Afghanistanul, prin poziţia sa în Asia Centrală, a fost permanent în calea invaziilor şi migraţiilor.

Pe aici converg toate traseele, pornind din bazinul Tigrului şi Eufratului, prin platoul iranian, către India prin trecătorile din munţii Hindu Kush, sau din Orientul Îndepărtat prin bazinul Tarim, către stepele eurasiatice. Cum era normal, geografia i-a influenţat istoria, la fel cum o face şi astăzi. Multe imperii s-au întins peste teritoriul de azi al Afghanistanului, unul dintre cei mai cunoscuţi cuceritori fiind Alexandru Macedon, în 330 î.Ch., influenţându-i limba, cultura, religia şi chiar etniile ce-l populează în ziua de astăzi, dar nu acesta este subiectul articolului de faţă. Ultimul imperiu afghan a fost fondat de Ahmad Shas Durani la începutul secolului XVIII, prin unificare triburilor din regiune. Sunt de notorietate luptele britanicilor în pasul Kyber în războaiele anglo-afghane din secolul XIX, precum şi dârzenia luptătorilor afghani. Dar sunt cunoscute şi războaiele civile care au măcinat societatea afghană de secole. Geografia Afghanistanului a avut o mare înrâurire asupra vieţii în acest ţinut. Două treimi din teritoriu este acoperit de munţii Hindu Kush, o continuare a munţilor Himalaya, altitudinea maximă din Afghanistan fiind de 7492 metri la Noshaq. În sud-vest există o zonă de câmpie, platoul sud-vestic, circa un sfert din teritoriu, şi o fâşie de câmpie la nord. Climatul este vitreg, iar influenţa sa s-a manifestat şi asupra locuitorilor. Oameni aspri, deprinşi cu lipsurile şi durităţile, la fel ca şi vântul tăios printre colţurile stâncii de cremene. Iar toate armatele ce au trecut pe aici au simţit asta. Afghanii trăiesc în văile mărginite de creste aride, ce separă comunităţile prin bariere dificil de trecut. De aceea individualitatea fiecărei comunităţi, împreună cu climatul aspru şi condiţiile grele de supravieţuire, au marcat caracterul oamenilor şi au mărit ascendentul unor caracteristici individuale ale fiecărei comunităţi asupra poporului ca ansamblu. Astfel, nu este greu de înţeles în ce măsură, la fel ca şi în cazul altor comunităţi asiatice sau africane, tribul are preponderenţă majoră asupra altor noţiuni ca şi cea de naţiune sau patrie. Afghanul de rând este credincios în primul rând tribului, a comunităţii înguste din care face parte. Adăugând la aceasta şi clivajul etnic şi politic, putem să ne facem o idee asupra loialităţii afghanilor, precum şi asupra mozaicului ce caracterizează societatea afghană. Predominanţi în regiune sunt paştunii (10 milioane din populaţia de 28,4 milioane, nu este clar dacă această cifră include şi cei 3 milioane de afghani refugiaţi în ţările vecine). Simptomatic pentru problemele regiunii este faptul că un număr mai mare de paştuni trăiesc compact în zona de graniţă cu Pakistanul, iar grupuri ceva mai reduse în estul Iranului, de asemenea învecinat cu Afghanistanul. Tadjicii (4,3 milioane), unii sunt grupaţi în zona

La fel cum s-a văzut şi în cazul altor state subdezvoltate. de neatins de conducerea centrală afghană. cum ar fi uzbekă. dar domină numeric patru din cele şase mari oraşe ale Afghanistanului: Kabul. Într-adevăr. ţinând cont de faptul că între 0. ONU estimează populaţia Afghanistanului în 2050 la 82 milioane locuitori. Astfel. fiind practic singuri stăpâni cu drept de viaţă şi moarte asupra unui anumit teritoriu. turkmenilor. şi anume să se lupte între ei pentru influenţă şi resursele reduse ale Afghanistanului. nu este de mirare faptul că întreaga ţară este fragmentată în triburi şi grupări paramilitare zonale. Mai există şi diferenţele lingvistice. În cadrul tadjicilor există şi subgrupuri de religie şiită. brahui. precum şi o serie de alte limbi recunoscute la nivel regional. etc. nu guvernul de la Kabul. ca şi în ţările subdezvoltate. care întreţin vaste armate private şi trăiesc în regiuni fortificate impenetrabile.de nord.7% islamişti). Se mai adaugă şi alte limbi minore. datorită lipsei perspectivelor de realizare economică individuale şi de grup. Acolo legea sunt ei. Ghazni şi Majar-iSharif. la care se adaugă şi cei aproximativ 5 milioane refugiaţi. gata să se revolte sau să fie folosită şi manevrată de