You are on page 1of 87

!

"#$%&'#()(%)*+#"*,&)#-$)
.),!/()(%)*+%*)0&#,!/(!&1

,1/#")*)!&%/ 2-2%',!*3)&#)"
3#/!4*3)&#!' 5!6)(!*,/)!+#!
,&-#(-&!*)/#" 515!,1*"#,-/)%

,)+)'(&!
3)"!)/*!"#$%&'#()&
2%"(&!
7"$14138"(!/*/)*+#'()"41

,&)#-$)
9:;:
,!2&#"'

(%3)*#

"-4#!"#* * 0%"%&)/%* +%* * ,)+)'(&!* * .!",#)&* <#


7"(-,3#&%)*2/)"!&#/-&*+%*'#(!)4#%=======================================>
!"!"#$%&'(&))*+(+,-.+)/+))0-/-12,'))3'(0&-,""""""""""""""""""""""""""""""""""""""4
!"5")#'6+,$2-,+-))0-/-12,-.7"""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""!!
!"4" 8(2$06&,+-))9.-(',&.$,))/+)1&2'-%&+"""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""!:

(%3)*##

,)/,!/!/*'!2&).%4%/-&*7"*/!,&1&#/%*+%*,)+)'(&!==9;
5"!" ;-.0'.'.))1'9,-3+%+.$,)9,&()6+2$/+)*,-3&0+)<&)1+6&*,-3&0+"""""""""5!
5"5" ;-.0'.'.))1'9,-3+%+.$,))9,&())6+2$/+)('6+,&0+"""""""""""""""""""""""""""5=
5"4" ;-.0'.'.))1'9,-3+%+.$,))9,&())6+2$/-)6+0-(&07"""""""""""""""""""""""""""4:

(%3) *###

+%()<1&#* * <#* 2)&,%/1&#* * +%* '!2&).%4%* 0&).#,%* <#


"!3%&#,%*'#32/%================================================================================?;
4"!")>+2-<7,&))<&)9-,0+.7,&))*,-3&0+"""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""?!
4"5 @,$0+/++) 1&69.+A-,&26+2&0+) <&) *+$6+2,&0+) /+) 9-,0+.-,+) *,-3$B
('6+,&07""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""?C
4"4" D+2$/+)('6+,&0+)1&69.+)/+)/+2-<-,+)<&)9-,0+.-,+E"""""""""""""""""":!

(%3) #$

+%()<1&# <#* 2)&,%/1&#* "!3%&#,%* <# &%,(#.#,)&%)


@-()&%/-&============================================================================================A;
?"!" >+2-<-,+-)<&)9-,0+.-,+-)F()9-2,'.-2+,)<&)2,&'(*G&"""""""""""""""""""""""""C!
?"5" >+2-<-,+-)<&)9-,0+.-,+-)F()2,-9+H """""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""C:
?"4" I+02&3&0-,+-))G$2-,+.$,""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""J4

(%'(*+%*)!(-%$)/!)&%===================================================================B9

5#5/#-0&).#%=========================================================================================BA
Tema nr.1.

NOŢIUNI GENERALE DE CADASTRU FUNCIAR ŞI


ÎNTOCMIREA PLANURILOR DE SITUAŢIE

Unităţi de învăţare:
1. Noţiuni generale de cadastru funciar
2. Numerotarea cadastrală
3. Întocmirea planurilor de situaţie

Obiectivele temei:
► înţelegerea noţiunilor de bază şi crearea perspectivei asupra activităţii
de cadastru general şi agricol;
►cunoaşterea conceptelor privind activităţile de cadastru general şi
agricol;
►dezbaterea particularităţilor activităţilor de cadastru general şi agricol;
►analiza corelaţiei dintre documentaţia tehnică şi celelalte documentaţii
ce trebuie întocmite pentru înscrierea terenurilor agricole în cartea
funciară;
►deprinderea cunoştinţelor teoretice şi practice necesare întocmirii şi
reprezentării planurilor de situaţie

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie recomandată:
1. Călina A., şi colab. - 2001 – Topografie generală cu elemente de cadastru
agricol, Edit. Reduta, Craiova.
2. Călina A., şi colab., - 1999 – Calculul şi detaşarea suprafeţelor,
Nivelmentul, Edit. Sitech, Craiova.
3. Leu I. şi colab., - 2002 – Topografie şi Cadastru, Editura
Universul, Bucureşti.
4. Mihăilă M. şi colab., - 1995 – Cadastru General şi Publicitate Imobiliară,
Edit. Ceres, Bucureşti.
5. Olaru Ghe. şi colab., - 1978 – Cadastru funciar, Edit. Ceres, Bucureşti.
6.Ursea V., şi colab., - 1989 – Cadastru, Institutul de Construcţii, Bucureşti.

1.1. Noţiuni generale de cadastru funciar

Cadastrul naţional este conceput ca un sistem informaţional al


tuturor terenurilor şi bunurilor imobiliare, indiferent de destinaţia lor şi de
proprietar, fiind constituit din cadastrul general şi cadastrele de specialitate,
care se obţin din datele cadastrului general. Lucrările de cadastru funciar
general se organizează pe teritorii administrativ – cadastrale şi cuprind un
ansamblu de operaţiuni cadastrale, prin care se asigură identificarea,
delimitarea, măsurarea şi evaluarea imobilelor funciare, ce sunt
nominalizate pe teren şi pe planurile cadastrale.

1.1. 1. Cadastru funciar general


Acest tip de cadastru funciar are ca funcţie de bază asigurarea de
date topo – cadastrale, ceea ce presupune efectuarea de măsurători pe teren,
precum şi evidenţierea lor sub formă numerică şi grafică în registre şi
planuri cadastrale.

3
Introducerea cadastrului funciar a dus la cunoaşterea şi furnizarea, în
orice moment, a datelor cu privire la aspectul cantitativ, calitativ şi juridic al
imobilelor din cuprinsul unui teritoriu cadastral. Legea cadastrului şi a
publicităţii imobiliare din 1996 defineşte “cadastrul general” ca fiind un
sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, prin
care se realizează identificarea, înregistrarea şi reprezentarea pe hărţi şi
planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile
de pe întreg teritoriul României, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar.
Pe aceste planuri şi hărţi cadastrale se utilizează ca entităţi de bază în
sistemul unitar de evidenţă, parcela, construcţia şi proprietarul.
Pe lângă scopul principal menţionat mai sus, cadastru funciar
general asigură cunoaşterea următoarelor date informaţionale:
- furnizează datele de sinteză cu privire la stadiul şi evoluţia fondului
funciar;
- elaborează studii preliminare cu privire la sistematizarea teritorială,
protecţia mediului şi alte activităţi, ce urmează să fie realizate pe suprafeţe
mai mari de teren;
- identifică resursele funciare şi furnizează datele necesare cu privire
la actualizarea hărţilor şi planurilor cadastrale.
Obiectul principal al cadastrului general îl formează imobilul,
adică parcela cadastrală cu sau fără construcţii, proprietarul şi situarea
teritorial – administrativă, la care, se urmăreşte cunoaşterea şi inventarierea
următoarelor date de bază:
- imobilul sau parcela cu sau fără construcţii: suprafaţa, categoria
de folosinţă a terenului, destinaţia şi calitatea terenului sau a construcţiei;
- proprietarul imobilului sau a parcelei, se identifică după acte sau
după situaţia juridică cu privire la calitatea în temeiul căreia deţine imobilul;
- situarea teritorial – administrativă a imobilului sau a parcelei
care formează corpurile de proprietate în limitele teritoriilor cadastrale
comunale, orăşeneşti şi municipale, se identifică cu ajutorul planurilor şi
registrelor cadastrale.
Realizarea unui sistem modern de cadastru general şi de publicitate
imobiliară presupune efectuarea de noi măsurători geodezice şi topografice,
pe baza cărora, să se asigure cartografierea exactă a teritoriilor cadastrale,
înregistrarea imobilelor şi a dreptului de proprietate într-un sistem de carte
funciară la nivel naţional.
Lucrările de cadastru general sunt conduse şi coordonate de către
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, care are în subordine
directă o instituţie centrală de specialitate “Institutul de Cadastru, Geodezie
şi Cartografiere” şi instituţii de profil la nivelul fiecărui judeţ.
Sistemul de publicitate imobiliară îl reprezintă cartea funciară, în
care se înregistrează, în mod oficial, descrierea imobilelor, drepturilor reale
ce le au ca obiect aceste bunuri, precum şi drepturile personale, faptele sau
alte raporturi juridice în legătură cu bunurile imobiliare.
Prin noile măsurători topo – cadastrale şi de cartografiere a
terenurilor, care urmează să fie executate în următorii ani, se asigură baze de
date necesare pentru introducerea cadastrului general şi de publicitate
imobiliară la nivel naţional. În acest sens, se menţionează că din punct de
vedere al organizării administrative, teritoriul României, cu o suprafaţă
totală de 23 839 070 hectare, cuprinde un număr de 41 judeţe şi municipiul
Bucureşti (fig. 1).

4
Fig. 1. Teritoriul României

În componenţa celor 41 de judeţe sunt cuprinse: 67 teritorii


municipale, 195 teritorii orăşeneşti şi 2 686 teritorii comunale, iar în cadrul
teritoriilor comunale se găsesc 13.343 sate. Deci, realizarea cadastrului
general implică 2 989 teritorii cadastrale, care, la rândul lor sunt formate din
cele două zone distincte: intravilanul, ce reprezintă zona destinată
construcţiilor şi extravilanul cu categorii de terenuri agricole şi neagricole.
Structura modului de folosinţă a terenurilor indică o suprafaţă de
14,8 milioane hectare terenuri agricole, ceea ce reprezintă aproximativ 62 %
din suprafaţa totală a ţării noastre.

1.1.2. Clasificarea fondului funciar


Fondul funciar al României este constituit din: “terenuri de orice
fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de
domeniul public ori privat din care face parte” (art. 1, Legea nr. 18/1991).
Pe lângă definirea noţiunii de “fond funciar”, se regle mentează în temeiul
aceleiaşi Legi nr. 18/1991 şi principalele grupe de terenuri după modul de
folosinţă, care la rândul lor cuprind o serie de categorii de folosinţă.
I. Clasificarea fondului funciar după destinaţia te renurilor
Cunoaşterea şi planificarea modului de folosinţă al fondului funciar,
se poate realiza, numai pe baza sistemului informaţional al cadastrului
general. În acest scop, s-a elaborat, sistemul de clasificare al fondului
funciar după destinaţia şi utilizarea concretă a terenurilor, prec um şi după
necesităţile cadastrului de înregistrare ordonată a datelor primare, care
cuprinde cinci grupe de terenuri.
A. Terenuri cu destinaţie agricolă. În această grupă sunt incluse
terenurile care servesc direct şi nemijlocit în procesul tehnologic al
producţiei agricole şi care formează fondul funciar agricol, fiind alcătuite,
din două subgrupe şi anume:
1. Terenuri agricole productive: - arabil, vii şi pepiniere viticole,
livezi şi pepiniere pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere,
solarii şi răsadniţe, la care se adaugă şi terenurile cu vegetaţie forestieră
dacă nu fac parte din categoria amenajamentelor silvice şi păşunile
împădurite.
2. Terenurile agricole ocupate cu: construcţii şi instalaţii agro –
zootehnice, amenajări piscicole, amenajări de îmbunătăţiri funciare, drumuri
tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare a
producţiei agricole, în care, se includ şi terenurile neproductive, care pot fi
amenajate şi utilizate pentru producţia agricolă.

5
Din enumerarea celor două subgrupe de folosinţă ale terenurilor cu
destinaţie agricolă rezultă modul de utilizare al pământului, pe de o parte, ca
principal mijloc de producţie şi obiect al muncii în agricultură, iar pe de altă
parte, ca loc de amplasare în spaţiu a diferitelor construcţii, instalaţii şi
amenajări.
Din sistemul informaţional de date primare al cadastrului general se
prezintă sub aspect cantitativ, parcela de teren agricol, cu suprafaţa,
categoria de folosinţă şi posesorul, iar din punct de vede re al aspectului
economic, se exprimă clasa de calitate a solului şi venitul net cadastral. Din
datele cadastrului general ce reprezintă o lucrare sintetică se extrag datele
cadastrului agricol, care este o lucrare analitică. Deci, cadastrul agricol se
organizează pentru terenurile cu destinaţie agricolă şi cuprinde pe lângă
informaţiile cadastrului general şi o serie de date suplimentare de amănunt,
strict necesare cerinţelor procesului de producţie agricolă.
B. Terenuri cu destinaţie forestieră. Pădurile şi terenurile aferente
împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare
forestieră şi care constituie proprietate de stat, ori proprietate particulară
formează fondul funciar forestier. În grupa terenurilor cu destinaţie
forestieră se includ următoarele două subgrupe:
1. Terenuri forestiere productive: păduri şi terenuri destinate
împăduririlor, la care se adaugă şi terenurile pentru pepiniere silvice şi
administraţie silvică.
2. Terenuri forestiere neproductive: stâncării, abrupturi, râpe,
ravene şi torenţi, care sunt cuprinse în amenajamentele silvice.
Pădurile şi terenurile cu utilizare forestieră sunt înregistrate atât în
datele cadastrului general, cât şi în cadastrul forestier, care se organizează
pe ocoale silvice. La rândul lor, ocoalele silvice se subîmpart în unităţi de
producţie, parcele forestiere şi unităţi amenajistice sau subparcele formate
din suprafeţe de pădure de aceeaşi esenţă şi vârstă.
C. Te renuri aflate permanent sub ape. Fondul de terenuri aflate
sub ape este reprezentat de apele curgătoare: fluvii, râuri şi pâraie şi de apele
stătătoare: bălţi, lacuri şi marea teritorială. Aceste terenuri aflate permanent
sub ape cuprind: albiile minore ale cursurilor de ape, cunetele lacurilor şi
nivelele maxime de retenţie, fundul apelor maritime interioare şi al mării
teritoriale.
În lucrările de cadastru general se identifică terenurile ocupate cu
ape şi se reprezintă pe planurile şi hărţile cadastrale, prin limitele lor, în
conformitate cu reglementările de folosire şi protecţie a apelor. Din datele
primare ale cadastrului general se menţionează: numărul topografic,
denumirea cursului de apă sau a lacului, suprafaţa ocupată cu apă, titularul
dreptului de administrare operativă. Cadastrul apelor cuprinde o serie de
informaţii referitoare la caracteristicile naturale ale cursurilor de apă,
lucrărilor de stăpânire, folosire şi protecţie a calităţii apelor şi altele.
D. Terenuri cu construcţii. Terenurile cu construcţii sunt formate
din: terenurile din intravilan aferente localităţilor urbane şi rurale pe care
sunt amplasate construcţii, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile
agricole şi forestiere. Regimul juridic al terenurilor cu construcţii din
intravilan se diferenţiază, în funcţie de destinaţia construcţiilor pentru
locuinţe, activităţi social – culturale, administraţie, industrie.
Cadastrul imobiliar – edilitar al terenurilor cu construcţii din
intravilan se execută, în mod obişnuit, concomitent cu cadastrul general, în
aceleaşi condiţii tehnice şi de către aceleaşi organe de specialitate. Pe lângă

6
inventarierea imobilelor şi a reţelelor edilitare din localităţi, se efectuează
evaluarea economică şi se introduce sistemul de publicitate a cărţii funciare.
E. Te renuri cu destinaţie specială. În categoria terenurilor cu
destinaţie specială s-au inclus:
- terenurile folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale şi
aeriene, cu construcţii şi instalaţii aferente;
- terenuri cu construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de
transport al energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii;
- terenuri aferente exploatărilor miniere şi petroliere, cariere şi halde
de orice fel;
- terenuri rezervate nevoilor de apărare;
- rezervaţii naturale, plaje, monumente ale naturii, ansamblurile şi
siturile arheologice şi istorice şi altele.
Pentru aceste terenuri se organizează diferite sisteme de evidenţă,
din care se menţionează, în primul rând, cadastrul terenurilor destinate căilor
ferate, care cuprinde suprafeţele ocupate de linii, staţii, cantoane, remize de
serviciu, ateliere şi altele, precum şi zonele de protecţie a liniilor. În mod
asemănător, se poate organiza şi cadastru terenurilor destinate drumurilor
rutiere. Se precizează că, aceste terenuri cu destinaţie specială sunt
reprezentate grafic pe planuri şi hărţi cadastrale, prin conturul respectiv şi
evidenţiate scriptic în cadastrele funciare de specialitate.

1.1.3. Categorii de folosinţă a terenurilor


În funcţie de destinaţia terenurilor ce compun fondul funciar şi care
s-a prezentat în paragraful anterior, se disting un număr de 10 categorii
generale de folosinţe agricole şi neagricole a terenurilor, ce se divizează, la
rândul lor, într-un număr de 65 de subcategorii de folosinţe agricole şi
neagricole.
A. Categorii şi subcategorii de folosinţe agricole
Categoria şi subcategoria de folosinţă a terenurilor agricole a fost
determinată de modul de utilizare a lor de către posesorul terenului, care de-
a lungul timpului s-a modificat şi diversificat, în funcţie de cerinţele pieţei
faţă de produsele agricole.
Pentru sistemul informaţional al cadastrului se utilizează un simbol,
care are şi un rol de cod pentru identificarea categoriilor şi, respectiv, a
subcategoriilor de folosinţă, ce se înscrie în registrul cadastral şi se foloseşte
la prelucrarea electronică a datelor primare. În grupa folosinţe agricole se
deosebesc cinci categorii generale şi 25 subcategorii de folosinţă.
1. Arabil(A): - prin terenuri arabile se definesc suprafeţele de teren
ce se ară în fiecare an sau o dată la 2-6 ani, fiind cultivate cu plante anuale
sau perene: cereale, leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi industriale,
plante medicinale şi aromate, plante furajere, legume, flori şi altele. În
categoria de folosinţă arabil sunt incluse opt subcategorii, cu următoarele
simboluri: arabil propriu- zis (A); pajişti cultivate (AP); grădini de legume
(AG); orezării (AO); sere (AS); solarii şi răsadniţe (ASO); căpşunării (AC)
şi alte culturi perene (AD).
2. Păşuni(P): - sunt terenuri înierbate sau înţelenite, în mod natural
sau artificial, prin reînsemânţări la un interval de 15-20 ani, fiind folosite
pentru păşunatul animalelor. Subcategoriile de folosinţă a păşunilor şi
simbolurile respective sunt: păşuni curate (P); păşuni împădurite (PP);
păşuni cu pomi fructiferi (PL); păşuni cu tufărişuri şi mărăcinişuri (PT).

7
3. Fâneţe(F): - sunt terenuri înierbate sau înţelenite, în mod natural
sau artificial, prin reînsămânţări, ce se exploatează prin cosirea ierbii. În
cadrul fâneţelor se consideră următoarele subcategorii de folosinţă: fâneţe
curate (F); fâneţe împădurite (FP); fâneţe cu pomi fructiferi (FL) şi fâneţe cu
tufărişuri şi mărăcinişuri (FT).
4. Vii şi hamei (V): - în categoria de folosinţă vie sunt incluse
terenurile plantate cu vii nobile şi hibride, cu următoarele subcategorii de
folosinţă: vii nobile (VN); vii hibride (VH); pepiniere viticole (VP) şi
plantaţii de hamei (VHA).
5. Livezi (L): - livezile cuprind terenurile plantate cu pomi şi arbuşti
fructiferi, în care se diferenţiază următoarele subcategorii de fo losinţă: livezi
pure clasice (L); livezi pure intensive şi superintensive (LI); plantaţii de
arbuşti fructiferi (LF); pepiniere pomicole (LP) şi plantaţii de duzi (LD).
B. Categorii şi subcategorii de folosinţe neagricole
În grupa folosinţelor neagricole, se disting din punctul de vedere al
utilizării lor, cinci categorii generale şi un număr de 40 subcategorii de
folosinţă:
1. Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră (PD): - pădurile
sunt terenuri acoperite cu arbori şi arbuşti forestieri, fiind destinate
producerii de material lemnos sau protecţiei solului, în care se includ 5
subcategorii de folosinţă.
2. Terenuri cu ape (H): - sunt terenurile acoperite permanent cu ape,
precum şi cele acoperite temporar cu apă şi care după retragerea lor nu se
cultivă agricol, fiind diferenţiate 7 subcategorii de folosinţă.
3. Drumuri şi căi ferate (D): - în categoria de folosinţă a drumurilor
şi căilor ferate sunt cuprinse terenurile destinate transporturilor terestre:
autostrăzi, drumuri naţionale, drumuri judeţene, drumuri comunale,
industriale, drumuri şi poteci turistice, căi ferate, ceea ce reprezintă un
număr de 8 subcategorii de folosinţă.
4. Terenuri cu construcţii, curţi şi alte folosinţe (C): - sunt terenurile
acoperite de construcţii cu diverse utilizări, în scopuri social – culturale, de
administraţie, industriale, cu destinaţii speciale şi de altă natură. În cadrul
acestei categorii de folosinţă s-au delimitat un număr de 13 subcategorii, ce
sunt folosite în lucrările de cadastru general, special, imobiliar – edilitar.
5. Terenuri neproductive (N): - în această categorie de folosinţă se
includ toate suprafeţele de teren care nu produc venit cadastral şi nu se pot
transforma în terenuri agricole productive prin diferite amenajări, în condiţii
de eficienţă economică, datorită unor procese de degradare excesivă. Dintre
subcategoriile de folosinţă, cu caracter neproductiv, se citează: nisipuri
zburătoare, bolovănişuri, stâncării şi pietrişuri; râpe, ravene şi torenţi;
sărături cu crustă; halde şi altele.
Pe lângă cele 65 de subcategorii de folosinţă agricolă şi neagricolă
menţionate mai sus este posibil să fie detaliate, în funcţie de cerinţele
cadastrului de specialitate şi alte subcategorii de folosinţă, dar cu păstrarea
simbolurilor oficiale, la care se vor adăuga notaţiile de detaliere necesare.
În tabelul 2 se prezintă denumirea categoriilor şi subcategoriilor de
folosinţă agricolă şi neagricolă, cu simbolurile din atlasul de semne
convenţionale, ce se reprezintă pe planurile cadastrale şi se însc riu în
registrele oficiale ale cadastrului general şi de specialitate.

8
Tabelul 1

Grupa fo losinţelor agricole


Categorii de fo losinţă Simbo l Suprafaţa ocupată Procentul din
în mii ha total fond funciar
Arabil A 9.383 39,4 %
Păşuni P 3.331 14,0 %
Fâneţe F 1.471 6,1 %
Vii V 299 1,2 %
Livezi L 307 1,3 %
Grupa fo losinţelor neagricole
Categorii de fo losinţă Simbo l Suprafaţa ocupată Procentul din
în mii ha total fond funciar
Păduri şi alte terenuri cu P 6.681 28 %
vegetaţie forestieră
Lacuri şi ape curgătoare H 893 3,7 %
Dru muri şi căi ferate D 394 1,7 %
Construcţii C 631 2,7 %
Neproductiv N 449 1,9 %
Arabilul a scăzut cu circa 450.000 ha, trecând din patrimoniul
fostelor C.A.P. – uri la păşuni comunale, în urma aplicării Legii 18/1991, a
Fondului Funciar.
În urma aplicării acestei legi, s-a schimbat foarte mult şi forma de
proprietate a terenurilor agricole, acestea trecând în proporţie de 80 %, în
proprietate particulară.
Tabelul 2
Categorii şi subcategorii de folosinţă ale terenurilor agricole şi neagricole

9
Reţinem: Obiectul principal al cadastrului general îl formează imobilul,
adică parcela cadastrală cu sau fără construcţii, proprietarul şi situarea
teritorial – administrativă, la care, se urmăreşte cunoaşterea şi inventarierea
următoarelor date de bază: - imobilul sau parcela cu sau fără construcţii:
suprafaţa, categoria de folosinţă a terenului, destinaţia şi calitatea terenului
sau a construcţiei; - proprietarul imobilului sau a parcelei, se identifică
după acte sau după situaţia juridică cu privire la calitatea în temeiul căreia
deţine imobilul; - situarea teritorial – administrativă a imobilului sau a
parcelei care formează corpurile de proprietate în limitele teritoriilor
cadastrale comunale, orăşeneşti şi municipale, se identifică cu ajutorul
planurilor şi registrelor cadastrale. În funcţie de destinaţia terenurilor ce
compun fondul funciar şi care s-a prezentat în paragraful anterior, se disting
un număr de 10 categorii generale de folosinţe agricole şi neagricole a
terenurilor, ce se divizează, la rândul lor, într- un număr de 65 de
subcategorii de folosinţe agricole şi neagricole.
Observaţie: Fondul funciar al României este constituit din: “terenuri de
orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de
domeniul public ori privat din care face parte” (art. 1, Legea nr. 18/1991).
Pe lângă definirea noţiunii de “fond funciar”, se reglementează în temeiul
aceleiaşi Legi nr. 18/1991 şi principalele grupe de terenuri după modul de
folosinţă, care la rândul lor cuprind o serie de categorii de folosinţă.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt subcategoriile de folosinţă din categoria de arabil A?


