MIRCEA ELIADE HULIGANII

Coperta de : Vanda Bsveanu
Tipărit la Imprimeria „Bacovia" Bacău sub comanda nr. 5165/1992

MIRCEA ELIADE

HULIGANII
Ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de MIRCEA HANDOCA EDITURA RUM-IRINA BUCUREŞTI 1992 CUVÎNT ÎNAINTE
La 29 noiembrie 1935, în vitrinele librăriilor bucureştene a apărut Huliganii, noul roman al lui Mircea Eliade. Autorul, un tînăr de 28 de ani, era deja celebru, în special datorită romanului Maitreyi, a conferinţelor din cadrul Criterionului şi a cursiv . rilor şi seminariilor ţinute la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde funcţiona ca asistent onorific al catedrei de, logică şi metafizică. Huliganii reprezintă a zecea carte tipărită a lui Mircea Eliade. Dacă amintim că pînă atunci publicase peste o mie de articole şi eseuri, ne putem da seama de prodigioasa activitate a tî-nărului scriitor şi om de ştiinţă. Aparent o continuare a întoarcerii din rai — Huliganii este o frescă socială de o deosebită autenticitate şi complexitate, care-şi are propria sa autonomie. Scriitorul renunţă la tehnica monologului interior, deşi e convins că noua modalitate e infinit mai facilă. Acţiunea se desfăşoară pe mai. multe planuri, mai ales în Bucureştii anilor 1933—1934. Personajele sînt — în marea lor majoritate — tineri între 18 şi 25 de ani, avînd în ei ceva din nihilismul eroilor lui Dos-toiewski. Nonconformisti, cu o uriaşă încredere în sine, consi-derînd problemele de sexologie esenţiale, cred că lumea începe cu ei. Plini de contradicţii nu le pasă de prieteni sau de propria lor familie, nu-şi respectă cuvîntul dat, nu au nici milă, nici complexe. Pentru ei nu există morală. David Dragu îi lămureşte sensul termenului huligan prie-tenuîui său mai tînăr, Alexandru Pleşa : „Cuvîntul acesta e frumos, e un cuvînt foarte frumos. Şi cuprinde foarte multe lucruri... De aceea îmi place şi-l întrebuinţez des... Să nu respecţi nimic, să nu crezi decît în tine, în tinereţea ta, în biologia ta, dacă vrei... Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume — nu va crea nimic, va rămîne sterp, timorat, copleşit de adevăruri. Să poţi uita adevărurile, să ai atîta viaţă în tine încît adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida — iată vocaţia de huligan"... Peste ani, cînd Claude Henri Rocquet îl va întreba despre începutul... celebrităţii, după ce s-a referit mai întîi la Maitreyi, Eliade se opreşte asupra Huliganilor, în care a vrut să-şi pre-. zinţe propria sa generaţie: „Consideram că aceşti tineri erau huligani în adevăratul sens al termenului, oameni care pregătesc o revoluţie spirituală, culturală şi, dacă nu „politică", cel puţin reală, concretă. Personajele erau deci tineri scriitori, profesori, actori care vorbeau mult. O grupare de intelectuali şi pseudo-in-telectuali, care semănau cred cu Contrapunctul lui Huxley" (L'Epreuve du Labyrinthe, p. 87). Din galeria „huliganilor" se desprinde, în primul rînd, Petru Anicet. Pentru el muzica înseamnă totul. Rece şi brutal, visează să ajungă cineva, să-şi cucerească un loc în muzica românească. Bogăţia şi celebritatea puteau fi înfăptuite fie prin ajutorul unei femei, fie prin furt. împotriva convenienţelor sociale, trăieşte cu Nora, o prostituată de la care primeşte mici sume fără a-şi face procese de conştiinţă. Acceptă „invitaţia" Anisoarei, eleva sa de 16 ani, care i se oferă cu frenezie: Nu-şi face scrupule şi o îndeamnă să fure pentru el bijuteriile familiei. Doamnă Anicet aflînd, se spînzură de ruşine. Scena finală — descrierea înmormîntării bătrînei mame a lui Petru — e scrisă cu o mînă de maestru. Replica finală a romanului aparţine lui Petru (în „individualitatea" căruia se află cîte ceva din Julien Sorel şi Rastignac): — „I-am făgăduit să-i aduc pe toţi la Arvireşti... O să am de furcă... în cîţi ani crezi tu că se poate cumpăra o moşie mare aşa cum a fost a noastră ?"...

Nu vom mai putea afla dacă eroul va reuşi vreodată să-şl răscumpere moşia. Cea de-a treia carte a ciclului „întoarcerea din rai", intitulată iniţial „Viaţa nouă", apoi „Şt'efania" nu a fost terminată. Cîteva fragmente s-au publicat în revistele vremii în anii celui de-al doilea război mondial. Alexandru Pleşa la 22 de ani ai săi nu are remuşcări atunci cînd fata pe care se pregătea s-o părăsească se sinucide. Mitică Gheorghiu, funcţionar la bancă —■ e un personaj pitoresc şi insolit. Timid şi îndrăzneţ, burlesc şi grotesc, plin de candoare, sentimental şi vulgar, e în acelaşi timp naiv şi bădăran. Numele îi este ales deliberat. Prenumele trimite la funcţionarul bucureştean din schiţele lui Caragiale, cu care are atîtea similitudini (în caracter şi comportament). Numele de familie îl asociez cu Gheorghidiu din romanul lui Camil Petrescu. Posibil să fie — pentru acest gelos — o inconştientă contaminare cu numele eroului din „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război". David Dragu are 29 de ani şi a trecut şi el prin faza huli- -ganismului. Cînd în 1964 autorul va reciti „Huliganii", cartea i se va părea interesantă, atractivă. Nu va avea însă răbdare să reia paginile consacrate conversaţiilor şi discuţiilor teoretice : „Cruditatea cîtorva scene m-a exasperat. în acelaşi timp, poate în mod just, sălbăticia şi bestialitatea acestor „huligani" în vîrstă da 20—25 de ani, păstrează romanului semnificaţia şi actualitatea sa. Căci aceste personaje cinice, crude, sălbatice au devenit familiare în Europa occidentală în ultimii zece ani" (Fragments d'un Journal, p. 463). Probabil această „actualitate" a determinat ca, în mod independent, doi oameni de litere, cunoscători ai limbii române (Jean-Louis Courriol şi Alain Păruit) să traducă în franţuzeşte romanul „Huliganii". Editura L'Herne a tipărit în 1987 versiunea celui de-al doilea. Mă întreb însă dacă lectorul francez — oţicît de cultivat ar fi el — va vibra la fel ca noi la fiece element concret din viaţa zilnică a Bucurestiului deceniului al patrulea. Poposim la Gara de Nord şi intrăm în restaurant. Pe Calea Victoriei, în sus, pe dreapta, trecem prin faţa Palatului şi mîncăm o îngheţată la cofetăria Nestor. Pe strada Grigore Alexan-drescu luăm parte la o serată. Numele străzilor s-a păstrat. Hoinărim şi noi alături de eroi, pe Batistei, pe Sărindar, pe Academiei, zăbovim la Podul Elefterie. Ne plimbăm pe Izvor şi pe Bulevardul Elisabeta. întorcîndu-ne spre Şosea, ne oprim în faţa Arcului de Triumf. Eia Biserica Domniţa Balaşa asistăm la botezul unei fetiţe, concertele Filarmonicii le ascultăm la Ateneu. De mult prin faţa Universităţii nu mai trec tramvaiele şi pe străzile oraşului nu mai vedem băieţii de prăvălie cu coşu-leţul acoperit cu muşama şi nici comisionarii — care uneori făceau şi oficiul de poştaşi. Nici la „Dragomir" nu mai putem cumpăra un sfert de kilogram de icre negre. De Sfîntul Gheorghe nu mai e scadenţă de plată a chiriei. Restaurantul „Modern" e „Berlinul" de astăzi. Zadarnic mai căutăm în spatele Gării de Nord cîrciumioara unde poposiseră Petru Anicet şi Alexandru. Şi-acum însă, pe Bulevard, iarna, trunchiurile castanilor par mai negre, mai scheletice. Se pare că am mai zărit pe undeva, într-un colţ, o mică grădină de vară, cu cîteva mese afară pe trotuar — unde se serveşte în special bere. Casa din strada Aurelian zugrăvită în galben deschis ar mai putea fi identificată : „Mediocră, fără stil, nici vîrstă, aşa cum erau pînă la război majoritatea caselor din Bucureşti. Destul de bine îngrijită, însă cu gardul stropit proaspăt, cu brazde de flori. Un mic trotuar, stropit din belşug cu apă traversa curtea întreagă pînă în fund la bucătărie". în jumătatea de secol care s-a scurs, strada Mătăsari s-a schimbat mult. O casă asemănătoare celei a familiei Anicet, din fundătura străzii, nu am mai găsit. Păstram însă în memorie zeci de imagini asemănătoare, contopindu-se cu descrierea lui Eliade : „în faţă era o grădină neîngrijită, cu o cişmea legată cu cîrpă, ca să nu picure continuu. Trei odăiţe scunde, mirosind a lemn ud şi o bucătărie... în dosul casei se întindea o curte largă, noroioasă, cu un grajd aproape surpat, pe care D-na Anicet îl închiriase totuşi unui căruţaş din mahala. în fund lîngă gard, erau cîţîva vişini şi gutui, crescuţi sălbatic printre bălării şi iloarea soarelui"... Departe de ţară personajele, oricît de mediocre ar fi, rememorează specificul românesc. Mitică Gheorghiu are la Viena nostalgia lăutarilor: „Mi-e dor de un cîntec românesc, vorbi el într-o noapte. Mi-e dor de lăutari. Mi s-a acrit de jazurile astea". Unele din ideile personajelor, în special cele ale raisonerului David Dragu le vom întîlni în eseistica lui Eliade apărută în „Cu-vîntul" şi „Vremea" în anii 1932—1935 („teoria" provinciei care ratează, a omului nou, etc). Numele proprii prezente în discuţiile „huliganilor" (Dostoiewski, Dante, Goethe, Gide, Niezsche, Nae ionescu) au constituit, de asemenea, temele mai multor glose. Realizată în.ansamblu, prin compoziţie, tipologie si ideatică, această carte pune în discuţie problema conflictului dintre generaţii şi a destrămării familiei. Cîteva fragmente în sine sînt antologice : descrierea atmosferei bizare din casa familiei Lecca, serata Feliciei, moartea şi înmormîntarea D-nei Anicet. Crearea unor personaje viabile, ce se comportă şi discută dezinvolt într-o societate zugrăvită cu fervoare şi autenticitate — iată unul din meritele principale ale cărţii. După mai bine de jumătate de veac, rămîne valabilă concluzia lui Pompiliu Constantinescu, din cronica literară a romanului, apărută în „Vremea", la 12 ianuarie 1936 :

„Prin Huliganii, d. Mircea Eliade se afirmă ca cel mai complex, mai tulburător şi divers romancier al generaţiei sale. Romanul Huliganii este o mare izbîndă a D-lui Mircea Eliade ; într-un fel este şi primul său adevărat roman, iar controlul expresiei, ritmul lui interior şi uşurinţa de a utiliza mai multe tehnici spre un scop unic, îl fixează printre cele mai bune şi mai autentice opere ale epicii noastre tinere".
MIRCEA HANDOCA

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Textul de faţă reproduce adiţia a Hl-a (ultima) apărută în 1943 la Editura Cugetarea Georgescu Delafras. Am aplicat ortografia în vigoare, înlocuind apostroful prin cratimă şi pe â prin î. Am păstrat scrierea cu majusculă a zilelor săptămînii şi a lunilor anului. Nu am modificat, genitiv-dativul substantivelor feminine (le-fei, tinereţei, eărnei). Am reprodus întocmai (cu e si nu cu i' cuvinte ca : săibatec, nemerea, întunerec, desperat, trimpete. Nu am intervenit nici în transcrierea cuvintelor de origine franceză sau engleză : rouge, abat-jour, mauve, bohemi, match, sky, interview. Am renunţat la u final la substantive (soiu, războiu, tără-boiu). Am notat cu 1 şi nu cu r (turbure, turburaro au devenit tulbure, tulburare). Cuvîntul complect l-am redat prin forma actuală : complet. La început de silabă am transcris ie şi nu e (contribuie, trebuie şi nu contribue, trebue). Am adăogat un i la aeelaş şi totuş (acelaşi, totuşi). Am preferat pe z nu pe s (conform normelor actuale) in cuvinte ca : îndrăzni, zvîrli, zgomot; dezveli, dezbrăca, zgudui, dez-lănţui, răzgîndi, etc. * '• ' M. H.

PARTEA ÎNTÎIA
Petru Anicet ajunse la lecţie cu o jumătate de ceas mai tîrziu. Anişoara îl aştepta, ca întotdeauna, în faţa ferestrei mari care se deschidea în parc, cu amîndouă mîinile rezemate de zid. Părea palidă, emoţionată, ca şi cum apropierea lui ar fi hotărît asupra unor lucruri foarte grave. Pianul era deschis, cu un caiet de Czerni pe pupitru ; alături, pe mescioară, nelipsitul vas cu flori proaspete. — Iar a rupt Adriana un tablou ! şopti îndată ce Petru deschise uşa. L-am ascuns aici, mama nici nu ştie !... îi luă mîna şi-l trase către fundul odăii, mai întunecat, mai straniu prin acele candele vechi şi niciodată aprinse, atîrnate de tavan şi înşirate pe policioarele col-ţarului. Anişoara îi strîngea mîna fără sfială ; acum nu avea de ce să se teamă, Adriana rupsese un nou tablou. Putea să-l tragă alături de trupul ei, putea sâ-l simtă aproape. — De-abia ieri îl pictase... îi arătă tabloul ; fără nici o noimă şi inutil de fantastic, ca toate tablourile d-nei Lecca. Pînza avea desigur o legendă, dar Anişoara nu se pricepea s-o lămurească. Petru privi cu oarecare melancolie peisajul acela fantomatic, cu pomi înalţi şi golaşi, care semănau atît de mult cu castanii parcului. Deasupra scheletelor arborilor fîlfîia o arătare himerică, un soi de fantomă cu o aripă de înger şi cu un braţ gol de femeie, înfăşurat cu o bandă pe care se putea descifra semnul Crucii Roşii. — Mama spune că a vrut să picteze simbolul lui „Inter Arma Caritas", îşi aminti Anişoara.
11

Petru găsi prilejul să-şi elibereze mîna. Apucă bucăţile tabloului rupt şi le ridică pe rînd la lumină. Exact în patru bucăţi ; ca şi celelalte, ca şi celebrul „Mister al mînăstirii într-un picior", tablou rupt chiar în săptămîna angajării sale ca profesor de pian în familia Lecca. Domnişoara Adriana nu oboseşte lesne. De astă iarnă — mai exact din ■ acea- seară de 16 ianuarie, cînd Petru a intrat pentru întîia oară în Vila Tycho Brahe — domnişoara Adriana a rupt aproape douăzeci de tablouri. Le rupea îndată ce erau gata, cu pasta încă umedă. De tablourile din perete — unele mari şi înspăimîntătoare ca nişte cearceafuri spurcate — nu se atingea. Asupra lor nu-şi recunoştea nici un drept. Dar nu cruţa nici una din pînzele umede, nici una din acele pînze micuţe (d-na Lecca renunţase în ultimii ani la subiectele prea alegorice, la spaţiile prea vaste) asupra cărora îşi surprindea-mama pre-gătindu-se să semneze." (D-na Lecca alegea cu multă caznă locul unde îşi punea semnătura. Cîteodată distribuia literele pseudonimului său de pictoriţă — Lelia — pe linia rotundă a unui curcubeu, pe eşarfa unui înger, pe valurile unei ape paradisiace. Căutarea locului nemerit pentru semnătură dura uneori cîteva zile. în acest timp intervenea gestul Adrianei.) — De ce tremuri ? întrebă Petru brusc, privindu-şi eleva drept în ochi. Anişoara tremură' mai tare, gata să izbucnească în lacrimi. — D-ta nu ştii cît sufăr, şopti ea, nici nu poţi bănui cît de mult sufăr în casa asta...

îl invită d-na Lecca. în serile de Ianuarie. Le mai aşteptăm. cîteva săptă-mîni în urmă : „Şi d-ta ai să înnebuneşti. şi îl întîmpină acelaşi miros închis şi rînced.el prin martie... ţipase ea. „Este puţin maniac. pe la spate. Nu e ramolit. — Apropie-te." Petru găsise anevoie vila Tycho Brahe. cu o vizieră prinsă în jurul capului. Doamna deschise capacul pianului şi făcu gestul acesta cu o inutilă vehemenţă. d-na Lecca îşi aminti precizarea jupînesei. pline de dulăi ciobăneşti. vila Tycho Brahe îl intimida. dar rătăcise multă vreme. cînd se topise zăpada îri parc şi începuse să iubească toţi acei arbori crescuţi săl12 batec. cu vîrfurile îndoite de tavan. dar parcă mai puternic. Poarta era larg deschisă şi fixată astfel probabil. de vreun cîine. aproape febril. Neam de neamul lui au fost boieri şi astronomi. nu e aşa ?. — Lăsaţi-vă aici paltonul. D-stră cu cine vreţi să vorbiţi ? Cu d-l profesor. aşa arată din tinereţe. d-ta eşti noul profesor de pian al Anişoarei. — Ba nu. „în casa asta". înainte de . îl întîmpină un miros muced de încăpere neaerisită. picta sub un glob electric. şi în acel colţ uitat al Bucureştilor trecătorii erau rari . A grăbit pasul cînd. îl lămuri jupîneasa. Se temea să nu fie înşfăcat. răspunse el. cu crengile înlănţuite. oarecum la întîmplare. aşternut cu covoare româneşti de la un capăt la celălalt. Petru roşi. Domnul Baly — prietenul tatălui. repede. — Sînt noul profesor de pian.. l-a lămurit jupîneasa. 13 Petru îşi puse paltonul şi pălăria pe scaun. parcă s-ar fi luminat de orice lucru întîlnit în cale. In cameră se aflau cîteva şevalete. Strada era slab luminată. adaogă el. îi spuse arătîndu-i scaunul. Nu se vede nici o lumină. Nişte maniaci pitoreşti şi inofensivi. — Anunţă că a venit noul profesor de pian. pictează. -îşi netezi hainele şi deschise uşa fără să mai bată. Doamna se repezi spre el şi îi strînse viguros mîna. prin-tr-o scrisoare călduroasă şi nenumărate convorbiri telefonice. „Am să înnebunesc în casa asta". luminată numai de nişte ochi mari. iar Anastase a fost chiar profesor la Politehnică. că nu mai vrea să vorbească cu nimeni şi să plece apoi trîn-tind uşile. apropie-te.a zărit. Oricum. şi de cîte ori se apropia ceasul fixat pentru lecţie. Teddy ? Petru observă cu o stupidă spaimă că din spatele său se înălţa o doamnă cam de aceeaşi vîrstă cu gazda.. nu ştia la cine să privească. D-l Baly îi spusese să se prezinte la 5. Baly. cei pe care îi întîlnise nu-i puteau da nici o lămurire. însă. şi ajunsese aproape de 6. dar fata i-a făcut semn să coboare în subsol — de asemenea luminat — şi de aici l-a scos într-o încăpere goală. vorbi Petru. tinere. ce ochi sănătoşi să caute. care rămăsese pînă atunci înfundată în fotoliul din umbră. Dar adevăratele greutăţi le-a întîmpinat după ce a găsit vila. i-am spus că aţi venit. încurcat. Pereţii erau tot atît de încărcaţi cu tablouri ca şi în salon. sau cu coniţa ?. şi nici un glas din casa Lecca nu-l mai sperie. Era umilit. îşi spunea. Intunerec deplin . Eşti colegul Adrianei. Nemerise în bucătărie. Petru ar fi avut psftă să-i răspundă obraznic. Amintirea primei vizite stăruia. Se aştepta ca jupîneasa să-l conducă prin intrarea principală. Petru mai deschise o uşă. Ai întîrziat. Totul îl făcea să creadă să se află într-una din acele case boiereşti. nervos. de uleiuri rîncede. Intraţi d-voastră. bătrînul. nicăieri. un pian şi doi ficuşi enormi.. îşi amintea el. o lumină. Petru băgă atunci de . repede. zece minute numai după ce îi fusese prezentat noul profesor de pian. copilăreşti. printre pomi. cu un covor ţărănesc adunat sul într-un colţ şi cu un singur scaun. De cînd te aşteptăm cu ceaiul. în seara de 16 ianuarie. ai să bei ceaiul cu noi. înainta pe aleea bătătorită. Şi apoi..... Avu timp să observe că salonul era vast. încărcat de tablouri ca o sală de muzeu. şi izbucni în rîs. Apoi s-a obişnuit. aşa cum ai să-l vezi.. Petru se simţea indispus. era expresia favorită a domnişoarei Adriana. — Coniţa e dincolo. Avea părul scurt.război. deşi aproape cărunt. furios pe întîmplare şi pe el însuşi. patronul lui Pavel şi protectorul familiei Anicet după moartea amîndorura — l-a recomandat d-lui Anastase Lecca. Din fericire. în salon nu era nimeni. o faţă osoasă. care priveau fix şi tulburător. — Marchiza e înzăpezită. — îl prevenise d. D-na Lecca. dacă ai să vii aici de două ori pe săptămîna !" Rămăsese atunci împietrit .Petru Anicet zîmbi . căci troienele atingeau vîrfurile de lance ale grilajului. cu un aer plictisit. în halat aib. ca într-o luptă omenească. Aşa ţipase şi atunci. pentru toată iarna. Nu înţeleg de ce-a întîrziat Adriana şi Liza.

(Şi totuşi.. ca să nu mai deranjeze pe d-na. Se răceşte ceaiul. aşţeptîndu-l. Petru întoarse capul. De abia peste cîteva săptămîni. — Eu nu sînt astronom . Specialitatea mea este mecanica supe-■ doară. negre. — Nici n-ai avea de unde să ştii. Cozonacul nu se sfîrşea niciodată în casa Lecca. aşa că îl lovi plăcut aerul curat şi rece din sufragerie.. fără nici o felie de cozonac. (în seara aceea. ameninţîndu-l că nu face lecţie dacă nu va bea şi el cel puţin o ceaşcă cu ceai. în odaia slujnicei. ca să nu se răcească. (Mai tîrziu află că Anişoara era aceea care deschidea pretutindeni ferestrele. totuşi. d-na Lecca nu vorbea decît cu Teddy. d-le profesor de pian ? întrebă aspru doamna. îi face plăcere. însă. care atîrnau deasupra ghetelor.' U Izbucni apoi într-un hohot de rîs care părea exasperant de fals. (După cum a descoperit mult mai tîrziu. Care va să zică. bunicul şi tatăl meu au fost buni astronomi. adaogă . vorbi pe neaşteptate d-na Lecca. Petru descoperi la capătul mesei. . Fusese o melodie banală. ' ■ — Tycho Brahe. Petru hotărî să refuze de-aici înainte orice invitaţie la ceai în casa noii sale eleve. Fireşte. şi Anişoara nu spunea lucruri prea însemnate. Totul părea incert. Anişoara e cu totul altceva.. Are să te întrebe şi pe d-ta şi e bine să ţii minte : 1546—1601. Apoi. în acea " clipă. explicîndu-i de asemenea de ce a fost astfel botezată vila. întrebîndu-se mai ales cît va dura scena aceasta pe care nu o prevăzuse nici în cele mai pesimiste socoteli ale sale. care îl privea cu vie curiozitate. la ceainicul acoperit cu un puişor de pernă. Lecca — profesorul la întrebat de Tycho Brahe. în cursul iernii . Conversaţia tînjea. cu şireturi . Se făcură prezentările. fac cercetări asupra Cavalerilor Teutoni. celălalt profesor de pian. Numai cercetări. n-avea talent şi nici ureche. de Adriana. 1546—1601. ca să-i spună în timpul ceaiului tot ce lucrase cu d-l Matei. ai să vezi . spuse d-na Lecca scoţîndu-şi halatul. dar pe care d-na Lecca îl cunoştea probabil prea bine. pentru că nici nu întoarse capul . e o compoziţie de-a mea !. îl lămuri doamna . Se vedea că peste ciorapul de damă. şi întotdeauna era adus la masă în felii gata tăiate. predecesorul său fusese 15 concediat înainte de Crăciun. Fata nu părea intimidată de tinereţea atît de făţişă a noului profesor de pian. Amănuntul acesta îl tulbură. erau încălţaţi alţi ciorapi.. — Copii. astronom ilustru. Petru se învăţase cu mirosul de cameră neaerisită.. scurţi. continua să picteze. Nu-şi putea lua ochii de la ghetele d-nei Teddy (o chema Lupescu. ai să-ţi cunoşti mai bine eleva. în afară de cele două trei odăi în care d-na Lecca picta şi îşi primea prietena. fără nici o culoare — care amintea lui Petru atît arii mediocre încît nu-şi putea preciza nici un nume. liniştit aşezată. Prima muzicantă în familia Lecca. — Poţi să-mi spui ce-am cîntat acum. în ultimul timp. dar nu zări pe nimeni. — Sînt mai bună compozitoare decît profesoară. către Petru : « — Vii şi d-ta. Probabil că ferestrele fuseseră de curînd deschise. nu l-a întrebat. mecanica . întîlnindu-l în salonaşul cu candele — unde fusese adus pianul. în faţa şevaletului. aproape murdar . întrebîndu-se unde o fi eleva. Teddy Lupescu îl apucă de braţ şi-i şopti. pretutindeni.. atît de aproape de ureche încît Petru simţi un gîdilat insuportabil : . dar s-a lăsat după doi ani .superioară . de la faţa de masă la feliile de cozonac gata tăiate. după lecţie. Erau ghete bărbăteşti. îl chemă chiar să se aşeze lîngă ea. de cîte ori a trebuit să-şi calce hotărîrea.) Numai farfuriile şi ceştile de pe masă îl tulburară. nici măcar nu avea scuza de a fi bocanci pentru sky. cu acelaşi ceainic acoperit eu puişorul de pernă. privind către odaia cu ficuşi. o fetiţă bălaie. Petru zîmbea prosteşte. deocamdată. să mergem în sufragerie. eu am învăţat-o pe Adriana la pian. Ridică din umeri. i-a amintit-o d-l Anas-tase Lecca.). de cîte ori nu găsea pe Anişoara în faţa mesei. de vreo 16 ani.) — Iată şi pe profesor. care îl surprinsese într-o seară. Sufrageria era alături.. a aflat mai tîrziu aceasta).seamă că era încălţată cu ghete.. uitase data naşterii şi a morţii . e un mic miracol. nu orice fel de mecanică. la şervetele făcute sul în brăţări de lemn pirogravat.. de lînă. enervat şi umilit. sincretică. ca şi cum ar fi fost singură.

Adriana cultivă numai filosofia. prietenul lui Dav. şi onorariul — uşa din salon se deschise brusc şi năvăliră gălăgios cele două fete. lui Petru îi fu teamă că se actualiza din nou — pentru a cîta oară ? — atmosfera aceea de compătimire şi curiozitate imperfect voalată. dacă s-ar putea... tuşi puţin şi începu el. în redingotă. domnul meu. Ocoli încet masa şi în dreptul lui Petru îşi puse ochelarii cu ramă de aur.t. cu Liza. veţi ajunge foarte departe. Să ne înţelegem. Suferea de cîte ori trebuia să dea lămuriri. —■ Mi se pare că de d-stră mi-a vorbit d-l Baly ? spuse Anastase Lecca. bascul îi era acoperit de zăpadă. Probabil că-şi scuturase în cap un pom întreg. — După ceai am să-ţi arăt tablourile mele. filosofia.. • —■ Dar unde e Adriana ? întrebă. izbitor de blondă. se observau prin pantaloni cînd umbla. avea o figură puţin obişnuită . să . nici Numerele. ca şi Hypathia. Dav. pe care l-a cunoscut şi Felicia. pictura şi ştiinţa. parcă ar fi căutat ceva. D-na Lecca îl invită să se aşeze pe scaun şi să-şi bea ceaiul. Petru se ridică de pe scaun şi se surprinse cu părere de rău că se trudeşte — prin gesturile lui sobre şi corecte — să facă o bună impresie asupra bătrînului. Mă bucur. întorcîndu-se către Adriana. în cele din urmă.. Tycho Brahe (1546—1601).. Pavel..Vila a clădit-o părintele meu. pe care îl plăcea şi Felicia. D-l Anastase Lecca îşi termină plimbarea în jurul mesei şi se retrase apoi liniştit. bogat. Avea privirile moi. — De cînd voiam să te cunosc.. că formăm o societate întru totul armonioasă : muzica.'Te pricepi cumva în pictură ? D-l Anastase Lecca îşi lăsă soţia să vorbească. Ţara are nevoie de oameni excepţional înzestraţi. să te cunosc măcar pe d-ta. Ceaşca era într-adevăr aproape rece. Liza tresări cînd auzi numele lui Anicet.. cu o faţă prelungă. O clipă. Fiţi binevenit în mijlocul nostru. gulerul de blană şi umerii de asemenea. cu părul alb. bine nins . Fratele meu. care se scuză că nu va lua ceai.. cu părul lipit de tîmple. Petru o ghici lesne pe cea dintîi . Aproape de 7. — N-am avut onoarea. Am să ţi le explic eii. lămuri Teddy. se ivi un omuleţ slab. Dar Petru ghici ceea ce privirile Lizei încercau să ascundă . Privi în jurul mesei. Deci. Liza. — Constat. deşi desenul ochilor era dur. Văzînd că Petru nu răspunde decît printr-un zîmbet moder-. Se îndreptă către Petru şi îi strînse călduros mîna. Hypathia era filosoafă şi totdeodată geometră. băiatul acela înalt şi mîndru. D-na Teddy Lupescu făcu repede prezentările. era cel mai bun prieten al fratelui d-tale. picurau stropi de apă. —• Domnişoara Adriana este singura noastră excepţie . domnul meu. Ezită să precizeze mai mult. Petru asculta oarecum aiurit lămuririle acestea care îl priveau atît de puţin. căci d-na Lecca părea profund cufundată în gîndurile sale.. să ne înţelegem.. întrerupse d-na Lecca. scandinavă. şi nu s-a întors nici pînă acum. — Ştii. îl prezentă Teddy Lupescu. şi i-a pus numele lui Tycho Brahe. avea fruntea ovală şi nasul drept. fără să mai scoată un cuvînt. „Ştii. şi profesorul Anişoarei. Apoi adaogă. spuse el politicos. cînd Petru se întreba ce formulă va trebui să inventeze ca să se poată retrage corect — aflînd 17 în acelaşi timp zilele fixate pentru lecţie şi. Adriana cultivă filosofia . pe care o crea întotdeauna amintirea lui Pavel. era brună şi din părul negru. foarte corect îmbră-■16 cat. precizînd : ■— Un camarad al Adrianei. Dacă veţi fi într-adevăr foarte înzestrat după cîte îmi scrie d-l Baly. Era mult mai înaltă decît Anişoara.. acel Pavel Anicet care s-a sinucis acum doi ani. Eustaţiu Lecca.. dar nu apărea nimeni. pronunţînd limpede şi rar. Avea picioare subţiri şi ţepene. vorbi Liza. Petru a privit de mai multe ori uşa odăii cu ficuşi. aşa ca un omagiu.. despre care s-a vorbit atîta". Adriana şi Liza. e fratele lui Pavel Anicet. nici Artele. formînd între sprîncene unghiul specific „Lecca". — A plecat de la trei la patinaj. Cealaltă. de la Universitate.

— Iată ! O ai aici. Numai Liza interveni. parcă ar fi călcat un bărbat. — Draga de ea. îi făgăduiau orice fel de ajutor.. nu-i vorbise niciodată de ea. o sumă de nimicuri triste şi vesele în acelaşi timp : Petru era sigur de asta. dna Lecca se mulţumi să rîdă. doar că dl.) Fetele nu răspunseră. în tot timpul scenei. Liza continuă să mănînce în linişte. inventînd fel de fel de cauze prin care să-i explice sinuciderea. din clipă în clipă.. în orice caz destul curaj ca să poată privi aproape amuzat în ochii Adrianei.. de ce ? !". nu se arăta emoţionat de descoperirea Lizei.. îşi amintea o sumă de lucruri. Liza îşi alese o felie de cozonac . reteză Adriana efuziunile Lizei. Adriana le aruncă nişte priviri rele. — Asta-i ceai ? asta-i primire ?. Teddy Lupescu şi d-na Lecca izbucniră în hohote. Sperii oamenii !.. deşi Pavel nu publicase nimic. privind semnificativ către Teddy Lupescu. încercau s-o scoată cu bKndeţe din cameră. Nimeni din jurul mesei. cît sufăr ! Am să înnebunesc şi eu. teatral. Petru socoti că e momentul potrivit să se retragă. Îşi turnă o ceaşcă şi privi cu scîrbă conţinutul. Adriana se şgâţase de Liza. era calmă. fii fată cuminte.. Ia te uită ce ceai ne-a rămas. domnule. Se aştepta ca. Adriana i se adresă.. Prezenţa Lizei era din ce în ce mai reconfortantă. Lecca este bogat. în rarele şi recile lor întîlniri. Avu din nou senzaţia că e înconjurat de maniaci. fratele „cazului Anicet" (despre care au vorbit şi gazetele literare.. iar acele cîteva inedite editate de David Dragu nu fuseseră remarcate aproape de nimeni). şi arătă su mîna întinsă spre d-na Lecca. D-na Lupescu voi s-o dezlipească. — Draga de ea ! exclamă d-na Lecca. Se obişnuise cu ochii ei prea mari. cu un glas care nu trăda nici o urmă de umor : — D-ta ştii cine e duşmanul meu de moarte ? Nu-i lăsă timp să răspundă.. şi-şi creşte fetele foarte larg.. Liza a deschis uşa şi a purtat-o spre camera ei. De aceea Petru evita să se întîlneas-că cu prietenii fratelui său . Se distingea bine pasul ei pe scară . fără Liza. Fii mai prudent altădată. N-o văzuse niciodată. Doamne. ca să-şi pregătească retragerea. Teddy. îi dăduse curaj . Ce greu ar fi fost dacă ar fi întîlnit-o singură. D-na Lupescu privi cu înţeles către gazdă . Mult timp. cît sufăr în casa asta. să izbucnească scandalul. Şi suferea mai cumplit atunci cînd ceilalţi evitau făţiş să-l întrebe asupra morţii. ca să nu mai audă acelaşi stupid refren : „Dar de ce. dar îl compătimeau. cu rîsul ei fals. cu ochii în farfurioara pe care se fărîmase cojile de cozonac. o lovi peste braţ. clătinînd capul. în faţa d-tale. îi fu recunoscător. Prezenţa Lizei îl înviorase. Petru auzise foarte vag de această soră a lui David Dragu. gata să plîngă. cu ură. (Abia acum constată Petru că d-na Lupescu fusese aproape singura cu care vorbise — care vorbise în orice caz cu rost — în această seară. D-na v Lecca încercă să liniştească pe Petru.mintă. Deodată. spuse d-na Lecca. şi pentru că Adriana se strîngea mai puternic. Petru nu îndrăzni să-şi ridice privirile. — Adriana. părea obişnuită cu asemenea scene. privind atentă chipul lui Petru.. urmată de d-na Lupescu. Poate cu acest prilej se va isca vorba şi despre onorariu. oţelite. şi David. Spre mirarea lui.. d-na Lecca zîmbi. — Asta nu. asta nu ! ţipă Liza.' — Să bem ceaiul mai bine. O clipă. Petru a fost „fratele sinucigaşului". Vru să se trîntească pe canapeaua de lîngă bufet. Adriana se ridică brusc de la masă. Baly nu-i spusese nimic precis . Adriana plîngea de-a binelea. . Anişoara rămase mută.. nici măcar Adriana. 18 De data aceasta.. Adriana păru că înţelege şi se controlează. lucrurile au fost mult mai simple. Uită chiar şi prezenţa calmă a Lizei. — Cum aţi petrecut la patinaj. Poate chiar Liza îl va ajuta în această privinţă. fetelor ? întrebă Teddy. dar Liza şi Teddy alergară lîngă ea şi o prinseră în braţe. Petru începu să vorbească tare cu Anişoara despre programul lecţiilor de iarnă. Dar pauza nu dură decît foarte puţin. — Şi d-ta ai băut din ceaiul ăsta ? întrebă ea pe Petru.

şi nu-i vorbea niciodată serios. hotărît să evite orice nouă confesiune. Era obişnuit cu panica şi brus-cheţele elevei sale. Asculta. te crezi un geniu. cu pumnii strînşi. nu e aşa.. cînd era încă mic.geniu şi refuz să fiu „prietenul" care s-o înţeleagă. se răsucea pe scaun. Anişoara ajunsese nervoasă. El gîndea. o numea „păpuşa mea dulce" şi-i făcea cadouri ridicole. cu bucurie că e invitat să plece. Privea încăpăţînată clapele. Lui Petru nu-i plăcea Adriana. şi putea intra oricînd d-na Lecca. cînd Petru îi va deveni prieten. bune pentru copii. . experimen-. şi se îndreptă către pianul deschis. cîteoda-tă. Petru nu-i răspunse. Şi cînd nu era întradevăr preocupat de o melodie. copii ? adăugă ea. — De ce nu te oboseşti măcar să-mi răspunzi? o întrebă el. mărturisi Anişoara. stăpînindu-şi anevoie emoţia. Scena aceasta îi aminti lui Petru timpurile cînd Pavel se strecura pe nesimţite în odaia lor. Aşeză cele patru sferturi ale tabloului unul lîngă altul. răspunse Petru sec. în orice caz. Cu o săptămînă mai înainte intrase ca o furtună Adriana. sau altcineva al casei. Anişoara. zîm-bind.— D-ta de ce priveşti pe fereastră ? Ştii foarte bine că nu e nimeni acolo.. şi nu era prea plictisit — gesturile acestea îl amuzau. greşea clapele. — Curaj. nici laborios — ca • aproape majoritatea compozitorilor. Prostiile astea cu geniu şi celelalte nu-l interesează niciodată . Avea poftă s-o certe.. va profita. şi asta îi era de ajuns. te înţeleg foarte bine.. căci greşeala era atît de stridentă încît numai o mînă încăpăţînată. — In orice caz.. A fost fericită şi pentru alt motiv : că lui Petru nu-i plăcea Adriana. Anişoara îl observă şi se întrerupse brusc. — E ceva dificil în pasajul ăsta ? o întrebă Anicet. In cîteva minute se termina ora. de ce mi-ai arătat tabloul ? o întrebă el. simţind o ascunsă voluptate chinuind-o. astăzi nu mai e timp de lecţie. care voia să-l exaspereze. cu ochii pierduţi. Petru o asculta cu ochii îndreptaţi spre fereastră.. . Izbucnirile acestea ale Anişoarei îl exasperau prin concluziile lor. repetă fata. a fost fericită întreaga săp21 tămînă pentru aceste cuvinte „te înţeleg !" I se părea că se apropie acum timpul de mult aşteptat. Aşa e obiceiul ei. un suflet care să mă înţeleagă. s-o consoleze. Nu-i răspunse nimic. Petru zîmbi silindu-se să pară cît mai puţin ironic. Eu care mă cred un.. improvizînd sau cîntînd cu glas timid. apoi se aşeză repede la pian şi începu lecţia. şi ascultase tot timpul cu bărbia rezemată în palmă. privind plin de înţeles pe Petru. — D-ta nu ştii cît sufăr. 20 - — Domnişoara Anişoara. Şi domnişoara Anişoara care stă aici gata să plîngă. o ura poate pentru că o trata întotdeauna ca pe o fetiţă. Anişoara nu-i răspunse. — Fa diez ! fa diez ! urlă el disperat. o neştiutoare. pe un taburet. Spuse ultimele cuvinte cu un zîmbet de imperceptibilă ironie. cu mîinile pe genunchi. Privi multă vreme în jos. Se aşezase într-un colţ al salonului. Deşi părea concentrată în descifrarea sonatei (căci Petru obişnuia să-şi pună elevii să descifreze bucăţi de mare fineţe chiar sub ochii lui. Luă creionul şi-i indică pasajul care trebuia repetat. Adriana părea că nu aude nimic. I-a intrat în . Era şi timpul. şi îmi explică severitatea mea profesională prin orgoliul meu. fără să înţeleagă bine de ce . ca să poată înţelege ce era nativ şi ce era contrafăcut în talentul lor muzical). un compozitor care nu e nici inspirat. Petru înţelese... şoptise el atunci... Anişoarei.. ar fi fost în stare s-o facă. avea însă certitudinea absolută că de tot ce compune el se va ţine odată seama în istoria muzicii româneşti. urmărindu-l şi încercînd să-i apuce mîna. aspru. — Aş vrea să am un prieten. D-ta eşti atît de orgolios . Se va ţine seama de compoziţiile lui pentru că sînt experimente neîncercate de nimeni altul. şi-l asculta exersînd la pian. cap că sînt nebună. Ştia că e un gînditor. pe care ea o ura. ta mai mult mental — decît propriu-zis muzical. —■ Spune drept. fără să spună nimic.— Nu e nimic grav.. dimpotrivă. Anişoara începu.. Poate că muzica nici nu va profita după urma acestor experienţe . gîndirea. să ne facem lecţia. Ideea era cu desăvîrşire absurdă. şi apoi vom sta de vorbă.

— Ştii. ca şi cum şi-ar fi vorbit sieşi. 23 —. Se ridică de la pian cu faţa neclintită. sau s-ar putea mărita. dar poate sta foarte " bine pe o masă. — Destul pentru astăzi ! spuse el. Era un fel de a sta de vorbă . Aceeaşi greşeală. Cercetă cu atenţie şi mare blîndeţe cele. Multă vreme. continuă d-na Lecca. că Adriana ţi-a rupt încă un tablou ? o întrebă Anişoara observîndu-i încurcătura. o privea adînc. Se ridică de pe scaun şi alergă în colţ. cu un respect amestecat cu voluptate. D-na Lecca privi în jurul ei puţin uimită. să nu te atingi de el că-i poţi strica marginile. Anişoara nu era de vină . frazele robuste ale lui Petru. de ce i-ar trebui ei o licenţă de filosofie. o bucurie nouă. si de data aceasta înţelegea tot ... Adriana ar putea pleca în străinătate şi ar rămîne atunci singură .. fără teamă. acum. în aceste sferturi de ceas. tot atît de timid ca şi mine". —■ Inchipuiţi-vă că Adriana refuză să-şi dea examenele.) Liza este o egoistă. în fond.Dar tu de ce asculţi ? o întrebă brusc pe Anişoara. îşi spunea : „Este timid şi el. de care nu se va folosi niciodată ?. şi sub explicaţiile pedagogice. ea ghicea subînţelesuri care 22 o făceau fericită. Asculta continuarea la teoria Sonatei.. Petru se pregătea să plece. adaogă d-na Lecca. într-adevăr. în faţa mesei. Să vedem teoria. lîngă Petru. adaogă privind spre Petru. Iată şi pia-2iul. o bătea pe umăr. dînd semne de neobişnuită agitaţie. vorbi ea adresîndu-se lui Petru. Lecţia se sfîrşi aci. să afle ceva. Copilul ăsta este nesuferit. D-na Lecca nu mai pomeni nimic de Adriana.. izbucni ea înainte ca Petru să aibă timp s-o salute. mai încet. Simţi însă o tulburare ciudată. .patru frîn-turi. totuşi. sfertul acesta de ceas nu-i aducea nici o bucurie.. fără să spună nimic. fireşte. Putea atunci privi chiar în ochii lui Anicet. că Adriana nu vrea să-şi dea examenele din cauza Lizei. Se simţi destul de încurcat . fără să te grăbeşti să ajungi undeva.. ce Dumnezeu să-i mai spun şi femeii ăşteia ? — Adriana are s-o termine rău de tot cu Liza.a margini. A înţeles mai tîrziu că se înşelase . începu să povestească. parcă degetele s-ar fi poticnit într-adins. atît de violent sunau notele false. nici pe Anişoara. enervantă . fracturînd frazele. libertăţile unei vîrste în care va pătrunde şi ea odată — şi asculta cuvintele tehnice. de hotărîrile ei ultime care lui Anicet i se păreau mult mai puţin' fantastice decît atîtea alte gesturi şi episoade care n-o uimiseră pe d-na Lecca). a început să creadă atunci că sufletul lui era îngheţat. fără să privească direct nici pe Petru. şi se aşeză cuminte pe scăunaş. cu ochii strînşi. — Eram aici. Petru se stăpîni.Anişoara o luă de la capăt. S-a convins. Ţin foarte mult l. parcă şi-ar fi dat de abia atunci seama de prezenţa ei în salon. tăcută. fără grabă. dar numai pentru cîteva clipe. că niciodată d-na Lecca nu i se înfăţişase atît de agitată. iată şi pe d.. —• Se poate repara. Anicet. Anişoara îl privea în ochi. cînd Anicet îi vorbea cu căldură. cu ochii în jos.. (Are dreptate. se gîndeşte că. i se păru. pripit. neînţelese. Se retrase tot atît de neaşteptat cum intrase. însă. Se aşeză pe canapea. Ce delicii »-ar fi dăruit altădată. reflectă Petru. Sfertul de ceas de „teorie "era cel mai agreabil pentru Anişoara. o durere. fata îşi făcea lecţia. se scuză ea. Anişoara credea că înapoia acestor silabe necunoscute se ascund libertăţi noi." închizînd caietul. Figura d-nei Lecca se posomori. după licenţă. Anişoara. parcă aştepta să se întîmple ceva.. N-o să poată fi pus în ramă. Anicet cunoştea destul de bine nervozităţile şi crizele întregii familii . Repeta măsura . Era obiceiul ei cunoscut şi tolerat de toţi ai casei. Din întîmplare. fata asta i-a băgat în cap că frumuseţea studenţiei e să studiezi întruna. cu atîtea cuvinte pe care nu le înţelegea şi care i se păreau cu atît mai impresionante şi mai plăcute. d-na Lecca pătrunse în salon tocmai cînd lecţia i se părea mai insuportabilă. îmi făceam lecţia. Astăzi.

. nici una ? îl întrebă Irina. gîndi el. Mîine vor scrie poate şi ziarele din Capitală. cu cel mai firesc ton.. la trei zile numai după moartea Viorichii. că pleacă peste cîteva zile.. ziua bine ştiută pentru scăldat şi masă pe iarbă verde la malul gîrlei. adaogă Irina fără să-i dea timp să răspundă.Probabil că ai jignit-o. în casă. Ea îl prinse cu aceeaşi bine ştiută îmbrăţişare. aşa i-a spus... Dar pe Alexandru gîndul acesta îl irita . Alexandru Piesa. acum... apropie mai mult de el. Zvonul sinuciderii d-rei Viorica Panaitescu îl precedase. „Am să mă omor. în odaia ei. că se va întoarce după o săptămînă. venise. Şi totuşi.. Ce ghinion să nu fie nimeni acasă. Poruncile acelea obscure şi multiple nu i se mai păreau simple necuviinţe de adolescentă sentimentală.. reluă Irina. iarăşi numele Pleşenilor devenit notoriu.. O fată. ca de obicei. ce neverosimil cancan. îşi aminti Irina. Sfîrşitul după-amiezii de vară stăruia încă în* grădina umbrită şi bine adăpostită de ziduri. Ar fi.. într-adevăr. N-ai avut nici o părere de rău. toate femeile. Nici nu se lungise bine pe divan. Altădată. îmi pare rău . — Nimic ! Părea o fată foarte liniştită. după ora 6.. trei. aşa cum o va uita el pe ea. ultimele luni de armată le va sfîrşi la Bucureşti. aşteptînd parcă un ■ răspuns precis. îmbrăcat în hainele de flanelă gris. Viorica se scuzase.. ar fi procedat poate altfel.bea cafeaua .... — Dar atunci i-ai spus tu ceva.. Avea concediu de la Regiment . Sandule ! Am să mă omor dacă pleci fără mine !". Atîtea amintiri. să. mai aspru : — . două. — Nu cred.. ca într-una din nenumăratele lor seri de dragoste. Irina îl adusese aici pretextînd că e un loc minunat să-şil. Irina • le curmă brusc. Dincolo. o sinucidere ! Şi eroul dramei era chiar vărul ei. Poate doar soarele bătuse cu mai multă tărie. Iarăşi scandal.... ca de obicei. şi-apoi. cînd aveau chiar odaia Vio-richii pentru dragoste. Să fii nevoit. mirat. (Singurele lui ceasuri libere. Un nisip murdar. Dar nu s-a emoţionat . vorbi Alexandru. de fapt. amestecat cu praf. Alexandru o privi din nou. Alexandru o privi în ochi. I-am spus că yin la Bucureşti pentru vacanţă.. Dacă ar fi bănuit că e capabilă de o asemenea faptă. familia toată îl privea cu teroare. care îi flatează umerii şi mijlocul.. 24 II —... Petru fu nevoit să plece ochii. îmi pare mai ales rău de părinţii ei.. apoi îşi pironi privirile în nisip. pe care o făcuse de mai multe ori în seara aceea.. „Am să mă omor. Aveau o tărie necunoscută. Altădată. de băieţaşul ăla care îmi spunea „Nene". sincere. şi îi spusese.. Dar Anişoara se. — Spune-mi. puţin mîniat. aşa deodată? !. îşi aminteşte foarte precis scena . în acea zi. atîtea jigniri. directe. după cum au scris cele locale. Totoul se întîmplă ca de obicei . nelalocul lui în această grădină simplă şi îngustă.. nu auzea pentru întîia oară asemenea ameninţări. nici măcar puştiul. ca să-l poată descoase în voie. îşi spusese atunci. I-a aranjat asta un prieten.. Şi-apoi ea l-ar fi uitat. un amor nenorocit. cîteva clipe. după ce-au avut-o.ce-i spun privirile ei arzătoare. Îşi aminti de reflecţia asta idioată şi confortabilă... murmură Anicet cît putu mai încet.. căci la Regiment scăpa abia la patru. de cînd venise din provincie... cu ce sete aşteptau amîndoi frînturile acestea de libertate deplină. te rog tot ce-ai simţit. Ar fi plecat fără s-o vadă sau i-ar fi scris că e chemat telegrafic la Bucureşti. nu era nimeni acasă .. Poate că ar fi fost mai bine. şi avea drum lung de la gazdă pînă la casă Pa25 naiteştilor). De azi dimineaţă. — Şi nu i-ai spus nimic altceva ?. — Nu acum.. să faci psihologie. nu-i vorbise aproape nimeni.. numai ea singură.. Proştii ăştia tineri şi îngîmfaţi nici nu ştiu cum să se poarte cu o femeie. spune drept. dacă pleci fără mine !" Aşa spun. voit să adaoge : „Cine ar fi crezut ?". Era o familie atît de cumsecade. — Desigur. dar îşi dete seama cît de vulgară este toată conversaţia aceasta. probabil că ai jignit-o într-un fel sau altul. Repetă fraza. explici unei verişoare curioase. ca să se poată retrage decent. ar fi trebuit să bănuiască. Probabil.. nu-i . să inventeze un gest de care nu avea nevoie. era Joi. — Dar tu n-ai bănuit nimic? Cum. Ce prostii întreabă fata aceasta.

"" —■ N-ai iubit-o de loc. şi gata. ca pe o slugă obraznică. dacă a fost subjugată. la Bruxelles. Irina asta. A plăcut-o de la început pentru că era tînăr si ea era frumoasă. lucrurile acestea n-au nici o importanţă . sau la Barcelona. ea a fost aceea care l-a vrut întîi. Irina îl privi cu dezgust.. să mă iubească pasional. Conversaţiile lor au fost foarte puţin serioase. chiar mărturisirea aceasta era destul de clară. în fond. . Apoi. Viorica a descoperit că e băiat inteligent. directă. erau străbătute de altceva decît de ' voluptate. Nici virginitatea. numai dragoste blîndă. Toate acele accese de pasiune gravă. Tu n-ai făcut nimic să împiedici pasiunea asta care te ameninţă !. Nu le-ar fi bănuit niciodată... — Bine. Dar îşi 26 înfrînă toate dorinţele acestea. răspunse Alexandru sec şi cu o exagerată vulgaritate. care aşteaptă de la el confidenţe amoroase. la Londra. femeile. la Paris. Alexandru bănuia de la început că Viorica nu se asemănă Întocmai cu Renee Bouihlet. la cel dintîi semn.. El. — Un simplu flirt.. s-a întîmplat un lucru extraordinar cu el. de sincer luptase ca să păstreze „atmosfera calmă" a celor dintîi întîlniri. fără să înţeleagă. e gata să-l mîngîie şi să plîngă împreună cu el. Trebuia să spun asta în versuri ?. Oh ! dacă ar trebui să-i spun toate !.. atîtea de comentat. O sinucidere din dragoste.. fata care nu pretinsese . la început. „Ai fost mai tare ca mine ! in fond. I-am spus-o şi ei. Nau vorbit despre oraşe şi cărţi (şi atunci. ceasul. locul. supremă. 27 Alexandru recursese şi acum la o stupiditate. îmi plăcea foarte mult. Ar fi avut atîtea de adăugat. Pentru el. Niciodată nu-şi făgăduiseră iubire eternă. cu o sută de lei în buzunar. chiar ea.. — îmi plăcea. exasperată.. — Aşa credeam şi eu. care . era fecioară şi la urmă de tot am descoperit că era şi foarte sentimentală.. de ce-ai lăsat să crească o pasiune atît de mare ? Dintr-un simplu flirt nu se ajunge atît de repede la sinucidere. sau dacă mi-aş fi rupt un picior la ski). Alexandru îşi aminti cît. cu eîte ezitări din partea lui Alexandru) decît după ce intraseră în faza victorioasă de amanţi bine ştiuţi unul altuia.plăcea să se gîndeas. în nici un caz nu aşa cum a fost iubit de Viorica. Şi el care credea că va fi o simplă întîlnire şi s-a dus cu albituri de trei zile. în asta n-a crezut niciodată.că la eventualităţi (ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut miliardar. nici amorul nu mai puteau fi implicate cu eventuale obligaţii morale. destul de sănătoasă. (Era îmbrăcat în costumul gris-fer. De altfel. — Dar bine.... Nu. Răspundea singur : numai voluptate. Desigur. vreodată că i-a rămas ceva dator.. Oricum. căruia îi plăcea să vorbească .. ce fel de suflet -are? ' ■ — Era o fată ca toate fetele de 19 ani. nici cu Glady Smith. Trebuia să răspundă astfel. Viorica a ales doar ziua... S-a întrebat de multe ori dacă aşteptările sale de astă iarnă. dar tu nu ştiai ce fată este. să afli -dacă femeia vrea. cum să-ţi spun ? a început să mă iubească sufocant. Părea un bărbat în ele . sau dacă a fost silită să vrea. Dar Viorica i-a spus : „Mam dat unui bărbat care a fost mai tare ca mine !" Probabil că orice femeie crede că s-a dat unui bărbat mai tare. poate. După acest gest. apăsător. pînă ce Viorica i s-a dat pe neaşteptate. atunci ? întrebă Irina fără să-i pese de răspunsurile lui stupid ironice..... îi scotea în evidenţă umerii). necomplicată. Lucrurile începuseră normal.. care îi plăcea atîta de mult Viorichii. Era mult mai interesant să-l asculte pe Alexandru. în plus... se gîndise atunci Alexandru. întîlnirea aceasta cu Viorica Panaitescu nu s-a deosebit prea mult de celelalte numeroase şi pitoreşti întîlniri cu fete. n-a iubit ca ceilalţi tineri... care.. N-a iubit deloc pînă acum. credea că totul s-a limpezit în raporturile lor. abia ieşită din adolescenţă.. după ce i s-a dat. îi ascundea linia prea fină a gîtului. Răspunse aspru. cum spuneţi voi. ca un flirt repede transformat în luptă senzuală. plictisit : — Ce era să-i spun ? Că plec la Bucureşti. cum i-a mărturisit cu. Ezitase chiar cîteva zile. De la început s-a stabilit între ei conştiinţa jocului şi a cărnei.umor după prima lor noapte de dragoste.. Ce interes pot avea acestea ?. care a luat-o..nu mai fusese de mult fecioară". atunci ? întrebă Irina. a stăpînit-o. vorbi Irina puţin nervoasă. ea să evite tonul prea confidenţial.

aşa cum înţelege orice fată inteligentă. este o faptă bună .. că va plînge.. o ajuţi să se depărteze de tine. ca nu cumva să-şi deştepte părinţii. n-ai bănuit nimic ? — în nici un caz un asemenea gest.. — Este un lucru imoral. i-o fac să crească odios. care are costum de călărie. acolo în odaia lor. nu să-l piardă —■ căci lucrul acesta nu şi-l putea imagina — ci să sufere. dacă ai fi avut grijă să faci ordine în memoria ei. O necăjea. o inviţi să te dispreţuiască şi despărţirea definitivă va fi mai uşoară pentru ea. O izolezi. Obiceiul lui sălbatec de a vorbi 29 mereu despre femeile pe care le cunoscuse (Viorica nu-şi putea închipui că Alexandru o aşează în acelaşi rînd cu ele.. îşi spunea. cărţi trîntite cu furie. Adaogă repede. nu era ipocrită. — Aş fi trîntit uşile. se auzeau mai ales paşii ei de somnambulă.. ca ea să nu fie nevoită să te regrete. — Nu i-am spus niciodată că fără ea aş muri. băiatul prefectului.... şi recunoştea că. fireşte. şi asta l-a bucurat.. că poate aştepta să vă logodiţi ?. ci monstruoase . tînărul judecător Miciora. îmi închipuiam că va suferi. cinismul lui faţă de propriile sale sentimente (Viorica credea că Alexandru o iubeşte profund. eram cîteodată vulgar cu ea. nu i-a ascuns nici una din legăturile tinereţii lui. că. Viorica începuse într-adevăr să se resemneze . A sili pe o femeie tînără să te creadă mai vulgar decît eşti. şi apoi la poartă. atîţia bărbaţi de care s-ar fi apropiat liberă. glumele acestea nu sînt vulgare. Nopţile ardea lampa în odaia ei pînă tîrziu. după cele dintîi valuri de voluptate. iubirea lui îi aducea şi nesfîrşite bucurii. după plecarea lui. Alexandru revenea mereu asupra eventualelor aventuri ale Vioriehii. Şi asta nu din laşitate. — Bine. să nu mai poată vorbi cu nimeni. Nu bănuia deloc.. că. aş fi fost mai prudent. Şi cît a plîns. ca o teroare. o rupi de viaţă . îl întrerupse Irina. ci pur şi simplu pen-. nu crezi şi tu ? Irina se roşi. — Cînd ai plecat. că nu e decît o verigă la un lanţ de-abia început) .. flatînd-o.. amintindu-şi una din scenele ultime ale dragostei sale-cu Dinu. în faţa ta ? îl întrebă brusc Irina. alături de aceste suferinţe morale. tru că nu înţeleg cum s-ar putea făgădui ceva. . în ochii ei.. — . De altfel. aşternuţi cu grijă pe covor. — Dar dacă ţi-ar fi spus că se sinucide. Dimpotrivă. să nu mai vorbească cu nimeni. vulgar şi prost.. răspunse Alexandru. şi a fost limpede (Viorica era sigură că niciodată nu . Alexandru nu ştia că pasiunea gravă şi supremă a Viorichii face să nu mai doarmă. nici o fervoare. dar ce fel de om eşti tu. răspunse Alexandru sec. ca să se dezguste.. A crezut atunci că Viorica suferă din cauza lipsei sale de gust. Se resemnase totuşi să-l iubească pe Alexandru aşa cum era. poate fericită. dar şi foarte nenorocită. de unde să-mi închipui ?. de indecenţa lui-. să-ţi păstrezi o imagine perfectă în memoria unei femei. Dacă aş fi bănuit că se poate ajunge atît de departe. să nu înţelegi că nenorocita aia te iubea nebuneşte. căpitanul Iso-pescu. şi are să se resemneze. Ea socotea dragostea. Cînd Alexandru i-a anunţat plecarea. nu vezi şi tu.. ridicînd ochii din nisip. acolo. ca un destin pe care trebuie să-l primească. Asemenea şantaje sînt groaznice. Convins . Şi se auzeau paşi. căci cunoştea regulile jocului.. Trebuie să existe între oamenii inteligenţi un minim de bună-cre-dinţă. Dar aşa.re. fireşte.. Observase că glumele lui cu pretendenţii irezistibili o fac să sufe. Se simţea fericită iubind şi fiind iubită de Alexandru. să te prezinţi amintirii destul de mediocru şi de vulgar.. cu toată groaza ei de a fi zărită de slugi. răspunse Alexandru..Credeam că are să înţeleagă. fireşte. că face o faptă bună. 28 irezistibilul său comandant de companie. — Nu i-am făgăduit niciodată nimic. Făcea chiar anumite comparaţii. "continuă Alexandru. Nu i-am încurajat nici un gest absolut. dar căşi bate joc de această pasiune dintr-un stupid orgoliu bărbătesc) —• toate acestea o făceau să sufere. pe care nu le-ar fi aflat cu nici unul din tinerii oraşului.. departe de a-i ofili imaginea în memoria ei. prevestindu-i prieteni viitori din elitele oraşului . natural.mult şi nepretenţios în asemenea împrejurări agreabile.. prin asta. să mă poată uita după despărţire.

nu prea intime . nu asistase decît la cele mai superficiale emoţii. Nu o iubea. o făcea din cinism sau din orgoliu) — a fost incapabilă să-şi înţeleagă nenorocirea pînă în adevăratele ei graniţe. Singura lui teamă stupidă — de scandal. (Cîţiva dintre camarazi ştiau de legătura lor . Ce discreţie. cu atît se găsea mai nevinovat. fusese acceptată. ca cineva care e mişcat de moartea unei prietene. 31 Pînă să-şi dea seama că nu are de ce să "se teamă. Alexandru se gîndi întîi la el. o femeie de care nu avea nevoie. Doar o carte. Din fericire. de cancanuri — era astfel înlăturată. de comandanţii Regimentului.. Hotărîrea pe care a luat-o n-a fost hotărîre : ci a primit primul gînd de salvare care i-a trecut prin cap. sigur şi liniştit ca un om ce nu are nimic să-şi reproşeze. atunci : Asta e bună . Altminteri. o făcu să plutească repede spre o nouă conştiinţă : de totală zădărnicie a tuturor lucrurilor. Alexandru se îmbrăcase din nou în hainele de flanelă gris şi pornise spre gară. cu pasiunea exasperată ca o adolescentă ! Nici o scrisoare. la consecinţe. de cumplită oboseală a cărnii şi a sufletului. să pot uita. Alexandru nu trecea exact prin asemenea stări sufleteşti.. limpezimea conştiinţei. ca cineva care trebuie să exprime simplu sentimentul : „Sînt foarte mîhnit de moartea scumpei noastre prietene. Alexandru îşi recăpătase siguranţa de sine. luciditatea. nici un rînd. în care îşi încurca întotdeauna privirile cînd o îmbrăţişa. Versiunea familiei. Iertaţi-mă !" Ar fi trebuit să mă interesez.. deoda-tă. să ştiu şi eu cum se numeşte romanul acela. nu se găsi vinovat. un roman obscur.fusese limpede pînă atunci. Era încă prea confuz şi prea puţin informat asupra nenorocirii ce-»l lovise (mai precis. Alexandru ezită cîteva clipe. A trebuit să facă repetate eforturi ca să se poată controla. pe coperta căruia scrisese în fugă : „Nu vreau să înnebunesc. a unui fapt care se putea transforma în cîteva ceasuri într-o adevărată nenorocire). de moarte. îşi spusese mai tîrziu Alexandru. şi tată-său avea moşii întinse). Cu cît se gîndea. îl felicitaseră chiar de mai multe ori .. şi lucrurile trebuiau sfîrşite aici. dar trebuie să fim mai tari şi discreţi". să nu mai ştiu de nimic. O revăzu. ca nişte pupile împietrite. Viola. aşa cum se întîmpla peste tot pe faţa pămîntului. ca să se prezinte înainte de plecare şi să-şi ia foaia de drum. fără nici un sentimentalism. Alexandru.. Pater familias !.. — Era frumoasă ? întrebă Irina după o lungă tăcere. ca să se consoleze).. (Fusese puţin brutal. Avea obicei să se exprime laconic. Izbuti totuşi să apară grav şi cumpănit în faţa colonelului. era cea mai frumoasă fată a oraşului. că orice s-ar întîmpla nu se va mai întîlni cu Alexandru — şi senti-rpentul acesta de ruptură definitivă. fireşte. îşi aminei foarte precis că niciodată nu avusese o atitudine echivocă faţă de Viorica.). Şi apoi. ar fi purtat o dublă sarcină : o iubire care nu exista.' îşi închipuia. vie . . de cuget. acel stupid articol din gazeta locală. nici o melancolie — dar amintirea Violei trebuie păstrată pioasă. Cînd a aflat.. că a rămas singură. Făcînd şi refăcînd socotelile. blinda mea Viola.. că fata şi-a pus capăt zilelor într-o criză de nervi. îşi dădu 30 seama că este singură. că dacă nu vorbea de căsătorie şi de dragoste eternă. Să mă pot odihni. Excelentă idee ! Să rămîi toată viaţa cu băiatul pe care l-ai iubit şi cu care te-ai culcat întîia oară. îl înspăimînta numai un singur lucru : scandalul.. N-avea nici o mustrare. îi fu teamă de familia Viorichii. S-au dat unul altuia. cu toate că o văzuse plîngînd şi zbătîndu-se. Cunoscuţii cu care ss întîlnise păreau că nu ştiu mai mult decît spunea lumea. gîn-dise Alexandru. Ce. Viorica a început a înţelege de-abia după plecarea lui. Se reculesese/ însă repede. ar fi început viaţa cu o minciună (exagera. prima licărire de speranţă. care îi fusese trimis de cine ştie ce bine voitor unchiului Dem şi care ridicase toată casa împotriva lui. Grav şi cumpănit. discuţia publică în jurul numelui său. revăzu colierul de mărgele mari. verzi.. Atît timp cît o va păstra memoria. aproape nimeni nu ghici cauzele sinuciderii Viorichii. că am să-mi leg buturuga de picioare la 22 de ani !.. ce uluitoare decenţă pentru o fată ca ea. întreagă. nimănui..

nu-i putea ierta că părinţii lui creaseră cîndva o tristă notorietate numelui de Pleşa .. Irina.. se dis-preţuiau reciproc în scurtele răstimpuri pe care Alexandru le petrecea în casa unchiului Dem. Nu.. avea o asprime a lui. Se afla cu unchiul Dem în Bucureşti .. Nu ştia încă ce înţelege vară-sa prin „iubire". Irina participase la o petrecere faimoasă. cum nu mă interesează nici femeile nici amorul. din strada Batistei. în ceea ce priveşte iubirile sufocante. şi era. Şi totuşi. începuse să chelească şi semnele acestea de maturitate precoce îl încîntau. după cum se întîmpla să fie stăpînită de misticism sau de frivolitate. cu cîteva zile 33 înainte de ultima lui plecare în străinătate. şi s-a mulţumit să-şi pedepsească fiica destul de aproximativ. goală. îngîmfaţi şi seci . Ştii. era sfîrşitul lui August şi familia nu se întorsese încă de la mare. n-a scris nimic soţului despre această escapadă... — Era foarte frumoasă . Alexandru o privea cu destulă curiozitate. după cum aflase Alexandru.. Irina îl dispreţuia o lună pentru că era prea laic. într-adevăr. Ceilalţi. apăsătoare. dacă ar fi ştiut amănunte de la Cazinou şi de la plajă. să-i placă Irina. Din partea mea. Atunci cînd a renunţat să mai urmeze Finanţele la Bruxelles. vilegiaturiştii matinali au putut-o vedea pe plajă.. Mi-e groază de orice complicaţie sentimentală. care studia Dreptul şi se pregătea pentru diplomaţie.. după doi ani de studii strălucite. să plece unde-i place să înveţe ce va voi. foarte demnă. ca şi vărul Mircea. Singurul pe care îl iubea era unchiul Dem. Aventura aceasta neaşteptată îl făcuse atunci pe Alexandru să regrete că pleacă fără să-şi revadă veri-şoara. apăsătoare. şi altă lună pentru că era prea serios. un cunoscut i-a povestit ultima aventură a Irinei.. înconjurată de un grup de tineri beţi. sau 32 laş. îşi reluase lecturile religioase şi tînjea iarăşi după sihăstria din care anevoie izbutiseră părinţii s-o scoată la Bucureşti. şi pînă la urmă izbutise. pretenţios. cu cîtă cerbicie luptase împotriva întregii familii. spuse ea. în orice caz.vulgare sînt fetele astea. care în ultimii ani de pension trecea periodic prin crize de catolicism acut şi de frivolitate mondenă. rămăsese liber. — . fără ştirea d-nei Pleşa sau a tînărului Mircea. Nu e o tactică. Niciodată crizele de. — Să aduci o cană cu apă de la gheaţă. şi atunci fusese singura dată cînd au vorbit mai mult împreună. ar fi părăsit imediat localitatea. fugind noaptea pe fereastră.Şi de asta ţi-a fost frică. ţinînd-o în cameră trei zile de-a rîndul. frivolitate ale Irinei nu ajunseseră atît de departe.. de o asemenea iubire sufocantă. veşnic obsedată de cinstea familiei.. Atunci. asta din pahar s-a încălzit. împotriva oricăror ameninţări şi obstacole. totuşi. nu am nici un fel de tactică în asemenea împrejurări. ca şi tante Aristie. 1 se părea tot atît de stupidă şi de neinteresantă ca şi restul familiei. Mircea. Se apropie iarăşi de Alexandru. N-o mai văzuse din vacanţa Crăciunului. 0 voinţă extraordinară de a-şi păstra drumul ales.. Alexandra . cum le numea el pe atunci. Să fie oare şi el tot atît de vulgar ca oricare alt tînăr de vîrsta lui. A doua zi de dimineaţă. îi justificau aerul lui grav. D-na Pleşa n-a aflat decît vag despre orgia din timpul nopţii.. ai fugit. inteligentă... dar i se păruse întotdeauna deosebit de ceilalţi . Pînă atunci. A început. mai ales. Cu atît mai mult cu cît Irina. de acele' orori fără sens. Altminteri. de vastă şi victorioasă mediocritate . tante Aristie. asta . cu toate examenele luate. arşiţa ajunsese şi aici. ca Dinu de pildă ? îl cunoştea încă prea puţin.. m-am silit tot timpul să par mai puţin inteligent decît ea. Mă interesează cu totul altceva în viaţă. e foarte confortabil să nu pari inteligent cu femeile. sub umbrar. de altfel.. îl întrerupse Irina. hotărîtă să se călugărească îndată ce va împlini 21 de ani. ce lipsite de tact. să-ţi aduc apă proaspătă. Irina se îndreptă spre fereastra bucătăriei şi ciocăni de cîteva ori. Prudent. încer-cînd să echilibreze trei pahare de şampanie pe bucata de piele dintre sîni şi buric. Nu găsea nimic interesant în crizele acestea de isterie sentimentală. O ştia plecată într-o stare pioasă.

cît de curat ar fi fost sîngele oltenesc al lui Demetru Pleşa. şi fosta d-nă Pleşa arăta foarte frumoasă. Unchiul Dem nici nu voise să-l asculte. toţi Pleşenii !". anunţînd că renunţă să continue Finanţele şi Comerţul Superior. pe scara hotelului. în dormitorul comun. Şi apoi. Alexandru Mavrogheni. la şase" ani după aceasta se întîmplă acea neînţeleasă tragedie. Alexandru socotise multă vreme pe Irina iremediabil mediocră. d-l Pleşa şi-a ucis fosta soţie 34 şi apoi s-a sinucis. care trăieşte în nori şi crede că „sufletul lui idealist nu se poate coborî pînă la Finanţe" (aşa se exprimase tante Aristie). Avea un zîmbet de uluită satisfacţie de cîte ori primea vreo invitaţie la nuntă sau la botez de la grupul Stoica. numele miresei şi al na35 şului. la cîteva luni după divorţ. „S-o păstrăm şi p-asta. Alexandru era sigur că mediocritatea şi suficienţa ultimelor vlăstare Pleşa se datoreşte invaziei de sînge balcanic adusă de tante Aristie. începu să aprecieze gestul tatălui său. I se părea că asta n-o poate face decît un oltean de viţă. într-o localitate de băi. Marea sa fericire era superioritatea Pleşeni-lor asupra tuturor familiilor Stoica. Marea mîndrie a d-nei Aristie Pleşa era rangul social la care izbutise să-şi înalţe soţul. asemenea fratelui ei Mircea . Alexandru se îna-poiase pe neaşteptate. Scandalul. căsătoriţi în familie de ofiţeri inferiori şi funcţionari mediocri. In orice caz. nopţile. silabisea cu o prefăcută uimire numele noii familii cu care de-aici înainte avea să se înrudească. dacă nu va trebui să vîndă una din ele ca să achite eventualele datorii pe care le-ar avea faţă de unchiul Dem. iar pe mai-că-sa aproape o urîse. să-şi dea examenele. de cînd descoperise noua sa dragoste vinovată) cît suferise din cauza tristei glorii pe care i-o dăruise evenimentul. Alexandru aflase. din venitul cărora va putea trăi după ce va împlini 21 de ani . Drama familială de tristă notorietate cu 10 ani înainte. Alexandru Ipsilanti. care era născută Stoica. O criză de gelozie retrospectivă. bărbătească. au spus unii . Toţi primiseră hotărîrea lui ca o glumă proastă . căci toţi Pleşenii fuseseră oameni dintr-o bucată. ca să-i ia un inter-view. Irina i s-a părut. era o dovadă. Batistei.mai dezgheţată cu prilejul celui dintîi scandal în familie. cu mult înaintea divorţului. foarte îndrăgostită.crezuse că e osîndită şi ea să rămînă în acelaşi cerc de mediocritate pe care îl creiase tante Aristie. ca un capriciu de băiat de 20 ani. prin sîngele balcanic al lui tante Aristie. cînd el era încă în clasele primare. şi aşeza invitaţia într-un sipet special. nu putea suferi copiii. Citea tare şi de nenumărate ori numele bisericii. Un an întreg s-a culcat mîngîiat de gîndul că-şi va putea schimba într-o zi numele. Şi lăsau să se vadă foarte limpede asta. şi se va apuca de ce-i va trece prin minte în primul oraş european în care se va afla. fireşte. desperat. în afară de unchiul Dem — care îi spunea de cîte ori venea vorba despre tatăl său : „Aşa sîntem noi. bolnavă de nervi.. Tante Aristie îi dăduse a înţelege foarte clar că nu va mai primi nici un ajutor dacă nu se va reîntoarce la Bruxelles.. Era şi asta o explicaţie . Aflase că are două case în Bucureşti. cînd după doi ani de studii la Bruxelles. după ce-şi luase bacalaureatul şi stătuse cîtva timp în casa unchiului Demetru Pleşa. Lucrul acesta îl ajută să răspundă ferm protectorilor... atmosfera din strada Batistei era insuportabilă. muşcîndu-şi pumnii ca să nu pîîngă. tot ereditatea albaneză şi bulgărească a lui tante Aristie răzbise. dintr-un neam destul de bogat dar foarte josnic. îşi alegea necontenit nume noi : Alexandru Odobescu. un vlăstar din veritabilii Pleşeni. compătimirile camarazilor —• toate acestea îl făcuseră să sufere mocnit. Părinţii lui Alexandru au divorţat imediat după război.. în cel mai bun caz. îi plăcea acum hotărîrea aceea nebunească. cunoscuse destul familia unchiului Dem ca să fie fericit că o părăseşte repede şi pleacă la Bruxelles. pe atunci. care făcuse pe tante Aristie să sufere atîta. însă. Alexandru îşi explica şi mediocritatea verilor lui şi răceala întregii familii a unchiului Dem faţă de el. această explicaţie prin sînge.. Tatăl său a făcut acelaşi lucru. capriciu împotriva căruia binefăcătorii lui sînt datori să lupte. spunea. Alexandru a fost dat intern la pensionul Schewitz. că nu era chiar atît de sărac şi că nu fusese ţinut în şcoală şi trimis în străinătate prin mila unchiului Dem. şi-l bătea pe umeri. Fosta d-nă Pleşa s-a căsătorit din dragoste. lăcrămînd — nu-l iubea nimeni.. reportagiile (gazetarul obraznic care pătrunsese odată pînă la pension. Pe Alexandru îl amuza foarte mult. şi să nu cedeze. în cele două luni cît locuise în casa din str. comentariile. Alexandru suferise mai puţin din cauza acestor morţi dramatice (pe tatăl său îl vedea foarte puţin.). mîndri şi mînioşi. ca să nu uităm şi să facem vreo gafă". si pentru că a doua soţie. numai. Se răcise complet şi de surorile şi de fraţii săi. consacrat grupului Stoica. totuşi. Familiile se întîl-niseră fără ştire. lăsate de tată-său. Atunci a început a se apropia puţin de . După cîţiva ani. Pe atunci.

. Irina îi făcea confidenţe şi îi dădea să înţeleagă că aşteaptă de la el acelaşi lucru. Dar toate astea nu numai că nu au nici o valoare sufletească. nervos şi absurd). vorbi Alexandru. cîteva zile numai după ce o nefericită se omorîse pentru el. femeilor. amară.. că orice ai crede despre alte lucruri. capul vărului său.Irina. şi plecase — aşa dorise el — întro garnizoană de provincie. Dar Alexandru fusese întotdeauna nepăsător faţă de calităţile sau succesele altora. dar sînt şi primejdioase. — . A avut prea puţine zile libere ca să stea de vorbă cu Irina. te umilesc. şi atunci de-abia a început s-o cunoască mai bine. cu sinceră curiozitate.. nu e deloc de glumit cu ele. prin priviri uşor mioape. Se înthnplă atîtea lucruri mari lîngă noi. te macerează. S-a întors în ţară după un an. Destinul nu e numai al vostru . In cele din urmă izbutise. paradoxal.. după cum s-ar fi întristat dacă i-ar fi mers prost. sînt anihilaţi de evenimente. îşi schimbase în orice caz părerea proastă pe care o avusese la început. Privea cu atenţie. care ne copleşesc — atentatul acesta la fiinţa 38 noastră e mult mai grav. — Bine. Este o forţă mult mai tare decît tine... S-a întors însă acasă în vacanţa de Crăciun. suferim. I se păru că Alexandru vorbise aspru. Mircea Pleşa îşi dezaproba vărul printr-o semnificativă tăcere. Oricum. care o primeşte aiurit. care se făcuse mai frumoasă şi mai ascunsă în aceşti doi ani.. te descompune. răspunse ea. răbdăm.. în pasiunea absolută. Crede-mă. curmă Irina lunga tăcere. o idee originală. sînt puteri demoniace. Irina. în sfîrşit.. Irina îl asculta uimită. Din repetatele ei crize catolice învăţase că aproape toţi oamenii respectă dragostea. se întreba acum : ce înţelege ea prin dragoste ?. Totuşi.Nu e nimic de făcut cu tinerii de vîrsta voastră. Ca să mai găseşti. nu-şi mai poate împlini destinul lui. Tu nu crezi că avem şi alte datorii decît de a iubi o femeie pînă la moarte?. şi plecase în August la Londra. cu un glas moale. ascuzîndu-şi repede hîrtiile în sertarul biroului. Dinu. Nu poţi glumi cu dragostea.. nu era nici măcar dispreţuitor. veşnic arzînd de dorinţe nerealizate... în faţa coaliţiei întregii familii (pînă şi unchiul Dem se dovedea dintr-odată un mic tiran. nu numai voi aveţi de realizat o viaţă mai liberă. Irinei i se păru că întrebarea era ironică... Nu invidia şi nu ura pe nimeni . care sfîrşeşte prin a te strivi. cu sentimentele acestea care te întunecă. Ideile care circulă astăzi fără a mai întîmpina vreo rezistenţă. Aproape nimeni dintre noi nu mai poate creşte în voie.. Alexandru spunea lucrurile acestea crude tocmai astăzi. mai plină pe acest . mor atîtea mii de oameni de prostie şi de foame. Nu ştia ce să-i răspundă. d-na Pleşa i-l dădea de nenumărate ori drept exemplu. îşi dădea examenele cu aceeaşi atenţie cu care cultiva societatea mondenă şi aristocratică a Capitalei. şi tu vrei să mai credem în iubire eternă. Numai Irina vorbea cu el. este că femeia care te iubeşte absolut e stăpînită de o forţă demonică. Şi tu crezi că a evita asemenea forţe demonice e o dovadă de laşitate.. Asta e o dovadă că cel puţin generaţia noastră a început să vadă realitatea. 37 — Foarte bine fac. în oricare alt tînăr. Vorbise cu tristeţe. ca să-şi facă armata.. s-o provoci. întotdeauna aceeaşi. de pildă. în mai ştiu eu ce superstiţie. dacă nu întîl-nea întîmplător.. Iartă-mă că trebuie să-ţi spun tocmai ţie lucrul acesta. brutal. însă. s-o nutreşti. continuă Alexandru. pe Petru Anicet. însă.. fixate întîmplător asupra lui Alexandru şi urmate de o imperceptibilă surpriză. dragoste trebuie să iubeşti un bărbat de la patruzeci de ani în sus. obscură. care ţineau să se arate inteligenţi. îşi petrecea aproape tot timpul cu Petru. Părerea mea. despre dragoste trebuie să crezi numai bine. mari şi sterpe. — Sînt şi alte lucruri esenţiale pentru un tînăr. O asemenea femeie te anulează. că are curajul de. obosit. faptul acesta ar fi provocat o inevitabilă pornire de ură sau o feroce invidie. sentimentele-tipar. ţie care ai datoria să crezi în dragoste. puternică. strîngînd-o în braţe veşnic absent. mîndria d-nei Pleşa. ca şi cum s-ar fi apărat de o bănuială.. Toţi. Fiecare dintre voi are o teorie. I se păru că recunoaşte în frazele lui aceeaşi aplecare către fraudă şi ieftin paradox pe care o întîlnise la mai toţi colegii ei. în timpul acelor zile furtunoase... fără să-l înţeleagă. nici măcar ironic. Alexandru vorbise cu o convingere crescîndă. o pasiune abstractă. Sînt forţele întunericului. dar ce spui tu despre bărbaţi ni se potriveşte întocmai şi nouă. tocmai cînd aflase de aventura Irinei de la mare. în acele zile. Sînt lucruri care îl privesc mai direct decît dragostea. Majoritatea oamenilor de astăzi sînt umiliţi de societate. cu care s-a împrietenit repede şi statornic. Mircea era fiul ideal şi studentul eminent. absolut toţi sînt la fel. sau de prudenţă ?. ceva care trece cu mult înaintea dragostei. într-o librărie.a o privi în faţă. S-ar fi bucurat de succesele sale diplomatice cu spontană (deşi uşor indiferentă) bucurie. ar fi ajuns bun prieten cu Irina.

la hoardă. desigur. nu izbutise nici măcar să afle de la Irina cum i-ar putea linişti pe cei bătrîni. cit ceruse. la vîrsta lui. cînd auzi uşa deschizîndu-se... îmi plac foarte mult femeile . nu vorbise cu nici o femeie asemenea lucruri. Ce plăcut e să asculţi formal ordinele. zîmbind. nu sînt matriolatru. — Şi vezi. sau de un examen pierdut. absolută. Dădu din umeri. cred că e vorba de o lecţie neştiută. spuse el încet Irinei. adaogă el mîngîind-o pe obraji. I se păruse. Nu-l mai exasperaţi.. — Nu cred. Nenorocirea este că nici o femeie nu-şi păstrează aceeaşi înţelegere faţă de omul pe care îl iubeşte. neştiind ce ar putea spune altceva.. scumpa mea Irină... o întrerupse Alexandru. noi care sîntem întunecaţi de superstiţii şi de lanţuri. nu sînt nici vicios. dragostea aceea întunecată. D-l Pleşa scoase portmoneul şi îi dădu o mie de lei. — Nicidecum.. de a înge-nunchia. fără de care erotica ar ajunge dezgustătoare.. aşa cum le place. D-l Pleşa se întoarse brusc. O mai privi o dată. E băiatul în vacanţă. Alexandru avu un gest plictisit. Fetele sînt libere să se culce cu cine vor. în fond. Nu sînt deloc misogin... Alexandru se ridică. Intră în biroul d-lui Pleşa zîmbind. Dar oamenii au dreptul să iubească în felul lor. Dar. desigur. Ultima parte a conversaţiei îl stimulase . despre viaţă. în acelaşi timp.. Irina roşi brusc. căci d-na Pleşa o refuzase. şi avea parcă bucuria tonică a unui examen început victorios. Dar. spuse el. Ne vom întoarce la barbarie. — Se apropie judecata. Venea să ceară bani. Nu părea deloc mîhnit. că poate chiar cunoaşte anumite lucruri precise. că soarele ajunsese şi aici. asta m-ar plictisi. ca să-ţi răspund la întrebarea ta.Atunci nu mai are nici un rost dragostea? întrebă ea. Irina vroi să-l întrerupă. Este destinul femeilor de a umili. Dar ar fi fost atît de absurd să plîngă. să creadă că eşti un bun soldat şi totuşi să rărnîi şef. mai ai şi tu grijă de Alexandru. şi Irinei i se păru că-i zăreşte. că .. revoluţionare şi cum or mai fi. Toţi erau atît de nervoşi astăzi. îşi găsi părintele lîngă fereastră.pămînt. toate acestea sînt idei sau sentimente create de femei de prezenţa femeilor.. obligaţia... unele din ele foarte artificiale. chiar mai mult decît îmi plac sportul. — O anumită dragoste. I se pare că ea e întotdeauna o excepţie . îi priveşte. Alexandru stătea pe fotoliul din faţa biroului. sub umbrar. Trecuse destul de mult timp. — Vă pofteşte domnii. Alexandru parcă n-ar fi auzit că e vorba de el. — Numai de n-ar fi şi Mircea acolo. — Fireşte. îşi dădu deodată seama că s-a făcut cald.. ce cred despre mine. despre ei. Irina îl privi uluită. foarte dispus să nu supere pe nimeni. ca majoritatea contemporanilor noştri. Dar în nici un caz demonismul acela feminin. ne înţelegem de minune... nici responsabilitate. şi nu făcuse nimic... de a robi. dintr-un asemenea fleac.. nici măcar enervat. Omul liber e mult mai pur decît ne-am putea noi închipui. dar atunci nu va mai exista nici morală. apoi începu să alerge spre verandă. că prezenţa ei lîngă acel bărbat este salvarea lui că fără ea omul n-ar cunoaşte fericirea pe pămînt. sînt femei exaltate. cărţile. o sticlire umedă în ochi. să-i răspundă ceva — dar ■o servitoare se apropie de oi... chiar în acea clipă.. Alexandru rîse sincer. etc. o foarte aleasă înţelegere. Trebuie să existe şi o anumită prietenie. . Nu trebuie să judeci lucrurile după ele. Asemenea specii aparţin extazului ... Cel puţin cu tine mă înţeleg perfect. de aproprierea lor fizică ?. — ... Nu te uita că există comuniste înfocate. Irina bătu sfioasă la uşa biroului. de ce responsabilitate poate fi vorba în legătură cu dragostea şi sexualitatea ? Tu nu observi că legea..... îşi spuse el. pe cine le place. 39 — Va să zică ne urăşti ? întrebă Irina puţin palidă.. atît de brutali.. datoria.Un ceas în urmă. — Bine. Starea de lucruri de astăzi este starea care convine de minune femeilor. Ăştia mă cred copil. — Ţi-e frică ? îl întrebă ea.. sfios. arta. Fata îl privi în ochi. I se păru că Alexandru bănuieşte ceva..

între bibliotecă şi fereastră. Ultima scrisoare. să-i vorbesc. căci el nu îndrăznea să i-c-mărturisească — s-a lăsat şi ea păcălită. de o feminitate discretă.. Marcella era nevoită să vorbească tot timpul. cînd a aflat de pasiunea înflăcărată a lui Gheorghiu — a ghicit-o mai mult. îl lăsa să-i telefoneze de cîte ori avea prilejul pe zi. îşi amintea vag de silueta lui sportivă. Poate n-ar fi trebuit să vorbesc atît de stupid despre ea. deşi iluzia care-l încercase o clipă. La început. la acea serată de iarnă. Rată o minge. îşi l-găsi antrenorul aşteptîndu-l cu priviri ostile. la jumătatea frunţii. dar de atunci nu jucase decît întâmplător. îşi spunea că. îi cerea să nu-l dea afară. silindu-se să pară cît mai blîndă şi totuşi cît mai feminină . undeva. nu crezuseră că lucrurile pot ajunge atît de departe. (Păstrase viu un singur amănunt. în faţa ochilor. cu furie : pe antrenor. Premiul îl luase cu un an mai înainte. poate. să-i primească cererea în căsătorie. Trebuie să mă decid s-o văd şi să-i vorbesc. şi că adevăratul ei nume e Elena Dumitraşcu. legaţi prin stimă şi prietenie spirituală. venise în haine gris. 40 41 nu era numai categorică . că are dreptul să uite fiecare nou refuz. „Scumpul meu Mitia. prin nuanţe. Asta era un semn de originalitate. şi înjură în gînd. timp. ori ba — dar să ştiu odată ce are •de gînd cu mine. să se termine într-un fel sau altul. Ajunse tîrziu pe teren .zăreşte un obraz cunoscut. •Gheorghiu aflase toate acestea mai tîrziu. jprivind în jos. avură atunci senzaţia precisă că Alexandru se gîndeşte la moartă. cerebrală. în mijlocul iernii. de cîte ori se întîlneau. căci. şi pe care totuşi ar fi putut-o recunoaşte. acea. că va pleca la Paris. orice s-ar în-tîmpla. Nici Marcella. prietenie spirituală care înnobilează două suflete distinseşi înalte ?" Marcella meditase îndelung asupra acestei fraze.. Trebuie s-o văd. Numele îi apăruse în gazete datorită "amicităţii înjghebate în casele pe care le frecventa . de planurile ei. aşa cum se . ştergînd şi adăogîndE mereu.. O prezenţă streină. Nimic nu-l atrăgea la această fată puţin cam grasă. Aflase că Marcella Streinu e un pseudonim. Marcella de-abia i-a reţinut numele . Feminitatea cerebrală era ultima şi cea mai hotărîtoare descoperire a Marcellei Streinu. că. va izbuti să-l placă. fiica unui farmacist din Bîrlad. în cazul cînd se hotăra să se ducă la birou cu maşina. să-ţi păstrezi intacte toate izvoarele pasiunii şi ale senzualităţii.. case în care veneau cabotini şi literaţi. sportsman şi funcţionar pe bancă. că venise atunci în Bucureşti şi fusese găzduită la o familie necunoscută. de capul lui prelung. cînd începuse să se intereseze de ea. nu semăna deloc cu Viorica. şi Irina. Asta. după cîteva întîlniri. dar să le ghidezi prin inteligenţă. Alte amănunte adunase chiar din mărturisirile ei. de asemenea. să nu-i trîntească receptorul cînd îi auzea glasul •— şi. Mitică Gheorghiu ştia de mult ce are de gînd cu el. Se întîlniseră cu cinci luni în urmă. Ori da. Mitică Gheorghiu nu-i cerea nici atît. cu gaică la spate şi cu buzunare largi.. Marcella Streinu. soarele care îl orbea. de viaţa ei. cu ochi căprui şi cu un început incert de chelie. I se părea. în care îşi înfunda cu plăcere mîinile. iar Marcella anunţa de cîte ori avea prilejul. care trăia în medii de bohemi şi de snobi. mai tîrziu. şi Marcella iubea originalitatea). O scrisese de mai multe ori. încurcaţi. îşi spuse. de damă de companie care vorbeşte stricat româneşte şi se îmbracă demodat. Trecură grăbiţi şi tăcuţi' în careu. fel de fel de tineri în aşteptarea gloriei şi a carierei.. îi accepta tovărăşia. de ce nu putem noi rămîne buni camarazi. după un timp mai îndelungat. nu bănuia pasiunea de mai tîrziu. III |Şi în acea dimineaţă. îşi trase viziera mai jos. că Marcella luase de două ori premiul la concursurile Tinerimii Române. aleasă. îi Irămîneau patruzeci şi cinci de minute de joc. prin teatre 42 particulare : cîteva roluri de subretă. Lumea spunea «că avea talent. ca să rupă tăcerile penibile şi să poată uita gravitatea privirilor lui. totuşi. şi tăcură amîndoi deodată.. Marcella era sigură că nu va înţelege. pe Marcella Streinu. justificîndu-şi atitudinea -tăioasă prin premiul I obţinut la producţia de fine de an a Conservatorului. la un ceai în familia Carabella.. cu nasul în vînt şi părul oxigenat.. Să fii femeie şi spirit în acelaşi. îşi spuse Gheorghiu. Mitică Gheorghiu plecă să se ftreneze fără nici un chef. Gheorghiu. îi scria. de Miss la copii. şi să spere împotriva tuturor evidenţelor. De-abia îl salută. Şi d-l Pleşa. Ştia. îi primea darurile. prin fantezie. Tînărul Gheorghiu. după un? an. era şi înţelegătoare. reci. nici el. ochii aceia căprui încremeniţi parcă de o mare spaimă. nu va înţelege niciodată aceasta . primită cu o zi meii înainte. să-şi completeze studiile.

. Adevărul era că Anton începea să scrie romanul în fiecare vară. cum nu a spus nimănui. căci Marcella se trezeşte târziu. văzîndu-l că se îmbracă să plece. Mitică nu trebuia contrazis. (Aşa se credea pe atunci. fost în atâtea rînduri deputat.) De altfel. era întunecat şi furios (avea obiceiul să o ceară în căsătorie aproape săptămînal. fără ca ea să poată spune ceva. Ludovic. scriindu-i scrisori pe care nu i le trimetea. Leul). Totul se 44 întâmpla ca mai înainte. tînăr de mare talent dar înfrînt de viaţă. şi nopţile la cabaret. 11 cunoşteau destul'de bine. de amorul lui Gheorghiu. D-l Ludovic. Dar ar fi inutil să-l silească. publica sub diverse pseudonime prin revistele de provincie. le lasă la portar. iar de mai mulţi ani lucra la un roman de vaste proporţii. De altfel. Cînd primea un răspuns net. mîncînd numai la restaurantul românesc.. audiind aceleaşi cursuri ca şi el. îl ameninţă antrenorul. lovind-o in plin cu racheta. ca să n-o deştepte. dar în realitate avea 24). fără rost. versuri şi proză . şi pe el l-a iubit o vară întreagă. Cînd i se părea că are din nou speranţe. — Nu ne mai prezentăm.„Prăbuşiri în lut". fumînd îndesat şi cetind atent toate afişele ziarelor expuse la tutungeria din colţ. „băiat vesel". •celălalt profesor de liceu la Bîrlad.. juca şase partide la rînd şi împărţea bacşişuri princiare. cînd Mitică Gheorghiu era doar un şef de birou la Bancă. cînd Gus îi spusese : „Domnul Mitică Streinu". Avea toate simptomele îndrăgostitului. Ar fi izbucnit poate chiar o nouă ceartă. şi orice discuţie l-ar fi iritat şi mai mult. dar renunţa după cîteva nopţi de luptă cu inspiraţia. cînd aceasta avea una din obişnuitele ei crize de revoltă împotriva familiei.. înţelege chiar puţin englezeşte.. sportsman cunoscut în toate cercurile bucureştene. scuzîndu-se faţă de soţie — care îi fierbea cu emoţie cafeaua în antret. cîte două ceasuri. unul ofiţer într-o garnizoană din Basarabia. cînd şi-a zmul-s de atîtea ori viziera. Tanti Lenuş. cînd au răsuflat primele zvonuri despre acest amor cu o absolventă de Conservator. mai mari (ea îi spusese că nu împlinise* 22 de ani. apropiindu-se. vorbi enervat Gheorghiu. Ştiau că îi duce flori în fiecare dimineaţă. toate familiile prietene din Bîrlad — şi le spunea pe nume (Nenea Tache. — Atunci nu ne mai prezentăm la campionat. Fratele fetei. că nu şi-a clasat definitiv observaţiile. îndată ce lua vacanţă. călcînd în vîrful picioarelor ca să nu-l tulbure — că n-a adunat încă destul material. tînăr cu avere de la părinţi şi mare viitor politic. E de-abia opt fără un sfert. Sorin. după ora 10. la Centrală — a întîlnit pentru întîia oară dragostea. n-am nici un chef astăzi. Ştiau cum îşi aşteaptă el iubita la eoafor. i-a umblat pe sub rochie.) Mai ştia din mărturisirile Marcellei că avea doi fraţi. (Marcella nu i-a spus însă. Gus. şi îşi permite familiarităţi cu toţi membrii clubului — le afla printr-un amic de la Bancă. nimeni din cercul lui Mitică n-a vrut să-i dea crezare. intitulat . — Inutil. cînd Gheorghiu este de mult la birou. Zvonul revenea totuşi prea stăruitor ca să fie cu desăvîrşire inventat. acum. băiatul de la bufet — care ştie franţuzeşte. într-atît era de înspăimîntată. Paraschiv Gheorghiu.obişnuieşte. visîndu-se studentă. şi încetul cu încetul a abandonat şi serile la Corso. este sigur de asta. Gheorghiu se supărase din cauza Marcellei. plim-bîndu-se prin faţa Salonului. Amănuntele circulau şi se amplificau. Mitică Gheorghiu nu-şi ascundea nici o fază a acestei iubiri neverosimile. şi zvîrli mingea. îl ştiau şi din Facultate — unde schimba dragostele tot atît de repede că şi ceilalţi colegi bogaţi ■— îl ştiau şi de la Paris. de fericită. chiar în ziua plecării. să joace — cînd a ratat şi mingile cele mai simple. aşa cum se întîmplase . îl asigură d-l Ludovic. ca şi ceilalţi de la club. Şi-apoi.) Mitică Gheorghiu ajunsese să cunoască toate rubedeniile. că Mitică va călca pe urmele părintelui său. Nu se va retrage de la campionat. (Anton Dumitraşcu. astăzi. Ştiau toţi. în acea familie — care avea o fată de vîrsta ei. că Sorin a surprins-o odată singură. chiar Mitică Gheorghiu s-a trădat repede. unde a pierdut un an nefăcînd nimic.. roman anunţat mereu de revistele la care colabora : şi care — după lămurirea autorului — trebuia să fie „oglinda fidelă a tinerei gene43 raţii de intelectuali sacrificaţi de viaţă". mare elector în Buzău. Mira. vorbind tot timpul româneşte cu amici de cafenea şi ocupîndu-şi zilele şi nopţile cu amoruri facile. şi primise două palme în văzul tuturor. le ştia toată lumea. — Mai ai timp de o cafea. Dl. şi Marcella era nevoită cîteodată să-l refuze brutal.în săptămîna Paştilor. ştia acum cum stau lucrurile. . şi a sărutat-o atunci apăsat pe gură. profesor de limba şi literatura română. era volubil. antrenorul. era student la Litere.. ştia că nu are nici un sens să-l contrazică. le judeca şi le lua chiar partea în faţa Marcellei.

să şi-o închipuie amantă. şi îşi spunea „fac un nou amor" — nu dorea şi nu iubea pe Marcella altfel decît dorise şi iubise pînă atunci. Chair atunci cînd petreceau ceasuri împreună. A trebuit să treacă multe luni pînă ce Gheorghiu să accepte gîndul acesta. ştia că nu va avea ■curajul să vorbească alături de ea. Ideea i s-a părut şi amuzantă şi eficace. Mai'fuseseră femei în viaţa lui. Ciutariu xiu-l refuză . Pentru Marcella Streinu — obişnuită să întîlnească numai tineri obraznici sau vicioşi. a lui Jean Ciutariu. iar într-o cabină publică n-ar ii găsit inspiraţia necesară — se gîndi să împrumute într-o după amiază garsoniera unui prieten. Şi nici nu se pricepea să scrie. 45 — Nu mă las pînă nu mă-nsor. I s-a părut. în fond. îi spuse d-l Ludovic. A ezitat mult înainte de a lua receptorul ca să formeze numărul pensiunii xmde locuia Marcella. sorbind-o cu ochii săi căprui dilataţi. despre arta dramatică sau despre orice altceva. nici o tovărăşie nu-l mai odihnea. Amîna mereu declaraţia.. şefule.Atunci a intervenit un fapt care a precipitat limpezirea situaţiei.... stupidă. Şi pentru că nu avea telefon. nu mai dorm nopţile. Gheorghiu se hotărî brusc să-i mărturisească totul. primise un rol de subretă şi toată lumea fusese de acord că avusese joc de scenă şi celelalte. . nu avea curajul să-i vorbească deschis. La o asemenea destăinuire fără nici o introducere nu se aştepta. care îi vorbeau ironic sau încercau să-i pipăie sînii un ceas de la prima întîlnire — prezenţa aceasta atît de blîndă şi de onestă o flata. îl anunţă în treacăt că albiturile nu sînt prea curate. care te urmăreşte. D-l Ludovic se făcu că nu ştie nimic. cum va da Dumnezeu. Niciodată nu simţise o asemenea oarbă. A mai aşteptat cîteva minute.. pe pietrişul umed. şi cînd dorm te visez ! Domnişoară Marcella. îi accepta cu oarecare mîndrie tovărăşia. se hotărî să-i telefoneze. Şi atunci o asculta oarecum extatic.Mitică păru că reflectează cu o stranie şi exagerată seriozitate. Se întâmplau cu el lucruri care îl depăşeau. şi se pregătea să închidă telefonul — cînd o lovi un ton de subită sinceritate : . Nu mai avea poftă de nimic. Era firesc să creadă astfel şi despre Marcella.. vorbind despre familia din Bîrlad.. sportsman şi crai. Se retraseră amîndoi către bufet. Mitică Gheorghiu îşi aminteşte cu multă strîngere de înimă acea după amiază de Aprilie. Prefera s-o asculte — şi să viseze apoi 46 ceasuri întregi. Zîmbi tainic. Alese atunci o cale mijlocie . Mitică Gheorghiu nu ştia ce să-i spună. îşi pregătise amănunţit primele îraze. Ajunsese să urască oamenii. ce neînţeleasă lipsă de orice iniţiativă. el„ Mitică Gheorghiu. ai milă de un spectator îndrăgostit.. N-o să fie greu.. apoi. de la o vreme. răspunse Mitică fără să-l privească. însurat din dragoste cu o fată de la Conservator. De Mitică nu-i era în nici un caz teamă. Nici măcar despre tenis nu se mai pricepea-să discute. femeie deplină alături de el. Mitică ceru două cafele negre. Nu ştia nici ea unde vor ajunge. Marcella. La început — chiar atunci cînd înţelegea că „se întâmplă ceva serios". care te aşteaptă !. Nu-i spuse nimic precis . şi fiecare din ele Mitică crezuse că se începe sau se -sfîrşeşte ceva definitiv. Tot au să mă plictisească dobitocii ăia pînă la 1. şi treceau cîteva minute bune pînă cînd auzea glasul Marcellei. amare. După aceea.. în nici un caz nu-şi va spune numele. dar Gheorghiu îl asigură. scapă-mă. Pe la începutul lunii Aprilie. — Da. n-a priceput nimic. Hohotea de cîte ori zîmbea Marcella . De cele mai multe ori răspundea gazda sau fata din casă. e drept. a tuşit şi a închis telefonul. ce stranie paralizie. Nu se aştepta să-i răspundă chiar Marcella. că nu va primi nici o femeie. nesfîrşită pasiune. care te-a văzut în fiecare zi. de orice voinţă. Acum mi-a venit să mă-nsor şi nu-mi găsesc astâmpăr. Era mult mai dispus s-o asculte el. în faţa ochilor ei. îl rugă numai să-i împrumute garsoniera pentru cîteva ceasuri. a observat că este vorba de cu totul altceva. — Te-ai făcut nervos. Cu timpul însă. că are nevoie de garsoniera lui pentru o simplă vizită de afaceri. dacă nu va reuşi să mărturisească totul. Cînd se hotărî să-i spună totul. unei imagini groteşti şi balsamice . Cînd a înţeles că la capătul celălalt al firului «este Marcella. că e o farsă.. îndrăgit ■de Marcella Streinu de la teatru. începu. pe un ton de glumă : „Domnişoară. aşa m-apucă pe mine. la început. aş putea să mă duc şi mai târziu. încremeniţi. Q scrisoare l-ar fi chinuit prea mult. se tulbura la orice îngîn-durare a ei. adaogă el privind în rjos.. şi a format din nou numărul. Din prea stupidă iubire sau din prea ridiculă timiditate. Dar şi atunci. Să se facă o declaraţie ca din partea unui necunoscut. abia dacă spunea cîteva banalităţi fără nici un haz.. să nu fie mulţumit decît alături de Marcella. De data aceasta se hotărî să dea faptului un ton de farsă. Cu cîteva săptămîni mai înainte jucase . care era destul de discret şi se pricepea în asemenea treburi. lungit în pat.

însă. care spera încă într-o despărţire corectă. chiar el o socotea o glumă eşuată. Şi avea grijă să nu-l refuze atît de brutal ca să-l gonească definitiv. privindu-l în ochi. Mitia !?" îl întrebă ea. cu o glumă. de a-l izola definitiv într-un sentiment de vagă „camaraderie spirituală". De la Telefoane i se dase numărul şi numele : Jean Ciuta-riu. Mitică îi face cadouri. care era mai mult al lui Ciutariu decît al ei. se hotărî s-o ceară în căsătorie. o nedesluşită. aşa cum obişnuia de cîteva săptămîni. Bănuia totuşi că Mitică nu face glume cu asemenae subiecte. desigur. convinsă că e vorba de o problemă serioasă şi responsabilă — îi mărturisi că nu va putea face pasul acesta curînd. iritantă şi totuşi plăcută curiozitate o îndemnă subit să afle cine îi vorbise. Marcella scrisese acasă că o curtează un tînăr de familie bună. Marcella. Dar Marcella îi păstră în orice caz numele.. A 48 doua zi. de tăcut. între timp. Şi pentru că nu vedea altă scăpare. de cînd îl . prietenească. N-a cutezat să pomenească nimic de declaraţie. şi că e „oricînd asigurată în cazul cînd n-ar avea un contract favorabil la un mare teatru din Capitală". privind în caldarîm. îl invita să o socotească o soră ■— dar sub această blîndeţe compătimitoare. Această nouă şi mult mai primejdioasă formă de rezistenţă îl făcu nervos. studiile. „Ce vrei. îi destăinui lucrul acesta brusc.47 „Marcella. în orice caz în anumite relaţii cu lumea artistică. apoi acoperi gura receptorului cu palma şi înjură de mamă. Gheorghiu.. Şi-apoi. Tot atît de timid. şi se trase doi paşi îndărăt. Dar o flatau stăruinţele lui. ce-ai spune dacă ţi-aş cere mina ? In mod propriu. Nu înţelegea nimic. Marcella încerca să fie blîndă. Parisul şi altele. Marcella. etc. — Nu e nevoie să-mi răspunzi acum. Nu putea fi al lui glasul pe" care îl auzise cu cîteva minute mai înainte. îşi spunea cîteodată că nu-l interesează necredinţele Marcellei. care era ceva pe la Operă. consolatoare : îi vorbea de „sublimarea pasiunilor". nu la figurat. Ultimele lor întîlniri erau chiar foarte reci. în faţa unei parfumerii în care Marcella 'se pregătea să intre. ■— care încercase să pară preocupată şi gînditoare toată seara. a observat altceva r o nouă şi totală rezistenţă din partea Marcellei. etc. înjură viaţa şi ghinionul lui. Ascultase pînă acum prea puţine mărturisiri şi nici una de felul acesta. îţi dau 24 de ore ca să te gîndeşti. Marcella. să se rupă din această stupidă fascinaţie. Cariera. nu e lucru de fiecare zi. Şi o împinse în parfumerie. Mitică bănuia o ho-tărîre fermă de a-i nărui nădejdile. De atunci Mitică o întrebă de mai multe nri pe săp-tămînă dacă şi-a schimbat gîndul. I se păru aît de ridicul şi de ruşinos ceea ce făcuse încît îşi făgădui atunci solemn în gînd să nu mai vadă niciodată pe Marcella. „De ce vrei să mă jigneşti.. Marcella se opri în prag. ii spuse cu puţin mai înainte. Dar o privea anevoie în ochi. îl refuza caritabil.. cu zîmbete.. Marcella refuza necontenit. Cu puţine săptămîni în urmă. băiat de deputat. Marcella auzise vag de un domn Ciutariu. O declaraţie de dragoste spusă într-un asemenea ritm şi cu o asemenea tensiune. Rămase cîteva secunde cu receptorul la ufeche. tot mai scumpe. el va demisiona de la Bancă şi va intra în politică la întoarcere. şi mai necesare : ciorapi de mătase. genţi din cea mai bună piele. ne-soră. să se culce în fiecare noapte cu o femeie ieftină. „Soră. parfumuri. Dacă Gheorghiu ar fi avut încă un rest de luciditate. însă. în restul plimbării fu mai volubil ca niciodată." Mitică Gheorghiu îi ţipase numele cu disperare. costume de plajă. 11 sili să-şi iasă din obişnuita lui ascul49 tare extatică şi să se roage. îi spuse el. Dar Gheorghiu n-a avut răgaz să cerceteze. căsătorie. Ar fi descoperit chiar în scrisoarea ei ultimă. Vor pleca un an la Paris. de ce mă chinuieşti ?!" Pauză. De altfel.. nici măcar curiozitatea să se îndoiască.. Marcella făcu cunoştinţă cu Jean Ciutariu. 11 privi rîzînd. d-le?" „Marcella !. pe stradă. Era dispus săi lase chiar un amant. anumite preocupări şi chiar. Marcella fusese impresionată de ţipătul acela disperat. numai să accepte să-l ia în. îi va da deplină libertate în viaţa artistică. — Ascultă. de' ineficient. Gheorghiu nu s-a ţinut de cuvînt. ar fi înţeles chiar din conversaţia Marcellei ce a însemnat pentru ea această întîl-nire. Iubirea lui pentru Marcella era atît de tulbure şi de totală încît nici nu cunoştea gelozia. cu o privire tristă şi adîn-că. ai să mergi odată cu mine în faţa altarului". pînă o va uita cu desâvîrşire. Găsise soluţii la toate dificultăţile. Ciutariu n-ar fi procedat atît de copilăreşte. să-i vorbească brutal. un anumit stil interior. nu-i răspunse de-■cît indirect.. După cîteva zile •— în care timp încercase să se îmbete în fiecare seară — s-a întors lîngă Marcella.

după fiecare pagină ruptă. dar trebuie să te întorci la unu. Parcă era din nou Mitică Gheorghiu dinainte. Înţelese toate aceste adevăruri grave foarte vag. Se hotărî. şi toţi ochii pe care îi simţea aţintiţi asupra-i îl stimulau. Fericirea era un lucru care nu-l interesa în asemenea ceasuri. Gheorghiu se temuse inutil de această dimineaţă lungă. Uitase că iubeşte.. „Poţi pleca. IV Alexandru plecă pe la ceasurile cinci să-şi vadă prietenul. îi răspunse ea. îşi descarcă furia pe chelner. Aprinse o ţigară cu vădită satisfacţie. Ludovic. Nu mă las pînă nu mă însor. înţelesese că poate îndrăzni oricît. Uitase aproape tot ce avea de spus Marcelfei. îl sileau să se regăsească. Atmosfera aceasta nu făcea altceva decît. Petrecu o noapte urîtă. oprindu-se în faţa vitrinelor fără să privească nimic precis. Izbucnirea asta îl răcori. se mîngîia tot timpul. ca. că fata lui îi trimisese o scrisoare dureroasă. de acest interval de lucru care îl despărţea de întîlnire. ca să nu picure continuu. Se trezi deodată fără nici o părere de rău-. eternul Mitică Gheorghiu. Refrenul acesta îs-a ivit de mai multe ori. ori rămînem buni camarazi şi prieteni. Se hotărî să o vadă a doua zir la ora mesei sau imediat după masă. dar foarte încîntat că trăieşte . Pe la 11 jumătate telefona Marcellei.. La plată privi îrt ochii chelnerului cu o prefăcută mînie. înainte de a-şi pune capăt zilelor. Vestea aceasta avu un efect stenic asupra lui Gheorghiu. "Mitică putu astfel evita fără.. amenin-iînd-o că se va sinucide în faţa casei ei sau o va urmări şi o va împuşca şi pe ea. în lînceda conversaţie cu d. să-i consume nervii. în dreptul Palatului grăbi pasul. să sufere din cauza noas-iră". mai ales. (O bună parte fuseseră . refuză scandalizat untdelemnul pentru salată. ca să ajungă mai înainte la în51 tîlnire şi să aibă timpul să mănînce o îngheţată fără grijă. trei fără un sfert. cu o uşoară melancolie în suflet. cu o cişmea legată cu cîrpă. „Nu face pentru Toietul Mitia. Dar se hotărî să-i explice pe larg 3ntr-o scrisoare.." Finalul acesta — care nu mai îngăduia nici un echivoc şi nici o nădejde — înspăimîntă şi totodată exaspera pe Mitică Gheorghiu. la care trebuia să răspundă cu grijă. Oamenii de la mesele vecine îl priveau cu curiozitate şi admiraţie. un sentiment incert ca acea bucurie ascunsă care te ispiteşte după ce te întorci de la cimitir. trînti farfuria cu zgomot pe masă. patul şi cărţile rămase de la fra. 50 Orele de Bancă n-au fost nici mai plicticoase nicE mai plăcute ca în alte zile. că de acest răspuns atîrna însăşi fericirea lui. şi atunci ne putem revedea — cri te încăpăţînezi pe vechile poziţii. c'est â vous de choisir . fierbinte. Nu mă las pînă n-o fac să spună „da". în asemenea ceasuri se simţea destul de fericit.. Antrenorul n-a înţeles mare lucru .. confuz şi lapidar. care e băiat bun. care avea însă un final explicit : „Scumpul meu Mitia. Intră la Nestor făcîndu-şi vînt cu pălăria. Gheorghiu . făcîndu-şi vînt cu pălăria. Chiar Jean Ciutariu o sfătui să recurgă la un asemenea mijloc de clarificare. mai hotărît. aşa cum eram astă iarnă. să reînvie acel Mitică Gheorghiu de altădată. într-una. Directorul îl ţinu aproape tot timpul în biroul său. Ludovic era aproape vesel : Mitică uitase de hotărîrea de a renunţa la match şi făgădui serios că a doua zi va fi pe teren la orele ştiute. încer-'CÎnd să scrie epistole insultătoare şi dramatice. Petru îşi aşezase pianul. simţi deodată că ultima şansă de a fi învingător îl părăseşte. Marcella lucrase atunci o după amiază întreagă şi se oprise în cele din urmă la un text destul de lung şi de blînd. i-a spus el într-o seară. d. nici un efort privirile enervante ale colegilor. la sfîrşitul străzii Mătăsari. Petru Anicet locuia într-o casă veche şi mică. şi n-a aflat nimic nou în afară de cele ce bănuia din zvonurile retransmise de Gus. In faţă era o grădină neîngrijită. cînd Mitică Gheorghiu plăti cafelele şi se ridică de plecare. Chiar în momentul acesta plecam de acasă". Vreau să-ţi răspund verbal la scrisoarea de ieri". şi le izgoni din minte. că e nenorocit în dragoste. şi atunci vom deveni iarăşi doi necunoscuţi. doi străini. să procedeze mai brutal. care nu au de ce să-şi dea bună ziua. Marcella avusese ultimul cuvînt.. Găsi spontan un glas mai bărbătesc. cea-care da în curtea din dos. întotdeauna. Trei odăiţe scunde. înjura cu furie şi cu multă tristeţe. căci era invitată la o masă într-o familie. mirosind a lemn ud şi a bucătărie. Mergea agale. ca un profesor care încearcă să fie aspru şi-şi muşcă buzele să nu rîdă. „Ai avut noroc.te-său. Marcella se scuză. Plecă să mănînce fără nici un chef. cînd îndrăznise mai mult şi. Porcăria asta nu mai poate dura la infinit ! îşi spuse el amintindu-şi că şi astăzi. Trebui totuşi să accepte.. Privi ceasul . unde vrei. să-i slăbească puterile. ca tot ce făcea de cîteva zile. Calea Victoriei era pustie. oarecum pe deasupra. înăbuşită. dar îi dădu întîlnire la trei jumătate la cofetăria Nestor. de asemenea. mai_ bărbăteşte ca de obicei. Plecă spre Nestor la trei şi cîteva minute.cunoscuse pe Ciutariu.

smulgeau bălăriile. dar îi deschise d-na Anicet. Şi primăvara. Baly. D-na 53 Anicet apăru într-un capot de casă. In cel dintîi an. era un fel de a rezista mizeriei din fundătura Mătăsari. se macină în mizerie. d-na Anicet fără să-l mai întrebe. o movilă de cărămizi sparte. cu tot ajutorul lunar pe care îl primeau de la d. cîţi vişini în floare.Trecuse totuşi destul de mult de atunci. schiloade.. îmi place această lungă linie de tramvai Nr... şi părul aproape cărunt îi aluneca neîngrijit pe tîmple. erau cîţiva vişini şi gutui crescuţi sălbatec. ca să aibă cu ce plăti biletele de cinematograf. găurile acelea săpate în pîntecele ei. îndată după moartea lui Pavel. moşieri din moşi. „Regarde. Cîteva scaune cu spetează aurită şi perna de catifea. Se descompun sufletele. Lucrase chiar cîtva timp cu sîrg la curăţirea locului şi odată îl ajutase şi Alexandru. 14. aflînd cu cîtă simplitate acceptase această vertiginoasă cădere. în fund. o femeie de clasa ei nu umblă astfel prin casă. la Sf. S-a întîmplat ceva în casa asta. de a opune între ei şi zidurile părăginite o anumită nobleţe. roase. nu era nici un maidan prin apropiere. Alexandru se întrebă de unde ştie toate acestea. comme 9a fait beau. lipit cu hîrtie verde. Aduse din odaia alăturată — care era sufragerie şi în acelaşi timp dormitorul ei — o tavă de argint şi serviciul de cafea. răsaduri de zarzavat. era mohorît. cu un grajd aproape surpat. ajunseră înalte cît arbuştii. Mai la o parte. căci Nora nu venea niciodată în casă. la orice putea renunţa în afară de plimbările de fiecare seară cu Nora. printre bălării şi floarea soarelui. acoperită cu o învelitoare albă. mai triste. In tot timpul mutării glumise şi vorbise franţuzeşte cu Petru . Dar niciodată n-am întîlnit un parfum mai puternic de gutui ca atunci. ca şi mobila lui Francisc Anicet. le măcinau mai repede decît şi-ar fi închipuit. începu să-i vorbească. scoteau cărămizile. cînd au trebuit să se mute aici. Buruienile au crescut după cea dintîi ploaie. Petru se hotărîse să pună aici... laolaltă cu mobila. pentru el şi Nora. iese cu ea în oraş. resturile acestea de mobilă elegantă. Petru s-a ." Nici d-na Anicet nu-şi arătase durerea şi umilinţa. mauve. sărăcia. nu-şi îngăduia să se dea bătută. Nu plîngea niciodată în faţa lui. Alexandru nu-şi putut stăpîni un gest de uimire . volubil. — Cînd are un ban mai mult. Pierrot. avea faţa schimbată. nici o curte părăsită. Umezeala. îl iubise mai mult pe Petru. Alexandru plecă privirile umilit. pe furiş. decolorată de soare). Se plîngea mai ales de Petru. Toamna. care mă aduce în colţ. puţin mai buhavă.. —■ Petrişor încă nu s-a întors. au dus-o greu. A ieşit cu Nora sîmbătă şi ea l-a aşteptat la masă pînă la 11 noaptea. îşi şterse ochii cu mîneca. fără nici un sprijin. pe care d-na Anicet îi în-chiriase totuşi un căruţaş din mahala. hotărî. Cunoştea şi tragedia familiei Anicet. îmbătaţi de voluptatea stenică a lucrului manaul. Petru vînduse apoi. îl pofti în antret. rămasă de la dărîmarea hanului vechi — pe care crescuseră buruieni. „Îmi place foarte mult aici. şi Alexandru trebuia să bată în geamul marchizei . ridicau molozul cu o roabă găsită în grajd — şi făceau toate acestea foarte concentraţi şi voioşi. lîngă fereastră (şi aici era un geam spart.vîridute. Strada era caldă. Atît timp cît Petru era încă mic. o odaie cu podeaua puţin surpată. îi spuse el. plîngîndu-i-se. Crezuse că îl va găsi pe Petru acasă. Alexandru cunoştea bine casa din fundătura Mătăsari. anevoie ascunsă de covoare. totuşi. o duce serile la cinematograf. Se trezise greu după moartea lui Pavel. şi toată strada asta plină de vişini şi gutui. întrebîn--du-l. In fund. pînă ce a adormit cu lampa aprinsă. s-a schimbat ceva. cîte o carte mai scumpă. în 52 fundul grădinii. dar descoperise atunci o nebănuită putere de-a se resemna. noroioasă. nu avea unde să le zvîrle . Pe vremea aceea. un geam spart la colţ. o canapea în acelaşi stil. lipit cu hîrtie de jurnal. îi spuse. Cînd am venit noi. locuia în altă parte a oraşului. poate am deranjat-o din somn . pentru că nu ştia ce să facă cu acele grămezi informe pe care le scotea din movilită. Nu avea sonerie. siliţi acum să se mute într-un fund de mahala şi să trăiască din ajutorul unui străin. Pînă să-şi găsească meditaţii. Lui Alexandru i se părură mai mizere. Petru a trebuit totuşi să renunţe. Ies marroniers !" . întrerupîndu-l. şi. prăfuită. după spusele lui Petru. — Trăieşte tot cu tîrfa aia. Din rarele scrisori ale lui Petru. cu mmecile scurte . Dumitru. Movila şi-a vindecat repede rănile. prăfuită. Amîndoi. plouase în ajun. lîngă gard.) In dosul casei se întindea o curte largă. Nu le mai văzuse de astă toamnă. tablă ruginită şi moloz... — Să-ţi fac o cafea. în cămăşi cu mînecile sumese. Dar d-na Anicet -era perfect informată. Alexandru înţelesese că anumite lucruri se schimbaseră în fundătura Mătăsari. strămoşi.

Şi toate celelalte.. pe întuneric.. ■ — Nu e nimic. Amănuntul acesta penibil îl umilii şi îl făcu deodată mai blînd.... D-na Anicet! căpătase un rol declamatoriu. mai tulbure. — Eu nu-l mai aştept. D-na Anicet continua să vorbească. Au început să se umilească în faţa unor bogaţi parveniţi.Vorbise patetic. îi treceau prea multe imagini prin cap şi jocul acesta mintal îl enerva. — .. ce bine ar fi să mori. Spectacolele acestea n-au nici o morală. începu să plîngă de-a binelea. Pare o ducesă în mizerie. filial. Lui Alexandru i se păru că îşi aminteşte un roman cetit de mult. şi. — De Sf.. acolo în hall-ul palace-ului. Am puţină treabă în altă parte. Petru are să se îndrepte. înduioşîndu-l .. să-l implore (observă că frazele se rotunjesc. •şi a ieşit Felicia. bîjbîiesc după o pierdută nobleţe). cu ochii pe cer. — Francisc... nu servesc la nimic.. Simt cîteodată.. rusisme. pe cîţi îi poţi susţine deasupra mizeriei ?. Ce bine ar fi. Alexandru începu să se mustre de brusca lui plecare. dezgustat.Şi dacă nu ne-ar face de ruşine şi numele ! Dar parcă e fermecat de aia.. doamnă. 56 Se gîndi la d-na Anicet cu căldură. cu braţul drept rezemat de tîmplă. D-na Anicet. în fond ce mă interesează pe mine toate astea ?. Nu-şi ridică ochii din podea.. dar păşi calm. Se apropie de scaunul ei. drame eterne.. tînguirile ei. Gheorghe n-am avut nici jumătate din chirie.. dacă ar fi trăit Francisc ! i-am spus. şi-şi apropie faţa de Alexandru.. De-abia cînd a ajuns la capătul străzii. din pat. deodată. D-na Anicet încetă brusc să plîngă.nu înceta. — Nu e nimic. .. spuse el fără convingere. cum îl înjură. începu să povestească întîlnirea cu Felicia. să-i fie milă din toată inima. Alexandru încercă s-o mîngîie... Le era ruşine de mine. Din nou mirosul de ţuică.. ar fi vrut să spună : Petru e tînăr şi va ajunge. I se părea că s-a lăsat prea mult impresionat de mirosul acela de ţuică.. D-na Anicet era pe atunci bogată.. un scenariu de film : alcool. Spuneţii că am venit şi mai trec pe aici.. să-i cer bani pe două 55 luni înainte. trebuie să faci ceva pentru el.. Alexandru se ridică şi îi puse blînd mîna pe umăr. mai accentuat.. să ajuţi oamenii. aşa cum plîng bărbaţii. inert. Se întrerupse . Numai de n-ar afla Petru. zilele astea.. Cine ştie ce a-ar fi întîmplat dacă. definitivă ?. ar fi prea penibil.jurul lui... nu e nimic.. prea tragic. cumplită. Dar cîţi oameni poţi ajuta. Să faci binele pe pămînt.. Şi toate astea s-au putut întîmpla. Alexandru îl cunoscuse . depărtîn-du-se. Alexandru şovăi . Lasă-i să sufere. Se pierde orgoliul Aniceţilor... A trebuit să mă duc eu la Baly. îl depărta de prezenţa tristă a femeii de lîngă el. discuţia. ai să mă găseşti într-o zi spînzurată !. Încerca să se împotrivească puhoiului de imagini care îi destrămau atenţia.. îi auzea 54 cum' zgîlţîie poarta. îi luă mîha. nu ştia ce trebuie să facă... dar Alexandru simţi în nări un foarte uşor miros de ţuică. să se revolte. A plecat şi el. de tîrfa aia. A trecut direct în odaia lui şi a început să cînte la pian. în casă se vorbea numai franţuzeşte. Alexandru se' simţi deodată obosit. Au ajuns la capătul puterilor. adăugă el repede. Plînsul se transformă repede în hohot.. —■ Sînt greşeli de tinereţe....Au făcut călătoria de nuntă în Belgia şi Olandal Aşa i-a spus Petru. toate. ea mi-a dat. dacă nu ar fi lătrat toţi cîinii mahalalei şi nu s-ar fi trezit vecinii. aşa. doamnă.. fiţi fără grijă. dar nu se văzuseră decît în timpul verii. îşi şterse ochii cu mîneca. — Şi-a ieşit din minţi băiatul ăsta. Izbucni într-un hohot spasmodic.. Ar fî vrut să se emoţioneze mai mult.. . şi Alexandru verifica tot mai precis mirosul de ţuică. ar fi vrut să alerge. cu faţa ascunsă în palme. de abia acum începea să-l doară toată mizeria aceea din. aveau moşia de la Ar-vireşti... îşi leapădă vulgaritatea.. D-na Anicet rămase pe acelaşi scaun... venisem fără pălărie.întors la 3 dimineaţa şi nici nu şi-a cerut iertare.. de la moartea lui Francisc Anicet la această fundătură Mătă-sari. — I-am spus de atîtea ori : Copilule. Nu s-ar fi oprit pînă a doua zi. . d-le Pleşa. Prietenia lor dura de aproape doi ani... Ce stupid ! Unde va ajunge ? Cine va răscumpăra toată mizeria asta prezentă. îşi spuse. Petru e tînăr.. reflectă Alexandru. Deschise uşa de la marchiză . pe umeri.. mizerie şi decădere umană. — D-ta trebuie să-l scapi.

e frumoasă şi foarte sănătoasă. nu se mai juca la pian. şi într-un chip mult mai uşor. ştie de legătura lui Anicet cu Nora. în librăria unde se cunoscuseră. a doua vară a fost mai ■ spornică pentru prietenia lor. Anicet îşi îndulcise bruscheţea gesturilor. improvizînd la întîmplare. Vine rîndul tuturor mizeriilor umane. departe. Se hotă57 rîse. In general vorbind.. în mahalaua ei. Se apucase. —■ îi scrisese atunci — ca să facă ceva ? Sînt obsedaţi de acţiune.cîteva luni numai după moartea fratelui său. căci altminteri a avut toate bolile sexuale posibile. îşi face regulat injecţiile. Sînt defecte morale . pe care l-am observat în toate părţile pe unde am trecut : setea tineretului pentru esprit de corps. toată lumea. întîmplările prin care trecuseră. unde oamenii — chiar cei mai buni — au întotdeauna ceva de. la concerte. Alexandru plecase în străinătate.. Legătura dura de trei ani. S-au înţeles. Pentru o a treia persoană e plină de defecte. Alexandru cunoscuse atunci îndeaproape pe d-na Anicet. şi Petru era încă foarte tulburat. şi ieşirile lui nervoase. fată extrem de suspectă. care practicase chiar un început de prostituţie clandestină. Dar eu n-am întîlnit încă pe nimeni care să priceapă acest lucru simplu. Poate voi înţelege acest straniu fenomen. încolo. îi păruse bine că Alexandru se întoarce în ţară. tocmai atunci. gelozia celor mari pentru cei tineri este generală. A fost unul mai prudent înaintea mea care i-a deschis. Petru răspundea mai rar . nu pomenise decît întîmplător de Nora. Toamna. Oricum. de la d-na Anicet. Cu Alexandru nu vorbea aproape niciodată despre lucrul acesta. de cînd Petru era în clasa a 7-a de liceu. adăugă zîmbind Petru. Nu-l mai teroriza imaginea fratelui mort. iar acum era manechin la o casă de mode. acompaniindu-şi capricios dibuielile glasului său pe care vîrsta începea să-l schimbe. de fapt. se trudesc necontenit să ajungă undeva. Căci. gata oricînd să exagereze. îi apropiau. Un rest de sfială îl opri să-şi întrebe prietenul asupra acestei întunecate probleme. Dar Alexandru afla necontenit veşti.. înţele-gîndu-i gîndul. în privinţa asta.. se răriseră. dincolo de ei. studia compoziţia. care îi vorbea mereu de Pavel. îşi spunea . atunci poţi face totul. I-a scris lui Petru aproape zece pagini mari despre dorinţa lui de a-şi înţelege contemporanii. A prostituat-o întîi maică-sa. reflectase el atunci. false.. una „fără nici o condiţie socială". şi i se plîn-gea necontenit că Petru trăieşte cu „o femeie ordinară". că îi simte lipsa în acest Bucureşti atît de neînţeles lui. atunci. Alexandru tresărise numai la auzul acestui ultim amănunt.oamenii de la noi. de ce să le anticipezi ?. şi într-adevăr i-a trimis scrisori lungi de la Londra şi Cambridge. Alexandru şi-a dat seama mai tîrziu. I se păru deodată că vede un spectacol oribil. Făgăduise lui Petru că îi va scrie. să se întoarcă în ţară şi să-şi facă armata.. care îl face să-şi piardă vremea. Cînd vei înţelege cît de departe se întind hotarele fiinţei tale. odată. că poate e mai bine pentru părinţii lui că au murit de mult." Lui Petru i s-a părut naivă această dorinţă. „A face armata aşa cum trebuie făcută. şi că-l va putea vedea din nou toată vara. îi mărturisise. şi acum sînt prea departe unul de altul ca să poată comunica altfel decît prin imaginaţie şi amintire. să jignească. în casele prietene. Petru se schimba de la o săptămînă la alta.. ochii.'" Alexandru primise scrisoarea aceasta într-un timp cînd gîndul lui îi era prins de cu totul alte lucruri. 58 De atunci. ci găsirea de sine. stridente. serios de lucru . fiecare.. să mintă. fireşte. totuşi. avea gesturile nesigure. repede . Pavel Anicet. fără să le ceară. şi totuşi nu fac nimic. pentru viaţa asociată dusă la extrem. apoi fraţii. ca într-un afiş de propagandă antisifilitică la sate. pentru disciplina militară. cînd ajunseră buni şi nedespărţiţi prieteni. cînd era mică. căci ar fi fost şi ei tot atît de nemulţumiţi de libertatea pe care luptă să şi-o păstreze acum faţă de unchiul Dem. obţinuse lucrul acesta de la unchiul Dem. — N-avea nici o grijă. „Nu vezi cît se opintes. nu cu proptelele şi privilegiile intelectualilor. ea nu e de vină. Într-adevăr. făcut. Mi se pare că lucrul esenţial nu e acţiunea. O singură dată fusese mai precis : —■ Este o fată pe care o iubesc. totuşi. de asemenea. să studieze ce va voi .. prieteniile au nevoie de prezenţă. Gelozia părinţilor pentru viitorul copiilor. pe care o actualizau întîlnirile cu atîţia oameni pe stradă. că Petru era puţin altfel decît aşa cum îi apăruse în acea după-amiază din vara lui 1932. Se gîndise.. pe numele ei adevărat Lenuţa Ionescu. căci îi explicase el într-o scrisoare. dar astea n-au o importanţă pentru mine.

voi să fiţi mai cuminţi ca noi .. dar asta mai tîrziu... — De ce nu m-ai aşteptat acasă ? îl întrebă după ce-şi strînseră mîinile. Avea o serie întreagă de gînduri pe care nu ştia cui să le împărtăşească: Se hotărîse să facă milităria într-un oraş depărtat. Iată cineva care nu mă va pune să repet povestea Viorichii. secret. viaţa de turmă în uniforme. pe trotuar. şi. Se gîndea cu o stranie plăcere la toate acele ordine ridicole pe care va trebui să le execute. camarazii mei. ca să poată cunoaşte o viaţă aspră.Ce voluptate.. Lui Alexandru i se păru mai crescut. cută gazdă.. Ar fi vrut să pornească amîndoi pe stradă. Ştia că trebuie să vină cu tramvaiul Nr. nu e aşa ? Se plîngea de mine. să i le spună acum. II zări după vreo jumătate de ceas. şi Alexandru îşi amintea atîtea din convorbirile sale cu Petru încît se hotărî deodată să-l aştepte în colţul străzii. chiar în faţa staţiei de tramvai. Alexandru se aşeză acolo şi ceru o bere. puţin batjocoritor . ca şi • ceilalţi camarazi de vîrstă. care îşi pot încă face de cap. ce-ai făcut cu milîtăria ? îl întrebă Petru.fără nici o cultură. Petru simţea că amintirea lui Pavel nu-l terorizează. inevitabila iubire cu o domnişoară de 60 familie bună. fără nici o valoare intelectuală. să asculţi. să dispari în faţa superiorului. cu cîteva mese afară. că sfaturile acestea bune au şi un alt scop. — N-am avut noroc. Asculta neatent . distrat. puţin batjocoritor. Ţi-a revelat vreo tehnică. apoi.... pe timpul cînd era încă la Bruxelles. alături de Alexandru.. N-am văzut-o nici eu de două zile. astăseară. altminteri n-ai fi spus asta. Aceeaşi bine cunos. să te pierzi într-un grup. . să profitaţi de experienţa pe care am făcut-o noi !" Alexandru ştia. Convorbirea cu Irina îl enervase .. Acel esprit de corps.. Urmărea parcă un gînd. în cele din urmă. răspunse cu jumătate de glas Alexandru. n-a cunoscut aproape nimic din toate acestea. scrise cu mîna lui.. 14. impersonală. — Ei. aceeaşi odaie cu vaze de flori la fereastră. Nădăjduia totuşi că îl va întrerupe şi îl va îndemna. Pavel era cu desăvîr-şire deosebit de ceilalţi oameni. căci după moartea tatii* nu-l mai interesa creaţia.Se înserase. Nu m-au primit să dorm la regiment.. Dar astăzi. cu servieta sub braţ. ca în cele mai nerelevante ceasuri ale sale. Singurul care va crea ceva desăvîrşit. Pe el îl interesa opera pe care n-a putut-o face tata şi pe care el de-abia o începuse. aşteptîndu-l.. Dar am să-ţi spun altădată. venind agale. Petru părea preocupat. Ai cetit tu singur. .. alături de alţi 60 de tineri ca el.. vreo metafizică ?. Nu l-ai cunoscut. toate acestea... A încercat chiar să-l convingă pe Petru să le tipărească. mai puţin liberi.. Libertatea asta de a greşi — ce cumplite suferinţe aduce pierderea ei. cu drept 'sting şi respectarea superiorului ?. ceea ce l-a făcut pe Alexandru să fie într-adevăr trist de moartea lui. îl întrerupse deodată. a trebuit să suporte aceeaşi viaţă civilă şi mediocră de provincie. Din nefericire.. mizeria din casa Aniceţilor îl întristase. mai maturizat. ăştia tineri.. să facă marşuri şi exerciţii istovitoare.. „Să nu repetaţi şi voi greşelile tinereţei noastre.. Cu Petru vorbea mult despre fratele lui mort .. mai ales că l-ar fi ajutat şi prietenii lui Pavel Anicet. cu capul gol. în afară de exerciţiile de la cazarmă..el atunci. I-a dat să citească o parte din caietele rămase de la Pavel. — Te pisa mama. sînt sigur. în provincie. — Vrei să vii cu mine ? — Unde ? — La Nora. Avea multe să-i spună. Se gîndea mai ales că îi vor putea comanda oameni. E acasă la ora asta. Alexandru se gîndise adesea. la această ascunsă invidie pe care oamenii maturi şi bătrînii o au asupra libertăţii celor foarte tineri.. în colţ.. pe care nu izbutea să-l limpezească sau să-l accepte.. O să-i facă plăcere să te cunoască. Să se deştepte în zori pe un pat tare.. Acasă s-ar fi simţit prost dacă n-ar fi petrecut în prealabil cîteva ceasuri 59 cu Petru. nemărturisit : voi. se afla o mică grădină de vară. pot greşi şi păcătui după pofta inimii. mult mai tîrziu. colectivă. Nu-l lăsă să răspundă. nu-l umileşte. să asculte de orice gradat. voi fi eu. adăugă Petru fără să schimbe glasul . — Opere postume ! exclamase Petru. să nu muşcaţi din aceleaşi fructe dulci din care am muşcat noi la vîrsta voastră . Adăugă zîmbind. cu şaizeci de băieţi de popă şi tineri meseriaşi. să-şi ia duşul în spălătorul îngheţat. M-au copleşit protecţiile şi acolo..

. —■ De orice feminitate. Am cucerit sentimentu acesta absolut. Se întoarse apoi repede în stradă.— Dar d-na Anicet ? îl întrerupse Alexandru. cu lumea cealaltă.. Ai să vezi. apoi pe amîndoi obrajii. pentru că ai răbdat totul. pînă la fund. şi să asiste la toată această scenă de dragoste... Petru făcu semn unui şofer. cu o stupidă exaltare. mai sus. Sînt foarte liber faţă de ea. pe trotuar.. înainte. De ce să fac teorii. Stă de-abia de un an.. privind. — Dar mai e ceva. Hotărîrea îl făcuse dintr-odată extrem de volubil. spuse el îndemnîndu-şi prietenul să se urce. îl lămuri Petru. aşa curo erau pînă la război majoritatea caselor din Bucureşti. asta m-a dezgustat de toate femeile. Şi cu toate acestea. ca voinţă. S-ar fi aşteptat Să vadă o locuinţă tot atît de umilă ca şi casa din fundătura Mătăsari. traversa curtea întreagă. pentru că te-ai umilit. Nu ştiu cum să-ţi explic asta. sau în vilegiatură. Vizita la Nora îl indispuse. Deocamdată. Se întoarseră din drum şi grăbiră pasul..* să fiu pe deplin eu însumi în toate împrejurările. devenit deodată serios. să-mi aduc aminte stările sufleteşti prin care am trecut. cu Nora. incit aş putea face orice. despre amor. nu prea te înţeleg bine.. îl întrerupse Petru. Nu m-ar putea învinui nimeni de ticăloşenie sau laşitate. să simţi că poţi face orice. Răspunse deci fără interes. — Nora are două camere şi pensiune aici.. Stăm puţin . Era puţin enervat că şoferul trebuia să aştepte. Ajungînd în bulevard. Acum era cu atît mai stînjenit cu cît de-abia trecuseră două ceasuri de cînd vorbise cu d-na Anicet. Maşina se opri în faţa unei case zugrăvite în galben deschis.. ai provoca? suferinţă în jurul tău. cine m-ar putea opri să mă răzbun. Alexandru era puţin mohorît. Se repezi flămîndă la Petru. I se păreau lucruri fără mare importanţă.. nu e nici şapte. ce plictiseli a avut cu proprietarii pe unde a fost. îi spuse Petru. dar şi fără părere de rău. Dar o păstrez. O uşă se deschise.... O cunosc destul de bine pe Nora. întîmplarea nu-i făcea nici o plăcere.. îmbrăcată într-o rochie albă. Iar o faci să te aştepte.. nu m-aş fi dus nici astăzi s-o văd. Mi-este îngăduit. Alexandru nu era deloc ispitit să rîdă. 62 Petru intră în curte şi bătu la geamul primei odăi. Nu pot s-o sufăr de cîtăva vreme. nu rîde. lucruri care merită să fie discutate numai cu tinerii cunoscuţi în tren. cu gardul vopsit proaspăt. — Nora îmi plăteşte maşinile. Ţi-am spus ca să ştii. — Dă-tni patruzeci şi şase de lei. Cu rarii lui prieteni nu vorbea aproape niciodată despre femei.. Era o casă mediocră. Tot ce gîndesc eu pare confuz. De aceea mi-am propus să nu mai gîndesc. după toate plictiselile din casa unchiului Dem.. unde rămăsese Alexandru. pentru că n-ai existat ca personalitate.. să gîndesc serios asupra lor ?. mai egoistă sau mai stupidă decît oricare altă femeie. Să poţi face totul pentru că n-ai făcut nimic pînă acum... şi-i şopti : — Nora are o idee stupidă. de pe strada Aurelian.. stropit din belşug cu apă.. izbitor de frumoasă... şi aproape îi urlă. Prefer să mă analizez simplu în jurnalul meu. Alexandru rămase în stradă. s-o ucid chiar?. atît. pînă m-o goni ea pe mine. de altfel. — N-are nici o importanţă.... Noi mîncăm de-abia la nouă.. Tu ai simţit vreodată aşa ceva ?. Dar Petru îi interzisese. preciza el. mărturisi lui Alexandru că e dezgustat de orice femeie. să plătească el . fără stil nici vîrstă. Mi se pare cam confuz. despre sexualitate. Zău. Am o anumită datorie morală faţă de ea. Mă voi mulţumi să creez. cu tine. s-o trimit pe mama la azil. pentru maşină.. Un mic trotuar. Şi să fiu . nu mă pot despărţi de ea. pe 'stingă. cu brazde de flori. Ar fi vrut să-şi petreacă altfel această seară. Mă simt atît de liber după cît am îndurat pentru 61 ea. cu care mă pisează mereu .. Ce extraordinară libertate !. întoarse faţa către Alexandru.. Dacă nu te-aş fi întîlnit pe tine.. adăugă Petru. — N-are nici o importanţă. şi apăru o femeie tînără. Fără să se stînjenească de şofer. Să ştii. Nu e mai vulgară. — Vom mai sta noi de vorbă asupra libertăţii. la bucătărie.. să nu ţi se pară prea din cale afară.. să povestesc anumite fapte. desprinzîndu-se din braţele ei fără jenă. Alexandru o privi cu oarecare uimire. După toate cîte am suferit eu ş: mama din cauza Norei. îl prinse în braţe şi—1 sărută pe gură. Nu e deloc frumos din partea ta. — Absolut !. parcă ar fi fost o uniformă. Destul de bine îngrijită. închisă la gît.. Opreşte la numărul 18. acum. s-o" părăsesc. orice. M-am obişnuit cu ea.

Văd că faci teorii.maşina. N-a trecut nici jumătate de ceas de cînd.. întotdeauna face aşa faţă de absenţi . adică societatea noastră. făcu arătînd-o cu mîna. explică Petru. noi sîntem de vină faţă de ea cum sîntem faţă de toate fiinţele care au rămas inferioare. dar cu o uşoară mustrare.. larvare. îl întări Petru. Ai să înţelegi mai tîrziu ce înseamnă asta. Se ridică din fotoliu şi se apropie de Alexandru. constată Alexandru. perete era scump şi cu gust lucrat. Regret că Nora se încăpăţînează să susţină contrariu. Noi. conturul figurii.. — Camera de consiliu. ci o experienţă. Nu erau decît două tablouri mici. Era întîia oară cînd Petru venea însoţit de cineva.. ameninţător chiar cînd era copleşit de zîmbetul întregei feţe. — îmi pare bine. Nu-ţi mai spun de mama. purtau cu ei un foc lăuntric. a demnităţii ei umane ? în fond. — Tu m-ai vorbit de rău. O experienţă din cauza căreia era să mă elimine din liceu acum trei ani. S-o fac atît de demnă. dacă ea are deplina conştiinţă a plinătăţii ei. '— Sînt cu totul de părerea ta. Spunînd asta. . Dar ce-are a face. dar pe care rîsul sau o frază spusă repede o dezvăluiau în toată oribila stridenţă. Petru scoase punga şi dădu drumul monedelor. Şi asta după atîtea zile de absenţă. sărutîndu-l din nou pe obraji şi mîngîindu-i părul. Avea o figură aproape vulgară. Este vorba de cu totul altceva. dar în nici un caz execrabile. Nu numai de a fi liber. N-are ce căuta într-o asemenea discuţie.. profund anti-umană. Şi repetă acelaşi lucru în timp ce Nora intrase în cameră să caute bani. prietenul de care ţi-am vorbit. continuă Petru cu un semn de dragoste făcut spontan femeii.. Era un gest aproape conjugal. aspru. Intrară într-o odaie cu o masă mare la mijloc. ar fi făcut orice să schimbe vorba. Astea nu sînt teorii.. Covorul din. Se întoarse repede cu o monedă de-o sută. nedemne. puţin stingherită. Vocea era singurul lucru strident în făptura remarcabilă a Norei.. apoi luă pe Alexandru de braţ şi—1 aduse în faţa Norei. era să fug de-acasă... cu bărbia groasă. Nora e vulgară. 64 Alexandru privi pe Nora. fără să fie prea mari sau prea luminoşi.. După cum vezi. incultă. E foarte discretă. răspunse Nora. Vezi şi tu că Nora nu este o concepţie de viaţă. deşi nu fumez.. şi pentru care m-am certat cu bietul Pavel. păstrează tu banii.. aşezîndu-se pe fotoliul apropiat mesei. de asemenea... —■ Nora îmi dă întotdeauna bani pentru ţigări. — Am stat cu Alexandru toată ziua. Ci mai ales de a fi demn. e cavaler. se apropie de fată şi îi trecu braţul peste talie. şi asta însemnează că te contrazici.. Dar n-ai dreptate. liber cum nu a fost niciodată un om din timpurile noastre. Privi cu mai multă atenţie pe Nora. umerii obrajilor păreau atît de dulce desenaţi încît oricine era ispitit să-i mîngîie faţa. de a restaura demnitatea umană. Vocea pe care cuvintele scurte o mai puteau masca. buzele prea cărnoase. dragul meu Petru. Alexandru plecă ochii în jos încurcat. se apără Petru. Fata îl privi zîmbind. — Ca toate societăţile. Petruţă ? Petru nu-i răspunse. societate crescută pe superstiţii.. spuse el rîzînd. Petru plăti. Alexandru se miră că nu întâlneşte inevitabila mobilă degradată de mahala. uneori fascinantă. Asta am încercat eu să restaurez în Nora. după cum observi. vorbi atunci Alexandru. minţi liniştit Petru. — Nu m-am exprimat bine în maşină. — De ce n-ai venit ieri ? îl întrebă. — Să lăsăm deoparte pe d-na Anicet.. Observă că era foarte stîn-jenită . Alexandru părea tot plictisit. Haidem în casă.. Ochii... — Nora are idei cu desăvîrşire absurde. 63 Nora rîse. ştiu ce vrei să spui. — Am stat şi am vorbit despre tine.. spusese el mai înainte. continuă Petru tot atît de liniştit. şi cî-teva fotolii noi în colţuri. El îţi lua apărarea .. Ceea ce era într-adevăr neaşteptat de fin. Petruţă. păstrînd braţul drept bine strîns pe talia fetei. prost crescută şi celelalte. fruntea îngustă. Nora începu să rîdă. Apoi invită înspăimintată pe Alexandru să se aşeze. îl întrerupse puţin plictisit Alexandru. —• Ăsta e Alexandru Pleşa. începu el. de inegală valoare. care miră încăoda-tă pe Alexandru. să n-o poată devaloriza în proprii săi ochi. * —■ Ştiu.. continuă Petru. încît nici unul din defectele ei actuale să n-o umilească. „Asta e datoria şi bucuria Norei". Nu-şi putea da seama de unde îi vine frumuseţea aceea izbitoare.

... — închipuieşte-ţi. Să vorbim despre altceva.. dar trebuia să mă prefac că n-am auzit nimic. aveţi dreptate... Intră direct în odaia vecină ca să caute în dulapul cu sîrmă eventuale resturi de la masa de prînz. Apoi. Nici nu cuteză să-l privească pe Alexandru.... De obicei.. Fata aproape scîncea... Alexandru crezu că e intimidată pentru că a rămas singură cu el. e că nu avem nimic de mîncare.. interveni brusc şi aspru Alexandru. spuse Petru cu un ton sincer. Foarte liniştit. A propos. Eşti un mincinos !.. Nu mă jenez deloc faţă de bunul meu prieten Alexandru.După cum am avut prudenţa să te anunţ. — Ionescu Lenuţa ! se răsti Petru.. D-ra Io-nescu s-ar fi simţit mai bine fără martori. — Nu e nimic de mîncare. Nora îmi dă mereu a înţelege că ar trebui să internez pe mama la un azil de bătrîne. nu e aşa. Şi dacă ai şti cum stă .. prin dulap. Se auzi o uşă de dulap trîntită în odaia cealaltă. cu palma uşor proptită deasupra ochilor... după o scenă atît de penibilă. dar ai să vezi mai tîrziu. — Da. te invit să nu mă faci mincinos. Nu ai nimic pe aici ? Pui fript rece. Trimite pe Gută să ne cumpere ceva. Vine în fiecare zi. — Ar fi mai bine să plecăm... — Nu e adevărat! Nu e adevărat ! strigă fata zmu-cindu-se din strînsoare. salam. prin odaie. — Cum spuneai că-l cheamă? întrebă din nou Petru.. . Ceea ce e mai grav. vorbi Petru. — Nici eu nii-l înţeleg astă-seară.. Ce dracu.. Am impresia că suta pe care rrii-a dat-o adineauri Nora o primise de la acest Iorgu Zamfirescu. făcu Petru după ce omul ieşise din % cameră şi traversa grăbit curtea. pitit după uşă. Fata nu spuse nimic... De cele mai multe ori. Necunoscutul păşi repede. Petruţă e cel. Alexandru rămase uluit în mijlocul camerei. înfricoşat.. apoi făcu un semn. de-a lungul odăii.... o sticlă de vin la gheaţă . în timp ce Nora plecase aproape fugind din odaie. Petru apăru în prag şi privi lung la Nora. ca să putem noi. Aşa se poartă cu toţi. moncher. răspunse Nora cuminte şi supus.. Io-nescu Lenuţa zisă Nora şi zisă în alte multe feluri. că Nora are un admirator extraordinar. Dacă avea de gînd să 65 te cerţi. Nora ? Fata era tot atît de încurcată şi de timidă ca şi necunoscutul care trecuse cu cîtevâ secunde mai înainte .. dar nu e mai puţin adevărat cu nu pot accepta să fiu peşte. Acum e încă puţin intimidată de tine .. Nora băgă capul pe uşă. mezeluri.. — Iorgu.. cu bărbia în piept... Cînd îl văzu intrînd.. ascuns sub pat. căci nu ■ Sînt gelos nici monogam.. odăile astea n-au decît o singură ieşire. brutal şi violent. care îl privea uluit.. cu gravitate.. o consolă Petru mîngîindu-i părul. Vino aici. Din nefericire. Fata îşi freca mîinile. — îi face plăcere. Să trimitem să ne ia ceva. la orice oră. Dar încolo. spuse Nora. făcu el luîndu-l pe Alexandru de braţ şi aducîndu-l în colţ să ne facem că nu-l vedem cînd va ieşi.. aproape să plîngă. Itirgu Zam-firescu. Altminteri l-am fi jignit. e şi tîrziu. nu înţeleg de ce m-ai luat şi pe mine.. să-ţi aduc veşti de la patronii mei. făcu apropiindu-se de Nora. Trebuie să i-o dau înapoi. Nora tresări şi plecă din nou capul în jos. luă moneda pe care i-o întinse Alexandru şi i-o dădu Norei. familiar : — Petru ăsta e un mare zăpăcit... ştii că nu e adevărat. — Ce discuţie idioată. familia Lecca. Rămăsese cu amîndouă mîinile pe masă.. Fata începu să plîngă. îţi voi repeta cuvînt cu cuvînt tot ce. cine îl cunoaşte. te asigur eu. Nora. şi ca să curme atmosfera de stinghereală începu să-i vorbească. nu mai e chip să te găsesc singură. ridicîndu-se din fotoliu. spuse Petru. cine-îţi place ... — Petruţă. timidă. ştia că mai întotdeauna vine pe înserate. răsufla greu. spune ăluia să plece. ceva.. Tu poţi primi de la.. ştii că eşti cea mai liberă iubită din România. făcu Alexandru. Ea e liberă să primească omagiile întregii mahalale. Mai dă-mi încă o sută de lei. Nora îi păstra friptură rece. Ce să mai deranjăm.. şi stă cît poate.Tu ai o sută de lei ? întrebă Petru adresîndu-se lui Alexandru. —. adresîndu-se lui Alexandru.. Dar dă-ne întîi ceva de mîn-care. să ne ia ceva. spu-nînd şoptit : „Bună seara !" * — I-aş fi răspuns. ■ — Nu primesc decît bani din leafa ta de model.

cu mîna pe umerii unui băieţaş în picioarele goale. mîndră. Apoi. vorbi Petru... aşa sînt eu. — Elle est ajfrey. şi continua să plîn-gă. făcu Alexandru.. stranie. 67 r Nora se trînti pe unul din fotolii. ascultînd dintr-o dată izbucnirea asta de vulgaritate. Nora se îmbujora. Nora redevenise fata de mahala pe care o bănuise Alexandru.. — De ce eşti atît de rău astă-seară ? izbucni Nora aco-perindu-şi faţa cu amîndouă mîinile. Alexandru se resemna.. şi trebui să le desfacă. crezi că mai putem rămîne ? E aproape opt gumătate.. Acasă nu mă satur niciodată. dă-i banii. — Trebuie. —• Petre. îi aminti Alexandru. o lumină sticloasă. dar te aşteaptă d-na Anicet cu masa. Din fericire. făcu Nora. interveni Petru. care Izbutiseră să facă din ea aproape o fiinţă gingaşă. dar nu din banii lui Iorgu Zamfirescu. înţelese de ce se poartă Petru atît de brutal cu ea. îl sărută zgomotos pe Petru şi începu să aşeze masa.. eît aş fi fost de fericit !. teatral : — Priveşte-l. . ştii. ştiu eu ce spun. spuse Petre din prag. d-le Pleşa. Alexandru descoperi deodată în privirile ei o tărie neobişnuită. Să-l chem pe Gută. la petite l.. Lucra cu zor. domnişoară. ca să nu-i ceară şi lui părerea. Nora. îi facem mare plăcere. incendiaţi parcă de o flacără lăuntrică. — Petre. îl privi în ochi. — Mănînc de două ori. 68 — Nu ne iubeşti deloc.. I se părea că e un lucru prea important. prin simpla mărturisire că „sa simţit insultată.. Ţi-am spus de atîtea ori că îmi face mare plăcere să mănînc cu tine. aducînd pianul ?. răspunse Petru. Emoţia. plînsul.. — Dacă aş fi avut şi un pian aici. cu o extraordinară bucurie. cînd am vrut să fug de acasă şi să mă mut la tine. Nu e aşa. — Bine. Nora. ăsta iese sublocotenent !. explică Nora printre lacrimi. făcu Petru către Alexandru.. Fata asta poate porunci la o sută de bărbaţi. spuse ea." — Iată-l şi pe Gută. dacă spui tu aşa. fii fată cuminte.. Glasul Norei îşi recăpătase registrul său firesc iniţial...se. se gîndi Alexandru. O foarte uşosră umbră îi întunecă faţa cîteva clipe.... — Acum îmi pare bine că nu v-am dat dulceaţă. Ieşi în curte şi se îndreptă spre bucătărie.. se lumină deodată. — M-am simţit insultată. Am luat şi eu leafa.. îşi şterse ochii şi căută într-o geantă pe care o aduse din odaia vecină. atît de neomeneşte. Nora se apropie de el şi-i spu-spuse tînguitoare : . De ce te superi atunci ?. Petru ezită o clipă.. — Nu sînt banii lui. sosise băiatul cu pachetele de la prăvălie. Acum-rîdea cu urme de lacrimi în ochii strălucitori. nu mai ajutau cu nimic acum. Căuta ochii lui Alexandru. Nora se prefăcu că -nu aude.— Haide. mîncăm din banii tăi. că acum căzuse copleşită. Alexandru aproape că era să zîmbească. — Nu vă pierdeţi firea... Nora ? Faţa femeii. Dacă ai ştii tu ce sîntem noi nevoiţi să mîncăm. arătîndu-l Norei cu un gest fals. vorbi Petru.. îndată ce dădu bani băiatului desculţ. Se simţea după cutremurarea trupului că luptase multă vreme împotriva plînsului. Mi-e mai drag la masă. Am şi eu bani.. — Ia spune mai bine ce-ai învăţat la armată.. Alexandru încercă din nou să rupă tăcerea. Fata îşi aranja repede părul. îţi aduci aminte.

. După un ceas se trezi cu ţigara muşcată şi frămîn-tată jumătate între dinţi." Pornise să caute vreun prieten în vreun restaurant de vară. (Mitică suferea simultan de ruptura iremediabilă de Marcella şi de conştiinţa că totuşi mai există legături între ei . severă. Nu mai avea chibrituri. Marcella. Era într-adevăr o enervare surdă.. S-ar putea aranja ceva. Batista păstra încă parfumul Marcellei. care. odată ce iubeşte pe altcineva. şi asta îl făcuse să-şi iasă din fire. cu ţigara aprinsă între 69 buze. Cînd Marcella i-a vorbit de Jean în maşină.. cu femei. şi se hotărî deodată să umble aşa în neştire. plină de certitudini. cu mîi-nile în buzunarele pantalonilor. Şi-o limpezi cum putu. şi credea că îi poate scuza orice. otrăvită.. Intrase în cîteva grădini şi nu întîlni pe nimeni. cu băieţi care ştiu să trăncănească. probabil i-o împrumutase o clipă. îl împiedica să-şi dea seama de profunzimea şi întinderea disperării care îl stăpînea.) Aruncă batista într-o curte cu grilaj. cu zece ani înainte sau în urma lui. ameninţătoare. Neavînd nici o asemenea violentă durere la îndemînă. de prăpastia pe care chiar cuvîntul lui o săpase între ei) şi ezită o clipă. nu-şi amintea cum .. Probabil că s-au amuzat chiar de telefonul acela stupid pe care i-l dăduse din garsoniera lui Ciutariu. niciodată prea ascuţit asupra acestui amănunt. Furia lăsă locul disperării lucide. pretutindeni unde era fata asta şi nu era pianul. iremediabil pierdut.. scuipînd copios. însă că. De mai multe ori de-atunci. dacă ar fi putut suferi o durere fizică acută . întîlnirea lor a fost recentă. Marcella l-a cunoscut pe Jean după ce el i-a telefonat din garsoniera prietenului. şi-ar fi sfîşiat carnea. Faptul că mai putea. simţi încă odată otrava ultimului cuvînt pe care i-l spusese iubitei (căci suferea mai ales de ceea ce făcuse el iremediabil. şi mai bine. cu timpul. ca şi cum nu această nouă despărţire ar fi întărit mai solid stratul izolator dintre ei. Nora îi anunţă că masa e gata. „Un chef cu dame. în orice caz. mai există memorie.Nora clătină din cap. Asta. La început. Mitică revăzu din nou ultima scenă. încă. ar face acum minuni. îşi spuse Mitică Gheorghiu. rîzînd cu hohote. şi alţii... căci Marcella nu-i vorbise niciodată de el. Mitică înţelese deodată că s-ar fi putut întîmpla altfel. cu vin mult. nu şi-a dat seama cît de definitiv îl despart de Marcella acele cuvinte cumplite. să calce apăsat. îşi închipui. cînd Marcella i se părea accesibilă.. ea. Furia care la cuprins cîteva minute în urmă. O scuipă cu dezgust .Cît de mult am suferit eu între aceşti patru pereţi. bara astfel sentimentul apăsător şi neînduplecat al ireparabilului. fără să-l asculte. se simţea mahmur. îl făcu să-şi strîngă pumnii. de ce mă chinuieşti ?.. S-ar fi simţit mult mai uşurat. după ce îi va deveni soţie.. dacă trebuie să-şi ascundă batista în buzunar. apoi îşi şterse buzele cu batista. probabil.. suferi de un lucru atît de mărunt — de un lucru la care nu participa Marcella — era o alinare . fără să-şi aprindă ţigara . şi grăbi pasul . el sau altul. Mitică se mulţumi să umble aproape un ceas cu ţigara neaprinsă. să vadă cît de mult se poate chinui. îi era indiferent. că ar fi putut fi iubit el în locul lui Jean Ciutariu. în timp ce Marcella încerca să-i explice şi să-şi scuze dragostea ei pentru Jean. Era timpul fervoarei duioase.. în acelaşi „timp". totuşi. De multe ori s-a gîndit foarte serios că Marcella ar putea să-şi ia un amant. fireşte. un cheU cu prieteni şi dame. dacă s-ar fi lovit pînă la sînge. imitîndu-i glasul : „Marcella.. Nimic de făcut. a fost numai abătut. enervat. cel puţin. aproape frecîndu-le. mai există prezenţa lor în acelaşi oraş. să se depărteze cît mai repede şi mai mult de acest ultim martor al pasiunii sale. O luă atunci la întîmplare pe străzi. Se făcuse aproape zece . caldă. să respire zgomotos pe nări. gura îi era amară. O aruncă totuşi mînios. nu-i spusese măcar că-l cunoaşte. sau şi-ar fi strivit pumnul de ziduri. erotică." — imaginîndu-şi prezenţa lor împreună. n-a fost o izbucnire de gelozie. Toate acestea l-ar fi făcut să uite ce s-a întîmplat : căci încîn-tarea care îl stăpînise cîtva timp după furioasa lui izbucnire contra Marcellei. după despărţire. numele priete70 nului nu-i trezea nici o gelozie. Imagiriîn-du-şi scena — Jean povestindu-i în glumă cum i-a cerut garsoniera „pentru o vizită de afaceri". Nu şi-a mai dat seama ce spune . Simţise atunci că totul e pierdut. — . Mitică îşi aminti că Jean e iubit de Marcella . s-ar fi aflat într-o ţară depărtată — sau. . Ar fi fost cu totul altceva dacă Marcella. O masă bună. se risipise de mult. Se simţea încă intimidată de Pleşa. Băiatul îi susţinuse privirea cu o căutătură dispreţuitoare. numai să se hotărască odată să fie a lui. sau e mai bine s-o arunce. gîndul nu i se opri.

şi celelalte. Probabil că aşa îi place. Dar mai puternică decît ura.Mitică simţi brusc o fierbinte ură împotriva prietenului. nu e întîia dată !" O revede. Nu mai avea nici o îndoială că. îşi aducea foarte bine aminte chipul ei rotund. ci sigur. cu colegii lui de la Bancă. Ii spusese atunci lucruri îngrozitoare : Căminuri de studente cu tarif special. Imaginaţia îi oferi prompt fel de fel de certitudini . în uniformă de şcoală. desigur că Marcella se culcase cu vărul ei încă de la 14 ani.Marcella fusese la fel ca toate celelalte. Se îndrăgostise de o studentă. Nu numai băieţi frumoşi şi îndrăzneţi. Probabil că pe acelaşi divan a trîntit-o şi pe Marcella. şi le spunea la ureche. mai precisă i se împlînta prezenţa lui Jean alături de Marcella. A venit desigur în garsoniera lui. cum îl informase 71 Bean. compact. pe 200 de lei. că un coleg de Facultate avusese o aventură similară. cu verii. Ori şi cît de amănunţit vedea el pe Jean călcat în picioare şi primind palme. îşi aminti deodată. ce rare erau fecioarele prin acele părţi ale oraşului. că Marcella nu venise la Jean din inocenţă. ea nu ştie. şi le reconsti-tuia cu savoare. la hotel. pe care o credea atît de inocentă încît nu îndrăznea nici s-o sărute la despărţire. înţelegea atîtea din privirile lor ironice : „Cum. deci. Marcella singură a mătru-risit că-l iubeşte . îşi pierduse virginitatea într-un boschet. de pildă. Ce simplu se putea culca cu fetele. Probabil că nici nu e fată. fără nici o rezervă. Şi nu numai atît. Numai un dobitoc ca el ar putea crede tot ce-i dăduse a înţelege Marcella . Mitică se simţi ispitit. că n-a sărutat-o nimeni pe gură. şi se culcă totuşi pe 200 de lei. desigur. exclama ea. şi în fiecare seară Marcella se izola într-un 72 boschet cu una din acele lichele curajoase. că fata aceea se culcă pentru 200 lei cu oricine. în odaia servitorilor. ca pe toate celelalte vizitatoare. să-l bată crîncen. „N-avea nici o grijă. faţă de ea. Mitică îşi aminti nenumărate întîmplări personale . cu uniforma cenuşie. Probabil că se culca mai ales cu negustori bogaţi.) La Conservator. „cu lenjeria neschimbată". ar fi fost un compromis faţă de furia lui. învăţate de la elevii de Şcoală Militară. „Vai. Fu ispitit. se făcuse mai pricepută. „Cine cîştigă are dreptul să sărute unde vrea !". amestec de lumină şi mirosuri obscure (mirosea mai ales a ceară roşie şi a coji de lămîie) . frîn-turi din bagajul frivol şi tragic al oricărui tînăr. Şi tot ce s-a întîmplat în urmă. că fusese atît de prost. Şi nici nu o sărutase pînă atunci. actriţe debutante şi coriste de la Operă. frîngîndu-i oasele. Marcella. I-ar fi fost atît de simplu. ăsta iubeşte pe Marcella ? Dar e un . să-şi explice această vizită prin inocenţa Marcellei . să-l caute ca să-l pălmuiască. cu fraţii prietenelor ei. Un coleg de la Medicină îi deschisese ochii. atît de timid. Venise pur şi simplu pentru că voia să i se dea. care nu bănuieşte ce lichea este Jean. nu fusese niciodată fată. ce bine !. bine-nţeles discret şi numai în cazuri excepţionale. în cariera lui de licean. care se cerea dezlănţuită total. Iar cînd a ajuns la Conservator. tot ceea ce făcuse şi el în şcoală. Conveni. cînd nu avea decît 15 ani. probabil că aşa le spunea. Atît era de uşor. şi află. Nu probabil. Acum era cocotă. se culcase apoi cu toţi colegii de Conservator. atunci. făcea ca şi celelalte. Furia împotriva lui însuşi îşi găsise o nouă abatere de siguranţă în ura împotriva lui Ciutariu. îşi reaminti subit culoarea cafenie a tapetului. o fată simplă şi curată. cu carnea foarte albă.. (Acum. pe vremea cînd Marcella avea o încredere oarbă în el. să o aducă în apartamentul lui şi s-o violeze. Ii trecură prin faţa ochilor scene de mult uitate. şi lui. cu plăcere. tot mai amănunţită. Dar renunţă repede la această ipoteză . A cîştigat el.. Anetta ? Era din vecini. (Mitică hotărîse că. mobila lui aproape nouă . văzîndu-l că ezită după ce o dezvelise. Sînt atîtea fete în Bucureşti care par cinstite şi inocente. Cum Dumnezeu o cheamă ? Roza. cunoştea fel de fel de cuvinte porcoase. în aceeaşi garsonieră din care îi telefonase el. atunci. „Mai facem şi altădată". cîteva clipe. Revăzu întîmplarea din clasa a V-a de liceu. desigur că aşa exclama la Bîrlad. cine e Ciutariu. la Facultate. nu se mai jena să se dezbrace în faţa tinerilor cărora li se da. aşa cum ştia şi el din spusele amicilor din provincie. dar şi cu franci. Regreta. lua de mînă elevi de vîrsta ei şi se ascundeau în pivniţă. cu elevii din Şcoala Militară. Toate aceste amănunte i se împrospătară acum în memorie. foarte îmbujorată.. Marcella nu se dezbrăcase în faţa tineiilor.. era imaginaţia. impresia globală a garsonierei. „Haide să-ţi arăt ceva !. fete care se duc de la cursuri la întîlniri. se culcase şi pe bani. cît de muieratee este. îşi aminti divanul scund . totuşi. deabia acum. în patul strimt din camera lui de licean. Mitică îşi închipui scena cu exasperante amănunte. cu părul tăiat scurt. Fără îndoială că Bîrladul are un parc. i-a şoptit ea. i-a făgăduit ea. în parc. şi cînd fata cu care jucase cărţi nu avea nici atît. proasta. aşa îi spusese fata. cîteva clipe. în grabă. niciodată pînă la Bucureşti. de gelozia lui. la cîteva luni. era gelozia. siguranţa cu care apuca sînii fetelor şi le ridica rochiile — toate aceste viziuni uitate îl invadau otrăvitor. Desigur că şi ea a început din liceu. din romane. şi i-a fost aşa de uşor s-o trîntească în pat.

Ar fi vrut cît de puţin. De asemenea. Era mult mai dureros să ştie că a avut-o numai Ciutariu. Aduna de la fiecare cît putea. ceva urgent.) Totuşi. curiozitatea erotică ar fi biruit. oricît. s-ar fi mulţumit şi cu o privire.imbecil. Aici.. de pildă . Se reîntoarse. farmecul întreg îl dădea totalitatea corpului ei. „Pe asta o avem noi pentru 500 de lei !". ştia ce o aştepta. se apăra destul de decent. de mult. De pildă. Marcella nu-i păstra. ar fi suferit mai puţin . şi apoi. magia care se lega de prezenţa caldă a Marcellei. convins că se coafează . o făcea numai pentru a exalta decorul primei îmbrăţişări. că fusese chiar fecioară pînă la el. asta vorbeau între ei. cu glasul ei. etc. imaginîndu-şi fiecare amănunt. în gang. căci îl iubea pe Ciutariu. . Cîteva sute de amanţi. era casa de ren-dez'-vous clandestină. Nu cunoştea nimic din 74 ■i tainile trupului ei. iar sus. gîndul îi rătăcise prin zone tulburi din trecutul său. rezistenţele ei înfrînte victorios de Ciutariu. dar îl iubea sentimental. ca să excite pe domnii' senili. aşa spuneau exact privirile colegilor. cu parfumul ei.. 73 Pe ăsta o avem noi pentru 200 de lei !" Nu pentru 200. simţea că-şi închipuie prea mult şi gelozia nu-i mai îngădui să crească vertiginos numărul amanţilor Marcellei. să alerge pînă la capătul părnîntului. poate cinci sute. de obrazul ei. o excursie în Italia. Nu. tariful ei. petrecută ca cercetaş într-o tabără la malul mării. cu gîndul. prima noapte la Paris. dar grosul amanţilor erau colegi din instituţii bogate. (Gheorghiu ar fi preferat să se lase îmbrăţişată de la uşă. la garsonieră. deci. moncher. nu-i cultiva. pentru a da o mai neuitată savoare abandonării. pentru 500. Ceasurile petrecute . infinit mai mult. Tîrziu după miezul nopţii. Acum. am. numai să se mai afle odată alături de el. Fără îndoială că avea şi amanţi de inimă. O dorea. Se reîntoarse lent. era greu să-şi închipuie trupul Marcellei la fel cu al oricărei alte femei. închipuindu-şi reticenţele ei. Bănci. la etaj. îi reveni în minte figura Marcellei. încet. strigînd şi desfăcînd pumnii. Grăbi pasul. să se termine repede cu nevinovăţia ei — dar simţea o stranie plăcere* să sufere mai viu. el o aştepta în faţa coaforului. îşi amintise o sumă de secene fără sens şi fără legătură (examene. Cincizeci. decît să-şi închipuie că a fost păcălit de o cocotă. brusc. Ciutariu a luat-o în braţe. Căci.. blînd desigur. ghicind fiecare îmbrăţişare. pentru fiecare ceas de dragoste . şi dacă întîrzia dezno-dămîntul. Marcelia — deşi nu era chiar o inocentă care căzuse victimă unei lichele — era totuşi destul de pudică . Dispăruse orice furie. sau poate dincolo. i se făcu dor de parfumul Marcellei.un iubit care mă aşteaptă afară ! întocmai aşa. I se păru acum cu totul alta. o sută t Mai mult. închipuirea lui Gheorghiu ezită. pe care ar fi voit să-l vadă cel puţin cîteva clipe. şi de aceea o aducea mereu la lumină). că a fost înşelat pentru a suta oară. o oboseală care-i liniştea nervii. îndată ce a închis uşa înapoia lor. cînd i-a venit să plîngă pentru că îl durea stomacul şi era singur) — şi apoi. un Ciu-tariu. să sară într-o apă adîncă. cînd. ca printr-un iureş. fotografiile ei — goală. îl cuprinse o furie oarbă împotriva lui însuşi : ar fi voit să facă ceva grav. ştia de ce a venit în garsonieră. puţin înspăimîntat. în neştire. Fără îndoială că erau umbre şi ascunzişuri inedite . şi merse astfel vreme îndelungată. sufleteşte (nuanţa aceasta îl făcea să sufere crîncen. Şi dacă ar fi purces să le descopere cu imaginaţia. Nu-şi amintea prea bine cum se trezise.. încet. Simţea o căldură plăcută şi tulbure în tot trupul. Simţea că se sufocă. Ministere. Se trezi deodată nefericit. cu umbra ei. de la 200 de lei în sus. orice urmă de gelozie. o iubea .. atît. Nu-şi mai dădea bine seama ce se întîmplă cu el. să se lovească de ziduri. Se trezise deodată cu o dorinţă năpraznică de a relua un contact concret cu orice fragment din prezenţa carnală a Marcellei . în lipsa lui). certurile familiale din anul I. Şi repede. că am treabă . bolnav. unde Marcella îşi avea orele ei de servici. în posturi erotice. Voi săşi închipuie un viol obişnuit — dar nu izbuti. Refăcuse o vacanţă întreagă. aproape zîmbind. dar destul de ferm. şi Ciutariu a voit s-o sărute pe gură — ea l-a respins. e prea puţin.

ca un om grăbit şi serios. amănuntele căpătau acum cu totul altă valoare. Simţi în tot trupul un val cald. să-şi controleze mai sigur febra. . aşteptînd ca la fiecare pas să-i răsară casa lui în faţă. Trebuia ca măcar acest lucru să se întîmple altfel. fără să înţeleagă că a fost fericit ? Acea dimineaţă cînd Mar. Dacă. îndreptîndu-se spre el. iremediabil. fără să".) îşi aminti deodată că avusese o batistă îmbibată CIB parfumul ei.F. Trebuia să fie atent. Insulta îi făcu bine.. Reîmprospăta fiecare gest. Posesiunea unei asemenea batiste i se părea o extraordinară fericire. Era acolo Marcella. Ştia că de-aici trebuie să cotească la stînga. Ajunse la capătul străzii.. Orice întîrziere ar fi produs poate ireparabilul. 75 cella i-a luat braţul şi i-a spus : „Mitia. pentru timpul care trecuse. aţîţat. Porni mai departe. Recunoscu. strada „adevărată" încă n-o atinsese.. Plăti şoferului şi. luînd-o spre dreapta sau spre stînga.. să-şi amintească orice amănunt.. Grădina unde azvîrlise batista se afla într-una din străzile dinapoia Facultăţii de Medicină. serios responsabil. într-o familie de seamă. Ar putea să se mute aici. Distanţa nu era prea mare. Cum de a putut trece pe lîngă ele fără să le soarbă. care se întoarce acasă după o discuţie serioasă. ar putea să închirieze"chiar acele camere în faţa cărora. Ştia destul de vag casa şi strada unde o aruncase. L-ar fi ajutat să suporte mai lesne exaltarea. ajunsese aproape de Atelierele C. Recunoştea străzile . era stupid şi.. Asta însemna că batista ar putea fi la locul ei. dar păstrase limpede în memorie zidurile casei. Parcă avea de îndeplinit un lucru foarte important. Se şi închipui . Hotărîrea aceasta îi dădu puteri noi. din întîmplare. şi care acum îî în-tîmpinau cu fiecare imagine ştiută.. Nu-i păsa prea mult dacă Marcella s-a culcat sau nu cu CiutariiV — îl interesa însă grozav dacă portarul de la locuinţa ei avea cameră la subsol. mai ales.împreună i se păreau acum o fericire de care nu-şi dăduse seamă. Avea în orice caz o speranţă . împotriva destinului. dacă ar fi existat deci vreo posibilitate de a comunica cu el fără să sune.. 77 venea de la un magistrat superior. cu o figură aproape refăcută. acum.R.rişte să-l afle ceilalţi. sorbindu-i parfumul ei. forma grilajului. Aprinse în maşină « ultimă ţigară... amintindu-şi căldura ei. care a avut un fiu erou de război. Tot ce făcuse astăzi. n-ar mai găsi batista. foişorul unei vile.) Trebuia numaidecit să găsească batista. şi obrajii i se îmbujorară deodată. şi o repetă. ar fi avut-o din nou aproape. să recunoască fiecare casă. Casa lui. Deşi trebuia să fie cu mare băgare de seamă. I se păru că se află drept în faţa curţii căutate.. înţelesese că se înşelase. în orice clipă. Relua mental fiecare întîlnire cu Marcella. Dar Gheorghiu bătuse străzile la rînd. strada asta atît de scumpă — ar putea deveni tot atît de neutră ca şi celelalte. Dar se opri "brusc. pe care şi-o amintea.. Se sui în maşină şi spuse şoferului să-l ducă la poduî Elefterie.. Şi totuşi. după cum se nimerea. cartierul acesta prieten. înfierbîntat. şi începu să creadă că se rătăcise. pentru că zări o pereche întîrziată. Ajunse chiar sa şi-o spună cu g'as tare. recunoştea mai ales stările sufleteşti pe care le abandonase pe aici cu cîteva ceasuri mai înainte. îl străbătu din nou toate gîndurile care îi treceau prin cap atunci cînd o zărise întîia oară. găsea infinite beatitudini în orice fragment de conversaţie. Dar după ce pipăi grilajul. ca să caute un taxi.. Hotărîrea îi dăduse o forţă sigură. Orice minut pierdut ar fi putut însemna o catastrofă. Aproape alergă. o anumită seriozitate. lîngă un colţ. (Şi îşi amintea nenumărate asemenea fragmente. Trebuie numaidecît s-o caute. Ce tîmpit am' fost. (De altfel. batistă pe care o aruncase stupid. îşi ritma atunci pasul şi-şi luă o poziţie severă. ca să întîl-nească strada casei lui. De-acolo se va putea descurca singur. după ce-l lăsă să pornească înainte pe bulevard. la începutul nopţii. s-o zvîrl ! se gîndi Gheorghiu pornind pe o stradă paralelă. întîlni umbra unui castan uriaş . Nici o ţigară. sinucis.. Lucrurile fără nici o însemnătate se păreau esenţiale. unde se discutase politica economică a ţării şi legea şomajului. totuşi în preziua armistiţiului pentru că pieduse nişte planuri şi îi fusese teamă să nu fie socotit trădător — acea după amiază cînd Marcella era atît de emoţionată de povestire şi încîntată de talentul ei de a o spune frumos„ încît i-a vorbit şi l-a privit mult mai dulce ca de obicei gata să creadă şi ea că începe să-l iubească. şi totuşi temîndu-se să nu creadă prea repede. după voinţa lui. şi refăcuse de mai multe ori circuitul Cotrocenilor. ţie îţi plac păsărelele ?" Lunga după-amiază cînd ea i-a povestit drama unchiului Leu. în acele cîteva ceasuri de umblet în neştire. iremediabil. Dar nu era deloc timp de închipuiri. că are încă şanse să o regăsească. să nu piardă ura 76 fcimp prea preţios şi prea scurt. . o ţigară ar fi fost nepreţuită. să nu se amăgească. începu să alerge. Orice clipă ar putea schimba cu desăvîrşire totul.

întrerupt la răstimpuri de sughiţuri bruşte. Nu zărea nicăieri fragmentul acela de întuneric.. atît de artist. se datoreşte mai ales încrederii pe care a avut-o în sufletul nuanţat şi pur al lui Jean Ciutariu. Vru să întindă mîna. caldă. nu-şi aminti nici măcar unde se află.... se oprea şi o cerceta cu luare aminte. îl privea acum cu nelinişte şi dezamăgire . păstrîndu-şi acelaşi pas sever. un zgomot pe stradă. Cîteva secunde nu înţelese nimic. aporape fără să ştii că exişti. Descoperi deodată că e mult mai comod să mergi aşa. că în acest răstimp se hotărîse soarta batistei. După ce străbătu astfel trei străzi. cu cîteva ceasuri înainte. şi ieşind apoi cu batista Marcellei. Mitică Gheorghiu se răzimă puţin de un zid şi-şi frecă fruntea şi ochii cu furie.. trupul întreg îşi pierdu prezenţa obişnuită.. fără să stingă lumina. Ar fi vrut să se întîmple ceva. Jean dormea cu capul răsturnat. intoxicat. Cînd a zărit-o. măcar acum. fin şi artist.după trecerea perechii. Şi. îi zărea vag corpul şi revăzu mental. 79 r Toate trebuiau să se întîmple astfel. după ce i s-a dat. jenată şi uluită. ca să se deştepte Jean.Cîteva clipe. cu ritm nesigur. Dacă n-ar fi intervenit incidentul acela stupid cu Mitia. îl ascultă. I se părea că puţinele minute pierdute fuseseră decisive. copleşitoare. în cîteva clipe. fără nici* o tresărire. sforăind... deosebit întru totul de ceilalţi tineri. Cît de jenată a fost cînd. la un braţ de ea. fără să-ţi mai aminteşti ceva. Poate că n-ar fi trebuit să întîrzie chiar atît de mult . s-o găsească trează lîngă el. cu bărbia aproape lovindu-ţi pieptul. şi n-ar fi vrut. pe aldcuri absent. dar Marcella n-ar fi crezut că au să se întîmple atît de curînd . dormind (fără s-o ţină măcar în braţe).. Minutele treceau. a rămas cîteva clipe privind-o . de astădată puternic. 78 Auzea un huruit înfundat. să aprindă lampa de la capătul patului.. Aştepta să se deştepte singur. mîngîindu-i părul. cu sentimentul că se petrece ceva dezagreabil alături de ea. lungi. dacă n-ar fi auzit cuvîntul acela. nuditatea lui deplină şi foarte uşor obeză sub pijama.. de la o prefăcută indiferenţă la cele mai corosive închipuiri. Trebuia să meargă înainte. cu capul plecat.. după cum îi mărturisise trecea de la disperare la furie.. cu capul plecat. Prima noapte de dragoste . Gheorghiu continua să se creadă întors de la: o asemenea petrecere serioasă. în nici un caz în noaptea asta.. spunîndu-i : {„Puico" !) Cît de schimbate îi păreau acum toate formele acestea virile. s-o mîngîie.. gata să plîngă. Jean se dezbrăcase de-a dreptul în faţa ei. Dar îşi aminti deodată de ce se află pe aici. vulgari şi inculţi.' Nu zărea nicăieri curtea a cărei imagine perfectă o păstra încă pe retină. VI Marcella se deşteptă deodată. înlăuntrul căruia se închipuia atît de precis introducîndu-se. dar se lovi de perete. şi începu să alerge. gestul acela obscen. L-ar fi putut deştepta. întorcea repede capul. îl simţi atunci lîngă ea.. dar imediat îşi simţi genunchii tremurînd. Poţi merge fără să mai simţi oboseala. cu mîinile căzînd inerte alături de trup. ' Alergînd. Neastîmpărul îi creştea.. să nu ştie fiecare din mişcările celuilalt. Tot ce s-a întîmplat.. Nu şi-ar îi închipuit niciodată că va petrece prima ei noapte de dragoste lîngă un iubit întins comod la marginea patului. Cum i se părea că întîlneşte vreuna.. nu se găseşte decît excepţional de rar în această Capitală vulgară. de a se rezema cu picioarele de perete şi a-i pune capul pe pieptul lui. ca să nu-i scape nici o curte cu grilaj. Porni foarte încet. în care timp. poţi merge aşa la nesfîrşit. Mitică Gheorghiu consumase nenumărate cafele şi îngheţate în aceste două ceasuri de aşteptare.. Un asemenea tînăr. Jean se dovedise atît de sensibil. pînă va întîlni vreo maşină. cu gura deschisă. de pe un trotuar pe celălalt. instructiv unul pe altul.. un loc de odihnit. gîndise de nenumărate ori Marcella. şi îl simţi stîlcit. Nicăieri nu era o bancă. fără să mai gîndeşti. Roti privirile de jur împrejur. şi parcă sforăiturile creşteau cu cît se căsca mai nefiresc gura. ar fi fost inuman să nu se simtă.. în odaia lui Jean. un fulger din senin.. sforăind.. Asta îl mai învioră puţin . monotone — şi Marcella asculta acelaşi neîntrerupt sforăit al tînărului de lîngă ■ea. cu braţele răsucite. că e într-o odaie streină. s-o ia din nou în braţe. de la trei şi jumătate la cinci jumătate. prin simplul fapt eă s-a trezit ea. dormind adînc. cît de puţin seducătoare prezenţa amantului. groaznic chiar din gura lui. îşi dădu de-abia atunci seama că nu se află în patul ei. începu să despe-reze: Oboseala îl lovi din nou. fără să îndrăznească totuşi să se mişte.

Aproape alergă spre alee. să dispară mai departe între pomi. nu e aşa ? întoarce faţa spre el. Mai ales prin „spirit'" . acolo. Şi ce noroc că l-a găsit acasă. pînă la o maşină. mai răguşit. ar fi riscat să se întîlnească din nou» cu Gheorghiu. să n-o mai vadă toată lumea insultată şi umilită. O durea. cu un zgomot care o umili mai mult. dar tot atît de ritmic. Continua să sforăie.. poate să-i apuce acum mîna şi să-i spună : . un început de nor alburiu. care s-au cîntat în primăvara anului 1932.. o privire în care puteai ceti şi furie şi încîntare. Glasul e cald. şi să iubească într-un fel sau altul arta.. Ar fi vrut ca toate să se sfîrşească. decît toate insultele. — Iubesc pe altcineva. să-i ia de-abia atunci mîna şi să-i spună : „Iubesc un prieten de-al tău. se simţea bolnavă. glasul gros al şoferului. un scriitor. căci considera paradoxul treapta supremă a inteligenţii). ducîndu-se în fiecare seară în mansarda lui friguroasă cu un pacheţel de mezeluri şi o lămîie pentru ■ceai.. Marcella căuta de mult un tînăr superior.un taxi.. Gheorghiu tace. Şi atunci Gheorghiu făcu semn şoferului. să evităm. şi poate şi altele — căci o căldură nelămurită o străbătea. băiatul ăsta bun. un talent atît de extraordinar încît întâmpină pretutindeni rezistenţă şi duşmănie. că toate lucrurile acestea s-au întîm-plat într-un vis rău.. Ştiam că sîntem cu toţii oameni fini. luminile oraşului pe care îl va cuceri într-o zi. Marcella simţi o apăsare stupidă în coşul pieptului . adaogă.. paradoxală. ar vrea să capete un glas mai căld„ mai prietenesc.. Marcella făcu o mişcare bruscă.. dar să se distingă şi prin frumuseţe virilă şi prin spirit. Traversă atunci mai multe alei şi ajunse istovită în şoseaua Jianu. Pentru că era foarte cald şi voiau să ajungă mai repede. îi era silă de ea. să nu ne umilim.. de data aceasta trebuie. ca: să n-o strivească o maşină care venea în urmă. prieteneşte. în primele ei reverii. doica în rochie cadrilată. Veşnica ei scăpare . suflete mari. I se părea că aiurează. Mitia. îi şopti numele de mai multe ori. Coborîse fără să-şi dea seama. pe marginea şoselei. chiar acum ! Adevărat. în faţa Arcului de Triumf a întrebat : „Ocolim sau o luăm înainte ? Cît de precis i-au rămas toate amănuntele acestea în minte . să nu-l mai audă.... im compozitor — trăind într-o mansardă. — Nu te superi.. acolo. Cu capul scos pe geam. îl iubesc. înclinat chiar spre paradox (asta iî plăcea îndeosebi. în care ea va avea rolul principal. traversînd în panică aleea pietonilor. „Iubitule !". „Iubirea e înainte de toate prezenţă !" aşa spusese Ciutariu în ziua cînd s-au cunoscut. Mitia îmi vorbeşte de un sfert de ceas ţ trebuie... Marcella îşi închipuise un iubit de geniu. Gheorghiu a oprit . Gîndurile îi erau răvăşite. cînd Marcella fusese fermecată de bărbăţia lui atît de personală. glasul lui Mitia. îi luase-mîna şi i-o strîngea. la marginea şoselei. îi venea să plîngă. să ţipe. Nu ştia ce să facă mai întîi . dacă ar fi alergat înapoi. stranie. sălbatec.. iar acum are un post de viitor la Direcţia Operei —■ admiraţia i-a crescut brusc şi sentimental." Ce lucruri frumoase i-ar fi spus. holbaţi sîngeros. dar extrem de sărac şi necunoscut. în-■ ghiontindu-l. care e încă în stare să sufere.. elegant. unul care să aparţină cercului ei de artişti şi publicişti. de umilinţă. strînşi' bine unul lîngă altul..... „iubitul meu !". Şi deodată. începu atunci să plîngă de furie. de conversaţia lui bogată.. abia putea să respire. Ar fi mîncat amîndoi. zdrobită. pe masa lui de lucru. Zgomotul nu deşteptă pe Jean.. — Trebuie să-mi răspunzi acum. poate chiar iubitul ei va scrie o piesă de teatru. I-a luat totuşi braţul cu bucurie şi au pornit spre Şosea. o tîrfă ! Aproape că nu-i venea să creadă.. Pe un asemenea geniu l-ar fi iubit M*arcella. Se despărţise de Jean abia la ora cinci. Un pictor.. o piesă extraordinară. pe Jean". Nu-l priveşte . şi îşi puse automat mîna pe pălărie . îşi aducea bine aminte figura copios transpirată a şoferului. sînt sigură că îl iubesc — şi totuşi Mitia.. fără bani de chirie. După ce se informase mai amănunţit şi aflase că Jean Ciutariu este autorul „Predicilor Simţului Sebastian". era aproape fericită. care ne înţelegem unii pe alţii şi cu toţii înţelegem viaţa. crescut deodată în direcţia Otopenilor. — Să rămînem prieteni. Cine ştie. frumos. apoi maşina o porni mai departe.uluit. şi apoi ar fi privit pe fereastră. să dispară undeva. pentru izbînda operei lui ar fi luptat._ I-ar fi spus toate acestea. de nerecunoscut : — Tîrfă ! Asta eşti tu. Deschise uşa şi aproape. o îmbrînci afară. * — Tu nu înţelegi.. Cuvînul acela hidos. buimac. Ar fi vrut să oprească maşina. să nu ne certăm. Găsi un taxi şi dete adresa lui Ciutariu. Dar trebui să se tragă îndărăt.. şopti ea. origina]. adică să fie inteligent. „Jean" .. ochii lui Mitia. N-ar fi putut' rămîne singură pentru nimic în lume.. Mitia o mai înjură odată. mai brutal. era emoţionată şi bună. i se părea că bate vîn— tul.Ştiam că. Seara .

Publicul. „Tu îl ştii mai bine. Să-l dispre uim amînd'oi.) După întîmplarea de la şosea. Nu şi-l putea închipui pe Mitică iubind. „Vreau să fiu sinceră cu tine. deci. însă." Pe Marcella a emoţionat-o generozitatea lui Ciutariu. „N-ai simţit şi tu acelaşi lucru. Marcella se gîndea puţin şi la Jean.„Să evităm orice scandal. El îi sărută pasionat mîna. ea. Dar Ciutariu se dovedi mult mai împăciuitor. bietul Mitia cum e el. iubitul meu scump!" exclamase ea. e palid. ce porci vulgari sînteţi. Nu mai avea de luptat ca să fie recunoscut. îşi comunicau unui altuia impresii şi păreri artistice . Apar împreună . Avusese noroc de la început . în tovărăşia Marceîlei era aplecarea asta către analiză. de altfel. Şi D'Annunzio avusese succes de la 20 de ani. şi şi le comunicau cu adnotări marginale." Jean interveni : „E un băiat foarte bun.) „Dealtfel. Se întîlneau în fiecare searăr la spectacole sau la Operă. căci Marcella nu-i vorbise.... 83." Făcu un gest de eroică oboseală. lua totdeauna apărarea prietenului. a izbucnit în rîs. îl trage de mînă din culise. cascadă. pălmuindu-şi prietenul în plină stradă. personală)... aşa începeau în prima.. se analizau. într-o rochie de mătase albă. Dacă ai şti cîte n-am? încercat. John ? !"). se învoîseră să înlocuiască pe vulgarul Jean cu corespondentul lui englezesc. Declaraţi iubire eternă. nu şi-o retrage. să nu crezi că iubirea pentru tine l-a făcut dintr-odată sfînt. de comun acord. buchete de flori. i-a spus privindu-l în ochi. cu un zîmbet fericit şi complice adresat publicului... „E o inimă de aur.. niciodată precis despre prietenia sa cu Ciutariu. „Eşti prea sensibil. deşi nu-şi mărturisise dragostea. unde Jean avea deseori acces în loja directorială. Ciutariu. cu fruntea mare descoperită. e capabil şi de nebunii mai mari. Avu o criză de plîns. scria Marcelîa pe marginea anumitor pagini de analiză. singurul debutant norocos. I-a povestit. e îmbrăcat în haine negre. „Ce porci sînteţi voi bărbaţii. dar să trecem pe lîngă el aşa ca şi cum . Pe Jean. Aflînd. „Să nu creadă bietul băiat că abuzăm. interpretă principală. Ea rîde . autorul e chemat la rampă . li povesti cu oarecare greutate umilinţa primită.premierei . îi dă o ţinută sigură.. ştii situaţia mea nu-mi permite. . Mitică.. toate întâlnirile cu Gheorghiu. „Să-ţi spun eu cum eşti d-ta". dar.. cele mai multe discuţii dintre ei. John" (căci. „E mai bine să fim clari". e foarte grav. cu toate victoriile lui artistice. în picioare. în orice caz. pasionaţi cititori ai romanelor englezeşti contemporane pe care le cumpărau în traducere franceză. adeseori.. Plăcerea pe care Jean Ciutariu o găsea . „Dacă ai şti cît mă ancombrează !". a adăogat. oftă ea. ţi se pare ţie. „Nu. îl ştii cum e el . prietenul tău Mitia mă iubeşte !" Ciutariu n-a înţeles de la început. Şi. îl fermecau analizele astea la care îl supunea noua sa prietenă. o iubea şi totuşi continua să aibă legături cu anumite „femei uşoare". o întrista însă.. Cum în acel ceas ura pe Gheorghiu. va cere lui Ciutariu să renunţe definitiv la orice aventură. lumini orbitoare de rampă . dacă a fost în tiii.. şi în acelaşi timp împrumutaţi garsonierele prietenilor.. Marcella l-a iubit repede. De altfel. John. Jean putea fi iubit. lună.. întîlnirea cu Jean Ciutariu aduse după sine modificarea acestui scenariu. Iţi închipui. la ore neobişnuite !" Pe Marcella o bucură şi o întrista totodată vestea aceasta . aplaudă nebuneşte : Bravo ! Bravo !. pentru un creator mai ales" —■ aşa se pregătea ea să-i spună într-o bună zi. succes colosal . „Iubitule. Discutau cu patimă. „Sînt •gesturi urîte pentru un artist. „Exact". cu toată lipsa lui de sărăcie. Gheorghiu nu bănuia că se întîlnesc atît de des. e o răzbunare mai virulentă.. (Marcella îşi făgăduise că dacă iubirea lor se va realiza complet. s-ar fi aşteptat ca Jean să se scandalizeze şi să se declare gata de a se răzbuna. pentru că o cobora. tenis-man şi lipsit de orice cultură.. sale mondene şi -financiare. putea avea oricînd curajul să-i mărturisească iubirea ei pentru Ciutariu . nu era.. lăsîndu-se sărutată. şi Ciutariu o acceptase întocmai." i-a răspuns." (Cu toate acestea. mai ales." Spunîndu-i asta. îşi amintise Marcella. dar Mitică a făcut odată uz de garsoniera mea. Aplauzele nu mai contenesc.. adaogă ea cu o uşoară trivialitate în glas (adeseori afecta trivialitatea tocmai pentru că i se părea că asta fortifică expresia. e ura suflet rar. Marcella se convinse repede că Jean rămîne artist cu toate succesele . „Exagerezi. Te rog să nu-i spui că ţi-am spus eu. ţi-e prieten. Marcella îi căzuse în braţe cum intră pe uşă. ceea ce îţi spune foarte serios. pentru că prin aventura aceasta Gheorghiu dovedise că nu e cu desăvirşire sclavul unei singure iubiri. i-a spus. î-a spus. o bucură pentru că se simţea mai liberă faţă de Gheorghiu. să nu-l mai cunoaştem . Bietul băiat e îndrăgostit nebun de mine. Maree]la nu i-a ascuns niciodată supărătoarea încurcătură sentimentală a lui Gheorghiu." Marcella îi citise ultima sa scrisoare către Gheorghiu. care.. de încredere. erau amîndoi.e să-ţi spună murdăriile alea. căci toţi îi spuneau lui Gheorghiu pe adevăratul lui nume..

Şi Jean descoperind că a avut prima fecioară din viaţa lui. (Marcella iubea bucata aceasta pentru cuvîntul „neterminată". în închipuirile ei erotice şi sentimentale. Cu prilejul acesta s-a oprit şi cîteva secunde la portar. cu asemenea ritm în sînge. îl sărută pe gură. îndată după oe făcea dragoste.nu s-ar fi întîmplat nimic. sau merg în papuci prin casă. gîndi Marcella. completă.) — Simţi aripile. — Să ascultăm „raţa sălbatecă". despre bucuriile simple ale cărnii. spuse el." ' Dacă a evitat să-i dea o asemenea capricioasă şi primejdioasă satisfacţie (cum spunea el). înfundat. Jocul acesta s-a dovedit atît de tulburător. 85 Îşi dădu de-abia atunci seama că Marcella era înfiorată.. măsline marinate. reluîndu-şi locul. Jean. Marcella era fericită. au început să se sărute pe gură.. visătoare. i-a pus bucata ei favorită „Simfonia netermiîiată". şi-şi afundase atunci capul în perne. Jean. începuse. bogate în surprize. cu lumina aprinsă.. tulburată. pesmeţi englezeşti.. Atunci a avut şi o criză de misticism. iJean schimba plăcile şi se întorcea repede pe canapea. A oprit-o la el să mănînce ceva." să te poţi dărui bărbatului pe care îl iubeşti. — Taci. nu vedea pe bărbat decît gol sau în pijama. Marcella i-a simţit mîna pe sîni. i se părea că nici un geniu nu-şi poate termina opera pe pămînt. îi displăceau chiar pulpele lui Jean. exclamă Marcella. îl văzuse de asemenea dezbrăcîndu-se în faţa ei. datorită mai ales euforiei lui Jean. potolindu-şi suspinele — Ciutariu a alergat în stardă şi s-a întors încărcat r căpşuni la ghiaţă. şi rămaseră îmbrăţişaţi tot timpul „Boleroului". Cînd s-a terminat „Boleroul". De obicei spunea : „Să ne ascultăm sîngele". „d. la început catolică. aspru. Ciutariu avusese o pneumonie şi petrecuse cîteva luni într-un sanatariu de munte. mereu mai aproape de carnea ei. însă obişnuia să spună fetelor că e defintiv condamnat. Totul trebuia să se în-tîmple . tocmai pentru că destinul lui e prea grandios. friptură rece şi două sticle de vin negru. să-i spună „Puică". Marcella !. 11 plăcu expresia nouă pe care o întrebuinţase astăseară şi adaogă : — E atît nisip în noi. S-a întors perfect sănătos în Bucureşti. e prea mult pentru mine !. „Iubirea carnală este înainte de toate ceremonial). Căpşunile mari şi le luau de pe buze. Director". fără grabă. i-a şoptit înfiorată Marcella. Ciutariu avea obiceiul. să se rezeme cu picioarele goale de perete şi să-şi mişte pe rînd degetele. despre muzica braţelor ei. Ah. simţi cum se zbate.. o cutie de sardele. Avea oroare de -acei bărbaţi care rămîn în vestă. fără să se mai poată mira. A sârutat-o atît de blînd pe obraz încît Marcella credea că 84 o mîngîie. a fost într-adevăr fermecător. negru. mîngîind-o şi sărutînd-o. apoi . şvaiţer. îi. în epoca lui mistică. căci se răsese ani de-a rîndul. aşa să spună. Ciutariu a avut totuşi infinite delicateţe faţă de starea ei de suflet. cu ochii tulburi. Farmecul a durat vreo două ceasuri. „Bolero"-. şi era fericită că se va întîmpla. Ciurariu e invitat astă seară la d. Era placa pe care o punea totdeauna cînd se pregătea să se culce cu o nouă femeie. La al treilea pahar de vin. Gestul acela o înfiora pe Marcella. Marcella a uitat cu totul de întîmplare. şi amănuntul acesta o făcea să sufere. Avea lacrimi în ochi! — Ses ailes de geant l'empechent de marcher". şi în timp ce Marcella se odihnea pe canapea. limbă afumată. Marcella observă cu înfiorată surprindere că sărutările nu mai sînt asemenea unor blînde mîngîieri de prieten... e prea inuman. îndrăznind mîngîieri tot mai curajoase. însă. Ea şi-i închipuia păşind în sandale romane. mărturisise odată lui Ciutariu. încît Jean a prins-o cu braţul de talie şi a adus-o lîngă el. şi el trăsese concluzia de aici că prietena lui a cunoscut destui amanţi. Nu din pudoare. ■— Dă-mi să beau ! Ciutariu îi umplu paharul. bine acoperite cu păr.... şi că poate îndrăzni fără grijă.. Era convins atunci că e tuberculos şi că va muri în cea dintîi primăvară. Jean a început s-o dezbrace. I se părea simbolică . Ciutariu alese apoi. de Schubert. Vorbea despre extazul erotic. să-l roage să nu primească pe nimeni . tot în şoaptă. din bogata lui discotecă. cu aripile prea mari ?!. ci din groaza pe care o avea de orice imagine ivulgară. aproape plîngînd. O tulburau numai etapele acestea necunoscute. cu o asemnea muzică lîngă tine. şi părul creştea acum abundent. (Cinci-şase -ani în urmă. sau în pantofi de mătase neagră. Au ascultat apoi o muzică bună la gramofon. In timpul mesei.

sau de dorul trupului de alături pe care de-abia acum. era. Ea îi zîmbea afectuos. S-a mai scria de-atîtea ori. Lacrimile au venit la început rare şi pline. formula sa de justificare. în orice caz. De ruşine. tînărul student. Alături. dintr-o bucată. Anton Dumi-traşcu. apoi o perdea i s-a lăsat deasupra ochilor. un bloc deschis şi două creioane bine ascuţite. fiu de răzeş. Privi din nou blocul deschis. Haralamb Vintu. cunoaşte de copilă cele mai neînchipuite erori ale oraşului putred.. toate acestea erau cunoscute. Trecea foarte repede de la fericirea extatică la o stare de panică. . Prelungise cam mult reveria pe canapea. Fată de boieri vechi. îl săruta. Erau nume aspre. glasul... după ce dezgustul şi indiferenţa trecuseră. la moşia părintească.. Era un nume frumos. „cît mai departe de bestie !". Pintea Cădare — toate îi plăceau.. se ascundea la pieptul lui. nu putea trece direct în somn.) Nu ştie la ce oră au adormit.. în parc. pe o măsuţă scundă de alamă. îi era însă peste putinţă să doarmă. Ciutariu dădea de mult semne de oboseală. Anton apucă ţigara şi trase adînc. -arhi-cunoscute. Acolo se află şi meditatorul fratelui ei mai mic.părea ca făcuse ceva atît de responsabil. îl simţea sexual şi încă necunoscut. dînd drumul fumului în rotocoale. O săruta uşor. — Dormi.ortodoxă. Se afla acum din nou în ţară . Marcella. şi şi-a înfundat capul în perne. de singurătate. Glasul gliei. cu." Anton Dumitraşcu repetă rar. neaşteptate pe Ioana. aşteptau. îi reveneau mereu scene apropiate în minte. Ce noapte de dragoste ar fi putut începe. Nu. cu ochii fixaţi In tavan. numele eroinei romanului său „Prăbuşiri în lut". nu. cu glas tare. glasul străbunilor. Totul începea să fie altfel. hotărî brusc Anton Dumitraşcu. o mîngîia.Învăluită într-o pelerină. asemenea eroului său. I se păru.nu se fixase încă asupra numelui personajului principal. Dar nu sforăitul o deşteptase . Firul gîndului se rupse brusc. că Dumbravă este un nume prea comun în literatura contemporană. . în castelul străbunilor săi. greu de precizat. 87 VII „Ioana Cantemir. aproape atingînd podeaua .Tot pe măsuţă. Glasul pămîntului . între care ezita de mai multe zile. Apoi mîna îşi relua libertatea. puică ! o îndemnă Jean. I se . pe atunci. «trintindu-se inertă pe cearceaf. Marcella stătu multă vreme cu privirie aţintite asupra lui Ciutariu„ căutînd să-i distingă cît mai precis trăsăturile în semi-întunerecul din odaie. se depărta. şi asta e prea banal. I se părea cîteodată că e singură că îi e frică — şi atunci apuca mîna somnoroasă de alături. Jean adormise înaintea ei . Crescută la Paris . Toate.. Se va vedea la scris. continuă tot atît de rar Anton Dumitraşcu. n-are nici o importanţă acum. bine întins pe canapea. e prea banal. rurale impresionante. S-a trezit sub sforăiturile iubitului. Nu putea nici ea înţelege de ce plînge. Alese totuşi provizoriu pe cel care 1 se părea mai armonios : Horia Greabăn. Tot ce a compus în acea epocă a fost pur religios. dar se depila . aşteptînd să-l vadă deşteptîndu-se şi luînd-o în braţe. ultimul vlăstar masculin al neamului 'Cantemir — zăreşte pe. dimpotrivă. „Ioana Barbară Cantemir!". mîna stingă se oprise nervoasă pe frunte. Creiă atunci alte trei. cînd Horia Greabăn se plimba cu elevul său. moldoveni. dar altfel. într-o după-amiază de Septembrie. 0 ţigară fumega uşor pe buza scrumierei cu porumbei •de Veneţia. luptase cu nenumărate greutăţi pînă ce izbutise să ajungă student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi. La început înclină către Axente Dumbravă. Se deşteaptă morţii ! exclamă mental.. Mîna dreaptă atîrna moale. Tresărea la orice pas pe scară. Horia Greabăn. căldura bărbătească de alături. lampa o stinsese de mult.. Ioana!. avea un început de insomnie. Şi cu toate acestea a adormit. Chiar carnea ei c durea. încasă umbla într-o sutană albastrăîntunecată. în beznă. cele două creioane bine ascuţite. se gîndea la roman atîta timp numai cît îşi sorbea cafeaua şi sfîrşea de fumat a doua ţigară. atît de important ... Se aşeza apoi . ci o prezenţă streină.. începu să se întrebe ce va spune gazdei a doua zi. -care venea dea dreptul de la ţară . Ioana Barbara Cantemir. Marcella începu să plîngă. De obicei. părul scunt şi dat după urechi — Ioana Barbara colinda parcul ca deşteptată •dintr-un vis urît. Degetele se strîngeau o clipă. însă. îi apucau carnea.

