DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

4 A ....... 74 ....................... Leușteanul..... Cornaciul.... Iarba șarpelui.. Asmăţuiul....... Fragul... Bobul............. Măslinul.. Mătăciunea................ Limba boului.... Limba broaștei....... Coada șoricelului..... Floarea paștelui.... 67 M ..................Afinul................ Ciuboţica cucului... Meiul... Agrișul. Laptele câinelui....................... 12 C ..... Lăsniciorul............... 59 Hameiul.................. Aloea.. Creţișorul............... Drobiţa. Mărul......... Mate..... Frasinul.............. Macul de grădină................ Mărul lupului............ Alunul........... Castanul.............................. Ghimberul..... Grâul... Fasolea................ Cucuta................... Cuvânt înainte ............................... Iarba broaștelor........... Cola......... Iedera. Bradul........... Feriga.. Cătușnica...... Buretele de stejar.......... Mărgelușele.... Hibiscus................ Cornul secarei... 61 J .... Drobușorul...... Curmalul... Dudul.. Anghinarea..... Mangoldul. Inul....... Coada racului.... Genţianele (Ghinţura galbenă........ Chili/Arborele de chili................... Dentiţa...... Ghinţura pătată. Ghimpele........... Bătrânișul......... Chimenul... Izma bună (Menta)...... Brânca............. Feriguţa.. Iarba mare........... Liliacul.... Bamele.... Cicoarea........ Dalacul.. 53 H .... Bozul......... Lăcrimioara................ Coriandrul.. Chinina/Arborele de chinină...... Linariţa........ Cătina albă... Cerenţelul................. Busuiocul.. Bănuţii......... Ciumăreaua........... Cafeaua/Arborele de cafea................. Ceaiul..... Cacao/Arborele de cacao. Lemnul câinesc.................... Degetărelele............ Iarba lui Cristofor.. I .... Ghizdeiul... Lichenul de stejar...... Lingureaua. Albăstrelele............. Dafinul.. Arinul negru.. Grape-fruitul/Grepfrutul.. Brusturele..... Arnica.... Ipcărigea..................... Feciorica........ Cimișirul.... Limba mielului...... Fumăriţa... Gălbenelele..... Camforul/ Arborele de camfor...... Calomfirul........... Dumbravnicul.......... Dovleacul.. Drobul.... Bujorul de munte. Ginko biloba.... Cucuta de apă.............................. Coada zmeului......... Floareasoarelui...... 48 G ...... 67 Jneapănul.. Ceapa.. Iarba roșie...... Crinul de pădure......... Mandarinul...... Mesteacănul........ Căldărușa.. Lintea... Amăreala.. Buruiana de trânji.... Iarba grasă.. Ginsengul.. Drojdia de bere.............. Iarba neagră........................... Gălbăjoara................ Gutuiul... Captalanul................ Brebenelul............ Macul de câmp... Coada calului.......... Iarba de șoaldină...... Leurda......... Brădișorul...... Izmușoara de câmp.. Ghiocelul... Lemnul Domnului........ Caisul. Măcrișul iepurelui...... Brândușa de toamnă.......... Mărarul. Cimbrișorul.............. Cartoful....... Ananasul....... Cireșul și Vișinul................................. Călinul. Coca... Hreanul... Curpenul de pădure........ Ciumăfaia.... Castravetele...... Fluierătoarea...... Lichenul câinilor... Cornul.......................... Lemnul dulce..... Ardeiul iute......................... Foaia grasă.... L .. Creţușca........... Merișorul................... Fucusul/Alga fucus......... Angelica de pădure............ Măselariţa................. Lumânărica..... Cimbrul de cultură............. 5 Cuprins B . Mătrăguna....... Maghiranul............... Arahidele. Bananierul. Cuișoarele/Arborele de cuișoare......... Armurariul................ Levănţica. Broccoli.. Fagul............ Isopul.... Feniculul................ Izma broaștei. 20 D ............. Anasonul................ Măceșul........ Degeţelul lânos..... F.... Angelica...... Coacăzul negru. Ienupărul............................. 41 E .. Ghinţura violetă)................. Colăceii babei............ Bobornicul... Cânepa...... 48 Eucaliptul... Cocotierul... Hrișcă.......................................... Coroniștea...... Lămâiul.......................... Dediţelul... Dracila.......................... Curcuma/Curry. Degetarul galben...... Mazărea.... Ghinţura albastră..... Gălbinelele........... Mango.... Crușânul.......... Brâncuţa..... Măcrișul...........

....... Verigariul. Pelinul.... Negrilica................................. Răchita roșie..... Turiţa mare............. Sănișoara.... Ventrilica...... Portocalul. Muștarul negru.... Nucul.. Porumbul........... Podbalul.. Mutătoarea... Piersicul........... Tulichina..... Urzica............. 99 R .... Schinduful.. Patisonul. Osul iepurelui............ Năsturelul.... Vineriţa... Răchitanul........... Popâlnicul iepuresc..... Năpraznicul....... Ștevia...... Scorușul de munte.......... 155 Z .......... Pinul.......... Ovăzul........ Muștarul alb.... Mușchiul de munte..... Trifoiul roșu. 135 Șofranul... Scaiul ghimpos. Păștiţa................... Sclipeţii......... 112 S ...... Yucca U . Trandafirul................. 157 Bibliografie selectivă ..... Vindeceaua....... Pătrunjelul........... Vanilia............................................................ Mușeţelul roman........ Pepenele verde........ Morcovul sălbatic....................... Salcâmul.. Năutul............................................................. Rostopasca.......... Rodiul/Rodia..... 155 Zămoșiţa... Păstârnacul........... Spanacul........................ Rodul pământului........................... Slăbănogul.... Prunul....... Volbura........... Nemţișorul de câmp.. Orzul.................... Nufărul alb........ Tătăneasa........ Virnanţul...... Viţelarul...... Salcâmul japonez............... 145 V ............... Scaiul dracului............ Săpunariţa.......... Porumbarul............ Tuia/Arborele-vieţii.. Tămâiţa........... Păducelul. Rozmarinul..... Secara.............. Prazul...... Ochiul lupului. Trifoiștea de baltă............ Siminocul.... Părul...................... Sovârvul.. Sânzienele......Mielăreaua..... Mutulica..... Roiniţa. Toporașii..... Saschiul.. Salata verde........ Tarhonul........ Viţa de vie.......... Vulturica.................................... Reventul. Smochinul............. 144 Ţelina... 158 . Mirtul...... Strugurii ursului.... Salba moale............. Troscotul..... Mojdreanul............. Sfecla roșie.............. Roiba......................... Teiul.................................. Ţintaura........ Sulfina........... Pătlăgica roșie.. Scaiul vânăt....... Răculeţul............. Orezul. Mierea ursului......... Pufuliţa.. Rogozul....... Talpa mâţei... Pătlăgica vânăta...... Migdalul.................. Zmeurul.. Salvia.. Traista ciobanului........ Stejarul......... Trei fraţi pătaţi......... Scumpia........... Ungurașul.... N ................... Splinuţa..... Vinariţa............. Morcovul de grădină................... Odoleanul/Valeriana.................. Socul.... Pirul......... Troscotul de baltă. 118 Ş .......... Omagul........ Vătămătoarea... Ridichea...... Usturoiul...... Păpălăul........ Urzica moartă....... Varza creaţă............ Sparanghelul.... Moșmonul.. Untul vacii........... Scara Domnului..... Papaia..... Napul................ Susanul................. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul. Pochivnicul..... Mușeţelul.. Vâscul..... Scânteiuţa............. Piretrul......... Untișorul..... Schinelul.. Ulmul... Silurul... Talpa gâștei. Spânzul................ Zorelele................ Turta................ Plesnitoarea..... Ruscuţa de primăvară......... Obligeana.. Stuful...... Stirigoaia................................... Sunătoarea............ Piperul negru...... Sorbestreaua. Urechelniţa. Nu-mă-uita......... Ricinul... Oreșniţa.. Roua cerului. 137 Ţ .... Soia............................................ 90 O ............. Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi .... Nalba mare..... Pătlagina........................................ Sporiciul........ Păpădia.............. Scaiul măgăresc.. 149 Y .... Plopul negru........ Murul... Piperul de baltă. Pecetea lui Solomon. Nufărul galben. Pepenele galben......................... 95 P ..... T ......... Nalba neagră.... Piciorul lupului.............

beneficiile vor fi nepreţuite. așa cum deja încercăm să regăsim. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. . Vorbim aici despre lumea vegetală .Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. desigur. Se spune. în pace și în armonie. în timp ce plantele au harul divin. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. să ne-o apropiem. Desigur. cu natura. parcă. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. deși istoria oamenilor ne arată. deplină și strălucitoare. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. altceva. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. nicidecum. Între hotarele mierii și ale laptelui. modă. ci o necesitate și un incontestabil temei. neobosiţi și adesea pasionaţi. între adânc de mare și vârf de munte. noi. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. lumea animală. există o lume pe care trebuie. răsfăţ.să-i zicem. desigur. întru binele și echilibrul nostru. oamenii. Cu încredere și la modul practic. spre practicile și terapiile naturiste nu e. vital .pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. lumea faunei.

ci și în fructe. Acrișoare. dezinfectant intern. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. prin tufărișuri și păduri. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. stomatite. Florile. Denumire populară: pomușoare. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. Afinul este un arbust bogat ramificat. afecţiuni reumatice. provitamina A. inclusiv miere. Afinul este. cunoscute sub numele de agrișe. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. Ramurile sale sunt spinoase. diabetul. în permanenţă. gălbuie sau chiar roșiatică. păroase. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. afine. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Taninul se găsește nu numai în frunze. coronarită. Întrebuinţări. la maturitate. gută. Din frunze se face infuzie. sechele de infarct. zaharuri. de culoare verzuie sau roșcată. Se prezintă ca un arbust scund. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. agrișele . cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). Prezentare. Prezentare. cuprinsă între 60 și 150 cm. de la circa 800 de metri în sus. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. Mai nou. desigur. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. iar frunzele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. de mici dimensiuni. Aparţine familiei saxifragaceelor. Fructele. Agrișul crește în zona montană și subalpină. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. Fructele conţin pectine. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. De asemenea. Atât frunzele. afinele sunt plăcute la gust. coacăze. tulburări ale circulaţiei sângelui. În condiţiile vieţii moderne. și pot fi consumate ca orice fruct. culoarea verde. Frunzele sunt oval-alungite. acizi. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. sau ceva mai deschis – spre grena. Culoarea lor poate fi verzuie. Fructele sunt de culoare neagră. mai ales pe timp de noapte. De asemenea. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. fiind considerate un aliment ecologic. Apare și sub formă cultivată. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. dezvoltându-se în mai-iunie. mirtilină. alcool și alţi ingredienţi. faringite. sunt comestibile. Agrișul este un arbust cu o înălţime. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. De altfel. ceaiul de frunze. din care se prepară un decoct. Denumiri populare: pomușoare. ramurile sale având. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. Face parte din familia ericaceelor. au formă lobată. iar florile au culoarea roz-palid. și un activ agent antidiareic. Reduse ca dimensiune. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. valoarea economică a afinelor crește. În tratamente naturiste. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. antihemoragic. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. dar nu sunt de neglijat nici fructele. Din fructele de afin. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. diuretic. în micoze. vitamina C. totodată. neomirtilină. gustul fiind dulce-acrișor. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. afine de munte. Afinul crește pe munte. dar și pentru consum în gospodărie. cu zahăr. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. până spre golurile alpine. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie.

în industria alimentară. Sucul se poate utiliza. cu bune rezultate. păroasă. cianină. în inflamaţii ale pleoapelor. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. în tratamente privind iritaţiile oculare. în combinaţie cu alte plante medicinale. lemnificată. Agrișele sunt recomandate. tulpina albăstrelelor este păioasă. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. floarea grâului. Datorită condiţiilor climatice. dar în cantităţi mai mici. Întrebuinţări. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. floarea paiului. Întrebuinţări. purpurii. În mod obișnuit. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. Substanţe active importante: centaurina. Aloea provine din zona mediteraneană. acizi – mai ales acidul citric. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. Preferă locurile uscate și însorite. pectine. fosfor. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. diuretic. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. B1. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. și nu numai. prin efectele sale tonifiante. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. și în curele de slăbire. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. cărnoase. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). B2. dar și un bun digestiv). cu succes. vermifuge. precum și un diuretic natural și eficient. Înfloresc din iunie și până în septembrie. În mod obișnuit. sau se potenţează. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. Acţionează. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. granule. stomahice. Substanţe active importante: vitaminele A. Prezentare. La maturitate. în România se găsește numai cultivată. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. . aloea se remarcă. calciu. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. în principal. și în suferinţele reumatice. Are frunze foarte groase. în curele de dezintoxicare. dar mai ales ca un bun purgativ. pelargonină. dar poate fi utilizată și planta întreagă. și împotriva diareii. C și P. ajungându-se să se consume. de 50 – 60 cm. până la 1 kg de agrișe pe zi. În practica naturistă. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. consistente. dispuse în formă de spic. taluzurile drumurilor. cu încredere. Denumiri populare: măturică. din care se extrage sucul de aloe. însă. Prezentare. vineţea. Albăstrelele se folosesc. în afecţiunile cardiace. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. Au efecte. a reumatismului. ramificată. în gută. astringent. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. adică în conjunctivite. Datorită conţinutului lor. Aloea prezintă interes pentru femei. sunt galbene sau roșii. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. dar și acidul malic sau tartric. în mod obișnuit. Totodată. tanin. iarba frigurilor. de asemenea.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. Ca plantă medicinală. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. În practica medicinală curentă. potasiu. tătăișă vânătă. lanurile de grâu și secară. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. pilule laxative. sodiu. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. totodată. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. se face cură de agrișe. Florile. și în stare proaspătă. Potrivit specialiștilor. Agrișele au și o mare valoare medicinală. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. Întrebuinţări. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris.

Substanţe active importante: azotaţi. Ca plantă medicinală. În cantităţi mari. Fructele. sub formă de decoct. datorită acestei compoziţii de excepţie. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. Rizomul este scurt. Florile sunt sub formă de mâţișori. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. În practica medicinală se utilizează. tuberculoza pulmonară. potasiu. frecvent în zona dealurilor. Polygala vulgaris. vitaminele A și B. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. materii grase. fiind foarte hrănitoare. glicozide. alcoolul specific numit poligalită. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. fosfor. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. a sistemului nervos. Crește prin pădurile de fag. au un peţiol de unu-doi centimetri. de fapt. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. Întrebuinţări. decoct și suc. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. de stejar. în 1493. pe terenuri înţelenite. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. aproape ovale. Fructul de ananas. Alunul înflorește devreme. Prezentare. violete. Amăreala crește prin fâneţe. adică alunele. Fructul este o capsulă. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. mai nou și sub formă de extract. sub formă de tufișuri. puternic amar. după cum îi spune și numele. În cazul amărelii. întotdeauna. precum și ca fortifiant. în martie. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. pe marginea drumurilor. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. provocând o secreţie bronșică masivă care e. mai nou. albastre. ananasul este o erbacee. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. valoare medicinală are toată planta. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. Prezentare. fier. magneziu. Prezentare. în amestec cu arborii de bază sau la margine. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. bronșita. cupru. Poate crește până la cinci metri înălţime. sistemul respirator. gustul ei fiind. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. ci și în menţinerea unei stări generale bune. Este o plantă perenă. ci și frunzele și. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. calciu. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. . tusea convulsivă. Alunele de pădure sunt. o inflorescenţă sub formă de spic. iar frunzele. și un bandaj gastric. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). totodată. a stomacului. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. aparţinând familiei bromeliaceelor. deoarece poate irita tractul digestiv. Întrebuinţări. Poate fi întâlnit și pe pajiști. așa cum îl știm noi de la piaţă este. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. Denumire populară: șopârliţă. În mod obișnuit. în vârf.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. însă. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. fluidifiantă și expectorantă. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. Uneori se folosesc doar florile. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Cu proprietăţi astringente. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. de ulm. de obicei. cel mai adesea albastre. Valoare terapeutică au nu numai alunele.

tot complexul de vitamine B. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. Substanţe active importante: ulei volatil. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. ci și frunzele. Mai nou. ulcerului duodenal. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. din care se extrage un suc foarte plăcut. Ca plantă medicinală. pectine. precum și în cele de combatere a celulitei. Denumiri populare: chimen dulce. dar mai ales anticancerigene. penate. Frunzele sunt puţine și rare. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). Dacă este bine preparat și păstrat. Prin prelucrare. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. vitamina C. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. au formă de umbelă.5 metri. Anasonul este folosit. precum și în bucătărie. bulbul și rădăcinile. mici și albe. enterocolitelor. Angelica este o plantă erbacee aromatică. și în industria băuturilor. bromelina este cel mai preţios compus. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. dar în concentraţii mai reduse. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. Din aceste părţi se prepară infuzie. adică imediat ce a fost stors din fruct. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. chimion dulce. dar și în vitamina A. Prezentare. La nivelul tractului digestiv. Din acest motiv. Face parte din familia umbeliferelor. iar florile alb-verzui. . iarba îngerilor. praf de rădăcină. Întrebuinţări.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. La recoltare se culeg seminţele (fructele). tinctură. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. vin tonic. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. Anasonul este o plantă anuală aromatică. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. Florile. Frunzele acestei plante sunt mari. Întrebuinţări. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. având și proprietăţi antispastice și carminative. substanţe grase. buciniș. Este o plantă cultivată de om. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. Datorită bromelinei. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. Are înălţimea de 40 – 70 cm. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. În terapii externe. Potrivit specialiștilor. Utilizat în terapia unor boli importante. Denumire populară: angelină. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. deci este de dimensiuni reduse. aniș. Prezentare. polizaharide. reglează activitatea intestinală. bădean. Totodată. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. anison. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. Din punct de vedere medicinal. gastritelor. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. aparţinând familiei umbeliferelor. De asemenea. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. destul de mult. anasonul stimulează pofta de mâncare. ananasul este recomandat la desert. precum și în calciu și fosfor. acid cinamic. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum.

și în medicina veterinară. pulbere de rădăcină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. B. lipsă de poftă de mâncare. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. Cândva. multe ramificaţii. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. sudorific. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. Aparţine familiei compozitelor. starea de oboseală generală. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. cremă. florile fiind roze sau roșiatice. se spunea cândva. de asemenea. pe fâneţe. Substanţe active importante: ulei esenţial. reumatism. vitaminele A. Se poate utiliza și planta întreagă. Prezentare. În acest caz. Substanţe active importante: cinarină. diuretic. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. dar și seminţele. prin tradiţie. colorate în roșu-violaceu. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. Anghinarea se folosește în gastronomie. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. lipide. grupate câte două sau trei. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. cu precădere. afecţiuni respiratorii. fiind consideraţi legume. În general. Întrebuinţări. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. carminativ. adică infuzie. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. în lunci. au formă penat-sectată. vin tonic. Rizomul este puternic. prin iulie și august. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. Angelica de pădure se întrebuinţează. lipsa de poftă de viaţă. această specie de anghinare este cultivată. zaharuri. de asemenea. Pentru terapii medicinale se folosesc. polifenoli. asemănătoare cu niște capitule. rahitism. gros. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. Anghinarea este o plantă perenă. C. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. angelicină. Întrebuinţări. în terapii. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. Întrebuinţări. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. Frunzele. de obicei. cumarine. tinctură. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. în păduri. ca antispasmodic. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. fosfor. ostol. mangan. Poate atinge doi metri înălţime și are. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. flavone. tulburări menstruale. ca remediu în bolile de rinichi. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. angelica era socotită plantă-minune. fiind cunoscut. dar și limbul frunzelor. zarzavaturi. brândușă de toamnă. expectorant. . revigorând această activitate. spinoase-sticloasealbicioase. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. Florile sunt mari. Substanţe active importante: terpene. iarba îngerilor. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. imperatorină. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. în preajma apelor curgătoare. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). oxidaze. Prezentare. la gătit. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. rizomii (împreună cu rădăcinile). Angelica de pădure este recomandată. rășini. cucută. medicinale și nu numai. Denumiri populare: angelină. Aparţine familiei umbeliferelor. cu frunze mari. în partea a doua a verii. fier. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. elimină surplusul de colesterol). Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. încă din vechime. Datorită calităţilor sale. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii.

Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. la tonifierea. fiind și un bun detoxifiant. Dacă e folosit în cantităţi moderate. numeroase săruri minerale. B2. care se ia în loc de alcool). Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. Utilizat în alimentaţia curentă. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. sunt grupate și au culoarea albă. la revigorarea corzilor vocale. roșie. Forma pentru tratament – ceaiul. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. enteritele. infecţiile intestinale. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. cirozele hepatice. în oboseală fizică accentuată. Prezentare. Prezentare. uneori. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. galbenă sau violetă. reglează activitatea rinichilor. enzime. galbene sau roșii. din fructul de ardei se prepară pulbere. precum și vitaminele A. Florile au culoarea galbenă. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. A fost evidenţiată. deși se formează în partea aeriană a plantei. De altfel. aproape 50% din conţinutul alunei). contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. . energetice și medicinale rămânând intacte. numită capsicaină. în facilitarea tranzitului intestinal. originară din America de Sud. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. ardeiul iute creează disconfort. F. Arahida este o erbacee anuală.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. rădăcină cărnoasă și aromată. mărește pofta de mâncare. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. Pentru uz medicinal. Întrebuinţări. alune de pământ. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. celor mai mulţi dintre noi. B1. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. Fructele. tinctură și chiar decoct. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. B1. dar merită luate în seamă. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. are acţiune antimicrobiană. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. mici și numeroase. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. Aparţine familiei papilionaceelor. În anumite condiţii. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. sunt verzi. surmenajul. B2. tanin. Folosit drept condiment. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. ardeiul iute regularizează digestia. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. Înflorește din iunie până în septembrie. are tulpină ramificată. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. anghina pectorală. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. În mod obișnuit. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. și ca plantă medicinală. deci. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Florile ardeiului iute. Fructele. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. Denumire populară: alune americane. precum și în tratamentul eczemelor cronice. dar efectele purgative sunt însemnate. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. Au și efecte diuretice. frunze spinoase. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. de-a lungul timpului. ateroscleroza. Întrebuinţări. flori galbene. vitaminele A. hemoroizii. O plantă familiară. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. dar care încă ascunde destul de multe secrete. se coc în pământ. de exemplu. De pildă. hepatitele cronice. uimesc. ardeiul iute este. în culturile mari. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. Consumat în cantităţi mai mari. de asemenea. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele.

Prezentare. însă. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. armurariul face parte din familia asteraceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Prezentare. rinichi. extracte. scoarţa acestui copac este cenușie. Arinul negru crește pe terenuri umede. reumatismelor. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. decoct și cataplasme. numită silimarin. Arinul negru este un arbore puternic. Substanţe active importante: în frunze. din care se prepară pulbere. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. în zăvoaie. inclusiv alcoolul. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. revigorând sistemul circulator. silimarinul fiind capabil să regleze. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Florile au forma unor mâţișori. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. la nivelul solului. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Din frunze se prepară o tinctură. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. De asemenea. Este o plantă iubitoare de mult soare. Ed. În primul an de viaţă al plantei. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. sunt lipicioase. În tinereţe. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. cu ţepi. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. . specialista C. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. și nu numai. scai argintat. ca mijloc de apărare. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. sistem circulator). Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. În acest context. dar împodobită și cu spini. varicelor. Potrivit unor observaţii și studii recente. iar din seminţe se fac făinuri. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. ficat. Unii specialiști (J. aparţinând familiei betulaceelor. Frunzele. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. se găsește o substanţă specifică. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. de asemenea. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. în general. în intoxicaţii chimice. tincturi. greţurilor. în primul rând. Interesul pentru această plantă este determinat. silimarinul. Întrebuinţări. paraliziilor. Substanţă activă importantă: taninul. în păduri cu arboret amestecat. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. în intoxicaţiile cu medicamente. aproape rotunde. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. Originar din zona mediteraneană. frumos colorată în purpuriu. preferând zonele aproape aride. de virtuţile sale medicinale. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Denumiri populare: arginţică. Întrebuinţări. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. Armurariul este o plantă bienală întâlnită.5 metri și care poartă pe ea floarea. lată ce scrie. sub formă cultivată. Valnet. De asemenea. de pildă). fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. Denumire populară: anin. frunzele se dispun sub forma unei rozete. să echilibreze activitatea ficatului. armurariul are frunzele mari. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. Z 2000). Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. în acest sens. ca expectorant. Se mai folosesc și frunzele. silimarinul are proprietăţi antitoxice.

carul zânelor. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. contuzii. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. reumatism. ci numai extern. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. cicatrizante și decongestive recunoscute. laringită. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. chiar asistenţă din partea medicului. pajiști. formează capitule. Florile sunt albe. Din arnică se prepară infuzie. precum și în tratarea laringitei acute. frunzele și lăstarii. înălţime 15-70 cm. ci și la frunze și rădăcini. ci echimoze. prin luminișuri. uneori gălbui. Este cultivat pentru mirosul său. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. Înflorește în lunile iunie. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. hematoame. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. Din acest motiv. Substanţe active importante: vitaminele C. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. scorbut. contuzii). Prezentare. În mod frecvent. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Crește în zona montană și subalpină. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. iulie și august. de arnică. în mod curent arnica nu se utilizează intern. Plantă perenă. de culoare galben-portocalie. va fi puternic. Prezentare. Compusul specific este arnicina. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. săruri minerale. pășuni. Pentru uz medicinal se recoltează. litiază renală (pietre la rinichi). B2. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. Înflorește în partea a doua a verii. tinctură și unguent. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. fiind folosit în bucătărie. Bama este o plantă anuală. substanţe azotoase. asmaţuchi. hidropizie. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. luxaţii și chiar rupturi musculare. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. contribuind. Tulpina este ramificată. Datorită calităţilor sale medicinale. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. PP. originară din India. Ca plantă medicinală. În flora spontană. ulei eteric. De altfel. Întrebuinţări. Substanţe active importante. hașmaciucă. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. de obicei. Florile. Aparţine familiei . Prezentare. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Întrebuinţări. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. la detoxifierea acestuia. podbal de munte. Denumiri populare: carul pădurarilor. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. decoct. cum ar fi dermatozele. Fructele au culoare neagră. Denumiri populare: hasmaţuchi. colină și coloranţi carotinoizi. locuri virane.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. B1. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. mai ales în cele privind îngrijirea feţii.

se pare. antiscorbutice. rădăcinile. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. remarcându-se prin colorit. planta moare. poate ajunge până la opt metri înălţime. epilepsia). fiind afrodiziace. Se prepară infuzie. potrivit dr. se extrage un ulei. până la un metru lungime. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. fiind prezentă. Tulpina. B. Cu toate acestea. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Florile. Banana este recomandată copiilor. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. dar și pentru seminţe. infuzii. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. Substanţe active importante: bananele conţin protide. vitaminele A. totuși. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. florile și. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. Din planta de bază. mucilagii. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. consumate „cu discernământ”. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. în general. și mai ales în întărirea sistemului osos. Ovidiu Bojor. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. laringite. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. Atât păstăile. În păstăile de bamă se găsesc proteine. ce are și ea valenţe medicinale. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. Întrebuinţări. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. hidraţi de carbon. C și E. la rându-i. laxative. Face parte din familia compozitelor. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. cu toate acestea. decocturi. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. Face parte din familia musaceelor. având o greutate de 30 – 40 kg. această plantă este cultivată și pentru decor. pot consuma flori fierte de bananier). În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. de altfel. ca și din celelalte părţi. O inflorescenţă de bananier ajunge. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. totuși. Și. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. Substanţe active importante. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. ierboasă. enzime. tincturi. După ce a rodit. este agentul medicinal . înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. Denumiri populare: bănuţei. se prepară extracte.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. beta-caroten. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. C și PP. fiind albe sau roșiatice. B. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Prezentare. bananele fiind produse de florile femele. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. bineînţeles. sunt mici și rotunde. Această plantă erbacee. bronșite. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. În mod curent se folosesc lăstarii. vitaminele A. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. Datorită florilor sale. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. Bananierul are flori femele și flori masculine. fiind utilă în procesul de creștere. Întrebuinţări. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. care. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. adunate în capitule. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. fiind considerate foarte nutritive. săruri minerale. Musa sapietus. părăluţe. diuretice. Bananele au calităţi importante. păroase. se obţine suc. dr.

laringită. Potrivit medicinii populare. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. totodată. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. Face parte din marea familie a compozitelor. de asemenea. cum ar fi alb-gălbui. tonifiante. o importanţă deosebită având florile. frunze. Bătrânișul este o plantă anuală. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. astm. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. târâtor. florile având culori diverse. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. Este indicat. la refacerea tractului gastro-intestinal. dr. traumatisme. în reumatisme și gută. Totuși. . Totodată. în liziere. erbacee. bobornicul e folosit în bolile de astm. precum și în scrofuloză. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. ca orice buruiană nedorită. în culturi. Originară din America. pecingenilor. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Ca plantă medicinală. bobornicul este mai puţin cunoscut. albastru. Întrebuinţări. Întrebuinţări. contribuind la eliminarea acidului uric. furunculoze. în caz de hemoragii. Înflorește în mai și iunie. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. Fructul de bobornic este o capsulă. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. reumatism. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. august și septembrie. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. fiind și un diuretic rapid. amestecul din această plantă (tulpini. Sunt. pentru purificarea sanguină. de la câmpie până sub munte. tulpinile. de altfel. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. fructele. febra). ulceraţiilor scorbutice. un revitalizant important. pe lângă izvoare. însemnate proprietăţi depurative. Prezentare. Apare și în variantă cultivată. precum și tocătura. întrucâtva. cu cele de urzică moartă. deși se găsește lesne în flora României. gută. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. Prezentare. albastru-deschis. Crește. iar tulpina ramificată. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. încă din vechime. tuberculoză și boli ale ficatului. Utilizare – atât extern. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. Întrebuinţări. tanin. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. efecte diuretice. contribuind. pârloage. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. de asemenea. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. Preparatele obţinute din bătrâniș au. Bobornicul este o erbacee perenă. liliachiu. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. sucul din bobornic având. Au. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. dar și pe terenuri părăginite. determinând dezvoltarea globulelor albe. Înflorește în lunile iulie. Babornicul este socotit. semănând. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. rășini. în tratamentul pistruilor. pe marginile drumurilor. acum este prezentă în toată Europa.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. Ion Gherman. în primul rând. a apelor curgătoare. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. cât și intern. Potrivit specialiștilor. mai ales ca plantă ornamentală. insuficienţă hepatică și renală. flori) pot fi folosite. Potrivit prof. expus și nu prea consistent. florile fiind albastre. sub formă de comprese și cataplasme.

Putem da aici exemplul lui Pitagora. care își îndemna elevii să consume. natriu. fiind înrudită cu socul. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). tonic. frunzele. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. edemele. poate fi întâlnită numai în culturi. În acea zi se ofereau zeilor. vitaminele A. Bozul înflorește în lunile de vară. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. vitamine. calităţi de agent revulsiv. florile.5%). chiar violete. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. purgativ. substanţe amare. Frunzele au formă de ace și. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. pe pășuni. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. De asemenea. adesea. sedativ. dar se utilizează și coaja și rășina. glucide. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. favorizează transpiraţia.20 metri. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. În mod surprinzător. . Crește. Această plantă. substanţe grase (1. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. Întrebuinţări. hidropizia. boabele verzi. Are frunze mari. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. în locuri părăsite.5%). acid tartric. drept jertfă. originară din Asia. pe terenuri virane. grupate în inflorescenţe. fructele. bineînţeles. Mult mai multe utilizări au fructele. Din flori se prepară infuzie. formând adevărate păduri în locuri umede. cu toată încrederea. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). vase mari cu bob gătit în diverse moduri. În mod discret. protide. cojile păstăilor și. Întrebuinţări. prin pârloage. păstăile tinere. cu miros neplăcut. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. Principalul preparat medicinal este infuzia. nu cad în anotimpul rece. Bobul este un aliment foarte hrănitor. fiind muchiată. dar și medicinală a bobului. C. acid malic. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. magneziu. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. potasiu). Prezentare. fier. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. zaharuri. B. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. la marginea pădurilor. cu coajă groasă. se pare. cistite. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. Prezentare. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. celuloza 7. este diuretic. cât mai mult bob. nefritele. Denumire populară: fasole mare. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. Bradul face parte din familia pinaceelor. având. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. Substanţe active importante: taninuri. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. esenţe parfumate. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. Bobul este o erbacee anuală. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. în colonii. Pentru uz medicinal se culeg florile. Florile sunt albe. bradul înflorește în lunile maiiunie. Arbore de mari dimensiuni. depurativ. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. Florile bobului sunt albe. roz. cât și în bolile de prostată. Prezentare. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. coaja rădăcinilor. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. constipaţia. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. boabele coapte. Denumire populară: bozie. după cum se știe. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor.

Pentru medicaţie se culeg frunzele. precum și laringitele și faringitele. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. vârfurile cu tot florile de pe ele. Plantă perenă. cu o tulpină lungă de până la un metru. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. din care se prepară o pulbere. Întrebuinţări. Confruntându-se cu răcelile. barba ursului. nu ne convin medicamentele moderne. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. Astfel. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. lemnele căzute. Prin urmare. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. poate fi și acuma. dacă. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. Sporii au culoarea galben-deschis. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. în nevralgii. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Prezentare. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. rareori molidul. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. răni deschise – mai ales la copii. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. Întrebuinţări. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. pălămidă. cumva. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. fiind bune și siropul sau mierea. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. din care se ridică frunzele. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. pietrele. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Denumire populară: pedicuţa. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. de la deal până la munte. firește. Prezentare. Prezentare. . hepatitele. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. anotină). practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. săruri minerale. culoarea fiind verzuie. precum și în arsuri. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. culcată pe pământ. Întrebuinţări. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. dermatite. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. părţile tinere ale plantei. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. flavone. din timpuri străvechi. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. Are tulpină păroasă și flori galbene. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. în intertrigo. în primul rând. fiind un antiinflamator eficient. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. În uz intern. Întrebuinţări. Medicina populară a introdus.

Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. Prin urmare. cu înălţime până la 13 cm.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. Prezentare. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. Prezentare. în culori albe. ci mai rară. Substanţa activă importantă este colchicina. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. var. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. bine puse la punct). dar și ca un diuretic eficient. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. galbenă sau violetă. Se spune că în Colchida. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Această inflorescenţă poate fi verde. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. . Întrebuinţări. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. breabăn. În acest sens. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Rizomul este dezvoltat și. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. deci o plantă periculoasă. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. precum un chiorchine. o renumită vrăjitoare. Prezentare. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. cu ouă. este otrăvitor. coricavină și bulbocapnină. violete. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. Altfel. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. recunoscute din ce în ce mai mult. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. Denumiri populare: brebenea. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. botrytis. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. adică sunt erbacee perene. ajungând la înflorire abia toamna târziu. Are și calităţi medicinale. gălbui. sunt melifere. Întrebuinţări. o regiune din zona estică a Mării Negre. De asemenea. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. multicolor și frumos mirositor. există riscul unor grave intoxicaţii. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. roz. purpurii. cum ar fi cancerul. Bulbocapnina este o substanţă toxică. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. se pare. Erbacee micuţă cu flori liliachii. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. gol pe dinăuntru. dar și gătită cu carne. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. cu brânză. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. trăia Medeea. cu paste. Ca plantă medicinală. de mărimea unei nuci. în locuri umede. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. Denumire populară: conopida broccoli. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. cu sfârșit letal. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. de cele mai multe ori. Florile. Fructul.

Substanţe active importante. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. săruri minerale. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. tanin. foarte dezvoltată. extract. în combaterea hemoragiilor. deranjamente digestive. săruri de potasiu. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. În cantităţi mari. Este. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. vitamina K. ulei volatil. intern sau extern. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. în osteoporoză. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. florile. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. Alte substanţe: vitamine din clasa B. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. rareori roz sau albă. își pierd o parte din proprietăţi. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. Prezentare. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. captalan. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. sunt dispuse altern. Denumiri populare: ciulin. lipan. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. puternică. Prin urmare. Face parte din familia ericaceelor. cât și prin înălţime – până la 1. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. Întrebuinţări. un bun depurativ. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. de la câmpie până la munte. Frunzele. în amestec cu alte plante. Din brusture. stimulând creșterea părului. Substanţe active importante: ulei eteric. consistente. Rădăcina este. prin uscare. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. Florile. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. . Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. Brusturele este o plantă maiestuoasă. Se prepară infuzie. au un miros plăcut. taninuri. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. anemii. lucioase. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. de culoare roșie. dar și în tratamente dermatologice importante.3 metri. Întrebuinţări. consistente și de mici dimensiuni. Prezentare. eczemelor și furunculozei. precum și în afecţiuni respiratorii. de asemenea. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. groase. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. și astenia de primăvară. cu un ciclu de viaţă de doi ani.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. decoct. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. de un verde adesea întunecat. Când se usucă. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. numit uneori și smârdar. de asemenea. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. cu succes. betacaroten. Fructul este o capsulă. glucide. cum ar fi tratamentul furunculozei. brusturele combătând. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. inulină (în cantitate mare). Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. inflorescenţa devine scaiete. celuloză. ramurile tinere cu tot cu flori. Este. de asemenea. totodată. Bujorul de munte. late. deci. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. Întrebuinţări. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. putând fi folosite.