oricine promite ceva. spre deosebire de majoritatea care este sunnită. ca şi pamiră. dar nerăbdătoare. au făcut ce au ştiut mai bine. turkmenă. ţinând cont de caracteristicile Afghanistanului. conduse de adevăraţi seniori feudali. De acea. este deosebit de înalt. Ritmul de creştere. fără speranţe. inclusiv de doritori de a deveni martiri. ralierea tinerilor afghani grupărilor militare diverse. kirghiză. ţara având două limbi oficiale. inclusiv în rândul talibanilor. se estima populaţia Afghanistanului undeva la 16 milioane de locuitori. este mai uşor de înţeles din această perspectivă. nuristanilor şi altele. pashtu şi persană (numită şi dari). Şi din timpuri străvechi. Această creştere explozivă generează o populaţie tânără majoritară. Urmează grupurile etnice ale hazarilor.6 şi 2 milioane au dispărut între 1979 şi 2001. un procent ridicat de populaţie între 20-30 de ani este un catalizator pentru mişcări radicale şi alunecare spre extremism. la fel ca şi aproape întreaga populaţie afghană (80-89% sunniţi din cei 99. . nuristană. Iar subdezvoltarea şi lipsa de perspectivă nu face decât să mărească această pepinieră. În anii 80 au secolului trecut. balucilor. Întotdeauna va fi o suficientă pepinieră de candidaţi la Războiul Sfânt. Presa occidentală le-a găsit un nume sugestiv: seniori ai războiului (local warlords). ambele indo-europene. asta şi sunt. aproape de graniţa cu Tadjikistanul. adică atentatori sinucigaşi. aşa cum s-a întâmplat până acum. Herat.

ocupă principalele obiective din capitală. Divizia 357 Infanterie Motorizată Kandahar şi a 16-a Infanterie Motorizată Badakshan. de asemenea. la Camp David se semnează pacea între Egipt şi Israel. comunist şi occidental. Interesul Rusiei în regiune este mai vechi. În două săptămâni. ducând la creşterea opoziţiei antimarxiste. divizia de paraşutişti Vitebsk ocupă aeroportul Bagram. inclusiv palatul prezidenţial. Hafizullah Amin. divizat în două grupări rivale. Spetznatz (Grup Alfa şi Zenit). Sfârşitul acestui an marchează şi invazia sovietică în Afghanistan. data apariţiei statului evreu. este înlăturat de către adjunctul său. Concomitent. iar grosul forţelor sovietice intră în ţară. Puterea sovietică. a manifestat o preocupare constantă faţă de Afghanistan. Revoluţia islamică condusă de ayatollahul Khomeini răstoarnă regimul şahului proamerican în Iran. aşa că au decis înlăturarea lui printr-o invazie sprijinită de trupele sovietice deja existente în ţară ca şi sprijin şi consilieri. Între timp izbucnise războiul civil. ce se luptau între ele. când îi furnizează armament şi instructori pentru a lupta împotriva britanicilor. succesorul. până la încheierea retragerii sovietice.Războiul sovieto-afghan Anul 1979 a fost un an plin de evenimente importante în contextul Războiului rece ce opunea cele două blocuri. 700 de soldaţi din trupele speciale sovietice. apoi Nur Muhammad Taraki. Sunt date ce arată implicarea CIA în susţinerea mujahedinilor cu . în 1973. încă din 1919. Americanii sesizează oportunitatea de a le oferi sovieticilor propriul Vietnam. când întreaga lume petrecea Crăciunul. punând capăt războiului dintre cele două state ce a durat din 1948. liderul fracţiunii rivale desprinse din partidul marxist PDPA. La 27 aprilie 1978. îmbrăcaţi în uniforme militare afghane. în care sovieticii au luptat şi sângerat din plin. încă din secolul XIX s-au ciocnit zonele de influenţă britanice şi ruseşti în zonă. cinci divizii sovietice ocupă principalele oraşe: a 105-a Aeropurtată şi 306 Motorizată Kabul. prin epurările începute. Brigada 66 Motorizată Herat. eveniment major în istoria acestei ţări. Sovieticii vedeau în Amin o persoană care destabilizează revoluţia. ucigându-l pe Hafizullah Amin şi punându-l în loc pe Babrak Karmal. La 27 decembrie 1979. a lăsat câmp liber de acţiune partidului marxist PDPA. începută la 15 mai 1988 şi finalizată la 15 februarie 1989. Înlăturarea monarhiei. preşedintele Mohammad Daoud Khan este înlăturat şi ucis împreună cu membrii familiei sale. mujahedinii ridicându-se împotriva conducerii marxiste din PDPA. A urmat o perioadă de nouă ani sângeroşi. Aceste relaţii s-au dezvoltat constant şi în deceniile următoare.