„Prăbuşiri în lut". A venit direct la Mînzat . Scria încet.. — Poate o fi vreun coleg de al tău de la Universitate. Să vină cineva. alegînd bine cuvintele. Fragmentar.. Şi nici nu stă mult.. E Măria. Viaţa de ţară. în luptă cu decadenţa civilizaţiei urbane.. Şi în fond. Apucă creionuî şi scrie pe prima foaie a blocului : Ioana Clara. Anton încă nu se întoarse. Cine ştie. Ieşise nerăbdătoare în grădină. de la Mînzat. se afla la a cincea ţigară. fără îndoială.. căci nu se hotărîse definitiv asupra acţiunii romanului. In afară de cele şaizeci de pagini ale copilăriei la ţară.. închise ochii . de căsuţele albe din satul lui natal.. înainte nu erau.. şi. — E un domn venit acum de la Bucureşti. Cel dintîi lucru care contează este limba.. De. copilăria eroului (se numea atunci Axente Dumbravă). — E un plic pentru tine.. roagă pe d-l profesor Anton Dumitraşcu să-i acorde o scurtă întrevedere la bodega Mînzat". Se întoarce la noapte. crezu Măria. în planul lui. ce prostii gîndesc. Acolo a în90 trebat de tine. şi începea să lucreze. o acţiune veche. de altfel. destul de neaşteptate. pension. Desfăcu plicul . mai ştii ?. Dar lucrul mergea greu. — Şi nici nu sînt ras... din părinţi cu stare. cafeaua era de mult sfîrşită.. şi făcuse Universitatea la Iaşi. aşa a spus. adaogă Anton. aşa ar fi compus Anton Dumitraşcu banderola volumului. Anton Dumitraşcu evocase cu mult lirism această copilărie tristă a eroului său. Toate acestea sînt destul de stranii. cu toate că el nu era fiu de ţăran. Nici n-a tras la hotel. — Tu înţelegi ceva ? îşi întrebă Anton soţia. condiţii agreabile. adaogă ea. şi întîrzia încă pe canapea.. cineva de la Bucureşti. se închidea în birou* se lungea pe canapea cu cafeaua şi blocul de hîrtie alături. Poate un loc la Bucureşti.. Fuma astfel o ţigară. poate o cunoştea dinainte. nici n. o carte de vizită „Dem. de iarba verde. rămaşi pe drumuri cu diplomele în buzunar. două . intelectuali şi visători.. la o gazdă bună şi cu bani destui de buzunar. Jeanne-Claire. macerată necontenit de nostalgia vetrei părinteşti ...la birou... special pentru mine. limba românească . Gheorghiu. apoi începea să scrie. Astăzi. Anton Dumitraşcu deschise uşa cu un gest controlat... pentru că un episod anula pe celălalt. A venit un băiat cu el. aşteptînd răspunsul. cineva care vrea să-ţi ofere. fii de oameni sărmani. Ioana Clara Cantemir. Pentru că nu era vorba numai de drama fiului de ţăran care iubeşte şi e apoi jignit de o descendentă din vechi boieri moldoveni — ci trebuiau să apară în acest voluminos roman numeroşi tineri eminenţi... meditînd.. cine ştie. Dar i se părea că trebuie să pregătească astfel conflictul central al romanului : viaţa curată şi sfîntă a ţăranului. d-na Dumitraşcu nu-I deranja niciodată cînd scria. Petele astea s-au făcut de-astă iarnă. îşi spunea Anton" Dumitraşcu. concentrat. în..în care scrii. dorul lui de cîmpul înflorit. nu dăduse nici un semn de viaţă. încă o după amiază pierdută. vreo conferinţă literară. Măria ceti acele cîteva rînduri cu o nelămurită emoţie. gîndi Anton Dumitraşcu. Sau. la pension. era un roman psihologic şi social în acelaşi timp. Auzi în acea clipă o timidă ciocănitură în uşă. suferinţele lui la oraş. iritat ! Trebuie să mă îmbrac din nou. zvîrliţi pradă vieţii îndată după ce şi-au luat licenţa. la care renunţa repede. o acţiune nouă înlocuia. Trecu repede în dormitor. Paris. Tonny. nu adunase decît fişe . vreun editor. d-na Dumitraşcu trimise slujnica la Mînzat. prima parte . Anton Dumitraşcu nu scrisese decît fragmente. Ioana Barbara Cantemir — e cam lung. i s-ar fi putut spune Jeanne-Claire. „Tragedia unei generaţii". îndată după masă.. Ideea i s-a părut bună. ci se născuse în Bîrlad.. Conflict ce avea să se realizeze atît în iubirea sălbatică dintre Axente Dumbravă şi Ioana Barbara Cantemir — cît şi în foţi prietenii eroului principal. .. Sub-Director la „Banca Industria" Bucureşti. desigur. pînă la intrarea lui în Universitate..u-l cunosc. şă-şi schimbe hainele. aşa mi-a spus băiatul. Cîteva ceasuri în urmă. I. Era puţin iritat . cu ochii fixaţi asupra tavanului. Scrisese şi transcrisese pe curat. Spune că e cineva acolo care te aşteaptă. întin-zîndu-i cartea de vizită. însă. la Paris. tineri idealişti înfrînţi din cea dintîi luptă cu viaţa.

începeau acum să vorbească dezordonat. ştii. Alcoolul pe care îl băuse lacom îl făcuse să spere din nou într-o împăcare cu Marcella.. mă cam răsfaţă. — . — . — .. adăo-gată la oboseala celor două nopţi.. crezi că intelectualul are vreo căutare într-un biet oraş de provincie. — îmi spune Mitia. aproape fără să se asculte unul pe altul. începea să-l cuprindă acum ca o plăcută aromeală. — Ce e cu el ? 92 — Pseudonimul meu literar.Simţi cum te destramă viaţa. literaţii. şi le-a menţionat chiar o eventuală căsătorie cu Gheorghiu. Mitică nădăjduise să găsească un confident. Ştii. făcu Gheorghiu. frate Mitică. Aşa îţi spune ea. E o fată foarte bună.. Aşa sînt artistele.. la care lucrez de mult. Se aşezase la o masă. continuă Anton umplîndu-şi din nou paharul. auzind de ele. cu rîsul sincer şi nestingherit care se cuvine între buni şi vechi prieteni. ezită mult în faţa unui mariaj. dar după prima sticlă de vin — pe care o oferise încurcat Mitică — începuseră sâ-şi vorbească de la inimă.. Mitică ? Gheorghiu tresări. Mitică încerca mereu să aducă vorba despre îndoielile lui. Mitică deveni puţin visător. explică Dumitraşcu..Vechiul conflict. Ce dracu mă pisează el cu nenorocirile şi trăsnăile lui ? Ce-mi arde mie de toate astea ?.. dar drept să-ţi spun nici unul nu-mi plăcea.. Am să-ţi povestesc un caz. l-a încurajat chiar Anton Dumitraşcu.. Amîndoi rîseră. care să-i asculte povestea lui de dragoste. acasă. Anton Dumifraşcu nici nu o observase... pe care Anton Dumitraşcu îl începuse de mult.. spusese el. şi pe care fusese nevoit să-l întrerupă de cîteva ori. despre umbrele care încă nu trecuseră definitiv din calea fericirii sale. — Înţeleg. Dar dacă îţi spun eu că ne-a scris nouă. îmi pare bine.Să lupţi ? Dar pentru cine să lupţi ? Crezi că te încurajează cineva. vorbi Anton.. mai. ceremonioşi. dar Gheorghiu fu cuprins de o subită bucurie şi căpătă din nou speranţe..Iţi place numele ăsta : Ieronim Vanghele ? îl întrebă deodată. Cu totul neobişnuit pentru asemenea împrejurări.. îl ghicise de cum a dat cu ochii de el : belfer proaspăt. care de-abia atunci îşi aminti că soru-sa le-a scris despre el. la carieră. mediocritatea.. lucrurile acestea le scrisese într-o scrisoare veche de o lună.. de altfel. — Aşa e ea. — N-ai nici o grijă. vinde ?....... de luna de miere pe Riviera.. dar în acelaşi timp îl tulburase. în acel moment explica noului său prieten psihologia intelectualului în provincie. şi nea anunţat. cum spunea. trupul aţipise. Să nu se fi întîmplat nimic. Capul i se clătina. Eu te-am Văzut de la început. orice gînd frumos. vă ştiu eu. Oboseala din tren. să intervină direct pe 91 lîngă Marcella. la cîte altele. stă sub umbrar. Fusese o zi caldă.. Orice ideal se macină. Mitică îi rezumă întreaga lui dragoste pentru Marcella ..... Ascultă anevoie rezumatul romanului „Prăbuşiri în lut". Se gîndesc la libertatea lor... Se întorcea repede la povestea romanului. dragă. mare talent. Am să scriu acolo. Mitică îi mărturisi confidenţial că a venit la Bîr-Iad ca să cunoască pe bătrîni şi să le ceară fata în căsătorie.— Domnu' profesor stă la masă cu un domn.. ca să lase loc divagaţiilor. îşi clete repede seama Gheorghiu. mă pricep la oameni.M-am hotărît să scriu toate acestea într-un roman de mari proporţii. „Am s-o ţin numai în blănuri şi în maşină". eternul conflict. Aşa îi văzuse femeia. şi nu cuteza să-i tulbure. îi vorbi de călătoria de nuntă la Paris... tocmai cînd Gheorghiu prindea mai mult curaj.... -— . încă plin de visuri studenţeşti. unde toată lumea face politică. Am mai avut eu şi altele. — . Căutam ceva mai sobru. s-a făcut ! îl linişti Anton. să fi fost acum bun prieten cu Marcella. să fi vizitat Bîrladul numai noi . Şi. S-a încurcat urît băiatul gîndi Mitică Gheorghiu din ce în ce mai fericit de alcool. să-l ajute... E adevărat. începea să i se încurce limba. Repetară consumaţia şi începură să-şi spună „iubite prie-ten". aproape nedormite.. aş putea spune. Voi ăştia.. astăzi.

oricînd vrei. D-na Dumitraşcu de-abia avu timp să se scuze . spuse Mitică puţin visător. — Vii la Bucureşti.... Nădăjduiesc şi eu. dragă. că n-am primit să mă duc la el acasă. ironic. ani de-a rîndul.. adaogă el aproape fericit. i se părea că se apropie mai mult de Marcella. Anton. Lui Gheorghiu i se făcu dor să ivadă strada. Aici. unde se păstrau esenţele pentru siropuri... de măgar.„ Acum sa terminat cu legătura roşie. nu e nici o viaţă intelectuală. Eşti teribil. „Nu. să-i povestească pe îndelete copilăria ei. şi coteţele. tot din piele. Gheorghiu nu-l mai asculta.. Foarte patriarhală. — .. ţum îi. mîngîinduşi soţia... blîndă. A fost prietenă bună cu Elena.. la o masă mare cu becul atîrnat de o prăjină.. Deja. completă Anton.. nu sînt teatre. — Ce frumos e la voi. prea mult deodată. un editor. în grădina lor.. Dumitraşcu îi luă braţul. sau cum ştie el. s-a uzat atît de mult încît de abia o mai poţi ţine în mînă. exclamă Anton... Gheorghiu simţi încă odată că sînt anumite lucruri care nu se mai pot în-tîmpla. pe seară.. — E bine. îl asigură Gheorghiu.. Ar fi fost atît de simplu să fie împreună cu Marcella... prieteni printre lumea scriitorilor bucuresteni. Am făcut mai bine că am rămas aici. oriunde.„ Are să-şi facă alta. şi legătura aia roşie de carte. de la îndemîna tuturor... prin ce grădini umbla. cît ar fi fost ele de simple. După miezul nopţii... şi Gheorghiu observă că noul său prieten calcă puţin şovăitor. Cînd voi publica romanul. aş fi fost prea aproape acolo.. de unde căzuse rău de tot cînd era în clasa patra primară. — Totuşi. de o senină feminitate.Uite.. Tata are o sumă de cunoştinţe. se face repede. Mitică Gheorghiu îşi aduse aminte că ultimul tren terce prin Bîrlad aproape de două. să-i spună pe ce străzi se juca. despre durerile intelectualului de provincie. Se ridică amîndoi. toată făptura iubitei îi apărea altfel . şi făcîndu-i semn cu amîndouă "mîinile deodată. logodnicul celebrei artiste Marcella Streinu ! aşa vorbise Anton. vorbi Anton.. măcar strada unde au stat ei. întîlnirea cu Gheorghiu îl stimulase. iubiţi chiar. acum. nepieptănată. dar nu voia să se poarte chiar atît de urît cu familia Dumitraşcu. că o găsesc îmbrăcată de casă. vom vedea pe urmă unde om merge !" îi spusese el. cu Marcella. ne vastă-mea. leagănul de frînghie.doi. 93 — Şi p'asta o ştii ? se minună Anton. — Ce face Nenea Tache ? întrebă el deodată. nu e atît de simplu. etc.spui d-ta. Sau grădina din spatele casei. îi ştiu toată viaţa. se făcea răcoare. Iţi place pentru că nu stai ea mine. şi altele. îi spuse el îndată ce ieşiră în stradă. apoi . s-o cunoşti pe Măria... Şi.. explică Gheorghiu. Oamenii se culcă la zece. ne mai putînd răbda. Se mira puţin : cineva care e fratele Marcellei. Amănuntul acesta i-l făcu şi mai drag.. Refuzase de mai multe ori pînă atunci invitaţia lui Anton de a veni la el. şi seara să fi mîncat cu bătrînii. Anton Dumitraşcu îl privi puţin mirat. — Iţi prezint pe logodnicul Lenuţei. calmă. nici nu-ţi închipui ce bucurie mi-a făcut să te cunosc. Dar de unde îl cunoşti ?. — Frate Anton. şi se simţea fericit. — A început să vină lume. nu citeşte nimeni nici o carte. am venit special pentru d-ta. Cineva care povesteşte un roman în ioc. frate. ţinîn-du-l strîns de braţ şi arătîndu-l soţiei sale. ză-rindu-şi soţia departe.. . totuşi. —■ Patriarhală.. spuse Anton zîmbind. e o linişte. stimulat deodată. adaogă Anton. farmacistul. îl neliniştea destul de mult. ar fi putut •să dispară fără ca ceilalţi să-l observe. mai concretă. de o Marcellă mai vie. Nu vrei să plecăm ! Trecem şi pe-acasă. începuse să se însereze . —■ Nevastă de belfer. prieteni. sau la bătrî-nul Dumitraşcu. Toată lumea era excelent dispusă . pe d-ta vreau să te cunosc întîi. amintirile ei de acasă. tot ■ce se întîmplase după venirea lui în casa lui Anton. şi poate să fie totuşi interesat de lucruri atît de străine de iubirea lor. Cîte alte lucruri nu se vor întîmpla. Ar fi vrut să vadă mai ales odăiţa de lîngă farmacie.. Belfer şi belferiţă. prieteneşte. Cine ştie.. unde se jucase Marcella cînd era mică. era vacanţă.. şi că noii lui prieteni încă nu ştiau că el e hotărît să plece. ne aşteaptă în poartă.. pe obraji.. Cu fiecare pas pe care îl făcea. mai bună decît cea pe care o cunoscuse el. Dar acum ar fi mers bucuros. de drama lor. cu căldură. — îl ştiu de la Marcella.. 94 începu să vorbească din nou.

. Erau mai ales foarte mulţi copii. cu gesturile sale sigure. din care n-a putut identifica în grabă decît două sau trei. Era de asemena foarte politicos. pe Riviera.şi schiţă cu mîna cealaltă un gest larg. fără sifon. Vor veni toţi prietenii din Bucureşti. de cunoştinţele ei din Bucureşti. Mărie. foarte comunicativ... un elev de la şcoala militară. atît de însufleţit. că toţi oamenii din jurul lui îi vor ajunge în curînd rude. Măria îl privea la răstimpuri mirată.. veniţi în vacanţă de la Iaşi. spunea Anton bătrînului. îi găsim tocmai bine la masă. Se aşezase lingă bătrîn.îl invitară în casă.. adaogă privind spre d-na Dumitraşcu... un băiat de liceu. fără să ne scrie măcar o carte poştală. 95 Gheorghiu se rugase aproape plîngător. Gheorghiu se simţi ridicul. fetiţe de 12—13 ani. I-a prezentat Măria Dumitraşcu. cu tot alcoolul pe care îl înghiţise neîntrerupt de cîteva ceasuri.. începu să rîdă. sub-director de Bancă. Auzi. amintindu-şi lucruri vechi. Căci. începuse acum şi Mitică să vorbească mai mult. că Marcella va fi a lui. Mitică se controla îndeaproape. familia bătrînului se adunase în jurul unei mese luminate prin-tr-un bec atîrnat într-o prăjină — Anton îi luă braţul . Au rîs de asemenea verii şi verişoarele. Amîndoi soţii făgăduiseră solemn .. luminată cu lampioane japoneze. zău ştie tot despre legătura roşie. de planurile lor de viitor. — Mi-a scris zilele trecute. Erau o sumă de persoane strînse în jurul mesei. privind drept în ochii ascultătorului. Era un bătrîn zvelt. Pot dormi şi în farmacie !. Cred că a făcut mai bine... I-au fost prezentaţi cu toţii : verii şi verişoarele Marcellei. dar îndată -ce intrară în grădina din spatele farmaciei. Are timp destul să decidă. — unde într-adevăr. cu atît atmosfera se încălzea şi ajungea mai familiară. copilăreşte. 96 . de pe vremea studenţiei. îl cunoaşte şi pe Nenea Tache.. dimpotrivă. cu capul albit. fără sifon. — A refuzat cîteva angajamente. Capetele copiilor erau toate îndreptate . chiar în grădina asta. după surpriza avută. Rîse puternic şi zgudui braţul bătrînului. — Inchipuieşte-ţi. — Vă prezint pe logodnicul Lenuţei. minţi Gheorghiu. ştiţi. -— Ştii. dar spunea să nu afle lumea. Cu cît vorbea mai înfierbîntat de nuntă.. Aşa călătorie de nuntă zio şi eu. dar tare.. Mărie.. teatral... — Dar să nu le spuneţi nimic. mai apropiată.. Cred că a făcut mai bine. Zău. dar nu au rămas decît o jumătate de ceas. şi ceru să i se umple paharul. începu să creadă şi el că nunta e apropiată. care îi intimida şi care îi atrăgea totuşi cu vorba lui muntenească. "de vacanţă. domnul Deme-tru Gheorghiu. aşa cum a văzut el la Paris. I-am spus că s-a hotărît să-şi facă una nouă. puţin uimilită că Anton nu-şi mai putea controla reflexele. Aţi fi putut veni totuşi împreună. — Am rugat-o şi eu. Măria Dumitraşcu încercă să poarte conversaţia cu Mitică. repetă el. — Avem unde să-i găzduim. Anton. cu vin. cu un uşor accent franţuzesc. Nunta o vor face la Bîrlad. Mitică îşi aminteşte foarte vag scena. foarte vechi. întorcîndu-se brusc către Anton. vorbind mai ales de Marcella.. vorbi el în cele din urmă.. dar încîntată în acelaşi timp câ-l vede atît de fericit.. fără să mai aştepte să fie întrebat. Anton continua să bea vin.. are să fie atît de frumos. — Să mergem la bătrîni. Spunea că nu mai vine acasă.. aproape aristocratice. Cu cît trecea timpul.. Mitică acceptă să mănînce ceva. vorbi Anton. întradevăr.. însă. după cum ştia Mitică din povestirile Marcellei. vorbi farmacistul. zîmbind şi foarte emoţionată.. Să-i lăsăm Marcelei plăcerea de a le face surpriza asta. pe Coasta de Azur. căci bătrînul farmacist nu-şi venea în fire. cu mustaţa încă neagră.. Nici noi nu i-am mai văzut cam demult.. — E teribil. şi spunea mereu „Pardon".. ezitînd.asupra acestui tînăr pe jumătate pleşuv. îmi pare rău că n-am adus-o şi pe Marcella. ţinea capul sus şi mîna făcută pumn. — La ce tearte mai joacă Lenuţa acum ? Gheorghiu făcu un semn vag cu mîna. hotărîse repede Anton. în grădina asta. visul meu!.... îl vor felicita de sărbători. Vorbea rar. o duce pe Riviera. îşi trăgea des manşetele ca să i se vadă butonii de aur încrustaţi cu două safire mari. vă rog. şi se silea să facă cea mai bună impresie. în grădină. cu atît i se părea mai reală. îi vor spune pe nume.. era. exclamă el în cele din urmă. mă ruga să-i mai trimit ceva bani.. — Aşa fără să ne spună nouă.

— 'Am mai fi stat de vorbă.. Bătrînul îi strînse lung mîna.. Capul începu să-l doară deodată. Sînt singur. rîzînd zgomotos. Trebuia să se ducă în orice caz. — Ne vedem şi mîine. 98 — Mi-am adus aminte că mîine am de rezolvat o afacere urgentă şi importantă. — Spune-i că mi-e dor de ea. şi să mai rabd încă un ceas claviatura Anişoarei — ca să se poată întoarce seara acasă. nu le-a spus nimic pînă acum. Rămăseseră puţini în jurul mesei.. ar fi fost prea obositor. Avea ochii umezi. uitase tot ce se întîmplase în ultimele trei zile. continuă. pe © 99 asemenea arşiţă. I se pregătise chiar odaia la Bătrînul Dumitraşcu.. încercară să-l reţină . eu vă las !. Ceilalţi tăceau mîhniţi. gol.. O parte din copii plecaseră să se culce.. — Sărut-o din partea mea. are o vilă acolo. D-na Anicet nu-i spunea nimic. Mitia.. eu nu sînt liber ca d-stră !. fără gînduri. Ar fi făcut orice ca să curme mizeria aceasta lîncedă. deşi Anton ceruse să fie găzduit la el. îi spusese o fetiţă.. explica Anton. în nici un caz nu putea pleca cu trenul de două . apoi luă braţul lui Anton şi porni. cu bani. Chiar Măria Dumitraşcu. — N-avea nici o grijă. mai ferm : — . erau înţeleşi să doarmă aici.. că nu va rămîne... Regreta că n-au fost şi cîţiva dintre colegii lui de la liceu. şi tăcerea aceasta îl umilea. vor ghici cum stau lucrurile.Şi să vă ajute Dumnezeu !. deprimantă. căci altminteri. silindu-se să zîmbească. cine ştie. cu ochii luminoşi... Trecuse miezul nopţii. sau alţi prieteni din oraş. ştiţi. I se părea că găseşte întotdeauna replica promptă.. apoi adaogă repede.97 — Eu ţi-am spus de la început. cu pas mai repede. sau dacă va ruga pe Marcella tot prin scrisoare. îi spuse ea la urmă.. — Aşa îi spune ea. după tot ce îi despărţise. cu ferestrele bine astupate — dar era ziua lefii. şi el şi maică-sa. '— Ei ! exclamă Mitică. D-l Baly plecase în străinătate. I se părea că venirea dimineţii l-ar fi descoperit. pînă la marginea cealaltă a Bucureştiu-lui.. Ar fi fost şi mai mare surpriza. Gheorghiu ştia însă. deşi mai era. N-au avut nici măcar obişnuitul lapte cu pîine prăjită. O lăsară pe d-na Dumitraşcu în faţa casei. să nu-l descopere brusc. privindu-l. Ezită cîteva clipe. măcar ei. că are o inteligenţă lucidă şi totuşi comunicativă. dar erau cu toţii încălziţi de vin. Gheorghiu se ridică în picioare. Anton şi bătrînul... ajutorul lunar îl primiseră . Gheorghiu nu se gîndea deloc la cele ce se vor întîmpla după plecarea lui.. explică Anton bătrînului. Mitică nu îndrăznise să refuze. — Scumpii mei. chiar după cearta lor. ştii. foarte emoţionat. îl răsfaţă. fără voinţă. domnişoara Felicia era în vilegiatură — şi apoi. silă de destinul lui. Dacă ar fi fost măcar Directorul în Bucureşti.. chiar la masa asta. îl exaspera.. exclamă Anton. VIII Petru plecă de-acasă istovit. îmbujorată. dar sînt nevoit să plec. şi—şi luaseră noapte-bună foarte respectuoşi. ca să-l asculte. care mărturisea : — Nu mă pot hotărî să-i spun pe nume. îmi pare din suflet rău. Dar i se părea că despărţirea trebuie făcută brutal. Se simţea fericit deocamdată.. Gheorghiu sărută foarte corect mîna d-nei Dumitraşcu. începu să "strîngă mîinile repede. ţinînd-o cu amândouă palmele... înconjurată de ai ei.. ştie el ce să facă. prea incon-fortabil. Şi îi era grozav silă de sine. Contul la lăptărie era neplătit de două săptămîni. glasul moale. că Gheorghiu va rămîne noaptea' asta în Bîrlad. De două zile mîncaseră numai ciorbă de fasole cu salată verde.. că după ce întunericul şi aburii aloolului vor fi trecut. condus de acesta spre gară. Ar fi renunţat la lecţie şi ar fi dormitat pînă seara închis în camera lui. Şi are un nume foarte frumos. Avea o excelentă părere despre sine în seara aceasta.. Rămaseră toţi surprinşi. Dar. Aşa crezuse toată lumea . se afla atît de aproape de Marcella. e la Constanţa.. încă timp destul. şi trebuia să se hotărască.. lui Gheorghiu îi părea foarte rău că nu se afla acum alături de Marcella. într-adevăr. Credea sincer că asemenea lucruri s-ar fi putut întîmpla. Gheorghiu porni însoţit de soţii Dumitraşcu.. zîmbind... li mersese vestea că e mohorît şi pedant. iNu ştia nici măcar dacă va încerca să se scuze printr-o scrisoare. seara.

. ştii că m-am hotărît să mă fac peşte ! O bucată de vreme se înţelege. în stînga . înfiorată — ca să poată iar respira în voie. I se păru. începu să prindă curaj . Coborî . însă. se auzeau tunete încă prea depărtate. şi-l sărută pe obraji. aproape reflectat. Un cer de oţel călit. nu putea simţi nimic. O uşoară strîngere de inimă. de deasupra sau din spatele său. nici Nora nu avea prea mulţi bani. Simţi deodată un gol cumplit în coşul pieptului. apoi cerul se închise iar. Petru se gîndi dacă n-ar fi 101 mai bine să meargă în acest vagon pînă la capătul liniei.. Petru se sui în al doilea tramvai. ca o brazdă arsă. ca o despicare de cremene. pînă ce voi fi destul de tare.. începea să-şi simtă iarăşi corpul străbătut de o uşoară nervozitate. ferindu-se zadarnic — pe lîngă zidurile caselor — de arşiţă. din ce în ce mai bine dispus. o căldură uscată. Nu putea gîndi nimic. îi dădea d-nei Anicet spunîndu-i că i-a rămas din leafă. dar vremurile sînt prea grele. Cerul se întunecă repede. Era palid . la cîteva zile. Toată fiinţa lui aştepta. la staţia ştiută. începuse să picure . — Şi acum sînt tare. ploaia se dezlănţui cu o îndelung zăgăzuită furie. şi cu atît mai umilitor. mai bine mă fac peşte !... atunci . Din nefericire. cu o stranie sclipire. Cînd fu în dreptul Universităţii. Nora îl luă în braţe. Nu începuse să plouă . să poţi sorbi. Streaşină apăra cam o jumătate de metru de trotuar de-a lungul zidului. mulţi. Privea pe fereastră aproape fericit. un comisionar. singur sub un cer atît de întunecat. Petru înainta în neştire. Petru ceruse încontinuu bani de la Nora . trei picături mari loviseră geamul cu o staţie înainte. Se coborî. Se întîlni cu Nora în acea seară şi-i spusese rîzînd : — Nora. alături de trotuarul băşicat de ploaie. Zări iar. care-şi căutau adăposturi. cu umbrelă. Nu cheltuia de loc din ei . dintre fulger şi tunet. Nu puteau aştepta de la Baly decît un ajutor în plus.pînă în Septembrie. are să treacă. Era foarte cald. Iar de la Iorgu Zamfirescu. — Douăzeci de lei ora.. să ai toată roata cerului deschisă deasupra capului tău. complet.. Adevărul era că Petru încercase de mai multe ori să obţină partituri de copiat — dar nu i se oferise niciodată mai mult de zece lei pagina. sub revărsarea cumplită. mari. observă că înapoia lui se înnourase. cîte o sută de lei. Iorgu se mulţumea să-i trimită daruri concrete : pui. nu era. chiar cîte patruzeci de lei.. Şi totuşi. văzduhul se încinsese iarăşi. deci. metalic. Parcă aştepta şi el -ploaia. vîntul bătea mai slab. ea un arbore. cu un . aproape halucinant. de unde în orice clipă ar putea porni un trăsnet. închise ochii şi-şi muşcă buza. Petru fu nevoit să se lipească de o vitrină. şi de aceea pornise mai devreme de acasă. mezeluri. la fel cu ceilalţi oameni. Ah. De ce dracu întîrzie atît de mult ? Ceea ce îl irita. o doamnă aproape bătrînă. singurul ei adorator cu stare. — A trăsnit pe-aproape. încă nu ploua. Să fii acuma la cîmp. parfumată cu apă de colonie şi legată cu un şnur de mătase — împreună cu o scrisoare de 100 dragoste — dar de banii aceştia nu pomenea nimic lui Petru. şi refuzase cu scîrbă. peste pensie... zgomotul nici lumina — ci intervalul acela. grele.. sau minţind-o că sînt onorariile partiturilor pe care le transcria nopţile. ouă. Nu avea bani decît pentru două. care parcă rarefiase aerul. aşa cum se ' zărea. Petru avu timp să-şi zărească vecinii . şi parcă inima şi-ar fi întrerupt bătaia pentru o fracţiune de secundă. Părea o fîşie neutră. Auzi apoi tunetul. O vîlvătaie roşiatică izbucni de undeva. cîţiva din jurul lui se închinară fricos. Sîngele îi bătea mai vioi. alături de alţi cîţiva pe care îi găsise acolo. Are să treacă. ca să nu-şi ude hainele. un fulger. Ca să ajungă la vila Tycho Brahe trebuia să schimbe trei tramvaie. Petru îi interzisese să mai primească ceva. vin. Două. şi un băiat de prăvălie. începu să alerge pe stradă. să poată redeveni ea însăşi. Firul gîndului i se curmă brusc. mîhnită. alergînd nori de praf.. bătea un vînt cald.. de strada' repede inundată.. Ii dădea direct maică-sei. în cîteva clipe. picături rare. Din cînd în clnd. neverosimilă. în aşteptarea bubuitului. Strada încărunţi deodată. continuă Petre degajîndu-se absent din braţele fetei.. Fulgerele se înmulţeau. Nora primea şi cîte o bancnotă de 500 lei. şi un leu amendă pentru fiecare greşeală ! Asta revine la vreo doisprezecetreispre-zece lei ora de lucru !. începu să respire. că ghiceşte înapoia acestui gînd. auzi un glas. cu tot praful care-l plesnea peste obraji în dreptul staţiei de tramvai. gălbuie şi uscată. Trîntise uşa şi plecase fluierînd. o mică laşitate : să nu rămînă singur pe stradă. Suspendarea aceasta începea să-l enerveze. se apropiau.. comprimată.

. Ce stupidă observaţie ! reflectase Petru atunci. care crescuse brusc în trupul lui. palpitînd... să ţină capul drept. înţepenea un picior bine pe pămînt. abia atingîndu-i picioarele. Acolo.. Petru privea cu mirare pînza aceasta vie care îi trecea atît de aproape de faţă. Se simţi de astădată complet izolat (ploaia începuse să-l înfăşoare). Totuşi. Un gol cumplit înlăuntru. să respire normal. Totuşi. atît de lipsit de sens. Era singur.. poate pînă la al doilea trăsnet. începu să-şi dea seama de tot ridicolul .. Petru se simţi uşurat. în grumaz . sentimentul acesta de siguranţă nu-i liniştea panica animală care pusese stăpînire pe corpul lui.. ca şi cum toată făptura lui s-ar fi golit deodată. de corp.secunde.. suptă de sînge. poate cîteva . un asemenea adăpost. să nu-l lovească ceva. după gesturile lor de apărare . între patru ziduri groase. Să mori aşa turtit la perete !. poate chiar în el. ca să nu i se ude pantalonul. probabil. în şoaptă. Doamna din stînga deschisese umbrela. căci vîntul bătea chiar în faţa lui. nu era singur. Poate în orice moment va trăsni. n-am scris încă nimic !. înfipt în zid.. Petru înţelese lucrul acesta după privirile lor. Şi cu toate acestea. prin ploaie. Nu se mai putea gîndi la ceilalţi oameni. de fricile acestea animale pe care le descoperise pe neaşteptate în suflet. Nu îndrăznea să ridice capul. Imaginea războiului îl umili. I se părea atît de depărtat timpul cînd se afla într-o odaie. calm. în dreapta. Era singur.. cu desăvîrşire singur. Totul i se părea atît de absurd. un tînăr zgribulit. dar celălalt tremura înainte. comisionarul îşi mişca necontenit piciorul. prin ploaie. nume. pe trotuarul celălalt. Ploaia cucerise centimetru cu centimetru fîşia uscată de trotuar de lîngă zid. cu trotuarul. în pîntece. îl va cuprinde şi pe el ca pe necunoscutul din faţă. decît nervii lui. Nu izbutea cu nici un preţ să-şi oprească tremurul genunchilor. se aflau şi alţii aproape de el. fortificat . îl orbi. că sînt condamnaţi. Asta dovedeşte siguranţă. Dar o nouă licărire verde şi un nou trăsnet îi zdrobi rezistenţa. în război. Cîteva clipe în urmă. să te vezi la sfîrşitul vieţii. Aşa va fi. Să constaţi un lucru împotriva căruia nu poţi face nimic. Petru duse instinctiv mîinile la ochi şi-şi plecă umerii. „Ce moarte stupidă !" izbuti să articuleze.. sub bombardament. şi-l oprea . în curînd îl va lovi în obraji. absurd. că cel dintîi obuz se va sparge în ei. îi fu ruşine de spaima sa stupidă. să te mulţumeşti că ştii ce te ameninţă. urmată imediat de o explozie care îl zgudui odată cu zidul. Unul spusese.. Oare toată lumea asta' de lîngă mine este tot atît de fricoasă ? se întrebă Petru. ca într-o nişă. gîndi Petru. ştia că mai are foarte puţin de trăit. care era mai tare decît orgoliul lui.. la adăpost. Picăturile mari şi repezi cădeau acum atît de aproape încît îi stropeau vîrfurile pantofilor. stătea lipit şi privea drept înainte.. Ridică ochii.. Genunchii începură să-i tremure . Se apăra inutil de ploaie.. cînd porniseşi să-ţi faci numai una din obişnuitele lecţii de pian.. nu-şi mai simţea nici un os. cu cîteva secunde mai înainte : — Asta e o rupere de nori.. numai înainte. să privească înainte. că ai aflat numele unui capriciu cosmic care te poate în orice clipă ucide. atît de aproape încît i-ar fi putut atinge cu mîna. ascunşi ca şi el pe lîngă uşi. ca de spasm. Doamna din stînga îşi făcea cruce. din şold.coşuleţ acoperit cu muşama. condamnat. număra anii cu o siguranţă de dement — şi acum. Lui i-o fi frică ? se întrebă Petru.. înţepenindu-şi genunchii. amintiri. şi. Era tot mai umilit. o vîlvătaie verde. Şi n-am făcut încă nimic. un tremur dîrdîit. Se trudea să rămînă ealm cel puţin în partea de sus a trupului . şi încercă să-şi oprească tremurul picioarelor. Parcă s-ar fi surpat casa... la doi paşi. acolo eşti 102 103 condamnat la sigur. înainta atît de lent în viaţă.. tinerii din dreapta se lipeau de zid. lipiţi de ziduri. în piept. bolborosind.. Să părăseşti. oamenii de lîngă el nu erau paralizaţi de spaimă. Prin minte îi trecură vertiginos scene. deodată. cel puţin e cu totul altceva . nici o verticalitate.. Făcu un efort să se controleze.. zări chiar în faţa lui. chiar aici. Se simţea pierdut.. Aşa vor simţi cu toţii. îşi făcuse atîtea planuri. Petru se simţi faţă în faţă cu o viaţă străină. Cei doi din dreapta priveau ploaia... întoarse încet capul să vadă ce-i fac vecinii.

— Du-te mai repede şi schimbă-te. Simţea totuşi că e altceva. Fata îl călăuzi tăcută. tremurînd.. n-are să umble gol prin casă. cel puţin să nu fiu poltron. putea opri. începea să fie bine dispus. deşi zîmbea. Petru se plecă ceremonios. Privi în sus. îşi dete seama apoi că Anicet e ud. Se simţea obosit.. Nădăjduiesc că nu ţi-e ruşine ? îl întrebă ea brusc. iar în fund. du-l în camera ta... aproape în şoaptă. şi cu toate acestea o fundamentală desfătare îi străbătea întregul trup. el era condamnat. Petru simţi o căldură ciudată străbătîndu-i spatele. îşi aminti o vorbă de-a maică-sei : să nu fugi niciodată cînd trăsneşte . îl privi înmărmurită cîteva clipe. Aproape că-l stimulau tunetele. şi o oglindă veneţiană. numai ei singuri. foarte palidă... nimic nu o va mai putea împiedica... — Doamnă. să-ţi fie teamă de trăsnet.. moleşit. şi-i luă braţul... îl încînta. şi intră răsuflînd greu într-un gang. Şi cu cît răsuflarea i se accelera. căci oamenii aceia poate mai nădăjduiau. vii ! îi spuse ea. Doamna Lecca deveni din nou gînditoare. Petru intră în odaie cu un sentiment viguros.. dar lui îi era interzisă orice nădejde.. şi îl invitase de cîteva ori să rămînă de vorbă aici... şi are să se termine odată !... Simţi acelaşi gol în piept.. Vorbise foarte serios. Ploaia se oprise... o bibliotecă. — Şi pînă atunci ? îl întrebă d-na Lecca.. vrăjită. — Trebuie să-i găsim ceva. îl privi însă în ochi. Anişoara se codi. Era o cameră mare.situaţiei . şi în fiecare clipă ar putea. Anişoara. 105 — De corpul meu nu mi-e ruşine. Ei şi. îi spuse ea..... îl aştepta la fereastră.. Petru o urmă fără nici o împotrivire.. . vorbi el ealm. gata să moară în orice clipă. apoi zîmbi. Se opri după vreo zece minute. Cum îl zări.. îl are chiar la ea.. cu un pat înalt. paşii prea mari îi dădeau o senzaţie de forţă.. un dispreţ desăvîrşit faţă de laşităţile lui. Anişoara. poate da. . imediat. dacă trebuie să mintă ori nu. Anişoara.... ca o profesoară.. Alături era odaia Adrianei.. prea încărcată.. las' să mă trăsnească. — Anişoara. cu pereţii zugrăviţi în roz pal.. de stăpîn necontestat. Lasă că am să-ţi dau o robe-de chambre... Cunoştea odaia Anişoarei mai de mult . dar din arbori picurau încă stropi mari.. dispreţuitor. dar nu cedă. du-l la duş şi vino apoi la mine. şi apoi fă-i un duş !. cu atît sentimentul superb îl invada. Lasă să vină. să se odihnească.. Fugea. în alee. Vorbea puţin sugrumat. Ajunse la vilă udat pînă la piele. Am alergat cîţiva kilometri prin ploaie şi prin noroi. chiar ea i-o arătase. Ai să răceşti. ce e dacă mă va lovi ? Am să crap. cu pârul răvăşit. la piele. O luă la fugă. — Dar trebuie să te schimbi imediat. maman. Am să-ţi arunc o robe-de-chambre prin uşă. simţi decît o furie cumplită împotriva lui însuşi. vom vedea mai tîrziu. — Dar n-are să-l încapă. Anişoara roşi toată şi plecă ochii în jos. şi efortul. Ar fi vrut să se trîntească pe o canapea. — Eşti fenomenal. în casa aceasta de femei. cu pantalonii stropiţi de noroi. baia.. îi spuse Anişoara. Petru ezită o clipă. Accentua şi repetă cuvintele. De-acum. adăugă d-na Lecca gîn-ditoare. murmură ea.se fac curenţi de aer şi fulgerul vine după tine. — Ba nu. supusă. se simţea erou. Se simţea curajos. De mult voiam să te pictez gol. Anişoara îşi avea aci pupitrul de studiu. îmi trimit hainele la bucătărie şi se vor usca într-un sfert de ceas. interveni Petru. în odaia ei. aspru. nu e nevoie.. nu. O dîrzenie nouă îi schimbă faţa.. cînd atîtea milioane de oameni au înfruntat obuzele. Dacă o să mor acum. Cu un gest brusc îşi ridică gulerul de la haină şi se repezi în mijlocul străzii.. Din salon ieşi d-na Lecca. viril. eşti cel mai conştiincios profesor de pian din România. Dezbracă-te aici. am să-l dezbrac eu. urcîndu-se .. oarecum în glumă. — Ai să răceşti ! Vino repede şi scoate-ţi haina. chiar în clipa cînd cerul se mai aprinse o dată. Dezbracă-l. — Ce frică mi-a fost că n-ai să. Se simţea tare. cu zîmbe-tul pe buze. Nu se mai 104 . Nu simţi nici apa care îl stropise pînă la genunchij nici ploaia care îl orbise . de tinereţe. de lemn alb şi virginal. ocolind pe cît putea băltoacele. cu ce-l îmbrăcăm ? Adu o pijama a profesorului. alergă să-i deschidă.. Orice nou fulger îi biciuia voinţa.. De albiturile şi hainele mele. sticloşi.

fluierînd. imaginea tainică o împietrise. ca un coşmar erotic. du-te. îmi spune asta ca să n-o violez. aproape brutală.. înalt. că aici. o voluptate neîntîlnită. alb. mai chinuitoare şi dulce. Nu mai era dorinţă.. fetiţo. se dezgolesc zilnic două trupuri nevăzute de nici un ochi bărbătesc pînă acum. Cînd îl văzu intrînd. înspăimîntată şi totuşi voluntară. d-na Lecca se ridică brusc din-fotoliu şi exclamă : . îşi înfăşură. brăzdat cu dungi portocalii. şi se lăsă biciuit cu încîntare. terorizată. — Ţi-am adus. un ştergar de mînă în jurul coapselor. în simţurile ei. începu să se dezbrace repede. îi întinse haina. pieptenele.spre ţeastă. Simţea acum un sentiment ciudat. Revelaţia goliciunii fusese prea copleşitoare. acum . tînărul străin şi protejat. le folosi periuţa de unghii. nu mai era salariatul tolerat la ceai. N-ai' nici o grijă. — Adriana e alături. bucuria de a-şi stăpîni poftele. privind-o şi întin-zînd braţul. gîndi Petru. vorbi Anişoara. nu mai era profesorul de pian. şopti. cu furie. . îl dezgustase aproape de orice carne nouă. să violeze astfel privirile unei fecioare . Anişoara bătu în uşă. A fost o singură clipă — dar lui Petru i s-a părut mult mai lungă. aşteptînd în loc de a îndrăzni. cu muşchiul lung. de autonomia acelei imagini centrale. 106 — Bine. de a le biciui. între aceşti patru pereţi. că se şterge cu un prosop care le mîngîie în fiecare zi umerii. tot ce se întîmplase în ultimele zece minute îi dădea senzaţia că şi-a cucerit drepturi concrete în casa Lecca. Să iei ceva cald. Parcă ar fi săvîrşit un viol. Iată-mă acum de-al casei. Pot să intru ?. nu mai era emoţia vinovată cu care 107 îl condusese în odaia ei.. haina îi ajunge de-abia o palmă dincolo de genunchi. Sentimentul acesta tulburător şi stenic îi dădu o siguranţă de sine compactă. Nu era nimeni . începu să-şi dea seama de-abia atunci că se află în odaia de baie a două fecioare. tremurînd. Descoperi în acea clipă prezenţa erotică din faţa lui . ciupicii. Anişoara intră repede. ca să-l vadă mai repede. Oboseala aproape îi pieri cînd se usca cu un ştergar enorm. o extraordinară curiozitate pentru tot ce s-ar putea întîmpla . pentru întîia oară văzu foarte clar sînii mici şi rotunzi ai fetei. îi spuse în cele din urmă Petru... Anişoara îl privea adînc.. Fata se apropie fascinată. putea ieşi în voie. totuşi. Petru simţea un puhoi de doruri năvălindu-i fiinţa . aruncîndu-şi în acelaşi timp ştergarul pe pat. — Mama te aşteaptă în salon. şi intră astfel în odaie. Cei trei ani petrecuţi cu Nora îi neutralizase simţurile faţă de orice altă femeie. febra cu care alergase cu o robe-de-chambre în braţe. zîmbind. Intră sub duş direct. Petru Anicet era acum cu totul separat de ceea ce aflase prin revelaţia nudităţii lui. Se înfiora amintindu-şi că s-a spălat cu acelaşi săpun ca ele. Erai stăpînită.. Petru se privî în oglindă. cu stigmatul de foc către care tînjise în atîtea insomnii şi atîtea vise — şi rămase palidă. — Nu vrei să mi-o dai ? întrebă el. Se uită în oglinda lor. înecîndu-l. Spune să vii aşa.. de putere şi evanescenţă în acelaşi timp.. a devenit dintr-odată-stăpîn . în gîndurile ei. lipită de uşă. desco-perindu-i pulpele zvelte. de dorinţă şi resemnare. — Da. Se duse apoi la uşă şi ascultă. în faţa oglinzii acesteia.. îl zări — brun. parcă ar fi străbătut bărbăteşte nu în odaia de baie a două tinere fete — ci în taina unei esenţe. în odaia ei. Se îmbrăcă cu mişcări bruşte ... iată-mă acum intrat în familie. fecioria. şopti ea. într-adevăr. răzbind vii prin bluza de mătase albă. şi alergă în odaia de baie înainte ca să se poată întoarce Anişoara. spuse el cu un glas pe care îl voia cît mai ferm.

îi rămăsese înfipt pe retină. ca şi cum ar fi vorbit despre altcineva. Parcă respira altfel. ca şi frate-său. îi ştia gesturile ei bruşte. o schimbare neplăcută în fiinţa mamă-sei. — Pasărea mea scumpă ! îi şopti la ureche. Era a treia vară pe care trebuia s-o petreacă în Bucureşti. Un ceai sau o cafea neagră ? ' — O cafea. care s-a omorît. Ai fi avut un corp mai frumos. gol şi fierbinte. Adriana se apropie de ea şi o apucă în braţe. fără tocuri. vorbi d-na Lecca. — Nu. observă Adriana rîzînd. Petru iîi întîlni ochii . aşezîndu-i corect pantofii pe covor. sărutînd-o. Se simţea însă şi el antrenat într-o enervare dulce. în timp ce Petru îşi bea cafeaua. fără să adaoge vreun cuvînt.. prietenul meu". sau pentru că se afla acolo.— Profesorul are să aibă de-aici înainte coşmaruri... fără să-şi dea seama de ce. Anişoara continua să-l privească amuţită. femeia avu un gest de amuzată surpriză. de-abia acum. Simţi o enervare cumplită. asta sînt „eu !" păreau că spun privirile lui. — De-abia putem trăi în Bucureşti. palidă. cu centrul lui de foc. — Păcat. 108 — Ce vrei să hei ? îl întrebă d-na Lecca în cele din «urmă. Aşa a fost şi bătrînul Franciscr Anicet. Dădu cu ochii de Petru. pentru că mă crede bogată. intră Adriana. în clipa aceea simţi o ciudă nespusă împotriva mamăsei . privind înspăi-mîntată către soru-sa.. Numai Anişoara păli. Se simţi umilit şi răspunse aspru. Petru se posomori.. de bine legat. privindu-i cu atenţie pulpele. mă crede mai presus de el. Anişoara însă o simţise ca un fior rece. de spătos. fără sens. N-avem bani. ce-i spusese Baly. — Vrei să-mi faci plăcerea să-i schimbi cu ăştia ? îl întrebă ea cuviincios. răspunse Petru grav. în voie — o exaspera. văzînd că d-na Lecca îl priveşte cu ochii holbaţi. D-na Lecca îl privea uimită. D-na Lecca îi făcu semn. — Vă rog să mă iertaţi. Se aşezară amândouă pe canapea. Anişoara se desprinse. ----Nu te duci nicăieri în vara asta ? îl întrebă d-na 'Lecca.. e adevărat. îi dăduse cel puţin 231 de ani. acum. ca şi cum s-ar fi silit să înţeleagă un lucru foarte complicat. Nu ştia nici el dacă îşi cere iertare pentru că avea numai nouăsprezece ani şi jumătate. cu sandalele domnişoarei Adriana în picioare. de la cea «dintîi privire. explică d-na Lecca. atentă. Petru nu. atît era de înalt. Apoi părăsi odaia repede... fără să spună nimic. Nu e nimic. incoerente. în stînga lui Petru. îi încap pantofii mei de baie.. I-ai infectat haina cu tinereţe. cu un glas gros. îşi aminti. prima dată cînd a întîlnit-o după angajarea lui Petru ca profesor de pian : „Este un băiat precoce. continuînd să-şi soarbă cafeaua. Toţi Aniceţii sînt aşa : cresc înalţi ca brazii şi se maturizează la 20 de ani.. Sună servitoarea . Adriana îl privi cîteva clipe. se nelinişti. tot ce-ai văzut e adevărat . N-am putut ceti o singură pagină ! Mi-am pus toate pernele pe cap.. 2îm-bind cu obişnuitul ei zîmbet nefiresc. Parcă nici nu observase remarca lui Petru asupra •sărăciei. Ar fi ieşit un tablou minunat. că ar putea «deci să-l privească ceasuri întregi. I se păru că maică-sa ar putea ghici atunci. foarte aspru. dispreţuitoare. adăugă Petru. adăugă el. Petru rînji. . Petru îi schimbă fără să spună vreun cuvînt. în acelaşi timp. fără umilire. Anicet ? —■ Am împlinit nouăsprezece în Februarie. Cîţi ani ai. o cunoştea destul de bine. prin tot trupul. spaima cu care îi sorbise ea goliciunea. de prezenţa virilă de lîngă ■ea. zărindu-l pe Anicet într-o haină care deabia îl acoperea.. aproape . — Este extraordinar de caraghios !. M-au exasperat trăsnetele. despărţit de cele două femei numai prin haina de lînă rară a profesorului. exclamă ea. parcă ar fi fost tulburată şi ea de carnea tînără. De aceea mă dispreţuieşte el. Trupul gol. gîndul că ar putea să-l picteze gol. Se ridică şi veni în faţa lui Anicet. — De ce l-aţi îmbrăcat aşa ? întrebă ea. O privi pe Anişoara. Se întoarse brusc către anaică-sa. 109 — Nu putea rămîne gol.. — închipuie-ţi. Adriana se întoarse cu o pereche de pantofi albi. Anişoara simţea. ars de soare.

Totul» totul. Nu simţea nici voluptate. încît nu se putea hotărî s-o precipite. Şi pîntecul ei. E atît de frumoasă. atît de dispreţuitor pe lîngă Anişoara. aşa cum stă în faţa mea. buzele ei începeau acum să-şi schimbe gustul . începuse s-o dezbrace fără ca ea să-şi defr seama. Zărise din cea dintîi clipă sînii Norei. călcînd moartea. în acea clipă nu şi-au mai simţit carnea .. îşi ţinea palma dreaptă uşor strînsă deasupra sinului stîng. Părea că numai acele cuvinte îi aminteau că se află în braţele lui Petru. Anişoara de-abia mai putea îngîna o strînsă acceptare.. şi se îndreptă spre camera fetei. îi tremurau genunchii. Şi trecuse pînă acum atît de nepăsător. făceau şi mai virginală şi mai pură. Mulţumi d-nei Lecca. sînii.. sufocîndu-se. între săruturi . nici chin — ci o plutire nefirească. Numai de aş lua mai repede banii. şi Anişoara in-■t trase. începutul de umbră de la rădăcina pîntecului. Anicet se ridică de pe scaun pentru că trebuia să facă ceva. îşi încolăceau braţele tot mai strîns. bine arcuit . Era îmbujorată. orice vorbe. înainte de toate. o uşoară şi plăcută ameţeală. Petru o apucă brusc cu braţul drept de mijloc. Ar fi fugit apoi atît de uşor. Să mă îmbrac. şi obrajii ei aveau o aromă necunoscută. Nu-l stînje-neau privirile lor. Cuvintele lui Petru. De ce . parcă o febră ascunsă îi surpase oasele. pulpele. cu gura rănită. ca şi cînd s-ar fi temut să nu fie auzită. De fapt. Trebuie să se întîmple ceva. îi rămăsese număr —ciorapii. Vorbele biciuiau şi mai mult voluptatea.. Anişoara răsufla stins. nu privea nici ochii . că nu e prinsă în plasa propriei sale închipuiri . îl magnetizau. asta era-foamea lui cea măre. dar întîlnea necontenit misterul. Niciodată nu văzuse un trup de fată.. Nu-l mai privea . prin buze. amenin-ţînd s-o sufoce din clipă în clipă. răsuflînd bolnav. Nu avu timp să spună ceva. — Cred că mi s-au uscat hainele. o trase spre el. că nu visează. vrei să te sărut mult. Picioarele strînse. Totul £ se părea tainic. Se opri la un braţ de trupul gol.. Ochii nu li se dezlipeau după corpul lui. Răsuflarea celor trei femei era puţin agitată. pe care le simţi fierbinţi. şi o sărută pe gură. Zvîrlise hainele. şi coapsele ei pe care le mîngîie. cu ochii închişi. care trebuie să se întîmple. o emoţie care îi uscase gîtul.. îşi găsi rufele uscate şi aşezate pe un. prin nări.. de-a curmezişul trupului lui Petru. pe care o găsise aproape goală. atît de nefirească. bluza.. — Mă iubeşti. Mă laşi să te dezbrac ?. Voia s-o vadă goală .. dar nu-şi văzu nici haina. ca la un început de lume. înspăimîntat... îngîna el în neştire.erotică. şi pe care o avusese fără nici o taină. dureros. nu mai putea sorbi răsuflările acelea feminine de lîngă el. îşi spuse el. Au închis amîndoi pleoapele. ar fi putut scăpa chiar de lucrul acela teribil care se apropia. Pantalonii erau curăţaţi şi călcaţi.. cînd auzi o ciocănitură slabă la uşă.. 110 Se pregăti totuşi să se îmbrace. mă laşi ?. Buzele erau amare. chinuit. glasul lui plin — exasperau aşteptarea. nu e aşa ? întrebă Petru. Sînii Anişoarei i se păreau cu totul altfel. Ochii lui Petru-sorbiră toată această dezvelire neverosimilă. nemaiîntîlnit. Simţea un gol în coşul pieptului. sub mîi-nile mele. vrei să te dezbrac ?.. încercînd mereu alte drumuri în carnea celuilalt. Era nervos. erau amănuntele fecioriei.. Se adresase mai mult Anişoarei. ştia că poate învia.. coapsele lipite spasmodic una lîngă alta. Petru nu cunoscuse nici o altă femeie în afară de Nora. şi ei nu l-au mai emoţionat apoi niciodată. Vorbise sugrumat. dar îl încărcau cu o căldură străină. nu privea nicăieri. uscate. Nu întî'mpina nici o rezistenţă. Fata se apropia de el cu paşi rari.. palpitînd. sub ochii. Ştia că poate muri . mic.. 111 — Mă laşi să fac tot. Petru avea mădularele grele.. parcă trupul întreg i s-ar fi risipit. Anişoara îşi lăsase capul pe spate. Dezgolirea i se părea atît de dulce. Carnea. Sîngele năvăli tulbure. Spune-mi că mă iubeşti. sorbită.scaun. O aşeză în pat.. să vadă un pîntec crud. Vorbele . Niciodată nu văzuse un alt trup de femeie. curat. ei întreagă părea a fi făcută pentru a fi muşcată. numai ele precizau prezenţa lui Petru. — Ce vrei ? îngînă ea. şi apoi să ne facem lecţia. zvîcnind. Ceea ce îl exaspera în trupul Anişoarei. au simţit numai o febră cumplită care i-a zvîrlit brusc în nopţile de boală ale copilăriei.. spuse el trudindu-se să pară calm. substanţiali altfel. una cîte una. Să vadă o fecioară. nici pantofii.. — Spune.

Anişoara se înspăimîntă-şi-l ţintui cu braţele. regreta că formele vor fi strivite. Foamea lui sexuală de adineaori se transformase acum într-o furie oarbă. echilibrul acesta atît de fascinant.. Era şi ea tot atît de tulburată. Fata era albă. privind în gol. Luă plicul şi-l băgă în buzunar. Petru? era foarte încurcat. întîmpla nimic. de umărul bluzei. în răstimp de o. şi i-a atras atenţia. îi mai mîngîia încă o dată coapsele. Petru sfîrşise tocmai de îmbrăcat şi se întreba cît va mai aştepta pentru haină şi pentru pantofi — cînd uşa se întredeschise şi Adriana i le zvîrli în odaie. se întrebă el. — Eu am să plec mai tîrziu. Apoi Adriana îi strigă. Nu înţelegea deloc ceea ce se petrece cu ea. începea să distingă şi o nuanţă familiară. domnişoară. Făcuse atîtea greşeli. „EI" . şi era aproape schimbat. un foarte vag şi totuşi foarte distinct miros. Nu se va. pînă acum. şi apoi uşa de la odaia Adrianei se trînti. Să nu uit leafa.. cît putură de repede. şi cele mai bine plătite. bolnavă. Şi încă. mulţumind. chiar cuvîntul acesta părea că sună acum altfel... încontinuu. şi cu toate acestea dorea atît să nu-l jignească pe Petru. îşi dădu seama că o înconjoară un miros străin.. Se întoarse apoi către Anişoara. răstit : — Imbecilule !:. un ceas mai înainte. Petru şi Anişoara se priviră încremeniţi. Lecţia începu. Ar putea să-şi piardă postul. — Poftiţi. cu toate că venea de departe. vorbi în cele din urmă Petru. adineauri.. Gîndul acesta îl umili şi-l făcu brutal. sînt gol ! spuse Petrii înspăimîntat. Se în-călţă aproape înjurînd. să rămînă pe drumuri.. în orice caz.. Se opri în odaia vecină. ca de-marmoră. îl privea pe Anicet. cu mîinile strîngînd muchia de lemn negru ca să nu tremure. Anişoara ieşi cea dintîi. să mă schimb. clipă. probabil săpunul cu care se spălase şi Petru. D-na Lecca era încă în salon.. îl sugrumă apoi o poftă grea. pe un fotoliu. Dintr-o prostie. — Aş vrea să-i spun ceva mamei. o clipă. acum. Petru se. insuportabilă.. Anişoara ■se ridică de la pian.. s-o sărute. livizi. Aşadar. Petru răsuflă uşurat. auzi din nou glasul schimbat al Adrianei. observat.. Se îndreptă spre salon. E prea urît.. ■ — Nu vreau eu... aspru„ uscat. dintr-o prostie pe care n-a dorit-o el. 113 — începem lecţia. Poate nici n-o ascultase. Cîteva clipe lungi.. Fără îndoială. Ultima frază a Sonatei îi cînta încă în minte... venind cu haina şi pantofii. extraordinar* de. se adresă el cărtre Anişoara. că exprimă cu desăvîrşire altceva. încruntată. domnişoară. aproape singurele lecţii care iau mai rămas. Se auziră paşi pe coridor. îi spuse ea. Rămaseră amîndoi. îi recunoscu glasul. Dar după vreo cinci minute.trebuie mai mult. Anişoara să se ridice din pat. Simţea că nu se mai poate reîntoarce în salon. — Nu face nimic. dacă nu te superi. Ieşi repede din salon. 112 — Nu m-am îmbrăcat încă. va fi. o singură clipă. Se îmbrăcară amîndoi. împotriva Adrianei. îşi apropie obrazul de braţ. a Anişoarei chiar.... Cu toată foamea lui trupească. ar putea să-şi piardă lecţiile . a familiei Lecca. Gîndul luminos îl stăpîni. şi se acoperi cu cearceaful. pe care o găsi lîngă pian. palidă.. Se trezi de ghiaţă . I se păru că parfumul . cînd auzi o bătaie uşoară în uşă. aplecă deasuprai. să nu-l umilească. cu o licărire veştedă în ochi. şopti Petru zîmbind. de ce trebuie mai mult . — Nu-ţi fie teamă. Prezenţa lui Anicet i se părea strivitoare. Oare a bănuit ceva Adriana. volumele răsucite. rămăsese încă învăluită în parfumul trupului „celuilalt" . nu s-a observat nimic. departe de ea. şi rămase cu mîinile la tîmple. îşi opri răsuflarea. de tăcere. fără sase privească.. tulbure. feminină. împiedicînd cu braţul pe. I se făcu deodată ruşine de goliciunea ei. şi el nu spusese nimic. Vreau să te văd gol.. întîmplarea era tristă şf gravă.. muşcîndu-şi buzele. o invită el zîmbind. alterat. fără să răspundă* nimic. — Eşti înăuntru ? şopti Adriana. cu paşi mari şi viguroşi. şi carnea îi tremura. dacă n-a-lăsat servitoarea să bată la uşă ? Sau poate chiar servitoarea..

decît să fure.. spionajul acesta l-ar fi înfuriat. Fetele rămaseră lîngă uşă. De obicei. ca să-l încerce.. s-ar putea ca ea însăşi să-şi mărturisească aventura. înţelegi.. fericit. îşi pipăi plicul în buzunar.. aud. Gîndul că Nora nu-şi va recunoaşte prezenţa în toate aceste melodii. nu se pricepea de loc în muzică.) •— Anicet. cînd renunţase la jurnalul lui intim .. îi. Apoi se ■opri brusc... Terminase ultimele „stele căzătoare". şi era fascinată de orice melodie organică. (Pentru întîia oară îşi îngăduia un asemenea gest. sau Adriana. după ce se depărta de vilă. Gîndurile negre îl făcură din nou stăpîn pe sine..acesta bărbătesc îi intrase în carne. Dar n-ai fantezie nici de doi bani. nu greşise.. în loc să vii pe jos.. „Stele căzătoare". 115 — Cînd voi avea nevoie de maşină. O foarte tristă vulgaritate năpădea cîteodată prin melodiile ■acelea atît de înaripate. şopti arătîndu-i cele două hîrtii. Cîntînd. . "Se născuseră în nopţile din iarna aceasta. ai putea veni cu cea mai elegantă maşină. în loc de două mii cinci sute de lei... i se păru că e o mie de lei mai mult. şi-i băgă repede în poşetă. şi reluase bucăţile din mijloc.. 116 . cu bancnotele în. Degeaba mi-i arăţi.. le compusese mai ales pentru el •şi pentru Nora. Dar acum î se părea firesc. şi începu să cînte Cînd din ce în ce mai aprins. Totul i se părea firesc pentru fericirea lui. Se întîmplase 114 prea multe într-un singur sfert de ceas.. şi cum în casa aceasta toate se întîmplă într-un chip ciudat. vorbi ea repede. intră d-na Lecca. Rămăsese cu hîrtiile în mînă. Nu înţelegeau prea bine ce . D-nâ Lecca începu să rîdă. prea brutale uneori în sinceritatea lor — dar mai departe nu putea pătrunde. scoase plicul şi numără bancnotele. Nu ştia ce să răspundă. nemişcate. o crîncenă părere de rău. liber. Era singur. Se bucură şi el de prilejul acesta de a rămîne singur. Probabil că nu iar rămîne altceva de făcut. am să Vă spun eu. în cele din urmă. căci prea erau Indiscrete. Erau compoziţiile pe care nu le auzise încă nimeni. Parcă ar ffi trecut un examen greu. luă într-adevăr înapoi. fericit. O greşeală . care erau mai mult ale sale. pe marginea feres. parcă ar fi evitat o nenorocire. sfios. în acea clipă. Trebuia să" te faci că nu i-ai observat.Se îndreptă spre pian. acolo unde noutatea ■sunetelor pe un pian străin îl neliniştea — Petru nu auzi •uşa deschizîndu-se si nu observă intrarea celor două domnişoare Lecea. îmbrăcată de stradă. . — Observ că mi-aţi dat o mie de lei mai mult. Anisoara bănuia că liedurile erau compuse de Petru. Toate i se puteau întîmplă.. parcă ar fi încercat să-şi amintească ceva. pot să-i iau înapoi adăugă d-na Lecca. nici supărat. Dacă ar pierde lecţiile.* irei. O copleşi deodată o frică stupidă. cu mîinile deasupra clapelor. Parcă ar fi primit palme. ţinîndu-se ■strîns • de mînă. care îi plăceau mai mult. şi pe care încă nici nu le transcrisese în întregime. care nu se văd. Ar fi putut veni chiar păsările. atît de limpezi. cîntînd să-şi amuze prietenii într-o excursie. cu braţul acoperin-■•du-i faţa.. Se apropie de fereastră. mînă.. închipuieşte-ţi la urma urmelor că ţi i-am dat pentru maşini. Petru se întoarse brusc. şi privind pe fereastră. Adriana. Tresări... multe şi usturătoare. Numără din nou . Dar întîrzierea fetei începu să-l neliniştească. Altădată. mai izolat în fericirea 'lui neînţeleasă. atunci. să lăsăm gluma la o parte. Petru o asculta zîmbind prosteşte.. deşi crescuseră chiar din •după-amiezile lor... Nu era nici-jignit. gîndea cu oarecare strîngere de inimă că ar putea s-o găsească d-na Lecca. şi începu să cînte suita lui de lieduri. de altfel. că violul se săvîrşise chiar fără voia lor. îl emoţiona. Eu nu mă supăr. aşa cum nu i-am observat nici eu. Simţise prezenţa ce!or două fete alături de el. Petru continua să cînte. Gestul încîntă pe Anicet. şi nu mai poate face lecţie azi. Plîngea lin. Petru înţelesese de cum s-a ridicat de la pian că Anişoara nu se duce să vorbească cu d-na Lecca.fermecîndu-se de prăpăstiile acestea adînci pe care le ■sărea. nu făcea operaţia aceasta decît în stradă. sau poate chiar d-na Lecca îi dăduse mai mult. — în definitiv. trecînd din Debussy în Chopin şi Mozart. înălţîndu-şi uneori vocea. Âştia sînt bani care nu se văd . sau poate pentru altceva. dacă te superi. sau de băiat necioplit.. Se. începu să plîngă fără să înţeleagă de ce. Erau trei mii cinci sute. mi-a spus că o doare capul. se opri cîteva clipe.. şi-i puse mîna pe umăr. D-na Lecea ieşise. Prinse deodată curaj şi vorbi. Nu ştia ce să creadă. . Roşi. — Nu ştiu ce are Anişoara. şi prea repede. O înmărmurea la răstimpuri glasul lui — de cafenea bucureşteană.

şi niciodată Marcella nu-l certa în vis. de mult. întîi s-o apuce bine. O privi lung. ai putea veni în odaia mea. aşa-i viaţa ! îl consolă serios Ionel Sergescu. de toate întîmplările de la Bîrlad. şi că poate maică-sa l-a aşteptat pînă acum în poartă. pe Marcella. hai să mergem să căutăm nişte dame. apoi.. Le strînse mîinile şi se pregătea să plece. — Parcă cine din noi n-a trecut prin asta ?! vorbi din nou Ionel Sergescu. Nu s-a dus la slujbă trei zile. dacă ar fi putut-o aduce în camera lui. prima durere.. ar putea face ceva ireparabil. Parcă s-ar fi cunoscut. — Hai să mergem. pe bancher. — Lasă. după cîte a suferit el. Simţea. pe onoarea mea. Era acum aproape întuneric în odaie. nu era nici măcar tristă. S-ar putea încinge o beţie faimoasă . De-abia după ce-a ajuns în stradă îşi dete* seama că e foarte tlrziu. Le povesti cu amănunte precise.. student în Drept la Paris. Şi cu cine. simplu. — Te conduc puţin. Bietul Mitică. îi spuse ea calmă.. că ea l-a părăsit pentru bani. atent. mă ? Cu unul ca ăla.. Mitică se deşteptă cu o scîrbă cumplită de sine. Dacă ar fi putut-o găsi o dată singură. şi ştie că suferă de boli venerice. de dragoste... Au intrat la „Modern" ca să aştepte terminarea revistelor de vară. în care timp n-a ieşit decît o singură dată din odaia lui. altul la Siguranţă.. — D-ta ai făcut-o să sufere. îndată ce adormea. Nu se simţea de loc adolescent. vorbi el în cele din urmă. cu doi cunoscuţi. —■ Ştii. Amicii îi propuseră să aştepte terminarea unei reviste de vară. ca s-o umilească. Porni apoi singur.. Amicii lui Gheorghiu erau într-adevăr convinşi că fac o faptă bună organizînd o petrecere cu fete. Şi voiam s-o iau de nevastă. . I se părea. de-abia unsprezece. îl mîngîia pe frunte. îl chinuia din nou dorul de răzbunare. Uite. prieteneşte.Se îndreptă spre Anisoara. Petru se opri.. ca să-şi cumpere de mîncare. ca să vadă mai bine despre care fereastră e vorba.. Au cerut cu toţii coniacuri la ghiaţă. s-o facă să sufere.. vorbi cu greutate. parcă asta mai are vreun rol în ziua de azi ?. gata să cadă. Mergeau amîndoi fără să-şi vorbească. alături de el. că l-a înşelat cu un pianist dintr-un jazz oarecare.. trimise o notă la Bancă anunţînd că vine a doua zi. toată dragostea lui pentru Marcella. Şi să iubeşti o asemenea femeie !. Părea că nu-l surprinde de loc invitaţia Anişoarei.. Dar pe Gheorghiu îl enervau consolările acestea globale.. fără să privească înapoi. şi-apoi să deschidă ochii ca s-o vadă. şi-i spunea : Pauvre Mitia !. Ii zîm-bea. un somn greu. unul bancher. Făcu un efort. îi spuse ea. şi celelalte. ca pe stradă. — Mă. Se plimbă mult pe stradă.. nu aşa ordinare. aproape bolnav. mîngîind-o pe obraz. străbătut de vise care îl făceau să plîngă. şi trenul nu putea fi cu nici un mijloc oprit. Ce mi-am spus.. sau oriunde în altă parte. Era încă devreme. A patra zi. O visă continuu. cu pasul mai iute. Mîncarea i-a adus-o apoi slujnica unui vecin de apartament. cu aceeaşi.. şi povesti de asemenea o sumă de fapte imaginare pe socoteala Marcellei . — Ţi-a trecut capul ? o întrebă el cît se poate mar. şi mîncă la Continental.. muzică şi vin bun. Anisoara îi apucă braţul.. prima dragoste. altul la Bursă. flămîndă.. dacă ai şti măcar cît am iubit-o !.. Ar putea arunca o sticlă în orchestră. Dar cînd am aflat !. aple-cîndu-se asupra fetei şi sărutînd-o pe gură.. mă. Pe unul din ei îl cunoştea personal. cu vîrf şi îndesat ? se interesă celălalt prieten. pe prietenul de la Siguranţă care o îmbolnăvise. parcă ar fi fost de mult amanţi. I se părea c-o vede pe Marcella agă117 tată de portiera unui vagon. în orice noapte. • — Cel puţin ai.. prin parc. şi nu-i putea. numai o beţie îl mai poate face să uite. fost. pe fereastra asta. totuşi. Prima zi a dormit tot timpul . intoxicat. dar că nu vrea să-l deştepte — şi întindea mîinile prin întuneric s-o apuce. ar putea să-şi bată prietenii de la masă. acum funcţionar şi înscris de curînd într-un partid politic. vedea paloarea feţei. că dacă va continua să bea... ca şi Gheorghiu.. expresie de om care se opinteşte să înţeleagă' un lucru. — E mai bine aşa. începu să-i înjure pe toţi . cînd Anisoara îl reţinu. Adriana îl privea uluită. că are cîţiva amanţi bogaţi.. Rudescu.. nu era aspră cu el . Sînt destule fete tinere şi vesele . că Marcella e chiar în odaia lui. să ţipe. chiar dacă n-a fost fată. Aproape că ura pe Marcella.. IX Mitică Gheorghiu se întoarse de la Bîrlad extenuat. ceilalţi băieţi ar putea fi repede găsiţi... Petru nu răspunse nimic.

foarte mică. care era mai înaltă. prietenul lui Jean Ciutariu. Ieşiră ■din grădină.. — N-ai mai fost de mult pe la noi. izbucni Mitică chemînd plata. Faptul că era prieten cu Ciutariu. — Am fost amorezat. Fetele urcară încărcate cu pachete .. eu nu mai am răbdare să se termine re-.. o lămuri Mitică.. Eleazar. Toată lumea doarme la ora asta. către şofer. de a-i sili să fie şi ei brutali şi iritanţi. întoarse capul fără să-i răspundă. Gheorghiu părea că se grăbeşte să ajungă undeva prin apropiere.. Clipi din ochi. . — Asta aştept şi eu. După glas păreau foarte tinere. Gheorghiu îşi dădea seama că ajunge încăpăţînat şi -ridicul. pretutindeni. cu rîsul fără sens în care izbucnea din cinci în cinci minute.'. Fata se alintă. Ajunseră în bulevard. aşezară pachetele. vorbiţi cît vreţi de tare. dar Mitică privi fata cîteva minute la lumina bulevardului. Era un fel de a-şi domoli nervozitatea absurdă care îl stă-pînea. pentru sinceritatea lui şi vorba lui brutală. — Don't look so silly ! îi spuse cealaltă.. Intrară cu toţii în cameră. îi asigura el. Apoi. Mitică o prinse în braţe şi o sărută pe gură. liqueur. şi cînd Eleazar îl salută... Prietenii erau puţin nedumeriţi. dar zărind un taxi îi făcu semn să oprească. Am şi alte resurse. şi porniră în jos. iar Mitică alerga înainte. fructe şi răcituri. Am fost şi eu •odată amorezat în viaţa mea !.Aprinse o nouă ţigară. Dar acum mi-a trecut.. vorbi aspru Gheorghiu. 118 119 — Dragă. Mitică sună. Eleazar era cunoscut de publicul restaurantelor. Eleazar era destul de ocupat la masa lui . — Ce-ţi pasă ?!. şi bătaia pumnului... — Marcella ! spuse el. Apoi maşina îi duse la garsoniera lui Mitică. Mitică refuza să fie consolat. îi aşteptă deci privirile. Părea misterios numai ca . şi devenea tot mai nervos. al cafenelelor şi cenaclurilor artistice. Maşina xircă pe Izvor. Dar nu putea uita că îi fusese prezentat chiar de către Ciutariu. spuse în glumă Sergescu. Se opri în faţa unei case oblonite. cu şalurile înfăşurate în jurul umerilor. călcaţi şi. Poate că dacă m-aş bate cu cineva. — Nu vă fie teamă. Dar nu se întîmplă nimic.— Hai sictir ! îi reteză vorba Gheorghiu. pe strada Sărindar. ca să deschidă şi să lumineze. i se auzea şi glasul şi rîsul. Asta e nebun. sigur : 120 — Era ca tine. Vru să mai adauge ceva. Opriră în faţa unei bodegi şi cumpărară vin. îşi apropie obrazul de al lui. Una din fete începu să rîdă... Tovarăşii rămaseră în maşină. vorbi una din fete. prietenii duceau sticlele. fără să scoată un cuvînt. stătea timidă în mijlocul odăii.. — Are să iasă bătaie.. — O iei înainte. îl făcea acum odios în ochii lui Gheorghiu. blondă. apoi dispăru în gang. cu părul roşcat. dar faţa îi rămase tot înăsprită. — Era mai frumoasă ca mine ?. şi traversară spre Dîmboviţa... parcă ar fi cîntărit bine cele două frumuseţi — apoi spuse. de care începea să se teamă. Sergescu începu să rîdă. începu să privească în grădină. între alţii. Se înghesuiră anevoie în maşină... care domina masa cu glasul lui puternic. «vista. — Ce-ţi pasă ? răspunse sec Mitică. — Apuci acum la dreapta. tare. o reformă de promovat. La cîteva mese depărtare se aflau cîţiva cunoscuţi.. dar se răzgîndi.să-şi necăjească prietenii. îţi spun eu„. Se întoarse după vreo zece minute cu două fete fără pălărie. m-aş linişti. şi dădu drumul fetei din braţe. Una din ele. dar nu putea rezista ispitei de a enerva oamenii de lîngă el. E prea complicat. şi tinerii începură să-şi privească atent tovarăşele.. Avea întotdeauna o revoluţie de propovăduit.. şopti ceva portarului. Sergescu îl întrebă unde merge. Plătise ei totul. — Unde mergem ? întrebă din nou Sergescu. . Mai înainte îl plăcea foarte mult.

Tinerii se priviră unul pe altul, uimiţi şi încîntaţi în acelaşi timp. Mitică începu să rida. — Vă aşteptaţi la o asemenea surpriză ? Domnişoarele au fost în Anglia, au făcut şcoală acolo... Hai, Marcella, vino să te sărut... Blonda se codi, zîmblrid. Cealaltă se apropie de Gheorghiu, alintîndu-se. — Şi eu sînt Marcella, îi spuse sărutîndu-l. — Oricine e Marcella, făcu Gheorghiu filosofic. Hai, dezbrăcaţi-vă.... Fetele şovăiră. Cea blondă înlemni lîngă perete. — Nu aşa de la început, zău, d-le Gheorghiu, se rugă cealaltă. Hai să bem mai bine..'. Sergescu desfăcu cîteva sticle la rînd. Rudescu servi fetele cu fructe. Era puţin intimidat de purtarea lor, de figurile lor curate mai ales, şi le făcea puţină curte. — Unde aţi învăţat engleza, d-ră ? întrebă el foarte politicos pe cea blondă. Ne-am născut la Devonshire, în timpul războiului. Şi am făcut şcoala primară, acolo, răspunse fata, corect. Gheorghiu era încîntat de surpriză. Îşi privea prietenii pe rînd, orgolios. 121 — Sînteţi deci surori ? întrebă Rudescu. — Un fel de verişoare mai mult, zîmbi cea blondă, plecînd ochii în jos. E o chestie foarte complicată, am să v-o spun altădată, întrerupse Gheorghiu interogatoriul care părea că stînjeheşte pe cele două fete. Dar am să vă cer un lucru : cel mai desăvîrşit secret ! Mă Sergescule, te ştiu eu cum eşti... Băieţii făgăduiră cea mai mare discreţie. Erau fascinaţi de descoperirea lui Mitică ; două fete atît de drăguţe, de rafinate, pe care le poţi avea oricînd, fete probabil de familie bună... Discreţia, mai ales, pe care le-o cerea Gheorghiu, îi făcea să privească cu alţi ochi noua aventură. Cu timpul, cu alcoolul pe care Sergescu li—1 servea prompt, fetele ajunseră foarte intime, chiar şi cea blondă. Au cîntat romanţe englezeşti, au dansat după gramofon. Numai Mitică părea că nu se amuză destul de bine.. Se trîntise pe sofa, cu ţigara fumegîndă, cu ochii aproape închişi. —• La mine să veniţi numai după ce v-oţi dezbrăca, le spuse el. Pînă atunci, puteţi să dansaţi... — Eşti un porc ! rîse fata roşcovană. — Hai sictir ! o înjură Gheorghiu, îmbufnat deodată. Observă că mica blondă îl priveşte puţin speriată. Se ridică, se apropie de ea şi o luă în braţe. — Iartă-mă, Marcella, n-am vrut să te jignesc ! îi spuse el, blînd. Dar în fond, îmi ceream dreptul meu, nu e aşa ? Ce să mai umblăm cu englezisme, parca am fi la Devonshire !... I se păru că spusese un lucru de mare haz, căci rîse singur, cu poftă,- şi-l repetă : — I-auzi, parcă am fi la Devonshire !... Eu am plătit !... — Taci, măi Mitică, ne strici serata ! interveni Sergescu. Mitică îl privi deodată crunt. Avea o poftă nebună de ceartă, cu oricine. — Tu să nu te-amesteci, că nu-i serata lui tat-tu. Astea-s damele mele, pe care le-am găsit eu, şi care au venit în casa mea... Cui nu-i place... 122 Perechile se opriră din dans, plictisite. Mitică umbla prin odaie, fără haină, cu cămaşa descheiată la gît, şi nu privea pe nimeni. — Dragă, dacă te-ai îmbătat, n-ai decît să ne arăţi uşa, şi-am plecat, spuse Sergescu, pe un ton distins. Sîntem oameni politicoşi. — Hai, termină cu vorba, hai mai bine să bem cîte un cointreau cu porumbiţele astea... ■ Gheorghiu se stăpîni încă o dată. îşi umplură păhăruţele, şi le sorbiră pe rînd. Mitică prinse cele două fete, pe fiecare cu un braţ, şi le sărută pe obraji. Era foarte emoţionat. — Marcella numărul unu, spuse el după ce sărută pe cea blondă. Marcella numărul doi, adaogă după ce sărută pe cea roşcovană. Iertaţi un porc beat ca mine !... Am băut ca să uit dragostea, d-aia am băut. Prietenii ăştia ai mei pot să vă spună !... Le sărută iar, dar cum fetele rîdeau destul de tare, se trezi puţin şi se controla. Se îndreptă către gramofon şi

căută o placă. — Asta e, Dans tes bras... exclamă el fericit. O aşeză, învîrti manivela cu furie, ca nu cumva să slăbească tonul chiar pe placa aceasta, şi se întinse pe covor, lîngă gramofon, ca să asculte mai bine. Toţi cunoşteau romanţa, şi începură s-o fredoneze. Dans tes bras, je me sens si peti-tee... Mitică închisese ochii, plecase capul, rezemîndu-se aproape cu bărbia de piept, şi mormăia începuturi de vers, fericit. Lumina îi bătea chiar deasupra capului, lăsîndui jumătate de craniu dezgolită, scoţînd şi mai bine în evidenţă această stranie şi precoce calviţie, care îi împărţea aproape în două capul ; o zonă luminoasă, cu o frunte enormă, şi alta întunecată, cu păr scurt şi gros, crescut neregulat, des, ţepos. Dans tes bras, je me sens si peti-tee... Revăzu terasa Lafayete unde ascultase ultima dată acest cîntec, cu Marcella. îl privea atunci în ochi, îi strînsese chiar mîna, fredonînd aceleaşi versuri de-acum. Crezuse tot timpul că se gîndeşte la el, cîntînd, că pentru el îi strălucesc ochii, căci într-adevăr s-ar fi simţit atît de mică în braţele lui de vlăjgan... 123 Deschise pe jumătate ochii, şi văzu cele două perechi mai strînse ca la începutul romanţei. Blonda era în braţele lui Rudescu, roşcovana pe genunchii lui Sergescu. Mitică zîmbi lung, cu toată carnea lui dezgustată, şi închise din nou ochii. — îs he in Iove ?, întrebă cea blondă. Gheorghiu ridică deodată capul, şi spuse răspicat, pronunţând corect, aşa cum îşi amintea din cele cîteva luni de limbi engleză pe care le urmase cu un profesor particular. — Yes, I am in Iove .'... Toţi izbucniră în rîs. •— Bravo, Mitică, exclamă Sergescu. Te-ai englezit !... A la Devonshire, care va să zică ?... Fetele rîseră din nou. Tinerii le strînseră mai aproape, şi cu mai multă precizie. De altfel, preliminariile erau trecute. Rămînea de văzut ce va spune Mitică. Dar Mitică nu spunea nimic. Rămăsese în acelaşi loc, pe covor, în faţa patefonului, şi ceruse doar să se repete placa. în tot timpul acestei repeţiri, cele două perechi se. sărutau lacome, aprinse de alcool. Sergescu stinsese lumina cea. mare, şi lăsase numai două veilleuse, una deasura capului lui Gheorghiu, alta lîngă noptieră aproape ascunsă. Cînd se termină a doua oară romanţa, Mitică deschise ochii, tulburat, dezgustat, obosit. — Haide, mon-cher, că am înnebunit aici ! îl strigă Sergescu. Se auziră chihăituri, rîsete scurte, foşnete. Gheorghiu zîmbi alene, şi trecu pe dinaintea patului fără să aibă curiozitatea să afle care din fete se află acolo, aşteptînd încă, aproape dezbrăcată. Se apropie de uşă. — Eu am o idee, le spuse. Mă duc să mă plimb puţin... Mă întorc eu mai tîrziu, n-aveţi grijă... Porni cu mîinile în buzunar, în jos pe scări. Strada era pustie, răcoroasă. Se auzeau din mai multe părţi deodată cocoşii. Era un trîmbiţat care îl înviora, care venea de foarte departe, din excursiile iui de licean, din plecările lui în vilegiatură, cînd se scula înainte de zori, ca să poată savura mai bine emoţia aşteptării. Se îndrep124 tă ,spre colţul cel mai depărtat al străzii. O luă apoi pe o altă stradă, mai lungă, şi începu să rătăcească aşa, cu mîinile în buzunar şi ochii în pămînt, pînă ce-şi dădu seama- că s-a luminat de-a binelea, şi că se întîlneşte cu măturătorii de stradă veniţi la lucru. Hotărî atunci să se întoarcă acasă. Găsi uşa încuiată. Proştii niei nu şi-au dat seama că e Yale, reflectă Mitică amuzat. începu să bată, la început încet, apoi din ce în ce mai tare... Au adormit ; au făcut dragoste şi-au adormit, îşi spuse el. în cele din urmă, auzi paşi de picior god şi o mînă bîjbîind la uşă. Era una din fete ; transparentele erau trase şi na putut observa care din ele. Dar îi zări corpul gol, alb-mat, îndreptîndu-se repede spre sofa. Şi forma şi culoarea lui mată, îi amintea lui Gheorghiu o sumă de acte precise. O recunoscu în sfîrşit ; era roşcovana, Marcella Nr. II... Se uită în cameră. Prietenii plecaseră, probabil, căci nu-i putea zări nicăieri. Tot atunci au închis şi uşa. Descoperirea şi interpretarea acestui amănunt îl bucură. Se îndreptă spre fotoliu şi începu sâ se dezbrace, fără zgomot. Dar, oricît ar fi păşit el de prudent, tot întîlni o sticlă, lăsată acolo din timpul petrecerii. Se deşteptă din nou roşcovana. — Haide, Mitică, haide, frate, termină odată, să dormim şi noi... Se culcă lîngă ele, frăţeşte, cu amîndouă braţele întinse către amîndouă trupurile. Trei zile după această întîmplare, Mitică Gheorghiu zări într-o seară pe Bulevardul Academiei pe Marcella şi Irina Piesa. Fetele se pregăteau să traverseze, şi nu l-au observat. Gheorghiu rămase cîteva secunde nehotă-rît, dacă trebuie să le urmărească sau să apuce în altă

125

direcţie. Pe Irina nu o cunoştea personal. Ştia de la Mar-cella că sînt prietene, destul de vag de altminteri, căci se întîlneau rar. li străbătu atunci gîndul că prietena aceasta i-ar putea împăca, ar putea cel puţin să transmită Marcellei cîteva cuvinte din partea lui, silind-o să le asculte. începu deci să le urmărească, la o distanţă destul de mare. Fetele au mers împreună pînă aproape de statuia Take Ionescu. Marcella s-a despărţit apoi, şi s-a îndreptat spre staţia de tramvai. Gheorghiu simţi o căldură bruscă năpădindu-i pieptul. Ar fi putut să-l vadă, căci se întorsese cu faţa spre el. O zări o clipă ; avea figura mai puţin mobilă dar mai fragedă, mai fardată. Tramvaiul veni repede. Nu fusese văzut. Gheorghiu începu să alerge pe bulevard în sus, după Irina. Alerga cu paşi mari, aproape sărind, ca să nu pară ridicul. Cînd se apropie, încetini pasul. — Vă rog să mă iertaţi, domnişoară Pleşa, începu el timid, dacă mă prezint astfel... V-am zărit în tovărăşia prietenei mele, Marcella, şi am îndrăznit... Nu mai găsea cuvinte. Privi în jos puţin stînjenit. îl ajută Irina. îi spuse că îl cunoaşte, că îi vorbise de ei chiar Marcella, de mult. Gheorghiu se aprinse. —• Ştiu cît de bune prietene sînteţi, o întrerupse el. Altminteri n-aş fi avut curajul... Dar trebuie să vă spun că acum ne-am certat. Dintr-o prostie, fireşte... Ea nici nu ştie cît de mult sufăr, cît de mult o iubesc !... Aş fi vrut să fac ceva, să-i spun, poate să-i scriu. Nu ştiu ce să fac... Vorbise repede, încălzit, privind-o cu ochii lacomi, parcă ar fi aşteptat de la un singur gest al ei scăparea. Irina era emoţionată ; nu atît din cauza deznădăjduitei înflăcărări a ,lui Gheorghiu, cît pentru amintirile pe care le împrospătau asemenea mărturisiri. Cele dintîi luni ale iubirii, faţă de marmura rece a lui Dinu, ochii lui întotdeauna pierduţi în contemplarea unor lucruri nevăzute Irinei... — Atît de mult v-aş ruga, continuă Gheorghiu. O rugă să intervină pe lîngă Marcella, să o convingă, dacă se poate, să-l primească o dată la ea acasă. în Irina se treziră toate sentimentele caritabile de soră, de mamă, de prietenă. I se păru că nu o simplă întâmplare i l-a scos în cale pe Gheorghiu ; că i s-a în-dicat o misiune, pe care trebuie cu orice preţ s-o ducă la capăt. A plecat acasă cu o exaltare nouă. Se regăsise în suferinţele lui Gheorghiu ; îşi regăsise, însă, mai ales, vechea sa patimă de a consola, de a îngriji, de a se devota. Se gîndi să o vadă chiar în seara aceea pe Marcella. îi telefona, şi i se răspunse că domnişoara încă nu s-a înapoiat, că poate va lua masa în oraş. De fap, Marcella se dusese la Jean Ciutariu, cum se ducea în fiecare s?ară. Nu a putut-o întîlni decît a doua zi. S-a dus s-o ia de acasă, după cum aranjaseră prin telefon. A găsit-o plîngînd, gata să aibă o criză de nervi. Primise chiar atunci o lungă şi caldă scrisoare din Bîrlad, în care bătrînul Dumitraşcu îi vorbea despre vizita lui Gheorghiu, despre impresia excelentă pe care i-o făcuse tînărul — dar mustrînd-o că nu le-a spus nimic şi că s-a logodit prin surprindere... Irina citi această patetică scrisoare aproape nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Băiatul ăsta e nebun, îşi spuse ea. Nici nu mai îndrăzni să-i povestească de întâlnirea de pe bulevard. Marcella era scuturată de plîns. — Ce mă fac, acum ? ce mă fac ? gemea ea. Irina încercă s-o mîngîie, dar gesturile erau reci, fal-se, cu toate eforturile ei de a se emoţiona. în timp ce-i tnîngîia părul, observă că Marcella era în picioarele goale (pantofii de casă, de mătase, cu puf roz la vîrf, îi alunecaseră pe covor), şi că avea degetele răsucite, diformate de bătături, şi vinele groase în jurul gleznei. — Am să-l împuşc ! ţipă brusc Marcella, m-a compromis, m-a făcut de rîs... Plînsul o urîţea, o îmbătrînea. Şi gîtul i se îngroşa, cînd era înecat de hohote. Irina nu se putu abţine să n-o găsească dizgraţioasă, în capotul de mătase ieftină care îi desena prea precis formele. — Nu-l iubeai de loc ? o întrebă, ca să spună ceva. — îl urăsc ! gemu Marcella. Cum l-aş fi putut iubi !... Nu l-am putut iubi niciodată...
126 127

Irina îşi aminti : „în sufletul ei mă iubeşte, dar e capricioasă, şi se supără din orice fleac". Aşa parcă îi spusese Gheorghiu, în lunga lui spovedanie. Omul ăsta ori e vicios, ori e nebun... — Lucru nu e prea grav, vorbi Irina. Le scrii celor de acasă că ai stricat logodna... Asta, mai tîrziu, se înţelege... Nu aşa, deodată, ca să dai de bănuit. Marcella îşi ceru voie să se întindă pe canapea ; se simţea extenuată. Cele două fete rămaseră cîteva ceasuri împreună. Irina o ajută să-şi ia baia, să se îmbrace, să se fardeze.— Nu-ţi pune prea mult rouge, o sfătui ea. — Dar sînt atît de palidă, şopti Marcella.

Prietena mea mi-a comunicat cîteva lucruri uluitoare despre d-ta. ia cauzat nefericitei mele prietene cîteva ceasuri cumplite. se întrista. adunînd cu grijă bucăţelele într-un jurnal şi dueîndu-se să le zvîrle chiar el în cutia de gunoi a clădirii. Alexandru evita să vorbească despre Viorica Panaitescu. — „Scumpe Mitică. însă. toţi de acolo cunoşteau întâmplările cu Marcella. în lungile lor discuţii. împotriva tuturor. Evident. care îl deprimase în cea dintîi vizită: Se ferise totuşi să pomenească ceva lui Petru despre tânguirile d-nei Anicet. şi după ce zări lumina aprinzîndu-se în odaia ei. fără să ştie ce să facă. Probabil că o adusese Ciutariu acasă. porni spre casă. Le răbdase totuşi cu mai mult respect şi dăduse dreptate d-nei Anicet cu mai multă căldură. şi apoi o sfărîmă. O scrisoare primită de la Bîrlad. unde să se ducă.. Cînd auzi maşina oprindu-se în faţa casei — era gata să se repeadă şi să se ia la bătaie cu însoţitorul Marcellei.. Rămase deci în faţa porţii. şi alergă după 128 el. Cînd citi rîndurile Irinei. dar suferi cumplit — căci figura Marcellei. scuipînd des. Dacă nu poţi veni. A văzut-o venind. Se stăpîni cu greu. cu paşi mari şi grei. care aştepta de la Irina un telefon la birou. Alexandru venea în fundătura Mătăsari. Sfîrşiseră. şi cum vara aceasta erau mai săraci ca întotdeauna. e-videnţelor._ lnr ultimul timp. Ionel Sergescu". unde nimerea. Invitase pe Petru să vină cu el la Movilă.. unde se pare că d-ta te-ai prezentat drept logodnicul ei. cumplit : Marcella se depărtase iar. — Nu e nici un răspuns. cu mîinile în buzunare. întrebîndu-se dacă n-ar fi mai bine să se ducă la părinţi. Yours.Mitică Gheorghiu. O întîlni o dată pe neaşteptate. în zilele următoare. ca să se aprindă lumina în odaia ei. privind-o în ochi şi totuşi prefăcîndu-se că n-o vede. renunţînd astă-seară la o companie mai frivolă. De cele mai multe ori. calm. cu paşi împleticiţi. Anicet avea lecţii.. palidă şi cu ochii speriaţi. spre casa părinţilor. cu o maşină. la cîţiva paşi în faţa lui. Fu destul de mîndru de această stăpînire de sine.. De cîte ori avea răgazul. Cu stimă. în faţa unei asemenea surprize." Gheorghiu sperase neînţeles de mult în intervenţia Irinei. Comisionarul avea într-adevăr o scrisoare pentru el şi aştepta răspuns. mai puse o dată placa „Dans tes bras". am renunţat să-ţi mai pledez procesul d-tale pasional. de la misterioasa casă din Devonshire. Ştia că găseşte acolo exact lucrul de care avea nevoie . în acea seară se duse direct acasă şi bău pînă tîrziu . Poate i-a scris Marcella.. Sperase fără nici un motiv. să fie mustrat. Am înnebunit amîndoi. Cînd se hotărî să traverseze. fericit că nu mai întîlneşte în mizeria din casă şi acel uşor mirOs de alcool. Mîncăm la Modern şi te aşteptăm. putea să întrerupă conversaţia ca să se aşeze la pian. şi ascultase aceleaşi tînguiri pe care le cunoştea. Erau atît de aproape unul de altul încît nu mai aveau timp să se retragă. tot ce aveau de dat şi de luat unul de la altul. să i se ofere planuri mari pentru viaţa pe care trebuia să şi-o organizeze. în atîtea ceasuri petrecute împreună. primi a doua zi printr-un comisionar. o scurtă scrisoare : „Stimate d-le Gheorghiu. deprimat. iar Petru despre Nora. Erau lucruri pe care le înţelgea. O singură clipă. S-ar fi mulţumit chiar numai s-o zărească. Au simţit amîndoi că încep să vorbească la . Se emoţiona ca un licean. O dată a aşteptat-o pînă tîrziu noaptea. şi le cunoşteau într-q versiune prin care Gheorghiu ieşea de-a dreptul ridicul. Gheorghiu stătuse ascuns lîngă un gard vreo patru ceasuri. Petru şi Alexandru s-au întîlnit zilnic. etc. Fu cuprins de o silă nespusă. dimineaţa. ori pe la Ciutariu. La clubul său sportiv nu mai călcase cîteva săptămîni . cei doi prieteni nu se mai vedeau deloc. dă-ne numărul precis şi strada cu nume şi prenume. căci ştia că cei de la Bîrlad vor anula toate posibilităţile de împăcare. văzu un comisionar? intrînd în gang. dar în care nu-şi găsea nici o cădere să se amestece. pe la două. Nu-ţi mai spun cît de încurcată am fost. nu şi-ar fi putut lăsa mama singură în Bucureşti. Alexandru găsise pe d-na Anicet singură. trimite adresa exactă prin comisionar. Fumase ţigară după ţigară. i se întipărise acum mai viu. Mitică trecea prin faţa casei Marcellei. Gheorghiu citi repede biletul şi-l rupse enervat. De cîteva ori. pînă ce gura îi ajunsese amară şi începuse să-l doară capul. deşi ştia că va fi refuzat. Nu-i mai rămînea nimic de făcut decît s-o fure. Nu ştiu cum vei înţelege d-ta să repari această gravă nedelicateţe. 129 X Timp de aproape două săptămîni. putea să-şi rezeme picioarele de perete şi să azvârle scrumul ţigărilor pe. Ieşi din casă. fără nici un gînd. Porni apoi. să fie umilit. mai adine. căci la el în cameră Petru se simţea mai bine. Gheorghiu o văzu cum se albeşte la faţă şi cum pasul ei şovăie — dar trecu înainte.

cu un cochet dispreţ. Irina nu-şi putu stăpîni o privire recunoscătoare. pe care le afectau anumite fete . aşa cum îi făgăduise de astă iarnă. şi să aplece o ureche atentă la discuţiile din familia Pleşa. Sîntem doar de aceeaşi vîrstă. de un prieten. Făcu cîţiva paşi şi se opri chiar lîngă Alexandru. Pînă atunci.. în afară de ceaiurile petrecute cu Petru. pînă la miezul nopţii în odaia lui. Într-o singură seară ar fi vrut să fie împreună cu Alexandru. — Trebuie neapărat să-l cunoşti şi tu. adaogă ea repede. Deşi şi tu ai nişte prejudecăţi absurde împotriva dragostei. Aştepta ca Alexandru să observe această subliniere.. a doua zi. sau se plimba pe străzi. cîteodată. adaogă Irina). îi povesti cum l-a cunoscut . şi atît. Ştiu că îl iubesc. Eu nu spun nimic .. — Mi-am dat seama că-l iubesc. Pretinde că nu şi-a încheiat studiile. şi ea se prefăcea că nu observă nimic. — Cu tine mă înţeleg mai bine. din ziua întoarcerii sale. Rămînea şi ea. „îl mustră conştiinţa".. şi avea o sumă de lucruri de învăţat. puţin obosiţi de vehemenţa cu care se consumaseră. Dinu era în ultimul an la Politehnică („îşi dă proiectul la toamnă". Alexandru o privi zîmbind . minunîndu-se cu cît sîrg lucrează. Alexandru începu de-abia atunci să vină regulat la mese.îl las să gîndească ce vrea.. Irina veni în odaia lui şi-i ceru voie să stea puţin lîngă el. sau printr-un simplu capriciu. iar a doua zi n-a mai simţit nevoia să-i mai povestească aventura. S-au văzut mereu după cursuri.. fără să spună un cuvînt. exclamă Irina pregătindu-se să plece. Dinu nu se hotărîse încă să vină la Movilă. dar rostite de Irina. D-na Pleşa rămăsese tot atît de neînduplecată. unde putea avea concedii lungi şi repetate. pînă la plecare. îşi aminti brusc de mărturisirea lui Alexandru.. mai ales la cele de seară. Avea nevoie de o „prezenţă". în pofida căl130 durii. Restul n-avea nici o importanţă. Petru era mulţumit de formula cu care se despărţiră pentru toată vara.. Povesti cum l-a invitat singură pe Dinu la dans. preciza Irina exagerînd tonul de nepăsare şi frivolitate. într-o seară.. afară din oraş. — Deşi. i-am cedat repede. Era gata să plîngă . rămînea închis tot timpul în odaia lui. că-l iubesc. Izbutise. adaogă Irina.. îi fu ruşine să termine fraza.. — Âi să-l cunoşti şi tu. Dar vărul său continua s-o privească.. Dinu era îndrăgostit pe-atunci de Felicia Baly.. şi limbajul direct în materiile 131 sexuale.. I se părea destul de stupidă. că e prea tînăr. de altfel. Dar dacă ai şti cîte greutăţi. — Foarte bine faci. deşi sînt alte atîtea stupidităţi care o copleşesc. ştii. Toţi băieţii erau pe vremea aceea îndrăgostiţi de Felicia Baly. Ai să vezi ce bine am ales. ce absurde obstacole întîmpin. dar Irina o convinsese că nu trebuie să-şi păstreze severa ei răceală faţă de un tînăr chinuit de remuşcări cum era Alexandru. i-a spus Alexandru.. mărturisi ea.. Dar se întorsese acasă destul de tîrziu. ca să petreacă două luni împreună. la o eventuală. Nici nu mă gîndesc mai departe. chiar Irina. vorbi ea repede. ai să vezi ce om extraordinar este.. — Aşa pretindea el. şi cum tot ea a fixat întîlnirea în oraş. Mi-a plăcut de la început şi mi-am spus : de ce oare nu s-ar îndrăgosti de mine ?. cînd au întîrziat amîndoi de vorbă în chioşc. acum un an. la un picnic cu automobilele. Irina povestea cu un glas pe care încerca să-l facă neutru .întîmplare. Şi am înţeles că nu s-ar împotrivi. în general nu-i plăcea acea banală frivolitate. ca şi cum toate lucrurile acestea s-ar fi petrecut la întîmplare. — Mama ştie numai un lucru . şi s-o aprobe.. de asemenea. . să-şi mute nepotul la un serviciu auxiliar. şi fără nici o pretenţie. asemenea cuvinte apăreau de-a dreptul ridicule. Unchiul Dem izbutise să înăbuşe scandalul cu sinuciderea domnişoarei Panaitescu. exclamă însufleţită Irina.. Alexandru nu ştia nimic despre acest Dinu Paşalega. după întîmplarea neaşteptată din vila Ticho Brahe. — Fireşte.. — Am o groază de lucruri pe cap.. mărturisi ea. gîndeau toţi ai casei...

şi cu prietenul său.. din tinereţe şi pînă acum.. Şi totuşi s-a însurat cu prima fată pe care a avut-o.. E tatăl lui Dinu.. Părea o fetiţă care se afectează. Chiar după moartea lui. E dintr-o familie veche şi • bogată.. rugător — purtînd asemenea cuvinte. dar de astă dată Irina nu avea prea multe de spus. Cîteva zile în urmă. Ce prostii vorbesc trei oameni inteligenţi.... nu se întîl-nesc. îi lăsase cu limbă de moarte să ducă la bun sfîrşit acest „grandios monument. 132 căci bătrînul locuia singur. O figură de inginer. Nu-i plăcuse privirea lui vitregă. într-o zi. reveni Irina. Dinu trebuia să se ducă în Dealul Spirei . om foarte bogat pe vremuri. Simţea foarte precis că nu-l ascultă . rece.. Apoi. în săptămîna cînd a rămas văduv. recunoaşte şi Dinu. „fătul meu.. de aceea se temea atîta de el. Se întrerupse brusc şi privi puţin încurcat pe Alexandru. scoşi şi mai bine în evidenţă de o ascetică slăbiciune. Aveau două ceasuri libere. Aşa . plin de surprize. nici de păcat". cu pomeţii osoşi. tăioasă. Spune ceva despre cer.. pe deasupra. " .. pe care l-a numit „Tudor Vladimirescu". — Este un om interesant. cu umerii gîrbo-viţi. e şi patriot. O asemenea confesiune ar fi trebuit să provoace o sumă de întrebări din partea celuilalt. Ştia că pusese pe Dinu să jure. dar cu o cumplită îndoială în suflet.. în vizită . se mulţumea s-o încurajeze cu privirile. Ştia însă prea multe despre d. tu ai vrea să fii acum la Rio de Janeiro ? întrebă Irina. îl cunoştea destul de vag .. Numai glasul era cald. cîteodată surprinzător de trişti. citeşte şi latineşte. cu pod şi şopron încăpător pentru avionul lui. mie puţin îmi pasă. bătrînul Paşalega. ca o mare. Mi-a spus atîtea lucruri despre Rio de Janeiro. de lucrător. Alexandru nu ştia nici despre el nimic. Avea o faţă brăzdată. E puţin maniac. Alexandru. Irina plecă zîmbind. înalt cu faţa osoasă şi totuşi foarte tînără.. un cer foarte albastru. Alexandru întîlni pe Dinu.. cînd sînt siliţi să stea laolaltă fără voia lor. nu putea uita glasul cu care Paşalega îi spusese de mai multe ori . poate că îl dispreţuia pentru vorbăria lui. Dinu ezită. Deocamdată mi-e de-ajuns. că-şi va închina viaţa realizării visului său : avionul „Tudor Vladimirescu". îl văzuse de mai multe ori în odaia lui Dinu. Au pornit cîteşteri — Irina. moale — glasul lui Dinu. adăugă ea. Nici nu ştia dacă tatăl său îi va da vreodată voie să se însoare. Am descoperit. dar nu izbuti. care încearcă să spună prostii şi naivităţi . un oarecare Steriu. Dacă aş fi sigură că mă iubeşte puţin în felul meu. Paşalega... — în sfîrşit. cu mîinile puternice şi tăbăcite. aproape regretînd că-i spusese atît de multe lui Alexandru. cum spunea el. Avu o noapte tulbure . Simţea că sufletele lor nu comunică. Dinu — să se plimbe la întîmplar'e pe străzi. îl iubesc şi mă iubeşte. să se asculte şi să se prefacă în-cîntaţi de cunoştinţă.. Irina încercă iar să rîdă. şi s-o aprobe cîteodată cu un gest. " — Greutatea e însă în altă parte. Dar. N-o să aibă timp nici de culcuş. o lăptăreasă germană. Dar e atît de naiv. hei. Irina îi strînse nervos braţul. ca să se ocupe cu plantaţiile de cafea. enervată... crescut la Ziirich.. Un glas blînd. ca să poată rîde din inimă. a fost să construiască un avion. peste veacuri. vorbi Alexandru. vorbeşte frumos despre muzică. — Cum era cerul ? Spune. flămînzi. Pentru că nu vorbea nimeni.. Dinu i-a mărturisit cît e de legat prin acest jurămînt.. Are un fel de sistem foarte complicat de apărare naţională printr-un aeroplan robot. cum era cerul la Rio de Janeiro ?. Dinu începu să povestească viaţa acestui prieten de-al tatălui său. închipuieş-te-ţi un avion „Tudor Vladimirescu". măreţia geniului românesc". cu fruntea dreaptă în care erai îndemnat să citeşti numai cuburi şi pîrghii. cina cu bătrînul în astă-seară. — Visul lui.. din Moldova.încercă să rîdă. Un bătrîn înalt. nu133 mai ochii păreau nelalocul lor în acest chip voluntar şi viril : ochii melancolici. Era un tînăr bine legat. fătul meu are o misiune mare de îndeplinit în lumea asta. care va arăta lumii întregi.■ : • N-o recunoştea. căsătorit din dragoste cu o lăptăreasă şi plecat de tînăr în Brazilia. că ştie chimie. Se simţea tristă. venit. ca şi ea. îşi încheie Irina descrierea. Alexandru.. ştii. — Alexandre. într-o casă din Dealul Spirei. dimpotrivă. Ridică ochii şi privi pe deasupra caselor.am auzit şi eu . Se îndreptase din nou spre uşă. inginerul care vrea să construiască un -avion. — Probabil foarte albastru.

atîta putere. singură. parcă le creşteau pelerini şi aripi.. căci zîmbi. Anişoara se simţea izolată. Totul se schimba în jurul ei. arhimiliardar!. ca şi cum n-ar fi observat prezenţa celor doi de alături. rămîneau izolaţi. Se închidea în odaia ei. ni134 mic.'. 135 Anişoara se simţea foarte singură îndată ce cădea noaptea. oricînd. pre-naturală. —.. parcă scoarţa lor rînjea şi chicotea.. — Steriu spunea un lucru de care mi-aduc aminte întotdeauna cu emoţie. pînă ce s-a apropiat ora despărţirii. unde se înălţa movilita cu liliac sălbatec. şi toţi se retraseră — astăzi parcă mai repede ca de obicei. să ştii că porţi într-o singură mînă atîţia bani. reflectă Alexandru. ca despre p femeie. cum spunea nu ştiu cine.fermecătoare. fără nici o comunicaţie între ei — şi senzaţia aceasta inconfortabilă o exaspera. D-l Lecca se retrăgea în biroul său de lucru. Cearta a durat cîteva zile. ţinîndu-şi răsuflarea.. pe oricine.. o înspăimîntau mai ales zgomotele surde.. şi se află alături de iubitul ei. şi citea pînă tîrziu — sau se certa cu maică-sa. — Ah. chiar pe aleea principală. Anişoara rămî-nea singură. să poţi avea atîţia bani.. dar o înspăimîntau umbrele acelea prea vii. adăugă privind zîmbitor către Irina. şi să pătrundă emoţionată. d-na Lecca trecea în salon. Aceşti copaci atît de prietenoşi în timpul zilei. —■. într-adevăr. Nu bogat. în cămaşa de noapte. ci miliardar. — Cam cîte kilograme de aur era acolo ? întreba Irina. oricînd poate alerga în braţele mamei.■Probabil pentru că e îndrăgostită. aşa nu îi era frică . E o stare de larvă.. Să poţi avea un sac ctî cinci milioane de lei. în care timp Adriana nu scotea un cuvînt cît durau mesele.. şi—1 purta aproape în glumă. iarbă lucea... în afară de dragoste... şi Liza o invitase să vină şi ea. acolo în miezul parcului. Şi astă seară. ca unsă cu argint viu. ' — Ai vrea să fii bogat. Dar d-na Lecca nu voia cu nici un chip s-o lase. deodată. Spunea că debarcase cu o sută de mii de franci. îndată ce se sfîrşea masa de seară. Au vorbit despre aur.. A umblat aşa cîţiva kilometri. reci. Adrianei nu-i plăcea deloc să iasă noaptea din casă. fără să fie atins. să fie numai ai tăi !. Se plănuise o excursie în Munţii Făgăraşului. d-na Lecca îi spuse rîzînd. cercetînd efectele de lumină artificială asupra ultimelor ei pînze. Irina vorbea în neştire pentru că cei doi tineri nu spuneau aproape. Alexandru tresări. adaogă Dinu. Nu există altceva pe lume. Anişoarei i-ar fi plăcut atît de mult să aibă pe cineva alături de ea. şi suspinele pe care le auzea de jur împrejur îndată ce cuteza să pătrundă adînc între pomi. Se prefăcea atunci că sacul în care îi ascunsese era uşor. cu pieptul aplecat întreg pe pervaz . şi foşnetele. visător. prinsă în braţe de arbori. o stare extraumană. d-le Paşalega ? Dinu îl privi mirat. şi îi era teamă să nu fie observat. La masă. Adriana nu vorbise deloc. pietrişul scîrţîia singur. trunchiurile trosneau altfel decît în timpul zilei.. Clătină capul.. cum se poartă un sac cu mîncare sau cu fructe. nu cred că poate exista altceva pe lume. ştia că oricînd poate aprinde lumina. Irina avea ochii plini de lacrimi. De fapt. Dinu vorbise pasionat. — De ce numaidecît la Rio de Janeiro ? răspunse Alexandru. A observat apoi că muşchii îi atîrnau ca nişte frînghii descusute. Se opri. I-ar fi plăcut să se plimbe prin parc. Trebuia totuşi să se resemneze şi să privească de la fereastră.. ca nişte ffînghii descusute. Erau acolo o sută de mii de franci aur.' vorbi Dinu brusc cu un glas aspru. Masa se sfîrşise' la zece. vorbi Dinu... înainte de a se ridica de pe scaun. . Este atît de frumos şi aici. Dar sărăcia e umilitoare şi cînd iubeşti. şi se controla. în monede de aur. o înspăimîntau noaptea .. Continua să se gîndească la ceva tulburător. pe lîngă trunchiurile cele mai groase. în primejdie de a fi înghiţită de întuneric. iar slugile se culcau devreme.. La zece metri depărtare de casă. ca şi cum ar fi gemut un om. peste cinci milioane în valoarea de astăzi. — Ce-mi pasă de greutate...

că e singură. onomastică sau sărbătoare. apărută răzbunător în mijlocul bibliotecii. aşteptînd parcă să fie văzută ca să îndrăznească a vorbi. Lucrează. ■ — N-aş vrea să te deranjez.. Am vrut numai să te necăjesc. Adriana. îndrăzniţi să luaţi acest pahar din mîna mea. şi trimitea să aducă din pivniţă o sticlă de Porto. D-l Lecca de abia acum află că mama şi fiica au fost supărate. Paharele de-abia sînt umplute pînă la jumătate. — Ce-i. şi se oprise în mijlocul biroului. Trebuia să se pregătească repede . cu paharul întins în mîna stingă. D-l Lecca se ridică din fotoliu. D-l Lecca se aşeză în fololiu.Anişoara se aşeză pe scăunaşul de piele de lîngă biblioteca turnantă. în biroul lui de lucru. Privea atunci cu emoţie cum tatăl se îndrepta spre fiecare. privindu-l cu ochi foarte trişti. vorbi ea încet. în copilărie. D-na Lecca s-a dus de astă dată să se culce. să văd la cine ţii mai mult : la maică-ta cea bună... — D-l Lecca avu un gest de plăcută surpriză. aşa cum stătea fata..Doamnă.. originea documentului copiat şi trimiterile la toate volumele unde se găsea reprodus şi discutat. care rămînea întotdeauna pe birou. şi se prefăcu că o citeşte. nu ştia ce trebuie să facă. domnişoarelor şi scumpele mele fiice. frecîndu-şi mîinile osoase şi albe. Primul pahar l-a primit cu puţini ani în urmă.. ridică o filă şi o apropie de lampă. papa. adunase asupra cavalerilor teutoni în special. cu mîinile aduse la spate. şi asupra tuturor ordinelor religioase militare în general. părea o arătare nefirească. s-a aşezat cu luare 137 aminte în fotoliu. D-l Lecca deschise încet un dosar care se afla pe birou. A ajuns în bibliotecă. S-a luat atunci după d-l Lecca. cu abat-jour de sticlă verde. cu oarecare greutate. sigur. îndrăzniţi să luaţi acest pahar din mîna mea. Dădu cu ochii de Anişoara.. Lecca îşi chema familia în salonul cel mare. deşi s-a împăcat cu maică-sa.136 — Poţi să te duci. poate s-o mîngîie. ca să-i şteargă. pînă acum. fără să se ciocnească de mobile prin semi-întuneric. ziua de naştere a cîtorva astronomi iluştri. Zîmbise cît se poate de dulce. din colecţia moştenită şi agonisită de el în tinereţe. cu sticla prăfuită — ţinută într-un şervet de pluş galben — în mîna dreaptă. De-atunci bea regulat. de cînd încă nu avea voie să guste din Porto. Anişoara a rămas singură în salon. dar nu îndrăznea. domnişoarelor şi scumpele mele fiice. . de pe birou. te rog. la o asemenea oră.. Nopţile nu făcea decît munca de clasificare a documentelor "pe care le . fetiţa mea ? Anişoara nu răspunse nimic. Cum ar fi putut să-i spună că ar vrea să se plimbe în parc. cînd a împlinit 14 ani. . — Aine voie de ceva Anişoara ? — Fata dădu din cap. îşi scoase ochelarii şi batista albă de la buzunarul jiletcii. D-l Lecca îşi pofti familia în salon. De cîţiva ani. şi nu şi-au vorbit atîtea zile. îmi dai voie să stau puţin lîngă tine ?.. La o prietenă ca Liza. şi după ce a aprins lampa mare. a plecat totuşi imediat în odaia ei. că îi e aproape frică ? — Venisem să te văd. deşi îl urmărise la cîţiva paşi numai. dar era totuşi extrem de încurcat. Era un vechi ritual al familiei. —. fireşte. Ar fi vrut să facă ceva. mîi-nile d-lui Lecca tremură prea tare. cu pas măsurat. pe care le fixa unul din cei doi soţi — d-l.. să nu-şi piardă cozile jiletcii lungi şi negre pe care o purta. L-a văzut cum străbate odaie după odaie. Luă din nou copia documentului din dosar. — Doamnă. adaogă Anişoara cu mai multă siguranţă în glas. ci asista numai la ceremonie. Nici nu-şi observă fiica.. Anişoara cunoştea formula aceasta de foarte multă vreme. aprindea toate luminile. să-i spună un cuvînt bun. Se apropie de birou. Toţi se ridicară de la masă bine dispuşi. dar şi în alte zile fericite. D-l Lecca rămase în picioare. Nu obişnuia să vină nimeni. înaltă şi palidă. bea însă numai în asemenea împrejurări. apoi căută repede într-un repertoriu alfabetic legat în piele neagră. ca şi restul familiei. La orice zi mare. Tresări . i se părea ceremonialul mult mai misterios şi mai fascinant.. scumpa mea. sau la o prietenă. chiar a doua zi era plecarea. înainte. păstrîndu-şi mîinile la spate..

îi făcu semn să înceapă. îi susţinu totuşi privirea. să vină una din fetele lui.. şopti Anişoara înainte de a începe lecţia. Glasul ei. D-l Lecca o sărută. Nu înţelegea însă nimic. extras. acum . — Oh ! nu ! exclamă Anişoara cu o căldură neobişnuită în glas.. după plecarea Adrianei ? o întrebă d-l Lecca. Zvîrli ochii la sfîrşitul documentului . Dar se mulţumi să zîm-bească încurcat. fără să se mai uite înapoi.. scăpă astfel de prezenţa tulburătoare şi neînţeleasă a Anişoarei. Landulfi Hist. nu înţelegea nimic. pătrundea pînă la el ochii Anişoa-rei. întrebările ei nespuse şi neînţelese. — Oh. — Nu papa.. apoi trei. Ar fi trebuit să răspundă ceva . să se ridice de la birou şi s-o mîngîie pe obraji.Ce e cu tine ? o întrebă el deodată. cum amnibus hominibus communem habemus. D-l Lecca tresări. în orice caz. —. de acei eretici medi-vali din Italia şi Sudul. fără motiv. ceva la care putea în orice caz răspunde prin cuvinte. atît D-l Lecca nu observase altceva. — Noapte bună. mîinile. să vină singură şi să-i ceară să fie sărutată. p. apucîndu-i capul cu amîndouă mîinile. privindu-se pe deasupra lămpii. şi că trebuie neapărat comunicat tatălui. Nu-şi putea desprinde ochii de pe ceafa pe care o vedea acum pentru întîia oară . va trebui să fie cu ea. închise puţin ochii. şi tremură. şi i se păru că îl priveşte dispreţuitoare. o dădură ciudată năvâ-lindu-i spre cap. prezenţa ei. Franţei. de plăcere. într-o excursie. Căci nu va dormi singură.. care se rotunjea pe nesimţite la colţul ochiului. aproape paralizat. că nu ştia nimic de această întîmplare. răspunse ea. Se întîlneau pentru întîia oară de la aventura lui după fur140 tună. prin boarea luminoasă a lămpii verzi... să spună. Anişoara strivi un început de lacrimă. 65. cum de s-a întîmplat asta ? n-a răcit cumva Anicet ?. Simţi o emoţie bruscă. să spună ceva. Nu i se mai întîmplase niciodată asta. Dar.. ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. dar Anişoara se apropie de birou şi-i întinse obrazul.138 Omnem nostram possessionem. Rămaseră amîndoi tăcuţi. în fond.. Lecca recunoscu. Petru venind la lecţie.. dar deloc. papa. îşi apucă fruntea şi şi-o rezemă în palma dreaptă. Nu ţi-e somn ?.. nădăjduise o clipă că s-ar fi putut petrece altceva. devenise ferm. întîi două degete. de nerăbdare. — Ţi-a spus mama că l-am îmbrăcat pe d-l Anicet cu haina ta de casă ? I se păru că faptul acesta este extrem de important. tîrziu. şi începu să-şi mişte încet degetele pe coperta de piele neagră a repertoriului . de plidă. de plidă. mama l-a trimis să facă duş. mediolanensis. continuă aprinsă Anişoara. şi pentru că era ud pînă la piele. Acum poţi să vii.. ca să spună ceva. 139 — N-are să-ţi fie frică să dormi singură. D-l Lecca zimbi. — Te las. că tatăl ar fi putut să o întrebe altceva. Am tresărit aşa.. — N-am nimic. — Plouase tare. privind cum Anişoara traversează cu paşi uşori biblioteca. exclamă el cu oarecare greutate. o tulburare stupidă.. Te-am aşteptat în fiecare noapte. glasul acela impersonal pe care îl întrebuinţa cînd cerea un bilet de tramvai. nu se aşteptase deloc la o atît de stranie mărturisire... şi l-a îmbrăcat apoi cu haina ta de casă.. Petru va fi cu ea. Mi-era dor să te văd. la la !. — Ţi-e frig ? întrebă d-l Lecca. Se privea cu atenţie . vezi. A doua zi. de frică. D-l Lecca roşi . D-l Lecca o privi cu e surpriză prefăcută . trebuie. senzuală şi mentală în acelaşi timp. nu mi-e frig deloc. apoi din nou două degete. şi totuşi atît de . se înţelege.. atît de copilărească. nu ţi-a spus !. întîlni în salon pe Adriana. D. ştia prea bine asta. Pupilele arătau acum mai mari şi mai strălucitoare.. părea că jocul acesta nevinovat îl amuză. de atunci. Ainşoara se apropie de birou. dar era încîntat că Anişoara găsise ceva de comentat. etc.. „Fetiţa mea scumpă". se schimbase. în fiecare noapte. Ar fi vrut să se scuze. Dar acum trebuie să vii. Dar pe Anişoara n-o mai interesa discuţia . văd că nu poţi lucra cînd sînt eu aici. Uite. Ceru lămuriri . — Adriana pleacă astăzi... vorbi fata. Dar apropierea fetei îl tulbura.. cu o prefăcută părere de rău. Este vorba de catari. Petru nu ştiu ce să răspundă. înce-pînd iar să-şi frece.. Ar fi vrut să-şi păstreze tonul lui sec de profesor. aproape poruncitor. încă. de obicei timid şi rugător.

Cu cît trecea timpul. în lungul patului. E atît de bine. Sărutarea Anişoarei era cu totul altceva. deşi ştia bine că nu poate fi văzut de nimeni. Ceilalţi tăceau. îl enervau chiar. că e împins la aventură nu din voia sau nebunia lui. Ar fi vrut s-o mîngîie.. Nu-şi putea vedea feţele. într-o cămaşă lungă. Fereastra Anişoarei era deschisă. întunerecul o ajuta să fie curajoasă. Se păstrau în braţe. Petru era exasperat de taina care îl întâmpina pretutindeni. I se dete pe jumătate beată.fascinantă. cu pulpele strînse. şopti ea. ca şi cum n-ar fi auzit nimic. „poarta rămîne totdeauna deschisă".. şi o sărută lung. şi îşi continuă sonata.. răsuflînd greu. necunoscută. şi cum o cunoscuse de-a dreptul trupeşte. mult mai descompus decît ea.. începu să alerge. Deschise portiţa dintr-o zmucitură. şi o sărută pe gură aspru. dar Anişoara îl oprise cu sărutări. vorbi liniştit Dinu. tremurînd. Anişoara îl zărise şi se dădu la o parte astupîndu-şi cu palma un ţipăt. ca de obicei. Cînd intrase în odaie. Cunoştea foarte aproximativ odaia Anişoarei. muşcîndu-şi buzele ca să nu înjure tare întîrzierea. nu o mai umili nimic. deşi făgăduise şi jurase. şi se stăpîni anevoie. chiar astă-seară. 142 — Aş vrea să te mai văd gol. II aduse lîngă ea. cu mîngîieri. ci din curajul unei fetiţe. şi îndrăzneau fiecare mîngîieri noi. pînă ce ajunse în faţa ferestrei. O prinse de cap. astă-seară. cu toţii . pe moşia ta. cu atît devenea mai nerăb141 dator. Nu şi-au vorbit mult timp. Aşteptă în colţ. aplecată pe pervaz. Rămăsese şi ea goală. Ar fi vrut să nu vină. — Dezbracă-te şi tu. mîna pe pieptul lui. sărutările Norei nu-i spuneau nimic... Dormeau. — E atît de bine însă. ' XI — Ţie ţi-ar place să mori înecat ? întrebă Irina pe Dinu care privea către valuri. Apai Anişoara îl îndemnă încet spre patul din fundul odăii. încercă de mai multe ori să şi-o apropie. îl săruta mai mult ea pe el. îl ajuta să se dezbrace. de mătase. îşi imaginase de atîtea ori apropierea carnală a lui Petru încît acum nu se mai temea de nimic. carnea întreagă. cu ochii fixaţi asupra ferestrei. Petru era în odaie. ieşi din casă. îl exaspera mai ales carnea aceea pietroasă. poate singur profesorul veghea încă în bibliotecă. Fu totuşi extrem de prudent. cînd trupul fusese atît de mult aproape de al lui încî n-o mai sfîşie nimic. pe sub cămaşă. Acum nu-i mai era teamă de nimic. să fii îngropat alături de casă. unul pe altul. Fata se apropie sfioasă. Nu-i răspunse. Aşteptă al doilea tramvai în centru. aproape absent. repetă ea în timp ce cînta. Pe drum. apoi se furişă sub pomi. Strada era pustie. în casa ta. Pe Nora n-o sărutase aproape deloc. deşi Anişoarei îi spusese că nu va dormi toată noaptea dacă nu vine. Ceasurile erau aproape douăsprezece... pe care îi văzuse goi cu atît de puţine zile înainte. îl aştepta. înainta încet pe sub pomi. Nu uitase nici un detaliu . Se tîrî puţin de-a lungul zidului. — Nu. Nu se mai putea împotrivi. Totuşi aproape de unsprezece noaptea. să vadă dacă trece cineva. albă. bîj-bîind cu mîinile ca să nu se lovească de ceva. Petru se miră puţin de exaltarea atît de precisă şi de hotărîtă a Anişoarei. N-o mai putea alunga. cuprins ca şi ceilalţi de o stranie fermecare. sorbindu-se. ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat. Ştii că poarta rămîne totdeauna deschisă. — Trebuie să vii. Petru era mult mai uluit.. Zări o pată albă. II înnebunea gîndul că e fecioară. e mult mai bine să mori pe pămînt. O prinse toată în braţe.. ca atunci. de fecioria care îi rezista chiar cînd îl invita. îi şopti ea. Grăbi pasul şi se apropie de zid. deci... începea chiar să-i fie frică. şi porni spre staţia de tramvai. înăbuşind-o. Inima îi bătea să se spargă . şopti. înspăimîntată. îşi luă cheia de la intrare.. că nu a fost niciodată a altuia.. îl irita impresia că ascultă un ordin. — Spune-mi că vii. Dar o simţi repede alături de el. Anişoara se îndreptase spre el. să nu te poate vedea nimeni.. Cînd se apropie de vilă. îşi alunecase . pe lumină. prin cea mai deasă umbră. că e numai a lui. întunerecul îi întărită pe amîndoi. Se hotărî de mai multe ori să nu se ducă. Cunoşteau cu toţii povestea tinerilor acestora care se . mîngîindu-i muşchii. — Te-ai lovit ? o auzi întrebîndu-l. tăcut. fără îndoială. In clipa următoare. aproape muşcînd-o. regîndind scena. dar tocmai la capătul celălalt al vilei. Ştii. privirea i se oprise pe sînii ei.. Fata îşi răsuci repede trupul pe scăunaşul din faţa pianului.

La ce folosesc toate acestea ? La ce foloseşte că eşti plîns şi regretat în timpul ziîei. încet. — Am spus-o de atîtea ori. într-un nimic muzical. Se uita în mijlocul apei. o ghicea tot atît de tulburată. Şi cu toate acestea.. de ce nu are el niciodată iniţiativa? Ea trebuia să vorbească întîi. pielea se jupuise de mai multe ori.. am murit. să vegheze cu mine. cu ochii sorbiţi de pînza albăstruie a mării. totuşi. Dar şi în pămînt. Umerii. Era ars cumplit de soare.. că va ră-mîne o fiinţă care să reziste şi somnului. Ca din întîmplare. Fruntea şi braţele jupite.Dacă cineva m-ar iubi vreodată. descompus. Se încăpăţînase.. atît numai : gîndindu-se la tine. priceput. reîncepu Irina". cu gîtul osos. ca o erupţie de plăgi. ea trebuia să-l sărute întîi. şi acesta întoarse capul leneş. Şi totuşi şi asemenea oameni pot fi iubiţi. E tristă. iar noaptea. şi în cele din urmă te faci şi tu apă. Soarele bătea prea puternic. ca şi cum lumina şi marea dimprejurul lor ar fi făcut peste putinţă de închipuit singurătatea rece şi întunecată a mormîntului săpat în pămînt.. eu prefer să mor bătrîn.. O. îşi apropia trupul de Luiza .. O simţea tot atît de fierbinte ca el. descoperind porţiuni mai roşii. — In mare e foarte trist. nu i-aş cere decît acest lucru : să nu mă lase singur în prima noapte.. rar. vorbi el. care nu te va lăsa singur.. Toţi aveau ochii îndreptaţi spre mare. Dar indignarea îi trecu repede. Un nimic curat şi muzical. „Dacă l-ar iubi vreodată o femeie". şi durerii. ca şi cum ar fi spus un lucru revelant. deaic-i. Era deşirat. O clipă. pieptul înroşit. apă. îl privi cum stă tolănit. acum putea spune ce-i plăcea .. erau aproape o rană.. într-o zi frumoasă. — Cum de ţi-a ajuns nisipul pînă aici ? întrebă Lucu prelingîndu-şi uşor mîna spre sîni. putea cînţa cuvintele ca într-un poem. Pluteşti aşa fără să te ştie nimeni.. Lucu Antonovici ascultase numai începutul acestei neaşteptate mărturisiri. hidoasă . soarelui. pe moşia mea.. ştiu că rămîn 143 alături de lucrurile pe care le-am adunat. Nu e nevoie să te plîngă. Nu ştia ce să creadă. nici în zare nici la început. prudent. gîndi Irina. cu o dogoare ciudată în obraji cu albul ochilor dilatat. Ce mai ştiu eu pînă seara ? Dacă am murit. fără zîmbet. Nu era deloc firesc să priveşti tocmai acolo. ci ajungi în foarte scurt timp pe mal. ce tînăr voinic şi ce figură de şef are. Ce-mi mai pasă ?.Iar dacă mor ziua? întrebă Lucu.. apoi umărul.. desfigurat. că se va găsi cineva care va veghea o dată cu tine. tocmai noaptea. să stea şi astăzi la soare.. îţi dai seama ce înseamnă să rămîi singur atîtea zile în pămînt ?!.. aproape obosit de odihna prea lungă a mădularelor. cu părul decolorat.. Căci nu te prefaci în apă. — Nu.. Să poţi fi sigur că cel puţin un om nu va dormi în noaptea aceea. cum crede Irina.. Irina se întoarse ca să-l privească mai bine. continuă Tomescu. Azi nu bate vîntul.. Se uita direct în mijloc. cînd eşti cu desăvîrşire singur. să poţi muri cu certitudinea asta. şi va petrece noaptea aceea gîndindu-se la tine. într-atît păreau de deosebiţi. Nu observă nimeni.. şi adorm ?. Parcă ar fi căutat într-adins o suferinţă nouă şi fără rost/ ca să îndrăznească să-şi arate atît de curînd trupul său rănit. — . faţa. şi pentru asemenea oameni suferă şi se ofilesc femei. pe o lumină ca asta de acum. Mor în timpul zilei.. necunoscut de nimeni. mărturisi Dinu. găsesc un singur sens vieţii acesteia.. Luiza îi apucă braţul. ştii. şi oboselii. te uită toţi.. Nu e aşa ? Se adresase lui Cezar Tomescu. de locul unde am respirat. în clipa aceea am terminat şi cu singurătatea şi cu întunericul. 144 Femeia îl privi . De ce nu face acelaşi lucru şi Dinu. — . ezitînd. Zări atunci mîna lui Lucu aproape de sînul Luizei.. Asta îi făcea bine . într-o bucată pe care numai prin efort o puteai păstra în ochi.. Soarele o lovea în creştet. — Dar e mult mai bine să mori în mare. întoarse capul către Dinu.. îi lăsau să vorbească. în noaptea îngropării tale . să te regrete. mohorîtă moarte. reluă Tomescu cu fervoare. şi revărsarea de foc o strivea. la început braţul. Cezar Tomescu topise pe trupul lui rănit aproape un sfert de kilogram de unt de cacao.. pieptul. ca şi cum s-ar fi exprimat într-o limbă streină. o risipea.iubeau şi pe care numai dragostea îi putuse apropia. îşi abandonă mîna pe spinarea ei. ei singuri.. apoi coapsa. dîndu-şi deodată seama că a fost observat şi retrăgîndu-şi uşor mîna. distrat.. acolo unde încep să se formeze valurile. foarte bătrîn şi foarte bogat. . gestul o dezgustă... Să...

Irina cu Dinu. pe un soare. goale. vorbi Tomescu. nu e marea de vină. sau mai precis sînt semidocţi. ce v-a venit să vorbiţi de moarte. substanţial. în concret. nimic nu te poate rata.. N-am decît 15 zile concediu... Nimeni nu observă zîm-betul lui stupid şi ironic în acelaşi timp. Trebuie să răbdăm toată conversaţia gugumanilor ălora. odată de mult. Lucu îl privi.. Alexandru Pleşa şi Anton. dar ce să fac dacă sînt blond şi limfatic ? Nu pot sta în casă. Eu am o teorie. a cărui fiinţă nu o poate nimeni şi nimic anula în afară de moarte. ci sufletui oamenilor. nu poate suporta lumina prea puternică. răspunse Irina. Şi Dragu suferă grozav de ochi. slabă tresărire a obrazului cînd ţesătura păroasă i-a atins umerii. jupuiturile păreau mai cumplite acum. L-ai văzut. negri. părea aproape ofensatoare. Tomescu îşi scoase halatul ... de altă pereche de ochelari. Rămîi tot atît de perfect şi de real şi la New-York. doi ani. inocentă). — .. Am fost şi eu în "provincie. nu un adevărat intelectual. Ăştia au ajuns sensibili pentru că sînt inculţi. însuţi.Să se termine odată cu legenda asta a provinciei care ucide talentele şi înăbuşă inteligenţa.. Un Newton. şi apoi numai cînd apune soarele. gesti-culînd. — Marea e de vină. nu mediul. pe toţi. înghesuindu-se în jurul mesei. şi căuta un cuier să-şi agate halatul.. Mîine mai mult. sau într-un sat din Basarabia. de halatul lui vechi. în văzul lumii. — îmi pare rău de amîndoi. sînt de o sensibilitate extraordinară. în mînă. şi nu poţi în nici un chip scăpa de eî . se prefăcea capricioasă... un Kant. 145 Irina tăcu brusc . şi acum de-acolo viu. — Ba da. zgomotul scaunului îl enerva.— La ce prostii te gîndeşti ! exclamă ea puţin speriată.. Cine mai vine ?. Se ridică şi-şi îmbrăcă halatul. discută. Un adevărat intelectual rezistă oricărui mediu. ar fi supravieţuit şi ar fi creat în oricare oraş de provincie românesc. înainte de toate tu . adaogă el. Dacă eşti tu însuţi. Se îndreptară direct către masa unde zăriseră pe Dragu. — Nu te doare deloc chestia asta ? îi arătă Lucu umerii. O foarte . un Dante. Dar nu oraşul e de vină.răspunse la calut. încercînd să pară cît mai supusă. se amuză. aproape inerte. Sensibilitatea e o stare suspectă. într-un timp pe care nu-l putea identifica.. şi nu-mi pot permite să pierd niciuna.. Şi încă n-am ajuns să-i cunosc bine. .. zîmbi Tomescu. Nu oraşul e de vină. — S-a împrietenit cu tînărul acela.. Nu mai avu timp s-o expună. ca şi la Turnu-Măgurele. şi afecta vîrsta de 19 ani . cu capetele anevoie apărate de arşiţă. Anton Dumitraşcu îl privi puţin plictisit. Zîmbi stupid. Şi asta. Au trecut douzeci şi cinci de minute. Irina. — Pleşa de ce nu vine niciodată cu noi. Ajunseseră la bufet. ci un adevărat om. am şters-o la bufet. aici în soare ? întrebă Tomescu.. întorcîndu-se către Irina şi Dinu... într-un asemenea om cred. M-am exprimat greşit . (Avea treizeci şi unu de ani. puţin stînjenită de urîţenia jupuită şi roşie a lui Tomescu. la umbră. dacă ai rădăcinile adînc împlîntate în viaţă.. Noii veniţi îşi căutau loc pe scaune. stînjenită de asemenea de picioarele lui lungi şi păroase... — De altfel. Domnule. Stau toată ziua împreună. glumi Irina. iată. Iată. Dumitraşcu. n-are 147 nevoie de" confort ca să se simtă fericit. el ieses pe plajă dimineaţa de tot. cu ochelarii alunecîndu-i pe-nas. între mondeni !. aceeaşi stupidă întrebare. — Eu sînt de vină. Şi vouă. Păreau foarte agitaţi. sărăcăcios. cu trupurile bine întinse. cît mai mică şi mai feminină. eu care m-am apucat să le explic un lucru prea greu chiar pentru mine. Omul trebuie să ră-mînă el însuşi în orice mediu . domnişoară.. Oamenii se ratează pentru că sînt mediocri. Care n-are nevoie de decor ca să viseze. scriitorul David Dragu. îl ştii. am ajuns să fac filosofie şi aici la plajă. nimic nu te poate atenua. dar se îmbrăca întotdeauna ca o şcolăriţă. i se păru că mai auzise odată acelaşi glas... semnificativ . 146 — Nu. tot pe plajă.. David Dragu vorbea. liniştea cu care Tomescu se dezbrăca acolo. privindu-i pe toţi la rînd . întunecaţilor ! exclamă din nou. o stare de suspensie. — Ce înseamnă aia influenţa mediului de provincie asupra intelectualului ? continuă Dragu... ştii. n-are nevoie de mediu ca să gîndească. superstiţia care-i domină pe toţi că un oraş luminat cu electricitate te ajută să fii idealist şi optimist. şi la Paris. pentru că sînt ei înşişi sterpi şi nesubstanţiali. speriată. Se ridicară numai îndrăgostiţii. pe cînd unul plin de băltoace te deprimă şi te ratează. De-abia le.. Atît. dacă voi mai trăi.

cînd prietenii din Capitală îl credeau abrutizat de provincie şi melancolie. Nimeni nu credea. la orice efort. o cultură . Dragu publicase de curînd un volum de critică şi altul de proză.. lipsa mijloacelor de lucru. Debutase cu mulţi ani în urmă.. Nu observaţi că în nici o literatură din lume nu s-a pus atît de stăruitor şi de dezastruos ca în literatura românească problema aceasta a oraşului de provincie. şi fusese chiar de-atunci remarcat. şi totuşi literatura rusă nu le-a deplîns în cincizeci de volume. o sanitaţie bine pusă la punct. şi încurajat. vorbi Anton Dumitraşcu. — Totuşi.. rămîn ei înşişi şi-şi realizează viaţa lor — ceilalţi. refuzînd să publice. Ei şi. Cîţiva vorbiseră atunci de un al doilea caz Anicet . la care Dragu lucrase încă din timpul cînd era corector de noapte la un cotidian bucureştean. refuzînd să lucreze. ■— .. şi din care publicase fragmente. dispar. Dimpotrivă. dacă există oraşe şi ţări care ratează oamenii. îşi amintiră încâ odată de tînărul acela care făgăduia în primii săi ani de studenţie să brăzdeze ca o zăbală de foc zarea culturii româneşti.. cu inteligenţa şi geniul ! — Atunci rişti să nu te cunoască nimeni. premiile pe care ţi le dau oamenii din jurul d-tale ? Nu pricep ce are a face încurajarea şi înţelegerea.. nu oraşul de provincie e de vină. se întîmplau tragedii. Nici nu bănuise un asemenea noroc. David Dragu publică două cărţi : „Morala animalului politic" 149 şi „Ape de primăvară". Şi deodată. mai ales că de doi ani plecase din Capitală. este în om iar nu în afara lui. să ajungă prin politică. Nu e puţin exagerat ? S-ar putea folosi şi alte mijloace.scu. să te încurajeze. de verificare a rasei. Cea dintîi era un tratat de etică modernă. de cîte ori se întreba dacă întoarcerea definitivă în ţară i-ar putea stăvili creşterea. Amîndouă volumele se bucurară de neaşteptat succes. şi se mulţumea cu o catedră de limba franceză şi filosofie într-un oraş obscur de provincie. în repetate rînduri. Anton Dumitraşcu. însă. ca foiletonist al unei mari gazete. răspunse Anton Dumitraşcu. vorbi atuncr Cezar To-me. ca şi atîţia alţi tineri care obosesc după cîţiva ani de activitate publicistică. Nimeni nu bănuise. căruia îi fusese cel mai bun prieten. mai ales. Ca şi Pavel Anicet. sau dacă ratarea aceasta este predestinată. şi promovat de cei din jurul d-tale ? îl întrerupse David Dragu. sînt atîtea greutăţi pe care le întîmpină viaţa intelectuală de provincie. fără ca David Dragu să depăşească stadiul de veşnic debutant. fără încurajarea sau patronarea nimănui ? Toată confuzia de aice porneşte : că în provincie nu există mediu favorabil. Rişti să rămîi înmormîntat toată viaţa într-un.iese din camera lui. Nu are cine să te înţeleagă. prin simplele d-tale forţe sufleteşti. Prietenii îl socoteau ratat. în acele oraşe de provincie rusească se căleau suflete extraordinare. Într-un cuvînt. baltă fără fund şi mai ştiu eu cum ? Cred că în Rusia ţaristă au fost oraşe de provincie mai deprimante ca cele din România modernă... să te ajute. Lumea începuse să creadă că fusese şi el numai o speranţă. rezistă. şi care se dase deodată la fund. ce-ţi pasă d-tale dacă te cunosc sau nu te cunosc oamenii ? Nu înţelegi că asta are o importanţă secundară. oamenii adevăraţi. Aproape doi ani. ci insuficinţa tînărului care sucombă după doi-trei ani de luptă. roşind puţin. deşi puţin intimidat că i se respinge atît de vehement teza favorită. Provincia e un mijloc de selecţie . Râmîne de văzut cîţi rezistă. — De ce ai d-ta nevoie să fii înţeles.. cu sau fără mediu. risipindu-şi timpul şi sfîrşind prin a-şi pune capăt zilelor. E şi un mijloc de verificare a rasei noastre. cimitir al iluziilor. Dragu renunţase la orice ambiţie. şi cîţi se grăbesc să parvină.. semnînd ani de-a rîndul articole vehemente şi glose filosofice prin toate revistele vremii. îl cunoscuse de puţin timp.. şi oamenii se pot realiza oriunde. asta e. era totuşi flatat de această lungă ieşire a lui Dragu. mediocri şi atenuaţi. că-l va scrie în întregime. se crea chiar 148 o filosofie. lipsa de înţelegere. Oraşul de provincie e un mijloc de selecţie naturală. Timpul trecea.Alexandru îl ascultase cu o neînţeleasă bucurie..Mijloc de selecţionare. — Dar. conflicte.. David Dragu vorbise neobişnuit de mult şi de repede. cîţi oameni pot fi ei înşişi într-un oraş de provincie.. pentru Dumnezeu. de cîte ori îl zărea că. însă. si nimeni nu şi-a justificat ratarea prin ele. că realizarea d-tale perfectă se face autonom. I se părea că îi limpezeşte gînduri cu care se luptase şi el. măreţia planului său. ce dacă nu există mediu favorabil ? Există în orice caz oameni. oamenii vii şi întregi. Deci. renunţase să mai publice. de pildă. n-ai mediu. şi de atunci îl urmărise cu înverşunare. Asta te face pe d-ta ? Picioroangele astea. care îi aduse din nou numele în publicistica bucureşteana. nimeni n-a mai ştiut nimic de el. să cunoască şi să se împrietenească tocmai cu unul dintre cei mai interesanţi autori tineri.

pentru scurt timp. şi cu electricitate?... a trăit la începutul secolului al XIX. . la obsesia morţii. după o sută de ani. interveni Dragu. păcălind sectele şi industriile moderne. prea frumoşi. unele. nu toate etapele esenţiale în istoria lumii au cunoscut omul perfect. cu eterna.. se poate judeca după modificările superficiale produse de cauze tot atît de superficiale ? Ce importanţă are dacă săpunul aduce după sine sectele ? Crezi că dispare ortodoxia ? Dimpotrivă . şi-a dat seama de un fapt simplu. şi nu numai ea. domnule. influenţa ei jur împrejur e enormă. — Bine.. Din nefericire pentru noi. Numai unele din ele . omul ăsta perfecţia existat de cîteva ori pe pă-mînt.. privind pe rînd în ochii tovarăşilor. pe timpul lui Buddha . Nu e vorba despre moartea biologică sau despre toate superstiţiile legate de această moarte. să creeze. şi pâs-trîndu-şi „fiinţa". Mi-e teamă că va pieri. îl întrerupse el. în eternitate.. ca creştinii sau dacă se îndoiau de ea. Dragu îl ascultase uimit. — Nu ştiu dacă ai dreptate. cum spune d-l Dumitraşcu ? Dumnezeu ştie ce se va alege atunci din fiinţa noastră romnească. M-am referit la altceva1.... el apare în orice epocă. apoi. Ce poate însemna „omul perfect!" Ce-mi veniţi cu eterna abstracţie. zîmbi fals Tomescu.. foarte grav. Să vedem dacă românul poate rămîne el însuşi cînd va începe să se spele In fiecare zi. Acelea în care o colectivitate. puţin iritat că discuţia se abătuse iar. v-aş spune că în toate timpurile oamenii şi-au dat seama că . — Ce faci atunci cu Renaşterea.. să se întrebe. omul. imediat după Iisus Christos. da. bună sau rea. A apărut.. ţinut la distanţă prin zeflemeaua lor. — Scumpul meu prieten. Dragu.. să spere. să silească zîmbetul . Iţi mărturisesc că iubesc foarte mult românul aşa cum e astăzi. ştiind că există moarte ... Omul perfect.. D-ta crezi că fiinţa românească. să se simtă izolat. A trăit şi înainte de Christos. în cer. omul perfect nu e o abstracţiune. Dar c-încl vom introduce şcoli înalte.. interveni Dumitraşcu. zîmbi trist Tomescu. cu totul inexact. nu vrea să se oprească la gradul de român. în acea clipă. — Inexact. o expresie abjectă.. dar îmi iubesc mai mult neamul... mai mare sau mai mică.. al nouăsprezecelea. bine. aşa au fost timpurile tragicilor greci. Să-ţi dai seama că ai să mori. Tomescu începu să rîdă zgomotos. din nenorocire pentru noi. Să nu-l poată schimba nimic. e grozavă imaginea pe care ne-o prezinţi : eternul ţăran român.. teatral . ţă • rănii se convertesc la adventism odată cu spălatul pro-prîu-zis. răspunse leneş Tomescu. — Nu toate etapele.serioasă. Dimpotrivă. şi nu avem nici un motiv să credem că va înceta să mai apară. în orice caz. să ştii lucrul acesta. biblioteci. I se vedeau dinţii prea albi. ale primilor cruciaţi. iar ţăranul se va alege şi cu săpun. Din nefericire. A apărut timp de vreo sută de ani (în anumite părţi ale lumii.. Oamenii trăiau altfel. ci şi orice fiinţă. 150 — Pentru că am o idee mai bună despre om. foarte simplu . nu e o culme. (îmi dai voie să-ţi spun aşa ?). gîndindu-se la moarte. chiar dacă ea ar fi numai o elită. la o colectivitate care începe să sufere. cu începutul... să se simtă singur alături de atîţia oameni tineri. Făcuse toate acestea ca să-i enerveze. Vorbise afectat. că există moarte. Aşa au fost primele generaţii după Buddha şi după Christos. îl întrerupse iar. Ar fi grav... — E absurd. Sectele merg mînă-n mînă cu igiena.. pipărindu-şi de mai multe ori ochelarii. cu virgule şi puncte. şi nu poate fi o utopie. fireşte).. medii culturale. aproape nefireşti pe faţa lui rănită. Cît de mică ar fi acea colectivitate. căutînd un cuvînt tare. şi să le spună totuşi tot ce credea el despre această problemă gravă. e absurd şi enorm. spuse el. dacă nu se va schimba. în prima Cruciadă. Cineva observase că ortodoxia e primejduită în satele unde se introduce săpunul . dorea cu furie. sectele vor deveni ortodoxe. ca grecii şi budiştii.oraşe din timpul Renaşterii. n-are nici o importanţă dacă sperau o altă viaţă. Tomescu îl întrerupse. se vor pierde în marea şi singura religie colectivă. Eu nu cred. nu să-l constaţi.. — D-ta vorbeşti enormităţi. Omul perfect nu e un sumum. nici săpunul ? — Dar de ce vrei d-ta să se schimbe ? îl întreabă Alexandru. Rămase o clipă cu braţul în aer . sau al tragicilor greci. există moarte. văd că îmi înşiri aici etapele principale ale istoriei lumii. A trăit de asemenea în cîteva . scumpul meu prieten. Şi o asemenea influenţă creează omul perfect. de -pildă. vorbise rar. secolului XIX ? întrebă Alexandru. 151 — Dacă mi-aţi da voie.

152 — .. că e însărcinată. după cîte ştia din auzite. tocmai .. de cele mai curajoase acte.. Gloria.. văd că îmi pui întrebarea pe care o. Dacă omul va uita cu desă-vîrşire că există moarte. palidă..Iar la mijlocul secolului al XIX. oricum. tot atît de teatral.. a fost atunci o scurtă perioadă în care a putut trăi omul perfect. elitele au făcut cel mai mare efort de a suprima faptul morţii. în timp ce o aştepta pe plajă. toate aceste idealuri au devenit instrumente pentru suprimarea morţii. Anton o asigurase de mai multe ori că nu i-ar conveni deloc copii. Adevărul era că Măria aflase de-abja la o săp-tămînă după sosirea lor la mare.. nu şi-o mai imaginează nimeni.. — Nu am nimic. Peste cîteva zile. şi el se mai gîndeşte să risipească bani pe doctori. s-au dus visurile tinereţii. ţipete. Vor să obţină oameni care să accepte moartea tot aşa de simplu ca un divorţ. lucrurile n-ar fi trebuit să se . Măria Dumitraşcu se împotrivi cu violenţă. acum. Plecase de la alte lucruri. cu oricine. a morţii. Dar. omul creator.. Anton Dumitraşcu dădea semne de nerăbdare.. Cine ştie că într-o zi va muri. O duc atît de greu. — Iţi jur că nu am nimic. ca şi cum ar fi aşteptat o rumoare generală. se petrece un lucru uimitor.. roşind din nou. pe conştiinţa mea. Se încearcă uitarea completă a acestei realităţi. O găsi în odaia lor. se întreba încă dacă trebuie să-i spună. este în stare să ridice munţii. Explicaţia este simplă : omul activ.. Vorbise mirîndu-se el însuşi că nu-l întrerupe nimeni.■ nificaţia morţii. în alte epoci. — . I se părea.. este excitat mai ales de ideea că într-o zi se va termina totul. Dragu îl ascultase foarte atent. — Mă iertaţi că vă întrerup discuţia.. Cultivă la maximum conştiinţa acestui sfîrşit. — Să chemăm un doctor. o rugase el. Alexandru se juca cu un creion. zîmbind.cînd Anton e atît de mulţumit. Se gîn-dea : copil mic.. — E ceva de speriat. să o ia drept un fapt oarecare. Voia să-i facă această surpriză ea singură. Roti ochii în jur.. îl cunoştea prea puţin pe Tomescu. inconştienţi aproape.. să o discute mai ales acum. Tot voi muri.aşteptam de la d-ta.. dacă i-ar fi spus acum. cu apariţii ca pe scenă. De fapt. Dar i se părea o problemă prea gravă ca să o discute . este în stare de cele mai crîncene libertăţi.. Ei bine. s-a întâmplat acest lucru grav.. Părea foarte obosită.. îşi spune el. în construcţie. ' . acum vreun ceas. căci doară pozitivismul era atunci la modă. mai simple. îl linişti ea.... Ruşii vor ca oamenii să uite sem. Stătea lungită cu capul rezemat de toate pernele puse una peste alta. grav şi foarte trist. : — Dragă. cu manifestaţii pozitive. în Renaştere. veştedă. cu convorbiri aproape telefonice.. O aştept de două ceasuri. Şi apoi.Anton. scutece... Le rugă să nu spună nimic lui . mina... Mi s-a făcut rău. avea o figură îmbătrînită. şi vei obţine de la oameni cele mai extraordinare eforturi. ales tocmai acum. Dar trebuie să-mi caut nevasta.. dar acum mă simt foarte bine.. Anton Dumitraşcu o găsi iar în cameră. atîta tot. Continuă pe un ton mai sec. viaţa e atît de scumpă aici în vilegiatură. unul care discută despre orice. totuşi. Din cauza aerului. boli.. S-a dus liniştea biroului meu. nepăsători. Anton Dumitraşcu se ridică brusc. Anton se scuză. cine ştie asta încontinuu. erotica. Ce Dumnezeu o fi făcînd pînă acum ? Irina îl privi amuzată. cel puţin să fac acum cît mai mult şi cît mai liber. la începutul carierei sale de profesor şi scriitor. E foarte grav. privea necontenit spre plajă. Nu vor mai şti că au un sfirşit.. Au început oamenii să-şi imagineze o viaţă post-mortem confortabilă. nu o vor transforma în energie. în cîteva generaţii oamenii lor vor deveni leneşi. acum. pentru vizite inutile-?.. totuşi şi-o imagina. domnule. în Rusia sovietică. în timp ce-şi căuta soţul. discutînd cu David 153 Dragu despre romanul modern. că va avea un sfîrşit.— Tocmai. Asta e foarte grav. instrumente.Uite. Lasă ochii în jos.. începu să-i fie teamă cînd se repetă leşinul .Să termin întîi „Prăbuşirile". că există un sfîrşit. ca animalele... Primul semn îl avusese chiar pe plajă. şi o duseseră cîteva doamne în odaia ei. Mă simt puţin obosită. cînd şi-a găsit un cerc de amici cu care poate discuta ziua întreagă — fără îndoială că l-ar fi indispus.. reîncepu Cezar Tomescu. Spiritismul. o odihnă definitivă. ca şi cum s-ar fi ruşinat brusc de toate cîte vorbise. şi mai. Vor simţi asta instinctiv. Cît de vulgar îşi imagina el moartea. exclamă Anton apucîndu-i. zîmbi Tomescu. un simplu intelectual.. probabil. aventura. întinsă pe pat.. tu eşti bolnavă. riscăm să ne reîntoarcem la maimuţe. zîmbind... pe o margine de jurnal.

.. Anton şi-ar fi ratat vacanţa. că va pleca repede. se apără stîngaci Anton. Mă întreb de ce vă mai căsătoriţi. îl simţea lîngă ea. intelectualii. o părere sau un de155 taliu.Dar nu mi-o neglijez deloc. In ziua aceea a rămas tot timpul în cameră. şi că în toamnă se va stabili din nou în Bucureşti. Luiza. îl cunoscuse şi pe el de puţină vreme. adaogă Irina. deoarece nu-l interesează discuţiile vagi si nesfîrşite.. mînca la masa lui. îi spuse Lucu. cînd are de lucru. Luca.. într-o seară. scriitorii. noaptea. nefericită. Anton întîlni pe Luiza. Deşi venise cu tante Aristie şi Irina.întîmple astfel. îi luă braţul. Dragu îl informa că petrece luna Iulie la Movilă. iar la masă mîncau împreună. . Oricît de mult îl urmărea. Cea dintîi datorie a omului e faţă de sine. Măria a fost fericită. atît de personal. şi care părea totuşi atît de matur. ca nu cumva să-i găsească vreo complicaţie. Anton simţea rezerva aceasta. căci menajul Dumitraşcu o interesa prea puţin. de altfel foarte francă.piatra de la mare". Ca toţi intelectualii. Nu se făcea nici o plimbare cu barca. — . de altfel. Anton Dumitraşcu tînjea după această intimitate. Irina şi Dinu. Dumitraşcu renunţase să facă plajă la orele obişnuite şi cobora la malul mării numai cind ştia că Dragu stă închis în odaia lui. îneît o întoarcere înainte de vreme acasă l-ar fi întunecat pentru foarte muliă vreme. chiar acolo. — Am fost pînă la Tuzla. din 154 ■ partea lui Mitică Gheorghiu. Anton se întîlnea zilnic cu grupul Pleşa. care trecea aici ca logodnicul oficial al Irinei. d-stră. Dinu avusese o purtare echivocă... Irina ş£ Dinu. şi prietenia lui l-ar fi ajutat să-şi găsească un editor pentru Prăbuşiri" sau să i se primească manuscrisele la marile reviste bucureştene..) Anton ar fi vrut să se împrietenească mai bine cu David Dragu. dar pe de altă parte apărînd libertatea integrală a oricărui bărbat. cel puţin aşa le scrisese lor. Anton avea întotdeauna ceva de întrebat. Tinerii aceştia te-au vorbit de rău. Şi cum. însă.. Anton Dumitraşcu zîmbi foarte încurcat. Luiza îl privi în ochi. filosofii. în prezenţa ei.şi să fie nevoie să se înapoieze la Bîrlad.. pe motiv că suferea de căldură. Totul ii atrăgea către acest tînăr numai cu doi ani mai mare decît el. dar Măria refuzase. care le-a înşelat atît de stupid buna credinţă. David Dragu. îi plăcea foarte mult Dragu . şi a fost nevoit să renunţe şi el. unde Ciutariu voia să-şi petreacă luna August ca să compună.. scriind. — Eşti sigur că nu ştii ce are ?. Aşa e ea. Dragu avea un fel aspru de a vorbi cu oamenii. chiar atunci cînd îl iritau şi îl umileau. Irina. atît de fericit aici. I se piînse de insulta primită de întreaga familie. lăsînd singuri pe d-na Pleşa. Alexandru veni la Movilă mai ales pentru a-l întîlni şi a-l cunoaşte. în timp ce se întorceau de la Tuzla. în scrisoarea care întovărăşea pachetul. Ceilalţi din grup observaseră de mult interesul atît de viu al lui Dumitraşcu pentru David Dragu. începu să cunoască mai bine pe Irina. David Dragu trimisese lui Petru Anicet cîte un exemplar din cele două cărţi ale sale. care cuprindea pe Alexandru. nu vrea să-mi spună. puţin bănuitor.. (Adevărul era că Marcella aştepta concediul lui Jean ca să poată pleca amîndoi la Poiana Sibiului. — Spuneau că îţi neglijezi nevasta.. petrecea aproape tot timpul cu Dragu. Irina vorbise cu oarecare asprime. şi-i întrebă puţin ironic. pentru că era prietenă cu soră-sa. Părea atît de stimulat. Lucu. — Pe onoarea mea ! exclamă sincer Anton. dar nu renunţa. Pentru că Dragu nu putea suporta soarele. tocmai cînd coborau dealul. adaogă Irina. şi de cîte ori intra în vorbă încerca să dea* impresia că a venit numai pentru a-şi lămuri lucrul acesta. spusese atunci Dinu. Numai că Alexandru Pleşa se purta altfel.. Rămînea totuşi. Marcella nu venise la băi. fără el. Tom eseu. mai ales acum. Vorbise pentru Dinu. şi apoi. îi vorbea foarte familiar.. Ar fi vrut să meargă cu maşina lui Balcic şi Caliacra. — Ce bine ai făcut că n-ai venit cu noi. care nu-i reuşi. unde fusese transferat de altfel fără voia lui. de ruşine . Dinu Paşalega. iar pe de altă parte se temea să se arate unui doctor. încercă unr gest de surpriză agreabilă. nu-i place societatea. Sus. dar în alte împrejurări decît banala intimitate dîntr-o vilegiatură. pe deal. şi-l porecliseră . Marcella Strejnu. o asprime care uneori părea dispreţ. Dar ezita să-i mărturisească lui Anton. este si puţină bolnavă. — Ce are ? — Nu ştiu. şi—1 simţea creind. era tocmai timpul cînd cărţile lui Dragu se bucurau de o inexplicabilă popularitate. pînă ce se despărţea grupul.. invinuind pe Anton că-şi ţine | soţia toată ziua închisă în cameră. Conversaţiile cu Dragu erau reconfortante.. nu izbutea să obţină acea intimitate pe care o ghicea între Dragu şi Alexandru sau Tomescu.

Simţea atîtea lucruri deodată .. pentru Dumnezeu.. nu bănuiseră ■deloc un asemenea lucru.. — . — ... încercînd să •obţină un pas repede dar sobru. pentru că eram sigură că d-ta ştii. — In fond... nu mai păstrează nici un colţ din suflet în care să nu introducă prezenţa iubitului. nici ăsta nu ştie să adoarmă o femeie după ce-a îmbrăţişat-o. nu e asta ! De ce confunzi atît de lamentabil ?. Soţia d-tale e însărcinată... umilinţa de a afla un amănunt atît de intim de la nişte necunoscuţi.. Irina o întrerupse..... întîl-niţi din întîmplare pe o muche de deal. Dar bine. asta e.. unde bărbaţii n-au gînduri... — . dar ar fi vrut să privească pe Dinu. Egoism în dragoste. sau o obsesie. Părea acum mult mai severă... dar oricum. ca Luiza să-l mărturisească faţă de ei. de cînd venise să doarmă în odaia lui. atunci cînd eşti trist şi eşti singur — poate fi dovadă mai abjectă de egoism masculin ?.. Luiza îl opri. — Ai face bine să-l chemi. numai tu. N-am vrut să le-o spun copiilor ăstora. ciuda că Măria nu-i acultase rugăciunea şi că va avea un copil fără voia lui. de ce nu ne-am născut în alte clase... Bărbatul nu poate cunoaşte niciodată mai mult decît îi permit instinctele.. vorbi în cele din urmă Dumitraşcu... la Alexandru. . Anton Dumitraşcu o privi năuc.. care. un pas de bărbat hotărît. O să mă iertaţi. — Ce-am ajuns ! vorbi Luiza puţin tristă.. Şi are nişte instincte. mai ales.. Era veşnica ei teamă : egoismul bărbatului. 158 Irina roşi. Avea şi glasul schimbat. Am vrut să chem doctorul.Femeia n-are instinct de conservare. vorbi Luiza sec. Am aflat şi eu de la o doamnă.Asta e o lege generală. groaza că Măria poate fi rău bolnavă.Femeia e tot atît de stăpînită de instincte... mai îmbă-trînită. nu se aşteptaseră.. Masca ei de copilă dispăruse. Şi mai ales de instinctul de conservare al speciei. şi cît mai curînd. trebuia să afli odată. — Bine.. un bărbat trebuie să aibă imaginaţie. după cum ştii. că eşti tu acolo. .Rîse.răspunse Luiza. . e atît de absolută se uită pe sine.Pe cînd femeia.. Luiza îl privi cu un imens dispreţ. trăiţi cu cîte o idee.. şi cît de curînd. şi plecă. masculul. — . Nici ăsta nu e amantul care-mi trebuie . Dumnealui îmi face romane psihologice şi nu ştie de ce îi e nevasta bolnavă !. vorbi ea. după sinuciderea nefericitei aceleia.. adăugă ea. tatăl aşteptat al copilului. de ce sîntem blestemate să iubim „intelectuali". Să poţi fi sigură ■ pe gîndurile unui bărbat.. Am să chem imediat. egoism în confort.. apoi privi pe rînd feţele celorlalţi. Ce mai tinereţe !. Trebuie să...... .. De unde vrei să ştie. să fie prezent. roşindu-se. se aprinse Luiza. — . O femeie îndrăgostită nu e niciodată distrată... de-a-gata !.. întotdeauna. Anton mulţumi tot atît de roşu. e ispitită totdeauna de o cunoaştere împotriva instinctelor ei..A trebuit să-ţi spun. continuă Irina. — . vorbi Paşalega.. pentru că ştiam că soţia d-tale nu vrea să-ţi strice vacanţa. Asta explică de ce dragostea la femeie. şi atît de brutal. E o copilărie... şi se jena. Numai Luiza era nepăsătoare. nu-i spune că ştii de la mine.— Ei atunci să-ţi spun eu. puţin zeflemitoare. îl privea aproape întotdeauna dispreţuitoare. e mai puternic decît acel al conservării individuale..Te rog. dar nu m-a lăsat ea. să ştii că înapoia frunţii nu păstrează atîtea taine în care tu nu vei pătrunde niciodată.. şi foarte serioasă. 156 157 — Desigur. Să refuzi chiar să fii mîngîiat. Cînd iubeşte.. în sfîrşit ?... cu ochii duri dar cu inima bună.. Privi spre Luiza. ca să poată păstra iubitul. unde femeile n-au îndoieli. mai ales prezent. Ceilalţi erau tot atît de încurcaţi... Să nu-mi spună nimic:. dar e imposibil !. Ah. poate nu e el de vină. — Pe onoarea mea dacă ştiu ceva ! se jură încă odată Anton. Accentua ultimul cuvînt.. Dar nu e asta. ... clipind şiret.. semnificativ. atît de senin şi de „el însuşi".. fericită că a găsit încă o aliată.. De altfel. îmi pare rău că tocmai eu trebuie săţi spun asta. întreab-o d-ta. vecină cu d-stră. se uită pînă la anihilare.. încercînd să pară liniştită. Nu vă scandalizează zăpăceala asta generală ? Trăiţi cu toţii în vînt. interveni Lucu.. unde dragostea e simplă şi monotonă ?... de o experienţă care o face să sufere. ar trebui sa vi Se spună totul... egoism în suferinţă. e mai bine. Se gîndi la Dinu. O înţeleg foarte bine. Ezită cîteva clipe.

O fi dormind.. Alergă buimac la proprietar. conservarea individuală. îşi spuse el. îşi găsi soţia palidă„ cu ochii încercănaţi. întorcîndu-se către Alexandru Pleşa : — Cum are să fie în Statul viitor ? Monogamie sau deplină libertate ? Pleşa îi răspunse mirat. Singurătatea bărbatului o fi ea egoistă. spuse Lucu. Dar uşa nu se deschise multă vreme. Pe Lucu îl plictiseau discuţiile prea lungi pe teme prea banale. Era încuiată. O văzu o clipă într-o baltă de sînge. mîna. Femeia gemu. numai de secretul acesta înspăimîntător. răspunse foarte stins Măria. i se păreau acum extrem de primejdioase. deşi ştia că uşa e încuiată pe dinăuntru. îi strînse deodată. Rămaseră amîndoi tăcuţi.Dragostea bărbatului se consumă mai repede.. Nimeni nu poate rezista. Să-mi vină tocmai el. Mi se pare că e destul de grav. întîmplarea cu Dumitraşcu. — . nu e nimeni pe sală... intrase cu săruri.... — I s-a făcut rău neveste-mei în cameră şi e uşa încuiată. Anton simţi că i se taie brusc picioarele. obosită. rar. îi tremurau picioarele. începu să-l frămînte îndoiala : dacă i s-a întîmplat ceva ? dacă a leşinat ?. Anton Dumitraşcu bătu la uşă. sau. Se întunecase bine. Se va întîmpla ceva. Se rezemă de perete. Anton Dumitraşcu se apropie.. cu argumente învăţate în liceu . Irina se simţea tristă. O zgîlţîi . nu sînt încă îmbrăcată. să o roage să-l ierte. avortînd. în legătură cu naşterea. Trebuia spartă . Toate gîndurile acelea. apoi încercă clanţa. care era numai un doctor de boli venerice. . — Nu mă pot da jos din pat..] chid numaidecît. 159 — Iartă-mă... cu capetele întoarse spre punctul roşu pe care îl indicase Lucu.. muşcîndu-şi buzele ca să nu geamă. vorbi Luiza. în care nu vă primeşte decît foarte rar. D-na Durni-traşcu se simţea prea slăbită. şi îi apucă mîna.. îndată ce instinctul de conservare al speciei a fost satisfăcut. Doctorul. ştiţi. ca şi cum soarta bolnavei ar fi depins numai de tăcerea aceasta. îţi des. conservarea speciei !. — I s-a îmbolnăvit nevasta. Toate lucrurile acelea misterioase.. chiar acum... îl fulgeră un gînd : avortul. să cadă în genunchi. Bietul om vrea să rămînă singur. Nu mă pricep deloc în ceea ce .Dragă. îi venea să plîngă. care auzise de întîmplare. îşi ţin bărbaţii acasă. vorbi Tomescu. Niciodată nu-trecuse printr-o asemenea panică. adică să rămînă viu.. — N-are nici o importanţă. şi în gînd se oferea să plătească oricît aceluia care va deschide uşa şi va putea salva pe Măria. la masă.. chestiunea asta sexuală şi sentimentală. — Cred că e o criză de apendicită.. se va putea întîmpla ceva ?... încercînd să pară afectat de faptul acesta... vorbi el. Dar la ora asta?.. îi spuse după o foarte superficială examinare.. în ochi.. Anton sări cel dintîî înăuntru. aproape fatale. şi se făcu mai palidă... Se plecă spre gaura cheii. Bărbatul rămîne din nou singur. foarte tulbure.. Ceilalţi se opriră cîteva clipe. pe care le cunoştea foarte vag. şi cu toate eforturile ei nu găsea puteri ca să se ridice şi să cureţe locul unde vomitase.. I se părea că lucrurile sînt grave. încercă din nou. îi răspunse un glas stins dinăuntru. toate gîndurile şi închipuirile lui.. — Copii. şi atunci cu reluc-tanţă. era şi ea închisă. în seara aceea. în sufletul lui. Măria îl privea cu o privire sticloasă. departe de iubită. îl lovi un miros neplăcut.. A trebuit să fie scoasă fereastra. O vecină. puternic.. care vă exasperează pe voi. nu sînt decît formele instinctelor individuale. deschide-mi uşa cum eşti.. Avea o figură descompusă. Apoi. Privi cu atenţie marea. Anton înlemni. acum. — Iată că tot sînt bune soţiile la ceva. capătă din nou supremaţia. -— Vine cursa de la Constantinopole. Dragostea absolută e un mic atentat biologic. Măcar -cînd-se îmbolnăvesc. de conservare individuală. Deschise uşa şi trimise pe cineva după doctor. Medicul îl privi deodată speriat.— . îşi dădu repede seama că sînt inutile. Se întoarse apoi lîngă pat. Anton bătu încă o dată. s-ar putea încerca ceva la fereastră. celălalt instinct capital. Tony. privindu-se unul pe altul. Cezar Tomescu fu cel dintîi care observă absenţa lui Anton.. să nu spuneţi la nimeni. în visurile lui chiar. urmărindu-i fiecare gest.. I se făcu deodată frică-Bătu iar.. Aşteptă multă vreme răspunsul. dar tot atît de egoistă este dorinţa femeii de a fi întotdeauna alături de iubitul ei în carnea lui. intact..

dar îmi pasă grozav de toate acele obstacole care mă umilesc. căruia Alexandru îi explicase mai de mult de ce făcuse armata într-o garnizoană de provincie. Cînd eşti umilit. ca să sfîşie animalul sfînt. că ne-am civilizat. vorbi Tomescu. nici acolo.. Cum o împaci cu viaţa liberă ?.. adu-ţi aminte ce fel de experienţă colectivă ai cunoscut tu la regiment. a speciei umane dacă se poate. — Vorbeam numai pentru bărbaţi.. şi' asta îi înalţă de-a dreptul de pe planul uman. corespund unei experienţe asociate reale. pe jumătate fade. Vorbise neaşteptat de amar şi de serios pentru . cînd trebuie să spună „da" sau „nu" — o iau la goană.. logica aceasta bună numai pentru bărbaţi. vorbi el în cele din urmă. dar sînt sigur că ne îndreptăm către o eliberare completă de orice fel de şantaj pasional. Dar dumneavoastră. Desigur. ca să sfîşie soldaţii libertăţii euforice ?. nu se poate realiza decît în beţia colectivă.obişnuitele lor conversaţii pe jumătate glumeţe.. Acum. sînt exasperanţi băieţii ăştia care fac teorii peste teorii.. De pildă. sînt reale. Ştiu că îi aşteaptă moartea. Sînt epoci cînd asemenea exaltări uniforme. Irina.. Trebuie spuse numai atunci cînd viaţa-ţi este în primejdie. şi el lasă să moară o fată pe care a iubit-o.. par întotdeauna ridicule sau cel puţin absurde. îl întrerupse aspru Alexandru. Alexandru îmi vorbeşte despre libertatea colectivă. De ce n-ar fi şi o morală. De cînd te ocupi cu Statul viitor ?.. Nu-mi pasă de moarte. — Poate că trebuie spuse numai în lagăre. şi începu să rîdă.. Dar asemenea exaltări colective nu sînt euforice.. cînd eşti micşorat de oamenii din jurul tău. Foamea nu umileşte decît pe un om ca dumneata.. — Alexandre. pentru că oamenii erau stăpîniţi de sentimentul morţii. Lucrurile acestea. Există libertatea dionisiacă.... îl întrerupse : — Alexandre.. ai perfectă dreptate.. mult mai euforică. sau către care se îndreptau cu bucurie. cînd sînt spuse la o masă cu fructe şi vin bun. puţin plictisit. Statul se face singur. adaogă fFomes-cu. Foamea umileşte mai mult pe om decît moartea. — Am sentimentul vag că libertatea individuală este o stare imperfectă de libertate. Cred. — Scumpul meu prieten.. Sublinie ultimul cuvînt. sau măcar a unei anumite ramuri a acestei specii — este mult mai grandioasă. colectivii. vorbi calm Cezar Tomescu. întot-. alergînd noaptea prin păduri şi văi. în fond. de care se temeau. o turmă perfect şi egal intoxicată.. ating într-adevăr culmi extraordinare. Sentiment care îi făcea să-şi răscumpere toată bestialitatea şi mediocritatea vieţii lor de pînă atunci. I se părea ciudată.. Erau „libertăţi colective" perfecte. Alexandru ezită cîteva clipe înainte de a răspunde. însă.. — Foamea e umilitoare. cînd libertatea îţi este ameninţată. exaltarea cruciaţilor. şi obrazul se întunecă. care mă micşorează în proprii mei ochi. Era prezent acolo un sentiment grandios : moartea. răspunse Alexandru sec.. Dar sînt totuşi revoluţionar.. valabilă numai pentru bărbaţi ? 160 161 — Dar de cînd ai devenit revoluţionar ? întrebă el pe Alexandru. Alexandru începu să rîdă cu poftă. sau pe cîmp în faţa regimentelor euforice. — Bine ai spus „libertate euforică". de ce are să se întîmple după ce am să crap . adaogă Tomescu. pe planul omului perfect. 162 Lucrurile acestea nu trebuie spuse niciodată. O libertate colectivă. că o libertate colectivă. eşti monstruos ! vorbi Irina. şi cînd sînt supuşi în faţa unei" realităţi. care îl ascultase de la masa alăturată. Este şi asta un fel de viaţă colectivă. — Ge e atunci cu experienţele d-tale militare ? îl întrebă din nou Tomescu.. Recunosc. chestia asta cu Statul viitor.. şi o estetică. şi încă foarte riguroasă. spuse el. a speciei umane.. cu prieteni ia-teligenţi. — Nu. îmi propovăduiţi astăzi libertatea colectivă în numele burţii sau al rasei. sau a mulţimilor care fugeau din faţa barbarilor. libertatea speciei umane se va obţine în regimente perfect şi egal intoxicată. cum prea bine te-ai exprimat adineaori. — Ai dreptate.d-ta numeşti Stat viitor. şi o metafizică. — Greşeşti. — E o perfidie a lui Tomescu.. într-o staţiune climaterică scumpă. care îl ascultase zîmbind. cum e orice om viu care vrea să-şi trăiască viaţa liber. alergînd noaptea prin păduri şi văi.. Dinu îl privi. Nu mă interesează . care-ţi . aici. deauna. un foarte vag şi aproximativ sentiment.' află că libertatea colectivă pe care o visezi. într-o exaltare uniformă.

pentru că am ce să mănînc şi-mi permit să rămîn eu însumi. vorbi Alexandru. întrebă repede. oamenii care aparţin biologiei. Nu găseşti umilitor că ai fi putut fi cu desăvîrşire altul dacă te-ai fi născut la New York în loc de a te naşte la Bucureşti ? Noi toţi. din cauza burţii. să iasă din psihologie chiar ? Un singur lucru : contemplarea morţii. risc să devin altul. — Nu-l întoarce. am spus eu. Irina. n-are nici o importanţă dacă are să fie vama scumpă. speriată. sîntem din întîmplare aşa cum sîntem.N-are nici o importanţă. Dar. că e funcţionar la economatul gării Craiova.. Oamenii cărora le e foame. Se făcu deodată tăcere. Dacă era sau nu mai dinainte acolo. — Nu se ştie precis. din spusele lui. Veni la masa lor. am preferat pe cea dintîi. că există cel puţin o moarte. De la o masă vecină se auzi glasul unui bariton. doamna Dumitraşcu e destul de rău bolnavă. Luiza ezită. poţi fi azi geniu şi mîine prost. Nu numai foamea umileşte pe om . că întoarce pe om în biologie.pui problema umilinţii. Ştiau că învăjţase engleza şi rusa singur. nu problema umilinţii joacă rolul principal în discuţia noastră. Aflaseră. cum vreţi să-i spuneţi.. aşteptarea morţii. numai un an. Azi puţin îmi pasă. zîmbi Tomescu. pentru că Tomescu abătuse discuţia pe alte căi — cînd în restaurant intră Luiza. să ştii că.. Vai de ele ! Djnu îl ascultase fascinat. — Foamea degradează în orice caz. anonimi. destul de preocupată. şi apoi mănîncă. Cînd nu-i era foame. ca un lup. Ce oameni excepţionali trec pe lîngă noi. după cum nu umileşte nici pe animale. şi sensul existenţei.. asta e umilitor . Dar mîine. azi filosof şi mîine şef de instrucţie. am fi putut călători în alte ţări. dar viola.. am fi putut cunoaşte alţi oameni. „între cultură şi neurastenie. Ai văzut animal flămînd umilit ? Nu : l-ai văzut 163 lihnit. vreun risc ?. Trebuie să-i facă operaţie." Cîte talente zac pretutindeni. numai pentru că au vorbit de ei presa şi „opinia publică". nu mă interesează. Ce debit. să iasă din biologie. şi asta mi-e de ajuns. Dumneata cît dai.. — E grav ? E vreo. toate lucrurile acestea după care alergaţi dumneavoastră. nA trebuit să învăţ mereu ca să nu mă sinucid".F. după cîte observ eu. precizez. lumea modernă nu cunoaşte deloc asemenea experienţe colective stimulate sau alimentate de prezenţa morţii.. — Discutăm în vînt.. Un om înfometat omoară. —. neştiute de nimeni. deasupra iui Alexandru. Toţi se repeziră cu întrebările. din toată fiinţa lui. Tomescu..e degradant. să-mi schimb ideile. Numai atunci cînd un grup uman îşi pune direct 164 şi arzător această problemă — un grup uman. . nu un simplu individ — numai atunci se obţine şi libertatea. Dumneavoastră toţi care iubilţi — (făcu un gest vag cu' mîna. Omul era acolo de mult . execrabil sau revoltat.. Nimeni nu ştia prea multe despre Cezar Tomescu. de sentimentul că omul e pieritor. Ci o problemă «mai simplă : ce aduce pe om faţă în faţă cu realitatea ? Ce-l face să gîn-dească. reflecta Dinu. am fi putut iubi alte femei. foamea nu-i umileşte. probabil o sarcină extrauterină. se enervă Pleşa. la un om atît de moale. Am fi putut ceti alte cărţi în liceu. Mîine o duc cu cel dintîi tren la Constanţa. de urgenţă. să-mi modific sentimentele. Aşa că. le spuse el odată. îl ameninţă în fiinţa lui. şi revoluţia. numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura. sînt oameni revoltaţi prin stimul biologic. cîte probleme grave la un biet impiegat de C. e adevărat. fura şi minţea. Experienţele colective de astăzi pornesc din burtă. pe care conversaţia de aici îl astupase complet pînă acum. Chiar faptul ăsta. fără profesor.R. Pe ceilalţi. Eu constat -că este acum. gîndul ei.. pe loc ? 165 Irina se alarmă. nu prin idei morale sau sociale. orice îl umileşte. Alexandru Pleşa se pregătea să răspundă. că există un suflet. şi că suferă de insomnie. Dinu) — nu vă simţiţi umiliţi în absolutul dragostei dumneavoastră gîndindu-vă că din întîmplare aţi întîlnit partenerul sau partenera prin care s-a realizat această magnifică experienţă ?. dar s-a plictisit repede şi a cerut să fie mutat din nou în provincie. că a fost un an la Bucureşti. azi să-ţi placă Paul Valery şi mîine Ehrenburg ! Poţi tolera asemenea umilinţe ?! — De ce nu ? răspunse tot atît de liniştit.. Asta e intolerabil. de astă dată serios. — Ştiţi.. şi noi admirăm prosteşte atîţia neghiobi.. se simţea ca la el acasă. pe care îl recunoşti.. dacă nu voi mai avea de mîncare. nu omora. Lucu.

Dar nu izbuti. care se ducea la Constanţa să-şi vadă soţia. albă şi nemişcată.... rîzînd : un rîs de scenă sau de extraordinară sinceritate. îi părea rău că ultimul cuvînt îl avusese adversarul. zic. Desigur că se poate întîmpla. (Voratinge. enervată. Aştepta să fie mîngîiat şi întărit de toţi. şi totuşi mîiniJe îi erau' încrucişate pe piept. Cezar Tomescu îşi termină concediul. Biata femeie. Unde mai pui că. — Depinde cum vrei s-o iei. Se mai pot întoarce lucrurile aşa cum au fost odată ? . după operaţie. dînd din umeri.. — Crezi că e grav ? întrebă el pe toată lumea. — L-am văzut imediat unde vrea s-ajungă. — Ce-ai de gînd să faci ? îl întrebă din nou Tomescu..)... dar sfîrşise banii şi nu primise mandatul poştal de la Bîrlad. O nouă pauză. — . cerut telegrafic. foarte tînără. de abia 8 dimineaţa. printr-un fapt care face pe om trist fără ca să-i dea nimic în schimb... — Crezi că s-ar putea întâmpla ceva ? întrebă el pe Tomescu. atîtea lucruri de precizat.. Deveni visător. să o poată vedea încontinuu.. răspunse pripit Anton..... pe masa de operaţie. să afli despre nenorocirile unui om. cu mîinile încrucişate pe piept. camera tot era plătită.. — N-o cobiţi. Luiza trase scaunul mai aproape de masă. Privea în fundul paharului. cît de stupid se bucurase la începutul serii de boala nevesti-sei.. dar imaginaţia îi ţesea necontenit aceeaşi seenă : Măria. Continuaţi-vă discuţia. dar băiatul ăla.. dar sînt sigur că chirurgia este singura ramură cu adevărat ştiinţifică. Măria era pe masa de operaţie. o inefabilă. fără nici o împotrivire. Să fi fost în locul du-mitale.Glasul de bariton se auzi iarăşi.. Voi să se scuture . desigur. o lasă singură. în d-astea nu mă bag. albă. absurdă tristeţe. prealabilă operaţiei)... Se întoarse deci la Movila. abandonîndu-se stării acesteia de stupidă vacuitate. — Să scap întîi de coşmarul ăsta... Nu îndrăznea să-şi precizeze imaginea. n-a bănuit nimic pînă acum ? întrebă Tomescu amintindu-şi deodată ce rău se purtase cu el.. O să mergem apoi la via unui prieten. îşi încheie Tomescu lunga şi filosofica lui consolare. Nu ştia încă nimic despre ea. se aplecă şi o cercetează cu instrumentele acelea de nichel în mîinile lor înmănuşate. Angajase maşina împreună cu Anton Dumitraşcu. unde progresele se pot observa de la an la an. Doctorii se retrag . la masa de alături.. Iată că se apleacă deasupra Măriei (Anton nu-şi putea imagina poziţia ei pe masa de operaţie . Avea atîtea de răspuns. " — E destul de grav.. Ce inutil.. fără ca să-l îndemne cel puţin către contemplaţie. nesalutat de nimeni. cu măşti pe faţă — aşa cum văzuse în nenumărate filme de cinematograf — au ceva sinistru în mişcările lor. frate. Alexandru se simţi deodată deprimat. Anton. Ar fi vrut să rămînă la Constanţa. scutura capul. căci era încă prea devreme . vor tăia. la dracu' cu sentimentalismele astea !. Şi toate acestea au fost iremediabil îndepărtate printr-o veste stupidă. Te apuci să-ţi scrii romanul ?. s-o văd pe Măria însănătoşită. îi părea mai ales rău că nu a avut timp să răspundă lui Cezar Tomescu...Fii fără grijă. 167 — Să dea Dumnezeu ! exclamă Anton cu un oftat. 166 XII Clteva zile în urmă. pe aceeaşi masă de operaţie..Şi totuşi Măria a rămas acolo. de cîte ori icoana trupului gol al soţiei începea să i se precizeze în poziţia grotescă. Nu ştiu în ce măsură există o ştiinţă medicală. să-şi spună mental : e moartă ! Amănuntele se amestecau incoerent în scena pe care o filma . Oamenii aceia îmbrăcaţi în alb. Plecă într-o maşină deschisă. foarte clar. spuse ea.. Luiza oftă şi făcu un gest de semnificativă oboseală. Poate fi într-adevăr atît de grav ?.. înconjurată de medici în halate albe. pînă la Constanţa..... îndată ce porni maşina.. De ce oare i-or fi aşezat braţele în cruce pe piept ?. Pe lîngă ei trecu o pereche... i-aş fi retezat-o scurt.. — Zău nu mi-e frică. vor pătrunde limbile acelea ascuţite de metal în carnea Măriei ?. Şi niciodată pînă acum... Nu. Ea mergea înainte... că e semn rău. clipea din ochi. crede-mă ! înot de cînd aveam zece ani. Luiza rupse tăcerea. — Bine.. — Tinerii. Cineva răspundea în sfîrşit. lîngă Tecuci. ca să facă oarecare economie . foarte aproape. .

şi eu mă apucasem să-ţi scriu ţie.. de ce oare ne mulţumesc pe noi aceşti tineri numai cu cinci. care mie mi se par atît de evidente. Şi toate acestea pentru că celălalt e mai tînăr şi infinit mai frumos.. umilit. Fără el.. mă mir cum de nu mi-ai atras atenţia mai de vreme. în gînd.. dar sper că mă vei înţelege ce vreau să spun. Am stat mult de vorbă cu el..... fără a îndrăzni nimic. Avu impresia că Tomescu se gîndeşte la un lucru grav.. Să-ţi creezi o mică glorie şi o mică profesiune din inteligenţă. uneori îmi face impresia că nu ştie precis cum trebuie pusă problema aceasta. jupuit.. Ştii. chiar împotriva voinţii lui. să fii admirat.. dar te admiră . acum. Faţa i se înnegrise. deprimat. . Şi pe nenorocita asta de Măria am dorit-o . că are un respect profund faţă de inteligenţă. în care sînt adunate atîtea însuşiri. Economatul gării. Se întoarse către Dumitraşcu. Cezar Tomescu îşi opri cu greu o mişcare de scîrbă cumplită faţă de sine.. Despre Nora a auzit foarte vag. să o priveşti cum se depărtează (poate se duce direct la el în cameră ?. nici celelalte trupuri crescute sub soare. şase ani mai mari ca noi. Poate se simte mai confortabil aşa cum e acum. N-au vorbit aproape deloc pînă la Constanţa. Dumitraşcu îi respectă reveria.. un gest bărbătesc. deşi am mai întîlnit un. Cred ca în fundul sufletului său regretă că s-a născut în timpurile noastre.. Tomescu îl salută foarte prieteneşte şi îl rugă să-i scrie o carte poştală. Ştiu că tu ai marea virtute de a nu ceti romane. Nu ştiu cum n-aţi devenit voi mai buni prieteni. Cred chiar că. de-femei pentru memoria şi spiritul tău critic . Voiam să-ţi scriu mai ales de Dragu.. am venit aici mai ales pentru ca să-l întîlnesc pe Dragu. un . şi tu. şi pe mine 169 în acelaşi timp. In privinţa aceasta. şi aş fi putut avea oarecare şanse. Simt că nu poate înţelege anumite lucruri. . dar asta e un fel de a trăda colectivitatea. să te resemnezi stupid. Nici prin gînd nu-i trece că această „fluiditate" se leagă de o anumită concepţie a libertăţii şi deci a demnităţii. Cu aceste vorbe se despărţiră. Alexandru Pleşa către Petru Anicet „După cum ştii. mă suspectează pentru ceea ce numeşte el „fluiditatea" mea.. şi mă despart multe lucruri de el. şi el. El îmi vorbeşte fo-arte cald despre tine. să-ţi continui discuţiile inteligente. — Scrii numai atît : Craiova. care l-ar fi îndemnat să scuipe. La gară.. Deşi a scris atîta despre morală. Mă gîndesc că într-un Stat bine gospodărit nu i s-ar permite să rămînă necunoscut. deşi. pe care ai desfăşurat-o numai ca să-i atragi atenţia. Zîmbi numai pentru el. Nu-ţi pot ascunde că de multe ori simt pe Dragu aproape un strein. şi să nu faci nici un alt gest. deci şi pe tine. numai ca să-ţi sapi un drum mai sigur spre carnea ei. îşi făceau amîndoi socoteală : voi scoate punga şi voi încerca să plătesc eu cursa întreagă . fără să clipească.. Să-ţi fie teamă de a. . funcţionar într-o gară de provincie. M-a întrebat odată : Crezi că nu e nici un risc pentru sănătatea lui ?" I-am dat toate lămuririle. 168 —■ Cel puţin dacă ţi-ai putea relua lucrul cu aceeaşi bucurie. deşi mi se pare că nu prea te cunoaşte. să te mulţumeşti cu mici convorbiri inteligente. şi dezgustată de acest tînâr cretin — şi să nu faci o încercare de a o cuceri. Acest Tomescu este un om cu desăvîrşire necunoscut.Tomescu privea clmpul. voi spune : „lasă..fi refuzat de o femeie pe care nu o vei mai întîlni apoi niciodată .. de teamă că vei fi refuzat şi vei cădea ridicul de pe piedestalul tău superior. lucios. eu tot veneam la Constanţa !". Să laşi pe un copil nemernic ca Lucu să se culce cu Luiza !. pfefăcîndu-te că nu te interesează nici Luiza. în timp ce toate lucrurile merg prost în ţară — iată o constatare care singură te face revoluţionar. să-l informeze cum merge d-na Dumitraşcu. personal. Nu e un om perfect.. aproape solemn — şi nu îndrăzni să răspundă. nimic. nu ştiu ce m-aş fi făcut. credeam că e obişnuită cu belferii. monşer. foarte cetit şi foarte mucalit în acelaşi timp. Dragul meu Petre. Dacă ai şti ce formidabil plebeu este cîteodată. Dar trebuie să recunosc că are o capacitate mentală impresionantă.) să o doreşti nopţile. şi prin ideal ?. Să întîlneşti oameni ca aceştia la locuri de slugi. Deşi... „Mă trezesc vorbind singur. se înţelege. Numai nasul rămăsese acelaşi : mare. şi de care ar trebui să ne simţim legaţi şi prin vîrstă. m-ar declara „imoral". Seamănă cu un raisonneur din romanele englezeşti. şi se opri brusc. Dacă ar cunoaşte un trist episod din viaţa mea. pe care îl găsesc mai interesant chiar decît cărţile sale . Maşina se îndreptă direct spre gară. Şiatunci. accidentul acesta. mă aşteptam. urîţenia îi era atenuată. să-ţi fie teamă că-ţi va rîde în faţă de toate inteligenţa şi filosofia ta. îşi dete seama că începe un mic discurs asupra accidentului. Să o vezi cît e de umilită.. tip interesant. şi eu — sîntem destul de cinici.zîmbet trist şi intim. un oarecare Tomescu. Cazul tău îl cunoaşte imperfect. Ar trebui pus la locul care i se cuvine.

pentru că ghicesc. Eros nu m-a interesat deloc vara asta. N-are nimic în cap. Scumpe Petre. şi că n-are nici o importanţă cine tea ajutat s-o înţelegi.. nu-mi mai vorbi de capacitatea lui mentală. cu altă viaţă mentală. poate. Noi nu ne dăm seama de asta. Pavel îl iubea foarte mult : spunea că are un suflet foarte bun. şase ceasuri în şir. Oamenii aceştia nici nu bănuiesc că se face o lume nouă. de ce vor să se amestece ei într-o dramă al cărei erou principal a dispărut bărbăteşte. Am avut într-o seară o lungă discuţie asupra graţiei. aproape plîngînd. ce noapte ' nefirească ! In două cuvinte ar fi : o fecioară. căci tu însuţi recunoşti cît e de departe de noi. ca toţi deştepţii. . O altă tinereţe. Irina furase tot din cursurile lui Nae Ionescu. Ce au ei cu Pavel. Există un singur bărbat pe pămînt. Dau chiar foarte de bănuit cîtorva fete. Adriana mi se pare. Pe vară-mea o scuz. Am avut multe de învăţat dintr-o asemenea vilegiatură. şi a cetit chiar pe S-tul Thomas d'Aquin. cu veşnicile lui agonii. de Ia extaz. M-am exprimat precis : extatice. Cu deosebirea că eu nu-l iubesc. e o prostie. O femeie se deosebeşte de o altă femeie tot atît de mult cît se deosebeşte de un bărbat. special pentru asta. vilegiatura ta. odată pentru totdeauna. Un alt sex. Şi mă simt apărătorul lui de cîte ori nefericita sa operă ajunge confort spiritual domnişoarelor noastre. Iubesc România pentru extraordinara sa bogăţie de tipuri umane. de obicei. Alexandre. altceva. A fost o scenă superbă. iubite Alexandru. Vară-mea. ca fluturele. asupra căruia nu ai de ce să-mi faci reproşuri că nu ţi l-am prezentat mai de vreme. deci îmi cumpărasem un nou caiet. asta. că esenţialul este să înţelegem problema. Şi eu care nu ştiam nimic !. într-o mie de cuvinte. şi organic altceva. mi s-a făcut dor de tine. Să nu aprobi prea repede insulta aceasta. idealuri şi crize de conştiinţă — m-a făcut să retrăiesc ceasurile de groază din liceu. citeşte chiar pe Pascal. scrie-mi cîteva rînduri. susţinea că tot ce priveşte problema graţiei este fără drept de autor . a artei cu tendinţă şi cele] alte ! Este extraordinar. Oare de cîte ori faci uz de tabla înmulţirii trebuie să menţionezi numele institutorului care ţi-a băgat-o în cap?. gloria postumă. ai spune tu. Nu e vorba de variaţie. crezînd că te învîrteşti îrrtre specii şi sub-specii. de nuanţă. ca să nu-l mai poată nimeni înţelege ? Atît despre Dragu. Nu mă interesează nimic din. ai confundat regnurile cu varietăţile. Pascal este o veche pasiune a mea. şi atîta tot. Anişoara !. şi. Are un talent grozav să spună oamenilor adevărul în faţă. celelalte cuvinte cu „alt". Mai există astăzi în „elite". De aceea nici n-am vrut să-i dau manuscrisele lui Pavel să le publice. Unul singur. a „intelectualilor". ar fi Anişoara !. etc. Ceea ce numesc donjuanii „specii" sau „varietăţi". şi probleme. ce zi. decât reminiscenţe livreşti şi teorii ciupite din mai multe limbi pe care noi nu le cunoaştem. Le-am spus că am sifilis. în aceeaşi clasă socială — să spunem. Deci. Trebuie neapărat să mi-o prezinţi. Irina.. Dar există mai multe sexe lîngă sau alături de noi. cu tot ceea ce poate fi dincolo de mine şi de tine. de diversitate. şi polemici. ce extraordinară zi. şi a încurcat cu desăvîrşire firele. care ne-a uluit cu citatele latineşti... romancier şi profesor. sîntem din nefericire unul singur. ascultîndu-l. Şi tu. o mare voinţă. cînd trebuia să citesc cărţi cu ţărani şi cu intelectuali înfrînţi de viaţă. şi studii latineşti. de la 1900 şi aşa mai departe. este colegă la Facultate cu una din domnişoarele Lecca. de la 1890. care are nevastă.. cu alţi oameni. Urăsc cultul morţilor. problema sămănătorismului. In schimb am discutat cîte cinci. ce limbaj necuviincios şi de-a dreptul biblic întrebuinţează. cum spune ee. pentru că te priveşte şi pe tine. prefeţele elogioase şi celelalte. şi a dat-o de gol Dragu.. Eu n-am cetit nimic. Are humor catolic şi îndrăgostita mea vară. Anişoara !.. pentru că noi. şi cel mai pornografic limbaj pe care îl poate întrebuinţa un puritan. şi că mă tratez cu o metodă nouă.— întîlneşti oameni care s-au oprit la gustul şi cultura de la 1870. Şi tu ai trecut din femeie în femeie. ce-am cunoscut ! O altă morală. altundeva. pentru că de vreo şase ani e aproape catolică. Este total 172 . Dragu e ur belfer profetic. Dar. Irina... sîntem tîmpiţi. în orice caz. prin propria luî voinţă . E amuzant să-i vezi ce mutre sub-umane arată. din punct de vedere sexual. Alt. Un oarecare Dumitraşcu. S-au întîmplat şi o sumă de lucruri amuzante. Nu te mai întreb ee faci. Dacă ai şti ce-am descoperit..Dragu. Aceeaşi părere o am şi eu. şi tu cu mine şi cu toţi ceilalţi bărbaţi. şi dacă nu eşti prea obosit. îmi spune că e foarte inte170 resantă .. dincolo de glorioasa dar monovalenta noastră masculinitate. şi. nu-mi pasă. nici măcar David. a expresionismului în artă... şi n-am scris aproape de loc în jurnalul meu intim." 171 Petru către Alexandru : Am primit scrisoarea ta într-una din puţinele mele zile extatice. cu nou-eu. O iubesc ? Nu ştiu.

şi ştia că nici o judecată de valoare emisă în asemenea crize nu e justă. (Oboseala. Mai întîi. Se simţea antrenat de un sentiment obscur.. toate cîte făcuse. îşi spuse David. că ele sînt total şi organic deosebite. Şi acum se simţea totuşi mediocru. acuma cînd închei. „Peşte" vei gîndi tu. ca toţi ceilalţi.pregătesc pînă în cele mai mici amănunte liberarea. ratat. îşi spuse el ca să se liniştească. generale în asemenea cazuri. desfacerea totală de ea.. înconjurat de oameni atenuaţi. şi a-i da ei prilej să mă umilească..Numai cineva care a cunoscut şi iubit ani de-a rîndul o singură femeie poate să-şi dea seama. îşi puse ochelarii. totuşi la nimic precis. din care nu voi suferi eu. de ţară şi neam. Tot ce se întâmplase după moartea tatălui.. o nouă tragedie . Au trecut doi ani de atunci. Nici n-am împlinit încă 30 de ani. Nimic din ceea ce emoţiona sau influenţa pe alţii. şi nu pot pentru că am nevoie de banii ei. îmi pare sincer rău. Toţi sîn-tem. cite odată. încercă să citească . Păstrase aceeaşi vigoare. îşi aminti. faptul că trebuie să mă despart de Nora. de viaţa din provincie. morala lui neştirbită. şi nu simte nimic . şi se plimba de la un capăt la celălalt al odăii. în faţa căruia nu ştia cum să lupte. Aş face-o cu bucurie — căci nu simt. Apoi. şi ţie şi celorlalţi poligami clandestini ! Ştiu ceea ce nici tu. Avea o vagă impresie că el însuşi e un ratat. Nu se gîndea. simt că nu am de făcut. „Eu m-am născut ca să lupt împotriva locurilor comune. Poate sînt şi eu obosit acum. Nu ştia de unde izvorăşte sentimentul acela deprimant de ratare. de prieteni întîmplători. iubind şi cunoscînd altă femeie . fugar. ca o lichea sau ca un Don Juan. Fiecărui om îi apare. şi niciodată Dragu nu-şi găsise ceva de reproşat. Am intrat noaptea pe fereastră. nu-l pătrundea. chiar Napoleon. de a refuza o fecioară care mă dorea). cîţi ani va. Am avut grijă. acelaşi optimism plebeu. de bătrîneţe. aceeaşi dîrzenie din vremea debutului. Dar după ce mi s-a dat. ca să pot apoi cunoaşte un al treilea sex ? Dacă ai şti ce extaz mi-a provocat această descoperire ! Mi se părea că sînt bărbat. şi a acceptat viaţa de toate zilele. Am crezut că fac lucrul acesta din curiozitate sau din oboseală. pe care nu-l putea preciza. de cunoscuţi de duzină. dar înspăimîntător de tristă. într-un chip sau altul . obstacolele prin care trecuse. in trei ani. Şi totuşi nu-şi putea preciza nimic. nu m-aş da înapoi. şi împrejurarea că se afla în vilegiatură. ci partenerele mele.. Dar n-o pot face. adică de a mă umili. puternic. Nu e asta. trebui să iubesc pe Anişoara. de mediocritate. inevitabile complicaţii. Nu ştia precis ceea ce îl nemulţumeşte şi îl umileşte.. i se părea'că s-a trădat pe sine. fireşte. adică. nu-mi amintea nimic. cunosc orice fel de dragoste fizică. de a-mi pregăti liberarea. dorinţa mea subită de a-i cere bani.. fibrele lui intime sînt mediocre. A renunţat din propria lui voinţă la o viaţă de aventuri eroice. E o desceperire extatică. pripit. care cuprindea şi cariera lui de profesor şi autor. de sacrificiu. că şi-a vîndut sensul adevărat al existenţei sale. o furie stupida împotriva situaţiei de acum — împotriva „prezentului" întreg. decît să deschid pianul şi să improvizez". la adăpostul căreia să se odihnească sau să trişeze. Dar asta n-are nici o importanţă. de public. îşi spunea el de obicei. O vagă nemulţumire de sine. împotriva moralei truismelor". acum. deci. Ce ridicul am fost ! Nu se aseamănă cu nimic. puterea lui de muncă neistovită. apoi. furia cu care muncise ca să-şi ţină familia. ca şi cum ar fi avut de rezolvat o problemă gravă şi urgentă. După cum vezi. Ce infinit superior am ajuns eu deodată. nu găsea nimic de care să-i fie ruşine. îşi scoase ochelarii. în al treilea rînd. Oricînd o pot lua de la început. Asta e drumul meu. Nu căuta nicăieri o scuză. Noi care credeam că am rezolvat problema iubind o femeie şi culcîndu-ne cu cît mai multe altele ! Acum să-ţi povestesc şi puţine evenimente. Mă înspăimînt . cu care supravieţuim două eroice 173 Nora. într-un cuvînt. Uite. trecuse pe lîngă ţintă fără să o vadă. Chiar dacă aş fi numai eu singur. pentru că nu avem deloc bani şi Nora îmi dă din cînd în cînd între patruzeci şi o sută de lei. Cunoştea destul de bine crizele de oboseală şi dezgust. David Dragu se închise de vreme în cameră.. Sări din pat şi începu să umble iar prin odaie. şi cunosc femeia. nu bănuieşte încă. Dar "nu aici zăcea izvorul acelui furios dezgust faţă de el şi de prezent. pot porni pe alt drum. Nu se plîngea de sărăcie. Dar extazul a rămas. pot face altceva. 174 Se lungi în pât. cîţi ani şi ce umiliri noi voi îndura lîngă ea. Oricît de aspru s-ar fi cercetat. n-ar mai curge sînge. să-mi . nici nimeni altul pe pămînt. lumea întreagă ca o deşertăciune şi viaţa lipsită cu desăvîrşire de sens. am înţeles că s-a ridicat cortina primului act dintr-o lungă tragedie. intransigenţa lui intelectuală şi morală. Habar n-am cum se spune altfel. aprinse lampa . Simţea numai că şi el..

că lucrul pe care îl aşteaptă şi doreşte. El ar fi putut crea şi altceva decît cărţi şi critică. şi mamă.. Tot ce a făcut pînă acum. dar am destul ca să pot fi liber. aşa cum la întrevăzut de atîţia ani. A scăpat d-na Dumitraşcu. I se părea şi polemica inutilă. cu multă bucurie. Un ideal prometeic. nimic inimitabil. demnitate. Este sfatul unui camarad. Auzi un ciocănit în uşă.. Dacă ai şti cît îmi pare de bine. Să poţi tăia drumul acestui om nou. îşi dete seama că Pleşa voia acelaşi lucru ca şi el . Fusese ridicul. să poţi schimba lumea din temelii. — Ştii. să poţi interveni într-adevăr eficace în mercul istoriei. şi cărţile pe care trebuie să le scriu — şi să plec undeva. Sau mai bine să mă stabilesc la Bucureşti... Petru. N-ai vrea să primeşti aceşti bani de la mine ? Nu sînt prea bogat.' Tresări . cînd îl vei cunoaşte mai bine. o carte . O tinereţe întreagă îngropată în pămînt. Pentru care eram gata să sacrific tot . unde să pot spune iarăşi tot ce am pe suflet. îţi . îi credeam proşti pe amîndoi.. şi ţii minte cum glumeam în spatele lor. Să las tsate — şi familia.. să intru salahor la vreo mărime. Altceva.Poate din cauza asta e atît de dezgustat de sine.. Nu ştiu la ce să mă aştept. tot era inutil. chiar dincolo de morală. Şi viaţa curge înainte. în privinţa celorlalte evenimente. dar îl văzu pe Dragu preocupat. multă suferinţă. Alexandru vorbise uluitor de cald. cum îl aşteaptă toţi.. o revistă. şi să scot o revistă a mea. La suferinţă stupidă şi medioeră. era o anumită „morală". ar fi putut face oricine altcineva în locul lui. şi sănătate. Dar nemulţumirea împotriva lui însuşi stăruia.. Doi ani pierduţi. de entuziasmat. „La ce să-ţi răspund mai întîi. dragul meu Petru ? îra nici un caz nu voi încerca să-ţi schimb proasta părere pe care ţi-ai făcut-o despre David. primejdia cea mare poate fi încă evitată. odată cu moartea tatălui. avea bunul simţ să nu fac confidenţe. Poate asta vrea şi Pleşa. l-ar fi putut realiza de mult el. departe.. Mi-e teamă să nu te văd şi pe tine îndrăgostit. şi mă ia afară. Mă nelinişteşte lipsa ta de bani. 176 Alexandru către Petru..:. dincolo de inteligenţă şi de cultură. Şi totuşi a renunţat la . nu era nici pasiune fizică. nu din lipsa unei reviste proprii.. şi şcoala. în „concret". n-o lăsa cu nici un chip să te idealizeze. Cu Nora era altceva . un om aşa cum ar fi putut ajunge el. în loc de zece cît poate înjura acum la revistele 175 amicilor săi. am venit să-ţi aduc o veste bună. Nu mi-ai spus nimic despre ea . a scăpat din operaţie. iar am început să mă gîndesc la război !) şi tu nu ştii încă să te aperi de obuze.. puţin intimidat.. eroic. Deschise. aşa cum făceam altădată. Asta voiam şi eu.. Faust).. Din scrisoarea ta bănuiesc că Anişoara te-a incendiat mult mai grav.. Scrie-mi şi-ţi voi trimite cît ceri tu.. acest ideal. Nimic personal. — Lucrai ceva ? îl întrebă..ceva. Poate vine cineva.. îmi mchipui că sîntem amîndoi pe front (ştii. Haidem spre plajă.. la toamnă. Un om nou. jigneşte-o cît mai adînc. El ar fj putut face şi altceva.. cînd aveam 25 de ani. — Bieţii oameni !. oamenii se zbat în aceleaşi drame stupide şi toţi aşteaptă un om ca el. unde ar putea înjura douăzeci de oameni. Mă simţeam puţin vinovat faţă de ei. care te sileşte să comiţi atîtea imprudenţe. nu prea ştiu ce să-ţi spun.. S-a întors în realitate. in orice caz.. Dacă ţii puţin la ea. ce vrea de la tine ? Bagă de seamă... — Nimic. Ai să ţi-o schimbi singur. ineficient.• şi se bucură. li venea să rîdâ.. Pleşa ar fi vrut să adaoge ceva. Nu era dragoste sentimentală. Cel puţin dacă aş. aşa cum îl gîndeşte şi Pleşa. Nu e un sfat prietenesc. Mă întorc mereu cu gîndul la Anişoara. Dar simţea bine că nu din cauza aceasta este atît de dezgustat de el însuşi ... acesta. Pleşa. să răsfoiască măcar una din cărţile sale favorite. cît de mult te iubeşte. ridicul.. cum este. numai a mea. şi surori. Pauză. aşa cum visase în primii ani ai tinereţii. singur. şi critica... salvare. absurd de ridicul. întoarse butonul electric cu ciudă... fii crud de pe acum. şi pamfletul . pe care le adusese (Balthasar Gracian. Mă pregăteam să ies.. Dante.

— Pe mine nu mă mai iubeşti ? a întrebat. în ceea ce priveşte marea ta descoperire a pluralităţii sexelor. atît. Ce admirabilă noapte ! Spaimă. fa diez. (Mai clar decît atît. etc. Alaltăieri am rămas. Atît ne-a spus. nu te îndupleca în faţa nici unei suferinţe. eşti liber. i-a spus înainte de plecare. Petru către Alexandru. — M-am gîndit că poate ţi-e frică. în schimb am cerut 179.nu le înţeleg. Amorul e o invenţie feminină . chiar dacă aş „înşela-o".-Nora a fost pentru tine orice altceva decît dragoste şi senzualitate. în patul ei cu desăvîrşire virginal. în treacăt. un şantaj. Cîte agonii. cum spune ea. Vară-mea suferă şi ea de pe urma unui oarecare Dinu Paşalega. — Te-ai speriat. Petru. Marea te-a prostit. Spune-ţi în fiecare zi : peste bord cu Anişoara. I-am spus. aşa cum prea bine recunoşti şi tu. însă. este o groaznică promiscuitate sentimentală. Nu s-a întîmplat însă nimic. Nu accepta nici. Aş prefera de o mie de ori să mă aflu într-un sat de munte. băiat bun şi încă viu. Toate chestiile acelea cu primejdia dragostei n-au nici un rost . Ai pierdut şi ai descoperit acum ceva cu desăvîrşire nou. Ca să te justifici pe tine. Şi deodată se deschise uşa. ce senzualitate oarbă ! Am ajuns să urăsc marea. luna aceasta sentimentală. aşa cum n-am întîlnit niciodată pînă acum. ce are de-a face una cu alta ? Nora s-a resemnat.. Nu ştiu ce-a răspuns. tu mă ştii prea bine. Asta e „tot". care luptă acum poate contra oceanului pasional al Irinei. A îngălbenit şi a început să plîngă. priviri umede de fete care aşteaptă să devină mame. făcînd oarecare literatură ca să-ţi arăt cîteva fapte atît de simple. Am o vagă impresie că e numai o tristă iluzie. Ştiu că tu le cunoşteai şi le practicai de mult.. Dacă ai şti cît de puţini tineri valizi întîlnesc în jurul nostru ! De-abia Dragu 177 'Tomescu şi cu tine. îmi închipui. mai mulţi Norei. nici de suferinţă morală. Lecca. eu nu numai că nu am nevoie de ele. Poate şi din cauză scrisorii tale.. plaja. şi cred că ar fi tot atît de fericită avîndu-mă lingă sine. Din fericire pentru Anişoara. nu mă gîndeam nici măcar la leafa pe care aş pierde-o. Fireşte. pregătit pentru orice eventualitate. Mă întorc acasă în zorii zilei.. „Nu-ţi răspund ca să discut ceea ce mi-ai scris tu. asupra acestor lucruri. emoţie.. cu oamenii aspri. Eram amîndoi în pat . dacă ţi-am scris lucrurile acestea. nici poftă pentru asta. şi s-a retras repede. voluptate. si bemol. Nici de dragoste. Poate din cauza întîmplării de azi noapte. d-l Lecca n-a aprins lampa. decît pentru pline sau dragoste. Povestirile lui Boccacio. cîtă pasiune. să-ţi justifici concepţia ta personală asupra acestor lucruri — în nici un caz pentru a mă ajuta pe mine. Că tu erai virgin. S-o lăsăm pentru prima noastră întîlnire la Bucureşti. N-am nici timp. probabil . Restul e literatură sau şantaj. pînă azi noapte. Sînt ridicul. dar nici. Oameni care trăiesc pentru altceva . Dar nu putea să-mi facă ceva. Ştiu că 178 nu există decît două lucruri pe lume într-adevăr primejdioase : boala şi moartea. Eu rămăsesem la locul meu. — Nu e vorba de asta. i-am răspuns eu. să văd ce se va întîm-pla. nici de compromisuri. Iubita mea era atît de emoţionată. nici nu mai încape îndoială. Aci m-a înnecat promiscuitatea. Aci. cu cerul sumbru. Să poţi declanşa asemenea emoţii erotice şi comice. Ai vreun pian prin apropiere ? Repetă de mai multe ori fraza aceasta : şi. mă întreb foarte serios de ce mi le-ai scris. într-adevăr. Iată o vacanţă perfectă ! Mă simt de cincisprezece ani. Dar e un strigăt pe care nu m-am putut stăpîni să nu-l articulez. peste bord cu ea !. Anişoarei nu i-am cerut pînă acum bani. la bemol.. o scurtă pauză. însă. că . Dar am observat un lucru : nu mi-era deloc frică.arăt cum să te trînteşti la pămînt. soarele ăsta lubric. că m-am culcat cu o fată. Vroiam să-ţi spun numai un singur lucru : n-ai înţeles nimic. toate dificultăţile rămîn în picioare. o simţeam lîngă mine . încît eram ispitit s-o fac să ţipe de voluptate. Te-am auzit vorbind prin somn. ziua întreagă închis în odaia ei şi în baie. evit s-o discut aici. Eram curios să văd ce figură va face bătrînul astronom. înainte de fa diez. nu sînt în stare să-ţi scriu). lasă femeile să sufere cît vor . Deocamdată atît. etc. nici de sărăcie. Anişoara era de gheaţă . cine le-a pus să descopere această jucărie drăcească ? Nu uita lucrul acesta : tu nu ai nici o obligaţie. Anişoara ? o întrebă dl. la. nici nu mai avea putere să tremure. dacă va aprinde lampa şi ne va descoperi pe amîndoi. goi şi foarte frumoşi. ca în Boccacio şi în povestirile din Halima. De nimic altceva nu mi-e teamă. Ştii că dorm regulat la Ani-şoara. de cînd a plecat Adriana. Iartă-mă. Căci. eşti stăpîn. în timp ce "se scutura camera Anişoarei. la Movila. între vînturile ostile şi reci. Este exact ceea ce simt eu acuma. eu eram închis cu ea în baie. Prea era'aproape primejdia. Perechi de amanţi îndrăgostiţi.

Primii ani după debutul în viaţă. — Nu e nici o insultă. ca toţi ceilalţi.. să te realizezi. Este o logică nouă. Cred că tu mă înţelegi". Ai făcut ceva. continuă Drgu.. cu glas aspru. etc. — Dacă ai şti totuşi cît îl invidiez. — Vorbeşte şi el prostii. după ce ţi-ai spus primul cuvînt. nu ■am scris nici o frază din ea.... Există eretici. răspunse el.. lîngă acest om cu care se înţelegea de cele mai multe. Dacă ai şti cît vă invidiez.. ceva înspăimîntător de real : omul care îşi poate face de cap — şi muzica pe care o poate gîndi el. nici iubirea. Dragu se întinse şi el pe nisip. nici Dumnezeu... după cum există oameni blonzi sau miopi. îl lămuri Dragu. şi-l întrebuinţez des. Era atît de bine acum. cu toate că i se păru că Dragu ar fi voit s-o citească în întregime.. vorba lui Dragu i se păru străină. Mă cutremur. pe malul mării. Să nu respecţi nimic. în fond (pregăteşte-te să citeşti o prostie. aşa cum există una a păstorilor. Şi iată cum termină : „Există ceva real. De aceea îmi place. cu apele liniştite.. Ce interesează un asemenea om ?. Cine nu debutează aşa. a tiisteţii... Ce poate însemna „omul care işi poate face de cap ?". nici adevărul. Eretici iubind. de altfel. Era încă fermecat de aventura lui Petru. Se opri o clipă. Dar există ceva real. . nici Dumnezeu.. Ai făcut ceva. blînd. nu e decît un cuvînt — eşti deja secat. O simfonie a „Ereticilor". — In fond e încă un copil.. Alexandru tresări.. să ai atîta viaţă în tine încît adevărurile să nu te poată pătrunde nici intimida — iată vocaţia de huligan.. Nimic •din toate acestea. Nu te speria. Cuvîntul acesta e frumos. pe d-ta. Erezia ca normă.. Şi cuprinde foarte multe lucruri. Restul nu mă interesează . nici societatea. Se simţi iar singur.. — nu va crea nimic.. îl întrerupse zîmbind. Să poţi uita adevărurile. nici adevărul. cu Gide. El însuşi o citise cu greutate. răutăcioasă. sînt oribili.. pe Petru pe toţi huliganii. eretici murind. dacă ai şti ce greu de purtat sînt aceşti opt ani care ne despart. Să pot traduce firea lor. — Primisem ceva de la Petru. fără nici o apologie. dacă vrei. şi asta te-a limitat. a eroilor. Alexandre. spuse Dragu... Petru nu admite nici o altă realitate . Iar. să creezi. e un cuvînt foarte fru181 rnos. experienţa huliganică.. Alexandru nu răspunse imediat. atît de bine fără soare. — şi orice ai face. ceva înspăimîntător de Î.. înflăcărat.. zîmbind lung. Să arăt organicitatea universului lor. dar cu glas serios : — De ce ai spus huligani ?.. fixat. La 25 de ani. — Te-am ascultat vorbind mereu în ultima vreme. în acte. pe de altă parte.. care mă ispiteşte şi mă încîntă. faţă de el însuşi sau faţă de lume. încerc un lucru cu desâvîrşire —nou : „Ereticii'*. ironică. în tinereţea ta. Alexandru arătă scrisoarea. în opinii. nu te teme. înfăşură scrisoarea şi o puse în buzunar. Am început să compun o simfonie. la acea vîrstă. liber chiar pe teoria pe care ţi-o vei alege în interpretarea vieţii.ori atît de bine. să nu crezi decît în tine. cîteodată. să fii tu însuţi. Se opri puţin. în paranteză fie zis. în biologia ta. dar o prostie care mi-e scumpă) nu exista altceva pe lume în afară de emul liber şi muzică. acolo. a iubirii. nici dragostea. izolat. cu Dostoievscki.. de tăria acestor două realităţi. — De ce rîzi ? îl întrebă Dragu. sînt crînceni.. Spune-ceea ce spuneam şi noi la vîrsta lui. şi privi marea. şi totuşi n-ai realizat nimic temeinic. apoi se întoarse brusc către Alexandru. Se făcuse aproape întuneric.. drama lor umană — fără nici o alegorie. eretici trişti. La 18 ani eşti încă liber. Există un singur debut fertil în viaţă .. nici ştiinţa.nu voi mai putea rămîne eu. îşi lăsă privirile pe mare să se odihnească... dar am început-o magnific în cap. te-a sărăcit.. ai traduce tu — şi ai face inevitabilele legături cu viciul. şi vorbi repede.80 real : omul care îşi poate face de cap — şi muzica pe care o poate gîndi el". cu cerul blînd. şi mă întrebam : de ce simţi nevoia să te . Trebuie să rămîi tu însuţi.

justifici prin-tr-o morală, printr-un ideal social ? De ce cauţi „adevărul" prin care să-ţi justifici acţiunea d-tale morală, experienţa d-tale vitală ?... Ce-ai d-ta nevoie de adevăruri, de morală, de misiune colectivă ? Eşti sau nu eşti ? Te simţi complet, rotund, vital, robust ? te simţi creator, | în viaţa d-tale intimă şi în inteligenţa d-tale ? Atunci, ce-ţi pasă de adevăruri ?... Rămîi întreg, rămîi huligan !... | — Nu ştiam că se spune aşa, vorbi zîmbind Alexandru. Credeam că se spune un om liber, un om demn, un om nou, dacă vrei.. — Astea toate sînt glose. Un singur cuvînt le cuprinde în întregime ; este cuvîntul acesta, atît de frumos, „huligan". — Ştiam că huligani sînt numai spărgătorii de geamuri, rîse Alexandru. — Sînt şi ei huligani, fireşte, răspunse Dragu, serios. Intre ei şi d-ta, nu e nici o deosebire calitativă. Aveţi aceeaşi structură, fireşte ; aceeaşi vocaţie. Totala ignorare a adevărurilor, a ordinei, a maturităţilor. Unii sparg geamuri, alţii afirmă că lumea începe prin ei. Ce superb !■ Ce vitalitate orgolioasă ! Să împărţi lumea în vii şi morţi — sau în răi şi buni, aşa, cu o simplă judecată de . valoare, sau cu un singur geam spart — îţi dai seama ce violentă afirmare vitală înseamnă gestul acesta ? Din punct de vedere administrativ, aş spune, un huligan de stradă e primejdios pentru că sparge geamuri •— iar un huligan ca Petru Anicet sau ca d-ta, este o valoare, pentru că amîndoi sînteţi intelectuali aşezaţi, şi veţi contribui pozitiv la creşterea spirituală a acestei ţări... Dar din punct de vedere al structurii, toţi sînteţi la fel. Toţi ignoraţi adevărurile stabilite, ordinea stabilită, oamenii stabiliţi. Toţi credeţi că lumea începe cu d-stră, sau, mai. modest, că d-stră puteţi echilibra lumea... Se ridică în picioare, nervos. — Eu nu vă judec, adăugă. Şi eu am fost aşa. Şi acei ani au fost singurii mei ani creatori... Roti un gest larg, cu mina, peste mare, peste dealuri. — Atunci puteam face orice voiam. N-aveam nici tată, njci surori, nici prieteni. Nu mă simţeam legat de-nimic. Acum există o sumă de lucruri mari, grave, responsabile, în jurul meu. Există în primul rînd acest teribil David Dragu pe care îl vezi, acest erou cu leafă la Stat. Ei bine, îţi pot spune acum că îl dispreţuiesc şi îl urăsc pe acest David Dragu, că mă... pe el ! înţelegi ? asta simţi cînd depăşeşti experienţa huliganică ; o cumplită silă de tine şi de lume — şi o cumplită nostalgie după vîrsta de 40 de ani. Aş vrea acum ori să am numai 20 în loc de 29 de ani, ori să am direct 40. Ori huliganism, ori moartea pasiunilor. Dacă ai şti cît am luptat !... Dacă ai şti ce te aşteaptă şi pe d-ta, cînd vei descoperi că nu înseamnă nimic omul nou al d-tale, nici morala d-tale colectivă — că totul s-a făcut pe acest pămînt, şi s-a făcut prost, întotdeauna pe jumătate, întotdeauna cu apă caldă... Asta simt eu acum ! Cîte aş fi putut face eu, dacă nu m-aş fi deşteptat atît de devreme, dacă n-aş fi descoperit că sînt oameni care mă iubesc, oameni pe care eu nu i-am iubit, şi faţă de care m-am simţit dator, cu trupul şi cu gîndurile mele... Şi apoi mai este altceva. Este ieşirea asta a doua din adolescenţă, descoperirea" adevărurilor, şi pe urmă a inutilităţii adevărurilor... Şi huliganii socotesc adevărurile inutile. Dar au altele, mult mai teribile, mult mai fertile... Eu nu mai am nimic. Eu aştept virsta de 40 de ani, casă încep maturitatea adevărată... Alexandru îl ascultase uimit, necutezînd să-l privească. Simţea o imensă milă şi o mare dragoste faţă de acest om care se mărturisise atît de sălbatec, ,cu toate mizeriile şi înfrîngerile sale. Pe' nesimţite, se făcuse întuneric. David Dragu se lungise din nou pe nisip, privind cerul.
182 183=

— Probabil că sînt mai multe stele decît pot vedea eu, spuse foarte încet. Alexandru îşi înălţă şi el privirile. Din toate părţile sclipeau stele mici şi reci, lumini depărtate. — Adevărul este că toate acestea n-au nici o importanţă, adăugă Dragu liniştit deodată. Singurul lucru important este faptul că trăiesc, şi stau aici lîngă d-ta care nu mă cunoşti nici nu mă înţelegi, şi că totuşi prezenţa mea nu te exasperează... Asta e miraculos ; că deşi sîn-tem amîndoi oameni, nu te ridici acum şi nu încerci să ană arunci în mare...

PARTEA A DOUA
Domnişoara Felicia Baly hotârîse definitiv data marei serate : 15 Noiembrie. Mai erau pînă atunci trei sâptă-mîni. Toamna se arăta, însă, foarte caldă, şi limpezimea nostalgică a cerului, văzduhul prea blînd şi prea melodios, iritau adînc pe Felicia. li amintea parcă anumite peisagii italiene — şi asemănarea cu ceva care e departe sau e trecut, o făcea întotdeauna să sufere. Felicia ar fi vrut o toamnă rece, ploioasă, neguroasă. Ar fi vrut să treacă prin ploaie cu gulerul trenchcoat-ului ridicat, cu bărbia

aplecată spre piept, cu ochii aproape închişi -— şi să ajungă acasă stropită de noroi, udă, tremurînd, bucu-rîndu-se că îşi va putea încălţa pantofii moi de pîslă şi va putea bea cîteva ceşti cu ceai fierbine, ghemuită în fundul divanului. Felicia iubea toamnele bucureştene, le iubea mai ales către sfîrsitul anotimpului, cînd arborii se-curăţă cu desăvîrşire de frunze, şi ciorile încep să se înmulţească. Pentru asemenea zile de ploaie rece se întorcea în ţară, în cursul lunii Octombrie, şi nu pleca decît după sărbătorile Crăciunului, cînd se aşternea destulă zăpadă ca să o răzbească iar dorul Coastei de Azur. Acum era însă destul de cald, şi oamenii plecau şi veneau de la lucru în haină, fără să tremure. Felicia se deştepta în fiecare dimineaţă cu spaimă ; aştepta perdeaua tulbure a norilor, aştepta răbufnirile vîntului. Toamna frumoasă de afară îi stingherea şi serata. Ar fi vrut ca în noaptea petrecerii să fie umed şi frig, iar invitaţii să sosească tremurînd, scuturîndu-şi hainele de ploaie. Felicia ştia că serata sa e cea dintîi a sezonului. Celelalte urmau de abia după şase săptămîni. La 15 No185 iembrie nu era încă zăpadă, şi petrecerea din Strada Grigore Alexandrescu trebuia să se deosebească de toate cîte îi urmau, în sezonul bucureştean de iarnă. Serata Feliciei Baly se deosebea, de altminteri, şi prin invitaţii pe care îi aduna laolaltă. Veneau, în afară de mondeni şi cîţiva oameni politici — invitaţi de dl. Baly ■— nenumăraţi, scriitori, gazetari şi studenţi. Dl. Baly folosea de mulţi ani cîţiva secretari, aleşi dintre tinerii intelectuali săraci şi merituoşi. După moartea lui Pavel Ani-cet, locul de secretar personal rămase vacant ; Dl. Baly nu mai găsise un alt tînăr de încredere, şi priceput în acelaşi timp. în schimb, mărise numărul celorlalţi secretari, tineri care lucrau în biblioteci sau la ei acasă, şi nu veneau decît rar în Strada Grigore Alexandrescu. Dl. Baly era încă ocupat cu redactarea „Instituţiilor vechi româneşti", şi avea nevoie de nenumăraţi colaboratori, pe care îi plătea, şi care erau însărcinaţi să-i adune materialele necesare marei sale opere de sinteză. De la moartea lui Pavel Anicet, însă, redactarea mergea foarte greu. Avea obiceiul să discute cu Anicet o problemă, pe bază documentelor adunate de ceilalţi colaboratori, şi apoi îl lăsă să scrie singur paragraful respectiv. Dl. Baly se mulţumea să corecteze textul şi să găsească locul precis în planul general al operei. După moartea lui Pavel, observă că nici unul dintre secretari nu e capabil să facă singur această muncă de redactare. Se mulţumea, de-atunci, să supravegheze munca de adunare a materialelor, amînînd mereu completarea „Instituţiilor", deşi găsise de mult editor la Oxford. Felicia a început să-se intereseze şi chiar să iubească cercurile de studenţi, intelectuali şi scriitori, după ce l-a cunoscut pe Pavel Anicet. S-au întîmit, însă, numai de cîteva ori.. Aflase apoi, pe neaşteptate, — dimineaţa, cînd era încă în pat şi-şi lua csaiul — de sinuciderea lui Pavel. Avusese întotdeauna groază şi dezgust de moarte. Ea nu vedea decît cadavrul, carnea galbenă şi rece, şi nu-şi imagina moartea decît prin gesturi de înmormîntare, de tînguire, prin luminări aprinse, şi coborîre în pămînt ; cînd vorbea de moarte, simţea în nări mirosul cadavrului şi al tămîiei. îl văzuse cu puţine zile în urmă şi i se păruse că tînărul începe să-i facă oarecare curte. II plă186 ■cuse de la început, şi se gîndea chiar la o eventuală aventură. De cîţiva ani, Felicia privea cu o imensă silă şi dispreţ pe bărbaţi. Avusese pînă atunci o singură dragoste ; un tînăr şi sportiv italian, student la Politehnică, pe care îl întîlnise într-o expoziţie din Rom?., şi care o dusese apoi cu maşina lui la Ostia. I se dase chiar în acea noapte. Au trăit cîteva zile în delir. Felicia nu ştia nimic despre el, despre familia lui, şi era fericită că îşi pierduse fecioria într-o asemenea aventură superbă, transformată atît de neaşteptat în pasiune. A patra zi, tînărul dispăru cu maşina, fără să lase nici o scrisoare şi fără .să achite contul la hotel. Felicia se simţi nefericită, căci îl iubea, şi deşi ştia că o atît de magnifică întîmplare nu poate dura prea mult, nu-şi închipuise totuşi că va fi atît de repede curmată. Foarte puţine zile în urmă, însă, constată că frumosul său amant o îmbolnăvise cu o boală de care Felicia nici nu auzise. S-a înapoiat disperată la Roma, hotărîtă să se sinucidă. Din întîmplare s-a întîlnit chiar în gară cu o camaradă, ziaristă elveţiană, şi criza de plîns pe care a avut-o atunci a fost repede urmată de o destăinuire completă. Felicia intră a doua zi în tratamentul unui medic din Corso Emmanuele, şi-şi prelungi astfel şederea la Roma cu încă două luni. „Expoziţia de pictură de aici e pur şi simplu prodigioasă", scrisese d-lui Baly. „Trebuie să rămîn mai mult decît mă aşteptam. Am găsit ■de ocazie o sumă de antichităţi. Trimite-mi bani mai mulţi"... Felicia a păstrat de atunci, o silă aproape carnală faţă de orice bărbat. Crezuse chiar că aventura asta o va vindeca de pasiunea ei pentru Italia, lucru pe care l-ar fi regretat. Dar pasiunea a rămas aceeaşi.

Se întorcea în fiecare an în Italia, deşi iubea acum mai mult locurile •singuratice, puţin cunoscute, şi porturile Adriaticei. Cînd l-a cunoscut pe Pavel Anicet, a început să nădăjduiască într-o prefacere totală a fiinţei ei. îl plăcea pentru ceea ce i se părea masculinitate concentrată, inteligenţă şi pasiune, în privirile şi vorba lui, în prezenţa lui chiar. Vestea sinuciderii lui Pavel aproape a îmbolnăvit-o. N-a avut curaj să-l vadă, cu atît mai mult cu cît i se spusese ■că e desfigurat ; glontele îi sfărîmase cerul gurii, nasul şi pehii. Dar a cunoscut atunci pe d-na Anicet, pe Petru, 187 pe David Dragu. Nu plîngea, deşi avea ochii sMcloşi, cu priviri fixe. A stat aproape tot timpul alături de Liza şi de David, şi cum venise îmbrăcată în negru şi părea înspăimîntatâ, cineva a şoptit lîngă ea : „Iată, asta e logodnica lui Pavel !" Felicia s-a simţit atunci neaşteptat de emoţionată. A crezut că e îndrăgostită de Pavel, că el de asemenea o iubea şi că un destin crîncen i-a despărţit, înainte chiar de a-şi fi destăinuit dragostea. în-timp ce se abandona acestor emoţii şi închipuiri, a zărit o femeie tînără, înaltă, cu un voal negru ascunzîndu-i faţa, încercînd să se strecoare în camera mortuară. A ştiut îndată că tînăra este iubita lui Pavel, şi aştepta chiar cu spaimă să o audă ţipînd, dincolo, în clipa cînd se va apropia de catafalc. S-au scurs c;nci lungi şi penibile minute fără să se întîmple nimic. Apoi, necunoscuta îi trecu din nou prin faţă, călcînd încet, cu greutate. Felicia observă că are ochii umezi, şl—î ţine aproape închişi. Mîna dreaptă o apăsă discret deasupra inimii. După ce a dispărut, auzi pe David Dragu, şoptind Lizei, cu furie ; ---- Asta e Una... Din cauza ei s-a sinucis... Felicia era ispitită să alerge după necunoscută şi să-î cadă în genunchi, să-i sărute mîinile, să plîngă. Avea nevoie 3ă facă un singur gest, dar unul decisiv, nebunesc. Simţea o extraordinară dragoste şi admiraţie pentru acea necunoscută, care şi-a stăpînit atî-t de frumos durerea, riscînd să fie insultată de prietenii lui Anicet, la cîţiva paşi în urma ei. Ar fi vrut să o cunoască, să afle mai mult despre Pavel, să plîngă împreună. Şi-a controlat totuşi această neaşteptată criză sentimentală, şi a încercat să afle cine este Una. Nu ştia nici Liza, nici David. O veche dragoste a lui Pavel, care dura de cîţiva ani, şi pe care o păstrase departe de cancanuri. Nici cel mai bun prieten al lui Pavel nu putea spune mai mult decît că o cheamă Una şi e bogată. Felicia ar fi vrut s-o întîlnească, dar cum ea nu s-a dus la înmormîntare, n-a mai putut-o vedea a doua oară. De altfel, a uitat-o repede, plecând din ţară, după cum a uitat chiar „dragostea" ei cu Pavel. Cînd s-a întors din străinătate, era mai senină şi mai fermecătoare ca orieînd. A păstrat însă un viu interes tuturor prietenilor şi cunoscuţilor lui Pavel. L-a întîlnit de mai multe ori pe
188

Petru, dar nu i-a plăcut. I se părea nesincer, crispat, retoric. Petru, de asemenea, nutrea faţă de Felicia o inexplicabilă antipatie şi nu se silea deloc să şi-o ascundă. Atît d. Baly cît şi Felicia, încercaseră să-l păstreze pe Petru cît mai aproape de ei, invitîndu-l des la ceai şi la masă. Se vorbea, însă, încontinuu de Pavel, de tatăl lor, Francisc Anicet, şi lui Petru toate aceste comentarii postume îi erau nesuferite. îşi îngăduia atunci glume de prost gust asupra iubirii misterioase a lui Pavel şi zîm-bea vulgar de cîte ori venea vorba despre geniul nerealizat al bătrînului Francisc. în cîteva săptămîni, izbutise să se facă atît de antipatizat, îneît Felicia a fost extrem de mulţumită văzînd în locul lui, în ziua pensiei, pe d-na Anicet. De-atunci, numai d-na Anicet continua să-i viziteze. S-a întîlnit de cîteva ori cu David Dragu, şi ajunseseră buni prieteni, dar în toamnă David a fost numit profesor la un liceu din provincie, şi de-atunci nu l-a mai văzut decît foarte rar. Felicia a păstrat, însă, aceeaşi prietenie Lizei Dragu. Pe ea o cunoscuse cu mulţi ani în urmă, în străinătate, într-un timp cînd nu ştia nici d? David nici de fraţii Anicet. O întîlnise într-un bar, şi i se păruse că Liza o urmăreşte pretutindeni cu ochii, o fixează cu priviri stranii, stăruitoare, neînţelese. Urmărirea aceasta a neliniştito şi a amuzat-o în acelaşi timp. Era ceva cu desăvîrşire nou, o aventură nemaiîntîlnită. Privirile Lizei au amorţit, însă, îndată ce s-au cunoscut. Ochii au redevenit calmi, adinei ; pierise expresia aceea carnală, mobilă, aproape intoxicată. Felicia a descoperit în Liza Dragu o fată inteligentă, liberă şi creatoare. Felicia purta de mult în suflet o nostalgie a creaţiei ; s-ar fi voit artistă dramatică, scriitoare, sau cel puţin pictoriţă. După ce Liza i-a arătat pî-nzele ei cele mai proaspete, admiraţia Feli-ciei a cresout bruse. A şi încercat, pe ascuns, să picteze, să deseneze. A trebuit, să renunţe repede ; îi era ruşine de Liza. Şi-a propus atunci să scrie, şi a început prin a-şi ţine un jurnal intim, în care îşi nota conversaţii, peisaje şi — printr-un lexic secret, al cărui cifru îl ştia numai ea — senzaţiile sale cele mai intime, experienţele nepermise. îşi propusese să compună, cu ajutorul acestor
189

şi adăogase necontenit alţi cunoscuţi. căci pe atunci afirma că „toate religiile sînt la fel" şi că „Iisus a fost cel mai mare dintre oameni". reconstituise me. întocmai ca şi d. —• începuse să-şi dispreţuiască soţul. fete de Conservator. descendent dintr-o bogată familia evreiască. Liza avea prieteni în aproape toate marile Capitale europene. nădăjduind că i se va oferi o catedră universitară de sociologie. cum era moda pe atunci. însă. Fără să-şi dea seama. Domnul Baly. In afară de Liza. la Roma. La seratele sale din Bucureşti. Căsătoria s-a dovedit. a devenit un ateu îndîrjit şi. atît cele din Bucureşti cît şi cele din străinătate. neri intelectuali. foarte repede dezastruoasă pentru ambii soţi. gazetari şi scriitori debutanţi. Nu l-a început însă niciodată căci. Baly. şi s-a hotărît să se însoare cu descendenta unei nobile familii din sudul Franţei. d. De astă dată. Aflase din zvonuri de pornirile ei religioase. confesiunea în care fusese crescut era un obstacol în căsătoria sa cu domnişoara Jeanne-Marie Beauharnais. începuse să se informeze. Baly ajunsese un sincer apărător al ortodoxiei. Crezuse un timp că se va lega mai strîns cu Irina Pleşa. mai ales că fiică-sa pretindea că se interesează de lucrările sale şi se oferea deseori să-l ajute. veneau mai ales tineri necunoscuţi. să poarte lungi discuţii cu cîţiva înalţi prelaţi din Capitală. mai ales că de catolicism se lega una din cele mai obscure şi mai triste amintiri din copilă190 ria ei. Felicia nu plănuia decît lucrări vaste. la Paris. pe care nu le putea duce în nici un chip la bun sfîrşit singură. După ce tînăra doamnă Baly venise în ţară şi cunoscuse pe părinţii soţului. Fără să vrea. şi alte grupări de studenţi sau ti. Zvonurile acestea făceau deliciul Feliciei. Prin Liza. prietenele şi colegele de Universitate ale Adrianei. d-na Baly provoca nesfîrşite controverse — uneori terminate în ceartă — asupra confesiunii ortodoxe şi originii evreieşti a soţului. socialist revoluţionar. un mare roman asupra femeii moderne. Tînăra d-nă Baly. ca să se poată transmite apoi în cele patru colţuri ale Capitalei cele mai bizare zvonuri asupra „bohemei" din strada Grigore Alexandrescu. Felicia s-a născut în Franţa şi a fost botezată într-o catedrală din apropierea Parisului. De abia cînd şi-a luat doctoratul în ştiinţele sociale la Paris. că a adus snobismul intelectual din străinătate.. să citească istorie bisericească. cu sociologia şi fi-losofia. fusese creştinat pe cînd era un copil de clasele primare. la Viena.. în celelalte cercuri mondene ale Bucureştiuluî i se dusese vestea că suferă de mania părintelui său. La seratele din toamnă invita întotdeauna şi cîţiva membri ai cluburilor de elită. descoperind astfel obîrşia lor evreiască. mulţumindu-se să călătorească şi să se ocupe cu istoria trecutului românesc. organizate întotdeauna către sfîrşitul toamnei. Dispreţul acesta. mai ales că d-na Baly plîngîndu-se confesorului ei de nesfîrşitele controverse teologice din casă. îşi arătă repede nemulţumirea. Felicia era încîntată de asemenea tovărăşii. era alimentat de n_enumărate alte cauze. de pasiunea Irinei pentru catolicism — şi ar fi dorit-o prietenă. ş'i-a amintit că e creştin. la Ziirich.documente autentice. că pozează şi ea în Mecena. Cele cîteva luni pe care le petrecea în Bucureşti le dedica aproape în întregime în-tîlnirilor cu asemenea tineri. vlăstare obosite din familii de bancheri. cîteva domnişoare din cercurile aristocratice. D-l Baly refuza să facă politică. D-l Baly privea cu bucurie această nouă pasiune a Feliciei. grefat pe confesiune şi descendenţă socială. căci aceasta era o catolică ferventă. Felicia ajunse repede' să cunoască familia Lecca. Dogmatica îl interesa peste măsură. Prietenia Lizei a apropiat-o tot mai mult de cercurile artistice şi intelectuale. acesta îşi ceruse voie să asiste din cînd în . Familia logodnicei îi ceru ca nunta să se împlinească după ritualul catolic. sinteze universale. şi crescuse aproape terorizat în cea mai pură ortodoxie. Felicia nu avea însă nici o prietenă intimă în ţară. Felicia ajunse astfel să-cunoască un număr considerabil de scriitori şi artişti tineri. care crezuse că va ajunge în cu-rînd soţie de ministru. D-l Baly acceptase lucrul acesta surîzînd. Ajuns în Universitate.ş diul în care trăise Pavel Anicet. Şi pentru că pretextul cel mai obiectiv era religia. alţi camarazi.

Oamenii vii din jurul ei o făceau foarte puţin să sufere. Felicia a regretat cîteva zile această răceală pe care n-o putea înţelege. spaima de bolşevici. n-o putea face să sufere adînc . în limba engleză. Tot ceea ce privea oamenii tineri din jurul ei. D-na Baly a divorţat în primăvara anului 1916. dar nu descoperi nimic. şi la o lună după divorţ d-l Baly şi-a botezat fetiţa în rit ortodox. Felicia şi-a adus multă vreme aminte de scena botezului. aproape în şoaptă. fără să-şi vorbească. dar bine pregătit pentru orice discuţie religioasă. întîmplările semnificative.. ea atît de muzicală. Dar Irina se arătă foarte rece. retragerea în Moldova fuga la Odessa. de . Felicia suferea foarte puţin de pe urma oamenilor. Baly şi-a propus să obţină un doctorat onorific la una din marile Universităţi europene. Tot sau nimic. şi renunţă. Se despărţi puţin visătoare. Cu atît mai bine. adineauri ? întrebă Alexandru brusc. — Trebuie să fie inteligentă. şi opui 191 nea d-lui Baly o serie întreagă de argumente dogmatice. dacă n-ar fi fost şi acea profundă umilire a fiinţei ei. d. în fundul sufletului. Irina zîmbi trist. Irina îi prezentase de curînd pe Alexandru Piesa. atît de aspru. locul de întîlnire al atîtor tineri. Mi-ar place să-i văd împreună . lăsate de părinţi şi de doi unchi. Cea mai mare suferinţă a ei a fost umilinţa. Ce spui de el ? Felicia ar fi vrut să-şi amintească cine i-a mai vorbit odată despre armată. L-a uitat pe Dinu. Interesul său pentru ortodoxie s-a atenuat într-un interes larg . spuse Alexandru. pentru tot ceea ce priveşte viaţa sufletească şi economică a ţăranului român din toate timpurile. mintea Feliciei a legat strîns împreună spaima botezului cu spaima bombardamentului aerian. Ea este femeia care nu uită. 193 -—Ai să mergi s-o vezi. îi spuse Felicia. — La Viorica.. la Biserica Domniţa Bălaşa. boala. speriată de întunericul bisericii. despărţindu-se. De-atunei şi-a împărţit timpul în călătorii şi în lucrări cu secretarii. Cîteva clipe rămase cu ochii pierduţi. D-l Bţdy ieşea de cele mai multe ori înfrînt. aveau mult mai mare însemnătate semnele. asupra vechilor instituţii româneşti. însă. Renunţînd la ambiţia unei catedre universitare în ţară. apoi a uitat-o. Cea mai mare spaimă a ei a fost coşmarul cu fum de tămîie. Baly s-a trezit stăpînul unei considerabile averi. şi evita să viziteze casa din strada Grigore Alexandrescu. care nu-l putea pătrunde. continua să păstreze o neatinsă ciudă împotriva catolicismului. şi adaogă. el. acestei întîmplări a izbucnit războiul şi Bucurestiul a fost bombardat de avioanele duşmane. Poate ei i-ar ii p®-vestit amintiri şi experienţe intime. Felicia ar fi fost curioasă să afle ce o îndemna pe Irina să se convertească la catolicism. Ei i se părea că Felicia vrea să-i seducă iubitul. —■ Ai s-o găseşti în curînd frumoasă. încercînd să alunece printre valurile memoriei. pe care nu le mărturisise încă nimănui. nici pierderea dragostei lor. — La cine te refereai. — Mi-ar face plăcere să ne mai întîlnim. de luminările aprinse. d. vorbi Irina lui Alexandru. tremurînd. publicînd o grandioasă sinteză. Confesorul era un bătrîn abate belgian. şi fără îndoială că aceste plictiseli — adăogate la multele dezastre ale menajului — au contribuit real la desfacerea căsătoriei. nici dragostea. peste măsură de politicos şi diplomat.cînd. foarte 192 rezervată. Femeia care iubeşte şi moare. nu o tulbura. Irina vrea să păstreze în veci memoria Violei. Este drept că d-] "Baly nu i-a impus o educaţie strict religioasă. A publicat chiar o revistă trimestrială de studii sociologice şi filosofice. de mirosul tă-mîiei. După război.. ■ E bună prietenă cu David. Pentru ea. îl place şi pe el. Ani de-a rîndul a obsedat-o coşmarul acelei ceremonii pe care nu a înţeles-o niciodată. gîndi cu oarecare ciudă Irina. cînd Felicia avea nouă ani. Cum cîteva luni în urmă. şi în ce împrejurări. destinul pe. Erau amîndoi încă arşi de soarele mării. Toate aceste urmăriri şî reproşuri îl amuzau. pe Dinu» Paşalega. Toate astea o flatează. întrebîndu-se cu cine seamănă Alexandru. Ce repede ai uitat. De altfel ştiai şi tu. întîmplarea cn amantul frumos şi sportiv ar fi uitat-o repede. Umblară cîtva timp împreună. şi Felicia tresărise puţin strîngînd mîna acestui tînăr înalt. muşcîndu-şi buzele ca să nu plîngă. atunci. îşi spuse el. cînd a rămas cîteva minute goală.. cu privirea atît de inteligentă pentru corpul înalt şi muşchii lui. — S-a întors din străinătate ca să-şi facă armata. o lămuri Irina. şi cu tot ce a urmat după aceea .

vulgar. madam ? ! Izbucni cu un glas aspru. sălbatică. mai ales că se afla acum chiar în fundătura unde locuia. Vru să spună ceva. — purta cu sine o disperare sălbatică. Să poţi întîlni repaosul. Alexandre ? Acum e ironică. Irina. Şi eu. nu e aşa.. întoarse capul. — Ea este. Vrea să facă şi el un aeroplan. fără candelă. şi ea era neputincioasă. fiecare urmărind alte gînduri. că n-ai flir-trat la mare.. străin.. Irina. fără s-o recunoască. pe care o putea oglindi ca pe a unui alt ins. De cînd nu se mai putea îmbrăca bine. Nu ştiu ce are Petruţă cu mine. Doamne. să-l mai văd odată ! D-na Anicet simţi atunci întreaga povară a umilinţelor pe care le îndurase trei ani. Dar chiar plînsul îi era acum obosit. îşi aminti plînsul şi deznădejdea din primele nopţi. răspunse Alexandru apucîndui prieteneşte braţul. continuă Nora plîngînd. ca să se încingă caloriferele. în esenţe. Nora începu iar să plîngă cu hohote. care se va stinge curînd în iarnă ? Tu nu simţi nimic altceva. o dată. Simpla ei prezenţă carnală. Cum se scuză şi se apără unul pe altul. cînd Petru întîrzia. bucuroasă că în sfîrşit vremea ameninţă să se strice. în mijlocul vieţii. bietul băiat ? Irina gîndi : ce extraordinară solidaritate există între bărbaţi. Văd că nici aici nu ai încă nici o legătură. suferea de cîte ori întîlnea pe cineva pe stradă . Cu ce ţi-a mai greşit. Continuau să meargă alături. — Probabil că iar te-ai certat cu Dinu.altfel. răspunse repede Irina. fireşte. Ce importanţă poate avea 194 dacă mă voi culca cu una sau cu o sută de femei ? Ce poate însemna asta. — Ai s-o înşeli curînd ? rupse brusc tăcerea Irina. şi spaima Viorichii ? Irina răspunse aspru. — Ce prostii vorbeşti tu. miliardar. adaogă. Lenuţa. evitînd să-şi vorbească . să bea ceaiuri fierbinţi. Nu ştiu ce are. :— Eu sînt Nora. cu buze roşii. pentru soarele ăsta obosit. Oh. dar n-are nici o importanţă. ca bătrînul Paşalega. Nu mi l-ai purtat destul pe drumuri ? Nu ne-ai făcut destul de rîsul lumii ?. descompusă. Tînăra era elegant îmbrăcată. dar d-na Anicet şi-l trase cu silă. şopti ea stins. — Şi ce vrei. sleit. Pe Viorica. Să ajungă milionar. Privi femeia care o strigase. să se poată dezbrăca. continuă Irina. Se împlineau nouă ani de la moartea lui Francisc. Este aproape un record. Se simţea fericită. să se lungească pe blana mare de urs din faţa divanului. Şi nu i-am făcut nimic. Ce bine e să trăieşti. Să poţi opri curgerea vremii pînă ce-ţi vei găsi şi tu fericirea. Femeia care suferă şi glumeşte cu lacrimi. cu iarba crescută în voie. aşa. . tresărind. ceas după ceas.. Aproape de casă. Un avion cu care să se îmbogăţească. pe care o putea perfect distinge. cu o lumină rea. foarte strînşi unul de altul. — Te-am admirat destul. pînă în inima lucrurilor vii. eu ?! — Nu este Felicia Baly fata de care se îndrăgostise Dinu ? întrebă Alexandru. observă Alexandru fără s-o privească. acum. fundamentală. — N-am nimic cu el. Porniră mai departe. Felicia se trînti pe divan. Mormîntul Ani-ceţilor era aproape părăginit. singură. Ochii i se aprinseră brusc. Se dusese 195 de dimineaţă la biserică. Ar fi vrut să se facă mai repede frig. şi era nevoită să iasă cu aceeaşi veche haină neagră fără blană. Ajungînd acasă. zău că nu i-am făcut nimic ! Aş vrea să-l văd. aşa. încercă să-i apuce braţul. Dar toată această tristeţe care o năpădise la întoarcere. Atît. Să poţi trăi şi iubi în acelaşi timp coborîndu-te pînă în adînc. gîndi Felicia. slabă. ca şi atunci. şi un glas rugător srigînd-o : — Madam' Anicet !. — Nu vrea să mă vadă.. Asta ca s-o ştii şi tu. — Nimic altceva. privind în jos. dar avea faţa plînsă. fusese răscolită de o neaşteptată şi prea puternică bucurie. începu să plîngă în hohote. Doamne ! II D-na Anicet îşi stăpînea anevoie lacrimile. auzise paşi de femeie aler-gînd sfios în urma ei. şi totuşi o cumplită disperare o învăluia. nu !imţi decît dragostea pentru Dinu. şi parcă era aceeaşi zi mohorîtă de noiembrie. ce bine e să strîngi în braţe un băiat brun. pentru oamenii care trec acum pe lîngă noi. apoi la cimitir. D-na Anicet îşi stăpînea lacrimi de bucurie.

Petruţă !. — Petrişor. — Zău. privindu-l fix. şi orice s-ar fi întîmplat nu şi-ar fi schimbat gîndul. vorbi el simplu. dar nu-ţi dau voie să mă insulţi !.se apropie de d-na Anicet. resturile din orgoliul familiei se deşteptau. nu-i deschisese scrisorile. o întreagă aventură inventată. Ce femeie vulgară. s-a îndrăgostit de el şi l-a invitat la ea acasă. — Bineînţeles m-a invitat ca să fac dragoste. de bucurie. — Cred că ea m-a silit să fiu acum ascet. într-adevăr. ce-ţi mai face curtezanul. pentru că Petru o privea rece. O să răscumpărăm Arvireştii.. domnul Iorgu Zamfirescu ?. pe toţi.. Nu e nevoie să plîngi. în ultimele luni. apoi. să-i apuce mîinile şi să i la sărute — dar nu izbuti. pentru că se împlineau nouă ani de la moartea tatălui. amintindu-şi cîte visuri se legau de această răscumpărare a moşiei strămoşeşti. asta o făcuse s-o urască. D-na Anicet intră în casă.. Să-i înmor-mîntăm pe toţi acolo. D-na Anicet era exasperată mai ales de chipul devastat de durere al Norei . o orbise cu o ură animală. — M-am făcut băiat cumsecade. cu ochii năuci. şi cînd l-a urmărit odată pe stradă. O mîngîie uşor pe cap. Plînsul era acum mai adînc.ridică mîi-nile. pentru că afară era toamnă . o văzuse destul de rar. Nora îl ascultase palidă. din înalta societate..... fără să se mai poată controla.. Ce-i păsa ei de muzica mea ?. nu i-am făcut nimic. îţi jur. şi—1 privi în ochi. plîngea de asemenea de bucurie. se gîndi Petru . adaogă el zîmbind grav. de bucurie.. vorbi Petru calm. acolo. mai sobru.. de emoţie.. — îţi jur că ri-am să mai mă întîlnesc cu Nora. ca şi cum n-ar fi izbutit să înţeleagă.. pentru că nu l-a . —■ Te-ai întîlnit cu Nora ? o întrebă Petru. şi plînsul o ajută să se liniştească . Nora a crezut că e supărat. Am văzut-o adineaori pe fereastră. — Am terminat cu ea. fără să pronunţe cuvintele cu acea solemnitate pe care o aştepta d-na Anicet şi care singură ar fi convins-o. rîzînd sălbatic.. I-a povestit. exasperată de durerea femeii. Plîngea pentru că erau nenorociţi. Tremura de ciudă. Ar fi vrut totuşi să se întîmple mai mult. la moşie. urmat de un nou hohot.. palid şi umed. încercă încă odată să .. Cu aceste cuvinte s-au despărţit. Dar mizeria şi umilinţa celeilalte aproape o dezarmaseră. Doamne. D-na Anicet deschise portiţa. şi îi respinsese brutal îmbrăţişările. Am terminat definitiv şi cu ea.. — Erau atît de mulţi ? întrebă el dispreţuitor. Petru ştia bine ce spune. Te poţi întinde cu cine îţi place. —• Iartă-mă.... ăsta e 197 visul mamei. venind din odaia lui. idealul ei. — Tîrfă ordinară ! îi ţipă.. auzi glasul stins de lîngă gard. şi i-a ieşit înainte zîmbind trist. — Dacă mă mai întrebi o dată. A început să rîdă cu oarecare spaimă.mai văzut aproape două săptă-mîni. şi-l luă în braţe. străin. 198 . N-avea nici o grijă. des-prinzîndu-se din braţele maică-sei.. care l-a auzit undeva cîntînd la pian. de s-ar sfîrşi odată !. de spaimă. Petru înţelese repede asta. să o poată pălmui. să o poată insulta în văzul trecătorilor.. şi pe Pavel. Dacă te mai prind pa aici te dau pe mîna poliţiei !. Nora se ridicase liniştită de pe scaun. completă Petru cinic.. Se hotărîse să se despartă definitiv de Nora. mamă. încercă să rîdă. Nora se cutremură. L-a aşteptat atunci în staţia de tramvai.. a refuzat brutal să-i răspundă. gîndeşte-te puţin şi la mine. Zîmbi foarte corect şi adăugă : — Apropos.. îl avea aproape de ea . mamă. 196 Trînti portiţa şi se îndreptă spre casă.. J-am dat pe toţi afară. D-na Anicet începu să plîngă. — Mi-a venit mie rîndul acum să fiu bolnav. n-o mai văzuse de o lună de zile. D-na Anicet continua să plîngă. Norei. i-a spus apucîndu-i mîna şi voind să i-o sărute. dacă cumva înţelegi ce poate însemna asta. i-a spus într-o zi.. Obrazul ei prelung era umflat de plîns.. cu o doamnă. pe care Petru nici nu le-ar fi înţeles. îl regăsea. îi făcea bine plînsul. Simţea prin tot trupul o aromeală plăcută. ce-nenorocire pe capul nostru !. scot cuţitul şi-l bag în tine! . pe tîmple. înlocuia atîtea vorbe pe care nu mai avea cui să le spună... mamă. —• Să-l aducem şi pe Francisc. ar fi vrut să le înalţe spre cer. ştergîndu-şi lacrimile.

Nu putea crede că Petru o îndeamnă la furt. nu aveau unde să se îirtîlnească.. continuă Anicet. iar rarele vizite în oraş le făcea întovărăşită de Teddy Lupescu sau de d-na Lecca. îi spuse „la revedere !" şi se depărta. şi nu putea începe să scrie. Acum. să fugă de acasă. întoarceţi-vă amîndoi în haos. Ochii Anişoarei sticliră atunci. îl răzbun şi pe Pavel cu acest prilej. — Cînd vei împlini douăzeci şi unu de ani. şi atunci am să te fac să suferi. De ce nu te măriţi cu Iorgu ? Fata ar fi vrut să răspundă ceva. unde să-şi aibă pianul şi un divan. nu e aşa ?. crezi că s-ar cunoaşte ? Dar propunerea i se păru repede absurdă. şi. Nora încercă să alerge după el. în stradă ?. — Mi-e teamă că te iubesc prea mult. De atunci nu i-a mai vorbit niciodată. li rugă să rămînă împreună. O iubea pe Anişoara. aproape bine dispus. unde nu ne va şti nimeni.. ai să mă ceri mamei. vorbi apropiin-du-se brusc de Anişoara şi sărutînd-o pe gură. n-ar fi dorit atît de mult să stea cu ea împreună. în care să nu-i ştie nimeni. fără nici o părere de rău. Petru îi mărturisise de la început că el nu are bani ca să închirieze o odaie. continuă Petru. nu. cît am putea lua pe ele ? Se plimba prin odaie.. adaogă ea privind în caldarîm. Se gîndea cu delicii la o cameră mică şi curată. dealtminteri. în timp ce el ar compune „Ereticii". Dacă însă vine după mine.. la o circiumă. Porni iar cu pasul hotărît. Poate visa iarăşi visul lui din adolescenţă. Şi am venit să te văd.. răspundea Anicet. îşi spuse. 199 — Pînă atunci s-ar putea să murim amîndoi. Definitiv.. fără îndoială că o iubea . Prea sînt caraghioase. Fata îl strînse fricoasă în braţe. aproape ascunsă după gard.. Eu am să-mi aduc pianul acolo şi am să-ţi cînt toată ziua. Nu se mai gîndea la cărţile şi tablourile pe care ar fi trebuit să le vîndă. îi spuse Petru.. îl urmăreau cîteva fraze. că mi-era dor de tine. cînd fugise la Nora. dar Anicet îi tăie vorba. foarte preocupat. cu un glas pe care niciodată nu-l auzise Nora pînă atunci. Poate din. Iorgu. Anişoara nu ieşea aproape deloc din casă. Nora. zărind-o într-o după amiază cu figura suptă.apoi vorbi : — Dacă am lua cîteva tablouri. Am venit să-mi dai tu un pol. cred că noi trebuie să ne despărţim. pe care să dormiteze Anişoara.. în oraş. căci adaogă : — Nu cred însă că le-am putea vinde. sau în parc. — Te iubesc foarte mult. N-a simţit nici o emoţie. şi-i apucă mîna. Iorgu te va vindeca şi-a spus el zîmbind. — Nora.. Anişoara înţelegea greu. dar am să te fac să suferi..— Nu era decît Iorgu şi băiatul perceptorului. să mănînce şi să stea de vorbă. concentrat. dacă înţelegi ce înseamnă asta. altminteri nu iar fi destăinuit planurile lui cele mai tainice. — Dar de unde să găsim noi atîţia bani ? îl întrebase sfioasă Anişoara. ar fi fost fericită să facă un gest mare pentru el.. Petru se întreba în acea vreme dacă o iubeşte cu adevărat pe Anişoara. Petru se gîndi mult. dar Petru se întoarse din drum şi-i spuse : — Vrei să te plesnesc. După întoarcerea Adrianei s-au întîlnit însă mai rar nopţile. fără să mai privească înapoi. Ar fi mai bine să găsim bani şi să ne închi-riem o odaie în oraş. Dar' şi alea. să fure. un leit-motiv în si bemol. — E mai bine aşa. şi obrazul întreg îi fu luminat de o fervoare neobişnuită care îi topea liniile. Aşa ar trebui să se facă toate despărţirile. şi atunci cu mare spaimă. Niţă. Vorbea crunt. cărţile bătrînului. cînd îl auzea pe Petru vorbindu-i de dragoste.. palidă. cu ochii în cearcăne. Cu mine s-a terminat. încercînd parcă să-şi dea seama de ceea ce se întîmplă. De ce mă-ntrebi ? Şi acum n-am nici un ban.. Se mulţumeau să se îmbrăţişeze în salon. într-o odaie numai a lor. aici.. în timp ce îşi făceau lecţiile de pian. de unde v-am ridicat eu !. o plesnesc. Lîngă ea simţea cu desăvîrşire alte bucurii şi alte nelinişti decît cele cunoscute în apropierea Norei. Şi ca să dea mai multă tărie vorbelor. ar trebui să găsim altceva de vîndut. Fără voia mea. îl privi în ochi. să nu-şi mai vadă chiar părinţii.. —• Nu. cît mai repede. . spuse Anişoara.

Se temu ca nu cumva să fie bolnavă. s-o salvez !. Anicet se întoarse acasă mai liniştit. neştiind ce să creadă. Aş putea suferi orice pentru tine.. îndoia că d-na Anicet începuse să bea ca să reziste mizeriei şi tristeţii din această fundătură de mahala. apoi se prefăcu că are nevoie de un foarfece. I se păru. îi şopti ea. Trebuie salvată. Este mai ales o femeie umilită. şi semnalul acesta de suferinţă şi de mizerie îl întărită. Se putea gîndi în voie la cămara tainică din oraş. şi apoi să aibă destulă putere ca să se poată face ascultat. şi că în nici un caz nu ar fi putut să-i cheltuiască atît de repede. — îţi cer pentru mama. Plecase atunci de acasă. şi ceruse o sută de lei Norei. De cîte ori intra în odaia d-nei Anicet. închisă cu cheia în odaia ei. şi ieşi din odaie în vîrful picioarelor.. Se simţi deodată sleit de puteri. Dar valul acesta cald de duioşe-nie şi tristeţe dură numai o clipă. şi găsi aceeaşi sticlă pe care o văzuse cîndva în dulap. Se plimbă multă vreme prin odaie. — Ah. să cîştig bani. o respect. şi începu să caute pe măsuţă. nu pentru mine. nu avea nici un scrupul. Cînd îl întîlni pe Alexandru. — Am avut o datorie la băcan. Din banii aceia au trăit trei zile. îl lămurise d-na Anicet. îşi amintea acum şi alte amănunte. Privi atunci sub pat. întorcîn-du-se odată acasă noaptea tîrziu. O văzuse de curînd pe Nora. şi s-a frecat cu rachiu. cu ciorbă de fasole şi lapte. brutal. şi intră în vîrfuj. picioarelor. Petru n-a putut lucra de loc. apoi ieşi în grădină şi sparse sticla zvîrlind-o cu furie în movila din fund. mama bea ţuică.. Este mama mea. în odaie. înţelese repede că d-na Anicet nu putea auzi nimic. . îi spuse. deznădăjduit. Se mirase puţin atunci. umilindu-l. rece. ca om. de ce nu vrea să-i deschidă cînd avea nevoie de ceva. să ajungă bogat printr-o femeie sau printr-un furt. Se duse în cămară. Era sigur că îndată ce va: termina „Ereticii" şi va publica fragmente din „Stele căzătoare". nefericit. o ameninţase. Şi cu toate acestea o iubesc. Auzea cîteodată gemetele din odaia d-nei Anicet. Ei doi. de adîhc. Cu asemenea gînduri luminoase se aşezase imediat pe scris. pustiul care îl cuprinsese. unde se va în-tîlni cu Anişoara. de Pavel. orice. Se simţea singur. îi fu deodată dor de tată-său. Petru . D-na Anicet dormea adînc. îi ceru să-l împrumute .. însă. Petru ascultă cîtva timp gemetele şi răsuflarea horcăită. Se regăsi foarte repede. dar uitase repede. neştiind ce să facă cu ea. Cîteva secunde şovăi. O credeam tot atît de tare ca şi mine. deschise de mai multe ori pianul 202 ' ' ■ " şi-l închise fără să fie în stare să studieze ceva. însă începuturile. îşi frecă tîmplele cu furie. îl paralizau. trebuie salvată. de ce doarme maică-sa atît. maică-sa îi spuse că au rămas fără bani. însă.. Petru !. aproape dacă se poate spune că mă are pe mine. îşi aminti atunci că. dacă i-aş înapoia viaţa dinainte ! Petru nu se. la masă. E timpul să începem creaţia adevărată... O băgă repede sub haină. de ce o auzea cîteodată vorbind singură. Petru. de liniştea copilăriei lui. Continuă să răscolească prudent prin toate colţurile. pînă ce a putut obţine un avans din leafă. o sticlă mare. Se îndreptă spre closet. trebuia să mă aştept la asta. în acea zi. Scrise în jurnal : „Mama bea. Dar ea nu mai are pe nimeni. Petru ar fi preferat să se ridice prin alte mijloace. Petru rămase în prag. 201 toţi banii lui. Nu putea rezista altminteri. Petru ştia totuşi că îi dăduse cinci sute de lei de curînd. găsise acolo o sticlă cu ţuică. cu bani. apoi se retrase tot în vîrful picioarelor. mitere. slab. gălbuie. îi era penibil să sufere sau să facă vreun compromis ca artist. că aude un geamăt în odaia de culcare a mamei. şi o privi cum doarme gemînd . Toate acestea le voi răzbuna într-o bună zi". încă plină pe jumătate cu ţuică. Trecu încă odată pragul dormitorului d-nei Anicet. Nu găsi nimic suspect. unde îşi va duce pianul. îşi spuse el.. oboseala. nu se dădea înapoi de la nici o gravă compro. nu mi-e teamă de suferinţă !... Dar somnul doamnei Anicet nu era somnul unui om bolnav. o venerez.. palpitînd. ca şi cum ar fi încercat să-şi alunge gîndurile. în acea zi. cu luptă. îşi va cuceri un loc de frunte în muzica românească.. nu beau nici vin. o deşertă pînă la ultima picătură. treptele umile care trebuiau urcate modest. aşteptările eventuale prin anticamerele directorilor. Poate î-o fi fost rău. Cîteva zile în urmă. şi era sigur că lucrurile se vor opri aici. şi căută cu atenţie printre sticle. îşi muşcă buzele. Trebuie să fac ceva. mirosea insuportabil a ţuică.200 - me îndulcea ca printr-un zîmbet de neomenească fericire. neîncepută. pe care nu le înţelesese niciodată . îşi spuse el. Dacă aş găsi mai re. şi căutînd ceva de mîn-care în dulap. şi gemea prin somn. cu răbdare. că n-au de piaţă pentru a doua zi. ferm.pede bani.

— Să nu-i faci nimic. Nora nu se mişcase. toate aceste detalii sufleteşti pe care nu le înţelege nimeni. stranie. ducînd pînă la cer.. —r. să se dezbrace. înţeleg fata pe care o iubesc. ştia că de mult. — în general. gîndi ea cu o profundă mîndrie. o melodie fascinantă. Se îndreptă către fereastră. şi despre alte bazaconii spirituale. III — Eu vă mărturisesc cinstit că nu vă înţeleg. premoniţiile. dar David i se părea şi mai închis ca înainte. ca să-l facă mai dispreţuitor. Trecu în odaia ei şi—şi dezbrăcă rochia de doliu.. împletindu-i un sunet sinistru. în curînd îşi va găsi o soţie bogată. cînd se afla în lume. nici viaţa. Se aşeză pe un scaun. Ce poate însemna asta : „nu înţelegem nimic ?" Dar. Numai dacă nu s-ar mai întîlni cu tîrfa aia.. profesor. Vă ascult de o jumătate de ceas bătînd apa în piuă. să vadă dacă a rămas tot acolo. Se va vorbi şi la Radio. Era atît de obosită. — Sînt şi alte lucruri. începu să moţăie. Stătea lîngă poartă. o valorificare intimistă şi decorativă a cunoştiinţei .. Tînărul bălan roşi şi îşi aşeză ţigara pe buza scrumierei pline.. cu capul plecat. şi vorbi tot timpul franţuzeşte. îl întrerupse un tînăr bălan. îi răspunse coborînd puţin glasul. al cărei glas gros şi răguşit îi străbătu deodată prin memorie. spuse d-na Anicet. Petru va da un concert la Bucureşti. are să te doară capul. îşi dete însă repede seama că d-na Anicet dormea adine şi închise uşa cît putu de încet. Nu-l văzuse de aproape doi ani. pe care Petru o întrerupea şi o relua mereu. De pildă ideile. . De ce te mal miri d-ta ?. altul la Paris. despre planurile de viitor. Dragu prefera să discute o problemă sau o prostie generală.. soarele din cer îl înţeleg. poziţie. observînd lumina sălbatecă.. ca în finalul operei „Faust". Ar fi vrut să-l întrebe despre viaţa lui.. ca să asculte mai bine. pe ascuns. Simţise pe cineva lîngă el. despre morală.argint. care fuma ţigara aproape sugînd-o. socială. parcă ar fi suferit ascultîndu-l.. înţeleg o floare. Auzi peste cîteva minute o melodie plină de nelinişte. semănînd cîteodată cu al unei femei răguşite. O viziune de garsonieră modernă. îl credea încă în provincie. Ştia de asemenea că l-au îngropat de mult şi pe Pavel. strălucitoare. murise Francisc. nume. Nu înţeleg nimic !. Nici nu-şi mai amintea de ce plînsese . şi evită să privească în ochii băiatului. visele. trăncănind despre destin. şi-şi lăsă gîndurile libere. roşi şi stătu tot timpul cu ochii în farfurie. Se vor lipi pe străzi afişe : „Marele compozitor român Petru Anicet". Şi apoi. răspunse el.... adaogă el cu privire 204 obosită. Vorbise cu glasul lui puţin spart.. nu înţelegem nimic. vorbeşti prostii. Zestre. Foarte rar vorbea despre sine. şi nu mai putea lucra. Nu înţelegem nici moartea.. Eleazar îl ascultase o-bucată de vreme. despre necazurile sau planurile lui.. atît de singură — şi totuşi o aştepta 203 atîta feridre. Petrişor e acum liber. David Dragu zîmbise ascultând : „detalii sufleteşti".Vorbeşti prostii. înţeleg foarte bine o sumă de lucruri. Petru deschise brusc uşa. O pedepseşte Dumnezeu !. concentrînd-o. Eleazar îl privise uimit şi dezgustat. Şi apoi.. Un Anicet nu se vinde uşor. sufletul la ora ceaiului.. Venise la cafenea cînd discuţia era în toi. Petrişor. îşi rezemă încet capul pe braţul aşezat de-a lungul spetezei scaunului. D-na Anicet se ridică şi se îndreptă spre odaia ei. d-na Anicet plînse mult timp. Dar toate gîndurile acestea bune.. O scară de. şi ghicise unde i-a fost vărsat conţinutul. Petru fu mai blînd ca niciodată. atît de tristă. despre sensul vieţii. Cînd se întîlniră prima dată la masă. şi apoi izbucnise.. Asta e aproape o lege universală.. — Mamă !. mamă. Era un si bemol care revenea ca o prezenţă străină ' în această melodie atît de limpede şi de majoră. — Madam Anicet !. şi vă plîng de milă. — Ai plîns destul. D-na Anicet n-a putut rezista ispitei de a se apropia de uşă. Asta e bucata pe care Petrişor o lucrează acuma.. După ce descoperi lipsa sticlei. într-o zi ca asta. izbucnită deodată în ochii lui Petru. vorbi Eleazar.. nu-i puteau goni obosita tristeţe din suflet.mirosea aerul întorcîndu-şi capul în toate părţile. o femeie tînără. Se mirase întîlnind pe David Dragu acolo .

Dragu asculta din ce în ce mai bine dispus. care e mistic şi om politic în acelaşi timp. o sută. îşi spune că poate cel mai vrednic sens al vieţii este tocmai lupta acesta continuă împotriva prostiei. veniţi cu tot felul de bazaconii intelectuale şi vă pierdeţi timpul. ca întotdeauna Mioul lui discurs impresionase. nu e vorba aici despre experienţe. morala interioară. Getta. îi trecu prin minte alte lucruri. şi pe care cînd faceţi pe creştinii. nu e vorba de neînţelegeri din motive filosofice. înţeleg foarte bine ideile altora cînd sînt clare. concentrate în jurul altor leit-motive.. o mie de oameni !?. domnule. dogme.. continuă Eleazar mai aprins. şovăitor. spiritualitatea şi mai ştiu eu ce erezie caraghioasă. măi ? întrebase el triumfător. vă trădaţi misiunea. un semn că se retrage din joc. că întreaga cultură românească se învîrteşte între Corso. să luptăm împotriva aceloraşi confuzii. deşi poate le mai mărturisise de nenumărate ori. David se întrebase o clipă de ce continuă să-i asculte pe toţi. că nu-l mai interesa discuţia. cu trimiterea peste graniţe. la toamna care se stricase brusc. cu desăvîrşire nepătrunse. Fundaţia Caroi şi Calea Victoriei ? Ce înţeleg milioanele de români care nu vă cunosc personal şi nu vă cumpără cărţile. rupsese a doua oară logodna. şi ceea ce e absolut.■— Dimpotrivă. Cine ştie despre creaţiile voastre ? zece. de calda mediocritate a celorlaţi. vreunui discurs vehement. care contrasta izbitor cu gesturile sale obişnuite. Discursul lui Eleazar îl mai auzise şi îl mai cetise de . era temut. Se simţea tînăr. ce pot înţelege ei din toată flecăreala voastră spirituală ? Există o singură spiritualitate : creştinismul ţărănesc. a luminii. cum spune el. şi schiţase un gest vag. Avea senzaţia că n-a lipsit deloc din Bucureşti. —• Cine ştie despre dramele şi suferinţele voastre. Să ne înţelegem. îşi spusese atunci. privindu-i pe rînd.. îl reteză.. se încuraja spunîndu-şi că luptînd împotriva lor. creştinismul maselor. tot aia scrieţi şi în cărţi şi la gazetă : destinul omului. iar voi scrieţi şi vorbiţi. gîndi Dragu. cu închisoarea pe viaţă. Eleazar ameninţa în dreapta şi-n stingă. înţeleg şi ceea ce. Apoi.. Sînt foarte puţine lucruri care ne rămîn nepătrunse. numai pînă atunci. 205 Eleazar crede că face o glumă. — Dar nu e vorba de asta. pripite şi convingătoare. Ce vorbiţi la cafenea.. la o nobilă solidaritate umană. Uneori. şi fusese dealtminteri auzit şi la cîteva mese vecine. Să reluăm aceeaşi poveste. îl întristase. se apăra violent Eleazar. e fantastic. De cîteva ori în cursul serii se simţise foarte strein şi foarte trist. Este vorba de acel creştinism pe care îl practică ţăranul de aproape două mii de ani. cu aceiaşi ochi calmi şi foarte discret dispreţuitori. continuă Eleazar. viaţa atîtor milioane de oameni ofticaţi de mizerie şi de bătaie. Dar se simţea stingherit alături de siguranţa brutală a lui Eleazar. Se gîndi la noii săi elevi de la Liceul Ferdi-nand I. numai între voi.. şi cu alţi tineri. Regăsea acelaşi superstiţii.. doctrine şi erezii filo206 sofice în jurul. înţeleg şi visele mele. prefărîn-du-se că-şi şterge cu foarte multă atenţie lentilele ochelarilor. Să vorbeşti despre moarte ca justificare a actelor omeneşti. a truismelor şi a întunerecului. Dar acum începea să fie obosit. Eleazar vorbise violent şi ameninţător. Apariţia retorică a lui Eleazar tulburase prea adînc apele. puternic. cînd sînt idei . — Voi vorbiţi şi scrieţi numai pentru voi. cu spînzurătoarea. Ce clare vor deveni după aceea toate lucrurile nepătrunse de astăzi. Era un mijloc de apărare. de gîndurile sau de creaţiile voastre ? Trece viaţa pe lîngâ voi. contribuie la continuarea inteligenţei. Dragu ar fi vrut să spună ceva. îşi scoase ochelarii şi începu să-i şteargă cu batista. interogativ. stăpîn. De cîte ori se simţea abătut întîmpinînd aceleaşi replici mediocre şi aceeaşi bine ştiută ignoranţă... Nu vedeţi că vorbiţi şi scrieţi numai pentru o mie de oameni suciţi ca şi voi. la sărăcia lui.. ca acum doi ani. Eleazar credea în stăpî-nirea sîngeroasă a dreptăţii . în susul sau în josul creştinismului. scurt ... lumea şi de cînd se înscrisese într-un partid politic d? acţiune. şi simbolurile care îmi trec prin faţă. întâlnirea aceasta la cafenea cu atîţia prieteni din vremea studenţiei. David Dragu ar fi vrut să adaoge : pînă la moarte. Se gîndea mai ales că soră-sa. avea o adevărată euforie a puterii. şi să te întrerupă Eleazar.. şi spaimele şi îndoielile noastre ! Ar fi vrut să spună toate acestea. în mijlocul. Ateneu. necunoscuţi pînă atunci. însă. Cine ştie de voi.. că asistă la o convorbire întreruptă în ajun. toate enigmele. ca acum douăzeci sau două sute de ani. de toată. dacă ne putem exprima astfel. Era cunoscut. ca să vă asculte sau să vă citească zece sau o sută de oameni ca voi. împotriva aceloraşi prostii. Goni însă cît putu de repede valul acesta de tristeţe şi oboseală.

de acţiune. şi bietele milioane pot muri de foame. Fireşte. privind în jos. începu calm Dragu. Pe mine nu mă importă mia sau suta. poate îi invidiază cîteodată. ştiam din zoologie. — Cu alte cuvinte dispreţuieşti pe orice om care a rămas aproape de pămînt. n-are decît să intre într-un batalion de asalt. Chemările tale eu le înţeleg prea bine . Alexandru Pleşa continua să tacă. tăcerea aceasta a prietenu208 lui îndemnase pe Dragu să vorbească. e foarte confortabil să stai la birou. nu superi pe nimeni.. Dar e o armă ri-diculă. de dispreţ şi opresiune a celorlalţi. Cel p*uţin. Grupul regăsea pe acel David de acum doi ani . Şi vacile luptă între ele pentru cît mai multă şi mai bună hrană. pe orice om incapabil să înţeleagă pe Eddington şi să guste pe Picasso ? — Nu-l dispreţuiesc "deloc. al libertăţii animale. iată singurul lucru care importă. Toţi ceilalţi ascultaseră jenari. însă. — Dacă omenirea ar fi adoptat criteriul acesta de la începutul istoriei. împotriva oricărei elite. spui : „dacă n-aş fi eu. pe oamenii rămaşi lîngâ pămînt. sau de ruşi să nu ne înţeleagă ce vorbim şi ce scriem. cultura. de oprelişte. despre Goethe ştiu mult mai puţini oameni decît despre Ramon No-varro : despre un Eddington sau Bergson. infinit mai puţini decât despre Camera. cu pumnii strînşi. A nu-ţi trăda misiunea. ştim cu mult înaintea voastră. Nu importă dacă te înţeleg numai o mie sau o sută de oameni. Nici un om inteligent şi dramatic. Nu s-ar fi descoperit nimic.. de sifilis. continuă mai vehement Dragu. Voi.. de oameni care te irită pe tine pentru că iubesc pe Eddington în loe să iubească pe Greta Garbo. De altfel.. s-ar duce dracului istoria. le aplici doar pe contul tău. Cunosc demult arma aceasta a voastră .. ..nenumărate ori. şi ai să obţii o umanitate condusă numai de instincte : al foamei. cum spui tu. — Dragă prietene. sînt chemările către biologie. nici un om care simte direct drama existenţii. Suprimă mia aceia. geniul. Aceleaşi legi economice biologice conduc şi o turmă de vaci ca şi o societate umană. Tot ce-mi vorbiţi mie despre colectivitate. cu buza de jos tremurînd. Măcar dacă aţi spune : puţin îmi pasă de restul oamenilor. şi foarte remuneratoriu în acelaşi timp. -misiunea cunoaşterii şi a creaţiei. Primatul colectivului pur. Cine sînt aceşti oameni. să citeşti cărţi. Asta nu e un criteriu de judecată al acţiunilor sau gîndurilor noastre. de a socoti inteligenţa. ca mijloace subversive. Dacă te farmecă. Aş spune în sinea mea : sînt nişte lichele simpatice. de responsabilitate directă. nu înseamnă că dispreţuieşti pe ceilalţi oa. prolix vehement. înseamnă reîntoarcerea la zoologie. eu am treaba mea-şi amorul meu intelectual ! V-aş admira în acest caz sinceritatea. nu s-ar fi creat nimic. pentru minimul de muncă. Privi pe Alexandru. David Dragu ascultase puţin palid. Tu rămîi cu Eddington şi Goethe.. în loc de un milion. şi se miră puţin că acesta nu intervine nici de data aceasta. întrerupse brutal Eleazar. Dimpotrivă. n-ai decît să le aplici . ne-am întoarce la biologie !" Este foarte uşor.. al sexului şi al cruzimei. sîntem izolaţi şi puţini prin destinul nostru. reveni dîrz Eleazar. Este firesc ca milioanele tale de români. intelectualii. fără să se mai poată controla. sau de englezi.. Noi. Ce spui tu e cu desăvîrşire absurd. Nu rişti nimic. intelectualii cum îţi place ţie să ne cataloghezi. răspunse Eleazar. inventaţi o mie de scuze ca să vă justifieaţi frica voastră de luptă. ca şi cum şi-ar fi recunoscui vinovăţia. nestingherit de nimeni. Este spaima voastră de luptă. dacă aţi fi cinci şi nu v-aţi ascunde laşitatea. dar v-aş admira. Izbucni de odată. 207 Cu atît mai rău pentru voi. să ridice glasul. spus întreg sau pe sfert de feluriţi oameni. nu dispreţuieşte pe fericiţii care nu o simt. se apără Dragu ridicînd glasul. să scrii şi să-ţi-. iată singurul criteriu de judecată. neobosit. Cine nu poate suporta o asemenea singurătate. scumpul meu Dav. n-ar mai fi existat istorie. — Este tocmai ce constatam şi eu. ci milioanele. meni din jurul tău.. pentru libertatea sexuală. Ştia că şi el împărtăşeşte anumite opinii ale lui Eleazar.

este faptă. nu împotriva lui Eleazar. animală. în toată plenitudinea ei. — De altfel. răspunse posomorit Dragu. faptul că un suflet nu poate niciodată comunica perfect cu un alt suflet. nu te-am văzut nici măcar pe dta dovedindu-mi prin fapte o nouă. simt că-mi plesneşte capul !.car nu se întreabă asupra acestor lucruri. poleit de bătaia globurilor electrice. sau nici ma. îi spuse îndată ce-l ajunse în stradă.. orice iubire. parcă ar fi trecut printr-o puternică emoţie. continuă Dragu. punct de vedere plin de nostalgie. economică. fără să mai strîngă mîinile prietenilor. lovind puternic cu pumnul. poate chiar şi bunul meu prieten Petru Anicet. în loc să le faceţi singuri şi răbdaţi de foame cincizeci deodată în loc să rabzi de foame singur într-o mansardă — asta înseamnă acţiune ? Unde vă este acţiunea ? Orice se întîmplă în viaţa unui om. nu-ţi justifică deloc doctrina erotică. parcă i-ar fi citit cineva gîndurile. numiţi asta luptă ? Pentru că faceţi marşuri în grup. la mare a fost mai mult o provizorie melancolie a mea.. dar n-ai avut dreptate. Ce înseamnă destinul colectivităţii ? Foame.. — Ai vorbit foarte cald. Dragu îl privi brusc. — Şi în definitiv. ci împotriva zidului de neînţelegere şi confuzie pe care îl vedea ridicat de jur împrejurul său. Asta îi înzeci puterile. Este o barbarie organizată. îi alungă oboseala pe care o simţise copleşindu-l la începutul serii.. — Este o luptă egoistă. în bătaia felinarului. Se ridică într-adevăr de la masă.. mizerie. iar lupta politică este altruistă. Asta înseamnă destinul omului. Destinul înseamnă : faptul că omul e muritor. prin ordine.. Restul milioanelor se resemnează. Cîţiva picuri de ploaie îi stropiseră lentilele. pentru d-ta. în nopţile lui de studiu —• nu e mai puţin eroică decît suferinţa unui om bătut pentru o credinţă politică. în cămara lui. Orice mişcare a lui. Alexandru se opri înmărmurit. Ei sînt ocupaţi cu condiţia lor socială. Acţiunea politică se deosebeşte numai prin caracterul ei colectiv. — Oamenii aceştia sînt stimulaţi din afară. de ieşire din individualism — dar pînă acum eu n-am văzut un singur fapt concret.... îşi făcu loc spre ieşire.. faptul că limita cunoaşterii sale e foarte-strînsă.. Nu este o revoltă a tinereţii biologice. E atît de absurd încît am impresia că mă aflu într-un trib sălbatec. ignoranţă şi celelalte. şi cu acele lacrimi exterioare căzute întîmplător pe sticla ochelarilor. decît o părere. Lupta unui om împotriva destinului său. Părea puţin ridicul.. în definitiv. orice gînd. 210 — Cred că n-ai înţeles atunci ce înseamnă huligan. Cazul lui Eleazar.. Alexandru Pleşa începu să zîmbească. demnitate umană. sanitară. nu numai Eleazar. Glasul îi era puţin mai stins. Dimpotrivă. cu macferlanul vechi strîns 'în jurul trupului.. dar cînd îmi spui că lupta contra singurătăţii şi a morţii este egoistă. dar absolut totul este acţiune. Alexandru se pregăti să-l întrebe ce-ar putea însemna acel „altceva". ci şi d-ta. îl sufoca. Plecasem de la cu totul alte constatări. însă. faptul că suferinţă e eternă. Dar ăsta nu e destin. totul. Era dezgustat. Deşi afară burniţa şi bătea vîntul. ţipă Dragu lovind cu pumnul în masă. pentru numele lui Dumnezeu. asta e condiţie socială. cele ce-am auzit astă vară despre d-ra Viorica Panaitescu. Dar nu e mai puţin erotică suferinţă unui om singur. ceea ce ţi-am spus atunci. Alexandru îi susţinu privirea. şi nu mă pot face. înţeles. şi asta e experienţa dramatică a vieţii pe care o au. încăperea. în loc să vorbiţi într-o cafenea sau într-o sală de cursuri. numai cîteva mii de oameni. prin şefi şi prin coruri. — Dar e absurd ce spui. Mă 209 interesează numai lupta unui om împotriva destinului colectivităţii sale. cu o foarte uşoară tremurare. Şovăi cîteva secunde privind asfaltul umed. undeva prin junglă. reprezintă altceva.— De ce luptă vorbeşti ? Unde vezi tu luptă într-un partid sau o formaţiune politică ? Pentru că vorbiţi la tribună sau pe cîmp. Nu dispreţuiesc deloc pe aceşti oameni. Simţea o furie întunecată. împotriva morţii este mult mai grandioasă decît orice luptă politică de pe pămînt. era trist şi furios de această ridiculă izbucnire a lui . interveni Eleazar. însă. dar Dragu îl opri cu un semn. Parcă şi-ar fi ascultat vorbele. de curaj. Nu mă interesează lupta unui om împotriva destinului său. zîmbind.. vorbiţi de lipsa de responsabilitate a contemporanilor. Pleşa îl urmă imediat. deci cu totul altceva decît huliganismul. continuă el. — Eleazar a apărat punctul de vedere al huliganilor. este acţiune.

dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor. apoi trebuie să te simţi tot atît de liber şi după ce apar consecinţele acestor dragoste. devenind din nou liberi. Ochii i se aprinseră cu o lumină tulbure. — D-ta crezi. dar care păru numai sibilinic.. Sînt sigur. aproape străpun-gîndu-i carnea cu unghiile. Cred că sînt nişte oameni slabi şi laşi. Asta e adevărată laşitate. şi atunci inventaţi o morală sau o filozofie prin care vă puteţi dispensa de ele.. Mîine vă puteţi foarte bine despărţi. absolut de nimic. unui om împlinit. Mam săturat de oamenii care trăiesc atenuaţi şi prudenţi de teamă să nu-şi rateze misiunea lor. El rămîne viu. în ploaie. să devenim responsabili... nu-i poate fi teamă de nimic. tot ceea ce gîndeşte fiecare dintre noi. sau dacă te vei însura. Poate fi şchiop. Dragu se opri. Divorţul ar fi imposibil. el continuă să fie şi să creeze. Dealtfel. orice s-ar întîmpla. vorbi Dragu. că în orice caz nu le-ai realizat d-ta. Asta e. sau ceea ce crezi d-ta.să ne ascundem insuficienţa noastră vitală.. n-ai verificat nimic. cînd ne aflăm într-o încurcătură. sonor. Ţi-a fost teamă să nu te tragă la fund. îl întrerupse Alexandru. rămînîhd totuşi eu însumi. Unui om tare. Ţi-a fost mai ales teamă că vei fi silit să te căsătoreşti cu ea !. aşadar. poate. laşitatea noastră. D-tale ţi-a fost însă teamă că pasiunea acestei fete îţi va anula libertatea. de responsabilitate. însă că ţi-a fost teamă de pasiunea fetei aceleia. O căsătorie nu este întotdeauna o verificare a tăriei unui om. nu vei redeveni liber... orice pe lumea asta. sau o boală îi poate rata. şi eu am vrut să-ţi amintesc că lucrurile acestea sînt extrem de rare în lumea noastră. acesta este singurul mijloc de a verifica tăria unui om.. Asta ne spunem toţi. Fiecare om vrea să f-ie liber în viaţă. de pildă. cînd trebuie să ne decidem. probabil. care cred că un oraş de provincie. Ţi-ai spus.. n-ai dat dovadă de eroism.— Nu ştiu. Venise însă vorba de acţiune. Pronunţă cuvintele rar. nerăbdător să vorbească. să nu te oprească pe loc. cum se plîngea bietul Dumitraşcu. împotriva oricărei împrejurări. îmi închipui tot ce-ai gîndit atunci. toţi sîntem. Ţi-ai fi spus.. iniţiere" !.. bogată. pe alţii îi ra-etază pasiunea. află. Cred că d-tale ţi-a fost frică de consecinţe. — N-are nici un rost să te superi. îl întrerupse Dragu aspru şi îngheţat. Vă e teamă de consecinţele grave ale actelor d-stră. Toate aces-. Mai ales asta ! Începu să rîdă. Dacă într-adevăr eşti liber să faci dragoste cu oricine. poate fi orb. de virilitate jignită. Ce-ai» spune dacă m-aş însura mîîne ?! — Depinde în ce împrejurări.. de altfel. . — Şi d-ta ai putut crede zvonurile acelea idioate care circulau asupra mea ? Ei bine. 212 — Ştiu. să nu te rateze. că patetica domnişoară Panaitescu te va rata . toate acestea n-au nici o importanţă.de medii. vei şti că orice ai face. nu ceea ce crede Eleazar. că eşti prea mare fjentru o biată fată îndrăgostită. asta cred. poate avea o casă de copii în spinare. alţii mai puţin. în cazul cînd vei deveni deodată sărac. Nu înţeleg ce libertate poate fi aceasta.. că eşti deasupra legilor. strîngîndu-şi pumnii şi ri-dicîndu-şi fruntea. unii mai mult. cu un ton pe care l-ar fi voit dur şi solemn. Dar nu e mai puţin adevărat că nici d-ta n-ai avut curajul faptei. şi am repetat-o înadins. liber şi stăpîn cum sînt acum ?!.. — D-ta nu-ţi dai seama de gravitatea isultei pe care mi-ai adus-o ? M-ai făcut laş ! ■— Toţi sîntem laşi. cu o fată de care te poţi oricînd despărţi. de responsabilitate. Ţi-am mai spos şi altădată ce cred eu despre acei oameni care se tem de împrejurări şi ..Dragu. Alexandru îi apucă braţul brusc. Alexandru îi apucă iarăşi braţul. Te vei şti lega pentru toată viaţa. de faptă erotică. — Mi-ai mai spus asta o dată.. Nu ştiu dacă vei rămîne acelaşi cum eşti astăzi. că mi-a fost teamă de o căsătorie ? întrebă Alexandru. Dar eu nu respect şi nu admir decît pe omul care acceptă toate consecinţele actelor sale. pe alţii căsătoria sau boala. Numai în asemenea condiţii căsătoria ajunge mijloc de verificare a tăriei d-tale-numai atunci poate ajunge „cunoaştere". tea sînt pretexte ca. Dacă te vei însura cu o fată tînără. ameninţător... Singura verificare este să iei o fată săracă şi bolnavă. cît ar fi ele de grave şi de primejdioase. Pe unii îi ratează provin211 cia. ăsta e leitmotivul tuturor tinerilor lipsiţi de vlagă. deasupra moralei. geniul sau talentul lor. răspunse Dragu. vorbi Dragu. N-am crezut nimic. . — Crezi că n-aş fi în stare să fac orice. dacă se poate una catolică. frumoasă. încereînd să zîmbească şi să-l aţâţe în acelaşi timp. — D-ta vrezi aşadar că mi-e teamă de ceva pe lumea asta ? vorbi Alexandru. ca să te conving pe d-ta că nu mi-e teamă de căsătorie ? izbucni Alexandru cu o tinerească exasperare în glas. se poate zbate în cel mai deprimant tîrguşor.. fără ca d-ta sau ea să sufere. dar nu-şi trăda durerea. — De unde vrei să găsesc o fată catolică şi tuberculoasă. o căsătorie.. îl privi.

aspru şi fraged în acelaşi timp.. mă logodesc cu prima fată săracă pe care o voi intîlni. concentrată. Figura părea acum mai hotărîtă. n-aş fi răspuns nimic. Toţi oamenii sînt la fel. Alexandru îi apucă din nou braţul. am să cer în căsătorie pe prima fată întîlnită la ferata Feliciei Baly.. sau e nebun de-a binelea. I se părea ridiculă discuţia cu Alexandru. I se păreau lucrurile mai triste. Avea un aer de o nobilă sălbăticiune. că logodna sorei mele este o chestie decisivă. cu bărbia fermă. dar la serata domnişoarei Baly am să mă logodesc. cînd te-am ascultat.. De ce vrei să nenoroceşti acum pe alta ? Simplu fapt că ai sărit în sus cînd te-am făcut laş.. Era mai puternic. Nu mă joc cu vorbele.. la Felicia Baly. Cel mult m-aş fi năpustit cu pumnii asupra lui. Te respect şi te iubesc prea mult ca. spuse oprindu-se deodată în ploaie. îl întrerupse Alexandru. Mai precis. dovedeşte că nu eşti un om tare. vorbi Dragu. să-ţi îngădui o asemenea părere proastă despre mine. continuă Alexandru visător. Alexandru nu răspunse imediat. rugîndu-mă să-mi iasă în cale o nevastă frumoasă şi harnică. că înaintaseră cu pasul grăbit şi mare. fără să ştie unde se află. despre Anicet. -214 David Dragu îşi dădu de-abia acum seama că se apropiau de Cotroceni.. răspunse posomorit Dragu. vorbi Dragu. Am impresia că sînt unul din zidarii 215- meşterului Manole. şi îmi aştept nevasta să vină la schele.. — Mă-ntreb ce căutam noi spre Cotroceni. eu m-am ataşat de d-ta tocmai pentru că mi se păruse că problemele morale au aceeaşi realitate pentru d-ta ca şi pentru mine. Prima fată care n-o fi logodită. Un om cu adevărat tare nu pune rămăşag cu primul venit ca să-şi verifice sau să-şi justifice tăria. încotro sendreaptă. prin trenchoatul învechit şi ros. sîntem înţeleşi. . Dacă altcineva decît d-ta m-ar fi făcut laş. începe să-şi bată joc de mine . şi nu putu să nu-l admire. — Tocmai lucrul acesta cred eu că e fals. Ai să înţelegi atunci dacă sînt sau nu huligan. Alexandru se opri şi. Tot ce-am vorbit ră-mîne fireşte între noi.. un dezgust total al ţesuturilor. Am înţeles ce fel de om eşti. Sper că nu trebuie numai-decît să fie şi urîtă. Dragu îi aruncă în treacăt o privire oblică.— Eu nici nu cer să fiu convins în felul ăsta. Senzaţia de frig. Toate acestea pentru ce. mai reci şi mai triste. în noaptea de 15 către 16 Noiembrie. — încurci legendele. Obrajii aveau un luciu mat. Sînt şi eu tot atît de laş ca şi d-ta. şi aproape îl trase spre sine.. Eu nu sînt laş. insultîndu-mă. că poţi face o căsătorie... reflectă Dragu cu ură. Şi ca să-ţi dovedesc că nu mi-e teamă de pierderea acestei libertăţi. cu buzele strînse. iresponsabil şi guraliv. — Ştii. fi trezit glasul lui Dragu. Mergea şi el cu mîinile în mantaua de ploaie. pentru ce.. atît... vorbeam în acelaşi timp despre mine. adaogă el aproape în glumă întor-cîndu-se către Dragu. Am aflat însă că o fată s-a sinucis din cauza d-tale.. Te rog să vii şi d-ta. şi era mai mîniat. D-ta eşti însă cineva pentru mine. — Dragu îl privi puţin stînjenit. că o catedră în Bucureşti este un dar ceresc.. Era parcă mai frumos. de umezeală. -vorbi el cu un glas mult mai cald ca înainte.. sau milionară. care-şi născoceşte problemele de conştiinţă. Toţi sîntem laşi. Şi eu cred că familia mă apasă. Un imbecil frumos. repet. cum spui. Eu sînt un om liber. nici iresponsabil. — Domnule Dragu. ajunsese insuportabilă.. parcă ar fi reflectat o bogată pasiune adîncită. în sensul prost al cuvîntului. — în orice caz. nici nu fac pariuri. parcă l-ar. — Nu te-am insultat deloc... răcni el. Gîndeşte-te că am să trăiesc cu ea toată viaţa.. vorbi în cele din urmă Dragu. am impresia că trăiesc o legendă.. începea să-i fie frig. ? — Eu tot sper în bunul d-tale simţ. de singurătate. să începi o nouă discuţie. cu fruntea pe jumătate descoperită sub pălăria moale. Dar sper că vei renunţa pînâ atunci la un pariu atît de ridicul... 11 plouase bine. şi să ajungi la asemenea stupide concluzii. Simţea o febră umedă.. — Eu veneam în orice caz... ca să spună şi ■el ceva. Dumnezeule. N-aş suferi să ştiu că faci o experien213 ţă atît de decisivă dintr-o supărare copilărească. D-ta vrei să-ţi dovedeşti. Vorbind despre d-ta şi Eleazar.. vorbi Dragu. să ieşi dintr-o cafenea puţin enervat de un prieten. I se părea mai ales fără sens .. despre oricine altul. Ştia că îl aşteptau acasă cu masa. discutînd. — Nu mai poţi da acum înapoi. prin ochelari. în orice împrejurare. De aceea am sărit în sus. şi mi-e deajuns. el.. aşa..

Mă întreb ce m-a făcut să ies din casă într-o asemenea seară. Nici n-o mai dorea atît de fierbinte. De altfel. „Ce prostii întrebi şi tu". îi spuse Gheorghiu zvîrlind ţigara. şi se resemnase. Aş vrea.. — Oare nu cumva iubeşti acum pe altcineva ? îl întrebă mai mult în glumă logodnica. Prima duminică după această întîlnire. erau amîndoi timizi... s-a sărbătorit logodna. dar nu pot să-mi aduc aminte ■cu cine.. — Ba da. îţi stă foarte bine în alb. lucra acum foarte mult la club. ai să înţelegi ce înseamnă asta. continuă Alexandru ca şi cum nu l-ar fi auzit.. după o scurtă pauză : — Pe d-ta nu te exasperează ploaia ? — Cînd sînt în casă. — Discuţia este închisă. •şi de-abia îşi spuneau pe nume . iubesc pe una Marcella. să în. Se întîmplaseră multe în cursul verii. nu ţi-aş ■fi deschis nici d-tale gustul pentru legende. Era deci 217 resemnată.. dar acum totul ■e rupt intre noi'. de cînd «ram amîndoi în liceu. foarte discret tristă. Vei face Crăciunul •cu noi .. Mitică a cerut şampanie. — Eu iubesc mai mult decît orice. Semeni cu cineva.. simplu. N-aş fi ascultat nici manifestul lui Eleazar. în acea dimineaţă. te las în centru.. Pălăria îi atîrna grea. şi în dreptul ■bulevardului Academiei. numai. părinţii lui Mitică l-au supravegheat tot timpul. îmi place. plină de apă. place.. M-am apucat iar de sport. în orice caz. şi d-l Ludovic începea să aibe speranţe . încă nu se tutuiau. Parcă începuse să plouă mai tare. nu-l plăcea deloc. Tot ce-am vorbit râmîne acum între noi. spunea d-na Barbu. logodnă pusă la cale de ambele familii. Se întîmplase mai întîi logodna lui cil ■domnişoara Veronica Barbu. întrebase mai de mult pe o prietenă căsătorită de cîţiva ani cu un doctor : „Tu eşti fericită. spuse tot Alexandru. într-adevăr. şi ţinea la . pînă atunci sîntem căsătoriţi. şi pentru că tot trebuia să se hotărască o dată pentru cineva. Nucy ?" Fusese un mariaj din dragoste. Acceptase să-î ia pentru că era bogat. dar a băut cu grijă. IV Mitică Gheorghiu intră în magazin mai mult pentru •că i se păruse că o vede pe Marcella plătind ceva la ghişeu. Şi dacă vii la Baly cu o jumătate de ceas după mine. Logodnica îl asculta timidă.[ cerc dacă pot fi fericit. — Nu putem rămîne aici să filozofăm.piept un buchet imens de flori de cîmp. Poate găsim un taxi. într-un week-end la Sinaia. în sezonul . de altfel. Ea învăţa la NotreDame. — M-am hotărît să încerc şi cu d-ta vorbi el. Sînt şi nume de ■servitoare. îi răspunsese prietena. De mîine va trebui să-mi caut casă. neştiind dacă glumeşte sau o insultă. şi tot ce-mi trebuie. Alexandru rîse şi-i luă braţul prieteneşte. ca şi cum ar fi povestit o amintire tragică din copilărie. Se cunoşteau destul de puţin .. — Semeni cu cineva. N-o mai întîlnise de cîteva luni. — Să voiajez. săraca. vorbi Alexandru. Logodna fu repede desfăcută. avertizaţi din vreme de prieteni. să aibă un nume frumos. încercase în prima săptămînă să se simtă emoţionată. Iulia sau Măria . — închipuieşte-ţi că o iubeam din copilărie. Iulia e numele care-mi place cel mai mult. Scutură capul. — Ce iubeşti d-ta mai mult şi mai mult pe lume ? •şi-a întrebat logodnica. Veronica Barbu era îmbrăcată în alb. Cînd te voi iubi şi pe d-ta. Dragu'se coborî. răspunse Dragu.. De-altfel.. într-un cerc foarte intim. la întîmplare.. — Mi-a trecut cheful de însurătoare. şi-a spus „Toată lumea face aşa". am să-ţi prezint pe viitoarea doamnă Pleşa. dragostea.— E foarte ciudat. Schimbă cîteva cuvinte.. . se apăra Mitică.Dar logodnicul continua să vorbe*ască şi eaj încă rîu înţelegea dacă e o glumă de prost gust sau nu. a răspuns Veronica Barbu.. Apoi. Zărise un taxi şi-i făcu semn să oprească. să-mi ■comand mobilă. Avea o figură solemnă'. de la o vreme.. „Fac un menaj raţional". aşezîndu-se comod şi întinzîndu-şi picioarele să şi le dezmorţească. poate... De aceea îţi spuneam că iubesc' atît de mult dragostea. Sînt sigur că te va. dar nu izbutise. încă tînăr..

ar fi vrut să-i spună : „Mă Mitică !" şi să-l dezarmeze cu un zîmbet. Pasiunea lor a durat vreo trei luni. Cariera se vestea norocoasă. ca să-l poată pălmui. Jean găsise maniera aceasta foarte fină. dacă trebuie sau nu să-i ceară lămuriri. Şovăia chiar cînd se întîlnea cu Irina Pleşa. însă. — Nu face nimic. adorator tăcut şi speriat. Apoi. a început să se trezească.. Dreptul lui. Marcella îşi amintea încă de acel Mitică Gheorghiu de astă primăvară. dar gata să inter. pînă ce a trecut vara. Era un magazin cu articole bărbăteşti. am o chestie de regulat. în aceeaşi zi află de apropiata plecare a Marcellei la Paris. Era foarte încîntat de sine. se gîndi Mitică. — Ştii tu pentru ce. şi-a spus. Jean Ciutariu nu spusese nimic Marcellei de incidentul din faţa cafenelei Corso. Nu l-a provocat totuşi la duel — Nu te pune cu un nebun ! l-au sfătuit prietenii. luîndu-i braţul prieteneşte. foarte anglo-saxonă. Plăti totul şi ieşi. Nu era laş şi deşi nu făcuse decît foarte puţină scrimă. Stăteau de multe ori de vorbă despre viitor. şi a. şi trecu mai departe. în cele din urmă şi-a spus că l-ar .. a fost cuprins de o furie oarbă împotriva fostului prieten. — Scuză-mă. şi se simţea mult mai puternică. şi înainte ca Ciutariu să poată "spune ceva. Nu-l întîlnise. uneori de-a dreptul vulgar.. Porni apoi în cealaltă direcţie. însă. — îşi şterse apoi palmele una de alta. Nici nu avea ce să caute aici. John ! Să n-o stricăm. — Orice s-ar întîmpla. de altfel. simţea un gol fierbinte în coşul pieptului. se va putea prezenta la campionate. îndată ce îl va întîlni. Uita repede. mult mai dîrză. Marcella a înţeles că John e prea tînăr şi prea artist ca să se poată dărui complet într-o singură dragoste. Deşi era sentimentală. şi îşi simţi obrajii arzînd. Mitică se prefăcu că priveşte atent o pereche de mănuşi bărbăteşti. se surprinse gîndind : Dar toate acestea nu pot rămîne nerăzbunate ! Se gîndi să provoace la duel pe Jean Ciutariu. A aflat însă ea. dar ar fi fost prea complicat.. Aici soarta alege'. îi trimit martori şi-l provoc la duel ! ţipă Ciutariu ca să-l audă lumea. Totuşi. pe Calea Victoriei. Cînd îl zărise. Se întorcea posomorit la masă. La Marcella se gîndea mai rar. să aibă o discuţie cu Mitică. Pentru că îl stingherea privirea vînzătorilor. Marcella înţelesese de mult şi alte lucruri — de pildă că John este uneori prea superficial. şi ochii îi căzură pe o notiţă asupra eventualilor bursieri ai anului. savurînd spectacolul. înfuriat pe Marcella. mai mult în glumă. îşi spuneau. Se înşelase . s-a gîndit că ar putea fi provocat la duel. Dar Gheorghiu intervenise neaşteptat de repede. jigni întrebîndu-l. pentru că aştepta o bursă de studii pe un an la Paris. Oamenii se opriră în loc. îi spuse Mitică. 219 Sau : — A fost o iubire frumoasă între noi. * îl căuta mereu prin localuri. numai cî-teva secunde. deşi îşi propusese să facă mai multe vizite. îi plesni două palme. aştepta liniştit martorii lui Ciutariu. După trei luni. te rog. nu era Marcella. Mai ales după scandalul lui Mitică la Bîrlad. înfuriat şi pe el însuşi că s-a lăsat influenţat de cîteva perechi de ochi. şovăit multă vreme. îşi păstra judecata foarte lucidă cînd trebuia să se gândească la cariera ei. îşi amintea cîteodată de nebuniile lui. cu paşi repezi.viitor. vom rămîne întotdeauna doi buni prieteni. cu un gest teatral. că nu ştie să se poarte elegant cu o femeie după ce a avut-o — dar pasiunea ei puternică o împiedecă să şi le amintească.. într-o zi. Şi-a propus. timid. lucruri de care n-avea nevoie. Şi un tînăr influent ca Ciutariu nu putea fi abandonat. ceru nişte ciorapi şi şase batiste. însă. cînd i se părea că o zăreşte pe stradă. ca şi cum s-ar fi grăbit să-şi găsească martorii. şi niciodată nu se închipuiau împreună. Luase din întîmplare „Rampa". De multe ori. Amorul cu Ciutariu o dezamăgise sub anumite privinţe. şi îi venea să zîmbească. se adresa vecinului. îndată ce intra în garsoniera iubitului. li pîndi atunci cînd ieşea de la Corso. Ar fi vrut să-l întîlnească acum. că nu-i 218 va vedea niciodată. însă. Ciutariu rămase o clipă cu desăvîrşire zăpăcit. foarte mîndru că îl priviseră atîtea perechi de ochi. După ce s-a convins. . se ridica de la masă. că ar putea pleca şi el. zărind un grup de tineri unde bănuia că ar putea fi Ciutariu. dar o lansase mult în lumea teatrelor. Poate pentru ăla. atunci. orice. trebuia să arate familiei că nu s-au înşelat încurajîndu-i dragostea pentru teatru. Se gîndi. de altfel.■ vină dacă scandalul ar fi luat proporţii. — Mi-a scăpat şi de data asta.. iar cu revolverul nu trăsese niciodată. Mitică însuşi. Se îndreptă spre casă.

interesîndu-se de ziua plecării.— Tot n-am mai fost de mult la Paris. că poate se zvonise de pregătirile lui de plecare... şi începu să viseze. Nu ştia unde se pot afla asemenea lămuriri. valuta. s-ar fi suit în vagon. uitîn-du-se pe sine. grăbit. şi Ciutariu dăduse ordin să nu i se spună nimic. De atunci. Crezu iarăşi că îl urmăreşte nenorocul. în cî. altădată atît de rîvnite. Două săptă-mîni ar fi de ajuns. dar nu aflase nimic precis. şi cam la ce dată.. O clipă se gîndi că ar fi trebuit să-şi schimbe glasul. Dacă va plînge. Aştepta cu nerăbdare dimineaţa.. Rămase multă vreme visînd.. 220 dormind în acelaşi compartiment. O mai mare plăcere simţea închipuindu-se brutalizînd pe Marcella. Se întinse pe canapea. sau umilind-o (să treacă pe lingă ea prefăcîndu-se că nu o cunoaşte. să se prefacă în domnişoară. Nu vom putea dormi împreună. fu foarte ocupat cu paşaportul. află că Marcella şi-a luat viza franceză. sau o fiică de lord englez). cînd se va hotărî tîrfa aia să plece ? O înjură cu glas tare.. Poate Marcella are paşaportul gata de mult. Gheorghiu se plimbă cîtva timp ca un om bolnav. dacă el va încerca s-o reţină cu forţa. nu-i făceau acum prea mare bucurie. Cîteva zile. I se păru totul. el are slujbă aici. la ora plecării trenului. însă. acolo. Şi dacă ar merge şi Ciutariu ?. în cele din urmă se hotărî să se intereseze dacă Marcella pleacă sau nu. că s-a răzgîndit şi va pleca la Crăciun. poate nici nu va pleca. cu o femeie extraordinar de frumoasă şi de bogată. La 7 Noiembrie era gata de plecare. aprinse o ţigară. Nici nu se gîndea că Marcella l-ar putea refuza. Se şi închipui plecat cu Marcella. dar renunţă — şi se dă221 du drept un coleg de Conservator. şi ar fi telegrafiat din gară să i se trimită geamantanele cu trenul următor. Gîndul că nu va mai avea timp destul ca să poată pleca împreună. făcînd planuri.. că ar putea să-i întoarcă spatele sau să ţipe. la Bancă. vorbi Gheorghiu. punea să se telefoneze din mai multe locuri la locuinţa Marcellei. Nu-şi privea filmul mental sorbindu-l. Locurile erau toate ocupate. probabil 10 sau 11 Noiembrie. Aşteptă puţin în restaurant. Se închipuia pe drum. Gheorghiu alergă la Agenţia de Wagons-Litsv ca să oprească două cuşete pentru această noapte. Probabil la Direcţia Teatrelor. ..urmărea cu încăpăţînare. ar putea s-o iubească şi ar putea s-o chinuie. I se păru la început că poate nu vrea să i se spună. Pe neaşteptate. deşi ştia că nu pleacă a doua zi. care se duce la Paris să urmeze Canto. în caz cînd ar fi venit Marcella. să facă cerere pentru valută. Plec cu o verişoară a mea. I se răspunse că plecarea a fost amînată pentru ziua de 12 . şi obţinu un concediu de două săptămîni. Se interesase la Direcţia Teatrelor. I se părea că-l poartă cu vorba. La Bancă vorbi cu directorul. vizele. Şi-a adus geamantanele din piele galbenă de la părinţi şi le-a umplut din prima noapte. e o chestie de viaţă şi de moarte. Dar cînd. La Paris ar putea face şi una şi alta . începu să-şi informeze prietenii şi colegii că nu mai pleacă. Nu cunoştea pe nimeni acolo. I se spusese că ziua plecării nu e definitiv stabilită .. — Dragă. Tocmai acum. I s-ar fi părut într-adevăr că e cu desăvîrşire lipsit de noroc dacă nu ar fi putut pregăti totul atît de repede ca să nu piardă plecarea.. cu atît mai rău. Era chiar nerăbdător să-şi scoată paşaportul. teva minute. mîhnită sau umilită. uitîndu-se mereu la ceas. mîncînd în vagonul restaurant. şi lăsase vorbă să se răspundă întotdeauna. să mănînce alături de ea la masă. ca să ştie pas cu pas ce se întîmplă acolo. cu o singură valiză. Marcella credea că sînt camarazi obs'curi. îşi spuse el disperat. dar vreun prieten ar putea să-i facă acest serviciu. şi aştepta cu nerăbdare ceasul cînd va telefona la Marcella. Avea pretutindeni cunoscuţi şi îi ruga stăruitor. -— Voi pleca la 10 noiembrie. dacă s-ar putea o americană tînără. Noaptea îl întări şi mai mult în hotărârea lui de a pleca la Paris o dată cu Marcella. Se închipuia vizitînd împreună cu Marcella un muzeu (deşi muzeele nu-l interesaseră niciodată) sau dormind în aceeaşi cameră de hotel — dar imaginile acestea. n-a putut lua încă valută. Nenorocul îl. Imposibil. Toate acestea trebuiau aranjate urgent. Nu se emoţiona deloc închipuindu-şi-o suferind. bunăoară pălmuind-o. în plin sezon teatral ?. îşi spuse. sau admiratori. Nu-i veni să creadă. să-şi ceară un mic concediu. Trăi cîteva ceasuri deznădăjduite atunci. şi telefona la pensiunea Marcellei. în dimineaţa de 10 Noiembrie. şi trebuie să mă operez de urgenţă. Se părea că simpla lui prezenţă. Trebuia să se aranjeze. gîndindu-se. Gheorghiu îşi luă rămas bun de la părinţi. în acelaşi vagon — o va birui. aranjat. şi se duse totuşi la gară. că vrea să-l păcălească . aproape în panică. îl irita.. Ăştia îmi spun că am ulcer la stomac. Părăsise atunci orice prudenţă.

cău-tîndu-şi buzunarele. întrebă pe portar dacă domnişoara Streinu pleacă astăzi. cu atît devenea mai nerăbdător. apoi mîncă şi bău bine la o circiumă. Se întrebă ce va putea face pînă a doua zi. vă rog. hamal şi porni spre ieşire. nu era cea dintîi pe care o oprise. încruntat. fuma pînă la intoxicare. Cumpărase o pipă şi o biciuşca de piele. spuse el îngrijitorului. şi ieşea să controleze singur. — Nu ştiu nimic. şi le trimise la acelaşi hotel. Se convinse că Marcella într-adevăr nu venise. îşi pregătise de mult travestiul. imitînd un tip de reporter aşa cum şi-l închipuia el. Fluigră un hamal. Bău două cafele. îşi dete seama că e travestit. Ştia că fără alcool nu va putea adormi. I se păru că se află în stâpînirea celui mai burt. într-adevăr. După ce îşi coborî geamantanele.. îşi coborî bagajele din vagon. îşi înfunda şapca pe frunte. Era singurul lac unde putea aştepta cu mai multă linişte. îşi aprinse pipa cu un gest care nu era al său. . Rămase mai mult timp aproape fără nici un gînd. De la masa lui. pe o margine de ziar. la două cinematografe de cartier. plăti camera. continua să se creadă reporter. Nici nu se mai gîndea să telefoneze Mar-cellei. apoi începu să citească ziarele. Se gîndea cu destulă bucurie la camera caldă care îl aştepta. răsfoind ziarele. cum ar putea cineva porni la drum într-o 13 ? Aproape se bucură de descoperire. Luă deci o cameră la un hotel din apropierea gării. şi bine adăpostit în macferlan. Mi-ar fi spus coniţa mare. Oamenii treceau grăbiţi pe trotuare. Vor să mă păcălească. ca să semene cu un reporter străin. de observaţie. se îndreptă spre locuinţa Marcellei. îi era peste putinţă să se întoarcă acasă. gata în orice clipă să înjure. cu o şapcă de voiaj bine trasă pe cap. Burniţa. apoi se întoarse la hotel. prefăcîndu-se că-şi ia anumite note. cu gulerul macferlanului ridicat. reze-mîndu-se pe genunchi. chemă îngrijitoarea.. simţindu-se slab şi ridicuî. îşi spuse. aproape aler-gfrid'. veni de dimineaţă în gară. totdeauna cu o expresie preocupată. îşi sui bagajele în vagon.. părea o problemă consumarea unui ceas. şi intră de mai multe ori în compartiment. asigurarea deosebitei stime ce v-o port". post. deşi ştia că nu-l cunoaşte nici un chelner şi că nu-i poate telefona nimeni. şi asta îl făcea să scrie şi mai nervos. Cînd avea vreo bănuială. şi se dezbrăcă cu scîrbă. înfăşurat cu un şal şi cu o pereche de ochelari mascîndu-i faţa. Cercetă de mai multe ori restaurantul. Aşa îşi închpuia el că procedează un reporter. Dormi prost. A doua zi. nervos. Se-sui la el în odaie. deşi la început îşi propusese să nu se facă deloc văzut. scoase agenda ca şi cum ar fi vrut să-şi amintească un amănunt important. îşi ridica gulerul. Prea fusese o zi fără noroc. în dimineaţa de 12 Noiembrie se coborî în zori din odaie. Se întoarse atunci acasă abătut. Auzea vîn-tul. şi se trînti în pat aşa îmbrăcat cum era. cu blocul şi cu stiloul într-o mînă. prefăcîndu-se preocupat. luă un. putea observa bine toate persoanele care se îndreptau spre trenul expres.. de altfel. se plimbă pe peron pînă la plecarea trenului. Aproape alergă spre restaurant. şi întotdeauna aproape beat. ceru o cafea neagră.apoi se gîndi că ar putea fi păcălit. Cu cît se apropia plecarea. Apoi alergă spre hotel. Nu cred să plece. Trenul porni câteva secunde în urmă.. şi „primiţi. neatent la ceea ce se petrece în jurul lui. Dar azi e 13 noiembrie. Intră în 223 restaurant. şi ieşi pe peron. De data aceasta îşi cumpărase şi un bloc mic de hîrtie. domnule Director. îşi coborî bagajele. Cele două zile îl chinuiră şi-l obosiră ca în timpul pasiunii lui din vară. neliniştit.. Ajunse la gară cu un ceas înainte de plecarea trenului. — S-ar putea ca totuşi să nu plec. şi se îndreptă spre restaurant. îi dădu un bacşiş şi-i spuse să-i aducă un taxi. Simţea că e privit de ceilalţi pasageri cu mirare şi curiozitate. cu cîteva gazete în cealaltă. I se. Sări din vagon. Acum descoperise alt stil de reporter : grăbit. Scrise de mai multe ori : „avînd în vedere şi consi-derînd". şi-şi aduse geamantanele în gară. şi el începu să se plimbe pe peron. controlîndu-şi gesturile. fu eel dintîi care-şi ocupă loc în rapidul de Paris.. Văzu două filme. care îl silea să rămînă în Bucureşti. Ajuns din nou în compartiment. Trei minute înainte de plecarea trenului. mai nervos. Se opri însă în dreptul ferestrei. Prudent. Se prefăcu că scrie o notă urgentă. şi privi în stradă. Intră în compartiment cu pipa în gură. şi o plătise. Cînd se trezi. aproape nezărindu-i-se capul. 222 Se întoarse_ cu un zîmbet tainic luminîndu-i toată faţa. ca şi cum ar fi aflat chiar atunci o veste importantă... Se uită de cîteva ori spre cabina telefonică. căci ploua şi îl luase cu frig. Aştept un telefon la restaurant. şi nu izbuti să-şi omoare timpul nici cu romanele detective. ziare şi hîrtie de scris. I se părea într-adevăr că aşteaptă acolo un telefon. Oprise din ajun cuşeta . în restaurantul gării. de conţinutul căruia atîrna plecarea lui la Paris. Vrea să plece prin surprindere. şi o scrise chiar pe culoar.

îi era mai ales teamă de plantele umede şi necunoscute de dedesubt.. la sfîrşitul lui August. de cum se lumina de ziuă. Anul acesta. Tăcuse în tot timpul mesei. mîhnit şi puţin speriat. Trăia mai mult cu plantele. Anişoara obişnuia să-şi umple odaia cu flori culese din parc. în fundul parcului creşteau trandafiri sălbatici. ce bine e să bei apa din nori. răspunse d-na Lecca.. — Cred că toţi vom fi gata la şapte. mai palizi. I se schimbase şi faţa . — Am spus Anuţei să aducă un taxi la ora şapte. spre movila din mijloc. ştia bine că nu-i poate face nimic. O indispune zgomotul. în picioarele goale. Lecca. într-adevăr. Numai noaptea o îngrozea. obrajii erau acum mai limpezi. băieţii mai ales. Anişoara se ducea în fiecare dimineaţă să-i vadă. — Pe ea de ce n-o luaţi ? întrebă Teddy.. pînă ce-o chemau slugile la culcare. îl plăceau acum plantele cu pămîntul lor dedesubt. şi el îşi asculta soţia vorbindu-i rămas pe scaun. Fiecare ceas" liber îl petrecea sub pomi. Anişoara se mulţumea să-l privească. De cind începuseră ploile de toamnă. — Dimineaţa de tot nu vin albine. — Teddy Lupescu îşi stinse ţigara în scrumieră. Se înveselise deodată. neputincioasă . lungi ca sforile. — Asta e grav.. atît de nerecunoscător ... Ţie îţi plac florile care au albine ?. Vorbea despre procesul Templierilor. ar fi înghiţit-o. Lecca rar şi melodios. Tresărea. Cred că ai să fii gata. a pierdut un examen la Latină. Era absentă şi tăcută. Teddy se apropie de Adriana şi o întrebă : — Liza. spusese Adrianei. 225 — Ce bine e să ai flori.224 D-na Lecca făcu semn servitoarei să strîngă masa. fără s-o observe cineva. Trecea de la . Stă închisă aici ca într-un castel fermecat. se ascunde după pomi. dar nu se mai . de covorul întunecat şi viu pe care călca. f luierînd. ce păcat. fără zîmbete. cucoanele se sculaseră înaintea lui. că nu vii şi tu cu noi. Anişoara se schimbase mult în ultima vară. Dar spaima aceasta era aproape o voluptate. parcul arăta atît de hain. vorbi d-na Lecca ridicîndu-se de la masă. —_ N-o pot suferi pe Felicia. vechea dispută a pieselor procesului. ar fi prins-o între trunchiuri. dacă l-ar fi străbătut acum. 226 Profesorul începu să rîdă. . Teddy. venea cu braţul plin. cu o cămaşă subţire pe ea. unde arbuşti şi ierburi groase crescuseră nestingherite. însă. Trecea printre frunze cu faţa speriată. vorbea singură... odaia rămînea goală. plantele vii. spuse ea. cu capul gol. nu o poate nici măcar insulta. Pornea apoi prin parc. — Mamă. şi anul acesta înfloriseră tîrziu. Se adresă d-nei Lupescu.. parcă s-ar juca cu cineva.. vine să vă ia.. o silea să fugă în casă. — Ştii.. — Nu vrea. se lăsa îmbrăţişată de ramuri moi. Rupea crengi întregi. Ieşi din odaie fără să-i răspundă. buna mea doamnă. Anişoara era i şi mai pierdută. O căută cu ochii.. ştii. vorbi. — Nevrednic părinte... continuă d-na Lecca. privind în ochii d-nei Lupescu. şi totuşi privea lucrurile cu o fervoare aproape pasională. S-a făcut domnişoară mare acum. vorbi Teddy. şi-l aştepta cîteodată în zadar. exclamă el. Numai în cele dintîi nopţi cînd ştia că vine Petru. care acceptă să participe la serata' de astăseară tocmai ca să discute cu Baly un amănunt de latină vulgară.pom la pom. crispată. uneori cu flori fără culoare.. îi era teamă de ghimpi. Era întotdeauna foarte politicos. Am să-i ţin de urît Anişoarei. şi nu-şi putea ierta neatenţia . puţin tristă. îşi frecă mîinile. De la fereastra ei. Văzuseră toţi că e supărată. lumea. în celelalte veri. Nevrednic părinte. 1 strînsă bine în mantaua largă a Adrianei. — Ce are fetiţa noastră ? întrebă d. — Voi fi precis.. vorbi d.. de ce nu mă laşi să dorm afară ? întrebase o dată. D-l Lecca se ridică precipitat de pe scaun. Prea se crede inteligentă... printre pomi şi bălării.. pînă în miezul toamnei.. flori de bălării necunoscute.. domnule profesor. cu gluga aco-perindu-şi capul. ar fi acoperit-o cu muşchi. minţi d-na Lecca. puţin înspăimîntatâ de vraja aceea neînţeleasă.. A crescut prea timidă. Zîmbi. Fata plecase. fără îndurare. sau vă întîlniţi acolo ? Adriana o privi cu dezgust. se lipea de trunchiuri. — E nervoasă. împodobea glastrele. parcă le-ar fi mîngîiat. — Se plimbă singură prin ploaie. N-o mai înţelege nimeni de la o vreme.. .

a trebuit s-o vîndâ pentru că vărul i-o îndatorase peste cap.. Cîteodată se gîndea că Adriana trebuie să se căsătorească în curînd. că totul se clatină. într-o zi. Aş vrea să ajung o dată atît de ferm şi inuman ca s-o pot . D-l Lecca mai avea într-adevăr ceva de lucru. îşi înălţă" bustul. Ieşea atît de rar din casă. în odaia ei. crezînd că va merge şi Anişoara la serată. surprins el însuşi de bizara coincidenţă) unde se pricepe mai puţin ca mine. pe care o trecea din arendaş în arendaş. să precizeze.. Pe coli întregi de hîr-tie se aflau însemnate lacune. „15 August." înţelese despre ce este vorba. patronii familiei sale. Nici n-ar fi putut veni pe o asemenea ploaie. mă grăbesc să vă las singure. colonelul Lecca. învelită ca de culcare. şi începu să scrie mai departe.. Cînd erau fetele mici. deşi nu e linguist. singure sau cu un văr. Tocmai aici (începu să rîdă). deschiderea sesiunii Academiei Române. îşi trimitea soţia în străinătate sau la băi.. dezbrăcîndu-se. singură cu visul. Vizita de două ori pe an pe Baly.. şi alte cîteva. specializat în folclor şi în literaturile slave. Pînă atunci eu mai am puţin de lucru. ar putea totuşi să-mi fie de folos. Pianul i se părea un ghimpe viu. cu data cînd fiecare amănunt fusese necesar. şi se liniştea repede. căci cele două doamne nu-l mai ascultau. Nu mai poate pătrunde nimeni pînă la tine . îşi vor vorbi prin lieduri şi sonate. Au trăit de atunci din aurul pe care. Avusese o moşie în Dolj. adaogă el adresîndu-se soţiei sale. Naţio în epigra-fie înseamnă Za pcite patrie. I se părea că toată lumea trebuie să fie mulţumită în casa lui. Plecă cu paşii lui repezi. D-l Lecca avea o idee foarte puţin precisă de averea care îi rămăsese. Se aşeză la birou şi începu să-şi cerceteze fişele. texte Cavalerii Teutoni. Cf. încît nu mai zărea aproape nimic prin geam. îl îngropase în pivniţă. îi voi da de zestre vila Tyho Bracne. D-l Lecca aduna într-un dosar special lămuririle pe care trebuia să le ceară în cele două vizite anuale la Baly. liniştită. de care 227 nu se ocupase niciodată. şi înainta un pas. deşi nu e linguist. tocmai aici (îşi freca mîinile. Grădina era parcă învăluită în negură. De consultat Anitchkoff. gata de plecare. precizez. însă. Bibliot. te simţi mai singură în pat. De cîţiva ani. la Paşte şi la Sf-tul Constantin şi Elena. o controversă nesfîrşită. D-na Lecca amînase lecţia de pian. ca să se poată închide mai confortabil cu Sandu Baly în bibliotecă. care-i trădau subţirimea de lemn drept şi uscat a picioarelor. şi o dată la onomastica lui. — Bunul meu prieten Sandu Baly. o dată. încăpătoare. nu s-a întrebat niciodată din ce motiv. Anişoara. şi în odaie se făcuse totuşi 228 aproape întuneric. colonel pensionar. E mai bine aşa. Petru nu vine azi la lecţie.. Cinci ani în urmă. Nici măcar muzica nu o mai ispiteşte . Buna mea doamnă va avea grijă şi de asta. zîmbi mulţumit.. Celelalte vizite erau şi mai sporadice . bogată.. la serata Feliciei. Anişoara hotărî să se dezbrace. vor comunica prin muzică. Credea că lădiţa cu aur îngropată în pivniţă în toamna lui 1916. controlîndu-se brusc.. şi trecu la altă însemnare. Slujnica intrase cu un braţ de lemne şi umpluse bine soba. ziua cînd trebuia să-şi scoată renta de la Bancă. n-au mai plecat nicăieri . din titlurile de rentă.simţea obligat.. pînă ce a dat-o în administraţia vărului. înfipt între trupurile lor. unde întîlnea erudiţii şi consulta cărţi . nu voi uita să fiu la şapte precis în salon. îşi spunea însă. avută acum doi ani cu un profesor universitar întîlnit la Baly. Vagă impresie erori fundamentale în concepţia liturgică." O asemenea fişă amintea dlui Lecca o sumă impresionată de texte care aşteptau să fie revăzute. Nu pleca niciodată vara din Bucureşti. polemică LotBorodine. a rămas intactă. la ocuparea Bucureştiului. Se îndreptă direct către bibliotecă. cronologie şi bibliografie. Ştia că în biblioteca de la etaj va putea pune la punct o sumă de amănunte . A vîndut-o fără să protesteze.. Dar de cîteva luni. mort de curînd. Anişoara aproape că nu mai poate suferi muzica. încît fiecare vizită pe care o făcea era un eveniment. după ce a îmbrâţişat-o străin şi grăbit. se gîndi Anişoara. Petru i-a spus : — Simt o lume deasupra mea. îşi trase redingota. Nu voi uita. Se socotea însă extrem de bogat. „21 August. înţelese că vorbeşte singur. după cincisprezece ani de studiu. precizări. zestrea d-nei Lecca. şi tresări. O transcriere pe curat. cărţile lui Sandu Baly erau apreciate de toţi erudiţii Bucureştiuiui. îşi aminti Anişoara. Nu era încă nici patru după amiază. şi simţea că totul se tulbură în jurul lui. cum fusese înainte de război.. prea îl depărtează pe Petru. — Bunele mele doamne.. Baly. intrînd friguroasă sub plapumă.. atunci cînd va iubi şi va primi în carnea ei iubitul. la Crăciun. Iar Anişoarei tot ceo mai rămîne. Crezuse într-o vreme că. Se ducea de trei ori pe an la biserică .. din chiria unei case şi dintr-o vagă moştenire a unei rude din Moldova. Ploua atît de tare.

că nu-l putea atinge. pentru noaptea aceasta. Anişoara se crispa sub pătură. astă-seară ? — Da. Biruia atunci „Ereticii". alături ? — Nu ştiu. dar Teddy nu-i văzu decît ochii lucind prin întunerec. pentru creşterea dragostei lor.. despre camera în care ar putea trăi împreună dacă ea ar găsi ceva de vîndut. îşi aprinse o ţigară şi căută cu ochii prin cameră. Teddy... gîză mică ? La buruieni ?. Anişoara simţi iar că se cutremură. în gîndurile lui de viitor. I se părea că îi ghicise gîndurile îndată ce intrase în odaie.. dar voia să se simtă întreagă. cu visurile şi deznădejdile lui. Nu o putea suferi pe Teddy astă-seară. deşi lucrul acesta se întîmpla destul de des în timpul iernii. Ştia că este şi ea acolo. Auzi o bătaie la uşă. de dincolo de pasiuni. pierind în dreptunghiul întunecat al sobei. despre furt ' chiar — Anişoarei i se păreau cuvinte de dragoste. izgonea atunci lumina rece şi calmă din ochii lui Petru.. veghind. . Niciodată nu fusese mai aproape de ea.. cu hohotele ei false şi monotone.. — Aş vrea să-ţi spun ceva despre Adriana. Se apropie de pat. Restul familiei va petrece în strada Grigore Alexandrescu !. dar recunoscuse apoi în vorbele şi în vocea lui Petru o mare şi caldă iubire. în creierul şi carnea lui. Teddy se ridică de lîngă ea şi se apropie de sobă. — Tu dormi la noi. să uite mai repede lumea aceea nevăzută şi rece. —■ Ţie îţi place lumina de foc. Ea ar fi dorit ca Petru să se gîndească mai puţin la . gîză mică ? întrebă Teddy apropiindu-se de Anişoara şi mîngîind-o. mai decisiv al ei. Teddy păru că reflectează cîteva clipe. Niciodată nu fusese atît de departe. Anişoara vorbea plictisită. I se răsturnau toate planurile. şi o sărută. Se apropie de pat. magnifică şi eternă cum e. vorbi iarăşi în şoaptă Teddy. apoi coborî glasul şi privi fix spre pat. Se apropie de sobă. I se pârea că rămăsese să doarmă la ei numai ca să-i facă în necaz. —■ La ce te gîndeai. de sincer şi total el însuşi în prezenţa cuiva. Rîse din nou. Petru clipise atunci din ochi. Anişoara o urmări cu ochii şi 1 se păru o umbră lipindu-se de zid. acum. O să stăm la noapte noi amîndouă.. — Tu de ce stai în pat ? o întrebă iar Teddy. Nu îi era frig. de-abia scoţînd cuvintele. Trase plapuma pînă la bărbie. — Nici tu nu mă mai iubeşti. neştiind unde ar putea zvîrli mai decent chibritul. şi o deschise. chiar cînd erau atît de aproape unul de altul. — Nu cînt la pian noaptea. Anişoara ?. Anişoara n-a înţeles că Petru o iubea şi deci nu se mai sfia de ea. vorbi îmbufnată Anişoara. Se simţea mai iubită cînd Petru îi vorbea despre banii pe care nu-i are. ca atunci cînd îi vorbise de bani. Cred că da. — Lasă. pasionate mărturisiri. Era 0 sobă mare. — Tu dormi.. Şi tu ai să-mi cînţi la pian. Nu se gîndise de loc că ar putea rămîne şi Teddy acasă... Se simţea atunci în inima lui. (Avea senzaţia înăbuşitoare că Petru nu era lîngă ea. Se înspăimîntase la început ascultîndu-l... că am să-ţi ţin de urît. fără să înţeleagă de ce. că putea fî el însuşi.Ereticii".prinde întreagă. şi o sărutase pe obraji — dar Anişoara ştia acum cît de puţin spun sărutările... Zîmbi în silă. răspunse Anişoara. ghemuită sub pătura moale.. mă gîndeam numai. Anişoara se cutremură . Cred că eşti destul de mare. căutîndu-l. de lucruri care ar putea fi vîndute.. — N-ai să mă poţi iubi niciodată ? întrebase Anişoara tristă.) De ce fugi atît de repede de lîngă mine ?. Tot ce vorbea el Ş despre bani. începu să rida cu hohote. pe întuneric. de teracotă. să se adune. 230 — Adriana e în odaia ei.. O privise aproape fără s-o vadă. adaogă Teddy Lu-pescu. despre obiecte de valoare. parcă i se făcuse frig deodată. Anişoara ? — Nu. şi o zărise în pat. Niciodată nu-şi îngăduise să fie atît. De ce te miri ? Anişoara şovăi. şi intră Teddy. — Gîndesc mai bine aşa.. ca să fim prietene. se 229 ghicea în camera pe care Anicet o voia pentru ei amîn-doi.

— Aş vrea să-ţi spun o taină,- pe. care n-am spus-o nimănui, pe care n-o ştiu decît eu şi maică-ta, continuă Teddy, foarte solemnă, aproape misterioasă. Dar nu mai puteam răbda... Am rămas astă-seară aici mai 'cu seamă ca să firn singure, numai noi două... îi luă mîr.a, şi i-o strîise cu o căldură aproape maternă. — Ştii, Anişoara, eu am încredere în tine, eu vreau să te fac confidenta mea... „ Observă că fata închise ochii, că pleoapele îi tremurau, şi buzele erau strînse, parcă şi le-ar fi mişcat ca să nu plîngă. — Ce ai ? Nu ţi-e bine ? — Vai, Teddy, mi-e atît de somn !... Se întoarse brusc cu faţa în pernă. îşi putea şterge astfel lacrimile fără să se observe. îşi putea- ascunde astfel emoţia care îi scutura pieptul. Ştia despre ce vrea să-i vorbească Teddy ; că Adriana nu are acelaşi tată ca ea, că tatăl Adrianei este acel pictor mort în război, profesorul de desen al mamei, pe care ea l-a cunoscut, şi căruia Adriana îi spunea „oncle Fred". Asta era taina pe care Teddy voia să i-o descopere, pe care ea a descoperit-o poate de mult, de cînd şi-a surprins odată mama privind o fotografie mică, ascunsă în palmă, privind-o şi lacrămînd. Nu înţelesese nimic atunci, n-a înţeles nimic mulţi ani, chiar după ce găsise o scrisoare — sub coper-ţile unui roman de d'Annunzio, tradus în franţuzeşte — în care „oncle Fred" o întreba ce face „copilul". De-abia după ce l-a iubit pe Petru, deabia atunci a înţeles că 231 Adriana e copilul din scrisoare : „sărută copilul", termina: oncle Fred.. Simţise atunci o stranie teamă de secretul mamei. I se părea că pătrunsese fără voia ei într-un loc:] trist, strein, vrăjit. Au urmărit-o cîteva zile imagini de" mult uitate ; mama plîngînd cu hohote în salon, şi mîn- | gîind părul Adrianei, sărutîndu-i fruntea, spunîndu-i :: „Ştii, oncle Fred a murit ? îţi mai aduci tu aminte de, oncle Fred" ? Apoi, către ea : „Tu nu l-ai cunoscut, tu nu erai pe atunci"... I se păreau înfiorătoare şi mari toate descoperirile: acestea. Adriana îi povestise de mult, cînd era mică, de ■ oncle Fred ; avea pantaloni albi, pălărie cu panglică, şi-i aducea mingi de tenis. O lua în braţe şi o săruta pe ia obraji. Toate aceste amănunte o înspăimîntau pe Ani-| şoara. Erau atît de intime, îi aminteau atît de precis de tînăra d-na Lecca, în buduar, punîndu-şi sau scoţînduşi corsetul, îi aminteau de parfumul dormitorului mamei, de scrinurile ei acoperite cu dantele — şi Anişoara simţea o tristă strîngere de inimă, ca şi cum ar fi privit, ceva nepermis sau ceva sacru, ca şi cum ar fi asistat fără voia ei la un sacrilegiu. , Şi Teddy care ar fi voit să-i povestească asemenea lucruri... Ar fi fost prea groaznic, prea sufocant... îşi ascunse şi mai bine capul în pernă, aproape plîngînd. Tocmai în astă seară, tocmai cînd ea se hotărîse şi aştepta nerăbdătoare să plece toţi, să adoarmă slugile, şi să încerce faptul care o ispitea de o săptămînă... D-l Lecca coborî cel dintîi în salon. Avea o redingotă nouă. Puţin mai strimtă ca cele purtate în casă, şi pantofi de lac, negri. îşi aşeză blana pe scaun ; aşeză de asemenea o pălărie mare, neagră, semânînd cu un joben, şi bastonul . cu mîner de argint. îşi pipăi buzunarele, să vadă dacă a mai rămas ceva în ele. Găsi o panglică verde — pe care i-o dăduse d-na Lecca, iarna trecută, cînd se în232

torceau de la biserică. Nu întrebase de ea, şi panglica rămăsese acolo în buzunarul jiletcii, umilă şi mătăsoasă, ca o frunză veştedă. D-l Lecca zîmbi şi o întinse pe măsuţă, presînd-o cu. dosul palmei. Scoase apoi ceasul ; şapte fără cinci. Aruncă o privire de jur împrejur, să vadă dacă nu cumva a intrat cineva, se aşeză pe scaun, cu multă băgare de seamă. Luă dosarul cu note şi rezemă de mar--ginea lui bastonul, ca să fie mai sigur că nu-l uită. începu să aştepte, calm, clipind des din ochi, fără să privească nicăieri, cu mîinile frumos aşezate deasupra genunchilor. La şapte şi un sfert, trecu o slujnică prin salon. — Nu ştii, mata, dacă sînt gata doamnele ? o întrebă blînd, aproape în şoaptă. Aşteptă aşa pînă la opt fără cinci. Apăru atunci d-na Lecca. — Eşti nerăbdător, domnule profesor, îi spuse ea rî-zînd. Nu sîntem doar invitaţi la masă..._ VI D-l Demetru Pleşa apăru în capul scării. îşi găsi fiica rezemată de canapea, cu faţa ascunsă între palme. Era îmbrăcată în rochie de mătase gris, cu pantofi brumaţi în argint, cu un colier de perle mat şi stingher în jurul gîtului gol. — Ce e cu tine, Irina ?

Fata tresări. îşi şterse în grabă ochii. Fardul era puţin obosit. — Nimic, papa. îl aşteptam pe Alexandru. — Dar Alexandru e sus, în odaia lui. Mi-a spus că te-aşteaptă pe tine... Irina se roşi, se ridică de pe canapea, şi încercă să treacă în cealaltă parte a holului. D-l Pleşa o apucă de braţ. — Ce e cu tine ? De ce nu vă duceţi ? E zece jumătate... — Mai avem timp, papa. îl aşteptam şi pe Dinu... A telefonat că vine să ne ia... 233 Îşi trase uşor braţul, cu faţa întoarsă spre fereastră. — Şi ploaia asta care nu mai stă... îmi vine să plîrjg... într-adevăr, începu să plîngă, cu braţul gol acoperindu-şi ochii. Ştiu eu de ce nu vine, de ce n-are să vină. îi e teamă de Felicia, de primul lui amor. A promis doar aşa, ca să scape de mine, ştiu eu. Ah, cît o urăsc pe fiinţa aceea .'... — Ce-ai tu cu ploaia ? o consolă d-l Pleşa. Ai să mergi cu maşina. Şi are să-ţi ţină Alexandru umbrela să nu te plouă, pînă treci drumul.. Se prefăcu că nu înţelege supărarea Irinei. O mîngîia cu mîna pe păr, zîmbind. — Nu-i mai aşteptaţi. Poate a întîrziat. Are să vină direct acolo... D-na Pleşa coborî scara, cu Alexandru la un pas înapoia ei. Irina îşi şterse din nou faţa, dar nu mai putea ascunde nimic. Ochi îi erau tulburi, pleoapele umflate,, rouge-ul întins. — Ce s-a întîmplat ? întrebă d-na Pleşa. Glasul părea aproape strangulat de panică, D-na Pleşs se gîndise în acea clipă că Irina ar putea refuza să mai meargă la serată, şi eventualitatea aceasta o înspăimîn-tase. Dorea atît de mult ca Irina să petreacă în astă-seară, să înceapă sezonul de iarnă cu o serată de care ştia că va vorbi tot Bucureştiul... — Ce e cu tine, Irino ? o întrebă Alexandru. Era îmbrăcat în negru, şi părea mai înalt aşa. Era totuşi mai puţin tînăr, mai concentrat, mai solemn. — Irina e plictisită din cauza ploii, explică d-l Pleşa, încercînd să le facă semn. Se aşezară cu toţii pe- scaune, în timp ce Irina urca şovăind scările. Trebuia să treacă din nou prin faţa oglinzii ; în nici un caz n-ar fi putut pleca aşa, cu figura plînsă. — Prezevenghiul ăla e de vină, spuse d-l Pleşa după. ce auzi uşa de la odaia Irinei închizîndu-se. A promis că vine la nouă, şi n-a venit nici pînă acum... Alexandru privea pe fereastră, ca şi cum n-ar fi ascultat. Venea o lumină ciudată de afară, prelinsă pe geamuri, parcă ar fi fost o lumină umedă, ca o licoare uşor fosforescentă. încep prost experienţa, gîndi Alexandru,
234

încep prost pe o asemenea ploaie... Rămase mut, aproape fără să se mişte, cele cinci minute cît dură revizuirea Irinei. Cînd o auzi coborînd, se ridică de pe scaun şi-ceru d-nei Pleşa cheia de la intrare. Feciorul aştepta în vestiar, cu umbrela, ca să-i conducă pînă la maşină. Au mers multă vreme, fără să vorbească. Priveau amîndoi înainte, peste umărul şoferului. Priveau luminile galbene, murdare, desfăcîndu-se şi dispărînd ca să apară din nou, după cîteva secunde, prin aceeaşi burniţă fină şi rece. Irina ar fi vrut să mai exclame încă o dată, exasperată, aproape cu lacrimi : Ah, ploaia asta ! — dar era prea obosită, prea mîhnită, ca să mai vorbească. — Ştii că mă însor ? întrerupse brusc tăcerea Alexandru. Irina întoarse capul ca să-l privească. Era acolo, lîngă ea, frumos şi puternic, cu gîndurile lui toate adunate în lumina mată a frunţii, în căldura aspră a ochilor. Nu glumea, simţea bine asta. — Cînd ? — Astă-seară... — Şi cu cine te însori ?... Alexandru era gata să răspundă sincer : „Nu ştiu", dar zîmbi tainic şi-i spuse. — Ai să vezi tu. Ai să vezi cînd m-oi logodi, chiar astă-seară la Felicia. Irina palpită. O copleşiră deodată un puhoi de imagini : Felicia logodindu-se cu Alexandru, Dinu pentru totdeauna liberat de obsesia Feliciei... îi părea bine, şi totuşi suferea. Tot e adevărat că Felicia e

fascinantă pentru orice bărbat, că e deajuns s-o vezi odată ca să n-o mai poţi uita... Alexandru o văzuse doar o singură dată, o singură dată, Dumnezeule !... — Cu Felicia ? întrebă ea sfioasă. — Oh, nu, în orice caz nu cu ea ! exclamă bine dispus Alexandru. Cu o fată săracă, Irino, săracă şi gospodină. O cheamă Măria... Zîmbi. Şi totuşi s-ar putea să fie aşa ; s-o cheme Măria. Şi să fie înaltă, blondă, francă, să miroasă a curat, a trup ieşit din baie — poate chiar aşa cum era Gladys Smith. — Cît sînt de nefericită ! exclamă Irina, izbucnind în plîns. 235

Alexandru îi apucă braţul. Ce-aş putea face, *ce i-aş putea spune ?... E atît de ridiculă cu gelozia ei, cu imaginea pe care şi-o face despre Viola, căreia încearcă sâ-i rămînă credincioasă, cel puţin ea, pînă la sfîrşitul vieţii. Şi totuşi, sînt sigur că nu se gîndeşte acum la Viola, sini sigur că nu pe ea o plînge... A trebuit să ocolească încă alte cîteva străzi, cu maşina înaintînd încet, ca să aibă Irina timp să-şi usuce lacrimile... Nora întinse paharul gol, fără să-şi ridice capul. Braţul i se lipise de masă, alb, palpitînd parcă de o viaţă şi o suferinţă a lui proprie. Maică-sa umplu paharul pînă la buză. Era un vin roşu întunecat, mirosind a busuioc, şi a scrum. — Crezi că are să mai plouă mult ? întrebă Iorgu Zamfirescu pe bătrînă, ca să rupă tăcerea. Se simţea prost, stingher. Nora nu scosese o vorbă de la începutul serii. O găsise cu acelaşi obraz palid, cu ochii ca plumbul, cu buzele muşcate. Nu-l poate uita pe puţoiul ăla de muzicant, gîndise Iorgu. — De acum tot aşa are să fie, că-i vremea ploilor,, răspunse bătrîna. Nora îşi aprinse o ţigară. Trase cîteva fumuri, apoi-o înecară lacrimile. — Ah, mamă !, mamă !... îşi ascunse faţa între braţele goale, şi începu să plîngă în hohote. Iorgu Zamfirescu o privi cîineşte, strîngîn-du-şi măselele. Nu suferise prea mult ştiind-o că se culcă cu Petru, că-i dă banii şi iese cu el la plimbare, la cinematograf. Începuse să sufere după ce a lăsat-o Anicet, şi a înţeles că Nora îl iubeşte, că se ofileşte de dorul lui. I-ar fi plăcut atît de mult — mai ales acum, cînd o auzea plîngînd — să se ridice de pe scaun şi s-o plesnească scurt peste gură... îşi strînse pumnii şi privi în jos. Bă236

trîna nu răspunse nimic. Continuau să bea amîndoi pre-făcîndu-se că plînsul Norei nu mai ajunge pînă la ei, ca şi cum s-ar fi risipit în fundul cald din edaie, în bătaia ploii de afară. —■ Ce dracu, de nu mai vin şi ăia ? ! exclamă brusc Iorgu Zamfirescu. Tovarăşii de joc întîrziau. Masa îi aştepta de mult, cu muşamaua alburie frumos şi curat întinsă, cu pachetul de cărţi aşezat sub globul lămpii. Era zi de joc. Şi el cumpărase singur curcanul fript, brînza, cele trei "kilograme de mere şi damigeana cu vin. Trebuiau să se adune mai repede, să înceapă jocul, să-şi împartă „chilele" (partea lor de bani, pentru mîncare, băutură şi casă). — E de-abia zece jumătate, vorbi bătrîna uitîndu-se la pendula din perete. E timp berechet. Şi Surdu a avut azi servici... Nora se oprise din plîns. Aşa făcea, de cîteva săptă-mîni ; plîngea cu hohote, pînă o răzbea oboseala, apoi ofta lung, şi rămînea cu ochii duşi, tulburi ; ultimele lacrimi se uscau anevoie, dar în cele din urmă se uscau. Ochii Norei păreau atunci mai întunecaţi, mai aproape de moarte. Iorgu nici n-o putea privi atunci. Pleca numai fruntea deasupra mesei şi învăluia cu

socoti Gheorghiu cu satisfacţie. Gheorghiu continuase. Nici Marcella •■ . maternitate. de miracol. cu infinitele precauţii. ca iedera spălată de ploaie. Stătu cîtva timp nemişcată. Probabil că are lacrimi în ochi. că sînt şi eu o plantă vie ? Coborî repede în salon. va «icrmi poate chiar alături de el.. după ce. pipă. şapcă englezească. Aştepta parcă şi altceva . fular la gît. daca nu cumva mă voi salva devenind amantă. de calmă voluptate. începeau să sosească invitaţii. cei dintîi pînă la Braşov. mai sincer ar fi să spun că am aproape douăzeci şi opt . Marceli-a se afla în acelaşi vagon. o dulce şi firească suferinţă. Pînza neîntreruptă a ploii. A trebuit să-şi scoată şapca şi pardesiul intrînd în vagonul restaurant. mai mult pentru sine. părea un paj travestit în fată. două ceasuri să se creadă reporter. descoperise că Marcella stătea la locul ei. Auzise glasuri afară şi sări să deschidă. Trebuia întii să se întunece bine. dar care îi aducea în orice caz o nouă şi mai de-săvîrşită împlinire. La cîteva ferestre înaintea lui. cînd ea se urcase în tren. şi pentru că se temea să nu-l surprindă . ciocnirile tinereşti care vor avea loc la serata sa faimoasă. mulţumesc d-tale. Ţinea pipa neaprinsă în gură.i-o întinse bătrîna. De ce nu-şi închipuie nimeni că sînt o hemadryadă. ca pe un cuib. pe care trebuia-să-l întîlnească. Aproape de Sinaia i se făcu sete. apoi tresări şi faţa i se lumină deodată. privindu-şi fiica. şi graţie carnală. şi nota din cînd în cînd într-un bloc notes de buzunar. ţinîndu-l strîns aşa. coborînd palmele uşor.. nu mi-e foame. cu braţul scos pe geam. curiozităţile bohemei şi capriciile artistice. voi fi fată bătrînă. şi trecu în vagonul restaurant . totul se întîmplase. 238 nu-şi cumpărase cuşetă în vagonul de dormit. Felicia nu încerca să-şi ascundă dorul ei de dragoste. în cele din urmă. ima237 ginea tulbure a lui Alexandru — toate erau izvoare de senină bucurie. Se îmbrăcase cu o rochie verde. profesoara pînă la Arad. Felicia se gîndea la Alexandru într-un chip. îmi stă încă foarte bine în verde. Vagonul nu era prea aglomerat. voi avea probabil sînii mai copţi . negri. lîngă fereastră. Nu se coborî în gara Ploieşti. A putut totuşi să observe foarte bine că Jean Ciuta-riu o conduse la gară. balul care se apropia. într-un compartiment cu un ofiţer şi două doamne. ciudat.amîndouă palmele paharul. n-a mai găsit . aproape lung. să se depărteze cît mai mult de Bucureşti. aceeaşi de mulţi ani. probabil că se arătase Marcella. necunoscuţi lui Gheorghiu. — Nu. Mitică Gheorghiu folosise cele mai nebănuite abilităţi ca să nu fie zărit de Marcella. varietatea inteligenţelor şi talentelor. după voia lui. caloriferul arzînd fără odihnă. Anul acesta n-o interesa numai bogăţia de întîlniri. în compartimentul lui se aflau trei negustori. într-un an. Aveau locuri în acelaşi vagon de clasa Ii-a. Am douăzeci şi şapte de ani.. li scotea mai mult un destin. va dormi noaptea întreagă lîngă el. doi. Probabil că. o nouă semnificaţie. Gheorghiu nu părăsise încă travestiul . răspunzînd celor de pe peron — lui Ciutariu în special — cu o batista. fără nici un minut de întunecare. împreună cu alţi cîţiva prieteni. şi o profesoară . spic de grîu. de cînd suferise spaima şi umilinţa primului bărbat. setea ei de virilă tortură — dar nici nu-şi putea alunga din suflet o evanescentă crispare. — Păcat de curcan ! vorbi ea. îşi spuse Mitică. un destin care îi putea aduce dragostea. neposesiv şi nefeminin. pînă la începutul sînilor. şi-i făcuse mult timp semn cu batista. pe care crezuse un scurt timp că l-a în-tîlnit în Pavel Anicet. poate nu are decît foarte puţini bani. Părul arămiu. răsfoia ziare englezeşti (pe care nu le înţelegea). Simţea o foarte tulbure* bucurie . Voi creşte atunci în şolduri. îşi mîngîie gîtul în faţa oglinzii. ochelari mari. carnea va căpăta miros de Iulie. nu avea cuşetă. Ciutariu o sărutase pe gură cînd auzise semnalul plecării. făcu el oprind cu mîna farfuria cu friptură pe care. mergeau. îl răsturnase după urechi . Felicia fusese fericită două zile şi două nopţi. Gheorghiu nu se grăbea deloc să se descopere.

a prezenţelor acelea feminine. Eu şi uitasem de pariu. un roşu mat. orbitoare.. dragă ! Fie cum zici d-ta ! Să-ţi dea D-zeu noroc !. pătrundeau în treacăt. încît nu ştia ce să vorbească.Marcella (faţă de atîta lume străină. evitînd prezentările. fără să-i observe răceala. să nu-mi scoată în cale o urîtă !. Lumina prea tare din salon îl orbise. de mirare.. scuturîndu-l. Poate din cauza zgomotului... cu pipa neaprinsă între dinţi. David Dragu sosi chiar atunci. — Cînd ai venit. Dar sînt surprins de memoria d-tale atît de bună. răspunse el. Se liniştise deodată. fără să fieţ observat de la început. şansele lui de fulgerătoare dominare erau minime). Dar e mai bine aşa . ... îi spunea întîia oară pe nume. Ferestrele începeau să se aburească. adaogă l'uînd braţul Feliciei. — Bine că ai venit. Veniră spre ei ţinîndu-se de talie . gîndi Dragu.. umerii obrajilor i se îmbujoraseră. — Cunoşti pe toată lumea ? întrebă Felicia... voalată... Ca să nu crezi că şovăi să-mi respect întocmai condiţiile. De altfel. tot timpul. Rîdea şi exclama. Dacă ai ştii cum am ajuns pînă aici !. Gura parcă îi palpita. Se strecură cît putut mai repede într-o odaie laterală. din jurul lui. 'parcă era altul acum. Anul trecut îl instalase chiar aici. oboseală. perfectînd impresia de bărbăţie victorioasă şi orgolioasă. numai cu soţii şi cu fete de milionari. cu un început dramatic luminîndu-i faţa. deodată !. aproape pîr-lit. Se apropie de el şi îi apucw cu mîinile amîndouă braţul. scuturîndu-se.. — Roagă-te puţin lui Dumnezeu. a muzicii de jazz. păreau foarte bine dispuse. cu păhăruţul inainte ascultînd ploaia. cu soră-sa. apoi ieşeau pe cealaltă uşă. continuă Alexandru. 239 r — Vai. exclamă din nou domnişoara blondă. mai volubil. îmi pare bine că ţi-ai adus şi d-ta aminte. Era şi mai puţină lume aici. David Dragu îşi aminti brusc de pariu. Liza şi se bucură văzînd că nu e primit de gazdă _chiar de la uşă. evoluau pe parchetul gol.. — Eu n-am uitat. dansînd. mai puţin frivol. Se ridică de pe scaun. acum ai unde să răsufli.. şi cu fiice de arhimilionari. Găsi un scaun liber şi ceru coniac. Cîteva perechi. ce ploaie. Părea mai nervos. plictiseală. căci pe urmă se aglomerează prea mult. îmi face plăcere. Şi ştii. ocolind masa cu flori din centru.. cel dintîi gest pe care l-a făcut a fost să-şi acopere ochii cu palma.. Alexandru tresări . Bineînţeles numai cu doamne. Ploaia bătea mai compactă. am amînat alegerea şi te-am aşteptat.. se gîndi Dragu. răspunse David. nu ! oh nu !. Liza şi Felicia îi descoperiră. Făcu un gest complex.. te-am aşteptat ! A trebuit să dansez. 240 — Dimpotrivă. legitim căsătorite. Era puţin nervos. în sfîrşit. Dragu începu să rîdă. Prefera să intre direct în masa invitaţilor.. şi nu mai e chip să alegem. unde lumina era moale. vorbi Alexandru.. mai grea cu cît înaintau în inima Carpaţilor. ce ploaie ! exclamă o domnişoară blondă. Dav ? Întoarse capu şi întîlni pe Alexandru. trebuie să ne ho-tărîm repede. pentru că simplifică multe. trecu în fund la bar. violent. Dacă ai şti cu ce emoţii.. — Nu te superi c-am îndrăznit să-ţi spun pe nume ? întrebă Alexandru. lîngă bar. în plină lumină. Logodnica mea încă n-a sosit. Rămase multă vreme aşa. de uluit. — Oh. Era atît de încurcat. foarte uşor .. aproape fără motiv. Mi-a venit aşa. Jazzul e probabil în fund. — Bine. cu toată încordarea feţei. De aceea am şi dansat cum ţi-am spus. parfumate.. Şi la voi ce bine e.

. pe care David se prefăcu că nu o observă. adresîndu-se lui Alexandru. oarecum miraţi de apariţia aceasta alpină. scu-turîndu-i băieţeşte mîna. adică să n-o preţuiască deloc. — Este într-adevăr un secret. Pierdem timpul degeaba.. — cu frunte? de iobag răzvrătit. Cu cine . Vorbise cu un glas ferm. dar fără obişnuitul lui dispreţ niisogin. să inventăm cît mai repede criteriul de descoperire a logodnicei mele... dar erau tot atît de vesele.. Ce frumoasă e Felicia astă-seară. chiar figura îşi înmuiase liniile .. gîndea Felicia. exceptînd cele bogate. vorbi Liza. Felicia ? Vorbise repede. — E puţin tragic. Trebuie să ne grăbim. şi arătă buzunarul de sus al vestei. Nu-şi termină fraza. —• Putem şti şi noi care vă e secretul ? întrebă Liza. răspunse David. una din ele nu are gravat nici un nume. 241 — Ce fericită sînt că tocmai d-ta îmi spui asta. | — Dar în definitiv. Fetele începeau să-i privească mai atent. Avem nevoie de complici. Nici una n-are pe ea o rochie mai ieftină de trei mii de lei.. solitară. Evi-' dent. din salonul de sus. j Liza avu o uşoară tresărire. şi eu am drept de veto în. — Nu ştiu. Ele în orice caz sînt excluse. explică Dragu so-ru-sei. aspru. chiar în casa Feliciei... Pro-J babil că ai adus şi verighetele ? întrebă. am să încerc s-o gravez pe loc. după cum văd eu. cu o ridicare ironică a braţului. în rochia asta neverosimilă şi totuşi verde. . rîse Dragu.. însă. cum ai să ştii d-ta care e fată săracă şi care e bogată ? Aici. Dav ? îl mustră Felicia. -— cum se întîmplă de cele mai multe ori cînd David se afla în lume.. Trebuia să se logodească cu prima fată pe care o va întîlni în casa Feliciei... d-le Pleşa. — E o glumă de prost gust.. Dar m-am convins că e hotărît. în-treabă-l şi pe el. răspunse chibzuit Alexandru. — Ce prostii vorbiţi voi aici ? interveni Liza. Parcă ai fi o tulpină de iederă. adaogă privind spre Alexandru. — Dragă prietene. vorbi Alexandru.. susţi-'j nîndu-i privirea.. Trebuie să le spunem şi lor. nu e aşa. vorbi Felicia încercînd să zîmbeasca visător şi dispreţuitoare. fără şovăiri.| ca să întrerupă complimentele lui Pleşa. Astă-seară. tot ce priveşte familia mea. Este un fel de a lăsa să se împlinească destinul. despre care am auzit că eşti unul din -foarte rarii tineri care ştiu să preţuiască femeia cum trebuie. chiar eu. ascetică. şi îl întrerupse. Şi dacă cel puţin ar fi tot atît de hotărît pînă la urmă. Felicia nu-şi putu stăpîni o mişcare stupidă. şop| Felicia zîmbind. Ştii. mai mult în glu-f mă.| sabil.. — Totul a pornit de la o discuţie.. închipuiţi-vă că Ale-i xandru se logodeşte astă-seară. le am aici. un mare secret. gîndea Liza. e inutil să-mi mai pui a doua oară la îndoială cuvîntul. Ard de nerăbdare s-o cunosc !.— Unde te-ascundeai. se aprinse David. mi l-a dat bijutierul. nu întorceau capul să-l privească. de frică. după cum nu ştie nici el. Se întrerupse o clipă.. se logodeşte Alexandru ? 1 Se adresase lui David . — Eşti foarte frumoasă. nu ne-aţi spus secretul. D-ta. îl socotea poate mai respon. iar Felicia e prea bogată. Părea că tulpina de iederă se înalţă. cît de adine în visele mele. Cei care intrau în odaie. bineînţeles. — Cred că am s-o simt imediat pe cea care e săracă. • — Sînteţi ridiculi.. vorbi iar Felicia. inconfortabil. M-a aşteptat însă pe mine. şi acum trebuie să inventăm un nou criteriu de a izola o fată . poate cea dintîi fată. î — Da. O suspendă vag. sau de pe estradă. ştiu eu ? Trebuie să ne mai gîndim. Ce aproape de mine îl simt. dar adaogă. şi cînd vor descoperi iniţiala logodnicei mele. Am adus' însă un ac foarte solid. amîndoi. toată seara am aşteptat să vac" cineva în mine o tulpină de iederă. explică Dragu. pe Pleşa. Fetele nu înţelegeau nimic. sau. fără melodie.. — In definitiv. — îţi jur că nu e nici o glumă. mai aeriană. cam toate :242 seamănă. răspunse calm Alexandru. părea rnai carnal şi totuşi mai blînd. Alexandru făcu un gest de nerăbdare.. aproape să dispară în lumina palidă a camerei. Liza e sora mea.

Aprinse un chibrit . Auzi o singură bătaie.. Petru se îndreptă spre odaia mamă-sei. Trebuia în orice caz să vadă cît e ceasul. galbenă-întu-necat. ca şi cum s-ar fi temut să nu-i audă cineva fîsîiturile lui de'ţesătură aspră. îl aşeză cu grijă pe spinare. Intră în cameră şi priviră înc-odată forma stranie şi umedă din tavan. îi era tot aşa de frig.. minut după minut. Nu se auzea decît ploaia. Poate e prea devreme. vorbi ea surîzînd. va aştepta să aducă pendula bătînd ceasul unu. şi s-ar putea întoarce lumea de la serată. Simţea că se întîmplă ceva hotârîtor lîngă ea. aproape în carnea ei. pe inimă. şi căută cu ochii colţul unde o auzise căzînd.. neînfricată. în dormitorul mamei. Şovăi cîteva secunde. nu ştia unde să se îndrepte. îi chema în ajutor obrazul.Anişoara stătea cu ochii deschişi. bătaia pendulei din antret.' şi o ridică să privească mai bine. Anişoara se gîndise la fiecare eventualitate. odaia din oraş. Mai bine va aştepta acum. Parchetul scîrţîie îngrozitor în dreptul uşii. Se gîn-dea mereu la Petru.. sau bătaia indicase numai obişnuita jumătate de oră. unde Petru va fi al ei. ascultând ploaia. o singură picătură. Slugile se culcaseră probabil demult. se gîndi Petru.. Anişoaro. 243 .. hotărîtă. Petru apucă lampa de pe masă. miraculoasă. tu ar trebui să te măriţi devreme. şi nu-şi putea preciza ce. Va spune întîi că s-a sculat să caute apă. Dacă s-ar scula Teddy. Nu-i era frică. cît putea de. O privea în ochi.. Nu dormea nici d-na Anicet . a crezut că s-a întors mama.. poate Teddy încă nu s-a culcat. Petru auzi deodată o picătură. dacă ar fi surprinsă. Se îndreptă către cele două fete şi adaogă : — Domnişoarele ar putea să ne ajute. fericirea pe care o vor avea în curînd amîndoi. Nu mai îndrăznea să se întoarcă în odaie. în timp ce Teddy îi vorbea. Dacă ar fi surprinsă acum.. Ar fi riscat prea mult. — Pe mine să mă iertaţi. se gîndi.. în miezul nopţii.). Simţea că se desprinde o bucurie. rînjea în lumina slabă a flăcării de petrol. fără să vadă ceva.. — Ştii. Tavanul era umed. apoi vin celelalte motive : i-a fost frică. o pată diformă. fără să înţeleagă dacă priveşte tavanul sau peretele opus al odăii. — Ştii că a început să pice la mine în odaie ? îi spuse. Se gîndise la orice eventualitate. Dar nu o ascultase. Ar fi foarte tîrziu. şi în acelaşi timp se imagina surprinsă de această bună şi smintită Teddy. apăsîndu-şi mîna dreaptă. adînciţi în întuneric. cu faţa palidă. să găsească ceva cu care să-şi acopere umerii.Spuse ultima propoziţie fără să zîmbeasca.. şi că rămîne străină.. Nu ştia de cînd priveşte aşa. (Libertatea. va fi fericit lingă ea. Se hotărî totuşi să se scoale. aşa îi spunea Teddy. Ciocăni la uşă. Apoi. a auzit un zgomot care a speriat-o. că-zînd ursuză şi singuratică pe podea. dar emoţia era într-adevăr copleşitoare. Ridică privirile din partitură. tremurînd. era douăsprezece jumătate. îndată după masa de seară. un destin care fusese aproape de tot. Ascultă încordată. va trebui să aştepte apoi cel puţin 244 două ceasuri. De cînd vroia mama să-l repare. vrăjită. cu acelaşi zgomot de vietate moartă în clipa căderii: Pata arăta acum mai puţin hidoasă. Felicia îl privi în ochi. pînă ce va adormi din nou Teddy.. ochii. Nu ştia nici măcar dacă adormise şi s-a deşteptat. A doua picătură căzu. sau nu doarme încă destul de adînc. Drumul pînă la pendulă îl făcuse repede. Gîndul acesta o făcu să păşească încet. îngrozită. Zvîcniturile inimii nu le putea potoli. cu şireturi. Se aşeză cuminte pe un scaun. alături.. încet. tristă. în vîrful picioarelor. acolo . la lumina ridicată a flăcării. Bîjbîi puţin cu mîna pe delături. cu acelaşi zîmbet îndepărtat. Găsi pe speteaza unui scaun un covoraş de perete. Se depărta calmă. probabil din pricina ploii. dar nu ştia dacă e ceasul unu din noapte. etc. cu lampa în mînă. Ştia ce trebuia să răspundă dacă o va surprinde Teddj'. . D-na Anicet sări din pat. Acum păşea cu multă luare aminte. Ştia chiar ce va răspunde la fiecare etapă a încercării din noaptea asta. departe. Am neglijat atîta lume..

adaogă el ca să curme discuţia. într-o asemenea lume atît de bine dispusă. Dar nimeni nu l-ar fi crezut. Cărţile lui erau desperate. singurătatea aceea nelămurită şi copleşitoare. îl sfătui d-na Anicet. răspunse sec Petru. D-na Anicet sări din pat. şi sînt un fel de romancier. Se simţeau foarte bine.. Sînt destul de ciudaţi scriitorii.. gîndi Petru zîmbind. spuse Petru.. de propria sa ratare — în aceste după-amiezi cînd nu primea pe nimeni. şi zîmbi. — Dar tu cum lucrezi în frigul ăsta ? îl întrebă pe Petru.. Nu e nici un bătrîn.. Tu de ce nu te-ai. pe care o simţea că-i schimonosise faţa. îşi aruncă privirile în jurul lui. nu sînt atent. amîndei. cu buzele violent înroşite. Invită la dans o domnişoară brună. se gîndise ea Bine îmbrăcaţi. Raţa rămîne raţă orice ar face. Pe chipul lui. şi sînt pictoriţă. vorbi fata. Cînd scriu. o lume atît de tinără. ar fi vrut să spună altceva. să cer cui o fi. cutremurîndu-se. Ar fi fost ridicul să le spun mai mult.. — Cred că tot Nae lonescu are dreptate. Văd atunci lucrurile aşa cum sînt. Semnez cu numele meu. î înalt şi brun. cu un mare inel florentin în deget. Anişoarei dar trebuie. gîndi Balabari. . — Nu e azi serata Feliciei ? întrebă. Intră în cameră— Ce ne facem dacă n-o sta ploaia nici mîine ? întrebă. se poate pierde.i-zînd ochii şi vorbesc cu oricine. parcă ar fi vrut să soarbă perechile. fixă fitilul lămpii... Ar fi amuzant de ştiut cu ce haine ar fi vrut mama să mă duc. Balaban. politicoşi. dar omul poate ajunge şi neom. continuă Balaban. Petru căută o farfurie. Avea un cap prea luminos. Ce inutil ar fi să le spun mai mult. bîjbîind pe întuneric. — Şi d-ta eşti scriitor ? îl întrebă fata. — Ar trebui să chemăm mîine un tinichigiu. d-tale ţi-e frig. îngrozită. vesel | şi cinic. într-adevăr Balaban era întotdeauna bine îm. acolo. Dansau. Şi cu toate acestea. prea corect. fumează mult încb. Se opri prinsă de un fior mai puternic. ca să-şi ascundă expresia de silă şi dezgust... în mîinile lui.. observă Balaban. brăcat. — Mă plictisea. şi cu ce bani.246 Părea că nu vorbise el. 245 — Mamă.. — Cînd trăiesc. sentimentul tulbure că a ratat ceva. fundamental triste. — Mare.. să nu se întindă pe podea.. vorbesc despre opera lor. dar se opri în prag. Văd cît de singur este omul. că a pierdut ceva care era sub puterea lui. în colţul camarazilor.. Să vorbească asta tocmai cu el... poate te mai încălzeşti. cu părul lins peste cap. răspunse el. gîndi Petru. glasul. în după amiezile cînd scria coală după coală.. şi în viaţa lui întreagă. Simţi că nu e crezut de nimeni. Pe dta cum te cheamă ? — Balaban.. — Cînd trăiesc.. ce ri-diculă şi tragică singurătate. — Pe mine mă cheamă Puia Colonaş. inumane. intoxicat de propria lui sterilitate. lui Alexandru. ras proaspăt. avea cele mai obositoare succese. Trebuie neapărat să cer bani mîine... nici o'fată bătrînă. Unde o fi găsit Felicia atîta tineret ? — îmi dai voie să viu şi eu în grupul d-stră ? întrebă zîmbind Puia Colonaş. nu străbătea nici o nelinişte tragică. Ar fi vrut să le mărturisească tristeţea care îi cuprinde după orele de Iu ru.— Ar trebui să pui o farfurie. Se întoarse la masă.. răspunse Balaban. Cel puţin dacă n-ar începe să ningă prea curînd. nu mai pot renunţa la luciditate. cu ochii reci... dus ?. . şi ascultase pe jumătate în glumă.. şi începu să lucreze. însă. şi îr. Evitară să se privească. tînăr frumos şi elegant. care se apropiase de grupul lor. — Fă-ţi un ceai la "Primus". Cu desăvîr-şire ridicul. Se îndreptă spre odaia ei de culcare. Lazarovici întoarse capul. Toţi credeau că Balaban.. Balaban făcea dragoste. nu-mi dau seama de toată zădărnicia vieţii. Du-te repede în pat. Omul e singurul animal care-şi poate rata viaţa.. — De-abia mai avem lemne pentru bucătărie. ceva pe care îl va regreta apoi toată viaţa. însă.

pe Dragu. cinic. alarmaţi. vara. foarte galant. Fata şovăi în prag. Improviza o frază oarecum la întîmplare.247 Jazzul se oprise şi BaJaban îi sărutase mîna în mijlocul salonului. se întoarse brusc. Mizeria creează tragedie. N-ar fi vrut să străbată. îl sîcîia ceva. 1 — Vara. măsu-xînd-o cu ochii.. fusese cîtva timp interzis de cenzură. spunea el . întrebîndu-se unde ar putea fi Felicia. Şi nici măcar entomologia nu studiază larvele : studiază . încuviinţă el. marele holl central. — îmi daţi voie. mirat. întoarse capul. Ii înfruntă privirea... Auzea o sută de voci. nu-i p'ă-| ceau oamenii prea vag cunoscuţi de lîngă el . continuă tînărul. şi atunci. Nu era nic unul acolo. şi încercă să treacă evitîndu-le privirea. răspunse fata simplu. Este o stare larvară.. Observase că fata cu figura ciudată. de o frumuseţe iconografică. Păreau nervoşi. acum.. Voi. luîndu-i braţul. Lazarovici se convertise la romanul proletar îndată după ce publicase Dacia Felix. adică după ce petrec cel puţin două sâptămîni într-o fabrică. răspunse Balaban îmbujorat. O înăbuşea jazzul. aşteptarea. şi nu activa. Debutase în reportajul social. Este cu totul altceva. — Nu e nimic interesant în sărăcie. şi văzu o fată firavă. — Nu prea înţeleg bine. — D-ta cînd scrii. Discuţia continuă.adulţii. apoi se întoarse spre arhitect şi Lazarovici.. nici alta. zîmbind. aşteptînd-o la capătul scării. — După ce mă documentez. Se intimidase. vorbi Balaban sec. C. Zări doi tineri. Al treilea roman al său. voiţi să fiţi soţia mea?. întoarse capul. semănînd mai mult cu o copie de icoană stilizată. cînd mă sufoci de căldură. Balaban simţi îndreptaţi asupra lui o pereche de ochi insultaţi. Poate mai tîrziu ai să-mi citeşti şi cărţile. vorbi Pleşa. Făcu doi paşi spre holl — dar lovi o pereche. nu recunoştea aproape pe nimeni. Se îmbulziră mulţi către colţul scriitorilor Balaban căută cu ochii pe Eleazar. — Pe mine mă cheamă Valentina Puşcariu. se îndepărtase de grup. Lazarovici nu "credea în acţiune. . gîndi ea.. aveţi nevoie de psihologie.. concentrată. care ducea spre bufetul de la etaj. interveni un arhitect.. foarte emoţionat.. a Vorbea oarecum în silă. şi. acesta e prietenul meu.. Nu avea nimic de spus.. celelalte prietene. Fata plecă repede privirile. Nu există psihologie în sărăcie. Pe voi nu vă interesează nici una. umezindu-şi buzele. Nu-i plăcea colţul. o sută de femei. de şampanie . Liza. erau invitaţii aceleaşi case.F.. vorbi Balaban afectat. şi avusese mare succes.. Dar nu are nimic revoluţionar în ea.. Numele meu este Alexandru Piesa. tinere.. şi porni pe scara interioară. pregătindu-se să se întoarcă singur.. reflectă Balaban. de lemn. David Dragu.. senzuale. cîndj începuse să se servească şampania. noaptea ? îl întrebă Puia Colonaş foarte aprinsă. bea Lazarovici.. roşind de mînie. Există un singur lucru eficace. toate erau perfecte. plin cu perechi care dansau. singură. nimic proletar. apoi apăruse cu o copertă sîngerie. nu-i plăceai mai ales să vorbească despre opera lui într-un asemenea| ■ceas din noapte cînd scînteiau replicile camarazilor. — îmi face chiar o deosebită plăcere. — Eu scriu întotdeauna după ce mă documentez. zîmbind totuşi tînărului . Şi nu pare nici prea săracă. şi totuşi ferm. o sută de bărbaţi — şi toate vocile se asemănau.. înainta repede. — Domnişoară !. Este revoluţie sau capodoperă. tresărind.R. mai mult ca să dea impresia că întradevăr caută pe cineva. provocînd pretutindeni scandal. profesor şi scriitor. Un chelner trecu prin faţa lor cu o tavă plină cu pahare de şampanie. Nu se mai putea apăra. O privi o clipă. li Ajunseră. şi mizeria nu creează psihologie. dîrji. 248 — Asta e oarecum adevărat. Şampania e de vină. mirosul de flori. Timpul acţiunii este încă departe. romancierii proşti. Nu-i dădu timp să se mire. Şi totuşi. — Domnişoară Puşcariu...

Nu mai era timp să renunţe. încercă să vorbească fata. Deschise uşa. pe ăsta. Să-ţi dea Dumnezeu noroc !. Dar nu putea răspundiL încă. şi oferi una fetei. Se întoarse apoi cătr Valentina. aprinzîndu-se deodată. trecîndu-şi mîna peste frunt Eşti ardeleancă. îl revăzuse de mai multe ori în timpul zilei. Fata îi prinse degetul. Una din ele se potrivi. şi apucîndu-i cu amîndouâ mîinile umerii. îl revăzuse tocmai ca să se întărească. pe care d-na Lecca îl lăsa de obicei în cutia noptierei sau în dosul candelabrului. pînă la urmă !. Anişoara aprinse un chibrit. Rabdă flacăra pînă ce se . Să fie cu noroc !. Cheia era ascunsă într-un portofel mic de piele. Mă duc să le spun băieţilor.stinse aproape de tot.. O ştia unde e .. apoi continuă să încerce cheile. Scrinul se deschise încet. nu se putea scutura de magia faptului şi a glasulu™ lui Pleşa. Omul ăsta iiu-a poate bate joc de mine. Va avea încă nevoie de ea. — Felicitările mele. înainte de plecare la serată. ca să se încurajeze. eon-. Valentina. Cunoştea bine locul scrinului. VII Cînd auzi bătaia pendulei. deşi de atîţia ani îl ştia acolo. în care probabil nu va umbla multă vreme. Chibritul îi tremura între degete. vorbi Alexandru. aproape fără să facă vreun zgomot. şi răsturnîndu-i capul. că aude paşi şi zgomote ciudate pretutindeni. fără să o închidă. că strînge în mîna stingă cutia cu chibrituri. Se deşteptă parcă dintr-un foarte lung coşmar. strigă Alexandru. după ce aruncă restul celui dintîi . Scosese cele două verighete din buzunar. Revăzuse atît de multe lucruri în acesată jumătate de ceas.| tinuă Dragu. scoase legătura de chei. acum se opri o singură clipă. Şi acest pahar este începutul logodnei noastre. Anişoara găsi portofelul. ruşinată. 249 Avea un glas schimbat. adîncă. Aprinse apoi al doilea chibrit. şi apoi o împinse uşor. Alexandru o prinse de talie.. De astâdată. Alexandru nu-i lăsă timp să continue. îşi ascunse mîinile la spate.Alexandru luă repede două cupe. ca să nu se lovească de mobile. alături de piele. — Pune-mi inelul !. îşi frecă puţin pieptul. Alexandru. Apăsă clanţa încet. Căpătase dec dată încredere în Dra'gu. în tensiune. ca şi cum ar fi încercat să şi-o netezească. şi poruncitor. Valentina nu îndrăzni să se apere .. 250 Glasul lui Alexandru era şi rugător. îşi spuse ea. Apoi porni cu paşi mari. în odaia mamei. De-abia acum îi bătea inima. fără ca Valentina să se poată opune. încît semnalul pendulei îi răvăşi cu desăvîrşire gîndurile. foarte încet. fără să se mire că o tutuieşte atît de curînd. pe care 251 nu le mai purta nimeni. cutia cu bijuterii vechi. nu te trezi aşa repede. privindu-l în ochi. vorbi el jumătate în glumă. în care mama nu umblase asta-seară. Eu vă las acum. Şi acum se apropie repede de el. înspăimîntată. vorbi Dragu. se lăsă sărutată pe obraji cu un zîmbet strivit. îi găsi broasca. — Acum pot să-ţi spun pe nume. în privirea lui tulbure şi totua pătrunzătoare.. între sprîncene. în chipul lui tăiat cu dalta. Sărutul a fost totuşi atît de aerian. să se df-cidă. I se părea. — Trebuie să te sărut şi pe d-ta Valentina Puşcăria vorbi el cu glasul înduioşat. îl pipăi.. Poate e ploaia. Lucrurile trebuiau făcute repede. îi spuse Dragu. David o rugă şi el. deşi nu avea decît o singură dungă. scîrţîind. inuman.. fata se opuse. o sărută pe gură.. tremurînd. liniştit şi fără să se pripească. Lasă să se împlinească totul. frecîndu-şi fruntea. apucîndu-i capul în palme şi sârutîndu-i amîndoi obrajii. şi începu să le încerce. acum. săru-tîndu-şi prietenul pe amîndoi obrajii. — Dar bine !. şi căută pripit cutia cea mare cu bijuterii.j Bău cupa dintr-o înghiţitură. eficace. să se încălzească. Va trebui să-mi dai voie să te sărut pe obraji. | — Atunci n-ai să te superi dacă am să te sărut. dureros. şi-i vîrî inelul. Anişoara tresări şi se cutremură. Timpul trecuse foarte încet. să se spargă. Pipăi uşa de la dormitorul mamei. cu oarecare uimire. îşi dete seama. — Valentina. — Misterul zidirii Mînăstirii Argeşului. Era aproape îngheţată. — Trebuie să faceţi nunta repede.. cu mîinile întinse. de pur. continuă.. gîndi ea.. îi apucă degetul şi-i vîrî inelul. nu e aşa ? Fata dădu din cap. de ritual — încît a înţeles că băieţii nu sînt beţi. Apoi vru să fugă.. să asculte dacă nu cumva păşea cineva prin antret.. şi o magie*întreagă străbătea în fiecare gest al său. — Pune-mi-l tu.

Lecca n-ar fi îndrăznit să scoale invitaţii streini. Aşteptă cîteva minute tremurînd. ascultîndu-se cu desfătare. şi o medalie imensă. cîteva inele bătrîneşti groase. Baly. Deschise cutia (era o cutie mare. nu se simţea nici măcar tristă. Lipseau erudiţii bă-trîni. gîndi Anişoara.. cu energia. mai aproape. cu forţa. fenomenul dezordinei necesare. Nu-i plăceau de loc invitaţii de astă-seară. I se părea că ghiceşte perfect orice gest şi orice-J revoltă a tînărului de astăzi. D-l Baly era foarte mîndru de această virtute a sa de a păstra pasul vremii. Găsi şi şase monede de aur. A fi de partea ordinei. mai neînţelese. Dar d. — Există o problemă a tinerei generaţii. s-au întîlnit. Cînd ajunse în pat. dar adevărul ? ! Astăzi nu mai vrea nimeni să ţină . unul fără piatră. aşeză cheile în portofelul de piele. doi tineri s-au logodit jos fără să se cunoască !. pe care nu-l cunoştea. Lecca îi ceru voie să se retragă în fundul bibliotecii.sub măsuţă. în faţa căruia nimeni nu are nici o putere. de piele vişinie. o mare putere de primenire. îi vorbi d-na Lecca.. închise uşa cu clanţa şi se îndreptă către odaia ei. să scriu asupra acestei importante probleme. şi ieşi în vîrful picioarelor. O aflase de la o doamnă foarte bătrînă. Vorbise repede. şi apoi le ascunse în sîn.. intrase ca o furtună d-na Lecca. îndrăzni. bogat. Nici o ordine din lume nu se mai poate menţine astăzi. Lecca retras în dosul unui birou. Lecca se prefăcu numai că e impresionat de întîmplare. a te simţi apărat şi exaltat de. Aşa. Marile energii se găsesc astăzi în afara ordinei. ca să caute titlurile. Cînd se auzi chemat. putea consulta în voie cîteva cărţi. Eu întotdeauna am sprijinit tineretul.. cel puţin. Lecca se ridică demn de pe scaun. gră-bindu-se să-şi caute ceasul. Le strînse pe toate în batistă. Petre. Fu fericit că d.. Intîmplarea o ameţise cu adevărat. să ia cu atîta însufleţire apărarea tinerelor generaţii neînţelese şi neîncurajate de conducători . eu îl numesc fenomenul dezordinei necesare. Dar a intervenit acum şi altceva . D-l Baly discuta economie politică şi sociologie cu cîţiva necunoscuţi. de aur. I se părea. vorbi foarte frumos d. să nu mai facă apel la sentimentul ordinei. In bibliotecă. şi să sfătuiesc pe oamenii noştri politici. cu pietrele căzute. pe care se mira şi ea că o găseşte aici. pandative cu briliante montate grotesc. a intervenit. savant. Ah. asta dovedeşte o extraordinară prospeţime.... noi trebuie să ne resemnăm unei lungi şi triste dezordini necesare. şi i se părea atît de extraordinar. cu capacul bătut. Probabil că au mai rămas destule acolo. din lemn bine mirositor. şi destul de matur.. Se aflau acolo nenumărate coliere demodate. dacă te-ai fi suit tu pe scări. cu urechea lipită de lemn. ai fi fost acum logodită. că zgomotele se repetă. Se întrerupse. mai tulburi. Încuie cu mare băgare de seamă scrinul.. Nu ştiu dacă m-am exprimat bine. Baly. agitat. îl înţelegea foartej bine. Am de gînd. închipu-ieşte-ţi. — Dar adevărul ? ! izbucni un profesor.. mai e încă timp. Aici. dar mai ales profund impresionat de propria lui vervă. —■ . două inele. Pînă ce se va realiza o nouă ordine. şi d. era într-adevăr mulţumit. Un om ca mine. cercei grei de aur. Dar am venit să-ţi spun ceva cu totul extraordinar. aşa cum era pe vremuri. Baly începu să comenteze el logodna. fata mea. Mai avu o singură emoţie : închiderea uşii. cu puterea — trebuie 253 să fie împotriva ordinei. Nu mai gîndea nimic.. 252 — Profesorul e pe aici ? îl descoperiră pe d. în sidef) şi începu să aleagă cu ochii. de propria lui lărgime de idei şi generozitate... Astea sînt din lădiţă. Vorbise însufleţit. eulegîndu-le. După un ceas de inutilă ascultare. care vor să li se flateze euforia vîrstei. ştirbe. Cine vrea să aibă un contact de orice fel.. şi-au spus numele şi s-au logodit !. N-ar fi ştiut ce să spună. şi-i strigă tare.. d. pentru tinerii din ziua de astăzi.. altminteri. nu mai reprezintă forţă. încît alergă după Adriana. Se decise să ia o pereche de cercei cu rubine. care vor înainte de toate să se simtă puternici. chiar. — Nu. Petre !. se împuţinaseră controversele istorice şi linguistice.. răsfoind o carte cu legătura luxoasă. Zîmbi . Făcuse gestul acesta de prudenţă fără să-şi dea seama. nu toate. pentru că se aşezaseră scaune pe lîngă rafturi. una din puţinele mătuşi pe care Feilicia le tolera la serată. alergă astăzi acolo unde e forţa. iar altul cu un safir mare . In antret nu umbla totuşi nimeni. Chiar gestul nebunesc al | tînărului Pleşa.Există acest fenomen. Nimeni nu mai e mulţumit astăzi de ordinea actuală. gesticulînd. d. acum. Acest fenomen social contemporan. — Vezi. Este vorba de un lucru în aparenţă foarte simplu : ordinea. o considerabilă energie. de a înţelege tinerele generaţii. continuă d. îi veni deodată să plîngă. Tinerii. Cîteva numai. nu mai înseamnă a-ţi spori forţele.

. şi atunci ţipă de frică şi se agăţă de pieptul lui. apoi mai adînc. pe care nu i-o putea nimeni surprinde. — Fireşte că Adevărul. Vagonul era aproape gol... Gheorghiu îi apucă braţul. cît de mult ţine la viaţă !.... — Bine. cu buzele tremu-rînd. îi pieri şi glasul. Continua să plouă.. că restul e sentimentalism şi barbarie.. într-un cuvînd. îşi schimbase glasul. Dar cînd recunocu faţa lui Mitică. iremediabil pierdută... apă-sîndu-i mîinile în carne. — Nu vrei să mă săruţi. şi-o prinse în braţe. afară în întuneric. 254 Se întoarse către musafiri. parcă încerca necontenit să scape de sub strînsoarea piciorului.. pocniturile acelea. Mitică Gheorghiu o văzuse trecînd spre toaletă şi ieşi din compartiment. . dacă.. — Ştiţi. şi o propti cu piciorul. La Paris o să stăm împreună.socoteală de el ? Ar putea oare să existe oameni care să uite că nimic altceva nu interesează în. Nu se mai împotrivi. că toată nobleţea omului se află în căutarea Adevărului !. etern !. al adevărului. Piciorul îi tremura. Asta înseamnă noroc. Gheorghiu o strîn-■ gea strivind-o de pieptul lui. — Să încep să servesc şampania ? Jos s-a servit de mult. zîmbind. I se păru chiar că Mitică e gata să se aplece spre uşă. — Să nu strigi şi să încerci să fugi. profund şi iremediabil jignită. cu atît era mai încîntat. — Ştii că sînt nebun. apoi deschise uşa de la vagon.. dar nu* de emoţie . că te zvîrl din tren !. curviştino ? !..... Fata vru să strige. răguşit. zvîrli mucul afară.. Mitică îşi fuma ţigara pînă la carton. de altfel. aproape oftînd. La început ca o strivitură. al universalului. Dar nu cumva să aud vreo pocnitură. parcă ar fi întîlnit o arătare. — Ce vrei ? întrebă d.. lume decît adevărul. alcolizată. Totul se nâruia în jurul ei. Marcella vru să se despr. ca să nu poată fi observat imediat. O smuci brusc către el. universal... dar domnişoara Felicia mi-a spus. Baly. care e unul şi acelaşi. . N-ar mai fi avut nici o putere să se împotrivească. vorbi Gheorghiu aspru. grav... 255 O privi zîmbind. fără să dea drumul uşii. dar Gheorghiu o prinse ca într-un cleşte.. Nici glasul.. Sau poate nu ştii : nu te-a învăţat cum trebuie Ciuta-riu ? Lasă că am să te învăţ eu. Ţi-e frică. şi să se închidă. parcă i-ar fi plesnit osul. unde poate duce forţa şi dezordinea d-tale ? se adresă el d-lui Baly. căutînd priviri care să-l aprobe. şi mă azvîrl şi eu !.... Dar simpla lui prezenţă era iritantă. — Draga de ea. Marcella . şi re-zemîndu-se de fereastra aburită. amară. obrazul îi fu zgîriat de nasturii lui. In nici un caz la adevăr. Gheorghiu începu să răsufle mai adînc. Cu cît întîrzia Marcella.. Nici nu-şi dădea bine seama dară visează. cu o extrardinară satisfacţie. Un servitor în livrea aştepta impasibil. şi apoi simţi pe buze o gură fierbinte.. continuă Gheorghiu. serveşte-o acum. cu mine nu-i de glumit. D-l Baly se pregăti de replică. Maree] la încercă în zadar să se zvîrcolească. Şi sînt şi puţin cam băut.. Pronunţase corect majuscula. Fata se simţi deodată fără puteri. nici lumina ochilor.. îşi spuse aprinzîndu-şi o ţigară. dar cu mai puţină violenţă. Ai înţeles ?.. tresări cînd întîlni aerul rece şi umed. Vorbea iritat. Erau atît de aproape de uşă. plin de responsabilitate. căută cu ochii dacă mai e cineva pe culoar. nu e aşa. privind-o în ochi. — In fond. Dar se râzgîndi.. acum. Chiar în noaptea plecării. Marcella nu mai recunoştea nimic. îşi drese discret glasul. înspăimîntată de gestul necunoscutului. încît Marcella se întrebă o clipă dacă nu cumva Gheorghiu e nebun şi dacă nu vor aluneca amîndoi. Dar să ne reîntoarcem la ce spunea iubitul nostru coleg. şi puterea.. Te azvîrl din tren ! Are să-ţi pară rău. atît de strîns încît carnea începu s-o doară.indă din braţele lui şi să ţipe. Trăim azi un trist crepuscul al legilor. — Bagă-ţi minţile în cap. uşa era într-adeVăr grea. Marcella ieşi. şi închise uşa puţin stînjenită de "prezenţa bărbatului tocmai în acel loc. sărutînd-o în neştire. d. Cînd auzi foraiberul de la cabinetul de toaletă mişcîndu-se. Gheorghiu îi ţinea strîns braţul. chiar aici. la cea dintîi clătinare mai puternică. în braţele unei bestii.. Gheorghiu întoarse faţa. Se întoarse brusc spre uşă. îl privea cu ochii holbaţi. Teohari. şi aşteptă. imuabil. vorbi Mitică în glumă. în uşa toaletei. nu pot suferi zgomotul. cu o foarte discretă încîntare de sine.. — Madam' !. Făcu cîţiva paşi. constată calm Gheorghiu. Continua să vorbească. gesticulînd nervos. Te azvîrl. îi astupă gura şi-i şopti aproape de ureche.

. nu-şi poate. Făgăduia tot. Vai. o femeie cu care ştia demult cum trebuie să se poarte . nu te omor atît de curînd. alunecase încet şi se închise singură. care îl domina. de a călca în picioare. într-o jumătate de ceas se lăsa sărutată de Ciutariu. Să văd şi să mă minunez şi eu».. de umilinţă.. dansînd . Trebuia să profite cît mai repede să ajungă repede şi definitiv stăpîn. dimineaţa.. înge-nunchind-o. cînd se culcase goală. Dar Gheorghiu se mulţumea s-o pătrundă cu mîinile şi s-o insulte. Niciodată nu ar fi putut crede. Doamne. reflectase de-mai multe ori Irina. şoptindu-i vorbele cumplite chiar aproape de ureche. Marcella începu să plîngă . nu e aşa ?. că nu poate face nimic. îi despicase de mai multe ori arcul picioarelor cu genunchiul lui. mai ales cînd o ura puţin. Doamne.. oricui. zărind pe cineva venind. îi apucă sînii. Era o femeie ca oricare alta. Deja carnea Marce-llei îi intrase în nări. continuă el muşeîndu-i buzele. îi ardea palmele. care se afla. vîrît fără teamă şi fără ruşine. O zvîrli Jntr-un colţ. sau controlorul... 257 — Am una din. Totuşi. cît e de prost. despre crizele lui mistice. şi era destul de indignată de purtarea lui — dar în fundul sufletului continua să spere că va apare deodată în mijlocul seratei. Auzi un zgomot de lemn bătut în metale .. Să-mi arăţi şi mie ce poţi. cînd ea o întrebase mirată şi emoţionată ce s-a întîmplat cu Alexandru. cu bustul acoperit cu pahare pline. îi vorbea despre muzică. Irina făgădui. că îi e teamă să întîlnească pe Feiicia. Ştii tu să fii cuminte. Parcă se îmbulzeau mii de demoni. Cu toată euforia de care era cuprins. Ah. cu faţa rece de ploaie. Cu cît trecea timpul. Dintr-o clipă în alta putea trece vreun pasager. madam !. reflectase Irina după primele complimente sentimentale şi erotice. Nici nu mai vorbi ceva. E dezgustător. Parcă aş fi o prostituată. Cum Alexandru era pierdut. nu poate nici măcar ţipa. frecîndu-şi mîinile. De atunci. care o curtase întreaga seară. zguduind surd geamul. Nu mai era demult Marcella. şi o vîrî înăuntru. îşi spunea mereu că Dinu nu va veni. aproape cu pasiune. cît e de prost !. însă. şopti Ciutariu. cerea necontenit şampanie. Feiicia se prefăcu ca nu o observă sau era într-adevăr atît de tulburată de logodna lui Alexandru încît nu înţelese izbucnirea Irinei. de mocirlă.Lasă. prea trează.. cînd îşi spusese că Ciutariu e băiat frumos.. mă înţelegi !. dintr-o nevoie de a se murdări. atâta poftă de a umili. Nu-şi mai putea apăra trupul de mîinile lui. şi trase fără grabă foraiberul. ce cuvînt odios să-i mai spună. Cu un ceas mai înainte.. fără nici o penalitate. să n-o arunce Mitică afară. — Ca la teatru. îl provoca chiar. dar nu-i dădea drumul din braţe. te-ar amuza să mi-o vizitezi ?.. Nici măcar nu mai spera vreun ajutor. de durere. îi oferea necontenit şampanie. Frica n-o părăsise. Irina nu mai simţise o atît de puternică sete de rău. . de a se umili. gîndi o clipă Marcella. spera încă în venirea lui Dinu. De la prima îmbrăţişare. se simţea atrasă către Ciutariu. se revoltă de mai multe ori Irina şi totuşi îi era ciudă pe ea . îi mîn-gîie şoldurile. de îndrăznelile lui brutale. de scîrbă. cu orice preţ rănită şi zdrenţuită. Deschise cu o mînă uşa cabinetului. Ceru să bea . Avusese aproape o izbucnire de gelozie împotriva Fe-liciei. Avea sentimentul plenar al puterii fără nici o limită. de umîîinţă şi murdărie — ca să se deştepte în sufletul ei porniri demult adormite către cea mai de jos cădere. Jean Ciutariu a fost. -n-ai nici o grijă. Dar cel puţin e băiat frumos !... Nu se gîndise la nimic rău. Era destul ca Irina să simtă cîteva secunde dorinţa aceasta demonică de desfrîu. Chiar şi-l închipuia sosind agitat. lăsată liberă.. Din-tr-o nevoie de a se răzbuna pe Dinu. de slăbiciune. pe deoparte pentru că Ciutariu nu izbutea să renunţe la clişee şi la un ieftin sentimentalism. atît de îngenun-ehiată . Pot orice.. Ca la teatru. nedespărţit de Irina. Să rupă cu voluptate. îi era teamă că. uşa vagonului. Rîdea. Tot ce-i spunea Mitică o întărea în spaima ei că e beat sau nebun.. Se miră şi el de unde izvorăşte atîta curaj. Irina îşi pierdea nădejdea. pe de altă parte pentru că se descoperea încă prea lucidă. Mitică nu se sfii de loc . că o femeie poate ajunge atît de slabă.. Nu te omor dacă eşti-cuminte. chiar şi acestui tî-năr prost. liberaţi deodată. şi simţea nesfîrşite voluptăţi umilind-o. începu atunci să-i rupă mătasea unde îşi înfipse o mînă. Nu ştia ce să-i mai facă.'că destul s-au minunat alţii. cele mai bogate discoteci din Bucureşti. îl încuraja.măcar apăra cinstea în faţa cerului. Din 258 timpul desfrîului de la plajă. de a strivi.. din cine ştie ce ocnă a sufletului. fata pe care o iubea. pot face orice !. înţelegea perfect primejdia în 256 . O voia rănită.

Dinu îi urmări mişcarea. strigase cineva. cum s-a prezentat la colonel şi i-a spus : — Domnule colonel.. 259 Omul se supuse. daţi-mi două săptămîni şi eu vă fac un aparat pe care să nu-l poată doborî nimeni. spuse bătrîna împărţind cărţile. Asta era înainte de Mărăşeşti. în fundul sufletului său. Şi nu mai are nici bani.. I le mai spusese încă odată astă noapte. spunea el. nu o mai lăsă singură. răspunse celălalt. Să dea Dumnezeu să n-apuce Sfîntul Paşte !.._... __Să fi fost la Alba-Iulia.. strident... — Dare-ar Dumnezeu şi Maica Domnului să n-apuce Sfîntul Paşte !. îşi ciocăni rar.. foarte curios. — Dă-i drumul. singurul confident al insomniilor inginerului Paşalega.. are ea o socoteală cu o cocoană nebună !. Şi mi-a spus : Nu pot să-ţi dau nici trei 260 zile. horeai încă odată Nora. Dinu cunoştea de mult toate aceste nostalgii şî vaste ambiţii. dacă ar avea România zece oameni ca tine. Paşalega.începuse să danseze. îl am de şase ani aici. mă inginerule.incontinuu cu logodnica. Irina îşi putea face de cap. iar în casa Baly se petrecea de minune.. ca cele de-acum.. Ceilalţi se opriseră din joc. Surdu o prinse de mînă. îşi spuse Dinu. şf rămase aşa. cu motorul complet. Dinu îl privea aproape fără să-l asculte. săraca. el. să fi fost atunci la Alba cu sute de avioane deasupra. — Să n-apuce Sfîntu Paşte !. roţi şi scheletul avionului din hambar. si am pierdut războiul.. Totul se poate aranja repede.. Nora îşi făcu deodată o cruce mare.. — Cine e ? se interesă unul. urgisit. — N-o cunosc. în gol. cu aripi şi mitralieră. — Vedea-o-aş în pămînt şi mînca-o-ar viermii ! blestemă Nora. luau altă întorsătură lucrurile.. şi bătrînul se simţea singur.Bătrînul Paşalega îşi continuă povestea . o sumă de lucruri neclare se lămuriseră odată cu pornirea trenului din Gara de Nord. care o coborî în braţe după masă sărutînd-o. dacă am încheiat pace separată.. Steriu. Bătrîna se aplecă la urechea lui Surdu : — Las-o în pace. Nora se îndreptă spre fereastră. nimic definitiv.. însă Paşalega nu se îndoia că realizarea avionului său în 1917 ar fi anticipat cu cel puţin un an harta lumii moderne. Cred că e cel mai • straniu semnal al sîngelui. pentru că ploua de douăzeci de ceasuri. Fiecare amănunt fiecare vis. Voia întîi să-i cîştige încrederea. — Şi colonelul mi-a spus : Mă. gata de zbor. — Excelentă serată ! exclamă el de cîte ori trecea pe lîngă Feiicia. privind în noapte. Steriu făcea necontenit cafele . Dansase mult cu Irina. Probabil că acolo îşi închipuie el că se află avionul întreg. cu seriozitate. numai alcool !. Irina. Dai? începuse să pară necontenit obosit în ultima vreme. Ştiu că o cheamă' Irina. observînd că bătrînul vorbeşte necontenit de avionul care să-i poarte numele. Iorgu Zamfirescu îşi încleşta din nou fălcile. O descoperi Ciutariu... acoperindu-şi faţa cu palmele. Marcella plecase pentru un an la Paris.. foarte mîndri de cantităţile de alcool' pe care le înghiţiseră. remarcă Dinu cu tristeţe. stingher. Şi nu mi-a dat. mărturisea că tipul'lui de avion se va numi „Tudor Vladimirescu". spuse Iorgu Zamfirescu arătînd cărţile.. şi ceilalţi o priviră scuturaţi. în restul timpului. mă !. adaogă în paranteză bătrînul.. —■ Treizeci şi unu !. prea violente. mari. __ Ţ nu te mai duci la petrecere ? U ... De altfel. Dar nu se grăbea. Se aflau acolo un grup de gazetari tineri. Cine ştie. Aşa am ordin. li am aici. . O încurajau bătînd ritmic din palme.. — Bravo. Numai planuri. Continuă să vorbească despre muzică.. Plîngea. într-o odăiţă alăturată bufetului. se suise pe masă şi. mă !.. E numai culoare. Irina Pleşa. de descurajare... şi pe toate stînd scris : Inginerul Paşalega. pleoapele strînse. De atunci. Probabil că iar e surmenat. Nora se ridică de la masă împleticindu-se.. îşi spunea el.. dacă aveam eu gata avionul atunci. în noaptea asta se simţea foarte bine dispus. îşi îndesi crucile. îşi spusese . şi nu poate încerca nici o experienţă decisivă. căci se cheamă că lam pierdut. Ambiţiile acestea şi le mărturisea nemascate numai în timp de oboseală. Ţipă. tîmpla dreaptă. Irina îi plăcea tot mai mult. Rostise ultima frază gînditor. îl mai auzise de cel puţin zece ori. în asemenea ceasuri de febră. continuă bătrînul cu. în cameră era frig. E fată fină. îmi place Bolero. începute la frunte şi sfîrşite în brîu. dar glasul îi era uscat. —■ Debussy îmi place în amurgurile „ prea limpezi. n-am pierde războiul. de vreme ce visează cu atîta fervoare. şi se îndreptă spre icoane.

Nu se mai temea că Dinu îşi va pierde noaptea în braţele unei muieruşte. -. Sosise pe la şapte jumătate. nu se va duce. Mă gîndesc. Fiecare carte. Parcă ar fi numărat în gînd. Aproape de unu. ce-au făcut cu el ?. Unde sînt ei. îşi apăsase mîna pe inimă... era singurul care îi asista insomniile. îşi scoase haina. o piramidă. vorbise bătrînul la masă. strîngîndu-şi tîmplele. Tatăl îl domina întotdeauna . care au trăit şi s-au desfătat.vorbea. sau fierbînd cafelele în ibricul de alamă. în nici un caz nu poate fi aşa. ia fă-mi o cafea !. probabil.. Dar acum ştia bine că nu fusese bolnav.. spuse odată bătrînul.. la miile de ceasuri pe care el nu le-â trăit.. îl ştia al lui. suprimată brusc. Dinu îl găsea aproape întotdeauna întins pe divan. Ce ştiţi voi. fără asta aş muri. la care îl chemase părtaş.. Ochii bătrînului sclipiră hoţeşte. bătrînul'Venise lîngă el. Ai socotit bine ?. bătrînului i se făcu rău. Dar asculta numai.? Unde e timpul lor. mai grav. acum. şi spusese s __ Eu nu mănînc prea mult. tinerilor din ziua de azi. vorbi puţin obosit Balaban. şi examinase planşeta. la dimineţile şi nopţile frumoase pe care nu le-a cunoscut. îmbujorat. Nu-i răspunse nimic. arzîndu-şi buzele. Simţea ca noaptea îi era pierdută. încereînd să privească drept în ochii băiatului. oftînd. acum. se trînti pe divan. Mi-a fost tata bolnav. prin 263 262 simplul act al creaţiei !. — Şi tu eşti ca şi ceilalţi. vorbea întotdeauna despre tinerii din ziua de azi.. sau a pictat. O băuse sorbind-o în înghiţituri mari. Steriu adormea şi se deştepta. Steriule. Vorbea însă din silă. Dinu se resemnase de mult.. mai impersonal.Simt că se-nvîrteşte totul în jurul meu ! şoptise el. întins pe divan. Dinu nu. Nici o altă muncă omenească nu-ţi dă mai precis sentimentul acesta demoniac : revolta împotriva vieţii. atunci. şi visuri. un atac de cord.. după miezul nopţii. obosit şi totuşi exilirant. ascultîndu-l povestind. că acea scurtă criză se iscase mai mult din gelozie şi necaz. începu atunci să povestească din nou episoadele cele mai glorioase din cariera lui de inventator şi patriot. înseamnă o vastă curgere de timp din care s-a putut smulge autorul. Socotelile au durat două ceasuri. era aproape să moară . prin jurămintele lui. îşi prinse capul între palme. Ar fi fost inutil de discutat. simţind treptat cum îi transmite şi lui inspmnia şi dulcea nostalgie a lucrurilor mari care se vor împlini într-o zi.. pe marginea măsuţei. decît petrecere şi iar petrecere.. acum. un templu. ascultînd expli-cîndu-i planurile avionului. prins între cifre. apoi adaogă zîmbind : . Iar am să am o noapte rea. Vorbea blînd.. Dinu nici nu încercase să plece mai 'de vreme. la femeile pe care le-a refuzat. Ţi-ai făcut şi tu repede culcuş. astfel. deci. — Şi azi mă simt prost. 261 D-l Paşalega era aplecat pe planşetă. Avea o senzaţie iritantă şi umilitoare că fusese prins în cursă. ceas după ceas. Se odihni cîteva clipe. a timpului care curge. Vă suceşte capul orice muie-ruşcă !. visător. în timp ce un creator muncea. spuse Dinu cu linia milimetrică în mînă. Gîndiţi-vă la restul oamenilor. Steriu fuma liniştit. răspunse Dinu. — E prea tîrziu acum.. Mergem cu toţii la o serată.. Cînd voia să-şi certe fiul.. — Probabil că nu e vorba de mine. prin puterea suferinţelor sale.. Se resemnase în faţa acestei copleşitoare voinţe a tatălui. ascultînd visele tatălui.întrebă d-l Paşalega brusc. Era tot timpul în tovărăşia inginerului . fără să vorbească prea mult. sau a sculptat. încerca să prindă cît ' mai aproape de cuib zvîcniturile.. trebuie să o iau pe Irina la nouă. Şovăi cîteva clipe. — Vezi tu. — Cred că asta e o greşeală. cînd auzi răspunsul. Dar un sfert de ceas după masă. şi a scris. Credea că e mai obiectiv. mai aspru : — Vouă ce vă pasă. Atîta curgere de viaţă. Poate de aceea mă emoţionează opera vastă a cîtorva scriitori. Dinu înţelese repede asta. trudindu-se să apuce ceva. vouă. cu braţele lungi şi osoase. va spune. să se înfăşoare de ceva. continuă bătrînul.. răspunse Dinu. prin visurile lui. şi fierbea cafelele.. ca şi fiecare monument do artă. apoi începu iar. şi se va explica a doua zi. — Cărţile sînt timp concentrat... şi planuri. un tablou. A renunţat să trăiască. că bătrînul îl ţinuse atît de tîrziu numai ca să nu se întîlnească cu Irina. e două jumătate.. O jumătate de ceas după criză.

ca să dea o replică.. Cu cît se apropia dimineaţa.. Anumite minute — unele foarte lungi.. zîmbind rătăcită. Eu îmi întreb acum destinul. hotărîtă să înfrunte totul.. nici tulburată. cu flori. e drept. şi am pierdut-o. la 15 Decembrie. Şampania. Alexandru 6e depărtase . cu obrazul rece. mai libertini. zîmbind departe. dar ce pot face ? răspunse Alexandru. în cele şapte încăperi pline cu invitaţi. apucîndu-l în braţe. puţin ridicul chiar. atît de decisive. şi îşi făcu loc printre perechi. mai familiari. nu i se mai păreau nici ele atît de decisive.. Felicia hohotea nervos. — Te plac pe d-ta. Nu mai simţise căldura tulbure. vrem marşul nupţial ! Jazzul începu să-l intoneze. tocmai lucrurile acestea atît de importante.. rîzînd. îl aduseseră de cîteva ori în grupuri de literaţi. exaltată. Trecea calmă şi înaltă printre perechi. de artişti. spusese el. Ciudat. Băuse multă şampanie. . Băuse şi ea zdravăn. şi-l auzise strigînd : — Vă prezint pe cea mai proaspătă logodnică din lume !. îi spuse Liza. întîlnise pe la trei pe David Dragu. poate. Nunta o iac într-o lună de zile. — Eu dansez cea dintîi cu logodnicul. — îţi place Valentina ? îşi întrebă partenera. aşteptînd să i se întîmple totul. repetă Felicia. Liza înălţă din umeri. Se întorcea din sfert în sfert de ceas în colţul scriitorilor.. nu mai e sigur pe forme. ţinîndu-se de talie. cu atît căldura animală devenise mai compactă. Felicia nu-l mai asculta. unde auzise spărgîndu-se ceva cu mare haz. reflectase ea. Se gîndea necontenit la Alexandru .sau să se supere. de parfumul impur răspîn-dit pretutindeni. întîlni într-un colţ pe Adriana. de alcool. fericirea aceea vastă şi timidă pe care o încerca de cîte ori se apropia de Alexandru. Voiam să precizez ceva. dormind cu braţul rezemat de fereastră. răspunse Felicia fără ■ eă-şi dea prea bine seama ce spusese. nici nu o mai interesa reţinerea.*.. sau gazul. Dar Felicia parcă nu auzise nimic. altele fulgerătoare — îi trecuseră prea tulbure prin minte. oboseală. Aşa spusese ? sau spusese : „pe cea mai fericită logodnică din lume ?" Felicia nu-şi aducea bine aminte. — Vrem marşul nupţial. — Ştiu. Ai început să semeni ca o paparudă. 064 Nu se mai putea controla. după ce sfârşise de dansat cu Alexandru. Nu-i plăcuse deloc reclama zgomotoasă pe care i-o făcuseră băieţii logodnicilor. Valentina Puşcâriu rămăsese strivită în cercul curioşilor. şi alergă într-altă odaie. stilul. Dar. — Te plac mai mult pe d-ta. Liza aşteptă să-i răspundă. încer-c-înd să zîmbească. şi dansase tot timpul. ca un om care nu mai distinge graniţele. însă. îşi spuse Balaban. să audă o glumă. nici siluită de zgomote. Liza. Se desprinse din mîinile prietenei. Nu se simţea daloc exaltată. privind. — Ar trebui să te odihneşti puţin. s-ar fi retras în odaia ei îndată după ce zărise pe Alexandru coborînd cu o necunoscută la braţ. Eşti stropită de sus pînă jos. copleşită de întrebări. reflectase Dragu. Cineva se suise atunci pe o masă şi ţipase. alcool. Dacă ar fi putut. Ii înconjurară cu şampanie. strigase Felicia. oamenii mai apropiaţi unii de alţii. dar nu se lăsase antrenat..— Nu mai ştiu ce vorbesc. Părea că nu se amuză. Nu mai simţea decît vîrtejuri. — De ce faci toate acestea. în lumina şi în fumul ăsta. — Mă dor grozav ochii. ţinuta.. părea şi el foarte schimbat. se întreba dacă nu cumva e şi el de vină în toată întîmplarea aceasta. să zîmbească măcar. o idee care mi-a venit acum. se crease foarte repede o atmosferă orgiastică. s-a rătăcit. şi logodnicii pătrunseră în salon. te plac chiar foarte mult. de ce le faci ? îi .

