. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.750 0.800 0.5 0.7 10.908].5 10.350 0.9 5.1 0. 52 .085 -0.200 0.400 0.7.0 27.0 75.2 m2 85.0 20.211 0.8.300 0.450 0.3 1. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.0 70.094 0.35.300 [0.011 0.199 0.105 0. 0 ≤ c4 ≤ 1.78] 0.450 0. 0.139 0.037 0.850 0.0 45. 0.0 9.204 -0.145 0.0 30.7 27.402 0.38] 0.0 50.

urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde). Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. standardele pot fi: • standarde generale. sortimentele. care pot fi complete sau parţiale. • standarde de produs. standarde pentru comerţ. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . pentru probleme reale sau potenţiale. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. standardele pot fi standarde pentru industrie. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. simbolizări. care se elaborează. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. clasele de calitate. În funcţie de domeniul la care se referă. standarde pentru agricultură. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. ca şi în cazul altor produse. a căror cunoaştere şi respectare a impus. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse). în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. B. standarde privind protecţia vieţii.1. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. clasificări. În funcţie de conţinutul lor. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. care stabileşte reguli. bunurilor şi mediului înconjurător etc. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte.

nivelul 2. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. celelalte standarde fiind facultative. urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. de livrare etc. aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). notate cu simbolul domeniului. de exemplu.140. STAS 791-88. cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome. . • standarde regionale. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO).. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. C.nivelul 3. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. de exemplu. În funcţie de nivelul de aplicare. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. facultativă). . în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. • standarde naţionale. protecţia sănătăţii. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. urmat de un punct şi un grup de două cifre.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. regulile şi metodele de verificare a calităţii. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie. de exemplu grupa 77. standardele pot fi: • standarde de firmă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. standardele europene. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. subgrupa 77. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). de marcare. ASRO) şi puse la dispoziţia publicului.nivelul 1. securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. simbolizate prin două cifre.

SR ISO 9477:1992. servind la identificarea mărcii. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 .2.1. metodele de obţinere a semifabricatelor. La noi în ţară. 8. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). SR 13172:1993. de exemplu. Conform standardului SR EN 10020. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate. în prezent.. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. compoziţia chimică. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român).2. sau pot fi convenţionale. Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. gradul de dezoxidare la elaborare etc. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid. SR EN 10207:1995. destinaţia. de exemplu. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale.1.

% EAm.0008 0. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.30**) 0.lim.40 1. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.30**) 0. 8. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului). 56 .1.1.06 0.05 (0.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.08 0. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8. % 0. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.65 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig. lim .05 0. % 0.7 ∑ EAm .10 (0. Tabelul 8.30**) 0. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici.lim.10 0.30 0.10 0.10 (0.05 0. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A.10 0. aşa cum se arată în schema din figura 8.40 0. % EAm.1. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.2. în funcţie de gradul de puritate.50 (0.60**) 0. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.10 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.10 (0.

min ≤ 690 N/mm2 Re. pentru a realiza caracteristicile prescrise. are structura ferito-perlitică. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.max ≥ 0. Tabelul 8. mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă. la +20 oC. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 . − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. % Sm ≤ 0. are %Cm ≥ 0.max ≥ 0.max ≥ 0.11 µΩm . care nu sunt destinate aplicării de TT şi care.10 % %Pm.045 % %Sm.25 % . proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm..2. − este destinată durificării prin precipitare. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice.045 % C. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). purităţii.025 %. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire). Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. D. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. V etc.

Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. prescrise cu abateri mici. % Elementul Valoarea limită.2 < 380 N/mm2.80 0.50 0. oţelurile refractare. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 58 . oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel).10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0.lim. lim .1. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.50 0.lim. . b) oţelurile pentru electrotehnică. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. uniform dispersate în matrice. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. oţelurile inoxidabile.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .08 0. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. . Tabelul 8. oţelurile pentru rulmenţi. sudabile Elementul Valoarea limită.12 0.1. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.50 0. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC.3. E.3. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale. % EAm. % EAm. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate).7 ∑ EAm . care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul.12 0.06 1. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997. scap.035 %.5). cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. atât STAS 791. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. limita de curgere. rezistenţa la oboseală. 6. energia de rupere. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate.5). Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. care au %Cm ≤ 0. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. scap. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax. %Pmax ≤ 0. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca.. oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. ca urmare.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. care au concentraţia masică de carbon 0. alungirea procentuală după rupere. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale. pentru care se impune ca %Smax. care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare.4. cât şi ca oţeluri aliate superioare.25% < %Cm ≤ 0. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . 7. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791.6%. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate.025 %). %Pmax ≤ 0. rezistenţa la uzare etc.

20TiMnCr12. din care mărcile 15Cr08. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. 17CrMn4−4. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. 20NiMo14−2. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire. nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul.4 %). ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0.2). 42MoCr11. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4.30 %). din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate.4). 34MoCr11. 34CrMo4−2. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul.4.1).8…1. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. De asemenea.15…0. Ni − Mo.5 %) şi măreşte călibilitatea. în următoarele tipuri. 20CrMnTi4−4−1.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0. 17MnCr10. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. scap 6.20 %). manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. recurgându-se la reţete de aliere complexe. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. Ni – Cr − Mo.10…0. 42CrMo4−2. tabelul 7. STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp. scap 7. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v. 67 . Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.8…1.3 %. de tipul: Ni − Cr. %Mnm = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. 20MoNi35.030…0. dar este mult mai ieftin. iar mărcile 40Cr10. (%Crm = 0. Deoarece este un metal scump.

2). 6.. 35MnMoV6−2−1).25 %.6.0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). a rezistenţei la uzare. V sau Ti. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo. 35Mn14.36. 43MoMn16.3). 34CrNiMo6−6−2). la care se adaugă %Alm = 0. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12.35…1. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.). scap. 30NiCrMo8−8−2. %Crm = 1.70…1.15…0. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v. %Alm = 0. de exemplu. 43MnMo6−2. care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. Aşa cum s-a arătat anterior. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire. Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate.40 %. manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. orientate în direcţia de deformare plastică).6…1. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul.65 %.1 % şi %Mom = 0. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. 30MoCrNi20. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 . marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire..1 %. tije pentru pompe etc. STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12.

unghiul α. lăţimea 69 . care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS. având.2. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. 8. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire.5. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare. STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). aşa cum se arată în figura 8. a unui material de adaos MA. care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. lungimea L şi.5. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. eventual.2. eventual. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. prin topirea marginilor pieselor şi. 8. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. Fig. rădăcina c. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT.1.

2. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. p MA = .3.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8. cu relaţiile: S MB S MA . În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare.3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. ti < ts şi vr . (8. ZIT şi MB. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. Fig. 70 . iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. lăţimea lc şi supraînălţarea h. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. 8. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. de tipul celor prezentate în figura 8. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). Ca urmare a acestui proces. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină.

datorită interacţiunii cu aceste două medii.5. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. MB + p MA % EAm . prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. aliere etc.2. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară. este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate. %EAm.MA – concentraţia masică a componentului în MA. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. defosforare. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm. MA ± ∆% EAm . Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior.4): cristalizarea BMT este dirijată. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. BMT are compoziţia chimică omogenă. N2). 8. vergele.2) în care %EAm. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm . a gazelor de protecţie etc. CUS se formează prin solidificarea BMT. între materialul de la suprafaţa băii. fig.). H2. datorită eliberării de energie termică. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 . BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. după fiecare secvenţă de cristalizare. ce se realizează.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. a fluxurilor de sudare. a învelişului electrozilor. sârme etc. (8. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia.MB este concentraţia masică a componentului în MB. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. dezoxidare. cristalizarea este intermitentă.CUS = p MB % EAm . desulfurare.

4.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. Fig. datorită solidificării intermitente.) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.4. Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini. CUS prezintă. aşa cum se poate observa în figura 8. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune). o alcătuire în straturi. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). 8. deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). 72 . distribuţia incluziunilor nemetalice etc. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. combinată cu o alcătuire columnară. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare.

− fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. ca urmare. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită. folosind diagramele prezentate în figura 8. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute.3. la răcirea austenitei (supraîncălzite. care se transformă la răcire. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . bainită). în structuri alcătuite din martensită şi ferită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT.5. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. . Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. în structuri perlitice. dacă vr este mare. în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice.

acţiune localizată în principal în ZIT. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare. Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . recoacerea completă. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare. 8. de asemenea. normalizarea. Fig. cu caracteristici de tenacitate ridicate. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului.5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. îmbunătăţirea etc. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate.

22 % şi %Ce < 0. tabelul 8. Pentru asigurarea sudabilităţii. cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire. mărcile S235. S275 şi S335. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . J2.4). în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează.50…1.45 %. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice.20…0. 8.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. scap 8. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere. S235. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. determinat cu relaţia (8. J0.5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei). valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.3).4.27 %].70 %. TT postsudare etc. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare. 75 .v. la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8.40…0. mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. 0. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. De asemenea.19 %.

deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. V. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. Pentru evitarea 76 . simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. OL440. Ni. Mo. %Crm + %Mom + %Cum < 0. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. Cu. rezervoare de apă etc. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT).1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn.60 %).7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). cu limita de curgere Rp0. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. în concentraţii masice de 0. rezervoare de stocare.2 = 275…460 N/mm2.5.5.03…0. 8. aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru.13…0. Ti. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald.5…1. Nb.20 %). ecluze.80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu.30…0. Cr. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1.2 (în N/mm2).) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. OL510). mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC.

corozivitate etc. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale.015…0.). energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. scap. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate. 0. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate.2. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). inflamabilitate. instalarea.52 %].5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v. exploatarea. 77 . 4. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui.2). Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. scap 8. iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei.025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile). Ca urmare. 8. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate.6. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. Astfel.1). datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului.3. fabricarea.34 %. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune.

24 19. în N/mm 2 ). Ni (sub valorile limită date în tabelul 8.2. care finisează granulaţia oţelurilor.5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2..23 21..5. care conţin %Mnm = 0.70…. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5...5.21 19.18 Oţelurile PxxxGH. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.. 8. la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883.22 20.. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. Cr.2. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0.6. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului)...10 %. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate)..1.1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere.. platbande etc.40…1. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC. În tabelul 8. 78 . Cu. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj. Tabelul 8. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm.70 % şi mici adaosuri de Mo.. N/mm2 Rp02 la tmax Re. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.40…1. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020). Ti.25 22. Mo.50 % şi %Mom = 0. Nb şi Ti. V. fiind numite şi oţeluri termorezistente.70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. Nb. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028..20 17. % 24. oţeluri cu granulaţie fină normalizate..

.40…0. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0. 400 oC. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. simbolizate Rxxx–n. în N/mm2. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC.05 %. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.…. 355 N/mm2. .1). de exemplu. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1.. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. 3. scap 8. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. platbande etc. 5. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . 460 N/mm2}. iar la cele livrate în clasele 4.2.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0.5. xxx ∈ {275 N/mm2. iar cifra n (n = 2.5). cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.22 %]. cu grosimea s ≤16 mm. numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere. marca de oţel 79 . destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC.6.3.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH. 0. determinată pe produse în stare normalizată. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). 8.16…0. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC . scap.45 %. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. de asemenea.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse.5. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj.

destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4.18 %. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut.6.0. numite şi oţeluri criogenice.50…10. aliate cu mangan (%Mnm = 1..0 8. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table..70) 1.5.6. Trans.2.5.0 Rp0. J Long.015.005.30. Tabelul 8. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.50…10.10…0.. Mo etc. V. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0.025 % şi %Sm = 0.85 (0.25 8. limitării drastice a conţinuturilor de 80 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C. Ti.85…1.30…1. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).. sunt oţeluri aliate speciale. 8.6. prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0.75 4.70 (0.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.80 (0.0…1. normalizare + revenire sau călire + revenire.0.0. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0..70…1. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.70) 3.50) 0.30…0.2 %.. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.85…1.75…5. platbande etc. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.03…0.3. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.25…3..7.

02. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. 8. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3. micşorând 81 .7.5..1. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.). combinată uneori cu TT postlaminare. vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor.1. V şi/sau Ti.01 % a %Vm. rezultă precipitate grosolane. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0.): 8. aşa cum arată diagramele din fig.. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb.1 %. cu %Vm ≤ 0. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb.1 %. efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5.0.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare.5 nm)... oţelurile pentru recipiente sub presiune etc. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate..6). Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.0. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. iar dacă viteza de răcire este mai mare. cu %Nbm = 0. microaliate uneori şi cu Ti. − Oţeluri microaliate cu niobiu. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită). În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. cu efect minim de durificare..04 %. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0.

Efectul microalierii cu Nb.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată.1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20.. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată).1 %). V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden. deoarece au conţinut scăzut de carbon.30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).20. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.2 sau Rt0. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune. Rp0. Fig.05 % şi %Mom = 0.7. dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. în acest caz. oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. datorită finisării intense a granulaţiei). care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).5 > 700 N/mm2)..27 %. cu %Nbm < 0. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate). 8. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu. Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0.0.6. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi. Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.

− Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. care. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). Rp0. cu Rp0. Fig.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).3 %.06 %. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. cu %Vm < 0. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu. care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu.2. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 .5.2 sau Rt0. 8. cât şi o bună tenacitate.0. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei).5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună.5 > 550 N/mm2).2 sau Rt0.8.022 %.1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8. acest tip de structură.7. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. Datorită reţetei de aliere utilizate.8 %.. aceste influenţe. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. Mo şi/sau B. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere.018. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0. 8..8. %Nbm = 0. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8.7.1 % şi %Nm = 0. %Mnm =1. la care se adăugă uneori şi Nb. %Mom = 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb).2 sau Rt0.

putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.1.9.420 N/mm2. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor. 8.3.16 %)..12 % şi %Mnm = 1.9.. 10.. care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă.2 = 320. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice. necesare la 84 .5.... Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0.30 %).7.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură.. Fig. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8.. alegând convenabil parametrii ti şi τm. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire. 8.5. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1.5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală.800 N/mm2 şi A = 15.10.8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină. 8..7.5. 8. Rm = 600.20 % din structură). O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.

care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. Fig. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). 8. le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. zirconiu sau titan.) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide). Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). Zr. în consecinţă. 8. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. rezervoare sferice etc. Ce etc.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.10.11.11.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune. globulare şi nedeformabile). Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig.

livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table.015 %. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive.6. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. profile pentru utilizări generale etc.08 %. benzi. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0.12. în condiţii de temperatură ridicată. Oţelurile inoxidabile care.7. 8.6. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte.6. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020. deoarece cromul este un element carburigen (v. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare.. dacă sunt înalt aliate cu crom.3). sârme. martensită) existente în structura acestuia.04 %) şi concentraţia 86 .1. scap. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1. În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact).20 % şi %Crm > 10. austenită. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate.). bare. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. Oţelurile inoxidabile comerciale. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.. formate din produşi de coroziune.5. Trebuie precizat că. 7. %Pm ≤ 0.1.0 %.5 %. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.1. în două categorii: oţelurile inoxidabile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. 8.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. Tabelul 8.5 %). X2CrMoTi17−1. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).. Mo).30 %. %Crm = 17.0.18 % sau %Crm = 25. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).. X6CrMo17−1..1 %)..5 %).13 %.3. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . niobiu (%Nbm = 0.4.. titan (%Tim = 0.0...7. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13..3.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . Zr). X2CrNi12.. nichel (%Nim = 0. X6CrNi17−1. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al..8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0.. X6Cr17. pentru finisarea granulaţiei. X2CrAlTi18−2.1.feritic Austenito . molibden (%Mom = 0... X6CrAl3.3.. Ti. X2CrTi12. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii.8. X6CrMoNb17−1.3. X2CrMoTi29−4. Si. X3CrTi17..feritic 87 . stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb.6 %).. X2CrNbZr17. aluminiu (%Alm ≤ 2 %). reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate.

cupru (%Cum = 1. Nb. %Crm = 17. la orice temperatură în stare solidă. X46Cr13. nichel (%Nim = 1..3..24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei.3. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată).13 %.. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi..04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11. aluminiu (%Alm ≤ 1.0.. o structură monofazică feritică (eventual.015 %.6. Cu.. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene.0. %Pm ≤ 0.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0.. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă.. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. niobiu (%Nbm = 0. X5CrNiCuNb16−4. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. Si. 88 . constând din încălzirea la ti = 750. Cu). Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0..1.1.18 %. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.8 %). molibden (%Mom = 0. pentru finisarea granulaţiei..40 min şi răcirea în aer. mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni. X7CrNiAl17−7. menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. X50CrMoV15. 7. X5CrNiMo13−4.... X8CrNiMoAl15−7−2..08. X4CrNiMo16−5−1. aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare.5 %). prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. fig.2. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %).. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).. Mo).5 %).700 oC). X70CrMo15..6. X90CrMoV18. 8. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.1. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al...0 %.. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. X105CrMo17.. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). X20Cr13. ca urmare.0 %)..

Oţelurile PH cu %Nim = 3.. 5.... molibden (%Mo m = 0. X5CrNiCuNb16−4.6 %). care măresc duritatea structurilor de revenire).5 %).) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important..3).60 J) şi de rezistenţă la coroziune. 7. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950. căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.630 oC şi τm = 1... Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0.2 = 800.. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon. cupru (%Cu m = 1. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.1..3.1300 N/mm2). în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.7.. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 . uneori. datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate. Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v..4).. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0.1200 N/mm2 şi Rm = 1000.17 %).. aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3..6.. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40.1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon..5 %).0..08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15. aluminiu (%Al m = 0.. X7CrNiAl17−7. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0.1050 oC) o structură austenitică.. scap..1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi. NbNi3 etc..3 ore). Oţelurile PH cu %Nim = 6.. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire. cu cupru.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.3....8 %).0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0. scap.. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT... iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v...5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei. de la ti = 1025.

02..24.. instrumente chirurgicale etc...750 oC sau...850 oC. mai ales H. alcătuit din călire martensitică şi revenire. la tco = −70.1.. 8. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC).04 %.. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0..5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3..−80 oC.1. în mod obişnuit.. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert). dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0.0.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate.5. iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB.20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. cu vr = 70.. deoarece.8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi.5 ore... în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici..1.4 % sunt sudabile.80 oC/oră. %Cm ≤ 0. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0.5 % călite şi îmbătrânite. plasticitate mare. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8.10 %.. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă).4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. P.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. ca urmare. care au efecte negative majore asupra tenacităţii).520 oC şi τm = 1.. un TT complet. dacă este posibil. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer.6. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500. N şi.. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.15 %. menţinerea la tco o durată τm = 7...3.. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600.. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece..

0..). nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.7 %).15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate.8.. X2CrNiMo17−12−2. Cu..25 %).. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3). efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora). caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.. la temperaturi înalte.0 %) în astfel de medii este aproape nulă. azotul (%Nm = 0. manganul (%Mnm = 2.0..5. Mo).5. Nb.)..12.3 %).1. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite)..... care se realizează cu %Crm = 15. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35... X6CrNiMoNb17−12−2... aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. niobiul (%Nbm = 0.. solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă. 91 . Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0. ca urmare. X6CrNiTi18−10. X12CrMnNiN18−9−5. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. %Crm = 12.. 25−35 etc. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1. X3CrNiCu18−9−4.4.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică. N). 20−25.10 %). iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase.. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10.. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.. temperaturi ridicate. medii foarte agresive etc.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic.1 %) sau titanul (%Tim = 0. molibdenul (%Mom = 2. cuprul (%Cum = 0. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si..7 %).. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru. X2CrNi18−9.4 %).25 % şi %Nim = 15.

13. constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000. ca urmare. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini. iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere. cantitatea de carburi precipitate este redusă. Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic. astfel că. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. 850 oC). separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. fenomen numit coroziune intercristalină. după precipitarea intercristalină a carburilor de crom.. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0.12. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta).. 0. dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon...04. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. instabilă termodinamic şi. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . ca urmare. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită.1100 oC. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată.

niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate). niobiu sau tantal. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. 8. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. carburi de titan şi niobiu. niobiu) compuşi (sulfura de nichel.24. în 93 . se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . Fig. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan.04 %). care. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). titan. în timpul solidificării CUS. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA).13.12. 8. siliciul. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. creşterea concentraţiei cromului. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. carbonul. pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate.

ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0.6. %Mom = 1. %Crm = 22.900 oC.1. fixând elementele nocive (sulful. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald.. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune. direct din austenită .. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf.5 %. denumite şi oţeluri duplex..2 % şi %Cum ≤ 2 %. în zonele încălzite la 600.. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate. Nb. − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3. faza σ apare (mai greu) după sudare..4. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul. iar dacă structurile sunt austenito − feritice.. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.04 %. wolframul.) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile. apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo.24. 8.. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate. Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată.. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). fosfor.. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 .. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane). relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.4 %) împiedică fisurarea la cald. ca urmare.4 ore şi răcirea în aer. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.. %Nim = 4. Si. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. carbonul etc..

5 %). iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate..15.8 %. iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). X2CrNiMoN25−7−4.0 %).7. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.X2CrNiMoN22−5−3. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice.4 % . este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %. azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant.5 % şi %Nm = 0. %Nim = 6.. spre deosebire de MB. X2CrNiMoCuWN25−7−4.0... dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice.. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. %Cum ≤ 2..1.30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare. %Mom = 3.. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.X2CrNiMoCuN25−6−3.04 %..26 %. %Crm = 24. 95 .. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT. care au în mod obişnuit %Nim = 5. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4.. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS..5. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare.X3CrNiMoN27−5−2. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0..5.

20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. 12TiNiCr180. 8. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald.35. SiO2. deoarece. având calitatea reglementată de STAS 11523. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. 40SiNiCr250. nichel.. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). în funcţie de compoziţia lor chimică. iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. molibden. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0.1.0. Al2O3.5. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales.6.) şi barelor forjate. table.45 %.. aşa cum s-a arătat anterior. 20VNiMnCr120.. 20−25 sau 25−35. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. wolfram. martensitică sau austenitică. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. 15SiNiCr200. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.. în general sub 550 oC). 900 oC]. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. 10AlCr180. 15SiNiCr250. 12NiCr250. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice).1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). de tipul Cr2O3. benzi. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. sârme etc. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine. 96 .

ca urmare. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0. împreună cu siliciul şi aluminiul.14.01…0. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare.45 % a fost adoptată ţinând seama că. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12…. 8. fier (%Fem = 2…12 %). zirconiu etc. niobiu (%Nbm = 3…5 %). Fig. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor). aluminiu.14 şi 8. Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. 8.15. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi.05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. siliciu (%Sim < 2 %). wolfram (%Wm = 3…5 %)..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi.. titan.0. conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri.35.25 %). aşa cum arată diagramele din figurile 8. datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. 97 . le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare.15. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). iar cromul. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate.

cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. compacte. 12…15 %Tim = 2…3 %.8 0 10 % max. dacă oţelurile sunt livrate 98 . % Alte elemente %Mom %Com max. 0 % 8. %Pm ≤ 0. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică.30 %). prin duritatea.12…0.04 %. care. care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. niobiul (%Nbm = 0. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă.Ti) sau (Ni. 58 min. Hastelloy.0.Fe)3Al.25 %). contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. %Fem = 3…4 15…17 0.02 %). durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. nichel (%Nim ≤ 0. 8. vanadiul (%Vm = 0. tenace şi aderente la suprafaţa produselor. 8. Nimonic etc. Ni3(Al.25…0.0. %Fem = 17…20 %. cupru (%Cum = 0.8. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat.8. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm. zirconiu (Zrm ≤ 0.5…5.02…. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.55 %).6…1.%Tim = 2…3 1 2 % 4..3 ani cu atmosfera înconjurătoare. prin interacţiunea lor timp de 1.8…1.16 %). Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min.02….0…1 %Nbm = 3…4 %. respectiv. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare. Incoloy..5…1. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor.060 %).30….1. 0.. %Fem = 5…9 % .%Sim =1.15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile. %Pm ≤ 0. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.%Sim = 0 0 1 1 3% 3.0…2.12 %) şi titanul (%Tim = 0.65 %).015…. oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.035 %. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an). 18…22 %Tim = 1…1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. %Fem = 30…33 %. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. Pentru a realiza o astfel de comportare.5 %.10 %). %Sm.0. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier.%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %.. cum ar fi Ni3Nb. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.0…1 1.5…5.2.6…6.6. molibden (Mom ≤ 0.

8. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate.15 %). 8.0. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. freze.06.. rabotare şi mortezare. J2 şi K2. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. dornuri. macaralele. fonte.7. nicovale pentru forjat. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. eventual. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare.15 %). filiere etc. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. dacă carbonul echivalent. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). burghie..). determinat cu relaţia (8.06…0.) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi.2. lemn. poansoane. alezoare. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune.3). oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. piatră. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. materiale plastice etc. matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice.2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. 99 .. vagoanele de cale ferată.44 %. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune. tarozi. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. cuţite pentru foarfeci. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă). Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. nefiind încă abrogat.

). 7. • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. scap. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate.2).. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide.25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. calibre etc. 5.1. chei fixe. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 . instrumente chirurgicale etc.).) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle.4).1. ace de trasare. şublere. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă). 5. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. ceea ce impune ca. 8. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. În corelaţie cu destinaţia lor. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile.65. maşinile agricole etc. scap. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale.2). se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v.. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. ferăstraie pentru lemn. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. scap. deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri.). micrometre. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora.7.2.2. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil.

în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. tabelul 4. 8.3.200 oC. pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară).2 (de exemplu.. scap. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. 6. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. eventual. pentru creşterea durităţii şi.5). • revenire joasă (la ti = 150. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.. limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări).. OSC11 şi OSC12. 6.2).200 oC).5). 6..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. scap. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri.60 HRC.. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). După aducerea la configuraţia dorită. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1.3. OSC8. călire la temperaturi scăzute.0 %). pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. OSC10.60 HRC).. semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap.2.. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55. 101 . Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu.3). principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. OSC9. scap. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire..

.. 8.2. vanadiul (%Vm = 0. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.12.1.8.. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17..03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1.. vanadiul (%Vm = 0.200 oC). 90VCrMn20..3 %) şi manganul (%Mnm = 0.. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente. %Sm ≤ 0. nichelul (%Nim = 1.2. cum ar fi cromul (%Crm = 1.1.2. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.2.65 HRC).. cromul (%Crm = 0...8.03 % şi sunt slab.1. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.2.8.1. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611.2.15.. %Sm ≤ 0. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. 105MnCrW11. wolframul (%Wm = 0.. 100VMoCr52. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85. Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare.00 %).2 %).7. 105CrW20 şi 117VCr6. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.1.. molibdenul (%Mom = 0.. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0.1.7.8 %).0. siliciul %Sim = 0..60 %.2.2 %)..7.8. Ca şi a oţelurile de tipul precedent..25. 31VCr8. 165VWMoCr115 şi 200Cr115...ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8..5.0.4.2 %). pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.2. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.0 %).0 %)..2.4...4... Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere. principalele mărci fiind: 90VMn20. unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0.2..6.2. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare.2 %) şi manganul (%Mnm = 0.0 %).1... 36VSiWMnCr53. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare). 31VMoCr29...8 %). molibdenul (%Mom = 0.1. 8. oţelurile de acest 102 . bine detensionată şi cu duritate ridicată (58..0 %)..1 %). care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini.

Rp10 şi Rp11. %Crm = 3... deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară)...0.550 oC).65 HRC) până la temperaturi de 600..2 % şi %Mom = 8. %Wm = 17.. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii.5..0.5.5 % şi %Mom = 2.5 %. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă.4.5 %.. la ti = 500.2.50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat.78 %.. cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.0. cu următoarea compoziţie: %Cm = 0. element de aliere scump).8..650 oC.. Rp9.. %Vm = 2.2 %. iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte. marca reprezentativă fiind Rp9.2. Rp3.05 %.18 %..0 %.. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0... 103 .1.1.95. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor).1... cu concentraţii mai ridicate de carbon. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.. %Vm = 1. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.4. marca reprezentativă fiind Rp11.2.95..3.5 %. Rp4.. %Wm = 2.5 %... principalele mărci fiind Rp1. 8.. %Crm = 3.3... Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice..2. deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60... pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40.9 %.70. %Crm = 3. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.. %Wm = 1.0..5.7.2.5..4...5 % şi %Vm = 1. cu compoziţia: %Cm = 0. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.05 %.. Rp5.. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).5. Rp2.

deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.6 %. semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald.5... %Wm = 9. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . 6.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.5 % şi %Com = 5. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. 8. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu.4 cicluri de revenire la ti = 530.17.5).0 %. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8..3) de la ti = 1200. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200.. carburi secundare şi un schelet ledeburitic... Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta..1300 oC 104 Fig.. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare. 8.10 %..580 oC. %Vm = 2.9..0. marca reprezentativă fiind Rp1.1300 oC. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice. 7. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti... stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină.. %Crm = 3. întreruptă sau în trepte – v..2. cu duritate ridicată (numită hardenită)..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor).5 %.1.4. aşchiere etc. • 2. carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v. scap. scap. cu compoziţia: %Cm = 0. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8...4. Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.17. o structură alcătuită din austenită. Fig..16.16.

mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt. deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată.). Cu toate acestea. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire.1. 8. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . după ciclul primar de călire. Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. fluiditate scăzută etc. interval mare de solidificare.8. dacă. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8.6.18 .4. 8. 8.18. Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8. se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC). • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. Fig. 19.19. scap 6.8.). iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8.

cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu.4 şi 8.. caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. ca urmare.25 %. Pe lângă oţelurile de uz general. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese.550 N/mm2.. tabelele 8.035 %). reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. %Sm ≤ 0. slab sau mediu aliate. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0.340 N/mm2 şi Rm = 400. OTA17MoCr13 106 . în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. ca urmare. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate. Cr-Mo. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu.. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. Cr-Mn.5). au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV. Cr-Mn-Si. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete). se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi. Cr-Ni-Mo. În principiu. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu.

cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. dispozitive şi aparate. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0.0 %).4 %). mangan şi.45 %. 3. aliat cu Mo şi Cr. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. crom. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0. Ni. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. Mo. Mo.4). T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini. concentraţia masică medie a cromului. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0.17 %. fiind %Crm = 1. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 . aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică.25 %. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. cromul fiind elementul de aliere principal. Cr şi Ni.09 % şi aliat cu Mo. uneori.21 %. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. cu %Cm = 0. Cr. având concentraţia masică medie %Crm = 1.17 %.2. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC.35 %. Mo şi Cr. cu wolfram şi nichel.6. vanadiu. nealiate sau slab aliate cu siliciu. • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8. aliat cu V. elementul de aliere principal.3 %). Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v.8. slab aliate cu Mn. nealiate sau aliate cu Cr. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3.scap. 8.

8.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică.8. role etc..0.60 % şi %Sim = 1.80 %).5). de exemplu. RUL2.. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL.20.5 %.2): J 6 – 61/62 la 108 . urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi. RUL2V şi RUL3V..1. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250.6. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.. de litera V.. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1. scap. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. scap.4. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0.. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare.3. Datorită destinaţiei. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. în prezent. eventual. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. bile.) ale rulmenţilor.45.65 %.35 %) şi molibden (%Mom = 0.1).65 %). 6. cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.95. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. RUL1V.020 % şi %Pm ≤ 0. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.1.90. oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald. 6. motiv pentru care. scap. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v.1.. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. 8. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate.10 %. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită)..

scap.8.2). 6. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. şenile pentru tractoare. dinţi pentru cupele excavatoarelor.3). se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. Oţelurile din această categorie. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0. Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. cu capacităţi mari de încărcare.4. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. J 13.6. De asemenea. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide). 6. 8. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882).) supuse în exploatare unor procese intense de uzare. de mare intensitate şi repetate. scap. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. ca TT finale. bine detensionată şi cu duritate ridicată).5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V.9…1. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan. ca TT aplicate în cursul fabricării.4. şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor).3 % şi 109 . urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.

eventual. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120. T120CrMn130 . prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă.. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. 8. T130Mn135.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging). molibden etc. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. austenita este ecruisată.8. Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. 8. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. diverse cantităţi de nichel.9. În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). la care se pot adăuga.1100 oC. prin călire (răcire rapidă de la ti). ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate.5. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe. T100NiMn130. crom. prelucra sau fasona cu scule abrazive. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. urmată de răcirea rapidă. Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). prezentate în scap.6. pentru dizolvarea carburilor în austenită. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.1. 110 . T100MoMn130 şi T130MoMn135..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta. Mn)3C.

suprasaturată în elemente de aliere. aşchiere şi/sau sudare.1%.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.0 0. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică).4 0.5 12.0 10.1%.9.. Rp0. %Pm < 0.01 % * Conţinutul de Cr (care. în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). la această marcă de oţel. înlocuieşte Co). Z. semifabricatele. Principalele probleme care apar la sudare. %Sm . piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică.2 0.3 0.2 0.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18.6 1.4 1340 1260 14 60 12.6 0.0 8.2 4. austenita se transformă în martensită plastică.485 oC.2 0. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare. la o temperatură ti = 480.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.5 3.1 1700 1620 6 30 3. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon.0 0.2..7 0. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.0 8.0 11.8 0. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.7 5. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire. în starea structurală realizată prin călire. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m. A. %Mnm < 0. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. iar la încălzire.8 4.03 %. Tabelul 8.1 2500 2460 5 25 17Ni 17.5 8.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire).8 1. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire).0 4.5 3.6 0. %Sim < 0.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate. cu tendinţă redusă de fisurare. se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .0 5. sunt: • înmuierea ZIT.3 0. %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.

excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. N2.4 %. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare.5 % şi restul Fe. 112 .). care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare). se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v.0…12. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică.4 %.). austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică. este determinată de absorbţia de gaze (O2. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. • formarea porilor în CUS.. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice.0. %Crm = 8. • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0. care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. de exemplu..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480. nedurificată prin precipitare. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită). care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei. tuburi electronice. 8.6. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. elemente de acţionare în automatizări.. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc.3 % şi %Nim = 35…37 %. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă.. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura.8.tabelul 8. aparatură de laborator etc. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate.. %Nim = 35…37 %. traductoare de precizie etc.3. %Nim = 42…48 % şi restul Fe.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA.

fie în funcţie de compoziţia chimică. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune. iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. necesară pentu verificarea acestei caracteristici.9. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A. tabelul 8. în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu). − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. fie duritatea Brinell (în mod uzual). − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). în J).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate.1.9. Fontele comerciale 8. Ca şi în cazul oţelurilor.10.20.10). Vickers sau Rockwell. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia.

8. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.15…0. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm. %Cum = 0.20. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă.5…3. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese. Fig. 114 . %Pm = 0. %Mnm = 0. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate.2…2 %. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).5 %.65 % şi %Sm = 0.5 %.5 %.0 %.5…1. %Mom = 0.03…0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci.5…1. 350 N/mm2]. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.2. 8 – pentru piesele tratate termic. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. %Nim = 0.5 %. %Sim = 1.4. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. Aşa cum s-a prezentat în scap 4. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2.8 %.15 %. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare.9. fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. 8.1…0. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută.1…0. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde.5…2.

Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. datorită efectelor de ungere produse de grafit. de exemplu. precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. Fig. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus. ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută.21. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări.1…10000 kg).44 Rm ) . Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. sau EN−GJL−HBxxx. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. Formele de grafit A. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. 8. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. B. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. 115 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. xxx fiind duritatea Brinell. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E).21.4) HB = RH (100 + 0.

în N/mm2. RH = 0. Pb.8…1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. simbolizate EN−GJMW−xxx−x. De menţionat că în cazul fontelor maleabile. Al. de exemplu. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit.2…3. Bi.4 S 0 . EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3.4 ≥ 5 %. Sn.3…0. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe.5 %. 116 . Relaţia (8.8…1. numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte.5. utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. Ti.6. %Mnm = 0. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice. 4. %Sim = 0. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote).8 %). iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic.2 %. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As.4 ≥ 2 %. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0). − fontele maleabile cu miez negru. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute.2). simbolizate EN−GJMB−xxx−x.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. aşa cum s-a prezentat în scap. de exemplu.4.

determinate pe probe prelevate din piesă. QT – calită şi 117 . B – miez c) HVnnn – Vickers. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. tratată termic. prin sudare. Q – călită.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. S – nodulară F – ferită. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. de aliere. negru**. (sferoidală). aliată cu %Crm = 9 %.austenită. determinată pe probă turnată separat. L – N− fără grafit. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2.2 %. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. b) %Cm x 100. este importantă. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. martensită V− vermicular. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. HBnnn – Brinell. A. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. ledeburită. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. în N/mm2. HRnn – Rockwell. b) modul de obţinere a chimică. a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. determinate pe probe ataşate piesei. numai U – probă ataşată piesei. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. după comp. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %.

cum sunt cilindrii de laminor. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate.2. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile. fontele nodulare perlitice. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide. în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. 8. adică epruvetă normală). la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC.9. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului. de exemplu. dar plasticitatea lor este redusă. determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. fontele 118 . Din acest punct de vedere. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2.65 S 0 . Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. principalele categorii sunt: fontele refractare. de exemplu. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. puternic solicitate în exploatare. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. Datorită acestor caracteristici.

energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC. şi %Cum = 2…4 %). %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. fonte cu conţinut ridicat de siliciu. şoc termic şi fluaj.. iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element. şi. fie cu masa de bază feritică. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului. dacă grafitul este lamelar şi Frgn. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. %Mnm = 4…8 % . cu %Alm = 22 %. în cantităţi mai mici. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice.0. Cromul. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . nichel. care le conferă structură austenitică.3. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). aluminiu. În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. cu %Crm = 16 %. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3.5…4. care se manifestă la temperaturi ridicate.. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10.4 %). fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare. dacă grafitul este nodular.5 %). aliate în principal cu crom.12 %. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. molibden sau stibiu.. %Sim = 4…6 %. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706.. grafit lamelar sau grafit nodular. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. creştere de volum.. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. siliciu. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.. în care se găsesc carburi.

siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare. 112 laminare normalizantă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. 67 câmp termic de sudare. 92 cusătură sudată (CUS) rânduri.5 %). În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. iar prin adaosuri de crom. 69 . cu structura masei metalice austenitică. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. 75 clase de calitate.0 %. 120 fragilizare prin faza σ. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. 75 laminare termomecanică (controlată). structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică. 113 fontă refractară. Au structură perlito-sorbitică.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului).25 %. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7. 93 fontă comercială. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. Pb.2…1. Ti. cupru. 73 120 fisurare la cald a CUS. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică.25…0.65 % sau %Mom ≅ 0. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. Fonte complex aliate cu nichel.5 % şi %Crm = 0. sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline.. siliciu şi/sau cupru. 56 comportare metalurgică la sudare. Si. 112 fâşii ZIT.. 94 hardenită. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. 69 elinvar.. cu structura masei metalice perlitică. 69 coroziune intercristalină. de fricţiune. straturi. Ni. îngustă. Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune. Cu. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. 74 construcţie sudată. 70 carbon echivalent %Ce. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. maleabile şi nodulare.5…12. slab aliate cu Cr. 119 fontă rezistentă la coroziune. Sunt fonte cenuşii.5…6. P. 104 invar. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). 76 material de adaos (MA). Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală.

59 standard general. 108 oţel rapid. Saban R. Bucuresti. 84 oţel carbon de calitate. Metalurgie fizică. Petrescu M. Colan H. 93 oţel maraging. 1996 121 .a. 69 simbolizare alfanumerică.C.C. Mărci. Timişoara. Elaborarea oţelurilor aliate. 69 oţel necalmat. 98 oţeluri pentru recipiente. 109 oţel HSLA...D. Bucureşti. II. Oţeluri. 96 oţel turnat. 1982 4. * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. 79 oţel duplex. 1999 11. 89 oţel Hadfield. O.. 70 Bibliografie 1. Editura Sudura. Gâdea S. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). Bucureşti. 86 oţeluri patinabile. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 77 zonă influenţată termic (ZIT). 80 oţel cu granulatie fină. 103 oţel refractar (termorezistent)..D. Tillmann W. 1981 3.I.. 1995 6. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică.D. 75 oţel pentru îmbunătăţire. 65 oţel criogenic. 110 oţel pentru carburare. Ieremia A. s. 1983 2. Bucuresti. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment.. 76 oţel cu granulaţie fină. 53 structură feritică aciculară... Vacu S. Bucureşti. 78 platinit. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. Metalografie şi tratamente termice. 74 superaliaj. vol. Bucureşti. Bucureşti. calmat.I. ş. Studiul metalelor.M. Studiul si ingineria materialelor.. I. 83 sudabilitate. vol. Lugsheider E. ş. 64 oţel bifazic (dual-phase). Truşculescu M. 1983 7.I. Bucureşti.. O. Editura Didactică şi Pedagogică. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Bucureşti. O. Oţeluri inoxidabile şi refractare. 66 oţel pentru rulmenţi... Editura Didactică şi Pedagogică. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. 1980 9. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 97 temperatură de referinţă.. 1994 10.M.. 78 oteluri pentru scule.I.a.I. Protopopescu H. Editura Facla. Mitelea I. de produs. Editura Tehnică.a. Geru N. Timişoara 1999 5. 100 oţeluri termorezistente. cu crom şi nichel. 112 rost de sudare. 1983 8.. 105 oţeli inoxidabil cu crom.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB)..C.. numerică. Editura Didactică şi Pedagogică.M.I. 66 otel pentru construcţii sudate.

c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC.4. d) clasificare? T. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi. c) standarde regionale.2.15 %. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. În funcţie de nivelul de aplicare. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0. d) convenţie? T. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T.8. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.8. b) standarde naţionale.8. %Sm ≤ 0. pentru probleme reale sau potenţiale. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard.8.3.1.8.8. c) oţelurile bifazice.8. este denumită: a) normalizare. d) standarde de produs? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 . c) standardizare.025 %. d) oţelul este calmat? T.2 > 400 N/mm2.8. Activitatea specifică prin care se stabilesc. respectiv.9. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale.k conform STAS 500 şi. c) oţeluri de calitatea. respectiv. b) normativ. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. c) lege.8. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2.6. d) oţeluri speciale? T. standardele pot fi: a) standarde de firmă.5. b) oţelurile pentru electrotehnică. care stabileşte reguli. b) ordonare.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm.4. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2.8.

18. d) 17CrMn4−4? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită.0 %.17. b) 12MnNi15−3.14. c) P355NH. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. b) ferită aciculară.12.8.2 %. c) 17CrNi16. dacă %Nim > 8 %. c) carbonul. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T. d) cusătura sudată CUS? T. b) X2CrMoTi17−1.8. b) fâşia de normalizare.8.10.8. dacă %Cm < 0. c) sudabilitate.8.11.15. b) zona influenţată termic ZIT. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. b) plasticitate. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. d) manganul. c) fâşia de austenitizare incompletă.8. d) 34MoCrNi16? T. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul. c) 34CrNiMo6−6−2. d) fâşia neaustenitizată? T.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.8. d) elasticitate? T. b) 38AlCrMo10−6−1. d) X6CrMoNb17−1? T.19. c) 17CrNi16. d) 34MoCrNi16? T. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . b) S235NL. d) X8Ni9? T. b) 42MoCr11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15.13. b) 51CrMnV4−4-1. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. b) 42MoCr11.8. c) X6CrNi17−1.8. c) ferită şi insule de martensită. b) cromul.8. d) P235NL1? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1.21. c) 15Cr3.16. c) materialul de adaos MA. dacă %Crm ≥ 12.8. c) P460NL2. d) 17CrMn4−4? T.20.

d) transformarea perlitei în austenită? T.32. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.29. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate. c) 10AlCr240. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15. b) 12MnNi15−3. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). b) X6CrMoNb17−1.25.23. c) apariţia fazei σ. c) siliciul. b) X2CrMoTi17−1.31. b) creşterea excesivă a granulaţiei.34. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .8. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire).22. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. d) X2CrNiMo17−12−2? T.8.8. c) OLC45. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.8.30. c) RCA 370. b) îmbunătăţire. b) 10AlCr240.8.27.8. c) 30VCrW85. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W. b) transformarea perlitei în austenită. c) X3CrNiMoN27−5−2. d) X7CrNiAl17−7? T. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. c) X70CrMo15. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. b) S235NL.28.8. c) creşterea excesivă a granulaţiei. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180.24. d) călire martensitică + revenire medie? T. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. d) 15SiNiCr200? T. d) X50CrMoV15 T.8.33. b) S355W.8.26.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. b) 117VCr6. d) aluminiul? T.8.8. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS. c) X2CrNi18−9. d) S335K2? T. d) X90CrMoV18? T. b) nichelul. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. d) 31VCr8? T.8. d) apariţia fazei σ? T.

Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.1.8. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T.8.39.40. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 . b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0. d) T120CrMn130? T. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. c) fonta nu are grafit în structură. d) fonta este netratată termic? T.35. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.8.8.8.8. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. c) G 200−400W. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . b) fonta corespunde unui standard european. c) 117VCr6. d) T9MoCrNi30R? T. b) fontele antifricţiune. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.8.38. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) fontele de fricţiune? T. c) fontele refractare. c) fisurarea la cald a CUS. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1. b) T120CrMn130. A3).36. b) T100NiMn130. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă.37.1 % sunt supuse unui TT intercritic. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) formarea porilor în CUS? T.

22 Aplicând regula izotermei (v. rezultă: %M = %γ. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig. ca urmare.22.5. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y.5. scap. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0. aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. rezultă că la ti ∈ (A1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei. 2.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y.1⋅10-4ti. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . 8. 126 . se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.8.23. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.0175 % şi (%Cm)γ = 0.1). 8. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. scap. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. care are soluţia ti ≅ 750 oC. Fig.59 %. 2. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) .1 – 1.

Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru). se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0.8. c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore). Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .52 % şi %γ = %M = 100 = 12.SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.6 %.08 % sunt supuse unui TT intercritic.8. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.1 – 1. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1.8. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.3. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. A3). 208 0. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore).08 − 0.STAS 880 (C35 . iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm.52 ≅ 722 HV.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. A. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0. A.0164 %. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 . 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 .2.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . duritatea 12. ca urmare. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. 910 − 760 2 0.1⋅10-4⋅760 = 0. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.1.SR EN 10027-1).52 − 0.6 100 − 12.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru).11.

Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.3 0. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A.2 1.10).8. cu structura ferito-perlitică.35 %Mnm 0. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.7.6 + 223%C m − 14.35 %).2 − 13%C m şi F = 1.35 0. cu structura ferito-perlitică.3 %Crm 0.3) în care HVrOC = 211 HV.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.2 1.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2. Rm = 3.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV. Rm = 3.3). Rm = 3. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.64 ⋅ 10 5 N.6 %Mom 0.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură. adoptând vr = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.10 ⋅ 10 5 N. A.2% Nim + .2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7. % %Cm 0.6 0.11.2). aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0.4 oC/s (v.6 %Sim 0. 3. Rm = 3.31⋅105 N. scap.6% Sim + 30% Mnm + 35.5HB (v. rezultă: HVαOC = 77. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV . pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .5%Crm + 27. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259.6 %Nim 0.23⋅105 N. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7. 128 .

50 MA – D310 0.4.8 24 12 0.9Nb 0.3. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).80 MA – D18.08 1. scap. 7.30 MA – D309 0.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie. Concentraţiile masice ale principalelor componente.0 27 20 0.0 0. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 .0 23 14 0. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. Schaeffler (v. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.0 0.03 2. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).08 2.9 20 10 0. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.8 17 13 2.5 0. Este evidenţiat faptul că. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură. care să le permită consultarea.24).%Nie). 3.11. pe lângă austenită.8 18 10 MA – D308 0.50 MA – D19. Tabelul 8. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.9 30 9 0. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.8 20 11 0..50 MA – D308L 0.12 2.0 0.5 1.8Mn6 0.0 0.10 6.. 7. A. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare.00 MA – D316L 0.75 MA – D312 0.10 2.8.0 0.5 % ferită. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A.8.08 .11. se determină coordonatele (%Cre.5 şi fig.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7.0 0.9 20 10 0.10 1.5 1.60 MA – D316 0.5 1. pentru evitarea fisurării la cald.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini.03 2. Procedând în acelaşi mod. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.04 2.9 19 13 2.6) şi (7.8 0.08 1.50 MA – D309L 0.

00 16.4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.23 Punctul pe diagrama din fig.75 21.71 21.44 16.15 Caracteristicile CUS %Nie.5%]).5.60 13.%Nie = 6.5 %) şi (%Cre = 14 %.55 24.25 %Cre.51 14.95 22. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.35 20. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.40 17. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.8Mn6 %Cre.40 12. se determină coordonatele (%Cre. aşa cum se observă în figura 8. ca urmare.12.33 21. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.078 21. Tabelul 8.15 14.CUS .00 25.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7.2).74 28.63 12.%Nie = 20.8 %) şi. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.70 21.9Nb MA – D18.08 26.93 13. 130 .65 25. Folosind relaţia (8.24.34 16. în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm. %Nie.70 29. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8.20 17.85 13.30 14.5 %) şi (%Cre = 14 %. Schaeffler în domeniul α + γ.75 13. % 19. 8.13. % 13.%Nie = 6. % − 14. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.90 24.CUS). dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.CUS). analizând diagrama din figura 7.20 21. %Nie. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).04 15. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.25. % − 21.25 31.46 13.70 21. are ecuaţia %Nie = 1.11 21. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.80 %Nie.56 20.05%Cre – 7. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.CUS.5.04 23.76 21.90 13.%Nie = 21. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.CUS.CUS .

valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. 131 . datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale.1. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. conductibilitate termică şi electrică mare. tenacitate bună la temperaturi scăzute. Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. deformare plastică sau aşchiere.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. Cu toate acestea. capacitate bună de prelucrare prin turnare. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active). capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică.

6 25.4 13.5 14. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.6 106 .3 31. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs.3 21. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts. 0 C Densitatea ρ la ta.0 44.0 9.3 11.5 110 370 59.7 420 68.2 14.0 39.2 19.7 29.2 206 72. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.5 16. la ta.5 23.5 8.6 16.7 40.2 55 1300 368 63 104 113 23.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).1.5 11.Tabelul 9. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.

93.8. Pb Pb-Ag. Al 99.95. Pb.95.995. Cd. Cd 99. Cu. Sb 99. Cu. Pb. Mg 99. Sb 99. Zn 97. Ti-Ni Ni-Cu. Mg-Zn Au-Ag.Cd C. Cr 98. P. Tabelul 9. Si. Pb 99. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Fe.5.985. Cr-Ti. Al 99. Cd-Ni. Cu 99.99. în tabelul 9.3 STAS 10502: Ni 99.98. As.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase.8. Cu As. Cr-W. Al 99. Ni 99. Pt STAS 10560: Pt 99. Al 99. Fe.85 STAS 8615: Cd 99. Pb 99. Pb 99. Sn 99. Sn-Zn. Cu 99. Cd 99.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic).5.2.6 STAS 7386: Cr 99. Ni-Fe Cr-Ni.9. Cd 99.0) Au-Ni. Cr 98. Sn.94. Ag-Hg Pt-Rh. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice. iar în tabelul 9.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale. Pt 99.8 Pb. Cu 99.6 Bi.6. As. Fe S.95.99. Zn. Sb 99.6.96. Zn-Cu.5. Sb 98. în tabelul 9. Zn 98. As. Sb 99. Bi. Bi. Cr 97 STAS 10309: Sn 99.98. Bi. Pb. Ag-Ni.90.5 STAS 646: Zn 99.9 Mg-Al. Ti 99. Fe. S. Ti 99.5. Sb.5 Ti 99. Pb-Sn. Al-Si.3. Fe. Sn 98. Si.As.Al 99. Sb 97.3.65 Principalele impurităţi Fe. O. Zn-Cd. Au STAS 4389: Au 999.95.4. Fe.97.9. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99. Ni 97. S Pb. Al.85. Zn-Mn Pb-Sb.7. Fe Fe. Cu. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Ni-Mo. Al-Zn Cu-Zn. Si Pt-Ni.9. Cu-Sn. Pb-Ca Cd-Ag. Sn 99. Sn Ag. împreună cu cele redate în tabelul 1.565. Mg STAS 10273:Mg 99. Zn Pb. Al 99.95.99: Pb 99.99. (Au 995. Si. P Pb. Sn-Sb. P.98. Zn 98. Ni. Sn-Hg Sb-Sn.35 STAS 10262: Sb 99.4.5.9. S.75. cu excepţia Au şi Ag. Fe. Zn Ag-Cd. Sn 96.99. Bi. Ag-Cu. 133 . S. Cu-Be Ti-Al. Al-Mg. Pt-Ir. Pb 99.Bi. Cu 99. Cu-Al. Cr-Mo Sn-Pb.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care.97. Cu.99.96. Al 99. Cu. Al 99.5.6. Mg-Mn. Mg 99. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %. Cd Cd-Sn Mg-Si. Cu 99. Ni-Cr. Sb Sn.Al 99. Zn 99. Ni 99. Au-Pt Pb. Ni 99. Al.2. Pb. Sb-Pb Zn-Al. Cu. Ag STAS 3321: Ag 999. Au-Cu. Pt 99. Cu. Al 99 STAS 270/1:Cu 99. Bi Pb. pentru care concentraţia este în %o). Sb. Fe.5 STAS 663: Pb 99.6.6. Ni 98.C.

Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). % Modulul de elasticitate longitudinală. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. N/mm2 Limita de curgere 2) . 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. .Tabelul 9.3. N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) .

− aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). Pt etc. Au. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. astfel: • în funcţie de numărul componentelor. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. care prezintă în stare solidă. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. compuşi intermetalici). aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. Ni etc. aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). în care sunt introduse frecvent. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). de exemplu. la orice temperatură. Mn etc. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. Mn. o structură monofazică. în care sunt introduse suplimentar. Fe. în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Pb. aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic.). pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). Sn.. Al. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică.) etc. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. aliaje antifricţiune. aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). dar. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). ternare sau complexe. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). aliajele neferoase pot fi: binare. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. 135 . cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan). aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice.

se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. Mo). fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. 1. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. 4. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. în decursul răcirii după solidificare. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori.2). la aceste aliaje nu se produc. Ta. scap. scap. 136 . care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. 1. care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. care. distribuite sub formă de suspensie fină.2.6). În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. • modificare de tipul III. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. ca urmare. v. asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. v. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare. • modificarea de tipul II. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. Zr. scap.6). acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă).4.

kO = 0. în K. care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare).95…0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. scap. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent.98. în care Ts. cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. iar coeficientul kO se ia. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. τm = 2…24 ore).1).3. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. 9. cum sunt aliajele uşoare. având ts = 500…600 oC).9. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie. iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. dar poate avea şi valori kO = 0. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. Sb.8…0. Ca. pe bază de Al sau Mg. dacă concentraţia acestora este mică. în mod obişnuit. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. 6. de exemplu. efectele pozitive ale modificării se micşorează. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. Na.

Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. 3. soluţia solidă (denumită. v. 6. în cazul recoacerii sau în aer liniştit. scap. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. TT de călire 138 .3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor.5 şi 6. în mod obişnuit.2. scap. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. în cazul normalizării).2. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT.2). de obicei. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. de realizarea unor transformări eutectoide etc. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare. 6.4Ts). Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece.). Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării.3. austenită. la piesele din astfel de aliaje. trp + 273 = Trp ≅ 0. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . finisarea granulaţiei. aliajele Cu – Al. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO.

1. structurile (monofazice. Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al.. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. Cu − Ti. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). urmată de răcirea rapidă (de obicei. La piesele din astfel de aliaje. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Cu – Be. Ti – Ni. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). 9. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v. Ti – Al etc. M (denumită martensită.1). • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura). Ti – Mo. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ. pentru obţinerea unei structuri monofazice. ts). cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). 139 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). fig. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic.. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere. tso). precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu.. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic.6 nm şi se formează uniform în matruicea α. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală. datorită efectelor de durificare pe care le produce.2. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice. prin procese de germinare omogenă... • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile..0. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”.. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. 140 ..5. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). dacă ta < tii < tso. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru). având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. în mod obişnuit.0 nm). Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm.3. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura.8 nm şi grosimea de 0.30 nm şi grosimea de 1..

Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire. τm) sau HVr = g(ti..2. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC. τm = ct. corespunzător temperaturii t / > ti. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. 9. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii.). dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. astfel.1. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. 9. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. Fig. prezentată în 141 . cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora.

proiectării. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. la aliajele titanului. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. la aliajele zincului etc.5. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. principalele variante ale acestui sistem. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. 142 . între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire.. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9.4 şi 9.4. cum ar fi ASM (American Society for Metals). la aliajele cuprului. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. regionale sau internaţionale). semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. având la bază principiile prezentate în tabelele 9. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). 9. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. la aliajele magneziului. efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă. AA (Aluminum Association). Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase.2. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association). aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. aplicată la aliajele aluminiului. fabricării. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire.) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit.

0 1. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.0 G AlSi5Cu3 4. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2.2. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712.5MgMn 3. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G.5 5. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8. Tabelul 9.8 1. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2. X0 = 6 ⇒ α ≡ F.4.. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7.. litera P pentru turnarea sub presiune etc.1 G AlSi5 5.5 6.0 G AlCu4MgTi 3. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor.1 G Al 99.. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale . X0 = 1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip. X0 = 2 ⇒ α ≡ B.0 G AlMg10 6. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . . litera C pentru turnarea continuă. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. simbolul nu conţine litera α.). urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. litera Z pentru turnarea centrifugală. litera M pentru turnarea în forme metalice. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4. dacă X0 = 0.2 .0 G AlZn6MgCr 8. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază.

9 CuZn12... C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8. C17300 CuBe1. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32).. C81100 C80100 G Cu 99..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.... C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 ....5. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 .. Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4..9 1..Zn C96200 . (de exemplu... C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 .. Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 .. Bronzuri cu Pb C98200 . Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 . C82800 C82100 G CuBe0... Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.. C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 .95 1... C51100 CuSn4P 4...5 C22600 C20000 . C95800 C95600 G CuAl7Si2 7... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 . la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.... M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.. Alame cu %Znm < 37 % CuZn34.. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 .5Pb C33500 C30000 .... la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. 2. C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4.5 9. Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 .. Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 .5).. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 .. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .. Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni .. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99.. C98800 C98600 G CuPb35Ag1.. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc.5Ni 3.. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5. Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 .. C64200 C61000 CuAl8 5. C94900 6. Cupru cu %Cum ≥ 99. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 . Bronzuri şi alame cu Si C87200 ... Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 . proiectare. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 .5 2. (de exemplu. C66100 C65500 CuSi3 6.. iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare.... C69800 Alame speciale 3. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale.. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 .C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 .

Ecruisat (starea obţinută la produsele care. Tabelul 9. iar în tabelul 9. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. 145 . urmată. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. finisării granulaţiei. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2. Tratat termic. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării. cu sau fără ecruisare suplimentară. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1.6. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. gradul de ecruisare realizat etc. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. după recoacere sau deformare plastică la cald. îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3. eventual. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale.6.

Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald. după atingerea stării definite la 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5.6.5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. sunt răcite la ta. ci realizarea unor caracteristici speciale. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială) 5.2.10. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL . îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. Răcit după prelucrare la cald. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. Răcit după prelucrare la cald. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care. sunt îmbătrânite artificial) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . sunt răcite la ta. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.4. de exemplu.9. Pus în soluţie.6. după prelucrarea la temperaturi ridicate. după atingerea stării definite la 5.8. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5.11.3. Pus în soluţie.7. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.1. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5.7. după prelucrarea la temperaturi ridicate. cum ar fi. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. Pus în soluţie. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris.

Sn. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. 147 . Se. care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. sub formă de incluziuni nemetalice. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. substanţe organice (benzină. • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. Mg.1.). Te). motorină. P. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. benzol. Fe. soluţii slabe. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. de obicei. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric. Cr. Sb). anilină şi acid acetic etc. Ni. sunt. acceptabile. Pt. As. S. 9. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. amoniac. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. neaerate de sulfaţi. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. Cd. clorhidric.3.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).2. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. vapori de apă supraîncălziţi.5. ape reziduale şi ape sărate. glicerină etc.2 şi 9. 9.. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.2 % şi are ts ≅ 270 oC).06 % şi are ts ≅ 320 oC. Mn. Zn. Bi). azotic). soluţii concentrate de acizi anorganici. Au. hidrogen sulfurat. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. sulf. iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. azotaţi. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald).

având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. cât şi la rece. notată β’. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu .ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.5.1. la temperaturi ridicate. prezentată în figura 9. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). 9. scap. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn. care prezintă structură cristalină de tip CVC. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β.1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată).2. structură cristalină de tip CFC. 9.3. atât la cald.4. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). ca şi solventul său.3. putând fi deformată plastic uşor. Alamele Aliajel pe bază de cupru. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.8. deoarece prezintă. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov). Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 .Zn Fig. 2. v. Fig.

După turnare şi răcire la ta. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.8. Alamele bifazice.. la o temperatură ti < tCK. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. dacă se aplică un TT de recoacere. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.5. 9. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. alamele monofazice α. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. 10). 149 . structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. C. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri.7.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare. au %Znm ∈ (39 %. aşa cum se observă în figura 9. 9. cât şi prin deformare plastică la rece). Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. eventual.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9. τm = 2. 850 oC. alamele se pot clasifica astfel: A. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. Alamele monofazice β’. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. au %Znm ∈ (46 %. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. fig. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC.. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v. duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură.. 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare. În unele cazuri. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v.4).8. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. 9. fig.9) şi. B. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. aşa cum se observă în figura 9. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). cu plasticitate bună)..6. aşa cum se poate observa în figura 9. unei reveniri.

• Fierul. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale).5 %. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. n. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1. (9.. Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. n. Fierul are keFe = 0. j = 1.6. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor.5. iar la concentraţii masice mai 150 .1) în care %EAmj. sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). 9. Deoarece are keAl = 6.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. după recoacerea de omogenizare.. iar k eEA j .. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale.9. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii.5 %. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 .. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere. Structura la ta. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare. j = 1. 9. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor.

Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. 9.9.. • Staniul.5. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . 9. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. 420 oC). fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. 9. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. care determină o creştere cu 30 . Fig.. este insolubil în cupru. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate..7.4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7.. având în vedere că keSn = 2. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. manganul este un bun dezoxidant. introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. • Plumbul (care. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor. aşa cum s-a precizat anterior. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 . 10.. Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul.8. 9..

măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . G CuZn40PbSn.5.12. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %.. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. Ca urmare. 9. CuZn30. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. deoarece are keSi = 10. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor.3. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante.. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate. iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). CuZn31Si. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. • Siliciul. prezentată în figura 9. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile).27.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni.. aşa cum se poate observa în figura 9. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). CuZn10.11. este un bun dezoxidant. G CuZn40Pb. au solubilitate totală în stare solidă. CuZn15.2. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. CuZn20. de exemplu. • Nichelul. G CuZn38Pb2Mn2.800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare). Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. CuZn36Pb1. alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu). coeficientul său de echivalare este keNi = −1.

iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %... 12. Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. Mn şi Si. • aliajele Constantan.. • aliaje Monel.6 .....50 % şi aliajele Nichelină. în vapori de apă etc. pieselor de mecanică fină.. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere. cu %Nim = 15 . 3%). 20 % şi %Znm = 20.. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune.. cu %Nim = 18 . cu %Nim = 40.... cu %Nim = 65.0 %) şi Mn (%Mnm = 0.. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor)...15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 .. folosite (ca aliaje deformabile. instrumentelor de măsurare.70 % şi adaosuri de Fe. Fig. rezistorilor electrici. 11. • aliaje Melchior (Maillechort). • aliajele Alpaca (Neusilber. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive.. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0.... 153 ..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici.8 . Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig. 9. Argentan). folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune.. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc.. 1..4 %). 1. Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial.3 %). CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21).35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. cu %Nim = 5. prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune.30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20.60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %. cu %Nim = 30. în acizi organici.

bronzurile cu aluminiu. faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)).13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn.9. în funcţie de concentraţia 154 . • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). bronzurile cu siliciu. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε. • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. în funcţie de concentraţia masică a staniului. cu structură cristalină de tip CVC. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). cu structură cristalină complexă. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. atât la cald.13. la care. cu structură cristalină de tip CVC.3.1. putând fi deformată plastic uşor. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9. deoarece prezintă.5. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.5.3. ca şi solventul său. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. cât şi la rece. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9.13. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. structură cristalină de tip CFC. 9.

0 350 Q 0. în diagramele din fig. c.15. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9..5 9.13. în starea M. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa.0 520 J 27. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O).16.0 586 F 24. starea de echilibru stabil. respectiv.9.0 8. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare.0 586 G 26. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald.0 520 K 11.0 800 D 22. B.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. 9. 9. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.0 8.%Snm Ordonata. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .5 800 C C’ 13. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă. constituenţii α (preeutectoid) 155 .2 ta A.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor.. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.0 800 E E’ 16.0 586 H H’ 16. structura de turnare a acestor bronzuri.17) fazele α şi δ şi. cât şi prin deformare plastică la rece). structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.. 9. oC A 0 1083 B 25. b..

6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P. introdus în concentraţii %Pm < 0. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). 9. 9. 9. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul.3. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %... Fig. • plumbul. 9.16. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 .3 %.17. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente.0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ). Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig. separate intercristalin în structură. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb.14.15. asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). iar în concentraţii %Pm = 0.

cu structură cubică complexă. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. de exemplu. ca urmare. CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). • zincul. cu structură cristalină de tip CFC. duritate ridicată şi fragilitate accentuată. cu structură cristalină cubică şi γ2. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare). corespunzătoare compusului Cu32Al19. stabilă sub temperatura t = 785 oC. 9. iar GCuSn14. la solidificarea după turnare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb.. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru.18. CuSn6. corespunzătoare compusului Cu9Al4. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 .2..10 %. separate intercristalin în structura bronzurilor.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare.15 oC). • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al). faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. cu retasura de contracţie concentrată). Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2.3. au un substanţial efect lubrifiant).... influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1. cu structură cristalină de tip CVC. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. în concentraţii %Znm = 5. stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. care poate fi deformată plastic uşor.5. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). cât şi la rece. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. aptitudine de a realiza piese turnate compacte.. atât la cald.18.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al.10. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8.

5. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare.6 785 Q 9.3 1035 C 11.0 565 P 13.. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. Fig.4 565 M 12. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.0 1035 K 9.4 1035 G 9. 9. acest dezavantaj poate fi eliminat. în diagramele din fig.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. %Snm Ordonata. 9.. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald.2 1048 F 7. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). B. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. oC A 0 1083 B 8. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V.10. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate. dacă se aplică un TT de 158 . respectiv. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O. 9. 18. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic.10. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta. Ti. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A.

caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare..2 = 140. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente. finisează granulaţia. soluţiile unor acizi organici). petrolului şi produselor petroliere). Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare.. produse rezistente la acţiunea apei de mare. Bronzurile cu aluminiu au. îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). de exemplu.. de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2..3.2 %) au proprietăţi bune de turnare. apelor reziduale.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune.900 N/mm2. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200. 159 . soluţiile de acid carbonic.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). în plus.5 %. • nichelul. iar G CuAl10Fe3. • manganul. măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea...500 N/mm2 şi A = 3.. Rp0.. CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile).300 N/mm2.... densitate mai mică.. cum ar fi: • fierul. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri.8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece).3 % şi %Mnm = 1. are efecte similare cu ale fierului. amplificând efectele acestui element de aliere. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). 9.. bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. în concentraţii %Fem = 3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire.3. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline.. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB).... în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.. în comparaţie cu bronzurile clasice.2 = 450. Rp0.5..200 N/mm2 şi A = 15. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere. dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate.

2 % şi %Nim = 1. care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α.. dacă solicitările mecanice sunt intense. 9. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate). cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.950 oC).500 oC). 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales. CuSi3 şi G CuSi4.. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.....5. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.4.5 % şi prezintă.11.3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 ..3 % şi %Nim = 1.5. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2. Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 ..3.. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9... Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si. în funcţie de concentraţia masică a beriliului..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1..20. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450..

Rp0..).. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.0 % şi prezintă la ta.2. sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 . iar duritatea este 90 .. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii. efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1. • β este o fază bertholidă. 5 %.. Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ..9 şi CuBe0.5. 1500 N/mm2. În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. CuBe1. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 ..2 = 1000 ..2 = 300 . Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0.5 %).7. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 .. 161 . aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri.....2. iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0. 1050 N/mm2 şi A = 2 . 40 %.2. 350 N/mm2 şi A = 30 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be.....6Mn. 500 N/mm2. cu structură cristalină de tip CVC. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu). cu structură cristalină de tip CFC. cu structură cristalină de tip CVC. 820 oC). Rp0. dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece. o structură alcătuită din fazele α şi γ şi. 350 oC).).. în stările M sau O. iar duritatea lor este 350 .. a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2... caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 .5.5 %)...0.. respectiv. 400 HB. lamele elastice etc. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ).. care poate fi deformată plastic uşor. abur etc. 110 HB). • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe..

Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora. stibiu (%Sbm = 1. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.150 N/mm2.2 şi 9. 9. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii..2.50 HB). Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. chimie şi petrochimie. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora)..1. 9.0.3.. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. iar duritatea 30.2 %). eoliană).5.3 %) sau zinc (%Znm = 1.. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă.. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 .. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1.10 %).5. sunt: densitatea scăzută. fosfor (%Pm < 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25.. se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5.5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.. energetică neconvenţională (solară.. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. 9. electrotehnică şi telecomunicaţii. G CuPb20Sn5. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.2.3 %)..6. fabricarea ambalajelor..3.. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. forajul sondelor de petrol. construcţii civile şi industriale. caracteristicile care trebuie remarcate.

aderentă. Si. Mn. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Mn. As. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). prezenţa compuşilor (Al3Fe. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Ta. Cu. mai ales.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. etc. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. 163 . Prezenţa impurităţilor (Fe. Mg. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3.. Ti. compactă şi foarte rezistentă la coroziune.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. petrol. Zn. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici. Ti. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. prezentată în figura 9. Sb). Mg. Cr. Zn. Cr. vapori de apă. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Zn. Cu. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. soluţiile de acid fosforic. Zr). chimie şi petrochimie etc. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. medii apoase care conţin dioxid de carbon. Pb.6. Ta. Mn. Mo). Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). creşterea refractarităţii (Ni. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. AlAs. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. Zn. 9. ape reziduale. sunt de obicei acceptabile. Ni. aeronautică. Al12Fe3Si. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Zn). constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru.).1. Cr. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Bi).21. mărirea rezistenţei la coroziune (Si. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. Mg. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. Mo). Mg. soluţii de acid sulfuric etc.

din categoria fazelor Laves..21. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate. Fig. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ. deoarece prezintă.. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54. 9.1.1.22. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig.1%.21 corepunde cele prezentate în figura 9.5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.3).1.6. fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie. 9. subcap.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. Pornind de la această observaţie. structură cristalină de tip CFC. putând fi deformată plastic uşor. atât la cald cât şi la rece. b) aliaje pentru turnare.22. ca şi solventul sau. aşa cum se poate observa în figura 9. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 .

în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4...5 %. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. %Mgm = 0.. ts0)..6 %).2 % şi % Cu m % Mg m = 1. • îmbătrânirea (naturală sau artificială)...3 % şi = 18. θ”.. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α.7 . 165 .2. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire... θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc...... plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora..2. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru...4 %. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. scap. * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0. dacă %Mgm ≥ 1 %.0. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2. efectul negativ al fierului este eliminat.5. cunoscute sub denumirea de duraluminiu. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP.3). Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere.5 %. 9.2..19 .4. Si): * rezistenţa mecanică. Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn. ts).3. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. %Mgm = 0.0.0. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. %Mnm = 0. %Mgm = 1..2. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă.5 %..1. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc.5 %. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.2.

profile extrudate etc.6.8. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu.7 %.... în cazul aliajelor %Cu > 5. %Mgm = 1.9 %.9 %. Al6CuMg4.0. S. Bi. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. β’ etc. ca şi aliajele deformabile. aşa cum s-a arătat în scap. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.) se dizolvă în matricea α. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3.).7 % sau din soluţie solidă α. Al2CuMg (faza S).1.. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.3. β etc. (Mn.). Si. Mg2Si.5 %. cu Mg. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere). β etc. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5.1. Mn. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9. Mg (θ. diferite durate. %Mnm = 0.. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ.24 care redau..5Mn şi AlCu4MgMnSi. platbande.5Mn − T8). Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ.8 %. instalaţii de forare a sondelor.3. 9. pentru acelaşi aliaj.23. %Sim = ≤ 0. 400 oC].2. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. 9. autovehicule. %Fem ≤ 0. Deoarece. ţevi. pentru un aliaj %Cum = 3.. Mg2Al3 (faza β). S. în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri).2. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table. la temperaturi t ∈ [ta. instalaţii petrochimice. Ni. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. S’. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1.4.. Cu..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). etc.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. care redau.10 %. AlCu4Mg1.

400 oC]. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. Spre deosebire de aliajele deformabile. determinate la ta după menţinerea aliajului.7 %. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. T6 sau T8. Fig.23. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). G AlCu6Si5Mg. GAlCu4Si1. G AlCu4Si4MnSi.24. mai rar. T4. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. 400 oC] Fig. 167 . GAlCu10Mg. diferite durate. G AlCu8. G AlCu4MgTi.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. prin atingerea stărilor T4 sau T6.9. durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. G AlCu4Ni2Mg. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. la temperaturi t ∈ [ta.7 %. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.9.

Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0. cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.2.2 %).250 N/mm2 şi A = 14. • aliaje bifazice α + β. T4.1.21.. de exemplu..5. AlMg9MnSi. AlMg5Ti şi AlMg5SiV..520 N/mm2.5.0. AlMg3. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9. AlMg1Mn1. determinând. Ti (%Tim ≤ 0. efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.....8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta).. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg.. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α.2 %)..25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). AlMg5. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500.5. redată în figura 9. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.1. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. cu %Mgm = 0. cu %Mgm = 4.. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece. 168 . T6 sau T8. care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald.. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie.10 %. 37. • β este o fază bertholidă. care în stare recoaptă au Rm = 300.6.. Cr (%Crm = 0.2 %) şi V (%Vm ≤ 0.2. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).. AlMg7...7 %].0 %).15 %. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3.2.3 % . care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT. b) aliaje pentru turnare. AlMg2. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1. a) aliaje deformabile.6..5 %). la aliajele cu %Mgm = 8. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii..1.. Si (%Sim = 1.. AlMg1SiCr.12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). 9.10 %.

Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru.2. cu menţineri τm = 48. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig. cu τm = 30.500 oC.12 %.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α).. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500...25.6. 9.2.. 169 .26. determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină). Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.50 ore. 9... G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi.100 oC.. G AlMg5.. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ). Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit... revenirea produselor călite la ti = 80.

.5Cu1. prezentată în figura 9. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). se folosesc în tehnică.. sub denumirea silumin. Cr. 9.. fluiditate ridicată etc. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2.). conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. Ti.6..4.2 %) şi alte elemente (Mn. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. Zr. T’ etc. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si.T etc.3 %). introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0.. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini.2 %). sunt 170 .3.).750 N/mm2 şi A ≥ 8 %). (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T). Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. Si. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer.6..Si. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. Cu (%Cum = 1. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al .5 %. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550..26. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate.5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.. Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6. sub denumirea de zincral sau alzimac.

. Cu (%Cum = 1. peste aliajele topite). 171 .7 % la %Sim = 14 %.28.28..0. aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0..... Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350..12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje. GAlSi9Cu3Mg...3.540 oC.. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.... 9. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5..160 oC.27... modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β). GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg.. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si..0 %). 9.3..27.4 %) sau Ni (%Nim = 0. în acelaşi timp. Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9.10 %).10 %). Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare...150 N/mm2 şi A = 1.8 %). Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). sub formă de cloruri sau fluoruri..3. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. Fig. Al2Cu. GAlSi12CuMgni. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9..2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive. urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.260 N/mm2 şi A = 6. cu τm = 3.

• deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC.260 N/mm2 şi A = 60. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0... densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3)..25 %.. • impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9.1. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul).30.2). stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia). datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte). titanul foarte pur are Rm = 220. cu structură cristalină de tip CVC.06 %. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’). azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică..2 şi 9.3. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550. 9.2..70 %. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα.2 %. Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.1 %. 9.7. comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 . aşa cum se poate observa în figura 9. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.29.. care modifică valoarea punctului critic tc. iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.650 N/mm2 şi A = 20.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.01 %. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.. cu structură cristalină de tip HC.

Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. micşorând temperatura punctului critic tc. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α.31. Cu. Sn. 9. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. N. la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. Fig. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc. Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. ca şi Tiβ. C. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA.30. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 . Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B. 9.). în general.29. structură cristalină de tip CVC). Ti2Ni etc. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare.31. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu. α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia.32. V. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %). A. Fe. În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn.

Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. Cu. V. 9. Sn. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn.31. Fig. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta.33. C. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. 9. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . 9. N.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). dar.32. Fe. O) Fig.

transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior).600 oC. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2.10 %.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior.. nitrurare..). Cr. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. ti = 750. ca aluminiul (%Alm = 2. Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora..13 %)..5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo... Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β.800 oC). TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3. %Snm = 1. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate. Fe.. TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. Călirea martensitică. Ms şi Mf 175 . Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază. • aliaje monofazice β.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3. Mo..2 %).. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β. Mo.5. urmată de revenire (îmbătrânire).. etc... Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare. TiAl5Sn2. Cr.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. etc.3 %. %Vm = 12. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5. cu τm = 1.. %Mom = 3. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4. • aliaje bifazice α + β. ca şi la oţeluri.. care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei.... TiAl3Mn1. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare.. A. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene. B. Mn..8 %) şi Sn (%Snm = 1. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. în mod obişnuit se realizează la ti = 550... C. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3.4 ore.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. cât şi elemente betagene (V..700 oC).. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.14 %..

35. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA). Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.9.33. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 .34.35.34.9. Fig. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα.32. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. menţinându-şi la ta structura monofazică β. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.

.2 = 820. Z = 20.15 mm şi duritatea 750. cu τm = 30.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β.. D. KV = 30.8. cu fragilitate accentuată. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900... Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează.15 %. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.32. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN).1300 N/mm2.. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru.. Rp0. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă.. faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v. cât şi în situaţiile 177 ..950 oC.0.5. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere. sau din fazele α şi β. 9.. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9..60 ore..1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi.. 2.900 HV.. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450.. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω... nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită.35 J). scap. 9.8. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9.1. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. cu durate de menţinere τm = 2.33.35..05. în atmosferă de azot).25 %.. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α.24 ore. alcătuite din fazele α şi γ. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850.. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9..650 oC > 425 oC.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10. cu grosimea x = 0...

în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. electromotoare.. în clasele şi categoriile prezentate în continuare.. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor. Fig.. cât şi faze dure sau semidure.1. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. Cu) şi formaţiuni dure. deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri).15 %... care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. în plus.. aşa cum se poate observa în figura 9.8.6 %). capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. au. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10... uniform distribuite în masa matricei α. care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată).36. 9...ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă.. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit. motoare Diesel etc. %Pbm = 70.9. Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.12 %) şi cupru (%Cum = 2.9.1.37.12 %) şi cupru (%Cum = 5... structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.3 %). denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. au structura alcătuită dintr-o 178 .36.

. scap. 9. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.2. Ti. lagărele de la locomotive)..2 %) sau cu staniu (%Snm = 6.1.. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na. Ni.3 %) şi plumb (%Pbm = 1.1.1. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare.. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor.24 %) şi cupru (%Cum = 0.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1.. 9. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn. au.. Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.. aliate cu elemente (Cr. denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall. cupru (%Cum = 4. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă). bronzurile cu siliciu şi nichel.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu.2 %) şi nichel (%Nim = 0.3 %).5.8 %). aşa cum se prezintă în figura 9..37. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. Cu.. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.8...1.8.5.8. cupru (%Cum = 0.10 %).5. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA).. În afară de bronzuri. principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v. 179 ....3..3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).. bronzurile cu siliciu şi plumb. cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante).NiAl3 etc. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0.0 %).. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb. Mg şi Al. bronzurile cu aluminiu..0 %) şi mici adaosuri de Na.2. de exemplu. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8.1.. 9.8.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). maleabile sau nodulare) cu grafit în structură..1.3.1.. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune.0. care sunt fonte (cenuşii.

pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB. evident.MB. pentru realizarea unei LIP de bună calitate. în funcţie de ts. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene. din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială.MA < ts. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. iar dacă ts. deoarece ts. rezultă că.MB). înveliş pe vergelele din MA. dacă ts. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă). MB rămâne în stare solidă. • prin solidificarea MA se obţine LIP. deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. topitură etc. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .8. lipirea poate fi: lipire moale. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts.MA > 450 oC.MA < ts.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts.MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts.MA este mare (la lipirea tare). caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit). pastă.MB a materialului de bază (MB). între piesele metalice.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. Analizând principiul de lucru expus. dacă ts. numite lipituri (LIP).MA mai înaltă.2.

1.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5.MA = 200 .3....2 %)..40 %.2... circuite imprimate.. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20.3.2 %) au ts.. %Sbm = 0..30 %.25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4..1.20 %..8. aparate sanitare. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24.5 %)..8. aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35. argint...2. %Znm = 25..4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1..8. acidul clorhidric.. care măresc plasticitatea LIP).98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40..2.......6 %) au ts. alame.17 %.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru. • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35.. manşoane pentru cabluri. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15....30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40. 9..MA = 700 ..15 %...MA = 190 . bronzuri..7 %) au ts..8. %Agm = 1.4 %) au ts. %Pbm = 10.62 %.2.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru.. %Agm = 2. nichel.2.. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10..90 %. fonte..MA = 700 . compuşi chimici) fragile. fără apariţia de faze (soluţii solide..40 %). • aliajele Cu – P (%Pm = 5.270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică). conductori electrici.. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3.1.2 % şi %Sim = 0.MA = 230 ...).2. aliaje de tip monel etc.. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58.8.. nichel şi aliaje pe bază de nichel...400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.5.. aliaje pe bază de aluminiu etc.8.. %Agm = 1.MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru. cupru. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.. cutii de conserve etc. 9... radiatoare auto... Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare. %Pm = 5...... %Znm = 10. %Cdm = 17...11 %).1. alame etc.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru..0 %..2..8 %) au ts... alame etc. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4. %Snm = 0. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară.36 %..20 %) au ts.0 %). îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB). 181 .50 %..

iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric.30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9.5000 %. materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică... Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile.12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura. C. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor. 9. %Sim = 8.10−2 s−1). Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice. Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.3. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0.. prezentate în tabelul 9.20 %.. scap. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). clorura de zinc şi fluorurile alcaline. aşa cum este cunoscut (v.. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. scap.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.5 şi 6.9)) atinge valori GD = 400. deoarece.5Ts. Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . B. A....MA = 1000. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. În consecinţă..2. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice). fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v.. 3.10 %) au ts.2).1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare.8.4).3..

%Zrm=0. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v. Tabelul 9. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %. %Zrm=0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. fig.39.12. scap.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. %Mgm=0. 9.38.9 %. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9.4 % %Snm=44 % %Cum=9.5 %. %Zrm=0. 9. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. generarea de noi dislocaţii etc.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune. constând (aşa cum se observă în figura 9. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v..6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.5 % %Znm=10. 9.7 %.

Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. într-un interval de temperaturi (As. ambutisare. 5. aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei.Af).4.8. Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare. în final. D. corpuri de recipiente. sunt reduse). scap. trefilare etc. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. 9. prezentată în figura 9. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. laminare. se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. bucla de histerezis al transformării.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. funduri. Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. 184 .38) pe grupe de grăunţi adiacenţi.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. caracterizate de o serie de particularităţi.) prin deformare plastică (curbare. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. extrudere. etc.2. 39. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. impuse de desfăşurarea transformării. sârme. bare profile.2). tragere. ci de formarea de microgoluri intercristaline.

pentru a 185 . care se implantează în vena cavă a bolnavilor. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină. • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică.. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v.7 %...5. La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică).. 13 % %Alat = 39 ... fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v.... pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M.9 % %Alm = 11 .5 % %Cdat = 44 . deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei. realizarea cuplajelor termocomandate.13. 1. • încălzirea pieselor deformate plastic. scap. %Nim = 4 % %Cdat = 47.3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare)... 3. −10 30 .450 240 .. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic.. pentru producerea transformării M ⇒ γ. −44 −50 . oC −15 . Tabelul 9. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale. 60 −137 . Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. %Znm = 20.. 41 % Ms. aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. scap.. −40 − 240 . confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers.13. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic..3). 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20.. De exemplu.

..........................41 simbolizare alfanumerică.................................................................20 alame monofazice β’.....39 martensită termoelastică ..........50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ....... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol......34 aliaje antifricţiune................ tare (brazare) ................53 titan...........24 modificare tipul I. iar după implantare..36 elemente alfagene .. .........................6 Monel .....50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ......19 zone GP (Guinier .......................52 îmbătrânire artificială ....................................24 cupru tehnic ..........................39 aliaje Al − Cu.............................56 aliaje pentru lipire ..........................57 precipitate θ ... un astfel de filtru...............................................44 flux ....51 magnaliu (alumag).............................................20 tombac .......................... Argentan)...............15 superplasticitate ....................50 constantan......................24 lipire moale.........24 Nitinol.........................................................................20 alame monofazice α .......46 Alpaca (Neusilber............24 aluminiu tehnic......................31 bronzuri cu plumb ................................. recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru............10 îmbătrânire naturală....................................................................................................Zn .................................................................................... tipul II...........................................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ........................ se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă)............................................................20 alame complexe (speciale) ................................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi.......44 elemente betagene ..............................52 aliajele titanului monofazice bifazice............................................................................................... datorită încălzirii la temperatura corpului uman....................17 curbe de îmbătrânire ...10 Kunial ...... ...... tipul III ................................. suferă transformarea inversă.............. se aduce prin răcire în stare martensitică............37 aliaje Al .........................................................................32 bronzuri cu siliciu.......................26 bronzuri monofazice α ...........................................................19 aliaje Al – Cu pentru turnare .......................13 simbolizare numerică..................................................................56 Melchior (Maillechort) .........................................................................................................................23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ...........43 titlu fictiv ........................................10 186 ...............................................................................40 aliaje Al − Mg......... 18 alame bifazice...........................................56 silumin.... Cuvinte cheie acomodare ...........................................................Preston .............12 duraluminiu ...9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)...........................................54 alame ................................27 bronzuri cu beriliu .......................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)..................24 bronzuri cu aluminiu .....49 aliaje Cu – Ni...........................................................12 stări de bază ...................................26 călire de punere în solutie........33 bronz .............................20 alame de turnare .......10 rupere prin cavitaţie...........................30 bronzuri cu staniu.................................

Moscova.a. 1962 6. 1983 2. I.. 1986 Teste de autoevaluare T. Protopopescu H. Aliaje neferoase. Reference book. Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor.9. vol. Bucuresti.9. Bucureşti.. Butterworths Publications Ltd. Mir. Petrescu M.... 1965 7.. Metals. Metalurgie fizică. Bucureşti. Smithells C. Editura Didactică şi Pedagogică.. Lakhtine I. ş. 1991 9. II. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor.. T. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare. London & New York. 1983 5. Macmillan Publishing Company. Schumann H. Bucureşti. J. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor.. & Interscience Publishers Inc.. * * * Metals Handbook Ninth Edition. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. Introduction to materials science for engineers. Protopopescu M. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Shackelford F. b) pentru refacerea 187 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. Traducere din limba germană. Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică.9. 1955 8. Colan H. 1981 3. 1978 4. vol.2. Gâdea S.. Editura Tehnică. Bucureşti. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. American Society for Metals. Gâdea S.. Metalografie şi tratamente termice.1. New York. Ohio. Studiul metalelor.

3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul. d) normalizare? T. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F.9. c) prin prelucrare la cald. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.7. în final. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T. c) alamele monofazice β’.9. c) recoacere izotermă. c) aliaje Alpaca. d) sulful? T. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială.9. b) prin călire de punere în soluţie.8. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. b) TK.9. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. c) prin prelucrare la cald.6. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune.11.10. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. d) TE? T. b) aliaje Kunial. b) bismutul. b) T4. c) T5.9. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic. c) oxigenul. b) alamele bifazice. d) alamele? T. b) revenire. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile.5. d) tombacurile? 188 .9. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică.4. c) T8. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. sunt răcite rapid la ta. d) TG? T.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.9. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.9. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale.9.

c) AlMg5.9. Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1.12. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). d) toate categoriile de aliaje industriale? T.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be). b) staniul. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1.16. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.7 %.. c) AlMg7. d) starea T6? T. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10).21. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5.9.. d) siliciul? T. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3. c) este o alamă specială deformabilă. b) fază bertholidă Cu5Sn. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile.23.9.18. b) starea TH. d) este o alamă pentru turnare? T.7 %. Care este semnificaţia fazei δ. având %Cum = 2. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.22.9. c) compus intermetalic Cu3Sn. d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T. d) Al Mg9MnSi? T. c) structură bifazică. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.14. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.15.9.17. d) aliajele Monel? T.19. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 .13. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). b) AlCu4MgMn. d) AlMg7? T. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe. c) produsele realizate din aliajul AlMg7.9. b) aliajele Melchior. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. c) aliajele Konstantan.9.9. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. c) starea TC. alcătuită din α şi γ.9. d) structură monofazică γ2? T.9. Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial.9.9. b) AlMg3. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.20. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2).5 %. c) nichelul. b) este o alamă binară deformabilă.

25.26.30. c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare.9. azotul şi carbonul. c) carbonitrurarea. b) aliajul AlZn6Mg2.29.9. d) vanadiul? T.5 %. c) molibdenul.5%. d) o structură monofazică α? T.24. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul. c) aliajul CuZn39Ni3. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul.9. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. b) TiAl5Sn2. b) cuprul. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 .31. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.5. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. în starea Tiα? T. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. b) nitrurarea. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β).9. La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. d) silicizarea? T. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β). d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). d) aluminiul? T.9. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). c) molibdenul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin.27.5Cu1.9. c) TiAl6SnV6. hidrogenul.9. b) structura lor conţine faze dure sau semidure.28. b) staniul.5. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. d) TiV13Cr11Al3? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. d) o structură monofazică α? T. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.9.

Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.9.9. b) transformarea este reversibilă. c) SnAg5. c) CuZn20. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu.36.5 %. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei).34.37.33. c) aliajul AlCu4. b) un amestec mecanic eutectoid.9. c) martensita formată este termoelastică. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %).9. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. c) au granulaţie foarte fină. c) să fie dure şi fragile. b) au structură bifazică. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T.38.5 %? 191 . b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.9. c) fontele albe. c) bronzurile cu Pb.32. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. d) un compus intermetalic? T. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire). Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42. c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. b) compusul intermetalic Cu3Sn.9. b) SnAg5.9.35.43. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.41.42. d) bronzurile hipoeutectoide? T. d) cristalele de Pb? T.9.9.9.40. c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). b) aliajul TiAl6V4. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T.Cu). b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.39. d) SnPb37Ag? T. d) SnPb10? T. d) aliajul CuSn8? T.9. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T.9. b) CuAg10P5. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă. b) fontele cenuşii feritoperlitice. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %). d) aliajele Bahnmetall? T.

A. %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.1). Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. Folosind relaţiile (2. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.67 ⋅118.7. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .5 %. fiind o alamă monofazică β’.0 %.1 şi 1.55.2 %.4 %.4) şi (2. folosind relaţia (9. Din tabelele 1.1.7 + 83. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. iar pentru faza ε: %Snatε = 25.9.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48. iar faza ε are 2 CEε = 7 . 192 .6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41. δ şi ε şi %Snatγ. fiind o alamă monofazică α. • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58.55 În mod similar. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16.1.3).51 % şi %Snmδ = 32.00 % şi %Snmε = 38.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.33⋅ 63. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63. faza δ are CEδ = 13 .4 %.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.9. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.2.5.67 ⋅118. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2. 9. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.67 % şi = 27. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2. fiind o alamă bifazică. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16.7 100 16.5 %.

5 A. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66. % %Pbm. în cazul bronzurilor în stare de turnare.1. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu. în funţie de compoziţia lor chimică. % (kePb = 1. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm.5 + 50 = 212. scap. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.5. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.2 şi HB ale fazei bertholide δ.5 ≅ 205 N/mm2.9) %Cume.3. se obţine: Rmδ = −7.5.5 + 82.. Rmδ – Rp0. Rp0. Aplicând legea lui Kurnacov. Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura.5 % (care defineşte. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9. HB = m3%Snm + n3. Rp0.55⋅32. 3.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. 193 .9. Rp0. % (keAl = 6.5 %.2 = m2%Snm + n2.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2..0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1.75⋅32.2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB. compoziţia de bază a fazei δ). ca urmare. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14.0) %Mnm. j = 1.13 c.75 şi n2 = 82. Rp0.0) %Fem. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.11). cu %Snm = 14 %). rezultă că. % (keMn = 0. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. m2 = 3.5 + 465 ≅ 220 N/mm2. % %Znm.14. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7. Conform legii lui Kurnacov (v. Rp0. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. limita de curgere Rp0. m3 = 5 şi n3 = 50.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. ca urmare. % (keFe = 0. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm.2δ = 3.3.9.5) %Alm . se determină valorile coeficienţilor mj şi nj.55 şi n1 = 465.

9 %.9. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %.06GD2 + 7GD + 270.0 %]. Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2). cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. 100 %).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.6GD + 50. A. Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului).9.07 % Nim +8.9 %. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %.5. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.4.9 %.9).9%Nim – 110 ≥ 0. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %. 50 %). în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.308%Nim + 5 ≥ 0.308%Nim + 45. 100 %) ∩ (0 %. A = 45 e−0. 19.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13. Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei.0024 % Nim − 0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului. 19.07 % Nim +8. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0.06GD şi HR = 0. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe). 194 aria secţiunii . A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0. 19.9%Nim + 210 şi A = 0.024 % Nim − 0. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13.0 %]. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.

8 % şi %Sim = 0.7 %). aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9.9. pSn = 1 %.4 6.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0. ρZn = 7130 kg/m3. 15.75 %.0 2799 G AlSi9Mg 0. 195 .6. ρMn = 7470 kg/m3.0 1.7.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.2.7 % şi %Cum = 1. %Mgm = 2. alzimacul AlZn6Mg2.9 0. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. %Mgm = 0. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.5 %).6 4. Tabelul 9. cu masa m = 100 kg. şi pPb = 0.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.5 %).5 %. kg/m3 A.15.5 0.0 2784 AlMg9MnSi 9.5 90. pZn = 2 %.0 2575 AlZn6Mg2.8 0. Rezolvare Din tabelul 1.8 %). La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.4.0 2653 %EAmj.0 %.5Cu1.5Cu1. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A. %Mnm = 0.5 %. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.7 89.5 9.5 (cu cu %Znm = 6.9. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm.5 94. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .5 2. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.6 90. ρMg = 1740 kg/m3. % Densitatea aliajului ρ.5 % şi %Mgm = 0.9 % şi %Mnm = 0.9.

Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101. în 100 100 100 − 0.613 kg.. MP2 ≡ G CuSn10Zn2. mZn = 4.4. pSn = 1 %. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.9. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101. mSn = 4. %Znmj. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . pZn = 2 %. din aliajul CuSn6Zn4Pb4. j = 1. şi pPb = 0. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.75 %. cu masa m = 100 kg. m3 = 50..030 kg şi.938 kg şi m4 = 0. 196 . mZn. m2 = 30. % Znm. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4.. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. %Snmj şi %Cumj.082 kg.. m = ∑ % Zn mj m j . j = 1. j = 1.030 kg şi mCu = 86.. A. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99.165 kg.4.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.8.325 kg. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. mSn şi mCu.04 kg. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j .4): . Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. m = ∑ %Cu mj m j .75 100 − p Pb mod similar. notând mPb.869 kg.995. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %.04 kg.995 şi mj..

Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. industria chimică. păstrându-se doar ordinea apropiată. referitoare la câteva 197 . dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica.1. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. astfel că nu există electroni liberi. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. industria metalurgică etc. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. cu legături şi structură complexe. electronica. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă.

înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite.2.2).1). tabelul 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. aşa cum 198 . înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. Întradevăr. figura 10. 10. care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA . fie o succesiune ABCABC…. 1. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v. considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v.scap 1. aşa cum se constată din tabelul 10. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă.2). anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor.

000 Fig.133 0.078 0.020 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC . cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.102 0.1.067 0. 10.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.155 ≤ Nr. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0. Tabel 10.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .069 0.057 0.106 0.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1. Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii. nm 0.132 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.1.077 0.196 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.414 0.136 0.064 Anion Br − rA . nm 0.039 0.732 0.225 0.220 0.181 0.138 0.

Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice. fiind dependentă de viteza de răcire. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase.2 b.3. treptat cele mai puternice. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. să se treacă la starea de echilbru stabil. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit. La încălzire. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. astfel că există tendinţa ca în timp. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv.2a. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. proces 200 . tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. apoi. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. sau de cationi diferiţi. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. sub acţiunea temperaturii. Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip.

Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. b – structură vitroasă Fig.1).3.4. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v. Fig. 10. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).există şi tetraedrii [AlO4]5-.Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. 201 . b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+.2. tabelul 10. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare. 10. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10.

Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune).6. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). A. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10.6. deşi ruperea are tot caracter fragil.2. Ba2+ etc. Comportarea la rupere a acestor 202 . În tabelul 10. scap 3. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.3. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. Mg2+. Fig 10.5.5 în care se prezintă CCCT (v. 10. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10. Li+. Comportarea la rupere. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni.) 10.

α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice.5·10-6 9.3 20 5.0·10-6 7. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii.9 − − 2.0 219 15 − − 2. Problema comportării la fluaj (v.0 1. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. Fluajul.0 2.5·10-6 10.9 1. W/moC la 1000 o C 3. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri.5·10-6 0.2.8·10-6 13.6·10-6 4. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite.0·10-6 α pe la 100 o C 5. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 . N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.5 − − C. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate. Şocul termic.0·10-6 9.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile. B.1 2.7 1.3·10-6 8.1 38. contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea. în tabelul 10. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare.0·10-6 8.7·10-6 4.5 7. Tabelul 10.scap 3. Din această cauză. din acest motiv. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.2 λ.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică.8 1. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). mm/mmoC 5.

Comportarea sticlelor în stare vâscoasă. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). iar T − temperatura absolută. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii. Aşa cum a fost arătat anterior. aşa cum se constată din figura 10. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. scap 3. În figura 10.2) în care η0 este o constantă experimentală. fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. 204 Ea RT . R – constanta gazelor. sticla se comportă ca un lichid. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. deasupra temperaturii Tv. Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. E. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. D. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. Ea − energia de activare a procesului de curgere.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. (10.

* temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10.3) t − t0 în care A. B = 4800.7. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat.8. 10.6 Pa·s. În figura 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3.9 Fig. iar t este temperatura în oC. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului. de exmplu. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s.5 Pa·s. (10.3. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. iar pe de altă parte. 10. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. 205 .9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale.

iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. 9. aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. 10. în continuare se face răcirea completă lent. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. faţadele şi uşile clădirilor etc. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. 206 . motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport.

tare sau tehnic.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K. Mg.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. faianţă.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. . magnetice şi optice ale acestor materiale. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea.1.4. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . 10. Na.4. în figura 10. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. porţelan moale. unde X poate fi K2O. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. CaO sau MgO.3 câteva caracteristici ale acestora. Materialele ceramice 10. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”). În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. gresie ceramică. iar în tabelul 10. . 207 . în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. Ca. Na2O. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice.

proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. pardoseli.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. acest compus se numeşte mulit. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. condensatori electrici. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. ceea ce îi conferă duritate ridicată. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. echipamente sanitare. ţevi ceramice echipamente sanitare. placaje etc. ţigle. vase.3. Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. aparatură pentru laboratoare de chimie. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. care este un compus cu reţea CFC. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. placaje. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. Tabelul 10. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. are formă aciculară. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit.11.

4. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune.10. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. Fig. oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. 209 . 10. Tabelul 10.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi.

Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului. ZrO2. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO.2). Datorită energiei mari de legătură a oxizilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. de exemplu. Pentru exemplificare. Oxidul de aluminiu (Al2O3. Al2O3 şi Cr2O3. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. abrazivi.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. materiale izolante. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă.scap. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. implanturi medicale. cum ar fi materialele refractare. 210 .13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. Pe lângă MgO. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. în figura 10.4.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. MgO. unelte de tăiat. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice. se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor. titanaţi şi ferite.2. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. 2. TiO2 şi BeO). aşa cum rezultă din figura 10. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea.

se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete.3. 10.4.10. Zn. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. Ca.2 N/mm2 (vezi şi scap. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba. Mg.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0.3 E). 10. k=1. Ni. Sr.12. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. Sr). Cu.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.2. fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. unde M este un metal bivalent (Ba. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. 211 .13. Mn. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. . se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice. în condiţii determinate de expunere la temepratură.3. 10. Mg.

şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v.11. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. scap.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC. c) Al2O3 şi Cr2O3. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. 10. iar răcirea se face foarte lent. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate.14. b) MgO şi CaO. În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. În aceste condiţii. • şamota (%SiO2 = 60…70%. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. figura 10. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină.

Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. fig. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 . 10. Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10. Materialul refractar aparentă.5.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale.. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică.15.13). Fig. 10. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC.. Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10.14. o C N/mm2 kg/m3 o C A.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B. compresiune. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10. 12…28% Cr2O3. În tabelul 10. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. sub sarcină.14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30.

Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură.4. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi.4.6. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. 214 . fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate. bazate preponderent pe legătura covalentă. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). romboedric sau cubic. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. cap 12). Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. nitruri. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate. obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−.

cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . Ti. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v.2 b).16 a.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare. 10. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.2. P5+. fig.. aşa cum se observă din figura 10.16 b. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. aşa cum se observă în figura 10. etc. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . fig. Carburile de W.6).. În acest context. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. B3+.). sau pot lega tetraedrii între ei. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. 10. 10. tabelul 10.5. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−.6. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co). kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate..

fig. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice.16b). 216 . 10.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. aşa cum a fost arătat. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. Fig. oxidul de magneziu MgO. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. în figura 10.16 a). 10. dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. fig. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică.10. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei. în această categorie intră Al2O3. Ba. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse.16. PbO şi ZrO2. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O.

. fig. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2.. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. în scap. sunt prezentate în tabelul 10. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. 8). Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. 10. Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2. obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO. atât cele discontinui (vata de sticlă). Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire.. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi.. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante.19 % Na2O şi 8. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. tabelul 10. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici.11 % CaO. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. 10. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). cât şi cele continui 217 .9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. 10. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. Fig.10.7. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea). Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. fig. 13. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni.17. ambalajelor.2).Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite.2.

restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus.5 14.5 12.5 5 8 16 14 8.9 4 0.5 22 0. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare. Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. Tabelul 10.5 35 7 .2 70 62 65 54 65 1.7). O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).7.tip C – rezistente la coroziune .5 Fe2O3 15 0.tip E – rezistivitate elctrică mare . prezenţa Al2O3 ca intermediar.5 <0. cap. Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme.2 < 0.4 2. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.12). care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.58% PbO 96 3 < 0.2 54 7.5 2 58% ZrO2 4 0. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. 218 .5 <0. deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.tipa A – calco-sodică normală .5 0.5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1. iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.tip AR – rezistente la alcalii . Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: . în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %. tabelul 10. K+ sunt purtători de sarcină electrică).

dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată.. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. proprietăţi optice şi electrice deosebite.. Cr2O3). restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. instabili în prezenţa apei. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic).15 % şi are întărire rapidă la început. de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale. P2O5. până la vasele de bucătărie termorezistente.. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total.7. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. Au. stabili şi cristalizaţi. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. fluoruri sau chiar metale (Ag. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată.6. ZrO2. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. Cu).. Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). placajele rezistente la coroziune în industria chimică. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri.80 %.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa. 219 . Pt. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2. 10.

5 26.5 10 22 8. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF). Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. diatomite etc.5 10. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. 214 ceramice. cenuşă de termocentrale.15 % şi are întărire lentă. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat.5…50 µm). Cuvinte cheie alumina. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune .5 26.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12. 201 220 argile. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. 197 . cu rezistenţă mecanică redusă. formând astfel amestecul (agregatul compozit. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. cap. rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0.5 26. nu umple bine forma şi va conţine aer..5 22 25. Dacă se introduce apă mai puţină. 219 aluminat tricalcic (C3A). Dacă se introduce apă în exces. 215 carbura de siliciu. de asemenea. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal. amestecul nu are palsticitate suficientă.. 219 alumino-silicaţi. Tabelul 10. gips.8 . Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment. 12) numit beton . o structură poroasă. 207 carbură de bor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare).8. v.

1981 5. Ceramica tehnică. Editura Tehnică. New Jersey. Tehnologia sticlei. Ifrim A. Editura Didactică şi Pedagogică. Nölle G. 209 gresie ceramică. 210 porţelan. Constantinescu D. 1988 4. 206 sticle. 208 cristobalit. 219 modificatori de reţea. 216 magnezită. 1983 2. Bucuresti. Bucureşti. 217 sticle pentru fibre. 200 teracotă.. 210 stabilizator. 1992 3. 213 devitrifiere. 205 temperatură de prelucrare. O. 218 temperatură de curgere.a.. 205 temperatură de vitrifiere. s. Stiinţa materialelor. 201 duritate Knoop. 207 încovoiere statică. 197 sticle alumino-silicatice. 216 mulit. 216 starea amorfă (vitroasă). 219 corindon. 207 feldspat. Studiul si ingineria materialelor. 217 sticle boro-silcatice. 207 punct fix de vâscozitate. Shackelford J. Printice Hall. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). 211 fisurare sub tensiune. 205 temperatură de înmuiere. Editura Tehnică. Introduction to Materials Science for Engineers. 210 materiale vitroceramice. şi Ciocea N.. 214 silicat dicalcic (C2S). Editura Didactică şi Pedagogică. 218 faianţă. 210 ceramice silicatice. 202 intermediari. 219 silice. 207 ciment. 1986 221 . Materiale electrotehnice. 203 spinel. Smith Ch. The Science of Engineering Materials. 207 ferite. New York. 208 nitrura de bor. 217 sticle calco-sodice. Bucureşti.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 205 refractare corindonice. 215 Bibliografie 1. 1995 6. 211 şamotă. 212 sialon. Noţingher P. 211 vâscozitate. 217 sticle cu plumb. 219 silicat tricalcic (C3S). 197 sticlă “securit”. Nica Al. Vasilescu D.S. Inc. Macmillan Publishing Company.. 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 212 refractare silimanitice. Bucuresti. 215 emailuri. 205 temperatură de recoacere.. 207 titanaţi. Editura Didactică şi Pedagogică. Saban R. 216 glazură. 214 ceramice oxidice. 1988 7. 204 fondant. Bucuresti. 212 refractare silica. 214 oxidul de zirconiu. 197. 208 cromit. 204 vitrifiant. 214 nitrura de siliciu. 200 şoc termic.

5. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. c) structura este complet amorfă. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă.1. Massachusetts. 1989 10. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. Manualul inginerului. H. b) caracteristica de încovoiere prin şoc. Bucuresti 1986 11. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare. d) structura este complexă. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Editura Tehnică.6. c) rezistenţa la compresiune. Tenţulescu D. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe.. Ursu D. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură.10. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă.2. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T. Van Vlack L. b) legături ionice şi legături covalente. 1995 Teste de autoevaluare T10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Fundamente. * * * Hütte. b) structura este complet cristalină. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. c) legături metalice şi legături covalente. c) numărul de cationi din unitatea de volum. d) legături ionice şi legături moleculare? T.3. Editura Tehnică. Elements of Materials Science and Engineering. c) este fenomenul de fisurare sau 222 . 1994 9. Addison-Wesley Reading. Sixt Edition.10. Bucureşti.. d) alungirea procentuală după rupere? T.7. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. Bucureşti. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale. b) numărul de anioni ai unităţii respective.10.10. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Fibre de sticlă.L. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. Zet Gh.4.10.10.

c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. b) structurii amorfe.10.10. d) prezenţei fazelor cristaline? T. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T.10.10.10.10. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor. Ca. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. K.8.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na.13. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T.12. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T. c) conductivităţii termice reduse. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. Mg.9. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T.15.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale.10. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin. b) silice (SiO2) în 223 .10.14. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare.11. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată.

18. c) oxidul de sodiu (Na2O). silice şi apă. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. d) oxidul de plumb (PbO)? T. în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 .10. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. b) oxidul de magneziu (MgO). c) oxidul de sodiu (Na2O).23. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T.20. b) oxidul de litiu (Li2O).2 N/mm2.10. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă.17.21. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). c) amestecul plastic de argilă. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T.16. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice.10. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.10. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină.19.24. c) oxidul de sodiu (Na2O). d) oxidul de zinc (ZnO)? T.10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă.10.22. b) oxidul boric (B2O3). Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC. feldspat. Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.10. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2.10. c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T.

MgO şi CaO. ciment Tip 10. ciment Tip 10? Aplicaţii A. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. d) ciment Tip 50. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. ciment Tip 30. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete.2. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului.27. Al2O3. ciment Tip 20. ciment Tip 50. ciment Tip 30. în cazul dat O2-). 13. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării.28. fluoruri sau chiar metale? T..1.. ciment Tip 20. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. c) ciment Tip 20.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2.1 cu 225 .10. 10. Na2O. b) ciment Tip 10. Ti2O. Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice.10. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap.26. d) sticlele calco-sodice? T. şi supuse unui proces de cristalizare controlată.10. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. b) sticlele cu plumb. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii. ciment Tip 20. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T.19 % Na2O şi 8.10.11 % CaO.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. deoarece sticla este un material fragil. c) sticlele alumino-silicatice. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei.25.

772 0. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10.314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v.10.078 0.732 0.T1) = (106.2.6. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.295 .732 0. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior. valoare care aparţine intervalului [0.1.039 rezultă: Si = = 0.039 0. scriind relaţia (10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0.132 nm). în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8.2).057 0.106 rC rO 2 − 0. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. fie T1 şi T2.414) şi 0. Pe aceaastă cale pentru SiO2.414…0.803 Intervalul căruia aparţine 0.225…0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.9.590 0.tab. 0.1213) şi (η2.462 0. se stabileşte numărul de coordinaţie.414 0.9. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .414…0.102 0.1383) ce aparţin curbei η = f(T). Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.061 0. Tabelul 10.431 0.000 0.1).9.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .732 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.414…0.295 0.732…1. r 4+ 0. şi geometria coordinării. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.732…1.T2) = (104. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc.225. 10. nm 0.

5 ln = ln 6. 6 ≅ 547400 J/mol. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. din figura 10. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % .2.3. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar.6·10-23. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A. rezultă : 227 .314 ln 10 4 − ln 1.5 % are loc o transformare eutectică.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A. fig.2) scriind această relaţie pentru T1. 314⋅788 = 1. ηp = 103 Pa·s (v. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.5.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5.10. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.2.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap.4. tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K. Din tabelul 10.10.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106. 10. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. Pentru temperatura de curgere tc.5 − e 547400 8. Rezultă: RT1T2 η1 8.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.6 Pa·s.314 ln 10 − ln 1.

înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.88% . 72 − 5. iar E E − modulul de elasticitate.5.5 45 − 5.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. 3.10. scap. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc . Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t.5 .se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45.5 100 = 51. %mulitmax = 100 = 59. 72 − 5. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. iar în tabelul 10.pentru %Al2O3m = 45%. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată. αE În tabelul 10. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13.40% . unde Rmc este rezistenţa la compresiune.5.4).2.pentru %Al2O3m = 40%..5 A. Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade.. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. . ∆t max ≤ mc . se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13. unde α este coeficientul de dilatare. %mulitmin = 228 .75 N/mm2.

de exemplu. pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. Aşa cum se cunoaşte.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. Spre deosebire de acestea. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor.5o. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . se obţin molecule din ce în ce mai complexe. În cazul celor patru legături simple. de exemplu. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. astfel că unghiul dintre două legături este de aprox.1. două legături simple şi una dublă.109. cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. două legături duble. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită. o legătură simplă şi una triplă.unităţi structurale de obicei identice.

şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza.1) se consideră Mpolimer = M n .3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer .2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi. (11. caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. (11. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite. (11. 230 . − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . In acelaşi mod. distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11.

numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. Raportul 11. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer.5…3. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. fig. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11.1a. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional.2. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.1b.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . aşa cum se poate observa în figura 11. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. − prin disproporţionare. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C.1 d. acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. adică a căpătat o legătură liberă. 11.1 c). aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v.

reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Fig. c − intreruperea prin combinare.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare. d − întreruperea prin disproporţionare B. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. 11. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. b – propagarea. C. Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. 232 .

realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. În acest mod. ilustrate în figura 11. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. deşi 233 . după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer.2b). 11. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia. aceştia pot fi identici. Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul.2a). Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri.3. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. 11. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. 11. fig.2c).2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. fig. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. 11. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v.

Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. cristaline şi texturate.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină. 11. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. Fig. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. c – texturare cristalină 234 . În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate.109.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. b – structură cristalină.3. b – aranjament sindiotactic. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. în figura 11. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. c − aranjament atactic Fig 11.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic.

b – bloc. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt. 235 . lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. 11. copolimer bloc. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator.5 b) şi copolimer grefat.4. Fig. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat.din acest punct de Fig.5 c). în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11. 11. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. 11. fig. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular.5 a). Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. c . 4. fig.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. 11. fig. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite.

În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11.3). materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă).7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului.6. După comportarea la încălzire.3). 10. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. (v. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială). dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. scap 10.6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. fig. şi variază liniar cu temperatura. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. după caracterul deformaţiilor. Proprietăţile polimerilor 11. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. La temperaturi T > Tc. deformaţiile sunt mici. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . La temperaturi T ≤ Tv. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. în figura 11.1.4. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11.4. în practică.

materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). Legăturile puternice. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. încolăcite. ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă.6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig. care formează ochiuri elastice. astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. Fig. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . termorigide şi elastomeri. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. Indiferent de categoria în care se încadrează. 11. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 . caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. 11. termoplaste (plastomeri). Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. complet amorfă sau parţial cristalină.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v. 3). ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. prezenţa oxigenului şi ozonului. d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor.3). − modificarea distanţelor dintre monomeri. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. schimbări de culoare. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor.2. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. de plasticitate şi de elasticitate. cap. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. 11. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale.8. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate. scap 11. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . − alunecarea relativă a catenelor. umiditatea etc. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. radiaţii. − ruperea legăturilor intermoleculare.) acţionează conjugat. ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea.4.

11. aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor.5) E în care η este vâscozitatea. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării.8.4) . deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) . fig. în mod obişnuit. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. η τr = . iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. cap3). E − modulul de elasticitate. care care rămâne permanentă (v.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. Fig.10). 11. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. (11. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. E τ (11.

b. Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig.11.c).10. Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11.11d). variaţiile devin din ce în mai mici (v. c – termoplaste cristaline. 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v.9. fig. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. 11. Fig. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele). prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. d – elastomeri 240 .11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. 11. în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. fig. Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe.11 a. 11. 11. b – polimeri reticulari (duroplaste).

Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice. Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: .6) în care σ0 este tensiunea iniţială. tensiunile reziduale. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric. (11. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. în mod uzual. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. în tabelul 11. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). (11. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante.

În aceste situaţii. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. STAS 9046 ISO 2285*. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . Tabelul 11. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. SR ISO 868. STAS 6127 SR ISO 178. STAS 6642 SR EN ISO 604. STAS 7310 SR EN ISO 2039. STAS 9775 STAS 5801. STAS 5871. STAS 5874. STAS 8826 SR EN ISO 899. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. ISO 8570. SR ISO 6602. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. prin presare sau prin turnare. SR EN ISO 8256. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. STAS 6175.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare.

cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11. curbe de tipul celei prezentate în figura 11.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B.. b − epruveta tip 2. d – epruveta tip 5 .13 a. iar cele din figura 11.13 a se constată că pentru solicitări mici.12.c pentru materiale termorigide. c − epruveta tip 4. Analizând CCCT din fig. deoarece. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v. fig. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. 9). Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1. corespunzătoare porţiunii OA a curbei.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. cele din figura 11. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată.13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună.2…600 mm/min. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). 11. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke).11.12 b. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.

13 a). fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea.5 %. fig.4). Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT .la fel ca în cazul materialelor metalice (v. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea). deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11.13 a. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0. scap 3. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. Fig 11. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT).25 % şi εt = 0. La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească. îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT). iar uneori chiar poate lipsi. CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă.13. 11. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %.13 b şi este definită de 244 .

această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm.13 b). alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. şi alungirea după rupere Ar. L.1…1 %. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. M. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH.8) Rm = r . b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor.9. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. adică: F (11. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h. rezistenţa la rupere Rm. 358 N. Cele mai utilizate metode sunt. 138 N. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. 11. E sau 245 .9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT. fig. forţa de apăsare Fm = 49 N.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

PP. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. iar la o încălzire mai mare curg plastic. termoplastele amorfe ( PVC. În figura 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie.6).20. tabelul 11. PS. termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. ale unor termoplaste. Fig. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. fig. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). 11. de asemenea. la extinderea utilizării lor. Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri.3) Excepţie 253 .20 se prezintă simplificat domeniile de stare. în funcţie de temperatură. 11.

forme de turnare etc.4. utilizate ca răşini de turnare. adezivi. Tabelul 11. A. materiale electroizolante etc. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte.3 3 funcţie de gradul de reticulare. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo.13).75 laminare. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). culoare închisă.5…7.3). astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere.5. angrenaje. care. ca matrice pentru materiale compozite * dure. fragile. tabelul 11. stabile 50…70 6.3. lagăre. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. adezivi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul).4.2…7. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.25 fierbinte. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11. rezistente la şoc.2…8. kg/m3 1250 R m.0 1. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. fragile.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. culoare deschisă. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF. N/mm2 E.% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. cu catene ramificate. 11. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. matrice pentru compozite 254 . cap.5 − dimensional. utilizate pentru piese presate sau turnate.

deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii.scap. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. cauciuc nitrilic. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. împreună cu alţi aditivi. În figura 11. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă.4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide.4. cauciuc acrilic. 255 . reticularea este completă. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf. Materialele de umplere (negrul de fum.).8). răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. talcul şi praful de cretă etc.1 şi fig. în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. introduşi în masa elastomerului.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu. 11. În tabelul 11. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. iar dacă se introduce 45 % sulf.5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. cauciuc butilic etc. peroxizi sau amine). ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf.4. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare .5. 11. pulberea de silice (SiO2). 11.

din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. 11.21.5. oC t max .22 b) sau reticulaţi (v. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. a cărui structură este prezentată în figura 11. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic. 11. − grupa U cuprinde poliuretanii. fig. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. care pot fi liniari (v. fig.22 a. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. oC tmin. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă.5. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . numite generic polisiloxani.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. 11. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m. 256 . valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici.22 c).

elastomeri (cauciuc siliconic). 234 grad de polimerizare. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. 237 fenoplaste. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide. 255 . 254 fibrilă. bloc. geluri. 249 curbă termo-mecanică. 231 grad de cristalinitate. b – polisiloxan cu molecule liniare. 245 aminoplaste.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. pentru durate scurte. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 233 constantă de relaxare. fig. 233 disproporţionare. 249 257 dendrimer. fiind utilizate în industria aerospaţială. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. 249 curbe izometrice. 239 copolimer.19). la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. 234 curba modulului de fluaj. 236 curbe izocronice. nehigroscopice. 230 material de umplutură. 11. 229 lanţ siloxanic. 247 duritate Shore. 246 elastomeri. grefat. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 235. 250 atactic. 233 atmosferă standard. 242 funcţionalitate. Cuvinte cheie agent de reticulare. 250 alungire la limita de curgere. 235 formare epruvete. 250 antistatic. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. 233 lanţ molecular (catenă). 235 cristalite.22. sunt neinflamabile. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 230 homopolimer. 241 configuraţie. 254 antioxidant. 233 izotactic. 11. 241 condiţionarea epruvetelor. lacuri sau uleiuri siliconice. 233 conformaţie. pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 256 masă moleculară. 233 statistic. 250 material elastomeric (cauciuc). 231 duritate Barcol.

. 1983 2. Bucureşti. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. Bucuresti. 232 reacţie în trepte. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. 232 policondensare. 254 monomer. 1988 6. Materiale plastice. * * * Hütte. 235 silicon.. Mitelea I. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. AM 3510. 250 poliadiţie. OIDCM. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Addison-Wesley Reading. 248 segment de lanţ molecular. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. 236 vâscoelasticitate. Bucureşti. 233 sferulită. Constantinescu D. 1995 10. 231 polietilenă. Timişoara 1999 4. 232 polidispersie. Tehnologia materialelor. 1999 3. 233 structură amorfă. Editura Didactică şi Pedagogică. The Science of Engineering Materials. Saban R. s. IPG Ploiesti. 236 termoplaste. H. Sixt Edition. Bucuresti. Stiinţa materialelor. partea a doua. Materiale plastice. 254 răşini poliesterice. Studiul si ingineria materialelor. şi Ciocea N. Van Vlack L.S. 1998 258 . Fundamente. Shackelford J. 241 rezilienţa.a. Printice Hall. Essais mecaniques des plastiques. Lugsheider E. 233 steroizomer. Smith Ch. 255 Bibliografie 1. 232 relaxarea tensiunilor. Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. Krawczak P. Macmillan Publishing Company. Massachusetts. Elements of Materials Science and Engineering. O. Manualul inginerului. Vasilescu D. 229 plastifiant. 229 polimer reticulat. 1989 8. 256 sindiotactic. 230 polidispersitate. 1998 11. 1986 7. 235 polimerizare. New Jersey. OIDCM. 229 polimer. Introduction to Materials Science for Engineers. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. 1995 5. 231 răşini epoxidice. Zecheru Gh... 1985 9. Paris. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). New York. Inc. Bucureşti.. 239 vulcanizare. Editura Sudura.. 254 reacţie în lanţ. 248 rezistenţă Izod la şoc. Tillmann W. Techinques de l’Ingenieur. 234 temperatură de curgere.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. 237 termorigide (duroplaste).

c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi.11.2.11. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) prin unirea capetelor libere a două catene. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11.1. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T.11. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici.11. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin.4. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente.5.6. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T.11.3. d) după 259 . Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare.

Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.10. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii.9. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici.7. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată. b) polimeri isotactici.11. b) ruperea legăturilor intermoleculare.11.11. c) se utilizează numai în stare vitroasă. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. c) la gradul de ramificare a catenelor. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ.11. catenelor. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. c) polimeri liniari.11.14.11. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T.11. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. c)desfăşurarea şi decuplarea 260 .11.8.11.12.13. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. complet amorfă sau parţial cristalină. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere. d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri.

Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei.15. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.11. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. c) decuplarea catenelor. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante. b) la polimerii puternic reticulaţi. c) la polimerii nereticulaţi. d) limita de curgere aparentă Re? T.11.21.22. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv.11.11. b) la temperaturi T > Tc. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare. c) alungirea procentuală la rupere Ar.18. d) alunecarea relativă a catenelor? T.11.16.11.11. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T.18. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T.19. c) la temperaturi t < ta. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. b) alungirea procentuală la curgere Ac.20.17. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.

PA66. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. PAN. MF.11. IIR. NR. d) UP.30. FPM.23. PE-LD. b)poliuretanii liniari. c) EU. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. c) POM. PTFE. c) răşinile alchidice. PET. PC. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. CSM. Q? 262 . PVC−P. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. CR. MF? T. PET. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. PC. ABS . PAN. PAN. MF. PET. PVC−P. c) PE-LD. ABS.24. UP. MF. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele. PP. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. ABS. b) PE−HD. PP. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. epruvetele fiind diferite. IIR. d) siliconii? T. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. d) EU. PP.26.EP. EP. PF. PVC−P. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. PP. b) NR.11.28.11.25. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. d) siliconii? T. b) poliamidele. d) PTFE. FPM. ABS. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. PET.? T. NBR. UF. UF. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. EP. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T.31. Q. c)policarbonaţii. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. PET.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. MF. UP. PC. CSM. d) polistirenul? T. PTFE. c) aminoplastele.11. ABS. PE-LD.27. UF. CR. PTFE.11. PP? T. b)fenoplastele. b) PP.11.11. c) PE−HD. PET. PMMA. b) UP. ABS. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD.11. PAN. PET.11.29. d) UP.

28. 10000] 330 5000 495·104 0. Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11.1). Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. rezultă: = 5180 .75·1010 150 45000 675·104 30. cap.01 = 28.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.01 + 4·1.3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 .11.375·1010 (40000 . n= Tabelul 11. 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 . g/mol Ni M i N i M i2 (0 . produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.6.6 Cu valorile astfel determinate. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.2) şi (11. 5180 .3).11.2.6. 40000] 700 35000 245·105 85.06 g/mol . 20000] (20000 . aplicând relaţia (10.06 A.2 Intervalul maselor moleculare. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ). Aplicând relaţiile (11.1).2) şi (11.1): M C 2 H 4 = 2·12. se obţine: 90000 ≅ 3207 . utilizând aceste date.11. 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11.1 (v.1. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 . se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.

Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile. ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile. prelucrată. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.3. iar T – temperatura materialului (în K).5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60.11.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare. pentru datele din enunţ. ca la rezolvarea aplicaţiei A.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A. 11 ln 5. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2.6). după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. A. sub forma: τ rt = 0 . după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5. kB = 13. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc.5 N/mm2. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60.6 .5 N/mm2.6).4. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile.6 zile. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60.5e ≅ 2. acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5.81.10−24 J/K. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11.6 − ≅ 2. (11. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.3. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. dependentă de tipul materialului.5 N/mm2. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.11. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .11. după care capetele benzii se fixează.

C şi τ0 fiind constante.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a . relaţia (11. iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49.7 ≅ 5. τ rt2 = 2 = = 72.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.8⋅10 ⋅303 = 45.4 N/mm2. acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.00156e 13. şi 1 1 72. (11. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC. Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.3 ⋅ 10 − 20 J.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .8 ⋅ 10 −24 86. În aceste circumstanţe. 265 .6 zile. ca urmare.1 − 293 298 =e 298 ln 72 . se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C . τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K).Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei.1 zile. v rσ = C .2 ln = 4. 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. τ0 pentru aplicaţia considerată.1− 293 ln 86 .

5.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 . Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3.11. polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3.

polipropilenă. răşină 267 . bile de sticlă. acid salicilic fin dispersat. poliamidă. în concentraţii volumice de până la 80 %. B. alcătuită din două sau mai multe materiale componente.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. într-o matrice metalică (Co. carton. Ni. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. răşină epoxidică etc.) şi liant (răşină fenolică.1.). Ni. TiC. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.). în concentraţii volumice de până la 95 %. materiale textile etc. politetrafluoroetilenă etc.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). Co. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. Te etc. într-o matrice metalică (Fe. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie.) înglobate. În funcţie de caracteristicile structurale. În această categorie sunt incluse: betonul. ZrO2 etc. lemn. cermeturile.) înglobată. Mo etc. pulberi metalice etc.) şi masele plastice aglomerate.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. materialele dure. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. Cr. TaC etc.

) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). ceramice (alumină. 12. b − lemn. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. oxid de Be. fier sau grafit. nitrură de siliciu). C. Mo. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. Cr. Ni. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). carbură de siliciu. Ta. 12. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora.). Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12. Nylon sau Aramid). Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. orientate sau neorientate). care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). Fe etc. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. ca material compozit natural. de carbon (grafit) sau metalice (W. răşină ureoaldehidică etc. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. carbură de B. de sticlă. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi.1. un material duroplast. Cu.2. betonul armat şi. carbură de siliciu. Fig. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. din oţel sau fontă). lemnul. având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei.1.

dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. se consideră. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială.3. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. Fig. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor.12. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente. 269 . Ca urmare. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. trei cazuri distincte: A. B. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. A. comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. un material compozit este bine realizat. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente.2. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit.2. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice). C.

o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf.3. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.4. cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f. în fibre şi în compozit. 12. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12. • dacă EM. se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . 12. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. (12. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . iar σM.1) εM = εf = εC . Fig.3) Fc = FM + Ff. (12. fibrelor şi compozitului. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC.2) εM = M .4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig.

iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă.1). RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . dată de relaţia: R * − RmM .7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele).5 justifică această afirmaţie.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12. în consecinţă. B. relaţia (12.4) şi (12.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.4. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. • dacă compozitul are vf mică. pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre.5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite.5). relaţia (12.6. Diagrama prezentată în figura 12. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). cum ar fi: coeficientul de difuzie D. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12. (12. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 . compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. Ca şi relaţia (12. Aşa cum sugerează schema din figura 12. coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.

9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.8) σM = σf = σC.2) şi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf). rămân valabile relaţiile (12. deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf.4) şi (12. Fig. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12. ţinând seama de îndeplinirea 272 . 12.5. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.

cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12.11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1.10). 12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.7. relaţia (12. relaţia (12. Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.1] \{0}. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. relaţia (12. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. Fig. comportarea sa este dificil de descris.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f .11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre.7. Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12. de exemplu. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.8). cum sunt. pentru alte caracteristici. 12. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.6. C.10) devine: − − (12. astfel: • dacă n = −1.12) devine (12.11) şi agregatul compozit se 273 . ca urmare.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit.

Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor.5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei. din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor.1). • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12.3. aşa cum se poate observa în figura 12. coeficientul de conductibilitate termică λ.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. care are o parte exterioară.12) cu n ∈ (−1. din cauciuc). un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. relaţia (12. industria chimică.9. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu.8. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). aşa cum se arată în figura 12. ca urmare. • dacă n = 1. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute.0).12) devine (12. din oţel). iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. cu aspect crăpat. Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice. relaţiile de forma (12. brăzdat sau desprins în 274 .12) cu n ∈ (0. agricultură etc. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material. coeficientul contracţiei transversale µ etc.) 12.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. numită ritidom (partea moartă. în multe ţări (de exemplu. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică).

8. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute).Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). • zona intermediară. 12. care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. golite de conţinutul lor celular. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul.9. o parte centrală. afânate şi rezistente. aşa cum se observă în figura 12. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. permiţând stabilirea vârstei arborelui. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. în fâşii sau în placi) şi o parte interioară. numită alburn (de culoare deschisă. culoarea mai închisă decât alburnul). cu pereţii lignificaţi. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. numită liber (partea vie.10. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. care are o parte exterioară. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. 12. numită duramen (format din ţesuturi moarte. 275 . la cele mai multe specii de arbori. şi care are. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. Fig. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală.

70 % din masa lemnului. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare). Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.. − traheidele (vasele imperfecte).. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină. • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial. alungite. Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.. ele constituind 40.10. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. oxigenul (44..45 %) şi hidrogenul (5. 12. 276 .50 %). cu pereţii groşi. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial.. Fig.6 %). la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). pin etc. lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid..).. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise). • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte.

În figurile 12. scap. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice.). aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune).12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. A. a unor epruvete prelucrate din lemn. iar 277 . standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune).15. Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului.13 şi 12.11 şi 12. iar în figurile 12. B. criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. pin etc.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. rezistenţa la rupere Rm.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune.2 şi 3.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. Elasticitatea. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. lemnul de esenţă moale (având. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă). alungirea procentuală după rupere A etc. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC).3). • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel. cap.3). în general. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune). 3.

Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig. 12. în N/mm2. v. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. 12. C.13. Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.3. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar.12. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338).16. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . fag etc.14.11. Fig. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. 12. în general.scap.).

15... 12.16. b − de tipul orificiilor Fig. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D. 12. 25 s). cu o forţă F. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel. un timp τd (τd = 10 .Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. pe un 279 .

17) şi exprimată în mm2. cu o forţă crescătoare. epruvetă. pe un eşantion (probă. 12. 3. fig.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. 18. E. Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F.17. fig. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12. Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F.24). • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. 12.18. iar după încetarea acţiunii forţei. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice.12. exprimată în kgf (1 kgf = 9. b − umiditate .80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp.28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură .9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). Aspectul acestei curbe (v. epruvetă. scap. v. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic. calculată cu relaţia (3. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v. piesă) din lemnul care se analizează.3.

mesteacăn Fag.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. fag Mesteacăn. nuc Densitatea ρu.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. nuc Guaiac Plop tremurător Brad. nuc Balsa Brad. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 .0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6.0…4. pin Mesteacăn Carpen.1. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. fag Guaiac Balsa Mahon Brad.1. J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3.). balsa. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen. N/mm2 Rezilienţa KCV *. ambalaje etc. salcie albă Mahon. kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *.5…6.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12. pin Mahon Mesteacăn Fag. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. ulm Nuc. fag Măslin Guaiac Brad. mobilier. pin Mesteacăn.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9.0…9. Tabelul 12. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen.

D finisate aplicând. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). prin presare la cald. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL. lemnul stratificat. clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. pe una sau ambele feţe.DM (PFL cu densitatea ρ = 500. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe).800 kg/m3. realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. prin presare la cald. rigle.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. plăci stratificate din PFL. 282 . destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). plăci melaminate (plăci din PFL. aparţin.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu.. şi plăcile din fibre de lemn – PFL.D. alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. dulapi. acoperite pe ambele feţe cu placaj).D (plăci cu grosimea s > 12 mm.0 mm. buşteni. plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. plăci emailate din aşchii de lemn PAL.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi.D). plăci emailate (plăci din PFL. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică. plăci decorative (plăci din PFL. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). insectelor xilofage şi focului).CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe).2). chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. Din lemn brut.5…3. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. cu grosimea de 0.. plăcile celulare (semifabricate de tip panou.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. imprimări. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). de asemenea. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. emailuri şi lacuri. scânduri. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate. cu sau fără adaosuri de lianţi. având densitatea ρ > 800 kg/m3). şipci. care. grunduri. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. plăcile din aşchii de lemn – PAL. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului). plăci dure – PFL. plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL.

(75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m). • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. timp de 24 ore.). Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen.Tabelul 12. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). . la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. crăpături etc. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere.2. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. 99…100 oC. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie.5 m/s. de acestea (deformaţii. asemănătoare lemnului de mahon. • aburirea propriuzisă. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. atmosferică. saturaţie în apă al fibrelor. cu aer cald şi umed.

(12.3. aşa cum arată schema din fig. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare.13) 4 df relaţia finală (12. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). este mai mare şi cu mari. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f.4. 12. numită lungime critică a fibrelor Lc. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM .2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului. matricea (care. unele din acestea fiind prezentate în scap. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf. Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate.13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. 12. Dacă se utilizează schema din figura 12.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf). cât şi în M. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. numit raport de formă al fibrelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. 284 .

14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. numite trihite sau fibre whiskers. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . este mai mic. 1..16) . scap.15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice. cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 .3. relaţia (12.19.30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată.5. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. (12. de genul unor filamente L (cu df = 1. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.12.6). care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f ..θ = min( mC . Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc . numit raport de transfer al sarcinilor. (12. 1 σf Fig. mM ) RmC .2 ).

dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125. (12. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse.26 123. de exemplu.5). o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.53 480. care.3. În mod obişnuit.6) sau (12.56 199. Tabelul 12.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.23 480.53 377. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 . rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12.19 240. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf.56 700.07 212. (12.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. atunci când este 286 . kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.15) poate fi de multe ori imprecisă. Având în vedere această particularitate.61 343.

N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre.15%Zr Mo−1. Tabelul 12. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. % 3. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu.5 0. îşi menţine rezistenţa la oxidare.8) au valori ridicate.5%Ti−0.25 0.15%Zr 0. dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.25%Ti−0. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.20 0.9 2.5. în acest fel.00 1. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă). datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale. dar foarte plastic (ductil).20 1. care prezintă fragilitate accentuată.8 1. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora.4. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare.3. privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 .3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 .0 0.1 1.20 1. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată.4.scap. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf.

0 2.44 0.2 48.0 4.9 112.0 4. care. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.2 11. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.7 4.22 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.19 0.30 0.0 10.77 0. 5.08 0. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.0 18.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior.73 0.47 0.17 0.20 0.36 0.10 0. ρg km 77. Tabelul 12.70 0.24 0. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .5 35.6 15.82 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.67 0.3 7.0 − 37.6 36.0 11. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.5 30.7 8.18 Rezistenţa la tracţiune RmC. În mod obişnuit materialele 288 .35 0.14 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.40 0.09 0.6 21.8 76.25 0.10 0.29 0.6 5.0 6.0 7.

după care se depune electrolitic între ele materialul matricei. prin această metodă fiind realizate. această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. materialul matricei este adus în stare topită.12. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). de 289 Fig.20. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. de exemplu. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. b − fibre de oţel . Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.20. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. cum ar fi: − simpla lipire. având structurile prezentate în figura 12. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint).

− încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei.22.21. compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.22. de exemplu. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit. această tehnologie fiind utilizată. având structura celui prezentat în figura 12. se supune deformării plastice la cald (prin laminare.21. 290 . a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. 12. a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie). iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. cum ar fi: Fig. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.12.Nb). Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. având structura prezentată în figura 12. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. . se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. 6945 + 0.12) (cu n = − 0.11). Aşa cum s-a precizat în scap. iar variaţia EC.25.7. A. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. 12. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. care se poate considera în locul relaţiei (12. Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este.4. pe baza relaţiei (12. 6945 ] 298 − 1 0 . care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. 6945 = 140625 N/mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit.12. aşa cum se observă în figura 12. modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2.12.5.12). Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.5).2.3 ⋅ 70000 −0.6945).6⋅70n + 0.12). se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.7 ⋅ 220000 − 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12.26. rezultă vf EC = [0. Folosind relaţia (12.4 este EC = 100000 N/mm2. n = − 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.4⋅220n.18). ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M.7.6945.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate.

O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.12. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0.4.05 mm şi lungimea L = 50 mm. 12. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12.05 4 40 τ rM 4 299 . se obţine: LC = d f = 0. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A.27. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7.5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.15). Diagrama de variaţie.14).12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. 2 2 πD π 25 Fig. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0. 26. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.5 Fig. Rmf 1 1 3000 = 0. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12. în funcţie de vf.6. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12.94 mm << L Procedând astfel.12.12.5⋅105 N.7.12.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. A. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.27.

7.73) + 2500⋅0. 0.24⋅105 N.7 ≅ 2065 N/mm2.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o .6). rezultând: RmC .02). RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.461. . 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F).17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’. L Deoarece σ < RmC.73.12.10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8.7) + 3000(1 − 0. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. ca urmare. 40 cos 5 sin 5 o o . iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. RmC = 30(1 − 0. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0.5⋅105 N. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12. 80 sin 2 5 o ) = min(1847. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui.16). A.02)0. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC .1⋅104 N.

sulfuri etc. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate.) cu dimensiunile cuprinse între 0. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. duze pentru ejectarea 301 . Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. cu sau fără presare.1. oxizi metalici. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele.1 µm şi 1 mm. Introducere În tehnica actuală se utilizează. uneori. Pulberile (metalice şi. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . cu perspective mari de extindere în viitor. Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor). numit sinterizare. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice. plăcuţe pentru tuburi electronice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor.

realizate mai ales din pulberi feroase. Mo etc. Cr. • piese (scule aşchietoare. B.). ZrO2 etc. Fe. de tipul unor agregate compozite. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. came.).). tacheţi. Ta. Ni – Fe etc. diamant – metale etc. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. din materiale care pot fi elaborate în stare topită. segmenţi. garnituri. Co. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare.2.. echipamente electrocasnice. Mo – Ag. cuzineţi. burete de 302 . Al. Ni etc. pârghii.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag. la aplicarea acestei metode. magneţi etc. W – Cu. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. aliaje Fe – Al. TiC.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. Sb. materia primă sub formă de material metalic turnat. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. care. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3. inele. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. echipamente de calcul automat etc. magneţi etc. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor.) înglobată într-o matrice metalică (Fe.. Fe – Cr.). Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. Mo – Cu etc. elemente de fricţiune. pistoane. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. având ts ridicate. Nb etc. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă.) din metale greu fuzibile (W. filtre metalice din bronzuri. care. 13.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn..) din materiale de tipul cermeturilor. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. Mo. Ni. TaC etc. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. contacte electrice. se obţin foarte greu în stare topită). Mo2C. în construcţia de maşini (automobile. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. Fe – mase plastice. Co. Cr.

W. Sn. aşchii. Pt. la folosirea acestei tehnologii. Cd. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. Cu. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. vapori.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. aliaje Fe – Ni.. • Metoda precipitării din soluţii apoase. Cr. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Fe – Cr. Cu. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. Al. apă etc. Co. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. care. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe. Ta. • Metoda electrolitică. la folosirea acestei metode. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos).1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). spongioase sau pulverulente. cu mărimea particulelor între 0. o transformă în pulbere de fier pur. precipitate obţinute prin electoliză. Au. Fe – Ni – Mo etc. Ni. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. Cr. la utilizarea acestei metode. Ni – Co etc.. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier.. cu mărimea particulelor între 0. aliaje Fe – Ni.) şi este pulverizată în picături fine. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală. Fe – Mo. la aplicarea acestei tehnologii. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. Co. Ni – Mo. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. Zn. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. producând reducerea oxizilor. alame. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb.. de exemplu.1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. Cu. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. • Metoda carbonil. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. Fe. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). sârme etc. aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. V. 303 . Ni. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. la aplicarea acestei metode. • Metoda pulverizării din fază lichidă. Pt etc. Fe. oţeluri etc. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. bronzuri. Ni. Au. Al etc.

• calitatea suprafeţei particulelor. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate. 13. • suprafaţa specifică a particulelor. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi).2.5). • volumul specific de umplere Vu.6. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). c − particule sferoidale . Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor.1. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor. • structura internă a particulelor. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. poliedrice ).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. aşa cum se poate observa în figura 13. aşa cum se poate observa în figura 13. b − particule lamelare. funcţia erorilor – v. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. • mărimea particulelor.1. distingându-se din acest punct de vedere. definite. aplicaţia A. . Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare. raportată la masa sau volumul lor efectiv. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă.

această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. . cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc .. O.. P etc. S. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. • volumul specific de scuturare Vsc. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . 13. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor.2. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 . • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. Si.30 % mai mic decât Vu.

ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. de compoziţia granulometrică a pulberilor.3. difuzie etc. Compactitatea de umplere.. dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. cu orbitalele electronice incomplete. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate. în funcţie de compoziţia granulometrică. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor. 13. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent.3. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . aşa cum sugerează schemele din figura 13. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. oxidare. Fig. corodare.

13. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule.13. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. se desfăşoară în mai multe etape. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). deoarece.4. Aceste procese. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule.3. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile. suprafaţa lor specifică se măreşte. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe. • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate). Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă.4. aşa cum se poate observa în figura 13. diminuează compactitatea de umplere. schematizate în figura 13. aşa cum s-a arătat anterior.

sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie. în urma desfăşurării acestei etape. d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor.13. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. • creşterea cristalelor noi. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. b − formarea suprafeţelor de contact. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor.. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor.5. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor. amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. în cursul tratamentului termic de sinterizare. de tipul unor germeni cristalini. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. prin încălzirea pulberilor presate. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură).2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. Fig. La operaţia de presare. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 .. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare.

iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. în plus. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. particule de praf ionizate etc. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. molecule de aer adsorbit. molecule de apă şi grăsimi. determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. 309 . ca urmare a desfăşurării acestor procese. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. ca urmare. ca urmare.

sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. ca urmare. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts .6. accelerată de ridicarea temperaturii. în plus. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. De 2 4 obicei. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora. Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. difuzia atomilor. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. numit efect postelastic. se 310 . accelerată de ridicarea temperaturii. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. bazate pe difuzie. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate.

la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. mediu ieftin. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid.4T s – v. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen.7). deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. amoniac.5). 3. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). 311 .6. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. manipulare sau depozitare. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. scap. 13. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. Fig. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. scap. hidrocarburi etc. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC.15) – v. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. 1.

cât şi de mărimea porozităţii. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. 13. Fig.9. matrice). Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0.5 ore. cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. 312 . definite prin constituţia acesteia (natura. b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. forma şi dimensiunile porilor. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare.4. se comportă ca niste agregate compozite.7.2. 13. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. 13.5 ore. b − timp de 6.8. 12. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap.7.8 şi 13. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. dimensiunile.

(13. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. respectiv.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni. b − electrod din pulbere de wolfram. densitatea produsului sinterizat. iar Ks. de caracteristica mecanică considerată.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. iar Vs şi ρs – volumul şi. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat. caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). prima dintre relaţiile (13. 13. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. de exemplu.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi. Prima dintre relaţiile (13. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . evident. 313 . respectiv.9. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. Ys ≡ HBs). în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate.049. respectiv.

301 fibroase. K s/ = 0. 305 314 .10.043 şi alungirea procentuală după rupere A. 302 porozitate de umplere. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi. 311 metalurgia pulberilor. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. Cuvinte cheie aglomerate. 304 durată de sinterizare. pulverizare. 304 sinterizare.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. 305 densitate de umplere. carbonil. 305 pulberi.35. caracteristicile magnetice. 307 agregare pulberi. 305 mediu de sinterizare. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. K s/ = 0. 305 densitate de presare. rezistenţa la coroziune etc.10.01 şi m = 1. 301 agregate. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. sferoidale. 310 volum specific de scuturare. 305 compactitate de umplere.05⋅105 N/mm2.03 şi m = 0. 303 metode mecanice măcinare.058. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. 310 fluiditate. lamelare. precipitare. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. dacă se ia Ys ≡ µs = 0. electrolitică. 311 efect postelastic. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 13. Fig. 310 temperatură de sinterizare. 305 grad de îndesare. De asemenea.67 şi coeficientului lui Poisson. 307 compactitate de presare. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora.

Shakelford J.13. Gâdea S.13. c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj.a. Bucureşti.4.. American Society for Metals. Editura Didactică şi Pedagogică. c) filtrele din aliaje Monel.. Drăgulănescu I.. Ohio. d) grinzile metalice pentru poduri? T. * * * Metals Handbook Ninth Edition.9. b) presarea pulberilor. Editura didactică şi Pedagogică. b) metoda carbonil.. Editura Tehnică. Bucureşti. 1984 4. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. Editura Tehnică. este: a) metoda electolitică. II... Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată).. 1988 2.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. 1986 7. vol. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T. ş.3. 1985 5. vol.. Partea a doua. Drăgulănescu E. 1985 6. Universitatea din Ploieşti. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. Bucureşti. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. New York. Ciocârdia C. Bucureşti. Perneş M. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat.13.2. Gâdea S. Piese sinterizate din pulberi metalice. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. Tehnologia materialelor. 1981 3. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. Introduction to Materials Science for Engineers. Surdeanu T.) şi este pulverizată în picături fine.13.1. Metalografie. Macmillan Publishing Commpany. apă etc.. Zecheru Gh. Ploieşti. 1986 Teste de autoevaluare T. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . Petrescu M. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. vapori.

13. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. b) compoziţia granulometrică a pulberii.5. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). b) suprafaţa specifică a particulelor. b) volumul specific de scuturare. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule. d) porozitatea de umplere a pulberii? T. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere. este: a) metoda măcinării. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. b) dezintegrarea particulelor. spongioase sau pulverulente. c) mărimea particulelor pulberii.13. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T.11. d) compactitatea de presare? T. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. c) metoda carbonil. d) amestecare a pulberilor? T.13.13. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi.13. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. c) sinterizare.12.13. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. d) fluiditatea pulberii? T.10.13. c) densitatea de presare. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii.8. b) presare a pulberilor în matriţe. d) metoda electrolitică? T. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 .13. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor.14.9.13.13. d) fluiditatea pulberii? T.7. d) creşterea cristalelor noi. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.13.6. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. c) compactitatea de umplere a pulberii.

15. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii. b) dilatare termică. Ca urmare. amoniac. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. hidrocarburi etc. bazate pe difuzie. d) sinterizare? T. b) aglomerate de particule. este denumită: a) sinterizare. d) expansiune? T.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii.2. d) dislocaţii. c) măresc rezistenţa la oboseală. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T. b) măresc duritatea. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe.16.13.17. suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm). c) călire martensitică.1.13. 13. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune.13.). b) normalizare. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . c) efect postelastic.13. d) lipituri? T.18. Rezolvare Conform definiţiei date în scap.13.

cu aspect dendritic etc. 318 .3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91.13.7 %. Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. Evident. Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . A.3 % şi.) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . rezultă: S v = . În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.6 ≅ 55. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8.3 % < 10 %. porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %. suprafaţa Sp ( S p = 6d p . care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 . (13.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.4 % .2). densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve.7 = 8. 13. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare.4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. (13. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p . se obţin relaţiile: 6 6 . Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91.6 %.2. dacă particulele au forma sferică).

2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. 100 100 A. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3.2. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1. Să se determine densitatea acestui produs. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz.10 ≅ 7674 kg/m3. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.4. conţinuturile procentuale 319 .2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap.4. grafit şi pori în această structură.scap. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori. iar VBz.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. 4.3.4.13.5. 9. MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. Să se determine densitatea aceestui produs. restul fiind pori. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp.85 + 2500⋅0.2. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1.13.1) ρC = 2500 kg/m3.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.

alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).11. în funcţie de porozitatea acestora Pp .5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. 30 %). se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB.13.105 ≅ 8080 kg/m3.5 = 10. 13. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. cu valorile precizate în scap.4. 13. 100 100 A. / p Fig.11. rezistenţa la tracţiune Rm. Utilizănd datele prezentate în scap.895 + 2500⋅0.2). 13. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13. prezentate în figura 13.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. 320 . în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89.5.

optică. materiale ceramice şi sticlele. fonte şi aliaje neferoase). tehnica măsurării. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. în lucrarea de faţă. 321 . chimică. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. lemnul şi materialele compozite. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică.. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. electronică.1. etc. mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. automatică şi informatică. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. componente) pentru electrotehnică. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. magnetică. componentelor) supuse la solicitări mecanice. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese.

Tinând de cele expuse mai înainte. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj). fuzibilitatea.2. materialele conductoare şi superconducoare. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 .. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. de tip întindere compresiune. polimerii pentru cristale lichide. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. intesitatea solicitărilor. dilativitatea termică etc. etc. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. materialele magnetice. care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului. conductibilitatea termică. etc.. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. încovoiere simplă sau forfecare pură. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. rezistivitatea electrică. • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. În prezent. în cursul unei perioade de timp date. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală).. sau solicitări compuse). posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). 14. ceramicele electrooptice.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. mediu corosiv sau abraziv) etc.

conţinutul de impurităţi. modulul de elasticitate. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. coeficientul de dilatare termică. rezistenţa la rupere. limita de curgere. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. Astfel. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. rezistivitatea electrică. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia.. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. grupate în categoriile prezentate în continuare: A. temperatura de topire-solidificare. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat). dimensiunile şi masa semifabricatelor. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . energia de rupere. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. conductibilitatea termică. structura. În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. rezistenţa la fluaj. etc. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3..1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. rezistenţa la oboseală. etc. de exemplu. alungirea procentuală după rupere.

. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare.7 şi a13 = 0. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = .K2. . Kn. a31 = 0. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . . i ≠ j şi. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. De exemplu.. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. Kj).. ρ fiind densitatea materialului. De asemenea. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului).Ki.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14.. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1. pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki.3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 ... presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. j = 1. Kj. • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). . dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. K3) şi apreciind că. .1. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = .

.. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări). ani Spi n ... anj Spj .. . DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1...privind caracteristicile diverselor materiale comerciale... . deoarece.. acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu..... ..... an Fig.. 3.. ain . .... 14. K1 ... . .... Ki.. . . ai .... ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR ........ ai1 . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O ... cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie. Kj... scap. .9).... cataloage.. ajn .. aj1 ...... Kn Kn a1n . . an1 Sp1 K1 ..... . 325 . .. în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile. .. Kj . . .1... . Kj a1j . Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14.....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile........ . .. aij ...... . aj ... . manuale etc. În acest scop se folosesc datele existente în standarde.. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 . . normative.... Ki . RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. se poate face o primă selecţie a materialelor.. aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare.. . .. . .. .. documentele cele mai utilizate fiind standardele...... . .. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată. Ki a1i . Kn Spj = ∑ aij = i1 n ..1. aji ..

7.....1.12.... j = 1......9 8.m).4500 E.500 400. uscat Lemn esenţă moale.....1.7...7 7.j.50 60.8...7.92..3. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate.8 8.7.1.00 1.220 90.9 7.n.7.6 8.14.4.3.7.8......11 9... t/m3 7. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1. j = 1..2 6.2..n.40 70. kN/mm2 200.......9..10.4..2 8.32 40.1 2.0.. N/mm2 350..115 85....2 8..8 7.6.8 6..220 200... k = 1......4 8.. k = 1.60 2.7.9.7..14..110 43..190 115...1 8...25 1.3.jk...0.210 140.0..3 24....95 0.9 7.....6 12.7.10.2500 600.... CAP..10.1.. pentru toate materialele Mk..1..6.8.4 8.4..2 170..210 180...2 3..5.8 0.......135 68..90 km 4..5....8.1..8..0 10.. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ...20. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material..8..5 3. k = 1..11.. notată GMP...800 450.180 28..3 6...90.4.1200 300.. având coeficienţii de importanţă aj.0 7.0..950 1800..1 9.1.3 1.80 3000..9...6 4..2.4 4.......6. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate..1....9 2.1400 650....8.3.9 7.8....10.6.... cuprinde m materiale (marcate Mk.n (stabiliţi folosind..9...2..1..9. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM......8..210 210.1 4.m.3..10..900 400......1300 110. de exemplu..100 50.2.7 1...7.7......100 40.70.220 190.8..8.850 600..5...1.5 2..4..8.9.10 70.0.......9 7...6.8.210 200.72 107.1200 1000.8...1....50.5.7..5. Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.5.00 0.1.2 Rm.110 140.750 520..7 4.75.4 12.4 0...5 2. j = 1...1300 450.550 700.20 11. care respectă toate criteriile 326 ..2.....1.210 K R.1.650 200.17.91 2.2 1.0.1000 200.8.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14...47 0..5 0..1 8........210 200..28 6..8 5.33 7.......5.8..1.n).200 200.m. • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc..9.3 6.0..60 20.7 1.8.210 200....8.520 500.16.

n..jk ≤ CAP. * prelucarerea semifabricatelor la forma.. k = 1..m. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător). j = 1. evident. k = 1.. sau Ijk = CA P .j sau în forma „max” CAM. dispozitive sau maşini speciale).n.. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P .k.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. respectă toate criteriile de selecţie Kj. * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 ... dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule... j = 1.. k = 1.m... în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale.jk ≥ CAP..j (14.j.. k = 1. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre.jk analitic în forma „max”.. * prelucrarea semifabricatelor la forma. scrise analitic în forma „min” CAM. k = 1. CT = j1 n „min”. de exemplu.jk . • pentru fiecare din materialele Mk. Un set de criterii de acest tip poate avea.n.k = ∑ ajIjk ... k = 1. dacă fiecare din materialele Mk.. j = 1. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. j = 1.m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk.k.n. folosind relaţia: I . dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. • pentru fiecare din materialele Mk. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . j = 1. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj.m.n.j ... se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT.n. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M ..2) • se ierarhizează materialele Mk.m. dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule. astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie. Ijk ≥ 1. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). j = 1..m. B.

. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse.. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk... Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă. a ′j .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT.. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT.k. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. j = 1…q. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 . k = 1…q : 1... k = ∑ a ′j I ′jk . a 2 . a q . ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j .. C. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante. …. chimice sau termochimice. Mm} respectă aceste criterii. k = 1…m..2). aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 . În mod obişnuit. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. M2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice. folosind relaţia: I PT . aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. Mk. K ′2 . k = 1…m. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. 14. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk.k.3) I ′jk =  0. din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . întocmind un tablou... respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică. …. k = 1…m j =1 n (14. k = 1…m. în care elementele matricei. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk ..

.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate.. IPT.m.. k = 1...2..2 ..2..k . (14.. K K / j .. / I 1k / I 2k .... / q . Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 ..6) I PTE . I I / jk . Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14. k = CT CT k C r . iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).... / I 1m / I 2m .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii........ cu formula: a I . Mk . definite prin relaţia: CT . / I qm IPT.k C r . . I I / j2 . / q1 . ...m Fig...... . ... / qk ..1 IPT.k ... .. .... / q2 . I I / j1 . (14.m....k.. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE... Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor..5) CTref în care CT...k = ... CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 . k = 1. Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr. a a I PT . IPT... k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j . .. . + a PT I PT . .. / q . I /jm .k 329 ..... . 14..

m..5.8 2.4. k = 1.9 1. ABS.3.k (14.1.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.3...9.400 Dacă valorile indicatorului IPT.0 1...5 7... Incoloy. Polipropilenă. ţinând seama de acest principiu..1. k = 1. Bronzuri.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).9. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă.. evident. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale..8 5. Alame (produse obţinute prin DP) Cupru.... materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată.2.14 36. Polistyren Policlorură de vinil. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table.4. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE. ci ca un ansamblu de utilităţi).7. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).18 19. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.5.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate... se poate stabili cu formula: I CT .9.120 25....1... Bronzuri. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon)...4...2.6 2.4....13 6.8. benzi...5 8. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .0.5 2.1..45 5... profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.7) ...40 3.. I PTE .. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1..9 6.5.8.. Tabelul 14.1. k = C r .0 10.2.8 2...5 270.. Inconel..k.21 100.m.

care corespund unor necesităţi reale (efective..f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. ci = i . i = 1. directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme. i = 1. Ci fiind costul aferent realizării funcţiei. ţinând seama de acest principiu. care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora.. iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1).. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative.).f. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi..3. în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale).

menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. pe această bază. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. aşa cum se arată în schema din figura 14. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor. Fig. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată.5. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi. tenacitate mare şi densitate cât mai mică.7. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. se stabilesc categoriile. de exemplu.3. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. aşa cum se arată în schema din figura 14. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat.6 şi 14. de exemplu.4. de exemplu. 14. pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. ceea ce conduce. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. 332 . condiţii care.

Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală.5. Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. 14.4. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. 14. 14.6. 14. aşa cum s-a arătat mai înainte.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă .7. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.

9. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028. ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă.. tensiunea minimă σmin = Rσmax.3. În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. cataloage. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. Acest fapt este ilustrat în figura 14. normative sau prescripţii tehnice..85% din sondele aflate în producţie. dată de relaţia: 334 . Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile. Ca 2 2 2 2 urmare.7 ) sau (mai rar. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată).4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă..0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. 14.8. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65. de exemplu. σmax > 0. garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0.3. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0.

sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . Fd. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1. greutatea coloanei de lichid pompat F1. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică.1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. Analizând relaţia (14. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii.1 σ max . se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate.) Ff. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. ca urmare. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. πd 2 . Ff1. implicit. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. (14.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. 335 . energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. etc.

recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii.. A. în medii de lucru slab corozive. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630. KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 . Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. KO..8.14.9. 14.

În cazul mediilor corozive.. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0.3.15.8... rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.. c) oţeluri grad K. în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.0 % şi %Mom = 0.. %Crm = 0.1.1.3..1.7 %... d) oţeluri speciale.10.2. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.0. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).3 %).. aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14.. %Crm = 16..0..0.55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă.0. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.23 %..4 % şi %Mnm = 1.17.12... dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000...3.2..35. 337 .965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0..0.4 %. %Crm = 1. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari.45 %...7 % şi %Mom = 0. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire.42 %. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14.6 %) în stare normalizată. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora..3 %)..0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.. în medii de lucru cu corozivitate scăzută.2 % şi %Mom = 0.15. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%. %Nim = 1..2. %Nim = 1.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0...0. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.0. b) oţeluri grad D.4. în figura 14.1.3..4.. cu TT final de normalizare + revenire înaltă. aşa cum arată diagramele din figura 14... destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului. în medii de lucru saline (fără H2S)..17 %.65...

Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. cu %Znm = 5.. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. din clasa 7000 (de exemplu.2. călire superficială.1.. Ti.2.1 %.. etc. Cr. B. 338 . Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T)..6. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1..2. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475.1.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri.. 14.. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice.0 % şi adaosuri de Mn. %Cum = 1.. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig.75. de tip MgZn2 (faze M’ sau M).14.9 %.).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig.2. tabelul14.3). cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. v. Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT. aliajul 7075. %Mgm = 2. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm. prin aplicarea unor TT de tipul T7.. Al2CuMg (faze S’ sau S) etc.11. Zr).600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2..10.

C. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni. v.1).31. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. 9.. menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig.0.14. Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.12.60 % a Rm. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor. Fig... chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr.. eventual. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.14..6. aşa cum sugerează diagramele din figura 14. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire).13. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig..200 oC (de exemplu.33. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C. caracteristica KO înregistrând valori 0. scap.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp.13.14.8) au 339 .

.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.7. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).. concomitent cu gelifierea. Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 .60 N/mm2 şi Em = 6.10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.9⋅103.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. 14. cap.3..14. 14. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.3 şi în diagramele din figura 14.9) şi (14. E.10). armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. printr-o matriţă. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri.55⋅103 N/mm2).14.12): (14.15. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig. Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30.

26 (0.0 E.15⋅105 7..05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm..870 810.90.1030 690.7 2.06.6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.07) 0.34 0.1.11 1.52 (0.26 1..13 1.5Cu1.Tabelul 14.** km 0.7 2....03⋅104 5.0..73.93 0.14 9.. N/mm2 2.. . 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.24) 5.04.32 0..9..83 0.27 0.7 2.** Mm 2.22.98.790 790.9 4.8 2.31 (0..0.0.. în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C.5)... *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.0.26 0. N/mm2 630.31) 0.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0.2.6 3....1..1.50 0..640 750.1700 KE.....35 (0.7 2. calculate cu următoarele densităţi ρ.1.35) 0...... ** KR şi KE..2 KR. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.22 1.850 790.51 (0...52 0.5).7 2..965 860.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14..24.24 (0.20..0.0..1..50.12.0..03 1..0..0.8 5...1....22.. 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr...52 0..53 0..0..7 2....710 620.82.27) 0. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.0..62 1..580 1600.0.0..7 2. Grad E şi Grad K).03..51.11) 0.49..22. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale.0.56 0. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).47.26 (0.49.27 (0.06..930 470....50 (0.3..35) 0.05) 0.33.25) KO *** în apă salină 0.48.2 2.81.

