În curând, o nouă apariţie în colecţia AVENTURĂ SPIONAJ ANTICIPAŢIE

OCTOMBRIE II
de André Soussan
O ficţiune politică, plasându-şi punctul culminant al acţiunii într-un ipotetic octombrie 1994, care dobândeşte o stringentă actualitate o dată cu desfăşurarea recentei tentative de lovitură de stat eşuate de la Moscova. Publicat de Editions Robert Laffont în mai 1990, Octombrie II este un roman în care scenele de suspans se succed într-un ritm infernal, până la ultimul rând, un roman în care imaginaţia autorului porneşte de la datele realităţii atât de contradictorii şi de zbuciumate a zilelor noastre pentru a construi o posibilă imagine a viitorului.
Eroina cărţii se numeşte Dahlia sau mai degrabă Eva. De fapt, de la operaţia estetică pe care a suportat-o, pentru a i se da o nouă identitate, tânăra agentă racolată de Mossad şi pregătită acum de C.I.A. nu mai ştie nici ea prea bine ce a devenit: spioană, ziaristă, prezicătoare, strateg politic infailibil, autoare şi inspiratoare a unor sângeroase atentate sau o femeie îndrăgostită? Misiunea ei este cât se poate de dificilă: infiltrată în calitate de corespondent de presă în cercurile înalte din capitala U.R.S.S. trebuie să-l cucerească şi să-l manipuleze pe generalul cu cea mai mare popularitate din Armata Roşie, Piotr Karstov, în vederea înlăturării de la putere a Preşedintelui Mihail Gorşkov şi a instaurării unei dictaturi militare care să învingă definitiv comunismul. O misiune care s-ar fi putut realiza fără nici un fel de riscuri, dacă reputatul inspector Boris Pliuci, un fel de Maigret moscovit, nu ar fi prins un fir al acestei afaceri... Vânător şi vânat, urmărit el însuşi de C.I.A. şi K.G.B., inspectorul îşi duce ancheta până la capăt, pe cont propriu, cu arma sa preferată: psihologia. Confruntarea de la distanţă dintre Eva şi Boris se derulează fără nici un moment de răgaz, pe fundalul tulburărilor sociale şi politice aduse în U.R.S.S. şi în lume de gl asnost şi pe re stroi c a. Pliuci va descoperi în cele din urmă adevărul, prea târziu pentru a mai putea împiedica lovitura de stat militară, dar tocmai la timp pentru a salva viaţa Evei.

PAPILLON

Apărută în 1969 la Editura Robert Laffont, cartea care l-a tăcut celebru pe Henri Charrière, PAPILLON, a văzut nu peste mult timp lumina tiparului şi în limba română, fiind publicată în 1972 de Editura Meridiane în colecţia „Delfin”, aflată pe atunci la începuturile sale. După aproape douăzeci de ani, noua ediţie românească, ce deschide o colecţie care credem că se va bucura la rândul ei de succes, readuce în atenţia cititorilor atât textul tradus în 1972 de Marcel Aderca, cât şi prefaţa semnată de Modest Morariu. Întrucât în ediţia din 1972 au trebuit să fie „tăiate” unele cuvinte, fraze sau chiar episoade considerate pe atunci naturaliste sau licenţioase de organele de cenzură, am considerat că se impune revederea atentă a întregului text, cât şi introducerea tuturor fragmentelor eliminate,

sarcină pe care şi-a asumat-o, cu profesionalitatea-i recunoscută Pavel Popescu.

HENRI CHARRIÈRE

PAPILLON
Ediţie integrală Traducere de MARCEL ADERCA, revăzută şi completată de PAVEL POPESCU Prefaţă de MODEST MORARIU

EDITURA Bucureşti, 1991

ARTEMIS

Coperta seriei: MIHAIL BOITOR Redactor: MANUELA CORAVU Tehnoredactor: GHEORGHE ALEXANDRESCU

Henri Charrière PAPILLON ©Editions Robert Laffont S.A., Paris 1969

Toate drepturile asupra prezentei ediţii în limba româna sunt rezervate Editurii Artemis ISBN 973-566-0008

CUPRINS
Caietul întâi...........................................................................20 Calea putreziciunii..............................................................20 Curtea cu juri..................................................................20 La Conciergerie...............................................................26 Închisoarea centrală din Caen.........................................45 Caietul al doilea.....................................................................58 În drum spre ocnă..............................................................58 Saint-Martin-de-Ré..........................................................58 Plecarea spre ocnă..........................................................77 Saint-Laurent-du-Maroni.................................................84 Caietul al treilea....................................................................97 Prima evadare....................................................................97 Evadarea din spital.........................................................97 Insula Porumbeilor........................................................111 Plecarea cea mare........................................................131 Trinidad.........................................................................143 Caietul al patrulea...............................................................155 Prima evadare..................................................................155 Trinidad.........................................................................155 O nouă plecare..............................................................167 Curaçao.........................................................................174 Închisoarea din Rio Hacha.............................................188 Evadare din RIo Hacha..................................................196 Indienii..........................................................................204 Caietul al cincilea.................................................................245 Întoarcerea la civilizaţie...................................................245 Închisoarea din Santa Marta.........................................245
1

Evadarea de la Santa Marta..........................................267 Evadări de la Baranquilla..............................................285 Înapoierea la ocnă........................................................310 Un arab mâncat de furnici............................................318 Fuga canibalilor.............................................................324 Sentinţa........................................................................330 Caietul al şaselea.................................................................335 Insulele Salvării................................................................335 Sosirea pe insule...........................................................335 Recluziunea..................................................................346 Viaţa pe Insula Royale..................................................380 Caietul al şaptelea...............................................................422 Insulele Salvării................................................................422 O plută într-un mormânt...............................................422 A doua recluziune.........................................................458 Caietul al optulea.................................................................478 Înapoi pe Insula Royale....................................................478 Bivolii............................................................................478 Răscoala la Saint-Joseph...............................................488 Caietul al nouălea................................................................525 Saint-Joseph.....................................................................525 Moartea lui Carbonieri...................................................525 O evadare de la nebuni.................................................539 Caietul al zecelea.................................................................565 Insula Diavolului...............................................................565 Banca lui Dreyfus..........................................................565 Evadarea din Insula Diavolului......................................582 În junglă........................................................................601 Cuic-Cuic.......................................................................618 Caietul al unsprezecelea......................................................639
3

Adio, ocnă........................................................................639 Evadarea.......................................................................639 Caietul al doisprezecelea.....................................................647 Georgetown......................................................................647 Viaţa la Georgetown.....................................................647 Familia mea hindusă.....................................................668 Restaurant şi fluturi......................................................675 „Cabana de bambus”....................................................684 Evadarea de la georgetown..........................................692 Caietul al treisprezecelea....................................................704 Venezuela.........................................................................705 Pescarii din Irapa..........................................................705 Ocna de la El Dorado....................................................711 Libertatea.....................................................................733

5

LIBERTATEAPAPILLON

sau voinţa de libertate

Ce anume a determinat succesul fulgerător şi atât de spectaculos al lui Papillon? Reclama? Bineînţeles, şi reclama, căci în acest secol bombardat de fulgerele multicolore ale neonului publicitar suntem mai aserviţi reclamei decât îi place amorului nostru propriu să recunoască, mai ales în societăţile ce se intitulează vanitos „de consum”, unde docilitatea publicului la condiţionare atinge proporţii neverosimile. Un panou hidos lăudând cutare produs inutil şi aşezat în cel mai fermecător peisaj nu indignează ci determină decizii în consumatorul virtual. Pe planul literaturii, ca şi al artei, constatările pot fi şi mai triste, implicaţiile atingând zone mai profunde ale fiinţei. Best-sellers-uri, răsar, bestsellers-uri apun într-o succesiune vertiginoasă, lăsândune, adeseori, doar cu o remuşcare pentru prea marea noastră credulitate. O reţea de condiţionare bine pusă la punct poate transforma instantaneu un imbecil dintr-un gânditor profund, un escroc într-un tribun şi o demimondenă într-un idol, iar nesăbuitul care riscă să constate impostura înarmat doar cu bunul lui simţ riscă în acelaşi timp huiduielile tuturor subtiloizilor stipendiaţi sau pur şi simplu sărăcuţi cu duhul. Marea vocaţie a secolului nostru, observa Camus, e aservirea, şi nu greşea, din păcate. Evantaiul larg al aservirii începe cu arta care „se poartă” şi poate sfârşi, tragic, cu convingerile pe care trebuie să le abordezi pentru a nu ajunge — cum ne-a demonstrat istoria ultimului război — în lagărul de concentrare, în camerele de gazare sau la balamuc.
7

Bine lansat, Papillon a urmat aşadar traiectoria celor mai răsunătoare best-sellers-uri şi a fost acceptat cu un entuziasm, ce se cifrează în milioane de exemplare. În spiritul celor spuse mai sus, un astfel de succes poate trezi suspiciuni; le abandonezi însă chiar de la primele pagini ale cărţii. De astă dată reclama avea o acoperire, cartea lui Henri Charrière numărându-se printre cazurile de concordanţă fericită în ceea ce se pretinde a fi şi ceea ce este în realitate produsul mult lăudat. Publicul care a acceptat-o nu mai era victima unei mistificări şi desigur că mulţi cititori au descoperit în substanţa ei exemplul unui refuz transferabil şi pe planurile mai puţin spectaculoase ale existenţei lor cotidiene. Pentru că, în fond, asta şi ilustrează autobiografia fostului ocnaş: un refuz — refuzul de a accepta o condiţie nedreaptă, susţinut de voinţa îndârjită de a-l înfăptui. Pe acest plan, integrat în literatura genului, Papillon poate să revendice în ascendenţa sa livrescă eroi de mare popularitate ca Jean Valjean sau Contele de Monte Cristo. Într-un fel, el reactualizează una dintre ipostazele preferate ale eroului de tip romantic, aceea de victimă protestatară a injustiţiei. Cum firesc este ca orice succes să nască şi detractori, aceştia mi au lipsit nici în cazul lui Henri Charrière. Cu pedanterie suficientă şi mărturii discutabile, ei au infirmat teoretic exactitatea cutărui fapt relatat, trăgând concluzii tot atât de meschine ca şi mijloacele lor de investigaţie. Nu intenţionăm să facem inventarul insinuărilor sau al calomniilor, şi nici să aducem contraargumente. Mai mult chiar, argumentul esenţial în favoarea cărţii l-am putea scoate tocmai presupunând — teoretic — „impostura” integrală. În felul acesta am face abstracţie de Charrière — fostul ocnaş care şi-a trăit povestirea, pentru a-l accepta cu elogii pe Charrière — scriitorul. Pentru că cineva capabil să inventeze o asemenea carte, să insufle atât adevăr omenesc şi atâta forţă morală celor relatate este, hotărât, un remarcabil
3

scriitor. În definitiv, după ce Robinson Crusoe şi-a dobândit acreditarea universală ca erou literar, cine s-ar mai încumeta să-l judece pe Daniel Defoe pentru că ar fi relatat inexact cazul autentic al recalcitrantului Alexander Selkirk, marinarul abandonat pe o insulă pustie, care i-a servit drept model? * * * Înainte de a scrie cartea care l-a făcut celebru, Henri Charrière ducea o existenţă anonimă şi destul de strâmtorată în Venezuela, patria sa de adopţiune, unde reuşise, în sfârşit, să dobândească identitatea socială onorabilă la care aspirase cu atâta energie în anii detenţiunii. Niciodată nu visase că va deveni scriitor. Perspectiva nebănuită a acestei ultime şi senzaţionale aventuri i s-a deschis printr-o întâmplare: în, luna iulie 1967, trecând pe la librăria franceză din Caracas, descoperă L'Astragale, cartea celebră a unei foste puşcăriaşe, Albertine Sarrazin, ajunsă la un tiraj de 123.000 de exemplare. „Nu-i rău, exclamă viitorul scriitor, dacă fetişcana asta cu osul ei zdrobit, care s-a vânturat dintr-o închisoare într-alta, a vândut 123.000 de cărţi, atunci eu o să vând de trei ori pe atâta.” Primele două caiete le scrise dintr-un condei, de îndată ce termină să citească L'Astragale, apoi, la începutul lui 1968, după ce în prealabil cere câteva opinii, restul volumului, în numai două luni de zile. Cele treisprezece caiete cuprinzând întreaga povestire ajung la Paris în luna septembrie, şi sunt citite de Jean-Pierre Castelnau, acelaşi care împreună cu Jean-Jacques Pauvert o lansase şi pe Albertine Sarrazin. În scrisoarea ce însoţea manuscrisul, autorul cerea ca „cineva de meserie” să îl rescrie. Precauţiunea este inutilă căci textul nu mai necesita o transcriere „literară”. „Ca să spun aşa, ne încredinţează chiar Jean-Pierre Castelnau după ce se asigurase de autenticitatea celor relatate consultând cele mai autorizate surse, nici nu m-am atins de carte...
4

Nu am făcut decât să restabilesc punctuaţia, să completez unele hispanisme prea obscure, să corectez câteva sensuri confuze şi câteva inversiuni datorate folosirii, la Caracas, a trei sau patru limbi învăţate oral.” O altă intervenţie, de principiu, constă în înlocuirea tuturor numelor proprii. Odată lansat, Papillon depăşeşte cu mult calculele de tiraj ale autorului. Numai în Franţa, cartea înregistrează peste un milion de exemplare, iar tirajul mondial este de şapte milioane. Atingând dimensiuni homerice, epopeea lui Papillon se întinde pe parcursul a treisprezece ani, din 1931 până în 1944, şi totalizează unsprezece evadări în condiţii dintre cele mai spectaculoase şi mii de kilometri străbătuţi pe uscat sau pe apă. În cursul primei sale evadări, de pildă, la patruzeci şi trei de zile de la sosirea sa la SaintLaurent-du-Maroni, parcurge 2.500 de kilometri pe ocean, ajun-gând, prin Trinidad, până în Columbia. Aici cunoaşte grozăvia carcerelor submarine, dar şi existenţa însorită printre neîmblânziţii indieni guajiro care îl adoptă, oferindu-i un azil paradiziac şi prietenia lor. Nenumărate episoade senzaţionale, zeci de fizionomii morale se succed în desfăşurarea acestui film uluitor, pe care memoria autorului îl developează într-un ritm trepidant, cu o extraordinară precizie şi forţă de evocare. Povestitor înnăscut, Charrière păstrează scriind stilul direct al oralităţii, a cărui primă însuşire este spontaneitatea. Niciodată nu ai sentimentul penibil al literaturizării. Naraţia se desfăşoară firesc, fără artificii inutile, susţinută de însăţi substanţa ei. Povestitorul e atât de acaparat de această întoarcere în timpul său pierdut, cele retrăite, acum, la vârsta judecăţii mature, sunt atât de expresive în sine, încât n-are de ce să se lase ispitit de căutarea unor efecte literare a căror tehnică o şi ignoră de altfel. Nefiind scriitor „de meserie”, el este ca atare străin de orice influenţe şi am putea spune că se autoinventează ca scriitor. Reuşita lui
2

Papillon nu încearcă să se reprezinte într-un autoportret îngăduitor de victimă înlăcrimată. Faptul că ignora „meseria” de scriitor e salvator în cazul său şi se răscumpără prin starea de graţie la care ajunge retrăindu-se. Charrière trăieşte cu atâta dăruire bucuria de a „spune”. în primul rând de onestitatea structurală a personajului. ceea ce îl apără de acel exces de tehnicitate formală căruia îi datorăm astăzi atâtea cărţi plicticoase. foarte la modă şi foarte comentate. dar fatale din clipa când devin scop.” Această onestitate se dovedeşte în multe împrejurări dramatice. mijloacele cele mai adecvate. * * * Încercând să degajăm profilul lui Papillon ca erou al propriei sale povestiri. aceasta e pentru că.se naşte tocmai din lipsa oricăror veleităţi. aceasta nu îl face să se absolve total în faţa propriei sale judecăţi: „Dacă am putut fi aruncat pe acest drum al putreziciunii. dar nu să se răzbune în chip josnic. fireşti în măsura în care arta implică obligatoriu o anume artificialitate. depăşeşte scopul strict comercial care îi dăduse primul impuls. atunci când nu acceptă de pildă să-şi redobândească libertatea cu preţul asasinării unor 3 . Intensitatea trăirilor evocate ca şi plăcerea evocării în sine sunt suficiente pentru a-l face să găsească intuitiv asemenea povestitorilor de odinioară. care în modul cel mai subtil şi alambicat reuşesc să nu comunice absolut nimic. scriitorul. Lucid faţă de el însuşi. Ca şi aceştia. încât scapă de obsesiile tehnice. suntem frapaţi de câteva trăsături de caracter esenţiale. şi dacă sentinţa nedreaptă îl revoltă. trebuie s-o recunosc cinstit. Şi astfel. care s-a născut fără ca el însuşi s-o ştie. revelată tocmai de mediul în care se manifestă. Societatea are dreptul să se apere. eram un candidat permanent pentru a fi trimis acolo într-o zi.

victime nevinovate şi refuză să sprijine răscoala unor sceleraţi. există întotdeauna la un moment dat al vieţii sale o şansă de a se răscumpăra. dar mulţi. Orice ar fi putut făptui. în schimb. şi în acest sens există o întreagă literatură. Într-o lume care se sinchiseşte prea puţin de codul eticii curente. căci felul în care îşi exercită autoritatea este un mod de refulare. mâine cum şi mai târziu. că un temnicer este o fiinţă normală. reacţiile sunt de o instinctivitate primară. Nici un om demn de acest nume nu poate face parte din această 2 . în cadrul căreia am cita. de a deveni un om bun şi folositor comunităţii. o spune chiar eroul nostru răscumpărat. fondul caracterelor se manifestă fără scrupule. Amintirile din casa morţilor de Dostoievski. În dialogul imaginar pe care îl poartă necontenit cu procurorul său. faptul că ea privează deseori condamnatul de acea şansă de a-şi răscumpăra vinovăţia divei sancţiunii caracterul unei răzbunări. mai mult sau mai puţin. de pildă. adeseori de o cruzime lipsită de orice control. este adevărat. revolta lui Papillon împrumută la rândul ei accentele unui adevărat rechizitoriu: „Îţi interzic să presupui. dacă i-am considera pe toţi aceşti scoşi în afara legii nişte nelegiuiţi irecuperabili. Se întâmplă ca tocmai cel pus să supravegheze execuţia pedepsei să merite el însuşi un loc printre deţinuţi. Mulţi se pierd definitiv. josnice pe care le poate îmbrăca justiţia. „Totul este posibil”. a unei criminalităţi instinctive. comportarea. căci închisorile pot fi excelente şcoli profesionale ale delicvescenţei.” Ceea ce îl revoltă în condiţia detenţiunii sunt aspectele degradante. Am greşi însă. unde fiecare îşi hotărăşte. „Un om nu-i pierdut niciodată. ajung să se răscumpere.

mila. el ajunge să regăsească valorile morale esenţiale. eu cu cei din categoria mea. Nu mai avem timp să ne ocupăm de ceilalţi şi cu atât mai puţin de nişte puşcăriaşi.tagmă. simţul echităţii. Fără pretenţii de subtilă teoretizare şi fără bibliografie. de cealaltă. nu am să accept nici un compromis cu această rasă.. care au făptuit. când voi ieşi pe insulă.” În condiţiile captivităţii. curaj. Nu-i vorba de o doctrină complicată ci de cele câteva principii elementare pe baza cărora se organizează şi rezistă orice comunitate: bunătatea. reuşesc să-şi salveze demnitatea şi să nu abandoneze comandamentele omeniei. sacrificiu. solidaritatea. o existenţă tot mai uşoară şi mai bună. nobleţea. Degustarea descoperirilor ştiinţei aşa cum ai linge un şerbet aduce cu sine o lăcomie de confort şi mai desăvârşit şi o luptă constantă pentru a-l dobândi. generozitatea. pornind de la experienţa sa de viaţă şi ghidat de un bun simţ nativ. nobleţe. indiferent pe care voi fi repartizat. nobleţea. Cu toată sinceritatea prefer să fiu ocnaş decât temnicer. sadismul intuitiv. spiritul de sacrificiu. autoritatea pedantă şi fără suflet. bunătate. De o parte laşitatea. Fiecare se află de altă parte a unei bariere precis trasate. curajul. Aşa cum Robinson 3 .” Rădăcinile stărilor de fapt pe care le constată în captivitatea lui sunt mai adânci. Papillon se numără printre cei care. înţelegerea.. trăind o experienţă morală dramatică. pe care le ignora în nepăsarea primei tinereţi. automatismul în reacţii. Astfel. desigur. o societate care nu are decât un ideal: noi invenţii mecanice. suferinţă. delicte grave. Toate acestea ucid sufletul. Charrière discerne aceasta în contextul unei civilizaţii mecanice care ucide sufletul: „Prea mult progres mecanic. o viaţă zbuciumată. dar în care suferinţa a reuşit să creeze calităţi incomparabile: milă. Treptat.

” Suprema sa aspiraţie este o existenţă întemeiată. spiritul meu nu vor aparţine acestui drum degradant.. exemplar”. ci în primul rând. să mă abandonez disperării. Să repet asta ori de câte ori voi fi gata. pe aceste valori. civilizaţia morală a lumii care îl abandonase. de trei ori aceste cuvinte de speranţă: «Cât timp există viaţă există speranţă. mai presus de orice.. fie chiar şi cei mai intimi prieteni. o evadare este o victorie. Pentru că acelei lumi consideră că îi aparţine: „Prezenţa mea fizică nu are nimic de-a face cu prezenţa mea morală.. Şi această aspiraţie devine legământ atunci când. să trăiesc.” O voinţă de libertate neînduplecată îl susţine. nu ştiu să fac nimic. Va trebui să fac orice pentru a-mi câştiga existenţa. în împrejurările cele mai atroce. „Niciodată sufletul meu.”. aşa cum se va vedea.. Mai mult chiar. dar voi izbuti. eu nu sunt asimilat obiceiurilor codeţinuţilor mei..refăcuse pe insula sa pustie civilizaţia materială în care voia să se reintegreze.. Singurul neajuns este că nu am muncit niciodată. negreşit.... o voinţă ce reînarmează speranţa ori de câte ori ea şovăie.”. „Nu trăiesc decât pentru ca să evadez..”.. Nu va fi uşor. „Fii bărbat şi gândeşte că niciodată 4 . Ai pierdut partida. în lumea celor fără de lege Papillon reface.. „Chiar zdrobit.. îşi dobândeşte libertatea: „Da.”. l-a izgonit ca pe un irecuperabil: „. „Să trăiesc. Mâine voi fi un om ca ceilalţi.oriunde aş trăi. în sfârşit.. „Datoria mea de om faţă de mine însumi nu-i aceea de a-mi face dreptate. prin actele sale.. în scurtă vreme voi fi câştigat stima şi încrederea populaţiei şi a autorităţilor prin felul meu de a trăi care trebuie să fie şi va fi ireproşabil.»“. de a trăi pentru a evada. în sânul societăţii care. procurorule: am scăpat definitiv de drumul putreziciunii. condamnându-l pe viaţă. voi face imposibilul pentru a fi şi a rămâne cinstit. aceea de a trăi.. să trăiesc. Eu nu aparţin ocnei.

. în întregul lui şir de peripeţii. într-o oarecare măsură. ale cărui aventuri le urmăreşti cucerit de simpatia pe care o inspiră protagonistul şi povestitorul lor. Papillon trece pe lângă viaţă. Papillon are mai degrabă instinctul.” Iată gândurile şi îndemnurile care revin ca un laitmotiv pe tot parcursul celor treisprezece ani de captivitate. ceva fortuit. 5 . în întregul lui şir de aventuri ce par uneori ireale şi inumane. în tot acest zbucium.nu trebuie să-ţi pierzi speranţa. Papillon se dovedeşte inegalabil. El păşeşte cu curaj mai departe..”. Pentru Papillon libertatea este o libertate pur şi simplu. Mersul lui prin viaţă are ceva din lungul drum prin pustiu. adică libertatea. Toate aceste trăsături de caracter fac din Papillon un personaj atrăgător şi. dar nimeni nu-l aude. în întreaga lui viaţă. „Nu sunt un disperat. un erou pozitiv. în toată această încăpăţânare de a-i smulge vieţii adevăratul ei sens. intuiţia libertăţii. cântecul unui solist.. înălţând un imn libertăţii. Un curaj puţin obişnuit întreţine această voinţă.. dar absolut deloc. fără nici un alt atribut. Fiindcă Papillon nu se gândeşte la viitor decât în perspectiva lui imediată şi izolată.. eroul îi cântă cântecul.. Dar ce fel de erou pozitiv? Fără limite? Într-un fel. nimeni nu-l vede şi dacă n-am citi paginile acestei cărţi nimeni n-ar participa la cântecul libertăţii lui.”. dar un cântec şoptit doar de buzele lui. dacă nar fi să pomenim decât evadarea rocambolescă de pe Insula Diavolului. E ceva în lupta lui din acel zbucium al unei păsări închise în colivie care se izbeşte cu încăpăţânare de gratiile ei până când reuşeşte să recâştige văzduhul. în sensul în care. „Fatalitatea despre care îmi tot vorbiţi nu e acceptabilă decât atunci când eşti neputincios. decât conştiinţa ei. E adevărat că în toată această luptă. Dar cunoaşte el oare sensul acesta? Avatarurile şi elanurile lui au în ele ceva gratuit.

fără a intra în contradicţie cu cele de mai sus. * * * Şi totuşi. candidat permanent la ocnă după cum singur mărturiseşte. el riscă să rămână un izolat şi în libertate şi trebuie să presupunem că era un izolat şi înainte de a-şi fi pierdut libertatea. Experienţa lui e deci unică. dar rupt în fond de ceea ce se cheamă marele concert al vieţii societăţii umane. dar numai atât. care îi asigură rezistenţa dincolo de zarva efemeră a reclamei şi îi conferă o semnificaţie care îi dă dreptul la un loc aparte în literatura genului. dar nimic mai mult. libertatea lui dar nu şi a altora. un candidat permanent la libertate din chiar clipa în care înfundă şi reînfundă ocna. Astfel experienţa lui este o experienţă strict individuală. libertatea care. singulară. el nu înţelege şi nici nu este capabil să facă ceva pentru ceilalţi. Neştiind să facă nimic pentru el în afară de lupta neobosită pe care o hrăneşte speranţa deznădăjduită a unei libertăţi de care ştie că are dreptul să se bucure. Nimic din marele freamăt al omenirii nu pătrunde în chip absolut până la el şi nimic sau aproape nimic din el nu se contopeşte cu marele freamăt al omenirii. pe care nu le poate contesta nimeni. el este în chip paradoxal. trăind în perspectiva unei libertăţi redobândite. e ca un vis împlinit. prin însăşi conştiinţa lui într-un fel asociată. ea are mai degrabă caracterul unui fapt divers. Un candidat permanent la libertate. ne gândeam mereu la Robinson Crusoe. Sincer cu el însuşi. există în povestirea lui Papillon ceva mai mult decât simpla relatare a unor aventuri palpitante. odată câştigată. măreţ doar în amănuntele lui.Pentru el libertatea este una şi gratuită. el e de fapt un om fără perspective. Iată de ce. Încercând să-l judecăm pe Papillon ca personaj pur literar şi să-l integrăm într-o anumită sferă problematică. din clipa în care o are. Izolat de societate ca ocnaş. Era o asociaţie 2 . ceva mai solid.

. O frază din prefaţa lui Defoe la una dintre ediţiile din Robinson luminează semnificaţia mai adâncă a povestirii: „E tot atât de logic să înfăţişezi un anume fel de întemniţare printr-altul cât şi să înfăţişezi orice lucru care există aievea printr-unul care nu există. Am meditat adeseori la acest erou al tuturor copilăriilor de mai bine de două secole şi am admirat forţa morală cu care refuză să abdice de la condiţia sa umană reconstruind pe o insulă pustie civilizaţia din care hazardul l-a izgonit şi pe care vrea s-o recucerească. Cu alte cuvinte.” Ajunge să ne amintim că autorul acestor rânduri a fost el însuşi întemniţat de câteva ori pentru a dezlega semnificaţia parabolică a aventurilor lui Robinson. pentru unii obscură. Dacă aş fi adoptat modul obişnuit de a scrie istoria privată a unui om... citatul din prefaţa lui Defoe poate servi drept epigraf la cartea lui Charrière. Proiectat în această lumină. punând în lumină semnificaţia de fond de care vorbeam. am spune: E tot atât de logic să înfăţişezi un anume fel de întemniţare printr-altul cât şi să înfăţişezi orice lucru posibil printr-unul care există aievea.spontană. puţin sâcâitoare şi aparent obscură. Povestea unui om care luptă pentru libertatea lui şi o dobândeşte în 2 . Scriitorul stigmatizat îşi lua revanşa demonstrând că exilul poate fi învins. succesul lui Papillon se explică mai limpede şi capătă o motivare. Uşor adaptat. Printr-o reciprocitate firească. Faptul real imediat dobândeşte în felul acesta o forţă generalizatoare de parabolă aptă să-şi integreze multiple posibilităţi. poate că niciodată noţiunea de libertate nu a fascinat atât de puternic conştiinţele greu încercate de aventurile de coşmar ce se înlănţuie în istoria acestui secol douăzeci.. în care oamenii au cunoscut captivităţi mult mai mârşave. Dar atât nu-i încă destul pentru a explica locul său eventual printre marii eroi ai literaturii universale. tot ce aş fi spus nu v-ar fi distrat câtuşi de puţin. mult mai crude decât cea trăită de Papillon. pentru alţii explicită în secolul nostru.

Căci. mai lăuntrice să spunem. Un captiv este şi Don Quijote captivul unei lumi prost făcute din care evadează mânat de visul unei lumi imaginare unde legătura sa cu oamenii trebuie să se refacă pe un alt plan ideal. care înseamnă dreptul de a alege şi se numeşte Itaca. dar un principiu comun — refuzul captivităţii — îi înrudeşte. În comparaţie cu pasionatul hidalgo Robinson se situează pe un plan mai terestru. Întemniţat în el 3 . puţine la număr. în raporturile eroului cu el însuşi. Tema captivităţii şi a ieşirii din captivitate se numără printre aceste teme capitale şi închide în posibilităţile sale eroi dintre cei mai diverşi. iar libertatea sa începe o dată cu ruptura ce marchează alegerea şi din care se declanşează acţiunea în numele justiţiei. Toată literatura lumii s-ar putea clasifica în sfera câtorva teme capitale. fiecare dintre ele oferind în cadrul principiului său unificator un registru amplu şi foarte nuanţat. în fond. delirul agoniei. Doar moartea poate pune capăt neînduplecatelor sale tentative de evadare în care spiritele nemărginite nu sunt capabile să vadă altceva decât o suită de aventuri groteşti. moartea redându-i în ultimele clipe o luciditate derizorie care semnifică. Până în clipa când va evada din îndoielile şi deliberările sale paralizante. Hamlet e propriul lui captiv. de fapt.ciuda tuturor temnicerilor se înscrie într-o aspiraţie universală. ce este legendarul erou al lui Homer decât un captiv întemniţat în blestemul meschin al unei divinităţi vanitoase. Englezul pragmatic e lipsit de aura spirituală a spaniolului. blestem din care va evada în cele din urmă pentru a-şi redobândi prin puterea voinţei libertatea. insulă sa. iar exemplul reuşitei sale e un îndemn optimist care hrăneşte şi însufleţeşte eterna nevoie de libertate a omenirii. Această temă a captivităţii învinse e transferabilă şi în zone mai puţin evidente. de la Ulise la Papillon. raportată la crezul întregii sale existenţe.

afirmă o solidaritate superioară faţă de sine însuşi. nu ca instituţie socială. aristocraticul şi frivolul Oscar Wilde. Atât de paradoxale sunt împrejurările vieţii încât. o dată închis în puterea absurdă. a fost aceea de a nu trece niciodată dincolo de copacii a ceea ce mi se părea a fi partea însorită a grădinii şi de a fugi de partea cealaltă din pricina umbrelor şi a obscurităţii sale. Lumea sumbră a închisorii îl face să descopere nu numai valoarea libertăţii ci şi adevărata sa faţă. resemnarea lui nefiind contracarată de puterea de a refuza şi de voinţa de libertate. într-un fel. personajul lui Kafka din Procesul. La modul său. care neagă închisoarea. dar acesta nu încearcă să evadeze.” Şi deşi nu el a fost făptaşul crimei pentru care a fost condamnat. din nefericire inevitabilă pentru că altminteri crima nepedepsită ar domni asupra lumii. Charriére fusese un rătăcit inconştient în lumea interlopă. nu poate să evadeze. Până la aventura sa dramatică. ci ca instrument al dezumanizării fără drept de răscumpărare. tinzând să readucă. „Greşeala mea. ar putea spune el cu cuvintele altui puşcăriaş celebru metamorfozat de experienţa închisorii. o asemenea existenţă exclusivă îi oferea toate şansele de a ajunge şi un criminal autentic. pe toţi condamnaţii la o abstracţiune şi să-i înfunde astfel în mod iremediabil pe „calea putreziciunii”. necircumstanţiat. şi încă o dată în conştiinţa unui neant lăuntric unde nimic nu poate naşte un ţel. cu mijloacele sale. tocmai sentinţa nedreaptă îl salvează dezvăluindu-i prin consecinţele ei adevăratul drum pe care trebuie să-l urmeze. El trăieşte astfel o dublă captivitate. care îl judecă şi îl condamnă. amăgit de iluzia unei existenţe uşuratice de plăceri imediate. căreia îi va rămâne credincios cu toată forţa unei voinţe 4 . Prin aventura lui el îşi depăşeşte destinul de ocnaş. o speranţă. Henri Charriére adaugă cu Papillon un caz remarcabil pe o listă foarte lungă.însuşi este şi K.

omul nu este sortit întemniţării şi descoperă raţiunile existenţei în viaţa exemplară pe care şi-o promite. toţi oamenii aceia. în timp ce lui Papillon. leproşii generoşi din Insula Porumbeilor şi nefericitul Sylvain. Or. dar pentru a ne contrazice de astă dată. altfel nimeni n-ar fi simţit nevoia să-i inventeze. şi Robinson Crusoe au existat aievea. Toate cele povestite s-au petrecut întocmai. Papillon are toate şansele să devină un erou pur literar. Dar aceasta azi. toţi oamenii admirabili sau abjecţi pe care îi întâlneşte povestitorul în lunga sa odisee au existat şi unii încă mai trăiesc. dacă vrei. cu alte cuvinte să intre şi el în rândul acelor admirabile fantome de care oamenii nu se pot lipsi. şi Don Quijote. Evident că şi Ulise. fiindcă trezesc în ei răscolitoare ecouri. MODEST MORARIU 2 . în adevărul său adânc. poţi să-i şi telefonezi. Din păcate. Spuneam că în fond n-ar avea nici o importanţă dacă toată povestirea sa ar fi o pură ficţiune şi revenim la această idee. Presupunând că mâine numele autorului s-ar pierde. tocmai caracterul atât de concret al aventurilor sale adaugă un element emoţional de care nu mai putem face abstracţie. El dovedeşte astfel că. prejudecata de a separa literatura de viaţa reală ni-i depărtează puţin.excepţionale. înghiţit sub ochii săi de ţărmul mlăştinos al oceanului. uneori.

Rita. soţiei mele. militarilor şi celorlalţi care mi-au oferit şansa să renasc. 1 . tuturor intelectualilor.Poporului venezuelean. cea mai bună prietenă a mea. amărâţilor lui pescari din golful Paria.

Suntem în 26 octombrie 1931. s-au făcut luntre şi punte. ca să mi-o ardă. Sunt proaspăt bărbierit. De la opt dimineaţa am fost scos din celula pe care o ocup la Conciergerie1 de-un an de zile. un costum făcut de-un mare croitor îmi dă aspectul unui om elegant. În faţa noastră. a venit să-mi strângă mâna: „Nu există nici o probă serioasă împotriva 1 Închisoare în partea medievală a Palatului de Justiţie din Paris (n. căci ne aflăm la Tribunalul departamentului Sena. se poartă amabil. şi. Avocatul meu. la Paris.Caietul întâi calea putreziciunii CURTEA CU JURI Palma a fost atât ele zdravănă că nu m-am dezmeticit de pe urma ei decât după treisprezece ani. Într-adevăr. Peste câteva clipe voi fi acuzat de omucidere. Afară e o vreme mohorâtă. Jandarmii. drept ultimă trăsătură de penel a acestei ţinute.t. un papion albastru-deschis. cinci jandarmi şi cu mine. pe două bănci într-o sală goală. Am luat loc toţi şase. o uşă care comunică desigur cu sala juraţilor. maestrul Raymond Hubert. niţel stingheriţi de înfăţişarea mea de gentleman.) 1 . Mi-au scos până şi cătuşele. nu era o scatoalcă oarecare. Cămaşă albă. Am douăzeci şi cinci de ani şi arăt de douăzeci. bine înţolit.

dintr-o clipă într-alta. în caz de condamnare. Preşedintele. din dreapta. nu e prea convins de sinceritatea martorilor şi a poliţiştilor. prin atitudinea lui. Mai târziu va conduce dezbaterile cu imparţialitate şi. Are tristul renume de a fi principalul furnizor al ghilotinei şi al penitenciarelor din Franţa şi de peste mări. nu va face decât să mi-o servească. Curtea! Pe o uşă. apoi cinci magistraţi. încadrat de patru jandarmi.dumitale. Nu. în calitate de magistrat de carieră. până şi robele magistraţilor care. Pe uşa cu cele două canaturi larg deschise. la rândul lui. Îl cheamă Bevin. cu toca pe cap. — Domnilor. am încredere. Procuror e magistratul Pradel. îmi fac intrarea într-o sală imensă. la dreapta şi la stânga se plasează asesorii lui. ar fi chemat în faţa Curţii cu juri ca inculpat şi.” Zâmbesc la acest „vom fi”. 2 . mă vor judeca. mi se uită în ochi fără a lăsa să i se ghicească vreun gând. De parcă şi el. va da de înţeles întregii asistenţe că. maestrul Hubert. apar unul după altul şase bărbaţi. nu-i va reveni nici o răspundere în chestia cu palma. cu plutonierul alături. ar urma. inclusiv subsemnatul. unde toată lumea a rămas în picioare. un procuror foarte temut de toţi avocaţii baroului. cu înfăţişare severă. o mutră rotofeie cu pomeţi trandafirii. perdelele marilor ferestre. s-o ispăşească. vom fi achitaţi. Ca să-mi ardă palma. au îmbrăcat totul în roşu sângeriu: covorul. Curtea ia loc pe scaun odată cu toţi ceilalţi. Un aprod deschide uşa şi ne pofteşte să intrăm. Preşedintele. O linişte impresionantă domneşte în sală. Preşedintele se opreşte în faţa scaunului din mijloc.

Nu mă interesează dacă eşti vinovat sau nu. un metru optzeci pe puţin. de sus. dar unghiile care te vor sfârteca le port frumuşel în suflet. poartă o caia bine şlefuită.” Aş zice că-l aud cu adevărat vorbindu-mi. Se sprijină în cele două mâini mari ca nişte lopeţi. 2 . e cel care-o mânuieşte şi care va face totul pentru a o vedea înclinată spre el. Mai întâi de la înălţimea scaunului care-l plasează deasupra mea. şmechere. Cu acest talmeş-balmeş dezgustător adunat de judecătorul de instrucţie voi reuşi să te fac îndeajuns de respingător pentru ca juraţii să te şteargă din rândurile societăţii. mărturiile smulse de poliţie şi chiar declaraţiile poliţiştilor. mai ales nu încerca să te aperi: te voi călăuzi spre «calea putreziciunii». O verighetă de aur arată că e căsătorit şi. tenşeli. şi sunt socotit printre magistraţi un procuror primejdios. n-are nimic omenesc în el. Nu-şi scoate niciodată mantia roşie. dacă-ţi închipui că-mi poţi scăpa. E acuzatorul oficial. Are nişte ochi de vultur. Pare să-mi spună: „Mă. Nimeni nu vede că mâinile mele au gheare. Reprezinte Legea. e pentru că nu las niciodată să-mi scape prada. căci sunt de-a binelea impresionat de acest „mâncător de oameni”: „Nu te împotrivi. pe degetul mic. coboară puţin pleoapele şi mă priveşte ţintă. apoi a propriei sale staturi. Se apleacă un pic spre mine ca să mă domine mai straşnic. drept inel. dar îşi pune toca în faţă.Pradel reprezintă pedeapsa rostită de societate. foarte clar. doar dacă nu visez. Şi dacă bag spaima în toţi avocaţii. de care e mândru nevoie mare. acuzat. Balanţa. sunt dator doar să fac uz de tot ce e împotriva ta: viaţa de boem pe care ai dus-o în Montmartre.

Nu există nici o dovadă. Nu vezi că te invidiază pentru costumul tău? Ei îşi cumpără haine de gata şi nici măcar în vis nu s-au îmbrăcat pe comandă. În plus. Eşti prea bine îmbrăcat. Cu asta ai făcut o mare greşeală de tactică.” E ora zece şi iată-ne gata să deschidem dezbaterile. a unui turnător al tagmei2 din Montmartre. şi toţi oamenii care-şi duc viaţa noaptea sunt nişte duşmani ai societăţii. şi în continuare. pe juraţii ăştia ţi-i voi face duşmani. între care un procuror agresiv care-şi va folosi întreaga putere machiavelică. cuvântul milieu a fost tradus prin tagmă. înşiraţi în faţa ta. de la bun început. Drept care. de lume a celor care trăiesc în marginea legii sau chiar în afara ei (n. Aceşti doisprezece bărbaţi nu ştiu ce-i aia viaţă. Iar tu arăţi tânăr şi chipeş. dar sticleţii — care saltă cu câte-un grad ori de 2 Aici. N-oi fi având pretenţia să-ţi înţeleagă cei douăzeci şi cinci de ani ai tăi şi viaţa pe care-o duci în Montmartre! Pentru ei Pigalle şi place Blanche înseamnă Infernul.Şi nădăjduiesc că nu te bizui pe juraţi! Nu-ţi face iluzii. nişte pensionari. spre a-i convinge pe aceşti doisprezece naivi. în sensul de lume interlopă. că sunt vinovat şi că doar ocna sau ghilotina pot fi verdictul zilei. în faţa mea. toată inteligenţa. Mă vor judeca pentru uciderea unui proxenet. Aşa-i că le vezi pe aceste douăsprezece momâi aduse la Paris dintr-un fund de provincie? Sunt nişte mic-burghezi. şase magistraţi. fii sigur că se perpelesc ştiindu-se nişte mic-burghezi mărginiţi. ar fi trebuit să porţi haine ponosite.t. Ştii bine că n-o să ezit să te înfăţişez ca pe-un Don Juan al nopţilor din Montmartre. nişte negustori. Nu merită osteneala să ţi-i descriu. în primul rând.) 3 . Toţi se mândresc grozav că sunt membri ai Curţii cu juri din departamentul Senei. Priveşte-i.

pentru a o întări. domnule Preşedinte. de când am fost arestat nu mai închid ochii noaptea. va constitui elementul principal al acuzării. la un moment dat Preşedintele. Maestrul Hubert încearcă să mă apere. cu condiţia să-l înfunzi pe Papillon. pe nume Polein. îl măguleşte pe juraţi. mă întreabă: — Spui că martorul acesta minte. să-i dea procurorului câteva clipe de furcă. foarte imparţial. Pe deasupra. vor spune că deţin informaţii „confidenţiale” care nu lasă loc nici unei îndoieli. mângâindu-le peste măsură orgoliul de a fi trataţi de la egal la egal şi drept colaboratori de către acest impresionant personaj. Neavând dovezi. dar nu e de talia procurorului. motivul pentru care mă acuză acest martor cu atâta înverşunare.câte ori dibăcesc pe făptaşul unui delict — vor susţine că vinovatul sunt eu. Am ajuns. aducând noi date ori de câte ori se clatină acuzaţia. 363. la concluzia că poliţiştii l-au prins cu un delict important şi că au făcut un târg cu el: îţi dăm drumul. Polein. Tocmai asta încerc să descopăr. N-aş fi crezut s-o nimeresc atât de bine. dar nu din remuşcare că lam asasinat pe Roland Mărunţelul. 3 Sediul Poliţiei Judiciare din Paris. 4 . Dar de ce-ar minţi? — Domnule Preşedinte. În regulă. Cum eu susţin că nu-l cunosc. Un martor pregătit de ei. şi dibăcia lut Pradel învinge repede în acest duel. Din păcate nu ţine mult. întrucât nu eu sunt ucigaşul. prin indignarea lui plină de căldură. prezentat juraţilor drept un om cinstit şi fără nici o condamnare la activul lui. avea să fie arestat câţiva ani după aceea şi condamnat pentru trafic de cocaină. adevărată placă de patefon înregistrată pe quai des Orfèvres nr. Dar maestrul Bouffay reuşeşte.

care-şi urlă dragostea. nevinovatul. deci e cazul să fiţi mulţumite! — Gardieni. Apărătorii mei sunt şah mat. sunt condamnat. Din colţul femeilor elegante. Iar eu. O omucidere a fost soluţionată în chip fericit de poliţia şi justiţia dumneavoastră. a eliminat din sânul ei pe viaţă un tânăr de douăzeci şi cinci ani.La 11 noaptea partida de şah e terminată. strâng doar ceva mai tare bara boxei de care mă sprijin. Înainte să dispar. zice Preşedintele. Societatea franceză. Cu glas potolit le spun: — Linişte. par ruşinaţi. eşti condamnat la muncă silnică pe viaţă. E vrednica şi nobila mea Nenette. — Domnule Preşedinte. Ai ceva de spus? Am rămas nemişcat. o să vin după tine. Cei din tagmă aflaţi în sală aplaudă. reprezentată de procurorul Pradel. inima-mi bate ceva mai iute. — Acuzai. toţi îşi ţin răsuflarea. îmi parvine un murmur. — Acuzat. ridică-te. Juraţii se uită la mine sau lasă capul în jos. privitoare la premeditare. iubitule. care aţi venit aici să gustaţi emoţii morbide. da. Şi fără nici o reducere. În sală domneşte o tăcere absolută. Farsa e jucată. am de spus că sunt întru totul nevinovat şi victimă a unei maşinaţiuni a poliţiei. Mă ridic. mă rog frumos! Porţia copioasă mi-e servita de glasul fără timbru al preşedintelui Bovin. atitudinea mea e firească. invitate pe sprânceană şi aşezate în spatele Curţii. luaţi-l pe condamnat. aud o voce strigând: — Nu-ţi face inimă rea. doamnelor cu perle la gât. întrucât juraţii au răspuns „da” la toate întrebările în afară de una. Ştiu foarte bine cum devine cazul cu omuciderea asta şi-mi arată că sunt 2 .

îmi spune prieteneşte: — Ce ticăloşi! Au căpiat cu toţii! 2 .mândri că nu m-am pus pe trăncănit şi că n-am turnat pe nimeni. Fumez în picioare cam trei sferturi din ţigară. jandarmii mă încredinţează gardianului-şef. şi unul din ei îşi prinde cu un lănţişor încheietura mâinii stângi de mâna mea dreaptă. După ce cobor scările. Temnicerul ăsta. Nici un cuvânt. ridicând ochii la plutonier. Plutonierul îmi oferă una şi mi-o aprinde. jandarmii îmi pun cătuşele. Duba no aşteaptă. Plutonierul rosteşte: „La Conciergerie. vreo zece la număr. jandarmul e nevoit să-şi ridice braţul sau să-l coboare ca să-mi urmeze mişcarea. ajung în curtea interioară a Tribunalului. Nimeni nu scoate o vorbă. Jandarmii pleacă fără să rostească un cuvânt. actul de descărcare. Cer o ţigară. Nu e celulară. plutonierul îmi strânge cu căldură mâinile încătuşate. ce surpriză. îi spun: „Să mergem. dar mai înainte. — Nu se poate! Se uită la jandarmi şi-şi dă seama că-i adevărat. care semnează o hârtie. De câte ori o scot sau o duc la gură. care a văzut atâtea şi care-mi cunoaşte foarte bine dosarul. Eu sunt cel care. escortat de vreo duzină de jandarmi. Întorşi în săliţa unde stătusem până la dezbateri.” . de cincizeci de ani.” LA CONCIERGERIE Când sosim acolo unde a fost ultimul castel al MarieiAntoaneta. ci prevăzută cu bănci. Gardianul-şef mă întreabă: — Cu cât te-au potcovit? — Muncă silnică pe viaţă.

. Curaj! — Mulţumesc. cât durează în Franţa munca silnică pe viaţă?” Mă învârtesc prin celula mea. Doar nu-şi închipuie că pietroiul care m-a pocnit în cap o să m-aiurească într-atât încât să mă sinucid? Sunt şi-o să rămân curajos. şi pentru ce: ca să m-aleg cu douăzeci de ani în loc de muncă silnică pe viaţă? Fiind ferm hotărât să evadez. — De ce? Ce scrie pe el? — „Muncă silnică pe viaţă. — Curaj. în timp ce-mi beam cafeaua. am curaj. Eu sunt. am atârnat un carton. Crede-mă. şi nădăjduiesc că munca silnică pe viaţă o să-le stea-n gât.. pentru nebuni. Dimineaţa. cantitatea nu contează şimi vine în minte fraza unui condamnat care l-a întrebat pe preşedintele Curţii cu juri: „Domnule. pentru cei foarte periculoşi sau pentru vieţaşi. îmi zice. închizând uşa după el. m-am întrebat: Să fac apel? În ce scop? O să am mai mult noroc în faţa altui tribunal? Şi cât timp o să pierd cu asta? Un an. — Ce e? Îmi răspunde o voce: — Nimic..Îmi scoate încet cătuşele şi are amabilitatea să mă însoţească personal până la una din celulele capitonate. Papillon. Am trimis o scrisoare prin poşta pneumatică soţiei mele. De supravegheat îndeaproape”. drept mângâiere. Chiar de mâine o pornesc la treabă. O să capeţi o parte din lucrurile şi alimentele pe care le aveai în cealaltă celulă. special amenajată pentru cei condamnaţi la moarte. dom-şef. Am să lupt în ciuda şi împotriva tuturor. poate optsprezece luni. şi alta 2 . Îmi spun: Chiar că-s ţicniţi. După câteva minute râcâie cineva la uşă.

iar sărmanul meu tată. colac peste pupăză. Bun. Ţin-te tare. Cer să merg şi eu. Dar tu? Am auzit că te-au înfundat rău. Mi-au dat cinşpe coţi de pârnaie. Dega. să mai şi spui c-a mierlit de mâna altuia. Precis c-o să-l văd la frizer. zece bătrâne în lire sterline. prea ar fi caraghios. Mă aşez lângă el. În primul rând: să intru în legătură cu indivizi deja condamnaţi.uneia din surori care a încercat să-şi apere fratele. nu mi-a trecut niciodată prin minte gândul unei condamnări atât de grele. precis o să fie nevoie de muşchi zdraveni. care ar putea deveni tovarăşi de evadare. dar cine mă crede nevinovat? Îmi zic: Nu te apuca vreodată să spui că eşti nevinovat. nu mi-am pus problema cu ce-o fi semănând „calea putreziciunii”. dar în ai cui ochi? da. Biştari ai? — Da. ca să aibă mai mult de aşteptat. Cum în timpul prevenţiei. de cum sosesc îl văd cu nasul la zid. nici la Conciergerie. prea s-ar face haz pe seama ta. Gata. Se duce zilnic să se radă. trebuie să fie tare chinuit că are de dus o cruce atât de grea. Ai mei suferă probabil mai mult decât mine. în colţul acela pierdut unde trăieşte. — Da. nici în închisoarea Santé. Mai bine leagă căţeaua. Am ales un marsiliez. Să te condamne pe viaţă pentru un proxenet şi. muncă silnică pe viaţă. Dega. Dega. Îl zăresc tocmai în clipa când îi cedează altuia locul său. Chiar aşa. Tu? — N-am. 2 . cum merge? — Merge. dând pe altul la o parte. Tresar: păi sunt nevinovat! Da. cortina s-a lăsat. pe furiş. Îi şoptesc în grabă: — Ei. singură împotriva tuturor. — Faci apel? — Nu. Papi. Ce ne trebuie nouă e să halim bine şi savem condiţie fizică.

gros cât degetul mare. Zice că-i bolnav. calea spre răzbunare. şlefuit de minune care se desface deşurubându-l exact la mijloc. De cum primesc tubuleţul ăsta lung de şase centimetri. Sunt singur în celulă. Se râde în hohote. — Şase. Aşa-i viaţa. şi-ţi garantez că-l capeţi. O lampă puternică din tavan îi îngăduie paznicului să mă vadă printr-o găurică făcută în uşă. Înăuntru sunt cinci mii şase sute de franci în bancnote noi. să m-aplec pân' la pământ. — Aha. îl sărut înainte de-a mi-l vârî în anus. cu tubul garnisit. Poate să mă dezbrace la piele. v-aţi pus pe trăncănit? — Oh doar fleacuri. Am căpătat tubul. Face parte din mine.— Un sfat bun: fă iute rost de nişte lovele. O parte pătrunde în cealaltă. n-o să-ţi facă rost de tub. şi revăd toate amănuntele acelui proces îngrozitor.. E viaţa mea. fără pernă. Stau lungit pe-o saltea întinsă pe-un pat de fier. să mă pună să desfac picioarele. ca să intre bine în colon. Respir adânc. 1 . până sus. Afară e întuneric. A intrat foarte bine. Lumina mă orbeşte. da. Hotărât c-o să mă răzbun! Numai la asta mi-e gândul. glumind pe seama unui flăcău de douăzeci şi cinci de ani condamnat pe viaţă.. în intestinul gros. — Ce are! Juraţi la ficat? Şi burtosul ăsta de gabor izbucneşte în râs. răspunde Dega. Îmi pun batista îndoită pe ochi. Să i-l predea lui Dominique Bogătanul. n-o să ginească nimic. îl sărut. avocat ai? Hubert? E-o găoază. căci mă supără foarte tare. să tuşesc. e libertatea pe care-o port în mine. Trimite-şi femeia la Dante. E un tub de aluminiu. paznicul e cu ochii pe noi. Am şi pornit pe „calea putreziciunii”. E casa mea de bani.

Dar curcanii pot fi liniştiţi. Dar doi curcani nu-i de-ajuns. să primească ordine şi să asculte raportul. Mai întâi mă-ntorc cât mai repede la Paris. o să trebuiască poate s-o lungesc niţel şi să istorisesc tot ce mi-a trecut de-a binelea prin cap în primele zile. e primul pe care-l omor. Atenţie. încărcată cu explozivi. Ah! ştiu. Dar de ce nu nitroglicerină? Bun.) 2 . cât mai mulţi. la numărul 36. ca să fie pricepute pe deplin datele ce-mi vor sluji drept sprijin în lupta mea. (n. Văd foarte limpede valiza. trebuie să-i curăţ pe toţi. La ora aia se strâng acolo pe puţin o sută cinzeci de curcani. de sodiu) şi de dinitrotoluen. Dinamită? Nu. care o să declanşeze detonatorul.t. Oricum. mă-ntorc la Paris. când eram un îngropat de viu: Ce să fac după evadare? Căci acum. având tubul. trebuie să explodeze la zece dimineaţa. Stau mai departe cu ochii închişi şi cu batista pe pleoape. Polein.Ajuns aci. cincisprezece. e-n regulă. şedita4 e mai bună. o să mă sfătuiesc cu ăi pricepuţi. etajul întâi. pun eu cât trebuie ca să se sature. Câte trepte or fi de urcat? N-am voie să greşesc. aparent inofensivă. Apoi ăi doi curcani cu pricina. douăzeci de kilograme. ca să se poată înţelege şirul acestei lungi povestiri. Nu prea ştiu cât: zece. în sala de rapoarte a Poliţiei Judiciare. De cum sunt liber. pe quai des Orfèvres. O să vâr într-o valiză cât mai mult explozibil. şi ceasornicul bine pus la punct. martorul mincinos. Va trebui să cronometrez cât durează ca valiza să ajungă din stradă la destinaţie şi până exact în secunda când 4 Exploziv pe bază de clorat (de potasiu. Şi încerc să calculez cât explozibil mi-ar trebui ca să fac multe victime. nu mă îndoiesc o clipă c-o să evadez.

din întâmplare. Mintea mea n-admite să nu găsesc o soluţie cu care să merg la sigur. Precis c-o să evadez şi o să mă-ntorc la Paris. batista se lipeşte mai bine de pleoape. şi chiar o bună parte din zi. nepieptănată. încântate că şi-au făcut datoria cu D mare. Mă culc la loc fără batistă. Dar juraţii? Idioţii ăia o s-o ducă mai departe liniştiţi? Fosilele alea s-or fi întors acasă. o să-mi prezint nota de plată. Şi lumina aia. mândri nevoie mare faţă de vecini şi de balabusta care-i aşteaptă. Sosesc cu-n taxi chiar la intrarea Poliţiei Judiciare şi le spun poruncitor celor doi sticleţi de gardă: „Duceţi-mi valiza asta în sala de rapoarte. sută la sută. Spuneţi-i comisarului Dupont că i-a trimis-o inspectorul-şef Dubois şi că vin imediat. nimeresc tocmai singurii doi isteţi ai breslei? S-ar duce totul de râpă. Şi. Mă scol să beau puţină apă. m-a apucat durerea de cap.urmează să explodeze. caut. minutele se scurg încet. Şi caut. viu şi eu. Trebuie să găsesc altceva. Apa rece îmi face bine şi.” Se vor supune? Dar dacă. De-atâtea gânduri. Deci. întâi şi-ntâi. să-şi înfulece supa. în primul rând lui Polein şi apoi curcanilor. mă vântur prin Paris. lumina aia. o să-mi permit eu curajul ăsta. ce să le fac juraţilor? Nimic. Nus pregătiţi să fie judecători. Dar cine-o să ducă valiza? În regulă. datorită greutăţii apei. de parcă evadarea mea ar fi un fapt împlinit. În fiecare noapte. din gloata aia de imbecili. Sunt nişte imbecili. Orele astea nesfârşite în care-mi ticluiesc viitoarea răzbunare sunt atât de intense încât mă văd acţionând exact ca şi cum proiectul ar fi pe cale de înfăptuire. Dacă e un jandarm la pensie 3 . bineînţeles. Dumnezeule Doamne! Ud batista şi o pun iar pe ochi. Deaci înainte o să folosesc mereu acest mijloc. Plini de importanţă.

în această formidabilă dedublare. maică-sa. Vulturul ăsta împopoţonat în roşu merită din plin să-l lichidez în cele mai grele cazne. Trebuie să aibă un beci foarte adânc. izolarea completă. atât de vie. le clădeşte cu o fantezie atât de neînchipuit de vie încât. Nu-s ei de vină. ca să relateze tot ce-am gândit cu-adevărat în acel moment al vieţii. O să procedez exact ca-n Contele de Monte-Cristo. ajunge să creadă că trăieşte aievea tot ceea ce e pe cale să viseze. de altfel. încât omul pur şi simplu se dedublează. castelele din Spania pe care le clădeşte mintea lui fecundă. şi mai ales. Pentru el. cu individul băgat la beci şi lăsat să crape de foame. care i-a jucat pe degete. Aşternând pe hârtie toate aceste gânduri care mi-au trecut prin minte cu atâţia ani în urmă şi care revin buluc. totală.sau un vameş. înainte de a-şi pierde minţile. şi totuşi peniţa mea aleargă pe hârtie fără cel mai mic efort de memorie. ca un negustor ambulant. îmbulzindu-se cu o claritate extraordinară. poate să-i provoace o adevărată viaţă imaginativă. e vinovat. o să mă ocup exclusiv de fiara asta. Chiar aşa. de la Alexandre Dumas citire. impusă unui tânăr închis într-o celulă. Au urmat exact teza procurorului. copilăria. Atât de intensă. familia. Am să-nchiriez o vilă. îmi dau seama în ce măsură tăcerea desăvârşită. Nu. Casa lui. Au trecut treizeci şi şase de ani. am o reţetă gata pregătită. diferitele etape ale vieţii sale. taică-său. n-am să le fac nimic juraţilor. Iar apoi. reacţionează ca un jandarm sau ca un vameş. da. Deci e clar: n-o să le fac nimic. Magistratul. 4 . Îşi ia zborul şi începe să rătăcească de-a binelea pe unde i se năzare. după Polein şi curcani. cu ziduri groase şi o uşă foarte grea. Dar procurorului? Ah! ăsta n-are voie să-mi scape. Iar dacă-i lăptar.

ca să salvezi nişte oameni sau ca să-i înfunzi? Nici gând de aşa ceva. îmi aud întrebările. aflu unde e şi-l răpesc. îl văd cu o precizie extraordinară sub pleoapele închise. îl pun în lanţ de cum sosim. să-ţi sacrifici anii tinereţii ca să devii un mare orator? Ca să faci ce. Scena mi-apare cu atâta claritate încât îi simt căldura respiraţiei pe obraz. ar trebui să-ţi trimită la fiecare sfârşit de 5 Executorul pedepselor capitale în 1932. E-un moment pa care-l trăiesc cu intensitate. să-nveţi latineşte şi greceşte. Ochii lui de uliu sunt orbiţi şi înnebuniţi de lumina unui far foarte puternic pe care l-am aţintit asupra lui. căci suntem foarte aproape unul de altul. Întrucât zidul va fi prevăzut cu nişte belciuge. pe care l-ai trimis cu-atâta nepăsare la ocnă pe viaţă. Pentru tine gloria înseamnă să fii cel mai straşnic furnizor al ocnei. Să urci treptele carierei tale scârboase. al meu eşti.Dacă uşa nu e destul de groasă.) 5 . nenişorule! Mă aflu în faţa lui. să-ţi pierzi nopţile cu dreptul roman şi mai ştiu eu care. să urci întruna. am s-o căptuşesc chiar eu c-o saltea şi cu câlţi. îl privesc aşa cum mă privea el la Curtea cu juri. ticălosule? Eu sunt. Şi după asta. pentru a-i face mai buni sau să înceteze de-a mai fi răi? Spune. gata să ne-atingem. Crezi că făcea să buchiseşti atât amar de ani ca s-ajungi un om cu o instruire superioară. Da. O singură dorinţă te face să acţionezi! Să urci. Dacă Deibler5 ar fi cât de cât recunoscător. la ce ţi-a folosit ştiinţa. îi ascult răspunsurile. (n. prin superioritatea pregătirii tale universitare. mai bună? Să convingi mulţimea că pacea e cel mai bun lucru pe lume? Să propovăduieşti filozofia vreunei religii minunate? Sau pur şi simplu să-i influenţezi pe ceilalţi. furnizorul neînfrânt al călăului şi al ghilotinei. Picături mari de sudoare se preling pe faţa-i congestionată. — Mă recunoşti. Da. Papillon.a. dobitocule? Să creezi o altă lege socială. De cum fac rost de vilă. faţă-n faţă.

crezi că dacă-ţi scot ochii o să ai măcar avantajul să nu mă mai vezi. copiilor. Ultima am fumat-o ieri. Nu poţi fi decât 2 . s-a dat citire condamnării mele. nu-i nevoie să stau cu ochii închişi. Papillon! Celula asta. La urma urmei. adică cinci paşi mici. Oare nu mulţumită ţie. O să umblu. Strigă. Hai! nu te prosti. după rechizitoriu.an câte-o ladă cu cea mai fină şampanie. eşti puternic. ai dreptate. Parc-ar fi fost ieri. da. nu trebuia să ţi-i scot. da. mă scol. de la uşă la zid. voi fi eu însumi lipsit de bucuria de a-ţi citi reacţiile în pupile. Doi ani. şi totuşi sunt ani de-atunci. Rămâne pentru mai târziu. asta da. revăd foarte limpede zâmbetul tău biruitor. eşti tânăr. limba asta înfiorătoare. cel puţin nu imediat. bine legat de zidul ăsta. Încep să umblu. Îţi văd iar zâmbetul. şi-n măruntaiele tale ai cinci mii şase sute de franci. liniştea asta te fac sa-ţi pierzi minţile. amantei. Aşa cum îţi spuneam. Mai întâi o să-ţi scot ochii. aerul biruitor pe care-l aveai când. nu-i de-ajuns. ce-o să ţi-l mai preschimb în rânjet! Ai un avantaj. pe de altă parte. Da. Aceeaşi limbă care şopteşte cuvinte dulci soţiei. Papillon. Şi continui: — Bun. mai tăioasă ca un brici! Limba asta care se prostituează pentru glorioasa-ţi carieră. Am să-ţi tai limba. ca să văd ce-o să se-ntâmple mai departe. Aud? pari încă biruitor. Tu şi amantă? Mai curând un amant. dar tu poţi. nici cu batista pe ei. nici o zi mai mult — îmi jur mie însumi. porc infect ce eşti. şi că. Ce-am să-ţi fac? Reţeta lui Dumas? Să te las să crapi de foame? Nu. strigă cât pofteşti. a putut să reteze el anul ăsta cinci sau şapte capete în plus? Acum însă eşti în mâna mea. Ei bine. Celula are patru metri lungime. tu asupra mea: eu nu puteam să strig. cât poţi de tare. doi ani de muncă silnică. Câţi ani? zece? douăzeci? Dar ce-i cu mine? De ce zece ani? De ce douăzeci de ani? Vino-ţi în fire. cu mâinile la spate. tăioasă ca un cuţit — nu. Sigur că da. N-am ţigări.

au fost luate drept bune balivernele martorului. atât de lungă. lipsit de vlagă. atât de convingătoare. cele douăsprezece momâi m-au socotit cel mai periculos om din Paris. mulţumită ei. Mulţumită ei. Nimic. umblu. Funcţionează de minune. căci. E paznicul. Încălţat cu pâslari. atât de abilă.. în primul rând trebuie să termin cu limba ta. Din când în când. după creier. când. faptele şi lucrurile. nu trebuie să-i scape printr-o sinucidere. de n-aveai limba asta.. gata să-şi dea sufletul ca să-şi facă datoria. E nevoie de el. de unde nar fi trebuit să mă clintesc. Omul ăsta n-are voie să moară prea repede.un pederast pasiv. becul se stinge şi o lumină foarte palidă izbuteşte să pătrundă în celula mea prin crăpătura ferestrei. Dar asta nu-i destul. ca să nu facă zgomot. Ce s-ar face Administraţia penitenciară fără deţinuţi? Frumos i-ar sta! Deci supraveghem. am să-ţi smulg limba. i-ai convins pe juraţi să răspundă afirmativ întrebărilor puse. De no aveai. Tăcerea cea mai deplină. Mecanismul inventat de Republica franceză a ajuns la etapa a doua. Trebuie să ajungă la 2 . fiindcă te pricepi atât de bine s-o mânuieşti. Aşa-i. Mulţumită ei. ridică micuţa vizetă de fier spre a-şi lipi ochiul de gaura minusculă prin care poate să mă vadă fără să-l zăresc. deodată. un uşor „tic” la uşă. Mulţumită ei. aş sta şi acum la o masă pe terasa cafenelei din place Blanche. i-ai prezentat pe sticleţi drept oameni de treabă. Dar cu ce? Umblu. ea e prima vinovată. Ce-i asta? S-a şi făcut dimineaţă? Mi-am petrecut noaptea răzbunându-mă? Ce repede s-au scurs orele! Noaptea asta. cât de scurtă a fost! Stau pe pat şi ascult. întrucât în prima etapă a eliminat un om care putea s-o sâcâie. Va să zică aşa rămâne. m-apucă ameţeala. dar tot mai stăm faţăn faţă. atât de perfidă. atât de obişnuită să măsluiască oamenii.

inclusiv salteaua. faceţi dobitocia să mă trimiteţi.ocnă. Ştiu ce-nseamnă asta. căci Napoleon. drept care o să mă trimită mâine cu toate boarfele. În calitate de condamnat. Tu eşti un mieluşel pe lângă caraliii de-acolo. unde. deoarece o să mi-o confişte pentru plata cheltuielilor de judecată. Print-un bileţel pe care-l găsesc în pâine. a răspuns: „Nişte bandiţi mai mari ca ei”. Clac. prin mila Domnului. când a născocit ocna şi a fost întrebat: „Cine o să-i păzească pe bandiţii ăştia?”. Dega mă îndeamnă să cer trimiterea la dezinfectare: „Într-o cutie de chibrituri sunt trei păduchi”. să-mi păstrez cât mai bine sănătatea şi s-o pornesc cât mai repede spre acea Guyana franceză. Închisoarea Conciergerie e anticamera recluziunii. nu mai am drept la restaurant. dar. Am cumpărat două. nu în felul de care ţi-e teamă: prin sinucidere. graşi şi zdraveni. într-o sală de aburi 3 . Câteva zile încă. pe urmă n-o să mai găsesc nimic. Am avut ocazia să constat mai târziu că întemeietorul ocnei nu minţise. Doresc un singur lucru. nu sunt nişte copii nevinovaţi. Un nou „tic” la uşă mă face să zâmbesc. ştiu bine. Colegii tăi. clac — în mijlocul uşii mele se deschide un ghişeu de douăzeci de centimetri pe douăzeci. plătind. n-am să-ţi scap. Mă delectez cu o ţigară Lucky Strike. Am să-i arăt paznicului. neisprăvitule. acolo va fi de folos dând de lucru altor funcţionari. Mi se-ntinde cafeaua şi un rotocol de pâine de şapte sute cincizeci de grame. Îmi cheltuiesc agoniseala. Nu-ţi bate capul de pomană. Cel puţin. dragul meu paznic de închisoare cu neîncetatul tău „tic”. O ştiu de mult. de 6 franci şi 60 pachetul. pot să cumpăr ţigări şi ceva alimente la o cantină modestă. Scot chibriturile şi găsesc păduchii.

— Nu te supără? — Nu. Cred că e etanş.pentru stârpirea tuturor paraziţilor — în afara noastră. — Ce ai de gând. spală-l bine înainte să-l pui la loc. şi m-am lămurit. deoarece bancnotele. Vezi tu. — De câte ori te duci la closet. Dacă nu iei lepră. Sunt nişte epave. Aci. Nici un paznic în sala de aburi. sau cu oftică. cum îşi închipuie mulţi. 4 . dar am cunoscut câţiva ocnaşi care s-au întors în Franţa după condamnări mai uşoare. — Înseamnă că-i bun. bineînţeles. Dega. Nu vreau s-ajung la ocnă. — Ai căpiat! Dacă-ţi mănânci zece ani din cinşpe. ai toate şansele să fii ucis ca să ţi se fure tubul sau să mierleşti într-o încercare de evadare. care nu iartă. cu malarie infecţioasă. cu friguri de baltă. şi convoaiele sunt de o mie opt sute până la două mii de oameni. Dacă scapi de toate astea. Papillon. nu mi-e ruşine să ţi-o spun. pe cinci sau şapte ani. Dega? — O s-o fac pe nebunul. Am relaţii şi-o să obţin o graţiere de cel puţin cinci ani. o să fac poate opt sau zece ani. — Da. Un convoi ia locul altuia. a doua zi îl găsesc acolo pe Dega. Papillon. Şi se fac şapte zile de când îl ţiu. în Franţa. mi-e frică de ocnă. în Guyana e groaznic. Ţi-e frică de munca silnică? — Da. sunt în perfectă stare. Într-adevăr. Suntem singuri. — Câţi ani ai? — Patruzeci şi doi. În fiecare an se curăţă optzeci la sută din ei. — Mulţumesc. n-o spun ca să te descurajez. Cât despre evadare. n-o ai defel în buzunar. îndoite în chip de armonică. te procopseşti cu febră galbenă sau cu dizenterie. Datorită ţie am primit tubul. Zac câte nouă luni pe an la spital. ieşi om bătrân. Credemă.

— Ascultă. Iar tu unul. sau în capelă.. fără să ies. ştiu să mă folosesc de-o busolă şi să conduc o navă. Dega. ci cu şase sute. de ce ţi-e teamă mai mult? Nu de ceilalţi ocnaşi? — Ba da. la slujba de duminică. iar de-aci şi până la a-mi face felul. cele douăzeci şi patru de ore ale zilei trebuie să le înmulţeşti nu cu şaizeci de minute. te vezi făcând zece ani de închisoare? Dacă te iartă de cinci. dar mă bizui pe mine şi n-o să fac mulţi purici acolo. 1 . dar tu eşti tânăr. nici o grijă: o să fim mai mult decât respectaţi. Cât despre ceilalţi ocnaşi. că n-ai să-nnebuneşti singur cuc? Pentru mine. sincer. Toţi mă ştiu milionar. fii sigur. Pentru evadare. la frizer. se deschide uşa. cu boarfele lui. de foarte tânăr am învăţat să mă bat. Câteva clipe mai târziu. O să ne sprijinim unul pe altul. — Se poate. în celula asta în care sunt singur.— Te cred. fără să pot vorbi cu cineva. şi mă pricep de minune să mânuiesc şişul. crezi c-ai să-i poţi îndura. am lovele. ceea ce nu-i deloc sigur. aşadar. nu-i decât un pas. iar eu am patruzeci şi doi de ani. Ce vrei mai mult? Se uită ţintă în ochii mei. fără cărţi. El o ia într-o parte. iar eu mă leg să fiu mereu lângă tine. Sunt puternic şi iute.. Dega. convinşi că am la mine cincizeci sau o sută de bătrâne. la ora actuală. Sunt marinar. Pactul e semnat. Ne îmbrăţişăm. şi încă eşti departe de adevăr. Ai lovele. vrei să facem un pact? Tu-mi făgăduieşti că nu încerci s-ajungi la balamuc. Nu suntem prea departe unul de altul şi o să putem să ne mai vedem când şi când. — Ascultă. la doctor. Papi. o să fim temuţi. sincer. cunosc marea şi fii convins că n-o să treacă mult până evadez. navem nevoie de nimeni. eu în alta.

închis pentru că ar fi vândut nişte bonuri falsificate.000 de franci. Am dat ochii cu el la vorbitor. ca într-un soi de simpozion internaţional. 2 . Se duce să-i povestească scena soţului ei. aşa că băncile şi negustorii le acceptau cu toată încrederea. n-aveţi decât să faceţi trotuarul. Dega. Hârtia era aceeaşi. ce doriţi? Dacă nu vă supăraţi. revoltată. Biata femeie. sunt soţia lui Brioulet. a doua zi. Treaba mergea de câţiva ani şi Secţia financiară a Parchetului nu reuşea defel să-i dea de capăt. Şi iată cum unul dintre cei mai grozavi escroci ai Franţei. habar n-am cine-i soţul dumneavoastră. titluri de 10. Brioulet istorisea totul judecătorului de instrucţie. Un falsificator le făcuse într-un chip foarte original. unde se aduna în fiecare noapte crema tagmei din Sud şi unde. E la Paris. să trecem în încăperea alăturată. Indignat. o ia la fugă cu ochii în lacrimi. în faţa primejdiei reprezentate de o femeie care ştie ce rol a jucat în afacerea bonurilor. În 1929 era milionar. nu găseşte decât tocmai răspunsul pe care nu trebuia să-l dea: — Doamnă. se regăseau cei mai senzaţionali vântură-lume. tânără şi frumoasă. Decolora bonurile de 500 de franci şi retipărea deasupra. Într-o noapte apare în bar o femeie elegantă. până în ziua când îl arestează pe-un anume Brioulet. — Eu sunt. — Vedeţi. Îl caută pe domnul Louis Dega. proprietar al unui bar din Marsilia. doamnă. o să câştigaţi mai mulţi decât vă trebuie. mi-a dat adresa barului şi mi-a zis să vă cer douăzeci de mii de franci ca să plătească avocatul. prins în flagrant delict. iar dacă vă trebuie bani. Louis Dega trăia liniştit. Frumoasă cum sunteţi. la închisoarea Sânte. cu măiestrie.Dega a picat în afacerea cu falsificarea bonurilor Apărării Naţionale.

E atât de uşor să-ţi pierzi minţile în celulele astea în care nimic n-ajunge 2 . îmi promit să nu mă mai gândesc deocamdată la răzbunare.. legat de belciugele din zid. cinci. O lună mai târziu. trei. doi. cu faţa la mine. fără să mă fi hotărât încă asupra felului în care să-l trimit pe lumea cealaltă. trei. răzbate prin uşa celulei mele. Nu-i chip să aflu despre ce-i vorba. Ce s-o fi întâmplat? S-ar zice că ţipă cineva pus la cazne. Nu prea avea chef de vorbă. iar procesul a durat paisprezece zile. gravorul şi unsprezece complici sunt arestaţi la aceeaşi oră în locuri diferite şi băgaţi la răcoare. Nu-i reproşez nimic. O fi vreun nebun. mă simt lucid. De câteva ori fac drumul dus şi întors de la fereastră la uşa celulei mele. Unu. În concluzie.învinuindu-l pe Dega că-i tipul care furniza bonurile falsificate. ruinat. şi-n stare să îndur orice. plin de-o spaimă îngrozitoare. patru. O echipă formată din cei mai isteţi copoi ai Franţei e pusă pe urmele lui Dega. pentru nişte amărâţi de douăzeci de mii de franci şi-un cuvânt tâmpit. patru. cel mai faimos escroc din Franţa. Ţipetele astea în plină noapte m-au răscolit. Deodată. Maestrul Raymond Hubert a venit să mă vadă.Unu.. Şi totuşi aici nu-i poliţia judiciară. stânga-mprejur. Fiecare acuzat era apărat de-un avocat celebru. Fumez. un strigăt. . Asta era omul cu care semnasem un pact pe viaţă şi pe moarte. ascuţit. Cât de puternice trebuie să fie. un strigăt de disperare. Dega. s-a ales cu cincisprezece ani de muncă silnică. echilibrat. ca să răzbată prin uşa asta capitonată. Să-l lăsăm pe procuror acolo unde l-am lăsat. falsificatorul. Au fost judecaţi de Curtea de juri a departamentului Senei. cinci stânga-mprejur. îmbătrânit cu zece ani. Brioulet n-a retractat nimic. doi.

Vorbesc de unul singur. cu glas tare. Uite că nu eşti singur. Foarte impresionat de acel ţipăt sfâşietor. — Oh! nu vorbi aşa. în faţa ta. numai la tine şi la noul tău asociat. nici hârtie. — De ce vorbeşti de el la trecut.” Mă aplec. Da. sunt tare singur. Mă simt părăsit de toţi. — Bună seara. Suprimă orice mijloc de a distrage. fiule. mă învârtesc ca o fiară în cuşcă. doar câte-un ţipăt poate să răzbată până la mine. Un preot bătrân îşi face apariţia. nici creion. Alţii au născocit tăcerea. eu sunt mort. Iartă-mă că n-am venit până acum. — Trăieşte? — Da. mă întreb: „Ce te priveşte? Gândeşte-te la tine. prin câteva găurele abia se cerne un pic de lumină. Ce-ai făcut? 3 . dar eram în concediu. apoi îmi trântesc un pumn în piept. dacă trăieşte? — Chiar dacă el trăieşte. mă ridic. Unii au născocit picătura chinezească. înseamnă că-i în regulă: muşchii braţelor funcţionează perfect. Se deschide uşa. Dar picioarele? Poţi să le feliciţi. umbli de peste şaisprezece ore şi nici măcar n-ai obosit. fereastra cu zăbrele groase e complet astupată de scânduri. la Dega. — Ce ocupaţie avea? — Învăţător. Tata mă iubea mult. Mă doare al dracului. Nici cărţi. e un preot aici.până la tine. — Părinţii? — Mama a murit când aveam unsprezece ani. pur şi simplu îngropat de viu. — De unde eşti? — Din Ardèche. Cum îţi merge? Bunul şi bătrânul preot intră de-a dreptul în celulă şi se aşează pe mizeria mea de pat.

Şi. cu-n deget ca un caltaboş» o lacrimă foarte mare. dar fără premeditare. mă sărută pe frunte. „Tatăl nostru carele eşti în ceruri. am să mă rog eu pentru tine.) 2 . — Era negustor? — Nu. o duce la buze şi o soarbe. omucidere — uciderea unui om. fiule. — Lacrimile tale. — De necrezut. proxenet. fie că-s botezaţi.. Ai să spui după mine cuvânt cu cuvânt. părinte. de omucidere6. înseamnă că-i adevărat. şi răspund repede: — Poliţia zice c-am omorât un om.” Mă podidesc lacrimile.. sărmanul meu fiu. (n. fac la fel. — De când n-ai mai plâns? — De paisprezece ani. că mi-e ruşine să-l refuz şi. culege de pe obrazul meu. Şedeam din nou alături. Ce pot să fac pentru tine? Vrei să ne rugăm împreună? — Iartă-mă. n-am primit nici un fel de educaţie religioasă. involuntar sau din imprudenţă. voluntar.t. care le vede. Bunul Dumnezeu îi iubeşte pe toţi fiii lui. figura-i dolofană exprimă o bunătate atât de evidentă. ridicându-se. 6 Asasinat — omor săvârşit cu premeditare. şi dacă aşa zice. Îţi mulţumesc. E vorba de-un asasinat? — Nu. fiule. — Nu face nimic. îmi sunt cea mai mare răsplată pe care mi-o putea da Domnul astăzi prin tine. şi bunul părinte. pe pat. vrei? Are nişte ochi atât de blânzi. văzând c-a îngenuncheat. fie că nu. nu ştiu să mă rog. — Şi pentru o tărăşenie a tagmei te-au condamnat la muncă silnică pe viaţă? Nu-nţeleg.Într-o fracţiune de secundă îmi dau seama cât ar fi de caraghios să-i spun că sunt nevinovat.

Vezi tu. fiule. în ce chip o să-i omor pe toţi cei care m-au trimis aici. mă trezesc fără să vreau în mijlocul celulei. fiecare zi. Aşteaptă răspunsul. Şi vrei să-ţi mărturisesc ceva. Am plecat la 37. După ce-l vezi. fiecare oră. — Care? — Să te duci la celula 37 şi să-i spui lui Dega să facă o cerere prin avocatul lui să fie trimis la centrala din Caen. părinte. îi răspund.— Acum paisprezece ani. părinte. şi-ai să-ţi refaci viaţa. — Şi de ce eşti atât de grăbit să ajungi la oroarea aia numită ocnă? Mă uit în ochii acestui preot şi sunt convins că nu mă va trăda: — Ca să evadez mai iute. fiecare noapte. sunt sigur. o simt. întoarce-te aici. Cu vârsta vei renunţa să pedepseşti şi să te răzbuni. Dacă pierzi primul vapor. şi eu am făcut una azi. 1 . — Ah nu. — Ce pot să fac pentru tine? repetă preotul. Aştept răspunsul. După treizeci şi patru de ani gândesc ca el. fiecare minut. — O spui şi-o crezi. cum. — Dumnezeu te va ajuta. — Pe ce motiv? — Pe motiv. Trebuie să plecăm degrabă de la Conciergerie la una din închisorile centrale unde se formează convoaiele pentru Guyana. de pildă. Mă apucă de mână şi-mi spune: „Iartă-i pe cei care te-au făcut să suferi atât de mult”. cu ce prilej? — În ziua când a murit mama. Eşti tânăr. — Un delict. dintr-un salt. mi le petrec calculând când. fiule. trebuie să mai aştepţi doi ani în închisoare până pleacă altul. ai o privire de băiat bun şi un suflet nobil. Îmi smulg mâna şi. că ţi-ai uitat cartea de rugăciuni. părinte? Ei bine. asta nu! N-am să iert niciodată. foarte tânăr. părinte.

2 . Dacă există un Dumnezeu. şi-n locul lor îmi vâr picioarele într-o pereche de saboţi. Pantofii au dispărut. la dreapta! înainte. pe culoarul închisorii Conciergerie. — Dezbrăcarea! Ne dezbrăcăm cu toţii încet. Dega e de acord. Preotul mi-a lăsat cartea de rugăciuni până a doua zi. numele închisorii centrale din Caen.S-a întors foarte repede. iar frumosul meu costum. Caraliii sunt de faţă. unde. oameni ca Polein şi apoi preotul. Direcţia Beaulieu. Mă uit la ceilalţi şase: oroare! S-a isprăvit cu personalitatea fiecăruia: în două minute ne-am transformat în ocnaşi. Până-n ziua aceea aveam o înfăţişare de om normal. scorţoasă. şapte oameni ne aflam aliniaţi. de ce îngăduie să se afle pe pământ făpturi atât de diferite? Procurorul. ajungem în curte. O săptămână mai târziu. Rezultatul cererilor nu s-a lăsat aşteptat. fiecare e vârât într-un cotlon strâmt al unei maşini celulare. toţi în păr. un pas înapoi! Şi fiecare se trezeşte în faţa unui pachet. Mulţumită acestui om. cu un bluzon şi un pantalon de aba. la patru dimineaţa. am pielea ca de găină. marş! “ Escortaţi de vreo douăzeci de gardieni. preotul de la Conciergerie? Vizita acestui om mi-a făcut bine şi mi-a fost şi de folos. Ce rază de soare am primit azi! Mi-a luminat toată celula. — Echiparea! Cămaşa de bumbac pe care-o purtam câteva clipe mai înainte e înlocuită cu o cămaşă groasă de pânză nealbită. unul după altul. Stângamprejur. — Puneţi-vă efectele în faţa voastră. poliţiştii. E frig. „Alinierea.

Dega e lângă mine. jigodiilor!” Un „ah!” de animal rănit de moarte. directorul urlă: „Umflaţi-mi-l pe tipul ăsta. dacă vă purtaţi bine. pe-o estradă înaltă de-un metru. După o asemenea scenă. bătut cu ciomegele de paţru-cinci caralii. dus la subsol într-o carceră oribilă) s 2 . nici o scrisoare de la nimeni. nici un fel de vizite. luat pe sus în viteză. Mişcă un deget. Aci e o închisoare pentru condamnaţii la muncă silnică.ÎNCHISOAREA CENTRALĂ DIN CAEN Abia sosiţi. numai pâine şi apă. Îl auzim strigând: „Ticăloşilor. Tronează în dosul unui birou stil Empire. n-o să mai înţelegi niciodată. vă aflaţi aci ca deţinuţi în aşteptarea plecării la ocnă. dacă vrei s-ajungi viu la ocnă”. Doar frecarea de ciment a ceva târât. ca la cazarmă!” Cât ai clipi. Nimeni n-a rezistat la două pedepse consecutive de carceră. e aşa: cea mai mică greşeală se pedepseşte cu şaizeci de zile carceră. toreadorul e doborât la pământ. tăbărâţi cinci pe unul şi mai daţi şi cu bulanele. Zece minute mai târziu. fiecare din noi (în afară de Pierrot Nebunu. Cine are urechi de auzit să audă! I se adresează lui Pierrot Nebunu. — Condamnaţi. Aveţi două uşi la dispoziţie: una prin care ajungeţi la ocnă. Tăcere obligatorie tot timpul. Înfuriat de răspuns. şi-apoi nimic. Dacă vă purtaţi rău. extrădat din Spania: — Ce profesie aveai în viaţa de toate zilele? — Toreador. Supunere ori lichidare. — Drepţi! Vorbeşte directorul. dacă n-ai înţeles. alta spre cimitir. suntem introduşi în cabinetul directorului. Am priceput ce vrea să-mi spună: „Stai cuminte. unul singur ca să-mi atingă pantalonul. domnule director.

Femeia doarme. cu prilejul unui scurt popas la infirmerie. E spaima condamnaţilor. Se culcă. Individul cu pricina lucra la o carieră de piatră. fără vreo răspundere în ce priveşte Administraţia. Mai înainte fuseserăm prezentaţi unui soi de monstru roşcovan de vreun metru nouăzeci. Într-o bună zi. cu o vână de bou nou-nouţă în mâna dreaptă. Ceilalţi locatari se aleg cu răni mai mult sau mai puţin grave. Rezultat: nevastă-sa trebuie adunată cu făraşul. În scopul ăsta face rost de-un cartuş măricel de dinamită. gardienii au avantajul de a putea ciomăgi şi biciui oamenii fără să se obosească. Din ziua condamnării e starostele celulelor disciplinare ale închisorii centrale. O parte a clădirii se prăbuşeşte. în orăşelul din Nord în care trăia. Datorită lui. şi-a pierdut o parte din mâna stângă. Tribouillard.află într-o celulă a sectorului disciplinar din închisoarea centrală. întrucât s-a făcut fărâme. Directorul închisorii centrale merită felicitări că a ştiut să-şi aleagă atât de bine călăul. într-o odaie de la etajul doi al unei clădiri cu şase etaje. Am aflat mai târziu. 2 . lângă nevastă-sa. El. iar dacă moare vreunul. ochiul şi urechea stângă. E starostele. rămânând doar cu degetul mic şi jumătate din cel mare. pe care-l ţine-n mâna stângă. Explozie înfiorătoare. Aprinde o ţigară şi cu ea dă foc fitilului de la cartuşul de dinamită. Norocul a făcut ca Dega să fie în celula vecină cu a mea. hotărăşte să-şi pună capăt zilelor. trei copii şi o bătrână de şaptezeci de ani mor striviţi sub dărâmături. sau mai mult. un deţinut care îndeplineşte funcţia de călău la ordinele gardienilor. chior. omorându-şi totodată şi soţia. între capul lui şi al nevestei. povestea acestei bestii umane. Are o rană la cap îndeajuns de gravă ca să fie trepanat.

. un fluierat strident îi trezeşte pe toţi. Unu.. Paisprezece ore de umblat. Pentru toţi a venit Crăciunul. . doi. Noaptea se aud fluierăturile sau cântecele plugarilor. doi. să te speli şi să umbli sau să te aşezi pe-un scăunel fixat de zid. Se profilează mari pete întunecate. doi... poate să-şi facă mendrele cu nenorociţii care pică în raza lui de acţiune. cinci. precum şi unele care ne sosesc de pe ogoare. patru. doi. trebuie să înveţi să pleci capul.. să faci paşi de aceeaşi lungime şi să te întorci automat. cinci. patru. O culme a rafinamentului în sistemul penitenciar: patul se ridică şi rămâne agăţat de zid. patru.Tipul j ăsta. La cinci dimineaţa.Unu. Trebuie să te scoli. într-o parte a închisorii e chiar sărbătorit. . patru. unu. săţi faci patul. nici prea încet. să nu umbli nici prea repede... trei. contrastând cu restul peisajului. la un capăt al celulei. pe jumătate ţicnit. stânga-mprejur.„Unu. Celulele sunt mai luminoase decât la Conciergerie şi se aud zgomotele de afară. De Crăciun am căpătat un cadou: printr-o crăpătură a scândurilor care astupă fereastra zăresc câmpul acoperit tot de zăpadă şi câţiva arbori groşi şi negri luminaţi de o lună plină.. cele din sectorul disciplinar. care se întorc acasă mulţumiţi c-au tras o duşcă bună de cidru. stânga-mprejur. arborii şi-au lepădat mantia de nea. iar la celălalt pe piciorul drept. astfel că se disting bine. trei. trei. ţinând mâinile la spate. pe piciorul stâng. cinci.. 3 . Peste zi n-ai dreptul să te culci. Scuturaţi de vânt.. Aşa că deţinutul nu se poate lungi şi e mai uşor de supravegheat. Începe nesfârşitul dute-vino dintre zid şi uşa celulei. S-ar zice că-i o ilustrată de Crăciun. Ca să deprinzi automatismul acestei neîncetate mişcări. trei. Culcatul în timpul zilei e interzis. cinci.

numai glas să fie. Nimic.păcate. m-aş pomeni c-o pedeapsă straşnică. să aud un. eram penultimul dintr-un şir de opt. Tribouillard e un sadic fioros şi presimt co s-o păţesc.Pentru ocnaşii aflaţi în trecere. seara de Moş-Ajun. e interzis ca deţinutul să se poată distra. e albastru-deschis cu o dunguliţă neagră. altfel gâzele n-ar mai avea mult de trăit. în 1931.. să aud ceva. Dacă m-ar zări privind prin crăpătura din lemnul ferestrei. Cele două bucăţi de ciocolată Aiguebelle au reprezentat pentru mine. E calculat matematic. acest du-te-vino într-o celulă reprezintă întregul meu univers.Unu. cinci. Voiam să văd 4 . trei. dacă nu cumva le e frig şi vor să pătrundă în închisoare.. sunt oare în ochii lor altceva decât un cadavru viu? Cu ce drept mi-aş permite să mă bucur de priveliştea naturii? Zboară un fluture.. glas.. anunţ că-s bolnav. privind spre perete. A doua zi după vizita celor două fermecătoare insecte. e-un înviat din morţi. Ce caută acolo insectele astea? S-ar zice că sunt înnebunite după soarele de iarnă. lângă fereastră. patru. Mai ales. De fapt au dreptate. aşteptându-mi rândul la doctor. Am spus bine: două batoane. cu nasul la patru degete de zid. Din. Represiunea exercitată de Justiţie m-a transformat în pendul. nu m-am înşelat. . Administraţia şi-a rupt de la inimă: avem dreptul să cumpărăm două batoane de ciocolată. Nu mai pot. iarna. o albină zumzăie nu departe de el. Un fluture. nu două tablete. simt nevoia să văd un chip. doi. mă înăbuş de atâta singurătate. absolut nimic nu trebuie lăsat în celulă. chiar neplăcut. Gol puşcă în gheţăria coridorului. Cum de nu s-a prăpădit? Şi albina de ce şi-o fi părăsit stupul? Ce îndrăzneală inconştientă să se apropie de acest loc! Noroc că starostele n-are aripi.

vine şi pielea totodată. unul după altul. am intrat cu nasu-n zid. am reuşit! Starostele mă surprinde în clipa când îi şoptesc câteva cuvinte lui Julot. hidos. aproape că mă dă gata şi. le smulge greu. apuc oala de toarte. Reacţia roşcovanului ăsta sălbatic a fost îngrozitoare. în acelaşi timp. zis omul cu ciocanul.lume. iar Julot profită ca săi ardă un picior zdravăn în boaşe. zvârl apa clocotită în obrazul starostelui. încercând să vadă din sala de consultaţii ce se petrece pe coridor şi. printr-un reflex rapid. Malacul cade. care nu mă văzuse de ocupat ce era cu Julot. Gulerul maioului e strimt şi. mă frig. Probabil că aburul arc rostul să mai cureţe aerul. Deodată îl zăresc pe doctor. Julot nu-i în stare să-nghită aşa ceva. întrucât poartă trei tricouri de lână. lipite de maiou. Şi-atunci. mă culcă iar c-un picior în burtă şi începe să dea în mine cu vâna de bou. capacul unei oale ridicat de presiunea aburului. Când ajunge la al treilea.. dar nu-i dau drumul şi. Cum Julot e-n inferioritate. se duce şi pielea de pe piept. după ce mă ridic. o parte din cea de pe gât şi toată de pe obraz. Oala asta groasă de smalţ se află pe godinul care încălzeşte sala doctorului. Am prins să mă ridic. se încinge o mardeală teribilă şi. Se aruncă asupra lui. aşa că-i orb. numai carne vie. care atâta aşteptă. A încasat zdravăn. huiduma. dintr-o mişcare. întrucât nu văzusem că mă loveşte. ei bine. deoarece căzusem. Un urlet înfiorător iese din gâtlejul individului.. aplecat asupra fotoliului său. Se tăvăleşte pe jos şi. În sfârşit se ridică. forţându-se să-l scoată. mă scutur şi încerc să pricep ce-i cu mine. gardienii nu mişcă un deget. Cu un pumn în ceafă. Mă uit în jur. începe 5 . Are arsuri şi la singurul său ochi. nimeni nu-mi dă vreo atenţie. sângerând. Mă podideşte sângele şi. după ceva care s-aducă a armă. Văzând că schiţez un gest de protest.

Astfel. toc. într-o carceră. să-l uzi. Trec mâna peste trupul îndurerat. Cu pumnii e imposibil. când intră cineva la un deţinut primejdios. nu poţi să-l baţi fără să te expui primejdiei. căci e într-o cuşcă. căci e niţeluş mai puţin întuneric. Bătăile astea sunt soneria „telefonului”. şi la care mă împiedică să ajung un grilaj. Am pe puţin douăsprezece piua la cincisprezece cucuie. Îmi revin încet. Mă apropii de locul unde presupun că ar fi uşa. Cât o fi ceasul? Habar n-am. să-i arunci mâncare şi să-l înjuri fără nici un pericol. Să bat. acesta nu-l poate atinge. Aici nu există nici noapte. Carcera. aşa că nu mai simt loviturile. nici zi. Sună alarma după întăriri. Am călcat pe ceva tare şi rotund. loviturile lor nu se transmit destul de departe. I-ajunge cu vârf şi îndesat. toc. O apuc iute şi 6 . Dar are şi-un avantaj. cel pe care-l ating. toc. şiroind de apă. Cine m-o fi chemând? Ar merita să-i răspund. Aud nişte bătăi în zid. căci riscă mult dacă e prins. Mă lovesc de zăbrelele pe care nu le văzusem. e închisă de-o uşă aflată la peste un metru de mine. nici o lumină. Poţi să-i vorbeşti. Dacă vreau să primesc comunicarea trebuie. Toc. Mă trezesc două etaje mai jos. Ciocăniturile se repetă din timp în timp. toc.să verse şi să scoată bale. era să vin în bot. e o lingură de lemn. toc. deoarece ca să-l loveşti trebuie să deschizi grilajul.să bat la rândul meu de două ori în zid. şi loviturile de ciomag cad pe noi dese ca grindina. Tot umblând. dar cu ce? În întuneric nu zăresc nimic cu care aş putea s-o fac. vin de departe. gol puşcă. În ce ne priveşte. după cât îmi dau seama pe pipăite. cam ştim ce ne-aşteaptă. Cei doi supraveghetori care au fost de faţă la toată scena nu-s destul de înfipţi ca să ne atace. Noroc că-mi pierd repede cunoştinţa. Ele sosesc de peste tot. Pipăi.

Mă opresc. El nu şi-a pierdut nici o clipă cunoştinţa.) (n. Suntem literalmente stăpâniţi de furia de a schimba fraze. de pe urma linii. toc. Ne „telefonăm” vreme de două ore şi mai bine. toc-stop. Toc. Se opreşte la litera p. Cu urechea lipită de perete. stop. îmbracă-te. pe-adevăratelea. un i. rănile sunt adânci — e aranjat pe-o bună bucată de timp. apoi vine un a. luminează carcera şi pe mine gol puşcă.mă pregătesc să răspund. câteva clipe mai târziu. Într-adevăr. Îmi spune: „Papi. etc. toc. — Na. Ştie astfel că am recepţionat litera p. dar că n-am nici o rană.) 7 . toc. toc. Îi spun că sunt întreg. se deschide uşa. 7 Batton: ciomag (fr. un p. fără să ne pese că am putea fi surprinşi. căzând de pe treapta precedentă. toc. şi-mi spune că la fiecare treaptă mi se izbea capul. Crede că Tribouillard are arsuri grave şi că.) Mă cheamă Batton. literele alfabetului se perindă cu iuţeală. Încep loviturile: toc.. ticălosule! Treci în fundul carcerei şi stai drepţi! (E glasul noului staroste. sunt pe recepţie. A văzut cum m-au dus jos. toc. Vezi că numele se potriveşte cu slujba7.. cu o pocnitură. a b c d e f g h i j k l m n o p.a.) 8 Patru sute cincizeci de grame de pâine şi un litru de apă (n. eu am un braţ rupt. că mi-e capul plin de cucuie. Cineva strigă la mine: — În fund. tras de-un picior. Nu mişca de-acolo.. Nu mânca totul dintr-odată. cum îţi merge? Te-au lovit rău.. — Răspund: toc. Trei lovituri foarte iuţi şi repetate mă înştiinţează că se aude un zgomot. toc. Cu o puternică lanternă marinărească.” E Julot. Cele două lovituri vor să spună celui care cheamă: E-n regulă. t. aştept. că douăzeci şi patru de ore nu mai capeţi nimic8. Lovesc o dată tare: toc. toc. Uite apă şi pâine.

Directorul îndeplineşte funcţia de preşedinte. Duce un deget la gură şi-mi arată ţoalele pe care le-a lăsat. îmi fac de cap cu Julot. Într-adevăr. umflat la ochi. Cu faţa la intrare. Julot răspunde încet: „Mi-e braţul rupt”. dar nu răutăcios. Toate astea înseamnă că m-a răsplătit pentru că l-am eliminat pe Tribouillard. — Ah. în rotocolul de pâine găsesc o bucată zdravănă de carne fiartă. Două cămăşi în loc de una şi nişte izmene de lână care miajung până la glezne. minune! un pachet de ţigări şi un amnar c-o bucăţică de iască. 2 . Până la incident. Aflu de la el că vom pleca spre ocnă în curând: trei-patru luni. În definitiv. Stă de trei zile cu braţul rupt. Acum. îmi datorează avansarea şi mi-a dovedit recunoştinţa. Văd că zâmbeşte. devine titular pe postul de mare şef. iar în buzunarul pantalonului. O să-mi amintesc cât oi trăi de acest Batton. trei persoane stau jos în spatele unei mese. precis că are temperatură. Aci asemenea daruri valorează-un milion. probabil că-l doare cumplit. apoi îndreaptă lanterna spre chipul său. Deoarece trebuie să ai o răbdare nemaipomenită ca să afli de unde vin ciocăniturile. uite-i pe zmeii mei! Ce-aveţi de spus? Julot e foarte palid. şi întrucât doar starostele poate să cerceteze. Două zile mai târziu. am fost scoşi din carceră şi.Urlă ca un sălbatic. de asesori. Cât e ziua de lungă ne trimitem telegrame. datorită mie. E un fel de tribunal. liniştiţi în ce-l priveşte pe Batton. fiecare între doi gardieni. suntem duşi în biroul directorului. nu era decât ajutor de staroste. Pe coridor se află probabil un gardian şi a vrut să-mi dea de înţeles în felul ăsta că nu mi-e duşman. subdirectorul şi supraveghetorul-şef. gardienii fiind prea puturoşi.

Nădăjduiesc că mai trece o săptămână până atunci.— Mă rog. pare să-mi spună el. Nu-i nevoie să vă povestesc ce mi-au făcut. vi-l dau pe mână. E de-ajuns să se ştie că m-au lăsat unsprezece zile cu mâinile în cătuşe la spate. cu mâinile duse la spate la nivelul omoplaţilor. dar mă abţin ca să numi murdăresc saliva. Îmi spune: „Şi cu dumneata cum e. trăgându-mă de păr. Asta nu-nseamnă că nu vă condamn pe amândoi să staţi la carceră până la noi ordine. Crede că vreau să vorbesc.” E atât de năucit că roşeşte şi nu pricepe imediat. Întorc din nou capul spre director şi-l privesc. Dacă trăiesc. nu eşti de acord cu hotărârea asta? Ai ceva împotrivă?” Răspund: „Absolut nimic. O să-ţi fie de-nvăţătură să mai sări la oameni. şi te va îngriji. e mulţumită lui Batton. Las' că-l învăţăm noi! O să-l pun să-mi lingă cizmele. Îmi pun cătuşele cu lănţişoare care-mi prind arătătorul stâng de degetul mare de la mâna dreaptă şi supraveghetorul-şef mă ridică de parc-aş fi un animal. Dar gardianul-şef a înţeles. Doctorul o să te examineze. alţi doi cel stâng. domnule director. În fiecare 1 . M-au culcat pe jos. Doar nu-ţi închipui c-o să chem în mod special un medic pentru un individ de teapa ta? Aşa c-o s-aştepţi până ce doctorul închisorii centrale o să aibă răgazul să vină. Strigă la supraveghetori: — Umflaţi-l şi aranjaţi-l! Sper că până-ntr-o oră o să-şi ceară iertare în genunchi. Mă încearcă doar nevoia să vă scuip în obraz. Julot se uită ţintă în ochii mei: „Domnul ăsta bine înţolit nu se prea sinchiseşte de viaţa unor oameni”. când o veni. poate că durerea îţi va sluji la ceva. te-ai străduit ca să te-alegi cu braţul rupt. Aşteptarea asta o să-ţi priască. Băteţi-l zdravăn. pe faţă şi pe dos. Doi gardieni îmi răsucesc braţul drept.

În a douăsprezecea zi... oţelul pătrunsese în carne. am priceput. Mestecam bine fiecare bucată. să te refaci. Spre seară. dar. Le adunam grămăjoare cu piciorul. dom' şef. Infirmierul a cerut să mi se facă o injecţie. să nu irosesc nimic. Idiot sinistru! Mi-o spusese convins că de unsprezece zile n-am mâncat nimic şi că dacă înfulec totul dintr-odată. fără mâini. mai ales c-am leşinat de durere. cu antitetanic. mă curăţ de indigestie. am putut să le las jos. Să-şi pună pofta-n cui. Şi pleacă. După o jumătate de oră şi mai bine de fricţionare cu ulei camforat. suflând fumul în gura sobei care bineînţeles că nu funcţionează niciodată. metalul. văzând cele unsprezece rotocoale de pâine. — Aha! Asta-i. nu puteam s-o mănânc. fumez. tumefiată. Acum să mănânci mult. pe alocuri. Sunt readus în carceră şi supraveghetorul-şef. apoi mă culcam pe burtă şi le mâncam ca un câine. care. După ce m-au trezit. n-ai prea slăbit în astea unsprezece zile de post. Batton îmi strecoară tutun şi foiţe. am fost dus la infirmerie. Nu izbuteam să muşc din ea nici proptind-o cu capul de grilaj. Gardianul-şef s-a speriat. îmi zice: — Ce-ai să te mai ospătezi! Ciudat lucru. când mi-au scos cătuşele.zi mi-arunca în carceră rotocolul reglementar de pâine. Braţele mi-erau anchilozate şi nu-şi puteau relua poziţia normală. ascundea sub ea. — Am băut multă apă. unde mi-au pus apă oxigenată. 2 . Fumez. Dar Batton îmi mai arunca şi bucăţele de pâine cât pentru o îmbucătură. Măcar la asta-i bună. în cantitate suficientă ca să rămân în viaţă.

În regiunea anusului am nişte răni înfiorătoare. Frizerul n-a vrut să-mi răspundă la scurta întrebare şoptită din vârful buzelor: „Ce s-a întâmplat?” Un necunoscut c-o mutră pocită îmi spune: „Cred că e-o amnistie pentru încarceraţi. 2 .” Fiecare e dus într-o celulă obişnuită. Ce s-a întâmplat? Avem parte de-un duş formidabil. l-am salvat. Simt că renasc. E imprudent Julot. Abia am ieşit din carceră. suntem scoşi din carcere. habar n-avem despre ce-i vorba. I s-a pus braţul în ghips. Poate că le e frică de-un inspector care urmează să vină. După părerea lui. Cu siguranţă că mesajul mi-a parvenit cu totul întâmplător. Pe ea e scris: „Pornim peste opt zile. Ştie că-i de-ajuns s-o ştie unul din noi. Precis că vreun deţinut care a avut amabilitatea să ne informeze. sunt aduse cu o lună înainte.” Cine mi-o fi trimis-o? N-am aflat niciodată. De obicei. ca să afle toţi. dar nu se poate descrie ce-am făcut ca să păstrez averea asta. Julot râde ca un copil şi Pierrot Nebunu radiază fericirea de a trăi. cu săpun şi apă caldă. în prima supa caldă după patruzeci şi trei de zile găsesc o aşchie de lemn. mă întreabă dac-am salvat tubul. La prânz. convoiul se apropie. Crede că n-am mâncat de unsprezece zile şi mă sfătuieşte s-o iau domol! Mi-e frică să-i spun adevărul. Da. nu cumva vreo lichea să descifreze întâmplător telegrama. Mâine vaccin.Mai târziu îl chem pe Julot. Principalul e că trăim. Infirmierul i-a spus că „au sosit fiolele cu vaccinurile destinate ocnaşilor înainte de plecare. Trei săptămâni mai târziu. cu moralul stă bine şi mă felicită c-am rezistat.

Nu vreau să am necazuri. 3 . m-am oprit. Iar ideea de a mă întoarce la carceră nu-mi surâde de fel. Toată noaptea i-am auzit cum îşi telefonau. Prea mă simt bine în patul meu. Eu.Îl înştiinţez degrabă prin telefon pe Julot: „Transmite mai departe”. Azi mai puţin ca oricând. după ce mi-am trimis mesajul.

ştiu c-o să rămâi cu amintiri bune despre mine. Trei vaccinuri şi doi litri de lapte de fiecare. Infirmieri veniţi din Caen ne vaccinează împotriva bolilor tropicale.” Într-adevăr. — Saint-Martin-de-Ré e departe. care nu îndrăznesc să spună nimic din pricina infirmierilor de la oraş. o să încerc să-mi dobândesc graţierea. Trăncănim în şoaptă sub nasul caraliilor. dar încerc să fac cât mai puţin rău deţinuţilor. a doua zi suntem adunaţi în grupe de câte treizeci pe culoarul sectorului disciplinar.Caietul al doilea în drum spre ocnă SAINT-MARTIN-DE-RÉ Seara. Dega îmi spune: — Or avea destule maşini celulare să ne ducă pe toţi o dată? — Cred că nu. deoarece ştim că nu ne pot băga la carceră o dată ce-am fost vaccinaţi. Fără să fac prea mult rău. Dega e lângă mine. Batton îmi strecoară trei ţigări Gauloise şi o hârtiuţă pe care scrie: „Papillon. Sunt staroste. Adio. că numai aici suntem aproape şase sute. Nu se mai respectă nici un fel de ordin în ce priveşte tăcerea. o să dureze zece zile. Îngândurat. Convoiul pleacă poimâine. Am primit slujba asta pentru că am nouă copii şi aştept graţierea cu nerăbdare. şi dacă duc şaizeci pe zi. 4 . Noroc.

Cum am sosit. mă prinde de braţ şi repetă: „Pe viaţă şi pe moarte. Perioada asta nu-i periculoasă decât în privinţa tubului.— Principalul e c-am fost vaccinaţi. Sosind la La Rochelle. afară de faptul că ne sufocam. doi dintre tovarăşii noştri de furgon au fost găsiţi morţi. puţine incidente demne de povestit. Tot felul de gură-cască adunaţi pe chei — căci SaintMartin-de-Ré e o insulă şi trebuia să luăm un vapor ca să traversăm braţul de apă — au asistat când i-au găsit pe cei doi năpăstuiţi. care mă turnase la proces acum zece ani. M-am lăsat prins ca un dobitoc tocmai când eram gata să-l curăţ pe tăinuitorul meu. Erau trei ocnaşi evadaţi. prinşi din nou în Franţa. începe altă etapă. Gardienii au refuzat să crape cât de cât uşile. Şi cum jandarmii urmau să ne predea Fortăreţei. Mă priveşte cu ochi sclipind de satisfacţie. Îi spun lui Dega: „Miroase a evadare”. care era alături. Eu unul mă-ntorc acolo de unde am evadat cu cinci ani în urmă. au dus cadavrele pe vapor împreună cu noi. fără să ia vreo atitudine. să intre puţin aer. Bizuie-te pe mine. Papi”. şi trimişi la ocnă pentru a doua oară. l-au chemat pe el şi încă alţi doi şi i-au pus separat. În celule. Avem dreptul să vorbim. dar am tras o gură zdravănă de aer marin. Curaj. să fumăm. suntem foarte bine hrăniţi. pe grupuri de câte zece. miroase a cărăbăneală. Iar Julot. morţi sau vii. eşti chemat pe 1 . Traversarea n-a durat mult. aşa cum mă bizui eu pe tine. Să-ncercăm să rămânem împreună. începem un trai de aşteptare. De altminteri. Zâmbeşte. Fără să ştii de ce. că la Saint-Martin ne bagă la nimereală câte zece într-o celulă. Se-nşela Julot. fiecare în mica-i despărţitură a furgonului celular. Cât priveşte convoiul. asfixiaţi. ne spune: — Da. Înseamnă că suntem pe listă şi că vom fi în curând la ocnă. Dega.

eu sunt. Şi pleacă. ăsta-s eu. Mergem în grupe de câte o sută cincizeci de deţinuţi. doi!. bretoni. Poartă ochelari.. îmi spune Dega. cu uniformele noastre. Celula. saboţii pocnesc. căci mai des ajung la ocnă ageamiii decât cei din tagmă. Pe când şedeam într-o după-amiază la soare. că de acolo nu sunt decât doi în convoiul ăsta de o mie nouă sute de oameni: un pândar care şi-a ucis nevasta şi cu mine. dar. Celelalte grupe se formează la întâmplare. În primul rând vin cei cu-adevărat din tagmă. Şi pe urmă: „Rupeţi rândurile!” Fiecare se aşează pe jos. sala de mese. pe categorii sociale. — Da.neaşteptate. Zilele astea de aşteptare se cheamă zile de observaţie. curtea. „Echiparea!” Şi te-ntorci în celulă. e pipernicit. se alcătuiesc grupuri. Mai întâi părţile ascunse ale corpului pân-la tălpi. Şi trebuie s-o spun spre cinstea Ardècheului. Precis un bandit din creierii munţilor. parizieni etc. Coada e lungă. suntem observaţi în toate privinţele. slab. Un. doi! Un. doi! Un. Încerc să-mi amintesc de el.. la care originea nu contează: corsicani. Obligatoriu tăcere absolută. îmi spune el. marsiliezi. e foarte greu. toulousani. Ce doreşti? — Vino la closet. dezbrăcat la piele şi cercetat pe îndelete. apoi ţoalele.accent corsican. se apropie de mine un individ. Ce-o fi vrând? — O să aflu. Până şi din Ardèche e unul. Şi chiar aşa e. — Asta-i un fraier corsican. 2 . unde ne petreceam ore întregi mergând în şir câte unul.. Va să zică: cei din Ardèche sunt oameni cumsecade. — Tu eşti Papillon? Are un pronunţat .

e clar. E un corsican născut în ocnă. Mi-e frică deo cursă şi că mă roagă asta ca să ştie dacă am şi eu unul. 2 . Nu scot o vorbă. Papillon. — Nu-i prea greu? — Nu. Întâmplarea face să dăm de un tip ciudat.Mă-ndrept spre closetele instalate în mijlocul curţii şi mă prefac. e-n regulă. Mă ridic.. Şi-mi arătă un tub mult mai gros ca al meu. că dacă am cumva nevoie de ajutor. — Mă cheamă Ignace Galgani. Încercăm să luăm legătura cu cei întorşi din evadare. îmi spune înainte să plece. nu mă supără. un caz aparte. sunt prieten cu Pascal. asta-i şi basta. pe cât posibil cu Julot sau Guittou. şi. cum eşti tratat. Mă întorc la Dega. foarte curat de altfel.. — Atunci. în aceeaşi poziţie. Mi-a zis la vorbitor. Te implor. Suntem setoşi de informaţii: cum e acolo. cum te descurci să rămâi împreună cu un prieten etc. în faţa lui. Despre ce-i vorba? — Nu mai pot să ţin tubul: am dizenterie. îl iau deoparte şi-i povestesc. întrebându-mă dacă poate cineva să suporte două. Îmi spune fără să mă privească: — Sunt cumnatul lui Pascal Matra. Habar n-am. Taică-său era supraveghetor acolo şi trăia cu maică-sa în Insulele Salvării. poartă-l tu câteva zile. iau tubul. dacă-i spun că nu pot să ţin două. — Da. că urinez. Nu ştiu în cine să mă-ncred şi mi-e teamă că mi-l fură sau că-l dibăcesc caraliii. Se născuse în Insula Royale. Drept care îl întreb cu sânge rece: — Cât e înăuntru? — Douăzeci şi cinci de bătrâne. îmi trag pantalonul. să-ţi spun că vin din partea lui. Papillon. Mulţumesc. mi-l vâr în anus. Individul e lângă mine.

în timp ce pe Continent. ne spune că în Insule a avut drept dădacă un ocnaş vestit. nădăjduim să nu fim internaţi în Insule. Ne povesteşte cum e viaţa în Insule. Cred 9 Montmartre (n.una din cele trei insule. De exemplu. Dar mi se pune un nod în gât: dacă mă notează ca periculos? Ca vieţaş. Ne dă sfaturi preţioase: evadarea trebuie pornită de pe Continent. Încasase doisprezece ani de ocnă pentru furt cu efracţie. stau bine! Într-o bună zi se stârneşte un zvon: nu vă duceţi la infirmerie sub nici un motiv. Pe Insule clima e sănătoasă. în Insule sunt internaţi mai puţin de cinci la sută din cei aduşi. În general. de asemenea. unde a trăit paisprezece ani.) 2 . după chestia cu Tribouillard şi aia cu directorul. de cum te-au debarcat la Saint-Laurent-du-Maroni. să nu fii categorisit periculos. N-are decât o idee vagă despre tagmă.) 10 Porecla eroinei blonde a unei încăierări între apaşi (n. Ca şi Dega. celelalte fiind Saint-Joseph şi Insula Diavolului şi. diferite chipuri de a muri. te pomeneşti internat pe termen limitat sau pe viaţă. căci din Insule e cu neputinţă. prins cu ocazia unei încăierări cu şişurile. căci altfel. pricep imediat c-a avut ghinion. după felul cum ai fost notat. dar o să ne fie util dându-ne toate informaţiile cu putinţă despre ce ne-aşteaptă. după spusele lui Dega. pe Colină9 pentru ochii frumoşi ai Căştii de Aur10. e o porcărie care dă gata ocnaşul încet-încet. ci ca ocnaş. o privire limpede şi sinceră. portul unde soseşti. asasinate etc. t. prin tot felul de boli. Are nouăsprezece ani. Ceilalţi rămân pe Continent. Împreună cu Dega. un obraz deschis. ce-nseamnă soarta! urma să se întoarcă acolo nu ca fiu de supraveghetor. t. îi otrăveşte pe cei dovediţi prea slabi sau prea bolnavi ca să suporte diurnul.

Îl potcoviseră cu douăzeci de ani şi urma să plece cu noi. dar aşa e. un parizian.că-i o tâmpenie. în folosul serviciilor franceze de informaţii. Pusese mâna pe nişte documente foarte importante. Când mă duc la closet. i-a explicat ce s-a petrecut. iar cel introdus primul iese cel dintâi. săvârşise o spargere. dar frate-său. simulase că-i bolnav şi era la infirmerie. Curtea asta e plină de poveşti. ne confirmă că-i o scorneală. unde ispăşea o pedeapsă de cinci ani. Francis la Passo.) 3 . Se postează în faţa mea în timp ce le meşteresc şi mă fereşte de privirile prea curioase. se pornea pe micul lui şantaj cu Biroul Doi11. Casele de bani şi Biroul Doi puteau dormi în linişte. căci Galgani e din ce în ce mai bolnav. 11 Serviciul de spionaj şi contraspionaj francez (n. Dega trebuie să mă întovărăşească. trăi liniştit dând o lovitură sau două pe an. la ambasada Germaniei. Pentru treaba asta. la Geneva sau la Lausanne. Le ascultăm oricum. Într-adevăr. O pastilă de cianură — tot după spusele fratelui lui Francis la Passe — pusese capăt tărăşeniei. iar eu port tot timpul două.t. pe care le predase agenţilor francezi. din pricina tuburilor. altele scornite. Iar începând din 1920. zice-se. gaborii îl scoseseră din închisoare. care se grăbea să intervină. Chiar c-un singur tub e o întreagă dandana. Habar n-am cum s-or fi răsucind în măruntaie. care lucrează la infirmerie. unele adevărate. De câte ori era prins. mai trece vremea. Numai că de data asta i se înfundase. A fost realmente un otrăvit. mare specialist în case de bani. Ca să nu fie băgat în convoi. în curte sau în celulă. în timpul războiului. E ceva misterios în treaba asta: tubul pe care-l bag ultimul iese totdeauna la urmă. Individul otrăvit.

Avea şaptesprezece găuri. înghiţind nişte bicromat de potasiu ce-i fusese băgat în porţia de linte. Se împlinesc douăsprezece zile de când suntem la SaintMartin-de-Ré. Emile. Un deţinut dă fuga să-i povestească directorului închisorii cele auzite. A scăpat ca prin minune. André asasinase o rentieră. S-au bătut ca chiorii. păstra lovelele ciordite. Ala care n-a izbutit să-l lichideze avea să moară şase ani mai târziu. Două lovituri de şiş lângă inimă. Nu s-a aflat niciodată de cine. Când le afli povestea. Crima asta urma să-ncheie o răfuială. începe să ciripească şi zice c-o să-l înfunde pe André: cică André. Zi şi noapte. E o treabă ciudată şi am s-o povestesc într-o zi. şi frate-său. furios că frate-său nu i-a trimis bani de ţigări. la frizer. Nu poate fi pedepsit. Şi-a dat sufletul în chinuri înfiorătoare. pentru că Administraţia e de vină: gardienii au ordin să-i împiedice cu orice preţ să se întâlnească. iar unul din ei a fost băgat în celula noastră. iar cei doi fraţi sunt condamnaţi la moarte. la Cayenne. îmi spune el. La duşuri a izbucnit o încăierare între doi fraţi. s-a încercat asasinarea lui Clousiot în timp ce se bărbierea. Îi cheamă André Baillard. Emile pică mesa pentru un furt şi se alege cu trei ani închisoare. n-o să-i dea nimic. Fortăreaţa e plină ochi. santinelele fac de gardă pe coama zidurilor ei. Treaba merge repede.Ieri. zăcând la carceră cu alţi câţiva pedepsiţi. André e arestat. Drept care când o să iasă. Unul din prietenii lui mi-a istorisit tărăşenia. Două luni mai târziu ucigaşul său a fost gâtuit în pat. În sectorul condamnaţilor la 4 . înţelegi de ce. el doar a pus banii la fereală. Infirmierul care l-a ajutat pe doctor la autopsie ne-a adus o bucată de intestin de vreo zece centimetri. Într-o zi. zice el. i-a făcut bătrânei de petrecanie.

Într-adevăr. A venit clipa execuţiei. Şi totuşi aşa e. după ore întregi de spaima şi frământare. după ce-l informase pe ministrul de justiţie că. În a patruzeci şi şasea zi. unul în spatele celuilalt. dar a lui André e respinsă. va afla de la avocatul său că în ajunul execuţiei preşedintele Doumer a fost asasinat de Gorgulov. avocatul a stat la pândă în faţa clinicii. Sunt toţi de faţă: directorul. Nu s-a pomenit preşedinte 5 . grefierul. niciodată nu se opreşte o execuţie în curs. dacă preşedintele va muri înainte de ora execuţiei (între patru jumătate şi cinci). avocatul se dusese la Versailles şi. în ziua alegerii noului preşedinte. Fiecare face câte-o cerere de graţiere. Dar în momentul când directorul face un pas înainte ca să vorbească. avocatul condamnatului soseşte cu sufletul la gură. Până a înştiinţat Cancelariatul. cu lanţuri la picioare. i-a prezentat cererea de graţiere.moarte. uşa lui André se deschide la patru şi jumătate. celulele lor sunt vecine. întârziase cu trei minute ca să mai poată opri deschiderea celulei lui André. Nu se poate. la închisoarea Santé. Totuşi. Cât a fost noaptea de lungă. Emile e menţinut în sectorul condamnaţilor la moarte. va cere o amânare pe motiv că postul de şef al puterii executive e vacant. Doumer a murit la patru şi două minute. Toţi se retrag pe coridor. de cum a fost ales Albert Lebrun. André are un asemenea nod în gât că nu-şi poate înghiţi saliva. Abia a doua zi. Pedeapsa celor doi fraţi a fost comutată în muncă silnică pe viaţă. Dar Doumer nu murise pe loc. din umanitate faţă de André. A lui Emile e aprobată în a patruzeci şi treia zi. până a sărit într-un taxi cu purtătorul ordinului de amânare. urmat de cineva care-i dă procurorului o hârtie. şi cei doi fraţi îşi fac zilnic plimbarea. procurorul care a cerut pedeapsa capitală.

în drum spre Guyana”. Mă uit la scăpatul ăsta de ghilotină şi-mi spun că. Bineînţeles c-au aflat cu toţii afară de caralii. cu gândul numai la peşte. viu şi nevătămat. André s-a apropiat de frate-său pe la spate având în mână un băţ gros de bambus. Avea o celulă micuţă numai a lui. La gândul c-a omorât o biată bătrână ca s-o prade mi se făcea scârbă. La desfiinţarea ocnei a fost graţiat. băieţaş. acoperea orice alt sunet. L-au iertat de regimul penitenciar pentru „purtare buna”. Absent la apelul de seară. a fost trecut dispărut în cursul unei încercări de evadare. de trei metri lungime şi c-o simplă împingere l-a făcut să-şi piardă echilibrul. Zgomotul valurilor. Totuşi l-am evitat mereu. a avut baftă tot timpul. încheie André. îl pofti perfid în celula sa şi-l omorî înfigându-i şişul în inimă. Emile pescuia cu undiţa. André Baillard n-a fost luat niciodată la întrebări. pe Insula Saint-Joseph. De altfel.u s-a mai vorbit de el. nu se compară cu calvarul prin care a trecut el. Două categorii cu totul deosebite: opt sute sau o mie de ocnaşi şi nouă sute de deportaţi. Mai târziu. oricât oi fi suferit eu. după o ciondăneală cu un alt ocnaş. Ca să fii ocnaş trebuie să fi făcut ceva 6 . a fost achitat. i . iarăşi pe motiv de „purtare bună” Saint-Martin-de-Ré e ticsit de deţinuţi. Fiind socotit în legitimă apărare. L-au văzut câţiva ocnaşi.să refuze prima cerere de graţiere ce i se solicită: „Lebrun a semnat. Doar patru-cinci ocnaşi care adunau nuci de cocos pe-o înălţime a insulei văzuseră cele întâmplate. iar la Saint-Laurent-du-Maroni se bucura de un regim de favoare. aşa că Emile le-a devenit pe dată masa zilei. Într-o bună zi. Locul era înţesat de rechini. în picioare pe-o stâncă. foarte mari. avea să-şi asasineze fratele. aşa că iată-mă.

care n-au furat. şi sunt bine înţoliţi. sunt cu toţii nişte hoţi incorijibili. De şaptesprezece zile suntem la Saint-Martin-de-Ré. Se vede patul armei. Pedeapsa cea mai uşoară e de şapte ani muncă silnică. Un popor n-are dreptul să se răzbune. Cineva graţiat de pedeapsa capitală se alege automat c-o condamnare pe viaţă. iar în continuare merge treptat. Stăm de vreo oră în picioare. Sunt aproape optzeci. Toţi sunt arşi de soare. Vârstnicii sunt 7 . umplând curtea dreptunghiulară. Poartă haine de croială militară. Unii au trese. Se deschide o uşă şi îşi fac apariţia nişte bărbaţi îmbrăcaţi altfel decât gardienii pe care-i ştim. de vârste deosebite. În asta constă cel mai mare nonsens al civilizaţiei franceze. Ce-i drept. Cu deportaţii e altă mâncare de peşte. Nu aduc nici a jandarmi. şi e normal ca societatea să se apere. Toţi au câte-o centură lată. între treizeci şi cinci şi cincizeci de ani. nici să elimine cu prea multă uşurinţă pe cei care provoacă neplăceri societăţii. dovadă că-s deseori înhăţaţi şi care se trezesc deportaţi — ceea ce pe vremea mea era totuna cu o condamnare pe viaţă —. neîndemânatici. până Ia muncă silnică pe viaţă. în toată existenţa lor de hoţi. în rânduri de câte zece. Cei opt-nouă sute de ocnaşi au fost adunaţi azi-dimineaţă în curtea fortăreţei. nici zece mii de franci. E vorba de făpturi care trebuie mai curând îngrijite decât pedepsite într-un chip atât de neomenos. E vorba de nişte hoţi mărunţi.grav sau măcar să fi fost învinuit de un delict grav. Am aflat numele vaporului care ne va duce la ocnă: La Martinière. albastre-deschis. Va lua cu el o mie opt sute şaptezeci de condamnaţi. Cineva poate fi deportat dacă a avut trei până la şapte condamnări. Totuşi e ruşinos ca la un popor civilizat să existe ca pedeapsă accesorie deportarea. de care atârnă un toc de revolver. nici a soldaţi.

mai simpatici ca tinerii. când va fi cazul. Imediat începe apelul nominal: „Cutare. de trei-patru medici în ţinută colonială şi de doi preoţi în sutane albe.” asta durează două ore şi-i totul în regulă. Ne aşteptăm la un „drepţi”. pe o măsuţă adusă în scopul ăsta. de la închisoare simplă până la pedeapsa cu moartea. a tribunalelor ei interne. cel care vi se va da. care-şi umflă pieptul îngâmfaţi şi dându-şi importanţă. prezent. dar nici gând. a deciziilor ei. Se-nţelege că aceste pedepse disciplinare. Colonelul de jandarmi ia un megafon şi-l duce la gură.) 8 . Strigă: — Ascultaţi toţi cu atenţie. vi-i predau pe cei opt sute şaisprezece condamnaţi aci de faţă. pentru diferitele delicte săvârşite în ocnă. Statul lor major e întovărăşit de directorul fortăreţei Saint-Martin-de-Ré. conform listei pe care v-o înmânez. Din clipa asta treceţi sub răspunderea Ministerului de justiţie. Maiorul Barrot. care vor lua în privinţa voastră. închisoare şi recluziune12 vor fi ispăşite în diferite clădiri ale Administraţiei. Domnule maior Barrot.t. care are tot atâtea trese ca şi colonelul. Aceste tribunale autonome pot să vă condamne. apucă la rândul lui pâlnia: — Transportaţi. După ciorbă. Agenţii pe care-i aveţi în faţa voastră se numesc gardieni. fiecare o să capete un 12 Pedeapsă infamantă prin închiderea într-un penitenciar (n. Asistăm apoi la schimbul de semnături între cele două administraţii. trebuie să le spuneţi: „Domnule gardian”. de-aci înainte aşa o să vi se spună: transportatul Cutare sau transportatul numărul cutare. reprezentat de Administraţia penitenciară a Guyanei franceze. etc. Cutare. al cărui centru administrativ e oraşul Cayenne. Dacă le vorbiţi. Din clipa asta vă aflaţi sub legislaţia specială a ocnei. de un colonel de jandarmi. hotărârile respective. Vă rog să constataţi că sunt toţi prezenţi. dar cu fir de aur şi nu de argint ca-n jandarmerie.

unde o să-i examineze căpitanii medici care însoţesc convoiul. — Ia legătura cu el cât mai repede şi cere-i un bisturiu. Vă doresc călătorie plăcută. dar e o armă pe cinste. să cântaţi şi să fumaţi. În cursul călătoriei disciplina trebuie să fie foarte severă. Dacă se află printre voi unii care simt că fiziceşte nu sunt în stare să călătorească. Singurul defect e că-i un pic prea mare. Dega. — Ei. ai încredere în mine. 2 . Totul e prevăzut. nici le Guittou. o să vă fie mai bine la ocnă decât într-o închisoare din Franţa. Nu vă amărâţi din cauza plecării. să-mi spui cât. Îl caut pe Francis la Passe şi-i spun: — Tot mai e frate-tău infirmier? — Da. e deportat. dacă vă purtaţi cum trebuie. e grăitoare. M-am aşezat foarte aproape de closetele din centrul curţii şi am trimis după Galgani să-i dau înapoi tubul. O să călătorim împreună. nu-i cazul să vă temeţi de bătaie. Ce de omucideri şi asasinate o să mai fie! — Nu te-ngriji de asta. Ceremonia s-a încheiat. Nici Julot. Aveţi voie să vorbiţi. văd c-aveam dreptate când îţi spuneam că cel mai mare pericol de înfruntat sunt ceilalţi ocnaşi.sac marinăresc cu hainele de ocnaş. dar nu-i uşor de găsit în forfota din curtea asta ticsită de opt sute de oameni. când a rostit: „Aşteptaţi cu răfuielile personale până ajungeţi la ocnă”. el nu-i ocnaş. ce zici? — Dragă Papillon. Mâine o să vă îmbarcaţi pe La Martinière. să se prezinte la infirmerie. nădăjduiesc că înţelegeţi. Dacă vrea bani. să jucaţi cărţi. îi dau cât cere. nici Suzini n-au fost zăriţi de când am sosit. nu-i voie s-aveţi alte efecte afară de astea. Vă rog să aşteptaţi cu răfuielile personale până ajungeţi la ocnă. Fraza aia. Peste două ore mă aflam în posesia unui bisturiu cu mâner zdravăn de oţel.

dar în febra plecării şi a tot soiul de cunoştinţe. Acum eşti sănătos. şi cea mai importantă. vii. Văzând cum se înceţoşează trecutul. 2 . în ciuda lentilelor sale enorme. vorbeşti. Pare mai înzdrăvenit.Avantajul vieţii în comun e că trăieşti. juraţii. O să am o răspundere prea mare în timpul călătoriei şi. apoi. dacă asta se poate numi societate. Îi spun: — Aş vrea să-ţi dau înapoi tubul. Iată-l pe Galgani. Ţi-l dăruiesc. căci treaba pentru care te frămânţi cel mai mult. de ascultat şi de făcut că nu mai ai timp să gândeşti. taică-meu. — Nu-l vreau. de ce şi cum ai ajuns aici. De cum voi dori. Sunt atâtea de spus. avându-şi fiecare locşorul în inima mea. nevastă-mea. Curtea cu juri. Galgani face o mutră jalnică. — De ce spui asta? — Nu vreau să fiu omorât pentru el. Mă înşelasem. îmi spun că. ca să nu te mai preocupe decât un singur lucru: evadarea. deoarece abia vede. Dar nu-i decât o impresie. trecând pe-al doilea plan faţă de viaţa de toate zilele. e-n primul rând să-ţi aperi pielea. e adus de braţ până la mine. faci parte dintr-o societate nouă. trebuie să uiţi aproape cu totul ce-ai fost. Se apropie şi. Prefer să trăiesc fără bani decât să crap din cauza lui. fără o vorbă. Unde-or fi sticleţii. păstrează-l. ţi-l dăruiesc. vor fi iarăşi prezenţi cu toţii. în clipa în care creierul meu o să aibă chef să deschidă sertarul fiecăruia. o dată ce-ai ajuns la ocnă. prietenii? Sunt acolo cu toţii. cine ştie dacă o să fim pe-aproape sau măcar dacă o să dăm ochii unul cu altul la ocnă? Aşa că-i mai bine să-l iei înapoi. îmi strânge mâna. — Hai. e-al tău. vino la closet să-ţi dau tubul. în stare să-l ţii şi să-l păstrezi. s-ar spune că şi-au pierdut din importanţa. magistraţii.

dar tot nu se lasă de pândit. Ştie probabil că Galgani e cumnatul lui Pascal Matra şi că musai trebuie să aibă un tub. şi la fel de spătos. sosind la locul cu pricina. — „Bine. una din leprele astea vine să se aşeze lângă mine. E înalt ca mine. indiferent ce. că-i noapte sau zi. n-au aflat la cine. Mokrane se scoală. vin îndată. M-am străduit să-i fac să vadă. dau cu ochii de ei. pe tine te crestez mai întâi. Dacă tot rişti. Ori de câte ori mă duc la closet. Te-a ameninţat cineva? Se bănuieşte că-l ai? — Da. Am venit să vă spun că Galgani e prietenul meu. pe ăilalţi. Mokrane. măcar să ai un folos. Mă uit la Galgani şi observ că-i îngrozit. n-are nici un rost să-ţi rişti viaţa ca să-mi păzeşti mie biştarii. Sunt patru la număr: trei arabi şi un corsican. Îşi închipuie că tubul meu e la altcineva. Pricep imediat: ţinut la distanţă de oamenii tagmei.” Mă-ndrept cu el spre lepre. chipurile nebăgându-i în seamă. vreun metru şaptezeci şi patru. cum o duci? — Bine. Întradevăr. — Ei. tot timpul mă pândesc trei arabi. după. Adică nu. — Ţi-e frică. Am scos bisturiul din bonetă şi-l ţin cu lama vârâtă în mâneca dreaptă şi cu mânerul în palmă. Provocarea l-a stârnit şi-i gata să facă un gest să înceapă mardeala 2 . Papillon. Îl întreb: „Cam pe unde circulă în curte?” Răspunde: „Pe la bucătărie şi spălătorie”. obsedat de-a binelea. corsicanul e cel care le-a şoptit leprelor că-i rost de învârteală. că n-am aşa ceva. hai cu mine. Dacă păţeşte ceva. pe nume Girando. De-aia n-am venit să dau ochii cu tine. Girando. stai aici.la urma urmei. şi-mi dau târcoale să vadă când o să-l capăt înapoi. să nu miroasă c-am stabilit un contact. Ia-o cum vrei. Dar tu? — Bine pe dracu. Galgani.