Face parte din familia orhideelor. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. busuiocul are locul său. borjolică. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. putregaiul alb al lemnului. persistent. lipsa poftei de mâncare. planta lui Hristos. Chiar migrenele. pe tulpinile copacilor bătrâni. răceală. Prezentare. buretele de stejar a fost folosit.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. vomă. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. carminativ. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. . buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. iunie și iulie. fiind un hemostatic destul de puternic. bosioc. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. fiind. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. Florile au culoare închisă. mătăcină. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. multă vreme. nu întâmplător. bazilic. De asemenea. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. buretele de stejar produce. Prezentare. rădăcinile sunt cărnoase. Denumire populară: trânji. fiind antibacterian. de fapt. În medicina populară. Este vorba. Fructul este o capsulă. Datorită modului său de hrănire. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. de fapt. Fiind o plantă saprofită. busuiocul este utilizat. bronșite. În medicina populară românească. stomahic. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. busuiocul se cultivă. deci. fiind folosit. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. mai ales al pădurilor de foioase. Busuiocul este un bun stimulent general. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. florile fiind albe sau roz. Trăind pe copaci. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Denumire populară: iască. Buruiana de trânji este o plantă perenă. Înflorește în iulie-august. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). dezvoltate. aparţinătoare de familia labiatelor. Întrebuinţări. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. pus la icoană sau în grinda casei. Substanţe active importante: oestragol și linalol. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. tot cu busuioc se tratează și. mai ales pe stejari și fagi. încâlcite. Există credinţa potrivit căreia. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Întrebuinţări. Plantă foarte cunoscută. antispastic. în lipsă de altceva. antifungic. În natură. Buruiana de trânji nu are clorofilă. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. și în industria cosmetică. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. În bucătărie. Întrebuinţări. în casele de la ţară. Datorită aromei sale plăcute și persistente. floarea bisericii. nevralgii. aduce liniște în gospodărie. Se zice că la nașterea Domnului. pe vremuri. în timp. buruiana dragostei. altfel greu de vindecat. fiind considerat plantă sfântă. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. Denumiri populare: vasilisc. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. Prezentare. se utilizează ca pansament. Planta înflorește în lunile mai. o orhidee de pădure. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). brună și miros a miere de pădure. la prepararea diferitelor mâncăruri. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. din ce în ce mai mult. colici și balonări intestinale. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum.

pentru copii frumoși și sănătoși. pentru suflet. acţionând nu numai asupra sistemului nervos.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. Întrebuinţări. În schimb. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. obţinându-se pudra de cacao. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. zilnic. sau chiar frunzele. Prezentare. În cazul arborelui de cacao. fiind cărnoase și consistente. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). pentru spor și bine în viaţă. în special. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. Coffea excelsa. conţin săruri minerale. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. care în mod obișnuit se macină. enzime. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. adică untul de cacao. Face parte din familia rubiaceelor. contribuind. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. deopotrivă. totuși. în care s-au aflat boabele. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. cu suprafaţă aproape lucioasă. În realitate. mult mai complexe și mai diverse. ci și. la eliminarea clorurilor. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. Coffea robusta. boabele de cacao. respirator și digestiv. în Arabia i s-au descoperit calităţile. Desigur. arborele de cacao și. Pentru noroc. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). aminoacizi. De altfel. euforizante și chiar afrodiziace. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. De pildă. cu nervuri puternice. În vechiul sat românesc. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. La fel ca băutura de cafea. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. Pe lângă aceste substanţe. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. apoi cafeina și teina. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. cu virtuţi tonifiante. cu poftă. Se recomandă. însă. Asemenea cafelei. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. Florile apar la subsuoara frunzelor și . neapărat. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. Prezentare. fiind socotit o plantă miraculoasă. inclusiv sub formă de alimente. ce conţin până la 30 de seminţe. un fir de busuioc din grinda casei. adică arborele de cafea. ci și asupra sistemelor cardiovascular. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. adică boabele de cacao. valoare medicinală au boabele. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. de exemplu. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. Potrivit unor cercetări de dată recentă.

Pom fructifer. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. cobalt. bolnav de hidropizie). sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. compot sau fructe uscate. un adevărat accelerator al inimii. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. apoi cafeonă. care este un adevărat medicament. tanin. și chiar coaja. prin efectele sale psihoenergizante. fosfor. Cafeaua este. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. fiind aclimatizat. violetă. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. de strai de sărbătoare. însă. Prunus armeniaca. roșie și. de foarte multă vreme. mai ales. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. cu marginile fin crestate. valoare medicinală au. este un tonic puternic al sistemului nervos central. Caisa are o valoare energetică semnificativă. Întrebuinţări. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. face parte din familia rozaceelor. Interesant e fructul. asteniilor. în cele din urmă. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. Originar din China. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. totodată. dar a murit relativ tânăr. potasiu. în cantităţi însemnate. Frunzele sunt de formă ovală. astringente și diuretice. Caisul înflorește primăvara. fluor. Întrebuinţări. provocându-le insomnii și agitaţie. care are forma unei cireșe. a lucrat foarte mult și cu succes. în primul rând al scoarţei cerebrale. un arbore comun în spaţiul românesc. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. totodată. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. Din boabe se extrage cafeina. Fructele. caisul s-a răspândit în toată lumea. copiilor le este interzis consumul cafelei. ci și mireasma florilor sale. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. miraculoase. În dezvoltarea sa. și în Europa de sud-est. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. brom. magneziu). aromate și apetisante. foarte sensibili. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. vitamina A. B2. în primul rând. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. insomniilor și chiar în stări depresive. Prezentare. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. Astfel. boabele. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. de exemplu. că dilată căile respiratorii. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. Componentă a vieţii moderne. Caisul este. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. fier. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. nimic nu e dovedit. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. aspectul său fiind foarte frumos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. C și. În cazul arborelui de cafea. Din acest motiv. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. . Totuși. întârzierilor de creștere. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. vitamine – B1. Cafeaua. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. cu încredere și speranţă. Cafeaua este și un bun diuretic. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. levuloză și glucoză și. Se consumă și sub formă de suc. rahitismului. deci. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. copiii fiind. fiind. Asupra unora cafeaua are efecte majore. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. de multă vreme. cafeaua contribuie în mod cert.

oboseala complexă. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. ușor cărnoase. contorsionat. Crysanthemum vulgare. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. prin martie-aprilie. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). captalanul are frunze mari.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. late. ulei eteric. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. oboseală accentuată. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. Sub formă de infuzie. flavone. Are un rizom puternic. borneol. Se prepară infuzie. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. substanţe amare. Ele au. Rizomul. antiseptice. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. preparatele de captalan au efecte antispastice. tincturi. analgezice. se dezvoltă târziu. Practic. de tensiune nervoasă. fiind iubitor de apă. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. prin zone mlăștinoase. Legat de această ultimă recomandare. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). Rizomii se culeg toamna. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. de asemenea. Denumire populară: vetriceaua. gros. adesea. Prezentare. pentru decor. de isterie. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. calmante. și alte proprietăţi. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. vasodilatatoare. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. combătând stările de spirit confuze. spasmele stomacale. cu dezvoltare perenă. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. fiind acoperită cu perișori foarte fini. aparţinătoare de familia compozitelor. al râurilor. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. este puternic. consistente. frunzele și florile. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. tanozoide. însă. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. prin tradiţie. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Totodată. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. Substanţe active importante: camfor. pulbere. Întrebuinţări. Florile. Întrebuinţări. mixturi. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. reumatisme și gută. se încearcă . Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. Tanacetum parthenium. cataplasme. se știe. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. de culoarea galbenă. Prezentare. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. gripa. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. Înflorește înainte de înfrunzire. adică tulpina subpământeană. Calomfirul este o plantă erbacee. Această plantă se cultivă. prin lunile august și septembrie. Întrebuinţări. extracte. Crysanthemum balsamita.5 metri înălţime. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. calmează reumatismele și alte dureri din organism. Până în prezent. fiind antispasmodice. Preparatele de calomfir sunt eficiente. Potrivit unor observaţii mai vechi. Substanţe active importante. migrenele. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. expectorante. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. Prezentare. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. tonice. mai nou.

cupru. culoare ce apare. fosfor. fraxină. Denumire populară: castan porcesc. ca hrană pentru animale. hepatite. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. litiaze biliare. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. verde. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. frunzele și florile. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). Își are originea în peninsula Balcanică. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. cartoful a fost folosit. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. Florile cartofului sunt albe sau violete. protide. Mai mult decât atât. În afară de tuberculi. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). Castanul înflorește în mai și iunie. cea mai mare fiind foliola mijlocie. B2. mult mai mare decât o nucă. Substanţe active importante: amidon. Adus și aclimatizat în Europa. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. În pământ. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. terci de cartofi cruzi. Prezentare. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. cartofi copţi sau fierţi în coajă. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. dischinezii biliare. cu ghimpi. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. de obicei. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. esculozidă. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. acid malic. dar și pentru terapii. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. a medicului. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. În secolul al XVIII-lea. disfuncţii intestinale. lipide. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. o vreme. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. Din toate acestea se obţin. vitaminele A și C. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. . artrite. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. cartoful este foarte ușor digerabil. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. Cartofii dulci. În cazul castanului. Prezentare. castanele. practic. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. vitaminele din grupul B (B1. Cel mai important preparat de castan este decoctul. B6). o hrănire completă. făină de cartofi. barabulă. mangan. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. castan sălbatic. Înalt până la 30 de metri. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. potasiu). oferind. obezitate (cartofii nu îngrașă!). Denumiri populare: baraboi. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. În alimentaţie. acid citric. magneziu. decoct. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. Datorită calităţilor sale nutritive. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. Pentru uz medicinal se prepară suc.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. se utilizează tuberculul. cataplasme. acid folic. prin procedee specifice. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. Cândva. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. În momentul coacerii. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. Întrebuinţări. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. fier.

ca agent de curăţire. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. convalescenţilor. quercitină. vasoconstrictoare. ușor cordiforme. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. prin fluidizarea fluxului sanguin. potasiu. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. în inflamaţii diverse ale pielii. Rămânând în acest registru cosmetic. caroten. Căldărușa este o erbacee perenă. fier. Întrebuinţări. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. în combaterea ridurilor. Tulpina este ramificată. glucide. este indicat în gută. Fructul acestei plante. săruri de calciu. Întrebuinţări. în pecingini. sunt indicate și în hrana copiilor. circulaţia sângelui. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. atât de obișnuită. antiinflamatoare. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. dar cu vârful ascuţit.000 de ani și chiar mai mult. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. varicocelul. Seminţele. Denumire populară: clopoţei mari. Prezentare. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. de detoxifiere. umflarea ficatului. cât și extern. siliciu. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. Datorită calităţilor lor. în mod pozitiv. de altfel. De asemenea. sulf. hemoroizii. ulcerele varicoase. Substanţe active importante: vitaminele A. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. fiind energizante și remineralizante. în castane – saponine (în primul rând escină). Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. azotaţi. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. alb sau violet. flavonoide. roz. Prezentare. Frunzele sunt mari. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. celor slăbiţi. rareori simplă. S-a constatat. ale cărui fructe sunt comestibile. de asemenea. Preparatele de castan au acţiune astringentă. colorate în albastru. totodată. Florile sunt galbene și se aseamănă. fosfor. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. cu o stea. castan întâlnit în culturi. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Fructele castanului dulce. pentru terapii preparându-se un decoct. totodată. Fierţi. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. influenţând. are și o serie de proprietăţi medicinale. sunt comestibile. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. filochinonă. mucilagii. sub formă de clopot. săruri minerale. Ca depurativ. acoperită cu peri aspri. . este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. castravetele. lipide. Prin urmare. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. mai ales în combaterea formării calculilor. în frunze – astragalină. un tonic și un reechilibrant digestiv. întrucâtva. util în bucătărie. proprietăţi medicinale. flebitele. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. fiind utilizat atât intern. vrejurile și cârceii de castravete au. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. fiind. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. B și C. tulburările de menopauză. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii).

Prezentare. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. C. Face parte din familia caprifoliaceelor. astringente și mai ales sedative. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. tufărișuri. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. Fructele fermentate pot fi și distilate. Cătina albă crește în flora spontană. mai nou. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. căldărușa este o plantă otrăvitoare. PP. rășini. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. uleiuri. Se poate. remarcându-se vitaminele B1. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). Întrebuinţări. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. cătină cenușie. Atenţie. tanin. spune despre cătină că nu doar tratează. mate pe spate. ca plantă ornamentală. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. cât și în diverse boli de piele. Fructele. nefiind comestibile. maximum cinci. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. înflorește în martie-aprilie. se spune. Alte substanţe: acid folic. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. Se prepară sub formă de tinctură. fiind o frumoasă plantă ornamentală. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. Frunzele au mai mulţi lobi. cătina albă se folosește. tufișul de nisip. în Tratat de hrană vie). acid nicotinic. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. se poate prepara un vin de cătină. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. tufărișuri. având culoarea albă. dispuse în ciorchini. acizi. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. deci. Prezentare. În general. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. precum și în descântece. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. decoct. Călinul crește prin păduri. urticarie și deranjamente intestinale. B2. De altfel. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. salicilină. cătină de râu. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. în bucătărie. Florile sunt grupate. liziere. Elena Niţă Ibrian. De asemenea. reumatism. Potrivit acestora (de ex. Acest ceai poate fi considerat aliment. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. Cătina este un arbust spinos. Uneori. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. liziere. Întrebuinţări. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. Aparţine familiei ranunculaceelor. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. dar despre care se știe că este toxic. precum și lichior. în zone mai pietroase și apropiate de ape. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. . Substanţe active importante. ci și hrănește. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. căldărușa este și cultivată. Întrebuinţări. inozitol. Având proprietăţi sedative. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. poieni. Flori care. extract fluid. Florile sunt mici și galbene. prin fâneţe. dar poate fi și cultivat. În parcuri. Poate fi întâlnită în flora spontană. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. rareori ajungând până la cinci metri. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. aparţinător familiei eleagnaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. Denumiri populare: cătină. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul.

În mod ciudat. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. diuretice. Substanţe active importante: canabinol. vasodilatatoare. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. săruri minerale. cu marginea crestată. Frunzele. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. Datorită acestor proprietăţi. sunt mari și au culoarea albă. uneori chiar mai mult. excitante. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. dar și medicinală. bronșită cronică. Prezentare. oarecum asemănătoare. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Utilizate în exces. poate fi întâlnit în mari culturi. Deși cunoscută ca un excitant. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. P și B2. totodată. dense.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. Prezentare. Prezentare. dar și tonice. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. Florile ceaiului. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. În prezent. au formă ovală și sunt ușor crestate. în ulcere gastrice. sunt împărţite în foliole lanceolate. Se pare că unul dintre . emfizem. tulpina de cânepă este total lemnificată. tetrahidrocanabinol. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. fiind o plantă aromatică. Întrebuinţări. Întrebuinţări. cafeină. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. ca formă și desen al nervurilor. Potrivit cercetărilor. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. Ceaiul este și un bun antioxidant. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Cânepa cultivată este o plantă anuală. Ceaiul face parte din familia theaceelor. mari. Pentru terapii. mai ales flavonele și catehinele. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. originar din China. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. La maturitate. Poate atinge înălţimea de un metru. Desigur. Denumire populară: ceai chinezesc. deosebit de expresive. netedă. Răspândește un miros specific. tanin. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. sirop și vin medicinal. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. Întrebuinţări. originară din India. precum și acţiune analgezică. de asemenea. Pentru medicaţie. canabidiol. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. iată. înaltă de aproape un metru. cătușnica are proprietăţi calmante. revitalizante. În acest caz. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). Substanţe active importante: teofilină. Cătușnica este. în nevralgii și în boli psihice. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. de culoare galben-verzuie. smălţuit. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. Preparatele din cânepă au. vitaminele C. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. plăcut. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. de o banală plantă medicinală. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Valoare alimentară. cu frunzele de stejar sau de urzică. au frunzele ceaiului. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Se folosește și pentru combaterea tusei. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. Florile. Fructul este o nuculă brun-cenușie. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic.

Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. ale vezicii și căilor urinare. hemostatice. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. minerale esenţiale. prin tradiţie. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. grăsimi. Întrebuinţări. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. cuișoriţă. De asemenea. în boli ale rinichilor. Are flori galbene. dispuse grupat. zaharuri. și riscul de boli cardiovasculare. cu miros specific. în pleurezii. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. printre altele. călţunul doamnei. colesterolul. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. amigdalite. Ceapa conţine enzime. la eliminarea apei din ţesuturi. Prezentare. precum și în structurile musculare ale organismului. Are și efecte analgezice. gumirezină. Întrebuinţări. cu proprietăţi antiinfecţioase. acţiunea bactericidă fiind puternică. Astfel. B1. contribuind. ulei volatil. dar mai ales rădăcina. deci. macerat. litiaze renale. precum și disulfură de alil și propil. ceapa se cultivă. Ca plantă medicinală. în toată lumea. aparţinând familiei rozaceelor. floarea mândrei. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. După cum se știe. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. pulbere. B2 și C. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. plasate în partea de sus a plantei. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. zaharuri. în prezent. o enzimă. Cerenţelul este o plantă zveltă. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). albe-gălbui. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. abcese dentare. nu se va lua niciodată o doză prea mare. Denumiri populare: ridichioară. gingivite sângerânde. plăgi. Prezentare. Substanţe active importante. reducând riscul de cancer. vitaminele A. pe taluzuri. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. pe maidanele unde cresc bălării. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. în acest caz fiind respins de . antiseptice. Fructele sunt niște achene. Florile de ceapă sunt mici. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. cu o tulpină dreaptă și un bulb. Se prepară sub formă de decoct. în tratarea leziunilor bucale. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. obezitate. puternică. astfel. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. oboseală. al scoarţei cerebrale. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. semnificativă. tinctură. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. Este o plantă bienală. epuizare fizică și nervoasă). face parte din familia liliaceelor. amidon. în mod decisiv. grăsimile rele. Originară din Asia. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). menstre cu dureri. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. Decoctul de tulpină. motivând. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. infuzie. la gătit. insuficienţă hepatică. De asemenea. celulita. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. apăsător. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. pe marginea drumurilor. prezentându-se ca niște mici capitule. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. tanin. Fructul este o capsulă. Datorită teofilinei. Substanţe active importante.

Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Se prepară pulbere. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). cataplasme. pilule. cașete. sunt dispuse sub formă de umbelă. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. berii. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. macerat. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. extract. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Întrebuinţări. Chimenul este o plantă cultivată. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. Aparţine familiei rubiaceelor. Întrebuinţări. Din aceste seminţe se prepară decoct. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. În prezent. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. sedative. săruri minerale. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. chinconină. malaria). extractul de cerenţel sau. Înălţimea acestei plante – până la un metru. infuzie. Substanţe active importante: chinină. tincturi. Prezentare. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. de tihna abdomenului omenesc. extracte fluide. Arborele de Chili este o plantă exotică. revigorante. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. infuzie. tinctură. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. de obicei. Florile. bactericide. Cândva. chinidină. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. pur și simplu. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. a cistitelor. pulbere.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. bronșitele. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. blocajele secreţiilor bronhice. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). De asemenea. aparţinând de familia monimiaceelor. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. mixturi. Substanţe active importante. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. pipărus. decoct. Partea care conţine chinină este scoarţa. În flora spontană. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. enterocolitele. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. detoxifiante. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Prezentare. chimion. Denumiri populare: secărică. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. Utilizarea chininei . din care se prepară infuzie. de culoare albă. dar se găsește și în flora spontană. chincomidină. în fâneţele de sub munte și în cele montane. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. Prezentare. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. tanin. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. Întrebuinţări. chimenul poate fi întâlnit.

Florile sunt de culoare albastră. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. Prin mușuroire. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. în acest caz. cunoscute de foarte multă vreme. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. însă. septembrie. tanin. astenii. Întrebuinţări. dar și compuși amari. cicoarea se întâlnește în fâneţe. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. la reducerea febrei. infecţii urinare. sub formă de tufe. Substanţe active importante. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. desigur. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. se găsește fosfor. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. Cicoarea conţine un ulei volatil. sub soarele verii. Ramurile au flori în partea superioară. Chinina are efecte benefice. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. Se folosește și în bucătărie. speranţe diabeticilor. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. digestie leneșă. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. o aromă unică și agreabilă. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. Este recomandată și în anemii. produce diureză. De notat. aromat. În mod curent. iar rădăcinile toamna. Tonic general bun. convalescenţe. Denumiri populare: floricică. Înflorește în lunile iulie. o contribuţie importantă având-o fosforul. cimbrișorul de fâneaţă. afecţiuni cardiace. Crește în flora spontană – pe pajiști. mult mai largă. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. în activitatea lor de îngrijire . de pe care se ridică ramuri. Planta are un pronunţat rizom târâtor.20 metri. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. mireasma sa persistentă fiind un calmant. în afecţiuni precum tuberculoza. adevărate colonii ce răspândesc. andivie. Altfel spus. purifică sângele). rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. august. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. Prezentare. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. Folosit la mâncăruri. acnee). pe marginea drumurilor. dar și în partea aeriană. colină. inulină (un polizaharid). în rădăcina de cicoare. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. pietre la rinichi și la vezică. Poate atinge o înălţime de 1. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. având o acţiune antiinflamatoare intensă. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. cât și în flora spontană. obţinându-se andivele. Pe lângă acești compuși. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. andivă. efectele nu sunt de neglijat. în anemii. infecţiile grave. constipaţia cronică. inclusiv rădăcina. dischinezia biliară. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. membră a familiei labiatelor. Din păcate. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. dar și ca infuzie. Pentru utilizări în scopuri medicinale. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. Deci. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. cimbrul sălbatic. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. pentru aromatizarea unor mâncăruri. În flora spontană. Este o plantă perenă. Ca plantă medicinală. Întrebuinţări. diabetul. cimbrișorul de pajiște. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. Din cimbrișor se prepară o infuzie. Cândva. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. litiaze. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. pe pășuni. Totuși. regularizează digestia. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris.

dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. Este folositor și în terapii privind ficatul. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. Potrivit dr. Mai este folosit. în combaterea anemiilor de primăvară. în afecţiuni cum ar fi: sciatica.30 a albinelor. cu succes. medicul. însă. Cimișirul este folosit. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Valenţe terapeutice au rădăcinile. ci că așa îi este felul. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. Prezentare. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. în primul rând). crește bine în locurile cu lumină puternică. precum și un expectorant deosebit de activ. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. Prunus cerasus (Vișinul). Atât cireșul. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. Alexander Reinhardt. adică nu sunt întotdeauna verzi. tratamentul se va întrerupe. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. mai fragedă și cu flori. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Crește în tufe. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. în prealabil. în nuanţe roz sau violet. Întrebuinţări. din care se prepară un decoct. rășină. uneori. excepţional rol am putea spune. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Are efecte în astmul bronșic. Denumiri populare: lămâioară. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. cineol. roșie sau portocalie. uneori. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. precum și în menţinerea igienei bucale. Asemenea cimbrișorului. carvacrol. enterocolite. Întrebuinţări. Deci. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. Datorită buxeninei. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. compuși amari. Este una dintre cele mai longevive plante. care este un alcaloid. Combate febra și acţionează și ca sedativ. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. Tot dr. înaltă de 10 – 15 cm. Substanţe active importante: ulei eteric. Prezentare. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. se pun 80 g). cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. Florile sale sunt foarte mici. și ca arbust decorativ. culoarea lor fiind. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. Nu prea înalt (maximum șapte metri). Contribuie la revigorarea coardelor vocale. Întrebuinţări. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. tuse. coaja și frunzele. iarba cucului. timol. este în blocarea cancerului. Prezentare. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . doar partea superioară a plantei. reumatismul. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. dischinezii biliare. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. faptul acesta a fost dovedit în laborator. Din acestea se prepară infuzie. decoct sau tinctură. a anorexiei. În orice caz. Poate trăi până la 600 de ani. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. care se adaugă la un litru de apă. Prin tradiţie. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). lămâiţă. tanin și mai ales săruri de potasiu.

varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. siropuri. din care se prepară prafuri. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. Denumiri populare: ţâţa vacii. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. Valoare are nu numai lemnul său. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. în luminișuri. efecte asupra nervilor. pe maidane. calciu. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. un diuretic activ. precum și sâmburii de vișine și cireșe. bolăndariţă. Este vorba. în zonele unde au fost construcţii. neplăcut. Substanţe active importante: saponozidele. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. cu ţepi moi. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. pielita. vitamina C. totodată. de asemenea. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. ţâţa oii. deosebită). cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. infuzie. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. ţigări antiastmatice. îngroșate și bogate în vitamina C. cu un rizom viguros. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. Ciuboţica cucului are. pielonefrita. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. mai ales prin locurile părăsite. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. au formă de pâlnie. însă. cu bune efecte în sistemul digestiv. Fructul este o capsulă ovoidală. este un bun expectorant. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. diferite extracte. Primula elatior. Ciumăfaia este o erbacee anuală. peste care se toarnă miere sau un sirop. fiind. la deal și munte. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). Atenţie! Folosit în cantităţi mari. anglicea. prin iulie-august. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. ci și frunzele. cu tot cu rădăcini. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. dar plăcut. tonic. au și fructele ca atare. pe pajiști. florile și seminţele. Prezentare. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. Aparţine familiei solanaceelor. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. Datorită importanţei sale medicinale. Efecte medicinale. despre două plante perene. Înrudit cu vișinul comun. Întrebuinţări. De asemenea. potasiu. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . enzime. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Frunzele sunt de mari dimensiuni. Au valoare medicinală și frunzele. rădăcini albe. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. tincturi. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. Florile sunt galbene. Ciumăfaia crește în flora spontană. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. care sunt moi. Totodată. se fac comprese și poţiuni expectorante. Primăvara. albe. Tulpina se ramifică. comprese. pe fâneţe. la marginea platformelor de gunoi. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. de fapt. iar florile. cistita. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. Denumire populară: laur. Sub formă de decoct. Ambele fac parte din familia primulaceelor. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium.

Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. stările de agitaţie. în liziere. Acest arbust. crește atât la munte. Coacăzul auriu. cât și sub formă de culturi. pășunilor. Prezentare. cum ar fi reumatismul. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. Fructul acestei plante este o păstaie. tinctură. cât și în zonele mai joase. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. Întrebuinţări. totuși. Aparţine familiei leguminoaselor. Coacăzul roșu. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. extracte care se administrează sub formă de picături. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. Prezentare. care sunt dispuse în ciorchini. în constipaţie. artrita. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. la rându-le. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. calciu. Întrebuinţări. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. Ciumăreaua este o erbacee perenă. Dintre fructele de pădure. atropina. apoi guanidina. În mod obișnuit. toxică pentru oi. Denumire populară: pomușor. Întrebuinţări. guta. Se prepară infuzie. care se găsește în seminţele de ciumărea. viermi intestinali. acidul pipecolinic. și atât de neplăcut mirositoare. Hiosciamina. Denumire populară: scrântitoare. dar și decoct. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. dispuse în raceme. au culoare liliachie. Arbustul de coacăz negru. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. poţiuni. scopolamina. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. aparţinând familiei saxifragaceelor. emulsină. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). ci și frunzele. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. De asemenea. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. pectină. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. Din punct de vedere medicinal. Printre altele. Substanţe active importante: hiosciamina. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. iar la maturitate se lemnifică. de epuizare nervoasă. nevralgiile. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. chiar și în frunze. În flora spontană. Tulpinile îi sunt ramificate. o mare valoare alimentară și terapeutică. are o înălţime de până la doi metri. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. fiind. extract fluid. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). întâlnită atât în flora spontană. afecţiunile ficatului. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. poate fi folosită și în zootehnie. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. în părţile joase ale terenurilor virane. tufărișuri. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. solului și precipitaţiilor. Florile. să fie foarte căutată. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. totodată. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. luteolina. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. apoi potasiu. magneziu. din care se prepară infuzie. astmul pe fond nervos. livezilor. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală.

Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. care sunt toxice. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. care asimilează și are culoarea verde. pe fâneţe umede. ea putând fi confundată cu alte trei specii. pe marginea drumurilor. cozile frunzelor și rădăcinile. putând fi culeasă de pe fâneţe. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. antisudorifice și hemostatice. deocamdată necunoscuţi. . Întrebuinţări. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. în mod obișnuit. antispastic. brădăţel. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. gută. totodată. diaree. de culoare albă. părul porcului. ulei eteric. Făcând parte din familia compozitelor. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. ulceraţii cutanate – fiind astringent. Prezentare. Prezentare. Întrebuinţări. la marginea pădurilor. bronșite. florile fiind. zolotnic. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. dintre care menţionăm: brădișor. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. În orice caz. coada mânzului. Denumiri populare. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. Substanţe active importante: săruri de potasiu. de asemenea. Denumiri populare: iarba oilor. pe marginea apelor. Sunt recunoscute. Uneori. tincturi. bronhodilatatoare. pajiști. roz sau chiar roșiatic. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). antiinflamator. Primăvara. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. barba ursului. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. terenuri virane. reumatism. tanin. abia mai târziu apar frunzele verzi. substanţe amare. enterocolite. Înălţimea – până la 70 cm. sorocină. potrivit tradiţiei românești. analgezic. bioxid de siliciu. leucoree. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. ulcer gastric. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. inflamaţii gingivale. hemostatic. una fertilă. Preparatele medicinale din coada calului sunt. spasmolitic. deci cea care ne interesează. Denumiri populare: iarba gâștii. Au valoare medicinală. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. Substanţe active importante: ulei eteric. Coada calului crește mai ales în zona de deal. de pe marginea drumurilor. antiseptic. dar mai ales cozile frunzelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. hipermenoree. precum și pentru întărirea unghiilor. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. în formă de ace. Prezentare. anemie. dismenoree. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. pulberi medicinale. argintică. Din coada calului se prepară decocturi. galbene. flavone. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante.

Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. convulvină. Prezentare. Este folosită. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. puternice. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). poate. acid valerianic. Creează dependenţă. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. mai ales în plan nervos. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. iritaţiilor pielii. a plăgilor supurânde. Fără drept de apel. a ulcerului varicos și a arsurilor. antispasmodică. acid acetic. în cazul mușcăturilor de șarpe. În aplicaţii medicale externe. rareori trecând de 35 cm. coada șoricelului fiind. achileină. au formă ovală. Substanţe active importante. unguente. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. a hemoroizilor. alcool etilic. decoct. principalul extract din frunzele de coca. Substanţe active importante: cocaină. De obicei. . supozitoare. mușcăturilor de viespi sau albine. în echilibrarea stării generale. sirop. fiind ascuţite la vârf. Coada șoricelului este stomahică. Coada zmeului face parte din familia araceelor. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. Tulpina este târâtoare. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. atunci când acestea sunt complet înflorite. cu aplicaţii interne și externe.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. fructele fiind niște bobiţe roșii. antiseptică. consistente. azulenă. în dureri de cap. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. Întrebuinţări. bronhodilatatoare. Cocaina. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. lucioase. această plantă era folosită ca antivenin. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Substanţe active importante. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. hemostatică. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. În prezent. acid formic. ecgonină. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. Cândva. Frunzele. Cocaina este un produs nociv. enterocolitelor. cocaina este considerată un drog periculos. Prezentare. cicatrizantă. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. desigur în cantităţi adecvate. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. suc. vezicaţiilor. al altor deranjamente stomacale și intestinale. peţiolate. care are gust acru și este toxic. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. gută. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. în calmarea cefaleelor. reumatism. Întrebuinţări. antiinflamatoare. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. tinctură. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. dar și prin frunzele mari. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Întrebuinţări. precum și senzaţia de foame. înlătură senzaţia de oboseală.

uleiuri. cărnoasă. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. infuzie. din seminţele din nucile de cola se prepară. colină. Substanţe active importante: cafeină. Australia. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. fără îndoială. Rădăcina acestei plante este puternică. Prezentare. maximum șapte. precum și substanţa specifică numită colatină. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. în boli de inimă. roșu spre violaceu. tulpinile fiind păroase. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. Din colăceii babei se prepară. ci și valoare medicinală. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. Poate crește până la 1. au și proprietăţi diuretice. Planta. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. garduri. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. Prezentare. asigurând organismului echilibru digestiv. și proprietăţi laxative și depurative. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. acizi (lauric. așa cum fac indigenii. cola ar fi și un afrodiziac garantat. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. cardiac și muscular. nalbă de pădure. pe lângă drumuri. pe zonele drumurilor. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. Denumiri populare: nalbă sălbatică. Aceste nuci. Ca semn distinctiv. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. pulbere. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. o stare generală de bine. Cola verticillata. Întrebuinţări. caproic). Prezentare. de trei – cinci metri lungime fiecare. asemenea cafelei. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. glicerină. tanin. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Uneori se recoltează și planta întreagă. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. America. Fructul său este nuca de cocos. Asia. butiric. în mod obișnuit. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. Substanţe active importante: glucoză. Cola nitida. Cocotierul este. are un smoc de frunze uriașe în vârf. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. teofilină. ca orice fruct. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. teobromină.25 metri înălţime. Asemenea cafelei. din iunie și până în octombrie. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. care conţine laptele de cocos. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. fosfor. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. cunoscute sub numele de nuci de cola. Astfel. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. palmitic. proteină. fiind una dintre multele specii de nalbă. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. fructoză. în căderi fizice și mai ales psihice. destul de comună în flora din România. are culoare albă și este consistentă. Această nalbă se . Poate fi și cultivată. Malva rotundifolia. seminţele. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. vârfurile cu flori și frunzele. oleic. Potrivit tradiţiei. în afecţiuni pulmonare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. ceai antigripal și antitusiv. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. extract fluid. totodată. în mod curent. umblate. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. tinctură. mai ales în timpul maximei înfloriri. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. Întrebuinţări. Au. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. decoct.

Seminţele de cornaci sunt comestibile. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. stomatite. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. Florile de corn apar în martie. obţinându-se o făină din care se face pâine. sunt dispuse în formă de rozetă. amidon. conţinând o încăpere plină cu aer. statura sa fiind. Prezentare. Valoare medicinală au frunzele. acid citric și malic. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. Prezentare. 15% proteine. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. Frunzele sunt ovale. pectine. rareori în aprilie. Substanţe active importante: vitamina C. colorate în alb sau roz.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). afte. plantă de cultură. tumori. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. Are o tulpină puternică. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. de formă romboidală. ca arbust de ornament. pentru fructele gustoase. . dar și în calmarea durerilor intestinale. afecţiuni urinare. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. se află sub apă. dermatoze. Întrebuinţări. Utilizate în terapii de urgenţă. colite. Se consumă crude. fiind mici. balonări abdominale. care sunt tari și au niște prelungiri. cât și extern. niște coarne. Celelalte frunze. 3% zaharuri. aspre. de la nivelul apei și de deasupra apei. Denumiri populare: piper alb. Prezentare. pucioasă. uneori. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. astm. ce pot ajunge până la patru metri. în tufărișuri și chiar și în parcuri. în unele ţări. Întrebuinţări. fiind foarte hrănitoare. eczeme. De asemenea. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. fierte și chiar se macină. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. Cornul crește în păduri. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. dar și câteva preparate expectorante. plus un complex de vitamine. Denumire populară: castanul de apă. multe și de un galben foarte plăcut. coaja și fructele (coarnele). Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. cornaciul a devenit. Cornaciul este o plantă de apă. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. Substanţe active importante. Având acţiune vermifugă. locuri mlăștinoase cu lumină multă. diuretice. laxative. Substanţe active importante: uleiuri eterice. substanţe minerale. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. se folosește în combaterea viermilor intestinali. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. Poate fi întâlnit în bălţi. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. bronșită. tanin. roșii. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Întrebuinţări. expectorante. dispepsii digestive. un amestec de glucoză și levuloză. Se cultivă pentru seminţe. precum și mucilagii. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. taninuri. 7. Florile au o conformaţie specifică. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. vaginite. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. gripă. enterocolite. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. calmante. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. iazuri. cu tulpini foarte lungi.5% grăsimi. O bună parte din frunze.

acţionând ca o otravă mortală. Coroniștea este și un bun laxativ. și în hipertiroidii. În terapii. tanin. De aceea. Se folosesc. din acest motiv. după cum îi spune și numele. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. Din fructele de corn se fac. având acţiune antidiareică. sunt drepte. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. bronhiilor. Prin urmare. dar și planta întreagă. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. Cofedoi. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. preparatele pe bază de coroniște. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. acetilcolină. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. având și proprietăţi depurative. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. dar și în industria farmaceutică. în lunile iulie și august. ergometrină. băuturi răcoritoare sau alcoolice. Coroniștea este considerată o plantă toxică. mai ales. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. Face parte din familia leguminoaselor. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. alcamine. mai ales cele obţinute din frunze. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. în tufe. histamină. jeleuri. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. Distonocalm și altele). pe spic apar niște diformităţi tari. întotdeauna. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. Frunzele sunt compuse. în mod tradiţional. migrene. tulburări circulatorii. iar tulpinile. stomacului. cornul secarei se utilizează în totalitate. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. Cornul secarei este toxic. așa cum s-a spus. margini de păduri. frigiditate. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. aglomerate. cu mare atenţie. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. prin fâneţe. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. datorită nevoilor farmaceutice mari. compuși azotaţi. impotenţă sexuală. Totodată. precum și în zone cu umiditate peste medie. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. sub formă de infuzie. hipertensiune arterială. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. cu succes. Efecte asemănătoare au și fructele. . care sunt folosite în alimentaţie. Denumire populară: pintenul secarei. Întrebuinţări. În prezent. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. distonii neuro-vegetative. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. dovedindu-se și un bun sedativ. mai exact spus asupra arterelor. Și. tahicardii. siropuri. Prezentare. amine. Prezentare. Întrebuinţări. ulei gras. colină. tufărișuri. poieni. Crește în flora spontană de la munte. Substanţe active importante: ergotoxină. marmelade. pe spicele (florile) de secară. cu o nuanţă de violet. uterului. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și.30 metri. ergotamină. manevrarea acestei plante se va face. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic.

albe. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. alungite. înguste. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. Întrebuinţări. aparţinând familiei rozaceelor. crescând în zonele umede. uneori având nuanţe spre galben. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. extract fluid. în fâneţe. dându-le acestor băuturi un parfum special. spre mijlocul tulpinii. Florile sunt roz. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Infuzia de creţușcă este astringentă. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Prezentare. fier. a sângerărilor. Tulpina subpământeană. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. diuretică și antihidropică. Importanţă medicinală au florile și rizomii. de culoare galben-verzui. lacuri. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. dar și cozile frunzelor. cremă sedativă. este aproape pietroasă. pe pajiști. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. din care se prepară infuzie. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. sulf. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. Înflorește din primăvară și până în toamnă. iazuri. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. de aceea. deoarece dimineaţa avea. Substanţe active importante: taninuri. câte cinci – șase. Frunzele. Planta preferă sol calcaros. sunt dispuse grupat. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. de obicei. a calculilor renali. vanilină. în terenuri puternic frământate. La bază. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. planta are un bulb ovoidal. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. adică rizomul.20 metri înălţime. tinctură. revulsive. din care se fac cataplasme sau infuzie. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. florile fiind mici. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. Prezentare. Substanţe active importante. Pentru practici medicinale se recoltează florile. aplicându-se direct pe zona afectată. ajungând până la 1. Prezentare. din familia rozaceelor. calciu. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei.50 metri. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. . fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. acid salicilic. Întrebuinţări. heliotropină.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. rizomii. pe frunze. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. În Evul Mediu. Se dezvoltă destul de mult. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. pe grohotișuri. mlaștini. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. glucozide. frunzele. în pădurile de foioase. tulpinile aeriene fiind răsfirate. florile fiind. emoliente. Creţușca este o erbacee perenă. tonică. Întrebuinţări. În unele ţări.

de blocare a mușchilor). Poate ajunge până la înălţimea de 2. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Datorită substanţelor pe care le conţine. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. în gunoiști. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. ci după un an. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. analgezice. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. timp în care pierde din toxicitate. Însuși filosoful Socrate. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. intestinale. iar florile sunt albe-gălbui. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Frunzele sunt mari. paţachină. adunate în inflorescenţe. Prezentare. biliare. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. tinctură din frunze sau din seminţe. Prezentare. ameţeli. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). Substanţe active importante: compușii antrachinonici. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. extract. Aparţine familiei umbeliferelor. în diverse spasme (tuse convulsivă. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). spinul cerbului. Pentru terapii se folosește coaja. Întrebuinţări. De asemenea. uterine). Fructele au culoarea roșie. Este un melifer recunoscut. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. Întrebuinţări. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. cataplasme. Frunzele sunt mari. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. spasme esofagiene. în tensiuni musculare. Preparatele de cucută au efecte sedative. pasachină. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. dar în timp se înnegresc. flori sau frunze de cucută verde. trebuie să se aștepte la dureri de cap. salbă moale. și chiar în interiorul acestor habitate. Crește în locuri părăsite. Prezentare. Cei care umblă printre plantele de cucută. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. aproape cât cea o porumbului. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. crestate.5 metri. sau pun mâna pe lujeri. astm. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. unguent. tufa prafului de pușcă. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). După cum îi spune și numele. dar nu proaspătă. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. de unde și denumirea populară de dudău. pe marginea drumurilor și a pădurilor. planta fiind foarte toxică. florile fiind albe. penat-sectate. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. antispamodice. Denumiri populare: lemn câinesc. atunci când a fost condamnat la moarte. Denumire populară: dudău. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. mici. poate ajunge la înălţimea de trei metri.

Curry conţine circa 15% extract de curcumă. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). După cum se știe. În practica obișnuită. dându-le un gust bun. tonice. pentru combaterea durerilor de cap. impulsionează activitatea bilei. bactericide. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. fiind și lesne de confundat. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. Deshidrataţi. al sângelui. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. Întrebuinţări. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. din care se prepară infuzie. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. cum ar fi. precum și ulei aromatic. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. se prelucrează. de pildă. farnesol. . arsurilor. acetat de eugenol. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. folosindu-se cuișoarele ca atare. plăgilor. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. ca tonic în caz de oboseală. ci și cu vinul fiert. Prezentare. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. Întrebuinţări. în gingivite și stomatite. având înfăţișarea unui arbust. Important este compusul numit eugenol. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. care este un ulei volatil. Prezentare. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. epilepsie. Uleiul de cuișoare este folosit. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. mai nou.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. sudorifice. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. depurative. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. combate infecţiile urinare. extract. vanilină. Pentru utilizare în bucătărie. după caz. cicutina. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. Consumate în cantitate mare. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. Substanţe active importante: eugenol. în tratarea rănilor. care se usucă și. stomahice. rezine. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. muștarul. se combină cu alte plante aromatice. al sistemului nervos. acești muguri au forma unor cuișoare. camfor. Denumire populară: caraboi. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. În prezent. ulei esenţial. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. Pentru tratamente se prepară un extract apos. în anumite sindroame vasculare cerebrale. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. pulbere. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. De asemenea. Întrebuinţări.

pentru a fi preparate sub formă de infuzie. iar fructul este o achenă. adică în păduri. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Din curmale se prepară și o infuzie. rezultând o făină din care se face pâine. făcând parte dintre alimentele care. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. zaharuri (în cantitate mare). Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. Uscate și prelucrate. cumarină. protide. emană un miros specific. convalescenţilor. simbol al iubirii. care. al supravieţuirii. ceai. Curmalele sunt produse de palmierii femele. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. margini ondulate. Motiv . gravidelor. prin vegetaţia mare. creează o stare de confort general – fizic și psihic. având efecte în bolile de piept. fiind considerat o plantă nobilă. Evident. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. dafinul a făcut istorie în Antichitate. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. Prezentare. crește și mai ales rodește în zonele calde. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. curmalele sunt măcinate. Întrebuinţări. această infuzie contribuie la întărirea părului. Face parte din familia aracaceelor. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. plăcut. cu multe crăpături. Curmalul este un palmier. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. în dureri intercostale. antianemică. a g lorioșilor. cu lungimi între șase și 10 metri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. neobosiţi. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Întreaga plantă. Fructul este o boabă alungită. cerată. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. sunt consistente și lucioase. vitaminele A. Florile dafinului sunt mici. Denumire populară: laur. Pe faţă. după ce sunt consumate. Crește în zona de deal și de câmpie. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. frunzele au o culoare verde închis. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. dar mai ales frunzele. Florile sunt albe. cu alte băuturi. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. Cunoscut și sub numele de laur. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). în care se înmoaie și devin delicioase. de culoare alb-gălbuie. Întrebuinţări. Aparţine familiei lauraceelor. Curmalele au proprietăţi relaxante. al speranţei. Prezentare. Folosită cu șampon. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. Prezentare. Este golaș până în vârf. o plantă magică. tufărișuri. fiind niște fructe foarte hrănitoare. Curmalele sunt recomandate copiilor. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. Tulpina are scoarţa arămie. stimulându-i creșterea. Frunzele dafinului au formă ovală. dar și în reglarea sistemului respirator. sportivilor. apoi în combinaţie cu lapte. D și cele din complexul B. în flora din lunci. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. a învingătorilor. revitalizantă. care se usucă. realizând chiar și un vin de curmale. Ceva mai puternică. Dafinul este planta gloriei.

taninuri. de culoare violetă. sub formă de infuzie sau decoct. pecingeni și chiar tuse spasmodică. Dediţelul are o singură floare. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. decoct. Frunzele de la bază sunt palmate. Este o plantă erbacee. Mai mult decât atât. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. însă. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. Dafinul este. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. vânturele. Denumiri populare: floarea vântului. de la câmpie și până la munte. pârloage. din tradiţia populară. cât și din fructe. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. Principalul preparat care se obţine este tinctura. cercetătorii. însă. oiţe albe. Dalacul este o plantă toxică. dreaptă. inclusiv rizomul. unguent. Datorită faptului că este atât de toxică. ale noastre. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. Are un rizom târâtor. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. Întrebuinţări. dafinul are. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. durerilor de piept. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. adormiţele. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. precum și în alte afecţiuni genitale. în schimb. numai că amploarea e mai redusă. Desigur. micoze cutanate. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. în general în locuri însorite și puţin umblate. folosit pentru băi. Prezentare. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. Așa cum îi spune și numele. dar puţin consistentă. în medicina tradiţională se prepara un decoct. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. ci și în oalele de gătit. dată fiind cantitatea mică de frunze. ale tuturor. Întrebuinţări. ce apare prin lunile martie și aprilie. a gripei. saponine. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. precum și saponine. având câte o singură floare pe fiecare plantă. precum și frunzele. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. tulpina aeriană fiindu-i. infecţiilor buco-faringiene. aparţinând de familia liliaceelor. terenuri virane. Se știe. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. Dediţelul crește prin fâneţe. în calmarea spasmelor gastrointestinale. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. în prezent. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. Dediţelul este o plantă toxică. . Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. foarte frumoasă. Dincolo de această calitate. Atât din frunzele de dafin. acid citric. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. muscular și chiar nervos. numită dalac (antrax). Din dediţel. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. printre care și menstruaţiile dureroase. Poate fi utilizată și în nevralgii. Atenţie. revigorează activitatea stomacală și intestinală. enzime. din care se prepară infuzie. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). și în afecţiuni ceva mai banale. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. dafinul este și un diuretic activ. Întrebuinţări. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. de multă vreme. asparagină. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. Se mai pot utiliza. Dafinul. insomniilor. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. pe o arie largă. asigurând echilibru la acest nivel. sisinei. mai ales în cazul durerilor uterine. Prezentare. precum și în sistemele respirator.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. iarba vântului. eczeme uscate. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). sinuzitelor.

Degeţelul lânos este o plantă toxică. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. se găsește în Carpaţii Orientali. în schimb. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. La maturitate. De fapt. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale.20 metri înălţime. neodigoxină. Întrebuinţări. la marginea pădurii. digitalină. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. tinctură. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. Face parte din familia scrofulariaceelor. puternică. otrăvitoare. în pietrișuri și grohotișuri. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. cu marginile puţin crestate. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. Degetarul galben este o plantă riscantă. Întrebuinţări. de atâtea măsuri de precauţie. pulbere. curăţând. și din virtuţile medicinale. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. în general descoperite. uneori roșu-închis. florile având formă de clopot. păroasă. Prezentare. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. diginatină. Mai nou. dar în anumite condiţii poate fi perenă. dar. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. degeţelul de câmp. Degetarul galben crește în păduri. Denumire populară: degetăriţă. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. gălbuiînchis. Prezentare. luminișuri de pădure. la ora actuală. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. Înflorește în lunile mai și iunie. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. florile se constituie într-un spic alungit. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. tulpina aeriană fiindu-i. din păcate. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. de unde și numele de degeţel lânos. Cel mai important preparat este. totodată. Partea superioară a plantei este. Din aceste motive. digitofilină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. adică la înflorire. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. Denumire populară: potirașe. Dispuse în vârful ramurilor. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. în luminișuri. În România. macerat. îndeobște bienală. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. în mod obișnuit. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. a scrofulariaceelor. Fructul este o capsulă ovoidă. în lunile iulie și august. digoxină – preparat care se obţine numai . Pentru uz medicinal se folosesc. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. se fabrică și câteva tipuri de pilule. în luminișuri. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. În medicina tradiţională. Fructul este o capsulă. Plantă perenă. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. Digitalina. frunzele. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. în utilizarea lor. Substanţe active importante: lanatozidă. ramificându-se mult spre vârf. Înflorește vara. Substanţe active importante. conţin un glicozid toxic. digitonina. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. soluţie de digitalină. de obicei. Prezentare. la marginea pădurilor. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. foarte bine tractul digestiv. digoxină. Plantele din această familie.

Ovidiu Bojor sublinia. enzime. a medicului. Întrebuinţări. protide. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. păroase. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. lecitină. Denumire populară: bostan. rădăcini dezvoltate. Frunzele sunt mari. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. Fructul. sedative. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). sudorifice. oamenii consumând de la el doar seminţele. cu frunze din trei foliole. în una dintre scrierile sale de specialitate. ușor reniforme. fitosterine. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. dar și externe.. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. Datorită compușilor săi. pești. Prezentare. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. aparţinând familiei cucurbitaceelor. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. având și calităţi diuretice. Deritiţa este o plantă anuală. sub formă de vrej. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. diuretice. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). În general. a râurilor și lacurilor. aproape întotdeauna. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. galbene și încărcate de polen. zdrobite.5 metri înălţime. florile și fructele. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. laxative și chiar sedative. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. putând să le provoace chiar și moartea. laxative.. forma principală pentru terapie fiind infuzia. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. tulpină ramificată. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. hidraţi de carbon. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. numit bostan. Întrebuinţări. Seminţele au calităţi vermifuge. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. Aflate în interiorul dovleacului. Marele farmacist dr. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. calmând durerile și cicatrizând. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. laxative. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. Florile sunt. Pulpa de dovleac. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. Substanţe active importante. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. pentru a prepara un decoct. având coaja gri. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. antiinfecţioase. dar au și virtuţi medicinale. . vitamina A. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. enzime. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. Întrebuinţări. în terapii medicinale. Prezentare. Pentru nevoi medicinale. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. pe câmp în zonele accidentate. chiar unele afecţiuni cardiace. prin tufărișuri. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. gard viu. hemoroizi. Dovleacul are rolul de a ușura. Face parte din familia leguminoaselor. Din ramurile tinere se poate obţine. Prezentare. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. var. extracte. au culoarea galbenă. diabetul. fructul fiind o păstaie. deci. precum și hipotiroidia. fructul acestuia având o formă alungită. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. De asemenea. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. un colorant galben. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. cu o înălţime de până la trei metri. Înflorește în lunile iunie și iulie. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. prin fierbere. În prezent. prezente în scoarţă și rădăcini. Denumire populară: dracină. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. acid malic și vitamina C în fructe. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. lemn galben. sirop. care se poate îndulci și aromatiza. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. gută. se amestecă și se face un terci gros. sporind și calitatea produselor biliare. varice. este adenomul de prostată (prostatita cronică). datorită spinilor neiertători. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. Astfel. utilizat la vopsitul textilelor. Face parte din familia berberidaceelor. icter. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. retenţiile hidrice. astringent. Prezentare. reumatism. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. coaja lui este încă verde și fragedă. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. mare specialist naturist. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. la marginea pădurilor. scorbut. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. infecţiile urinare. parazitozele intestinale. Frunzele sunt alterne. enterita. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. dintre care cea mai importantă. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei.5-2 kg) se fierbe cu lapte. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. comestibilă. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. Frunzele sunt lanceolate. cu gust acru. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. chiar dacă este distrusă. Dracila este un arbust foarte spinos. Un colectiv condus de dr. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. drăgină. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Întrebuinţări. Fructul său este o bobiţă alungită. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. despre cure de dovleac. Preferă locurile însorite. fără să se adauge sare. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. Drobiţa are capacităţi depurative. insomniile. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. . coaja. Întrebuinţări. oblonga). Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. tincturi. stimulînd secreţiile gastrice. Pavei Chirilă. frunzele. pulpa de dovleac turcesc (1. Florile. Denumire populară: gălbenuţa. iar florile galben-aurii.

perenă sau anuală. scoparină (aceasta se găsește în flori). însă. resuscitând structura nervoasă a inimii. oxitiramina – substanţă foarte importantă. săruri minerale. pe stâncării. Înălţimea acestui copăcel nu trece. Ca orice leguminoasă. carotinoide. mai mult sau mai puţin dezvoltate. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. Fructul este o păstaie turtită. reumatismul. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. și ea foarte ramificată. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. cunoscut și sub numele de măturice. ce face parte din familia cruciferelor. Florile au culoarea galbenă. frunzele de la bază sunt peţiolate. Drobul. fosfor. chiar dacă sunt mai vechi. de culoare neagră. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. tirarnina. guta. Prezentare. Drobul este folosit. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. reviogorând. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. Aparţine familiei leguminoaselor și este. având acţiune tonică asupra uterului. potasiu. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. de fapt. însă. anemia. de asemenea. saprofită. Prezentare. precum și aritmiile cardiace. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. și în industria farmaceutică. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. prin fermentare. în ușurarea și grăbirea nașterilor. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. un frumos pigment albastru. în mod obișnuit. Întrebuinţări. hemoragiile uterine. săruri minerale. H și E). Aceste levuri. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. putând apărea reacţii adverse. bun pentru vopsitorie textilă. Substanţe active importante: zaharuri. bronhopneumonia. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. magneziu. extracte. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. un arbust. deosebit de bine conturate. mătură verde. laolaltă cu alte plante sălbatice. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. drobul este o plantă otrăvitoare. pe larg. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. Fiind o plantă sălbatică. diuretic. infuzie. drobușorul crește. Întrebuinţări. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . de pildă). dar și D. antiveninos. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. epinina. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. gluten. de doi metri. peptide (aminoacizi). Astfel. rămâne verde tot timpul anului. din ele obţinându-se. Preparatele de drob sunt eficiente. Tulpina. vasoconstrictor. decocturi. Aparţine familiei saccharomitaceelor. conţin elemente nutritive de excepţie. pe pajiști. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. drobul are o rădăcină foarte ramificată. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. Prezentare. Această plantă. din care se face. Se înmulţește prin înmugurire. infuzie. deosebit de expresive. protide cu aminoacizi. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. Florile. cu drojdia folosită la fabricarea berii. pneumonia. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). facilitând procesul de cicatrizare. Reduce scorbutul. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin.

diabet. antimicrobiene. precum și pentru refacerea florei intestinale. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. Prezentare. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. este scurt. Are frunze mari. în acest caz. Dumbravnicul înflorește primăvara. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. Dumbravnicul este o plantă meliferă. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. dar și în intoxicaţii alimentare. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. Întrebuinţări. ficat grav bolnav. în agitaţie și iritabilitate. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. remineralizante. Dudul face parte din familia moraceelor. fiind antiscorbutică și tonifiantă. În cazul dudului. din care se prepară o infuzie. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. . de cumarină. utilizat în aplicaţii curente. din acest motiv. în tratarea herniei. adenină. Prezentare. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. antidiabetice. remarcându-se și efecte sale antiseptice. cu o înălţime de până la 15 metri. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. dar pot fi și roz sau albe. frăgar. sub formă de picături. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. Întrebuinţări. Este recomandat. Pentru terapii. Mai nou. dumbravnicul are un rizom care. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). calmante. depurative. Uscată. reconstitutive. în aprilie și mai. dar ramificat. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. beta-caroten. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. adică de fân proaspăt. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. Florile au culoare purpurie. Datorită acestor proprietăţi. dar și datorită efectelor sale medicinale. carbonat de calciu. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Atât tulpina. Din acest motiv. pe lângă faptul că se lucrează bine. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Ca multe alte plante de pădure. Denumiri populare: agud. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Se folosește și ca diuretic. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Întrebuinţări. valoroase cu adevărat sunt florile. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. Dudul este un arbore puternic. tanin. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. lobate. de asemenea. în consecinţă. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. Substanţe active importante: glucozide.

Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. de pildă. preparatele de eucalipt pot fi toxice. continuând să crească în grosime. lesne de remarcat în pădure. pudră. Fagul înflorește în luna mai. Cel mai important compus este. cărnoase. Prezentare. precum și în boli ale căilor respiratorii. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. preparatele de eucalipt sunt utilizate. tinctură. ci chiar de vindecare. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. sunt cei mai înalţi arbori din lume. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. Prezentare. cataplasme. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. Eucalyptus amygdalina. Eucaliptul australian și cel californian.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. fiind antipiretică și antitermică. ci și un adevărat medicament. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. tanin. în jur de patru metri pe an. glucoză (5 – 7%). În cantităţi mari. După cum se știe. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Ajunge la înălţimi uriașe. cumarină. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. a răcelii. Florile sunt albe. terpene. Având proprietăţi antiinfecţioase. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. Prezentare. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. cenușiu-albicioasă. piperitonă. desigur. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. care poate fi prelucrat. Tot din frunze. Foarte cunoscută și foarte răspândită. roșii sau roz. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. . adesea. Are o scoarţă netedă. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). distilat. decoct. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Frunzele sale sunt consistente. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. Face parte din familia fagaceelor. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. un adevărat monument al naturii. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. fiind adevăratul copac zgârie-nori. cu încredere. și în afecţiunile reumatismale. dar și din scoarţă. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. efectul său fiind. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. uleiul de eucalipt. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. zaharoză (circa 4%). se prepară infuzie. Sunt recomandate. precum și în boli ale căilor urinare. verzui. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. antiseptice. astmului și sinuzitei. cu succes. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. și mai ales în cazul eczemelor vechi. nu numai de ameliorare.

substanţe minerale. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. tirozidă. prin presare. preferând solul umed și nisipos. astm bronșic. faringite. dereglări ale stomacului. amigdalite. Se utilizează și planta proaspătă din care. ulei esenţial. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. zaharuri. la eliminarea clorului și a ureei din organism. colici urinare. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. se înmulţește prin spori). carminative. se obţine un suc. expectorante. uneori chiar perenă. Substanţe active importante. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. tuse seacă. Prezentare. Frunzele sunt penate. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). . cumarină. Este o plantă de cultură. Denumiri populare: chimen dulce. ci și medicinală. Frunzele au o lungime medie de un metru. Denumire populară: săpunaș. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. parte a familiei polipodiaceelor. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. cu o lungime maximă de circa 30 cm. Aparţine familiei cariofilaceelor. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. galbene. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). vitamina C. cu segmente înguste. Substanţe active importante: ulei eteric. antispastice. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. Pentru aplicaţii terapeutice. Substanţe active importante: saponine. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. Se utilizează atât intern. Tecile conţin aminoacizi. anason dulce. Din rizom cresc rădăcinile. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. precum și o substanţă specifică numită herniarină. Prezentare. Florile sunt mici. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. din care se prepară infuzie. anason nemţesc. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. păroasă. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. cât și extern. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. printre altele. din seminţele de fenicul se face infuzie. anuală sau bienală. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. iarba șarpelui. erupţiilor cutanate. triptofan. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. contribuind. infecţii urinare. Întrebuinţări. diuretice. În combinaţie cu alte plante. rareori se folosesc ca atare. lipide. cistite. Întrebuinţări. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. ale tractului digestiv. dar și substanţe amare. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). perenă. Prezentare. Întrebuinţări. sedative. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. Herniaria hirsuta. Denumiri populare: ferega. Infuzia de fenicul este indicată în laringite.

Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. precum și pentru calmarea durerilor locale. Întrebuinţări. dar. Substanţe active importante: tanin. Denumiri populare: răsărită. Prezentare. blocajele intestinale. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. o substanţă amară încă puţin cercetată. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. tufărișuri. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. De altfel. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. dischineziile biliare. umplută cu o măduvă . Întrebuinţări. Specialiștii recomandă ca. în locuri umbroase și umede. tanin. curăţindu-se doar părţile putrezite. Se prepară extracte. a s pecialistului. Crește prin păduri. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. în vegetaţii sălbatice amestecate. Florile sunt albe sau roz-violete. în combaterea gutei. Denumire populară: iarba dulce. flori albe sau roz-liliachiu pal. păroasă. Atenţie. pe partea inferioară a frunzelor. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. aparţinând familiei compozitelor. ușor muchiată. zaharuri. Întrebuinţări. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. planta este toxică. Este originară din America de Nord. dar cu precădere rizomul și florile. Are acţiune sedativă. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. sora soarelui. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. Sporii de formează în lunile august și septembrie. reumatismului și gutei. planta este încă puţin cercetată. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. în anumite cazuri. În stare proaspătă. relaxantă. Are un rizom târâtor. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. Pentru terapii se folosește toată planta. guta. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. se utilizează și frunzele. amidon. frunze bracteriforme. adică penat-sectată. zaharuri. mai ales în combaterea teniei. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. Prezentare. saponină. Prezentare. Substanţe active importante: aspidinol. a arsurilor. adânc sectate. ori de câte ori există ocazia. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. manitol. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. fiind prinse direct de rizom. În medicina populară. filicina. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. albaspidina. anuală. Denumire populară: păștișor. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. intrând în compoziţia multor medicamente. acid flavoaspidic. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. în luminișuri.

Întrebuinţări. protide. Tulpinile îi sunt foarte scurte. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. De asemenea. fiind foarte hrănitoare. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. De altfel. în locuri umede. Prezentare. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. în turbării și mlaștini. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. Prezentare. oval-cordate. lată și o medicaţie. rășină. adică a insectelor. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. eczemelor. necesari consumării materiilor organice. Frunzele sunt mari. Fluierătoarea. a arsurilor. Întrebuinţări. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. Înflorește în mai-iunie. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. fitosteroli. enzime. pe cale de a înflori. Împreună cu alte extracte. Din această rozetă se înalţă florile. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. la îndoială. albastră-violacee. în poieni. din care se prepară un extract fluid. frunze alterne. în hipertensiune. În România. vitamina E. în tratarea vezicii biliare leneșe. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. Frunzele sunt mari. Florile au o culoare puternică. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. în afecţiuni pulmonare. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. și preparatele din frunze și tulpini tinere. ușor încălzit. cu o înălţime de până la patru metri. Efecte medicinale asemănătoare au. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. consistente. În medicina tradiţională. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. dar și în acela al rănilor de sub piele. având o înălţime maximă de 15 cm. la margini de pădure. păroase. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. florile fiind galbene. ci și alte părţi ale acestei plante. precum și despre petalele mari. care au un peduncul lung. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. Fluierătoarea este și un bun revigorant. Este o erbacee pitică. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. cărnoase. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. Uleiul de floarea-soarelui. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. cvercetină. utilizată în combaterea febrei. în tratarea locală a reumatismelor. dermitelor. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. nu de puţine ori. mai ales pe pajiști. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. carotenoide. în liziere. Substanţe active importante: taninuri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. betaină. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. o alcătuire vegetală impunătoare. glucide. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. în stări febrile. acizi. acizi. gliceride. galbene. eficientă în multe și grele afecţiuni. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. făcând parte din grupa plantelor carnivore. de pe marginea capitulului. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. fiind un bandaj și un stimulator. practic la nivelul solului. a frigurilor și a bolilor de splină. cel mai căutat compus fiind lecitina. mucilagii. grase. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. . Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. iar fructul său este bacă (o boabă). Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. alterne. Desigur. rădăcină consistentă. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. însă. mai ales la femei. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. iar frunzele formează o rozetă. numai că efectele acestora au fost puse.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Prezentare. în locuri umblate. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. compuși uleioși. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. în primul rând. potenţează activitatea ficatului și a bilei. din care se extrag uleiuri aromate. albastru-verzuie spre violaceu. tonifiante. de asemenea. deranjamentelor stomacale sau intestinale. precum și împotriva alergiilor. gingiber. Se utilizează și în bolile de stomac. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. în tratarea gastritelor hipoacide. pentru revenirea poftei de mâncare și. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. tanin. reduc febra. mai importante fiind rădăcinile. în august și septembrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. Poate fi găsită pe pajiști. chiar bătătorit. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. pe fâneţe. Întrebuinţări. de mișcare de rotaţie. împotriva transpiraţiei. Are frunze multe. pentru combaterea răului de altitudine. hipotensiv. Este o plantă înaltă de circa un metru. în India. precum și pentru combaterea viermilor intestinali.. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. Pentru terapii se folosesc. Substanţe active importante: genţiopicrina. prezentă în Orient. Această plantă crește pe locuri virane. fenoli. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. adesea. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. Ghimberul este o erbacee tropicală. ascuţite. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. puternică. Florile. este ramificată. Tulpina. precum și în zona subalpină. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. solitare sau grupate câte două sau trei. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. Florile au formă de clopot. în locuri umede (păduri.. în anorexie. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. Întrebuinţări. preferând pământul tare. Înflorește târziu. Aceste preparate sunt recomandate. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. amarogentina. Această plantă are un rizom puternic. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. Întrebuinţări. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. la rându-i. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Prezentare. cu bleu spre interior. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. în poieni. antitusiv. de asemenea. maluri de ape). Denumire populară: ghimbir. Consumat zilnic. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. ulei volatij. Bangladesh. greţuriior. pe tuluzul căilor ferate. de circa doi-trei centimetri lungime. fiind de culoare albastru-verzuie. ca antidot în caz de rău de mare. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. combat viermii intestinali. Nepal. gentianina. acid genţiotanic. de mașină. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. Ghimberul este folosit. de viaţă. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). ajungând doar până la 60 cm înălţime. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. de-a lungul drumurilor. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. la subsuoara frunzelor. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Este întrebuinţat. Malaezia. gentisima. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. de la câmpie până în zona alpină. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. stimulative. în tufărișuri. cu precădere .

cicatrizante. Aparţine familiei gincoaceelor. În mod tradiţional. cum ar fi cardiopatiile. Are flori verzui. caisa argintie. fiind considerat copac sacru. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. pajiști. stărilor depresive. Ghizdeiul este o erbacee perenă. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. ale cărui virtuţi medicinale sunt. Înflorește în mustul zăpezii. dezinfectante. și apar din mai și până la începutul toamnei. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. pășuni. mereu verde. de asemenea. Întrebuinţări. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). vestitorul primăverii. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. fiind dispuse în formă de evantai. arborele templier japonez. Frunzele sunt trifoliate. sedative. uneori mai devreme. în februarie și martie. . un spin. recoltarea lui fiind interzisă. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. groase și cărnoase. în formă de stea. reduse și care este ocrotit de lege. condimente) și nici lactate fermentate. din care se prepară infuzie. sedative. cu efecte notabile. parcuri. sirop. în vârf. de mici dimensiuni. suculentă. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. isteriilor. și fructe bace. alcaloizi. agitaţiei nervoase. Prezentare. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. Florile de ghizdei sunt galbene. Aparţine familiei amarilidaceelor. extracte. prin păduri. Ramurile au. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. Spre deosebire de ghimpele comun. Întrebuinţări. Întrebuinţări. florile și părţile tinere. excitaţiei cerebrale. uneori galbene cu dungi roșietice. în cistopielită. stărilor de stres.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. cumarină. în păduri. Ghizdeiul crește prin fâneţe. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. pe pajiști. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. fructe acre. Pentru a nu se face confuzii. Au valoare terapeutică atât bulbul. imunostimulatoare și chiar hipnotice. în zone unde omul ajunge mai rar. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Pentru uz medicinal se recoltează florile. Denumiri populare: patru-bani. Substanţe active importante: pectină. ci și un remediu medicinal. două frunze lineare și o floare albă. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. luminișuri. acid cianhidric. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. Face parte din familia liliaceelor. pe taluzurile drumurilor. pe terenuri virane. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. Prezentare. Au. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. Tulpina este subţire. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. niște bobiţe roșii. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. totuși. din familia leguminoaselor. Prezentare. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. Frunzele sunt bilobate. Puţini știu că ghiocelul. Fructele sunt niște păstăi. Are efecte antiinflamatoare. deci de peste 200 milioane de ani. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). insomniilor. cât și florile și frunzele. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba.

cu bune rezultate. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. Vietnam. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. ginsengul sălbatic fiind. Deși trezește un interes atât de mare. antibiotic. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. Oricum. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. celebre pe plan mondial. antifungic. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. antispasmodic. „esenţă umană”. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. saponine. spasmele musculare. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. înveliș care nu miroase prea plăcut. esenţă. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. în special. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. SUA. și în diabet. Întrebuinţări. Canada. În general. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. Specific Peninsulei Coreene. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Se găsește în flora spontană. comprimate. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. precum și frunzele. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. acizi organici. antiinflamator. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. În secolul ai XVIII-lea. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. sedativ. o plantă ocrotită de lege. însă. la ora actuală. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. Rusia. vasodilatator. mai ales în fructe și frunze. tiamină. unde se cultivă ca plantă de ornament. potrivit unor cunoscători. vitamine. bilobol. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. De pildă. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. uscată și curăţată. Prezentare. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. La modul general. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. de asemenea. Substanţe active importante: flavonoli. Multă vreme. acid ginkgolinic. Substanţe active importante: ginsenozide. totuși. cât și sub formă cultivată. trombozele. terpene. varicele. Ginsengul este o plantă perenă. planta are o dezvoltare specifică. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. o rădăcină de ginseng sălbatic. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. Aparţine familiei araliaceelor. glucozaţi. ginseng coreean. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. ginsengul are. cât și o infuzie. de un interval de timp atât de mare. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. ci și în Japonia. ginkgol. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Denumiri populare: ginseng asiatic. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. pe cale industrială. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. vermifug. În general.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. de un înalt nivel calitativ. Cu ginkgo biloba se acţionează. pinitol. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. ginsengul . Inflamaţiile. Fiind foarte căutat. riboflavină. Întrebuinţări. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi.

insuficienţă biliară. În mod obișnuit. deși nu este un panaceu. tărâţele și germenii sunt . stimulând activitatea factorilor de imunitate. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. Datorită acestor calităţi. iar fructul este bobul de grâu. Citrus paradisii. tărâţele. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. grâul face parte din familia gramineelor. trebuie menţionat. la sporirea imunităţii organismului. celulele nervoase. grâul fiert. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. ulei esenţial. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. sativum). Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. reducând glicemia. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. totuși. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. atonie gastrică. probând și calităţi anticancerigene. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. Tulpina este dreaptă. protide. întărește memoria. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. dezvoltă imunitatea organismului. efectele posibil negative. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. mai ales. de aceea. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. hidraţi de carbon. grâul încolţit. într-o manieră semnificativă. în timp. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. Mai nou. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. putând provoca hipoglicemie. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. în primul rând. dar și în dislipidemii. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. iritabilitate. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. Cât despre contraindicaţii. chiar și până la un metru. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. Dincolo de acestea. ci și pericarpul. terciul de uruială. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. Prezentare. Prezentare și Întrebuinţări. pentru locuitorii zonelor temperate. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. Acest fruct este recomandat. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. acizi organici. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). pentru industrie. Potrivit unei străvechi tradiţii. afecţiuni pulmonare. Desigur. decoctul. Erbacee anuală. astenii. goală pe dinăuntru. o plantă exotică. numeroase legende. Provine din Asia. folosit îndeobște ca detoxifiant. Totuși. precum și de tonic al organelor interne. de peste 1500 de ani. se impune atenţie în utilizarea lui. Grepfrutul este. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. Frunzele sunt lanceolate. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. fortifică sistemul nervos central și periferic și. cercetătorii susţin că ginsengul. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. Pentru alimentaţie. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. nervozitate. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. cu noduri la anumite distanţe.

în păduri tinere. vitaminele A. frunze. gută. de mari dimensiuni. De altfel. cardiace. Întrebuinţări. De asemenea. Practic. căţărătoare. circulatorii. PP. E.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. consumate în mod curent. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. tulburări vegetative. Prezentare. frunzele. Frunzele de gutui. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. substanţe mucilaginoase. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. producându-se chiar și unele ameliorări. ierboasă. tofolean. În acest context. Hameiul este o plantă perenă. fructele și seminţele gutuiului. hameiul este cultivat pe mari . Substanţe active importante: săruri minerale. stările febrile. sunt sâmburoase. de asimilaţie. amigdalină. uneori prezentându-se ca un arbust. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. protide. în amigdalite. ulei. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. Denumiri populare: măiugă. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. gluten. preparate sub formă de infuzie. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. fiind întâlnit în lunci. reumatism. în căderi fiziologice. Fructele se consumă ca atare. Prezentare. mămlugă. Ca dezvoltare în spaţiu. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. Tulpina se ramifică în partea superioară. glucide. în bronșite. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. guturai. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. B1. uneori până la 15%. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. microelemente. himel. hameiul seamănă. cu viţa de vie. enzime. Pom fructifer. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. stomatite. diareea. pulpa fructului. tanin. în hidratarea și curăţirea pielii. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. în tufărișuri. endocrine. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. În general. Acești germeni conţin săruri minerale. fiind prezent și în mitologia greacă. protide. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. C și PP. B. sleirea acestuia. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. în faringite. epuizarea. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. scoarţa ei având culoarea gri-închis. întrucâtva. în crize de creștere. acizi organici. Hameiul crește în flora spontană. vitaminele A. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. dar se prepară și sub forma unui decoct. pectine. Substanţe active importante: amidon. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. De exemplu. Prezentare. Preparatele de gutui (din flori. B2. aparţinătoare familiei moraceelor. Fructele. dizenteria. în revigorarea corzilor vocale. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. adică binecunoscutele gutui. fermenţi. afecţiuni ale pielii. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. datorită grâului. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu.

Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. hibiscusul este menţionat primul. provenită din zona Orientului și a Asiei. acizi. dar apare și sub formă cultivată. alături de măceșe și alte fructe. Întrebuinţări. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). eficiente. oxalic). Inflorescenţele (conurile). humolină. și hibiscusul. vitalizante. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. bacteriostatic. ulei esenţial. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. dar și un aliment cât se poate hrănitor. plăcute. trichomonoză. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. foarte lung. dar și decoct. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. În preparate și combinaţii medicinale. extract. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. Substanţe active importante: peroxidaza. ascorbic. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. malic. anorexie. substanţe minerale. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. În general. tinctură. Se prepară infuzie (în mod frecvent). utilizată în procesul de fabricare a berii. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. având. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. Prezentare. de circa 50 – 60 cm. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. dar și primăvara. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. fluidizează circulaţia sângelui. insomnie. sub formă de flori. Rizomul de hrean este cilindric. rareori și părţile tinere ale plantei. tartric. Plantă perenă. tanin. gros. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. sporește pofta de mâncare. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. Importanţă medicinală au și frunzele. hibiscitrină. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. reconfortante. hibiscină. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. având în compoziţia lor. parte a familiei malvaceelor. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. aparţine. tonice.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. dar și în cazuri de acnee și ten gras. Prezentare. Substanţe active importante: lupulină. Hreanul se folosește sub formă rasă. hibiscusul utilizat în mod curent. precum și mai mulţi acizi (citric. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. de asemenea. totodată. ci și medicinal. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. dar și sub formă de suc sau chiar salate. săruri minerale. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. de suprasolicitare. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. speciei Hibiscus sabdariffa. alb pe dinăuntru. precum și cu alte fructe de pădure. fiind un produs medicinal antiseptic. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. cât și externe. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. vitamina C. substanţe estrogene. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. nu numai din punct de vedere gastronomic. Aceste ceaiuri sunt indicate. cum ar fi cele generate de stres. cataplasme. plantă din flora spontană de la noi. De altfel. în mod obișnuit. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. un ulei. Întrebuinţări. în deranjamente digestive. ceaiurile fortifiante. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. . realizându-se o serie întreagă de băuturi. reduce durerile menstruale. antituberculos și antispastic. Există și alte specii de hibiscus. laxative. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. De obicei.

Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. Prezentare. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. Denumire populară: grâu negru. cât și economic. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. cu succes. atât în plan medicinal. au. plutitoare. fiind un factor de antrenare. litiaza urinară. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. reumatismul. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. de mobilizare a organismului. Hreanul este diuretic și expectorant. cel mai important compus este rutina (rutozida). Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. planta are nevoie de mult soare. au o valoare nutritivă însemnată. De exemplu. cistină. Tulpina de hrișcă poate ajunge. Pentru a înflori. leucoreea. în mlaștini. arginină. Are dimensiuni reduse. fiind muchiată. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. Întrebuinţări. Hrișca este o erbacee anuală. la maturitate. antiseptice. Iarba broaștelor înflorește toată vara. ci și în calciu. roșii sau albe. dar și în ape care curg foarte încet. Prezentare. fiind foarte bogate în amidon. Un mare specialist. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. . asemănătoare cu cea a orezului. Se spune că boabele de hrișcă. lizină. seminţele de hrișcă. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. până la înălţimea de 60 cm. cel puţin 50 de zile. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. mai ales la nivel periferic. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. Iarba broaștelor este o plantă de apă. cum ar fi cele pulmonare. în zonele nordice. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. contribuind la revigorarea organismului. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. Fagopyrum esculentum. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. dr. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Florile sunt roz. în primul rând. cu stoloni dezvoltaţi. Se cultivă. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. săruri minerale. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. guta. Alexander Reinhard. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. decorticate. fagopirină. Bineînţeles. utilitate deosebită. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. Întrebuinţări. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. chiar revulsive. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. întâlnită mai ales sub formă cultivată. Hreanul este un excelent condiment. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp.

cefalee. Are. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. laxative. ca vegetaţie în acvarii. cărnoase. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. din iunie și până în octombrie. ci și după aceea. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. la ușurarea nașterilor. Actaea racemosa.50 metri. însă. mai ales cele de pe ramurile tinere. cicatrizantă. Totodată. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. Prezentare. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. având o înălţime de până la 1. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. tanin. Substanţe active importante: săruri minerale. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. mai indicate fiind extractele. pe marginea drumurilor. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. precum și seminţele. Tulpina este păroasă. Substanţe active importante: cimicifugină. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. Prezentare. probleme cardiace). agent relaxant pentru piele și ţesuturi. Denumiri populare: troscot gras. Întrebuinţări. Frunzele și tulpina sunt consistente. în locuri părăsite. flavone. În cantităţi mari. tuse cronică. mucilagii. Denumire populară: cohoșul negru. De pildă. datorită aspectului său general. pline de suc. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. De culoare galbenă. Prezentare. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. antiinflamatoare. bronșite. capabil să înmoaie. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. în mod obișnuit. ochiul boului. vermifugă. alcaloizi. narcotice. Se prepară infuzie sau decoct. de mici dimensiuni. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. și virtuţi medicinale. preparatele din această plantă pot provoca avortul. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. hipertensiune. Întrebuinţări. Actaea spicata. floare de piatră. fiind administrată ca tonic. Iarba broaștelor se folosește. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. primăvara sau toamna. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. smântânică. spasme musculare. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Frunzele. Florile sunt sub formă de capitule și au . Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. folosite cu mare atenţie. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. dar și asupra tractului digestiv. spasme pe tractul gastro-intestinal. dar mai ales datorită florilor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. însă. Poate atinge înălţimea de un metru și. Denumiri populare: omag. astm. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. vitamina C și vitaminele din grupa B. Este o plantă perenă din familia compozitelor.

Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Datorită acestei înălţimi reduse. reumatisme. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. pielonefrite. bronșitele. inulină. iarbă amară. Întrebuinţări. magneziu. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. Substanţe active importante: uleiuri volatile. iar florile au culoare albastră. Întrebuinţări. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. nu depășește. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. camfor. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. Frunzele îi sunt lanceolate. mixtură. poligonon. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. . heienină. roșie sau albă. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. dificile. putând ajunge până la o înălţime de un metru. unguent. Substanţe active importante: hiperină. Substanţe active importante: acid galic. antispastice. Prezentare. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. Are tulpină simplă sau ramificată. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. depurative. Prezentare. tinctură. alantol. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. precum și arbutosidă – un compus specific. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Denumiri populare: ardeiaș. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. în zone mlăștinoase. calciu. acid fumărie. din iunie și până în septembrie. extract fluid. prin șanţuri. paralizii. blocaje și atonii musculare. principii amare. ulei esenţial. bronșice și expectorante. iar florile au forma unor spice cilindrice. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. ulei. Surprinzător. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. guta. înălţimea de un metru. Crește în locuri umede. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. ramnazină. fiind o iarbă meliferă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. De asemenea. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. ericinol. Se mai prepară cataplasme. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. ericolină. fiind antiseptice. Stimulează apetitul și digestia. cât și externe. Practic. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. pecingine. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. Prezentare. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Este o plantă cu tulpini lemnoase. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare.20 metri înălţime. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Principalul preparat care se obţine este decoctul. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. Face parte din familia boraginaceelor. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. astringente. Crește pe soluri părăsite. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. oxiuraza. noduroasă. Caluna vulgaris. în mod obișnuit. persicarină. cu tot cu frunze și flori. Tulpina. din care se face o infuzie. în manieră naturistă. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. extract fiuid. săruri de potasiu. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. Întrebuinţări. acid cafeic. Frunzele sunt lanceolate.

în zone de tufărișuri. Se prepară o infuzie. Prezentare. grupat sau izolat. din care se prepară infuzie. jireapăn. stomahice. arsurilor. prin efectele sale medicinale. Substanţe active importante: ulei volatil (0. consistente și au gust acru. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Valoare medicinală au frunzele. Face parte din familia araliaceelor. unguente și cataplasme. cu tulpină foarte lungă. în preajma pădurilor. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. tusea convulsivă. a stărilor febrile. iarba tutunului. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. groase. antisudorifice. reumatismul. de fapt. jneap.2 – 2%). turtei. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. de mici dimensiuni. Este un arbust ramificat. În cantitate mare. Face parte din familia cupresaceelor. decoct. de lumină. ienuperină. . Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). mucilagii. De asemenea.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. taninuri. Substanţe active importante: iederina. antiscorbutice. Poate fi întâlnit. Iedera este un arbust agăţător. a ulceraţiilor gurii. Substanţe active importante: flavone. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. decoct. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. infuzii. Frunzele sunt aproape ovale. litiaza biliară. Această plantă poate contribui. alcaloizi. în turbării. guta. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. ulcerele cutanate. abcesele). Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Denumiri populare: iarba ciutei. zaharuri. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. antidiareice. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. a unor boli de piele (de exemplu. săruri de potasiu și calciu. Prezentare. zaharuri. Face parte din familia crasulaceelor. au o culoare galben-verzuie. cu tot cu flori și frunze. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. fiind antiepileptice. din care se prepară cataplasme. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. Întrebuinţări. Denumiri populare: cetenă. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. Înflorește în aprilie-mai. rotunde. frunzele fiind ascuţite. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. acizi organici. precum și în hipertensiune. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Întrebuinţări. a rănilor greu vindecabile. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. iar florile. pistruii. asemănătoare cu acele bradului. Frunzele sunt verzi. și chiar a bătăturilor. Prezentare. bătăturilor. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. dar și micozele. peţiolate. la combaterea scorbutului. în păduri. direct pe zona afectată. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. Întrebuinţări. antiulceroase și chiar anticanceroase. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. tinctură. Este o plantă iubitoare de soare. lucioase. brădișor. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. rezine. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. verzișoară. o tufănică întâlnită prin fâneţe.

Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. rareori albe. ciuin alb. glicozide. uneori. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. cilindrice. ipcărigea are și proprietăţi depurative. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. Ipcărigea crește în flora spontană. mai ales. Aparţine familiei cariofilaceelor. Se prepară infuzie și decoct. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. analgezice și bronho-dilatatoare. Prezentare. iritând. a bronșitelor acute și cronice. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. mucilagii și. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. a cistitelor. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. Prezentare. a gutei. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. de obicei. la prepararea halvalei. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. sedativ. adesea. iar frunzele sunt mici. Frunzele sunt lanceolate. gastro-duodenitele. Întrebuinţări. protide. acid galacturonic. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). În combinaţie cu alte plante medicinale. conţin o ciano-glucozidă. De asemenea. Întrebuinţări. caz în care se ajunge la hematurie. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. Dezvoltă un rizom foarte puternic. Substanţe active importante: saponine. turtite. carminative. seminţele macerate și decoctul. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. Tulpinile sunt mult ramificate. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. lucioase. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. emolient. cu obârșii exotice. mai ales . de exemplu. cultivată. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. infecţiile căilor respiratorii. albastre. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. Substanţe active importante: grăsimi. florile fiind. Rareori. alungite. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. antiseptic. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. Aparţine de familia labiatelor. ulei volatil. coroana miresei. dar și restul plantei. gipsogenina. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. ipcărigea apare și în forme cultivate. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. însă. Prezentare. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. pot fi roșii sau chiar albe. ca expectorant. dese.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. reumatismului. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. Isopul este un mic arbust. este indicat în anorexie. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. heterozide. de culoare maro. abceselor și furunculelor. În primul rând seminţele. la prelucrarea pieilor. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. Este o plantă anuală. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. Inul înflorește în iulie-august. în fabricarea unor produse cosmetice. De asemenea. Florile au culoarea albă sau roșietică. Denumiri populare: gipsăriţă. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. Tulpinile inului sunt drepte. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. Întrebuinţări. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. săruri minerale. laxativ. Florile au culoare albastră. căile renale.

au culoare roz. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. uneori. malurile râurilor. Tulpina. aducându-l la normal. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). Prezentare.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Această specie de izmă. compuși triterpenici. izma reface climatul gastro-intestinal. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). a cosmeticelor. antidiareice. cu frunzele dinţate și creţe. în cea alimentară. ci și în industria farmaceutică. acetat și valeriană de metil. are o culoare roșietic-violetă. . Prezentare. fiind un carminativ eficient. Poate ajunge până la 1. se cultivă. bronșita. colină. din acest motiv. astmul. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Din punct de vedere medicinal. mentă. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. foarte plăcut. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. mintă. Totodată. lacuri de pădure. sângele în mișcare. Florile. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. fiind un bun vasodilatator. chiar mlăștinoase. și asupra reumatismului și a urticariei. totodată. antispasmodic. Practic. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. Întrebuinţări. totodată. inclusiv la nivelul capilarelor. hipotensiv. hipertensiunea arterială. aparţinătoare familiei labiatelor. fiind o plantă meliferă.20 metri înălţime. fiind și un bun regulator al digestiei. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. punând. compuși antibiotici. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. Frunzele sunt opuse. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Substanţe active importante: mentol liber. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. substanţe minerale. deseori ramificată. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. are aceleași utilizări ca și izma bună. sudorific. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. alungite și au un miros specific. Întrebuinţări. Denumiri populare: izmă de leac. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. mentonă. expectorantă. dispuse în spic în vârful ramurilor. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. hipericină. compuși sterolici. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. Sub formă de infuzie (ceai). diuretice. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. Este utilizată și ca aromatic. în patru muchii. Băile cu infuzie de izmă acţionează. Mentolul și mentona. bălţi. însă. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. de relaxare. Este o izmă de talie mai mică. expectorant. antispastice. mintă de grădină. recomandate fiind băile cu infuzie. heterozidă. sudorifice. antiemetice. Întrebuinţări. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. Prezentare. Denumire populară: izma de baltă. precum și alţi compuși specifici. este verde. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. Notabile sunt și efectele carminative. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. florile fiind roșii-violete. în combaterea colicilor abdominali. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. Este o plantă erbacee perenă. Substanţe active importante: ulei eteric. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. are stoloni și rizom.

Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. cum ar fi negii. Are acţiune calmantă și antireumatică. alior. dispuse solitar sau grupat. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. conurile tinere. Întrebuinţări. cum ar fi nervul sciatic. Are un rizom puternic. roz sau chiar albă. lipide. aflându-se plasate în teci micuţe. În formă de ace. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. Laptele câinelui este o plantă toxică. Euphorbia seguieriana. vârfurile acestora fiind. latex. în mod direct. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. înflorește intens. se folosește. însă. această plantă este neramificată. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. ascendente. Datorită toxicităţii sale. a marginilor de cale ferată și de șosea. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. Prezentare. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. tulpina secretă un suc lăptos. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. Pentru aplicaţiile externe. Face parte din familia pinaceelor. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. În general. rășină. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. Jneapănul înflorește în mai-iunie. Acest suc pătează pielea. cu miros specific. local.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. În general. Denumiri populare: laptele cucului. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. și seminţele. precum și ca diuretic. Prezentare. aflate la subsuoara frunzelor. dar mai ales în regiunile alpine. din mai și până în august. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). atunci când este înflorită. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. La rupere. dar și proteine. Preparată sub formă de decoct. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. Substanţe active importante: ulei eteric. cu o înălţime maximă de 4o cm. iar din rășină se produce terebentină. Înălţimea maximă – trei metri. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. Florile. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. locale. Întrebuinţări. Denumire populară: jep. pecinginea. Euphorbia helioscopica. Se prepară decoct. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. două câte două. pistruii. ulei volatil. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. tulpina fiind rotundă și subţire. a terenurilor virane. acest arbust are conuri. laptele secretat de plantă. Extern. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. Fiind conifer. Prin tradiţie. Întrebuinţări. Face parte din familia euforbiaceelor. . Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. Euphorbia stepposa. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). mai rar.

vitaminele B1. Pentru terapii medicinale se prepară extract. Acidul citric. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. cicatrizantă. însă. infuzie. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. acizi (în miezul de lămâie). Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. Totodată. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. protide. împotriva bolilor infecţioase. reglează și impulsionează metabolismul celular. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. În tutungerie. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. important în structura pulpei de lămâie. Lăcrimioara este o plantă erbacee. glucide. sucuri. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. Întrebuinţări. adesea având o culoare verde-închis. Rizomul său este foarte puternic. aritmie. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. în apoplexie și chiar epilepsie. antitermică. Din punct de vedere medicinal. otitelor. esenţe parfumate și carbonat de calciu. Frunzele. de asemenea. groase și lucioase. Prezentare. antimigrenoasă. citrol. Substanţe active importante: ulei volatil. sinuzitelor. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. mai ales. astringentă. având o mireasmă inegalabilă. extracte. gutei. palpitaţii). flavonoide (în coaja de lămâie). litiaze. chiar decisivă. Denumire populară: mărgăritar. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. mai puţin în iulie. săruri minerale. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. Întrebuinţări. India. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. Denumiri populare: alămâi. Cu lămâie se tratează. în curele de slăbit. rinitelor. în zonele de deal și câmpie. Face parte din familia rutaceelor. PP și mai ales C. afecţiunile hepatice și cele biliare. lămâia fiind un adevărat bactericid. Face parte din familia liliaceelor. reumatismelor. convalozidă. binecunoscuta lămâie. Florile sunt albe. dar apare și în culturi. lămâia este antiseptică. acizi diverși. perenă. În stare proaspătă. majalină. tinctură. ulei volatil. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. Prezentare. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Rizomul. Fructul este o bacă. diabet. Ca plantă medicinală. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. limonină. în tufărișuri. saponină. Face parte din familia solanaceelor. uneori roze sau gălbui. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. precum și în cea a parfumurilor. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. . Florile sunt albe. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. B2. convalotoxol. din care se prepară decoct. aftelor. Citrus medica. pulbere. alcooli. asistolie. în funcţionarea aparatului circulator. în păduri. lămâia are un șir întreg de utilizări.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. în varice. hemoragiilor nazale. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. adesea. Și tot lămâia este. lipide. Rizomul de lăcrimioară este alungit. florile și frunzele. pe pajiști. infuzie. identificată cu vitamina C. pectine. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. sub formă de clopoţei. Lăcrimioara crește în flora spontană. câte două-trei la fiecare plantă. Patria lui de origine este. Prezentare. flebite. angină pectorală.

Denumiri populare: lemnuș. Din acestea se prepară infuzie. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . numită ligulină. agăţătoare. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. în vindecarea rănilor vechi. poate deveni târâtoare. acid dulcamaric. dar și hemoroizii. Prezentare. în cicatrizarea rănilor. Frunzele. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. precum și o substanţă specifică numită abrotină. are un gust amărui. de a reduce durerile și crizele de reumatism. antiinflamatoare. fiind o plantă otrăvitoare. de asemenea. Înflorește la începutul verii. vitamina C și o substanţă specifică. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. Substanţe active importante: solanină. florile fiind de culoare albă. fiind de găsit în flora spontană. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. Denumiri populare: lemn câinesc. de culoare violetă. solanidină. chiar celulita și bolile reumatismale. astringentă. la rându-i. Face parte din familia oleaceelor. sunt otrăvitoare. Sunt indicate. aftele. de a combate bronșitele. Întrebuinţări. În activităţile casnice sau industriale. flavone. eucaliptol. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. de o mare varietate. tusea pe fond nervos și astmul. iar frunzele. aflată în fructe. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. în digestie leneșă. de a igieniza sistemul circulator. principii amare. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. Acest arbust face parte din familia compozitelor. cicatrizante. se prepară decoct. Mirosul acestor flori este respingător. Scoarţa de lemn câinesc are. iar tulpina. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). tulichioară. Întrebuinţări. decoct și tinctură. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. Fructele. În practica medicinală se folosesc tulpinile. zdrobite. De asemenea. este considerat ca fiind subarbust). în lunile iunie și iulie. mai ales în zonele cu tufărișuri. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. Întrebuinţări. frunzele. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. cataplasme. niște bobiţe roșii (bace). lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. sunt grupate în inflorescenţe. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. au formă de elipsă. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. glucozide. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. până la intoxicaţii cu mercur. cumarină. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. totodată. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. antialgică. pelin domnesc. peţiolate. uneori. lemnul lui Dumnezeu. Prezentare. acizi. mălin negru. scoarţa. digestive. Este o plantă lemnoasă. extract apos. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. lemnul câinesc este folosit drept colorant. la început. de exemplu). stomatitele. cu o ramificaţie foarte puternică. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. tuse și chiar unele tumori. frunzele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. pentru uz medicinal. fructele. zaharuri. cununiţă. și un bun antiscorbutic. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. când este gustată. în ulceraţii ale pielii. Din acestea. Substanţe active importante: siringină. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. mici. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. din care se prepară infuzie. Florile. sunt crestate. de la câmpie până la munte. tanin. Lăsniciorul crește în locurile umede. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. și în combaterea bolilor de piept. a epilepsiei. importante virtuţi medicinale. cireș de pădure. Coaja acestei plante este.

ale ficatului. importante fiind. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. dar crește și în flora spontană. În aplicaţii medicinale. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. sedative. asemănători căţeilor de usturoi. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. în locuri adăpostite și pustii. Frunzele au formă de elipsă. depurative. uneori chiar mai mult. dar și sub formă de macerat. Acţionează. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. Prezentare. Este recomandată în avitaminoze. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. tonificatoare. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. În general. diuretice.50 metri. Prezentare. Crește în toate zonele României. Aparţine familiei umbeliferelor. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. după încheierea perioadei de vegetaţie. Din punct de vedere medicinal. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. acid glabric. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. mixtură sau pulbere. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. frunzele și . În mod obișnuit. rizomul. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. format din solzi groși. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. rădăcină dulce. Atenţie. cu o înălţime de până la 1. manitol. o poţiune. traheita. glicirizină. iar florile. Fructul este o capsulă. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Leurda înflorește în aprilie și mai. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Denumire populară: iarbă dulce. fiind crestate și consistente. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. Denumire populară: usturoiţă. Subarbust. expectorante. fiind o plantă perenă. faringita. artrita. bilei și căilor urinare. uneori au formă rombică. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). amidon dulce (circa 30%). Prezentare. calculii renali și biliari. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). specific. rareori și în iunie. Concluzionând. antiinflamatoare. vitamine din grupa B. Leurda are virtuţi antiscorbutice. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. a tractului gastro-intestinal și nu numai. de asemenea. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. Face parte din familia liliaceelor. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. În pământ. Substanţe active importante: zaharuri. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. dismenoreea. bronșita. considerată a fi forma cea mai eficientă. de culoare albastru-violet. Este foarte apreciat în bucătărie. Întrebuinţări. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. au dimensiuni reduse. Tulpina este însoţită de două frunze. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. ulei rășinos (15%). diuretice. decoct. firuţă. însă. acid glicirhizinic. iarbă tare. în gastrite.50 metri. Întrebuinţări. în reglarea activităţii rinichiului. leurda are un bulb ovoidal.70 stomacului.

metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. cum ar fi colicile abdominale la copii. mesteacănului. Frunzele sunt mărunte și înguste. două boli grave: difteria și tuberculoza. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. dezvoltă numeroși lobi. plăcut mirositoare. . Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. devenind tradiţională pentru această industrie. constipaţiile. săruri minerale. Pentru uz medicinal se culege talul. Metionina conţine. Levănţica are tulpinile ramificate. antispasmodice. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. în insomnii. linalol. spichinel. carminativ. Talul acestui lichen. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. bronșitele. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. pe lemne. dar și uscat. de hiperexcitabilitate. carminative. Întrebuinţări. precum și pe stânci sau pietre. Mai mult decât atât. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. putregaiuri. Prezentare. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. cumarină. cicatrizante. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. pentru infuzii. Aparţine familiei labiatelor. utilizat în industria cosmetică. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. edemele renale. în afecţiuni renale. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. Substanţe active importante: uleiuri eterice. în cefalee și migrene. levănţică de grădină. depinde de anotimp. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. edemele cardiace. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. Denumiri populare: levand. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. În scopuri medicinale. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. dar și cu calităţi antimicrobiene. sulf. acizi organici. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. Contrar celor știute din medicina tradiţională. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. acetat de linaloj. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. traheitele. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. numită de specialiști nervaţiune. Prezentare. geraniol. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. pe căzături forestiere. prezentându-se sub formă de tufe. Întrebuinţare. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. Întrebuinţări. Levănţică este o plantă cultivată. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. durerile menstruale. Substanţe active importante: ulei volatil. regulator al tractului intestinal. Seamănă cu o tufă mai mică. terpinol (compusul cel mai important). sedativ. ci și pe cea a fagului. poate inhiba. vitamine. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Peltigera canina este un lichen. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. În vârful ramurilor se află florile. printre altele. Din florile de levănţică se face infuzie. aninului. precum și în reumatism și stări de agitaţie. Întrebuinţări. sau sub formă de tincturi sau pulbere. Prezentare. în tulburări stomacale și abdominale. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. expectorant. Lobii sunt ca niște benzi înguste. de neliniște.

Prezentare. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. au un peţiolul lung. Denumire populară: limbariţa. Tot în medicina tradiţională. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. din care se prepară infuzie sau comprese. în retenţii urinare. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. și pot fi folosite la salată. acizi. alantoină. extracte. Frunzele sunt ovale și au peţiol. Frunzele sunt păroase. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. Crește în tufișuri. precum și frunzele. Frunzele. se recoltează frunzele. Prezentare. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. Tulpina. Face parte din familia boraginaceelor. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. peţiolate. în cazuri de febră. Prezentare. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. iar florile au culoarea albastră. ușor îngroșate. în luna mai. Denumire populară: miruţă.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. Întrebuinţare. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. Dezvoltă un rizom gros. dezvoltată. antiseptice. decoct (din frunze). au importanţă rizomii și rădăcinile. iar tulpina exterioară este ramificată. Liliacul face parte din familia oleaceelor. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Întrebuinţări. de la liliachiu la alb. la eliminarea multor substanţe toxice. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. liliacul este util și în cazuri de febră mare. de mici dimensiuni. perenă. calmante. Pentru uz medicinal se recoltează. Întrebuinţări. combinaţii de ceaiuri. Prezentare. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. au un gust deosebit. în afecţiuni pulmonare. Are o tulpină ramificată care. De asemenea. dar mai ales ramurile tinere cu flori. Liliacul înflorește în luna mai. . mucilagii. contribuind la detoxifierea organismului. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. În peisaj. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. Frunzele. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. Limba broaștei este o plantă de apă. în reumatisme și răceli mari. cu o înălţime de până la 70 cm. Florile. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. cu o formă de elipsă. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. precum și extracte apoase sau fluide. de formă eliptică. în tulburări ale funcţionării inimii. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. este suculentă. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. mai ales prin urină. În acest scop. substanţe minerale. se ramifică în partea superioară. rareori fiind de culoare roz. au culoare albă sau roz. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. întreaga plantă. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. cenușie. erbacee. atunci când se înţărcau copiii. în ameţeli și dureri de cap. calciu. în sălbăticie. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. decoct (din frunze). Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). ceva între măcriș și ștevie. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). în prima perioadă de vegetaţie a plantei. chiar și în meandrele râurilor. când apa devine stătătoare. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. Din punct de vedere medicinal. Liliacul are și proprietăţi medicinale.

fortifiant. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. anemii. De altfel. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. inișor. precum și la stimularea activităţii plămânilor. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. ale naturiștilor. este fragedă. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. apoi flavonoide. sirop. ci și medicinală. Se consumă . Crește de-a lungul drumurilor. de culoare albă. fiind foarte hrănitoare. Într-o oarecare măsură. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. De asemenea. Se prepară suc. a ficatului. acizi organici. Întrebuinţări. iar florile. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Are frunzele crestate. sunt grupate sub formă de ciorchini. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. se poate utiliza întreaga parte aeriană. dar mai ales vârfurile cu flori. Prezentare. remarcată atât datorită florilor sale galbene. sub formă de salată sau inclusă în salate. Prezentare. sodiu. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. remineralizante. un medicament și un aliment. limba mielului făcând din vin. cochlearină. căilor ferate. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. din care se prepară infuzie. deci. se recomandă utilizarea plantei. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. Prezentare. fosfor. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. vitamina C. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. infuzie. Face parte din familia cruciferelor. Linariţa este o erbacee din flora spontană. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Aparţine familiei scrofulariaceelor. alcaloizi. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. rășini. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. la îmbunătăţirea vinului. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. potasiu. sub formă zdrobită și macerată. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. iod. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. la marginea pășunilor și a pădurilor. fosfor în cantitate mare. stare generală proastă. decoct. ficatului. bumbăcăriţă. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. rinichilor. Substanţe active importante: calciu. cu adevărat. în locuri părăsite. prin terenuri înţelenite. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. Întrebuinţări. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. laxative. extract. remineralizant. Întrebuinţări. săruri minerale. furuncule). Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. afecţiunilor cutanate (acnee. hemoroizilor. Limba mielului este un puternic revitalizant. Denumiri populare: bumbac de câmp.

sodiu (în cantitate însemnată). folosite. În ceea. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. lintea este recomandată celor care se refac după boală. uneori chiar o singură zi. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. Fructele sunt niște capsule. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. Substanţe active importante: saponină. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. mai ales intelectual. Întrebuinţări. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. ce privește frunzele de lumânărică. săruri minerale. În terapiile naturiste se utilizează. violetă. uneori și frunzele (pentru cataplasme). ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. Fructul este o capsulă ovoidă. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. Prezentare. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. . Intern. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. dar sunt reînnoite mereu. lanceolate. lintea germinată. de culoare galbenă. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. celuloză. coada lupului. ușor albicioase. loţiuni. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. cu succes. Întrebuinţări. alterne. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. Frunzele sale sunt mari. mucilagii. Aceste preparate facilitează expectoraţia. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. mangan. celor care depun un efort mare. Prezentare. decorând pajiștile. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. în care se găsesc seminţele. florile fiind mari. și în industria farmaceutică. Denumiri populare: mac iepuresc. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. macul cucului. zaharuri (în cantitate semnificativă). Tulpinile sunt păroase. Verbascurn thapsiforme. pline cu seminţe de culoare neagră. fâneţele. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. de altfel. vitaminele A. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. din acestea se prepară cataplasme emoliente. Florile au petalele foarte mari. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. mucilagii. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. ulei volatil. B2 și C. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. Pentru uz medicinal. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. bază a multor reţete foarte nutritive. B1. pârloagele.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. Ovidiu Bojor. dr. Fiind un aliment energetic. roz. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. albă. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. decoct. tanin. lipean. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Din lumânărică se prepară infuzie. proteine în proporţie de 24%. Potrivit farm. culturile de cereale. astenicilor. Denumiri populare: coada boului. amidon. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. Substanţe active importante: alcaloizi. cataplasme. terenurile abandonate. a tusei convulsive. Extern.

în farmacie. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. nechibzuit. Preparatele de mac de grădină. Folosite fără măsură. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. așa cum s-a spus. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. laudanină. mac. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. De asemenea. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. tebaină. La rândul său.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. . morfină. heroină. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. procesul digestiv. Macul contribuie. dizenteria și chiar holera. colecistului și uterului. deși iniţial produc o stare de agitaţie. se întrebuinţează împotriva tusei. a spasmelor. precum și ale vezicii. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. De fapt. Substanţe active importante: papaverină. morfină. codeină. stomacaie. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. uretrale. a stărilor de melancolie. angine pectorale și în gripă. de pildă. Valoare medicinală au seminţele de mac. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. considerat a avea calităţi de excepţie. Tot cu mac se tratează diareile puternice. Prezentare. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. precum și ca plantă ornamentală. la reducerea stărilor de anxietate. în limite normale. tinctură de opium. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. un latex. latexul. deoarece pot apărea complicaţii grave. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. frunzele și. Datorită numărului mare de substanţe toxice. de asemenea. dintre care cel mai important este morfina. acidul acetic. la combaterea ipohondriei. Denumiri populare: macul alb. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. Din opiu. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). senzaţia de durere din sistemul nervos central. pudră de opium. readucând. principala componentă a opiului. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. În mac se mai găsesc acidul lactic. mai ales sub formă de decoct. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. violet. narcotină. laringită acută. siropuri. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. roșu. având rol de calmare a durerilor. mai ales. zaharuri. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. practic. roz. utilizat în bolile de piept. dar și din cojile uscate de mac de grădină. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. uneori fiind ramificată în partea superioară. Morfina este. Fructul este o capsulă. mai puţin cunoscute. ca și macul de câmp. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. din familiei papaveraceelor. Întrebuinţări. totodată. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. Morfina anulează.5 metri înălţime. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. Codeina. Din acest motiv. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac.

Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. acesta semănând. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. substanţe proteice. sodiu. paradontoză. fructele crude. În mod obișnuit. Valoare medicinală au și frunzele. calciu. var. Fructele crude sunt antiscorbutice. suculent. acizi și mai ales brom. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. ceaiul iezuiţilor. potasiu. lipide. mandarinul are și proprietăţi sedative. taninuri. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Întrebuinţări. acid galic. Importanţă medicinală au frunzele de mate. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. prin urmare. Întrebuinţări. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. yerba mate. hemoroizi. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. vitamina C. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. Substanţe active importante: ulei volatil. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. fosfor. culoarea fiind gălbuie. laxative. consistent. Malaiezia. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. hemostatice. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. Spre deosebire de portocal. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. cu sparanghelul și conopida. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). obţinută din frunze și scoarţă. Face parte din familia anacardiaceelor. Prezentare. Pentru uz medicinal. de asemenea. glicozide. În alimentaţie. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. cu frunze ovale. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. hemoragii. zaharuri. originar din China. cu peţiol puternic. Din acestea se prepară infuzie. Mai nou. fosfor. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. dar și medicinală. Este plăcut la gust. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. scoarţa. Substanţe active importante: vitamina C. Preparatul principal este un . Denumiri populare: ceai de Paraguay. inclusiv budinci și plăcinte. care sunt consistente. Întrebuinţări. Florile sale sunt albicioase. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. ceai brazilian. de la mandarin se recoltează frunzele. antiseptice. precum și vârfurile tinere. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. în multe privinţe. În fapt. Laos. diuretice. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. fraged. florile. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. originar din America de Sud. celuloză. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. Mandarinul este un arbust cu flori albe. glucide. seminţele. fosfor. aproape cărnoase. datorită bromului. cu tot cu frunze. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. cicla. consistente. săruri minerale. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. dar și în Vietnam. Poate atinge înălţimea de șase metri. vitamine. ondulate. un anafrodiziac ușor. fiind. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. mâncăruri naturiste. Substanţe active importante: acizi organici. supe. înalt de trei-patru metri. Are. cărnoase. protide. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. Aceleași cu ale portocalului. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. cărnos. dizenterie. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. Prezentare. foarte multe săruri minerale (potasiu. calciu. boli ale pielii . Principalul preparat este infuzia. Prezentare. pericarpul și pulpa fructului. mangoldul este o varietate de sfeclă. decoct și suc. roză sau albă.

microelemente. Crește intens. energetic și ușor digerabil. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. pectine. Substanţe active importante: vitamine (B1. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. însă. Mazărea este. Acum. B2. ulei gras volatil. Face parte din familia leguminoaselor. Mazărea este o erbacee anuală. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. acizi. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. și mai ales C). originară din Asia Centrală. lipide. fiind ușor de recunoscut. având. lactonă. vasodilatatoare. un aliment foarte hrănitor. antihelmintică. taninuri. cafeină (2 – 4%). Între timp. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. zaharuri. de doi-trei metri. hidraţi de carbon. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. de obicei. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). Întrebuinţări. Contribuie la tratarea avitaminozelor. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. Întrebuinţări. a calculozei renale. e adevărat foarte nutritiv. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. cacadâr. Prezentare. Poate fi eficient în curele de slăbire. palpitaţii. când are condiţii. dar foarte rezistent. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. agitaţie. lemnoase și pline de ghimpi. Acest produs are acţiune tonică. care se găsește în special în mazărea verde. antiinflamatoare. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. în locuri expuse soarelui. în cazuri de anemii. Este un arbust puternic împământat. rug sălbatic. o înălţime nu prea mare. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. Florile au culori diferite fiind. obezitatea. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. roz. vanilină. enterocolitelor. mate devine toxic în doze mari. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. în primul rând. mai ales pentru ficat. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. fier. răsură. Este utilizat. Măceșul crește de la câmpie până la munte. de obicei galbene la maturitate. edemele. și poate ajunge până la doi metri lungime. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. P. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. totodată. Multă vreme. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. În ceea ce privește caracterul său energizant. în dilatarea arterelor. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Prezentare. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. este cultivată foarte mult. dar și în oboseală fizică și nervoasă. ce conţine seminţele. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. rareori roșii sau albe. acid malic. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. lucrurile s-au schimbat. lecitină. ci și în furajarea animalelor. teobromină. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. potasiu. Ca vitalitate. în dureri de cap. Întrebuinţări. combătând celulita. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. precum și împotriva viermilor intestinali. diuretică. Denumiri populare: trandafir sălbatic. dar poate provoca și insomnie. zimţate. vitamine. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. cu peţiol subţire. fosfor. acid citric. . ca și în vechime.

Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. foarte mici și ele. Poate ajunge până la un metru înălţime. cu o dungă roșie. cu un gust acru pronunţat. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. motiv. antiscorbutică. Întrebuinţări. cu precauţie. în avitaminoze. De asemenea. având. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. în deranjamente intestinale. mădiran. această tulpină se lemnifică. Ca vermifug (antihelmintic). uneori roșii. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. măcrișul este folosit și în bucătărie. laxativă. De altfel. liliachii sau albastre. Frunzele. carminative. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. din acest. Din măghiran se face infuzie. Are un rizom dezvoltat și ramificat. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Tulpina de măcriș este dreaptă. Denumiri populare: mărgăran. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. calmează spasmele . acoperite cu perișori. Prezentare. depurativă. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. în reumatismul cronic degenerativ. Măcrișul crește prin fâneţele. Prezentare. dimensiuni mai reduse. Florile. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. De origine mediteraneană. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. importantă este partea aeriană a măghiranului. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. având culoarea verde. Aparţinând familiei oxalidaceelor. ulei volatil. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. sedative. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. de formă ovală. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. deci și în ţara noastră. Denumiri populare: măcrișul caprei. măceșul se dovedește nu numai eficient. măcrișul are acţiune diuretică. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. Florile sunt mici și albe. mageran. Are frunzele mici. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). din acest motiv. preparând din el salate și suc. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). Este o plantă perenă ce crește în flora spontană.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. înaltă de maximum 60 cm. Crud sau sub formă de infuzie. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. totuși. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. maghiranul face parte din familia labiatelor. Întrebuinţări. La maturitate. maioran. antiseptice. Frunzele. dar și plăcut la consum atunci când fructele. Prezentare. Întrebuinţări. însă. deal și zona subalpină. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. sporește aciditatea. curăţate de seminţe și peri. Florile sunt mici și verzui. în gută. au culoare albă sau roșie. Este utilizat și în hipocalcemie. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. Plantă de cultură. se amestecă cu miere. diminuează colicile stomacale. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). Denumire populară: măcrișul mărunt. Din punct de vedere medicinal. se recomandă a fi utilizată.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

având acţiune antispastică. doamna codrului. late. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. alcaloizi. sunt comestibile. precum și celor suferinzi de inimă. smârdar. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. Denumiri populare: cireașa lupului. din care se fac mai multe preparate. substanţe amare. în zone cu arbuști. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. perenă. niște bobiţe sferice. care sunt puternic toxici. Preparatul principal este infuzia. scopolamină. Panicum miliaceum. aminoacizi. ulcerul gastric și duodenal. antiasmatică. De aceea. Preparatele de mătăciune acţionează. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. adică în condiţii de maximă securitate. Ajunge până la 1. potolind durerile abdominale. Mult timp.5 metri înălţime. De fapt. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. Merișorul înflorește în mai și iunie. Merișorul crește în zona montană și este melifer. foarte otrăvitori. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. Florile sale au culoare albă. Boabele au formă rotundă. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. protide. Din frunze se prepară apa de melisă. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. înflorite. Întrebuinţări. ci și în industria farmaceutică. în principal. lipide. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Datorită valorii sale nutritive. violete. boala lui Parkinson. vasodilatantă. Fructele sunt modeste. iar în interior sunt gălbui. sub formă de bacă de culoare roșie. această plantă conţine. astmul bronșic. Letaria italica. roșcate. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. Aparţine familiei solanaceelor. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. în cantitate mare. Substanţe active importante: atropină. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. Fructele. tanin. în luminișuri. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. Face parte din familia rozaceelor. înaltă de 1. Contribuie. acid salicilic. acid cafeic. . aspre pe partea inferioară.5 metri. Substanţe active importante: ulei volatil. negre. Prezentare. uneori roz-roșietică. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. beladonină – care sunt niște alcaloizi. Mătrăguna este o erbacee puternică. Florile sunt brune. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. precum și în oftalmologie. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. în totalitatea ei. beladonă. mai ales vârfurile tinere. Denumiri populare: afin roșu. Prezentare. Prezentare. Întrebuinţări. Utilizarea mătrăgunei. rareori ovală și sunt mici. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Întrebuinţări. doamnă mare. Boabele de mei au și valoare medicinală. de asemenea. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. vitamjna A. în tufărișuri. fiind verzi în permanenţă.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Are frunze liniare. mucilagii. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor.

curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. mugurii. seva. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. Gudronul. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Belarus și Finlanda. acid citric. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. cu valoare forestieră. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. mastacin. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. și flori mici. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). este un remediu în bolile de piele. Compușii specifici sunt betulina. Coaja sa este albă. însă. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. vitamina C. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. tinctură. În Rusia. Totodată. ornamentală și medicinală. a acidului uric și ureei. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. sunt romboidale sau triunghiulare. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. mesteacănul formează păduri uriașe. în tratarea hipertensiunii arteriale. frunzele tinere. Se prepară infuzie. loţiuni și comprese. a n efritei cronice și a gutei. esenţe parfumate. lucioase și subţiri. De altfel. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. acidul betulalbinic. în eliminarea pietrelor de la rinichi. fiind un diuretic puternic. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. sirop diuretic. Întrebuinţări. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. din care se prepară infuzie. mai ales. Prezentare. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. coaja și. . a edemelor cardiace sau renale. Denumiri populare: scai de tufă mare. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. în cazul mesteacănului. Denumiri populare: măstacăn. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. ulei esenţial. În România. Totodată. ducând la înnoirea organismului. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. De asemenea. care se recoltează primăvara. malic și benzoic. în dizolvarea calculilor renali. violete. Substanţe active importante: hidrochinonă. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. flavone. sub formă de decoct. În afecţiunile renale. se manifestă și ca un bun dezinfectant. Substanţe active importante: saponine. foliolele fiind lanceolate. Importanţă medicinală au. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. Întrebuinţări. tanin. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. Ceva mai nou. Familia de care aparţine – betulacee. vin tonic și febrifug. De asemenea. săruri minerale. mixtură și un extract. cu miros plăcut. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. precum și în industria cosmetică. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. Frunzele. betulalbina. cum ar fi guta și reumatismul. Are frunze digitate. taninuri. lemnul lui Avram. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. extract fluid. vitamina C. decoct. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Prezentare. numai de către specialiști.

Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. magneziu. a bronșitelor. încât vechii evrei considerau acest arbore. Altfel. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. fiind revigorant și remineralizant. Fructe foarte nutritive. ulcer gastric și duodenal. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. Migdalul este un arbore mediteranean. săruri minerale. iar în ultima fază de dezvoltare. amigdalină. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. emulșină. simptoame. Oltenia. Întrebuinţări. Acesta este indicat și în anemii. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. Din acest motiv. acizi organici. Din acest motiv. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. pe marginea drumurilor. însă. plămânărică. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. Potrivit specialiștilor. migdalele dulci. Acţionează și asupra căilor respiratorii. au proprietăţi diuretice. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. Prezentare. Bune pentru consum uman sunt. Substanţe active importante: acid salicic. chiar tuse convulsivă. vermifuge. vitamine (mai ales A și B). Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. din familia boranginaceelor. Amygdalus communis. în culturi din Dobrogea. inclusiv în plan psihic. dar poate fi întâlnit și la noi. . cicatrizant. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. reumatism. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. alantoină. devin albastre. Acest preparat are efect depurativ. ci și frunzele. bucuria de a trăi. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). în luminișuri. care nu pot fi consumate de oameni. Denumire populară: cuscrișor. Aceste preparate. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. în care se găsește sâmburele de migdal. acid oleic. hidraţi de carbon. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. mielăreaua se folosește. de asemenea. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. fiind utilizat în tratarea astmului. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. febrifuge. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. cu succes. Florile sunt roșii. calmante. antidiareic. Mierea ursului este o erbacee perenă. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. potasiu. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. pentru liniștirea călugărilor. emoliente. cu tot cu fructele sale. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. Prezentare. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. ca pe un dar al lui Dumnezeu. de aceea. Este. afecţiuni. fermenţi. Uneori. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. De exemplu. cât și în afecţiuni renale. În general. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. după polenizare. din care se prepară infuzie și decoct. Banat. în cosmetică și în farmacie.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. Tulpina este dreaptă și suculentă. Întrebuinţări. calciu. vitamina C. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. pe fâneţe și pajiști. Aparţine familiei rozaceelor. saponine. florile. Fructul este o drupă. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. redându-i. reface echilibrele hormonale. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. Preparatele din frunze. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. analgetic. cojile.

o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. Foarte hrănitoare. fiind cunoscut sub numele de mannă. ca plantă ornamentală. printre care și mirtul. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. sunt grupate. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. de asemenea. Din . nici florile. La începuturi. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. frunzele uscate și rădăcina. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. revitalizantă. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. soluţii uleioase. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. în inflamaţii interne. pentru terapii medicinale. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. Frunzele mojdreanului sunt compuse. în migrene. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. așa cum și roșia a fost folosită. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. eucaliptol. afecţiuni dermatologice. polizaharide. prin tradiţie. proprietăţi antiseptice. au devenit deja obișnuinţă. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. și nici coaja. de culoare albă. Mirtul este o plantă aromatică. hemostatice. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. tanin. dar și ca laxativ. rezină. soluţii pe bază de alcool. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. Mirtul are frunze alungite. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. hemoroizi. saponozide. reumatism. chiar și la copii. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Pentru a fi conservat. Florile sunt mici și au culoare albă. rășină. Întrebuinţări. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. Face parte din familia umbeliferelor. se usucă în condiţii naturale. remineralizantă. în bolile căilor respiratorii. Denumiri populare: frasin de munte. dar și în hemoragii interne. Se prepară – infuzie. astringente. fiind cultivat de foarte multă vreme. Întrebuinţări. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. extracte.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. utilizate în gută. iar florile. utilizat. se pot utiliza toate părţile acestei plante. Prezentare. tinctură. Unii herbaliști consideră însă că. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. cineol. Mirtul are. migdala este tonică. albe și mirositoare. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. iar florile. ale căilor urinare și renale. loţiuni și comprese. formează niște panicule. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. cu o rădăcină foarte puternică. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. acid cafeic. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. groase. după întâlnirea sa cu europenii. Morcovul de grădină este o plantă bienală. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. Surprinzător. cărnoase. Crește în sudul României. frumos mirositoare. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. Frunzele sunt penat-sectate. încă din Antichitate. Substanţe active importante: manită. parazitoze intestinale. Substanţe active importante: mirtol. Valoare medicinală are sucul. cumarină. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. Fructul de mirt este o nucă. Prezentare. Prezentare. frasin negru.

Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. de asemenea. Denumiri populare: morcovul câmpului. bactericide. Întrebuinţări. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. cât și formarea ridurilor. Moșmonul este un arbust originar din Persia. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. arsurilor. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. suculentă. combătând gastritele. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. pectine. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. Pentru terapii cu morcov. pectine. depurativ și laxativ. Cât despre utilizările sale externe. a petelor de pe piele. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. ajuns în Europa în mod . hidraţi de carbon. morcovul. levuloză. în icter. degerăturilor. a ulceraţiilor. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. totodată. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. lesne și plăcut de consumat. ramificată și acoperită de perișori. stimulatoare hepatice și renale. uneori florile și frunzele. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. Întrebuinţări. în hepatite. Uneori. în general. preparatele din morcov fiind și bactericide. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. de culoare galbenă. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. analgezice. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. B și C. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. hemostatice. pentru însănătoșirea ochiului. eczemelor. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. diuretic. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. de orice fel. Substanţe active importante: vitaminele A. Morcovul sălbatic sub formă crudă. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. de subalimentaţie. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. mai ales dacă este consumat crud. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. pentru mărirea acuităţii vizuale și. seminţele de morcov conţin ulei volatil. a hemoglobinei. Morcovul poate contribui. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. ușor de preparat. Morcovul este și un detoxifiant activ. Prezentare. săruri minerale. Mai rar folosite. Face parte din familia umbeliferelor. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. ulcerele. hemoragiile gastro-intestinale. Are acţiune și în reducerea glicemiei. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. în mod semnificativ. de convalescenţă. efecte vitaminizate și remineralizante. dextroză. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. aici cunoscută sub numele de caroten). De altfel. Are.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. vitamine din grupul B. artrita. Denumire populară: moșmoană. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. precum și efectele pozitive în diabet. uleiuri volatile. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. vermifuge. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. litiaza renală. antianemic. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. Prezentare. vitamina C. rușinea fetei. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul.

zaharuri. dar pentru terapii se prepară și macerate. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. refăcându-se. fiind în același timp diuretice și revitalizante. proteine. Pe lângă aceste efecte. Florile au o frumoasă culoare albă. dar de cele mai multe ori târâtoare. Florile sunt albe sau roz. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. Întrebuinţări. deranjamentele stomacale și intestinale majore. Este un arbust cu tulpină lungă. afecţiuni pulmonare. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. Moșmonul crește în flora spontană. Denumiri populare: rug de mure. Prezentare. infuzii. colită. agăţătoare. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Prezentare. pectine. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. făcânduse gargară. din care se face infuzie. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). Lobii sunt mari și au cili. în același timp. gastro-enterită). Aceste fructe sunt comestibile. dar și valorii medicinale. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). cenușiu-brun. dar și mugurii. precum și de locul în care se dezvoltă planta. moșmonul se și cultivă. leucoree. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Substanţe active importante: vitaminele B și C. mușchiul poate fi brun. acizi. oxalic). de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. mușchi creţ. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. de formă aproape sferică. Din acest motiv. Uneori se prepară și infuzie. verde-brun. Denumiri populare: mușchiul de piatră. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. săruri minerale. Din mure se fac și siropuri. subţire și spinoasă. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). mur sălbatic. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. Întrebuinţări. . Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. ulei volatil. uneori cu pete albicioase. în boli de piept. salicilat de metil. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. Datorită fructelor sale. în boli articulare (reumatisme). mușchiul are o culoare roșietică. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. care sunt nu numai hrănitoare. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Frunzele sunt palmat-compuse. tanin. în gingivite. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. antibiotice. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. Substanţe active importante: vitamina C. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. de culoare brun-roșcată. succinic. mucoasa intestinală. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. Se prepară decoct și extract fluid. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. Întrebuinţări. Mușchiul de munte este considerat un aliment. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. frunzele și seminţele. dinspre zona mediteraneană. pe stânci. Fructele se consumă ca atare. legate de perioada din an în care se află. Murul aparţine familiei rozaceelor. de culoare neagră. acid cetraric. pulberi. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. În mod curent. prin rariști și luminișuri de pădure. Astfel. acizi (malic. mure. Se întâlnește în flora spontană. ci și utile în tratarea bolilor de piept. Murul înflorește toată vara. În zona de prindere. tanin. Substanţe active importante: lichenina. Aparţine familiei rozaceelor. celuloză.

afte. Fructul este o achenă. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. pentru uz intern. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. laringitelor. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. Prezentare. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. de rinichi. Deși este realmente valoros. Întrebuinţări. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. ulceraţii. Totodată. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. în mod obișnuit. extracte. antiinflamator. regenerând-o și tonifiind-o. balonărilor. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. a varicelor și hemoroizilor. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. care asigură sănătate și curăţenie pielii. enterocolite. În mod curent. dezinfectant și anestezic. antiparazitare. emoliente. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Se prepară infuzie. matricină. antispastice. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. sedative. răni vechi. romaniţă nobilă. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. Totuși. astmului bronșic la copii. dar cu precădere în gastrite. colite. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. antiseptic. inflamaţiilor vaginale.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Face parte din familia compozitelor. precum și ale ficatului. Crește. Prezentare. romaniţă mare. cu petale albe. sudorifice. antimicrobiene. substanţe amare. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. pruritului vulvar. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. inflamaţiilor hemoroidale. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. stărilor gripale. acizi (printre care și acidul clorogenic). cataplasme. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. abceselor dentare. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. Ca plantă medicinală. care se usucă. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. azulenă. ci „Bună ziua. Mușeţelul este o plantă anuală. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. bacteriostatic. în gripă. mușeţelul a devenit plantă de cultură. Denumiri populare: romaniţă. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. afecţiuni cutanate. fiind numit. fiind. de asemenea. mușeţelul are șase calităţi principale. colicilor. cumarină. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. conjunctivitei. . Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. camazulenă. decoct. răcelilor. Chamaemelum nobile. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. specific. uneori. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. apar în lunile iunie și iulie. capitulele având până la trei centimetri în diametru. Denumiri populare: romaniţoi. mușeţel prost. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. dermatozelor inflamatorii. azulene. enterocolite). analgezice. Este antispastic. carminative. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. cicatrizante. În combinaţie cu menta. stomatitelor. Aceste flori. colină. Întrebuinţări. dismenoreei. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. ajungând până la 50 cm înălţime. enterite. farmaceutică. morună. amigdalitelor. flavone. hemoroizi. rinichiului și bilei. arsuri. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. eczeme. bolilor de ficat. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. în amigdalite. Substanţe active importante: ulei esenţial. ci și în cosmetică. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică.

Denumiri populare: hardal. Florile de mutătoare. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. cicatrizante. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. În aplicaţii medicinale. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Acţionează. foarte vitală. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. determinând aducerea. înainte de culcare. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. sunt brun-roșietice sau cafenii. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). Rădăcina este pivotantă. rapiţă albă. mirozinatul de potasiu. Întrebuinţări. inflamaţiile articulare. cura se reia. Bryonia dioica. a reumatismului. Florile sunt galbene. și în aplicaţii medicinale. câteva substanţe specifice: sinalbina. rapiţă de grădină. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. din familia cruciferelor. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. muștar de câmp. Pentru a putea fi înghiţite. rotunde. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. Denumiri populare: muștar de grădină. mirozinat de potasiu. Muștarul negru este o plantă anuală. Face parte din familia cucurbitaceelor. Prezentare. înainte sau după perioada . care pot fi băi locale sau generale. se înghit seminţe întregi. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. printre altele. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. a unui aflux de sânge. mirozina. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. gripele. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. se ameliorează sau se tratează răcelile. Frunzele sunt palmat-lobate. Astfel. antimicrobiene. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. bronșitele.5 metri. Substanţe active importante: sinigrină. cel mult două. se ajunge până la o lingură pe seară. Tulpinile. muștar sălbatic. Se întâlnește în culturi. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. mirozină. iar seminţele. mutătoare cu poame negre. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. în lungime de trei-patru metri. pe o durată de 7 – 8 zile. cu succes. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. Are și calităţi calmante. Prezentare. mascule și femele. Muștarul alb are tulpinile ramificate. după care. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. agăţătoare. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. Muștarul alb conţine. Aplicată pe piele. Întrebuinţări. la locul afectat. de asemenea. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. numai în caz de nevoie. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. blocate sau cu funcţionare lentă. se agaţă cu ajutorul cârceilor. Substanţe active importante. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. în funcţie de necesităţi. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. Mutătoarea este o plantă perenă. florile sale fiind galbene. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Prezentare. Apoi. Se cultivă. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. sunt dispuse în formă de ciorchine.

unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. pe locurile unde au fost păduri. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. fiind mult prea toxică. Denumire populară: mătrăgună mică. Nalba mare este o plantă perenă. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. dacă în medicina tradiţională e. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. ramificându-se în partea superioară. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. în ulcere ale pielii. produse farmaceutice. ulcerelor cutanate. Mutătoarea este întrebuinţată. gros și consistent și. gutei. în general. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. contuziilor. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. acţionând în manieră radicală. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. dizenterie.5 metri. Rădăcina este rotundă și cenușie. scopolamină. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. dispepsii. apoi o enzimă. mai ales. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. tuse convulsivă. putându-se ajunge la stări grave.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. nalbă bună. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. rădăcinile și chiar frunzele. răceli. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. Aceste flori apar primăvara. tincturi. Pentru uz intern. erbacee. în tufărișuri. Mutulica este o plantă toxică. compuși minerali. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. Întrebuinţări. Din acest motiv. rezine. Aparţine familiei solanaceelor. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. în terapiile interne. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. Substanţe active importante: substanţe specifice. Face parte din familia malvaceelor. Întrebuinţări. cum ar fi paraliziile. Se găsește în flora spontană. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. extracte. Mutătoarea este o plantă toxică. Și tulpina și frunzele sunt păroase. în lunile aprilie și mai. cunoscută și sub numele de untul pământului. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). cefaleelor. în general în locuri umbroase și umede. brionidina. Nalba mare înflorește . din care se prepară decoct. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. prea periculos pentru a folosi această plantă. Mai nou. sub supravegherea specialistului. uneori. În aplicaţii externe. cataplasme. coma și chiar moartea. în păduri. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. Planta crește în flora spontană. pneumonie. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. producând disfuncţii. mixturi. Tulpina de mutulică este dreaptă. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. parazitoze intestinale. bogat în alcaloizi. tanin. Denumiri populare: rujă. Frunzele au formă oval-alungită. vărsături). Prezentare. în varice ulcerate. cum ar fi brionina. rășini. pulbere. congestii. Substanţe active importante: atropină. în tratamente homeopatice. reumatismelor. Mutulica este o erbacee de talie medie. Prezentare. violacee sau roșcată. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. În orice caz.

dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Frunzele și florile conţin taninuri. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. cinci luni pe an. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. Au. Din rădăcina de nap se extrage un suc. decoct. săruri minerale. taninuri. dar și florile și frunzele. Prezentare. neramificată. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. a durerilor de piept. Întrebuinţări. netedă. Tulpina ajunge. alb-roză. pectine. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. mai ales. flavonoide. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. pe marginea apelor curgătoare. Frunzele sunt ascuţite. Ea conţine. Prezentare. dar se și macerează. Întrebuinţări. dar se prepară și cataplasme. Este un aliment dietetic recunoscut. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). infuzie. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. iar din flori și frunze se fac cataplasme. din iunie și până în octombrie. betaină. Din rădăcină se fac infuzii. de mari dimensiuni. favorizând. la maturitate. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. proteine. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . printre altele: asparagină. Denumire populară: nalba de grădină. napobrassica. Napul este o plantă erbacee bienală. B2. Denumire populară: curechi chinezesc. de obicei. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. recondiţionarea tenului uscat). Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. pigmenţi antocianici. Substanţe active importante: vitaminele C. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. acizi uronici. celuloză. Din acest motiv. antiinflamatoare. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. fiind dreaptă. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. Extern se folosește ca emolient (refacerea. nigra. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. lanceolate. tocmai din acest motiv. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. Brassica campestris. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. PP. de asemenea. în primul rând. mucilagii. de la roșu purpuriu la negru-violet. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. de asemenea. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. lipide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. valoroase fiind. păroasă. Întrebuinţări. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. de formă aproape sferică. până la înălţimea de trei metri. glucide. iar florile au culoare galbenă. coloranţii săi neavând efecte toxice. În cazul unor afecţiuni dermatologice. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. diuretice. var. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. Nalba neagră este o plantă ornamentală. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. determină expectoraţia. mucilagii. Substanţe active importante. digestia celorlalte alimente. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. frunzele și seminţele. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. Florile sunt. Aparţine familiei malvaceelor. Substanţe active importante: mirtilină. sărăturoase. Seminţele conţin un ulei comestibil. de asemenea. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. B1. totodată. aparţinând de familia cruciferelor. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. laxative. sau al unor infecţii la nivelul pielii. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Napul este digerat foarte bine. zaharuri. uneori albă. în afecţiuni ale rinichilor.

săruri minerale. fiind. Prezentare. are și proprietăţi anticancerigene. Potrivit unor specialiști. PP). Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Năsturelul crește în apele curgătoare. curăţându-l de toxine și. Întrebuinţări. și a altor tipuri de cancer. Are asupra organismului acţiune tonică. Substanţe active importante: vitamina C. B2. anemii. din care se prepară un suc sau se face salată. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. Florile năutului au culoare liliachie. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. se pare. Are virtuţi energizante. tanin (în cantitate mare). Denumire populară: cardamă. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. în cure de primăvară. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. zaharuri. Prezentare. ramificată. vermifuge. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. stomahice. din care se face ceai. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. Florile sunt de culoare roz-roșietică. acestea conţinând una sau două seminţe. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. vitaminele B și C. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. arsuri. Năsturelul este un diuretic foarte activ. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. când planta este fragedă în întregul ei. Năutul face parte din familia leguminoaselor. C. În mod curent. Tulpina este dreaptă și păroasă. fortifiantă. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. plus una terminală. în astenii. Substanţe active importante: săruri minerale. un bun antiseptic al căilor urinare. până la 60 cm înălţime. lipide. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. . Frunzele sunt alterne. boabele de năut provoacă diureză. printre care cea de iod. Datorită calităţilor sale regeneratoare. oxid de fier. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. în perioada de maximă vegetaţie. Consumate. amidon. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. Fructele au formă de păstăi. amestecat cu miere. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. arsenic. Datorită importanţei sale. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. Originară din Asia. crudă. ci și medicinală. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. de epuizare. În mod obișnuit. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. Întrebuinţări. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. în nevralgii. antitoxic. de aceea. Prezentare. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. Tulpina năutului poate ajunge. Planta are un miros specific. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). Un pahar de suc de năsturel.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. degerături). această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. remineralizant. Contribuie la reechilibrarea organismului. este indicat în astenii. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. Datorită acestor calităţi. Întrebuinţări. rareori albă. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. Năpraznicul este revitalizant. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. antiinflamator. depurativă. săruri minerale. totodată. precum și în cazul răcelilor.

Denumiri populare: cernușcă. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. melantină. uneori verzi spre albăstrui. Denumire populară: iarbă de făcut copii. Întrebuinţări. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. acizi. de dimensiuni mici spre medii. în pădurile de foioase. fiind ramificată. tanin. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. mai ales în locuri însorite. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. Florile acestei plante sunt albe. mult mai dezvoltate. de culoare violet-albăstruie. un ulei eteric. plină cu seminţe negre. Tot în scopuri medicinale. dar poate fi întâlnit și în amestec.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. Potrivit tradiţiei. cunoscută ca plantă decorativă. Frunzele nucului. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Substanţe active importante conţinute de frunze. au valoare medicinală. în terapii medicinale. decoct. cataplasme. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. substanţe amare. Întrebuinţări. proaspete. Prezentare. delfinină. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). vin tonic. fiind aromate și având și un gust iute. Florile. Aceste flori. apar pe tot parcursul verii. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Scoarţa nucului este netedă. Frunzele sunt penat-compuse. vitamina C. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. care se prelucrează. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. vârfurile tinere cu tot cu flori. Se utilizează. Totuși. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. Nucul este un arbore cultivat. . Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. reducând. Fructul este o capsulă. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. Aparţine familiei juglandaceelor. Aparţine de familia ranunculaceelor. Nucul înflorește în luna mai. Negrilica crește atât în flora spontană. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. poţiune. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. Nucul este un arbore impunător. prin urmare. Prezentare. de fapt. cât și în culturi. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. licoctonină). se recoltează. Totuși. Întrebuinţări. însă. mai ales în cele cu caracter spasmodic. și ritmul inimii. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). iar frunzele. Aparţine familiei ranunculaceelor. flavone. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. au formă penat-crestată. uneori se recoltează și părţile aeriene. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. Tulpina este acoperită cu perișori. roz sau albă. Negrilica este o erbacee anuală. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. ulei volatil. prin urmare. și frunzele fragede sau cojile de nucă. Prezentare. fiind folosită doar în alimentaţie. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. coji și mâţișori: taninuri. chimen negru. Perioada de înflorire durează din mai până în august. delzonină. care este. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. saponozidă. bine conturate. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. prin semănături. tanin.

săruri minerale. leucoree. Nufărul alb are importanţă economică. la tratarea unor boli de piele. antimicrobiene și cicatrizante. dar și florile – din care se face infuzie. Prezentare. diaree. Prezentare. rahitism. Din acest motiv. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). De altfel. extract fluid. adesea fiind vândut. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. Utilizări medicinale au rizomii. Contribuie. perenă. Întrebuinţări. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. cercetările au dovedit că acestea sunt. sau chiar elimină. ca plantă decorativă. rizomul se usucă și se macină. De pildă. se face o infuzie. acizi. eficientă în vindecarea rănilor. Aceste preparate sunt. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. folosiţi sub formă de cataplasme. antiinflamatoare. de către comercianţii necinstiţi. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. anxietate. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. unde plutesc. această plantă fiind folosită. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. ca talisman în călătoriile lungi. Aparţine familiei nimfaceelor. care se pune la uscat și din care. Compusul specific este nufarina. diabet zaharat. Când timpul este frumos. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. afecţiuni oculare. povești. scrofuloză. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. prin macerare și în amestec cu vin roșu. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). Făina de rizom este folosită. drept rădăcină a acestei plante. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. Întrebuinţări. fiind antidiareic. Substanţe active importante. extract apos. enterite acute. nufarină. Substanţe active importante: amidon. eczeme. galbene și apar în perioada verii. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. Nufărul alb este o plantă acvatică. la nevoie. sub formă de cataplasme. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. dar și medicinală. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. dar și în alte ape stătătoare. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). din frunze de nuc. plasat în mâlul de pe fundul apei. pur și simplu. Florile sunt mari. având utilizări în industria pielăriei. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. b) aplicaţii externe – furunculoză. Nufărul alb poate fi și cultivat. ulceraţii. din iunie și până în august. Are un rizom gros. tenuri grase. Se remarcă prin efectele sale astringente. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. De asemenea. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. în vechime. Prin urmare. Aparţine familiei nimfaceelor. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. de asemenea. fiind utilizată în insomnii. de asemenea. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. tanin. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari.

Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. Din acest motiv. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. carminativ. datorită proprietăţilor ei antiseptice. totuși. precum și în Grecia și Roma antică. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. dar și în cea alimentară. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. De exemplu. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. acorelină. Prezentare. în diverse afecţiuni epidemice. De asemenea. ca plantă ornamentală. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. de culoare albă sau roz în interior. de altfel. florile fiind mai ales albastre. pe lângă faptul că sunt foarte bune.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. amidon în cantitate mare. fiind adusă în Europa în 1574. tinctură. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. la parfumuri. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. dextrină.5 metri înălţime. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. scrofuloza infantilă. decoct. pentru a căpăta. călin. provine din India. ochii păsăruicii. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. analgezic. Se întâlnește și sub formă cultivată. Prezentare. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. după îmbăiere. balonări abdominale. au și proprietăţi medicinale. cu un miros specific foarte puternic. lichior medicinal. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. fiind un preparat antispastic. a apei de gură. dar și în alimentaţie. în forme eliptice sau lanceolate. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Are frunze păroase. Întrebuinţări. chiar liniare. pe lângă lacuri. ape curgătoare. tonifiind și revigorând. stomahic. calmuz. Înflorește din mai și până în iulie. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. având și proprietăţi calmante și relaxante. spetează tărcată. pulbere. . Substanţe active importante: ulei volatil. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. întreg organismul. lipsă de poftă de mâncare. uneori roz sau albe. fiind utilizat nu numai în India. Tulpina poate ajunge până la 1. Obligeana este o plantă de cultură. Denumiri populare: spetează pestriţă. vitamina C. un plus de frumuseţe și de prospeţime. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. calamină. dar și în Arabia. Frunzele sunt foarte alungite. Această plantă erbacee. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. Dezvoltă un rizom spongios și. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. Întrebuinţări. glucozidă amară. perenă. în mlaștini. De exemplu. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. Denumire populară: miozotis. prin mlaștini. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. consistent. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. iar florile au o culoare galben-verzuie. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides.

Întrebuinţări. Își are originea în perimetrul Mediteranei. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. florile fiind albastre. analgezice. pulbere de rădăcină. culoarea acestora fiind roz sau albă. dar și ca antispasmodic. laringitele. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. inflamaţiile congestive acute. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Este o plantă cu un rizom mare. din acest motiv. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. intestinale. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. pilule. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. anginele. grupate în inflorescenţe. dar și de umezeală. precum și transpiraţii intense. Omagul este o plantă foarte toxică. Aparţine familiei ranunculaceelor. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. Face parte din familia plantaginaceelor. determinând secreţii mărite de salivă. Prezentare. gușa porumbelului. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. reumatismul. sedative ale omagului. din omag se utilizează rizomii și frunzele. În condiţii de utilizare nesupravegheată. Rădăcina este fusiformă. preparându-se tinctură. renale. prin tradiţie. întregul organism. iarba pisicii. macerat. de bilă. galbene sau violacee. Planta se poate găsi în flora spontană. afecţiunile ochilor cauzate de frig. diminuând aceste secreţii. glucozide. valerianat de metil. Are flori mici. extract moale. au valoare medicinală însemnată. În scopuri medicinale. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. doi alcaloizi (colina și valeriana). extract și un sirop contra tusei. acizi izovalerianici. Rădăcinile. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. tulpina ramificată. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. dar este și cultivată. Importante sunt și efectele descongestionante. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. bogat în substanţe nutritive. în stări de agitaţie. nevralgiile. bronhice. Sub formă de cataplasme. cu o înălţime maximă de 30 cm. în insomnii. pot înlocui tratamentele cu in. guta. Întrebuinţări. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. precum și dereglări fiziologice și de comportament. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. acid galacturonic. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. preparatele de odolean pot crea dependenţă. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. arabinoză. sciatica. În zona României apare doar sub formă cultivată. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. eficient și repede. dar. și în special rizomii de odolean. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. fiind crestate și ascuţite. ulei volatil. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Întrebuinţări. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. galactoză. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. în mod obișnuit. Ceaiul de obligeană se folosește. Frunzele au între cinci și șapte limburi. Frunzele sunt liniare. fiind iubitoare de munte. al inimii. Substanţe active importante: xiloză. Denumiri populare: valeriană. Prezentare. Substanţe active importante: valerianat de bornil. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. formiat de bornil.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. Crește și în flora spontană.

mucilagii de orez. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. Omagul atacă sistemul nervos central. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. orezul potenţează activitatea rinichiului.5 metri înălţime. cu peri pe ele. Orzul este o plantă anuală. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. La o anumită înălţime de la sol. orez fiert. Florile au o culoare roșu intens. de extracte sau preparate de omag. prin tradiţie. fiind melifere. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. putând duce foarte repede la moarte. Tulpina plantei de orez este dreaptă. orz de toamnă. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. Florile apar în iulie și august. favorizează creșterea. protide. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. Este originară din Orient. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. Prezentare. glucide. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. Aparţine de familia gramineelor. de la câmpie și până la munte. Astfel. PP). Deshidrataţi. a alcoolului. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. precum și în unele afecţiuni dermatologice. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. Frunzele orezului sunt lungi. Tulpina. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. fiind în formă de ciorchine. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. orezul este eficient. a surogatului de cafea. decoct cu tot cu orez. lipide. fără perișori. Din punct de vedere medicinal. liniare. adică maximum 1. În medicina chinezească. Fiind un aliment foarte hrănitor. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. De asemenea. B6. caroten. aparţinătoare de familia leguminoaselor. orzul este folosit la fabricarea berii. Din rizom. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Prezentare. cu muchii. Din acest motiv. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. Întrebuinţări. Orezul este o graminee anuală. Denumiri populare: orz de primăvară. Întrebuinţări. cilindrică. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. orice manipulare sau utilizare de omag. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. Are frunze aspre. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. 12 săruri minerale. redându-i echilibrul. Substanţe active importante: vitamine (B1. În mod obișnuit. tuberculii și chiar rădăcinile. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. Prezentare. se va face numai sub îndrumarea medicului. ceva mai mic însă decât spicul grâului. noduroasă – mai ales spre bază. consumat și de oameni. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. însă. erbacee. Fructul de oreșniţă este o păstaie. .30 metri. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. tanin. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. B2. Oreșniţa este o plantă perenă. la rându-i. Fructul de orez este o cariopsă. îngroșări tuberculiforme. După cum se știe. în prezent crescând în flora spontană. această tulpină se ramifică. A. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. combat asteniile. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. mare iubitoare de umezeală. Tot din orz se prepară și malţul. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. Substanţe active importante: mucilagii. Din aceste motiv.

scorbut. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. În mod obișnuit. apar în vârful ramurilor. în enterite. cașete. terciuri. Pentru preparate medicinale se folosesc. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. amigdalitelor. acid citric. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. tonice (hepatic. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. Malţul conţine enzime și vitamine. malţ. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. boabele de ovăz. în edeme renale. zob. răcoritoare. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. onocerina. Denumiri populare: cașul iepurelui. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. dar mai ales rădăcinile. bătrânilor. astenii nervoase. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. Aparţine familiei papilionaceelor. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. acţionând. Tulpina este dreaptă. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. în reumatism. Denumiri populare: ovăz alb. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. Din punct de vedere medicinal. totodată. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. Din rădăcinile. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. netedă. Frunzele sunt trifoliene. de ţap. chiar diabet. Osul-iepurelui are un miros greu. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. Pentru uz medicinal. a inflamaţiilor gâtului. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. făină. foarte nutritive. ramificată. din . Se mai pot prepara: un extract apos. la prepararea unor medicamente. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. totodată. în afecţiuni ale splinei. prin locuri virane. Florile. Întrebuinţări. Întrebuinţări. maitină. Din orz se fac și fulgi. vasoconstrictoare și. lingoare. omonina. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. gută. administrându-se atât intern. de la această plantă se recoltează rădăcinile. icterul. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. glucozide. o băutură diuretică și sedativă. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. Și nu degeaba. și nu întâmplător. în cistite și calculoză renală. diarei. reumatismul. Se prepară decoct. Potrivit medicinii populare. de culoare trandafirie. Preparatele din orz sunt laxative. Acest ceai este și un bun expectorant. Datorită acestor calităţi. sălăștioară. în mod frecvent. pe terenuri accidentate și uscate. digestive. săruri minerale. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. Prezentare. precum și în tratarea abceselor. de aceea.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. înaltă uneori peste 1. celuloză. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. cu efect în tratamentul calculilor biliari. cât și extern. Prezentare. florile și codiţele frunzelor. protide.50 metri. vitaminele A. tanin. o poţiune diuretică. B și C. și ca un antiseptic al căilor urinare. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. Crește pe taluzul drumurilor. nervos. este recomandat copiilor. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. stări febrile. care au un aspect păios. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. cardiac). amidon. remineralizante. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. ulei gras. lipide. aftelor bucale. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului.

Valoare medicinală au și seminţele. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. făină. rădăcina. întreţine și tonifică pielea. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. punând convalescenţii pe picioare. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. Există reţete celebre pe bază de ovăz. D. ulei. firește. respiratorii (bronșite. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. lecitină. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. amidon. Este și cazul mâncării numite porridge. împletiturile din paie de ovăz. De altfel. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Întrebuinţări. PP. saponine. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. cum ar fi. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. astm). Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. ușor digerabili. macerat. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. în gastrite și gastroenterite. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. grișul și arpacașul. în zona în care arborele începe să se ramifice. cresc în partea superioară a tulpinii. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. Lesne de consumat. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. . Deocamdată. lipsă de poftă de mâncare. un bun pansament pentru stomac. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. fiind. protide. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. B2. astenii. Fructele. fructele. săruri de calciu. glucide. de mari dimensiuni. Datorită compoziţiei sale excepţionale. fulgii de ovăz. enzime. ovăzul hrănește. cum ar fi cele renale. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. fosfor. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. vitaminele B1. pancreasului. cu bune rezultate. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. hipertensiune. pernele cu pleavă și paie de ovăz. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. A. hernia de disc. Aparţine familiei caricaceelor. chiar în boli grele. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. Prezentare. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. de pildă. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. tinctură și. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. frunzele. Întrebuinţări. are darul să alunge insomnia. carotan. cunoscut sub numele de papaină. hepatice. un grup de șapte substanţe minerale. fără nici o restricţie. însă. Din acest motiv. în anemii. Practica a demonstrat că o saltea. consumaţi îndeosebi la micul dejun. Cu acești fulgi. totodată. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. umplută cu paie și pleavă de ovăz. digestive. chinuitoare. coaja. Se mai numește și arborele de pepene.

cu înălţimea de până la opt metri. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. Fructele de patison. ci și de seminţe. ghimpos. Rizomul păpădiei este vertical. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. mărăcine. În mod frecvent. în suferinţele cardiovasculare. însă. pe câmpuri. care este foarte scurtă. păducelul regularizează circulaţia sângelui. gustul fiind. deocamdată. Totodată. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. au chiar înfăţișare de arbori. tahicardiei. vitamina C. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. Păpădia este o erbacee perenă. Legumă mai puţin cunoscută. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. acizi (clorogenic. floarea turcului. Crataegus oxyacantha. Din păducel se fac infuzie și tinctură. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. de culoare albă sau gălbuie. aproximativ același. patissoniana. Fructul de patison conţine oligoelemente. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. potasiu. cafeic). Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. glucidele fiind. supe. dimensiunile variind între trei și 12 cm. Prezentare. toate fiind bine suportate de organism. Întrebuinţări. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. printre care se numără cele de salate. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. însă. păpălungă. În mod obișnuit. Florile. Valoare medicinală are fructul. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. vârfurile cu frunze și flori. cât și la nivel periferic. fructele și. Fructele au culoarea roșie. colină. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. Prezentare. Păducelul este un arbust rămuros. uneori. la începuturi. au un parfum dulce. Substanţe active importante: proteine. Denumiri populare: lăptucă. Prezentare. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. leonurină. Tulpina. var. Denumiri populare: gherghinar. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. coaja ramurilor tinere. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. vin medicinal. adică pe la marginea pădurilor. ulei volatil. Unele specii. Acidul triterpenic din păducel este benefic. în schimb. mărăcine alb. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. amidon. aparţinând familiei rozaceelor. zinc. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. fiind asemănător cu dovlecelul. rezultând un ceai medicinal valoros. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Se spune despre patison că are. gușa găinii. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. extract fluid.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. în perdele vegetale de protecţie. formează la bază o rozetă de frunze. în aprilie-mai. . acid triterpenic. glucozide. în cantitate redusă. dar și mixturi. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. sunt un fel de mini-discuri. atât în plan central. De asemenea. pe terenuri frământate. Înflorește primăvara. ciorbe. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. chifteluţe. calciu. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. în primul rând. Cercetările sunt. combate obezitatea. mălai moale. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. magneziu. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. săruri minerale și celuloză. celuloză. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. cu frunze mici și flori albe. mai ales pentru ornament. Întrebuinţări. pe dealuri. steroli. trimetilamină. Crataegus laevigata.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

o plantă bienală aromatică. peliniţă. gută. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. Este indicat în astenie. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. Polygonatum multiflorum. Întrebuinţări. cupru. fibroasă. Vânăta revigorează organismul. se poate sălbătici. Fiind revulsiv. ulei esenţial. B. reduse. Fructele se gătesc. culoarea lor fiind alb-verzuie. inclusiv cea digestivă. cărnoase și onctuoase. calciu. se recoltează frunzele și rădăcina. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. mangan. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. asemenea mărarului. cunoscută sub numele de vânătă. peţiolate. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). precum și în germenii de cartofi. uneori îngroșată. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. tulburări de nutriţie. de asemenea. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. brumată. Prezentare. excitante. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. în boli ale articulaţiilor. prin urmare. Inflorescenţa este o umbelă. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. celulita. Întrebuinţări. fiind. Florile au aspect de tub. Întrebuinţări. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. aparţine familiei umbeliferelor. Prezentare. A. Înflorește în lunile mai și iunie. ulei volatil. iarba fecioarelor. iod. fosfor. Se folosesc și seminţele. recomandate în dislipidemii.20 metri înălţime. antiinflamator. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. Valoare medicinală au fructul și frunzele. consistentă. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). B1. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. sodiu. Substanţe active importante: glucozide. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. cu muchii. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. în tufărișuri. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. dar uneori este cultivată. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. Pentru uz medicinal. a panariţiului. umede. Substanţe active importante: vitaminele A. în terapii împotriva furunculozei. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. dar nu de neglijat. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. diabetul. Frunzele sunt penat-sectate. Pătrunjelul are efecte hipotensive. purgativ. Are o rădăcina pivotantă. fiind un stimulent al multor funcţii importante. în păduri. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. un depurativ eficient și la îndemână. Plantă cultivată. protide. vitaminele C. B2. sulf. Se folosește. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. pătrunjelul. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. săruri minerale. Reglează activitatea ficatului. glucide. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. iar florile au culoare violet. fier. e adevărat. în locuri cu vegetaţie bogată. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. reumatism. antibacterian. iar din frunze se prepară cataplasme. revigorante. . lungă până la 30 cm. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. colesterolul. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. putând fi apoi îndepărtate fără durere. fiind un detoxifiant activ. acizi. ca și pentru alimentaţie. mai ales pentru florile ei. Denumiri populare: pelinaș. lipide. anxietate. Pătrunjelul. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. Frunzele sunt mari și cărnoase. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. infecţii.

Pentru ceaiuri se folosesc. băi în cazul unor plăgi. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. Frunzele. flavone. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. răni ulcerând. răni cu dificultăţi de vindecare. Preparatele de pelin sunt. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. cu adevărat. bilă leneșă. oligoelemente. bostan galben. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. Întrebuinţări. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . Pelinul este un stimulent digestiv garantat. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. vitaminele A.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. gastrite hipoacide. săruri minerale. constipaţii. cașete. de uz intern. anorexie. De asemenea. Un miros și mai puternic au frunzele care. Întreaga plantă are un miros puternic. B1. a rinichiului și ficatului. este un bun agent revitalizant. răni rebele). în seminţe – saponine. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. cantalup. Întrebuinţări. proaspete fiind. Prezentare. oxiurază. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. Denumire populară: zemos. în starea generală a organismului. În cazul pepenelui galben. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. dar mai ales părţile tinere. Provine din zonele tropicale ale Asiei. În mod curent. Substanţe active importante: în pulpă – protide. B. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. cum ar fi cele de gută. a căilor renale și urinare. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. săruri minerale. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. cenuși. specific. protide. lichior de pelin. ulei de pelin. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. frunzele. zaharuri. lipide. ceai. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. pepenele galben are o tulpină târâtoare. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. laxativ și tonic al sistemului nervos. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. Fructul. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. în nici o împrejurare. sirop. pecingini. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. rășini. sunt puternic crestate. acizi organici. Întrebuinţări. pulbere. oarecum asemănător cu al dovleacului. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. cu origine exotică. Denumiri populare: lubeniţă. uneori albicios. arsuri. Prezentare. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. proprietăţi medicinale. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. este deosebit de plăcut la consum. Își are originea în Africa de Sud. Frunzele au formă palmată. În privinţa utilizării curelor de pelin. Valoare medicinală au fructele și seminţele. hemoroizi. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. dar și extractele de seminţe. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. Pepenele galben este un nutrient de sezon. anemie. reumatism. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. acoperită cu peri. ulei volatil. tanin. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. această plantă având și calităţi depurative. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. Pulpa fructului. este cunoscut ca diuretic. Datorită compoziţiei sale ușoare. Substanţe active importante: vitaminele A. cu flori pe ele. Poate ajunge la peste un metru înălţime. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. fiind o erbacee anuală. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. vin. Substanţe active importante: absintonă. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. palmate. gastric și intestinal. preparate pe bază de pelin. harbuz. și au peri mici. C. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. celuloză. tinctură. spălături. B2 și C. valoare medicinală au fructul și seminţele. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. în general. adesea. Mai nou. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo.

decoct. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. florile fiind albe cu puncte roșii. Aparţine familiei rozaceelor. Sâmburii de piersică. extract. Florile. printr-o cură susţinută. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. cel mai utilizat preparat este infuzia. ce poate atinge 1. decât cele de prun. dar și fructul și sâmburii. Are un riz om scurt. al convalescenţilor. laxative. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. a vezicii urinare. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. vitamine. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Prezentare. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. Pinus sylvestris. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. diuretice. în tufărișuri și păduri tinere. în mlaștini. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. Întrebuinţări. Prezentare.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. se pare. unele asemănări. Numele îi vine însă de la Persia. au o culoare roșu-carmin. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. Întrebuinţări. al contuziilor și arsurilor. Conurile. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. Sub formă de cataplasme. frunze și sâmburi – ulei volatil. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. Decoctul de frunze este purgativ. Frunzele piersicului au formă eliptică. Piersicul este originar din China. în afecţiuni ale articulaţiilor. dar ceva mai mari. în flori. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. Aparţine. Are o frumoasă coroană piramidală. ulei volatil.20 metri. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. în blocaje stomacale și intestinale. Piciorul lupului este o plantă perenă. Se prepară infuzie. În aplicaţii medicinale. Frunzele au formă de ace. Valoare medicinală au. totodată. Este un arbore de mici dimensiuni. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. În general. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. asigurând. cu sâmburii de migdale. hidraţi de carbon. enzime. bine dezvoltată. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . o curăţire a organismului. firește. efecte având și în caz de tuse. amigdalină. la o activitate normală. al anemicilor. acizi organici. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. familiei pinaceelor (abietaceelor). Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. curăţindu-l și aducându-l. au culoare cafenie. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. rămân încă puţin cercetaţi. Prezentare. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Acele de pin conţin pinosolvină. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. din care se prepară infuzie. totuși. fiind reprezentativ pentru această familie. din punct de vedere terapeutic. micuţe. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. Sunt hrănitoare. Totodată. depurative. cât și pentru cei pletorici sau obezi. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. cataplasme. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. sirop. în primul rând. de circa șapte centimetri lungime. Prunus persica. dar au. dilatând și tonifiind aceste traiecte. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. Este un diuretic rapid. pe marginea apelor. decoct. florile și frunzele. Întrebuinţări. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism.

Din loc în loc. Este folosit. piperul este. cavicină. Se și cultivă. iar florile se grupează sub formă de spic. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. . Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. ulei volatil. de culoare neagră la maturitate. Ceva mai greu de produs este piperul alb. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. hipertensiune arterială. Denumire populară: dintele dracului. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). Piretrul. de asemenea. de culoare argintie spre verzui. Florile se prezintă sub forma unor capitule. fiind albe la exterior și galbene la interior. asemenea rugilor de mure. În pământ. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Prezentare. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. iar fructele au forma unor boabe. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. septembrie. Condiment aproape indispensabil. ca plantă. Prezentare. dar necoapte și uscate. persicarină. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). dar și în tuse. ramnazină. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. Întrebuinţări. piperul este încă puţin utilizat. Piperul este o plantă puternic aromată. ușor cărnoase. planta are un gust piperat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. Florile sunt mici și albe. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. în locuri umede. Se întrebuinţează. uleiul gras. Piperul este tonic. Tulpina piperului este lungă și subţire. fiind întâlnit. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. dar poate avea flori și mai târziu. Tulpina. dispuse în ciorchine. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. fiind utilizată în producerea insecticidelor. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. printre care se află oleorezina. relaxant. stimulative mai ales pentru bărbaţi. august. originară din Croaţia. în culturi. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. un bun dezinfectant al căilor urinare. este o plantă perenă din familia compozitelor. de unde și numele de piper. Dacă nu are de ce să se prindă. Prezentare. Piperul de baltă este o erbacee anuală. ulei esenţial. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). antiseptic. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. Crește în flora spontană. depurativ. ca plantă medicinală. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. proteinele. ca stimulator al imunităţii. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. Este. se întinde pe pământ. cu succes. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. La rândul său. Este o specie iubitoare de umezeală. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. și în Orientul Mijlociu. hemoroizi. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. Substanţe active importante: hiperină. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. Diuretică. în Europa. piperamide. Spre toamnă. febră. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. piretrul are un rizom scurt și gros. Atunci când este în plină vegetaţie. gripă. Întrebuinţări. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. de asemenea. Pyrethrum cinerariaefolium. care se obţine din fructe coapte. având efecte medicinale indiscutabile. Frunzele sunt ascuţite. Uleiul esenţial conţine poligonon. o liană perenă. culoarea ei devine roșie. circulaţie periferică redusă. fiind ramificată.

Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. detoxifiantă. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. din care se extrage sucul. de la specia de plop negru se recoltează . Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Denumire populară: plop plutaș. Denumiri populare: chir. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. extract. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. Frunzele pirului sunt liniare. în stomacul animalelor. o valoroasă plantă medicinală. Tulpina este consistentă. Prezentare. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. aspre. grâul mâţii. mai nou punându-se accentul pe decoct. bronșite. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. acesta din urmă având și calităţi medicinale. de asemenea. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. Coaja este cenușie-argintie. Prezentare. amidon. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). gume. implacabil. păroase și. gută. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. din rizomi de pir se fac siropuri. naturiștii prepară decoct. sunt ovale și ușor lanceolate. până la un metru. Pirul. răgălie. vitaminele A și B. mai ales la nivelul sistemului osos. pe litoralul Mării Negre. Poate ajunge până la 1. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. precum și a râiei și păduchilor laţi. la fel ca tulpina. cărnoase. Atunci când ajung la maturitate. ce se formează în perioada rece. consistente. boli de rinichi. zaharuri. dacă este tăiat. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. plesnitoarea înflorind toată vara. de un verde închis. Denumire populară: castravete sălbatic. de asemenea. Plesnitoarea este o erbacee anuală. în industria alimentară. o nouă plantă. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. ceaiuri și chiar infuzie. cinerine. saponine. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. În urma tratamentului cu pir se remarcă. fiind recomandate diabeticilor. Substanţe active importante: ulei volatil. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. acid salicilic. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. antimicrobiană. aceste fructe plesnesc. cu peţiol lung. febrifugă. Florile au formă de amenţi (mâţișori). un înlocuitor de cafea. Din acești rizomi. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. la rându-le. Florile sunt galben-verzui. Ceaiurile de pir sunt laxative. De pildă. esteri. Tulpina sa este dreaptă și puternică. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. Întrebuinţări. Florile sunt galben-verzui. Foarte rezistent este și rizomul care. în schimb. Întrebuinţări. săruri de potasiu. datorită rădăcinilor sale. grupate în spice.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. evoluţii remineralizante. iar frunzele. din rădăcinile sale va răsări. Multă vreme. bere. este. păroase. răceli. foarte mici. numită hidropizie. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. va da noi tulpini sau chiar plante separate. Pirul. aparţinător familiei gramineelor. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. În combinaţie cu alte plante medicinale. Prezentare. Face parte din familia cucurbitaceelor. este o plantă foarte puternică.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. Prin urmare. infuzia a fost cel mai utilizat preparat.

expectorante. silicoza. antiinflamatoare. Pochivnicul este o erbacee perenă. se obţin sirop. sub formă de băi și împachetări. steroli. relaxând și igienizând zona pulmonară. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. Întrebuinţări. a hemoroizilor. cenușoară. De asemenea. Frunzele sunt mari. extract moale. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). flebita. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Întrebuinţări. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. tanin. Plopul este. necesară preparării unei infuzii. în primul rând.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. unguent. Se obţin și alte preparate: tinctură. suc de plantă. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. dischinezia biliară. . în surpături. crisina. totodată. macerat. Podbalul înflorește toată primăvara. Primele flori de podbal apar foarte devreme. mult înaintea frunzelor. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. ulei volatil. erupţiile cutanate. pulbere de rizomi. Întrebuinţări. antiseptice. În vârful tulpinii se află floarea. a bolilor de rinichi și arsurilor. În anumite condiţii. Amestecate cu tutun. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Prezentare. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. Substanţe active importante: uleiul eteric. piperul lupului. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. limba vecinului. din care se prepară o infuzie. substanţe albuminoide și bactericide. asarona. acute sau cronice. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. Se folosește și în caz de sciatică. Pochivnicul este vomitiv. Pochivnicul crește în locuri umede. rizomul se macină și se obţine o pulbere. în șanţuri. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. asarita. sirop. și au formă de rinichi. Produce strănut. de mici dimensiuni. taninuri. macerat. de culoare grena. dextrină. De reţinut. numeroase săruri minerale. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. de aceea. din familia aristolochiaceelor. nevralgii. faptul că podbalul este eficient. inflamaţii ale căilor respiratorii. tulburările digestive ușoare. Prezentare. Denumiri populare: popâlnic. Substanţe active importante: inulină. antiseptic și antispastic. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. Rizomul acestei plante este târâtor. pe soluri bogate în calcar. expectorant (puternic). pe malul râurilor. Laringita. florile având culoarea galbenă. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. salicina. în număr de două. diuretice. frunzele și rizomul. purgativ și expectorant. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. în bolile respiratorii. decoct. deci. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. traheita. a astmului. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. adică mugurii. Substanţe active importante: glucozizi. Denumiri populare: brusturel. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. Asarona este o substanţă toxică și. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. în tuse convulsivă. sirop expectorant. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. compusul specific fiind tusilagina. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor.

frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. Prezentare. iar pulpa fructului se consumă ca atare. pulpa fructului și coaja acestuia. de unde și numele de hepatica. rămân verzi și în anotimpul rece. acoperită de perișori. săruri minerale. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. Din frunze. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. în mod obișnuit. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . zaharuri. Frunzele portocalului sunt mici. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. cu precădere. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. Întrebuinţări. în fructe – zaharuri. în tufărișuri. cu petale mari. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. Substanţe active importante: anemonină. Din coajă și frunze se obţine un decoct. sedative. alături de lămâi. Fructele. fructele. Întrebuinţări. fiind. obezitate. au marginea ușor crestată. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. Frunzele sale. florile. depurative. sunt bune de cules toamna. acizi organici. chiar montane. împărţite în trei lobi. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. preferând terenurile calcaroase. acizi organici. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. boli de rinichi. Tulpina este foarte ramificată. stări de agitaţie ușoară. laxative. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. cărnoase. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. în jur de patru-șase metri. Aparţine familiei rozaceelor. Întrebuinţări.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. guta. Preparatele pe bază de frunze. având. Face parte din familia ranunculaceelor. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. febră. ușor cerate. în afecţiuni ale vezicii urinare. încă înainte de a înfrunzi. camferină. această plantă poate fi toxică. pe fâneţe. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. diuretice și antidiareice. fiind folosite. vitamina C (în cantitate mare). săruri minerale. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. fiind ceva mai mici. Este un arbore cu înălţime redusă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. În tradiţia populară. poţiuni. Denumire populară: trei răi. spasme. pe terenuri accidentate. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. Prezentare. artrita. flori și coaja fructului se prepară infuzie. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. mici. rotunde. corcodel. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. florile fiind albastre. Florile. în frunze – hesperidă. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. săruri minerale. Prezentare. prin poiene. uneori mai mult. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. stomatite. Portocalul este o plantă de climă blândă. taninuri. care înflorește primăvara de timpuriu. Denumiri populare: spin. flori și coajă de portocală sunt indicate. Portocalul face parte din familia rutaceelor. Frunzele. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. în afecţiuni pe fond nervos. proteine. Porumbarul crește la marginea pădurilor. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. Datorită compușilor săi. soluţii apoase. reprezentativ pentru zona mediteraneană. scorombar. în culoare albastru-brumat. în formă de elipsă. Atât din flori. gingivite. deranjamente stomacale. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. vitamine (mai ales vitamina C). la prepararea unui ceai cu totul deosebit. cu succes. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme.

Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. vitaminele B1. saponine. albe sau alb-verzui. pur și simplu. În pământ. Prazul este laxativ. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. ramificată. diuretic. Prazul este o plantă bienală. săruri minerale. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. caroten. fragedă. Întrebuinţări. ca aliment. B2. Aceste terminaţii lungi. vitaminele C. dischinezie biliară. Prezentare. apar în aprilie. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. cu marginile fin crestate. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. ulei volatil. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. bătături. macerat. Substanţe active importante. Frunzele sunt eliptice. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. Floarea din vârful porumbului. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. sedativă. Întrebuinţări. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. Mai mult decât atât. Substanţe active importante: proteine. Prezentare. asemenea mărului. Frunzele sunt lungilanceolate. săruri de potasiu și calciu. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. Originea prazului este în zona Mediteranei. Pentru terapii. celuloză. pruna fiind. Floarea femelă este știuletele. fiind căutate de albine. Înflorește în lunile iunie. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. gută. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. Pentru uz medicinal se prepară sirop. Poate atinge o înălţime de 2. tulburări de menstruaţie. Florile. Prezentare. păpușoi. metrite. E și K. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. zaharuri. o băutură alcoolică. decoct. care are niște terminaţii lungi. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. PP. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. cistită. acizi. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. Aparent atât de neînsemnată. antiseptic. vitamina C. reumatism. bioxid de siliciu.50 metri. Mierea de prun este un adevărat medicament. substanţe grase. oligoelemente. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. hemostatică. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. calculoză renală. calmant. de asemenea. Pentru consum alimentar. Denumiri populare: cucuruz. un adevărat fruct minune. prin fermentare și distilare. având și . Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. prazul are și virtuţi cosmetice. pulmonare. decongestiv. mai harnică. iulie sau chiar august. Din punct de vedere medicinal. tuse. faringită. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. sudorifică. De asemenea. Face parte din familia rozaceelor. este floarea masculină. manită. abcese. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. expectorant. cardiace. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Denumire populară: perj. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. prazul are un bulb. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. mucilagii. formată din frunze răsucite. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. suculentă. și ca un bun pansament digestiv. remarcându-se prin tulpina sa groasă. adică face bila mai activă. înaltă până la 40 – 50 cm. metroragii. acţionând și în afecţiunile reumatice.

fructul fiind o capsulă. macerat. mai ales în zonele de deal și submontane. Prezentare. petalele având circa doi cm lungime. sau chiar o tufă mai dezvoltată. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. în perioada de la mijlocul primăverii. uneori. însă. pe malul apelor curgătoare. celuloză. caroten. dar și uscate. miezul sâmburelui. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. a rinichiului. numai frunzele. pectine. coaja. mucilagii. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. Prezentare. petalele florilor. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. suc. Preparatele medicinale. acizi organici. Fructele. precum și florile (mâţișorii). și proprietăţi diuretice. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. Face parte din familia salicaceelor. Substanţe active importante: ulei volatil. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. zaharuri și hidraţi de carbon. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. Din frunze și coajă se prepară decoct. Florile. obezitatea. convalescenţilor. în cantitate mare. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). ateroscleroza. au culori diverse. Răchita roșie crește în locuri umede. Valoare medicinală au și frunzele. dar se și poate cultiva. celor care au imunitatea slăbită. Răchita roșie se găsește în flora spontană. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. laxative. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. dar și pe locuri pietroase. Denumire populară: răchită. decongestive. reconfortante pentru întregul organism. cu mici crestături pe margine. pulbere din scoarţă. Denumire populară: pufuliţa păroasă. având efecte depurative atât pentru ficat. sunt. roșioară. mucilagii. infuzie. având. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. de asemenea. prin pădurile de deal și câmpie. reumatismul. de culoare roșie. frunzele. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. Se prepară decoct. în preajma apelor. Frunzele sunt lanceolate. acid salicilic (salicilină). Uscate. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. Întrebuinţări. tanin. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. specialiștii recomandă cure de prune. fiind recomandate în boli grele. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. Crește și în flora spontană. mari. Frunzele acestei plante sunt mari. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). vitamine. prunele conţin. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. mai ales de pe ramurile tinere. unde există mari livezi. astenicilor. Potrivit unor specialiști. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. macerat. macerate. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. Răchita roșie este un arbore pitic. Substanţe active importante: flavone. precum și în gastrite. a splinei. cât și pentru rinichi. extracte. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. decoct. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. iar din celelalte se poate obţine infuzie. totodată. aurii. deci când planta este plină de sevă. adică banalele prune. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. în lunci și zăvoaie. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. anemicilor. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. . glucozide.

muchiată. vârfurile tinere. nevralgiile. Aparţinând familiei litraceelor. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. Întrebuinţări. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. celebră fiind. ulceraţiile pielii. precum și în septembrie. revitalizându-l și echilibrându-l. În general. decoct. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. un extract. Răchita roșie este hemostatică. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. Prezentare. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. Aceste două specii se găsesc. febra. Aparţine familiei poligonaceelor. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. cicatrizantă. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. de cele mai multe ori grupate. ca erbacee. analgezică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. fiind socotită ca un fel de chinină. tulpină puternică. hemoragii gastro-intestinale. guta. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. virozele. rabarbură. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. fiind o meliferă cunoscută. Are un rizom lemnificat. ca depurativ general. inclusiv rizomul. reventul apare numai sub formă cultivată. Crește în locuri umede. pentru proprietăţile sale medicinale. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. colină. glucozide. Rheum palmatum. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. insomniile. perenă. extract. este impresionantă – peste 2. prin urmare. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). Partea medicinală a plantei este rizomul. asigurând o primenire a organismului. în locurile unde crește și răchita roșie. răchitanul este o specie de erbacee perenă. amidon și foarte mult tanin. hemostatice. astringentă. derivaţi flavonici. un vin medicinal. ulcere. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. de obicei. uneori fiind aproape albe. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. Datorită compușilor din coaja ei. Prezentare. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. Florile au culori roșu-violet sau roz. deja adoptate și de naturiști. Răculeţul se folosește. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. pentru salate. gripele. Substanţe active importante: acizi. Răculeţul este o erbacee târâtoare. pe marginea apelor. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. și se află la subsuoara frunzelor. din care se prepară infuzie. stările depresive. Planta este mult căutată de albine.50 metri. Trăiește circa 10 ani și este . Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. Denumire populară: rubarbă. făină. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. Substanţe active importante: ulei volatil. Înălţimea sa. În anumite zone ale României. lemnușcă. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. De asemenea. Rizomul este gros și bine dezvoltat. în asemenea caz. Prezentare. antidiareică. care se recoltează în luna mai. într-o inflorescenţă sub formă de spic. hemoragiile hemoroidale. în mlaștini. Își are originea în Asia. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. cicatrizante. în terenuri accidentate cu umezeală multă. Întrebuinţări. În România. în schimb. rănile greu vindecabile. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind.

foarte rar. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. violete. dizenteria. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. bilei. Prezentare. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. despre ridichea neagră. Întrebuinţări. proteine. Denumire populară: căpușă. Fructul. printre care hidropizia. și în alimentaţia din zilele noastre. vitamina C. frunzele – când sunt tinere și mici. colecist. Prezentare. neagră. puternică. Frunzele sunt palmatlobate. din care se prepară suc. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. acid malic. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. Fructul de revent este o nuculă. tanin. B2 și C. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. tuse. Reventul are un rizom bogat.50 metri înălţime. reumatisme. iar florile apar grupate. dar și cu multă precauţie. Combinate cu miere. crizofaneină. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. lipsa de poftă de viaţă. tocoferol.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. indigestia. Preparatele de ridiche contribuie. peţiolul fiind lung și puternic. rafanol. oxalic. roșie sau albă. Substanţe active importante. alungită sau sferică. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. acizi organici. proteine. precum și o substanţă specifică numită reină. reocrisină). Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. sirop. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. . Folosită. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. roșii. tusea. citric. fiscion. astm bronșic. Are o rădăcină pivotantă. emodină. care aglutinează globulele din sânge. la buna funcţionare a ficatului. Întrebuinţări. cu peţiolul lung. Raphanus niger (ridichea neagră). De altfel. B2. aceștia fiind principalul agent laxativ. Originar din Af rica. stomacul leneș. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. Întrebuinţări. anuală. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. goală pe dinăuntru. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. B1. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. din care se prepară o pulbere. în mod obișnuit. fiind un adevărat agent revulsiv. de asemenea. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. Ricinul este o plantă erbacee. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. care apar la începutul verii. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. dar și un remediu în multe afecţiuni. ulei volatil. formează un panicul și au culoarea purpurie. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. Ridichea este o erbacee bienală. în luna iunie. ulei volatil. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. dezvoltate. lactic. utilizat în aplicaţii locale. dar care se dă și prin răzătoare. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. microelemente. paraziţii intestinali. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. mai ales. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. sub formă de capsulă cu ghimpi. Este vorba. hidraţi de carbon. microelemente. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. valoare ornamentală și medicinală. în mod curent. Reventul conţine vitaminele B1. rinichilor. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). Ricinul are. gută. Face parte din familia euforbiaceelor. conţine seminţe bogate în ulei. vitaminele A. Tulpina este cilindrică. cu o înălţime de până la doi metri. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. lipsa poftei de mâncare. dischinezie. iar florile. vitamine. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. cele bazale având chiar și un metru lungime. cum ar fi impotenţa.

fiind indicate în astenii. Datorită conţinutului de aroină și conicină. glucozide. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. Ușor de găsit în zona mediteraneană. Contribuie la revigorarea organismului. lanceolate. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. dizenterie. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. cu peţiolul lung. au culoarea roșie. lipsa de poftă de viaţă. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. de formă cilindrică. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). muciiagii. bobocii florali. Fructul său este original ca structură. Își are originea în Persia și Mesopotamia. Seminţele se pisează. a blocajelor intestinale. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). seminţele. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. mai și iunie. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. amidon. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. Sunt. în număr mare. acizi. conicină. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. diaree. acid citric. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. Prezentare. Consumate ca aliment. Întrebuinţări. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. la oprirea hemoragiilor. care se recoltează primăvara foarte devreme. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. Bine mărunţiţi sau maceraţi. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. infuzie. Arum orientale. minerale. De altfel. puternic clorofilate. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. Unii specialiști recomandă. în dreptul ficatului. epuizare. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. în zone umbroase și umede. și fructul bine maturizat. cum ar fi ulcerele cutanate. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. . celuloză. fructele. Întrebuinţări. prin culturile de grâu. adesea. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. tanin. decoct. însă. lucioase. Florile. Prezentare. unele greu de remediat. substanţe grase. Frunzele sunt mari. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. groase. la cicatrizarea rănilor. rareori de formă ovoidală. tanin. fiind deosebit de frumoase. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. de asemenea. tăiate felii sau rase. Din acest motiv. Se prepară pulbere. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. cele hepatică. Denumire populară: calendarul codrului. iar fructele se consumă ca atare. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. Rodul pământului crește prin păduri. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). biliară și renală. pentru preparate medicinale. pectine. dar mai puţin pronunţate. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. Carex arenaria. Rodul pământului este o erbacee perenă. rodiul este un arbust din familia punicaceelor.

purpurină. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. a medicului. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). Din punct de vedere medicinal. Din acestea se prepară infuzie. pe marginea terenurilor cultivate. carminativă. suc. Rogozul. și rizomul. antispastică. roiba intensifică activitatea bilei. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. boli ale pielii. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. diuretice și sudorifice. lipsă de poftă de mâncare. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. antiseptică și cicatrizantă. care are culoare roșie. în boli ale articulaţiilor. pe fâneţe și poieni. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. Crește pretutindeni în flora spontană din România. alizarină. de culoare brun-gălbuie.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. Mai mult decât atât. Datorită compușilor săi foarte activi. este lemnificat. principii amare. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. Florile formează o inflorescenţă. preferând locurile uscate și adăpostite. Din punct de vedere medicinal. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. din care se prepară infuzie. citroneol. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. roiște. tanin. rogozul are proprietăţi depurative. mai ales a lucidinei. anemie. o plantă din familia ciperaceelor. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. Prezentare. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. pe marginea drumurilor. tanin. uneori neagră. Această plantă crește pe pârloage. lucidină. Se administrează intern. decoct. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. camfor. spasme și colici pe traiectul gastro- . pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. În acest sens. Prezentare. Potrivit lui Valnet. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. iar tulpina. În general. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. include rogozul în categoria plantelor medicinale. aparţinând familiei labiatelor. Utilizarea lor timp îndelungat. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. Totuși. sub formă de fiertură (decoct). Întrebuinţări. Denumiri populare: iarba roiului. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Întrebuinţări. valoroase sunt frunzele. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. garanţa. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. altădată. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. Roiniţa înflorește toată vara. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. în luminișuri. extracte. este o erbacee iubitoare de umezeală. coleretică. poate duce la grave probleme de sănătate. Este bacteriostatică. fiind util. pulbere. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. Tulpina are muchii și se ramifică. are patru muchii. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. citrol. în zonele de câmpie și deal. Intern. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Aparţine familiei rubiaceelor. marele specialist francez Jean Valnet. în pământuri înţelenite. Florile. antidiareică. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. Totodată. pe pajiști. Rizomul. se vopseau textilele. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. sedativă. ajungând până la 80 cm înălţime. antiemetică. Rizomul său este mediu dezvoltat. pe taluzurile drumurilor. tinctură. busuiocul stupului. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. uneori numai florile. stomahică. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. și mai ales fără supraveghere. vârfurile tinere cu frunze și flori. mărunte. rahitism. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. reumatisme. Denumiri populare: iarba de vopsea.

valoroasă este întreaga plantă. taninuri. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. din familia papaveraceelor. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. Intern. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. blocajele digestive. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. amidonul și grăsimile vegetale. acizi. mezelurile. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. dar refuză zahărul. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. Substanţe active importante: chelidonina. anghină pectorală). putem constata că este vorba. Citind această listă. Preparatul principal este un ceai. Întrebuinţări. antibiotice. pierderile scurte de conștiinţă. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Această plantă este consumatoare de insecte. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. mixturi. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. iar frunzele. vomă. Din punct de vedere medicinal. diminuează stările de agitaţie și neliniște. diaree. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. puternice. Sunt rotunde. în păduri. migrenele. îmbunătăţesc activitatea stomacului. în tratarea tusei spastice. Aparţine familiei droseraceelor. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. brânza. culoarea lor fiind galben-aurie. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. tulburări neurovegetative. Substanţe active importante: chinonă. compuși săi fiind toxici. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. Denumire populară: negelariţă. Preparatele cele mai cunoscute. enzime. Astfel. sparteină. palmate. hemochelidonină. Chinona. Darwin. Florile. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. extracte. Unii dintre ei. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. și asupra sistemului nervos. de asemenea. laptele. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). au culoare roșietică și peri glandulari. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. suc. Rostopasca este o erbacee perenă. facilitează digestia. antitusive. au peri lungi. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. efecte antitumorale. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. Extern. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. având. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. De asemenea. combat ameţelile. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. Are influenţă. amplifică secreţia biliară. printre altele. având niște flori mici. . reduce glicemia. o infuzie. împiedică dezvoltarea bacteriilor. latex. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. cheleritrină. sunt toxici. albe. Prezentare. dischinezii biliare. se spune. Tulpinile. Prezentare. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. de exemplu. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. Întrebuinţări. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. printre care și chelidonina. între două și opt pe fiecare plantă. carnea crudă și friptă. lipsă de poftă de mâncare. proptopină. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. de exemplu. Roua cerului înflorește toată vara. în liziere. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. mai ales prin faptul că este carnivoră. prin grădini mai puţin îngrijite.

rămân mereu verzi. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. impotenţă. Florile sunt solitare. în proporţie de 12%). Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. galben-aurii. violacee sau chiar roșie. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. acid lactucic. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. Potasiul. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. cel mult. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. lucioase. rozmarinul fiind o plantă aromatică. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. lactucină. ciroză hepatică). camfor. penat-sectate. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. B2. oboseală îndelungată. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. Face parte din familia ranunculaceelor. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. terenuri frământate. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. Frunzele rozmarinului. de formă aciculară. caroten. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. Este tonifiant și revitalizant. ale articulaţiilor. loţiuni. fier. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. doi metri. hipotensive. locuri lăsate în paragină. tulburări de funcţionare a creierului. boli cardiovasculare. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. Prezentare. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. mai și iunie. astenie. din care se prepară infuzie și tinctură. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. glucozide. Prezentare. Întrebuinţări. în mod benefic. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. Florile au culoarea albastră. De asemenea. C și E.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. Întrebuinţări. cu o înălţime de maximum 40 cm. hidraţi de carbon. sedative. decoct. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. fiind folosit în anemii. lăptucă. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. Valoare medicinală au florile. astm. rareori albă. Acţionează. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. calciul. laxative. frigiditate. depurative. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. cataplasme. hipotensiune. Există mai multe specii de salată verde. vitaminele A. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. cineol. acid rozmarinic. iar frunzele sunt sesile. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . Salata verde este o erbacee legumicolă. Prezentare. Denumiri populare: marole. tanin. cetone. fosfor. boli ale ficatului (hepatită acută. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. pieloase. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. în nevralgii sau în hemiplegii. În România. apoi potasiu. calciu. în tulburările neuro-vegetative. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. fâneţe. dischinezie biliară. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. B1. dureri de inimă.

plus o grupare de heterozoide. florile. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. În uz extern. durerile reumatismale. insomnii. Denumire populară: lemnul câinelui. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. vonicer. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. ciclurile menstruale dezordonate. lemn alb. Salcâmul. grupate sub forma unui ciorchine. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. de bronșită și astm. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. Întrebuinţări. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. Fructul este o capsulă. atât de cunoscut la noi. afecţiuni ale tractului respirator. în principal. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. intensificându-i activitatea. acacie. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. fiind. uneori și mai mult. De asemenea. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. mici și au formă de elipsă. Florile au miros frumos. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Face parte din familia celastraceelor. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. în zonele de câmpie și deal. În mod curent. Datorită compușilor săi deosebit de activi. originar din America. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. Crește. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. Florile au o culoare amestecată. anafrodiziacă. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. în mod obișnuit. Întrebuinţări. proprietăţile calmante și antispastice. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. de insomnie. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. arsuri gastrice. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). infuzie și decoct. pământuri părăsite. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. acum mai bine de 2000 de ani. . Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. În aplicaţii de uz extern. scoarţa. Prezentare. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. de verde cu galben. salcâm alb. Denumiri populare: brebene. ci și diuretică. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. La rândul său. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. Frunzele sunt ușor cărnoase. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. ulcer gastroduodenal. mai puţin la munte. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. este un arbore exotic. Prezentare. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. uneori și la munte. Salata verde este nu numai calmantă. Evonymus latifolius. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. deci. locuri în care a fost pădure. mai ales în hipertensiune. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. sub formă de cataplasme de frunze. consumul acestei plante reducând glicemia. un galben-pal spre verzui. tufărișuri. migrene. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide.

sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. galben sau violet. în cazul salcâmului japonez. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. dischinezia biliară. Valoare medicinală. Dr. soforă. au florile. Se bea ceaiul. hipertensiunea arterială. Frunzele au formă ovală. fiind păroase pe partea inferioară și. iritaţii. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. sedativă. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. decoct. penat-compuse. în funcţie de necesităţi. rutozide. brebenoc. aparţinând familiei . Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. diabetul. infuzie pentru băi. rosături ale pielii. alb. iar florile sunt de culori diferite – albastru. Întrebuinţări. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. după mese. terpene. Este un copac puternic. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. glaucomul. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. camfor. în perioada de maximă vegetaţie. valoare medicinală având. transpiraţiile exagerate. Prezentare. aftele. mai multe varietăţi. atonia stomacului. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. Substanţe active importante. de culoare albă cu reflexe verzui. expectorantă. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. febrifugă. pectine. în tratarea insomniilor. Florile. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. ulei eteric. mai deschise la culoare pe această parte. printre altele. Prezentare. jaleș bun. mucilagii. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. ci și ca arbust ornamental. în dezvoltarea sa. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. compuși estrogeni. șerlai. tulburările de ciclu menstrual. abcesele dentare. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. totodată. gastritele hipoacide. stomatitele. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. cineol. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. Salcâmul japonez. Substanţe active importante: glicozide flavonice. Întrebuinţări. Se mai prepară. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. Saschiul este o plantă erbacee perenă. Denumiri populare: salbie. antibacteriană. Salvia. un arbore din f amilia papilionaceelor. hipoglicemiantă. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. Modul de administrare propus de dr. sunt grupate. de două-trei ori pe zi. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. alcaloizi. unele afecţiuni ale ficatului. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. loţiuni. carminativă. Prezentare. Denumiri populare: salcâm boieresc. culese cu puţin timp înainte de a înflori. gingivitele. însă. salvia fiind. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. cea numită Salvia officinalis. Frunzele sale. tonic venos. comprese. Denumire populară: merișor. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. antiinflamatoare. are o talie mică și cunoaște. hemoroizii. borneol.

dotate cu un peţiol lung. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Întrebuinţări. În timpurile vechi. Florile sunt colorate în albastru. acizi. dizenterie. sudorifică. alte deranjamente stomacale și intestinale. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. Sunt recomandate în dischinezii biliare. dureri de gât. în Occident. vermifugă. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. vasodilatator. lipide. lucioase. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. infuzie. hidraţi de carbon. comprese. pecinginii. în primul rând. cicatrizante. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. edemele. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. inflamaţii ale gingiilor. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. extract fluid. Frunzele. Substanţe active importante: florile. vasoregulator. acizi organici. recomandă utilizarea întregii plante. expectorantă. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. care se mărunţește. afecţiunile dermatologice. . Florile. cu tot cu frunze tinere și flori. se grupează într-un fel de capitul. pe liziere. berbecei. în afecţiuni cardiace. Preparatele de saschiu se utilizează. depurativ. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Apar în mai. Seminţele conţin ulei și acizi organici. violet sau roșu spre roz. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. decoct. Prezentare. întâlnită prin pădurile de la munte. cum ar fi eczemele. Întrebuinţări. ulei volatil. extracte. mici. reduce tonusul arterial. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. uneori sunt albe. Și tot din acele timpuri. impetigo. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. favorizează oxigenarea creierului. herpesul. se macerează sau se folosește la decoct. săruri minerale. Aparţine familiei umbeliferelor. antiinflamatoare. Întrebuinţări. la marginea pădurilor. Se prepară infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. pe care se dezvoltă florile. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. cu precădere. bronșite. Denumiri populare: văcăriţă. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. rareori. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. un vin medicinal și. sau chiar vârful. în special partea dinspre vârf. vincosidă. din care se pot prepara următoarele: decoct. sunt dispuse în rozetă. cicatrizantă. au formă de elipsă. în boli de ficat. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. odogaci. Extern. viermi intestinali. rășini. în astm. compusului numit vincamină. glucide. calmante. oxiuriaza. flavone. Din ea se desprind tulpinile secundare. substanţe albuminoide. iubitoare de umezeală și umbră. Prezentare. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. Este relaxant. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. precum și rădăcinile. rareori albă. dischinezii biliare. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. pectină. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Datorită. de pildă). diaree. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. dar și restul plantei. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. Frunzele. săpunel. saponine. iunie și iulie. printre care săruri minerale. săruri minerale. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. de culoare alb-roșietică. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). în tufărișuri. enterite. glucide.

Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. dese. Procesul de înflorire. cu tulpină dreaptă. mai rar. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. sânziene. Frunzele sunt spinoase și . unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Este. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. fiind folosite la salate. iar la maturitate se lemnifică. Preparatul principal este infuzia. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. din care se prepară decoct. Substanţe active importante: ulei esenţial. între 30 și 100 cm. Sânziana albă (Galium album) are. tanin. se obţine o mixtură. continuă până în septembrie. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. Au frunze lungi și înguste. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. saponină. de exemplu. importante calităţi medicinale. sirop diuretic. Sânzienele sunt plante erbacee. în funcţie de climă.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). săruri minerale. Denumire populară: drăgaică. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. Se prezintă ca o tufă sferică. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. de mici dimensiuni. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. Denumire populară: mături. în fâneţe și poieni. la înflorire. cu inflorescenţe bogate. Florile. precum și în diabet. Întrebuinţări. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. de mai mică amploare însă. De asemenea. înălţimea plantei fiind cuprinsă. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. În unele ţări. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. un calmant asemănător cu teiul. sunt micuţe. Potrivit francezului Jean Valnet. în prezent fiind pe cale de dispariţie. precum și afecţiuni pulmonare. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. de asemenea. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. scaiete. Prezentare. Aparţine familiei umbeliferelor. și cu miros foarte plăcut. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. frunzele. extract fluid. Prezentare. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. Are dezvoltare bienală sau perenă. Acest scai. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. fiind toxică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. În asociere cu alte plante medicinale. Rădăcina are miros de morcov. în panicule. sunt dispuse grupat. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. bienală. a căilor urinare și a ficatului. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. Se știe. remarcate prin florile lor galben-aurii. în partea superioară se ramifică. având un aspect impresionant. Substanţe active importante: ulei volatil. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. ghimpe. Tulpina are patru muchii și este subţire. aparent la întâmplare. pe terenuri părăsite. cumarină. glucide. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Prezentare. Întrebuinţări. este o plantă ce crește la malul mărilor. în primul rând. întâlnit mai rar.

cu precădere frunzele și florile. iar florile. ulei eteric. Denumire populară: scăricica. cu frunze mari. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. din acest motiv. decoct. Scaiul măgăresc înflorește târziu. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. marginile drumurilor. înconjurate de spini. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Scara Domnului este o erbacee perenă. Pe marginea florii. aceștia fiind ascuţiţi. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. cumarină. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Frunzele sunt mici și dinţate. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. de aceea. se găsesc spini. Sunt folosite în răceli. Întrebuinţări. infuzie. dispuse în capitule. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. În practica medicinală se prelucrează toată planta. pe pajiști. flori sub formă de panicul. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. Se prepară un extract. precum și în ulcere gastroduodenale. de jur. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. în locuri uscate sau aflate în paragină. De altfel. Face parte din familia umbeliferelor. Substanţe active importante: saponinele. Aparţine familiei compozitelor. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. pe marginea drumurilor. adesea. Denumiri populare: spinul vântului. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. perenă. Crește în locuri . recomandate fiind. revitalizante. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Curăţă organismul și. Tulpina este dreaptă. în locuri sălbatice. pe marginea drumurilor. tanin. frunze alterne. împodobite cu spini. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. umblate – cum ar fi izlazurile. împărţite în lobi. de culoare galbenă. mai ales. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. suc și vin medicinal. Substanţe active importante: flavone. remarcabile. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. Prezentare. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. pe terenuri necultivate. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. diuretice. florile având culoarea roșie-roză. tulpină înaltă până la 1. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. frunzele și florile. mai ales sub formă de decoct. scai albastru. în primul rând pentru reducerea febrei. decoct. Prezentare. fiind identificată printr-un rizom gros. maidanele. fiind un expectorant puternic și un calmant local. Florile apar pe tot parcursul verii. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Prezentare. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. mai ales în locuri bătătorite. lungi. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. spre sfârșitul verii. înaltă. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. însă.50 metri. Întrebuinţări. Denumire populară: ghimpe mare. tractul gastro-intestinal. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. lanceolate. alcaloizi. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. au culoare violacee. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. uneori albă. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. des întâlnită în flora spontană.împrejur. Întrebuinţări. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum.

cilindrică. cataplasme.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). Prezentare. Întrebuinţări. Substanţe active importante: saponine. unele alergii. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. cu tot cu flori. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. care se recoltează cu tot cu păstăi. pulbere. tanin. Schinduful revitalizează întregul organism. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. în perioada ei de maximă vegetaţie. Face parte din familia primulaceelor. Substanţe active importante: saponine. astenii nervoase. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. prin semănături. Face parte din familia leguminoaselor. Aparţine familiei polemoniaceelor. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. Prezentare. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. celor care n-au poftă de mâncare. în caz de suferinţe biliare (litiază). răni ulcerate. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. tonoide. infecţii ale căilor urinare. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. glucide. cataplasme. fiind. Schinduful are un miros specific. pecingine. Prin prelucrare se obţin extracte. Denumiri populare: șofran sălbatic. colină. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. flavone. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. este puţin cunoscut omului obișnuit. rănile ulcerate. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. enzime. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. hemoroizi. În orice caz. fiind utilizat. puternic. celor care scad în greutate. ca buruiană. săruri minerale. Denumire populară: sfindoc. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. Întrebuinţări. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. Poate fi întâlnit. o plantă din familia compozitelor. astenicilor. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. iarbă amară. sunt bogate în ulei gras și lecitină. rahiticilor. originară din zona Mării Mediterane. mai ales în vegetaţia mică montană. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. . seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. Este recomandat anemicilor. poţiuni. Schinelul. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. totodată. Schinduful este o plantă erbacee anuală. macerate. epilepsie. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. Prezentare. adică puţin înainte de înflorire. numai rareori fiind erecte. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. trifoliate. Tulpina – ramificată. Substanţe active importante: saponine. atunci când acestea au îngălbenit. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. și un sedativ eficient și suportabil. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. Întrebuinţări. Frunzele sunt alterne. nu numai în tratamente umane. ci și veterinare. eczeme). trigonelină. depresii. de multă vreme. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. extracte. diabeticilor. furunculozele. tincturi. Se prepară decoct. pulbere. dar și expectorante și sedative. cum ar fi plăgile.

Totodată. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. pentru . Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. nefrite. dar și medicinal. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Cinnamomum cassia. pulbere. Produsul de interes economic. fiind considerată. Scorţișorul este un arbust exotic. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. puternice. pilule. în regiunile subalpine. diaree). tinctură. ulceraţiilor. schinelul are și calităţi de agent febrifug. glucide. taninuri. gingivite. potrivit unor practici medicinale străvechi. Crește în flora spontană – pe dealuri. foarte persistent. Întrebuinţări. grupate. tonice. reduc febra. hidropizie. au acţiune astringentă și tonică. un gust acru-dulceag. Sebeșului. gros de circa doi centimetri. antiparazitare. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. care se obţine de la acest arbust. precum și în Carpaţii Meridionali. dar și prin Munţii Maramureșului. Cinnamomum zeylanicum. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. Substanţe active importante: ulei eteric. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. Denumire popuiară: scrântitoare. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. se face infuzie. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. Prin uscare intensă. Prezentare. întâlnit în flora din Indochina și Australia. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. Scorţișoara face bine și pancreasului. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. Frunzele au formă lanceolată. extract. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. Rizomul este cilindric. precum și pofta de mâncare. edeme. Din acest motiv. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. arsuri. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. atunci când este recoltată. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. este scorţișoara. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. În uz intern. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. cicatrizante. săruri minerale. mucilagii. incontinenţă urinară. uniform cerate. Această coajă are. de culoare galbenă. vin tonic. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. și un bun afrodiziac. în mod obișnuit. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. rezine. astm. Schinelul este recomandat și în reumatism. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). tanin. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. Face parte din familia lauraceelor. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). Scorţișoara are efecte relaxante. siropuri. mirosul fiind înţepător și aromat. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. extracte. guturai rebel. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. consistent. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. sucuri sau vin. aperitive. rezine. bactericide și ușor sedative. Bihorului. arsurilor. tormentol. pectine. fiind dinţate. Prezentare. răceală. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Întrebuinţări. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. antimicrobiene. Întrebuinţări. enterocolită. ulei volatil.

este lăsată să ajungă la maturitate. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Coroana este bogată. infecţii ale căilor urinare. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. formând adevărate tufărișuri. Substanţe active importante: gumirezină. amidon. sorbină. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. cu o înălţime destul de redusă. Această graminee. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. celuloză. remineralizant. cunoscătorii . Din boabele de secară se face făină și. circa 69%. un decoct. glucide. proteine. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. Prezentare. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. miricetină. acid specific. ceva mai rotunjite la vârf. Prezentare. totodată. Întrebuinţări. Întrebuinţări. la rându-i. Sub formă de ceai (decoct). lipide. în anemii. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. cum ar fi cele de ficat. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. Întrebuinţări. și foarte hrănitoare. în boli reumatice. din mai multe spiculeţe comprimate. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. Scumpia înflorește în luna mai. de mărimea unui bob de mazăre. gingivite. Substanţe active importante: săruri minerale. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. cunoscute sub numele de scorușe. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. Frunzele – plasate altern. incontinenţă urinară. frunzele și lăstarii tineri. arterioscleroza. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. uneori. Se spune că secara are avea. Atunci când. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. însă. Tulpina și ramurile au o interesantă. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. fiind dreaptă. sorbit. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. Rhus cotinus. Valoare medicinală au fructele. prin iulie-august. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. Secara înflorește târziu. Prezentare. Alături de hidraţi. în jur de cinci metri. sunt acrișoare și au culoare roșie. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. de morcov. taninuri. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. reechilibrant. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. Scorușul este o plantă meliferă. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. Denumire populară: oţetar. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. surprinzătoare. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. Inflorescenţa este sub formă de spic. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. fiind indicate în stomatite. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. în asociere cu alte produse. Denumire populară: scoruș păsăresc. culoare galbenă. hipertensiunea. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. cu frunze linear-lanceolate. dar nu în zonele de mare înălţime. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. care sunt. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. reprezentând până la 13%. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. Florile au culoare albă. format. Secara activează circulaţia sângelui. iar fructele. cu frunze imparipenate. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor).

protide. Dezvoltă o rădăcina puternică. revigorant. Are și proprietăţi diuretice. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. cesiu). decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Prezentare. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. sodiu. Pe această tulpină apar florile. potasiu. Foarte folosit în terapii. florile sale. reconfortant. Prezentare. microelemente rare (rubidiu. faringite. fosfor). acid glutamic. și asupra calculilor renali. asparagină. pentru uz medicinal. Determinând formarea de enzime. betacianină. siminic. conjunctivite). iar florile. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. antiinflamatoare. colină. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. Tăiată. sfecla roșie își pierde din calităţi. Aceste cure. aproape lemnoasă. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. precum și în salate. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. totodată. chiar lemnoasă. hidraţi de carbon. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. de culori diferite – violacee. ramificată în partea superioară. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. Pusă la foc. De altfel. este sucul de sfeclă roșie. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. cu o înălţime maximă de 30 cm. remineralizant. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. uneori mai mult. antimicrobiene. liliachii. Datorită conţinutului său complex. Planta este acoperită de perișori. bine cunoscută în orice bucătărie. dar și în afecţiuni ginecologice. afte. timp de o lună. Este o plantă perenă. Întrebuinţări. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. B1. dar și în alimentaţia curentă. whisky-ul adevărat. afecţiuni oftalmologice (blefarite. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. dar și celor care au probleme circulatorii. de culoare galbenă. planta își păstrează forma și . rășină aromatică. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Infuzia. situate în vârful plantei. Sfecla roșie este o plantă bienală. pentru întărire și revitalizare. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. fier. tanin. Prezentare. anemicilor. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. stomatite. Silurul este o micuţă erbacee. culoarea ei fiind verde-cenușie. tare. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Întrebuinţări. sedative. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. în fiecare dimineaţă. care au și scop profilactic. fiind preparată în cele mai diverse moduri. Siminocul face parte din familia compozitelor. convalescenţilor. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. B2. În al doilea an. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. de culoare alb-verzuie. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. vitaminele A. prezentându-se sub forma unor mici capitule. decoct și cataplasme. Denumire populară: floare de paie. acţionând. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. C și PP. În primul an de vegetaţie. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune).

sunt mari. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. și ca antibactericid și antiinflamator. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. Smochinele sunt cunoscute. Substanţe active importante: săruri minerale. de asemenea. cu o formă palmat-lobată. ele au și alte efecte terapeutice. prevenindu-se astfel un accident vascular. taninuri. cum ar fi cele de pe căile urinare. guta. mineralizantă. Substanţe active importante: rezine. Prezentare. Florile au și un element de originalitate. reducând chiar și unele inflamaţii interne. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. anemicilor. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. celor cu un consum mare de energie. consistentă. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. convalescenţilor. preferând umbra și umezeala. Prin tradiţie. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. deosebit de puternice. plăcut. . fiind punctate cu roșu. Prezentare. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. reconstitutivă. B1. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. Frunzele au formă ovală. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. flavone. cu precădere. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. Slăbănogul este o erbacee anuală. Tulpina este dreaptă. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. reumatismul. Face parte din familia moraceelor. reconfortantă. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. Smochina este tonică. bolile vezicii biliare. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. pentru hrănire curentă. Pentru cure. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. copiilor. puternică. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. Mai nou. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. în afecţiuni ale tractului digestiv. culoarea ei fiind un albastru spre violet. C și PP. Acest receptacul se va transforma în smochină. ci frunzele și latexul de smochin. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. macerat. vitaminele A. Întrebuinţări. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. laringite.20 metri înălţime. din care se face infuzie. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. iar florile au culoarea galben-aurie. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. B2. Sunt. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. Frunzele smochinului. amigdalitelor. Totuși. decoct. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. Întrebuinţări. indicate în optimizarea traficului digestiv. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. Există chiar și o smochină medicinală. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. arsurile și negii – a gingivitelor. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. ale ficatului și ale bilei. totodată. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. în reumatism. proteine. Apare și în flora din România. traheite). însă. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. glucide (între 15 și 18%). Întrebuinţări. aparţinând de familia balsaminaceelor. stomatitelor. cărnoase și cu un miros specific. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august.

acid oleic. Socul crește în păduri. Aparţine familiei leguminoaselor. antiinflamatoare. o minune a naturii. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. fructe. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. însă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. socul face parte din genul Sambucus. natriu. D și E. de un verde intens pe faţa expusă la soare. cu precădere. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. o dietă. glucide (10 – 15%). Fructul este o păstaie. în ulei – acizi grași nesaturaţi. lecitină. scoarţa și rădăcinile. acizi grași saturaţi. germeni de soia. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. diuretică. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Scoarţa socului este crăpată. fiind o erbacee anuală. făină de soia. aminoacizi esenţiali. Aceste boabe. fructele. Și. răcelilor. în zone cu vegetaţie amestecată. Infuzia de soc (flori. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). fiind. ulei volatil. decoctul de scoarţă. Prezentare. rădăcini) este sudorifică. accidentată. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. în afecţiunile cardiovasculare. numite izoflavone. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. cu oboseala profundă pe fond nervos. bronșitei și provoacă sudoraţia. folosite în alimentaţia curentă. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. vinul de soc. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. dar și în industrie. în luminișuri și poieni. fier. acid linolenic. moi. mucilagii. ceai diuretic. rezine. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. fosfor. de pildă. săruri minerale – calciu. procentul de proteine din soia fiind. carnea – maximum 20%). soc negru. sucul de boabe. Soia are frunzele paripenat-compuse. zaharuri. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. totuși. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. potasiu. Soia își are originile în China și Japonia. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. antiseptică. Denumiri populare: coramnic. enzime. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). Socul are o importanţă medicinală deosebită. totodată. amine. scoarţă. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. procesele de îmbătrânire. a constipaţiei. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. Recent. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. în detrimentul părţii lemnoase. sau care au afecţiuni vasculare. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. rutozide. reumatismul. C. dispuse în inflorescenţe. iboz. într-adevăr. care conţine boabe. sub formă de tufă. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. Cu infuzia din fructe. printre care: infuzia de flori. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. Întrebuinţări. Infuzia de flori de soc se utilizează. ușurând procesele . Prezentare. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. au și proprietăţi medicinale. Infuzia din fructele. Planta se remarcă prin măduva albă. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. Fructele au culoarea neagră sau roșie. într-o anumită măsură. unul sau mai multe principii de hrănire. bolilor de rinichi. Combate scleroza și colesterolul. Înflorește în lunile iunie și iulie. Întrebuinţări. B2. B1. vitaminele A. acid linoleic. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. în tratamentele de combatere a obezităţii. Celor suferinzi cu ficatul. Soja hispida. în tufărișuri. lipide (12 – 25%). Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. tanin. gripei. de asemenea. Au valoare medicinală florile. magneziu. Fiind un aliment complet.

precum și infecţiile urinare. Acest preparat are rol sedativ. În vârfurile ramurilor apar florile. o substanţă specifică numită sanguisorbină. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. bună dispoziţie. saponină și. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. stări psihice contradictorii. nu trece de 60 cm. nevralgii. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. Crește mai ales în zonele montane. cicatrizante. pudră. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. bufeuri. sorbestreaua este căutată de naturiști. Întrebuinţări. frunzele formează o rozetă. colitele. circulaţie proastă. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. Substanţe active importante: ulei volatil. se valorifică planta în întregul ei. este un bun expectorant. trifoiște. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. gingivitele. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. Se prepară: decoct. oprește sângerările bucale. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. Are un rizom gros. Prezentare. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. Denumire populară: cerbărea. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. infuzie. pe pajiști. pe fâneţe. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. cerbăreaua. Substanţe active importante: ulei esenţial. tusea convulsivă. Izoflavonele. sub formă de capitule. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Prin urmare. diareile copiilor. eczeme. Sovârvariţa este o erbacee bienală. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. Sovârvul. diuretice. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. antiinflamatoare. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. Plantă de fâneaţă. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. celui care o consumă. tinctură. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. Prezentare. taninuri. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. mai ales în locuri umede. plantă aromatică și meliferă. dureri de articulaţii. Fructul ei este o nuculă. Sorbestreaua este o erbacee perenă. Acestea au culoare rozalie spre roșu. astmul bronșic. digestia defectuoasă. Din punct de vedere medicinal. printre care și marele herbarist Jean Valnet. Cunoscătorii. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. gastritele hipoacide. răcoritoare”. La baza tulpinii. digestive. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. tanin. la maturitate. bronhodilatator și antispatic. pusă în vin (frunzele și tulpinile). iar în zona externă regenerează podoaba capilară. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. bună dispoziţie. timol. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. dizenteriile.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. precum și prin tufărișuri. Destul de puţin cercetată. extracte. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. carvacrol. uneori fiind și de culoare albă. aparţinând familiei rozaceelor. cât și extern. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. Face parte din familia labiatelor. Denumiri populare: busuioc de pădure. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. poftă de viaţă. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. cataplasme. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. mai ales. De obicei. având . Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. Întrebuinţări. adică ar conferi.

cât și rădăcinile și rizomii. anemia. de salate sau de suc. luteină. sirop și tinctură. fosfor. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. protide. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. suc. Sparanghelul se consumă ca atare. Întâlnit sub formă cultivată. Este. consistente. caroten. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. Din acest rizom cresc și rădăcinile. formă de săgeată și ovat-alungită. de asemenea. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. fier. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. este o plantă anuală. spanacul este. celuloză. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. Substanţe active importante: vitaminele A. pentru consum curent. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. C. în afecţiuni ale articulaţiilor. începând cu anul trei de vegetaţie. Prezentare. Sparanghelul are un rizom puternic. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). mangan. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. Trăiește între 10 și 20 de ani. de culoare verde. care sunt dezvoltate. tusea. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. laxativ și depurativ. precum și în stări de oboseală și epuizare. tufărișuri. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. în reumatisme. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. Datorită enzimelor pe care le conţine. Erbacee legumicolă. calciu. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. totodată. scorbutul. Spanacul. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. vitaminele B1. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. Substanţe active importante: microelemente (fier. rahitismul. filiforme. glucide. precum și în afecţiuni respiratorii. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. întâlnit în culturi. acid folie. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. dar și medicinală – au peţiolul lung. Frunzele au forma unor solzi lucioși. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. Sparanghelul are proprietăţi depurative. protide. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. B2. fosfor. fiind recomandat diabeticilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. E și K. magneziu. mucilagii. hidraţi de carbon. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. mai mult decât atât. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. cărnoase. Potrivit acelorași studii. În mod obișnuit. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. sulf. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. potasiu. convalescenţilor. de agent anticancerigen. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. Prezentare. PP. Este recomandat și în gută. sodiu. a i nimii și a ochilor. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. Ramurile sparanghelului. calciu. potasiu). Frunzele spanacului – partea comestibilă. avitaminoza. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. contribuind la buna dezvoltare a fătului. acneea. lipide. B6. uneori bienală. ci și seminţele. un diuretic moderat. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. preparându-se decoct. hrănitoare. B9. care nu prea trece de 30 cm înălţime. Întrebuinţări. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. dar necesar. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. . au funcţie de asimilare. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. precum și o substanţă specifică numită spinacină. B1. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. Sparanghelul are compuși numeroși. B2 și C.

ulei eteric. antiseptice. Datorită acestor compuși foarte activi. Rizomul de spânz este căutat. nefrită. uneori albă. făină. Florile. revulsină. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. Prezentare. cele mai multe fiind ovale. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. sub îndrumarea specialistului. hepatice și renale (colici). Splinuţa este o erbacee perenă. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. Denumire populară: spânţ. Tulpina. Se poate recolta și planta întreagă. . În aplicaţii medicinale. În cazul splinuţei. tanin. invertină. răspândită în zone părăsite. cu forme diferite. pe pârloage. la marginea poienelor și a pădurilor. iar florile au culoare roșietică. saponine. necultivate. dispuse în ciorchine. asteniei. au culoare roșie sau violetă. Rizomul este gros. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. depurative. valoare medicinală au vârfurile înflorite. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. perenă. Substanţe active importante: alcaloizi. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. opuse. litiază. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. extras. în tufărișuri. Prezentare. Frunzele sunt palmate. Sporiciul este o erbacee mare. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. chiar sedativă. cu tulpina dreaptă. având o înălţime de circa un metru. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. puternic. decoct. fiind o plantă erbacee. din iunie și până în octombrie. diaree. enterocolite. sporiciul este un puternic stimulator general. uneori verzuie. pe terenuri înţelenite. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. nevralgiilor. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. Crește în zonele de deal și munte. hepatita cronică. tincturi. respiratorii (bronșită. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. Preparate medicinale din spânz: extracte. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. Frunzele sunt peţiolate. pilule. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. gută. Tulpina este dreaptă și păroasă. Substanţe active importante: acid salicilic. substanţe amare. sunt galbene. Din acest motiv. Florile. de mici dimensiuni. toxică. hidropizie. Întrebuinţări. De altfel. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. apoi taninuri. Spânzul înflorește în martie și aprilie. splinuţa se mai numește și varga de aur. ramificat. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Prezentare. pe marginea drumurilor de ţară. Au și influenţă calmantă. modelată de patru muchii. în primul rând. reumatismelor. din care se prepară infuzie. Aparţine familiei verbenaceelor. tinctură. iar frunzele au forme diferite. grupate în spic. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. Splinuţa este o plantă meliferă. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. eczeme. astringente. resuscitând întregul organism. Este o plantă medicinală comună. Întrebuinţări. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). cistită.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. de tip florifer. Întrebuinţări. astmă). de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă.

infuzie. de circa opt centimetri. spălături locale (în faringite. Întrebuinţări. cvercitaninul. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Scoarţa este colorată diferit. antitoxice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. pseudojervină. Impresionantul arbore are o coroană largă. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. suferinţe renale. Se prepară pulbere. răni greu vindecabile). extracte. sedative. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Prezentare. băi. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. distrugerea lui fiind interzisă. Se prepară: tincturi. rubijervină. articulare. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. pulbere. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . dezvoltate. degerături. cu rădăcini puternice. consistente. Prezentare. dar și extern – sub formă de gargară. tinctură. Substanţe active importante: flavone. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. Fructul este binecunoscuta ghindă. Nu cad iarna. lobate.5 metri. Stirigoaia este o erbacee perenă. Veratrum nigrum. fiind o otravă deosebit de puternică. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). astringente. Arbustus uva-ursi. puternice. Denumire populară: tufan. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. Fructul este o bobiţă roșie. Întrebuinţări. verină. din marea familie vegetală a liliaceelor. extract. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. prin lunile iulie și august. Stejarul înflorește în luna mai. comestibilă. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. palpitaţii).5 metri. Florile au culoare roz sau albă. pulbere. deranjamente stomacale și intestinale). Prezentare. Are o înălţime ce trece de 1. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. fiind dispuse în racem. dar și în deranjamente intestinale. Substanţe active importante: diverși acizi. germerină. antidiareice. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). cum ar fi guta și zona Zoster. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. Întrebuinţări. adică în ciorchine. sinaină. Frunzele sunt cărnoase. Aceste flori apar în partea a doua a verii. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. diaree. oxalatul de calciu. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. deranjamente stomacale. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. bogată. cu vegetaţie de pământ înţelenit. tanin. Face parte din familia fagaceelor. pentru prepararea unei „cafele”. rubiverină. din care se face decoct. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. vitamine. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. Denumire populară: caminei. arbustul rămânând verde tot timpul anului. decoct. enterocolite. cerat-pieloase. hemostatice. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). cu frunze alterne. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. antihemoragice. taninuri. spasme. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. antibacteriene. hemoroizi. gingivite. arsuri. precum și o substanţă specifică numită arbutină. cicatrizante. Substanţe active importante: protoveratrină. În pământ are un rizom. acizi. Din acest motiv. unguent. sub formă prăjită și măcinată.

Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. fibroase. fiind un hipotensiv binecunoscut. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. De exemplu. Sulfina este o plantă meliferă. care are efecte medicinale asemănătoare. pe terenuri accidentate. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. Denumiri populare: sulcină. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. Pentru terapii se recoltează rădăcina. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. de culoare galbenă. au un miros plăcut. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. plăgi. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Stuful crește în spaţii inundate. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. în bălţi. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. Compusul de excepţie este cumarina. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. cataplasme. Un alt domeniu important în care acţionează. astmul bronșic. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. În România. a febrei. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. colirinfuzie. este recomandată. se administrează și în hepatita cronică. hipotensive. Prezentare. abcese dentare. Însăși denumirea ei – sanatoria . cicatrizant și antiinflamator. cumarină. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Prezentare. glucoză. cu margini tăioase. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. aspre. cu efecte benefice. Frunzele sunt trifoliate. hidrolat. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. ci și o plantă cu proprietăţi magice. pentru decontractarea mușchilor. din care se prepară decoct și extract. antiseptice și antiinflamatoare. azotaţi. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. Stuful. uneori și mai mult. Se mai prepară tinctură. Datorită acestui fapt. afecţiunile oculare. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. în tratamente privind bronșitele. Sulfina are și alte utilizări interesante. De asemenea. ulei volatil. prin tufărișuri.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). a gutei. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. Prezentare. gargară. spălături bucale. Cumarina. Întrebuinţări. în lacuri și în preajma lacurilor. pe marginea râurilor. pe marginea drumurilor. care miroase deosebit – a fân proaspăt. Sulfina este o plantă erbacee bienală. lanceolate. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. colici intestinali. cu tot cu flori. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. pe pajiști. Fiind un bun dezinfectant. sub formă de infuzie. insomnii. Este o plantă dezvoltată. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Florile au culoare violetă sau gălbuie. Întrebuinţări. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. în primul rând în hipertensiune arterială. tanin. ca diuretic și dezinfectant. iar florile. expectorante. surcină. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. Poate ajunge la 1. este o graminee cu o înălţime impresionantă. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis.5 metri înălţime. deseori. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. Substanţe active importante: zaharuri. având tulpina dreaptă. Infuzia de sulfină este folosită. Este folositoare și în afecţiunile renale. Denumire populară: pojarniţă. Frunzele sunt lungi.

antiinflamator hepatic și intestinal. Prezentare. precum și în hepatitele evolutive. pe terenuri virane. antibiotic. Mai nou. sedativ. rănile. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). hiperina. Întrebuinţări. din care se prepară un decoct. cele mai multe fiind ovale. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. rutina. Frunzele. Susanul are flori galbene. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. saponinele. D. Extern. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. substanţe grase. esteri. totodată. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. în hepatite cronice. Tulpina de susan poate ajunge la 1. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. niște linii roșietice. uleiul volatil. antidiareic. Sunătoarea este o adevărată farmacie. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. în dischinezii biliare și colecistite. din care se face infuzie. Au fost identificaţi peste 15 compuși. au forme diferite.5 metri înălţime. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. fiind păroasă. și asimilaţia. constipaţiile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. dimensiunea ei obișnuită fiind. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. indigestiile. sunt dantelate. printre care acidul valerianic. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. iar florile. coleretic. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. de 20 – 30 cm. având rol în stimularea celulei hepatice. ulei în cantitate mare. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. cu virtuţi medicinale. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. gastrite. fitosterine. până la 65%. în deranjamente ale ciclului menstrual. fiind galbene cu puncte negre. Prezentare. pe marginea apelor și a drumurilor. E. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. alcooli. enterite. Contribuind la o bună digestie. în infecţii urinare. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. vitaminele B. în ulcere. Substanţe active importante. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. Frunzele. florile. înseamnă vindecătoarea. răni. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. hipericina. . În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. Întrebuinţări. Face parte din familia pedaliaceelor. însă. pe terenuri cu tufărișuri. sciatica. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. Tulpina șofranului este consistentă. pe pârloage. deranjamentele stomacale și intestinale. prezintă niște striaţii. revigorant și remineralizant. colina. F. numeroase. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. dar și un reechilibrant. galactoza. tensiunea. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. Crește și în zona mediteraneană. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. care acoperă planta de sus și până jos. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. micuţe. Frunzele sunt lungi. fiind foarte hrănitoare. violet-deschis. cicatrizant. cum ar fi neuroparaliziile. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. viermii intestinali. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. inflamaţii bucale. seminţele de susan facilitează. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. liniare.

el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. șofranul este considerat un agent al stării de bine. ușurând digestia. pentru revigorarea gingiilor. cataplasme. primăvara. cu peţiolul consistent. precum și seminţele. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. în astm și spasme bronhice. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. Printre altele. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. insuficienţă hepatică. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. De altfel. icter. sunt folosite ca laxativ. prin tradiţie. pulbere și tinctură. reumatism. de reechilibrare a organismului. dar și sub forma unor preparate culinare. puternică. înaltă până la doi metri. ca . Tulpina este dreaptă. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. Întrebuinţări. fiind un colorant natural foarte sănătos. au proprietăţi depurative. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. precum și pentru a colora unele produse alimentare. tipic feminină – menstrele dureroase. sub formă de decoct. Prezentare. de exemplu). Consumul de ștevie este indicat. chiar al bunei dispoziţii. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. mai ales.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Prin influenţa sa asupra organismului. Din florile șofranului se prepară infuzie. însoţite de dureri lombare. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. o erbacee din familia compozitelor. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. cât și externe. este folosită cu succes în curele de primăvară. De asemenea. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. diuretice. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. acid tartric. Florile sunt grupate. în salate. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. Denumiri populare: dragomir. Valoare medicinală au. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. rădăcinile. Este indicat și în tuse violentă prelungită. Valoare medicinală au florile. verzui. purtând pe ea frunze mari. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. Această plantă are florile roșii. tonice. cât și pentru sistemul nervos central. Prin proprietăţile sale depurative. folosite în industrie. în forma lor naturală. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. nefiartă. acid oxalic (oxalaţi). Tinctura de șofran este un produs vestit. De pildă. Ștevia se consumă ca atare. în lunile de primăvară. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. săruri minerale. Astfel. fiind alcalinizantă. cu precădere. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. Are acţiune și asupra spasmelor. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. Întrebuinţări. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. gută. Preparatele din seminţe. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. În partea superioară. naturistă. flori care dezvoltă. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. Preparatele din ștevie. tonice și sedative. dispuse în capitule. decoct. care se recoltează toamna. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. infecţii ale pielii. Ștevia. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. de aceea. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. tulpina de ștevie este ramificată. epuizare fizică și nervoasă. în același timp. bubele dulci). De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. pentru detoxifierea organismului. de asemenea. macriș de grădină. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie.

E). și activitatea inimii. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. Efectele sale medicinale. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Denumiri populare: cătușniţă. la începutul primăverii. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. de asemenea. în hipertensiune. dar și pentru băi și spălături locale. Tulpina este puţin ramificată. prin liziere. cu precădere vârfurile înflorite. în reglarea presiunii sângelui. Substanţe active importante: ulei volatil. pe maidane înţelenite. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Potrivit medicinii tradiţionale. reducându-i starea de încordare. Influenţează. tinctură și pulbere de frunze și flori. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. au culoare roz sau roșie violacee. mai puternice sau mai puţin puternice. Denumiri populare: sunătoare de munte. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. de excitaţie nervoasă. floarea patului. temperându-i funcţionarea oscilatorie. tanin. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. leonurina – un compus specific. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. glucozide (cu efect cardiotonic). care apar din mai și . din care se prepară infuzie. talpa gâștei este indicată în stări depresive. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. dispuse la subsuoara frunzelor. Prezentare. talpa lupului. această mâncare nouă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. pe marginea drumurilor. în tulburări neuro-vegetative. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). alcaloizi. crestate. Frunzele sunt lungi. Prezentare. În aceste cazuri. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. peţiolate. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. somnișor. parpian. laba lupului. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. în tulburări de menopauză. puternică. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. vitamine (A. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. celor cu stomac sensibil. Talpa gâștei este o plantă meliferă. cu tot cu ramuri și flori. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. Florile. fiind de culoare albicioasă. Florile. Întrebuinţări. reechilibrându-l. înaltă de circa un metru. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. Talpa gâștei este o erbacee perenă. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. siminic. totodată. Talpa gâștei este. C. fluctuantă.

substanţe azotoase. substanţe amare. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. ascuţite la vârf. flavone. limonen. Întrebuinţări. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. barba tatei. vitaminele B1 și C. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. planta fiind iubitoare de apă și. Uleiul eteric conţine estragol. Substanţe active importante: săruri minerale. suprafaţa lor fiind aspră. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. din iunie și până în octombrie. ulei volatil (ascaridol). plăcut. izolimonen. precum și în cele ale ficatului și bilei. fiind considerat un aromatizant. Substanţe active importante: flavone. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. înaltă până la 1. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. Substanţe active importante: taninuri. din care se fac ceaiuri și decocturi. cumarină. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. rezine. hepatice. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. Acest ulei este toxic. Întrebuinţări. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. Tămâiţa este o erbacee anuală. ulei volatil. Florile. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. originară din America Centrală. sunt expectorante. Tarhonul este o plantă aromatică. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. rezultate pozitive dând. la marginea pădurilor. celuloză. din familia compozitelor. fac poftă de mâncare. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. de exemplu. Denumire populară: lămâiţa. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. pectină. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. erbacee. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. galbenă sau brună. sunt diuretice. fiind un condiment mult apreciat. de culoare verzuie. crescând mai ales în zonele muntoase. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. au peţiolul scurt și sunt dinţate. este puternic ramificată. totodată. au culoare roz sau albă. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. renale. reumatismale. stimulează digestia. iar tulpina. au culoarea alb-verzuie. Preparatele de tarhon combat infecţiile. Întrebuinţări. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). afecţiunile articulare. Cel mai important compus este ascaridolul. Florile au culoarea roșie spre violaceu. din care se . perenă. biliare. Florile. pe terenuri argiloase. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. aciditatea gastrică redusă. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). De fapt. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. ramificată. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. aparţinând familiei boraginaceelor. Acest ulei se află nu numai în tulpini.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. Frunzele sunt mari și alungite. gastro-intestinale. Prezentare. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Prezentare. în pădurile rare sau în rariști de pădure. ci și în rădăcini. frunze și flori. fibroase. cimol. Are o tulpină lemnoasă. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. dispuse în capitule. iarbă întăritoare. ulei eteric.5 metri. apar la subsuoara frunzelor. numit și ulei de chenopodiu. Este originar din Asia. Denumiri populare: tătăneaţă. acetaldehidă. Prezentare. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. remarcânduse prin mirosul ei specific. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. precum și seminţele.

Preparatul din flori de tei este hipnotic. Se prepară infuzie. bronșite. oboseală accentuată a creierului. din care se dezvoltă rădăcini. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. răceală. fâneţe. Substanţe active importante: glucide. pulbere. sirop. tuse convulsivă. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. acetilcolină. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. taninuri. Prezentare. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. Pentru uz medicinal se recoltează florile. prin urmare. fiind ușor și omogen. dureri de rinichi. siropuri. Florile. dureri musculare. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. unguent. zambilă de grădină. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. în grădini. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. împreună cu rădăcinile. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. ulei esenţial. cancer gastric. suc. diuretic. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. antiinflamatoare. Valoare medicinală au. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. alb-gălbui. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. cât și extern. insomnii. diaree. stări de ipohondrie. zaharuri. Întrebuinţări. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. macerat. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. Se folosește atât intern. ulceraţii ale pielii. un compus specific numit tilirozidă. ulei volatil. Prezentare. arsuri. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). extract. teiul văratic. Denumiri populare: tămâioară. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. cicatrizante. arterioscleroză. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). Florile au o codiţă lungă. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. decoct. din care face infuzie. emolient. Denumiri populare: teiul argintiu. tuse. sunt melifere și plăcut mirositoare. tufărișuri. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. alantoină. inflamaţii ale articulaţiilor. antitermic. acizi. de a pune sângele în mișcare. enterite. reducerea toxicităţii din organism. sirop. blocaje stomacale și intestinale. și miros foarte plăcut. vitamina C. colină. tincturi. calmant general. din care vor rezulta ceaiuri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. expectorante. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. Lemnul său are culoare alb-roșietică. rareori albă. tulburări digestive pe fond nervos. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. antiinflamator. hemoragii interne. cataplasme. astringente. steroli. Aparţine familiei tiliaceelor. Substanţe active importante: ulei esenţial. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. poţiuni. mierea de tei fiind un aliment excepţional. teiul alb. antispasmodic. pajiști. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. sudorific. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. Extern. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. viorea. Pentru uz extern. în parcuri. Pentru aplicaţii terapeutice interne. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. reumatisme. culoare violetă. și frunzele și florile. hemostatice. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. însă. extract fluid. Teiul crește în păduri. tanin. cataplasme. Întrebuinţări. dizenterie. Întrebuinţări. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. gută. cataplasme. hidrolat. tuberculoză. stări de nervozitate. alte afecţiuni respiratorii. roză sau albastră. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. amidon. ci și în fiori și chiar în frunze. bronșite. oxidază. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. rezine. Alte preparate din flori de tei – mixtură. unguente cicatrizante. zahăr. macerate. saponine. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

cataplasme). este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. pe pajiști. Prezentare. răni felurite. vizând afecţiuni precum angine. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. fiind deosebit de expresive. Ovidiu Bojor. Totodată. dr. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. afte. tanin. Marele specialist. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. fitosterină. dezvoltată. rășini. spălături. taninuri. Rizomul este de mici dimensiuni. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. în combaterea parazitozelor intestinale. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. poate ajunge la 1. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. de asemenea. Denumire populară: piperul lupului. Prezentare. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. care au formă lanceolată. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. în tulburări de ciclu menstrual. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. Rezultate pozitive se obţin. se adună într-o inflorescenţă. adică cu puţin timp înainte de a înflori. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. dafnină. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale.5 metri înălţime. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. De pildă. stomatite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Acest subarbust. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. vitamina K. Este indicată. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. gumă. contuzii. ci și prin forma și culoarea lor. cumarină. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. stimulează contracţiile vezicii biliare. iar tulpina are formă de nuia. Frunzele sunt mari și dinţate. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. decoct. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Fiind foarte toxice. tinctură. în tufărișuri și chiar în păduri. semn că . siliciu. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). Tulpina. de asemenea. Are o rădăcină puternică. din care se prepară infuzie. în luminișuri de pădure. Florile. de culoare galben-aurie. farm. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. buruiană de friguri. acizi. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. Denumiri populare: cornăţel. Întrebuinţări. a sciaticii. mult ramificată. Întrebuinţări. efectele fiind dintre cele mai interesante. flavone. ulei eteric. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). În vârful lăstarilor se află frunzele. Florile au culoare trandafirie sau albă. vin medicinal. toxice. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. tinctură. Întrebuinţări. în lipsă de poftă de mâncare. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Fructele sunt niște bobiţe roșii.

Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. Este recomandată în tratamente externe. boli ale ficatului și. diuretic. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. febră. fiind colorate într-un verde-închis. sau ca mijloc direct de tratament. carlinina. Denumiri populare: puterea bărbatului. boli renale și ale căilor urinare. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. Prezentare. edeme. mai ales. penate. demineralizare. Se prepară infuzie. carminativ. rezine. Întrebuinţări. Frunzele sunt mari. uneori denivelat. specific. B și C. colină. aparţinând de familia umbeliferelor. tirazină. și o tulpină foarte scurtă. acid glutamic. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. febre. În unele ţări se găsește și în culturi. fiind crestate puternic și. „dotate” cu spini. consistent. cu coadă foarte lungă. o plantă miraculoasă. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. de culoare argintie. tanin. Ţelina are un rizom gros. albuminurie. au formă ovală. bronșite cronice. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. inclusiv dureri mari. totodată. turta este considerată. Datorită calităţilor sale. săruri minerale. din familia compozitelor. dar și interne. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. în litiază renală. blocaje musculare. ţelina de baltă.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. inulină. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. ulceraţii ale pielii. Turta este o plantă erbacee perenă. cel puţin în Occident. decoct. expectorant. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). Denumire populară: ciurul zânelor. aproape rotund. Florile de ţelină sunt albe. antibacteriene. decoct și cataplasme. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. Turta crește în pășunile din zonele înalte. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. intrând în compoziţia unor medicamente. sudorifice. substanţe amare. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. în disfuncţionalităţi ale bilei. Frunzele. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. Plantele medicinală renumită. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. suc de frunze. Substanţe active importante: ulei volatil. parazitoze intestinale. antiinflamatoare. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). tuse. De asemenea. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. Din punct de vedere medicinal. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. tincturi. de obicei la munte. o plantă cultivată. extracte. de doi-trei centimetri grosime. sirop. sănătos. Prin urmare. astm. Întrebuinţări. ţelina este. laxative. colici abdominale. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. antiasmatic. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. de a stimula sucurile gastrice. Pentru uz medicinal. Mai nou. hidropizie. Întreaga plantă are un miros puternic. degerături. având acţiune relaxantă asupra . salate. săruri minerale. Florile au culoarea albă și formează un capitul. nervozitate. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. Substanţe active importante: vitaminele A. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. Prezentare. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. în prezent. din ţelină se prepară infuzie. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală.

critrosterina. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. în mod continuu. un fortifiant general. Pentru uz medicinal. sudorifică. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. critocentaurina. În acest scop. Planta are un gust amar accentuat. având darul de a reînnoi organismul omenesc. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. ţintaura este utilizată primăvara. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. Denumiri populare: fierea pământului. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. din iunie și până în septembrie. Frunzele. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Din acest motiv. Aparţine familiei amentaceelor. De asemenea. dar și în parcuri sau chiar singuratic. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. depurativă. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. Ulmus campestris. tonică. Aici. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. apoi săruri minerale. anuală. floare de friguri. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. pe câmp deschis. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. ce crește alături de alte plante în flora spontană. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. acid oleanolic. Întrebuinţări. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. Prezentare. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. din care se face un decoct. Ţelina este și un tonic de excepţie. Înflorește îndelung. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. centaură. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Este foarte indicată și în reumatism. Prezentare. au formă de elipsă. Preparatul principal care se obţine este infuzia. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. Desigur. de la ulm se recoltează scoarţa. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. critricina. . un autor foarte cunoscut. infuzia de ţintaură hărnicește bila. ramificat în partea superioară. de unde și numele de fierea pământului. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. Ţintaura este. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. dar. cum ar fi reumatismul sau sciatica. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. De asemenea. iar fructele sunt aripate. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. înainte de a înfrunzi. Ulmul înflorește primăvara. consumată după reţetele de hrană vie”. diuretică. fără îndoială. Elena Niţă Ibrian. din practică. aspre și cu multe nervuri. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Este puternic. Întrebuinţări. Ca un adevărat detoxifiant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos.

Face parte din familia orhideelor. antispastice. hidropizie. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. afecţiuni ale căilor respiratorii. au culori diferite – purpuriu întunecat. a potecilor și a cărărilor. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. . Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. fiind antitoxic. Fructele au formă de nuculă. Întrebuinţări. și în corectarea ritmului cardiac. cicatrizant și astringent și. au formă de inimă și se consumă ca salată. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. de a interveni în anemii. Ungurașul. Substanţe active importante: ulei esenţial. Denumire populară: bălţătură. tanin. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. Domenii principale de terapie – reumatism. este indicat în bolile de piele. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. liliachiu sau alb. Ungurașul crește pe o arie largă. groase și lucioase. apar primăvara. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. hemoroizi. din care se face. iar florile. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. rezine. de asemenea. stomahice. miros neplăcut și gustul amar-taninos. Untișorul este o mică erbacee perenă. pe lângă rădăcini. iarbă flocoasă. infuzie. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. Frunzele. Denumire populară: poroinic. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. saponină. colină. Face parte din familia ranunculaceelor. În sol formează. galbene și strălucitoare. răni. astringente. dar și o infuzie pentru băi. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. rădăcina acestei plante. Untișorul are virtuţi analgezice. de a r evitaliza organismul. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. extracte. în liziere. mai ales pe tulpină și pe frunze. Valoare medicinală are. cu o înălţime maximă de 30 cm. gutuiţă. aritmii cardiace. descongestionante. ungurașul făcând bila mai activă. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. de asemenea. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. Totodată. Prezentare. pe marginea drumurilor de ţară. aparţinând de familia labiatelor. diuretic. Contribuie la reducerea febrei. în avitaminoze. roz. Preparatele de unguraș sunt emoliente. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. În uz extern. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. mai ales în caz de scorbut. pe marginea izlazurilor. la marginea pădurilor. Valoare medicinală are toată planta. Prezentare. Ungurașul este o erbacee perenă. Întrebuinţări. precum și ale bilei. Denumire populară: sălăţică. Prezentare. au peţiolul lung și multe nervuri. revitalizante. pentru uz extern. antiseptic. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. de aceea. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. Florile. păroase și grupate. grâușor. Se folosește. doi tuberculi. fiind indicat. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. ulceraţii. în lunile aprilie și mai. expectorante. Florile sunt albe. Potrivit specialiștilor. își merită pe deplin numele. cu adevărat. Este o plantă meliferă. Frunzele sunt aproape rotunde. sciatică. dar și pentru uz intern. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. de la câmpie până la munte. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. în primul rând. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. o tinctură. supozitoare antihemoroidale.

De altfel. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. însă. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Substanţe active importante: amidon. bune uneori și pentru salată. verzișoară. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. în combaterea inflamaţiilor urechii. piure de urzici. Substanţe active importante: săruri astringente. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. prin ruine. acid malic. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. Preparatul de urechelniţă este antifebril. Prezentare. Din aceste frunze se face infuzie. astfel. Întrebuinţări. glucoză. de asemenea. de fâneaţă. pentru întărire. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. urechelniţa era considerată. Se spune că o frunză de urechelniţă. mucilagii. Aparţine familiei crasulaceelor. loţiune tonică. fiind. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. Întrebuinţări. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. împotriva durerilor de dinţi. cu anghinarea. urzică creaţă. la marginea pădurilor. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. suc proaspăt. Urechelniţa este utilizată. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. este indicat și untul vacii. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. În vârful plantei se află florile. pentru fortificare. amestecată cu alte ingrediente. caldium. protide. o înmoaie și. Din acest motiv. cândva. bătătura poate fi îndepărtată. Frunzele de la nivelul solului – mari. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. La maturitate. aplicată pe o bătătură. în medicina populară. pistruilor și bătăturilor. uneori adăugându-se miere. meliferă. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. . tulpina de urzică este fibroasă. de culoare roșie sau roz. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. prin gardurile dintre gospodării. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. urzica are valoare alimentară. datorită valorii sale. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. Denumiri populare: urzică de pădure. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. untul vacii înflorește primăvara. aplicată pe mâini. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). a arsurilor. în locuri părăsite. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. Prezentare. vermifugă și febrifugă. Poate ajunge și până la un metru înălţime. dă invulnerabilitate. zaharuri. valoarea medicinală. și se fac și cataplasme. se afirmă că. Denumire populară: ţâţa mielului. De exemplu. pe stâncării. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. antiseptic. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. diuretic. în lunile aprilie și mai. în locuri părăsite joase și umede. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. În general. dar și decoct. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. sirop. dar se mai prepară și suc. uneori este și cultivată. În medicina populară din Occident. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care.

Substanţe active importante: săruri de potasiu. seboree. emoliente. Denumire populară: urzică albă. abcese. hemoragii uterine. în revigorarea podoabei capilare. deranjamentele stomacale și intestinale. siliciu. Preparatul de urzică moartă este astringent. de forma unei sfere turtite. inflamarea căilor respiratorii. hemoroizi. într-un fel de mini-coroană. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). Întrebuinţări. hemostatice. bronșite. psoriazis. revitalizante. atât bulbul.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. florile fiind albe sau ușor gălbui. expectorante. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. ulcere. reumatism. tonice. mucilagii. din care se prepară infuzie și decoct. Adus din Asia Centrală. din bulbi mai mici (căţei). acetilcolină. Înălţimea acestei plante. antidiareice. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. ușor sedativ. antitusive. Denumire populară: ai. eczeme rebele. gută. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. Perișorii urzicanţi conţin histamină. desfăcându-se. răni greu vindecabile. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. în etapa de maximă dezvoltare. Astfel. Prezentare. cistită. hipoglicemiante. antiseptice. Urzica este. tanin glucozide. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. mai apoi. urzica impulsionează activitatea ficatului. una dintre cele mai complete plante medicinale. hemoragii interne. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. obezitate. practic. plăgi supurante. declorurante. mătreaţă. cicatrizante. antiinflamator. depurative. provitamina A. diabet zaharat. tulburări digestive. ulei gras. expectorant. astringente. K). în bronșite. acid galic și acid formic. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. în curele împotriva insomniei. supuraţii. Prezentare. avitaminoze. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. În scopuri medicinale. E. lecitină. poate ajunge până la un metru. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. litiază renală. depurativ. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. vitaminizante. acid galic. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Pentru uz medicinal. cât și frunzele. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. Tulpina și frunzele sunt păroase. până pe la jumătatea plantei. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. Are proprietăţi diuretice. în tufărișuri. din familia labiatelor. afecţiunile hepatice și biliare. pe taluzuri. varice. vasoconstrictor. Întrebuinţări. sugel alb. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. usturoiul este o plantă cultivată. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. la rându-i. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. format. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). diuretic. mai și iunie. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. saponine. la margine pădurilor. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. De asemenea. se vor consuma . Urzica moartă este o erbacee perenă. dar și hrănitoare. pe lângă ziduri și garduri vechi. cât și pentru uz alimentar. emolient. B2. C. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. având o dispunere interesantă. ulei esenţial. detoxifiante. ulcer varicos. ulei volatil. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor.

totodată. În aceste condiţii. de colon. Se prezintă ca un arbust agăţător. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. însă. să se hrănească în mod parazit. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. Prezentare. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. echilibrează activitatea bilei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. întotdeauna crud. Întrebuinţări. Între varza albă. Din acest motiv. B. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. în cele din urmă. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. Această vanilină va ajunge. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. fiind o liană din familia orhideelor. Are tulpini lungi până la 100 de metri. două substanţe specifice. un complex de vitamine (A. zilnic. . având capacitatea de a alunga duhurile rele. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. PP. îmbunătăţind funcţionarea acestora. Prezentare. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. stimulând-o. originară din America Centrală. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. antidiabetic. în care se află vanilina. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. și un dezinfectant activ. cicatrizant gastro-intestinal. sabauda. fortifiant. Vanilia are efecte tonice. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. cât și în tratamentele făcute de diabetici. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. fiind. Denumire populară: varza nemţească. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. microelemente. de căpăţână. var. inulină. Vanilia este o plantă tropicală. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. stimulează circulaţia sanguină. numită și varză nemţească. lemnoase. planta ajungând. de piele). usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. puternic șifonate. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. până la două-trei căpăţâni pe zi. piperonal. stimulative și afrodiziace. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. Florile vaniliei au culoare albă. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. Tonifică activitatea gastro-intestinală. C). De asemenea. combate hipertensiunea. Substanţe active importante: vanilozidă. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. Vanilia pompona. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. sub forma unei păstăi. Întrebuinţări. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. Substanţe active importante: săruri minerale. intensifică activitatea bilei. anticoagulant. Fructul este o capsulă alungită.

ci și în diabet. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. eliptice. Vâscul înflorește în martie-aprilie. penat-sectate. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. calităţi antianemice. B2. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. înainte de a mânca. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. colita. înainte de mese. Cât despre varza de Bruxelles. laxative. la rându-i. iar florile – de culoare galbenă. Frunzele sunt mici. de unde și numele de vătămătoare. din care se prepară infuzie și decoct. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. iar modul de vieţuire semiparazit. ulcerul gastric. folosit în formă necombinată. a echimozelor. F. antialgice. C. câte un pahar. K. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. Substanţe active importante: saponine. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. PP. florile fiind unisexuate – mascule și femele. în părţi egale. de trei ori pe zi. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. Tulpina este dreaptă. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. a eczemelor. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. la toate speciile de varză. astringente. sodiu. calciu. răcelile. Substanţe active importante: proteine. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. tanin. și ele. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. indiferent de specie. B1. a umflăturilor. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. dar și în preparate culinare. Dezvoltarea sa este perenă. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. calciul. cicatrizante. cu unele accente sau calităţi specifice. În general. Face parte din familia leguminoaselor. Pentru uz medicinal se recoltează florile. consistente. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. glucide. iunie și iulie. rămânând verzi tot timpul anului. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. Tulpina vâscului este ramificată puternic. varza. mucilagii. aceiași specialiști recomandă un preparat. ulcer). prin tradiţie. . foarte răspândită. vătămătoarea combate constipaţia. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. calităţi medicinale. Ca laxativ. Potasiul. Frunzele sunt mari. benefice în afecţiuni precum gastrita. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. pentru vindecarea rănilor. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). iar la noi că lecuiește de frică. potasiu. sedative. sedative. Prezentare. Varza roșie are. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. fiind și laxativă. Prezentare.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. arterioscleroza. amestecat. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. Specialiștii au identificat. fâneţe. reglând tranzitul în intestinul gros. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. cu zeamă de varză de căpăţână murată. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. Întrebuinţări. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. Face parte din familia lorantaceelor. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. De pildă. lesne de găsit prin pășuni. rezine. Întrebuinţări. afecţiuni ale căilor respiratorii. gastrită. uneori ramificată. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Fructul său este o păstaie. ci varza. amidon. fier. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. Sunt utilizate. vitaminele A.

ulei volatil. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). decoct. Prezentare. Se prepară sirop. astm. antispasmotic. tuse convulsivă. precum și vâscotoxina. Pentru a nu se face confuzii. precum și în afecţiuni dermatologice. precum și prin tufărișuri. cu niște dungi de nuanţă închisă. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. bronșită). Denumire populară: stratorică. face parte din familia scrofulariaceelor. dar și în zonele alpine – prin păduri. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. hipertensiune arterială. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Întrebuinţări. brad. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. fiind vasodilatator. De asemenea. trandafir. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. decoct. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. convulsii. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. Substanţe active importante: taninuri. Substanţe active importante: saponine. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. flavone. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. epilepsie. glicozide. . inozitol. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. zaharuri. chiar și a celor canceroase. în alte suferinţe cardiace. acid aleanolic. suc. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Întrebuinţări. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. extract. întotdeauna. dar și în tahicardie. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. planta fiind toxică. poţiuni.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. extract. Ramurile verticale poartă pe ele florile. mesteacăn. Denumire populară: spinul cerbului. dar și al reglării proceselor intime din organism. Ventrilica. saponozide. dar și periferică. substanţe amare. prun. În mod obișnuit. o erbacee cu tulpină păroasă. măr. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. substanţe minerale. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. Fructul acestei plante este o capsulă. aminoacizi liberi. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. hipotensiv. păr. prostată. pulbere. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. cireș. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. dar cu lăstari verticali. dar și în alte păduri de foioase. albă sau albtrandafirie. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. acetilcolină. menopauză și simptomele acesteia. fructul fiind o bobiţă neagră. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. culcată. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. grupate sub formă de ciorchine. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). rizomul și vârfurile cu flori. verigariul are circa trei metri înălţime. Frunzele au formă de elipsă. sirop sau decoct. cu un spin. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. isterie. Se prepară infuzie. Este indicat în arterioscleroză. Prezentare. la marginea pădurilor și în tufărișuri. Culoarea acestor flori este albastră. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. macerat. Aparţinând familiei ramnaceelor.

acţiunea lor este intensă. flavone. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. Substanţe active importante: betaină. Frunzele au un peţiol pronunţat. scarlatină. Prezentare. glucozide. Prezentare. în icter. În mod curent. de culoare purpurie. Vindeceaua. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Vinariţa crește la umbra pădurilor. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. Ca plantă medicinală. Întrebuinţări. cu multă lumină. diuretice. pe . Stachys germanica. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. În perioada de maximă vegetaţie. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. sunt indicate în constipaţie. Vinariţa se administrează și în indigestii. Preparatele pe bază de vinariţă au. precum și în hidropizie. cu umezeală puţină – pe pajiști. mucilagii. litiazele renale. Plăcut este și mirosul florilor. vermifuge. din care se prepară infuzie și decoct. Ca purgativ. În cantităţi mari. isterie. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. în tufărișuri. Din acest motiv. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). Mirosul acestei plante este foarte plăcut. mucilagii. Datorită calităţilor sale tranchilizante. Tulpina este dreaptă. substanţe amare. perenă. în formă de spic. multă vreme. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. Florile sunt mici. îmbunătăţind starea de spirit. Prezentare. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. dar mai ales vârfurile tinere. Acţionează și asupra sistemului nervos. melancolie. tonice. din acest motiv. cu flori pe ele. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. Denumire populară: vineţică. taninuri. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. între șase și nouă bucăţi. are proprietăţi aromatice. faringitele. hidrolat. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. compuși amari. din loc în loc. Alte preparate: vin medicinal. ușor muchiată. rujeolă. în gospodăria tradiţională. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. glicozide. în industria vinurilor și a lichiorurilor. aparţinând de familia rubiaceelor. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. Vindeceaua este o plantă meliferă.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. Frunzele. sedative. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). Recoltarea se face în luna iunie. litiază urinară. Apar în lunile mai și iunie. depurative. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. Vinariţa mai este folosită. ulei volatil. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. datorită aromelor sale. Crește în locuri cu mult soare. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. afectând mai ales ficatul. de exemplu. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. Datorită acestui fapt. de asemenea. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. Întrebuinţări. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. vinariţa a fost folosită. preparatele de vindecea pot fi toxice. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. taninuri. pe dealuri. Vineriţa este o plantă de munte. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. uleiuri. Întrebuinţări. Florile. Substanţe active importante: cumarina.

rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. astringente. inflorescenţele fiind sub formă de racem. Mirosul său – specific. grosime și multe noduri. Florile. de obicei. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. deranjamente intestinale. În mod obișnuit. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. de formă ovală. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. hemoragii uterine. aliment și medicament. glucozide. Chiar și la o simplă atingere a plantei. agăţătoare. decoct. frunzele și vârfurile tinere. de culoare galben-verzuie. heterozide. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. decoct. Tulpina. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. deși și aceștia au. rezine. avortive. aparţinând familiei rutaceelor. vitamina C. uneori roșie sau albă. Au. printre cele mai vechi plante cultivate de om. melancolia. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. rareori fiind lobate. ramurile cu flori. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . Pentru uz medicinal se culeg frunzele. decoct. alcaloizi. hemoroizi. ulceraţii stomacale și intestinale. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. cu tot cu flori. ulei esenţial. inositol. strugurii. persistent – nu este prea plăcut. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. se remarcă prin consistenţă. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. totuși. fiind o plantă periculoasă. târâtoare. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. antispasmodice. antimicrobiene. pulbere. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. Substanţe active importante: zaharoză. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. prin grădini. Se prepară infuzie. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. Fructul este o capsulă. o culoare galben-verzuie. cumarină. dextroză. Este o erbacee cu un rizom scurt. au culoare albastră. Substanţe active importante: ulei volatil. vermifuge. fiind. sedative. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. Florile. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. de multă vreme. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. a sângerărilor și rănilor gingivale. care apar în lunile mai și iunie. combate isteria. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. epilepsia. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. bufeurile. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. cataplasme. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. cât și periferic. Întrebuinţări. fiind cultivat. sunt grupate în vârful ramurilor. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. ponderează variaţiile de rit m cardiac. Întrebuinţări. Viţa de vie înflorește primăvara. tanin. tuberculoză. ulceraţii și răni ale pielii. Prezentare. Ramurile sunt relativ subţiri. pielea omului se poate irita. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. de asemenea. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. Face parte din familia labiatelor. Florile au. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. planta are o înălţime de 50 cm. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. dispuse în struguri. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. Prezentare. se pare. până la 20 de metri. tinctură. sunt crestate. Frunzele. Întrebuinţări. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. dar poate ajunge și până la un metru. Se prepară infuzie. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. adică butucul viţei de vie. potrivit ultimelor descoperiri. ginecologice. Denumire populară: rută. antiinflamatoare. Reglează ciclurile menstruale. lemnificate și flexibile. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. săruri minerale. vertijul.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. dermatologice. extract. palpitaţiile. ca plantă ornamentală. antialgice. Totodată.

Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. adică a fân. în locuri cu lumină multă. Substanţe active importante: cumarină. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. De asemenea. pe marginea drumurilor. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Florile apar în lunile mai și iunie. iarba fânului. ulei volatil. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. cât și în tulburări de menopauză. În medicina populară. tinctură. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. din care pornesc rădăcinile și stolonii. Face parte din familia convolvulaceelor. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. Întrebuinţări. pe dealuri și munţi. Din florile de viţelar. a zonei abdominale. Întrebuinţări. este însemnată și. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. umbeliferonă. poţiune. precum și taninuri. pe terenuri înţelenite. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. Substanţe active importante: glucozide. deci. prin pârloage. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. extract. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. în poieni și luminișuri de pădure. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. în general. . în activitatea sa de secreţie și eliminare. Prezentare. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. sau sub formă de tinctură. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. Întrebuinţări. Prezentare. lipsită de frunze sau cu frunze mici. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. poala Maicii Domnului. perenă. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. prin urmare. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. substanţe amare. grupate. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Tulpina aeriană. care se administrează mărunţită. Folosite adesea în alimentaţia curentă. din care se prepară infuzie și decoct. vitamina C. Florile. săruri minerale. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. adormiţea. cu flori în formă de spiculeţe. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). Este o plantă erbacee. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. de aceea. acizi. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. Prezentare. în amestec cu miere. Prin distilare. cicatrizante. Hieracium transsilvanicum. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Interes medicinal prezintă toată planta. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. frunzele de viţă de vie sunt. Se prepară infuzie. poala rândunicii.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. Crește pe pajiști. Dezvoltă un rizom. Denumire populară: părangină. combinate cu alte flori. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. antrenând benefic chiar și bila. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare.

Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. enterocolite. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. Întrebuinţări. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Se prepară infuzie. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. Numele îi vine de la poziţia florilor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Frunzele. înlesnește asimilaţia. dezinfectante. febră. de fapt. abcese. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. Prezentare. cicatrizante. Substanţe active importante: flavone. așezate ca un pendul. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. arabinoză. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. ramnoză. săruri minerale. săruri minerale. decoct. reumatisme. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. edeme. deosebit de important. fiind acoperită cu perișori tari. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. pietrelor). extract. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. boală infecţioasă gravă. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. Întrebuinţări. Florile. epuizare fizică și psihică. sub formă de buchet. antiinflamatoare. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. cistite. Această plantă care este. antiinfecţioase și antiinflamatoare. Fructul este o capsulă. Prezentare. au formă lobată sau penată. păroase și peţiolate. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. Denumire populară: macul ciorii. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. aminoacizi. diuretice. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. sporește pofta de mâncare. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. ajunge până la 80 cm înălţime. imunostimulatoare. apare îndeosebi în culturile legumicole. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. în afecţiuni reumatice. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. Hibiscus ternatus. Tulpinile au înălţime redusă. scăderea capacităţii de apărare a organismului. Sunt indicate în ulcere. Tulpina. laxative. vitamine. o buruiană. Potrivit aceluiași specialist. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. . ramificată de la bază.

în deranjamente intestinale. din punct de vedere medicinal.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. Tulpina. Ipomaea purga. au culori diferite. Zmeurul este un arbust de pădure. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. și în formă cultivată. Substanţe active importante: tanin. Denumire populară: bună dimineaţa. tinctură și o rășină. făcându-și loc. dar. acizi. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. mai ales. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. laxativ și chiar purgativ. în primul rând. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. însă. Întrebuinţări. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. vitamina C. depurative. săruri minerale. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. importanţa sa economică. Acest arbust poate fi întâlnit. astringente. subţire. Substanţe active importante: rășină. Valoare medicinală au. desigur. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. vermifug. În ceea ce privește calitatea fructelor. ale tractului digestiv. Prezentare. în congestii cerebrale. flavone. Fructele au culoare roșie. de obicei. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. Datorită acestor proprietăţi. poate avea o lungime de trei metri. fiind gustoase și aromate. o dezvoltare anuală. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. protecţie în faţa substanţelor foarte active. fructele zmeurului. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. faringita. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. mai ales albastru și mov-roșcat. Potrivit unor observaţii mai noi. Preparatul de zorele este descongestionant. totodată. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. Prezentare. convolvulină. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. rinichilor. Potrivit specialiștilor. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. în formă de pâlnie. printre marii arbori. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. Întrebuinţări. frunzele. fragarină. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). Importanţa lor. diareea. chiar și de doi metri. Florile. . laxative. uneori. dată fiind. din care se prepară infuzie sau decoct. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. Face parte din familia rozaceelor.

echilibrează secreţiile.substanţă sau preparat care stimulează inima. În limbaj Avitaminoză .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . Coleretic . Depurativ (sau detoxifiant) . Antihistamic . Angiocolită . Venotonic .acţionează împotriva viermilor intestinali.împotriva tumorilor. Antihemoragic . conţinutului acestora.favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire.substanţă care face gura pungă. Cardiotonic . reglează bătăile inimii. întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic .care răspândește o aromă. toxice din organism. Carminativ .oprește hemoragia.cu acţiune împotriva microbilor.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor.boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină. Emenagog .împiedică formarea de secreţii. Uremie . Estrogeni . combate dezvoltarea microbilor patogeni. Astringent .stimulează secreţia biliară a ficatului. Anafrodiziac (anafrodisiac) .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi. .tulburări de digestie.hemoragii digestive.dureri menstruale. Hematurie . Dispepsie . Edem . în sânge și produc o intoxicare a organismului. Antispastic . Secretolitic .sânge în urină.aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ.elimină substanţele dăunătoare. Congestie . Diaforetic .oprește dezvoltarea microbilor. Eritem .substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale. popular . Sudorific . Anorexie . Enterocolită .aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. Hemostatic . blochează dezvoltarea tumorilor.reglează menstruaţia.favorizează secreţiile gastrice.acţionează împotriva unor forme de alergie. Melene .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog .inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. al altor boli asemănătoare).comprimă ţesuturile. apărută ca urmare a unor boli. Revulsiv .fortifică venele. Soporific . Antiemetic . Antiseptic .ucide microbii. substanţe care ajung Uterotonic . Dismenoree . accelerând astfel digestia.fortifică uterul. Galactogog . Citostatic .inflamarea vezicii biliare. Enterită . Bactericid . Albuminurie .hormoni feminizanţi. Bacteriostatic .retenţie de apă în ţesuturi.somnifer. Antihelmintic .inflamaţie a vezicii urinare.inflamaţie a căilor biliare.provoacă transpiraţia. ajută la cicatrizare.fără vitamine.acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. determinată de o congestie ușoară.roșeaţă a pielii.care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită . Stomahic . Cistită .stopează sau combate hemoragiile.tulbură activitatea inimii.provoacă transpiraţie. Antimitotic . peste normal. Aromatic .substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale.

1987. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. 2003 4. 1968. București. partea a treia. 1988. Toma Ion – Atlas botanic. București. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. Gunter Ernest – Hrana vie. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. Saragea M. Editura Didactică și pedagogică.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. supliment (DEX – S). 2000 13. 14. 2003. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. București. Editura Academiei.O. 16. 1974. o speranţă pentru fiecare.. București. 1993. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Editura Vestala. Bereșiu Ileana. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. 2000 6. 2000 7. 15. ed. București. . Bojor Ovidiu. Moruzi Constanţa. Editura Medicală. 19. București. Valnet Jean – Fitoterapia. R. București. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. vite și păsări. Kirkpatrick Betty – Home remedies. 1962. 10. Editura Garamond. București. Geddes & Grosset. Editura Polirom. Todor I. Editura Ceres. ghid practic.A. lași. București 9. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Editura Miracol. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. lași. Editura Ceres. 1999. Popovici Lucia. Editura Ceres. Editura Academiei. București. București. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. București. aliment și medicament. – Mic atlas de plante. Niţă Ibrian Elena – Plantele. Librairie Grund. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Axei Springer. Editura Academiei. 1985. 2003. 21. Editura Saeculum I. Editura Polirom. Editura Academiei. București. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. 2002 3. Godeanu Stoica. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. Editura Fiat Lux. București.. 1985 8. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. după datinile și credinţele poporului român. Editura Fiat Lux. 18. Pârvu Constantin. Editura știinţifică și enciclopedică. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. București. Editura Didactică și Pedagogică. 1978 2. București. ediţia a lll-a. UK. București. 11. București. 17. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. 20. 1998. Editura Venus. 2001. Ciofit Ruxandra. 1985. 12. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Editura Z 2000. Editura Miracol. București. tratamentul bolilor cu plante. a ll-a. 2000 5. Coiciu Evdochia. București. 1999. ediţia a lll-a. x x x Faune et flore d' Europe.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful