You are on page 1of 4

Muşchiul sau denumirea globală a muşchilor – musculatura, formează, împreună cu scheletul, sistemul

locomotor. Muşchiul reprezintă un ţesut contractil format din celule musculare. Muşchiul are rol în generarea
forţei animale şi a întreţinerii locomoţiei. În corpul uman se găsesc peste 600 de muschi.
Muşchii corpului uman se clasifica în 3 clase:
- muşchii scheletici (somatici) – sunt muşchii striaţi care se fixează pe schelet prin tendoane. Ei sunt în număr
de peste 500, reprezintă 50% din greutatea corpului omenesc şi răspund la comenzile directe ale sistemului
nervos central. Muşchii scheletici constituie componentele active ale sistemului locomotor, fiind responsabili
de orice mişcare voluntară şi conştientă, de la zâmbet până la alergat.
Unitatea structurală a muşchilor scheletici este fibra musculara striata, care are o lungime de 5 până la 12
cm. Fibra musculara striata este alcătuită din numeroase miofibrile (elementul contractil al fibrei musculare).
La un muşchi scheletic se disting o parte cărnoasă numită corp muscular şi două extremităţi numite
tendoane: una prin care se fixează de osul imobil în timpul contracţiei numită origine şi alta prin care se
prinde de osul mobil numită inserţie.
- muşchii netezi (involuntari, viscerali) – sunt muşchii care coordonează mişcarea involuntară a organelor
interne (ex. Mişcarea vezicii urinare)
- muşchiul cardiac (miocardul) – reprezintă cea mai mare parte din masa inimii, mişcarea lui automată
determinând inima să bată.

Principalii muşchi ai corpului uman


Muşchii capului
Muşchii capului se împart în două categorii: muşchii mimici şi muşchii masticatori. Muşchii mimicii sunt numiţi
şi muşchi pieloşi deoarece unul din capete este legat de piele. Ei dau expresia feţei, iar sub acţiunea
sistemului nervos ei se contractă, permiţând exteriorizarea stărilor psihice. Când contracţia încetează, pielea
revine la normal, la poziţia iniţială. Expresiile faciale se datorează contracţiei şi destinderii celor peste 50 de
muşchi ai feţei (exemplu: muşchii levatori se contractă în sus, muşchii depresori se contractă în jos)

Muşchiul temporal – permite mişcarea sprâncenelor şi frunţii


Muşchiul orbicular al ochiului (orbicularis oculi) – muşchi ce înconjoară ochiul şi coordonează închiderea şi
deschiderea pleoapelor
Muşchiul orbicular al gurii, ridicătorul buzei superioare (levator labii superioris) – coordonează mişcarea
maxilarului şi a buzelor
Muşchii mâinii
Muşchii interosoşi – muşchi mici ai mâinii ce permit o diversitate de mişcări ale degetelor
Muşchii braţului
Muşchii flexori (flexor carpii radialis) – muşchi al antebraţului care permite flexarea încheieturii mâinii,
mişcarea degetelor şi întoarcerea mâinii spre exterior
Muşchiul brachioradialis – flexează articulaţia cotului
Muşchiul triceps brahial (triceps brachii) – permite extensia braţului din cot
Muşchiul biceps brahial (biceps brachii) – permite îndoirea braţului din cot, realizând mişcarea opusă celei
efectuate de muşchiul triceps brahial
Muşchiul deltoid – muşchi mare al umărului care permite ridicarea şi rotirea braţului
Muşchiul corpului
Muşchiul sternocleidomastoidian – permit aplecarea şi ridicarea capului, rotirea şi înclinarea gâtului şi a
capului stanga/dreapta
Muşchiul trapez – permite ridicarea, rotirea şi mişcarea umărului şi mişcarea capului spre spate
Muşchiul pectoral mare (Pectoralis major) – principalul muşchi al pieptului contribuie la mişcările laterale ale
braţelor
Muşchiul rotund mare (Teres major) – contribuie la rotirea braţului
Muşchi oblic extern – contribuie la aplecarea corpului înainte şi la răsucirea lui; protejează organele din
cavitatea abdominală; coordonează mişcarea coastelor
Muşchiul drept abdominal (rectus abdominis) – coordonează mişcările în timpul respiraţiei, strănutului, tusei,
râsului, oftatului; ne permite să ne aplecam înainte şi să ne ridicăm din şezut
Muşchiul latissim (lattisimus dorsi) – muşchi dorsal mare, plat şi triunghiular care coordonează mişcările
trunchiului
Muşchiul gluteu mare (gluteus maximus) – muşchi al fesei care întinde coapsa la şold; controlează
aplecarea şi pastrea corpului în poziţie verticală
Muşchiul croitor (Sartorius) – cel mai lung muşchi al corpului; permite rotirea piciorului şi încrucişarea
picioarelor, controlează miscraile în timpul mersului, statului pe loc, păstrării echilibrului
Muşchiul cvadriceps femural (quadriceps femoris) – 4 muşchi care asigura extensia articulaţiei genunchiului
şi mişcările gambei
Muşchiul biceps femural – muşchii posteriori ai coapsei care lucrează la întinderea coapsei şi îndoirea
genunchiului
Muşchiul gastrocnemius – muchi mare al gambei ce permite îndoirea labei piciorului în jos
Muşchiul tibialis anterior – muşchi situat pe fata laterală a tibiei care permite ridicarea labei piciorului
Muşchiul soleus – cel mai mic muşchi al gambei, care trage laba piciorului în jos

You might also like