Răspuns:
În categoria de folosinţă arabil sunt incluse opt subcategorii, cu următoarele
simboluri: arabil propriu- zis (A); pajişti cultivate (AP); grădini de legume
(AG); orezării (AO); sere (AS); solarii şi răsadniţe (ASO); căpşunării (AC)
şi alte culturi perene (AD).
2. Care sunt subcategoriile de folosinţă din categoria păşuni P?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Din ce categoria de folosinţă face parte subcategoria livezi
intensive?
a. Arabil;
b. Păşuni;
c. Fâneţe;
d. Livezi
e. Păduri.
Rezolvare: O O O ☻ O
De rezolvat:
2. Din ce categoria de folosinţă face parte subcategoria păşuni
împădurite?
a. Arabil;
b. Păşuni;
c. Fâneţe;
d. Livezi
e. Păduri.
Rezolvare: O O O O O

10
1.2. Numerotarea cadastrală

În cuprinsul unui teritoriu administrativ se întâlnesc următoarele


unităţi cadastrale: trupul sau lanul, tarlaua şi parcela în extravilanul
teritoriilor şi cvartalul, corpul de proprietate şi parcela, din intravilanele
componente ale unui teritoriu cadastral.
Prin operaţiunea de numerotare cadastrală se stabileşte poziţia în
teritoriu a fiecărei unităţi teritoriale, pe baza căreia se efectuează calculul
suprafeţelor şi se stabileşte legătura dintre planul cadastral şi registrele
cadastrale.
Pe baza numerotării cadastrale se realizează individualizarea tuturor
unităţilor teritoriale printr-un număr cadastral sau topografic, care se
foloseşte o singură dată într- un teritoriu administrativ, în funcţie de
specificul numerotării. Acest număr de ordine pentru fiecare tarla (cvartal)
şi parcelă (corp de proprietate) din extravilan (intravilan), se înscrie, pe cât
posibil, în centrul fiecărui contur planimetric, pe originalul planului topo –
cadastral imprimat pe un suport nedeformabil.

1.2.1. Numerotarea cadastrală a tarlalelor din extravilan


În cadrul unităţilor administrativ – teritoriale, extravilanul este
teritoriul delimitat de limitele intravilanului component şi hotarele cu
teritoriile vecine.
Tarlaua este o suprafaţă de teren ale cărei limite sunt reprezentate
de detalii planimetrice naturale sau artificiale, cu o mare durabilitate în timp,
din care se exemplifică: ape curgătoare sau canale, căi de comunicaţii, limite
de păduri, fâneţe sau păşuni, limita intravilanului şi altele. Din punct de
vedere topo-cadastral, tarlalele formează contururi închise şi sunt deţinute
de unul sau mai mulţi proprietari, fiind ocupate de diferite categorii de
folosinţă ale terenului.
Numerotarea tarlalelor se face cu cifre arabe, începând cu numărul 1,
din partea de nord-vest a teritoriului comunal sau orăşenesc şi se continuă în
ordinea numerelor 2, 3, .. n, în mod convenabil din aproape în aproape, în
aşa fel încât să se parcurgă tot teritoriul, până la ultima tarla din partea de
sud. După terminarea numerotării tarlalelor din extravilan, se numerotează
în continuare cu numere de tarla şi intravilanul, începând cu satul reşedinţă
de comună şi apoi cu celelalte sate, în ordinea depărtării lor faţă de sediul
comunei.
Înscrierea numerelor cadastrale de tarla se face în centrul tarlalei cu
caracterul bloc filiform, înclinat spre dreapta, cu înălţimea de 5 mm (fig. 2.).

Fig. 2. Numerotarea tarlalelor în extravilan

11
1.2.2. Numerotarea cadastrală a parcelelor din extravilan
Numerotarea parcelelor se face mai întâi în extravilan şi apoi în
cadrul intravilanelor, în ordinea numerotării tarlalelor. Deci, numerotarea
cadastrală a parcelelor începe cu parcela nr. 1 din tarlaua nr. 1, iar în
continuare se vor numerota toate parcelele din celelalte tarlale, până se
ajunge la ultima parcelă din ultima tarla, din extravilan. În cazul acestei
numerotări se include şi detaliile liniare ce separă tarlalele din care, se
menţionează: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri clasate şi
altele.
Aceste detalii liniare primesc numere cadastrale în continuarea
numerotării parcelelor din tarlalele vecine. Apele curgătoare primesc un
singur număr cadastral pe toată lungimea lor, iar celelalte detalii liniare se
numerotează pe fiecare tronson rezultat din intersectarea cu alte detalii
liniare respectându-se următoarele ordine:
- căi ferate întretăiate de ape;
- drumurile naţionale întretăiate de ape şi căi ferate;
- drumurile judeţene întretăiate de ape, căi ferate şi drumuri
naţionale;
- drumurile comunale întretăiate de ape, căi ferate, drumuri naţionale
şi drumuri judeţene;
- drumuri de exploatare întretăiate de ape, căi ferate, drumuri
naţionale, drumuri judeţene şi drumuri comunale.
* Numerotarea parcelelor se face prin numărul de ordine al acestora
1, 2, 3, … n, precedat de simbolul categoriei de folosinţă, care se înscrie în
centrul fiecărei parcele. Înscrierea numerelor cadastrale ale parcelelor se
face cu caracter filiform, înclinat spre dreapta, cu înălţimea de 2 mm, iar
simbolurile subcategoriilor de folosinţă se scriu cu litere majuscule, cu
înălţimea de 3 mm: VN 1; VN 2; ….; DC 12 (fig.3.).

Fig. 3. Numerotarea parcelelor în extravilan (după Leu N. şi colab., 1999)

1.2.3. Numerotarea cadastrală în intravilan


În cadrul intravilanelor se efectuează numerotarea cvartalelor, a
corpurilor de proprietate din cvartale, iar în continuare a parcelelor din
fiecare corp de proprietate.
1. Numerotarea cadastrală a cvartalelor: - numerotarea
cvartalelor delimitate de străzi sau uliţe şi alte detalii liniare, începe cu
cvartalul nr. 1 situat în partea de nord- vest a fiecărei localităţi şi se continuă
în ordine convenabilă până la ultimul cvartal din partea de sud. Numerele
cadastrale ale cvartalelor se înscriu aproximativ în centrul acestora, într- un
cerc cu diametrul de 7 mm cu acelaşi tip de scriere şi dimensiuni, care s-a
folosit la scrierea numerelor cadastrale ale tarlalelor din extravilan: 1, 2, 3, ..
n (fig. 4.).
12
Străzile şi celelalte detalii liniare, care delimitează cvartalele se
numerotează în continuare separat, ca parcele cadastrale şi formează
cvartalul “zero”. Apele curgătoare, căile de comunicaţii care traversează
localităţi şi străzile principale se numerotează cu un singur număr pe toată
lungimea lor: DS 11, DS 12, DS 13, … DJ 21, iar la intersecţia cu alte străzi
sau uliţe, suprafaţa de intersecţie se atribuie celei mai importante.

Fig. 4. Numerotarea cvartalelor


2. Nume rotarea cadastrală a corpurilor de proprietate: - prin
corp de proprietate se înţelege gruparea unor parcele (imobile) ce aparţin
aceluiaşi proprietar, din care, se exemplifică: construcţii pentru locuinţe şi
anexe, curtea interioară, grădina de legume, vie, livadă şi alte folosinţe.
Numerotarea cadastrală a corpurilor de proprietate se efectuează cu
cifre arabe de la 1 la n în cadrul fiecărui cvartal şi în ordinea numerelor
cadastrale, cvartalelor din cadrul localităţii. Numerele cadastrale ale
corpurilor de proprietate se scriu în centrul suprafeţei respective, cu cifre
arabe, cu înălţimea de 3 mm, care se încadrează într-un cerc cu diametru de
5 mm: 1, 2, 3, …. 11, 12 (fig. 5.).

Fig. 5. Numerotarea corpurilor de proprietate

3. Numerotarea cadastrală a parcelelor: - numerotarea cadastrală


a parcelelor se face de la 1 la n în fiecare corp de proprietate, începând cu
cvartalul nr. 1 şi, respectiv cu corpul de proprietate nr. 1. Se continuă cu
numerotarea parcelelor în ordinea numerelor cadastrale ale cvartalelor şi ale
corpurilor de proprietate, până la numerotarea ultimei parcele din ultimul
corp de proprietate. Numerele cadastrale ale parcelelor se înscriu sub formă
de fracţie şi sunt precedate de simbolurile subcategoriilor de folosinţă. La
numărător se scrie numărul cadastral al corpului de proprietate, iar la
numitor, numărul parcelei. Înscrierea numerelor cadastrale ale parcelelor şi
ale simbolurilor se face cu cifre arabe şi, respectiv, cu litere majuscule cu
acelaşi tip de scriere şi dimensiuni, ce s-au folosit la scrierea numerelor
parcelelor din extravilan: C 6/1; CC 6/2; VN 6/3; LI 6/4 (fig.6.). Pe baza

13
numerotării cadastrale întocmită pe originalul planului cadastral redactat pe
suport nedeformabil, se trece la operaţiunea de calcul a suprafeţelor.

Fig. 6. Numerotarea parcelelor în intravilan

Reţinem: În cuprinsul unui teritoriu administrativ se întâlnesc următoarele


unităţi cadastrale: trupul sau lanul, tarlaua şi parcela în extravilanul
teritoriilor şi cvartalul, corpul de proprietate şi parcela, din intravilanele
componente ale unui teritoriu cadastral. Tarlaua este o suprafaţă de teren
ale cărei limite sunt reprezentate de detalii planimetrice naturale sau
artificiale, cu o mare durabilitate în timp, din care se exemplifică: ape
curgătoare sau canale, căi de comunicaţii, limite de păduri, fâneţe sau
păşuni, limita intravilanului şi altele. Din punct de vedere topo-cadastral,
tarlalele formează contururi închise şi sunt deţinute de unul sau mai mulţi
proprietari, fiind ocupate de diferite categorii de folosinţă ale terenului.
Numerotarea parcelelor se face mai întâi în extravilan şi apoi în
cadrul intravilanelor, în ordinea numerotării tarlalelor. Deci, numerotarea
cadastrală a parcelelor începe cu parcela nr. 1 din tarlaua nr. 1, iar în
continuare se vor numerota toate parcelele din celelalte tarlale, până se
ajunge la ultima parcelă din ultima tarla, din extravilan. În cazul acestei
numerotări se include şi detaliile liniare ce separă tarlalele din care, se
menţionează: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri clasate şi
altele.
Observaţie: Pe baza numerotării cadastrale se realizează individualizarea
tuturor unităţilor teritoriale printr-un număr cadastral sau topografic, care se
foloseşte o singură dată într- un teritoriu administrativ, în funcţie de
specificul numerotării. Acest număr de ordine pentru fiecare tarla (cvartal)
şi parcelă (corp de proprietate) din extravilan (intravilan), se înscrie, pe cât
posibil, în centrul fiecărui contur planimetric, pe originalul planului topo –
cadastral imprimat pe un suport nedeformabil.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt unităţile cadastrale întâlnite într-un teritoriu


administrativ?
Răspuns:
În cuprinsul unui teritoriu administrativ se întâlnesc următoarele unităţi
cadastrale: trupul sau lanul, tarlaua şi parcela în extravilanul teritoriilor şi
cvartalul, corpul de proprietate şi parcela, din intravilanele componente
ale unui teritoriu cadastral
2. Ce se înţelege prin noţiunea de tarla?
Răspuns:

14
Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Unde sunt înscrise nume rele tarlalei?
a. - în centru;
b. - în stânga sus;
c. - în dreapta sus;
d. - în stânga jos;
e. - în dreapta jos.
Rezolvare: ☻O O O O
De rezolvat:
2. Unde sunt înscrise nume rele corpului de proprietate?
a. - în dreapta jos;
b. - în stânga sus;
c. - în dreapta sus;
d. - în stânga jos;
e. - în centru,
Rezolvare: O O O O O

1.3. Întocmirea planurilor de situaţie

Pentru întocmirea planurilor de situaţie se folosesc mai multe metode


ca:
1) întocmirea planurilor în funcţie de distanţele măsurate;
2) întocmirea planurilor din distanţe şi unghiuri;
3) întocmirea planurilor din distanţe şi orientări (coordonate polare);
4) întocmirea planurilor din coordonatele rectangulare.

1.3.1. Întocmirea planurilor din distanţele măsurate

Distanţele între puncte pe teren s-au măsurat cu ajutorul panglicii,


obţinându-se conform figurilor de mai jos.
a) b)

Fig.7. Întocmirea planurilor din distanţele măsurate

Aliniamentele măsurate: AB = 60 m; BC = 80 m; CD = 40 m; DE =
45 m; EF = 90 m, AF = 50 m; AC = 100 m; AD = 120 m; AE = 110 m.
Cu ajutorul scării grafice transversale, a compasului şi a riglei se
poate desena acest poligon la scara aleasă (fig. 7.a).
Pentru aceasta se consideră scara aleasă 1 : 1000, distanţele măsurate
pe teren se reduc la scară astfel:

15
AB = 6 cm; BC = 8 cm; CD = 4 cm; DE = 4,5 cm; EF = 9 cm;
AF = 5 cm; AC = 10 cm; AD = 12 cm; AE = 11 cm.
Se va măsura pe scara grafică transversală, distanţa AC şi se trasează
o dreaptă oarecare pe coala de desen.
Între vârfurile compasului se iau distanţele AB = 6 cm şi BC = 8 cm,
de pe scara grafică şi din A şi C ca centru, se trasează două arce de cerc,
obţinându-se punctul B.
Din A şi C ca centru, luându-se distanţele AD şi CD se duc iar două
arce de cerc, la intersecţia cărora se obţine punctul D. Punctul E se obţine
din D şi A, iar F din E şi A.
Distanţele măsurate din figura 165.b: AG’, G’B’, B’F’, F’C’, C’E’,
E’D, GG’, BB’, FF’, CC’, EE’.
Pe coala de desen se raportează la scara 1 : N distanţa AD, pe care s-
au măsurat distanţele până la piciorul perpendicularelor.
Din punctele G’, B’, F’, C’, E’ se ridică perpendiculare cu ajutorul
echerului, pe care se raportează distanţele B’B, C’C, GG’, FF’ şi EE’,
obţinându-se vârfurile poligonului A, B, C, D, E, F, G (fig. 7.b).

1.3.2. Întocmirea planurilor de situaţie din distanţe şi unghiuri

În teren se vor măsura distanţele şi unghiurile (fig.8.).

Fig.8. Întocmirea planurilor de situaţie din distanţe şi unghiuri

Distanţele măsurate: DO101-102 = 60 m; DO102-103 = 80 m; DO103-104 =


40 m; DO104-105 = 45 m; DO105-106 = 90 m; DO106-101 = 50 m.
Unghiurile măsurate sunt: 1 ; 2 ; 3 ; 4 ; 5 ; 6 .
Pentru întocmirea planului se va verifica mai întâi suma unghiurilor
şi se vor compensa, ştiind că:
n n

i 20 g (n 2)
200 şi i 200g (n 2) .
20
i 1 i 1
După aceea se vor reduce distanţele la scara 1 : N. Pe coala de hârtie,
cu ajutorul raportorului şi a riglei, se vor raporta punctele din vârfurile
poligonului.

13.3. Întocmirea planului de situaţie în funcţie de distanţe şi orientări


(coordonate polare)
În vederea realizării planului, pe teren s-au măsurat distanţele şi
orientările laturilor poligonului convex 101, 102, …. 106, conform figurii de
mai jos (fig.9.).

16
Fig.9. Întocmirea planului de situaţie în funcţie de distanţe şi orientări
(coordonate polare)

Distanţele măsurate sunt următoarele:


D101 102 ; D102 103 ; D103 104 ; D104 105 ; D105 106 ; D106 101 , iar orientările sunt:
101 102 ; 102 103 ; 103 104 ; 104 105 ; 105 106 ; 106 101 .
Pentru a obţine punctele, adică vârfurile poligonului se procedează
astfel: pe coala de desen, se alege un punct central notat cu 101, unde se va
duce direcţia nordului şi 101 102 . După aceea se măsoară distanţa 101 10102 şi
se materializează punctul 102, din care cu ajutorul raportorului se trasează
orientarea 102 103 . După aceea se va măsura distanţa 102-103 şi se
materializează punctul 103, din care se trasează cu ajutorul raportorului
103 104 . Se continuă în acelaşi mod până când se determină poziţia tuturor
punctelor caracteristice, care redau conturul suprafeţei.

1.3.4. Întocmirea planului de situaţie pe baza coordonatelor


rectangulare ale punctelor
Cunoscând coordonatele rectangulare ale punctelor, se poate întocmi
planul de situaţie, raportând aceste valori într- un sistem de axe de
coordonate OX şi OY la o scară calculată sau aleasă. Pentru precizia
reprezentării se foloseşte coordonatograful.
Etapele întocmirii planului sunt următoarele:
1) - determinarea coordonatelor relative maxime, rezultate din
diferenţa abscisei (ordonatei) maxime şi a abscisei (ordonatei) minime;

X max X min X max


Ymax Ymin Yma
max.
Aceste elemente calculate, determină mărimea hârtiei de desenat şi
scara la care se pot raporta punctele.
2) - stabilirea originii axelor, în funcţie de abscisa minimă şi
ordonata minimă, la care s-au eliminat partea zecimală, unităţile şi zecile;
Scopul alegerii acestor origini constă în a nu lăsa spaţiu prea mare
nefolosit, pe coala de desenat.
3) - gradarea axelor la scara aleasă din centimetru în centimetru,
operaţie efectuată de obicei pe foaie milimetrică.
În exemplul dat mai jos, se observă aceste faze. Fie punctele de
coordonate cunoscute.

17
X Y X Y
101(2310,80; 1503,45) 104(1795,60; 3620,60)
102(2905,60; 2050,30) 105(900,00; 2780,30)
103(2694,60; 2980,30) 106(1400,00; 980,40).

Xmax = 2905,60 – 900,00 =2005,60 m.


Y max = 3620,60 – 980,4 = 2640, 20 m.

Dacă am dori să întocmim planul de situaţie la scările alese mai jos,


formatul hârtiei de desenat trebuie să corespundă dimensiunilor înscrise în
tabelul 3.
Pentru originea axelor, se iau valorile minime ale abscisei şi
ordonatei, cu condiţia ca acestea să nu se raporteze direct pe axe din motive
estetice de întocmire.
Tabelul 3

Scara Lungimea maximă Lungimea maximă


a hârtiei pe axa OX a hârtiei pe axa OY
1 : 1000 190,56 cm 264,02 cm
1 : 2000 95,23 cm 132,01 cm
1 : 5000 38,11 cm 52,80 cm
1 : 10000 19,60 cm 26,40 cm
1 : 20000 9,8 cm 13,20 cm

Fig. 10. Întocmirea planului de situaţie din coordonatele


rectangulare ale punctelor

Astfel, în cazul acesta se va alege originea axei pentru OX = 800,00


m, iar pentru OY = 900,00 m.

18
Scara de reprezentare aleasă pentru a raporta toate punctele din
coordonate este 1 : 20.000, adică la un centimetru de pe plan îi corespund în
teren 200 m.
Având aceste date determinate, se poate întocmi planul suprafeţei
ridicate, care în final va avea forma desenului din figura 10.
Reţinem: Metodele utilizate la întocmirea planurilor de situaţie sunt:
1)-întocmirea planurilor în funcţie de distanţele măsurate;
2)-întocmirea planurilor din distanţe şi unghiuri;
3) -întocmirea planurilor din distanţe şi orientări (coordonate polare);
4) -întocmirea planurilor din coordonatele rectangulare.
Cunoscând coordonatele rectangulare ale punctelor, se poate întocmi
planul de situaţie, raportând aceste valori într- un sistem de axe de
coordonate OX şi OY la o scară calculată sau aleasă.
Observaţie: Pentru originea axelor, se iau valorile minime ale abscisei şi
ordonatei, cu condiţia ca acestea să nu se raporteze direct pe axe din motive
estetice de întocmire.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt metodele utilizate la întocmirea planurilor de situaţie?


Răspuns:
1) - întocmirea planurilor în funcţie de distanţele măsurate;
2) - întocmirea planurilor din distanţe şi unghiuri;
3) - întocmirea planurilor din distanţe şi orientări (coordonate polare);
4) - întocmirea planurilor din coordonatele rectangulare.
2. Care sunt etapele de întocmire a planurilor de situaţie din
coordonatele absolute ale punctelor?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Ce trebuie să se cunoască la întocmirea planurilor de situaţie
din distanţe şi unghiuri?
a. – distanţele şi cotele;
b. – distanţele şi unghiurile orizontale;
c. - distanţele şi orientările;
d. – coordonatele absolute ale punctelor;
e. - distanţele şi unghiurile verticale.
Rezolvare: O ☻O O O
De rezolvat:
2. Ce trebuie să se cunoască la întocmirea planurilor de situaţie
din distanţe şi orientări?
a. – distanţele şi cotele;
b. – distanţele şi unghiurile orizontale;
c. - distanţele şi unghiurile verticale;
d. – coordonatele absolute ale punctelor;
e. - distanţele şi orientările.
Rezolvare: O O O O O

19
REZUMATUL TEMEI

Obiectul principal al cadastrului general îl formează imobilul,


adică parcela cadastrală cu sau fără construcţii, proprietarul şi situarea
teritorial – administrativă, la care, se urmăreşte cunoaşterea şi inventarierea
următoarelor date de bază: - imobilul sau parcela cu sau fără construcţii:
suprafaţa, categoria de folosinţă a terenului, destinaţia şi calitatea terenului
sau a construcţiei; - proprietarul imobilului sau a parcelei, se identifică
după acte sau după situaţia juridică cu privire la calitatea în temeiul căreia
deţine imobilul; - situarea teritorial – administrativă a imobilului sau a
parcelei care formează corpurile de proprietate în limitele teritoriilor
cadastrale comunale, orăşeneşti şi municipale, se identifică cu ajutorul
planurilor şi registrelor cadastrale. În funcţie de destinaţia terenurilor ce
compun fondul funciar şi care s-a prezentat în paragraful anterior, se disting
un număr de 10 categorii generale de folosinţe agricole şi neagricole a
terenurilor, ce se divizează, la rândul lor, într- un număr de 65 de
subcategorii de folosinţe agricole şi neagricole.
În cuprinsul unui teritoriu administrativ se întâlnesc următoarele
unităţi cadastrale: trupul sau lanul, tarlaua şi parcela în extravilanul
teritoriilor şi cvartalul, corpul de proprietate şi parcela, din intravilanele
componente ale unui teritoriu cadastral. Tarlaua este o suprafaţă de teren
ale cărei limite sunt reprezentate de detalii planimetrice naturale sau
artificiale, cu o mare durabilitate în timp, din care se exemplifică: ape
curgătoare sau canale, căi de comunicaţii, limite de păduri, fâneţe sau
păşuni, limita intravilanului şi altele. Din punct de vedere topo-cadastral,
tarlalele formează contururi închise şi sunt deţinute de unul sau mai mulţi
proprietari, fiind ocupate de diferite categorii de folosinţă ale terenului.
Numerotarea parcelelor se face mai întâi în extravilan şi apoi în
cadrul intravilanelor, în ordinea numerotării tarlalelor. Deci, numerotarea
cadastrală a parcelelor începe cu parcela nr. 1 din tarlaua nr. 1, iar în
continuare se vor numerota toate parcelele din celelalte tarlale, până se
ajunge la ultima parcelă din ultima tarla, din extravilan. În cazul acestei
numerotări se include şi detaliile liniare ce separă tarlalele din care, se
menţionează: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri clasate şi
altele.
Metodele utilizate la întocmirea planurilor de situaţie sunt:
1)-întocmirea planurilor în funcţie de distanţele măsurate;
2)-întocmirea planurilor din distanţe şi unghiuri;
3) -întocmirea planurilor din distanţe şi orientări (coordonate polare);
4) -întocmirea planurilor din coordonatele rectangulare.
Cunoscând coordonatele rectangulare ale punctelor, se poate întocmi
planul de situaţie, raportând aceste valori într- un sistem de axe de
coordonate OX şi OY la o scară calculată sau aleasă.

20
Tema nr.2.

CALCULUL SUPRAFEŢELOR ÎN LUCRĂRILE DE


CADASTRU

Unităţi de învăţare:
1. Calculul suprafeţelor prin metode grafice şi semigrafice
2. Calculul suprafeţelor prin metode numerice
3. Calculul suprafeţelor prin metoda mecanică

Obiectivele temei:
► înţelegerea noţiunilor de bază şi crearea perspectivei asupra
metodelor utilizate la determinare ariei suprafeţelor ridicate;
►cunoaşterea conceptelor privind operaţiile determinare a suprafeţelor
măsurate atât pe plan cât şi pe teren;
►dezbaterea particularităţilor activităţilor de calcul şi interpretare a
datelor măsurate pe teren şi pe plan;
►analiza corelaţiei dintre diferitele metode şi procedee utilizate în
calculul suprafeţelor;
►deprinderea cunoştinţelor teoretice şi aplicative privind cunoaşterea şi
inventariere suprafeţelor măsurate.

Timpul alocat temei: 8 ore

Bibliografie recomandată:
1. Călina A., şi colab., – Topografie generală cu elemente de cadastru
agricol, Edit. Reduta, Craiova, 2001.
2. Călina A., şi colab.,– Calculul şi detaşarea suprafeţelor, Nivelmentul,
Edit. Sitech, Craiova, 1999.
3. Leu I. şi colab.,– Topografie şi Cadastru, Editura Universul, Bucureşti,
2002.
4. Mihăilă M. şi colab.,– Cadastru General şi Publicitate Imobiliară, Edit.
Ceres, Bucureşti, 1995.
5. Olaru Ghe. şi colab., – Cadastru funciar, Edit. Ceres, Bucureşti, 1978.
6. Ursea V., şi colab.,– Cadastru, Institutul de Construcţii, Bucureşti, 1989.

2.1. Calculul suprafeţelor prin metode grafice şi semigrafice

2.1.1. Clasificarea metodelor de calcul


Calculul suprafeţelor se face în scopul: cunoaşterii ariei unui
teritoriu sau a unei proprietăţi, determinării suprafeţelor ocupate de diferite
folosinţe, aflării suprafeţei unui bazin hidrografic şi pentru proiectarea
lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi de construcţii.
Suprafeţele se vor calcula pe baza datelor culese din teren (distanţe şi
unghiuri), pe baza elementelor măsurate pe planul de situaţie (distanţe şi
unghiuri) sau pe baza coordonatelor rectangulare ale punctelor de hotar.
Metodele de calcul ale suprafeţelor sunt următoarele:
1. Metode grafice;
2. Metode semigrafice;
3. Metode numerice;
4. Metode mecanice.

21
2.1.2. Calculul suprafeţelor prin metode grafice
Pentru a se putea folosi această metodă, trebuie mai întâi să se
cunoască planul de situaţie al suprafeţei respective, redactat la o anumită
scară.
Metodele grafice asigură o precizie mică la calculul suprafeţelor,
însă în cele mai multe cazuri ele sunt singurele care se pot folosi la
determinarea mărimii suprafeţelor.
Precizia metodelor grafice depinde de scara la care este întocmit
planul de situaţie şi anume la scară mică vom avea o precizie mai mică, iar
la scară mare o precizie mare. Astfel, dacă pe un plan de situaţie se măsoară
o latură cu o eroare de 0,5 mm, la scara 1 : 25.000 latura măsurată este mai
mică sau mai mare cu 12,5 m, iar la scara 1 : 2500, are o eroare de 1,25 m.
Erorile înregistrate mai depind şi de instrumentele folosite la
măsurarea distanţelor, de construcţiile grafice executate în poligonul
respectiv, de forma conturului suprafeţei.
La redactarea planului şi măsurarea distanţelor de pe plan, pentru
calculul suprafeţelor, se recomandă ca pe aceeaşi planşă, să fie şi o scară
grafică transversală care să asigure o precizie mai mare de raportare a
lungimii măsurate.
Această metodă de calcul pe cale grafică constă în împărţirea figurii
obţinute pe plan, în suprafeţe plane geometrice (triunghiuri, dreptunghiuri,
trapeze, paralelograme, pătrate etc.) care să conţină laturile măsurate pe
teren.
Pentru măsurarea suprafeţelor cu mai multă precizie, se recomandă
ca bazele figurilor geometrice să fie aproximativ egale cu înălţimea lor, iar
la figurile vecine să se aleagă aceeaşi bază.
Controlul calculelor constă în a se reîmpărţi suprafeţele respective în
alte figuri geometrice, după care să se afle din nou mărimea acestora.
1
Diferenţele între calcule trebuie să fie mai mici decât , din valoarea
400
medie obţinută.

A. Calculul s uprafeţei unui poligon convex cu un număr mic de laturi

Fie poligonul A B C D E F G A (fig. 11.), raportat pe coala de hârtie


la scara 1 : N.

Calculul suprafeţei se va face astfel:


a) - prin descompunerea în triunghiuri;
b) - prin descompunerea în trapeze şi triunghiuri;
c) - prin transformarea într-un triunghi în care se va măsura numai
baza şi înălţimea.

a) Prin descompunerea în suprafeţe triunghiulare: - unind punctul G


cu celelalte 5 vârfuri, se obţin 5 triunghiuri în care se pot măsura bazele şi
înălţimile cu ajutorul cărora se pot calcula suprafeţele parţiale ale acestor
figuri, ţinând seama de valoarea scării numerice de reprezentare a planului.
2S1 = BG · AA’ = BG · h1
2S2 = CG · BB’ = CG · h2
2S3 = DG · CC’ = DG · h3
2S4 = DG · EE’ = DG · h4
2S5 = EG · FF’ = EG · h5 .

22
Fig. 11. Poligon convex cu un număr mic de laturi

După ce s-au calculat suprafeţele parţiale, se poate calcula


n
2ST OTAL=2S1 + 2S2 + 2S3 + 2S4 + 2S5 = 2 Si parţiale.
i 1

B h
2SΔ = B · h; S .
2
b) Prin descompunerea în trapeze şi triunghiuri: - din descompunerea
suprafeţei rezultă triunghiurile AGF şi DCD”, precum şi trapezele AFEB şi
BEDD”, în care se vor măsura baza mare, baza mică şi înălţimea (hi ) (fig.
12.).
În final suprafaţa totală a poligonului ABCDEFG va rezulta din
însumarea suprafeţelor parţiale ale figurilor geometrice construite (adică
triunghiuri şi trapeze).
2S1 = AF · GG’ = AF · h1
2S2 = (BE + AF) · AA’ = (BE + AF) · h2
2S3 = (BE + DD”) · DD’ = (BE + DD”) · h3
2S4 = DD” · CC’ = DD” · h4
n
2ST OTAL = 2S1 + 2S2 + 2S3 + 2S4 = 2 Si parţiale.
i 1

Fig.12. Calculul suprafeţei prin descompunerea în trapeze şi triunghiuri

c) Prin descompunerea poligonului într- un triunghi: - metoda


presupune descompunerea poligonului ABCDEFG într-un triunghi BB’B”
(fig. 13.), având aceeaşi suprafaţă, pe care o putem determina la scara
planului 1 : N, măsurând baza B’B” şi înălţimea BB”’ = H.

2SBB’B” = B’B” · BB”’ = BB” · H.

23
Pentru a se obţine triunghiul BB’B” se procedează astfel:
- se unesc punctele A cu F şi C cu E. Prin G şi D se duce o paralelă
la AF şi CE, care va întâlni prelungirea laturii EF în punctele A’ şi C’.
Unind pe A cu A’ şi C cu C’ se obţine triunghiul AFA’ echivalent cu AGF
şi CC'E echivalent cu CDE, deoarece au aceeaşi bază şi înălţime. Poligonul
de mai jos devenind ABCC’EFA’A.
Dacă se uneşte B cu A’ şi cu C’ se obţine triunghiul BA’C’. Din
punctele A şi C se duce o paralelă la BA’ şi BC’, obţinându-se punctele B’
şi B” pe dreapta FE prelungită. Prin unirea lui B cu B’ şi cu B” se obţin
triunghiurile BAB’ şi BCB” echivalente cu triunghiurile BB’A’ şi BC’B”,
deoarece au aceeaşi bază şi înălţime.

Fig.13. Calculul suprafeţei prin descompunerea poligonului într-un triunghi

B. Calculul suprafeţei unui poligon convex cu un număr mare de laturi

a) Fie poligonul ABCDEFGHIJA care conţine un număr mare de


laturi şi are o formă alungită (fig. 14.).

Fig.14. Calculul suprafeţei unui poligon convex cu un număr mare de laturi


(cazul a)
Pentru a se putea calcula suprafaţa poligonului se descompune în
trapeze şi triunghiuri, prin unirea punctului A cu F şi coborârea
perpendicularelor din vârful poligonului pe latura AF.
Suprafeţele parţiale rezultate, se vor calcula cu ajutorul formulelor
prezentate anterior, măsurând bazele şi înălţimile fiecărui triunghi şi trapez.
Suprafaţa totală se va afla prin însumarea suprafeţelor parţiale calculate.

b) Fie poligonul ABCDEFGHIJA, caracterizat printr- un număr


foarte mare de laturi având un contur neregulat (fig.15.).

24
Suprafaţa poligonului se poate afla mai uşor, dacă în jurul lui se
construieşte un dreptunghi MNPR, al cărui suprafaţă (S) se poate
determina.

Fig.15. Calculul suprafeţei unui poligon convex cu un număr mare de laturi


(cazul b)

Din fiecare punct al poligonului, se coboară perpendiculare pe


laturile dreptunghiului, obţinându-se figuri geometrice simple (trapeze sau
dreptunghiuri), ale căror suprafeţe se calculează şi se însumează obţinându-
se STOT AL 2 = ST2 .
Suprafaţa poligonului se calculează astfel:
SABCDEFGHIJA = S – ST2 .

C. Calculul s uprafeţelor determinate de linii curbe (Metoda trapezelor)


În cazul contururilor curbe ale terenurilor raportate pe plan, se poate
calcula suprafaţa dacă se va lua pe latura unui poligon înscris între aceste
hotare, părţi egale notate cu „a” şi se vor ridica perpendiculare până la linia
curbă, a căror înălţime se poate măsura la scara planului (fig.16.). Suprafaţa
fiecărui trapez va fi egală cu:
2SI = (11 + 12 ) · a
2SII = (12 + 13 ) · a
2SIII = (13 + 14 ) · a
2S N (1n 1n 1 ) a

Fig. 16. Calculul suprafeţelor determinate de linii curbe (Metoda trapezelor)

2ST OTAL = (11 + 212 + 213 + 214 ….. 21n + 1n+1 ) · a.

11 1n 1
S a 12 13 14 .....1n .
2

25
2.1.3. Calculul suprafeţelor prin metoda semigrafică

Metoda semigrafică presupune cunoaşterea valorilor laturilor unui


poligon oarecare, măsurate pe teren – se recomandă să se folosească aceste
date, care corespund cu laturile figurilor geometrice formate în poligonul
respectiv.
Înălţimile se măsoară cu ajutorul riglei sau a scării grafice
transversale, transformându-se în mărimi reale din teren, în funcţie de scara
numerică la care este reprezentat planul de situaţie.
În exemplul dat (fig. 17.), suprafaţa totală se împarte în patru
triunghiuri, ale căror suprafeţe se vor calcula făcând produsul bazei
cunoscute cu înălţimea măsurată la scara 1 : 2000.

Fig. 17. Calculul suprafeţelor prin metoda semigrafică

D101-102 = 134,23 m.
D102-103 = 297,345 m.
D103-104 = 136,432 m.
D104-101 = 370,007 m.

h1 = 4,1 cm; H1 = 4,1 · 20 = 82 m.


h2 = 8,0 cm; H2 = 8 · 20 = 160 m.
h3 = 2,45 cm; H3 = 2,45 · 20 = 49 m.
h4 = 8,44 cm; H4 = 8,44 · 20 = 168,8 m.

2S1 = D102-103 · H1 = 297,345 · 82 = 24382,29 m2 .


2S2 = D103-104 · H2 = 136,432 · 160 = 21829,12 m2 .
2S3 = D104-101 · H3 = 370,007 · 49 = 18130,34 m2 .
2S4 = D101-102 · H4 = 134,23 · 168,8 = 22658,02 m2 .

2ST OTAL = 2S1 + 2S2 + 2S3 + 2S4 = 24382,29 + 21829,12 +


18130,343 + 22658,02 = 86999,77 m2 .
86999,77
ST OTAL = 43499,88m 2 .
4
2
Reţinem: Pentru a se putea folosi metoda grafică, trebuie mai întâi să se
cunoască planul de situaţie al suprafeţei respective, redactat la o anumită
scară. Metodele grafice asigură o precizie mică la calculul suprafeţelor, însă
în cele mai multe cazuri ele sunt singurele care se pot folosi la determinarea
mărimii suprafeţelor. Calculul suprafeţei se va face astfel: a) - prin
descompunerea în triunghiuri; b) - prin descompunerea în trapeze şi

26
triunghiuri; c) - prin transformarea într-un triunghi în care se va măsura
numai baza şi înălţimea.
Metoda semigrafică presupune cunoaşterea valorilor laturilor sau
înălţimilor unui poligon oarecare, măsurate pe teren – se recomandă să se
folosească aceste date, care corespund cu laturile sau înălţimile figurilor
geometrice formate în poligonul respectiv. Elementele necunoscute se vor
măsura cu ajutorul riglei sau a scării grafice transversale, transformându-se
în mărimi reale din teren, în funcţie de scara numerică la care este
reprezentat planul de situaţie.
Observaţie: Pentru măsurarea suprafeţelor cu mai multă precizie, se
recomandă ca bazele figurilor geometrice să fie aproximativ egale cu
înălţimea lor, iar la figurile vecine să se aleagă aceeaşi bază. Controlul
calculelor constă în a se reîmpărţi suprafeţele respe ctive în alte figuri
geometrice, după care să se afle din nou mărimea acestora. Diferenţele între
1
calcule trebuie să fie mai mici decât , (T = + 1 ), din valoarea medie
400 400
obţinută.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt cele mai importante metode prin care se pot calcula
diferitele suprafeţe măsurate?
Răspuns:
Metodele de calcul ale suprafeţelor sunt următoarele: - metode grafice;
metode semigrafice; metode numerice; metode mecanice.
2. Care sunt cele mai importante procedee prin care se pot calcula
suprafeţele prin metode grafice?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este diferenţa maximă care se poate înregistra la
verificare suprafeţelor?
a. T = + 1 ;
600
b. T = + 1 ;
100
c .T = + 1 ;
500
d. T = + 1 ;
200
e. T = + 1 .
400
Rezolvare: O O O O☻
De rezolvat:
2. De unde sunt culese datele pentru calculul suprafeţelor prin
metode grafice?
a. – din teren;
b. – din teren şi de pe plan;
c. – de pe plan sau hartă;
d. – din teren şi de pe hartă;
e. – din staţia totală.
Rezolvare: O O O O O

27
2.2. Calculul suprafeţelor prin metode nume rice

Metodele numerice asigură precizie mare în calculul suprafeţelor. În


funcţie de elementele măsurate pe teren (mărimea laturilor şi unghiurilor),
precum şi în funcţie de coordonatele rectangulare ale punctelor calculate, se
pot aplica relaţiile date de geometria plană, trigonometrie şi geometria
analitică după cum urmează:
1. Metoda geometrică.
2. Metoda trigonometrică.
3. Metoda analitică.

2.2.1. Metoda geometrică


Cunoscând valorile laturilor triunghiurilor formate pe teren, se poate
determina suprafaţa fiecăruia conform relaţiei cunoscute (fig. 18.):

a b c
S= p(p a )(p b)(p c) ; unde p .
2

Fig. 18. Calculul suprafeţelor prin metoda geometrică

Când nu se cunosc laturile măsurate pe teren, dar se cunosc


coordonatele punctelor, atunci distanţele se vor calcula cu ajutorul
următoarei formule:

DOn n 1 ( X n 1 X n )2 ((YYn 1 Yn )2 .
Suprafeţele parţiale se vor calcula astfel:
a b c
S1 p1 ( p1 a)( p1 b)( p1 c) ; p1 .
2
c d e
S2 p2 ( p2 c)( p2 d )( p2 e) ; p2 .
2
e f g
S3 p3 ( p3 e)( p3 f )( p3 g ) ; p3 .
2
n
STOTAL S1 S2 S3 Si parţiale.
i 1

28
2.2.2. Metoda trigonometrică

De la trigonometrie se ştie că suprafaţa triunghiului se determină cu


relaţia: 2S = a b sin α.

Fig. 19. Calculul suprafeţelor prin metoda trigonometrică (cazul a şi b)

Cazul a: - când se cunosc distanţele


g c cc
102 =115 73 25 .
g c cc
104 = 81 21 75 .
D101-102 = 134,230 m.
D102-103 = 297,345 m.
D103-104 = 136,432 m.
D104-101 = 370,007 m.

2S1 101
1 102
10 102
1 103
10 sins 102 134
1 ,23 297 s 115g 73c 25cc =
2 ,345 sin
= 134,23 · 297,345 · 0,969619 = 38700,057 m2 .
2S2 104 101 104 103 sin 104 136,432 370,007 sin 81g 21c 75cc
= 136,432 x 370,007 · 0,956772 = 48229,622 m2 .

2ST OTAL = 2S1 + 2S2 = 38700,057 + 48229,622 = 86999,679 m2 .


86999,679
ST OTAL 43 ,839m 2 .
43499
2
Cazul b: - când se cunosc diagonalele şi unghiul la centru .
2S1 a b ssin .
2S 2 b c ssin .
2S3 c d ssin .
2S 4 a d ssin .
2S sin
s (a b a d )(b c c d ) ; 2S sins [a(b d ) c(b d )] .
2S ' sin
s (a c)(b d ) ; 2S sin
s (a c)(b d ).

dar a + c = AC şi b + d = BD.

29
Deci 2S = AC · BD · sin , adică suprafaţa unui patrulater se poate
determina prin produsul lungimii diagonalelor, cu sinusul unghiului format
între acestea ( ).
A. Calculul s uprafeţelor în funcţie de coordonatele polare ale punctelor
Fie poligonul 1, 2, 3, 4, ale cărui puncte sunt definite prin coordonate
polare. Unind punctele 1, 2, 3, 4 cu punctul de origine, a măsurării
orientărilor O, s-au format patru triunghiuri 012; 023; 034; 014.
Aria poligonului 1, 2, 3, 4, este egală cu aria 01234, din care se scade
aria 014. Aria 01234, este egală cu suma primelor 3 triunghiuri (fig.20.).
d1 d 2 ssin(( 2 1 )
S1 .
2
d 2 d 3 ssin(( 3 2 )
S2 .
2
d 3 d 4 sin(
s ( 4 3)
S3 .
2

Fig. 20. Calculul suprafeţelor din coordonatele polare ale punctelor

d 4 d1 ssin(( 4 1 )
S4 .
2
S1-2-3-4-1 = (S1 + S2 + S3 ) – S4 .

2.2.3. Calculul suprafeţelor în funcţie de coordonatele rectangulare

Este metoda cea mai precisă de determinare a suprafeţelor.


Cunoscându-se coordonatele punctelor, vârfuri ale unui poligon, se poate
determina mărimea suprafeţei în următorul mod:
Fie poligonul 1-2-3, ale căror vârfuri au coordonatele cunoscute:
1(X1 ; Y1 ); 2(X2 ;Y2 ) şi 3(X3 ; Y3 ).
Raportând aceste coordonate într- un sistem de axe şi proiectând
vârfurile pe axa OY, se observă că se creează o serie de trapeze a căror
suprafaţă este dată de relaţiile de mai jos:
2S1 = (X1 + X2 ) (Y2 – Y1 ).
2S2 = (X2 + X3 ) (Y3 – Y2 ).
2S3 = (X1 + X3 ) (Y3 – Y1 ).

30
Fig. 21 .a. Calculul suprafeţelor din coordonatele rectangulare ale
punctelor cu proiecţia pe axa Y

În aceste relaţii valorile X – lor ţin loc de bază mare şi bază mică, iar
diferenţa Y – lor reprezintă înălţimea trapezului.
Din figura 21 a, se observă că suprafaţa trapezului S 1 şi S2 , cuprinde
pe de o parte suprafaţa poligonului 1-2-3, iar pe de altă parte suprafaţa
trapezului S3 . Deci, dacă din suprafaţa primelor două trapeze se va scădea
suprafaţa ultimului trapez, rezultatul va fi chiar suprafaţa poligonului 1-2-3.
Poligon 1-2-3 = S1 + S2 – S3 .
Deci suprafaţa poligonului 1-2-3 va fi:
2S1-2-3 = (X1 + X2 ) (Y2 – Y1 ) + (X2 + X3 ) (Y3 – Y2 ) – (X3 + X1 ) ·
· (Y3 - Y1 ) = X1 Y2 – X1 Y1 + X2 Y2 – X2 Y1 + X2 Y3 – X2 Y2 +
+ X3 Y3 – X3 Y2 – X3 Y3 + X3 Y1 –X1 Y3 + X1 Y1 .
Efectuând operaţiile se va obţine:
2S1-2-3 = X1 (Y2 – Y3 ) + X2 (Y3 – Y1 ) + X3 (Y1 – Y2 ).
- generalizând rezultă următoarele formule:

n n
2S1-2-3 = X n (Yn 1 Yn 1 ). 2S1-2-3 = X n (Yn 1 Yn 1 ).
n 1 n 1

Dacă în relaţiile de calcul ale trapezelor se va atribui ca indice


“valoarea n”, indicele următor va avea valoarea “(n + 1)”.
Deci formula generalizată a suprafeţei unui poligon ale căror vârfuri
sunt proiectate pe axa Y – lor este:
n
2S1-2-3 = (X n X n 1 )(Yn Yn 1 ).
n 1

Fig. 21. b. Calculul suprafeţelor din coordonatele rectangulare ale


punctelor cu proiecţia pe axa X

31
În cazul în care vârfurile poligonului 1-2-3, sunt proiectate pe axa X
– lor (fig. 21 .b.) se formează de asemenea, trapeze care sunt notate cu A, B,
C, ale căror suprafeţe sunt redate de relaţiile de mai jos:
2S A = (Y1 + Y2 ) (X2 – X1 ).
2S B = (Y1 + Y3 ) (X1 – X3 ).
2S C = (Y2 + Y3 ) (X2 – X3 ).
În relaţiile de mai sus valorile Y – lor, ţin loc de baza mare şi baza
mică a trapezului, iar diferenţa X – lor de înălţimea trapezului.
Din figură se observă că trapezul mare C, cuprinde atât suprafaţa
poligonului 1-2-3, cât şi suprafaţa trapezelor A şi B, deci:

S poligon1 2 3 SC – (SA + SB).

2S poligon1 2 3 (Y2 Y3 )( X 2 X 1 ) (Y1 + Y3 ) (X1 – X3 )].


X 3 ) [(Y2 Y1 )( X 2
Prin însumarea şi atribuirea indicilor “n” ; “n – 1” şi ,,n +1’’ se vor
obţine următoarele relaţii:
n n
2S = Yn ( X n 1 X n 1) . 2S = Yn ( X n 1 X n 1 ).
n 1 n 1

Relaţiile de mai sus se pot generaliza şi astfel:


n
2S = (Yn Yn 1 )( X n X n 1 ).
n 1

Exemplul de calcul numeric: - fie poligonul 101-102-103-104, ale


cărui vârfuri au următoarele coordonate rectangulare:
Tabelul 4

Nr. Coordonate
punct rectangulare
X Y
101 3303,45 6634,20
102 3262,84 6762,166
103 2965,95 6744,462
104 2934,19 6611,761

Fig. 21.c. Suprafaţa de calculat reprezentată din coordonate

Datele se aranjează în tabelul de mai jos (5) în care primul punct se


repetă după ultimul punct:

32
n
2S = (X n X n 1 )(Yn Yn 1 ).
n 1
Tabelul 5

Nr. Suprafeţe
X Y Xn Xn Yn Yn
pct. 1 1
+ -
101 3303,45 6634,20 - - - -
102 3262,84 6762,166 40,61 13396,366 544026,42 -
103 2965,95 6744,462 296,89 13506,628 4009982,79 -
104 2934,19 6611,761 31,76 13356,223 424193,64 -
101 3303,45 6634,20 -369,26 13245,961 - 4891203,55
4978202,85 4891203,55
2S =86999,3 m2
86993,3
8
S 43499
4 ,65m 2 .
2
n
Dacă se foloseşte formula 2S = (X n X n 1 )(Yn Yn 1 ).
n 1
Tabelul va avea următoarea formă:
Tabelul 6

Nr. Suprafeţe
X Y Xn Xn Yn Yn
pct. 1 1
+ -
101 3303,45 6634,20 - - - -
102 3262,84 6762,166 6566,29 -127,966 - 840261,86
103 2965,95 6744,462 6228,79 17,704 110274,49 -
104 2934,19 6611,761 5900,14 132,701 782954,47 -
101 3303,45 6634,20 6237,64 -22,439 - 139966,40
893228,96 980228,26

-2S = -86999,3 m2 /-1


86999,3
S= 43499,65m 2 4,349965ha.
4
2
Pentru calculul suprafeţei se poate folosi şi următoarea formulă:
n n
2S = Yn (Yn 1 Yn 1 ). sau 2S = X n (Yn 1 Yn 1 ) .
n 1 n 1

În cazul acesta 2S = X101 (Y102 – Y104 ) + X102 (Y103 – Y101 ) +X103


(Y104 – Y102 ) + X104 (Y101 – Y103 ) = 3303,45 (6762,166 – 6611,761) +
3262,84 (6744,462 – 6634,20) + 2965,95 (6611,761 – 6762,166) + 2934,19
(6634,20 – 6744,462) = 496855,40 + 359767,26 – 446093,70 – 323529,65
= 86999,3 m2 .
8
86999,3
2S = 86999,3 m2 S 43499,65m 2 4,349965ha.
4
2
Reţinem: În funcţie de elementele măsurate pe teren (mărimea laturilor şi
unghiurilor), precum şi în funcţie de coordonatele rectangulare ale punctelor
calculate, se pot aplica relaţiile date de geometria plană, trigonometrie şi
geometria analitică după cum urmează: - metoda geometrică; metoda
trigonometrică; metoda analitică.
Cunoscând valorile laturilor triunghiurilor formate pe teren, se poate
determina suprafaţa fiecăruia conform relaţiei cunoscute prin metoda

33
a b c
geometrică: S= p( p a)( p b)( p c) ; unde p .
2
La metoda trigonometrică se ştie că suprafaţa triunghiului se poate
determina cu relaţia: 2S = a b sin α.
Cunoscându-se coordonatele punctelor, vârfuri ale unui poligon, se
poate determina mărimea suprafeţei în următorul mod:
n n
1. - 2S = X n (Yn 1 Yn 1 ). 2S= X n (Yn 1 Yn 1 ).
n 1 n 1
Relaţiile de mai sus se pot generaliza şi astfel:
n
2S= (X n X n 1 )(Yn Yn 1 ).
n 1
n n
2. - 2S = Yn ( X n 1 X n 1 ) . 2S = Yn ( X n 1 X n 1 ).
n 1 n 1
Relaţiile de mai sus se pot generaliza şi astfel:
n
2S = (Yn Yn 1 )( X n X n 1 ).
n 1

Observaţie: Metodele numerice asigură precizie mare în calculul


suprafeţelor. Metoda analitică este cea mai precisă metodă de determinare a
suprafeţelor

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt cele mai importante procedee prin care se pot determina
formulele de calcul ale suprafeţelor, prin metoda coordonatelor?
Răspuns:
1. Calculul suprafeţelor din coordonatele rectangulare ale punctelor cu
proiecţia pe axa Y.
2. Calculul suprafeţelor din coordonatele rectangulare ale punctelor cu
proiecţia pe axa X
2. Care sunt cele mai importante metode numerice prin care se pot
calcula suprafeţele măsurate?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este formula de calcul a suprafeţelor prin metoda
geometrică?
a. - 2S = a b sin α;
b. - S= p( p a)( p b)( p c) ;
n
c . - 2S = Yn ( X n 1 X n 1) ;
n 1
n
d. - 2S = X n (Yn 1 Yn 1 ) ;
n 1
n
e. 2S = (Yn Yn 1 )( X n X n 1 ).
n 1

Rezolvare: O ☻O O O

34
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul a suprafeţelor prin metoda
trigonometrică?
n
a. - 2S = X n (Yn 1 Yn 1 ) ;
n 1

b. - S= p( p a)( p b)( p c) ;
n
c . - 2S = Yn ( X n 1 X n 1) ;
n 1
d. - 2S = a b sin α;
n
e. - 2S = (Yn Yn 1 )( X n X n 1 ).
n 1

Rezolvare: O O O O O

2.3. Calculul suprafeţelor prin metoda mecanică

Metoda de calcul constă în determinarea suprafeţelor pe planuri şi


hărţi, cu un randament foarte mare, folosind un aparat numit planimetrul
polar (fig. 22.).
Operaţia de determinare a suprafeţelor delimitate de contururi bine
definite, pe hărţi sau planuri topografice, efectuată cu ajutorul planimetrului
este denumită “planimetrare”.
Aparatul este format din următoarele părţi componente:
a) braţul polar (tija polară);
b) braţul trasor;
c) dispozitivul de înregistrare a diviziunilor;
d) liniuţa de control.

Fig. 22. Planimetrul polar

1. Polul (greutatea); 2. Braţul polar; 3. Braţul trasor; 4. Acul de


urmărire a conturului sau lupa; 5. Aripioare de mânuire a braţului; 6. Piesa
de susţinere; 7. Cadrul dispozitivului de înregistrare; 8. Rotiţa R2 ; 9. Rotiţa
R1 ; 10. Rotiţa de susţinere; 11. Şurub de fixare; 12. Vernierul; 13. Braţul
polar; 14. Şurub de fixare; 15. 16. 17. Dispozitivul micrometric de deplasare
a cadranului metalic; 18. Fusul conic; 19. Şurub fără sfârşit ce acţionează
rotiţa R1 şi R2 ; 20. Liniuţa de control.

a) Braţul polar: - este o tijă metalică, de lungime constantă,


prevăzută la un capăt cu o greutate în formă cilindrică, sub a cărei bază se
află un vârf ascuţit cu rolul de a se fixa pe planşeta de lucru.

35
b) Braţul trasor: - este tot o tijă metalică, de lungime constantă,
gradată milimetric. La un capăt este prevăzut cu un ac trasor (stilul) sau o
lupă, cu ajutorul căruia se urmăreşte conturul suprafeţei şi o plăcuţă metalică
cu care putem mânui braţul trasor.
c) Dispozitivul de înregistrare: - este compus dintr- un cadru, care-i
permite fixarea braţului trasor. Pe acest cadru este fixat în două lagăre un ax
orizontal, prevăzut cu un şurub fără sfârşit care acţionează rotiţa R1
orizontală, divizată în 10 părţi egale (0 …. 9) şi o rotiţă R2 perpendiculară pe
ax, împărţită în 100 părţi egale, numerotate din 10 în 10.

2.3.1. Operaţii pentru utilizarea planimetrului polar


A. Operaţii preliminare
Înainte de a începe planimetrarea unei suprafeţe se va avea în vedere
să se respecte următoarele reguli:
a) masa cu planşeta de lucru să fie orizontală;
b) planşa pe care este făcut planul să fie perfect întinsă, să nu aibă
ondulaţii sau să fie şifonată, deoarece acestea pot împiedica rotirea lui R2 .
c) se va verifica dacă acul trasor este reglat convenabil şi dacă rotiţa
R2 se mişcă uşor;
d) se alege un punct pe plan, în care se fixează polul “P” şi se
încearcă dacă cu acul trasor sau lupa se poate urmări conturul întregii
suprafeţe. Dacă suprafaţa este prea mare se împarte în suprafeţe mai mici;
e) între braţul trasor şi braţul polar la începerea operaţiunii de
planimetrare, este bine să fie un unghi de 90 0 sau 100g ;
f) pe conturul suprafeţei se alege un punct de pornire care se
marchează cu creionul;
g) mâna dreaptă cu care se conduce braţul trasor şi se urmăreşte
conturul, va fi sprijinită de planşetă;
h) braţul trasor va fi rotit în sensul acelor de ceasornic (de la stânga
la dreapta);
i) pentru fiecare suprafaţă se vor face cel puţin trei planimetrări
succesive şi se va lua valoarea medie, dacă eroarea este mai mică decât
toleranţa;
j) pentru planimetrări pe acelaşi plan se va cunoaşte constanta
planimetrului, calculată, sau extrasă din notiţa tehnică a planimetrului;
k) conturul suprafeţei se urmăreşte printr-o mişcare continuă, de
aceeaşi intensitate fără şocuri, devieri şi reveniri pe traseul pe care se
realizează planimetrarea.
B. Metoda de lucru
Planimetrarea suprafeţelor mici cu polul planimetrului amplasat în
afara suprafeţei de planimetrat. Respectând condiţiile impuse mai sus, se
fixează planimetrul pe planşetă şi se alege mărimea suprafeţei de
planimetrat, în funcţie de raza braţului trasor. Se marchează cu creionul un
punct de pe conturul suprafeţei după care se urmăreşte cu foarte mare
exactitate linia acestuia până în punctul de la care s-a pornit.
La pornire se efectuează citirea, când lupa se află deasupra punctului
marcat, iar după planimetrarea suprafeţei citirea se face când punctul din
mijlocul lupei sau acul braţului trasor, se află pe punctul din care s-a pornit.
Se notează cu C 1 , citirea pe dispozitiv la pornire şi cu C 2 , citirea pe
dispozitiv după ce s-a făcut o singură planimetrare. După ce s-a înscris
citirea C2 în carnet, se efectuează a doua planimetrare, notându-se citirile

36
efectuate cu C 3 , după care urmează a treia şi a patra planimetrare notate cu
C4 şi C5 .
Citirile au fost efectuate corect dacă diferenţele între două citiri
consecutive, sunt egale sau există o eroare între ele de 2-3 diviziuni.
C2 – C1 = a1 ; a1 = 1086.
C3 – C2 = a2 ; a2 = 1089.
C4 – C3 = a3 ; a3 = 1088.
C5 – C4 = a4 ; a4 = 1087.
Dacă valorile a1 = a2 = a3 = a4 sau diferenţele sunt foarte mici, luăm
ca citire medie, media aritmetică a acestor valori adică:
a1 a2 a3 a4 1086
10 1089 10
10 1088 10
1087
CM 1087
10 ,5 diviziuni.
4 4

În cazul în care o diferenţă se abate de la medie, aceasta se va


elimina.
Mărimea suprafeţei planimetrate se află, făcând produsul dintre
citirea medie (C M) şi constanta planimetrului (K). S = K · CM
C. Calculul constantei planimetrului
Constanta planimetrică este înscrisă în notiţa tehnică a aparatului,
corespunzător pentru o scară dată şi o poziţie fixă a dispozitivului de
înregistrare a braţului trasor.
Dacă această notiţă lipseşte, constanta planimetrică se calculează
astfel: - pe aceeaşi planşă se desenează un pătrat cu latura de 10 cm, a cărui
suprafaţă se calculează în funcţie de scara planului.
Dacă scara planului este de:
- 1 : 500 suprafaţa pătratului este de 2.500 m2 ;
- 1 : 1000 suprafaţa pătratului este de 10.000 m2 ;
- 1 : 2000 suprafaţa pătratului este de 40.000 m2 ;
- 1 : 5000 suprafaţa pătratului este de 250.000 m2 ;
- 1 : 10000 suprafaţa pătratului este de 1.000.000 m2 .
Se planimetrează de 4-6 ori pătratul, se calculează diferenţa dintre
aceste citiri, se elimină diferenţele cu abatere mare, iar dintre cele rămase se
calculează citirea medie notată cu C m. La această citire medie, corespunde
suprafaţa pătratului la scara planului, deci, din raportul lor se deduce
constanta planimetrului.
K = Spătrat / Cm .
De exemplu, citirile pe dispozitivul de înregistrare la planimetrarea
pătratului sunt:
C1 = 1363; C2 – C1 = a1 = 248.
C2 = 1611; C3 – C2 = a2 = 251.
C3 = 1862; C4 – C3 = a3 = 253.
C4 = 2115; C5 – C4 = a4 = 255.
C5 = 2370.
Dintre aceste citiri se elimină a4 şi se obţine:
a1 a2 a3 2 248 2 251 2 253
Cm 2
250,66.
3 3
Cm = 250 diviziuni.
2500 m 2
- la scara 1 : 500; K1 1 m 2 / diviz.
10
250 diviz.
2
10000 m 2
1
- la scara 1 : 1000; K 2 40 m 2 / diviz.
4
2
250 diviz.

37
40000 m 2
4
- la scara 1 : 2000; K 3 1 m 2 / diviz.
160
250 diviz.
2
250000 m 2
2
- la scara 1 : 5000; K 4 1000 m 2 / diviz.
1
250 diviz.
1.000 .000 m 2
- la scara 1 :10000; K 5 4000 m 2 / diviz.
4
250 diviz.
Tabelul 7
Planimetrarea poligonului

Nr. Valoarea Diferenţa


Citirea medie
citirii citirilor dintre citiri
C1 3025 - -
C2 4111 1086 1086 1089
10 10
1088 1
1087
C3 5200 1089 4
C4 6288 1088 1087
10 ,5
C5 7375 1087

a1 a2 a3 a4 1
1086 10
1089 10 10
1088 1087
CM 1087,5 diviziuni.
1
4 4

Suprafaţa totală se află cu formula: ST = K · C M.

10000
- k la scara 1 : 1000 = 4 m 2 / diviz.
40
250
ST = K 2 · CM =40 m2 / diviz. · 1087,5 diviz. = 43500 m2 = 4,35 ha.

- la scara 1:500; ST = K 1 · CM = 10 · 1087,5 = 10875 m2 = 1,08 ha.


- la scara 1 : 2000; ST = K 3 · CM = 160 · 1087,5 = 174.000 m2 =
= 17,4 ha.
- la scara 1: 5000; ST = K 4 · CM = 1000 · 1087,5 = 1.087.500 m2 =
= 108,75 ha.
- la scara 1 : 10000; ST = K5 · CM = 4000 · 1087,5 = 4.340.000 m2
= 434 ha.
Reţinem: La planimetrarea unei suprafeţe se va avea în vedere să se
respecte următoarele reguli: a) masa cu planşeta de lucru să fie orizontală; b)
planşa pe care este făcut planul să fie perfect întinsă, să nu aibă ondulaţii sau
să fie şifonată, deoarece acestea pot împiedica rotirea lui R2 ; c) se va
verifica dacă acul trasor este reglat convenabil şi dacă rotiţa R2 se mişcă
uşor; d) se alege un punct pe plan, în care se fixează polul “P” şi se încearcă
dacă cu acul trasor sau lupa se poate urmări conturul întregii suprafeţe. Dacă
suprafaţa este prea mare se împarte în suprafeţe mai mici; e) între braţul
trasor şi braţul polar la începerea operaţiunii de planimetrare, este bine să fie
un unghi de 900 sau 100g; f) pe conturul suprafeţei se alege un punct de
pornire care se marchează cu creionul; g) mâna dreaptă cu care se conduce
braţul trasor şi se urmăreşte conturul, va fi sprijinită de planşetă; h) braţul
trasor va fi rotit în sensul acelor de ceasornic (de la stânga la dreapta); i)
pentru fiecare suprafaţă se vor face cel puţin trei planimetrări succesive şi se
va lua valoarea medie, dacă eroarea este mai mică decât toleranţa; j)
pentru planimetrări pe acelaşi plan se va cunoaşte constanta planimetrului,
calculată, sau extrasă din notiţa tehnică a planimetrului; k) conturul

38
suprafeţei se urmăreşte printr-o mişcare continuă, de aceeaşi intensitate fără
şocuri, devieri şi reveniri pe traseul pe care se realizează planimetrarea.
Observaţie: Constanta planimetrică este înscrisă în notiţa tehnică a
aparatului, corespunzător pentru o scară dată şi o poziţie fixă a
dispozitivului de înregistrare a braţului trasor. Dacă această notiţă lipseşte,
constanta planimetrică se calculează astfel: - pe aceeaşi planşă se desenează
un pătrat cu latura de 10 cm, a cărui suprafaţă se calculează în funcţie de
scara planului.

TEST DE EVALUARE

1. Cum se numeşte operaţia de calcul a suprafeţelor prin metoda


mecanică?
Răspuns:
Operaţia de determinare a suprafeţelor delimitate de contururi bine definite,
pe hărţi sau planuri topografice, efectuată cu ajutorul planimetrului este
denumită “planimetrare”.
2. Care sunt regulile ce trebuie respectate în cazul planimetrării
suprafeţelor?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este formula de calcul a constantei aparatului?
a. - K= K · CM;
b. - K = a b sin α;
c. - K= p( p a)( p b)( p c) ;
d. - K = Spătrat / Cm ;
e. - K = + 1 .
200
Rezolvare: O O O ☻O
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul a s uprafeţei totale la metoda
mecanică?
a. - ST = a b sin α;
b. - ST = K · CM;
c. - ST = p( p a)( p b)( p c) ;
d. - ST = Spătrat / Cm ;
e. - ST = + 1 .
200
Rezolvare: O O O O O

REZUMATUL TEMEI

Suprafeţele se vor calcula pe baza datelor culese din teren (distanţe


şi unghiuri), pe baza elementelor măsurate pe planul de situaţie (distanţe şi
unghiuri) sau pe baza coordonatelor rectangulare ale punctelor de hotar prin:
metode grafice; metode semigrafice; metode numerice; metode mecanice.
Pentru a se putea folosi metoda grafică, trebuie mai întâi să se
cunoască planul de situaţie al suprafeţei respective, redactat la o anumită
scară. Metodele grafice asigură o precizie mică la calculul suprafeţelor, însă

39
în cele mai multe cazuri ele sunt singurele care se pot folosi la determinarea
mărimii suprafeţelor. Calculul suprafeţei se va face astfel: a) - prin
descompunerea în triunghiuri; b) - prin descompunerea în trapeze şi
triunghiuri; c) - prin transformarea într-un triunghi în care se va măsura
numai baza şi înălţimea. Metoda semigrafică presupune cunoaşterea
valorilor laturilor sau înălţimilor unui poligon oarecare, măsurate pe teren –
se recomandă să se folosească aceste date, care corespund cu laturile sau
înălţimile figurilor geometrice formate în poligonul respectiv. Elementele
necunoscute se vor măsura cu ajutorul riglei sau a scării grafice transversale,
transformându-se în mărimi reale din teren, în funcţie de scara numerică la
care este reprezentat planul de situaţie.
În funcţie de elementele măsurate pe teren (mărimea laturilor şi
unghiurilor), precum şi în funcţie de coordonatele rectangulare ale punctelor
calculate, se pot aplica relaţiile date de geometria plană, trigonometrie şi
geometria analitică după cum urmează: - metoda geometrică; metoda
trigonometrică; metoda analitică. Cunoscând valorile laturilor triunghiurilor
formate pe teren, se poate determina suprafaţa fiecăruia conform relaţiei
cunoscute prin metoda geometrică:S= p( p a)( p b)( p c) ;unde p a b c .
2
La metoda trigonometrică se ştie că suprafaţa triunghiului se poate
determina cu relaţia: 2S = a b sin α.
Cunoscându-se coordonatele punctelor, vârfuri ale unui poligon, se
poate determina mărimea suprafeţei în următorul mod:
n n
1. - 2S = X n (Yn Yn 1 ). ,2S= X n (Yn 1 Yn 1 ). Relaţiile de mai sus se pot generaliza şi
1
n 1 n 1

n
n
astfel: 2S= n
(X n X n 1 )(Yn Yn 1 ).
2. - 2S = Yn ( X n X n 1) . 2S = Yn ( X n 1 X n 1 ). ,
1
n 1 n 1 n 1
n
Relaţiile de mai sus se pot generaliza şi astfel: 2S = (Yn Yn 1 )( X n X n 1 ).
n 1

La planimetrarea unei suprafeţe se va avea în vedere să se respecte


următoarele reguli: a) masa cu planşeta de lucru să fie orizontală; b) planşa
pe care este făcut planul să fie perfect întinsă, să nu aibă ondulaţii sau să fie
şifonată, deoarece acestea pot împiedica rotirea lui R2 ; c) se va verifica dacă
acul trasor este reglat convenabil şi dacă rotiţa R2 se mişcă uşor; d) se alege
un punct pe plan, în care se fixează polul “P” şi se încearcă dacă cu acul
trasor sau lupa se poate urmări conturul întregii suprafeţe. Dacă suprafaţa
este prea mare se împarte în suprafeţe mai mici; e) între braţul trasor şi
braţul polar la începerea operaţiunii de planimetrare, este bine să fie un
unghi de 900 sau 100g ; f) pe conturul suprafeţei se alege un punct de pornire
care se marchează cu creionul; g) mâna dreaptă cu care se conduce braţul
trasor şi se urmăreşte conturul, va fi sprijinită de planşetă; h) braţul trasor
va fi rotit în sensul acelor de ceasornic (de la stânga la dreapta); i) pentru
fiecare suprafaţă se vor face cel puţin trei planimetrări succesive şi se va lua
valoarea medie, dacă eroarea este mai mică decât toleranţa; j) pentru
planimetrări pe acelaşi plan se va cunoaşte constanta planimetrului,
calculată, sau extrasă din notiţa tehnică a planimetrului; k) conturul
suprafeţei se urmăreşte printr-o mişcare continuă, de aceeaşi intensitate fără
şocuri, devieri şi reveniri pe traseul pe care se realizează planimetrarea.

40
Tema nr.3.

DETAŞĂRI ŞI PARCELĂRI DE SUPRAFEŢE GRAFICE


ŞI NUMERICE SIMPLE

Unităţi de învăţare:
1. Detaşări şi parcelări grafice
2. Procedee simple–aritmetice şi geometrice de parcelare grafo-numerică
3. Metode numerice simple de detaşare şi parcelare

Obiectivele temei:
►înţelegerea noţiunilor de bază şi crearea perspectivei asupra metodelor
şi procedeelor de detaşare şi parcelarea suprafeţelor;
►cunoaşterea conceptelor privind procedeele şi operaţiile efectuate la
detaşarea şi parcelarea suprafeţelor;
►dezbaterea particularităţilor metodelor şi tehnicilor de detaşare şi
parcelare a suprafeţelor;
►analiza corelaţiei dintre suprafaţa totală de parcelat şi suprafeţele
parţiale ce trebuie detaşate;
►deprinderea cunoştinţelor teoretice şi practice necesare realizăr ii
operaţiilor de detaşare şi parcelare a suprafeţelor;

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie recomandată:
1. Călina A., şi colab. - 2001 – Topografie generală cu elemente de cadastru
agricol, Edit. Reduta, Craiova.
2. Călina A., şi colab., - 1999 – Calculul şi detaşarea suprafeţelor,
Nivelmentul, Edit. Sitech, Craiova.
3. Leu I. şi colab., - 2002 – Topografie şi Cadastru, Editura
Universul, Bucureşti.
4. Mihăilă M. şi colab., - 1995 – Cadastru General şi Publicitate Imobiliară,
Edit. Ceres, Bucureşti.
5. Olaru Ghe. şi colab., - 1978 – Cadastru funciar, Edit. Ceres, Bucureşti.
6.Ursea V., şi colab., - 1989 – Cadastru, Institutul de Construcţii, Bucureşti.

3.1. Detaşări şi parcelări grafice

3.1.1. Probleme generale


În lucrările de îmbunătăţiri funciare, de organizare a terenurilor
agricole, de sistematizare a centrelor populate, de aplicare a “Legii Fondului
Funciar”, apare necesitatea de divizare a suprafeţelor în parcele, sole, tarlale,
trupuri şi masive.
Ansamblul de operaţii topografice, efectuate pentru împărţirea unei
suprafeţe pe plan şi pe teren, în două sau mai multe părţi sau pentru
detaşarea unei suprafeţe de teren dintr-o suprafaţă mai mare, cu respectarea
normelor tehnice, economice şi juridice, poartă numele de parcelare şi
respectiv detaşare de suprafeţe.
Suprafeţele rezultate se numesc parcele. Mai multe parcele formează
un lot parcelar, iar planul pe care sunt trasate parcelele se numeşte plan
parcelar.

41
Pentru organizarea şi sistematizarea teritoriului unei asociaţii sau
societăţi agricole cu capital de stat sau privat, trebuie să se ţină seama de
detaliile existente în teren şi de următoarele indicaţii de proiectare:
1. – suma suprafeţelor parcelelor să fie egală cu suprafaţa totală;
2. – fiecare parcelă să aibă acces la drum;
3. – forma parcelelor se recomandă să fie dreptunghiulară sau
trapezoidală, evitându-se laturi ce formează unghiuri mai mici de 50 g, iar
lăţimea să nu fie mai mică de 1/4-1/5 din lungimea lor. Se vor evita formele
de triunghi, patrulater neregulat, pentagon.
4. – pe terenurile în pantă latura lungă a parcelei să fie orientată pe
direcţia curbelor de nivel.
5. – limitele naturale ca: văile, culmile de deal, precum şi drumurile
publice vor fi folosite ca limite între parcele.
6. – în jurul izvoarelor şi fântânilor se lasă o zonă liberă, care să
comunice cu un drum pentru accesul oamenilor şi animalelor.
Operaţia de detaşare sau parcelare impune următoarele condiţii de
respectat:
1. – condiţia de suprafaţă, care exprimă numeric suprafaţa ce trebuie
detaşată;
2. – condiţia de detaşare, care specifică direcţia pe care trebuie să o
urmeze linia de detaşare.
Problemele de detaşare şi parcelare cele mai frecvente sunt:
a) când dreapta de detaşare trebuie să treacă printr-un punct obligat;
b) când dreapta de detaşare trebuie să fie paralelă cu una din laturile
suprafeţei de detaşat sau parcelat, ori la o dreaptă oarecare din interiorul
suprafeţei respective.

A. Metode de parcelare
Parcelarea poate fi efectuată:
1. – pe cale grafică;
2. – pe cale numerică;
3. – parcelarea mixtă.

1) Parcelarea pe cale grafică: - se poate executa prin:


a. – construcţii grafice;
b. – procedee simple – aritmetice şi geometrice.

2) Parcelarea numerică: - se poate realiza prin:


a. – calcule analitice;
b. – calcule trigonometrice.

3.1.2. Metoda grafică


Se aplică atunci când planul a fost întocmit în urma măsurătorilor cu
panglica şi cu echerele, sau cu planşeta şi deci nu dispunem de coordonate,
aplicându-se doar pe planuri efectuate la scări mari 1: 2000.
a) Construcţii grafice: - tarlalele mari de forma dreptunghiurilor
sau pătratelor, se împart uşor în figuri geometrice simple regulate, tot de
formă dreptunghiulară. În cazul în care suprafeţele de teren au alte forme
geometrice, se detaşează din suprafeţele triunghiulare, trapezoidale sau
paralelograme, suprafeţe de mărime cunoscută şi de forme geometrice
regulate.

42
1. Detaşări grafice în triunghi: - suprafaţa unui triunghi trebuie
împărţită în două părţi, printr-o dreaptă paralelă la una din laturile
triunghiului, astfel ca suprafeţele obţinute să se afle în raportul m/n.
Fie triunghiul ABC (fig. 23.), de suprafaţă cunoscută şi dreapta MN
paralelă cu AC. Suprafeţele obţinute vor fi:

3 5 S m m
S1 ; S2 din ST ; 1 . Valoarea va fi de 3 .
8 8 S2 n n 5

Fig.23. Detaşarea în triunghi paralelă cu una din laturi

Rezolvare: - pe latura BC se vor lua 8 unităţi, dintre care 3 pentru m şi 5


pentru n. De asemenea, pe dreapta BC se va construi un semicerc. Din
punctul D, se ridică o perpendiculară până întâlneşte semicercul în punctul
E. Cu raza BE şi cu centrul în B, se va descrie un arc de cerc EN. Prin
punctul N se va duce o paralelă la AC, obţinându-se suprafaţa S1
proporţională cu m şi S2 proporţională cu n (fig.23.).
7 5 S m 2 S1 m n
S1 ; S2 din ST ; 1 şi .
12
1 12
1 S2 n 2S 2 n n
Suprafaţa unui triunghi ABC din figura 24 a., trebuie împărţită în
suprafeţele S1 , S2 proporţionale cu numerele m, n, prin drepte care să treacă
prin vârful B al triunghiului.
Rezolvare: - latura AC, se împarte în două părţi proporţionale şi se iau
valorile m şi n, obţinându-se punctul D .
Se uneşte vârful B cu acest punct şi se obţin suprafeţele S 1 şi S2 ,
proporţionale cu numerele m şi n.
a. b.

Fig.24. Detaşarea în triunghi în raportul m/n (a) şi m/n/p (b) din punctul
obligat B, vârful triunghiului

43
Suprafaţa unui triunghi ABC din figura 24, b., trebuie împărţită în
suprafeţele S1 , S2 , S3 , proporţionale cu numerele m, n, p prin drepte care să
treacă prin vârful triunghiului.

Rezolvare: - latura AC, se împarte într-un număr de părţi egale cu m + n +


p şi se iau valorile m, n, p obţinându-se punctele D şi N.
Se uneşte vârful B cu aceste puncte şi se obţin suprafeţele S 1 , S2 , S3
proporţionale cu numerele m, n şi p.
Suprafaţa trebuie împărţită în 3 suprafeţe egale între ele (fig. 25.),
prin două drepte care pornesc din două vârfuri ale triunghiului.

Rezolvare: - latura BC se împarte în 3 părţi egale, obţinându-se punctele E


şi D. Punctul A se uneşte cu E, suprafaţa rezultată ABE, fiind 1/3 din
suprafaţa ABC.
Latura AE se împarte în două părţi egale, obţinându-se punctul F.
Prin unirea lui C cu F, apar triunghiurile AFC şi FCE, egale între ele şi egale
cu ABE, ca suprafaţă.

Fig.25. Detaşarea în triunghi în raportul m/n (a) şi m/n/p (b) din punctul
obligat B, vârful triunghiului

2. Detaşări grafice în patrulatere prin transformare în triunghiuri

Fie patrulaterul A, B, C, D de suprafaţă “S” (fig. 26.). Din vârful A


se duce o dreaptă AM, care să dividă această suprafaţă în suprafeţe S 1 şi S2 ,
corespunzător raportului m/n.

Rezolvare: - se va prelungi latura CD. Se va trasa diagonala AD, iar din


punctul B se va duce o paralelă la AD, care va întâlni prelungirea dreptei
CD cu punctul E.
Se uneşte A cu E şi se obţine triunghiul ACE care are aceeaşi
suprafaţă cu patrulaterul ABCD.
Pe latura CE se ia raportul m/n. Unind pe A cu M se vor obţine
suprafeţele S1 şi S2 proporţionale cu m şi n.

44
Fig.26. Împărţirea unui patrulater în două părţi proporţionale cu m şi n

Fie patrulaterul ABCD şi punctul M (fig. 27.), aflat pe latura AB,


prin care va trebui să treacă linia de detaşare MN, astfel, încât să se obţină
S1 şi S2 proporţionale cu numerele m şi n.

Rezolvare: - se transformă trapezul în triunghi şi se iau raporturile


m şi n la fel ca la triunghi. Pentru aceasta pe latura AB se ia punctul M
obligat. Se prelungeşte dreapta CD. Din M se duc dreptele MC şi MD. Prin
A se duce o paralelă la dreapta MC, care taie dreapta CD în punctul F. Din
B se duce o paralelă la MD, care taie dreapta CD în punctul E. Triunghiul
obţinut MFE, are suprafaţa echivalentă cu patrulaterul ABCD. În final se
împarte triunghiul MFE în suprafeţe proporţionale cu raportul m/n, prin
dreapta MN.

Fig.27. Împărţirea unui patrulater în două părţi proporţionale cu m şi n prin


transformarea în triunghi

3. Parcelări grafice printr-un punct obligat într-un poligon oarecare

Se rezolvă în acelaşi mod ca şi parcelarea prin punct obligat într- un


triunghi. Se împarte poligonul în triunghiuri, prin linii care trec prin punctul
obligat. Se calculează grafic suprafaţa fiecărui triunghi, căutând apoi din
aproape în aproape triunghiul prin care trece linia de detaşare, cumulându-se
suprafeţele anterioare. Suprafaţa care rămâne de detaşat se detaşează prin
metode cunoscute.

45
Reţinem: Metoda grafică – se aplică atunci când planul a fost întocmit în
urma măsurătorilor cu panglica şi cu echerele, sau cu planşeta şi deci nu
dispunem de coordonate, aplicându-se doar pe planuri efectuate la scări mari
1: 2000. Construcţii grafice: - tarlalele mari de forma dreptunghiurilor sau
pătratelor, se împart uşor în figuri geometrice simple regulate, tot de formă
dreptunghiulară. În cazul în care suprafeţele de teren au alte forme
geometrice, se detaşează din suprafeţele triunghiulare, trapezoidale sau
paralelograme, suprafeţe de mărime cunoscută şi de forme geometrice
regulate.
Observaţie: Suprafeţele rezultate se numesc parcele. Mai multe parcele
formează un lot parcelar, iar planul pe care sunt trasate parcelele se numeşte
plan parcelar.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin noţiunea de detaşare şi parcelare?


Răspuns:
Ansamblul de operaţii topografice, efectuate pentru împărţirea unei
suprafeţe pe plan şi pe teren, în două sau mai multe părţi sau pentru
detaşarea unei suprafeţe de teren dintr-o suprafaţă mai mare, cu respectarea
normelor tehnice, economice şi juridice, poartă numele de parcelare şi
respectiv detaşare de suprafeţe.
2. Care sunt metodele de detaşare?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este formula de calcul a ariei triunghiului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
Rezolvare: O ☻O O O
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul a ariei trapezului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
Rezolvare: O O O O O

3.2. Procedee simple – aritmetice şi geometrice de parcelare


grafo-numerică

Spre deosebire de prima cale exemplificată mai sus, prin această


metodă se obţin unele elemente ale parcelei, în urma operaţiilor simple de
aritmetică sau geometrie.
1. Detaşarea grafo-numerică în pătrat: - se cere să se detaşeze
suprafaţa “S”. de forma unui pătrat cunoscându-se un aliniament 1 2 (fig.
28.). Suprafaţa “S” a unui pătrat este S = 12 , 1 = S.

46
Fig.28. Detaşarea grafo-numerică în pătrat

Se efectuează aceste operaţii simple pe aliniamentul 1 2 , şi se ia la


scară mărimea lui "l1 ", până în punctul D. După aceea se ridică
perpendiculara 1 A şi se ia aceeaşi valoare "h", se ridică perpendiculara AC
şi se ia AB = 11 . Punctul B se uneşte cu D, dreapta BD = 11 = h .

2. Detaşare grafo-numerică în dreptunghi: - se cere să se detaşeze


suprafaţa “S” a unui dreptunghi, cunoscându-se aliniamentul 1 2 şi 3 4 ca
fiind două hotare (fig. 29.). Distanţa dintre cele două hotare este cunoscută,
fie ca măsurată pe teren, fie dedusă de pe plan. Se notează cu 1 = 1 3 .

S
S=L·1 ; L .
1

Obţinându-se mărimea lui “L” se aşează pe plan la scară până la


punctele A şi B, obţinându-se un dreptunghi de suprafaţă “S”.

Fig.29. Detaşarea grafo-numerică în dreptunghi

3. Detaşare grafo-nume rică în paralelogram: - se cere să se


detaşeze suprafaţa “S” de forma unui paralelogram, cunoscându-se
aliniamentele 1 2 şi 3 4 (două hotare) (fig. 30.).
Distanţa dintre cele două hotare este cunoscută ( 1 2 şi 3 4 ) fie de
pe teren sau de pe plan. Să notăm această distanţă cu “d”. Se consideră că se
poate cunoaşte fie prin măsurători directe sau de pe plan şi unghiul , făcut
de direcţia 1 2 cu 1 3 .

47
Fig.30. Detaşarea grafo-numerică în paralelogram

În funcţie de aceste elemente se poate determina înălţimea “h” a


paralelogramului.
h = d · sin α.
Cunoscându-se valoarea “h” şi “S” a suprafeţei se poate deduce
S
lungimea paralelogramului L .
h
Mărimea “L” se aşează pe aliniamentele 1 2 şi 3 4 , până în
punctele A şi B, obţinându-se paralelogramul 1-A-B-3, de suprafaţă S.
4. Detaşarea grafo-nume rică paralelă în paralelogram: - se
cunoaşte suprafaţa unui patrulater 1-2-3-4 (fig.31.). Se cere ca din această
suprafaţă să se detaşeze suprafaţa “S” prin dreapta 5 6 paralelă cu 3 4.

Fig.31. Detaşarea grafo-numerică paralelă în paralelogram

Cunoscând mărimea 3 4 = L, se poate determina valoarea “h” din


relaţia:
S
S=L· h ; h .
L
Înălţimea paralelogramului se ia la scara planului pe latura 3 A
perpendiculară pe 3 4 , până la punctul M. Din M se duce o perpendiculară
care întâlneşte laturile 1 3 în punctul 5 şi 2 4 în punctul 6. Paralelogramul
5-6-4-3 va avea suprafaţa “S”.
5. Detaşarea grafo-numerică în trapez: - se cere să se detaşeze
suprafaţa “S” dintr-o suprafaţă trapezoidală 1-2-3-4, prin dreapta 5-6, ce
împarte laturile paralele în părţi proporţionale (fig. 32.).
Fiind cunoscută suprafaţa S 1 2 3 4 şi suprafaţa S1 = 1-5-6-3 se pot
scrie rapoartele:

48
Fig.32. Detaşarea grafo-numerică în trapez

1 5 3 6 S1
.
1 2 3 4 S

Elementele necunoscute 1 5 şi 3 6 se deduc din egalitatea de mai


sus.
6. Detaşare grafo-numerică în triunghi: - se cere să se detaşeze
din suprafaţa “S” a triunghiului 1-2-3 (fig.33.) suprafaţa “S1 ”, printr-o
dreaptă 5 6 , paralelă la baza triunghiului.
Din problemă se deduce că elementele cunoscute sunt:
a) suprafaţa triunghiului 1-2-3;
b) laturile 1 3, 2 3, 1 2;
c) suprafaţa de detaşat S1 , iar ca elemente necunoscute distanţele
3 5 şi 3 6.

Fig.33. Detaşarea grafo-numerică în triunghi

Rezolvare:

2S1 = 3 5 · 3 6 · sin
2S = 3 1 3 2 ssin . .
Raportul dintre aceste două suprafeţe va fi:

2S1 3 5 3 6 ssin
2S 3 1 3 2 ssin
sau
S1 3 1 3 2
I) 3 6 .
S 3 5
49
- fiind asemenea se poate scrie următorul raport:

3 6 3 5 3 5x3 2
sau II) 3 6 .
3 2 3 1 3 1

Făcând produsul între relaţiile I şi II se va obţine:

S1 3 1 3 2 3 2 3 5
3 62 şi făcând simplificarea se va
S 3 5 3 1
obţine:

2
2 S1 2 3 6 S1 3 6 S1 S1
3 6 3 2 sau a) 2
, ;3 6 3 2 .
S 3 2 S 3 2 S S

2
5 6 S1 5 6 S1 S
b) 2
; ;5 6 1 2 1 .
1 2 S 1 2 S S

3 5 S1 S1
;3 5 3 1 .
3 1 S S

Reţinem: Spre deosebire de detaşarea grafică, prin această metodă se obţin


unele elemente ale parcelei, în urma operaţiilor simple de aritmetică sau
geometrie.
Observaţie: Operaţia de detaşare sau parcelare impune următoarele condiţii
de respectat: 1. – condiţia de suprafaţă, care exprimă numeric suprafaţa ce
trebuie detaşată; 2. – condiţia de detaşare, care specifică direcţia pe care
trebuie să o urmeze linia de detaşare.

TEST DE EVALUARE

2. Cum se efectuează detaşarea în pătrat?


Răspuns:
Se efectuează operaţii simple pe aliniamentul 1 2 , şi se ia la scară mărimea
lui "l1 ", până în punctul D. După aceea se ridică perpendiculara 1 A şi se ia
aceeaşi valoare "h", se ridică perpendiculara AC şi se ia AB = 1 1 . Punctul B
se uneşte cu D, dreapta BD = 11 = h .
2. Cum se efectuează detaşarea în dreptunghi?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este formula de calcul a ariei dreptunghiului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
Rezolvare: O O O O☻

50
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul a ariei pătratului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
Rezolvare: O O O O O

3.3. Metode nume rice simple de detaşare şi parcelare

În comparaţie cu metoda grafică, această metodă este foarte precisă.


Determinarea punctelor ce definesc linia de detaşare se face prin calcule
analitice şi trigonometrice.
În calculele de parcelare cel mai mult se foloseşte procedeul analitic,
deoarece toate se reduc la calculul unui punct pe segment. Procedeul
trigonometric se foloseşte mai ales la determinarea capului de drum şi
frânturii de drum.

3.3.1. Calculul punctului pe segment


a) Metoda analitică: - cunoscându-se coordonatele rectangulare ale
punctelor A şi B ce definesc dreapta AB, se cere să se determine
coordonatele punctului P, aflat la distanţa “d” faţă de A (fig. 34.).
Proiectând punctele A, B şi P pe axa Y – lor şi ducând o paralelă
prin A, la aceeaşi axă, se formează triunghiul ABB” unde putem scrie
următoarele:
PP' A AP XP XA d
''
. PP’ = Xp – XA deci .
BB AB
A XB XA D

BB” = XB - XA
AP = d
AB = D şi extrăgând valoarea lui XP avem:
d
a) XP = XA + ( X B X A ).
D

Fig.34. Calculul punctului pe segment metoda analitică

51
Scriind raportul laturilor în triunghiul APP’ şi ABB” pentru a
determina pe YP avem:

P' A d Y YA d
sau P .
B '' A D YB YA D

d
b) YP = YA +(YB YA ).
D
D d d
Verificarea se face luând raportul în loc de .
D D

De exemplu:

X Y
A (250,40 780,30)
B (520,60 1200,50).
d = 215,35 m.

Fig.35. Calculul punctului pe segment metoda trigonometrică

1. Se calculează distanţa AB:

D0 A B (X B X A ) 2 (YB YA ) 2 (520,60 250,40) 2


780,30) 2
+ (1200,50 7 249576,08 4994 ,57m.
d 215 ,35
2
YP = YA + (YB YA ) 7 780 ,30 (1200 ,5 7
780 ,3) 9
961,44 m.
D 499 ,37
4

d 215 ,35
2
XP = XA + (X B X A) 2
250 ,40 (520 ,6 2
250 ,4) 3
366 ,48 m.
D 499 ,37
4

b) Metoda trigonometrică: - considerând segmentul AB (fig.35.),


determinat din coordonatele rectangulare ale punctelor extreme A şi B, se
cer coordonatele unui punct M, aflat la distanţa d cunoscută, de punctul A.

XM = XA ± XA – M; XA M d A M cos A B
YM = YA ± YA – M; YA M d A M sin A B

52
YA B YB YA
tg
g A B .
XA B XB XA

XA B XB XA
ctg
g A B .
YA B YB YA

3.3.2. Calculul capului de drum

Problema constă în a găsi poziţia punctelor care determină una din


limitele platformei unui canal sau dig, marginea şi capul unui drum, de unde
pleacă o a doua latură a drumului (fig.36.).
Fie segmentele AB şi BC laturi ale unui drum. Se cere să se traseze
un drum paralel cu latura AC de lăţime “1”. A doua latură a drumului
intersectează latura AB, în punctul M ale cărui coordonate trebuie
determinate.
a) Procedeul trigonometric: - din triunghiul AMN se poate calcula:

1
AM = d = .
sin

Fig.36. Calculul capului de drum

Unghiul se calculează din diferenţa orientărilor, determinate din


coordonate:

α= A C .
A B

XA M d ccos A B ; X M X A XA M .
YA M d sin
s A B ; YM YA YA M .

b) Procedeul analitic:
- coordonatele punctului M se calculează ca un punct pe segment.
sup rafaţa AMC
r= , în care 2SAMC = AC · 1.
sup rafaţa ABC
- suprafaţa triunghiului ABC, se calculează din coordonate:
Având toate datele necesare se pot calcula coordonatele punctului M
astfel:
XM = XA + r (XB – XA) şi YM = YA + r (YB – YA).

53
3.3.3. Calculul frânturii unui drum de lăţime egală
Fie poligonul 101-102-103-104, faţă de care trebuie să se traseze
interior paralel, un drum de lăţime “1” (fig.37.). Se cere să se determine
coordonatele punctului 106, considerat ca frântură de drum. Se cunosc
coordonatele punctelor 101, 102, 103, 104.

Fig.37. Calculul frânturii unui drum de lăţime egală

Coordonatele punctului 106, se calculează din coordonatele


punctului 103.
X 106 X 103 X 103 106 .
X 106 X 103 X 103 106 .

Prelungind dreptele 107 10 106 şi 105 10 106 până la intersecţia cu


dreptele 103 10
104 şi 102 10 103 , se formează rombul B-103-A-106, în care .
diagonala 103 10106 , este şi bisectoarea unghiului α103.
Unghiul α103 se calculează din diferenţa dintre orientarea dreptei
102 şi 103 10
103 10 104.
103 103 102 103 104 .

1
Distanţa d103-106 este egală cu .
103
sin
2
Orientarea dreptei 103 10 106 este dată de relaţia:
103 103
103 106 103 104 sau 103 106 103 102 .
2 2
Exemplul de calcul:
X103 = 2965,956 m ; Y103 = 6744,462 m.
28 g 08 c 05 cc.
1 = 4 m; 103 104 285
1 g 71c 25 cc
118
103 118 g 71cc 25 cc
1 103
59 g 35 c 62 cc.
5
2 2
1 4
D103 106 4,981m.
sin 103 0,803032
2

103 106 103 104


103
= 285g08c05cc + 59g35c62cc = 344g43c67cc.
2
X 106 X 103 D103 106 cos 103 106 2965,956 + 4,981·0,642695 = 2969,15 m.

54
Y106 Y103 D103 106 sin 103 106 6744,462 + 4,981·(-0,766122)= 6740,64 m.

3.3.4. Calculul frânturii de drum cu lăţime neuniformă


Pe linia poligonului 101, 102, 103, faţă de care trebuie să se traseze
un drum cu lăţimea l1 , paralel cu latura 101-102 şi un drum de lăţimea l2 ,
paralel cu latura 102-103 (fig. 38.).

Fig.38. Calculul frânturii unui drum de lăţime neuniformă

Se cere să se calculeze coordonatele punctului 104, unde se


realizează frântura drumului. Pentru a se putea calcula coordonatele
punctului 104, trebuie să se afle mai întâi coordonatele punctului A. Ele se
vor calcula din coordonatele punctului 102.

XA X 102 X 102 A ; X 104 XA X A 104 X 102 X 102 A XA-104


YA Y102 Y102 A ; Y104 YA YA 104 Y102 Y102 A YA-104 .

X 102 A d1 ccos 102 103 ;


Y102 A d1 ssin 102 103 .
11
d1 ; iar 102 101 102 103 .
sin
X A 104 d 2 ccos 104 106 d 2 ccos 102 101

YA 104 d 2 ssin 104 106 d 2 ssin 102 101 .

104 106 102 101 ; deoarece dreapta 104 1


106 este paralelă cu dreapta
102 1
101 şi deci, au aceeaşi orientare.

Y102 101 Y101 Y102


tg 102 101 .
X 102 101 X 101 X 102

3.3.5. Parcelări şi detaşări în triunghi printr-un punct obligat


Problema constă în detaşarea unei suprafeţe de o anumită mărime,
printr-o dreaptă ce trebuie să treacă printr-un anumit punct.
Din suprafaţa triunghiului ABC, calculată din coordonatele
rectangulare, se cere să se detaşeze o suprafaţă “s”, printr-o dreaptă care să
treacă prin vârful B.

55
a) Procedeul trigonometric: - linia BM formează linia de separare,
deci trebuie calculate coordonatele punctului M. În triunghiul ABM se
calculează din coordonate orientarea laturilor AB şi AC, iar din diferenţa lor
rezultă unghiul (fig. 39.).

YB YA YC YA
tg A B ; tg A C ; α= A C A B .
XB XA XC XA

Fig.39. Detaşarea în triunghi printr-un punct obligat

Cunoscând suprafaţa “s” a triunghiului ABM şi latura

AB = (X B X A )2 ((Y
YB YA ) 2 aflată din coordonate, se
2s
calculează distanţa AM astfel: dA – M .
d A B si
sin

Se calculează coordonatele punctului M astfel:


X M X A d A M cos A C ; YM YA d A M sin A C .

AM
A
b) Procedeul analitic: - se bazează pe raportul r , prin
AC
A
intermediul suprafeţelor triunghiulare “s” şi “S”, care au aceeaşi înălţime H.

2s A AM H
r.
2S A
AC H
Se calculează coordonatele punctului M, ca punct pe segment

XM XA r( X C X A) şi YM YA r (YC YA ).

3.3.6. Detaşarea unei suprafeţe dintr-un triunghi printr-un punct


dat M de coordonate cunoscute
a) Procedeul trigonometric: - se calculează din coordonate orientările
laturilor AB şi AC, iar pe baza diferenţei dintre ele se calculează unghiul
A C A B . Tot din coordonate se calculează distanţa AM. Din
triunghiul AMN se poate calcula distanţa AN, N fiind punctul de intersecţie
al dreptei de detaşare (fig.40.).

56
2s
dA N .
AM ssin

Se calculează coordonatele punctului N astfel:


X N X A d A N cos A C .
YN YA dA N ssin A C .

b) Procedeul analitic: - coordonatele punctului N, se calculează ca un


punct pe segment AC (fig. 40.).

Fig.40. Detaşarea unei suprafeţe dintr-un triunghi printr- un punct dat


M de coordonate cunoscute

XN XA r( X C X A)

YN YA r (YC YA ).

2s A
AN
r.
2S A
AC

3.3.7. Detaşarea în triunghi printr-o dreaptă paralelă cu una din laturi

a) Procedeul trigonometric: - Din coordonatele punctelor se


calculează laturile 1 2,1 3 şi 2 3 (fig. 41.).

Fig.41. Detaşarea în triunghi printr-o dreaptă paralelă cu una din laturi

57
1 2 ( X 2 X 1 ) 2 ((Y
Y2 Y1 ) 2 etc.
Se coboară perpendiculara 2-P pe latura 1 3 . Notând cu B latura 1-
3, se observă că ea este formată din laturile 1 P şi P 3.

B = 1 P P 3.
Din coordonatele punctelor se calculează orientările laturilor
1 2 1 3 şi 3 2 şi din diferenţele acestora se calculează unghiurile
, şi .

1 3 1 2 şi 3 2 3 1 .
Lungimea sectoarelor 1 P şi P 3 în raport cu înălţimea H, rezultă
astfel:
1 P H ct
ctg şi P 3 ctg .
H ct

B
B H (ctg cctg ); iar H .
ctg
ct ctg
ct
b1
Din triunghiul M-2-N rezultă h1 .
ctg cctg

Suprafeţele triunghiului 1-2-3 şi M-2-N, notate “S” şi “s”, vor fi:


B B2
2S B H B
ctg ctg
ct ctg
ct ctg
ct

b1 b12
2 s1 b1 h1 b1 .
ctg ct
ctg ctg
ct ctg
ct

Suprafaţa trapezului M-N-1-3, este diferenţa triunghiurilor.


B2 b12 B 2 b12
2S 2s1
ctg
ct ct
ctg ctg
ct ctg
ct ct
ctg ctg
ct

b1 B2 2(S s1 )(ctg cctg ).

B b1
Înălţimea trapezului h = H – h1 = =
ctg cctg ctg cctg
B b1
= .
ctg ctg
ct
h h
Laturile neparalele K = 1 M şi 1 = 3 N .
sin si
sin

Coordonatele punctelor M şi N, se calculează ca punct pe segment:

X M X 1 K ccos 1 2 ; X N X 1 l ccos 1 2

YM Y1 K ssin 1 2 ; YN Y3 l ssin 3 2

b) Procedeul analitic: - triunghiurile M-2-N şi 1-2-3 sunt asemenea:

58
2 M 2 N b1 h1 S s
r.
1 2 3 2 B H S

Cunoscându-se S şi s se poate calcula raportul “r”.


X M X 2 r ( X 1 X 2 ) ; YM Y2 r (Y1 Y2 )

XN X 2 r( X 3 X 2 ) ; YN Y2 r (Y3 Y2 ).

Reţinem: În comparaţie cu metoda grafică, această metodă este foarte


precisă. Determinarea punctelor ce definesc linia de detaşare se face prin
calcule analitice şi trigonometrice. În calculele de parcelare cel mai mult se
foloseşte procedeul analitic, deoarece toate se reduc la calculul unui punct
pe segment. Procedeul trigonometric se foloseşte mai ales la determinarea
capului de drum şi frânturii de drum.
Observaţie: Parcelările şi detaşările printr-un punct obligat constau în
detaşarea unei suprafeţe de o anumită mărime, printr-o dreaptă ce trebuie să
treacă printr-un anumit punct.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt formulele de calcul a punctului pe segment procedeul


trigonometric?
Răspuns:
d d
XP = XA + ( X B X A ) ; YP = YA + (YB YA )
D D
2. Care sunt formulele de calcul a punctului pe segment procedeul
analitic?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este formula de calcul a ariei paralelogramului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
Rezolvare: O O O ☻O
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul a orientării din coordonatele
absolute ale punctelor?
a. - tg
g A B = (B + b)◦ h;
b. - tg
g A B = B ◦ h;
g A B = l2 ;
c. - tg
YA B
d. - tg A B ;
XA B
e. - tg
g A B = L ◦ l.
Rezolvare: O O O O O

59
REZUMATUL TEMEI

Ansamblul de operaţii topografice, efectuate pentru împărţirea unei


suprafeţe pe plan şi pe teren, în două sau mai multe părţi sau pentru
detaşarea unei suprafeţe de teren dintr-o suprafaţă mai mare, cu respectarea
normelor tehnice, economice şi juridice, poartă numele de parcelare şi
respectiv detaşare de suprafeţe.
Pentru organizarea şi sistematizarea teritoriului unei asociaţii sau societăţi
agricole cu capital de stat sau privat, trebuie să se ţină seama de detaliile
existente în teren şi de următoarele indicaţii de proiectare:
4. – suma suprafeţelor parcelelor să fie egală cu suprafaţa totală;
5. – fiecare parcelă să aibă acces la drum;
6. – forma parcelelor se recomandă să fie dreptunghiulară sau
trapezoidală, evitându-se laturi ce formează unghiuri mai mici de 50 g, iar
lăţimea să nu fie mai mică de 1/4-1/5 din lungimea lor. Se vor evita formele
de triunghi, patrulater neregulat, pentagon.
4. – pe terenurile în pantă latura lungă a parcelei să fie orientată pe
direcţia curbelor de nivel.
5. – limitele naturale ca: văile, culmile de deal, precum şi drumurile
publice vor fi folosite ca limite între parcele.
6. – în jurul izvoarelor şi fântânilor se lasă o zonă liberă, care să
comunice cu un drum pentru accesul oamenilor şi animalelor.
Metoda grafică – se aplică atunci când planul a fost întocmit în urma
măsurătorilor cu panglica şi cu echerele, sau cu planşeta şi deci nu dispunem
de coordonate, aplicându-se doar pe planuri efectuate la scări mari 1: 2000.
Construcţii grafice: - tarlalele mari de forma dreptunghiurilor sau
pătratelor, se împart uşor în figuri geometrice simple regulate, tot de formă
dreptunghiulară. În cazul în care suprafeţele de teren au alte forme
geometrice, se detaşează din suprafeţele triunghiulare, trapezoidale sau
paralelograme, suprafeţe de mărime cunoscută şi de forme geometrice
regulate.
Spre deosebire de detaşarea grafică, la metoda prin procedee
aritmetice şi geometrice simple se obţin unele elemente ale parcelei. În
comparaţie cu metoda grafică, metoda numerică este foarte precisă.
Determinarea punctelor ce definesc linia de detaşare se face prin calcule
analitice şi trigonometrice. În calculele de parcelare cel mai mult se
foloseşte procedeul analitic, deoarece toate se reduc la calculul unui punct
pe segment. Procedeul trigonometric se foloseşte mai ales la determinarea
capului de drum şi frânturii de drum.

60
Tema nr.4.

DETAŞĂRI ŞI PARCELĂRI NUMERICE ŞI


RECTIFICAREA HOTARELOR

Unităţi de învăţare:
1. Detaşarea şi parcelarea în patrulater şi triunghi
2. Detaşarea şi parcelarea în trapez
3. Rectificarea hotarelor

Obiectivele temei:
►înţelegerea noţiunilor de bază şi crearea perspectivei asupra metodelor
şi procedeelor numerice de detaşarea şi parcelarea suprafeţelor;
►cunoaşterea conceptelor privind procedeele şi operaţiile numerice
efectuate la detaşarea şi parcelarea suprafeţelor;
►dezbaterea particularităţilor metodelor şi tehnicilor de detaşare şi
parcelare a suprafeţelor;
►analiza corelaţiei dintre suprafaţa totală de parcelat şi suprafeţele
parţiale ce trebuie detaşate;
►deprinderea cunoştinţelor teoretice şi practice necesare realizării
operaţiilor de detaşare şi parcelare a suprafeţelor prin procedee
numerice;

Timpul alocat temei: 8 ore

Bibliografie recomandată:
1. Călina A., şi colab. - 2001 – Topografie generală cu elemente de cadastru
agricol, Edit. Reduta, Craiova.
2. Călina A., şi colab., - 1999 – Calculul şi detaşarea suprafeţelor,
Nivelmentul, Edit. Sitech, Craiova.
3. Leu I. şi colab., - 2002 – Topografie şi Cadastru, Editura
Universul, Bucureşti.
4. Mihăilă M. şi colab., - 1995 – Cadastru General şi Publicitate Imobiliară,
Edit. Ceres, Bucureşti.
5. Olaru Ghe. şi colab., - 1978 – Cadastru funciar, Edit. Ceres, Bucureşti.
6.Ursea V., şi colab., - 1989 – Cadastru, Institutul de Construcţii, Bucureşti.

4.1. Detaşarea şi parcelarea în patrulate r şi triunghi

4.1.1. Detaşarea paralelă într-un patrulater


Fie patrulaterul 1-2-3-4 (fig.42.), ale cărui vârfuri au coordonate
cunoscute, din care se cere să se detaşeze suprafaţa “s” printr-o dreaptă
paralelă PA cu latura 1 4.
Procedeul trigonometric: - ca la triunghi, deoarece prin prelungirea
laturilor respective se formează un triunghi 1-5-4.
Procedeul analitic: - se calculează coordonatele punctului 5, ca punct
de intersecţie a laturilor 1 2 şi 3 4 . Din coordonate se calculează suprafaţa
triunghiului 1-5-4 notată cu “S”. Din asemănarea triunghiului 1-5-4 cu
triunghiul 5-P-A rezultă:
5 P 5 A S5 P A S s s
r 1 R , în care R.
5 1 5 4 S1 5 4 S S

61
Având valoarea lui R cunoscută, se pot calcula coordonatele
punctelor P şi A ca puncte pe segment.

Fig.42. Detaşarea paralelă într-un patrulater atunci când laturile converg

Dacă laturile patrulaterului diverg (fig. 43.), se calculează


coordonatele punctului 5 ca punct de intersecţie a laturilor 1 2 cu 3 4 . Se
calculează din coordonate suprafaţa triunghiului 1-5-4. Din asemănarea
triunghiului 1-5-4 cu C-5-D rezultă:
5 D 5 C S5 C D S s s
r1 1 1 R.
5 4 5 1 S1 5 4 S S
s
în care : S5 C D S1 5 4 s S s şi
R.
S
Cunoscându-se valoarea raportului r1 , se pot calcula coordonatele
punctelor C şi D ca puncte pe segment.

Fig.43. Detaşarea paralelă într-un patrulater atunci când laturile diverg

4.1.2. Detaşarea paralelă în serie într-un triunghi de la vârf spre bază


Din triunghiul 1-2-3, cu vârfurile de coordonate cunoscute se cere să
se detaşeze o serie de suprafeţe S 1 , S2 , S3 , prin drepte de detaşare paralele cu
baza, începând de la vârf spre bază (fig.44.).
Se va calcula pentru fiecare parcelă elementele b, h, k, l.
Procedeul trigonometric: - de la parcelarea paralelă în triunghi
formulele de calcul sunt:
b1 B2 2s(ctg cctg )

62
B b1
h1
ctg
ct ctg
ct
h1 h1
11 ; K1 .
sin sin

Fig.44. Detaşarea paralelă în serie într-un triunghi de la vârf spre bază

Produsul de sub radical se poate determina, deoarece baza mică a


fiecărui patrulater devine bază mare pentru parcela de deasupra.
Se calculează coordonatele punctelor, iar controlul parcelării se face
prin însumarea suprafeţelor fiecărei parcele, care trebuie să fie egală cu
suprafaţa totală.
Procedeul analitic: - se calculează suprafaţa S 1 2 3 din coordonate,
precum şi lungimile laturilor. Din schiţa 230 se observă că s-au format o
serie de triunghiuri asemenea.
S1 b12 h12 112 K12 S1 b1 h1 11 K1
2 2 2 2
sau r.
S B H L K S B H L K
S1
Cunoscând r1 ; atunci: b1 r1 B; h1 r1 H ;
S
11 r1 L; K1 r1 K ;
Înălţimea H a triunghiului se calculează astfel: 2S = B · H, în care B
2S
şi S, s-au calculat din coordonate, deci H = .
B
Coordonatele punctelor T şi V se determină ca puncte pe segment.
Pentru detaşarea celei de a doua parcele se procedează astfel:
S1 S 2 b2 h1 h2 11 12 K1 K 2
r2 .
S B H L K
Cunoscându-se suprafeţele rezultă următoarele:
B2 = r2 · B; K 2 = r2 · (K – K1 ); h2 = r2 · (H – h1 ); 12 = r2 (L – 11 ).
Coordonatele punctelor se determină ca puncte pe segment.
Operaţiile continuă până se calculează întreg triunghiul, iar dacă
parcelarea se face de la bază spre vârf, se procedează în mod identic.
4.1.3. Detaşarea paralelă cu o direcţie dată într-un patrulater

Din patrulaterul 1-2-3-4 (fig.45.), se detaşează un număr de parcele


de mărime egală, prin linii paralele cu latura 1- 4.

63
Fig.45. Detaşarea paralelă cu o direcţie dată într-un patrulater

a) Procedeul trigonometric. Se aplică formulele stabilite la


parcelarea paralelă în triunghi, având unele avantaje faţă de procedeul
analitic. Verificarea constă în calcularea din coordonate a suprafeţei fiecărei
parcele, care trebuie să fie egală cu suprafaţa propusă a se detaşa.
b) Procedeul analitic. Prin punctul 2 se duce o paralelă 2-A la latura
1-4. Se determină analitic coordonatele punctului A, ca punct de intersecţie.
De asemenea, se determină din coordonate suprafaţa trapezului 1-2-4-A şi a
patrulaterului 1-2-3-4.
După ce s-a calculat suprafaţa totală S, se raportează la 1-M-M’-4 de
detaşat. Din schiţă se observă că prin parcelare şi detaşare, se formează
suprafeţe trapezoidale şi un patrulater sau un triunghi. În continuare se
calculează coordonatele punctelor după formulele stabilite la detaşarea în
trapez. Distanţa 2-A se calculează ca bază mică sau din coordonate.
Reţinem: La metodele numerice determinarea punctelor ce definesc linia de
detaşare se face prin calcule analitice şi trigonometrice. Cele mai importante
metode de detaşare utilizate în lucrările de cadastru sunt: - Detaşarea
paralelă într-un patrulater; Detaşarea paralelă în serie într-un triunghi de
la vârf spre bază; Detaşarea paralelă cu o direcţie dată într-un patrulater
Observaţie: La parcelările şi detaşările printr-un punct obligat precum şi la
celelalte tipuri de detaşare suma suprafeţelor parţiale detaşate trebuie să fie
egală cu suprafaţa totală cunoscută a parcelei sau tarlalei.

TEST DE EVALUARE

1. Cum se realiză detaşarea paralelă în serie într-un triunghi de la vârf


spre bază - procedeul trigonometric?
Răspuns:
Formulele de calcul sunt:
B b1 h1 h1
b1 B 2 2s(ctg ctg ) ; h1
ct ; 11 ; K1 .
ct
ctg ct
ctg sin sin
2. Cum se realiză detaşarea paralelă în serie într-un triunghi de la
vârf s pre bază - procedeul analitic?
Răspuns:

64
Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este formula de calcul pentru baza mică (b) la detaşarea
paralelă în serie într-un triunghi de la vârf spre bază - procedeul
trigonometric?
a. - b1 =(B + b)◦ h;
b. – b1 = B ◦ h;
c. - b1 B 2 2s(ctg ctg ) ;
ct
d. - b1 = L ◦ h
e. - b1 = L ◦ l.
Rezolvare: O O☻O O
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul pentru înălţime (H) la detaşarea
paralelă în serie într-un triunghi de la vârf spre bază - procedeul
analitic?
a. - H = (B + b)◦ h;
b. – H = B ◦ h;
c. – H = l2 ;
d. – H = L ◦ l;
2S
e. - H = .
B
Rezolvare: O O O O O

4.2. Detaşarea şi parcelarea în trapez

4.2.1. Detaşarea în serie în trapez, prin drepte paralele cu baza mare


Din relaţiile de mai jos se scot elementele pentru prima parcelă de
h1 B b1 2 S1 ( B b1 )( B b1 ) B2 b2
detaşat: ; H şi
H B b ( B b) ( B b)( B b) ( B b)( B b)
2 S1 ( B 2 b 2 )( B b) 2 S1 B2 b2 2 S1 ( B b )
; . b1 B2 .
H ( B b)( B b) H B b H

N
N

Fig. 46. Detaşarea în trapez prin drepte paralele cu baza

B b1 K1
Înlocuind valorile lui b1 în relaţia r1 se obţin valorile
B b K
h1 , K 1 , 11 ; h1 H r1 ; K1 K r1 ; 11 L r1.

65
Dimensiunile lui h2 , K 2 , 12 etc., pentru celelalte parcele vor fi
obţinute prin relaţii identice:
2 S 2 ( B b) b1 b2
b2 b12 ; r2 deci
H b1 b
h2 H r2 ; K1 K r1 12 L r2 . ; K 3 K r3 ; 13 L r3 .
Coordonatele punctelor A, B, C, D care determină dreptele de
detaşare se calculează ca puncte pe segment.
b) Procedeul trigonometric: - elementele cunoscute în această
problemă sunt coordonatele punctelor 101, 102, 103, 104 şi mărimea
suprafeţelor de detaşat S1 , S2 , S3 … Sn (fig. 46.).
1) unghiurile şi se calculează din orientări şi ele sunt:
101 104 101 102 84 g 33 c 75 cc.
101 104 101 102 84 g 33 c 75 cc.
Y
2) orientările laturilor se calculează din coordonate tg
g ;
X
3) distanţa D101-104 = ( X 104 X 101 ) 2 (Y
(Y104 Y101 ) 2 3
370,007m.
4) STOT AL se calculează din coordonate S = 43499,15 m2 .
S1 = 15000 m2 .
S2 = 15000 m2 .
S3 = 13499,15 m2 .
Coordonatele punctelor trapezului sunt:
X101 = 3303,45 m; Y101 = 6634,20 m.
X102 = 3262,848 m; Y102 = 6762,166 m.
X103 = 2965,956 m; Y103 = 6744,462 m.
X104 = 2934,199 m; Y104 = 6611,761 m.

5) se calculează astfel b1 :
b1 B2 2S1 (ctg
g g )
cctg 136905,18 3
30000(0,555017) 3
346,77m.

2 S1 2 1
15000 3
30000
6) h1 41
4 ,85 m.
B b1 3
370 ,007 3346 ,77 7
716 ,79

h1 41,85
7) K1 43
4 ,15 m.
sin 0,969887

h1 41,85
8) K 1 43
4 ,15 m.
sin 0,969887

9) Se calculează b2 :
b2 B2 2(S1 S 2 )(ctg
g ct
ctgg ) 136905,18 3
33301,032 3
321,88m.

2 S1 2 15000
15 30000
30
10) h1 41,85 m.
B b1 37 ,007 346
370 34 ,77 71 ,79
716

h1 h2 4 ,85 44
41 4 ,86
11) K1 K2 89
8 ,41m.
sin 0,969887

66
h1 h2 41,85 4
4 44 ,86
12) 11 12 9
90 ,63 m.
sin 0,956792

13) Calculul coordonatelor punctelor, ca puncte pe segment:


a) X 101 A K1 cos
c 101 102 434 ,15 ( 0,301919 ) 13,027 m.
XA X 101 X 101 A 3
3303 ,45 1
13,027 3
3290 ,42 m.
Y101 A K1 sin
s 101 102 43
4 ,15 0,953333 ) 4
41,136 m.
YA Y101 Y101 A 6
6634 ,20 41
4 ,136 6
6675 ,336 m.

b) X 104 B l1 cos
c 104 103 43
4 ,74 0,232215 10
1 ,157 m
XB X 104 X 104 B 2 ,199 10
2934 1 ,157 2 ,356 m.
2944
104 103 103 104 200 g
20 285 g 08 c 05 cc
28 200 g
20 85 g 08 c 05 cc.
Y104 B l1 ssin 104 103 4
43,74 0,972664 4 ,544 m.
42
YB Y104 Y104 B 6
6611 ,761 4
42 ,544 6
6654 ,305 m.

c) K 1 + K2 = 89,41 m.
X 101 C ( K1 K 2 ) ccos 101 102 889 ,41 ( 0,301919 ) 26 ,99 m.
s 101 102 89
Y101 C ( K1 K 2 ) sin 8 ,41 0,95333 85 8 ,23 m.
XC X 101 X 101 C 3303
3 ,45 26
2 ,99 3276
3 ,46 m.
YC Y101 Y101 C 6
6634 ,20 8
85,23 6 ,48 m.
6719

d)11 + 12 = 90,63 m.
X 104 D (l1 12 ) ccos 104 103 90
9 ,63 0,232215 2 21,04 m.
Y104 D (l1 12 ) sin
s 104 103 909 ,63 0,96664 8 88,15 m.
X D X 104 X 104 D 22934 ,199 212 ,04 2955
2 ,23 m.
YD Y104 Y104 D 6 6611 ,761 8 6
88,15 6699 ,911 m.
Orientările laturilor se calculează din coordonate folosind
următoarele formule:

Yn 1 Yn Xn 1 Xn
tg n n 1 ; ctgg nn1 .
Xn 1 Xn Yn 1 Yn
În final după ce s-au calculat coordonatele punctelor, se ştie că linia
de detaşare este stabilită cu foarte mare precizie, iar în urma calculelor
suprafaţa fiecărei parcele, trebuie să fie egală cu suprafaţa propusă pentru a
se detaşa.
Pe teren se măsoară de la punctele de bază 101-102-103-104,
distanţele K 1 , K 2 , K3 şi 11 , 12 , l3 şi se stabilesc cu precizie hotarele fiecărei
parcele. Dacă terenul este înclinat, se transformă distanţa orizontală de pe
plan, în distanţă înclinată.

4.2.2. Detaşarea în trapez prin drepte perpendiculare pe bazele acestuia


Pentru aceasta se cunosc următoarele (fig.47.):
ST OTAL = 43499,84 m2 .
S1 = 9000 m2 .
S2 = 11000 m2 .

67
S3 = 15000 m2 .
S4 = 8499,84 m2 .
- coordonatele punctelor sunt:
X101 = 3303,45 m; Y101 = 6634,20 m.
X102 = 3262,84 m; Y102 = 6762,16 m.

Fig. 47. Detaşarea în trapez prin drepte perpendiculare pe bază

X103 = 2965,95 m; Y103 = 6744,46 m.


X104 = 2934,19 m; Y104 = 6611,76 m.

Suprafaţa tarlalei s-a determinat din coordonatele punctelor 101,


102, 103, 104 şi este de formă trapezoidală având ca laturi paralele dreptele
101 1 104 şi 102 1 103 . Se cere ca această suprafaţă să fie împărţită în
suprafeţele S1 , S2 , S3 şi S4 diferite, prin drepte perpendiculare pe bazele
trapezului.
Pentru aceasta se parcurg următoarele etape:

1) Calculul dreptelor 101 10


104 ;102 10
103 şi 101 1
102 din
coordonate:
D101 104 ( X 104 X 101 ) 2 (Y104 Y101 ) 2 3 ,45) 2 ' +
(2934,19 3303
(6611 6 ,20) 2
6 ,76 6634 3
370,007m.

D101 104 ( X 104 X 101 ) 2 (Y104 Y101 ) 2 3303,45) 2 '


(2934,19 3
2
(6
(6744,46 6762,16)
6 297,41m.
2

D101 102 ( X 102 X 101 ) 2 ((Y


Y102 Y101 ) 2 134
13 ,23m.

2) Calculul orientărilor laturilor din coordonate:


Y102 Y101 6762
6 ,16 6634
6 ,20
tg
g 101 102 3,151716 .
X 102 X 101 32623 ,84 3 3303 ,45
arc tg – 3,151716 = 80g46c45cc.
θ101 102 2 200 g 80
8 g 46 c 45 cc 1
119 g 53 c 55 cc.

68
Y104 Y101 6
6611,76 6
6634,20
tgθ101 104 0,060770.
0
X104 X101 2
2934,19 3
3303,45

arc tg 0,060770 = 3g86c39cc.


20 g 3g 86 c 39 cc 203
θ101 104 200 20 g 86 c 39 cc.

3) Calculul unghiului 101 :


α101 θ101 104 θ101 102 20 g 86 c 39 cc 119
203 11 g 53 c 55 cc 84 g 32 c84 cc.

4) Calculul înălţimii H:
H D101 102 sins 101 1 ,23 0,969826
134 1 ,186 m.
130

5) Calculul lui d1 ’’:


''
d1 D101 102 cosα
c 101 1 134,23 0
0,243690 3
32,71m.

6) Calculul suprafeţei triunghiului 101-102-M:


2s 1 D101 102 d1'' ssinα101 1
134,23 32,71
3 0,969853
0 4258,29m
4 2
.
4
4258,29
s1 2129,14m2 .
2
2
7) Calculul suprafeţei dreptunghiulare s2 :

s2 = S1 – s1 = 9000 – 2129,14 = 6870,86 m2 .

S2 = L x 1 = 6870,86 m2 . L = H = 130,18 m.
S2 6870,86
6
d1' 52,77m
5
H 130,18
8) Calculul distanţei d1 , d2 , d3 şi d4 :
d1 d1' d1" 32,71
3 5
52,77 8 85,48m.
S2 1 11000
S2 H d2 d2 8
84 ,49 m.
H 1 130 ,18
S3 150001
S3 H d 3 d3 115,22m.
1
H 130,18
1
d4 3
D101 104 (d 1 d 2 d 3 ) 370,007 (8
(85,48 8
84,49 1
115,22) 8
84,81m.
' '
d 4 D102 103 (d 1
d 2 d 3 ) 29
297,41 (5(52,77 84 84,49 11
115,22) 44
44,93m.
Y103 Y102 6744,46
6 6
6762,16
tgθ102 103 0,059618
0 .
X103 X102 2965,95
2 3262,84
3
arc tg 0,059618 = 3g79c09cc.
20 g 3g 79 c 09 cc 203
θ102 103 200 20 g 79 c 09 cc.

9) Calculul coordonatelor punctelor A, B, C, D, E, F:


XB X101 d1 cosθ
c 101 104 3 8
3303,45 85,48 0,
( 0,998159) 3
3218,13m.
YB Y101 d1 ssinθ101 104 6
6634,20 8
85,48( 0,
0,060642) 6
6629,01m.
'
XA X102 d 1 cosθ
c 102 103 3
3262,84 52,77(
5 0,
0,998227) 3210,17m
3 .
'
YA Y102 d 1 ssinθ102 103 6
6762,16 5
52,77( 0,059512)
0, 6
6759,02m .

69
XD XB d 2 ccosθ101 104 3
3218,13 84,49(
8 0,998159)
0, 3133,80m.
3
YD YB d 2 ssin 101 104 6629
6 ,01 8
84 ,49 ( 0,060642 ) 6
6623 ,89 m.
XC XA d 2 cosθ
c 102 103 3210,17
3 84,49(
8 0,998227)
0, 3125,83m.
3
YC YA d 2 ssinθ102 103 6
6759,02 8
84,49( 0,
0,059512) 6753,99m
6 .
XF XD d 3 cosθ
c 101 104 3133,80
3 115,22(
1 0,998159)
0, 3018,78m.
3
YF YD d 3 ssinθ101 104 6
6623,89 1
115,22( 0,
0,060642) 6616,90m.
6
XE XC d 3 ccosθ101 104 3125,83
3 115,22(
1 0,
0,998227) 3010,81m.
3
YE YC d 3 ssinθ102 103 6
6753,99 115,22(
1 0,
0,059512) 6747,13m.
6

Verificare:

X104 XF d 4 cosθ
c 101 104 3018,78
3 8
84,81( 0
0,998159) 2934,13m.
2
Y104 YF d 4 ssinθ101 104 6
6616,90 8
84,81( 0,
0,060642) 6
6611,75m .
'
X103 XE d 4 ccosθ102 103 3010,81
3 44,93(
4 0,998227)
0, 2965,95m.
2
Y103 YE d ' 4 sinθ
s 102 103 6747,13
6 44,93(
4 0,
0,059512) 6744,46m
6 .

În urma efectuării calculelor se observă următoarele: coordonatele


punctelor 104 şi 103, calculate din aproape în aproape, sunt aproximativ
aceleaşi cu cele date. Deci, înseamnă că poziţia punctelor A, B, C, D, E, F
este calculată corect, ştiindu-se cu precizie care sunt hotarele definitive ale
celor 4 parcele.

4.2.3. Detaşarea paralelă cu o linie frântă dată într-un poligon.


Se dă poligonul complex 123456 prin coordonatele rectangulare (X,
Y) ale vârfurilor sale, din care se cere să se detaşeze o suprafaţă s printr-o
linie frântă de detaşare MPRN, paralelă cu conturul 1654 al poligonului
(fig.48.).

Fig. 48. Detaşarea paralelă cu o linie frântă dată într-un poligon

Detaşarea paralelă în poligon se poate rezolva prin metoda numerică


cu utilizarea celor două procedee de determinare sau prin metode grafice.
1) Procedeul trigonometric: - în figura 234 se observă că, linia frântă
MRPN paralelă cu linia de contur 1654 a poligonului dat formează
următoarele trei trapeze: 1MP6, 6PR5 şi 5RN4 de suprafaţă totală egală cu

70
suprafaţa de detaşare s. Punctul P de pe conturul liniei frânte s-a obţinut la
intersecţia dreptei MP paralelă la 16 cu bisectoarea 6P a unghiului din
punctul 6, iar punctul R, la intersecţia dreptei PR paralelă la 65 cu
bisectoarea 5R a unghiului din punctul 5.
Se consideră următoarele notaţii ale suprafeţelor, laturilor şi
unghiurilor celor trei trapeze:
S1MP6 S1 ; S6 PR5 S2 ;16 B1 ; 65 B2 ; 54 B3 ; MM ' R RR' NN N ' h;
(înălţimea comună), unghiul M16 = ; unghiul 165 = ; unghiul 654 = şi
unghiul 54N = .

* Rezolvarea trigonometrică constă în determinarea cu ajutorul


relaţiilor de calcul de la metoda radierii planimetrice a coordonatelor
rectangulare ale punctelor M, P, R, N, care determină linia de detaşare. În
acest scop, se calculează, mai întâi, din coordonatele vârfurilor poligonului
dat orientările şi lungimile laturilor 12;16; 65; 54; 43, apoi se determină
unghiurile , , , , după cum urmează:

Y2 Y1 Y6 Y1
12 arctg
ar ; 16 arctg
ar ;
X 2 X1 X 6 X1

Y5 Y6 Y2 Y1
56 arctg
a ; 12 arctg
ar ;
X5 X6 X 2 X1

Y3 Y4
43 arctg
a ; şi distanţele 16 B1 ; 65 B2 ; 54 B3 .
X3 X4

În funcţie de orientările laturilor ce formează unghiurile respective


, , , se obţine:
16 12 ; 400 g
40 ( 61 65 ); 400 g
40 ( 56 54 );
iar 43 45 .
Lungimile segmentelor 1M ; 6 P; 5R şi 4 N necesare pentru calculul
coordonatelor se vor obţine, pornindu-se de la formula generală de calcul a
ariei unui trapez:
( B b)
S h, de unde se obţine: 2S ( B b) h sau
2
2S B h b h , în care baza mică a trapezului se poate scrie în funcţie de
celelalte elemente cunoscute, sub forma:
b B h(ctg cctg ), unde: B este baza mare a trapezului; şi
- unghiurile pe care le formează baza mare cu laturile neparalele ale
trapezului; h - înălţimea trapezului.
Se înlocuieşte expresia lui b, în relaţia de calcul a suprafeţei
trapezului, în cazul general, şi rezultă:
2S 2 Bh h 2 (ctg cctg ), care se particularizează pentru cele trei
trapeze, 1MP6; 6PR5 şi 5RN4, prin următoarele relaţii:
2 S1 2 B1 h h 2 ctg ctg .
2

71
2S 2 2B 2 h h 2 ctg ctg .
2 2

2S 3 2B 3 h h 2 ctg .
ctg
2
În urma însumării celor trei relaţii se obţine expresia:
2 ( S1 S2 S3 ) 2h ( B1 B2 B3 ) h 2 ctg 2ctg 2ctg ctg .
2 2
în care se introduc notaţiile:
S = S1 + S2 + S3 ; B = B1 + B2 + B3 ;
şi m = ctg 2ctg 2ctg ctg
ct
2 2
1
şi rezultă: 2S mh 2 sau mh 2
2Bh m 2 Bh 2S
. 0
m
Se observă că s-a obţinut o ecuaţie de gradul doi cu necunoscuta h,
1
care se va scrie sub o altă formă în urma înmulţirii cu şi a introducerii
m
B 2S
notaţiilor t şi n .
m m
2 Bh 2S
h2 0 sau h 2 2th u 0.
m m
Deci în urma rezolvării ecuaţiei de mai sus, se obţine:
h t t 2 u , din care, pentru calculele anterioare se foloseşte
valoarea cea mai mică: h t t 2 u.

În funcţie de înălţimea comună h a celor trei trapeze şi de unghiurile


, , , calculate din orientările laturilor, se determină lungimile
segmentelor necunoscute, cu relaţiile:

h h h h
1M ;6 P ; 5R ; 4N .
sin sin
sinsin
2 2
Pentru obţinerea coordonatelor punctelor M, P, R, şi N, care definesc
linia frântă de detaşare, se aplică relaţiile de calcul de la metoda radierii, în
funcţie de lungimile segmentelor şi de orientările laturilor respective, ce s-
au calculat mai sus:

XM X 1 1M
1 co
cos 12 ; YM Y1 1
1M sin
si 12 .
XP X 6 6P ccoss 6P ; YP Y6 6P sin
s 6P
6P .
XR X 5 5R cos
c s 5R
5R ; YR Y5 5R ssin 5R
5R .
XR X 5 5R cos
c s 5R
5R ; YN Y4 4N
4 sinθ
s 4N .

Verificarea modului de calcul a detaşării se face, în mod asemănător,


prin determinarea din coordonate a suprafeţei poligonului obţinut în urma
detaşării, care trebuie să fie egală cu suprafaţa de detaşare s.

72
Reţinem: Pe teren una dintre cele mai răspândite forme a parcelelor este cea
trapezoidală, cea ce face ca detaşările în trapez să fie unele dintre cele mai
des utilizate metode de detaşare. Procedeele cele mai reprezentative utilizate
în cadrul acestei metode sunt: Detaşarea în serie în trapez, prin drepte
paralele cu baza mare, - Detaşarea în trapez prin drepte perpendiculare pe
bazele acestuia - Detaşarea paralelă cu o linie frântă dată într-un poligon.
În final după ce s-au calculat coordonatele punctelor, se ştie că linia de
detaşare este stabilită cu foarte mare precizie, iar în urma calculelor
suprafaţa fiecărei parcele, trebuie să fie egală cu suprafaţa propusă pentru a
se detaşa.
Observaţie: Verificarea modului de calcul a detaşării se face, în mod
asemănător, prin determinarea din coordonate a suprafeţei poligonului
obţinut în urma detaşării, care trebuie să fie egală cu suprafaţa de detaşare s.

TEST DE EVALUARE

2. Care este formula de calcul pentru latura trapezului din


coordonatele punctelor?
Răspuns:
D101-104 = ( X 104 X 101 ) 2 (Y
(Y104 Y101 ) 2
2. Care sunt formulele de calcul pentru coordonatele absolute ale
punctelor de detaşare?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Care este formula de calcul a ariei trapezului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
Rezolvare: ☻O O O O
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul a ariei dreptunghiului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
Rezolvare: O O O O O

4.3. Rectificarea hotarelor

Delimitarea şi materializarea hotarelor teritoriilor cadastrale


reprezintă condiţia de bază a întocmirii şi elaborării operaţiilor cadastrale,
fiind impusă de cerinţele de ordin tehnic, administrativ şi juridic, ale
lucrărilor de cadastru funciar general.

73
Prin hotar se defineşte linia despărţitoare între două teritorii, ce
reprezintă unităţi distincte administrativ – cadastral sau între diferite
proprietăţi private sau publice.
În funcţie de provenienţa lor, hotarele se clasifică astfel:

1. – hotare naturale, ce sunt reprezentate de diferitele detalii


topografice cu caracter permanent: liniile de talveg ale cursurilor de ape,
liniile de cumpănă ale apelor, lizierele de pădure şi altele;

2. – hotarele artificiale sau convenţionale sunt reprezentate de


diferite construcţii şi lucrări: căi ferate, şosele şi drumuri, canale, ziduri,
diguri, garduri, şanţuri, brazde şi altele.
Pentru lucrările de cadastru prezintă un interes deosebit linia
despărţitoare dintre teritoriile cadastrale, precum şi limita determinată în
urma măsurătorilor topografice între proprietăţile funciare. Liniile de hotar
se diferenţiază în funcţie de configuraţia terenului sub formă de linii drepte,
linii frânte, linii curbe sau sinuoase şi altele.
Problema rectificării hotarelor apare atunci când două asociaţii sau
două societăţi agricole cu capital de stat sau privat, au hotarul de forma unei
linii frânte sau sinuoase.
Datorită acestui hotar nu se pot crea parcele uniforme ceea ce duce la
îngreunarea lucrărilor de mecanizare şi agrotehnice, iar operaţiile de
normare a lucrărilor nu se pot efectua în mod corespunzător.
Ca urmare a acestor inconveniente se recomandă, ca asemenea
hotare să se rectifice trasându-se o linie dreaptă, în aşa fel încât suprafeţele
ce aparţin celor două asociaţii sau societăţi agricole să rămână neschimbate.

4.3.1. Rectificarea unui hotar sinuos pe cale grafică

Cazul a: - fie hotarul sinuos ABCDE ce trebuie rectificat printr-o


linie ce trece prin punctul A, menţinând aceleaşi suprafeţe iniţiale. Se uneşte
punctul C cu E şi din D se duce o paralelă la CE. Dreapta CC’, înlocuieşte
liniile CDE. Se uneşte B cu C’, iar din punctul C se trasează o paralelă la
BC’, rezultând punctul B’. Linia BB’, înlocuieşte BCC’.
În final se uneşte A cu B’, iar din B se trasează o paralelă la AB’,
obţinându-se punctul A’.
Linia AA’ înlocuieşte vechile linii ABCDE (fig. 49. a.).
Cazul b: - dacă hotarul trebuie să treacă printr-un punct obligat M,
aflat pe linia AG, atunci se rectifică hotarul ABCDE prin metoda cunoscută,
obţinând punctul A’.
Se uneşte M cu A’, iar din punctul A se duce o paralelă la MA’,
obţinându-se punctul M’. Linia MM’ este noul hotar care trece prin punctul
obligat M (fig. 49 b.).

74
Fig. 49. Rectificarea unui hotar sinuos pe cale grafică

4.3.2. Rectificarea unui hotar sinuos pe cale numerică


Fie două societăţi agricole S1 şi S2 (fig.50.) şi între ele hotarul sinuos
106, 115, 114, 113, 112, 111 care trebuie rectificat.

Fig. 50. Rectificarea unui hotar sinuos pe cale numerică

75
Coordonatele punctelor sunt: (tab.8.)
Tabelul 8

Nr. curent X Y
101 2056,50 1586,42
102 1731,48 1084,80
103 2317,95 1012,40
104 2801,55 1027,93
105 3381,50 1605,90
106 3298,52 1945,33
107 3366,85 2164,25
108 3320,00 2380,00
109 3002,98 2595,00
110 2520,00 2520,00
111 2270,97 2077,92
112 2517,17 1917,96
113 2742,98 2140,99
114 3020,62 1809,95
115 3182,98 2067,46

Pentru aceasta se calculează mai întâi suprafaţa societăţii S 1 , al cărei


hotar este alcătuit din punctele (111-101-102-103-104-105-106-115-114-
113-112-111) pe cale analitică.

S1 = 111-101-102-103-104-105-106-115-114-113-112-111.
2S1 = X111 (Y112 – Y101 ) + X101 (Y111 – Y102 ) + X102 (Y101 – Y103 ) + X103
(Y102 – Y104 ) + X104 (Y103 – Y105 ) + X105 (Y104 – Y106 ) + X106 ( Y105 – Y115 ) +
X115 (Y106 – Y114 ) + X114 (Y115 – Y113 ) + X113 (Y114 – Y112 ) + X112 (Y113 –
Y111 ) = 2270,97 (1917,26 – 1586,42) + 2056,50 (2077,92 – 1084,80) +
1731,48 (1586,42 - 1012,40) + 2317,95 (1084,80 – 1027,93) + 2801,55
(1012,40 - 1605,90) + 3381,50 (1027,93 – 1945,33) + 3298,52 (1605,90 -
- 2067,46) + 3182,98 (1945,33 – 1809,95) + 3020,62 (2067,46 - 2140,99) +
2742,98 (1809,95 – 1917,96) + 2517,17 (2140,99 - 2077,92 = 751327,71 +
2042351,3 + 993904,14 + 131821,82 - 1662719,9 – 3102188,10 –
1522464,9 + 430911,83 – 222106,19 – 296269,26 + 158757,91 = -
2296673,67 m2 = 229,667367 ha/-1.

După aceasta se uneşte punctul 106 cu 111 şi se obţine suprafaţa Si


formată din punctele 111-101-102-103-104-105-106-111 care trebuie să se
calculeze din coordonate astfel:

2S1 ’ = X111 (Y106 – Y101 ) + X101 (Y111 – Y102 ) + X102 (Y101 – Y103 )+ X103
(Y102 – Y104 ) + X104 (Y103 – Y105 ) + X105 (Y104 – Y106 ) + X106 ( Y105 – Y111 ) =
2270,97 (1945,33 – 1586,42) + 2056,50 (2077,79 – 1084,80) + 1731,48
(1586,42 – 1012,40) + 2317,95 (1084,80 – 1027,93) + 2801,55 (1012,40-
-1605,90) + 3381,50 (1027,93 – 1945,33 ) + 3298,50(1605,90 - 2077,92) =
815073,84 + 2042351,3 + 993904,14 + 131821,82 - 1662719,9 –
3102188,10 – 1556967,4 = - 2338724,36 m2 = 233,872436 ha / -1.

Calculul diferenţei dintre cele două suprafeţe S 1 ’ şi S1 :


2SC = 2S’1 – 2S1 = 2338724,36 – 2296673,67 = 42050,69 m2 = 4,205069 ha.

76
Diferenţa dintre suprafaţa iniţială S1 şi suprafaţa rezultată în urma
rectificării este de 4,2050 ha, deci, suprafaţa societăţii S 1 este mai mare cu
4,2050 ha, faţă de suprafaţa iniţială, avută de aceeaşi societate.
În concluzie, linia de hotar trasată 106-111, nu este bună de aceea
trebuie să se traseze un nou hotar 106-111’, astfel încât să obţinem suprafaţa
iniţială.
Din figura 235, se observă că suprafaţa “S C ” care trebuie cedată este
de formă triunghiulară, iar din formula de calcul pe cale trigonometrică a
suprafeţei, se poate determina distanţa 111 1 111' astfel:
2S = a b sins .
2SC D106 111 D111 111' ssin 42050,69m2 4,2050ha.
4
111 106 111 101 391 g 83 c 27 cc
39 273 g 80 c 61cc
27 118 g 02 c 66 cc.
11

Y106 Y111 1945 ,33 20


19 2077 ,92 132 ,55
13
tg 111 106 0,128998 .
X 106 X 111 3298 ,52 22
32 2270 ,97 1027
10 ,53

111 106 40 g
400 arctg 0,128998
ar 40 g
400 8 g16 c 72 cc 39 g 83 c 27 cc.
391

Y101 Y111 1586 ,42 2077


15 20 ,92 491
49 ,5
tg 111 101 2,291695 .
X 101 X 111 2056 ,90 22
20 2270 ,97 214
21 ,47

111 101 2 g
200 arctg 2,291695
a 2 g
200 7 g 80 c 61cc
73 273 g 80 c 61cc.
2

D106 111 ( X 111 X 106 ) 2 (Y111 Y106 ) 2 (2270,97 3298,52) 2


(2077,92 194519 ,33) 2 1036
1 ,06m.
D106-111 = 1036,06 m.
2S C 42050 ,69
D111 111' 4
42 ,270 m.
D106 111' ssin 1036 ,06 0,960177
1

D111-111’ = 42,270 m.
Având distanţa D111-111’ şi orientarea 111 101 calculate, se pot calcula
coordonatele relative şi absolute ale punctului 111’.