KO calculat cu σ0. 324 prajini de pompare. 323 rezistenţă mecanică specifică. 323 coeficient de siguranţă.37.0. • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 326 pultruziune. 328 criterii privind proprietăţile. 322 modul de elasticitate specific. 321 materiale structurale. 327. compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.15. 322 grafic de corelare utilitate-cost.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0...ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC. 329 indicator parţial. 334 coefcient de asimetrie.25.. 327 fiabilitate. 334 costuri relative.30.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0.. 331 indicator global. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. 330 cicluri de solicitare.0. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune.42). 323 criterii tehnologice. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice. 324 mentenabilitate. 328. 327 materiale funcţionale. 340 reciclabilitate. 325 341 . 329 criterii de cost. 334 proprietăţi adecvate. 334 coeficient de importanţă. 321 matricea preferinţelor. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 324 rezistenţă relativă la oboseală. Cuvinte cheie analiza valorii.

S. 1995 Teste de autoevaluare T. Metals Park. A.. în vol. Editura Chiminform Data. 1985 4.. Desk Edition. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Composite materials. b) fontele. Editura Economică. Shackelford J.4. Braşov.2 km? T..1. b) KR ≅ 20. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.. Bucureşti. 1995 5. Bucureşti..2. Ulmanu V. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. Broutman L. Drăghici Gh. 1992 2. Ciurea S.M. Ohio.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1.. Editura Tehnică. d) sticla? T. c) fabricarea unui tranzistor.14. MacMillan Publishing Company. 1994 7. c) polietilena..14. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică.4 km. d) KR ≅ 40. Introduction to materials science for engineers. Drăgulănescu N. Ingineria calităţii. 1992 6.14.4 km. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2. * * * Hütte − Manualul inginerului. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune.3.J.14.. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile.4 m. Academic Press. 342 . Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. Bucureşti..M.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. b) fabricarea unui magnet permanent. Zecheru Gh. c) KR ≅ 10. New York – London.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2. * * * Metals Handbook.5.14. Fracture and fatigue. Managementul calităţii totale. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Moţoiu R. 1974 3. New York. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici.

c) IPTE. a 2 .373.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3. d) alama cu E = 1. c) al treilea criteriu. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă. b) al doilea criteriu. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material.4: a) ρ = 900 kg/m3.0.14. d) IPT = 0.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.4? T.8. b) condiţiile privind fiabilitatea.4: a) Rm = 900 N/mm2.14. d) Rm = 840 N/mm2? T.8 şi Cr.222? 343 . dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu. c) condiţiile privind reciclabilitatea. Stiind că act = 0. c) IPT = 0.k = 0.14. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.8.14. Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.455. c) Rm = 500 N/mm2.12. a 4 . d) condiţiile privind preţul de desfacere? T.11. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. b) IPTE. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.6. d) ρ = 5600 kg/m3? T. c) ρ = 2860 kg/m3. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. a 3 . d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT. b) Rm = 600 N/mm2.6. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2.14.14.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3. IPT. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.733. b) ρ = 7600 kg/m3.k = 1.2. d) al patrulea criteriu? T.10.8.k = 3.9.k = 0.k = 0. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice. d) IPTE.7. b) IPT = 0.14.k = 1. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost.k = 0.

se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . 2 ≥ 0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 .2. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0.2 fiind limita de curgere a materialului barei.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm.8Rp0. se obţine astfel condiţia 4F . asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .14. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 . Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2. Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. A.5 mm.2.14. având caracteristicile precizate în tabelul 14. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0.4.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . se obţine astfel condiţia E ≥ 2 .8Rp0. Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.2.8Rp0.5 kg. Rp0.2 ≥ 177 N/mm2. ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.1. R p 0. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1.2.

L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ . notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP. 2. 2.461 0.2 k Marca oţelului * Rp0. 2 . 2 . A k. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.0 1.4.5..5. se obţine d k = d1 .2 şi a3 = 0..7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC.k ** 1.742 0. 2 N/mm % J ≤ 0.5). compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr..k. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime.8πR p 0. având coeficienţii de R p 0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0. k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă. a2 = 0.2.8R p 0. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei).. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = .k Rm .. 0.14. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.8 2.k = Lρ . k = 1. Evident. considerând CT. Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. pentru 345 . K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC.1 k = 1.3.k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat). 2..640 0.573 0.5. R p 0.k calculate cu relaţia (14.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0. se obţine: mk = m1 ..4 1. 2. k 0. k = 1.1 Tabelul 14.k.554 C r/ . Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0.2 1.2 Rm importanţă a1 = 0.k de referinţă. k = 1. Rm.5.5. R p 0.9.

. Rm .14..07 1.k urmare: I 1k = 0.855m1 0.9 şi.74 2.537 1.1 = 0.. atribuiţi fiecărei 346 .5. Se observă că.406 1. 2.48 1.425 1.3. k = 1.5. corespunzători celor trei criterii (j = 1...787 I1k 1.000 1.5.9 . k = 1. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT..952 1. mm d1 0.3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0. A.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1.571 1..k k = C r/ . iar cu ajutorul relaţiei (14.k = C r/.662m1 0.188 1. 2 .00 1.5. k =1.814d1 0. ca Rm R p 0.460 1.5.924d1 0.920 1. F5).927 0.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk.814d1 mk.2 • criteriul K1: ≤ 0.625 I2k 1. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.k 1. i = 1.158 1..2 k 1 2 3 4 5 dk.213 1. C r .60 1.. F2.3 = 27 J şi.2 = 15 % şi CAP.662m1 Cr * 1. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk . 2 .13 1.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE..406 1.4 şi relaţia R p 0.587 1.. k = 1.k se folosesc datele din tabelul 14.14.k.00 1.715d1 0.406 1. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.802 IPTE.k 1.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14.5.k..k.33 1.026 0.04 ICT.. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14.47 I3k 1.9 are forma „max” şi CAP. j = 1. Tabelul 14.2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT. coeficienţii de importanţă αi.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1.5.k m1 R p 0. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.3. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP..k m .511m1 0. kg/m m1 0.

Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14..Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000. iar 347 . Tabelul 14. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .. i = 1.. i = 1.16.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % .. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2.35 0... iar CT = ∑ C i . în prima etapă de modernizare a produsului.5. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.10 0. i = 1. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului..30 0. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.6. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci . să se determine cum s-au modificat ponderile ci.30 0.6.5.05 0. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14.5.15 0.6.40 0.5. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. CT i = 1.14. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului.05 αi 0.3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.20 0. b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. F3 şi F5.

766CT c // i ri. Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.308 0.050 0.870CT c / i ri..141 348 0.150 0.050 0. % αi 0.083 20 0.150 0.092 20 0.065 0 0.14.345 0 0.350 20 0.100 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 .200 20 0.070 CT M1 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.100 20 0.16.300 0. % M3 αi 0.300 0.150 0.7.300 0. i = 1.392 0 0.400 0.057 0 0. % M2 αi 0.400 0.100 0.100 0.300 0 0.050 0.167 20 0.3 Tabelul 14.14.300 0.050 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.150 0.400 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.184 20 0.050 0 0.413 0.293 0 0.068 0.400 0.322 20 0.100 0.727CT c /// i ..14.5.

j = 1.. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %.4.k. CT fiind costul total al realizării cuvei. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor.. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.35.. Mr fiind masa cuvei.4.1. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.4. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %.14..2). Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. k = 1.. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg. calculat cu relaţia (14.2. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.4.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. folosind datele 349 . Ks.k. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. Ştiind că valorile Vu.. a2 = 0..4. notate Vk.. Mr.8.4 şi.7 şi în graficele din figura 14. a3 = a4 = 0. k = 1. să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia.k şi Cu.k. k = 1. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14.4. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.. j = 1. A..k. k = 1.. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material. rezultănd astfel patru variante ale produsului.16. sunt cele redate în tabelul 14. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0.

CAM. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.35 Valorile caracteristicilor CAM.3 ≡ 140 %.k 85 90 95 95 K2 K3 0. CAM. iar pentru criteriul K4.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.118 1.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).333 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.20 0.875 1.111 1.10 I1k 1..2.4266 1.. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.k şi CAP.1k ≡ Vu.jk Mr.10 Vu.35 I4k 1.059 1.3}.8.273 1.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.3k ≡ Ks.14. pentru criteriul K2.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.4 un grad de importanţă gj ∈{1.2204 0.000 I3k 1.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1. astfel: pentru criteriul K1.3304 1. j = 1.k Ks.20 0.250 1.4k ≡ Cu.167 Indicatorul global ICT..4 ≡ 100 mii lei/kg. atribuindu-se gj = 3.333 1. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.k şi CAP.000 1.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.429 1.875 1.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0..429 1. CAM. CAM. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor.k şi CAP.2 ≡ 75 %. pentru criteriul K3.9.35 Cu.14. j = 1. Tabelul 14.k 90 70 100 70 Tabelul 14.000 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .4. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. recomandată de STAS 6401.k şi CAP. Rezultatele obţinute pe această cale.2k ≡ Mr.9. redate în tabelul 14.1 ≡ 85 %. gj = 2.1784 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14.

înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk.333 90 3 70 3 100 = 2.228 8.10. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A. considerând datele precizate în enunţ.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.4. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor). analizănd rezultatele redate în tabelul 14.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0. k = 1..433 7.692 2 40 = 1.100 8. iar nivelurile limită acceptabile CAP.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk. în cazul aplicaţiei analizate. se observă că.10. varianta de produs care trebuie adoptată este V2.10. Ijk fiind nişte indicatori parţiali. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14. rezultă: g1 = 1. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global. Tabelul 14. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.895 95 1 90 = 0.jk ale produsului analizat. în cazul aplicaţiei analizate.14. 351 .811 7.625 120 3 70 = 2.333 3 3 105 = 2. calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3. numită utilitatea sinteză a variantei Vk..864 110 3 3 105 = 2.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.

12.8.9.7.9.11. b. a. d Capitolul 11 T.d T.9.9.13.36. b.27.5.8.d T. d T.c.9.18. a.25.b.7.11. a.5.b.8.13. c T.7.10. c. a. a.b T. a. b.12.2. c T. a T. a.11.9.1.8.14.d T. c T. b T. b T.c.9.21.8.11.c T.10.7. c.9.13. b T. a T.c.21.9.39. d T.7.8.9.8.d T. d T.b.8. a.8.12.25.d T. a T. a.18. a T.b T.8.13.d T.b.37.18.7.36.10.d T. a. a.c T.d T.16.d T.16.c T.d T. c. a.14.d Capitolul 8 T.2.8.12. c T.b.7.14.12.11.9.25. a.20.9.3.17.7.30.c T.21.8. c. a. a Capitolul 9 T.c T.2. a.c.3.12. T.24. c T.10.8.6.1. a.6.b.27.21. c. c.c T. b.b. d T.9.d 352 .c.8.b.6. a. c.1.3.d T.d T.14.18.d T. c T.11.9. a T. a.9.d T. a.29.7.c.15.12. a T. a.c T.d T.11.c. b.d T. c T.15. a.8.8.b.7. a.c.8.9.11.d T.13. d T. d T.d T.10.11.2. a.10.c T. b.6.9. b.39.10.32.11.18.28.b.32. c T.23. b T. c T. d T. T.c T.10.d T.10. a.12.14. d T.11.9.13.13. b.25. a.12.25.13.1.8. 9.13.31. c T.9.10. c T.11. c.10.11.15. c. c. c T.9.b T.8.4.10. d T.9.10. b.34.7. a.3.8. d T. a.8.22.7.b.12.b.10. a T.7.9.4.7. a.1.d T.11.5.b. a.d Capitolul 14 T. b T.8.9.c.30.26.9. a. c T. c T.10.10.9.d T. c T. a.24.d T.37.d T. b T.15.c T.d T.26.c.5.d T.5.3.9. a.9. c. a. b. a.14. b T.12.23.10.10.16.d T.b T. a.8.14. c T. a.24. c.b T.12. b.7. d T.28. a.10.10.9.8.3.13.b.7.7.11.d T.c.14. a.6.6. b.c.7.b.b.13.7. c d a.8.17.d T. c c.13. c.13. a. d T.7. b.10. T.7.d T.28. a. a. d T.22. d T.b.12.c. a T.7.7.3.5.c.d T.14.33.16.9.13. a. b T.c T.b.31. a T. a.d T. b. d T.1.28.d T.d Capitolul 13 T. a. b.c T.12. a.d T.20. b. a T.15. c T.11.17.7.b.d T.11.40.11. c T.10. a. c.d T.12.19.15.c T.40.9.7. b.13.8. b T.11.b T. a. a.33.c.9.c T.23. a.11. a.4. c T.17.9. d T.8.d T. b.b.d T.8.10. b T.2.c T.41.24. d T.11.d T.2.4.b. c T. c T. b. b T.19.9.b.d T.20. a.13.d T.8. a.d T.14. a.d T.c T.14.5.d T. a. a.18. c. b T.c. d T. c T. d Capitolul 12 T.b.12.9. c.20.8.10.11.6. a T.d T. d T. a. a.8.b.27.c.9. b T. a.6. d T.11.28. b.c.d T.8.14.8. a.24.7. b T.11.8. d T.14. b. b T.c T.b.9. 9.7.34.4. a.7.c.d T.10.b. a.11.10.3. a. a.14.12.12.b T.8.c T.15.d Capitolul 10 T. c T.14.10.8. a. b. b.c T.c T.b. c T.8.10.8.c. c T.b.22.27.d T. b. a.9.8.29.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.9.b.d T.c T.23. d T. c T.11.d T.10. b. c. b.d T.1.9. a.8.7.c T.8.8.c.19.c.38.11. a T.7.17.12. b T.8.42.2. a. d T.7. d T.26.d T.13.9.b.b.11.7.d T.b T.9. b.c. b T.9. a T.10.c T.c.23.9.22.b.d T.11.9. c T.13.27. c.c.43.4.11. d T. b. a. d T. b.16. T.9.16.10.4. a.12.8.19. c T.14.10.13. a.11.c T. a. b.b. d T. T.12.19.b.5.12.26.7.c.11. c.d T.d T.17.11.13. a. b T. a T.29.c T. d T. b T. d T.26.d T.d T.14. b.11.9.8.b.8.10. a.9.7. c.35.16.9.c T.b. b.b.12. T.13.b.7.10.11.d T.12.7. a. b. a. a T.b T. c T.d T.10. b.d T. d T. d T.35. b b a a.22.13. a.d T.21. c T. c T.11. b. d T. d T. d T.d T. b. b T. d T.17.14. a.9.c T.7.20.c.1. d T.38.13.13.4.30.2. a. a.7. a.c T. a.8.8. b. a.c.14.12. a.13.d T. a. b.10.

215 călire de punere în solutie. 249 curbe izometrice. 207 atmosferă standard. 92 costuri relative. 323 coeficient de siguranţă. 234 cristobalit. 163 aliaje antifricţiune. 183 agent de reticulare. 334 compactitate de presare. 304 depunere chimică. 208 coroziune intercristalină. 74 compozit durificat cu fibre. 233 densitate de presare. 207 ceramice. 179 condiţionarea epruvetelor. 139 ceramice neoxidice. 323 criterii tehnologice. 70 canal rezinifer. 69 copolimer. 327 cromit. 184 aliaje pentru lipire. 56 coefcient de asimetrie. 236 curbe de îmbătrânire. 69 B bandă de călibilitate. 249 cusătură sudată (CUS). 289 353 . îngustă. 177 aliaje Cu – Ni. 153 alumina. 284 compoziţii. 210 ceramice silicatice. 235. 330 antioxidant. Argentan). 305 densitate de umplere. 305 comportare metalurgică la sudare. 250 argile. 239 construcţie sudată. 276 carbon echivalent. 214 carbură de bor. 219 clasă structurală. 175 Alpaca (Neusilber. 147 curbă termo−mecanică. 289 agregare pulberi. 67 bronz. 168 aliaje Al − Cu.. 208 criterii de cost. 214 D dendrimer. 213 cupru tehnic. 153 constantă de relaxare. 210 alumino−silicaţi. 241 configuraţie. 328 criterii privind proprietăţile. 141 curbe izocronice. 197 ciment. 275 câmp termic de sudare. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 241 ceramice oxidice. 307 agregare prin lipire. 305 compactitate de umplere. 275 aliaje Al − Zn. 233 constantan. 233 corindon. 154 C cambiu. 25 clase de calitate. 148 alburn. 301 alame. normală. 329 cristalite. 250 aglomerate. 201 aminoplaste. 75 carbură de siliciu. 254 analiza valorii. 233 conformaţie. 181 aliajele titanului. 170 aliaje Al − Mg. 334 coeficient de importanţă.INDEX A acomodare.

289 devitrifiere. 209 grad de cristalinitate. 32 disproporţionare. 311 durificare secundară. 289 intermediari. 21 duritate Barcol. 153 354 . 20 fontă comercială. 328. 73 fază sigma. 112 izodeformaţie. 216 fontă aliată. 282 G glazură. 112 emailuri.depunere electrolitică. 22 fragilizare prin faza σ. 218 enclavă plastică. 173 elinvar. 234 grad de îndesare. 231 duraluminiu. 280 duritate Knoop. 6 feldspat. 207 fenoplaste. 276 fibrilă. 140 încorporare. 270 Î îmbătrânire artificială. 246 fragilitate de revenire. 247 duritate Janca. 235 fisurare la cald a CUS. 305 fondant. 322 fibră lemnoasă. 275 infiltrare. 290 încovoiere statică. 276 homopolimer. 237 element carburigen. 233 I indicator global. 202 K Kunial. 242 fracţie volumică. 216 invar. 327 inel anual. 94 funcţionalitate. 275 durată de sinterizare. 270 izotactic. 329 indicator parţial. 327. 204 fluiditate. 207 fâşii ZIT. 5 element grafitizant. Schaeffler. 93 fisurare sub tensiune. 305 grad de polimerizare. 201 diagramă structurală A. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 10 element de aliere. 113 formare epruvete. 310 elastomeri. 140 îmbătrânire naturală. 272 F faianţă. 14 element betagen. 6 fontă aliată martensitică. 288 H hardenită. 165 duramen. 215 duritate Shore. 254 fiabilitate. 231 furnir. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 104 hemiceluloză. 331 gresie ceramică. 207 E efect postelastic. 233 izotensiune.

207 prajini de pompare. 231 porozitate de umplere. 184 masă moleculară. 96 oţel turnat. 232 policondensare. 311 melamine. 208 oţel bifazic (dual-phase). 75 laminare termomecanică (controlată). 229 lanţ siloxanic. 31 punct fix de vâscozitate. 276 lipire. 269 matrice a preferinţelor. 112 plăci celulare. 66 oţel pentru rulmenţi. 205 N Nitinol. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. 5 355 . 229 polimer reticulat. 256 liber. 78 oxid de zirconiu. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 78 oţel termorezistente. 340 punct caracteristic nominal. 75 oţel pentru scule. 334 precipitate θ. 98 oţel pentru recipiente. 185 nitrură de bor. 275 lignină. 232 polidispersie. 250 platinit. 282 plastifiant. 76 oţel duplex. 136 modificatori de reţea. 110 oţel pentru carburare. 105 oţel inoxidabil. 254 Melchior (Maillechort). 235 polimer. 255 materiale funcţionale. 89 oţel Hadfield. 305 porţelan. 109 oţel HSLA. 103 oţel refractar (termorezistent). 86 oţel patinabil. 322 metalurgia pulberilor. 66 oţel pentru îmbunătăţire. 284 M magnaliu (alumag). 84 oţel carbon de calitate. 210 P panel. 180 lungime critică a fibrelor. 324 mediu de sinterizare. 140 proprietăţi adecvate. 76 lanţ molecular (catenă). 230 polietilenă. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 219 matrice. 282 poliadiţie. 93 oţel maraging. 100 oţel aliat.cu crom. 214 nitrură de siliciu. 229 polimerizare. 65 oţel criogenic. 216 Monel. 80 oţel cu granulatie fină. 210 martensită termoelastică. 108 oţel rapid. 301 modificare. 321 materiale structurale.L laminare normalizantă. 229 mulit. 153 monomer. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 304 pultruziune. 230 material elastomeric (cauciuc). 321 materiale vitroceramice. 326 pulberi. 168 magnezită. cu crom şi nichel. 153 mentenabilitate.

310 solidificare unidirecţională. 77 temperatură de sinterizare. 212 şoc termic. 237 titan. 275 vâscoelasticitate.. 200 teracotă.Preston (GP). 284 raport de transfer al sarcinilor. 305 vulcanizare. 276 răşini epoxidice. 233 sferulită. 212 relaxarea tensiunilor. 212 refractare silimanitice. 74 superaliaj. 97 superplasticitate. 206 sticle. 232 reciclabilitate. 200 silicon. 184 structură amorfă. 204 vitrifiant. 233 sinterizare. 149 trahee. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 83 V vas lemnos. 237 termorigide (duroplaste). 215 volum specific de scuturare. 197 stereoizomer. 140 356 . 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 234 sudabilitate. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 172 titanaţi. 254 reacţie în lanţ. 276 traheidă.. 232 reacţie în trepte. 211 titlu fictiv. 216 standard. 203 T temperatură de referinţă.R raport de formă al fibrelor. 235 sialon. 323 refractare corindonice. 290 spinel. 70 zone Guinier. 239 vâscozitate. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 248 rezistenţă la şoc Izod. 274 rost de sudare. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate). 233 sticlă “securit”. 197 structură feritică aciculară. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 170 simbolizare 59 sindiotactic. 210 stabilitate la revenire. 254 răşini poliesterice. 248 rezistenţă mecanică specifică. 207 termoplaste. 285 S segment de lanţ molecular. 182 Ş şamotă. 241 rezilienţă. 256 silumin. 21 stabilizator. 212 refractare silica. 214 silice. 325 ritidom. 53 starea amorfă (vitroasă). 150 tombac. 197. 310 temperatură de vitrifiere. 236 trihite (fibre whiskers).. 285 rază medulară. 69 rupere prin cavitaţie.

357 . Iron-carbon alloys. Structure and properties of sintering materials. this book can prove useful for other students. Alloys – general concepts. Types of commercial steels and cast irons. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. To enhance the utility of the book. Structure and properties of composites. Structure and properties of glasses and ceramic materials. Heat treatment of steels and cast irons. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. However. Mechanical properties of metallic materials. Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. Structure and properties of nonferrous alloys. it points out the correlation between their chemical composition. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). each chapter includes exercises and self-assessment tests.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. The work consists of two volumes. polymeric materials (plastomers and elastomers). Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. sintering materials and fibre-reinforced composites. Structure and properties of polymeric materials. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Its main purpose is to understand the principles. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Choosing the appropriate material for an application. Phase transformations of solid steels and cast irons. However. the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials.

“Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 . Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii. Gheorghe Zecheru şi conf. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.ing.I.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C.S.dr.F.N. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. 39691.ro/curs_esim.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre. ceramicele ultrarezistente. dr. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică.ing.upg-ploiesti. materialele inteligente. materialele superplastice etc.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->