. şi. Îi spun: „Nu vorbi cu nimeni de chestia asta. dar e-n interesul meu să nu-l fac de râs faţă de prietenii săi. Ştiu că nu-i adevărat. N-am poftă să mănjure moş Dega. în celula-n care suntem vreo unsprezece bărbaţi. Galgani se-ntoarce cu mine. Fiecare e mai mult sau mai puţin cuprins de nostalgia că părăseşte Franţa pentru totdeauna. căci. Papillon. întrucât suntem lefteri. Credeam că-i un ageamiu. c-am pornit spre ocnă cu două tuburi. în definitiv. Dacă te-ai sculat ca să vorbim. — Nu ştiam că Galgani ţi-e prieten. 2 . Descumpănit că mă vede înarmat tocmai într-un sector unde te cotrobăie mereu. înainte de plecare”. Mokrane. ţinându-l strâns. Ai tot dreptul să lupţi pentru viaţa ta. Uf! Am scos-o bine la capăt. îmi zice: „Mîine. Îi ofer un chip elegant de-a scăpa: — E-n regulă. urmând să-i fie sortit un pământ neştiut. şi pricepi că. zice: — M-am sculat ca să vorbim. Abia niţel mai târziu am înţeles că făcusem o greşeală. nu vorbeşte nimeni. În ziua următoare s-a ascuns aşa de bine. e firesc. cu un regim neştiut. În noaptea asta. îi spun: — La prima mişcare te tai ca pe-o găină. dacă-l omoram pe tipul ăsta. Cam toţi se gândesc că-i ultima zi petrecută pe pământul Franţei.” Caut să-l conving pe Galgani să ia tubul. — Aşa-i. impresionat de atitudinea mea şi de lungimea lamei.tocmai când scot iute bisturiul. Dar ştii că prietenia-i sfântă. Mută-ţi privirea.. Îmi întinde mâna. sclipitor de nou ce e. nu mai plecam mâine. trebuie să facem rost de lovele ca să ne cărăbănim. nu ca să mă bat. i-o strâng.

de educaţie. orice s-o întâmpla nu poate fi decât un rai nevisat. Bărbaţii ăştia sunt toţi lipsiţi de personalitate. Filmul ăsta vorbitor în care aud glasul sărmanei mele mame. Sunt descumpănit. Gravitatea şi importanţa clipei le-au cam luat piuitul. Filmul vieţii mele se desfăşoară rapid pe dinaintea ochilor: copilăria în sânul unei familii pline de dragoste. Doar micul corsican născut în ocnă nu face parte de-adevăratelea din tagmă. Pentru el. gustul nucilor. mireasma mimozei care înflorea în fiecare primăvară în faţa uşii noastre. trist sau deznădăjduit. în afară de André Baillard. tovarăşii de joacă ale celor mai frumoase clipe din viaţă mea. proiecţia asta de lanternă magică pornită. întotdeauna blând şi mângâietor. Şade alături de mine. murmurul apelor. lucru îndreptăţit. Am căpătat informaţii atât de contradictorii despre ceea ce ne aşteaptă că nu ştiu dacă e cazul să fiu mulţumit. de bună creştere şi de demnitate. florile de câmp. iar dacă vrei să nu te usture ochii. ţinând seama că-şi „pierduse” viaţa. căţeaua de vânătoare a tatei. bărbaţii din preajma mea sunt cu toţii oameni ai tagmei. lângă uşa zăbrelită care dă pe coridor şi de unde vine ceva mai mult aer ca în altă parte. şi apoi pe-al tatălui meu. exteriorul casei noastre şi interiorul.Dega nu scoate o vorbă. în 2 .şi lătratul Clarei. Nimeni nu doarme. atât de iubitoare. trebuie să te aşezi sub negura de fum. de-a binelea. piersicilor şi prunelor aflate din belşug în grădina noastră. cu purtările lor mei. băieţii copilăriei mele. În celula asta. Fumul ţigărilor iese din celulă ca un nor atras de aerul de pe coridor. filmul ăsta la care asist fără să fi luat hotărârea de a-l vedea. toate astea mi se perindă repede pe dinaintea ochilor. care mă cheamă din grădină să mă joc cu ea: fetele.

deoarece. Va să zică: am douăzeci şi şase de ani. Scrie: C. Bilanţul e pozitiv. Pe la trei noaptea. nu ai mei. bineînţeles luându-l pe Galgani cu mine. E ora bilanţului. e Pierrot Nebunu. de-aia n-a venit după tub. Faptul de-a avea o armă atât de straşnică îmi dă siguranţă. cu atât mai puţin va fi în stare pe vapor şi în Guyana. plini până la refuz. Din fişa asta văd cât e de migăloasă şi de bine 3 . Înseamnă că pot să contez pe banii ăştia. treizeci de ani. O ştie de altfel. Am şi văzut cât a fost de folositoare în întâmplarea cu arabii. liberaţi şi supraveghetori. căci sunt banii lui. de subconştientul meu. Pierre. fiecare purtând o etichetă mare. am în măruntaie cinci mii şase sute de franci ai mei şi douăzeci şi cinci de mii de franci ai lui Galgani. ocnaşi în curs de ispăşire a pedepsei.. Dega. Zăresc una care atârnă pe dinăuntrul zăbrelelor. bucuros să-i simt răceala mânerului de oţel. Patruzeci de mii de franci sunt bani nu glumă. dar indirect voi profita şi eu.. un metru şaptezeci şi trei. numărul X. talia patruzeci şi doi.. aflat lângă mine. De cum sosesc. e singura problemă care trebuie să mă preocupe. O să-i folosesc spre binele lui. trebuie să beneficieze de ei. cinstit şi corect. sunt sănătos tun. dacă Galgani ăsta nu-i în stare să-şi apere banii aci.. pantofi patruzeci şi unu. un om din tagmă.. un deţinut a înşirat în faţa zăbrelelor celulei unsprezece saci marinăreşti din pânză groasă. îl ştiu bine. umple cu o caldă emoţie noaptea asta în care aşteptam saltul spre marele semn de întrebare al viitorului. Acest Pierre C. Cred că pot conta pe patruzeci de mii de franci. trebuie să evadez în tovărăşia lui Dega şi a lui Galgani. E un băiat de treabă. deci o să-mi fie uşor să cumpăr complici. Pipăi bisturiul.pofida voinţei mele.. un bordelez judecat la Paris pentru omucidere şi condamnat la douăzeci de ani muncă silnică. are zece mii.

Pierre Nebunu se apropie de zăbrele şi mă întreabă: — Cum o duci. sigur pe el. Papillon? Are un mod firesc de a vorbi. cum îmi place să joc cărţi. văd că ţinuta e albă cu dungi roşii verticale. nimic de zis. Mă străduiesc silindu-mi creierul să readucă mutrele de la Curtea cu juri. În regulă. unde efectele îţi sunt alese după ochi. trebuie să fiu singur. a procurorului etc. După o bucată de pânză aflată la suprafaţa sacului. nu-i aşa. eu unul mi-am dorit dintotdeauna să dau o raită prin America. nici urmă de fanfaronadă în spusele lui. 4 . C-un asemenea costum. ţicnirea într-o celulă sau moartea prin mizerie fiziologică într-o carceră dintr-o temniţă oarecare în Franţa e mai rea decât mierlitul de lepră sau de friguri galbene. Mai bine mă duc la ocnă decât să mă potcovească cu cinşpe coţi de temniţă în Franţa. n-am reuşit nicicând să pun deoparte banii de drum. Îl simţi într-adevăr. — Călătoria asta pe daiboj pe care mi-o oferă gaborii ca să dau o raită prin America chiar are avantaje. aşa că fiecare o să capete efecte pe măsură. Constat asta cu uşurare şi înţeleg că viaţa colectivă care mă aşteaptă va trezi alte nevoi. Papi? — Bine. Pierrot. dar tu? — Mă rog. ale juraţilor. cu desăvârşire singur.organizată Administraţia care conduce ocna. alte reacţii. Gaborii s-au gândit să-mi ofere călătoria pe daiboj. pentru a trăi intens scenele de la Conciergerie sau de la Beaulieu. Refuză categoric să m-asculte şi nu izbutesc să obţin de la el decât imagini obişnuite. Aci totul e înregistrat. Îmi dau seama că. dar. Ce zici? După părerea mea. E mai grozav decât la cazarmă. alte proiecte. nu-i chip să treci neobservat. aşa cum le-am trăit. — Rămâne să vedem cum se termină.

De mâine începem să ne depărtăm de frumoasa noastră ţară. asta-i ultima noapte. A priceput şi pleacă de la zăbrele. Au nasturi auriţi la tunica de un alb imaculat. PLECAREA SPRE OCNĂ La ora şase. nimic pe umeri. tot cu revolverul la şold. Nare rost să-ţi baţi singur cuie-n talpă. Nu-mi dădeam seama ce mare adevăr rostesc. — Frumoasa noastră ţară are o justiţie urâtă. — Abia aştept să-mi pun costumul ăsta. asta-i fişa ta. am chef să desfac sacul şi să mă-mbrac. Nişte deţinuţi ne aduc cafeaua. tevatură. Unul are trei trese ca un V pe mâneca stângă.— Sunt de-aceeaşi părere. Poate că vom cunoaşte alte ţări. nu atât de frumoase ca a noastră. dar care s-or fi purtând mai omenos cu cei ce-au greşit. are numele pe etichetă. apoi vin patru supraveghetori. Pierrot. Din nou tăcere. ieşiţi pe coridor doi câte doi. Se apleacă. hainele astea-s pentru mine. viitorul avea să-mi arate că nu greşisem. Louis Dega mă priveşte şi-mi spune: — Puişor. — Las-o baltă. o priveşte cu mare atenţie ca s-o citească. Luaţi sacul şi treceţi la perete. Azi sunt îmbrăcaţi în alb. Pierre. — Transportaţi. o silabiseşte. 1 . Vreau linişte. Durează vreo douăzeci de minute până ne aflăm toţi aliniaţi cu sacul dinainte. aşteaptă pân-o fi cazul. — Uite. spuse el. cu faţa spre coridor şi cu sacul dinainte. Dega. n-o să-mi zică nimic. La urma urmei. Fiecare să-şi caute sacul respectiv.

Antoine Giletti. după mine. Sacii pe umărul stâng!. la o depărtare de vreo doi metri. Pe la mijlocul drumului. cu alţi doi alături şi cu al patrulea supraveghetor în coadă. Nişte jandarmi.. Foarte bine. un tricou. Încolonarea doi câte doi. cu câte-o puşcă sau o puşcă-mitralieră în mână. soţia lui Dega. printre care eu. vă puneţi o izmana. pentru cazul că ar ploua şi ca să vă apere de frig. La trei metri în faţa noastră merg de-andărătelea zece jandarmi. un bluzon de dril.. I-a zărit şi Dega 1 . domnule supraveghetor. le legaţi cu mânecile ei.. Se deschide poarta cea mare a Fortăreţei şi coloana porneşte încet. la o fereastră. opt sute zece ocnaşi. În mai puţin de două ore se strâng. — Bun. de la fereastra unei case se aude un şuierat melodios. S-au îmbrăcat toţi? — Da.. fiecare rând are alături câte-un supraveghetor. Începeţi îmbrăcarea. adună pachetele şi bagă-le în celulă... precum şi cei trei recidivişti care evadaseră: Julot. Nici urmă de lanţuri sau de cătuşe. În capul coloanei ce se formează. Tu de colo.— Dezbrăcaţi-vă. Nu băgaţi bluzonul de lână în sac. Galgani şi Satini. Nenette. şi pe prietenul săli. dornici să vadă plecarea spre ocnă. Sunt strigaţi patruzeci de bărbaţi. se alătură convoiului pe măsură ce ieşim din fortăreaţă. un pantalon vărgat de dril. Cu puşca-n mână. Louis Dega. ghete cu ciorapi. fiecare călăuzit de câte-un alt jandarm care-l trage de centiron. vor străbate astfel întreaga distanţă. aliniaţi. mica noastră coloană se îndreaptă spre curte. iar la cealaltă fereastră pe Paula. Cu gradatul înainte.. Jandarmii ţin la distanţă o uriaşă gloată de gură-cască. şi pe prietenul meu. Ăştia patruzeci sunt aliniaţi câte zece. strângeţi-vă hainele şi împachetaţi-le în bluză. Antoine D. Ridic capul şi-o văd pe soţia mea. privindu-ne.. urmându-ne astfel..

toţi îşi dau seama că cei o mie opt sute de oameni o să dispară pe veci din viaţa de toate zilele. nici un supraveghetor. Urcăm la bord. umblăm cu ochii aţintiţi spre ferestrele acelea. El e-nvăţat cu chestia asta. nici un jandarm. 2 . a mai făcut drumul acum zece ani. Prinde sacul de inelul de care o să-ţi agăţi hamacul. Careva mă îmbrăţişează. Se găsesc din belşug inele de agăţat hamacurile. primii patruzeci. nici publicul nu tulbură clipa asta cu-adevărat sfâşietoare. pe toată distanţa. zice ălălalt. dacă vrei s-ajungi viu la ocnă. aşa că-i o tăcere desăvârşită. Ştie cum devine cazul. Avea să fie ultima oară că mi-am văzut soţia. Cu braţul Julot îl opreşte să treacă. Julot răspunde: „Cu noi eşti mai în siguranţă aici decât într-o vilă c-o fereastră deschisă spre litoral”. Ai băgat la cap?” — „Da”. şi-i spune: „Fereşte colţul ăsta. îmi spune: — Vino-ncoa repede. cât ne e eu putinţă. 40 de bărbaţi. — „Ştii de ce?” — „Da” — „Atunci întinde-o. care urma să moară într-un bombardament la Marsilia. suntem duşi în fundul calei. Pe o bucată de carton scrie: „Sala nr.şi. dar în larg o să le deschidă şi oricum o s-avem aici mai mult aer decât în oricare alt loc al cuştii.” Fiecare capătă un hamac făcut sul. când seapropie un individ. Nimeni nu scoate o vorbă. Tocmai vorbeam. 1. ca şi pe prietenul meu. într-un soi de cuşcă înconjurată de zăbrele groase. e Julot. Supraveghereneîncetată şi severă. Îi fac cunoştinţă cu Dega. Nici un deţinut. Noi ăştia. Locul ăsta e lângă două hublouri închise. categorie cu totul specială.” Tipul se cară. Dega e încântat de demonstraţia asta de forţă şi o spune pe faţă: „Cu voi doi n-am grijă”.

ne îmbrăcăm cu toţii fără saşteptăm să ne-o spună. — E-al meu. sub talpa piciorului drept. cu tirbuşonul. s-a-ntâmplat o singură chestie: într-o noapte sar toţi treziţi de-un urlet. Fusese împuns de jos în sus. — În regulă. după cum e vorba de cei cu piroanele. c-un cuţitoi înfipt în spate. Maiorul Barrot. cei şase bărbaţi goi puşcă în poziţie de drepţi — E-al ăstuia. s-a curăţat”. În mijloc e Barrot. apare întovărăşit de doi medici din colonii şi de căpitanul vasului. Era un cosor barosan. glăsuieşte un şef. De cum ies caraliii din cuşca noastră. ascuţite. avea mai bine de douăzeci de centimetri. Intră patru supraveghetori şi încep să scotocească prin încălţări şi veşminte. Vreo douăzeci şi cinci-treizeci de supraveghetori ne iau pe dată la ochi cu revolverele sau puştile lor. tot goi. Supraveghetorii s-au retras până la capătul platformei. ceilalţi stau lângă scară. şi fiecare recunoaşte ce-i 2 . cu armele aţintite spre noi. şeful convoiului. şi mă sprijin mai mult pe stângul. zice caraliul care ne-a cotrobăit. Las jos bisturiul. Mi-am pus bisturiul la loc. un tirbuşon şi un tub de aur. E clar c-o să ne percheziţioneze. zice Barrot. apucând un şiş şi arătând al cui e. L-au găsit pe unu mort. aşa e. Laba îl acoperă perfect. aliniaţi. iar şişul trecuse mai întâi prin hamac. De pe urma cotrobăielii au dibăcit trei şişuri.Călătoria a durat optsprezece zile. daţi-i zor! Suntem toţi goi puşcă. În fata lor. Va face călătoria în celula de deasupra maşinilor. Îl arată pe fiecare. două piroane de dulgherie. cu şişurile. strigând: — Dezbrăcarea la piele. Şi-au lepădat trăgacele la uşă. „Cum mişcă unu. dar ăi de-afară ne supraveghează mai departe. Şase oameni sunt scoşi pe-o platformă. că mă taie.

nu se vede nimic. un corp de atlet. dacă nu vrei să fii băgat într-o carceră unde-o să te coci. cuţitul nu-i al meu. dar îl auzim spunând: — Exact. dar vă înşelaţi. — Zi aşa. dar cuţitul nu-i al meu. nu-i aşa? întrebă caraliul întinzândui tubul de aur. tot gol.aparţine. — Vezi-ţi de treabă. — Păi atunci. Dacă nu-i al tău. mă faci mincinos? — Nu. — Nu ştiu. are pe puţin un metru optzeci. e al meu. Fiecare. — Bine. ochi albaştri. al cui e? — Nu-i al meu. domnule. urcă scările însoţit de doi caralii. zice caraliul. 2 . — Da. bine făcut. E-un tânăr de vreo douăzeci şi trei sau douăzeci şi cinci de ani. — Vă repet. — Vă rog să mă scuzaţi. al cui e cuţitul? întrebă maiorul Barrot. — Ce-i înăuntru? întreabă maiorul Barrot. era într-o gheată de-a ta. două sute de dolari şi două diamante de cinci carate. o să vedem. întrucât e deasupra cazanelor. — Eşti italian? — Da. Trei sute de lire englezeşti. asta-i tot ce ştiu. — E-al tău. care la luat. Cum te cheamă? — Salvidia Romeo. — N-o să fii pedepsit pentru tub. dar pentru cuţit da. Pe jos se mai află un şiş şi tubul de aur. Îl deschide. Întrucât maiorul e înconjurat de ceilalţi. ambele sunt ale unuia singur. — Spune al cui e cuţitul.

Ne-am înţeles? Scularea! 1 . Opăriţii nu îndrăzneau să se vaiete. Ţâşniturile de abur ne-au pocnit în piept. în genunchi. — Bă. pe-atât urlăm mai tare. din cuşca noastră ţâşneşte un strigăt de protest: — Şleahtă de nemernici! Atât a trebuit ca să se pornească toţi pe zbierat: „Ucigaşilor! Tâlharilor! Lepădăturilor!” Pe măsură ce ne ameninţă tot mai straşnic că ne-mpuşcă. Treaba a durat mai puţin de-un minut. c-o găleată de lemn plină probabil cu apă de mare şi c-o funie groasă cât încheietura mâinii. e clar? La prima dovadă de nesupunere dau drumul la abur. Marinarul udă funia în găleată. căpăţânoşilor. cât poate de tare. cu atâta forţă că într-o clipă ne trezim culcaţi pe podea. care porneşte spre punte. ori ştii cine l-a vârât acolo. un adevărat uriaş. Răspunde! — Nu-i al meu. îi curge sânge din pielea bucilor şi a coastelor. până ce ţipă căpitanul: — Daţi drumul la aburi! Nişte marinari învârt câteva rotiţe şi ne trezim împroşcaţi cu abur.— Îţi baţi joc de mine? Ai un cuţit în gheată şi nu ştii al cui e? Aşa dobitoc mă crezi? Ori e al tău. Am eu mutră de caraliu la ocnaşi? — Supraveghetor. pune-i cătuşele. Cei doi comandanţi. şi nu-i cazul să spun al cui e. După câteva clipe se iveşte un marinar breton. schimbă câteva cuvinte între ei. Nu scoate-un ţipăt măcar. Nu turnător. dar a băgat groaza în noi. peste buci. şale şi spate. A dat spaima-n toţi. O să te coste scump dovada asta de indisciplină. Îl leagă pe tip de ultima treaptă a scării. În mijlocul liniştii ăsteia de mormânt. Căpitanul dă un ordin unui bosman secund. de vas şi de convoi. ş-apoi îl cafteşte tacticos pe amărâtu ăla.

Doar trei tipi au fost opăriţi mai rău. Sunt duşi la infirmerie. Al biciuit e lăsat cu noi. Şase ani mai târziu avea să moară încercând să evadeze împreună cu mine. În astea optsprezece zile de drum aveam vreme să ne lămurim sau să încercăm să ne facem o idee despre ocnă. Nimic n-o să semene a ce ne-am închipuit, cu toate că Julot şi-a dat toată silinţa să ne informeze. De pildă, ştim că Saint-Laurent-du-Maroni e un sat aflat la o sută douăzeci de kilometri de mare, pe malul unui fluviu numit Maroni. Julot ne explică: — În satul ăla e penitenciarul, centrul ocnei, unde îi triază pe categorii. Deportaţii sunt duşi direct acolo, la o depărtare de o sută cincizeci de kilometri, întrun penitenciar de-i zice Saint-Jean. Ocnaşii sunt imediat împărţiţi în trei grupe: mai întâi ăi foarte periculoşi, pe ăştia îi cheamă chiar din clipa sosirii şi-i vâră în celule în sectorul disciplinar, până o să-i transfere pe Insulele Salvării, unde-i închide pe termen sau pe viaţă. Insulele astea se află la cinci sute de kilometri de Saint-Laurent şi la o sută de kilometri de Cayenne. Sunt trei, şi anume Royale, pe urmă a mai mare, Saint-Joseph, unde e temniţa ocnei, şi Insula Diavolului, a mai mică. Ocnaşii nu sunt trimişi pe Insula Diavolului decât cu totul excepţional. Cei de pe Insula Diavolului sunt politici. Vin pe urmă ăi periculoşi din grupul al doilea: ăştia rămân în lagărul de la Saint-Laurent, unde-s puşi la grădinărit şi munca câmpului. De câte ori e nevoie, sunt trimişi în lagăre foarte grele, la Câmp Forestier, Charvin, Cascade, Golful Roşu, Kilometrul 42, poreclit lagărul morţii. Apoi e grupul normal: ăştia lucrează pe lângă Administraţie, la bucătărie, fac curăţenie în sat sau în lagăr, sau li se dau alte îndeletniciri: ateliere de tâmplărie, vopsitorie, făurărie, electricitate, tapiţerie, croitorie, spălătorie etc. Va să zică, momentul hotărâtor e ăla al sosirii: dacă te cheamă şi te bagă în celulă, înseamnă că te internează în Insule, aşa că s-a zis cu speranţele de evadare. Ai o
2

singură posibilitate: să te-alegi rapid c-o rană, să-ţi sfarmi genunchii sau să-ţi croieşti un buzunar la burtă ca s-ajungi la spital şi să evadezi de-acolo. Faci pe dracu-n patru, numai să nu te trezeşti în Insule. Mai e o chestie: dacă vasul care duce deţinuţii în Insule nu-i gata de plecare, umbli la biştari şi-i dai infirmierului. Îţi face o injecţie cu terebentină într-o încheietură sau îţi bagă sub piele un fir de păr muiat în urină, şi se infectează. Sau îţi face rost de nişte sulf, să-i tragi mirosul în piept, şi se duce pe urmă la doctor şi-i zice că ai 40 de grade. În alea câteva zile de răgaz trebuie s-ajungi neapărat la spital. Dacă nu te cheamă, şi te lasă cu ăilalţi în barăcile din lagăr, ai vreme să faci ceva. În cazul ăsta să nu-ţi cauţi vreo treabă în lagăr. Îl ungi pe contabil să te facă vidanjor ori măturător în sat, sau să lucrezi la joagărul vreunui antreprenor particular. Când ieşi din penitenciar ca să te duci la lucru şi când te-ntorci seara în lagăr, ai timp să intri-n legătură cu nişte ocnaşi eliberaţi care s-au stabilit în sat sau cu nişte indochinezi, ca să-ţi rostuiască evadarea. Să te fereşti de lagărele din jurul satului: peacolo mierlesc toţi şi repede; sunt lagăre unde nimeni na rezistat mai mult de trei luni. În mijlocul junglei, oamenii sunt puşi să taie un metru cub de lemn pe zi. Cât a durat drumul, Julot ne-a tot spus şi repetat informaţiile astea preţioase. El unul e gata. Ştie c-o să-l vâre direct la carceră pentru evadare. Drept care, în tubul lui se află un şiş mititel, de fapt un soi de briceag. De cum soseşte, o să-l scoată şi-o să-şi cresteze încheietura genunchiului. Coborând de pe vas, o să cadă de pe scară, de faţă cu toţi. Socoteşte că de pe chei o săl ducă direct la spital. De altfel, treaba o să se petreacă întocmai. SAINT-LAURENT-DU-MARONI
2

Supraveghetorii au făcut cu schimbul ca să-şi pună alte haine. Fiecare se-n toarce îmbrăcat în alb, pur tind cască colonială în loc de chipiu. Julot zice: „Sosim”. E o căldură înfiorătoare, căci au închis hublourile. Prin ele se vede jungla. Înseamnă că plutim pe fluviul Maroni. Apa e mocirloasă. Pădurea virgină e verde şi impresionantă. Îşi iau zborul nişte păsări, speriate de sirena vasului. Înaintăm încet, ceea ce ne îngăduie să privim, amănunţit, pe îndelete, vegetaţia de un verde-închis, exuberantă şi stufoasă. Zărim primele case de lemn, cu acoperişurile lor de tablă. Negri şi negrese au ieşit la poartă, să privească trecerea vasului. S-au obişnuit să-l vadă deşertându-şi încărcătura umană şi de-aia nu fac semne de bun venit. Trei şuierături ale sirenei şi nişte zgomote de elice ne dau de veste c-a ajuns, pe urmă încetează orice zgomot la maşini. Nu se aude nici musca. Nimeni nu scoate o vorbă. Julot şi-a deschis briceagul şişi taie pantalonul la genunchi, desfăcând marginile cusăturilor. Abia pe punte o să-şi taie genunchiul — ca să nu lase vreo dâră de sânge. Supraveghetorii deschind uşa cuştii şi se aşează în rând câte trei. Suntem în rândul patru, Julot e între mine şi Dega. Urcăm pe punte. E ora două după-amiază şi un soare de foc îmi izbeşte capul tuns chilug şi ochii. Aliniaţi pe punte, suntem călăuziţi spre pasarelă. Coloana şovăie la un moment dat, când primii ocnaşi pătrund pe pasarelă, şi atunci îi proptesc lui Julot sacul pe umăr, iar el, cu mâinile libere, întinde pielea genunchiului, înfige briceagul şi taie dintr-o mişcare şapte-opt centimetri de carne. Îmi trece cuţitul şi-şi ţine sacul singur. În clipa când ajungem pe pasarelă, îşi dă drumul şi se rostogoleşte până jos. Câţiva îl ridică şi, văzând că-i rănit, cheamă nişte brancardieri Scena a
2

fost jucată aşa cum prevăzuse: doi bărbaţi îl duc cu brancarda. Suntem priviţi de o gloată pestriţă, curioasă. Negri, mulatri, indieni, indochinezi, nişte albi care arată a epave (probabil ocnaşi eliberaţi) îi cercetează în ochi pe toţi cei ce-au debarcat, şi care se aşează în rând unul după altul. De cealaltă parte a supraveghetorilor, nişte civili bine înţoliţi, femei cu rochii de vară, copii — fiecare cu casca colonială pe cap. Şi ăştia se uită la noii-veniţi. De cum ne facem două sute, convoiul se urneşte. Umblăm vreo zece minute şi ajungem la o poartă foarte înaltă din bârne, pe care scrie: „Penitenciarul din Saint-Laurent-du-Maroni. Capacitatea 3 000 de oameni”. Poarta se deschide şi intrăm în rânduri de câte zece. „Un, doi; un doi, înainte marş!” Mulţi deţinuţi ne privesc sosind. S-au cocoţat la ferestre sau pe pietroaie ca să vadă mai bine. Când ajungem în mijlocul curţii, cineva strigă: „Stai! Lăsaţi sacii jos, în faţa voastră. Voi ăştia, împărţiţi pălăriile!” Fiecare capătă câte-o pălărie de paie: ne trebuiau, căci şi picaseră vreo doi-trei de insolaţie. Dega şi cu mine ne uităm unul la altul, deoarece apăruse un caraliu galonat c-o listă. Ne gândim la ce zicea Julot. Îl strigă pe Guittou: „Treci încoace!” Îl încadrează doi supraveghetori şi pleacă. Suzini, la fel, Grasol, aşijderea. — Jules Pignard! — Jules Pignard (ăsta-i Julot) e rănit, a fost dus la spital. — În regulă. Urmează ăi care vor fi întemniţaţi în Insule, pe urmă supraveghetorul continuă: — Atenţie la mine. Ai care s-aud strigaţi ies din rând cu sacul pe umăr şi se aliniază în faţa barăcii ăleia galbene, nr. l. Cutare, prezent etc. Dega, Carrier şi cu mine ne pomenim aliniaţi împreună cu ăilalţi în faţa
3

barăcii. Ni se deschide uşa şi intrăm într-o sală dreptunghiulară, lungă de vreo douăzeci de metri. La mijloc e un loc de trecere de doi metri lăţime; la dreapta şi la stânga, o bară de fier se-ntinde de la un capăt la celălalt al sălii. Între bară şi zid sunt întinse nişte pânze care slujesc de pat-hamac, fiecare pânză are o cuvertură. Fiecare se instalează unde vrea. Dega, Pierrot Nebunu, Santori, Grandet şi cu mine ne strângeam la un loc şi pe dată se alcătuiesc gourbi-urile13. Mă duc în fundul sălii: la dreapta duşurile, la stânga closetele, apă curgătoare ioc, Agăţaţi de zăbrelele ferestrelor, asistăm la cazarea celor care-au venit după noi, Louis Dega, Pierrot Nebunu şi cu mine suntem grozav de încântaţi; dacă ne aflăm în comun într-o baracă, se cheamă că n-o să ne interneze. Altfel, după spusele lui Julot, ne-ar fi vârât până acum într-o celulă. Suntem bucuroşi cu toţii până-n clipa când, totul fiind terminat, pe la vreo cinci după-masă. Grandet zice: — Ciudat lucru, din convoiul ăsta n-au strigat nici unul pentru internare. E de mirare. Mă rog, cu-atât mai bine. Grandet e tipul care a spart casa de bani a unei închisori centrale, o chestie de care a râs toată Franţa. La tropice se face noapte sau zi fără asfinţit şi fără zori. Trecerea are loc dintr-odată, la aceeaşi oră tot anul. Întunericul se lasă brusc după-masă la şase şi jumătate. Iar la şase şi jumătate, doi deţinuţi bătrâni aduc două felinare cu petrol pe care le atârnă de-un cârlig prins în tavan şi care dau foarte puţină lumină. Trei sferturi din sală e cufundată-n beznă. La orele nouă dormeam cu toţii, deoarece, de cum s-a terminat cu agitaţia sosirii, leşinăm de căldură. Nici un pic de aer, toţi s-au
13 Cuvântul gourbi, care în limba algeriană înseamnă „colibă”, e folosit de autor (urmând a fi menţinut ca atare şi în traducere) în sensul de „gospodărire la un loc, într-un dormitor comun, a câtorva ocnaşi”, (n. t.) 2

dezbrăcat la izmene. M-am culcat între Dega şi Pierrot Nebunu. Vorbim pe şoptite până ni se-nchid ochii. A doua zi de dimineaţă mai e întuneric când sună deşteptarea. Fiecare se scoală, se spală, se îmbracă. Căpătăm cafea şi-un coltuc de pâine. De zid e prinsă o scândură să-ţi pui pe ea pâinea, gamela şi celelalte lucruşoare. La nouă intră doi supraveghetori şi un ocnaş tânăr, îmbrăcat în alb fără dungi. Ai doi caralii sunt corsicani şi vorbesc pe limba lor cu nişte ocnaşi, judeţi de-ai lor. În vremea asta, infirmierul se plimbă prin sală. Când ajunge la mine, zice: — Cum o duci, Papi? Nu mă recunoşti? — Nu. — Sunt Sierra, ăl din Alger, te-am cunoscut la Dante, la Paris. — Ah, da, acum ştiu. Dar te-au vârât la ocnă în '29, suntem în '33, tot mai eşti aici? — Da, nu se pleacă aşa uşor, Zi că eşti bolnav. Dar asta cine e? — Un prieten de-al meu, Dega. — Am să te trec şi pe tine pentru vizita medicală. Papi, tu ai dizenterie. Iar tu, bărâne, ai crize de astmă. Ne mai vedem la vizita medicală, la unşpe, am de vorbit cu voi. Îşi continuă drumul şi strigă: „Care eşti bolnav?” Se duce la cei ce ridică degetul şi îi scrie. Când trece din nou prin faţa noastră, e însoţit de unul dintre supraveghetori, oacheş şi tare bătrân: — Papillon, ţi-l prezint pe şeful meu, domnul Bartiloni, supraveghetor infirmier. Domnule Bartiloni, ăsta şi cu ăsta sunt prietenii de care v-am vorbit. — E-n regulă, aranjăm noi treaba la vizita medicală, am eu grijă. La unsprezece vin să ne cheme. Suntem nouă bolnavi. Străbatem lagărul pe jos printre barăci. Ajungem la o
2

baracă mai nouă, singura vopsită în alb, cu o cruce roşie, intrăm şi dăm într-o sală de aşteptare unde se află vreo şaizeci de bărbaţi. În fiecare colţ al sălii stau câte doi supraveghetori. Sierra îşi face apariţia, purtând o bluză de medic imaculată. Zice: „Dumneata, dumneata şi dumneata, poftiţi”. Intrăm într-o încăpere care-ţi dai imediat seama că-i biroul doctorului. Stă de vorbă pe spanioleşte cu trei bătrâni. Pe unu îl recunosc dintr-o privire: e Fernandez, ăl de-a omorât trei argentinieni la „Cafeneaua Madrid” din Paris. După ce schimbă câteva cuvinte, Sierra îl bagă într-un WC care dă pe sală, apoi vine spre noi. — Papi, dă-mi voie să te-mbrăţişez. Îmi pare bine că-ţi pot face un mare serviciu, ţie şi prietenului tău: sunteţi internaţi amândoi... Stai! lasă-mă să vorbesc! Papillon, tu eşti vieţaş, iar tu, Dega, pe cinci ani. Aveţi biştari? — Da. — Atunci scoateţi fiecare câte cinci sute de franci şi mâine dimineaţă intraţi în spital, tu pentru dizenterie. Dega, tu să baţi noaptea la uşă sau, mai bine, careva din voi să-l cheme pe caraliu s-aducă infirmierul zicând că Dega se sufocă. Restul e treaba mea. Papillon, îţi cer un singur lucru: dacă o-ntinzi, dă-mi de ştire din timp, ne-ntâlnim. Pentru o sută de franci de căciulă pe săptămână, vă ţine o lună la spital. Trebuie lucrat rapid. Fernandez iese din WC şi-i dă lui Sierra, de fată cu noi, cinci sute de franci. Intru şi eu în WC iar când ies nu-i dau o mie, ci o mie cinci sute de franci. Refuză cei cinci sute de franci. Nu vreau să insist. Îmi zice: — Lovelele astea-s pentru caralii. Eu n-am nici o pretenţie. Nu suntem prieteni? A doua zi, Dega, eu şi Fernandez ne aflam la spital într-o celulă imensă. Dega a fost spitalizat la miezul nopţii. Infirmierul sălii e-un bărbat de treizeci şi cinci de ani, îl
2

cheamă Chatal. Sierra i-a explicat toată tărăşenia cu noi trei. Când o să treacă doctorul, o să-i arate o analiză de fecale din care să reiasă că sunt plin de amibe. Cât despre Dega, cu zece minute înainte de vizita medicală, dă foc la niţel sulf de care şi-a făcut rost şi-i inspiră aburii c-un prosop pe cap. Unul din obrajii lui Fernandez e enorm; şi-a înţepat pielea pe dinăuntru şi a suflat cât a putut timp de-o oră. S-a dovedit atât de conştiincios, că umflătura îi acoperă un ochi. Celula e la primul etaj al clădirii, sunt aproape şaptezeci de bolnavi, din care mulţi cu dizenterie. Îl întreb pe infirmier unde-i Julot. Zice: — Chiar în clădirea din faţă. Vrei să-i spun ceva? — Da. Spune-i că Papillon şi Dega sunt aici, să vină la fereastră.. Infirmierul intră şi iese din sală când pofteşte. E de-ajuns să bată la uşă şi-i deschide un arab. E unul din cei cu cheile, un ocnaş care-i ajutor de supraveghetor. La dreapta şi la stânga uşii şed trei supraveghetori cu arma pe genunchi, în chip de zăbrele, ferestrele au nişte şine de cale ferată, mă-ntreb cum dracu o să le tăiem. Mă aşez la fereastră. Între clădirea noastră şi a lui Julot e o grădină plină de flori. Julot se iveşte la fereastră, ţine-n mână o tăbliţă pe care a scris cu creta: BRAVO. O oră mai târziu, infirmierul mi-aduce o scrisoare de la Julot. Îmi scrie „încerc să trec în sala ta. Dacă dau greş, caută să vii tu la mine. Asta pentru că-n sala voastră aveţi duşmani. Va să zică sunteţi internaţi? Curaj, le venim noi de hac.” Întâmplarea de la închisoarea centrală din Beaulieu, unde am suferit împreună, ne-a legat mult unul de altul. Julot era specialist în ciocane de lemn, de-aia era poreclit „omul cu ciocanul”. Sosea cu maşina la un magazin cu
2

bijuterii, ziua nămiaza mare, când se aflau în vitrină cele mai frumoase nestemate. Maşina, cu altul la volan, se oprea, cu motorul în funcţiune. Cobora iute înarmat cu un ciocan de lemn, spărgea vitrina c-o lovitură zdravănă, lua cât putea de multe bijuterii şi sărea înapoi în maşina care pornea vâjâind. După ce i-a mers la Lyon, Angers, Tours, Le Havre, a încercat o lovitură la o mare bijuterie din Paris, la trei după-amiază, şterpelind bijuterii în valoare de vreun milion. Nu mi-a povestit niciodată de ce şi cum l-au dibăcit. A luat douăzeci de ani şi a evadat la sfârşitul celui de-al patrulea. După cum ne povestise, a fost arestat când s-a întors la Paris: umbla după tăinuit torul său, ca să-i facă de petrecanie, pentru că nu-i achitase soră-si o mare sumă de bani pe care i-o datora. Tăinuitorul l-a zărit dând târcoale pe strada unde locuia şi a anunţat poliţia. Julot a fost prins şi-a pornit iar spre ocnă cu noi. Se împlineşte o săptămână de când suntem la spital. Ieri i-am dat lui Chatal două sute de franci, taxa săptămânală ca să ne ţină pe amândoi la spital. Spre a ne face apreciaţi, împărţim tutun celor ce n-au. Un ocnaş în vârstă de şaizeci de ani, un marsiliez pe nume Carora, sa împrietenit cu Dega. I-a devenit sfetnic. Îi zice de câteva ori pe zi că, dacă-i plin de bani şi se află asta în sat (loviturile barosane sunt relatate în ziarele care sosesc din Franţa), e mai sănătos să nu evadeze, pentru că ocnaşii eliberaţi o să-l omoare ca să-i fure tubul. Dega mă ţine la curent cu sfaturile bătrânului Carora. De pomană-i spun că bătrânul e precis ramolit, întrucât sunt douăzeci de ani de când e aici, nu-mi dă crezare. Dega e foarte impresionat de trăncănelile bătrânului şi mă străduiesc din greu să-i ridic moralul.
2

I-am strecurat un bileţel lui Sierra, să mi-l trimită pe Galgani. Merge repede. Chiar de-a doua zi, Galgani e la spital, dar într-o sală fără zăbrele. Cum fac să-i dau, tubul? îi spun lui Chatal că trebuie musai să vorbesc cui Galgani, îl las să creadă că-i vorba s-aranjăm o evadare. Zice că poate să-l aducă pentru cinci minute, fix la amiază. La ora când se schimbă garda, o să vină cu el pe verandă, să vorbim la fereastră, şi-asta pe de gratis. Galgani mi-e adus la fereastră la amiază şi-i pun dedreptul tubul în mână. Şi-l vâră stând în picioare în faţa mea, îi dau lacrimile. Două zile mai târziu îmi trimite o revistă cu cinci hârtii de-o mie de franci şi un singur cuvânt: „Mulţumesc”. Chatal, care mi-a dat revista, a văzut banii. Nu-mi pomeneşte de ei, dar vreau să-i ofer ceva; refuză. Îi spun: — Vrem s-o întindem. Pleci cu noi? — Nu, Papillon, am aranjat cu altcineva, o săncerc să evadez abia peste cinci luni, când inspectorul o să fie eliberat. Uşcheala o să fie mai bine pregătită şi treaba mai sigură. Întrucât te-au internat, e clar că te grăbeşti, dar aici, cu zăbrelele astea, o să fie tare greu. Nu te bizui pe ajutorul meu, nu vreau să-mi risc locul. Aici aştept liniştit să-mi iasă prietenul. — E-n regulă, Chatal. În viaţă trebuie să fii sincer, nu-ţi mai suflu o vorbă. — Dar tot am să-ţi duc bileţelele, zice el, şi-am să-ţi fac comisioanele. — Mulţumesc, Chatal. Astă-noapte s-au auzit rafale de pistol-mitralieră. Am aflat a doua zi c-a evadat tipul cu ciocanul. Să-l ajute Domnul, era băiat bun. S-o fi ivit o ocazie şi o fi profitat. Cu-atât mai bine pentru el.

3

Cincisprezece ani mai târziu, în 1943, eram la Haiti, unde venisem, însoţit de-un milionar din Venezuela, să discut cu preşedintele Cazinoului un contract ca să iau în antrepriză jocurile de noroc. Într-o noapte, ieşind dintr-un cabaret unde se băuse şampanie, una din fetele care ne însoţeau, neagră ca o cioară, dar educată ca o provincială dintr-o bună familie franceză, îmi zice: — Bunică-mea, care-i preoteasă a cultului „vaudou”, trăieşte cu-n francez bătrân. E-un evadat din Cayenne, se ţine de douăzeci de ani cu ea, se-mbată fără încetare, îl cheamă Jules Ciocanu! Aburul băuturii s-a dus într-o clipă. — Mititico, du-mă imediat la bunica ta. Îi spune ceva în jargon haitian şoferului de la taxi, care goneşte cu toată viteza. Trecem prin faţa unui bar de noapte strălucind cu toate luminile aprinse: „Opreşte”. Intru în bar să cumpăr o sticlă de Pernod, două sticle de şampanie, două sticle de rom haitian. „Dă-i drumul”. Am ajuns la marginea mării, la o căsuţă cochetă, albă, cu ţigle roşii. Apa mării ajunge aproape până la scări. Fata bate-a uşă, bate de zor şi apare întâi o negresă înaltă cu părul complet alb. E îmbrăcată într-un camizol care-i ajunge la glezne. Cele două femei vorbesc în limba lor, bătrâna îmi zice: „Intraţi, domnule, casa asta-i a dumneavoastră”. O lampă cu acetilenă luminează o încăpere foarte urată, plină cu păsări şi peşti. — Vreţi să-l vedeţi pe Julot? Staţi că vine. Jules, Jules! Te caută cineva. Se iveşte un bătrân desculţ, îmbrăcat c-o pijama cu dungi albastre, care mi-aminteşte de uniforma de la ocnă. — Ei, Bulgăraş de Zăpadă, cine mă caută la ora asta? Papillon! Nu, nu se poate! Mă ia în braţe, zice: Adu lampa mai aproape, Bulgăraş de Zăpadă, să-i văd mutra
2

amicului meu. Ba chiar tu eşti, neamule! Chiar tu! Fii dar binevenit. Pereţii ăştia, mica mea agoniseală, fata nevesti-mi, totul e al tău. Doar să spui o vorbă. Bem Pernod-ul, şampania, romul şi, din când în când, Julot se pune pe cântat, — Băieţaş, aşa-i că i-am tras în piept? Mai tare ca orice aventură. Am străbătut Columbia, Panama, Costa Rica, Jamaica şi, după aia, acum vreo douăzeci de ani, am ajuns aici şi sunt fericit cu Bulgăraş de Zăpadă, cea mai straşnică femeie din câte poate întâlni un bărbat. Când pleci? Ai venit pe mai multă vreme? — Nu, pentru o săptămână. — Ce-nvârţi pe-aici? — Vreau să iau în antrepriză la Cazino jocurile de noroc, să-nchei un contract direct cu preşedintele. — Băieţaş, aş dori să rămâi toată viaţa cu mine în văgăuna asta de săraci cu duhul, dar dacă te-ai apucat să te-ntâlneşti cu preşedintele, nu aranja nimic cu tipul ăsta, c-o să tocmească pe cineva să te cureţe de cum o vedea că-ţi merge bine. — Mulţumesc pentru sfat. — Iar tu, Bulgăraş de Zăpadă, pregăteşte-ţi balul sectei „vaudou” „nu pentru turişti”. Unul pe cinste pentru amicul meu. Cu alt prilej am să povestesc cum a fost cu balul ăla faimos al sectei „vaudou” — „nu pentru turişti,” Vorba-i că Julot a evadat, iar eu, Dega şi Fernandez stăm şi aşteptăm. Când şi când mă uit, cică din întâmplare, la zăbrelele de la fereastră. Parcă ar fi şine de cale ferată, nimic de făcut. Mai e şi uşa. Zi şi noapte o păzesc trei supraveghetori înarmaţi. De când cu evadarea lui Julot, supravegherea s-a înăsprit. Rondurile sunt mai dese, doctorul e mai puţin amabil, Chatal nu intră-n sală decât de două ori pe zi, pentru injecţii şi ca să ia temperatura. Trece a doua săptămână, mai scot două sute de franci.
2

Dega vorbeşte de orice în afară de evadare. Ieri mi-a văzut bisturiul şi mi-a zis: — Tot îl mai ţii? De ce? Răspund cu ţâfnă: — Ca să apăr pielea mea şi a ta, de-o fi cazul. Fernandez nu-i spaniol, ci argentinian. E-un bărbat chipeş, un adevărat aventurier, dar şi el a fost impresionat de trăncăneala bătrânului Carora. Într-o zi îl aud spunându-i lui Dega: „Se zice că-n Insule clima-i tare sănătoasă, nu ca aici, şi nu-i cald. În sala asta te poţi căptuşi c-o dizenterie, e destul să te duci la closet ca să te umpli de microbi.” În sala asta cu şaptezeci de oameni, mor zilnic câte unu-doi de dizenterie. E interesant de notat că toţi mor când refluxul e cel mai scăzut, după-masă sau seara. Nici un bolnav nu moare dimineaţa. Care-o fi pricina? E-o taină a naturii. Noaptea asta am stat de vorbă cu Dega. I-am spus că arabul cu cheile are câteodată, noaptea, imprudenţa să intre în sală şi să ridice cearşaful celor grav bolnavi, care şi-au tras pătura peste cap. Am putea să-l pocnim şi să-i luăm hainele (suntem toţi numai în cămaşă şi sandale). De cum m-am îmbrăcat, ies afară, smulg pe neaşteptate arma unuia dintre caralii, îi iau la ochi şi-i bag în, celulă, unde-i încui. Pe urmă sărim zidul spitalului, în partea dinspre fluviul Maroni, ne zvârlim în apă şi ne lăsăm în voia valurilor purtaţi de curent. Mai departe om vedea. Întrucât avem biştari, cumpărăm un vas şi provizii ca s-o pornim în larg. Nici unul nu-i de-acord cu ideea asta, în ruptul capului, ba chiar o critică. Văd că i-a părăsit curajul, mă simt tare decepţionat, iar zilele trec. Suntem aici de trei săptămâni fără două zile. Mai avem cel mult zece-cincisprezece zile ca să-ncercăm isprava. Azi, 21 noiembrie 1933, zi de neuitat, pătrunde în sală Sones Clousiot, tipul asupra căruia se făcuse la SaintMartin o tentativă de asasinat, la frizer. Are ochii închişi,
2

plini de puroi, e-aproape orb. De cum pleacă Chatal mă apropii de el. Îmi spune iute că ceilalţi internaţi au pornit spre Insule de cincisprezece zile şi mai bine, dar că pe el l-au uitat. Acum trei zile l-a înştiinţat un contabil. Şi-a pus o boabă de ricin în ochi, i s-au umplut cu puroi, si-aşa a putut să vină aici. Abia aşteaptă să plece. Zice că-i gata de orice chiar de un omor de-o fi nevoie, numai să o uşchească. Are trei mii de franci. De cum îşi spală ochii cu apă caldă începe să vadă foarte limpede. Îi povestesc ce am plănuit eu ca s-o întind, zice că merge, numai că trebuie să ieşim doi sau, dacă se poate, chiar trei, ca să-i luăm prin surprindere pe supraveghetori. Am putea să-i doborâm pocnindu-i cu câte-un picior de la pat, pe care să-l demontăm din vreme. După el, chiar văzându-ne cu câte-o puşcă-n mână, supraveghetorii nu vor crede c-o să tragem şi s-ar putea să-i cheme pe ceilalţi paznici de gardă din pavilionul alăturat, de unde a evadat Julot, şi care-i la mai puţin de douăzeci de metri

2

De-aia mă roagă să-i scriu lui Sierra că i s-a propus aşa ceva. e o măsură luată în Franţa şi nici măcar directorul penitenciarului nu poate să te ajute. încercaţi să ieşiţi exact la o zi după ce va fi plecat vasul Mana care face drumul spre Insule. o să-mi trimită un ocnaş eliberat cu care-să vorbesc ca să-mi pregătească barca în spatele spitalului. Chatal se duce cu biletul şi aduce răspunsul în aceeaşi zi: „Nu dai nimănui vreun ban ca să scapi de internare. Dega zice că proiectul meu nu-i miroase a bine. Ca să dau ochii cu el. dacă vreau. cel care a aranjat evadarea doctorului Bougrat cu doi ani în urmă. E un toulonez numit Jésus. trebuie să-mi fac o radioscopie întrun pavilion special cu instalaţiile respective. că de va fi nevoie o să plătească din gros ca să scape de internare.” Se stă opt zile în sectoarele celulare până se pleacă spre Insule. să ne spună dacă-i cu putinţă. Dacă nu mai răbdaţi spitalul. şi poate c-o să fie mai uşor de evadat de-acolo decât din sala unde picasem în spital. Pavilionul se 4 .Caietul al treilea prima evadare EVADAREA DIN SPITAL Astă-seară l-am luat din scurt pe Dega şi-apoi pe Fernandez. În acelaşi bilet Sierra îmi spune că.

am isprăvit cu aşteptatul. dar nu-mi schimb planul. le urez noroc. E un bătrân ocnaş eliberat. cu faţa oacheşă. să capăt şi eu o recomandare. ăl mult cinci oameni. Dega îşi cere ieşirea din spital. totuşi spun da. Vorbim repede: — Cu două mii cinci sute de franci pot să-ţi pregătesc o barcă pentru patru. ca şi Fernandez. Sierra mă anunţă că-i în regulă pentru poimâine la nouă. Nu-mi inspiră câtuşi de puţin încredere. Dacă eşti de acord. dar cei eliberaţi pot să intre cu o recomandare falsificată pentru raze în ziua respectivă. Mă sfătuieşte să-mi scot tubul înainte de a mă duce la radioscopie. dacă se uită mai jos de plămâni. Mana a plecat în zori. cafea şi tutun. viitorul îmi va da dreptate. Cam vax afacerea. brăzdată de două cicatrice îngrozitoare. căci doctorul ar putea să-l vadă. de la unşpe la trei. Un butoiaş cu apă. Am dat ochii cu Jésus. — Unde-s biştarii? zice Jésus. A doua zi.află în incinta spitalului. un topor. nu-l vezi nici de la doi metri. vreme de opt zile. Ne despărţim fără să batem laba. Ia-te după zid. alimente. în aceeaşi seară. privire scârboasă. în a patra zi teaştept noapte de noapte în barcă. un ac şi aţă să-ţi croieşti singur pânzele. — Ţi-i trimit prin Sierra. spunându-i să-l trimită pe Jésus la raze şi s-aranjeze treaba cu Chatal. Când intră luna în primul pătrar. N-am încredere. cinci litri de tafia (rom de Guyana). Barca o să fie exact în faţa cotului pe care-l face zidul spitalului în partea de jos. Speră să evadeze din celulele lagărului. 2 . saci goi de făină. Mutră scârboasă. Cât timp te priveşte. un ochi îi lăcrimează mereu. un cuţit. Îi scriu câteva rânduri lui Sierra. o busolă. În trei zile se-ncheie ultimul pătrar al lunii. cât n-ai dat de vas. trei vâsle (lopeţi indienii pătrate). uscat ca un ţâr.

şi-i mai dăruiesc patru ţigări şi o cutie de chibrituri. Aşadar. Un singur gând nu-i dă pace: arabul cu cheile se întoarce-n sală nu chiar noapte de noapte. aşteptăm să se îndepărteze. treaba-i aranjată. Îl cheamă Maturette şi a fost condamnat la moarte. în loc să seacuze reciproc. Măcar de n-ar da ăşti două mii cinci sute de marafeţi pe băutură!” Clousiot e încântat. 2 . se apropie de noi şi.La ora trei. Numai că-n şofer s-a găsit un singur glonţ. efeminat cât cuprinde. suntem salvaţi. Capătă. ne cere un foc. altul de şaptesprezece. cu glas muieratic. două mii cinci sute de franci. unul de şaisprezece. în prevenţie pentru omorul ăla. dar pot să pun lovelele la bătaie datorită lui Galgani. pe mine şi pe proiectul nostru. apoi graţiat. se bizuie pe el. Clousiot îmi zice deodată: — Papi. Altă problemă: pe cine să-l luăm al treilea? Mam gândit la un corsican din tagma de la Nisa pe nume Biaggi. Purtarea asta a lor la proces a făcut ca cei doi puşti să fie îndrăgiţi de toţi ocnaşii. şi când. E-n ocnă din 1929. În timp ce şopteam între noi. Maturette. iar la Curtea cu juri. fiecare din copiii ăştia zicea că el l-a omorât pe şofer. Mârţoaga aia de arab o să intre de câte ori o să vrem şi la ora care o să ne convină. ţinând seama de vârsta fragedă — şaptesprezece ani — pentru c-a asasinat un şofer de taxi. Erau doi. Clousiot şi eu mine ne sfătuim dacă-i cazul să-i spunem. frumos ca o fată. Chatal porneşte spre lagăr să-i ducă Iui Sierra paralele. Îmi mulţumeşte cu un zâmbet seducător. totuşi destul de des şi. ce-i mai important. Îmi spuneam: „E riscant. se apropie un tânăr de optsprezece ani. băgat în sala asta cu pază straşnică pentru c-a făcut cuiva de petrecanie. de obicei devreme.

— Cum asta? — Foarte simplu: vorbim cu Maturette să-l agate. Uite ce-i: vrei să faci aşa. căci va justifica patrulările arabului la indiferent ce oră din noapte. Noi ne-am culcat de la nouă. îi dă ocol de două ori. Maturette îi fixează o întâlnire la unsprezece seara. Mortul ăsta o să ne fie de folos. la ora patru după-amiază aştept o scrisorică de la Sierra. după ce schimb câteva cuvinte cu Clousiot. Batem laba. Îi spun pe dată: „N-ai ghicit. Laj zece Maturette se culcă. ăsta vine singur. dar fără s-adormim. sunt morţi după băieţaşi. Nu l-a chemat pe arab. iar eu. Bate la uşă şi după puţin timp intră doi brancardieri care iau mortul. apoi iese. 1 . încep să discute. Crede că m-a dat gata de cum mi-a zâmbit. Treaba lui să facă tot felul de fasoane. — Las' pe mine. aşa ca arabul să intre-n sală la ora când ne convine. la opt. teai ras. A doua zi. Mă-ndrept spre Maturette. vede c-a murit unul. În şoaptă. Arabul intră în sală. sfătuit de noi. trece pe la patul lui Maturette. mă primeşte c-un surâs ademenitor. ştii şi tu. îl trage de picioare să-l trezească. Potrivim noi lucrurile aşa ca să vină să-l caute noaptea. să-i spună că-i e teamă să nu-l ginească cineva. Maturette stă la fereastră. e bine? — S-a făcut. Maturette îl urmează. La 27 noiembrie 1933 două din picioarele patului sunt gata să fie scoase ca să slujească drept ciomege. Se duce la culcare. Seara. aşa şi aşa pentru nişte bani? Cât? Ca să ne serveşti sau vrei să pleci cu noi? — Vreau să plec cu voi. Arabii.” Se duce la closet şi acolo-i zic: — Dacă scapi un cuvânt din ce-o să-ţi spun. hai la closet. Arabul cu cheile soseşte la ora respectivă. mă culc la rândul meu.

totuşi nu mişcă nimeni. îl trage de picioare şi-o porneşte. urmat ele Clousiot şi de Maturette. Cei doi ai mei stau leşinaţi pe scaunele lor. Smulg piciorul patului meu. zice: Ce stai proţăpit acolo. Cel din faţă scapă arma din mână. a răsunat destul de tare. Arabul intră pe la douăsprezece şi un sfert. îl târâm sub un pat şi. Maturette se duce cu el. Clousiot se va îndrepta într-acolo ca să atragă atenţia. soseşte fără bilet. Noroc. Exact atunci suntem şi noi gata. Ce-i drept. ridic măciuca: poc! în scăfârlia ălui care-a deschis. Avem impresia că „Ah!”-ul ăia l-au auzit toţi. atunci o să putem sta mai mult împreună. probabil că aţipise. al lui Clousiot a făcut: „Ah!” şi s-a prăbuşit. la ora asta? Du-te şi te culcă. până să-l îndesăm acolo. treaba se petrece forate repede. Nu-i 2 . Nici unul din cei optzeci de oameni aflaţi în sală n-a mişcat. infirmierul.Chatal. Mă îndrept repede spre uşă. Supraveghetorul deschide. face un pic de zgomot în cădere. E aranjat. mirat că-l vede pe Clousiot. îi încalţ pantofii. Îmi spune atât: „Francois Sierra mi-a zis_ să-ţi spun că Jésus te aşteaptă la locul fixat. şi bat. În clipa aia îl pocnesc în moalele capului şi cade fără vreun zgomot. al treilea zace ţeapăn cât e de lung.” La opt seara Maturette ii spune arabului: — Vino după miezul nopţii. După o aşteptare de douăzeci de minute. în mijlocul sălii. Nu mai suflăm. Am să mă postez după uşa camerei unde s-au dus. Îmi pun degrabă hainele lui. Arabul iese şi. îl mai pocnesc o dată în ceafă. Pînă să facă vreo mişcare. Clousiot procedează la fel fără să se audă nimic. îl dobor. Arabul zice c-o să vină după miezul nopţii. se duce drept la patul lui Maturette. Ai mei n-au strigat. amândoi în cămaşă.

Aprinde un chibrit pe răstimpul unei clipe. că de văzut nu se vede nimic. Aud o voce dinspre fluviu: — Voi sunteţi? — Da. trebuie să ne-ntoarcem. zice că şi-a rupt piciorul. Clousiot şi-a aruncat măciuca. L-am reperat. E atât de întuneric că. linişte. iar în dreapta ţin o puşcă. Jésus? — Da. Care eşti? — Papillon. Ne dăm drumul în beznă. Maturette şi cu mine ajungem cu bine jos. mâna mi-alunecă în gol şi vin în bot. Clousiot nu poate să se ridice. Clousiot cade într-o groapă şi se loveşte la picior. Abia de se zăreşte zidul spre fluviu. Cele trei vâsle se-afundă în apă şi barca uşoară străbate repede cei o sută de metri care ne despart de locul unde or fi probabil ăi doi. prietenul meu şi-a rupt piciorul sărind de pe zid. nu bag de seamă. Strig: „Clousiot!” 2 . — Jésus. eu o am în mâna stângă. — În regulă. Îl las pe Maturette cu Clousiot şi alerg spre cotul zidului. — Atunci ţine lopata asta şi trage. am aruncat armele înainte de-a sări. Sunt doi. intru-n apă. de cealaltă parte a zidului. se aşază călare pe zid şi-l trage pe Maturette. E o beznă să-ţi bagi degetele-n ochi. Clousiot în frunte. ajungând la capătul zidului. coborâm scările slab luminate de-un felinar. Ajunşi la zid. o luăm din loc cu cele trei puşti. pipăindul tot timpul cu mâna. Clousiot urcă.băgăm în sală. Ne ridicăm amândoi. Jos. puştiul la mijloc şi eu la urmă. ajung la el. ne îndreptăm repede într-acolo. după aia pe mine. — Urcă-n barcă. mă ghemuiesc „capră”.

Trage. Ţâşnesc scântei. Umflatule. pastele mamei ei de viaţă! îl aud pe Jésus. Jésus. Parc-ar fi un fluierat de şarpe. Cred c-a mers bine. Fluieră fără oprire. apoi Umflatul. N-arai vrut să-ţi spun. iau totul asupra mea. Eşti sigur că n-ai omorât pe cineva? — Aşa cred. Dacă dăm în bară. La un kilometru mai încolo. nici s-ajung vieţaş. — În cazul ăsta. Umflatul coboară. 1 . Pentru suta aia de marafet i pe care mi-ai dat-o nu făcea să-mi risc pielea. — Aşa-i. Papillon. Mi-ai spus că-i vorba de-o cărăbăneală fără complicaţii. Nu te oftica. Umflatule. Suntem cinci şi apa e la două degete de marginea bărcii. Maturette se urcă şi el. Jésus. pe câte înţeleg. nu mai vâsli. Nu trage. pune lopata pe genunchi. când trecem prin faţa penitenciarului. Jésus! zice Umflatul. altfel nu mi-ai fi dat o mână de ajutor. o întind nişte internaţi. îl ia pe Clousiot în braţe şi-l urcă în barcă. — Să nu faceţi nici o mişcare fără să daţi de veste. şi-mi mai trebuia un bărbat. Clousiot îi trage un fluierat lyonez printre dinţi: e un fluierat care nu face zgomot. Jésus zice: — Acum putem să vorbim şi să fumăm. menţine vasul în echilibru. dar se-aude bine. doar cârmeşte. dacă-i vorba de-un mort. ţine. zice Jésus. Umflatul şi-a vârât vâsla în barcă. aşa că izbutim s-ajungem la el. dacă a fost vreunul rănit. cu coada vâslei lipită de coapsă. ia scapără bricheta. ne aflăm în mijlocul fluviului şi zburăm c-o iuţeală de necrezut. e vorba de nişte internaţi. şi când colo. — Fir-ar să fie! M-ai tras în piept. cei doi le-au văzut. ajutată şi de curent. barca se pierde în noapte. purtaţi de curent.— Gura. slab luminat de curentul electric al unui dinam ca vai de lume. Umflatule! Repede.

2 .Îi zic: — Umflatule. Focul. Încotro. Noaptea se destramă. Barca striveşte stufărişul. În a şaptea zi vin să v-aduc de mâncare. Pătrundem şi ne cufundăm în junglă timp de o oră şi mai bine. Aşa mai merge. dând la o parte crăcile care ne barează trecerea. Jésus? — O să v-ascund într-un golfuleţ. iar lumina. Trebuie să te pricepi la ghicit să ştii că-i destulă apă ca să ţină barca. măcar capeţi ceva crăpelniţă în fiece zi şi nişte ţoale. după îndelungi căutări. Caraliii au bărci cu motor. vă dăruiesc câte cinci sute de franci. E aproape patru dimineaţa când. Malul e înverzit de iarbă şi curat. — Băi frate. s-ar izbi de fund. la treizeci de kilometri de ieşirea în larg. gagiule. vorbitul. Sub bolta asta impunătoare se-aud chirăituri a mii de animale neştiute. tuşea vă pot trăda. — Valabil. nu izbuteşte să le străbată frunzişul. Papillon? — Vedem noi. prea mari ca să intre-n golfuleţ. până se mai liniştesc caraliii şi poterele. dacă-s la pândă pe-aproape. te doare rău? — Merge. Trebuie să daţi impresia c-aţi străbătut din prima noapte fluviul Maroni şi-aţi intrat în mare. Să fie primit! În sat ne crapă măselele de foame. sunt ăi mai periculoşi. care ne ascunde. e ora şase. e mai rău să fii eliberat decât deţinut. copacii sunt uriaşi. care se ridică din nou după ce trecem. dăm în sfârşit de reperul ştiut doar de Jésus şi pătrundem de-a binelea în junglă. Ne trezim deodată într-un fel de canal şi ne oprim. zice Clousiot. îi zice Jésus lui Clousiot. Da' cum facem cu piciorul meu rupt. O să staţi acolo o săptămână. Poterele circulă cu bărci fără motor. vorba aia. Jésus zice: — Aici o s-aşteptaţi o săptămână. alcătuind o perdea foarte deasă.

nou-nouţă. — La revedere. fiecare la locul lui. straşnice. de vreo doi metri. şi ne ţin de cald în umezeala asta care pătrunde până-n măduva oaselor. înseamnă că ne-au arestat în sat. mâini şi picioare. croiţi-vă pânzele şi orânduiţi lucrurile pe vas. fixaţi balamalele cârmei. Jésus cumpărase de la deportaţi patru pantaloni. A aruncat-o peste zid. Maturette şi Clousiot se îmbracă. în timpul ăsta. patru cămăşi şi patru bluzoane de lână. Îi cioplim cu toporul nişte scândurele din crengi uscate. Cum e cu miarul de care vorbeai? Mă duc puţin mai departe şi mă-ntorc c-o hârtio de-o mie. Durerea s-a mai uşurat. În a opta porniţi pe mare. la un moment dat strigă: „Opreşte! În poziţia asta mă doare mai puţin. Cu asta o să se-ntoarcă la Saint-Laurent. Clousiot ne-a spus că n-a lăsat puşca la poalele zidului. două vâsle. şi fluviul e acolo 2 . Pe de altă parte. În ea. zice Jésus. Bluzoanele sunt de lână. pe Clousiot îl trec sudorile şi. ajutat de flux. noroc că ne mai încălzeşte. Să ne ocupăm acum de Clousiot. Bem rom. În a şaptea zi ne-ntoarcem. Îl punem la muiat într-o tigvă şi ne dăm cu sucul de nicotină pe faţă. eu rămân cu hainele arabului. E a doua sticlă pe care-o dăm pe gât de la plecare. osul o fi venit la loc!” Îi punem scândurelele şi le legăm c-o sfoară nouă de cânepă aflată în şalupă. care nu-i montată. Umflatul trage de picior.Scoate de sub nişte ierburi dese o pirogă mititică. Dacă n-am venit în zece zile. A rămas în cămaşă. care stă lungit pe mal. nu vă mişcaţi o săptămână deaici. Trebuie să sacrificăm un pachet de tutun. e cu picioarele goale. Treaba-i groasă pentru c-a fost atacat supraveghetorul şi s-o fi iscat un tărăboi grozav. Ţânţarii ne pişcă neîncetat. Umflatul zice: — O-ntindem.

Începe să fie cald. cu busola. cât durează în Franţa munca silnică pe viaţă?” Şi mă umflă râsul. Câteva minute mai târziu. numit „Charvein”. facem un foc şi bem câte-un sfert de litru de cafea. Primul reflex. Dacă ţine cărăbăneala. e-n regulă. negăsind-o. Unicul necaz e piciorul lui Clousiot. să-l anunţe pe Jésus că ne aflăm în cutare loc. Cum tocmai ele sunt cele mai periculoase. Exact treizeci şi şapte de zile de când am sosit la ocnă. şi crezând că noi avem puşti. Suntem liberi. liberi. liberi. Acolo o să trebuiască să-i dăm cuiva nişte bani. Merge repede. Maturette. Clousiot şi cu mine ne trezim că suntem singuri. Vedem noi mai târziu. am putea să-ncălzim nişte cafea. poterele o să creadă că suntem înarmaţi. nu mai e cazul să ne fie frică: au drept arme doar un revolver şi-un soi de baionetă. cu gamba înconjurată de crenguţe. fără să lase să se strecoare vreo rază până jos. 2 . Lumina pătrunde în junglă într-un chip cu totul deosebit. acum. De ieri seară am cheltuit atâta energie că n-avem tăria să ne mai uităm la lucruri sau să inspectăm barca. Până una-alta. că precis a căzut în apă. Zic: „Domnule Preşedinte. îndulcită cu zahăr nerafinat. În caz că suntem dibăciţi şi nevoiţi să părăsim barca. S-ar zice că ne aflăm sub nişte arcade pe care bate soarele. deoarece. va trebui s-o luăm pe fluviu în sus până dăm de jungla fără apă şi. E delicioasă. piroga lor a dispărut. s-o ţinem întruna spre nord. Jésus zice că-i bine aşa. Sunt mari şanse ca la capătul a douătrei zile de mers să dăm de-un lagăr al morţii.atât de aproape. lucru pe care nu-l ştia. Cei doi ocnaşi bătrâni pleacă. Adio şi n-am cuvinte. Zice că. pufnim în râs: a mers ca pe roate. nu se mai aventurează să ne caute. nu se mai aude şi nu se mai vede nimic. înseamnă că n-a durat mult condamnarea mea pe viaţă.

găsită în barcă. Văzând că m-am înşelat. şi barca asta făcută dintr-un copac ars pare cam slăbuţă ca s-o pornească pe mare. smulgând rădăcinile care atârnă. negru3 .Maturette. Pe de altă parte. Tovarăşii lui îl mănâncă pe loc. mi-am ţinut gura. Maimuţele şi un soi de veveriţe mici fac nişte tumbe fantastice deasupra capetelor noastre. cade din el un păianjen enorm. Maturette mă bărbiereşte numărul doi cu bisturiul meu. încercând să-l muşte de marginea uriaşului bot. Nu l-am mai văzut. Clousiot spune: „Să nu zicem hop până n-am sărit. Maturette n-are barbă. Intră în golf şi înoată. La fiecare zvâcnitură din coadă a crocodilului zboară prin aer câteun porc. am socotit până-n ultima clipă că vasul ăsta e-o pirogă sortită să ne ducă până la adevăratul vas cu care să pornim pe mare. se bulucesc pe el. păros. caimanul a tulito în apă. nu voiam să dau impresia că nu cunosc vasele folosite în mod obişnuit pentru evadare. apoi pe Clousiot. Ne-am petrecut prima zi pălăvrăgind şi luând contact cu lumea asta neştiută a junglei. întrucât. atunci porcii se pornesc s-atace caimanul. cum Jésus avea aerul că i se pare totul firesc. mai întâi ca să nu-mi influenţez camarazii. Golful e plin de sânge. Când iau bluzonul să-l îmbrac. Un caiman se iveşte de nu ştiu unde şi înhaţă laba unui porc care guiţă ca un bezmetic. Îmi lepădasem bluzonul ca să mă spăl c-o bucată mare de săpun de Marsilia. Am dormit bine. şi dimineaţa am făcut cafea. şi pluteşte cu burta-n sus. Mai e până-n Columbia. soi de purceluşi sălbatici. Spectacolul a durat douăzeci de minute. la fel. Erau pe puţin două mii. Pe unu l-a curăţat. A venit să se adape şi să se scalde o turmă de bachiri. e tot vieţaş. sincer vorbind.” Nu-i răspund.

Azi-dimineaţă am asistat la un spectacol ciudat. înarmat cu cuţitul şi toporul. O să-l dezarmăm. arată numai nordul. Barca-i putredă. coasem sacii de făină în formă de trapez. treacă-meargă: există o damigeana cu untdelemn şi nişte cutii pline cu făină de manioc. n-am dreptul să tac. bag de seamă că fundul bărcii nu-i prea zdravăn: gaura în care intră catargul e roasă ca vai de lume. dar e un risc mai mic decât să porneşti pe mare cu un sicriu. Cum catargul n-are decât doi metri jumătate. Ce-i de făcut? Când o să vină Jésus. Când punem catargul. să nu se descompună. sudul. Cu astea. Alimentele. Cântăreşte probabil pe puţin cinci sute de grame. vestul şi estul şi n-are gradaţii. ales c-o cracă-n cap şi are un cucui cât o nucă. Are peri foarte lungi.violet. Busola e o busolă de şcolar. o ducem mult. Cu prilejul încăierării. Apa e vânătă. o ceata de maimuţe cu chip cenuşiu s-au bătut cu nişte maimuţe cu chip negru şi păros. e uriaş şi-l strivesc îngreţoşat. iar eu. Meşteresc o mică velă în formă de triunghi isoscel: o s-ajute să ridice botul şalupei pe creasta valurilor. Îmi calc pe inimă şi arăt toate astea ălorlalţi doi. Punând tirfoanele ca să fixez balamalele uşiţelor care vor sluji drept suport cârmei. Ticălosul ăla de Jésus a vrut să ne lichideze. acestea intră ca-n brânză. o să pornesc cu el să căutăm în sat alt vas. prinzându-i pe margine o sfoară groasă ca să întărim pânza. Am scos toate lucrurile din barcă. E foarte riscant. mai solidă. terminaţi cu-n fel de bulgăraş ca de platină. o să-l silim să ne dea altă barcă. cred că Jésus a băgat prea mult permanganat. 4 . inclusiv butoiaşul cu apă. În nişte sticluţe închise ermetic se află chibrituri şi cartonaşe date cu fosfor. Maturette sa.

Îl cântăresc în mână. Din loc în loc. Ne-am adăpostit sub nişte frunze de banan sălbatic. cât doi cocoşi mari. trece. un fazan sau o gâscă sălbatică de toată frumuseţea. spânzurat în aer.Noaptea asta a plouat cu găleata. o ia de-a lungul ei să găsească o trecere. Ne întoarcem la locul cu pricina şi găsim ceva ciudat: o adevărată barieră de treizeci de centimetri înălţime. în dreptul ei. Să vedem. Când găseşte portiţa. gândindu-ne mai bine. Pricep imediat că animalul. câte-o portiţă şi. are pe puţin cinci kile şi pinteni ca de cocoş. fără să ne ude câtuşi de puţin. A profitat de lipsa noastră de experienţă ca să ne vâre pe gât o barcă putredă! Trimite trei oameni la moarte sigură ca să economisească cinci sute sau o mie de franci. Ajungem într-un loc la vreo sută cincizeci de metri de şalupă şi văd. cam la vreo zece metri de golf. Îi tai capul dintr-o lovitură de sabie. Apa se prelingea pe suprafaţa lor lăcuită. făcută din frunze şi liane împletite. Nişte ţipete ca de gaiţă ridică-n picioare tot micul nostru univers. dar. Ne hotărâm să-l mâncăm. dând de barieră. dar îşi prinde laba în 5 . în afară de picioare. mă gândesc la criminalul ăla de Jésus. să nu-i mai aud chirăiala înfiorătoare. Se întoarce după cinci minute şi-mi face semn să-i urmez. nişte chirăituri atât de ascuţite şi de sâcâitoare că-i spun lui Maturette să ia baioneta şi să vadă despre ce-i vorba. camuflată cu nişte rămurele şi un laţ din fir de alamă agăţat cu un capăt de-o cracă îndoită. Bariera se-ntinde paralel cu apa. Mă întreb dacă n-o să-i fac de petrecanie după ce-l voi fi silit să-mi facă rost de altă barcă. Azidimineaţă. Ne aflăm aici de cinci zile şi patru nopţi. ne spunem că laţul a fost pus acolo de cineva şi c-or mai fi şi altele. în timp ce-mi beau cafeaua. S-a prins într-un laţ şi atârnă cu laba agăţată de-o cracă.

Fiecare duce câte-e bucată uriaşă de frunză. din când în când. Fac de gardă a doua zi la ora zece. Furnicile astea sunt de aproape un centimetru şi jumătate lungime şi au picioarele lungi. facem un tur de gardă. Bariera pare bine întreţinută. Jos se află un şir de furnici din acelaşi soi. Astea foarfecă cu repeziciune o frunză enormă ca de banan. în şir. riscăm să dea cineva peste noi. care nu fac decât să pregătească bucăţile. Supa ne-a mers la inimă. Cărătoarele sosesc din dreapta. Nu6 . iar carnea. niţeluş deosebite. se produce o învălmăşeală. cară cu toatele bucăţi mari de frunze. toate de aceeaşi mărime. înseamnă că nu-i veche. atras de nişte furnici de manioc. nu prea ştiu ce era. drept care rămâne spânzurat până ce-l găseşte stăpânul capcanelor. în graba lor de a se aproviziona şi a-şi lua locul în şir. negre. dar uit de asta.firul de alamă şi declanşează craca. spre furnicar. iar toate lucrurile sunt la fereală în junglă. cu o îndemânare neînchipuită. îşi iau repede povara. şi se duc la stânga. Le urmăresc până la planta pe care-o golesc de frunze. Sunt mai întâi furnicile tăietoare. Vasul e ascuns sub nişte ramuri. Atunci intervin furnicile-poliţai şi împing fiecare lucrătoare la locul pe care trebuie să-l ocupe. N-avem voie s-aprindem focul ziua. pe care le duc spre un furnicar uriaş. fac de gardă. Descoperirea asta ne oftică. era delicioasă. şi descopăr o întreagă organizare. până să intre în şir. Au o dungă cenuşie pe o parte a fălcii. Hotărâm să. foarte mari. dar noaptea e puţin probabil să se ivească vânătorul. Fiecare a mâncat câte două gamele. Furnicile astea stau în semicerc şi le supraveghează pe cele cărătoare. Cum ziceam. chiar fiartă. şi bucăţile cad la pământ. o taie în bucăţi. ca să pândim împrejurimile capcanelor. dar. Am mâncat noaptea asta fazanul sau gâsca.

mi dau seama ce greşeală gravă săvârşise o lucrătoare. — Care e Papillon? — Eu. iar pe şi nasul îi sunt acoperite de o mască tatuată albastră-închis. te-ai curăţat. Voi sunteţi cei trei evadaţi din spital? — Da. ars de soare. urmărindu-i pe soldaţi. să văd dacă supravegherea lor se exercită până la intrarea în furnicar. şi cele trei părţi ale furnicii — capul pieptul şi trupul — au fost îngropate şi acoperite cu pământ INSULA PORUMBEILOR Priveam atât de pierdut această mică lume. Ţine o puşcă cu două ţevi. — Ah! Atunci nu mişca şi vorbeşte încet. iar alta trupul în două. pentru că unul dintre ei are o puşcă şi vreau să te omoare până nu-ţi cunosc intenţiile. — Eşti înarmat? — Nu. c-am fost tare surprins auzi un glas: — Dacă mişti. Drept în mijlocul frunţii se mai află tatuată o libarcă. E statură mijlocie şi îndesat. — Du-mă la camarazii tăi. — Nu pot. Două lucrătoare au fost oprite da poliţişti. — Eşti singur? — Nu. în dreptul mijlocului. 7 . dar a fost scoasă din rând şi o furnică-jandarm i-a tăiat capul. au săpat groapă cu lăbuţele. E un bărbat gol până la brâu. Întoarce-te. E chel. — Câţi sunteţi? — Trei. şi-au lăsat jos bucăţile de frunză. poartă un şort kaki are cizme roşii de piele.

t. pasărea pe care am mâncat-o.) 1 . Nu ne să trăiască în Franţa pentru că a făcut tâmpenia să-şi tatueze masca aia pe obraz. ai auzit de mine? — Nu. îmi dă puţină cafea. Zice: — M-am prins cu-atât mai vârtos cu cât nici o poteră n-a vrut să plece după voi. căci e foarte căutat. îl bagi printre 14 Nume (originar din Guyana) al unei păsări din ordinul galinaceelor. O vinde cu două sute. Îi spun: — Vino să-mi cunoşti prietenii. îl duc în sat şi-l vând cuiva care are o ogradă de păsări. refuză indignat. piei de tigru. bea şi el. toţi ştiu c-aţi şters-o co puşcă. — Vrei o cafea? Dintr-un sac pe care-l poartă-n spate scoate un termos. şi care seamănă) cu fazanul (n. colecţie de fluturi şi mai ales vânătoarea de hocco viu. Ne spune că se fac douăzeci de ani de când e în Guyana cinci de când a fost eliberat. — Aşa-i. Bine-înţeles că n-a văzut în viaţa lui nici găină. pun mâna pe unu. Se apropie de mine şi. Iată ce ne povesteşte: — Pasărea asta sălbatică e un cocoş de junglă. Râde pe-nfundate că l-am trombonit pe chestia puştii.— Ei bine. dar văd că nu eşti poteră. nu-i faci nimic. două sute cincizeci de franci. Pe unu l-o fi halit tigrul. Îi place jungla la nebunie şi s trăieşte decât de pe urma ei: piei de şarpe. nici oameni. — Chiar noi. pot să-ţi spun c-ai întors totul pe dos cu evadarea ta! Jumătate din cei eliberaţi zac arestaţi la jandarmerie. Nu-i tai aripile. Ei bine. nici cocoş. Mă ofer să i-o plătesc. aplecând ţeava puştii spre pământ. Vine şi se aşează cu noi. dacă nu voi. zisă şi cocoş indian sau cocoş american. îmi întinde mâna şi-mi spune: — Sunt Bretonul cu mască. Are patruzeci şi cinei. pun capcane aici ca să prind hocco14.

îl găseşti proţăpit acolo. E izolat. Cum o saltăun val ceva mai tărişor. când se lasă întunericul. — Şi atunci ce-i de făcut? — Ai parale? — Da. Nici n-a văzut-o bine. şi de cum se zăreşte pe cer vreo pasăre de pradă. Nici să nu vă gândiţi la plecare. Le urmează şi. 2 . în sus. că-i sinucidere curată. le-aduce acasă pocnindu-le zdravăn cu ciocul. cârcăieci. Nu mai pleacă dintre orătănii. acuzat de complicitate. priveşte atent în toate părţile. să le-nveţe să fie punctuale.” Ne spune că Jésus e un ticălos. în jos. Seara se aşează la uşă şi nu-i de înţeles de unde ştie că lipseşte o găină sau două. Arabul e în carcera jandarmeriei. ciugulind ca şi ele.păsări seara. Bretonul cu mască ne spune că Jésus. iar el stă gata s-o înfrunte. păianjeni. vrea s-o vadă. pe când caraliii au câte-un mic cucui. toata lumea ştie că nu mă îndeletnicesc niciodată cu pregătirea vreunei evadări. în hăţişurile dimprejur. pereche. Cele două lovituri care l-au doborât nu i-au provocat nici o rană. că sare-n sus: — Păi individul ăsta v-a trimis la moarte sigură! Piroga asta pluteşte ăl mult o oră pe mare. când deschizi uşa. zac la zdup la jandarmeria din SaintLaurent. Că-i cocoş sau găina. Umflatul şi vreo treizeci de eliberaţi. şi dimineaţa. trimite toată păsărimea să se ascundă în ierburi. şerpi. părând să numere găinile şi cocoşii care ies. fapt e că ştie şi porneşte după ele. chiţcani de pădure. unde cei de la penitenciar veniseră să vadă dacă recunosc pe vreunul care să fi dat târcoale clădirii din care am şters-o. Când îi pomenesc de şalupă. O asemenea pasăre extraordinară mâncasem noi ca peun cocoş oarecare. se rupe-n două. Stârpeşte şoareci. „Pe mine nu m-au luat la întrebări. E un câine de pază fără.

Infirmierul spitalului dă celor doi infirmieri. Drept care. care-i îngrijesc pe bolnavi. şi cel mai bine rezolvi treaba pe Insula porumbeilor. Sunt cu toţii nişte ucigaşi de temut. Orice-ar fi. Ca să faceţi rost de-o barcă faină. nici poteră. înseamnă că trebuie s-o luăm înapoi. Acolo se află vreo două sute de leproşi. pentru douăzeci şi patru de ore. tu şi prietenii tăi. leproşii îşi scufundă vasele umplându-le cu pietre: când au nevoie de-o ambarcaţiune. că meriţi. Leproşii trăiesc în nişte colibe micuţe de paie. N-au nici un fel de supraveghetor şi nici un om sănătos nu se duce acolo. Plimbările astea le fac cu nişte bărci furate din satul vecin. Oficial n-au voie să vândă nimic în afara insulei.— O să-ţi spun ce să faci. ba mai mult chiar. leproşi şi ei. nici preot. trebuie să găseşti altă barcă. după ce-au părăsit insula pe furiş. E la vreo sută cincizeci de kilometri de gura fluviului. nici măcar doctorul. de toate neamurile şi din toate regiunile Franţei. Caraliii trag în orice pirogă care vine sau pleacă din Insula porumbeilor. vă duceţi pe Insula porumbeilor. o să-ţi dau o mână de ajutor. la ora opt. dar comit multe crime. se bagă la fund să scoată pietrele şi vasul se ridică la suprafaţă. Insula asta 1 . Singur n-ai găsi-o sau te-ai putea înşela. Nimeni nu pune piciorul pe insulă. dar fac negoţ clandestin cu Saint-Laurent. nici paznic. meşterite de ei. Saint-Jean şi cu indochinezii de la Albina din Guyana olandeză. Se întrunesc într-o sală comună. Cresc găini şi raţe cu care-şi îmbunătăţesc hrana zilnică. Sunt oameni de tot felul pe insulă. Am să te-ntovărăşesc pe fluviu până se zăreşte insula. Am să te-ajut pe gratis să izbândeşti. În fiecare zi. — Cum facem? — Îţi spun. Rareori se omoară între ei. câte-o ladă cu medicamente. şi asta dacă nu-i prea încărcată! Ca să porneşti în largul mării. Cel mai grav delict e să ai o barcă. Pe scurt: piroga ta poate să-ţi slujească doar pe fluviul Maroni. negătită. unde se întorc pe urmă să stea la fereală. nu vapropiaţi de sat. li se-aduce mâncare.

— Ba nu. de a le vorbi şi de a trata cu ei. Ieşim greu din golf şi când intrăm pe cursul fluviului începe să se întunece. face Bretonul. Fluviul e încă foarte periculos. — De ce nu vii cu noi pe insulă? — Ferit-a sfântul. — Când plecăm? — Când se întunecă. nu pot să-mi înving scârba de a sta lângă ei. O să te duc cât mai aproape. eu în faţă. pe care o s-o remorcăm. Hăituirea voastră nu s-a încheiat. şi tu porneşti spre insulă. trebuie să încarci şi să pregăteşti totul în barca ta. — Nu. — Imposibil. Mii de văpăi ale unul uriaş foc de artificii se iau parcă la harţă între ele ca să fie mai vii. chiar în plină zi. — Bun. Iar pe lumină tot n-ai voie să pluteşti pe fluviu. La douăzeci de kilometri în faţa noastră se vede clar 2 . mai galbene întră cele galbene. după aia trec în piroga mea. pe care-o leagă de barca noastră. Bretonule? — E trei. Clousiot se află lângă Breton. doar o dată am pus piciorul pe debarcaderul unde soseşte oficial vaporul Administraţiei. n-ai să mai găseşti nicicând locul ăsta.e la cincizeci de kilometri dincolo de Saint-Laurent. mai tărcate acolo unde culorile se învălmăşesc. mai roşii între cele roşii. Iartă-mă. am să aţipesc un pic. care rămâne să păzească lucrurile. Un soare imens. Bretonul s-a dus să-şi aducă piroga. Maturette la mijloc. Era ziua nămiaza mare şi tot mi-a fost deajuns ce-am văzut. Papi. Ţi-aş face mai mult rău decât bine. o să mă duc cu barca goală şi-o să mă întorc pe urmă să-l iau pe Clousiot. Pe de altă parte. roşu-cafeniu. Se lasă înserarea. — Cât o fi ceasul. care ţine vâsla cârmei. dar cât oi trăi nu mai pun piciorul pe insula asta. aprinde zarea în direcţia mării.

împinşi de curent. eu şi Bretonul perfect sincronizaţi. Ne apropiem.estuarul acestui fluviu maiestuos. Când distingem mai bine conturul stâncilor. cu atât simţim mai bine cum ne împinge fluxul. Încerc să-l îndrept şi să-l întorc. aşa că. fără să trudim. Vâslele pătrund în apă şi plutim de-a curmezişul curentului. deşi frânam cu vâsla. destul de repede — şuit. că. Întunericul ne învăluie dintr-odată. care goneşte spre mare licărindu-şi paietele roz-argintii. dac-am fi dat de-o stâncă în 2 . aproape în mijlocul fluviului. dar e destul de greu să fim zăriţi de la distanţă ceva mai mare. ne îndreptăm ţintă spre ea: o pată mare. — N-aveţi de ce. zice Bretonul cu glas scăzut. niţeluş spre dreapta: „Acolo e”. şuit. Vasul. Cu cât ne apropiem de mijlocul fluviului. Ne-am lovit atât de tare. Maturette face şi el ce poate. nemaifiind condus de Breton. din pricina negurii care pluteşte la suprafaţa apei. o desprinde grabnic de a noastră şi rosteşte simplu. dar nu izbutesc. Nu mai fumaţi.şuit. în şoaptă: — Noroc. — Înainte. simţim schimbarea la fiecare jumătate de oră. se îndreaptă de-a latul spre insulă. Bretonul trece în piroga lui. Bretonul zice: — E sfârşitul refluxului. Noaptea nu-i prea întunecoasă. Într-o oră fluxul se va face simţit. vom profita de el ca s-o luăm în sus pe Maroni. După şase ore ne aflăm foarte aproape de insulă. Plutim repede. Vâslim în cadenţă. aşa c-o să ne împingă. fraţilor! — Mulţumim. Fluxul devine mai puternic şi ne poartă tot mai iute. zice Bretonul. şi-o să ajungem destul de repede la insulă. intrăm într-o rână în vegetaţia care atârnă-n apă. Vâsliţi tare ca să ţinem mijlocul fluviului.

hotărăsc să mă dau în vileag. Maturette sare-n apă. Înaintez cu busola în mâna. trage barca şi ne trezim alunecând sub o tufă uriaşă. Bojdeuca e luminată de o lampă de ulei pusă pe masă. — De pomană sau cu plată? — Tacă-ţi clanţa. Prostul de mine. Mai fac câţiva paşi şi. — Să intrăm în colibă. Pricep prea târziu că e un gest care nu se face peaici: nu vor să mă molipsească. În clipa când scapără lumina. alimente. un căţel se repede la mine lătrând şi sare să mă muşte de picior. „De n-ar fi şi câinele lepros. neştiind cum să mă prezint. am nevoie ele ajutor. e întuneric şi nu pot să le zăresc trăsăturile. — Eu sunt ăla. — Ce cauţi aici? Vrei să ne jefuieşti? Crezi că suntem prea îndestulaţi? — Nu. pune-o jos. lăsându-i pe cei doi prieteni în barcă. câinii n-au lepră. aici n-ai de ce să te temi. după ce rup câteva crăci şi las agăţate în câteva locuri bucăţi din sacul de făină pe care le pregătisem înainte de plecare. sunt aproape de ei. Dăm pe gât o duşcă de rom şi urc singur pe mal. Înaintez.locul ramurilor şi frunzelor de copaci. Dac-o ai cu tine. Marcel? — E un evadat. dar n-am luat puşca. — Ia loc. îmi spun. trage şi legăm barca. — Înaintează binişor. Cucuvaie! Patru arătări se ivesc din colibă. piroga s-ar fi făcut praf şi-am fi pierdut totul. obiecte etc. nimeni nu mi-o apucă. Întind mâna prosteşte. Zăresc o luminiţă şi disting deodată nişte glasuri şi trei colibe de paie. amice. pun rămăşag că eşti tipul cu puşca. Trage.” — Cine-i acolo? Cine e? Tu eşti. Aprind o ţigară. zice Cucuvaie. 2 .

trei dinţi foarte lungi şi galbeni. atât osul. du-te şi întreabă la casa comună dacă vor să-l ducem acolo. a rămas o gaură exact în mijlocul feţei. iar de la ochi pleacă o rană adâncă spre înaltul frunţii. plin cu ouă. 2 . şi vezi mai ales dacă Toussaint e de acord. dreapta. N-are pleoapă decât la ochiul stâng. Aici n-avem ce-ţi da de băut. e mâncată şi lasă la vedere. ia loc unul din ei şi abia atunci văd pentru prima oară chipul unui lepros. cât şi carnea. dezgoliţi. prietene. Am zis bine. Eu stau jos. Cel care i-a spus Cucuvăii să-şi ţină gura zice: — Ţiparule. — Nu.Mă aşez pe un scaun de paie fără spătar. Buza inferioară. Aşează în faţa mea un coş din paie împletite. complet descărnat. afară de cazul că vrei să înghiţi nişte ouă. spre. Pune pe masă o mână învelită într-un bandaj. Vino iute cu răspunsul. În dreapta mea. nu două găuri. mulţumesc. Cu cele două degete rămase la mâna stângă ţine o ţigară groasă şi lungă. mare cât o monedă de doi franci. ci una singură. N-are decât a ureche. care se zăresc cum intră în osul maxilarului superior. la dreptul i-a căzut. pentru că mă aflu exact la nivelul ei. E mâna dreaptă. mă silesc cât pot să nu întorc privirea şi nici să las să se vadă ce impresie-mi face. ei cinci în picioare. Nasul e complet mâncat. pentru că ţigara e verzuie. Fumul pe care-l degajă fitilul lămpii ăsteia cu ulei de cocos are un miros respingător. chiar asta voiau. nu le deosebesc chipurile. Cucuvaie mai aprinde trei lămpi cu ulei şi pune una din ele pe o masă exact în faţa mea. E înfiorător. Al meu e luminat de lampă. pentru a se pierde în chica-i căruntă şi stufoasă. foarte aproape. precis c-a răsucit-o singur. dintr-o frunză de tutun pe jumătate crudă.

umbra unui omuleţ doar ceva mai înalt decât un pitic: — Toussaint şi ceilalţi vor să-l vadă. îmi zice: — O să te-ajutăm. dar să nu pui niciodată mâna pe-un bolnav. camarade. al celui care a avut curajul să se lase privit. trebuie să treacă timp ca să ajungi ca mine. N-am văzut în viaţa mea decât un singur chip de lepros. (n. Du-l la centru. pe-un tăpşan. după trei minute. Două ferestre luminate. Ulei extras din seminţele unei plante sud asiatice şi folosit în tratamentul leprei. În faţa uşii neaşteaptă vreo douăzeci de oameni. alţii în spate. Iată ce-am ajuns în zece ani. Când sosim. se dau la o parte să ne facă loc. — Unde-i camaradul? În pragul uşii. În mijloc. de zece metri lungime pe vreo 15 Corect. — Mulţumesc. Se dă înapoi şi-mi spune: — Îţi mulţumesc că vrei să mă atingi. Întoarce capul şi mi-arată partea stângă: în partea asta se usucă. o casă. şi-asta nu vreau. nici să nu mănânci sau să bei din gamela lui. un ciot de lună luminează soiul ăsta de piaţă. mai sănătos şi mai voinic ca tine când am sosit la ocnă. Jean Neînfricaţii se ridică şi-mi spune: „Vino după mine”. vreo patru-cinci în faţă. eu alături de Jean Neînfricatu. — Mă cheamă Jean Neînfricatu. Eram mai chipeş. Mă cuprinde o milă nesfârşită şi schiţez gestul de a-l atinge pe obrazul stâng în semn de prietenie.) 2 . Uite. Mi-e mai bine de când fac injecţii cu ulei de choumogra15. E vârful teşit al insulei. E o sală dreptunghiulară. reumatismului. chaulmoogra. ne îndreptăm spre ei. — Nu te tratezi? — Ba da.t. Plecăm cu toţii pe întuneric. sunt orăşean de mahala. sifilisului şi unor boli ale pielii. Când ajungem la uşă.Cu glas foarte răguşit.

— Cum l-ai ajutat? — Am tăiat nişte crăci şi i-am pus piciorul întrun soi de aţele. cu un soi de vatră în care ard buşteni. Îi lipseşte un singur lucru: 2 . aşezaţi pe o bancă. la fel de repede pe cât te mişti. Are ochii negri şi-mi spune: — Sunt Toussaint Corsicanul. tu eşti probabil Papillon. am furat-o săptămâna trecută la Albina. — Îl doare? — Da. — Ştirile circulă repede la ocnă. Pe un taburet şade un bărbat fără vârstă. În spatele lui. am cu ce s-o plătesc. cu faţa albă. — Unde? — În faţa zidului spitalului. Ţi-o vând pe-a mea. cinci-şase oameni. — De unde ştii? — A trebuit să intrăm în apă ca să-l ducem pânla barcă pe prietenul meu. — Ce-a păţit? — Şi-a scrântit piciorul. — Da. — Vrei să-ţi dăm o barcă? — Da. că se rănise. toate de aceeaşi înălţime. e un transatlantic. înconjurată de patru pietre uriaşe. ce fel de ajutor? — O barcă. e grozavă şi nou-nouţă. apa nu-i adâncă acolo.patru metri lăţime. Unde-i puşca? — A fost aruncată în fluviu. — Ziceai c-ai venit să ceri ajutor. — E-n regulă. Nu-i o barcă. — Va să zică se poate recupera? — Cred că da. exact unde am sărit. Sala e luminată de două lămpi barosane de vânt cu petrol. — Unde e? — În barcă.

prefer să plătesc. (n. Nici un bolnav nu bea din ea”. t. nu ştiu ce valoare au lucrurile aici. — În regulă. Are tot ce-i trebuie: o cârmă completă cu eche. iar mi-a căzut un deget! Unde naiba o fi? — E aici. Mă desfac bucată cu bucată. îmi dă gamela înapoi şi zise: — Poţi să bei. Până să-nţeleg despre ce-i vorba. În clipa aceea bag de seamă că de gamelă e lipit un deget. târgul e încheiat. iar Toussaint se apleacă şi trece cănile oamenilor din spatele lui. N-are chilă. dar nu putrezesc. Purice. — Nu. Iau gamela şi beau. du-te la noapte să cauţi puşca şi în schimbul ei primeşti vasul. 16 Piesă de rezistentă aşezată pe axa longitudinală a fundului unei nave. un catarg de patru metri dintr-un lemn fără moarte şi o velă nou-nouţă din pânză de in. dacă nu. se îndreaptă spre o tăblie fixată de zid deasupra focului.) 2 . Purice îmi întinde gamela spunându-mi: „Bea fără teamă. fă nişte cafea! Purice. nu sunt molipsitor. ia o gamelă care sclipeşte de nouă şi de curată ce e. mărunţelul care-a venit după mine.chila16. aşezate lângă pietre. gamela asta e folosită doar pentru ăi aflaţi în trecere. — Trei mii de franci. toarnă-n ea cafea dintr-o sticlă şi o pune la foc. Cât dai? — Spune tu preţul. Îl dezlipeşte şi-l aruncă în foc. apoi o pun pe genunchi. îi zic eu arătând gamela. toarnă cafea în câteva căni de-un sfert. că eu am lepră uscată. dacă poţi să plăteşti. După câteva clipe ia gamela de pe foc. îl aud pe Purice spunând: — Poftim. dar în două ore îţi montăm una pe cinste.

I-o dau. înseamnă că totu-i în regulă. 2 . Se luminează de ziuă. Trebuie să-ţi anunţi prietenii. Avem un tip pe culmea insulei. Toussaint îşi face apariţia: — Bună ziua. Du-l pe rănit într-o colibă. Nici un lepros nu trece pragul colibei. Puteţi ieşi liniştiţi. — Nu-i cazul să facem socoteli armeneşti. le dau lui Clousiot şi lui Maturette amănunte despre cele petrecute de la sosirea mea pe insulă şi târgul încheiat cu Toussaint. îl luăm pe Clousiot şi-l ducem într-o colibă. om vedea. Au sosit împachetate-n hârtie groasă de ambalaj. Clousiot scoate pe gură. Purice ne roagă să-i dăruim piroga şi o vâslă. strânge tot ce-i în barcă şi scufund-o. Câtă vreme flutură-n vânt o cârpă albă. plătesc. o s-o scufunde într-un loc ştiut de el. o prostie cât el de mare: — Uşcheala costă va să zică şase mii cinci sute de franci. când începe refluxul. Am să-ţi dau jumătate. înţelegi de ce. Lungiţi pe aşternuturile astea. N-a văzut nimic de soiul ăsta. O oră mai târziu. culcaţi pe aşternuturi noi trimise de Toussaint. totul e mutat şi lucrurile din pirogă rânduite cu grijă. fără să se gândească. Nu poate să te ajute nimeni. Toussaint zise: — O să fii nevoit să stai aici până seara. Mă duc în grabă la ai mei.Mi-ajunge la nări un miros de carne friptă. Ne aflăm toţi trei în colibă. ar coborî să dea de ştire. Papillon. Noaptea a trecut repede. adică alea trei bătrâne pe care le am. Aici nu vine nimeni să vă deranjeze. După aia. Câtă vreme am parale. îmi spun: „O fi degetul”. Dac-ar vedea ceva. postat într-un cocotier să vadă dacă circulă bărci de-ale cârâirilor pe fluviu.

În timp ce lucrez. t. Leproşii. cu două banchete din care una găurită prin care se vâră catargul. lungă de cinci metri. Bustul şi braţul drept sunt şi ele paralizate şi se aşteaptă să paralizeze curând şi piciorul drept. E o şalupă splendidă. De o parte şi de alta are cârlige de atârnat lucrurile. Vino s-o vezi. Faţa lui Toussaint pare normală. Nimeni altcineva nu vorbeşte. Poate că cei care i-au iubit sau i-au cunoscut n-au aflat niciodată chipul înfiorător în care s-au descompus încă de vii. Îi spun: — Ce-i cu chila. stau de vorbă cu Toussaint. Toussaint? — O s-o meşterim dintr-o scândură de la uşa infirmeriei. nou-nouţă. La amiază.Puteţi să vă culegeţi singuri nişte papaya17 şi să mâncaţi dacă aveţi poftă. E din lemn solid. Vela şi frânghiile sunt noi de tot.) 2 . Din două scânduri facem chila. vede cu el. Toussaint ne explică cum trebuie făcută treaba şi-i dăm ascultare. eu şi Maturette. şi-mi mai spune că are lepră uscată. aşezaţi în cerc jur împrejurul nostru. Am şi urcat şalupa pe platou profitând de întunericul nopţii. dar când vorbeşte băgăm de seamă că numai o parte a feţei se mişcă. Ne punem pe treabă. de forma şi mărimea unui pepene galben. ca s-o întoarcem. printre care butoiaşul cu apă. o chilă care se întinde subţiindu-se din spate spre partea dinainte e fixată solid cu nişte şuruburi lungi şi cu cele patru tirfoane pe care le aveam. E grea. Ochiul drept e fix parc-ar fi de sticlă. dar nu-l poate mişca. când mă 17 Fruct comestibil al unui arbore exotic. Mi-o spune singur. cea stângă. n-are nici o rană. se uită ia noi cum lucrăm fără să scoată o vorbă. Ne ducem. O singură dată doar. Nu pomenesc aici numele nici unui lepros. (n. şi trebuie să trudim mult.

— Asta-i un vas greu. Trebuie să te legi zdravăn de-un copac din junglă şi să aştepţi cele şase ore ale fluxului. perpendicular pe valuri. te pomeneşti c-un curent foarte puternic care în mai puţin de trei ore te duce vreo sută de kilometri spre vărsarea fluviului. asta înseamnă cam până la trei din noapte. nici unul din ăştia trei n-a mai şters-o”. n-au cum să te urmărească. lasă-le acolo.) 2 . Pune-ţi prietenii să se lungească pe fundul vasului. poţi să le foloseşti”.pregăteam să iau câteva balamale. t. Cam pe la nouă e cazul să te-opreşti. În timp ce lucrăm. O să le fie imposibil să treacă. pe când tu o să fii deja dincolo. Când se lasă întunericul. unul din ei a spus: „Nu le lua încă. În ora asta şi jumătate se hotărăşte totul. deşi le-am şters. Ai o oră şi jumătate până se luminează de zi ca să străbaţi cincizeci de kilometri. Toussaint se adresează unui lepros: „Ai evadat de câteva ori. ca să întăresc chila. în clipa când se luminează. căci curentul nu se retrage de-ajuns de repede. Viaţa ta depinde de avansul ăsta de-un kilometru. ce-aveai în pirogă? — O velă şi-un foc18. Aici nu văd decât o velă. pentru că înseamnă să ajungă la gura fluviului exact când începe fluxul. Să nu pleci la ora aia. pe care le smulseseră de la o mobilă din infirmerie. trebuie să fi pătruns în mare. La ora şase. Chiar dacă te văd caraliii. Îmi explică de îndată: — Astă-seară refluxul e foarte devreme. Porneşte pe mijlocul fluviului la patru şi jumătate. să-i 18 Pânză triunghiulară în partea din faţă a unei nave (n. marea-i totdeauna agitată la estuar. poate să ia un foc şi-o trincă. pe la şase. Mam tăiat la mână când am smuls o balama şi s-au mânjit de sânge. pe care-o să-l ai când o să dea cu ochii de tine. explică-i pe îndelete lui Papillon cum să facă. zice omul. Marea începe să se retragă la trei.” Un lepros a turnat pe ele nişte rom şi i-a dat foc în două rânduri: „Acum. Mergi cu toate pânzele sus.

dar fiind lepros. Dac-o ţii trei zile spre nord. în Guyana engleză. drept care m-am trezit în Guyana engleză. după ce te-a pus să lucrezi la drumuri un an sau doi. şi nici nu ştii 2 . Dacă vezi că vântul măreşte tangajul unui val mare şi că începi să te-apleci. Guyana olandeză. înseamnă c-o s-o ţin nord-nord. Ştii drumul? — Nu. Abia când dai de mare o să ai răgazul să-l pui pe puşti să coboare pânza. îi dai drumul şi-o să vezi că vasul îşi recapătă imediat echilibrul. Venezuela te predă. din faţa noastră. Având în vedere deriva. În clipa aceea. Toussaint mă pune să repet toate sfaturile ce mi-au fost date.mărească stabilitatea. iar în a patra zi mă îndrept spre nord-vest. Guyana engleză aşijderea. gata să te răstorni. Trinidad nu te predă. Recunoaşte că n-a ajuns niciodată mai departe de Georgetown. dar bagă bine de seamă să nu fii zvârlit pe coastă. Nu-ţi lega de picior frânghia velei. Îmi spune c-o şterge şi el din când în când. îl expediază înapoi galop. lasă vela liberă şi ia vântul în plin cu trinca şi focul. s-o aducă la bord şi s-o porneşti mai departe după ce-o ridici iar. — Bravo. ultima oară. Lepra lui nu se vede decât la picioare. Ştiu doar că Venezuela şi Columbia sunt spre nord-vest. — Aşa-i. înapoiază evadaţii. Eu. n-am ţinut-o decât două zile spre nord-est. Jean Neînfricatu zice: „Câtă vreme trebuie să se-ndrepte spre larg?” îi iau înainte cu răspunsul: — Trei zile ţin direcţia nord-nord-est. o fac fără greş. E desculţ. zise leprosul. asta înseamnă direct vest. dar te sileşte s-o iei din loc după cincisprezece zile. iar tu ţine zdravăn cârma. treci la nord de Trinidad sau de Barbados. trece-o prin belciugul special de pe vas şi înfăşoar-o o dată în jurul pumnului. unde i-au căzut toate degetele. Sunt numai urechi. Într-o împrejurare din asta nu te opri.

sunt pe cale să comit o faptă infamă ca răspuns la atâta măreţie: „Vă rog. aşa că te pomeneşti la Curaçao sau în Columbia. Şi eu vreau să-i ajut. banii lui Clousiot. la preţul ăsta. — Mulţumim. îţi dau revolverul meu. uitându-se la Jean Neînfricatu. Papillon? — Da. Banii nu ne servesc 2 . Se ivesc leproşi de peste tot şi fiecare pune câte ceva. n-are nici un rost. nu pot să primesc asta. Vreau să-i ajut pe flăcăii ăştia. — Toussaint.când treci de Venezuela. zise Jean Neînfricatu. În clipa aceea mă ruşinez c-am minţit şi spun: — Nu. zise Toussaint. nici un singur deget — zice: „Banii nu ne-ajută să trăim. Mă năpădeşte ruşinea. Ce-mi dai pe el? — O bătrână. Doar aşa. asta-i tot ce am. Mi se uită în ochi şi zise: — Ba da. Trei mii de franci sunt multe parale şi totuşi. Ai cu ce plăti. ca să ştiu. E scump? — Nu. nu de asta am întrebat. are rost. Se petrece atunci o scenă mişcătoare: Cucuvaie pune jos o pălărie şi iată-i pe leproşi aruncând în ea bancnote-şi monezi. nu faceţi o asemenea jertfă”. Toussaint pierde pe puţin două bătrâne. Şi totuşi nu pot să spun că mai am bani! Ce-i de făcut! Dumnezeule. — Vă mulţumim pentru toate. Un negru din Tombuctu. zise Toussaint. Trebuie să vajut şi eu cu ceva. prietenul meu. zise Maturette. — Îţi mai rămân ceva bani? — Nu. cu cât i-ai vândut barca? — Cu trei mii. căci vă dă un vas straşnic. zise Clousiot. complet mutilat — are două cioturi drept mâini. trei mii în cap. Jean Neînfricatu zice: — Toussaint. Primeşte-i fără să te ruşinezi.

” Cuvintele astea îmi iau o piatră de pe inimă şi mă împiedică să mărturisesc că am bani. şi celorlalţi. şi două benzi Velpeau în ambalajul lor. alcool. Jean Neînfricatu îmi spune: 2 . bine legate pe spate. de cel puţin treizeci de kile fiecare. apoi îmi spune: — Poftim. Ai zice că-i vorba de evadarea lor. cel de la infirmerie. îi dau lui Toussaint o mie cinci sute de franci. ia revolverul. n-ar trebui să daţi greş în ultima clipă din lipsa unei arme. un primus. Pe la cinci începe să plouă. el îmi dă restul trei sute. Toată comunitatea asta năpăstuită e înduioşată de păţaniile noastre şi vor să contribuie cu toţii la reuşită. Le aduc într-o ladă însemnată cu o cruce roşie. Un lepros aduce nişte scândurele bine geluite şi subţiri. feşi. Au numărat banii din pălărie: opt sute zece franci. Leproşii au pus la fiert două sute de ouă. doi saci cu mangal. îl deschid de faţă cu toţi. iod. lui în primul rând. aspirină.decât ca să jucăm sau ca să le mârlim pe leproasele care vin când şi când din Albina. o pereche de foarfeci şi nişte leucoplast. Nu ştiu cum să-i mulţumesc. şi o damigeana cu benzină. noinouţe. Conţine o hârtie de o mie şi patru a cinci sute de franci. Infirmierul a pregătit o cutiuţă cu vată. Aţi jucat totul pe-o carte. E lada primită dimineaţa cu medicamentele zilei. Mai trebuie să-i dau lui Toussaint doar o mie două sule. Mai aduc două broaşte ţestoase vii. frunze de tutun şi două sticle pline cu chibrituri şi cartonaşe date cu fosfor. Le oferă cu simplitate ca să înlocuiesc scândurelele de la piciorul lui Clousiot. un sac cu cel puţin cincizeci de kile de orez. Barca a fost trasă în apropiere de locul unde sosim. Sper să n-ai nevoie să-l foloseşti. Clousiot îmi dă tubul lui. ţi-l fac cadou.

niţeluş la stânga. aplecat. pe care n-o avusesem nici o clipă cu piroga. luaţi de refluxul ăsta ce-a şi început de două ore şi jumătate şi care are o iuţeală de necrezut. — Mulţumesc. Nu-i pericol să fiţi văzuţi.— Aveţi baftă din plin. Se află la picioarele mele. puteţi să plecaţi de îndată şi să câştigaţi o jumătate bună de oră. Plouă întruna. Jean. Capăt pe dată o senzaţie de siguranţă. Potrivim cârma cu tija ei de siguranţă şi echea. în partea dinainte. În felul ăsta o să fiţi mai aproape de gura fluviului când o s-o porniţi mai departe la patru si jumătate dimineaţa. dând bărcii un picior zdravăn. mulţumesc. E cu totul altceva decât piroga. după cura urcă sau coboară. Maturette stă în faţă. Plouă întruna. depăşeşte nivelul apei cu peste patruzeci de centimetri. care n-a vrut să-şi schimbe pansamentul. Maturette se aşează la fund. precum şi o pernă de liane pe care să şed. având în vedere c-o să-l montăm abia la ieşirea din fluviu. Cu ajutorul păturilor am încropit un culcuş pe fundul bărcii pentru Clousiot. plus noi trei. Îi spun: — Cum fac să ştiu cât e ceasul? — O să-ţi spună mareea. înspre malul olandez. Ştiind că ceva mai jos sunt două insuliţe. încărcat cu toate lucrurile. Jean Neînfricatu zice: — Adio. Lansăm vasul la apă. Toussaint. 1 . mii de mulţumiri tuturor! Ne facem foarte repede nevăzuţi. nu vedem nici la zece metri. trebuie s-o iau pe fluviu în jos pe la mijloc. Catargul înfăşurat în pânză stă culcat. între mine şi butoiaşul cu apă. valea! — Noroc! zice Toussaint.

— În clipa asta. noroc că mai încet.privind ţintă drept înainte. De cât timp crezi c-am plecat? — Îţi spun. Plouă întruna. Împing bara la dreapta ca să străbat fluviul pieziş şi să mă apropii de malul râpos dinspre Guyana olandeză. m-am udat până la piele. Aşteaptă un pic: de trei ore şi cincisprezece minute. nu mai vorbim. Doar mâna cu care manevrez echea mi-amorţeşte din pricina ploii. o s-o luăm înapoi. învelite în împletituri de paie. Un copac gros care coboară fluviul o dată cu noi. bem rom. Dacă n-am greşit. Plouă tot mai tare. ne stânjeneşte o clipă cu ramurile lui. Ne desprindem repede şi-o întindem mai departe cu cel puţin treizeci pe oră. în cincisprezecedouăzeci de minute ne oprim din coborât. pline cu rom. Nu ne e frig. face trei ore şi un sfert de când plutim în josul fluviului. bafta pe care am avut-o că l-am întâlnit pe Beronul mascat care ne-a călăuzit până la Insula porumbeilor. să nu ne izbim de stâncile lor. Nu mai lunecăm în jos. coborâm cu peste patruzeci pe oră. Eu însumi vâslesc ţinând bara imobilizată sub coapsa 2 . spune Maturette. S-au făcut treizeci şi nouă de cartoane. spiritul lor de echitate. — Ai căpiat? De unde ştii? — Am numărat de la plecare din trei sute în trei sute de secunde şi de fiecare dată am rupt o bucată de carton. doar şoptim: „Ia vâsla şi lopătează”. S-a lăsat întunericul. nici nu urcăm. Leproşii ne-au dat zece sticle de Chianti. dar bluzoanele alea de lâna sunt atât de grozave că ţin de cald chiar dacă-s leoarcă de apă. Vorbim de-un lucru: bunătatea. zise Clousiot. Lucru ciudat. Curentul s-a oprit până s-ating hăţişul. Fumăm. generozitatea lor. nici unul din noi nu pomeneşte de groaznicele răni pe care le văzusem la unii leproşi. A cinci minute fiecare. Nu mai fumăm.

Nimic nu-mi tulbură somnul ăsta de plumb. când o sajung în larg cine ştie când voi mai avea răgaz? Mă lungesc între butoi şi catarg. deşi sunt foarte agitat. dorm până-n clipa când mă trezeşte Maturette: — Papi. îl ridicăm şi stă foarte bine 2 . tragem de crăci şi ne adăpostim sub ele. şi dorm. nici vreun vis. unde se termină fluviul.tare repede sub degetele mele. am vreme să dorm şapte ore. nici ploaia. Refluxul a început de mult. Am coborât mai mult decât ne închipuiam şi am impresia că ne aflăm la mai puţin de zece kilometri de gura fluviului. Vasul e îndreptat spre mare şi curentul lunecă . Doar privind spre cer pot ghici unde-i malul. luna nouă ne îngăduie să vedem clar. copaci.dreaptă. Încerc să zăresc linia care separă fluviul de mare. Ne aflăm în umbra formată de vegetaţie. PLECAREA CEA MARE Fluxul o să dureze şase ore. Fluviul e cenuşiu. Nu mai plouă. bine adăpostit. dorm. Plus o oră jumătate cât trebuie s-aşteptăm refluxul. lăsând vasul prins cu un laţ de o rădăcină groasă. Dacă n-ai ţine seama de flux şi reflux. Trebuie să dorm. la vreo sută de metri. Încet-încet intrăm în hăţiş. Îi tragem o duşcă de rom. învăluit în ceaţă. O fi suflând în mijlocul apei? O fi puternic? Ieşim de sub hăţişul junglei. Acolo unde ne aflăm nu-i vânt. forme negre. unde începe marea. fluviul ducând cu el ierburi. sau e peaproape. nici poziţia incomodă. Dorm. n-ar fi chip să spui încotro e marea şi încotro fluviul. socotim c-a venit momentul. Maturette pune o pătură drept acoperământ între barcă şi butoi. Ne sfătuim: ridicăm catargul aici? Da.

o las înfăşurată în jurul catargului. — Pastele şi dumnezeii! Am greşit ora. Cu forţe unite. vâr lopata adânc şi trag. De-odată se face simţit şi vântul. lipindu-ne de el.fixat în fundul sabotului său şi-n gaura din bancă. la vreun kilometru la stânga. Maturette zice: — N-o să putem ieşi. văd nişte chestii care plutesc în jos. Cred că-i mai târziu decât ora plănuită. zise Maturette. zise Clousiot. să ne-ajute Dumnezeu! — Să ne-ajute Dumnezeu. — Ridică trinca şi focul. Trinca şi focul sunt pregătite să le ridice Maturette când o să cred că-i cazul. Înainte. n-o s-ajungem la timp. coasta franceză la dreapta şi. — Mă las în voia lui. Crezi c-o să avem timp să ieşim? — Nu ştiu. repetă Clousiot. amândouă bine încordate! Vântul se năpusteşte în ele. N-a fost greu. căci fluviul se luminează dintr-odată ca ziuă. Distingem cu uşurinţă. eu la urmă cu alta. e de-ajuns să desfaci frânghia care-o ţine lipită de catarg. iar barca se cabrează ca un bidiviu şi ţâşneşte ca o săgeată. — Atenţie. care ne împinge spre mijlocul fluviului. Trebuie să ne desprindem cu multă forţă şi foarte repede de malul spre care ne împinge curentul. Ne desprindem. Nu ne-am depărtat nici măcar cu douăzeci de metri de mal. la vreo doi kilometri. Maturette e-n faţă c-o vâslă. — Ia uite ce înalte sunt valurile şi ce mai creste albe! O fi început refluxul? — Imposibil. În faţă se văd foarte limpede mieluşeii valurilor. Ridic vela fără s-o întind. coasta olandeză. eu am să fac asta. Ca să manevrezi vela. din locul în care mă aflu. Maturette de asemenea. şi-am şi coborât o sută mulţumită curentului. 2 . vâslim de zor.

Pan-iiuu. Uf! s-a făcut! Zece minute mai târziu. Ridic vela. le trecem cu uşurinţa unui puşti care sare capra. Talazurile. trăgând cât pot de scota velei. Suntem purtaţi mai mult spre coasta franceză decât spre cea olandeză.. nu-i greu. Clousiot. Nimic în afară de plescăitul valurilor izbind coca. Se trage în noi cu o carabină.— Tacă-ţi clanţa şi şezi lângă scota focului şi a trincăi. bunul Dumnezeu ne trimite un strălucitor răsărit de soare. fără să zdruncine. leagă căţeaua! Pan-iiuu. primul val al mării încearcă să ne stăvilească trecerea. şi şuit-şuit-ul pe care-l făcea vasul pe fluviu se transformă în tac-i-tac-i-tac. vasul saltă şi coboară fără să trepideze. trăgându-mă de încheietura mâinii. se trage din Guyana olandeză. Se zăresc foarte limpede nişte bărbaţi care aleargă spre ţărm. Vasul s-a înclinat cu peste patruzeci şi cinci de grade. slăbesc pânza şi ieşim din estuar cu vântul în plin din spate. precis că de-aia or fi încetat împuşcăturile. Şi ca s-arunce lumină peste izbânda energiei noastre asupra elementelor naturii. şi gata. Gonim c-o viteză ameţitoare. înaintăm atât de repede că mă trezesc zvârlit în mijlocul estuarului în aşa fel că-n câteva minute o s-ating coasta franceză. Nu-i vorba câtuşi de puţin de caralii. pan-iiuu. împinşi de-un vânt îndrăcit. Stă dreaptă în faţa mea. Fac încet volta sub vânt.. împuşcătura a doua am localizat-o perfect.. îl sărim uşor. deşi destul de înalte. Vasul sentoarce pe trei sferturi. se umflă cu-atâta forţă că n-a lipsit mult să mă zboare din locul meu. — Ura! ura! am ieşit! strigă Clousiot cât îl ţine gura. Tac-i-tac. cât mai încet cu putinţă.. Valurile se succed toate în 1 . Pan-iiuu. Iar tu. Trec cât pot de mult sub vânt. mai şi prisoseşte. pan-iiuu. focul face singur volta şi trinca la fel.

Tocmai priveam înapoi. Începe marea aventură. ţine răcoare la cap şi te fereşte de insolaţie. mă avânt drept înainte. când şi când. când un val luat greşit mă cheamă la ordine. Clousiot se ridică. Îşi micşorează înălţimea pe măsură ce pătrundem în mare. fără să fie întinsă. în bătaia vântului. îmi răsuceşte o ţigară. paştele şi dumnezeii! face Clousiot. încotro mergeţi. o aprinde. mai târziu va fi albastră. mi-o dă şi fumăm toţi trei. Muiată-n apă. îl privesc cum se estompează în zare. — Cel de sus o să ne-ajute. valurile au trei metri şi sunt foarte lungi. ceea ce ne ajută să călătorim confortabil. spre nord. În faţă. dar cu vasul mai puţin înclinat. dacă ne-ajută Cel de sus. Apa e tare mocirloasă. Cămaşa de la spital e transformată într-un burnuz cum poartă arabii. căci am slăbit scota velei şi e umflată numai pe jumătate. Maturette îl ajută să se instaleze cât mai comod în faţa mea cu spatele rezemat de butoiaş. rogu-vă? — Spre Columbia. 2 . ne uităm unii la alţii. Vrea să-şi salte capul şi trupul ca să vadă bine. o zărim neagră. — Dă-ncoa rachiul. Clousiot mă întreabă: — Căpitane. zice Clousiot. al meu o fi la fel. Maturette toarnă nişte porţii zdravene în trei căniţe de metal şi ciocnim. să cinstim ieşirea-n larg. Maturette e aşezat la stânga mea. N-am nevoie să mă uit la busolă: soarele îmi bate pe umărul drept. Vântul se menţine puternic şi ne îndepărtăm rapid de ţărmul pe care. Soarele urcă degrabă şi nu-i o problemă să ne uscam.aceeaşi cadenţă. Chipurile le sunt iluminate de fericire. Cu cât ne îndepărtăm. cu-atât blocul ăsta verde ne destăinuie mai clar tainele marginilor sale dantelate. Marea e de-un albastru de opal.

dac-ar fi spus „da”. erau acum cu noi. situez soarele în raport cu acul busolei şi mă ghidez după el. amestecat cu două cutii de sardele.de viaţa camarazilor mei şi a mea. e prea cald. — Pun la fiert nişte orez. ia Fernandez. — Eu o să ţin primusul. — Nu-i sigur. zice Clousiot. De altfel. Clousiot îmi spune: — Ce baftă pe mine că te-am întâlnit la spital! — Nu numai tu. o cafea pe cinste. Damigeana cu benzină e bine proptită. Valurile au mai scăzut şi plutim tăindu-le fără să se mai izbească de coca vasului. Orezul cu untură miroase grozav. Prima masă la bord a decurs bine. presupunem că e zece dimineaţa. Îmi dau seama că. în faţă de tot. Ar fi fost mai greu să-l ai pe arab la dispoziţie în sală exact la ora potrivită. Ne aflăm abia de cinci ore în larg şi cu toate astea simţim că sub noi apa e foarte adâncă. E o zi splendidă. Îmi pare rău că nu mi-a dat prin gând să-mi fac rost de nişte ochelari de soare. În plus.. Mă poartă gândul la Dega. şi tu cratiţa. peste zi. Judecând după poziţia soarelui.amintindu-mi totodată de răspunderea faţă. zise Maturette. Din când în când. Îl mâncăm de cum e luat de pe foc. şi mă felicit că l-am luat cu noi. unde nu-i voie de fumat. pentru că é foarte devotat. Reverberaţia soarelui îmi oboseşte ochii. e foarte uşor. spuse Maturette. zise Clousiot. — Da. Clousiot îmi răsuceşte tot timpul ţigări şi mi le aprinde. Deodată. — Mulţumesc.. „O înghiţitură de rom?” Refuz. curajos şi îndemânatic. Maturette ne-a fost de mare folos. nu sunt băutor. n-ai nevoie tot timpul de busolă. şi vă mulţumesc la amândoi deopotrivă că. şi eu am avut baftă c-ai venit. în ciuda vârstei şi 2 .

nu era tocmai naiv. ca şi Galgani. i-am fi putut aştepta în ascunzătoare — Jésus i-ar fi ajutat să evadeze şi i-ar fi adus. Clousiot zice: — Eu unul. cu mutra lui de copil nevinovat. încredere în mine. când m-a văzut. Vorbim tot felul de prostii. am lăsat un bilet sub pernă: „Plecat fără adresă”. O să fac în aşa fel să fiu totdeauna la înălţime. M-am prezentat la vizita medicală pentru că mă durea în gât şi ca să mă plimb. marea s-a 2 . La spital.” Şi m-am trezit băgat la spital.a purtării. dacă n-ai pornit în căutarea lor. În dimineaţa zilei a şasea ne salută un soare strălucitor. Spun apoi: — Şi François Sierra. doctorul. când am şters-o. atât de mult aş fi vrut să fie aici. din moment ce s-a cărăbănit”. e pentru că n-ai putut. Noaptea folosesc busola. şi doctorul. Izbucnim cu toţii în hohote de râs. Precis că-i departe. Peste zi îmi serveşte drept busolă soarele. — Apropo. omul cu ciocanul. De ce?” „Nu ştiu. În sfârşit. Spun: — Cine ştie dacă o să-l mai întâlnim pe Julot... domnule doctor. Probabil că acum îşi spune: „Protejatul meu. — Cine ştie de ce-o fi făcut-o. — Aşa cum s-au potrivit lucrurile. Dacă Jésus ar fi fost cinstit şi ne-ar fi dat un vas ca lumea. te cunosc cu toţii şi ştiu bine că. zice Clousiot. asta-i tot. Maturette. Papillon. — A vrut să-ţi facă un serviciu. Navigam cinci zile fără nici o păţanie. afară de cazul că stă şi acu pitit în junglă. nu era eu putinţă. aţi avut. cum se face că te aflai în sala aia de strictă supraveghere a spitalului? — Nu ştiam că fusesem trecut printre internaţi. mi-a zis: „Văd pe fişa ta că eşti internat în insule. Nimic. datorită drumului est-vest pe care-l străbate. Ce va să zică aia internat?” „Bun.

vine furtuna. în mai puţin de-un sfert de oră a ajuns de pe linia orizontului până foarte aproape. am hotărât să dorm! Coborâm vela şi focul. s-a dezlănţuit întreaga fanfară a naturii. singurul care-a rămas. Pun să lege zdravăn vela înfăşurată de catarg. la răsărit. E-o vijelie. Atunci Clousiot mă ardea cu ţigara lui. în jurul nostru. prima mea vijelie.liniştit dintr-odată. caremi spune: — E amiază sau unu. urcă şi coboară la nişte înălţimi uluitoare şi în hăuri atât de adânci de-ai zice că nu mai ieşi de-acolo. ne ajută să lunecam pe marea netedă. toate cu creste înspumate. Încep să ne stropească picături mari. plouă cu găleata. valurile se-formează c-o iuţeală de necrezut. vântul se răcoreşte din ce în ce. în spatele meu. Un vânt de-o violenţă nemaiauzită se năpusteşte asupra noastră. păstrăm doar trinca şi adorm buştean pe fundul vasului. — Ţine ţi-vă bine. ploaia. nu se mai vede nimic. valurile. Focul. iar valurile. purtat ca un pai. e întuneric beznă. nu departe de noi zărim peşti zburători. nici urmă de soare. Ca prin farmec. Bezna aceea înaintează spre noi c-o viteză ameţitoare. Şi totuşi. bine ocrotit de soare de pânza întinsă deasupra mea. Gata. Marea fiind ca oglinda. izbindu-se de vas. dar te trezesc pentru că vântul s-a răcorit. Vasul. a sosit. e neagră de tot. fulgerele. Trinca şi focul sunt de-ajuns ca să plutim foarte repede. Mă ridic şi-mi reiau locul. Mă trezesc scuturat de Maturette. din partea de unde bate vântul. iar zarea. vântul care urlă sălbatic deasupra noastră. cu tunetele. Maturette mă ştergea pe faţă cu o rufă muiată în mare şi tot aţipeam. în ciuda acestor formidabile 2 . Sunt obosit mort. mi-aruncă în obraz împroşcături biciuitoare. Azi-noapte. ca să n-adorm.

ai văzut? Dac-ar şti că din pricina lipsei mele de experienţă era să ne ducem la fund răsturnându-ne-n larg! Iau hotărârea să nu mai lupt cu sensul valurilor. totul s-a terminat. În spate. ne aflăm la mijloc între cele două extreme. cerul s-a luminat. Cu siguranţă că sunt peste şaptezeci şi cinci de centimetri de apă. în faţă e negru. Orez. Ploaia încetează. Ţin bara cu amândouă mâinile şi. 2 . gata-gata să se răstoarne. Înfrunt valurile pieziş. mulţumiţi de noi. că zvârle chiar el afară o bună parte din apa pe care-a luat-o. urcă pe creasta altui val. precis că prea devreme. Scoatem păturile: prinse de catarg. în clipa când virez să-l tai. mai înalt. socotind că-i bine să mă-mpotrivesc niţeluş unui val de fund. cobor de bunăvoie cu ele şi mă înalţ o dată cu marea. vin de-a latul unui val. fără să vreau. Pe la ora cinci. Spun: — Da. ridic pânza şi pornim iarăşi. Vezi ceva meserie. Plin de draci.cufundări. nu mă mai preocup de direcţia pe care trebuie s-o urmez. valurile sunt mai mici. treabă extrem de periculoasă. şi tot urcă şi coboară. S-a umplut toată barca. dar acum pot să văd limpede înainte şi înapoi. pe care-l văd apropiindu-se. vântul suflă mai departe turbat. ulei. iau multă apă. şi vasul se aplecă atât de tare. îmi dau repede seama de importanţa acestei descoperiri şi că am suprimat astfel nouăzeci la sută din primejdie. se vor usca degrabă mulţumită vântului. — Bravo! strigă Clousiot. Soarele străluceşte din nou deasupra noastră. vasul se ridică. ci caut doar să menţin mai bine vasul în echilibru. Cei doi tovarăşi golesc vasul de apa rămasă pe fund cu ajutorul unor crătiţi. vântul suflă normal. făină. Papillon! Ţi-ai golit repede bărcuţa.

Clousiot. Singur am învăţat cum să procedez în asemenea cazuri. E zece dimineaţa. simt că-mi ard buzele. cu un vânt şi cu nişte valuri ca astea? Trebuie s-o iau spre nord-vest ca săndrept abaterea. vezi că tot servesc la ceva lecţiile de la marina de război. O să înfrunt noaptea cu o seninătate deplină. Pielea de pe ele s-a dus. eram la fund. cât şi spre mare: valurile care se înalţă sunt albastre spre fund. şi furtuna asta scurtă mi-a fost de mare folos. proiectează lungi limbi galbene. — Ai învăţat treaba asta la marină? întreabă Maturette. — Ei. marea-i absolut calmă. Vreme de încă şase zile navigam fără bătaie de cap. care n-au depăşit niciodată trei ore. cu crestele roşii. trandafirii sau galbene. ca şi de 2 . Dorm de aproape patru ore. ai văzut figura cu scosul apei? — Bătrâne. după culoarea razei care le atinge. Nici un fir de vânt. Am scos-o bine la capăt. aşa-i. Cine ştie cât de mult ne-am îndepărtat în patru ore. o dată cu ea. discul soarelui. deopotrivă spre cer şi spre cei câţiva nori albi. Când mă trezesc. Eşti un as. Noaptea se lasă brusc de îndată ce soarele a dispărut în mare.o cafea dublă şi o porţie zdravănă de rom. dacă nu punem la socoteală cele câteva răstimpuri de furtună şi de ploaie. Probabil c-am fost purtaţi mult în derivă. din focul lui de artificii. de data aceasta liliachii. Mă cuprinde o plăcută senzaţie de tihnă puţin obişnuită şi. alcătuind un tablou de neuitat: tot cerul e brun-roşcat. Soarele asfinţeşte şi luminează din plin marea asta albastră. apoi verzi. — Da. impresia că mă pot bizui pe mine. de n-o făceai şi ne mai izbea un val de-a latul. trimiţându-şi ultimele scânteieri. parţial cufundat în mare.

e o mare ca untdelemnul. ne apucăm apoi să facem umbră cu pânza. marea fiind liniştită. Mi s-a luat şi pielea de pe mâna dreaptă. — Numai de nu s-ar apropia prea mult. îl distingem bine acum. e carne vie. Pe măsură ce se apropie. acolo unde Maturette a spălat vasele. dar unde faţă de Trinidad sau de oricare altă insulă britanică. E normal să se întrebe co2 . Ne dăm cu ulei pe faţă şi pe mâini de două ori pe zi. drept în faţa noastră. În largul mării. asta-i sigur. la orizont. Mănânc şi. Îi ard o lovitură zdravănă. Se împlinesc unsprezece zile de când ne aflăm pe mare. cu făină de manioc. Într-adevăr. E un petrolier. E un peşte de zece kile. E un vapor. Iau baioneta şi-i spun lui Maturette să arunce câteva boabe de orez. Nefiind vânt. nu în direcţia noastră. — Nici un pericol. iar cum unul din ei Aproape c-a scos capul afară. Vorbeşti de lup. se apropie. După soare. a început să fermenteze. care de altminteri. e-un punct negru care se măreşte treptat. apoi îşi schimbă ruta şi iată-l venind drept spre noi. peştii se strâng şi vin până la suprafaţă. distingem tot mai bine oamenii de pe punte. dar nu ajută: soarele de la tropice îl usucă degrabă. Ce-i drept. ea şi Clousiot. zice Clousiot. Vin peşti în jurul ambarcaţiei. nu venea spre noi. de-a latul. Îl curăţăm şi-l fierbem în apă şi sare. urmat de trei salve.. Încep să mă-ntreb unde naiba om fi.pe nas. pânzele atârnă jalnic. Maturette la fel. cu siguranţă că n-am fost zăriţi. O fi un vapor sau vreo şalupă de larg? Greşeală. Unde cade orezul. şi iată-l cu burta-n sus. de când s-a udat. foarte departe. auzim urletul unei sirene. Deodată. trebuie să fie vreo două. L-am mâncat seara. În tot timpul ăsta n-am zărit decât un singur vapor.. dar pieziş.

) — Vorbiţi franţuzeşte? întreabă o femeie. o friptură din pulpă de berbec. — Încotro vă duceţi? — Spre Martinica Şi de-acolo mai departe. apoi zărim cum sosesc pe punte nişte femei în rochii pestriţe şi bărbaţi în cămăşi colorate. mi se pare neobişnuit. îi vedem clar acum pe ofiţerii de pe bord şl alţi membri ai echipajului.or fi căutând indivizii ăia aici în larg. Pasageri pe-un petrolier. cu coaja lor de nucă. Se apropie încetişor. — Ce căutaţi în larg? — Mergem unde ne-o duce Cel de sus. — Where are you coming from? (De unde veniţi) — French Guyane. Petrolierul se apropie domol şi căpitanul ni se adresează în engleză. O clipă mai târziu. — De ce nu vreţi să fiţi ajutaţi? — Pentru că suntem nişte evadaţi şi nu mergem în direcţia dumneavoastră. Unde ne aflăm? — În larg. Doamna vorbeşte cu căpitanul şi spune: — Căpitanul vă roagă să urcaţi pe bordul vasului. Ne dăm seama că sunt pasageri. — Spuneţi-i că-i mulţumim. — Încotro s-o luăm ca s-ajungem în Antile? — Ştiţi să citiţi o hartă marinărească britanică? — Da. (Din Guyana Franceză. o să ridice şi ambarcaţia. dar că ne simţim foarte bine pe vasul nostru. bucătarul. — Uită-te la hartă! Mă uit şi întreb: 2 . ne sunt coborâte cu o funie: o hartă britanică. nişte cartuşe de ţigări. pâine. — Da. doamnă.

şi-n clipa asta un matelot mi-aruncă o caschetă de marinar. — Cam câte mile? — În două zile veţi fi acolo. cea mai grea. zise căpitanul. La şapte şi jumătate dimineaţa vin să se rotească în jurul nostru. nici 1 . fără a fi puternic. Feţele ne sunt unse cu untul de cacao ce ne-a fost dăruit de cei de pe vapor ca să ne alinăm arsurile. mulţumiri tuturor! — Căpitanul vasului vă felicită pentru curajul vostru marinăresc! — Mulţumim. ajungem două zile mai târziu la Trinidad. Pe la nouă zărim pământul. TRINIDAD Păsările ne-au înştiinţat că ne apropiem de pământ cu mult înainte de a-l fi văzut. „Am sosit.— Trebuie s-o iau spre vest un sfert sud ca să dau de Antilele britanice. bătrâne! Am sosit! Prima parte a evadării. adio! Şi petrolierul porneşte încetişor. Nu putem desluşi încă dacă-i cu-adevărat o insulă sau o peninsulă. am isprăvit-o cu bine. Culmea e plină de cocotieri. pe marginea căreia se găsesc mici grupe de case albe. mă îndepărtez de el de teama vârtejului stârnit de elice. aşa-i? — Da. pe care-i o tresă din fir de aur şi-o ancoră. Pe cap cu cascheta asta. Un vânt răcoros. — La revedere. aproape că ne şterge. ne împinge c-o viteză mulţumitoare pe o mare nu prea agitată. Abia pe la ora patru după-amiază zărim amănuntele unei insule lungi. fără să se mai fi întâmplat ceva. Cade drept în mijlocul bărcii. Trăiască libertatea!” Fiecare îşi manifestă bucuria prin exclamaţii copilăreşti.

Trebuie să mai treacă peste o oră până zărim nişte oameni care aleargă în direcţia . În mai puţin de douăzeci de minute s-a adunat o mulţime pestriţă. Negrii râd cu gura până la urechi. sau hinduse ne invită prin gesturi. care se agaţă imediat.plajei spre care ne-ndreptăm. femeile negre. Strângem pânzele şi aşteptăm. O barcă mică se îndreaptă spre noi. Fundul e de coral sau de nisip? — De nisip. puteţi înainta fără grijă. pentru frumoasele dumneavoastră cuvinte. coolie. valurile ne împing spre ţărm. — Bun sosit la Trinidad. long ride on small boat (bun căpitan. Îmi spun cu toţii: „Good captain. trag vasul pe uscat. Fiecare vrea să locuim la el. rosteşte albul într-o franceză curată. Se uită la noi. ne ating cu gesturi mângâietoare.dacă sunt locuite casele. Ne spune că putem lăsa totul până a doua zi pe vas. că nimeni n-a să se atingă de nimic. în casa lui. Maturette ia o mână de nisip şi o duce la gură s-o sărute. Gestul dezlănţuie un adevărat delir. Toată lumea îmi zice captain. căruia i-am vorbit de starea iui Clousiot. La trei sute de metri de ţărm arunc ancora. Albul. Tot sătucul s-a strâns pe mal să ne primească. cursă lungă pe vapor mic)!” 2 . râd de acest botez. Am făcut asta pe de o parte ca să văd cum reacţionează acei oameni şi pe de alta ca să nu se găurească vasul când o să dea de uscat dacă fundul e de coral. cu doi negri care lopătează şi un alb cu cască colonială. — Mulţumim. îmi explică albul pe franţuzeşte. domnule. îl transportă foarte aproape de plajă. Ridicăm ancora la bord şi. dintr-o mişcare. Aveam să aflăm mai târziu că se numeşte San Fernando. încet-încet. Nici n-am atins-o bine că zece oameni intră în apă şi.

o să ne pună ei scrisorile la poştă. cât şi din partea acestei familii pline de atenţii de nedescris faţă de nişte evadaţi. la patruzeci de kilometri. Căpătăm ceai cu lapte. la Port of Spain. Maturette mă urmează. se numeşte Maşter Bowen. fiţi fără grijă. A fost prima noastră seară de oameni liberi. unt. o uşă cu o sită metalică. n-o voi uita niciodată. Dacă vrem să le scriem. nici o întrebare indiscretă. 2 . spune domnul. culcat pe plajă. doar câte zile am făcut pe mare şi cum a decurs călătoria. Intru după englez. pe Clousiot. spune fata. care ne oferă două fotolii de răchită. dacă avem părinţi în viaţă. dulceaţă. — Luaţi loc. dacă Clousiot are dureri mari şi dacă dorim ca poliţia să fie înştiinţată de a doua zi sau vrem să mai aşteptăm o zi înainte de a o înştiinţa. îşi are buffet-ul (biroul) în capitală. Cum intru. care face pe grozavul faţă de-o doamnă şi de-o fată. îl văd. Am un fiu student în Anglia. îl întovărăşesc pe englez până la el acasă. cu piciorul rănit pe-un scaun. domnilor. Ce să mai spun: o primire excepţională. — De ce? Ştim de unde veniţi. neveste şi copii. capitala insulei Trinidad. Nici un cuvânt despre trecut. atât din partea populaţiei pe plajă. doamnelor. spune doamna în franceză. — Mulţumim. pâine prăjită. instalat într-un fotoliu. — Fiţi bineveniţi în casa asta. — Soţia şi fiica mea. şi vă repet: bun-venit în casa asta. nu vă deranjaţi pentru noi. Domnul e avocat. câteva trepte de lemn.Se laşă întunericul şi după ce rog ca vasul să fie împins ceva mai departe şi să fie legat de-un altul mult mai mare. E un bungalow aşa cum poate fi văzut oriunde pe pământ englezesc.

mă bărbieresc şi ies fercheş. Mi-a explicat că solicitase în mai multe 2 . Se înclină în faţa noastră. ce să mai spui? Emoţia pe care am resimţit-o nu poate fi descrisă. n-ar putea găsi haine. pentru o radiografie ca să vadă ce-i de făcut. Întreabă dacă e vorba de ocnaşi sau deportaţi. Un hindus bate la uşă. care-i spune să-i fie adus rănitul la clinica sa. care nădăjduiesc c-o să vă vină bine. micul Maturette. după care noi cinci am schimbat o sumedenie de păreri despre tot felul de lucruri. Maşter Bowen regreta că la Trinidad nu-i îngăduit să se instaleze evadaţi pe insulă. îmbrăcat cu un pantalon gri. — Vreţi să faceţi o baie şi să vă bărbieriţi? mă întreabă fata. Clousiot s-a culcat primul. Faţă de atât bunătate. totul referitor la prezent şi viitor. şi se retrage. Salvation Army. mă îmbăiez. să ne păzim bine vasul dacă e-n stare bună. i se răspunde că-i vorba de ocnaşi. putem veni când poftim. În baie veţi găsi nişte lucruri de îmbrăcăminte. Ceea ce le frământa mai mult pe aceste fermecătoare femei era cum socotim să procedăm ca să ne refacem viaţa. căci vom avea nevoie de el ca să plecăm mai departe. nu ne deranjează cu nimic.Maşter Bowen cere prin telefon sfatul unui medic. nu e aşa scund. Mă duc la baie. o cămaşă albă. dar că el. căci nimeni în casa avocatului. Acesta-i spune că o să ne pregătească o cameră la hotelul Armatei Salvării. mâine dupăamiază. spunându-i că băgaseră de seamă că eu sunt cam de statura avocatului şi că n-am nevoie de altceva ca să mă îmbrac. cum fac musulmanii. pantofi de tenis şi ciorapi albi. Maşter Bowen telefonează la Port of Spain comandantului Armatei Salvării. ţine un pachet sub braţ şi-l dă lui Maturette. Vă rog să nu refuzaţi. Nimic despre trecut. Faptul că suntem ocnaşi pare-se că i-a plăcut avocatului.