118 avioane cu reacţie. printre ele şi un obscur şi necunoscut individ numit Osama bin Laden. se vor concentra împotriva Occidentului. mare parte recruţi cu puţină instrucţie. 469685 răniţi sau bolnavi. etc. mii de voluntari grăbindu-se spre Afghanistan. 1314 transportoare. În contextul Războiului Rece totul era permis. s-au văzut prinşi într-un război pe teren muntos. de seniori ai războiului omnipotenţi. Asta includea şi susţinerea grupărilor radicale islamiste. mai bine de 80% din teritoriu fiind în afara autorităţii guvernamentale. după căderea URSS. Încercând să aducă restul teritoriului sub control. în funcţie de direcţia în care bătea vântul. fapt care a grăbit implozia Uniunii Sovietice. din calculul simplu care îi făcea în final să-şi păstreze puterea asupra unei regiuni pe care au continuat să o controleze. aşa cum era permisă şi susţinerea dictaturilor ce se înregimentau în lupta împotriva comunismului. Sovieticii aveau o mare problemă. dominată de războaie interne. îşi spunea cuvântul. De aici se vor recruta viitorii combatanţi din Cecenia sau Bosnia-Herţegovina. chiar dacă regimul lor era dezaprobat de principiile democratice occidentale. deşi controlau principalele oraşe. 333 elicoptere. . prin simplul fapt că nu reuşeau să stăpânească teritoriul.arme şi consilieri încă înainte de invazia sovietică. alternând susţinerea lor de o parte sau alta în timpul războiului. trupele sovietice. Pierderile (recunoscute) de Uniunea Sovietică au fost de 14453 de oameni morţi sau dispăruţi. sovieticii au repetat greşelile americanilor în Vietnam. Rezultatul a fost o înfrângere majoră pentru URSS. mii de vieţi pierdute şi cheltuieli enorme. dar pierzând războiul. Chiar şi acoperirea aeriană oferită iniţial de elicopterele Mi-24 Hind a început să fie problematică. care reuşiseră să-şi păstreze puterea printrun joc riscant. cu atât mai mult va creşte susţinerea CIA. creând un precedent şi o masă de luptători care ulterior. pe motiv că duşmanul duşmanului putea fi considerat prieten. Au fost cazuri în care unii au schimbat alianţele de mai multe ori. nu puteau controla restul ţării. odată cu dotarea mujahedinilor cu performantele rachete antiaerine FIM-92 Stinger. Până la urmă. 147 tancuri. „boots on the ground”. din timpul războiului civil. O resurgenţă fără precedent cuprinde lumea musulmană. Vechiul principiu. După decembrie 1979. cu scopul răsturnării conducerii prosovietice. împotriva unor luptători de gherilă ce atacau şi dispăreau. Astfel i-a prins perioada imediat următoare retragerii sovietice. gen de luptă pentru care nu erau deloc pregătiţi. din moment ce avea ocazia de a oferi suport şi antrenament în taberele create în Pakistan tuturor acelora ce doreau să lupte împotriva sovieticilor. Retragerea sovietică lăsa o ţară în haos. câştigând bătăliile majore. Iar de această susţinere vor beneficia şi unele personaje care ulterior vor deveni o mare problemă pentru societatea occidentală.

războiul din Afghanistan intră într-o nouă fază. ţară ce încerca să-şi amplifice influenţa. Mai târziu. serviciul secret pakistanez. deoarece nu mai prezenta interes. tentativele sale de a obţine încetări ale focului având durata de maximum câteva zile. după încheierea Războiului Rece. ultimii în euforia victoriei. ce proclamă Republica Islamică Afghanistan. dar reuşind să-l răstoarne pe Mohammad Najibullah (instaurat de sovietici în 1986 în locul lui Babrak Karmal) abia în 1992. Ascensiunea talibanilor După demisia lui Najibullah din 1992. Lui Gulbuddin Hekmatyar i s-a propus postul de prim ministru. Implică mai multe fracţiuni. Prin aceste acorduri. Trebuie menţionat din nou faptul că sovieticii şi americanii au abandonat Afghanistanul. susţinuţi de Iran. Vestul era deţinut de gruparea Hezde Wahdat aliată cu Ittehad I-Islami. Dar nu şi disputelor interne. cel de a oferi URSS propriul Vietnam. liderul fracţiunii Hezbi Islam. şi-au făcut bagajele şi au plecat. primii în urma înfrângerii severe din război. Ameţiţi de victorie. au neglijat total teatrul afghan dominat în continuare de război civil. considerând că şi-au atins scopul.Sovieticii au lăsat baltă Afghanistanul. începe atacul. încheiate în aprilie 1992. lăsând ţara în haos. susţinut logistic și prin aprovizionarea cu armament și muniții de ISI. Dar Gulbuddin a declarat că va intra în Kabul cu sabia și. dar fără rezultat. ce controla sudul Kabulului. Războiul civil a continuat. iar nordul de către gruparea condusă de Ahmad Shah Massoud. imediat după demisia lui Najibullah. in ciuda insistențelor lui Massoud. dar a refuzat. Massoud avea un oarecare sprijin ONU. dar la fel au făcut şi americanii. şi încerca să medieze discuţii. în beţia victoriei. la fel cum va face în 2010 în conflictul din Kirghistan. vor regreta această decizie. se urmărea înțelegerea dintre diferitele fracțiuni mujahedine. distrugând jumătate din Kabul prin . lăsând loc altor vecinilor să încerce să-şi afirme tendinţele de dominaţie regională. americanii. care vor genera un nou război civil. punând capăt conducerii comuniste. care l-a implorat să nu pornească ostilitățile. asta deși toate parțile semnaseră inițial acordurile de la Peshawar. Pakistanul l-a susţinut iniţial pe Gulbuddin Hekmatyar. Ulterior. pentru a evita izbucnirea unui nou război civil. O altă grupare uzbekă. condusă de Abdul Rashid Dostum era susţinută de către Uzbekistan. mujahedinii luptând împotriva trupelor guvernamentale. inclusiv în controlul asupra capitalei Kabul. de data asta între grupările mujahedine victorioase împotriva sovieticilor și aliaților acestora afghani.