Liza o mîngîie pa obraz. îi părea atît de rău de întîm-plare. Aş vrea. repezi. — Şi voi sînteţi la fel. Nu vreau. Nici gesturile nu mai erau ale ei .. despre toţi băieţii şi toate fetele pe care le cunoscuse. Asta scriej mult despre moarte şi tragism. — Cred că s-a întâmplat ceva grav. Balaban trecu atunci pe lîngă ei. îşi strîngea pumnii. — Să-ţi bagi minţile în cap.. apărîndu-şi ochii de lumină. Şi tu să te-astîmperi. Ia te uită c înspăimîntată este !. atît de aprig. » — El e iubitul meu... David îi privi cîteva clipe pe ammdoi-. muzicantule ? Irina închise puţin ochii. sînteţi orgolioşi.. spuse Luiza.. —• Şi tu ce vrei cu ea.. A ieşit de-abia acum. se adresă el lui Ciutariu.. de ochii limpezi ai ardelencei. atît de omeneşte. — De ce-ţi pierzi firea. înfuriat. că te iau de urechi şi te vîr sub duş. înţelegi tu asta ?. şi § bolnavi. Dav ? îl mîngîie Liza.. şuieră ea. romancierul. — Dacă aş bănui ce are de gînd nebunul ăla de Alexandru. şi puse mîna pe Ciutariu. Buzele îi tremurau. ■ — Nimic.. să se rupă ceva... răspunse Irina. . că o păţeşti.. şi se mişca la întîmplare. şi nu ştiu ce | Simt totuşi că sînt atras. parcaj se deşteptase din somn. îşi aduce aminte că nu l-a văzut încă pe Dinu Paşalega. clătinîndu-se puţin. îl găsi la locul lui. Parcă aştepta să pleznească ceva în ea. şi avea o privire da pasăre înspăimîntată. o singură rezistenţă şi s-o biruie. îşi aduse aminte o sumă de lucruri despre Irina. muşcîn-du-şi buzele. vorbi Adriana ca să spună ceva. Obrazul ăsta ar fi tocmai bun de plesnit. —■ Să-ţi bagi minţile în cap ! îi răcni Irinei. cu braţul strîns pe braţul Adrianei. prin dulapuri! printre băţrîni. Fata asta e logodită. — Unde-i Dinu ? o întrebă David aspru. încît Irina simţi că o podidise lacrimile. Domnule Dragu. — Domnule Dragu ! încercă să protesteze Irina. şi-i . rîzînd... — Ce-i cu tine.. Adriana. spuse David. să nu sînt liber. Valentina îl sărutase pe obraji... E mai bine aşa. că mă îndreptundeva unde eu nu vreau să ajung.strigă fata.4 Nu era glasul Adrianei de toate zilele. Adriana încercă încă odată să scape . Ar fi vrut să întîlnească undeva o rezistenţă. mai fricos. Seamănă atît de mult cu ce scrie el. şi sărutase pe Alexandru pe gură. Imaginea îl dezgustă.. . — N-a. vorbind în neştire. mă Jeane ?! îl întrebă aproape răstit pe Ciutariu. bine strînsă de mijloc de Ciu-|rr tariu. de vînat ■ fugărit. 266 — îmi place. şi o luă de braţ. 265 — Haide să-l cunoşti pe fratele meu. pe Dav. roşie. Se opreau perechi. muşcate . ridicînduse de pe scaun. cum se ne-§ mereşte. — . Lasă-i liberi. Fetele îl priviră.îmi dau seama că mă cheamă ceva. Asta e Balaban. puţin în glumă. Dragu vorbise atît de tare.. Adriana încercă să se desprindă. de fum.... Trebuie să fii foarte nenorocit. cu răsuflarea accelerată. Poate încă vorbi.. dar braţul Lizei strîns ca un cleşte.. şi se înclină. Balaban clipi din ochi. numaidecît !. vorbi nervos David. Prin odaie trecură mai multe perechi. Făcu cîţiva paşi.. răspunse Adriana petrecîndu-l cu ochii. poate încă vorbi atît de pătimaş. vorbi.. arătîndu-i-o Iuti David. spuse Irina. David n-o mai recunoştea. — Fata asta e o sălbatecă. mari. şi să curgă sînge sau alcool. mă-nţelegi ? Se preface stricată ca să pară inteligentă. se miră David . David zări pe Irina. de sărutul acela pe obraji.. cred . am auzit că eşti ursuz. să se lovească ei singuri de toate pra'guriie. Nu ştiu ce e în stare să facă nebunul ăla de Alexandru.-Sîngele îi fierbea. — Ce vrea să spună fata asta ? întrebă Dragu pei soră-sa. începu să rîdă.venit ! iubeşte pe Felicia şi n-a venit.. zgomotoase. că s-a săvîrşit o nelegiuire. Vorbea mai încet. A stat ascunsă toate noaptea.'. desore Ciutariu. Vorbeşte şi ea ca toţi ceilalţi.

Oare nu se plictisesc ? — Ar putea inventa şi altceva. ascultînd. nu mai era nici o fată singură. d-le Baly. •din pereche în pereche. Mă gîndesc. trupul acela mlădios şi virginal. şi să-i spună că.. în căutarea luij Alexandru. nimeni nu obosea. de altminteri Ciutariu o cîştigase foarte uşorJ înţelegea bine că e o nelegiuire să plece cu el. — N-âş putea preciza. D-l Baly apăruse de mai multe ori în capul scării.. tînărul meu "domn. însă. Ciutariu zîmbea foarte încurcat. — Eu fac ce vreau ! şuieră Irina. Ar fi fost penibil să se certe cu . adaogă Balaban. din cameră în cameră. Cînd Ciutariu o invitase la el... care îi îngăduiau să afirme în holl ceea ce negase la bufet.. ce vrea el sa facă. fără să-i spună nimic lui Alexandru. îşi dădea foarte bine seama ce face. rnai ales în ultimele faze. îi spunea direct pe nume. vorbind. 269 D-l Baly nu s-a arătat deloc surprins de întrebare. se înfundă repede. în noaptea aceasta. îl urîse cumplit pe Dinu. cîteva ceasuri. fără să adaoge un. zărindu-l sus. în năvala aceea erotică. Nici n-ar fi avut puteai rea să fugă. Dar nu mai avea nici o convingere în glas. gîndi dezgustat Dragu. Zîmbi foarte măgulit. o ascunsă nemulţumire. A început să iubească Dragu. îşi spuneau'' ei. să accepte mizeria aşa cum trebuia să se întîmple. adormită. la urt asemenea ceas. înspre orgie. cît sîntem lipsiţi de imaginaţie. Şi aşa vor rămîne întotdeauna.. O scenă de gelozie probabil. Din nefericire. nu se împotrivi.. ■— Nu mă revolt deloc.. cuvînt. dans. Irina lăcrăma. :— Sper că nu te revolţi de cele ce vezi în jurul d-tale ? îl acostă Balaban.. să se trezească. Se aştepta ca Lazarovici să completeze : o sută de sticle din cea mai bună . Începea să se simtă moale. cu o expresie de biruinţă şi dispreţ... 11" zări pe Dragu. fără îndoială.. de a părea neobosit şi spiritual în orice petrecere.. incapabilă să răspundă. chiar peste zece mii de ani.. un mic scandal. Ai fost puţin pe sus. în garsoniera lui. Nu moi era nici un tînăr singur în toată casa . însă. Dragu apucă braţul?. îi spusese Balaban. — Eşti ridicul. li găsiră pe logodnici. Oamenii au fost întotdeauna aşa. te dau afară ■ în brînci.. Balaban avea această vanitate. vor face muzică. părînd pretutindeni sclipitor şi neobosit. Valentina privi mută apariţia atît de neaşteptată a Irinei. ar fi inventat un mijloc şi mai crîncen de răzbunare... Lazarovici se plimba din odaie în odaie. cînd conversaţiile llncezesc şi buna dispoziţie începe să se risipească. un 268 grup în care să se poată odihni şi el. Îşi căuta un cunoscut....un prieten atît de bun ca David. cînd au fost femei şi alcool mult în jurul lor. privind * invitaţii Feliciei şi mlnunîndu-se de excelenta lor dispoziţie. în sus. Ar fi vrut. se pregăteşte de moarte. Fata îl urma supusă. Trecu mai departe. să fie tot atît de sincer ca ea. iţiră să aştepte răspunsul lui Dragu. — Dacă te mai prind o dată cu fata asta. o nemărturisită oboseală. primise pe loc. îl oboseau mai puţin fragmentele acestea de conversaţie. Ciutariu nu ştia ce să creadă. Era gata să plece cu bestia aia de Ciutariu !... chiar în noaptea aceasta. şi acum eră cu desăvîrsire alta. care continua să-i vorbească de mimoze. O enerva numai prostia lui Jean. Dar îi era indiferent . Mai mulţi tineri se opriseră.nu avea nevoie să se controleze. să privească lucrurile în faţă. Nu putea suferi prezenţa Valentinei. — Ai grijă de Irina. de atîţia ani . Grupul scriitorilor se fărâmiţase.. cel puţin. invenţia nu-şi are drumul liber decît în jos. Şi totuşi. în bibliotecă-?. şi-i ieşi în faţă. acum. Aş vrea să-mi explic mai precis entuziasmul din sală. cu paharul plin în mînă. Vorbea familiar. Dragu plecă repede. O dată. Aş vrea să ştiu cîte sticle de şampanie s-au băut în noaptea asta. O cunoscuse cu două ceasuri înainte. Dacă s-ar stinge acum luminile. în care. bucuria aceea atît de crudă. vorbi sever Dragu. fete. Este extraordinar să vezi cum se amuză bătrînii. este o curiozitate de artist. crezînd că va izbucni şi. vorbind cîte un minut cu fiecare . Felicia are însă la dispoziţia ei o sută de sticle.nici eu. Dar cu ce drept mă ameninţă el că mă dă afară ? Totuşi. dacă ar fi putut. îşi făcu loc cu coatele -printre perechi. li plăcea să se plimbe aşa. Acelaşi şi acelaşi lucru.pri267 veau. cu o expresie de mirată încîn-tare. distingea printre văpaia jazzului şi a alcoolului. Irinei şi plecă.. urlă Dragu la Ciutariu. şampanie. nici o răutate. Lazarovici se apropie de el şi-l întrebă : —» Mă iertaţi. I se părea că asistă la o lume întreagă care se descompune.

impenetrabilă. multă vreme. vorbi Irina.J Nu-i venise nici ei a crede. lipită de el. inertă. pe scări. — Greşeşti. în economie politică. Pe lîngă ei treceau perechi aproape alergînd pe scări. Dar pe Felicia nu o bănuise niciodată că va putea vorbi atît de crud. cu o foarte sîabă licărire de toleranţă. Şi sentimentul că e josnică o îndemna să spună lucrurile şi mai crud. Ce are să spună acasă ? Cine are s-o creadă ?.. 3' — O. — Ce e cu tine ? o întrebă punîndu-i mîna pe frunte. De jos. . rîsete. cu faţa în perine. domnul meu. Spre dimineaţă... să conjure nenorocirea aceasta — ar fi avut putere. şi izbucni : —■ M-am săturat.. N-a venit decît Liza. Cînd dansau. unui tînăr. Auzise şi d. Glasul de fată dej alături i se păruse hidos. să spargă ceva. şi continuă să vorbească.şampanie. Te ducem întîi pe tine acasă. Rămase aşa. . izbucni în cele din urmă Felicia. şi ar fi avut încă puterea să ţipe. Mi-a fost şi mie o dată dor să iubesc !. nu se auzeau decît zgomote surde. nici un suspin. Se simţea nenorocită.. cînd' n-a putut domina ca o regină mulţimea invitaţilor.Spunea tuturor că Felicia s-a simţit -extenuată. Dădu adresa şoferului şi apoi petrecu braţul pe talie logodnicei.. iar erudiţii bătrîni dispăruseră. se adresă către "Valentina. dacă nu cumva lucrurile se petrec în glumă. Se simţea căzută într-o lume. pe care ar fi vrut cu orice preţ s-o cucerească. răsuflînd greu prin pînza perinei. Domnii începuseră să joace poker. inel de aur. atît de vulgar chiar. Se simţea puţin obosită.. Vorbea cu o mînie bolnăvicioasă. ss doarmă. Şi e atît de tînăr. Observă deodată că încetase şi ploaia. răcnete scurte. înspăimîntată. o_moleşală dulce îmbia să-şi rezeme capul de umărul logodnicului... lungită. atît de bogat şi de frumos. 'Se aplecă spre ureche. Felicia ? o întrebă din nou Liza. Logodnica o privi. Poate că va veni totuşi cineva ca să întrebe de mine. bărbătesc şi gros. vulgară. Se gîndise. Văzuse pe Felicia alergînd sus."•■■' De-abia acum izbuti să plîngă. prin banii lui măcar. Liza păstra o mască placidă. îmi permit că-ţi atrag atenţia. Era... începu să vorbească. îşi pipăi inelul din deget.. nici 270 o lacrimă. şi rămăsese de pază. las o simplă vanitate : fusese cea mai dezastruoasă serată a sa.. muiala asta tinerească de la picioarele lui. Era la locul lui. după ce condusese toată lumea. încercînd să dea' vorbelor o pondere gravă şi ironică m acelaşi timp. într-o lume rece şi întunecată. închise uşile şi se trîntL în pat. — Mi se pare că ai spus B-dul Pake. tîrziu. Poate i s-a: făcut rău. întrebarea aceasta o umili şi mai mult. Saly/ Mă pricep şi eu în sociologie. Felicia alergă înspăimîntată în odaia ei. Şi cu toate acestea. — Asta înseamnă aproximativ douăzeci şi cinci de mii de lei. Cetise de mult într-o carte o poveste cu un vals... încercă s-o sărute. streină. îl întrerupse d.Nici ea nu bănuise că va mărturisi asemenea gînduri. 271 Alexandru se aşezase între cele două fete. gîndi Valentina. reflectă d. îndată ce va putea plînge. prin verva lui. Se ridică deodată dintre perine. chiar în acea clipă. . cu un . Liza !.. începe să se stingă tradiţia. dregîndu-şi din cînd în cînd glasul. bucuros că găseşte pe cineva cu caro să stea de vorbă asupra unei probleme care îl interesa. şi am cetit chiar pe autorii marxişti. să nu faci porcării în maşină. poate îşi va aduce cineva aminte de mine. — Ce-a fost astăzi cu tine. Cîte familii. iar în odaie se făcuse aproape frig. înţelegi tu?! m-am săturat să mă îndrăgostesc de oameni în preziua sinuciderii lor sau a logodnei lor !. Şi umerii lui sînt drepţi. ' Felicia nu răspunse. cu numele Alexandru. A privit-o în ochi. Maşina asta e a lui. închisei puţin ochii. sau poate s-a îmbătat. în bibliotecă. cînd se pregăteau de plecare ultimele grupuri. Acolo sus. în tot timpul nopţii. Liza.. Era puţin indignat de curajul tînărului. pe de altă parte. a sărutat-o pe gură.. Valentina nu-şi putea da seama dacă e trează şi adevărată. Veniseră puţini astă seară. îi era peste putinţă să stea. — Asta-i caraghiosul bătrîn.. prin înţelepciunea sau puterea lui. De cîte ori se vorbea de bărbaţi şi despre dragoste. Crezuse că va începe să plîngă îndată ce va rămîne singură... puternici. exclamă Lazarovici. Şi vier-. Baly puţin trist. dar zîmbise discret. dar nu simţea nici cea mai mică dorinţă s-o facă. Liza o asculta uimită.. auzi Lazarovici şoapta. şi s-a retras. —• Alexandre. parcă i-ar fi cetit gîndurile. căci? spun tot. a ţinut-o strîns. pe care nu îndrăznise să şi le mărturisească nici sieşi. Baly. singura dată cînd s-a simţit nefericită. poate în vis. la un lucru ridicul.

era atît de fericită lîngă el. Nu se apărase. întîmplarea cea mare trecuse. şi impresia aceasta de fericire solidă. Păreau soţ şi soţie. atît de familiari.. îi spunea el.O să umplem munţii cu Pleşeni". cădea atît de jos. Era . îi căută ochii. Era atîta solemnă. Nici din cauza bucuriei. Dar ea nu vorbise aproape de loc. era atît de bine lîngă Alexandru. supravieţuise violului acela bestial. Ii spunea pentru întîia oară aşa. amară . că vor trăi cum va vrea el — nimic n-o mai făcea să sufere. Era bal. Alexandru n-o. Irinel. Începu să plîngă mai tare. Noi n-o să cunoaştem asta. nu va cunoaşte bucuria aceasta simplă şi mare a unirii fireşti. bal. certă. o ţinea aproape tot timpul în braţe. dragă. nu pot ! Şi cu toate acestea a . durerea asta fără. Se cutremura de fericire. îneît n-o făcea să roşească. îndrăgostiţilor. să ştii că iubesc !. N-a încercat să se arunce atunci. în acea clipă o podidiră lacrimile. Era umilită. ridicul.Mitică şi azvîrlită pe geam. a trăirii împreună.ieşit.. regele meu. Se simţea atît de mult a lui. vorbele lui. cu rochia pusă direct pe corp. „Draga mea crăiasă". îi spuse ea. de răutatea lui. Niciodată n-o să plîngem aşa... Apoi privi speriată şi cald spre Alexandru. de spaimă.. Erau atît de siguri unul de altul. Se temea să nu-i frîngă oasele.lăsa singură. o făcu pe Irina să se simtă şi mai nefericită. 273 — îşi aprinse într-adevăr o nouă ţigară. dar trebuia sâ facă ceva. moale. Ea nu va putea fi niciodată aşa . fruntea care gîndise minunea aceasta. Lucrurile se petre-■cuseră prea repede. soţ şi soţie . căci restul fusese sfîşîat şi zvîrlit de el.. ca să nu ţipe... Alexandre. nu se va oîmţi niciodată. înainte ca să aibă timp să se îndrăgostească. _să nu-i rupă carnea. Valentina îi strînse braţul cu amîndouă mîinile. uite. şi case şi pat. Dacă ar putea să-şi amintească măcar numele povestei. durerea asta crîncenă.bal. să cunosc pe bătrîni. şi acolo . — Ai să mă visezi la noapte ? — Dar nu mai e noapte. Ar fi fost fericită dacă i-ar fi sărutat măcar mîinile. iubitul meu.. — Viu mîine. Şi cu toate acestea. dusă de mînă de Gheorghiu. călcată în picioare. şi orice ar fi îndurat după aceea i se părea nesemnificativ. nu se putuse apăra Hotărîse el totul. de necunoscută sieşi. vorbea despre munţi. îneît o mîngîiau aproape cu aceleaşi vorbe. ruptă de. tot timpul. Simţea şi acum în trup spaima adîncă şi inumană a pătrunderii lui. Tot ce se întîmplase apoi. — Lasă..-.sărute gura care vorbise. fumez. alături de Dinu. vorbi Alexandru. pri-vindu-l cu ochii holbaţi. Noi n-o să suferim niciodată aşa. muzică. Supravieţuise lucruri infinit. tinereţe. şi nu voia să pară ridicolă. inumană. Ce bine e de voi.. în hohote. cu rufăria.. . Că va dormi cu el la hotel. Vorbea de copii cu o caldă fervoare . şi plecă bărbia în piept. Alexandru şi Valentina săriră s-o consoleze. Dacă ar putea să-şi amintească unde a cetit-o. El îi adusese bagajele în alt compartiment.. un rest de glumă tinerească . i se păruse fără nici o importanţă. Nu pot face altceva.. cu siluirea lui lentă. — Lasă. Iubesc. că vor trăi împreună la Paris. cine ştie ce s-o fi întîmplat. Păreau un menaj vechi şi fericit. era mai ales îngrozită de puterea lui. Ii era frică de el. cu figura descompusă. Niciodată n-ar fi bănuit că ar putea. el o silise să se aşeze lîngă fereastră* ţinînd-o. adică astăz după amiază. nici din teama că Marcella ar putea fugi. graţie în. atît de nouă. Alexandru o luă în braţe. Gura îi era arsă. neutru.. Ar fi vrut să-i. i sa părea că lucrurile pot oricînd să se transforme în farsă studenţească. strîns cu picioarele. în ochii săi mai ales. Păstrase la începutul aventurii un 272 zîmbet transilvan. o frică oarbă. Mă voi zvîrli din tren. conjugală. de sfială. — Taci. îşi spuse atunci. şi ar putea totuşi supravieţui... Dar ceasurile îi descoperiră cel mai înfierbîntat logodnic. care întăreşte şi mîngîie o nefericire în dragoste. Nu putea dormi. peste voinţa ei. are să treacă. şi ştia că nu se' mai poate arunca niciodată.. şi Valentina îi mîngîie părul. Rămăsese inertă. cu fardul şters.mai groaznice. noimă.. —■ Aţi amorţit. spuse gros Irina. O adusese în compartimentul 'său.. animală. de mult.

. Bucuria mamă-sei îl făcu să se simtă şi mai fericit. Petru sări repede jos. înecăcioasă. Douăsprezece mii de lei nu prea folosesc la mare lucru. pe care ar fi putut obţine pînă la o sută de mii de lei. -Acum. Petru simţi că buzele şi obrajii îi sînt încă umezi de lacrimi. Cînd i-a cerut paşaportul. — Icre negre moi !. dar alungă repede amintirile şi melancolia. Era foarte stăpînit de sentimente. -la un hotel. Maşina se opri în ■ faţa casei . anunţa. în friguri. cu zvonurile pe care le auzea.pa chetele. Destupă o sticlă de vin. unde s-ar fi -întâlnit cu Anişoara.. de trupul şi căldura lui bărbătească mai ales. Nici nu-i rămîneau destui bani. nu-l mai ispitea deloc acum după ce vînduse aurul şi bijuteriile. şi cînd îi dădu batista cu bijuterii. O dorea şi el dar numai trupeşte.. cu sinceritate.. Tremura de ane or. Rîdea cu poftă. A izbucnit apoi glasul d-nei Lecca : „Teddy.. — Să bem pentru „Stele căzătoare !". ar fi putut-o prostitua acolo. Restul chelţuise la „Dragomir". şi alergă cu pachetele în casă. Teddy. îşi cumpărase pentru sine o ediţie completă a poeziilor lui Rimbaud şi douS. Ploaia încetase. i le-a dat fără nici o rezistenţă. Petri\ era fericit. Trunchiurile castanilor de pe Bulevard păreau mai negre. Petru ghicise după tre-murul cărnii cît de mult îl cheamă. Nimic n-ar fi putut întrece actul acela cumplit. „Ereticii" aiături.conlinutul. alerga în jurul mesei. Mitică putea face orice. banane şi două sticle cu vin. Anişoara îl chemase emoţionată la ea în odaie. .. — Ne oprim la "Viena. Doar chipul lui Petru putea şterge coşmarele nopţii. — Am luat acont pe „Srele căzătoare!". spuse Petru. Vreau să te văd în pat. începea să coboare o negură deasă.. mai scheletice. Arvireştii. Se putea înttrnpla orice. N-a auzit totuşi maşina decît dimineaţa. cu închipuirea maşiriei care trebuia odată să apară din noapte şi să se oprească la scara peronului. şi-a'spus ieşind de la bijutier. Nu avea nici un prieten cu garsonieră. l-a îmbrăţişat chiar în salon. Nimic nu i se părea mai grav. înspăimîntată .. îi era dor de el. Petru se gîndi că trebuie să găsească un alt mijloc de a se întîlni. în-parc nu se mai putea ascunde. anunţă solemn. Vom avea acum lemne din belşug. deşi oricînd se putea deschide o uşă. de ea. luptîndu-se cu insomnia. vorbi tîrziu Gheorghiu. stofă pentru două rochii şi o geantă neagră. plăti.. Era totuşi fericită. Poate. . pachete de ţigări „Camei". şi umplu paharele. bogăţia lor de altădată). Apoi. D-na Anicet începu să plîngă. şi să avem lemne din belşug. Petru înţelese repede asta. şi îşi numără banii rămaşi. renunţînd' la odaia din oraş. tovărăşia Anişoarei.. Petru crezuse că fata va fura vreun colier de perle.. Doar să-i fac mamei o bucurie. siluirea. spaimele ei din timpul zilei.năruită. li cumpărase d-nei Anicet papuci calzi de iarnă. de frig. Desfăcea pachetele. ură el foarte sincer. A adormit istovită. Prezenţa ei îi tulbura gîndurile.. să mîncăm şi noi ca lumea cîteva săptămîni. ascunsă în oraş. Petru Anicet intră la „Dragomir* şi cumpărături sfert de kilogram de icre negre.. deschidea gura Mitică. Ar fi putut cere mai mult. Ar fi putut-o sili să se dezbrace în compartiment. am asistat la cea mai frumoasă logodnă din viaţa mea !". într-o seară. voi putea lucra pînă dimineaţa. Şi Petru se simţi foarte uşor emoţionat (tatăl. l-ar fi ajutat să fie liber. începu să tremure.. . . mai definitiv. Nu-şi 275 274 mai aducea aminte ce s-a întîmplat în urmă.. Un băiat aduse pachetele pînă la maşină . VIII' Cîteva zile în urmă. Anişoara s-a cutremurat auzind cuvîntul acesta. îi putea cere orice. N-ai idee ce mult vreau să te văd. Petru îi dădu douăzeci de lei bacşiş. Cînd l-a văzut pe Anicet. în orice moment. dealtfel. iar vizitele în timpul nopţii fiind riscante (Anişoara nu mai dormea cu ferestrele deschise. şvaiţer. în faţa celorlalţi pasageri . poate chiar să plece din ţară. D-na Anicet îl aştepta la masă. într-o cameră a lor. banii şi cecul. Pe bijuterii şi pe cele cinci monede de aur luase douăsprezece mii de lei.. şi ar fi putut scrie „Ereticii". Mai avea acum şapte mii şi cîteva sute. pînă ce nu se simţi îmbrăţişată şi sărutată zgomotos pe obraji. Petru numără.. de tristeţi. sau vreo brăţară scumpă.. D-na Anicet îi luă capul între mîini şi îl sărută. o haină de casă. Anişoara avusese o noapte crîncenă. Nu-şi dădu seama că Petru e încărcat cu pachete. Tremura. de groază. Apoi porni spre fundătura Mătăsari. acurrţ Nu ar fi putut scrie. Renunţase la gîndul de a închiria o cameră în oraş.

. Masa a fost plină de surprize. şi se întoarse cu serviciul de cafea pe o tavă. cu pumnii strinşi nervos pe marginea mesei.. Petru socotea că gestul acesta xăscumpără toate umilinţele.că m-am logodit ? îi spuse. încet. cu un fum subţire şi albastru. Trecu o clipă în bucătărie. că 276 nici o nenorocire nu-l poate da la fund. acolo.. 11 privi cîteva secunde în ochi. Nu aştepta să-i răspundă. — Vai. că tot ce spune. 27? Am găsit un om de inimă. apoi aprinse chibritul.. Vorbi de partidul politic pe care voia să-l creeze. mi-a spus : „Tinere. — Am să răscumpăr Arvireştii. D-na Anicet îl asculta visînd obişnuitul. partid tineresc. îl întrerupse Petrii mahmur. mai*mult de dragul tău. Poate va ajunge să dirijeze concertele Filarmonicei. şi alese una cu voluptate. a început să cînte .. Se desprinse uşor din braieli mamei şi o invită să se aşeze la masă. 278 .. lasă-mă pe mine să fac cafeaua ! spuse el .. şopti ea. Alexandru era încă foarte tulbure... într-un teatru plin cu ' cea mai elegantă lume. Pe Petru îl iritau şi îl întunecau momentele acestea de afecaune maternă." nu se gîndisejj deloc la economie. acolo. că n-o cheamă Măria. spuse el. ei vis. şi apoi din suita lui de „Stele căzătoare". D-na Anicet se înecă repede. E un geniu muzical. îmbrăcat în frac. Petrişor !. Turnă cafeaua în ceşti. îi spuse. — Ce copil bun eşti tu. su.'■ rînzînd.. "■ » — Avem acum de unde cumpăra lmne. — Acum îmi dau seama că ar fi fost absurd s-o fac» şopti el. cîteva lieduri germane. După1' ce a băut două pahare cu vin. . se va împlini întocmai. Şi am să fac un castel. âsta-i semn bun.. aşa cum făcuseră cu opt nouă ani înainte. — Am să fumez şi eu astăzi. Ştia că nici o piedică nu-i poate rezista în cale.. Se vedea iarăşi într-o lojă de avant-scenă. — Un singur lucru mă exasperează. Cineva de lîngă ea spune. la o ultimă petrecere .. ■— Mamă. şi auzea aplauzele : Anicet ! Anicet !.. Dispăru iute în odaia vecină.. ai un extraordinar talenJ Iată zece mii de lei acont. Aşa.rniaza aceea. Petru clipi din ochi.. La Ateneu.. Deschise apoi pachetul cu ţigări „Ca-i mei". Petrişor. şf zîmbi.— Să dea Dumnezeu să ai tu noroc. Petru cînta cu figura schimbată. O făcuse tare .Glasul lui era mai dulce. — Ştii . • Bravo ! Bravo!.. — Cine-i Viorica ? întrebă Petru. că poate anula timpul mizer scurs de la moartea tatălui pînă acum. îi era foame. răspunse Petru privind cum tremură flacăra albastră în jurul ibricului. — Petrişor.emne. îl întrece pe Enescu !. marnă ! vorbi Petru cu hotărîre. Faptul că mă gîndesc necontenit la Viorica. veni şi Alexandru Pleşa. acum mai bărbătesc. • — Societatea Compozitorilor Români.. vorbi de logodnica lui repetînd. — Neinteresant. Ştia în acea clipă. spuse d-na Anicet. — Mamă.. Petrişor ! izbucni în cele din urmă. spuse el. foarte-politicos. . repezindu-se de pe un scaun şi sărutînd obrazul d-nei Anicet. Eu era să-l refuz. îmi închipui că o duci desti de prost". ai să vezi !. D-na Anicet îşi puse pe umeri stofele şi se privi în oglindă.. mai mult pentru sine. lăcrimînd.. ai fi putut face tu asta ? se miră îngroţ zită D-na Anicet. 'D-na Anicet aşeză ţigara pe buza scrumierei şi Petru •o lăsă să ardă. ce calde sînt !. Petru se urcă pe estradă. Spu-ne-mi mai bine ce faci tu. Au mîncat amîndoi cu poftă. Petru îi oferi pachetul. Ştii de 'cînd n-am mai avut o stofă aşa de bună ?. Cum te-ai gîndit la. au mîncat icrele negre cu furculiţa. muşcîndu-şi buzele. pînă ce se mistui singură. — Dar cine îţi editează liedurile ? întrebă d-nâ Anicet. şi încep să tuşească.pe care o dăduse Francisc Anicet.. intitulat „Acţiunea"..măicuţa ta !. şi se întoarse cu un braţ de . Am să-l aduc şi pe tata. După ce-a citit manua crisul. deodată. cîte vrem.. scrum. Umplu soba. rîse Petru. în după-r. şi pe Pavel.

Parcă aştepta acum să fie întărit. eu nu aveam nici o vină în întîmplarea asta. atunci aş fi foarte umilit în ochii mei... — Nu ştiu. ' ■ Tăcură amîndoi. atît. Nu-i vorbise niciodată de în-tîmplarea aceasta. fără să-şi poate găsi loc. hotărîrii mele de-atunci. pe gînduri. de altfel. N-ai ideea ce mult mă obsedeaeză. nu-l interesau dragostele şi aventurile prietenului său. Simţea că e aici un izvor de tărie. Se opri tulburat. Dar trebuia să ţi-o spun... Poate eu sînt de vină. ceva iremediabil. ■—■ Ea e moartă... cîtva timp. — Deloc.. Se agăţa cu toată puterea de dragostea aceasta pentru moartă.. încerca să se convingă singur că iubeşte pe Viorica Panaitescu. bănuia că niciodată n-aş fi luat-o de soţie... Să-i răzbuni. cu Valentina.. Las-o pe Viorica.— Viorica Panaitescu. Se uită cîtva timp la . îl ajuta să găsească tăria . Petru observă repede cît de mult se schimbase Alexandru.... vobind.. O. Se apropia de el. răspunse Alexandru liniştit.. în sfîrşit. e absurd ! Tot ce-mi spui despre' morţi n-are nici un sens.şi mijlocul de o rupe logodna. să-ţi spun drept. aprobat. imaginea Viorichii. Viorica a murit în van.. Aş fi nefericit 279 toată viaţa.... Aproape o uitasem.. Parcă aş fi păcătuit împotriva ei. tot ce n-au putut înfăptui ei pe pă-mînt... puţin emoţionat. Alexandru observă cu uimire că fumează „Camei". Petru rămase cîtva timp privind în gol. e prea tîrziu.. e prezenţa Viorichii. S-a omorît ea. — De ce s-a omorît? întrebă'Petru. orice ai vrea să faci. Şi totuşi nu vreau să dau înapoi. o iubeam cu adevărat. • — Ceea ce mă exasperează.. Se aprindea. Alexandrii începu să se simtă nervos. începuse să mintă. Privi în jos.. — Şi atunci de ce'te-ai logodit cu alta? îl întrebă. Alexandru îl ascultase uimit. să-i las în pace. Tu mai ţii minte poveştile alea tragice cu Electra. Aş vrea să-i răzbun. dar nu-i spuse nimic.. Se găsea încă moral şi viril. continuă Anicet. cînd privea astfel lucrurile. atît de sigur pe sine. Alexandru luă o ţigară din pachetul je pe masă. atît de dîrz. îi făcea bine. Mă îndemni să nu mă gîndesc la morţi. îl ajuta să ce depărteze de Valentina .de ele. De aceea am şi ales la nimereală . Asta mă încurcă mult. calm. — I-am dat cuvîntul de-onoare lui David. lui David Dragu. nelegat de nimeni şi de nimic. — Nu rămîne nimic de făcut. — Mi se pare că te contrazici. decît să aştepţi să se întîmple lucrurile aşa cum trebuie să se întîmple.. cînd vorbea despre jertfa Viorichii. şi de caustic altădată. acura mi "se pare că o iubeam pe ea. Morţii nu cer altceva decît răzbunare. Dar înţelegi tu. Cred că a făcut-o pentru că. un foarte puternic mijloc de apărare. 280 Tăcură amîndoi. în-trunv€uvmt. ca să-mi dovedesc mie însumi că puţin îmi pasă de orice se întîmplă cu mine . din propria ei voinţă. vorbi el deodată. . din principiu . Anicet îl privi uluit. incu-rajat —• el.. Se plimba prin cameră... ca să-mi dovedesc că sînt tare. spuse Petru. mult ?. dar ştiu că sînt singurele lucruri adevărate.. şi care s-a omorît pentru mine. şi o justifica........ Simţea pămîntul mai tare sub el. Parcă jertfa ei. să faci la rîndul tău să sufere pe alţii. ca să spus aşa jertfa asta ■ adusă libertăţii mele. dar un asemenea episod trebuia în orice caz spus. M-am hotărît să mă însor aşa.. îi spuse. adaogă el.. dar nu o aprinse. Dar acum. iubeşti pe asta prea. acum. îşi aprinse o nouă ţigară. şi tăcu cîteva secunde. Ce-ţi pasă de morţi ? Eu nu mă gîndesc niciodată la morţii mei. logodindu-mă.. Aveam alte păreri pe1 atunci. Alexandru. iar pe de altă parte îmi spui' că ' morţii trebuie răzbunaţi.. nu te mai gîndi la ea.. e absurd ce spun... atît. Am impresia că am săvîrşit o colosală gafă. Qreste şi ceilalţi ? Eu habar n-am. Aproape că nu ştiu ce să fac. Şi minciuna asta pe care o amplifica.. o fată pe care am iubit-o eu anul trecut. asta mă înfurie cîteodatâ.... că ţi-am mărturisit exasperarea asta a mea. să înfăptuieşti tu. Evident. o fată săracă şi modestă. Apoi izbucni deodată.. despre iubirea lui postumă. Fără să-şi dea seama. dar de fapt nu se gîndea la ea decît ca să o compare cu cealaltă. Tot ce au suferit morţii tăi. E prea tîr-ziu pentru tine. — Nu... nu vreau să fug. Cum s-a omorît pentru tine ?. de a rămîne perfect liber. Tu îţi dai seama foarte bine. îţi dai tu seama ce înseamnă să răzbun pe Viorica ?. jertfa e acum inutilă.

. Niciodată n-am avut atîţia bani. de oriunde. cu relaţiile sale.. Tăcură amîndoi. pe alt ton.. ca să obţii vreun ajutor de undeva. deşi pe ea o iubesc mai mult. Poate de aceea am şi îndemnat-o •Anişoara să fure . cu o asemenea sumă aş fi putut face minuni .. însă. «rîse Anicet fără nici o urmă de invidie. Lăsau să se fure miliarde. Te-ar putea ajuta şi unchiul Dem. înţelegi. am plătit cinstit.. Azi dimineaţă chiar. * — De ce nu ceri o bursă de studii ? întrebă Alexandru.. Bănuia că a fost . — Nu e nimic de rîs. cu orice risc. să-mi aducă lucruri mai de preţ.... Dar ştiu că sîntem oameni noi.şi nici nu mă interesează. drept să-ţi spun. continuînd să fumeze. orice gest de libertate al altuia îl întărea. ne deosebim chiar de "unul ca David Dragu. . dar atît cît vreau eu.. înainte ca Alexandru să poată răspunde ceva. Şi... întări Alexandru..Am început să facem porcăriile pe contul nostru. vorbi indiferei Petru. Petru se apropie de el şi şopti. Sîntem oameni noi. fără prea multă valoare de altfel.un acont de la „Stele căzătoare".. Oricît a suferit Nora. Mă aşteptam... 282 — Ce-ai de gînd să faci cu banii ? ii întrebă Alexandru ca să rupă tăcerea.000 lei. Ceilalţi făceau porcării pe contul Statului. Anişoara a furat nişte bijuterii vechi. Acum cîteva ceasuri aveam douăspreze mii de lei.. întru nimic vinovat faţă de e Am plătit mai înainte. Eu i-arn spus că am încasat. — Ştii. ca să fie într-o bună zi descoperită.m capriciu al lui şi în ceasul acesta orice capriciu 'îl interesa. Iar tu lupţi cu armele tale... adaogă Petru rîzînd. Bătrîna ar suferi prea mult. să pot sparge odată cercul ăsta de fier al sărăciei. Trebuie să fii călduţ şi un om cumsecade. —• Eu nu am nici un fel de armă. Pre-fer să fiu imoral.. numai ca să fi şi rămîne liber. dar trăiau în cea mai perfectă şi mai ipocrită imoralitate . cum spui tu.. şi se trudeau să fie cît mai morali în viaţa lor privată. Trebuia cu irice preţ să ştie de unde a avut Petru bani. învîrtind-o între degete. ca să nu fiu prea legat de ea. De la om la om.. lupta e îngăduită. . de unde a găsit curajul să risipească atîţia bani pe ţigări scumpe... se căsătoreau în biserică. asta e. Cu 12.. Amănuntul acesta i se părea hotărîtor. de abia avem pentru lemne şi chirie. că ne deosebim fundamental de înaintaşii noştri .. dar îţi permiţi orice imoralitate cu oamenii singuri.. Te înţeleg foarte bine . înţelegi cît ar suferi.000 lei.. Petru care fiecare leii contează.. Ştiu eu cui şi cum să dau socoteală pentru asta. ceva pe care să pot obţină cel puţin 100. Apoi continuă. să fi avut acum 100. Trebuia să găsesc.. Mie nu mi-e teamă de nimic. Buni sau răi. sau chiar ei delapidau zeci de milioane. Petru îl lăsă să aştepte cîteva minute fără £ă-i răspundă.. — Tu ai îndemnat-o să fure ? v — Da. nu mi-e teamă de nici o suf£ rinţă..Răscumpăr mai dinainte orice fel de suferinţă. — Le suport pe toate cu umilinţă. vorbi Alexandru «demn. — Oh. gânditor. Ştii. nu poate egala suferinţe". nu ştiu. tu refuzi să profiţi de pe urma colectivităţii. — Am vîndut nişte lucruri furate.000 lei. îmi repugnă orice ajutor străin. trăgând cu furie din ţigară. pe contul meu. dar nu-mi va plăti nimic. Tăcu un răstimp. ca: să" mă dispreţuiască. — Nici tu nu poţi suporta o legătură ? întrebă piîţin ' emoţionat Alexandra. Pînă în cele din urmă. plăteau taxe la şcoli. îl întrerupse Alexandru. pe spinarea colectivităţii. Simt şi eu cîteodată avem nevoie de • o nouă morală.. Nu mă simt. nu trebuie să afle mama.. Aveam nevoie de bani. -— E o sumă ridiculă. vorbi el în cele din urmă. deci. aş fi putut ieşi în orice caz-din încurcătură.. Eu am îndurat toate umilinţele. şi nu. nu-i voi rămîne dator nici ei. — Cum de ţi-ai cumpărat tu ţigări „Camei" ? întrebă el deodată. Adevărul este că am şanse să găsesc un editor. mulţu-mindu-se să zîrnbească. şi fără sens. poate. 281 W f i ■ — Bursă n-a luat decît Jean Ciutariu.1. Cu Anişoara va fi acelaşi lucru.... mele... sau. O nouă morală.ea. contribuind la societăţile de binefacere şi mai ştiu eu ce.. —: înţeleg..

Nu mi-ai spus-o. într-un episod scurt. — Ai să rămîi singur. Eu sînl un om sănătos şi normal. chirie... Cu asemenea oameni nu am nici un fel de raporturi concrete.. istoriei sau sociologiei —.... le-am plătit eu întîi. — Da. îl întrerupse Alexandru.. întreaga exp rienţăse schimbă. să' ai curajul luptei.. în moartea stupidă şi burgheză. e ceva ca un organ cu care' te-ai născut.— Lemne.. — Dragă Alexandre. asta.. deşi numai unul din-ei iese biruitor. acum sînt şi eu pentru ei. •— Vorbeşti aşa pentru că nu ai fost. am să-i cumpăr o vilă pe o plajă caldă.. Mă 'emoţionez ca şi cum aş asista la un film sa\i aş reciti Salambo. Milioanele tale aparţin geografiei. întreaga viziune a lumii se modifică — Poate să ai dreptate în _ ceea ce priveşte singură tatea într-o anumită moarte. nu pot gîndi decit pe realitatea din jurul meu. Trei ani" pentru Nora. — Are cel puţin o importanţă tactică. plictisit. poate avea vreo importanţă confuzia. niciodată pînă acum.. o zi sau două pentru marna mea — toate bucuriile pe care le-am împărţit astfel. Dar sînt atîţia oameni care îţi cer asta. nu mă va putea ţine un minut mai mult în viaţă. lapte..nu aparţin realităţii.. Cînd am să fiu bogat. vorbi Petru zîmbind. cu viaţa. — Dar m-am simţit întotdeauna aşa. Ei sînt pentru mine o abstracţiune. Asta. undeva prin Mediterana. care aşteaptă de la tine bucuria asta. cu nişte fleacuri nişte stofe de iarnă. — Ce pot face ? Aflu de ei din jurnale. — Dar ai fi biruit în cîteva clipe. Alexandru tăcu. ai dreptate. şase luni pentru Anişoara. —' D'ar şi ei suferă.. dintre oamenii care au între ei relaţii concrete. în ceasul cînd va trebui să mor.. dintr-o conversaţie cu tine sau cu altul — tot aşa după cum aflu dintr-o carte ' despre suferinţele oamenilor din Evul Mediu. Ce ai face dacă un grup de oameni ţi-ar ataca locuinţa ? — M-aş apăra. în umilinţă ? Ce fel de bucurii le poţi aduce oamenilor acestora ? — Nu înţeleg ce vrei să spui.. îmi cere să lupt pînă la limita puterilor... Ast e singurătatea. Nu ne cunoaştem. cu vîrf şi îndesat. totuşi. De aceea n-am nici o încredere în politică. de luptă corp la corp.... Nu mă interesează decît morala. — Ce-are a face ? Morala mea. — Dacă tu crezi că în asemenea chestiuni vitale. — Mi se părea că e un lucru de la sine înţeles. reglementarearelaţiilor dintre oamenii vii. — Pui problema greşit. dar care suferă cumplit care zac în boală. — Mi se pare că ţi-am spus. îi spuse Alexandru zîm-bind. cafea. răspttnse Petru. interveni Alexandru.... evident.. Doi adversari sînt amîndoi morali.. E bine să faci oamenilor bucurie. interveni Alexandru învioratj Prietenia n-are nimic de a face cu asemenea lucr 'ultime. în întuneric. Problema este să te-aperi.. odată descoperit. vorbi Alexandru aprins. vorbi cu oarecare ciudă. Dar eu sînt un om viu. Dar moartea noastră. Nu 283 mă obligă să fiu biruitor. şi nu se descoperă decît o anumită vîrstă. — Eşti cam confuz... '— Nu e problemă.. — Dar ceilalţi. milioanele de oameni pe care nu-i cunoşti. dacă le lipseşte vreun org£ dacă doctorii le-au dat voie să facă dragoste. într-o luptă lungă.. încă antrenat -într-o mare experienţă colectivă.. moartea prin boală sau bătrîneţe. prietenia mea ?.. şi nu ţi-am spus nimic despre ceea ce cred că e fundamental în orice om.. — Atunci. că eu m-am nevoie de tactică. E adevărat „organul" acesta al singurătă' nu funcţionează la toţi egal... nici dragostea mamei sau a Anişoarei. Numai într-un sanatoriu oamenii se întreab| dacă au poftă de mîncare. ■ — Trebuie să ştii s-alegi. emoţionat. i-am făcut mamei o mare bucurie. Dar. fireşte. că am talent muf zical şi am sexualitatea intactă..... Asemenea lucruri subînţeleg. trebuie să ies învingător. experimentale.. Nicic dată nu ţi-am spus că am stomac bun. Petru. nici măcar în politica voastră.. Ştii. nici prietenia ta.. a .. ca şi orice altă morală virilă.

De data aceasta. te-giunile şi armele lumii de astăzi. Tu crezi că eşti singur în moarte. pentru că e absurd să te gîndeşti la asemenea lucruri cînd ai atîtea de făcut în viaţă. — Eu mă voi simţi singur şi acolo. vor muri numai tineri... îşi amintea precis numele hotelului acesta..tinereţii de astăzi. în toate ţările. care de mult ştie totul. Pe tatăl meu Francisc Anicet. —• Eu nu le-amestec niciodată. moartea laolată ? Niciodată lumea n-a pregătit cu mai multă izbîndă oamenii tineri pentru o moarte colectivă. PARTEA A TREIA Mitică Gheorghiu a stat patru zile la Viena. şi vor muri atît de mulţi deodată.. A coborît cu Marcella la braţ şi a spus direct şoferului : — Park-Hotel !.. de moarte ? Ce sînt miliţiile şi batalioanele de asalt. sau la ai tăi. unde cu mulţi ani în urmă. moartea întotdeauna prea mare. decît mase tinereşti strîns legate între ele. Iubirea întotdeauna pare mică şi stearpă. Ţinea foarte bine minte -numărul camerei şi poziţia ei .. vorbi Alexandru trist. — Nu ne înţelegem... Sîntem cu toţii paraziţi. pentru că nu mă pot pierde într-un milion. Acel esprit de corps. tinerii. A arătat paşapoartele. mă voi simţi numai acolo.. — Este un. într-o revoluţie. -Ce-ar mai fi rîs tata.. o cameră cu două paturi. 285 284 — Fiecare îşi caută puterile. într-un război. în alte împrejurări. Ba nu. însă. în fundul unui coridor întunecat. vor muri mulţi. ăsta. dacă ne-ar fi ascultat acum vorbind despre moarte ! El. Marcella avea o privire umilă. nici nu mă gîn-desc la moarte. întrun fel sau altul. — Eu dimpotrivă. Poate de aceea nu mi-e teamă de niciuna. scumpul meu Petre. Ajunsese de mult la capătul puterilor. mureau cu preotul alături. I se păru -că -ştiinţa aceasta este o tărie în plus. . petrecuse cîteva nopţi de holtei bogat. acei care puteau crede. Altădată. care se simt legaţi şi prin suferinţe dar şi prin destinul lor comun. răspunse Alexandru zîm-bind. m-am exprimat greşit . — Ce-are a face ?! exclamă Petru.. spuse Petru visător. Tu nu observi ce frumos se pregăteşte tinerimea. căci numai' acolo voi şti că moartea e aproape de mine. ca şi cum s-ar fi înţeles dir ochi să păstreze un minut de reculegere. — Sîntem logodiţi. încît nici nu vor simţi că mor cu adevărat. unde crede de cuviinţa spuse Petru. vom muri strînşi unul într-altul. supusă.. Nu mă simt încă bine maturizat. care cresc împreună. Amîndoi tăcură deodată. Pe un cîmp de luptă.. pentru că te gîndeşti numai la tine.. cum spui tu.. milioafte de tineri. Una se cheamă pe alta.cerc vicios. nu vor mai avea nevoie de ajutor în ceasul morţii . şi să-l pot întrece !. atît de mulţi încît va exista o singură moarte : moartea colectivă. Noi vom muri cu toţii. după cum nu simt nici dorinţa de a muri cu un milion de oameni deodată. Au fost odată oameni snai lari CB noi. şi nimeni nu se-va mai simţi singur în acel ceas. vom dormi în aceeaşi odaie. Mitică îl luă braţul şi o îndemnă spre ascensor.ai dîndu-şi seama că Mitică vorbeşte destul de curent nemţeşte.. suprimă această fundamentală singurătate a omului în ceasul morţii.. de care îţi băteai joc altădată. De aceea nu simt nevoia să mă pierd într-un milion de oameni.. o primejdie mai " mult. îl întrerupse Anicet. Tresări nurr. ţi-am spus.. legate mai ales prin destinul Care le aşteaptă. Mitică s-a mulţumit cu o cameră vecină. în memoria bătrînului Francisc Anicet. Tu îţi cauţi singurătatea şi plenitudinea în Vesprit de corpsf în batalioanele tale tinereţti — eu în muzieă şi într-o morală personală. Ne iubim.. Să ajung ca el. va fi cu totul alta.. — Ai cunoscut pe vreunul ? — Pe unul singur.. odaia era ocupată. la etajul al treilea. Astăzi.

se uita. o definitivă predare. După ce 237 băiatul ieşi. de întîmplări. Se privi. Simţi atunci că anii pierduţi nu se mai întorc . altădată !. Dădu cu ochii de trupul Marcellei. Fata ridică ochii. Se smulse de sub mîngîierea Marcellei. — Dacă ţi-e somn. Deznădejdea aceasta rece în care se înfunda îl făcu deodată sălbatec. Făcuse dragoste şi dormise aşa. Marcella îl privi atunci. Ar trebui să fac acum o baie. a ajutat-o foarte corect să se dezbrace. nimicirea. în odaie era întunereo deplin. propria lui suferinţă. Venise băiatul cu bagajele. şi o luă în braţe. cuvîntul acesta : „bucurie". fără să i-o lumineze. în acelaşi pat. Se simţea.. speriată. — Se poate avea acum o baie ? întrebă el politicos. părul rar şi umed. se risipea.dezgustat pînă la silă de el însuşi. O zvîrli aproape dezgolită în pat. mîngîiat. fără să închidă măcar uşa. indiferente. astfel. toate amănuntele — şi ele nu-i făcură nici o plăcere. Nu păstrase din întîmplă-rile ultimelor două zile decît o nefirească tristeţe. cu un glas schimbat. înţelese bine cît de tristă era mîngîierea fetei . să te vedem la bucurie !. poţi să te dezbraci şi să te culci. Au adormit apoi amîndoi. Nu o miră prezenţa omului îmbrăcat.. Aşa sînt eu. izbutea să uite. Deveni mai brutal. Dar nici nu-l indignară . şi căscă.— Haide. simţi că i se făcuse frig. pe canapea. Fata se chirci. ruperea. de sus pînă jos . îl cuprinse iarăşi. vorbi din. Marcella se abandonă somnului ca o boală.avu totuşi o nedesluşită tristeţe privind pe fereastră. mai mult. îi satisfăcea pe deplin foamea lui întunecată şi bes288 tială de anihilare. Cuvîntul îl exaspera. cu capul în jos. (îl simţea prea aproape de ea) — ridică uşor mîna şi îl mîngîie pe cap. Marcella ar fi suferit. Pentru că totuşi trebuia facă ceva. Mîna întîlni umerii bărbatului de-alături. îşi frecă plictisit pleoapele. — Ah. Ii smulse rochia rupîndu-i-o în fîşii.. puţin nebun. tot atît de tristă ca şi sufletul lui de atunci. ce s-a întîmplat cu ea. dacă'ai şti cît te-am iubit ! Cît te-ai iubit. că niciodată lucrurile nu vor mai fi aceleaşi. Marcella. sfîşierea. Aproape aceeaşi . unul lîngă altul. îi spuse el. de descompunere şi risipire. nou Mitică. îi spuse Mitică. îi deşteptă furii şi pofte drăceşti. Nici nu deschise bine ochii. Lumina îl orbi . poate. Nici n-ar fi ştii ce să-i spună. Nu-şi dădea bine seama unde se află. aşezîndu-i alături. încercă să zîmbească. comoara mea !. Dar nu ştia cît poate fi ceasul. şi cameriera îl informă : unu jumătate. de altminteri. Şovăi. în cruzime'.. iubirea mea ! O poftă infernală de batjocorire. dezgustat de Marcella. haide. care rămase pe canapea. Auzi bătînd în uşă. aşa cum era. îi fu frică să vorbească. îşi aminti toate întîmplările. Am înnebunit !. şi înspăimîntă. pantalonii erau şifonaţi. de umilinţă şi chin. tremurînd. Era cea mai mare voluptate aceasta . Era aproape aceeaşi privelişte ca şi în odaia pe 'care o ocupase acum cîţiva ani. Se trînti şi el. se opri cîteva clipe pe carnea streină. scumpa inea ! îi spuse zîmbind. —■ Haide. — Haide. îi erau aproape. o mare beatitudine. Nici veselia de atunci nu o va mai cunoaşte. Gheorghiu se lăsă . în acelaşi pat cu ea. Simţea aproape o mare odihnă. Ceasornicul lui se oprise. dar zîmbetul îi sluţi o cli] faţa. să-mi curăţ jegul.. se desfăcea în beznă. Mitică îşi deschise geamantanele şi-şi căută rufărie curată şi un alt rînd . Dibui butonul şi aprinse lampa cea mare. Ar fi fost şi mai fericit dacă ar fi intrat atunci cineva şi i-ar fi surprins. apoi se ascunse sub cuvertură. Mitică se apropie de Marcella. — Nu-ţi fie teamă. îşi scoase pardesiul şi se îndreptă spre fereastră. şi îi era frică de Gheorghiu.. nu simţise nevoia săcerceteze . întîlni. nici o pudoare. neastâmpărul şi groaza sa de sine. în odaie. pe care îl întrebuinţase în jargon pornografic. Sună. înfăşurat pe jumătate în cuvertură. continuă el. nici o tresărire. dar nu mai încercă să se apere. apoi continuă. Mitică se deşteptă cel dintîi. scumpo. craniul pe jumătate descoperit. îşi spuse cu glas tare şi aproape cordial. cîteodată. şi începu să tremure. Cîtva timp după ce adormise. Mîna i se lovi de umerii lui Gheorghiu. Femeia plecă s-o pregătească. ca un dine. Alune-cînd tot mai jos în cruzime. Nici dragostea stupidă pentru Marcella nu o va mai putea aprinde vreodată. încercînd să fie cit mai blînd cu putinţă. Mitică . şi trase pe trupul gol un colţ din cuvertură. haina boţită. Nu se auzea de nicăieri nici un zgomot. îl lăsă să aranjeze cuferele fără să spună vreun cuvînt.

şi Mitică spuse doar atît : Kaiser-bar— Aici petreceam cînd eram tînăr. de mătase. pe care ar. Marcella încercă fără convingere să se facă frumoasă. . Regăsea aici o Marcella de. — Vrei să mergem undeva acum ? întrebă ea.'. Portarul îi privi cu uimire. Nu era încă timpul s-o lase liberă .. constatînd încă o dată ştiinţa de limba germană a lui Gheorghiu. Rămase în mijlocul odăii. de mult pierdută . Marcella pe care o iubise. nu-i spunea Marcella. Ai să vezi că eu nu sînt nebun !. Ar fi suferit. I se păru.de haine. şi o ajută să iasă din baie. automat. O. O înfăşură cu prosoapele moi şi groase. dacă Marcella ar fi ţipat. O strînse în braţe. îşi ridică puţin buclele de pe frunte şi de lîngă urechi... împleticindu-se. Observaţia aceasta îi învioră mintea cîteva minute o făcu să se simtă mai vie. cu ochii adînciţi în cearcăne şi obrajii traşi. Nu e aşa că-ţi plac şi ţie. Ai să vezi ce bine are să fie. o va ierta. să n-o sperie. blînd. Le aranja pe toate cu multă grijă pe pat. Se temea să n-o trezească brusc. îi spuse Mitică. Vom bea şampanie multă. cu multă luarea aminte. O conduse. frumoasă ca o zînă ! exclamă Gheorghiu fericit. Marcella clătină capul..mult moartă pentru el. lase singură. — E gata baia. 289 Fata îl privi fără să înţeleagă unde se află. îşj scoase o pereche de pantofi negri.. prefăcîndu-se că respiră. cu gls stins. Mitică îi zgudui umărul. — Mi-e somn. şi trebui s-o şteargă cu mîneca halatului ca să se poată privi. aşteptînd.. încă n-am încredere în ea. ferindu-se să-l privească îi ochi. era aburită. deschise şi găsi halatul.. dar se temea s-o. totuşi. le mîn-gîia. Figura îi rămăsese totuşi descompusă. vorbi| Gheorghiu începînd să se săpunească.. în zece minute baia era gata. sau s-ar fi putut baricada sau chiar ar fi putut evada. căută oglinda . cu amîndouă mîinile la frunte. — Ce bună e o baie caldă după o călătorie !.. în acea clipă. . — Da. şi aşteptă. N-am venit la Viena ca să stăm închişi în hotel. Pentrv prima dată îi vorbea fără s-o întrebe. Tot el căută cheile. O dezbrăcă el şi o sili să intre ea în apă.. Fata dormita. deci la braţ în odaia de baie. agale. Se suirâ în taxi. fetiţa mea !. îi pipăia tremurînd vrafurile de albituri. E miezul nopţii.. — Trebuie să te faci frumoasă. se pudră şişi înroşi buzele.. — In cufăr ai halatul de baie ? o întrebă Mitică. să dansăr şi să bem şampanie ! Sîntem în voiaj de nuntă.. Mitică se aplecă asupra Marcellei şi o atinse dulce cu mîna. le săruta. Cu mina. şopti Marcella. îl privi în ochi rugător. cîţ a durat toaleta. Apa caldă îi făcea bine. Poate totuşi s-o-îndura . sau s-ar fi deşteptat tremurînd. S-ar fi putut arunca pe fereastră. pe care o căutase în atîtea nopţi de vară. după ce zvîrlise pe podea. uşor. dar o moleşea şi mai multj o adormea. noi doij nu e aşa ?. albiturile. îşi alese o rochie neagră. protector.. Nu ţinea prea mult ca Marcella să facă baie.. îi spuse.. scumpo. Marcella tresări de data aceasta mai puţin. nu mai face mofturi !. păzind-o tot timpul ca să nu i se facă rău. observînd că Mitică îşi schimbă cămaşa. ai dormit deajuns. Fata şovăi cîteva clipe. vesel. Gheorghiu îşi înăbuşi un suspin adînc. cum se nemerea. — Trebuie să faci baia. Vru să închidă iarăşi ochii. Marcella îmbrăcă halatul şi. a fost o nouă fericire pentru Mitică. Marcella îl ascultă. poate de data aceasta. fetiţa mea. 290 Clipi din ochi cu multe înţelesuri. îşi spuse Mitică. — Ne pregătim de nuntă !. Se apropie de ea. în loc să-ş pună halatul. mergem la Kaiser-bar . vorbi Mitică. o va lăsa să doarmă. Vorba Marcellei îl dispusese deodată. micuţa mea. Gheorghiu o răsplăti cu "o privire fericită. Coborîră jos la ora două. Acel sfert de ceas.'neştiind ce să facă. — Eşti frumoasă! îi strigă el scuturînd-o de umeri. o sili să gîndească.fi dorit-o altfel — şi pe care nimic n-o mai putea învia în lumea "asta.. că descoperă un lucru nou | Gheorghiu nu-i spunea de loc pe nume. — Haide.. dacă s-ar fi întîmplat aşa de la început !. Se ridică din pat ameţită.

ceva care o izola. Dacă i-aş cădea acum la picioare .... deşi trecuseră numai cîţiva ani de la ultima lui vizită în Viena.. Fata apucă paharul.. Acum însă era cu totul altceva. fără să mai privească pe Marcella.. nici nu-şi închipuie că s-ar fi putut întîmpla altfel. De gustul şampaniei se legau încă destule amintiri agreabile. Şi mie mi-e silă.. şi privi spre cei doi muzicanţi. — Ştiu că nu e vina ta.. — Mai bea.Spusese cuvintele la întîmplare. — Dansăm ? El dansa prost. trecea prin făptura Marcellei ca melodie de vis. — Ce să-ţi spun ? şopti Marcella.. două lacrimi stăruiau. toată carnea lui.. Nu mai era de mult tînăr. nici măcar n rnai amintea de gîndurile acestea . E aproape patru. puţin de tot dacă m-ai fi iubit.. 292 Se îndreptară către masa lor. Găsise ceva de făcut. mi-ai mărturisi că ţi-e silă de mine. intrînd în bar. — Nu. — Sînt doi pianişti zdraveni. Acum putea dansa fără teamă. Dar s-ar fi putut întîmpla şi altfel. o spaimă oarbă o! îngheţa. Glasul lui Gheorghiu tremurase puţin. rînji. nu mi-e deloc foame.. ele străbăteau pînă la inima Marcellei. Marcella închisese ochii .. mai atenuate. paharul cu şampanie aproape o ameţise. ca să se apere. Nu găsise nici un cuvînt care să exprime complet sentimentul lui de dezgust. Dar simţi pe loc cît de adevărat vorbise. care cîntau tocmai atunci Feeling alone.. într-un oraş pe care îl visase din adolescenţă. De cîte ori simţea trupul lui aproape de carnea ei. Cînd a pierdut tinereţea asta ?. o pătrundea iar oboseala.. privind în jos. continuînd să tremure în braţele lui.. Dar nu simt nimic cu tine. o apăra de Gheorghiu. — Haide acasă ! îi spuse tîrziu Mitică... Marcella se împleticea } îi era somn. între gene... ca să nu se trădeze celor de la mesele vecine. Mitică. continuă Mitică pe acelaşi ton rece şi deznădăjduit.. Aşa a fost să fie. I se părea că stăruind în cruzime... Ai avut destule surprize.. — Dar Mitia. — Cred şi eu. străină. îi spuse Gheorghiu îndată ce se aşezară pe scaun. Nu-şi termină fraza. Plecă frun-tea.' mai risipite. aproape că nici nu-şi dădea 291 bine seama că se află în „streinătate". crude. Cînd se văzură din nou singuri. încercă Marcella să şoptească.. e adevărat... în Roma. Fata se crispa. mulţumesc. perechea de muzicanţi scunzi şi nervoşi. — Ce vrei tu . E mai bine să bei. în Paris. Dar ce pot face ? Aşa a fost să se întîmple.lui. Cîntă zece ceasuri fără să se oprească. Se simţi fără nici un chef . Acum. Nimic ! Parcă ai fi o. Pe vremuri. Dacă tu m-ai fi iubit atunci. Şi-o să mai ai. nu se voia copleşit de scrum şi de scîrbă.... în odaie.. îndrăznise destul de rar să-şi apuce iubita în braţe. Nu trecuse niciodată graniţa . ci oarecare voluptate. şi Marcella ştia că aşa se apropiau toate cruzimile lui. în faptă — cu orice preţ. Continuă să bea. — Dacă măcar mi-ai face vreo plăcere. ani de zile se gîndise la primii paşi pe care îi va face în Viena. Nu se voia deznădăjduit .. Oamenii începeau să se împuţineze în bar.. — Dacă ai fi sinceră.. — N-am ce să-ţi spun. şi cu toată întristarea ceasu. repede. Sorbi încet. Simţi din nou gustul de cenuşă în. oricît de abjectă. ■— Nu e adevărat. E ceva să te cruceşti ! Marcella privi. şopti ea. fetiţa mea !. Muzica era tristă. Marcella începu să tremure. de umilinţă şi desperare.. Se rezemă de braţul lui Mitică 5 îi fusese o clipă teamă să nu cadă. dar faptă — ar putea să alunge din inima lui tristeţea şi scîrba. Marcella ! îi spuse Mitică oferindu-i cupa plină cu şampanie. ce simţi tu. —■ Ba da. Sînt ceva teribil. Poate vrei să mănînci ceva. continuă întunecat Mitică.. — Noroc. Se aşeză cuminte la masă.... vorbi el. Marcella se ridică tremurînd. un ungur şi o unguroaică. — De ce nu vrei să-mi spui nimic ? o întrebă Gheorghiu în timpul dansului. cînd a pierdut-o ?. bărbat şi soţie. continuă Mitică. Ochii Marcellei se umplură de lacrimi.. cum s-ar spune.. şi asta îl înfurie. are să-ţi facă bine.. Gheorghiu îşi umplu repede al doilea pahar.

. Marcella îşi muşcă buzele să nu ţipe. Celelalte zile le-au petrecut prin restaurante şi baruri. Eşti nevastă.. Înjură din toată puterea.. Dumnezeule ? ! — Aşa vreau eu. — De ce plîngi ? o întrebă răstit Mitică. de vorbă şi cîntec românesc. Uită-te la mine. nu o ceartă.' Mitică o privi dezgustat. să poţi sfărîma mesele. adăugă el. cu faţa între perne. dacă asculţi muzică. Ştia că în ţară va deveni repede liberă. românească.Marcella se îndreptă spre paturi.. dacă nici măcar atît. de romanţe şi ţambal. îl apucase un dor năpraz-nic de chef cu lăutari. . nu spusese nici un cuvînt. numai închipuindu-şi marea bucurie a libertăţii. şi începu să se dezbrace. Dar nu putea face nimic.. li era frică să se suie în celălalt pat. Dar după 294 zece minute. ezita să se suie în patul lui. — Dacă măcar am putea găsi un taraf unguresc ! spuse el tîrziu. — Mi-e dor de un cîntec românesc. răspunse sec Gheorghiu. vorbi Mitică observînd că . unde o ducea Mitică. 293 suspine. — Ai de gînd să te potoleşti odată ? se răsti el. cu lăutari. se urîţise. Tot nu te-ai obişnuit ?.. şi eu am fost aşa. Găsi o mare putere de a plînge. Mi s-a acrit de jazurile astea. sub aceeaşi cuvertură . şi se înveli pînă la gît cu pătura moale.. Cînd se făcu întuneric. — Dar dacă nu mă placi. în cameră.. Marcella nu se hotăra.. darul de vin şi muzică românească. N-am ce face.. trecu să stingă lumina. tîrziu. se întinse. Marcella intră în cabina ascensorului cu inima uşoară. Marcella îngălbeni. şopti ea. fericită ca bărbatul nu o priveşte. Te pomeneşti că nici măcar n-am unde să-mi vărs focul.. Plîngea. Gheorghiu nu o lăsa niciodată singură. îmbătrînise mult în cîteva zile. să arzi sub arcuşul lăutarului ! Poate numai aşa va veni uitarea.. Plecă repede. — Pe tine te las să te duci la Paris. Ai să te obişnuieşti şi tu.... cum să-i mulţumească. îşi muşca buzele ca să-şi stăpînească emoţia. de friptură. îţi dau drumul. Marcella se trînti îngrozită în pat. nici o muzică nu-i plăcea. liber. îşi luă capul în palme. vorbi el într-o noapte. n-o chemase. Fireşte o lua şi pe ea.. şi Gheorghiu nu o văzu. — Nu ştiu dacă mai sînt lăutari de-ai noştri la Paris.. — Ce bun eşti tu. cu amîndouă . Porni îndată acolo. în pijamp. să adoarmă.?i Dacă l-aş ruga în genunchi să mă ierte. Dar nimic nu-l mulţumea. continuă Irist Gheorghiu.. numai vinul şi muzica îi pot face să uite. 'Mă-ntorc la Bucureşti. ca înainte. Chiar mîine. Mi-e dor de lăutari. nu o cheamă la el. Âh. Ar fi vrut să urle şi nu putea. în. Nu ştia ce să-i spună. cînd maşina se opri în faţa hotelului.. Mitică se dezbrăcă repede. Chemă chelnerul şi ceru informaţii asupra unui local cu orchestră ungurească. — Mă-ntorc.. şi se duse să stingă lampa. într-o circiumă. Marceila se dezbrăcă în tihnă. Poate ţi-ajută Dumnezeu chiar să mori. îl apucă deodată dorul de ţară. acum... Sînt un nenorocit !. ar fi făcut-o să se sinucidă. plutirea fără durere şi scîrbă. intră sub plapumă şi începu să fumeze cu ochii în tavan.. trăgînd pe Marcella după el. unde nu se odihnise încă niciodată . Şi acum mi-a trecut. Se îneca în plîns. Poate lucrurile se întîmplă altfel.. să poţi sparge sticle. să te frămînţi . Fata se repezi lacomă în pat.. Mitia !. să chiui. Apoi îşi mîngîie încet. Şi aşa trebuie. şovăind. în acel moment simţea că numai asta îl poate face fericit. dar umilinţa care o aştepta acolo. Marcella îl privi cu aceiaşi ochi pierduţi . — Poţi să te culci singură.. continuă el apueîndu-i braţul. Nu mai pot !. ceardaşul îl exaspera. să se îndure ?. Nici n-avea curajul să se gîndeascăla toate urmările făgăduielii lui Gheorghiu. slăbise. Nu îndrăznea să se închipuie liberă. spuse el în maşină. de ce mă torturezi ?. — Aşi ! făcu Gheorghiu scîrbit.. Tremura. apoi căscă. să mă lase să plec. gîfîi Marcella. în acelaşi timp. Pentru prima oară. Marcella se dezbrăcă pe întuneric. De ce. Simţise o bucurie atît de mare incit o podidiră lacrimile. îi era frică să nu se supere Mitică şi să-şi schimbe gîndul. să se întindă lingă el.

îi spuse el. cu inima bătîndu-i. Mitică rămase mult timp cu ochii în tavan.. — Ai văzut-o destul cu mine. Mitică se uită la ceas. Se coborî în pat în vîrful picioarelor. cu o singură strîngere de mînă. acum se simţea mai puţin slabă. poate dintro nimica toată. din apropierea hotelului.. privi cerul. (Dealtfel. înainte ca ea să-l vadă . De acolo.. — Cred că nu mai e timp să văd Viena. Totuşi. şi început să se plimbe de-a lungul trenului. A doua zi se sui în trenul pentru Bucureşti. Ar fi vrut să găsească un cuvînt bun şi totuşi sever. trebuie să ajungi mai înainte. Apoi îi dădu Marcellei paşaportul.. Oamenii aceia străini şi vioi din jur o reconfortaseră. . Să-ţi dea Dumnezeu noroc ! Fugi înainte ca fata să aibă timp sâ-i răspundă. IMit-ică îşi va lua cuvîntul înapoi. îi spuse.. fără să mai privească înapoi. parcă ar fi urmărit un gînd pe care nu şi—1 putea preciza. . umedă. îi spuse cînd ieşiră din restaurant. se apropie uşor. de compartimentul Marcellei. îl plictisea orice vorbă îl făcea să sufere. Inima îi era strînsă de emoţie. vorbi ea cînd ajunse la ascensor. şi începu să-şi aşeze rufele în cufere. Plătise el pretutindeni.) Dar. Privi apoi multă vreme pe fereastră . fumînd ţigară de la ţigară.. Marcella nu hotărîse încă ce îi va putea spune. In minte. Porni atunci tot atît de repede spre ieşire.şi cum ar fi încercat să-şi tămâ-duiască răni nevăzute. în ziua aceea nu şi-au vorbit aproape deloc.. parcă s-ar fi trudit s-o recunoască. pînă ce totul" va fi acoperit sub zăpadă. Apoi. Gheorghiu rămase multă vreme cu fruntea lipită de geam. o ajută să-şi găsească un loc într-un compartiment. banii şi cheile de la cufăr. vedea şi auzea toate cîrciu-mile pe rînd . în fiecare i se stîmpăra dorul. Marcella ţinea privirile în jos. cheltuind jumătate din banii luaţi pentru Paris. urmărind mai ales fulgii de zăpadă. urmărind luminile. că aşteaptă să treacă fiecare ceas. I se părea că trebuie neapărat s-o mai vadă odată. în gară. şedea cuminte pe canapea. Nu se puteau sfîrşi lucrurile aşa. la şapte. trupul tot.. măcar o singură dată. Marcella nu avu curajul să-i mărturisească nimic. Dracu' ştie ce-am să fac pînă atunci. curînd.. n-a mai avut răbdare. începu Marcella. Trenul meu pleacă de-abia mîine dimineaţă. Părea concentrat. în orice clipă şi-ar fi putut schimba gîndul. să ningă mult şi frumos. Marcella..mîinile. Tu iei trenul de la Westbahnhof. Gheorghiu era absent. — Eu aş vrea. Gheorghiu o privi lung. aş vrea. obosit. Observă că fulgi mărunţi de zăpadă se abat cîteodată pe geamurile aburite. —. Numai dacă n-aş muri pînă atunci. se controla să nu-l supere . aproape beat. Au mîncat într-un restaurant decent. Petrecuse toată noaptea. Dimineaţa. 296 — Mai ai patruzeci de minute. El coborî la cinci jumătate şi achită nota hotelierului. slăbit. îi răspunse Mitică. — Ţie nu ţi s-a făcut dor de ţară ? întrebă Gheorghiu. pînă ce totul se va pierde şi se va uita sub marele alb. că lucrurile sînt aproape toate pregătite. că i şe pare o veşnicie pînă la ora şapte. întunecat şi nepătruns. Marcello. — Mergem. şi în fiecare din ele se simţea fericit. fre-cîndu-şi amîndouă tîmplele cu vîrful degetelor. N-o lăsă să sfîrşească. A dormit plictisit pînă la graniţă. Marcella se deşteptă înaintea lui. Figura i se întunecă iar. rece. mai ales. Căută vagonul cu înfrigurare. Eu simt că înnebunesc pînă mîine. ca. ceva de care să nu-i fie ruşine mai tîrziu. după ce l-a identificat.Mă duc. Dacă ar începe să ningă. îşi spuse. — Ai timp să-ţi aranjezi lucrurile pînă diseară. îşi spuse Gheorghiu cutremurîndu-se. O zări. Transilvania era întunecată. vorbi Gheorghiu apueîndu-i mîna şi sărutîndu-i-o corect. privi strada pe care nu o văzuse niciodată pînă acum.. E bun Mitia. Marcella continuă să tacă. ajuns la capătul peronului se opri şi se întoarse brusc.

şi a aşteptat-o să se deştepte. — Ai fost bolnav. că şi-a comandat cu grijă inelele de logodnă. Dacă ai şti că are herbare. A aşteptat să treacă două zile. Au luat ceaiul împreună. şoptâ Valentina. cine vă mai înţelege ? !" Era totuşi şi altceva decît mustrare în glasul lui . reconstituind scena întîlnirii cu familia Puş299 cariu. — A fost o glumă. că se pricepea destul de bine în asemenea lucruri savante ca să-şi îngăduie orice fel de familiaritate în vorbă. că aventura nu va lua nici a proporţie şi că tînăra ardeleancă va renunţa cea dintîi la joc. Alexandre * i-a spus unchiul Dem în acea seară. tată. era un omagiu sincer adus tinereţii. Nu-i venea a crede că a făcut toate acele lucruri serios . Ajunsese acasă dimineaţa . Alexandru nu s-a dus în acea seară s-o vadă pe Valentina. Poate îşi va da şî ea repede seama c-a fost o glumă. şi colecţii de gîndaci prinşi în ace. primele zile după serata de la Felicia Baly. Inventă deci o scuză banală. tocmai ca sâ-i arate lui Alexandru că nu mai era demult o diletantă. Alexandru se simţea acum pe un teren mai sigur. I-a fost peste putinţă să fie sincer. ai d-nei Puşcariu. „Eu mă fac doctoriţă !". Unchiul Dem îi spuse că Dinu Paşalega a venit dis-de-dimineaţă ca s-o vadă pe Irina. ieşise numai de un an la pensie. îi auzi glasul . — Mă rog. Se vedea bine că n-o mai supără laudele ei. îşi aminti că făgăduise cuiva o întîlnire pentru acea după-amiază. glasul ei prea puţin feminin şi totuşi cald. după ce-l ascultase. — Dar cum aşa ? cum aşa. Se bucură că cel puţin. risească ruperea logodnei.-Puş-•eariu. şi dorinţa de risc şi aventură. spuse. Parcă se deşteptase dintr-un vis . Cînd a întîlnit-o. „Hei. la întîmplare. o sumă de amănunte uitate îi năvăliră atunci în minte. şi citeşte tot felul de cărţi ştiinţifice. lipsit de sens. extenuat. a găsit-o cu desăvîrşire schimbată. şi noi n-am ştiut nimic. ca să-l audă. Se vedea bine că spusese „mă fac doctoriţă !". tînăra generaţie. nervos. în ea am să-mi găsesc cel mai sigur aliat. Alexandra îşi amintea cu o inutilă precizie fiecare din întrebările şi răspunsurile acestei prime întîlniri de familie. Bătrânul Puşcariu fusese profesor de istorie şi limba română . cu toate primejdiile ei. care ies pe străzi în grupuri gălăgioase şi cred într-o Românie mare şi puternică. că făgăduise asta chiar logodnicei sale. Valentina Puşcariu. Probabil că se spăla cu foarte puţin înainte de întîlnire. Tot ce făcuse pînă atunci — de la discuţia ultimă cu David Dragu şi -pînă la îmbrăţişarea tinerei necunoscute care urcase scările în casa Baly — i se păru deodată ridicul. Aproape că îi fu dor de carnea Viorichii. că a crezut atîtea zile la rînd într-o căsătorie. „Nu rîde de ea. nu e şi Irina de faţă. la Paris. intenţia acestui limbaj vulgar — şi o privise cu multă încredere. cetind şi scriind. în loc de „am să urmez medicina". umerii ei drepţi de mocancă.297 II Alexandru se întîlnise de mai multe ori cu Valentina Puşcariu. dumneavoastră. O revăzu. a rămas multă vreme în odaia lui. totuşi. — Ai să ieşi doctor. oamenii . la Londra. îşi aminti apoi. gîndindu-se la tot ce se întîmplase. nu e aşa ? întrebă d-na Puşcariu. cu mîndrie.. singur. soră. îşi spusese în timp ce sta întins pe canapea. clari. răspunse Alexandru. — S-au împăcat ! îi spuse. Avea sînii foarte frumoşi foarte bine desenaţi (o vinişoară albastră . îi plăceau. e o fată cum n-am văzut alta mai harnică." Fata îşi privi mama cu nestingherită toleranţă. că a aşteptat o nouă viaţă. în acea clipă. A început să vorbească despre studiile lui la Bruxelles. Alexandru înţelesese nuanţa aceasta. adaogă d-na Puşcariu.. deodată ? se minuna bă-trînul Puşcariu.. slăbiciunile ei. şi ce înveţi mata? l-a întrebat d-na. Sperase. îi plăceau mai ales ochii albaştri. în care timp a rămas aproape încontinuu în odaia lui. primejdios. Am auzit că te-ai logodit pe neştiute. a avut un accident în familie. atunci. trăise cîteva zile într-o mare tensiune. Viorica mirosea cîteodată prea accentuat a pastă de dinţi. chiar de Ia început. nu izbutise să adoarmă decît foarte tîrziu. După ce s-a întors. Mirosul pastei de dinţi era puternic. Irina plîngea necontenit. că s-a întors Ia prînz. Valentina n-a ştiut să ne spună. 298 A urmat apoi prezentarea familiei Puşcariu : mamă. o nemărturisită încredere în băieţii zdraveni care fură fetele oamenilor. era cald şi feminin. îşi aminti de Viorica.. cu oarecare plictiseală. —. Se deşteptă pe seară. Nu e de vină băiatul . în care se amestecase şi orgoliul. dar nu avusese încă curajul sâ-i rnărtu-. Sora Valentinei nu terminase încă liceul.

mediocru şi ridicol). Dar Alexandru nu o încuraja . care îşi lipeşte părul cu pomadă. Ştii. vorbi Alexandru.. sînt inteligent. — Groaznic. de pildă. Nu suferea. „Ştii ceva interesant cu Dinu". I se părea că Viorica se află undeva tot vie şi tot. uitîndul.. Da. era nervos. pcate. Au trecut şapte luni — dar timpul acesta era un timp ca oricare altul : nu schimbase nimic. şi după cîte îmi dau 301 seama. şi-i răspunse cu un glas oarecare. — Ştii. a fost numai o glumă.. Dar cred că voi ajunge şi la bătaie. de abia acum. să se pedepsească. furios sau mai ştiu eu cum. Ţi-am dat cuvîntul de onoare. vorbi Alexandru fără să se mînieze. —■ încă nu. Să-ţi spun drept.-nici măcar al cuvîntului meu de onoare. ce s-o fi întîm-plat cu ea. în seara aceea. privindu-l în ochi. Nu bănuiam niciodată că eşti atît de laş !. nu trebuie s-o compromitem. nimic. I se făcuse dor . nu nimicise. eu la Paris şi ea aici. — Vrei să ne batem ? îl întrebă. 800 — Groaznic. — Am impresia că Felicia te plăcea pe tine. spuse Irina. Ce Dumnezeu ? ! sîntem oameni tineri ! Sîntem tineri şi liberi amîndoi.. spuse şi Alexandru. „de cîte ori mă muşti.. în definitiv. crud. dar o glumă. aceeaşi impresie am avut-o şi eu. cînd se hotărîse să se abandoneze întîmplărilor. Au continuat să vorbească aşa aproape o jumătate de ceas. vorbindu-i de ea. Aprinse o ţigară. — Cred că în iubire ne deşteptăm totdeauna prea tîrziu. calm. Ei şi ce e dacă ţi l-am dat ? Nu sînt atît de slab ca să mă sperii de cuvinte şi să mă simt legat de o făgăduinţă. de răspunsul lui infatuat... Irina îi fu recunoscătoare lui Alexandru pentru această frază adresată sufletului ei. — A fost o glumă ! repetă dîrz Alexandru. foarte sobru : — Nu mai vorbi în lume despre Valentina. îi spusese odată). la Charlotten-burg.. David Dragu se ridică de pe scaun şi se apropie de Pleşa. încerca mereu : „Dinu spunea".. i se făcuse foame de carnea ei. pentru că eram încălzit. el mă va înţelege. trecerea ei în pă-mînt. Nu mă predau nici unui fel de şantaj. puţin plictisit de capriciile conversaţiei. Dar Irina gîndea : trebuie să-i spun tot despre Dinu. Pe Balaban. a murit | demult şi sînt un ticălos că rnă gîndesc la asemenea lucruri. nu-şi putea închipui deloc descompunerea iubitei.. De abia acum înţelegea cît de adînc îl iubea pe Dinu . numai el. (îi fu silă. îşi spunea.. am iubit-o destul de mult. mai puţin surprinsă decît s-ar fi aşteptat Alexandru. — Ai să . ea nu are nici o vină din afacerea asta. rămase. i-a spus. Ar fi dorit atît de mult s-o audă pe Irina luînd apărarea moartei. — Nu sînt laş. „Dinu are impresia".. rugîndu-l să-i povestească pe larg de dragostea lor. de abia acum îmi dau seama cît am iubit-o pe Viorica. Au vorbit o sumă de lucruri fără importanţă . nici Valentina nu e proastă ! Are să înţeleagă şi ea. Dar Irina încă nu avusese prilejul să-i mărturisească ultimele faze ale dragostei sale cu Dinu. Şapte luni în străinătate. mi se irită sîngele !". Dinu a luat o hotărâre mare : să plecăm amîndoi în Germania. de prost gust. cu trupul ei ? Foarte ciudat . Alexandru o felicită. Tînărul îl privi fără să clipească. au discutat cîţiva din invitaţii Feliciei. Alexandru devenise nerăbdător . . cu gura ei frumoasă mirosind cîteodată a pastă de dinţi. Tocmai aşa gîndea si Irina. nu e aşa ? Va trebui să spui totul Valentinei. îi spuse David. adaogă Irina.. — Acum. cînd fusese aproape să-l piardă. cu pumnii strînşi.. îţi repet că a fost o glumă . unde are el de lucru... Au trecut de atunci şapte luni . Pur şi simplu o glumă. puţin îmi pasă... şi adaogă. îl privi deci în ochi. imoral. spuse el. departe de Viorica .se rărea lîngă sfîrc . Dar se trezi brusc .. suferi puţin de remuşcări. plină de sînge. mai mult de vorbă cu Irina. voia să orienteze conversaţia către Viorica.. fără să-mi dau seama. în acea clipă. Amintirea Viorichii îi făcuse bine . Mi s-a părut o fată foarte înţelegătoare. nu avea sentimentul că fusese nedemn. nu era nici măcar enervat.

Toţi tremură cînd li se spune : „nu eşti uman. Asta e un semn care niciodată nu-mi . răspunzînd lui Dragu. laş şi învechit. acum. De data asta.. — Ei şi. deşi sîntem'.. încît se mira singur cum nu intervine cineva din afară — D-ta eşti legat de legi. spuse Dragu. Pot călca orice lege. — N-are decît să se sinucidă. nu eşti ca Y !" Eu am trecut de mult peste asemenea superstiţii. mai multă. dar Alexandru nu era incendiat de furia lui... D-ta eşti sentimental. pe care n-o cunosc decît eu. ca toţi imbecilii. Şi mai vrei să faci un om nou. ia te uită. de superstiţii. i-a spus.. orice vulgaritate şi orice armă era bine venită. laşităţile sau trişările prietenului. „Ia te uită . Sînt un om tare. am fi petrecut poate de minune. După glasul exasperat al lui David. spuse şi acum. Lipsa de inteligenţă se plăteşte. nu eşti nou. înţelese că bătălia era cîştigată. e frumoasă.. Peste bord cu ele. — Sînt destul de tare ca să nu mă emoţioneze acuzaţia de laşitate. Venise la el. n-are nici un drept să trăiască. Cu cît se încingea cearta. Ştia că Alexandru e mai puternic decît el. Dacă ai şti ce învechit şi ce mediocru eşti.) Dragu. rămîn un perfect huligan. în casa Pleşenilor. nu eşti bun. nu mai poţi d-ta.| dru.. timpul e singurul lucru care se pierde într-adevăr !". Mă neliniştesc numai propriile mele idei despre mine însumi. auzise chiar de la Felicia confirmarea ruperii logodnei. Ţipa atît de aprig cîteodată. „Niciodată nu e 302 timpul pierdut".. cu cît nu înţelegea de ce se amestecă acest tînăr necunoscut într-o chestiune cu desăvîrşire personală. nici de prieteni. spuse Alexandru.. ceea ce ştiu eu că sînt. D-ta fugi de răspundere. ? are să-i treacă. cu ce o fi.. spusese rîzînd Felicia.. „Ba da. nici de cuvîntul dat. că are şi el o parte de răspundere în nebuniile. (îşi găsise o seamă de scrupule faţă de Valentina . logica. în ochii d-tale îţi apar.. mai interesau nuanţele. cu atît furia şi dezgustul îl făceau să-şi piardă controlul. — Nici monştrii nu sînt legaţi de nimic.I pentru că crezi. Ei şi ? Crezi că asta mă nelinişteşte ? Deloc. răspunse Dragu scuturîndu-şi capul. • Dar nici un şantaj nu poate avea priză asupră-mi.) întîlnise pe Felicia pe bulevard. de rigori.. îl întrerupse Alexan. dreptatea.. aproape îl umilise. Nu mă las şantajat nici de milă.. Ţi-am mai spus că nu mă intimidează nici o etichetă. Vestea îl făcuse să sufere. asta e marea deosebire la noi. în afară de legea fiinţei mele. fugi pentru că eşti laş. dispus să se bată chiar cu pumnii.. Se accepta oricum — numai să ră-mînă tare. „Am auzit că logodna din casa mea n-a fost cu noroc !". Toată lumea modernă sucombă în faţa unui asemenea şantaj. poftă. Rămîn ceea ce. vechea poveste a d-tale cu fete seduse şi invitate discret la sinucidere. (Chevalier sans peur et sans repro-che. care acum te iubeşte. mediocru. D-ta nu eşti trist ?" Alexandru o privise foarte uşor. David Dragu îi apăruse sentimental de cum intrase pe uşă. Dacă nu-ţi intra în cap ideea aceea comică. amîndoi". de mînia care îl adusese pe ninsoare într-o casă streină. ironică. l-a văzut intrînd. într-adevăr. Spusese apoi pretutindeni că logodna a fost stricată din motive familiale. E tînără... îşi spusese Alexandrii cum. Dacă nu înţelege un lucru atît de simplu. adică nici un şantaj. „Păcat. nici de morală. Pentru Alexandru. adresată Valentinei. „Nu sînt niciodată trist. omenia. Rîdea cu atît. ca să-i ceară socoteală. domnişoară Felicia". continuă Alexandru. Alexandru începu să rîdă.. încă în Noiembrie. răspunsurile sale mediocre şi ridicule. orice gînd întăritor era bun. a început să ningă de-a binelea.. Simţea că s-a angajat şi el în logodna lui Alexandru. ca şi cum ar fi urmărit mai mult fulgii de zăpadă care o învăluiau şi se topeau uşor pe blana sură din jurul gîtului. în primejdie. mai vrei să creezi o nouă morală. — Vorbeşti ca un Don Juan de duzină.. — Nici măcar atîta. Alexandru anunţase ruperea logodnei printr-o scrisoare măsurată şi extrem de politicoasă. Nu-l. Eu Sînt şi rămîn aşa cum vreau eu să fiu. spuse Dragu E vorba de fata aia. că ai o misiune prea * mare ca să mai poţi rămîne onest. 33 — Cum vrei s-o iei. Fugi pentru că ţi-e teamă de ratare.. Venise înfuriat. nu trebuia să afle nimic care ar fi putut-o compromite. rîzătoare. peste bord !. Am zvîrlit de mult vechiturile acestea peste bord.— Nu e vorba de cuvîntul de onoare. Eu nu sint legat de nimic. Acum nu mai avea timp de ales. —' Vechea poveste. nu eşti ca X.. după cum singur mi-ai mărturisit-o. nu 1 mai indispuneau asemenea reflecţii banale... adăugase Felicia.

care ai rămas burghez şi apărător al su305 304 perstiţiilor burgheze. Tardivă. — Interpretezi greşit lecţiile lui Nae Ionescu. suferinţa Valentinei îl chinuia destul de mult. — Nu sînt nici nu ţin să fiu un gentleman. E un lucru care se întîmplă . îl exasperau pe Dragu. Pe spezele mele. Se gîndea la familia boierească a Pleşenilor. un colectiv în care morala înseamnă respectarea propriilor tale prostii şi greşeli. forţele vitale au rămas intacte. există numai forţă vitală. — O dragoste destul de tardivă.. dar se gîndise de multe ori la ea. n-are nici o importanţă. Să aşteptăm cinci ani.. — îmi vorbeai cîndva de colectivitate. Se vedea că nu era prea înfierbîntat în dragostea lui pentru moarta Viorica. astă vară.. Nu ştiu care din noi doi respectă mai mult colectivitatea. dar David Dragu încă nu se putea hotărî să cedeze. dispreţuitor. peste cinci ani. după. se grăbea David să-şi spună. Nu mă interesează nici o lege. Colectivul d-tale nu mă interesează. Aici nu mai ■există greşeală . Spusese ultimele cuvinte cu oarecare şovăială. adaogă Alexandru mai afectuos.. pentru că nu mă supun legilor colectivului din care faci parte.. înainte sau după posesiune. Alexandru se făcuse mai palid şi ridică glasul. Cum spuneţi d-stră. — Nu e vorba despre dragoste.. pot să-ţi spun că iubesc încă pe Viorica. Lucrurile astea cu mediocritatea şi ratarea se vor vedea mai tîrziu . . O văzuse o singură dată după serata Feliciei. şi-mi permit orice libertate şi orice crimă. E vorba de un cuvînt dat... începuse chiar s-o iubească . — Interpretez după nevoile fiinţei mele. faţă de el. Lovise just. pe fata aceea care s-a omorît din cauza mea... la educaţia lui Alexandru în străinătate.scapă . vorbea el. o dragoste aproape confortabilă. Casa d-lui Demetru Pleşa îl iritase de la intrare. în mine.zîmbind David... vorbi Alexandru calm. de altfel. — Depinde de colectivul de care e vorba. îi era aproape teamă de soarta Valentinei. spuse . d-ta eşti acela care îmi apari individualist. Totuşi. nici o estetică a acestui colectiv. toţi oamenii tari. Un asemenea gentleman trebuie să plătească. Liza îi povestise o sumă de lucruri despre ea . O morală în care vor crede toţi oamenii tineri. şi o visa. . şi apoi vom mai sta de vorbă.. toţi invitaţii din Noiembrie nu vorbeau decît despre aventura lui Pleşa.. nici o metafizică. Cu toate necazurile lui de-acasă. răspunse Alexandru bucuros că discuţia se îndreaptă spre probleme generale. vorbi el. Dragu continua să se mîn-drească de descendenţa lui umilă. — Dacă ai şti ce puţin mă impresionează perspicacitatea d-tale. şi mă acuzai pe mine de individualism. vorbi David. Fata ar fi suferit cumplit dacă logodna ar fi fost ruptă. Nu le-a alterat nici o superstiţie. David Dragu îl privi în ochi. îmi creez acum o nouă morală. îl întrerupse Dragu.. de sîngele său plebeu. Răspunsul era destul de net. Faţă de d-ta. dacă e vorba să mă gîndesc la dragoste. un gentleman doit payer. înainte sau după moarte. Pentru mine. frica omului mediocru de ratare. cîte înţeleg eu.. — Dragostea nu e niciodată tardivă. cum spuneai chiar d-ta odată. Accentuase cuvintele „cum spuneţi d-stră". se gîndea la ea. Atmosfera de bîrfeală şi zvonurile de cafenea din jurul Valentinei. de pildă. şi în acelaşi timp fără prea mari obligaţii . răspunse mîndru Alexandru. Nu mă interesează un colectiv în plină descompunere. Eu simt că o iubesc de-abia acum. o iubire de frate. Nu respect nici o morală din lume. îşi spusese el. pot apărea individualist. — De altfel.

Nu poţi fi prieten cu un laş sau cu un. Nu simţi că te usuci. vorbi Dragu. îşi spuse Dragu cu oarecare bucurie. bun. trebuie să ţii seama de ceva . nu pentru că e inteligent.— Fiecare numeşte superstiţie ceea ce nu-i convine. Poate în dragoste iubeşti la întâmplare.. de orice element care poate transforma puerila sau frivola tovărăşie dintre doi oameni. lucrurile mărunte nu se pot discuta acum... şi nu ţii seama de nimic. ajută să creştem şi să fertilizăm. răspunse David Dragu. Dar. într-o adevărată comuniune.. mult mai atenuat. o va putea vedea pe Valentina. cel puţin. vorbi Dragu ca să spună şi el. Nici un om nu este atît de perfect ca să-l poţi ţine aşa cum e. — Sîritem de acord.. Se simţi deodată foarte trist. -— Ninge şi se topeşte. Alexandru aprinsese lampa. — De ce nu ? Adevărata iubire nu trebuie să ţină seama de nici o interdicţie morală. — Eleazar nu acţionează deloc. răspunse Dragu. dacă ne-ajută să rămînem tari pînă la uirnă. — Aşa e. vrei ca oamenii cu cară te împrieteneşti să-ţi împărtăşească întru totul ideile d-tale.. mai stăm de vorbă.. nu e locul să vorbim acum. în prietenie însă.. D-ta. o va putea mîngîia. ferindu-te necontenit de „superstiţii"... Dar despre asta. Poate chiar fapta îl face atît de dîrz. evident. cu atît mă simt mai.. — Cu d-ta nu mă pot împăca. va putea sta de vorbă cu •ea. o bună bucată de vreme.. Tăcură iar. — Ai început să vorbeşti ca Eleazar. Văd îcsă că şi aici eşti egoist . şi singurul unde libertatea unui prieten nu poate ceda.. fireşte.. 306 Crezi că are să ningă şi astăzi ? întrebă deodată Alexandru'privind pe fereastră. am mai auzit o dată vorba. — Din ce-mi spui d-ta înţeleg că nu vrei să iei masa cu noi.. dacă mă spăl pe dinţi... Aşa cred eu. îşi dete repede seama că suferinţa aceasta îi convenea într-un anumit sens. Probabil că în faţa faptului găseşte mai mult curaj. să-i cer iertare.. Eu voi acţiona.. puternic. bogat sau sărac. răspunse Dragu zîmbind.. Prieteni în sensul d-tale găseşti cu sutele pe orice stradă. Prieteni cărora să le tolerezi crimele şi slăbiciunile. Numai în cel moral. de inteligenţă... că te sterilizezi ? !. — Mi-ar părea rău. Cu acest prilej. fireşte. în acelaşi timp. Astă-vară era mult mai timid. Rămîne de văzut dacă ceea ce nu numim superstiţie ne. Biata fată suferă. nici n-am intrat în Decembrie..asta. sub motiv că trebuie să-i iubeşti aşa cum sînt.. Probabil că în curînd vei acţiona ca şi el.. Diagu era tulburat de gîndul Valentinei. Cu cît rămîn mai singur. moral. Asta numesc eu egoism. Ce înseamnă asta să mă iubeşti numai dacă sînt curat pe mîini. vorbi Dragu. Ori307 cărui om îi poţi face serviciul de a-i atrage atenţia asupra prostiilor pe care le săvîrşeşte. Va trebui să mă duc s-o văd. . criminal. — Nu în orişice domeniu. — Poate să fie numai consecvenţă. în odaie se făcuse de mult întuneric. spuse aspru Dragu. de mamă?!. Aş avea atunci impresia că ne-am împăcat. Nu se aşteptase să fie întîmpinat cu atîta dîrzeme de Alexandru. de suflet. — Da. O prietenie adevărată.. îşi aminti Dragu. nu ţine seama decît de propriile ei legi. Poate să fie bun în dragoste. — Singurul care contează. şi cred că e justă.. mă îmbrac ca toată lumea şi nu înjur... vorbi Alexandru încercînd să zîmbească.. Iubeşti pe cineva pentru că îl iubeşti. — Mă simt mai puternic ca oricînd. Mă xem însă că tăria d-tale e pe secate. Fiecare îşi soarbe tărie de unde poate.. N-a venit încă timpul zăpezii . iubeşti pentru că iubeşti. ceva. va avea deci nevoie de el. îl întrerupse Dragu..... — Vrei să iei masa cu noi 9 întrebă Alexandru.. Rămîne mi se pare şi Dinu Paşaiega.. Hotărîrea aceasta îl încînta . Valentina va avea neyoie de mîngîiere. Mă bucurasem multă vreme că ţi-am cîştigat prietenia. zîmbi Alexandru. în orice domeniu. ţi-ai secat izvoarele vieţii. — Este un punct de vedere.

în viaţă sau în moarte. Mai era încă nevoie de bani. dădu la o parte scaunele. şi observă cu mirare cît de calm şi fericit pare văru-său.. Anişoara îşi reproşa timiditatea ei din noaptea de 15 Noiembrie. Dispăru apoi atît de repede încît d. Este şi asta o meserie. Apără pe Valentina . Rămase multă vreme. dar numai că va fi de mult alături de Petru în odăiţa lor apăraţi de lume. — Pierde-ţi timpul. Nu mai e nimic de făcut pentru el.. voi doi ? —■ Nu. Şi glasul.. Simte că nu mai are timp . Irina intră tocmai atunci în odaie.. şi ochii fetei îl .. Irina trecu cea dintîi către sufragerie. Anişoara îşi amintea precis că luase din sertar şase bucăţi de aur nu cinci. cîte îi dăduse lui Petru. în cele din urmă se. vorbi Anişoara. şi i-o strînse. în prag se opri şi şopti. spuse ea.Ce l-a făcut pe acest om să fie atît de tare atît de inflexibil ? se gîndea Dragu. laşităţile lui. Felicia se pregăteşte de plecare.. dacă te vei simţi nefericit să-mi spui şi mie. Ştia că furtul va fi descoperit într-o zi.. îmi răspundea aşa cum se răspunde unui om mai mare. — Nu mai am timp. Alexandru simte că nu mai e liber pe timpul lui. astă-vară. 308 — Nimic precis. să fie numai al „Acţiunii". S-a hotârît de-acum. Dar eşti atît de departe. cîteva zile chiar îl stăpîneam fără nici un efort. dar nu mai găsise moneda pierdută. — Mi-a telefonat Felicia. Lecca nici nu avu timp să-i răspundă. unui om mai puternic. Iubeşte şi pierde-ţi capul. Figura i se înăsprise.. fără nici o teamă. După ce Petru o anunţase că nu va închiria camera din oraş. nu o va mai găsi nimeni îşi spusese. şi răscoli toate covoarele.000 lei — din care cheltuise aproape jumătate plătind datorii urgente — şi că banii rămaşi nui vor ajunge pentru chiria unei odăi mobilate în oraş (Anişoara încă nu-i destăinuise hotărî-rea ei de a fugi definitiv de acasă) — fata a înţeles ca furtul fusese necomplet. III într-o dimineaţă.. Ne-a rugat să o vizităm. Poate l-au întărit faptele lui. Era absentă fără să fie tristă. Ştii. Te poţi duce singură. Probabil că se aştepta să te găsească pe tine la telefon. Apoi întinse mîna şi lui Alexandru. Bănuia că îi alunecase din batistă cînd intrase în odaie. Va trăi de-acum înainte după agendă. interveni David zîmbind. pe Viorica. Atunci as fi putut lua mai mult. în timp ce curăţa odaia Anişoarei. fruntea i se întunecase — ca pe vremea tinereţii lui ascetice. apropie de birou si puse mîna pe umărul tatălui. puteau fi vîndute şi ele. Anişoara nu-şî imagina întîmplările viitoare decît pînă la ultimul epilog al aventurii sale : fuga în odăiţa închiriată de Petru. împrejurările erau acum mai 309 rare şi îngrijorător de puţin favorabile. Căutase cu înfrigurare pretutindeni. fără să fie descoperită. Nimeri odată în bibliotecă. îl simţeam că e sub puterea mea de la primul cuvînt. îl privi dîrz. femeile abandonate îşi găsesc întotdeauna cavalerii lor. Rămăseseră destule bijuterii vechi în cutie. Dacă n-am găsit-o eu.. săl tulbure cu privirile lui oţelite.. Ieşi repede din odaie. Acum este cu desăvîrşire altul. Irina îl privi fără să înţeleagă. pleacă peste cîteva zile. umbla prin toate încăperile vilei.... îndată ce începe să ningă. — Alexandre. Se apropie de Irina. fată dragă. — De ce îmi vorbeşte aşa ? V-aţi certat. ăsta e cel dintîi simptom al bătrîneţii şi al uscăciunii.. fără să caute pe nimeni. — Tu eşti cel mai bun dintre noi toţi. îl privi apoi şi pe Dragu. Haidem la masă. unde d. vorbi Alexandru. cînd şterse pe sub pat. îi apucă mîna şi i-o scutură puternic. fără să mai privească înapoi. adaogă coborînd glasul.. de aceea te-a refuzat. fără să dorească.. Cînd Petru i-a spus că n-a obţinut decît 12. ceva. slujnica găsi o monedă de aur alunecată între saltea şi somieră. mulţumindu-se să-l privească. Dar Alexandru continua să zîmbească. tot aşa cum apărai tu. Anişoara trăise cîteva zile din care nu-şi mai amintea aproape nimic. Cîteva săptămîni în urmă. Lecca lucra între dosare. Nu-i era prea mare teamă. răspunse plictisit Alexandru.. în cele din urmă renunţase. încercînd să-l copleşească. N-are nici un rost să ţi—1 păstrezi de pe acum. — Ce are Dav ? întrebă Irina.

