You are on page 1of 10

DISCIPLINA: PSIHOLOGIA ADOLESCENȚILOR, TINERILOR ȘI ADULȚILOR

CARACTERISTICI GENERALE ALE VÂRSTEI ADOLESCENȚEI (1)

Disciplina psihologia adolescentului şi adultului oferă date, concepte, idei, explicaţii cu privire la evoluţia psihică a individului, odata cu incheierea copilăriei acestuia si până la sfârşitul vieţii. Psihologia adolescentului şi adultului poate fi definită ca fiind acea ştiinţă care cercetează legile şi condiţiile de dezvoltare, maturizare şi chiar de involuţie (de regresie) a psihicului uman, în perioada cuprinsă între vârsta adolescenței și până la sfârşitul vieţii unei persoane. Metodele de cercetare sunt cele indicate în psihologia copilului, modul de aplicare al acestora având totuși, un anumit specific: • în utilizarea metodei observaţiei spre exemplu, prezenţa observatorului și evidențierea misiunii acestuia pot influenţa puternic conduitele adolescenţilor, în condițiile conştiinţei de sine intensificate, a acestora. Odată cu depășirea vârstei copilăriei, poate fi utilizată şi autoobservaţia, autoanaliza, introspecția, etc. • metoda experimentală poate fi aplicata într-o organizare mai complexă decât în copilărie, cu menționarea scopurilor experimentelor și cu respectarea normelor etice și deontologice; • metoda anchetei pe bază de chestionar poate fi larg aplicată începând cu perioada adolescenţei, putând fi utilizată și autoadministrarea probelor; • analiza produselor activităţii are, deasemenea la aceste vârste, un mai larg teren de aplicare. • testele ce pot fi aplicate începând cu vârsta adolescenței, sunt mai variate şi mai complexe. Psihologia adolescentului şi adultului are strânse legături teoretice şi metodologice în primul rând cu psihologia copilului, cu psihologia genetică şi cu biopsihologia şi de asemenea, cu toate disciplinele fundamentale şi aplicative ale acestui domeniu al cunoaşterii. Definiţii ale adolescenţei Despre adolescenţă s-a scris foarte mult, fără a se găsi însă explicaţii satisfăcătoare pentru toate întrebările şi problemele caracteristice acestei vârste. Adolescenţa este cu siguranţă o etapă a schimbărilor, iar parcurgerea lucrărilor care abordează această problematică arată că nici o altă vârstă nu a fost caracterizată prin atâtea atribute, epitete şi metafore. J.J.Rousseau numeşte această etapă „vârsta raţiunii” dar şi „revoluţie furtunoasă”, „a doua naştere”; pentru Stanley Hall este „furtună şi stress”, pentru Schopenhauer este „vremea neliniştii” iar pentru Mihai Ralea este „timpul în care luăm Universul prea în serios”. În alte texte vom găsi metafore precum: „vârsta de aur”, „vârsta ingrată”, „vârsta marilor elanuri”, „vârsta dramei”, „vârsta crizelor”, „a anxietăţii”, „a nesiguranţei”, „a insatisfacţiei”, „vârsta integrării sociale”, „vârsta contestaţiei”, „vârsta marginalităţii”, „a subculturii” etc. Așadar, adolescenţa poate fi privită din unghiuri extrem de diverse, iar interpretările condiţionărilor şi transformărilor care intervin în această perioadă sunt complexe. Adolescenţa este privită de mulți autori ca fiind o perioadă foarte „dificilă”a vieţii, în care indivizii sunt puternic stresaţi şi instabili afectiv, datorită faptului că trebuie să facă faţă unor schimbări spectaculoase, atât pe plan biologic, cât şi pe plan psihologic şi social. Unele dintre aceste schimbări se referă la schimbări fizice şi fiziologice importante, care
1

precum şi aplicarea cunoştinţelor teoretice în rezolvarea unor probleme practice acute. Hall). interesul s-a concentrat mai ales asupra găsirii unor explicaţii coerente pentru plasticitatea şi diversitatea dezvoltării. adolescenţa este perioada în care se iau decizii importante pentru dezvoltarea personală şi se fac planuri cu privire la viitor. Etimologic. termenul adolescenţă are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a creşte. psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine. Această „creare” a unei noi identităţi are loc. dacă să urmeze studii universitare sau să-și găsească un loc de muncă. Erikson. prin raportarea la imaginea adultului sau prin opoziţia faţă de acesta şi adoptarea în schimb. iar principalul său rol este acela de a veni în sprijinul practicienilor din domenii diverse. pe parcursul ultimului secol vom observa conturarea a trei etape principale în evoluţia cercetărilor despre adolescenţă (Steiner & Lerner. care intră în conjuncţie cu tendinţa adolescentului de a se autodefini. Schimbări majore apar şi în plan social: adolescenţii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceeaşi vârstă şi mult mai puţin timp cu părinţii şi familia. şcoala şi grupul de prieteni. punând accent în special pe maturizarea biologică şi dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste. există numeroşi tineri care depăşesc 20 ani şi continuă să manifeste multe 2 . • În prezent. Totodată.au loc la pubertate şi la transformările specifice acesteia. devin adolescente înainte de a atinge limita de vârstă amintită mai sus. ce examene să susțină. cultural şi social în care adolescentul se dezvoltă. adaptarea. • Perioada care debutează cu anii ’70 şi până în prezent este marcată de preocupările de testare a ipotezelor şi verificare a teoriilor anterioare prin cercetări empirice. a se dezvolta. decât atunci când erau copii. În aceşti ani. Totodată. Cercetările realizate în ultimii ani asupra adolescenţei au arătat cu claritate faptul că aceste caracteristici depind mai ales de aspectul şi calitatea (autenticitatea) relaţiilor cu familia. Fetele intră în etapa pubertăţii la vârsta de 10 sau 11 ani şi. unor norme sociale şi de grup prezente la ceilalţi tineri din aceeaşi generaţie. adesea. practic. al dezvoltării de politici sociale sau educaţionale. de contextul mai larg. adolescenţii trebuie să decidă ce tip de liceu/facultate doresc să urmeze. cercetarea adolescenţei este considerată un capitol important al psihologiei dezvoltării. în timp ce unii autori vorbesc chiar despre o adolescenţă prelungită până la 25 de ani. care apar la nivelul comportamentului sexual. În această perioadă au fost realizate studii descriptive despre toate faţetele dezvoltării adolescentului: ritmurile dezvoltării. nu este obligatoriu să fie însoţită – aşa cum s-a susţinut adesea – de conflicte şi crize adaptative dramatice. Etape în cercetarea adolescenţei În 1904. Pe de altă parte. relaţiile cu egalii şi părinţii etc. Adolescenţa: stadiul premergător vârstei adulte Majoritatea autorilor sunt de acord că adolescenţa acoperă intervalul de vârstă cuprins între 12-14 şi 18-20 de ani. astfel încât să ofere sprijinul necesar pentru asigurarea unui curs pozitiv al dezvoltării individului în particular şi al societăţii în ansamblu. în perspectiva alegerii unui traseu profesional. 2004): • Primele 6-7 decenii ale secolului XX sunt marcate de dezvoltarea marilor modele teoretice ale adolescenţei (Freud. etc. Chiar dacă adolescenţa este vârsta unor importante schimbări în viaţa unei persoane. De exemplu. Pornind de la acest moment de referinţă. pe plan subiectiv. Stanley Hall lansează prima şi cea mai vastă lucrare despre această etapă de viaţă pe care o intitulează ADOLESCENŢA.

ar putea cineva să mă iubească (în afară proprii mei părinţi)? Dominanțele în profilul de dezvoltare din adolescență Adolescenţa şi postadolescenţa încheie așadar. copilăria mică (de la 3 la 8 ani). În această etapă adolescenţii dezvoltă o definiţie proprie cu privire la ce înseamnă a fi „bărbat” sau 3 . În societatea modernă persoanele care depăşesc 18 ani (vârsta majoratului) sunt considerate adulţi. Ca urmare. în ce măsură mă încadrez într-un anumit grup pe care eu (sau alţii. 2001). apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie. cu referire în primul rând la asumarea noilor roluri sociale şi sexuale? • Sunt o persoană normală? Altfel spus. Acest stadiu poate fi urmat de post adolescenţa. Adolescence: The Four Questions) arată că în încercarea de a se defini pe sine şi. în acelaşi timp. a căror opinie contează) îl consider(ă) „normal”? • „Ce voi fi / ce voi face când voi fi mare?” • Sunt o persoană competentă? Sunt capabil să realizez ceva care este valorizat de către părinţi mei. să interacţioneze cu ceilalţi într-o manieră mai apropiată de cea adulţilor. adolescentul realizează o serie de paşi în cadrul evoluției. preadolescența şi adolescenţa (de la 12 la 18/20 ani). la înţelegerea locului ocupat în lume. relaţii mai mature. până la 25 de ani Cele patru ”întrebări-cheie” ale adolescenţei Dezvoltarea intelectuală şi trecerea de la gândirea concretă la gândirea abstractă oferă adolescentului instrumentele mentale necesare autodescoperirii şi autodefinirii propriei persoane. cu scopul de a deveni un adult matur. Principalele sarcini ale dezvoltării în adolescenţă sunt: • Crearea unei identități stabile. Intrarea în acest stadiu accentuează conştientizarea multiplelor schimbări şi transformări care-i sunt caracteristice. O periodizare a vârstelor copilăriei cuprinde următoarele etape: prima copilărie (de la naştere la 3 ani). bazate pe intimitate. primul ciclu al dezvoltării umane. De reţinut este şi faptul că maturizarea fizică joacă un rol important în relaţiile cu egalii: adolescenţii care se maturizează mai lent (sau mai rapid) decât ceilaţi vor fi eliminaţi din grupul de covârstnici şi vor intra în grupuri cu un nivel similar de maturitate fizică şi relaţională. de societate în general? • Sunt iubit? Şi. de a redefini relaţiile lor cu lumea. respectiv femeie. Perkins (2001. de către cei de aceeaşi vârstă cu mine. adolescenţa nu poate fi definită doar în termeni de vârstă: există indivizi care încep sau încheie această etapă mai devreme sau mai târziu decât alţii. experimentează diferite roluri şi se adaptează la schimbările pe care le trăieşte. • Dezvoltarea rolului social de bărbat. paşi care reprezintă ei înşiși sarcini importante ale dezvoltării. Spre deosebire de copilărie. Adolescenţii învaţă treptat. Adolescence: Developmental Tasks. complet şi productiv (Perkins. de trezire. ca o trecere de la existenţa oarecum ”calmă” din copilărie caracterizată de relaţii simple cu ambianţa şi cu sine. adolescenţa ocupă un loc aparte în istoria personală a fiecărui individ. Adolescenţa rămâne în amintirea tuturor ca un fel de revelație. • Dezvoltarea de noi relaţii sociale.dintre semnele caracteristice adolescenţei. la preocuparea constantă pentru viitor şi la efortul personal de a deveni adult. mai ales. adolescenţii sunt preocupaţi să găsească răspunsul la câteva întrebări majore: • Cine sunt eu? Cum răspund la acestă întrebare. Pe măsură ce îşi dezvoltă o conştiinţă de sine clară. încredere şi respect faţă de alte persoane. experimentând. Sunt demn de a fi iubit? Altfel spus. a rostului vieţii. în special cu covârstnicii. la o deschidere deosebită faţă de lume şi univers. copilăria mare (de la 9 la 12 ani).

independent. care este asociată poziţiei sociale a individului. de cele mai multe ori. Rolul. pasivă. • Pregătirea pentru cariera profesională. Dezvoltarea unui sistem de credinţe şi valori. adolescentul este considerat adult atunci când devine independent şi din punct de vedere financiar. în concepţia autorului. în propriile valori. cuprinzând manifestările specifice ale acestuia. Maturizarea sexuală şi emoţională reprezintă un element de bază pentru realizarea acestei sarcini de dezvoltare extrem de dificilă (aceasta cu atât mai mult cu cât. activ. că solicitările în ceea ce priveşte nivelul de educaţie şi competenţele profesionale sunt tot mai înalte. în prima etapă a perioadei adulte. Familia reprezintă primul cadru în care copiii se definesc pe ei şi lumea în care trăiesc. judecăţi şi sentimente. adesea. • Având în vedere că piaţa muncii este continuă schimbare. reprezintă aspectul dinamic al status-ului. este consultat în unele probleme. bărbatul văzut ca fiind puternic. lipsită de forţă (fizică).„femeie”. cu determinări profunde pentru cursul dezvoltării sale ulterioare. dezvoltând treptat sentimentul încrederii în sine. care se va amplifica treptat. În societatea actuală. independenţa financiară şi cariera profesională sunt interdependente. ieşirea de sub tutela familiei şi a şcolii şi integrarea în viaţa socială şi culturală a comunităţii În cursul dezvoltării lor. a unei ideologii care să ghideze comportamentul în diferite contexte şi situaţii reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltării adolescentului. dacă în unele cazuri independenţa financiară poate fi obţinută la sfârşitul adolescenţei. Ralph Linton (1936) defineşte doi termeni fundamentali în psihosociologia personalităţii: status şi rol. El acordă termenului de „status“ înţelesul de „loc al individului în societate“. rezolvarea aceastei sarcini este în unele cazuri extrem de dificilă. inteligent. cu toate că în ultimii ani aceste roluri tind să fie tot mai puţin clar conturate). Cum astăzi. Ursula Şchiopu explică faptul că limitele sunt imprecise deoarece „debutul şi durata adolescenţei variază relativ în condiţii geografice şi de mediu socio-economic şi sociocultural. definitorie fiind „colecţia de drepturi şi îndatoriri“. dar mai ales socio-educativ” (1997). • Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie. i se cere acordul în rezolvarea unor situații. iar femeia este de cele mai multe ori caracterizată ca fiind delicată. practic. Instalarea pubertății şi rapiditatea schimbărilor fizice care au loc în adolescenţă prezintă variaţii inter-individuale puternice. afectoasă. Pentru ambele părţi. • Dezvoltarea unui comportament social responsabil. • Câştigarea independenţei în relaţia cu părinţii şi a unui nou statut în cadrul familiei (depăşirea identificării cu părinţii. Cât de dificil (sau uşor) îi este adolescentului să facă faţă acestor schimbări depinde şi de măsura în care el reuşeşte să se încadreze în şabloanele determinate cultural (stereotipuri) bine definite. continuă şi la vârsta adultă. • Majoritatea adolescenţilor tind să se conformeze rolurilor de sex masculin sau feminin impuse de contextul cultural în care trăiesc şi se dezvoltă (de exemplu. în multe cazuri ea apare cel mai probabil. această trecere este mai lină atunci când părinţii şi adolescentul reuşesc să ajungă la un acord privind acordarea unui nivel de autonomie mutual acceptat. Adolescentului i se respectă măcar unele din dorinţe şi preferinţe de către membrii familiei. Definirea unui status şi a 4 . • Acceptarea imaginii de sine (a aspectului fizic). copii internalizează valorile şi atitudinile părinţilor). ale „corpului perfect”. • Dezvoltarea simţului etic şi a unui sistem de valori propriu. în cultura europeană. Adolescentul este pus în situaţia de a redefini toate acestea. adolescenţii confundă trăirile de natură sexuală cu intimitatea autentică) confuzie care.

volumul învăţării. • instituţiile sociale îi recunosc noul statut şi astfel. volumului și calității învăţării: • conţinuturile de învăţare sunt amplificate la fiecare din disciplinele care au fost studiate şi în stadiul anterior. care depăşeste cu mult cadrul familiei restrânse. logica. etc. În adolescenţă se ajunge la o frumuseţe fizică specifică ce se exprimă în limbajul obişnuit prin termenul de ”îmbobocire şi apoi înflorire” în postadolescenţă și în tinerețe. Schimbările biologice începute la pubertate continuă şi în adolescenţă dar în ritmuri mai scăzute (Ursula Şchiopu. La nivel facial se realizează armonizarea trăsăturilor. Sistemul muscular dispune de capacitate de tonus ca a adultului şi de reglare fină. dobândirea statutului de ”elev mare” și totodată a respectului pentru punctele de vedere. Greutatea ajunge la băieţi. • apar noi discipline şi creşte. capacitatea de autonomie emoţională. puterii de munca. Consecutiv. datorită sporirii capacităților fizice. cum ar fi filosofia. opţiunile. la cele mai înalte cote. participări la diverse manifestări. permite adolescentului să definească şi să se angajeze în noi roluri sociale. Între adolescenţi şi profesori pot apărea relaţii de cooperare care să se încheie cu referate şi comunicări ştiinţifice. la circa 60 kg – 65 kg dar la fete continuă să fie influenţată de modele culturale şi este cu 15 – 20 kg mai mică. înclinații pentru microcercetare. • angajarea fermă în activităţile culturale şi sportive la diferite niveluri de performanță. decizională şi comportamentală într-un context tot mai larg. • apariția unor discipline noi. Creşterea în înălţime este mai accentuată la adolescenții din mediul urban fată de cei din mediul rural. • creșterea timpului alocat studiului indovodual până la 4 – 5 ore zilnic. 5 . în ceea ce priveşte inteligenţa şi memoria adolescenților. la sfârşitul stadiului. care implică schimbările fundamentale ale ritmului. în ansamblu.rolului social pe care îl ocupă în cadrul comunităţii din care fac parte. care solicită un nivel foarte ridicat de abstractizare şi generalizare la nivelul gândirii. • formarea unui stil cognitiv personal. • manifestarea unor aptitudini. dincolo de contextul familiei de origine. • dobândirea unui avans cognitiv remarcabil ajungându-se. • participarea la activităţi în folosul familiei sau angajarea profesională pe perioade relativ reduse (în vacanțe). Dezvoltarea fizică în adolescență În perioada adolescenţei au loc importante transformări fizice care implică o creştere rapidă a oaselor şi muşchilor. Emil Verza). reprezintă o realizare importantă pentru adolescenţi şi tineri. sugestiile sale. Procesele de osificare continuă într-un ritm mai scăzut şi se desăvârşesc. la 14 ani obţine primul buletin de identitate şi la 18 ani dreptul de vot. Sistemul endocrin se echilibrează şi apare funcţia de procreere. La sfârşitul stadiului se ajunge la o înălţime medie la băieţi de 170 – 177 cm iar la fete de 162 – 168 cm. • utilizarea unor surse de informare şi învăţare suplimentare în raport cu manualele şcolare. Schimbări în activitatea fundamentală a adolescenţilor Începutul adolescenţei înseamnă şi intrarea în noul ciclu şcolar – cel liceal. La nivelul cerebral continuă perfecţionările din stadiul anterior referitoare la viteza crescută de formare a conexiunilor nervoase şi la o mai bună organizare a acestora. etc.

ce poate fi tratat cu respect sau poate fi neglijat. Corpul poate fi văzut ca fiind un străin. la suplimente nutrive pentru dezvoltarea masei musculare. mutilat. • Intensificarea preocupărilor pentru înfăţişarea fizică şi imaginea corporală. rezonând astfel cu experienţe anterioare de umilire sau dependenţa şi simte că el/ea este forţat(ă) sa „înveţe să accepte” ceva ce-i scapă controlului. De multe ori. adolescentul poate trăi schimbările rapide din corpul său într-un mod pasiv. în faţa oglinzii. legate de modul în care „ar trebui” să se comporte o femeie sau un bărbat tânăr. în mod repetat şi precipitat. de grupul de prieteni şi. Atractivitatea și atracția fizică. în acelaşi timp. automutilare sau obezitate. Preocuparea pentru propriul corp este o caracteristică a adolescenţei. între autoîngrijire şi autodistrugere se poate schimba rapid. cum ar fi creşterea în greutate. cu machiaje şi tatuaje. Reorganizarea reprezentării corporale este inevitabil intricată cu reorganizarea relaţiilor familiale şi cu alte schimbări ale imaginii de sine. Pe de o parte. Adolescenţii. analizânduşi corpul (unde/ce/cât a mai crescut/s-a modificat). poate fi luat în grijă sau expus în mod narcisistic. Adolescentul nu mai este văzut doar din perspectiva copilului inocent. bulimie. față de perioada anterioară. Mulţi adolescenţi sunt nemulţumiţi de modul în care arată corpul lor aflat în schimbare şi dezvoltă reacţii de respingere. îşi modifică aparenţa fizică prin îmbrăcăminte. îşi împodobesc corpul cu coafuri şi haine speciale. în cazul băieţilor. adolescentul îşi foloseşte corpul ca pe o scenă pentru a interpreta mândria sau ruşinea.Ca răspuns la transformările biologice şi fiziologice ale pubertăţii. Ca urmare. el trebuie să facă faţă aşteptărilor societăţii. Adolescenţii acordă o atenţie considerabilă pentru a-şi asigura atractivitatea în relaţie cu ceilalţi. pedepsit. Unele aspecte normale în perioada pubertăţii. Din punct de vedere psihologic. jenă exagerată. fiind extrem de preocupaţi de înfăţişarea lor.. Astfel. sânii prea mari/nu suficient de mari etc. după cum poate fi ignorat sau atacat. ei doresc să se „încadreze” în norma impusă de generaţia lor. Ca răspuns. rezultatul este anorexie. fie adolescentul încearcă să nege ceea ce se întâmpla cu corpul său. nasul ei/lui este prea lung. coafura noncomformistă. sau sentimente de inferioritate. poate fi tratat ca pe un persecutor. să îşi dezvolte un stil unic şi personal (să fie originali). fie se poate simţi confortabil. sau orice altceva se 6 . Adolescentul vulnerabil trăieşte cu angoasă schimbările care se produc în corpul său. ei pot încerca sa „amelioreze dotările” naturale: de exemplu. fie devine ţinta (obiectul) interesului sexual. adolescentul începe să fie tratat într-un mod diferit de către cei din jur. probând diferite haine şi accesorii. Atunci când acestea sunt încărcate negativ şi se conjugă cu alţi factori determinanţi. cu sentimentul că ceea ce i-a dat natura este în acord cu experienţe anterioare pozitive. petrec ore întregi în baie. Pentru el viaţa este de nesuportat atunci când crede că ea/el este prea mic(ă). ci este abordat ca o fiinţă cu un comportament potențial sexual care fie trebuie protejată. În încercarea de a exercita un control activ asupra transformărilor inevitabile. Balanţa între dragostea şi ura adolescentului pentru corpul său (trăirile ambivalente). În plus. în raport cu normele. Pentru adolescentul vulnerabil. veselia sau disperarea. manipularea corpului ca un obiect poate deveni o preocupare obsesivă. multe adolescente recurg la dietă în mod obsesiv sau. un mod de a se simți frumos sau ”îngrozitor”. pot fi percepute în mod negativ mai ales într-o cultură care apreciază în mod excesiv un corp suplu sau atletic. atât fetele cât şi băieţii. „corpul altuia”. Reorganizarea reprezentării corporale. pot aparea: • Reacţii şi atitudini noi (diferite) din partea celorlalţi.

în relaţiile cu ceilalţi. care se generalizează. această experimentare să-i permită sa preia controlul asupra propriului corp. În legătură cu dezvoltarea percepţiilor J. Prin urmare. Vârf al inteligenţei. • operaţiile de gradul II (sinteze ale sintezelor. vitezei etc. Aceasta este o condiţie necesară pentru bogăţia planului mental al adolescentului. 7 . au susţinut prin cercetări ample ideea că în adolescenţă.) sunt bine consolidate şi pe deplin reversibile. după J. cel propriu conceptelor figurale.defineşte la un moment dat de către grupul de vârsta ca fiind „cool”/”arată bine”. Acest nivel se caracterizează prin: • operaţii ale gândirii deplin eliberate de conţinuturile informaţionale cărora li s-au aplicat iniţial. desăvârşirea operaţiilor formale. Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi postadolescentului. J. în detaliu. Adolescenţii îşi reprezintă cu uşurinţă relaţii structurale şi funcţionale între diverse tipuri de elemente. Piaget sublinia: „condiţiile organice ale percepţiei nu sunt deplin realizate decât în faza adolescenţei”. În adolescenţă toate procesele informaţionale se desfăşoară la nivel înalt şi au o eficienţă sporită. astfel încât. Ei ating uşor nivelul înalt al generalizărilor în reprezentare. în adolescenţă se constată scăderea pragurilor senzoriale. La fel pot să reprezinte. creşterea rapidităţii explorărilor perceptive. realizarea unor estimări relativ corecte ale lungimilor. se transferă şi devin formale. Adolescenţii îşi pot organiza şi dirija propriile observaţii fără a mai avea nevoie de vreun ajutor iar postadolescenţii le investesc în veritabile activităţi de cercetare. respectând totodată legile logice. în jurul a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai înalt al funcţionării structurilor operatorii mentale şi a manifestării inteligenţei umane. Ei pot avea atât reprezentări foarte bogate în detalii cât şi altele ce au un grad foarte înalt de generalitate. În acest fel este întărit în mod considerabil mersul deductiv al gândirii. Adolescentul ”regizează” propria reprezentare asupra corpului. aspecte semnificative din fel de fel de structuri şi să surprindă noi însuşiri şi funcţionalităţi. Intrarea în adolescenţă înseamnă. generalizări ale generalizărilor. volumului. • în timpul însuşirii cunoştinţelor la diferite discipline se formează scheme de gândire riguroase care pot fi aplicate cu uşurinţă în diferite situaţii şi astfel gândirea se poate desfăşura cu mare viteză. Piaget spune că adolescenţii pot să combine aceste operaţii în moduri foarte variate şi să ajungă la un gen de combinatorică mentală prin care să verifice toate însuşirile obiectelor şi fenomenelor şi relaţiile dintre ele. Procesul de reconstitutivitate reprezentativă se realizează cu uşurinţă la adolescenţi. Piaget. Sunt verbalizate cu uşurinţă toate însuşirile percepute dar la acestea se asociază semnificaţii personale legate de eu şi de unicitatea personalităţii fiecăruia. Acelaşi autor împreună cu numeroşii săi colaboratori. Cei interesaţi de tehnică şi care se vor specializa în postadolescenţă în acest domeniu. abstractizări ale abstractizărilor etc. Aceste capacităţi de reprezentare sunt demonstrate atât în rezolvarea unor sarcini practice cât şi în momentele de reverie ce apar relativ frecvent la această vârstă. Se accentuează organizarea reprezentărilor în jurul ideilor sau conceptelor centrale dintr-un câmp cognitiv. vor dobândi abilităţi şi mai mari de reprezentare. de observare şi de reprezentare. Dezvoltarea cognitivă în adolescență Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive.

chimie etc. influenţa pe care o au. fizic. eliminarea detaliilor nesemnificative etc. Se pot uşor constata mari diferenţe între ei. Piaget a numit spiritul experimental spontan care consta în capacitatea adolescentului de a desprinde mental toţi factorii care sunt implicaţi într-o situaţie şi de a proba apoi. în minte. a compunerii forţelor. adolescenţii şi postadolescenţii au un potenţial cognitiv deosebit. • un alt efect al formării schemelor de gândire este şi ceea ce J. Între gândirea şi memoria adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă şi astfel creşte productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale specifică acestui stadiu. • adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă. a compensării etc. care permit formarea unor structuri cognitive ce integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea îndelungată. Prin urmare. ierarhizarea lor. pe rând. • formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi mai mare a caracterului activ al memoriei: identificarea ideilor centrale. • dominarea memoriei logice fără de care adolescentul nu ar putea face faţă solicitărilor şcolare şi extraşcolare variate şi numeroase. datorită numeroşilor factori interni. selectarea argumentelor. • raţionamentul dominant e cel ipotetico-deductiv. de-a lungul anilor.) permite rezolvarea unui număr mare şi variat de probleme. face apel la sisteme abstracte de idei şi la teorii. • operațiile gândirii sunt cuprinzătoare. 8 . Cercetări mai noi au constatat că sunt diferenţe între adolescenţi în ce priveşte nivelul pe care îl poate atinge gândirea lor. Acest aspect se amplifică în postadolescenţă. adolescențăă se pot raporta la spaţiu infinit și la durate nedeterminate de timp. • creşterea capacităţii de a memora aspectele abstracte şi generale ale cunoştinţelor. Caracteristicile cele mai importante sunt: • atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea cunoştinţelor din variate domenii şi construirea bazelor culturii generale şi a celei profesionale.. • dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite gestionarea mai bună a capacităţilor mnezice.). Chiar adolescenţii ajung să-şi cunoască. • noţiunile cu care operează gândirea formală au un grad mare de abstractizare şi generalizare şi formează sisteme riguroase. dar aceasta nu se realizează în mod egal la toţi. • sunt înclinaţi spre generalizări şi spre construcţii de teorii (mai ales în postadolescenţă). adolescentul formulează ipoteze şi apoi desfăşoară lanţuri lungi de raţionamente pentru a le confirma.• perfecţionarea şi extinderea aplicării schemelor de gândire (cum ar fi a echilibrării balanţei. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor Memoria adolescentului este rezultatul maturizării mecanismelor cerebrale şi al progreselor constante înregistrate în stadiile anterioare. măcar o parte din aceste calităţi şi să se orienteze în cunoştinţă de cauză spre direcţii corespunzătoare de calificare. • gândirea prelucrează un mare volum de informaţii şi foloseşte variate sisteme de simboluri (din matematică. subiectivi şi externi care pot acţiona. în cadrul fiecărei discipline.

• adolescenții își însuşesc două sau trei limbi străine. • adolescenţii îşi pot elabora un stil propriu de exprimare verbală. îngrijit. comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor de exprimare. adolescenții se exprimă reverenţios. tehnice sau artistice este propulsată de afectivitatea ce poartă amprenta acestei vârste. • în adolescenţă dar mai ales în postadolescenţă. se însuşesc tehnici de citire rapidă şi se reduc în schimb. Acestea se constată în următoarele planuri: • vocabularul înregistrează până la sfârşitul stadiului o creştere de până la 20. • Visul de perspectivă. elevat. ceea ce asigură adolescentului o competenţă lingvistică mult crescută față de stadiul anterior. corect. În cazul relaţiilor afective profunde cu anumite persoane. 9 . Imaginaţia creatoare implicată în diverse activităţi. Pot angaja în comunicare în mod adecvat. De aceea.000 cuvinte. adaptată sarcinilor de rezolvat. Prin urmare. Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale celorlalte procese cognitive iar adolescenţii o percep ca pe o nouă zonă de autodefinire şi exprimare originală. imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi postadolescenţilor se remarcă printr-un grad mai mare de originalitate. adică selecţionarea corespunzătoare a materialului ce trebuie actualizat. pot intra în dialog cu tineri din alte ţări. este implicat cu precădere în construirea idealului de viaţă. dar şi pe alte căi tehnicile moderne de comunicare. la rândul său. ei sunt capabili să recepţioneze şi să decodifice cele mai subtile sensuri ale structurilor verbale emise de acestea şi ale gesturilor însoţitoare ale comunicării. intensă. beneficiază de avantajele informaţionale ale internetului. şi reorganizarea în altă formă. Este favorizată de legături strânse cu gândirea. extinzându-şi orizontul de cunoaştere. expresivă. Cei ce aprofundează studiile își însuşesc foarte mulţi termeni ştiinţifici. faţă de egali îşi permit lejerităţi verbale. este fluentă. • Imaginația reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi este investită în învăţare. adică este tumultuoasă. toate mijloacele nonverbale. prin exigenţe privind normele gramaticale şi ortografice. adolescenții sunt foarte exigenţi în legătură cu respectarea sensurilor exacte ale cuvintelor. în activităţile curente. • Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte înalte.• reproducerea activă a cunoştinţelor. Nucleul de semnificaţii al unui număr mare de cuvinte este reprezentat de noţiuni ştiinţifice complexe. în realizarea lecturilor de diverse feluri. pe care îl apreciază ca fiind măsura inteligenţei şi a gradului de cultură. • limbajul scris se caracterizează prin accentuarea particularităţilor individuale în realizarea grafemelor. Dialogul este diferenţiat în funcţie de interlocutor: faţă de adulţi. un aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi postadolescenţă. nivelul general înalt al imaginaţiei este. nuanţată. • vorbirea adolescenților are un debit adaptat la situaţii. capacităţile de citire expresivă. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă Întreaga dezvoltare cognitivă la vârsta adolescenței este strâns legată de progresele limbajului. ca formă a imaginaţiei active şi voluntare. În ansamblu. controlată de norme gramaticale și stilistice bine stăpânite. Aceștia își însuşesc în şcoală. din spirit de gaşcă. profundă. prin creşterea importanţei fazei de proiectare a ceea ce se va exprima în scris.

Polirom Găișteanu. Universitatea ”BabeşBolyai” Cluj-Napoca. Ed. Ed. .. Curtea veche.. Fundaţiei România de mâine. Ed. M. Editura Pro Humanitate.. Ed. F. (2006) – Psihologia dezvoltării umane. (2000): Psihologia vârstelor. (2006) – Psihologia vârstelor. Bucureşti.. Bucureşti Verza E. Humanitas Practic. BBC Active. G. curs universitar. – Psihologia copilului. Facultatea de Psihologie şi Știinţele educaţiei Law Nolte Dorothy. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică.E. 2006 Crețu. (1997): Psihologia vârstelor.. Ana. București Muntean.Psihiatria copilului şi adolescentului.. Leonardo Da Vinci Iftene. Ed. Polirom. Zig (1989) – Putem crește copii buni într-o lume negativă. Ziglar. Iași Şchiopu U. Ed. Sion. Verza E. București 10 . (2009) – Psihologia vârstelor. Curtea Veche.Bibliografie Briers & Baveystock – Ingeri adolescenti. Harris Rachel (2007) – Copiii învață ceea ce trăiesc. Ed. Verza. T. F.