După câteva zile de lupte cumplite în Kabul. Toate grupările s-au acuzat reciproc de țintire deliberată a civililor. a beneficiat de armamentul din depozitele capturate la Bagram sau alte garnizoane. Războiul civil a continuat cu furie. cu condiția ca Massoud să părăsească postul de ministru al apărării. s-au retras la o distanță suficientă de mică de Kabul. iar în vestul Kabului încep lupte crâncene între forțele șiite Wahdad (susținute de Iran) și între milițiile wahhabiste Ittehad susținute de Arabia Saudită. un acord de încetare a focului pentru a crea condiții desfășurării de alegeri în 1994. lăsând în urmă sute de morți și prizonieri. chiar și cu eforturile ONG-urilor. Jamiat-i Islami. Generalul Dostum ripostează cu artileria împotriva lui Hezb-i Islami. Iranul (șiiți din Wahdad. sunt atrași în acest conflict și membrii Jamiat. susținuți de majoritatea vecinilor cu interese în Afghanistan. În primul rând vorbim de Pakistan (care-l susține pe Hekmatyar). prin atacarea Uzinei Electrice. făcînd ca Massoud să-și trimită și el luptătorii în oraș. cea a Statului Islamic Afghanistan. Uzbekistan (gruparea generalului Dostum.tirurile sale de rachete. condus de președintele Burhanuddin Rabbani și cu Ahmad Shah Massoud ca și ministru al apărării. În scurtă vreme. se încearcă o nouă mediere cu scopul de a pune capăt războiului. Gulbuddin Hekmatyar acceptă. Din nou. Războiul civil dezlănțuit a accentuat starea de nesiguranță și dezastrul umanitar. Două grupări principale. Hezb-i Islami sunt respinși din oraș. În a doua jumătate a lui 1993. formată în mare parte din etnici uzbeci). formată din sunniți de orientare wahhabistă). Dar din nou Gulbuddin Hekmatyar se răzgândește și deschide . Inițial. Mai ales bombardamentele nediscriminatorii asupra cartierelor de locuițe ale Kabului făceau mii de victime civile. s-a întrerupt aprovizionarea cu electricitate în toată capitala. își disputau întâietatea. Arabia Saudită (Ittehad. în prima fază. Totuși. și Hezb-i Islami a lui Gulbuddin Hekmatyar. cei din Hezb-i Islami s-au strecurat în oraș. pentru a menține acordurile de la Peshawar și a evita căderea țării sub dictatura lui Hekmatyar. gruparea lui Massoud. Ulterior. precum și de susținerea a ceea ce a mai rămas din armata afghană. Massoud acceptă și demisionează. Aprovizionarea cu cele necesare devenise imposibilă. nu o dată schimbând părțile. astfel că tirurile de rachete din arsenalul pakistanez continua să facă ravagii în capitală. alte grupări organizate pe baze tribale sau religioase. Periodic și sporadic. În jurul lor se polarizau. iar el însuși să devină prim ministru. Iar luptele continuau cu furie. întăriți în mare măsură cu luptători străini). sponsorizate și aprovizionate de sponsori de peste hotare. toată lumea luptă cu toată lumea.

după care îi spânzură de un tun. Dar în acest an a apărut o nouă forță militară care se va dovedi hotărâtoare: talibanii. Spre a evita o nouă baie de sânge. Mișcarea s-a implicat militar în august 1994. unde li se alătură Hezb-i Wahdad. punând presiune pe Massoud și aliații săi. În această perioadă. se află un anume Osama bin Laden. Scopul Pakistanului era instalarea unui guvern prieten. Mazari. deși o parte din membrii săi aleg partea lui Massoud. La început îl torturează pe fostul președinte Najibullah și pe fratele acestuia. din mare parte din Kabul și alte regiuni. Gulbuddin Hekmatyar abandonează pozițiile. soldat cu peste 700 de victime. care renunța la sponsorizarea ineficientului Gulbuddin Hekmatyar. în Afghanistan. sub cea mai crudă . iar în rândurile lor. mulți dintre ei aflați aici de peste 15 ani. Talibanii intră victorioși în capitala Kabul. la începutul lui 1996. Pentru cei aflați sub conducerea talibană va începe o epocă cumplită. mai ales împotriva șiiților și hazarilor. conducătorul Whadad. lăsând în mâna talibanilor aproape întreg arsenalul său. talibanii revin asupra Kabulului.un ucigător tir de artilerie asupra Kabulului. bombardându-l puternic. generalul Dostum schimbă partea. dacă nu chiar marionetă. către sfârșitul anului. cum ar fi securitatea căilor comerciale spre Asia Centrală ce treceau prin Afghanistan și revenirea acasă a celor peste 3 milioane de refugiați afghani de pe teritoriul său. Mai erau și alte interese. Din octombrie. aruncându-l din elicopter. În timpul retragerii. se îndreaptă spre Kabul. apoi împotriva talibanilor pe care îi scoate din împrejurimile Kabulului. Totuși. În acest an mulți seniori ai războiului au schimbat părțile. La începutul lui 1994. către conflictul cu India pentru provincia Kashmir. erau în defensivă. fiind împinși încet. Massoud începe o contraofensivă împotriva Whadad. moment din care începe susținerea pakistaneză prin intermediul ISI. Războiul reîncepe cu aceași furie. serviciul lor secret. Revolta talibană începe în octombrie 1994 în zona Kandaharului. în 5 noiembrie 1995 căzând și Kandaharul. și-au asigurat suportul logistic și material al Pakistanului. Massoud își retrage trupele din oraș. susținând obiectivul de a elimina conducerea coruptă a seniorilor războiului de la Kabul și de a crea o societate islamică pură. Dar nu vor scăpa nici sunniții. După câteva luni de acalmie. în așa fel încât să aibă mâinile libere spre est. chiar dacă reușiseră să scoată forțele lui Massoud din Mazarr-i-Shariff. cu rol preponderent. unii chiar de mai multe ori. aliindu-se cu Gulbuddin Hekmatyar. Vor acorda un răgaz de cinci zile guvernului pentru a evacua capitala. În scurt timp. Vor urma masacre cumplite comise de talibani. talibanii îl execută pe noul lor aliat. sudul țării este în mâna lor. Acum beneficiază și de susținerea Arabiei Saudite. dar sigur.

Urmau alți voluntari.dictatură teocratică. cunoscută așa în media occidentală de după 1996. În ultima fază. de unde apare și denumirea grupării sale. Inițial. mullahul Omar. cu șaisprezece arme. Alianța Nordului. În condițiile Războiului Rece. Treizeci de talibani. Se estimează că din 45000 de luptători de partea talibanilor în acea perioadă (până în 2001). Legenda spune că Omar și-a mobilizat oamenii pentru a salva două tinere răpite de un senior al războiului local. Divizia 50 Aeropurtată și Regimentul 12 Infanterie. Denumirea provine de la principalii inițiatori. numai 14000 au fost afghani. dar și din țările arabe sau asiatice. Talibanii (însemnând studenți). americanii au înarmat pe oricine putea aținti în Afghanistan o armă împotriva sovieticilor. și care își vor pune în practică învățăturile stricte după Coran. formată din forțele lui Massoud și Dostum. controla cam 30% din teritoriul Afganistanului (zona de nord). devenită grup politic ce a ajuns să domine o mare parte a Afghanistanului. Peste un milion de afghani se refugiază de groaza talibanilor în zona controlată de Alianța Nordului. Alianța Nordului. Afghanistanul sub talibani Kabul a fost cucerit de talibani la 27 septembrie 1996. Pakistanul a participat direct cu trupe de frontieră și chiar cu unități ale armatei regulate. liderul talibanilor. Aici. asta pe lângă luptătorii străini aduși în principal de Al Queda. au eliberat fetele și l-au spânzurat . Radicalismul islamic a beneficiat de condiții favorabile de dezvoltare și exprimare în condițiile haosului războiului civil. Restul țării se afla sub stăpânirea talibanilor. La sfârșitul lui 1996. Massoud se retrage cu forțele sale în nordul țării. iar situația se va menține așa până în 2001. În jur de 20000 au fost trupe regulate pakistaneze. sunt promotorii unei mișcări islamiste radicale. dar va continua lupta împotriva talibanilor. Ahmad Shah Massoud va institui un regim oarecum democratic. din trupele de grăniceri. în jur de 3000. majoritatea pakistanezi recrutați în trupele neregulate (circa 8000). inclusiv Al Queda. deveniți din nou aliați. Astfel au beneficiat de armament și sprijin american mulți ultrafundamentaliști care mai târziu au devenit coloana vertebrală a organizațiilor teroriste islamice. cu largul concurs al Pakistanului și Arabiei Saudite și cu sprijinul direct al Al Queda. chiar dacă până atunci unii se remarcaseră doar prin faptul că aruncau cu vitriol în fața femeilor care nu purtau vălul tradițional să le ascundă fața (burqa). studenți refugiați afghani ce frecventau școlile islamice. care își vor impune regimul cu cruzime. avea mai puțin de 50 de oameni în subordine.

susținerea talibanilor devenind astfel o taxă de protecție.pe răpitor de țeava unui tun. s-a ajuns la ciocniri la graniță. unii putând deveni ușor ținte ale grupărilor teroriste. Iranul concentrând trupe în vederea unui conflict ce părea iminent. O a doua motivație este de natură regională. deși ambele regimuri sunt teocratice fundamentaliste. fie prin răpirea pentru răscumpărări pentru finanțarea mișcării. dacă nu aliat. talibanii au reușit să preia controlul a 12 provincii din totalul de 34 ale Afghanistanului. Astfel. iar iranienii șiiți. emiri și prințișori de diferite ranguri. nu au cum să-i protejeze pe toți. tocmai prin prisma religiei. Arabia Saudită preferă să plătească. Dar nu este deloc paradoxal. În 1994. soldate cu peste două sute de morți și mii de răniți. fapt care a dus la creșterea implicării militare pakistaneze. Cu toate succesele inițiale. majoritatea localnici. saudiții temându-se de întărirea puterii Iranului. în realitate sunt dușmani de moarte. poate părea paradoxală susținerea regimului fundamentalist taliban de către petrodolarii proveniți de la monarhia saudită. Tot în 1998 au loc atentatele sinucigașe cu camioane capcană încărcate cu explozibil la ambasadele americane din Dar es Saalam (Tanzania) și Nairobi (Kenia). cu scopul declarat al introducerii Califatului în lumea musulmană și distrugerea ”necredincioșilor”. Oricât de bine ar fi organizate serviciile saudite de securitate. având câteva mii de membri. în perspectiva asigurării unui vecin. cum s-au temut și de Irak până în 2003 când a fost ocupat de americani. conducătorul Al Queda. talibanii fiind sunniți. În Afghanistan își găsise refugiu sigur și Osama bin Laden. SUA au lansat atunci rachete Tomahawk împotriva unor ținte din Sudan (o fabrică suspectată de a produce arme chimice. În . dar și la creșterea fondurilor pompate de Arabia Saudită în regimul taliban. inclusiv prin serviciile secrete ISI. fie prin uciderea lor. Iar o întărire a puterii talibanilor nu ar face decât să slăbească puterea iraniană. Într-adevăr. asupra unei baze talibane din regiunea Kost. cel puțin neutru în contextul interminabilului conflict cu India. talibanii au început să înregistreze și înfrângeri zdrobitoare. Dacă în cazul Pakistanului motivația este clară. organizație teroristă fondată în 1988. din moment ce scopul declarat al talibanilor și al luptătorilor fundamentaliști sosiți în Afghanistan (printre care și AlQueda) era tocmai răsturnarea regimurilor din statele Golfului și distrugerea Occidentului. Așa s-a întamplat atunci când talibanii au ucis câțiva diplomați iranieni în Afghanistan. Familia regală saudită este poate cea mai numeroasă familie regală de pe glob. regimul saudit lovind doi iepuri deodată cu această mișcare. În 1998 Al Queda fuzionează cu Jihadul Islamic egiptean condus de doctorul Ayman al Zawahiri care devine locțiitorul lui bin Laden. lucru infirmat ulterior) și Afghanistan.

Massoud a renunțat la ocuparea Kabului până la desemnarea unui nou prim minstru agreat de toate părțile. chiar dacă ulterior se vor răzgândi și vor reveni în Alianța Nordului. Femeilor li s-a interzis să muncească. Mai mult. sancționând cu bătaia publică orice abatere. idee destul de avansată pentru societatea afghană. în 1998. Talibanii i-au propus postul de premier. Erau vizați cu precădere șiiți sau etnicii hazari. aceștia au impus un regim de teroare. Nu puteau ieși în public decât însoțite și purtând burqa. Din zonele controlate de talibani. de unde își conduce activitățile prin rețeaua de celule teroriste de pe întreg mapamomdul. De teamă să nu reapară haosul dintre anii 19921996. Printre cei uciși s-au aflat și câțiva diplomați iranieni. prin împușcare sau lapidare. fapt care a dus aproape de izbucnirea războiului dintre Iran și talibani. dar avionul care-l transporta pe prim ministrul independent desemnat și agreat de toate forțele antitalibane. i-au respins pe talibani și au fost pe cale să reocupe Kabulul în 1997. a spus că nu a căutat vreodată vreo funcție de putere politică. dar a refuzat. Dar între timp. s-a prăbușit și acesta și-a pierdut viața. generalul Dostum a fost înfrânt și a plecat în exil. iar Ahmad Shah Massoud a rămas aproape singur să ține piept talibanilor. Trupele conduse de el au luptat bine. o barcă cu motor reușește un atac sinucigaș asupra distrugătorului USS Cole. s-a dus la întâlniri și negocieri cu toată lumea. În teritoriul controlat de Massoud populația se bucura de toate drepturile unei democrații incipiente. Nevoit să plece din Sudan. cu condiția dezarmării și predării teritoriului. inclusiv cu unii lideri talibani. Pentru abateri mai grave se organizau execuții publice. unii generali l-au trădat pe Dostum trecând de partea talibanilor care au putut ocupa Mazar-i-Sharif. avariindu-l și omorând 17 marinari americani. Patrule de talibani cutreierau străzile. mai mulți au fost torturați. Abdul Rahim Gafoorzai. bin Laden se stabilește în Afghanistan. În eforturile sale de a pacifica țara. S-a dus neînarmat și a plecat nevătămat. În zona controlată de talibani. dar liderii talibani au fost ulterior . Massoud era chiar împotriva tradiționalismului referitor la statutul femeii ca inferioară bărbatului. bănuind o capcană și din considerentul că nu putea accepta Califatul pentru Afghanistan. Un simplu denunț că ai furat și mâna îți era retezată pe loc. spunând că și bărbatul și femeia sunt creațiile Domnului și trebuie să aibă aceleași drepturi și aceleași șanse în societate. Al Queda și pakistanezilor. De exemplu. au fost uciși circa 4000 de civili. Dar teritoriul controlat de Alianța Nordului se tot micșora.2000. În zonele pe care reușeau să le ocupe talibanii comiteau adevărate masacre asupra civililor. mai bine de un milion de oameni s-au refugiat. cea mai mare parte în ariile controlate de Massoud. iar fetele au fost excluse din școli. când au cucerit Mazar-i-Sharif.

Totodată. Despre talibani. S-a retras în 2001 și în iulie a acceptat postul de director al securității la World Trade Center. pentru unul dintre cei mai mari patrioți afghani. Ultima. cea care a reușit. Acest atac terorist a adus schimbări fundamentale în Afghanistan. referindu-se la asasinarea lui Massoud. spunea că ceva grav se petrece. care a avut un rol major atât în înfrângerea sovieticilor. de către doi atentatori sinucigași Al Queda deghizați în reporteri. nu o dictatură teocratică care a ajuns să fie urâtă de majoritatea populației. iar de atunci 9 septembrie este zi de doliu în Afghanistan. John P O’’Neill a fost un expert în contraterorism și chiar director adjunct al FBI. prima pe când avea 22 ani. cerând mai multă implicare și mai mult ajutor internațional pentru țara sa. trebuie stopat ajutorul pakistanez și saudit și talibanii se vor prăbuși în mai puțin de un an. A doua zi a murit în prăbușirea turnului sudic al World Trade Center. Diplomația americană a tăiat ajutorul pakistanez și saudit acordat talibanilor. La 10 septembrie. La înmormântarea sa. care își neutraliza principalul inamic chiar cu două zile înaintea atentatelor programate de la 11 septembrie 2001. O mișcare strategică a Al Queda. urmată ulterior de o largă coaliție. un nou actor apărea pe scena confruntărilor din țară. La începutul lui 2001. Ahmad Shah Massoud se adresa Parlamentului European de la Bruxelles. deși într-o zonă rurală. Mai mult.executați de mullahul Omar pentru că l-au avut în mână pe Massoud și l-au lăsat să plece. Timp de 26 de ani. armata americană. Nu a fost ascultat. cât și în păstrarea speranței într-un alt Afghanistan. a spus tuturor. spunea că au ales o cale greșită a Islamului și că nu sunt invincibili. asupra lui Ahmad Shah Massoud au fost nenumărate tentative de asasinat. începând cu 7 octombrie 2001. conform serviciilor sale de informații. inclusiv NATO. va urma curând un atac masiv pe teritoriul american. un atac major pe teritoriul american. au participat peste o sută de mii de afghani. a fost la 9 septembrie 2001. . talibanii pregătesc ceva major.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful