JURNAL DE DRUM

Pe data de 28 august, anul trecut, la ora 8.30 dimineata m-am suit in masina impreuna cu
parintii mei urmand sa ne indreptam spre destinatia Viena. Am iesit din capitala pe DN1 si am
facut prima oprire la Ramnicu-Valcea. Pe drum a trebuit sa suportam caldura matinala, intrucat
aerul conditionat nu functiona decat in prima treapta. Traficul s-a prezentat destul de bine,
exceptie facand tirurile care formau adesea coloane interminabile. De altfel carosabilul a fost
bun, iar drumul a fost destul de bine indicat. In Ramnicu-Valcea ne-am oprit vreo ora sa bem o
cafea si sa mancam ceva. Am observant ca orasul in sine este plin cu masini de lux pe langa care
ne era si teama sa parcam. Am pornit mai departe prin Sibiu, Deva si apoi Arad. Drumul a fost
ingrozitor. Peisajul a fost dezolant, saracacios, traficul insuportabil, carosabilul plin de gropi. Cu cat ne
aporopiam de granite, crestea numarul de tiruri si carciumi pe marginea drumului, crestea numarul de
neamuri proaste, obosite, incoronate de prosoape transpirate pe cap. Aradul a fost o gura de aer
placuta, un oras frumos si apparent occidental. La Nadlac insa, oroarea a culminat. Caldura insuportabila
pe care a trebuit sa o induram, manelele date la maxim, gratarele de la marginea drumului, vanzatorii
ambulanti ce te hartuiau cu taloanele auto, toate erau ingrediente ale celeiasi ciorbe fierte la 40 de
grade Celsius si incununata cu tantari si muste. Am trecut granita intr-un final, uzi leaorca si fredonand
refrenul unei piese lautaresti auzite la bariera. Am oprit in Szeged, unde am si petrecut
noaptea..dormind bineinteles.

A doua zi ne-am continuat drumul spre Viena via Budapesta, unde era musai sa oprim. Am
petrecut vreo 3 ore in capitala maghiara. Un oras superb, a patra oara cand il vizitam si de
fiecare data mi-a facut o mare placere. Am mancat la un restaurant traditional, unde se servea
mancare grasa si vin dulce. Vremea se mai racorise, iar soarele nu iti prajea sinapsele in mirosul
gretos de untura si alcool etilic ca pe plaiurile noastre. Am urmat apoi autostrada spre Viena,
oprindu-ne in Austria la Pandorf pentru a face cateva cumparaturi asa cum obisnuieste fiecare
turist in drumul sau intre de-a lungul Dunarii. Dupa ce ne-am umplut ochi portbagajul cu plase
si cutii de pantofi, am pornit la drum catre destinatia noastra finala. In sfarsit se observa
civilizatia apuseana, iar cuvintele de ordine erau disciplina si bunul simt. Ce-i drept, peisajul nu
se compara cu frumusetiile pe care le ofera arcul carpatin, iar soseaua pe departe la fel de
spectaculoasa ca Transfagarasanul. Important este ca am ajuns intr-un final in capital Austriei,
la o ora decenta ce ne-a permis sa iesim la o scurta plimbare in vecinatatea hotelului inainte sa
cadem lati, frantic de oboseala in asternuturile moi si fosnitoare. In Viena am stat 3 zile. A doua
zi am vizitat Schonbrunn-ul si ne-am plimbat pe strazile din central Vienei unde am putut
admira Catedrala Sf. Stefan si Biserica Sf. Carol Barmoeu I. Seara am luat tramvaiul si am facut o
plimbare prin pitorescul Grinzing unde am mancat la un restarant local aflat in curtea unei
doamne in varsta, dar care parea sa atraga un numar insemnat de turisti. Acolo ne-am facut
praf colesterolul cu o portie sanatoasa de carnati cu cartofi si jambon si ne-am pus pe vorba in
compania muzicii de acordeon si a berii reci nefiltrate tipice nemtesti. In ziua urmatoare am
vizitat o serie de muzee, urmand un traseu cultural recomandat de domnisoara de la receptie
care era romanca, iar spre dupaamiaza am fost la un mic picnic in gradinile palatului Belvedere.
Seara am fost in Prater, unde ma ateptam sa gasesc animatie, dar era o miercuri, iar singurii
vizitatori erau tot turistii. In ultima zi am lenevit prin cafenele si carciumi cu tipic local, intrucat
a plouat mai toata ziua. Spre seara am impachetat si ne-am culcat devreme luand cina in
restaurantul hotelului.

In ziua urmatoare ne-am suit in masina personala si am pornit inapoi spre eterna si fascinanta
Romanie.