P. 1
Comunicare Organizational A Si Managementul Situatiilor de Criza

Comunicare Organizational A Si Managementul Situatiilor de Criza

|Views: 2,438|Likes:
Published by Srl Dafsan

More info:

Published by: Srl Dafsan on May 16, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/14/2013

pdf

text

original

În funcţie de numărul participanţilor şi de natura relaţiilor
ce se stabilesc între ei, comunicarea umană se poate desfăşura pe
cinci niveluri astfel:

• comunicarea intrapersonală;
• comunicarea interpersonală;
• comunicarea de grup;
• comunicarea publică;
• comunicarea de masă;
Câteva explicaţii despre comunicarea publică sunt neapărat
necesare, deoarece toată activitate unui birou de presă din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor are legătură cu mass-
media: comunicatul de presă, difuzarea dosarului de presă,
conferinţa de presă, revista presei, comunicarea cu presa în timpul
situaţiei de criză se referă la acest gen de comunicare.
În principiu, orice gen de cuvântare, expunere sau
prezentare susţinută de către o persoană direct sau în prezenţa unui
auditoriu, mai mult sau mai puţin numeros, dar nu mai mic de trei
persoane, este o formă de discurs public sau comunicare publică.
Obiectivul comunicării publice nu este numai transmiterea
de informaţii corecte şi precise, ci şi de câştigare a publicului. Nu
trebuie să uităm că publicul nu este pasiv, aşa cum s-ar putea crede
la prima vedere, iar de multe ori nici nu este omogen. În funcţie de
atitudinea faţă de orator şi faţă de discurs, publicul se poate împărţi
în cel puţin cinci categorii:
● publicul ostil;
• publicul neutru;
• publicul indecis;
• publicul neinformat;
• publicul susţinător;
Ţinând cont de comportamentul comunicaţional, specialiştii
au mai clasificat publicul în alte patru categorii:
• publicul tuturor problemelor;

– 116 –

• publicul apatic;
• publicul unei singure probleme;
• publicul problemelor fierbinţi (acestea devin active
numai după ce presa a transformat o problemă într-o chestiune de
maximă actualitate).

Specialiştii în relaţii publice mai fac distincţie între:
publicul direct vizat de activitatea unei organizaţii şi cel implicat
ori interesat doar indirect de aceasta; susţinători şi public; publicul
intern şi publicul extern.

Specialiştii în relaţii publice trebuie să se ocupe cu
prioritate de definirea şi cunoaşterea publicului organizaţiei pentru
care lucrează, deoarece numai o asemenea cunoaştere le permite
constituirea unor mesaje diferenţiate, în concordanţă cu valorile,
reprezentările despre lume, aşteptările şi limbajul numeroaselor
tipuri de public cu care ei şi organizaţia lor intră în contact. Orice
departament de relaţii publice trebuie să inventarieze publicul legat
de organizaţie şi să elaboreze o ,,hartă a susţinătorilor”.
Dacă vorbim de ,,publicul poliţiei”, vom vedea că, fiind un
domeniu special, are şi un public special. Pentru început, vom porni
de la cele două categorii, respectiv publicul intern şi publicul
extern.

Publicul intern:

lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul M.A.I.,
I.G.P.R, I.P.J sau până la cea mai mică subunitate sau post de
poliţie sau jandarmerie;

toţi împărtăşesc aceeaşi „identitate instituţională”;
pot fi lucrători, conducători, manageri, administratori,
personal contractual, personal civil, Corpul Naţional al Poliţiştilor.
Publicul extern, care poate fi împărţit în mai multe categorii:
a) comunitatea – toţi cetăţenii care trăiesc într-o societate,
într-o zonă şi sunt sau nu afectaţi de modul în care poliţiştii îşi
desfăşoară activitatea; cetăţeanul în general, contribuabilul
obişnuit; orice organizaţie comunitară, şcoli, biserici, bănci, lideri
locali bogaţi sau săraci, cinstiţi sau necinstiţi;

– 117 –

b) public special – cei certaţi cu legea, înconjuraţi de
rudele, prietenii şi adepţii ai acestora, cât şi părţile vătămate. Cât
am încerca să-i înglobăm în categoria numită ,,comunitate”, aceştia
au făcut şi fac o categorie specială, deosebită atât pentru instituţia
poliţiei, cât şi pentru cetăţeni;
c) mass-media – presa locală şi naţională, scrisă şi
audiovizuală, specializată sau generalistă, internet etc.
d) instituţiile şi organismele puterii de stat şi ale
administra
ţiei de stat (preşedinţie, parlament, guvern, prefecturi,
primărie, administraţie financiară, gardă financiară şi alte
organisme care administrează treburi publice şi impun respectarea
de normative: igiena publică, metrologia, protecţia mediului,
regimul vamal, protecţia muncii, protecţia consumatorului etc.);
e) partidele politice şi orice alte grupări de interese politice
şi civice, care au un mod special de a se exprima în funcţie de
interesele pe care le au.

Înainte de a aborda un alt aspect al temei, vom enumera
câteva probleme legate tot de public şi care ar trebui avute în
atenţie. Astfel, putem vorbi de:
public naţional şi internaţional;
public - ţintă;
investitori sau acţionari;
consumatori ai organizaţiei sau persoane care beneficiază
de acele activităţi ale poliţiei.
Dacă pornim de la categoriile de public putem realiza o
primă clasificare a tipurilor de comunicare în:
1) comunicare internă – cu salariaţii, administratorii,
diverse comitete interne etc. Comunicarea internă în cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor are caracteristici specifice
şi este prevăzută în instrucţiuni interne*

astfel:

,,Comunicarea internă este un domeniu prioritar al
activit
ăţii de relaţii publice, contribuind la un proces relaţional
eficient între comandan
ţi şi subordonaţi în scopul menţinerii şi
înt
ăriri coeziunii motivaţiei şi eficienţei îndeplinirii misiunilor

*

Instrucţiunea nr. 171 din 21.XI.2001 privind organizarea şi desfăşurarea
activităţilor de relaţii publice tradiţii, educatie şi aport în M.A.I. pag. 18-19

– 118 –

specifice, în condiţiile unei mai bune înţelegeri a obiectivelor şi
finalit
ăţii acestora. Organizarea şi desfăşurarea comunicării
interne revine comandan
ţilor (şefilor) şi se realizează cu toate
categoriile de personal, în conformitate cu obiectivele prioritare
stabilite
şi cu nevoile de informare a personalului.”

Modalităţile prin care se realizează comunicarea internă,

sunt:

mijloacele de informare în masă centrale şi locale ale

M.A.I.

ordine şi buletine informative;
sistemul de radioficare al unităţii;
afişe, postere, panouri, aviziere, tabele electronice;
casete video, dischete, compact discuri etc.;
Mesajele de comunicare internă vor fi transmise periodic,
iar trimestrial se va asigura actualizarea panourilor şi avizierele din
unităţi cu informaţii noi şi date pentru personalul unităţii.
Comandanţii (şefii) vor stabili responsabilităţi în comunicarea
internă, iar la bilanţurile muncii profesionale vor evalua şi acest
domeniu de activitate.

2) comunicare externă – cu toate categoriile de public şi
care o cuprinde şi pe cea internaţională; este la fel prevăzută în
Instrucţiunea nr. 171/2001.
În comunicarea umană este util să facem distincţie între:
a) comunicarea directă sau interactivă, care presupune
contacte personale nemijlocite şi interactive între fiinţele umane şi
care se bazează pe tehnici naturale: cuvântul, vocea, trupul,
proxemica;

b) comunicarea indirectă sau interpusă este cea intermediată
de mijloace şi tehnici secundare şi poate fi:
scrisă şi imprimată (presa scrisă, rapoartele, afişul,

materiale publicitare);

înregistrată (bandă magnetică, discul, filmul, discheta,

CD-ul);

prin fir (telefonul, telegraful, telexul, faxul, e-mail-ul,

cablul);

– 119 –

prin unde hertziene (radioul şi televiziunea).
Comunicarea interpersonală are loc în interiorul unui
context concret şi specific, altul de fiecare dată. Contextul
influenţează atât ceea ce se comunică, cât şi maniera în care se
comunică.

4. RELAŢIILE PUBLICE ŞI RELAŢIILE CU MASS-
MEDIA

Relaţiile publice ale unei organizaţii privesc organizarea şi
administrarea sistemului complex de relaţii sociale, culturale,
psihologice, administrative, politice, mediatice etc. în care instituţia
este prinsă ca într-un păienjeniş, pentru a-l face să lucreze pentru
sine sau pentru a-l împiedica să lucreze împotriva sa.
Relaţiile publice sunt responsabile de organizarea
comunicării globale şi instituţionale a unei organizaţii. Ele concep
strategia şi politicile de comunicare, creează mesajele şi
evenimentele, aleg canalele de comunicare şi selectează purtătorii
de cuvânt.

Echilibrul şi buna funcţionare a unei instituţii moderne
depind de calitatea comunicării. Acest adevăr implică însă,
asumarea tuturor responsabilităţilor legate de procesele complexe
de comunicare, atât de către conducătorii diferitelor instituţii, cât şi
de cei care au misiunea să medieze între aceste instituţii şi marele
public: jurnaliştii.

În limbajul cotidian, la nivelul organizaţiilor M.A.I., se face
uneori confuzie între ,,relaţii publice” şi ,,relaţii cu publicul”.
Termenul al doilea se referă în mod precis la comunicarea directă a
instituţiei cu publicul său imediat (cetăţeni, clienţi, debitori, invitaţi
etc.) cu care vine în contact direct. De fapt, relaţiile cu publicul
reprezintă doar o componentă a relaţiilor publice. Relaţiile publice
reprezintă o funcţie managerială, care stabileşte şi menţine legături
reciproc benefice între o instituţie, organizaţie şi publicul de care
depinde succesul sau insuccesul ei. Specialiştii în relaţii publice
planifică şi execută comunicarea pentru o organizaţie atât în
interiorul ei, cât şi în relaţiile sale cu mediul înconjurător.

– 120 –

Pentru a realiza o comunicare bună cu mass-media,
specialiştii în relaţii publice din Ministerul Administraţiei şi
Internelor trebuie să cunoască specificul sistemului mass-media şi
să se adapteze acestuia. Astfel, mesajul trebuie să fie adecvat
suportului mediatic, iar stilul în care este elaborat trebuie să
corespundă principiilor generale ale scriiturii jurnalistice.
Practicienii din acest domeniu trebuie să stabilească relaţii
personale bune, bazate pe respect reciproc cu oamenii din mass-
media. Ei trebuie să fie capabili să le furnizeze informaţii, idei,
perspective inedite asupra unui subiect de actualitate. Totodată, ei
trebuie să fie capabili să reziste presiunilor presei şi să nu furnizeze
informaţii neverificate, materiale care nu au fost discutate şi
aprobate de conducerea organizaţiei sau opinii neacoperite de
fapte.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->