X 111 111' D111 111' cos


c 111 101 4
42 ,270 ( 0,399941 ) 16 ,905 m.
Y111 111' s
D111 111' sin 111 101 4
42 ,270 ( 0,916540 ) 38,742 .
X 111' X 111 X 111 111' 2
2270 ,97 16,905 22254 ,065 m.
Y111' Y111 Y111 111' 2077
2 ,92 3 38,742 2039
2 ,178 m.

În final se constată că, hotarul rectificat dintre cele două societăţi


este linia dreaptă delimitată de punctele 106 şi 111’, ale căror coordonate
sunt: X106 = 3298,52 m; Y106 = 1945,33 m; X111, = 2254,065 m; Y111’ =
2039,178 m. Suprafaţa celor două societăţi vecine, în urma acestei operaţii
rămâne neschimbată, dar se elimină toate dezavantajele pe care le prezenta
hotarul sinuos dintre cele două societăţi.

77
4.3.3. Rectificarea unei linii frânte de hotar cu o linie dreaptă, care să fie
paralelă cu o direcţie dată
Se dă linia frântă de hotar dintre teritoriile cadastrale A şi B, prin
punctele de frântură 123456 de coordonate rectangulare cunoscute şi se cere
rectificarea acesteia, cu o linie dreaptă de hotar PR , care să fie paralelă cu o
direcţie dată, iar suprafeţele celor două teritorii să se menţină neschimbate
(fig.51.).
În cazul rectificării vechiului hotar la paritate, se pune problema
conservării suprafeţelor limitrofe, totalul suprafeţelor cedate să fie egal cu
totalul suprafeţelor primite. Pentru rezolvarea problemei se determină, mai
întâi, coordonatele rectangulare a două puncte ajutătoare M şi N, pe liniile
de hotar 18 şi 17 , pe baza relaţiilor cunoscute. În mod asemănător, se
determină coordonatele punctelor O şi Q pe liniile de hotar 19 şi 610 în aşa
fel încât să se obţină:
MN OQ

Deci, punctele M,1,O şi, respectiv, punctele N, 6, Q sunt coliniare,


iar construcţia determinată de punctele M, O, Q, N este un trapez.

Fig. 51. Rectificarea printr-o linie dreaptă paralelă la o direcţie dată


(după Leu N. şi colab., 2002)

* Se determină prin procedee numerice de calcul coordonatele a


două puncte provizorii P’ şi R’, pe laturile M10 şi N6Q, cu realizarea
egalităţii dintre orientarea liniei provizorii de hotar P' R ' şi a laturilor MN şi
OQ , adică P'R ' MN OQ .

În funcţie de coordonatele punctelor considerate, se vor calcula


următoarele suprafeţe, din cele două teritorii A şi B:
- teritoriul cadastral A: SA S1 2 3 4 5 6 N M ; S1 M P' R' N
- teritoriul cadastral B: S B S O Q 6 5 4 3 2 1 ; S 2 O Q R ' P ' .
Din punct de vedere practic se poate rezolva problema, fie cu cele
două suprafeţe calculate pentru teritoriul A, fie cu cele din teritoriul B. Dacă,
se consideră suprafeţele S A şi S1 , se pune condiţia conservării suprafeţei
totale a teritoriului A şi în mod implicit a teritoriului B.
În cazul folosirii suprafeţelor S A şi S1 din teritoriul A, se pune
condiţia: S A = S1 , de unde rezultă următoarele trei cazuri posibile şi în
acelaşi timp practice de rezolvare:
Cazul 1: S1 – SA = 0, de unde se observă că, totalul suprafeţelor
cedate este egal cu totalul suprafeţelor primite, iar linia P' R ' reprezintă noul
hotar dintre cele două teritorii;

78
Cazul 2: S1 > SA, de unde se obţine s = S1 – SA, ceea ce înseamnă că
suprafaţa totală a teritoriului cadastral A şi implicit al teritoriului B nu s-a
conservat. Deci, totalul suprafeţelor primite de teritoriul A este mai mare
decât totalul suprafeţelor cedate cu suprafaţa s = S 1 – SA.
Pentru determinarea poziţiei corecte a noii linii de hotar PR , care să
asigure principiul conservării suprafeţelor totale din cele două teritorii, se
rezolvă detaşarea suprafeţei s ca o detaşare paralelă în trapezul P’R’NM de
la baza mare spre baza mică, cu ajutorul procedeului trigonometric (fig.52.),
cu ajutorul formulelor:

Fig. 52. Reprezentarea rectificării

X P X P ' a1 ccos P 'M ; YP YP ' a1 sin


s P 'M .
X R X R' c1 ccosθ R' N ; YR YR' c1 ssinθ R' N .

h1 h1 B b1
în care: a1 ; c1 ; iar h1 .
sin sin ctg cctg

Pentru calculul înălţimii h1 , se determină baza mare, baza mică şi


unghiurile , , cu relaţiile:

B P' R' X P2 'R ' YP2'R ' ; b1 B2 2s(ctg cctg ) .

R''P '
R R 'N
R' şi P 'M P 'R ' .

Cazul 3: S1 < SA sau S < 0, de unde rezultă că cele două suprafeţe


totale nu s-au conservat, iar totalul suprafeţelor primite de către teritoriul
cadastral B este mai mic decât totalul suprafeţelor cedate, cu mărimea s .
Din punct de vedere practic, poziţia planimetrică corectă a noului hotar,
definită prin punctele P şi R se determină, în cazul detaşării paralele în
trapezul P’OQR’ de la baza mică, către baza mare, prin procedeul
trigonometric.
Verificarea rectificării se poate face prin determinarea coliniarităţii
punctelor M, P, O, prin calculul suprafeţei SMPO 0 şi, respectiv, a punctelor
N, R, Q, cu ajutorul suprafeţei S NRQ 0.

79
Pentru control se calculează şi cele două suprafeţe limitrofe noului
hotar, S MPRN care trebuie să fie egală cu S A şi apoi suprafaţa S POQR care
trebuie să fie egală cu SB.
După verificarea modului de calcul a coordonatelor punctelor P şi R,
se întocmeşte o fişă a suprafeţelor cedate şi primite, care sunt situate între
linia vechiului hotar şi cea a noului hotar. Pentru calculul coordonatelor
punctelor de intersecţie P1 ; P2 ; P3 ale vechiului hotar cu noul hotar, necesare
pentru calculul suprafeţelor cedate şi primite, se vor aplica metode numerice
de calcul (fig.51.).
Reţinem: Problema rectificării hotarelor apare atunci când două asociaţii
sau două societăţi agricole cu capital de stat sau p rivat, au hotarul de forma
unei linii frânte sau sinuoase. Delimitarea şi materializarea hotarelor
teritoriilor cadastrale reprezintă condiţia de bază a întocmirii şi elaborării
operaţiilor cadastrale, fiind impusă de cerinţele de ordin tehnic,
administrativ şi juridic, ale lucrărilor de cadastru funciar general.
Prin hotar se defineşte linia despărţitoare între două teritorii, ce
reprezintă unităţi distincte administrativ – cadastral sau între diferite
proprietăţi private sau publice. Pentru lucrările de cadastru prezintă un
interes deosebit linia despărţitoare dintre teritoriile cadastrale, precum şi
limita determinată în urma măsurătorilor topografice între proprietăţile
funciare. Liniile de hotar se diferenţiază în funcţie de configuraţia terenului
sub formă de linii drepte, linii frânte, linii curbe sau sinuoase şi altele. Ca
urmare a acestor inconveniente se recomandă, ca asemenea hotare să se
rectifice trasându-se o linie dreaptă, în aşa fel încât suprafeţele ce aparţin
celor două asociaţii sau societăţi agricole să rămână neschimbate.
Observaţie: În funcţie de provenienţa lor, hotarele se clasifică astfel:
1. – hotare naturale, ce sunt reprezentate de diferitele detalii topografice cu
caracter permanent: liniile de talveg ale cursurilor de ape, liniile de cumpănă
ale apelor, lizierele de pădure şi altele;
2. – hotarele artificiale sau convenţionale sunt reprezentate de diferite
construcţii şi lucrări: căi ferate, şosele şi drumuri, canale, ziduri, diguri,
garduri, şanţuri, brazde şi altele.

TEST DE EVALUARE

3. Ce se înţelege prin noţiunea de hotar?


Răspuns:
Prin hotar se înţelege linia despărţitoare între două teritorii, ce reprezintă
unităţi distincte administrativ – cadastral sau între diferite proprietăţi private
sau publice.
2. Câte tipuri de hotare există?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu de re zolvat:
1. Cum se poate realiza detaşarea?
a. – pe cale grafică şi mecanică;
b. - pe cale grafică şi numerică;
c. – pe cale mecanică;
d. - pe cale grafică şi satelitară;
e. - pe cale fotogrammetrică.
Rezolvare: O☻ O O O

80
De rezolvat:
2. Care este formula de calcul a suprafeţei de formă
triunghiulară?
a. – 2S = (B + b)◦ h;
b. - 2S = a b sins ;
2
c. – 2S = l ;
YA B
d. - 2S ;
XA B
e. - 2S = L ◦ l.
Rezolvare: O O O O O

REZUMATUL TEMEI

La metodele numerice determinarea punctelor ce definesc linia de


detaşare se face prin calcule analitice şi trigonometrice. Cele mai importante
metode de detaşare utilizate în lucrările de cadastru sunt: - Detaşarea
paralelă într-un patrulater; Detaşarea paralelă în serie într-un triunghi de
la vârf spre bază; Detaşarea paralelă cu o direcţie dată într-un patrulater.
Pe teren una dintre cele mai răspândite forme a parcelelor este cea
trapezoidală, cea ce face ca detaşările în trapez să fie unele dintre cele mai
des utilizate metode de detaşare. Procedeele cele mai reprezentative utilizate
în cadrul acestei metode sunt: Detaşarea în serie în trapez, prin drepte
paralele cu baza mare, - Detaşarea în trapez prin drepte perpendiculare pe
bazele acestuia - Detaşarea paralelă cu o linie frântă dată într-un poligon.
În final după ce s-au calculat coordonatele punctelor, se ştie că linia de
detaşare este stabilită cu foarte mare precizie, iar în urma calculelor
suprafaţa fiecărei parcele, trebuie să fie egală cu suprafaţa propusă pentru a
se detaşa.
Problema rectificării hotarelor apare atunci când două asociaţii sau
două societăţi agricole cu capital de stat sau privat, au hotarul de forma unei
linii frânte sau sinuoase. Delimitarea şi materializarea hotarelor teritoriilor
cadastrale reprezintă condiţia de bază a întocmirii şi elaborării operaţiilor
cadastrale, fiind impusă de cerinţele de ordin tehnic, administrativ şi juridic,
ale lucrărilor de cadastru funciar general.
Prin hotar se defineşte linia despărţitoare între două teritorii, ce
reprezintă unităţi distincte administrativ – cadastral sau între diferite
proprietăţi private sau publice. Pentru lucrările de cadastru prezintă un
interes deosebit linia despărţitoare dintre teritoriile cadastrale, precum şi
limita determinată în urma măsurătorilor topografice între proprietăţile
funciare. Liniile de hotar se diferenţiază în funcţie de configuraţia terenului
sub formă de linii drepte, linii frânte, linii curbe sau sinuoase şi altele. Ca
urmare a acestor inconveniente se recomandă, ca asemenea hotare să se
rectifice trasându-se o linie dreaptă, în aşa fel încât suprafeţele ce aparţin
celor două asociaţii sau societăţi agricole să rămână neschimbate.

81
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Cum se poate realiza detaşarea?


a. – pe cale grafică şi mecanică;
b. - pe cale grafică şi satelitară;
c. – pe cale mecanică;
d. - pe cale grafică şi numerică;
e. - pe cale fotogrammetrică.
2. Care sunt subcategoriile de folosinţă din categoria arabil A?
a. - arabil propriu-zis (A); pajişti cultivate (AP);
b. - grădini de legume (AG); orezării (AO);
c. - sere (AS); solarii şi răsadniţe (ASO);
d. - căpşunării (AC);
e. - alte culturi perene (AD).
3. Care este diferenţa maximă care se poate înregistra la verificare
suprafeţelor?
a. T = + 1 ;
600
b. T = + 1 ;
100
c .T = + 1 ;
500
d. T = + 1 ;
200
e. T = + 1 .
400
4. Care este formula de calcul a ariei trapezului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
5. Care este formula de calcul a orientării din coordonatele absolute ale
punctelor?
a. - tg
g A B = (B + b)◦ h;
b. - tg
g A B = B ◦ h;
g A B = l2 ;
c. - tg
YA B
d. - tg A B ;
XA B
e. - tg
g A B = L ◦ l.
6. Care este formula de calcul a suprafeţei totale la metoda mecanică?
a. - ST = a b sin α;
b. - ST = K · CM;
c. - ST = p( p a)( p b)( p c) ;
d. - ST = Spătrat / Cm ;
e. - ST = + 1 .
200
7. De unde sunt culese datele pentru calculul suprafeţelor prin metode
grafice?
a. – de pe plan sau hartă;
b. – din teren şi de pe plan;
c. – din teren;

82
d. – din teren şi de pe hartă;
e. – din staţia totală.
8. Care este formula de calcul a suprafeţelor prin metoda
trigonometrică?
n
a. - 2S = X n (Yn 1 Yn 1 ) ;
n 1

b. - 2S = a b sin α;
n
c . - 2S = Yn ( X n 1 X n 1) ;
n 1

d. - S= p( p a)( p b)( p c) ;
n
e. - 2S = (Yn Yn 1 )( X n X n 1 ).
n 1
9. Unde sunt înscrise nume rele corpului de proprietate?
a. - în dreapta jos;
b. - în stânga sus;
c. - în dreapta sus;
d. - în stânga jos;
e. - în centru,
10. Care este formula de calcul a ariei dreptunghiului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
11. Din ce categoria de folosinţă face parte subcategoria livezi
intensive?
a. Arabil;
b. Păşuni;
c. Fâneţe;
d. Livezi
e. Păduri.
12. Care este formula de calcul a ariei pătratului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
13. Unde sunt înscrise nume rele tarlalei?
a. - în centru;
b. - în stânga sus;
c. - în dreapta sus;
d. - în stânga jos;
e. - în dreapta jos.
14. Care este formula de calcul a suprafeţelor prin metoda geometrică?
a. - 2S = a b sin α;
b. - S= p( p a)( p b)( p c) ;
n
c . - 2S = Yn ( X n 1 X n 1) ;
n 1

83
n
d. - 2S = X n (Yn 1 Yn 1 ) ;
n 1
n
e. 2S = (Yn Yn 1 )( X n X n 1 ).
n 1
15. Care este formula de calcul a ariei triunghiului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
16. Ce trebuie să se cunoască la întocmirea planurilor de situaţie din
distanţe şi unghiuri?
a. – distanţele şi cotele;
b. – distanţele şi unghiurile orizontale;
c. - distanţele şi orientările;
d. – coordonatele absolute ale punctelor;
e. - distanţele şi unghiurile verticale.
17. Care este formula de calcul pentru înălţime (H) la detaşarea
paralelă în serie într-un triunghi de la vârf spre bază - procedeul
analitic?
a. - H = (B + b)◦ h;
b. – H = B ◦ h;
c. – H = l2 ;
d. – H = L ◦ l;
2S
e. - H = .
B
18. Care este formula de calcul a suprafeţei de formă triunghiulară?
a. – 2S = (B + b)◦ h;
b. - 2S = a b sin s ;
2
c. – 2S = l ;
YA B
d. - 2S ;
XA B
e. - 2S = L ◦ l.
19. Din ce categoria de folosinţă face parte subcategoria păşuni
împădurite?
a. Arabil;
b. Păşuni;
c. Fâneţe;
d. Livezi
e. Păduri.
20. Care este formula de calcul a ariei trapezului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
21. Care este formula de calcul a constantei aparatului?
a. - K= K · CM;
b. - K = Spătrat / Cm ;

84
c. - K= p( p a)( p b)( p c) ;
d. - K = a b sin α;
e. - K = + 1 .
200
22. Care este formula de calcul a ariei dreptunghiului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = L ◦ l;
d. - S = L ◦ h
e. - S = l2 .
23. Care sunt subcategoriile de folosinţă din categoria păşuni P?
a. - păşuni curate (P);
b. - păşuni montane (PM);
c. - păşuni împădurite (PP);
d. - păşuni cu pomi fructiferi (PL);
e. - păşuni cu tufărişuri şi mărăcinişuri (PT).
24. Care este formula de calcul a ariei paralelogramului?
a. - 2S =(B + b)◦ h;
b. - 2S = B ◦ h;
c. - S = l2 ;
d. - S = L ◦ h
e. - S = L ◦ l.
25. Ce trebuie să se cunoască la întocmirea planurilor de situaţie din
distanţe şi orientări?
a. – distanţele şi cotele;
b. – distanţele şi unghiurile orizontale;
c. - distanţele şi unghiurile verticale;
d. – coordonatele absolute ale punctelor;
e. - distanţele şi orientările.
26. Care este formula de calcul pentru baza mică (b) la detaşarea
paralelă în serie într-un triunghi de la vârf spre bază - procedeul
trigonometric?
a. - b1 =(B + b)◦ h;
b. – b1 = B ◦ h;
c. - b1 B 2 2s(ctg ctg ) ;
ct
d. - b1 = L ◦ h
e. - b1 = L ◦ l.
27. Care sunt unităţile cadastrale întâlnite într-un teritoriu
administrativ?
a. – masivul;
b. - trupul sau lanul;
c. - tarlaua şi parcela în extravilanul teritoriilor;
d. - cvartalul, corpul de proprietate şi parcela, din intravilane;
e. – oborul.
28. Ce trebuie să se cunoască la întocmirea planurilor de situaţie din
coordonatele absolute ale punctelor?
a. – distanţele şi cotele;
b. – coordonatele absolute ale punctelor;
c. - distanţele şi unghiurile verticale;
d. – distanţele şi unghiurile orizontale;
e. - distanţele şi orientările.

85
BIBLIOGRAFIE

1. Anghelina D. , – Curs de Topografie, Planimetrie şi nivelment.


Reprografia Univ. din Craiova, 1973.
2. Anghelina D., – Îndrumător de lucrări practice şi proiecte de an,
Topografie, planimetrie şi nivelment., Reprografia Univ. din Craiova, 1980.
3. Bonea I., – Topografie, Edit. Did. şi Pedagogică, Bucureşti, 1963.
4. Boş N., - Topografie, Edit. Did. şi Pedagogică, Bucureşti, 1993.
5. Călina A., Mustaţă I., – Topografie generală şi inginerească, Edit,
Călina Jenica şi colab. Sitech, Craiova, 2005.
6. Călina A., Mustaţă I., - Topografie generală cu elemente de cadastru
Călina Jenica şi colab. agricol, Edit.Reduta, Craiova, 2001.
7. Călina A., Mustaţă I., – Planimetrie, Edit. Sitech, Craiova, 1999.
Călina Jenica, Iagăru R.
8. Călina A., Mustaţă I., – Calculul şi detaşarea suprafeţelor, Nivelmentul,
Călina Jenica, Iagăru R. Edit. Sitech, Craiova, 1999.
9. Constantinescu I.,– Curs –Topografie, Reprogr.Univ. din Craiova, 1994.
10. Filimon P şi colab., – Topografie generală, Edit. Tehnică, Bucureşti,
1958.
11. Grama I. şi colab., – Topografie şi desen tehnic, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1964.
12. Ionescu P., – Topografie generală şi inginerească, Edit.Did. şi
Pedagogică Bucureşti, 1975.
13. Leu I. şi colab., – Măsurători terestre pentru agricultură, Edit. Ceres,
Bucureşti, 1990.
14. Leu I. şi colab.,– Topografie şi Cadastrul agricol, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999.
15. Leu I. şi colab.,– Topografie şi Cadastru, Editura Universul, Bucureşti,
2002.
16. Mihăilă M. şi colab., – Cadastru General şi Publicitate Imobiliară,
Edit. Ceres, Bucureşti, 1995.
17. Mircea M., – Cadastre şi cartea funciară, Editura All, Bucureşti, 1995.
18. Mureşan D., Budiu V., – Topografie şi Desen tehnic, Tipogr.
Agronomia Cluj-Napoca, 1988.
19. Mustaţă I., Călina A., – Topografie. Îndrumător de lucrări practice şi
proiecte de an. Reprografia Univ.din Craiova, 1993.
20. Mustaţă I., Calina A., –Topografie – curs. Reprografia Univ, din
Călina Jenica Craiova, 1997.
21. Mustaţă I. şi colab., – Memorator de formule şi relaţii pentru
topografie, Reprografia Univ. din Craiova, 1997.
22. Mustaţă I., Călina A., – Topografie cu aplicaţii în agricultură, Edit.
Călina Jenica, Sitech, Craiova, 1999.
23. Neamţu M. şi colab., –Instrumente topografice şi geodezice, Edit.
Tehnică, Bucureşti, 1982.
24. Olaru Ghe. şi colab., – Ghid pentru executarea lucrărilor de cadastru
funciar. Edit. Ceres, Bucureşti, 1970.
25. Olaru Ghe., Măndicescu V., – Cadastru funciar, Edit. Ceres,
Bucureşti, 1978.
26. Orăşanu C., – Topografie, Edit. Politehnică, Bucureşti, 1940.

86
27. Păunescu C., - Curs de Geodezie- Topografie. Vol.I, Edit.Univ.
Bucureşti, 2001.
28. Păunescu C., - Curs de Geodezie- Topografie. Vol.II, Edit.Univ.
Bucureşti, 2001.
29. Rădulescu M., – Trasarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare. Edit.
Agro – Silvică, Bucureşti, 1963.
30. Rusu A., – Topografie cu elemente de geodezie şi fotogrammetrie,
Editura Agro – Silvică, Bucureşti, 1968.
31. Rusu A. şi colab., – Topografie – geodezie, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982.
32. Tămăioagă Gh., – Cadastru, Institutul de Construcţii, Bucureşti, 1989.
33. Teaci D., – Bonitarea terenurilor agricole, Editura Ceres, Bucureşti,
1980.
34. Ursea V., Neamţu A., – Cadastru, Institutul de Construcţii, Bucureşti,
1989.
35. Ursea V. şi colab., – Îndrumător de lucrări practice şi proiect, Institutul
de Construcţii, Bucureşti, 1986.
36. Ursea V. şi colab., – Topogafie de construcţii, Curs Institutul de
Construcţii, Bucureşti, 1986.
37. Vie ru I. şi colab., – Topografie şi desen tehnic. Editura Did. şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
38. Ediţie îngrijită de – Măsurători terestre – Fundamente- Vol. I, Edit.
Cons. Fac. de Geodezie Matrix Rom, Bucureşti, 2001.
Bucureşti
39. Ediţie îngrijită de– Măsurători terestre – Fundamente- Vol. II.,Edit.
Cons. Fac. de Geodezie Matrix Rom, Bucureşti, 2002.
Bucureşti
40. Ediţie îngrijită de– Măsurători terestre – Fundamente- Vol. III.,Edit.
Cons. Fac. de Geodezie Matrix Rom, Bucureşti, 2002.
Bucureşti
41. XXX – Instrucţiuni pentru triangulaţie de ordinul I, II, III şi IV.
Ed. Militară, Bucureşti, 1962.
42. XXX – Manualul inginerului geodez. Editura Tehnică, Bucureşti,
1974.
43. XXX – Atlas de semne convenţionale pentru planurile topografice.
Institutul de geodezie, fotogrammetrie şi organizarea teritoriului, Bucureşti,
1978.
44. XXX – Măsurători terestre, geodezice, topografice,
fotogrammetrice, cartografice STAS 7488 – 666.Oficiul de Stat pentru
Standarde. Bucureşti, 1976.
45. XXX – Colecţii de Standarde: Construcţii, Vol. I, Măsurători
terestre, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.
46. XXX – Norme tehnice de introducere a cadastrului general, 1999.

87