2 . formidabila impresie de respect faţă de noi înşine. nici cu vorba. voind să ne spună: Sunteţi nişte oameni ca toţi oamenii. care pleacă de-acasă lăsând în ea trei ocnaşi evadaţi. dar faptul c-aţi îndrăznit să vă avântaţi pe mare cu un vas atât de mic pentru a străbate un drum atât de lung şi de periculos dovedeşte că sunteţi gata să riscaţi oricât ca să fiţi liberi. fiind convins că n-aţi fi în stare. nici cu gestul. Omul ăsta. dacă. nu ştiu de ce-aţi fost condamnaţi. ca şi tatăl ei. emoţia. şi nici nu vreau să ştiu. găsim masa pusă. ca vârstă între şaptesprezece şi douăzeci de ani. aşa că. Fata vorbeşte o franceză foarte curată. Am dormit până la opt dimineaţa. nici cu fapta. pistruiată.rânduri această măsură pentru diverşi cetăţeni. vedeţi câtă încredere am în voi. la douăsprezece ore după ce v-am cunoscut. nu: de reabilitare. vă las singuri în casă cu soţia şi fata mea. ne dă o lecţie fără egal. Nu sunt un intelectual care să-ţi poată zugrăvi. şi asta-i foarte meritoriu. am constatat că sunteţi nişte oameni pe deplin demni de încredere. Felul ăsta mut de a ne spune: Stând de vorbă cu voi trei. E blondă. cititorule — dacă într-o bună zi aceste rânduri ar avea cititori — cu intensitatea necesară. îmi spune: — Sunteţi foarte tineri şi aveţi viaţa înainte. cu informaţiile necesare ca să acţioneze în favoarea noastră. vă las în căminul meu ca pe nişte vechi prieteni — purtarea asta ne-a mişcat profund. fără accent sau vreo greşeală de pronunţie. dacă nu de viaţă nouă. Cele două femei ne spun pe tonul cel ml natural că Maşter Bowen a plecat la Port of Spain şi că o să se întoarcă decât după-amiază. n-am îndrăznit s-o întreb. să vă comportaţi la mine nedemn. Când ne trezim. cu o însufleţire destul de puternică. dar nu se dăduse nici o aprobare.

el nu-i răspunzător de felul acesta de a 2 . maestre Bowen. îţi mulţumesc c-ai făcut din mine alt om într-un răstimp atât de scurt! Foarte blonda fiică. descompus. să nu puteţi rămâne aici. — Domnule Henri (îmi spune „domnule”. avocat al maiestăţii-sale. ce-am păţit şi am suportat. Dacă în viitoarea voastră călătorie veţi suferi mult vă rog să nu purtaţi pică poporului care trăieşte în insulele astea. această baie de puritate. cu ochi la fel de albaştri ca marea care ne înconjură. care chiar liber îşi aude lanţurile zornăind şi crede clipă de clipă că-l supraveghează cineva. tot ce-am îndurat. ca prin farmec. încât tot ce-am văzut. aşa cum v-a zis ieri papa. Azidimineaţă devreme m-am dus să vă văd vasul e cam slab şi cam micuţ pentru călătoria atât de lungă care vă aşteaptă. doar cincisprezece zile ca să vă odihniţi şi să porniţi mai departe pe mare. înfloriţi. dar teribil de primejdios în revolta lui. toate insulele britanice au acelaşi mod de a proceda. În cazuri din astea. galbeni şi violeţi. aparent ascultător. Nişte bougainvillia roşii. Ele. Sperăm că veţi ajunge la un popor mai ospitalier decât al nostru şi mai înţelegător. dau acestei grădini elementul de poezie necesar clipei de faţă. o nedreaptă lipsă de înţelegere a autorităţilor britanice face ca.Acest botez imaginar. Îţi mulţumesc. periculos în orice moment. felul ăsta de a mă face să mă trezesc de pe o zi pe alta cu o adevărată responsabilitate au reuşit să facă din mine. şade alături de mine sub cocotierii casei tatălui său. din păcate. un alt om în locul acelui individ cu complexe de ocnaş. cu pasivitate. tot ceea ce mă îmboldea să devin un om corupt. această înălţare a făpturii mele deasupra mocirlei în care zăceam. într-un chip atât de simplu. De câtă vreme nu mi s-a mai spus „domnule”!). vă acordă. toate astea au dispărut.

Hai să la vedem. date de oameni care nu vă cunosc. foarte simplă. bună după-amiaza. să ne scrieţi câteva rânduri ca să aflăm de soarta voastră. câţiva au găsit un glonţ înfipt sub cârmă. iar dumneavoastră doi veţi sta la hotelul Armatei Salvării. s-a dus s-arunce o privire vasului. careva a cerut permisiunea să-l smulgă drept amintire. soţul meu nu va fi aci decât la ora cinci. „Good afternoon”. Ne ducem la vas. o tânără hindusă m-a luat pur şi simplu de mână. Vrea să vă scutească totodată de petrecerea primei nopţi la postul de poliţie din Port of Spain. sunt ordine venite din Anglia. Port of Spain. Vă rog. Maturette ne întâlneşte în grădină. Cercetând vasul. cu un păr blondcastaniu şi ochi verzi. Adresa tatii e Queen Street 101. ne spune toată această lume pestriţă. Poartă o rochie albă. A răspuns: „Captain. Doamna Bowen se apropie de noi. dacă Domnul va îngădui s-o faceţi. care e înconjurat. Sunt atât de emoţionat că nu ştiu ce să răspund. Trinidad. cu un cordon alb şi cu nişte sandale verde-deschis. de vreo patruzeci de ani. Scot cela două broaşte ţestoase: — Ce facem? Le aruncăm în mare? Sau vreţi să le ţineţi în grădina voastră? 2 . Îmi spune: — De ce nu daţi drumul broaştelor ţestoase? — Aveţi broaşte ţestoase? întrebă fata. de nişte gură-cască. îmi spune el. Hindusul a priceput că trebuie să ceară învoirea căpitanului. — Domnule. Prietenul vostru rănit va fi dus direct la clinica unui prieten medic.vedea lucrurile. E o femeie foarte frumoasă. Pe drum. cu maşina lui. captain”. E pe cale să vă obţină plecarea spre capitală fără escortă poliţienească. Nu s-au atins de nimic.

baionetă. Şi pornim cu maşina. Îl lăsăm mai întâi pe rănit la clinică şi pe urmă ne ducem la hotel. Traversăm oraşul cu maşina lui Bowen. O să le punem în bazin. induşi. totul s-a aranjat. bine situat într-a piaţă iluminată unde am putut citi Fish Market (Piaţa de peşte). Ne minunăm văzându-l luminat. tutun. butoiaş. negri. Ajunşi la Armata Salvării. galbeni. Îl instalăm pe Clousiot pe canapeaua din spate a maşinii. La ora cinci soseşte Master Bowen: — Domnilor. Am să vă duc chiar eu în capitală. dar ne transmite că Clousiot va fi bine îngrijit şi că putem veni oricând să-l vedem. nu vorbeşte franţuzeşte. coolies. cu maşinile. Ce să mai spui în faţa unei asemenea omenii? — Vă mulţumim. întins pe-o brancardă. un hotel care are doar parterul din piatră. căpitanul Armatei Salvării ne primeşte întovărăşit 1 . La şase fără un sfert sosim la clinică. Soseşte doctorul.— În bazinul din fundul curţii e apă de mare. pături şi revolver. în întregime din lemn. restul din lemn. cuţit. Împart oamenilor de acolo tot ce se află pe vas. pe care-l ascund între pături — nu l-a văzut nimeni. vi le oferim din toată inima. mii de mulţumiri. Albi. când marna ei soseşte c-o valiză şi ne spune: — Vă rugăm să primiţi câte ceva de la soţul meu. Câţiva infirmieri îl duc pe Clousiot. în afară de busolă. Tocmai îi mulţumeam fetei. topor. Se numeşte Saint-George. cu bicicletele sale. dă mâna cu Bowen. merg cot la cot pe trotuarele acestui oraş Port of Spain. în felul ăsta o să am o amintire de la voi. care are volanul la dreapta. pe urmă şi cu noi. într-o sală unde un hindus şade pe patul său. — În regulă.

Intrăm într-un bar şi cerem nişte bere. — Nu. să ne asimilăm mulţimii ca să facem parte din ea. totuşi ni se pare fantastic ca o hindusă coolie. să fim înghiontiţi. domnule!). — Daca vreţi să faceţi o plimbare prin oraş. dar şi deplina conştiinţă c-ar fi imposibil să trădăm încrederea care ni s-a arătat. la dispoziţia noastră. Suntem conduşi într-o cameră de la etajul al doilea. Ei bine. ne lovim de oameni. cu săpun şi prosop.de întregul lui stat-major. gustând cu emoţie primii paşi liberi într-un oraş. aveţi aci doi dolari antilezi să luaţi o cafea sau un ceai. privirile atât de cordiale. Zâmbetul ei cu 2 . După ce ne-a arătat camera. nu ne e foame. cu scoica de aur în nas. Pare o nimica toată să spui: „Two beers. nimeni nu ne dă atenţie. please”. căpitanul ne spune: Dacă vreţi să mâncaţi. da. umblăm pe trotuare. sau să mâncaţi o îngheţată. toţi ne spun câte va cuvinte în limba engleză. cina se ia în comun la ora şapte. Simţim nevoia să ne izbim de oameni. dar feţele sunt atât de zâmbitoare. pe care nu le înţelegem. cu trei paturi — al treilea prevăzut pentru Clousiot — şi baie. Această neîntreruptă încredere de a ne lăsa liberi într-un oraş destul de mare ne reconfortează şi ne dă nu numai încredere în noi înşine. sir” (Jumătate dolar. Căpitanul o rupe un pic pe franţuzeşte. Maturette şi cu mine umblăm încet în mijlocul mulţimii. please. nimeni nu se uită la noi. Vedeţi să nu vă rătăciţi. respirăm adânc. e atât de firesc.” Peste zece minute ne aflăm pe stradă. încât ştim că ne spun lucruri plăcute. Când vreţi să vă întoarceţi. întrebaţi de drum spunând doar „Salvation army. după ce ne-a servit: „Half a dollar. femei şi bărbaţi. deci peste o jumătate de oră. să ne ceară.

nu asemenea unor căpcăuni. vapoare de turism cu denumiri seducătoare: Panama. atât de fireşti în ochii tuturor. Boston. Berea e delicios de răcoritoare şi el îmi zice: — Mai luăm una? Această a doua porţie de băutură mi se pare ceva nelalocul său. e mai salon. uşor oblici. să te transformi atât de repede în om liber! Plata a făcut-o Maturette. Privim vapoarele cu toate luminile aprinse. aliniate de-a lungul 2 . Mai întâi banii ăştia nu sunt ai noştri. — Da. vapoare de mărfuri: Hamburg. părul ei negru ca smoala revărsat pe umeri. dintr-un vieţaş.nişte dinţi ca perlele. adevărat. Quebec. Amsterdam. lăsând să se întrevadă nişte sâni de toată frumuseţea. şi. Ieşim şi coborâm pe strada cea mare. de reclamele strălucitoare ale cinematografelor şi barurilor. lucrurile astea neînsemnate. Watters Street. — Poate că ai dreptate. dar găsesc că nu se cuvine să ne repezim la plăcerile pe care ni le oferă clipa. şi. fără să ne dăm seama. Cred că trebuie să le savurăm încet-încet. n-a trecut nici o oră de când te afli în deplină libertate şi te-a apucat pofta să te-mbeţi? — Oh! te rog. O să-nvăţăm să fim liberi picătură cu picătură. bluza pe jumătate deschisă. Londra. ai dreptate. de măgăruşii cu şaretele lor. atât suntem de uimiţi de tramvaiele care trec. Vezi-ţi de treabă. ni se par fantastic de feerice. nu exagera! De la două sticle de bere şi până să mă fac praf e cale lungă. Los Angeles. ochii ei mari de-un negru-violet. de automobile. Papi. de privirile tinerelor negrese sau hinduse care se uită la noi zâmbitoare. ne trezim în port. nu-i adevărat. Papi. bulevard principal care străbate oraşul de la un capăt la celălalt. nu poate să fie adevărat ca dintr-un cadavru viu. — I-ascultă. n-a rămas decât c-o jumate de dolar.

— Legitimaţie de marinar? — Nu. | — OK (În regulă). cabarete. — Da. raci. arici de mare. dar atât de însufleţită. cele mai multe ocupate.cheiului. Deodată. Mese acoperite cu feţe de mese în carouri roşii şi albe. — Come here. care beau. Îi schimb pentru dumneata). mulate în corsaje de toate culorile. stridii. rânduite la gheaţă. Pe terasa unui bar. cu profil delicat. Mă duce la casă. (Vino). Mă apropii de una din ele şi-i spun: — French money good? (Banii francezi sunt buni?). — Yes. — Numai dolari antilezi. arătându-i o bancnotă de o mie de franci. o nevoie. cânta. baruri. te solicită şi mai mult să te înfrupţi din tot ce vezi. — Acte de imigrare? — N-am. mulatre fără nici o trăsătură negroidă. — Schimb o mie franci? — Da. o întreagă expoziţie de moluşte şi crustacee care-l aţâţă pe trecător. Fete cu pielea maroniu-deschisă. vulgară poate. — Paşaport? — N-am. scoici. Sa înapoiază. 2 . se iau la harţă chirăind. irezistibilă mă îndeamnă să mă amestec în mulţimea asta. restaurante ticsite de bărbaţi şi femei. te invită să iei loc.. uncie se află un indochinez. I change for you (Da. — Dumneata francez? — Da. lipite unele de altele. Ia bancnota şi dispare în sala înţesată de lume. adânc decoltate.

luând loc la o masă. eu primesc două sute cincizeci de dolari antilezi. Îi spune două vorbe fetei. impasibil.— Bun. ieşim afară şi. se duce la un individ gen marinar care poartă o caschetă ca a mea. indochinezul completează o fişă de schimb de o mie de franci pe numele necunoscutului. cu o tresă din fir de aur şi o ancoră şi-l aduce la casă. Şi. iar femeia îl ia de braţ şi-l duce înapoi la masă. Îi dau un dolar fetei. Precis că individul habar n-are despre ce-i vorba. Indochinezul zice: — Legitimaţia? — Poftim. 1 . îl pune să semneze. ne pornim pe o orgie de moluşte şi crustacee udate de-un delicios vin alb sec. din care cinzeci de dolari în hârtii de unu şi doi dolari. ea se uită prin sală.

luminate de ochi febrili plini de viclenie. llapana cu profil roman. simţind la fiecare pas sufletul acestei mulţimi fericite şi surâzătoare care-şi revarsă încântarea. E altceva. la indiana sau la javaneza ai cărei părinţi s-au cunoscut pe plantaţiile de cacao sau de trestie de zahăr. cu gene foarte lungi. purtând semnele viciului. metise de indochinezi şi indieni. cu inimile înfierbântate. nimic care s-aducă a femei din anumite cartiere ale Parisului. Un bar plin de marinari şi de acele femeiuşti ale tropicelor care-i aşteaptă ca să-i jumulească. Colindăm peste tot. cu o scoică de aur în nas. aţâţă dorinţele. exteriorizează dragostea. de parc-ar fi ieri. beţi de lumină. întâlneşti fete cu pielea de toate culorile. sau la coolie. de la cele de culoarea ciocolatei cu lapte şi cu părul lins. strălucitori. cu faţa arămie luminată de doi ochi enormi negri.Caietul al patrulea prima evadare (Urmare) TRINIDAD Revăd. portului Le Havre sau Marsiliei. cu totul diferit. Numai că fetele astea n-au nimic josnic. fiecare cu flori de diferite culori în păr. toate aceste gagicuţe. acea primă noapte de libertate în oraşul acela englezesc. bombându-şi pieptul adânc decoltat de parcar spune: „Priveşte ce sâni perfecţi am”. În locul acelor chipuri prea sulemenite. fără nimic 3 .

Ca doi cărăbuşi care se izbesc de lămpi. Când să sting lumina. Şi sting lumina. văd cât e ceasul la orologiul unei biserici sau unui templu. nici şocată că ne întoarcem atât de târziu. Nu pare nici mirată. a fost grozav de generos cu noi. Două noaptea! Iute. ci că se amuză de-adevăratelea. nu dau impresia unei îndeletniciri. m-au tulburat într-atât că nu izbutesc s-adorm. ne primeşte cu amabilitate. Opresc un taxi. mercantil. blondă. Ce zici. După câteva cuvinte în engleză. În hol. pe care le bănuim prieteneşti şi cordiale. întâmplările. Învierea asta. Papi? — Mulţumeşte-i din partea mea bunului tău Dumnezeu. între douăzeci şi cinci şi treizeci de ani. Plătesc şi intrăm foarte ruşinaţi în hotel. Am abuzat de situaţie. ieşirea din cimitirul în care zăceam îngropat. tot amestecul ăsta de senzaţii. le percep fără ordine cronologică şi mi se2 . Cum bine ai spus. o femeie ostaş în Armata Salvării. În valiză am găsit o pijama. să ne întoarcem degrabă. În caleidoscopul care mi se perindă pe dinapoia pleoapelor. ne dă cheia camerei şi ne urează noapte bună. tot şirul ăsta de emoţii şi baia din noaptea asta. am putea să-i mulţumim bunului Dumnezeu că ne-a dat atâtea lucruri într-un timp atât de scurt. e-un tip pe cinste. Căpitanul Armatei Salvării şi-o fi făcut o părere cam ciudată despre noi. foarte tânără. Noapte bună. care ne ia two dollars (doi dolari). şi înţelegi că pentru ele nu banul e principalul în viaţă. Să ne-ntoarcem repede. E două. care m-a readus la viaţă în mijlocul altor fiinţe. întoarcerea asta din mormânt. Ajungând întro piaţetă scăldată-n lumină. Ne culcăm. Maturette şi cu mine umblam poticnindu-ne din bar în bar. imaginile. Maturette îmi spune: — Oricum.murdar.

După un spălat rapid. s-ar spune că tot ce-am trăit de-un an de zile ţine morţiş să apară concomitent în galeria amintirilor. Era şi cazul să profitaţi din plin de prima voastră noapte de oameni liberi. ne-am întors târziu. în zorii zilei. Tribouillard. o să ne ducem să-l vedem pe prietenul vostru. — Bună ziua. Dimineaţă devreme i s-au făcut radiografiile. E Master Bowen. pe urmă Saint-Martin-de-Ré. după aia leproşii. cu zgomotul valurilor. Da. Trebuie să vă prezentaţi la poliţie să declaraţi oficial că aţi intrat în ţară clandestin. Rezultatul se dă mai târziu. — Oh. După formalitatea asta. bătăi în uşă. prieteni. n-aveţi de ce! E firesc după tot ce-aţi îndurat. cu şuieratul vântului. în tovărăşia căpitanului. unde ne aşteaptă Bowen.. închisoarea Conciergerie. — Bună ziua la toată lumea! O gradată din Armata Salvării ne întreabă: — V-a plăcut Port of Spain? — Oh. Degeaba încerc să izgonesc aceste imagini. coborâm în sala de la parter. vă rog să ne scuzaţi. ne spune căpitanul într-o franţuzească stricată. cu chirăitul hocco-ului. Cel mai caraghios e faptul că sunt amestecate cu guiţatul porcilor. V-aţi distrat bine? — Bună ziua. Jésus.nfăţişează clar dar cu totul dezlânat: Curtea cu juri. Pe la ora zece. doamnă! Ne-am simţit bine. totul învăluit în muzica viorilor monocorde din care cântau hinduşii cu câteva clipe mai înainte în diversele baruri prin care-am trecut. nu reuşesc. prieteni. 2 . Adorm. furtuna. Într-un dans fantasmagoric. Încă în pat? V-aţi întors târziu. Am venit să vă însoţesc la postul de poliţie.. da. — Bună ziua. zâmbitor. în sfârşit.

Ştim că-i o pedeapsă neomenoasă şi nedemnă de o ţară civilizată ca Franţa. din păcate. E-n regulă. Dacă vor fi 2 . nici în vreo altă insulă englezească. O să pun să fie adus aici. De aceea vă rog să fiţi corecţi şi să nu încercaţi să vă amânaţi plecarea prin vreun subterfugiu. aş dori să stăm puţin de vorbă. Un ofiţer de vreo cincizeci de ani. Dar. spune Maturette. în port. se ridică în picioare. Co vârstă. şi nouăsprezece ani. plin de insigne şi de medalii. Aveam şaptesprezece ani. Până să vă înregistrez declaraţia oficial. nu-i cazul ca autorităţile engleze să-şi dea părerea despre justiţia franceză. ci de asasinat. vreo boală sau alt pretext. Vă veţi putea odihni în libertate la Port of Spain timp de cincisprezece până la optsprezece zile. În Anglia. Intrăm într-un birou sobru şi impunător. — Pentru ce-aţi fost condamnaţi? — Pentru omucidere. cu pentru omucidere. aveţi? — Douăzeci şi şase de ani. Toţi poliţiştii ne salută şi ne privesc fără vreo curiozitate deosebită. v-ar fi spânzurat. — La şaptesprezece ani eşti conştient de ceea ce faci. în uniforme kaki. Mergem pe jos. şi pornim spre postul ele poliţie. E în şort şi ne spune pe franţuzeşte: — Bună ziua. — Înseamnă că nu-i vorba de omucidere. Se pare că aveţi un vas bun. cu cămaşă şi cravată kaki.' spune ofiţerul. — Nu. după ce-am trecut prin faţa a două santinele de culoarea abanosului. — Eu pentru asasinat. Dar cu ce nu suntem de acord e cu trimiterea condamnaţilor în Guyana franceză. e la vreo două sute de metri. domnule. nu puteţi rămâne la Trinidad. Luaţi loc. E cu neputinţă. — Ce pedeapsă vi s-a dat? — Muncă silnică pe viaţă.O ceşcuţă de cafea. dacă fapta ar fi fost dovedită.

le vor face tâmplarii Marinei Regale. Sunt sergentul Willy. nădăjduiesc aşadar că. situaţia penală conform legilor franceze? (etc. Vă urez noroc. arătaţi a fi simpatici. Sună. căci v-ar aresta şi obliga să munciţi la drumuri până să vă predea autorităţilor franceze. — De unde veniţi? — Din Guyana franceză. dacă aveţi nevoie de ajutorul meu. nu înseamnă că trebuie considerat ca definitiv pierdut. Chiar simplul fapt că vaţi prezentat aici dovedeşte contrariul. — Vârsta dumneavoastră. precum şi o busolă şi o hartă maritimă. O să căpătaţi la plecare toate alimentele necesare. aţi provocat rănirea sau moartea cuiva? — N-am rănit grav pe nimeni. chemaţi-mă imediat. Asta-i cartea mea de vizită. al doilea.) Domnilor. un civil dactilografiază declaraţia noastră. Dacă un om a săvârşit o greşeală gravă. Anunţaţi-ne dacă vă mutaţi. Sunteţi tineri şi sănătoşi. Intr-o sală în care câţiva poliţişti şi civili bat la maşină. numărul meu de acasă. Dacă aveţi vreo problemă. În vremea asta sunteţi complet liberi să faceţi ce vreţi. — De ce-aţi venit la Trinidad? — Ca să ne odihnim. dispuneţi de cincisprezece până la optsprezece zile ca să vă odihniţi aci. cu două numere de telefon: primul.necesare unele reparaţii. — Cu prilejul evadării aţi comis vreun delict. după cele ce aţi avut de îndurat. n-o să vă socotiţi învinşi pe vecie. Mă bucur că sunt unul din cei care o să v-ajute să deveniţi oameni de treabă şi cu simţul răspunderii. Nădăjduiesc că veţi fi primiţi în ţările Americii de Sud. Ştim că încrederea 2 . Nu vă duceţi în Venezuela. vine un civil să ne ia. telefonaţi la numărul ăsta. o să vi se răspundă pe franţuzeşte. Indiferent ce vi s-ar întâmpla. — De unde ştiţi? — Am aflat înainte de plecare. cel oficial de la poliţie.

— Ei bine. Maşter Bowen ne însoţeşte la clinică. Ne felicităm reciproc pentru felul cum arătăm şi pentru aspectul pe care ni-l dau noile veşminte.). Preferi să rămâi aici sau să pleci cu camarazii dumitale? — Să plec cu ei. cu o scăriţă. când ne regăsim toţi trei în camera noastră de la hotel. le spun: 19 Poreclă dată englezilor din pricina tenului lor roşcovan aducând a fleică de vacă la grătar (rostbeef). ca să poţi umbla un pic. — Aţi procedat atât de bine că nu mai trebuie spart osul. Văzând că încep să vorbească despre trecut. cu fereastra deschisă şi cu ventilatoarele în funcţiune ca să împrospăteze aerul. Trebuie doar pus în ghips. Sunt convins că vă veţi comporta aşa cum trebuie.pe care v-o acordăm e îndreptăţită. t. Peste câteva minute. Nu mai ştiu cum să-i mulţumim. (n. Îi spunem doar că suntem liberi să mergem unde poftim. ciudaţi mai sunt rosbifii19 ăştia! Bowen. Suntem în culmea bucuriei a doua zi. Peroneul fracturat a fost potrivit corect. 2 . Nu-i povestim nimic despre noaptea petrecută în oraş. care ieşise în întâmpinarea doctorului. Îl întreabă pe Clousiot: — Cine ţi-a redus fractura înainte de-a fi legat piciorul în scândurele? — Eu şi încă cineva care nu-i aici. fără escortă. E atât de mirat că ne întreabă: — Fără escortă? — Da. se întoarce cu el. Maşter Bowen şi doctorul se retrag şi petrecem sfârşitul dimineţii şi o parte din după-amiază cu prietenul nostru. — Ia te uită. mâine dimineaţă ai voie să te alături lor. Clousiot e bucuros că ne vede.

După câte ştie consulul.domnule”. şi-mi răspunde fiica. nu e acolo. nădăjduiesc că Dumnezeu vă va fi recompensat pentru marea bunătate pe care no-aţi arătat-o şi că sufletele voastre nobile. Întoarcerea în casa asta care ne-a primit cu atâta bunătate ne emoţionează pe toţi trei. două mii o sută de kilometri până la Panama. brun-roşcat. S-ar părea că cele două femei ne înţeleg emoţia. vă aştept. Distanţele sunt mari: o mie două sute de kilometri până la primul port columbian. Încotro pornim? Columbia? Panama? Costa Rica? Ar trebui să-i cerem părerea lui Bowen despre ţările unde avem şanse să fim primiţi. Şi iată-ne pe toţi trei în drum spre San Fernando. După câteva amabilităţi îmi spune: — Domnule Henri. Ce-ar fi să petreceţi după-amiaza la noi? Veniţi. Ghem acasă la el. Soseşte Master Bowen: — Am telefonat la toate consulatele. Clousiot e măreţ în costumul lui semimilitar. lângă hotel. 1 .— Gata cât mai repede cu trecutul. şi am o veste buna: puteţi face o escală de câteva zile la Curaçao. ca să vă odihniţi. dă-mi te rog zahărul: André (pronumele lui Maturefte). care ne-au dăruit atâtea bucurii delicate. căci spun deodată: — Iată-vă iarăşi la voi acasă. Şi-n loc să ne spună. n-au avut parte. în tot restul vieţii. să-ţi mai dau pudding?” Doamnă şi domnişoară Bowen. decât de-o nespusă fericire. două mii cinci sute până la Costa Rica.. Aşezaţi-vă cum vă vine mai bine. sunt autobuze care merg la San Fernando. Stăm de vorbă cu ele şi întindem o hartă pe masă. dragi prieteni. să privim spre prezent şi viitor. ni se adresează mereu pe numele mic: „Henri. În Columbia nu există vreo dispoziţie referitoare la evadaţi. la San Fernando. Îl sun pe Bowen la birou. Santa Maria. în Fish Market.

peşte etc. Mă uit la prietenii mei şi le spun: — Direcţia Hondurasul britanic. cel puţin trei mii de kilometri. — Nu. când ne e foarte uşor să cumpărăm singuri alimentele astea. În fiecare seară pornim la plimbare foarte punctual la ora unsprezece. vi le cumpărăm noi. Margaret ne spune că supermagazinul „Salvattori” ne-ar dărui bucuros conservele astea. — Ştiu un loc unde aţi fi în siguranţă. Barca se află la Port of Spain. Henri. ajutaţi de Margaret şi de mama ei. Prima etapă: Trinidad — Curaçao. hotărâm să luăm. cu rândul. zice Margaret. — Nu ne contrazice. A doua etapa: de la Curaçao la o insulă oarecare aflată în dramul nostru. Ne petrecem după-amiaza. mărginită la sud cu Republica Honduras. cu trasarea rutei. o mie de kilometri. Ne despărţim făgăduind să mai facem o vizită înainte de marea plecare. îi ţinem tovărăşie pe când 2 .în Columbia n-au pătruns niciodată evadaţi dinspre mare. pe lângă alimentele pe care ni le va da poliţia. Dar e foarte departe. nişte conserve de rezervă: carne legume. iar Maturette sau eu. adaugă ea cu simplitate. — În caz de refuz. fiica lui Master Bowen. la apă. avem bani şi ar fi urât să profităm de bunătatea voastră. — Dar nu se poate. Cum nu se ştie ce se poate întâmpla pe mare. Clousiot se aşază pe-o bancă din piaţa cea mai însufleţită. într-o ladă separată. marmeladă. — Unde? întreabă taică-său. E o posesiune britanică. A treia etapă Hondurasul britanic. Nici în Panama sau în vreo altă parte. — Hondurasul britanic. domnişoară. iar la nord cu Mexicul. Guvernatorul mi-e naş. mama şi cu mine. sub un adăpost al marinei de război.

căci e un fel indirect de a ne spune că ne cunosc situaţia şi că sunt cu tot sufletul alături de noi. 20 Fâșie metalică sau de lemn care înveleşte coastele si traversele unei nave (n. Toate astea ne fac multă plăcere. Barca a fost revopsită şi i s-a adăugat un bordaj20 înalt de zece centimetri. Stau lungi răstimpuri la masa noastră şi trebuie să insişti ca să bea câte ceva.celălalt hoinăreşte prin oraş. dacă nu le-a oferit mai întâi câteva pahare de băutură. toată lumea ştie cine suntem şi de unde venim. cu ajutorul hărţii. galbenbrună. Nici o nervură interioară n-a avut de suferit. că barurile unde suntem cunoscuţi ne marchează mai ieftin ce mâncăm sau bem decât marinarilor. focul şi trinca. Dacă acceptă. Am învăţat să mergem în port cu tramvaiul. t. vasul e intact. din saci de făină. Ne ducem acolo deseori după-amiaza şi regulat seara. n-o fac ca să-şi dea pe gât faimosul păhărel. dar mai uşor decât primul. Dar cu noi se poartă cu totul altfel. Catargul a fost înlocuit cu altul mai înalt. cu o pânză faină. În barurile unde se dansează. ruta merge vest un sfert nord. beau tot timpul şi se străduiesc să-i pună pe cheltuieli cât mai mari. Dar am băgat de seamă. unde mă aflu. Se împlinesc zece zile de când suntem aici. nimeni nu face vreodată o aluzie la ceva. Poliţiştii de gardă ne salută. ele nu dansează niciodată cu cineva. Suntem cunoscuţi şi adoptaţi în câteva baruri din port. La Marină. Chila a fost întărită. ci iau o bere sau un whisky cu sifon. Ca sajungem la Curaçao. ofiţerilor sau turiştilor. Acelaşi lucru cu damezele. Clousiot umblă destul de uşor mulţumită scăriţei prinse sub ghips. De obicei când se aşază la mesele marinarilor.) 2 . un căpitan de vas mi-a dat o busolă cu roza vânturilor (ei îi zic compas) şi mi-a explicat cum pot afla aproximativ.

O şuierătură modulată salută sosirea noastră şi. A doua zi sunt la Marină la ora stabilită cu Maturette. se îndreptă spre noi un vas de război. a cărui semnificaţie n-o înţeleg. ridicând şi coborând de două ori drapelul. aliniaţi. dar îi făgăduiesc. pe când executam manevrele obişnuite de intrare în port. Comandantul le adresează câteva cuvinte pe englezeşte. Trec pe lângă noi şi strigă: „Uraaa!”. toţi în uniforme albe. care aveau să ne fie tare folositoare. După două ore. unde comandantul navei ne primeşte în vârful pasarelei. Un marinar urcă cu noi pe vas şi ies din port ajutat de-un vânt favorabil. după ce suntem prezentaţi ofiţerilor. Nu înţeleg în ce scop. Master Bowen ne face o vizită şi ne roagă. Ne întoarcem la Marină. urcăm la bord. să luăm cu noi trei deportaţi care fuseseră arestaţi cu o 3 . ne dau ocol. Ne dăruieşte trei impermeabile marinăreşti. Cu două zile înainte de plecare. Noi amarăm la chei. prevăzute cu glugă. unde nava de război a şi tras la debarcader. care m-a întrebat dacă aş vrea să mă îmbarc a doua zi pe la opt dimineaţa şi să ies puţin din port. după care toţi rup rândurile. E un salut oficial. Îi mulţumim ofiţerului pentru o cinste atât de mare. Un ofiţer tânăr îmi dă explicaţii: comandantul le-a spus elevilor din echipaj ce mult respect ni se cuvine din partea marinarilor pentru faptul c-am străbătut o cale atât de lungă cu ambarcaţia asta mică şi că o să străbatem una mai lungă şi mai periculoasă. Marinarul ne face semn să-l urmăm. trecem prin faţa elevilor şi subofiţerilor aflaţi în poziţie de drepţi. Sunt nişte impermeabile negre cu fermoare mari. echipajul şi ofiţerii. comandant al vasului-şcoală Tarpon.Căpitanul de vas mi-a prezentat un ofiţer de marină. din partea prefectului de poliţie. Pe punte.

o să fac tot posibilul. Am vrea să ne faceţi un serviciu. deportaţii ăştia au fost debarcaţi pe insulă şi tovarăşii lor au plecat mai departe spre Venezuela. dă ordin să-i scoată pe cei trei francezi în curte. ofiţerul care ne-a interogat la sosire. — Se află în închisoare trei francezi deportaţi. — Dacă e posibil. — Domnule prefect. Vreau să fiu singur cu ei. — Înţeleg. — De ce-aţi afirmat că sunteţi deportaţi? — Ne-am gândit c-o să prefere pe cineva care a comis delicte uşoare decât unul grav. Au stat câteva săptămâni în insulă clandestin şi pretind că tovarăşii lor i-ar fi părăsit aici şi ar fi plecat mai departe. O maşină a poliţiei vine să mă ia. cu plăcere. dar întâi aş vrea să stau de vorbă cu ei. Vă daţi seama că-i periculos să iei la bord trei necunoscuţi. ocnaşi. — Sunteţi deportaţi? — Nu. 4 . După versiunea lor. Socotim că-i un pretext.săptămână în urmă. dar susţin cu toţii că nici unul nu ştie să conducă o ambarcaţie. dar voi? — Convoiul din 1929. ca să capete un vas. Dar tu cine eşti? — Am fost în ultimul convoi. Cer să-i văd înainte de-a da răspunsul. Trebuie să plece de-aici: ar fi regretabil să mă văd în situaţia de a-i preda comisarului de pe primul vapor francez în trecere. Nu-mi place treaba. Willy. Părerea noastră e că şi-au scufundat vasul. astfel că-l rog pe sergent să se îndepărteze. dar am fost trataţi cu prea multă nobleţe ca să refuzăm să-i luăm pe cei trei oameni la bord. Intru să-i vorbesc prefectului. Sergentul Willy serveşte de interpret. Ne-am dat seama c-am greşit. — Cum o duceţi? — Bine mulţumesc.

— Neamule. nu rosbifilor. — Uite ce-i: prefectul mă roagă să vă iau la bord. spun ceilalţi doi. O să cer prefectului să vă lase să vedeţi vasul. o să-ncercăm. nu mai vrem să călătorim pe mare. — Ştiţi ceva? uitaţi-vă mai întâi la vas. — Bine. — Nu pot să fac asta. Întovărăşiţi de sergentul Willy. — N-am curaj s-o iau de la capăt. — De ce? — Pentru că eşti ocnaş. dar nici n-o să vă debarc înainte de Curaçao. depinde cum pliveşti lucrurile. — În regulă. — Da. dar sunt atâtea soiuri de ocnaşi că s-ar putea ca între mine şi voi să fie o deosebire mai mare decât între mine şi rosbifi. şi-aşa suntem trei. — De ce? — Pentru că nu vreau să răspund c-o măgărie la amabilitatea dovedită faţă de noi. zice unul. tu ne debarci în capătul insulei şi te cărabăneşti mai departe. Spune că dacă nu primesc. Cei trei tipi par să mai fi prins ceva curaj după ce-au văzut vasul. cred c-ar trebui să dai întâietate unor ocnaşi. Poate caţi venit cu unul prăpădii. — Va să zică o să-i laşi să ne predea autorităţilor franceze? — Nu. Eventual ne prefacem că plecăm cu voi. va fi silit să vă predea primului vapor francez în trecere. Ce părere aveţi? — Din motive personale.— Iar eu în ăl din '27. cum nici unul din voi nu ştie să conducă o navă. zice al treilea. ne ducem în port. O NOUĂ PLECARE 1 .

adio! Dar să ştiţi că ne-aţi rămas la inimă şi n-o să vă uităm niciodată. altul la Maturette. ca şi maceta21. Am luat măsuri să nu doarmă niciodată în timpul călătoriei. Sunt două cuţite la bord. 21 Un soi de sabie scurtă. t. Pe la asfinţitul soarelui.) 2 . straşnic umflate de vânt. sunt breton. Pornim ia patru după-amiază. nu fără să ne fi şters o lacrimă şi să fi privit până în ultima clipă grupul care a veni ne spună adio şi care flutură batiste mari albe.Două zile mai târziu plecăm. Salută şi pleacă. mai mult de unul din noi. Nici Ni desprins bine cablul care ne leagă de remorcher şi toate pânzele sus. — Dar tu? — Kargueret. dar vreo duzină de fete din baruri asistă la plecare. Suntem siguri că nici unul din ceilalţi nu e înarmat. Nu. — Cum te cheamă? — Leblond. — Pedeapsa? — Douăzeci de ani. în acelaşi timp. Convoiul din '29. Am ieşit repede din port. traşi de-un remorcher. navaşcoală vine să ne întovărăşească aproape o jumătate de oră. te-ai logodit aşa de iute? Nu eşti serios! — La revedere tuturor. Securea e lângă Clousiot. unul la mine. Nu ştiu cum au aflat. Margaret îmi spune râzând: — Henri. cinşpe ani. noi trei şi cei trei necunoscuţi. despicăm primele valuri din milioanele pe care le vom străbate până s-ajungem la destinaţie. cu lama lată. fără gardă folosită în junglă pentru tăierea lianelor (din spaniola machete) (n. ca şi familia Bowen şi căpitanul de la Armata Salvării. — Ce convoi? — Din '27. Cum una din ele mă sărută.

sunt din Angers. — O să vă spun. zis Cascade. Fără asta încasam ăl mult zece ani. N-a fost greu să plecăm. după aia de cea engleză şi la urmă de Trinidad. Nu ştiu cum mi-a venit. Ne-am descurcat cum am putut. Vorbeşte. părăsind cârma vasului. dar ăi doi din Cannes care lipsesc ne spuseseră că sunt pescari de coastă. Ălălalt a crezut c-o să-l omorâm şi pe el şi s-a aruncat singur în mare. — De unde aţi plecat? — Dintr-un lagăr de muncă forestier. Vieţaş pentru o vorbă idioată spusă juraţilor. — Pe mine mă cheamă Duflis. Nu dăduseră nici un ban pentru evadare şi ziceau că munca lor la bord face mai mult decât nişte parale. — Cum cinci? Unde-s ceilalţi doi? O tăcere stânjenită. Când cu procesul. Am ţinut-o pe lângă coastă. Şi pentru fraza asta idioată. trebuie să ştim. dar iam răspuns c-am omorât-o cu fierul de călcat pentru că nu călca bine. pe vreme rea. mi-am omorât muierea cu-n fier de călcat.— Eşti breton şi nu ştii să conduci un vas? — Nu. — Care vorbă? — Uite. Individul merita să moară. Numai că pe drum am băgat de seamă că nici unul nici altul n-avea habar de navigaţiei Era să ne înecăm de vreo douăzeci de ori. suntem între bărbaţi. Clousiot zice: — Băiete. căci pentru ca să plece pe damoaca îi trombonise pe toţi cu priceperea lui la de-ale marinei. zicea avocatul. Am plecat deadevăratelea cinci. şi dacă suntem laolaltă. Am pornit-o în cinci. Ambarcaţia a luat de 1 . zice bretonul. la optzeci de kilometri de Saint-Laurent. m-au potcovit aşa de rău. am dat mai întâi de Guyana olandeză. Convoiul din '29. un jurat m-a întrebat de ce-am lovit-o cu fierul de călcat. Între Georgetown şi Trinidad l-am lichidat pe ăl care spunea c-ar putea fi căpitanul fugarilor. simplu ca bună ziua. ne bucuram de multă libertate.

stăruie bretonul. — Aici. şi toţi trei am fost de acord să-l lichidăm pe individ. — Bine. Cu i-e frică să tacă mâlc. Ca să judeci drept un caz ca ăsta. trebuie să fi trăit clipa. aşa-i? — Oh. — Adevărat. a făcut dovada. da! răspund ei în cor.câteva ori apă. Dar am impresia că v-a fost o frică de moarte. dar e mai înalt cu zece centimetri. că frica nu v-a părăsit nici acum şi că vă aflaţi pe mare numai de nevoie. Ce spui de treaba asta. Avem o încărcătură mai mare ca înainte. altfel nu ştii de partea cui e adevărul. acum patruzeci şi două de zile s-a pornit evadarea. — Dar. Vasul e bun. fără panică. bem cafea. Ne-am ghiftuit bine înainte de plecare şi am hotărât să nu mai mâncăm decât a doua zi de dimineaţă. pentru că era o minciună care putea să coste viaţa tuturor. spun ceilalţi doi. în sala „blindată” a spitalului din Saint-Laurent. Papillon. Pe cuvântul meu de bărbat că tot ce-am spus e adevărul gol-goluţ. Asta o aflăm de la Clousiot. nimănui nu-i permis s-arate pe faţă că-i e frică. Sub nici un motiv. să nu mai vorbim de asta. ne-am izbit de o stâncă şi am scăpat ca prin minune. o busolă adevărată în cutia ei dublă de suspensie. contabilul asociaţiei noastre. Suntem în 9 decembrie 1933. Aşa s-a întâmplat. Am trei lucruri preţioase în plus decât la plecare: un ceas etanş de oţel cumpărat la Trinidad. foarte 2 . Clousiot zice: — Eu unul l-aş fi omorât. să fim înţeleşi. tu ce-ai fi făcut în locul nostru? — Rămâne de văzut. — Nu sunt în măsură să fiu judecător. Fumăm. Plusul e compensat din plin. orice s-ar întâmpla.

Trei zile se scurg fără buclucuri. unul în faţă şi doi paralel în spate. A fost într-adevăr ceva înspăimântă-l or. le apreciam viteza şi prevedeam foarte bine unghiul de atac. şi nişte ochelari negri de celuloid. când şi când talazurile soseau pieziş. care-mi striga din când în când: „Dă-i înainte. Adesea se izbeau între ele. În câteva rânduri valurile s-au prăvălit peste umerii mei şi. ne-au trecut sudorile de spaimă. Uneori îl atingeam pe câte unul. afară doar de faptul în două rânduri am dat peste nişte cete de delfini. La miezul celei de-a patra nopţi se dezlănţuie o furtună înfiorătoare. Cei trei noi n-au scos o vorbă. o bună parte din apă pătrundea în 2 . se năpustesc drept asupra noastră. altele scurte. Anumite valuri erau adânci. afară de Clousiot. reapărând exact în faţa vasului. În clipa când ar trebui să ne lovească de-a binelea. căci un grup de opt au început să se joace cu vasul. ca şi ălorlalte!” sau: „Păzea. reapărând la dreapta şi la stânga vasului. spre partea din faţă. fără nici o logică. bineînţeles. de nu mai înţelegeai nimic. vine unul din spate!” Lucra rar. se scufundă. dar făcea să le vezi mutrele descompuse. exact din sensul opus. Dar ceea ce ne impresionează cel mai mult e următorul joc: trei delfini în formaţie de triunghi. Păcătoşenia era că valurile nu urmau aceeaşi direcţie. Şi. mai întâi în lungime. Clousiot şi Maturette au câte-o caschetă fiecare. Treceau pe dedesubt. Cu toate că vântul e foarte puternic şi că plutim cu pânzele umflate. În regulă. e înnebunitor. frăţioare! Îi vii de hac şi ăstuia. vuind şi pline de spumă. cu roza vânturilor. Jocul ăsta durează ore întregi. mă pomeneam deodată cu-un val în coada vasului. cu o viteză nebună. Nu crâcnea unul.precisă. se deplasează mult mai repede ca noi. E destul să iacă cea mai mică greşeală cu socotelile lor ca să ne răstoarne.

O cafea cu lapte Nestlé în clocot. îl rog pe Maturette să-mi ţină puţin locul. care n-a mai putut să pătrundă în barcă şi ne-a împins foarte tare. Ajung la cârmă cu apa până la brâu. devin delicioşi. Cu toate astea. să scoată. a fost salutat de toţi cu bucurie. scoate cincisprezece litri o dată. scoteau apa fără răgaz. fără să şovăie. aşa că n-am fost în pericol să ne ducem la fund. la peste zece metri de locul izbiturii. Toţi golesc vasul de apă. ca să uşureze barca. Cei cinci bărbaţi.. nu mai pot. Oala cea mare. soarele proaspăt al dimineţii. să desprindă butoiul cu apă. lampa de gătit. Înainte de toate. strălucind cu toată puterea. Totul pluteşte: cutii. Nimeni nu stă să recupereze ceva. Vreau să dorm. dar pierdusem 3 . În două ore totul era uscat. s-a hotărât singur. iar bretonul. pe care l-a zvârlit fără mare greutate peste bord. cu crătiţi şi cutii în mână.vas. vasul nu s-a umplut niciodată mai mult decât pe sfert. şi vasul se umple pe trei sferturi. muiaţi în cafea. cât mai iute apa asta care îngreunează vasul atât de mult şi-l împiedică să se apere bine de valuri. nişte pesmeţi marinăreşti. N-au trecut nici zece minute de când m-am culcat. Furtuna odată potolită. că Maturette se lasă izbit de-a latul. dar care. n-au decât o idee fixă: să scoată. inclusiv de mine. Dintr-o mişcare a cârmei mă întorc cu spatele la val.. aproape şapte ore. şi cu toate că vântul mai suflă tare. o cafea. văzându-şi cutia luată de apă. Lupta cu furtuna din timpul nopţii m-a sleit. tari ca piatra. Bâlciul ăsta a durat o jumătate de noapte. şi am exact răgazul s-o apuc ca să evit un val spart care vine drept spre noi. Din cauza ploii n-am zărit soarele decât pe la opt. mânuită de Maturette. Trebuie să recunosc că cei trei s-au comportat bine. pături. iar valurile sunt mari şi nedisciplinate.

lampa de gătit. Avem cutii cu biscuiţi dulci. O gamelă plină cu supa asta în care muiem pesmeţii ostăşeşti ne bagă-n burtă o pernă bună şi caldă. şi nimeni n-are voie să zică: Am chef să fumez. Din clipa asta. dar acum primejdia a trecut. E amiază când. 4 . goliţi una şi meşteriţi din ea o lampă de gătit. Avem sucuri de fructe. e-n regulă. Toţi s-au comportat bine şi Providenţa a slăbit vântul. Vom fixa raţii pentru băut. În fundul vasului am găsit două sticle de rom. sacii cu mangal. Am făcut un piculeţ de ceai verde pentru fiecare. Ceilalţi cinci hotărăsc că doar eu voi fuma. Spun: — Fraţilor. În lada neatinsă am găsit un cartuş de ţigări.păturile. Graţie acestui spirit de înţelegere. nimeni nare voie să zică: Mi-e foame. îngăduindu-ne să pregătim o supă din carne conservată de vită. Tutunul s-a dus sau e ud. observ că şi valijoara mea a fost luată de apă. Sunt douăzeci şi patru de pacheţele de câte opt ţigări. Eram îndreptăţiţi să ne temem. Fiecare trebuie să se stăpânească şi să fie la înălţimea evenimentelor. O să punem cutiile de conserve pe fundul vasului şi-o să facem foc cu scândurile lăzii. precum şi două impermeabile din trei. dar îmi oferă foc. n-are loc nici un fel de incident neplăcut. mai întâi o duşcă de rom. Papi. şi după aia deschideţi lada de rezervă. primusul. acesta cu bună ştiinţă. de-ajuns ca să aşteptăm ziua de mâine. De acord? — Da. să vedem pe ce ne putem bizui. Clousiot refuză să-mi dea câte-o ţigară gata aprinsă. ca şi cutia lor din tablă albă etanşă. frunzele au dispărut. de acord. ca să nu-şi facă loc invidia. o porţie barosană. ca să pot sta treaz şi. vrând să-mi pun alt pantalon. nimeni n-are voie să zică: Mi-e sete. damigeana cu benzină şi butoiul cu apă.

dorm. Un deliciu. repetă în cor ceilalţi. Nici un nor. Ar fi grav acum. dorm buştean aproape cinci ore. — Da. Cred că-i bine ce-am hotărât. n-am voie să nu dau peste Antilele olandeze. Aprind o ţigară şi aştept ca vântul să binevoiască a se porni.). — Avem încredere în tine. t. Briza asta. Bretonul dârdâie. Papillon. când nu mai avem apă dulce şi am pierdut toate alimentele în afară de rezervă. cerul plin de stele. Cum în seara asta e o mare ca untdelemnul. nu putem fi prea departe de Curaçao. Se zăresc clar Carul Mare şi Carul Mic. Aceeaşi mare liniştită. Şi-a pierdut haina şi e-n cămaşă. Îi împrumut impermeabilul. Vântul se lasă aşteptat toată noaptea şi abia pe la patru dimineaţa plecăm mai departe cu ajutorul unei brize faine. Fă cum vrei. avem încredere în tine. — Mulţumesc. Ceaiul e aproape rece. — Fraţilor. care se va intensifica în timpul dimineţii. de-aci înainte o ţin direct spre vest. spune bretonul. şi o lună plină înălţată binişor pe bolta înstelată. pe care-o mănânc cu câţiva cârnaţi afumaţi.Se fac şase zile de când am plecat şi încă n-am avut răgaz să dorm. Noaptea e minunată. Steaua Polară scânteiază din plin şi doar Crucea Sudului o întrece în luminozitate. 2 . Mă trezesc la zece seara. Îmi face impresia că am luat-o puţin prea la nord. bate treizeci şi şase de ore destul de tare ca vasul să înainteze straşnic şi cu nişte valuri atât de mici că nici nu le simţim. 22 Mămăligă (n. Ceilalţi au mâncat fără mine şi găsesc un fel de polenta22 foarte bine făcută din mălai. la cutie desigur. nu face nimic. Începem cea de-a şaptea zi.

rotindu-se în jurul vasului. până în zorii luminaţi de-un soare strălucitor. — Precis că-i pământul! spun cel dintâi. toţi sunt de acord că se vede o linie întunecată care trebuie să fie uscatul. Unul se lasă pe catarg „ îşi ia zborul. Vântul e puternic. Mă apropii. căci e noapte. Mai întâi ţipetele lor. exceptând. au fost luaţi de faimosul val. De unde naiba s-or fi ivit aceşti pescăruşi şi aceşti goelanzi 23? Cât e ziua de lungă scormonim cu ochii în zadar. la nivelul apei. t. cam la un kilometru. ne îndreptăm spre ea cu toată viteza. Bineînţeles că pânzele sunt 23 Specie de pescăruşi (n. Pe la opt seara zărim la orizont. Cu un vânt puternic fără nori şi valuri înalte.) 1 . Nici cel mai mic semn că uscatul ar fi pe aproape. un lanţ luminos. face o umbră care mă împiedică să văd ceva. pe punctul de a trece de cealaltă parte a acestui uscat. şi luna asta tropicală e atât de strălucitoare încât reverberaţia ei mă supără. apoi. Masa asta neagră nu-i cu mult peste nivelul mării şi nimic nu indică dacă ţărmul e format din faleze. apoi ei înşişi. arunc ancora. mă apropii. Luna. Tot restul nopţii rămân cu faţa pironită spre umbra asta care se precizează încet-încet. se întoarce. vasul se roteşte pe loc şi ţine piept valului care-l loveşte de fiecare dată din spate.CURAÇAO Pescăruşii. aşa-i. o dată cu toate caschetele. apoi fragmentat. e foarte incomod. — Da. o linie neagră. Nu mai am ochelarii negri. Luna plină se înalţă în clipa când soarele asfinţeşte. Pe scurt. Nimic la orizont care să ne indice uscatul. sau dacă e o plajă. Ne cam zgâlţâie. foartefoarte departe în lumina asta lunară. Sosim. Manejul ăsta durează peste trei ore. din stânci. mai întâi continuu. dar lungi şi disciplinate.

de-odată se desprinde ancora. care începe să se desfacă. dar. Mie îmi sângerează o ureche. ţar. Ca să conduci un vas. ne azvârlim cu toţii pe el şi ajungem la mal de-a dura. Nu sunt decât cactuşi. foarte obosiţi pentru că. Noi ceilalţi. că locul e primejdios. Mă dovedesc atât de grozav cu manevra asta. la adăpost de valuri. din păcate însă. julită cam tare de-o stâncă. recuperăm impermeabilul şi mă întorc pe vas. că ne trezim înţepeniţi între două stânci. schelete de măgari şi de capre. burduşiţi. Când se luminează de zi. Oricum. la mâini şi la glezne. suntem cu toţii în viaţă. dar când se apropie valul următor.coborî te şi înfăşurate. Mici ţipenie de om. altfel nu-i chip să-l manevrezi. s-a pierdut. că hotărăsc să ridic vela şi să pornesc tare spre pământ. Montăm focul şi trinca. pe uscat. ancora nu prinde pe dată. Puţul e secat. valurile ne apropie atât de primejdios de stâncile acestui ţărm. Doar pe Clousiot. Camarazii mei trag frânghia la bord. Privim spre locul cu luminile alea faimoase. nişte cactuşi uriaşi. alcătuind cu braţele un soi de scaun. dar. În jurul puţului. Am fi putut să aşteptăm până se luminează în poziţia asta neplăcută dar sigură. cu încheieturile vasului sfărâmate. fără ancoră. şi măgari. câte doi trebuie să-l care pe Clousiot. cu ghipsul lui. nici prin preajmă. Are braţul. Reuşesc să smulg compasul prins în cuie pe banca din spate. Nimeni nu strigă „salvaţi-vă”. lau caftit mai rău valurile. câteva lovituri la genunchi. chipul şi mâinile însângerate. dar în viaţă. aripile morii care-l făceau cândva să 2 . trebuia să se deplaseze. e un şir de lămpi sortite să indice pescarilor. Pornim pe jos spre interiorul uscatului. În ciuda strădaniilor mele. Ajungem la un puţ. pline de zgârieturi. nici acolo. de bunăvoie. ciudat lucru. aşa cum aveam să aflăm mai târziu. când cu schimbul.

Plecăm şi înaintăm încet. Peninsula asta e poreclită Insula Măgarilor. Curaçao sau Aruba. Eu mă aşez lângă şofer. E plin de florini. Nici un suflet de om. — Sunteţi francezi? — Da. Maturette lângă mine. Înaintăm până în dreptul unei căsuţe ale cărei uşi deschise ne invită să intrăm. — S-a înecat cineva? — Nu. Strigăm: „Hei! hei!” Nimeni. nimeni împrejur. Pe şemineu. Îl instalăm pe Clousiot pe genunchii a trei camarazi care stau în spate. — Sunt doctorul Naal. Măgarii şi caprele trăiesc aici mâncând cactuşi plini de ghimpi lungi. un sac de pânză legat cu-un şnur. monedă olandeză. când un Ford hodorogit ne barează trecerea. — Aţi naufragiat? — Da. o peninsulă lipită de Curaçao. când să-l deschid. proprietarul acestei fâşii de pământ. — De unde veniţi? — Trinidad. numai măgari şi capre. — Ocnaşi sau deportaţi? — Ocnaşi. Ne aflăm aşadar pe teritoriul olandez: Bonaire.funcţioneze se rotesc în gol fără să scoată apă. — Urcaţi-vă în maşină. îl iau şi. — Dar mai înainte? — Din Guyana franceză. din pricina lui Clousiot. Punem sacul la. se rupe şnurul.” Spun: 3 . loc fără să luăm nimic. găsim nişte apă. Nimeni în casă. din care bea fiecare pe rând cu un polonic. Ghimpii ăştia au fost botezaţi de popor „duduile din Curaçao.

dar totul e să poţi pune mâna pe doi din ei şi să-i înhami. care-n fiecare clipă spune: „Ya master. ultimul fiind doctorul Naal. Coborâm şi ne aşezăm pe iarbă. ya master”.— Nu-i prea măgulitor pentru adevăratele dudui din Curaçao. priveşte împrejur. Spun. dacă vă e sete. înalt şi gras. Fordul înaintează gâfâind şi. Iar amărâtul ăsta de mulatru nu mai ştie ce să facă pentru a ne fi pe plac. N-a făcut bine cincizeci de metri. a plecat s-aducă poliţia. Nu-i uşor. la umbră. Grăsanul saltă capota şi constată imediat că un hop zdravăn a desprins o sârmă care merge la bujii. Până să se urce la loc în maşină. după ce-o luăm pe nişte drumuri pline de şleauri. că negrul ne spune în papiamento. are cine să ne tragă. cu un şuierat de astmatic. ajungem la o barieră albă care închide trecerea. Tipul. cu şase poliţişti în uniforme semănând cu cele nemţeşti. se opreşte singur. Plecăm mai departe şi. E aici o căsuţă albă. că stăpânul lui. doctorul Naal. că i-a zis să fie cu ochiin patru pentru că suntem nişte hoţi evadaţi. râde zgomotos. Ne pregăteşte o cafea foarte slabă. ne prinde bine. alcătuit din cuvinte englezeşti. dar care. Fordul paradit o ia din loc. Vă rog să coborâţi. pe căldura asta. până mă întorc. când se arată un camion tip dubă celulară. Aşteptăm mai mult de o oră. 1 . arătând nişte turme de măgari: — Dacă maşina a obosit. jargon Olandez din Antile. — Am un fel de hamuri în portbagaj. franţuzeşti şi spaniole. şi-o maşină decapotabilă cu şofer în uniformă de poliţist şi trei domni. olandeze. După care ne zice: — I-am poruncit să vă ţină tovărăşie şi să vă dea de băut. căci îi e tare frică de noi. pare îngrijorat. Vorbeşte în olandeză cu un negru cu pielea foarte deschisă şi curat îmbrăcat.

comisarul îl împiedică să intervină. i se adresează cu multă asprime. cel mai scund. pitit în dosul unui cactus. Am pus cu toată grija banii şi punga exact unde erau. Vorbeşte iute şi zgomotos. ne spune: — Sunt şeful siguranţei din insula Curaçao. urcă şi el întovărăşit de doi poliţişti şi pleacă. socotiţi că asta e furt? — Dar punga cu florini? — Punga am deschis-o. cât şi comisarului. pe placa unui şemineu. şi chiar i-am rupt şnurul deschizând-o. domnule. v-a văzut intrând şi ieşind din casa lui. Sunt căpitanul acestui mic grup şi pot să afirm că nici unul din noi n-a comis nici cel mai mic delict. că. — Domnule Naal. Ca urmare a răspunderii pe care o port. Comisarul se întoarce spre bondocul doctor Naal şi îi vorbeşte în olandeză.Coboară din maşină. e drept. Venim din Trinidad şi n-au trecut decât câteva ore de când ni s-a sfărâmat vasul de stâncile ţărmului. Doctorul Naal face un gest şi vrea să spună ceva. Omul ăsta e un salariat de-al meu care vede de o parte din măgari. şi care anume? Şi care din voi? — Domnule. N-am făcut altceva decât să mă uit ce fel de monede sunt. de ce i-aţi spus acestui om că suntem hoţi? — Pentru că omul pe care-l vedeţi aci m-a înştiinţat. — Şi pentru c-am intrat în casă înseamnă că suntem hoţi? E stupid ce spuneţi. proaspăt ras. Foarte sever şi în stil nemţesc. înainte de-a vă întâlni. Naal 2 . În timp ce discută amândoi. Comisarul se uită în ochii mei şi. Aţi comis vreun delict de când aţi sosit pe insulă. iar unul dintre ei. întorcându-se brusc omul cu bicicleta. suntem nişte ocnaşi evadaţi. soseşte un omuleţ pe bicicletă. cu o mutră de preot. ca să ştiu în ce ţară mă aflu. Comisarul suie omuleţul lângă şoferul maşinii sale. n-am luat decât nişte apă. atât doctorului Naal. sunt obligat să vă arestez.

Va fi pedepsit pentru că voia să vă facă un mare rău. domnule comisar. vina mea. Mergem pe şosele bine asfaltate. sosit cu el. omul ăsta e un mincinos ordinar. Pătrundem în postul de poliţie. În timpul. Până să vă percheziţioneze. şade într-un fotoliu. şeful grupului de şase indivizi pe care i-am arestat. Aici e răcoare. se urcă şi ceilalţi cinci şi. După mai puţin de-un sfert de oră maşina se întoarce şi comisarul îmi zice: — Aţi spus adevărul.şi cetăţeanul celălalt. Dintr-un birou mare. sunt dezolat de incident. când să mă sui şi eu. unde se găsesc câţiva ofiţeri de poliţie. Se ridică şi vorbeşte în olandeză. O luăm înaintea camionului şi-l pierdem foarte repede din vedere. cetăţeanul e îmbarcat în dubă. ăsta. omul acesta e un francez. comisarul mă opreşte şi-mi spune: — Ia loc în maşina mea. După ce se termină schimbul de cuvinte. Dacă sunteţi nevinovaţi. Sute de persoane circulă astfel pe două roţi dintr-o parte în alta a oraşului. intră în casă împreună cu noi. lângă şofer. Totul sclipeşte de curăţenie şi majoritatea oamenilor merg pe bicicletă. toţi în alb. comisarul l-a interogat pe tipul ăsta. blond. Domnule comandant. trecem într-o altă încăpere cu aer condiţionat. ne spune el: omul acestei a zis că punga a dispărut. Care e numele dumitale? 2 . — Vă sunt dator o explicaţie. fiecare c-o trusă pentru scris. dar nu-i. — Bine. comisarul spune pe franţuzeşte: — Vă prezint pe comandantul-şef al poliţiei din Curaçao. Bun venit la Curaçao în calitate de naufragiaţi. Un bărbat înalt şi solid. bănuind că minte. de vreo patruzeci de ani. apoi intrăm într-un oraş cu case în stil olandez.

la mijloc. 1 . care în aceeaşi clipă se deschide. Cu dolarii din Trinidad. doctorul Naal îmi cere scuze şi-mi promite să intervină pentru noi. foiţă şi chibrituri. are o mutră de încuiat. În curte. Mă duc să bat la uşă. Cazul dumitale va fi supus guvernatorului. Comisarul şi eu însumi vom interveni în favoarea dumitale. ne spune: — Bani ţigări. — Nu. spune Clousiot. Îmi întinde mâna şi ieşim. prin fereastra zăbrelită. N-o să vedem nici un tutun. Două ore mai târziu. Spune camarazilor dumitale să nu încerce să evadeze. poţi pleca în oraş două ore în fiecare dimineaţă. să ne cumpere tutun. suntem închişi cu toţii într-o sală foarte mare. dar incidentul ăsta te favorizează totodată. Se întoarce după câteva minute cu toate şi cu o oală mare aburită cu ciocolată sau cacao. — Negrul ăsta de abanos. Ai bani? — Da. căci dovedeşte fără urmă de îndoială că eşti om cinstit. Dumneata. O să capeţi o sală luminoasă şi o cuşetă. urmările ar fi grave pentru toţi. Englezeşti şi franţuzeşti. în calitate de căpitan. ca să te odihneşti. o masă lungă de lemn cu bănci. cu vreo duzină de paturi şi. — Guvernatorul mi-a dat ordin să vă las liberi în curtea închisorii. — E-n regulă. chibrituri şi foiţă. îl rugăm pe-un poliţist. După-amiază sunt chemat şi dus iarăşi la biroul comandantului de poliţie. gen coolie. şi în fiecare după-amiază de la trei la cinci. cu un costum gri tip deţinut şi-un număr pe piept ca să nu fie confundat. Bea fiecare câte-un castron mare din cele aduse de deţinut. Tutun. care va da ordinele corespunzătoare. Henri. de la zece la douăsprezece. ai păţit ceva tare neplăcut în chestia cu punga. dreptunghiulară. Un nichipercea. Nu ne ia banii şi nunţelegem ce zice.— Henri.

— Mulţumesc. Fiecare soseşte într-o ţară oarecare. nici în Europa nu-i cu putinţă. Papillon? — Nu ştiu încă. cel mai afurisit dintre noi. Clousiot. Maturette? Ţâncul ăsta de nouăsprezece ani. lăsaţi-ne să găsim mijlocul de-a vă ajuta să porniţi pe calea cea bună a unei vieţi noi. Costa Rica. micuţul fraier transformat întâmplător în ocnaş. Ar fi soluţia visată pentru voi. Statele Unite şi ţări cu legislaţie engleză? — Imposibil.— Un poliţist în civil te va însoţi unde doreşti în timpul acestor plimbări. Nicaragua. Curaçao are una din cele mai mari rafinării din lume. prelucrează petrolul din Venezuela. să nu evadăm. căci aţi sosi în ţările respective fără nici o problemă. — Ce se va întâmpla cu noi? — Vom încerca. Cuba. — Cam în ce ţări? Panama. Relatez toate acestea cu cea mai mare exactitate camarazilor mei. mă întreabă: — Ce impresie ai. mi-e teamă că ne tromboneşte ca să fim cuminţi. — Mă tem c-ai dreptate. domnule comandant. să vă îmbarcăm unul câte unul pe nişte petroliere ale diferitelor naţiuni. c-un petrolier barosan şi-ajunge oficial în bârlogul lui. Guatemala. Mexic. Leroux e de aceeaşi părere. Tipul cu fierul de călcat jubilează zicând: — Nu tu barcă. cred. nu tu aventură. Bretonul crede în minunatul plan de care mi s-a vorbit. puştiul cu trăsături mai delicate decât o femeie rosteşte cu glasul său blând: — Credeţi că poliţaii ăştia cu capete pătrate o să ticluiască pentru fiecare din noi acte de identitate 1 . Fiţi calmi. asta-i ceva sigur. — Dar tu. Canada. aveţi încredere. zice el. aşa că-n fiecare zi intră şi ies între douăzeci şi douăzeci şi cinci de petroliere din toate ţările.

iată-i pe francezi. Au avut o comportare exemplară. episcop la Curaçao. Se aşează cu toţii. E-o săptămână de când suntem aici. — Aproape toţi francezii sunt catolici. În cel mai bun caz. Nu cred în basmul ăsta. — Monseniore. Asta-i părerea mea. inclusiv însoţitorii episcopului. — Prieteni. fiecare pe patul lui. În felul ăsta episcopul îi vede bine pe toţi. însoţiţi de doctorul Naal de comandantul poliţiei şi de un gradat îmbrăcat în alb. o să putem vorbi mai bine. de neam sunt francez. E adus un taburet care se afla în faţa uşii. Ies foarte rar. unde se află un negru acuzat de viol. Începe să ne calce pe nervi. Gândesc că preotul de la Conciergerie aproape că m-a botezat şi că trebuie să mă consider şi eu catolic. Bănuind c-o să vină şi la noi. care trebuie să fie ofiţer de marină. ar face-o ca să se descotorosească de noi fără să-i doară capul. intră toţi trei. Dar şi atunci. în curte. Strămoşii mei erau protestanţi hughenoţi refugiaţi în Olanda pe vremea când Caterina de Medicis îi fugărea ca să-i omoare. şi e aşezat în capul mesei. copiii mei. ne întoarcem cu toţii în ala şi ne aşezăm. oraş unde există mai 2 . asta-i tot.dubioase sau false? Mira-m-aş. Se opresc îndelung la celula cea mai apropiată de noi. Să ne aşezăm pe bănci în jurul mesei ăsteia. mă numesc Irénée de Bruyne. Sunt aşadar de sânge francez. care din voi nu e? Nimeni nu ridică mâna. Într-adevăr. Într-o dupăamiază zărim trei preoţi înconjuraţi de poliţişti care vizitează celulele şi sălile una după alta. spune pe franţuzeşte comandantul poliţiei. să fac unele cumpărături. un pic dimineaţa. şi nimic nou. — Vă felicit. o sănchidă ochii ca să ne-mbarcăm clandestin unui câte unul pe un petrolier gata de plecare.

zice doctorul Naal. A doua zi. 2 . monseniore. şi adevărat: din clipa asta mă voi strădui să vă fiu cât mai util cu putinţă. Am rămas ultimul. Vreţi să veniţi mâine după-masă să vă spovediţi? Vă voi spovedi personal spre a vă ajuta ca bunul Dumnezeu să vă ierte păcatele. fiule. toţi se spovedesc episcopului. şi bretonul după el. Care vă e situaţia? — Aşteptăm să fim îmbarcaţi unul după altul pe nişte petroliere. nu vă făgăduiesc nimic. Copiii mei. Decât un singur lucru. dar trebuie s-o spun cu toată sinceritatea că nici un căpitan de vas n-a acceptat încă să ia vreunul. începe cu păcatul cel mai greu. — Mulţumesc. guvernatorul a vrut cu-adevărat să-i ajute pe oamenii ăştia folosind această formulă. — Poimâine voi rosti o slujbă pentru voi. în special pentru că n-au paşaport. atingem uşor cu buzele inelul episcopal şi-l însoţim până la maşina lui parcată în curte. — Aş dori să vină cu un taxi său cu o maşină particulară. Aţi putea să mi-i trimiteţi la catedrală la ora trei? — Da.mulţi protestanţi decât catolici. Guvernatorul n-ar putea să dea fiecăruia un paşaport excepţional? — Nu ştiu. — Hm! ce spuneţi de asta. dar unde catolicii sunt deosebit de credincioşi şi practicanţi. — Hai. — Monseniore. — Îi voi însoţi eu însumi. — Cu asta trebuie început. — Câţi au plecat în felul ăsta? — Deocamdată nici unul. domnule comandant? Vă rog să-mi răspundeţi în limba franceză. o vorbiţi foarte bine. fiule. Nu mi-a vorbit niciodată despre aşa ceva. Văzând că Naal îi sărută inelul.

creaturile fundamental rele care te-au torturat în diferite chipuri şi ţi-au provocat neajunsuri. iar uneori. Dumnezeu a fost mărinimos cu tine spunându-ţi: „Ajută-te şi te voi ajuta”. foarte atent. ţi-au făcut cel mai mare serviciu cu putinţă. le-o datorezi lor. al milei. Întrerupă. de a-l pedepsi pe fiecare după răul pe care ţi l-a făcut. — Avea dreptate. şi energia necesară ca să învingi toate obstacolele şi să devii o fiinţă superioară. botezaţi sau nu. Numai că ei n-au avut 1 . mai presus de prima. niciodată n-ai fi putut să te înalţi atât de sus şi să te apropii atât de tare de adevărul lui Dumnezeu. Au trezit în tine o nouă făptură. fiule. nu pot rodi într-un om ca tine. angrenajele acestei înfiorătoare maşini care te-au strivit. Vreme îndelungată. iar nu să trăieşti pentru a face rău. Acele gânduri de răzbunare. mă ascultă fără să mă. al bunătăţii. sistemele. dar un preot de la o închisoare din Franţa mi-a zis că. nu crede că toate acele păcate pe care. chiar de-ai avea convingerea că ar fi îndreptăţit. cu răbdare. păstrându-mi mai departe mâinile în mâinile sale. Există o sumedenie de oameni cu o înaltă poziţie socială care s-au făcut vinovaţi de fapte mult mai grave ca ale tale. Îmi ia mâinile în mâinile sale şi mă priveşte adeseori în ochi. Bine.— Părinte. toţi suntem fiii lui Dumnezeu. iar azi. Îi povestesc cu de-amănuntul viaţa mea. dacă ai simţul onoarei. foarte blând. îmi vorbeşte atât de suav că e aproape o şoaptă: — Vezi tu. la împrejurările greu de mărturisit. le-ai făptuit ar fi atât de grave. O să ieşim din confesional şi ai să-mi spui totul. îngăduindu-ţi chiar să salvezi şi pe alţii. Blând. în primul rând nu sunt botezat. lasă ochii-n jos ca să m-ajute în spovedanie. Tu trebuie să fii un salvator al oamenilor. Şi a făcut-o pe deplin. Am să-ţi spun mai mult: oamenii. de n-ai fi avut de urcat această Golgotă. Îndeosebi.

o să fie uşor. — Vei pleca mai departe. să se înalţe precum ai făcut tu. Cred că. domnule doctor. fără a-l mâhni. Te binecuvântez şi-l rog pe Cel de sus să te apere. Dă-mi răgazul să fiu pe deplin liber. pentru ca. cu o viaţă normală. — Te înţeleg. N-am să-l uit niciodată. Tatăl meu m-a crescut în afara religiei. Aş vrea să te botez înainte de plecare.. vin regulat nişte călugăriţe însoţite de stareţă. fiule. a ştiut să găsească. — Fără îndoială. Sunt oameni care vor să ne cunoască.. fiule. O să veniţi cu mine ca să vă daţi părerea şi să-l alegeţi pe cel care vă convine. E un om cu suflet de aur. În rest. Ce părere ai? — Părinte. seara mai ales. Pe la orele două după-amiază. îmi spuse doctorul Naal. în pedeapsa aplicată de justiţia oamenilor. cu o identitate precisă.prilejul. Iau loc pe băncile mesei. ceaveţi de gând să faceţi? — Îl voi ruga pe guvernator să dea ordin Vămii să-mi acorde prioritate la prima vânzare a navelor confiscate de la contrabandişti. pentru moment lasă-mă aşa cum sunt. De când cu predica episcopului primim regulat vi ivite. pentru a mă iubi şi mai mult. din cap până-n picioare. Când s-a prăpădit mama. cu alimentele şi îmbrăcămintea. dacă m-aş boteza. părinte. — Mulţumesc. să-l întreb dacă pot. fiecare aduce câteun pachet pe care-l pune pe pat şi-l lasă acolo fără să spună: „V-am adus ceva”. Îi sărut mâinile. aş comite un fel de trădare faţă de el. care vorbeşte franceza foarte bine. gesturi. — În această predică. să renunţ ia filozofia lui şi să mă botez. Coşul lor e întotdeauna 2 . monseniorul Irénée de Bruyne s-a zugrăvit singur. pe la şase. şi vei avea de înfruntat noi primejdii. pentru toată viaţa. atunci când îi voi scrie. Mi-aţi făcut un bine uriaş. vorbe. atenţii de mamă. Şi acum.

Se trage dintr-o familie olandeză de vază (după câte spune doctorul Naal) şi a scris în Olanda pentru a se găsi un alt mijloc decât cel de a ne reexpedia pe mare. sunt băgate într-o pânză impermeabilă. cu o chilă pe cinste. de opt metri lungime. ne e adjudecat pentru şase mii de florini. un vas straşnic. dar are ochi albaştri şi sprâncene blonde. mă cheamă blând la ordine: — Henri. una de fiecare. Proaspăt vopsit. Uneori mă roagă s-o povestesc direct călugăriţelor care o întovărăşesc şi care vorbesc franţuzeşte. Cuadevărat construit pentru curse de contrabandă E complet echipat. apoi aşezate în ruful vasului. ticsit de merinde frumos rânduite în cală. Şase valize. dar plin de sigiliile de ceară ale Vămii. vasul acesta pe jumătate prevăzut cu punţi e un dar regesc. pentru că mulţumită lor a dat de voi Bretonul cu mască! Le povestesc pe toate pentru că sunt clipe atât de plăcute.. sub patruzeci de ani. Maica stareţă e încă tânără. Am văzut nava. Petrecem împreună momente foarte plăcute şi în câteva rânduri m-a pus să istorisesc evadarea noastră. De ce uiţi azi furnicile? E foarte importantă chestia cu furnicile. vârât într-o bonetă albă.. Şi dacă uit sau sar peste un amănunt. atât de desăvârşit opuse tuturor celor trăite. nu te grăbi. Pe scurt. În cinci zile suntem gata. pantofi. de parcă o lumină cerească ar pogorî în chip ireal asupra acestui drum al putreziciunii pe cale de dispariţie. Ai sărit întâmplarea cu hocco-ul.plin de bunătăţi preparate de ele. Un domn porneşte licitaţia cu şase mii de florini. 2 . circa o mie de dolari. cu haine noi. tot felul de veşminte. după câteva cuvinte şoptite acelui domn de doctorul Naal. un catarg foarte înalt şi vele uriaşe. Nu i se vede părul.

O iau spre vest. iar noaptea înstelată care urmează acestei zile radioase ne uşurează proiectul de debarcare datorită unei semilune strălucitoare. Înaintăm drept spre coasta columbiană. Înaintăm cu toată viteza. reuşeşte să stea în picioare. fiecare din ei coboară. arunc ancora şi sondăm des ca să vedem dacă pot debarca. Vremea e splendidă. numită Guajira. ne aşteptăm la vreme proastă şi chiar la uragane. ne aşteaptă o zi fără bătaie de cap. Nici nu vor saudă de-o călătorie lungă. Ne desprindem uşor de chei. apoi. Soarele se înalţă strălucitor.ÎNCHISOAREA DIN RIO HACHA Pornim în zori. dar sensibil şi nervos. apa e foarte adâncă şi trebuie să ne apropiem primejdios de mult de-un ţărm stâncos. Doctorul şi călugăriţele au venit să ne spună la revedere. dar câtuşi de puţin în vreme. Urmărim manevra atenţi şi cu un pic de tristeţe. au fost la înălţimea tuturor împrejurărilor. Într-adevăr. după buletinele meteorologice din ziarele citite în închisoare. Am hotărât să-i debarcăm clandestin pe coasta columbiană pe cei trei indivizi care ni s-au alăturat la Trinidad. Recunosc că-i dreptul lor şi cădem de acord să-i debarc pe-o peninsulă nelocuită. vântul ne ia în primire degrabă şi plutim normal. Păcat că 2 . înaintează spre uscat. Din păcate. ca fundul să fie la mai puţin de un metru şi jumătate adâncime. Ne dăm mâna. Mă hotărăsc să fiu prudent. Noi ceilalţi trei vom pleca mai departe spre Hondurasul britanic. spun că au încredere în mine. Vasul ăsta e un pur sânge în ce priveşte viteza. Bag de seamă imediat că vasul are prea multe vele şi prea puţin lest. Camarazii ăştia s-au purtat bine cu noi. cu valiza pe cap.

cu mânerul la îndemână. toţi desculţi. Cel căruia îi spun „maior” are o mutră de metis asasin. tricouri de lână care precis că n-au fost spălate vreodată. Toţi trei preferăm certitudinea pe care ne-o oferă Hondurasul britanic în locul incertitudinii Columbiei. ca să ne desprindem de pământul ăsta columbian. nu ştim dacă îi predau sau nu pe deţinuţii evadaţi. cu excepţia „maiorului”.. încercând să ajung în larg ca să ies din apele teritoriale. Sunt prost îmbrăcaţi. şalupa pluteşte sprintenă timp de peste două ore. în timp ce se apropie de ţărm. o teacă în care e vârât un pumnal uriaş.părăsesc vasul. 2 . Aşteptăm. Puternica vedetă ne ajunge din urmă în mai puţin de o oră şi jumătate şi. care e un semn de întrebare pentru noi! Într-adevăr. ţinând seama de micul far aflat pe limba de pământ pe lângă care am trecut. mai bine îmbrăcat şi mai curat. Mă năpustesc înainte fără să mă supun. Abia la trei după-amiază începe să bată vântul şi putem pleca. când o vedetă plină de oameni se îndreaptă ţintă spre noi şi trage în aer focuri de armă ca să oprim. aşteptăm. suntem siliţi să ne predăm. Să sperăm că nu. Ridic toate pânzele şi. Îmi face impresia că am depăşit cu mult punctul indicat. găurite. puşti de război bine întreţinute şi. odinioară alb. Cu neputinţă. Vântul. luaţi la ochi de zece bărbaţi înarmaţi. înclinată poate niţel cam mult. trăsni-l-ar! De-ar începe odată să bată. pe deasupra. Cei trei au dispărut. după ce ne-au transmis un ultim adio fluturându-şi batistele albe. Ei drăcie! numai să nu ne fi văzut careva din localitatea însemnată pe hartă cu numele de Rio Hacha! E primul port în care există autorităţi poliţieneşti.. dar înarmaţi până-n dinţi: o cartuşieră plină de gloanţe drept centură. vântul încetează complet. Soldaţii sau poliţiştii ăştia care ne-au oprit au cu toţii nişte mutre aparte: un pantalon soios..

nici gesturile. scânduri. Vreo douăzeci de deţinuţi bărboşi şi murdari. francezi”. dar nici privirea. Mănâncă din pesmeţii şi ciocolata noastră. având o fereastră cu zăbrele groase. Deoarece nu vorbesc decât spaniola. străbătând localitatea. Nu ne înşelăm. nici tonul glasului lor nu sunt simpatice. Pe jos. „Maiorul”. şi pricepem de îndată că vom fi jefuiţi de tot ce avem. Sosirea nu e aşadar dintre cele mai simpatice. deşi îi merge mult mai bine. nu bun! — Nu bun. „Francezi. cu armele îndreptate spre noi. ce? — Poliţia. vamos. „Vamos. spânzurat şi el de o centură înţesată de gloanţe. Ajungem în curtea unei închisori împrejmuite de-un zid scund. care ne-au încuiat. poliţia nu bun. care e într-adevăr Rio Hacha. aşezaţi sau în picioare. ne ajunge. ne spune la fereastră un deţinut după plecarea poliţiştilor. 3 . — Poliţia? — Da. nu bun.” Pricepem că înseamnă: „Haideţi. ne aruncă deopotrivă priviri duşmănoase. care a rămas în urmă. prevăzute într-o parte cu un soi de pernă de lemn: sunt paturile. — Ce vrei? — Francezi. Mergem pe jos din port până la închisoare. calcă totuşi pe scăriţa piciorului său pus în ghips şi nu poate să umble repede. Ceea ce nu ne e deloc uşor deoarece Clousiot.Poartă un revolver cât toate zilele. nu înţelegem ce spun. Suntem închişi întro sală murdară. încadraţi de şase golani plus trei care merg la doi metri distanţă. cu busola şi impermeabilul sub braţ. totul e duşmănos. haideţi”.

N-am fost percheziţionaţi. trage o duşcă. Pe la opt trece maiorul. Ţânţarii ne ţârâie în urechi şi ni se vâră în nas.Şi dispare. „Buenas noches!” „Asta o fi însemnând: noapte bună”. cu atât găsesc că are o mutră de asasin. Am în buzunar tubul. Poartă în stânga o sticluţă într-un toc de piele. trebuie să fim cot la cot. Oh! prea ar fi nedrept ca. sau se face. Îl rog să mergem la vas să luăm lucrurile. În faţa acestui prim gest amabil. o scoate. uşor de păstrat. — Iartă-mă. Sau n-a priceput. zice Maturette. S-a lăsat întunericul. o bucată cât pumnul de fiecare. După ceasul meu e opt seara. după atâtea strădanii. ai dreptate. — Ce să-i faci. mă grăbesc să mi-l pun. Clousiot şi-l pune şi el pe-al lui. şi trei porţii dintr-un soi de pastă de orez fiert în apă cu sare. Nu-i nimeni de vină. căci dă o lumină chioară. — Te-ai apropiat prea mult. Dar am păţit-o mai ales pentru că nu era vânt. mai uniţi ca oricând. O scuip degrabă şi mă îneacă tuşea. De altfel. — Las-o moartă! Nu e momentul să ne învinuim sau să-i învinuim pe alţii. sala e luminată de-o lampă electrică probabil de slab amperaj. e-un portofel etanş şi mic. atât de jalnic. nu ştiam. Ni se aduce zahăr nerafinat de culoare cafenie. Cu cât mă uit mai bine la el. e foc cu gust de spirt denaturat. zise Clousiot. Noroc că nam apucat să înghit decât foarte puţin. A doua zi la şapte ni se serveşte în curte o cafea excelentă în nişte căni de lemn. — Bine ne-am mai aranjat! O să ne coste scump c-am acceptat să-i debarcăm pe camarazii noştri. o iau şi beau. o destupă. Am făcut bine că leam păstrat. Papi. evadarea să se încheie aici. în 2 . scuipă şi-mi întinde sticla.

— De unde veniţi? — Curaçao. conduc lucrările de electrificare din acest departament.timp ce el. 2 . prieteni de-ai lui. Stau cu toţii pe scaune în semicerc într-o sală unde tronează un tablou mare al unui ofiţer alb cu multe decoraţii: Presidente Alfonso Lopez de Columbia. Interpretul nu traduce nimic şi-mi spune: — Domnul care a vorbit şi care o să-ţi ta interogatoriul e judecătorul oraşului Rio Hacha. — Minţi. — Sunteţi francezi? — Da. acum o săptămână şi mai bine. Eu. care slujesc de traducător. deşi n-o declară. Suntem chemaţi. Sunt vreo şase sau şapte şi intră într-o clădire care pare să fie direcţiunea închisorii. Haitianul traduce pe rând întrebările şi răspunsurile. Unul din domni îi face semn lui Clousiot să ia loc. cu nas acvilin şi ochelari cu lentile fără rame. Consulul nostru din Curaçao a fost înştiinţat. Cred că printre aceşti oameni. râde în hohote! La zece sosesc câţiva civili îmbrăcaţi în alb şi cu cravată. — Şi mai înainte? — Trinidad. începe să-mi ia interogatoriul. ceilalţi sunt notabilităţi. slab. corcitura asta de indian şi negru. vorbindu-i în franceză. unii înţeleg un pic franceza. Individul din centru. sunt un haitian. noi rămânem în picioare. să supravegheze coasta pentru că şase evadaţi din penitenciarul Franţei vor încerca să debarce la noi. poate chiar judecătorul. Judecătorul e impacientat de acest preambul şi-şi începe interogatoriul în spaniolă. — Şi mai înainte? — Martinica.

Purtaţi-vă bine. — Iar minţi. care sunt oameni foarte aspri. dacă nu vreţi să vă alegeţi cu pedepse. domnule doctor!. într-o regiune numită Castillete. Unde sunt ceilalţi trei? — Au rămas la Curaçao.” 1 . O să fiţi deţinuţi aici până ce-o să hotărască guvernatorul ce să facem cu voi. pe dumneata. Aş vrea doar să-mi strâng lucrurile şi alimentele de pe vas. totuna. — Totul a fost confiscat de vamă. condamn la trei luni de închisoare pe căpitanul vasului. o haină şi o pereche de pantofi de fiecare. o cămaşă. Aşadar sunteţi nişte matadori. încercând să plecaţi apoi mai departe pe mare. Vasul l-aţi furat? — Nu. din fericire. — Dacă o ţară atât de nobilă ca Franţa v-a trimis atât de departe şi v-a pedepsit cu atâta asprime. Pentru delictul de-a fi debarcat trei complici pe teritoriul columbian. Judecătorul e asaltat de nefericiţii deţinuţi ai regiunii: „Domnule doctor. — Guyanezi aşadar? — Da. — S-ar putea.— În regulă. Au fost arestaţi. l-am primit în dar de la episcopul din Curagao. afară de câte un pantalon. — Matador. — În regulă. corporale aplicate de poliţişti. Suntem nişte evadaţi din penitenciar. Ai ceva de spus? — Nu. asta-i legea. şi la o lună şi jumătate pe ceilalţi. şi vor fi aici peste câteva ore. I-aţi debarcat la şaizeci de kilometri de aici. înseamnă că sunteţi nişte bandiţi foarte periculoşi. — Hoţi sau asasini? — Ucigaşi. Restul e confiscat şi nu stărui: nu-i nimic de făcut. Ne retragem în curte.

2 . — Nu. N-am de omorât pe nimeni. o mişcare nu fac să mă apăr. ei bine. Papillon. fără să răspundă şi fără să se oprească. După părerea mea. să ia cea mai gravă hotărâre. Ne întoarcem cu ei în sală. — În sfârşit. bretonule. — Eşti prea bun. toţi am căzut în greşeală. cărora nu le-am cauzat nici un prejudiciu. Suntem de neiertat. Iese cu notabilităţile din închisoare şi dispare. suntem nişte rahaţi. Dacă vrei să mă omori. — Vezi să nu! Cum s-ar zice: să sperăm. plin de importanţă. Coboară plouaţi ca vai de ei. Din lipsa vântului le-aţi picat în labă? — Da. — Ce greşeală gogonată am făcut şi v-am mai băgat şi pe voi! spune bretonul. sunt drept. Ne era frică de mare. Numai un for superior are dreptul să decidă dacă putem să rămânem în Columbia.Trece prin mijlocul lor. cu valizele în mână. dacă e cazul să fim predaţi Franţei sau reîmbarcaţi pe vasul nostru ca să plecăm mai departe. Papi. Le povestesc interogatoriul. eşti liber. poate că guvernatorul o să ne pună în libertate. autorităţile acestei văgăuni pe jumătate civilizate nu pot lua vreo hotărâre în căzui nostru. căci în definitiv n-am comis nici un delict pe teritoriul lor. Ar fi culmea ca oamenii ăştia. speranţa te-ajută să trăieşti. După o oră sosesc ceilalţi trei într-un camion cu şapteopt bărbaţi înarmaţi. după cele ce-am aflat despre Columbia şi columbieni pot să spun că primejdiile mării erau floare la ureche pe lângă ce ne paşte de la nişte indivizi de teapa ăstora. N-aveam decât să refuz să vă debarc şi nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu suntem oameni.

în timp ce poliţiştii. într-un oraş mai important. femeie. cadena. iar rolul jucat de ei. bine păziţi. lanţ. EVADARE DIN RIO HACHA 2 . de indieni cu spanioli. umflat. la două sute de kilometri. cu pălăria lui enormă de fetru. fugarse.Se încheie săptămâna de când suntem aici. Pricep că arestarea a fost romanţată. Bandiţii au mai curând înfăţişarea unor oameni cinstiţi. să nu mai vorbim! Ce-i de făcut? Am învăţat câteva cuvinte spaniole: a evada. a ucide. să-mi fie cu iertare! începând cu comandantul. Stăm tot în sala asta înţesată de ţânţari. cele şase fotografii ale noastre şi dedesubt comandantul poliţiei. esposas. În pagina întâi. Neamul ăsta de columbieni. Un deţinut columbian îmi împrumută un număr vechi al unui ziar din Santa Marta. matar. Şi totuşi bandiţii din poză sunt mai simpatici decât poliţiştii. amestec de indieni cu negri. cătuşe. care au fost pe timpuri stăpânii acestei ţări. Santa Marta. Ieri n-a lipsit mult să mă lovească unul cu puşca pentru că-mi luasem înapoi săpunul de la spălător. mujer. deţinut. Încep să deznădăjduiesc. preso. afară doar de faptul că se vântură ideea de a ne transfera. Poliţiştii ăştia cu mutre de piraţi nu şi-au schimbat atitudinea faţă de noi. Nici o schimbare. hombre. mă face să-mi pierd speranţa. care o spală în fiecare zi. mulţumită lui Maturette şi bretonului. bărbat. cu o ţigară-n gură şi fotografia unui grup de vreo zece poliţişti înarmaţi cu puşcoacele lor. din fericire un pic mai curată decât am găsit-o. S-ar spune că întreaga Columbie a fost salvată prin arestarea noastră de un pericol înfiorător.

cerul gurii şi buzele îmi devin insensibile. nervos şi agitat. Tragem din aceeaşi ţigară. Sunt frunze de coca24. „Fuga. Într-o zi îmi dă şi mie o jumătate de frunză. — Cum facem rost de-un sacette (fierăstrău)? 24 Arbust ale cărui frunze conţin cocaină (n. dar cătuşele! E vorba de nişte cătuşe americane sistem lacăt. o ţigară lungă şi subţire. foarte tare. La noi zăbrelele sunt subţiri. deschid uşor cătuşele noului meu prieten. cu braţe păroase şi cu pieptul acoperit de-un păr creţ foarte negru. şi mă lămuresc pe dată. Cu prilejul unei vizite făcute de haitian îi cerusem un dicţionar francez-spaniol. şi mi-a făcut semn c-ar vrea să evadeze. cu siguranţă că putem să le depărtăm.În curte e-un tip care poartă tot timpul cătuşe şi cu care mă împrietenesc. tu şi cu mine”. A înţeles tipul. Picioarele-i goale au tălpile atât de bătătorite că deseori smulge din ele câte-un ciob de sticlă sau câte-un cui care s-au înfipt fără s-ajungă la carne. Limba. t. Înseamnă că nu va trebui tăiată decât o bară. bretonul îmi meştereşte un şperaclu.) 2 . Noaptea e singur într-o calabozo (celulă). îi spun într-o seară contrabandistului. E acuzat c-ar fi omorât nişte paznici de coastă şi aşteaptă să fie judecat. iar în altele. După câteva încercări. În anumite zile e extraordinar de calm. ale cărei zăbrele sunt destul de groase. care e desigur plată. Sunt prevăzute cu o găurică pentru cheie. Reuşesc să constat că e calm după ce a primit vizite şi când mestecă nişte frunze pe care le capătă. trebuie să aibă o forţă puţin obişnuită. Cu o sârmă turtită la capăt. vorba e că fumez. Bărbatul ăsta de treizeci şi cinci de ani. Am înţeleg că face contrabandă între Venezuela şi insula Araba. cea a lui Antonio — aşa se numeşte columbianul: Antonio.

căci indienii guajiros nu permit să pătrundă pe teritoriul lor vreun om civilizat. Pe harta noastră scrie că regiunea se numeşte Guajira şi că-i un teritoriu disputat. şi să astupe bine crestătura. Câţiva contrabandişti trec pe-acolo. nici columbian. Pe coastă sunt indieni pescari care. devin tot mai periculoşi. nici venezueleană. Îmi spune că-n mai puţin de-un minut termină cu tăiatul şi că precis poate s-o îndoaie cu mâna. Camarazii sunt la curent cu proiectele mele. prin intermediul altor indieni. În ultima clipă. De-o să i le controleze. E periculos. n-are decât să apese pe ea ca să se închidă de la sine. îi deschid o cătuşă. la frontiera cu Venezuela. În noaptea asta plouă cu găleata. Îi explic desenând pe pământul din curte că. — Dolari? — Zece. Columbianul zice că eso es la tierra de los indios (e pământul indienilor) şi că acolo nu există nici un fel de poliţie. contra a zece dolari pe care-i dau devine posesorul a două bomfaiere. Va veni să mă ia. după părerea tor. — Cuanto (cât)? — O sută de pesos. Pe scurt. trebuie să amestece pilitura de fier cu aluatul găluştelor de orez pe care le primim. de câte ori taie niţel. ceva mai civilizaţi.— Plata (bani). de aceea îmi spune c-o să vină în primera noche de Iluvia (prima noapte de ploaie). regiunea unde doresc s-ajung e prea departe. Plouă deseori. nici venezuelean. Au trecut trei nopţi până ce-a tăiat bara. nimeni nu vrea să mă urmeze. fac negoţ cu satul Castillete şi cu un 1 . până să intre înăuntru. nici columbiană. Vreau să mă duc la capătul peninsulei columbiene. Cu cât te afunzi mai adânc în ţinutul lor.

— Listo (gata). Am făcut o probă acum două nopţi şi-am constatat. La plecare mi-a dat o frunză de coca pe 2 . inutil s-o mai spun. Escaladarea lui e o joacă. din cauza căreia nu vedem nici la trei metri. nare decât doi metri. O s-o folosim ca să depărtăm zăbrelele. încărcat cu mărfuri de contrabandă. fusese nevoit să se refugieze pe ţărmul teritoriului lor. Mă tai totuşi la mână într-unui din cioburile de sticlă înfipte în creasta lui. Foloseşte prilejul ca să străbată de-a dreptul tot satul. Noaptea. în noaptea asta plouă cu găleata. foarte târziu. Palmele astea reprezintă strângerea de mână a prietenilor mei. la drum. apoi urmăm un drum între junglă şi coastă. Blestematul de Antonio e-n stare să nimerească drumul în toiul ploii ăsteia. drumul singur. Mă aflu lângă fereastră. Aşadar. din fericire nu prea deasă. Umblăm pe ploaie până ia ivirea zorilor. lipită de bare. Ne obligă să facem un ocol lung prin junglă. pentru că Antonio foloseşte cuvinte care nu figurează în dicţionar.cătun. Ne aflăm în curte. bara nu numai că se deplasează. Dintr-o smucitură. Dar Antonio îşi ia obligaţia să mă ducă foarte aproape de Guajira. că cedează uşor. dar se şi desprinde de jos. Antonio mă ia de mână şi mă trage până în dreptul zidului. într-o zi când vaporul. Antonio nu vrea să se ducă acolo. Camarazii mă ridică. ajutat de Maturette şi de breton. şi revenim la drum. la Vela. s-au lămurit foarte anevoie între noi. Toate astea. Se pare că tovarăşii lui sau el însuşi au omorât câţiva indieni cu prilejul unei încăierări. Ploaia torenţială face un zgomot infernal căzând pe acoperişurile de tablă. mă împing. Din prici am desprins mai demult o scândură. Mutra lui Antonio îşi face apariţia. apoi va trebui să-mi continui. şi-mi dau câteva palme peste buci până să dispar. se zăreşte o lumină. nu-i nimic.

înaintezi mai iute decât mergând repede şi totuşi nu alergi. înconjuraţi de o vegetaţie deasa şi plină de ghimpi. lipindu-şi urechea de pământul îmbibat de apă şi plecăm mai departe. Văzându-l că înghite fără oprire zeamă de frunze. Are un fel ciudat de a umbla. Îmi arată un buzunăraş cu peste douăzeci de frunze. Când se face ziuă. Plouă întruna. soarele s-a înălţat pe cer. nu pe drum. Nici nu aleargă. bălăngănindu-şi braţele de parcă ar vâsli prin aer. şi totuşi Antonio nu mă lasă să fumez. Dinţii lui minunaţi lucesc în umbră când râde fără zgomot. Lungiţi sub un arbust foarte stufos. fac ca el. cred că nu-i cazul să ne temem de ceva.care-o mestec aşa cum am văzut că făcea el în închisoare. mergem mai departe. Ca să rămân în rând cu el. într-adevăr. nu sunt obosit de fel. Într-adevăr. De atunci ne lasă-n pace. nici să vorbesc în şoaptă. la nouă şi douăzeci începe ploaia. Pricep c-o să plouă la ora nouă. prin faţa noastră trece un tăvălug tras de-un tractor bătătorind drumul. ca să lăsăm să 2 . Oare mulţumită frunzei? Cu siguranţă. Probabil c-a auzit ceva. Nu-i greu. Antonio a mestecat o ţigară de foi şi cu salivă plină de nicotină ne-am uns faţa şi mâinile. căci mă trage în hăţiş. Îşi pune degetul pe cifra nouă a ceasornicului şi zice: Iluvia (ploaie). Ploaia a stat. toate de aceeaşi lungime. Din timp în timp se culcă pe jos. plecăm mai departe. S-a lăsat întunericul. am învăţat să merg sărind şi să vâslesc cu braţele. nici nu păşeşte. dar cu mai multă moderaţie. face un soi de salturi mici succesive. Intrăm în junglă după ce-am parcurs mai mult de un kilometru prin iarbă. E zece şi jumătate dimineaţa. În timpul nopţii a trebuit să intrăm de trei ori în junglă. E şapte seara. În pofida luminii. dar luna luminează drumul prea tare. Fiind năpădit de ţânţari.

S-ar spune că ploaia n-aşteaptă decât ora asta ca să pornească. Ala mele or fi la fel. apoi intrăm în junglă să ne-ascundem. Adunăm vreo sută în cămaşa pe care şi-a scos-o Antonio. Nevăzuţi de nimeni. începem să 3 . Părăsim plaja şi trecem drumul ca să reintrăm în junglă. auzim nişte ţipete. când se face ziuă. în prima zi. când ploaia începe la o anumită oră. Pupilele lui Antonio sunt atât de dilatate că nu se mai vede irisul. Necazul cu frunzele astea e că nu mai dormi. zice Antonio. îl ajut să facă o gaură în scormonind nisipul cu mâinile şi se ivesc curând vreo trei-patru sute de ouă de broască ţestoasă de mare. Antonio pare aproape sigur că no să întâlnim indivizi cu intenţii rele. Graţie acestor frunze. Noaptea asta. nu simt oboseala. un camion şi o brişcă trasă de doi măgari. Umblăm. Dracul asta de om mă ia de mână fără şovăire. Plouă.treacă un turism. şi atunci procedăm la fel mergem încet prin iarbă un kilometru şi mai bine. Chiar aşa-i. apoi zărim câteva luminiţe. oprindu-se de asemenea în fiecare zi cam tot la aceeaşi oră. În clipa când drumul urmează linia plajei. N-am închis ochii de când am plecat. se va porni zilnic pe tot pătrarul lunii la aceeaşi oră. când o pornim din nou. Soarele a uscat hainele de pe noi. Aveam să aflu mai târziu că la tropice. Ploaia încetează la ora opt. tot restul nopţii şi o bună parte a dimineţii. de culoarea gălbenuşului de ou. Când o scoate e mânjită de un lichid gălbui. Antoniu rupe o cracă. Merge nepăsător şi de câteva ore n-a mai pus urechea la pământ. regăsim iarăşi drumul. mai degrabă sărim. „Castillete”. E nouă seara. Se fac trei zile de când suntem uzi de ploaie trei zile de când nu am mâncat decât o bucată de zahăr nerafinat. reintrăm în junglă şi după ce mergem din greu vreme de peste două ore. doar o pieliţă deasupra. N-au coajă.

totuşi umblată. dominând plaja de la o înălţime de vreo doi metri. taie pieliţa care înveleşte oul. şi-mi înapoiază restul. În clipa 4 . şi-i întind. Ceasul meu arată unsprezece. (De mâine îţi continui drumul. el unul. ne lungim fiecare cu haina sub cap drept pernă. Umblăm după aceea toată noaptea fără să ne mai ferim. întrucât e lipsită de iarbă. cu toţi banii în mână. mă întorc cu o sută cincizeci de dolari din Trinidad şi şaizeci de florini. nu înţelege de ce sunt atât de noi şi cum de nu s-au udat. stă mult pe gânduri.mâncăm numai gălbenuşul zice Antonio. nu vrea să primească mai mult. după soare e amiază. lasă să se scurgă albuşul şi suge apoi gălbenuşul. Începând de mâine nu vor mai fi poliţişti). Mă priveşte foarte mirat. singur încă două zile. Pe alocuri se văd întipărite urme de potcoave — de cai şi de măgari. adică treizeci de florini. Înseamnă că-i amiază şi-mi potrivesc ceasul. un beţişor înfipt în pământ nu lasă nici o umbră. apoi ia şase hârtii de cinci florini. Are vreo cincizeci de centimetri lărgime şi se întinde de-a lungul junglei. De mañana en adelante no hay policias. e o potecă. Antonio se aşează pe o rădăcină groasă şi-mi face semn să m-aşez şi eu. de vreme ce nu m-a văzut vreodată uscându-le. Soarele dogoreşte. Dăm de ultimul post de frontieră: Îl recunoaştem după lătratul câinilor şi după o căsuţă luminată din belşug. Îmi dă patru şi opreşte trei. Drumul nu-i lat. Dintr-o muşcătură a dinţilor de lup. pune mâna pe bancnote. Desface o grămadă întreagă de ouă . Antonio îşi deşartă săculeţul cu frunze de coca: sunt şapte. Mă îndepărtez un pic pătrund în junglă. Îmi mulţumeşte. eu unul. datorită Antonio. Ghiftuiţi. Totul ocolit cu măiestrie. Degeaba insist. înfulecând unul şi pasându-mi altul. Antonio zice: — Mañana tú sigues sólo dos días más.

— Încotro te duci? — Cât mai aproape de pescarii indieni. Ne aşezăm la marginea potecii. tip uniformă militară. dar era vădit că ştia cine e. — Vrea să treacă prin teritoriul indian. ca să ia foc puţin muşchi uscat. plecăm după ce mai înghiţim nişte gălbenuşuri de ou şi ne aprindem câte-o ţigară — treabă care se dovedeşte foarte obositoare. timp de peste o jumătate de oră. zice omul. Antonio îl recunoscuse pe călăreţ de la mare depărtare. Hotărâse să ne despărţim. — Indian Guajiro rău. o carabină foarte frumoasă şi un revolver uriaş la brâu. Felul-ăsta de-a se îmbrăţişa aveam să-l regăsesc ulterior pretutindeni. cizme. Vlăjganul ăsta bronzat. un francez. Îmi dă un pumnal în teacă de piele şi mâner din os şlefuit. toma (ţine). o cămaşă verde şi o haină spălăcită. în loc de pantalon un soi de slip de piele. — Cine-i ăsta? — Compañero de fuga (tovarăş de evadare). care se îndreaptă direct spre noi. În regulă. tot verde. nu-mi spusese nimic. În vârstă de cel puţin patruzeci de ani. zărim un bărbat călare. Drept armă. Mă descalţ. descăleca şi se bat amândoi pe umeri. dar acum dă impresia că ar vrea să mă mai întovărăşească o zi.asta se petrece ceva cu el. Nu eşti înarmat. La capătul a trei ore de mers. Îmi dă să înţeleg că după aia o să facă stânga-mprejur. — Caramba! Antonio. îmi 2 . deoarece trebuie să izbim două pietre una de alta. hijo mio (fiul meu). să intre în Venezuela şi acolo să găsească un mijloc de-a se întoarce la Aruba sau Curaçao. Poartă o uriaşă pălărie de paie.

etanş. cum l-am văzut procedând cu Antonio. Marea scânteiază. Soarele se înalţă. Antonio îmi face semn să încalec: cu ghetele legate pe umeri. cu ghetele atârnând călare pe umărul stâng. îmi dă o bucată de brânză tare ca piatra cu doi pesmeţi marinăreşti. sau stânci. Galopăm o zi şi o noapte. pornesc mai departe. Apoi zăresc nişte oameni. care se prinde la brâu. Bag în gură jumate frunză mare şi. Încerc să apreciez distanţa: zece kilometri. argintată. mă trezesc pornind galop în spatele prietenului său. Din când în când ne oprim. În zorii zilei se opreşte. S-a terminat cu jungla. mult încoace de plajă. După o oră identific cele cinci sau şase obiecte: sunt nişte colibe acoperite cu stuf sau paie. încalecă iarăşi şi porneşte într-un galop dezlănţuit. În clipa când hotărăsc să mă culc.sângerează picioarele. şase frunze de coca. Înţeleg toate astea din semne. Călăreţul încalecă. poate. INDIENII Umblu până la ora unu după-amiază. sub soarele arzător. e clar că nu le place intenţia mea de a străbate Guajira. nu se zăreşte nici un copac. Merg desculţ. îmi pasează o sticlă de anason din care beau câte-un pic. zăresc parcă în depărtare cinci-şase copaci. Observ atunci patru bărci. care se apropie grabnic 2 . şi-mi dăruieşte un săculeţ special în care să le ţin. în timp ce mestec. ori cu frunze de-un castaniu-deschis. M-au văzut şi ei. mergând destul de vioi. Antonio îmi strânge mâna şi. Percep strigătele şi semnele pe care le face un grup în direcţia mării. Mă îmbrăţişează bătândumă pe umeri. nu ştiu cum. o să rămân desculţ să-mi vindec rănile. Dintr-una iese fum. Antonio şi călăreţul vorbesc repede.

rasa lui. Mă apropii şchiopătând. Apoi zâmbeşte şi-mi atinge umărul. ajunge până la lobul urechii. Mă muşcă aproape de călcâi. având doar un soi de apărătoarei pentru sex. trăsături atât de fine. Examenul ăsta durează două minute. aproape violet. Înaintez încet spre ei. Dintre bărbaţi. nici de prietenie.. are părul tăiat frumos. copiii stau în spatele mamei lor.dea plajă şi din care debarcă vreo zece indivizi. cu un breton bogat până la nivelul sprâncenelor. în spate. unul are o înfăţişare atât de măreaţă. Atunci se apropie cu toţii să mă atingă. S-au strâns cu toţii în faţa caselor şi mă privesc. E desculţ. pare o statuie de bronz cu ochi oblici. cu sfârcuri enorme Una singură are sâni mari care atârnă. Văd limpede bărbaţi şi femei în pielea goală. o ia la goană chelălăind şi pare să intre într-o casă. Trei se sprijină în arcuri şi ţin câte-o săgeată. ca şi gambele. armonioase şi fine. pe care nu se clinteşte nici un muşchi. Un câine începe să latre şi se repede la mine furios. se manifestă atât de limpede. nici n-a vorbit. Suntem de aceeaşi înălţime. căci m-a muşcat zdravăn. Când atacă iar. Nici un gest. că mă îndrept spre el. Chipul lui. Trupurile sunt bronzate. Urechile îi sunt acoperite de părul care. Ochii au o culoare cenuşie: Nare un fir de păr nici pe piept. nici săgeţi. ivită nu ştiu de unde (am aflat pe urmă: dintr-o sarbacană). nici pe picioare. goale. muşchiuloase. plecând cu o bucată de pantalon. Nimeni nu s-a mişcat. N-are nici arc. Coapsele-i arămii sunt muşchiuloase. Mă opresc la trei metri de el. Face doi paşi şi se uită ţintă în ochii mei. Femeile au sâni drepţi şi tari. negru ca smoala. de-o incontestabilă nobleţe. i se înfige în spate o săgeată mică. superbe.. iar o tânără indiană mă ia 2 . Mă aflu la numai zece metri de grup. nici de duşmănie. nici pe braţe.

un bot de tigru. De cum au zărit tatuajele. dar o îmbrânceşte cu putere. apasă ca să sângereze.de mână şi mă trage la umbra unei colibe. cu migală. îmi scot haina. mă dezbracă ea însăşi de cămaşă. A vrut să-i arate celeilalte. elefanţi şi tigri. la stânga. Pregăteşte pe o piatră nişte alge de mare aduse de cineva. o iau şi încep să fumez. Femeia smulge firele de păr. palmieri. adusă de-o mică indiană. fiecare îşi 3 . Muşcătura nu mai sângerează. Nu-i mulţumită. fiecare tatuaj. Satisfăcută de opera ei. Acolo îmi ridică un crac al pantalonilor. râcâie fiecare urmă de colţ. înţeleg eu. spală rana cu apă de mare. În timp ce toarnă apa. îmi face semn să mă scol. o vânătoare de tigri cu vânători. formând un cerc. şi de-aia râd cu toţii. În clipa aceea fata observă că am un fluture tatuat în partea de jos a gâtului. După şef. Un bărbat îmi întinde o ţigară aprinsă. Apoi se apucă să taie cei doi craci ai pantalonilor. bărbaţi şi femei. le pune pe rană şi le leagă cu fâşii rupte din pantalonii mei. Se uită apoi. Cu toţii. un ostaş al unei companii disciplinare din Calvi. iar pe toată lăţimea şalelor. Râd cu toţii de felul cum fumez. Altă indiană tânărăvrea să-i dea o mână de ajutor. căci la ei femeile şi bărbaţii fumează ţinând capătul aprins în gură. deoarece toţi sunt cu ochii pe mine. Mă silesc să stau neclintit. descoperind şi alte tatuaje. după ce-a mărit-o cu un fier ascuţit. apoi. La gestul ăsta se pornesc toţi pe râs. un marinar răstignit. se arată foarte interesaţi de tatuajele pe care le am pe piept: la dreapta. mult peste genunchi. în dreptul stomacului. Ne înconjoară cu toţii. după ce m-a depilat bine. Mă scol. pe şira spinării. ca să vadă mai bine. dar s-a dus o bucată de carne cât o monedă mică. capul unei femei. bărbaţii dau femeile deoparte şi pipăie. că-i aparţin exclusiv. privesc îndelung.

Apoi ne întoarcem. alt sat. ea ţinându-şi mâna pe şoldul meu. foarte bun. pe-o frunză de banan. Coliba e făcută din lut bătătorit de culoare cărămizie. unde mă spăl pe mâini şi pe gură cu apă de mare. Prin semne şi vorbe încercăm să aflăm câte ceva unii despre alţii. arcuri de toate mărimile. bine potrivite unele peste altele într-un tot omogen. Şeful se scoală dintr-o mişcare.dă cu părerea. Sunt poftit să mănânc. fript pe jeratic. fata mă ia de mână şi mă duce la plajă. La stânga. Bărbaţii ţin o puşcă sau o bâtă. o jumătate de tigvă cu doi-trei pumni de perle pe fundul ei. se duce în fundul colibei. Remarc de asemenea o uriaşă carapace de broască ţestoasă. hamacuri de lână pură în culori vii. o vatră încropită din pietre de formă neregulată. se întoarce c-o bucată de piatră albă şi începe să deseneze pe masă. unde rămân complet buimăcit. şi mănânc tacticos. cu tânăra indiană lângă mine. de şarpantă. La dreapta satului indian. fără pic de ciment. e rotundă şi-înăuntru sunt agăţate într-un colţ. bărbaţi şi femei îmbrăcaţi. Intrăm în cea mai mare dintre colibe. apoi. Stăm aşezaţi în cerc. În mijloc. dintr-o cană de lemn. bărbaţii au puşcă şi 4 . După ce termin peştele ăsta delicios. dulce-acrişor. apoi marea. mi se aduce un peşte de cel puţin două kile. când şeful zâmbise şi mă bătuse pe umăr. Mai întâi nişte indieni în pielea goală şi satul lor. case cu ferestre. Pe perete. în jurul acestei pietre şlefuite de culoare cafenie. Pe masă. Mi se dă de băut. o piatră rotundă şi teşită. un suc de fructe fermentat. Femeile mă adoptaseră din primă clipă. în care s-ar putea culca un bărbat. agăţate pretutindeni. Are opt uşi. Din clipa aceea sunt definitiv adoptat de bărbaţi. o sabie militară şi. câteva puşti cu două ţevi. pietre joase pe care să te aşezi.

şeful cu braţele-ntinse spre mine. Desenez un bărbat cu mâinile legate şi alţi doi bărbaţi înarmaţi care-l privesc. desenează înspre partea venezueleană. În aceeaşi noapte fata m-a dus în coliba ei. spune? Masa e ştearsă cu o cârpă de lână udă. pe care-l desenez cu indienii. După ce s-a uscat. în ultima. femeile sunt îmbrăcate. ia creta şi face linii peste cele două sate. în cealaltă parte asfinţeşte. un soare tăiat la orizont de-o linie şerpuită. Reproduc de trei ori aceeaşi scenă. căci. mutre antipatice. şeful bagă de seamă c-a uitat ceva şi schiţează un drum care leagă satul indian de cel din dreapta şi altul la stânga. în faţa tuturor. Tânărul şef îşi priveşte opera cu mândrie şi. cu câinele şi. unde locuiesc şase indiene şi patru indieni. după discuţii destul de îndelungate între bărbaţi. poliţiştii s-au oprit. îmi pune-n mână bucata de cretă şi e rândul meu să-mi relatez povestea în desene. Înţeleseseră. numai al lui rămâne intact. A desfăcut un hamac 5 . că nu vrea să aibă de-a face cu ei şi că numai satul lui e bun. Mie-mi. şeful desface braţele aşa cum îl desenasem eu. Pentru a-mi arăta cum sunt situate faţă de satul lui. iar înspre satul columbian. apoi acelaşi bărbat alergând şi cei doi urmărindu-l cu armele îndreptate spre el. Cu neputinţă să te-nşeli: într-o parte soarele răsare. dar de fiecare dată sunt un pic mai departe de urmăritorii mei şi. rând pe rând. un soare constând dintr-un cerc şi nişte linii care pornesc în toate direcţiile. la dreapta.pălărie. privesc cu toţii. Desenul meu trebuie să fi fost destul de reuşit. spre celălalt sat. E mai complicată decât a lui. Pricep: vrea să-mi spună că oamenii din cele două sate sunt răi. în timp ce eu fugeam mai departe spre satul lor. Când vede c-am înţeles ce voia să spună. După ce m-am uitat bine la desene.

albastru-indigo. de calibru 12 şi 16. săpăligi şi o furcă cu dinţi de fier. roşu ca sângele. M-am răsucit ca ea. din aluminiu. ne sculam şi ne ducem la coliba cea mare a şefului. îmi apucă mâna. Una din colibe e nelocuită şi în stare proastă. Părul. După ora asta petrecută în hamac. Sărutul ei e un fel de muşcătură uşoară. galben-canar. dar în lung. urechile. dar brăzdate. din lână pură. macete. Au şase lăzi pline cu alice zerozero! Indiana e de statură mijlocie. pe când ea s-a culcat în alt hamac. Sfârcurile sunt mai negre decât pielea arămie. Când umblăm. nu vrea în ruptul capului să meargă alături de mine. de-a latul. un profil de-o mare fineţe. Când. pumnale. şi foarte lungi. împodobite cu ciucuri împletiţi. cu cărare la mijloc. dar foarte aspre. butoaie de fier şi de lemn. şi-l poartă împletit. Miau dat nişte puşti să mă uit la ele. când se scufundă să pescuiască scoici cu perle. stropitoare. o tocilă de şmirghel. Am învăţat-o repede să sărute ca în lumea civilizată. îmi atinge trupul. care-i ajunge până lai şolduri. 6 . fără bătături. ochii. mici. Au recipiente din aramă. o mângâi pe faţă. crătiţi. drept care a venit să se culce lângă mine. are ochi cenuşii ca şeful. cu degetele ei lungi şi subţiri. la rândul meu. cuptor. Indienii au tot soiul de fiare ascuţite: cuţite. rămâne în urmă. M-am întins în hamac. nu ştie să sărute. potriveşte acoperişul din frunze de cocos şi repară zidul cu bucăţi de lut roşu foarte argilos. pricinuite de corali. topoare. foarte mirată s-o simtă netedă. negru ca smoala. şi cu desene în culori violente. în care ar putea dormi comod două persoane de-a latul. ridicaţi. Hamacuri din cale-afară de mari. în forma de pară. Ajutată de celelalte femei. pline de răni cicatrizate. gura. Are nişte sâni extraordinar de frumoşi.splendid de lână pestriţă. model Saint-Etienne.

Niciodată nu poartă vreo îmbrăcăminte. oale de tablă. Nu vreau să intru în amănunte. Uşile astea îşi au fiecare rostul lor: eu ies şi intru numai pe cea dinspre nord. E fericită când o pieptăn. Abia după ce ne-am instalat în casă mi s-a dăruit. cea principală. Nu înţeleg. Când nu ne vede nimeni. o pieptăn şi-i împletesc părul. ea n-are voie să se folosească de uşa mea. fesele sunt complet goale. Ea iese şi intră numai pe cea dinspre sud. cele trei uşi formează un triunghi isoscel. nici s-o sărute într-un anumit fel pe gură sau pe sâni. Mă surprinde faptul că nu foloseşte niciodată tigăi sau tingiri de fier ori de aluminiu. pahare. m-a făcut să înţeleg că nu se cuvine ca un bărbat să-şi pieptene soţia. care are trei uşi. tingiri etc. chipul ei exprimă o plăcere nespusă şi totodată teama de a ne surprinde cineva. dar s-a dovedit o iubita înfocată şi cu o intuiţie desăvârşită. un hamac. Ne-am instalat fără nici un fel de ceremonie în căsuţă. un cerc pus pe-un trepied de fier pentru făcut focul. dar a refuzat cu îndârjire să meargă până la capăt. dar la o adică. M-am instalat aşadar în casă cu Lali. aşa o cheamă. N-am voie să intru şi să ies pe uşa ei. eu sau ea neputând intra pe aici decât însoţiţi de oaspeţi.Casa e curând gata şi fata începe să aducă lucruri pe care le primeşte de la alte indiene (până şi hamuri de măgar). Pe cercul casei rotunde. Uşa cea mare e pentru prieteni. care mi s-a încolăcit de trup ca o liană. şi alte două faţă î-n faţă. întrucât ea mi-a făcut avansuri. se opune. nu bea niciodată dintr-un pahar. 7 . în care ar încăpea patru adulţi de-a latul. afară de apărătoarea aceea prinsă c-un şnuruleţ care-i încinge talia zveltă. Ne giugiulim reciproc de aproape cincisprezece zile de când am sosit. una în mijlocul cercului.

apucă braţul femeii şi-l petrece pe după mijlocul bărbatului.pregăteşte totul în crătiţi sau oale de lut meşterite de mâna indienilor. Fiecare pescuitoare tânără are săculeţul ei. Perlele găsite în scoici sunt împărţite în felul următor: o parte pentru şef. îi dă perlele unchiului ei. Nu intra în casa şefului. Pescuitul are loc departe de ţărm. Dacă aceasta locuieşte cu familia. Nevoile ni le facem în mare. Asist aşadar la deschiderea scoicilor. petrecând braţul bărbatului pe după mijlocul femeii. E o treabă făcută de femeile cele mai vârstnice. Asist la deschiderea scoicilor pentru găsirea perlelor. la doi kilometri de postul de grăniceri. L-am văzut ieri pe indianul care asigură legătura între sat şi prima aşezare columbiană. o parte pentru pescuitor. la vreo cinci sute de metri. Indianul are doi măgari şi e înarmat cu o carabină Winchester cu 8 . dar nu la pescuit. cu arătătorul vârât în buric. Satul sc numeşte La Vela. Lali se întoarce zgâriată toată pe coapse sau pe coaste de corali. o jumătate parte pentru deschizătoarea scoicilor şi o parte şi jumătate pentru pescuitoare. Nu fac nimic până nu sunt poftit prin semne. Nam înţeles niciodată de ce unchiul e primul care intră în casa tinerilor ce se vor căsători. Se întâmplă ca tăieturile să sângereze. încercând să vadă sau să audă ce facem când suntem singuri. căci n-am fost poftit în vreo barcă. Lali bănuieşte că trei indiene tinere. vin să se culce în iarbă cât mai aproape de uşa casei noastre. care reprezintă comunitatea. de vârsta ei. În anumite zile. După care pleacă. Striveşte atunci nişte alge marine şi le freacă de răni. fratele tatălui său. dacă cineva sau el însuşi nu mă duce acolo de mână. Ne spălăm servindu-ne de ciurul stropitorii.

n-are nimic pe el afară de apărătoarea pe care o poartă cu toţii. t. Perlele sunt puse într-o cutie de trabucuri. Indianul vorbeşte. până-n clipa când apare un tip cu ochii. Pricep acum că indianul din satul meu nu se duce niciodată mai departe. E încredinţat că-n felul ăsta mă obligă să mă întorc. În chip naiv. Indianul alb îmi spune: 25 Albinism: anomalie congenitală constând din absenta totală sau parţială a pigmenţilor din piele. iar perlele sunt aşezate în ele după mărime. vorbeşte şi iar vorbeşte.) 9 . Acest indian de legătură e scund şi uscăţiv. pentru ca: şeful îmi cere adeseori să-l tatuez. ca să fiu nevoit să mă întorc. Se caracterizează prin aspectul albgălbui mat al tegumentelor şi prin culoarea roşietică a irisului şi a coroidei. Rana s-a cicatrizat. Pe la ora cinci ajungem la marginea unui râu unde se află cinci case de indieni. E albă-palidă şi are-ochi roşii ca de albinos25. nasul. (n. în afară de culoarea pielii. Poartă un pantalon kaki. Nu ştie boabă spaniolă. că doar n-o să plec cu ceva ce nu-mi aparţine. Are o rană îngrozitoare care porneşte din josul pieptului şi se termină pe umărul drept. de-a lungul ei a rămas o îngroşare cât un deget. Când pleacă indianul. dar la vreo trei-patru kilometri de postul de grăniceri indianul lasă marea în urmă şi se afundă în inima regiunii. şeful îmi îngăduie să-i însoţesc o bucată de drum. cum dracu o fi procedând ca să facă troc? Cu ajutorul unui dicţionar scriu pe-o hârtie: Agujas (ace). părul. Călătorim toată ziua pe drumul pe care-am apucat ca să vin încoace. şeful îmi împrumută o puşcă cu două ţevi şi şase cartuşe. întreaga înfăţişare a unui indian. eu pe celălalt. Măgarii nefiind încărcaţi. indianul încalecă pe unul.repetiţie. tuş albastru şi roşu şi aţă de cusut. Cutia e împărţită în compartimente. Vin cu toţii să mă vadă.

iar eu vin din urmă.) — Tú lo tendrás de aquí a un cuarto de luna. Mă înapoiez singur şi n-apuc să fac jumătate din drum co zăresc pe Lali însoţită de una din surorile ei. (Le vei avea de azi într-un pătrar de lună. şi trece fiecare cu un cuţit peste braţul celuilalt. (Antonio e fratele meu de sânge). ţinând-o pe Lali pe după mijloc. omor o cucuvaie. făcând o tăietură. Şi ca să fie sigur că mă întorc. La plecare îmi dă o salbă din monede de argint columbiene.) Nada mas (Nimic altceva. Pentru a deveni „fraţi de sânge”. să organizeze schimbul de mărfuri. îmi spune indianul alb.) Vorbeşte spaniola mai bine ca mine şi-ţi dai seama că ştie să ia contact cu lumea civilizată. Urc mica indiană pe măgar. — Vuelva a verme (Mai vino să mă vezi). Ne întoarcem agale în sat.) Tú eres el matador que se fue con Antonio? (Tu eşti ucigaşul care a evadat împreună cu Antonio?) Antonio es compadre mio de sangre. abia reuşesc s-o imobilizez. îmi dă un arc. îşi vâră unghiile în pieptul meu.— Buenos días. apărând cu îndârjire interesele rasei sale. Repezinduse la mine ca o zănatecă. foarte mică. Pe drum. (Ace. doi bărbaţi procedează în felul următor: îşi leagă alături câte-un braţ. Folosindu-mi toată puterea. căci îmi acoperisem faţa cu palmele. Îmi spune că e pentru Lali. un argint foarte alb. tuş roşu şi albastru. — Qué quieres? (Ce vrei?) — Agujas. linia china roja y azul. doar 1 . (Bună ziua. Am tras în ea fără să ştiu ce vietate e. apoi mă muşcă sălbatic de gât. Lali trebuie să aibă cam şaisprezece-optsprezece. în vârstă de vreo doisprezece-treisprezece ani. Apoi îşi mânjesc reciproc braţele cu sângele celuilalt şi-şi ling mâna stropită de sânge. Se potoleşte brusc.

şi mă muşcă blând de colţul gurii. apoi îmi face semn c-ar dori să-l tatuez. Lali ţine morţiş s-o ia şi o agaţă de şaua măgăruşului. o spală. bag de seamă că sora cea mică e fără apărătoare şi că poarta salba pe care i-o dădusem lui Lali. lat în spate ca un atlet. nu se datora faptului că n-aş găsi-o atrăgătoare. Mă trezeşte mâna mângâietoare a lui Lali pe ochii mei. şi că sora ei ar fi eventual in stare să mă reţină. s-ar părea însă că nu mă 2 . Lali se culcă lângă sora ei. Nu ştiu cum să ies din situaţia asta atât de delicată. Îmi explică. E foarte târziu. vâslaşul bărcii folosite de Lali. dacă doream să plec. După cum am înţeles abia mult mai târziu. de faţă cu mine. o iau în braţe şi-o culc în hamac.văzând nişte ochi care sclipeau în beznă. după care se spală şi ea. le examinează. dau fata la o parte. tânăr. Înţeleg c-o aşteaptă. Dau din cap că da. Când se întorc amândouă. că a priceput c-o iubesc şi că. Sosim în zori. cu ochii ei mari. mă găsesc stând jos şi aşteptând să fiarbă apa pe care o pusesem la încălzit ca s-o beau cu lămâie şi zahăr. îmi vorbeşte de lucruri pe care nu le pricep. M-aşez lângă el. bucuroasă. îi scot salba şi-o atârn de gâtul lui Lali. E extraordinar de muşchiulos. Se petrece atunci ceva ceam înţeles abia mult mai târziu. apoi. Fata a dispărut. cu blândeţe. unsprezece dimineaţa. Se uită îndelung la tatuajele mele. dar. Lali îşi împinge sora între picioarele mele. iar cu lângă Lali. îi scoate soră-si apărătoarea. îmi ia braţele petrecându-mi-le în jurul mijlocului ei. Îmi zâmbeşte şi închide ochii c-o mimică foarte nostimă. Lali mă priveşte duios. Sunt atât de obosit că vreau să mă spăl. Lali credea că iau informaţii în vederea plecării. explicându-mi că ştie: Lali doarme. că s-ar putea să nu fiu fericit cu ea. În faţa casei stă aşezat un indian. cenuşii. Lali mă spală.

Lali. de cel puţin patru-cinci kile. Vasul rămâne ancorat. prinse la rândul lor de gât. dacă vreau. Intră amândoi în apă ducând barca pe umăr şi înaintează spre larg. mă urc şi m-aşez la mijloc. iar Lali saren barcă chiar în clipa când. iar el. e lăsată la apă cu uşurinţă. obişnuitul ei tovarăş de pescuit şi eu. Intrarea în barcă decurge ciudat: indianul urcă primul. jumătate în serios. Chiar acum a vânat-o şi mă pofteşte să viu mai târziu s-o mănânc. ţine barca în echilibru şi o împiedică s-o ia înapoi spre plajă. Înţeleg că. la fiecare val urcă şi coboară. Cu un cuţit mare în mână. în spate. Lali îi spune ceva. dar îmi dă să înţeleg că pe vremea asta înnorată apa trebuie să fie foarte rece. prefăcându-mi că nu înţeleg. c-o lovitură de vâslă.crede în stare. 3 . Valurile sunt tot mai mari pe măsură ce ne depărtăm. Când îi cer s-o ia de la început. trei de-a latul. Lali şi-a legat coadele pe cap cu ajutorul a cinci cureluşe de piele roşie. O bărcuţă foarte uşoară. indianul ne împinge spre larg. pot să mă duc cu Lali. Lali. iar el mi-atinge umărul şi-mi arată marea. face o mutră care exprimă cât se poate de clar : „Eşti prost sau sunt eu torpe (tare de cap) când îţi explic de ce m-am dat cu ulei?” Şeful trece prin faţa noastră cu două indiene care duc e uriaşă şopârlă verde. Plecăm toţi trei. jumătate în glumă. din lemn de plută. în apă până la piept. două de-a lungul. La cinci-şase sute de metri de ţărm întâlnim un soi de canal unde au şi început să pescuiască două bărci. Lali îşi face apariţia. e atât de amuzantă c-o pun s-o repete de câteva ori. Lali se ţine după bara de fier de vreo cincisprezece kilograme care serveşte drept ancoră şi pe care bărbatul a aruncat-o la fund. un arc şi nişte săgeţi. dar nu stabil. Ştie că nu-mi place. cu o vâslă enormă în mână. S-a uns cu ulei pe tot corpul. Toată această mimică.

fără ca prin asta să fie ţipătoare. dorind ca întreaga perlă să pătrundă dea binelea în mine. iar indianul le deşartă în barcă. fundul mării nu se zăreşte. Am schimbat de două ori locul de pescuit fără ca Lali să treacă în barcă. ea e cea care începe. Cum mai străluceşte perla asta! Natura a dăruit-o cu tot felul de efecte de lumină. Ca să se odihnească. sacul e adus cu scoici mai multe şi mai mari. După ce s-au uscat toate scoicile. Lali nu s-a urcat în barcă. Cu vârful cuţitului. Lali scoate încetişor o perlă. apoi o scoate şi mi-o bagă mie în gură. În astea trei ore. Mişcându-şi fălcile de câteva ori îmi dă să înţeleg că vrea s-o sparg în dinţi şi so înghit. Lali n-o lasă pe bătrână să le deschidă. Lali se scufundă şi revine la suprafaţă. 4 . Inutil să vă spun c-am înfulecat pe puţin două duzini de scoici. Probabil căi frig la fund. întrucât carnea e rece. împreună cu indianul. Lali ia perla între degete. după ce m-a întins pe nisip. Lali s-a suit în barcă şi valurile ne împing repede spre ţărm. Rugămintea ei când vede că refuz e atât de înduioşătoare. lăsându-i pe ceilalţi doi să-şi continue munca. Bătrâna indiană aşteaptă. În locul al doilea. Ca un copil.Vreme de peste trei ore. o ţine o clipă. îmi deschide gura să vadă dacă nu mi-a rămas ceva resturi printre dinţi. Plecăm. că-i fac pe voie: sparg perla în dinţi şi înghit bucăţelele. De fiecare dată are scoici în sac. dar după cât face până acolo. se ţine de marginea ei vreo cinci-zece minute. o bagă în gură. Mai desface patru-cinci scoici şi mi le dă să le înfulec. Ne înapoiem pe uscat. deci măricică. Lali şi cu mine o lăsăm să ducă scoicile pe nisipul uscat. adâncimea trebuie să fie de vreo cincisprezece-optsprezece metri. deschide repede vreo treizeci până să găsească o perlă. cât un bob de năut.

şi ajung să cântărească până la vreo sută cincizeci de kilograme. broaştele ţestoase nu izbutesc să se întoarcă. Cât priveşte marile şopârle verzi. căci însemn data zilnic pe-o hârtie. Trăiesc pe litoral şi pe-o întindere de pământ până la poalele munţilor. Broaştele ţestoase sunt furnizate vii. Nu le foloseşte niciodată. Părul creşte ulterior mai greu. Nu mă pot înşela. indienii Guajiros au. Niciodată nu ating greutatea şi dimensiunile broaştelor ţestoase din Orenoc sau din Maroni. Aşa cum am arătat. indirect. care au până la patru sute de kilograme şi a căror carapace are uneori doi metri lungime pe un metru şi ceva în partea cea mai lată. şeful. I-am desenat un indian cu cască şi pene de toate culorile. în munţi se află alţi indieni. numiţi Motilones. Cum vede un fir de păr. după ce rămăseseră trei săptămâni culcate pe spate fără să mănânce sau să bea. am impresia. îl smulge şi mă freacă cu o algă de mare pe care a terciuit-o. sunt foarte gustoase. Mulţi ani mai târziu am avut de-a face cu ei. L-am tatuat pe Zato. Dacă le culci pe spate.Se face o lună de când sunt aici. împreună cu tuşul roşu. albastru şi violet. contact cu civilizaţia prin intermediarul care se ocupă de troc. Am găsit la şef trei brice Sollingen. Am văzut cum erau duse unele vii. Cu unul îşi taie părul puţin câte puţin. amestecând-o cu cenuşă. albă şi 5 . Vrea un tigru ca al meu. Lali mi-a depilat tot trupul. cu colţi uriaşi. E încântat şi mi-a dat să înţeleg că nu vrea să tatuez pe nimeni până n-o să-i fac un tatuaj mare pe piept. Au o came delicioasă. Neamul ăsta de indieni se numeşte Guajira. pe braţ. Mă pufneşte râsul. nu ştiu să desenez destul de bine încât să fac un bot atât de straşnic. Cei de pe litoral îi oferă indianului alb perlele şi broaştele lor ţestoase. indienii sunt imberbi. Acele au sosit de mult.

înconjurat de şerpi. A trebuit să scot dintr-un vas. nici găini. nici miei. în funcţie de lumină. nichelată pe o parte. într-o cutie de chibrituri. Doar înfăţişarea lor e mai puţin apetisantă. cât o fasole albă sau roşie de-a noastră. coapte în nisip. Lali aduce acasă perlele care se cuvin şi mi le dă mie. tribul nu duce lipsă de nimic. cu două capre şi vreo duzină de oi şi miei. una din ele e mai evidentă decât celelalte. ca să mă pot bărbieri şi privi. Perla asta barocă are trei culori suprapuse şi. iar ouăle lor. la soare. Mai am şi o perlă mare barocă. trei negre şi şapte de-un cenuşiu metalic extraordinar de frumoase. De pildă. Doar că au lucruri fără vreo utilitate. Ori de câte ori pescuieşte. stratul negru. Datorită acestei purtări nu sunt invidiat de nimeni. fiind lipsiţi de altele care le-ar putea fi de folos. două perle trandafirii. probabil naufragiat. nici oi. Mulţumită perlelor şi câtorva broaşte ţestoase. de forma unui bob de fasole. Întrucât în cele două cătune pe care le ştiu nu există nici capre. Am pus însă deoparte. Vrăjitorul mai are şi vreo douăzeci de găini. Felul în care mă port cu prietenii mei e simplu: nu fac nimic de natură să micşoreze autoritatea sau reputaţia de înţelepciune a şefului şi mai ales a unui indian foarte bătrân care trăieşte izolat la patru kilometri în interiorul regiunii. înseamnă că faptul de-a avea animale domestice e un privilegiu al vrăjitorului. laolaltă cele mari. Le pun într-o cupă de lemn fără să le sortez.fragedă. nu găseşti o oglindă în tot tribul. E vrăjitorul diferitelor cătune ale neamului Guajiros. o scândură pătrată cu latura de vreo patruzeci de centimetri. mijlocii şi mici. nici privit cu ochi răi. stratul cenuşi albăstrui sau cel argintiu cu reflexe trandafirii. pe rând 6 . sunt la fel de bune. În fiecare dimineaţă. La capătul celor două luni toţi mă consideră ca pe unul de-ai lor.

Bătrânul indian trăieşte într-o murdărie respingătoare. mi-a pus cuţitul de lemn în mână şi mi-a făcut semn să merg încotro îmi arăta cu braţul. într-un cort făcut din piei de vită. Fumul mă învăluie. cu partea păroasă înăuntru. una din piele de miel şi alta din piele de şarpe. unul lung de aproape trei metri. purtând pe cap un coş împletit. gros cât braţul. Cortul e destul de mare. N-are pereţi. sub acelaşi cort. Îmi petrece pe braţ o brăţară de cureluşe împletite din piele de capră. altul de vreun metru. trei pietre cu un foc care arde probabil mereu. gata să mă înăbuş. îmi trimite personal trei ouă şi un cuţit de lemn bine lustruit Lali mă însoţeşte până la jumătatea drumului şi mă aşteaptă la umbra unor cactuşi curioşi. găini. să-i ducă peşte şi scoici de mare abia pescuite. când rămân gol puşcă. capre. Câteodată se întoarce cu ouă şi lapte covăsit. mă pofteşte să stau pe-o piatră. moale ca o mănuşă. ci într-un fel da pat încropit din crengi. Am văzut doi şerpi. dar nu tuşesc aproape de fel şi stau aşa vreo zece minute. fi mai duce şi un soi de plăcinte de mălai făcute în aceeaşi dimineaţă şi prăjite pe nişte pietre în jurul cărora arde focul. Bătrânul indian mă cercetează de-a fir-a-păr. vreo douăzeci de metri pătraţi. oi. doar câteva crengi în partea dinspre care bate vântul. îmi arde apoi pantalonii şi-mi dă două apărători ca ale indienilor. Când vrăjitorul vrea să mă duc la el. Când m-am dus prima oară. lângă foc. şi-mi spun: „Ce de găini şi de ouă or fi înfulecând şerpii ăştia!” Nu pricep cum de se adăpostesc. mă pune să-mi dau jos pantalonii transformaţi de Lali în şort şi. 7 . Nu doarme într-un hamac. În mijloc. până şi-un măgar. la o înălţime de peste un metru. Aruncă-n foc nişte frunze verzi care scot fum mult şi miros a mentă. cu un V galben pe cap.porneşte câte-o indiană.

Ca toţi indienii. atârnându-i pe umeri. Depărtându-mă. Gura-i ştirbă nu mai are decât cinci dinţi. iar dacă-l sâcâie prea tare. care foieşte de musculiţe. închizându-i. La glezna stângă. atunci când o să vreau să-l văd. În paranteză fie spus. aşa-i evadarea asta! Pe indieni n-ai voie să-i iei peste picior şi pentru libertate mai treci cu vederea unele necazuri. indienii au un miros foarte dezvoltat. ar dori să 8 . cât o monedă de doi franci. migdalaţi ca ai tuturor indienilor. Vrăjitorul mă simpatizează şi. M-am obişnuit cu viaţa asta şi-mi dau seama că n-am voie s-o duc prea mult aşa. vrăjitorul are o rană ulcerată.de miel şi de şarpe. trei jos şi doi sus. îmi dă un cuţit de lemn. mă simt stingherit cu bucile goale. Plecând de la acest foarte bătrân indian. ce să mai vorbim. Din când în când le goneşte. Îmi par caraghios. şi tăiat foarte drept la capăt. are dinţi tot aşa de frumoşi ca şi perlele pe care le pescuieşte. va trebui să-i trimit cuţitaşul ăsta. Ca să afle dacă am stat în fum. iar dacă va fi de acord să mă duc. dar părul e aspru şi negru ca smoala. tocmai când mă pregătesc să plec. Lali avea să-mi explice mai târziu că. Nici urmă de gene sau sprâncene. observ cât de brăzdate îi sunt faţa uscăţivă şi gâtul. îmi va trimite unul mare. E lată de sece centimetri şi se prinde cu o cureluşă din piele de şarpe pe care poţi s-o strângi sau s-o slăbeşti. mai mic decât cel pe care mi-l trimite când vrea să mă vadă. în faţă. Lali nu mă scapă din ochi. căci s-ar putea să-mi piară pofta să mai plec. presară nişte cenuşă pe rană. În fine. mă miroase. Ochii. Lali se uită la apărătoare şi râde cât o ţine gura. Cercetează brăţara şi cealaltă apărătoare din piele de şarpe. poartă breton până în dreptul sprâncenelor. se formează parcă două bile rotunde. au nişte pleoape atât de grele că.

m-a lăsat lipit de trupul gol al Zoraimei. De pildă. Treaba asta o fi însemnând ceva cu totul deosebit. când intră. când stăteam toţi trei culcaţi. când s-a întors să se culce. tovarăş de pescuit cu Lali. Tânărul indian. Mai ştiu de asemenea că tânărul pescar care-i cârmeşte barca e fratele şefului. chemată de sora ei. porneşte iarăşi după sora ei. înseamnă că nu trebuie s-o ascult. barca ei aduce de fiecare dată cele mai numeroase şi mai mari scoici. el ar fi în pierdere. m-a văzut plecând la pescuit. Acolo se despart. fata. ele sosesc împreună la uşa cea lată. E tăiat în pătrat în dreptul bărbiei. Lali e cea mai bună scufundătoare dintre fetele satului. care dă fuga veselă şi intră-n casă pe uşa mea. şi nu poartă părul lung. aceasta s-a sculat şi. Când Lali mă vede dus pe gânduri. ştie că vâslesc foarte bine şi că mânuiesc cu îndemânare barca cea mică şi uşoară. îşi scot apărătorile şi le atârnă de hamac. Am procedat exact ca celălalt în privinţa pornirii şi a mers foarte bine. Lali face un ocol. Fata pleacă de fiecare dată foarte mâhnită că nu m-am iubit cu ea. bretonul de pe frunte coboară mai jos de sprâncene şi ajunge aproape până la pleoape. iar Zoraima. intră pe uşa ei. De la asta şi până la a dori ca eu să fiu cel care conduce barca la pescuit nu-i decât un pas. Deunăzi. De pildă. s-a rănit la genunchi. Numai că nu mă împac cu treaba asta. se îmbăiază amândouă şi. Azi-dimineaţă am plecat aşadar la pescuit cu Lali.iau parte mai activ la viaţa obştească. pe uşa mea. de unde s-a întors cu un plasture de argilă albă. Mergând eu cu Lali. o duc pe Lali puţin mai departe 9 . scoase adică mai din adânc. Vâslind. Zoraima are nişte sâni mici. De fiecare dată când vine astfel. abia cât două mandarine. Bărbaţii iau dus la vrăjitor. are o tăietură foarte adâncă şi lată. cu Lali la mijloc. dinspre mare.

care se vede negru ea smoala. se face nevăzută la fundul. În barcă e un ghem mare de cureluşe din piele. Îmi vine o idee. Presupun că la fund. aşa că desprindem funia ancorei: şi o legăm de capătul unei vâsle Care va pluti până o să ne întoarcem. E zece dimineaţa. cuţitul în teaca lui. Nu mai poate de bucurie că mă vede cu ea în barcă. de vreun coral desigur. în dimineaţa aceea. i-l dau lui Lali şi desfăşor ghemul când se pregăteşte de scufundare. trag.ca de obicei. Înainte de scufundare se unge cu ulei. Trage după ea cureluşa. drept care se ridică mai uşor la suprafaţă şi totodată poate să vâre mai multe scoici. Prima ei scufundare o fi avut rostul unei explorări. căci după un lung răstimp urcă la suprafaţă fără sac. Probabil c-a priceput. apa o fi foarte rece. Trag. apei. soarele străluceşte. i le arăt. Trei aripioare de rechin trec destul de aproape. E bucuros c-am strâns atâtea scoici. iar indianul ei se află pe plajă. şi-mi face semn să trag sacul. Încerc să ridic ancora. întrucât are puţine scoici în sac. dar Lali nici nu se sinchiseşte. Se scufundă şi-l desface. dar la un moment dat rămâne agăţat. lipsesc doar două degete ca să ia apă. Cu o repeziciune uluitoare. din opt scufundări la cincisprezece metri. bine prins de mijloc. îl deşert în barcă. Are sacul înfăşurat pe braţul stâng. Bătrâna ne aşteaptă. aproape c-am umplut barca. acolo unde deschid scoicile ori de câte oii pescuiesc. să-şi mai tragă sufletul. Indianul se uită cum am legat sacul şi cercetează atent 10 . Când se urcă Lali. în întuneric. sacul soseşte pe jumătate plin. plonjează fără să împingă barca cu picioarele. Se ţine de barcă. Ajungem la ţărm fără altă păţanie. dar barca e atât de încărcată de scoici că ne paşte primejdia să ne răsturnăm. Lali pare să-i explice cum am făcut cu legatul sacului. Fac un nod dublu sacului.

Îmi spune să-l strig Zorillo. îi cer să-mi aducă o oglindă dreptunghiulară cât pieptul meu. Îl desface şi-l reface foarte bine de la prima încercare. Mănânc cel puţin trei duzini. Face o grămăjoară de trei perle pentru şef. Ieri am păstrat o perlă din cele şase care mi se cuveneau. încep deodată să râdă şi ni se alătură. cât un bob zdravăn de mazăre. Era înnebunită de fericire şi a cântat toată după-amiaza.dublul nod. Din când în când mă duc să-l văd pe indianul alb. am silit-o pe Lali s-o mănânce. apoi trei perle pentru mine. De fiecare dată dau pescarului perlele. Nu vrea să le primească. Apoi. hârtie transparentă. o pensulă fină şi o sticlă de cerneală. Dau o mână de ajutor să-l ducem pe pescar până la coliba lui. mă priveşte mândru nevoie mare. dacă nu găseşte aşa ceva. pentru că nu ştiu să desenez bine. tăcute cum stăteau. Lali cinci sau şase. dar îi desfac palma şi i-o închid cu perlele în ea. îi explic eu. Aflu că poliţiştii i-au pus întrebări despre mine şi despre Antonio. de cinci perle pentru Lali. Perlele sunt cam de aceeaşi mărime. Bătrâna face împărţeala. un creion cu mină foarte grasă. Îl mai rog să-mi aducă nişte haine pe măsura mea şi să le ţină la el împreună cu trei cămăşi kaki. Ajuns acasă. nişte hârtie-carbon şi. a rămas acum până la deschiderea ultimei scoici. Le iau şi le întind indianului rănit. bătrâna găseşte treisprezece perle. Le-a spus că 11 . Lali ia cele trei perle şi mi le dă. Atunci primeşte. ceea ce în spaniolă înseamnă „vulpe mică”. care de obicei nu-i de faţă la operaţia asta şi aşteaptă ca să i se aducă partea cuvenită. Deschizând scoicile. Lali. Scena asta s-a repetat timp de aproape două săptămâni. de două perle pentru ea. Soţia şi fiica sa priveau scena de la distanţă şi. Cu ajutorul dicţionarului. Îmi zice că şeful vrea să ştie de ce nu-i tatuez botul de tigru.

De acolo provin frunzele de coca. cu sora ei. pot s-o beau la el. o să mestec una. rămas bun de la Zorillo. întrebându-l dacă poate să-mi aducă tot ce şi-a însemnat. Toate aceste obiecte. unele complet albe. de broaşte râioase enorme. Mai ştie că francezii sunt în închisoarea din Santa Marta. Zărind o sticlă de anason. spune el. învelite în foiţă. dar care trăiesc în interiorul junglei. Îmi iau. Cinci paznici şi un contrabandist au fost omorâţi. N-are veşti despre Antonio. ştie doar c-a avut loc o nouă ciocnire între paznici şi contrabandişti. Dacă vreau. altele colorate.trecusem munţii spre Venezuela şi că Antonio a murit de pe urma unei muşcături de şarpe. de şopârle. Când m-o cuprinde urâtul. vasul n-a fost capturat. coşuri împletite din liane albe şi altele din liane colorate. plus câteva ziare sau reviste în spaniolă. În casa lui Zorillo se găsesc aceleaşi lucruri de tot soiul ca şi în casa şefului: o sumedenie de oale din argilă decorate cu desene dragi indienilor. Lali mă aşteaptă la peste trei kilometri de sat. nu-mi face nici o scenă şi acceptă să mergem 12 . cale de douăzeci şi cinci de zile. îl rog să mi-o dea. Albinosul ăsta e un înţelept. dar nu s-o iau cu mine. cât şi prin desenele şi coloritul lor. hamace superbe din lână pură. şi şaizeci de pachete de ţigări. întru cât am învăţat mult în două luni cu ajutorul dicţionarului meu. din care-mi dă mai bine de douăzeci. Mă despart de Zorillo şi plec călare pe-un măgar pe care mi l-a împrumutat. Refuză. afară de băutura aia fermentată făcută din fructe. vase de ceramică foarte artistice. Iau cu mine doar o pungă mare de bomboane de toate culorile. şi care se va întoarce acasă a doua zi singur. cu ciucuri. atât prin formele. piei tăbăcite de şerpi. sunt făcute de indieni din acelaşi neam ca al tribului meu. Niciodată n-am văzut în sat vreo picătură de alcool.

În trei şedinţe de câte-o oră reuşesc să obţin pe oglindă copia exactă a capului de tigru. Şeful împinge capul Zoraimei spre mine şi-mi dă să înţeleg că ar vrea să fie soţia mea ca şi Lali. Punga e pusă alături. un tub de clei pe care nu-l cerusem. în aceeaşi poziţie. şi arătând apoi că Zoraima are sâni mici. Lali merge în spatele meu. când stau aşezat. Lali se află în dreapta mea. Fumez câteva ţigări. iar Zoraima o urmează. dau cu ochii de şef şi-i ofer bomboanele şi ţigările. semidure. deschisă. foiţa şi hârtia de copiat. 13 . după ce-am dat bineţe tuturor. Ridic din umeri şi râd cu toţii. curioase şi interesate. că de asta n-o vreau. O văd pe Zoraima tare nefericită.alături. Atunci o iau în braţe şi-i mângâi sânii. Am primit oglinda. Mâncăm cu plăcere carnea asta fragedă. fata e-n culmea fericirii. cum însă cerneala se scurge. pe gură. indienii încearcă şi ei. Prind oglinda de-o sfoară. Am pus pe jar o langustă de cel puţin două kile. le aruncă repede şi-şi reiau trabucul. înlănţuiţi. recurg la clei: amestec cleiul cu cerneala. Lali explică prin semne. privind spre mare. În oglindă apare limpede capul de tigru. Ronţăie bomboane. Din când în când se opreşte şi mă sărută la modul civilizat. Lali şi Zoraima se uită la mine. iar sora ei în stânga. Când sosim. iar femeile şi copiii se servesc cu sfială. câteva creioane cu mină grasă. Fierbem pe jeratic câţiva peşti mari. Şedem în faţa uşii. Din clipa asta totul merge bine. ca să-mi vină până-n dreptul pieptului. un adevărat ospăţ. dar care-mi poate fi de folos. cu toate amănuntele şi de aceeaşi mărime. O iau pe Lali de braţ ca să plecăm. cu partea aprinsă în gură. cuprinzându-şi sânii cu mâinile. Urmez liniile cu pensula. Luăm din băutura fermentată păstrată rece în ulcioare de lut. cu braţele în jurul coapsei mele. o călimară şi o pensulă subţire.

când intrăm înţelege totul. al cărui picior e aproape cicatrizat. Treaba merge foarte repede. încordat de plăcere. A gemut un pic. ies şi văd pe Lali. În scurtă vreme uşa e gata. Lali şade acolo unde stătusem culcaţi. Pricep că vor face a patra uşă. şi ne întoarcem spre casă. astfel că pun oglinda pe masă. dar trupul ei. pe Zoraima şi alte două femei care încearcă să găurească zidul c-o bucată de fier. comparând tigrul de pe pieptul meu cu cel din desen. Şeful a venit însoţit de trei indieni şi de fratele său. Nu înţelege ce vreau să fac. Vine după mine şi ne îmbăiem împreună. Priveşte desenul din oglindă şi se priveşte pe sine. Mă desprind cu blândeţe şi plec să mă scald în mare. O spăl pe spate. se întoarce şi iese pe uşa ei. De aci înainte doar ea va ieşi şi va intra pe uşa asta. ochii îi sunt atât de plini de dorinţă şi de dragoste încât. Totul s-a uscat. Aud nişte bătăi. E uluit văzând tigrul atât de bine desenat şi văzându-şi propriul chip. Ca să spargă zidul fără să crape în altă parte. Zoraima îmi ia mâinile şi le pune pe sânii ei. o iubesc acolo. e foarte uşor. n-o va mai folosi pe-a mea niciodată. fără să ştiu ce fac. sub privirile curioase ale tuturor. îşi încolăceşte braţele de gâtul meu şi mă sărută tandru. hârtia transparentă deasupra şi încep să copiez. fiecare ia foaia şi-o examinează. Creionul semi-dur urmează fidel toate liniile. pe jos. Unul după altul.Lali a plecat după şef. pare atât de amărâtă şi de înamorată. Zoraima aruncă gunoiul afară. în mijlocul colibei. se încolăceşte de mine şi nu mai vrea să-mi dea drumul. apoi îşi ia sora de braţ şi o pune să iasă pe uşa mea. În mai puţin de jumătate de oră. căci mam umplut de pământ. Se ridică. îl udă cu stropitoarea. obţin un desen la fel de perfect ca originalul. O pun pe Lali să se culce 14 . ea mă spală pe picioare şi pe braţe.

încep să trec cu briciul peste liniile trase. După ce-am terminat şi trasarea asta & conturului. fără să se clintească sau să-şi mişte capul. Tuşul impregnează bine pielea. încordat. căci dacă-l îndrăgesc pe careva. Ne depăşesc în toate privinţele. astfel încât în prima şedinţă contururile desenului să fie definitiv fixate cu un prim tatuaj. sunt profund emoţionaţi. o ud uşor c-o cârpă umedă. în forul lor interior. îi pun pe pântece o foaie de calc şi. Fiinţele care n-au ipocrizia unei educaţii de om civilizat reacţionează firesc. roşii. Şeful e întins pe masă. deasupra. Sunt pe dată mulţumiţi sau nemulţumiţi. şi-l şterg mereu. Zato e culcat pe masă. şi uimirea tuturor celor de faţă atinge culmea când văd întipărită pe pântecele lui Lali o mică parte din desen. dar aproape tot desenul iese minunat. fiind îndepărtat de sânge doar acolo unde am tăiat niţel cam adânc. După ce copiez desenul de pe foiţă pe-o altă hârtie albă. de cum pricep despre ce-i vorba. Curge foarte puţin sânge. A doua zi mă pornesc pe treabă. la rândul lor. hârtia pe care tocmai am desenat. îi mânjesc tot pieptul cu tuş albastru. După aceea am să le înţep cu trei ace prinse deun beţişor. Superioritatea indienilor puri de felul acestor Guajiros sare-n ochi. într-atât se teme ca nu cumva să se strice desenul pe care i-l arăt în oglindă. tot ce au e al lui şi. care am aşteptat să se usuce — un decalc. fac pe pielea lui — pregătită dinainte cu nişte lapte de argilă albă. Opt zile mai târziu.pe masă. când primesc cea mai mică atenţie de la persoana respectivă. suprasensibil. interesaţi sau indiferenţi. şi desenul a fost înlocuit de nişte linioare fine. veseli sad trişti. cu un creion cu mină dură. Am hotărât să trec cu briciul peste liniile principale. Abia acum înţelege şeful că toată strădania asta e pentru el. Trag câteva linii. 15 . mai rezistentă.

infirmierul. mi-a trimis cuţitul mare de lemn ca să viu să văd că s-a vindecat pe deplin. l-am rugat pe Zorillo să-mi aducă tinctură de iod. plus o alifie adusă de Zorillo din proprie iniţiativă. într-o bună zi. învăţate să meargă desculţe.) 16 . feşi. vată. cu limba trandafirie. Zato e atât de mulţumit că i-a cerut lui Zorillo şase oglinzi. nasul şi mustăţile negre. După căderea cojilor.Zato are pe piept botul de tigru. Am uitat să spun că. Văzusem la spital un ocnaş cu un ulcer la fel de mare ca al vrăjitorului. apoi şi-a continuat singur tratamentul şi. şi două pentru a lui. Nimeni n-a aflat vreodată că eu îl vindecasem. Nevestele mele nu mă slăbesc o clipă. pisa o pilulă de stovarsol şi i-o presăra pe rană. Când au început durerile. ulcerul s-a micşorat pe jumătate. Dar după câteva vizite. mai fac câtorva înţepături în unele locuri. s-a ascuns după nişte pietroaie ca să n-o vadă nimeni. Zoraima stă cu mine. t. Lui Zato i s-a născut un fecior. câte una pentru fiecare colibă. Sunt mulţumit de isprava făcută: e mai frumoasă decât a mea şi culorile sunt mai vii. îmi ţine tovărăşie Lali. apă oxigenată. după prima vizită făcută vrăjitorului. Dacă Zoraima pleacă să culeagă scoici. Îi trimisesem vrăjitorului cuţitaşul de lemn. ca şi ochii. lunile. pilule de chinină şi stovarsol26. Mi-a trebuit foarte mult timp şi-a fost tare greu să-l conving să se lase îngrijit. şi picioarele mele. iar o altă nevastă a lui 26 Preparat pe bază de arsenic (n. căscat. Mă simt în puteri. îmi îngăduie să străbat mari distanţe fără să obosesc când plec la vânătoare de şopârle. Am primit cele cerute. săptămânile. Se scurg zilele. Când Lali e dusă la pescuit. soţia lui a pornit spre plajă. Chatal. Suntem în aprilie. se fac patru luni de când mă aflu aici. colţii albi. iar el îmi răspunsese trimiţându-mi-l pe-al lui. Sunt sănătos tun.

Zato tot nu se clinteşte din pragul colibei. purtând copilul în braţele neridicate. Zato chiuie din nou şi întinde braţele. A doua zi ridică un cort. dacă ar fi fost fată. ia copilul de subsuori. îl ridică la rândul său cu braţele-ntinse. îl duce la piept şi îi pune capul la subsuoară. în formă de căpăţâni de câte două kilograme. roşu. Atunci Zato porneşte. se întoarce spre răsărit şi chiuie de trei ori. Intră pe uşa cea mare a colibei fără să se mai uite înapoi îl urmează cu toţii. ridică plodul în aer. mama intră ultima. Indiana înaintează. ţinând copilul ridicat deasupra capului. apă dulce şi papelon — zahăr nerafinat de culoare cafenie. chiuie şi se aşează iar. Se formează astfel un cerc foarte mare de pământ argilos. umplute cu băutura lor 17 . Înţeleg că. după care bărbaţii şi femeile bătătoresc pământul cu călcâiele. Probabil că a născut pe la patru după-amiază. Chiar până să sosească ea. după ce-a ridicat copilul. ascunzându-l sub braţul stâng. căci la asfinţitul soarelui chiuia venind spre sat. nu mai e decât la cinci-şase paşi. perfect bătătorit. dar fără să se clintească. ea se scoală şi mai înaintează câţiva metri. Zato aflase că are un băiat. Încăpător din piele de vită şi presupun c-o să aibă loc o serbare. Lali îmi explică toate astea prin gesturi. Apoi îşi culcă plodul pe braţul drept. săltându-l de fiecare dată. cu toţi ceilalţi la dreapta şi la stânga sa. Sa băut tot vinul fermentat aflat în casă. ar fi sosit tăcută. Toată săptămâna stropeşte cineva dimineaţa şi seara prin faţa colibei lui Zato. Mama s-a oprit. în loc să-şi ridice copilul şi să ţipe de bucurie. ridică plodul cu braţele întinse şi chiuie. Procedează aşa de vreo cinci-şase ori pe ultimii treizeci-patruzeci de metri. Zato întinde braţele chiuind. apoi se aşează. Drept urmare. Stă în faţa uşii mari.Zato i-a adus un coş cu plăcinte. Sub cort se găsesc oale mari de lut.

Ţinându-l ridicat în braţe. apoi face acelaşi gest ca şi Zato: după ce l-a ţinut cu faţa spre răsărit. în jurul lor. Majoritatea lemnelor au fost aduse cu mult timp înainte de apa mării. vii. cine ştie de când. purtând apărători pentru sex şi având coapsele. Patru broaşte ţestoase întoarse pe spate. vânăt-rotaţi cu toţii. cel puţin douăzeci de vase uriaşe. peste treizeci de şopârle. În spate. şi se 18 . se îndreaptă spre Zato şi se bat reciproc pe umăr. albe şi lustruite. Pătrunde singur în casă şi se întoarce urmat de indian şi cu plodul în braţe. galopând năprasnic. Şi-au anunţat sosirea de departe trăgând focuri de armă. Unele trunchiuri de copaci. Au la brâu pumnale cât toate zilele. Descăleca de pe calul său pursânge. Şeful seamănă grozav de bine Cu Zato şi cu fratele lui. cu unghiile labelor legate în aşa fel ca să n-o poată lua din loc. picioarele şi bucile goale. mici. fără mâneci. care sporesc zilnic. pălării foarte mari de paie. îl arată tuturor. două oi — toate aceste vietăţi aşteaptă să fie sacrificate şi mâncate. au fost scoase din valuri. grămezi de lemne uscate şi verzi. pe crupă. dar cu o haină din piele întoarsă de oaie. dar. numai indieni. au ajuns repede. foarte mari. duc o legătură de ierburi uscate. cu coliere la gât. Indienii aşează nişte pietre şi. sunt uscate. acoperindu-l cu antebraţul stâng. Îl ascunde la subsuoară. Caii sunt splendizi.preferată. dar foarte nervoşi. Pe pietre au înălţat două furci de lemn de aceeaşi înălţime: vor alcătui o frigare uriaşă. gambele. şeful are o carabină cu repetiţie şi totodată o haină superbă cu mâneci de piele neagră şi un centiron plin cu gloanţe. Într-o dimineaţă sosesc vreo cincisprezece călăreţi. unele mai mari ca altele. doi poartă câte-o armă de vânătoare cu două ţevi. doar că-i ceva mai vârstnic. Sunt pe puţin două mii de ouă de broască ţestoasă.

cam la zece centimetri sub nivelul gâtului. ochii foarte verzi. îndeosebi botul de tigru. Poartă părul tăiat ca indienele. şiraguri făcute din tot felul de cochilii. un fel de aluniţă.întoarce în casă. Zato mi-atrage atenţia că la piciorul stâng are degetul mic răsucit şi încălecat peste cel de-alături. cu gene foarte lungi şi sprâncene frumos arcuite. cu Zorillo drept vizitiu. ca să cadă în dreapta şi-n stânga obrazului. imenşi. împreună cu Zoraima şi c-o altă indiană foarte tânără. Are un profil de italiancă. Părul e negruviolet. şi şapte-opt copii. De-abia atunci descăleca toţi călăreţii. am fost prezentat tuturor călăreţilor. Indienele sosesc pe la amiază. Până să sosească Zorillo. cu breton şi cărare la mijloc. întro căruţă uriaşă trasă de patru cai. Înţeleg că cel care a sosit îi e rudă. Fratele lui prezintă aceeaşi malformaţie. numai băieţi. ca de jad. de asemenea. Miarată apoi sub braţul fiecăruia aceeaşi pată neagră. Tatuajele lui Zato stârnesc o mare admiraţie. mai înaltă decât celelalte. Lali îmi face cunoştinţă cu ea şi-o aduce la noi. priponindu-şi caii ceva mai încolo. începând cu şeful. Sânii ei marmoreeni sunt apropiaţi la bază şi au linii armonioase. fiecare cu-n sac de nutreţ atârnat de gât. care vine cu nişte păhărele fără picior şi un soi de pensule. Toate indienele care-au sosit au desene de toate culorile pe trup şi pe faţă. acoperind urechile. Lali prinde de gâtul câtorva şiraguri alcătuite din bucăţi de coral. În căruţă se găsesc cel puţin douăzeci de indiene. vizitatoarele urmează să le picteze pe indienele 19 . majoritatea acestora fiind de statură mijlocie. s-ar spune o camee. toate tinere. iar şeful care a sosit. E retezat drept. întradevăr. Mi-atrage atenţia o indiancă încântătoare. iar de-al altora.

Stau aşezat sub cort lângă Zato şi tatăl său. două broaşte ţestoase sunt fripte. ce de trăznăi am mai născocit! Vreme de două ore am pictat toţi sânii tinerelor indiene venite în vizită şi pe ai altora. Trebuie să-i cer voie Iui Zorillo. şi-mi spune că pot să le pictez cum vreau. Numai Zorillo şi cu mine ştim cum devine cazul. apoi nişte petale trandafirii. femeile într-alta. Vrăjitorul a venit călare pe-un măgar. De asta şi rămân surprinşi văzând că s-a închis. fiecare ajungând sub câte-un sân. lovind şi două tobe din piele de oaie. Celelalte trei vor să le fac şi lor câte una. pornind de la buricul lui Lali. Se uită cu toţii la cicatricea trandafirie care i-a rămas de la ulcer. Au carnea roşie şi frumoasă. S-ar zice că-i un soi de floare pe jumătate deschisă. În scopul ăsta. iar pe sfârcul sinului dau cu galben. ca de vacă. şeful tribului care a venit e tatăl lui Zato şi i se spune Justo. Pensulele lor sunt făcute dintr-un beţişor cu-n smoc de lână în vârf. Bărbaţii mănâncă într-o parte. Serbarea se încheie noaptea. pictez o plantă cu două ramuri. dar n-a avut loc nici un incident neplăcut. un indian cântă dintr-un fluier de lemn care scoate nişte sunete stridente. foarte târziu.din satul meu. După cum îmi explică Zorillo. cam monotone. El judecă pricinile dintre oamenii tribului său şi pe ale 20 . pe care-l moaie în tot felul de culori. c-un soi de dans. ulcerul pe care i-l cunoşteau prea bine. Îl chem. îmbucătăţite pe jeratic. cu pistilul ei. Zoraima a vrut să aibă exact aceleaşi desene ca Lali. Mulţi indieni şi indiene s-au îmbătat. de vreme ce ele sunt de acord. adică Cel drept. afară de acelea care ne servesc. Îmi iau atunci pensula şi. În timpul ăsta. Mamă. Admir capodoperele pe care le pictează frumoasa fată pe trupul lui Lali şi al Zoraimei. indienii au pus oile la frigare.

altor triburi din neamul Guajiro. mă informează Zorillo. Şeful vizitator. înseamnă că mi-e prieten şi că n-o să aibă puterea să-mi refuze vreo dorinţă. Mă întreabă dacă vreau un cal. aşa că epidemiile fac prăpăd printre animale. Îmi mai spune că. Îşi scoate cureluşa de piele neagră de la încheietura mâinii şi mi-o dă. dar că nu pot să-l primesc. Plata se ridică uneori până la două sute de boi. pe care zice c-o să mi-l trimită curând. Pe de altă parte e-un bine. doar sculele pentru tatuaj. Ne explică încotro. în munţi are loc o intensă contrabandă de vite. căci voi găsi tot ce-mi trebuie. Primesc să-mi dea calul. îi spun că da. Dar. în caz de neînţelegeri cu un alt neam de indieni. spre a evita războiul. După spusele lui Zorillo. Iapus. şi să n-aduc nimic. Zice că Lali sau Zoraima pot să se ducă de câte ori o să fie nevoie. căci în munţi şi la poalele lor triburile au o mulţime de vaci şi de boi. de teamă c-ar răspândi febra aftoasă în cele două ţări. şi spune că acolo creşte o iarbă înaltă şi bună. trebuie să rămână numai pe teritoriul indian. îmi transmite prin Zorillo să-l vizitez în satul lui unde se pare că sunt vreo sută de colibe. Îmi spune să viu cu Lali şi cu Zoraima. Când un indian e ucis de un indian din alt trib. că ne va da o colibă. căci altfel s-ar înmulţi prea mult. spune Zorillo. e un gest de mare importanţă. ca ucigaşul să plătească mortul celuilalt trib. Din păcate. se întrunesc să discute dacă-i cazul să pornească război sau să încheie gâlceava prin bună înţelegere. 21 . Vitele astea nu pot fi vândute oficial în Columbia sau în Venezuela. ca să-i pictez şi lui un tigru. se învoiesc. până la o distanţă de jumătate zi călare. fiindcă aici nu prea se găseşte iarbă. nu le vaccinează niciodată împotriva febrei aftoase. Cel drept.

Treaba-i hotărâtă. m-ar putea însoţi chiar el spre Columbia. Zorillo îmi mai spune că. că nădăjduiesc să nu mă trădeze dezvăluind ideea mea de-a pleca în Venezuela sau în Columbia. Pe de altă parte. Dacă m-aş deprinde să mă bâlbâi cu vocea tare. Şi una. totul e ca înainte. aflu tot de la Zorillo ceva ce nu ştiam: Zoraima e însărcinată. îmi vor ţine partea în ce priveşte hotărârea mea de a pleca. Mai greu o să fie cu Zoraima şi mai ales cu Lali. Lali şi Zoraima nu sunt deloc mulţumite şi m-a chemat vrăjitorul să-mi spună că amândouă l-au 22 . căci oamenii şi-ar pierde răbdarea ascultându-mă şi ar duce chiar ei frazele până la capăt. după el. sunt de-a binelea în stare să mă cureţe cu-n glonţ de puşcă. Ar fi de părere să-mi cumpăr alt dicţionar. îmi va aduce cărţi. Pe de altă parte. coasta venezueleană e mai periculoasă decât cea columbiană. cel puţin în aparenţă. şi alta. un vânăt-rotat superb. când va fi cazul. în cap cu şeful. pe bani columbieni.Profit de vizita asta lungă a lui Zorillo ca să-i spun că am încredere în el. Am primit calul. zice el. O să le pară rău. dar o să înţeleagă că-i normal să încerc să mă întorc la ai mei. După informaţiile primite de la contrabandişti. Serbarea a luat sfârşit. Nu observasem nimic. fără să acorde prea mare atenţie accentului şi pronunţiei. c-o coadă lungă aproape până la pământ şi c-o minunată coamă de-un cenuşiu platinat. sau mai degrabă nişte manuale de limbă spaniolă. indienii. aşa că rămân uluit. asta fiindu-mi dorinţa. Îmi descrie primejdiile primilor treizeci de kilometri din jurul graniţelor. o hartă cât mai amănunţită şi îşi mai ia obligaţia să-mi vândă perlele. aproape până la Santa Marta. ar fi un mare avantaj. toţi au plecat. Columbia era mai nimerită. care cuprind fraze tip. dar mai ales Lali. cortul de piele a fost dat jos. adăugând că făcuse deja drumul şi că.

zice el. Pântecele Zoraimei a început să crească binişor. în orice loc prielnic. noroc că numai noaptea. Am folosit desenul. Le nelinişteşte desenul cu săgeţile care arată cele patru puncte cardinale. Trebuie să deschid bine ochii. I-am făcut o vizită Celui drept. Dacă or vedea că mă pregătesc de-adevăratelea să plec. adaugă el. Încearcă să înţeleagă ce reprezintă desenele alea. Crede c-a trecut pericolul. nu cumva să dau de înţeles c-aş vrea să plec. întorcându-mă acasă. În sat nimeni nu ştie că vrăjitorul m-a chemat deodată cu Zorillo. Şi-n privinţa mea? Nu. care a făcut pe tălmaciul. Într-o zi. mai ales Lali. încheie Zorillo. dar îşi închipuie că hârtia asta are o mare însemnătate în legătură cu viaţa noastră. Mă întorc acasă. ar fi să mă omoare cu-un foc de puşcă. ca să moară. aşa că sticla pisată s-ar muta în pântecul lor. Le-a spus să nu facă una ca asta. tatăl lui Zato. le găsesc pe Lali şi Zoraima aplecate asupra hărţii.întrebat dacă s-ar întâmpla ceva de i-ar da calului nişte sticlă pisată. Situaţia e prea gravă ca să nu-mi iau toate măsurile de precauţie. spunând c-o să mă-ntorc? Nici gând. Sunt descumpănite. Zoraima vrea şi ea să ne iubim. Zorillo a venit şi a plecat de la vrăjitor pe alt drum. Lali şi Zoraima au venit cu mine. Lali e niţeluş invidioasă şi insistă să ne iubim la orice oră din zi sau din noapte. Se împlinesc şase luni de când am sosit şi sunt nerăbdător să plec. dar că nu-i sigur. păstrat din fericire. Vrăjitorul mi-a putut spune toate astea întrucât îi chemase în aceeaşi zi pe Zorillo. ca să-i copiez pe piept botul de tigru. Să încerc să le conving să mă lase să plec. tot cear putea face. pentru că am drept apărător nu ştiu ce sfânt indian. 23 . În şase zile a fost gata.

scăriţe şi-o zăbală de fier. Caii indienilor Guajiros. Vrea să-mi dea carabina Winchester. Aleg unul caremi pare mai liniştit şi porunceşte să i se pună o şa. dar că acum o să-i iubească şi-o să caute să mai cunoască un om ca mine. Zorillo zice că sunt săgeţi otrăvite. Cât am stat acolo a sosit şi Zorillo. iar zăbala e de os. Îmi spune c-a aflat prin Zorillo câte ceva din viaţa mea şi că partea pe care n-o cunoaşte trebuie să fie bogată-n întâmplări. în vreme ce aici n-ai decât prieteni 24 . căci caii lor n-au şa. nu există în Columbia. care sunt columbieni. Atunci Cel drept îmi dă două săgeţi cât un deget învelite în lână şi închise într-o cutiuţă de piele. O să le ţină la el până o să plec. I-am îngăduit să-i vorbească Celui drept de intenţiile mele. Cel drept îmi dă nişte hăţuri de piele. Cel drept trimite după cai de cum a aflat ce-am de gând. Zorillo n-a avut şi nici n-a văzut vreodată săgeţi otrăvite. date c-o otravă foarte puternică şi foarte rară. deoarece doream să-mi dea alt cal. dar Cel drept are trei cai cu pielea roşcată. Nu ştiu cum să-mi arăt recunoştinţa faţă de mărinimia Celui drept. zice. cu repetiţie. Zorillo o să le păstreze şi-o să mi le dea când o să plec. că se priveşte în oglindă de câteva ori pe zi. Echipându-mă după obiceiul columbian. refuz şi de altfel Zorillo afirmă că nu pot pătrunde în Columbia înarmat. vânătrotaţi. — Gândeşte-te bine. înainte să te duci undeva unde ai mulţi duşmani. că vede pentru prima oară un alb. şi-i numără lui Zorillo. că înainte îi socotea pe toţi duşmani. de faţă cu mine treizeci şi nouă de monede de aur de câte-o sută de pesos. întrucât sunt un bărbat din cap până-n picioare.întrucât primele coji au căzut repede. Cel drept e-atât de mulţumit. se spălase cu apă în care pusese o bucăţică de var nestins. cafenii.

simt prezenţa Zoraimei: are obiceiul să se parfumeze zdrobind flori de portocal. Acceptă haina şiatât. de teamă să n-o izbesc iar. Zorillo a plecat spre satul său pe-un alt drum. Mă lasă să i-o îmbrac fără să rostească un cuvânt şi fără vreun gest. în nişte săculeţe. şi mă culc în alt hamac. Rămâi şi ţi-o voi da pe frumoasa indiană pe care ai cunoscut-o la serbare. şi mai ales al indienelor. Lali n-a scos o vorbă. e de nepătruns. dacă-i băiat. şi vacile şi boii pe care ţi i-ai dori. E un hamac care atârnă până aproape de pământ. Peste noapte se face răcoare. Zoraima şade în spatele unui indian. Şade în spatele meu. dar nu să plângă. mă întorc acasă. — N-aş vrea să pleci. a ţipat de durere. dar nu plâng niciodată. mă întind în el şi simt că l-a atins cineva. Mişcându-mă. chipul indienilor. nu mă ţine de mijloc ca de obicei. O clipă mai târziu. c-o legătură de fân dinainte. Şaua i-a rănit coapsele. Deşi calul a luat-o mai repejor la trap. Florile astea le capătă prin troc. în sânul tribului. am lovit fără să vreau pântecele Zoraimei. — Mă despart de omul ăsta minunat şi mă întorc în satul meu. Lali se aşează pe-un trunchi de copac şi mă priveşte nemişcată. cu care-şi freacă pielea. Cât a ţinut drumul. de la o indiană care vine când şi când 2 . Ajunşi în sat. când mă duc să-l salut pe Zato. dar n-a spus o vorbă. Ai putea să rămâi aici cu mine. nici un muşchi nu le joacă pe faţă. Pun pe umerii lui Lali haina din piele de oaie primită de la Cel drept. Se întâmplă să geamă. privesc mâhniţi. îl priponeşte. se-nţelege. Mă scol. pe calul roşcat. O să capeţi o colibă mare. că odrasla Zoraimei se va bucura de toată cinstea. Mă prefac că dorm. ea porneşte cu calul. E fecioară şi te iubeşte.Îmi mai spune că Zato şi cu el o să aibă grijă de Lali şi de Zoraima. După ce stau de vorbă vreo oră cu Zato. Când sunt trişti. fără să-i scoată şaua sau zăbala. care a luat-o pe calul lui.

A venit Lali. Mângâi sânii şi pântecele Zoraimei. Cele două femei îmi pregătesc de mâncare. Nici una nu scoate vreun cuvânt. dar tot n-au mâncat. M-a zărit şi mi-a făcut semn să viu. Sunt tare mâhnit să nu ştiu ce să fac. că Lali şi Zoraima nu mai mănâncă. la o distanţă de vreo două sute de metri. Lali se aşează. O întind pe Lali pe nisip şi-o sărut. într-un loc ferit.în sat. pe când ea îmi muşca uşor urechea. prima în mai bine de cinci luni: am pornit spre vrăjitor fără să-i fi cerut voie. Am luat calul şi era să fac o greşeală gravă. I-am explicat. apoi peste pântecele ei. dar ele nu mănâncă nimic. Zoraima s-a ridicat şi i-a cedat locul alături de mine. zilnic. Le conduc la plajă şi mă întind pe nisipul uscat. Azi-dimineaţă i-am surprins pentru prima oară un gest de gelozie lui Lali faţă de Zoraima. în afară de faptul că le mângâi şi le sărut ca să le arăt că le iubesc. Îmi dă un soi de nucă pe care s-o pun în apa de băut. rămâne stană de piatră. Soarele s-a înălţat pe cer. pe nisipul fin. Au băut de câteva ori. Mă întorc şi bag nuca în oala cea mare. e aproape opt. în loc să mă duc la el. La trezire. ca şi cum i-ar fi spus: ai dreptate. cum m-am priceput. ţine buzele strânse. şi-a luat sora de braţ. se îndepărtează. am trecut în sus şi-n jos prin faţa cortului său. i-a trecut cu mâna peste pântecele umflat. Pescarul a venit s-o ia pe Lali. Mi-am dat seama pe drum şi. Stăteam culcaţi pe plajă. le găsesc tot acolo. Mă simt de-a dreptul tulburat de atâta durere doar gândindu-mă la ce-o să însemne viaţa lor după ce voi pleca. A înţeles de cum ia văzut chipul. ca şi Zoraima. După patru zile de post negru a făcut azi o adevărată nebunie: 2 . Îi mângâiam pântecele Zoraimei. Sunt trei zile de când n-au băgat nimic în gură. nemişcate. Lali nu mai pescuieşte. neted şi drept.

aproape pe coama calului. începe să geamă. Iau pentru Zoraima cojocul de oaie. că plec fără să-l înştiinţez pe şef. Ţin hăţurile. Mă uit la ea. Lali ia o bucată de zahăr nerafinat cât un pumn. În şase zile a supt câteva lămâi. crezând c-o să mergem la vrăjitor. Zoraima urcă prima. deoarece. De mila mea. mă pornesc pe plâns. Pe drum. şiatunci Lali întoarce capul şi observă că plâng. Sunt atât de buimăcit. Mă sărută şi mă mângâie. de a lor? Dumnezeu ştie! Plâng. Nu mai ştiu ce să fac. şi cu asta basta. Lali începe să vorbească. Zoraima mi-a cuprins umerii cu braţul. mă sărută de câteva ori pe ceafă. iar Zoraima îi răspunde. foarte în faţă. Disperarea lor mută mă tulbură atât de mult că aproape nu mai mănânc nici eu. iar Lali aşează pe şa un hamac împăturit. şi le aud trăgând calul. fără barcă. să vorbească. Zoraima le vede. Treaba asta durează de şase zile. cu zăbala pusă şi cu hăţurile prinse de oblâncul şeii. Pleacă apoi cu Zoraima. E culcată pe-un hamac pe care l-am păturit ca un soi de saltea. pe care-l găsesc gata înşeuat când ies. Lali trage de hăţuri. la vreo două sute de metri de ţărm şi mi-a adus treizeci de scoici ca să le mănânc. cu stânga. lacrimile grele îmi curg pe obraji. are febră. luasem direcţia asta. mă uit te Zoraima ca pântecele ei ţuguiat. şi fără să prea ştiu de ce. Ajungem la satul lui Zorillo chiar în momentul 3 . Stau jos alături de Lali. priveşte ţintă în tavan fără să se clintească. Se ridică dintr-o săritură şi mi se aşează între picioare. eu la mijloc şi Lali în spate. Nu. iar cu dreapta o mângâi pe Zoraima. Pare să-i facă reproşuri lui Lali. Lali trage de hăţuri şi zice: „Zorillo”. Lali s-a culcat.s-a dus înot. O să ne ducem la Zorillo. gemând încetişor. Zoraima mănâncă o dată pe zi. la amiază. ţinându-mă strâns de mijloc. mi-arată c-o dizolvă în apă şi-o dă pe gât din două înghiţituri.

Zoraima spune acelaşi lucru. de parc-ar fi câinele care mă muşcase la sosire? Răspund: — Ce-ai face. fii sigură. Zice că-i profund dezamăgită. dar să pleci 4 . Ştia Lali c-o să plec. Şi iată ce-mi explică Zorillo: până-n clipa când am început să plâng. şi se gândea că nu mai are rost să trăiască după o despărţire atât de brutală. dacă tatăl tău ar fi bolnav? — M-aş duce la el călcând şi pe spini.când el se întoarce din Columbia cu trei măgari şi un cal. De ce s-o ocolesc. ca sa-l îngrijesc. gata să-şi dea viaţa pentru el. în ziua când te-ai putea apăra? — Mi-aş căuta duşmanul pretutindeni. — Da. ca să te ucidă. şi-n plus se teme ca feciorul ei să nu-i semene lui taică-său: un om lipsit de cuvânt. Lali vorbeşte prima. că un bărbat mulţumit nu pleacă. Lali credea că sunt un alb care nu-i dă nici o importanţă. — Dar dacă o să fiu bătrâna şi urâtă când te întorci? — Mă întorc cu mult înainte să fii urâtă şi bătrâna. că ele. Aşa că poţi să pleci când doreşti. ca să-l îngrop atât de adânc încât nici să nu se mai poată răsuci în groapă. n-ar reuşi să-l înţeleagă. căci nu i-o spusesem niciodată şi nici nu-i dădusem de înţeles. peste măsură de încărcaţi. prefăcut şi care ar avea de la soţiile sale pretenţii atât de greu de satisfăcut. asta n-ai putut s-o faci înadins. dar mă socotea viclean ca un şarpe. — După ce-ai isprăvi cu treburile astea ce-ai face dacă ai avea două soţii minunate care te aşteaptă? — M-aş înapoia călare. Lali. apoi Zoraima. ţi-a curs apă din ochi. — Ce-ai face dacă te-ar fi hăituit ca pe-o fiară. îşi închipuia c-o indiană ca ea poate ferici un bărbat. Intrăm în casă. — Asta voi face şi eu.

după ce voi fi vorbit ca unul din tribul Guajiro. dacă cel pe care-l poartă Zoraima în pântece e bărbat. o să-şi ia un pescar ca să scoată multe perle. Ca să rostească tot ce-o să ai de spus. dar alt bărbat trebuie să vegheze asupra noastră. Să laşi vorbă cine să aibă grijă de noi. Am să plec la o săptămână după luna nouă. Luna trecută n-a văzut sânge. din pricina pântecelui Zoraimei. la aceeaşi oră a dupăamiezii. aşa trebuie să spui. şi că nici un bărbat n-are voie să-i calce pragul. adică gol. Această întoarcere lentă. În ajun va trebui să ne ducem toţi trei la vrăjitor. vorbele rostite de buzele celor două fiice ale naturii aveau accente de dragoste atât de tulburătoare că m-au mişcat profund. De aia. Lali o să rămână zilnic mai mult la pescuit. Şoaptele. A fost o noapte încântătoare. plină de duioşie şi de tandreţe. Trebuie să pleci aşa cum ai venit. din pricina pântecelui Zoraimei. Sosim. n-a fost câtuşi de puţin tristă. Îmi pare rău că n-am învăţat mai mult de vreo duzină de cuvinte guajiro. O să ne spună dacă acasă va fi cazul să închidem uşa mea sau s-o lăsăm deschisă. Primul 2 . nu ca un tâlhar. afară de fiul tău. căci Lali vrea să-mi spună dacă-i sigură că e însărcinată. pe care o să mi le păstreze. decât să se trezească părăsite şi caraghioase în faţa femeilor şi a bărbaţilor din sat. ca să fie şi ea ocupată. binişor. Zorillo trebuie să fie de faţă când o să pleci. Ne-am întors călare toţi trei. I-e teamă că se-nşeală. După ce-o să nască Zoraima. Aş avea să le spun atâtea lucruri care nu pot fi comunicate cu ajutorul unui tălmaci. Casa rămâne casa ta. Zorillo o s-aducă toate hainele pe care o să le pun pe mine: o să mă îmbrac aici. de faţă cu toţi. Am dormit la Zorillo. dar dacă nu vede sânge nici luna asta înseamnă că-i gravidă. îmbrăcat din cap până-n picioare.ziua nămiaza mare. Ambele preferă să ştie. Zato e şeful.

Unde aş putea fi mai fericit ca aici. aşteptându-l pe Zorillo. Până sapuc să vorbesc. uşa nu trebuie închisă. Ele vor trebui să doarmă întotdeauna împreună. şef măreţ al acestui trib care m-a primit în sânul lui. înseamnă că-n douăzeci de zile voi fi pe drum. Am fost la vrăjitor. Lali a avut dovada că-i însărcinată. Cu alea opt cât mai trebuie s-aştept pe urmă.lucru pe care trebuie să-l fac e să mă întâlnesc cu Zato. Prin mijlocirea lui Zorillo spuneam fiecărui indian câte-un cuvânt amabil. Apoi ne cere să şedem lângă foc. Ne-am petrecut toată noaptea sporovăind în jurul focului. În zori m-am retras cu Lali şi cu Zoraima. În timp ce privesc iarăşi harta. pune frunze verzi şi ne învăluie în fum mai mult de zece minute. iar Zorillo tălmăceşte: — Zato. mă duce gândul la cele spuse de Cel drept. Rostesc. căci alcătuiesc o singură făptură. Zato e la fel de nobil ca şi tatăl său. Cele trei săptămâni au trecut ca prin farmec. De ce trei? Lali spune că mama ei a avut de două ori gemeni. Hamacul în care dormim toţi trei trebuie agăţat de tavanul colibei. Toată ziua am făcut dragoste. unde mă iubeşte toată lumea? Nu-mi fac oare eu însuşi un rău întorcându-mă în lumea civilizată? Viitorul o va spune. la care răspundea şi el ceva. Am plecat acasă. care soseşte într-adevăr în aceeaşi seară. aşa încât întoarcerea mea va fi aşteptată de doi sau trei copii. Trebuie doar pusă o cracă dea curmezişul. în faţa colibei mele. modificând unele amănunte în legătură cu străbaterea satelor. ca să-i dau de înţeles că-mi cer scuze c-am plecat fără să-i spun. 3 . îţi cer îngăduinţa să lipsesc. Nu. După-amiază are loc plecarea. În vreo douăsprezece zile o să fie lună nouă. care mi-a dat totul. îmi pune mâna pe gât şi-mi zice: Uilu (taci).

cizme. să-mi proteguiască zi şi noapte familia un bărbat pe nume Usli. în afară de grija pe care le-o vei purta tu. în soţiile mele Lali şi Zoraima. Felul vostru sălbatic de-a trăi şi de-a vă apăra m-a învăţat ceva de 1 . Zato. mi-a fost un refugiu unde să-mi trag sufletul. care sunteţi familia mea. Aici îmi las inima. Te mai rog ca. Nădăjduiesc ca tu. să trăiesc fericit. Guajiros. Mă duc să-mi înfrunt duşmanii. pornesc spre tatăl meu. să mănânc bine. tihnă. Coliba mea e a lor şi a copiilor care se vor naşte. Adio. Tribul ăsta Guajira. Îmi pun o cămaşă şi pantaloni kaki.— De ce vrei să-ţi părăseşti prietenii? — Pentru că trebuie să-i pedepsesc pe cei care m-au hăituit ca pe-o fiară. Am găsit aici dragoste. Intru în colibă urmat de Lali şi de Zoraima. indieni sălbatici ai peninsulei columbovenezuelene. gândul meu se va îndrepta spre Lali. seninătate şi măreţie. care are nevoie de mine. Zoraima şi copiii mei. dând de-un culcuş cald şi bun rămâne acolo toată viaţa de teamă c-ar avea de suferit luptând. întinsele voastre pământuri sunt contestate şi lipsite de orice amestec din partea celor două civilizaţii care vă înconjoară. Mulţumită ţie am putut să mă adăpostesc în satul tău. şi spre voi. să am prieteni nobili. indieni Guajiros. Din fericire. rodul unirii noastre. Mult timp am privit în urmă să văd fiecare colţişor al acestui sat idilic unde mi-am petrecut şase luni din viaţă. de-ar uita cineva. V-am iubit pe toţi mult şi-am să vă iubesc întotdeauna. O să mă străduiesc să mă întorc cât mai repede. un adăpost neasemuit împotriva răutăţilor oamenilor. să i-o reaminteşti. Dacă voi muri făcându-mi datoria. şosete. femei care mi-au încălzit sufletul. în copii. ca şi de albi. Dar asta nu trebuie să transforme un om ca mine într-un animal care. atât de temut de alte triburi.

că-i mai bine să fii un indian sălbatic decât un magistrat licenţiat în litere. şi care în momentul plecării. pornesc în goană urlând spre casa noastră. Port o pălărie de paie. Lali şi Zoraima. să mă reţină. deodată. Spre sfârşitul după-amiezii. cu-n gest simplu. 2 . nu încape îndoială. şi întind braţul. Credeam c-o să mă sărute. E lucru sigur. Când? Cum? Nu ştiu. dezinteresate şi spontane. că-i doare prea mult. fără să se mai uite înapoi. dar îmi făgăduiesc c-o să mă întorc.mare însemnătate. când. cu reacţii atât de fireşti. fără nici o excepţie. Zorillo încalecă şi-o pornim spre Columbia. mi-aţi pus într-un săculeţ de pânză toate perlele care se găseau în colibă. Lali şi Zoraima mă însoţesc vreo sută de metri. Mi-arată astfel că nu vor să mă vadă plecând. O să mă întorc. femei neasemuite. cu mâna-n aer. schiţând gestul. îşi acoperă faţa cu braţul stâng şi întind spre mine braţul drept. Adio. Merg ţinându-mi calul de căpăstru. Toţi indienii tribului.

Plecăm mai departe spre Santa Marta. că stai într-un sat oarecare. satul de unde am evadat. întradevăr. Zorillo m-a părăsit.Caietul al cincilea întoarcerea la civilizaţie ÎNCHISOAREA DIN SANTA MARTA Nu-i greu de ieşit de pe teritoriul Guajirei indiene şi depăşim fără bătaie de cap posturile grănicereşti de la La Vela. ci şi de porţiunea de peste o sută douăzeci de kilometri până la Rio Hacha. şi-n dimineaţa asta o s-o pornească înapoi. după Santa 3 . Nu. am făcut prima încercare de conversaţie într-un fel de han unde găseşti băutură şi mâncare. Am hotărât împreună să ia calul. Cu Zorillo alături. Mergând călare. e preferabil ca mai departe să merg pe jos. extrem de periculoase. înseamnă riscul de-a fi obligat să răspunzi la nişte întrebări de încuietoare: „Îl ştii pe cutare? Cum îl cheamă pe primar? Ce mai face doamna X?”. bâlbâiala e de mare folos ca să-ţi ascunzi accentul şi felul de-a vorbi. aşa cum mi-a spus Zorillo. cu alte cuvinte. Zorillo o să mă lase la jumătatea drumului. cu un civil columbian. am putea să străbatem în două zile distanţa care mi-a luat atâta timp cu Antonio. daca ai un cal înseamnă că ai un domiciliu. N-am scos-o prea rău la capăt şi. să călătoresc cu camionul sau cu autobuzul şi. Dar nui vorba numai de posturile astea grănicereşti.

spre dimineaţă mă hotărăsc să dorm. Se apropie o căruţă cu doi cai. Încercăm de câteva ori. tot merg mai repede decât pe jos. cu trenul. Pentru toată lumea trebuie să fiu forastero (străin) de regiunea asta. Şoferul se trezeşte şi discută cu căruţaşul. La fiecare şase sau zece kilometri se află câte-o cârciumă. adică pe mine. dar nu izbutim să scoatem camionul. S-a luminat de ziuă. De fiecare dată dă pe gât câte cinci-şase pahare dintr-o băutură care arde ca focul. ca să n-aibă importanţă unde şi ce lucrez. nu prea ştiu bine. El mă invită. un port destul de important. dar eu plătesc. joc rolul cuiva trezit brusc din somn care nu prea ştie ce-i cu el. oricât de des ne-am opri. nu-i chip de făcut ceva. E un camion plecat după capre sau după iezi. Trebuie să mai fie vreo patruzeci de kilometri până la Santa Marta. deci am din ce trăi destulă vreme numai cu banii ăştia. Nu poate să treacă din cauza camionului.Marta. Un muncitor priceput câştigă între opt şi zece pesos pe zi. la vreo sută douăzeci de kilometri de locul unde m-a lăsat Zorillo. e aproape şapte. Cel cu căruţa îl trezeşte pe şofer. Şoferul coboară şi mă invită. A intrat în noroi până la osii. Columbianul nu-şi face sânge rău: se culcă în partea dinapoi a camionului şi mă pofteşte să dorm în cabină. M-am suit într-un camion care merge până toarte aproape de Santa Marta. Nu ştiu ce să fac. Mi-a dat o mie de pesos. Aşadar. După vreo cincizeci de kilometri e beat criţă. în timp ce eu mă prefac că beau unul. E atât de cherchelit că greşeşte şoseaua şi-o ia pe-un drum plin de noroi unde se împotmoleşte camionul. Bâlbâindu-mă. întrucât mă aflam în cabină. Prin faptul că sunt cu el nu mă ia nimeni la întrebări şi. Zorillo mi-a schimbat trei monede de aur de o sută de pesos. În căruţă se 2 .

) Şi iată-mă în căruţă. Mulţumindu-mi. porţiunea de trecere e gata. (Mulţumesc. aş fi vrut să spun c-o să rămân să-l ajut pe camionar. Vă lăsăm foarte aproape de Santa Marta. Una e spaniolă cealaltă irlandeză. îi dăm bătaie şi pe la amiază ne oprim la un han să mâncăm. unealtă nelipsită cuiva care pleacă la drum). cele două călugăriţe au luat loc pe banchetă. dar gândindu-mă la greutatea de-a rosti atâtea cuvinte. Plecăm. Călugăriţele sunt tinere. iar eu pun crengile în mijlocul drumului ca să le micşorez înălţimea şi să feresc în acelaşi timp căruţa. gracias. iar cele două călugăriţe cu mine la masa alăturată. Spun: — Santa Marta — Dar n-aţi luat-o bine. lângă căruţaş. cu cornetele în cap. care riscă să senfunde în noroi. De cum ajungem la drum bun. şi străbatem destul de repede cei cinci-şase kilometri făcuţi din greşeală cu camionul. şi trei fetiţe. încep să taie frunzişul care i-ar putea stânjeni. trebuie să vă-ntoarceţi cu noi. prefer să le spun: Gracias. să străbată porţiunea asta blocată. Irlandeza întreabă cu blândeţe: 3 . cu o roată pe drum şi alta pe partea defrişată. între douăzeci şi cinci şi treizeci de ani. cu fetiţele. cei doi bărbaţi se înţeleg să smulgă nişte tufişuri. la spate. După multe discuţii. la opt kilometri. ar părea nefiresc. astfel încât căruţa. Mi-e cu neputinţă să refuz. După vreo două ore. de vreo douăzeci de metri.află două călugăriţe îmbrăcate-n negru. călugăriţele mă întreabă unde merg. cu pielea foarte albă. Pe de altă parte. mulţumesc. Cele trei fetiţe şi căruţaşul la o masă. Ţinând fiecare câte-o maceta (cuţit de tăiat trestia de zahăr.

— E-n regulă. ar fi şi mai grav. Prin locurile astea nu se găseşte o selva (junglă) prea deasă. e totuna. iar căile de acces spre oraş precis c-o să fie păzite de îndată. şi-l respect. n-am înţeles. — Ah! am un prieten la Societatea de electricitate. aveţi părul prea blond şi fata e bronzată de soare. n-ai de ce să te temi. întrucât. ai să vii cu noi până la mănăstirea unde ne ducem. Să plec până se întorc. Vă rog să nu mă denunţaţi. aşa-i? — Ba da. — Da. numai lapte şi miere. Irlandeza mă întreabă de nume. 1 . dar colega mea spune că v-a văzut fotografia în ziar. În alea cinci minute cât lipsesc. la opt kilometri de Santa Marta. soră. Sunteţi francezul care a evadat din închisoarea de la Rio Hacha. Cred în Dumnezeu. dac-au de gând să mă denunţe. — Ce făceaţi acolo? — Electrician. — Mă bucur. Par să stea pe gânduri. Nu sunt un nemernic. Îi răspunde foarte repede la o întrebare. o să mă dibăcească destul de repede. dacă plec. îl cheamă Pérez. e spaniol. Soseşte spaniola. se scoală să se spele pe mâini şi irlandeza se întoarce singură. cum s-a afirmat. De unde veniţi? — Din Rio Hacha. Aproape de sfârşitul mesei. Se întorc zâmbitoare. nu sunteţi columbian. Se uită la mine şi zice apoi în franceză: — N-am să vă denunţ. nu-i aşa? Dacă aş nega. se scoală şi se duc iarăşi la toaletă. să rămân? De fapt. O să mă las în voia sorţii.— Nu sunteţi de pe-aici. reacţionez repede. care până acum nu mi-a fost potrivnică. din Baranquilla. Îl ştiţi? — Da. cealaltă îi spune: „Da”. Enrique. — Enrique. Dacă mergi în căruţă cu noi. — Nu.

liniştiţi. Călugăriţele plătesc ce-am mâncat. al nostru din stângă. dar nu dacă-i vorba de-o căruţă. (Îmi pare bine. Când ajungem acolo. soră. Mă apropii de călugăriţa irlandeză şi-i spun ce-am de gând. toată lumea o să creadă că eşti un muncitor care lucrează la mănăstire. Cât ţine drumul. Către sfârşitul după-amiezii ne oprim la un han mare. unde e cercetat un autobuz care venea de la Santa Marta îndreptându-se spre Rio Hacha.) Şi pornim. cu pălăria de paie pe faţă. am avut o baftă grozavă că le-am întâlnit pe călugăriţele astea. Stau în căruţă lungit pe spate. — Muy bien. alt post. şi-mi pare bine. puternic luminat. În faţă e un autobuz pe care scrie: „Rio Hacha-Santa Marta”. copii. Dimpotrivă. căruţaşul n-o să observe că vorbesc greşit. Pornim. zice ea. Cumpăr un cartuş cu douăsprezece pachete de ţigări şi o aprinzătoare cu amnar.Să nu scoţi o vorbă. unde li se cere pasagerilor cédula (legitimaţia). făcându-mă că dorm. să mergem. Hermana. până la Santa Marta sunt cel puţin două posturi de poliţie. Îi mulţumesc din inimă şi-mi trece spaima care mă stăpânea de când mă recunoscuseră. căruţaşul opreşte caii exact între autobuz şi postul de poliţie. — Cómo están por aquí? (Ce mai faceţi?) întreabă călugăriţa spaniolă.) — Me alegro. eu capul sprijinit de umărul meu. vamonos. (Foarte bine. S-au oprit două şiruri de maşini de toate soiurile. Am chef să-l iau. — E foarte periculos. Au grăit adevărat. călugăriţele nu-mi mai zic nimic. La zece seara. pe seară ajungem la un post de poliţie (în spaniolă alcabale). Un şir vine dinspre dreapta. muchanos. Poliţiştii cer să fie deschise 2 . O fetiţă de vreo opt anişori. doarme de-a binelea.

Se urcă la loc în maşină unul câte unul. un soi de plasă mare plină de boccele. E dusă ia postul de poliţie. În spate. Mă reazem de loitra căruţei şi privesc înapoia călugăriţelor. o să dau oricât ca sămi procur o cédula până să mă duc de la Santa Marta la Baranquilla. Cédula! Fiecare arată câte-un cartonaş cu poza sa. şi căreia îi scotocesc prin poşetă. Vehiculele trec unul după altul.valizele şi se uită în ele. stând lungit. Văd o femeie pe care-au obligato să coboare. M-a supărat rău cu vorbele astea nesocotite. nu ni se poate face favoarea să trecem. oraş foarte important pe coasta atlantică: două sute cincizeci de mii de locuitori. M-am hotărât să stau în capul oaselor. zice dicţionarul. Bărbaţii şi femeile coboară. 2 . că mult mai durează treaba la autobuzul ăla! Irlandeza se întoarce spre mine: — Fii liniştit. Enrique. În faţa noastră e-un autobuz mic ticsit de călători. Femeile îşi ţin plozii în braţe. precis că lea auzit vizitiul. Sus. în lumina asta puternică. dar fără să exagerez. Probabil că n-are cédula. — Cédula. valize şi paporniţe burduşite. în faţă. poate c-aş fi încercat să fac rost de-o legitimaţie falsă. pe acoperiş. Dacă-i aşa. Din lipsă de spaţiu. Dac-oi trece de postul ăsta. Întrucât sunt pe două şiruri. De-aş fi ştiut. trebuie să te resemnezi şi s-aştepţi. Doamne. Niciodată nu mi-a pomenit Zorillo de aşa ceva. I-a venit şi căruţei noastre rândul să avanseze. Autobuzul are o singură uşă. aş da impresia că m-ascund. Patru poliţişti pun călătorii să coboare. îmi trece prin minte că. Nu pot fi văzut decât din profil şi mi-am tras pălăria pe ochi. nu-i nimic de făcut. Mă văd pierdut.

— Muy bien. aşa că vă rog să nu ne reţineţi. Şi trecem liniştiţi. Suntem foarte grăbite. atunci când se urcă irlandeza.) — Váyanse con Dios. dar am tras o asemenea spaimă că ne-am stricat stomacul. fără să ni se mai pună vreo întrebare. Ar fi trebuit să profit imediat de chestia asta ca s-o pornesc spre Santa Marta. Pornim mai departe. Irlandeza îmi spune că nu vrea s-o trezească pe Maica Stareţă ca să-i ceară pentru mine permisiunea să dorm în mănăstire. fiilor. Dar cum de călătoriţi atât de târziu?) — Por una urgencia. (E-un caz urgent. S-a dus. Aprind o ţigară. Un zid înalt. hijos. (Mergeţi cu Dumnezeu surorilor. Sunt atât de emoţionat încât. spun poliţiştii. soră. iar cele trei fetiţe sunt duse înăuntrul mănăstirii. Domnul să vă binecuvânteze. Pe la miezul nopţii ajungem la mănăstire. Hermanas. Îmi răspunde: — N-ai pentru ce.) — Gracias.— Cómo están todos por aqui? (Ce mai faceţi?) repetă călugăriţa spaniolă. Hermanas. întrucât după o sută de metri opresc căruţa ca să coboare şi să rămână câteva clipe în junglă. Somos muy apuradas. am scăpat ocazia. din moment ce ştiam că n-am de făcut decât opt kilometri. Qne Dios les proteje.) — Amén (Amin). surorilor. o poartă mare. por eso no me detengo. 1 . Y cómo viajan tan tarde? (Foarte bine. O greşeală pe care aveam s-o plătesc cu şapte ani de ocnă. Căruţaşul a plecat să-şi bage caii şi căruţa în grajd. (Vă mulţumim. îi şoptesc: — Mulţumesc. Pe peronul curţii are loc o discuţie aprinsă între sora portăreasă şi cele două călugăriţe. Emoţiile ultimelor minute le-o fi răscolit călugăriţelor stomacul.

— Da.) — Sunteţi francez. la Hermana va servir de intérprete. al unei persoane de vreo cincizeci de ani. soarele s-a ridicat binişor. mi s-a dat o cameră la etajul doi. Zăresc farul şi luminile de poziţie. Maică Stareţă. vrea să te vadă.) — Bueno. — Când asta? — Acum vreo şapte luni. Am visat ceva groaznic. după ce-au trezit-o pe Maica Stareţă. De la fereastră văd luminile oraşului. sabe usted habla? español? (Domnule. În capul scării o zăresc pe sora irlandeză. Cobor. mă priveşte cu nişte ochi negri lipsiţi de bunăvoinţă. în biroul Stareţei noastre. Adorm. Sălbaticii ăştia n-au primit niciodată pe cineva pe teritoriul lor. care mă primeşte zâmbind uşor. — Aţi evadat din închisoarea de la Rio Hacha? — Da. Maică Stareţă. Ai dormit bine? — Da. — Poftim? Dumneavoastră. Lali îşi deschidea pântecul de faţă cu mine şi copilul nostru ieşea bucăţelebucăţele. — Señor. — Bună dimineaţa. Închipuiţi-vă că nici un misionar 2 . vorbiţi spaniola?) — Muy poco. mi s-a spus. Înapoia unui birou e aşezată o femeie. — Ce-aţi făcut între timp? — Am stat printre indieni. sora va servi drept tâlmaci. Un chip extrem de sever. cu indienii Guajiros? Nu-i cu putinţă. — Vino. Mă bărbieresc şl mă spăl repede. (Foarte puţin. te rog. Din port iese o matahala de vapor. soră.În cele din urmă. iar când aud bătându-mi-se la uşă. (Bine. Intrăm. Henri. poate chiar mai mult.

Nu admit un asemenea răspuns. Sunt sigur că-i în mâini bune. soră. — Asta nu-i o dovadă. Într-o clipă îmi trece prin minte că şi-o fi spunând: „Dar dacă evadezi? Ai evadat din închisoare. suntem înţeleşi. la mijlocul căptuşelii. am stat printre indieni. Desfac săculeţul. O să mănânci la bucătărie cu oamenii de serviciu.n-a putut să pună piciorul acolo. Unde aţi stat? Spuneţi adevărul. Călugăriţa asistă la micul meu dejun fără să scoată o vorbă şi fără să se aşeze. ca s-aveţi conştiinţa împăcată. rămân aici cât va fi nevoie ca să vă informaţi dacă s-au furat nişte perle. de-aici îţi dai seama că-i mai uşor. care-i prins cu ace de haina mea. Am bani. am şio dovadă. Pot să-mi plătesc întreţinerea. Pare îngrijorată. pentru tot ce-ai făcut pentru mine. vreo cinci-şase sute. — Maică Stareţă. când călugăriţele mele sunt la capelă. 2 . călugăriţa irlandeză mă duce la bucătărie. — Ce dovadă? — Nişte perle pescuite de ei. dacă doriţi. poţi să cobori în grădină.” — Vă las săculeţul cu perle. Când urc spre odaia mea. Poate că le-ai furat de undeva. — Bine. Dimineaţa şi după-amiaza. Întrevederea asta m-a mai liniştit. Nu-i nevoie să stai închis în odaia dumitale. stă-n picioare în faţa mea. O ceaşcă mare de cafea cu lapte. Îi spun: — Mulţumesc. Mă priveşte ţintă. pâine neagră foarte proaspătă şi unt. e tot ce am. şi i-l dau. — Maică Stareţă. — Câte perle sunt? — Nu ştiu. Vă promit că nu mă mişc din odaie până nu vă răzgândiţi. Îl deschide şi scoate un pumn de perle.

O ridică două călugăriţe din bucătărie. În mine şi de altfel n-am voie să-mi trag singur clapa: ar fi de mirare să nu ştie franţuzeşte o catalană. să dibăcesc un loc pe unde aş putea să sar zidul. O fi crezut că sunt creioane. Şi cu aceste cuvinte părăseşte bucătăria. şeful îşi vâră-n buzunar monezile de aur. Ogoarele din jur sunt bine cultivate. Chiar aşa: după-amiază o să cobor în curte. vino să mănânci. Mă însoţeşte în cameră. Cotrobăie prin bocceaua mea şi dă peste cele treizeci şi şase de piese de aur de câte o sută de pesos care-mi mai rămăseseră. că se deschide uşa şi-şi fac apariţia. 1 . dar abia apucasem să mă servesc cu nişte carne şi cartofi fierţi. privesc oraşul. înarmaţi cu puşti. aş fi vrut să fac mai mult. dar lasă neatinsă cutiuţa cu cele două săgeţi. M-am aşezat la masa din bucătărie. o Stareţă a unei mănăstiri. adică o femeie cu carte. prietene. Pe la ora unu mi se bate în uşă: — Henri. zice şeful. În concluzie: la noapte o şterg.— Henri. marea. Plecăm. — No te mueva. Cu o satisfacţie vădită. — Vamos (să mergem). Impresia asta e-atât de puternică încât hotărăsc să-mi iau tălpăşiţa la noapte. cobor îndată. dar de-aci înainte nu mai pot. În curte e-o rablă de maşină. Călugăriţa irlandeză dă un ţipăt şi leşină. să le păstreze Maica Stareţă pentru mănăstire sau pentru ea. Postat în faţa ferestrei. N-are încredere. Perlele ducă-se. patru poliţişti în uniforme albe şi-un gradat cu revolverul în mână. portul. o te mato! (Nu te clinti că te ucid!) îmi pun cătuşele. — Mulţumesc. Nu pot să scap de impresia că mă pândeşte un pericol.

Aşa-i. Ia o hârtie şi-o priveşte. Înseamnă că tu eşti. (Cheamă-l pe cizmar). — Tu sabes hablar español? (Vorbeşti spaniola?) — Non. Intru în biroul lui. Dă jos haina şi cămaşa.) — Llame el zapatero. (Nu. — Îţi lipseşte degetul mic de la mâna stângă.Cei cinci poliţişti şi cu mine ne îndesăm în hodoroagă şi plecăm în goană. toţi ucigaşii 2 . conduşi de-un şofer în uniformă de poliţist. — Minţi. Fie că eşti francez sau columbian. pentru că eu n-am plecat acum un an. ţinând un ciocan de cizmar. Toate astea îmi trec rapid prin minte. nu pare impresionat c-am pus mâna pe el”. — Tot aia. Fii bărbat şi gândeşte-te că nu trebuie să-ţi pierzi vreodată speranţa. cu bocceaua între picioare. — Tu eşti francezul care a evadat din Rio Hacha acum un an? — Nu. — Nu mint. — Poate pentru dumneata. Eu am plecat acum şapte luni. pentru mine nu. Îmi scot pălăria şi m-aşed fără să fi fost poftit. negru ca tăciunele. Sunt năucit. Iar când cobor din maşină. Peste câteva clipe soseşte un omuleţ c-un şorţ albastru. — Nu. Nu-i cazul să ceri milă sau iertare. nu poate să fie vorba de mine. Sunt trecute toate tatuajele. şi reuşesc atât de bine. încât ofiţerul care mă ia la întrebări începe prin a spune: „Are ceva stofă francezul ăsta. Nu sunt francezul care a evadat din Rio Hacha acum un an. — Am priceput: ai toate caracteristicile unui ucigaş. nu protestez. încerc să-mi păstrez demnitatea. sunt atât de hotărât sarăt a bărbat şi nu a cârpă. — Scoate-i cătuşele.

nici măcar nu şchiopătez. ne mai plimbăm prin curte. Maturette se smiorcăie ca un puşti. — Vă ţine tot timpul închişi? — Nu. Deocamdată o să te bag laolaltă cu foştii tăi camarazi. Ne îmbrăţişăm. ai căpiat? Crezi că mă las aşa. O să ne mute la Baranquilla. — Ce şleahtă de ticăloşi! E rost de evadat? — Nici n-ai sosit bine că te şi gândeşti la evadare! — I-ascultă. Cum e cu voi? — Suntem aici de trei luni. Îmi regăsesc toţi cei cinci prieteni. — Cum o duci cu piciorul? — E-n regulă. e vorba ca acolo să ne predea autorităţilor franceze. — Se poartă bine cu voi? — Aşa şi-aşa. sunt dus într-o celulă ale cărei zăbrele dau spre curte. — Pe urmă. — Care camarazi? — Francezii pe care i-ai adus în Columbia. două ore dimineaţa şi trei după-masa. bătrâne.(matadores) sunt la fel — de neîmblânzit. Acum. Ăilalţi trei au încremenit. — Cum se prezintă deţinuţii columbieni? — Se zice că unii sunt foarte periculoşi. dar noaptea se face de gardă special pentru noi. — Credeam c-ai şters-o definitiv. 2 . cu una cu două? Sunt tot timpul cu ochii pe voi? — Ziua nu cine ştie ce. parcă mai prind putere. zice Clousiot. că i-am regăsit. — Dă-i drumul şi povesteşte. Nu ştiu ce-o să se hotărască în privinţa ta. atât ca hoţi cât şi ca ucigaşi. Nu sunt decât comandantul adjunct al acestei închisori. Îi urmez pe poliţişti. — Câţi? — Trei supraveghetori.

ai fost prins la şapte luni după ce-ai evadat. buze groase. Pare să aibă vreo cinzeci de ani. Locul de onoare e ocupat de un cetăţean balaoacheş. numit Cel drept. Are părul scurt. Indienii Guajiros nuşi părăsesc niciodată pământurile. — Nu. Dau de comandantul închisorii însoţit de cel care m-a interogat. stăteam de vorbă mai la o parte cu Clousiot. — Nu-ţi bate joc de mine că pun să-ţi ardă câteva — Am spus adevărul — Nimeni n-a trăit vreodată la indieni. E şi cizmarul aici. — Francezule. cârlionţat. s-a semnalat vreun furt de monezi de aur de-o sută de pesos? 2 . — De unde să aibă un indian o asemenea avere şi cum de ţi-a dat-o? — Păi. Numai în anul ăsta au omorât peste douăzeci şi cinci de paznici de coastă. Ce-ai făcut în timpul ăsta? — Am fost la Guajiros. O mustaţă tăiată foarte-foarte scurt. aproape negru. — De unde ştii? — Am stat şapte luni acolo. paznicii au fost omorâţi de contrabandişti. Poartă o cămaşă descheiată. De unde ai şterpelit cele treizeci şi şase de monede de o sută de pesos? — Sunt ale mele. domnule director. în partea stângă.După-amiază mă aflam în curte. panglica verde-albă a vreunei decoraţii. După culoare aduce mai mult a negru decât a indian. s-ar putea să fie adevărat. Mi le-a dat şeful unui trib din munţi. fără cravată. Mă duce în acelaşi birou ca şi azi-dimineaţă. când mă strigă un poliţist. nişte ochi negri şi răi. — Bine. o gură fremătând de mânie. ca negrii.

În fiecare gaură zăbrelită se află unul. Sunt mânat până la o scară care duce la subsol. După ce cobor peste douăzeci şi cinci de trepte dăm de-un coridor foarte slab luminat din care se fac nişte cuşti. e prea cald. Aici n-ai nevoie de haină. Spaniola mea păsărească e înţeleasă perfect de ei. Între timp am aflat că eşti tu însuţi căutat de justiţia franceză. că ai de ispăşit o condamnare pe viaţă. s-ar dovedi că nu mint. N-o risipi. Eşti un ucigaş periculos. în rapoarte nu figurează aşa ceva. La dreapta e-o cutie cu apă. francezule: în fundul carcerei tale e o scândură. sunt francez. în fiecare dimineaţă ţi se dă doar foarte puţină şi degeaba mai ceri pe urmă. — Chiar vă rog. — Francezule. Mă aflu aici pentru c-am evadat de la închisoarea din Rio Hacha. În consecinţă. La stânga ai o găleată să-ţi faci nevoile.— E drept. Francés! Que ha hecho? Por qué está aquí? (Ce-ai făcut? De ce eşti aici?) Ştii că astea-s carcerele morţii? — Gura! Să vorbească el! răcneşte un glas. nu s-a semnalat. ai săvârşit o greşeală gravă evadând din închisoarea de la Rio Hacha. — Ascultă aici. Ai să-ţi capeţi monezile de aur. O să stai la carceră până ce-o să pleci la Baranquilla. dacă nu reiese c-au fost furate. Aşa facem cu toţii. doi sau trei deţinuţi. Acoper-o cu haina. E pentru dormit. Se deschide o carceră şi sunt împins înăuntru. şi una şi mai gravă ajutând să evadeze un om ca Antonio. care urma să fie împuşcat pentru uciderea câtorva paznici de coastă. Când se închide uşa care dă pe coridor. la dreapta şi la stânga. să nu pută prea tare. dar acoperă-ţi găleata. — Da. Dar tot o să cercetăm. 1 . n-o să-mi asum riscul să evadezi iarăşi dacă te las cu ăilalţi francezi. din podeaua de lut cleios urcă un miros de mortăciune Sunt chemat din toate părţile. — Francés.

sau te-alegi cu douăzeci de ani sau te condamnă la moarte. De-aproape o lună nu mai poate să se ridice decât în genunchi. — De cât timp e-aici ăl mai vechi? — De opt luni. Unul e-un tip de indian spaniolizat. — Dar ceilalţi? — Nu se stă mai mult de trei luni. Să nu-i prind niciodată cu mâna. — Vezi că patria ta e la fel de sălbatică? 2 . Negrul mi-atrage atenţia că în carcere apa se ridică la fiecare maree. să-i pocnesc cu ceva. Pentr-un singur om nu te-alegi cu atât. Nici patria ta nu-i mai brează. e tânăr şi chipeş. nu se ridică niciodată mai sus de brâu. dacă te-a condamnat la muncă silnică pe viaţă. aduce cu primii poliţişti care m-au arestat la Rio Hacha.Mă apropii de zăbrele. O să moară înecat într-o zi cu maree mai înaltă. Îl întreb: — De când eşti în carcera asta? — De două luni. — Ai omorât mulţi? — Nu. — Patria asta a ta e-o ţară de sălbatici? — N-am zis niciodată c-am fi civilizaţi. — Vezi de treabă. Niciodată însă la muncă silnică pe viaţă. celălalt. lipiţi de zăbrele. — Nu se poate. peste tot e la fel. Să nu mă înspăimânt. dar nu mai are mult. să nu-i prind cu mâna. cu picioarele afară. încerc să le desluşesc chipurile. în Columbia. ca să nu mă muşte. Şobolanii care s-or urca pe mine. Nu mai poate să stea în picioare. Al care nu-i scos după trei luni înseamnă că-i sortit să moară aici. Nu-i zăresc decât pe cei doi din faţă. un negru foarte deschis la culoare. Aici. — Pe cuvântul meu. unul singur.

în fund. Nimeni nu scoate o vorbă. Scot din fiecare carceră găleţile care servesc drept privată şi le deşartă în butoi. L-au scos. Se deschide uşa de pe coridor. Ce oroare! — Frăţiorul meu avea cinci ani şi arunca toată ziua cu pietre în copilul lor. agăţat de două prăjini. la închisoarea asta. cu piciorul. Dar tu. — Nu-i un motiv. Era aici. femeia a mărturisit. După ce 1 . — Cum ai aflat? — Frăţiorul meu dispăruse de trei zile şi. Înainte de i-am omorât. Cu primul foc am zdrobit picioarele tatălui. Cât o să iei? — Douăzeci de ani. — Bine ai făcut că i-ai omorât. Nu mai e aici. în întuneric. se zăresc alţi doi paznici'. am găsit o sandală de-a lui în gunoi. — De ce te-a băgat la carceră? — L-am pocnit pe-un poliţai rudă cu ei. Am priceput. Gunoiul fusese scos din grajdul unde stătea scroafa. — De ce? — L-au dat pe frăţiorul meu scroafei să-l mănânce. cel care-mi ia găleata lasă să-i cadă un pacheţel îl împing repede mai încolo. căutându-l. Un miros de urină şi de excremente otrăveşte aerul în asemenea hal că te sufoci. Intră un paznic cu doi deţinuţi care poartă. acu stau cuminte. a ta sau a mea. Ai dreptate. Scotocind prin gunoi. pe fiu-său şi pe nevastă-sa. cel mult. n-o să ne luăm acu la harţă care patrie. un butoi de lemn. Leam zis să-şi rostească rugăciunea înainte de i-am împuşcat. l-a lovit de câteva ori la cap. — Aşa am zis şi eu când am aflat. Poliţia e la fel de ticăloasă peste tot. înarmaţi. În spatele lor. e mai burtă. am găsit un ciorăpel alb plin de sânge.— Bine. Când ajung la mine. — Nu se poate. ce-ai făcut? — Am omorât un bărbat.

rezultatul e acelaşi.” Simt inima bătându-mi de emoţie. care. O fi auzit? Ce importanţă mai are. precis că nici irlandeza. Îmi scot ghetele şi agăţ totul de zăbrele. S-a zis cu mine în carcera asta infectă care cică se inundă de două ori pe zi. şi mă pot bizui pe prietenii mei. şi deadevăratelea. apoi pantalonul. Ce bine-mi fac cele câteva cuvinte! Nu sunt singur. Aprind mai întâi două ţigări şi le arunc celor doi din faţă. căruţaş sau Maică Stareţă. găsesc înăuntru două pachete de ţigări. nu ele. o aprinzătoare cu iască şi-un bileţel pe care scrie ceva pe franţuzeşte. Papillon. întinzând braţul. Suntem cu tine până la moarte. Căldura e atât de înăbuşitoare că-mi scot mai întâi cămaşa. Poate căruţaşul? De vreo două-trei ori am făcut imprudenţa să vorbim franţuzeşte. Fac atunci din hârtia care învelea pachetul un sul subţire şi. Ah! ce mai dobitocie să mă-ncred în călugăriţele alea! Nu. Din împărţirea ţigărilor am aflat că suntem nouăsprezece în carcerele astea ale morţii. nici spaniola nu m-au turnat. bizuie-te pe noi. Nu izbutesc. Toată lumea fumează. Apoi îmi strig vecinul. şi vârât de data asta până-n gât! Micile călugăriţe ale bunului Dumnezeu erau nişte călugăriţe ale Diavolului. Fii atent. după câteva încercări reuşesc s-o aprind cu iasca. Cu toate acestea.pleacă. Iată-mă aşadar din nou pe calea putreziciunii. prinde ţigările şi le pasează celorlalţi deţinuţi. Călugăriţe. De data asta te-ai ras. Nimeni nu vorbeşte. Mâine o să capeţi hârtie şi creion ca să ne scrii. Citesc degrabă: „Curaj. După împărţeală aprind o ţigară şi încerc să citesc la lumina care vine de pe coridor. 2 .

care ai fost atât de darnic cu mine. fără invidioşi sau ticăloşi în jurul meu. Marea aceea atât de albastră. o să sufere a doua oară. fără magistrat. Spre nişte fiinţe care nu-şi dau măcar osteneala să afle ce se mai poate salva din mine. alteori aproape neagră. scârnăvia aia de Polein. cete douăsprezece momâi din juriu. Mi-ai dat nu una. Iar eu n-am ştiut să-l apreciez cum merita.Când te gândeşti c-am făcut două mii cinci sute de kilometri ca s-ajung aici! Straşnică treabă! Doamne Dumnezeule! Tu. toate astea le-am călcat în picioare. care-mi refuză orice speranţă. căci în definitiv îmi dăduseşi libertatea. Spre nişte colectivităţi care nu se gândesc decât la un lucru: să mă distrugă prin orice mijloc. netulburată. fără poliţai. O existenţă primitivă. sticleţii şi procurorul o să se bucure nevoie mare. Acest dar unic pe care mi-l făcuseşi. cea mai sigură. le-am dispreţuit. aflând c-am fost prins. fratele lor a scăpat din mâinile călăilor ! Acum. uneori atât de verde. îmi dăduseşi o obşte care mă adoptase pe deplin. oare mă vei părăsi? Poate că te-am supărat. că feciorul său. Ca să plec încotro? Spre nişte orânduiri care nu vor să ştie de mine. cea mai frumoasă. 3 . unde nu-mi lipsea nimic din ceea ce contează pentru un bărbat. felul acela de a trăi fără bani. de-a fi liber. Nu-ncape îndoială c-o să se găsească un ziarist să transmită ştirea în Franţa Dar ai mei ? Cine ştie cât or fi fost de bucuroşi când i-au înştiinţat jandarmii c-am evadat. Şi soarele. Spre o lume care mă respinge. şi marea Şi o colibă unde eram cu-adevărat un şef. O viaţă-n mijlocul naturii. Când vor afla c-am fost prins. dar cât de plăcută şi de liniştită. răsăriturile si amurgurile care scăldau totul într-o tihnă senină. ci două femei admirabile.

şi-mi merit soarta. o leg de zăbrele şi mă strecor pe ea. Pun mâna pe-o gheată şi când ajunge în dreptul meu. Încearcă să urce pe zăbrele. sunt — şi voi fi — o făptură normală. cât rămâne apa-n celulă? — Depinde de forţa mareei. dacă vrei să-i omori pe toţi. Mărite Doamne. Negrul zice: — Francezule. Fumez. Strig: — Negrule.. Se prăbuşeşte pe coridor chiţăind. Şi totuşi. nu pot să rezist mult în poziţia asta. Aud un zgomot în apă. Am alcătuit un soi de scaun care-mi îngăduie să suport mai bine poziţia deoarece acum aproape că şed. Urcă pe grilaj. Va trebui să dovedesc că pot. Iau haina de pe găleata-privată. Da. cât un cotoi. foarte încet. agaţăte de zăbrele şi stai liniştit. Apa începe să urce. te-ai pus pe vânat. îi ard o lovitură zdravănă în cap. înţelege că sunt dator să-mi reiau viaţa într-o societate civilizată şi să demonstrez că pot face parte din ea fără să reprezint un pericol. Îi urmez sfatul.N-am făcut bine renegându-mi tribul. E adevăratul meu destin — cu sau fără ajutorul Tău. Doar n-am evadat ca să sporesc numărul indienilor din America de Sud. apa urcă. pot să spun „tribul meu”. dacă nu chiar mai bună decât ceilalţi indivizi ai indiferent cărei colectivităţi sau ţări. Nu mai termini. Aud câţiva deţinuţi strigând: „Está llegando (Vine)!' Încet. dar zăbrelele mă taie.. 4 . pentru că mă îndrăgiseră cu toţii. O oră. Picioarele le-atârnă pe coridor şi stau cu braţele înlănţuite de bare. N-am făcut bine. cel mult două. e-un şobolan de canal. Metisul şi negrul s-au cocoţat pe zăbrele. Mi-a ajuns cam până la glezne.

de şobolani. vor spune: „Aşa i se cade. Fac următoarea reflecţie. Treaba asta îmi ia pe puţin o jumătate de oră şi mă împiedică să mă gândesc la altele. Ei bine. Îmi pun ghetele. Mulţumită mareelor. vreţi să vă 2 . ai plecat din Trinidad şi din Curaçao. rămâne un mâl vâscos înalt de peste un centimetru. se vor găsi poate unii să le fie un pic milă de mine a fiind ce-a trebuit să-ndur în carcerele astea columbiene. ca să nu mă bălăcesc în mâzga asta. Calculând ora mareei. Te-au arestat la Rio Hacha pentru că mareea n-a fost destul de puternică să te îndepărtezi mai repede. dacă rămânea la ocnă n-ar fi păţit nimic”. când ai evadat de la ocnă. iar acum eşti permanent la discreţia acestei maree. Negrul mi-aruncă o bucată de scândură de vreo zece centimetri şi-mi spune să-mping mâlul pe coridor. fluxului şi refluxului. veri cu cele douăsprezece momâi care m-au condamnat. pentru tine şi pentru viaţa ta.Invazia asta de apă. Vor fi dintre cei buni la suflet. eşti sortit să ai de-a face cu mareele mării. când s-a retras apa. luna are pentru tine o mare importanţă. Ca să vină din nou apă trebuie socotite cele şase ore în care mareea se retrage şi cele cinci când urcă din nou. Până la mareea următoare n-o să mai pătrundă apa. Printre cei care vor citi aceste pagini. cea mai deprimantă pe care trebuie s-o îndure o făptură omenească. E şi asta ceva. de cârcăieci şi de răcuşori micuţi aduşi de apă e treaba cea mai respingătoare. începând de la scândura pe care urmează să dorm. O oră şi mai bine după aceea. niţeluş ridicolă: — Papillon. Că vrei sau că nu vrei. şi apoi dinspre fundul carcerei spre intrare. pentru că ultima oră e cea a inundaţiei. de vor fi tipărite vreodată. sau fraţi de-ai procurorului. ai putut ieşi cu uşurinţă din fluviul Maroni. adică vreme de exact unsprezece ore. Ceilalţi.

şi cu-atât mai puţin carcere. Regret doar tribul meu Guajira.spun ceva. Vor trebui să caşte bine ochii pentru a mă sili să fac calea întoarsă. şi-o să vă mai zic şi altceva: prefer să zac în carcerele astea ale bătrânei fortăreţe columbiene. şi libertatea aceea în sânul naturii. cât şi vouă. clădite de Inchiziţia spaniolă. Cine-o fi înştiinţat poliţia că locuiesc la mănăstire? O. atât vouă celor buni la suflet. doar n-ai venit în fundul ăsta de ţară ca să faci rău! Precis că persoana în cauză o să fie pedepsită de viaţa însăşi. pe Lali şi pe Zoraima. dovedindu-mi că noi. Amănuntele astea. am păstrat măcar o fărâmă de bună-cuviinţă. Înapoindu-i negrului scândurica. dar şi fără poliţie. drojdia societăţii. deaş afla într-o zi. Mă întind pe scândură şi fumez două-trei ţigări în fundul celulei. Îmi spun că sălbaticilor mei nu le-ar fi trecut niciodată prin minte să pună la asemenea chinuri pe vreun duşman. momâilor? Nu sunt disperat câtuşi de puţin. i-am aruncat o ţigară aprinsă. fără confortul omului civilizat. din jenă faţă de ceilalţi. decât în Insulele Salvării. închisoare. Aici nu-i ca la închisoarea Conciergerie. iar de va fi să te-ntorci odată. Papillon! Gândeşte-te la câte ai de făcut în Franţa să te răzbuni. care n-a păcătuit cu nimic faţă de columbieni. îndeosebi pe-un om ca mine. n-o s-o faci ca să te răzbuni. Pot să visez şi să vagabondez prin spaţiu fără a fi nevoit să-mi pun o batistă pe ochi ca să-i feresc de-o lumină prea crudă. sunt de mare preţ pentru mine. ca să nu mă vadă ceilalţi fumând. ci spre bucuria lui Lali şi 2 . chiar în cloaca asta împuţită. unde ar fi trebuit să fiu acum. ştiu c-ar plăti-o! După care îmi spun: „Lasă prostiile. care par un fleac. iar el a făcut la fel. Aici mai am încă multe de încercat ca să mă cărăbănesc şi. mă aflu totuşi la două mii cinci sute de kilometri de ocnă.

dar. Asta-i cu neputinţă de tăgăduit. mă aflu. Ea a răspuns: O să mai viu. Sunt încă pe calea putreziciunii. A venit să te vadă o călugărită care vorbeşte franţuşte. Asta-i tot. Trăiască evadarea!” EVADAREA DE LA SANTA MARTA 3 . Bravo! Dă-ne veşti despre tine. În timp ce-aprind o ţigară „Piel Roja”.” N-a fost uşor să le răspund. Nu v-atingeţi de vârfurile săgeţilor. dar un columbian ne-a zis c-a avut răgazul să-i spună că francezul se află în carcerele morţii.Zoraimei şi poate a copiilor pe care i-au zămislit cu tine. dar pân-la urmă am izbutit să scriu: „Mulţumiri pentru toate. două pachete de ţigări. Ar trebui să spun de trei nopţi. poate iese ceva din asta. Dacă-i prins. Mă aflu aici de trei zile. un creion. Legătura s-o facă mereu acelaşi. Cu acelaşi sistem al hârtiei aprinse citesc: „Papillon. E-n regulă. nu pot decât să admir devotamentul cu care se ajută deţinuţii între ei. Nu se poate să n-o ştie. precis că face o cură în carcerele astea. iar faptul că vrea să m-ajute în calvarul pe care-l îndur nu-i numai un semn de curaj. deşi zac deocamdată în fundul unei carcere subterane. cum ne ştii. Noi. o s-o faci pentru ele şi pentru toţi indienii Guajiros care te-au onorat primindu-te printre ei ca pe unul de-ai lor. Scrieţi-i consulului francez. De vei reveni pe meleagurile astea. Te-mbrăţişează prietenii tăi. în plină evadare şi pe calea libertăţii. ştim că te ţii tare.” Am căpătat hârtie. n-au lăsat-o să stea de vorbă cu noi. pentru că aici e noapte veşnică. cu sau fără voia altora. mă ţin tare. ci şi de nobleţe rară. să fie pedepsit la o adică unul singur. Columbianul care-mi pasează pachetul riscă extrem de mult.

un anume Klausen. Duceţi-l la frizer. cu părul blond. aşadar. de vreo cinzeci de ani. — De ce n-ai spus până acum? — Pentru mine n-avea nici o importanţă în ce vă priveşte. şedea într-un fotoliu. apoi puneţi-l la un loc cu complicii săi. să-l înştiinţeze pe consulul belgian că-n carcerele alea zace un belgian. să n2 . îl trimit înapoi. proaspătă şi trandafirie. pe nume Palacios. şi care ieşise la trei săptămâni după sosirea mea. spun eu pe franţuzeşte. cu o servietă de piele pe genunchi. dar sunt belgian. Şeñor Consul. la intervenţia consulului belgian la Santa Marta. Pricep imediat despre ce-i vorba. de ce faci reclamaţii la consulul belgian? În birou. vă mulţumesc mult că v-aţi deranjat pentru mine. Negrului. îi dăduse prin cap să-i spună maică-si. căci în definitiv n-am săvârşit nici un delict pe teritoriul dumneavoastră. — Bueno. am să te pun la un loc cu camarazii dumitale. pleacă degrabă. — Dumnezeule! Cât trebuie să fi suferit în carcerele acelea înfiorătoare! Hai. afară de faptul c-am evadat. Îi venise ideea într-o duminică văzând că un deţinut belgian e vizitat de consul. cu prilejul unei vizite. un domn îmbrăcat în alb. — Ah! Vedeţi? zice omuleţul cu mutră de popă. recunosc. — Dumneavoastră spuneţi c-aş fi francez. domnule consul. Sunt un evadat. Dar. lucru firesc pentru orice deţinut. Intr-o bună zi. — Vă mulţumesc. vă atrag atenţia că la prima încercare de evadare. aproape alb şi c-o faţă rotofeie.Am fost scos din peştera aia scârboasă abia după douăzeci şi opt de zile. căutat de justiţia franceză. sunt dus în biroul comandantului care-mi spune: — Eşti francez.

Clousiot cheamă un poliţist şi-i spune că. piele. Vrea să mă radăn cap. chiar dacă nu-i frizer. ochii mi s-au învăţat cu întunericul. spinarea. ca alea făcute de ploşniţele de la noi. Ies gol puşcă. E prea tare. Ai orbit? Ce-ai la ochi? De ce-i tot închizi şi deschizi? — Nu pot să mă obişnuiesc cu lumina. n-aveam nevoie de oglindă ca să-mi dau seama. O să-ţi plătesc.. Maturette m-ajută să mă spăl de mai multe ori cu săpunul ăsta negru. Soseşte frizerul. cu atât iese mai mult jeg. din partea locului. Frizerul nu era acolo şi am fost dus alături de prietenii mei: Aveam probabil o mutră de groază. coapsele. Arătam înfiorător. picioarele mi-erau pline de pişcături roşii. şi camarazii mi-au pus lucrurile lângă uşă. Braţele. şi de muşcături ale răcuşorilor pitici care înotau în apa mareelor. de necrezut! Pînă şi trupul îţi miroase a mortăciune! M-am dezbrăcat la.apuce animalul ăsta să se răzgândească. spune-ne ceva. după câteva săpuneli şi clăteli. Mă usuc în cinci minute la soare şi mă îmbrac. Clousiot duce hainele curate cu care o să mă îmbrac. dar îi spun: — Nu. M-aşez privind spre interiorul celulei: — Aşa-i mai bine. — Cât? 2 . care văzuseră atâtea. I se răspunde să aştepte ora plimbării. Cu cât mă spăl. căci spuneau tot timpul: — Asta nu eşti tu! Nu se poate! Cum de te-au adus ticăloşii în halul ăsta? Vorbeşte. mă simt curat. În sfârşit. — Miroşi a mortăciune. Am să mai viu să te văd. Cei cinci ocnaşi. La revedere. e apă în curte. Tunde-mă normal şi bărbiereşte-mă. amuţiseră tulburaţi de-a mă vedea în halul ăla.

îndulcite cu papelón (zahăr nerafinat). înseamnă că nu ştie să folosească un hamac. zice Clousiot. Mă întind de-a latul. cu cărţi de joc spaniole. Mă obligă să dorm în el. şi morţii pe care-i scoteau? Muriseră de moarte bună sau se spânzuraseră. Celula prietenilor mei mi se pare un palat. cu haine curate pe mine. băutul. defilează pe dinaintea ochilor mei şi vor urmarea. Atunci dau năvală amănuntele evadării de la spitalul SaintLaurent din Santa Marta. simt că renasc. am băut pe puţin zece cafele tari. ori i-au „sinucis” poliţiştii? Întrebările nu mai conteneau şi de-atâta vorbă mi se făcuse sete. Mâncatul. ca să învăţăm bine limba. şi capeţi doi pesos. Negrul din carcera de vizavi a venit să-mi dea bună ziua. Cafeaua aia îmi părea cea mai bună băutură din lume. tuns ca lumea. jocul de dame şi de cărţi. Clousiot are un hamac al lui. se ivesc. până unde venea? Dar şobolanii? Dar cârcăiecii? Dar noroiul? Dar răcuşorii? Dar rahatul din tinete.— Un peso. Îmi lămureşte pe şoptite povestea cu consulul belgian şi cu maică-sa. l-a cumpărat cu banii săi. Îl văd mirat şi-i explic că. În curte era un negustor de cafea. 1 . cât am stat în curte. — Fă treabă bună. Îi strâng mâna. spunându-mi: — Mai vorbim mâine. bărbierit. Prietenii mei nu mai încetează cu întrebările: — Dar apa. E foarte mândru că de la el se trage ieşirea mea din carceră. Timp de trei ore. Filmul nu se poate opri aici. De-ajuns pentru azi. toate treburile astea ne umpleau ziua şi chiar o parte a nopţii. Pleacă fericit. dacă se culcă în lungime. dormitul. vorbitul pe spanioleşte între noi şi cu poliţiştii şi deţinuţii columbieni. Spălat. E greu să te culci de la nouă seara.

E prea mare riscul. şi le vei putea cere în prezenţa mea. spune el. Consulul spune că va căuta să ne ocrotească. doar puţin pe episcop. cum faci să apară din când în când nişte biştari? — Am schimbat la Rio Hacha şi de-atunci am avut întotdeauna bani. Clousiot. nici preoţii. am la comandant treizeci şi şase de monezi de aur de-o sută de pesos şi fiecare monedă face trei sute de pesos. Va trebui să-l înştiinţăm cu douăzeci şi patru ore înainte de plecăm spre Baranquilla. aşa-i. bătrâne. spun. Deţinutul ăsta a comis un abuz de încredere faţă de-o societate americană cu plantaţii de banane. Să-mi recapăt numai forţele şi te-asigur c-o să mai fie episoade. — Sunt nişte linge-blide. 2 . — Eu. Toţi mă privesc uluiţi. una complet uscată. există martori”. Într-una din zilele astea am saduc vorba. alta încă puţin verde. mă sfătuieşte să nu le cer. nu cunoaşte nici călugăriţele. dacă am înţeles bine. A completat o fişă în care declar că m-am născut la Bruxelles din părinţi belgieni. I-am vorbit de călugăriţe şi de perle. o să continue. Le explic prietenilor mei că din frunzele astea se prepară cocaina. oficial. — E o idee. O mestec pe cea verde.trebuie să continue. Dar el e protestant. crede-mă! Mi-am găsit săgeţile şi două frunze de coca. măi degrabă încearcă să faci un târg. — Se vând pe-aici? — Habar n-am. Duminică am vorbit cu consulul belgian şi cu deţinutul belgian. Cât despre monezi. amorţeşte limba şi buzele. pentru că. — Faci mişto de noi! — Gustă. — Da. — Da.

Dă-mi răgazul să reflectez. nici pentru vreo mână de ajutor. Spaima de-a fi băgaţi în carcerele alea îi paralizează. omule. am văzut ieşind din carceră un lungan cu-n cap mai înalt ca mine. Pielea lui deschisă a devenit cenuşie când a auzit că-i vorba de uşcheală. Aşteaptă s-ajungi altundeva. te-aşteaptă cea mai îngrozitoare moarte înceată. quieres fugarte commigo? (Vrei să evadezi cu mine?) 1 . dar aici zidul nu-i prea înalt. Dacă dai în bară. facil o no (Omule. apoi. ci cinci sute de pesos fiecare. Nici pentru evadare. după vreo trei-patru plimbări. Stau de vorbă cu el. Acum vreo patru-cinci zile. la Baranquilla. la Santa Marta. Se spune că-i extrem de primejdios. uşor sau greu). dar îi simţi că-s cu botul pe labe. cum crezi. Monezile acelea de aur de-o sută de pesos reprezintă într-adevăr o mică avere. Nu-i bine să pui oamenii la încercare. Ai avut o porţie. nu te bizui pe mine. Aci ar fi curată sinucidere. Nici măcar pentru discutat despre asta. În fiecare dimineaţă şi-n fiecare după-amiază mă uit la deţinuţii columbieni care se află aci pentru fapte grave. În toată Columbia nu-i altă carceră ca aia în care-ai zăcut. Nici nu te gândi la aşa ceva. — Te implor.— Dar acum să nu ceri nimic. poreclit „El Caimán”. De ce rişti aici? — Da. nu eşti în toate minţile. trebuie să fie relativ uşor. Îl întreb pe negru dacă ar vrea să evadeze cu mine şi cum crede c-ar fi mai bine să facem. Cu perlele e altceva. spunându-mi: Francezule. Vrei să mori? Stai liniştit. Nu valorează trei sute de pesos. îi spun: — Caimán. te-ai ţicnit dacă-ţi trec prin cap asemenea idei aici. şi poate chiar să teomoare. omule. va să zică o sumă mare. — Hombre. Toţi au mutre de asasini. Şi pleacă îngrozit. ar fi în stare să te vâre iar în carcerele alea groaznice.

— Ar fi trebuit s-o faceţi. După-amiază îl văd trecând pe comandantul închisorii. — Vino cu mine. A fost ultima mea încercare. şi comandantul adjunct care le-a luat până să vi le dea. mai ştiu sergentul şi ăi cinci care m-au arestat. Niciodată n-o să mai suflu cuiva vreo vorbă despre evadare. Mă duce în biroul lui. Se opreşte. Zici c-ai vrea să vinzi cele douăzeci şi şase de monede. — Ştii destulă spaniolă ca să-nţelegi şi să răspunzi limpede vorbind rar? — Da. pentru binele tău era preferabil să n-o fac. — Ah! Ah! Bueno. Mai bine-mi strâng mama de gât decât să mă-ntorc acolo. dacă dăm greş? Nu. 2 . ca să aflu dacă au cunoştinţă de vreun furt de monezi. Îmi oferă o ţigară — nu e rău — mi-o aprinde — din ce în ce mai bine. Mi-am ţinut gura. apoi îmi spune: — Cum merge? — Merge. ţi-am făcut un mare serviciu. cele treizeci şi şase de monede. — Nu. dar ar merge şi mai bine dac-aş avea monezile de aur.Mă priveşte de parc-aş fi Necuratul şi-mi spune: — Ca să mă-ntorc de unde am venit. mulţumesc. în felul ăsta lucrăm pe faţă. se uită la mine. — Bun. — Nu. E chiar preferabil s-o ştie cât măi mulţi. Ştii. — Ah! da! da! Şi cu banii ăştia să-ţi iei un avocat? Dar numai noi ştim de monedele astea. n-am cerut informaţii de la diverse servicii poliţieneşti ale ţărilor prin care ai trecut. — De ce? — Pentru c-aş putea să-mi iau un avocat. — Ba nu. Suntem singuri. Mai e şi consulul meu.

domnule comandant. cum am mai spus. — Francezule. — Vrei să ţi le vând? — Cu cât? — Mă rog. şi juma-juma. am să-ţi vorbesc de cealaltă afacere. — Cual es? (Despre ce-i vorba?) Spune-mi. sau le păstrez pentru anchetă. în biroul meu.— Vă mulţumesc. în timp ce tu eşti deştept şi. 1 . Cinci m-am întors în curte. tare şmecher. — Nu. Merită ţinând seama de tot ce-ai făcut pentru mine. satisfăcut. cu cât ai zis că ţi s-a dat pe trei din ele î trei sute de pesos. — Bine. Îmi înapoiezi monezile zece câte zece şiam să-ţi dau nu o sută. Eu sunt un biet ofiţer columbian. îţi dau în scris că mi-ai restituit cele treizeci şi şase de monezi. iar seara. cam credul şi cam prostuţ. face o ofertă. Îmi dai o sută de pesos de fiecare monedă pentru serviciul pe care ţi l-am făcut. — Nu. Întrevederea a fost lungă. atunci ce oferi? — Mâine îl aduc pe cumpărător aici. fără martor. O să-i dau pentru avocat. şi dacă te porţi corect faţă de mine. — Nu rişti nimic. — Está bien (Bine). E la fel de bună ca prima şi la asta o să ai cincizeci la sută. Ce zici? — Nu. priveşte monezile şi ce trece de trei sute cincizeci de pesos de bucată e al tău. eşti prea şmecher. când banii mei vor fi în siguranţă la consul. — Aranjează repede treaba de mâine. Te trimit la Baranquilla cu monezile. prietenii mei intraseră deja în celuia. Dar unde o să pui atâţia bani? — Când o fi să luăm banii. Vede monezile. ci două sute de pesos de fiecare. Spune da. uite ultimul cuvânt: omul vine aici. îl chemi pe consulul belgian. Aşa sau nimic. — Care? — Acordă-mi încredere. îţi mai propun o afacere. tú tienes mi palabra (pe cuvântul meu).

Toată noaptea fac tot felul de combinaţii. Rămâne a treia. Ar trebui să-mi reiau traiul cu Lali şi cu Zoraima: evadez cât mai grabnic. Rămâne de văzut dacă rezistă ispitei. A doua — o să fie-n culmea fericirii să înhaţe perlele — ţine şi asta. şi eu cred că l-ai priponit. La nouă dimineaţa sunt căutat ca să dau ochii c-un domn care m-aşteaptă la comandant. Crezi c-o să ţină? — Pun rămăşag o sură de pesos contra două sute că-i al meu. e că-i ofer tot ceam încasat. cum a mers? Le povestesc toată discuţia. Să nu vinzi pielea ursului. Pe masă. deci mai bine păzită şi cu ziduri mai înalte. treaba merge repede. aştept acolo câţiva ani. o pălărie de fetru gri cu boruri late. — Ce mai vulpoi. şi aşa mai departe. poliţistul rămâne afară şi mă trezesc în faţa unui cetăţean de aproape şaizeci de ani. O perlă mare albastră-cenuşie iese din cravată ca dintr-o 1 . Vasul aş putea să-l cumpăr cu banii din tub. Ne tăvălim de râs în pofida situaţiei noastre. cu o cravată gri.. Toată noaptea stau pe gânduri. Da' de ce? Într-un oraş mai mare e şi închisoarea mai mare. dacă mă lasă să fur un vas din port. purtând un costum gri-deschis. A treia.— Ei. Ce risc? După primele două afaceri nici măcar nu poate să mă pedepsească. A doua zi. Prima afacere o să ţină. gen cowboy. Evadarea asta trebuie să iasă bine cu orice preţ. Când sosesc. plec în munţi cu tribul care are vite şi-atunci iau legătura cu venezuelienii.. individul! Dar l-ai tras în piept. Nu pariază nimeni? — Nu. cum aş putea duce la bun sfârşit a treia afacere. Ai putea saştepţi până la Baranquilla. Să vedem.

— Bien. domnule! Preţul maxim e de cinci sute cincizeci bucata. Văd că aveţi nişte monezi de aur de o sută de pesos. la cinci sute optzeci. Vezi. După ce-o să plece. ne înţelegem la cinci sute optzeci. — Va să zică e-adevărat că e şi a doua? — Pe cuvântul meu de onoare. — Qué han dicho? (Ce-aţi spus?) — Târgul a fost încheiat. domnule. — Uitaţi ce-i.cutie de bijuterii. domnule comandant. — Bună ziua. o să-ţi vorbesc de a doua afacere.) La ora două. Înmânez douăsprezece mii şase sute consulului şi opt mii două sute optzeci comandantului. întrucât le luaţi pe toate. Pleacă. — Vorbiţi franţuzeşte? — Da. (De-ar fi adevărat. — Nu sunteţi bine informat. vi le dau cu şase sute. şase sute cinzeci. Pe scurt. Vânzarea o să aibă loc dupăamiază. Îi dau comandantului o 2 . Bărbatul ăsta slab şi uscăţiv nu-i lipsit de oarecare eleganţă. o sută de pesos de bucată. Comandantul se scoală şi-mi spune: — Foarte bine. sunt libanez de origine. Zâmbeşte şi zice: — Cum e cu cealaltă afacere? — Mai întâi să fie aici consulul după-amiază. — Nu. Acesta din urmă îmi dă douăzeci de mii opt sute de pesos. consulul şi libanezul sunt aici. Târgul e încheiat. îţi dau de două ori şi jumătate mai mult decât voiai să câştigi. ojalá. Sunteţi de acord să căpătaţi cinci sute pe fiecare? — Nu. mă interesează. cinci sute cincizeci. deci care-i partea mea? — Două sute cincizeci de fiecare monedă. să încaseze banii.

Am s-o denunţ. comandantul şi cu mine.chitanţă cum că mi-a restituit cele treizeci şi şase de monezi de o sută de pesos din aur. unde credeam că voi primi ajutorul la care orice năpăstuit are dreptul după legea creştinească. aşa-i! Jose. Prin bunăvoinţa bunei şi miloasei călugăriţe irlandeze. — Câte perle sunt? — Cinci-şase sute. Am plecat. — Pricep: irlandeza o să citească ce i-ai scris pe franţuzeşte şi o să-i traducă. Nădăjduiesc că sufletul abject care a săvârşit acest gest nu e un suflet care să aparţină vreuneia din fiicele Domnului sălăşluind în casa domniei-voastre. N-aş putea să vă spun că sunt gata să iert un asemenea suflet ticălos. Rămânem singuri. — A. sau să ţi le trimită. Stareţa asta. sau să le predea poliţiei. v-am încredinţat un săculeţ cu perle. pregăteşte trăsura cu doi poliţişti! strigă el prin uşa întredeschisă. scrisă pe franţuzeşte. — E-o hoaţă. care n-a întârziat să mă aresteze la domnia-voastră. ar însemna să mint. Când Domnul m-a călăuzit la domnia-voastră. O fiinţă josnică a socotit de datoria ei să mă denunţe poliţiei. Ar fi trebuit să ţi le restituie. Mă instalez la biroul comandantului şi scriu următoarele pe-o hârtie cu antetul închisorii: „Doamnei Stareţe a mănăstirii. Dimpotrivă. Îi istorisesc scena cu Maica Stareţă. să-i ceri să cheme irlandeza. Până să pomeneşti de scrisoare. proprietatea mea. E-n regulă. ca să vă încredinţaţi că n-o să plec clandestin de sub acoperişul care ocroteşte un lăcaş al Domnului. o să te duci la ea şi-o să-i dai o scrisoare din partea mea. — Nu. — Aşteaptă scrisoarea. voi înălţa o rugă fierbinte ca Dumnezeu sau 2 .

ci pentru a afla câte perle se găsesc acum în mâinile acestui nespălat: cinci sute şaptezeci şi două. cu sfinţenie. — Când vindem. Dumnezeu să-l ierte pe cel ce s-a făcut vinovat de-o asemenea nelegiuire faţă de acel om. El mi-l va restitui. Le număr. trebuie să-i vorbesc călugăriţei irlandeze în prezenţa dumneavoastră”. Acum. Spune-i că ne rugăm pentru el. perlele? 2 . vă rog. pe care probabil că le bănuiţi. — Şi pe urmă? — Călugăriţa i-a citit Stareţei scrisoarea tremurând. a deschis sertarul biroului ei şi mi-a zis: „Iată săculeţul neatins. etc. Hombre! încheie radios comandantul. Aceasta n-a spus nimic. Numără-le să vezi dacă nu lipseşte vreuna. Maică Stareţă. cu perlele. Stareţa era în curte. trăsura se înapoiază după o oră şi jumătate. Primiţi. din motive foarte serioase. — No falia? (Nu lipseşte nimic?) — Nu.unul din sfinţii săi să pedepsească fără milă pe vinovatul sau vinovata unui atare păcat atât de monstruos.” Mănăstirea fiind la opt kilometri de Santa Marta. căci nu ştiam câte sunt. sunt convins. povesteşte. Cei doi poliţişti m-au încadrat. A lăsat capul jos. Scrisoarea de faţă vă va sluji drept chitanţă. şi-am zis: „Doamnă. — S-a făcut.” Asta-i. — E-n regulă? — Da. Comandantul trimite după mine. să înmânaţi comandantului Cesario săculeţul cu perle pe care vi l-am încredinţat. Vă rog. — Când am ajuns la mănăstire. Nu ca să-mi dau seama dacă lipseşte vreuna.

— Bine-bine.) 1 . apoi după formă: de văzut dacă sunt perfect rotunde sau baroce27.t. Toată lumea mănâncă şi bea cu poftă. — Crezi că un avocat o să poată să ne-ajute cu ceva! Mă pufneşte râsul. sticla de vin şi pâinea asta franţuzească. c-o şuncă afumată de aproape trei kile şi cu patru franzele lungi franţuzeşti. ar fi să nu plătim decât dacă câştigăm. pâinea şi vinul scad văzând cu ochii. În ultima clipă am reţinut o perlă roz şi două perle negre. apoi după strălucire. să prăznuieşti cu prietenii tăi ziua asta de neuitat. ca să le dăruiesc soţiei consulului belgian. — Bună seara. — Cel mai bine. spune Clousiot. mai priceput ca el. Mi-e un pic ruşine. Ţine. profită de 27 De formă neregulată (n. Şunca. Ca nişte negustori sadea. Şi iată-mă sosind c-o sticlă de Chianti de doi litri. nu numai că-i complicat. zice el. dar mai ştiu că în acelaşi timp eşti un om de cuvânt şi un om cinstit. În patru zile am isprăvit.— Mañana (mâine). ia şunca. Nu te-ntreb de unde le ai. E de studiat şi trebuie să cerem o consultaţie până să plătim. dar libanezul zice că trebuie să aducă încă un eventual cumpărător. A doua zi se întoarce libanezul. Pe scurt. Perlele trebuie sortate mai întâi după mărime. — E foarte complicat. acum ştiu că eşti un matador (ucigaş) periculos. dar trebuie să găsim un avocat care să fie de-acord cu propunerea asta. Până şi la amărâţii ăştia s-a prins gargara cu avocatul! — Nu ştiu. Nu mai scot o vorbă. E o masă sărbătorească. Le cumpără cu treizeci de mii de pesos.

Va să zică cei douăzeci şi şapte de mii de pesos reprezintă o sumă serioasă. 2 . — Ascultă. domnule comandant. Comandantul a pus mâna pe douăzeci şi trei de mii de pesos. Dar acum când. Scoţi de cinci-şase ori peste ce câştig eu. Cum să procedez? Un muncitor priceput câştigă în Columbia între opt şi zece pesos pe zi. — Şi cât scoţi? De trei ori cât câştigi? De patru ori? — Mai mult. — Cum? — Lasă-mă să plec.treaba asta ca să-mi spună că cele trei perle valorează ele singure cinci mii de pesos. am o a treia afacere să-ţi propun. — Ascultă. Acum se pune problema să duc la bun sfârşit cea de-a treia afacere. vorbesc serios. înseamnă că se-alege cu cinzeci de mii de pesos. bani gheaţă. Poate că înainte erai îndreptăţit. Le păstrez totuşi Consulul belgian a acceptat perlele cu mare greutate. francezule. — Domnule comandant. — Ba da. Înseamnă că am douăzeci şi şapte de mii de pesos. câţi bani trebuie pentru o negustorie cu care s-o duci mai bine decât câştigi aici? — Pentru o negustorie temeinică trebuie între patruzeci şi cinci şi şaizeci de mii de pesos. Plus ăştia douăzeci şi şapte de mii. — Şi de ce nu te faci negustor? — Mi-ar trebui de două ori mai mulţi bani decât am. — Lasă joaca. O să-mi păstreze cei cincisprezece mii de pesos. ştiu că n-ai încredere în mine. O să bat fierul cât e cald. Vrei cei douăzeci şi şapte de mii de pesos pe care-i am? Sunt ai tăi când pofteşti.

— Câţi? — Trei cu totul. mai zace şi câte ceva frumos în sufletul lui. mie mi-ajung zece mii. În ciuda mutrei sale de asasin. o să fiu extrem de prevăzător. să ştii că-ţi sunt prieten. dar gândeşte-te bine. — Cam cât preţuieşti barca? — Două mii de pesos. pescarul. — Dă-mi răgaz să vorbesc cu prietenul meu. E aproape nouă 2 . N-o să abuzez. Nu vreau să te jefuiesc. aici nu pot să te-ajut cu nimic. — Şi dacă-ţi dovedesc contrariul? — Atunci vedem noi. Tocmai am isprăvit o partidă de domino. — Aranjează treaba. Sunt uluit cum s-ă schimbat tipul faţă de mine. păstrează ceva şi pentru tine. Îmi spun să fac cum mă taie capul. ai vreun prieten pescar? — Da. am scăpat de mizerie. nici pentru o avere. — Pleci singur? — Nu. Felul cum îmi încredinţează vieţile lor îmi dă o mare satisfacţie. Stau de vorbă în curte cu Clousiot şi cu Maturette. — Ar fi capabil să mă scoată-n larg şi să-mi vândă barca? — Nu ştiu. Dar trebuie să-i înştiinţez şi pe ceilalţi camarazi ai noştri.mulţumită ţie. Nu pot să te-ajut să evadezi cu şanse de reuşită. — Dacă-i dau lui şapte mii şi ţie douăzeci de mii. e-n regulă? — Francezule. nici să fii ucis. ei sunt gata să mă urmeze. când pot să-mi cumpăr o casă şi să-mi trimit copiii la o şcoală cu plată. — Domnule comandant. căci mi-am luat o mare răspundere.

zice bretonul. e drept aşa din toate punctele de vedere. fie că mă crezi sau nu. E hotărât să facă şi a treia afacere. Mai întâi pentru că aţi plecat din ocnă împreună. pentru copiii mei. Adaugă glacial: — O fac. S-a aranjat. Strig: „Cafetero!” şi ni se servesc şase cafele fierbinţi. rostesc laolaltă Clousiot şi Maturette. — Un butoiaş de cinzeci de litri cu apă dulce. — Am de vorbit cu voi. Să v-ajute Dumnezeu. Cred c-o să mă pot cărăbăni iarăşi.seara. e din vina noastră. Asta-i tot. Comandantul m-a chemat după-amiază să vorbim. e moarte sigură. E firesc să plec cu Clousiot şi cu Maturette. douăzeci şi cinci de kile de mălai şi şase litri de untdelemn. — Cum faci să nu se prea observe că mergem pe blat? 2 . — Ştim. şi-n al doilea rând pentru tine. Dacă vreunul din voi are ceva împotrivă s-o spună deschis. Prietenul lui e de acord. dac-aţi ajuns în situaţia asta. francezule. nu putem pleca decât trei. Dar eşti întru totul îndreptăţit să procedezi aşa. sunt gata să-l ascult. Ştiu că-i adevărat şi-i mulţumesc. Sunt ultimele momente când ne mai putem bea cafeaua. — Eşti un tip grozav. Meriţi pentru curajul de care dai dovadă. Papillon. Din păcate. şi-n condiţii nu prea nostime. îţi mulţumim totuşi că ne-ai cerut părerea. Apoi. că dacă pun mâna pe voi. — Carajo! exclamă comandantul. Doar n-o s-o porneşti în larg eu atât de puţine lucruri? — Ba da. Uite ce-i. c-am vrut să debarcăm în Columbia. — Nu. Întreabă ce vrem să luăm pe vas. cei cu care am evadat din ocnă.

şi-atunci n-o să-ţi plătesc. să se posteze. dar s-ar putea să faci o greşeală cu scurt-circuitul. iar celelalte jumătăţi o să le capeţi de la un francez care rămâne. pânzele gata să fie ridicate şi trei vâsle mari ca să viu sub vânt. După trei zile mai scoţi unul. Se împlinesc cinci zile de când nu mai e decât o santinelă. i-am dat pescarului cei şapte mii de pesos. când va fi de gardă comandantul adjunct. — Dar are-un motoraş. la capătul vasului. Prin mijlocirea comandantului. îmbrăcat c-un impermeabil negru. fiecare bancnotă va fi tăiată la jumătate. ca şi cum l-ar încălzi. peste cele două sârme care duc la stâlpul de pe şirul lămpilor ce luminează partea de sus a zidului. şi să intre în prima cafenea să ia un păhărel. căci fără scurt-circuit nu pot să plec. Poţi să provoci un scurt-circuit aruncând o sârmă de cupru lungă de-un metru. Asta-i tot ce-ţi cer. iar eu o să sar pe fereastra din dos. am să-ţi spun eu care. nu-i vorba de încredere. Când rămâne doar unul. legată de două pietre. O să plec noaptea. — Ah! atunci cu-atât mai bine! să pună motorul la punctul mort. Ţie o săţi dau dinainte jumătăţile bancnotelor. instalezi o gheretă în faţa celulei. zice comandantul. Ghereta e instalată 1 . Când o să ne vadă sosind.— Răspunderea ta n-o să fie în joc. — Bine. Cât priveşte pescarul. Cât despre lumina din jurul zidului. trebuie să găseşti mijlocul de-a provoca un scurt-circuit. — Ce-ai plănuit? — De mâine scoţi un poliţist din garda de noapte. Totul e gata. Cei şapte mii de pesos o să-i plătesc pescarului anticipat. vasul să fie legat cu un lanţ al cărui lacăt să-l fi forţat în aşa fel încât să nu-mi pierd vremea deschizându-l. — Nu. — Şi banii? — O să tai în două cei douăzeci de mii de pesos ai tăi. — N-ai încredere în mine? Păcat.

EVADĂRI DE LA BARANQUILLA La ora şase dimineaţa. Străbatem cei o sută optzeci de kilometri în trei ore şi jumătate. N-a plouat. Nu plouă. Să înnebuneşti şi alta nu.şi aşteptăm ploaia care nu vine. şi apoi — nimic. şaisprezece nopţi de veghe. şi când o să pleci cu barca. opt soldaţi şi doi căprari întovărăşiţi de un locotenent ne pun cătuşele şi o pornim spre Baranquilla. Aşteptăm în fiecare noapte. camuflată deo colivie cu un papagal care a învăţat să suduie pe franţuzeşte. calle 2 . e de necrezut. nimic. — Ce-i asta? — Francezule. la o oră după începerea ploii. Dacă dă Dumnezeu să plouă la noapte. prietene. crestătura e bine astupată şi. Comandantul are jumătăţile bancnotelor. o să-i dai banii. Cel mai mic norişor zărit din zori printre zăbrele ne umple de speranţă. un scurt-circuit sub zid. La zece dimineaţa suntem la închisoarea numită „80”. nici un strop de ploaie în acest anotimp. Comandantul urmează să provoace. cu sufletul la gură. în partea exterioară. Nu-ţi înapoiez decât trei mii de pesos din banii pescarului. Am încredere în tine. pescarul o să te-aştepte. ştiu că n-are de ce să-mi fie teamă. pentru că a cheltuit restul. nu mai ai decât noaptea asta. Mâine la ora şase plecaţi la Baranquilla. Nimic. Într-o duminică dimineaţă. comandantul vine personal să mă caute în curte şi mă duce în biroul lui. Bara a fost tăiată cu nişte fierăstraie pe care ni le-a dat comandantul. pe deasupra. într-un camion militar. Stăm ca pe jar. Îmi restituie pachetul cu jumătăţile de bancnote şi trei mii de pesos în hârtii întregi. Se fac şaisprezece zile de când totul e gata.

vreo sută la număr. dar situat în interiorul estuarului unui fluviu. despărţite deo capelă lungă unde se face slujba şi care serveşte şi de vorbitor. francezii ăştia! Faptul de-a ne afla în această închisoare din Baranquilla constituia momentul cel mai periculos al aventurii noastre. Baranquilla. Ceilalţi deţinuţi. rio Magdalena. Suntem băgaţi în curtea celor mai periculoşi. reprezintă punctul crucial. Celula noastră se află în mijlocul curţii. Într-adevăr. Nici un sacrificiu nu e prea mare pentru a evada.Medellin. ceea ce nu contribuie la reputaţia noastră de băieţi de treabă. Trebuie să joc totul pe-o carte. Suntem primiţi de statul-major al închisorii. Atâtea strădanii ca să najungem la Baranquilla. De altfel nu e o celulă. e mare: patru sute de deţinuţi şi aproape o sută de paznici. Închisoarea e alcătuită din patru curţi. care se reduce pentru noi la uriaşa ei închisoare. E organizată ca orice altă închisoare din Europa. Două ziduri de pază înalte de peste opt metri. la Baranquilla. sunt repartizaţi în nişte celule săpate în cele patru ziduri ale acestei curţi de douăzeci de metri pe patruzeci. — Au şi săgeţi otrăvite. Socot de datoria mea să-l previn pe director că sunt otrăvite. în frunte cu Don Gregorio. Principalul port columbian la Atlantic. cu gratiile înspre curte. aer vom fi predaţi autorităţilor franceze. Da. iar într-unul din colţuri se găsesc closetele şi spălătoarele. două de alta. La percheziţie au găsit cei douăzeci şi trei de mii de pesos şi săgeţile. ci o cuşcă: un acoperiş de ciment sprijinit pe nişte drugi groşi de fier. două de o parte. În ce priveşte închisoarea. Deasupra fiecărei gratii e un fel de streaşină din tablă ca să nu intre ploaia 2 . şi iată-ne aici! E un oraş mare. directorul.

în celulă. ne străduim din toate puterile să ne îndepărtăm de el. — Dar eu şi alţi doi camarazi ai mei eram şi suntem ferm hotărâţi să nu trăim în ţara asta. suntem băgaţi toţi şase în capelă în prezenţa directorului. de la şase dimineaţa la şase seara. expuşi zi şi noapte privirii deţinuţilor. Două zile după sosirea noastră. sunt aproape toţi catolici. a câtorva poliţişti şi a vreo şapte-opt ziarişti fotografi. cei şase francezi. Dimpotrivă. Ziua ne-o petrecem în curte. Că ne-aţi luat barca împreună cu tot ce ne aparţinea. şi care era a noastră de-adevăratelea. nicidecum pe punctul dea debarca pe teritoriul ăsta. chiar şi să mâncăm în curte. Intrăm şi ieşim din celulă după pofta inimii. — Aţi evadat din ocna franceză de la Guyana? — N-am tăgăduit-o niciodată. — Ce aveţi să ne reproşaţi? — Că lucraţi în colaborare cu paznicii de ocnă care ne urmăresc. — Columbia socoteşte că nu vă poate primi pe teritoriul ei. ne-o dăruiseră catolicii de pe insula Curaçao. dar felul de-a vă purta nu prea aduce a creştinism. reprezentaţi cu atâta nobleţe de 2 . — Pentru ce delicte aţi fost condamnaţi atât de aspru? — Asta nu contează. Mai mult chiar. dar mai slujeşte şi drept vânători de oameni. În cuşca asta centrală nu suntem decât noi. să ne plimbăm. ca şi noi. că le faceţi treaba. Principalul e că n-am comis nici un delict pe teritoriul columbian şi că naţiunea dumneavoastră nu numai că ne refuză dreptul de-a ne reface viaţa. — S-ar putea ca dumneavoastră să vă numiţi catolici. Putem să vorbim. Am fost arestaţi toţi trei în largul mării. spune un ziarist de la un ziar catolic. dar mai ales a paznicilor. columbienii. drept jandarmi ai guvernului francez. — Francezii.

de circa patruzeci şi cinci de ani. că ne împiedicaţi să plecăm mai departe. — Ce vreţi să spuneţi? — Că orice greşeală poate fi îndreptată când există bunăvoinţă. — Eu sunt Joseph.episcopul Irénée ele Bruyne. — O să încercăm să căpătaţi aprobarea asta. — Îţi mulţumesc. Îmi spune că fratele său se află în Insulele Salvării. Lăsaţi-ne să plecăm în larg spre o altă ţară. Mă uit la el. Ne întoarcem în curte şi Maturette îmi spune: — Ei. ci sistemului lor poliţist şi judiciar. trebuie să evadez din faimosul ăsta „80”. prin propriile noastre mijloace. Seamănă ciudat de mult cu Louis Dega. — L-ai văzut acolo pe frate-meu? Îl cunoşti? Îi povestesc amănunţit odiseea lui Dega până când neam despărţit la spital. Joi sunt chemat la vorbitor şi dau cu ochii de-un bărbat bine îmbrăcat. columbienilor? — Nu propriu-zis columbienilor. în ce mă priveşte. te-ai prins? Acum s-a zis cu iluziile. fratele lui Louis Dega. Vizitele au loc în capelă. culmea. veniţi 2 . Îmi spune că la Baranquilla trăiesc vreo duzină de francezi. Am citit ziarele şi am venit să te văd. nu ştiu dacă. — Ne purtaţi pică nouă. bătrâne! Am dat de dracu şi n-o să fie uşor să găsim o scăpare. uniţi. dar cred că fiecare ar trebui să facă după cum îl taie capul. — Iubiţilor. joia şi duminica. am fi mai tari. ştire care i-a parvenit din Marsilia. — Tu eşti Papillon? — Da. într-o ţară care şi-ar asuma poate acest risc. Nu putem fi de acord că nu vreţi să faceţi o încercare în ce priveşte eventuala noastră readucere pe calea cea dreaptă şi. Asta-i inadmisibil.

că nu-i cazul să ne facem iluzii. Îmi mai spune că-mi stă la dispoziţie pentru indiferent ce şi că o să vină să mă vadă în fiecare joi şi duminică. — Mai întâi. dacă unul sau mai mulţi dintre noi evadează. Iată-mă. bine informat. s-ar fi aprobat cererea Franţei de a fi extrădaţi. Extrădarea e lucru hotărât. anumite dame. prostituţia. într-adevăr. O să vină un vapor special 2 . riscă neplăceri cu carul. să umble la buletinele de identitate sau la dreptul de şedere. din Anglia până-n Australia. poliţia riscă să descopere o groază de alte matrapazlâcuri: acte false. deci. Sunt peşti cu toţii. — Ei bine. după câte spun ziarele.împreună cu nevestele lor. Aşa stând lucrurile. Într-un cartier „rezervat” al oraşului. Ca atare. acelaşi tip de bărbaţi şi femei cultivă pe faţa pământului o meserie veche de când lumea. dar chiar şi bărbaţi. cerând ajutor. De la Cairo în Liban. de la Saigon la Brazzaville. am multe noutăţi pentru voi. vreo douăzeci de dameze menţin înaltele tradiţii ale prostituţiei franceze. de la Buenos Aires la Caracas. domnilor. Chestia pe care mi-o spune Joseph Dega mă pune-n fund: „nenea” ăştia din Baranquilla sunt îngrijoraţi: li-e teamă ca nu cumva sosirea noastră la puşcăria de-aici să le tulbure pacea şi să prejudicieze negoţul lor atât de înfloritor. autorizaţii de rezidenţă perimate sau măsluite. Îi mulţumesc acestui băiat cuminte care mi-a dovedit mai târziu că promisiunile sale erau sincere Apoi aflu de la el că. şi modalitatea de a trăi bine de pe urma ei. chiar dacă fugitul n-a dat niciodată pe-acolo. meseria lor. poliţia o să-i caute neapărat în „zona” franceză. — Ce? exclamă toţi cinci în cor. cu eleganţă şi meşteşug. să-şi caute norocul.

o să aibă necazuri. că prezenţa noastră le dă dureri de cap caraşilor noştri conaţionali. 2 . Clousiot zice: — Domnu peşte Cutărică. Toată lumea izbucneşte în râs. confortabil instalaţi aici în oraş. ananas. Cum am mai spus. Majoritatea sunt în situaţia mea: temându-se de o pedeapsă pe termen lung sau fiind deja pe cale s-o ispăşească. mă rog frumos. zi şi noapte sunt de serviciu patru santinele. Pe coama celor patru ziduri ale acestei curţi dreptunghiulare se află o potecă de patrulare. de la negrul african al senegalezilor la pielea de culoarea ceaiului a creolilor noştri martinichezi. la uşa capelei. aduse de-afară. Hrana e suficientă şi unii deţinuţi vând ceva de-ale gurii sau cafea ori sucuri de fructe din partea locului: portocale. Nu-i vorba de cel care m-a vizitat. de la cărămiziul indienilor de tip mongol. aceşti mici negustori cad victimă câte unui furt cu arma-n mână. în curtea noastră se află vreo sută de deţinuţi columbieni. Ăstuia i se rupe. plus una în curte. Din când în când. Apoi. Dacă târfele lor vin să ne viziteze. negruviolet. papaia. Cred că glumesc. singura neînarmată. etc. Astfel. pot evada? — Destul cu băşcălia. trăiesc tot timpul cu gândul la evadare. încerc să-mi dau seama de însuşirile şi de voinţa de evadare a câtorva mai pe sprânceană. Stabilesc legături. S-a-nţeles? — Înţeles. puternic luminată noaptea. le spunem să nu mai dea pe aici.din Guyana franceză să ne ia de-aici şi să ne ducă înapoi de unde am plecat. până la cel mai curat alb. dar colegii de breaslă se tem că dacă unul din noi evadează. cu părul lins. Printre ei sunt oameni de toate culorile. în fiecare colţ al zidului se găseşte un turnuleţ unde se adăposteşte o santinelă.

— cică închide dugheana — şi porneşte în căutarea celui pe care-l bănuieşte. Sunt numai urechi. n-o să ne poată împiedica s-ajungem în stradă. cu patru cel mult şase paznici. Ar fi bine să fac rost de-un revolver cu prilejul unei vizite.săvârşit cu o iuţeală de necrezut. Şi n-ar mai rămâne decât să ne pierdem în mulţimea care forfoteşte prin oraş.35. Dorinţa de acţiune nu mă frământă numai pe mine. Ideea nu-mi prea surâde. Cei doi îi ştiu pe toţi şi zic că. Sau unul din ei se pierde cu firea. şi am fi nevoiţi să-l omoram. când se mai pleoştesc. cel mult de calibru 6. revolverul trebuie să fie mic. Îndepărtarea prosopului e însoţită de-un pumn în ceafă. cu pistolul în mână. să vină să fure pe-acolo. Când fac de pază într-un sector. şi c-un cuţit proptit în şale sau în gât. ci şi pe amicii mei. Se spune că-n oraş ar fi nişte poliţişti hoţi. care dă spre un mic post de gardă. Până să priceapă ce sentâmplă. se trezesc c-un prosop mare ţinut strâns pe faţă ca să nu poată ţipa. Câteodată. Doar că-n unele zile. îşi înştiinţează complicii. sunt de-acord ca vaporul care-o să vină după noi să ne găsească în închisoare. doar printr-o vitregie a sorţii nu s-ar nimeri măcar unul din poliţiştii ăştia să facă de gardă la uşa capelei. în timpul săptămânii. se-n-cinge o bătaie întotdeauna cu şişurile. Dacă-l află. Refuz. chipurile. Poliţistul hoţ s-ar învoi destul de uşor să fie . Orice s-ar întâmpla nimeni nu scoate o vorbă. Cu o jucărie ca asta rişti să nu-i intimidezi îndeajuns pe paznici. forţat să bată la uşa de ieşire din capelă. Ca să-l poţi ascunde. Doi manglitori columbieni vin să-mi propună ceva. De-aci şi până să se 2 . Luându-i pe nepusă masă. negustorul îşi adună marfa. care ar pătrunde adânc la cea mai mică mişcare. Victima e jefuită de banii încasaţi cât ai zice peşte.

e simplu: omor un poliţist columbian ca să câştig timp. fraţilor: când mă gândesc la evadare. iar când se încheie slujba. daţimi de ştire. nu-i glumă. în capelă rămân deţinuţii la care vine câte cineva. să nu v-aud. să observ cum se petrec lucrurile. Îmi storc creierii făcând toi felul de socoteli. Răspund de cei patru francezi. Sunteţi impotenţi? E vreunul cu boaşele tăiate? Dacă-i aşa. la mijloc. Bretonul şi tipul cu fierul ele călcat nu vor să ia parte. noi şi cei patru vârâţi în treaba asta o să asistăm la slujbă. Şase oameni. dar asta pentru că mă gândesc să ne uşchim cu toţii. vă spun drept. destul de bine ticluit. Columbienii pregătesc un alt plan. Duminică. o s-o şterg mai uşor. Iar întrucât atunci o să fiu de unul singur. n-au decât să nu vină la capelă. — Mi s-a făcut lehamite de tâmpeniile voastre. dacă văd că n-am făcut nimic şi-i prea aproape ziua. Mai întâi ascultăm liturghia cu toţii. de fiecare parte. Când o să mai aveţi chef să trăncăniţi despre ce vaşteaptă. Cu soarta de care vorbiţi nu se împacă decât un impotent. E simplu.declare înfrânţi nu-i decât un pas. două uşi care 3 . înţeleg evadarea tuturor. Discută până şi felul în care o să fim pedepsiţi şi trataţi acolo. În ziua slujbei. capela e întotdeauna plină de vizitatori si de deţinuţi. Şi-atunci o să am răgaz. în fund. altarul. Ascultaţi ce vă spun. Îmi propun să fiu capul răscoalei. dar refuz cinstea asta: nu-i cunosc de-ajuns pe participanţi. N-o să mă predea Franţei dacă le lichidez un poliţist. Iar în ce mă priveşte. duminica dimineaţa. ca să pună treaba la punct pentru duminica următoare. Columbienii îmi cer să mă duc duminicala slujbă. băgaţi-vă în vreun colţ. Capela e dreptunghiulară.

stând în picioare. asiste la slujbă. purtându-le între coapse. la vreo cinzeci de metri. Postul de pază va fi gol. paznicii lasă grilajul deschis. spunându-i: „Da la orden de nos dejar pasar. Camionul o s-o ia din. Uşa principală. La ieşire o să închidem mai întâi grilajul. vreo douăzeci la număr. Deoarece capela geme de oameni.)” Un altul va proceda la fel cu preotul. (Dă ordin să ne lase să trecem.dau în curţi. e barată de-un grilaj în spatele căruia sunt paznicii. te mato. 2 . După ce asist la desfăşurarea slujbei. o să ne-aştepte un camion. armele poliţiştilor o să zacă pe jos. spun că sunt de acord. uşa care dă în stradă. Iar în timpul slujbei stau în picioare cot la cot. De cum o răsuna a doua oară clopoţelul ministrantului — ăsta-i semnalul — o pornim la atac. Cu vizitatorii urmează să sosească doi bărbaţi şi nişte arme. loc abia după ce se va fi urcat capul răscoalei. Ordinul e ca primul care nu-şi aruncă arma să fie împuşcat. Preotul şi directorul vor sluji drept acoperire a ultimilor. Eu o să îndrept un cuţitoi spre gâtul directorului. Cei cu revolvere o să-i vâre în capelă. Capul răscoalei o să primească un revolver barosan de la o femeie care o s-o şteargă imediat. pentru că toţi poliţiştii sunt obligaţi să. altfel te omor. Don Gregorio. fiecare din altă direcţie. care dă în încăperea postului de pază. Afară. o să-şi îndrepte armele spre poliţiştii aliaţi în picioare în faţa grilajului de la intrarea principală în capelă. Dacă totul merge normal. care trebuie să fie ultimul. Ceilalţi trei. prevăzut cu o scăriţă în spate. Arme de calibru mare: 38 sau 45. În sfârşit. Totul s-a petrecut aşa cum mi-a povestit Fernando. Cei neînarmaţi o să iasă cei dintâi. în dosul lor. si no. O să le paseze bărbaţilor după ce va fi intrat toată lumea. apoi uşa de lemn. ca să urcăm mai iute. Armele o să le-aducă nişte femei.

directorul. Umple-se capela asta spre a fi auzit glasul Domnului. o armă într-adevăr de temut. rosteşte preotul. pe care tot el o s-o pregătească. E foarte drăguţă şi-mi spune că taxiul o să fie galben. pe scaun. şio să ne ducă la o ascunzătoare. Lui Maturette îi lucesc ochii-n cap. la stânga ceilalţi doi. ca să nu ne urcăm în camion. Semnalul nostru e-al doilea clinchet. La dreapta mea e Clousiot. îmbrăcaţi corect. bine încheiată lângă pumn. entra. Foarte calm. lângă o femeie grasă. una din prietenele lui Joseph a venit să mă vadă. după ce-a atins o dată iute clopoţelul. În clipa ieşirii cu sfintele daruri. É ţinut de-un elastic gros şi acoperit de manşeta cămăşii kaki. trebuie să-l mai sune clar de trei ori. Mă sărută tandru pe amândoi obrajii şi-mi pare niţeluş emoţionată. Joi. E un revolver calibru 45 al Gărzii civile columbiene. ministrantul. Mă arunc asupra lui Don Gregorio. ca să n-atragem atenţia trecătorilor dacă vom izbuti s-ajungem în stradă. — Entra. Mulţumesc. — Noroc. Cuţitul meu e deschis.. lipit de antebraţul drept. când lasă toţi capetele jos de parc-ar căuta ceva. Don Gregorio. iar celălalt nu se dezlipeşte de mine nici c-un pas.K. — O. Toată săptămâna sunt foarte agitat şi aştept cu nerăbdare s-o pornim la treabă. Stau în picioare rezemat de perete. e acolo. Clousiot e gata la fix. O să facă rost de un taxi fals. Fiecare ştie ce are de făcut. mă duc la locul meu.Joseph Dega n-o să vină duminică. Ştie el de ce. îndreptând cuţitul spre gâtul său gros şi 3 . nu-i chip să-l confunzi. Primul clinchet. al doilea.. Fernando a reuşit să-şi procure un revolver pe altă cale.

) Preotul e ţinut la respect de un brici îndreptat spre beregata sa. au tras mai întâi în cei doi care. am aflat că răscoala eşuase din pricina unui deţinut din altă curte. no te haré daño. Preotul strigă: Misericordia. a doua de cealaltă parte. vamos a la salida. şi printre gratiile uşilor laterale.) Fără să-l văd. no me mata.) Bucuros de izbândă. (Urmează-mă fără frică. urmate de-un foc de revolver. nu-ţi fac nimic. La câteva secunde după ce-am pornit la treabă. Don Gregorio. urcaţi pe-o bancă. De pe zidul ăsta de peste şase metri au sărit în curte santinelele. Francés. a dat de veste santinelelor de pe zidul de pază. nu mă omorâţi. care căsca gura la slujbă din afara capelei. I-l dau. unul dintre cei înarmaţi aşijderea. După o săptămână şi mai bine. francezule. căci a rănit o fată. N-ar mai fi avut nici un rost să continui lupta. Treaba merge bine. Noroc că între ei şi noi sunt câteva femei. Îl aud pe Fernando: — Vamos. îmi spune i — Dă-mi cuţitul. palid ca un mort. când răsună deodată două focuri de armă. Al treilea camarad înarmat e doborât după ce-a apucat să tragă un foc cam la întâmplare. (Îndurare. Îl apuc pe Don Gregorio de gulerul frumosului său costum şi-i spun: — Sigue y no tengas miedo. în mai puţin de treizeci de secunde situaţia fusese răsturnată. dar paznicii s-au ridicat şi ne închid trecerea cu puştile lor. îi 2 . Ele îi împiedică să tragă. Fernando se prăbuşeşte. îi împing pe toţi ai mei spre uşa care dă în stradă. (Hai. hai spre ieşire. Alte două focuri de armă. una de o parte a capelei. Mai înaintez totuşi un metru.zbârcit. de succes. aproape de grupul meu. îi aud pe ceilalţi trei poruncind paznicilor sa-si arunce puştile.

Sosind acolo. care îi toarnă o cafea. la rugămintea acestuia. Şi-acum? Ce să mai născocesc? Doar n-o să mă declar învins. o să fiu dus iarăşi în curte. şi în aceeaşi celulă. activitatea santinelelor pe zidul de pază. care dădea ordine strigând. propun să păstrăm câteva minute. aşteptând sosirea vaporului fără să întreprind nimic! Culcat în spălătorul comun. alături de camarazii mei. Prin gestul lor. Iar miradorul din 2 . Într-adevăr. În timpul nopţii. strigă fiecare cu rândul: „Santinele. Mulţumită lui Joseph.ameninţau cu armele pe poliţişti. două în cutie. Joseph m-a lămurit că a făcut chetă printre peşti. inclusiv columbienii. puşi în fiare. Când una nu răspunde. „caraşii” au crescut considerabil în ochii noştri. din fiecare mirador. Cu prilejul uneia din vizite. eram din nou cu toţii-n curte. pot să observ. de tăcere în amintirea lui Fernando şi a celor doi prieteni ai săi. drepţi!” în felul ăsta. A urmat o „corrida” de toată frumuseţea. la pâine şi apă. din zece în zece minute. fără să atrag atenţia. printre care cei patru francezi. ne-am regăsit într-o carceră. în cele patru colţuri ale zidului de pază. Cred c-am găsit o hibă. Directorul m-a chemat şi mi-a explicat că. alta repetă ordinul până ce i se dă ascultare. Don Gregorio a primit vizita lui Joseph. Al treilea a fost doborât câteva secunde mai târziu. Şaisprezece de-ai noştri. la adăpost de soarele ucigător. morţi în timpul încăierării. la zece zile după răscoală. după care e suficient să tragă sfoara. îl cheamă pe cafetero. Când santinela vrea o cafea. intrând în unghiul lor de tragere. şeful postului poate să verifice dacă doarme vreuna din cele patru. strângând cinci mii de pesos cu care l-a putut unge pe Don Gregorio. atârnă o cutie legată de-o sfoară. Eu am rămas lângă director.

s-o gust mai întâi. Suntem la amiază. E o căldură groaznică.. — Să-ncerc. din toate cămăşile de pânză tare pe care le-am dibăcit. Câteva santinele au gustat din cafeaua mea cu anason şi acum. Joseph Dega mi-a adus o sticlă cu un somnifer foarte puternic. kaki mai ales. Din recomandări reiese că se iau doar zece picături. când le ofer câte-o cafea. şi cum somniferul aduce la gust cu anasonul. Sticla conţine aproape şase linguri mari de supă. În două zile împletesc o frânghie de aproape şapte metri. Îi spun santinelei: — Vrei o cafea à la française? — Cum e asta? — C-un pic de anason. O să-mi pregătesc mai întâi frânghia şi. o adorm şi-mi încerc norocul. Obişnuiesc santinela să-i fac cinste cu câte-o cafea. într-o sâmbătă. Sunt de-acord. Prietenii mei ştiu că n-o să fie timp de-ajuns pentru doi. zice c-o să urce după mine. drăcia dracului! e musai să doarmă. În câteva secunde aş putea sări zidul care dă în stradă. O singură problemă: neutralizarea santinelei.extrema dreaptă are un fel de turelă. Ali. fac rost de-o sticlă cu anason. Deoarece toţi columbienii se dau în vânt după alcool. Cum? O văd ridicându-se şi făcând câţiva paşi pe zidul de pază. dar un-columbian cu nume arab. Îmi face impresia c-o supără arşiţa şi că se străduieşte să n-adoarmă. Cârligul l-am găsit relativ uşor: suportul uneia din streşinile fixate la uşile celulelor ca să le ferească de ploaie. Asta-i. Lasă jos cutia şi-i trimit de fiecare dată câte trei cafele. dacă găsesc un cârlig zdravăn. îmi spun: — À la française? — Dacă vrei.. Şi pac! le torn anason: A sosit ora cea mare. În felul ăsta n3 .

dus şi întors. Frânghia! Se pregăteşte s-o arunce. se întinde şi face câţiva paşi pe loc. care ştiu de tărăşenia asta. Şi totuşi a băut pân-la fund. — Cum merge? — Bine. cu puşca între picioare. Mai pun un pic.o să se spună că un francez a fost complice. îi spun columbianului. Prietenii mei şi vreo doi-trei columbieni. un sfert de oră. În cutie am şi vărsat toată sticla cu somnifer. Chem santinela. După părerea noastră. à la française. e mai bună. Pe de altă parte. îi urmăresc reacţiile la fel de înfriguraţi ca mine. E „fără cinci”. — Gata. face câţiva paşi. zece minute. — Îţi place? — Da. Se aşează în faţa gheretei. în loc să se aşeze. Trec cinci minute. în cinci minute o să fie K. Nu se cunoaşte că-i drogat. — Stai aşa. Capul i se lasă pe umăr. mă duc să ţi-o aduc. Mă îndrept spre cafetero: „Două cafele”.O. nu pot să am la mine frânghia şi cârligul. douăzeci de minute! Nici gând s-adoarmă. Columbianul s-a oprit la timp. apoi vărs totul în cutie şi o ridică imediat. — Bei o cafea? — Da. Încep deodată să mă rog în gând lui Dumnezeu: „Mai ajută-mă. Îi urmăresc mişcările de parc-aş sta pe jeratic. o 2 . Doamne. Iar la unu se schimbă garda. cu arma-n mână. fiind pedepsit ulterior. Ah! Se clatină. Mai sunt optsprezece minute până la schimbarea gărzii. lasă să-i scape puşca. întrucât santinela va avea vreme îndeajuns să mă observe când o să-i dau cafeaua. când santinela se ridică. Ba mai mult. Dacă nici cu asta nu cade lat! Ajung în dreptul santinelei şi-o fac dinadins să mă vadă cum torn anasonul.

Adormitul e luat cu o brancardă. columbieni fac repede cerc în jurul meu şi mă amestecă în grupul lor. Îl verific şi eu şi. când să mă sprijin cu piciorul de zid ca să încep urcuşul. poliţiştii încercuiesc curtea. fiecare în celula lui. Să vezi şi să nu crezi! nu lipseşte nimeni. mai ales cu mine. Se face apelul. cu puşca alături. Pe la ora trei suntem din nou lăsaţi să ieşim în curte. n-a dispărut nimeni. Al doilea apel şi control. care-s ateu. în clipa când se apleacă so ridice. îl aud pe Clousiot: — Şase! Vine schimbul! Am exact răgazul s-o iau din loc până să mă zărească. cu cheia. Aflăm că santinela doarme buştean şi că n-a fost chip s-o trezească. cel strigat trebuie să intre în celula sa. Îl aruncă a doua oară. cu armele îndreptate spre noi. convins c-a avut loc o evadare. apropiindu-se de mine.dată! Te implor. Don Gregorio e cu ei şi da dispoziţie să se tragă frânghia. Nu. Ne închid pe toţi. lăsând frânghia spânzurată. Columbianul zvârle cârligul. Trage un. ca fulgerată. celulă cu celulă. Umblăm de-a lungul zidului. Un paznic din schimbul de gardă observă dintr-o ochire cârligul şi santinela prăvălită. Sunt peste douăzeci de poliţişti pe creasta zidului. pic de el să vadă dacă rezistă. nu mă părăsi!” Dar zadarnic îl invoc pe acest Dumnezeu al creştinilor. — E culmea! zice Clousiot. la fiecare nume. uneori atât de puţin înţelegător. Aleargă doi-trei metri şi apasă pe butonul de alarmă. Ţine cârligul în mână. cade cât e de lungă. Iată că s-a prins. dar nu se agaţă şi cade. Mânaţi de acel instinct de apărare şi de camaraderie al deţinuţilor. Formidabil cum de n-adoarme vita asta! Santinela dă s-apuce puşca şi. După câteva clipe. pe creasta zidului de pază. Complicele meu columbian e la fel de 2 .

A doua zi. Fac o săritură până-n colţul încăperii şi-l sfidez. norocul meu. Îmi spune: — Crezi că paznicii ăştia sunt atât de dobitoci ca să mai vrea vreunul o cafea à la française? Oricât aş fi de amărât. câţiva sunt uşor răniţi. Ofiţerul. Crede că vreau să spun: de luat de la capăt adormind o santinelă. Important acum nu mai e cazul meu. Îl ridică de jos. Don Gregorio mă cheamă şi mă confruntă cu el. îmi cere o declaraţie scrisă împotriva ofiţerului. cu umărul în ghips. omule! Poliţistul a dormit trei zile şi patru nopţi. declară bineînţeles că eu l-am adormit cu cafeaua à la française. Are clavicula fracturată. nu mă pot opri să pufnesc în râs. Don Gregorio strigă după ajutor. ca de la început! E tot ce găsesc să-i spun. — De tine vedem noi mai târziu. Nu-i mai interesează. Singurul care n-are nimic sunt eu. mă conduce înapoi în curte. se alege e-o lovitură zdravănă în umăr şi se prăbuşeşte. Era atât de convins c-o să izbutim! Blestem produsele americane. — Ce facem? — Hombre. — Precis. Şeful corpului de gardă vrea să mă lovească cu sabia. Toţi funcţionarii civili dau fuga din birourile învecinate. Când se trezeşte. Locţiitorul directorului. ci al directorului şi al ofiţerului. 2 . căci somniferul era american. În această busculadă. Ridică sabia: Don Gregorio se vâră între noi.dărâmat ca şi mine. în timp ce eu gândeam: să căutăm altă idee. alţi doi poliţişti şi santinela pe care-o adormisem se păruiesc cu vreo zece civili care vor să-l răzbune pe director. Urlă atât de tare că ofiţerul nu se mai ocupă decât de el. Declar cu plăcere tot ce vrea. directorul. Povestea cu somniferul e dată complet uitării. în cele din urmă. francezule. care a fost transportat la spital.

unul din prietenii lui. zicând că. dacă ne căţărăm în întuneric. Mi-a trebuit mai bine de-o lună ca să pregătesc evadarea asta. totul e pus la punct. Apoi. Am trei pânze de fierăstrău. În sfârşit. „obligându-l” bineînţeles. care face pe nebunul de câtva timp. o să bată într-o tinichea şi-o să cânte cât îl ţine gura. Columbianul ştie că santinela n-a vrut să discute decât de evadarea a doi francezi. să accepte două mii de pesos ca să cumpere un cadou soţiei sale. Eu va trebui să mituiesc santinela care face de gardă înspre stradă. pe motiv că-i trimit familiei prin intermediul lui Joseph. Cum nu-i cazul să mă feresc de poliţistul din curte. Vrea să-şi încerce totuşi norocul şi-mi spune că. după ce i-am dibăcit pe cel care organizează schimburile şi orele de gardă. Un electrician îi dă o idee: să lase-n jos întrerupătorul unui transformator aflat în afara închisorii. În noaptea cu pricina. Columbianul cu cârligul a fost înştiinţat. iar' el le va fixa garda indicată de nune. trage în el. E treaba mea să le găsesc şi să mă descurc cu fele. Clousiot 2 . După aceea să-i comunic numele lor.După câteva zile. ca şi pe cea din curie. bine lipiţi unul de altul. Joseph Dega propune să organizeze o acţiune din afară. minut cu minut. dar nu vrea să se bage în tocmeala cu celelalte două santinele. Deoarece i-am spus că evadarea de noapte e cu neputinţă din pricina luminii puternice care bate pe creasta zidului. o să tăiem bara cu un bomfaier montat. O să capete trei mii de pesos. dacă vede un al treilea urcând zidul. caută o şmecherie ca să întrerupă curentul. A mers mai greu decât mi-am închipuit. santinela n-o să poată vedea că-s unul sau doi. Mai întâi a trebuit să-i conving pe Don Gregorio să-mi restituie zece mii de pesos. de la uşa capelei. O să-şi taie bara în câteva locuri. a trebuit să-l mituiesc şi pe ei.

Columbianul şia luxat un genunchi. îl aştept pe Clousiot. Suntem înconjuraţi. Rezultatul: Clousiot îşi rupe iarăşi piciorul drept. Columbianul ni se alătură din mers. Mă aflu pe creasta zidului în mai puţin de trei minute fără să fi făcut vreun zgomot. în mai puţin de zece minute. ocolesc copertina. sărim greşit în strada care-i la nouă metri mai jos. De data aceasta n-a mai fost nevoie să le tai. erau deja înjumătăţite. Clousiot a trecut între copertină şi zid.şi Maturette au tras la sorţi să afle care o să plece cu mine. Se stinge lumina. E gol. şi-n vacarmul pe care-l face tinicheaua aia. Bineînţeles. agăţându-şi catarama de la cureaua pantalonului de tabla acoperişului. doar la cinci metri sub noi. A câştigat Clousiot. Deodată zăresc. Sergentul şi cei doi poliţişti au încasat jumătate din bancnotele care revin fiecăruia. dar nu de la al meu. arunc cârligul aflat la capătul unei frânghii de trei metri. Urmează să capete celelalte jumătăţi de la soţia lui Joseph Dega. sau mai curând ghicesc o mână întinsă. mi-am frânt ambele picioare. îl ridic şi-l urc pe creasta zidului. ieşim din celulă. îl trag din nou pe Clousiot. Iată şi noaptea fără lună. la lumina unei uriaşe 3 . Ne punem pe treabă cu bomfaierul. înfiptă în zid. Nici eu nu mă mai pot ridica. Cu pantaloni şi cămăşi de culoare închisă. Aveam să aflu mai târziu că-i vorba de oasele calcanee. n-are decât un slip negru. E întuneric beznă. bara e tăiată. încetez să mai trag. o apuc şi trag. Tinicheaua a amuţit. pe când în dreapta e-o altă stradă. Lungit pe burtă. Îngroziţi de focurile astea de armă. Focurile de arme scot garda în stradă. auzind zgomotul. Mă caţăr pe grilajul uşii de la carceră (calabozo). Se produce un zgomot înfiorător. socotind că s-a desprins. De la celelalte posturi pornesc împuşcături.

groaznic de tumefiate. având în vedere că s-a întrerupt lumina în tot cartierul. Şase puncte de cusătură au închis rana de la cap. Povesteşte c-am fost capul răscoalei din capelă. dormea în biroul său. Când se umflă de sânge. Cuvântul ăsta fermecat îi paralizează pe toţi. apoi mi se pun de trei ori pe zi lipitori. Cel care dă în mine mai cu sete e tocmai sergentul mituit ca să-i treacă de gardă pe cei doi paznici complici. Peste noapte. Plâng de ciudă. Don Gregorio pune capăt mardelii ăsteia sălbatice. Un ziarist hămesit după ştiri publică un articol despre mine. fiecare e cât o căpăţână de om. Clousiot umblă sărind într-un picior. Împuşcăturile l-au trezit pe Don Gregorio care. picioarele mi s-au umflat. Columbianului izbit la genunchi îi reduce luxaţia un deţinut-lecuitor şi i se pune o faşă Velpeau. sub loviturile de baionetă care curg cu nemiluita. aşa că doctorul îmi spune să le vâr în apă sărată călduţă. piciorul lui Clousiot e pus în ghips la spital. sunt roşii şi negre de sânge. poliţiştii nu mă cred când le spun că nu pot să mă scol. „Să sperăm că Franţa 4 . A doua zi. Colac peste pupăză. columbianul aşijderea. cam „otrăvit” o santinelă şi că-n cele din urmă am organizat o evadare colectivă cu complici din afară. din fericire de gardă în noaptea aceea. am fi mierlit sub ploaia loviturilor de puşcă şi baionetă. Ameninţă că-i dă în judecată dacă ne rănesc grav. lipitorile se desprind singure şi sunt băgate în oţet să dea sângele afară. Sângele îmi curge şiroaie dintr-o rană la cap pricinuită de-o lovitură cu patul puştii. umblând cineva la transformator. cu puştile îndreptate spre noi.lanterne electrice. Mă întorc în închisoare târându-mă în genunchi. Fără intervenţia lui.

încheie el articolul. nici când stau culcat. E singura poziţie în care nu sufăr prea mult. La vreo cincisprezece zile după ce mi-am scrântit picioarele. Îi spun să plătească. adaugă ziarul.ne va scăpa cât mai grabnic de gangsterul ei numărul Unu”. M-am ales cu picioare plate pe toată viaţa. Stau lungit. aduce cu el o escortă de poliţişti francezi. soţia lui. Am ambele calcanee fracturate. Nu-i vina lor c-am dat greş. Ne rămân optsprezece zile. Dar care. umflate şi congestionate de sânge închegat. Suntem în 12 octombrie. De-o săptămână sunt plimbat prin curte într-o roabă de fier care-mi serveşte drept pat. cu picioarele ridicate şi sprijinite pe-o fâşie de pânză întinsă între două i bucăţi de lemn fixate vertical de braţele roabei. s-au dezumflat pe jumătate şi sunt dus la radiografie. În poziţia asta mă dor ceva mai puţin. Nu-mi pot sprijini de nimic picioarele enorme. 5 . Cu prilejul vizitei îmi spune că toţi francezii din colonie sunt consternaţi văzând cât de mult am luptai pentru libertate şi că au rămas doar câteva zile până să fiu predat autorităţilor franceze. Resimt o mare mângâiere la gândul că aceşti bărbaţi şi femeile lor sunt sufleteşte alături de mine. cu picioarele mele rupte? Joseph e disperat. Se numeşte Mana. Annie mă întreabă ce să facă. Sergentul şi cei trei poliţişti s-au dus câte unul să capete celelalte jumătăţi ale bancnotelor. Ziarul de azi anunţă că la sfârşitul lunii va sosi vaporul cu care urmează să plecăm. deoarece s-au ţinut de cuvânt. trebuie jucată ultima carte. întovărăşit de Annie. Cazul meu zguduit profund întreaga colonie. Joseph a venit să mă vadă.

Dar nu cred co să te ţină la spital. Iute. pe jumătate culcat în roabă. a transformat de-a binelea acea zi „amară” într-o după-amiază însorită. nevasta lui Joseph. copii. l4 octombrie. Am fost coborât din ambulanţă pe-o brancardă şi la două ore după un examen amănunţit şi o analiză de urină eram iarăşi în închisoare. Nu. Zâmbesc la gândul că ar trebui să găsesc un poliţist mârşav şi fără familie. aş putea pune eventual la cale să fiu răpit de nişte indivizi plătiţi de Joseph. francezule. O să le fie frică. Prin vorbele lor afectuoase cele două femei mi-au făcut un bine imens. de-a dreptul. de-aş înghiţi-o. N-o să pot spune niciodată cât de bine mi-a făcut 6 . nu atât pentru cei zece mii de pesos. — O să încerc. cu picioarele ridicate.Am renunţat la ideea de-a omorî un poliţist columbian. sunt mai galben ca o lămâie. Don Gregorio vine să mă vadă în curte. n-o să-ţi ducă nimeni dorul?” în dimineaţa asta de 13 octombrie m-a cuprins urâtul. A doua zi. soţie. Annie. Mi-au adus ţigări şi ceva dulciuri. L-aş putea bunăoară întreba: „Dacă te omor. Dacă mă bagă-n spital. joi. Mă uit la o fărâmă de acid picric pe care. fără să fi coborât din brancardă. fără vreo precauţie. S-ar putea să aibă un tată sau o mamă pe care-i ajută. a venit întovărăşită de soţia unui corsican. pe chestia articolului din ziar. manifestarea prieteniei lor curate. stau la umbră. Nici măcar nu m-au dat jos. Lucrul cel mai plăcut. doctorul mă trimite la spital. Peste un ceas. pornesc la atac: — Ai zece mii de pesos dacă mă trimiţi la spital. Suntem în ziua de 19. m-aş alege c-o gălbenare. Nu mă pot hotărî să iau viaţa unui om care nu mi-a făcut nimic. cât pentru că mi-e necaz văzând cum te mai lupţi zadarnic pentru libertate.

Îmbrăţişându-le pe aceste tinere şi fermecătoare femei. Prin spărtura pe care o s-o facă dinamita o s-ajung până la taxi în cârca unui vlăjgan columbian. Nici cât de îndatorat îi rămân lui Joseph Dega. În timpul discuţiei îmi spune: — Dragă Papillon. ai făcut tot ceea omeneşte posibil încercând să-ţi recapeţi libertatea. Făgăduieşte cinci mii de pesos taxiului fals de care-a fost vorba. Duminică 22 octombrie. — Las' pe mine. O să capete cinci sute de pesos pe zi dacă nu se întâmplă nimic şi cinci mii de pesos dacă se întâmplă ceva. Dac-o arunc în aer. poate că se hotărăsc să construiască una nouă. 2 . Dacă aranjezi cu taxiul fals. Nu-ţi mai rămâne decât sarunci în aer închisoarea ! — Şi de ce nu ? De ce n-aş arunca în aer închisoarea asta veche? As face un serviciu columbienilor. Soarta a fost tare crudă cu dumneata.solidaritatea francezilor din colonie cât timp am zăcut în închisoarea „80”. şi după aia e treaba lui. mai igienică. zice Joseph. un detonator şi un fitil Bickford. — Ce-ai de gând? — S-arunc în aer mare. s-a zis orice speranţă. — Ascultă. îi spun Iui Annie: — Roagă-l pe Joseph să-mi facă o vizită duminică. trimite cartuşul. de la opt dimineaţa la şase seara. care a mers până acolo încât şi-a riscat libertatea şi situaţia ca mă ajute să evadez. de la care-mi luam rămas bun pentru totdeauna. În ce mă priveşte. Joseph e la mine. fă ce ştii ca să-mi aducă cineva joi un cartuş de dinamită. Dacă nu. Dar un cuvânt rostit de Annie mi-a dat o idee. am să fac rost de-un draibăr şi de trei burghie pentru cărămizi. s-aştepte zilnic în spatele străzii Medellin.

Vreau să-i daţi prietenului meu înainte de plecare. douăsprezece mii de pesos. Se întoarce şi-mi dă. — Hombre. Două groase de-o jumătate de centimetru. În privinţa asta. să-i dau prietenului meu gata pregătiţi. Mă vâr sub spălător luni cu noaptea-n cap. pe care vi-i dăruiesc din toată inima pentru că n-aţi îngăduit niciodată să fiu maltratat de soldaţi. — Domnule sergent Lopez. Am spus că vreau să mă rog de unul singur. aş dori să-ţi vorbesc. ca să-i aranjez până joia viitoare. iar Maturette. treaba-i aranjată. — Ce vrei? — Îţi dau două mii de pesos pentru un draibăr foarte puternic. Vine. ca să-i trimită familiei mele. cu trei viteze şi şase sfredele pentru cărămizi. Şi-a reţinut cei trei mii. — În regulă. n-au mai rămas decât opt zile până ce-o să pleci. Îmi promite categoric. Cer să vină. Aveţi cincisprezece mii de pesos care-s banii mei. cu o rolă de hârtie gumată. până la taxi. Întors în închisoare cu roaba. tot din cei tăiaţi în două. Acţionez ca şi cum aş fi sigur că Joseph o să reuşească. Don Gregorio să mă vadă. — De-aia v-am chemat aici. Vă rog să acceptaţi trei mii de pesos. îl chem deoparte pe columbian — cel care a pornit ultima oară cu mine. Mi-aţi face un serviciu dacă mi i-aţi da o zi.La ora cinci sunt dus pe braţe în capelă. 2 . Îi împărtăşesc proiectul meu şi-l întreb dacă se crede în stare să mă ducă-n cârcă douăzeci-treizeci de metri. care îndeplineşte împreună cu Clousiot rolul de „şofer” al roabei mele. pleacă să-l aducă pe sergentul căruia îi dădusem cei trei mii de pesos şi care mă mardise atât de sălbatic când cu ultima evadare.

în coşul gol din curte. Uite cinci pesos. Ciao. cârnaţi afumaţi. Într-o pungă mare de hârtie. — O să le capeţi mâine. Zice: — Da-mi şi o bucată de pâine. Poliţistul de sus n-o să te poată vedea. Nici o grijă în privinţă lui. un salam. pâinea cumpără-ţi-o. Pregăteşte ăi două mii de pesos. numai zbârcituri. Pablo. Joi. vlăjganul columbian. O să capete cinci sute de pesos pe zi. Ce idee să-i ofer cârnaţi tipului! Roaba se îndepărtează grabnic de poliţistul ăsta. E un bătrân francez. ia-l pe Joseph de unde nu-i. la vizită. la ora unu. M-a uimit atât de mult cerându-mi pâine că mă mai trec şi-acum sudorile. chibrituri şi doi cârnaţi. au băgat ţigări. chibrituri. în timp ce scotoceşte în pachet. Asta mai lipsea! — Nu. — Focul de artificii are loc mâine. — În jimbla asta e tot ce-ai cerut. Gaura trebuie făcută exact sub streaşină gheretei. — Uite cinci sute de pesos. Toate sunt înăuntru. ia toate lucrurile cerute şi le ascunde. 2 . în 26. pentru ca jimbla să n-atragă atenţia. un coş pentru hârtii care se goleşte la schimbarea gărzii.două de-un centimetru şi două de-un centimetru şi jumătate. un pachet de unt şi o sticlă de ulei negru. îi dau paznicului de la poartă un pachet de ţigări. — N-am bani să le cumpăr. — Ciao. — Şoferul taxiului e un bătrân peruan dintr-o bucată. pâinea n-o să ajungă pentru noi şase. Uf! Cât pe ce s-o păţesc. Către sfârşitul orei de vizită sunt chemat. marţi. când se schimbă garda. care-şi vâra nasul peste tot. care vine din partea lui Joseph. Marţi am totul la ora unu. Pablo. — Uite două mii de pesos pentru taxi.

atât de mari că se vede strada de partea cealaltă. Trebuie să se-apuce un tinichigiu să îndrepte o foaie de tablă proptind-o de zid. Cu o clipă înainte de aprinderea fitilului. în văzul tuturor. Aprindem fitilul. O sa se descurce şi ceilalţi. Cartuşul e fixat cu argilă. Într-o oră gaura e gata.— Dar s-ar putea s-audă. O explozie de toată frumuseţea zguduie cartierul din temelii. Datorită loviturilor de ciocan pe tablă şi a uleiului pe care-l toarnă un ajutor pe sfredel. Ghereta vine de-a berbeleacul. Santinela o să cadă cu gheretă cu tot. Pablo dă de ştire unui grup de columbieni. 1 . peste câteva clipe se face o gaură în zid. douăzeci de centimetri de fitil. Dacă totul merge bine. poliţiştii o să dea năvală şi-o să tragă în ultimii. Ne dăm înapoi. trebuie să stai ceva mai încolo de streaşină şi să pălăvrăgeşti cu francezii. santinela nu miroase nimic. — M-am gândit şi la asta. Dacă vreţi să evadaţi. — Doi amici de-ai mei o să ciocănească tabla fără întrerupere. detonatorul fixat. explozia o să facă o spărtură în zid. cei mai la vedere. Găseşte-mi oamenii. trecând prin spărtură în cârca lui Pablo. o să ajungă mai iute decât mine la taxi. cu poliţist cu tot. Dimineaţa. chiar dacă ies după noi. E-n regulă. o s-ajung la taxi. Cartuşul e vârât în gaură. Clousiot şi Maturette. Îi găseşte. Santinela n-o să poată dibui zgomotul făcut de sfredel. iar eu. e şi mai bine. la zece. Zidul s-a ales cu crăpături zdravene peste tot. Dacă-s doi. Logic vorbind. partea asta a curţii e-n umbră. Numai că tu cu roaba ta. O să le dau cile cinci sute de pesos. În felul ăsta m-ascunzi un pic de santinela din celălalt colţ. la câţiva metri de noi.

Nici o duşmănie. cunosc 2 . ÎNAPOIEREA LA OCNĂ Trei zile mai târziu. amprente. şi-abia acum recunosc că sunt pierdut. Din fericire. Cei trei. la unsprezece dimineaţa. Şase paznici în faţa zidului crăpat. mai vechi pensionari ai ocnei decât noi. la 30 octombrie. Soarta vrea neapărat să mă întorc acolo. alţi şase afară. consulul francez se apropie să semneze un document pentru judecătorul de district. Don Gregorio ştie cui trebuie să-i mulţumească pentru povestea asta. Înainte de plecare. nici un cuvânt aspru. iar eu. fotografii. Harababura de după explozie e de nedescris. mă rog. şase în curtea închisorii. — Bueno (bine). santinela care a căzut din gheretă n-a păţit nimic. Peste cincizeci de poliţişti îşi fac apariţia în curte. Nu poate porunci să fie lovit un rănit. Cred că asta a fost ultima oară. cel însărcinat să ne predea oficial Franţei. vin să ne ia în primire. în stradă. Nu-i una ca lumea. doisprezece supraveghetori de-ai ocnei. Toţi cei de faţă sunt miraţi de modul amical cu care se poartă supraveghetorii. culcat într-o roabă.dar nici o spărtură nu-i destul de largă ca să putem trece prin ea. o să facă-n permanenţă de gardă până ce-o să repare zidarii stricăciunile. declar sus şi tare c-am făcut totul singur. ca să-i scot din cauză pe ceilalţi. îmbrăcaţi în alb. tot dichisul. la Cayenne. Şeful pazei face spume la gură de mânie. Odată verificată identitatea. o mică ceremonie oficială: fiecare trebuie să fie identificat şi recunoscut. Au adus cu ei fişele noastre antropometrice. franţuzule.

câţiva caralii cu care discută şi glumesc ca nişte vechi prieteni. Irénée de Bruyne. în ciuda zarvei acestor numeroase aventuri. Orice-aş face. Am profitat de acest incident spre a pălmui pe-un alt ofiţer inspector englez. Şi cu toate astea. cu toate amarnicele ei urmări. fr. maiorul Boural. E păcat de Dumnezeu. că-n grupul care a venit să ne la se află un infirmier priceput. Doream să fiu arestat şi dat jos de pe vas. locuieşte neasemuita familie Bowen. Aflaţi în port. la câţiva kilometri. în nava aia prăpădită. se uită la picioarele mele şi-mi spune c-o să fiu îngrijit la bord. Vei fi mult mai pedepsit înapoindu-te la ocnă. N-am trecut prea departe de Curaçao. dar astea unsprezece luni de evadări. s-au încheiat jalnic. Şeful escortei. înapoierea la ocnă. să mă întorc la ocnă. Un singur incident de semnalat: vaporul a fost nevoit să se aprovizioneze cu cărbuni la Trinidad. Nici un chilipir. Cu siguranţă că ne-am apropiat şi de teritoriul indienilor Guajiros. (nota ed. Ofiţerul îmi zice: — N-am să te arestez şi n-am să te dau jos de pe vas pentru delictul grav pe care l-ai comis. mă întreabă cum o duc cu sănătatea. unde trăieşte un om de vază. asta mi-e soarta. am duso greu îndeosebi din pricina căldurii înăbuşitoare şi a caznei de-a fi legaţi doi câte doi de acele barres de justice28 datând de pe vremea galerelor din Toulon. Călătorind în fundul calei. nu poate şterge neuitatele clipe pe care le-am trăit.) 2 . unde am cunoscut dragostea cea mai curată în 28 Bare de fier pe care lunecă lanţurile prinse de picioarele deţinuţilor pedepsiţi. Se pare că-i interzis să ţii oamenii legaţi pe bordul unui vas. cu tot soiul de lupte îndârjite. episcopul acestei regiuni. un ofiţer de marină englez a cerut să ni se scoată lanţurile. Lângă portul ăsta Trinidad de care ne depărtăm.

fără să mă cunoască. Iată fluviul Maroni şi apele sale mocirloase. le-am găsit la acele indiene pline de voinţă. nu-mi pare rău că am făcut-o. e şi o 2 . a riscat atât de mult pentru mine! Toţi aceşti oameni. atinşi de o boală îngrozitoare şi care au avut totuşi forţa să găsească în inima lor nobleţea necesară spre a ne veni în ajutor! Până şi consulul belgian. înzestrate din belşug în ce priveşte înţelegerea.dezlănţuirea ei pătimaşă. Fiind duminică. Soarele tropicelor a şi început să pârjolească pământul. Ne aflăm pe puntea vasului Mana. Chiar dacă a dat greş. care. dragostea simplă şi puritatea. Marea a fost agitată în timpul călătoriei şi mulţi din ei răsuflă acum uşuraţi. de n-ar fi decât faptul că mi-am îmbogăţit sufletul cunoscând aceşti oameni excepţionali. toate aceste făpturi pe care le-am cunoscut în vremea evadării îndreptăţesc strădania de-a o fi săvârşit. sub înfăţişarea ei firească şi spontană. Simţim curiozitatea cu care sunt aşteptaţi cei cărora nu le-a fost fiică s-o pornească atât de departe. Toată puritatea de care sunt capabili copiii. Şi leproşii din Insula porumbeilor! ocnaşii aceia năpăstuiţi. felul neprihănit de-a vedea lucrurile la vârsta asta privilegiată. Nu. 26 noiembrie 1934 La debarcader. Revăd estuarul şi refacem încet drumul pe unde plecasem atât de repede. E ora nouă dimineaţa. evadarea mea e o victorie. de-o asemenea bunătate spontană şi Joseph Dega. o lume nebună. Camarazii mei nu scot o vorbă. Supraveghetorii sunt mulţumiţi c-am sosit.

cer să-mi fie îngrijite picioarele. 3 . — O să încerc să te internez. Supraveghetori. ne aflăm într-o celulă specială din sectorul supravegheat în mod deosebit. pentru restul pedepsei. Sper că aţi înţeles. Maturette. nu prea cred c-o să se poată. şase sute de oameni sunt aşezaţi pe grupe în faţa barăcii lor. Simţi că mâhnirea lui e sinceră. Nimeni nu vă doreşte. — Ăsta-i infirmierul. Ne oprim în mijlocul lagărului. — Cum o duci.distracţie pentru lumea care n-are prea multe asemenea prilejuri. supraveghetori.. internarea pe viaţă în Insulele Salvării. Papi? — Sunt bolnav. Clousiot spune că ghipsul de la picior îi provoacă dureri. pe care vor trebui s-o execute la Recluziunea de pe Insula Saint-Joseph şi. Orice ţară vă arestează ca să vă predea Franţei. Stă cocoţat pe-o fereastră a infirmeriei şi mă priveşte. Primul pe care-l recunosc e Francois Sierra.. Ce-i aşteaptă pe aceşti cinci oameni? O condamnare grea.. dar după câte ai făcut pe-acolo. fără să se ascundă de ceilalţi. vă puteţi da seama de inutilitatea evadării. După câteva minute. Pe lângă fiecare grupă. încă foarte umflate. Îi aud pe oameni spunând. E preferabil aşadar să stai liniştit şi să te porţi bine. În lagărul penitenciarului. Ălălalt. zice caraliul.. vreau să mă duc la spital. duceţi-i pe aceşti oameni în sectorul disciplinar. Să-n-cercăm. — Cel rănit e Papillon. Plânge ca un copil. De cum sosesc. Asta-i Clousiot. la fel şi-n privinţa lui Clousiot. Comandantul lagărului ia un portavoce: — Transportaţi. Iată ce-au câştigat evadând. Măcar de ne-ar trimite la spital! Francois Sierra soseşte cu supraveghetorul său. Şi-aşa mai departe.

în sala de rapoarte. dar treaba e ca şi făcută. o etichetă mare: Comisar de Divizie Benoît. — Atunci e mai bine să treci în sala comună. Voi sosi îmbrăcat în uniforma funcţionarilor de la „Wagons-lits Cook”. sticleţi şi procuror. O să i-o smulg bucată cu bucată. nu-i nevoie s-o înmânez sticleţilor de la uşa poliţiei judiciare. cu frumoasa lor şapcă pe cap. căci o să calculez mecanismul să nu se declanşeze decât după ce-o şterg.Îmi masează picioarele. controlează ghipsul lui Clousiot şi pleacă. mă unge c-o alifie. în timp ce-mi face un masaj. închisoarea îmi pare mult mai rea ca altădată. spre răzbunare de asemenea. quai des Orfèvres. Şiacolo o să-ţi pună lanţuri. 36. 2 . Şi totuşi reuşisem să mă descotorosesc de ea foarte repede şi zburam pe mare spre libertate. Paris (Seine). singurătatea e în momentul de faţă şi mai greu de îndurat ca înainte. Pe valiză. ca şi în prezent. am timp să-i smulg limba. Cât despre valiză. Găsirea soluţiei mia luat o piatră de pe inimă. îmi spune el a doua zi. — În regulă. — Nu-i rost de nimic. În momentul de faţă. N-am stabilit încă în ce fel. Mă aflu într-o asemenea stare de spirit că nici nu mai e nevoie să închid ochii ca să hoinăresc la fel de bine în trecut. Nu-i cazul să uit ce-mi datorează trioul alcătuit din Polein. Vrei să te trec în sala comună? Noaptea îţi prinde lanţuri la picioare? — Da. Da. O să duc personal valiza sus. dar n-ai să mai fii singur. Ah! Iată-mă iarăşi pe „calea putreziciunii”. izolat. Şi întrucât nu pot să umblu. spre fericirea de-a putea să fiu iarăşi om. şi n-o să dau greş. trebuie să te simţi groaznic. deoarece erau caraliii acolo. N-am putut să ne spunem nimic. dar ochii lui exprimau atâta duioşie că m-am simţit foarte mişcat. În ce-l priveşte pe procuror.

domnilor. de tentativă de omucidere. După tramvaie? ascensoare? cinematografe? lumina electrică şi curentul de înaltă tensiune folosit la scaunul electric? Sau voiai să faci baie în fântâna din place Pigalle? Cum adică. ai două muieri. o lună ca să pun lucrurile la punct. am fost dus în sala comună. legaţi cu toţii d: aceeaşi bară de fier. în grupuri mici. haleşti. alţii de jaf. Suntem câte douăzeci de fiecare parte a stănoagei de lemn. dacit peşte trei luni. să le istorisesc evadarea. Sar în sus când le spun c-am părăsit de bunăvoie tribul indienilor Guajiros. lungă de peste cincisprezece metri.Acum însă prima problemă e să-mi îngrijesc picioarele. piciorul stâng al fiecăruia e prins de bara comună cu o verigă de fier. N-o să fiu judecat. Peste zi n-am timp să mă plictisesc. Trebuie să pot umbla cât mai curând. de incendiere intenţionată. soarele. până şi perlele le capeţi pe damoaca. de omucidere. băiete! continuă şmecherul. Direcţia Hondurasul britanic. Toţi vin să mă vadă. pe Lali şi pe Zoraima. şi nu găseşti 2 . şi cât e ziua de lungă putem să şedem sau să ne plimbăm. nisipul cald. Dar de data asta nu mai pune nimeni laba pe mine. trăieşti gol în mijlocul naturii c-o întreagă bandă de nudişti simpatici. bei. vânezi. ai marea. La şase seara. de evadare şi chiar de antropofagie. La şase dimineaţa ne scot inelele astea groase. frate? exclamă un parizian ascultând povestirea. Patruzeci de oameni aşteaptă aici să fie judecaţi de tribunalul militar. să jucăm dame. Unii acuzaţi de furt. şi în trei luni multe se întâmplă. trei zile după întoarcerea noastră. şi am onoarea să vă salut. — După ce umblai. de asasinat. O lună ca să pot umbla. să stăm de vorbă pe-un fel de coridor lat de doi metri şi lung cât toată sala. una mai mişto ca alta. Ieri. de tentativă de evadare.

şi întrucât ai desigur intenţia s-o iei de la capăt. pe lângă grijile vieţii. având desigur grijă să închidă bine veriga. e uşor să omori nestingherit pe careva. unde. noaptea. Nu-i aşa. căci după 2 . sau să munceşti ca un dobitoc pentru vreun patron. Au trecut destul de repede. E de-ajuns ca-n timpul zilei să dai ceva biştari temnicerului să lase veriga întredeschisă. când toată lumea e legată de bară. Sunt tare încântaţi că ne-am întors şi speră că într-o bună zi vom pica într-un loc unde sunt ei de serviciu. În promiscuitatea în care trăim e greu ca unul sau altul să nu-şi dea seama de existenţa tuburilor cu bani. să nu te calce maşinile. Nici eu. te poţi bizui pe ajutorul nostru. cu ăi zece ani de ocnă ai mei. să faci spargere.ceva mai bun de făcut decât să laşi baltă toate astea ca s-o iei din loc? Încotro? Zi! Ca să treci strada în fugă. câştigând cât să nu mori de foame? Nu te-nţeleg. făptuieşte ce şi-a pus în gând şi se întoarce liniştit să se culce. În timpul nopţii. la instrucţie. oricum. Se împlinesc trei săptămâni de când m-am întors. fii binevenit printre noi. Săptămâna trecută. În sfârşit. Încep să merg câţiva paşi ţinându-mă de bară pe coridorul care desparte cele două rânduri de priciuri. temnicerul nu scoate o vorbă. omule! Erai în cer şi te-ntorci de bunăvoie în iad. În felul ăsta. şi le mulţumesc tuturor. ca să fii nevoit să-ţi plăteşti chiria. croitorul. am dat cu ochii de cei trei caralii de la spital pe care-i doborâsem şi dezarmasem. Se vede de la o poştă că sunt oameni de temut. lumina şi telefonul. Fiind indirect complice. prieteni? Sunteţi de acord? Camarazii sunt de acord. cel interesat îşi desface veriga. nu mai pot să te-nţeleg. Fac primele încercări. mai trebuie să te fereşti de toţi gaborii din lume care te vânează! E adevărat c-ai încă sânge de franţuz tinerel şi n-ai avut când să vezi cum te ofileşti. iar dacă ţi s-a făcut de-o maşină mică.

suprimarea suplimentului colonial al salariului pe timp de un an. Francois Sierra vine regulat. Tare-i bine să ai un prieten! După cum am băgat de seamă. Nu riscăm să fim asasinaţi spre a fi 29 Fluture (în lb. Umblu din ce în ce mai bine. Sunt sigur că printre ei ne aflăm într-o securitate deplină. Aceste masajevizite îmi fac grozav de bine. — Şi pentru că te numeşti Papillon29. dimineaţa şi seara. cu câte cinci ani. Nu mai sunt decât două luni până ce-o s-ajung în faţa tribunalului. de pildă că ne-am fi meşterit singuri nişte plute etc. N-a spus decât adevărul. franceză) 3 . evadarea asta atât de îndelungată ne-a creat un deosebit prestigiu în rândul ocnaşilor. Căpitanul-judecător de instrucţie a stăruit mult să afle cine ne-a procurat vasul. Mor de ciudă că nu mi-am vârât în tub vreo două vârfuri otrăvite de săgeată. Dacă le aveam. Temnicerul arab s-a comportat mai bine. iar Maturette cu trei. eu şi Clousiot. ca să se ia note de ele. te asigur că-ţi voi tăia aripile şi n-ai să mai ai cu ce-ţi lua zborul. Comunicăm aceste ameninţări la instrucţie. Tare mă tem că aşa va fi. fără să exagereze şi uitând rolul jucat de Maturette. poate că aş fi putut să joc totul pe-o carte în sectorul disciplinar. să mă maseze cu ulei camforat. I-am făcut o impresie proastă înşirându-i tot soiul de basme. Inutil să spun că întâlnirea noastră n-a fost prea cordială. ne spune că va face tot posibilul să ne-alegem. Având în vedere atacarea supraveghetorilor.evadarea noastră s-au ales toţi trei cu pedepse aspre: suprimarea concediului de şase luni în Europa. Acum fac zilnic progrese. la picioare şi moralmente.

dac-o merge prost. I-l vom da atunci lui Sierra. nu discută decât între ei. E foarte plăcut să te simţi în siguranţă. Îmi mulţumeşte. sunt prea puţini sorţi să scăpăm. — Dacă-i aşa de sigur că vă condamnă la moarte. ci şi muşchii gambelor. să te-ajute să evadezi din nou. nu vorbesc cu nimeni. se găsesc oameni care se oferă să-mi maseze nu numai labele picioarelor. UN ARAB MÂNCAT DE FURNICI În sala asta se află doi bărbaţi tăcuţi. pe care această lungă nemişcare i-a atrofiat. Într-o zi ofer unuia o ţigară americană dintr-un pachet pe care mi l-a adus Sierra. ne respectă şi au chiar o anumită admiraţie. şi precis că vinovaţii ar fi ucişi. Marea majoritate n-ar accepta treaba asta.jefuiţi. Toţi. deseori. Iar prin faptul c-am îndrăznit să-i punem jos pe caralii. să-ţi pasăm tubul nostru. — Poate că-ntr-o zi. să ţi-l transmită el. apoi îmi spune: — Francois Sierra e prieten cu tine? — Da. cu un glas atât de scăzut că nimeni nu poate s-audă ceva. o să-ţi trimitem moştenirea noastră prin mijlocirea lui. — Crezi că vă condamnă la moarte? — Aproape sigur. fără excepţie. e cei mai bun prieten al meu. Veşnic lipiţi unul de altul. mulţumită unei sticluţe pe care mi-o lasă Sierra. trecem drept oameni capabili de orice. Umblu în fiecare zi un pic mai mult şi. — Ce moştenire? — Prietenul meu şi cu mine am hotărât că dacă ne ghilotinează. de ce sunteţi în sala asta comună? 2 .

fie şi-un gardian. fiecare ster de lemn e însemnat cu vopsea roşie. Ţi-o spun pentru că. fără să ştiu nimic. — Am să-ţi povestesc. ne băgau seara la carceră.— Cred că le e teamă c-o să ne sinucidem. de la A la Z. să-l mănânce. din păcate. orânduit cum se cuvine. — Cum vrei să-ţi spun. Dar ce-aţi făcut? — L-am vârât într-un cuib de furnici carnivore pe-un gardian. Deseori n-am reuşit să ne facem treaba până la capăt. ne-au trimis un paznic special. Cu cât trecea vremea. oamenii lucrează în echipe de câte doi. verde sau galbenă. eram trimişi la muncă. vin să controleze dacă ţi-ai făcut norma. După zilele săptămânii. Îi ofer o ţigară americană. nemâncaţi. Acolo ocnaşii sunt obligaţi să taie în fiecare zi un metru cub de lemn tare. s-ar putea. Când e recepţionat. În fiecare seară trebuie să te afli în junglă. Se aşează lângă prietenul lui. Atunci. dar aş fi curios să ştiu ce gândeşti despre noi. în faţa mea. spune cel din Toulouse. pradă furnicilor? Ca să-mi dau părerea. trebuie să aflu toată treaba. plus ce-a rămas din ajun. după golful Sparouine. Muncă de câine până crapi. Supraveghetorii. e originar din Toulouse. au dovezi. Camaradul lui s-a apropiat de noi. şi dimineaţa. ci un arab. Am fost prinşi asupra faptului. în lagărul morţii. cu atât eram mai slabi şi mai puţin în stare să facem norma. Colac peste pupăză. e un lagăr forestier. — N-am cerut nimănui vreodată părerea. însoţiţi de arabii temniceri. Ca să dea de capăt. — Şi unde s-a petrecut asta? — La kilometrul 42. dacă ai avut sau nu dreptul să laşi un om viu. Lagărul de la kilometrul 42. 1 . Nu-l primesc decât dacă sunt bucăţi din lemn tare. tot nemâncaţi. — Da. spuse noul sosit. lângă lemnul pe care l-ai tăiat. la patruzeci şi doi de kilometri de Saint-Laurent. nu un supraveghetor. dacă ne lasă singuri într-o celulă. să facem sterul zilnic.

refuzăm. urmăriţi de aceşti sălbatici. eram la capătul puterilor. să vadă dacă şterpelim lemne. fără mâncare şi fără băutură. ne-a uşurat de aproape două mii de franci. ca să facem aceeaşi treabă ca atunci când ne păzea arabul. ăsta ne-a urmărit pas cu pas. pe furiş. „Corrida” asta a ţinut două zile. Uneori cădeam. Refuzăm iarăşi. Crezând că n-o să ne denunţe după ce ne-a jecmănit de atâtea parale. loviţi de arab cu vâna de bou. cu vâna de bou între picioare. A fost ceva de groază. din lemnele recepţionate în ajun bucăţi care scăpaseră nevopsite. mâine aşa. A rupi craca pe care atârna cuibul şi l-a fărâmat deasupra noastră. înnebuniţi. Noroc c-a crezut că n-avem decât un tub. Aveam două tuburi cu câte trei mii de franci fiecare. locuite de muşte zise „de foc”. După care ieşi din ascunzătoare: „Ah! Ah! Furat mai departe lemn şi nu plătit! Dacă nu dai cinci sute franci la mine. ca să ne facă poftă. Balaoachoşul ne ridica lovindu-ne cu piciorul sau cu vâna de bou. A doua zi vine iar: „Plăteşti sau astă seară eşti la carceră”. ba câte o sută. Mânca plescăind tare. să ne facem sterii şi să-i completăm pe toţi cei din care şterpelisem. Într-o bună zi ne-am hotărât să-l mituim pe arab. un chin neîncetat. Crezând că-i vorba numai de-o ameninţare. dar am început să alergăm ca scoşi din minţi. şin felul acesta ne facem sterul zilnic. am fost siliţi. ca să evadăm. şi ne-njura tot timpul. nea dus la sterii de unde luasem lemnele şi. Tocmai când ajunsesem cu treaba la zi. te denunţ. Într-o zi. Situaţia s-a înrăutăţit. Azi aşa. Papillon! După ce ne-a dezbrăcat la piele. l-au mutat pe arab. Pe scurt. se aşeza comod. nu numai că neam ridicat. Sistemul lui era simplu: pentru cincizeci de franci. de durere. ca ale viespilor sălbatice. Pân' la urmă ne-am lungit la pământ. Ştii ce-a fost în stare să facă pentru ca să ne sculăm? A luat unul din cuiburile acelea. de pilda ne lăsa să şterpelim. am căutat în junglă lemne nerecepţionate. 2 . După-masă se-întoarce însoţit de câţiva caralii.Venea cu noi pe şantier.. ba câte cincizeci. în pas alergător.

negre. Papillon? — Nu. cu mâinile şi picioarele prinse zdravăn cu nişte frânghie care slujea la legatul sterilor. Când ne-au adus îndărăt în lagăr. Închipuie-ţi cincizecişaizeci de înţepături. cu pâine şi apă. am prins iar puteri. Doar din cele mari. şi era un mare ajutor. Smulg bucăţele microscopice de carne şi le cară spre furnicar. Muştele astea înţeapă mult mai cumplit ca viespile. Dacă noi am suferit ce-am suferit din pricina 3 . timp de zece zile. furnicile porniseră la asalt cu miile. Am rămas fără ochiul stâng unde se-îngrămădiseră vreo zece muşte. căci nu mai aveam de făcut decât un ster amândoi. am dat într-un desiş peste un uriaş cuib de furnici carnivore devorând o căprioară cât o capră. Gardianul continua să dea câte-o raită pe-unde lucram şi într-o bună zi îl culcăm la pământ. Şi-ntâmplător ne-a venit idem să ne răzbunăm pe gardian cu ajutorul furnicilor. Chiar dând cu urină deasupra. arsurile ne-au chinuit trei zile-n şir. Mâncam mult. — Astea-s micuţe de tot şi roşii cum e sângele. Înainte de asta. Ştii cât e de dureroasă o înţepătură de viespe. Asta însemna aproape un ster. îl crestăm în câteva locuri. dar am izbutit. Furnicile n-au atacat decât după ce am îndesat o cracă în furnicând lor şi-am scuturat ce se lipise de ea peste trupul balaoacheşului. pocnindu-i în cap. Îl dezbrăcăm la piele şi-l legăm de copac. tăiat la aceeaşi mărime.Ar fi-n zadar să-ţi spun ce-am suferit. Peste vreo jumate de oră. Cu securea. apoi îl tragem lângă cuibul de furnici. cu greu. Ai văzut vreodată furnici carnivore. îi umplusem gura cu un smoc de iarbă ca să nu poată zbiera şi petrecusem o cârpă pe deasupra. fără nici o îngrijire. niciodată. ceilalţi condamnaţi au hotărât să ne ajute. încet-încet. culcat pe jos în formă de jumătate de covrig. Am izbutit. Căutând nişte lemn tare. Ne-au ţinut într-o carceră. dându-ne fiecare câte-o bucată de lemn tare. Mult timp nu le-a trebuit.

şi de doi gardieni. închipuie-ţi ce-a putut pătimi ăsta. Asta ne fuse! Fireşte. De nu. dar ţine seama ce ne-a făcut el. până ce un caraliu ne-a ginit pregătind groapa. a pretins că nu a existat nici o rană mortală şi că l-am lăsat să fie devorat de viu. caraliii se dau avocaţi). Tot nu izbutiseră să dea de arab. — Nădăjduiesc să nu moştenesc nimic de pe urma voastră. Gardianul care o făcea pe apărătorul nostru (aşa-i obiceiul acolo. am fost surprinşi de trei arabi. o doresc din toată inima. Recunosc că răzbunarea noastră a fost cruntă. să facem o groapă în care să-i punem rămăşiţele. După douăzeci şi patru de ore nu mai avea ochi. Când plecam la lucru. amin cu noi! Sincer vorbind. decorticat de viu de miile şi miile de furnici. D-aia. Bineînţeles că-l căutau peste tot. am pretins oficial că-ntâi l-am omorât şi după aia l-am dat la furnici. ne urmărea să vadă cât am mai săpat. iar ceilalţi temniceri arabi.viespilor. răbdători şi bine ascunşi: îngropăciunea. fără să ţi-o spunem. Asta ne-a dus la pierzanie. încă plin de furnici dar aproape doar schelet. ajutoare de caralii. Într-un alt hăţiş săpam zilnic câte puţin. Asta pândeau ei. E-o minune că mai suntem în viaţă. eu şi prietenul meu te-am ales moştenitor. dar în momentul în care-l târam spre groapă (de dus nu-l puteam duce altfel fiindcă riscam să fim ciupiţi până la sânge de furnici). ne-am putea salva capelele. nu prea avem mari speranţe. bănuiau că n-am fi străini de dispariţia lui. îl detaşăm pe arab. ca şi caraliii. ne-a spus că dacă versiunea noastră e acceptată. 2 . Într-una din dimineţi. Agonia lui a durat două zile întregi şi o dimineaţă. imediat după sosirea la lucru. Acuzarea însă. bazându-se pe raportul medicului legist.

maimuţărind vocea 2 .... din toţi cei care sunt aici. FUGA CANIBALILOR „L-au halit pe Picior-de-lemn!”. — Iată acum părerea mea. „O tocăniţă de piciorde-lemn. un glas. cazul vostru. Sau. orice situaţie specială duce neapărat la reacţii diferite. Fraţilor. Mulţumiţi de cele discutate. reluându-şi traiul în tăcerea pe care au rupt-o pentru mine. chestia cu viespile sau cu muştele „de foc” e de neiertat. n-ai de gând să vorbeşti?” — Uite ce-i. Cât despre tăcerea noastră. nu vorbim cu nimeni pentru că s-a ivit o dată prilejul să evadăm. mă vâră sub ghilotină şi până cade cuţitul. văd c-aşteptaţi să răspund la ce m-aţi întrebat înainte de a-mi povesti întâmplarea: cum judec eu ca om. şi ei n-au făcut-o. Aţi procedat bine plătindu-i cu vârf şi îndesat. de când mă leagă.. răsculându-ne. Agonia lui a durat însă şaizeci de ore. într-o răscoală poţi fi pus oricând în situaţia de-a ucide fără s-o fi vrut dinainte. în ultima clipă gândiţi-vă intens la un singur lucru „Îmi taie capul. asta o să dureze treizeci de secunde. Pe de altă parte. Sunt în câştig”. fraţilor. una-a-a!”. S-ar putea ca voi să fi crezut în ziua aceea că o răscoală deschide calea unei evadări în comun. fraţilor. cred că singurii care-şi riscă pielea sunteţi voi. care nu-mi va influenţa câtuşi de puţin hotărârea: „Care-i părerea majorităţii din sala asta şi de ce nu vorbiţi cu nimeni?” — Majoritatea socotesc c-ar fi trebuit să-l omorâm.Aprindem câte o ţigară şi văd că se uită la mine de parcă m-ar întreba: „Ei. Numai că. În ce-i priveşte pe cei din sală. pe când ceilalţi să fi fost de altă părere. dar nu să-l dăm furnicilor de viu. nu ştiu dacă aveţi dreptate. . O ultimă întrebare. ăi doi amărâţi se retrag. Dacă o să vă ghilotineze.

după câteva ore. în plină noapte. Specialist în case de bani. Tintin. din fericire cu ţoalele pe noi. doi fraţi. Istorisirea aparţine chiar unuia dintre protagonişti. eu. Nu s-a putut salva nimic din naufragiu. Plecaserăm în şase de la Kilometrul 42.. Clousiot şi cu mine ne tot întrebam cui şi de ce sunt adresate. Trebuie să-ţi spun că-n locul acela nu există plajă şi că marea pătrunde de-a dreptul în pădurea virgină.unei femei: „Maestre. nici alimentele şi nici altceva. Aflând că l-am cunoscut pe taică-su. eu unul sunt băgat într-o chestie nasoală de tot.” ori: „O tocăniţă de. apoi un tip din Angers cu un picior de lemn şi un tinerel de douăzeci şi trei de ani care-i servea de fetiţă. îl cheamă Marius de La Ciotat. Din grup făceau parte Dédé şi Jean Graville. unul de treizeci şi altul de treizeci şi cinci de ani. aceste cuvinte. Frică mi-e că pentru o simplă evadare să nu mă căptuşesc cu cinci ani. nu i-a mai fost teamă să stea de vorbă cu mine. Ne-am pomenit în plină junglă. copaci 2 . Am participat la ceea ce se cheamă acu „fuga canibalilor”. dar odată ajunşi în mare n-am mai putut redresa barca şi. dar bine friptă şi fără piper. lyonezi. E un hăţiş teribil. un napolitan din Marsilia. În după-amiaza asta mi s-a oferit cheia misterului. După ce i-am povestit câte ceva despre evadarea mea. lam întrebat cum era şi firesc: „Dar tu?” — Oh. Ceea ce auzi tu strigându-se uneori noaptea: „L-au halit pe.. te rog!” E rar ca-n vreuna din nopţile adânci să nu auzi strigânduse una ori alta din frazele astea. o bucăţică de gagiu. când nu sunt toate trei deodată. Am ieşit cu bine din Maroni. de nestrăbătut.” e la adresa fraţilor Graville. eram azvârliţi pe coasta Guyanei olandeze. La Ciotat... mi-a răspuns.

după douăsprezece zile. din cele mari. nu trece prea mult timp. — Unde-i puştiul? — L-am lăsat departe de aici. Treisprezece zile trăisem halind doar rădăcini şi muguri. eu şi cu Guesepi. Ne separăm în trei echipe: cei doi Graville. În momentul acela. De prisos să-ţi descriu cum arătam. dăm în sfârşit de pământ tare. imposibil de găsit vreo trecere. Ca să n-o lungesc. şi Picior-de-lemn cu gagicuţa lui. n-arăţi ca noi. Dédé observă că unicul picior al tipului e încălţat cu gheata puştiului. Morţi de foame şi complet sleiţi de puteri. 2 . cât mai sus cu putinţă. După o zi întreagă de mers. aproape exact în locul unde ne-am despărţit. urmau să ne caute. groaznic de încâlciţi între ei. că nu mai putea merge. plecaţi în direcţii diferite. Or. o cămaşă ca să ne predam primului vas de pază costieră olandez care desigur. am hotărât ca eu şi cu napolitanul să răzbatem cu ultimele noastre forţe până la malul mării şi să agăţăm într-un copac. dar de unul singur. l-ai mai şi lăsat desculţ şi i-ai luat încălţarea! Bravo ţie! Pari şi-n formă. am dat peste o maimuţă. ne reîntâlnim. — Eşti o jigodie că l-ai părăsit singur. Guesepi şi cu mine. dezrădăcinaţi de mare. — Ba el a vrut să plec. Cei doi Graville. frânţi. nu va întârzia să apară. rănită. N-ar fi fost greu pentru că ne înţeleseserăm să ne marcăm drumul cu crengi rupte. — Şi pe deasupra. s-o iau pe urma lăsată. după ce se vor odihni câteva ceasuri. fraţii Graville. Se vede bine c-ai mâncat. — Da.doborâţi. Peste tot numai mlaştină. şi-l văd venind pe tipul cu piciorul de lemn.

însă fără să participe. Fiind pe malul mării. — Desfă traista! Ce-ai acolo? Înăuntru. Trei zile mai târziu. Eu. o navă a pazei de coastă ne culegea şi ne preda penitenciarului de la Saint-Laurent-duMaroni. se descoperă şi o punguţă din piele cu nişte chibrituri şi o scăpărătoare. fiindcă îl încerca o bănuială văzând traista tipului plină. 1 . mâncase. ba a remarcat chiar şi părţile alese: pulpa. Iartă-mă. îl târâseră pesemne ceva mai încolo. — Ticălosule! L-ai ucis pe puşti ca să-l mănânci! — Nu. Guesepi refuză. De furie că înainte de a se despărţi individul n-a împărţit frăţeşte chibriturile pe care le avea sau. aprinde focul şi se apucă să-l halească. nişte crabi şi nişte peştişori. poate. Îl poftesc. lângă foc. ce ştiu eu. Deci. aşezate pe cenuşă. cruzi. Am umplut o pălărie cu peştişori şi crabi şi ne-am dus să-i frigem la focul fraţilor Graville. a murit de oboseală şi-am mâncat şi eu un pic. N-a apucat să sfârşească şi-avea deja cuţitul în burtă. mă jur. Guesepi pică în plin ospăţ. — Ce-i asta? — O bucată din maimuţă. o halcă de carne.. Apoi. N-am văzut leşul. scotocindu-l. eram în continuare pe ţărmul mării când Guesepi a venit să mă caute. Asistă aşadar. zice Dédé şi se scoală. continuă Marius.— Cu atât mai bine pentru tine. la spectacolul celor doi Graville punând pe jeratic alte bucăţele de carne. atunci şi a doua zi. Guesepi i-a văzut pe Graville mâncându-l pe nenorocit. coapsa şi cele două buci. cu şişu-n mână. Dédé.. dar am zărit mai multe bucăţi de carne. ba chiar folosind piciorul de lemn ca să alimentele focul. de foame.

pot să văd ce se petrece în curte. băiatule. Papillon. Noaptea m-am culcat în altă parte. indiferent când. Ele se succed fără întrerupere şi. nu te poţi apăra decât acuzând pe alţii. La proces. Tocmai de aia ţi-am istorisit-o şi eu. Din locul în care stau întins. inclusiv Guesepi. aşezându-mă în capul oaselor. E aşezată în aşa fel că vântul! dinspre nord-est 2 . Am luat locul cuiva care a plecat şi. noaptea. doar nişte zăbrele uriaşe. rugându-i pe toţi să se dea mai încolo. O lună mai târziu. după ce acest om mâncase. Nenorocirea e că.Guesepi n-a ştiut să-şi ţină gura. altele sosesc din direcţia contrară. la rându-i. Aşadar. — Te plâng. Povestea o cunosc acum toţi cei din sala asta. ba chiar şi gardienii. aş putea să întreprind iarăşi ceva. vom nega cu toţii. deşi piciorul stâng mi-e prins de bară printr-o verigă. Vom zice că au dispărut în junglă. într-adevăr. suntem acuzaţi de evadare agravată de antropofagie. Nici măcar nu s-a pus întrebarea cine-ar putea fi făptaşul. care ajung până la tavan. Oficial. pentru a mă apăra. Picioarele mele se prezintă foarte bine şi mă dor numai când plouă. Supravegherea este atât de riguroasă că rondurile nu urmează un anumit ritm. ori aşa ceva e cu neputinţă. ar trebui să acuz. Iată adevărata poveste a canibalilor care au mâncat un om frigându-l la flacăra propriului său picior de lemn. care-i situaţia mea. pentru că. dar cum? Sala asta n-are ferestre. dintr-o bucată. cu o lovitură de cuţit drept în inimă. pe toată lăţimea. mă aflu lângă Clousiot. pe puştiul care-l întovărăşea. Guesepi era ucis. Iată. De aici li se trag — cei doi Graville sunt infecţi ca fire — şi bancurile pe care le auzi noaptea.

Deşi am stat o săptămână întreagă să pândesc. dacă nu evadez. să ies învingător din înspăimântătoarea pedeapsă care mă aşteaptă. E poreclită „Mâncătoarea de oameni”. Voi ieşi din Recluziune puternic şi în deplina stăpânire a facultăţilor mele fizice şi morale. Da. n-am găsit nici o hibă în ce priveşte supravegherea exercitată de gardieni. Mi s-a spus că e înfiorătoare. Aşa încât mă bizui pe faptul că. Deci. şi fumează mult — asta-i tot. fireşte. Mă pregătesc deci. iar căpitanul care va face instrucţia cere cinci ani de recluziune. Va fi greu să scap cu mai puţin. Mai am încă mulţi bani în tub.pătrunde în voie. Simt că mi-a priit faptul c-am stabilit planul ăsta de conduită şi că accept cu seninătate cele ce mă aşteaptă. voi avea treizeci şi trei de ani când voi ieşi din Recluziune. Cinci ani de izolare completă sunt greu de suportat fără să înnebuneşti. ţinând seama de cele ştiute. Să evit cât mai mult înălţarea unor castele în Spania şi mai ales visele de răzbunare. de când există. Clousiot simte că nu vreau să vorbesc. n-a reuşit nimeni să evadeze de-acolo. va trebui măcar să-mi păstrez sănătatea. Zăresc câteva stele şi—i spun: 2 . Drept care nu-mi tulbură liniştea. Altă informaţie: de optzeci de ani. ceea ce-i probabil. Am douăzeci şi opt de ani. n-o să le meargă. Aşadar. Pentru prima dată sunt aproape gata să recunosc că vor izbuti să mănchidă în Recluziunea de pe Insula Saint-Joseph. să privesc spre viitor. Această semiacceptare de-a fi pierdut partida mă îndeamnă. îmi voi disciplina din prima zi mintea conform unui program bine stabilit şi variat. bine hrănit. Adierea care pătrunde în sală mă mângâie înaintea tuturor şi-mi face într-adevăr bine. de pe-acum.

căci Maturette e-n celulă de la sosire. am refuzat s-avem drept avocat un supraveghetor. — Nu. Mă gândesc însă cu groază la ce mă aşteaptă în celulele „Mâncătoarei de oameni”. Neam înţeles să vorbesc eu pentru toţi trei şi să susţin singur întreaga apărare. Cinci ani sunt aproape cu neputinţă de făcut. Nu înghite prea uşor gogoşile Administraţiei. am uitat. Îi explic atunci ce-am hotărât să fac şi-l simt că reacţionează cât se poate de bine. — Când? Peste cinci ani? — Clousiot. toate întâmplările prin care am trecut. dar eu am zăcut în închisoare. Prefer să nu mă uit ia ele. — Iartă-mă. Mai sunt cincisprezece zile până ne vom prezenta în faţa tribunalului. bat câmpii. îţi pare rău c-ai evadat? Spune sincer. — Nu-ţi face inimă rea. E totuşi o veste bună. şi află că-mi pare totuşi foarte bine de evadarea noastră.— Vezi stelele din locul unde te afli? — Da. nu merită oare cinci ani de recluziune? Ai fi preferat să nu evadezi şi să fii în Insule de la sosire? Ţinând seama de ce ne aşteaptă. comandantul care va prezida tribunalul militar e cunoscut ca un om aspru. Clousiot şi cu mine. De-aş fi fost cu tine. o să le revedem cu miile cu altă ocazie. nu baţi câmpii. răspunde el. foarte drept. aş gândi la fel. şi precis că n-o să ne fie moale. uiţi un lucru de care eu n-am avut parte: cele şapte luni pe care le-ai trăit printre indieni. dar. 1 . pentru că şi eu am trăit clipe de neuitat. pare-se. Mă bucur să-mi văd prietenul prinzând iarăşi puteri. După unele zvonuri. oamenii pe care i-am cunoscut. aplecându-se un pic. anul pe care l-am trăit. că prea mi-amintesc stelele din timpul evadării. regreţi? — Papi.

nu exagerate. Procesul lor a durat mai bine de o jumătate de zi. Umblă normal. Fraţii Graville n-au umflat decât patru ani (lipsa probelor de antropofagie). au trecut aşadar cinci zile cu diverse procese: procesul celor cu furnicile a ţinut zi întreagă. un supraveghetor gradat. În general.t. Deasupra splendizilor ochi negri. Tribunalul îşi începe lucrările la şapte şi jumătate. Tribunalul militar a început să lucreze de luni. reprezentând Administraţia. Sunt cincisprezece zile de când lui Clousiot i s-a scos ghipsul. Suntem la o distanţă de aproximativ patru metri de completul de judecată. — Dosarul Charrière. nişte sprâncene stufoase. Ne aflăm în sală când îşi face apariţia un maior. Maturette. un căpitan. Amândoi au fost condamnaţi la moarte. E militar din cap până-n 30 Militar din trupele sahariene care se deplasează calare pe dromader (n. Clousiot. La dreapta completului de judecată. care vor servi drept asesori. dar drepte. Ne aflăm în dimineaţa zilei de sâmbătă. în cele paisprezece cazuri judecate. în uniformă de meharist30. cu dungi roşii. aşteptăm în curte momentul de a fi aduşi în faţa tribunalului. îmbrăcaţi în haine noi. acuzarea. n-a rămas şchiop. încălţaţi cu pantofi. sentinţele au fost aspre. Pentru restul de crime s-au dat cinci sau patru ani. bărbieriţi şi tunşi proaspăt. n-am mai dat ochii cu ei. cu tâmplele cărunte. Însoţit de-un bătrân căpitan de infanterie şi de un locotenent. Am răgazul să analizez minuţios trăsăturile înăsprite de deşert ale chipului acestui maior de vreo patruzeci-patruzeci şi cinci de ani. care ne privesc ţintă.SENTINŢA În dimineaţa asta.) 1 .

În ce-l priveşte pe Maturette. au parcurs aceşti oameni. Califică drept tentativă de asasinat scoaterea momentană din luptă a supraveghetorilor. Cer două condamnări fără contopire de pedepse. cer numai trei ani pentru evadare. Căpitanul Administraţiei trage prea tare în noi. în ce-l priveşte pe arab. dar nu putem fi de acord cu ea în privinţa trimiterii deţinuţilor în Guyana. intenţionat. Povestesc. îi las în jos. şi de aceea vă ajutăm”: Curaçao. au dus la cea mai mare distanţă în ţări străine dezonoarea Franţei: „Până în Columbia! două mii cinci sute de kilometri.picioare. Fac o descriere a familiei Bowen şi a amabilităţilor ei. pe de o parte. părintele Irénée de Bruyne. apoi Columbia. Asta pentru Charrière şi Clousiot. adică în total opt ani: cinci ani pentru tentativă de omor. călătoria noastră pe mare până la Trinidad. Foarte pe scurt. Mai comite o greşeala spunând că suntem ocnaşii care. deoarece reiese din anchetă că n-a participat la tentativa de asasinat. afirmă că-i minune c-a mai rămas în viaţă după numeroasele lovituri primite. Curaçao. Ochii mei să uită fix într-ai săi. Privirea lui nu-i câtuşi de puţin veninoasă. asta-l va face să piardă partida. Citez vorbele şefului poliţiei din Trinidad: „N-avem căderea să judecăm Justiţia franceză.” Preşedintele: „Tribunalul ar fi interesat. să audă o relatare cât de scurtă a acestei odisee atât de lungi”. şi trei ani pentru evadare. incidentul cu punga de florini. Columbia. o mică expunere a vieţii mele în mijlocul 2 . toate aceste naţiuni au auzit desigur bârfele cele mai mincinoase asupra administraţiei penitenciare franceze. pe de altă parte. făcând uitat episodul Maroni. ne cântăreşte în câteva secunde. domnule preşedinte. de când există ocna. Trinidad. Ne scrutează. apoi. de ce şi cum am ajuns acolo.

Ai cuvântul. ştie perfect ce face un om puternic lovind pe 3 . în special asupra carcerei din Santa Măria. că drugii de fier fuseseră înveliţi în cârpe ca să nu omorâm cumva pe vreunul din ei. iar Clousiot treizeci. Nici unul din cei patru nu s-a ales cu răni grave. Eram în deplinătatea forţelor noastre. Supraveghetorul acuzator a uitat să spună. dar folosind expresii cuviincioase. relatarea dumitale a lămurit şi totodată a interesat Curtea. aşa cum s-a şi întâmplat. tribunalul acceptă să susţii apărarea dumitale şi a camarazilor dumitale. îmi cere doar unele amănunte în plus despre viaţa mea printre indieni. proaspăt sosiţi din Franţa. — N-avem apărători. Preşedintele: — Charrière. V-aş ruga să-mi permiteţi să susţin eu apărarea camarazilor mei şi a mea. Maiorul m-ascultă fără să mă întrerupă. să-i punem jos făcându-le cât mai puţin rău. perioadă care-l interesează în cel mai înalt grad. Înseamnă c-au fost loviţi cu multă băgare de seamă. E neverosimil. şedinţa reîncepe. Eu sunt înalt de un metru şaptezeci şi patru. şi am s-o dovedesc: Anul trecut eu aveam douăzeci şi şapte de ani. Te poţi apăra în toată libertatea. Apoi asupra închisorilor columbiene.indienilor. După un sfert de oră. — Vă mulţumesc. — Mulţumesc. Îţi atragem totuşi atenţia că tribunalul îţi va retrage cuvântul dacă vei dovedi lipsă de respect faţă de reprezentantul Administraţiei. Vom face o pauză de cincisprezece minute. dorind. regulamentul o îngăduie. — Se poate. el are un metru şaptezeci şi cinci. unde sunt. sau nu ştie. — Rog tribunalul să respingă întru totul delictul de tentativă de asasinat. alcătuit din militari de carieră. Nu-i văd pe apărătorii voştri. I-am lovit pe arab şi pe supraveghetori cu picioarele de fier ale paturilor. Completul de judecată.

Fiind condamnaţi la muncă silnica pe viaţă. respingând acuzaţia de tentativă de asasinat. nimeni nu e invidios. Maiorul se consultă în şoaptă cu cei doi asesori. ţepeni ca nişte pari. Şi adaug: — Mulţumim tribunalului. Apelez pentru toţi trei la indulgenţa tribunalului. 31 Sentinţă care declarând vinovat un inculpat. apoi loveşte cu ciocanul în masă. Francois Sierra a venit să mă sărute. îl absolvă de acuzare. Pentru delictul de evadare sunteţi găsiţi vinovaţi de gradul doi. cred că delictul de evadare e mai puţin grav decât pentru cineva condamnat la o pedeapsă minimă. n-are de pronunţat. Când ne întoarcem în clădirea unde se află camarazii noştri. Preşedintele: — Tribunalul. Imaginaţi-vă deci ce se poate face cu piciorul unui pat de fier. toţi sunt mulţumiţi la aflarea veştii. domnule maior. — Acuzaţi. ridicaţi-vă! Aşteptăm toţi trei. În sală. Rostim într-un glas: — Vă mulţumim. Pentru acest delict tribunalul vă condamnă la doi ani de recluziune. Până şi cei care-au încasat din gros ne felicită sincer c-am avut baftă. E-n culmea fericirii. nici o sentinţă. La vârsta noastră e foarte greu să te împaci cu ideea de-a nu mai intra niciodată în rândul oamenilor. t) 2 . Dimpotrivă. caraliilor care asistau la proces nu le venea să-şi creadă urechilor. nici măcar de absolvire31. Atrag atenţia tribunalului că nici unul din cei patru atacaţi n-a fost spitalizat. vina lui nedând lor la pronunţarea vreunei pedepse (n.cineva în cap doar cu latul baionetei. deci.

eu unul o să evadez. Aşa cum mi-am făgăduit-o. dar n-am sufletul unui învins. e sigur. de data aceasta. Trebuie să fiu bucuros că n-am de făcut decât doi ani în această închisoare a unei alte închisori. Pe Insule evadările sunt foarte rare. există oameni care au evadat. Voi avea treizeci de ani la ieşire. Am pierdut partida. ştiu. Sper că voi dezminţi porecla pe care i-au dat-o ocnaşii: „Mâncătoarea de oameni”. trebuie să mă consider liber şi sănătos. îi tot spun lui Clousiot. Dar. la doar câteva ore de internarea pe viaţă. aşezat lângă mine. iată-mă. ca un ocnaş oarecare de pe Insule. destinaţia: Insulele Salvării. De la bun început. — Dragul meu Papillon. Am găsit remediul ca să scap de ele. nu mă voi lăsa uşor pradă elucubraţiilor cărora le dă naştere izolarea completă. Peste doi ani o să evadez din Insule. e foarte greu să te doboare cineva. În ciuda luptei purtate. chiar număraţi pe degete. Ei bine. şa te invidiez pentru credinţa asta a ta că odată ai să fii liber.Caietul al şaselea insulele salvării SOSIREA PE INSULE Mâine urmează să ne îmbarcăm cu. Se face un an de când tot pui la 2 . Mai întâi voi avea de făcut doi ani de recluziune în Insula SaintJoseph.

Eram gata s-o provoc. îmi plec puţin mai mult faţa spre adierea nopţii.cale evadări şi n-ai renunţat nicicând. O să plec singur sau cel mult c-un camarad. Douăzeci şi şase de oameni pe bordul unei vechituri de patru sute de tone. cu arma-n mână. reacţionează altfel decât noi. Nici n-ai zbârcit-o bine c-o evadare. — Păi. cel care a turnat otravă în ciorbă şi care ca să omoare un om. — Las-o baltă. Clousiot. Mă mir că aici n-ai încercat nimic. dar m-am temut că mă înghite. De pildă: „ăi cu furnicile”. dăm noi de afurisitele astea de Insule ale Salvării! Prima întrebare: de ce s-or fi chemând ale Salvării insulele astea ale pierzaniei? Şi întorcându-i spatele lui Clousiot. încât n-ai să recunoşti niciodată că nu se poate înfăptui ceea ce doreşti atât de mult. plătind cu vârf şi îndesat celor trei amici ai tăi. Da. fiecare supravegheată de patru caralii. Zâmbeşti. că şi pui alta la cale. 2 . A doua zi. Calea putreziciunii a pus stăpânire pe ei. Tanon. vas de coastă care face naveta Cayenne — Insule — Saint-Laurent şi înapoi. Clousiot. Două grupe de câte opt inşi în faţă. cu noaptea-n cap. pornim spre Insule. pe mâine. Ne leagă doi câte doi. Cei patruzeci ele oameni de aici sunt toţi vechi ocnaşi. de ce? — Zâmbesc pentru că nu te dai niciodată bătut. aici nu-i decât un singur chip: instigarea la răscoală. dar din Insule voi evada fără să am nevoie de nimeni. Dar pentru asta n-am răgazul trebuincios ca să-i stăpânesc pe toţi indivizii ăştia năzuroşi. în Insule o să găseşti acelaşi soi de oameni. — Da. — Frate. prinzându-ne cu un lanţ la picioare şi ni se pun cătuşe. nu s-a dat în lături să otrăvească alţi şapte care nu-i căşunaseră cu nimic. Într-atât arzi de nerăbdare să te vezi la Paris.

doar ca să-l sâcâi spun tare celui mai apropiat supraveghetor. Noi suntem acoperiţi oricum. — Puşca nu contează. ceea ce n-ar fi greu în starea în care se află. Tema a fost reluată imediat de supraveghetori şi ocnaşi. Cu uniforma. Răspund ăi care dau aceste ordine. zice idiotul. Fără lanţuri am mai avea. e mult de când vasul face drumul ăsta şi nu i s-a întâmplat niciodată nimic. zice altul. Drept care. care are o mutră de înmormântare: — Cu lanţurile pe care ni le-aţi pus.Plus un grup de zece în spate cu şase caralii şi cei doi şefi de escortă. Trezit brusc. o şansă. şi cu-asta basta. n-o să prea fie chip de scăpare dacă se scufundă barca asta putredă. poate. ne ducem cu toţii la fund. cu lanţuri sau fără lanţuri. Avem ordin să vă punem în lanţuri. şi pe deasupra ne mai şi vâră-n lanţuri. gardianul reacţionează aşa cum prevăzusem: — Puţin ne pasă dacă vă înecaţi. Reuşisem ceea ce voiam: să zgâlţâi tăcerea aceea generală care mă călca pe nervi. dacă sicriul ăsta se desface pe drum. în caz că se iscă vreo furtună. gata să se scufunde la prima furtună. — Da. Hotărât să nu reflectez în timpul acestei călătorii. fără doar şi poate. vreau să mă distrez. nu suntem nici noi uşori. — Desigur. domnule supraveghetor. — Oh! ştiţi. dar tocmai pentru că vasul există prea de mult e gata pregătit. cizmele şi puşca noastră. mai bag un fitil: 2 . — Oh. Văzând că s-a prins. să păţească oricând ceva. — Ai dreptate. totuna. în caz de naufragiu te lepezi iute de ea. Toată lumea se află pe puntea vasului ăstuia prăpădit. prăpădenia asta de vas e periculoasă.

cei doi şefi ai convoiului călătoresc lângă noi. cel întors din Columbia? — Da. nu-s de nici unele şi vasul e într-aşa un hal că nu-i de gândit o asemenea lipsă de răspundere. foarte bine. mic şi gras. echipajul. zice şeful convoiului. fiind locul cel mai periculos. cu un obraz destul de tânăr. comandantul coboară de pe pasarelă. Eşti un om şi jumătate. Restul. pari să te pricepi la marină. Colac peste pupăză. Li se cam lungesc mutrele. şi gata. ca marinar te felicit. — Ei bine. ăsta şi celălalt de-alături. întreabă unde sunt flăcăii care au ajuns până-n Columbia pe-un trunchi de copac. Unul din ei se uită la mine şi zice: — Tu eşti Papillon. domnule. pentru cel mult opt oameni. — Acela. Fumează-l în sănătatea mea.— Unde sunt bărcile de salvare? Nu văd decât una mititică. căci tocmai am ieşit din estuarul fluviului Maroni şi. — Eu. Intră comandantul. acest comandant. Acum a trecut-o altuia. Stai! şi baga mâna în buzunarul de la haină: Primeşte pachetul ăsta de tutun cu foiţă. — Cine era căpitan? întreabă piticul. 1 . Întrucât mă aflu în grupul de pe puntea pupa. negru ca tăciunele. — Aşa-i. flăcăule. aleluia! Şi atunci se porneşte discuţia pe-un ton ridicat. Deci. Răspund cu îngâmfare: — Da. s-a umplut. — Nu mă mir c-ai ajuns atât de departe. să obligi nişte capi de familie să-şi rişte viaţa ca să însoţească nişte canalii. a trebuit să vadă personal de timonă.

Îmi spune: — Ah! ai dreptate! De mult trebuia aruncată la gunoi rabla. — Îmi zice Titi Belotă. Marea nu-i agitată azi. Se află aşadar de şapte ani în Insule. nu ştiu cum. plus ceva pentru celelalte puncte. belota. gagiul îţi plăteşte patru sute de franci. belota la doi franci punctul. Câtorva supraveghetori şi ocnaşi le e rău. Se urcă mult cu anunţul. e-un noroc. Discuţia asta pe care-o stârnisem cu bună ştiinţă a făcut să treacă uşor patru ore şi mai bine. căci nimic nu-i mai neplăcut decât să verse cineva lângă tine. Cât e noaptea de lungă. Drept care închei cu o înţepătură: — Noroc că se găseşte o barcă de salvare pentru echipaj şi pentru dumneavoastră. din asta trăiesc. domnule comandant. — Da. Fiecare avea ceva de spus şi vorbăria s-a întins. asta-i specialitatea mea. dar vântul nu înlesneşte călătoria. Noroc că cel de care sunt înlănţuit e învăţul cu marca. Râde în hohote. adică împotriva valurilor şi a vântului. — Va să zică sunt mulţi bani pe Insule? 1 . o dată sau de două ori pe săptămână. Dacă faci două sute de puncte c-o figură de valet. treizeci şi opt de ani.— Mulţumesc. pe Insule. Şi eu trebuie să vă felicit c-aveţi curajul să navigaţi pe dricul ăsta. punând capac celor pe care dorisem să-i sâcâi. Tipul e-un adevărat şmecher parizian. E relativ tânăr. ceea ce face sigur ca tangajul să fie mai puternic decât în mod obişnuit. până în partea din faţă a vasului. la zece dimineaţa. dar proprietarii aşteaptă să se scufunde ca să încaseze asigurarea. De altminteri. spune comandantul pe negândite înainte de-a se face nevăzut pe scară. A intrat la ocnă în 1927. Mergem spre nord-est.

Se vede că eşti prospătură. Nici preotul sau doctorul n-au putut să-l folosească la ceva. cine-i tipul ăla înalt care stă lângă şeful convoiului? Vreun turnător? — Ce. Titi. amice. Aşa că ţin-te supraveghere! Cum se apropia vreunul de fereastră să ia puţin aer. De-aia nici nu-s mulţi amatori să-şi încerce bafta. e-un camarad pe cinste şi nu se trage de şireturi cu sticleţii. Unii vin cu tuburi. am picat tocmai în sala din care-ai evadat tu. alţii dau cinzeci la sută să capete parale cu ajutorul unor supraveghetori vârâţi în afacerile astea. — Nu. dar ştie să se poarte ca unul deal nostru: nu face prietenie cu canalii. eşti sonat? Individul e foarte respectat de toată lumea. Papillon. Prostănacul ăsta. De şapte ani de când mă aflu în Insule au fost două evadări. Nu prea ştii cum devine cazul. nu umblă după vreun loc mai bun. — Ce-a făcut? 1 . — De evadat? zice Titi. Aşa-i. — De ce-ai fost pe continent? — Am fost la raze. îl sileau s-o şteargă de-acolo. că fusese vârât la ocnă pentru o treabă bare mârşavă. — Şi n-ai încercat să evadezi din spital? — Ţi-ai găsit! Tu ai stricat totul. frăţioare Papillon! Insulele-s pline de tuburi ticsite de biştari. Ştiu numai că de-acolo e tare greu de evadat.— Cred şi eu. şi rezultatul: trei morţi şi doi arestaţi. ţi se răspundea: „Pentru cazul că ţi-ar trece prin cap să faci ca Papillon”. se numeşte contele Jean de Bérac. Iar când întrebai de ce. nu ştiu absolut nimic din ce-i pe Insule. Nimeni n-a reuşit. — Ia spune. Cu toate astea. când a venit aici. Nici nu face să-ţi baţi gura. a durat mult şi bine pân' ce-au început să-l stimeze oamenii. se trage din Ludovic ai XV-lea. Ştie să dea un sfat ca lumea. Şi. care se poartă după cum vezi de parc-ar face parte din tagmă. colac peste pupăză. conte sadea. bătrâne. E-un fazan. e conte. stă-n banca lui de ocnaş. să văd dacă n-am ulcer.

e următoarea: liber şi fără buclucuri în perspectivă. în adevăratul înţeles al cuvântului. să facă amor c-o slujnicuţă. pretenţioasă. care era fată-n casă la castelul ei. Monstrul de egoism şi de ifose care era mă-sa l-a măcinat şi terorizat în aşa hal c-a ajuns după chipul şi asemănarea familiei. ca pe-o căţea. şi-a omorât copilul de două ori. Domnul ăsta. a avut tăria să coboare. După părerea prietenului meu. Iar maică-sa o aruncase-n stradă. Papillon. zice că tipul ar fi fost terorizat de neamul lui ciocoiesc. Pare curios. care-i contabil şi care i-a văzut dosarul. să-l ridice şi să-l azvârle într-o bulboană mai adâncă. — La cât l-au condamnat? — A luat doar zece coţi. băiatul era ţinut sub papuc de-o mamă trufaşă. un conte. Vezi bine. 1 . pe mama copilului. dar în orice caz nu dădea multe parale pe ei. că nu mai ştia pe ce lume se află când şi-a aruncat ţâncul în apă. Poate că nu-i socotea chiar robi. că nu-i un tip ca noi. Contesa. — Phii! Cum s-ar zice. concluzia mea de umil ştrengar parizian. fiind important un singur lucru. — Şi care-i concluzia? — Ei bine.— Deh. o fi explicat magistraţilor că uciderea plodului unei slujnice nu-i un delict prea grav când e săvârşit de-un conte care vrea să salveze renumele familiei sale. şi-a aruncat copilul în apă de pe-un pod. — Un amic de-al meu. după ce-i spusese maică-si că l-a dus la Asistenţa publică. acest Jean de Bérac era un boiernaş educat astfel încât. si cum ţâncul picase într-un loc cu apa joasă. dar abia acum e contele Jean de Bérac. grijulie de onoarea casei. ceilalţi nu contau şi nu meritau osteneala să le dea vreo atenţie. abia la ocnă a devenit nobil de-a binelea. care atât l-a umilit pentru că a cutezat el. sângele albastru. care-şi închipuia odinioară că are dreptul primei nopţi.

e Insula Saint-Joseph. Vârful e neted. Mi-arată. o hardughie uriaşă. iar cel care n-ar şti ce se petrece pe ea şi-ar dori să trăiască acolo toată viaţa. îmi spun: „Când oare se va transforma vântul ăsta din faţă într-un vânt din spate cu prilejul unei evadări?” Sosim. Pricep imediat: Recluziunea. Apoi sectorul de reprimare. luminează probabil în timpul nopţii. căsuţe cu acoperişuri de ţiglă trandafirie în care trăiesc supraveghetorii. că ne-am apropiat. dar foarte aproape de vârful Insulei Royale. Mai departe de noi. Iată Insulele! Alcătuiesc un triunghi. iar Insula Diavolului. aflat pe platou. înconjurate de-un zid înalt. Mai puţini cocotieri. Peste tot. Ştiu că-i foarte greu să evadezi de acolo. Dar nu imposibil. nu vor mai fi astfel peste câteva ore. iar Titi Belotă confirmă. răspândite pe costişe. în vârful platoului. A patra clădire e spitalul ocnaşilor. pentru mine o „necunoscută”. Mai întâi e Insula Royale. pentru ca pe timp de furtună vasele să nu se lovească de stânci. al supraveghetorilor. care se vede foarte clar de pe mare. iar a doua. mai puţină verdeaţă şi. disting cinci clădiri mari şi lungi. Un far. Soarele care asfinţeşte le luminează cu toată putere. cu o cornişă plată de jur împrejurul unui gurgui înalt de peste două sute de metri. Royale şi Saint-Joseph reprezintă baza. Aflu de la Titi că vin mai întâi două săli uriaşe în care trăiesc patru sute de ocnaşi. mai jos. Căsuţe cu acoperişuri roşii fac ca insula asta să fie neobişnuit de atrăgătoare. 2 .Insulele Salvării. cocotieri foarte înalţi şi foarte verzi. Peste tot. Acum. strălucind aşa cum nu vezi decât la tropice. cu celulele şi carcerele sale. vârful. de culoare albă. încât pot fi cercetate pe-ndelete. Trăgând în piept cu nesaţ vântul din larg. Totul seamănă de minune c-o pălărie mexicană cu vârful retezat care a fost aşezată pe mare.

scrise cu negru pe fond alb. solid construit din ciment şi pietre lustruite de mare. Titi Belotă îmi spune că. Aveam să aflu mai târziu că sunt casele în care trăiesc deportaţii politici. După trei şuierături de sirenă. poartă cu toţii. Un supraveghetor la cârmă. la croitori. e o stâncă uriaşă. Citesc. Şi apoi alte căscioare. Aceste clădiri sunt aproape de mare. în spate.Brutărie” — „Administraţia Portului”. mai în spate. Aproape nimeni. Vasul pătrunzând dinspre sud în intrarea spre Insula Royale. zugrăvite în galben.clădirile lagărului în care trăiesc ocnaşii cu pedepse obişnuite. Miradoarele cu crenelurile lor se detaşează foarte vizibil. Se zăresc ocnaşi care privesc vasul. Lucrare a cărei construcţie trebuie să fi costat multe vieţi de ocnaşi. nu mai vedem mica Insulă a Diavolului. cu acoperişuri fumurii. zice el. cu pereţii zugrăviţi în alb şi cu acoperişuri roşii. doi supraveghetori înarmaţi la stânga şi la dreapta. acoperită de cocotieri. costume foarte suple şi chiar de-o anumită eleganţă. nu poartă uniforma de ocnaş. goi pân' la 3 . bine adăpostit de-un dig imens alcătuit din mari blocuri de piatră. Tanon aruncă ancora la vreo două sute cinzeci de metri de chei. După cele zărite mai înainte. cei care au bani îşi pot comanda „pe măsură”. şase ocnaşi în picioare. pantaloni şi-un fel de bluzoane albe. O barcă se apropie de Tanon. fără vreo clădire importantă. Acest chei. confecţionate din saci de făină de pe care s-au scos literele. toate dichisite. N-au haine vărgate. Ne pregătim să intrăm în portul Insulei Royale. e foarte lung şi înalt de peste trei metri. pe Insule. Clădiri vopsite în alb. titlurile: „Post de Pază” — „Serviciul Bărcilor” — „. Câteva case la malul mării. se înşiră paralel cu el.

transportaţii ne vorbesc cu glas tare.brâu. goală. Străbat distanţa repede. Debarcam pe chei şi aşteptăm. Coboară mai întâi şefii convoiului. Mai au de făcut un drum cu cei rămaşi. la Recluziune n-o să duci lipsă de nimic. Cu picioarele desprinse din lanţuri. O să-i pară rău că nu te-a văzut. Dar Dega? — E contabil la ăi de sus. aliniaţi în faţa clădirii pe care serie „Administraţia Portului”. zicând: — Doar n-o să mă opriţi acum să-mi sărut fratele. În clipa asta soseşte Galgani. pe care lam cunoscut în libertate în Franţa. Are loc acostarea. de cincişase metri. — În regulă. Chapar. în pantaloni albi. Cesari şi Essari. o să vezi. Nici unul din noi n-are vreun pachet. apoi cei opt din grupul din faţă. îmi spun că sunt vâslaşi. nu-i rău pe-aici. asta-i bună! 4 . Remorchează o barcă încăpătoare. cel cu cazul de la Bursa din Marsilia. Cât ţi-au dat? — Doi ani. dar trece totuşi. Papillon! Bizuie-te pe prietenii tăi. În clipa asta îşi face apariţia Chapar. doi bandiţi corsicani pe care i-am cunoscut la Saint-Martin. — Mulţumesc. vâslesc cu nişte rame uriaşe. gen barcă de salvare. de faţă cu caraliii îmi spune: — Nu fi necăjit. Câţiva transportaţi din convoiul meu mă salută prieteneşte. intrăm doi câte doi în barcă. cei zece din grupul meu. paznicul vrea să-l împiedice să treacă. în serviciul portului. mă mir că nu-i aici. Se îndreaptă spre mine. dar tot cu cătuşe. trec repede. Doi supraveghetori înarmaţi se aşează apoi în faţă. Fără să le pese de caralii. care iau loc în spate. de la o distanţă prudentă. şi-ai să vii aici cu noi. Fără să se sinchisească de ceva. Vâslaşii trag la rame.

amândoi au câte-un registru mare sub braţ. Comandantul se apropie. Nu lipseşte nimeni. întovărăşit de-un supraveghetor. vei fi matricola recluzionară Z. în alb. unul cate unul. Dega mă sărută de câteva ori. Se face apelul. — Poartă-te bine la Recluziune. — Unde-i contabilul? întreabă condamnatul. domnule comandant. Îl văd sosind pe Dega. Aceştia au cu toţii sacul cu efectele de ocnaş. Doi ani trec repede. Titi Belotă. — Cât? — X ani. domnule şef. Când vine rândul meu. Îi scot pe oameni din rânduri. Comandantul insulelor soseşte însoţit de şase supraveghetori.Mă sărută. 2 . După care se retrage. daţi-i drumul spre lagăr”. îmbrăcat frumos. Escorta noastră se retrage. purtând o haină cu nasturi. cu noua lor clasificare: — Tu. vagmistru. Fiecare îşi pune sacul pe umăr şi-o pornesc pe-un drum care duce probabil în vârful insulei. — Şi merge? — Trăiesc liniştit. Sunt debarcaţi şi ultimii. Tu ce faci? — Sunt factor. şi ni se alătură. spune Dega. spunând: — Poţi să contezi pe mine. Ni se scot cătuşele. recluzionarul cutare. Un supraveghetor le spune: „Hai. matricola de transportat numărul X. — Iată-l că vine. — El e Papillon? — Da. de Bérac şi câţiva necunoscuţi ies din grup.

Dega zice: — Nu. Am avut răgazul să observ că nu sunt decât trei supraveghetori înarmaţi la bord. plecarea! E rândul meu. Nişte indivizi care erau cu mine la Saint-Laurent au venit pe Insule şi i-au istorisit totul. Rămâne pe data viitoare! Nici nu mi-a urat măcar: curaj. încadraţi. O singură frază. fiule. Nici un ocnaş pe tot parcursul. N-o să duci lipsă de nimic. e prea isteţ ca s-o facă. deasupra căreia scrie RECLUZIUNE DISCIPLINARĂ. ăsta pleacă cu ultima cursă. care a venit lângă mine. rostită din toată inima: — Meritai să reuşeşti. Sunt chemat să plec. Stau de vorbă cu Dega. comitet de recepţie. Mi-a şi aflat toată povestea. urcăm drumul spre Recluziune. De când am sosit mă tot mir de felul cum vorbesc ocnaşii. faţă de şase ocnaşi care vâslesc şi zece recluzionari. După douăzeci de minute. zece pleacă cu prima barcă. Ştie că am. Nici urmă de disciplină şi au aerul că-i doare-n cot de caralii. Pe jos. Intrând pe marea poartă de fier. Urc în barcă. Ar fi o joacă dacă am aranja să punem mâna pe barca asta. La Saint-Joseph. şi pe aceea a evadării. — La revedere la toţi. — Papillon. Ţine'-te tare la Recluziune. Am săţi trimit tutun şi de-ale mâncării. — Sunt contabil general şi mă aflu în relaţii bune cu comandantul. Mulţumesc pentru cuvintele voastre de îmbărbătare. cel al penitenciarului de pe insulă şi comandantul Recluziunii. 1 . Calm. acostăm la SaintJoseph. Din nouăsprezece recluzionari. Nu mă compătimeşte.RECLUZIUNEA O barcă e gata. Se înfăţişează doi comandanţi.

după paisprezece luni de luptă cot la cot pentru a ne cuceri libertatea. Ah! fumatul e strict interzis. Există o singură regulă: nu se scoate o vorbă. Dar căutăm să vă punem cu botul pe labe. Clousiot şi Maturette să nu fie în aceeaşi clădire. Suntem introduşi în clădirea Direcţiei. camarazi mândri şi curajoşi. 32 E vorba de sistemul prin care comunică între ei deţinuţii. trebuie să ne supunem acestui regulament neomenos. Ştim că-i zadarnic. Ne-am luat rămas-bun din priviri. Aici nu încercăm să vă îndreptăm. Hai. dacă vrem să mai ieşim vii.) 2 . după cum ştiţi. riscaţi o pedeapsă foarte aspră. O sală rece. percheziţionaţi-i bine. 234. pe care scrie: „AdministraţieDirecţie”. din clădirea A. nici nu s-au căit de cele săvârşite cu mine. Mi se strânge inima. Telefonând32. t. ai grijă personal de treaba asta. Îi văd plecând pe tovarăşii mei din evadarea aceea atât de lungă. Tăcere absolută. E tot ce-am avut să vă spun. comandantul Recluziunii ne spune: — Recluzionari. Dacă nu sunteţi grav bolnavi. ne simţim toţi trei legaţi pe vecie de-o prietenie fără margini. Domnule Santori.pricepem imediat toată seriozitatea acestei închisori. După zece minute sunt închis în celuia mea. deoarece o vizită medicală nejustificată atrage după sine o pedeapsă. care m-au însoţit cu dârzenie şi nu s-au plâns niciodată. Charrière. B. (n. După alinierea celor nouăsprezece pe două rânduri. Clousiot este la B şi Maturette la C. nu vă înscrieţi la vizita medicală. C. şi alte trei clădiri — A. După poarta asta şi cele patru ziduri înalte se află mai întâi o clădire mică. şi fiecare în câte-o celulă. Intrând aici. acesta e un aşezământ de pedepsire a delictelor comise de oameni deja condamnaţi la ocnă. ciocănind în pereţii celulelor. supraveghetori. căci. ne-am dat imediat seama că.

într-un colţ. chiar ziua nămiaza mare. mare cât o batistă. în fund. unde se întâlnesc şi fac stânga-mprejur. Impresia e groaznică. stă scris: „Se interzice deschiderea acestei uşi fără ordin de sus”. abia de zăreşti ceva. nici să-mi închipui. Imediat încep să umblu în aşteptarea fluierului sau a mai ştiu eu ce. groşi cât o şină de tramvai. La stânga. acelaşi sistem ca la Beaulieu: priciul se ridică şi se agaţă de perete.Cercetez celula în care am fost vârât. un bloc de ciment. Pe uşă. spre a fi golită. o măturică. Apoi. Pentru a nu face nici cel mai mic zgomot. un drum de pază lat de vreun metru. ar putea să aibă. Dar în fundul celulei. la vreo şapte metri de pământ. nişte drugi uriaşi de fier. fiecare rezemată de-o altă celulă. ţară care a dat la iveală Drepturile omului şi ale cetăţeanului. Până la pasarelă pătrunde o lumină destul de puternică. legată de ea cu un lanţ. mâi sus. Drept tavan. că o ţară ca a mea. adevăratul acoperiş al clădirii. o placă verticală de fier care ascunde o tinetă metalică. cu balustradă de fier.) Trei metri înălţime. ca să las jos priciul. un prici c-o pernă de lemn. spre a-ţi face nevoile. Închipuiţi-vă o sută cincizeci de celule alăturate. Franţa. o pătură. deasupra fiecărei ferestruici. drept scaun. pe-o insulă pierdută din Atlantic. (Poate fi trasă de afară. încrucişaţi în aşa fel încât să nu poată trece vreun obiect puţin mai măricel. o cană de-un sfert. Trecând pe deasupra celulelor situate spate-n spate. şi dinăuntru. o lingură de lemn. Niciodată n-aş fi putut să presupun. cu cei patru pereţi foarte groşi străpunşi doar de-o uşiţă de fier cu ferestruica ei. spate-n spate. Doi supraveghetori merg fără întrerupere de la un capăt pân' la jumătate. 2 . fie şi-n Guyana franceză. tip militar. mamă a libertăţii în lumea întreagă. o instalaţie de reprimare atât de barbară ca Recluziunea din SaintJoseph. şi depăşindu-le.

Nu l-am auzit venind. capul plecat. Aşa că umblu mai departe. — Un. la 234. trei. Chiar aşa-i. Îi revine sarcina să dezmintă porecla Mâncătoare de oameni purtată de Recluziunea asta. cine vrea are voie să lase jos priciurile şi să doarmă. cred că de-aţi fi ştiut unde mă trimiteţi. Dormiţi în tihnă. Cred c-ar fi mai bine s-o îndrept spre imagini nu prea deprimante decât s-o ţin în frâu. Trebuie să mă deprind eu această cuşcă. stânga-mprejur. zis Papillon. pendulul e din nou în mişcare. fără să-şi piardă minţile pe răstimpul unei condamnări la doi ani. celulele se află-n întuneric. spânzurat de tavanul superior. aflaţi că din clipa asta. l-am văzut. ca o pendulă care oscilează. mâinile la spate. umblu dintr-o parte într-alta la nesfârşit. patru. Când ajung la capătul fiecărui al cincilea pas. momâilor de la Curtea cu juri care m-aţi condamnat. dar foarte sus. Aproape imposibil. ca un somnambul. Tocmai a trecut caraliul prin dreptul tavanului meu. adică şapte sute treizeci de zile. doi. cinci. cu tavanul deschis. îl ating uşor făcând stânga3 . Pasarela e luminată. stânga-mprejur. patru.deţinuţi şi paznici poarta pâslari îmi spun de îndată: „Aici. momentul e prea important ca să dorm. am prins de îndată ritmul pendulului. trei. distanţa dintre paşi exact cât trebuie. cinci. trei. v-ar fi fost lehamite să deveniţi complicii unei asemenea pedepse. Pac! Se aprinde un bec. O să-mi fie tare greu să nu-mi las imaginaţia s-o ia razna. dormiţi.în tihnă. Nu reţin decât cuvintele: „Cine vrea”. cinci. patru. nici nu văd zidul. doi. suntem înştiinţaţi printr-un fluierat c-avem voie să coborâm priciurile. Aud o voce groasă zicând: — Pentru cei noi. la o distanţă de peste şase metri. doi. Un. o să încerce să trăiască Charrière. Umblu.” Un.

şaptesprezece mii cinci sute douăzeci de ore. zău aşa. neobosit. dacă n-am greşit. De ce? Ba se poate. Total: şaisprezece mii opt sute plus şapte sute douăzeci trebuie să facă. care fac şapte sute douăzeci de ore. ai şaptesprezece mii cinci sute douăzeci de ore de omorât în această cuşcă fabricată special. nu-i o joacă. astea fac două mii patru sute de ore. nici vreo durată precisă până se termină. iar douăzeci şi patru de ore e mult. nu-i aşa? De ce tot un drac? Nu. Fiecare an are trei sute şaizeci şi cinci de zile. „mâncătoarea asta de oameni”. Că-sunt şapte sute treizeci de zile sau şapte suie treizeci şi una. Zâmbesc la gândul ăsta. pentru fiare sălbatice. Câte minute am de petrecut aici? Nu prezintă nici un interes. Impresia e groaznică. nu asta mă interesează. e foarte uşor. proiectată pe zid. Ia să vedem. doi ani: şapte sute de zile. observat de sus de vânătorul care l-a capturat. face un efect ciudat. şi vor trebui să treacă luni de zile ca să mă obişnuiesc cu ea. cu zidurile ei netede. orele mai treacă-meargă. Iar umbra caraliului. Şapte sute treizeci de zile a câte douăzeci şi patru de ore înseamnă mult mai mult. nu e aceiaşi lucru. Da. Câte ore o fi făcând? Sunt oare în stare să socotesc în gând? Cum să procedez? E cu neputinţă. dacă nu e vreun an bisect. Trebuie umplute cu 2 . dar minutele? Să nu exagerăm. O zi în plus înseamnă douăzeci şi patru de ore în plus. tot un drac. Înmulţit cu şapte. Dacă te uiţi la el ridicând capul. aşa-i. Draga domnule Papillon. Papi. O sută de zile. face o dată şaisprezece mii opt sute de ore şi mai rămân treizeci de zile a douăzeci şi patru de ore. De ce nu şi secundele? Că are sau nu vreo importanţa. în acest maraton care n-are punct de sosire. e şi mai deprimant: te simţi ca un leopard într-o groapă.mprejur.

începe să se caţere un pic. a căzut ceva în celulă în spatele meu. singur. în sfârşit. o să-mi mai schimbe gândurile. În clipa când vreau s-o apuc. aceste minute. O las să încerce de trei ori. aceste ore. Văd neclar. Aveam să mă deprind să-i las să mi se plimbe pe trupul gol. la lumină.ceva aceste zile. o să fie o distracţie. Mă cuprinde o asemenea greaţă că nu pun mâna să-l zvârl în tinetă. De cum a mişcat. când cade. lung de peste douăzeci de centimetri şi lat de două degete. lăsându-mă în genunchi şi. am zvâcnit deodată înapoi. Ce-ar putea să fie? Mă uit cât pot de aproape. începe să mişte şi porneşte repede spre zid. ceva lung şi subţire. o strivesc cu călcâiul. dacă celulele sunt ocupate. reuşesc să văd: e un cârcăiac uriaş. A ajuns la zid. O să am răgazul să văd destui cârcăieci. chestia asta pe întuneric mai mult o ghicesc decât o văd. apoi alunecă jos. fără să-i apuc sau să-i deranjez când stau lungit. cu mine însumi! Cine-ar putea să fie la dreapta? Dar la stânga? Dar în spate? Cei trei oameni. Peretele e atât de neted că n-are de ce să se agate ca să urce. Sub pâslar simt ceva moale. se întreabă probabil şi ei: cine a intrat la 234? Un zgomot surd. Ce-ar putea să fie? Să fi avut vecinul meu îndemânarea să-mi arunce vreun lucruşor printre zăbrele? Încerc să zăresc ce anume o fi. îl voi sâcâi mai mult cu măturică sau o să mă joc 3 . cad de pe acoperişul cel mare. Îl împing cu piciorul sub prici. Când o mai cădea vreun cârcăiac şi-o să fiu treaz. În tot cazul. Oi vedea mâine. Aveam să am totodată prilejul să aflu cu câtă suferinţă se plăteşte o greşeală de tactică atunci când cârcăiacul se află pe tine. O înţepătură a acestei jivine scârboase îţi provoacă o febră straşnică timp de douăsprezece ore şi o usturime îngrozitoare vreo şase ore. iar a patra oară.

să-i facă deadevăratelea. Aşa încât. Linişte totală. e-adevărat. ca după câteva clipe să încerc să-l dibăcesc. dar vorbeam. dar te poţi spânzura. patru. Câţi se sinucid? Nu înţeleg cum s-ar putea sinucide. Îţi meştereşti o funie din pantaloni. e posibil. Şi. De-ar fi să aleg aş alege Santa Marta. veneau o mulţime. se vede treaba că nici nu s-or fi grăbind cu coborâtul şi cu deschisul carcerei. Acolo toţi socoteau că un om poate să reziste cel mult şase luni. cinci ani sau chiar mai mult. ascultam cum cântă sau ţipă ori o iau razna nebunii. Să deschidă carcera? N-are voie. e o căldură sufocantă. Nu era acelaşi lucru.. Dacă faci treaba asta lipit de zidul pe unde trece drumul de pază. ca să te dezlege. tearunci în gol. Aceştia pot sări un 4 . N-are nici o logică ceea ce spui. Ba da. nici o teamă. Stă scris pe uşă: „Se interzice deschiderea uşii fără ordin de sus”.. ai dat ortul popii. erau mai mici. Povestesc toate astea. doi. Papillon.cu el. Legând măturică de-un capăt şi urcându-te pe prici. vremelnici sau definitivi. Până se întoarce caraliul. De altfel. trei. Nu sforăie nimeni pe aici? Nu tuşeşte nimeni? Ce-i drept. exact când trece. La Santa Marta eram inundaţi zilnic. Şi asta-i noaptea! Ce-o să fie ziua! Sunt hărăzit să trăiesc cu cârcăiecii. Nu-i uşor. lăsându-l să se ascundă. Un. deosebit de palpitante şi interesante pentru oamenii cărora le plac istorioarele captivante şi cu mardeli. Că-s condamnaţi să-i facă. caraliul probabil că n-o să vadă funia. e cu totul altceva. pe când aici sunt o grămadă care au făcut patru ani. dar oricum din aceeaşi familie. Când urca apa în carcera subterană din Santa Marta. cinci. deşi nu sunt poate. poţi trece funia peste o bară. e una. strigam. cel ce vrea să se sinucidă are tot timpul până să-l dezlege „din ordin de sus”.

Trebuie să fie târziu. Totuşi. Cât o fi ceasul? Mâine voi putea să măsor timpul.. Deosebesc un murmur în noapte. În contrast. Zoraima mi-aduce un peşte mare. trei. a doua. Continui să umblu. E mult de când umblu. mă aflu în plin soare. Îmi reiau automat interminabila plimbare şi. Spre deosebire de camaradul lui. îmi curăţ mâinile frecându-le de coralul acela fin de-ai 5 . aceste prime gânduri care mă asaltau când am luat contact cu noua mea celulă. am să ştiu aproximativ ce oră e. Un. aşezată turceşte. ăsta-i mic şi gras. a treia gardă etc. dacă se plictisesc.număr de pagini. se uită la mine. Râcâi nisipul cu picioarele. Mă tăvălesc pe nisip. cred că trebuie să le redau cât mai fidel cu putinţă. cinci. verde ca opalul. ştiind la cât începe prima gardă şi cât durează. Îşi târâie pâslarii. mă avânt lesne spre retrăirea trecutului. cu întunericul celulei. ajutat de oboseală. Nici nu mai ştiu ce-i aia Recluziune. Vasul în care pescuieşte Lali se leagănă la o depărtare de două sute de metri. E foarte mulţumită văzând ce uşor se desfac bucăţile mari de carne şi citeşte pe chipul meu satisfacţia de-a mă delecta cu o mâncare atât de gustoasă. Cel dintâi era înalt şi uscat. desigur. Saint-Joseph sau Insule.. Frecătura se aude la distanţă de două celule în sus şi în jos. pe marea aceea neasemuită. ca să stea cald. voi dispune de o unitate de măsură bine precizată: prima. în timp ce ea. întins pe plaja tribului meu. ăsta face ceva zgomot. aceste prime impresii. doi. fript pe jeratic. patru. schimbarea gărzii. învelit cu grijă într-o frunză de banan. În timpul nopţii. Întrucât ferestruica trebuie să se deschidă de patru ori pe zi. Nu mai sunt în celulă. aceste reacţii ale primelor ore după îngroparea mea. Bineînţeles că-l mănânc cu degetele.

Mă ia de mijloc cu braţul drept şi mă zoreşte să plecăm de la plajă ca să intrăm în colibă. şi eu”. ca într-un soi de hipnoză. n-a vrut să intre decât după ce şi-a făcut socoteala că s-o fi terminat cu zbenguielile noastre. Se dă jos surâzând. bătând-o pe soră-sa uşurel cu palma pe obraz şi repetându-i un cuvânt care o fi însemnând desigur: lacomă. Geme drăgăstos. Aşa-i. Vine să se aşeze lângă noi. constat că părul mi-a crescut lung. Cât ţine drumul. mă împinge spre un hamac. pe nisip. pudică. o s-o pun să-l taie. e prea aproape să nu-şi dea seama limpede că ne iubim. Mi-am petrecut toată noaptea la Guajira. Nici măcar nu m-am lungit pentru ca închizând ochii. Apoi intru în mare. să-mi clătesc gura cu apa aceea atât de limpede şi atât de sărată.jura că-i făină. mângâiat de briza mării. mie şi lui Lali. Zoraima e foarte isteaţă. pe care vântul şi soarele acestei zile minunate încep să-l usuce. fără 6 . căci barca se întoarce la mal. Poate că vântul poartă până la urechile lui Lali aceste acorduri de dragoste. nu se poate ca Lali să nu ne vadă. în plin soare. cu gesturi de castă gingăşie. Umblând fără încetare. S-a întors abia când ghiftuiţi de dragoste. N-am dormit absolut deloc. ne dă apărătorile. Mă îndrept spre ea. mai stăteam întinşi în pielea goală pe hamac. De cum intrăm. Desfac apărătoarea Zoraimei şi facem dragoste acolo. Frecându-mă pe gât. îmi spune mereu prin semne: „Şi eu. ne-o fi văzut. împăturit pe jos în chip de cuvertură. să zăresc printre pleoape scenele pe care le-am trăit. La întoarcere şi-a desfăcut cozile. aşa cum obişnuieşte să facă de câte ori îi place. să nu ne zărească înlănţuiţi. şi uit în ea de existenţa lumii. Iau apă-n palme şi mă stropesc pe faţă. Când o să se întoarcă Lali. petrecânduşi degetele lungi prin părul ud. Petrec toată noaptea în mijlocul tribului. Apoi. În tot cazul.

o criză de astm deosebit de puternică? E interzis să strigi după ajutor chiar când te afli în pericol de moarte? E culmea! Ba nicidecum. Dar cei doi care au realizat acest 7 . te urci pe tinetă. turnându-ţi din cană cu o mână. măcar ca s-auzi: „Crapi. e firesc. Măcar ca s-auzi nişte glasuri. m-am simţit transportat din nou în acea zi încântătoare. Ca să te speli. — Trebuie să fie în ea un ştergar de pânză. Aud cum se pocnesc priciurile de zid. c-ai ajuns la capătul puterilor. Din cei vreo două sute cincizeci de tipi de pe-aici tot s-ar găsi vreo douăzeci să stârnească de douăzeci de ori pe zi indiferent ce discuţie spre a-şi elibera creierul. Regulamentul de funcţionare nu poate fi nici el opera unui medic. Un fluierat. cu cealaltă te speli. izgonind acel soi de ceaţă plutitoare care învăluie tot ce se află în jurul meu. dar taci din gură”. te-alegi cu o pedeapsă grea. N-ai voie să vorbeşti cu supraveghetorul de gardă. măcar ca să ţi se vorbească. în zid. Prea ar fi simplu să faci gălăgie când te lasă nervii. trăită cu aproape şase luni în urmă.vreun efort de voinţă. când îl prinde de belciugul fixat. Becul se stinge şi se zăreşte că se face ziuă după lumina care invadează penumbra celulei. cum te speli aici? — Recluzionar. o criză de apendicită. de presiunea exagerată a gazului! E cu neputinţă ca un psihiatru să fi avut ideea de a construi cuştile astea de lei: un medic nu s-ar dezonora într-atât. ca printr-o supapă. până şi sunetul făcut de cârligul vecinului din dreapta. Asia-i bună! N-ai voie să vorbeşti cu santinela de gardă? Sub nici un motiv? Şi dacă suferi cumplit de mai ştiu eu ce? Dacă simţi că te cureţi? Un cardiac. te iert. Vecinul meu tuşeşte şi aud cum cad picături de apă. Cum te speli aici? — Domnule supraveghetor. Nu ţi-ai desfăcut pătura? — Nu. întrucât nu ştiai.

Clac. Trage capul înapoi. oricât de adânci ar fi fost. arunc o privire. Întind gamela. putea să se strecoare. desigur teama să n-aibă neplăceri. două etaje sub pământ. după aia scot un pic nasul şi apoi tot capul. Ca dovadă că-i aşa. Mă apropii de-a mea. Din carcerele închisorii centrale din Beaulieu. Bietul său chip de idiot lipsit de expresie e livid şi slinos. Jojo din Auvergne. Cel din stânga mă întreabă iute: — Cât? — Doi ani. Am priceput imediat că. e umplută cu 2 . clac. unde pot pătrunde numai funcţionarii Administraţiei. — Eu. atât arhitectul cât şi funcţionarul care au pus la punct în toate amănuntele ispăşirea pedepsei. pe coridor văd la dreapta şi la stânga o mulţime de capete. în această Recluziune a ocnei. Am făcut unu. sunt foarte liniştiţi. Cel din dreapta mă priveşte fără ca ochii lui să exprime ceva. când mi s-au scos cătuşele. — Eu. patru. clac — s-au deschis toate ferestruicile. dar tu? N-are timp să răspundă: cafeaua. Abrutizat de onanie. urmată de-un rotocol de pâine. Georges. am văzut cu-adevărat pe chipul gardienilor teama. fiecare scoate repede capul. clac. să ajungă într-o bună zi până la urechile publicului ecoul torturilor sau al tratamentului odios în care era supus cutare sau cutare dintre cei pedepsiţi. soseşte la cele două celule dinainte. doi psihologi înrăiţi şi vicleni. Unde te-au găbjit? — La Paris. nu pot să păţească nimic.ansamblu. Fac la fel. la Caen. plini de-o ură sadică faţă de deţinuţi. de cum se deschid ferestruicile. Numele? — Papillon. fără îndoială. Dar aici. sunt nişte monştri respingători.

mazăre. fasole roşie. N-am primit până acum nimic. am mai puţine bănuieli în ce priveşte Administratorul. La fiecare cincisprezece zile scoateam cu toţii capul prin ferestruică şi ne bărbiereşte un ocnaş. Probabil că mâncarea se împarte în două locuri. că prea merge repede. Ceilalţi. La Royale prietenii mi-au zis c-o să-mi trimită de mâncare şi tutun. Vreme de doi ani. o ciorbă cu o bucată de carne fiartă. că nu ne dă o raţie mulţumitoare. la închiderea ferestruicii el alunecă şi cade. oricum. pentru că ciorba de la prânz e-o zeamă caldă cu două-trei frunzuliţe de verdeaţă şi o bucăţică de carne fiartă de vreo sută de grame. cât referitor la recluzionarii care împart şi pregătesc mâncarea. felurile astea nu diferă decât seara: linte. Trebuie să fie foarte periculos să fumezi şi. Pentru că nu mă mişc destul de repede să-l apuc. deci m-aleg cu multă zeamă şi puţine legume. da. Se împlinesc trei zile de când sunt aici. În mai puţin de-un sfert de oră se reinstalează tăcerea. e-un lux. cu o maşină de tuns numărul zero. mâncare de linte. asta-i ceva vital. şi mă întreb de altfel cum ar putea face o asemenea minune Aşa că nu sunt chiar atât de mirat. dimpotrivă. pe fiecare coridor. El vâră polonicul până-n fundul cazanului. Seara. nu vâră polonicul până-n fund şi iau de la suprafaţă după ce-au amestecat un pic. după care mi se dă gogoloiul regulamentar de pâine. Seara. La prânz. La prânz nu se schimbă nimic. fasole albă şi orez cu grăsime. Ca să fiu sincer. Mi-a venit ideea asta constatând că seara împarte legumele un tânăr din Marsilia. Subalimentarea asta este extrem de 2 . Mă preocupă ceva. Să mănânci. năut. un polonic de apă în care înoată câteva boabe de fasole sau alte legume uscate.cafea. şi-atunci capăt mai multe legume decât apă.

Alăturat. atât de devotaţi. Dacă râcâie şi el. scrie pe hârtiuţa alăturată. dar că n-a putut împinge mai mult. stânga-mprejur etc. o despăturesc. râcâie cu degetele. Niciodată după cafeaua de dimineaţă. iar celălalt postul 3 . Când măturătorul îşi freacă mătura de uşa ta. o bucăţică de mină de creion. iar mina pune-o oriunde în partea de jos a zidului celu-lei. dacă vrei să-ţi priască. Simt cum mi se pune un nod în gât: ideea că am prieteni atât de credincioşi. începând de mâine vei găsi zilnic în tinetă cinci ţigări şi o nucă de cocos. am impresia că se mătură cam mult în faţa celulei mele. Nu-l vârî niciodată până nu răspunde la râcâiala ta. IgnaceLouis. Aşteaptă s-o trag ca să măture mai departe.primejdioasă. Aştept până trece caraliul şi citesc grăbit: „Papi. cinci. Mă uit atent şi zăresc o bucată de hârtie albă care dă să se strecoare. patru. îndată după ce-ai mâncat. să nu fii nevoit să scoţi tubul. pornesc cu pas vioi şi sprinten: un. Mestecă bine nuca de cocos când o mănânci. Ori de câte ori ai nevoie de ceva. Trag hârtia. Curaj. câtă dorinţă de a face bine e în aceşti doi oameni. strecoară biletul. şi seara la legume. Pricep degrabă că mi-a vârât ceva sub uşă. sigur c-am să ies teafăr din mormântul ăsta. doi.” Galgani şi Dega sunt cei care mi-au trimis mesajul. Vâră-ţi hârtiuţa în ureche. Şi-n timp ce umblu îmi spun: câtă nobleţe. ci la ciorba de la prânz. Fumează dimineaţa când se golesc tinetele. Înghite miezul. Se aude hârşâitul măturii stăruind la uşa. E-un bilet scris cu cerneală fosforescentă. Riscul e desigur foarte mare: unul îşi periclitează poate postul de contabil. Te îmbrăţişăm. Se mătură pe coridor. Cu şi mai multă încredere în viitor. Pentru a avea voinţă e necesară o anumită forţă fizică. mă înfierbântă. trei.

După aceea a plecat. I s-o fi făcut mila de mine. Nu ştiu dacă am procedat bine sau rău. A aprins o ţigară. A reacţionat printr-o extrem de scurtă oprire: de cum şi-a dai seama de gestul meu. a plecat mai departe. fără vreun bucluc. Cel puţin nu te deshidratezi. L-am aşteptat să treacă din nou. n-aş vrea să-l fi jignit prin gestul meu de dispreţ. Un supraveghetor de gardă pe pasarelă s-a aplecat peste balustradă uitându-se în celula mea. Sunt cu ochii-n patru când fumez. Dacă respectivul supraveghetor a simţit câteva secunde nevoia să fie bun. Acest ulei. în carcera „mâncătoarei de oameni”! Cititorule. fără a mai pomeni de faptul că-i poate costa foarte scump. Azi se împlinesc peste două luni de când primesc de mâncare şi de fumat. După părerea mea. Într-adevăr. mă aflu aici de mai bine de două luni. e totodată bogat în vitamine. trăgând fumul adânc în piept. Recluziunea asta e singura unde n-ai nimic 4 . Sâmburele ei tare şi alb e atât de încărcat de ulei încât. Ieri s-a petrecut ceva ciudat. a tras câteva fumuri şi apoi a lăsat-o să cadă în celula mea. E într-adevăr măreţ ce fac pentru mine. nici nu te prăpădeşti de mizerie fiziologică. grăsime dea cărei lipsă suferi în cel mai înalt grad cu regimul de aici. a doua zi pluteşte deasupra un litru de ulei. ca să dispară fumul. Câţi oameni trebuie să fi mituit ca s-ajungă din Insula Royale până la mine.de factor. spărgând şase nuci de cocos şi nefăcând altceva decât să moi miezul în apă caldă. O nucă de cocos pe zi înseamnă aproape sănătatea asigurată. dându-l apoi afară puţin câte puţin şi bătând aerul cu mâna dreaptă în chip de evantai. sau i-o fi fost ruşine de Administraţia căreia îi aparţine? Să fi fost o cursă? Nu ştiu. Când suferi devii ultrasensibil. trebuie să ştii că o nucă de cocos uscată e plină de ulei. şi asta mă sâcâie. pentru a călca ostentativ pe ţigară.

Am un sistem ce nu dă greş. Da. de foarte. Treaba asta se vede că-mi provoacă în plămâni un fel de asfixie. Nu se pot face nici un fel de învârteli. această facultate de-a călători în spaţiu îmi îngăduie să fiu cu mama. când ai să fii ceva mai mare. mă lungesc pe prici. Am cunoscut nopţi de dragoste mult mai intense decât pe vremea când eram liber. cum făceau băieţii mari. trebuie mai întâi să fiu tare obosit. blândele ei cuvinte: „Riri. Trebuie să umblu ore întregi fără să m-aşed. ca să-mi vină uşor să retrăiesc diferite etape ale vieţii mele de aventurier sau de copil.de învăţat. Ca să hoinăresc de-a binelea printre stele. Apoi. cu pielea moale ca mătasea. pentru ca mămica ta să te iubească mult. M-am antrenat foarte bine în ce priveşte dedublarea. puişorule. ai să sari şi tu în râu. Mai târziu. foarte cuminte. aerul şi-aşa rărit al celulei mi-ajunge cu greu la gură şi la nas. făriă oprire. sau ca să înalţ castele în Spania cu un realism uimitor. Deocamdată eşti 5 . când sunt de-a binelea zdrobit. Face haz de neînfricata-mi dorinţă de-a sări în râu. filtrat prin pătură. pe care-l lăsase să crească foarte lung la vârsta de cinci ani. ca al unei fetiţe. gândindu-mă-n chip firesc la indiferent ce. foarte sus. mai tulburătoare. capul începe să-mi vâjâie. Cele mai mici amănunte ale pieptănăturii ei. cu mult mai multe senzaţii decât cele autentice. În felul acesta. într-o zi când ne plimbam. pun capul pe-o jumătate a păturii. Ah! călătoriile astea ale minţii mi-au oferit nişte senzaţii de nedescris. iar cu cealaltă jumătate îmi acopăr faţa. decât cele trăite cuadevărat. fii cuminte. Mă joc cu rochia ei şi ea îmi mângâie părul buclat. moartă acum şaptesprezece ani. Mănăbuş din pricina căldurii şi a lipsei de aer şi atunci o pornesc deodată în zbor. îi mângâi degetele lungi şi fine. luminoasa duioşie a ochilor ei limpezi şi scânteietori.

Mă aflu cu-adevărat în casa copilăriei mele. Sunt acolo. va veni foarte repede. Degetele ei sprintene continuă să alerge pe clape. dar adesea. Atunci număr minutele. absolut nimic de ordin moral sau material nu va putea împiedica călătoriile astea. Mă aflu acolo cu ea. totuşi. nici Polein. ne întoarcem acasă. nimeni. absolut nimeni. Vine ea. chiar mult prea repede. Există momente care trebuie. o să găsesc nuca de cocos. demni asociaţi ai „mâncătoarei. E destul de uşor. comoara mea. Când so înapoia tineta goală. aidoma. ziua când ai să fii mărişor. nici distanţa la care se află această insulă pierdută din Atlantic. nici voi. nici cele douăsprezece morari îndeajuns de cretine ca să accepte teza procurorului şi felul său de-a interpreta cele petrecute. nici caraliii de la Recluziune. ca să ascult Văduva veselă până la capăt. mână-n mână. procuror neomenos. căţărat pe-un scaun. M-am înşelat. să cânte la pian. golirea tinetelor are loc după împărţirea cafelei şi a pâinii — aproximativ o oră mai târziu. Şi. şi-mi apăs foarte tare mânuţele ca să-i închid ochii mari. Am greşit când. socotind timpul cât o să rămân singur cu mine. de oameni”. n-am pomenit decât de „ore-timp”. cu să nu poată citi notele şi să continue. poliţişti de-o cinste îndoielnică.prea mic. Nici tu. în dosul taburetului rotitor pe care stă. E atât de real încât mă văd acoperind ochii mamei cu amândouă mâinile. nimic. plimbându-ne de-a lungul râului. fermecător poleite în trandafiriul fericirii când m-avânt spre stele. nici măcar zidurile groase. nu întotdeauna. ticălosul care şi-a cumpărat libertatea cu preţul unei mărturii false. nu e nici o închipuire. cele cinci ţigări şi câteodată o scrisorică fosforescentă. De pildă. căci îmi potrivesc pasul în aşa fel încât să coincid 6 . măsurate ca „minutetimp”.

De aceea aştept. să nu fi păţit ceva cei care. Tuşeşte. Iată şi doctorul. unsprezece luni şi douăzeci de zile. Exact. Nu. spun în gând: unu. se deschide ferestruica. temându-mă. 7 . foarte încet. Să nu credeţi cumva că mă cuprinde spaima la gândul că s-ar putea să nu capăt nuca de cocos. Doamne Dumnezeule! e-o glumă? Şi totuşi e adevărul gol-goluţ. transformându-mi trupul în pendulă. mai mult şoptite decât articulate. Când ajung la doisprezece înseamnă c-a trecut un minut. săptămânile. timp în care n-am vorbit cu cineva mai mult de patruzeci de secunde — frânturi de cuvinte. Gândindu-mă că o treabă ca asta ar justifica o consultaţie medicală. Se împlineşte aproape un an de când sunt aici. în clipa când fac stânga-mprejur. nespusa plăcere de a fuma în mormântul ăsta de zece ori în douăzeci şi patru de ore. Răcisem şi tuşeam zdravăn. riscându-şi tihna. Orele. să mă răsucească la un metru de uşă. mă cuprinde uneori un fel de groază în clipa când se împarte cafeaua. Pe urmă zice: — Scoate braţul. Spre marea mea mirare. Se iveşte un cap prin deschizătură. căci fumez o ţigară în două reprize.cu o secundă şi. — Ce ai? Ce te doare? Bronşită? Întoarce-te. lunile trec încet. S-a găsit un medic din armata colonială care să mă examineze printr-o ferestruică. şi nu mă simt uşurat decât văzând nuca de cocos. în ceea ce-i priveşte. la fiecare cinci paşi. majută cu atâta generozitate. aşadar totul e în regulă. sau ţigările. cer să fiu trecut pe lista bolnavilor. E acolo. Am purtat totuşi o discuţie cu glas tare. care înseamnă de fapt viaţa. zilele. fără vreun motiv anume. aplecându-şi urechea prin deschizătură pentru auscultaţie.

care nu ridică glasul să strige: Opriţi 2 . cinci. Calc în picioare indiferenţa unei categorii de oameni faţă de suferinţa şi durerea altei categorii de oameni. picioarele-mi sunt încordate. Şi am avut tăria de caracter să-i dau de înţeles că nu-i iau examenul în serios. Calc în picioare sistemul unui proces care se transformă într-o întrecere oratorică între cel care acuză şi cel care apără. în legătură cu o anumită crimă. după câteva luni nici nu-şi mai aduc aminte c-a existat. azi umblu furios. Umblu. domnule doctor. o dată la doi ani. aş simţi nevoia să calc ceva în picioare. mergând astfel. după cele ce s-au întâmplat. nu vă deranjaţi până într-atât. lipsa lui de interes sau de curiozitate. fără oprire. — Cum vrei. pentru a fi pe placul Administraţiei. Îi calc în picioare pe preoţii catolici care au primii spovedanii. Şi plecă. după ceau scris nişte articole incendiare despre un om. spun acelui medic ciudat: — Vă mulţumesc. care ştiu ce se întâmplă în ocna franceză şi care tac chitic. avu el cinismul să-mi răspundă. Calc în picioare organizaţia Ligii Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului. se pretează la treburi atât de scârboase. doi. Un. nu relaxate ca de obicei. stânga-mprejur. Da' de unde. cinci. Un. stânga-mprejur. care. calc în picioare o grămadă de lucruri. doi. Calc în picioare ignoranţa poporului francez.Eram gata să-l scot când. Nu merită. c-ar fi putut să-mi sară ţandăra. patru. umblu. trei. Îi calc în picioare pe ziariştii cronicilor criminalistice care. Ce-aş putea călca în picioare? Umblu pe ciment. de a şti unde sunt duşi şi cum sunt trataţi oamenii încărcaţi pe vasele care pleacă. dintr-un fel de respect faţă de mine însumi. Din fericire. neobosit. din Saint Martin-de-Ré. Calc în picioare laşitatea acestui doctor. trei. De parcă. patru.

nu mai sunt în stare să umblu normal. tuberculoză. În zece săptămâni. pe calea asta a putreziciunii. trei. şi orele. Sunt trezit de nişte voci înăbuşite. absolut sigur că voi fi viu şi echilibrat şi la sfârşitul anului care începe. optzeci la sută din cei trimişi. Asta-i tot ce înţeleg.ghilotina voastră neînsângerată. E al cincilea care dispare din preajma mea. doi. în afară de gripa asta păcătoasă. Chiar că-i o aniversare straşnică. mizerie fiziologică. — Asta n-are importanţă. Uşa se închide. S-a spânzurat în colţul dinspre pasarelă. la fiecare pas parcă zdrobesc câte ceva. N-ai observat până acum? — Nu ştiu. după cele petrecute. Regulamentul a fost respectat cu stricteţe. suprimaţi sadismul colectiv al funcţionarilor Administraţiei! Calc în picioare faptul că nici un organism sau vreo asociaţie nu-i ia vreodată la întrebări pe responsabilii acestui sistem spre a afla cum şi de ce. N-am înnebunit. dar recunoaşte: e ciudat că nu l-ai văzut. îmi potolesc prin oboseală revolta mută. Sunt sigur. Vecinul meu din stângă s-a sinucis. şeful Recluziuni căruia îi recunosc glasul. merită să fie sărbătorită. Încă zece zile şi voi fi făcut exact jumătate din pedeapsa cu recluziunea. Aud: — E complet uscat. moarte prin subalimentaţie cronică. Un. Şi câte oare mai calc în picioare? În tot cazul. căci... cinci. scurgându-se lent. scorbut. sunt sănătos tun. domnule şef. 2 . ramolisment. L-au luat. demenţă furioasă. patru. nici nu sunt pe cale să mă ţicnesc. dispar. Calc în picioare buletinele de deces ale medicinii oficiale: sinucideri. domnule Durand. întrucât uşa a fost deschisă şi închisă în prezenţa unei „autorităţi superioare”. oi fi trecut de multe ori fără să-l văd. la fiecare doi ani.

şi sunt mândru de el. fumând şi pregătind imediat viitoarea evadare. prin măturătorul de după-amiază primesc un bileţel de la prietenii mei: „Curaj. E o nebunie din partea prietenilor mei. Royale sau Saint-Joseph? O să mă îmbăt vorbind. Te îmbrăţişăm. sper să fiu la fel peste un an. Fapt neobişnuit. În consecinţă mi-am făgăduit să nu-mi las gândurile s-o ia razna. A trecut un an de când am sosit şi mă simt în stare să evadez şi mâine. Toată ziua aceea şi o parte din noapte am fost pe pământ şi în starea în care mi-am făgăduit în repetate rânduri să fiu. după ce vârâse înăuntru nuca de cocos şi cele cinci ţigări. Ştim că eşti sănătos. Maturette?” într-adevăr. Sunt zdravăn şi mulţumită vouă. încrezător în soarta mea. Am avut dreptate referitor la următoarele opt luni. Puteţi să-mi daţi ştiri despre Clousiot. Încă un an. Într-o dimineaţă. 2 . Nu mai ai de făcut decât un an. care dispare cât ai clipi. şi voi fi dus într-una din insule. Dar într-a noua s-a încurcat treaba. măturătorul se întoarce. râcâie la uşa mea. Noi o ducem bine ca de-obicei. Am avut aşadar o zi de triumf asupra sorţii vitrege. Costă o sumă uriaşă şi şi-au pus pielea-n saramură ca să mi-o trimită. dacă s-ar ivi prilejul. la golirea tinetei. trimite imediat câteva cuvinte prin cel care ţi-a dat biletul. Louis-Ignace.A venit şi ziua aniversării.” Scriu pe-o hârtiuţa albă care însoţea biletul: „Mulţumesc pentru toate. Sunt la Recluziune. A doua zi o iau de coarne pe prima din cele trei sute şaizeci şi cinci care-mi rămân de făcut. Dacă poţi. Îi trec repede hârtiuţa. E un bilanţ pozitiv. ăl de-mi aducea nuca de cocos a fost prins cu mâţa-n sac în clipa când împingea tineta înapoi. Am găsit în tinetă o cutie de lapte condensat Nestlé.

N-am lăsat cana din mână. n-o să fii bătut. Abia ia unsprezece a venit după mine o delegaţie având în frunte pe comandantul adjunct al Recluziunii. ca să nu mă lovească nepedepsiţi nişte gardieni. Îţi dau cuvântul meu de onoare că n-o să fii bătut. Asta se petrecuse la ora şapte. — Dacă vreţi să mă bateţi. — Cine-mi garantează asta? — Eu. idiotule! N-am putut să nu-i răspund. — Charrière. Stăteam în fundul celulei. 3 . în poziţie de apărare. Mai bine stau aici. cu cana de tablă de-o litră în mână. horcăitul unui om lovit de moarte. să-l miruiesc pe primul care matinge. Ferestruica mea se deschide şi capul congestionat al unui gardian îmi strigă: — Nici o grijă. Loviturile pe care le primea amărâtul se auzeau foarte limpede. — Poţi s-o păstrezi. Hai. dar n-o să-ţi trebuiască. ce-i al tău e pus deoparte! — Adio şi n-am cuvinte. şi-n al doilea rând.Incidentul era atât de grav încât vreme de câteva minute a fost uitată regula tăcerii. ca să-mi pierd cunoştinţa cât mai repede. — Aveţi cuvânt de onoare? — Nu mă insulta. — Bine. comandantul adjunct ai Recluziunii. ieşi afară. A fost deschisă uşa aceea care se închisese acum douăzeci de luni în urma mea şi nu mai fusese clintită de-atunci. ferm hotărât să-i mardesc cât mai zdravăn. aşa că n-are rost să ies ca să m-atacaţi din toate părţile. Dar nici gând de aşa ceva. din două motive: întâi. e zadarnic. turbam de furie de când auzisem cum s-au purtat cu nenorocitul ăla. — Recluzionar. ieşi afară. Apoi. e-n regulă. să ştiţi c-o să mă apăr.

nu mai ştiu nici ce s-a întâmplat ieri. Pe jos. Comandantul face nişte ochi cât cepele. Comandantul e atât de surprins de răspuns că-l aud spunând: — Întreabă la Royale dacă există vreo menţiune în sensul ăsta în ceea ce-l priveşte. În timp ce se telefonează. străbatem tot coridorul. Văzând că ceasul din perete arată ora unsprezece. Când ajung în curte. Sena. — Eu te întreb pe dumneata. Fără să fiu îmbrâncit. îmi spun: „De patru ore îl torturează pe amărâtul ăsta”. — Charrière. — Sufăr de amnezie. ca să-l aiuresc şi mai mult. simt că vrăjeala s-a prins. continuă: Dar asta ştii. rostesc ca un automat: Mă numesc Charrière. că te cheamă Charrière? — Asta da. mam născut în 1906 în departamentul Ardèche şi-am fost condamnat la muncă silnică pe viaţă la Paris. mă mir că nu scrie în dosarul meu. orbiţi de lumină. — Ce legumă vi s-a servit aseară? 2 . — Îţi baţi joc de mine? — Nu. geme un om. de când primeşti mâncare şi ţigări? — V-o fi spus el.Ies din celulă. Sunt vreo duzină de supraveghetori. Am rămas c-o amnezie după o lovitură-n cap. mă bagă în sala „Administraţiei”. comandantul adjutant se aşează lângă el. plin de sânge. Înconjurat de şase supraveghetori şi de comandantul adjunct. Şi repede. Comandantul stă la birou. mă cuprinde ameţeala şi nu-mi pot ţine deschişi ochii. — Ţi-ai primit cafeaua cu pâine azi-dimineaţă? — Da. Zăresc în sfârşit căsuţa unde fusesem primiţi.

— Va să zică. e-un simulant. Da. dă să-ţi văd capul. şi n-o să mai spuneţi c-am evadat. constat doar că mi-aduc aminte de lovitură. n-ai nici un pic de memorie? — Câtuşi de puţin dacă-i vorba de cele întâmplate.. Din ce cauză? O lovitură în cap. din condamnarea la recluziune. M-aţi întrebat de când mi se trimit de-ale gurii şi ţigări. La revedere.. domnule comandant. ce-ai de gând să spui sau să faci? — Păi tocmai asta se discută aici. — În definitiv. — Sunt condamnat la recluziune? De ce? — Asta-i culmea! Paştele şi dumnezeii! Nu mă face să-mi ies din sărite. de-ar fi să te cred. Pune mâna pe receptor: — Nu figurează nimic? Ciudat. o să vă ţin la curent. aveţi legătura cu Insula Royale. În clipa aceea îi zice un gardian: — Domnule comandant. Cum se face că după lovitura asta ţi-aminteşti că ţi-ai pierdut memoria? Aud? — Nu pot să vă explic. Am priceput. — I-ascultă.. Văd eu. Veniţi cu mine. De pildă. scuzaţi-mă. Dar am memoria chipurilor. Iată răspunsul 1 . sunt un om serios şi cu simţul răspunderii. actorule.— Nu ştiu. nu ştii nici cât ţi-a mai rămas de făcut din pedeapsă? — Din munca silnică pe viaţă? Bănuiesc că până mor. — Nu. Vezi c-o păţeşti! Acum îi pun capac: — Pentru evadare? Domnule comandant. Bine. Ah! Da. Doar n-o să spui c-ai uitat că teai ales cu doi ani pentru evadare.. — Va să zică. sămi controlaţi celula. o să verific. ştiu că de dumneavoastră am fost primit. e o cicatrice destul de lungă. dar habar n-am când. de faptul că mă cheamă Charrière şi aşa mai departe. pretinde că suferă de amnezie.

stânga-mprejur. din proprie iniţiativă. în plus. nu-i fosforescentă. atât era de bine ascunsă în prici. Vreme îndelungată ai mâncat prea mult. Trebuie să mă deprind cu un fel de viaţă radical deosebit. şi poate c-ar fi bine să schimbi tactica. ţinând seama de faptul c-o să mănânci atât de puţin. Din păcate. De pildă. Curaj”. Să sperăm că nu va fi pedepsit cu prea multă cruzime. Peste zi va trebui să şed ore întregi. Nimeni n-o să fie luat la întrebări pe Insula Royale. cele zece şedinţe de fumat îmi mai umpleau ziua şi o parte din noapte. — Ce doresc eu e foarte simplu. mi-au suprimat masa de seară. patru. faceţi cum doriţi. stânga-mprejur. cu atât cheltuiesc mai puţine calorii. Îi suprimaţi masa de seară până la sfârşitul pedepsei. Nu mie gradul numai la mine. izbutesc să descifrez la lumina ei: „Vidanjorul şi-a ţinut gura. N-o să-ţi vină prea uşor cu regimul ăsta crâncen. A spus că era abia a doua oară că-ţi aducea de mâncare. doi. ci şi la amărâtul pe care l-au stâlcit în bătaie din pricina mea. trei.. Iată-mă aşadar lipsit de nuca de cocos. trei. Trăgând tare din ţigară. cât o să dureze până să mă anemiez 2 . Că a făcut-o pentru că te cunoştea din Franţa. Mă obişnuisem să nu sufăr de foame şi. ca să nu consumi energie. Unu. Din pricina amneziei mele nu vă pot răspunde.. o să slăbeşti un pic. să stai culcat cât mai mult. doi. În aceeaşi zi capăt o scrisorică la al doilea măturat. cinci. Patru luni înseamnă o sută douăzeci de zile. ei bine. Cu cât mă mişc mai puţin. Unu. cinci. Cu noul regim de viaţă. n-o pot citi. patru. Colac peste pupăză. de ţigări şi de ştiri de la prietenii mei din Insula Royale. Asta-i tot.meu definitiv: nu ştiu dacă e prima sau a mia oară. Peste noapte aprind o ţigară rămasă din ajun şi care le-a scăpat la percheziţie.

Mă culc foarte devreme şi evadez de-a binelea. Printre cei din tagmă prietenia se transformă repede în ură înverşunată. Toţi prietenii îmi trec pe dinaintea ochilor în călătoria asta plăsmuită. A doua zi. aproximativ două ore. ţigările ceva mai puţin. par că-s pline de furnici. Va să zică m-aşteaptă două luni hotărâtoare. În total. Ieri am fost la Paris. la restaurantul Le Rat Mort. Acum mi-e foame tot timpul. cu o clientelă alcătuită numai din corsicani şi marsiliezi. încep să mă antrenez pentru traiul ăsta nou. Se fac zece zile de când durează regimul acesta. În rest. la cafeneaua Marronnier pe boulevard de Clichy. patru ore de mers. De cum o să fiu lipsit de vlagă. cu toate că orelemi par mai lungi. La prânz. dar vorbind franceza ca un parizian şi engleza ca un adevărat ingliş. Mă hotărăsc să stau lungit de la şase seara la şase dimineaţa. după ciorbă. iar picioarele. Da. vreo două ore. bolile o să găsească un teren extrem de prielnic. îşi omora un prieten cu cinci focuri de revolver. O să umblu de la cafea până ce se strâng tinetele. Azi. unde beam şampanie cu nişte prieteni: Antonio Londonezul — originar din Baleare. O să fie greu sa-mi iau zborul fără să fiu obosit. Am şi început să simt un soi de oboseală permanentă care a pus stăpânire pe mine. după ce mi-am petrecut o bună bucată din timp gândindu-mă la prietenii mei şi la amărâtul care a fost maltratat atât de crâncen. ieri am fost la Paris.serios? Cel puţin două luni. destul de repede. pe avenue de Saint-Ouen. Izbutesc destul de bine. care ore întregi nu mai funcţionează. din celula mea. 2 . O să încerc totuşi. dansând în sunetele acordeonului la balul de la Petit Jardin. Nuca aceea de cocos îmi lipseşte grozav de mult. aşezat sau culcat.

pe blocul de ciment care-mi slujeşte drept scaun.'“ — „Nu fi atât de pretenţios. „Tocmai când ai ajuns la mal greşeşti atât de grav? — „Mi-e foame şi mă simt lipsit de vlagă. Cu puţin noroc. cu respectiva fărâmă de carne fiartă. Nu mai am de făcut decât o lună. Se împlinesc trei luni de când nu mănânc decât un coltuc de pâine şi la prânz o ciorbă caldă fără legume. pe care le mănânc la şase dimineaţa. la prânz. după ce mi-am băut cafeaua. Încă 3 . Imaginile trecutului mă smulg din celula mea cu o asemenea putere încât trăiesc de-a binelea mai multe ore de libertate decât de recluziune. cum se întâmplă adeseori. Aşadar. iar ultima bucată noaptea. ajung la acelaşi rezultat ca atunci când mă străduiam să obosesc. fără să umblu prea mult. M-am lăcomit să mănânc jumătate din pâine. logic vorbind. dar nu bolnav. Cum să fii puternic? Cu mâncarea asta? Important — şi-n privinţa asta ai învins — e că eşti slab. numai piele. «mâncătoarea de oameni» o să piardă partida cu tine”. În mod obişnuit o tai în patru bucăţi mai mult sau mai puţin egale. cu regimul ăsta alimentar foarte redus. Sunt tare nervos în dimineaţa ăsta. „De ce faci una ca asta?' Mă dojenesc singur. după cele două ore de mers. să văd dacă nu-i cumva. lor. Am slăbit mult şi-mi dau seama cât de importantă a fost — ca să-mi păstrez sănătatea şi echilibrul în această teribilă excludere din viaţă — nuca de cocos pe care am avut norocul s-o primesc douăzeci de luni la rând. nici de prezenţa mea în toate aceste locuri unde am petrecut nopţi atât de frumoase.atât de reali că nu mă îndoiesc nici de prezenţa. Foamea permanentă mă face să cercetez bucata de carne imediat ce-o capăt. Mă aşed. e drept. la şase seara. lucru pe care nu-l fac niciodată.

trasate precis. Nu. că un păzitor de ocnaşi e o fiinţă normală. Ti-ai încheiat doi ani de recluziune. ieşi. sadismul intuitiv. să nu accepţi — şi asta să-ţi fie limpede de peacum — nici un fel de compromis cu acest soi de oameni. mult îi pasă comandantului dacă s-a înşelat.treizeci de zile. de frica lui Dumnezeu — dacă e credincios să devină temător şi să se căiască. eu şi oamenii de teapa mea. autoritatea pedantă lipsită de suflet. trebuie să continui — calm: — Cum. sunt graţiat. Te înveţi cu orice în viaţă. „Zău aşa. mâine sau mai târziu. ce-i cu tine? Nedreptate sau nu. Ce importanţă are asta pentru un om cu asemenea mentalitate? N-oi fi având acum pretenţia să aibă remuşcări că te-a pedepsit pe nedrept? Îţi interzic sa presupui. chiar şi să fii un ticălos de-a lungul întregii tale cariere. pierind pe insulă. de cealaltă parte. Fiecare se găseşte de o parte sau alta a unei bariere. Aşa că. Nici un om demn de acest nume nu poate să facă parte din breasla asta. mi-am încheiat cei doi ani de calvar. cu reacţii automate. Poate doar când o fi c-un picior în groapă. Ba nu. ia stai! Dacă e de faţă comandantul căruia i-ai jucat festa cu amnezia. după care se va deschide uşa şi mi se va spune: — Recluzionar Charrière. De o parte. oricare ar fi insula unde vei fi trimis. plec în Franţa? Munca silnică pe viaţă a luat sfârşit? Numai ca să-i vezi mutra şi să-l convingi că postul la care te-a condamnat e-o nedreptate. care au 4 . nu că ar avea remuşcări pentru porcăriile pe care le-a comis. ce-o să spun? Cam aşa: — Da. adică şapte sute douăzeci de ore. laşitatea. ci de teamă ca la judecata de apoi să nu fie el însuşi condamnat. Iar eu.

aşa că trimit biletul. iar aşa-zisa bucată de carne e un os cu foarte puţină carne sau o fărâmă de piele. Sunt atât de slab că nu mai e nevoie să fac nici un efort pentru ca. Aud râcâit la uşă. treaz fiind. Cine s-o fi înjosind într-atât încât să-mi aleagă bucata de pâine? De câteva zile. Trebuie să fac cât mai puţine mişcări. nobleţe. fără nucă de cocos. curaj. prefer să fiu ocnaş decât păzitor de ocnaşi. Încă nouăsprezece zile. Cele câteva cuvinte.” Alăturat. Doar douăzeci de zile. atât de minunată. curaj — Louis. să visez orice. atât de statornică. desigur. Trag repede biletul.” Mătura se freacă iarăşi de uşa mea. o bucăţică de hârtie şi un vârf de creion. Am băgat de seamă că bucata mea de pâine e întotdeauna din seria celor mici. ca să nu cheltuiesc caloriile indispensabile. Încerc să reacţionez şi cu mare greutate izbutesc să suport cele douăzeci şi patru de ore zilnice. Mă simt tare slăbit. reprezintă pentru mine mult mai mult. Cu toată sinceritatea. O să suprim cele două ore de mers de 2 . Au dreptate: numai nouăsprezece zile. Mi-e teamă c-o să mă îmbolnăvesc. Citesc: „Scrie-ne câteva rânduri. Ignace. De la Dega şi Galgani. bunătate. N-am să mă îmbolnăvesc.comis delicte grave. şi dacă m-aş îmbolnăvi. spirit de sacrificiu. îmi dă lovitura de bici de care aveam nevoie. Dovada asta de prietenie. E fosforescent. Foarte îngrijoraţi de starea sănătăţii sale. Scriu: „Mă ţin tare. însoţită de-o deprimare gravă. dar în care suferinţa a izbutit să dea la iveală calităţi incomparabile: milă. sunt aproape de capătul acestei curse istovitoare contra morţii şi a nebuniei. A devenit o obsesie. fără ţigări. ciorba mea nu mai e deci t o zeamă chioară încălzită. Mă îngrijorează oboseala asta adâncă. să-l convingă să mă îngrijească aşa cum trebuie. Afară se ştie ce-i cu mine. precis că prietenii mei s-ar duce la doctor. sunt foarte slab — Mulţumesc — Papi.

Tot o să-ţi spun că mă-ta e-o scroafă şi că de-aia n-a putut să iasă din ea decât o lepădătură. scârnăvie! De-a-ndoaselea dacă vrei. viorile javaneze cu o coardă mă leagănă în acordurile lor tânguitoare. E singurul mijloc ca să rezist. când un urlet înfiorător. mă readuce la realitate. nu. timp de douăsprezece oro. apoi mă reaşez. în groapa mea. iar celelalte douăsprezece. foarte aproape. am aşteptat treizeci şi şase de luni ca să te-njur! Mi-e greaţă de tine şi de toţi ai tăi. de frica unei pedepse. 3 . şleahtă împuţită de caralii ce sunteţi! Câteva clipe mai târziu. nu aşa! Pune-i-o de-a-ndoaselea. Drept care stau culcat toată noaptea. Doar zece zile încă. că de nu încasezi o pedeapsă de-o să te usture! zise caraliul. Urletul vine dintr-o celulă aflată în spatele meu. propteşte-ţi genunchii. trage tare de şnur. mardeşte-mă dacă-ţi face plăcere. un maldăr de băligar. n-ai să afli nicicând ceva asemănător cu tăcerea la care mă obligi! Nu. strânge-o până mă gâtuieşti. Tocmai mă preumblu prin Trinidad. imbecilule! Ce-o fi mai usturător decât tăcerea asta de moarte? Pedepseşte-mă cât pofteşti. se deschide uşa şi aud: — Nu. neomenesc. nu mai rabd să nu vorbesc! De trei ani trebuia să-ţi spun că te bag în mă-ta. sau cam aşa ceva. aşezat pe blocul de piatră. e mai bine! Şi amărâtul urlă: — Pune-mi cămaşa de forţă cum pofteşti. Nu te-ai săturat păzindu-mă de sus? Nu-ţi dai seama că pierzi jumătate din spectacol cu lumina asta chioară? — Tacă-ţi gura. fac câteva flexiuni şi mişcări cu braţele. Aud: — Ticălosule. — Ah. nu! Nu mai vreau.dimineaţă şi cele două de după-amiază. ah! Mor de râs. idiotule! Şi de tâmpit ce sunt. Din când în când mă ridic. ia pofteşte aici. călău scârbos ce eşti.

că nu mai aud nimic. Îmi reproşez că mă simt mai bine din pricina că altul este înfrânt.atunci poate că faci şi dumneata la fel! Incidentul ăsta m-a readus din insula cu oameni cumsecade. Uşa s-a încins. plecând mai departe: — Bine. adică mai am de îndurat două sute patruzeci de ore. bine încălţaţi. căci după câteva minute. şi-mi aruncă. portul Port of Spain. Caraliul rămâne tablou. în spatele meu.I-o fi pus probabil un căluş. sau poate faptul că zilele se scurg liniştit. despărţit printr-un zid. — Crezi? Păi tot ce-a spus mi se pare bine gândit. Mă întreb dacă nu sunt şi eu unul dintre acei egoişti care pe timp de iarnă. cel al violenţei. sânii indienelor. mi-a întrerupt visul despre viori. Au mai rămas zece zile. un nefericit de ocnaş intră în prima fază a nebuniei. poate pe cel mai jalnic făgaş. dar mintea mi-a rămas neatinsă. Tactica de-a nu mă mişca dă roade. se opreşte în dreptul celulei mele şi zice: — Se vede treaba c-a înnebunit. ca să mă readucă la trista realitate a Recluziunii. Scena trebuie să-l fi emoţionat pe tânărul paznic. Nu mai are mult de trăit. sau mulţumită scrisorii de la prietenii mei. energiei mele nu-i lipseşte decât un pic de forţă fizică pentru a funcţiona din nou perfect. căci revolta lui oferă prilejul de a fi ghiftuit până la saturaţie cu tratamente riguros studiate spre a-l ucide cât mai ştiinţific cu putinţă. Probabil însă că mă simt mai puternic pentru că m-am trezit făcând o comparaţie: mai am două sute patruzeci de ore până să fiu eliberat din Recluziune. bine înmănuşaţi. la o distanţă de doi metri. sunt slăbit. În timp ce colea. la căldurică întro haină de blană văd defilând prin faţa lor mulţimile de 2 .

sunt vieţaş. Uşa mi-a fost deschisă o singură dată. se simt mult mai la cald ca înainte şi se bucură de blana lor mai dihai ca oricând. ştiu. dar Papillon are muncă silnică pe viaţă. mă apropii de sfârşit şi sper să mă simt bine în toate privinţele în mai puţin de şase luni.pălmaşi rebegiţi de frig. Hai. ca să mă pedepsească. dar am douăzeci şi opt de ani. tuşeşte”. N-am nici o îndoială. patru cuvinte cu supraveghetorul emoţionat de bietul nebun. E adevărat. În mai puţin de şase luni. pus la punct pentru o evadare spectaculoasă. e sigur. În afară de vecinul meu cu care schimb câteva silabe vreme de câteva secunde pe zi. Totul în viaţă e deseori chestie de comparaţie. Şi deunăzi. pentru a fi condus în faţa comandantului. Asta numeşti tu libertate? Ştiu. iar dacă mă vor trimite pe Insula Royale. Sa vorbit de prima. el s-a ales cu cincisprezece ani de închisoare. Nu-i prea exagerat ca diversitate! Mă culc liniştit fără să mă gândesc la altceva decât: mâine se va deschide definitiv această uşă. am de făcut zece ani de închisoare. sau măcar cu mâinile învineţi le de gerul dimineţii. moral. O conversaţie mai lungă şi mai însufleţită cu comandantul. dar ca 2 . prost îmbrăcaţi. mi s-a vorbit de patru ori. dar are cincizeci de ani. E ultima noapte pe care o petrec la Recluziune. Acum şaptesprezece mii cinci sute opt ore am intrat în celula 234. voi respira aerul mării. ca sănătate. şi care comparându-se cu această turmă ce aleargă să prindă primul metrou sau autobuz. Voi pleca. Mâine voi vedea soarele. O dată când mi s-a spus că la sunetul fluierului am voie să las priciul jos — în prima zi. energic. Mâine începi să-ţi isprăveşti oficial pedeapsa de muncă silnică pe viaţă. E adevărat. a doua va fi gravată pe pietrele unuia din zidurile ocnei. O dată doctorul: „Întoarce-te.

Picioarele îmi sunt moi şi-mi joacă pete negre prin faţa ochilor.'“ Mi-aduc deodată aminte că sunt „amnezic”.viaţă nu se compară cu cea pe care am îndurat-o. ţi-ai încheiat pedeapsa. Îmi spun: Nu-s prea chipeşi prietenii mei. Se deschide uşa. 3 . suntem în 26 iunie 1936. Clousiot e lungit pe-o brancardă. Repet: — E-n regulă? — Da. 26 iunie 1936. E palid şi miroase deja a mort. Comandantul adjunct şi doi supraveghetori sunt de faţă. Aşa oi fi arătând şi eu?” Abia aştept să mă văd întro oglindă. Aţi greşit. astăzi. Urmează-ne. Cum o să-i găsesc oare pe Clousiot şi pe Maturette? La ora şase capăt cafeaua şi pâinea. Ora opt. cu obrajii scofâlciţi şi cu ochii înfundaţi în orbite. e-n regulă? Nici un răspuns. O să găsesc de mâncare în lagăr. şi cine ştie dacă. din care treizeci la soare. Le spun: — Ei. după lege. Ajuns în curte. Oricum. Ajungând în faţa pavilionului „Administraţie”. Îmi vine să spun: „Păi eu ies. Peste patru luni împlinesc treizeci de ani. urmează să ies din Recluziunea Celulară din SaintJoseph astăzi. n-ar fi în stare să mă bage pe loc la carceră pe treizeci de zile. Maturette e un adevărat schelet. dau cu ochii de Maturette şi de Clousiot. Am mâncat tot coltucul de pâine. — Charrière. Şi totuşi n-am parcurs decât vreo cinzeci de metri. soarele strălucea de pe-acum îndeajuns ca să mă orbească. Ies. recunoscând astfel că l-am trombonit pe comandant. zice încet Maturette. Simt un fel de slăbiciune.

Clousiot. Ce ştiu eu? Nu-mi aduc aminte. avem voie să vorbim.. — Ia să vedem. şi dumneata. furt pe care nu-l săvârşise. domnule comandant. ce greşeală am comis? — Chiar nu-ţi aminteşti că s-au găsit ţigările şi nuca de cocos? — Sincer vă spun că nu. — Să intre Maturette. — Aşadar. vaţi purtat bine.. ce mi s-a dat. îmi spune el. las-o baltă. Îţi trec „purtare bună”. Îl sărut pe Clousiot pe obraz. — Nu. — Ah! asta-i culmea! Ce-ai mâncat aseară? — Ca de obicei. Dumneata. mâncai seara? — Se-nţelege! Credeţi că-mi vărsăm gamela? — Nu. 2 . îţi trec ceea ce meriţi: „Purtare rea”. Şi cu această ultimă frază ieşim din birou. nu aşa! — Mă curăţ. Aşa că vă trec pe fişă: „Purtare bună”. deoarece ai comis o greşeală gravă. Completează-i altă fişă de ieşire. Poate fasole sau orez cu grăsime. Charrière. — Mă iertaţi. retrag calificativul de „purtare rea”. la ce regim eşti de patru luni? — Din ce punct de vedere? În privinţa mâncării? La fel ca la început. N-am făcut nimic ca să n-o merit. Escortaţi de un singur supraveghetor.Îmi vine să-i spun că. e-n regulă? — Aşa da. domnule X. În regulă. Avea treizeci şi doi de ani şi fusese trimis la ocnă pe douăzeci de ani pentru furtul unei biciclete. sau vreo altă legumă. Poarta cea mare a Recluziunii se deschide pentru a ne lăsa să trecem. l Peste câteva zile urma să moară la spitalul de pe Insula Royale. Îi sclipesc ochii şi zâmbeşte: — Adio. Dar soseşte comandantul. s-a isprăvit. nu-i vorba de asta. Papillon. pedeapsa cu recluziunea fiind terminată.

Escortaţi de vreo douăzeci de amici. fără măcar să ne dăm seama. Insula Royale e-n faţă.coborâm încet drumul care duce spre lagăr. coborâm până în lagăr. foarte încet. Colondini. Jean Sartrou. Chissilia. ne spune supraveghetorul. Infirmierul îi face lui Clousiot o injecţie cu ulei camforat şi una cu adrenalină. urmaţi de doi brancardieri care-l duc pe prietenul nostru intrat în agonie. Trebuie să coborâm. unul la dreapta şi celălalt la stânga lui Clousiot. Supraveghetorul zice: — Haideţi. Cer supraveghetorului îngăduinţa să stau jos câteva minute. Trebuie să ne ducem toţi trei la infirmerie. Maturette şi cu mine ne trezim c-o duzină de pachete de ţigări şi de tutun. unde intrăm unul lângă altul. Fiecare vrea să ne dea câte ceva. cafea cu lapte foarte caldă. VIAŢA PE INSULA ROYALE Abia ajunşi în curtea lagărului. suntem înconjuraţi cu o atenţie binevoitoare de toţi ocnaşii. ciocolată făcută din cacao pură. traversăm curtea pentru a intra la infirmerie. E într-adevăr emoţionantă 2 . pentru inimă. plină de verdeaţă şi de acoperişuri roşii. dă-i lui vitaminele mele. ţinându-ne mai departe de mână. fără un cuvânt. Insula Diavolului. îi regăsesc pe Pierot Nebunul. Zice da. şi ne prindem de mână. Şi încet. Acest contact stârneşte în noi o emoţie lăudată şi. austeră şi sălbatică. are mai multă nevoie decât mine”. Un negru uscăţiv zice: „Infirmierule. flăcăi. ne îmbrăţişăm. Vedem de sus marea care străluceşte de reflexe argintii şi de spumă. Ne aşezăm. În câteva minute.

La mijloc. Nu ştie cine i-a dat-o. Toţi trei. foarte mulţumesc. în ciuda protestelor lor. Iată şi barca. toţi ocnaşii ne spun la revedere şi ne urează noroc. Atunci deschidea ochii deja tulburi şi-mi spunea: — Prietene Papi. — Mai mult decât atât. de o parte şi de alta. — Nu. Le mulţumim. ne internează cu de la el putere. Dar de unde ştii că plec la Royale? — De la contabil. ţigări. plecăm spre Insula Royale. Cred chiar c-o să fiţi internaţi în spital. brancarda cu Clousiot: Maturette şi cu mine. Şase vâslaşi. Unul din vâslaşi e Chapar. e într-adevăr interesantă. Cele două ore la infirmerie au trecut foarte repede. Infirmierul e un bandit muntean din Corsica. am. în afară de clipele când mă apropiam de el şi-i puneam mâna pe frunte. La poarta lagărului. suntem fraţi. Îl cheamă Essari. Am mâncat şi am băut pe săturate. Clousiot a stat aproape tot timpul cu ochii închişi. plină cu tutun. E-n 2 . cel cu afacerea de la Bursa din Marsilia. Maturette a primit şi el una. Pierre Bordelezul îmi spune: — Ai nevoie de ceva biştari? Până pleci pe Insula Royale am timp să fac o chetă. Mai târziu l-am cunoscut bine. Pierrot Nebunul mi-a atârnat de gât o desagă.demonstraţia asta de bunătate solidară faţă de noi. Doar infirmierul Fernandez şi un supraveghetor ne însoţesc până la chei. doi supraveghetori înarmaţi la spate si altul la cârmă. o să istorisesc odată povestea lui.suntem prieteni adevăraţi. Însoţiţi de-un singur supraveghetor. Ne înmânează fiecăruia câte-o fişă pentru spitalul din Insula Royale. pornim. ciocolată şi cutii de lapte Nestle. Pricep că. fără să-i mai ceară părerea medicului. Ghiftuiţi şi mulţumiţi. îi răspundeam.

Când ne mai oprim o dată. Fiecare. dar n-a ciripit. la drum. Nu ştia decât de mine. Atunci m-aşez pe braţul brancardei. păşim în urma lui. Orologiul de la brutărie arată ora trei. îl ridică pe Clousiot ca pe-un fulg. e pietruit. Un supraveghetor cheamă doi brancardieri. în timp ce vâsleşte. — Ce-a păţit? — A mierlit.regulă. Un supraveghetor. ele peste patru metri lăţime. ne spune o 2 . Din fericire. nişte matahale. Chapar mă-ntreabă: — E-n regulă. mă orbeşte şi mă-ncinge serios. Individul s-a ţinut tare. Greii de urcat. Aproape toţi sunt ocnaşi din convoiul meu. Soarele ăsta de după-amiază e foarte puternic. aşteptând să-i ajungem. cea mai mare dintre cele trei insule. impecabil îmbrăcaţi în alb. cei doi brancardieri se opresc când şi când. Coborâm pe cheiul Insulei Royale. fiecare cu brăţară de forţă din piele neagră. întâlnim un grup de corvoadă care merge la lucru. Maturette şi cu mine. în trecere. Doi ocnaşi. iar noi. — Cum aşa. vine după noi. de ce? — După spusele unui infirmier. se pare că i-au paradit ficatul c-o lovitură de picior. puştiulică? şopteşte Clousiot. Papi? Primeai regulat nuca de cocos? — Nu. Drumul. în ultimele patru luni deloc. în dreptul capului lui Clousiot şi-l mângâi uşurel pe frunte şi pe creştet. cu câteva hârtii în mână. aproape de sosire. De fiecare dată îmi zâmbeşte. deschide ochii şi-mi spune: — Dragul meu Papi! Maturette îl ia de mână. Ramele pătrund în apă şi. — Ştiu. s-a-ntâmplat un bucluc. Pare nespus de fericit că ne simte în preajma lui. — Tu eşti.

cine e? — E Clousiot. asta numiţi dumneavoastră vizită medicală. vedem. în faţa unei clădiri pătrate şi albe. 2 . apoi spune: — Duceţi-i la spital. Se uită la el. cu cearşafuri şi perne. e-un băiat de treabă. Sosind pe platou. să mă examinaţi printr-o ferestruică? — E-un ordin al Administraţiei. Se ocupă imediat de Clousiot şi dă ordin unui supraveghetor să cheme doctorul. aşezate la umbră.vorbă bună. poreclit „Aşchie”. dar s-a dovedit căpăţânos. îi spun. suntem instalaţi în paturi foarte curate. să nu se deschidă uşa unui condamnat. Fără să se scoale în picioare şi fără vreo formalitate. infirmierul sălii sever supravegheate de la Saint-Laurent-du-Maroni. cele mai de seamă notabilităţi ale Insulelor. îi zice el lui Chatal. La spital. Când vor ieşi de-acolo. — Poale. — Cu ce prilej? — Cu prilejul unei vizite medicale la Recluziune. Îi scrie o reţetă. şi de alţi şefi ai penitenciarului. — Domnule doctor. îl văd că dă din cap c-un aer nemulţumit. maiorul ne spune: — Ei. Papillon şi cu mine. Primul infirmier cu care dau ochii e Chatal. apoi sendreaptă spre mine. bine luminată. — Mă mir. într-o sală mare. n-a fost prea greu la Recluziune? Dar ăla de pe brancardă. — Nu prea suntem prieteni. După un examen lung şi minuţios. sa mi se dea o notă cu caracterizarea lor. domnule doctor. înainte de a-i trimite în lagăr. Acesta soseşte pe la ora cinci. Ne apropiem de maiorul Barrot.

Toată lumea e vârâtă până-n gât în negoţul zilnic. — Mai vorbim noi despre asta altă dată. alţii bucătari. carne. zahăr.) 1 . din mai multe motive: în primul rând. Majoritatea sunt extrem de periculoşi. Cât despre celălalt. a fost asasinat de un lepros. Viaţa ocnaşilor din Insulele Salvării e cu totul diferită de ceea ce ne-am fi putut închipui. bănuit c-ar pregăti o evadare. clima e foarte sănătoasă. cel care mă trădase cu prilejul evadării. ţigări. ocnaşi şi supraveghetori. Li se spune „băieţi de casă”. căci mulţumită lor se poate face tot felul de negoţ. ciocolată. Îmi face totodată cunoscut că Jésus. dar sper că dumneavoastră nu sunteţi decât pus la dispoziţia Administraţiei şi că nu faceţi parte din ea. Categoria asta a transportaţilor face legătura între lagăr şi locuinţele gardienilor. Am să încerc să vă înzdrăvenesc. Nu cunoaşte numele leprosului şi mă întreb de n-o fi cumva unul din cei care ne-au venit în ajutor cu atâta generozitate. Unii sunt grădinari. legume proaspete. Aşa încât sunt toţi sănătoşi tun. în timp ce vieţaşii — ce-au avut şi ce-au pierdut! — sunt periculoşi cu toţii. pe prietenul dumitale şi pe dumneata. Dar nici nu sunt categorisiţi drept ocnaşi 33 Un fel de homari (n. Doar cei condamnaţi pe diverse termene mai au speranţă să fie eliberaţi. mi-e teamă că-i prea târziu. a fost internat în Insule. „Băieţii de casă” nu sunt văzuţi cu ochi răi de ceilalţi ocnaşi. t. Neveste de-ale supraveghetorilor umblă după ocnaşi tineri care să le facă treburile gospodăriei — devenindule de cele mai multe ori şi amanţi. peşte. domnule doctor. langustine33. nuci de cocos etc. Chatal îmi povesteşte că.— Foarte bine. căci se face negoţ cu ce vrei şi ce nu vrei: alcool. toată lumea mănâncă bine. cafea. E un mişmaş nu prea uşor de înţeles.

infirmieri. în ce-i priveşte. care trăiesc în comun. brutari. Nici de-a fi temniceri. grădinari ai penitenciarului. nici de-a lucra la popota supraveghetorilor. Nici un om din adevărata tagmă nu acceptă să se înjosească făcând asemenea treburi. Dega. măturători de frunze. Dega şi Galgani au venit să-şi petreacă duminica împreună cu mine. în cele mai mici amănunte. Dega s-a hotărât să nu mai încerce nici o evadare. Am luat masa în camera lui Chatal: el. Se lucrează de la şapte dimineaţa până la prânz şi de la două la şase dupăamiaza. unde totul se comentează. vâslaşi. unde toată lumea se studiază şi se observă. Aşteaptă din Franţa o graţiere prin care să i se scadă cinci ani. adică la corvezile în plin soare sau sub supravegherea caraliilor. Un adevărat ocnaş nu munceşte niciodată la corvezile de întreţinere a zidurilor. la scări. ciorbă de peşte. pretinde că se ocupă de el un senator corsican. la spital. Dimpotrivă. Toate aceste slujbe sunt ocupate de adevăraţii ocnaşi. Cu cei trei pe care i-a făcut în Franţa şi cu cei de aici. cartofi. Grandet şi eu. brânză. M-au rugat să le povestesc toată evadarea. unde totul se judecă. deţinuţi şi gardieni. Maturette.curaţi. nu mai rămân decât patru ani. măcelari. Galgani. Galgani. paznici ai farului. Am mâncat peşte cu mujdei de usturoi. Toate astea dau o privire de ansamblu asupra acestui amestec de oameni atât de deosebiţi între ei. 2 . factori poştali. la plantaţiile de cocotieri. S-a resemnat să-i facă. plătesc cu bani grei slujbele în care n-au treabă cu paznicii: vidanjori. bivolari. vin alb. cafea. la drumuri. un târguşor în toată puterea cuvântului.

Lucrează la întreţinerea clădirilor Administraţiei. — Să umbli întotdeauna înarmat. — Ne vedem în lagăr. Aveam să aflu mai târziu că-i foarte interesant. Chatal crede că o grădină are unele avantaje pentru pregătirea unei plute. mă poate plasa unde vreau. unde găseşti de toate: zugravi.” La plecare. aci. Galgani spune că mi-a şi rezervat un loc în colţul lui şi că o să facem parte din acelaşi gurbi (membrii unui gurbi mănâncă laolaltă şi banii fiecăruia 3 . mă informează că e fierar la „întreţinere”. care are un ceas frumos. E-o armă de temut. pentru o evadare. chiar de-au simţit-o la pipăit. fierari. şi nici lui Galgani. În ce-l priveşte. în aşa fel încât cu ce scot de la cartofori să pot trăi bine fără să-mi cheltuiesc banii din tub. zice Dega. trebuie să ne întoarcem în lagăr. Se dezlănţuie o furtună de proteste. Grandet îmi dăruieşte un cuţit grozav. Grandet îmi propune să facem juma-juma (e staroste al jocului de cărţi). zice Grandet. „S-a şi făcut de cinci.Vine rândul meu. Rămâne să aleg. Îi întreb care sunt locurile cele mai prielnice. zice el. Duminica a trecut cu o iuţeală surprinzătoare. dar extrem de periculos. ziua şi noaptea. tâmplari. Când cineva e socotit periculos. Dega îmi dă cinci sute de franci pentru pocher. chiar de el călit. Dega. Lui Dega nici prin gând nu i-a trecut. căci se-ncing uneori partide straşnice în sala noastră. E un atelier. — Dar cum rămâne cu percheziţiile? — Majoritatea celor care fac percheziţii sunt temniceri arabi. Până să plece. zidari. au ei grijă să nu găsească la el vreo armă. instalatori — vreo sută douăzeci de oameni. Cât despre Grandet. care e contabil general.

pe nume Dupont.sunt ai tuturor). începe tu. unde suntem vreo şaizeci la număr. Trăiesc de pe urma jocului. Mai târziu. Ca să joci trebuie să ai de trei ori deschiderea. Un parizian. adică trei sute de franci. Lumina e dată de două lămpi eu petrol. Sunt patru. Maturette îmi spune: — Colo se joacă pocher. lui Clousiot fiindu-i rău. jocul a devenit viaţa lor. Poftim fise de trei sute de franci. Uită totul: ce-au fost. Iuţeala cu care joacă oamenii ăştia e de necrezut. Îi dau lui Maturette două sute de franci să-i ţină el. Îl ştii? — Da. ia loc. e izolat într-o cameră unde se mai află un bolnav grav. Iată-ne de trei zile aici. Fie că au drept 2 . aproape toate ocupate. Chatal l-a îndopat cu morfină. — Atunci dă cărţile. Nu-i interesează nimic altceva. Cel care plusează trebuie s-o facă foarte repede. Deschiderea e de cel puţin o sută de franci. ca să joace. Se teme că n-o să mai apuce dimineaţa. Am dat aici de-o nouă categorie de ocnaşi: cartoforii. încă nu m-am lămurit cum se trăieşte în această sală a spitalului. Petrecându-mi nopţile mai mult la căpătâiul lui Clousiot. ce-ar putea face ca să-şi schimbe viaţa. de o parte şi de alta a unui interval lat de trei metri. ci într-o cameră din clădirea Administraţiei. În sală sunt câte treizeci de paturi. Mă îndrept spre jucători. îmi spune: — Jucăm după sistemul englezesc. fără joker. — Pot să intru al cincilea? — Da. cu ce pedeapsă s-au ales. altfel starostele jocului zice: „Ai plusat prea târziu” şi trebuie sa plăteşti sec. Dega nu doarme în lagăr.

Maturette va mai rămâne în spital un timp. îi trimit vorbă lui Dega că voi ieşi poimâine. ţine trei sute. I-am închis ochii. când Paulo mă ajunge din urmă şi mă roagă să-î împrumut două sute de franci ca să continue cu o belotă în doi. Îmi întinde mâna. eşti cu-adevărat cel de care am auzit. între Saint-Joseph şi Royale. E strict oprit să intri în camerele de izolare. Am câştigat o mie trei sute de franci. Îmi răspunde printr-o scrisorică: „Roagă-l pe Chatal să-ţi dea cincisprezece zile de odihnă în lagăr. Rămânem prieteni. Mă îndrept spre patul meu. Ne-am oprit la cafea. e aruncat în mare la ora şase.partener un individ de treabă sau nu. dar Chatal o face pe barba lui şi prietenul nostru a putut să moară în braţele noastre. Când am auzit vorbele astea: „L-au azvârlit la rechini” am îngheţat. i-o strâng. cu o zi înainte. l-a rugat pe Chatal să nu-i mai dea morfină: — Vreau să mor treaz. Clousiot a murit azi-dimineaţă. într-un loc unde mişună rechinii. — Mulţumesc. 2 . în Insule nu există cimitir pentru ocnaşi. şi pleacă plin de voie bună. Îi trebuie trei sute şi n-are decât una. L-au azvârlit la rechini.cu prietenii mei la căpătâi. Într-adevăr. aşezat în pat. Mergem juma-juma. se sinchisesc de-un singur lucru: să joace. Când moare unul. — Ne-a părăsit tovarăşul aventurii noastre atât de frumoase. să ai răgazul să-ţi alegi ocupaţia care-ţi place”. Chatal o să-l ia poate ajutor de infirmier. Într-un moment de luciditate. Moartea prietenului meu mă face să nu mai suport spitalul. Îi spun: — Poftim. Am jucat toată noaptea. la asfinţit. Maturette era sfârşit de durere. Papillon.

— Papillon. înainte de-a te trimite în lagăr. la. Purtare bună în prevenţie. 2 . domnule maior. Va încerca să evadeze de oriunde. puteţi să-mi spuneţi ce caracterizări se află în dosarul meu? — Citeşte-le singur. îmi spune el. Ceaş dori să ştiu e următorul lucru: în ce stare de spirit te afli acum? — Mai întâi. Saint-Martin-de-Ré: Individ disciplinat.. Saint-Laurent-du-Maroni: A comis o agresiune sălbatică împotriva a trei supraveghetori şi a unui temnicer ca să evadeze din spital. Sena.De cum ies din spital sunt condus la Administraţie. considerându-te condamnat pe nedrept. contabilul meu general. Şi-mi întinde o fişă galbenă.. pe care scria cam aşa: „Henri Charrière. Readus din Columbia. Capabil să aţâţe şi să conducă o revoltă. să fii un revoltat permanent. Închisoarea centrală din Caen: Deţinut incorijibil. dar cu foarte multă influenţă asupra camarazilor săi. Periculos din toate punctele de vedere. născut la 16 noiembrie 1906. zis Papillon. departamentul Ardèche. Părerea lui e că nu meriţi caracterizările care ne vin din Franţa şi că-i firesc. în biroul maiorului Barrot zis „Aşchie”. Nu i se vor da îndeletniciri de favoare. trebuie supravegheat îndeaproape. Trebuie să-ţi spun că în privinţa asta nu sunt întru totul de acord cu el. Condamnat la o pedeapsă uşoară: doi ani de recluziune. Ai un bun prieten aici. ca să vă răspund. condamnat pentru omucidere voluntara la muncă silnică pe viaţă de Curtea cu juri.. Louis Dega. doream să stau puţin de vorbă cu dumneata. Trebuie supravegheat permanent.

adică pierde complet îndemnizaţia pentru colonii. — Ce anume? — În timpul celor cinci luni cât trebuie să rămân aici să pot căpăta îndeletnicirile de care aş fi putut beneficia mai târziu. şi poate chiar să fiu mutat pe altă insulă. — Dumneata eşti un om care va face desigur totul ca să evadeze. — Da. nu pot să te bag într-o celulă sau la carceră numai pentru că ai fi capabil să evadezi. oricât de greu ar fi. aş prefera să-mi dai cuvântul de onoare că n-ai să încerci să evadezi până ceo să plec din Insule. e absolut sigur. dacă s-a făcut vinovat de vreo neglijenţă. o să vă spună că sunt om de cuvânt. Dar rămâne strict între noi. Vrei să încheiem un pact? — De ce nu? Depinde de pact. în funcţie de concluziile anchetei. nu ne simţim prea liniştiţi avându-te ca pensionar. va rog şi eu ceva. — În schimb. — Plec chiar în mai puţin de cinci luni. dragă Papillon. Ştii cât îl costă o evadare pe comandantul Insulelor? Un an de soldă obişnuită.Recluziunea din Saint-Joseph: Purtare bună până la eliberare. întrebaţi-l pe Dega. Şi.” — Cu aşa ceva. — Foarte bine. Vezi dar că nu-i de glumă. suntem înţeleşi. S-ar putea chiar să reuşeşti. domnule maior. concediul se amână cu şase luni şi e scurtat cu trei. 2 . Numai că eu mai rămân doar cinci luni director. — Domnule maior. dacă nu durează mai mult de şase luni. Doar dacă ţi-aş născoci vreo vină. Pe de altă parte. Cinci luni. dar nu vreau să fac aşa ceva. vă dau cuvântul meu de onoare că n-am să plec cât veţi fi aici. s-ar putea să piardă o tresă. spune directorul când îi restitui fişa. — În regulă. În consecinţă. făcându-mi meseria cinstit.

domnule şef. unde se află toţi prietenii mei. noi-nouţi. dar îi opreşte: „Nu-l sâcâiţi. În clădirea specială te-aşteaptă desigur mulţi prieteni. ci cu oamenii tagmei. Are o înălţime de vreo şase metri. Temnicerii se pregătesc să mă percheziţioneze. Un gradat şade pe-un scaun. de-a lungul unui zid de patru metri care împrejmuieşte tot penitenciarul. Şeful. zice: „Uite unu nou. După ce-am înconjurat aproape tot dreptunghiul ăsta uriaş. Deasupra uşii o inscripţie: „Clădirea A — Grupul Special”. în clădirea celor periculoşi. un corsican. Intru într-o curte imensă cu trei clădiri mari. 2 .” — Mulţumesc. Trecem prin faţa spitalului supraveghetorilor. Ca să ajungi din mica clădire. cu o pălărie de pai de orez. Când ajung sub portic. care-l convinge că locul meu nu e alături de cei cu bună purtare. Văd de asemenea vreo cinci-şase temniceri arabi. „Penitenciarul Insulelor — Secţiunea Royale. în faţa uşii larg deschise. ajungem la poarta principală. Mi se dă sacul cu toate ţoalele de ocnaş. Merg după supraveghetor. Intră. supraveghetorul strigă: — Gardianul barăcii! Îşi face apariţia un ocnaş bătrân. şi trei bluzoane.Îl cheamă pe Dega. Papillon. Două posturi de pază cu câte patru supraveghetori fiecare. Nici un fel de puşcă: toţi au revolvere. care mă duce într-una din ele. Iată-mă deci îndreptându-mă spre lagărul central cu doi pantaloni albi impecabili. larg deschisă. a Administraţiei în lagăr trebuie să străbaţi tot platoul. lăsaţi-i catrafusele în pace. ăsta-i de soi”. iar maiorul mai vâră în el câţiva pantaloni şi bluze albe confiscate de la croitori. Bine ai venit. ies gardienii.” Uriaşa poartă e din lemn. însoţit de-un caraliu. Eu sunt Sofrani.

Ca şi în prima baracă. gamelă etc. o bară de fier străbate fiecare din laturile lungi.— Uite unu nou. la Conciergerie sau în convoi. botezate hamacuri. În clădirea asta nimeni nu lucrează mai mult de-o oră pe zi. Îl urmez. unde se găsesc nişte gratii care nu se închid decât noaptea. Nici n-am intrat bine că din toate părţile sosesc ocnaşi îmbrăcaţi în alb: — Papi. zice Grandet. După aia se întoarce în gurbi. Să sperăm c-o să ţină. „promenada”. Primirea e într-adevăr plină de căldură. un spaţiu de trei metri lăţime. — Poftim. Sunt foarte comode şi igienice. Mirat că-i văd acolo. dar şi de zece. foarte rigid. — Ah! o să ne imiţi în curând. câţiva parizieni. Mulţi corsicani şi marsiliezi. — Nu. nişte pânze care servesc drept pat. Între zid şi bara asta stau întinse. vino aici. vino cu noi. bătrâne. zice şeful. fiecăreia sunt fixate două scânduri. Sunt gurbiuri de numai doi. unde-şi duc viaţa o sută douăzeci de oameni. Între şirurile de hamace. Intru într-o sală dreptunghiulară foarte mare. Grandet îmi ia sacul şi zice: — O să facă gurbi cu mine. Oamenii trăiesc şi aici în mici comunităţi: gurbiuri. şi pleacă. Deasupra. uite o pernă de puf. care-mi poate servi drept pat. fiind întreruptă doar de spaţiul uşii. Regăsesc o mulţime de prieteni. toţi prieteni din Franţa sau tipi cunoscuţi la Santé. deşi n-aduc a aşa ceva. la Saint-Laurent. Dar în scurtă vreme îmi dau seama de-un lucru pe care nu-l prevăzusem: în ciuda celor câteva zile 1 . Îmi instalează pânza puternic întinsă. îi întreb: — Nu sunteţi la lucru la ora asta? Toţi fac haz. pe care îţi poţi aşeza lucrurile: una pentru rufărie. alta pentru alimente.

acu e unu în plus. ci doar câte anume: — Cinci. îmbrăcat în alb. Se vede treaba că Grandet e client zilnic. prin „învârteală” se înţelege bucătarul care vinde carnea şi untura. pune deoparte cam jumătate din ea. Cât costă? Fă-mi socoteala. — Ţine banii şi-o luăm de la început. Când o primeşte de la bucătărie. După ce pleacă tipul. dă la o parte pânza albă. O parte e vândută supraveghetorilor prin mijlocirea nevestelor. — Muşchi sau spată? — Muşchi. ducând o tavă acoperită cu o pânză albă impecabilă şi începe să strige: — Carne de friptură. te-ai curăţat. brutarul care vinde pâine împletită şi 2 . Aşadar. ca într-o măcelărie din Franţa. Prima clădire unde se prezintă cu marfa e întotdeauna cea a grupului Special A. Dar există un sistem ca să ai mereu: învârteala. Grandet îmi spune: — Aici. clădirea noastră. o mulţime de bucăţi de carne aranjate pe-o tavă. dacă n-ai lovele. Ocnaşii numesc „învârteală” felul în care se descurcă fiecare ca să facă rost de bani.petrecute la spital. şi apar. Asist la ceva ce nu mi-aş fi închipuit. o parte ocnaşilor care au cu ce s-o cumpere. nici nu-l mai întreabă dacă vreo. Bineînţeles că bucătarul dă o parte din câştigul realizat astfel supraveghetorului de la bucătărie. Intră un tip. După bucata respectivă. trebuie să mă reînvăţ cu traiul în mijlocul unei colectivităţi. tocană sau rasol. Bucătarul lagărului vinde sub formă de fripturi carnea destinată deţinuţilor. cine vrea friptură? Ajunge în cele din urmă la noi. pregăteşte fripturi. Vânzătorul scoate un carnet şi începe să socotească: — O sută douăzeci şi cinci de franci cu totul.

cornuri. păsări. falşi leproşi. contabilul care ia bani ca să capeţi cutare sau cutare slujbă.. Cel numit a înţeles. lapte praf. şi care aduc ce li se cere: unt. când partida e-n toi. la fel. Dar cea mai grozavă învârteala şi cea mai periculoasă e cea de staroste al jocului de cărţi. lapte condensat. vinuri şi băuturi alcoolice (astfel. „băieţii de casă” combinaţi cu stăpâna casei unde lucrează. — Toţi ziceţi nu? — Atunci vreau locul lui Cutare. a celui care pregăteşte păturile puse pe jos. bineînţeles. Jocul de cărţi e un prilej şi pentru alte învârteli. sau ca să te scutească de-o corvoadă. şi urmează un duel cu şişurile. cutii cu ton. a celui care închiriază nişte scăunele pentru jucătorii care nu pot 2 . De pildă. I se răspunde: — Nu. săpun de Marsilia. se îndreaptă spre mijlocul sălii. ocnaşul de la laborator care vinde rezultate de analize. sardele. Starostele îşi reţine cinci la sută din fiecare pont. în gurbiul meu găseşti oricând o sticlă de coniac şi ţigări englezeşti sau americane). într-o clădire cu o sută douăzeci de oameni nu pot fi mai mult ca trei-patru starosti. cei care au dreptul să pescuiască şi care vând peştele şi langustinele. grădinarul care vinde zarzavaturi proaspete şi fructe. Conform rânduielii statornicite. manglitorii de pe lângă casele supraveghetorilor. Cel care vrea să se ocupe de-aşa ceva se înfăţişează într-o noapte. şi care vând ouă. infirmierul care vinde fiole de medicamente. brânzeturi şi. Se scoală. mergând până acolo că fabrică falşi tuberculoşi. măcelarul care vinde carnea pe sub mână. Învingătorul devine staroste. enterite etc. destinate supraveghetorilor. şi zice: — Vreau să fiu staroste de joc.

punând banii în cutie la mare fix. cafegiul trece prin sală şi oferă cafea sau cacao ţinută caldă într-un fel de marmită norvegiană de fabricaţie proprie. cafeaua stă caldă toată noaptea. În fiecare clădire se află unul sau doi cafegii. Ca să nu mai vorbim de pictori. Cei mai îndemânateci lucrează în bronz. Acoperită cu doi saci de iută şi pregătită arăbeşte. coarne de bou. O carapace are treisprezece plăci de baga. Fiecare are preţul ei şi jucătorul îşi ia singur ţigara pe care-o vrea. un pescar prinde un rechin. ţigarete. Un ebenist meştereşte o ancoră în miniatură. şi drepţi. Mai e şi cel care pregăteşte lămpile cu petrol. de bivol şi lemn de abanos în formă de şerpi. americane. Artistul face din ea brăţări. Unii meşteresc din abanos obiecte de mare artă. piepteni şi mânere de perie. Uneori se asociază câteva talente ca să realizeze un singur obiect. fără un cui. a celui care vinde ţigări. Am văzut chiar un sipeţel din baga galbenă. De pildă. cu maxilarul deschis. mai e negustoria de mărunţişuri. Alţii sculptează nuci de cocos. mărgele. Unii prelucrează carapacele broaştelor ţestoase prinse de pescari. Îmbinate doar cu ajutorul canelurilor. cu toţi dinţii bine şlefuiţi. ales în aşa 2 . englezeşti. Sunt lămpi meşterite din cutii de lapte cu capacul găurit ca să treacă un fitil cufundat în petrol şi care trebuie adeseori mucărit. cercei. Îi lucrează botul.sta turceşte. Un soi de învârteală artizanală. care pot cântări până la două kilograme. din lemn lucios cu nervuri mărunte. Din când în când. sau chiar răsucite de mână. În sfârşit. Acesta aşează pe pătură câteva cutii goale de trabucuri. umplute cu ţigări franţuzeşti. Pentru nefumători sunt pregătite bomboane şi dulciuri preparate prin învârteli speciale. o adevărată minune. veghind să nu fileze prea tare.

în spate. ocnaşii sunt mai uşor de manevrat şi se deprind cu noua lor viaţă. Pe apă. Botul deschis e fixat pe această ancoră pe care un altul pictează Insulele Salvării înconjurate de mare. nici trei la sută nu caută să evadeze din Insule. Pentru vieţaşi e cu neputinţă. o barcă cu şase ocnaşi în picioare. Soarele care asfinţeşte şi-aruncă razele pe albastrul mării.fel ca să poată fi pictat. Cele mai frumoase sunt cumpărate adesea anticipat sau comandate. Jos. Mai sunt şi farsorii. Se zăresc rechini la suprafaţa apei. Singurul sistem constă în a încerca prin toate mijloacele să fii scos din lagăr şi trimis pe continent. în dreapta tabloului. şi trei gardieni. În faţă. stă scris: „Înmormântare la Royale — şi data”. în afară 3 . Restul se vând pe bordul vapoarelor care trec pe-aici. înfăşurat într-un sac de făină. aşteptând cadavrul cu botul deschis. goi până la brâu. canalul şi Insula Saint-Joseph. Dintre toţi aceşti oameni. cu vâslele ridicate la verticală. Asta nu-i priveşte decât pe cei condamnaţi pe diferite termene. trupul unui ocnaş mort. E domeniul vâslaşilor. Acest negoţ permanent aduce o mulţime de bani pe Insule. şi supraveghetorii au tot interesul să-i dea frâu liber. Kourou sau Cayenne. la Saint-Laurent. cei care iau un vas vechi de-un sfert. Nici măcar vieţaşii. Lăsându-l pe fiecare cu învârteala lui. Marinarii bretoni se lasă păcăliţi de-un alt şiretlic: indiferent ce obiect. pe care gravează cuvintele: „Acest vas a aparţinut lui Dreyfus — Insula Diavolului — data”. Subiectul cel mai des utilizat e următorul: se văd vârful Insulei Royale. Toate aceste produse de artizanat sunt vândute prin locuinţele supraveghetorilor. La fel cu lingurile şi gamelele. uzat şi deformat. numai să scrie pe el „Sezenec”. doi bărbaţi ridică un sicriu din care alunecă. cu puşti-mitraliere în mână.

la optzeci de kilometri de Saint-Laurent. nu-i decât un pas foarte uşor de făcut. aşadar. Într-adevăr. n-ai voie să accepţi anumite îndeletniciri. dacă-l omori pe careva.de cazul că săvârşesc o crimă. E relativ uşor să obţii un asemenea diagnostic. numit „Noul Lagăr”. nici măcar nu ieşi la apel. În celelalte două „barăci”. Dacă ţi se pune diagnosticul de tuberculoză. să nu te supui niciodată. eşti trimis în lagărul pentru „tuberculoşi. Cum însă ca s-ajungi acolo trebuie să faci mărturisiri. trebuie să afle fiecare că e riscant să te atace. dar există un risc îngrozitor: şederea într-un pavilion special. Iată-mă. supraveghetorii se duc câteodată să-l ia pe cel care s-a declarat „bolnav” şi-l 4 . Se mai poate încerca scoaterea din lagăr pe motive medicale. cu bolnavii respectivi. fără să ştii dacă ai să poţi profita de scurta şedere în sectorul disciplinar din Saint-Laurent — trei luni cel mult — pentru a putea evada. cu cei o sută douăzeci de camarazi ai mei. Mai poate fi vorba şi de lepră sau dizenterie cronică. chiar riscând un conflict cu un supraveghetor. De la a te preface că eşti lepros şi până la a te îmbolnăvi de lepră. unde eşti repede categorisit. Gardianul barăcii (clădirii ăsteia i se spune „baracă”) strigă: „Bolnav la pat”. Trebuie să te înveţi cu traiul în acest mediu. trebuie să refuzi anumite corvezi. să nu recunoşti niciodată autoritatea temnicerilor. Cât despre dizenterie. e şi mai greu să nu te molipseşti. rişti cinci ani de recluziune pentru omucidere. Dacă ai jucat cărţi toată noaptea. instalat în clădirea A. timp de aproape doi ani. În primul rând. eşti trimis la Saint-Laurent pentru a fi adus în faţa tribunalului. de la faptul că ai plămâni bolnavi până la a pleca tuberculos. izolat. urmează să te faci respectat pentru felul în care te porţi cu caraliii. De cum începi să fii temut.

Restul. Suntem prieteni încă din Franţa. — Vezi bine. toţi urmăresc mai presus de orice ca-n ocnă să domnească liniştea. Nici nu putea să nu fie.obligă să fie de faţă la apel. Am vrut să stau de vorbă cu un tip care repară ceasuri. Papi. E un celebru spărgător de case de bani. praful şi pulberea! E-adevărat că. Şeful cabanei mătură şi şterge cu cârpa podeaua de ciment. apoi încerc să înjgheb o conversaţie. c-o şmecherie de lemn la ochiul stâng. cu care sunt în gurbi. Individul pare să aibă cam treizeci de ani. Ne vizitam la Toulon. dar e cu părul complet alb. Asta nu se întâmplă în clădirea căpăţânoşilor. Plec niţeluş jignit şi ies în curte să m-aşez lângă spălător. de la mic la mare. Degetele lui îndemânatice amestecă în toate felurile cele treizeci şi două de cărţi. o scândură de care sunt spânzurate vreo treizeci de ceasornice. îmi spune: — Ei. Nu ştie decât de ceasornicele lui. Om bun. Fără să înceteze cu mişcările lui de prestidigitator. dar nici n-a catadicsit să-mi răspundă. Nici măcar nu mă priveşte şi nu scoate o vorbă. Foarte înalt şi slab ca un ogar. Deasupra hamacului său. În concluzie. ca şi la Marsilia şi Paris. în felul ăsta o să mai ies din lagăr. pe ăsta-l doare-n cot de ceilalţi. dar azi mă plictisesc de moarte. Văd un tip care repară un ceasornic. pe cale să se antreneze cu nişte cărţi de joc noi-nouţe. are tot dreptul să fie într-o ureche. Fă 5 . da poate să fie foarte periculos. dar foarte puternic. Mă apropii de el şi mă uit cum lucrează. după câte a păţit. e un marsiliez de treizeci şi cinci de ani. Azi sunt aproape singur în sala asta uriaşă. Prietenul meu Grandet. O să încep să lucrez câte ceva. cum merge? Te simţi bine la Royale? — Da. Dau de Titi Belotă. cu o repeziciune uluitoare. bătrâne.

pricepuse imediat că şeful lui i-a spus baliverne şi că ăla n-a fost viol cum nu e el popă. i s-a părut asta nu ştiu cum. Trebuie să-ţi spun că acest al doilea caraliu era corsican. Într-o bună zi. Dar corsicanul nu putea să-i spună asta bretonului. chipurile. De îndată. pe motiv că vrea să-i dea o şuncă pe care a primit-o din ţinutul lui de baştină. Da' n-avea nici o dovadă a belelei care căzuse pe capul lui. Abia de-acu încolo devine interesant. Muncind la ei ca „băiat de casă”. se află o ghilotină. dar încornoratului de bărbatu-său. că un papagal s-a pornit să turuie: „Uite-l pe tata!” cum avea obiceiul ori de câte ori se întorcea caraliul acasă. sare pe fereastră. în sectorul pedepsiţilor. surprins. în timp ce încornoratul trage în el. O coţcăia de mult pe nevasta unui supraveghetor-şef breton. dar nici n-a apucat să deschidă bine uşa căsuţei. celalalt caraliu îi smulge arma din mână. muierea a început să strige: „Mă violează! Ajutor!” Cei doi caralii pătrund în cameră în clipa când muierea se smulge din braţele ocnaşului care. Le spăla şi le călca ea. cu fiecare piesă pusă 2 . ori de câte ori bretonul era de serviciu de zi. a părăsit serviciul de gardă la abia două ore de când îl începuse şi l-a rugat pe supraveghetor să-i ţie tovărăşie până acasă. ceasornicarul se culca cu gagică-sa. A intrat uşurel pe poartă. Până aici bătrâne. c-ar fi violat-o. care-o ştia puturoasă. Dar n-a pus la socoteală reacţia paţachinei. nimic extraordinar. Aiurea. Pe Insula Royale. să-i prindă cu mâţa-n sac şi să-i omoare pe amândoi. Numai că au făcut o greşeală: damicela nu-l mai lăsa să spele şi să calce rufele. şi-n clipa când bretonul voia să-l lichideze. că n-are nici treizeci de ani — a fost condamnat la moarte acu un an. Ceasornicarul cade. Se alege c-un glonţ în umăr în timp ce muierea îşi zgârie sânii şi obrajii şi-şi rupe halatul. Ceasornicarul e condamnat la moarte. şi-a început să intre la bănuieli. Şi se preface convins că-i vorba de-un viol. Şi atunci a ticluit o şmecherie.socoteala că tânărul ăsta — putem să-i zicem tânăr. pe nevasta unui caraliu.

E-atât de emoţionat. relatând incidentul. a făcut o nouă cerere de graţiere la ministerul justiţiei. un caraliu din Calvi. Ceasornicarul a fost graţiat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. într-o celulă a condamnaţilor la moarte împreună cu alţi patru condamnaţi. du-l înapoi în carceră. „Opriţi! Opriţi!” strigă Barrot. Şi voi. Întro dimineaţă e înălţată ghilotina şi se deschide brusc uşa savoiardului. că pe el îl executăm azi. trei arabi şi un sicilian. în clipa când luminează scena. îi leagă picioarele c-o funie şi tot cu ea îi prind încheieturile mâinilor. când soseşte actualul comandant. Probabil ştii. te afli în faţa unei scânduri verticale pe care te leagă cu nişte curele. îşi dă seama că idioţii de caralii au greşit: erau cât pe-aci să-i taie capul ceasornicarului. De-atunci nu face altceva decât repară 3 . Până la urmă izbuteşte să ordone: „Infirmier. şi nu pe altcineva!” A doua zi. că odată ce-ai ajuns în faţa ghilotinei. Toţi cinci aşteptau răspunsul la cererea lor de graţiere. În curte. că nu-i în stare să mai scoată o vorbă. aduceţi-l pas alergător pe Rencasseu. călăul şi ajutoarele sale. savoiardul era cu tot părul alb cum l-ai văzut azi. şi-l dezleagă cu mâna lui pe savoiard. Zvârle cât colo felinarul antivânt. cu paşi mărunţi. „Aşchie”. stai alături. Ceasornicarul savoiard se afla. Îi răscroiesc gulerul cu nişte foarfeci. caralii şi călăi. care-n ziua aceea n-avea ce să caute acolo. care-i totdeauna obligat să asiste la execuţie. Călăii s-aruncă asupra lui. Avocatul lui. cum ziceam. montează ghilotina cu cuţitul şi tot calabalâcul şi taie vreo două trunchiuri de banan. Ţine un felinar antivânt cât toate zilele şi. Papillon. în fiecare săptămână. dobitocilor. străbat în slaba lumină a zorilor vreo douăzeci de metri. cu capul în afara ei. gardian. făcută de supraveghetorii care-i apăraseră. Ai grijă de el. dă-i nişte rom. doi ocnaşi.bine într-o încăpere anume. Îl leagă aşadar şi dau saplece scândura. îmbrânceşte pe toată lumea. Să fie oamenii siguri că en stare bună de funcţionare. după care. cele cinci lespezi pe care vine aşezată sunt bine fixate şi nivelate.

cât şi prin felul cum reacţionează în viaţa de toate zilele. Întrun singur glas. după trei sferturi de oră de muncă. are tot dreptul să nu fie prea sociabil. de aia spânzură atâtea ceasornice de tabloul lui de observaţie. Baraca A e cu-adevărat o adunătură de indivizi fioroşi. după un şoc ca ăsta. lucru rar. la apelul pentru corvoada de plantare a cocotierilor e chemat Jean Castelli.ceasornicele caraliilor. Azi-dimineaţă. mă va lăsa liber pe insulă cu dreptul de-a pleca la pescuit. dumneata. Titi. aşa-i? — Nici vorbă. Ia hârleţul ăsta. Ţine-ţi hârleţul şi lasă-mă în pace. E pasiunea lui. Tot nu lucrez: aştept un loc de vidanjor care. „Baraca C” aşijderea. ca să ştii să umbli cu drăcovenia asta. intrăm cu toţii în baracă. Castelli îl măsoară din ochi: — I-ascultă. Eu sunt corsican din Marsilia. cei o sută douăzeci de oameni strigă: — Canalie. Se strâng o duzină de caralii şi. cum am aflat mai târziu. atât în ce priveşte trecutul lor. Îl compătimesc din toată inima. ridică hârleţul la Castelli. Pe zi ce trece mai aflu câte ceva despre viaţa asta nouă. În Corsica uneltele sunt zvârlite cât colo. iar la Marsilia nici măcar nu se ştie că există. răspunde caraliul corvezii. nu te-atinge de el că te curăţăm! — Rupeţi rândurile! strigă Grandet şi. cu mânerul în sus. 4 . Iese din rând şi întreabă: — Cum adică? Sunt trimis la muncă. eu? — Da. trebuie să fii un ţărănoi din Auvergne ca tine. „Baraca B” a pornit spre locul de muncă. fără să ţinem seama de poziţia de atac luată de caralii. Le controlează îndelung. Pricepi acu că are dreptul să fie oleacă ţăcănit. Tânărul caraliu. nepus încă în temă.

unul câte unul. ca s-ajungă în faţa tribunalului militar. ţinute de altminteri cu ţeava spre pământ. nu răbdau să-i jignească ocnaşii în halul ăsta. — Azi-dimineaţă nu eram bolnav. Iese afară. Peste o oră. supraveghetori s-au adunat cu toţii acolo. în mijlocul celor patruzeci de gardieni. Comandantul adjunct spune: — Dacelli. refuz categoric. Primii şaizeci strigaţi răspund exact la fel. — Refuzi? — Nu. gardianul-şef. Încordarea ajunsese la culme. strigă oamenii. sunt bolnav. Refuz categoric să lucrez pentru nişte tâmpiţi ca voi. răspunde: — Da. Probabil cavea de gând să fie trimis la Saint-Laurent. Unul singur merge până la nesupunere. nu refuz. — Prezent. afară de maior plecat la ora şase. Aşteptau un singur lucru. Dacelli îi spune: — Pleci la muncă. 2 . într-o inspecţie pe Insula Diavolului. Când e întrebat: „Refuzi?”. un gest de ameninţare. unul după altul. Comandantul adjunct. — De când? La primul apel nu te-ai declarat bolnav. — Afară. — Nu pot. acum sunt. Caraliii. de o parte şi de alta a uşii se află patruzeci de caralii cu pistoale-mitralieră în mână. supraveghetorul-şef. — De ce? — Pentru ca mi vine să borăsc când vă văd. înainte de conflict. care să ie îngăduie să-şi descarce armele. — Grandet.închid uşa zăbrelită. îndeosebi cei tineri.

apoi zice: — Domnule infirmier. Suntem cu toţii condamnaţi la pedepse pe termen lung. ce-ai păţit? — M-am intoxicat cu nişte păzitori de ocnaşi. şi cei mai mulţi la munca silnică pe viaţă. — Primul. domnule doctor. Nu era un gest de apărare. domnule doctor.— Cei care-au fost strigaţi. În Insule nu-i speranţă de evadare. să-i examinaţi pe oamenii aceştia? Ai găsiţi sănătoşi intră la carceră. Grandet. Sunteţi bun. că omul nostru nu ameninţase pe nimeni. face doctorul. — E-n regulă. Asta-i cauza adevărată a epidemiei. Aşa că nu putem îndura viaţa asta decât dacă există o oarecare îngăduinţă şi înţelegere în aplicarea regulamentului. dezbrăcarea la piele! Direcţia celule. îl veţi lua sub observaţie la spital. staţi! Uite-l pe doctor. 1 . reflectează un timp. Faceţi cum credeţi dumneavoastră. A spus doar că nu vrea să lucreze cu un hârleţ. în clipa aia soseşte doctorul. Pe măsură ce lucrurile de îmbrăcăminte erau zvârlite jos. Întoarce spatele şi pleacă. în afară de cel care a refuzat să muncească. domnule doctor. scrie: „Întrucât s-a produs o intoxicaţie colectivă. se auzea câte-un cuţit răsunând pe macadanul din curte. domnule doctor. Doctorul lasă capul în jos. În ce-l priveşte pe transportatul X. ca să ne putem da seama dacă atunci când a refuzat să muncească era în deplinătatea facultăţilor sale mintale”. infirmierul supraveghetor Cutare va da purgativ câte douăzeci de grame sulfat de sodiu fiecărui transportat care s-a declarat bolnav pe ziua de azi. Ceilalţi rămân în baraca lor. — Aveţi şaizeci de bolnavi? — Da. Numai că azi-dimineaţă un supraveghetor şi-a permis de faţă cu noi toţi să încerce să pocnească-n cap cu coada hârleţului pe-un camarad care se bucură de toată stima.

au fost 1 . Orice-ar învârti un tip. Pe de altă parte. prin sarcina dală şefului barăcii de-a şterge toată apăraia de pe jos. Percheziţii peste percheziţii. acelaşi drac. Îmi spune: — Anul trecut eram gata să evadez. Strângeţi-vă boarfele. zvârlind purgativul. Mi-am petrecut. dar treaba s-a-mpuţit. fripturi. Ocnaşii din Insule nu se tem decât de-o cărăbăneală reuşită. în loc de ciorbă. supraveghetorul-infirmier însoţit de doi ocnaşi-infirmieri. nici cel cu adusul pâinii. ciutura şi polonicul care încotro. nu găseşti martor să-l cauţi cu lumânarea. dacă se produce un furt. E într-un gurbi cu unul din Toulon. nici o carte. Nimeni n-a putut să iasă. după-amiaza stând de vorbă cu Jean Castelli. nu tu joc de cărţi. condamnat pentru furt de blănuri. Numai trei au fost obligaţi să înghită purgativul. pentru că atunci s-a zis cu traiul lor oarecum tihnit: percheziţionaţi cu nemiluita. Nimeni n-o să te toarne vreodată. În ziua aceea toată lumea a rămas în baracă. Ori de câte ori evadaţii au şters-o din Insule. În felul acesta s-a încheiat conflictul. Pe la amiază. şi nu vă uitaţi cuţitele. unt.— Toată lumea înăuntru! strigă comandantul adjunct. orice-ai face. nu tu muzică — instrumentele sunt făcute praf în timpul percheziţiilor — nu tu joc de şah sau de dame. toate astea dispar. absolut totul e interzis. Numai că a vorbi despre evadare în Insule o ca şi cum ai vorbi în vânt. Bănuiam eu că nu eşti din ăia care stau liniştiţi pe aici. nimic. am băgat de seamă că nu i-ai înţeles încă pe ocnaşii din Insule. Al patrulea s-a prăbuşit peste ciutură. Aşa cum îi vezi. Louis Gravon. nouăzeci la sută se simt aproape fericiţi. A venit să mănânce cu noi. Zahăr. simulând o criză de epilepsie după toate regulile. Dacă e omorât unul. Totul. s-a prezentul cu o ciutură plină cu sulfat de sodiu. ulei. toţi fac zid să-l apere. ce mai! S-au ras şi de ciubucărit. Când îi vorbesc de evadare încep să-i strălucească ochii.

cincizeci şi doi de ani. spărgător de meserie. îmi spune: „Miroşi a coardă. dar toate ideile astea se bat cap în 2 . E prieten la cataramă cu un marsiliez. — În concluzie. care se răzbună după aia pe toţi. englezeşte şi. dar n-ai să te rostuieşti niciodată ca să-ţi duci viaţa aici. zice Castelli. gândeşte-te de zece ori. Nu te sinchiseşti de viaţa din Insule. ce-i drept.arestaţi pe continent. are o voinţă şi o inteligenţă puţin obişnuite. parc-ai fi feciorul meu. Jean Castelli vede altfel chestia cu evadarea. Mănânci ca să fii în formă. fii cu ochii-n patru. Sunt numai urechi. Bătrânul Castelli îmi dă sfaturi: să învăţ. Eşti un tip pe cinste. Stau şi mă minunez. Nu se spală decât cu săpun de Marsilia. şi dacă simte că m-am spălat cu Palmolive. Drept urmare sancţiuni împotriva caraliilor. de pe continent. ori de câte ori oi putea. pe cinstea mea! Te-ai spălat cu săpun de damă!” Are. dacă nu ţi-e prieten la cataramă. în ziua când începi să pregăteşti o evadare. evadarea e chipurile reuşită: fraţii au plecat din Insulă. Mi-a împrumutat o carte de învăţat spaniola în douăzeci şi patru de lecţii şi un dicţionar francez-englez. Jean Castelli. Îmi spune: — Papillon. din păcate. cel din Toulon. Gardés. o grămadă care dau o avere să scape de internare şi să plece deci pe continent. Gravon. să vorbesc spanioleşte c-un spaniol. care ştie multe despre evadări. Dar nimeni nu se gândeşte la o cărăbăneală pornită de-aici. Se găsesc. ca s-o şteargă de acolo. pe lângă Kourou. În ce priveşte însă Insulele. dar ţi-e drag pentru energia lui de fier. a doua. E poreclit „Bunicul”. Din toţi ocnaşii nu ştiu dacă-s şase care să aibă gândurile astea. Prima dată din ocna portugheză. Până să vorbeşti cu careva. Mai ales dacă e vorba să evadeze. S-a cărăbănit de două ori. are şi el părerile lui. Urăşte violenţa. Niciodată nu văzusem problema sub aspectul ăsta.

— E viteaz tinerelul. şi că-i foarte periculos. Sau plăteşti. Toţi trei sunt oameni ai faptei şi straşnici. E greu. Țârul răspunde: — Nimeni n-a plătit vreodată cuiva ca să joace pocher. În clipa aia strig: 2 . Nu mă aflu aici să ucid sau să fiu ucis. gol pân' la brâu. laşule. Sunt aşezat pe hamacul lui Grandet. O huidumă din Nîmes. ţinând seama de vârsta lor: Louis Gravon are patruzeci şi cinci de ani. De ce te legi de mine şi nu te iei de staroste? — Treaba mea. cu şişul în mână: — Ori îmi dai douăzeci şi cinci de franci de fiecare partidă de pocher. Din păcate n-avem voie să deschidem gura. ori nu joci. De ce să m-aleg c-un buzunar la burtă. Deschid cuţitul şi-l strecor sub coapsă. îl provoacă la bătaie cu şişurile pe-un tinerel din Toulouse poreclit Ţârul. — Dai înapoi? — Da. Şi face un pas spre Ţâr.cap. sau să fiu curăţat de-un trombonist ca tine. plăteşti sau te retragi din joc? Răspunde. poreclit Berbecul. n-am să mă bat. sau nu joci. dar nu se poate altfel. — Nu. Începând de azi o să-mi fac singur socotelile şi n-o să mai pomenesc de evadare. Şi ţine la cărăbăneală. care n-ancercat vreodată s-o şteargă? Nu-mi arde decât de evadare. Singurul punct asupra căruia sunt cu toţii de acord e că jocul nu-i interesant decât ca să câştigi parale. iar Gardés aproape cincizeci. Berbecul. Aseară-am avut prilejul să arăt aproape întregii săli felul meu de-a vedea lucrurile şi de-a acţiona. sau te baţi. s-a proţăpit în mijlocul „promenadei”. — Ei. În orice clipă te poţi trezi obligat să te baţi la cuţite cu primul fanfaron.

dar şi de a-i ajuta. mă tot ruşinez văzând aici că nu vă pasă de treaba cea mai straşnică.— Tacă-ţi gura. singura adevărată. acordaţi-le ăstora măcar respectul pe care-l merită. nu numai de a-i respecta. în aceeaşi poziţie. şi auziţi aici ce-am de spus. spun: — Nu. E cineva de altă părere? (Tăcere. Berbece. şi-i treaba voastră dacă aproape toţi vreţi să vă duceţi viaţa aici. cea mai de preţ. Berbecule şi dă-i pace băiatului! — Ai înnebunit. şi-anume evadarea. cu mâna pe mâner. Ne-am bătut câineşte. vreau să-ţi spun. Papillon. cu şişul deschis sub coapsa stângă. Sunt de cincisprezece ani aici şi n-am pus la bătaie măcar o mie de franci ca să fiu dezinternat. Îi dau şişul lui Grandet. Şi acum. 1 . vreo douăzeci de minute. cu şişul în mână. n-am înnebunit. s-ar putea s-o păţească. am plasat la fix o lovitură cu capul. ca să-ţi arăt că nu sunt laş. Alalalt şi-aruncă şişul şi-mi zice: — Ai dreptate. obligaţia fiecăruia. dacă mai vrei să te baţi. de a-i sprijini pe cei ce-o să se cărăbănească. Iar cel care va da uitării legea asta bărbătească. ne spălam sângele de pe faţă. că de când am intrat în baraca asta unde suntem peste o sută. Până să mă bat cu tine. Dar oricare a făcut dovada că-i un om al evadării care are tăria să-şi pună viaţa-n cumpănă pentru libertate trebuie să fie respectat de toţi mai presus de orice. Berbecul îmi spune: — E drept. de-o să mai doreşti pe urmă. cea mai importantă. aşa că l-am luat de puţin. Nimeni nu-i obligat să plece. la dispoziţie! Şi sar în mijlocul sălii. Fără să mă clintesc. La closet. nici eu nu vreau să ne batem cu şişurile. am devenit nişte animale în Insule. Papillon? îmi spune Grandet.) Dintre legile pe care vi le-aţi făurit mai este una. E-o ruşine. Dacă n-aveţi curajul să-ncercaţi s-o luaţi de la capăt. toţi de-ai tagmei. ci cu pumnii. ţie şi celorlalţi. Berbecule. Spre sfârşit.

Incidentul ăsta a fost făcut să fiu bine văzut. nu-i vorba de o minune. uneori cinzeci de jucători de prin toată Franţa. 2 . mi se dă repede ascultare. Eu atât îţi spun. Din clipa aceea sunt considerat pe bune de camarazii mei ca unul de-al lor. Jocul e foarte simplu: unul ţine banca. dar care nu înghite orice hotărâre pe care au luat-o fără s-o rumege sau s-o discute. Când banca pierde. — Bine. bine. — Se vede că-ţi lipseşte o doagă. inclusiv arabi. Pe genunchi are o pătură care ascunde un cuţit cu arc. — Nu. Papi. ca din întâmplare. starostele ia cinci la sută din fiecare pont: stă pe-un scăunel. Când cineva are într-adevăr dreptate. ca să se ferească de-un asasin oricând cu putinţă. deschis. e valabil ce-ai spus. e trecută următorului. patruzeci. altul taie cărţile. Se apropiau aşa. mulţi străini. În jurul lui e-un cerc alcătuit din treizeci. ce-ţi veni să provoci şi să insulţi pe toată lumea? E-o minune că n-a sărit nimeni să se ia la cuţite cu tine. şi după aia. una câte una. Acum încep rămăşagurile: se poate juca pe mâna băncii sau a celui care a tăiat. zice Galgani. Bag de seamă că atunci când sunt staroste de joc se iscă mai puţine corturi. fraţilor. vorbeau de una. Aşa cum am spus. la joc. După ce banii pariaţi au fost făcuţi grămăjoare. de aba. începe tragerea cărţilor. Ţoala seara s-au perindat o serie de indivizi să stea de vorbă cu mine. cu spatele la perete. când să plece: — Ştii. nu te juca cu focul. orice om din tagmă ştie s-o recunoască. Grandet şi Galgani se pornesc să mă beştelească. Cel care taie ia o carte şi-o pune cu faţa-n jos. iar când poruncesc ceva. Se joacă cu cincizeci şi două de cărţi.Când mă întorc la gurbi.

pierde banca. Nu. Ştia probabil că e-n primejdie. Starostele jocului trebuie să cunoască valoarea fiecărui pariu şi să-şi amintească cine a tăiat sau cine e bancherul. totdeauna dispuşi să abuzeze de faima lor. Grandet ia cuvântul: — Nimeni n-a auzit nimic. la apel. 2 . puştiule. ca să nu se poată strecura nimeni până la ei fără zgomot. iar banca un cinci. pierde cel care a tăiat. pe post de nevastă. De pildă. înjunghiat dinspre duşumea. pentru că în timp ce dormea îl păzea tânărul şi invers. Azi-noapte a fost asasinat un italian pe nume Carlino. Urletul lui a fost urmat imediat de-un straşnic zdrăngănit al cutiilor goale răsturnate de asasin. Când starostele ia o hotărâre într-un caz îndoielnic. Trebuie să-i apere pe cei slabi de cei zdraveni. dimpotrivă. i se adresează el camaradului lui Carlino. lucrau amândoi la o grădină. dacă tot e mort. Eu stăteam de vorbă cu careva în apropierea jocului. nu se mai poate face nimic pentru el. Dacă se trage o damă înainte de-a ieşi un cinci. Nu-i uşor. Sub pânzahamac pusese cutii goale de tablă.Cartea de aceeaşi valoare cu una din cele două de jos pierde. Nici tu. având în jurul lui peste treizeci de jucători. Fiecare se ridică şi în-treabă ce s-a întâmplat. hotărârea trebuie acceptată fără crâcnire. Şeful barăcii întreabă dacă trebuie să-i cheme pe supraveghetori. bagi de seamă că a murit. Urletul şi zgomotul cutiilor goale au pus capăt partidei. Trăia cu-n tinerel. dacă s-a tras un cinci. Şi cu toate astea a fost omorât. E timp să fie anunţaţi a doua zi. Tânărul prieten al lui Carlino n-a văzut nimic. când te trezeşti. cel care-a tăiat cărţile are o damă. iar Carlino nu mai respiră. Grandet conducea o partidă de „Marseieză”. ca să ştie cui i se cuvin banii. Maine dimineaţă.

ca-n fiecare zi. al doilea clopot şi cafeaua. banca!”' etc. La şase şi jumătate. La-apelul de dimineaţă. al treilea clopot şi se iese la apel. — Cine? — Carlino. du-l. şeful barăcii răspunde: — Mort astă-noapte. Ies toţi. Se luminează de ziuă. Ţinând cuţitul plin de sânge. a fost dus la morgă.Şi gata! Dă-i drumul. — În regulă. primul clopot. — Bine. Azi e interzis să rămână careva culcat. La cinci şi jumătate. comandanţii şi gardieniişefi sunt totdeauna prezenţi. şeful barăcii îi spune caraliului care-l însoţeşte pe aducătorul cafelei: — Domnule şef. Observă pumnalul înfipt în spinarea lui Carlino. a fost omorât un om. Iar jucătorii. La şase. — Toată lumea afară în formaţie. zice gardianul care face apelul. La al treilea clopot. şeful lagărului ridică şişul şi întreabă: — A văzut careva cuţitul ăsta? Nu răspunde nimeni. bolnav. Îl trag afară. — L-a văzut careva pe asasin? 2 . Peste zece minute sosesc car aii ii: — Unde e mortul? — Acolo. Dar azi o altfel. După ce au răspuns cu toţii prezent. pentru apel. prin pânză. Doi bărbaţi îl scot cu brancarda. supraveghetorul porunceşte. ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat se pornesc din nou să strige: „Al care-a tăiat! Nu. Aştept cu nerăbdare să văd ce se întâmplă când descoperă gardienii un omor. Se face apelul. jocul reîncepe. Ajungând la Carlino. — Brancardier. Al treilea clopot.

fiecare 2 . îmi spun că un ocnaş na-i mare lucru. toate hârdaiele în canalul ăsta şi. căratul hârdaielor cu două bare de lemn mi-a obosit încheieturile mâinilor. Păstraţi cuţitul. Ajutăm c-un măturoi foarte tare să se ducă toată murdăria.Tăcere absolută. un negru simpatic din Martinica. turnăm trei mii de litii de apă de mare. acesta ne aşteaptă pe platou într-un loc unde coboară până la mare un canal îngust cimentat. Cu puţin înainte de a aţipi. Fiind prima mea zi de muncă. adusă într-o butie cât toate zilele. Dar dându-i ceva bivolarului. Asta-i tot. Nici cât un câine. La patru şi jumătate voi ieşi cu încă cineva să deşertăm tinetele din clădirea A. în mai puţin de douăzeci de minute. — Va să zică nimeni nu ştie nimic. Noul meu camarad m-ajută cu multă tragere de inimă. Aşa că golim iute. nu se poate afla cine e făptaşul. Pentru Administraţie un ocnaş nu înseamnă nimic. ca să se scurgă totul. Am hotărât să-mi încep luni munca de vidanjor. Se spune că-n Insule ar fi omorât şapte oameni. Treceţi cu mâinile întinse prin faţa mea. ca de obicei. Chiar dacă-i asasinat în mod laş. zise comandantul. n-am închis ochii toată noaptea. domnule comandant. Pentru căratul apei. bivolarul. Intru în baracă şi mă întind să dorm. Într-adevăr. nimeni nu se deranjează să-l afle pe asasin. totuşi Galgani mi-a zis că-i un tip extrem de periculos. Învârteala lui constă în a vinde excremente. — Afacerea e clasată. primeşte douăzeci de franci pe zi. Mereu acelaşi lucru. şi după aia fiecare la munca lui. prindeţi de el o fişă din care să reiasă c-a fost folosit pentru omorârea lui Carlino. ale noastre. unul după altul. Dar o să mă deprind repede. Regulamentul prevede să fie golite la malul mării.

Mulţumită lui Chapar. Bineînţeles că n-o să-l las să păgubească. întorcându-mă cu vreo douăsprezece langustine şi vreo 2 . Îi schimb pe cornuri. De altfel. Când mă întorc cu roşioarele înşirate pe-o sârmă. salate sau fructe. Iată-mă aşadar vidanjor.grădinar trebuie să facă rost de bălegar. fac un duş. cât şi printre deportaţi. se întâmplă rareori să nu fiu strigat din case de căi re nevestele supraveghetorilor. Într-o zi. atât printre supraveghetori. îmi spune că nu mă poate învăţa nimic. nu duc lipsă nici de beţe. se îndeletniceşte şi cu gravarea coarnelor de bou. când o să-l cunosc mai bine. — Sunteţi bolnavă? — Nu. poate să răspândească dizenteria. vinde-mi două kile de roşioară. — Atunci nu vând peşte. — Aveţi vreun copil bolnav? — Nu. o să pun capăt învârtelii ăsteia. Au aflat toate cum mă cheamă. Dar ştiu că-i o greşeală foarte gravă. Prind destul de mulţi peşti ca să mai dau şi prietenilor din lagăr. aşa că sunt nevoit să-i dau o mână de ajutor. Se înţelege că treaba asta n-o poate face singur. În ce priveşte pescuitul. — Papillon. molipsind zarzavaturile. pentru că. în scopul ăsta sapă o groapă. De cum isprăvesc treaba. nici de undiţe. iar martinichezul meu duce pe şest unul sau două hârdaie de la vidanjare în grădina respectivă. îmi pun un şorţ şi pornesc zilnic la pescuit unde-mi place. dar că pe chei o să m-ajute Chapar sau altcineva. În gurbiul meu se-mănâncă peşte cel puţin o dată pe zi. Într-o bună zi. vâră în ea frunze uscate şi iarbă. Am o singură obligaţie: să fiu la amiază în lagăr.

Drept care au fost botezate Insulele Salvării. O singură dată ia scăpat. N-am mai pus gura pe aşa ceva de cel puţin două săptămâni: Păcat că nu-l vinzi.şapte-opt kile de roşioare. trec prin faţa casei unde şade comandantul Barrot. cu privire la ocnă: „E adevărat că nu se poate evada din Insule. Dar cu dumneavoastră se cam schimbă treaba. îmi dă şi mie. Papillon. doamnă. 2 . m-aş fi supărat. doamnă. luaţi langustinele şi roşioarele astea. Când primeşte câte ceva din Corsica. O femeie destul de grasă îmi zice: — Ai prins ceva pe ziua de azi. de câte ori prind mai mult. — E adevărat. Nu m-a întrebat niciodată despre trecutul meu. — Poftim. într-o climă sănătoasă. — De ce? — Pentru că sunteţi grasă. călugării şi călugăriţele unei mănăstiri s-au refugiat aici şi au scăpat toţi cu viaţă. decât să putrezeşti ca un animal pe continent”. Şi totuşi marea e agitată şi nimeni n-a putut să pescuiască. săşi ţină regimul. — Aşa-i. Dar asta nu-i cu putinţă aici. I-am dat aproape două kilograme de peşte. dar nu mia spus niciodată altceva decât „mulţumesc”. mi s-a spus că n-am voie să mănânc decât salate şi peşte rasol. servindu-mă chiar ea c-un lichior sau c-un pahar de vin alb. Ştiu de la soţul meu că nu vrei să-l vinzi nevestelor de supraveghetori. a înţeles că dacă mi-ar fi oferit bani. îi dau şi ei. într-o zi. Din ziua aceea. dar e mai bine să stai aici. De la ea ara aflat de unde vine numele Insulelor: In timpul unei epidemii de febră galbenă la Cayenne. A procedat bine. Ştie că totul se vinde în Insule. Dar mă pofteşte deseori în casă. şi carnea poate că vă face rău.

Totuşi. Fiind zidari. Mă duc s-arunc câte-o privire prin grădini pe motiv că dau peşte ca să capăt salată şi fructe. intră şi ies când vor din atelierul de întreţinere. Lucrează aci de unul singur şi mi-am spus că. mai târziu. a luat douăzeci de ani de închisoare. Lângă cimitirul supraveghetorilor e o grădină îngrijită de Matthieu Carbonieri. fireşte. Nişte martori iar fi văzut transportând într-un cărucior un bloc de ciment pe care l-ar fi aruncat în Marna sau în Sena.Graţie pescuitului colind pretutindeni. iar soţia unuia dintre ei. O Să fiu liber s-o pornesc la treabă. Toată lumea avea asemenea batiste. Încerc să mă împrietenesc cu doi cumnaţi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Chiar şi la ocnă ziceau că sunt nevinovaţi. cei doi cumnaţi s-au ales cu muncă silnică pe viaţă. Se împlinesc trei luni de când sunt vidanjor şi cunosc insula mai bine ca oricare. Se spune c-au fost acuzaţi de-a fi transformat în bloc de ciment un încasator pe care-l omorâseră. Iar cumnaţii purtau batiste cu aceeaşi ţesătură şi din acelaşi fir. „după părerea experţilor”. Dar avocaţii şi ei înşişi au dovedit că mii de metri din pânza asta fuseseră prefăcuţi în batiste. Până la urmă. Ancheta a stabilit că încasatorul se dusese la ei să încaseze o poliţă şi că de-atunci n-a mai fost văzut. Ar putea 2 . care şi-a rostuit gurbiul cu mine. M-am organizat: vidanjor titular. Am reuşit să mă împrietenesc cu ei. pe bani. sora celuilalt. Au negat până-n pânzele albe. Încă două luni şi o să plece maiorul. în schimb i s-a găsit capul învelit într-o batistă. deşi nu s-a dat nicicând de trupul încasatorului. Naric şi Quenier. dar treaba o face martinichezul în locul meu. ar putea ascunde sau pregăti o plută în grădina lui. Sunt porecliţi „cumnaţii cu căruciorul”. ies chipurile să-mi golesc hârdaiele.

nu credeţi că un om ar putea să se schimbe-n bine? — Ba da. Îmi spune că din capul acestui peşte se poate face o ciorbă să te lingi pe degete. devenind un cetăţean de treabă? — Cred sincer că da. o bucată azi. — M-aţi ajuta oare să-mi ating acest scop? — Cum? — Scoţându-mă din lagăr ca tuberculos. I-l ofer. — Aţi accepta ideea c-aş putea fi util societăţii fără să reprezint pentru ea un pericol. Atunci pornesc la atac: — Domnule doctor. La jumătatea drumului ne aşezăm pe-o bucată de zid. domnule doctor. — Să fim înţeleşi. Ieri m-am întâlnit eu doctorul. lemnul din care să fac o plută. c-o bucată zdravănă de carne. Rămâne să-i conving.eventual să scoată de-acolo. nu sunt de-al ocnei. Urcăm împreună spre platou. o bucată mâine. E prea mare primejdia. nu-i aşa? Tu nu eşti ocnaş. foarte bun la gust. Papillon. nu fac gestul ăsta din partea mea. Administraţia nu dezinternează pe cineva pe motiv de boală decât 3 . Mai vorbim un pic. Pari să fii altceva. mă aflu doar în vizită. după care îmi spune: — Ai vrea să evadezi. Pufneşte în râs. Căram un peşte de cei puţin douăzeci de kilograme. Îmi confirmă un lucru pe care-l ştiam doar din auzite: — Nu-i cu putinţă. numit meru. Îl miră gestul meu şi-mi spune: — Nu eşti ranchiunos. domnule doctor. Vi-l datorez deoarece v-aţi dat toată osteneala pentru prietenul meu Clousiot. şi te sfătuiesc să nu faci niciodată aşa ceva. — Aveţi dreptate.

N-aveam vreo şansă de-cât pe-o noapte de furtună. ulei şi oţet primea acolo —. dacă ar fi posibil — din cât vin. să le aducem până la malul mării fără să ne vadă sau să ne audă cineva şi să le legăm laolaltă cu nişte cabluri. să duduie. Bineînţeles. după plecarea lui Barrot. Greutăţile erau mari. era să laşi o asemenea plută la apă. să fure trei butoaie şi să găsească modalitatea de-a le lega împreună şi de-a porni cu ele pe mare. — De ce? — Mi-e cam ruşine să-ţi spun. care. Aşa că nu pot să fac nimic pentru tine. duminică. de comun acord cu mine. în aceeaşi noapte. un iepure lui frate-său. fiindcă trebuia. şi doi iepuri nouă. Matthieu Carbonieri. Carbonieri trimite. cu vânt şi ploaie. să ştie că are toate şansele să se molipsească stând cu ceilalţi bolnavi. zice: — Domnule Filidori. Carbonieri era aşadar bucătar. pe o mare prin definiţie foarte agitată. pe Carbonieri. Dar cel mai greu. Până când era cât pe-aci să-mi omoare prietenul. să furăm butoaiele. Ghinionul lui că a doua zi e invitat la masă şi doctorul. Într-adevăr. Dorea să constate. Din ziua aceea m-am împrietenit destul de bine cu doctorul. din fericire jupuiţi. acceptase slujba de bucătar cambuzier la popota supraveghetorilor-şefi. Şeful popotei îi dă trei iepuri să-i prepare pentru a doua zi. pisica asta-i delicioasă. pe vânt şi ploaie. După aia taie trei pisici grase şi pregăteşte din ele un fel de vâna't cu sos de vin şi arpagic. vă felicit pentru meniul dumneavoastră. dar presupun că-i din următorul motiv: dacă-i vorba de-un simulant. gustând din iepure.dacă a stat cel puţin un an în pavilionul destinat bolii sale. la chei. 2 .

— Păi asta am şi gătit. convins. domnule doctor. — Nu. fără să priceapă de unde-o fi aflat. Am o pisică în burtă! Şi o porneşte-n goană spre bucătărie. îi pune lui Matthieu revolverul în piept şi-i spune: — Degeaba eşti napoleonist ca şi mine. Dar după câteva zile a preferat să-şi dea demisia din slujba de bucătar. Filidori se întoarce în sufragerie şi-i zice doctorului: — Puteţi să spuneţi ce poftiţi. Buimăcit. 1 . că-s rotunde. îi spune: — Dacă le spuneţi pisici la ce mi-aţi dat. iar iepurii au coaste rotunde. — Dumnezeule. Cristacho! zise corsicanul. am pregătit trei iepuri straşnici. nu-s eu de vină. — Adică doctorul vorbeşte aiurea? — Doctorul v-a spus asta? întreabă Carbonieri respirând uşurat. Vezi coastele astea? Sunt turtite. Vi s-a urcat vinul la cap. Liniştit. Matthieu a scăpat ca prin urechile acului. te omor dacă mi-ai dat să mănânc pisică. Spuneţii că nu se fac glume de-astea. Îşi bate joc de dumneavoastră. Acu le văzui cele trei hăinuţe şi cele trei capete. Că-s coastele turtite. Avea o privire de nebun. nu încape îndoială: mâncăm carne de pisică. caraliul vede cu ochii lui pieile şi capetele iepurilor. doctore.— Nu vă bateţi joc de mine. E carne de pisică. — Ţi-am dat iepuri. pieile şi capetele sunt încă aici. face doctorul. şi Carbonieri. încăpăţânat ca un catâr. eu unul ştiu că ce-am mâncat e iepure. Uitaţi-vă. Deci.

Ieri m-am dus s-o văd pe bondoaca lui de soţie. E-o treabă de mare însemnătate pentru toţi. (n. nu ştiu cum să-ţi mulţumesc pentru atenţiile dumitale din ultimele luni. am slăbit paisprezece kilograme.Se apropie ziua când o să pot porni la treabă.) 2 . a slăbit mult datorită regimului alcătuit din peşte şi salate. cum îi zice toată lumea. mai ales pentru mine. doamnă. mi-ai dat tot peştele pe care l-ai prins. În sală se află cuiere marinăreşti care aşteaptă să fie umplute. Îţi mulţumesc din sunet. Precisă. Femeia asta de treabă m-a poftit la ea să-mi ofere o sticlă de quinquina34. Comandantul şi comandanta Barrot au plecat azidimineaţă. această nobilă femeie. Cu ce ţi-aş putea dovedi recunoştinţa mea? — Cu ceva foarte greu pentru dumneavoastră. t. şi Barrot o să plece. în treacăt fie zis. Patru zile mai târziu se întorcea cu o straşnică busolă antimagnetică. originar din Tunisia. pe nume Prouillet. Făcându-mi rost de-o busolă ca lumea. dar în acelaşi timp e greu. Mai ales că-i vorba doar de trei săptămânii Cu opt zile înainte de plecare. care. Comandanta. s-a urcat pur şi simplu pe-un vas de coastă şi s-a dus la Cayenne. dar mică. îmi spune. când pescuitul a mers slab. — Nu-i mare lucru ce-mi ceri. Ştiu că în anumite zile. — Papillon. Papillon. Ieri a trecut conducerea unui supraveghetor de acelaşi grad cu el. Mai sunt doar câteva săptămâni. necăjită că n-a reuşit să găsească o busolă ca lumea. În cuvântarea ţinută ocnaşilor adunaţi în careu în curtea 34 Vin aperitiv şi tonic conţinând o anumită cantitate de chinină. O veste bună: noul comandant l-a confirmat pe Dega în postul de contabil general. Datorită dumitale mă simt mult mai bine. Se pregătesc de plecare.

Am privit cu o bucurie explicabilă plecarea comandantei şi a soţului ei. dacă el nu vrea să plece?” Nu trăiesc decât pentru asta: să evadez. certurile. Constatând că metodele predecesorului meu au dat rezultate pozitive. oricum. ne-a spus: — Începând de azi preiau conducerea Insulelor Salvării. să evadez. dar inteligent. noile cunoştinţe. n-am nici un motiv să schimb ceva. noul comandant a făcut impresia unui om foarte energic. Cu toate astea. Şi-mi voi realiza fără şovăire idealul: evadarea. pe care n-o împărtăşesc nimănui. E o idee fixă. dar să fug din ocnă. pescuitul. nu m-am lăsat prins de acest mediu. deşi cele cinci luni de aşteptare forţată au trecut c-o repeziciune uimitoare. 2 . De câte ori leg o nouă prietenie mă întreb: „Ar putea fi un candidat la evadare? E oare-n stare să-l ajute pe careva la pregătirea unei cărăbăneli. ţi-abat mintea de la preocupările obişnuite şi n-ai când să te plictiseşti.cea mare. mardelile. dar care mă stăpâneşte. nu văd necesitatea să vă schimb felul de viaţă. jocul de cărţi. între altele. discuţiile purtate. aşa cum m-a sfătuit Jean Castelli. singur sau întovărăşit. Aşa-zisa libertate de care se bucură aproape toţi ocnaşii din Insule. Dacă nu mă veţi sili prin purtarea voastră.

capătă iar slujba asta. Pofteşte 3 . Mulţumită lui Dega. îl întreabă: — Va să zică el e Papillon? Şi. Acceptă. îmi spune: — Am mâncat la doamna Barrot nişte langustine delicioase pescuite de dumneata. Azi-dimineaţă. îl aud pe ocnaşul „băiat de casă” spunând unei femei tinere: — El e. Drept care îl rog pe Carbonieri săşi reia lucrul acolo fără vreun ajutor de grădinar. cel care-i aducea în fiecare zi peşte doamnei Barrot.Caietul al şaptelea insulele salvării (urmare) O PLUTĂ ÎNTR-UN MORMÂNT În cinci luni am reuşit să cunosc cele mai mici unghere ale Insulelor. Pentru moment socotesc că grădina de lângă cimitir. doamnă comandant. cu pielea bronzată. unde trebăluia prietenul meu Carbonieri — nu mai lucrează acolo — e locul cel mai sigur pentru pregătirea unei plute. adresându-mi-se. Iar tânăra şi frumoasa brunetă. tip de algeriană. trecând prin faţa locuinţei noului comandant cu roşioare înşirate doldora pe sârmă.

— Papillon.înăuntru să bei un pahar de vin şi să guşti nişte brânză de capră primită recent din Franţa. Intră fără teamă. Mă scol în picioare. — Nu. după cum văd. am aflat de asemenea că nu-ţi vinzi peştele. îmi oferă vin. Fără fasoane. sunt sănătoasă. acasă comand eu. ţi-am spus că în afară de „băiatul de casă” n-are voie să intre la noi nici un deportat. mulţumesc. Simt că această frumoasa brunetă atât de voluntară poate fi sau utilă sau periculoasă. Ştiu că era singura femeie din Insule căreia îi aduceai peşte. Pe scurt. am stabilit că-i voi aduce peşte Tocmai aprinsesem o ţigară. dar am trăit într-un port la mare şi ador peştele. cu toată harababura legată de plecarea lor şi de sosirea noastră. se aşează în faţa mea. pe-o farfurie. în timp ce dumneavoastră sunteţi sănătoasă. La masa din sufragerie mă serveşte. doamnă. îmi spune ea. Asta nu-mi place. — Papillon. Dă cu ochii de mine şi spune: — Juliette. Un singur lucru mă supără. numai că dânsa era bolnavă. — Nu obişnuiesc să mint. soţul meu comandă în lagăr. Sunt din Oran. — De ce? în casa doamnei Barrot intrai. apoi cafea şi un rom delicios de Jamaica. când iată că soseşte comandantul. doamna Barrot a avut răgazul să-mi vorbească de dumneata. după ce-i dădusem trei kile şi mai bine de roşioară şi şase langustine. Intru. de ce la mine nu? — Pentru că soţul ei îmi permitea să întru la el în casă. cu şuncă afumată şi brânză. dar o aud spunând: 2 . Sper că-mi vei face aceeaşi favoare. — Da. Papillon. Da.

devin arţăgoşi. La şase dimineaţa mi-am terminat treaba. îmi spune: — E de necrezut câte crime şi asasinate se comit anual în insule. Trăiesc cot la cot ani de zile şi-i firesc să se ivească duşmănii şi prietenii pe viaţă şi pe moarte. În clipa aceea. o soţul meu. Pe de altă parte. Juliette izbucneşte într-un râs plin de prospeţime şi tinereţe. 1 . Mă numesc Papillon. spunând: — Va să zică dumneata eşti acela care l-a pocnit pe Gaston? Asta nu va schimba cu nimic relaţiile dintre noi. tot în picioare.— Stai jos. Comandantul. domnul Prouillet. — Mulţumesc. doamnă. zice comandantul. Deportatul ăsta e cel pe care mi l-a recomandat doamna Barrot înainte de plecare. aşa că nai ce să-mi reproşezi. Pe de altă parte. e casa mea. dar Juliette îmi pune mâna pe umăr. nici cinci la sută din ucigaşi nu sunt descoperiţi. unul din supraveghetorii pe care i-ai culcat la pământ cu prilejul acestei evadări nu e altul decât nepotul meu şi al protectoarei dumitale. De când pescuieşti. spune ea. o să-mi aducă peşte de câte ori o să am nevoie. — Ah! Am auzit vorbindu-se de dumneata şi de evadarea dumitale de-acu trei ani şi ceva de la spitalul din Saint-Laurent-du-Maroni. întrucât oamenii de aici nu pot să evadeze. N-o să intre nimeni aici în afară de el. — Explicaţia dumitale e logică. aşa că asasinul sau criminalul e aproape sigur că scapă nepedepsit. Cum explici Papillon? — Domnule comandant. Mult mai multe decât pe continent. Comandantul nu mai e comandant. — E-n regulă. De altfel. ceea ce-mi îngăduie să pescuiesc. şi cu ce te îndeletniceşti ca să ai dreptul la pescuit? — Sunt vidanjor. obligându-mă să mă reaşez: — Aici. Cum te numeşti? Dau să mă ridic ca să-i răspund.

sunt preţioase. Are însă şi atenţii: — Papillon. E ora siestei şi aproape toţi supraveghetorii dorm la orele astea. la amiază trebuie să mă întorc în lagăr şi pot să ies din nou de la trei până la şase. aşa că paza e foarte slabă. nu-i aşa. Pe scurt. — O să-i dai un permis special. Practic. Părăsesc casa. pe de altă parte. usturoi. Uneori apare şi-mi spune: „M-a trimis comandanta să iau tot ce-ai pescuit. şi peştele pe care-l prind. Treaba asta îmi dă de multe ori peste cap meniul gurbiului dar. ci întotdeauna în sufragerie. E foarte neplăcut. Luând loc pe un scaun în faţa mea. cu feliuţe de pâine. ba-mi cere chiar să caut să pescuiesc un anumit soi de peşte. mă serveşte şi-mi toarnă să beau. — Nu. ca să vină să-mi ia peştele. mareea e la ora unu? — Da. Juliette ne-a acaparat — şi pe mine. zise el. deoarece. cu roşii. — S-a făcut. Merge până acolo că-l trimite pe tânărul „băiat de casă” să vadă unde pescuiesc. să nu mai fii nevoit să te întorci în lagăr. puişor? zice Juliette întorcându-sc spre soţul ei. Nu-i la fel de discretă ca 35 Mâncare provensală de peşte fiert în apă sau vin alb. căci cele trei ore. sunt protejat ca nimeni altul. nu în bucătărie. felicitându-mă că m-am purtat astfel. Şi mănânc la ea. De la şase dimineaţa la şase seara.— Tot restul zilei? întreabă Juliette. doamna. 1 . în funcţie de flux şi reflux. sau să mă bag la fund ca să prind langustine. de la amiază la trei. să poată pescui în voie. că are invitaţi la masă şi a facă bouillabaisse35” sau cutare alt fel ele mâncare. dispune cum vrea de peştele meu. uneori nu mai pot să pescuiesc. — Vino să mănânci la mine. servită în sosul ei. foarte picantă.

Ocolesc de fiecare dată subiectul care o interesează cel mai mult.doamna Barrot. dă-mi-le pe toate. — Nu. când o aud că-mi spune: — Stai liniştit. îi aranjează buclele. povestindu-i în schimb tinereţea şi copilăria mea. lasă-le aici. te rog. Niciodată nu m-a tutuit. Deseori îmi pune întrebări meşteşugite despre trecutul meu. adevărat? Şi se pun amândouă pe râs. Spun cu naivitate: 2 . Nu mai ştiu ce să spun. viaţa pe care-am dus-o în Montmartre. care precis că o să trăncănească. după care-i ofer o duzină de langustine. O găsesc stând pe scaun. aşa-i. Eu nu mai ştiu în ce gaură să mă bag. în spatele ei. într-un capot alb. Dau să plec. Sorb încet din lichior. Dau bună ziua. mai ales faţă de-o altă femeie. Ţi-o fi cald. Femeia asta autoritară mă descumpăneşte într-un asemenea hal că m-aşez. Simone? Toate sunteţi geloase pe mine. În timpul ăsta. Într-o dimineaţă. aprinzându-mi o ţigară şi uitându-mă la tânăra care o piaptănă pe comandantă şi care din când în când miaruncă câte-o privire. care are o oglindă-n mână. iar o tânără. Câte ai? — Şaizeci. zice ea. trec pe la ea la ora zece. foarte stânjenit. după ce-am prins foarte devreme o mulţime de peşte şi aproape şaizeci de langustine. bagă de seamă şi-i zice: — E chipeş gagicu' meu. comandantul doarme în camera lui. — Opreşte-ţi atunci opt şi dă restul băiatului săi pună la rece. ia loc si bea un lichior de anason. — Perfect. Comandanta. Câţi peşti îţi trebuie pentru tine şi prietenii tăi? — Opt.

inclusiv cei din Ardèche. E un cartofor pătimaş. Simone? — Nu cunosc explicaţia. Papillon. eşti neîmblânzit cu toată lumea în afară de comandantă.— Noroc că gagicu' dumneavoastră. nu poate să aibă vreo slăbiciune pentru cineva. — N-o să-mi spui că n-ai o slăbiciune pentru mine. bretonii. Trebuie să fie o explicaţie. şi n-ai vrut să-i vinzi doi peştişori prăpădiţi la care poftea grozav. doamnă. uite. mia povestit nevasta supraveghetorului-şef. Nimeni n-a putut să îmblânzească un leu ca tine. Îl vede trecând cu nişte languste şi cu o murenă cât toate zilele: „Vinde-mi murena asta sau măcar jumătate. E aproape judeţ cu mine. Du-te pe acolo cât mai rar şi numai când ştii că e şi comandantul. — Nu-i deloc a bună. Am descoperit un tâmplar din Valence. A omorât un pădurar. Şi-a plecat mai departe fără să-i vândă nimic. Cred că ştii că noi. iar eu. Papillon. zice Simone. Mă întorc în lagăr furios şi seara povestesc în gurbi toată tărăşenia. iar noaptea pierde tot ce-a câştigat. În situaţia în care se află. Adeseori trebuie să meşterească un obiect oarecare ca să 1 . — Ah! Asta încă n-o aflasem. Dameza asta a pus ochii pe tine. Simone! — Ştii ce i-a răspuns doamnei Kargueret mai deunăzi? continuă Simone. Până acolo că săptămâna trecută cărai peste cincisprezece kilograme de peşte. ştiu încă din timpul romanilor că-i o mâncare delicioasă”. pentru că nu se găsea carne la măcelărie. ne pricepem s-o gătim grozav. nu-i aşa. însă-i sigur că dumneata. zice Carbonieri. nu-i periculos şi. veşnic dator: ziua se străduieşte să facă obiecte artizanale. Toată lumea e de aceeaşi părere. O mulţime de oameni. zice algeriana. eu fac ce vreau. cum îl numiţi. Râdeau amândouă să se prăpădească. Sunt hotărât să procedez întocmai.” „Nu numai bretonii o apreciază.

bandit corsican din munţi. Vicioli îl presează să-i plătească datoria de şapte sute de franci. Iar în înţelegere cu Vicioli pun la cale o mică farsă. — Şi ce-i cu asta? — E că nu vreau să fii exploatat când ai nevoie de bani şi să ţi se plătească jumătate din cât face obiectul pe care l-ai meşterit.plătească unui creditor. Mereu are discuţii cu cei cărora le datorează bani. nu-i voie de făcut mobile mai mari. singuri. Ne-am întâlnit noaptea. aşa că suntem judeţi. Chiar aşa s-a şi întâmplat. Îi răspund c-o să încerc să-l ajut. din pricina cantităţii de lemn pe care-o necesită. dar nu poate să spună când o să fie gata. — Mulţumesc. şi că a terminat aproape un secreter mic. Într-adevăr. zice Bourset. În asemenea cazuri se profită de situaţie şi i se dau o sută cincizeci sau două sute de franci pe-un sipeţel din lemn de trandafir care merită trei sute de franci. De când cu problema asta. ca să vorbim liniştiţi. Asta-i tot. Pe cât înţeleg. Toate au mers cum au mers până când i-a rămas dator lui Vicioli. te aştept la closet. M-am hotărât să-l atac. ştii că suntem judeţi? — Nu! Cum adică? — Nu eşti din Valence? — Ba da. pentru că-l lucrează în ascuns. Nu scap nici un prilej ca să-l ajut. ia spălătorie. Într-o zi. — Eu sunt din Ardèche. Am să te înştiinţez. Urmează ca el să-l înghesuie pe Bourset şi chiar să-l ameninţe grav. îi spun: — Vreau să-ţi vorbesc în noaptea asta. unul din bunii mei camarazi. am să-ţi dau cât merită. 2 . Ştirea o capăt de la Bourset. Eu am să mă înfăţişez în chip de salvator. Îi spun: — Bourset. Adu-mi-l mie.

am să-ţi dau în scris cele ce vreau în legătură cu executarea fiecărei piese. — De ce? — Mi-e frică de rechini şi c-o să mă înec. Am să scriu dedesubt. ca să sembuce perfect. dar să nu încerci să afli cine şi când a luat-o (ideea asta pare să-l liniştească). Bourset îmi acordă o încredere oarbă. O să copiez planul plutei cu mâna mea pe-o foaie de caiet. O să dispară de-acolo. o depozitezi unde am să-ţi spun. Cum ai de gând să procedezi? — Trebuie desenat mai întâi un plan la scară. De cum termini o bucată. Papillon. — Am eu pe cineva. una câte una. — Pe cine? — Cumnaţii cu căruciorul. — Când îmi dat răspunsul? — În trei zile. „Bourset. — Fii atent: am să-ţi pregătesc chiar de peacum o acoperire la caz că se întâmplă ceva. care nu-i bun de aşa ceva. — Făgăduieşti c-o să m-ajuţi pân' la capăt? — Jur pe copiii mei. n-aş face asta pentru nimeni. pentru două persoane. dar pentru tine sunt gata să risc doi ani de recluziune. — Vrei să pleci cu mine? — Nu. Dar e o hibă: nu pot să scot demne mărişoare din atelier. E pentru prima oară în viaţa lui de ocnaş că poate să respire uşurat. pentru că-n Insule e numai lemn tare. cu nuturi. Mai târziu.aranjată chipurile de mine. În 2 . Doar c-o să cam dureze. dacă ţii la viaţă. apoi meşterite piesele. Greul e să găsesc lemn care pluteşte bine. Îi spun într-o seară: — Ai de la mine două mii de franci dacă faci ceţi cer: o plută din piese detaşate. meştereşte pluta pe care am desenat-o aici”. Acum pot risca să-i vorbesc. Naric şi Quenier. — Ascultă.

Începând de joi. şi sunt bucuros să te-ajut. Când o fi pluta gata. aşteptam răspunsul tău. bineînţeles. o să recunosc că eu am scris ce-am vrut de la tine. Dacă ajungi pe continent. Se uită ţintă-n ochii mei şi-mi zice: — Nu. Uite planul pe care l-am desenat. Aştept mai întâi răspunsul lui Bourset. 2 . Fibrele astea sunt tot ce poate fi mai uşor.felul ăsta scapi de cazne dacă eşti prins şi nu rişti decât o pedeapsă uşoară de vreo şase luni. şi nu lasă apa să pătrundă. încă nu. Te rog să primeşti cinci sute de franci. uite c-am zis da. copiază-l şi dă-mi scrisoarea pe care mi-ai făgăduit-o. N-am spus încă nimănui nimic. Abia după o lungă şi nesfârşită săptămână am reuşit să stau de vorbă cu el. Le-ai vorbit ălor doi cu căruciorul? — Nu. Nu m-apuc de altă piesă până n-o văd pe cea dinainte plecată din atelier. nu ştiu cum să-mi arăt recunoştinţa. în curte. poate s-o ia unul din cumnaţi. ai să ai nevoie de ei ca să te cărăbăneşti mai departe. Bourset. Între patru ochi. O să-mi ia cam trei zile. De la bun început îmi umple sufletul de bucurie: — Cel mai greu era să fac rost de nişte lemn uşor şi uscat. mâine fac prima piesă. mi-a trecut. ţine-ţi banii. la bibliotecă. de cum se crapă de ziuă. — Ti-e frică? — Nu. în cantitate îndestulătoare. — Mulţumesc. — Ei bine. E duminică dimineaţa. Suntem singuri. jocul de cărţi e-n toi. Desigur că va trebui să păstrezi bileţelele respective. Va să zică. Vreo optzeci de jucători şi tot pe atâţia chibiţi. Ne-am înţeles? — Da. I-am dat de cap meşterind un soi de coviltir de lemn umplut cu nuci de cocos uscate. — Dar dacă te agaţă pe tine? — O să fie invers. Sub spălător. cu învelişul lor de fibre. faci cum ştii să găseşti destule nuci de cocos ca să le vâri înăuntru.

pentru vreo bina din Insulă. mă cuprinde ruşinea în faţa unei mărinimii atât de naive. În tot cazul. în ciuda măsurilor tale de prevedere. eşti singurul care mi-ai întins o mână frăţească. Scot un pietroi şi fac un soi de văgăună. Chiar dacă mi-e frică. E de acord sută la sută.Începând de azi nu mai joc cărţi până nu te văd plecat. am găsit cine să-mi scoată piesele din atelier. pentru că noaptea vin caraliii să fure zarzavaturi. Nici prin cap nu-i trecuse că gesturile mele fuseseră calculate şi interesate. În timp ce copiez planul pe-o foaie de caiet. Peste noapte am stat de vorbă cu Naric. Ca să mă mai ridic puţin în ochii mei. Dar pe degeaba pot s-o fac. În felul ăsta. că n-o să le putem extrage decât o dată cu nişte chestii mai importante. am găsit cine să-mi facă pluta. sunt bucuros să te-ajut să-ţi recapeţi libertatea. mă văd silit să-mi spun că trebuie să evadez cu orice preţ. Rămâne să găseşti în grădina ta un loc unde să îngropăm pluta. E-n regulă. Rămâne să mai vorbesc cu Matthieu Carbonieri. care o să-l pună după aia în temă pe cumnatu-său. Dacă bagă de seamă că sună a gol pe unde calcă. într-o grădină de zarzavat e periculos. E prea riscant. — Matthieu. O să pregătesc o ascunzătoare într-un parapet. zis Moacă Bună. deoarece cu el vreau să evadez. am sfeclit-o. Numai să nu fii grăbit. îţi făgăduiesc că n-o să lăsăm să ne scape vreo ocazie. Şi tu m-ai ajutat. — Nu. — De ce nu vrei să-i iei? — Pentru că n-aş face asta nici pentru zece mii de franci. scot eu bani de ţigări şi de-o friptură. Îmi spune fără şovăială: — Te poţi bizui pe noi în ce priveşte scoaterea pieselor din atelier. Cu ce-o să mai ciubucăresc. chiar cu preţul unor situaţii grele şi nu întotdeauna demne de laudă. cum 2 .

Până una-alta. M-am dus să văd parapetul unde a aranjat Matthieu ascunzătoarea. Am şi primit şapte piese. Ar fi cazul să mă despart de ei oficial. E perfectă. A mai rămas chestia cu nucile de cocos. dar cred că scobitura e prea mică. a avut grijă să vâre nişte muşchi de jur împrejur. S-ar părea că totul e pus la punct. căci braţele sunt bine puse la punct cu pescuitul. — În regulă. Am inventat o şmecherie 2 . — Să-ţi aducă piesele direct în grădină? — Nu. sar amândoi cu gura pe mine şi refuză categoric: — Uşcheşte-te cât mai repede. Vedem noi cum ne descurcăm. În sfârşit. la stânci.soseşte o piesă. ar fi mai bine s-aranjeze în aşa fel ca să lase piesa mereu în alt loc. n-o să încapă totul. Faptul că-mi pregătesc evadarea îmi ridică formidabil moralul. ar fi prea mare primejdia. am trecut şi prin chestii mai grele. fac peste două ore de gimnastică. Când le spun că pregătesc o evadare şi că trebuie să mă despart de ei. deocamdată e loc destul. Cumnaţii cu căruciorul n-au ce să caute la mine-n grădină. Văd eu cum fac rost de câte-mi trebuie fără să bată la ochi. Nu se observă c-ar fi mişcat pietroiul din loc. Mănânc mai mult ca oricând şi datorită pescuitului sunt în mare formă. dintre care două mari. ca să mă descurc singur. rămâi cu noi. Mai trebuie să stau de vorbă cu Galgani şi cu Grandet. N-am dreptul să tac. Afară de asta. nu prea departe de grădina mea. doar ridic pietroiul şi-l pun la loc după ce-am băgat bucata de lemn la fereală. Simt de-a binelea că prind viaţă. în fiecare dimineaţă. Îmi exersez în special picioarele. căci s-ar putea să fie acuzaţi de complicitate. E-o lună şi mai bine de când am pornit să pregătesc evadarea.

Paznicul cimitirului e-un fost ocnaş pe jumătate orb. zăresc un mormânt proaspăt. al soţiei unui supraveghetor. Privind spre cimitir. împrăştiate prin diferite locuri. continuă să se poarte foarte drăguţ cu mine. comandanta. Cu toate astea. dar a băgat da seamă că nu mai intru-n casă decât dacă e şi soţul ei. Stă cât e ziua de lungă la umbra unui cocotier în partea opusă a cimitirului şi. mai puţin decât fusese prevăzut. Zace acolo un buchet prăpădii de flori ofilite. Totul decurge aşadar cum nu se poate mai bine. O să fie nevoie cam de treizeci-treizeci şi patru. Nu mai lipsesc decât două piese. mi-a explicat că-n ziua când se coafa a glumit. Bourset nu pierde nici o ocazie ca să mai lucreze vreo piesă. Mi-a spus-o de la obraz şi. Rezultatele sunt excelente. Juliette. Numai în curtea Juliettei 2 . Când mă lovesc. adresându-mi mereu câteva cuvinte amabile despre sănătatea şi moralul meu. nu poate să vadă mormântul nici dacă se apropie de el careva. Astea n-o să încapă în scobitură. aşa cum prevăzusem. ca să mă liniştească. Am peste cincizeci de bucăţi. Ascunzătoarea s-a umplut. pentru ca valurile să mă izbească în coapse. decedată săptămâna trecută. Întrevăd astfel posibilitatea de-a folosi mormântul ăsta ca să montez pluta şi să vâr în soiul ăla de cofraj pe care l-a făcut tâmplarul cât mai multe nuci de cocos. cele mai lungi: una de doi metri şi alta de-un metru cincizeci. fata care-i slujeşte drept coafeză mă pândeşte adeseori când mă întorc de la pescuit.pentru picioare: înaintez în mare mai mult decât ar cere pescuitul. poreclit Papa. îmi încordez muşchii ca să-mi păstrez echilibrul. Se-împlinesc două luni şi jumătate de când am început treaba. de-acolo de unde e.

o duzină de cutii de lapte. Am fi calculat o plută pentru trei persoane în loc de două. o pune pe-aia roşie. Sunt la capătul răbdărilor. legate şi numerotate. azi-dimineaţă am isprăvit. Se fac trei luni de când tot pregătesc evadarea asta. alcătuind un soi de podea destul de rezistentă. asta mi-e de folos pentru drumurile la cimitir. Câtă vreme nu-i nici un pericol. deoarece am fost nevoit să lărgesc groapa cât lăţimea plutei. până la sicriu. Pe zidul lui. E anotimpul ploilor. N-a trebuit să scot pământul până la sicriu. oricine-ar fi. Toate bucăţile de lemn au fost scoase de la fereală.se află vreo duzină. o sticlă plină cu chibrituri şi cartonaşe cu fosfor. Când aflu că soţul răposatei a plecat pe continent. „Băiatul de casă” crede că le-am depozitat acolo ca să extrag uleiul din ele. înnodată şi ea la capete. Nu se vede aproape nimic. Cum se iveşte careva. bine ascunse de pământul care acoperă rogojinile. Matthieu Carbonieri stă de şase. Bourset e din ce în ce mai agitat. un metru douăzeci plus un pic de joc. Deasupra-i pământ şi o mică bordură. o ţinem cap pe cea albă. unde-am terminat aproape cu 3 . Groapa e acoperită cu frunze împletite de cocotier. o batistă roşie. toarnă zilnic. Treaba asta. foarte riscantă. Pe cap şi-a pus o batistă albă Înnodată la cele patru capete. În sfârşit. De parc-ar pleca el în locul meu. nu-mi ia decât-o dupăamiază şi o noapte. şi gata. Orele mi s-au părut nesfârşitei iar batista roşie a apărut de câteva ori. În gaura din zid am băgat trei saci de făină şi o frânghie dedoi metri pentru velă. Lui Naric îi pare rău că n-a spus da de la început. Lângă el. hotărăsc să scot o parte din pământul mormântului. Ele odihnesc pe sicriul răposatei.

la ce ţi-ar folosi.montarea plutei. altfel e prea riscant. Pot fi luate lesne şi fără vreo primejdie din grajdul bivolilor. Lipsesc cele două rame ale saşiului. Ara adus nucile de cocos tot mai aproape de grădina prietenului meu. Îi spun: — Doamnă. Juliette continuă: — Mai întâi. m-aşteptam din prima clipă să vorbească de evadare. — Durează cam mult. găseşti la mine ulei de măsline cât pofteşti. Nucile astea sunt pentru altceva. nu-i aşa? Mă trec toate sudorile. Asta-i tot. merge bine. nu crezi? — Nu se poate mai repede. după o clipă de gândire. care stă deschis. Am îngheţat. ea a văzut mişcarea şi mi-a băgat frica-n oase. Asta-i adevărul. mai faci uleiul ăla de cocos? De ce nu-l prepari aici. Mi s-a tăiat respiraţia. — Mai bine fac asta în lagăr. În timp ce căram de la Juliette nucile de cocos depozitate. c-o să-mi stricaţi surpriza pe care v-o pregăteam. Apoi. Papillon. Am câştigat. e un secret. căci îmi răspunde: 4 . dar vă văd atât de intrigată şi de curioasă. — Mă mir. — Ia spune. în lagăr n-o să-ţi prea vină la îndemână. o aud: — Vrei să-ţi spun ceva? Nu cred că te-apuci sa faci ulei de cocos. Am să vă spun doar atât. Îi aud doar din când în când: — E-n regula? — Da. c-am ales nucile astea mari ca să le golesc şi să lucrez ceva foarte nostim pentru dumneavoastră. în curte? Ai cu ce să le despici şi ţi-aş fi împrumutat o oală mare în care să bagi miezul. Prietenii nu mă întreabă niciodată cum mai stau.

că ţâşneşte un şuvoi zdravăn de apă. am să văd. pe care mi-l procurase Naric. Uf! Pe dată o rog să-mi ofere un lichior. — Să sperăm. Dimineaţa am coborât până la chei. Carbonieri îmi spune: — Mare bătaie de cap cu evadarea asta! — Nu mai e mult. Dumnezeu ţine cu mine. În apropiere se află cavoul a doi copii morţi demult. Când mă apropii. cât mai jos cu putinţă înspre mormântul cu plută. să nu-mi dea la iveală rogojinile cu nuci de cocos. Ies afară când mi-ajunge apa la genunchi. şi-n primul rând îţi interzic să-ţi cheltuieşti banii ca să-mi dăruieşti ceva deosebit. Pun lespedea la loc şi o chituiesc cu chit alb. L-am rugat pe Chapar să-mi cumpere două kilograme de peşte. Seara. Îţi mulţumesc sincer. În felul ăsta. Matthieu înlocuieşte în permanenţă pământul luat de apă. parcă stăm pe jeratic. nu-şi dă seama cât sunt de tulburat. Cu ajutorul lui Matthieu. Dedesubt trebuie să fie o lăcăraie. lucru ce n-am făcut nicicând. Din fericire. Plouă zilnic. E drept. De acord. Apa se scurge din celălalt mormânt şi intră în cavou. apa din mormântul-ascunzătoare a scăzut la jumătate. dar te rog să renunţi. — Bine. infiltrându-se în stratul subţire de pământ. Urc din nou spre grădina lui Carbonieri.— Papillon. văd trei căşti albe. E cam de rău. trag rogojinile: apa acoperă aproape tot sicriul. pătrund înăuntru şi încep să găuresc cimentul cu un drug cu vârf ascuţit. Mi-e teamă ca apa. n-apuc bine să vâr drugul în pământ. Într-o zi desprindem lespedea. De ce-or fi trei caralii în grădină? S-au pornit pe-o 1 . o să mă duc să-l iau la amiază. mai ales după-amiaza şi noaptea. Matthieu. nu te deranja pentru mine. De cum sparg cimentul.

Aştept mai mult de-o oră. Respir în sfârşit uşurat. Bună ziua. Plec ostentativ înaintea lor. Papillon. Matthieu. Bourset a sosit degrabă în lagăr să afle dacă am primit bucata asta. dar care ne încurcă 2 . Mă hotărăsc să văd despre ce-i vorba. deseori e însoţit de ploaie. Dar în patru-cinci zile se coc altele. Să sperăm c-o să dureze. Carbonieri. a sosit cu bine la domiciliu. domnilor supraveghetori. salatele şi ridichile. măturând platoul insulei şi şuierând turbat. nu vreţi câteva salate. — Îmi pare rău. Rogojinile se zăresc de la zece paşi. E-o vreme ideală ca să pleci. roşii şi ridichi pentru soţiile dumneavoastră? — Îţi îngrijeşti bine grădina. fără efort. Pornesc direct pe drumul care duce la grădină.percheziţie? Ar fi de mirare. a intrat la fix. şi am vreme să-mi revin până ajung în dreptul lor. cea de doi metri. domnilor supraveghetori. Cea mai mare bucată de lemn. zice unul din ei. Sunt tot nedumerit. În fiecare noapte vântul suflă din răsputeri. Trec prin cimitir. Indivizii acceptă roşiile. au şi început să se îngălbenească. cu două salate. O să se cheme cu-adevărat că Dumnezeu a ţinut cu noi. şi-o întind. felicitările mele. de-o însemnătate excepţională. Nicicând n-am văzut deodată trei caralii la Carbonieri. lângă celelalte ale plutei. Caraliii aşteaptă să mă apropii. Mormântul e pe jumătate dezvelit de ploaia care a cărat pământul. Am venit să iau papaia pe care mi-ai făgăduit-o. dar nu ca să te îndrepţi spre mormânt. dacă nu ne-a descoperit nimeni. am ajuns la vreo douăzeci de metri de ei. — Bună ziua. Am şi montat-o. dar a fost şterpelită azi-dimineaţă când m-am dus să iau prăjinile pentru fasolea agăţătoare. în nuturi. dar nu mai pot să rabd. Aşadar. când iată că Matthieu îşi pune batista albă pe cap.

mai ştii? Mă sfătuiesc cu Matthieu Carbonieri. Nu mă împac cu gândul de-a asasina sau de-a lăsa să fie ucis careva pe baza unor simple impresii. S-ar zice că nu era sigur c-o s-o căpătăm. Asta mă băgase-n sperieţi. Dacă ai bănuieli serioase. extrem de periculos. În concluzie: un netrebnic. nu mai apucă să te denunţe. Îl întreb: — Ai vreo bănuială? Crezi c-o mai fi aflat careva? Ai trăncănit?Răspunde. Îmi răspunde: — E-un fost militar. nu poate să fie un turnător. ocnaşii de soiul lui nu văd evadările cu ochi buni. — Nu. Ştii bine că. — M-au impresionat neplăcut privirile iscoditoare ale unui anume Bébert Celier. ia-i-o înainte. Cei doi cumnaţi se duceau să văruiască o clădire. Pricepi ce-i eu el: batalion disciplinar. dacă asta are de gând. Îi spun lui Grandet: — Bébert Celier ăsta e din baraca noastră. bătăuş. zice Galgani. Am impresia că l-a văzut pe Naric luând bucata de lemn de sub masa lui de tâmplar.a dracului. dar nici nu înseamnă că-i om de treabă. Vorbeşte. — Aşa-i. categoric nu! — Şi totuşi parcă eşti îngrijorat. a lucrat la terasamente. E-n culmea fericirii aflând că totul a mers bine. — Nu înseamnă că-i turnător. Fac greşeala să-l împiedic. dar dacă-i vorba de-o evadare. Ocna e viaţa lui. 2 . În alte privinţe nu ciupesc. E de părere să-l lichidăm la noapte. şi chiar el să-l omoare. cuţitar temut. Prea le strică tabieturile. băgând-o într-un butoi cu var şi plecând apoi cu ea. L-a urmărit pe Naric din ochi până la uşa atelierului. N-a fost niciodată civil. un soldăţoi căpăţânos care-a trecut prin toate închisorile militare din Maroc şi din Algeria. pederast mort după băieţi şi cartofor. lichidează-l la noapte.

cu-atât câştigam mai mult. cumnatu-meu se emoţionase şi-l apucase frica. N-a 2 . ai băgat ceva de seamă în privinţa lui Bébert Celier? — Eu. Nu-mi dau bine seama. dar am impresia că n-o să fie uşor să ne desprindem de insulă fără să ne izbească vreun val de stânci. S-o lăsăm baltă. dar merge destul de bine şi cu ghetele. la corvoadă. Feriţi-vă de el ca de-un caraliu. Mi-am petrecut toată noaptea jucând nebuneşte după sistemul „Marseillaise”. nu. i s-a părut că-l vede pe Bébert Celier că se gineşte la noi. zicea cumnatu-meu. fără să dau butoiul jos. Marca e adâncă şi aspră. Am pus butoiul pe umăr. să nu mai scotocească prin butoi. Îl las pe martinichez să lucreze în locul meu. Mai curând i s-o fi părut c-a observat ceva. când cobor la pescuit. Ploaia a încetat şi-i încă beznă până ajung la cimitir. Potrivesc pământul cu picioarele.Dacă cele relatate de Bourset sunt o născocire? Poate că de frică face din ţânţar armăsar. Am câştigat şapte mii de franci. şi care o vezi dintr-o ochire că-i pentru o plută. În privinţa ultimei bucăţi. Cu cât jucam mai aiurea. unde mă bate gândul să las pluta la apă. ca temnicerul de la poartă să nu poată vedea ce-i înăuntru. până o scoateţi. vedeţi pe unde se învârteşte Bébert Colier. chipurile. — Care-i părerea ta? — Cred că din pricina bucăţii ăsteia. căci n-am putut găsi lopata. Îl întreb pe Naric: — Moacă Bună. aşteptând să vină cumnatu-meu. Asta ca arabul să priceapă că nu-s grăbit să ies şi să-l fac s-aibă încredere. de-o mare însemnătate. După cum stabilisem. La şapte. La patru şi jumătate plec. — Aşa socotesc şi eu. Mă îndrept spre vârful sudic ăl Insulei Royale. eun soare de toată frumuseţea. urma să mă proţăpesc în faţa temnicerului. Mă apuc de pescuit şi prind degrabă o mulţime de roşioare. După aia însă.

Ca să vă fac pe voie. Negreşit. dar te-aştept la patru la cafea. gândindu-mă la cazul Celier. doamnă. — Bine. te-am visat urât azi-noapte. mă trezesc cu mai bine de cinici kilograme de peşte. pun să-ţi ia permisul de pescuit. doamnă. Lungit la umbră. Mă duc să dau ochii cu Matthieu. Trec pe Ia Juliette. O să-l măture Carbonieri la amiază. — Da. Dar pari obosit. — Oh! De ce exageraţi? — Crezi că exagerez? Îţi interzic să pescuieşti în partea aia a Insulei. Sânt foarte îngrijorat. ajung din nou la concluzia că n-am dreptul să-l asasinez. doamnă. simt cum îmi recapăt puterile. De pe zidul grădinii sale se vede bine mormântul. zicându-mi că încordarea în care trăiesc de peste trei luni se apropie de sfârşit şi. mă duc în lagăr să mă odihnesc. — Vă rog. erai plin de sânge şi pe urmă te-au pus în lanţuri. Vii? — Ba. obosit de jocul îndrăcit de azi-noapte. M-am uitat cu binoclul să văd pe unde pescuieşti şi nu te-am zărit. aş suferi prea rău dacă ţi s-ar întâmpla ceva. O aud că-mi spune: — Papillon. Aleea e plină de pământ. nici să mă pieptăn. unde nu pot să te văd cu binoclul? Dacă te ia vreun val? N-o să te vadă nimeni să-ţi dea o mână de ajutor şi să scapi de rechini. Las undiţa şi-l spăl cu apă de mare. Unde ai prins peştele ăsta? — Din cealaltă parte a insulei. îi dau jumătate din peşte. o să-i spun băiatului care vă slujeşte unde mă duc să pescuiesc. fiţi înţelegătoare. De-aia nu m-aţi văzut. Atât de mult m-a impresionat visul că nu mi-a mai ars nici să mă spăl. şi dacă nu mă asculţi. — Bine. Să nu faci vreo prostie. — De ce te duci să pescuieşti aşa de departe.trecut mult. 2 .

Dacă n-ar fi avut cinci nuturi care trebuie să se îmbuce la milimetru. La amiază mă aflu în lagăr. Meştereşte nutul şi. Bourset se lasă greu. Înştiinţeazăi. Naric şi Quenier au sosit. Bourset simte cu-adevărat că-i urmărit. Naric şi Quenier. pleacă ultimul din atelier. îndeletnicindu-se cu repararea capelei. Sunt cincisprezece zile de când aşteptăm ultima bucată. Se apropie de mine un neamţ şi-mi întinde o scrisorică bine lipită. Poate că i-o luăm înainte individului care a ochit piesa. La trei ar trebui s-o scoată imediat. N-a fost deschisă. cu toate astea Bourset se încăpăţânează să nu facă scândura.Asta mai lipsea la nervii mei. se slujesc uneori de un căruţ tras de-un bivolaş. aşa că s-a umblat la piesă. Bucata e la locul ei. scot şi introduc lesne în atelier tot felul de materiale. optzeci de inşi. Într-o zi declară că acum e sigur: după ce pleacă. umblă cineva la piesă şi pe urmă o pune la loc. În ea intră de fapt celelalte cinci rosturi ale plutei. să termin un sipeţel din lemn de trandafir. O să pună un fir de păr deasupra. mai era nevoie şi de vise. dar nu şi Bourset. să afle dacă umblă cineva pe-acolo. dar face bucata respectivă a plutei. Hotărâm că după asta o să ascundă bucata de lemn sub masa lui de tâmplărie. A fost de acord. A mai rămas de tăiat un nut la capăt. la ora şase.” 2 . Trebuie să profităm de împrejurarea asta. Naric şi Quenier spun că n-au mirosit nimic ciudat. după ce-a constatat că n-a mai rămas nimeni în afara caraliului. de-un metru cincizeci. cu firul de păr. O să scot piesa şi o s-o pun în locul uneltelor lui Naric. Citesc: „Firul de păr a dispărut. aşteptând sosirea lucrătorilor de la atelier. L-am rugat pe caraliu să mă lase să lucrez cât durează pauza de după-masă. Matthieu ar fi meşterit-o în grădină. Ba mai mult. Îmboldit de noi. visul Juliettei! De parcă n-aş fi avut şi-aşa destule probleme.

Rugăm să ne facă serviciul ăsta doi judeţi de-ai lui Carbonieri. încă n-o să fie toţi înăuntru. Dacă ţine figura. n-am voie să mă clintesc o lună sau două. Cred că-i bine aşa. Bébert Celier e cam pe la mijlocul coloanei. îi văd pe Massini şi pe Jean Santini. automat. nişte dulapi şi piesa. N-au decât să afle cine. doi tipi în faţa uşii o să se mardească un pic. o să întoarcă toţi capul. Treaba era ştiută. care aşteaptă să fie băgaţi la carceră. în picioare. Când o să se pornească încăierarea. alcătuită din douăzeci de rânduri a câte patru. dar acolo e la mare fix. N-au putut s-o scoată din capelă. precis că unul sau mai mulţi au mirosit că se lucrează la o plută. În sfârşit. Naric şi Quenier o să profite de treaba asta ca s-o şteargă în viteză cu nişte materiale. Bébert o să se afle cam pe la poarta atelierului sau chiar ceva mai în faţă. piesă e sub o grămadă de materiale în biserică.Naric şi Quenier sunt de acord. La înapoiere trec prin piaţa unde se află Administraţia. având în vedere c-o să zbiere ca nişte apucaţi. să vadă despre ce-i vorba. Până s-apuce să intre cu toţii. totul a mers strună. Pleacă. O să se aşeze în fruntea lucrătorilor care merg la atelier. grăbiţi chipurile să meargă la lucru şi nevrând să caşte gura la încăierare. Mă duc s-o văd pe Juliette. căci în clipa când Naric o să înşface nişte lemne. şi unde-i pitită. Bébert Celier în al zecelea. doi corsicani din Montmartre: Massani şi Santini. şi asta-i foarte bine. nu-i acasă. Naric şi Quenier sunt în rândul întâi. La umbră. Trec pe lângă ei şi-i întreb: 3 . inclusiv Bébert. se face două jumătate. S-a făcut de patru. oamenii se pregătesc. Massini şi Santini în al doisprezecelea. Suntem cu toţii de acord că mai avem o şansă. între apel şi plecarea la lucru trec treizeci de minute. Nu întreabă de ce.

la fel de repede. Se fac tocmai patru luni de când se pregăteşte evadarea şi nouă zile de când am primit. dar mulţumit şi fericit că mă aflu în pragul izbânzii. în lăcaşul lui. mă întorc la vidanjare. uneori şi toată noaptea. Dorm toată noaptea deşi cartoforii au venit decuseară să mă poftească la joc. Azi-dimineaţă Matthieu a pus piesa provizoriu în gaura din zid. Merge ca pe roate. Carbonieri şi prietenii mei zburdă de fericire şi mă pentru felul cum am aranjat treaba. plecarea. Curăţ cu o mătură aleea. apoi. să aranjez pământul de pe mormânt.— Cât? — Opt zile. în viteză. că n-am nimic. paznicul cimitirului mătură aleile dinspre mormântul-ascunziş. răspunde Santini. pentru că. Ieri i-am povestit totul lui Jean Castelli. în sfârşit. Treaba asta se poate face doar ziua. N-o să meargă imediat. cu fiecare rost bine fixat. lăsând într-un colţ mătura şi lopata. bucată. Un caraliu corsican zice: — Te-apucă jalea să vezi doi judeţi care se mardesc! Mă întorc în lagăr. cu o lopată de lemn. Naric şi Quenier sunt şi ei bucuroşi. Toate simţurile îmi sunt în stare de alarmă pentru cele două clipe hotărâtoare: mai întâi scoaterea faimoasei piese din grădina lui Matthieu şi montarea ei la plută. Plouă mereu. Ce-a fost mai greu a trecut. o dată cu pluta scoasă. şi pe urmă vine doctorul şi zice că s-a înşelat. şi unde-am ajuns. 1 . Adevărul e că sunt mort de somn. Într-adevăr. Şi pe urmă. E bucuros să mă ştie aproape de ţintă. N-ar fi prudent să ne apropiem acum. Zilnic mă duc în zori. E ora şase. Bourset revine radios: — Parc-aş fi avut cancer. ultima. vor trebui fixate nucile de cocos şi alimentele. Mă prefac că mă doare rău capul. zilnic.

am isprăvit şi ne pregătim s-o punem iar la fereală. dom'le şef. măcar scăpaţi cu viaţă. Ca să intre. Iar noaptea. zice guzganul. apare un paznic cu arma-n mână. şi tare aş avea chef să vă ciuruiesc. — Nu faceţi dobitocia să vă împotriviţi. Refluxul e la zece.— Luna e-n primul pătrar. timpul prielnic pentru lăsarea la apă ar fi între unu şi două noaptea. Mânjită de pământul lipit de ea. e supraveghetorul-şef al atelierului. Mâine dimineaţă la nouă se montează piesa. Caraliul îi spune: — Mohamed. se cheamă că n-o să mă stânjenească la miezul nopţii. Potrivim cele cinci nuturi bine înţepenit fiecare în lăcaşul său. În clipa când. Am hotărât împreună cu Carbonieri să grăbim mişcarea. îmi spune el. Ridicăm împreună rogojinile şi le dăm deoparte. dar în regulă. coordonând cum trebuie ce-aveam de făcut. Atunci zic: 1 . evadarea. dăm ochii cu un temnicer arab. să capeţi ce ţi-am făgăduit. — Mulţumesc. v-am găbjit. spre comandament! Trecând pe poarta cimitirului. Pluta se iveşte frumuşel. — La prima mişcare vă curăţ! Dăm drumul plutei şi ridicăm mâinile. A doua zi dimineaţa. — Ştiu. tot cu mâinile sus! Valea. zice caraliul. trebuie să ciocănim cu o piatră. la locul ei. mersi că m-ai servit. Matthieu scoate pietroiul şi vine să-mi aducă piesa. dar şi Bébert Celier trebuie să-mi dea pincă. viu negreşit. Îl ştiu pe caraliu. Pe când înlătur pământul de pe rogojini. daţi-i drumul. în perfectă stare. trec din grădină în cimitir şi sar zidul cu o lopată. O scoatem afară. Înghiţiţi-o. Treci pe la mine mâine dimineaţă. nu-i aşa? — Înţelege-te cu el. Hai. în sfârşit. căci pentru a plasai piesa e nevoie de spaţiu pe margini. c-atârnă doar de-un fir.

căci pe drum întâlnisem paznici ce se alăturaseră celui care continua să ne ţină în bătaia carabinei. aşa-i. Cum de ne-ai ginit? — Mă căţăram zilnic într-un cocotier. domnule Bruet? întrebă comandantul. Atât amar de luptă ca până la urmă să ne prindă. Eram la pământ. percheziţionează-i. — Ce-ai de spus. mare hoţ mai eşti. Puteţi lăsa mâinile jos. e-n pragul uşii Administraţiei. caraliul spune: — Mohamed. după aia supraveghetorul Bruet. Ii spun: — Mohamed. înştiinţat de arabul care alergase înainte. împreună cu Dega şi cinci gardieni-şefi. — Totuna-i. Când am ajuns eram urmaţi de vreo şapte-opt paznici. — Cine ţi-a şoptit să faci asta? — Întâi Bébert Celier. e bine de ştiut. — Valea. tare nemilostiv eşti cu mine! Sosirea noastră la comandament a stârnit o întreagă dandana. zice caraliul. În timp ce ne ocheşte mai departe cu puşca. prea multă trăncăneală. Doamne. Cel patru sute de metri până la comandament mi-au părut cel mai lung drum făcut vreodată. Arabul îmi ia şişul prins de cordon şi pe-al lui Matthieu. Papillon? 1 . şi mai iute mişcarea.— Al de ne-a ciripit e Bébert Celier. domnule şef? — N-am zis-o eu. să văd unde aţi ferit pluta. — S-a întâmplat că pe ăştia doi i-am prins în flagrant delict. pe când piteau o plută care s-ar zice că-i gata. Comandantul. — Ce s-a întâmplat.

am să vorbesc la instrucţie. pe ăştia aproape nici nu-i cunosc. La ora trei ne scot şi ne pun fiarele. acuz doi ocnaşi. Afirm că n-au nici un amestec în povestea asta. directorul atelierului de pe Insulele Salvării. pe Charrière şi pe Carbonieri. Deci. Bourset e-un amărât care a lucrat sub ameninţarea cu moartea. Aşezat deoparte. nici de complicitate la evadare. Cred. zice caraliul. Îl acuz pe tâmplarul Bourset de complicitate. că-i pot învinui de complicitate şi pe Naric şi Quenier. de vreme ce evadarea n-a avut loc. — Mai întâi. Bruet Auguste. dar aud glasuri pe strada comandamentului. cu un creion în mână. comandantul adjunct. Carbonieri n-are nici un amestec în treaba asta. gardian-şef. de asemeni. de furt. gardianul-şef. Carbonieri nu-i vinovat de deturnare şi furt din bunurile statului. Un caraliu face pe grefierul. pe care-l foloseau ca să-şi ascundă pluta. 1 . pe mine. treabă pe care n-o puteam face de unul singur. Mă bagă într-o carceră a cărei fereastră astupată dă spre intrarea la comandament. — L-am silit să mă ajute la scosul rogojinilor de pe mormânt. Adaug că pe Charrière şi Carbonieri i-am prins în flagrant delict. — Nu prea seamănă cu ce spune informatorul meu. profanând mormântul doamnei Privat. Dega. Cât despre Naric şi Quenier. deturnare de bunuri ale statului. la o măsuţă. — Bagă-i la carceră. — Charrière şi Carbonieri. notează probabil declaraţiile din zbor. În carceră e întuneric. un fel de tribunal: comandantul. ascultaţi raportul făcut de domnul Bruet contra voastră: „Eu. În sală.— Nimic. Treaba merge repede.” — Ce-ai de spus? întreabă comandantul. Pluta e calculată să ducă un singur om.

care v-a informat. În ceea ce-l priveşte. compromiţându-l printr-o mărturie falsă. Iscăleşte actul. Cine poate să aibă încredere într-un turnător? — Pe scurt. Îl întreb la cât crede că se poate ridica pedeapsa pentru furt de bunuri. Lucru ciudat. fumez neîncetat. Noroc că Dega îmi face rost din belşug de tutun. de profanare de morminte şi de încercare de evadare.— Bébert Celier ăsta. s-ar putea să-i convină treaba ca să se răzbune pe careva. comandantul e pe deplin convins că aşa s-au petrecut lucrurile. îmi răspunde: — N-o să depăşească optsprezece luni. Iscălesc. doar dacă nu-i o lepădătură. Azi-dimineaţă comandantul a venit să stea de vorbă cu mine. după părerea nevesti-si. deşi lui i-ar fi dăunat cel mai mult reuşita evadării. Întocmiţi documentul. la „solar”. tocmai el e cel mai puţin înfuriat pe mine. dacă nu se trece şi declaraţia mea despre Carbonieri. Naric şi Quenier. în curtea celulelor disciplinare. zice comandantul. Bourset i-a arătat biletul de ameninţare şi planul făcute de mine. Am impresia că l-am convins şi-i explic că i-ar fi fost practic imposibil lui Carbonieri să-mi refuze un ajutor de câteva clipe pentru scoaterea rogojinilor. nu umblu. abia mănânc. în schimb fumez. era normal ca un bărbat să încerce să evadeze. o ţigară după alta. Parcă sunt nebun în carcera asta. — De acord. Imposibil să spun limpede ce simt de când cu înfrângerea din ultima clipă. — Nu iscălesc. încearcă să mă facă să recunosc complicitatea lui Carbonieri. Mă trage de limbă foarte isteţ. 1 . Bourset şi cei doi cumnaţi. Îmi spune zâmbind că. Zilnic avem o oră de plimbare dimineaţa. eşti acuzat oficial de furt şi deturnare de bunuri ale statului.

Bébert Celier. Nu merge. Confruntarea va avea loc mâine la zece. de bucurie. Profit de asta ca să-mi fac rost de-un şiş.Pe scurt. Precis că-l va scoate atunci pe-al lui. Asta mi-e concluzia. Probabil o combinaţie între administraţie şi doctor. încet-încet. Mă face atent că Bébert Celier se află la spital. tâmplar şi mine. Toată noaptea mă dăscălesc ca să-mi iasă din cap gândul de a-l omorî pe Bébert Celier. Fie ce-o fi. Nici un fel de percheziţie. de pe continent. să-l ferească de represalii. ies iarăşi. pentru ca tocmai când să izbutesc. Naric îmi spune: — Comandantul a acceptat. audierea asta o să asiste un paznic-şef care se va ocupa de instrucţie. să evadeze drept recompensă c-a împiedicat o evadare. de frică să nu mă prindă. mâine încerc să-l omor pe Celier! Singurul mijloc de a nu fi condamnat la moarte e să-l fac să scoată cuţitul. Spun lui Naric şi Quenier să ceară o confruntare între supraveghetorul atelierului. pedeapsă disciplinară sau punerea imediată în libertate. într-o rezervă. Da. de isteţimi. La. Deci trebuie neapărat să vadă că ţin şişul deschis. să ia hotărârea pe care-o va crede de cuviinţă în privinţa lor: arest preventiv. Ar trebui să fac asta puţin înainte sau imediat după 2 . atât sunt de disperat. iar apoi. pentru premeditare. Am primit un bileţel de la Chatal infirmierul. să închei atât de jalnic din pricina unui turnător. dar pot să mă aleg cu o condamnare la moarte. după această confruntare. nici la carceră. nici corporală. La plimbarea de azi. din văgăuna în care m-am vârât. aşteptând să fie externat cu un diagnostic rar: abces la ficat. Patru luni de nădejdi. Nu. prea ar fi nedrept să-i dea drumul din lagăr pentru serviciul făcut. Mă doare-n cot. solicitând comandantului ca.

Imposibil. şi chiar mai rău. Naric. N-am închis ochii toată noaptea. în ruptul capului! Nu pot să-l las să profite de josnicia sa. Iar dacă tot sunt distrus. dar asta e pentru oameni dintr-o altă clasă socială. A încercat să mă îngroape pentru ca el să-şi reînceapă viaţa. mai am două ţigări. Din ce-i spune 2 . Eu nu fumez. La zece fără un sfert mă aflu-n curte. Stă de vorbă cu Carbonieri în corsicană. — Bine. în viaţă întâlneşti lucruri de neiertat. îmi plac bărbaţii adevăraţi. Sunt corsican. măcar să fie şi el. Carbonieri sunt şi ei acolo. deşi e interzis. Lupt toată noaptea împotriva acestei idei. Când se aduce cafeaua. Ştiu. căci risc ca un caraliu să tragă în mine. Dar dacă te condamnă la moarte? E o tâmpenie să mori pentru o asemenea scârnăvie. mi-e silă de ticăloşi. Mă simt distrus. nu se cuvine să-ţi faci singur dreptate. nici măcar nu mă cunoaşte. Te compătimesc sincer. Sunt atât de încordat încât.confruntare. cu învoirea şefului? Domnule Antartaglia. E clar. Papillon. la şase dimineaţa. aşteptând să intru în sală. îi spun celui care împarte cafeaua: — Poţi să-mi dai câteva ţigări sau un pic de tutun. de faţă cu caraliul. N-o pot învinge. Până la urmă izbutesc să-mi promit un singur lucru: nu-l omor dacă nu scoate şişul. Caraliul care ne supraveghează e Antartaglia. Nu. am fumat un pachet de tutun. Bourset. Mă bizui însă pe obişnuita lor neglijenţă. mă simt sfârşit. nu. dă-i dacă ai. Quenier. Nu pot să-l omor în timpul confruntării. Înseamnă că m-a condamnat la x ani de recluziune fără a avea sămi reproşeze ceva. Crede oare cineva că poţi să nu te gândeşti la aspra pedepsire a unui individ atât de mârşav? Nu i-am făcut nici un rău acestui soldăţel spurcat.

băiete. Înţeleg ce zice: E mort. Un urlet de fiară: „A-aah!” Cade ca un pietroi. paznicul arab de la poarta atelierului şi Bébert Celier. îi fac semn lui Matthieu să vină un pic mai în faţă. Spune două vorbe în corsicană. care supraveghează cele două grupuri. I-l dau. se duce la uşa de fier şi bate. se uită spre Bébert Celier şi scuipă în direcţia lui. nu-i lăsa să vorbească între ei. Antartaglia. — Cine-a murit? întrebă caraliul. neaşteptat de iute. Iată-ne la mai puţin de doi metri unul de altul. îmi crestează zdravăn muşchiul braţului drept. şi n-aş vrea. 2 . aici la dreapta. băiete. Carbonieri se apropie de Celier şi cu piciorul îi împinge capul. înapoi. Antartaglia îmi spune: — Înapoi. Carbonieri continuă să vorbească în corsicană cu judeţul său. având şişul gata deschis în pantalon. Pricepe imediat. Carbonieri îi vorbeşte pe nerăsuflate şi-i acaparează atenţia. O deschide un caraliu şi-i spune: — Trimite brancardierii să ia un mort. Cu revolverul în mână. Dar sunt stângaci şi. dar gardianul care-i însoţeşte îi spune: — Dă-i înainte şi stai deoparte. Când dă cu ochii de mine. Nu-l lovi la pământ. dintr-o mişcare. Când se ridică paznicul. Numai Colier poate să-l vadă şi. îşi vâră revolverul în toc. face o mişcare înapoi. Caraliul îşi potriveşte şiretul pantofului. În clipa aia se deschide uşa şi apar în curte arabul din cocotier. Paznicul repetă: — Dă-mi şişul. altfel sunt: obligat să trag în tine.pricep că-i de rău cu el şi că riscă trei ani de recluziune. Antartaglia zice: — E interzisă discuţia între cele două grupuri. Las şişul să-mi alunece în palmă. aşa că fac un pas fără să bage de seamă. îi înfig şişul în piept până-n plasele.

deschide foarte încet uşa şimi spune. Într-adevăr. — Ce te-a apucat? Ce-i gălăgia asta? — Sunt rănit. — Am văzut cu ochii mei. Când ieşim. ies. iar el a crăpat. sunt martor. încă tulburat: — Bate-n uşă. supraveghetor Bruet. zi că eşti rănit. spune Antartaglia. Bat în uşă şi strig: — Sunt rănit. — Asasinule! Până apuc să răspund. Caraliul se întoarce singur. — N-aş crede. Se deschide uşa. — Mi-a tăiat muşchiul braţului drept. Carbonieri îmi spune: — Dragă Papi. vreau să fiu dus la spital să mă panseze. zice Bruet. de data asta te-ai ras. 1 . El a atacat întâi. numai că eu trăiesc. când te-a atacat. sau foarte buni. — Ah! Eşti rănit? Credeam că nu te-a atins. peste zece caralii stau lângă comandant. că un corsican nu minte. Papillon a fost atacat. Confruntarea e suspendată. domnule şef. — Da.— Bébert Celier. muşchiul e secţionat. Supraveghetorul atelierului strigă. Îl aduci înapoi de cum a primit primul ajutor. Caraliii ăştia corsicani sunt grozavi: sau foarte răi. domnule Bruet. — Deschide. comandantul îi zice: — Gura. Ne bagă iar în celulă. lam văzut. — Ah! Credeam că Papillon. Nu-l laşi acolo pentru nimic în lume. Caraliul se întoarce cu gardianul-şef al sectorului disciplinar. înainte de-a ajunge la coridor. — Pune-i cătuşele şi du-l la spital. Şi află. spune celălalt caraliu.

însărcinatul cu instrucţia nu vrea să admită legitima apărare. e imposibil să mă condamne la moarte. cu un abces la ficat n-avea mult de trăit. Chestia pe care trage tare acuzarea ca să mă înfunde e declaraţia celor doi arabi că eu am scos întâi şişul. Aştept să fiu dus la Saint-Laurent. parcă n-aţi şti! Oricum. apoi pune opt agrafe. Mi s-a acordat o a doua plimbare de o oră după-masă. îmi spune că. şi le dau o mână de ajutor s-o creadă. aproape că nu mai umblu deloc.La spital. întrucât am fost rănit. Instrucţia e gata. nu s-au uitat niciodată chiorâş la mine. fără să-mi spună o vorbă. Responsabilitatea lui Bourset a căzut complet. cu toate mărturiile depuse în favoarea mea. — Oh. Nu fac decât să fumez. Instrucţia continuă. Comandantul sau gardienii. cade acuzaţia de furt şi deturnare din bunurile statului. Nu se aştepta la răspunsul ăsta. Într-adevăr. Rămân eu şi Carbonieri. La sfârşit zice: — N-am putut să-ţi fac o anestezie locală. nu mai am injecţii din alea. Nici unul nu-mi vorbeşte cu duşmănie şi mă lasă să-mi fac rost de cât tutun vreau. În ce-l priveşte. Mă coase fără să mă adoarmă şi nici nu-mi amorţeşte locul. Dega. Îndur fără să crâcnesc. Chatal cheamă doctorul. 2 . şi rămâne cu gura căscată. Nu poate să ia mai mult de şase luni. Cu mine treaba-i mai serioasă. în faţa tribunalului militar. Se admite că a fost terorizat. Apoi adaugă: Nu-i bine ce-ai făcut. oricât s-ar înverşuna instructorul. în afara celui de la atelier şi a instructorului. La fel cu Naric şi Quenier. din lipsă de dovezi. Rămâne complicitatea la tentativă de evadare. care-a văzut tot dosarul.

Dacă mi-ai fi zis că vrei să pleci. Îmi spune: — Soţia mea vrea să te vadă înainte de plecare. domnule comandant. cred c-aş fi putut să-ţi uşurez treaba. — Da. omule. Sper că te vei purta bine. n-am nevoie de bani. zice ea. Şi vreme de-un ceas şi mai bine această admirabilă femeie nu-mi spune decât vorbe de mângâiere. Juliette se apropie de mine şi-mi pune mâna pe umăr privindu-mă ţintă în ochi. te prezinţi mai bine decât credeam. Ies cu el neescortat. Te felicit pentru curajul tău. Regret că nu pot să fac mai mult. vă rog. Vă rog să înţelegeţi că nu pot să primesc. la ora zece. Întreb unde mergem. — Ascultaţi. mi s-ar părea că murdăresc prietenia noastră. ca să-ţi spun că vreau să-ţi plătesc peştele pe care mi l-ai dat cu atâta generozitate luni de zile. Ştii că trebuie să-l duc înapoi înainte de amiază. azi e marţi. doamnă. — Cum doreşti. Poftim. e tot ce pot să-ţi dau. oferite cu atâta generozitate.Urmează să plec vineri. N-am vrut să fie impresionată aducându-te un paznic înarmat. o ia pe drumul spre casă.) Nu insistaţi. După 2 . (Şi dau deoparte cele două hârtii de cinci sute de franci. sunt în curte de vreo două ore când mă strigă comandantul şi-mi spune: — Hai cu mine. nu depinde de el. Poţi sta de vorbă cu el aproape o oră. ţi-am adus protejatul. Şi apoi. dar mi-a zis că. Te-am chemat în primul rând să văd cum arăţi. Miercuri dimineaţa. Şi se retrage discret. — Eşti nebun. — Juliette. uite o mie de franci. L-am rugat pe soţul meu să te-ajute cât poate. Vrei un pic de anason? E slab. Ochii ei negri strălucesc cu atât mai mult cu cât sunt înecaţi în lacrimile pe care din fericire şi le reţine. aşa cum ţi-am făgăduit. din păcate.

că va fi nevoie. căci tribunalul militar. profanare de mormânt şi tentativă de evadare. îmi strânge îndelung mâna şi-mi spune: — La revedere. puteai să-mi dai rău de furcă. Comandantul mă duce înapoi la sectorul celular. care omorâse doi oameni. atât de aspru cu mine. mai mult ca sigur că o să fiu achitat pentru uciderea acelui ticălos. Când dau să plec. a fost mai înţelegător eu un polonez. — Ştiu. opt ani de recluziune. plus cinci ani. domnule comandant. iar pentru rest poate c-o să iau între optsprezece luni şi doi ani. prezidat de un maior de jandarmi cu patru trese. adaugă: — Adio. Papillon. Şi totuşi. — Da. Pe drum îi spun: — Domnule comandant.părerea ei. N-a luat decât cinci-ani. deşi nici vorbă că exista premeditare. Dar ce să fac? În sfârşit. Şi izbucneşte în lacrimi. peste patru ani ies la pensie. pentru uciderea lui Celier. deşi aţi fi avut supărări mari dacă izbândeam. Da! voi avea nevoie să m-ajute Dumnezeu. Total. 2 . Dacă n-aş fi fost rănit. viaţa de-aici nu-i pentru ea. vrei să-ţi spun ceva? Meritai să reuşeşti. Să te-ajute Dumnezeu. Trei ani pentru furt şi deturnare de bunuri ale statului. precis mă condamnau la moarte. Iar la poarta sectorului disciplinar. fără contopire de pedepse. Papillon. — Domnule comandant. profit de faptul că suntem singuri spre a vă mulţumi c-aţi pus să fiu tratat omeneşte. Tribunalul ăsta. noroc. prea e crudă. Dandosky. soţia dumneavoastră e cea mai nobilă femeie din lume. a fost neînduplecat. — Adio.

Era trist la culme c-a dispărut fără urmă singura fiinţă pe care o iubea şi care-i dovedea la rându-i dragoste. Lucra doar de la trei la patru dimineaţa. să jignească grav amintirea dragei sale pisici. nu era în relaţii cu nimeni. spune el. Liniştit. Vieţaşul ăsta îşi dăruia întreaga afecţiune unei superbe pisici negre cu ochi verzi care stătea cu el. Trece o săptămână. pisica nu se întoarce. şi neexistând nici un colţişor umbros. îl invită pe Dandosky la o porţie de iepure pregătită de Corrazi. să-i ţină tovărăşie. în faţa mării. nici urmă de pisică. distribuitor şi el. Abătut că şi-a pierdut tovarăşul. între lighioană şi el se înfiripase marea iubire. vorbind prost franţuzeşte. Brutarii trăiesc laolaltă într-o sală alăturată brutăriei. îl urma la lucru ca un câine. dar era din acelaşi 2 . nevasta unui paznic îi aduce o pisicuţă. La amiază. doi ocnaşi. aşa cum făcea măcar o dată pe săptămână. când se auzea clopotul. pleca în întâmpinarea polonezului şi sărea după peştişorul pe care acesta i-l plimba pe la nas până reuşea să-l prindă. Într-o zi. Dandosky nu mai are chef de nimic. Zadarnic o caută polonezul pretutindeni. pe nume Corrazi şi Angelo. oferindu-le o sticlă de vin spre a fi băută la masă. dispărute. Seara. dar dacă era prea cald. Dandosky o goneşte şi. Acesta nu dormea cu brutarii. Dandosky se aşază şi mănâncă cu ei. Într-un cuvânt. ciudos. Corrazi dă într-un ucenic brutar. Dormeau împreună. Brutăria era pe chei.Dandosky era un brutar care nu pregătea decât plămada. aşa că tot timpul liber şi-l petrecea pescuind. întro zi. se întorcea singură la brutărie şi se culca în hamacul prietenului ei. Pisica îl însoţea la pescuit. Aflând cât e de îndurerat. întreabă femeia cum de-şi închipuie car putea iubi altă pisică: ar însemna.

Şi-a pregătit o bâtă din lemn tare ca fierul. Ca scos din minţi. pe jumătate putrezită. cot la cot. de statură mijlocie. cu Dandosky în schimb. aşezaţi pe o bancă foarte groasă din sala brutarilor. preşedintele tribunalului militar. Corrazi şi Angelo. s-a întâmplat din fericire altfel. nu-i ajunge că i-a omorât. o întinde la soare să se usuce. polonezul merge să se convingă şi găseşte într-adevăr pielea. ucenicul porneşte după Dandosky. atinge pe fiecare zdravăn la mir. apoi o înveleşte într-o pânză curată şi o îngroapă într-un loc uscat. iepurele la care te-aia invitat Corrazi şi Angelo era pisica ta. O ia aşa cum e. la lumina unei lămpi cu gaz. Se duce s-o spele cu apă de mare. voinic.lagăr. aşa că nu s-a ales decât cu cinci ani. Dacă pe mine nu m-a înţeles maiorul de jandarmi. ci le terciuieşte creierii de peretele sălii. joacă belotă în patru. vinovat de două asasinate cu premeditare. fără să scoată o vorbă. În timpul nopţii. de altfel grea de parcă ar fi din acest metal şi. niţel înapoi. 3 . — Dovedeşte! face polonezul. cu capul în descompunere. apucându-l de beregată. iar creierii se scurg pe jos. Ranchiunos. — L-am văzut pe Corrazi îngropând pielea pisicii tale sub manghierul din spatele clădirii vâslaşilor. Ţestele li se desfac ca două rodii. Dandosky e un individ de vreo patruzeci de ani. foarte puternic. Turbat de furie. Chiar el mi-a povestit. îl găseşte şi-i spune: — Dacă vrei să ştii. să n-o mănânce furnicile. Peste tot doar împroşcături de sânge şi creier. foarte adânc. venind din spatele lor. lat în spate.

închis în mine. îmi revin: „Pe Bébert Celier l-au halit rechinii: tu ai treizeci de ani. luam doar trei ani. de a trăi. Nu vorbesc cu nimeni. 1 . Dacă nu-l «onoram pe Celier. n-aş crede că se poate. Sunt atât de disperat că mă trezesc dorind ca prăpăditul ăsta de vas să se scufunde. să trăiesc. faţă de mine însumi. Nu mă feresc. care mai de care mai înalte. dimpotrivă. Ca om. să trăiesc. Am lăsat vântul să-mi ia pălăria. Suntem şaisprezece care ne îndreptăm spre Insule. şi opt de făcut. ci în primul rând. N-ar fi trebuit să omor jigodia aia. iar vineri dimineaţă neau reîmbarcat spre Insule. de-a trăi ca să evadez. Cum de-am putut să fac o asemenea greşeală? Fără să mai spun că n-a lipsit mult ca gunoiul ăsta să mă omoare pe mine. dintre care doisprezece recluzionari. asta ar fi trebuit şi trebuie să-mi fie singura credinţă. n-o să-mi trebuiască în cei opt ani de recluziune. mai presus de orice. respir până mă înăbuş aerul ăsta care mă plesneşte peste obraz. Călătoria are loc pee mare foarte agitată. tribunalul militar ne-a judecat joi. nu-mi revine datoria de a-mi face dreptate. Dar rezişti oare opt ani de zile între zidurile «mâncătoarei de oameni»?” După experienţa mea. căci asta a agravat totul. cu vântul ăsta umed care-mi biciuieşte chipul.A DOUA RECLUZIUNE Legat de polonez. După ce-am dorit naufragiul. Probabil că patru sau cinci ani sunt culmea rezistenţei. Cu faţa-n vânt. Să trăiesc. N-am făcut mulţi. puntea e deseori măturată de valuri. inclusiv evadarea. pornesc spre Insule. poate chiar doi. pureci în carcerele din Saint-Laurent! Am sosit într-o luni.

E o frază foarte importantă. nici măcar să scriu sau să capăt bileţele. aş vrea să te întreb ceva. Câteva pedepse ceva mai aspre te împiedică să rezişti până la capăt. chiar trecut iarăşi la raţia normală nu-i chip să te mai refaci. dar am un chef nebun să lămuresc o chestie. Îmi vine o idee: singurul mod de-a fi ajutat fără riscuri în privinţa mâncării e ca cineva de-afară să-i ungă pe ăi de împart ciorba. ca să-mi aleagă una din cele mai mari şi 2 . dar am cunoscut câţiva care au făcut cinci ani şi. nu? — Da. Vezi că pedepsele se bazează pe suprimarea în parte sau în întregime a hranei pe-o anumită perioadă. şefule. — Nu răzbeşti decât dacă în tot timpul ăsta nu te-alegi cu nici o pedeapsă. se apropie şi-mi spune: — Ce anume? — Ştii oameni care au fost în stare să facă opt ani de recluziune? Se gândeşte şi-mi răspunde: — Nu. Aşa-i. nici o legătură cu ăi de-afară sau dinăuntru. nu pot să ies viu decât dacă nu încasez nici o pedeapsă. Mirat. Şi se depărtează. zise caraliul.Printre paznicii care însoţesc convoiul se află un gardian pe care l-am cunoscut la Recluziune. — N-ai de ce. Parcă opt ani ai luat. unul care a ieşit destul de zdravăn şi echilibrat după şase ani. Nu ştiu cum îl cheamă. te cureţi mai repede. Cât ţine călătoria rumeg fără încetare hotărârea asta. mi-amintesc chiar foarte bine. — Şefule. Deci: n-am voie să primesc nuci de cocos sau ţigări. Eram la Recluziune când l-au eliberat. — Mulţumesc. Nimic. aşa că pe urmă.

— Cât? — Opt ani. desigur. Se întoarce spre soţia lui şi-i spune ceva. care vine după el cu o tavă. în şoaptă: — Aranjează să fiu cât mai bine servit la prânz şi seara. şi mă-ntreabă. Nu spune nimic şi n-are curaj să mă privească. Se apropie Galgani şi. Nimeni nu scoate o vorbă. pentru că unul pune zeama. pleacă amândoi fără să se mai uite înapoi. lângă soţul ei. se aşază pe-o piatră. Cu o condamnare aşa de lungă nu pot să-mi permit riscul unei pedepse. Emoţionată. şi să nu-mi scrii. după ce mă priveşte lung cu ochii ei imenşi. Mă îndrept de bunăvoie spre prima dintre bărcile ce ne vor duce la Saint-Joseph. E trei după-amiază. iar altul. Am ajuns la Insule.mai bune bucăţi de carne la prânz. cât? — Opt ani de recluziune. Adaug repede. Pare abătută. pune în gamelă o bucată de carne. În rest. gândind la ceva plăcut ca să nu-mi pierd minţile. până să deschidă gura. Trebuie să râcâie bine oala pe fund şi să umple polonicul cu cât mai multe legume. înainte de-a apuca să ne alinieze. s-ar putea să ne revedem într-o bună zi. — Papillon. Soţul o ia de braţ. E uşor. întreabă Dega. Dacă şusta e bine aranjată. îi spun: — Să nu-mi trimiţi nimic. Adio. 2 . — Înţeleg. pot chiar să-mi astâmpăr foamea şi să fie aproape suficient de hrănitor. Dacă aranjezi şusta asta. Se uită cu toţii la mine ca la un sicriu care coboară în groapă. se ridică şi. Ideea asta-mi dă ceva curaj. N-am debarcat bine că şi zăresc rochia galben-deschis a Juliettei. Comandantul se apropie repede de mine. să visez şi s-o pornesc în zbor cât mai des oi putea.

Papillon. o fi semn bun sau rău? — Cred că bun. ciudată treabă. se vede încă destul de bine. să mă văd singur în celula mea. Urc repede grăbindu-mă. o să beneficiezi de-o mică graţiere. Sosim. Preşedintele tribunalului militar a cerut în privinţa lui informaţii suplimentare înainte de-a hotărî. aşa că primeşti mai multă lumină şi ai tot timpul aer curat. Îmi răspunde: — Cred c-o să meargă. dar cine ştie. Asta mă îmbărbătează un pic: „Amice Papillon. — Îmi pare rău că te-ai întors. Forţez aşa de tare pasul. Apoi mă întreabă: — Cum e cu Matthieu Carbonieri? — Iartă-mă că l-am uitat.În timpul scurtei călătorii. Ţi-o doresc. Discursul lui obişnuit: Clădirea A. E cea mai bună. Nu simt nici gustul. Apoi: Recluzionari. Mă aflu în primul rând din micul şir de doisprezece oameni care urcă pe costişă spre Recluziune. Papillon. — Dezbrăcarea la piele! Vi-l prezint pe comandantul Recluziunii. pentru că eşti un om curajos. iată patru pereţi care trebuie să te privească trăind vreme de opt ani. Într-adevăr. poate că. 2 . Curaj. nici mirosul ăla de putregai ca-n prima mea celulă. S-ar zice că eşti nerăbdător să te-ntorci în casa din care ai plecat de-aşa puţin timp. zice el. aici etc. Sper c-o să ai o purtare bună. de un an sau doi. Papi. Papillon. eşti în dreptul uşii coridorului. Deşi e aproape şase. că-l aud pe caraliu spunându-mi: — Las-o mai încet. având o comportare excelentă. se află chiar în faţa unei uşi mari zăbrelite care dă pe coridor. îi repet lui Chapar cele spuse lui Galgani. Iată-mă la 127. Celula 127. Opt ani e mult.

Decid să nu umblu decât două ore dimineaţa: două dupămasa. Ce-i drept. trebuie să ies viu din mormântul ăsta. un cutremur. pe Celier lau mistuit de mult rechinii.Lasă-te de numărat lunile şi orele. mai ştiu cui? Oricum. mai trebuia să străbatem. trei. până mă lămuresc dacă pot conta pe-o alimentaţie privilegiată cantitativ. De şaisprezece ori şase luni. socoteşte cu răstimpuri de câte şase luni. era abia prima parte a evadării. patru. Timpul o să aibă şi el un cuvânt de spus. trei. Dacă boleşti. şi iată-te iar liber. un taifun care să distrugă fortăreaţa asta. doi. ai un avantaj. stânga-mprejur. patru. şi lungimea exactă a pasului pentru ca pendulul să funcţioneze la mare fix. o să ai măcar plăcerea să mori pe lumină. Poate vine o amnistie. încep să umblu. Cu nervii ăştia din primele zile. Dacă mierleşti aici ziua. E-o chestie. Dacă vrei o măsurătoare mai ca lumea. a braţelor. Eu unul mă aflu aici şi. iar stânga-mprejur. Da. să nu-mi irosesc zadarnic energia. îi impresionează pe francezi. ai un doctor care ţi se uită-n gât. unui preot. nici pentru că l-ai curăţat pe Celier. zău aşa. n-are fost. regăsind pe dată poziţia capului. ajutaţi de noroc. mai bine de o sută cincizeci de kilometri cu pluta 2 . un. e jalnic să te îneci la mal. doi. Cred că nu-i prea nostim să dai ortul popii pe întuneric. Oricum. cinci. în vreme ce tu zaci aici. un război. cinci. De ce nu? Poate că un tip de treabă se înapoiază în Franţa.” Un. Poate că vreun doctor scârbit istoriseşte toată tărăşenia unui ziarist. dacă sunt demn de mine. iar aceştia obligă Administraţia penitenciară să suprime modul ăsta de-a ghilotina oameni fără ghilotină. Nu-i cazul să te amărăşti c-ai vrut să-ţi reiei viaţa evadând şi. Închipuie-ţi cât te-ai fi cătrănit ştiind că s-a uşchit.

trebuie să repet de 3 . dacă ar fi plouat peste zi. încât. prea sigură. poate douăzeci ore. cine ştie unde aş fost acum! Chiar zdrobind pluta la ţărmul continentului sau prins în clipa lăsării la apă. cu un vas mic. la tribul meu. Bineînţeles. Să trăiesc. ca să fixeze nucile de cocoş. m-aş fi întors lesne singur. Am dormit foarte târziu. direct la Guajira. Unde m-aş afla acum. Dacă o făceam. ocrotit de episcopul Irénée de Bruyne. Şi-n funcţie de locul unde am fi acostat pe continent. a trebuit să meşterească un cofraj care însemna aproape două plute una într-alta. căci numai pe ploaie puteam risca să ridicăm pânza. sporovăind cu Bowen. În mai puţin de cincisprezece.aia şubredă. De cum voi simţi că e pe cale să mă cuprindă deznădejdea. să trăiesc. altă evadare. dacă mergea treaba şnur. Iar de-acolo n-am fi pornit-o mai departe decât ştiind precis că ne primeşte cutare sau cutare naţie. am fi ajuns la uscat. în aceeaşi noapte. o zi după ce m-au băgat la carceră a plouat. Chiar sigur nu sunt încerc să văd unde-am făcut vreo greşeală. reuşind să mă cufund într-un somn normal. Pe cât mi-aduc aminte. mai gravă: trebuia să-l curăţ pe Celier de cum am prins să-l bănuiesc mai serios. şi-aş fi avut satisfacţia c-am pornit la treabă. să trăiesc. nu luam decât trei ani în ioc de opt. Dacă ţinea figura cu lăsarea la apă. Nu găsesc decât două. Dacă nu. A doua. în Insule sau pe continent? Cine ştie? Poate la Trinidad. Tâmplarul a vrut să facă o plută prea bună. pânza celor trei saci de făină ar fi împins pluta cu peste zece kilometri pe oră. Deci prea multe piese de făcut şi prea mult timp ca să le facă pe şest. Noaptea asta dintâi nu m-a prea dărâmat. sau la Curaçao.

rup totodată hălci mari din cadavru.trei ori vorbele astea de îmbărbătare: „Câtă vreme trăieşti. pe care am de gând s-o controlez. Se ridică la suprafaţă şi rechinii încep să se bată pe felul ăsta de mâncare. Fiecare cu istorioara lui. smulgând sacii de făină. ci zvârliţi în mare între Saint-Joseph şi Royale. O ladă dreptunghiulară. mereu aceeaşi e plasată orizontal în partea din faţa vasului. nădăjduieşte!” S-a dus o săptămână. o să fiu în stare să călătoresc printre stele. Precum ziceam. atunci când sunt foarte mulţi. Nu. aşa că hoitul alunecă în apă. că rechinii rup imediat funia. înainte şi după. ocnaşii nu sunt îngropaţi. rechinii reuşesc să ridice giulgiul cu conţinutul lui deasupra apei şi. Unul apleacă lada. e a clopotului. tare obosit. Una. mă aflu pe pământ. mă gândesc la toate chestiile cu ocnaşi de care am aflat în Insule. iar altul deschide un fel de chepeng. o să pot umbla zece-până la douăsprezece ore pe zi. De ieri se vede o schimbare cu porţiile mele. seara o gamelă de linte curată. O bucată straşnică de rasol la prânz. la înălţimea bordajului. cu un pietroi legat c-o funie de picioare. cu picioarele bine înfipte în pământ. aproape fără zeamă. Mortul e înfăşurat în saci de făină. Mă gândesc deopotrivă la legendele care circulă în Insule. După spusele celor care au fost de faţă. n-o iau razna. aşa că seara. Nici un mort n-a avut vreodată răgazul să se afunde prea mult. în afară de faptul că. nu încape nici o îndoială. pentru ei grozavă. e foarte sănătoasă”. E lucru sigur. Dacă ţine figura. dacă într-o bună zi m-oi trezi iar în Insulă. 4 . e foarte impresionant să vezi cum e mâncat un om. într-un loc unde mişună rechinii. Spun ca un copil: „Lintea are fier. cei şase ocnaşi de la vâsle îşi ridică ramele orizontal. Ajunşi la locul cu pricina.

poruncind câte ceva câinelui ciobănesc. să stau câteva săptămâni la mătuşă-mea. căci nu există altă explicaţie a grabei cu care sosesc în locul acela. în asemenea condiţii. asta nu. fără să mă silesc. am petrecut toată ziua pe pajiştile unui colţişor din Ardèche. Se spune că. rechinilor din apele Insulei Royale Dacă mă înfulecă de viu la o evadare. iar ăsta făcea totul la mare fix. Mai mult. de pildă. aşa că sunt sănătos tun. sora ei. în unele zile nu vezi nici un rechin. Ei bine. mă rog. Ocnaşii susţin până la unul că rechinii sunt atraşi acolo de dangătul clopotului care răsună la capelă când a murit careva. oboseala pe care mi-o provoacă mi-e prielnică şi reuşesc să mă dedublez în timp ce umblu. n-are voie să se întâmple. Nădăjduiesc că nu le voi servi drept masa zilei. Când sună clopotul bisericuţei. simţeam în gură până şi prospeţimea izvorului cu apă feruginoasă. Drept care. măcar voi fi luptat pentru libertate. locul mişună de rechinii care aşteaptă mortul. savuram 5 . umplută cu legume uscate. Umblu fără întrerupere de la şapte dimineaţa până la şase după-masă. în doi timpi şi trei mişcări. Zilnic mănânc tot. dar mai e o chestie pe care n-am putut s-o controlez. şi-mi auzeam micul prieten. cioban la oi. fasole. se goleşte repede. datorită şustei aranjate de prietenii mei. dacă te afli la capătul digului din Insula Royale la şase seara. după ce-am bolit într-o celulă. învăţătoare în locşorul ăla pierdut. Mergeam acolo adeseori. gamela de seară. ieri s-ar fi zis că mă aflam în pădurea de castani. numit Favras. Mănânc pe săturate. mazăre sau orez cu grăsime. Mersul îmi face bine.Treaba se petrece exact cum am spus. Ieri. linte. culegând ciuperci. Dar mort. după moartea mamei. aducând înapoi câte-o oaie rătăcită sau pedepsind o capră prea iute de picior. fix la ora respectivă.

de buimac ce eram. cu tuşa şi cu micuţul meu prieten. Au rămas doar de cincisprezece ori şase luni. a unor clipe petrecute cu peste cincisprezece ani în urmă. am băut chiar apă minerală de la izvorul zis al Piersicului. atât de plăcute. bine că-i ia de-aici destul de repede. nimeni nu mă poate împiedica să mă cufund în ele. am petrecut-o la Favras pe pajişti. Julien ciobanul. Nici un necaz personal în aste şase luni. 6 . Aceste amintiri retrăite. ori înăbuşit când pică pe-un strat de frunze. aşa de reală. numeroase sinucideri şi mulţi nebuni furioşi. atât de clare. În ochii societăţii mă găsesc într-una din numeroasele carcere ale „mâncătoarei de oameni”. În fapt. Trăirea asta. în liniştea cea mai deplină. Aud foşnetul vântului în castani. nu se capătă decât în celulă. i-am furat o zi întreagă. Văd până şi culoarea galbenă a rochiei pe care-o poartă tuşa Outine. departe de orice zgomot. Un mistreţ uriaş s-a iţit din tufele înalte de grozamă şi a băgat atâta spaimă în mine că am luat-o la goană. Da. mi-am ţinut deci promisiunea. printre castani. Îmi făgăduisem să socotesc cu răstimpuri de câte şase luni. dar totodată mereu raţii foarte mulţumitoare şi de pe urma cărora sănătatea mea n-are de suferit. Ia să văd cum stau. pierzând. În jurul meu. Abia în dimineaţa asta am scăzut la cincisprezece cele şaisprezece. Iată c-au trecut primele şase luni.gâdilătura băşicuţelor de acid care-mi veneau pe nas. o bună parte din ciupercile culese. mi-am petrecut (în timp ce umblam) toată ziua la Favras. zgomotul sec pe care-l fac castanele căzând direct pe pământ. însuşirea de-a le retrăi cu-adevărat atât de intens. de precise. să-mi sorb din ele tihna necesară sufletului meu rănit. Mereu aceeaşi mâncare.

mă dor urechile. şi nare cum să nu vină încoace. pentru că picioarele şi antenele astea te gâdilă îngrozitor. L-am cunoscut pe Insula Royale şi l-am rugat să-mi aducă un boţ de ceară ca să pot răbda ţipetele nebunilor înainte de-ai lua de-aici.Mi-e greu pe suflet să aud ţipete. În şase luni m-au muşcat doar o dată. Dar dacă nu-l apuci cum trebuie. Am găsit o şmecherie destul de valabilă. M-am învăţat să rezist când mă trezeşte din somn vreunul care se plimbă pe mine. e chestie de autocontrol. Nu-ţi vine să crezi cât te uşurează să nu-i mai auzi pe nenorociţii ăştia. Pe banca mea de ciment se află mereu două-trei bucăţele din pâinea de peste zi. aşa să-l cauţi şi să-l striveşti. dar dăunătoare pentru urechi. Tai frânturi dintr-o bucată de săpun şi-mi înfund amândouă urechile ca să nu mai aud ţipetele alea înfiorătoare. Pentru prima oară de când sânt la ocnă m-am înjosit să cer ceva unui caraliu. Din păcate. E mai bine să aştepţi să coboare şi pe urmă. te pişcă. A doua zi mi-a adus un boţ de ceară cât o nucă. s-o feresc la 7 . Trebuie să scap de-o idee care mă obsedează. despuiat cum sunt. Scopul meu era sămi iasă bine treaba cu evadarea. Te obişnuieşti cu toate. Am ajuns să mă descurc bine cu cârcăiecii ăia mari. Atunci îl omor. aproape de locul meu de baştină. Mirosul pâinii îl atrage fără doar şi poate. scopul scuză mijloacele. plânsele sau gemete ore şi zile-n şir. E gardianul care împarte supa şi e din Montélimar. din cauza săpunului. De ce nu l-am lichidat pe Bébert Celier chiar din ziua când am început să bănuim că ne vinde? Drept care discut cu mine însumi la nesfârşit: când ai dreptul să ucizi? Pe urmă închei. am avut bafta să scot la capăt construirea unei plute pe cinste. şi după o zi sau două încep să-mi curgă.

ori mai curând într-unul din coridoarele tribunalului. din 1932: „Ştiţi. E cu-adevărat un adversar de mare clasă. care. procurorul Pradel vorbea ca în zilele sale de glorie. tratat ca o scârnăvie a societăţii? Aş vrea să ştiu dacă coi doisprezece juraţi împuţiţi care te-au condamnat s-au întrebat măcar o singură dată dacă. cu mâna pe conştiinţă. Din clipa-n care am aflat de pericolul pe care-l reprezenta Célier. sau la o reuniune mondenă. A câştigat magistral procesul acesta în favoarea acuzării. Oare ce-ţi închipui că eşti. preşedintele Bévin. Probabil că vorbesc la modul general despre „cazul acela nefericit al lui Papillon” de la Curtea cu juri. şi. un vieţaş. Acestui bărbat imparţial i-e foarte la îndemână să discute între colegi sau într-un salon despre riscul ca un om să fie judecat de nişte juraţi. mai rău. Precis că numai unul poate să aibă o atitudine de magistrat cinstit şi corect. într-o conversaţie între avocaţi. Groaznic. colac peste pupăză. trebuia să-l execut fără să şovăi. colegi. Dar dacă m-aş fi înşelat. în privinţa căruia încă nam hotărât cu ce o să-i smulg limba. un condamnat la opt ani de recluziune în cadrul unei pedepse pe viaţă. Şi dacă procurorul. folosind 8 . sosise cu bine. în ziua aia nu prea eram în formă. s-a întrebat şi el dacă n-a tras prea tare în rechizitoriul său. au făcut bine dându-ţi o pedeapsă atât de grea.precizie. Cu siguranţă că spune. de-adevăratelea. când ajunsesem la penultima piesă.” Aud toate astea. tu. Cărăbăneala nu mai era decât o chestie de zile. ca prin minune. otreapă zvârlită. Cu siguranţă că nici avocaţii mei nu-şi mai amintesc de mine. dacă aparenţele erau mincinoase? Aş fi omorât un nevinovat. E nelogic însă ca tu să-ţi faci o problemă de conştiinţă. de parcă m-aş afla lângă „maestrul” Raymond Hubert.

Celula 127 se afla lângă locul unde caraliii schimbă garda şi prind câteodată frânturi din ce-şi spun. Am un cui de care mă slujesc doar o dată la şase luni. precis că-i aşa. Sunt convins că inima lui strigă: „Netrebnicilor. l-aţi osândit la o moarte înceată. de pildă. poartă respect legilor şi chiar îi învaţă şi pe alţii să le înţeleagă şi să le accepte. Da. bietul meu tată. Mi-am dat seama că doi se spânzuraseră şi unul se asfixiase îndesându-şi nişte cârpe în gură şi-n nas. că cele douăsprezece momâi din juriu nu dovedesc pregătire pentru o asemenea răspundere. În noaptea asta „mâncătoarea de oameni” şi-a meritat numele mai mult ca oricând. Unul singur. în calitate de institutor. la vârsta de douăzeci şi cinci de ani!” De-ar şti unde se află băiatul lui. ce se face cu el. Târăşte cu el acea cruce grea. n-au vorbit destul de încet ca să n-aud ce ziceau despre cele petrecute peste noapte. încerc să fac un 9 . Fac un bilanţ al situaţiei şi sap în lemn un „14” de toată frumuseţea. ba mai rău. după atmosfera bună sau proastă pe care se pricepe s-o creeze partea cea mai puternică. ar fi în stare să devină anarhist. că achită prea uşor sau condamnă fără să ştie prea bine despre ce-i vorba.cuvinte alese. În dimineaţa asta. Preşedintele şi familia mea de asemeni. şi asta cu toate că. tatăl meu. mi-aţi omorât copilul. da. nici vorbă. Au trecut alte şase luni. în funcţie de cel care se dovedeşte mai tare în această întrecere oratorică. fără să-şi acuze feciorul. că sunt prea impresionate de farmecul acuzatorului sau al apărătorului. dar s-ar putea ca familia mea să fie niţeluş supărată pe mine din cauza necazurilor pe care mai mult ca sigur că i le-am provocat. nu s-o fi plâns de crucea pe care fiul său i-a aruncat-o pe umeri. fără să-i reproşeze ceva.

Chiar aşa. pentru ca într-o zi să retrăiesc liber. S-ar spune că sunt plin cu apă. patru. după exact optsprezece luni de când mă aflu în celula asta. precis. Un. iar stânga-mprejur. Până şi-un dinte mi-a căzut ieri de la sine. care-mi goneşte gândurile negre. El. asta-i sigur. cinci. trăiesc. trei. reală sau plăsmuită. Le birui destul de lepede şi ticluiesc o întreagă călătorie. sunt convins. doi. De-o săptămână nu mai pot să umblu zece sau douăsprezece ore pe zi. doi. şi următoarea evadare o să meargă straşnic. nu va fi nicicând liber cum voi fi eu într-o bună zi. Graţie călătoriilor mele printre stele nu se prea întâmplă să am crize lungi de disperare. Îmi spun: Eu trăiesc. dacă ies la treizeci şi opt de ani. cu numai şase ore de mers în două reprize. nu se cheamă că sunt bătrân. Când mă spăl pe dinţi. sunt viu şi trebuie să trăiesc. sănătatea continuă să fie bună şi am un moral foarte ridicat. Iar azi-dimineaţă. trei. s-a deschis uşa şi mi s-a spus: 10 . să trăiesc. mă simt foarte obosit. e mort. patru. ieri ne-au pus pe toţi să scoatem capul pe uşă şi a trecut un doctor care răsfrângea fiecăruia buzele. un. Moartea lui Celier mi-e de mare ajutor ca să înving clipele astea grele. un incisiv de sus. să trăiesc. stânga-mprejur. De câteva zile picioarele mele sunt negre şi din gingii musteşte sânge. care m-a împiedicat s-o şterg. Să cer oare să fiu trecut pe lista bolnavilor? Apăs cu degetul mare în partea de jos a gambei şi semnul rămâne întipărit. Oricum. Seria asta nouă de şase luni se încheie cu o adevărată revoluţie. cinci.bilanţ. nu mai pot să-i frec cu prosopul aspru dat cu săpun fără să mă doară şi să sângereze mult.

Gura. Îmi curăţă gingiile cu alcool iodat. una seara. Eram primul de lângă uşă. eşti singurul care are un corp prezentabil. Suge lămâile şi dă-ţi cu zeamă pe gingii. pe urmă albastru de metilen. — Cum te cheamă? — Charrière. privesc fără să scoată o vorbă. nici pe doctor. — Deschide gura. — De cât timp eşti aci? — Azi se fac optsprezece luni. 1 . sirop de Cochlearia de două ori pe zi înainte de masă. Comandantul şi paznicii-şefi. sunt ultimul din şir şi mă întorc în celula mea. Nu cunosc pe nici unul. cu revolverul în mână. stai lipit de perete şi aşteaptă. la o măsuţă de lemn. — Ia te uită. Întâi alcool iodat.— Ieşi. strigă gardianul-şef. Primul. Două lămâi pe zi: una dimineaţa. — De ce nu eşti slab ca ceilalţi? — Nu ştiu. picioarele.” Mă trezesc ultimul dintr-un şir care se îndreaptă spre cealaltă extremitate a clădirii” şi ieşim în curte.. Zece caralii. E ora nouă. Stânga-mprejur. afară de cazul că te masturbezi mai puţin. apoi le badijonează cu albastru de metilen. Pentru că mănânci mai bine decât ei. — Dezbrăcarea la piele. Sunt ultimul la rând. fac acoperirea ceremoniei. Scoateţi-i ăştia trei dinţi. mi se dă o lămâie. Un doctor tânăr în cămaşă kaki cu mâneci scurte stă aşezat în aer liber. — Bine. au ieşit vreo şaptezeci de tipi. Lângă el doi infirmieri ocnaşi şi un infirmier paznic. „Stânga-mprejur. îţi spun eu. cum te cheamă? — X. Ai sosit de curând? — Nu.. desfă picioarele. ai scorbut. în picioare. Ţoalele sub braţ.

nu ştiu dac-o fi din cauza lămâilor dumitale. A murit în Indochina. la lumina soarelui. spune doctorul. — Ba deloc. De două ori am cerut sirop de Cochlearia. Soţia lui mi-a comunicat vestea într-o. scrisoare Pe care mi-a trimis-o la Maracaibo. observ că pomişorul rahitic sub care mă feresc un pic de soare e un lămâi lipsit de fructe. întrucât tot nu pot să umblu mai mult de şase ore pe zi. dar uite ce-mi creşte-n dos. îl cheamă Germain Guibert. cu câteva frunze. şi de două ori nu mi l-a dat doctorul. scoaterea bolnavilor în curte. îmi bag crenguţa-n şezut şi-i spun: — Doctore. Ce i-o fi apucat? S-o fi găsit în sfârşit un medic să refuze a fi complicele mut al acestui regulament? Pe doftoraşul ăsta. Omul ăsta nu trebuie pedepsit. cu crenguţa şi frunzele ei în şezut. Rup o frunză şi-o mestec. vizită medicală afară. aşteptându-mi rândul. Niciodată nu s-a pomenit aşa ceva la Recluziune. apoi gardianul-şef spune: — O să iei o pedeapsă. maşinal. prezentarea lor medicului. Când mă cheamă doctorul. cu care mai târziu aveam să mă împrietenesc. smulg vârfuleţul unei crengi. Mereu aceeaşi reţetă: alcool iodat. Şi mă-ntorc. Papillon.Cele întâmplate reprezintă o adevărată revoluţie. Nu mai vrei lămâi? Asta ai vrut să spui? 2 . la soare. mulţi ani după asta. la un pas de el. în Venezuela. de vreme ce nu-l reclam. apoi. dar nici nu-mi merge mai bine. fără vreo idee preconcepută. Într-o zi. iar partea de jos a picioarelor mie încă umflată şi neagră. albastru de metilen. asta începe să mă enerveze. Starea mea nu se agravează. două lămâi. pentru că eşti obraznic cu domnul doctor. Caraliii se pornesc mai întâi pe râs. La fiecare zece zile.

am văzut-o cu însumi pe malul mării. — Am înţeles. trece încet de-a lungul coridorului prin faţa fiecărei celule. domnule comandant. Fiecare trebuie să stea în picioare în pragul celulei sale. vine guvernatorul în inspecţie. nu mă vindec. e drept. cui i-ar fi dat prin cap că s-ar putea întâmpla un asemenea miracol? Pentru toţi e o schimbare formidabilă. şi-am zărit tocmai din astea pe Insula Royale. Clac. Înainte să ajungă în dreptul meu. cu părul cărunt argintiu. Mai ales. o infinitate de clac deschid toate porţile celulelor într-o dimineaţă de joi. să şopteşti câteva vorbe. cu siguranţă toţi medici. — Doctore. S-a întâmplat o minune. — E-n regulă. un bărbat înalt. clac. elegant. mulţumesc. contez pe dumneavoastră.— Da. mi-e lehamite de lămâi. la ora nouă. Însoţit de cinci ofiţeri ai coloniei. Aud cum i se aduc la cunoştinţă pedepsele grave şi ce le-a motivat. din opt în opt zile. am văzut nişte indieni mâncând alge de mare. Trebuie să se găsească şi la Saint-Joseph. să vezi chipuri. Să ieşi câte două ore la soare. Vreau să încerc siropul de Cochlearia. — Nu ţi-am dat deoarece am foarte puţin şi-l păstrez pentru cei grav bolnavi. îngropaţii ăştia de vii pot rosti în sfârşit câteva cuvinte. O să-ţi dau totuşi o lingură pe zi. doctore. — Recluzionari strigă cineva. E o butelie de oxigen care insuflă viaţă fiecăruia dintre noi. domnule căpitan. Morţii se ridică şi umblă la soare. e pus să se 1 . dar şi lămâi. O să căpătaţi zilnic o anumită algă pe care. vă rog ca acest om să nu fie pedepsit. Indienii o mănâncă fiartă sau crudă? — Crudă. fie spre a-ţi aştepta rândul la vizita medicală. — Mi-ai dat o idee grozavă. fie pentru ca ceilalţi să poată trece.

Comandantul zice: — Ăstuia i s-a dat cea mai grea pedeapsă din Recluziune. omor. la scăldat. Un militar spune: — Păi ăsta-i un cadavru ambulant! Guvernatorul răspunde: — Toţi sunt într-o stare jalnică. goi puşcă. — Mulţumesc. — Ai ceva de spus? — Că regimul acesta e neomenos şi nu prea demn de-un popor ca acela al Franţei. — Ce pedeapsă? — Opt ani pentru furt din bunurile statului. coborâm din Recluziune în grupuri de câte o sută. — Charrière. etc. — Cât ai făcut? — Optsprezece luni.scoale un om care n-a avut puterea să aştepte atâta vreme în picioare. Bin ziua aceea. din ordinul guvernatorului şi al mediculuişef. nici un fel de plimbare şi. E Graville. — Sănătatea? — Merge. Soţiile şi 2 . Comisia ajunge la mine. — Poartă-te bine şi poate că vei beneficia de-o graţiere. cu baie în mare. spune comandantul. fără contopire de pedeapsă. — Purtarea? — Bună. dacă voi mai fi guvernator. veniţi din Martinica şi din Cayenne. facem zilnic o plimbare de o oră. nici un fel de îngrijire. spune doctorul. unul dintre antropofagi. — Prin ce? — Tăcere absolută. — Cum te cheamă? spune guvernatorul. În fiecare dimineaţă. într-un soi de piscină în care blocuri mari de piatra îi apară de rechini pe cei ce se scaldă. până acum câteva zile. trei şi cinci ani. la nouă.

Alte ţipete: — Rechinii! Iar două focuri de revolver. Ajuns aci. scăldatul în apa sărată. fără să mai ezit. Disting: — Ajutor! Mi se îneacă fetiţa! Ţipetele vin dinspre chei. care 2 . bolnavi sufleteşte şi trupeşte. unde se află cimitirul ocnaşilor. când se aud ţipetele disperate ale unei femei şi două focuri de revolver. Se îndreaptă direct spre confluenţa curenţilor. spre chei. Chipurile oamenilor sunt complet schimbate. a transformat radical turma asta de recluzionari. purtată încet de-un curent slab. Cum toţi s-au întors să privească spre locul de unde se aud strigătele de ajutor şi împuşcăturile.copiii supraveghetorilor trebuie să rămână acasă la ei. văd doua femei care ţipă ca nişte apucate. pluteşte pe apă. gol puşcă. pentru ca noi să putem coborî în pielea goală. faptul de a sta de vorbă. mă aflu printre ultimii. O fetiţă. — Săriţi în apă! ţipă femeia. întrucât lângă fetiţă se văd nişte vârtejuri. Ajutat de curent. Ora aia de stat la soare. Treaba asta merge de o lună. trei paznici şi câţiva arabi. dau brânci unui paznic şi pornesc în goană. Strig: — Nu mai trageţi! Mă arunc în apă fără să mai stau pe gânduri. altfel m-aş duce. Laşilor! — Rechinii! spune un caraliu. care e o simplă pantă cimentată ce pătrunde în mare şi unde acostează bărcile. îmbrăcată într-o rochiţă albastră cu alb. dar e încă foarte departe. mă îndrept foarte repede spre fetiţă. Într-o zi. Caraliii trag fără întrerupere şi precis că au nimerit câţiva rechini. şi trage din nou în ei. zilnic câte-o oră. urcând drumul pe când reveneam de la scăldat. Nu-i departe! Nu ştiu să înot.

Ajunge la fetiţă înaintea mea. la rândul meu. pe motive de sănătate. ca un soi de recompensă. sunt ridicat la bord. 2 .continuă să plutească datorită rochiţei. dar o lună mai târziu. Tocmai când nu mai am de străbătut până la ea decât treizeci sau patruzeci de metri. fără să mă mai gândesc măcar la rechini. Plâng de ciudă. soseşte o barcă plecată din Insula Royale şi al cărei echipaj a văzut de departe cele întâmplate. doctorul Germain Guibert a obţinut o suspendare a condamnării mele la recluziune. o apucă şi-o scapă de primejdie. Cel puţin aşa credeam. şi bat din picioare cu toată forţa ca să ţin rechinii la distanţă. Mi-am riscat viaţa de pomană. când.

3 . Barrat poreclit Actriţa. tot contabil. Vicioli.Caietul al optulea înapoi pe insula Royale BIVOLII Aşadar. Bourset. care a fost achitat în chestia cu evadarea mea. niţel prea intim. Pe Insule devii tuberculos pe baza dreptului primei nopţi. Le fusese servit unul din cei mai cunoscuţi experţi în pietre preţioase din Paris. Chatal la infirmerie. ca ajutor de infirmier. e şeful laboratorului şi farmacist la spitalul din Insula Royale. a murit săptămâna trecută de mizerie fiziologică. Maucuer şi Chapar. Razori. milionarul campion de tenis din Limoges. şi cei cu căruciorul: Naric şi Quenier. care tot mai e pe Insula Royale. susţine un doctor şugubăţ. Galgani la poştă. Grandet. e-o adevărată minune că mă întorc pe Insula Royale. Mi-am regăsit prietenii: Dega. Bandiţii din maquis-ul corsican sunt prezenţi cu toţii: Essari. tâmplarul. spre a ispăşi o pedeapsă obişnuită. revin după nouăsprezece luni. O părăsisem cu o condamnare pe opt ani şi. datorită acelei încercări de salvare. şi complicele primei mele evadări. Toate vedetele cronicii roşii ale anilor 27—35 se află aici. Maturette. Césari. În ziua respectivă rechinii au avut o masă pe cinste. Carbonieri. asasinul lui Dufrène. Fosco. Marsino. care a asasinat un şofer şi pe prietenul său intim.

Băieţii — n-aude. 2 . Pătrund din nou în clădirea căpăţânoşilor întro zi de sâmbătă. să-i mulţumesc. nu-i om pe Insule să nu vrea să te ajute la orice. — Te cheamă comandantul. Papi. să ştii. A rămas gol din ziua când ai plecat. l-au găsit înţepat cu un şiş în inimă. parcă ne pocnise pe toţi cu leuca-m cap când s-a aflat c-ai luat opt ani. dimineaţa. Azidimineaţă.Pe scurt. nişte caralii îmi spun câteva cuvinte amicale. Acum. care n-a mai deschis gura din faimoasa dimineaţă când era să fie ghilotinat din greşeală. Aproape toţi se află aici şi. — Ce? — Noaptea trecută. mă întâmpină cu căldură. La postul de gardă. locul te-aşteaptă. până la ultimul. oricât ar risca. zice un paznic. Dar jocul? — Merge. Ce se mai aude? — Veste bună. sosirea mea pe Insula Royale aduce a lovitură de trăsnet. Cu siguranţă că i-a făcut de petrecanie vreun prieten de-al tău care nu voia să-l întâlneşti viu şi te-a scutit de treabă. manifestânduşi prietenia. n-a vede. zice Grandet. — Bun. în sala din faţa celor cu purtare bună. — Vă mulţumesc tuturor. — Precis. când ne trecea la număr. — Mai bine aşa. l-au găsit rece pe caiafa care te-a turnat după ce te ginise din vârful cocotierului. fii binevenit. — Va să zică e-n regulă. — Papi. tare-aş vrea să-l ştiu. Mă iau după caraliu şi dau de comandantul Prouillet. Ies cu el. Va să zică o pornim iar ca vieţaşi. fraţilor? — Da. şi tipul cu ceasornicul. c-ai sosit. Până. până şi el se deranjează şi vine să-mi dea bineţe. — Ţi-am păstrat locul. — Poate şi-o da drumul la gură odată. Vorba-i cum şi când se termină chestia asta.

— Doar dacă asta nu vă compromite prea mult. — Treaba mea. — De ce? — Chestii personale. Veritabile căsnicii în care dragostea şi pasiunea le stăpânesc. nu ştiu cum să vă mulţumesc. iar peste trei săptămâni plec în Franţa. zi şi noapte. Bun. Supraveghetorul atelierului nu mai e aici. Papillon. domnule comandant. ducând aceeaşi viaţă ca înainte să plec. Scene de gelozie pătimaşe. Papillon? — Da. — O să fii bivolar până te-apuci iar de vidanjare. — Domnule comandant. mănâncă şi dorm împreună. — Îmi pare bine c-ai fost graţiat şi te felicit pentru fapta curajoasă în legătură cu fetiţa colegului meu. Pentru frumoasa Charlie (Barrat). Au trecut abia câteva ore de când sunt în lagăr că se şi înfiinţează la mine doi tipi. aş vrea să ştiu dacă Maturette e gagica ta. Cei cărora le plac băieţii. cu învoire la pescuit.— E-n regulă. Grup aparte. — Vă mulţumesc. Era al treilea pe care Simplon îl omoră din pricina lui Charlie. un negru poreclit Simplon a ucis săptămâna trecută pe unul numit Sidero. spune Prouillet râzând. toate gândurile. — Ascultă. cartoforii nu se gândesc şi nu trăiesc decât pentru joc. va să zică mâine îţi reiei locul. În sală văd mereu aceiaşi bărbaţi. — Stând cuminte o lună până încerci altă evadare. în care „bărbatul” şi „femeia” se spionează reciproc şi care declanşează inevitabile omoruri când unul din ei se plictiseşte de celălalt şi dă să caute alte iubiri. 1 .

Maturette şi cu mine am fost într-o evadare de două mii cinci sute de kilometri şi s-a purtat ca un bărbat. A venit să-mi dea bineţe. şi alţii. Am luat şase luni. Activi sau pasivi. am reuşit să merg la raze la Cayenne. evadând. nu mă bag. Papi. Mama mi-a trimis douăşpe bătrâne. — Dar dac-ar fi vreodată gagica mea? — Dacă e de acord. şi nici o scofală. Nici n-am apucat să pun piciorul pe pământ. eu ca împricinat. am dat patru ca să fiu externat. ăla cu tubul de aur. le-am făcut anul trecut la Recluziune. Habar n-aveai că eram acolo. pentru asta. — Mai bine o mierleşti pe mare. Iată-mă bivolar. Pe urmă am aranjat să fiu acuzat că mi-am rănit un prieten. de altceva nu mă sinchisesc. sunt gata să fac orice. Am un bivol căruia i se spune Brutus. măcar crăpi liber. caraliul şi-a oprit şase ca şpagă. îl ştii. — Vreau să ştiu dacă e cu tine. Cântăreşte 1 . ai de-a face cu mine. pe Razori. — Da. cu pederaştii lucrurile se petrec la fel căci şi unii. Nu mai pot. banditul corsican. — În regulă. În cinşpe zile s-a terminat totul. Îi zic: — Mai eşti aici? — Am încercat în fel şi chip. el ca reclamant. L-am regăsit pe italianul din convoi. îmi vine să m-omor. Cum s-ar zice. şi nu ştiu nimic despre Maturette în privinţă asta. şi-a făcut o rană la burtă şi-am ajuns amândoi la tribunalul militar. Dar dacă-l ameninţi. — Nu. se cufundă în patima lor fără să se mai gândească la altceva. — Ai dreptate. pe Insula Royale viaţa reîncepe. asta-i tot ce-am de spus. şi pe urmă? — Aranjasem şusta cu el. doar dacă-i face cineva vreun rău.— Ascultă aici. Îl apreciez ca prieten. Dă-mi de ştire dacă pregăteşti ceva.

să umplem butia cu apă şi să urcăm panta asta groaznică până la platou. măturând în cale tot ce-a rămas după vidanjarea de dimineaţă. i-au trecut prin ele un belciug de care atârnă mereu un capăt de lanţ de vreo jumate metru. Apoi i-am dat câteva fructe verzi pe care le culesesem în grădina spitalului. Uneori durează mai bine de-o oră până ce-l prind în scârba asta de apă stătută a mocirlei. trebuie să înot prin mlaştină în căutarea lui Brutus. Patru zile mai târziu. îl curăţă. care vede de treaba asta. Negrul martinican care-l mână o să stea o săptămână cu mine să mă înveţe meseria. Dacă mai omoară unul. pentru că nu-i place munca. Azi-dimineaţă am făcut cunoştinţă cu Brutus. se cufundă şi iese la aer mai încolo. Mapucă toţi dracii: — Mârlanule! Zevzecule! Eşti încăpăţânat ca un măgar! Ai de gând să ieşi sau te ia mama dracului? 2 . îmi spune: — E ultima încercare ce se mai face. martinichezul zice că pot să mă descurc de unul singur. M-am împrietenit cu Brutus pe loc. atât de nepriceput e meşterită. Ajunşi aci. Cum are nări foarte sensibile. adoră sărătura. Cobor cu Brutus. iar apa se scurge pe canalele săpate în piatră. A şi omorât doi masculi. dau drumul cepului. la cinci. Îndeletnicirea mea şi-a amicului Brutus e să ne ducem la malul mării. plină de lighioane şi de nuferi.două mii de kile. Paznicul Angosti. dă înapoi. care se ascunde. Încep la şase şi către nouă sunt gata. Când îl zăresc. e un ucigaş de bivoli. şi pe care se află o butie cu trei mii de litri de apă. urinându-i pe bot. înjugat ca un bou la oiştea zdravănă a unei căruţe care să tot aibă câteva sute de ani. Cu un singur lucru am de furcă: dimineaţa.

Am două bidoane pentru grăsime umplute cu apă de băut. a umflat treizeci de zile de carceră. s-a întors. S-ar zice că vrea să recâştige timpul irosit pe când se pupa cu Margareta — ăsta-i numele bivoliţei. gardian. căci urcă cei trei mii de litri cu o viteză uimitoare. la apelul de la ora şase. Ne însoţeşte. când a ajuns în faţa negrului. Or. Îmi poartă recunoştinţă. mă curăţ de apa aia vâscoasă a bălţii. căţărându-se pentru asta pe un mic zid. Margareta şi-a făcut apariţia. merge lângă noi. a izbucnit un mic scandal din pricina Margaretei. a defilat placidă prin faţa a şaizeci de oameni şi. la apel. Surprins de un. dovadă că umblă mai repede cu mine decât cu el. 2 .Nu se arată simţitor decât dacă-l apuc de lanţ. Motivul oficial: „Practicarea coitului asupra unui animal”. cum făcea martinichezul. O las să se pupe cu Brutus şi să ne întovărăşească. Dar când a ieşit în fine din mocirlă îmi devine amic. N-o gonesc cum făcea celălalt bivolar. Niciodată nu-l înţep cu dardul. Înjurăturile îl lasă rece. Se pare că negrul martinichez o mârlea zilnic pe bivoliţă. prezentându-i fundul. Îi frec bine regiunile sensibile şi-l ud zdravăn. De pildă. iar negrul a devenit cenuşiu de ruşine. şi Brutus mi-e recunoscător. Brutus îşi freacă atunci botul de mâinile mele şi se aşează singur la hulubele căruţei. A fost un hohot general de râs. După ce ma-am săpunit şi m-am clătit straşnic. dimpotrivă. Ieri. şi atunci îl spăl pe Brutus cu nişte câlţi de nucă de cocos. nu-i deranjez când se drăgostesc. Fac mai întâi un duş. ieri. rămâne de obicei mai bine de-o jumătate de bidon cu apă de băut. De Brutus e îndrăgostită o mică bivoliţă frumuşică.

ascuns după nişte cocotieri care au doar frunze întrucât e vorba de-o pepinieră. care se răstoarnă. Danton se iveşte şi-l atacă pe Brutus. Brutus iese atunci de bunăvoie. împiedic căruţa. şi-aşa se odihneşte mai bine. Brutus şi Danton îşi ating coarnele fără să se împungă. acesta. Urcând dinspre mare. Când o scarpin în urechi face ca o iapă în caiduri. Cel mai mult durează până ce butia e umplută pe ţărm de doi hamali. doar suflă zgomotos. Brutus s-a învăţat să sufle aici cinci minute. doar îşi freacă uriaşele coarne. şi porneşte-n galop spre Danton. la jumătatea coastei se află un loc aproape neted unde am un pietroi. dar merge destul de repede. urmată de cei doi masculi. Danton face eforturi disperate să se desprindă. place şi mai mult Margaretei şi străluceşte ca un crai-nou. reuşeşte să se desprindă mai înainte să-l ajungă bivolul meu. Îşi face loc spre deal. Par să-şi vorbească. În faţa mea începe să se desfăşoare atunci o scenă tare ciudată. Danton. Bivoliţa începe acum să urce costişa încet. care se opresc din timp în 3 . De teamă sau de disperare. la fel de mare. iar eu îi dau drumul lui Brutus din hăţuri. Foarte curat şi fără să mai pută a balta aia scârboasă în care-şi petrece noaptea. aşa că celălalt vine grămadă peste căruţă. Dar azi-dimineaţă ne aştepta un alt bivol. La nouă sunt gata şi mă duc la pescuit. Deşi eu nu mai sunt nevoit să mă spăl. fereşte lovitura. şi cu toate astea nu mugesc. frângându-şi cornul. Un corn a găurit butia. dar Brutus nu poate să frâneze la timp şi buşeşte căruţa. Mi-am luat-o pe Margareta ca aliată ca să-l scot pe Brutus din mlaştină. pe el îl scald şi mai abitir ca înainte. Acesta se dă deoparte.Trebuie să fac zilnic trei drumuri cu apă. de la cel puţin treizeci de metri.

ajungem pe platou. la dreapta şi la stânga. Margareta geme languros şi porneşte iar spre platou. la douăzeci de paşi în spatele meu. de vreo sută şi cincizeci de metri. Margareta se duce liniştită până la mijlocul platoului şi se opreşte. Bivolii îşi ating iar coarnele.timp şi reîncep să-şi frece şi să-şi încurce coarnele. lung şi. Cei doi mastodonţi o urmează. Pe parcursul pe care urmează să-l străbată fiecare. clădirile celor două spitale. Va să zică îi despart vreo trei sute de metri. Danton şi Brutus continuă să meargă alături. Cei doi inamici ajung în dreptul ei. deoarece zgomotul răsuflării lor e însoţit de sunete care-or fi însemnând ceva. Margareta stă mai departe în centru şi aşteaptă. Când durează prea mult. Demoazela Margareta e de acord. sexual. După conversaţia asta. mereu alături. unul porneşte încet spre dreapta. ea îşi lansează vaietul de lamentare. nu-i nevoie să mai spun că cele două mii de kilograme ale lor se înmulţesc cu viteza pe care reuşesc s-o atingă. se mândreşte că doi gagii o să se bată pentru ea. dar de data asta aş zice că-şi vorbesc de-a binelea. Am înţeles: e vorba de un duel în toată regula. Cel mai 4 . iar celălalt spre stânga. Locul unde sosim se găseşte în faţa farului şi este o întindere pustie. Fiecăruia i s-au muiat picioarele. iar bivoliţa va fi trofeul. Din când în când. de altfel. După trei opriri cu aceeaşi ceremonie. La rândul ei. al deportaţilor şi al militarilor. La capăt se află lagărul ocnaşilor. Se duc să se posteze la extremităţile platoului. neîndoielnic. La un muget al ei se-avântă unul spre altul. lungă de vreo trei sute de metri. acceptat de ambele părţi. izbitura acestor două căpăţâni e-atât de formidabilă încât ambii rămân knok-out mai bine de cinci minute.

ridicându-i grumazul vânjos cu capul ei lipsit de coarne. Comandantul zâmbeşte: 5 . cimitir. la o nouă izbitură. Am cerut să vorbesc cu comandantul în privinţa lui Brutus. spălătorie. umblă lângă el. la un moment dat. dar m-am opus şi. Papillon? Brutus trebuie ucis. responsabil cu bivolii. Fugărirea a durat până a doua zi. iar aci i se alătură Margareta. pe unde-au trecut au făcut totul zob. N-am fost de faţă când au nuntit. astfel încât cornul să se învârtească în burta lui Danton. să-l înghesuie pe Danton lângă zidul măcelăriei. şi să-i găurească burta. — Tocmai de asta am venit. aflată pe malul mării. O ia la goană. înfigându-şi cornul până la rădăcină. care. Brutus se răsuceşte de două ori. Porneşte. se prăbuşeşte într-o baltă de sânge şi maţe. Gardianul ăla de la plantaţii. că era în legitimă apărare. pe la şapte dimineaţa. rănit de moarte. Danton şi-a frânt cornul pe care şi-l paradise lovindu-l de butie. nu se pricepe. Grădini. Lupta a durat două ore. A omorât până acum trei bivoli de toată frumuseţea. e prea periculos. Abia după ce s-au bătut toată noaptea a reuşit Brutus. Lupta asta de uriaşi l-a slăbit pe Brutus în aşa hal încât a trebuit să-i degajez cornul ca să se poată ridica. Ca să-l lichideze definitiv. — Cum a fost. urmat de Brutus. clătinându-se. deoarece caraliul care răspunde de bivoli m-a acuzat că l-am dezlegat pe Brutus. să vă rog să-l salvaţi pe Brutus. şi mi-am pierdut postul de bivolar. pe drumul de lângă mare. Daţi-mi voie să vă povestesc cum a fost cazul cu Brutus.repede îşi revine Brutus. Nişte carali voiau să-l lichideze pe Brutus. care porneşte de data asta în galop să-şi reia locul.

— S-ar putea să fie aşa. deşi n-aveai nimic de făcut. — Domnule Angosti. Ba mai mult. zice comandantul. domnule comandant. spune comandantul. vorbeşte. Danton îl omora aşa legat. domnul comandant. Tocmai soseşte caraliul de la plantaţii.Aşa că-nţelegeţi. şi-or fi vorbind oare dobitoacele? — De ce nu. — . o s-avem carne pentru penitenciar.. — Bună ziua. — Doar n-o să ne împiedici tu.— Te ascult. Papillon. deci incapabil să se apere. azi-dimineaţă ai pornit pe insulă ca şi cum te-ai fi dus la lucru. mă laşi să spun o vorbă? — Lasă-l să-şi apere bivolul. dacă nu l-aş fi dezlegat pe Brutus. doctorul Germain Guibert. de la început până la sfârşit. ţi-am mai spus-o. Şi explic iar totul. ce părere ai. însă de-acum încolo nu mai mergi cu bivolul. — Ţi-e prieten? Bivolul? Faci mişto de mine? — Domnule Angosti. Brutus şi Danton s-au bătut în duel de comun acord. şi e prietenul meu. din moment ce era prins de jug şi de căruţă. — Aşa-i. închei eu după ce i-am povestit toate amănuntele. — În regulă. — Domnule Angosti. domnule comandant. pe care o să-l rog să intervină ca să-l scape pe Brutus. — Ce te bagi unde nu-ţi fierbe oala? — Ba-mi fierbe. — Asta n-o s-o faceţi. — Nu eu. m-am dus să văd dacă pot să pun capăt luptei aceleia. De altfel. te căutam. dar din păcate erau ca turbaţi. Eu umblu cu bivolul. 1 . dacă se-nţeleg? — în cazul ăsta. va fi tăiat duminică dimineaţa.. Şi dacă nu-i destul. că bivolul meu a fost cel atacat.

În fundul sălii cartoforii joacă de parc-ar fi intrat dracii-n ei. consoarta lui legitimă. că trăsnit mai eşti. „Nu vor să apară: parcă n-ar fi existat niciodată Curtea cu juri. Brutus a început iar să transporte zilnic apă de mare. Degeaba încerc să limpezesc imaginile înceţoşate ale acelei zile fatale. nu-l mai scapă nimeni. Fă cum ştii să-l pui pe Brutus la treabă. când ajungeam la locul unde se odihnea. prietenii mei.— Lua-le-ar naiba! zice corsicanul. În noaptea asta stau lungit în hamacul meu. se tăvălesc în viciile lor. credeam că ţiam făcut figura când m-am văzut la Trinidad. ca un învingător. RĂSCOALA LA SAINT-JOSEPH Insulele sunt extrem de periculoase din cauza acelei aşazise libertăţi de care te bucuri. Mă doare să-i văd pe toţi cum îşi duc cuminte mica lor viaţă ca să nu dea de vreun bucluc. Doar procurorul se înfăţişează în toată crunta-i realitate. dar dacă mai omoară un bivol. în care timp căruţa a fost meşterită de lucrătorii din atelier. că până la urmă Carbonieri şi Grandet. 1 . străbătea restul drumului dintr-un foc. Dumnezeii tăi. După două zile. iar alţii nimic. Papillon. Te fac iar bivolar. nu izbutesc să văd clar nici un personaj. la Bowen. împiedicam bine căruţa cu pietroiul şi-i ziceam: — Ei. Unul singur n-ar fi făcut faţă. s-au văzut siliţi să facă amândoi pe starostele de joc. Mă străduiesc să mă cufund în amintirile mele. Vezi cum te descurci cu Brutus. nici comandantul. însoţit de Margareta. Unii aşteaptă ispăşirea pedepsei. păşind vesel. unde-i Danton? Iar namila pornea căruţa dintr-o singură mişcare şi. Brutus. Iar eu.

ai putut să dormi liniştit când ai prins de veste? Tare-aş vrea să ştiu dacă te-a cuprins teama sau furia aflând că prada ta reuşise să scape de soarta de-a putrezi pe care i-o hărăziseşi cu patruzeci şi trei de zile în urmă. Nu mi-ai înhăţat decât trupul. Mintea mea. chiar de două ori pe zi. a început probabil. eu sunt vinovat c-am ajuns aici.Cu ce făcătură m-ai blestemat. iar e totul în regulă. dacă avem un pic de noroc. paznicii tăi. Şase dimineaţa: — Papillon! — Prezent. să evadez sau să mor. va chema rechinii să-l ia în primire. aia cu ocnaşii. Ceie două iubite ale mele. Spărsesem cuşca. la banchetul 2 . aflând c-am fost prins şi băgat iar la ocnă. făcându-mă să mă întorc la ocnă unsprezece luni mai târziu? Poate că m-a pedepsit Dumnezeu pentru vina de a fi dispreţuit viaţa primitivă. într-una din zilele astea clopotul. tribul acela fără jandarmi. Lali şi Zoraima. Aproape şase ani de când am pus mâna pe el. dar frumoasă pe care puteam s-o duc oricât aş fi vrut. E-n regulă. dar trebuie să mă gândesc la un singur lucru. Greşeşti dacă. cu toate onorurile. sufletul meu nu vor apuca nicicând pe drumul ăsta înjositor. să putrezească şi. sistemul tău penitenciar constată. şi asta vă e destul. să evadez. nemernicule. a pornit iar pe calea putreziciunii pe care i-o hărăzisem”. ţi-a mijit din nou zâmbetul acela biruitor de la Curtea cu juri şi ai gândit: „în felul ăsta. Ce fatalitate m-o fi urmărit. Şase seara: — Papillon! — Prezent. fără alte legi decât cea mai deplină înţelegere între fiinţele care-l alcătuiesc — da. ca nici după şase evadări să nu-mi recapăt libertatea? La prima. că sunt prezent.

cu amicu' meu Hautin.. Dacă vorbeşti încet.. carabine şi puşti sistem Lebel. Sunt un permanent candidat la evadare. Te înşeli. Refuz. nici şef nu vreau să fiu şi nici să iau parte la treaba asta. Stai să-ţi povestesc amănuntele pe care le-am studiat şi-ai să vezi că nu se poate să dea greş. 2 . Avem peste cincizeci de oameni de partea noastră. se apropie doi tipi de hamacul meu. Prezenţa mea fizică n-are nimic. Papillon? — Nu. nici măcar ale celor mai apropiaţi camarazi.de fiecare zi pe care li-l oferă pe gratis sistemul de nimicire prin uzură. Pe când stăteam de vorbă cu procurorul de la Curtea cu juri.de-a face cu-prezenţa mea morală. Treaba o să. — De ce? Am avut încredere să-ţi vorbim pe faţă. Arnaud. acum eşti dator să ne dai o explicaţie. n-am deprins câtuşi de puţin obiceiurile codeţinuţilor mei. nu-i nimeni peaici să te-audă. — Am vrea să stăm de vorbă. Sunt douăştrei de pistoale-mitralieră şi peste optzeci de puşti. — Nu rosti nici un nume. Ca să iasă. — Ce-aţi plănuit? — Omorâm toţi arabii. adică eu. — Opreşte-te. suntem pe cale să pregătim o răscoală. Lucrez acolo. — Credeam c-ai să primeşti să fii şeful răscoalei. atacăm depozitul de arme de la comandament. văd de arme să fie în stare bună. nu continua. Mulţumesc pentru încrederea pe care mi-o arăţi. dar nu-s de-acord. Ştii ceva? Nu aparţin ocnei. ţi-ai greşit socotelile. De cinci luni pregătim chestia asta. toţi caraliii. cu toate nevestele lor şi toţi ţâncii zămisliţi din putregaiul ăsta. ajutaţi de patru tipi care-s de partea noastră. — Dormi. — Spune. — Uite.

Cum rămâne cu ceilalţi şaizeci? — Noi o să fim printre cei patruzeci care se urcă în bărci. după ce-o să-i lichidaţi pe ăia pe care iai pomenit. — De ce? — Pentru că treaba principală. să-mi povesteşti ce-ai de gând. dar nu nişte femei sau nişte copii care nu mi-au făcut nimic. Partea cea mai importantă în toată chestia asta e că nici o ţară n-o să vrea să primească vreuna. În plus de asta. Pe cuvânt de onoare că după o treabă ca asta eşti extrădat de oriunde. o să aibă arme la fel ca voi. Va să zică refuzi? — Da. una la mână. până să sosiţi voi. — Asta crezi tu. nu încap în ele decât cel mult patruzeci de ocnaşi. ştiu ce vorbesc. nu-i cu putinţă. şi dacă are măcar un pic de creier fiecare. Să zicem că la răscoală iau parte o sută de oameni. cu totul şi cu totul. Şi nici măcar nu vedeţi partea cea mai proastă în chestia asta. din cele două bărci. Cum fac s-o şteargă? Pe Insule nu-s decât două bărci. — Asta-i ultimul cuvânt?j — E-o hotărâre irevocabilă. tot în bară daţi. 1 . dar ăilalţi nu sunt mai blegi că voi. pentru că. Aţi auzit că m-am întors din Columbia. nu sunt un ucigaş care lucrează cu grămada. Pot să omor pe cineva care mi-a pricinuit un mare rău. două la mână. Vă rog să nu vorbiţi de planul ăsta cu nici un amic de-al meu. — O clipă.— Nu te-am rugat. şi v-o spun eu: chiar dacă iese bine răscoala. o să începeţi să vă ciuruiţi între voi ca să vă puteţi urca în vreo barcă. — Bine. nu fac decât ce vreau eu. — Nu rămâne decât s-o luăm din loc. o să se telegrafieze în oricare din ţările spre care v-aţi putea îndrepta. evadarea. nu ce vor alţii. De când mă ştiu. mai ales c-aţi lăsat după voi morţi cu grămada. Nu-i colţişor unde să nu vă aresteze şi să nu vă predea Franţei.

şi dacă reuşeşte răscoala. 1 . unu să nu rămână. o luăm prin hăţişuri şi-o să încropim o bandă în junglă. — Mai presus de orice vrem să ne răzbunăm. dar nu pe nişte nevinovaţi. — Dar ţâncii? Nevestele? — E-aceeaşi plămadă. v-am explicat foarte serios că. Pentru noi contează întâi de toate răzbunarea. — Ce-aş putea să fac ca să vă răzgândiţi? Vreţi s-aranjaţi altă şustă cu mine? De pildă. — N-admiţi dreptul la răzbunare? — Ba da. furăm patru carabine. acelaşi sânge. aşa că nu vă mai osteniţi. — În regulă. luăm o barcă şi plecăm împreună. — Pe cuvântul meu de onoare că nu-i spun nimic nici celui mai bun prieten. n-o să puteţi fi liberi. Şi ultima chestie: daţi-mi de ştire cu opt zile înainte. — Hai să schimbăm vorba. — Nu credeţi c-ar fi cazul s-o lăsaţi baltă? — Cinstit vorbind. — Nu ne urezi noroc? — Nu. Papillon. să nu mă aflu pe Insula Royale când o începe treaba. ca să mă duc la Saint-Joseph.— De ce? — Pentru că ştiu dinainte c-o să refuze. — În regulă. ca să treci pe insula ailaltă. atacăm într-o noapte postul care păzeşte bărcile. Dar acum dacă ne-ai explicat că-i imposibil s-ajungem într-o ţară care să ne primească. nu. — O să ţi se dea de ştire din vreme. — Nu. vă zic: lăsaţi-o baltă. sunt de făcut treburi mai cu ost decât porcăria asta. Noapte bună. — Nu pricep care vă e scopul. chiar dacă ne curăţă. prea ne-au chinuit. — Ştim treaba asta.

nu-i totuna. E cu neputinţă ca nişte tipi din tagmă să se fi vârât într-o treabă ca asta. Cred că-i lipseşte o doagă. Ce mai chestie şi asta! Cam săriţi indivizii şi. înseamnă că ăşti doi ocnaşi n-au vorbit decât cu nişte fraieri cu cioc. lichidase pe-un tip cu o zi înainte să i se dea drumul ca să intre în marină. Săptămâna asta m-am informat foarte discret despre Arnaud şi Hautin. aşa-i? — Aşa-i. Arnaud a fost condamnat pe viaţă — se pare că pe nedrept — pentru o chestie pe care nu era cazul să ia nici zece ani. iar la momentul respectiv. peste o sută! Ce aiureală! Nici unul dintre amicii mei nu mi-a şoptit ceva. Piciorul ăsta i-a rămas ţeapăn de pe 1 . unde se angajase pentru a scăpa de casa de corecţie. ca să creeze o atmosferă ostilă. Juraţii îi dăduseră o pedeapsă atât de aspră deoarece. cu un an în urmă. Prin faptul că procurorul vorbise mai mult de fratele său decât da el. N-am vorbit nimic. să lucreze într-o mină de aur şi să-şi reteze un picior ca să capete o despăgubire grasă. Papi. fratele său fusese ghilotinat pentru omorârea unui sergent. Se pare. tot în legătură cu fapta fratelui. că l-au torturat fioros când cu arestarea.— Noapte bună. se alesese cu pedeapsa asta îngrozitoare. băieţi! Hautin şi Arnaud dispar. colac peste pupăză. Până să iasă dintr-o casă de corecţie. deoarece se spune că plănuia să ajungă în Venezuela. cei din tagmă sunt nişte ucigaşi. Hautin n-a avut când să afle ce-i aia libertate. e-n închisoare de când avea nouă ani. la vârsta de nouăsprezece ani. de asemenea. Ce-i mai grav e că asasinii ageamii sunt adevăraţii asasini. ar mai exista vreo cinzeci sau şaizeci de compromişi.

— Dar Jean. Grandet şi Galgani. Jean. — Păi atunci de ce-or fi vorbit cu mine? — Pentru că toţi ştiu că vrei să evadezi cu orice preţ. iar Jean Carbonieri de cinci ani ca brutar. fostul bivolar e condamnat la moarte de-un tribunal special. Evenimentele se precipită. e brutar. fratele tău? — Parcă poţi să-nţelegi cum de-a fost aşa bleg să se vâre în treaba asta? — Poate că ăl de i-a turnat l-a băgat şi pe el în ciorbă. pe Hautin şi pe fratele lui Matthieu Carbonieri. Încerc să aflu. vine să-mi vorbească la spălătorul din curte. numit Garvel sau Coşarul. Frate-său. Nici unul nare habar de ceva. Au fost trimişi la Saint-Joseph fără nici o explicaţie şi s-ar părea că fără vreun motiv. fără ca el să fi avut vreun amestec. 2 . Cu siguranţă că a ciripit careva. La cincisprezece zile după o instrucţie cam prea în viteză şi pe baza celor declarate de-un alt negru băgat la izolare. dar ce-o fi ciripit şi cui? Hotărăsc să stau de vorbă cu cei trei prieteni apropiaţi ai mei: Matthieu Carbonieri. Noaptea trecută a fost asasinat Girasolo în clipa când intra-n privată. Înseamnă că Hautin şi Amaud discutaseră numai cu nişte ocnaşi dinafară tagmei. — N-au priceput că-i o deosebire. deci lucrează pe chei. prietenul meu. lângă vase. Şi totuşi Amaud lucra de patru ani la întreţinerea armelor.urma unei injecţii cu nu ştiu ce fel de ser. Azi s-a petrecut ceva ca-n filme. Un ocnaş bătrân. La apelul de dimineaţă lau chemat pe Arnaud. — Oricum. nu cu preţul ăsta. S-a găsit sânge pe cămaşa bivolarului martinican. pe care şi-a făcut-o dinadins la Saint-Martin de Ré. Nu poate fi o simplă întâmplare. dar nu-i chip.

— Papi. care a fost eliberat cât ai clipi. — Ticluieşte ceva să te facă vieţaş. Ia-ţi un caraliu corsican ca apărător. Dac-aş găsi însă o şustă ca să iau doar trei sau cinci ani. pe motiv că te mustră conştiinţa dacă laşi să fie ghilotinat un nevinovat. — Dă-mi o idee. să-i spun că Garvel m-a rugat să-l apăr şi să-l însoţesc când o mărturisi. că totuşi e într-o situaţie gravă şi că-i cazul să se aştepte la o condamnare pe viaţă. Martorul mincinos care-l acuzase s-a 1 . Am stat de vorbă cu supraveghetorul Collona. eu l-am omorât pe Girasolo.ăsta n-ai treabă la Recluziune. m-aş duce să le spun că eu sunt făptaşul. Aş vrea să-l scap pe negrul ăla. îmi dă o idee formidabilă: să-l duc eu la comandant. sunt cătrănit. că i-am garantat că nu-i cu putinţă să fie condamnat la moarte dacă dă dovadă de atâta nobleţe de suflet. Treaba trebuie să meargă repede să nu-i apuce graba să-l taie. — Lasă-mă să mă gândesc. dar mă trec toate sudorile la gândul că s-ar putea să fiu ghilotinat. Denunţă-te singur. — De ce? — Rişti să fii condamnat la moarte. Îi spun lui Garvel: — Nu poţi să pui pe cineva să te denunţe şi să recunoşti. O să-ţi spun cum îl cheamă după ce i-oi cere părerea. Aşteaptă două-trei zile. La preţul ăsta nu-mi convine să deschid gura. Garvel l-a salvat pe negru. Totul a mers şnur. o să-ţi spun la noapte. — Câţi ani de muncă silnică ţi-au dat? — Douăzeci. Se face noapte. — Cât ai făcut? — Doişpe. N-ai decât o singură cale ca să scapi de Recluziune. în chipul. să te facă vieţaş.

fără să-i ia la întrebări. Caraliii au luat-o de bună. Girasolo a fost cel care. după ce-a aflat amănuntele complotului în chestia cu răscoala. Se va considera că evadarea e motivată de dorinţa ralierii la 2 . asta chiar aşa e. Haulin şi Jean Carbonieri. Noroc că erau singurele nume pe care le ştia. Într-o noapte m-am dus la privată. când s-a isprăvit totul. ca măsură de precauţie. îmi explică Garvel şi restul. Pentru deportaţii arestaţi în cursul unei evadări. şi anume Girasolo. iau trimis la Saint-Joseph pe cei trei ocnaşi turnaţi. măsurile de disciplină se schimbă: şefii de serviciu răspunzători de-o evadare vor fi destituiţi. Se aud strigăte în curte: — Papillon! Papillon! hai la apel! — Prezent. tubul ia-l de unde nu-i. pedeapsa cu moartea. Că dormeam lângă el. — Mama mă-sii de treabă! În Franţa a izbucnit războiul. fără nimic. i-a turnat pe Amaud. când m-am întors. ce le-ai spus despre motivul care te-a făcut să-l omori? — Că-mi furase tubul. unul singur era treaz. Treaba pe care a ciripit-o era atât de groasă încât caraliii nu l-au crezut. — Garvel.ales cu un an de recluziune. Au trecut două luni de când s-a întâmplat treaba asta. Robert Garvel a fost condamnat pe viaţă. Cu toate astea. Abia acum. nici măcar mi mi-au spus că turnase ceva demn de crezare despre o răscoală. Drept urmare. — Strângeţi boarfele. fără să le spună ceva. Pleci la Saint-Joseph. la care acceptase să participe. Dintre cei din preajma mea. şi că noaptea îmi scoteam tubul şi-l ascundeam sub pătura care-mi ţine loc de pernă.

de altfel. îmi spune el în timp ce se uită prin actele mele. dumnealui e cel care a încercat să-ţi salveze fina. vrei să le vezi? Le cheamă pe micuţe. — Bizar tip mai eşti. Se tolerează orice. eşti notat ca periculos din toate punctele de vedere. şi de-o brunetă foarte drăguţă. Săptămâna trecută a plecat cu familia la Cayenne. iar apoi s-a adăugat: „A încercat să salveze copilul comandantului de la Saint-Joseph din mijlocul rechinilor”. Nu-i nimic de făcut. Au trecut mai bine de două luni de când a plecat comandantul Prouillet. zice tânăra femeie. supraveghetorul-şef al şalupei mă predă caraliului de serviciu. Sunt primit de el. Tatăl Lisettei nu se mai află în lagărul de la Saint-Joseph.t) 2 . Ele pătrund în biroul său însoţite de un arab tânăr. amândouă blonde. 36 Este vorba de voluntarii care. e din Havre. domniile comandant. Sosesc singur. pe Lisette. La opt pornesc cu barca spre Saint-Joseph.Forţele Franceze Libere36 care trădează Patria. cu excepţia evadării. răspunzând chemării generalului de Gaulle. — O! Îngăduiţi-mi să dau mâna cu dumneavoastră. îmbrăcat în alb. Pe comandantul de la Saint-Joseph îl cheamă Dutain. s-au constituit în unităţi refulate luptând împotriva germanilor. — Iubito. căruia îi înmânează şi câteva acte care mă însoţesc. Pe-ăl nou nu-l cunosc. — Dumneata eşti Papillon? — Da. Am două fetiţe. pe de o parte. în vârstă de trei şi cinci ani. Papillon. îndeosebi e scris ceva cu cerneală roşie: „Neîncetat pe cale de a pregăti o evadare”. alături de Aliaţi (n. — De ce sunt bizar? — Pentru că. iar pe chei.

— O. — Asta chiar că nu-i greu. — Fără vreun motiv. de care nu răspunde. iar tu alege-ţi clădirea în care vrei să stai. — Au fost înăsprite pedepsele date celor răspunzători de-o evadare. zice cucoana. pentru care i se cere socoteală. Dragule. Mohamed.O strângere de mână e cea mai mare cinste ce i se poate face unui ocnaş. Suntem foarte ataşaţi de soţii Grandoit. în privinţa mea e uşor: clădirea periculoşilor. vino aici cu toată încrederea. dragule?. De aia te-a trimis aici. — Bine. — Vă mulţumesc. dă ordin la postul de gardă al lagărului să mi-l aducă pe Papillon oricând o să ceară. pe cât cred. — Da. — Nu pot s-aştept atât. ca să n-aveţi supărări din cauza — Îţi mulţumesc. îl însoţeşti pe Papillon până-n lagăr. Cu ce-o să-l ajuţi. decât din Insula Royale. Dacă duci lipsă de ceva. fără să mai pomenim restul. iar tu să-mi spui cu ce-ai vrea să se îndeletnicească. Dar văd eu cum fac sajung înapoi pe Insula Royale. domnule comandant. Sunt încântată să văd că ai un suflet atât de nobil. dragă. spune Comandantul râzând. Nimeni nu întinde vreodată mâna unui condamnat. Înainte de război puteai să pierzi un galon. preferă s-o ştergi de la Saint-Joseph. — Merge mai întâi în lagăr. Puteţi să-mi spuneţi de ce-am fost trimis ia Saint-Joseph? Aduce a pedeapsă. Sunt mişcat de spontaneitatea şi de gestul ei. — Domnule comandant. acum ţi-l zboară automat. Şi scrie ceva pe-o hârtie pe care i-o dă lui 2 . Doar că noului comandant i-e teamă c-o să evadezi — Cam are dreptate. cât mai urmează să rămâneţi aici? — Un an şi jumătate. sunt naşa Lisettei. doamnă. vă mulţumesc.

se-mpacă mai uşor c-o belea de pe urma unei evadări. niţel mai mică. — Mă ştiţi că sunt amic cu toţi corsicanii. îţi dai seama. şi ajung în lagăr însoţit de tânărul arab. la prânz. aranjez eu să n-o fac în orele dumneavoastră de serviciu. Iată-mă în lagăr. Se află aci Pierrot Nebunul. Logic ar fi să mă aciuiez într-un gurbi cu Jean. Peste doi ani ies la pensie. aşa că n-am chef să-mi facă cineva vreo figură. plus că nu-mi convine din cauza prieteniei. Să sperăm c-o să ţină. Ăi tineri. întrucât e alcătuită din două platouri suprapuse. câte-o oră zilnic. la vârsta mea şi-n pragul pensionării! E clar. dar. Papillon.o sută douăzeci de deţinuţi. Aşa că renunţ şi mă instalez lângă Carrier. sale cu Hautin şi Arnaud. temuta Recluziune. tu eşti ăla care a sosit? Mă ştii că sunt sau foarte bun sau foarte rău. fosta locuinţă a Lisettei. că dacă dai greş. În felul ăsta n-o să ne duşmănim. recluzionarii merg în continuare să se scalde. într-o sală la fel cu cea din Insula Royale. foarte violent şi asasin ştiut. arabul care lucrează la comandant mi-aduce trei gamele suprapuse prinse de-o bucată lată 2 . dacă o şterg. — Va să zică. — E-n regulă aşa. În paranteză fie spus. În fiecare zi. Cu mine să nu-ncerci să evadezi. te-omor ca pe-o găină. Hautin. pricepi. Nu spun că n-o să evadez. pe marginea cheiului. va să zică. Ies din clădirea care-i slujeşte comandantului drept locuinţă şi birou.Mohamed. Şeful postului de gardă e-un corsican bătrân. dar pare mai mare pentru că-i mai lungă. tipul din Bordeaux zis Pierrot Nebunul. Pe primul se află lagărul. întrucât e frate cu Matthieu. Îl cheamă Filissari. pe platoul de sus de tot. Insula Saint-Joseph e mai sălbatică decât Insula Royale. dar Jean e de soi mai prost decât frate-său. pe când eu. Lagărul se află la jumătatea înălţimii insulei. cu vreo sută . du-te la clădirea unde-ai fost repartizat. Arnaud şi Jean Carbonieri. Papillon.

N-am zis o vorbă nimănui. făcându-mă să devin melancolic. se cheamă că prin asta confirm adevărul şi gravitatea turnătoriei dintâi. îmi spun căi uneori tare greu să te lămureşti care ţi-e datoria. Marquetti. Or mai fi având aceleaşi idei? Toţi trei au fost puşi la o corvoadă grea. ne purtăm politicos. şi care deodată a rămas baltă. Dar cum o să reacţioneze atunci gardienii? E mai bine sămi ţin gura. Duminică m-am dus s-o văd ca să-i mulţumesc. Mângâindu-le capetele blonde. e mai bine aşa. având la capăt un mâner de lemn. ci doar i-au trimis la SaintJoseph. iar de 2 . Trebuie să târască. e mânios că nu m-am aciuiat cu el. După denunţul lui Girasolo. dar fără familiarităţi. căruia caraliii nu i-au dat crezare. De altfel. nişte pietroaie de care sunt înhămaţi cu chingi de hamal. Pietroaiele astea slujesc la construirea unui soi de piscină în mare. şi am impresia că pe-aici nu sa aflat de pregătirea răscoalei de pe Insula Royale. până într-atât că nici măcar nu i-au despărţit. un corsican din Sète. şi cu mine. Noi ăştialalţi suntem patru: Pierrot Nebunul. Naşa Lisettei îmi trimite zilnic aceeaşi mâncare pe care a pregătit-o pentru familia ei. Arnaud şi Hautin nu-mi adresează măcar o vorbă în baracă. Jean Carbonieri nu vorbeşte cu mine. Un pietroi e legat bine cu lanţuri. care a reuşit al doilea la concursul de vioară pentru Premiul Romei şi care deseori cântă ore întregi. se prinde într-un loc un lanţ lung de vreo cincisprezece-douăzeci de metri. Marsori. Mi-am petrecut dupu-masa stând de vorbă cu ea şi jucându-mă cu fetiţele ei. pe capul familiei ăsteia atârnă un pericol îngrozitor.de fier. Lasă cele trei gamele şi le ia pe cele din ajun. dacă spun o vorbă ca să-i separe. mai bine zis să tragă la edec. Dacă nu s-au răzgândit cei doi ţăcăniţi.

târăsc piatra până la locul ei de destinaţie. Măcar s-omorâm cât mai mulţi până ne fac felul! — Da. Am priceput. care nu s-a dus azi la lucru. Pe primul care ridică mâna la un caraliu îl curăţ. repetă Carbonieri. în plin soare. Le spun: — Lăsaţi-vă de tâmpenii. N-am chef să mă las împuşcat în sala asta ca un iepure. s-omorâm cât mai mulţi! Chissilia scoate un brici.o parte şi de alta. palid ca un mort. 3 . Ocnaşii spun cu toţii: — Asta-i răscoala! — Răscoala? Care răscoală? Ostentativ. dar mi se pare c-au dat greş. în ciuda obrazului său ars de soare. fiecare ocnaş. exact ca nişte animale de povară. abia şoptit: — Papi. Împuşcăturile continuă. Pierrot Nebunul dă fuga înapoi în sală. Tu eşti băgat în treaba asta? — Nu. Drept care. Ce s-o fi întâmplând? Cine-o fi învingătorul? Rămân aşezat în sală. nu mă clintesc. Câţi suntem? — Nouă. şi mai ales deprimantă. Ce bandă de trăzniţi! Papillon. — Şapte să arunce arma. nebunii au pornit la treabă. deschide-ţi şişul. asta-i răscoala. cu chingile petrecute peste piept şi umeri. toţi deodată. — S-a pornit răscoala. e o muncă foarte grea. — Da' tu? — Nici eu. dau de înţeles că habar n-am de nimic. de carabină şi de revolver. Jean Carbonieri. se apropie de mine. prind cu un cârlig unul din inelele lanţului. În mâna fiecăruia se găseşte câte-un şiş deschis. Dinspre chei se aud focuri de puşcă. îi răspund cu răceală: — Care răscoală? N-am aflat de-aşa ceva. Aud cum spune.

Zvârliţi-vă armele în tinetă. Există opt clădiri în lagăr. lovesc puternic cu patul puştii.— Da' tu? — Habar n-am avut. 1 . cafeaua. Se aud două împuşcături. Caraliii sosesc ca scoşi din minţi. da' voi? — Nici noi. totul e călcat în picioare cu furie. Se răzbună pe orice nu e reglementar. şi anume că. — Dacă are vreunul de gând să trăncănească. masacrul prevăzut n-ar fi putut să se încheie atât de repede. jocurile de şah şi de dame. n-am suflat o vorbă despre ceea ce ştiu. e cazul să bage la cap că s-a curăţat de cum recunoaşte că ştia ceva. snopit în bătaie de caraliii care au ordin să-l vâre la carceră. acuşi o să sosească. sticlele de ulei. spun într-un glas ceilalţi opt. cu siguranţă că-i vorba de-un revolver. inclusiv Jean Carbonieri. cu bastoane şi cu piciorul. peste tot procedează la fel şi. Ghitarele. mandolinele. — Dar dac-au învins ocnaşii? — Dacă-i aşa. În ce mă priveşte. zahărul. Aţi băgat la cap? — Da. Eu nu-s de acord în condiţiile astea. lămpile. Deci. înseamnă că ocnaşii au pierdut. Toţi de-aici facem parte din tagmă. rufăria. scăunelele. împingându-i şi lovindui pe cei de la corvoada de pietre cu patul puştii. distrus şi aruncat afară. ăl de-i tâmpit să vorbească are doar de pierdut. Îi bagă în clădirea de-alături. — În regulă. Într-adevăr. Un bărbat gol puşcă porneşte în goană spre celulele disciplinare. unde pătrund cu toţii. din când în când. nimeni nu ştia nimic de răscoala asta de nerozi. întrucât au încetat împuşcăturile. să facă cum ştiu ca să se cărăbănească.

Fiecare a înţepenit unde se găsea. gata să tragă. Mi-e gura uscată. paştele ei de viaţă! Te credeam om. şi au o sclipire ucigaşă. Toţi cei nouă ne-aflăm aici. fără nici o îndoială. fiecare la locul său. sunt injectaţi de sânge. Nimeni nu scoate o vorbă. Hai. — Ei ăştia. — Mă mir că unui napoleonist ca dumneata îi trece prin cap să asasineze pur şi simplu nişte nevinovaţi. toţi cu puşti sau revolvere în mână. caraliilor ăstora. da' trage repede. zbiară Filissari. doar n-o să vă dezbrăcăm când oţi fi mortăciuni. un napoleonist adevărat. Cu atât mai rău. — Domnule Filissari… — Tacă-ţi gura. precis că sunteţi amestecaţi cu toţii! Ochii lui. E prea gravă treaba pe care-aţi pus-o la cale! Şin sala asta. nu v-aţi dezbrăcat încă? Ce-aşteptaţi. — E de rău. N-a mai rămas decât a noastră. Gardienii sunt năuciţi de purtarea mea. toţi se întorc cu spatele. În clipa asta se găsesc în a şaptea baracă. la dreapta. îţi întorc spatele. bătrâne Filissari. tocmai mă gândesc: „Măcar de n-ar profita vreun idiot de treaba asta. zice Carbonieri topit de frică. Întoarceţi-le toţi spatele. Ca un singur om. văd c-am greşit.S-au dus alături. zice Pierrot. Vrei să tragi? Atunci fă-o fără discursuri. Peste douăzeci dau buzna înăuntru. Mă hotărăsc să risc totul. cu atât mai mult cu cât (asta 2 . la lucru. Papillon! Nu-i cazul să-ţi ceri iertare. gata să-i iasă din cap. adunătură de hoituri? Vă-mpuşcăm pe toţi. a periculoşilor. Trage. nici măcar nu vreau să te văd când o să tragi. Nu s-a întors nici unul din cei care erau afară. Dezbrăcarea la piele. să nu poată spune că i-am atacat. ne lipsim de ele. să mă cureţe fără să rişte vreo pedeapsă!” — Uite-i.

— Îl duceţi la carceră. Până să 2 . ştie cum s-ar încheia o evadare după o răscoală. — Papillon. Mă întorc cu faţa la el. Ia spune.. va să zică nu poate să-şi facă iluzii. să se întoarcă la locul lor toţi deportaţii care s-au împrăştiat prin insulă. În clipa asta soseşte comandantul. s-a întâmplat ceva foarte grav. nici un bărbat vrednic da numele ăsta nu s-ar fi băgat în aşa ceva. asta-i sigur. i-am dat toate amănuntele despre evadarea mea. şi comandantul zice: — Carbonieri! . nu rămân aci decât supraveghetorii-şefi. însoţeşte-l. m-am întors tocmai din Columbia. i-aduceţi pe toţi în lagăr. tot cu spatele la el: — Nu cred defel în basmul ăsta cu răscoala. zice comandantul. De ce să se răscoale? Ca să-i omoare pe caralii? Şi pe urmă să evadeze? Unde să se ducă? Eu ştiu ce-i aia evadare. Hai. Pătrund în sală comandantul.am aflat mai târziu) Filissari împuşcase doi amărâţi în alte barăci. care ţară ar acorda azil unor ucigaşi evadaţi? Cum se cheamă ţara aia? Lăsaţi-vă de tâmpenii. — O să pricepeţi imediat. — Mai ai şi altceva de spus. — Tu poate că nu. care soseşte cu patru caralii. pentru că azi-dimineaţă Amaud şi Hautin se mirau că s-a declarat bolnav ca să nu meargă la lucru. Stă afară. Iese Filissari. În calitate de comandant al penitenciarului trebuie să-mi asum o răspundere foarte gravă. dar nu-l maltrataţi. Nu omorâţi pe nimeni. Ieşiţi toţi afară. — Prezent. dar Carbonieri? El e amestecat.. — Precis că-i doar o impresie. Papillon? Îi răspund. Supraveghetor Cutare. Sunt prieten cu Carbonieri. fără excepţie. comandantul adjunct şi Filissari.

— Prin ce s-au manifestat ceilalţi? A făcut careva vreo mişcare. de-aia am venit aici. — Ce mă tot tromboneşti? Nu-i nimeni vârât în treaba asta? Imposibil. noi am fi fost capii şi nu alţii. dar trebuie să-mi spuneţi mai întâi câţi au început să se mişte după ce-a fost omorât supraveghetorul şi i s-a luat arma. Dacă s-ar fi produs o răscoală. — Am priceput. Papillon! — Păi atunci. înţeleg că într-un moment atât de grav ai fi refuzat să stai de vorbă cu mine între patru ochi. se cheamă că sunt un turnător. înseamnă că-i vorba de o răscoală. şi oamenii din tagmă.iau câteva hotărâri. Am doar câteva minute la dispoziţie. Girasolo o denunţase. — Trei — Care anume? — Arnaud. am încredere în tine. Va să zică. aş vrea să obţin grabnic unele informaţii. şi Pierrot Nebunul aşijderea. înseamnă că vrei să ne duci. Au încercat să pună mâna pe armele aflate la mine. Răscoala asta trebuia să aibă loc pe Insula Royale. şi toţi bandiţii corsicani de pe Insula Royale. dar nu l-au crezut. — Minţi. cu excepţia celor trei smintiţi? A schiţat careva măcar un gest ca să pună mâna pe postul de gardă. o 2 . ce părere ai? — Dacă era vorba de-o răscoală. domnul Filissari. unde se găsesc patru supraveghetori. Papillon! zice Filissari. dacă dumneata eşti cel care are dreptate. n-a existat nici un fel de răscoală. În ciuda celor întâmplate. şi Galgani. şi Carbonieri. Abia acum e clar că tot cea spus era adevărat. başca şeful lor. înarmaţi cu puşti? Câte vase sunt la Saint-Joseph? O singură şalupă. Fie că sunteţi sau nu de acord. Hautin şi Marceau. nu cred. Supraveghetorul Duclos a fost asasinat. cum se face că habar n-avem? De ce nu ne-o fi spus nimic? Câţi oameni sunt vârâţi în treaba asta? Am să vă răspund eu la astea trei întrebări pe care vi le-am pus.

caraliii îşi dau seama că. nu putem să v-ajutăm cu nimic în chestia asta. n-avem treabă cu aşa ceva. Filissari îmi zice: — Norocul tău că sunt napoleonist! În mai puţin de-o oră s-au întors aproape toţi oamenii care stau în baraca noastră. încă n-am aflat pe câţi i-aţi omorât dumneavoastră sau oamenii dumneavoastră. După ce-i aduc la noi. v-am vorbit deschis. e o ţăcăneală de ageamii. — Dar ăi care au vreun amestec? zice iar Filissari. ne faceţi zob bietele noastre lucruşoare? Furia dumneavoastră pare îndreptăţită. dar sunt aproape sigur că erau nevinovaţi. Domnule Dutain. Domnule comandant. Lipsesc optsprezece. colac peste pupăză. — Domnule Filissari. când o să intre deţinuţii în baraca periculoşilor. caralii şi ocnaşi. răscoala disperaţilor. întrucât 2 . Noi habar n-avem. să ucizi ca să evadezi! Să zicem că douăzeci o iau din loc. Mergem. Uf! începem să mai prindem suflet. de n-ar fi decât c-aţi venit după informaţii înainte să luaţi vreo hotărâre: Lăsaţi-nc în pace. — Treaba voastră să-i găsiţi. măcar mierlim cu toţii. pune să-nchidă uşa până la noi dispoziţii. i-au băgat în alte clădiri. nici un fel de maltratări şi să nu le distrugă lucrurile. zice comandantul. Doi supraveghetori la uşă.şalupă la şase sute de oameni? Suntem chiar aşa de bătuţi în cap? Şi. zorindu-se. dar să nu uitaţi că din clipa când n-o să le mai îngăduiţi ocnaşilor măcar o fărâmă de viaţă mai plăcută. aflăm tot ce s-a întâmplat. în clipa aia chiar c-ar putea să pornească o răscoală. Îţi mai spira o dată. Şi asta ce mai e. oriunde ar ajunge îi arestează şi-i trimit înapoi. Închizând uşa. o sinucidere colectivă în chip de răscoală: dacă tot e vorba să mierlim. Şi pleacă împreună cu ceilalţi caralii. cred că meritaţi asta.

ridică săpăliga şi-l pocneşte pe caraliu cu tăişul drept în mijlocul scăfârliei. scoatem o găleată mare cu apă rece din puţ şi bem. c-a şi căzut. Marceau rămâne pe loc. nici un ţipăt. harapii. ne oprim ca de obicei. înşfacă puşca. N-a căzut bine. Îşi scoate casca şi tocmai dă să se şteargă pe frunte şi pe cap c-o batistă mare. nici o vorbă. şi ne-a zis: „Turmă de laşi ce sunteţi. că Hautin. Cât ai clipi. arabul care lucrează acolo tocmai deschide uşa. se-ntoarce spre toţi ăi de la corvoadă şi zice: „E răscoală. Un hoţ din Saint-Etienne îmi povesteşte-n şoaptă: — Papi. v-arătăm noi ce-i aia bărbat!” Arnaud îi ia lui Hautin puşca din mână şi amândoi se pornesc pe fugă spre casa comandantului. Marceau. nici n-a crâcnit. spune mai departe hoţul.ăştia fuseseră la corvoadă. cu arma-n mână. Arnaud s-a uitat la noi. am văzut tot ce s-a întâmplat Pe când Arnaud urca scara ca să intre în casa comandantului. când se apropie Arnaud din spate. Eun loc umbrit de nişte cocotieri. culcat cu faţa-n jos. cu capul despicat în două. Pauza ţine vreo zece minute. Caraliul napucă să ţipe. alţii îşi udă batista ca să şi-o pună pe cap.” Acolo de unde mă aflam. Drumul pe care tragem pietroaiele la edec nu-i prea în pantă şi ajungem la un puţ cam la cinzeci de metri de casa comandantului.” Nici un temnicer nu s-a clintit. aşa că s-aşază şi caraliul pe ghizdul puţului. închipuie-ţi că trăsesem un pietroi de vreo tonă cale de vreo patru sute de metri. aşa că nimeni n-are răgazul să strige la caraliu să bage de seamă. Totdeauna se făcea haltă la puţul ăla. iar Marceau ia centironul cu revolverul. pe alta de 2 . pe una o ţine în braţe. care s-apropiase în chip firesc din faţă. şi nici unul din ăi de la corvoadă na dat vreun semn c-ar vrea să se ia după ei. Ţine pistolul ăl mare în mână şi porunceşte: „Nici o mişcare. c-o săpăligă în mână. Voi ăştia. şi cam la jumătate din distanţa care trebuie străbătută. după ce s-a dat puţin deoparte. fără s-o ridice. cu amândouă fetiţele. Cine-i de partea noastră să vină cu noi. Va să zică.

intră în apă. nu poate să fugă aşa repede şi e nimerit până s-ajungă la mare. ajunge mai repede ca ei la arma căzută. Arabul. strigă caraliii şi scapi cu viaţă!” „Nici gând. Hautin i-a prins iar piciorul cu mâinile. Amândoi sunt surprinşi. Fără să urce scara. de ţeavă. pe drumul de pe marginea mării. E ascuns după un pietroi. aşa că Arnaud. nu înota. A pornit mai departe. însă. Hautin şi Arnaud o zbughesc spre lagăr. aşa că trage spre locul unde zace puşca. cu piciorul lui ţeapăn. Arabul aruncă că puşca la o depărtare de peste zece metri. umbla. şi-aud pe Arnaud şi Hautin cum înjură. Toţi îşi pierd. fetiţa endreptată spre gura ţevii. dar n-a prins-o decât cu stânga. caraliii trăgeau întruna. În clipa asta încep să ţipe fetiţele. Arabul cu fetiţa-n braţe îi dă un picior lui Arnaud. aşa lungit pe jos. nici ceilalţi. Asta dă să-l împuşte pe arab. Acolo mişună mereu rechinii. cad claie peste grămadă. urmăriţi de focuri de puşcă. De fiecare dată. răspunde Arnaud. dar i-e teamă să nu-l nimerească pe cioroi. Hautin lapucă pe arab de partea de jos a pantalonului. între locul unde se construieşte scăldătoarea şi piscina caraliilor. Cu toate astea. fetiţa şi arabul împins cu piciorul de Hautin. În clipa când dau toţi trei fuga după ea. S-a ales se vede c-un glonţ. nici măcar nu-i ajunsese apa la brâu când l-au 2 . pe urmă şi arabul. În jurul lui Arnaud plouă cu gloanţe. echilibrul. Hautin. Arabul dă să cadă şi-atunci. Arnaud i-apucă mâna dreaptă şi i-o răsuceşte.mână. trasă deun caraliu de la o corvoadă de frunze uscate. că s-a oprit o clipă. ştii. da arabul îi întinde fetiţa drept în faţă.” Şi intră-n mare. Puşca e aţintită de patru-cinci ori spre arab din diverse unghiuri. dintr-o mişcare. zvârlă fetiţa spre puşca lui Arnaud. porneşte prima împuşcătură. Arnaud. Comandantul se iveşte la fereastra lui şi trage un foc după altul. Nu ţipă nimeni. Nici smolitul. „Predă-te. drept spre rechini. pentru că alt gardian a venit în ajutorul comandantului şi al caraliului de la frunzele uscate. mai bine să mă halească rechinii decât să vă mai văd mutrele împuţite.

ca să termine cu el. tot nu s-a clintit nimeni. Alte santinele stau printre clădiri. N-au omorât decât un singur rechin. mort sau viu. prin poarta cu zăbrele se poate vedea curtea. Nici vreun temnicer arab. Întrucât veniseră caralii de peste tot. Toţi stau închişi. Statul la fereastră e interzis. Vorbitul de la o clădire la alta e interzis. Erau treizeci a câte şase gloanţe. fără strigăte. stând niţel mai ferit. îl împingeau spre caralii. chiar dac-ar fi existat nişte complici. Nu trecuseră cinci minute. Nu-i decât o scorneală. Se fac două zile de când stăm cu toţii închişi. Indivizii lichidaţi de Filissari sunt cei turnaţi c-ar fi prins mai întâi să se ia după Arnaud şi pe urmă au lăsat-o mai moale. fără să-i fi smuls braţele sau picioarele. au tras în el. Din două în două ore se schimbă santinelele la uşă. vezi trecând câte-un individ gol puşcă. uitându-se 3 . care-a ajuns la ţărm cu burta-n sus. că dispăruse. pentru că rechinii trăgeau din toate părţile. vreo cută cincizeci de focuri. în Hautin şi-a descărcat fiecare caraliu pistolul. Din când în când. dar s-au pornit arabii şi au dat în el cu bastoanele. Deşi era plin de sânge şi-şi ridicase mâinile. Caraliii privesc deseori în sală. Caraliii l-au omorât cu focuri de revolver şi de puşcă şi. fără lovituri. L-am văzut limpede cum a dat cu pumnul într-un rechin care se-aruncase asupra lui. deoarece. îndreptându-se spre celulele disciplinare.atacat rechinii. pe care a folosit-o în chip de măciucă. zicând că-i şi el vârât în treaba asta. în sălile corespunzând fiecărei categorii. pe jumate ieşit din apă. Au venit ca întăriri gardienii de pe Insula Royale. însoţit de-un caraliu. Pe urmă a fost pur şi simplu rupt în bucăţi. Nici un transportat nu-i pe afară. Marceau a crezut că scapă cu viaţă dacă aruncă revolverul în puţ. Caraliii au tras pe puţin o sută de focuri în grămada alcătuită din Arnaud şi rechini. Din coridorul pe care-l formează cele două rânduri de hamacuri. Nimeni nu iese la lucru. cu picioarele şi cu pumnii. unu i-a zdrobit capul cu patul puştii. ţinând-o de ţeava.

La ţinut cureaua să-i spună caraliului: — Dacă vrei să se stingă focul. S-a zis cu cafeaua. avem cafea şi de-ale gurii: unt. cele două santinele. câte-o cutie la patru oameni. Domneşte o încordare neobişnuită. e din Auvergne. Drept care caraliul a tras câteva focuri prin fereastră. În celelalte barăci nu se mai găseşte nimic. că se face prea mult zgomot. însoţit de cei patru caralii ai săi. un caraliu a poruncit să fia stins. În clipa aceea şeful postului de gardă era tot Filissari. un ocnaş bătrân din Marsilia. 4 . Întrucât la noi n-au distrus nimic. alta la stânga. ulei. Niston s-a ales cu un glonţ în picior. unde se făcuse foc spre a fierbe nişte cafea. Un coltuc de pâine dimineaţa. În doi timpi şi trei mişcări s-a terminat cu focul şi cu cafeaua. Gel care făcea cafeaua. şi ne-am aruncat la pământ. două ore.prin ferestrele laterale. suntem în doliu. ca s-o vândă. stinge-l singur. Gardă lor durează puţin. — Termină cu muzica! Noi. una la dreapta. o conservă de carne la prânz şi seara. gata să tragă. Marquetti. Soseşte-n goană ca un apucat. care cânta la vioară o sonată de Beethoven. Când au zărit fumul care ieşea din privaţi. ca şi cu supa. Ne-am hotărât să jucăm pocher în grupe mici. în care timp nu se aşază şi nici nu-şi ţin arma în bandulieră: puşca stă culcată pe braţul stâng. de câte cinci. paznicii. Caraliul care-a tras se justifică. La uşă. Eram atât de încordaţi cu toţii. încât am crezut că o să înceapă să ne împuşte. fost obligat să înceteze. nu numai în baracă. cu faţa-n jos. Nici gând de „Marseieză” sau de partide mari în comun. făină etc. dar şi-n tot lagărul. era Niston.

— Faceţi-vă cafeaua. parc să fie breton. Filissari se apropie de gratii. refuz. Şi pleacă. ar fi în stare să mă lichideze afară. — Vrea să te vadă comandantul. E cel care l-a salvat şi a împiedicat răscoala. nu ştie să spună decât: — Nu fă brigeb. E ceasul opt. — Spune-i să vina personal. Am venit după tine. — Papillon. Sunt însoţiţi de arabul care lucrează la comandant. adică s-a lăsat noaptea. Niston a avut baftă că glonţul n-a rămas în picior: a pătruns prin partea de jos a muşchiului şi a ieşit pe la jumătatea gambei. Prietenii mei se strâng în jurul meu. vrea să te vadă comandatul. care nu înţelege nimic. — Refuzi? — Da. Piciorul lui Niston sângerează. sângele şa opreşte şi i se face un pansament cu oţet. n-o să se mai întâmple aşa ceva. — Papillon. Marquetti se duce la uşă şi zice: — Nu-l lăsăm pe Papillon să iasă decât dacă e comandantul de faţă. şi ăsta. — Păi el a trimis după Papillon. ieşi afară.Filissari îl înjură în corsicană. 2 . — De ce să ies la ora asta? N-am ce căuta afară. nu poate să vină aici. Caraliul vorbeşte prin uşa închisă. Marqueţti îi spune ceva în corsicană. — Spune-i să vie aici. eu sunt. Nu-l ştiu pe caraliul care mă strigă. O oră mai târziu se înfiinţează la uşă doi caralii. Mohamed. I se pune o legătură strânsă. Eu nu ies. Între timp ne-am reaşezat pe hamacuri. — Nu spuneţi că sunt rănit.

vino cu noi! Ies. Mohamed ţine o puşcă sub braţ. pe chei. Afară am zărit patru arabi păziţi de caralii. În sala luminată puternic de două lămpi cu acetilenă se află comandantul de pe Insula Royale. nici altcineva din baraca periculoşilor. Trecând pe la postul de gardă de la ieşirea din lagăr. îmi spune. — Hai. comandantul adjunct. — L-am adus pe Papillon. ia scaunul ăsta. Să vezi şi să nu crezi! Un ocnaş înarmat oficial cu o puşcă! — Hai. Papillon. 2 . care făcuseră parte din corvoada aia. Pe drum. zice comandantul de la Saint-Joseph. fi nevoie. — Bună seara. comandantul de la Saint-Joseph. iar cei doi caralii ne urmează. Dar nu-l cred. sper că n-ai nimic de reclamat în privinţa mea. zice arabul. Pe lângă locuinţă. Mohamed mi-a dat un pachet de ţigări „Gauloises”. cel de la Recluziune şi comandantul adjunct de la Saint-Joseph. De ăilalţi nu ştiu. individul e înarmat cu o puşcă. Mohamed mi se alătură. stai jos. Coborâm spre comandament. Mă aflu aci ca să te protejez şi să te apăr. dac-o. — Hai. — Nici eu personal.Marquetti îmi spune: — Papi. Am recunoscut pe doi din ei. Ies atunci din cercul pe care-l fac prietenii mei şi mă apropii. care încearcă în zadar să lumineze de jur împrejur. E drept. Filissari îmi spune: — Papillon. — Bună seara. Mergem la comandament. se găsesc nişte lămpi cu acetilenă.

din orice categorie ar face parte. şi colegii mei de la Saint Joseph. afară de Filissari. Uite ce e. care s-a răscumpărat încercând s-o salveze pe fina soţiei sale. — Papillon. Voiam să-ţi cunoaştem părerea despre răscoală şi totodată cam ce crezi c-ar declara cei din baraca dumitale. Papillon? Am împiedicat răscoala. — Fii mai clar! Şi cei doi comandanţi de pe Insula Royale se ridică. vor trebui să spună tot ce ştiu despre treaba asta. 2 . apoi se aşează iar. dar nu şefii de pe Insula Royale. În cazul în care comisia vrea cu tot dinadinsul să facă o anchetă în împrejurările actuale.M-aşez în faţa lor. — Ce condiţii? — în primul rând. vă salvez pe toţi. spune comandantul de pe Insula Royale. începând de mâine dimineaţă. şi-apoi şi ceilalţi. în primul rând. cu siguranţă că o să vină o comisie pentru anchetă: toţi deportaţii. să ne ducem iar traiul ca de obicei. — Dacă o să pomeniţi în continuare oficial de răscoală sunteţi pierduţi cu toţii. şi eu. Vreau să uit de notele astea şi să-l cred pe colegul meu Dutain. o să fiţi destituiţi cu toţii. Nu-ncape nici o îndoială că dumneata şi alţi câţiva aveţi o mare influenţă asupra condamnaţilor şi că vă vor urma sfaturile orbeşte. Dacă vreţi să acceptaţi condiţiile mele. comandantul Dutain socoteşte că eşti un om demn de încredere. — Asta de unde-ai mai scos-o. — Eu n-am nimic de spus şi nici de influenţat cu ceva spusele celorlalţi. O uşă a sălii e deschisă. Eu nu te cunosc decât din notele oficiale. şi asta imediat. din care reiese că eşti periculos din toate punctele de vedere. de unde naşa Lisettei îmi face un semn amical. dă spre bucătărie. — S-ar putea ca dumneavoastră sa scăpaţi cu faţa curată.

— Da. Girasolo se duşmănea cu Carbonieri încă de la Marsilia. — Nu. — De unde ştii toate astea? — Mă priveşte. de mâine traiul redevine normal.Numai stând de vorbă între noi îi putem influenţa pe toţi referitor la ce să declare în faţa comisiei. toţi cei băgaţi în celule ca suspecţi de-a fi complotat să fie scoşi de îndată 2 . aţi primit un denunţ de la Girasolo. ci. a arabilor şi a caraliilor. adaugă caraliul. vă înfundaţi singuri. Logic era — şi de-aia. l-a vârât pe degeaba-n chestia asta. care v-a ciripit că se pregăteşte o răscoală. Just? — Da. Dar de ce-i cazul să fim salvaţi? — Dumneavoastră. dar dacă-i daţi mai departe cu răscoala. şi mai ales dacă mă faceţi să dispar. a copiilor. totodată şefii celor trei insule. Hautin şi Arnaud erau capii. iar la Saint-Joseph o şalupă pentru şase sute. în al doilea rând. Dacă mai vorbiţi de răscoală. Deci. sunteţi nu numai şefii Insulei Royale. chiar dacă mă faceţi să dispar. Va să zică. Nici un om întreg la minte n-ar fi primit să se vâre într-o asemenea aiureală. răspunderea cade asupra şefilor de pe Insula Royale. dar fără să-i despartă. de pe Insula Royale. asta nu-i adevărat. dacă-mi acceptaţi condiţiile: în primul rând. care i-au trimis pe oamenii ăia la Saint-Joseph. se va spune şi se va dovedi totul. Pe de altă parte. Dar n-aţi crezut că-i vorba de-o răscoală. Şi Carbonieri. De ce? Pentru că v-a spus că-n răscoala asta se urmărea omorârea femeilor. repet. treabă care părea neverosimilă. deşi recunosc că era greu de admis povestea asta smintită. dacă se află la anchetă v-alegeţi precis cu sancţiuni grave — să-l trimiteţi pe unu pe Insula Diavolului şi pe ălălalt la SaintJoseph. pe Insula Royale două şalupe pentru opt sute de ocnaşi. zice Dutain. cum v-am mai spus. — Păi.

Filissari trebuie trimis pe Insula Royale chiar din clipa asta. Papillon.— şi să nu fie luaţi la întrebări în ce priveşte complicitatea la răscoală. Dacă acceptaţi condiţiile astea. Doamna Dutain îmi strânge mâna şi-mi dă cafea şi un coniac. N-aveau nici complici. în baracă. şi-am înţeles imediat că vrei să ne-ajuţi. în clipa incidentului. arabul. Hautin şi Marceau s-au străduit să lichideze cât au putut de mulţi. Mohamed. cum să justifice asasinarea a trei oameni? Şi apoi. din moment ce nu există. de care să ştie toată lumea. mai întâi pentru siguranţa sa personală. zice un caraliu. Papillon. o să puteţi delibera ca să-mi daţi un răspuns. nici confidenţi. am auzit tot. Amaud. inclusiv pe noi. Intru în bucătărie şi închid uşa. Dacă doriţi. Se deschide uşa. ăia din Insula Royale. aranjez eu să declare toţi că. până să moară. îmi zice: — De mine n-ai zis nimic? — Asta-i treaba comandantului. doamnă Dutain. zice comandantul de pe Insula Royale. înseamnă că are de gând să te graţieze. deoarece. pentru că-i un ucigaş ordinar. omorând cât mai mulţi până ce vor fi şi ei omorâţi. iar când a început să acţioneze. intraseră sperieţii în el şi voia să-i omoare pe toţi. — Aşa-i. — Stai jos. ceea ce probabil că urmăreau. Am stat de vorbă şi-am ajuns în 2 . După cum îşi dau toţi cu părerea. — Hai. Nu nr& chip să prevezi ce-o să facă. Având în vedere că ţi-a dat o armă. Naşa Lisettei îmi zice încetişor: — Ei bine! S-au aranjat. — Cred şi eu. hotărâseră să se sinucidă în felul ăsta. afară de soţul dumneavoastră! — Papillon. dacă n-a avut loc nici o răscoală. în al treilea rând. mă retrag în bucătărie. prea le venea la îndemână să admită să s-a produs o răscoală la Saint-Joseph.

o sută de uşi ale celulelor. merge cu noi pe Insula Royale. cei doi paznici. şi referitor la el nu-ţi cer nici un fel de colaborare. — Dacă vreunul nu-i de acord sau socoteşte că are de criticat treaba pe care am aranjat-o cu caraliii în numele tuturor. Într-un singur glas. Niston s-a dus la spital. dar sunt obligaţi s-o creadă. Şi noi trebuie s-o credem. — Crezi c-au luat drept bun că nimeni altul nu-i vârât în treaba asta? — Nu. Carbonieri îmi spune că puseseră o inscripţie: „Suspect participare la răscoală” pe cel puţin optzeci . la şapte.unanimitate la concluzia că ai desigur dreptate. Azi-dimineaţă. N-a avut loc nici o răscoală. ce voiau caraliii cu tine? Într-o tăcere deplină le povestesc cu glas tare. Pe drum îi spun lui Mohamed că-i doresc să fie eliberat. Ăi trei deţinuţi hotărâseră să se sinucidă omorând mai întâi cât mai mulţi oameni. Să intre Filissari. Cazul lui ne priveşte. deplină libertate. — Mohamed şi dumneavoastră. Erau peste o sută douăzeci de aşi în ele. au fost golite toate celulele sectorul disciplinar. îl duceţi pe Papillon înapoi la baracă. dar toate barăcile au fost deschise şi curtea s-a umplut de ocnaşi care. îmi mulţumeşte. Nu s-a dus nimeni la lucru. toţi spun că sunt de acord. Contăm că o să te ţii de cuvânt. vorbesc. Domnul Filissari va fi transferat pe Insula Royale chiar în noaptea asta. după voia lor. — Ei. cele petrecute. dacă nu vor să fie zburaţi. 2 . de mâine traiul reîncepe ca înainte. La revedere. cuvânt cu cuvânt. să vorbească. Deci. — Puteţi conta pe mine. fumează şi stau la soare i la umbră. dacă nu vrem so luăm pe coajă.

Se pare că îngroparea celor trei lichidaţi în lagăr. am aflat că totul a decurs cât se poate de bine. Mohamed a fost graţiat de restul pedepsei. ceva cam la mijloc între astea două. aşa că nu se mai întoarce. Nu m-au luat la întrebări în vreun mod deosebit. toţi cinci au dansat un balet al giulgiului. am trecut prin faţa ei şi ceilalţi.Acum că suntem toţi împreună. a avut loc în felul următor: întrucât nu există decât o singură ladă-sicriu prevăzută cu o culisă pentru aruncarea cadavrelor în mare. Filissari a omorât un singur om. nu prea ştiu bine. căutând să ucidă măcar pe unul înainte de-a muri. crezând c-o să fie lichidaţi. A venit o comisie. 2 . care a rămas cinci zile la Saint-Joseph şi două zile pe Insula Royale. Lui Filissari i-au dat concediu până ce s-o pensiona. în timp ce prietenii lor o să fie devoraţi de rechini. Referitor la comandantul Dutain. aceştia au fost ameninţaţi de ocnaşii încercuiţi şi care. ceilalţi doi au fost omorâţi de doi caralii tineri. de administraţie ca şi de condamnaţi. au dat buzna şişurile. teză admisă oficial de toată lumea. A rămas o legendă sau o poveste adevărată. Comandantul Dutain s-a ales cu un galon în plus. care din fericire a dat greş încă de la început. caraliii i-au băgat pe toţi în fundul bărcii şi toţi cinci au fost zvârliţi deodată rechinilor. în originala sinucidere a trei ocnaşi. Iată cum s-a transformat o răscoală adevărată. Caraliii şi vâslaşii ar fi luat-o la sănătoasa faţa acestui spectacol înfiorător. Mi s-a povestit că nici un cadavru n-a apucat să dispară mare. adevărate marionete însufleţite de boturile sau cozile rechinilor în acest praznic demn de Nabucodonosor. Îşi făcuseră socoteala că ultimii vor avea răgazul să se ducă la fund cu pietroaiele legate de picioare. aflăm adevărul. şi că la căderea nopţii. plus a lui Hautin şi Marceau.

Toţi cei din personalul administraţiei susţin sus şi tare că sunt „petainişti”. În ce mă priveşte. Eu mă străduiesc să mă întorc pe Insula Royale. Nefiind vreun atelier pe-aici. Dimpotrivă. Carbonieri s-a întors la brutărie. 3 . Acum le trag bivolii. furtuna s-a potolit. şi nu aflăm veşti. Un soi de complicitate tacită între paznici şi ocnaşi a liniştit pe deplin faimoasa comisie de anchetă. încât până şi un caraliu normand îmi zice: — Vrei să-ţi spun ceva. ocnaşii le potrivesc locul. Instalarea lui Petain în fruntea guvernului a înrăutăţit relaţiile dintre deportaţi şi paznici. Colac peste pupăză. ştii ceva? Acum ar trebui să pornim răscoala. zici că-i puţin lucru? Din fericire. Papillon? Niciodată n-am fost republican. ca să predăm insulele francezilor lui de Gaulle. n-am ieşit nici în câştig. decât că tovarăşii mei îmi sunt recunoscători că n-au avut de îndurat o înăsprire a disciplinei. se zvoneşte că-n Martinica şi Guadelupa aprovizionăm submarinele nemţeşti. s-a terminat şi cu trasul pietroaielor la edec. — Să fiu al naibii. care poate că tocmai asta dorea: să se aranjeze totul cât se poate de bine. Neîncetat au loc controverse. Nimeni n-are radio pe insule. Poftim de mai înţelege ceva.Întrucât se găseşte mereu careva să mârâie. e imposibil de construit o plută. Corvoada asta oribilă a fost suprimată. nici în pagubă. Papillon. ieri m-a întrebat un cetăţean din Bordeaux: — Da' noi cu ce ne-am ales că i-am scos pe caralii basma curată? Mă uit la tipul ăsta: — Cu mai nimic: cincizeci sau şaizeci de ocnaşi n-au luat câte cinci ani de recluziune pentru complicitate.

fără să reprezint un pericol faţă de ea. răscoala aia a fost pornită spre a fi încorporaţi sub ordinele lui de Gaulle? — Îmi pare tare rău. — Păi de ce să şi-o dea.— Crezi că lunganului ăla de Charlot îi trebuie ocna? În ce scop? — Păi.” Am să mă botez singur „reabilitat”. războiul ţine ani de zile. Nu cred că un ocnaş poate să dovedească altceva în alt 1 . după câte ne-a făcut? — Vezi c-am dreptate? Noroc că lunganul ăla de Charlot mai are şi alţi oameni cu care să poarte războiul. dar n-am de ce să mă răscumpăr în ochii cuiva. declară că ţin cu Petain. trăind în societate. de cum mă văd liber. Contele de Bérac zice: — Ar fi un mod de-a ne răscumpăra. Îmi bag picioarele-n justiţia franceză şi-n paragraful ei despre „reabilitare. Ca să fii ostaş destoinic trebuie să ai simţăminte de patriot. şi cei din tagmă şi ageamiii. Şi când te gândeşti că porcii ăia de nemţi au intrat în ţară! Când te gândeşti că s-au găsit francezi să treacă de partea lor! Aici. Şi-acum toţi. — Da' ăi două mii sănătoşi? — Asta-i altă chestie. — Papillon. toţi ocnaşii ăştia amărâţi prind să vadă o licărire de speranţă. să fiu un om normal. Şi crezi că dacă-s bărbaţi înseamnă că-s buni de militărie? Crezi că războiul e-un fel de spargere cu arma-n mână? O spargere durează zece minute. Oricum ontorci nu prea văd pe-aici un tip în stare să-şi dea viaţa pentru Franţa. de nebuni. Poftim: până acum nici un tip nu vorbea de răscumpărare. toţi caraliii. Datoria mea e s-o iau din loc şi. de ăi cu dizenterie? Îţi arde de bancuri? Doar n-o fi aşa tâmpit saibă treabă cu nişte ocnaşi. ca să se mai aleagă cu două-trei mii de cetăţeni! — Vorbeşti de leproşi. până la unul.

deoarece. a ţinut o predică după slujba religioasă.chip. Câţi din ăştia nu sunt azi gata să devină slugoii nemţilor? Pui rămăşag că poliţia franceză arestează nişte compatrioţi şi-i preda autorităţilor nemţeşti? În regulă. că nu mă vâr într-o răscoală. Îţi spun. alţii cu Petain. Şi. mă gândesc la ai mei. alcătuită din indivizi cu o mentalitate complet sucită. Printre ocnaşi nu s-a aflat nimic. pe-orice motiv o fi. ci o întreagă clasă aparte. nici paznicii. ştiţi ce-o să spună ştabii? Că aţi pus mâna pe insule ca să vă vedeţi liberi. Unii ţin cu de Gaulle. Păi e firesc să fie aşa. şi jandarmii. nu ca s-ajutaţi cu ceva Franţa liberă. dacă vă băgaţi în tărăşenia asta. nici deportaţii n-au aparat de radio. Se aude că la Saint-Lauren-du-Maroni ar fi venit cineva să recruteze oameni pentru Forţele libere. legume uscate şi orez. la nepoatele mele. ăştia nu sunt Franţa. Mă doare ca pe-oricare că patria mea a fost invadată. aşa cum am spus. — Tare căcăcioşi mai suntem că ne doare capul pentru o orânduire care n-a avut nici un pic de milă faţă de noi. Pe de altă parte. Doar dacă e vorba de-o evadare. De la depărtarea asta ne vine greu să înţelegem ce-i cu războiul. pentru că sticleţii şi aparatul judiciar francez. şi caraliii de aici. ştiţi cumva care are dreptate? Eu habar nam. A zis: 2 . şi-ţi repet. Sunt gata să iau parte la orice mişcare ca s-o întind. Ştirile sunt aduse de vasele care trec pe-aici şi ne-aduc un pic de făină. dar ce fel de evadare? Discuţii foarte grave au loc între grupuri. la părinţi. decât că-n Franţa nemţii au intrat peste tot. la surorile mele. De fapt nimeni nu ştie nimic. O chestie nostimă: pe Insula Royale a sosit un preot. la urma urmei.

pătlăgele roşii şi vinete. Autentic. Mi-a trimis o fotografie de-a lui şi a soţiei sale. de la simplul paznic până la comandant şi supraveghetorul-şef. foarte puţină carne. m-a rugat să-i aranjez o grădină de zarzavat. luată pe Canebière. Asta pentru că la acuzaţia de evadare se adaugă: „A încercat să se alăture duşmanilor Franţei”. grozavă părere o fi având despre noi! Să ceri unor deţinuţi să-şi apere celula! Mare-i grădina ta. Soţia sa. Pe scurt. încercând să salveze un rănit rămas pe câmpul de luptă. Straşnic popă. Mi-am făcut un prieten bun. la Marsilia. Se întorsese din Maroc şi mă felicita ştiindu-mă liber şi fericit. E încântată şi mă tratează ca pe-un bun prieten. o femeie excepţională. indiferent ce grad avea. iar soţia sa era 1 . fasole verde. De cum mi-am redobândit libertatea. s-o ajut s-o scoată la capăt cu regimul ăsta timpit. dar adesea cu mine sau cu anumiţi ocnaşi pe care ajunsese să-i cunoască şi să-i stimeze. ridichi. nu s-a mărit decât nota de plată pentru o evadare ratată: condamnarea la moarte şi executarea. I-am rostuit o grădină cu salată.— Dacă insulele vor fi atacate. veţi căpăta arme ca să-i ajutaţi pe gardieni să apere pământul Franţei. foarte puţină pâine: căpătăm patru sute de grame. am reluat legătura cu doctorul Germain Guibert prin mijlocirea doctorului Rosenberg. Mă aflu pe Insula Royale de aproape patru luni. Doamne! Pentru noi războiul înseamnă cam asta: efectiv dublu de caralii. printre care unii cu un puternic accent nemţesc sau alsacian. doctorul Germain Guibert. Era un om excepţional. A murit în Indochina. mulţi inspectori. Doctorul n-a dat niciodată mâna cu vreun supraveghetor.

Nu cunosc cauza acestei tăceri. Dar după asta nu mi-a mai dat niciodată de ştire. pe Insula Royale. Când am fost în Franţa. în 1067. întrucât încetase să-mi mai scrie după ce i-am cerut nişte referinţe în favoarea mea şi pe care mi le trimisese. 2 . dar în sufletul meu le păstrez ambilor cea mai deplină recunoştinţă pentru felul cum s-au purtat cu mine în căminul lor. Am renunţat. aş fi vrut s-o văd.demnă de el.

l-am coborât chiar eu pe prietenul meu până la chei. În lada aia faimoasă. Sună clopotul şi-ajungem pe chei. E greu. Am pus să-i lege de picioare un pietroi zdravăn. gol puşcă. bănuit că i-ar fi duşman. ca să-l poată apuca iute dacă se apropie brusc careva. Se afla la spălător. 3 . peşte de când se ştie. şi tocmai se spăla. Cel care face duş obişnuieşte să-şi deschidă şişul şi să şi-l vâre sub ţoale. care le slujeşte la toţi. Cu învoirea comandantului. cu capacul dat deoparte. şi se va cufunda în adâncul mării fără să-l devoreze. Soarele asfinţeşte la orizont. În felul ăsta rechinii n-o s-o poată tăia. Pentru el s-a terminat. Omorul ăsta o să dezlănţuit o serie de alte omoruri. era plin de săpun pe obraz când s-a ales cu lovitura asta de cuţit. Ne urcăm în barcă. cu o sârmă în loc de frânghie.Caietul al nouălea saint-joseph MOARTEA LUI CARBONIERI Prietenul meu Matthieu Carbonieri a primit ieri o lovitură de cuţit drept în inimă. E şase după-masă. Matthieu îşi doarme somnul de veci. Al de l-a omorât pe prietenul meu e un armean. şi ajutat de-un ocnaş. şi pe când coboram panta a trebuit să mă odihnesc în trei rânduri. L-a costat viaţa că n-a procedat aşa.

Rechinii au trecut. În mai puţin de zece minute ajungem la curentul ce ia naştere în canalul dintre Royale şi Saint-Joseph. Am rămas împietriţi cu toţii. Spre apus. Urc încet de pe chei spre lagăr. inclusiv caraliii. Şi-atunci. bivolul meu. vine drept spre barcă. E prima oară c-am dorit să mor. S-a lăsat noaptea. de nici patru sute de metri. Înfăşurat în nişte saci de făină trupul Iui Matthieu alunecă. E ceva de groază! Abia a apucat să pătrundă-n apă. Dar-ar Dumnezeu să n-aibă vreme să-l înşface pe prietenul meu. zece. tras de greutatea pietroiului. şi-atinge repede faţa apei. Săltăm lada. Mă opresc şi stau jos. când să cred c-a dispărut. ridicat deasupra apei de — nu-mi dau seama — şapte. n-a lipsit mult să mă arunc în mijlocul rechinilor. Am luat targa pe umăr şi-ajung pe platou. în picioare. dispare pentru totdeauna. Nu mă însoţeşte nimeni. rotindu-se cu repeziciune pe-o întindere mică. în mijlocul unui vârtej mai puternic. iată-l că revine la suprafaţă. pe sub barca noastră lovindu-i fundul. şi-un om era să-si piardă echilibrul şi să cadă în apă. I-a şi fost amputat antebraţul drept. l-a atacat pe Danton. lată-i pe halitorii de ocnaşi. şi-apoi. brusc. Ramele stau ridicate în chip de adio. e abia şapte. sacii de făină cu care e învelit sunt smulşi. să dispar pentru totdeauna din iadul ăsta.„Înainte! Vâsleşte!” spune caraliul de la cârmă. douăzeci de rechini. deasupra apei. au venit la întâlnire cu precizie. simt cum mi se strânge beregata. acolo unde Brutus. Matthieu se iveşte. şi iată că se petrece ceva cu neputinţă de explicat. cine să ştie? Mai înainte ca barca să dea înapoi. Zeci de aripioare de rechini se ridică în apă. C-o jumătate a trupului afară din apă. timp de două sau trei secunde. cerul 2 .

Mai rămâne să-i faci felul individului care ţi-a omorât prietenul. asta-i nemaipomenit. de vânt şi de mare. Asta ar însemna vreo sută douăzeci. Eşti mulţumit? Curiozitatea ta bolnăvicioasă a fost satisfăcută cu vârf şi îndesat. — Vrei să fiu omorât? De ce mă dezarmaţi? Ştiţi că-n felul ăsta mă condamnaţi la moarte? Dacă sunt ucis. Să-l lichidez pe tipul asta. Iau brancarda şi-o pornesc spre lagăr. Mi se deschide uşa şi intru în sală: — Păi te chiorăşti aici. Nu s-a mai întâmplat niciodată. Nu-i cazul să-mi prindă mişcarea şi să mi-o ia înainte. doi saci cu nuci de cocos şi marunc în mare. Nimeni nu scoate o vorbă. Să te ia naiba! Doreai grozav să vezi o înmormântare. E-n regulă. tipul o să fie cu ochii-n patru. sunt cătrănit. mă duc pe Insula Diavolului. pe câţi oameni mă pot bizui? Patru şi cu mine cinci. Sunt voinic şi cred că pot sta două zile în apă. călare pe sacul meu. străbătut pe-alocuri de fâşia farului de pe insulă. voi o să fiţi de vină. Când ajung la uşă. şi dacă se poate. Caraliul. vreo patruzeci de kilometri în linie dreaptă. Hai să vedem. nici de nimic. şi încă a prietenului tău! E-n regulă. ţinând seama de valuri. N-o să fie decât o chestie de rezistenţă. Când? Noaptea asta? De ce noaptea asta? E prea devreme. Depărtarea până la coastă e relativ mică. Acolo nu-i nevoie nici de plută. Sunt zece inşi în gurbi-ul lui. nici caraliii. nici de vreo pregătire. îmi ia şişul. în persoană. ai văzut-o şi chiar clasa întâi! Cu clopot. De ce-i o singură lampă în loc de trei? 3 . nici temnicerii arabi. mă percheziţionează.e uşor luminat de câteva văpăi ale soarelui care a dispărut dincolo de orizont. Aşa. Tot restul e negru. şi-aşa mai departe.

Ţi-ai pierdut cel mai bun prieten. iar mânerul e bine potrivit în palmă. noi am pierdut doi.— Vino-ncoa. — Noaptea asta n-o să-ţi trebuiască. Ochii mi s-au obişnuit acum cu lumina asta firavă. Grandet mă trage de mânecă. Nu-i prea mult zgomot în sală. Simt că o să se întâmple sau că s-a întâmplat ceva grav. sau de faţă cu amicii tăi? Ce ai cu mine? Rămân. — De ce? — Armeanul şi amicul lui sunt în privată. Mi l-au luat când m-au cotrobăit. — Voiam să-ţi spun că. E drept. — Paulo. Eu rămân în colţul ăsta. vârâţi unii într-alţii. — Ce caută acolo? — Sunt morţi. Ce zici? 1 . du-te să vorbeşti cu ei. Mă îndrept spre gurbi-ul lor. pe cuvântul lui de om. — Repede a mai mers. — Am rămas fără şiş. cei patru stau în picioare în faţa hamacului lor. Papi. prevăzător. — Cine le-a făcut de petrecanie? — Eu. Ţin şişul deschis în mâneca stângă. la un metru şi jumătate de ei. — Na. Paulo mi-a spus. Şi ceilalţi? — Au mai rămas patru în gurbi-ul lor. amicul tău a fost răzbunat îndeajuns. Reuşesc în cele din urmă să le găsesc grupul. pe cât cred. ia-l pe-al meu. — Singur. Socotesc c-ar fi cazul să ne oprim. — Dă-mi un şiş. că n-o să se clintească şi teaşteaptă să le spui dacă te-nvoieşti ca treaba să se încheie aici. ai să-mi spui ceva? — Da.

— Ei. — Matthieu a şi fost răzbunat. ce ţi-au spus? — După ei.— Paulo. o să facem de gardă. în chip atât de nemernic. Simt nevoia să fiu singur. O săncerc. dormi liniştit. Simt cum se strecoară uşurel peste mine o mână şi-mi ia i binişor şişul. dacă vă-nvoiţi. Grandet nu zice nimic. Şi-o iau din loc. — Nu. am luat notă de propunerea ta. — Dar tu. Papi. Am propus o învoială. De ce să-i omorâm pe ceilalţi? — Măcar ştiau de treaba asta? Asta ar trebui saflăm. în regulă. Te-nvoieşti? — Da. să dorm. — Nu vrei să-l răzbuni pe Matthieu? zise Galgani. şi mă întind pe hamacul meu. şi l-au dat şi ei. atât de brutal. la joc. Jean Castelli şi Louis Gravon se învoiesc să încheiem pace. Pân-atunci vedem cum. în întuneric: — Încearcă să dormi. În orice caz. peste noapte. Papillon? — În primul rând. Dobitocul dracului. e ca cele două gurbi-uri să promită să nu facă nimic vreme de opt zile. că vreme de opt zile n-o să facă nimeni nici o mişcare. devine cazul. Mi-am dat cuvântul. spune Galgani. — Bună seara la toată lumea. îl obligase să plătească un pot de o sută şaptezeci de franci. Armeanul l-a omorât deoarece. Uciderea prietenului meu. fiecare pe rând. Matthieu e îndeajuns de răzbunat prin moartea Armeanului şi a lui Sans-Souci. O voce îmi şopteşte încet. s-a considerat înjosit c-a fost silit s-o facă de 1 . au murit doi pentru el. mă. iertaţi-mă. Ce-ar fi de făcut. cine l-a omorât pe Matthieu? Armeanul. e lipsită de vreun temei serios.

rotindu-se în cerc. Pentru el.. dar viu. Fără clopot. Nu. N-am nimic împotrivă să fiu mistuit de rechini. luptând cu stihiile ca sajung la ţărmul continentului. argintii. nici caralii... Grandet le-a străpuns gâtul. nici ocnaşi. fără saci de făină.. Ca un tigru. erau mai bine de-o sută. Gândesc prosteşte: „Aş avea poftă să întreb care i-a tras în privată”. pentru prietenul meu. Cam mică satisfacţie. cu o repeziciune demnă de-un campion de floretă. şi am o singură satisfacţie. Ucide ca un laş pe-un bărbat care era însuşi tipul aventurierului drept şi nepătat în tagma sa.faţă. fără pietroi.. Nu. anume că asasinii n-au mai trăit decât câteva ore după săvârşirea crimei.. Treaba asta m-a zdruncinat rău de tot. drept de parc-ar sta în picioare. toate s-au încheiat: calea spre putreziciune şi-a dus treaba până la capăt. Dacă-i vorba să le fiu crăpelniţă. să mă ciugulească de viu. Într-adevăr.. tragic de roşu şi violet. Fără spectatori. fiecăruia din ei. Va să zică e adevărat că clopotul îi cheamă pe rechini. revăd asfinţind soarele. încasată pentru-un fleac! Biet prieten. Dar nu vreau să vorbesc. e-n regulă.. Cu pleoapele lăsate. şi că fiarele astea ştiu c-o să capate crăpelniţă când bate clopotul. cu treizeci sau patruzeci de jucători. fără funie. până să apuce să facă vreo mişcare. jucându-mi libertatea. 2 . Nu. Şi trunchiul acela. sclipiri lugubre. Mai văd încă aripioarele alea. Îmi închipui: locul unde au căzut trebuie să fie plin de sânge. gonind ca nişte submarine.. luminând cu ultimele-i văpăi scena aceea dantescă: rechinii bătându-se pentru prietenul meu. cu zecile. cu antebraţul amputat. Aflat între Matthieu fi Grandet trebuia să le dea ascultare. Să crapi la patruzeci de ani dintr-o lovitură de cuţit. Da' eu nu mai pot.. venind spre barcă.

— Ai dreptate. Insula Diavolului. Bietul Matthieu. cât oi trăi o să văd scena asta oribilă. — Cât e ceasul? — Unu noaptea. Să mă văd mai întâi scăpat de pe Royale şi s-ajung pe Insula Diavolului. cum făcuşi să-i lichidezi aşa de iute pe Armean şi pe Sans-Souci? 3 . A fost înfiorător. s-a terminat cu desăvârşire. ştii? — Nu-mi povesti. şi pe-aci ţi-e calea. dar înmormântarea lui la rechini mi-a făcut şi mai rău. Papi. îmi închipui cum o fi fost.„S-a terminat. M-a întors pe dos moartea lui Matthieu. Papi? — Nu. acceptând litra de cafea caldă pe care mi-o întinde Grandet împreună cu o ţigară gata aprinsă. Patruzeci şi opt de ore sau şaizeci? O şedere atât de îndelungată în apa mării. am socotit că nu dormi. În ruptul capului nu trebuia să te duci. Am început garda la miezul nopţii. — Să-ţi dau puţină cafea? — Dacă vrei. o să fac nişte probe. cum o da Dumnezeu. Gata cu evadările prea temeinic pregătite. Văd eu pe urmă. cu pietroiul prins c-o sârmă. plus efortul făcut de muşchii coapselor. nu-i decât o chestie de rezistenţă fizică. — Credeam că istoria cu clopotul e-un banc. Mă aşez pe hamacul meu. încordaţi pe sacii cu nuci de cocos.” La urma urmei. — Dormi. n-o să-mi paralizeze oare până la urmă picioarele? Dacă am bafta s-ajung pe Insula Diavolului. doi saci cu nuci de cocos. Dar tu. n-aş fi crezut niciodată că rechinii o să-l înhaţe din zbor. Şi pe urmă. dar văzând că te tot foieşti.

dacă ne găbjeau. chipurile să potrivesc broasca. Am reuşit să vâr. dar lăsasem ţeava la spălător. într-o ţeava de-un metru. asta l-a salvat. când am aflat că l-au omorât peamicul nostru. Jean stinsese lampa. Când a ajuns în dreptul lor a ridicat braţul şi-a aţintit lumina asupra lor. În loc s-o pornesc spre lagăr. orbit la rândul său. — Da' care i-a târât în privată? 1 .— Eram tocmai la capătul insulei. Jean s-a dus în fundul sălii şi a stins una din lămpi. puneam o uşă de fier la măcelărie. Înconjurat de prietenii noştri. şi ţeava la fel. şi-a dus braţul stâng la ochi. orbit. la mijloc. un pumnal ascuţit de o parte şi de alta. Gravon aşijderea. Armeanul. şi eu după el. L-am lovit aşa de tare cu lancea mea improvizată că l-am străpuns dintr-o parte în alta. M-am întors în lagăr la cinci. Aveam o lanternă mare de buzunar. Voiam să termin povestea până vii tu. cu ţeava-n mână. Ţinând seama de antecedentele tale. am avut răgazul să-i străpung gâtul cu pumnalul. Jean a pornit-o înainte. Armeanul şi Sans-Souci stăteau în picioare. dar sunt bătrâni şi nu-s destul de iuţi ca să se vâre într-o asemenea mardeală organizată. Paulo s-a aruncat la pământ şi s-a rostogolit sub hamacuri. riscai să iei pedeapsa maximă. pe care mi-o dăduse Dega. am renunţat să-l mai urmăresc pe Paulo pe sub hamacuri. Paulo niţel mai înapoi. ca să nu fii băgat în treaba asta. Începuse să se-ntunece. Am luat-o de-acolo înainte de apel. Mai era lumină când am intrat în sală. şi-a repezit şişul înainte fără să prea ştie încotro. i-am spus că stinghia de lemn de la hamacul meu se frânsese şi căn noaptea aia o să mă folosesc în locul ei de ţeava. Caraliul m-a întrebat ce-i asta. ardea o singură lampă cu gaz. Asta era la amiază. Ştii că Jean Castelli şi Louis Gravon sunt curajoşi. m-am dus la lucru. în gol. în celălalt capăt. Sans-Souci. în faţa hamacului lor. Mânerul pumnalului era scobit. Sala rămăsese aproape-n întuneric. am fixat în viteză pumnalul în ţeavă.

Îţi spun deschis. Lanterna s-a dus.— Nu ştiu. — Vedem noi ce-o să se-ntâmple la şase. 1 . L-au lichidat pe prietenul nostru când era cu săpun pe ochi. Aşa că dă-mi o mână de ajutor. — Te cred. N-am să-mi reproşez nimic. să văd cum se petrec lucrurile. eu i-am căsăpit cu ochii-n plină lumină. c-ai avut ideea să mă ţii la distanţă de treaba asta. Papi? — Bine ai făcut. O să mă prefac bolnav. Galgani însă zice că toţi sunt vinovaţi. N-au decât să se pună pe cotrobăială. — S-o fi făcut o băltoacă grozavă de sânge. şi-am vorbit imediat cu Dega să-mi facă rost de una. Aveau beregata despicată de-a binelea. Chestia cu lanterna mi-a dat prin minte pe când pregăteam pumnalul. s-o fi scurs tot borşul din ei. Da. ca să le scoată tuburile. — Îţi mulţumesc. că trebuia s-a fac. să chem postul de gardă? Am găsit două mortăciuni în privată. Ora cinci dimineaţa. la fel şi pumnalul. şi nu ştiu cum să-ţi mulţumesc c-ai lucrat aşa de repede ca să-l răzbuni pe amicul nostru şi. schimba bateriile lămpii sale. Paulo n-ar fi fost de acord c-un asasinat atât de laş. Paznicul barăcii se apropie de noi: — Bă. — Şi eu cred aşa. Aşa că pentru asta nu ne doare capul. Grandet. ce ziceţi. Cred că ăia din gurbi-ul lor. să nu meargă mai departe treaba asta. Aşa mi-a venit ideea. Mi-am făcut datoria: ai suferit atât de mult şi vrei cu-atâta îndârjire să fii liber. Suntem chit. a ajuns la Dega prin mijlocirea unui temnicer arab. Nu mă duc la vidanjare. Un caraliu. în plus. aş fi tare mirat ca Armeanul să fi spus ceva ălora din gurbiul lui până să fi pornit la treabă. la atelier. Ştia ce-l aşteaptă. Ce zici. mai mult ca oricând vreau să plec. — Las-o baltă.

abia acuş i-am găsit. sunt două hoituri în privată. Sala trebuie să fie plină de sânge. umblând. Du-te să vezi. un supraveghetor-şef şi încă doi. când are loc deşteptarea. — Zici că-n privată se află doi morţi? — Da dom'le şef. nu se poate ca oamenii să nu fi călcat în băltoaca aflată chiar în mijlocul coridorului. când m-am dus să-mi fac nevoile. La ora aia. Nu lăsa pe nimeni să se apropie de privată. Miam aprins bricheta. 2 . Se întorc. o să ne lămurim. — De când? — Nu ştiu. toţi au treabă acolo. o să-ţi spun eu. — Şi ce să le fac eu? Să-i scol din morţi? E cinci şi-un sfert. Grandet răspunde la fel de prefăcut ca şi bătrânul: — Ce spui? Două mortăciuni în privată? De când? — De unde să ştiu? zise bătrânul. — Mă aiuritule. — Asta nu-i chip. la şase vedem noi. — Paza! Paza! — Ce zbieri aşa. — Cheamă garda. când au fost curăţaţi ăi doi tipi. — Cum îi cheamă? — Habar n-am.Tipul ăsta. se opresc la uşa cu gratii. Am crezut că o să intre. am alunecat într-o băltoacă lipicioasă. stai să raportez şefului gărzii. şi-am venit în bot. am văzut că-i sânge şi i-am găsit pe ăi doi în privată. când m-am dus să-mi fac nevoile. dom'le şef. în vârstă de şaptezeci de anii. Abia acum. sunt trei caralii. ocnaş bătrân. dar nu. Dorm de la şase. ramolitule? Ţi s-a aprins coliba? — Nu. Unu e Armeanul. — Aşa-i. deoarece. ar vrea ca până şi noi să credem că habar n-avea de nimic de-aseară de la şase şi jumătate.

suna a doua oară. luaţi cadavrele şi duceţi-le în amfiteatru.— Chiar aşa. vreau să le faci 1 . Ai doi care împart cafeaua trec de la un loc la altul. Se deschide uşa. zice medicul. aproape că nu mai văd. cam de cât timp or fi murit? — De vreo opt sau zece ore. şi comandanţii. — Ascultă. e alb la faţă ca hârtia: — Pur şi simplu li s-a tăiat beregata. eşti paznicul sălii. toată noaptea. Când iese. Doctore. Doctore. s-aşteptăm până se face apelul. că aşa am dormit toţi liniştiţi. brancardierii. Bineînţeles. S-a făcut ziuă şi drumul e plin de urmele picioarelor care au călcat peste noapte în sânge. e plin de sânge peste tot! Al doilea comandant e primul care intră în privată. — În regulă. se aude prima sonerie. şi m-am trezit la cinci. după ei vin ăi care împart pâinea. Şi pleacă. Sosesc cei doi comandanţi. şi supraveghetorii. fiecare „drepţi” în faţa hamacului său! Dar ăsta-i un adevărat măcel. dorm mult. E şi norocul nostru. că-mi venea să-mi fac nevoile. bătrânule. ăsta-i norocul. S-a făcut ziuă pe deplin. E şase. sunt fudul de urechi. Aşa că vedeţi. Voi ăştia. Îi însoţesc opt supraveghetori şi doctorul. — Ai dreptate. Adorm de la şase. n-ai auzit nimic? — Nu. Asta-i norocu' altfel mă trezesc abia când sună. Armeanul şi Sans-Souci. nimeni nu ştie nimic? Tăcere deplină. zice comandantul în bătaie de joc. şi pe lângă asta am şaptezeci de ani din care patruzeci de ocnă. Şase şi jumătate. oamenii ăştia sunt ţepeni. — Toţi în pielea goală. — Şi i-ai găsit abia la cinci? N-ai văzut.

Să nu crezi că m-ai dus. câţiva sunt murdari de sânge. zicea că vreau să fie asasinat. n-am nici 2 . Se uită foarte atent la şiş. Cazu-i clasat. pe Galgani şi pe mine ne cercetează şi mai atent decât pe ceilalţi. — Papillon. Nimeni n-are vreo rană. domnule comandant. ca un pui de găină. Pe Grandet. — Aşa-i. cu excepţia celor bolnavi. zice comandantul. Toată lumea la lucru. zic c-au alunecat pe când se duceau la privată. e pe locul meu. — Ăştia doi erau oameni periculoşi? Grozav de periculoşi. — N-ai stat de pomană până să-ţi răzbuni prietenul. doctore. fără vreo pată. care-i lustruit lună. Trecem fiecare prin faţa comandantului şi a doctorului. aseară la şapte. Papillon. Din păcate. — Vezi şi dumneata. Stăteau în picioare când au fost omorâţi. Trebuie să fie vreun rănit. Poftim de-nţelege ceva. care ţi-e locul? Se apucă să-mi scotocească prin ţoale. — Grandet. ieşiţi în curte. ăsta-î cuţitul tău? — Sigur. înseamnă că-i al meu. Precis că Armeanul e cel care l-a omorât pe Carbonieri ieri la spălător. Doctorul vine ele la privăţi şi zice: — Li s-a tăiat beregata cu un pumnal cu două tăişuri. zice caraliul A făcut tărăboi.autopsia. Dar păstraţi cuţitul lui Grandet. ai spus să te treacă bolnav? — Da. unu câte unu. fără să se apere. nici unul n-are măcar o zgârietură. peste tot. Îi examinează cu de-amănuntul pe toţi. doctore. Şi voi. la nouă dimineaţa. în pielea goală. Un ocnaş nu te lasă să-i tai beregata aşa. — Şi cuţitul? — Mi l-a luat paznicul la poartă.

plus ceasornicarul. i-a doborât pe cei doi paznici şi-a aruncat pe linie sacii poştali care. Galgani. zise Galgani. conţineau o mare sumă de bani. — De ce să se amâne? Să nu laşi niciodată pe mâine ce poţi face azi. în câte-un colţ. pentru care a luat douăzeci de ani de ocnă. Sylvain lunganul. Am rămas cinci din gurbi-ul nostru şi patru din gurbi-ul Armeanului. singur-singurel. un vagon poştal al rapidului Paris-Bruxelles. A săvârşit o faptă nu prea obişnuită. printre care un alsacian. Toţi din gurbi-ul Armeanului s-au trecut pe lista bolnavilor. Jean Castelli şi Louis Gravon s-au trecut şi ei în ultima clipă. Pentru ultima oară. zice Paulo. A atacat. — Sper că n-o să vă luaţi la bătaie în chip de cei trei muşchetari? — Azi nu. Sala s-a golit de cei o sută douăzeci de oameni. şi încă vreo doi-trei ocnaşi. paznicul barăcii. Văzând cum în cele două gurbi-uri fiecare stă. culeşi de nişte complici. vorbind pe şoptite. Tăcere deplină. Văzând treaba asta. dar eu nu-nţeleg ce rost ar avea să ne curăţăm unul pe altul. Grandet. e-un tip de acţiune foarte respectat. Individul ăsta trăieşte singur printre ocnaşi. tu ce crezi? — O singură întrebare: ştiaţi ce-avea de gând Armeanul? 2 . Papillon. nare nimeni ceva de spus? Dacă vreunul poate să lămurească crima asta dublă. Sylvain îndrăzneşte să deschidă gura:. e prietenos cu toată lumea. care bombănise toată vremea din pricina curăţeniei pe care trebuie s-o facă. se amână. şi neştiind c-am promis să nu ne luăm unul de altul.o dovadă şi ştiu că n-o să găsim. pe cuvântul meu de onoare că va fi externat şi trimis pe continent.

zice cu jumate glas: — Sper că nici o bucăţică din nemernicul ăla de armean n-o s-o halească vreunul. bate clopotul. — În regulă. — Să nu mai discutăm de asta. fără să se uite la mine. Dangătul a amuţit de vreo zece minute. îndreptându-se spre barcă. Grandet nu s-a întors încă. după ce-n viaţă s-au ţinut la distanţă. Priveşte-n gol. cu fire aleasă şi sincer. să se întâlnească în burta unui rechin. nu mă pot împiedica să revăd scena din ajun. — Păi. Voi simţi cu adevărat un gol prin pierderea acestui prieten. 1 . E mai bine să plec de pe Insula Royale şi s-o pornesc la treabă cât s-o putea de repede. Ne dăm mâna şi să nu mai pomenim de treaba asta nenorocită. Galgani nu scoate o vorbă. chiar şi după douăzeci şi patru de ore. de ce să nu-ncheiem tărăşenia pentru totdeauna? zice Grandet. Seara. Îmi pare bine că sa încheiat. îţi dau cuvântul meu de om că habar naveam de nimic şi. şi pe-amicul meu. care atârnă la dreapta şi la stânga hamacului său. dacă-i aşa. — Sunt martor. cu o jumătate a trupului ridicată. Auzindu-l. tot legănându-şi picioarele. vrei să-ţi spun ceva? Nu ştiu cum maş fi împăcat cu asta dacă nu murea Armeanul. încât nu doresc nici măcar o clipă ca Armeanul şi Sans-Souci să fie purtaţi la fel pe apă de liota de rechini. Ar fi prea mare tâmpenia ca.— Papi. În fiecare zi îmi spun asta. Ştie cum s-a petrecut cazul cu Carbonieri. din rechinii care l-au ciugulit pe Matthieu. Imaginea e atât de impresionantă. — Noi suntem de acord. când Galgani. la şase. zice Sylvain. legănându-şi picioarele.

cred c-ar fi o şansă serioasă spre a ajunge la continent. altul cu oţet. Poţi să evadezi. Am aflat că-n cămara ospiciului se găsesc două butoaie.O EVADARE DE LA NEBUNI — Având în vedere că-i război şi c-au fost sporite pedepsele în caz de evadare nereuşită. ca în nici un caz să nu se poată desface. Dacă un doctor te scrie „ţăcănit” înseamnă. să comiţi orice delict. sau un copil. Salvidia. paza slabă. Ştii prea bine că n-o să-ţi dea niciodată o slujbă la ospiciu. — Asta-i tare greu. un caraliu. Dar poţi să pătrunzi ca nebun. în partea dinafară. după ce-am mai citit o dată afişul prin care ni se aduc la cunoştinţă noile dispoziţii în caz de evadare. vreau s-o-ntind. cu mine? — Ca infirmier? — Imposibil. justiţia nu mai are nici o putere asupra ta. nu mai eşti răspunzător da faptele tale. Am rugat să mă treacă la ospiciul de nebuni. că-ţi dă de-a binelea dreptul să faci nestânjenit orice. Sub zidurile care împrejmuiesc clădirile nebunilor. nu există pază. adică foarte îndestulătoare ca să facă o plută. Ce 1 . tot timpul ce fac bolnavii. E departe de lagăr. Dar pe tine? — Nu mai pot să rabd. Fie ce-o fi. sau nevasta unui caraliu. de-aia n-o să fii trimis acolo. un caraliu infirmier ajutat de doi ocnaşi urmăresc. Chiar aşa-i. ca infirmier. Îţi dai seama ce răspundere îşi ia medicul dacă zice aşa şi iscăleşte diagnosticul ăsta? Poţi să omori un ocnaş. de două sute douăzeci şi cinci de litri. Papillon. nu-i momentul să dai în bară c-o uşcheală „ aşa-i Salvidia? Italianul cu tubul de aur şi cu mine stăm de vorbă sub spălător. Doar în interior e-o gardă permanentă. îi zic: — Doar n-o să mă-mpiedice să plec faptul că risc să fiu condamnat la moarte. Ce-ar fi să vii acolo sus. Papillon. Dac-ar fi legate bine unul de altul. Unul e plin cu ulei de măsline.

având în vedere că sunt foarte nervoşi. 2 . 2. — Romeo. mai ales. Cu alte cuvinte. o să cercetez treaba asta pe-ndelete şi. încordat la culme. discut cu indivizi care au fost bolnavi mai mult sau mai puţină vreme. bătaie. ceea ce-i trezeşte şi le provoacă tresăriri dureroase ale întregului trup. Va să zică simptomele astea trebuie să fie descoperite fără să mă plâng de-a dreptul de ele. inclusiv o evadare. Regimul ăsta nu poate să dureze decât un anumit timp.poate să-ţi facă în cazul cel mai rău e să te bage gol puşcă într-o celulă capitonată. injecţii cu bromură. bagă-te printre nebuni ca să ne-ntâlnim. nu ispăşeşti nimic. Recunosc că trebuia să fie îngrozitor să te trezeşti. toţi nebunii au dureri groaznice la creierul mic. fă-te infirmier. am încredere în tine. adesea au vâjâituri în urechi. în cămaşă de forţă. ca doctorul să mă declare iresponsabil. printre indivizii ăia atât de periculoşi. Încet-încet reuşesc să mă lămuresc destul de bine: l. baie rece sau prea fierbinte etc. înfometare. odată şi-odată trebuie să se-mblânzească tratamentul. o să mă informez asupra primelor simptome de nebunie. Nu-i rea ideea asta. ca să-l pot convinge pe doctor. nu pot sta multă vreme în aceeaşi poziţie fără să li se pară că-i curentează prin nervi. Ca infirmier te-aş putea ajuta să rezişti şi ţi-aş uşura clipele grele. 3. sănătos. cât de gravă să fie fapta săvârşită. dar nu atât de violentă încât să îndreptăţească vreo maltratare din partea supraveghetorilor. În biblioteca ocnei nu există nici o carte pe această temă. Încep să studiez serios problema. Fă pe dracu-n patru. Ţicneala mea trebuie să fie periculoasă atât cât să-l oblige pe doctor să mă bage în ospiciu. aş vrea să ne cărăbănim împreună. cămaşă de forţă. De câte ori mi-e cu putinţă. — Papillon.

doar prietenul meu Grandet mi-a zis: — Papillon. nu se poate să nu-l duc de nas pe doctor. Ba nu. Trebuie să fac în sală două-trei drăcovenii. m-am dus să-mi iau gamela şi-am întins-o şefului barăcii să mă servească. Luni mă prezint la vizită. În favoarea mea pledează o singură chestie: de ce. nu mă mai spăl şi nu m-am bărbierit. Ieri l-am întrebat pe vecinul meu de ce-a scos de pe locul meu o fotografie care n-a existat nicicând. 2 . La naiba cu îndoielile! Scurt pe doi. pe ce motiv aş fi un simulant? Medicul negăsind o explicaţie logică la întrebarea asta. S-au împlinit trei zile de când nu dorm. Nu mai pot să suport lagărul de când cu asasinarea prietenului meu Matthieu. E mai bine s-o spună altul. Era neliniştit. S-a jurat pe toţi sfinţii că nu s-a atins de lucrurile mele. Supa stă adesea într-un hârdău vreme de câteva minute până începe să fie împărţită. Într-o tăcere deplină. N-am altă soluţie. aşa că nimeni n-a scos o şoaptă. dar probabil că au fost impresionaţi de mutra mea.Dacă-mi joc bine rolul. s-au uitat toţi la mine. cineva de bună-credinţă. Au refuzat să mă trimită pe Insula Diavolului. au uitat să pună sare. Şi fără să mă sinchisesc de ceilalţi. mă masturbez de câteva ori şi mănânc foarte puţin. şi-o să mă treacă chiar el pe listă pentru vizită. I-am văzut înţepenind. de ce-ai făcut asta? — Păi. În fiecare noapte. probabil c-o să câştig partida. M-am apropiat de hârdău şiam urinat în el. şi-a schimbat locul. drept care şeful barăcii o să-i spună caraliului. nu trebuie să mă declar bolnav eu însumi. privindu-mă pe când îmi mâncam supa. de faţă cu toţi.

încremeniţi. La revedere. de ce-ai venit la vizită? — Doar aşa. Doctorul mă priveşte uluit. — Stai puţin. Împăciuitor. — Ei. doctore. — Minţi. neras. cu un sânge rece nemaipomenit. De fapt. şi făcândumi jocul. — Ai văzut ceva. dar am avut răgazul să-i văd. Şi doctorul îmi cercetează ochii cu lampa sa. doctore. n-ai văzut nimic! Credeam căncerci să găseşti alea trei puncte negre pe care le am în ochiul stâng. şi nici 2 . — Lasă-te de goange. zice doctorul. eşti bolnav? — Nu. care aruncă un fascicol de lumină. — Aşa-i. doctorul se ridică şi-mi pune mâna pe umăr. în faţa mea. i-ai văzut? — Pe cine să văd? zice doctorul. n-am vrut să-ţi spun. Le văd doar când mă uit în gol sau când citesc. nespălat. sau nu vrei să-mi spui. Am rămas aşezat. nu-i aşa? Ia zi. Dar când iau o oglindă. Îl fixez cu o privire dinadins foarte firească. sau mă crezi tâmpit. Îmi strălucesc ochii de oboseală. doctore. merge treaba. dar nu fac nici un gest violent carear putea îndreptăţi o intervenţie. Chipul meu. Papillon. Uită-te la mine. da' cu toate astea cred c-ai înţeles. Stai jos aici. ca să nu mă enerveze. Papillon. mi-e ochiul clar. fără s-o fi cerut. pledează în favoarea mea. din ce credeai c-o să găseşti? E cam slabă lumina ta. eşti doctor sau veterinar? Doar ţi-o să-mi spui că n-ai avut timp să-i vezi pân-au apucat să se-ascundă. merge. da sau nu? Îmi repet întrebarea. Dar ce-i cu tine. — Păi atunci. Mă bucur să văd că nu-i adevărat. — Da. Caraliii stau şi ascultă. mi s-a spus că aţi fi bolnav.Au fost de-ajuns aceste două incidente ca să mă trezesc azi-dimineaţă în faţa medicului.

zice doctorul. mă şi văd aşezat pe cele două butoaie. primul simptom.urmă de alea trei puncte negre. Pe uşă se află o bucată de carton pe care scrie: „În observaţie”. Deci o să-l înştiinţez că mă junghie ceafa. mă transform în ţăcănit. sunt în spital. Că-s la spital sau în lagăr. de fiecare dată stăm de vorbă politicos şi amabil. Duceţi-l acolo imediat. aşa că o să te bag în spital câteva zile să te odihneşti. Se-ascund de cum pun mâna pe oglindă să le privesc. O jumătate de oră mai târziu. Şi totuşi trebuie să merg până la capăt dacă vreau să-mi ating ţelul. infirmierul italian. N-ar trebui să te distrezi prea mult cu jocul ăsta. merge destul de bine. dar te văd foarte obosit. doctore. tot de Insule e vorba. un pat tare curat. E-un joc cam periculos: ticul de a-mi strâmba gura şi de a-mi prinde buza de jos cu dinţii — tic pe care l-am studiat într-un ciob ascuns de oglindă — l-am tot repetat mereu. Mulţumesc pentru revista pe care mi-aţi 2 . Puţin câte puţin. Doctorul vine zilnic la vizită. Să intru la balamuc. sugestionat la maximum. Papi. dar încă nu-i convins. — Internaţi-l. Papillon. cu aşternuturi albe. Am făcut primul pas. — E-n regulă. într-o celulă bine luminată. Mul lumesc. să fiu categorisit iresponsabil şi să pot evada cu tovarăşul meu. Papillon? Ai dormit bine? — Da. E tulburat individul. fără să se mai întoarcă-n lagăr. Mă examinează îndelung. Evadarea! Cuvântul ăsta fermecat mă entuziasmează. încât se întâmplă să mă trezesc făcându-l fără voie. Eşti de-acord? — N-am nimic contra. împins spre continent împreună cu amicul meu. zici că nu eşti bolnav? Poate c-ai dreptate. Strădania asta de-a te simţi smintit de-a binelea s-ar putea să devină periculoasă şi să lase urme.

au venit doi caralii şi doi ocnaşi infirmieri. la capătul coridorului. daţi-i altă celulă. — Domnule supraveghetor. deoarece spre a mă însoţi pe-o distanţă de câţiva metri. al doilea simptom: zgomotele în urechi. 2 . dar „pam-şi-pam”-ul pe care-l face braţul pompei ăsteia. Două zile mai târziu. I-am urmat pur şi simplu. Concluzie: tipul care mă iscodea prin ochiul din uşă era chiar doctorul. Întrucât nu mi-au vorbit. Uşa se închide. degrabă. Unde ţi-ar plăcea? — Cât mai departe de pompa asta afurisită. Aşa că v-aş fi recunoscător dacă mi-aţi da altă celulă. dar mi-a ajuns la ureche zgomotul unor paşi ce se depărtau. arăt cu pumnul spre zidul în spatele căruia se află pompa imaginară şi strig. căci nu i-am auzit paşii când a plecat. Mulţumesc. până la capătul coridorului. şi ai zice că înăuntru răsună un fel de ecou: „pam-şi-pam!” Şi asta cât e noaptea de lungă. Probabil că impresia pe care le-am făcut-o azi-dimineaţă a fost bună. cu capul sub pernă. grădinar de rahat ce eşti?” Şi mă lungesc pe pat. Drept care. Cu dormitul e altă poveste. am tăcut şt eu. Doctorul se întoarce spre caraliul infirmier şi şopteşte repede: — E vreo pompă pe-aici? Caraliul face semn că nu. opreşte-te! N-ai terminat cu stropitul.împrumutat-o. fără să rostesc un cuvânt. e ceva de nesuportat. Mi-atrage atenţia un zgomot aproape imperceptibil. N-am auzit bucăţica de aramă lăsându-sc peste ochiul din uşă. nu prea tare: „Opreşte-te. toată noaptea mi-ajunge până la ceafă. Vezi că-n spatele celulei mele precis că-i o pompă pentru stropit nu ştiu ce. Cu siguranţă că-i doctorul. mă aflu singur în celula mea. După-masă mi s-a dat altă celulă. cineva se uită la mine prin găurica din uşă. doctore.

Atitudinea mea e agresivă. Îmi dau seama că e tulburat şi necăjit. Dacă vrei să se hotărască repede.. degeaba. — Ştii foarte bine că nu se prinde. aşa cred. Făcându-mi o injecţie cu bromură. dar doctorul nu pare să se fi hotărât să mă trimită la ospiciu. arată-i că poţi deveni periculos. Şi mă-ntreb care din voi e complicele individului care mă chinuieşte. mă salută binevoitor pe când deschide uşa celulei mele. Pe lângă că mă gâdilă groaznic. — Cum merge. cu unele variante. o să-i înecăm. dar poate să mai dureze mult până să te trimită la ospiciu. dacă n-am reuşit să-i asfixiez. Îmi ia mâna şi mă priveşte drept în ochi. Papillon? Ai terminat revista pe care ţi-am trimis-o? — Nu.— Cum merge. şi văd că doctorul îl notează. — Da. n-am citit-o. Bâzâie tot timpul din aripi. dar bâzâie încontinuu. 1 .. Mă enervează rău. doctore. amice Papillon. aş putea să-ncerc să-i înec? Ce ziceţi? Ticul pe care-l fac cu gura nu se opreşte nici o clipă. — Dar cine te chinuieşte? Şi când asta? Cum? — În primul rând. însoţit de caralii. Doctorul e tare impresionat. Chatal. Chatal mă înştiinţează: — Deocamdată totul e-n regulă. cunoşti lucrările doctorului d'Arsonval? — Da. doctore! Ce părere aveţi? Poate că. Am încercat să bag o bucăţică de vată.. doctore. bzz-şi-bzz-şi-bzz. Scenele astea se repetă în fiecare dimineaţă. mi-am petrecut toată ziua şi o parte a nopţii încercând să strivesc un ţânţar sau o musculiţă care mi s-a cuibărit în ureche. fă-i o spălătură în urechi. — Termină cu mascarada.. Papillon? Doctorul. de infirmieri şi de Chatal.

termină cu mascarada asta! Incidentul a dat roade. 1 . Cum apuc să-nchid ochii. Cum să rezist la drăcia asta şi să dorm? Noaptea trecută n-a contenit nici o clipă. — Papi. Chatal. ai ocazia să faci o plimbare. E drept. el apasă pe-un buton. — Vrei să vii cu mine şi cu domnul Jeannus? — Unde mergem? — Mergem pin' la azil să ducem nişte medicamente.— Ştii că a inventat un oscilator cu unde multiple ca să ionizeze aerul în jurul unui bolnav care suferă de ulcere duodenale. Cine are urechi de auzit s-audă! Şi nu mă mai bate la cap cu bineţele tale prefăcute şi cu „e-n regulă. Chatal mi-a spus că doctorul i-a avizat pe caralii să fie foarte atenţi. Cu oscilatorul ăsta se trimit curenţi electrici. — Haidem. doctore! Să-i înştiinţezi pe toţi că primul pe care-l aflu că-i complice cu tipul ăla îi fac de petrecanie. trebuie trimis cât mai repede la ospiciu. ca să mă scape de băgatul în cămaşa de forţă. Ei bine. oricine-o fi. şi curentul mă nimereşte în mijlocul burţii şi-n coapse.” — Cred că pot să-l duc la ospiciu însoţit doar de-un singur supraveghetor. Nu mai pot să rabd. ca un arc căruia îi dai drumul. propune Chatal. şi să-mi vorbească întotdeauna amabil. închipuieşte-ţi că un duşman deal meu a şterpelit un aparat de la spitalul din Cayenne. era bun. ai mâncat bine? — Da. De câte ori apuc să dorm liniştit. Mi se destinde tot corpul. Papillon?” Îţi spun încă o dată. dar mi-a rămas destulă putere să-l sugrum. Mă destind dintr-o dată şi mă trezesc sărind în aer. „Suferă de mania persecuţiei. zice doctorul. pac! soseşte curentul. n-am nici o armă. doctore. Să nu deschidă niciodată uşa celulei mele decât dacă sunt doi sau trei. la o înălţime de peste zece centimetri deasupra patului.

Din ziua aceea. Maică-sa îşi vânduse casa ca să-i trimită cincisprezece mii de franci printr-un supraveghetor ca să evadeze. Noroc că-i cald. bătrâne. au trecut trei sau patru ani de-atunci. iată-mă în ospiciu împreună cu vreo sută de nebuni.Şi ieşim toţi trei din spital. apoi. Toţi sunt goi puşcă ziua şi noaptea. Pe scurt. vesel nevoie mare că am căzut în aşa-zisa cursă în care m-a atras Chatal. — Cine eşti? 2 . Când Fouchet a aflat pe-o altă cale că maică-sa îi trimisese banii şi că zadarnic rămăseseră fără o para chioară. în grupe de câte treizeci sau patruzeci. în curte. Stând la soare mă gândesc c-au şi trecut cinci zile de când mă aflu aici şi că n-am putut să iau încă legătura cu Salvidia. Caraliul urma să păstreze cinci mii şi să-i remită zece mii. a făcut o formă de nebunie furioasă şi a atacat în aceeaşi zi nişte supraveghetori. — E-o idee. îl cheamă Fouchet. Caraliul a şterpelit totul. vorbesc eu. Papillon? — O. când aproape c-am ajuns: — Nu te-ai săturat de stat în lagăr. Îi ştiu povestea. după care a plecat la Cayenne. în timp ce infirmierii fac curat în celule. mai ales că prietenul meu Carbonieri nu mai e acolo. la un moment dat. Infirmierul mi-a dat o ţigară aprinsă. până peste cap. dar crezi c-o să mă primească dacă n-am nimic la creier? — Las' pe mine. Chatal vorbeşte. Pe drum. Se apropie de mine un nebun. e ţinut printre nebuni. L-au imobilizat. zice caraliul. Nu-i de glumă să-ţi duci viaţa cu ţăcăniţii! Ieşim la aer. — Ce-ar fi să rămâi câteva zile la ospiciu? Pe chestia asta poate că nu te mai găseşte tipul cu aparatul ca să-ţi trimită curentul. Mie mi-au lăsat târlicii. pornind spre infirmerie. aşa că n-a avut vreme să facă vreun pocinog.

şi-au oprit-o şi stau în ea. Închipuie-ţi că mama mi-a trimis casa ei. Ori de câte ori e cazul să capăt ceva de-al meu. Ce influenţă o fi având luna 2 . — Papillon? Eşti un fluture? Vai-de capul tău! Un fluture zboară şi are aripi. — Eu sunt fazanu'. Se ridică şi pleacă. N-am făcut bine că i-am spânzurat? — Ai dreptate. nebunii sunt mai agitaţi ca oricând. nici mai puţin. iar când e lună plină. îl vezi? Şi el locuieşte în casă. — Dar tu cine eşti? îl întreb. nici mai mult. Noaptea asta am spânzurat doi.Mă uit la amărâtul ăsta. — Caraliul ăl gras de colo. tânăr. de vreo treizeci de ani. Poţi să-i duci. Văd şi singur că eşti un bărbat. Uf! nu-i prea nostim să fii obligat să trăieşti printre nebuni. Te-ntreb cine eşti? Adică cum te cheamă? — Papillon. unde-s ale tale? — Le-am pierdut. că dacă erai o gagică arătai altfel. Noaptea se aud zbierete din toate direcţiile. mi-o smulge din degete. Dar vezi să nu spui la nimeni. — De ce i-ai spânzurat? — Au furat casa maică-mi. De-aia omor cât pot de mulţi caralii. — Tâmpit mai răspunzi. Până s-apuc să i-o dau. ascultă ce-ţi spun. care stă proţăpit în faţa mea şi-mi pune întrebări. sunt dus de nas. şi dânşii. — Cum asta? — Aşa. ai putea să evadezi. Aşa că şi pe-ăsta îl curăţ. — Cine sunt? Un bărbat ca tine. întrucât le-a plăcut. În felul ăsta n-o să se bucure de casa maică-ti. — Fă bine şi găseşte-le. Apoi se aşează în faţa mea şi fumează încântat. dinapoia gratiilor. Caraliu n-au aripi. şi e periculos. Dă-mi ţigara ta.

Papillon? — Nu poate să muşte. Ivanhoe — se crede Ivanhoe — îşi ia farfuria. injectaţi de sânge. D-aia nu prind niciodată nimic. de parcă mi-ar zice: „Ai văzut cum mănânc lintea?” A început să-mi fie lehamite de Ivanhoe şi întrucât nu m-au categorisit încă nebun. Am un baston cu o sfoară şi fac gesturile unui pescar. De cum a golit farfuria. Pe mine mă pun la încercare. De pildă. aşa că până s-o poţi mânca trebuie s-aştepţi să se răcească. şi când e să muşte unu mare. fără să se sinchisească de nimeni. fixându-mă cu ochii săi enormi. suflând în ea. Pe urmă o ia pe-a mea. reuşesc să mănânc câteva linguri. Lintea e servită foarte fierbinte. dar am constatat deseori treaba asta.plină asupra agitaţiei nebunilor? Nu pot să-mi explic. m-am hotărât să i-o coc. Gardienii alcătuiesc rapoarte asupra nebunilor aflaţi în observaţie. Dar continui totuşi să pescuiesc. E iarăşi 2 . Închipuie-ţi că. Gardianul şef îmi zice: — Muşcă. E-acolo o huidumă de cel puţin unu nouăzeci. Mai întâi că se aşează lângă mine. n-apuc niciodată să mă ating de vreo mâncare cu linte. vine un peştişor care mă urmăreşte peste tot. cu braţele. atunci când pescuiesc. Iau câte puţin cu lingura mea de lemn şi. Poate că într-o zi s-o găsi unul să nu-l creadă. — Asta-i scrântit rău de tot! Când vin să mănânc în sala de mese. mi-o trânteşte cu zgomot în faţă. ţine mâinile în chip de căuş şi-o înghite cât ai zice peşte. Îl aud pe caraliu zicând infirmierului. uită dinadins să mă scoată-n curte. picioarele. şi face la fel. şi care m-a ales ca victima. trunchiul păroase ca o maimuţă. Aşteaptă să vadă dacă o să reclam. ăl mic îl trage de mânecă: „Fii atent. nu muşca. Sau alteori mă lasă fără una din mese. Papillon e ăl de pescuieşte”.

Ivanhoe are la cap un pansament de toată frumuseţea. se desfată dinainte de bucuria de a-şi turna pe gât lintea lui şi-a mea. Am tras spre mine un ulcior mare şi greu. Se pare că i-am făcut o crăpătură de peste opt centimetri. că Ivanhoe mi-a furat portofelul şi legitimaţia. De data asta e-n regulă! Doctorul s-a hotărât să mă declare iresponsabil. Mardeala asta colectivă e orchestrată de ţipetele pe care le scot cu toţii. De cum apucă huiduma farfuria mea şi începe să-şi toarne lintea-n gură. A şi făcut rost de încă o cheie a cămării unde se află butoaiele. Ţip ca un disperat. Namila se prăbuşeşte scoţând un răget de vită. trebuie să facă trei chei: una pentru celula mea. mă şi ridic şi-l pocnesc cu toată puterea. S-a aşezat lângă mine. Ivanhoe e hotărât să nu-i scap. Luat pe sus.o zi cu linte. îi spun că mi-e teamă să nu se rupă sârma din cauza tracţiunilor pe care le vor exercita butoaiele pe mare. Toţi caraliii sunt de acord să afirme că sunt un nebun paşnic. Cât ai clipi. plin cu apă. astea-s mai elastice. spărgându-i ulciorul în cap. O să încerce să găsească. Se porneşte o gălăgie îngrozitoare. Am apucat să vorbesc cu Salvidia. că ar fi mai bine cu nişte funii. dar că-n unele momente devin foarte periculos. mă trezesc în celula mea unde patru infirmieri zdraveni m-au dus în viteză şi fără menajament. Chipul lui de ţăcănit e radios. una pentru coridorul care duce la ea şi una de la poarta principală a ospiciului. o s-avem. înarmaţi cu farfuriile. Un singur caraliu pentru fiecare tur de gardă de 2 . din fericire. De asemenea. Rondurile sunt destul de rare. nebunii prind să se bată între ei. din gresie. Se plimbă ia alte ore decât mine. şi funie şi sârmă. Încearcă să dibuiască destulă sârmă ca să le lege unul de altul.

Chiar că-i priveliştea de la sfârşitul drumului spre putreziciune.patru ore. Îmi zice: — Ştii. judeţule. cu urmele cordoanelor prea strânse ale cămăşilor de forţă. vorbind singuri încă uzi leoarcă de duşul pe care-l face fiecare înainte de-a intra în curte. A omorât pe-un individ la Marsilia. făcând gesturi alandala. am nişte maimuţe mici în burtă. şi-a urcat în ea victima şi a cerut să fie dus la spital. unde a spus la sosire: „Luaţi-l îngrijiţi-l. mă muşcă de maţe şi de-aia ies cu sânge. Se bizuie pe ocnaşul infirmier care e de gardă cu ei. Altele. pline de blană peste tot. Am de rezistat o lună. în Franţa? Titin — i se spune Titin — a făcut parte din convoiul meu. ăl mai bleg tip ar fi ştiut că intră la zdup. pe urmă a luat o trăsură. cât de mic. asta când le-apucă dracii. Are mereu dizenterie. Mă mângâie-ncetişor şi nu le lasă pe 3 . aprins. cel mult. cântând. cred că-i bolnav. De la nouă seara la unu noaptea şi de la unu la cinci. aşezat lângă mine. pe când intram în curte. Şi totuşi trebuia să fi fost de pe-atunci sărit de pe linie ca să facă o drăcovenie ca asta. de iresponsabilitate. Doi dintre ei. Chiar aşa infect. Titin e aici. Unele sunt rele. Arestat pe loc. Mă priveşte cu ochii săi de-un cenuşiu metalic. dorm cât ţine garda şi nu fac nici un rond. au nişte mâini molatice ca un fulg. cu bietele lor trupuri rănite de loviturile căpătate sau pe care şi le-au făcut singuri. goi. doar chestie de răbdare. îmi pare delicios Privesc la turma asta de oameni. lipsiţi de inteligenţă. Gardianul-şef mi-a dat un trabuc infect. în 1933. În mod normal. când sunt de planton. E-un adevărat cadavru ambulant. plângând. Deci totul e-n regulă. Câţi dintre sonaţii ăştia au fost consideraţi responsabili de faptele lor de către psihiatri. dintr-un neam mai păros. juraţii au avut neobrăzarea să nu-i admită nici un grad.

p-alea rele. Şi-a procurat şi o frânghie straşnică. Ca să rămân în partea asta a ospiciului unde se află celula mea. numai deun idiot de birjar care m-a dus la spital cu prietenul meu. Are de pe-acum două chei. deoarece e tare greu să rezişti jucând asemenea comedie. În privinţa asta totu-i în regulă. Doar capul îmi iese afară printr-o gaură. ca să nu fie chip să sări afară din ea. nu mai lipseşte decât aia de la celula mea. spune el să le împletească. să mă muşte. le-a pus în cinci. care era bolnav şi care mi-a spus că eu sunt de vină că-i bolnav. nu-mi aduc aminte de nume. — Ţi-aduci aminte de numele unora? Îngerul Ciubucului? Molozarul? Clement? — Nu. — Ţi-aduci aminte de Marsilia? — Te cred. cuprins de-o imensă milă pentru fiinţa asta amărâtă care-o să crape ca un câine. Salvidia e-aproape gata. başca una pe care şi-a făcut-o din nişte fâşii din pânză de hamac.ălelalte. Cada e acoperită cu o pânză foarte ţeapănă. trebuie să mai trag din când în când câte-o criză. cum să nu-mi aduc aminte de Marsilia? Chiar foarte bine. — Dar prietenii? — Nu ştiu. Am tras una atât de bine jucată încât infirmierii caralii mau băgat într-o cadă cu apă fierbinte şi mi-au făcut două injecţii cu bromură. Da. Bietul Titin. Când maimuţicile astea blânde se hotărăsc să mă apere. Au trecut mai bine de două ore de când mă aflu în această baie cu soiul ăsta de 2 . nu ies cu sânge. e foarte periculos să stai împreună cu nebunii. Sunt nerăbdător să pornim la treabă. Asta-i tot. dar ce să fac? În orice caz. Piaţa Bursei cu peştii curvelor şi cu bandele de spărgători. cred că-i singurul chip de-a evada fără să risc vreo condamnare. îi dau mucul meu de trabuc şi mă ridic.

după ce m-a uns cu alifie picrică. Nici măcar nu pot să mă apăr. braţele mele se află sub pânză. Iar paznicul infirmier îl acuză pe cel care-a pregătit baia că a potrivit greşit robinetele. ochii săi mari mă privesc cu atenţie. parc-ar încerca să-şi amintească unde a mai văzut capul ăsta care iese ca dintr-un gârlici. Îi spun c-a erupt un vulcan în cadă. convins c-o să mă stranguleze cu labele lui de uriaş. Când sunt scos din cada în care era să fierb. Sunt înspăimântat la gândul c-o să mă gâtuie. am nişte arsuri îngrozitoare şi mă doare înfiorător.cămaşă de forţă. mă înăbuş respirându-l şi fac eforturi supraomeneşti. Toată sala s-a umplut cu abur. încercând să forţez pânza asta blestemată. Câteva injecţii cu morfină mă ajută să trec primele douăzeci şi patru de ore. dar mi-e teamă că strigătele mele o să-l înfurie şi mai mult. Închide apa rece şi deschide de tot robinetul cu apă clocotită. Îmi vine să strig după ajutor. Zbier ca un disperat. Închid ochii şi aştept. Respiraţia lui şi-un miros de putregai se revarsă asupra obrazului meu. Când mă întreabă doctorul ce s-a întâmplat. se-nvârte prin sală. mi se vine în ajutor. E totul pregătit. deoarece m-a pus de-a binelea la fiert. dar degeaba. Caraliii au văzut aburul care ieşea pe fereastră. când iată că intră Ivanhoe. şi-mi spune că am noroc aflându2 . Tocmai a plecat Salvidia. Ivanhoe a plecat. se depărtează. N-o să uit prea repede clipele astea de groază. Sunt badijonat cu acid picric şi culcat în mica sală de infirmerie a ospiciului. Nimeni nu pricepe nimic. unde sa julit pielea. Am arsuri atât de grava încât e chemat doctorul. Se apropie de mine. Mai ales la coapse şi într-o anumită regiune sensibilă. Mă îngrozesc văzând cum se uită la mine bruta. În sfârşit. apoi se duce la rotiţele alea mici cu care se dă drumul la apă. În sfârşit.

Am stabilit pentru noaptea asta. deoarece marea e foarte agitată şi untdelemnul ne va fi poate de folos spre a linişti valurile pentru lăsarea la apă. să ies definitiv învingător din drumul spre putreziciune! Ciudat lucru. o să golească butoiul de oţet pe la unsprezece noaptea. nu m-am putut stăpâni să nu-l revăd pe Matthieu purtat pur şi simplu. E târziu. Aşezat pe patul meu. dacă dă greş evadarea. mi-aştept amicul. îmi vine-n minte un singur gând referitor la trecut. cu untdelemn. Fie ca norocul şi Dumnezeu să m-ajute. o să-l rostogolim plin. I-a luat chiar acum amprentele pe-o bucată de săpun. Salvidia şi-a pregătit o traistă etanşă cu făină de manioc pe care a îmbibat-o cu untdelemn şi cu zahăr. Am şi-un săculeţ impermeabil pe care o să mi-l leg de gât. în sfârşit. de rechini — Papi. conţine ţigări şi un amnar cu iască. în timpul gărzii dintre unu şi cinci dimineaţa. Trebuie să facă rost repede de-o cheie a infirmeriei. Vreo trei kile. Pe celălalt. În ce-l priveşte. gând care se îndreaptă spre tatăl meu şi familia mea. drept în picioare. Nici o imagine a Curţii cu juri. Îmi bate tare inima. c-un şiş pe cinste la brâu. a juraţilor sau a procurorului. la drum! 3 . deoarece. Salvidia nu-i de serviciu.mă la infirmerie. Port un pantalon din saci de făină tăiat la genunchi şi o bluză de lână. În momentul în care s-a deschis uşa. zice el. Rămâne să-i spun eu când o să fiu îndeajuns de vindecat ca să profităm de prima gardă a unuia din caraliii care nu-şi fac rondul. Mâine o să avem cheia. ne putem întoarce în această parte a ospiciului fără să fim văzuţi. Peste câteva clipe va începe evadarea. Ca să câştige timp.

n-o să fie chip să trecem de stânci cu el plin. Cu gălăgia pe care-o fac vântul şi valurile. Îl aştept. uşa-i deschisă. ai grijă să nu la viteză. în noaptea atât de neagră că poţi să-ţi bagi degetele-n ochi. încet. pentru cazul c-ar scăpa butoiul. Există o mică trecere spre mare. Sunt voluminoase şi cam greu de mânuit.Îl urmez. „Repede. — Împinge-l. Închide repede uşa şi ascunde cheia într-un colţ al coridorului. Are două sute douăzeci şi cinci de litri fiecare. loviturile nu pot fi auzite. — Bate bine cuiele. l-a golit. El mă Urmează. aşa cum se află legate zdravăn unul de altul. dar apoi stâncile sunt greu de străbătut. iar eu cu sârmă. — Încet. — Goleşte butoiul. Cele două butoaie sunt greu de ridicat deasupra stâncilor. — Înfundă-i bine cepul. care astfel s-ar opri de-al meu. Cobor de-a-ndaratelea. grăbeşte-te. E-n regulă. Noroc că-i foarte puternic şi-i vine destul de uşor să-l frâneze îndeajuns pe panta asta abruptă. Stai. lua-l-ar dracii! Ridică niţel. Scoate butoiul ca pe-o jucărie îşi înconjură trupul cu frânghii. Locul ales ele camaradul meu pentru lansarea la apă nu-i prea nimerit ca să uşureze treaba. eu înainte şi pe urmă butoiul: Ajungem fără nici o greutate la capătul de jos al drumului. Găurile sunt pregătite. Apuc traista cu făină şi. cu butoiul de untdelemn. încep să-mi rostogolesc butoiul spre mare. pune-i placa asta de tinichea deasupra. Vântul suflă cu putere şi valurile se sparg turbate de stânci. Atenţie la valul acela! 2 .” Ajungem la cămară.

Lovitura asta înfiorătoare e-atât de puternică încât butoaiele se sparg. când ajung pe uscat. Trage tare spre tine. el şi cu mine. Aterizez aşezat de-a binelea între două stânci. — Fii atent! O să se fărâme. şi precis c-o să ne desprindem de stânci. nimic altceva. Fără să mă sinchisesc de ceva. Dar pentru asta tiebuie mai întâi să rezistăm şi să stăm pe loc. Cu trupul zdrelit. În clipa aceea împing ca turbat pluta. şi împinşi cu putere spre stâncă.Suntem ridicaţi amândoi. El se află-n faţa mea pe butoaie şi. doar cu cipicii. că dintr-odată suntem degajaţi şi luaţi de val. care se îndreaptă direct spre ţărm. când o să strig. fără să mai spun că putem să ne rupem un picior sau o mână! — Potoleşte-te. Zdrobit. chiar dacă ne-acoperă valurile. Mama ei de viaţă! Unde mi-o fi amicul? Strig iar. Înot şi mă las purtat de-un alt val. Cu siguranţă că şi el trage. dar. Când se retrage valul. spre mare. cu butoaie cu tot. De-abia am vreme să mă prind de ceva până să mă ia alt val. după mine. cu toată puterea. sau vino aici. cât mă ţine gura: 2 . Un val mare acoperă cu desăvârşire grupul compact pe care-l formăm. strig: „Salvidia! Romeo! Unde eşti?” Nici un răspuns. Sau treci înainte. acolo stai bine. frânturile se împrăştie. mă duce la o depărtare de peste douăzeci de metri de stâncă. mă culc în mijlocul drumului. reuşesc să scap de aici. În mijlocul hărmălaiei făcute de vânt şi de valuri cred că amicul meu a auzit poruncile pe care le-am strigat. un val uriaş ne prinde pe dedesubt şi ne zvârle ca pe-un fulg pe-o stâncă ascuţită aflată în faţa celorlalte. Salvidia. îmi dau seama că mă aflu la mai mult de-o sută de metri de locul unde am lăsat pluta la apă. în momentul în care mă caţăr la rândul meu. butoiul. Aşa. În acelaşi timp eu am să-mping. îmi dau jos pantalonii şi bluza de lână şi rămân gol puşcă.

Fără s-o caut prea mult.„Unde eşti?” Vântul. ridic pumnul şi-l sudui pe Dumnezeu: „Nemernicule. nici gura nu-mi miroase. un afurisit. Rămân locului. fiziceşte şi sufleteşte. o să mă întorc la infirmerie. da. curvarule. pentru că nu ştiu unde a pus Salvidia cheia de la uşa principală. cade de cealaltă parte a zidului. s-ar putea să reuşesc. Oare chiar s-o fi înecat amicul meu? Poate că apa l-o fi dus mult mai departe decât pe mine şi-o fi reuşit să se 2 . porcule. marea. nu ţi-e ruşine să te-ndârjeşti în felul ăsta contra mea? Bunul Dumnezeu ţi se spune? Mârşavule. Cu un pic de noroc. idiotule! Niciodată n-o să-ţi mai rostesc numele! N-o meriţi!” Vântul se potoleşte. Vântul şi apa de mare mă făcuseră sloi. pe de-a-ntregul zdrobit. Nici usturoi n-am mâncat. aşa-i! Un sadic. răsucind cheia de două ori. Intru şi închid uşa. cu faţa spre valurile astea monstruoase care au măturat totul. întrucât el nu fumează. cu tutunul şi amnarul — atenţie frăţească a prietenului meu. dac-oi putea. şi-arunc săculeţul pe care mi l-am prins de gât. scârnăvie. nu ştiu cât timp. Am sărit zidul ospiciului. Mă scol şi mă duc să-i storc la toaletă. Mi-am tras pătura peste cap. valurile — doar ele îmi răspund. Ajung nestingherit pe coridorul infirmeriei. Urc panta cu o singură idee în cap: să mă întorc şi să mă bag la loc în scutece. şi-acest calm aparent îmi face bine şi mă readuce la realitate. O s-o iau în sus spre ospiciu şi. În picioare cu faţa-n vânt. găsesc cheia infirmeriei. Apoi încep să plâng de furie. asta eşti! Un pervertit. mă încălzesc încetul cu încetul. nemişcat. Mă duc la fereastră şi arunc cheia foarte departe. Singurul lucru care m-ar putea trăda e faptul că târlicii-s uzi.

O să fie mai greu să-i fac să creadă că m-am vindecat sau măcar că sunt mai apt să mă întorc în lagăr decât să pătrund în ospiciu. Pe jumătate adormit. o să te întorci în celula ta. — Ce-i asta. zgâlţâit. Mă priveşte foarte mirat. Nam auzit să se zvonească ceva. din curte la celula mea. Nu m-oi fi întors prea curând? Trebuia să mai aştept puţin. şi precis că m-a salvat faptul că eram în urmă în loc să fiu în faţă De unde să ştiu? Trebuie să ies din ospiciu. Sala e toată scăldată în soare şi fereastra-i deschisă. şefule. Au trecut trei zile de când am dat greş cu evadarea. noaptea mi-e frig. — Domnule Rouviot (ăsta-i infirmierul-şef). În trecere. Saliva mi-e de-ajuns ca să le facă să lunece. Umblu din celulă mea până-n curte. Le înghit fără apă. înseamnă că bietul de el a murit. Îl urmez. Na. bea-o. zdrobit desigur de stânci. Dormeam când. Promit că nu-mi murdăresc hainele. E zece dimineaţa. Îmi reproşez c-am ajuns prea repede la concluzia că amicul meu e pierdut. În sertarul micii măsuţe de noapte se află două pastile pentru dormit. Profit de asta ca să-mi usuc cipicii la soare. mă lasă să rămân în curte. apoi îmi zice: 3 . — De ce m-aţi trezit? — Pentru că ţi s-au vindecat arsurile şi avem nevoie de pat. vreţi să fiţi amabil şi să-mi daţi un pantalon şi-o cămaşă? Caraliul a încremenit de uimire. — E-n regulă. îl văd pe caraliul infirmier în faţa mea. izbutesc totuşi să-mi dau seama că-n ceea ce mă priveşte nu s-a observat nimic anormal. Acum trebuie să-l conving pe doctor că mi-e mai bine. Nu ţi-ai băut cafeaua? S-a răcit. Salvidia nu s-a mai zărit. Eu însumi abia de-am scăpat. Papillon? Dormi buştean.prindă de ceva la capătul insulei. Trei bolnavi privesc afară.

— Stai jos aici. în schimb n-am auzit să se spună nici ceva de rău. te servesc cu plăcere. — Cum adică? — Lasă bancurile! Crezi c-am înghiţit tromboanele tale! De şapte ani sunt infirmier la ţăcăniţi şi-am văzut din prima săptămână că eşti un simulant. Ia spune. da' nu-i port pică pentru asta. Un tip din Auvergne. — Papillon. Caraliul nu sosise încă. ai fost bolnav. Ăsta-i ospiciul. — Şi ce-i cu asta? — E că-mi pare tare rău c-ai dat greş în cărăbăneala ta cu Salvidia. Mă doare cu-adevărat. văd că-ţi merge mai bine. şefule. ce s-a întâmplat? — Şefule. acu n-are rost s-o mai faci pe nebunu'. bătrâne. mi-a vorbit aseară pentru prima oară. Au găsit pe ţărm frânturi din butoi 1 . Papillon. Iar dacă n-am auzit să-l vorbească cineva de bine. spune-mi. dar el zice că mă cunoaşte. un infirmier ocnaş. bine. Pe el. — Ce-ai vrea să faci? — Orice. Dacă ai nevoie de ceva. dau ajutor la curăţatul celulelor. fii aşa drăguţ. lângă mine. pentru că era un prieten bun. — Bă. mă mir c-am ajuns aici. va să zică mă aflu la nebuni? Te pomeneşti c-am luat-o razna. Şi iată-mă îmbrăcat. Bietul Salvidia! O fi fost tămbălăul de pe lume când au constatat că plecase. înseamnă că-i băiat de treabă. Ai vrea să lucrezi? — Da. De ce sunt aici? Spune-mi. Eram singuri la postul de gardă. Are o privire atât de cinstită că nu mă îndoiesc de corectitudinea Iui. asta l-a costat viaţa. Nu-l ştiu pe tipul ăsta. Seara îmi lasă uşa deschisă până la nouă şi mă încuie abia când paznicul de noapte îşi începe garda. deşi nu mi-a şoptit nimic înainte.

îl întreb pe Dupont dacă poate să scoată o scrisoare de-a mea ca s-o pună la poştă. Dar se pare că ceilalţi peşti i-au mâncat toate măruntaiele şi o parte a piciorului. Nici să te vindeci prea repede nu-i bine. Mulţumesc. Aşa-i viaţa. Din cauza stării de descompunere nu s-a mai făcut autopsie. Îi scriu mamei lui Romeo Salvidia. în Italia: „Doamnă. Să-ncepi să te porţi cum trebuie. Cum te cheamă? — Dupont. A trecut vreo lună de când am ratat evadarea. zice el. Sunt convinşi c-a fost înghiţit de rechini. Ne făgăduisem reciproc să scriem familiei noastre de s-ar întâmpla vreo nenorocire unuia din noi. — Ce mă sfătuieşti? — Am s-aranjez să fii numit la corvoada care iese-n fiecare zi din ospiciu ca să meargă după alimente la spital. Prietenul fiului dumneavoastră. hotărăsc să nu mă mai gândesc la acel coşmar. Doctorul face un scandal grozav pentru uleiul de măsline irosit. Avea scăfârlia găurită. zice Dupont. Cu războiul ăsta. n-o să mai căpătăm aşa curând. băiatul dumneavoastră a murit fără lanţuri la picioare.” Odată această datorie îndeplinită. A murit liber. Ar trebui s-o dea lui Galgani ca s-o strecoare în sacul poştal cu o clipă înainte de-l sigilează. curajos. Mai rămâne să ies 2 . A murit pe mare. departe de paznici şi de temniţă. luptând vitejeşte ca să-şi cu-cerească libertatea. E de neînţeles cum de nu l-au înfulecat rechinii. în felul ăsta ai să te plimbi. Papillon. sărutânduvă mâinile ca un fiu. Îmi îndeplinesc această îndatorire dureroasă. Şase zile mai târziu. frate. Vezi ca din zece conversaţii vreo opt să fie cu judecata. N-o să-ţi uit sfaturile. au găsit plutind trupul prietenului meu.zvârlite de mare. — îţi mulţumesc.

mai să damblagească. ca să se readapteze la o viaţă normală. şi-o să-i cer scuze supraveghetorului. îmi pun hamacul lângă locul ăsta goi. domnule doctor. Gardianul m-a numit îngrijitor al grădinii sale. Cam depăşisem măsura. zicând că grădina lui n-a fost niciodată lucrată cu atâta grijă. Au trecut două luni de când sunt cuminte şi-am devenit atât de apreciat că idiotul ăsta de caraliu nu mai vrea să-mi dea drumul. O să mă rog de bunul Dumnezeu să-i dea alţii. să scoată măcar un sunet. până la urmă a plâns cu lacrimi adevărate. — Ia spune. dar nu putea. Caraliul s-a opus. Atâta iubea căpşunii ăştia că sunt cu-adevărat mâhnit. la ultima vizită. doctorul voia să-mi dea drumul din ospiciu ca să trec în lagăr în chip de „externare de probă”. insistă el. Tipul din Auvergne îmi zice că. dar ce era să fac? Doctorul n-a prea luat chestia asta în tragic. trebuie „externat de probă”. i-a venit ideea asta ciudată. În locul fiecărui căpşun am plantat câte-o mică cruce. Drept care azi-dimineaţă am smuls toţi căpşunii şi i-am aruncat la gunoi. Bolnavul. atâtea cruci. Aflându-se singur în grădină.din ospiciu. Iată-mă în lagăr. Mălaiul ăla mare de caraliu mai. Nu-i nevoie să mai povestesc ce tărăboi s-a iscat. să ajung cu orice preţ pe Insula Diavolului şi să încerc altă evadare. Aşezat pe-o roabă. Atâţia căpşuni. de ce-ai smuls căpşunii şiai pus cruci în locul lor? — N-aş putea să vă explic treaba asta. 2 . atât era de oţărât. Mi-am regăsit prietenii. ca şi cum Matthieu s-ar mai afla aici. Făcea spume la gură şi se îneca încercând să vorbească. Papillon. Locul lui Carbonieri e gol. în lagăr.

Papillon. uneori numai cu nevastă-sa. — Şi pe urmă. iar nevastă-sa îi dă ajutor. doctorul mă descoase în legătură cu trecutul meu. nu mai pot să îndur ocna asta. Administraţia asta-i putredă. S-a făcut: urmează să plec mâine. Aşa că. Au fost atât de buni cu mine că n-am vrut să-i mint: — Doctore. aranjează să fiu trimis pe Insula Diavolului. Mai întâi că vreau să te văd.. Papillon. în faţa spitalului. În afara doctorului. Acest doctor şi soţia sa ştiu de ce mă duc pe Insula Diavolului. numai să se termine odată. sistemul ăsta de represiune îmi face silă. spune soţia doctorului.. într-un fotoliu în faţa casei sale. — Te înţeleg. Petrec zilnic câteva ore cu doctorul şi cu nevastă-sa. Am băut o cafea şi-am fumat câteva ţigări în tovărăşia doctorului. Mi-a poruncit să mătur frunzele de la opt la zece dimineaţa.Doctorul a pus să mi se coasă pe haină: „în tratament special”. Mă obligă să le povestesc întâmplările vieţii mele. dar şi să aud celelalte păţanii. Petrec fiecare după-masă cu oamenii ăştia admirabili. Papillon? Prin ce-ai mai trecut după ce te-ai despărţit de indienii care pescuiau perle?. deoarece sunt convinşi că asta mă ajută să mă echilibrez definitiv. să evadez sau să crap. Soţia sa şade lângă noi. M-am hotărât să-l rog pe doctor să aranjeze trimiterea mea pe Insula Diavolului. nimeni n-are dreptul să-mi dea vreun ordin. adio şi noroc! 2 . — Vino să mă vezi în fiecare zi.

Caietul al zecelea

insula diavolului

BANCA LUI DREYFUS E cea mai mică dintre cele trei insule ale Salvării. Şi cea mai nordică, totodată, cea mai direct bătută de vânt şi de valuri. După o strâmtă suprafaţă orizontală, care se întinde de-a lungul mării, de jur împrejur, urcă repede spre un platou înalt, unde se află postul de gardă al supraveghetorilor şi o singură sală pentru ocnaşi, în număr de aproximativ zece. Oficial, pe Insula Diavolului nu trebuie trimişi ocnaşi de drept comun, ci numai condamnaţi şi deportaţi politici. Fiecare trăieşte într-o căsuţă cu acoperiş de tablă. Lunea capătă alimente crude pentru câte-o săptămână, iar zilnic câte-un coltuc de pâine. Sunt vreo treizeci. Treaba de infirmier o face doctorul Léger, cel care şi-a otrăvit întreaga familie la Lyon sau prin împrejurimi. Politicii nu întreţin legături cu ocnaşii şi scriu câteodată la Cayenne, protestând împotriva cutărui sau cutărui ocnaş din insulă. Atunci acesta e ridicat şi se reîntoarce pe Insula Royale. Insula Royale e legată de Insula Diavolului printr-un cablu, întrucât marea e foarte des prea montată pentru ca şalupa Insulei Royale să poată veni şi aborda la un soi de debarcader din beton.
1

Pe paznicul-şef al lagărului (sunt trei) îl cheamă Santori. E-un lungan murdar, deseori nu se bărbiereşte câte-o săptămână. — Papillon, sper c-ai să fii cuminte pe Insula Diavolului. Să nu-mi faci greutăţi, şi-am să te las şi eu în pace. Urcă până la lagăr, o să ne vedem acolo. Găsesc în sală şase ocnaşi: doi indochinezi, doi negri, un bordelez şi un tip din Lille. Unul din indochinezi mă ştie bine; era cu mine la Saint-Laurent în prevenţie pentru omor. E-un supravieţuitor al răscoalei din ocna de la Poulo Condor, în Indochina. De meserie pirat, ataca sampanele37 şi uneori asasina întregul echipaj împreună cu familia. Extrem de periculos, dar are cu toate acestea un mod de-a trăi în comun care insuflă încredere şi simpatie. — Cum o duci, Papillon? — Dar tu, Chang? — Merge. Aici e bine. Tu mănâncă cu mine. Tu dormi aici, lângă mine. Eu fac mâncare de două ori pe zi. Tu prinde peşte. Aici mult peşte. Apare Santori. — A, te-ai instalat? Mâine dimineaţă o să te duci cu Chang să dai de mâncare la porci. El o să aducă nucile de cocos şi tu o să le despici cu o toporişca. Trebuie să pui deoparte nucile cu smântână, să le dai purceilor care n-au dinţi. După-masă, la patru, ai de făcut acelaşi lucru. Cu excepţia ăstor două ore, una dimineaţa, alta dupăamiaza, eşti liber să faci ce doreşti. Fiecare pescar trebuie să aducă zilnic câte-un kil de peşte bucătarului meu, sau nişte langustine. În felul ăsta, toată, lumea-i mulţumită. De acord? — Da, domnule Santori. — Ştiu că nu te gândeşti decât la evadare, dar întrucât de-aici e imposibil, nu mă doare capul. Noaptea
37 Sampan — corabie cu pânze întrebuinţată în Extremul Orient (n. t.) 2

staţi închişi, dar ştiu că unii ies totuşi. Fereşte-te de deţinuţii politici. Fiecare are câte-o macetă. Dacă teapropii de casele lor, îşi închipuie că vii să le furi vreo pasăre sau nişte ouă. Aşa că poţi fi omorât sau rănit, deoarece ei te văd, iar tu nu-i vezi. După ce-am dat de mâncare la peste două sute de porci, am străbătut insula cât a fost ziua de lungă, însoţit de Chang, care-i cunoaşte fiecare ungher. Pe drumul care dă ocol insulei, la marginea mării, ne-am întâlnit cu un tip bătrân, cu o barbă lungă, albă. E-un ziarist din Noua Caledonie, care în timpul războiului din 1914 scria articole contra Franţei, de partea nemţilor. L-am văzut şi pe nemernicul din pricina căruia a fost împuşcată Edith Carvell, infirmiera engleză sau belgiană care-i salva pe aviatorii englezi în 1917. Tipul ăsta respingător, gras şi îndesat, ţinea un baston în mâna, şi bătea un uriaş ţipar de mare, lung de mai bine de~un metru şi jumătate şi gros cât coapsa mea. Infirmierul locuieşte de asemenea într-una din aceste căsuţe, care n-ar trebui să fie folosite decât de politici. Acest doctor Léger e-un găligan murdar şi voinic. Doar chipul îi este curat; părul cărunt şi foarte lung îi acoperă gâtul şi tâmplele. Are mâinile roşii şi scrijelite de răni prost cicatrizate, pe care şi le face probabil prinzându-se, în mare, de colţurile stâncilor. — Dacă ai nevoie de ceva, vino şi-am să-ţi dau. Să nu vii decât dacă eşti bolnav. Nu-mi place să fiu vizitat, şi încă mai puţin să mi se vorbească. Vând ouă, şi câteodată un pui sau o găină. Dacă omori pe-ascuns vreun purceluş, adu-mi o pulpă dinapoi, şi-o să-ţi dau un pui şi şase ouă. Dacă tot eşti aici, ia şi flaconul ăsta cu o sută douăzeci de casete de chinină. Întrucât ai venit aici ca să evadezi, în eventualitatea că se-ntâmplă minunea să reuşeşti, o să-ţi trebuiască în junglă.
2

Pescuiesc dimineaţa şi seara cantităţi astronomice de roşioare de stâncă. În fiecare, zi, trimit câte trei sau patru kile pentru cazanul caraliilor. Santori e în culmea fericirii, niciodată n-a căpătat atâtea soiuri de peşte şi de langustine. Câteodată, când marea e joasă, adun trei sute de langustine. Doctorul Germain Guibert a venit ieri pe Insula Diavolului. Marea fiind liniştită, a venit împreună cu comandantul Insulei Royale şi cu doamna Guibert. Această admirabilă femeie e prima femeie care-a pus piciorul pe Insula Diavolului. După câte spune comandantul, niciodată n-a călcat vreun civil pe insulă. Am putut sta de vorbă cu ea mai bine de-o oră. A venit cu mine până la banca pe care se aşeza Dreyfus privind în larg, spre Franţa care-l alungase. — Dacă piatra asta lustruită ne-ar putea spune gândurile lui Dreyfus... zice ea, mângâind piatra. Papillon, cu siguranţă că ne vedem pentru ultima oară, deoarece îmi spui că în curând ai să încerci să evadezi. Am să mă rog lui Dumnezeu să izbândeşti. Şi te-aş ruga ca, înainte să pleci, să vii să stai un minut pe banca asta pe care am mângâiat-o şi s-o atingi cu mâna ta, spre ami spune adio. Comandantul mi-a permis să-i trimit doctorului, cu cablul, când voi dori, nişte langustine şi peşte. Santori e de acord. — Adio, domnule doctor, adio, doamnă. Îi salut în chipul cel mai firesc cu putinţă înainte ca şalupa să se desprindă de chei. Ochii doamnei Guibert mă privesc, larg deschişi, cu aerul că-mi spune: „Aminteşte-ţi mereu de noi, nici noi nu te vom uita”. Banca lui Dreyfus se află pe culmea extremităţii nordice a insulei. Domină marea de la cel puţin patruzeci de metri.
2

Azi n-am fost la pescuit. Într-un fel de acvariu natural am peste o sută de kile de roşioare, iar într-un butoi de metal legat eu un lanţ, peste cinci sute de langustine. În consecinţă, îmi pot îngădui să nu merg la pescuit. Am deajuns ca să-i trimit doctorului, pentru Santori, pentru indochinez şi pentru mine. Suntem în 1941, mă aflu de unsprezece ani întemniţat. Am treizeci şi cinci de ani. Cei mai frumoşi ani ai vieţii mele i-am petrecut fie într-o celulă, fie în carceră. M-am bucurat doar de şapte luni de libertate completă, cu tribul meu indian. Copiii pe care i-oi fi având cu cele două neveste indiene au acum opt ani. Ce oroare! Ce repede a trecut timpul! Dar, privind înapoi, contemplu acele ore, acele minute, atât de greu totuşi de îndurat, fiecare din ele încrustate în această cale a calvarului. Treizeci şi cinci de ani! Unde-o fi Montmartre, Piaţa Blanche, Pigalle, balul de la Petit Jardin, bulevardul Clichy? Unde-o fi Nénette, cu chipul ei de madonă; adevărată camee, care, devorându-mă disperată cu ochii ei mari, a strigat la Curtea cu juri: „Nu-ţi face sânge rău, iubitule, vin să te caut acolo?” Unde-o fi Raymond Hubert ăla, cu-al său: „O să fim achitaţi”? Unde-or fi ele, cele douăsprezece momâi din juriu? Dar sticleţii? Dar procurorul? Ce-o fi făcând sub jugul nemţesc tata, şi familiile întemeiate de surorile mele? Atâtea evadări! Ia să vedem, câte? Prima când am plecat de la spital, după ce i-am pus jos pe caralii. A doua în Columbia, la Rio Hacha. Cea mai frumoasă. Acolo izbândisem pe deplin. De ce mi-oi fi părăsit tribul? Un fior de voluptate îmi străbate trupul. Îmi pare că mai trăiesc senzaţiile amorului pe care-l făceam cu cele două surori indiene.
2

Apoi a treia, a patra, a cincea şi a şasea la Baranquilla. Ce ghinion cu evadările astea! Lovitura cu slujba religioasă, eşuată în chip atât de nefericit! Dinamita aia, care s-a dus pe pustii, iar de cealaltă dată, Clousiot ăla care-şi agăţă pantalonii! Şi întârzierea cu somniferul! A şaptea pe Insula Royale, când m-a denunţat porcul ăla de Bébert Celier. Dacă nu era el, precis că reuşea. Iar dacă şi-ar fi ţinut gura, eram liber, cu bietul meu prieten Carbonieri. A opta, ultima, din ospiciu. Am făcut o greşeală, o mare greşeală, că l-am lăsat pe italian să aleagă locul de unde să pornim. Cu două sute de metri mai jos, spre măcelărie, precis că ne-ar fi fost mai uşor să lansăm pluta. Banca asta, pe care Dreyfus, condamnat pe nedrept, a găsit curajul să continue totuşi să trăiască, trebuie să-mi slujească la ceva Nu trebuie să mă dau bătut. Trebuie să încerc altă evadare. Da, piatra asta şlefuită, netedă, dominând hăul de stânci, unde valurile lovesc turbate, fără încetare, trebuie să fie pentru mine un sprijin şi un exemplu. Dreyfus nu s-a lăsat niciodată doborât şi a luptat necontenit, până la capăt, pentru reabilitarea sa. E drept, s-a găsit să-l apere Emile Zola, cu faimosul său J'accuse. Cu toate astea, dacă n-ar fi fost un bărbat oţelit, văzându-se copleşit deatâta nedreptate, cu siguranţă că s-ar fi aruncat în prăpastie chiar de pe banca ăsta. A ştiut să reziste. Nu mi-e îngăduit să fiu mai prejos de el, şi trebuie să mă las de ideea de a porni la o nouă evadare cu deviza: să înving sau să mor. La cuvântul „să mor” trebuie să renunţ, spre a nu mă gândi decât la faptul că voi birui şi voi fi liber.
3

În lungile ore pe care le petrec aşezat pe banca lui Dreyfus, mintea mea o ia razna, visez despre trecut şi clădesc un viitor trandafiriu. Ochii îmi sunt adesea orbiţi de lumina prea puternică, de răsfrângerile platinate ale crestei valurilor. Tot privind marea asta, fără a o vedea cu-adevărat, încep să cunosc toate capriciile posibile şl imaginabile ale valurilor care ascultă de vânt. Neîncetat, fără să obosească vreodată, marea loveşte stâncile cele mai avansate ale insulei. Ea le cotrobăie, le despică, parcă; i-ar spune Insulei Diavolului: „Pleacă, trebuie să dispari, mă stânjeneşti când mă avânt spre continent, îmi stai în drum. De asta fur zilnic, necontenit, câte-o fărâmă din tine.” Când e furtună, marea se dezlănţuie pe săturate, şi nu numai că năvăleşte şi greblează, în timp ce se retrage, tot ce-a reuşit să distrugă, dar încearcă întruna, întruna, să umple cu apă toate colţurile şi cotloanele, ca să mineze, încet-încet, pe dedesubt, aceste stânci uriaşe care par să-i spună: „Pe-aici nu se trece.” În clipa asta observ ceva foarte interesant. Exact la poalele băncii lui Dreyfus, venind spre nişte stânci imense care aduc a cocoaşă cu două versante opuse, valurile atacă, se sparg şi se retrag violent. Tonele lor de apă nu se pot împrăştia întrucât sunt prinse între aceste două stânci care alcătuiesc un fel de potcoavă largă de vreo cinci sau şase metri. Pe urmă vine faleza, deci apa valului nu poate să iasă decât înapoindu-se spre mare. Asta-i foarte important, deoarece dacă — în clipa în care se sparge valul şi se prăbuşeşte în bulboană — sar de pe stâncă cu un sac de nuci de cocos, plonjând direct în val, nu încape îndoială că mă va purta cu el când se va retrage.
4

Ştiu unde pot să găsesc câţiva saci de iută, deoarece la cocinile de porci sunt câţi vrei, pentru strângerea nucilor de cocos. Primul lucru de făcut: o probă. Când e lună plină, mareele sunt mai înalte, deci valurile mai puternice. O să aştept până o să fie lună plină. Un sac de iută bine cusut, umplut cu nuci de cocos, cu învelişul lor de fibre, e bine ascuns, într-un soi de peşteră, în care, ca să intri, trebuie Să te cufunzi sub apă. Am descoperit-o plonjând ca să prind langustine. Ele stau lipite de plafonul peşterii, Care primeşte aer doar când marea e joasă. Într-un alt sac, legat de sacul cu nuci de cocos, am băgat o piatră care cântăreşte între treizeci şi cinci şi patruzeci de kilograme. Întrucât o să pornesc cu doi saci în loc de unul, şi cum eu am şaptezeci de kilograme, proporţiile sunt păstrate. Mă simt foarte agitat la gândul acestei experienţe. Partea asta a insulei e tabu. Nicicând nu i-ar fi da cuiva prin cap că cineva o să aleagă pentru evadare partea cea mai bătută de valuri, adică cea mai periculoasă. Cu toate acestea, e singurul loc din care, dacă reuşesc să mă desprind de ţărm, aş fi purtat spre larg, fiind cu neputinţă să fiu zvârlit pe Insula Royale. De-aici trebuie s-o pornesc, şi nu din altă parte. Sacul cu nuci de cocos şi pietroiul sunt mai grele, şi nu prea lesne de dus. N-am putut să le urc pe stâncă. Stânca e năclăită şi mereu udată de valuri. Chang, cu care am stat de vorbă, o să vină să mă ajute. Şi-a luat tot soiul de catrafuse pentru pescuit, undiţe de adâncime, pentru cazul în care, dacă ne-ar surprinde cineva, să putem spune c-am pus undiţele astea în chip de capcane pentru rechini.
5

— Dă-i drumul, Chang. Încă puţin şi e-n regulă. Luna plină luminează scena ca ziua-n amiaza mare. Gălăgia pe care-o fac valurile, mă ameţeşte. Chang mă întreabă: — Gata, Papillon? Dă-i drumu' pe-ăsta. Valul, înalt de vreo cinci metri, drept, se repede ca un nebun spre stâncă, se sparge sub noi, dar izbitura e-atât de puternică încât creasta trece peste stâncă şi ne udă la piele. Dar asta nu ne împiedică să zvârlim sacul chiar în clipa-n care valul începe să se învârtească, înainte de-a se retrage. Ridicat ca un fulg, sacul porneşte spre mare. — E-n regulă, Chang, e bine. — Stai, vezi dacă sac nu vine înapoi. Abia dac-au trecut cinci minute, când, înmărmurit, îmi văd sacul sosind, cocoţat pe creasta unui uriaş val de fund, înalt de peste şapte-opt metri. Valul saltă ca pe un pai sacul ăsta cu nuci de cocos şi cu pietroiul lui. Îl poartă pe creastă, puţin înaintea spumei, şi-l retrimite cu o forţă nemaipomenită înapoi de unde-a pornit, puţin spre stânga, unde se zdrobeşte de stânca din faţă. Sacul se deschide, nucile se împrăştie şi pietroiul se rostogoleşte în abis. Uzi pân' la oase, deoarece valul ne-a udat în întregime şi aproape că ne-a măturat — noroc că spre pământ — juliţi si zdreliţi, fără să mai aruncăm vreo privire spre mare, Chang şi cu mine ne depărtăm cât putem de repede de locul ăsta blestemat. — Nu bun. Papillon. Nu bun asta idee de evadare de la Insula Diavolului. Mai bine de la Insula Royale. Dinspre sud poţi plecat mai bine decât de-aici. — Da, dar de pe Insula Royale s-ar afla de evadare, în cel mult două ore. Sacul de cocos n-ar fi împins decât de val, aşa că mă pot prinde în cleşte cu cele trei bărci ale insulei. Pe când aici, mai întâi că nu
1

există nici un vas; în al doilea rând, precis că am răgaz toată noaptea până ce-o să-şi dea seama că m-am cărăbănit; pe de altă parte, s-ar crede că m-am înecat la pescuit. Pe Insula Diavolului nu există telefon. Dacă plec pe furtună, nici o şalupă nu e în stare să ajungă la Insula Diavolului. Aşa că de-aici trebuie să plec. Dar cum? La prânz e-un soare de plumb. Un soare tropical, parcă îţi fierbe creierul în ţeastă. Un soare care transformă în cenuşă orice plantă ce-a răsărit, dar n-a reuşit să crească destul de puternică ca să-l înfrunte. Un soare care face să se evapore în câteva ore orice băltoacă nu prea adâncă de apă de mare, lăsând o pojghiţă albă de sare. Un soare care face aerul să joace. Da, aerul se mişcă, se mişcă de-a binelea în faţa ochilor mei, iar reverberaţia soarelui pe mare îmi pârjoleşte ochii. Cu toate acestea, mă aflu iarăşi pe banca lui Dreyfus, nimic din toate astea nu mă împiedică să studiez marea. Şi-abia acum îmi dau seama că sunt prost ca noaptea. Valul de fund, care, de două ori mai înalt decât oricare alt val, mi-a zvârlit sacul înapoi pe stânci, pur şi simplu, făcându-l praf, se repetă numai o dată la fiecare şapte valuri. De la prânz la asfinţit am stat să privesc dacă treaba asta merge automat, dacă nu intervine vreun capriciu, adică o dereglare în ce priveşte periodicitatea şi forma acestui val gigantic. Nu, valul de fund n-a sosit măcar o dată mai devreme sau mai târziu. Şase valuri de câte aproximativ şase metri, apoi valul de fund, care ia naştere la mai bine de trei sute de metri de ţărm. Vine drept ca un „I”. Pe măsură ce se apropie, îşi sporeşte volumul şi înălţimea. Aproape că n-are deloc spumă pe creastă, spre deosebire de celelalte şase. Foarte puţină. Face un
2

zgomot caracteristic, ca un tunet care bubuie stingânduse-n depărtare. Când se sparge de cele două stânci şi se repede în trecătoarea dintre ele, venind să se izbească de faleză, având o masă mult mai mare decât a celorlalte valuri, se înăbuşă, se roteşte de câteva ori în văgăună şi trebuie să treacă zece până la cincisprezece secunde pentru ca aceşti curenţi, aceste vârtejuri, să regăsească ieşirea şi să plece, desprinzând şi rostogolind cu ele pietroaiele care fac doar un du-te-vino, însoţit deun asemenea vuiet încât ai jura că sute de cotigi cu pietre sunt descărcate brutal. Bag vreo zece nuci de cocos în acelaşi sac, vâr înăuntru şi-un pietroi de vreo douăzeci de kilograme şi, de îndată ce se sparge valul de fund, arunc sacul în el. Nu pot să-l urmăresc din ochi, pentru că e prea multă spumă albă în prăpastie, dar am răgaz să-l zăresc o secundă când apa, de parc-ar fi suptă, se avântă spre mare. Sacul nu s-a întors.. Celelalte şase valuri navuseseră destulă putere spre a-l arunca pe ţărm şi, când s-a format al Şaptelea, la o depărtare de vreo trei sute de metri, sacul trecuse probabil de punctul unde ia naştere valul, întrucât nu l-am mai văzut. Îmbătat de bucurie şi speranţă, o iau spre lagăr. E-n regulă, am găsit un loc straşnic de lansare la apă. În treaba asta n-o să fie nimic la voia întâmplării. Am să fac totuşi o probă mai serioasă., folosind exact aceleaşi date ca şi pentru mine: doi saci cu nuci de cocos bine legaţi unul de celălalt şi pe deasupra o greutate de vreo şaptezeci de kile, alcătuită din două sau trei pietroaie, îi povestesc totul lui Chang. Iar camaradul meu, indochinezul de la Poulo Condor, mi-ascultă explicaţiile numai urechi.
3

— E-n regulă, Papillon. Cred tu nimerit. Eu ajut la tine pentru proba adevărată. Aştepţi maree înaltă de opt metri. Curând echinox. Ajutat de Chang, profitând de-o maree de echinox înaltă de peste opt metri, aruncăm în faimosul val de fund doi saci cu nuci de cocos încărcaţi cu trei bolovani, care fac cam optzeci de kilograme. — Cum chemi tu fetiţa căutat la Saint-Joseph? — Lisette. — Aşa chemăm valul cu care o dată tu pleci: Lisette. De acord? — De acord. Lisette soseşte făcând acelaşi zgomot ca un rapid care intră într-o gară. S-a format la o distanţă de peste două sute cincizeci de metri şi, dreaptă ca o faleză, înaintează crescând cu fiece secundă. E într-adevăr foarte impresionantă. Se sparge cu-atâta putere încât Chang şi cu mine, suntem pur şi simplu măturaţi de pe stâncă şi sacii încărcaţi cad de la sine în abis. Întrucât ne-am dat imediat seama, într-o fracţiune de secundă, că n-o să putem rezista pe stâncă, ne-am aruncat înapoi, ceea ce nu ne-a scăpat de-o trâmbă de apă, dar ne-a ferit de căderea în prăpastie. Era zece dimineaţa când făceam proba asta. Nu riscăm nimic, întrucât cei trei caralii au treabă la celălalt capăt al insulei, unde fac un inventar general. Sacul a plecat, îl zărim clar, foarte departe de ţărm. O fi fost tras oare dincolo de locul unde se iscă valul? N-avem nici un reper ca să vedem dacă se află mai departe sau mai aproape. Cele şase valuri care vin după Lisette n-au putut să-l ajungă din goana lor. Încă o dată se formează şi-o porneşte Lisette. Nici ea n-aduce sacii. Înseamnă c-au ieşit din zona ei de influenţă. Urcându-ne repede pe banca lui Dreyfus, spre a încerca să-i mai zărim o dată, avem în patru rânduri bucuria de
1

a-i vedea săltând foarte departe, pe creasta valurilor care nu se îndreaptă spre Insula Diavolului, ci o iau spre apus. Fără doar şi poate, experienţa a reuşit. Vei porni spre marea aventură pe spinarea Lisettei. — E-acolo, uite. Unu, două, trei, patru, cinci, şase... şi iat-o pe Lisette sosind. Marea e totdeauna agitată în dreptul promontoriului unde se află banca lui Dreyfus, dar azi e deosebit de furioasă. Lisette înaintează cu mugetul ei caracteristic. Îmi pare şi mai uriaşă, deplasând azi, în special la bază, mai multă apă ca de-obicei. Masa asta monstruoasă vine s-atace cele două stânci mai repede şi mai drept ca oricând. Iar atunci când se sparge şi se prăbuşeşte în spaţiul dintre pietroaiele uriaşe, lovitura e şi mai năucitoare, dacă-i cu putinţă, decât în majoritatea cazurilor. — Aici zici că trebuie să sărim? Ei bine, băieţaş, ai ales locul la mare fix. Nu-i de mine. Vreau să mă cărăbănesc, nimic de zis, dar nu să mă sinucid. Sylvain a rămas foarte impresionat de felul cum i-am descris-o pe Lisette. E de trei zile pe Insula Diavolului, şi sigur că i-am propus să plecăm împreună. Fiecare pe câte-o plută. În felul ăsta, dacă acceptă, o să am un camarad pe continent cu care să pornesc la o nouă evadare. Singur în junglă nu-i prea vesel. — Nu te speria dinainte. Recunosc că, la prima ochire, oricare ar da înapoi. Dar e singurul val care te poate purta destul de departe pentru ca ălelalte, care vin din urmă, să n-aibă destulă putere să te-ntoarcă la stânci. — Linişteşte la tine, uite, noi încercat, zice Chang. Grozav, de cum plecat, nu mai poţi întoarce la Insula Diavolului, nici la Insula Royale.
2

Mi-a trebuit o săptămână să-l conving pe Sylvain. E-un tip numai muşchi, de-un metru optzeci, un trup bine proporţional, de atlet. — Bine. Să zicem c-o să ne ducă destul de departe. Pe urmă, cât crezi că durează până să ajungem la continent, purtaţi de maree? — Sincer să-ţi spun, Sylvain, n-am idee. Deriva poate să dureze un timp mai lung sau mai scurt, asta o să depindă de vreme. Vântul o să aibă un efect slab, prea o să fim lipiţi de mare. Dar dacă se strică vremea, valurile o să fie mai puternice şi-o să ne-mpingă mai repede până la junglă. După şapte-opt, cel mult zece maree, o să fim aruncaţi pe coastă. Înseamnă că, punând la socoteală şi decalajele, e-o treabă de patruzeci şi optşaizeci de ore. — Cum ai socotit? — De la Insule drept până la ţărm nu sunt mai mult de patruzeci de kilometri. Mergând în derivă, înseamnă că străbatem ipotenuza unui triunghi dreptunghic. Uită-te la direcţia valurilor. Avem de parcurs, aproximativ, o sută cincizeci de kilometri. Cu cât ne vom apropia de coastă, cu atât ne vor împinge valurile mai direct spre ea. Mă priveşte, mă ascultă foarte atent în timp ce-i explic. Tipul ăsta voinic e foarte deştept. — Aşa-i, sunt de-acord cu tine că n-ai bătut câmpii, şi de n-ar fi mareele joase, care o să ne-ntârzie, pentru că ele o să fie acelea care-o să ne tragă spre larg, precis c-am fi la ţărm în mai puţin de treizeci de ore. Pe chestia mareelor joase cred c-ai dreptate: o s-ajungem la ţărm în patruşopt-şaizeci de ore. — Te-ai convins, pleci cu mine? — Aproape. Să zicem c-am ajuns pe continent, în junglă. Ce facem pe urmă? — Trebuie să ne apropiem de Kourou. Acolo se află un sat de pescari, destul de măricel, căutători de
2

Dacă nu. Cu siguranţă că sunt şi poteci de trecere prin junglă spre a merge la Cayenne şi către un lagăr de indochinezi numit Inimi. indiferent ce anume găsiţi junglă. Trebuie să aşteptaţi pân' te poţi agăţa de vreo ramură sau de vreo liană. nici dacă ţărmul e foarte-foarte aproape. la 38 Un soi de cauciuc produs' de-un arbore tropical şi folosit ta industrie. Aşteptaţi vine-altă maree. Când întâlniţi Cuic-Cuic.balata38 şi de aur. — De ce-i zice Cuic-Cuic lui frate-tu? întreabă Sylvain. Va trebui să agăţăm un ocnaş sau un negru civil şi să-l silim să ne călăuzească ia Inimi. — Nu ştiu. dracu luat. Dacă-i un îndărătnic. (n. Aşa că. Când aproape ajuns continent.). în caz că ne pierdem ? De aici nu se vede Kourou.. El porneşte evadare cu voi. îl silim s-o întindă cu noi. Trebuie să ne apropiem pe şest. — Ah! da. E-n regulă Papillon. Cum ne regăsim. Dar când erai pe Insula Royale. ca să apucaţi liane şi ramuri pom. întrucât avem aceeaşi greutate. acolo frate-meu. Dar nu se ştie. — Ţinând scama de faptul că cele doua plute vor fi cam la fel. Niciodată mers mlaştină. francezi botezat Cuic-Cuic. — Da. ai observat că spre dreapta de Kourou. în lagărul special pentru indochinezi? — Acolo îl găsim pe fratele lui Chang. voi vorbeşte. înghiţit pe voi. M-am hotărât. Cu nici un chip nu-i voie de intrat în mlaştină. Dacă-i un tip care se poartă cum trebuie. Şi adaugă: Voi atenţie. că mai e şi-un lagăr forestier de ocnaşi. cu siguranţa că n-o să ne aflăm la o distanţă prea mare unul de celalalt. el sigur găseşte barcă şi mâncare. ea nu bun. el anunţă Cuic-Cuic. împinge voi pân' la jungla. 2 . Sylvain. aveţi de toate pentru evadare. voi vedeţi mlaştină. Niciodată chinez nu turnător. — Ce căutăm la Inimi. t. o să-i dăm vreo cinci sute de marafeţi şi pormă să se uşchească.

deoarece. Miezul lor o să ne ajute să îndurăm foamea şi. Lisette va fi deci în plină forţă. Mare atenţie să nu adormim. sunt nişte stânci albe care se zăresc clar când le bate soarele? — Da. şi cum niciodată nu calcă pe-acolo picior de om e-un refugiu unde poţi să te refaci înainte de le-afunzi în junglă. Nu-l foloseşte. — Sunt singurele stânci de pe-ntreaga coastă. e mlaştină. Duminică dimineaţa Chang o să dea singur de mâncare la porci. o să ne-astâmpere setea. Am pus sacii în două. Sunt cu miile. Pe lună plină. cât vezi cu ochii. E cu neputinţă ca până-n cinci zile să nu vină şi al doilea la locul de întâlnire. Constatăm că atunci când sacii tind să se răsucească e nevoie de un efort suplimentar. A rămas pe duminică. să le luăm cu noi. căzând în apă s-ar putea să ne pierdem sacii şi să nu-i mai putem prinde. ca să nu cădem de pe ei. Primul sosit l-aşteaptă pe celălalt. O să halim ouă şi nucile de cocos cu care plecăm. La dreapta şi ia stânga. care se duce uneori pe la caraliu. El face acelaşi lucru. O să dorm toată ziua de sâmbătă şi 2 . o să încerce săl zulească. Chang. Cele două plute sunt gata. pe care o să mi-l leg de gât. Se pare că Santori are un fel de burduf de piele pentru vin. N-o să facem foc. — Câte zile? — Cinci. la zece seara. de asemenea. şi-n care-o să bag nişte ţigări. să fie mai rezistenţi. Stâncile alea sunt albe pentru că-s pline de găinaţ de păsări. mareea o să aibă probabil opt metri. I-am cerut lui Sylvain un răgaz de zece zile ca să mă antrenez la călărirea unui sac.vreo douăzeci de kilometri. O să dăm fiecare pe râzătoare câte zece nuci de cocos. Chang mi-a pregătit un săculeţ etanş. şi-un amnar cu iască.

Sylvain. Plecarea la zece seara. Papillon. E imposibil ca cei doi saci ai mei să se desfacă unul de altul. Într-un puţ părăsit de pe insulă se află un lanţ de aproape trei metri. Nici nucile de cocos n-o s-o poată lua din loc. Poate că-n felul ăsta voi putea să dorm fără riscul de-a cădea în apă şi de-a mă pierde de plută. L-am împletit cu frânghiile care-mi leagă sacii.toată duminica. luăm două macete şterpelite din magazia de unelte. iar eu pun miile de valuri mărunte să-mi maseze coapsele. Pe lângă şişuri. — Ei Papillon n-au mai rămas decât trei zile. doar trei zile. Dacă se răstoarnă sacii. Sunt încredinţat. Dar tu? — Nici vorbă. Aşezaţi. Cu loviturile astea repetate ale apei pe coapsele mele şi cu eforturile pe care sunt silit să le fac la fiecare val ca să-i rezist. — Da. pe banca lui Dreyfus ne uităm la Lisette. Marţi noaptea sau miercuri dimineaţa o să fim în junglă. Dacă s-o întâmpla să nu mai rezist. apa o să mă trezească şi o să-i potrivesc la loc. c-o să reuşim. m-am ales cu nişte gambe şi nişte coapse de fier. o să mă leg cu lanţul de saci. refluxul o să înceapă cu vreo două ore mai devreme. cusuţi unul de altul cu aţă groasă pescărească. Am găsit nişte saci mai mari decât ceilalţi şi deschiderea fiecăruia se îmbucă cu celălalt. pe care las să mi le lovească ore-n şir. cât mă priveşte. Sunt legaţi cu frânghii de cânepă împletită. Am un bulon care trece prin inele. Sylvain face gimnastică fără-ncetare. Şi-atunci să vezi trai! Chang o să dea pe răzătoare câte zece nuci de cocos de fiecare. cu sârmă de alamă. 2 .

Am ieşit din baracament. o matahală de arab. când caraliu terminat siesta. spus că tu şi Papillon dispărut. Un băietan intră însoţit de amantul său. — Luni dimineaţă Santori rămas idiot. Eu zice: „Şefule. Va să zică. Eu dat mâncare porci singur. s-a isprăvit cu 2 . Nori mari. douăzeci şi cinci de ani. grei de ploaie trec în goană peste capetele noastre. Cu siguranţă. eu nu complicaţii. ceilalţi socotesc că-i o treabă firească. Se văd doar câteva stele. La fel e şi pentru „fetiţa”. Abia luni după-masă la trei. Dar. Dorm dinadins de sâmbătă dimineaţa. Trupul nu-i mai e chiar de efeb.” Nici vorbe mai mult spun. Luna răsare abia la nouă. Oricât ar sta el numai la umbră ca să-şi păstreze pielea alb-lăptoasă. zice Chang. Să albe vreo douăzeci şi trei. tocmai au făcut dragoste prin cine ştie ce cotlon. cu soarele-n faţă. mergând dimineaţa. o să fim siguri c-am luat-o în direcţia nimerită. Pentru el posibilitatea de a-şi putea împlini până la saţietate pornirile erotice preface ocna într-un paradis. afară e noapte întunecoasă.Lagărul de la Inini e la răsărit de Kourou. Papillon şi Stephen azi nu venit la lucru. Văzându-i cum dau scândura deoparte ca să pătrundă în baracă. Tocmai m-am trezit. — Da de ce să nu dai fuga acolo spunând că nea luat un val în timp ce pescuiam? — Nu. şapte seara. EVADAREA DIN INSULA DIAVOLULUI Duminică. îmi zic că pentru cioroi faptul că-l poate încurlui pe amicul său de două sau trei ori pe zi reprezintă culmea fericirii. Întrucât se merge adesea noaptea la pescuit pe-ascuns sau chiar la plimbare prin insulă. nici mai puţin.

Adonisul de altădată. Mi-am înfăşurat capul cu un prosop. în desfrâu. Odată bucile micului cavaler de curlanda dispărute în spatele scândurii. Şi ăştia doi. se tăvălesc. ca să m-ajute să rezist şocului pe care-l face Lisette spărgându-se. are şi o clientelă la preţul de douăzeci şi cinci de franci şedinţa. Culcat pe stâncă şi proptit într-o scobitură a ei. are mai mulţi amanţi decât ar fi putut visa să aibă când se afla în libertate. la benă. Mai avem de aşteptat şase valuri. Procurorul care i-a condamnat a dat-o rău. Îmi cuprinde gâtul. Mai bine de-o jumătate de oră. Însă aici. În ultima clipă hotărăsc să-mi leg încheietura mâinii stângi de frânghia sacului. Se aud urletele caracteristice ale vântului de larg dezlănţuit. Imediat ne-trezim uzi leoarcă. Sylvain şi Chang m-ajută să-mi împing pluta până-n vârful stâncii. Scoatem cele două plute din grotă. 2 . De abia aici. Sylvain şi cu mine suntem din nou singuri. Mi s-a făcut deodată teamă că-mi voi pierde sacul şi că voi fi luat de valuri fără el. Chang. au întâlnit ei fericirea. exact ca o curvă de pe bulevardul Rochechouart din Montmartre. Pe lângă plăcerea pe care i-o oferă clienţii. Afară de iubitul său „de inimă”. îmi va ţine picioarele. de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Luna s-a înălţat binişor. Sylvain se urcă pe stânca din faţă ajutat de Chang. smolitul. câştigă şi suficiente parale ca el şi „bărbatul” său s-o ducă de minune. mintea lor nu cunoaşte decât un singur ideal: sexul. — La drum! Ajungem iute în nordul insulei. de când au pus piciorul aici. se vede clar. Chang s-a întors lângă mine. în putregai. în bară crezând că-i pedepseşte expediindu-i în groapa cu putregai. apoi mă îmbrăţişează. şi cei ca ei.

care-i atât de nervos încât şi-a vârât unghiile în gleznele mele. întrucât are loc refluxul. Iat-o sosind pe Lisette. C-o bucată de cârpă albă în mână. În câteva rânduri ridică un braţ şi-l scutură în semn de bucurie şi de izbândă. cocoţat pe banca lui Dreyfus. care sare şi el la mare fix şi. Cu obişnuitu-i zgomot asurzitor. făcând corp cu ele. Chang îşi ia pentru ultima oară rămas-bun de la noi. aproape fără spumă şi-atât de regulate încât ne duc în derivă. se sparge pe cele două stânci ale noastre şi se prăbuşeşte spre faleză. Sylvain nu-i prea departe de mine. c-o iuţeală ameţitoare. şi p-ormă vine ăl bun! Stă în faţa plutei sale. Lisette suge spre larg cele două plute lipite una de alta. Se apropie ca vârful unei clopotniţe. Urcam si coborâm cu-aceste valuri adânci şi înalte. reuşesc să mai zăresc încă o dată cârpa albă a lui Chang. Mă aflu în aceeaşi poziţie: în plus. e cea care vine să ne ia. Au trecut mai bine de de cinci minute de când am ieşit din zona periculoasă. Eu eram pe ea din al doilea minut. Sylvain nu s-a urcat încă pe pluta sa. strigă Sylvain. Ajuns pe creasta unuia din aceste valuri. purtaţi încetişor spre larg. Cele care ne poartă sunt mult mai lungi. fără zguduituri şi fără ca pluta să fie-n pericol de-a se răsturna. unde s-o fi căţărat în grabă. M-am aruncat cu o frântură de secundă înaintea amicului meu. la vreo cincizeci metri spre larg. N-au trecut nici cinci minute şi iată-ne la o depărtare de peste trei sute de metri de ţărm. s-o apere cu trupul său şi s-o ferească de trâmba de apă care-o să-l acopere. ţinut zdravăn de mâinile lui Chang. unde valurile care se formează se îndreaptă spre Insula Diavolului.— Încă un val. sucindu-mă ul cât pot. Noaptea n-a fost grea şi1 .

Vreau să fumez o ţigară. izbutim să ne zărim pe furiş. isprăvind ţigara. Nu. Soarele se ridică la orizont. făcându-l s2 . În sfârşit. Oricât mă străduiam. Nu-mi lasă mişcările destul de libere. fără a putea ghici că sunt trei. Nereuşind să le amănunţesc. Căci e de prisos să încerc să povestesc ce mai crampe am avut clipe. Mareea cu care-am plecat ne-a târât spre larg. m-am aşezat.am simţit din plin cum s-a schimbat atracţia pe care-o exercită marea. adânc. înseamnă că-i şase. E-n regulă. văd o singură masă. În ciuda vântului. iar de-aci suntem împinşi acum spre continent. Sylvain e destul de departe de mine. atât de bine mi-a trecut teama încât. bănui că se află la cel puţin treizeci de kilometri. În răstimpuri. la această izbândă. Nu mai mi-e teamă. Soarele mă bate de mama focului în cap. la nivelul apei. Înfulec câte-un pumn zdravăn şi apoi fumez altă ţigară. Bulonul e bine uns. Zâmbesc la acest triumf. Şi ce-ar fi dacă m-aş aşeza pe plută? M-ar împinge si vântul. izbindu-mă din spate. asta-i tot. Trag primele fumuri lung. Ridic mâinile-n sus. în ciuda eforturilor. să le usuce vântul. Paştele şi dumnezeii! Mi s-a răsturnat pluta şi era să mă înec. Lanţul e de vină. m-am hotărât să iau câteva înghiţituri de miez de nucă. Mi-am scos bluza de lână. Ne aflăm prea jos. Îmi ud prosopul şi-l înfăşor în jurul capului. ca să putem vedea coasta. Dar îmi dau seama c