Aşteptă să se pronunţe întîi soţia. Orice s-ar întîmpla. Anişoara. Anişoara visează toată ziua la Anicet. povestindu-i cînd şi unde a găsit-o. sau poate i s-a întîmplat ceva. 0 tulbure nelinişte. Nimeni. Dacă. de unde ai putut tu avea un ban de aur ? se întrebă deodată întorcîndu-se spre fată cu pensulele în mînă. se simţi ridicul şi regretă că s-a amestecat într-o asemenea taină familială. îl cuprinse atunci o nelinişte care îi alungă orice poftă de lucru. Se ridică de la birou şi se duse să caute pe d-na Lecca. Nu-i venea a crede că l-a auzit chiar pe profesor. Vorbise în aşa fel. Sub privirile ironice ale soţiei. nu m-ara gîndit la asta pînă acum. A aşezat banul pe masă. în acelaşi timp. cu toate luminile aprinse. Ferice de femeia lui !. familia ar fi fost ruinată. să se explice.. pe profesorul ei de pian !. dar d-na Lecca nu-i mai lăsă timp.. spuse Anişoara calmă. bătută de lumini puternice. pe care i-o lăsase prezenţa fugară a Anişoarei. încît d. Lecca (de cîţiva ani) nu mai ştia unde e ascunsă. Simţea. Doamne fereşte ! D-l Lecca îşi aminti în acea clipă că Anişoara nu mai era o fetiţă. D-l Lecca rămase multă vreme cu amîndouă palmele încrucişate deasupra dosarului. Nu cumva e bolnavă ?.. furioasă şi dispreţuitoare. — Desigur că e bolnavă fetiţa ! îl iubeşte pe Anicet. d-i Lecca se fîstîci.. luă moneda şi o privi cu luare aminte. îşi aduse aminte atunci. — în fond. Ea spune că nu e al ei.. simţea bine că el va fi de partea Anişoarei. ooborîndu-se din biblioteca lui la un ceas atît de neobişnuit ca să-i vorbească despre Anişoara. Era peste putinţă ca cineva să fi pătruns la „comoară". D-na Lecca rămase oarecum surprinsă de plecarea aceasta bruscă. a întrebat-o. ca să completeze bugetul necesar casei.Lecca nu înţelese dacă pasiunea aceasta secretă a fiicei lui către profesorul de pian e o crimă sau un sentiment autorizat sau încurajat. nu putea uita mai ales o ciudată impresie de tragedie. — Te rog să nu mai mă deranjezi pentru orice năzbîtie ! vorbi ea răstit. Lucrurile îi apărură deodată 'foarte grave.. şi a continuat să picteze. şî e cit un taur. — Anişoara. Ar fi încercat să se scuze. Cine nu l-ar iubi ? N-are nici douăzeci de ani. Se apropie de masă. draga mea doamnă... Nu putea uita tonul glasului ei. continuă d-na Lecca rî-zînd. Toate gândurile acestea o tulburară tot mai adînc. nu ?! D-l Lecca îşi amintea foarte bine de Petru. ştii. Poate Anişoara e bolnavă.. ţinîn-du-şi capul între mîini. de sertarul din dormitor şi alergă . că nu l-a văzut niciodată. La început. şi a rămas pironită locului. Adriana o privi direct în ochi. fără să ridice ochii de pe şevalet. Apoi ieşi repede din odaie.. m-a speriat fetiţa noastră. Adriana ieşi trîntind uşile. N-ai nici o grijă. — Este al tău banul ăsta ? o întrebă. slujnica aduse d-nei Lecca moneda de aur. d-na Lecca vindea în fiecare lună zece piese de aur. D-na Lecca rămase o clipă în mijlocul odăii. fără să ştie ce ar putea răspunde. mai cenuşiu . d-na Lecca n-a dat prea mare însemnătate acestui fapt. cineva ar fi găsit cheia şi ar fi furat banii. Vezi. cum numea ea restul aurului rămas din 1916. Nu i se mai întîmplase niciodată asta.. 311 310 — Nu e nici o năzbîtie. D-l Lecca se întoarse în bibliotecă cu aceleaşi tulburi presentimente. fruntea parcă era mai palidă. «tu ai pierdut napoleonul acesta de aur. în aceeaşi zi.. D-na Lecca îi privi mirată şi batjocoritoare. ci de acum trebuie altfel păzită şi altfel întrebată. Fata s-a făcut palidă. — în orice caz nu e banul meu. Părul blond al Anişoarei părea acum mai stins. nu ştia că e dator să se supere de această descoperire.neliniştiră insă destul de mult. încercînd să gîndească.? L-a găsit femeia sub salteaua ta. adînciţi în cearcăne. Cînd Anişoara a intrat în odaie. de aceea e atît de aiurită.. O recunoscu . Simţea o revoltă bruscă.. îl ştii pe care. şi ochii tulburaţi. întunecată.. Vreau să ştiu de unde a ajuns banul ăsta sub salteaua Anişoarei. D na Lecca se opri din lucru şi începu să-şi pregătească o coloare. Nu ştia însă ce trebuie să spună . nici măcar d. — Cred şi eu că îl iubeşte. De doi ani. împotriva celor două fiice. sau să zîmbească îngăduitor. Sună servitoarea şi-i spuse să cheme pe domnişoara Adriana. printrun miracol. era din mica lădiţă îngropată înainte de război în pivniţă. — Ştii.

-— Eu am furat. Totuşi. o încredere nebănuită în el. de la d-na Lecca — crezu şi cealaltă parte a mărturisirii fetei.. Era atît de mînioasă încît îi venea să rîdă. — S-o iertăm. mirat. protector. E fata noastră şi ea singură mi-a mărturisit greşeala. spuse atunci Anişoara. Pe el îl iubesc atît de mult.. trupul ei mic tremura. ducîndu-şi mîinile la spate. ochii ardeau.. Degetele păreau mai lungi. D-l Lecca se simţi tare.. — Cum aş fi putut să i le dau lui ? vorbi Anişoara mîhnită. să o sărute. Intră în bibliotecă furtunos. Obiectele furate n-aveau o valoare prea mare. 312 — Nu mă întreba mai mult.. şi începu să şi-i şteargă.. Emoţia fetei îl întărea. Lucrurile. E copilul nostru din urmă. le-am dat. şopti Anişoara. observînd că Anişoara nu-i ascunde iubirea ei pentru Petru — iubire de care el aflase cu puţin înainte. spuse el. frîngîndu-şi mîinile. ca în faţa unei profesoare. povesti furtul în cele mai mici amănunte. şi se convinse că Anicet nu poate fi amestecat în acest furt. Se trînti pe un fotoliu. iar monedele de aur erau din „comoara" adunată de el . să intervină. afară de numele lui Petru. — Dacă spuneţi ceva d-lui Anicet. mai galbene. Anişoara nu plîngea de frică . Papa. însă. Nu ştia însă ce cale va trebui să aleagă. îşi scoase ochelarii. O bucurie exaltată. Ai furat ca să-l ajuţi pe vlăjganul ăla de Anicet !. Aş fi putut ghici de la început. îl întăriră. — Nu le-ai dat cumva d-lui Anicet ? o întrebă el blînd. totuşi. dragostea ei atît de vie. Se hotărîse să spună totul d-lui Lecca. apoi începu să rîdă. acum. — E de necrezut! ţipă ea... D-na Lecca o privi speriată. să ştiţi că mă omor !„ ţipă Anişoara tot atît de puternic. — Ghicesc eu singură. în acest timp. D-l Lecca. dar nu pot spune cui i-am dat. — Era de aşteptat. şi nu mai încercase un asemenea efort de cincisprezece ani. Dar să nu mă întrebi mai mult.. atîtea surprize într-o singură zi o mîngîiere atît de directă. de singurătate.. ştia că va avea de luptat împotriva mîniei dnei Lecca.într-acolo. puternic. Glasul Anişoarei era schimbat.. un rîs isteric. vorbi ea. pe care nu o putea cu nici un chip s-o creadă. Se pregătea să vorbească. Nu le-am furat pentru mine. rînji d-na Lecca. însă. Cum l-aş fi putut [jigni dîndu-i lucruri furate ?. nu-ţi fie teamă. Se aşeză pe genunchii bătrînului. Anişoara se îndrepta spre bibliotecă. dar nu găsise încă cel mai bun cuvînt de început. micuţa mea. îi sărută din nou mîinile. Putu astfel să scape de privirile crunte . ţinînd cutia cu bijuterii sub braţ. Se mulţumi să-şi mîngîie fata. să-şi apere fata. Pentru întîia dată d.. după ce-i apucase repede mî-| na şi i-o sărutase. şi glasul necunoscut al fetei. Lecca se simţi protector şi bărbat puternic. extrem de responsabil faţă de d-na Lecca. papa !. Se simţea. — Minţi ! Nu i-am dat d-lui Anicet ! strigă mirîn-du-se în acea clipă de curajul şi forţa cu care ţipase. să protejeze şi să ierte — şi toate chemările acestea adresate sufletului şi puterii lui. cu o mînă nesigură. Trebuia să vorbească şi el. trîntind pensulele la întîmplare pe masă. ' D-l Lecca tuşi şi-şi agită o clipă mîinile. şi înainta cîţiva paşi spre maică-sa. doamnă. — Dacă am să-ţi mărturisesc un mare păcat ai să| mai mă iubeşti ? îl întrebă. Am fost furaţi.. înfricoşător. aşa cum nu mai făcuse de mulţi ani.. îţi spun şi d-tale acelaşi lucru : mă omor ! D-l Lecca tresări. Atunci se auzi venind d-na Lecca.. Trebuia acum să mîngîie. Anişoara începu să plîngă. D-l Lecca o ascuta îngrozit. D-l Lecca începea să se convingă de gravitatea întîmplării. totul. am fost furaţi în casa noastră !.. Niciodată nu i se mai întîmplase asta . Eu am furat. îl schimbară în cîteva clipe. parcă i s-ar fi povestit o întîmplare străină. mai osoase. fetiţa mea. plîngea mai mult de tristeţe. 313 Anişoara se făcu roşie. D-l Lecca simţi o emoţie atît de puternică încît ochii L 1 se umeziră şi inima începu să-i bată pripit. — Spune-mi.

ale soţiei. D-na Lecca rămase cîteva secunde în mijlocul odăii, neştiind ce să facă, apoi izbucni în rîs. — Sînteţi cu toţi înţeleşi în casa asta contra mea, vorbi ea. Credeam că numai Adriana mă urăşte. Dar văd acum că Anişoara fură ca să scape de mine, şi domnul profesor îi ia apărarea... Vorbise repede, şi vorbele îi erau întretăiate de rîs ca şi cum ar fi dat o replică glumeaţă într-o piesă bulevardieră. Tot ce spunea d-na Lecca părea teatral, pronunţat de pe o scenă proastă. — Fetele mele, fetele mele !, exclamă ea cu privirile înăţate şi cu braţele ridicate în aer. Plecă atît de repede, încît Anişoara nu ştiu dacă a iertat-o, sau se duce să-i pregătească pedeapsa. Voi face şi eu ca Adriana, se gîndi atunci, mă voi apăra amenin-ţînd-o. — Nu cumva i s-a făcut râu mamei tale ? întrebă timid d. Lecca. Poate am face mai bine s-o urmărim. Va avea nevoie de noi... Anişoara înţelese de abia acum că părintele ei nu cunoştea de loc scenele zilnice dintre d-na Lecca şi Adriana, că nu ştia de scandalurile şi ţipetele necurmate ale celor două femei. — ...Săruri, ceva... sau oţet aromatic, continua d-î Lecca.
314

Era într-adevăr emoţionat de ieşirea dramatică a soţiei sale. „Fetele mele, fetele mele !", cuvintele -acestea ji străpunseră adînc inima. Se simţise deodată alături de soţie, gata s-o apere împotriva fetelor. Anişoara se retrase în camera ei, şi refuză să vină la masă. Teddy Lupescu o vizită, încercînd să afle dacă într-adevăr a dat bijuteriile şi banii lui Anicet. Anişoara continua să nege, plîngînd. — Am să mâ omor, dacă mai mă întrebaţi !... ■ Totuşi, începuse să-i fie teamă. Peste două zile era lecţia de pian, şi d-na Lecca ar fi fost în stare să ţipe în faţa lui Anicet. Gîndul acesta o înspăimîntă. Nu ştia ce ar putea face ; "dacă trebuie sau nu să anunţe pe.Petru printr-o scrisoare. Nu putea, însă, în nici un caz ieşi din casă. Ar fi dat de bănuit, ar fi fost urmărită. Trebuie să ceară ajutorul cuiva, şi riu ştia pe cine să aleagă. în nici un caz pe d-na Lupescu, deşi aceasta se purta cît se poate de drăguţ cu ea, o invită necontenit să vină la masă, şi spunea că a fost iertată. — Ai fi o proastă, îi spunea. Dacă aveai nevoie de bani, puteai să ceri, îmi puteai cere chiar mie !... — Am să am mereu, nevoie de bani de aici înainte, şopti Anişoara. îi păru rău, cîteva clipe în urmă, de această mărturisire. Teddy ar putea ghici că se pregăteşte să fugă. îşi ascunse capul între palme, şi nu mai voi să spună nimic. :— Sînteţi ridiculi, -se adresă Teddy doamnei Lecca, îndată ce rămaseră singure în buduar. Vă faceţi casa de rîs pentru cîteva vechituri furate... D-na Lecca era îngîndurată, aproape tristă. Nu mai fusese demult aşa, din timpul războiului. — E altceva. Teddy, vorbi ea încet. E cu totul altceva... Se opri brusc. Avea impresia că visează. încerca să-şi dea sema de întîmplare, s-o judece calm — dar îi era peste putinţă să scape de sufocanta impresie de vis care 0 stăpînea de cînd Anişoara o ameninţase că se omoară. 1 se părea că trăieşte o scenă'de mult uitată, din prima ei tinereţe ; că tot ce se întîmplă acum se mai întîmplase o dată, cu foarte mulţi ani în urmă. Şi totuşi, nu-şi pu315

L
tea aminti precis dacă chiar ea trăise un asemenea eveniment, sau dacă auzise numai vorbindu-se. — E altceva, continua să şoptească d-na Lecca. — Tu bănuieşti pentru cine a furat ? întrebă Teddy Lupescu. — Pentru Anicet, fără îndoială... Mă întreb ce l-a făcut pe vlăjganul ăla să-mi refuze mie banii pe caim am vrut să-i dau... Ştii, îmi plăcea şi mie Anicet! E o brută ; îmi plăcea... Începu să rîdă deodată, dîndu-şi capul pe spate. — Poate am să mă răzbun şi pe el, adăugă d-na Lecca, clipind din ochi. Teddy Lupescu se cutremură. Se apropie şi-i puse mîna pe umăr. — Şi tu, frate, şi tu ?

D-na Lecca nu-i răspunse nimic. începuse să-şi aranjeze coafura, ca şi cum s-ar fi pregătit să iasă în întîm-pinarea cuiva. Se ridicase de pe scaun. — Am să trec de partea Anişoarei, atunci, vorbi din nou Teddy Lupescu. — N-ai înţeles nimic, şopti d-na Lecca misterios, şi nici nu vei putea înţelege nimic... Cele două femei rămaseră cîteva clipe faţă în faţă, privindu-se, încercând sâ se păcălească prin zîmbete. Cînd trecură în salon, găsiră pe d. Lecca aşteptîndu-le, cu pleoapele lăsate, cu mîinile amîndouă bine înfipte pe muchia măsuţei. IV David Dragu se întoarse acasă pe jos. Ninsoarea îi făcea bine, fulgii reci care i se opreau pe obraji, pe frunte (căci umbla descoperit), şi îl ajutau să-şi risipească gîndurile. — Te-a căutat un domn, îl' spuse Getta, un domn, profesor de la Bîrlad. 316 David îi citi numele pe un pachet voluminos : Profesor Anton Dumitraşcu. — Spunea că ţi-a adus un roman, adăugă Getta. E destul de gros ; ai să-l citeşti tot ?! David zîmbi, luă pachetul şi trecu în odaia lui. îşi aducea bine aminte de Dumitraşcu : de la întîlnirea lor la mare, primise cîteva scrisori. Anton îl ţinea la curent cu mersul romanului. îi schimbase titlul ; se numea acum Prăbuşirea. „E mai simplu şi mai evocator, îi mărturisise în ultima scrisoare. Capătă un sens universal, o valoare profund umană." Dragu nu-i răspunsese niciodată, deşi Dumitraşcu îl anunţase că-i va trimite în curînd manuscrisul complet al romanului. Am să-l dau unui prieten să vadă dacă poate găsi un editor, îşi spusese Dragu atunci. Deşi un roman care se numeşte Prăbuşiri şi s-a numit la început Prăbuşiri în lut, nu poate fi decît o stupiditate pretenţioasă, gîndise el ca să-şi scuze de-săvîrşita sa dezinteresare faţă de opera unui camarad. Acum, însă, manuscrisul îi făcea destulă bucurie. Găsise ceva de citit, ca să-şi alunge gîndurile de la discuţia cu Alexandru şi de la logodna Valentinei. Desfăcu pachetul şi începu să frunzărească filele manuscrisului. Erau pagini mici, scrise curat cu mîna, cu margini albe de amîndouă laturile. îşi aruncă ochii la întîmplare. „Femeia avea pasiunea zugrăvită în liniile figurii sale. Ea îi vorbi cu căldură." Deschise altă pagină. „Era o linişte patriarhală. Cîmpurile verzi zîmbeau razelor binefăcătoare ale soarelui". Păcat, îşi spuse Dragu. Nu e nimic de făcut. încercă în altă parte, spre sfîrşitul manuscrisului, „în mansarda sărăcăcioasă, cu soba îngheţată şi geamurile îngropate sub zăpadă, studentul se aşeza la lucru." Trebuie să uit, îşi spuse el, trebuie să lupt împotriva pasiunii bolnave care mă zdruncină. Ţara are nevoie de mine. Totul pentru ţara mea !" Şi exclamînd astfel, Caraman îşi prinse fruntea cu amîndouă mîinile şi-şi îngropa faţa într-un tratat voluminos de medicină. Afară se dezlănţuise viforul !..." —■ La masă, Dav !, îl chemă Getta prin uşă. David închise manuscrisul, bine dispus, stinse lumina şi veni în antretul care servea drept sufragerie. După moartea maiorului Dragu, familia se mutase' într-ro casă 317 mai modestă. Trebuiau să trăiască din pensie, şi din ct le putea trimite David. Liza cîştiga încă prea puţin, iar Getta îşi pierduse şi a treia slujbă. Fetele mici, Viţa şi Nuţa, fuseseră adoptate de Sadina Dragu, sora maiorului, rămasă văduvă de timpuriu şi destul de bogată. Erau amîndouă la Notre Dame şi veneau foarte rar în vizită. Cu cit creşteau, cu atît păreau mai străine. David nu vorbea niciodată de ele faţă de d-na Dragu. îşi spunea totuşi, că poate vor fi mai feiicite la Sadina, vor creşte mai bine, în bogăţie. Nu vor ajunge ca'Getta, funcţionare de la 20 de ani. Se aşeză la masă ; d-na Dragu, Liză, Getta şi David. Liza avea cameră în oraş, dar plătea două mii de lei pe lună acasă pentru masă. De la moartea maiorului, începuse să fie tolerată. Ani de-a rîndul lipsise din ţară, şi bătrinul Dragu jurase să n-o mai primească niciodată în casă. Moartea lui i-a adunat însă din nou, pe toţi.| Iar după înstrăinarea celor două fetiţe, d-na Dragu sel hotârîse să-şi păstreze toţi copiii lîngă ea, cît va puteai de mult. i — Ştii că Felicia pleacă săptămîna viitoare ? întrebă; Liza. — Am aflat, vorbi Dragu plictisit că va trebui să" discute acelaşi lucru. Am aflat chiar de Ja Alexandru. — Ce-a spus el ? întrebă repede Liza. Nu pleacă şi el după Felicia ?... — Nici gînd. Alexandru se apucă de politică. După ce-a făcut cu fata aceea, cu Valentina, nici n-avea alt lucru mai bun...

— A făcut ce fac toţi bărbaţii, vorbi Liza dispreţuitoare. Şi-apoi, vina e a ta, nu a lui... David nu răspunse. Mînca liniştit, cu ochii în farfurie. — Cel puţin, el s-â purtat mai corect, continuă Liza. Fără prea mult timp pierdut cu ritualele prealabile. Totuî a durat opt sau nouă zile. Minciunile acestea durează la alţi bărbaţi, ani întregi... Familia continua să mănînce tăcută. îi servea Ilie, fosta ordonanţă a maiorului din timpul războiului. Ilie nici nu mai ştia de cînd nu-şi mai primise leafa întreagă. D-na Dragu îi dădea cîţiva lei în fiecare zi, pentru tutun, 318 şi cinci sute de. lei la sărbători ca să-i trimeată acasă, în satul lui. — Cine e domnul ăsta, Dumitraşcu ? întrebă Getta. — E însurat, să nu-ţi faci nici o iluzie, răspunse zîmbind David. D-na Dragu îl fulgeră cu ochii. Getta era disperată că nu se mai mărită. Doi tineri rupseseră pînă acum logodna, şi nenumăraţi alţi cunoscuţi începuseră s-o evite. David hotărîse să se gîndească şi el destul de serios la această problemă. D-na Dragu îi ceruse în repetate rîn-duri să-şi cheme prietenii şi colegii la ceai. Cît lipsise din Capitală, Getta nu izbutise să cunoască decît tineri „de condiţie inferioară", spusese d-na Dragu. „Aşa se fac căsătoriile, prin prietenii şi cunoscuţii fraţilor. Dar biata Getta parcă n-ar avea un frate mai mare"... Toate aceste amănunte care, pe David, îl umiliseră şi-l exasperaseră cîţiva ani mai înainte, trebuia acum să le accepte, să le judece, să le domine. Cît de mult îi repugnau intrigile matrimoniale, se hotărîse să colaboreze la ele ca să-şi poată mărita sora. Era un fel de a-şi realiza asceza pe care o dorise în prima tinereţe. Renunţase de mult la singurătatea lui dîrză, orgolioasă şi amorală. îşi propusese să rămînă eroic chiar în mijlocul vieţii de toate zilele, frecWdu-se necontenit de obstacole mediocre, în continuă vecinătate cu frivolitatea şi cu evenimente1 e nesemnificative. — Tu crezi că Felicia a fost cu adevărat îndrăgostită de Alexandru ? întrebă David pe Liza ca să rupă tăcerea. — E absurd ce întrebi, vorbi dispreţuitor şi aspru Liza. Felicia nu poate iubi pe nimeni... L-a plăcut, cîteva ceasuri. Din fericire pentru ea, a intervenit gluma ta de prost gust cu logodna, şi Felicia a renunţat la un capriciu... David se stăpînea cu greu. Şi. totuşi, trebuia să se stâ-pînească, pentru că era în familie. Niciodată nuşi îngăduia să izbucnească, să ţipe sau să gesticuleze faţă de maică-sa şi de Getta. Lîngă ele, era cu desăvîrşire alt om ; . vorbea banalităţi, făcea glume şi asculta ceasuri întregi dureri mici sau intrigi de mahala. Liza, însă, poate fără să-şi dea seama, îl provoca. Gluma mea de 319

prost gust, gîndi David, toată lumea crede că eu am fost de vină. — Ştii, vorbi el adresîndu-se Lizei, Valentina îl iubeşte cu adevărat pe măgarul ăla. Glumă, neglumă, ar fi trebuit să ţină seama măcar de lucru acesta... — Puah ! exclamă Liza zîmbind, toate fetele iubesc pe un băiat dacă li se atrage în prealabil atenţia că băiatul acela este sau va deveni logodnicul lor. Ce înseamnă asta : îl iubeşte cu adevărat ? Putea iubi tot atît de bine pe un altul, dacă tu ai fi făcut pariul cu un alt băiat. Te putea iubi pe tine, dacă pariul ar fi fost răsturnat... David simţi o căldură neobişnuită auzind ultimele cuvinte. Voi s-o întrerupă, dar Liza continuă, tot mai aprinsă. — Voi, băieţii tineri, nu înţelegeţi niciodată cît de perfide sînt femeile şi cît de uşor se consolează în amor. Vă impresionează orice lacrimă, orice suferinţă. Lasă, băiete, nu te îngriji tu de soarta Valentinei. La vîrsta ei, nici o durere nu lasă urme... Liza vorbise cu mînie, cu violenţă. îşi dete însă seama că d-na Dragu o asculta foarte puţin binevoitoare, şi se întrerupse brusc. Ştiu ce am de făcut, îşi spuse David ridicîndu-se de la masă. Mîîne trebuie s-o văd neapărat. Cel puţin Valentina să nu creadă că eu sînt de vină... Petrecu o noapte tulburată. Să nu mă prefac ca un ipocrit. O iubesc. Ei şi ? Nu mai sînt la prima iubire... David îşi spune mereu, de cîte ori îi plăcea o femeie, că nu mai e la prima iubire şi că nu are deci de ce să se teamă. Ceea ce numea el prima iubire fusese o idilă

Important a fost că l-am întîlnit pe Alexandru". că eu am stăruit".se Getta. t Te aşteaptă d-l Dumitraşcu în odaia ta. Era incapabil chiar să ia braţul unei femei care i se dase. Venisem să-ţi spun că m-am certat ieri cu imbecilul ăla. Te iubesc şi eu.. Valentina s-a făcut mai severă. se vedea bine după ochii ei tulburi. David şovăi puţin... trecînd de-a dreptul din ameţeală în somn. o rochie închisă. Nu s-au privit în ochi. care îi strîngeau încheieturile. „Nu numai pentru d-ta (vorbea foarte politicos. şi a evitat astfel o scenă penibilă. în întunerec. îi spunea întotdeauna : „Dacă ai remuşcâri. şoptindu-i vorbe frumoase ori privind luna. a vorbit el. apoi căzu în pat. atît de inaccesibilă. David venea deseori la întîlniri cu o carte. Dar nu-i era deloc somn. Se dădu atunci jos din pat şi'. să-i spună fleacuri sau să se plimbe cu ea pe stradă. Valentina era îmbrăcată în gris.. ar fi fost de prisos. după ce a văzut-o şi a auzit-o vorbind. nici măcar nu spunea „te iubesc !". i-a mai spus..de orice fel. după obrazul ei palid. David se grăbi să ajungă şi el ca toţi oamenii. Vrei să fii soţia mea ?" Altceva nu era nimic de făcut. „Mă întreb de ce-a mai vrut să afle şi tata ?" s-a mirat Valentina. Era 320 incapabil să vorbească dulce unei femei.. — O secundă. David simţea o nelinişte care nu se asemăna cu niciuna din emoţiile şi tulburările lui de pînă atunci. fireşte". dar şi pentru mine. orice jurâmînt. n spv. zîmbind. şi atunci aşeză cartea pe masă şi se culcă. poţi să te întorci". îşi păstrase totuşi o puritate care ajunsese legendară printre prietenii lui. La vita nuova şi se trudi să traducă în gînd versetul: parche villana morte in gentil core ha miso ii suo crudele adoperare. Se va apropia de ea.nemârturisită din Facultate. cu capul îngropat în . Pentru că mie îmi eşti foarte dragă. David avea gata pe buze : „Te iubesc. nu s-a tînguit. fără complicaţii sentimentale.. Înţelegea ce ridicol ar fi fost. să scrie. Se mai învîrti încă o dată.. Totuşi.. Orice ar fi spus. „Mi-ai face rău dacă plîngi* aş crede că te-am jignit". „Dar n-are nici o importanţă pariul. „Dacă nu l-aş... Au vorbit despre o sumă de lucruri. Pe stradă îşi închipuise scena destul de simplu. Plînsese mult. Mai ales că avea abilitatea să nu facă niciodată el nici primul nici ultimul pas. cum făcuse Alexandru. dar acum a trebuit să-i spună „domnişoară". Fata se roşi. Adormi uşor. . Acesta era adevărul. cu mîneci lungi. numai... Dar. Fata rămăsese acolo. Singura sa declaraţie e*ra : „îmi placi". îi spunea pînă atunci Valentina. te iubesc cu adevărat !" Dar înţelegea foarte bine. şi nu l-a blestemat.. îşi alegea numai femei accesibile oricui. Pauză.. —• Dav. felul meu.. După ce o femeie venea în camera lui (din oraşul de provincie unde fusese profesor). Unul singur. Moartea maiorului Dragu îl silise. „Probabil însă că pe mine m-ai refuza dacă te-aş' ruga să fii soţia mea".. poate că nu ajungea la pariu". foarte cinstiţi". Ce noroc că n-au fost şi părinţii acasă.fi provocat.. şi plecă ochii în jos. şi era totuşi atit de departe de el.. Răsfoi din nou. acum). chiar despre întîmplări de la bal. în. simţul lui moral.Valentina îl primise atît de cald. îşi repetă cu glas tare : E schwindelt. Trebuie s-o văd chiar mîine. încercă zadarnic să citească. şi deşi în discuţii şi în scris era excepţional de vulgar. fără nici o urmă de sentimentalism. Dar atît . te iubesc cu adevărat. Simţea că i se face rău.. îşi ascunse capul sub perne. Valentina nu s-a plîns. şi-i va spune : „Te iubesc. es schhoindelt !... orice altă explicaţie. n-a mai ştiut ce să-i spună. începu să se învîr-tească pe loc pînă ce simţi că totul se clatină şi se rostogoleşte în jurul lui. „Am şi eu o vină în porcăria asta". Citise atunci La Vita nuova a lui Dante. „Na ştiut să lege bine farmecul !" spunea fata. să renunţe la orice intransigenţă ascetică. apoi se hotărî brusc : „Eu credeam că ai să fii supărată pe mine. şi citea ceasuri întregi alături de femeia iubită. A doua zi David se întoarse acasă abătut. îşi spuse. ca dincolo de realitate.. __ Bine. să-şi facă legături şi să le desfacă repede. astfel. Credea că împacă. Era ceva în ea care îl ţinea departe. Nu izbuti. care nu durase decît două luni. dar după care îşi jurase să rămînă virgin. o secundă şi vin numaidecît. Nu făgăduia niciodată nimic .. 321 . Nu-şi mai auzi glasul. pentru că era brutal. N-am crezut nici o clipă în el. vin şi eu imediat. Nu reuşea întotdeauna. şi accepta dragostea numai sub două aspecte : erotic şi moral. sau să rămînă noaptea în grădină. în noaptea aceasta. O rioapte de insomnie îl înspăimînta. te aşteaptă d-l Dumitraşcu. însă. „D-ta ai ochi foarte buni.

Va ninge curînd. păreţi obosit. Toţi ai casei luară apărarea Anişoarei. — O cunoaşteţi ? E sora mea. neverosimilă aş spune.. Fata avea întotdeauna acelaşi răspuns. îşi trase căciula şi ieşi în parc să-l aştepte. ca nu cumva să fie zărit din casă. banii ?!. şi el s-a furişat laş.. Ar mai fi timp să evit o. Aflase ziua şi ora cînd trebuia să vină.. — De ce vă deranjaţi. Doamna lucrează. Zîmbi trist. vorbi Dumitraşcu. dacă veţi avea bunăvoinţă.. Se aşeză pe divan.. Zăpada puţină căzută în ajun. : —■ Am avut plăcerea. Afară totuşi. încă nu se topise. cînd veţi găsi timp. se gîndi. D-l Lecca sperase că Anicet va veni la lecţie şi va -putea vorbi cu el înainte de a pătrunde în salon. şi toate planurile de răzbunare ale d-nei Lecca se năruiră.perne. Adriana rămăsese neutră. D-l Lecca îndeplini operaţia aceasta cu infinite precauţii.. poate s-a temut. Ce iarnă timpurie.. nu ştii să alegi... îl veţi citi. David îşi dete seama că soră-sa iar s-a stropit cu apă de colonie. cred că timpul e de vină. gîndi d-l Lecca. Măria. mai tîrziu. şi i-ar fi spus : „Anicet. şi va ninge din belşug. bucu-rîndu-se. Se simţea întinerit. —■ Trăiţi în sînul familiei. pe furiş cu multă băgare de seamă. de asemenea.. nu erau tot atît de buni.... 322 Privi pe fereastră. 323 Petru n-a venit la lecţie. — O iarnă ciudată. Măria.. Mirosul de ză- . Ar mai fi timp să-i spun adevărul. — Nu.. Ştiţi. Dacă-i spuneţi un singur cuvînt !. — Mă iertaţi că v-am deranjat. Ningea lin.. Saloanele de pictură erau luminate.. ca şi cum şi-ar fi amintit deodată de o sumă de lucruri triste. în astăseară. noi dascălii. îndîrjit : — Am să mă omor. Ce obicei detestabil. repetă el. la mine e cu totul altceva. — Oh.. D-nul Lecca şi Teddy Lupescu încercaseră de mai multe ori să afle din gura Anişoarei cui i-a dat lucrurile furate. Dar plec diseară la Bîrlad. din toate părţile.. Nu spusese nimic nici Anişoarei nici d-nei Lupescu. începu să rîdă singură.. n»stiind dacă mai poate adăuga ceva. D-na Lecca nu izbtea să înţeleagă de ce Anicet nu primise niciodată nimic de la ea. nu e atît de frig.. plumburii.. Anton-îşi căuta cuvintele. Nu trebuia să observe nimeni întîlnirea lui cu Anicet. şi atunci începu să se plimbe. I-ar fi întins moneda de aur pierdută de Anişoara.. — Ce bine îmi pare. spuse David. ■• :""4 Getta intră atunci cu tava cu cafele. lăsaţi asta. David căută din ochi manuscrisul. Dar nu mai avea puterea să fie sincer.. încercînd să dea cuvintelor cel mai solemn ton pe care îl avea la îndemînă. des.. Voia să exprime mai ales nuanţele.... — Oh. Şi nenorocitul ăsta de Dumitraşcu. Nu ştii nici măcar să primeşti atunci cînd trebuie !" îi oferise doar de mai multe ori bani. O tristă deznădejde îl cuprinse atunci. că obrajii îi erau roşiţi cu prea mult fard. începea să se întunece. Anton Dumitraşcu se roşi.. simţi că îl ia cu frig. Măria. Îşi pregătise un scurt şi sarcastic discurs. sigur.. şi nătîngul refuzase. răspunse Anton Dumitraşcu zîmbind şi grăbindu-se să apuce ceaşca cu cafea din mîna fetei. Cu toată blana în care era înfăşurat.. şi alergă repede să se ascundă sub brazi. spuse emoţionat Dumitraşcu.. şi se grăbi să se scuze. Nu e atît de deştept băiatul. poate în vacanţa de Crăciun.. răspunse David. — M-am uitat prin el aseară. nu putea să vină în altă zi?. în afară de d-na Lecca. îşi spuse d-l Lecca. Poate a ghicit ceva.. — Lucraţi mult.scenă penibilă. Ieşi prin subsol. — E cu totul altceva. vorbi Dumitraşcu. Observă. îi spuse intrînd în odaie.. şi buzele exagerat vopsite. şi cu un sfert de ceas mai înainte îşi îmbrăcă paltonul de blană. Ai mei sau ai Anişoarei. dar n-am să vă spun nimic.. Dacă aţi şti cît vă invidiez. Norii erau încărcaţi.. — Dar şi d-ta faci la fel.

Şi părea într-adevăr speriată. D-l Lecca tresări şi plecă fruntea. Anişoara a furat nişte bani de aur şi i-a dat lui Anicet.. Liza intrase direct în camera Adrianei...... şi îl vedea atît de tulburat. domnule profesor ? îl întrebă Liza apropiindu-se... Era Liza. Vorbise liniştit. cînd se întorcea de la pension. cum m-am speriat !. de mare importanţă. Pe urmă. îşi spuse d-na Lecca. şi atunci îi apucă braţul speriat : — Nu cumva să spui ceva. îi era mereu teamă că va fi descoperit.. Aş fi vrut să-i spun ceva. S-a plimbat aşa vreo jumătate de ceas. pe furiş. Bradul a mai crescut de-atunci.. aici. D-l Lecca îi făcu de cîteva ori semn să nu întoarcă privirile .. constatînd că nu l-a surprins nimeni. gîndi d-l Lecca repede ca să abată şuvoiul amintirilor. Dar nu trebuie să afle nimeni. Arătă către odăile luminate ale d-nei Lecca. Mă întreb şi eu de ce a întîrziat atîta. uite chiar aici. Liza se îndreptă spre casă. pe. şi se grăbi să-i iasă înainte. plimbarea lui singuratică prin parc — toate acestea îl întorceau într-un timp pe care de mult nu-l mai retrăise.. — Şi parcă i-a dat numai bani ! strigă. începu să plîngă. Ce s-a întîmplat de-atunci ? Ce s-a scurs de-a-tunci ?. — De unde ştiţi că i-a dat lui Anicet ? Adriana o privi drept în ochi.. de cînd se întorcea de la pension. " D-l Lecca se scuză. mîngîindu-i fruntea.. plimbîndu-şi uşor mîinile pe păr. între brazi. Descoperi cu emoţie că tot aşa mirosea zăpada proaspătă..padă.. Pentru întîia oară Liza îşi dete seama că Adriana poate avea un zîmbet sarcastic. ştiţi. Liza încercă s-o culce din nou pe canapea. — îl aşteptam pe Anicet. la peretele ăsta !. Aduc zăpadă. pînâ ce îşi simţi corpul îngheţat. şi sări de ■ pe canapea. ce-am ascultat eu lîngă peretele ăsta. Simţi deasupra-i mai grea şi mai nepătrunsă. — Cui era să-i dea ? Cine altul decît el intră în casa asta de nebuni ?!. că s-a trădat. Nu ştia încă ce-i va spune lui Anicet.. văzduhul întunecat. Aduc zăpadă. Liza tresări. Pe aici. Se hotărî atunci să intre în casă..... se juca odinioară. către marchiza cu evantaliu de sticlă brumată a.lerga întîi. — Nu mai pot.. printre brazi.. I se păru. — Nimic.. neştiind ce -să creadă. — Ce se petrece la voi ? întrebă Liza. E multă zăpadă adunată aici. Gîndul că nu se va putea . şi îi apucă braţul ca si cum s-ar fi pregătit pentru o gravă destăinuire. din nou. totuşi. cu nişte priviri streine. Avu o adevărată izbucnire de fericire. — Vai. Şi pe urmă ?. căci mogîl-deaţa îmblănită îi ieşise înainte întocmai în cel mai întunecat sector al aleii. O găsi cetind lungită pe sofa. în şoaptă. tînără şi totuşi fără vîrstă. şi pe urmă va ninge neîncetat. Liza !.. Pentru întîia oară îl întîlnea în parc. aproape de tot de obrazul ei. E cam frig. Dacă ai şti tu ce-am auzit eu. răspunse d-l Lecca. văzut în semiîntunericul amurgului de iarnă. Dar Adriana se zbătu. Se apropie de sofa. meditatorul de pian al Anişoarei. aşa. uitîndu-se mereu înapoi. Inima începu să-i bată. nu mai pot !. pe tînărul acela eminent. acum patruzeci de ani. bestia aia. cînd îl va întîlni. Gîndurile i se risipiră. sus. aduc zăpadă multă.: Zări o umbră trecînd pe aleea principală. bolta apropiată a norilor. D-l Lecca încă nu ştia ce îi va spune lui Anicet. Are să crească. şi pe urmă va veni iarăşi soarele şi pe urmă va fi din nou vară. — Ce făceaţi aici. se înţelege. că Liza l-ar putea denunţa.. aşa cum o cunoscuse întotdeauna... pe scara subsolului. acolo îl aştepta mama. Se rezemă de un trunchi. Profilul 324 vilei Tycho Brahe.. — D-voastră nu veniţi ? 325 — îl mai aştept. Liza îl privea mirată. mereu. dar se cutremură deodată. urmă?.. Se înălţă în faţa Lizei. îi aminti o copilărie legendară. şi n-are să mai vină la lecţie.

pînă ce îl dobora oboseala. Ştia de la Pe'tru că vila Tycho Brahe este foarte departe . De cînd auzise cea rlintîi măsură a finalului. poate o bursă de studii în străinătate pentru Petru. şi vizită două expoziţii de pictură fără să privească aproape nici o pînză. faţă de deznodăminte. Totul i se lumină. Zona obscură prin care trebuia să treacă i se părea mai îngheţată. Dacă ar ninge mai mult. Pe străzi. Oare îl iubeşte într-adevăr ? Oare poate iubi cineva la vîrsta ei ?. ar fi rătăcit multă vreme. astăzi între 5 şi 6 la vila Tycho Brahe. nu se putea concentra. îl irita. Se întoarse apoi acasă. Putea asculta în voie finalul „Ereticilor". Pe de altă parte. incapabil să suporte o prezenţă streină. De ani de zile nu mai vizitase pe nimeni în afară de Felicia Baly. mai calmă. Luă tramvaiul pînâ în centru. De la moartea lui Pavel nu-şi mai făcuse decît o singură rochie de stradă. sub puterea ei — o exaspera. plictisit. A prins de veste." D-na Lecca trimise plicul printr-un comisionar. V-aş rămîne profund îndatorată dacă n-aţi menţiona această vizită intimă fiului d-voastră. îndată după ce terminase masa. Se gîndi puţin la Anişoara. Era încurcată însă pentru că nu ştia cu ce să se îmbrace.. a femeii de care atîrnă viitorul lui Petru. pe tavan. acum. atît de copleşitoare. Petru trăia într-o permanentă fermecare .. nici unei chemări. dacă s-ar acoperi totul cu zăpadă. Simţea că i-ar fi f peste putinţă să audă glasul Anişoarei sau al d-nei Lecea orice glas şi orice gest strein.. Dacă ar fi pu-s tut. Iarna i se păru foarte frumoasă. s-ar fi închis singur într-o cameră. d-na Lecca se deşteptă foarte de dimineaţă. văduva lui Francisc Anicet nu poate 328 apare stropită cu noroi în faţa protectoarei lui Petru. pînă la ultimul pom. Cel mai bun lucru ar fi să aflu ceva de la maică-sa. Rămase multă vreme în pat. ca şi cum ar fi fost singură. Străzile oraşului parcă erau mai vesele. şi de-acolo se sui într-un taxi. Pentru că acasă îi eraj peste putinţă să se izoleze complet. Toate planurile îi eşuaseră. faţă de mizeria zilnică. că nu va putea întinde napoleonul de aur lui Petru. deodată. A prins de veste 326 Petx'u plecase devreme de-acasă. D-na Anicet citise cu bucurie şi totuşi cu oarecare strîngere de inimă rîndurile atît de neaşteptate ale dnei Lecca. amuţise în el orice urmă de împotrivire faţă de destin. şi scrise cîteva rînduri d-nei Anicet : „Avînd a vă comunica lucruri extrem de importante şi urgente. De cîteva zile se simţea abătut. pînâ în adîncul fiinţei ei umilită. poate i se propune un concert. fără să înţeleagă de ce. Se simţi deodată umilită. şi cu tramvaiul s-ar fi încurcat . Şi cu toată dorinţa lui de lucru. privitoare la viitorul fiului d-voastră. vă rog a binevoi a accepta să veniţi şi să luaţi o ceaşcă de ceai la mine. sub pojghiţa aceea de zăpadă de curînd aşternută. pînă la ultima piatră. Singura rochie nouă era cea pe care o purta în casă. era incapabil să scrie un singur portativ din această parte finală a „Ereticilor". şi nu-l va vedea fîstîcindu-se şi roşind în faţa ei.răzbuna. şi nu va mai veni niciodată la lecţie. Nu spusese nimănui nimic. şi cu rochia stropită.. Îşi petrecu ceasurile într-un chip cu totul neobişnuit. Se hotărî deci să meargă cu maşina. cu ochii în cal-darîm. Nu izbutea sa asculte pe nimeni. prelung. mai primejdioasă. cel puţin se putea izola. A doua zi. Nu avea de ales . Ieşi în oraş înainte de prînz.. melodia aceea de o tragică simplitate. maşina ar fi costat-o scump. Era incapabil 327 să rămînă acasă. nu fusese niciodată acolo. Intră într-o cofetărie pe bulevardul Academiei. Un orgoliu subit o făcu şa roşească . cînd din . înţelese repede că e vorba de o comunicare importantă . mai vii.. privind drept în sus. Începu să zîmbească. Se făcuse întunerec. A ezitat multă vreme dacă trebuie să se ducă în vizită cu maşina. Lipsise de la lecţie. exasperat. de doliu. D-na Anicet îşi muşca buzele cu cît se depărta mai mult de luminile bulevardelor principale. de o supremă împăcare cu păcatul şi cu durerea — pe care niciodată nu o bănuise atît de înaltă.. ceea ce nu i se majf întîmplase niciodată pînă atunci. fără să înţeleagă el singur de ce. rochie de curînd dăruită de Petru. alături de el. mîinile înfipte în buzunarele pardesiului. rătăcea pe străzi. ar fi ajuns cu mare întîrziere. şi n-ar fi răspuns] nici unei vizite. Doresc să-i fac din toate punctele de vedere o mare surpriză. trebuia s-o îmbrace tot pe aceea. mai îngîndurată. Nu-l tulbura nici o atenţie la lumea din afară. nu scrisese nici măcar în „Jurnal". îşi spuse coborînd scările celei de a doua expoziţii.

. Ajunseră în salon... Şi prietenii noştri s-au obişnuit. îşi va lua o fată bogată. Ii era teamă. Fulgii de zăpadă cădeau aici mai rar. D-na Anicet încercă să zîmbească. Vor aranja împreună ple. vă înşelaţi. N-aş putea face asta nici măcar pentru mama lui Anicet. pînă la întoarcerea lui Petrişor. privi spre ferestre. Izbucni în rîs. Se coborî din maşină ameţită. care ar putea 330 fi foarte uşor vîndută... şi-şi răsturnă capul pe spate. sufocată de mirosul greu al uleiurilor.. ■" "*: — Ai mai văzut din astea ? întrebă brusc d-na Lecca scoţînd din buzunarul bluzei o monedă de aur şi arătîn-du-i-o în palma bine întinsă. Probabil că s-a gîndit să-şi.. şopti d-na Anicet. care rămăsese în mijlocul odăii. Avea de plătit cincizeci şi şase de lei. silindu-se să nu-şi trădere nedumerirea.. Se hotărî anevoie şi începu să păşească înspăimîntată. Şi despre d-stră şi despre domnişoara mi-a vorbit de multe ori. doamnă. şi izbucni în rîs. Zîmbi mulţumită. mai nefireşti. emoţionată. exclamă d-na Lecca. Ar putea intra într-un azil de bă-trîne. din ce în ce mai încurcată. — Stai jos. fără atîtea umbre. va avea şi ea o odaie caldă (oh. ştiţi.. D-na Anicet zîmbea în neştire. Poate o fi pe undeva şi o altă alee... doamnă.. o întrerupse d-na Lecca. şopti ea. mărite fata cu Petrişor.. stai jos. — Mai ales prietenii noştri. repetă ea înveselită deodată.. Era o lumină stridentă. Ce-i păsa lui de mine ?. Petrişor mi-a "vorbit de atîtea ori de d-vqas-tră. . continuă d-na Lecca. — Oh... — Eu am rămas cu doliul.. Lecca sînt o familie onorabilă. — Asta nu e adevărat. — Anişoara e cu totul altceva. pînă la definitiva lui biruinţă. D-na Anicet luă moneda şi o privi. nu e aşa ? o întrebă d-na Lecca ieşindu-i înainte îndată ce auzi soneria. fără atîţia pomi.. — Aici e numărul.. dacă se va însura. îşi spuse ea. de la cineva. . şi le încercă... __ A fost greu.. Probabil că e un suvenir. înapoind moneda. volubilă.. Vom fi numai noi două singure. Se îndreptă către cele două uşi din fundul salonului. Are casa asta mare. Eu am întotdeauna cîteva la îndemînă. sticloasă. cu o privire de recunoştinţă. răspunse ea politicos. mirată. Se trezi. pentru musafiri. aproape de Petru.minut în minut putea ajunge la o atît de importantă întîlnire. închizînd ochii. am să mă obişnuiesc repede. o-îndemnă d-na Lecca. un rîs fără seamăn.. — Să-ţi dau o vizieră.. 329 — Dar cine ţi-a murit ? o întrebă surprinsă. mă bucur că în sfîrşit vă pot cunoaşte. Şi-apoi. . orbită. Să nu-mi ceri să renunţ la ea..... D-na Anicet înainta cu o inexplicabilă panică. mulţumesc.. Noi ne-am obişnuit. Erau aprinse toate lămpile.. Eu din ast'i trăiesc. foarte frumos. mai fragezi.. fără perdele -— dar se simţea că nu prea obişnuiau să fie deschise. vorbi cordial d-na Lecca. neştiind dacă trebuie să străbată tot parcul acela întunecat şi straniu ca să poată ajunge la ferestrele luminate. Se opri brusc. Oprindu-se brusc din rîs. — Şi eu. Erau ferestre mari. Şi apoi. poate prin altă poartă. — şi d-na Anicet se opri după cîţiva paşi. stingherită. d-na Lecca începu s-o măsoare. Ea se va mulţumi cu mai puţin ca pînă acum. Aşa e întotdeauna la întîia vizită în cavoul ăsta.. .) în casa lor. încă n-ar fi fost prea rău. «. E hrana mea. D-na Anicet roşi.-carea lui Petrişor la Paris... Nu pot fără lumină. din luminile astea pe care le vezi.. trebuie să mai existe şi o altă alee. să caute o figură umană de care să-şi sprijine privirile. Venise şi slujnica. parcă şi-ar fi amintit un lucru de mare importanţă. Se uită repede împrejur. D-na Anicet îi dădu haina. — Dar să nu-mi ceri să reduc lămpile. răspunse d-na Anicet stingherită. şi se întoarse către d-na Anicet.. — Trebuie să recunosc că n-am mai văzut de mult bani de aur. — Nu.... Nici nu-ţi închipui ce plăcere mi-ai făcut. îi era puţin frig. mai ales o odaie caldă. Erau încuiate. fără atîţia pomi. se-n-ţelege. de-atunci. Fără voie. Fără îndoială. pe aleea principală.

e bine spus... Privea palidă.. D-na Lecca continuă s-o privească. începu d-na Anicet..Aveţi o artă foarte personală. Nici nu trebuie să ştie cine sînteţ'i.. îi servi ceaiul fără să o întrebe măcar cîte bucăţi de zahăr obişnuieşte. Trebuie să fac ceva. Probabil că sînteţi o fire foarte expansivă. Şi acum.. ducînd degetul la gură. — Un excelent suvenir. trei haimanale din clasa lui... . A pus-o pe Anişoara. ascultă cu urechea lipită de lemn — şi se întoarse tiptil. trebuie să protestez. pe măsuţă. vorbi ea în cele din urmă. Trebuia totuşi să spună ceva. chipul prea puternic luminat al d-nei Lecca. d-na Lecca alergă la uşă. încercă să lase ceaşca jos. Apa fierbinte. Mi-a furat nişte bijuterii de valoare.. şi dulce ca o limonada încălzită. şi roşi puternic. — E timpul să bem un ceai. pe care dna Lecca le şoptise atît de firesc. — Ştii că Anicet fură ? întrebă d-na Lecca în şoaptă. Ii păru rău că a venit. Sună şi intră servitoarea. că nu se va repeta... Apucă tremurînd ceaşca. Cine ştie. şi Petru fusese prins furînd dintr-o casetă cu bani de aur.ce demon îl îndemnase atunci să fure economiile lui şi ale lui Pavel. ceaiul era aproape negru. Dar ce dracu face toanta aia de nu mai aduce ceaiul ?! Se repezi la uşă. D-na Lecca o străpunse cu ochii.. monstruoase. şi cîteva monede de aur. ciudate. şase ani. Tăcu apoi din nou. şi Francisc Anicet. Nădăjduiseră toţi — şi ea. prefăcîndu-se că admiră tablourile. Cît se rugase atunci să fie iertat Petrişor. grăbeşte-te !. Sînt într-adevăr o femeie care nu-mi pot accepta. D-na Anicet căută cu ochii lămîia .. nu pătează. apropiindu-se de d-na Anicet. 331 Era mai nervoasă ca de obicei. Era totuşi incapabilă să se hotărască. — Am fost într-adevăr surprinsă cînd am primit scrisoarea.. D-na Lecca sări în sus şi-i făcu semn. să mă ridic de pe scaun şi să ţip. pe neaştep332 tate* cînd aproape uitase că Petrişor furase vreodată bănii de aur — cuvintele acelea grele.. ■—• Să vezi cum a fost. cînd trăia încă Francisc... în care se strîngeau monedele primite de copii Ia sărbători. şi să petreacă înhăitat cu două. copiii ăştia se iubesc. D-na Lecca începu să rîdă. îi strînse cu putere mîna. continuă aceasta pe acelaşi ton firesc. D-na Anicetf crezu că e timpul să aducă vorba despre scopul acestei neprevăzute vizite. Tot ce văd aici mă tulbură nespus... — Ţi-am spus să aduci ceaiul aici ! ţipă ea din prag. vîrsta. Nu înţelegea nimic din toate pînzele acelea ciudate. de cinci. Bătrîna se pierduse tot mai mult sub aceste priviri reci.I se păru că a spus o prostie. şi Pavel — că a fost numai o greşeală de copil. Nici pe domnişoare. Şi să nu spui nimănui că am musafiri. Aţi fost atît de amabilă. dar vărsă mai mult de jumătate pe rochie şi pe covor. în mintea d-nei Anicet înviaseră cu o dureroasă prospeţime scene vechi. De altfel. îi mări spaima.. începu să se uite pe pereţi.. cred că se şi sărută. uscate.. Un extraordinar suvenir. Nu trebuie să afle servitoarea. Hai. — Fă ceaiul. Trecură cîteva secunde. de pantofii ei scîldaţi. care îi stropi genunchii. dispreţuitoare. îi era ruşine de rochia ei de doliu. şi rămîneţi necontenit tînără. Pe o farfurie cu marginile zimţuite se aflau cîteva felii de cozonac. se ridică de pe scaun şi. clipind din ochi. Ştii cine e Anişoara. E ceai bun.. cu luminile orbitoare.. întradevăr.. privind fix chipul şi îmbrăcămintea d-nei Anicet.. vorbi ea misterios.. vorbi ea cu fervoare. — Nu face nimic. Nu se putuse încă obişnui în odaia aceasta prea vastă. fără să-şi spună vreun cus-vînt. După ce servitoarea se retrase. D-na Anicet simţi că i se scurge deodată tot sîngele din vine. interveni d-na Lecca dîndu-i un şervet să se şteargă. Se aşeză pe scaunul ei şi nu ştiu ce să facă. D-na Anicet privea alarmată. sub nici un motiv. începu ea. — Este extraordinar ce bine m-aţi înţeles... — Ssst!. Servitoarea intrase cu ceaiul.. cu buzele strînse. — E o chestie prea importantă. Mă întrebam tocmai ce mult are sâ-l bucure pe Petrişor.. —. neînţelegînd pricina acestei bruşte întreruperi. Să nu laşi pe nimeni să intre..... să fac ceva. şopti ea.

ii est peut-etre mieux de vous conjesser que je comprends un peu le francais. Cum ar putea uita vreodată ruşinea asta cu martori. Cîteva clipe. ! De abia acum d-na Anicet începu să plîngă. Cum îţi poţi permite ?!... — Ar trebui să chem pe conaşu'. — Pentru Dumnezeu.. încît se înspăimîntă şi d-na Anicet. i se părea că. Nu se aşteptase să găsească un musafir. îl găsi la birou. spuse slujnica. — Tant mieux pour vous. în schimb. Uşa se deschise brusc. Avea o corm-presă la gît şi o haină veche de casă pe deasupra redingotei de lucru. Parcă visa un vis urît şi grotesc. să ştii c-ai să-o pierzi !. Madame. Se în-tîlni în faţa uşii cu Adriana. dar nu voia sub nici un motiv să se aşeze în pat. Ţipase atît de tare. îi era spaimă de bo-lire . Anişoara a furat bijuteriile şi banii şi le-a dat Iui Anicet ! Poliţia are să afle mai bine decît noi ce-a făcut Anicet cu ele. Chiar dacă n-ar fi adevărat. odată trîntit în pat. Tuşea încontinuu. si vous avez com-pris. nici măcar o pereche de cercei ?. — Madame.. Mais un voi sera un voi meme si. — Taci din gură-! o întrerupse Teddy Lupescu smu. Slujnicile se priviră mirate. E în salonul cu pictură. convulsiv. Leşină fără nici un spasm. îşi acoperi faţa cu amîndouă mîinile. vorbi d-na Lecca. pînă jos la subsol şi la bucătărie.. — Eşti o criminală.. Cest la mere de cet imbecile d'Anicet. Clătină din cap. doamnă. încerca să-şi dea seama unde se află.. Porni într-adevăr către bibliotecă. Răcise în seara cînd aşteptase pe Anicet în parc.. 334 D-l Lecca era destul de mirat de această invitaţie neobişnuită.. 333 Era atîţjde umilită. încerca să înţeleagă ce s-'a întîmplat. tremurînd din tot trupul. spuse ea repede. palidă. şi apăru Teddy Lupescu. fără să ofteze măcar. tuşind. Dar nu avu timp să răspundă. Căzu din nou în fotoliu.. are şi-o cucoană în vizită. — Doamne ! Doamne !..... — Nu poate fi nici o neînţelegere ! exclamă bine dispusă d-na Lecca. au fost auzite în toate odăile vecine. în faţa unui pahar cu ceai.. — Pe ce uşă ai intrat în sală ?! întrebă răstit d-na Lecca îndreptîndu-se către ea. încît nici nu mai cuteza să'ridice capul.. — Fireşte.. într-o casă de oameni bogaţi ?. — îngăduiţi-mi. scuzîndu-se.. înfingîndu-şi unghiile în carne.. Ţipetele ei nu treziră pe d-na Anicet. J'etais justement en train. nu se va mai ridica. spuse ea încer-cînd să se stăpînească. Parcă nu asista la o scenă reală. taci din gură ! ţipă Teddy Lupescu repezindu-se către d-na Lecca.. zbătîndu-se zadarnic să se deştepte. Teddy Lupescu se apropie cu pasul ei zgomotos. Dar nu izbuti. începînd să plîngă cu hohote. fără să se gîn-dească ce s-ar putea întîmpla dacă d-na Leeca ar afla mai tîrziu că ea a atras atenţia profesorului. continuă d-na Lecca. Că doar le-am închis pe toate. nu-şi mai dădu deloc seama unde se afla. Rămase mirată în prag. — Vă* cheamă puţin cucoana mare.. asta eşti ! Pentru ambiţiile tale nenoroceşti o familie întreagă ! Ai să pierzi şi pe Anişoara. întrebarea îmbujora puternic pe d-na Anicet. D-na Anicet se ridică deodată în picioare. Teddy Lupescu continuă să ţipe.-cindu-i braţul.. se auzi printre hohote. Sorbi o înghiţitură de ceai şi se .. să vă spun că e o neînţelegere la mijloc ! interveni Teddy Lupescu apropiindu-se de fotoliu. — Ce s-a întîmplat ? De ce plînge doamna ? — Fiche-moi la paix l şopti d-na Lecca. chiar dacă n-ar fi adevărat. eşti o femeie infamă.D-na Anicet asculta mută. el a îndemnat-o să fure.. Cea mai tînără deschise uşa bucătăriei şi se îndreptă către salon. D-tale nu ţi-a dat nimic.. şi se întinse pierdută pe speteaza fotoliului.

. Ţipătul fusese atît de sfî-şietor şi de scurt. şi se îndreptă către cealaltă intrare. mărturisi d-na Lecca. cerc organizat pe baze cu desăvîrşire noi (şcoală de şefi. dacă am îndrăznit să apar astfel în faţa d-niei voastre. Teddy Lupescu îi frecă tîmplele cu apă de colonie. Găsiră pe Anişoara căzută în nesimţire lîngă uşă. în timpul certei. 336 VI — Hai să mergem undeva.îndreptă spre salon. după cum vezi. ■. dacă s-ar stinge măcar lămpile.. inspectînd pe rînd curăţenia parchetului. mă întreb ce demon v-a făcut să pronunţaţi asemenea cuvinte. D-l Lecca rămăsese cu mîna uşor suspendată. Tresări. ! 335 Adriana se cutremură deodată şi voi să plece din odaie.. cum dete cu ochii de figura necunoscută a d-nei Anicet. cu cîteva secunde înainte de venirea Adrianei. D-l Lecca se înclină respectuos către bătrină. apăsîndu-le cu furie.. îl întrerupse Teddy Lupescu.. Dacă s-ar putea sfîrşi şi asta. răvăşită. un ţipăt de copil alunecat în prăpastie. îşi duse amîndouă palmele la gură. D-na Anicet deschise ochii mari. îngrozită.. adică scrisoarea bătrînului Puşcariu către unchiul Dem. neştiind dacă mai poate ră-mîne. adresîndu-se soţiei. Ajunse. într-adevăr. căci aşa este. ruşinat de boala lui. să nu mă mai vadă. să ne mai încălzim.. Rămăsese pe sofa. Teddy Lupescu răsturnase din în-tîmplare ceainicul pe parchet. greşeala a fost a fiicei noastre. pipăin-du-şi stînjenit legătura de la gît. — Eşti o inconştientă ! exclamă Teddy Lupescu smucind-o de lîngă sofa. ridicîndu-se de la masă.. neobservat de nimeni. îşi îngădui să intre după un minut de aşteptare. încît toţi se înfiorară. vorbi el. Nu-l auzi nimeni. se opri o clipă ca să-şi potolească tuşea şi bătu corect în uşă. îndrăznesc chiar. Trebviia să-i spună apoi hotărîrea lui fermă de a crea un cerc de acţiune politică.. îşi simţea tot sîngele îngheţat în vine. să nu-i mai văd. în odaie mirosea puternic a apă de colonie şi a ceai vărsat. începu el grav şi foarte emoţionat. Adriana privea în jurul ei speriată. — Doamna Anicet. — Eu nu înţeleg ce v-a făcut să suferiţi atît. mama lui bună. dar gestul i s-a părut atît de neonest încît se depărta repede de uşă. exaltarea personalităţii şi a valorilor individuale pe temeiul . Slujnica ştergea locul în-muind mai multe prosoape şi storcîndu-le într-un lighean. Se auzi un ţipăt ascuţit şi repede sugrumat. dacă s-ar putea deschide pămîntul să mă înghită. D-na Anicet îşi reveni. . — Mă veţi ierta. între Teddy Lupescu şi d-na Lecca. este. Bătrînul Lecca rămase multă vreme lîngă uşă. ameţită.. Asistase la o ceartă neobişnuită. în nici un caz d-l Anicet nu poate fi făcut responsabil de această greşeală. continuă d-l Lecca.. Auzea glasuri înlăuntru. — Dar dacă îmi îngăduiţi să vă spun şi eu cuvîntul meu de stăpîn al casei. Sînt de mult un biet. tablourile de pe şevaleturi şi faţa d-nei Anicet. profesorul Anişoarei.. vă cer din toată inima iertare pentru toate confuziile. — I-am spus doar că Anicet a îndemnat-o pe Anişoara să fure şi atît ! vorbi d-na Lecca. şi avea să-i spună prea multe lucruri ca să poată rămîne în stradă. şi cearta cu David Dragu. Plîngea.... de ţinuta nedemnă în care fusese nevoit să apară. de slăbiciunea lui.. apropiindu-se de sofaua unde se odihnea d-na Anicet. spuse Alexandru. venerabilă doamnă.. mai bine zis pentru greşeala fiicei noastre. — Doamna mea. tremura din tot trupul. îl înecă un nou acces de tuse. Intrase în cafenea pentru că îl întîlnise pe Petru la staţia din Bulevardul Academiei. Se simţi o clipă ispitit să le asculte cu atenţie. mama lui Petru. şi o examina cu un fel de respect împletit cu curiozitate. Dna Lecca privea tot ce se întîmpla cu un calm perfect. D-na Anicet nu auzise precis ceea ce îi spusese. Trebuia să-i povestească mai întîi ultimele faze ale despărţirii sale de Valentina. într-o circiumă. Aflase că bătrîna leşinată este mama lui Petru. D-l Lecca o opri însă cu un gest autoritar.

. se zărea o uşă de lemn verde.. să-l poată scoate din sine. îi purta totdeauna cu el.000 lei. — Tu ce spui de zăpada asta ? întrebă Alexandru. surprinşi afară de zăpadă. — Am o poftă nebună să mă îmbăt!. mă gîn-desc mai puţin la Viorica. de dens. stenică. •■ . Se urcară într-un taxi.. le ucid propria lor esenţă. urmărind parcă un gînd prea stufos ca să-l mărturisească prietenului. Petru îşi roti ochii.. în fundul fundului sufletului meu. Moartea pasiunilor .. cu lume mijlocie .Germenele lor tragic. e numai o iluzie. tu îmi eşti totuşi străin. îşi scoaseră paltoanele. şi lucrurile acestea îl interesau întotdeauna pe Petru. — Nu. am verificat-o de nenumărate ori.. nu ştiu prea bine cum să-ţi explic ce vreau.. E ciudat cît de perfect mă înţeleg . Eu mă simt încă destul de tînăr ca să le provoc şi să le înlocuiesc una prin alta. Nu-şi mai văzuse. într-un singur ceas. intrarea în grădina de vară. tehnica fortificării individului canalizînd energia colectivităţii. Nu ştiu dacă psihologia a descoperit pînă acum legea aceasta . Ochii lui Petru se aprinseră deodată. Alexandru îl ascultase numai pe jumătate atent. Alexandru luă braţul prietenului. însă. zîmbi Anicet. Ningea cu fulgi mari. Orice ar fi vorbit Alexandru.. spuse el tîrziu. — Pasiunile mor mai multe laolaltă. iubita) şi singurătate. Era cuprins de o dulce înfiorare. 337 Renunţase să se mai întoarcă acasă. — . foarte serios. Lumini destul de puternice. Bucureştiul trecuse aproape în feerie. Mirosea puternic a vin nou şi a pastrama. — îmi pare foarte bine că te văd. Mi-este cîteodată silă de vulgaritatea ta . da. ningea fin şi des. purtînd fiecare un oleandru pipernicit. cu tine. funcţionari săraci. Petru simţea cît de sufocantă este viaţa lui consumată între femei (mama. Anicet nu răspunse imediat. eu. aperitive. Alexandru scoase punga să plătească.. — Nu ştiu ce înţelegi tu prin înlocuirea pasiunilor. Cînd ieşiră din cafenea.■'338 Maşina se opri în faţa cîrciumii. încît nu ştia ce să exprime mai întîi. etc. şi-l împinse înăuntru. nu mai rămăsese demult eîteva ceasuri într-o tovărăşie virilă. Nu-şi mai pierduse demult o noapte cu un prieten . cînd propria sa singurătate îl exaspera. şi porniră. jucători de biliard. Zăpada încă nu acoperise felinarele care luminau din două părţi firma. lărgi braţele în neştire. unde nu fusese niciodată dar despre care i se vorbise de mai multe ori. Mai ales într-o zi ca asta. şi se bucură că-l întîlni.. Era mai puţin mizeră decît se aşteptase. Cîteva priviri îi urmăriră curioase cînd traversară circiuma. Viorica Panaitescu. poate fi vorba de o moarte.. misiţi. Globurile electrice căpătaseră o lumină de far. vorbi Petru senin..colectivităţii. dinamica lor. apoi şi le plesni de trup băieţeşte. Oare nu e ăsta caracterul principal al pasiunilor? întrebă Petru. mesele aproape toate ocupate. creatoare de controverse şi confesiuni.. de cînd am terminat cu Valentina. pastrama şi vin nou.). rămaşi din cei 12. germenele lor tragic. întotdeauna de la capăt.. tot despre pasiunile şi îndrăznelile sale . ca în toiul iernii. — Mă-simt mult mai liber aşa. căci le traas-substanţializez. Eu aş vrea să le schimb esenţa. în nici un caz n-aş accepta să primesc lucrurile de la capăt. de dorinţa asta nebună de a te amesteca cu oamenii. de mult prietenul. — Ţii aşa de mult la moartea pasiunilor ? întrebă Alexandru.. d-nei Anicel nu-i lăsase decît 1000 lei pentru nevoile casei. probabil. îi servea foarte politicos. de a te . Se amestecau atîtea sentimente în bucuria lui.. Noaptea aceasta o va petrece cu Alexandru. tot despre el vorbea. Un şir de butoaie cu pă-mînt. foarte sincer. însă. Alexandru comandă repede ţuică fiartă. Alexandru îşi aduse aminte de numele unei cîrciumi din dosul Gării de Nord. vorbi el apucînd braţul lui Petru.. Trotuarele se acoperiseră repede cu o zăpadă nouă şi curată.. — Ciudat.Pe Anicet nu îl interesau amănuntele acestea politice. La stînga. Avea încă destul bani. spuse el. şi chelnerul le alese o masă mai retrasă. să le transform structura. un grup de plutonieri. Se gîndi mult. vorbi el la întîmplare. la masă.. -" -. se înnoptase bine şi ninsoarea se înteţise. şi căuta pe cineva să-l poată zgudui. De la dragostea lui cu Anişoara şi după despărţirea de Nora. către anihilarea insului.. tendinţa lor către sfărîma-rea limitelor. Ningea tot atît de frumos. Parcă mă nasc din nou. Privise dintr-o singură aruncătură de ochi faţada cîrciumii. Alexandru se hotărî cel dintîi să rupă tăcerea.. Ştii...

atît de aspru. Aici ne deosebim. lucrurile astea nu se pot comunica . cu ochii larg deschişi. a început deja să fie.. pînă la moarte.... ca să te impresionez. şi mult timp mi-a fost teamă că-mi lipseşte şi mie.. Fumase cîteva ţigări privind pe deasupra străzii. Dar.. plină. din ulcica de pămînt ars. Şi totuşi.... răspunse calm Petru. e un lucru la care m-am gîndit mereu în ultimul timp.. mirosul de vin şi de fripturi. Tu ce faci ?.. pe urmă. asta e marea graniţă dintre noi... să-i stăpîneşti. — Nu m-ai înţeles. aşa cum nu-l auzise niciodată Alexandru. ori pentru că am înghiţit o sută de grame de alcool. ... Am înţeles asta. Este destinul Aniceţilor. în noaptea asta. să poţi găsi ceva ultim. Alexandre ! (ridică glasul). Altceva visez eu .. impasibil..îţi lipseşte ţie. Am înţeles demult şi moartea tatei şi sinuciderea lui Pavel. Va fi o viaţă eroică . şi atîtea alte milioane de oameni care au murit în război.. Simt însă că e ceva ultim. Poate. pe care o încep acum.. indiferent faţă de opera ta. — .. pe urmă ?! Toate astea nu valorează prea mult. privind fulgii mari de zăpadă. Asta te îndeamnă necontenit către fapte..pierde în ei să-i poţi stăpîni. pînă ce nu ai născut-o. N-ai dreptul să rîzi de creaţie. Mă simt atît de deosebit de ei.... fumul. Să creezi. e altceva. fără să se încrunte — ca şi cum ar fi vrut să se pedepsească de trădarea unei prea mari taine. O dădu peste cap. de viaţa ta. eu nu vreau nimic. către femei. vorbi Alexandru. adică ratat. pe care o găsesc eu. asta e calea.. Zgomotele.. însă... mai departe de oameni.. şi-şi turnă emoţionat primul pahar cu vin.. mirosind încă a boabă de strugure. ceva diabolic.'■ ■ 339 __ Dar şi tu vrei să te ridici deasupra oamenilor. Numai că eu n-am să mor. Mă înţeleg cu tine în foarte multe lucruri esenţiale.. neutru. Eu mă simt ridicat deasupra oamenilor. să poţi întrece oricare dintre geniile muzicale şi totuşi să rămîi deasupra. chiar de tine. de oricare dintre ei. izbuteşti să te apropii.. Mă simt aproape fericit. îşi turnă repede o a doua ceaşcă. îl întrerupse Alexandru.. — Nu mi-ai spus asta niciodată. Anicet bău pe nerăsuflate.. — Dar asta e metafizică.. înapoia tuturor formelor şi vieţilor care vă consu341 mă pe voi.. Fericit şi însetat. O găsesc chiar prin creaţie. ceva adevărat.. Să vorbim de altceva. Umplu două ceşti cu ţuică fiartă.. Pronunţase ultima frază cu solemnitate. de oricare dintre ei. Era un vin roşu. Mitică Gheorghiu stătea de multă vreme la fereastră. Nu te-am întrebat de operă . Nu.. rîse Alexandru... Haide mai bine să ciocnim !. De cînd ţi-a intrat în cap şi otrava asta ? — Nu e metafizică. vorbi Alexandru.. Este ceva negativ în tine...Ei n-au cfeat. puţin tulbure. Poate de aceea nici nu-i poţi iubi aşa cum aş vrea cîteodată. pentru că eşti incapabil să creezi. să realizezi ceea ce a visat Beethoven (singurul care contează. de altfel) să ai 340 succes. începuse să mănînce pastrama.. — Ba da. dar tu uiţi mereu... şi appi mi sînt deloc vesele.. vă consumă aşa. toate îl făceau să se simtă mai izolat.. Avusese o zi proastă. Să poţi creea orice.. Directorul îi făcuse iar .. Să nu crezi că vorbesc aşa.. In sfîrşit... Mă îndoiesc. îi risipea gîndurile. şi eu creez continuă Petru cu glas mai răguşit. Ce înseamnă aia viaţă eroică ? Şi D'Annun-zio a avut o viaţă eroică.. în acest Univers al formelor... către oameni. care îţi lipseşte ţie. nu. mai ales. scumpul meu Alexandru. şi îşi îndemnă prietenul. îl privi atît de brusc. Ei n-au găsit realitatea aceea ultimă... — Mă deprimi. — . să scrii cea mai bogată muzică de pe pămînt.. decît orice creaţie. E altceva... să ai bani — ei !.. va fi mai grandioasă decît orice operă. încît Alexandru simţi tot sîngele năvălindu-i în obraji.. Numai după aceea. Ninsoarea îl distra. Eu creez. îşi turnă din nou ţuică. continuă el. măriţi şi mai mult de lumina globurilor electrice. asta n-are multă importanţă. —•' Să te apropii de ce ? întrebă Alexandru zîmbind — Nu ştiu. foarte grav şi foarte emoţionat. Răspunse aproape mînios : — Viaţa mea. eu am să-i răzbun şi pe acest cîmp de luptă. — Nu.. vorbi Petru.. pînă ce nu ai întrecut pe toţi creatorii lumii. ceva fundamental şi neschimbător. de mult.

totul va putea ajunge altfel. lună mai înainte. O zi se închisese în casă. nici cald. 343 ca să le înapoieze banii. Se îmbrăcă repede.. V-au aşteptat pînă adineauri. Cu puţin noroc. îmbrăcat repede. îmbătîndu-se şi ascultînd lăutarii. D-na Anicet nu mai ştia de cîte ceasuri umblă prin ninsoare. Gheorghiu venise S2ara acasă abătut. îşi revizui garderoba de iarnă. se îmbăta în fiecare noapte. s-a. iar Bucureştiul era. însă. Gheorghiu le îngăduise numai să întrebe de el la portar. o singurătate şi o nelinişte pe care n-o putea alunga nici ţigările. Ştia întotdeauna unde să-l caute. Le-a aflat însă adresa. „întîlnirea cu „fetele" a fost emoţionantă. femeia de serviciu. şi i-a îngăduit să plece lăsîndu-şi ceasul amanet. Gheorghiu şi-a adus aminte de „verişoarele din Devonshire". Gheorghiu . Cu o seară mai înainte. ca un oftat înnăbuşit. patronul i-a spus că suma fusese plătită de o domnişoară blondă. Cînd le-a văzut. Gheorghiu rămăsese o dată fără bani.. îi străbătea 344 . aprinzîndu-se luminile oraşului. o palmă peste umeri. agitat. — Du-te şi vezi dacă au plecat !. ruine şi murdării. — Au întrebat două domnişoare de d-stră. A doua seară. Ningea.. Fetele nu aveau voie săl caute acasă. Mitică Gheorghiu încercase de mai multe ori să-şi vină în fire. mai bun şi mai semnificativ. „fetele" îi cerură din nou bani. Ninsoarea de-afară îl chema. le spusese într-o noapte. în salonaşul lor era un sublocotenent tînăr. prudent. cînd s-a întors în parcul Carol să-şi ridice ceasul. una din fete s-a oferit să-l împrumute cu bani. Mitică a fost sincer mişcat de această încredere. îndată ce-a zărit reclamele luminoase — i-a fost peste putinţă să mai lupte. cînd Gheorghiu nu venea pînă la o anumită oră. prea alb. îndată ce-a văzut. îşi numără banii. se întorsese devreme acasă şi dormise. Inima îi zvîcnea cîteo-datâ mai puternic. să-şi pună corespondenţa în ordine. nu-şi mai simţea nici măcar carnea strivită.observaţii( bătrînul Ghedrghiu căzuse în dizgraţie la conducerea partidului). şi Gheorghiu a pornit chiar atunci să le caute.. făcu planuri pentru patinaj. Izbutise să reziste pînă ce s-a întunecat bine. dar a fost nevoit să facă o vizită fetelor.. şi a intrat să le vadă. I s-a spus că fetele plecaseră cu o. Două zile de limonade şi ceaiuri ar fi fost prea mult. pe jos. îl întîmpină. uscat..a. Zadarnic şi-a îmbrăcat pijamaua. îi dădea curaj. pe coridor. Zvîrli brusc ţigara şi plecă de la fereastră. Gheorghiu îi dădu. care cînta romanţele la modă pe versuri făcute chiar de el. mai ales că una din fete începuse să-i poarte de grijă şi nu-l mai lăsa să bea. Se plimba cu paşi mari. îşi simţi deodată gîtlejul ars. sau la menajeră. hotărîte să-şi încerce norocul singure. într-o circiumă de lîngă Parcul Carol. s-ar putea întîmpla aceeaşi totală schimbare şi în eL De cînd se întorsese de la Viena.luat ceasul. descoperită de curînd. Simţea un mare foc devorîndu-i măruntaiele. Acum însă ningea frumos şi des. înţelese însă curînd că trebuie să pună friu pa-timei acesteia. purificarea aceea neverosimilă a atîtor întunecimi. şi cînd Gheorghiu le-a povestit cum ajunsese aici. El rămase. de care aflase atîta lume şi de care îi era 342 şi lui ruşine. a început să plîngă şi le-a sărutat pe amîndouă pe obraji. Au devenit repede prieteni. întorcîndu-se acasă. Nu mai simţea nici frig. A sărit din pat. Trebuia însă să schimbe cîrciumile. jos. Primele două nopţi le-a petrecut în cîrciumi. prea curat. căci „fetele" îl urmăreau cîteodată şi-l aduceau acasă. Mîi-nile îi tremurau ca într-o puternică emoţie. De atunci. pe coridor. ca Gheorghiu să nu se simtă plin de nădejdi. prea nervos ca să mai poată privi cura ninge. Mitică îşi aminti de o circiumă unde se petrecea bine. şi se pregăti să coboare. Libertatea unui bărbat e mai preţioasă decît onoarea lui. zadarnic a băut pe nerăsuflate cîteva pahare cu limonada. Străzile acoperite cu zăpadă. dar a refuzat împrumutul. De atunci le vizita mereu. şi a pornit pe jos către circiuma lui favorită. Totul se putea schimba. îl cunoştea însă patronul. încercînd să citească. îşi încercă un pulovăr. Se hotărîse atunci să nu mai bea. în glumă. Ninsoarea îl ajutase să-şi treacă uşor cîteva ceasuri. să facă exerciţii la punching-ball.

şi ieşi repede..Să contempli. este creaţia.. se îndreptă către el. spunea el (patul acela cu spetează înaltă. Să pot merge aşa. O călătorie prin munţi. Auzea ţipătul Anişoarei.. ca la Arvireşti. Observă că zăpada e colorată ciudat aici... tremurînd.... şi-şi zvîrli privirile de jur împrejur. că poţi fi. A furat a doua oară. băiatul meu.... nimic nu are nici o importanţă.. galbenă .. vorbi Petru... ca snopii tăiaţi..-. Nu ştia în ce parte a oraşului se află.. Se strecurase pînă în vestiar.. a zăpadă de ţară.. îl rostogolea pe Pavel. e sub. Se gîndi o clipă că va cheltui prea mult cu taxiurile. din lipsurile tale. Rămăsese cu compresa în mînă.... ningea fără vînt.. De mult nu mai era el. gol. cu un felinar care rămînea aprins şi în timpul zilei. O extraordinară indiferenţă faţa de toţi şi de toate. într-o piaţă luminată puternic.. rîsul ei spart. Era Teddy Lupescu. altceva. Ningea îndesat cu fulgi grei. îşi spuse.. D-na Lecca îşi privea fiica aiurită.. şi pe mine.. mereu. Miroase a zăpadă de munte. Văzu un taxi. gîndindu-se încă odată la Petru. Ca şi mine.. O să-i aducem 345 pe toţi acolo. aşadar. I se păru că a auzit o sanie. „Iertaţi-o. de mult.. A simţit ceva rece. Şi totuşi.Nu e vorba de lucruri frumoase. — . Băiatul nostru din urmă. de altfel.. nu te pierzi pe tine . spunea Francisc. dar nu recunoscu nimic. doamnă. să contempli după ce ţi-ai dovedit ţie însuţi că poţi crea. păstra întotdeauna farfuriile afară. nici furtul. cu fulgi mari. vă rog iertaţi-o ! E o nebună. îngheţat... apoi se trînti strivită între perne.. e o biată bolnavă !". Şi. orice ai voi. Dar n-are nici o importanţă. Spui întotdeauna lucruri mai frumoase cînd eşti beat. Băiatul meu. în zăpadă. Habar n-am ce numeşti tu lucruri . amurgul din ultimile sale zile înainte de moarte) are să-ţi fie greu să rămîi singură cu Petru. sau din deficienţele tale.. sub. se trezea din nou atunci. şi-şi pierde mirosul cu cît se apropia de centru. Şi e atît de ciudată ninsoarea. ştiu că există altceva. nici o părere de rău. Ningea tot mai puternic . figura ei puternic luminată. Nimic . Este felul meu de a concepe acţiunea. Cîţiva fulgi mari căzuseră din văzduh. şi vedea în jurul ei oameni împleticindu-se alarmaţi. a sanatoriu de munte. e peste putinţă.. nici o durere. lung. Ah. de mult. făcu plictisit Anicet. Se uită de cîteva ori pe fereastră.. De abia acum se aşternuse zăpada... Nu ştia pe unde o duce maşina. ce vreau să spun... neştiind ce-ar putea face cu ea. Alexandre. vedea pe Teddy Lupescu pur-tînd pe braţe o fată leşinată....atunci din nou în minte şoapta d-nei Lecca. Cest la viere de cet imbecile. la prima ninsoare. —. Nici umilire. D-na Anicet se opri brusc... ingenieur.. şi se freca cu ea pe piept.. îi va rămîne deajuns. nici măcar teamă — nu mai era nimic acum.. o fată cu picioarele goale. O mare dorinţă de somn. se gîndi cu mare indiferenţă. . preaplinul visurilor şi al forţelor tale..Icre negre. cum dracu' să-ţi spun eu asta ?!. — Te-ai îmbătat.. Deocamdată am o poftă nebună de lucru.. nu prea îmi dau bine seama ce spun. De abia la capătul parcului auzi pe cineva alergînd după ea. ca în miezul iernii.. Roumanie — scrisese Francisc în registrul călătorilor. visul meu de mat-u346 ritate. iarna. parcă spunea d-l Lecca. Dacă aş putea plînge. albastre. a pom de Crăciun. Dar este şi asta o acţiune. Trebuie să fie tîrziu. nici durere. se opriseră lin pe obrajii ei. Fran-cisc. nici scandalul. înapoia. să simţi că şi asta e sub tine. Ciudat. îşi luă haina.. A răspuns? N-a răspuns ? Nu-şi mai aduce aminte. totuşi. M-am îmbătat. Are să-ţi fie greu. să nu mai mă opresc niciodată--. gol. parca s-ar fi-trezit atunci dintr-un somn. S-au oprit la o cabină.. Şi pe mine. Băteau lumini roşii... dădu şoferului adresa... Totul se năruise. Brazii miroseau ciudat . Nu era el. unde s-o ascundă. durerea. înapoia ta. Orice alt fel de acţiune mi se pare inferior. Madame et Monsieur Anicet. nici. Nu.. spusese Petru. amintirea cuvintelor acestora n-o mai umileau.. J'etais justement en train. parcă ar fi aşteptat să se dezlănţuie din clipă în clipă o altă nenorocire. pe obraji. ăsta e singurul meu vis.... mereu.... îl întrerupse Alexandru. cu Fran-cisc. înapoia meu. Culegea zăpada în pumn. să o poţi depăşi şi pe asta.. Se trezi tîrziu. Există o singură acţiune eficace şi în care nu te umileşti. te-ai îmbătat. acum. acţiune stimulată din afară. e copila noastră". G să răscumpăr Arvireştii. de creaţie. „Copila noastră a furat. Plecase fără să prindă nimeni de veste.. spusese el..

şi ieşi în vîrful picioarelor. Şi tu ai aceeaşi nevoie de muzică. Trecu în odaia lui Petru. lău un bloc de pe masa lui. Deşi i-o 348 fi frig. vorba lui David Dragu. încet. O sticlă plină fusese aruncată cu furie de podea. ce va fi mîine ?!. dar întrebase în acelaşi timpl| pe toată lumea din circiumă.. Flacăra se zbătu o clipă. sub şopron. Aprinse lampa din antret. Petru nu răspunse. Trase cu oarecare greutate frînghia.. înalt. cu ţigara în mînă.. Se apropie de perete. Băuse de ajuns ca să uite singurătatea în care trăia de cîteva zile. mă.. de a sili să se deschidă iadul?!. întocmai ca şi ăsta. ■amuzîndu-se să constate în ce măsură îşi mai poate controla reflexele. nu era nici o lacrimă. era fericit. — Contemplaţia asta. pe zăpada asta. coane. încearcă să mai rămîi aşa cum eşti. Se simţea foarte bine.. Poate o fi multă. N-a venit . D-na Anieet se dezbrăcă de haină cu gesturi lente.. totul !. Căută chibriturile şi încercă să-l aprindă în soba din odaia lui Petru.. Cu cît treceau minutele. Nu merităm nici atît. mai istovită. Oftă obosită cînd se coborî pe scaun. şopti el.. începu Alexandru. Era prea ostenită. aflînd toate cîte i se întîmplaseră în ultimul timp. Că ai rămas acum singur pe lume". — E faimos tipul. numai . Doamne. Era frig. I se păru că simte o lacrimă la colţul ochiului drept... — Eşti sigur că tu nu suferi de aceeaşi boală ? îl întrebă Alexandru în glumă... iembrie. îricît mă sperii. gîndul de la început.. cu lampa în mînă. Se pregătea să continue. cu atît se sfinţea mai slabă. la cîteva mese depărtare de ei.. să înfrîngă toate obstacolele — îi reveni încă odată în minte.. — O plătesc. Dar mîine. să aducă un braţ de lemne. bietul băiat. Clătină din cap. vine şi muzica. clipind cordial din ochi. zăpadă pe ele. 347 întrebase pe chelner..... Apoi se întoarse în odaia lui Petru. pe voi muzicanţii. muzică?!. pe loc !. Era doar frig în odaie . Dacă ai şti cît am plătdt pentru asta ! Căută cu mîna sticla. şi-şi umplu paharul pînă la vîrf.. Propti un scaun de perete. mă simt în stare să fac totul. că d-aia am spart-o. dar un zgomot asurzitor îi făcură pe amîndoi să tresară.. căutînd. singurul care îi dăduse puterea să ajungă pînă aci. Probabil că suferă de amor. Tîfziu după miezul nopţii.. Căci. s-o plătesc.. ca să se ducă în curte. Ar trebui să-l fac măcar în odaie la el.frumoase. prea lungă pentru gîndul ei. uneori... 349 Era o frîghie lungă. Se şterse cu mîna . de a face să plîngă cerul. Aşeză blocul pe pian. Aprinse hîrtiile. Oricum s-ar fi întrebat. Focul se stinsese de mult. stăruitor. îl iubise mult pe Alexandru. — Aşa ne spune el nouă ? întrebă bine dispus apu-cînd din nou paharul. solemn.. a început să bată vîntul. prea slabă. că n-a venit. obosite. şi scrise cu greutate. mare şi nesigură. Se întoarse la ea în odaie.... păşind încet. ferestrele mici fuseseră pe un sfert astupate cu zăpadă. Roti o privire lungă şi indiferentă de jur împrejur. Dar nu găsi decît hîrtii şi cîteva surcele. Vă suspectez grozav. şi rupse fără grabă nouă foi.. Vorbise mult. — Vine. Privise destul de semnificativ pe Alexandru şi pe Petru. Unde-o umbla băiatul ăla toată noaptea ?!. încerca să alunge gîndul bun.. şi înălţă mîna pînă deasupra dulapului cu rufe. Mitică Gheorghiu trîntise sticla şi se ridicase de pe scaun. Se îndreptă spre săliţa din dos. mi-e teamă să nu fie o prea rapidă depăşire a tinereţii.. cu lampa tre-murînd în mînă.. Petru începu să rîdă. cu grijă.. e teribil de român ! !. Luă din nou lampa în mînă şi începu să priveasă în sus... să rămîi huligan. Gîndul bun.. i se păruse. îşi făcu repede o cruce. Toată lumea întoarse speriată capul. Petrişor mamă. Eu însă îmi dau cîteodată seama că am atîta forţă în mine. Petru aşeză paharul pe masă. e mai bine aşa. zîmbind. gîndul de \et început. gîndi d-na Anieet. parcă s-ar fi temut să nu deştepte pe cineva.. A început să viscolească.. Am uitat să rup foile. Am să am eu curajul s-o abandonez într-o bună zi ? Voi putea eu renunţa vreodată la puterea asta de a mişca munţii din loc. îl linişti chelnerul. strîngînd bucăţile de sticlă. grea. De ce n-aveţi mă.. Şi am să mai sparg!!. muşcîndu-şi necontenit buza de jos : „Să ne iertăm unul pe altul.. contemplaţia asta a ta. Îşi curăţă un măr.. întîlni calendarul : 16 No-. Mitică Gheorghiu se apropie de masa celor doi prieteni şi.. frig şi umezeală. Căută cu ochii o foaie de hîrtie albă. astă noapte .. fără palton... şi-şi încălzi mîinile la flacără. fără să-şi ceară .

Singurele mele prietene. mă. exclamă Mitică. său să-şi pună capul pe masă şi să plîngă. Aprinse apoi un . "Voi să ţipe. mă.. Dar nu avea încă curajul să intre în casă.. cine sînt tinerii aceştia. Îndată £e-şi scoase pardesiul şi-l agăţă în cuier..'. Apoi îşi duse mîna la frunte. mai obosit. — Păcat. şi pantalonii erau copios stropiţi. măi. de o noapte vulgară prin care să-mi curm singurătatea. ceva urgent de făcut pentru a doua zi). coborînd din tavan. Bea un chil şi du-te acasă. începea să uite unde se află. Intră în casă cu băgare de seamă. acolo. şi o fi adormit. Era beat de-a binelea. scump şi urgent. Dădu cu ochii de blocul aşezat pe pian . ca pentru sine. Totul a durat cîteva secunde. altul. şi rîse cîtăva vreme. — Toate la fel. fete subţiri â la Devonshire !.. urlă Mitică.. îşi şterse ochii şi scuipă dispreţuitor lîngă masă. Petru citi de două ori mesajul fără să-l înţeleagă. care îl ascultă cu ţigara în gură şi coatele lăbărţate pe masă. Dar am despuiat-o odată într-o privată. Inima i se opri brusc. tot aia . era îngheţată. parcă s-ar fi scuturat o pădure nevăzută. Se apropie de sobă . spuse el încet. Am ghicit de minune. şi • că zăpada i-a trecut de mult prin pantofi. Aprinse un chibrit în sală. — Sînt prietenele d-tale ? întrebă Alexandru ca să spună şi el ceva. odaia lui. Simţea nevoia să spargă ceva. în haină. atît de nefiresc.. Tîrziu.. aproape se înălţa-j seră troiene. atît de departe. nu lăsa niciodată să se stingă complet focul în odaia lui. era aproape o voluptate. Parcă ar fi căutat ceva.. îşi spunea el în maşină. şi se vărsă întreg pe masă. Bătuse multă zăpadă.350 Izbucni în rîs.şi încruntat. frigîndu-l.. Aveam mare ne-jroie'de o noapte că asta. spuse Anicet. Se hotărî să se dezbrace repede şi să intre sub plapumă. Am avut şi o iubită. Nu îndrăzni să intre.. Petru ajunse cu maşina acasă. mă. îşi frecă tîmplele. Petru sări de pe scaun ca să-şi apere pantalonii. înspăimîntat de presimţiri. — Şi pe mine tot Dragomirescu. şi duse amîndouă mîinile la cap. Uşa de la odaia mamei era larg deschisă. cu fulgi uşori. —■ Dragomirescu. învaţă alta !. şi se rezemă cu mîna de uşă. se apropie să citească. conti-nuînd acelaşi cîntec care îi plăcea atît de mult astă-seară. din faţa mea !. Ningea acum mai rar. spuse Alexandru. semeţ . e. şi ieşi din odaie. gîndindu-se delectat la toate complicaţiile care ar putea decurge din-tr-o eventuală prezentare a verişoarelor. ca şi cum şi-ar fi amintit brusc de un lucru de excepţională însemnătate şi exclamă : — Ar trebui să le cunoaşteţi îşi voi. începeau să i se tulbure gîndurile. Se opri brusc. Lăutarul încercă să-l urmeze. şi se opinti să deschidă poarta. pe care îl rătăcise de mult şi căruia nu mai ştia cum să-i dea de urmă. — Am despuiat-o. Aproape de zori.. —. şi apoi lui Petru. '■ ' 351 Plăti şoferului. Frigul' îi" făcuse bine.. mă. Se opri lîngă gard. îşi dădu seama că e foarte frig.'.. D-na Anicet. fără să scoată un cuvînt.nu-şi deştepte mama. îşi dete seama că e cu capul gol. Deschise atunci poarta şi . mă ? se adresă întîi lui Alexandru. Ce bine se simţea beat ! De abia mai putea duce paharul la gură. îl scăpase de mai multe ori pe masă. intrînd în odaie. mai ales de cînd adusese banii. Luă cutia de chibrituri. O fi fost ostenită. începu apoi să se plimbe prin curte. — Piei. dar nu mai avu putere.. Privi apoi cu înfrigurare pe cei doi prieteni. Hohotea. îi risipise aromeala. Alexandru se feri zîmbind. să .. Continuă multă vreme să-şi privească tovarăşii. una pe care am iubit-o mult. toate la fel !. scrise pe bloc şi aşezate pe pian. Zări o umbră mare. Mitică ridică fruntea. -— Ne-am încurcat rău de tot cu ăsta.. beţi şi ei. îşi trase un scaun. să calce în picioare. de îmi ieşisem din minţi. săraca. şi făcu cîţiva paşi. S-a îmbătat din amor. Şi tot aia. Aprinse un chibrit şi trecu 'direct în. începu să plîngă. D-na Anicet îi lăsa adesea scurte informaţii {vreo vizită în lipsa lui.voie. încît ceilalţi doi nici nu băgară de seamă la început că plînge. Fugi apoi din odaie. şi mi-am făcut gustul cu ea. alergînd năuc prin zăpadă.. Paharul îi alunecă din mîini. mă Dragomirescu ! Sînt fete pentru voi. Aşteptă cu chibritul în mină pînă ce se stinse. Mare păcat !.» . şi rămase mult timp privind pomii albi.de la I stradă. Mizeria aceasta fizică îi făcea bine. spuse Gheorghiu abătut din senin. — Cum vă cheamă pe voi.

cu pasul ferm. — Să urmăreşti cortegiul pînă aproape de cimitir. şi apăru capul bătrînei. dricul pornise. cu ochii adînciţi în cearcăne. decît prieteni. d-l Baly a fost nevoit să meargă pînă la cimitir. Nici d.. Pe una scria : „Familia Lecca. — Ce moarte tragică ! spuse d-l Baly în maşină Adrianei. amîndoi cu ochii în jos. bătu cu putere. şi sări gardul. Fusese o singură înmormîntare. Ccrana Marina. A rămas tot timpul cu capul gol. într-adevăr. aproape pe întuneric. Alexandru. dar fără să trădeze vreo emoţie. cu toate repulsiile lui faţă de asemenea spectacol. Apoi trecu înainte. omul care plătea înmormîntarea. vorbind rar. deşi caii minaseră destul de repede. îmbrăcată în negru. Pe trotuar. Auzi un glas înăuntru. Iorgu Zamfirescu. Părui îi alunecă şuviţe pe sub. Locuia acolo. — Să nu-i spuneţi nimic. grav. ca bocetul să se sfîr-şească.. Venise. cu iniţialele d-lui Baly. Era vecina.. înainte de trei jumătate. la urma convoiului. O văzuse de mai multe 352 ori în timpul verii. cu faţa palidă. 353 — Iartă-mă. Cînd s-a. prin curtea plină de oameni. d-na Dragu. Parcă ar ameninţa un destin. Petru nu vedea nimic. Lecca. ca să se poată ţine după dric. îţi fac eu semn. S-au întors cîţiva ochi spre ea. David şi Liza. o femeie se repezi la el şi-i apucă mîna s-o sărute. Mahalaua încă nu avusese timp să se murdărească. la braţul Lizei. Liza n-a vrut să se urce. Petru îi zîmbi şi îi puse mîna uşor. Venise la înmormîn-tare direct de la liceu. Coana Marina. Petru a trebuit să facă paşi mari. a murit mama. vorbi încet Petru. neverosimil de roşu. sta afară pe trotuar. şopti el şoferului." Se vede bine că se gîndeau mai mult la moartea maiorului Dragu şi la înmormîntarea lui Pavel — decît la d-na Anicet.. şopti încă o dată David. Era încă frig. David Dragu. şi. însă mamă 354 Norei. Nu plîngeau decît cîteva vecine. pălărie. Porni apoi singur spre casă. Adriana şi Alexandru. care nu-şi putea cu nici un chip stăpîni plînsul. de aprins. ştia bine în ce odaie. Oamenii. Găsi poarta încuiată. încercînd necontenit să se ascundă.. aşa spunea... L-a refuzat zîmbind. Ce penibile situaţii i-ar prilejui bietului băiat!. dar nu distinse nimic. pe toţi Aniceţii. slab. Păşea încet.. o moaşă. Avea sub braţ o servietă. Purtară sicriul pînă la dric. Avînd pe Adriana cu el. Ninsese două zile în şir. sfîrşit de aşezat coroanele. Ceilalţi au rămas în zăpadă. Se temea să nu se îmbulzească toţi către Petru ca să-l consoleze. Au ajuns la cimitir la cinci. Dacă vrei să vii să-mi ajuţi. Se îndreptă către geamul odăii... E mai bine să-l lase singur. aşa îl ameninţa ea. şi numai la cîţiva paşi în urma lui să vină ceilalţi. Prietenii îl lăsară să treacă plecînd ochii în jos.. cu braţele alăturate de corp. Privirile tuturora se adunară o clipă asupra lui. grăbit. rece şi respectuos. D-l Baly a încercat de două ori să-l convingă să-şi pună pălăria.. :— Să nu-i spuneţi nimic. mergeau strînşi unul într-altul. ■'de altfel. Anişoara nu putuse veni . Dar nu s-a apropiat de groapă.. să înceapă un bocet. vorbi şoptit Dragu. Groapa era pregătită. Nu eraii. toţi tineri. era încă bolnavă. aproape să alerge. nefardată. Petru mergea alături. Petru a aşteptat. Privi cu mare linişte cum sînt aşezate coroanele.se îndreptă către casa vecină. — Iartă-mă. — Părea mai îmbătrînit. înapoia dricului. Adriana plîngea. Cînd ajunse la o poartă. departe. Au asistat numai Petru. Lumina bătea orbitoare deasupra zăpezii. Petruţă !. în alt grup. pe care-îl convinseseră doctorii să stea în pat.. D-l Baly a luat în cele din urmă pe Adriana în maşina lui. apoi soarele apăruse deodată. Apoi o iei la dreapta. Acelaşi protector al Aniceţilor de totdeauna . Bătu de mai multe ori. O jerbă uriaşă de flori naturale.. Continua să bată. în haină neagră. şi-a pornit dricul — cineva a încercat să ţipe. ghemuiţi unul într-altul. D-lBaly. A mers alături de David.. din ce în ce mai tare. şi alţi cunoscuţi. adînc îndurerată". Dar strigătele s-au curmat ofilite. Am să mă spînzur. înainte de a lua pasul după dric.se aflau Liza. D-l Baly aranjase ca înmormîntarea să se facă foarte devreme. VII Cerul era senin. nebărbierit. Erau şi cîteva maşini particulare. Getta. ai să mă găseşti într-o zi spînzurată. şi . Mama s-a. Era Nora . în faţa casei se strînseseră oameni mulţi. Convoiul a pornit agale. Uşa se deschise. pe cap.

şi spuse tare : — Iart-o. Un secretar al d-lui Baly se depărta discret de grupul cel mare.. cu o extraordinară" precizie. să se pună capacul mai repede. şi-şi dădu seama că cineva plînge cu hohote. Auzi numai bulgării şi zgomotul acesta îl liniştea. dar înainte ca să aibă timp 356 să-l rostească. tot atît de calde.. Trebuia să-şi ia. mama a ajuns cu bine. Prietenii îl aşteptau. Bulgării continuau să cadă. umedă. dar Petru nu auzi nimic. Voi să-i spună un cuvînt de încurajare . întunecat. sărac. în zăpadă. dezleag-o. Groapa era aproape plină. Petru o privi fără să înţeleagă. cu atît se zbătea Nora.. în cîţi ani crezi tu că se poate răscumpăra o moşie mare. rămas bun. Cînd îl văzu că se întoarce Alexandru se apropie de el şi îi luă braţul. care se zbătea în braţele maicăsi. Oamenii se retraseră apoi în drum. aşa cum a fost a noastră ? !. o Iu. şi voi să se întoarcă. se rugă cîteva clipe. Petru o privea tot atît de liniştit. mamă !.. Ajut-o d-ta. Erau tot atît de vii.. vorbi Coana Marina. prin-tr-un fel sau altul. Şi cu cît se astupa groapa.. Ii făcu un semn. Peste bulgări se aşezară coroanele.Spune-i.. Continuă să-i vorbească lui Alexandru. şi a sărit în lături. Spune mâicuţii să mă ierte !. a scăpat de noi !. Se apropiară şi ceilalţi. întoarse capul. în acea clipă. O să am de furcă. Era Nora. Luminările începuseră să lumineze. şi-i spuse : — I-am făgăduit. dar fără să înţeleagă ceva. în sfîrşit. — Iartă-mă. şi-şi plecă fruntea în zăpadă. figura bătrînului Anicet şi a lui Pavel. şi nu ştia cum. Nora -îşi făcu cruce.. — I-am făgăduit să-i aduc pe toţi.cimitirul era trist. ca s-o liniştească. Preotul se apropie de Petru şi-i şopti : — Ii e frică de ceva. îşi făcu cruce. Aici se sfîrşeşte al doilea episod din ciclul „ÎNTOARCEREA DIN RAI" . şopti încă o dată preotul. Se întuneca. mină pîlpîită. dar Petru nu-i observă. Ce bine are să se păstreze Madam' Anicet acuma !. şi văzduhul acesta de iarnă îi umplea inima cu o nesfîrşită împăcare. pe frigul ăsta pînă la primăvară stă întreagă şi frumoasă !.. şi începu să plătească bacşişurile. aşteptînd bacşişul. nu vor putea rămîne aici. poate de vreun blestem. Petru a sărutat pentru ultima oară fruntea mamei.. A făcut un semn.. Dar nu aici. Petru se aplecă spre groapă. Petru rămase în faţa groapei.... Petruţă ! mai ţipă ea o dată. Căzuse în genunchi. închise ochii. ca într-o lungă mătanie.. îşi aminti. acum. Petru îşi desprinse braţul de al prietenului. îl împăca. începuse ritualul. că mă duc şi eu după ea dacă nu-i spui !.. la Arvireşti.. 355 aproape cu căldura lor animală.. — Spune moartei s-o ierte.. şi trebuie să mă ţin repede de cuvînt...

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful