You are on page 1of 301

Monografia

comunei Tileagd
La a 750-a aniversare
Traian Indries

2006
CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................... 5

Capitolul I
SCURT REZUMAT ASUPRA ISTORIEI TRANSILVANIEI....................................... 7

Capitolul II
EXISTENŢA ŞI CONTINUITATEA DACILOR ÎN JUDEŢUL BIHOR.......................... 17

Capitolul III
AŞEZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ A TILEAGDULUI........................................... 24

Capitolul IV
DATE PRIVIND TRECUTUL ISTORIC AL COMUNEI TILEAGD.............................. 29

Capitolul V
SITUAŢIA DEMOGRAFICĂ ŞI ETNOGRAFICĂ A POPULAŢIEI COMUNEI TILEAGD ŞI
A
SATELOR APARŢINĂTOARE....................................................................... 84

Capitolul VI
VIAŢA SPIRITUALĂ - BISERICA
......................................................................................................................
103
SATUL UILEACUL DE CRIŞ
.....................................................................................................................
164
SATUL POŞALACA
.....................................................................................................................
169
SATUL TILECUŞ
.....................................................................................................................
173
SATUL BĂLAIA
.....................................................................................................................
233
CĂTUNUL CĂLĂTANI......................................................................................240

GLOSAR ALFABETIC
.....................................................................................................................
253

2
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ A DOCUMENTELOR ISTORICE DE INFORMARE
.....................................................................................................................
267

INTRODUCERE

Această lucrare intitulată, „MONOGRAFIA COMUNEI


TILEAGD" se doreşte a fi o monografie istorică, fără a se neglija
aspectele de ordin demografic-etnografic, economic şi spiritual.
Nu au fost omise nici problemele fizico-geografice şi
pedoclimatice.
M-am oferit în mod voluntar să fac această lucrare, întrucât
în ORAŞUL Tileagd am făcut cunoştinţă prima dată cu „lumea
civilizată", încă din fragedă copilărie, începând cu anul 1925,
când mă aduceau părinţii din satul natal Tilecuş, cu ocazia
rezolvării problemelor de ordin gospodăresc; la Primărie, la
Poştă, la cele două mori de măcinat cereale, care aveau şi prese
hidraulice pentru ulei de floarea soarelui şi la târgul săptămânal
de Vinerea. Aici şi cu aceste ocazii am început să-mi deschid
orizontul cunoaşterii, să descopăr „O lume nouă" şi să gândesc
ce va trebui să fac, ce sens să dau vieţii mele pentru a reuşi să
depăşesc condiţiile în care am văzut lumina zilei şi modul
sărăcăcios în care supravieţuia familia din care făceam şi eu
parte. Am fost un copil precoce şi mi-am dat seama prea
devreme asupra mediului care mă înconjoară.
La baza acestei lucrări stau informaţiile de documentare din
cărţile de Istorie ale unor scriitori români şi maghiari, precum şi
din documentele istorice aflate în păstrare la Muzeul Ţării
Crişurilor Oradea, la Arhivele Statului Filiala Oradea, Biblioteca
Orăşenească, Serviciul de Cadastru, Direcţia judeţeană de
Statistică Bihor Oradea, Capii Bisericilor Ortodoxe, Catolice,
Rabinul Şef al Comunităţii Evreieşti din Oradea, precum şi din
alte documente cu conţinut istoric.
La toate acestea se mai adaugă studierea toponimiei locale,
culegerea şi selectarea creaţiilor folclorice locale, întocmirea
unui glosar de cuvinte şi expresii utilizate în plan local, în
vorbirea de dinaninte şi după terminarea Primului Război
Mondial.
Aşa cum am arătat în primele rânduri, această monografie,
dorindu-se a fi o lucrare istorică, am considerat că nu este lipsit
de interes ca să cuprind în cadrul ei şi un scurt rezumat al

3
Istoriei Transilvaniei, a existenţei de la începutul începuturilor şi
a continuităţii Dacilor în judeţul Bihor, cu atât mai mult, cu cât
că unii politicieni radicali, nici până în zilele noastre nu reuşesc,
sau nu vor să recunoască ADEVĂRUL ISTORIC.
Lucrarea este structurată pe mai multe capitole, în ordinea
importanţei cunoaşterii conţinutului lor. Primele două capitole
le-am dedicat datelor Istorice

4
ale Pământului Transilvan şi a existenţei Dacilor Liberi în judeţul
Bihor din Epoca Romană. în capitolul III sunt prezentate
aşezarea fizico-geografică şi condiţiile pedo-climatice ale
comunei şi ale celor 5 sate aparţinătoare.
Cap. IV. cuprinde trecutul încărcat de Istorie al Tileagdului şi
ale satelor aparţinătoare, începând cu datele de atestare
documentară a fiecăreia.
Cap. V. cuprinde problemele demografice şi etnografice,
evoluţia lor în timp, limba vorbită în anumite etape de
dezvoltare a societăţii.
Cap. VI. cuprinde VIAŢA SPIRITUALĂ şi deazvoltarea
învăţământului, educaţiei şi culturii, ale populaţiei celor 4 (patru)
religii convieţuitoare în aceleaşi spaţii: Ortodoxi, Romano-
catolici, Reformaţi şi penticostali.
Cap. VIL cuprinde VIAŢA ECONOMICĂ, agricultură, industrie,
comerţ, transporturi şi meşteşugurile ţărăneşti, evidenţiind
evoluţia lor spectaculoasă postbelică, precum şi involuţia în
ultimele decenii, datorită unor factori care depăşeau puterile
Administraţiei locale.
Cap. VIII. cuprinde obiceiurile vechi, moştenite din generaţie
în generaţie, folclorul local în versuri, transmis pe cale orală,
colinzi de Crăciun şi de anul nou.
Lucrarea se încheie cu un glosar de cuvinte, expresii locale
(arhaisme specifice locului) şi cu bibliolteca selectivă a
scriitorilor şi cronicarilor din a căror lucrări am extras datele care
fac obiectul acestei lucrări.

5
Capitolul I

SCURT REZUMAT ASUPRA ISTORIEI TRANSILVANIEI

încă din timpul Comunei Primitive, a existat o organizare


TRACO-DACICĂ pe acest pământ Românesc.
Sub conducerea lui Burebista, dacii ajung la cea mai
dezvoltată formă statală, întemeind un Stat care s-a întins pe
întreg terioriul de la Nistru până la Tisa -Dunăre şi Marea
Neagră. După moartea lui Burebista, Statul Dac s-a fărâmiţat în
opt (8) provincii.
Sub conducerea lui Decebal s-a format din nou statul Dac
care a fiinţat până în anul 106 e.n. când, după mai multe şi
crâncene războaie a fost cucerit de către Romani, în frunte cu
împăratul Traian şi transformat în provincie Romană. La data de
11 august 117 e.n., a încetat din viaţă împăratul Traian. După
moartea lui, au început din nou ca să năvălească popoarele
barbare, care nu mai purtau frică de rezistenţa imperiului
Roman.
Căutând toate izvoarele istorice, vom afla că în partea de
răsărit a Europei meridionale, între Marea Adriatică şi Marea
Neagră, trăiesc un adevărat mozaic de Etnii: croaţi, greci,
maghiari, sârbi, slovaci, turci şi altele. Tot aici trăiesc însă şi
românii, neamul cel mai numeros din această parte a Europei,
estimat la cifra de peste 25.000.000 (douăzeci şi cinci) milioane
persoane. Aşezările româneşti acoperă întreg teritoriul dintre
Nistru, Tisa, Dunăre şi Marea Neagră. Mai sunt însă foarte mulţi
români care trăiesc în afara acestui perimetru, cum ar fi
Aromânii din Grecia, românii de pe Valea Timocului, din câmpia
Panoniei şi dincolo de Nistru.
Aşadar, românii, ca şi alte neamuri din Europa, nu trăiesc
toţi în Statul care le poartă numele, aflându-se şi dincolo de
frontierele naţionale ale României, în statele învecinate. De
asemenea, nu toţi cei care trăiesc în România sunt de
naţionalitate română, mulţi fiind de naţionalitate maghiară,
ţigani, saşi, lipoveni şi alţii. Trebuie însă precizat că numărul
românilor care trăiesc ca minoritari în afara graniţelor României,
respectiv în ţările învecinate, este mult mai mare, aproape dublu
faţă de minorităţile etnice care trăiesc în România. Această
situaţie se găseşte mai rar la alte state din Europa. Statisticile
făcute estimează că românii

6
care trăiesc în afara graniţelor ţării noastre, se ridică la cifra de
5.000.000 (cinci milioane). Nici un alt popor european, nu mai are o
asemenea situaţie în vecinătatea graniţelor sale de stat.
Cercetând mai adânc izvoarele istorice, aflăm că împăratul
Romanilor Traian, în epoca premergătoare acţiunii militare împotriva
Daciei, a avut de rezolvat o serioasă problemă socială, fiind vorba de
un mare excedent de populaţie. Cel mai mare excedent a fost în
metropolă. Această situaţie a apărut în urma transformării latifundiilor
în terenuri de vânătoare, alungând ţăranii de pe pământurile lor, cu
preponderenţă în sudul Italiei.
Aceşti ţărani desrădăcinaţi, au luat calea oraşelor, majoritatea
îndreptân-du-se sprea Roma. Un alt motiv serios pentru declanşarea
războiului în Dacia, a fost deposedarea fabulosului ei tezaur. Decebal,
neputând suporta umilinţa înfrângerii s-a sinucis.
încă din vara anului 117 e.n. a început lungul proces de
romanizare pe întregul teritoriu al Daciei. Coloniştii romani, fiind un
popor mult mai civilizat decât triburile dacice, au început să facă
diferite construcţii şi să practice agricultura pe teritoriile
corespunzătoare acestei îndeletniciri. în mod treptat şi cu acordul
reciproc, romanii s-au căsătorit cu fiicele dacilor şi cu văduvele
luptătorilor căzuţi în luptele repetate care au avut loc. Din această
simbioză s-a format de-alungul anilor ÎNTREGUL POPOR ROMÂN, dintre
frontierele Nistrului, Tisei, Dunăre şi Marea Neagră.
Faptul că nici un istoric şi nici o cancelarie europeană nu au scris la
vremea potrivită despre existenţa daco-romanilor ca un popor mare,
întins pe întreg teritoriul României, după migrarea ungurilor şi
alungarea românilor existenţi în Câmpia Panonică şi din o parte a
Transilvaniei, prin violenţă, a dat prilej unor cronicari şi istorici
maghiari ca să falsifice istoria şi să susţină că atunci când au venit
hunii cu conducătorul lor, Attila şi mai târziu peste 400 de ani, când au
venit ungurii, în câmpia Panonică şi în Transilvania, au găsit toate
terenurile pustii, nelocuite. Din păcate aceste aberaţii au fost susţinute
de către mai mulţi „gânditori" maghiari de-alungul secolelor, până în
zilele noastre, pretinzând ca ungurii au fost primii ocupanţi şi că li s-a
„furat" Transilvania de către românii care nici mai mult nici mai puţin,
au migrat din Asia!
O altă problemă a istoricilor maghiari, cu ecuaţii încă necunoscute,
a fost aceea ca să descopere când, unde şi de către cine a fost
încreştinat marele popor român?, care, după ilustra lor, „înţelepciune"
au migrat tocmai din Asia?! (nu cumva bazele ortodoxismului au fost
puse în Asia ?!! ce gândiri „ilustre" a unui popor plin de „demnitate"!).
într-adevăr nu se găsesc documente de arhivă care să ateste acest
deosebit eveniment. Se ştie însă că poporul Dac era un popor

7
credincios şi-1 adorau pe Zeul lor Zamolxe, al cărui loc, în
credinţa lor, 1-a luat Isus Cristos, care a murit şi a înviat, iar
Apostolul Andrei le-a arătat calea dreptei credinţe. Astfel,
poporul român s-a încreştinat odată cu formarea lui ca popor. în
ciuda încercărilor unor istorici maghiari de a falsifica istoria,
susţinând că ungurii au fost primii ocupanţi ai teritoriul
Transilvaniei, cronicarul maghiar Anonimus, vestitul notar al
Regelui Bela al III-lea şi al altui anonim care s-a semnat cu
pseudonimul Andrei Du Nay (adică Dunai de la Dunăre) în
cronicile lor scrise prin secolul XII sau XlII-lea, arată că la venirea
ungurilor în Panonia, aceasta era locuită de slavi, bulgari şi vlahi.
Cât priveşte Transilvania, Anonimus povesteşte în detaliu
cum, Tuhutum, căpetenia maghiarilor, aflând despre belşugul
ţării Transilvane, unde domneşte un vlah (român) Gelu, ajunge
să se confrunte în lupte grele cu acesta, reuşind să-1 omoare şi
să ocupe teritoriul pe care îl ocupa, alungându-i pe români.
Anonimus mai aminteşte şi alte căpetenii ale Vlahilor din
Transilvania: Menumorut, între Someş şi Mureş, precum şi Vlad
în Banat. Cele arătate de Anonimus sunt confirmate şi de alte
cronici maghiare. Este vorba despre Simon Geza, care arăta că
românii, denumiţi vlahi, se aflau în Panonia când au venit
ungurii, încă de pe vremea năvălirii hunilor conduşi de Attila,
aproximativ prin secolele IV-V-lea.
Un călugăr dominican francez, aflat în slujba lui Carol de
Valois şi Carol Robert de Anjoux, în lucrarea „Descrierea
Europei", consemnează în anul 1308 că în Sud-Estul Europei, se
găseşte un popor foarte mare, într-o ţară mare şi bogată, cărora
li se spune români şi că sunt păstorii Romanilor.
Mai putem preciza că datele oferite de Anonimus, ori de
Simon de Geza şi confirmate de Cancelariile maghiare sunt în
deplină concordanţă cu mărturiile scrise ale altor izvoare
istorice. Astfel, în cronica lui Nestor, scrisă spre cumpăna
Veacurilor XI şi XII, la Kiev, se afirmă că ungurii s-au aşezat în
Transilvania după ce i-au învins pe vlahii şi slavii care trăiau
acolo.
Instructivă pentru motivele care determină schimbările de
opinii a istoriografilor maghiari în corpare, stă mărturia
scriitorului Ştefan Szamoskozy. Acesta, în buna tradiţie
Europeană, asupra originii românilor, într-o lucrare apărută în
anul 1598, afirmă cu seninătate latinitatea neamului românesc
şi autohtonia pe meleagurile unde locuieşte. După anul 1600,
adică după ce Mihai Viteazul s-a încoronat la Alba Iulia ca domn
al tuturor românilor, realizând pentru o clipă de neuitat, unirea
într-un singur stat ale celor trei Provincii Româneşti: Moldova,
Muntenia şi Ardealul. Nobilimea maghiară din Transilvania şi
odată cu ea şi Ştefan Szamoskozy al nostru înţelege spre ce
deznodământ se îndreaptă Istoria, un deznodământ care nu le
convine deloc. Reacţia nobilimii maghiare a fost promtă!
Uciderea mişeleşte a Voievodului Mihai Viteazul pe câmpia
Turzii, sălbăticia faţă

8
de populaţia românească, absurdă faţă de adevărul istoric, a cărui
acoperire şi falsificare începe astfel să devină o datorie patriotică a
oricărui bun istoric maghiar. Printre primii se află acest Ştefan
Szamosközy, care după anul 1601 „Descoperă" că Romanii şi-au retras
coloniştii din Dacia sub Galenius, românii de mai târziu fiind de fapt
descendenţi ai dacilor, care au învăţat limba latină de la stăpânitorii lor
Romani. Deci, pentru început este negată romanitatea românilor.
Continuitatea „Dacilor" nu este încă pusă în discuţie. Abia spre
sfârşitul Secolului al XVII-lea, un Szenturay va susţine supraveţuirea
coloniştilor Romani numai în Principatele Româneşti extracarpatice de
unde au venit în Transilvania peste munţi, „în decursul timpului". Dar,
o teorie istorică a migraţiei românilor în Transilvania, va prezenta
cronicarul Francsisek J. Szulzer, în cartea sa „Geschichtes des
transalpinischen Dacien", scrisă în anul 1871-1872, adică în focul
disputei politice iniţiate de români, pentru a obţine drepturile ce le
fusese uzurpate cu mai bine de trei secole în urmă, printre care şi
dreptul de a se bucura de legile ţării, în deplină legalitate cu nobilimea
maghiară, cu saşii şi secuii. Alături de refuzul Curţii de la Viena şi a
Dietei din Transilvania, se înscrie la cuvânt şi Francsisc J. Szulzer,
elveţian de origine, stabilit în Transilvania prin căsătoria cu fiica unui
sas. Acesta lansează o teorie istorică prin care susţine că românii au
migrat în Transilvania, nu numai în urma ungurilor dar şi în urma
saşilor. Cu această lucrare, Szulzer a gândit să-i facă pe plac socrului
său şi altor saşi! Nu se ştie dacă a reuşit. Se ştie însă că toţi istoricii,
vechi sau moderni, de o convingătoare competenţă, fie înainte de
Szulzer, fie după acesta, au recunoscut în termeni categorici
Autohtonia românilor. Istoricii unguri însă nu!
Cu privire la venirea românilor în Transilvania, abia în Secolul al
XII-lea, Szulzer oferă teoria: „Tăcerea izvoarelor istorice până în
Secolul al XIII-lea, a prezenţei românilor în nordul Dunării şi în
Transilvania, influenţa slavă a limbii române, influenţă care nu se
putea exercita decât în sudul Dunării, lipsa de drepturi politice a
românilor din Transilvania, ortodoxismul lor care nu putea fi deprins
numai în sudul Dunării, mărturiile antice despre părăsirea Daciei de
către Aurelian.
Cancelariile maghiare şi-au frământat mult minţile, cum să falsifice
mai credibil Istoria pentru a nega că românii descind din strămoşii lor
daco-Romani! Astfel, teza lui Szulzer a fost reluată şi dezvoltată peste
aproape un secol de către Robert Roesler în lucrarea: „Rumänische
Studien Untersuchungen Zur Aszterar Geschichte Rumänien" (cercetări
asupra istoriei mai vechi a României), Leipzig 1871, lucrare care a avut
un ecou larg în lumea Europeană. Teza „Roesleriană" cum a fost
numită, se sprijinea pe următoarele argumente privind imigraţiile:

9
1. Dacii au fost exterminaţi de cuceritorii Romani şi nu pot fi
consideraţi înaintaşii românilor de azi;
2. Dacia a fast evacuată de către Aurelian, la al cărui ordin
întreaga populaţie a trecut Dunărea în Sud;
3. Aici în sud, limba română a suferit o puternică influenţă
albaneză;
4. Influenţa slavă asupra limbii române, se explică prin
îndelungata vieţuire a românilor în sudul Dunării,
5. Tăcerea izvoarelor Istorice asupra prezenţei româneşti în
nordul Dunării vreme de un mileniu (mileniul imigraţiilor);
6. Lipsa de valoare documentară a cronicei scrise da
Anonimus (notarul Regelui Bela).
Peninsula Balcanică a fost deci punctul de plecare a
poporului român, după „luminata înţelepciune a cronicarilor
unguri", care treptat s-a transformat în terenurile goale şi mai
puţin populate de la Nord, ocupând definitiv Sud-Estul Europei,
conchide Robert Roesler.
Apariţia acestei teorii este circumstaţiată politic, având
menirea să răspundă opoziţiei româneşti din Ardeal la
instaurarea Dualismului şi la suspendarea oricărei autonomii
Transilvănene, precum şi nădejdilor de unire ale tuturor
românilor din Ardeal, cu cele două principate care s-au unit în
anul 1859, cu progres în toate planurile da Stat.
Teza Roesleriană este susţinută de către istoricul ungar P.
Hunfalvi care de fapt şi-a schimbat numele din P. Hurdadorfer şi
naţionalitatea, susţine în mai multe lucrări că: românii sunt
descendenţii tracilor romanizaţi în ţinutul cuprins între Dunăre şi
Balcani, ei au emigrat în Nord, în Sec. X.
în Transilvania au ajuns în Sec. al XlII-lea, unde găsesc
ungurii care erau instalaţi ca stăpâni ai locului.
Pentru istoricul Ludovik Rethy, românii s-au format ca popor
în Munţii Apenini, de unde au migrat în Balcani ca păstori
romani, unde şi-au format o limbă, iar de aici au migrat în nordul
Dunării, prin Secolul al XlII-lea.
Jozsef Karâcsony este mai tranşant: românii s-au format în
Romagna de unde au venit în Dacia după anul 1526. Problema
continuităţii românilor în Dacia era cât pe ce să primească o
soluţie definitivă la istoricul Austriac J. Piesker, care
argumentează că vatra de formare a poporului român trebuie
căutată în Asia, idee atât de trăznită încât nu a fost împărtăşită
de nimeni.
Cronicarul I. Makai consemnează ca românii aflaţi în
Maramureş au venit din Moldova.
Iosef Kemenyi, în Secolul al XTX-lea afirmă că românii din
Transilvania sunt descendenţi din coloniştii Romani; Ştefan
Katana şi I. A. Dessler, la sfârşitul

10
Secolului al XVUI-lea, consemnează că „nici o naţiune nu are
limba atât de apropiată de limba veche Romană ca naţiunea
Vlahilor, care este un semn sigur că ei sunt în Transilvania
urmaşii vechilor coloni Romani. De asemenea în anul 1740,
András Huszti, iar în anul 1778, Iosef Becko precizează că:
„Vlahi se trag din Romani, anume din coloniile pe care Traian şi
ceilalţi împăraţi le-au adus în Dacia". Astăzi au ajuns în stare de
servitute faţă de nobilii maghiari din Transilvania dar, deşi au
trecut atâtea veacuri, nu şi-au pierdut nici limba, nici obiceiurile
strămoşeşti".
în veacul al XIX-lea, odată cu conflictul făţiş declarat la 1848
între români şi maghiari, agravat prin instituirea Dualismului
Austro-Ungar, toţi istoriografii maghiari s-au aliniat într-un front
comun antiromânesc, gata ca să sacrifice orice adevăr istoric şi
orice principiu, pentru interesele Statului Maghiar multinaţional,
disproporţionat, în raport cu populaţia propriu-zisă maghiară în
cadrul Imperiului Habsburgic, Ungaria anilor 1867-1918.
Cu tot adevărul istoric, cu toate dovezile de necontestat,
Cancelariile maghiare nu au recunoscut nici în ruptul capului,
drepturile civile ce se cuvin în mod legal poporului român.
Recensămintele efectuate de către statul maghiar pentru
populaţie înainte de primul război mondial, deşi întocmite prin
aplicarea a diferite tertipuri, menite să umfle unele cifre şi să
scadă altele, nu au putut ascunde totuşi realitatea cunoscută
tuturor, a preponderenţei elementului românesc în Transilvania.
Deci, conform acestor recensăminte, a reieşit următorul raport
demografic între românii şi maghiarii din Transilvania:
în 1880, la 2.294.421 români, erau 916.628 maghiari şi
353.027 secui;
în 1900, la 2.763.674 români, erau 1.394.647 maghiari şi
404.292 secui;
în 1910, la 2.909.260 români erau 1.617.231 maghiari şi
441.636 secui.
De menţionat că statisticele oficiale maghiare făceau
distincţie între maghiari şi secui. Această distincţie străveche a
încetat să mai fie făcută după data de 1 decembrie 1918, când
propaganda revizionistă a „descoperit" că maghiarii şi secuii
sunt de aceeaşi naţionalitate. Nu le-a contestat-o nimeni
această identitate.
Concluzia: Prin proporţia numerică a populaţiei, scoasă în
evidenţă de cele 3 recensăminte, Ardealul este mai înainte de
toate Românesc!
După cum am putut vedea, opiniile maghiare au evoluat
între două poziţii radical distincte şi contradictorii. La începutul,
istoriografia maghiară nu-şi pune problema continuităţii
româneşti în Transilvania şi afirmă, în termenii cei mai
categorici, prezenţa românilor în Transilvania la data venirii
ungurilor aici.
Istoriografia maghiară modernă şi contemporană îşi pune
însă problema continuităţii româneşti, câte odată în termeni
dramatici! Istoriografia modernă

11
maghiară încearcă să demonstreze că nu au nici o valoare
documentară acele cronici maghiare din Secolele XII—XIII-lea
care consemnează o străveche prezenţă românească în
Transilvania, deoarece în Secolul al XIII-lea, românii abia
începeau să se stabilească în Dacia! Adevărul este că problema
continuităţii românilor în istoriografia maghiară, deranjează
Cancelariile acestora când românii încep ca să emită pretenţii
politice, drepturi ce ar decurge din faptul că ei sunt locuitorii cei
mai străvechi în Transilvania şi cei mai numeroşi.
Replica maghiară la cererea românilor de drepturi egale pentru
toate naţionalităţile conlocuitoare, a fost aplicarea politicei de
deznaţionalizare, de maghiarizare a acestora şi a celorlalte
naţionalităţi din interiorul Imperiului habsburgic de odinioară.
Concomitent au făcut colonizări maghiare, ori de câte ori s-a
putut. Maghiarizarea Ardealului: români, sârbi, saşi, armeni,
evrei, slovaci, tic, s-a încercat în primul rând prin şcoli. Mai întâi
s-a urmărit desfiinţarea a cât mai multe şcoli româneşti, deşi
acestea se întreţineau din subvenţiile cetăţenilor români. Alt
mod de maghiarizare s-a încercat de către grofi şi latifundiari,
prin înşelarea românilor ca să le fie naşi la copiii nou născuţi şi
să le dea nume ungureşti la botez ca: Gâspăr, Lajos, Ferencz,
etc. la băieţi şi de Rozsi, Eszti, Viola, Virâg, la fete. Cu aceste
nume îi înregistrau la Ofiţerul Stării Civile. Cazuri concrete s-au
cunoscut în comuna Vârciorog, comuna Ţeţchea şi în satul Hotar
judeţul Bihor, localităţi unde funcţionau şcoli ungureşti de stat şi
pe a căror teritorii aveau grofii unguri moşii, înainte de anul
1918 şi după.
încă din Secolul al XIII-lea s-au deslănţuit persecuţiile
împotriva preoţilor de religie ortadoxă, care se străduiau ca să
susţină fiinţa naţională a românilor, sfătuindu-i ca să nu-şi
schimbe naţionalitatea şi religia. Presiunea asupra preoţilor
venea de la Autoritatea Papală, prigoană mai puţin creştinească,
emanând de la Papa Nicolae al IV-lea. Se pare însă că pentru
regii şi nobilii unguri, obligaţia s-a transformat repede într-o
plăcută îndeletnicire. Astfel, într-o dispoziţie din 1428 a regelui
Sigismund, se ordonă următoarele: „Se despoaie de avere toţi
nobilii şi cnejii, care ţin pe moşiile lor preoţi ortodoxi, care duc
poporul la rătăcire. Să se confişte proprietatea preoţilor români
şi să fie expulzaţi din ţară. Căsătoria între ortodcşi şi între cei de
Legea Romei este oprită, până ce ortodoxul nu se va boteza la
preotul latin. Nobilii, cnejii şi ţăranii îşi vor pierde moşiile dacă
nu-şi botează copiii în legea Catolică"! O discriminare
asemănătoare la nivelul aristocraţiei făcuse incă din anul 1426
acelaşi Rege Sigismund, care-i scutise de război pe nobili, cu
rrecizarea că nu şi pentru cei români.
Orbiţi de politica rasistă pe care o aplicau la toate nivelurile,
ideologii unguri făceau afirmaţii prin presă, precum că

12
„maghiarimea este sortită să devină, cea iintâi naţiune a lumii"
(A magyar hivatva van reâ hogy elso nemzete legyen a

13
vilâgnak) şi acest lucru se întâmpla nu la publiciştii de poiezie, ci
la oamenii politici cu trecere cum a fost Hoitsy Pali, unul dintre cei mai
tenaci colaboratori la „Budapesti Hîrlap"!
Cunoscându-şi bine conaţionalii, Iosif al II-lea, încă cu o sută de
ani înainte de 1867, când s-a constituit Dualismul Austro-Ungar, printr-
o măsură de Cabinet a primului ministru Besuiet, anticipa că nobilimea
maghiară este şi va fi mereu îngrozită ca să nu-şi piardă veniturile şi
privilegiile. în viziunea politică a majorităţii feudalilor unguri,
bunăstarea acestora depinde de maghiarizarea celorlalte naţii. însăşi
marale patriot Kossuth declara că „fără maghiarizarea croaţilor,
românilor şi a saşilor, noi suntem sortiţi pieirei"! întrebarea s-ar putea
pune: „care noi?", poporul maghiar sau privilegiaţii statului maghiar!!?
Realitatea celor 3.000.000 de români, ocupând Ardealul printr-o
dispunere continuă de aşezări, a stârnit şi o politică de colonizare a
Ardealului cu maghiari aduşi din alte părţi ale Ungariei, îndeosebi din
„Pusta", cu scopul de a contracara preponderenţa românilor, de a
micşora procentul majoritar românesc. La 12 mai 1886 s-a înfiinţat
secţia colonizării secuilor, a Societăţii „Emke", sub preşedinţia contelui
Bânffy Béla şi a deputatului Horvâth Gyula. Planul de colonizare a
prevăzut mijlocul Ardealului, câmpia, părţile mărginaşe secuimei şi
împrejurimile de-alungul râurilor, spre ţara mamă. Opt colonizări au
avut loc în Ardeal, iar 13 în Caraş-Severin şi Banat.
în judeţul Cojocna, Sărmaşul Mare în anul 1894, din Caras în
1903, în judeţul Turda (Luduş, Drighin în 1903) precum şi din Viţa,
Szolnok, Dobâca, comunele Terihas, Nimigea şi Baia Mare. Nimigea era
să fie alipită la judeţul Szolnok. S-a mai avut în vedere colonizarea
comunelor Feldioara, Armeni. Pişchi şi Pociovelişte în anul 1910. După
o mie de ani, Ardealul era pentru „Emke" şi autorităţile de la
Budapesta, tot „Terra deserta" la dispoziţia bunului plac a unor
falsificatori ai Istoriei. Astfel că până în anul 1918 ca rezultat al acestor
colonizări, o serie de comune care mărgineu spre Vest teritoriul
preponderent românesc, au devenit cu forţa maghiare în mod artificial.
Comisia Internaţională de pe lângă Conferinţa de pace de la Paris, care
a verificat pe teren delimitarea demografică dintre cele două state a
luat în considerare starea de fapt din acel moment, fără a mai ţine
seama cum s-a ajuns la ea. Astfel, la încheierea păcii, frontierele de
apus ale României nu au fost fireşti, suferind o revizuire, prin
colonizările maghiare făcute în anii premergători primului război
mondial. Cu alte cuvinte se poate vorbi de un revizionism maghiar
înaintea Păcii de la Trianon, care a fost foarte mult influenţată prin
politica de colonizare şi de maghiarizare cu orice preţ: Conducătorii
Statului „naţional unitar" ungar, concomitent cu colonizările făcute, au
organizat o prigoană poliţienească asupra luptătorilor naţionalităţilor
oprimate,

14
mergând până la omucideri nepedepsite! Se aştepta ca în
urma acestor prigoane să părăsească Ardealul un număr cât mai
mare da români, în primul rând intelectualii. Un moment
deosebit de important în această confruntare 1-a constituit
vestitul proces al „memorandiştilor". La acest proces s-a ajuns în
urma acţiunii energice şi în acelaşi timp paşnice a românilor din
Ardeal, care au trimis la Viena o delegaţie de 300 persoane, din
toate straturile sociale, cu misiunea de a înmâna „Împăratului-
Rege al Austro-Ungariei" doleanţele româneşti, cerând de la
dânsul ca să înceteze măsurile de reprimare prin care în Regatul
poliglot al Ungariei, cele (6.000.000) şase milioane de maghiari,
caută să reducă la tăcere şi supunere oarbă, celelalte
unsprezece milioane de nemaghiari: Români 3.000.000, germani
două milioane, croaţi, sârbi, slovaci 6.000.000, care toţi doresc
ca să trăiască în pace frăţească cu maghiarii, sub ocrotirea
legilor drepte şi egale pentru toţi! (din apelul Academiei Române
către toate academiile din lume, la 1 iunie 1894). împăratul, la
insistenţele Guvernului din Budapesta, a refuzat să-i primească
pe români, nici măcar textul memorandului nu 1-a primit.
Publicând acest text, românii semnatari ai documentului au
ajuns în boxa acuzaţilor la Tribunalul din Cluj, unde s-a judecat
în 1894, procesul „memorandiştilor", memorabil printre altele,
pentru cuvântul rostit de unul dintre liderii români, avocatul Ioan
Raţiu. Cităm din acest discurs istoric: „Ceia ce ne-a silit pe noi şi
pe întregul popor român să facem acest demers, este faptul că
atât legislaţiunea, cât şi guvernul ne-au dus la convingerea de
nestrămutat că în faţa lor, pentru noi, vorbă de dreptate nu
poate fi. în zadar au fost toate promisiunile ce s-au dat în
repetate rânduri pentru respectarea drepturilor noastre
naţionale. în zadar am încercat toate formele şi mijloacele
legale!! în zadar ne-am plâns la toţi factorii competenţi ai
statului. Exclusivismul de rasă a declarat război de exterminare
a limbii şi naţionalităţii române. Aţi proclamat că forţa învingă
dreptul şi aţi arătat în faţa lumii că nu judecata dreaptă
primează, ci aplicarea forţei. Să nu ne cereţi nouă ca să fim
complici în acest proces simulacru. Apărătorii noştri au fost siliţi
prin violenţă să se îndepărteze. S-a agitat prin presă opinia
publică maghiară reprezentată prin Juriul din Cluj, în contra
noastră şi a întregului popor român. Am fost violentaţi şi aici, am
fost terorizaţi într-una de când am demonstrat lumii civilizate
asupririle ce le îndurăm.
Mai poate fi vorba da judecată dreaptă, de apărare în
interesul juridic? Nu! Puterea, face ce voieşte! Nevinovaţi
suntem, dar Dumneavoastră sunteţi stăpâni pe individualitatea
noastră fizică, nu însă şi pe conştiinţa noastră care, în această
cauză este conştiinţa naţională a poporului român.
Dacă nu sunteţi D-voastră competenţi să ne judecaţi, să ne
judece Tribunalul lumii civilizate, care este nepărtinitor,
osândindu-i pe vinovaţi.

15
Prin spiritul da intoleranţă, printr-un fanatism de rasă fără
precedent în Europa, osândindu-ne veţi izbuti numai să dovediţi
lumii că maghiarimea este o notă discordantă în concertul
civilizaţiilor lumii!!!"
Curtea cu Juraţi din Cluj i-a osândit pe memorandişti la ani
grei de temniţă, dar Tribunalul lumii civilizate i-a condamnat pe
strâmbii judecători.
Românii din Ungaria şi Transilvania, în număr de trei
milioane şi jumătate, luptă în continuare ca sa dobândească
autonomia.
La data de 15 mai 1848, românii din Ungaria, Transilvania
şi Banat s-au întrunit într-o mare adunare, în număr de peste
40.000 persoane şi au adoptat în unanimitate o rezoluţie,
revendicînd o administraţie naţională autonomă, atât din punct
de vedere politic cât şi eclesistic, revendicare care să fie
înscrisă într-o constituţie bazată pe principiul federaţiei. O
asemenea constituţie o cereau şi popoarele Croat, Sârb şi
Slovac. Maghiarii însă nu au acceptat revendicările legitime ale
raselor vecine. Ei cereau încorporarea Transilvaniei în Statul
Ungar şi să aplice românilor opresiunile devenite de nesupartat.
Mai mult, proclamă detronarea Casei de Austria, avându-1 în
fruntea acţiunii pe ministrul Battyânyi, impunând supremaţia
elementului maghiar, politică pe care o promovează de o mie de
ani.
Cu toată înverşunarea politicienilor unguri ale vremii,
porniţi pentru a falsifica adevărul istoric, în anul 1919, pacea de
la Versailles, prin tratatul semnat apoi la Trianon, a consfinţit
unirea Transilvaniei cu România, luându-se în considarare
situaţia demografică a acestor regiuni.
România întregită în hotarele sale istorice, avea o
suprafaţă de 295.049 km.p. faţă de 137.000 înainte de anul
1918 şi o populaţie de 18.052.896 locuitori în anul 1930 faţă de
aproximativ 7.250.000 în anul 1916. Unind toate provinciile
româneşti aflate sub ocupaţie străină, România a rămas un stat
naţional unitar, românii constituind majoritatea covârşitoare a
populaţiei ţării. Potrivit Recensământului făcut în anul 1930, din
totalul populaţiei ţării 71,9% erau români, 7,9 maghiari, 4,16%
germani, 4% evrei, 3,2% ruteni şi ucrainieni, 2,3% ruşi, 2%
bulgari, 1,5 ţigani, 0,9% turci, 0,6% găgăuţi, 0,3% sârbi, croaţi,
sloveni, 0,3% cehi şi slovaci, 0,3% polonezi, 0,1% greci 0,3%
altele.
Cercurile politice de la Budapesta, nu numai că s-au
declarat nemulţumite cu tratatul de la Trianon, dar au îndemnat
timp de douăzeci de ani naţiunea maghiară, la ură şi la crimă
împotriva poporului român, râvnind la cucerirea Ardealului.
Favorizaţi fiind de premizele declanşării celui de-al II-lea război
mondial, prin dictatul de la Viena, din august 1940, au obţinut
jumătatea de Nord a mult râvnitului Ardeal, împrejuriri în care s-
au comportat tot atât de crud ca hoardele hunilor de odinioară,
ucigând oameni nevinovaţi, lipsiţi de apărare, numai de
plăcerea de a vedea curgând sânge. Atunci când le-a sunat

16
ceasul istoriei, în retragere au făcut alte crime în rândul civililor
şi au distrus bunuri materiale, jefuind tot ce s-a putut jefui.

Capitolul II

EXISTENTA SI CONTINUITATEA DACILOR

ÎN JUDEŢUL BIHOR

Existenţa populaţiei Geto-Dace pe cuprinsul actualului judeţ


Bihor, este semnalată conform documentelor de arhivă, în
perioada secolelor II—IV era noastră, cunoscuţi sub denumirea
de Dacii liberi din epoca Romană.
Descoperirile arheologice atestă participarea dacilor din
Bihor la formarea Daciei libere sub conducerea lui Burebista, a
urmaşilor lui şi a lui Decebal. Sub conducerea lui Burebista şi a
lui Decebal, dacii din Bihor au construit cetăţi pe munţii greu
accesibili - Pădurea Craiului, de unde au luptat împotriva
cotropitorilor care râvneau la tezaurul în aur, adunat de către
daci din Munţii Apuseni.
După cucerirea Daciei de către Romani, în anul 106 e.n.,
teritoriul judeţului Bihor nu a fost încorporat în Imperiul Roman,
totuşi prin legăturile populaţiei cu lumea Română, în cadrul larg
al lumii rurale daco-romane, treptat are loc şi aici romanizarea,
influenţată de rezultatele muncii romanilor, atât în agricultură
cât şi in construcţii de locuinţe.
Legăturile cu lumea romană ale dacilor din judeţul Bihor, o
atestă descoperirea de monede romane din Tileagd, Chistag,
Vadu Crişului, Călăţea şi Ineu, fiind vorba despre dinari Imperiali
care au fost emişi de către Antonius Pius in 138-168 e.n., Marius
Aurelius în 161-180 şi Lucius Verus 161-169, monede despre
care vom relata mai pe larg în documentaţia lucrărilor
Arheologice de la Cetatea Biharea, atestată documentar din
anul 1075.
începând cu Secolul al X-lea, populaţia din Bihor a fost
organizată în voivodatul condus de Menumorut, cu centrul în
Cetatea Biharea.
în „Legenda Sancti Gerhardt" se arată că populaţia de pe
valea şi terasa Crişului Repede, în Secolul al X-lea, se găsea pe
drumul feudalismului. După secolul al Xl-lea, în mod treptat, pe
fondul populaţiei româneşti, au început să pătrundă grupuri
ungureşti care prin violenţă au ocupat terenurile fertile ale
românilor, alungându-i din proprietăţi?0 lor.

17
începând cu anul 1075 e.n., documente scrise din arhive,
atestă primele aşezări omeneşti Bihorene, Biharea şi Chistag
care, printr-un act de danie, redactat

18
în limba latină, Regele Geza II al Ungariei, dăruieşte Mănăstirii
Gran din Slovacia, în anul 1075 câteva sate din Bihor. Chistagul,
pe atunci se numea Willa Quest (I. Popovici, filiala Arhivelor
Statului Bihor, Bucureşti, 1983, p. 8). Este normal de presupus
că localităţile care au făcut obiectul daniei actului amintit erau
sate închegate şi vechi, locuite de români. Din cât cunoaştem,
acest act de danie este primul care vorbeşte despre Bihor,
menţionându-se şi ocupaţia localnicilor cu creşterea vitelor şi
albinăritul.
După acest eveniment, tot mai multe aşezări omeneşti sunt
evidenţiate în documentele vremii şi în mod deosebit prin
Recensămintele anuale de impozitare, în valea Crişului Repede,
lângă un castru Roman de graniţă a luat fiinţă localitatea Tilegd,
denumită astfel de către secuii care s-au aşezat aici, menţionată
„Mezotelegd" şi a fost atestată documentar în 1256.
Aceste ţinuturi şi localităţi Transilvane, au fost cartografiate
în perioada anilor 1527-1598 de către cartograful Abraham
Ortelius născut în Anvers, personalitate care era proprietarul
unei întreprinderi de cartografiere. în perioada anilor
menţionaţi, Ortelius a făcut călătorii în mai multe ţări Europene,
stabilind prietenii cu cartografii vremii. în lucrarea sa întitulată
„Transilvania Dacică Teatrum Orbis Terarum" se află textul şi
harta Transilvaniei (295 x 420), lucrare în care este consemnată
localitatea Tileagd, ca fiind aproape de oraşul Oradea (Varadin).
Tot în lucrarea respectivă este consemnat că Transilvania ocupă
acea parte a Europei, care odinioară era Dacia. Harta şi lucrarea
menţionată se găseşte la Britisch Muzeum P. 22954.
Alte documente de arhivă aflate în păstrare la Muzeul Ţării
Crişurilor Oradea ne relatează cu lux de amănunte asupra
existenţii şi continuităţii dacilor în actualul judeţ Bihor, în urma
descoperirilor arheologice de la Cetatea Biharea, cetate care a
fost atestată documentar în anul 1075, aşa cum am mai arătat.
Să le derulăm conţinutul după cum apar detaliate în
documentele de arhivă.
„Pe terasa stângă a pârâului Cismeu, în zona de Nord-Est a
satului, în dreapta şoselei Oradea-Satu Mare, se află cetatea de
pământ de la Biharea, cetatea lui Menumorut, cum este
denumită în tradiţia locală, cunoscută încă din secolul trecut.
Ulterior, în perioada interbelică şi mai ales după efectuarea unor
săpături sistematice în ultimii ani, arheologii şi istoricii şi-au dat
seama că cetatea de pământ de la Biharia s-a ridicat în,
perimetrul unei staţiuni arheologice cu mai multe nivele de
locuire, cele din epoca veche (din antichitate), prefeudalism şi
feudalismul timpuriu, demonstrând o continuitate de civilizaţie
autohtonă, în epoca dacică, în vremea dacilor liberi de epocă
romană şi postromană, respective în cea românească din
feudalismul timpuriu.
a) Chiar şi epocile străvechi (preistorice) sunt bine
reprezentate prin descoperiri arheologice. La sud de cetatea de
pământ şi pe locul cetăţii, se întindea

19
în neolitic o aşezare a purtătorilor culturii Tisa, cărora le
urmează purtătorii culturilor Baden şi Coţofeni.
b) Cultura prototracică otomani (II—III) este
reprezentativă la Biharea prin ceramică descoperită în aşezarea
de la sud de cetate, la locul numit „cărămidărie" şi în depozitul
de bromuri de la sfârşitul acestei epoci şi începutul Haltstatului,
depozit încadrat cronologic de M. Rusu, specialist în depozitele
de bromuri pe întreg teritoriul ţării noastre, în seria depozitelor
Cincu-Suseni.
c) Dacii din epoca arhaică a civilizaţiei lor (Halstathul
mijlociu şi târziu de la începutul „La Teneului") au ridicat o
cetate de formă neregulată pe terasa Cesmeului, aşa numită
„Cetate a Fetelor", parţial acoperită şi parţial refolosită în cadrul
marii cetăţi patrulatere de la începutul feudalismului românesc,
a feudalismului timpuriu din centrul Europei.
In partea de Sud a cetăţii, la locul „Lutărie" şi în cetate apare un
strat arheologic compact, dacic halstatian (C şi D) şi de la
începutul „La Teneului" secolele IV—II înaintea erei noastre. La
începutul secolului III înaintea erei noastre, dacilor de la Biharea
li se adaugă un contigent de populaţie Celtică, clar identificată
în aşezare prin ceramica sa specifică, cu forme caracteristice şi
mult grafit în pastă. O cetate dacică, o locuire dacică sigură la
Biharea presupune corect, desigur în limitele altor cunoştinţe, şi
P. Cseplo, arheolog orădean, la începutul secolului XX.
d) Ştim astăzi sigur, pe baza materialului concret; ceramică,
unelte, ustensile, podoabe, că dacii de la Biharea au continuat
să locuiască în vechea lor aşezare şi in Epoca Romană, singuri
sau alături de celţii localizaţi lângă aşezarea dacică, în cazul în
care nu se vor fi asimilat la masa populaţiei dacice.
Alături de ceramica dacică tipică (lucrată cu mâna sau la
roată) s-au descoperit la Biharea şi multă ceramică Romană,
terra sigilată, ceramică cărămizie şi gălbuie de factură romană
provincială. Aşezarea dacică de epocă Romană se întindea în
partea de Nord-Est a cetăţii şi pe locul actualei cetăţi. Această
realitate, locuirea staţiunei în epoca Romană a fost observată în
mod just de către H. Cseplo si J. Karâcsony, încă cu mai bine de
7 (şapte) decenii în urmă.
e) Aşezarea a fost locuită în continuare şi în secolele IV-VI
e.n. Arheologul Cîujan M. Roska a dezvelit în săpăturile sale din
1924-1925, morminte din secolul IV era noastră iar S.

20
Dumitraşcu în anul 1973, cu ocazia săpăturilor efectuate în
cetate şi la locul numit „Lutărie", a descoperit ceramică, unelte
şi podoabe din secolul IV-V era noastră, dintre care amintim:
ceşti, una mai mică şi a doua mai mare, cu buza lobală şi toarta
tersionată, imitând piese de metal.
In anul 1954, M. Rusu a dat la iveală, cu ocazia săpăturilor sale
de salvare, un bordei din sec. V-VI e.n., ceramică din sec. VI
e.n., lucru ce s-a găsit şi la ţipaturile lui Sever Dumitraşcu în
anul 1973.

21
f) Un bogat material arheologic din sec. VII-X e.n., a ieşit la iveală
în urma săpăturilor din anul 1973, efectuate în cetate şi în aşezarea la
sud de cetate, la locul „Lutărie". Aici au fost descoperite unelte,
ustensile, râşniţe, greutăţi de lut şi ceramică lucrată cu mâna, lucrată
cu roata înceată, ornamentată cu linii simple sau cu linii în val, trasă
tiroid la pasta moale a vaselor, lucrate la roata rapidă (pe alocuri mai
păstrează elemente tehnologice de factură postromană, eventual
germană veche) şi ornamentată cu benzi de linii simple sau în val,
uneori intercalate.
Se presupune că în secolele VII—VIII e.n. lângă spaţiul românesc
de la Biharea s-au aşezat şi un grup de slavi, care au convieţuit cu
populaţia autohtonă şi care au fost asimilaţi de români în secolele
următoare (IX—XIII). Acest proces se oglindeşte în studierea ceramicei
din aşezare unde începând cu secolul VIII, predomină ceramica
autohtonă, ornamentată în maniera tradiţională a lumii romanice din
Dacia, deosebită de ceramica slavă arhaică, de cea turcomana (avară,
pecinegă) sau mai târziu de cea maghiară. După câte ne dăm seama
până în prezent, în sec. VIII—IX, a fost ridicată cetatea patrulateră de
pământ, cetatea lui Menumorut. Construirea cetăţii de la Biharea de
către populaţia locului în sec. VIII—IX a fost observată pe criterii
istorice, de geografie istorică şi de către medievistul maghiar Gyórgy
Gyorfi.
Cetatea patrulateră de pământ de la Biharea indică prin forma sa
că este de origină Sudică, remanent română sau mai degrabă
Bizantină, deosebită de celelate Slave din centrul Europei, de tipul
„Stare-Mesta-Nicoleană", care au forme neregulată, arhaice. Din
această cetate s-au dat luptele dintre populaţia românească şi cetele
cotropitoare maghiare, sec. X e.n. Sintetizând ştirile istorice şi
arheologice, istoricul Ştefan Pascu scria despre cetatea de la Biharea
următoarele: „Castrul de la Biharea era centrul voivodatului lui
Menumorut, cetatea de reşedinţă a voivodului, aici s-a organizat cea
mai îndârjită rezistenţă, de soarta acesteia era legată soarta Ţării
Crişurilor, aici au găsit maghiarii mari bogăţii. Castrul Biharea a fost
lăsat mai departe în stăpânirea lui Menumorut dimpreună cu un vast
hinterlanat al acasteia, spre sud până la Crişul Alb, după împăcarea
dintre Ducele Bihorului şi Ducele Árpád.
După părerea lui M. Rusu, nu ar fi exculs ca cele 8 morminte de
călăreţi, descoperite pe dealul „Şumuleu", orientat Est-Vest, cu capul
spre apus şi picioarele spre răsărit, cu inventar caracteristic maghiar
pentru prima jumătate a secolului X e.n., podoabe, inele de tâmple,
brăţări, arme-vârfuri de săgeţi, topoare, o sabie, alte ustensile -
amnare, zăbale, scăriţe pentru şea, piese de harnaşament, la
picioarele morţilor fiind depuse cápate de cal -, să fie aparţinut
ungurilor căzuţi în luptă pentru cucerirea cetăţi. Se pare că din acea
vreme datează şi cele câteva

22
fragmente ceramice nelocale, găsite în cetate şi care ar
putea indica o prezenţă străină, dar temporară, în mijlocul
comunităţii locale din cetate, eventual al pecinegilor care au
avut o vreme dominaţia politică şi în aceste părţi.
Atât în cetate cât şi în aşezarea din jur, viaţa comunităţii
locale a continuat în vechile coordonate, în secolele IX-XI, după
trecerea evenimentelor pomenite în cronica lui Anonimus.
în săpăturile din anul 1973 s-a descoperit ceramică şi piese
de inventar datând din aceste secole. Ceramica păstrează
trăsăturile sale caracteristice din secolele VIII—EK, este o
continuare organică tehnologică şi statistică a ceramicei locale
lucrată la roata rapidă şi ornamentată cu benzi de linii simple şi
în val. Sporadic îşi face loc elemente noi, ceramica imitând-o pe
cea bizantină, ornamentată cu linii incizate striuri (kamatric) şi
ceramică ornamentată cu rotiţe, probabil de provenienţă Central
Europeană. La „Lutărie" s-au descoperit resturile unei locuinţe
datând din aceste secole. Acesteia i se adaugă cele două
cuptoare, descoperite de M. Rusu în anul 1954 la locul
„Cărămidărie". Acestor secole XI—XII—XIII, le corespunde nu
numai descoperirea de ceramică, unelte, ustensile ci şi cele 506
(cinci sute şase) morminte, desvelite deM. Roskaînanii
1924,1925 şi 18 desvelite de M. Rusu în anul 1954, din cimitirul
de la locul „Cărămidărie", la sud de cetate, morminte din care
lipsesc cu desăvârşire armele. Au fost găsite în schimb podoabe
ca: inele de tâmplă, coliere, brăţări, pandantine, mărgele de
pastă şi din sticlă, monede, vase, arătând un cimitir al unei
comunităţi paşnice, vechea aşezare dezvoltată, posibil mărită,
făcând faţă noilor condiţii istorice. Şi în incinta cetăţii, sub
nivelul din secolele XI—XIII, au fost descoperite în anul 1973
încă 9 (nouă) morminte (probabil un alt cimitir) cu inventar
foarte sărac (inele de bronz şi de argint) şi care, deocamdată,
din lipsă a materialelor, a inventarului concludent şi a unor
analize antropologice ferme, nu pot fi date şi atribuite cu
precizie, din punct de vedere etnic. Deţinem în schimb
concluziile unui studiu recent de antropologie publicat de Olga
Necrasov, în care se consideră că scheletele din cimitirul de la
Biharea „Cărămidărie" prezintă certe urme de asemănare cu
două grupuri de schelete de la Sud-Est de Carpaţi, o populaţie
brahicefală cu evidente urme Mediteraniene, cu unele elemente
protolrapcide şi Nordice. După opinia cercetătoarei amintite, ele
formează o serie autohtonă, diferită de seria Slavă de tip
Moravia de la Ciumbrud.
Din secolele XIII-XVI, mai amintim descoperirea la Biharea,
pe lângă ceramică, a unor pinteni de fier cu rotiţă (restul
elementelor de cultură materială de mai târziu nu interesează
rândurile de faţă).
Se cuvine în schimb să amintim că Cetatea de la Biharea,
legată de începuturile istoriei noastre medievale, pomenite în
cronica lui Anonimus, va fi şi prima cetate dacică din Istoria
Transilvaniei care ne-a rămas atestată în
23
documentele de Cancelarie ale Evului Mediu, deci cea mai veche
atestare documentară în zonă din anul 1075 (vezi documente privind
Istoria României, seria C. Transilvania I Bucureşti 1954, Documentul
Nr. 1 Codes Diplomaticun et Epistolares-Slovacia, Bratislava 1971
Documentul Nr. 58).
De altfel, secolul al XI-lea nu a fost liniştit pentru aşezare.
Feudalitatea Catolică a încercat să se înstăpânească asupra cetăţii şi
asupra ţinutului înconjurător. Tocmai pentru condiţionarea politicii,
pentru îngenuncherea forţelor locale şi a influenţei împărăţiei
Bizantine se va încerca stabilirea la Biharea a unei Episcopii Catolice,
încă în anul 1061. Se pare însă că această încercare nu a dat
rezultatele scontate şi Ladislau I, după 1093-1094, întemeind capitulul
din Oradea, va implica mutarea aici a Episcopiei de la Biharea.
Pierzându-şi importanţa religioasă, Biharia va mai deţine o vreme
primatul puterii Comitaţiunei în Bihor până când, în rivalitatea dintre
Biharea şi Oradea, aşezarea de pe Crişul Repede îşi va câştiga
întâietatea. Era şi aceasta o expresie a vechilor rivalităţi autohtone, în
lupta cu feudalitatea catolică, care va fi nevoită, pentru a-şi asigura
supremaţia, să ridice un alt centru politic şi religios, Oradea de
dinainte de invazia tătărească şi de după 1241-1242. De altfel,
Biharea, împrejurimile sale, au fost călcate de către pecineji, şi cumani
(Euzi) în anul 1068 şi 1091, invazia turcească-turcomană, ce a
contribuit la reducerea importanţei politice a vechii aşezări şi a cetăţii
sale de pe terasa pârâului Cismei, de la poalele Munţilor Plopişului, în
locul vechei cetăţi şi a aşezării de odinioară, va rămâne doar un sat
obişnuit dăinuind până astăzi în haina dobândită în deceniile şi
secolele evului Mediu Transilvan.
Să mai notăm că în localitatea Tileagd s-au găsit următoarele
monede vechi, conform Documentelor de Arhivă ale Muzeului Ţării
Crişurilor
- 53 Drahme; 45 din Apolonia, 4 Dirrhachium, 1 imitaţie de
Dirhachium, 1 neidentificată şi două fragmente.
în anul 1907, când au fost găsite aceste monede în raza localităţii
Tileagd, una drahmă a fost donată Muzeului Cluj iar cele 53 de drahme
au intrat în posesie particulară.
Tot cu ocazia lucrărilor agricole pe terenul localităţii Tileagd, s-au
mai găsit 7 (şapte) monede Romane Imperiale şi o monedă de bronz
grecească.
în încheierea acestei naraţiuni prezentăm biblioteca
documentelor istorice privind Cetatea de la Biharea:
1. P. Cseplo-RegeszetiÂsatâsokaBihariVârban, înA.E.XXI 1901
p. 69-72.
2. J. Karăcsony - Âsatâsok a Bihari Foldvârban, în A.E. XXI
1091 p. 72-74.
3. I. G. Rusu, M. Şerban, T. Farkas, M. Rusu - Date
antrometrice asupra populaţiei vechi „Cetatea Biharea", în articole şi
lucrări ştiinţifice I. M. F. Cluj, 1954 pagina 51 şi următoarele.

24
4. M. Rusu - Contribuţii arheologice la
istoricul,,CetăţiiBiharea"in A.I.I.C.III 1960 pagina 18 – 22.
5. Gyorgy Gyorfi –Âz Arpâd Kori Magyarsâg torteneti
foldrajza, Budapesta, 1996, pagina 601-602.
6. M. Rusu - Note asupra relaţiilor culturale dintre slavi şi
populaţia romanica din Transilvania Secolelor Vl-X,
înApulumXI, 1971.

25
Capitolul III

AŞEZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ A TILEAGDULUI

Comuna Tileagd este aşezată pe valea Crişului Repede, în partea


de Nord-Vest a judeţului Bihor, intersectată la Nord de drumul
Internaţional E 15, distanţa 2 km Nord de calea ferată Oradea-Cluj-
Napoca-Bucureşti, respective de Gara CFR Tileagd. Reşedinţa de Judeţ
Bihor - Oradea se găseşte la 21 km pe şoseaua internaţională iar
municipiul Cluj la 150 km. Este mărginită la Nord de dealurile
Plopişului, comuna Sârbi şi Brusturi, la Sud cu poalele munţilor
Pădurea Craiului, respectiv cu comuna Vârciorog şi Copăcel. La Est se
mărgineşte cu comunele Lugaşul de Jos şi Ţeţchea iar la Vest cu
comunele Sacadat şi Ineu.
După cele mai nou date statistice ale anului 2003 martie 18, are
o suprafaţă totală de 5131 ha. pământ şi o populaţie de 7.129
persoane din care 3.413 sunt de gen feminin. De asemenea are un
număr de 2574 locuinţe cu o suprafaţă de 99.600 metri pătraţi
locuibili.
A fost atestată documentar de către Cancelariile vremii în anul
1256, dată asupra căreia vom mai reveni în Capitolul evenimentelor
istorice.
Are în componenţă alte 5 localităţi, pe care le prezentăm în
ordinea atestării lor documentare:
1. Uileacul de Criş, a fost atestat documentar la anul 1283
având în majoritate populaţie de etnie maghiară şi de religie
Reformată.
2. SatulPoşolaca, atestat documentar în 1291, o localitate
mică, cu populaţie maghiară de religie raformată.

3. Tilecuşul, aşezat în zonă colinară, la poalele munţilor


Pădurea Craiului, sat care deşi apare în trei documente de arhivă ca
existent în anul 1308, Cancelariile Ungariei l-au atestat documentar
numai în anul 1552. De la începutul începuturilor şi pâna în prezent,
întreaga populaţie a fost român ortodox.
4. Satul Bălaia este de asemăn ea aşezat în zonă deluroasă,
la poalele munţilor Plopişului. A fost atestată documentar în anul 1622,
având populaţie de români ortodoxi, în ultimele decenii apărând şi
penticostalii.
5. Cătunul Călătani, a fost înfiinţat în anul 1900,
întemeietorii lui fiind veniţi din satul Călăţea, districtul Borodului, toţi
locuitorii sunt de naţionalitate română. Se compune din 82 gospodării
şi 226 persoane.

26
Situaţia pedoclimatică a localităţii

Tileagdul are relieful fluviátil şi este bine reprezentat prin


valea şi lunca Grisului Repede, lăţimea cea mai mare a apei
aflându-se între localităţile Fughiu şi Oşorhei. Din punct de
vedere genetic, întreaga terasă a Crişului Repede este
aluvionară, grosimea stratului de pietriş atingând 1,5 la 2 metri
peste care s-a format solul bun, roditor pe cea de a I-a şi a Il-a
treaptă, respective podzolic pe treapta a IlI-a şi IV-a.
Clima este moderat continentală, cu anotimpuri de vară nu
prea calde şi cu ierni mai blânde, vara înregistrându-se
temperaturi între +15 - +28 de grade iar în timpul iernilor între
-10 - -15 grade.
Precipitaţiile atmosferice au o medie anuală de 700-800
m/m, cantitate suficientă de umiditate pentru a asigura
dezvoltarea normală a plantelor de cultură şi a fâneţelor. De
regulă cele mai abundente precipitaţii se produc în lunile mai-
iunie şi în sept.-octomb.
începând cu anul 1950, gradul de poluare a atmosferei pe
terasele Crişului Repede, de la Chistag până la Oradea, a
devenit alarmant de dăunătoare pentru toate culturile de
cereale şi furaje. Chiar şi ţara vecină, Ungaria s-a sesizat asupra
poluării atmosferice, ajuns la ei din România. Vinovată de acest
fenomen dăunător sănătăţii se face la Fabrica de Ciment din
Chistag (S.C. HOLCIM SA). Abia începând cu anul 2002 s-au
întreprins unele măsuri pentru eradicarea poluării atmosferei.
Regimul hidraulic al apelor Crişului Repede dealungul
anilor a suferit modificări serioase, ca urmare a construirii
canalului Vadul Crişului-Aştileu, de aducţiune a apei la
hidrocentrala dată în folosinţă în anul 1953, dării în folosinţă a
spălătoriei „Bauxite" din Chistag în anul 1960, punerea în
funcţie în anul 1970 a Combinatului de lianţi, precum şi ridicarea
barajelor şi a digurilor de pe Criş la sfârşitul anului 1980, pe
distanţa dintre Aleşd-Tileagd, când au fost date în folosinţă
Hidrocentralele electrice Leşu, Bulz, Lugaşul de Jos şi Tileagd. Să
mai precizăm că suprafaţa Crişului Repede este de 2405 km
pătraţi, iar lungimea lui este de 148 km. Această apă pătrunde
pe teritoriul judeţului Bihor în apropiere de localitatea Bucea, cu
aspectul unui râu de munte, având panta da scurgere de 7
m/km. La podul din Aleşd, panta de scurgere este de 3 m/km iar
în municipiul Oradea sub un m/km.
în legătură cu nivelurile hidrografice şi de debit, arătăm că
pe Crişul Repede apar viituri de apă cu „aizbeerguri" de ghiaţă
(în miniatură) în lunile februarie şi martie fără a exclude pe cele
din decembrie şi ianuarie. Apariţia acestor viituri este
determinată de încălzirea bruscă a atmosferei şi de topirea
zăpezii abundente

27
Fostul pod metalic peste Crişul Repede din Tileagd unde a
avut loc VAMA SĂRII, înfiinţată în anul 1308. Această „Vamă a
Sării" a fost donată în anul 1312 de către Regele Carol Robert
de Anjou, Magistrului Nicolae.

într-un timp foarte scurt. Cele mai mari inundaţii cunoscute pe


Crişul Repede dealungul secolului trecut în anii:
1925,1932,1942,1955,1962 şi 1970. Aproape ciclic din zece în zece
ani. Inundaţiile care au avut loc în anul 1932 au fost de aşa proporţii
încât s-au soldat cu distrugerea podului construit din beton armat, în
centrul comunei, peste râuleţul Copanda, derivat din apele Crişului
Repede, în amonte de localitate. Tot atunci au fost demolate două
case aflate în apropierea malului acestei văi şi au fost avariate un
număr foarte mare de case din centrul comunei, cota maximă de miră
atingând 240 centimetri.
Din documentele vechi de arhivă se cunoaşte că inundaţii mari
au mai fost pe Crişul Repede în secolul alXVIII-lea, anii
1774,1783,1796. Tot din documentele vechi de arhivă se cunoaşte că
în anii 1739-1744, în localitatea Tileagd şi satele mărginaşe a fost
epidemie de CIUMĂ, care a decimat 2/3 din populaţie. în anul 1833 a
avut loc o altă epidemie de holeră, boală care de asemenea a redus
considerabil numărul populaţiei.
Conform datelor statistice adunate în ultimii ani, a rezultat că
regimul termic al apelor Crişului Repede este în medie de 11,2° C în
zona Tileagdului. Temperatura

28
cea mai ridicată a apei se înregistrează în lunile august (25-28°
C) începând cu luna septembrie, temperatura apei scade ajungându-se
în luna decembrie-ianuarie la 0°C şi sub acest nivel. Mai rămâne de
adăugat că în lunile ultimilor 40-50 de ani, apele Crişului Repede şi-au
pierdut mult din calitate datorită apelor reziduale preluate. Principalele
surse de poluare încep de la Huiedin judeţul Cluj şi continuă la Ciucea,
Şuncuiuş, Vadu Crişului, Aleşd. Din păcate şi Tileagdul are o parte de
contribuţie la acest fenomen.
încă un amănunt hazliu legat de poluarea apelor Crişului Repede,
într-o perioadă când nici nu se cunoştea noţiunea de poluare. în anul
1898, pe domeniile baronului Brachfeld din Tileagd care ulterior şi-a
luat numele de Telegdi, s-a construit o fabrică da spirt aproape de
malul Crişului Repede, lângă moara de piatră sistematică pentru
măcinat cereale, aproape de biserica Reformată (declarată monument
istoric).
în incinta acestei mori au fost construite câteva catacombe sub
formă de pivniţe, dotate cu instalaţii moderne pentru fabricarea şi
rafinarea spirtului din cereale, cu tărie de 100°. întreprinzătorii şi
proprietarii acestor instalaţii profitabile, au fost câţiva evrei dintre cei
268 persoane din această etnie. Pentru ca profitul să le fie cât mai
mare posibil, nu şi-au declarat firma producătoare de valori la
organele Administraţiei locale pentru înregistrare şi impozitare legală.
Cineva i-a denunţat când aveau în stoc câteva tone de spirt. La
apariţia organelar de control ale fiscului (organe care nu erau
coruptibile ca cele crescute în pepiniera Criptocomuniştilor de azi), le-
au primit ca pe oaspeţi şi i-au ameţit cu vorba până când muncitorii
lor, au deversat în albia Crişului Repede întreaga cantitate de spirt
aflată în depozit. Cum apele Crişului Repede erau foarte limpezi în
perioada respectivă, toţi locuitorii satului Săbolciu foloseau apa de
băut adusă din Criş. Acei care s-a nimerit să-şi umplă ulcioarele din
viitura de apă amestecată cu spirt, s-au îmbătat cu toţii criţă.
Aşa cum am mai arătat la pagina 18 din această lucrare,
Tileagdul în actuala formă administrativ-organizatorică, are în
componenţă următoarele sate în ordine alfabetică: satul Bălaia,
cătunul Călătani, satele Poşalaca, Tilecuş şi Uileacul de Criş. în ceia ce
priveşte cătunul Călătani, satele Poşolaca şi Uileacul de Criş, care se
află în aceiaşi zonă şi pe aceleaşi coordonate cu Tileagdul, facem
precizarea că acestea au aceleaşi condiţii pedoclimatice pe care le-am
prezentat la localitatea de reşedinţă. Bălaia şi Tilecuşul, aflându-se
amplasate în zone colinare, au un regim pedoclimatic mai deosebit pe
care îl vom prezenta când vom derula istoria acestor localităţi.

29
Vegetaţia

Este reprezentată prin etajul stejarului, din care au mai rămas


numai pâlcuri şi câte un exemplar răzleţ pentru decor. Pajiştile unde
au fost cândva păduri, cuprind păişuri stepice; neagara, păiuşca, firuţa
de fâneţe, predominînd pirul. Se mai găseşte salcâmul, acolo unde a
fost plantat. Pe strada Unirei din Tileagd la nr. 882, Muzeul Ţării
Crişurilor Oradea a înregistrat un exemplar de „Tisă" (taxiusbacata)
declarat monument al naturii iar în pădurile Uilacului de Criş
vegetează circa 200 (două sute) cuiburi de ghimpe (Ruscus
Hipodosum) arbori care sunt ocrotiţi de lege. în pădurile satului Bălaia
se găsesc castani ale căror fructe sunt comestibile, ceia ce nu se mai
găseşte pe arealul judeţului Bihor decât la Dobreşti, în apropiere de
oraşul Beiuş.

Fauna

Se rezumă la iepuri de câmp, fazani, prepeliţe, ciori, coţofene,


vrăbii şi o mare varietate de peşte atât în apele Crişului Repede dar
mai ales în Lacul de acomulare, în suprafaţă da 605 hectare, unde se
pot pescui (cu permis de pescuit), albitura, babuşca, mreană, păstrăv,
lostriţă, crapul, ştiuca şi somnul care depăşesc un kg în greutate. La
aceiaşi greutate se poate găsi şi bibanul sau şalăul. Lacul este
administrat de către A.J.V.P.S. unde se pot adresa pescarii amatori.

30
31
Capitolul IV

DATE PRIVIND TRECUTUL ISTORIC


AL COMUNEI TILEAGD

Se cunoaşte faptul că zona în care este aşezată comuna


Tileagd a făcut parte din Voievodatul condus de Menumorut,
descris în „Gesta Hungarorum" de către Anonimus, notarul
Regelui Bela al IlI-lea, al Ungariei. în acele timpuri, Voievodatul
avea forme specific româneşti de organizare, în districte sau
Cnezate şi Obştii săteşti, populaţia de pe întreaga vale şi
terasele Grisului Repede fiind români.
începând cu secolul al XI-lea, pe fondul populaţiei româneşti
autohtone, în mod treptat au început să pătrundă elemente
maghiare care se aşezau pe malurile apelor şi pe terenuri fertile,
alungându-i pe români din vetrele lor. Aceste stări de fapt au
fost scrise de mai mulţi istorici romani şi maghiari în mod
obiectiv.
începând cu acest secol XI, pe lângă descoperirile arheologice s-
au găsit şi documente scrise. Primul document scris în care se
vorbeşte despre Bihor, a fost actul de danie din anul 1075, al
Regelui Géza II al Ungariei, act în care se arată şi câteva
ocupaţii ale locuitorilor autohtoni, printre care creşterea
animalelor şi albinăritul.
Bihorul a fost primul comitat organizat, în cadrul teritoriilor
cucerite de către regatul feudal maghiar. La înfiinţarea
comitatului în anul 1111, Bihorul cuprindea partea centrală a
vechiului voievodat condus de Menumorut. în acel timp,
locuitorii autohtoni români au vieţuit în cadrul obştiilor săteşti,
feudalii care au primit danii în acele locuri, aveau doar o putere
nominală, fiind siliţi ca să accepte această formă de organizare.
Al doilea document scris din secolul al Xll-lea a fost un alt
act de danie din 1160, în care se vorbea printre altele, despre
morile şi pivele de pe Crişul Repede (Istoria României, seria C.
Transilvania, volumul I. Editura Academiei Bucureşti, pag. 110-
357). în acela timpuri existenţa comitatului, a morilor şi a
pivelor de pe Criş, confirmă temeinicia aşezărilor stabile cu
oameni care să cultive cereale şi să crească animale. Pe fondul
acestor evenimente socio-politice, la începutul secolului Xll-lea a
luat fiinţă comuna Tileagd, lângă un Castru Roman de graniţă,
respectiv în perioada când grupurile de unguri penetrau pe
valea Crişului Repede. Nucleul

32
care a întemeiat această comună a fost populaţia românească la
care s-a adăugat şi o bună parte a ungurilor care au venit din Panonia.
Scriitorul maghiar Bunyitay Vincze confirmă acest lucru în
cronicele sale, arătând că românii şi maghiari din Tileagd au trăit
amestecaţi şi că au fost cu toţii iobagi ai moşierilor Csăki Boldizsâr şi
Nagy Mihâly. De la aceştia a luat moşia marea familie Csanâd care, în
anul 1524 şi-a luat numele de Telegdi, după denumirea localităţii şi a
moşiei pe care o avea.
Am mai arătat că Tileagdul a fost atestat documentar în anul
1256. Această localitate a avut avantajul de a fi străbătută de un drum
vechi comercial, pe care se făcea schimburi de mărfuri între Dacii liberi
de odinioară şi „Lumea Romană". Circulaţia mărfurilor pe acest drum
s-a menţinut în mod permanent, înfiinţân-du-se un punct vamal lângă
podul de peste Criş, denumit „VAMA SĂRII". în anul 1312 această vamă
de lângă podul de peste Crişul Repede din Tileagd, a fost donată de
către regele Carol Robert de Anjou, magistrului Nicolae. în acel act de
danie se arată că la Vama Tileagd, pe lângă carele cu postav şi cu
sare, se mai vămuiau şi carele cu vin, cu animale şi cu alte mărfuri.
Vama a fost înfiinţată în anul 1308, taxa era de un dinar şi o bucată de
sare, stabilită de împărat în anul 1312. (Tereza Mozes, zona
etnografică Crişul Repede, Editura Sport-Turism, Bucureşti 1948
pagina 12).
Pe măsura consolidării statului feudal maghiar şi a Voievodatului
Transilvaniei, ofensiva împotriva formelor administrative autohtone de
organizare a fost tot mai mare. Cu toate acestea, prin dârzenia
elementului românesc, formele vechi de organizare ale vieţii s-au
menţinut până la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al
XVIII-lea.
Să mai arătăm că în socotelile de dijme PAPALE pe 6 ani (1331-
1336) sunt amintite 26 de localităţi de pe valea Crişului Repede dintre
care enumerăm: Aleşd, Auşeu, Ineul de Criş, Poşolaca, Tileagd, Uilacul
de Criş, Vadu Crişului, etc.
în anul 1392, moşiile Borod, Borozel, Cetea, Csanâd, Corniţei şi
Valea Mare, care constituiau districtul Borodului, au revenit Coroanei
Ungare prin moartea fără urmaşi a Voievodului Petru, fiul lui
Comorzovan. (Liviu Borcea - opere, pag. 101).
în anul 1393, ţărănimea de pe valea Crişului Repede, cele 26 de
sate printre care şi Tileagdul, îşi manifestă nemulţumirea faţă de
dijmele din ce în ce mai mari pe care le pretindea Episcopatul Catolic
din Oradea şi pentru că făcea presiuni asupra oamenilor ortodocşi ca
să treacă la catolicism.
începând cu secolul al XVI-lea, timp de aproape 300 de ani,
membrii familiei Telegdi au exploatat în mod nemilos ţărănimea din
aşezările de pe valea Crişului Repde, succedându-se o mulţime de
grofi şi baroni la stăpânirea moşiilor. In această

33
perioadă lungă de timp, au avut loc mai multe răscoale şi
revolte ţărăneşti, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.
Documentele vremii atestă că Răscoala iobagilor din anul 1437
care a avut loc la Bobâlna, a fost înecată în sânge de cătra
Andrei Telegdi. Un alt reprezentant al acestei familii, Ştefan
Telegdi, la începutul secolului al XVI-lea, deţinea funcţia de
vistiernic la curtea regală de la Buda. Din această poziţie s-a
opus organizării Cruciadelor contra turcilor care ameninţau
statul feudal ungar. Motivaţia lui se baza pe frica de a înarma
ţărănimea nemulţumită de exploatarea cruntă a feudalilor. Şi în
cazul acesta s-a confirmat zicala care spune că „de ce ţi-e frică
nu scapi". Contrar opoziţiei vistiernicului Curţii Regale, Ştefan
Telegdi, Cruciadele au fost organizate şi s-au transformat într-o
mare revoluţie ţărănească, condusă de Ştefan Roman din
Tileagd şi Gheorghe Doja, mişcare ce s-a extins în tot Comitatul
Bihor; regiunea Băii de Criş, Hălmajului, Beiuşului şi ţinutul
Pomezău, părţile Mişcai şi moşiile Orădene, conform
informaţiilor cronicarului bihorean loan Szalârdi. Răscoala îşi
avea comandamentul în Aleşd. Aici era o curte voivodală
românească grupată în jurul lui Constantin Şerban, Ex domn al
ţării Româneşti, pribegit în Transilvania, la începutul lunei
martie 1658. Fostul domnitor al Ţării Româneşti, a căutat să-şi
recruteze oşti cu care să încerce a-şi recâştiga domnia.
Chemarea lui avea mare audienţă în rândul iobagilor, de pe
meleagurile Bihorene, dar nobilimea locală, fiind înarmată, a
împiedicat concentrarea în număr mare de iobagi de pe moşiile
lor. în replică, iobagii adunaţi sub conducerea lui Ştefan Roman,
în drumul lor spre Aleşd, au început să atace curţile nobiliare,
respectiv castelul lui Ştefan Telegdi II, pe care l-au omorât
ţăranii răsculaţi. Aceste evenimente s-au petrecut în anul 1659
(Liviu Borcea din opera cronicarului bihorean loan Szalărdi -
Istoria României vol. III, Editura Academiei Române 1964 pagina
116-117).
în anul 1561, Telegdi Iştvan (Istvăn) a fost expropriat de
avere, făcându-se vinovat de infidelitate faţă de soţie şi de
familie. Averea lui a fost preluată de către Jânos Zsigmond şi de
către Szigismund Ianos. Tot în acest an 1561, alţi doi asociaţi a
lui Bekes Găspăr au obţinut o scrisoare de donaţie de la
împăratul Jănos II al Ungariei pentru Csăki Boldizsâr şi Ipanit
Jânos (din cronica scriitorului maghiar Bunyitay Vincze).
în anul 1557 a avut loc Reformaţia Credinţei Evanghelice
după ideile lui Luther, Calvin, Zwingli şi alţi reformatori printre
care şi Telegdi Miklos a avut un rol deosebit. Amănunte mai
detailate, asupra acestui subiect o să le dau în Cap. VI „Viaţa
Spirituală".
în anul 1583, a decedat groful Telegdi Miklos, fost episcop
de Pecs şi participant activ la Reformaţia lui Luther, Calvin,
Zwingli din 1557. Acesta a fost înmormântat în curtea Bisericii
Reformate din Tileagd. Tot în cavoul familiei

34
Telegdi a fost înmormâtată soţia demnitarului Bocskay Istvân din
Oradea, Hagymâsi Margit, care a venit în Tileagd într-o vizită de
plăcere la rude, spontan a făcut un infarct cardiac.
In perioada acestor ani creşte tot mai mult pericolul otoman care
ocupă oraşul Buda. în anul 1591, turcii au atacat din nou, încercând să
asedieze Cetatea din Oradea, dar fără succes. De notat că la acest
insucces al turcilor, a contribuit în mod substanţial ajutorul dat
Orădenilor de către Voivodul Mihai Viteazul -domnul Ţării Româneşti.
Secolul al XVII-lea aduce mari schimbări în viaţa politică a
Bihorului. în anul 1660 a fost cucerită de către turci Cetatea din
Oradea, stăpânind-o 32 de ani, devenind centru militar şi Paşalâc
Turcesc, lucru care a influenţat negativ viaţa tuturor locuitorilor din
satele judeţului Bihor. în timpul puterii otomane, ţăranii erau obligaţi
ca să dea atât grofilor cât şi turcilor dela conducere, daniile regulate la
termene ca: găini, gâşte, claponi, unt, caş, ouă, iepuri fazani şi cerbi.
Puterea otomană a început să decadă, în anul 1683 la Viena, în
1687 la Mohâcs iar la 5 iunie 1692, Imperiul Habsburgic cucereşte
cetatea Oradea. Astfel, jugul de lemn turcesc a fost înlocuit cu jugul de
fier Austriac. Totodată s-a reorganizat vechea obşte sătească,
întărindu-se şi luându-şi rolul de intermediar pentru plata dărilor către
stăpânire. în continuare se întreprind măsuri de extindere a
suprafeţelor agricole prin defrişarea pădurilor şi a smârcurilor care
cuprindeau mari suprafeţe de terenuri necultivate.
Puterea imperială Habsburgică a procedat urgent la întocmirea
primelor conscrieri ale terenurilor cucerite, pentru a putea fi impuse
cât mai eficient la plata dărilor. Satele şi oraşele libere ale haiducilor
bihoreni, care şi-au păstrat autonomia în perioada stăpânirii otomane,
au fost vândute contelui Eszterhâzi, iar locuitorii acastora au fost
transformaţi în iobagi. Creşterea fiscalităţii precum şi măsurile
administrative represive ale habsburgilor, au grăbit aprinderea
flăcărilor răscoalei antihabsburgică condusă de Francsiszk Râkoczi al II-
lea (1703-1711). La această răscoală au participat şi românii bihoreni,
conduşi de colonelul Marcu Haţieganu cu peste 300 de luptători (Bihor
- monografie 1979, pagina 47-48).
Despre îndelungata istorie feudală a Tileagdului, aduce unele
mărturii cronicarul maghiar Bunyitai Vincze, pe care l-am mai amintit.
Citez „Tileagdul era proprietatea familiei Csanâd, zonă cu mănăstiri.
Potrivit tradiţiei, au fost înfiinţate de Episcopul Ferencz Csanâd în anul
1335.
în anul 1503 locuiau amestecaţi maghiarii cu românii, deoarece
Toldy Jânos a amanetat terenurile maghiarilor şi ale românilor pentru
24 de forinţi aur lui Telegdi Istvăn.

35
In timpul Reformaţiei religioase Telegdi Miklos şi Telegdi
Mihâly au împărţit cere ei bijuteriile şi podoabele de aur, vasele
sfinte ale mănăstirei şi celelalte obiecte de cult care pe vremea
aceia valorau 1200 de forinţi, sumă ce constituia o avere
considerabilă. Ordinul Franciscanilor au părăsit mănăstirea în
anul 1561. La acea dată mai era o biserică în comună, biserica
reformată de azi, care potrivit unor documente, era cunoscută
ca o biserică veche. Valoarea dotărilor acestei biserici l fost
apreciată la 200 de forinţi maghiari, o sumă foarte mare la data
respectivă. Se ştia că biserica această a fost construită de către
Telegdi Istvân, în anul 1507. In biserică, pe peretele Sudic se
află o placă de marmură roşie cu blazonul familiei Telegdi. Tot
aici se mai găsesc picturi vechi. Pe celălalt perete se găseşte o
statuie iin marmură care reprezintă un luptător cu corpul
acoperit de zale. Personajul se află călare pe un Leu şi ţine în
mâna dreaptă un buzdugan. Pe partea Nord-Estică je află o
tăbliţă pe care au fost notate informaţii despre construcţia
bisericii. în curtea bisericii se găseşte mormântul familiei
Telegdi. De asemenea se află aici pentru odihnă de veci,
Episcopul de Pecs, Telegdi Miklos şi soţia demnitarului Bocskai
Istvân din Oradea, Hagymâsi Marghit. Tot în această zonă se
află şi castelul familiei Csanâd. Din anul 1524 s-a construit în
Tileagd o moară vestită care se numea „Moara Părintelui
Istvân". Se mai aminteşte tot din documentele vremii despre
existenţa unei şcoli, construită de familia moşierului Nagy
Mihâly în anul 1463.
în anul 1561, Telegdi Istvân a uneltit contra Regelui Jănos
al Il-lea. în urma acestei descoperiri Istvân Telegdi şi-a pierdut
moşia împreună cu Tileagdul, care au fost dăruite lui Bekes
Găspâr, Csâki Boldizsâr şi lui Iponit Jănos, alungându-l pe
răsvrătit din toate drepturile avute.
în epoca de referinţă, Telegdi Jozsef avea aici cele mai mari
proprietăţi şi două castele, din care unul era cu un etaj. Acest
mare proprietar avea o bibliotecă impunătoare în care se
găseau „multe volume vechi şi de mare valoare istorică, precum
şi cele mai vechi registre cuprinzând procese verbale de la
şedinţele Adunărilor Naţionale în Parlamentul Ungariei. Ambele
castele erau înconjurate de un parc deosebit de frumos. Aici s-
au născut şi au trăit, începând cu secolul al XII-lea Telegdi
Csanâd episcop de Esztergom, Telegdi Tamăs boier de Kalocsa
şi Esztergom, Telegdi Istvân II fost vistiernic al regelui omorât la
răscoala condusă de Gheorghe Dozsa şi Telegdi Miklos episcop
reformat." Am încheiat citatul cronicarului Bunyitai Vincze.
Din alte documente istorice am aflat că în anul 1616 a
încetat din viaţă groful Telegdi Gyorgy care avea numai o
singură fată moştenitoarea castelului şi a moşiei. Aceasta în
anul 1620 s-a căsătorit cu baronul Sovâgo Szigismund. La

36
rândul ei, a născut numai o singură fată care la vremea potrivită
s-a căsătorit cu

37
Csâki Istvân. In anul 1688, întreaga lor avere a trecut prin
moştenire familiei Kornini. Aflându-ne la acest subiect al grofilor şi
baronilor din Tileagd am să încerc să prezint dinastia succesorală la
moşiile vestitului Tileagdi la vremea respectivă:
1. Telegdi Miklos - episcop de Pecs, fost reformator religios
2. Telegdi Katalin, căsătorită cu Varkocs Tamâs în 1552.
3. Varkocs Miklos, căsătorit cu contesa Hagymâsi Katalin
(1556-1583)
4. Varkocs Gyorgy, căsătorit cu Hagymâsi Margit, decedată
în 1614, recăsătorit cu Nyâri Borbâla, fostă soţie a lui Haller Gyorgy.
5. Varkocs Margit, căsătorită Lonyai Zsigmond.
6. Lonyai Margit, căsătorită cu Telegdi Istvân care a
decedat în 1653. S-a recăsătorit cu Csâki Istvân cu care a conveţuit în
anii 1635-1699 şi au avut o singură fată.
7. Csâki Mâria născuta în 1650 şi s-a căsătorit cu groful
Kornis Găspâr. Aceasta la rândul ei a născut o singură fată, grofiţa
Kornis Anna care s-a căsătorit cu groful Haller Gyorgy, a născut un fiu
care a decedat în anul 1766. A mai avut alţi doi copii Haller Peter şi
Haller Ianoş, ambii decedaţi în anul 1847. Această familie a fost foarte
prolifică, Haller Anna, căsătorită cu Kornis Kâroly (1806— 1872).
8. Haller Alexandru (1797-1868) a participat la Revoluţia
din 1648 şi a făcut mult necaz populaţiei Tilecuşului, pe care i-a hărţuit
timp de 5 ani cu tendinţa de a le lua pământul. S-a îmbolnăvit de
nervi, din cauza dârzeniei cu care şi-au apărat Tilecuşenii drepturile la
pământ şi a decedat în anul 1872. A avut moşii pe arealul a 12 sate
bihorene şi tot mai dorea pământ până când a intrat pentru totdeauna
în el.
9. Kornis Jozsef născut în anul 1829 s-a căsătorit cu
Szakolczay Ilona.
10. Telegdi (Brankfeld) Jozsef, a decedat în anul 1916.
11. Telegdi Jozsef, ultimul descendent şi moştenitor al
acestei mari şi bogate familii, s-a născut în anul 1883 şi a decedat în
anul 1944, sărac şi în mizerie. A fost înmormântat în cimitirul
Reformaţilor Tileagd. Din averea lui s-a dat pământ
săracilor la reforma agrară, iar suprafaţa mai mare a luat-o I.A.S.-ul.
Comuna Tileagd, cu toate moşiile ce le avea, întinse pe valea şi
terasele Crişului Repede, stăpânite dealungul veacurilor de un mare
cortegiu de grofi şi conţi, datorită în primul rând poziţiei sale
geografice, datorită drumului comercial care o străbătea încă din
antichitate, datorită şi faptului că avea o moară de măcinat cereale
-moara părintelui Istvân - iar din anul 1463 avea şi o şcoală în mod
treptat s-au dezvoltat meşteşugurile ca: ferari forjori, care potcoveau
caii si reparau căruţele cărăuşilor ce transportau sare, postavuri,
vinuri, animale, etc. pe drumul

38
comercial. Olăritul s-a ridicat la loc de frunte, aflându-se iniţial în
comună 14 olari, iar pe parcurs numărul a crescut până la o
sută. Au apărut şi alte meserii necesare dezvoltării economice a
comunei ca: lăcătuşi, dogari, tinichigii, arămari, dricari şi altele.
Toate aceste îndeletniciri a făcut să polarizeze în jurul
Tileagdului i:eie mărginaşe, dezvoltându-se în mod constant din
punct de vedere economic ă social.
în ciuda greutăţilor aduse de către ocupaţia turcească, care
a durat peste 30 de ani, în anul 1692 i s-a acordat titlul de
„Târg", adică oraş de provincie (Mezovâros). Tot atunci,
Monetăria Statului a stanţat un sigiliu o „PECETĂ" a Tileagdului
care reprezenta un turn de cetate tras de un cal, deasupra
calului o semilună, simbolizând puterea otomană, iar în
interiorul cercului era inscripţia:
TZLEGD MEZO-VÂROS -1692".

39
în anii 1743-1745, în Tileagd şi satele limitrofe, a bântuit Holera
care a redus substanţial situaţia demografică a locuitorilor, iar în anul
1858 au fost mari inundaţii provacate de Crişul Repede, inundaţii care
au adus mari pagube material populaţiei din Tileagd, Poşolaca şi
Uilacul de Criş.
Revoluţia Burghezo-democratică din anul 1848 a desfiinţat
iobăgia şi a deschis drum larg dezvoltării capitalismului. La început s-
au dezvoltat meşteşugurile, aşa cum am mai arătat, iar începând cu
anul 1870, când a fost dat în exploatare linia de cale ferată Oradea-
Cluj cu gară în Tileagd, au început să apară o mulţime de întreprinderi
industriale, ca ciupercile după ploaie, despre care vom vorbi pe larg în
cadrul capitolului VII.
Să mai notăm că începând cu anul 1692, Bihorul a fost despărţit
de Transilvania şi a trecut sub administraţia Austriacă. Odată cu
stăpânirea habsburgică, în Bihor, domeniile foştilor principi ai
Transilvaniei nu au mai fost recunoscute de către noua putere, aşa că
s-au reconstituit fostele domenii Eclistiastice, Camerale şi Nobiliare.
Sub austrieci, din punct de vedere administrativ, Bihorul a fost împărţit
în cinci plăşi. în urma acestor reforme administrative ale lui Iosif al II-
lea, locul Comitatului Bihor l-a luat un District administrativ cu centrul
în Oradea, district care cuprindea teritorii şi din afara fostului Comitat.
Odată cu revocarea reformelor lui Iosif al II-lea, în anul 1790 s-a
revenit la vechea organizare. Bihorul a rămas divizat în 5 plăşi dintre
care una a fost Plasa Tileagd.
Situaţia critică din Imperiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-
lea, a impus luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea unor răscoale
ţărăneşti. Mai multe acte oficiale, printre care şi acelea care au dispus
„tragerea la linie" a satelor, cu scopul întinderii terenurilor moşierilor,
i-a revoltat pe ţărani. Această acţiune a început înainte de revoluţia
din 1784, continuând şi după aceia.
In timpul despotismului atroce al Măriei Tereza şi al fiului său Iosif
al II-lea, după anul 1764 apar şi se dezvoltă noi legături economice,
bazate pe schimbul de mărfuri. în aceste condiţii nobilimea intra în
circuitul economic şi are mare nevoie de bani. Ca să-i poată obţine,
pune accent pe folosirea iobagilor şi pe creşterea sarcinilor feudale.
Sporirea de la un an la altul a obligaţiilor iobagilor, a condus la
nemulţumiri şi frământări sociale care au atins cote alarmante şi în
zona Tileagdului, ca de altfel pe întreaga vale şi terasele Crişului
Repede.
Să mai arătăm că în anul 1867, Curtea de la Viena a încheiat
Pactul Dualist cu Ungaria. Incheierea acestui pact a condus la
intensificarea asupririi naţionale a românilor din Transilvania în anii
următori, deci şi în zona în care se găseşte oraşul Tileagd cu satele
aparţinătoare, aplicându-se politica de deznaţionalizare, impusă de
guvernanţii de la Budapesta. Consider că totuşi necesită o precizare.

40
Maghiarii şi românii care au convieţuit împreună pe aceste
meleaguri bihorene, au trăit în pace şi bună înţelegere,
insuşindu-şi unii de la alţii limba de vorbire. Guvernanţii şi grofii,
în dorinţa lor de dominare şi de a culege mai multe foloase, au
făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a le otrăvi sufletele şi a-i
îndemna la ură ie rasă, pe unii împotriva altora.
Legat de această problemă am să mai fac a precizare: în
primele zile ale lunei ianuarie 1945, am fost trimis pe front de la
Regimentul 2 Roşiori - Partea sedentară - Timişoara, la partea
operativă care se găsea prin Munţii Tatra din Cehoslovacia. Nu
aveam mijloace de transport numai ocazionale şi era un frig
năpraznic. Trei zile şi trei nopţi a durat până când mi-am găsit
unitatea. In această deplasare, am fost cazat o noapte în
localitatea Piispokladăny şi o noapte în oraşul Debreţin.
Putându-mă descurca cu limba maghiară, am fost primit şi
tratat de către gazde peste orice aşteptări. Nimeni din aceste
familii nu ştiau nici un cuvânt din limba română, dar erau
români ortodoxi, posedând în locuinţele lor icoane şi alte obiecte
de cult religios ortodox - comentariile sunt de prisos.
Revenind la datele istorice petrecute dealungul timpului pe
valea Crişului Repede, nu putem omite adevăratul măcel care a
avut loc la data de 24 aprilie 1904 în piaţa din Centrul Aleşdului
când, din ordinul autorităţilor maghiare, un pluton de jandarmi
şi o companie de husari, au tras focuri de ară în oameni
nevinovaţi (dezarmaţi), veniţi la Aleşd ca să sărbătorească
împreună tradiţionala sărbătoare a Sfântului Gheorghe. Că la
data de 24 aprilie 1904, zi de joi, în piaţa din centrul Aleşdului a
fost un adevărat măcel, o dovedeşte numărul mare de morţi şi
răniţi de pe întreaga vale a Crişului Repede dintre Ciucea şi
Tileagd, anunţându-se 32 de morţi şi 35 de răniţi, cifre cu totul
neverosimile.
Se poate uşor presupune că aducerea la Aleşd, înainte de
24 aprilie 1904 a unei companii de husari şi a unui pluton de
jandarmi nu s-a făcut cu intenţia de a se linişti nişte spirite
imaginare, întrucât era vorba de o tradiţie a sărbătorirei zilei de
Sfântu Gheorghe, în cântec, joc şi voie bună, sau să cunoască şi
să-şi însuşească tradiţiile populaţiei majoritare din zonă,
populaţie pe care procurorul Regal Nagy Geza a caracterizat-o
ca fiind „cu capacitate spirituală redusă şi aşezată pe treapta
cea mai de jos a culturii (A.S.O. Fond. PIB. Doc. cit. pag. 17-18).
Ziarul „CRIŞANA" apărut în data de 20 aprilie 2003,
evocând acest eveniment de tristă amintire, face precizări că în
data de 24 aprilie 1904, au fost adunaţi în piaţa din centrul
oraşului Aleşd peste 4000 (patru mii) de oameni, fiind zi de târg
şi zi de sărbătoare a Sfântului Gheorghe când, după anumite
datini strămoşeşti, cei care doreau să se angajeze ca servitori
cu anul şi cei care doreau ca să angajeze, se întâlneau aici la
târg unde se făceau învoielile. Administraţia maghiară locală,
41
premeditând un masacru mascat, a dat autorizaţie de construire
în aceiaşi zi a

42
unui partid de opoziţie al „Kosutiştilor". în timp ce toţi ungurii s-
au retras pe o stradă lăturalnică, cineva dintre oamenii puterii, au
strigat slogane la adresa conducerii de stat, ca să aibă motiv jandarmii
şi husarii să tragă focuri de armă în mulţime de români prezenţi în
piaţă. Nu s-a ştiut nici odată cifrele exacte de morţi şi răniţi la acest
măcel programat, autorităţile având tot interesul de a le da o
dimensiune cât mai mică posibilă. Celelalte autorităţi competente ale
vremii, nu s-au grăbit să cerceteze cazul şi adevăratele dimensiuni ale
acelui măcel abominabil. Procesul s-a deschis după 7 luni, de la data
redactării actului de acuzare şi a durat până la data de 22 decembrie
1904 când s-a pronunţat sentinţa. Au fost găsiţi „vinovaţi şi
condamnaţi" (fără vină), în temeiul prevederilor art. 165 din Codul de
Procedură Penală în vigoare la data respectivă. Dintre cele 20 de
persoane „GĂSITE VINOVATE", după criteriu revanşard a unor oameni
bolnavi mental, unul a fost din Tileagd, cu numele de Popa Flore şi
unui din Oradea cu numele Silberstein Dezso, iar restul de 18 au fost
din Plasa Aleşd. Deci, în data de 22 decembrie 1904 s-a încheiat una
din cele mai negre pagini din istoria acestor meleaguri Bihorene, pus
în scenă de către politicienii „Patrioţi" ai guvernului maghiar de atunci.
Am mai arătat în cuprinsul acestei lucrări, dar nu pot ca să nu
subliniez faptul că, după încheierea pactului dualist între Curtea
Imperială de la Viena şi Ungaria, s-au intensificat măsurile de asimilare
ale cetăţenilar aparţinând altor etnii şi în mod deosebit a românilor
care formau numărul cel mai mare. Aceste măsuri au fost intensificate
şi datorită faptului că se aştepta izbucnirea unei conflagraţii
internaţionale.
După atentatul de la Saraievo asupra prinţului moştenitor
habsburgic, în anul 1914 a izbucnit primul război mondial, la care
Austro-Ungaria a participat în cadrul alianţei denumită „Puterile
Centrale". Intrarea României în primul război mondial alături de
„Antantă", a condus la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei
româneşti din aşezările Bihorene, aflate sub jurisdicţia Austro-Ungară.
Foarte mulţi dintre bărbaţii români valizi, au fost vânaţi şi trimişi de
către autorităţile Austro-ungare cu „laţul", cum prindeau hingherii
câini. Au fost duşi urgent pe front la războiul care nu le aparţinea şi
introduşi în primele linii de foc, fără o pregătire prealabilă,
necunoscându-le nici limba de vorbire şi nici comenzile. Pur şi simplu
erau condamnaţi la moarte cu premeditare. Tilecuşul, o aşezare mică,
cu o populaţie de 870 persoane, numai români, şi-au adus ca supremă
jertfă în acel război al grofilor şi al latifundiarilor, vieţile a 26 de
locuitori. Toţi şi-au pierdut viaţa prin Munţii Tirolului, după mărturisirile
celor care au avut şansa ca să supravieţuiască şi să se reîntoarcă la
familiile lor.

43
Anul 1917 este cunoscut nu numai ca un an de război, cu
nenorocirile şi victimele lui, dar şi cu o epidemie de holeră care
lua viaţa la una sau două persoane din fiecare casă. Preoţii
satelor nu mai reuşeau ca să-şi facă serviciul religios de
îngropăciune ale decedaţilor.
Din toamna anului 1918, după încetarea primului război
mondial, când Transilvania se mai afla sub jurisdicţia Imperiului
Austro-Ungar, bihoreanul Aurel Lazăr, doctor în ştiinţe juridice,
şi-a luat riscanta responsabilitate de a convoca Şedinţa
Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, la data de 12
octombrie 1918 în locuinţa sa din Oradea. Aici şi cu acest prilej a
fost redactată „Declaraţia de la Oradea", care proclama dreptul
românilor din Transilvania la autodeterminarea, declaraţie care
a fost citită la 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la
Budapesta.
După creiarea Consiliul Naţional Român din Bihor, al cărui
preşedinte a fost ales Dr. Aurel Lazăr, au mai fost aleşi 109
reprezentanţi, împuterniciţi de a participa la Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 1
decembrie 1918, pe câmpul lui Horia de odinioară.
La începutul lunei ianuarie 1919, Armata română de
ocupaţie s-a oprit pe linia de demarcaţie Zam-Ciucea-Sighet,
stabilită prin armistiţiul de la Belgrad. întreg Bihorul rămânea în
afara Statului Român, ceia ce a produs decepţie şi mare durere
sufletească tuturor românilor din acest judeţ. Pe de altă parte,
guvernul maghiar de la Budapesta, condus de contele Kâroly, a
comunicat că nu recunoaşte hotărârile de la Alba Iulia. Această
opoziţie a marcat începutul represaliilor asupra populaţiei
româneşti. Valea Crişului Repede a fost împânzită cu soldaţi
secui, care au comis în localităţile româneşti pe unde au trecut,
ucideri de bărbaţi, violuri de femei, jafuri şi furtişaguri din
gospodăriile acestora. La Bratca, în ziua de 15 ianuarie 1919 au
fost ucişi Daniel Ţepelea şi fiul său Dumitru Ţepelea. în Tileagd a
fost arestat şi maltratat preotul ortodox Gligor Ioan. Au fost
hărţuiţi şi agresaţi fizic nuntaşii satelor şi alte persoane
considerate indezirabile, expulzându-le peste graniţă. Aflându-
se despre aceste acţiuni malefice, la data de 9 aprilie 1919,
Consiliul de Caroană al României a hotărât că armata română
aflată în Transilvania, să treacă linia de demarcaţie, cu misiunea
de a elibera şi ultima colibă românească de sub dominaţia
străină, operaţiunile militare fiind conduse de genaralul Traian
Moşoiu.
La 19 aprilie 1919, au sosit în Tileagd, venind dinspre Ciucea, 22
de călăreţi români sub comanda unui locotenent iar la 20 aprilie
1919 ora 10, a sosit primul catalion din regimentul 11
„Dorobanţi" Şiret. Batalionul a fost primit de Garda Naţională
Română compusă din fraţii Gheorghe şi Irimie Coştean. în data

44
de 21 aprilie 1919 a fost ocupat şi oraşul Oradea de către
trupele Diviziei 6 Infanterie, conduse de către generalul Holban.

45
Respectând întru totul adevărul istoric, vom arăta că
populaţia Tileagdului, la data sosirei armatei române de
ocupaţie, era în mare majoritate de etnie maghiară şi evrei, aşa
că nu a fost mare bucurie la acest deosebit eveniment, lucru
uşor de înţeles la primirea Batalionului militar de către numai
două persoane, într-un oraş cu o populaţie de 2736 oameni. La
un recensământ al populaţiei făcut la o dată nu prea îndepărtat
de luna aprilie 1919, în Tileagd s-au înregistrat: 424 români, 268
evrei şi 2044 de maghiari. Oamenii trăind în Statul Austro-Ungar
şi vorbindu-se în locurile publice numai în limba maghiară, nici
românii nu ştiau să vorbească corect româneşte, acei care au
rezistat măsurilor de asimilare.
Să mai arătăm că în primul război mondial şi-au pierdut
viaţa peste o sută de bărbaţi din Tileagd, dintre care
nominalizăm următorii, după documentele de arhivă care s-au
găsit: Bodis Gâbor, Bodis Miklós, Baciu Ioan, Băbuţa Irimie,
Boros Iosif, Bodea Dumitru, Boros Iuliu, Baciu Petru, Baciu
Ştefan, Berkovics Xenopol, Boradan Gavril, Balogh Bâlint, Borusz
Béla, Bogdan Petru, Boros Béla, Boros Iosif, Berecz Gâspâr,
Csapó Laszló, Cioncaş Petru, Erdei Iosif, Erdei Francisc, Erdei
Ştefan, Foras József, Foras Zsigmond, Fazekas Imre, Frentsz
Ferenc, Firbauser József, Gònczi Jânos, Gyene Istvân, Griinfeld
Mihăly, Harbaly József, Ile Alexandru, Iozefic Ferencz, Kondor
Ferencz, Klein Isidor, Kiss Miklós, Kopânyi Istvân, Kopânyi Jânos,
Lucskai Sândor, Lórincz Sândor, Molnâr Mârton, Mureşan Iosif,
Moldovan Gheorghe, Nagy Sândor, Pùnkòsdi Zoltăn, Parti Bâlint,
Parti Sândor, Pribék Sândor, Peter József, Rugóczki József, Sós
Lajos, Szabó Kâlmân, Szabó Ferencz, Szabó Flora, Szabó Mihăly,
Szabó Pai, Szabó Pài II, Szabó Istvân, Szabó Sândor, Szabó
Istvân II, Szóke Jânos, Tălodi Francisc, Tavarnai József, Trifan
Teodor, Varga Aladăr, Varga Mihâly, Varga Jânos, Varga Béla,
Veres József, Vinyiczki Istvân.
După terminarea primului război mondial, începând cu anul
1920 până în anul 1940, în oraşul Tileagd şi-au desfăşurat
activitatea următoarele unităţi administrative şi de deservire a
populaţiei: Primăria, Notariat Administrativ, Notar Public,
Percepţie, Poştă-Telegraf, Bancă de Credit şi Schimb Valutar,
Post de Jandarmi, Dispensar Medical Uman, Dispensar Veterinar,
două şcoli primare, o farmacie, un abator pantru sacrificat
animale, 3 măcelării, o casă de cultură, două cinematografe, un
hotel, două restaurante, Cooperativă de Consum, o brutărie
modernă, 4 magazine de coloniale, două magazine cu confecţii
şi încălţăminte, două mori de piatră moderne, fiecare având şi
prese hidraulice pentru ulei de floarea soarelui şi din seminţe de
bostan, un târg mare care se ţinea săptămânal în zilele de
vineri, târg la care, ţăranii din 36 de localităţi înconjurătoare îşi

46
aduceau spre vânzare o mare diversitate de produse: vite
cornute, cai, oi, porci, găini,

liste, raţe, curci, ouă, lapte, brânzeturi, grâu, secară, orz, ovăz,
porumb boabe, fasole boabe şi păstăi verzi de sezon, etc.
în anumite zile de târg veneau la Tileagd manufacturişti din
Oradea, aducând cu camioanele bunuri industriale de larg
consum; confecţii de îmbrăcăminte, încălţăminte, tricotaje şi
ţesături din textile, opinci din cauciuc, cisme bărbăteşti cu
tureac strâmb, etc. Piaţa din centrul oraşului era împânzită de
şatre. în zilele ie târg cu mari aglomeraţii nu lipseau nici hoţii.
Aceştia proveneau din satul Hotar şi operau în grup, trasmitând
marfa de la unul la altul. Furau cu predilecţie confecţii de
îmbrăcăminte şi încălţăminte de orice fel. Incredibil dar
adevărat! Unul dintre aceşti maniaci şi-a dresat un câine -
femelă hoţ. Câinele se furişa în şatre, ştia să prindă momentul
propice când vânzătorul negocia preţul produsului cu clientul,
înhăţa ce-i venea la îndemână, se furişa din şatră pe sub pânză
şi iucea marfa stăpânului la locul de unde a plecat. Comercianţi
evrei din Tileagd, când observau că au apărut Hotăranii la
orizont, îşi trăgeau rulotele jos închizându-şi prăvăliile.

Rezumat statistic al fostului oraş


Tileagd privind anii 1837-1930

In anul 1837, în Tileagd au fost 284 familii din care 225 au fost
reformate.
In anul 1850 au fost 1692 locuitori din care 1085 reformaţi,
235 romano catolici, 239 ortodoxişi şi 260 evrei.
In anul 1857 au fost total 1314 persoane, în 1870 au fost
1755 persoane.
In anul 1880 au fost 1385 persoane din care 672 reformaţi,
290 rom. catolici, 258 ortadoxi şi 170 evrei.
In 1890 au fost 1797 pers. din care 856 reformaţi 309 rom.
cat., 67 greco cat., 363 ortodoxi şi 212 evrei.
In anul 1900 au fost 2506 pers. din care 1130 reformate,
566 rom. cat., 56 greco cat., 534 ortodoxi şi 304 evrei.
Scăderea numărului populaţiei în anii 1850-1380 s-a datorat
epidemiei de holeră. Mulţi au decedat din cauza acestei boli iar
alţii au plecat în alte părţi din ţăra.

47
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

Cu ocazia Recensământului din anul 1930, în Tileagd au


rezultat următoarele cifre: 1400 de agricultori, 1217 muncitori în
fabrici, 116 funcţionari publici, 38 de comercianţi, 88 de
meseriaşi, 10 muzicieni şi 10 C.F.R.-işti,
In luna decembrie 1934, prelaţii Bisericii reformate din
Tileagd, au făcut recensământul întregii populaţii oraşului, pe
străzi, pe cap de familii şi număr de persoane cu arătarea
religiilor cărora aparţin asfel:

Strada Mare

1. Adler loan rotar 5 2 3 - -


2. Boldijar Alexandru tâmplar 2 2 - - -
3. Baciu losif agricultor 1 1 - - -
4. Baciu Imre " 2 2 - - -
5. GlukErno morar 3 - - - 3
6. Gliiklosif 1 - - - 1
7. Weistein Ignaţiu comercian 5 - - - 5
8. Lucaci Pavel pantofar 8 - - 8 -
9. Nagy Karolina văduvă 1 1 - - -
10 Peter Sândor mun. zilier 5 5 - - -
11. Iile Iozefina văduvă 2 2 - - -
12. Rozs Elisabeta casnică 1 1 - - -
13. Soos Bâlint agricultor 7 7 - - -
14. Kovâcs Sândorne văduvă 2 2 - - -
15. Kolozsvâri losif agricultor 6 6 - - -
16. Kolozsvâri Kâlmân " 4 4 - - -
17. Kolozsvâri Francisc « 6 6 - - -
18. Nagy loan I „ 1 1 - - -
19. Nagy loan II « 6 6 - - -
20 Nagy Francisc 6 6 - - -
21. Negruţ Florian « 7 - - 7 -
22. Popovici Alexandru pensionar 2 - - 2 -
23. Varga Andrâsne văduvă 3 3 - - -
24 Varga losif lacăt, mecanic 3 1 2 - -
25. Crişan Petru mun. fabrică 8 - - 8 -
26. Kovâcs Stann pensionar 2 2 - - -
27. Chiş Ştefan agricultor 1 1 - - -
28. Chiş Alexandru „ 4 4 - - -
29. Brandi Petru „ 5 1 4 - -
30. Gonzy Jozsefne văduvă 1 1 - - -
31. Gonczy Margit divorţată 2 2 - - -
32. Indrieş Teodor agricultor 3 - - 3 -
33 Indrieş losif „ 3 - - 3
48-
34 Sabău Mihai pantofar 4 3 1 - -
.
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO-
ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI

35. I ndri e ş Fl ori an agri c ul tor 2 - - 2


36. Szi l âgyi L aj os „ 2 1 1 -
37. L ori nc z Ioan " 4 4 - -
38. Hal âsz O donne văduv ă 1 1 - -
39. Horvâth Ioan zi dar 2 1 1 -
40. Sapi L aj os agri c ul tor 4 4 - -
41. Gonc zi K ârol y " 2 2 - -
42. C oc i uba I oan „ 3 - - 3
43. C ozma Mi hai „ 3 - - 3
44. Morar Il e ana p e nsi ona 4 - -
4
45. Morar Vasi l e răgri c ul tor
a 2 - - 2
46. B ac i u Pe tru " 2 - - 2
47. B ac i u Vasi l e „ 2 - - 2
48. Tri fan Ghe orghe „ 4 - - 4
49. K i ss Andrâs „ 7 1 6 -
50. Rozs J ozse f pantofar 2 1 1 -
51. Hal âsz J ânos „ 4 - 4 -
52. C ol ţe a Pe tru agri c ul tor 6 - - 6
53. Pusk âs F ranc i sc mun. 4 3 - 1
54. K re me s F ere nc z zi l i e r 2 - 2 -
55. Szi l âgyi Sând or agri c ul tor 7 7 - -
56. K ovăc s Andrâ s 6 6 - -
57. L uk âc s J ânos pe nsi ona 4 4 - -
58. De mi an Gavri l agri c ul tor 5 - - 5
59. Sza bo Il ona c asni c ă 3 3 - -
60. Sza bo Ge rge l y agri c ul tor 5 5 - -
61. F ek e te J ănos « 3 3 - -
62. B oros Gyul âne 3 3 - -
63. Sând or Te odor „ 3 - 3 -
64. K ovâc s J ozse f tâmpl ar 5 - 5 -
6 5. Dombi Fe re nc z pantofar 4 1 3 -
5 6. Pe te rl osi f agri c ul tor 5 5 - -
67. Szabo F e re nc z 4 4 - -
68. Ki ss J ozse fne văduvă 2 2 - -
69. UdvaryMi hâl y agri c ul tor 3 3 —

49
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO-
IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI

70. Tabajdi văduvă 2 2 - - -


Kàrolyné
71. Kopàny Elena “ 1 1 - - -
72. Pinkovits „ 1 - 1 - -
Màrkné
73. Kovàcs Imre agricultor 3 3 - - -
74. Szabó József “ 5 5 _ _ _
75. Szabó Sàndor " 4 4 _ _
76. Palotàs văduvă 3 3 - _ -
Màtyàsné
77. Forràs Józsefné 2 2
78. Piombas Teodor agricultor 2 _ _ _ -
79. Melknek Elek comerciant 2 _ _ _ 2
80. Kàdàr Regina croitoreasă 3 3 _ _ -
81. Kovàcs Lajos dogar 2 2 _ _ _
82. Kovàcs Jànos tâmplar 5 5 _ _ _
83. Siteri Imre dogar 5 5 -
84. Seidler Samuel croitor 5 - _ _ 5
85. Tóth Ferencz pantofar 2 2 - _ -
86. Duhi Iulianna casnică 2 2 - _ -
87. Batka Jànos pensionar 2 2
88. Szabó Ferencz agricultor 2 _ 2 _ -
89. Bejan Aurel primnotar 5 - _ 5 -
90. Soós Bàlintné văduvă 2 2 _ _ _
91. Siile Màrtonné 5 5 _ _ _
92. Soós Ferencz agricultor 9 9 _ _ _
93. Szabó Bàlint „ 3 3 _ _ _
94. Cezar Nicolae „ 4 - _ 4 _
95. Buff Nicolae " 8 _ __ 8 -
96. Kiss Józsefné văduvă 3 _ 3 -
Strada Maior
97. Lukàcs Ferencz agricultor 8 8 _ _ _
98. Veir Jànos pensionar 4 4 _ _ _
99. Tó'ròs Istvàn ceferist 4 4 - _ _
100. Szù'cs Lajos lacăt, mecanic 3 3 - _ _
101. Kó'rósi Imre agricultor 3 3 - - -
102. Albert József “ 3 3 - - -

50
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO-
ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI

103. LEHOCZKI ISTVÂN AGRICULTOR 5 5 - -


104. RIGO ISTVÂN „ 3 3 - -
105. BODIS FERENCZ „ 2 2 - -
106. BODIS PÂLL „ 3 3 - -
107. PARDI JÂNOS „ 7 7 - -
108. NAGY PÂLL „ 4 4 - -
109. INDRIEŞ FLORIAN „ 6 - - 6
110. BÂNCSA JOZSEF PENSIONAR 5 5 - -
111. HARSÂNYI ISTVÂN „ 3 2 1 -
112. DEBRECZENI AGRICULTOR 6 6 —
SÂNDOR
STRADA CIMITIRULUI COMERCIANT 9 _ ___ 2
113. BONIŞ IOSIF CASNICĂ 1 1 - -
114. KÂLLAY IRINA MUN. ZILIER 2 1 1 -
115. HOGYES BENI COMERCIANT 2 - _ 2
116. SCHWARTZ 5 - 5
ALADĂR „ 6 6 _ _
117. ROZZEN ELEK „ 6
4 4 - -
118. SZABO KĂROLY AGRICULTOR 5 5 - -
119. SZABO ANDRÂS LACĂT. MEC. 4 1 3 -
120. NAGY LAJOS MĂCELAR 3 2 - 1
121. TOTH LÂSZLO MUN. ZILIER 5 2 3 —
122. MESZÂROS
KÂROLY AGRICULTOR 3 3
123. PETRI SÂNDOR „ 6 6 - -
STRADA CĂII FERATE „ 2 2 - -
124. TÂMOK SÂNDOR CEFERIST 4 4 - -
125. TAMOK JÂNOS AGRICULTOR 2 - - 2
126. VARGA KÂROLY VĂDUVĂ 2 - - 2
127. CSUDDM JÂNOS MĂCELAR 2 2 - -
128. BACIU IOAN MUN. ZILIER 4 - - 4
129. LAZAR FLOAREA COMERCIANT 2 - - 2
130. GONCZY ANDRÂS PENSIONAR 2 1 1 -
131. BEŢIE PETRU
132. ŞERES NICOLAE
133. DOBRA IOSIF

51
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO-
IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI

134. MANE IOAN MUN. FABRICĂ 2 - - 2 -


135. FISCHMAN IZIDOR COMERCIANT 6 - - 1 5
136. BAKK IMRE „ 12 12 - - -
137. SALCER VICTORIA . . CASNICĂ 1 1 - - -
138. ROZENFELD SÂNDOR COMERCIANT 3 - - - 3
139. SZILÂGYI MIKLOSNE VĂDUVĂ 3 3 - -
140. PĂSKALYI JOZSEF ZIDAR 9 5 4 - -
141. PÂSKA JÂNOS AGRICULTOR 3 2 1 - -
142. KOVÂCS GYULA TÂMPLAR 4 1 3 - -
143. CIANAŞ IOAN MUNC. ZILIER 9 - - 9 -
144. HOFFMAN SÂNDOR COMERCIANT 4 - 4 - -
145. BACIU ECATERINA CASNICĂ 1 - - 1 -
146. KAKUCSI JÂNOS TÂMPLAR 3 - 3 - -
147. ŞTEF TEODOR MUNC. FABRICĂ 7 - - 7 -
148. SZABO SÂNDOR PENSIONAR 3 3 - - -
149. CUZAC FLOREA VĂDUVĂ 4 - - 4 -
150. COZMA NICOLAE ZIDAR 2 - - 2 -
151. KREMNICZKI ILONA VĂDUVĂ 5 - 5 - -
152. SCHIL ISTVÂN ZIDAR 2 1 1 - -
153. ROŞCOVANI ILEANA VĂDUVĂ 1 - - 1 -
154. HODIŞAN NICOLAE COMERCIANT 2 - - 2 -
155. WEISS IZIDOR „ 4 - - - 4
156. DOCZY ISTVÂN PĂDURAR 7 7 - - -
157. COCIUBA IOSIF AGRICULTOR 4 - - 4 -
158. BORODAN IOAN 5 - - 5 -
159. ARDELEAN DUMITRU „ 2 - - 2 -
160. SZABO ANDREI AGRICULTOR 2 2 - - -
161. JANCSOVICHT PÂL ZIDAR 4 - 4 - -
162. KOZMA JÂNOSNE VĂDUVĂ 1 1 - - -
163. CRĂCIUN DUMITRU AGRICULTOR 2 - 2 -
164. PINTEA ALEXANDRU „ 5 - - 5 -
165. VARGA JOZSEF „ 3 3 - - -
166. VASILE ALEXANDRU „ 13 - - 13 -
167. BRADEA ALEXANDRU „ 8 - - 8 -
168. EGRI JOZSEF 1 1 - - -

52
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO-
IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI

169. Mateiaş pensionar 2 - - 2 -


Teodor agricultor 6 1 - 5 -
170. Mălai Lajos „ 5 - - 5 -
171. Costean Imre „ 9 - - 9 -
172. Costean „ 7 7 - - -
Gheorghe lacăt. mec. 7 3 4 - -
173. Szilâgyi Imre agricultor 10 10 - - -
174. Svăbi Ioan pantofar 5 5 - - -
175. Szilâgyi Lajos comerciant 3 - - - 3
176. Jakab Lajos funcţionar 2 1 1 - -
177. Rozenfeld şofer 5 - 5 - -
Lajos 178.DeliÂrpâd brutar 4 - - - 4
179. Tavarnai văduvă 2 2 - - -
Istvân pantofar 3 - 3 - -
180. Goldstein comerciant 11 - - - 1
Ferencz 181.Kiss şoacter 9 - - 19
Jozsefne văduvă 2 2 - - -
182. Magyar Lajos mun. zilier 2 2 - - -
183. Oesterreicher comerciant 5 - - - 5
Lajos „ 2 - - - 2
184. Denennberg „ 10 - - - 1
Lajos croitor 4 1 3 - 0-
185. Palotâs Imrene „ 1 1 - - -
186. Krânyi Lajos „ 5 5 - - -
187. David Solomon pantofar 4 - 4 - -
188. Schwartz munc. zilier 2 - 2 - -
Izidor munc. 3 - 3 - -
189. Grunberger fabrică
pensionar 2 2 - - -
Lipot pantofar 2 2 - - -
190. Forvith Jânos pensionar 3 - 3 - -
191. Krasovatze pantofar 2 - 2 - -
Amâlia C.F.R. 6 6 - - -
192. Szabo Jânos lacăt, 3 - 3 .- -
193. Hegedvis mecanic
comerciant 2 2 - - -
Sândor văduvă 5 — 5 - -
194. Czenk Ferencz
195. Jerman Mihâly
196. Peta Istvân

53
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO-
IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI

204. Borsi Mihâly munc. fabrică 3 - 3 - -

205. Kokos Gergely 2 2 - - -


206. Bejan Gheorghe agricultor 6 - - - 6
207. Kiss Carol • căruţaş 1 1 - - -
208. Weisz Miksa comerciant 2 - - - 2
209.GhiuraIoan profesor 3 - - 3 -
210. Papp Vasile funcţionar 4 - 1 3 —
Strada Principală
211. Papp Lajos frizer 3 - 1 2 -
212. Ionescu Gheorghe medic circă 4 - - 4 -
213. Ardelean Alexandru pensionar 4 - - 4 -
214. Krausz Mihai comerciant 2 - - - 2
215. Farkas Ignâcz ■ 2 - - 2
216. Fucs Mor 2 - - - 2
217. Sporleider Etelka casnică 2 2 - - -
218. Gocz Ştefan pantofar 5 3 2 - -
219. Judea Teodor agricultor 3 - - 3 -
220. Palotâs Antal 5 5 - - -
221.AlbuIoan « 4 3 - 1 -
222. Palotăs Gyula 8 8 - - -
223. Korosi Francisc « 1 1 - - -
224. Korosi Ştefan a 4 4 - - -
225. Korosi Alexandru u 2 2 - - -
226. Nagy Elek maistru morar 6 6 - - -
227. Chiş Iosif agricultor 4 - - 4 -
228. Cozma Vasile a 3 - - 3 -
229. Tuş Nicolae u 1 - 1 -
230. Kovăcs Jânos a 3 - 3 - -
231.Mangra Iosif a 7 - - 7 -
232. Boniş Gheorghe lăcătuş mec. 5 - - 5 -
233. Kovâcs Sândor pantofar 2 - 2 - -
234. Bica Teodor agricultor 3 - - 3 -
235. Gâl Sândor munc. zilier 1 1 - - -
236. Bica Petru 1 - — 1 -

54
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO-
IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI

237. Grof Rudolf tinichigiu 6 - 6 - -


238. Erdelyi Săndor agricultor 6 6 - - -
239. Gheorghe Ioan „ 3 - - 3 -
240. Tavarnai Iosif „ 2 - 2 - -
241. Griinsberger pensionar 8 - 8 - -
Alexandru
242. Horvâth Bela brutar 3 3 - - -
243. Szabo Lajos mun. fabrică 1 1 - - -
244. Peter Sândor mun. zilier 2 1 1 - -
245. Barabăs Jănos 4 4 - -
246. Varga Ferencz agricultor 6 - 5 1 -
247. Vedinaş Petru „ 13 - - 13 -
248. Molnăr Andrei „ 2 - 2 - -
249. Moza Teodor mun. zilier 6 - - 6 -
250. Griger Jânosne văduvă 4 3 1 - -
251.Talodi Jânos agricultor 3 3 - - -
252. Vekony Carol “ 6 1 5 - -
253. Borodan Sândor „ 4 1 - 3 -
254. Pasuk Iosif „ 4 3 1 - -
255. Gocz Ştefan agricultor 2 1 1 - -
256. Bogdan Ioan “ 3 - 3 - -
257. Postos Ştefan hornar 4 4 - - -
258. Gondor Jânos maistru morar 2 - - 2 -
259. Varga Ioan agricultor 2 - 2 - -
260. Varga Petru “ 7 - - 7 -
261.Telegdi Iosif moşier 5 1 4 - -
262. Flatt Eugen “ 2 - 2 - -
263. Szabo Geza agricultor 5 - 5 - -
264. Turcu Ioan func. public 2 - - 2 -
265. Chirilă Teodor « 1 - - 1 -
266. Vuşcan Romulus “ 1 - - 1 -
267. Vâltozo Imre „ 4 1 3 - -
268. Rozenberg Lâszlo comerciant 8 - - - 8
269. Orbân Peter preot catolic 1 - 1 - -
270. Fiilop Mihâly pantofar 5 - 5 - -
271. Paşuk Carol agricultor 4 1 3 - -

55
Nr. Numele şi Total Refo Cat Orto Izra-
prenumele crt. Profesia rmaţi ieliţi
capului familiei pers. o -doxi
lici
272. Grossman Jeno comerciant 5 - - - 5
273. Erdelyi Florian funcţionar 2 - 1 1 -
274. Kanizsai Bela pensionar 3 3 - -
275. Cozac Gavril “ 4 - - 4 -
276. Hodos Geza medic vet. 4 - - - 4
277. Moga Ioan pensionar 2 - - 2 -
278. Roxin Iosif „ 1 - - 1 -
279. Roxin Augustin fabricant 1 - - 1 -
280. Pop Gheorghe agricultor 2 - - 2 -
281. Gali Ferencz „ 1 1 - - -
282. Kappel Iosif comerciant 4 - - - 4
283. Gondor Vasile morar 2 2 - -
284.VatyaIuliu zilier 1 - 1 - -
285. Klein Ignâcz comerciant 2 - - - 2
286. Zsuthi Gyulăne văduvă 2 - 2 - -
287. Csorsz Ferencz învăţător 2 2 - - -
288. Nemeth Ioan frizer 2 2 - - -
289. Bodor Carol pantofar 8 8 - - -
290. Vâradi Imrene văduvă 1 1 - - -
291.Vâradi Imre zidar 4 - 4 - -
292. Tavarnay casnică 3 - 3 - -
Elisabeta
293. Schwartz măcelar 4 - - - 4
Zsigmond
294. Schwartz „ 4 - - - 4
Normand
295. Cupe Ioan „ 3 1 - 2 -
296. Pataky Lajos dulgher 1 1 - - -
297. Csorsz Iosif măcelar 2 1 - 1 -
298. Klein Jenone văduvă 2 - - - 2
299. Schwartz Samuel tinichigiu 3 - - - 3
300. Kappel Ignaţiu comerciant 2 - - - 2
301. Berkovics Mome văduvă 3 - - - 3

Strada Podului

302. Herskovics Tereza casnică 1 - - - 1


303. Weinstein Adolf comerciant 3 - - - 3
304. Dr. Weiss Samuel medic 3 - - - 3

56
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO-
IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI

305. OesterrikherEde comerciant 11 - - - 11


306. Sulyok Kâlmăn pensionar 2 2 - - -
307. Okros Gyula pantofar 2 1 1 - -
308. Schwartz Mor comerciant 3 - - - 3
309. Boldizsâr Carol zidar 5 5 - - -
310. Hajdu Mihâly croitor 4 - 4 - '-
311. Fechete Teodor agricultor 5 - - 5 -
312. Vâsârhelyi " 4 - 4 - -
Andrei
313. Csorsz Gâbor funcţionar 2 1 1 - -
314. Sziâky Bela pensionar 2 2 - - -
315. Baranyi Gâbor „ 1 1 - - -
316. Dudâs Kâlmân „ 2 2 - - -
317. Weiss Jozsefne comerciant 5 - - - 5
318. Teszări Lajos tâmplar 5 - 5 - -
319. Nagy Imre munc. zilier 6 3 3 - -
320. Bonis Sândor „ 7 7 - - -
321. Paroh Teodor vânzător 1 - - - 1
322. Balla Lajos lăcătuş mec. 2 1 1 - -
323. Varga Mihâly pantofar 3 3 - - -
324. Kovăcs Bâlintne văduvă 1 1 - - -
325. Horvâth Iosif mun. zilier 2 1 - 1 -
326. Boier Nicolae ceferist 4 - - 4 -
327. Borodan Ioan agricultor 2 - - 2 -
328. Varga Iosif dogar 5 5 - - -
329. Baranyi Ioan rotar 4 4 - - -
330. Varga Ferencz dogar 2 2 - - -
331. Katona Gyula mun. zilier 3 3 - - -
332. Schwartz Dâvid comerciant 3 3 - - -
333. Erdelyi Ioan pantofar 2 2 - - -
334. Borok Iosif comerciant 5 5 - - -
335. Henţ Teodor funcţionar 2 - - 2 -
336. Tillinger Carol pensionar 3 - 3 - -
337. Bonaţiu Teodor tapiţer 2 - 1 1 -
338. Buda Teodor măcelar 3 2 - 1 -
229. Farago Gâbor zidar 3 - 3 - -

57
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

330. Varga Ferencz dogar 2 2 - - -


331. Katona Gyula munc. zilier 3 3 - - -
332. Schwartz Dâvid comerciant 5 - - - 5
333. Erdely Ioan pantofar 2 2 - - -
334. Borok Iosif comerciant 5 5 - - -
335. Henţ Teodor funcţionar 2 - - 2 -
336. Tillinger Carol pensionar 3 - 3 - -
337. Banaţiu Teodor tapiţer 2 - 1 1 -
338. Buda Teodor măcelar 3 2 - 1 -
339. Farago Gâbor zidar 3 - 3 -
340. Farago Carol lăcătuş mec. 3 2 1 -
341. Gâjer Gyula pensionar 6 - 5 1 -
342. Pataki Imre dulgher 4 3 1 - -
343. HudikMârton comerciant 2 1 1 - -
344. Baciu Bâlint agricultor 2 2 - - ■
345. Kocsis Julianna casnică 5 5 - - --
346. Grigher Ioan lăcătuş mec. 3 1 2 - -
347. RitterMârton comerciant 2 - - - 2
348. Gyoker pantofar 4 3 1 - -
Alexandru
349. Scholecz Ferencz pensionar 4 1 3 - -
350. Tirbuşar Ferencz dogar 3 - 3 - -
351. Szilâgyi Iosif I agricultor 2 2 - - -
352. Szilâgyi Iosif II « 2 2 - - -
353. Veres Iosif pensionar 2 1 1 - -
354. Pataki Gheorghe „ 3 3 - - -
355. Dobai Bâlint „ 2 - 2 - -
356. Wordmunszki pensionar 2 - 2 - -
Odon
357. Szabo Jozsef pensionar 5 5 - - -
358. Ardelean Petru zidar 2 1 1 -
359. Bodis Andrâs “ 5 5 - - -
360. Griinberger tâmplar 2 - 2 - -
Ferencz
361. Varga Miklos “ 2 2 - - -
362. Acsadi Istvân zugrav 2 2 - - -
363. Pataki Mihâly dogar 2 2 - - -
364. Salla Istvân agricultor 1 1 - - -

58
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

365. Lukaciu Dumitru pensionar 2 - - 2


366. Kote Miklos agricultor 2 2 - -
367. Gyoker Gyula morar 2 1 1 -
368. Udvari Jânos pensionar 3 3 - —
Strada Aurorei

369. Fekete Bâlint mun. zilier 4 2 - 2


370. Baranyi Frencz pensionar 1 1 - -
371. Rakocz Togyer zidar 7 - - -
372. Sândor Andrâs zudar+zugrav 3 1 2 -
373. Udvari Mihâly agricultor 3 3 - -
374. Udvari Iosif zidar 2 2 - -
375. Szilâgyi Ferencz agricultor 5 5 - -
376. Papp Carol „ 1 1 - -
377. Varga Lajos „ 6 5 - 1
378. Daraban Ioan „ 2 1 - 1
379. Sorban Ioan „ 4 3 1 -
380. Kiss Ferencz lăcătuş mec. 5 5 - -
381. Peter Istvân morar 3 3 - -
382. Kiss Terezia casnică 2 2 - -
383. Tallodi Ârpâd lăcătuş mec. 1 1 - -
384. Tallodi Sândor pensionar 2 - 2 -
385. Zsebe Jozsefl agricultor 2 2 - -
386. Zsebe Jozsefll “ 3 3 - -
387. Bodor Istvân dogar 1 1 - -
388. Cozac Ioan pensionar 1 - - 1
389. Zsîros Pâl mun. fabrică 4 4 - -
390. Komocsi Gyorgy lăcătuş mec. 5 5 - -
391. Hosu Alexandru pensionar 4 - - 4
392. Gyorfi Ferencz agricultor 2 2 - -
393. Kovâcs Mihâly pantofar 2 2 - -
394. Cozac Gheorghe ceferist 7 - 3 4
395. Vinyiczki Istvân agricultor 2 1 1 -
396. Cozac Ioan agricultor 1 - - 1
397. Frenczky 4 - 4 -
Ferenczne

59
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO-
IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI

398. Sorban Jânos agricultor 1 - 1 -


399. Goczi Jânos „ 3 - 3 -
400. Fechete Ioan „ 1 - - 1
401. Duma munc. zilier 4 - - 4
Alexandru
402. Turcuş Ştefan « 1 - - 1
403. Cozac Florian „ 1 - - 1
404. Bogdan Petru „ 1 - - 1
405. Paskuly Gyorgy pantofar 2 1 - 1
406. Varga Jozsef munc. zilier 3 3 - -
407. Papp Istvân „ 1 1 - -
408. Csalok Lajos „ 1 1 - -
409. Varga D. agricultor 2 2 - -
Sândor
410. Varga Imre „ 6 6 - -
411. Varga Jozsef „ 1 1 - -
412. Piski Zsigmond „ 2 2 - -
413. Makai Jânos frizer 3 3 - -
414. Soos Ferencz « 3 3 - -
415. Sabău agricultor 3 - - 3
Alexandru
416. Markluliu „ 3 - 3 -
417. Ţurcaş Tamăs „ 3 - - 3
418. Ruja Teodor „ 3 - - 3
419. Pintea Florian „ 4 - - 4
420. Crişan Mihai „ 4 - - 4
421. Sonea Petru „ 4 - - 4
422. Suciu Petru „ 5 - - 5
423. Szilâgyi Jânos mun. zilier 3 2 - 1
424. Nagy Ioan mun. fabrică 7 3 - 4
425. Kallay Iuliu lăcătuş mec. 6 1 5 -
426. Bodea Petru luc. zilier 5 - - 5
427. Szucs Iosif durger 2 2 - -
428. Pataki Imre 2 - 2 -
429. Szâsz casnică 1 1 - -
Zsuzsanna
430. Szâsz Bâlint pantofar 4 1 3 -
431. Fekete Peterne văduvă 4 1 3 -
432. Makk Iuliu-ne 3 - 3 -

60
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

433. Cozac mun. zilier 1 - - 1 -


Alexandru
434. Crăciun Florian lăcătuş mec. 1 - - 1 -
435. Hunyadi Matei « - 2 1 - 1 -
436. Lakatos Daniel horticultor 7 7 - - -
437. Lupuţ Ilie munc. zilier 5 4 - 1 -
438. Zembre Iulia casnică 2 - - 2 -
439. Costin Teodor agricultor 7 - - 7 -
440. Maxim „ 6 - - 6 -
Gheorghe
441. Bodea Ioan „ 9 - - 9 -
442. Erdely Lajos „ 4 4 - - -
443. Fazekas Sândor „ 4 3 - 1 -
444. Mureşan Mihai „ 6 - - 6 -
445. Sele Mihai 5 2 - 3 -

Strada îngustă

446. Baciu Mihai agricultor 1 - - 1 -


447. Baciu Ioan „ 3 - - 3 -
448. Gonczy Istvân I „ 1 1 - - -
449. Gonczy Istvân II „ 3 3 - - -
450. Molnăr Mârton „ 2 2 - - -
451. Bacsi Imre „ 3 3 - - -
452. Bacsi Dani „ 4 4 - - -
453. Mihalika Lajos zidar 3 3 - -
454. Miiller Jeno preot rabin 3 - - - 3
455. Kovâcs Bâlint pensionar 3 3 - - -
456. Vmyicki Istvân « 2 1 1 - -
457. Bodis Imre agricultor 4 3 2 - -
458. Kiss Sândor 3 3 - - -

Strada Bisericii

459. Szilâgyi Istvân comerciant 2 2 - - -


460. Szilâgyi Istvân tâmplar 4 1 3 - -
461. Marozsân agricultor 5 5 - - -
Mihâly
462. Udvari Ştefan tâmplar 3 1 - 2 -
463. Mureşan Petru pensionar 1 - - 1 -

61
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

464. Nagy Mihâly pensionar 2 2 - - -


465. Mâtyâs Sândor agricultor 2 2 - - -
466. Mâtyâs Erzsebet « 1 1 - - -
467. Irimiaş Mihai» . „ 2 - - 2 -
468. Mudura Teodor „ 4 - - 4 -
469. Csalok Ioan „ 2 2 - - -
470. Buzguţalosif dulgher 4 - - 4 -
471. Csalok Imre „ 2 2 - - -
472.PaşukIosif zidar 5 3 - - -
473. Boncsa Ştefan şofer 1 1 - - -
474. Boncsa Ştefan II tâmplar 4 4 - - -
475. Udvari Lajos “ 4 2 2 - -
476. Udvari Imre zidar 2 2 - - -
477. Kovacs Ioan morar 3 2 - 1 -
478. Fodor Alexandru pantofar 3 - 3 - -
479. Tardi Ioan „ 4 - 4 - -
480. Varga Iuliu zidar 7 7 - - -
481. Szekely pensionar 2 1 1 - -
Alexandru
482. Boldizsâr Carol “ 2 2 - - -
483. Csizmadia casnică 2 2 - - -
Julianna
484. Mureşan Ioan pensionar 1 1 - - -
485. Gârdan Dumitru mun. fabrică 5 4 - 1 -
486. Fazekas Ferencz agricultor 5 5 - - -
487. Ignaţiu Iuliu „ 4 - 2 2 -
488. Ficuţ Pavel „ 3 - 1 2 -
489. Mociar Iuliu ceferist 6 - - 6 -

Strada Luncii
(Sziget)
490. Chirodea Petru ceferist 6 - - 6 -
491. Iancu Dumitru agricultor 5 - - 5 -
492. Haiman Daniei munc. zilier 1 - 1 - -
493. Nagy Ioan “ 3 3 - - -
494. Sziics Lajos dulgher 3 3 - - -
495. Fazekas Imre agricultor 5 5 - - -
496. Klein Ferencz tinichigiu 8 - - 8

62
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE
IELIŢI . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

Strada Rândul Nou


532. Birman Iosif
497. Bodor Ştefan dulgher 5 5 - -
533. Musca
498. Nemeth lăcătuş 3 - 3 -
Alexandru mec.
Alexandru agricultor 3 3 - -
534. Popa Teodor
499. Szilâgyi mun. zilier
lăcătuş 6 2 - 1 - - 6 1
535. Vakarcs Iosif
Ştefan mun. zilier
mec.
mun. 3 4 - - - 3 4
536. Velko Iosif II
500. Şerban fabrică
func. public 5 4 - - - - 5 4
537. Dâvid Imre
Teodor comerciant
mun. 25 1 1 - - -- 1 -
538.
566. Ibrânyi
BlagaImreTeodor munc. fabrică 5 -
501.Nagy
567. Hosu Iosif
Alexandru agricultor
fabrică
tâmplar
lăcătuş mec. 35 2 -5 2 3 -- -- -
539. Sarkadi
502.Prinţ
568. Mociar
IoanIoan munc.
olar zilier
tâmplar 69 3 -8 3 6 -- -1 -
Alexandru
503.Veber
569. Kohnn Mărton agricultor 4 4 - -- -
540. VelkoFerencz
Iosif I mun. » 93 4 3 5 -
504.
570. Dâvid
Kolya Iosif
Iosif mun. pensionar
fabrică
lăcătuş zilier 32 4 -1 4 3 -- -1 -
541. Szabo Ioan
505.Bede
571. Botoş Andrei
Bâlint mec.lăcătuş
pensionar 8 3 8 3 4 -- -- -
542. Orbân Ştefan zidar 5 1
506.
572. Orbân
Velko LajosCarol mec.
agricultor 2
tâmplar
lăcătuş 3 3 2 - 3 - 3- -- -
543. Sturz Ioan
507.Varga
573. Lakatos
Bâlint mec.
mun.
mun.fabrică
„ 5 1 5 1 - -- -- -
544. Boroş Iosif 4 4
Ferencz 7
574. Kolozsvâri
545. Sziics Iosif Iosif fabrică
„„ „ 22 _2 - - -- -2 7
508.Kovâcs
575. Farkas Matei
Alexandru mun. fabrică„ 3 3 3 3 -- - -
546. Manea Petru mun. zilier 2 1 - -- 1
509.Kâdas
576. Iuhâsz Lajos 4 9 4 -
547. Kote Imre
Imre rotar„
dulgher
9
5 1 4 -- -4
-
510.Costin
577. Rolnicz
Teodor mun. zilier
„ 4 1 - 1 -
548. Csalok Ştefan mun. 3 -3 -3 3
Ştefan
578. Soos Carol „ „ 6 4 4 - - -
549. Szâsz Lajos I fabrică
agricultor 5 5 -1 --
511.Fechete
579. Mahalea Iuliu agricultor
„ 2 6 1 6 — -
550. Csete Ioan mun. 6 6 - - --
Ioan Lorincz Bâlint
580. „ 3 3 3 3
551. Pente fabrică
mun. zilier 4 4 - -- --
581. Vakarcs Iosif pensionar„ 5 4 5 4 -
Dumitru
512.David
582. Gonczi Ioan mun. 6 6 - - --
SturzLajos tâmplar 5 6 5 - - 6
552.
513.Kovâcs
Gonczi
Ioan
Ştefan fabrică „ 2 -1 - -
583. Iosif mun. zilier 1 4 4 - -2 -
553. Cozma
514.Toth 3 -2 -1
584. Gonczi
Iosif lăcătuş „
mec.
agricultor 3 2 - - -3 2
Nicolae
Alexandru
585.VinyickiMihâly mun. zidar
zilier 2
6 -- -1 25
554. Filip Teodor tâmplar 6 6 - -
515.Fechete
586. GoncziIoan
„ „ 2
2 -- - - 2
2
555. Lăcătuş Imre 3 3 - -
Alexandru
587. KocsisIIPeter fără„ 6 -4 - - -6
556. Ghianţu Petru pensionar 4
ocupaţie 4 4 - -
516. Soos Iosif
588. Veselenyi Lajos mun. zilier
„ 4 -
- -1 4
3
557.
517. Csalok
Bodis Carol
tâmplar
dulgher 6
5 5 - -
589. Dobrovan Roza casnică
mun. 3 3 -6 3 -3
-
--
-
Alexandru
518.Moza
590. Bodis
IoanImre lăcătuş
mun. zilier
fabrică 7 - - 7- -7
558. Gucik Iosif
519.Lajos
Pintea mec.
agricultor 3 2 1 -
591. Kăroly ceferist
pensionar 54 5 3 - - -1
559. Fechete
Alexandru
comerciant 5 5 - -
592. Ardelean dogar
mun. zilier 23 -2 1- 2 -
Alexandru pensionar 5 5 - -
520.Lorincz
Alexandru
593. Sipos Ştefan
Mihâly pensionar
„ 81 81 -- --
560.
521. Sipos
Bogdan Petru
agricultor 3 2 1 -
594. Tallodi Gavrii casnică
„ zidar 62 6- -- -2
Alexandru 4 1 3 -
522.Zaharia
595. UdvariIoan pensionar
„ 52 -2 -- 5-
Ferencz
596. Morar Ioan mun. „ zilier 31 -1 -- 3-
523.Cozac
597. Csapo Vasile
Mihai mun. „ 52 22 -- 3-
524.Vasiliu
598. PappIoan
Carol fabrică
agricultor 3 - - 3
525. Kovăcs
Strada Rândul
Săndor
Ţiganilor
526.Gocz
599. Kovâcs
Ferencz pensionar 3 3 - -
Ferencz
527. Bodis Iosif
528. Szabo Kăroly
529. Bartha Lajos
530. Souver Iosif
63
64
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

600. Dull Julianna casnică 2 - 2 -


601. Jancso Âdâm mun. zilier 3 2 1 -
602. Tamâs Lajos „ 3 3 - -
603. Sandor Gavril „ 3 - - 3
604. Cupan Gheorghe „ 4 - 3 1
605. Iozefic Iosif „ 1 - - 1
606. Bede Iosif „ 7 7 - -
607. Jancso Mâna casnică 3 - 3 -
608. Horvâth Lajos mun. zilier 3 - 2 1
609. Gherle Petru “ 2 - - 2
610. Gyoker Mihâly „ 1 - 1 -
611.Domocos Vasile agricultor 5 - - 5
612. Baciu Ioan mun. zilier 2 - - 2
613. Gherle Lajos „ 4 - - 4
614. Dumea Mihai „ 5 - - 5
615.Dumea Gavril „ 4 - - 4
616. Moza Laurenţiu „ 5 - - 5
617. Turbuk Iosif croitor 5 5 - -
618. Bogdan Andrâs ţigan 1 1 - -
619. Balogh Vasile “ 2 2 - -
620. Bodea Petru mun. zilier 2 - - 2
621. Gaszi Zsuzsanna casnică 5 5 - -
622. Turbucz Lajos muzician 6 6 - -
623. Gazsi Rozâlia casnică 3 3 - -
624. Otvos Alexandru muzician 8 7 1 -
625. Milcsevics Pacu ţigan 5 - - 5
626. Kudelka Ştefan mun. zilier 2 2 - -
627. Szabo Imre muzician 2 - 2 -
628. Varga Iosif „ 6 6 - -
629. Tâncos Gavril mun. zilier 5 2 3 -
630. Szabo Iosif muzician 9 9 - -
631. Buda Iosif mun. zilier 5 1 4 -
632. Otvos Francisc “ 5 1 - 4
633. Varga Florian „- 1 - - 1
634. Ventel Nicolae „ 5 — 1 4

65
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

635. Otvos Imre muzician 2 1 1 -


636. Varga Măria casnică 1 - 1 - -
637. Gazsi Iuliu ţigan 3 3 - - -
638. Varga Rozâlia casnică 1 1 - -
639. Lingurar Mihai ţigan 5 - - 5 -
640. Cseme Gavril „ 6 5 - 1 -
641. Bogdan Iosif mun. zilier 3 3 - -
642. Varga Gheorghe “ 2 2 - -
643. Turbuţ Ioan „ 3 - - 3 -
644. Horvăth Alexandru ţigan 3 2 1 -
645. Otvos Iosif măcelar 9 9 - - -
646. Szilâgyi Imre mun. zilier 2 2 - -
647. Szucs Vasile ţigan 2 - - 2 -
648. Otvos Anna casnică 1 1 - - -
649. Budai Rozalia “ 1 - 1 - -
650. Teglâs Iosif ţigan 3 1 - 2 -
651. Szâsz Lidia casnică 1 1 - - -
652. Pataki Iosif pensionar 2 2 - - -

Strada Cartierul Gării


C.F.R.
653. Venţel Iosif mun. fabrică 3 2 1 -
654. VenţelAna casnică 3 - - 3 -
655. Gergely Alexandru mun. fabrică 1 1 - -
656. Waxman Tiberiu „ 1 - - -
657. Waxman Carol „ 5 - 5 - -
658. Gorgan Vasile „ 2 - 1 1 -
659. Horvăth Vasile „ 3 3 - - -
660. Weimanlosif „ 4 - 4 - -
661. Kopelmre „ 6 5 1 - -
662. Varga Ioan „ 2 - 2 - -
663. Balogh Alexandru „ 3 3 - - -
664. Şaitoş Gheorghe „ 3 1 - 2 -
665. Kâgyi Imre „ 1 1 - - -
666. Chiş Alexandru „ 2 1 - 1 -
667. Kope Iosif „ 7 6 - 1 -
668.KohnVilmos „ 4 - - - 4

66
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

669. Szegedi Lajos mun. fabrică 7 7 - —


670. Bodiş Lajos „ 4 4 —
671. Kohn Jeno „ 4 - - -
672. Duhi Ştefan „ 3 3 — —
673. Magyari Carol „ 4 4 - -
674. Horvăth „ 3 3 .- -
Alexandru
675. Bakos Iosif „ 2 1 1 -
676. Sipos Alexandru „ 4 3 1 -
677. Cepei Ştefan „ 6 - - 6
678. Chirodea Ştefan „ 3 - - 3
679. Toth Antal „ 1 1 - -
680. Varga Iuliu „ 2 i 1 -
681. Şaitoş Gavril „ 2 - - 2
682. Kovâcs Vasile „ 5 5 - —
683. Seres Lajos „ 5 3 2 -
684. Şandor Ioan „ 2 - - 2
685. Kovâcs Lajos „ 7 7 - -
686. Seres Ştefan „ 4 4 - -
687. Varga Zsigmond „ 4 4 - -
688. Lokos Imre „ 2 2 - -
689. Schwartz „
2 - 1 -
Constantin
690. Garai Gheorghe „ 7 5 - 2
691. Chirilă Gheorghe „ 2 - - 2
692. Mane Mihai „ 3 - - 3
693. Cozac Pavel „ 5 - - 5
694. Nistor Dumitru „ 3 2 - 1
695. Lajos Iosif „ 4 4 - -
696. Puskâs Ioan „ 4 4 - -
697. Parti Mihai „ 6 6 - -
698. Varga Imre „ 2 1 - 1
699. Bartha Francisc „ 2 2 - -
700. Cozac Gheorghe „ 4 - - 4
701. Orban Ştefan „ 3 3 - -
702.Erdelyi Andrei „ 4 4 - -
703. Fechete Iuliu „ 4 3 - 1
704. Silik Francisc 5 5
„ -

67
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

705. Siliklosif munc. 6 2 4 -


706. Nemeş Lajos fabrică
„ 6 6 - -
707. Egrl Iosif „ 6 5 1 -
708. Siteri Imre „ 1 1 - -
709. Kovâcs „ 5 5 - -
Zsigmond „ 3 2 1
710. Marozsân „ 8 4 4 -
Mârton 711.Alecsei „ 2 - 2 -
Ioan „ 3 3 - -
712. Jenei Teodor „ 2 2 - -
713. Nagy Lajos „ 3 1 - 2
714. Magyar „ 4 2 2 -
Nicolae „ 3 2 1 -
715. Mihacek „ 2 - 2 -
Alexandru „ 6 - 6 -
716. Soos Ioan „ 2 2 - -
717. Şteblicloan „ 1 - 1 -
718. Bocşe Gavril „ 2 2 - -
719. Zicseak „ 3 - 3 -
Andrei „ 3 1 2 -
720. Bamer „ 1 1 - -
Francisc „ 2 2 - -
721. Tomacsek „ 4 - - 4
Lajos „ 4 2 2 -
722. Pantis Ioan „ 3 1 2 -
723.GhiunterGheorg „ 2 2 - -
he tinichigiu 2 - - -
724. Zbudil func. public 2 2 - -
Francisc „ 5 5 - -
725. Ziiai „ 6 6 - -
Alexandru mun. fabrică 5 5 - -
726. Grosu „ 4 2 - 2
Alexandru „ 3 - - 3
727. Cozac ceferist 3 - 3 -
Alexandru zidar 5 - 5 -
728. Toth Iosif 6 — 1 -
729. Cernei Iosif

68
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

741. Pop Vasile mun. fabrică 2 1 1 -


742. Marc Ştefan func. public 4 - 4 - -
743. Varga Ştefan „ 4 - 4 - -
744. Micu Constantin “ 5 - - 5 -
745. Sabău Emil ceferist 5 - - 5 -
746. Pungan Pavel mun. fabrică 1 - - 1 -
747. Kiss Iosif “ 3 3 - - -
748. Lascu Nicolae " 3 - - 3 -
749. Moţ Nicolae „ 1 - - 1 -
750. Palodi Francisc „ 3 3 - - -
751. Szabo Gyorgy a 3 3 - - -
752. Balogh Bâlint „ 3 3 - - -
753. Roman Francisc „ 2 1 - 1 -
754. Costin Teodor „ 4 - - 4 -
755. Jantovics Vasile „ 4 3 1 - -
756. Vasvâry „ 3 - 3 - -
Gheorghe
757. Horvâth Ştefan „ 5 - 5 - -
758. Szebeni Daniel „ 5 - 5 - -
759. Drimba Ioan func. public 1 - - 1 -
760. Ionescu Marcel „ 1 - - 1 -
761. Tarkânyi ceferist 5 5 - - -
Francisc
762. Takâcs Iosif lăcătuş mec. 3 3 - - -
763. Pecsi Alexandru croitor 4 4 - - -
764. Dodai Iosif func. public 3 2 - 1 -
765. Klein Carol „ 2 - - - 2
766. Denika Mârton 3 - - - 3
767. Balog Iosif mun. fabrică 5 5 - - -
768. Susnic Ioan „ 1 - 1 - -
769. Iile Gheorghe „ 3 - - 3 -
770. Jurca Gavril „ 7 - - 7 -
771. Csâki Carol „ 3 2 - 1 -
772. Szilâgyi Beni „ 6 6 - - -
773. Fâbian Năndor „ 6 5 1 - -
774. Olteanu Vasile şef gară C.F.R. 3 - - 3 -
775. Farcas Iacob comerciant 1 - - - 1
776. Faur Gavril mun. fabrică 6 - - 6 -

69
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

777. Mocici mun. fabrică 4 3 - 1 -


Miladin ” 4 4 - - .
778. Cseka 2 - 2 - --

Alexandru „ 4 - 1 3 -
779. Fucs Ioan -„ 3 - 3 - -
780. Weker „ 3 1 - 2 -
Minai „ 3 - - 3 -
781. Szell „ 3 - - 3 -
Alexandru „ 7 7 - - -
782. Fucs Vaier „ 6 4 2 - -
783. Herle „ 3 - - 3 -
Cătălin “ 4 1 3 - -
784. Gherle „ 4 - - 4 -
Gheorghe „ 3 2 1 - -
785. Hunyadi „ 4 2 2 - -
Francisc „ 6 6 - - -
786. Hunyadi agricultor 3 - - 3 -
Ioan mun. fabrică 5 — 5 — —
787. Tanc 3 3
Gheorghe “ 4 4 - - -
788. Varga şef sec. 4 - 4 - -
Francisc fabrică
mun. fabrică 5 - 5 - -
789. Gal Dumitru şef dep. 4 - 4 - -
790. Sindeli Ioan fabrică
mun. fabrică 3 - . 3 -
791. Iacob Ioan cont şef 1 - - - 1
792. Weker Bela fabrică
mun. fabrică 5 - 5 - -
793. Indrieş « 1 1 - - -
Petru muncitor 2 1 1 - - -
794. Vaserman fabrică“ 3 - 3 - -
Vasile « 6 4 2 - -
795. Lengyel „ 3 - 3 - -
Odon „ 5 - 5 - -
796. Korodi Lajos „ 6 6 - - -
797. Kollâr lăcătuş mec. 2 1 1 - -
Sândor mun. fabrică 5 - - 5 -
— — —
798. Gâspâr 5 5
Ignâc

70
NR. NUMELE ŞI PRENUMELE . TOTAL REFOR- CATO- ORTO- IZRA-
CRT. CAPULUI FAMILIEI PROFESIA PERS MAŢI LICI XI
IELIŢI

813. Sabău Mihai mun. fabrică 3 - - 3 -


814. Trifan Nicolae „ 1 - - 1 -
815. Reinberger ing. în fabrică 3 - - - 3
Zoltân
816. Friedman Iosif “ 2 - - - 2
817. Lindenfeld Roza casnică 1 - - - 1
818. Lindenfeld comerciant 3 - - - 3
Mărton
819. Wertheimer măcelar 2 - - - 2
Lajos
820. Schwartz Lajos comerciant 4 - - - 4
821. Klein Erno director fabrică 1 - - - 1
822. Waldman Lajos şef sec. fabrică 1 - - - 1
823. Erbstein Lâszlo contabil fabrică 1 - - - 1
824. Toma Ioan mun. fabrică 3 2 - 1 -
825. Postul Jandarmi militari activi 11 - - 11 -
826. Administraţia funcţionari 25 8 3 14 -
Loc. —
827. Soos Kâlmân preot reformat 1 1 - —

STRADA DEALUL VIILOR

828. Erdei Ioan agricultor 3 - 3 - -


829. Krizsa Bârna „ 2 2 - - -
830. Mâtyâs Imre „ 5 5 - - -
831.Juhâsz Ioan „ 2 2 - - -
832.Nemeth Palii „ 2 2 - - -
833. Nemeth Francisc „ 2 2 - - -
834. Nemeth Pali II „ 3 3 - - -
835. Jancza Ioan „ 3 3 - - -
836. Indrieş Florian „ 5 - - 5 -
837. Boroş Teodor „ 5 - - 5 -
838. Kupan Iosif pădurar 3 3

71
In concluzie, după inventarul făcut în luna decembrie 1934 de
către Prelaţii Bisericii Reformate, aceasta a fost populaţia
oraşului Tileagd - reşedinţă de Plasă ieţul Bihor, la data
respectivă. Pe confesii au rezultat următoarele cifre:
reformaţi 1.496
romano- 553
catolici 835
ortodoxi 231
izraieliti

Total 3.115

Situaţia de profesii rezultă următoarea:

agricultori 1.625
muncitori în fabrici 1.217
funcţionari publici 116
comercianţi 38
meseriaşi diferite meserii 88
muzicieni 10
personal de specialitate C.F.R. 10
jandarmi + oameni de ordine 11

Total 3.115

Aşa cum am mai arătat, după alipirea Ardealului la Regatul


României timp de 10-15 ani, economia oraşului Tileagd, în
circumstanţele oferite de împrejurări, a cunoscut o dezvoltare
considerabilă, în toate ramurile de activitate: agricultură,
industrie, transporturi, comerţ, meşteşuguri, etc. situaţie
concretă pe care o vom descrie la fiecare capitol din lucrare în
parte.
Să nu uităm însă că în economia de piaţă a oricărui Stat
Capitalist sunt suişuri şi coborâşuri, determinate de anumiţi
factori care nu în totdeauna sunt previzibili. Când situaţia
oraşului Tileagd se afla în plin avânt de dezvoltare, a intervenit
ceva cu totul neaşteptat. Astfel, în anul 1924, cea mai mare
întreprindere din judetul Bihor, „Rafinăria de produse petrolifere
Bihar-Szilâgyi" S.A. cu capital românesc, şi-a încetat activitatea,
fiind demontată şi transportată cu trenurile de marfă la Ploieşti,
în zona zăcămintelor de ţiţei. Pentru statul român era mai
economic să transfere rafinăria lângă sursele de materie primă,
decât să transporte titeiul in vagoane cisterne pentru prelucrare
la 600 km distanţă.

72
Pe de altă parte, în anul 1930 şi-a încetat activitatea Banca de
Credit şi Schimb Valutar SA din Tileagd, devenind falimentară în urma
„Crizei Economice" şi a intrării în conversiune a datoriilor agricole.
Criza economică din anii 1929-1933, care a cuprins întreaga
economie Românească, a condus la falimentarea celorlalte 7 fabrici
mai mici din Tileagd (nominalizate la Cap. III. „Dezvoltarea
industrială". Au rezistat crizei economice numai Fabrica de Cherestea
La Roche-Darvaş S.A. şi Uzina de Impregnat Traverse C.F.R. Aceste
evenimente nedorite au produs în economia Tileagdului o „gaură
neagră" care s-a adâncit mereu. Se mai întâmplă însă că un necaz să
nu vină numai singur în viaţa oamenilor. La scurt timp după efectul
crizei economice şi a pierderii celei mai mari unităţi industriale din
circuitul economic, în anul 1939 s-a declanşat cel de al II-lea război
mondial, prin ocuparea Danzigului de către armata Hitleristă. Această
scânteie, în proporţiile care le-au luat avea ca să suprime peste
6.000.000 (şase milioane) de oameni nevinovaţi.
In plan politic s-a format o conjunctură Europeană prin care
România a fost izolată de celelalte ţări, fiind ciopârţită la răsărit de
către ruşi, luându-ne Basarabia şi o bună parte din mioritica
Bucovină. Prin Dictatul de la Viena din 29-30 august 1940 ni s-a răpit
partea de Nord-Vest al Ardealului, în suprafaţă de 42.243 km.pătraţi,
cu o populaţie de peste 600.000 de locuitori, marea majoritatea lor
fiind români. Prin aplicarea acestui Dictat, pierde şi Tileagdul satul
Tilecuş care, prin aşezarea sa geografică a rămas în România după
trasarea liniei de demarcaţie a frontierei Ungaro-Române. Tilecuşul
nu este o localitate importantă din punct de vedere economic. Are în
schimb o bogăţe spirituală deosebită, cu oameni păstrători de tradiţii
strămoşeşti, cu obiceiuri şi cultură veche, cu un bogat folclor local
care nu se găseşte în cultura celorlalte sate aparţinătoare
Tileagdului, excepţie făcând într-o mică măsură satul Bălaia.
îndrăznesc să afirm că începând cu anul 1919, Tilecuşul s-a dovedit a
fi o adevărată PEPINIERĂ DE INTELILENŢĂ. Motivaţia şi detalii asupra
acestei afirmaţii, le voi arăta în Istoria Tilecuşului care face parte
integrantă din monografia Tileagdului.
Revenind şi continuând cu evenimentele istorice, voi reproduce
Cuvintele Regelui Mihai I al României, de protest asupra Dictatului de
la Viena din anul 1940. Citez: „în aceste momente grele pentru
destinele ţării mele, poporul român s-a găsit singur, fără nici un
sprijin din afară, părăsit de către toate ţările Europene. Neavând nici
o altă alternativă de ales, România a fost nevoită să accepte
condiţiile nedrepte de a participa la război alături de forţele hitleriste,
împotriva marelui popor rus." Am încheiat citatul.
Luând cunoştinţa despre acest odios dictat, ofiţerii români din
Regimentul 86 Infanterie, transformat ulterior în Unitatea 2
Fortificaţii, au cerut comandanţilor

73
superiori sa le permita pregatirea de lupta, din cazematele asa
numite „ Linia de aparare Carol „ la granita de Vest, cazemate care
prin structura, prin dotarea cu armament modern de luptă şi prin
poziţia lor strategică, rivaliza cu cazematele din „Linia Maginot
Franţa".
Analizându-se Starea de fapt şi conjuctura politică
internaţională, la nivel înalt al Comandamentului Militar Român, s-a
ordonat ca de moment este mai înţelept ca armata română din Vestul
Ţării, să părăsească poziţiile de luptă în apărare şi să se retragă în
interior pentru reorganizare şi pentru aşteptarea evenimentelor care
vor urma.
In timp ce armata română se retrăgea în perfectă ordine spre
gara de Est C.F.R. Velenţa pentru îmbarcare, elemente neavizate,
organizate adhoc din proprie iniţiativă, având la mână banderola cu
tricolorul unguresc, aşa zise „Gărzi naţionale", au pătruns în rândurile
armatei române, cu gesturi obscene, mai exact ca să o umilească.
Văzând această neruşinată îndrăzneală, căpitanul Emil Vulpescu care
însoţea trupa, i-a croit unui intrus mai multe lovituri cu cravaşa peste
faţă, vindecându-1 de boala îngâmfării şi a impertinenţei.
In aceiaşi zi de 29 august 1940, pe întreg peronul gării C.F.R.
Velenţa şi în împrejurimi, s-a putut vedea un tablou sumbru al
plângerii; mişcări de oameni disperaţi care se vedea nevoiţi să-şi
părăsească casa cu toată agoniseala lor de o viaţă, vociferări
stridente, altercaţii între anumite persoane, soldări de conturi între
acei care au fost certaţi cu Legea şi între oamenii care au aplicat
Legea. Era vorba da elemente decăzute din punct de vedere moral,
care acum atacau pe foştii poliţişti, foştii gardieni publici, jandarmii şi
organele securităţii în civil. în apărare, cei atacaţi, au tras şi focuri de
arme pentru un avertisment, fără a se înregistra vre-o victimă
omenească. Românul, chiar atacat fiind şi în postură de legitimă
apărare, nu a făcut uz de puterea pe care încă o mai avea.
La acest tablou sumbru, de tristă amintire, a fost martor
adolescentul TRAIAN INDRIEŞ din Tilecuş, proaspăt absolvent al
cursului inferior de liceu, care aştepta şi el în gara Velenţa, un tren
spre gara C.F.R. Tileagd, distrus sufleteşte nu numai pentru că şi-a
pierdut locul de muncă, dar mai ales pentru faptul că nu-şi va putea
continua cursurile Liceului Emanuil Gojdu mai departe.
Noua frontieră româno-maghiară, stabilită de Dictatul de la
Viena în august 1940, venea dinspre Oradea, trecea peste partea
Nord-Vestică a hotarului Tilecuş spre direcţia Chistag-Zece hotare. Ca
urmare, o treime din terenul agricol al Tilecuşului, cel mai fertil
împreună cu întreg cătunul Călăţani, au rămas în Ungaria sub
stăpânirea regimului hortist. Grănicerii unguri şi-au instalat imediat
pichetul chiar pe linia de demarcaţie a frontierei, pe coama movilei
Baranca-Huta, respective pe fostul drum de acces al tilecuşenilor
spre oraşul Tileagd.

74
Următoarea măsură luată de către regimul hortist în teritoriul
ocupat, a fost aceea de a elimina pe toţi românii din funcţiile publice.
în locul acestora au fost aduşi oameni din „Anya orszăg" care nu
cunoşteau nici un cuvânt în limba română, obligându-i pe românii din
toate teritoriile ocupate ca să înveţe ungureşte. La calea ferată, între
Ciucea şi Oradea, nu a rămas nici măcar un acar de naţionalitate
română, indiferent că a ştiut ca să vorbească ungureşte. In toate
şcolile din Tileagd şi din satele aparţinătoare, învăţământul s-a
desfăşurat numai în limba maghiară.
In ordinea priorităţilor regimului hortist a fost vânarea şi
prinderea persoanelor de etnie română aşa zise „indezirabile". Din
Tileagd a fost arestat preotul ortodox Gligor Ioan în luna septembrie
1940, iar preotul şi învăţător Baciu Nicolae din satul Bălaia a fost
expulzat în România cu toată familia, jefuindu-i casa şi toate bunurile
materiale agonisite de o viaţă. Preotul Vasile Chirilă din Tilecuş, în
data de 29 august 1940, întâlnindu-se întâmplător cu armata de
ocupaţie hortistă pe şoseaua Tileagd-Oradea, în dreptul comunei
Sacadat, l-au tras jos din căruţă pe nefericitul popă, l-au lovit cu
capul de roţile căruţei, i-au smuls barba şi pielea de pe faţă, l-au lovit
cu picioarele în abdomen distrugându-i ficatul, i-au rupt câteva
coaste şi i-au zdrobit rinichii. Asta da civilizaţie şi demnitate umană
împletită cu sentimente patriotice în plin secol XX. Nici viteazul Attila
nu a făcut chiar asemenea cruzimi cu toată barbaria de care i-a mers
faima. Bineînţeles că după o asemenea tortură, preotul Vasile Chirilă
a decedat în chinuri groaznice după ce l-au dus la domiciliu servitorii
cu care se afla în timpul măcelul. Asemenea acte abominabile au mai
fost făcute de către „drojdia" care se găsea din abundenţă în cadrul
armatei hortiste de ocupaţie. în comuna Ip judeţul Sălaj, au fost
împuşcaţi 157 de români, lipsite de apărare, bărbaţi, femei şi copii
care aveau o singură vină, aceia de a se fi născut români, fără voia
lor. în comuna Tarcea au fost ucise 68 de persoane, numai pentru
plăcerea de a vedea curgând sânge românesc nevinovat. Au profanat
124 biserici ortodoxe, au fost bătute şi schingiuite un număr de 5.332
persoane. Alte 15.893 persoane din Ardealul de Nord au fost arestate
şi deportate în lagăre de muncă. Celor 7 ucigaşi al protopopului
român Aurel Munteanu din Huiedin judeţul Cluj, ucis 1-a data de
10.09.1940 li s-a întocmit dosare penale, au fost judecaţi de către
Tribunalul din Cluj şi condamnaţi la câte două luni de închisoare, cu
suspendarea executării pedepsei. Motivarea Tribunalului Ungar Cluj
în sentinţa dată, a fost că ucigaşii, în momentul săvârşirei crimei, au
fost pătrunşi de sentimente patriotice a unei naţiuni demne! Ofer
cititorului ca să aprecieze dacă crima săvârşită la Huiedin şi Sentinţa
dată în cauză de către Tribunalul timpului din Cluj, au fost demne de
laudă sau de dispreţ.

75
Hortiştii au mai dat un „Examen de etică morală Umană" cu evrei
aflaţi atât pe teritoriul Ardealului de Nord cât şi cei din interiorul
Ungariei. Peste una sută rii de evrei au fost vânaţi şi prinşi într-un timp
record, „distinşi" cu steaua galbenă in şase colţuri apoi trimişi în
lagărele hitleriste pentru exterminare prin gazare. Nu se exclude faptul
că la transportul evreilor, spre lagărale morţii, au fost folosite rgoane de
marfă cu emblema C.F.R., rămase pe teritoriul Ardealului de Nord cu
aplicarea dictatului da la Viena. In ziua de 29 august 1940, pe liniile de
garaj din Staţia Velenţa, au rămas sute de vagoane de marfă goale când
au sosit trupele re ocupaţie hortiste, termenul de retragere ale
oficialităţilor româna fiind limitat la acea zi de 29 august 1940.
La data aplicării dictatului de la Viena, în Oradea se găseau 33.000
de evrei, ~.iri şi mici comercianţi. Mulţi din aceştia au fugit clandestin în
România când i - simţit pericolul care îi ameninţa. Dacă ungurii, în
simţurile lor revanşarde, aşa rumite „patriotice" faţă de români, în mod
legitim se poate, pune întrebarea de :e regimul hortist a dat dovadă de
atâta cruzime, de un zel ieşit din comun pentru ixterminarea evreilor
care nu le-au „furat" niciodată Ardealul, aşa cum de fapt nu £â furat nici
românii care au existat în Ardeal din preistorie! Ideia aberantă a ""-rtului
fiind emisă de către mintea bolnăvicioasă a unor politicieni care prin
"cercarea de falsificare a Istoriei, au otrăvit sufletele oamenilor de bună
credinţă pe care îi conducea, educându-i în spiritul revanşard şi
îndemnându-i la crimele re care le-au făcut când au avut ocazia.
Evreii din Ungaria au fost dispuşi să se supună politicii statului de
maghiarizare. Statisticile oficiale maghiare din anul 1840, au evidenţiat
cifra de 250 .000 iar la recensământul din anul 1910 nu s-a mai
înregistrat nici un evreu. '-. realitate însă, erau aproape un milion.
Să mai precizăm şi faptul că evreii din Ungaria, nefiind legaţi de o
limbă de vorbire proprie, au fost foarte uşor maghiarizaţi. In acelaşi timp
şi-au adus o contribuţie importantă la campaniile de presă în favoarea
Ungariei, din interiorul si din afara acestei ţări pe tema tratatului de la
Trianon, în mod deosebit din Anglia şi din Statele Unite ale Americi.
Toate aceste servicii de loialitate faţă de interesele naţionale ale
Ungariei nu au valorat nici două parale atunci când guvernul de la
Budapesta, pentru a-şi arăta loialitatea faţă de suveranii din Berlin, a u
dezlănţuit cea mai sălbatică acţiune împotriva evreilor din Ungaria
pentru trimiterea lor spre camerele de gazare şi exterminare.
Churchil, mare politician şi om de stat, bun cunoscător al istoriei şi
cu cele ce se petrecea în urmă cu 50 de ani, făcea o explicaţie şi mai
concretă şi anume
Prigonirea evreilor din Ungaria a fost probabil, crima cea mai
abjectă din intreaga Istorie a omenirii"!

76
Ar mai fi un detaliu care consider că merită ca să fie relevat.
Imediat după instalarea administraţiei ungare în Ardealul de Nord, în
centrul oraşului Oradea s-a ridicat un monument din bronz,
reprezentându-1 pe Horthy Miklos, călare pe un cal falnic. Un evreu
bogat din Oradea, a oferit cantitatea de aur necesară ca să îmbrace
statuia în întregime, om şi cal, pentru a străluci mai măreţ în soare.
La inaugurarea statuiei, a fost invitat oficial şi consulul român cars se
afla în Oradea, Mihai Marina. Acesta prefăcându-se că nu bagă în
seamă motivaţia invitaţiei s-a prezentat la festivitate. întrebat de
către primar cum îi place statuia, Mihai Marina a răspuns că i-ar
plăcea foarte mult dacă nu ar avea două mici defecte! „Care?" „S-a
mirat primarul." „Mai întâi că l-aţi urcat pa cal!" „Cine a mai văzut
marinar călare?! în al doilea rând, aţi uitat ca să-i puneţi calului
rotile." „Pentru ce rotile?" s-a mirat primarul şi mai mult! Consulul
român îi răspunde că nu s-au gândit cum să le fie mai uşor când va
trebui ca să-1 ducă de acolo.
în altă ordine de idei, nu peste mult timp, cetăţeanul de etnie
mozaică, loial statului maghiar, care a făcut o faptă frumoasă în
cinstea „Eliberatorului Horthy Miklos" a fost trimis printre primii evrei
spre lagărul de gazare de la Aushwitz. Din ordinul lui Horthy
bineînţeles.
Pe de altă parte, conform unui referat făcut de profesorul
universitar Dr. Israil Guttman din statul Israel, stabilit mai târziu la
New Yorc şi a mărturiilor lui Oliver Lusting, la care a subscris şi fostul
Rabin Şef al Clujului Moseh Carmily, se atestă că mult controversatul
şi stigmatizatul mareşal Ion Antonescu, primul ministru al României,
deşi se afla sub aceiaş presiune nazistă ca Ungaria, alias Horthy
Miklos, în perioada anilor 1940-1944, a „aruncat un colac de salvare
de la înec" evreilor care au reuşit ca să fugă clandestin în România,
protejându-i în acelaşi timp pe acei care se aflau pe teritoriul
Românesc.
Continuând cu acest episod al groazei, vom vorbi şi despre viaţa
şi tragediile evreilor care au trăit în fostul oraş Tileagd. Din
informaţiile primite la 22 aprilie 2004, de la domnul Diplomat
Universitar Stern Petru, membru al comunităţii Evreieşti din Oradea,
precum şi din alte surse de informare, primii evrei care au apărut în
Tileagd, au fost 24 de familii în anul 1845, după ce s-a dat în
exploatare linia de cale ferată pe relaţia Oradea-Cluj. Pe parcurs au
mai venit şi alţii, ajungând în anul 1851 la 200 de persoane. în
perioada anilor 1851-1880, numărul lor s-a mai redus la 170 de
persoane. în mod cert, cei plecaţi nu şi-au găsit locul convenabil unde
să-şi desfăşoare afacerile. Totuşi numărul lor a crescut din nou în
Tileagd, înregistrându-se 212 persoane în anul 1890 şi 304 persoane
în anul 1900. La cifra cea mai mare s-a ajuns în anul 1931 când, în
241 familii trăia 325 de persoane. Această comunitate şi-a construit
în Tileagd o casă de rugăciune „AVIA", în imediata apropiere de
Biserica Ortodoxă. Ocupaţia lor de bază a fost comerţul şi

77
afacerile. Foarte puţini din această comunitate s-au ocupat cu
alte îndeletniciri. Nu au avut şcoală cu limbă de predare ebraică.
Copiii lor au urmat şcoala de stat cu limba de predare maghiară din
localitate.
In anul 1934 şi-au schimbat rabinul şi întreaga conducere a
comunităţii, după cum urmează: Rabini: Ordentlicher Gerzson,
Winkler Mârton, Fischman Iosif şi Müller Ienö. Pe post de şoacter a
fost numit Denenberg Mor, organizator: Österreicher Ede şi casier
Molnâr Herman. în comitet au fost aleşi: Krausz Mihâly, Farkas Ignâcz,
Glück Ernö, Lindenfeld Mârton, Friedman Iosif, Rosenfeld Lajos şi
Schwartz Mor.
Adevărul este că la scara globală, evreii au fost un popor
deştept care, în perioada de după primul război mondial au ajuns în
posturi „cheie", atât în Statele Europene cât şi în Statele Unite ale
Americi, controlând întreaga economie şi întreg comerţul mondial.
Această stare de fapt nu a fost pe placul multor politicieni de pe
Mapamond, cultivându-se ura împotriva lor ca popor. Fenomenul de
ură şovină a găsit, loc prielnic de manifestare în Germania Nazistă
care a organizat şi a pus în practică cea mai mare crimă cunoscută
de Istoria omenirei. La această crimă odioasă şi-a adus din plin
contribuţia şi regimul Hortist de la Budapesta care şi-a făcut o
îndatorire de onoare faţă de Hitler, vânând şi trimiţând în lagărele de
la Auschwicz pe toţi evreii aflaţi în teritoriul ocupat de Ungaria,
400.000 conform procesului de la Nürnberg.
Din totalul de 325 evrei câţi existau în Tileagd la data aplicări
Dictatului de la Viena, în anul 1940, când a început prigoana
împotriva lor, 197 au reuşit să fugă clandestin în România, care când
şi pe unde au reuşit să se salveze. Şi eu care scriu aceste rânduri am
avut plăcerea ca să le fiu ghid la trecerea în România, prin zona
Tilecuşului, respective la acei care au avut curajul ca să o facă la
lumina zilei. Adolescent fiind şi aflându-mă la lucrul câmpului pe
pământul care îl aveau părinţii mei la cea. 500 metri distanţă de gara
C.F.R. Tileagd şi cam la aceiaşi distanţă de linia de frontieră, nu l-am
refuzat pe nici unul care mi-a cerut sprijinul. Aveam paşaport legal de
trecere prin punctul fix, cunoşteam orarul de patrulare al grănicerilor
unguri şi foloseam fără risc, locurile acoperite cu boscheţi şi tufişuri.
Nu am avut nici o ratare a călăuzelor pe care le-am efectuat.
Conform tabelului pe care l-am primit de la Comunitatea
Evreiască din Oradea în luna aprilie 2004, cei care au fost prinşi de
organele statului maghiar şi trimişi la camerele de gazare, au fost
următorii:

1. Berkovits Iren
2. Berkovits Hanina cu două fetiţe şi o verişoară (4
persoane)
3. David Erma
4. David Maria născută Marton

78
5. Deneberg Nicolae şi fiul său (două persoane)
6. Farkas Lâszlo
7. Farkas Margit
8. Farkas Edith
9. Farkas Lajos
10. Farkas Erno
11. Fischman Nândor
12. Frank Gyorgy
13. Farkas Ilona
14. Gliik Nauman (morar) şi fiul său
15. Gliik Istvân I
16. Gliik Erno
17. Gliik Istvân II
18. Gliik Julianna născută Griinfeld
19. Golstein Iuliu - brutar - cu soţia şi fiul (3
pers.)
20. Griimbaun Lâszlo medic şi soţia (2 pers.)
21. Griimberger Miriam
22. Griimberger Âgi
23. Griimberger Lipot
24. Kaprei Nândor şi soţia (două pers.)
25. Kastor Tibor
26. KastorAdolf
27. Kastor Pâl
28. Klein Hari
29. Klein Olga
30. Klein Pepi
31. Klein Iozef
32. Griimberg Leopold
33. Klein Erno
34. Klein Carol
35. Klein Istvân
36. Kohn Iren
37. Koppet Frida
38. Krausz Sâmuel
39. Krausz Sarolta
40. Kupferschmidt Martin
41. Lâzâr Erno şi soţia (două pers.)
42. Lâzâr Aliz

79
43. Lâzâr Edith
44. Lindenfeld Dezso şi fiul (două pers.)
45. Märton Lâszlo
46. Marlon Margit născută Feldneser
47. Mărton Herman şi soţia (dauă pers.)
48. Melchner Nauman - preşedinte Comunitate şi
fiul (2 pers.)
49. Molnâr Ernö cu soţia şi un băiat (3 persoane)
50. Müller Erno - şef rabin - şi soţia Judith (2 pers.)
51. Müller Rasei
52. Müller Iosef
53. Müller Gabriel
54. Ösztreicher Edus şi soţia (două pers.)
55. Ösztreicher Ferencz
56. Ösztreicher Lajos şi soţia cu 8 copii (zece
persoane)
57. Ösztreicher Ilonka
58. Ösztreicher Klâri
59. Ösztreichar Eduard
60. Ösztreicher Cecilia născută Rosenberg
61. Raducziner Sândor şi fiul (două pers.)
62. Raducziner Lajcsi (Zizi)
63. Rosenberg Jözsef
64. Rosenberg Olga născută Hagymâsi
65. Rosenberg Sândor şi soţia (două pers.)
66. Rozen Nauman - secretar comitet - şi fiul (două
pers.)
67. Scfrwartz Solomon
68. Schwartz Eric
69. Schwartz Edith
70. Schwartz Lâszlo
71. Schwartz Herman şi soţia (două pers.)
72. Schwartz Zeelig şi soţia (două pers.)
73. Schwartz Jeno
74. Schwartz Sândor
75. Schwartz Neiman şi fiul (două pers.)
76. Schwartz Madi şi fiul (două pers.)
77. Schwartz Ignâcz şi soţia (dauă pers.)
78. Sternberg Iosif cu soţia şi un copil (3 pers.)
79. Weinstein Nândor cu soţia şi 2 copii (4 pers.)
80. Weinstein Miklös - comerciant

80
81. Weiaz Jozsef cu soţia şi un copil (3 pers.)
82. Weisz Jakob şi soţia (2 pers.)
83. Wertheimer Lajos

85. Wertheimer Ede şi soţia (2 pers.)


86. Wertheimer Lajos junior
87. Wertheimer AJfred

Şi eu, Traian Indrieş, autorul acestei monografii era ca să fiu


împuşcat în mod voit, de către un grănicer ungur, în luna august
1944 când mă reîntorceam de la lucru prin punctul fix de frontieră
Tileagd-Tilecuş, în următoarele condiţii: Eram elev sergent în anul II la
Centrul Şcolar Militar Breaza judeţul Prahova -specialitatea
Administraţie-Intendenţă. Pentru merite deosebite la învăţătură şi la
celelalte discipline din programul specific Şcolilor Militare de prestigiu
şi pentru faptul că în cei doi ani de şcoală militară nu am primit nici
un fel de sancţiune (caz unic) mi s-a acordat drept recompensă cele
două serii de concediu, adică 40 (patruzeci) de zile faţă de 20 zile cât
au primit ceilalţi colegi de an - învăţământ. Ajuns la casa părintească
produc dublă bucurie familiei. Bucuria revederii şi bucuria că le-au
sosit un braţ de muncă solid în plin sezon al muncilor de vară.
întreaga suprafaţă de pământ a părinţilor mei se găsea în teritoriul
cedat Ungariei. Posedam şi eu paşaport de trecere a frontierei la
lucru, îmbrăcat în haine civile, alături de ceilalţi membrii ai familiei şi
alături de ceilalţi consăteni aflaţi în această nedorită situaţie.
în ziua de 17 august 1944, când mă reîntorceam de la lucru,
prezentând paşaportul la control, unul dintre cei trei grăniceri aflaţi la
punctul de control mă provoacă la discuţie şi-mi pune întrebări:
Dialogul se face în limba maghiară şi reuşesc ca să-i răspund în limba
lui:

- Maga nem katona?


- De igen. Katona vagyok, de szabadsăgon vagyok!
- Es milyen rangja van magănak?
- Deâk Szakaszvezeto vagyok!
- Hât akkor maga nagy Isten itt!
- Csak egy jo Isten van, aki hiszi.
- Lâtom, hogy maga ugyes ember. Mondja meg mikor lesz
beke?
- A jo Isten csak tudja. De en azt hiszem hogy nem lesz beke
addig ameddig itt lesz a Hatâr!
In traducere, dialogul avut cu grănicerul din „Anya orszăg" sună
aşa:

81
- Dumneata nu eşti militar?
- Ba da. Sunt militar dar mă găsesc în concediu!
- Şi ce grad ai în armată?
- Am gradul de elev Sergent!
- Păi atunci dumneata eşti un mare Dumnezeu!
- Numai un singur Dumnezeu este! Pentru cei care
cred.
- Văd că dumneata eşti un om inteligent! Ai putea să
spui când va fi pace?
- Aceasta numai bunul Dumnezeu o ştie, dar eu cred
că nu va fi pace atâta mp câtva exista această graniţă!

La această ultimă frază, grănicerul care a provocat


discuţia s-a repezit la îrmă, a introdus cartuşul pe ţeava cu
intenţia ca să mă împuşte. Cel mai apropiat intre ceilalţi doi
grăniceri de faţă, i-a smuls în timp util arma din mână,
făcându-! nebun şi acoperindu-1 cu o tiradă întreagă de
înjurături în jargonul lor cazon, -".rrebându-1: „Ce vrei? ca să ne
împuşcăm aici cu grănicerii români? care sunt cu :chii pe noi tot
timpul? „L-ai întreba-t şi el ţi-a răspuns! Ce mai vrei???"
Cu acest incident neplăcut, care se putea solda cu
consecinţe grave, s-a încheiat activitatea mea agricolă peste
blestemata frontieră vremelnică.
Noua frontieră Ungaro-Română, stabilită prin Dictatul de
la Viena în luna îngust 1940 a creiat multe probleme
dezastruoase locuitorilor satelor învecinate. Tilecuşul a avut cel
mai mult de pierdut. Dintr-odată Tilecuşul se trezeşte rupt de
lumea civilizată. Oamenii localităţii nu mai pot merge la târgul
săptămânal de vinerea în Tileagd, nu mai pot merge la cele
două mori pentru măcinat cereale, nu mai pot merge la lucru în
Fabrica de Cherestea Tileagd de unde şi-au asigurat existenta
de aproape o sută de ani, nu mai au de unde să-şi facă
aprovizionarea cu deseuri lemnoase pentru foc în case pe timp
de iarnă. Nu mai au unde şi cum sa-si rezolve problemele socio-
administrative, la poştă la medic, la farmacie, la gara C.F.R., cel
mai apropiat oraş era Beiuşul la 60 km. distanţă, cu drumuri
inaccesibile. Nu puteau ca să-şi lucreze pământul în condiţii
pedoclimatice optime, acei ale căror pământ se afla în întregime
dincola de frontieră. Grănicerii unguri nu permiteau ţăranilor să
meargă la lucru numai după orele 8 dimineaţa. în timpul
sezonului de vară, Tilecuşenii erau obişnuiţi să meargă la lucrul
câmpului la orale 4-5 dimineaţa.
Cu aceste greutăţi şi necazuri s-au confruntat oamenii
locului timp de 4 ani de zile, diminuându-li-se copleşitor starea
lor economică. Dacă locuitorii Tilecuşului, unde au fost şi sunt
numai români au scăpat de tortura trupelor de ocupaţie
maghiară, cu excepţia preotului Vasile Chirilă, despre a carui

82
tortură până la moarte am relatat la pagina 49 din prezenta
lucrare, nu

83
acelaşi lucru se poate spune despre acei români care au rămas pe
vetrele lor la sosirea trupelor de ocupaţie hortiste, în mod deosebit
intelectualii. Fostul subprefect al judeţului Bihor şi primar al
municipiului Oradea, Augustin Chirilă om cu înalte principii şi valori
morale, tilecuşan de origine, cunoscător al limbii literare maghiare şi
a limbii germane, care şi-a făcut studiile Universitare la Viena,
îndemnat fiind de către viceprimarul oraşului Oradea, să rămână pe
post, asigurându-l că va fi acceptat de către regimul hortist, bazându-
se şi pe valorile sale morale şi intelectuale, pe conduita pe care a
avut-o în postul deţinut, faţă de populaţia de etnie maghiară din
oraşul Oradea, nu s-a retras odată cu celelalte oficialităţi, înainte de a
sosi trupele de ocupaţie maghiare. Noile organe administrativ-
teritoriale instalate la putere l-au ridicat de la domiciliu în miez de
noapte, l-au arestat şi umilit, iar după 3 zile de arest l-au expulzat în
România prin Vama Curtici, însoţit de încă 43 intelectuali români,
oferindu-le „în mod civilizat", ca mijloc de transport un vagon pentru
transportat animale.
Despre crimele de la Huiedin judeţul Cluj, de la Ip judeţul Sălaj
din Tilecuş şi din localitate Tarcea judeţul Bihor, am srcris în paginile
48-49 din prezenta lucrare. Toate aceste crime şi atrocităţi s-au
petrecut în primele două luni de ocupaţie teritorială şi ele ar ma fi
continuat dacă primul ministru român, mareşalul Ion Antenescu nu ar
fi ameninţat guvernul maghiar de la Budapesta cu intervenţia
armatei române, pentru a mai tempera avântul inuman al
„patrioţilar" maghiari, purtători ai A.D.M.-ului fostului năvălitor Attila!
0 a doua culminaţie a crimelor făcute de „civilizata forţă
armată" ungară populaţiei Ardealului, de Nord, a fost când le-a sunat
ceasul hotărât de Istorie pentru anularea dictatului de la Viena. în
retragere, forţele armate ungare şi-au lăsat amprentele crimei în
Sărmaş, Moisei şi Prundul Bârgăului, unde au ucis zeci de oameni
civili, lipsiţi de apărare. în localitatea Tilecuş au atacat postul
grănicerilor români, alungându-i pe localnici şi jefuindu-le bunurile din
gospodării. Ca să mai facă un act de „civilizaţie", au împuşcat un
copil rătăcit de familie şi au distrus o batoză de treierat grâu, cu o
grenadă de mână.
O altă echipă de hortişti, având în frunte un sergent, după ce au
jefuit ce se mai putea jefui din Tilecuş, s-au avântat până în satul
Şerghiş, distanţă de cea. 15 km de la frontieră, cu intenţia ca să
suprime postul de jandarmi, să-1 omoare pe preotul din sat şi să-i
jefuiască gospodăria. Şeful Postului de jandarmi, plutonierul, Ştefan
Rinder a fost pe fază şi i-a primit cum se cuvenea. L-a împuşcat
mortan pe sergent, iar cei care l-au însoţit, au fugit ca potârnichile în
toate părţile, călcându-şi în picioare orgoliile. Evenimentele s-au
derulat cu maximum de viteză. în zilele de 10-12 octombrie 1944 a
fost eliberată întreaga vale a Crişului Repede, între Ciucea şi Tileagd.
Localităţile aflate pe partea stângă a Crişului Repede, au fost

84
eliberate de către ostaşii Armatei Române iar localităţile aflate
pe partea dreaptă au fost eliberate de către trupele sovietice.
Intre timp, au sosit în Tilecuş trupe mixte; române şi
sovietice, venind de la Beiuş. Locuitorul Fodor Dumitru,
veteran al primului război mondial, fost prizonier mai mulţi ani
în Rusia şi cunoscând bine limba rusă, i-a întâmpinat pe ostaşii
ruşi, conducându-i la locul unde hortiştii au minat podul de
peste valea Veljului. Trupele mixte ocolesc locul minat,
înaintând către calea ferată, respective gara Tileagd, în
urmărirea fugarilor. Rămân pe loc echipele de pionieri care
lucrează la deminarea podului şi a drumului de la locul numit
Huţa.
Pe data de 15 octombrie 1944 a fost desfiinţată frontiera
maghiaro-romănă in punctul de trecere Tilecuş-Tileagd,
pichetul grănicerilor unguri a fost distrus, ramânând din el
numai o amintire urâtă (Nem lehet âtmenni.) Armatele hortisto-
naziste au fost alungate spre Oradea şi mai departe în pusta
ungară, respective în munţii Tatra din Cehoslovacia unde s-a
ales praful de ele!
In noaptea de 8/9 mai 1945 „Marele Reich" a capitulat fără
condiţii, după ce a distrus o întreagă civilizaţie şi după ce a
făcut cele mai mari crime cunoscute de Istoria omenirii.
Din păcate, un rău detestabil a fost înlocuit cu un alt rău
tot atât de deplorabil. Armata rusă nu ne-a adus numai
eliberarea de sub ocupaţia hortisto-hitleristă, ne-au adus şi
foarte multe necazuri; în prim plan violurile femeilor, beţiile,
jafurile, violenţele din cauza consumului exagerat de alcool,
care în multe cazuri se soldau cu pierderi de vieţi omeneşti.
Aveau o adevărată FOBIE după ceasornicele de mână. Comicul
şi marele artist Constantin Tănase, care prin reprezentaţiile lui
spontane, pline de umor, descreţea frunţile populaţiei
Bucureştenilor, copleşiţi de greutăţile vieţii cotidiene, la un
spectacol de seară s-a prezentat pe scenă cu mâinile suflecate
până la coate, încorsetate cu mai multe ceasornice de mână. A
recitat două versuri compuse de el adhoc, care au stârnit un
potop de aplauze, dar care i-au fost şi fatale: „GREU NE-A FOST
CU DERDIDAS, DA'I MAI RĂU CU DAVAI CEAS!"
La ieşirea din teatru după terminarea spectacolului a fost
aşteptat de către menii K.G.B.-ului, l-au urcat forţat într-o dubă
neagră şi nu l-a mai văzut nimeni rodată. Nici mormânt nu a
avut regretatul Tănase, unde să-i poată duce a îccre publicul
care l-a iubit.
Ruşii „eliberatori" imediat după alungarea armatei
hortisto-naziste, încă pe armele calde ale războiului, au început
ca să lucreze în mare viteză pentru a-şi pune în aplicare
planurile lor diabolice. Astfel, pe data de 15 noiembrie 1944 s-
au constituit comitetele orăşeneşti şi judeţene ale Partidului
Comunist Român, de unde se transmiteau directivele şi
sarcinile de îndeplinit la reşedinţele de plasă şi la comune.

85
Respectând adevărul istoric vom arăta că Partidul Comunist
Român nu a fost niciodată un partid al românilor. Această sperietoare
a fost o organizaţie diabolică, un instrument al Cominternului, având
ca obiectiv distrugerea valorilor morale, culturale şi politice ale
neamului românesc. în perioada de conducere a regimului comunist,
minciuna a fost o politică de stat la toate nivelele, mai ales în primii
ani de „Educaţie", urmărindu-se spălarea creierelor oamenilor de
bună credinţă şi otrăvirea sufletelor noilor generaţii, maladie care din
păcate încă, nu s-a eradicat, persistând şi astăzi în rândul oamenilor
politici, educaţi în acest nefast spirit. Cei care am trăit această
ruşinoasă experienţă, ne amintim cum eram obligaţi ca să spunem
că: „Negrul este alb" şi invers după cum dictau interesele partidului,
ca să nu-ţi pierzi locul de muncă şi libertatea, sau să fii obligat ca să
faci o „Excursie" la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu eticheta de
„duşman al poporului"! Şi mai era ceva, demn de semnalat! Noile
organe de conducere ale Partidului, alese în adunările generale, la
toate nivelele, judeţene, orăşeneşti şi comunale, erau de etnie
maghiară. Români erau ici-colo, câte un activist mărunt pentru decor,
ca să simuleze noua democraţie care în fapt era o dictatură
monstruoasă, cum nu a mai cunoscut istoria.
La Comitetul Judeţean de Partid Bihor a fost instalat ca prim
secretar Fazekas Ludovik. Şef de cadre la judeţ a fost Pâska Jozsef,
originar din satul Poşolaca, un îngâmfat cu cap pătrat pe care l-am
cunoscut mai bine în anii 1951-1952, după ce a fost „mazilit" pentru
incompetenţă. A fost „băgat pe gât" Uzinei de Impregnat Traverse
C.F.R. Tileagd, pe care onoratul judeţ de partid, a obligat-o să-i
creieze un post de acar, post care nu se justifica în schema de
organizare a unităţii. Având prea mult timp liber, mintea lui
bolnăvicioasă l-a îndemnat ca să facă numai urgii, ajungându-se ca
să i se desfacă disciplinar contractul de muncă.
La Comitetul Orăşenesc de Partid Oradea a fost instalat pe post
de primsecretar Szăsz Bandi, o nulitate şi un şovin care nu reuşea să-
şi ţină în frâu „sentimentele bolnăvicioase". A fost repejor înlocuit cu
Szânto Istvân, un om echilibrat, capabil, bun diplomat dar şi cu
sentimente umane, corect şi cinstit faţă de toate persoanele cu care
a avut tangenţă, indiferent de etnie căreia a aparţinut. Poseda şi
studii superioare economice. L-am respectat şi l-am admirat. Şef de
cadre la Comitetul Orăşenesc de partid Oradea, iniţial a fost numit
Farago Ludovic, bună pereche a lui Szăsa Bandi, o fire enigmatică şi
foarte circumspect. Şi acesta a fost înlocuit cu Magda Litvin. La
raionul de partid Aleşd a fost numit pe postul de primsecretar Szilâgyi
Ludovic iar la oraşul Tileagd a fost ales ca Secretar al Organizaţiei de
Partid zugravul Varga Gyorgy.
Directivele veneau de sus, de la Comitetul Central P.C.R.
Bucureşti, unde se găseau tot atâţia Consilieri sovietici câte ramuri
de activităţi se găseau în toată tara.

86
Aceştia aplicau în practică tezele Marxist-Leniniste ale
dictaturii proletariatului, adică ale nouiei orânduiri socialiste.
Totul, a devenit planificat! Ce si cât trebuie să produci, ce şi cât
ai voie să mănânci, cum şi cu ce poţi ca să te îmbraci, cum şi cu
ce să te încalţi, ce şi cum să gândeşti. Aaa Nu! Pardon! nu aveai
voie ca să gândeşti pentru că nu erai capabil să gândeşti
conform Directivelor Partidului Unic şi ai putea ca să produci
scurt-circuit în sistem. Securitatea şi Miliţia erau braţul înarmat
al nouiei elite conducătoare, majoritatea acestora ajungând la
noi în furgoanele Armatei Roşii, pentru apărarea şi susţinerea
noului regim instalat după modelul cel creiat de către
Generalisimul Stalin. Când noua structură tot mai avidă de
putere, a ajuns la conducere, a interzis activitatea partidelor
politice istorice. S-a putut vedea atunci că se instaurează un
regim totalitar, după modelul Moscovei.
In localitatea Tileagd, aşa cum am mai amintit, ca urmare
a directivelor primite de la Comitetul Judeţean P.C.R. Bihor, pe
data de 15 martie 1945 a luat fiintă Organizaţia de Partid
comunală cu 150 de membri, printre care se aflau, şi foştii
comunişti din ilegalitate. In prima şedinţă de constituire l-au
ales ca secretar al organizaţiei pe Varga Gyorgy, zidar de
profesie. Nu conta ce nivel de cultură are pentru că aşa cum am
mai subliniat, nu avea nevoia ca să gândească. Venea activistul
de partid de la Judeţ sau de la Raion şi îi spunea ce trebuie ca să
facă. "in primăvara anului 1945 a luat fiinţă în Tileagd,
Sindicatul Mixt al muncitorilor cu 9 (nouă) secţii. Un alt organ
de lucru pentru înfăptuirea politicii partidului r.ic a fost
organizarea Comitetului Ţărănesc, având ca sarcină mobilizarea
ăranilor la lucrările agricole.
In aşa numita „epocă de aur" când fricii i s-a adăugat
frigul, întunericul şi foamea. „OMUL DE TIP NOU" al Societăţii
Socialiste a devenit „multilateral dezvoltat" capabil să stea în
frig, în întuneric, la cozi interminabile pentru câteva nme de
salam cu soia, pentru un litru de lapte, pentru o jumătate kgr.
unghii de po rc afumate sau de peşte oceanic. Televizorul putea
fi folosit două ore pe noapte, pentru a putea urmări realizările
clasei muncitoare, întrerupându-se furnizarea energiei electrice
când doreai ca să mai vezi şi altceva.
In anul 1950 a avut loc organizarea Administrativ
Teritorială a ţării, când locul notariatelor cercuale 1-a luat
comunele, locul Plăşilor l-au luat Raioanele iar a judeţelor 1-a
luat Regiunile. Odată cu aceste reorganizări a pierdut Tileagdul
titlul de oraş, pe care îl avea din anul 1692.
In preajma izbucnirii Revoluţiei din Decembrie 1989, ca
de altfel în întreaga perioadă a aşa numitei „Epoca de Aur",
situaţia întregei populaţii de la oraşe şi sate era disperuta. Criza
sistemului totalitar tip comunist se accentua. Lipsa de alimente
şi ale altor produse de strictă necesitate, îmbinată cu frigul şi cu

87
întunericul din locuinţe, făcea imposibilă viaţa muritorilor de rând. Era
o imperioasă nevoie de o scânteie şi aceasta s-a produs la data de 15
decembrie 1989 în Timişoara. între 15 şi 22 decembrie, toată ţara era
în fierbere, culminând cu cele întâmplate în capitală pe zilele de 21 şi
22 decembrie. Fuga dictatorului şi a soţiei sale la 22 decembrie 1989,
i-a făcut pe cetăţeni să respire uşuraţi, sperând că vor apuca timpul în
care să trăiască mai bine. Speranţele lor însă au fost o totală
dezamăgire pentru că la conducerea acestei ţări, pe care poietul
Coşbuc o compara cu un fagure de miere stors din flori de primăvară,
iar Papa Paul al II-lea a numit-o „Grădina Maicii Domnului", s-au
înghesuit nonvalorile, oameni lipsiţi de sentimente patriotice şi
demnitate umană. Adevărul este că valorile morale, de ştiinţă cultură
şi politice ale neamului românesc, au fost distruse suprimate de
K.G.B.-ul sovietic, după consolidarea regimului comunist în România,
iar alţii au fugit în occident ca să-şi salveze zilele. La Cotroceni, timp
de 15 ani a cântat cucuveaua a pustiu, transformându-se din când în
când în Cameleon. întreaga clasă politică aflată la putere sau în
opoziţie timp de 15 ani, nu au reuşit ca să facă o lege viabilă pentru a
înapoia poporului bunurile ce i-au fost confiscate de către regimul
comunist. S-au născut în schimb o mulţime de baroni peste noapte, cu
vile şi vilişoare, aşa numiţi oameni de afaceri c-are au fraudat şi au
devalizat vistierele Statului, făcând o mulţime de găuri negre în
economia acestei ţări, furând fără ruşine mii de miliarde de lei. Unii au
câte 6-7 dosare penale, uitate prin sertarele procurorilor şi ale altor
organe juridice, iar când sânt chemaţi la înfăţişare pledează
„NEVINOVAT".
Experimentatul om politic, Silviu Brucan, care s-a format şi a
crescut tot în Pepiniera Partidului Comunist Român, mai priceput
vizionar decât ceilalţi, a făcut un pronostic când s-a instalat Guvernul
Petre Roman la putere, spunând că abia peste 20 de ani, societatea
românească va ajunge la linia normală de plutire. Odată cu lansarea
acestui pronostic, vizionarul politician a scăpat din vedere posibilitatea
apariţiei clasei baronilor, care au tot supt şi s-au umflat ca lipitorile,
secătuind bugetul statului. A scăpat din vedere şi posibilitatea apariţia
„EPIDEMIEI DE CORUPŢIE" care se dovedeşte a fi tot atât de gravă ca
boala Sida, fără tratament radical, care a pătruns în toate organele
Administraţiei de stat, începând cu justiţia, poliţia, vama, asistenţa
medicală, în timp ce marea majoritate a populaţiei ţării se luptă cu
sărăcia, cu foamea şi cu diferitele boli cauzate de sărăcie, cu
deznădejdea.
Peste dauă milioane de români au luat drumul străinătăţii pentru
a-şi asigura un trai mai decent. Unii şi-au pierdut viaţa pe acolo în
împrejurări nefericite de accidente, iar fetele tinere au căzut prada
prostituţiei. în contrast cu acest tablou sumbru, surogatul nostru de
politicieni, se luptă ca să ajungă la putere, fraudând fără ruşine
alegerile, scuipându-se şi jignindu-se unii pe alţii, minţind care cum

88
ştie mai bine pentru a putea prinde „CIOLANUL" cu speranţa că vor
mai găsi pe el ceva de „CIUGULIT". Numai 12 candidaţi pentru jilţul
catifelat de la Cotroceni, în frunte cu domnul prim ministru Adrian
Năstase, care îl revendică ca drept de moştenire de la „TATAIA". Cel
mai nostim pretendent la acest fotoliu pluşat mi s-a părut a fi domnul
Gigi Becali, om simpatic de altfel, dar de la conducerea unei organizaţii
sportive până la conducerea unui stat ghiftuit de camelioni şi de alte
specii răpitoare, este un drum foarte lung.
Cu aceste triste constatări, încheiem Capitolul IV. ale datelor istorice
cuprinse în această lungă lucrare.

89
Capitolul V

SITUAŢIA DEMOGRAFICĂ SI ETNOGRAFICĂ A


POPULAŢIEI COMUNEI TILEAGD SI A SATELOR
APARŢINĂTOARE
»

Se cunoaşte faptul că, la data cuceriri de către Statul Faudal


Maghiar a Voivodatului condus de voivodul Menumorut toată zona
aşezată pe cursul superior al văii Crişului Repede era locuită de o
populaţie românească, care trăia în obştii ţărăneşti libere, în aşezări
stabile, ocupându-se cu cultivarea pământului, craşterea vitelor şi
albinăritul.
Această populaţie sedentară românească s-a format aici pe
aceste plaiuri. Bihorene, ca rezultat al aceluiaşi proces de etnogeneză,
de formare a poporului român în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic,
descendenţi ai dacilor liberi de odinioară, din Epoca Romană.
în Secolele X şi XI, populaţia de pe aceste meleaguri trăia în bordeie,
sau în locuinţe de suprafaţă, în sate şi cătune mici, ducând o viaţă
simplă de agricultori.
Este de asemenea cunoscut faptul că în anul 1075, documente
scrise de Cancelariile Ungare, atestă existenţa a două aşezări
Bihorene: Biharea şi Chistag, la distanţă de 50 km una de alta, pe
valea Crişului Repede, zonă în care s-a circumscris şi comuna Tileagd
cu cele 5 sate aparţinătoare. La data atestării celor două localităţi, în
mod sigur că în zonă erau multe şi alte localităţi mai mici cărora nu li-s-
a dat importanţă. Că aşa au stat lucrurile, o confirmă mai multe
documente din Secolul al Xll-lea, din anul 1111 şi 1160 în care, pe
lângă instituţia Comitatului, sunt menţionate morile şi pivele de pe
Crişul Repede, obiective care nu ar fi putut exista fără o populaţie
stabilă, cultivatoare de cereale şi crescătoare de animale.
După Secolul al Xl-lea, în mod treptat, pe fondul populaţiei
româneşti în această zonă a început să pătrundă populaţia maghiară,
cu care etnicii români au conveţuit în pace şi bună înţelegere, aşa cum
reiese din cronicile scriitorului maghiar Bunyitai Vincze.
Tileagdul a fost atestat documentar în anul 1265. Episcopia
bisericii Reformate, în cartea scrisă despre Tileagd în anul 1996,
prezintă un recensământ

90
al moşierilor şi al grofilor care au stăpânit teritorii întinse pe valea
Crişului Repede şi care au avut reşedinţa de domiciliu în Tileagd,
nominalizând pe familia Csanăd în anii 1002-1030, familia Fulop în anii
1190-1200, familia I. Pongrâcz în 1247-1258, 1296-1313, până în anul
1635, fără a semnala nici un număr de iobagi sau alte categorii de
persoane.
Primul recensământ al populaţiei a fost ordonat de către împărăteasa
Măria Tereza şi fiul său Iosif al II-lea, începând cu anii 1784-1787, din
care rezultă următoarea situaţie privind anul 1785:
Localitat Nr. de Nr. de Religiile din Biseric
ea Nr. de case care fac parte a
familii pers. căruia
aparţin

TILEAGD 382 REFOR. 165 FAMILII, BISERICĂ


283 1515 ROM. CAT. 128 FAM. PROPRIE
ORTODOXĂ 36 DE CASE BISERICĂ
PROPRIE
BISERICĂ
PROPRIE
PUSZTA UJLAK 91 106 REFORM. 78 FAMILII BISERICĂ
489 ORTODOXĂ 12 FAM. PROPRIE FILIALA
MOZAICĂ 7 PERS. TILEAGD FĂRĂ
POŞOLAKA 66 88 399 REFORM. 50 BISERICĂ PROPRIE
FAMILII
ORTODOXĂ 9 FAMILII
FILIALA TILEAGD
TILECUŞ 81 90 ORTODOXĂ 79 CASE BISERICĂ
416 PROPRIE
BĂLAIA 74 82 ORTODOXĂ 73 CASE BISERICĂ
316 PROPRIE

Observăm că şi prin acaste cifre prezentate, se caută diminuarea


numărului de români, oricât de neînsemnată ar fi diferenţa.

Populaţia Tileagdului şi a satelor aparţinătoare în anii:

Localitatea 183 185 185 187


189 188 190 191 Sup.
0 0 7 0
0 0 0 0 pământ
TILEAGD 145 168 131 175
180 138 250 315 3348 HA
8 2 4 5
5 3 2 9
UILEACUL DE CRIŞ 590 618 440 620
657 532 772 755 2527 HA
POŞOLACA 445 418 330 467
490 379 540 588 1206 HA
TILECUŞ - 410 386 511
540 403 682 870 2536 HA
*
BĂLAIA 230 362 569 438 552 722 821 2154 HA
TOTAL 249 335 283 392 313 404 521 619 11771
PERSOANE: 3 8 2 2 5 4 8 3 HA

91
Descreşterea numărului de locuitori între anii 1850 şi 1857, se
datorează inundaţiilor devastatoare ale Râului Crişului Repede din anul
1851, inundaţii care au distrus mai multe case din localităţile Uilacul de
Criş, Tileagd, şi Posolaca, localităţi aşezate foarte aproape de malurile
Crişului Repede, iar în perioada respectivă nu au existat nici un fel de
îndiguiri pentru apărare a localităţilor.
Descreşterea din anul 1880 faţă de anul 1870 se datorează
epidemiei de holeră existentă în aniM870-1873, epidemie care pur şi
simplu a pustiit localităţile Bihorului. Odată cu dispariţia acestor
calamnităţi, a crescut în mod constant populaţia Tileagdului şi a satelor
aparţinătoare.
După anul 1867, a crescut în intensitate şi politica de asimilare a
populaţiilor de alte etnii decât cea maghiară, promovată de guvernanţii
din Budapesta. în mentalitatea guvernanţilor unguri predomina ideea
că în Ungaria toţi cetăţenii sunt unguri însă, datorită unor conjucturi au
fost deznaţionalizaţi, devenind vorbitori de alte limbi (slovacă, sârbă,
croată, română sau germană. De la această bolnăvicioasă prezumţie,
cercurile Guvernamentale de la Budapesta considerau că atribuţiile de
bază ale tuturor autorităţilor, începând cu şcolile, familiile şi chiar
bisericile indiferent de cult, ar fi acelea de a-i determina pe toţi locuitorii
ţării să devină maghiari şi să nu se permită a se vorbi în altă limbă
numai în limba maghiară, atât în locurile publice cât şi în familii. însăşi
Kossut Lajos, conducătorul revoluţiei de la 1848 din Ungaria, în una din
scrierile sale ridică problema „Maghiarilor romanizaţi din Transilvania"
şi a necesităţiţi maghiarizării lor. Culmea!!! Pătrunşi de exageratul lor
spirit patriotic, astăzi guvernanţii da la Budapesta s-au trezit şi constată
cu tristeţe că Ungaria este singura ţară Europeană în care populaţia nu
cunoaşte alte limbi în afară de limba maghiară.
Pe măsura consolidării Statului Feudal maghiar şi al Voivodatului
Transilvaniei, ofensiva împotriva formelor autohtone de organizare a
fost tot mai mare şi mai puternică. Mai mult, maghiarii aşezaţi pe
terenurile fertile ale Tileagdului, Posoloacăi şi Uilacul de Criş, au alungat
românii de pe vetrele lor sau i-au asimilat. Aşa se explică faptul că la
Recensământul populaţiei făcut de către organale Administraţiei
statului ungar în anul 1880, apare următoarea situaţie
statistică:
- în Tileagd erau 223 de români Şi 1022 de
maghiari
- în Bălaia erau 405 de români şi 8 de maghiari
- în Posolaca erau 46 de români şi 299 de
maghiari
- în Tilecuş erau 389 de români şi nici un maghiar
- în Uilac erau 9 de români şi 503 de
maghiari

92
Sursa acestor date statistice este: „A Magyar Korona orszâgaiban
az 1881. ev elejen vegrehajtott nepszămlălâs fobb eredmenyei
megyek szerint, reszletezve II kotet - Budapest, 1882".
La recensământul făcut tot de către autorităţile maghiare şi tot în
anul 1880 a populaţiei după religii şi după limba maternă, situaţia se
prezintă în felul următor:

După religii
Nr. de Nr. Orto- Roma Refor- Izrai- Alfabe-
Greco- no- mată lean
Localitatea de case doxă Catol. ă tizat
pers. Catol.
TILEAGD 240
1383 241 6 290 672 170 477
BĂLAIA 92
438 426 1 - 5 6 6
POŞOLACA 82
379 60 1 17 296 5 151
TILECUŞ 84
403 399

UILACUL DE CRIŞ 105


523 9 24 484 14 263
TOTAL 604
3135 1135 8 331 1457 199 901

Acelaşi recensământ după limba


maternă
Localitatea Română Germ. Ruten Sârbi Altele
Maghiară Slovacă Necunoscuţi
TILEAGD 223 1022 10 73 4 1 3 47
BĂLAIA 405 8 - - - - 25
POSOLACA 46 299 5 - 12 17
TILECUŞ 389 - - - - - 14
UILEAC DE CRIŞ 9 503 2 1 - - 17
TOTAL 1072 1832 17 74 4 1 15 120

Observaţia scritorului: Rubrica celor aşa zişi „NECUNOSCUŢI" este


în mod vizibil „trasă de păr". Aceşti necunoscuţi nu puteau fi decât
români, cifră cu care trebuia să apară rnai puţini români în statistici.
Exemplul cel mai elocvent este Tilecuşul, care cu toate ocaziile
cercetate de cronicarii maghiari au fost recunoscuţi ca fiind numai
români, iar în acest recensământ apare cu 14 necunoscuţi, de parcă ar
fi fost Pecinegi.

93
La Recensământul făcut tot de cătra autorităţile maghiare în
1910, rezultă următoarele cifre, după procedeul din anul 1880.

în Tileagd 591 de Şl 2528 mag


775 români 38 hiari
de 51 mag
erau 16 569
în Bălaia români Şi şi hiari
652 17
de mag
români hiari
erau mag
de
în Poşolaca români hiari

emu
în Tilecuş

erau

Sursa datelor statistice ale acestui Recensământ au fost: „A Magyar


Szent Korona orszăgânak 1910. evi Nepszâmlâlăsa Elso resz, a
nepesseg fobb adatai kozseg es nepesebb pusztăk szerint. Budapest
1912 (Magyar statisztikai kozlemenyek. Uj sorozat kotet).
în susţinerea adevărului istoric, îmi cer permisiunea a face unele
precizări: Eu, care scriu aceste rânduiri, în perioada anilor 1948-1953,
am lucrat la Uzina de Impregnat Traverse CFR. Tileagd, în incinta
căreia locuiam cu familia având un copil de 3 ani. O ţărancă din
Poşolaca, pe care o cunoşteam cu numele Korozsi Neni, ne aducea
zilnic lapte pentru copii, atât nouă cât şi la alte familii din incinta uzinei.
Când s-a apropiat Pastele credincioşilor ortodocşi, ne-a prevenit că de
Paşti nu poate să vină cu lapte, fiindcă va fi sărbătoare mare. Când am
căutat să o conving că nu sunt Pastele Ungurilor ci ale Românilor ,ne-a
replicat: „Eu sunt româncă ortodoxă şi familia mea a avut numele de
Crişan dar nu mai ştiu să vorbesc nici un cuvânt româneşte"! Nu ştia
ca să spună nici bună ziua în limba ei de naştere. în altă ordine de
iedei, tatăl meu s-a născut în anul 1886 în Tilecuş. Avea vârsta de 24
ani când s-a făcut recensământul populaţiei din 1910, erau numai, 156
de case în localitatea Tilecuş şi nu a cunoscut în localitate nici o
persoană de etnie maghiară ca locatar al acestei localităţi. Ne punem
întrebarea firească: De unde au apărut 17 maghiar în statistica acelui
recensământ? ca locuitori ai Tilecuşului. Oare celelalte cifre sunt
credibile?!! Această întrebare şi-au mai pus-o mulţi analişti români
dealungul istoriei. în afară de români, în Tilecuş a mai fost o perioadă
scurtă de timp un evreu, la care sătenii îi spunea Jidovul, dar acesta a
spălat repede putina din lipsă de „Gheşeft".
Şi scriitorul german Iulius lung a semnalat în lucrările sale din epocă,
faptul că în Recensămintele din „UNGARIA" domneşte strădania de a
evidenţia pe maghiari în număr mai mare decât cel existent în
realitate.

94
95
Datele Recensământului din anul 1910

Scrie Stie Pop. pe Populaţia civ.


Localitat şi un- sexe după sit. TOTA
ea citeşt gureş Bărb Fem Necă Căsă Vădu Divo L
e te
. ei s. t. v rţ.
TILEAGD 1887 3146 1648 1619 1856 1242 152 13 3267
BĂLAIA 59 130 415 402 497 277 43 - 817
POŞOLACA 384 588 304 284 316 241 29 2 588
TILECUŞ 86 158 438 432 553 258 56 3 870
UILEAC CRIŞ 941 757 396 361 418 284 53 2 757
TOTAL 2907 4779 3201 3098 3640 2302 333 24 6299

Acelaşi an 1910 Materialele din care


sunt construite casele de locuit
Piatră Piatră Chirpici Lemn Acoperişul casei
Localitat sau şi sau sau Ţiglă Şindril Tresti
ea cărăm pămân pământ altceva ă e
idă t bătut
TILEAGD 144 55 153 110 200 174
88
BĂLAIA - 17 50 89 35 15
103
POŞOLACA 10 31 76 1 61 32
25
TILECUŞ 2 2 2 150 79 59
18
UILAC CRIŞ 11 73 71 - 73 39
43
TOTAL 167 178 352 350 451 319
277
Prin aceste cifre meşteşugit puse în acest Recensământ, cercurile
politice
de la Budapesta erau bucuroase să creadă că toţi acei care cunosc
limba maghiară
sunt maghiari, sau că vor putea fi uşor maghiarizaţi. Situaţia reală era
că din cei
4779 cetăţeni care vorbeau limba maghiară numai 3319 erau
maghiari sau români
maghiarizaţi. »
Vorbind despre structura pe naţionalităţi a populaţiei (oraşului
cercual al Tileagdului la aceia dată) vom aminti despre lucrarea socio-
demografică a lui Şipoş Orban despre Oradea şi localităţile judeţului
Bihor, apărut în anul 1902. Acest autor a fost „Omul număru unu" al
învăţământului din Bihorul acelor
timpuri, fiind inspector qeneral şcolar şi în acelaşi timp Consilier
al Ministerului învăţământului. Acest autor a tunat şi a fulgerat
împotriva notarilor şi a altor funcţionari publici din
Administraţiile locale pentru că vorbeau cu valahii în limba
română. Aceiaşi atitudine a luat şi faţă de preoţii şi dascălii
români, acuzându-i că ei „constituiesc" singura piedică în calea
răspândirii influenţei maghiare asupra valahilor, adică a
maghiarizării tuturor ronânilor. Lucrarea sa acuză pe români că
a „Romanizat" şi denumirile satelor în care locuiesc, denumiri
care la întemeierea lor au fost maghiare, exemplificând comuna
Tileagd, satele Tilecuş şi Tilechiu (Telegd, Telkesd es Telki) ale
căror toponimie ar fi „Telek", adică „Ograda" în limba română.
Domnul Şipoş Orban probabil că nu ştia, sau nu a vrut să ştie că
aşezarea Tilecuşului la începuturi se numea „OGRADA", iar când
au venit ungurii au tradus-o în telek şi i-a mai adăugat un sufix.
Denumirea de Ograda se menţine şi în prezent la parcele de
pământ unde a fost la începuturi aşezarea oamenilor.
Autorul Şipoş Orban, mai vorbeşte în lucrarea sa daspre
„haosul lingvistic" făcând referire la apelul lui Szekenyi, conform
căruia „fiecare cetăţean are obligaţia să ţină la neamul său, la
limba neamului său, atât în familie cât şi în afară de aeasta, în
toate problemele de Stat şi obşteşti să fie folosită o singură
limbă oficială, adică limba maghiară. Se plânge apoi că acest
„măreţ program" este ascultat numai de maghiarime şi nu de
acei pentru care a vorbit Szecsenyi, adăugând cu durere în
suflet că mai sunt şi maghiari care încă nu înţeleg aceste
importante priorităţi şi deziderate (Şipoş Orban - opere pag. 4-
10 şi în continuare).
în primele decenii ale secolului al XX-lea, au avut loc 4
(patru) evenimente deosebite pe valea şi terasele Crişului
Repede, evenimente care au rămas neuitate în memoria
populaţiei din zonă şi anume:
1. - Abominabilul măcel care a avut loc la 24 aprilie 1904 în
Aleşd, zi de târg şi tradiţională sărbătoare a Sfântului mucenic
Gheorghe.
2. - Primul război mondial care a adus moarte şi boli
cauzatoare de moarte în rândul populaţiei, plus distrugerea de
bunuri materiale.
3.-1 Decembrie 1918, proclamarea Unirii tuturor românilor
într-un singur stat unitar numit „România Mare".
4. - 19 aprilie 1919 când s-a produs eliberarea populaţiei de
sub teroarea soldaţilor Secui aflaţi cantonaţi în zonă.
în continuare să urmărim mişcarea demografică care a avut loc
în notariatul Tileagd şi satele aparţinătoare.

90
La recensământul din 29 decembrie 1930
________________________
Nr.de Total Băr- Femei Rom Mag
Germ>. Evrei Siov. Ţigani Alţii
gosp. pers. baţi

1683 7147 3459 3688 3182 3474 12 268 17 163 31

Recensământul din 25 ianuarie 1948, pe comună şi satel


aparţinătoare

Localitate Nr. de Băr- Fe- Ro- Ma- Ger Evr Slovaci Alţii
baţi
a Total mei mân ghiar mani ei Ţ'i- gani
gosp. i i
pers.
Tileagd 9613181 1479 1703 891 2217 3 58 8 53 5
Bălaia 288 1136 544 592 1133 3 — — — — —

Călătani 89 230 114 116 230 - - - - .-


Poşolaca 173 621 319 302 66 467 - -1 91 -
Tilecuş 2941121 553 568 1121 - - - - -
Uilac de 299 982 483 499 124 857 - -1 -
Criş
TOTAL 2084 7272 3492 3780 3565 3540 3 5 10 144 5

Recensământul din 21 februarie 1956 pe total comună

Total Băr- Fe- Ro- Ma- Ger-


Ţi-
pers. baţi mei mâni ghiari mani Evrel
Slovaci gani Altii

7324 3527 3797 3870 3314 3 7 4 115 11

Recensământul din anul 1992 pe total comună

Nr. de Total Băr- Fe- Ţi gani Alţii


gosp.
Ma- Ger- pers. baţi
mei Romanl ghiari mani Evrei
Slovaci
2363 7342 3641 3701 4915 1966 5 - 82
37 372 2 2

Populaţia Tileagdului în anii 1900 - 2000 - 2005


1900 1910 1930 1948 1956 1966 1977 2002 200
1992 1995 5
5459 6299 7147 7272 7327 8074 8375 7342 7060 7142 7129
Observăm că în perioada anilor 1930 - 1992, populaţia
Tileagdului creşte în mod canstant, cu toate pierderile cauzate
de al II-lea război mondial, este adevărat că nu chiar în mod
semnificativ. Observăm de asemenea că evreii au dispărut
complet, în urma trimiterii lor de către Hortişti la camerele de
gazare de la Auschvitz. Mai observăm tot în această perioadă că
numărul populaţiei de etnie maghiară s-a redus considerabil faţă
de români. Descreşterea numărului populaţiei după anul 1977 se
datorează politicei greşite aplicată în perioada Ceauşistă,
determinând scăderea sporului natural pe de o parte iar pe de
altă parte, mii de oameni au căutat ca să fugă în occident. în
această categorie se poate încadra şi descreşterea numărului
populaţiei de etnie maghiară, o bună parte plecând în Ungaria şi
chiar în Australia.

Populaţia Comunei Tileagd şi a satelor aparţinătoare, pe


religii în 2002
Localitatea Nr. pop. Orto- Rom.- Grec- Refo Evan Ba Pen- Adv. Alte Nede-
stabilă dox cat. cat. rmat -ghel p- ticos. z. 7-a rel. clarat
tist
Tileagd 3960 2343 348 12 737 3 103 379 15 48 18 18
Bălaia 775 505 2 - - - 79 100 89 - -
Călătani 226 176 - - - - 6 44 - - -
Poşolaca 396 97 15 1 208 - 53 10 - 5 7
Tilecuş 906 704 - 1 4 - 4 193 - - -
Uileac Criş 879 345 66 2 345 -
52 32 319 7
TOTAL 7142 4170 341 16 1294 3 297 758 99 72
32 32

Gruparea populaţiei din Tileagd pe ramuri de activitate,


conform datelor statistice ale anului 2002, primite de la
Direcţia Judeţeană de Statistică
Bihor – Oradea

Sectoarele Persoană
activ %
- Agricultură 797 39,7%
- Industrie şi construcţii 806 40,4%
- Comerţ 44
2,2%
- Transporturi şi comunicaţii 117
5,8%
- învăţământ 170
8,4%
- sănătate şi asist, socială 60
2,9%
- în administraţia locală 13
0,5%
TOTAL 2007 100%
Conform acestor date, populaţia activă din Tileagd este în
număr de 2007, reprezentând în procente numai 28,2%, iar
papulaţia inactivă este de 5135, în procente 71,9% ceea ce
afectează foarte mult situaţia economică a comunei şi satelor
aparţinătoare. La această situaţie s-a ajuns datorită încetării
activităţii fabricei de cherestea în anul 2001.
în continuare, să vedem ce categorii de persoane cuprinde
numărul celor inactivi:

Categoria de persoane Total Din care %


femei
1 - Elevi si studenţi 1225 698 23,9%
2 - Pensionari 2184 1204 42,5%
3 - Şomeri în căutare de loc de 191 28 1,9%
muncă
4 - Casnice 620 620 12,0%
5 - întreţinuţi de alte persoane 872 384 17.0O/O
6 - întreţinuţi de Stat + alte 55 24 1,0%
Organizaţii
7 - întreţinuţi din alte surse 78 36 1,7%
economice
TOTAL persoane 5135 2994 100%

LIMBA VORBITĂ ÎN COMUNA TILEAGD

Mai întâi de toate, trebuia să facem o remarcă pe baza


datelor statistice,
rezultate din documentele primite de la Direcţia Judeţeană de
Statistică Bihor-
Oradea. Astfel, vom arăta că în anul 1930, pe total comuna,
Tileagd se găseau
3182 români şi 3476 de maghiari. în anui 1948 cifrele între etnii
se apropia foarte
mult, evidenţiind un număr de 3565 ramâni şi 3540 maghiari, ca
în anul 2002 să
rezulte 4783 români şi numai 1658 de maghiari. Deci, la data
redactării acestei
lucrări, în camuna Tileagd se vorbeşte preponderent româneşte,
dar şi în limba
maghiară, întrucât un număr mare de cetăţeni, mai ales cei din
vârsta a treia,
cunosc bine limba maghiară şi niciodată nu a constituit un
inpediment
comunicarea între locuitorii aşezării. »
în satele Bălaia, Călătani şi Tilecuş se vorbeşte numai în
limba română iar în satele Poşolaca şi Uilacul de Criş se vorbeşte
preponderent în limba maghiară marea majoritate a populaţiei
fiind maghiari de religie Reformată. Să mai precizăm că între
aceste două etnii care alcătuiesc populaţia Comunei Tileagd, a
existat o
înţelegere deplină fără ură şovină reciprocă, încă din perioada
Feudalismului şi până în prezent.
în limba vorbită local de către ţăranii români, s-au
împrumutat multe cuvinte din limba maghiară ca de exemplu: la
fereastră i se spune „oblac" de la „ablak" în limba maghiară; la
scară i se spune „leutră" de la „lejtra"; „cocie" în loc de căruţă,
Cociş la căruţaş, lacău la chiriaş „hurdău" la butoi „lângă la
flacără, „lămpaş" la felinar, „doască" la scândură. Asemenea
exemple sunt foarte multe dar ne oprim aici. Este normal şi
firesc ca în limba de vorbire a localnicilor sub influenţa
conducerii Imperiului Austro-Ungar să fi suferit anumite
modificări dealungul secolelor, dar şi-a păstrat nealterat
caracterul ei de limbă romanică cu specific Ardelenesc.
Influenţele limbii maghiare au fost minore, mai ales ţinându-se
seama de încercările de asimilare care s-au accentuat după anul
1848. Cuvintele uzuale, în anii după Marea Unire, ca: oblac,
cocie, cociş, lacău, copărşeu, temetău, hurdău, crestul, etc, în
scurt timp au fost scoase din uz, chiar şi de către persoanele
mai în vârstă.
în ceea ce priveşte scăderea substanţială în ultimii 50 de ani
la Tileagd a numărului maghiarilor, se datorează politicei
dezastruoase economice aplicată de guvernanţii noştri, atât în
perioada regimului comunist cât şi în ultimii 16 ani, politică de
sărăcire şi neajunsuri care a determinat să părăsească ţara nu
numai maghiarii dar şi mii şi zeci de mii de români. Trebuie să
se înţeleagă că Administraţia Statului Român nu a făcut
niciodată discriminări şi îngrădiri ale celorlalte naţionalităţi
conlocuitore pe, pământul românesc, iar românul de rând este
ospitalier prin moştenire genetică.

PORTUL (COSTUMAŢIA) LOCUITORILOR COMUNEI


TILEAGD

în primele decenii ale Secolului XX, portul popular


tradiţional, moştenit de la strămoşi s-a păstrat în satul Bălaia,
cătunul Călătani şi satul Tilecuş. Posolaca, Tileagdul şi Uilacul de
Criş încă din secolele XV-XVI au purtat vestimentaţie de orăşeni,
ştiindu-se că Tileagdul a fost declarat oraş începând cu anul
1692. între cele doua Războaie mondiale, în mod treptat, portul
papular a fost înlocuit cu articole de îmbrăcăminte produse în
serie la fabrici, fiind aproape identic ca ale orăşenilor, diferenţa
constând doar în modul de păstrarea lor.
Populaţia satului Tilecuş, deşi ţinea pasul cu vremea, nu a
renunţat la îmbrăcămintea şi costumele autentice care
alcătuiesc zestrea satului pe de o parte, iar pe de altă parte,
tezaurul folclorului local, scoţându-le de la naftalină în zilele
festive şi de sărbători anuale, aşa cum le înfăţişează în imagini
pe întreaga primă
pagină Cotidianul ziarului „Crişana" Nr.4222 din 30 decembrie
2oo4. In imaginile ziarului sunt scoase în evidenţă numai sumanele
bătrâneşti, frumos înflorate în faţă, cu figuri din pastav roşu şi negru,
cioareci albi de lână şi căciulite negre cu panglici tricolore. Aceste
costumaţii se pot vedea mai bine la pagina FOLCLORULUI unde
redăm imagini cu costumele fetelor şi ale băieţilor care au participat
la festivitatea „Nuntaşii Bihorului".
La această ţinută bărbaţii mai purtau cămăşi împodobite cu
ştafuri (dungi) cu pumnari strânşi şi cu nasturi coloraţi. încălţămintea
era la ţinuta de sărbătoare în cisme cu tureci lungi sau cu opinci.
Peste cămaşă purtau un labreu (vestă) din stofă neagră, având două
buzunare mici laterale. Pe timp de iarnă nu lipsea nici cojocul din
piele de oaie biţoasă, prelucrat de cojacarii din jurul Aleşdului.
Femeile purtau spăcele cu mâneci şi pumnari largi, înfloraţi cu
fir de mătase în mai multe culori, cu gulere rotunde coborâte pe
piept, tot frumos înflorate în relief sau cu „pene tăiate" în diferite
modele şi cusute cu multă migală. Ca îmbrăcăminte intimă, în loc de
furou purtau o fustă scurta şi strâmtă pa sub poalele din cânepă sau
din in, croite din 7 (şapte) laţi (coţi). în faţă peste poale se purta a
„Zadie" (şort) din catifea de culoare neagră, având motive florale
cusute pe margine cu fir de mătase roşu, alb şi albastru,
reprezentând margarete sau trandafiri. Fetele şi femeile tinere
purtau peste spăcel, sau poniorcă cum se mai numea, un labreu din
barşin negru, înflorat pe ambele laturi din faţă, cu fir de lână fină,
vopsit în culori roz, albastru, galben şi bleumarin, reprezentând
garoafe. Pe spaţiul rămas liber printre flori erau cusute o mulţime de
ţânţele sclipitoare (paiete). Paietele avea o gaură mică la mijloc prin
care se făcea fixarea pe pânză cu ajutorul unei mărgele mici
colorate, prin care era introdus acul cu aţa de prindere. Câtă muncă
şi câtă bătaie da cap pentru ca să te îmbraci frumos!!! în Tilecuş, fata
mare care nu ştia ca să facă aşa ceva nu se putea mărita, rămânând
de râsul satului, doar aşa dacă avea multe holde de pământ ca
zestre de la părinţi. V rog să mă credeţi că în acele timpuri, viaţa se
trăia mai intens, populaţia era mai pură mai veselă şi mult mai
fericită, mulţumindu-se fiecare cu puţinul pe care îl avea, cu hărnicia
şi cinstea care î-i caracteriza pe oameni. Fetele fecioare îşi împleteau
părul într-o singură codiţă purtată pe spate, având legată în capătul
cozii o panglica colorată în formă de papion. în sezonul rece îşi
înveleau capul cu basmale de culori deschise sau de culoare roşie
înflorată numită „cârpă de păr". După ce se mărita, îşi făcea din
codiţă un conciu (coc) cu ajutorul unei aşchii din lemn lustruit,
denumit „haitău"(tot un cuvânt împrumutat din limba maghiară), iar
capul şi-1 învelea pe orice anotimp numai cu basma de culoare
neagră. Prin acaste semne distinctive se putea cunoaşte de la mare
distantă fetele fecioare şi r'emeile tinere căsătorite. încălţămintea
purtată era după anotimpuri. Atât fetele
cât şi femeile căsătorite purtau iarna cisme cu tureac larg, moale şi scurt.
Primăvara-vara şi toamna purtau un anumit gen de pantof negru căruia i se
spunea „jumătăţi". în timpul verii se purtau şi sandale în zilele de sărbători
iar la lucru se duceu desculţi.

ÎNDELETNICIRI CASNICE ALE LOCUITORILOR


DIN CĂLĂTANI, BĂLAIA ŞI TILECUŞ

Incă din secolul al XV-lea, avem dovezi că în Tilecuş s-a practicat pe


scară largă industria casnică. Martorul de necontestat este o unealtă de
lucru denumită „SOCALĂ" pe a cărei roată de învârtire este grevat în mod
artistic, anul de fabricaţie 1498. Această unealtă de lucru a fost proprietatea
familiei Indrieş Petru a Lichi din Tilecuş număr de casa 75, păstrată din
generaţie în generaţie dealungul veacurilor, înegrită de timp şi de fumul de
la opaiţe cu care se făcea iluminatul locuinţelor în vechime. în anul 1967 a
fost ridicată spre păstrare muzeografi Bihoreni ocazie cu care a fost
fotografiată, aşa cum apare în prezenta carte.
Cânepa, principala materie primă pentru industria casnică nu lipsea
de pe loturile mici de pământ a fiecărui gospodar. Se dezvolta în condiţii
optime numai dacă lotul de pămân unde urma ca să fie însămânţată, era
saturat de gunoi ecologic. Din aceleaşi seminţe şi pe acelaşi lot cultivabil,
creştea doua feluri de cânepă. Cânepa de vară care era parte bărbătească
şi cânepa de toamnă care germina seminţele pentru - reproducţie. Cânepa
de vară producea o inflorescenţă cu polen, în bătaia vântului îşi scutura
praful de polen peste capetele cânepei de toamnă care era mai scundă cu
cea. 20 centimetri. Odată cu Operaţia de polenizare, cânepa de vară se
îngălbenea şi trebuia culeasă în mănunchi nu prea mari şi uscată la soare,
apoi dusă la topit în ape stătătoare, adânci de cel puţin 50-60 centimetri. Se
acoperea cu pietriş, sau cu alte greutăţi pentru a rămâne sub apă 10-12
zile, funcţie de temperatura medie a apei. Coloana de mănuşi pusă la topit,
era fixată între patru ţăruşi pentru a nu fi dusă pe „Apa Sâmbetei" dacă ar fi
fost precipitaţii care să crească debitul de apă pe vale. După topire, cânepa
era bine spălată de mucozităţi şi de nămolui cu care a fost acoperită, se
scotea pe malul apei, mănuşă cu mănuşă, aşezându-le în formă de
piramidă pentru scurgerea apei. După cea. a ora de la spălat se încărca în
căruţă, se ducea acasă şi se întindea mai desfăşurat fiecare mănunchi, pe
lânqă garduri, peste garduri, peste şură, în grădină, în curte până când
soarele o usca corespunzător, pentru a putea fi meliţată. în aceste localităţi,
inul nu s-a cultivat pentru fibre numai pentru seminţe, întrucât nu creştea
suficient în înălţime pe solurile colinare. La meliţatul cânepei se folosea
meliţa cu o singură limbă. Fuiorul lung şi subţire din care se torcea urzeala
pentru ţesături mai fine, era trecut prin greabăn. Fuiorul mai scurt de
calitatea a Il-a, folosit pentru beteală, se obţinea prin trasul cânepii cu
pieptenele. Câlţii care rămâneau între dinţii curbaţi ai pieptănului, erau
îndrugaţi obţinându-se din ei fire mai groase care se numeau „canuri" şi
erau folosite ca beteală la ţesutul sacilor sau pentru preşuri.
Torsul fuiorului s-a făcut preponderent cu fusul şi numai în cazuri mai
rare la furca cu roată. Firele toarse erau făcute jurebii, manoperă la, care
era folosit răşchitorul. Pentru înălbire, jurebiile era puse într-un ciubăr mare
care avea una singură gaură prin care se putea introduce degetul mare de
la mână. Deacurmezişul acestui orificiu se punea o aşchie din lemn de brad,
aşchie care avea legată la mijloc o fâşie din pânză veche de cânepă, scoasă
afară prin orificiu, dispozitiv care în limbajul lor arhaic se numea „tolonc".
Ciubărul era aşezat pe un scaun confecţionat dintr-un lemn de stejar în
formă de „V" cu patru picioare, două apropiate şi două în capetele
crăcănate, care se numea „Căproi". Se aşezau jurebiile de tort în ciubăr,
deasupra jurebiilor se aşeza a pânză de sac care depăşea cu mult diametrul
ciubărului. Peste pânză se punea o baniţă de cenuşă rezultată din lemn de
esenţă tare. Peste cenuşă se turnau doua găleţi de apă fierbinte, apă care
se făcea leşie. Trecând printre firele de tort, leşia se scurgea prin orificiul
„ţoloncului" :ntr-un vas mare de sub ciubăr. Leşia scursă se încălzea din nou
şi se turna peste :enuşă, repetându-se ciclul timp de 4-5 ore. După acest
proces, jurebiile erau clătite de mai multe ori în apă curată şi bătute cu
„maiul" pe un scaun mai mare, folosit numai pentru această operaţiune. Tot
cu maiul erau bătute poalele şi celelalte ţesături din cânepă care erau
supuse la acest procedeu de spălare, pentru a scoate din ele leşia şi
murdăria pe care au acumulat-o în procesul muncii timp ie o săptămână.
După ce se fierbeau de 2-3 ori până primea culoare albă dorită, jurebiile
erau uscate la soare şi depănate cu ajutorul depenelelor (vârtelniţe).
Ghemele din fire trebuia ca să fie bine, şi strâns adunate, pentru a nu se
încâlci la următoarea : :â de lucru care era urzitul. Depenelele aveau două
dimensiuni. Depenele mari rentru jurebiile din cânepă şi depenele mici
pentru jurebiile din misir şi din bumbac, care era procurate din comerţ.
Urzoile erau tot un fel de vârtelniţe dar ceva mai complicate şi de,
dimensiuni mai mari cu mai multe trepte. Vom prezenta la sfârşitul'cărţii
schema fiecărui : biect de lucru care concura la procesul industriei textile
din gospodăriile ţărăneşti :e odinioară.
îvelitul consta în altă operaţie delicată şi se putea face numai cu
participarea iouă sau trei persoane. După ce s-a fixat urzeala pe sulul din
spatale războiului,
cu ajutorul unei mulţimi de vergele, cu mare grijă, ca să nu scape nici
un fir din rândul stabilit prin „rostoiul" urzoilor, unul ţine cu putere urzeala
condusă după sulul din faţă. Sulurile sunt confecţionate din lemn mai gros,
având la un capăt grosimea iniţială care se găurea în cruce, ajutând astfel la
învelit cât şi la derulare în timpul ţesutului. La învelit, urzeala (firele) se
rânduiau pe sul în ordine strictă în care a fost învelită pe urzoi, ca în aceiaşi
ordine să fie trecute prin Iţe şi prin Spată. Vergelele cu ajutorul cărora se
înfăşură urzeala pe sulul din spate, erau din lemn de tufă uscat tăiate la
aceiaşi dimensiune şi necesita ca să fie drepte. învârtirea sulului din spate la
învelit se făcea cu un rasteu din fier, de la jugul căruţelor trase de animale
cornute, folosindu-se găurile în cruce despre care am vorbit. Când operaţia
de învelire s-a terminat cât şi în timpul procesului de ţesut, sulul care era
înfăşurat cu urzeala se bloca cu o prăjină legată cu o sfoară groasă de
scheletul războiului, în aşa fel ca să nu cedeze în timpul lucrului folosindu-se
treptat acele găuri despre care am arătat că sunt făcute în cruce.
Sulul din faţă, avea făcută în el o nişă la mijloc, la dimensiunea cât să
poată intra prin el pânza, asigurând astfel condiţiile optime pentru ţesut.
Pentru a putea bloca în stare de încordare pânza la ţesut, mai era un
dispozitiv asemănător cu suveica, cu diferenţa că la un capăt avea o
porţiune de cea. zece centimetri strunjit la dimensiunea găurilor din sul. Cu
acest dispozitiv, sau mai corect spus cu ajutorul acestuia se putea derula
pânza ţesută şi, se fixa cu o scândurică în care se găseau foarte multe găuri
pe toată suprafaţa. Legată fiind cu o sfoară de talpa războiului, se
introducea prin dispozitivul care se numea „rost" şi se fixa cu un beţişor
scurt din lemn, pentru a ţine pănza întinsă în timpul ţesutului. Cea mai
complicată treabă în tehnica ţesutului era introducerea, firelor în „iţe", mai
ales atunci când la ţesut se foloseau 4 iţe.
Toată această gamă de unelte pentru prelucrarea cânepei, se găseau
în fiecare casă de oameni gospodari din Bălaia, Călătani şi Tilecuş.
Războaiele de ţesut şi uneltele care concurau la procesul de
producerea pânzei, erau confecţionate de câtre mai mulţi locuitori ai satului
meşteri pricepuţi la prelucrarea lemnului şi o făceau în timpul sezonului rece
când lucrările agricole intrau în hibernare, iar vitele erau furajate la grajduri.
Material lemnos se găsea din belşug, trebuia numai ca să te mişti si să
întinzi mâna. Taică-meu se pricepea să facă si roţi de căruţă lucrare care
cerea cunoştinţe fizico-matematice exacte, pentru ca roata să fie perfect
rotundă.
în gospodăriile ţărăneşti bine echilibrate, după primul război mondial,
toţi membrii familiei, începând cu copii de la vârsta de 6-7 ani, trebuiau ca
să fie multilateral dezvoltaţi în aşa fel ca să poată fi de folos la orice lucrare
prin care îşi câştigau existenţa.
GOSPODĂRIILE LOCUITORILOR DIN SATELE COMPONENTE
ALE COMUNEI TILEAGD

Nu este chiar un lucru uşor a descrie evoluţia caselor de locuit,


datorită ipsei datelor din epocile prefeudale şi epoca Feudală timpurie.
Descrierea unor locuinţe există începând cu secolul al XVIII-lea şi începutul
secolului al XlX-lea. Ceea ce s-a reţinut pe cale orală de la strămoşi, este
faptul că în trecutul iepărtat, atât locuinţele cât şi adăposturile pentru
animale erau construite din chirpici, lipiţi cu pământ muiat, pe dinăuntru şi
pe dinafară. Acoperişul era făcut din crăci mai mici de copaci peste care se
aşeza un strat gros de paie, ierburi sau
trestii. Acestea se numeau colibe. în decursul timpului, construcţiile de case
au :luat, folosindu-se materiale de construcţie lemnul care se găsea din
belşug. Prima serie de construcţii a avut o tindă la intrare din care se intra în
camera de locuit. în tindă se găsea cuptorul pentru copt pâine. Am avut
prilejul ca să văd în copilărie casă construită în anul 1746, care avea o
cameră de 6x4 m, o tindă de 3x4 m. în tindă se afla cuptorul de copt pâine,
fără horn de evacuarea fumului, acesta urcându-se în podul casei. Casa era
construită din lemn de stejar. Tavanul ;ei era construit în felul următor: o
grindă dealungul camerei, fixată la capete :e stâlpi susţinători. Peste grindă,
din metru în metru distanţă alte grinzi în trans-
versal iar pe aceste grinzi erau aşezate muchie lângă muchie scânduri din
lemn de stejar cioplite cu securea. Peste scânduri, în podul casei era un
strat de pământ de zece centimetri grosime, amestecat cu pleavă de grâu
şi frământat cu picioarele căinţe de al întinde în formă de cocă moale.
Scândurile care constituiau tavanul casei aveau culoarea neagră ca
smoala, înegrite atât de opaiţele cu care se asigura iluminatul seara, cât şi
de la fumul Cuptorului pentru încălzire. Acoperişul casei era făcut din
căpriori cu sipci din lemn, acoperit îniţial cu şindrilă.
In pod se păstra slănina şi produsele din carne de porc, puse la
afumat, atărnate de căpriori, iar pe vatra netedă se punea produse vegetale
la uscat (porumb stiulete, seminţe de floarea soarelui, seminţe de dovleci şi
nuci. Când a fost demolată şi înlocuită cu altă construcţie mai modernă,
împlinise vereabila vârstă de 192 de ani. (în această casă mi-am trăit eu
copilăria).
Intimatul din luna martie 1773, dat de împărăteasa Măria Tereza, care
reglementa alinierea caselor, aşa zis „tragerea la linie", a prilejuit
construirea de noi case cu 3 şi cu 4 camere la care nu lipsea tradiţionalul
târnat. (coridor). De regulă, toate casele aveau la mijloc o tindă din care se
intra în camera dinspre uliţă, care era cea mai mare, în camera dinspre
grădină şi în cămara de alimente. Camera dinspre grădină era cu atât mai
mică decât prima, cu cât s-a luat din spaţiul ei pentru cămara de alimente
care se aflau paralele. O parte din locuitori,
cei mai buni gospodari, odată cu construcţia casei îşi construia şi pivniţă,
turnată din pietriş cu ciment în cofrage. De regulă pivniţa era dispusă sub
camera mai mică, cu intrarea din grădina casei. Aici se păstrau cartofii,
morcovii şi pătrunjelul, ţelina, în lăzi cu nisip, guliile, butoiul cu varză murată
şi butoiul cu vin, respective damigenele cu palinca de prune din producţia
proprie.
Incuietoarele la casă erau făcute din lemn în formă de zăvoare care se
închideau seara la culcare, iar în timpul zilei se încuiau cu alt dispozitiv de
închidere care se numea „răscheie" şi care la un capăt avea o limbă, corpul
era strunjit şi trecut printr-o gaură făcută în uşorul uşii de la intrarea în casă.
Casele construite din lemn aveau temelia din bolovani mari, piatră de
râu peste care se aşezau „talpele", provenite din stejari uriaşi, cioplite cu
securea şi cu
barda în patru feţe. în
acestea se săpa gropi mari şi
adânci cu dalta, în care se fixau
stâlpii susţinători pe verticală,
având canaturi pe două părţi. în
canaturi se introduceau bârnele
care formau pereţii. La colţurile
casei, bârnele se îmbinau în
„chiotori drepte" sau în „coadă
de rândunică" pentru a fi cât
mai trainice.Biserica de lemn
din Tilecuş, declarată
monument istoric, a fost
construită în anul 1784 din
lemn de gorun şi nu s-a folosit
la construcţia ei nici un cui sau
scoabă metalică. Cu alte
cuvintea, ca să faci construcţii
trainice din lemn, trebuie ca sa
ai solide cunoştinţe de
specialitate.
După ce s-au epuizat
pădurile cu lemne bune de
construcţie, s-a trecut la construirea caselor din cărămidă nearsa ( vaioage )
folosindu-se lemnul numai la acoperis. Acestea s-au dovedit a nu fi trainice,
intrucat isi
Aşa arătau gospodăriile şi casele
din Tilecuş in perioada dualismului faceau soarecii galerii prin
Austro- Ungar. Imaginea îl pereti si cuiburi,
reprezintă pe Simuţ Simion şi soţia
sa Saveta, poză realizată în anul chitaind
1911. Cu toată sărăcia lor, această
familie se ocupau cu albinăritul,
având mai multe familii în coşuri
din papură.
toată noaptea când era linişte în casă. Acestui neajuns i s-a găsit soluţia,
folosindu-se la zidărie un rând de cărămidă arsa şi două rânduri de vaiagă,
repetându-se jperaţia până la acoperiş.
Incepând cu secolui al XlX-lea, casele au fost acoperite cu ţigle. Iniţial cu
riglă în formă de solzi de peşte, apoi cu ţiglă dreptunghiulară care era mai
eficientă.
După cum am mai arătat, la casele vechi fumul urca în pod. începând
cu prima parte a secolului al XlX-lea, apare hornul, colector de fum pentru
care, Administraţia statului Austro-Ungar a încasat impozit pe fum de la
posesori. Cuptoarele de copt pâine au fost scoase din tinda caselor şi
reclădite sub un şopron in curte, la distanţe îndepărtate de celelalte acareturi,
pentru a nu se produce incendii. în locul cuptorului s-a aşezat maşina de gătit
pe care se prepara mâncarea, încălzirea camerelor pe timpul friguros se
făcea cu sobe de tuciu sau de cărămidă, cu plită de fontă.
După casa de locuit cea mai importantă construcţie a fost grajdul
pentru animale mari şi coteţul pentru porci. La oamenii de rând, grajdul se
asemăna cu casa de locuit, având 3 încăperi, aşezate dea curmezişul curţii, în
aşa fel ca pe la fiecare capăt de grajd să se poată intra şi ieşi cu căruţa în
grădină, având două porţii mari numite „vrajniţe". încăperea cea mai mare a
grajdului, care acoperea un perete era prevăzută cu iesle pentru nutreţul
animalelor, o cameră mică la mijloc, prevăzută cu două uşi; una în curte şi
una în grădină, încăpere care se r.umea „cotră". Din cotră se deschideau
două geamuri de scândură către încăperea In care era ieslea. Pe aceste
geamuri din cotră se făcea furajarea animalelor cu păioase; fân, trifoi, lucerna
sau amestec. Aici se aducea nutreţul din şura aflată în grădină, cât încăpea în
ea, pentru a nu fi expusă intemperiilor. A treia încăpere legată de grajd
folosea la depozitarea cerealelor în hambare ca; grâu, porumb boabe, orz,
ovăz, precum şi toate uneltele de lucru care concurau la practicarea
agriculturii. Gospodarii cu mai mare dare de mână, îşi făceau şură acoperită
aproape de grajd, în grădină, pentru o mai bună protejare a materialelor
furajere. Pentru căruţă se construia un şopron în curte, pe lângă căruţă, avea
loc şi coptorul pentru copt pâinea.
în ultimele decenii ale secolului XX, atât în comuna Tileagd cât şi în
satele componente mai puţin în Bălaia, s-au construit case cu tentă
urbanistă, din ărămidă arsă şi din materiale B.C.A., cu mai multe camere şi cu
bucătărie modernă cu două camere de baie faianţate. Au fost construite în
ultimul timp chiar şi case cu etaj, având o adevărată tentă urbanistică în
exterior. în interior aveau dotate cu parchet, covoare persane, mobilier
modern. începând cu anul 1965, rând pe rând au fost electrificate toate
localităţile, toate familiile dispunând de tot felul de ir arate electrice care le
uşurează viaţa.- în scurt timp după electrificare a urmat
astfaltarea drumurilor de acces, cu excepţia satului Bălaia şi a cătunului
Călătani, care au rămas cu drumuri pietruite.
Din păcate, nici una dintre localităţi, nici măcar comuna de reşedinţă
Tileagd, cu o populaţie de 4000 locuitori, nu are canalizare şi nici instalaţii de
apă potabilă în locuinţe.
In ceea ce priveşte Administraţia teritorială prin reorganizarea făcută de
regimul comunist, în locul Notariatelar Cercuale au luat loc comunele, locul
plăşilor l-au luat Raioanele iar locul judeţelor l-au luat Regiunile. Atunci şi cu
acel prilej şi-a pierdut Tileagdul titlul de oraş pe care 1-a obţinut începând cu
anul 1692. Este adevărat că şi localitatea Tileagd a pierdut enorm de mult din
puterea economică, în măsura în care şi-au încetat activitatea obiectivele
industriale şi bancare, determinate de mai multe cauze, pe care le-am
amintit.
Notari cercuali în Tileagd au fost începând cu secolul al XVII-lea
următorii: Szilâgyi Gydrgy, Komâromi Andrâs, Keresztesi Istvân, Debreczeni
Peter, Pali Mihaly, Toth Daniel, Czobel Emil, Vatnyi Gyula, Gaal Ferencz
Crainic Gheorghe, Roxin Iosif, Moga Ioan şi Bejan Aurel.
La încheierea acestui Capitol ar mai fi ceva de adăugat. Trei scriitori
maghiari; Szâsz Kalma 1904-1958, Varga Arpâd 1951-1994 şi Kupan Ârpâd în
Monografia tileagdului, scrisă în anul 1996, susţin şi argumentează că
Tileagdul, Tilecuşul şi Tilechiul sunt denumiri UNGUREŞTI, derivate din
denumirea „TELK" care tradus în limba română înseamnă „OGRAD". Cei trei
scriitori argumentează că populaţia maghiară de la sate folosesc zilnic aceste
expresii de telek în vorbirea lor, când se referă la grădina şi la curtea lor de
lângă casă. Perfect adevărat numai că domnii scriitori maghiari au scăpat din
vedere că Tilecuşul prin anii 1200-1300 când a apărut ca aşezare omenească
s-a numit „OGRADA" şi au fost împrejmuite cu gard toate colibele în care au
locuit. Ungurii după ce s-au instalat în Ardeal, nu au făcut altceva decât să
traducă cuvântul „Ograda" în „Telek". Şi în zilele noastre a rămas numele de
Ograda la o parcelă de pământ al Tilecuşului unde au fost aşezate primele
colibe sau bordeie ale urmaşilor daco-romanilor. Când se ara pământul pe
aceste suprafeţe primăvara sau toamna, ieşeau la iveală o mulţime de
cioburi din ceramică, care dovedeau că acolo a fost aşezare omenească.
Tilecuşul mai are denumiri la multe loturi de pământ ca: Mezărători,
Pârloage, Lazuri, Lăpasturi, Baranca, Râturi, Tăoi, Rovina, Meghişea, Talchiţa,
Dâmbul Rujii, şi altele, denumiri care se ascund în negura vremii şi nu ştie
nimeni cine şi când le-a botezat. Prin urmare, oamenii Cancelariilor Ungare nu
au făcut altceva decât să traducă cuvântul românesc „OGRADA", în
ungureşte „TELEK", adăugându-i toponimicul care şi-l-au dorit. Pe de altă
parte, în Tilecuş nu a locuit nici un ungur dealungul Secolelor, lucru care a
fost confirmat de către toţi scriitori mai vechi ale Cancelariilor Ungare.
Capitolul VI

VIAŢA SPIRITUALĂ - BISERICA

Când este vorba despre credinţa religioasă ne place ca să spunem că


poporul Român s-a născut creştin. Cercurile Eclesiastice de la Budapesta şi-
au pus multe întrebări asupra faptului când şi cine a încreştinat poporul
român, mai cu seama că unii istorici ai lor ne căutau origineai prin Asia!!!
curată ironie.
Biserica creştină ortodoxă ca şi cea Catolică s-au afirmat de la
începuturi ca un important factor formativ, de modelare a oamenilor în
spiritul moralei crştine.
întemeierea Bisericii creştine a avut loc la „Cincizecime", atunci când
Duhul Sfânt - în chipul unor limbi de foc, s-a coborât asupra sfinţilor Apostoli,
aflaţi în ierusalim. Au fost Botezate atunci aproximativ 3000 de suflete,
constituindu-se r rima comunitate de credincioşi (vezi Faptele Apostolilor cap.
II). Noua învăţătură s-a propovăduit în Ierusalim, apoi în alte oraşe ale ţării
sfinte, la început printre iudei. Din deceniul al cincilea - Secolul I., sfinţii
apostoli şi-au început rropovăduirea credinţei creştine şi în „lumea păgână",
potrivit poruncii pe care le-a dat-o Mântuitorul Isus Cristos, înainte de
înălţarea la cer, de a învăţa şi a boteza toate neamurile (Matei Cap. 28
versetul 19).
Cunoaştem ştiri despre lucrarea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi
Ioan, iar mai ales a sfântului apostol Pavel, din Cartea „Faptele Aposto-lilor"
(cu relatarea fctailată a celor trei „călătorii misionare" ale sf. Pavel care 1-a
propovăduit pe Isus Cristos şi în Peninsula Balcanică, în teritorii învecinate cu
Dacia, unde trăiau pe atunci şi populaţie Traco-getică romanizată.
Sfântul Andrei este cunoscut ca fiind Apostolul geto-dacilor (sciţilor).
Pe noi ca Români ne interesează activitatea Sfântului Andrrei care a predicat
credinţa crştină în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai
târziu, runoscut în izvoarele antice sub numele de Sciţia. în anul 46 al erei
Creştine, acest teritoriu a fost cucerit de Ramani şi anexat la provincia
Moiesia inferior, iar in anul 279, în timpul lui Diocliţian, a devenit o provincie
aparte, numită Scyţia Minor. Tradiţia privitoare la această predică
„Apostolică" în Scyţia, este întâlnită in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit
Românul, mort în cursul persecuţiei Împăratului Decius (249-251), iar în
Secolul IV, apare în istoria bisericească a
Episcopului Eusebiu de Cezarea Palestinei, care a preluat-o după o
lucrare a marelui teolog Grigen din Alexandria (decedat în 254). în sprijinul
evanghelizării acestui teritoriu de către Sfântul Andrei, se pot invoca şi
câteva mărturii indirecte. Există de exemplu câteva colinde şi creiaţii
folclorice dobrogene şi din stânga Prutului, care amintesc de trecerea
apostolului prin aceste locuri. Câteva toponimice confirmă acelaşi lucru:
„Pârâiaşul sfântului Andrei", „Apa sfântului" sau „Peştera sfântului Andrei".
(peştera se poate vedea şi astăzi în hotarul comunei Ion Corvin, în
apropierea graniţei Româno-Bulgară).
Din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni reiase că şi Sciţii au
putut auzi cuvântul lui Dumnezeu (Cap. 3 Vers.11).
Fără îndoială că Sfântul Andrei nu s-a limitat numai la predicarea
Evangheliei şi la botezul celor pe care i-a adus la Cristos dintre geto-daci şi
grecii din coloniile întemeiate pe tărâmul Mării Negre (Pontul Euxin). Iată dar
unde sa pot găsi rădăcinile credinţei creştine ale poporului român, despre
care se poate afirma, fără teamă de a greşi, că odată cu formarea sa ca
popor, s-a născut creştin.
Biserica s-a afirmat din cele mai vechi timpuri ca un important factor
formativ, de modelare a comportamentului oamenilor în spiritul m oralei
creştine, de structuri a ralaţiilor interumane, în cadrul grupurilor micro şi
macro sociale, în spiritul înaltei morale şi de păstrare a fiinţei noastre
naţionale.
Zona în care se află comuna
Tileagd cu satele aparţinătoare, a făcut
parte din Ţara Crişurilor care, alături de
Banat şi Maramureş constituiau teritoriul
românesc din Vestul Transilvaniei,
teritoriu ce a avut legături tradiţionale şi
neîntrerupte cu Bizanţul. Aceste legături
au fost invocate în secolul al X-lea de
către „ducela" Menumorut, iar în secolul
al XlII-lea chiar de către Statul Papal
(Florin Dudas, Manuscrise româneşti
madievale din Crisia 1986 pag. 11-30).
Acest teritoriu, Banat, Crişana şi
Maramureş, a reprezentat unul din
coridoarele importante de penetrare ale
Biserica Reformată din Tileagd,
declarată monument istoric, a fost
construită în anul 1507 şi este cea
mai veche construcţie din
localitatea Tileagd.

Bizanţului spre Nord (Florin Dudas -


opere pag. 16).
In Evul Mediu, timp de mai multe veacuri, limba de cult a populaţiei
autohtone de rit ortodox, de pe meleagurile Vestice deci şi în zona în care se
află comuna Tileagd, a fost cea Greacă, ca peste tot în teritoriile locuite de
români, iupă care a urmat cea slavonă, în timp ce limba de cult şi de cultură
a Statului Feudal maghiar, care a adoptat catolicismul, a fost limba latină.
Vorbind despre Viaţa spirituală a comunei Tileagd şi a satelor
aparţinătoare vom arăta pe baza documentelor vechi de arhivă că începând
cu anul 1256, în spaţiul acestor localităţi au existat dealungul secolelor Două
Religii: Ortodoxă şi Romano-catolică. Prima biserică catolică din Tileagd a fost
construită în anul 1335 de către groful Pázmány Péter, cu hramul „Sfântului
Ferencz".
Prin conjucturi hotărâte de istorie şi în particular de Cancelariile
Administratei Ungare, comuna Tileagd, satul Uilacul de Criş şi Posolaca, au
fost atestate documentar în anii: 1256, 1283 şi 1291, iar Tilecuşul numai în
anul 1552, deşi din documentele aceloraşi Cancelarii rezultă că în secolul al
XVI-lea, moşiile familiei Csanăd din Tileagd se întindeau pe raza satelar
Borşa, Sacadat, Sibolciu Poşolaca, Şuncuiuş Dobricioneşti, Tilechiu, Botean şi
Tilecuş. Se înţelege ie la sine că populaţia acestor localităţi aparţinea unui cult
religios. Ca urmare a exsistenţei şi continuităţii Dacilor Liberi în judeţul Bihor
încă din Epoca Romană, ldementul românesc a existat în tot cuprinsul
judeţului Bihor respective credinţa Creştin - Ortodoxă.
Având în vedere faptul că statul Feudal Ungar a adoptat şi şi-a însuşit
credinţa Romano-Catolică, odată, cu migrările pe teritoriile altor state, au
adus cu ei această

Această placă tombală, scrisă cu


litere gotice, se află din anul 1916 pe un
perete din interiorul Bisericii Reformate
a Tileagdului construită în anul -1507
declarată Monument Istoric. Placa a
fost aşezată în memoria fostului grof
TELEGDI JOZSEF PROPRIETARUL
COMUNEI TILEAGD şi a satului
Uileacul de Criş spre veşnică amintire şi
pomenire. Această personalitate a fost
jurist, a deţinut un post de deputat în
parlamentul Ungariei, precum si pe
acela de Preşedinte al C o m u n i t ă ţ i i
Ecumenice Reformate din Tileagd.

114
credinţă. Drept urmare, aşa cum am mai arătat, în comuna Tileagd au
existat aceste două religii, cu tendinţa de asimilare a elementului ortodox
român şi atragerea acestuia la catolicism.
Aşa cum ne este cunoscut din Capitolul „evenimentelor istorice"
Tileagdul a avut dealungul secolelor personaje deosebite, demnitari de Stat
Episcopi, o armată întreagă de grofi şi moşieri, care şi-au adus o importantă
contribuţie la viaţa spirituală a localităţii, pe lângă exploatarea cruntă a
iobagilor care le lucrau moşiile. Aşa de exemplu, Episcopul Ferencz Csanâd a
iniţiat construirea mai multor biserici, începând cu anul 1335. Groful Telegdi
Istvan a construit în anul 1507 o biserică catolică pentru călugării Franciscani,
biserică care, cu reparaţiile şi modificările care i s-au adus, a dăinuit pănâ în
zilele noastre, fiind cea mai veche construcţie din Tileagd şi declarată
Monument Istoric. Biserica a fost construită în stil gotic, planul dreptunghiular
cuprinde o singură navă, terminată spre răsărit cu o absidă poligonală, mai
îngustă, şi care nu respectă axul navei, iar spre vest are un turn înalt. Această
biserică a suferit transformări importante în anii: 1729, 1793,1803, 1891 şi
1903. în anul 1729 au fost efectuate modificările cele mai mari, ocazie cu
care au fost înlăturate majoritatea elementelor gotice.
în anul 1891, de sub stratul de tencuială au fost scoase la iveală, atât
în interior cât şi în exterior, fresce deosebit de frumoase şi valoroase. în
interior, nava este acoperită cu o boltă semicilindrică iar absida cu o boltă
instelată pe ogive. Pe peretele sudic din interior se află o placă de marmură
roşie cu blazonul familiei Telegdi şi câteva picturi vechi. Pe cealaltă parte se
găseşte o statuie din marmură care reprezintă un luptător cu corpul acoperit
de zale. Personajul se află călare pe un Leu şi ţine în mâna dreaptă un
buzdugan. în exterior, zidurile sunt susţinute de contraforturi şi străbătute de
ferestre terminale în arcuri ogivale.
Groful Telegdi Istvăn, autorul construcţiei acestei biserici, în anul 1561
a fost expropriat de avere pentru infidelitate faţă de soţie şi familie,
considerându-se în faţa bisericii că a săvârşit un foarte mare păcat.
Loialitatea faţă de împărat şi faţă de Biserică au fost pe pământul
Ungariei principii de bază.
Incepând cu anul 1420, Mişcarea Evanghelică a produs nelinişte şi
turbulenţă pe teritoriile Văii Crişului Repede, provocate de Episcopul de
Oradea în a cărei competenţă Eclistiastică cădea aceste teritorii. împăratul
Ungariei Uylâszlo, în anul 1501 s-a împotrivit cu severitate contra acestor
mişcări neobişnuite. Cu toate acestea, ideile lui Luther, Kalvin Zwingli şi alţi
reformatori, au început Reformaţia Credinţei Evanghelice, adoptând o
credinţă nouă în anul 1557, care nu a existat până atunci.
în Tileagd au adoptat aceasta nouă credinţă mai mulţi demnitari
printre care şi groful Telegdi Miklos. Fratele său, Telegdi Mihâly a rămas în
credinţa

115
avută, Romano-Catolică. Telegdi Miklós a avut atâta putere de
convingere în discursurile lui încât, aproape toată populaţia Tileagdului
de etnie maghiară, din Uilacul de Criş şi Poşolaca l-au urmat, adoptând
această credinţă Reformată până în anul 1561.
Prin drepturile lor de moştenire, în baza legislaţiei de atunci,
Biserica construită din anul 1507, era proprietate grofului Telegdi
Mihăly. După reformaţie, s-a redus în mod considerabil numărul
credincioşilor de Rit Catolic în Tileagd. Groful Telegdi Miklós, vrea
biserica mare pentru numărul numărul mare de credincioşi reformaţi.
Coincidenţă sau nu, în acel an 1561, Ordinul călugărilor Franciscani au
părăsit mănăstirea catolică, tocmai când reformaţii aveau nevoie de
ea.
In aceste circumstanţe, cei doi fraţi, groful Telegdi Mihăly şi groful
Telegdi Miklós, au împărţit între ei toate bijuteriile de familie,
podoabele din aur, vasele sfinte ale Mănăstirei şi toate obiectele de
cult care au fost estimate la suma de 1.200 (una mie două sute) foriţi,
sumă care constituia pe vremea aceea o avere considerabilă.
Baronul Telegdi Miklós, fost episcop de Pécs, a decedat în anul
1583, la 22 de ani după reformaţie şi a fost înmormântat în Cripta
familiei Telegdi din curtea actualei Biserici Reformate din Tileagd. Tot
aici a fost înmormântată cu mari onoruri, Contesa Hagymăsi Margit,
soţia demnitarului Bocskay Istvăn din Oradea care, în anul
1614 a venit în vizită de wsspsmmaamm-.-plăcere la
rudele din familia Telegdi. în mod spontan i s-a făcut rău,
fără să acuze dureri, decedând în câteva minute. Posibil că
a făcut infarct cardiac, boală cauzatoare de moarte, mai
puţin cunoscută în acele timpuri.

Contesa Hagymăsi Margit -


soţia demnitarului Bocskay
Istvăn din Oradea, în vara
anului 1614 a făcut o vizită
de plăcere la rudele din
familia Telegdi. în timpul
vizitei a făcut infarct cardiac
şi a decedat. Tileagdul acelor
vremuri avea o aşa cotaţie în
rândul aşezărilor Bihorene
încât s-a căzut de acord ca
marea contesă să fie
înmormântată în CAVOUL
familiei Telegdi, aflat în
curtea Bisericii Reformate -
Monumentul Istoric de azi.
Statuia contesei Hagymăsi
Margit a rezistat peste
secole, putând fi văzută şi
astăzi într-un mic parc al
Tileagdului.

116
Groful Telegdi Mihaly şi-a mai ţinut dreptul de proprietate asupra
bisericii până în anul 1571, pentru preoţii care îi erau apropiaţi.
După reformaţie, în Tileagd au conveţuit 3 religii diferite la care s-
a adăugat şi a 4-a începând cu anul 1845, când a apărut Comunitatea
evreiască. La început au fost 24 de familii. După darea în folosinţă a
Căii Ferate pe relaţia Oradea - Cluj şi după intrarea în procesul de
producţie a mai multor fabrici nou înfiinţate, numărul evreilor a crescut
în mod continuu. în anul 1851 la 200 persoane în 1890 au fost 212
persoane, iar în anul 1900 au ajuns la 304 persoane. Cel mai mare
număr de evrei în Tileagd a fost de 325 persoane la 241 de familii, în
anul 1931. Această comunitate şi-a construit în Tileagd o Sinagogă
(casă de rugăciune) „AVIA", lângă Biserica ortodoxa.
Ocupaţia de bază ale acestei comunităţi a fost Comerţul şi
Afacerile. Foarte puţini din rândurile evreilor s-au ocupat şi cu alte
îndeletniciri. Nu au avut şcoală cu limbă de predare în Ebraica, copiii
lor frecventând cursurile Şcolii de Stat în limba maghiară din localitate.
în anul 1934 şi-au schimbat Rabinul şi întreaga conducere a
comunităţii, după cum urmează: Rabini: Ordentlich Gerson, Winkler
Marton, Fischman Iosef şi Müller Ianü. Pe post de Şoacter a fost numit
Doneberg Moor, Organizator iiszterreicher Eda, casier Molnar Hermán
membrii în comitet au fost aleşi: Krausz Mihály, Farkas Ignácz, Glük
Erno, Lindenfeld Márton, Friedmann Iosif, Rosenfeld Lajos şi Schvartz
Moór.

BISERICA ORTODOXĂ

Aşa după cum reiese din cronicile scriitorului maghiar Bunyitai


Vincze, românii şi maghiarii din Tileagd au trăit amestecaţi, fiind iobagi
şi unii şi alţii, pe moşiile marei Familii Csanád de prin anii 1002-1050.
Despre Credinţa Ortodoxă s-a vorbit în documentele de arhivă că a
existat în anul 1341. La aceştia s-au mai adăugat câteva familii care
au venit de pe Valea Aştileului. Această religie a fost recunoscută
începând cu anul 1791, fără a avea biserică sau alt lăcaş de cult
pentru rugăciune. în anul 1845, conducerea bisericii Reformate a
încheiat o înţelegere scrisă cu Biserica Ortodoxă, prin care se angaja
ca să execute o lucrare la Biserica din piatră pentru a o putea folosi
Biserica au preluat-o ortodoxi în anul 1869. Din partea Bisericii
Ortodoxe a fost preotul Bogdan Petru, administrator Féchete Florian,
membrii Meşter Gheorghe Lala loan şi alţii. Printre ortodoxi s-au aflat
mulţi oameni care erau în legătură cu comercianţii evrei. în anul 1851
erau în Tileagd 239, de ortodocşi, dar numărul lor a continuat să
crească. în 1880 au fost 241, în 1890 au fost 363, în anul 1900 au fost
534. Inainte de primul

117
război mondial au ajuns la 600 de
suflete. După război, numărul lor
scăzut. La Recensământul făcut de
către Biserica Romano-catolică în
anul 1931 s-a stabilit că în Tileagd
erau numai 470 de ortodocşi. Până la
următorul Recensământ, numărul
ortodocşilor a ajuns la cifra de 775
suflete.
în anul 1932, a fost necesar ca să fie
renovată biserica şi tot atunci a fost
înzestrată cu clopote, unul mai mare şi unul
mai mic, a căror sunete se îmbină armonios.
Cu aceste completări şi cu renovarea
bisericii Ortodoxe s-a ocupat primarul
interimar Iile Florian, Contabilul Costean
Gheorghe, casierul Musca Alexandru şi
Biserica Ortodoxă din Tileagd
membrii Comitetului Bisericesc. Persoana a fost construită în anul 1846
asupra căruia au căzut cele mai multe
responsabilităţi şi de care a depins reuşita lucrărilor a fost Iile Florian.
Cu ocazia Reformei agrare din Tileagd, şi biserica ortodoxă a primit o
bucată de pământ pentru folosinţă. începând cu anul 1842, la Parohia
Bisericii Ortodoxe din Tileagd au slujit următorii preoţi: Bogdan Petru,
Lăpuştan \ asile, Popovici Simion şi Munteanu Alexandru. Enoriaşii
Bisericii Ortodoxe din Tileagd s-au dovedit a fi evlavioşi, buni creştini,
iubitori de Dumnezeu şi de aproapele lor.
După primul război mondial şi în mod deosebit după cel de al II-
lea război mondial, au mai apărut în Tileagd alte două Religii. Este
vorba de Biserica Baptistă cu un număr de 297 credincioşi şi Biserica
Penticostală cu un număr de 758 suflete. Aceştia din urmă au reuşit
să-şi construiască o frumoasă casă de rugăciune, pe care am ţinut să
o prezentăm cu o fotografie în prezenta lucrare.

BISERICA ROMANO-CATOLICĂ

După degringolada produsă de Reformaţie, numărul redus de


credincioşi Romano-catolici din Tileagd, au rămas fără biserică.
Groful Bărâny Miklos a posedat în Tileagd un castel şi o capelă
( biserică) lângă proprietatea sa personala. Fiind şi preot Romano-
Catolic, în anul 1716 s-a

118
mutat în Tileagd, continuându-şi activitatea
Ecumenică pentru credincioşii din
circumscripţie. La această Biserică, în anul 1730
au fost instalate două clopote, în turnul de lemn
pe care îl avea; unul în greutate de 150 kg şi al
2-lea de 80 kg. Turnul din lemn nu a rezistat
mult timp greutăţii celor două clopote, astfel ca
în anul 1759 a rămas fără turn.
In anul 1864, când era preot la Biserică,
Szabó László, în locul turnului de lemn s-a
construit un alt turn rezistent, din cărămidă cu
mortar de ciment, având 12 metri înălţime, în
care au fost instalate alte două clopote mai
mari, unul de 600 kg şi al doilea de 300 kg.
Costurile acestei lucrări au fost suportate de
enoriaşul grof Haller Ferencz, la data de 23 octombrie 1864. In anul
1890, biserica a fost din
nou reparată şi tencuită plus zugrăvită, cheltuiala acestor
Biserica Romano-Catolică din
Tileagd datează din anul 1716

lucrări fiind suportată de naşa grofului Haller Ferencz, doamna Carolina.


In timpul primului război mondial, armata Austro-Ungară a devalizat Biserica
Romano-Catolică de cele două clopote şi de orgă, fiind ridicate pentru a face din ele
muniţie de război. Abia în anul 1926 au fost aduse şi istalate alte trei clopote din care:
primul ara 634 kg, al doilea 356 kg şi al treilea 258 kg. Aceste clopote au fost
procurate din Germania şi au costat 200.000 lei în banii de atunci.
în anul 1928 a necesitat ca să i se facă din nou reparaţia generală când era preot
paroh Kajaba Laszló.
Preoţii care au slujit dealungul timpului la Biserica Romano-Catolică din Tileagd
au fost următorii: Din 1736-1758 Szalkoy Istvăn, din 1758-1762 Farkas László, din
1763-1780 Baricsi Bálint, din 1780-1782 Patay József, din 1782-1788 Káksár János,
din 1788-1789 Sipos István, din 1789-1803 Nagy Gyorgy, din 1803-1807 Pataki
Soma, din 1807-1813 Koteles Ferencz, din 1813-1828 Turay Pal, din 1828-1831
Kubovics. Antal din 1831-1857 Salamon Ádám, din 1857-1870 Szabó László, din
1870-1883 Németh Pal din 1883-1885 Szamossy Viktor, din 1885-1903 Nevery
Aurel, din 1903-1911 Kovács József, din 1911-1923 Besser Hugo, din 1923-1925
Somogyi Antal, din 1925-1933 Kajab László. După anul 1933 a fost Orbán Péter.
Pe lângă Biserica Romano-Catolică din Tileagd a funcţionat o şcoală de mare
prestigiu, încă începând cu anul 1463, construită de moşierul Nagy Mihály, care
ulterior s-a dovedit a fi prea mică şi
degradată. In anul 1893, după 433 ani
de existenţă şi funcţionare a fost
demolata şi s-a construit alta în locul ei.
Tot pe lângă Biserica Romano-Catolică a
mai funcţionat a doua şcoală, construită
în anul 1805, care a funcţionat până la
Reforma învăţământului da către
Regimul, Comunist.

Casa de rugăciune a
credincioşilor Penticostali.

Invăţătorii care au predat la şcoala patronată de către Biserica Romano-


Catolică sunt cunoscuţi următorii: Vágner Soma, Szabó János, Stéger Géza,
Csáki Mihály, Ştefan Iosif, Tiner Iosif, Nyilgész Iosif şi Domokos Eugen.

DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN COMUNA TILEAGD

Tileagdul a fost printre primele localităţi din judeţul Bihor, unde a


început culturalizarea tineretului prin şcoli.
începând cu anul 1471, Benedek şi Miklós din familia Csanád (Telegdi),
au urmat studii universitare la Viena. După terminarea studiilor şi
reîntoarcerea la moşii în comuna Tileagd, aceştia au încercat ca să-i convingă
pe ceilalţi membrii ai mari familii de moşieri că este imperios necesar să
urmeze ceva şcoli fiecare şi să se instruiască prin culturalizare. Tangenţial se
aminteşte în documentele de arhivă că grofii Telegdi Miklós şi Telegdi Mihály,
în anul 1561 au construit o şcoală.
Din alte surse de informara am aflat că în Tileagd a existat o şcoală
înainte de Reformaţie, care a funcţionat pe lângă Biserica Romano-Catolica
începând cu anul 1463, dar numai pentru fiii şi fiicele familiilor de grofi şi
demnitari.
In anul 1759, împărăteasa Măria Tereza a ordonat înfiinţarea de şcoli
confesionale la sate. în urma acestei ordonanţe, în Tileagd a funcţionat o
şcoală începând cu anul 1759 cu limba de predare maghiară pentru 8 elevi
romano-catolici, având ca materii de studiu scrisul cititul şi religia. învăţător a
fost Kovăcs János. Tot începând cu acelaşi an a funcţionat o şcoală cu 45 de
elevi de religie Reformată, având ca materie de studiu Citire scris, matematică
şi religie, prof. a fost Csanád Sándor.
In satul Uilacul de Criş, tot în anul 1759 a funcţionat o şcoală cu 8 elevi
având teme de învăţământ Citire, Scris şi Religie, învăţător a fost Ilosvai István.
în Poşoloaca

120
a apărut prima scoală confesională în anul 1755 cu 12 elevi, având ca
materie de studiu Scrisul şi Religia. învăţător a fost Kozări Jănos.
Invăţământul confesional la sat a luat fiinţă după Revoluţia Burghezo-
moşierească din anul 1848, când au fost puşi în libertate iobagi. în Tileagd au
fost puşi în libertate 285 de iobagi în anul 1853, la 5 ani după revoluţie.
In documentele de arhivă privind perioadele anilor 1857-1871,
învăţământul cu limba de predare maghiară a fost după um urmează:

Profesori MATERIILE CE S-AU PREDAT PE CLASE DE


ÎNVĂŢĂMÂNT
CI. I-a CI. a H-a CI. a Hl-a CI. a IV-a
Baka Rel. R.-Cat. 2 h Rel. R.-Cat. 2 h Rel. R.-cat. 2 h Rel. r.-Cat. 2 h
Jănos Istorie 2 h Desen Tehn 2 h Limb. lat. 2 h Limb. lat. 3 h
Desen 2 h Dirig. 2 h
Dirigenţie 2 h
Facsar Matemat. 4 h Matemat. 4 h Matemat. 4 h Matemat. 4 h
Gyula
Prest Rel. Ref. 2 h Sport Sport Sport
Ùjlak
Gligor L. rom. 4 h L. rom. 4 h L. rom. 3 h L. rom 3 h
Ioan Relig. Orto. 2 h
Lovăsz Fizică 2 h Fizică 2 h Fizică 3 h Fizică 3 h Desen
Róza Desen teh. 2 h Istorie 2 h Desen 2 h 2 h Desen geogr.
Limb. maghiară Muzică Muzică Muzică
Istorie
Molnâr L. franc. 3 h L. L. framc. 3 h L. L. franc. 3 h L. L. franc. 3 h Rel.
Carol magh. Rel ref. 2magh. 4 h Rel. magh. 3 h Rel. ref. 2 h
preot ref. h Dirigenţie ref. 2 h ref. 2 h
Dirigenţie
Seregi Istorie L. magh. Istorie Istorie 2 h înv. Istorie 2 h Istorie
Lajos înv. civic Agricultură civic 3h
Szolnoki Desen 2 h Sport Desen Sport Desen Sport Desen Sport
Margit Igienă Luc. Igienă Desen Desen teh.
mână Desen teh. Dirigenţie
teh.
Dr. Igienă - Igienă Igienă
Gaborjân
József
în decursul anilor 1945-1948, doctorul Gaborján József a predat şi
Limba Rusă. La gimnaziu, în anul 1945 au fost înscrise 70 de elevi. Tot în
perioada 1945-1948 a funcţionat Gimnaziul Unic Mixt de Stat, avându-1
director pe profesorul Iorgu M. Grigore, care a predat Limba Franceză şi
Limba Română, ca titular de catedră. Au mai predat la acest Gimnaziu şi
Vlad V. Angela, profesora titulară de Istorie, L. Franceză şi Desen.

2. - Popescu Dumitru - profesor titular de Matematică


3. - Gligor loan - preot - a predat, Limba Română şi Limba Latină
4. - Bucureanu Graţian, profesor de L. Română şi Desen
5. - Bucureanu Cornelia - profesor titular de Anatomie şi Igienă
6. - Tătaru Sultana - titular la îndeletniciri practice
7. - Hasan Atanasia, profesor de Desen şi de lucru manual
8. - Butici M. loan, profesor de Educaţie Fizică

La organizarea învăţământului în limba Română, după anul 1944,


cu clasele V-VIII, s-a simţit mare lipsă de învăţători şi profesori, mai
ales la Gimnaziul cu Limbă de predare maghiară, întrucât în perioada
1940-1944, toate cadrele didactice au fost de etnie maghiară, aduşi
din Ungaria când s-au retras armatele hortiste şi germane, s-au
înapoiat şi aceştia în vechea lor patrie - Ungaria.
înainte de al II-lea Război mondial, începând cu anul 1919 în
Tileagd pe lângă şcolile întreţinute de către Bisericile Reformate şi
Romano-Catolică, cu limbă de prădare maghiară, au mai funcţionat
doua şcoli cu Limbă de predare română. Este vorba de şcoala primară
Nr. 1 din centrul comunei, la care, în data de 14 iunie 1935 mi-am
susţinut şi mi-am luat examenul de 7 clase primare, preşedintele
comisiei de Examinare fiind Andrei Sorescu, delegat al Ministerului
învăţământului şi Educaţiei din Bucureşti. Şcoala Nr. 2 cu limba de
predare Română a funcţionat aproape de
Gara CFR., vis-a-vis, de fosta -------------- ■—------- -
Rafinărie de petrol Bihar-Szilagyi. \ ^arít^ ^ i M a l ^^dUl^ a ^
, |
BILET DE ONOMIE
la petrecerea ce va
avea loc In ziua de 22
Februarie l'MS, ora
HUO in sala festivii a
primăriei Tileagd.
C O M I T E T U I . P. tf,
P. T I L E A G D .

Acest „Bilet de Onoare" din anul


1948, dovedeşte că în oraşul
reşedint d e Plasă Tileagd,
imediat după terminarea celui de
al II-lea Război Mondial se
organizau săptămânal cu
caracter cultural, având scopuri
caritabile.
Viaţa nu a stat şi nu stă în loc, iar supravieţuitorii sunt obligaţi ca să ţină
pasul cu ea. Numărul populaţiei şi a copiilor a crescut de la an Ia an,
regimurile de viaţă s-au schimbat iar odată cu acestea s-au schimbat şi
structurile administrativ-teritoriale care au influenţat şi procesul de
învăţământ.
In perioada Regimului comunist pe lângă ideologia sa malefică pe care
a promovat-o, total ateistă şi de spălare a creierelor, a mai făcut şi ceva
lucruri bune. Sub acest regim, în anii 1964-1965 s-a construit în Tileagd o
şcoală modernă cu 8 săli de clasă, bibliotecă, laborator, sală profesorală,
cancelarie şi grup sanitar, utilate şi înzestrate cu mobilier nou adecvat. La
data respectivă, pe raza comunei funcţionau un număr de 9 şcoli generale,
cuprinzând 940 de elevi din care: 545 în învăţământul primar şi 395 la
învăţământul gimnazial. La a acest proces de învăţământ au predat un
număr de 60 cadre didactice, profesori şi învăţători titulari.
Pe lângă aceste activităţi şcolare, în cadrul comunei Tileagd a mai
funcţionat o şcoală ajutătoare pentru copiii cu deficienţe fizice locomotoare
şi de comportament, în care au fost şcolarizaţi un număr de 163 copii aduşi
din tot cuprinsul judeţului iar cu pregătirea şi educarea acestora se ocupau
un număr de 36 cadre didactice, dintre care 21 profesori, 13 învăţători şi 2
maiştri. Şcoala ajutătoare a posedat şi un internat pentru cazarea şi
asigurarea celorlalte necesităţi de supravieţuire ale acestor copii.
Invăţământul preşcolar era organizat în 9 grădiniţe cu peste 400 de
copii, de educaţia cărora se ocupau 13 educatoare. Au fost organizate şi
cursuri fără frecvenţă pentru adulţii care nu şi-au putut face şcoala la
vremea potrivită, anual fiind cuprinşi la această formă de învăţământ câte
30-40 de cursanţi cu rezultate pozitive. Până în anul 1989, mai de voie mai
din obligaţiile sistemului, tinerii, în timpul lor liber frecventau căminele
culturale, fiind vorba de „Răspândirea culturii Socialiste, prin munca politică
de masă" controlată de politruci. După căderea comunismului, s-a încercat
să se revină la valorile morale, tradiţionale de altă dată, însă cu succes mai
puţin spectaculoase noii guvernanţi din ultimii 15 ani au avut mai mult grija
de interesele lor personale, care au avut prioritate înaintea celei mai
necesare instituţii într-un Stat de drept - Instituţia învăţământului, care are
menirea să formeze viitorii oameni ai naţiunii. Păcat parcă le-a luat
Dumnezeu sau dracul minţile. în frunte cu justiţia care ne-a făcut de râsul
celorlalte popoare Europene. Până unde poate merge ticăloşia omenească.
Conform datelor statistice primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică
în cursul pregătirii materialului pentru această carte, următoarele date
privind învăţământul din comuna Tileagd inclusiv satele aparţinătoare; se
prezintă astfel:
Unităţi de învăţământ - număr total 14 din care:
- Grădiniţe de copii 6
- Şcoli din înv. primar şi gimnazial 8 cu 69 săli de
- Populaţie Şcolară, total persoane 1254 clasă din
- Copii înscrişi la grădiniţe 249 care:
- Elevi înscrişi - persoane 1005
- Personal didactic - persoane 128
- La învăţământ preşcolar 11 din care:
- La înv. primar, gimnazial şi profesional 109

Baza materială a învăţământului - săli de clasă69


- Ateliere şcolare 2
- Laboratoare şcolare 3
- Sănătate şi asistenţă socială - persoane 60
- Administraţie locală 13
- Locuinţe existente 2574
- Suprafaţa locuibilă - metri pătraţi 99600

Şcoala generală cu clasele I—VIII, din str. Trandafirilor nr. 1099, are două corpuri
de clădiri cu câte 8 săli de clasă fiecare şi cu un laborator.

124
La data de 6 iunie 2005, când s-au făcut ultimele investigaţii pentru
încheierea monografiei comunei, Tileagd, situaţia învăţământului în comună
se prezenta după cum urmează:
Pe strada Trandafirilor Nr. 1099 sunt două corpuri de clădiri în aceeaşi curte
cu câte 8 săli de clasă fiecare. Una din cele două clădiri are şi laborator cu
instrumente de lucru adecvate. La aceste două clădiri lipsesc grupurile
sanitare la nivel civilizat cu care să se poată intra în Europa. Nu au nici un fel
de instalaţii de apă iar încălzirea pe timp de iarnă se face cu sobe de
teracotă. Clădirea mai veche, are coşurile de fum aparente crăpate,
existând pericolul de a se dărâma, în cazul unei tornade. In anul şcolar
2004/2005, la aceste şcoli cu clasele I—VIII îşi desfăşoară procesul
instructiv-educativ 340 de elevi, având 30 de cadre didactice, profesori şi
învăţători titulari.
Mai există o şcoală cu 8 săli de clase, tot pentru clasele I—VIII,
amplasată pe strada Bistricioarei Nr. 356, la care frecventează cursurile un
număr de 130 elevi, instruiţi de 8 cadre didactice.
în cartierul Gării CFR. funcţionează o altă şcoală cu 41 de elevi în clasele I—
IV, având 3 învăţători. Scoala ajutatoare sau scoala speciala cum i se spune
in prezent, functioneaza la parametrii Europeni din toate punctele de
vedere. Aceasta scoala a fost adusa in

Şcoala cu clasele I-IV din strada Bistricioarei


nr. 356 are 8 săli de clasă.

116
Tileagd de la Nucet, la data de 15 septembrie 1995. Iniţial a fost
instalată într-o clădire veche, clădită prin secolul al XlII-lea şi declarată
monument istoric.
In anul 1975-1976 a fost construită clădirea în care funcţionează
această şcoală specială, având 14 săli de clasă şi o capacitate de
internat pentru 250 de locuri. în prezent, aici se găsesc 115 copii
internaţi, cu difîcienţe de comportament. Clădirea are instalaţie de
apă, are canalizare, încălzire centrală în dormitoare şi în sălile de
clasă, grupuri sanitare moderne, camere de baie faianţate, ordine şi
curăţenie ddesăvârşită, un personal instructiv de înaltă probitate
profesională. Directoarea şcolii fiind doamna profesoară Silvia Ficuţ.
Incepând cu anul 2000, Direcţia pentru protecţia copilului a
văduvit şcoala de cantină şi de internatul copiilor, cadrele şcoalei
ocupându-se numai de procesul instructiv-educativ. Personal consider
că nu a fost o măsură suficient de bine gânditit, ţinându-se cont de
acomodarea copiilor la aceste paralelisme.
Şcoala specială mai are în dotare un microbus cu 16 locuri, mijloc de
transport cu care sunt duşi copii în excursii prin rotaţie. Regret că
timpul care l-am avut la dispoziţie între două autobuse, nu mi-a
permis ca să iau legătura şi cu Conducerea Instituţiei de Protecţie a
Copilului.

Şcoala Specială, cu capacitate de cazare pentru 250 de


locuri, dotată cu instalaţii şi confort la nivel European;
încălzire centrală, instalaţii de apă, canalizare, grupuri
sanitare, faianţe şi un parc mare recreiativ pentru elevi.
La data vizitei mele, parcul Şcolii Speciale era plin de copii scăldaţi în
soare. Am rămas plăcut impresionat atât de ţinuta lor vestimentară curat
îngrijită, cât şi de voluntariatul unui număr mare de copii care s-au oferit să
mă conducă la Doamna Directoare a Şcolii, de întrebările ce mi s-a pus cu
mult discernământ. Un comportament perfect normal de copii plini de viaţă,
dornici de cunoaştere. Cu toate condiţiile optime de viaţă ce li se oferă în
această şcoală, unii m-au întrebat dacă hu cumva doresc ca să adopt copii,
fiind evident faptul că şi-ar dori ca să facă parte dintr-o familie.
Pentru cei mai tineri cetăţeni ai Tileagdului există 6 (şase) grădiniţe de
copii, la care frecventează 260 de învăţăcei, cu a căror pregătire se ocupă
11 (unsprezece) educatoare.

VIATA ECONOMICĂ

a) AGRICULTURA

Incă înainte de anul 1265 când a fost atestată documentar comuna


Tileagd şi satele aparţinătoare: Uilacul de Criş 1283, Poşolaca 1291, Tilecuş
1308, Bălaia 1622, populaţia din acaste localităţi ducea viaţă sedentară, aşa
cum reiese din anumite documentaţii ale acelor vremuri. Această populaţie
îşi asigura existenţa din cultivarea pământului şi creşterea vitelor. De altfel,
cultivarea pământului a rămas până în zilele noastre principala, sursă de
asigurarea celor necesare traiului. Legat de cultivarea pământului în aceeaşi
măsură oamenii au dat atenţia cuvenită creşterii animalelor şi pomiculturii.
Cei mai buni gospodari s-au ocupat şi cu albinăritul, cum observa Regele
Geza al II-lea al Ungariei în actul său de danie din anul 1075.
în trecutul îndepărtat, prin secolele XTV-XV-lea pământurile arabile
erau proprietăţi individuale iar pădurile şi suprafeţele destinate păşunatului
animalelor, au fost folosite de comunitate în comun.
Vestitul Registru de la Oradea a consemnat că în secolul XIII şi XIV s-au
cultivat în zona Tileagdului mai multe feluri de cereale, pe primul loc
aflându-se grâul. Călătorul turc Elvira Celebi arăta că în anii ocupaţiei
otomane (1660-1692) în jurul Oradiei, deci şi pe valea şi terasele Crişului
Repede, se cultiva un soi de grâu fără mustpţi, de o calitate deosebită.
Elvira Celebi mai arăta că „zarzavaturile nu lipsesc nici vara nici iarna,
făcând referire la producţia mare de varză. (Călătorii străini despre Ţările
Române volumul 6 Bucureşti 1976, paginile 662-668). In documentele
vremii se mai vorbeşte despre producţiile de orz, ovăz, mei şi mazăre.
(Tereza Mozeş „Zona etnografică a Crişului Repede" Bucureşti 1984 pag.
24).
In Secolul al XVI-lea a fost adusă o plantă necunoscută din America
„PORUMBUL" care, cultivat intensiv, avea să devină hrana de bază a
populaţiei vitregită de soartă. în anul 1746, cultivarea porumbului era
generalizată pe întreaga vale a Crişului Repede. Tot în anul 1746 se
vorbeşte pentru prima dată despre cultivarea Florii Soarelui. Cânepa şi inul
se cultivau din vremuri foarte îndepărtate.
In zona Crişului Repede, primele culturi de cartofi au apărut în anul
1788. Faţă de această cultură, populaţia nu a fost prea receptivă.
(Borovszky Samu Biharmegye Nagyvărad, Budapest, 1901 pag. 561).
Incă din secolul al XVI-lea, ţăranul român a început să gândească şi să
aplice anumite sisteme de lucrare a pământului pe bază de observaţii. Este
vorba în primul rând de sistemul cu „ţelină". O parte din pământ era lucrat
mai mulţi ani la rând, după care era lăsat ca să se odihnească până când se
înţelenea. Alt sistem de aplicare a agriculturii era în ogor negru. Plantele
spontane care creşteau pe ogor neînsemânţate, erau păscute cu vitele. Prin
acest sistem, odată cu păscutul, într-o oarecare măsură se gunoia şi
pământul (Tereza Mozes - Opere pag. 26).
Dealungul secolelor s-au făcut progrese şi îmbunătăţiri în practicarea
agriculturii ca şi în celelalte actvităţi economice, mai ales după Revoluţia
Burghezo-Democratică din anul 1848 când a fost desfiinţată - iobăgia.
Agricultura poate oferi omului resurse nebănuite, dacă agricultorul este şi
priceput şi bun gospodar.
Suprafaţa de pământ agricol a comunei Tileagd şi a satelor
aparţinătoare este şi a fost de foarte bună fertilitate, excepţie făcând Bălaia
şi Tilecuşul care din punct de vedere geografic, sunt aşezate pe zone
culinare, cu pământ arid, fără resurse de ape curgătoare, pământ care
necesita un regim special de tratare şi prelucrare.
Agricultura Tileagdului a fost specifică marilor moşii deţinute de grofi
timp de 600 de ani, până în perioada primului, război mondial când grofii şi-
au dat seama că le-a sunat ceasul istoriei, vânzându-şi moşiile la preţuri
derizorii, din lipsa de cumpărători mai bogaţi.
După încheierea primului război mondial, în anul 1921 a avut loc
prima reformă agrară în ţara românească, cu ocazia căreia, 235 de ţărani
din Tileagd au primit pământ agricol, iar la alţi 128 de locuitori care nu
aveau case, li s-au dat locuri de casă. împroprietărirea s-a făcut din moşia
lui Telegdi Iozsef (născut în 1883 şi decedat în 1944), precum şi din moşia
baronului Capri Vaier, amândoi fiind încă mari moşieri, moştenitori ale
fostelor mari familii Csanad-Telegdi, începând cu secolul al XII-lea.
In anul 1942, după reocuparea Ardealului de Nord de către Statul
Ungar prin aplicarea Diktatului de la Viena, cei doi moşieri au deschis proces
la Judecătoria Oradea, prin care au cerut restituirea pamatului care li s-a
luat. Se pare însă că
procesul înaintat nu s-a finalizat până când autorităţile administraţiei
maghiare au fost nevoite ca să părăsească fotoliile călduţe pe care l-au
ocupat vremelnic în Ardealul românesc. Din moşia lui Telegdi Iosif s-au
distribuit 800 jugăre de pământ ţăranilor din Tileagd, Uilecul de Criş şi
Poşolaca, pe gratis sau la un preţ cu totul nesemnificativ. Printre beneficiarii
de pământ din Tileagd amintin pe Costin Teodor, Fekete Găspăr, Gherle
Petru, Jancsi Âdâm, Otvos Imre, Gyulai Jănos, Szâsz Sândor şi alţii, priorităţi
având veteranii de război: Costin Ioan, Costin Gheorghe, Danciu Pavel, Moza
Florian) Dani Sândor, Tallodi Jânos şi Kovăcs Vera-văduvă de război.
Telegdi Iosif junior, a fost ofiţer activ cu grad de locotenent în Armata
Austro-Ungară. In anul 1903 a terminat studii Academice, a făcut parte din
Regimentul 7 Husari. In timpul primului război mondial a fost avansat la
gradul de căpitan. A luptat pe fronturile din Serbia şi Italia. In anul 1917 s-a
căsătorit cu Ileana, fiica Şefului Supraveghetor de moşie Klecz Gyula. La
rândul ei Ileana s-a căsătorit şi a născut 3 fete. Una dintre fete s-a căsătorit
în Tileagd iar cele două au plecat la Arad şi Timişoara, unde li s-a pierdut
urmele.
In anul 1944, Telegdi Iozsef a decedat în sărăcie şi a fost înmormântat
în cimitirul Reformat din Tileagd.
Se ştie faptul că după încetarea activităţii celei mai mari întreprinderi
industriale din Tileagd în anul 1924 „Rafinăria Petrolieră Bihar Szilagy S.A."
şi după falimentarea celor 7 fabrici mai mici, ca urmare Crizei Economice din
1932-1933, economia Tileagdului s-a sprijini preponderent pe agricultură.
Este adevărat că agricultura practicată de ţărani, în mod individual până în
anul 1946-1948 era o agricultură de subzistenţă, cu utilaje simple pe care le
aveau în gospodăriile lor, însă prin pricepere şi hărnicie, prin marea
dragoste ce o avea pentru pământ, având şi avantajul de a posada un sol
de foarte bună fertilitate, reuşeau să asigure din belşug necesarul de
existenţă a familiei, să asigure sămânţa pentru recolta următoare,
rămânându-le cantităţi de produse apreciabile pentru desfacerea şi vânzare
pe piaţa liberă. Precizez în cunoştinţă de cauză că în perioada anilor 1930-
1940, de pe piaţa orădeană unde-şi desfăceau ţăranii produsele agricole de
pe cele trei Crişuri, Crişul Repede, Crişul Alb şi Crişul Negru, comercianţii
evrei cumpărau şi expediau la export sute de vagoane de grâu săptămânal,
după strângerea recoltei de vară. Oferta era atât de mare încât preţul
grâului/kg era de 0.80 şi de un leu. în vreme ce un pachet de tutun ordinar
costa 3 lei.
Incepând cu anii 1945-1946, regimul comunist importat de la Ruşi, a
bulversat şi a dat peste cap viaţa agricultorilor din Tileagd şi din toată ţara.
Odată instalat la putere, Partidul Comunist Român pe baza planului dinainte
stabilit şi cu sprijinul consilierilor ruşi, care lucrau sub acoperire, a trecut
victorios la
înfăptuirea reformelor. Astfel, pe data de 30 decembrie 1947 dă lovitura de
stat, detronează pe Maiestatea Sa Regele Mihai I. care era stâlpul
burgheziei din Ramânia, Proclamă Republica Populară Română, condusă
de guvuvernul Petru Groza cu Gheorghiu Dej în fruntea statului, ajutat de
Emil Bodnăraş, o altă figură de stil, pregătit şi crescut în pepiniera
inviincibilului Partid Comunist al URSS. A început imediat vânarea şi
arestarea foştilor demnitari de Stat, politicieni, oameni de cultură şi toate
valorile morale ale neamului românesc, fiind introduşi în închisori sau la
construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Pe data de 11 iunie 1948 au
fost naţionalizate şi tracute în proprietatea Statului principalele mijloace de
producţie Fabrici Uzine, clădiri în care se desfăşura activităţi de ordin social.
Pe plan local, s-au desfiinţat formele vechi de administrare. în locul Primăriei
Tileagd s-a constituit Comitetul Provizoriu al cărui preşedinte a fost numit
muncitorul Zirbău Ioan. A fost naţionalizată Fabrica de mobilă şi numit în
postul de director muncitorul Stamprel Ştefan. De asemenea a fost
naţionalizată fabrica de cherestea „La Roche-Darvas" şi trecută în
proprietatea statului, pe postul de director fiind numit muncitorul Liberman
Nandor. Uzina de impregnat CFR era proprietate de Stat. S-a considerat că
este necesar ca să-i schimbe conducerea. în locul inginerului Sârbu a fost
numit mecanicul de locomotivă Groza Gavril. (în acest caz nu sa greşit cu
nimic întrucât mecanicul Groza Gavril valora cât 3 ingineri la un loc). Despre
aptitudinile şi trăsăturile de caracter ale D-lui Groza Gavril am mai relatat la
Capitolul industriei.
După reformele aplicate în sectorul Industrial şi în aparatul
administrativ, urma la rând socializarea agriculturii. Procesul de trecere a
ţăranilor de la modul lor de viaţă liberă la noua formă colectivă (similară cu
iobăgia, dacă nu şi mai rău), a fost foarte dureros, deadreptul dramatic.
Partidul Comunist Român nu a posedat tipare proprii pentru trecerea la
socialzarea agriculturii, şi le-a împrumutat de la „Inviincibilul partid al
marelui popor rus". Ca urmare, ca să constrângă ţăranii în vederea
organizării Gospodăriilor colective agricole (calhozuri) în care să se
transforme din proprietari de pământ în, proletari agricoli, prima măsură a
fost stabilirea cotelor obligatorii de: grâu, orz, porumb, lapte, păsări
domestice, ouă, unt, lână şi altele, pe care trebuie ca să le dea la Stat cu un
preţ de batjocură. Volumul cotelor pe unitate de produs au crescut,
ridicându-se de la an la na până la limita imposibilităţii. în timpul verii, când
se treiera grâul, lângă fiecare batoză de treierat se găsea câte un activist de
partid (politruc) care urmărea zi-lumină, pe bază de grafic, cum se respecta
jefuirea ţăranului de bunul lui obţinut cu trudă şi prin muncă grea. Au fost
nenumărate cazuri în care, gospodarii duceau acasă de la batoză, altădată
20, 30 tone de grâu, iar acum după dijmuire, din aceleaşi suprafeţe de
pământ şi cu aceleaşi eforturi dealungul anului să-i rămână pentru
consumul său câte 150-200 kg de grâu. Deci din 150-200 kg de grâu să mănânce pâine 360
de zile cu familia compusă din 4-5 persoane, fără ca să aibă alte venituri suplimentare. Se
pune în mod firesc întrebarea. De unde vor avea aceşti ţărani sămânţa necesară pentru
însămânţările de toamnă, respective pentru producţia anului viitor. O mare greşeală.
Asemenea întrebări nu se păuteau pune! Era vorba despre nişte măsuri draconice prin care
să-i oblige pe ţărani la socializarea agriculturii în chip bolşevic, la o nouă viaţă de rob mai
modern, după metode „ştiinţifice". Pentru înfăptuirea socialismului victorios al URSS din
ordinul marelui şi „genial" conducător Stalin, au fost decapitaţi peste 3. 000.000 (trei
milioane), cioloveci care au opus rezistenţă, iar politica partidului comunist român era o
copie fidelă a Stalinismului. Aceste măsuri diabolice au condus în prima fază la reducerea
numărului de animale domestice, din lipsă de furaje. Viţeii nou născuţi erau sacrificaţi în
mare taină întrucât, dacă erau descoperiţi de „politruci" sau de trădători din orice categorie,
li se confisca marfa şi li se aplica amenzi usturătoare până la privarea de libertate. Tânărul
Urs loan din Tilecuş, abia reîntors din prizonerat de război, s-a exprimat în public că „atâta
vreme cât va trăi, nu se va înfiinţa gospodărie colectivă în satul lui". Pentru aceste câteva
cuvinte care nu au fost pe placul celor de la putere, a fost arestat, judecat şi condamnat
politic la 4 ani de închisoare. Pedeapsa în întregime a executat-o la vestita închisoare din
Aiud. După executarea pedepsei a fost lipsit de drepturi civile până la desfiinţarea
partidului comunist 1989.
Munca de lămurire şi măsurile represive pentru a determina ţărănimea să se înscrie
în gospodării agricole colective a durat 17 ani. Din 1945 până în anul 1962 când poporul a
ajuns la limita puterilor de a mai rezista torturilor de toate genurile. în anul 1962 „DE
BUNĂVOIE ŞI NESILIT DE NIMENI" agricultorii din Tileagd, Uilacul de Criş şi
Tilecuş s-au înscris în gospodării colective, ducând cu ei tot inventarul pe cara îl posedau în
gospodăriile proprii; căruţe, pluguri, grape, prăsitoare, semănători, animale de tracţiune, etc.
Pe parcursul anilor s-a dovedit că munca colectivă a dat rezultate în ceeace priveşte
creşterea producţiei la toate culturile. Metodele însă prin care s-a ajuns la acaste rezultate au
fost dezastruoase şi demolatoare. Dezastroase au fost pe urmă şi metodele de repartiţie a
valorilor produse. Oamenii munceu în tot cursul anului, în mod, conştiincios, fără a primi
cota-parte ce li s-ar fi cuvenit, trebuind să se mulţumească cu fărâmiturile care „cu
generozitate" le oferea cei de la conducere. Simţindu-se neîndreptăţiţi, oamenii au început
ca să sustragă din recolte înainte de recoltare (la mica ciupeală) şi uite aşa sau stricat
lucrurile nu cu mult timp înainte de „cutremurul Revoluţiei din 1989". Cu ocazia
cutremurului, fiecare a furat cât a putut şi s-au dus dracului toate organizările şi realizările
avute. Nu s-au găsit minţi luminate ca să păstreze
ce a fost bun din răul care îi apăsa şi să găsească alte forme de asociere, aceasta la scara
întregii ţări.
Dacă privim problemele agriculturii în perspectivă, trebuie să recunoaştem că nu va
fi altă soluţie decât asocierile Familiare constituirea de mici ferme dar nici într-un caz cele
de tip comunist.
In ultimii 15 -16 ani, sub conducerea „Imperiului Cripto-Comunist" în frunte cu
tupeiştii Ion Iliescu, alias Năstase şi ceilalţi mâncători de mulţi bani (salarii de 18 ori mai
mari decât salariul mediu pe economie), agricultura românească nu numai că nu a fost în
atenţia „baronilor" dar pur şi simplu a fost devalizată.
Condiţiile naturale ale României, solul şi clima sunt mult mai bune decât a multor ţări
europene. Să luăm un exemplu: România este de 6 ori mai mare decât Olanda. Olanda are
16.000.000 de locuitori cărora agricultura olandeză le asigură produsele agricole necesare şi
în acelaşi timp este cel mai mare exportator din Europa, secretul? Construirea de ferme,
asociaţii familiare care practică o agricultură intensivă. în aplicarea unei agriculturi de nivel
European este nevoie nu numai de braţe de muncă dar şi de o gândire creiatoare care să ştie
ca să practice o agricultură nu numai intensivă dar şi ecologică. Cine ce înţelege prin
cuvântul „Agricultură ecologică"?! Mai multe îngrăşăminte naturale şi mult mai puţine
îngrăşăminte chimice, care au un mare dezavantaj. Este vorba de lipsa gustului natural al
producţiilor mari obţinute la hectar. Acest deziderat se caută în prezent pe pieţele de
desfacere Europene, unde mâncărurile nu mai au gust conform informaţiilor din masmedia.
Tileagdul este comună înfrăţită cu localitatea Sassenheim din Olanda şi consider că în
schimburile de opinii la datele vizitelor reciproce, ar fi benefice abordările pe tema
agriculturii, cu atât mai mult că solurile Tileagdului, Uilacului de Criş, Poşolacăi şi
Călătanilor sunt cele mai bune de pe valea Crişului Repede, soluri care oferă posibilitatea
de a se aplica o agricultură extensivă şi ecologică. Trebuie ca să se găsească oameni cu
spirit de iniţiativă şi buni gospodari. începutul este mai greu la orice. Pentru realizarea
acestui deziderat, recomand Primăriei Comunei Tileagd ca să ia legătura pentru schimb de
experienţă, cu familia Doamnei Meşter Camelia, născută în Tilecuş şi căsătorită cu Fuscaş
Gheorghe din Ineul de Criş, având domiciliul stabil în Oradea strada Făgăraşului nr. 89,
telefon 0744-877337, însă cred că poate fi găsită la Ferma din Ineu.
Doamna Camelia Fuscaş are ca pregătire Facultatea de Protecţie a Mediului, specialitatea
zootehnie şi Academia de Studii Economice. Despre activitatea şi capacitatea acestei „perle
inestimabile" răsărită din sărăcăciosul pământ al Tilecuşului, voi scrie mai multe informaţii
în textul istoriei Tilecuşului la capitolul „PEPINIERA DE INTELIGENŢĂ".
Despre agricultura comunei Tileagd, conform datelor statistice
primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor Oradea, începând
cu anul 1965 până în anul 2003 se cunoaşte următoarele:

1. - Suprafaţa agricolă în hectar 5131, din care: 3211


arabil ha 1180 ha
- păşuni . 307 ha
- fâneţe 389
- vii şi pepiniere viticole ha
- livezi şi pepiniere pomicole Producţia 44
2.- totală vegetală la principalele culturi ha
în tone:
- grâu şi secară
- porumb boabe 800
- cartofi tone
- floarea soarelui 660
- legume tone
- struguri 950
- fructe tone
Nunărul animalelor (la începutul 98
anului) tone
- bovine 652
- porcine tone
- ovine 345
- păsări de curte Producţia agricolă tone
4.- animală: 809
- lapte de vacă şi bivoliţă tone

- lapte de oaie 2089


- ouă (mii bucăţi) capete
1740
capete
1416
capete
28000
capete

27082 hectolitri 2
tone 2261 =
2.261.000 buc.
Pentru practicare muncii agricole, locuitorii comunei Tileagd posedă un
număr de 65 tractoare, echipate cu toate utilajele necesare: pluguri,
grape, discuri, greble. La aceasta se mai adaugă 17 batoze, zece
semănători I.A.R., zece cultivatoare K.U.T.
Toate acestea sunt înregistrate în evidenţa biroului de taxe şi
impozite, de unde am primit informaţiile la cerere.
Pe suprafaţa de teren agricol din extravilanul comunei Tileagd, în
anul 1988 s-a construit un baraj care cuprinde 605 hectare teren.
Singurul avantaj care îl oferă comunei Tileaigd acest baraj prin
structura lui şi parame trii săi tehnici este faptul că protejează comuna
de inundaţii în cazurile dezlănţuirii naturii, (vezi planul barajului cu toţi
parametrii la pagina nr. 125).
Pian ce
.situaţie

An PIF
Suprafaţă 1988
605 ha
lacRâul Crisul Repede
Volum
Tip
Folosinţe lac alimentare
baraj Baraj
irigaţiidecu apă
52,9 mil
mc energie electrică
greutate si de
b) DEZVOLTAREA INDUSTRIEI, COMERŢULUI
pământ
Suprafaţa 1846 kmp ŞI A TRANSPORTURILOR
Tip T al uz amonte de
bazin
etansare beton
Debit 1440 mc/s Revoluţia burghezo-democratică din
Tip
deversorteren Roci stăncoase
fundare si anul 1848, a desfiinţat iobăgia şi a
Tip Vane
nestâncoase deschis drum larg dezvoltării industriei
deversor
Deţinător HIDROL£CTRICA S. A. capitaliste. La început s-au dezvoltat
înălţime
Proiectant 37I.S.P.H
m meşteşugurile iar după anul 1870, când
Lungime 14246 m a fost dată în exploatare calea ferată pe
coronament distanţa Oradea-Cluj, au început să
răsară ca ciupercile după ploaie, o mulţime de fabrici şi uzine în
Tileagd toate grupate în apropierea de Staţia de cale ferată.
Să începem cu începutul, adică cu meşteşugurile. Cea mai veche
şi mai vestită meserie în Tileagd a fost olăritul. în anul 1700, după
reformă, conform registrului de stare civilă, existau în Tileagd 35 de
olari, în anul 1800 erau 56 iar mai târziu, numărul olarilor s-a ridicat
până la cifra de 100, număr foarte mare făcând comparaţie cu oraşul
Oradea unde în aceiaşi perioadă se găseau numai 15 olari.
în anul 1848, primarul oraşului Tileagd Herbaly Istvân era şi olar. Olarii
din Tileagd au ajuns la o aşa performanţă încât au fost recunoscuţi în
tot judeţul ca artişti în munca manuală, permiţându-li-se ca sa-şi
vândă produsele la preţuri stabilite de e. Gama lor de produse constau
în: ulcele, căni, oale diferite mărimi până la 36 litri, vaze pentru flori,
săpuniere, solniţe, suporturi pentru oglindă,
capace pentru acoperit vase, pipe pentru fumat, zaharniţe şi altele,
smălţuite în diferite culori; verzui, galben, maron, înflorite cu diferite
modele.
După ce au intrat în producţie fabricile, în 1897 au mai lucrat numai 3
olari iî Tileagd: Butuc Ioan, Nagy Carol şi Vass Sandor, iar în anul 1904
a rămas singurul olar Butuc.
începând cu anul 1912, în urma dezvoltării industriei, vasele de
ceramică au fost înlocuite cu vase din metal emailate şi din fontă. Mai
târziu au apărut şi vasele din aluminiu.
Pe lângă olărit, care la un moment dat a cunoscut o dezvoltare ieşită
din comun, s-au mai dezvoltat şi alte meserii necesare procesului de
dezvoltare a societăţi şi anume: fierari care potcoveau caii şi trăgeau
rafurile din metal pe roţile căruţelor care transportau sare şi alte
mărfuri pe, drumul comercial existent din antichitate, dulgheri,
tâmplari, cizmari, cojacari, pantofari, frizeri, zidari, dulgeri, brutari,
măcelari, tinichigii şi altele, fiecare meserie având rolul ei determinant
în mecanismul de funcţionare al unei societăţi care se îndrepta cu paşi
siguri spre progres şi bună stare.
Aşa cum am mai arătat la data de 7 septembrie 1870 a fost
inaugurată darea în funcţiune a liniei de cale ferată pe distanţa
Oradea-Cluj cu staţie şi linii de garare în oraşul Tileagd. în această
prioadă trăia în Tileagd groful Telegdi Jozsef care poseda o moşie de
zece mii jugăre de pământ în zonă, oferind locuri de muncă sutelor de
ţărani care au scăpat de iobăgia după revoluţia din anul 1848.
După acest eveniment major, atât statul Ungar cât şi diferiţi între
prinzători au început să construiască mai multe fabrici şi uzine în
Tileagd, grupate toate în imediata apropiere de Staţia Căii ferate. Să le
numărăm şi să le descriem în limita informaţiilor ce deţinem.
In anul 1893 s-a pus bazele construcţiei Rafinăriei de Petrol şi de
uleiuri polare (utilizate în Aviaţie), rafinărie care a fost dată în
exploatare începând cu anul 1901. A fost una dintre cele mai mari
obiective industriale din Ungaria. Rafinăria a fost înregistrată sub firma
BIHAR SZILAGY S.A. cu capital românesc. A fost amplasată la una sută
de metri distanţă de Gară şi de linia ferată întinzându-se pe o
suprafaţă de 60.000 metri pătraţi, teren pe care au fost, construite
toate mijloacele de producţie (diferite instalaţii cu reţele de conducte
metalice. Numai hala cazanelor de abur a ocupat 325 mp. fiind vorba
despre 7 cazane dintre care, cel mai mare avea capacitatea de 300 cai
putere. Pentru fiecare cazan a fost construit coş de fum din cărămidă
specială cu mortar de ciment, având înălţimi de 40-50 metri, cel mai
înalt având 75 metri. Au fost construite în incinta uzinei 23 de clădiri,
destinate următoarelor activităţi: Laborator de chimie, Birouri Ad-
ministrative, o singură clădire a fost destinată casieriei, locuinţa
directorului,
locuinţa celor doi directori
adjuncţi, locuinţa pentru
specialişti şi pentru
muncitorii calificaţi în
munci spacifice. Personal
tehnic-administrativ şi
contabil au fost încadraţi
150 salariaţi.
Pentru depozitarea
materiei prime care urma
ca să fie prelucrată şi
pentru depozitarea
produselor finite, rafinăria
dispunea de zece tancuri
(rezervoara foarte mari).
Despre instalaţiile de
prelucrare ar putea vorbi
numai un specialist în
materie.
Pentru desfăşurarea în
condiţii optime a întregului proces tehnologic, Rafinăria avea centrală
proprie telefonică cu legături interne la fiecare secţie şi la fiecare loc
de muncă, începând de la portar până la cei 3 directori, precum şi la
locuinţele specialiştilor, pentru a se putea interveni urgent în caz de
avarii. Primul director a fost inginerul Singer Liptnak.
Pentru producerea energiei electrice necesare, atât la procesul
tehnologic cât şi la iluminat, au avut un dinam instalat, cu putere de
3000 volţi. în desfăşurarea pracesului de producţie, rafinăria avea
nevoie de mari cantitălţi de apă. Aflându-se aşezată la distantă de 3-4
km până la albia Crişului Repede, s-a considerat că este mai economic
şi mai practic să sape puţuri de apă în incinta rafinăriei, înzestrate
fiecare cu câte o pompă mecanică şi conducte metalice până la
locurile de folosinţă. începând cu anul 1901 a rafinat anual cantităţi de
50000 tone uleiuri polare, materie folosită în industria aviatică şi la
alte maşini de mare fineţe. Materia primă pentru producerea şi
rafinarea acestor uleiuri, era adusă de la Minele Derna-Tătăruş şi de la
Brusturi, în butoaia de tablă subţire, folosind ca mijloc de transport un
Funicular aierian cu cablu pe distanţă de peste 30 lan. De asemenea,
din ţiţeiul adus cu convoaiele de trenuri cisterne din România - judeţul
Prahova, produce anual câte 70000 tone de mai multe sorturi de
benzină şi petrol precum şi parafină din care zilnic producea mii de
lumânări diferite mărimi. In perioada
respectivă, lucrau la rafinărie 1700-1800 de muncitori. Zilnic
intrau pe liniile ferate din incinta Rafinăriei câte două-trei
garnituri de trenuri cu vangoane cisterne aducând materia
primă şi tot atâtea ieşeau încărcate cu produse finite, remorcate
pe liniile de garaj din staţia Tileagd. Pentru efectuarea cestor
manevre, Rafinăria poseda în inventarul propriu o locomotivă şi
personal autorizat în efectuarea acestor manevre. Staţia de cale
ferată Tileagd poseda un pod rulant cu care se putea schimba
diracţia de mers a locomotivelor care veneau din diferite direcţii
şi care se dorea ca să se întoarcă pe aceiaşi rută de mers.
Produsele realizate de această Rafinărie, după satisfacerea
nevoilor interne ale Ungariei şi-au găsit piaţă de desfacere în
Germania şi în Elveţia. Durata de funcţionare a acestui colos
industrial a fost numai de 30 de ani întrucât, după terminarea
primului război mondial şi alipirea Ardealului la vechiul Regat,
Statului Român nu i-a fost rentabil să transporte ţiţeiul cu
trenurile de marfă la Tileagd, distanţă de 600 km când avea
rafinării chiar în zona de extragere a materiei prime din Valea
Prahovei. Ca urmare, începând cu anul 1923 au început
demolarea tuturor instalaţiilor şi au fost transportată timp de 4-
5 ani cu trenurile de marfă la Ploieşti. Au rămas numai cele 7
coşuri mari de fum ale fostelor cazane, care au mai dăinuit 30-
40 de ani, ţinând trează nostalgia supravieţuitorilor care şi-au
câştigat existenţa acolo.
Pe terenul eliberat de instalaţiile rafinăriei, au rămas
câteva gropi cu reziduri vâscoase petroliere, derivate din
procesul de producţie. Câţiva întreprinzători locali au ştiut cum
să le valorifice şi pe acestea. Rezidurile se pretau foarte bine la
unsul osiilor căruţelor de transport, iar căruţaşii care foloseau
această grăsime cu proprietăţi de a uşura învârtirea roţilor şi a
prelungi viaţa osiilor, iau dat denumirea de „DOHOD".
Ar mai fi ceva de arătat în legătură cu fosta Rafinărie de
produse petroliere din Tileagd. Câţiva ani la rând după
demolarea instalaţiilor uzinale, a putut fi văzută plimbându-se
pe trotuar în faţa imobilelor din incinta fostei rafinării o barză
(sau bărzoi) având toate penele impregnate cu reziduri de
produse petroliere. Nu s-a ştiut cum a reuşit ca să facă această
performanţă. Cert este faptul că suratele ei migratoare au
exclus-o din comunitatea lor când au plecat în ţările calde, din
cauza costumului „indecent" pe care îl purta. Tot atât de
adevărat este faptul că barza exclusă din „Tribul" ei, pur şi
simplu s-a domesticit. Nu se ferea de oamenii cu care sa întâlnit
în plimbările ei de rutină. S-a aşezat pe lângă locuinţele din
incinta fostei rafinării care au rămas locuite de către foştii
chiriaşi. Toţi locatarii o iubeau şi o copleşeau cu atenţiile lor,
asigurându-i hrană tot timpul şi loc de adăpost în timpul
sezonului rece. Curiozitatea consta şi în faptul că avea
personalitate şi se plimba în public ca un locatar cu drepturi
egale. Eu care scriu aceste rânduri, copil fiind în acea perioadă,
am văzut-o de mai multe ori, când
mă ducea taică-meu cu căruţa la moară sau la târgul
săptămânal care avea loc în zilele de vineri.

UZINA DE IMPREGNAT TRAVERSE C.F.R. TILEAGD

Uzina de Impreganat traverse pentru calea ferată din.


Tileagd, are un trecut şi o istorie de 98 de ani, istorie care cred
că merită ca să fie cunoscută de către cititori. A fost construită
de către statul Ungar în anul 1906 pe o suprafaţă de 17 hectare
pământ, câmp deschis, suprafaţă în care era cuprină şi terenul
de depozitare a materialului lemnos. Este izolată şi în prezent, la
o distanţă de 2 km de aşezările omeneşti care o înconjoară. Este
la Est de Staţia CFR. - distanţă 1,5 km şi 220 metri Sud de linia
căii ferate Oradea-Cluj.
Capacitatea de producţie iniţial a fost 2 cilindri de
impregnare având fiecare zece metri lungime. Instalaţii
concurente la procesul de praducţie avea două pompe de
injecţie cu randament redus, un cazan de aburi cu ţevi
fierbătoare de 100 cai putere, marca „Szimonisz Lancz", zece
vagoneţi metalici cu braţe curbate şi trei tancuri - rezervoare
mari pentru depozitarea materialului de impregnare (păcură
creozat şi cuprinol).
In incinta uzinei, Administraţia Căilor Ferate Ungare a
construit trei case de locuit, cu câte două apartamente. Fiecare
apartament avea două camere de 5/4 m., bucătăria de 5/3 m.
cămară de alimente de 5/2 metri şi pivniţă de 4/4 m. Casele
erau împrejmuite cu gard din şipci, dispunând fiecare locuinţă
de o grădină pentru zarzavat. La capătul fiecărei case era câte o
fântână cu pompă metalică de mână. în fiecare grădină au fost
sădiţi pomi fructiferi câte trei soiuri de meri, 3 soiuri de peri,
piersici şi pruni ringlot. La intrarea în fiecare locuinţă era câte o
verandă lângă care a fost sădită viţă de vie care producea
struguri de culoare neagră cu boabe mari.
în primii ani de activitate, uzina impregna anual câte 700-
800 de traverse în candiţii foarte grele, de muncă, având 120-
150 de muncitori.
După aplicarea Dictatului de la Viena în august 1940, Statul
maghiar a adus la uzina de inpregnat Tileagd două pompe de
vid performante şi un compresor de aier de una sută cai putere,
cu scopul de a îmbunătăţi procesul de impregnare a traverselor
şi a stâlpilor de telegraf. Ungurii nu au avuftimpul fizic necesar
ca să monteze aceste utilaje, până când le-a sunat ceasul
Istoriei şi graba a fost prea mare pentru a putea duce cu ei lăzile
de conservare în care se găseau utilajele.
Pe data de 22 martie 1948, în circumstanţe nu tocmai
favorabile pentru mine, eu care scriu această carte, m-am
transferat cu serviciul de la Direcţia
Regională CFR. Cluj la Uzina de Impregnat Tileagd. Aici l-am
găsit în postul de director pe domnul Groza Gavril şi cele 3
utilaje importante în lăzile de conservare îmbibate în valvolină.
Mărturisesc cu toată răspunderea că Domnul Groza Gavril a fost,
unul dintre oamenii cu cea mai înaltă valoare morală şi
profesională pe care i-am cunoscut în viaţa mea. Binecuvântată
să-i fie memoria!!! Nu a posedat diplomă de inginer, dar a
valorat mai mult decât 3 ingineri constructori de maşini la un
loc. Cinstea şi modestia care l-au caracterizat, au depăşit
limitele normalului, în luna mai 1948, a turnat fundaţiile şi a
montat cele două pompe de vid, cu muncitorii, existenţi în
uzină, fără macara, folosindu-se de pârghii din material lemnos
pentru ridicarea şi aşezarea pieselor grele la locul potrivit.
Pentru montarea compresorului de aier, care avea peste
200 piese în componenţă, lipsindu-i planul de construcţie, s-a
cerut de la Ministerul Căilor Ferate Bucureşti oameni cu
pregătire de specialitate. Au venit trei ingineri constructori de
maşini dar nici unul din ei nu şi-a asumat răspunderea când au
văzut complicatul „Colos" de metal reîntorcându-se la Bucureşti
ca nişte neputincioşi.
Domnul Groza Gavril cunoştea bine limba maghiară. A făcut
o adresă redactată atât în limba română cât şi în limba
maghiară, cu acelaş conţinut, adresată Ambasadei Ungare din
Bucureşti, prin care cerea ca să ne dea planul de construcţie a
compresorului, arătându-i caracteristicele. Adresa respectivă am
scris-o eu la maşină şi tot eu m-am deplasat cu ea la Bucureşti
la Ambasada Ungară. Diplomatul ungur, foarte politicos şi
operativ ni-a dat un răspuns scris în sensul că ceea ce solicitam
noi constituie un „Secret de serviciu" al Statului Ungar şi că nu
ni se poate satisface cererea, (era de aşteptat un asemenea
răspuns). Domnul Groza Gavril când a văzut răspunsul negativ
al nemulţumiţilor noştri vecini, a supus: „Mai dăi dracului!", am
să-l montez şi fără plan! Şi-a îmbrăcat halatul gri-albastru de
lucru, şi-a suflecat mânecile ca să nu-1 incomodeze şi s-a,
apucat de treabă, tot cu muncitorii din uzină şi fără macara. Cu
răbdare, cu multă chibzuinţă, cu principala grijă, de a-şi proteja
şi feri muncitorii de accidente, a reuşit ca să monteze perfect
gigantul şi complicatul utilaj de o suta de cai putere şi cu o
puzderie de piese componente. Odată montat şi cuplat la
instalaţiile de impregnare, cu forţa acastuia, fiecare traversă
introdusă în cilindrul de inpregnare, trebuia ca să absoarbă 20-
21 kilograme de soluţie în amestec.
In cursul anului următor, domnul Groza Gavril a mai
construit un cazan de aburi cu ţevi fierbătoare, marca Szimonisz
Lancz tot de 100 cai putere, după care s-a trasfsrat la Depoul de
locomotive CFR. Oradea pe post de Şef atelier de reparaţii.
La conducerea Uzinei de impregnat Tileagd, a numit
ministerul un „Putregai" care se numea Emil Protopopescu, fost
secretar de partid pe minister, un beţiv
Impregnarea traverselor la calea ferata
Pentru a i se mari rezistenta in limp, traversa de lemn pe care se fixează şinele,
respectiv calea de rulare a trenului, se impregnează cu o substanţa care sa o protejeze,
in special in condiţii de umiditate. Aceasta "invenţie" datează aproape de cand s-a
născut calea ferata...
In prezent, la noi, impregnarea traverselor se face in cadrul unor
umtati dm subordinea Companiei Naţionale de Cai Ferate CFK - SA,
care asigura necesarul solicitat atat io activitatea de reparaţii si
întreţinere, cat si pentru lucrările noi.
/■'_____.—'■ Centrele unde este organizata si se
realizează impregnarea
r? Km nrrfi f, rr-lfmfHl traverselor fac parte din secţiile de Linii ale unor regionale CF,
| .---------x . f astfel:
• in cadrul Regionalei CF Bucureşti, Secţia L 4 Ploieşti
(Atelierul din Ploieşti
Vest);
- in cadrul Regionalei CF Cluj, Secţia L 4 Oradea
(Atelierul din Tileagd);
- in cadrul Regionalei CF lasi. Secţia L 5 Suceava, in
conformitate cu prevederile din STAS 9.302/5/90, impregnarea traverselor la
presiuni diferite se realizează cu ulei de creozot, in amestec cu un diluant
petrolier. Durata de serviciu a traversei in cale se prelungeşte astfel pana la 28 de ani -
pentru lemnul de fag si pana la 32 de ani - in cazul celui de stejar si cer. In prezent,
uleiul de creozot este achiziţionat de la Combinatul Siderurgic Galaţi.
Calitatea lemnului din care este făcuta traversa este un element
important pentru realizarea unei impregnări corespunzătoare
standardelor. Pentru aceasta, salariaţii Serviciului de Calitate din cadrul
CFR - SA efectuează recepţia traverselor la furnizorii abilitaţi. Apoi,
dupa sosirea materialelor la atelierele de impregnat, se mai face o
recepţie, dupa care traversele apte pentru folosirea in cale sunt
aşezate in stive, pentru uscarea naturala. Pentru ca nivelul umidităţii
sa atingă 25%, conform standardului, perioada in care acestea stau in aer liber variază
de la sase luni pana la un an si jumătate.
Dupa uscare, urmează operaţia de balotare; adică, la capetele
traversei se fixează o platbanda, operaţie care impiedica, mai târziu,
craparea. In continuare, traversele se asaza pe vagoneti si vagonetii, pe
platforme rulante si se aduc in fata cilindrilor de impregnare; in cilindri
sunt introduşi numai vagonetii. Dupa închiderea capacelor, se face vid
in interior si apoi se introduce amestecul de impregnare sub presiune,
Io o temperatura foarte inalta (circa 95°C). Este cunoscuta (teoretic)
cantitatea de substanţa care va fi absorbita de o traversa si este cunoscut si numărul de
traverse introduse in cilindru, putandu-se astfel stabili, tot teoretic, cantitatea de
substanţa ce urmează sa fie consumata. Acest lucru se urmăreşte, practic, pe nivela
recipientilor in care este depozitata substanţa si, cand cele doua cifre (teoretica si
practica, citita) coincid, adică dupa circa sase ore, operaţiunea se opreşte, cilindrii sunt
Dupa o perioada de viata, traversele isi pierd calităţile obţinute prin impregnare. Cand
goliţi si vagonetii
sunt scoase sunt scoşiele
din cale, afara. Sc iau probe din traversa pentru o se vedea gradul de
pătrundere in lemn a creozotului. La fag impregnarea trebuie sa atingă 30 mm, iar la
stejar minimum 5 mm. Daca nu sunt atinse aceste cote, se reia procesul tehnologic.

notoriu care, într-o deplasare făcută cu trenul accelerat la


Bucureşti, de la staţia CFR Oradea până la staţia CFR Ciucea a
băut la vagonul restaurant, nici mai mult nici mai puţin decât 4
litri de vin. După 3 luni de urgii, conducerea Ministerului 1-a
retras la. Bucureşti. în urma acestui balast, ministerul a numit
un nou director de uzină, în persoana lui Rădulescu Dumitru,
regăţean de origine, căsătorit cu 4 copii. Acest semidox, locuind
cu familia în una din locuinţele aflate în incinta Uzinei, vecin de
apartament cu lucrătorul Pitirici Ioan, a uitat de noua sa poziţie
în societate şi a făcut el ce a făcut până când a reuşit ca să
seducă soţia muncitorului care era o femeie drăguţă dar slabă
de înger. Aşa stând lucrurile, Pitirici Ioan -lucător de magazie,
mereu era trimis într-o delegaţie, la Depozitul de materiale CFR.
Cluj ca să aducă câte ceva piese, nu prea multe, ca să nu fie fie
prea greu. De câte ori pleca la Cluj, chiar şi de două ori
săptămânal, era o înţelegere ca să facă semn cu mâna soţiei din
tren, că doar linia ferată era la numai o sută de metri distanţă
de locuinţa lor. Cineva însă, 1-a informat pe păcălit asupra celor
ce se petrece la el acasă când este plecat la Cluj. „Lumea a fost,
este şi va fi rea" în

142
aceste situaţii delicate. Năcăjitul nu reacţionează de moment în
nici un fel. Când este trimis din nou după materiale la Cluj, face
salutul convenţional din tren şi coboară la Halta Tilechiu, doi km
distanţă de locuinţa lui. Vine pe jos, pe lângă calea ferată până
în grădina casei lui şi stă cu răbdare la pândă în bălării. Când a
intrat amorezul în casă, îndreptăţitul a ieşit din ascunzătoare cu
o furcă de fier în mână. I-a găsit în flagrant, dezbrăcaţi, fiind că
era cald şi exercitându-şi plăcerile. Directorul amorez a primit o
bătaie soră cu moartea. în primul rând i s-a spart capul, pentru
că de acolo pleca prostia, apoi i s-a rupt o mână şi 3 coaste. Din
casa de „plăceri nepermise", mai puţin stimatul director a fost
dus cu o ambulanţă la spitalul Judeţean Oradea. Aici i s-a
terminat, mandatul de director al uzinei de Impregnat.
Al patrulea director, în perioada celor 5 ani cât am lucrat eu
la Uzina de Impregnat CFR. Tileagd, a fost Szabo Constantin
care a venit prin transfer, din funcţia de Şef-Atelier la Atelierele
CFR. Cluj. Era căsătorit şi avea doi copii înscrişi la şcoală în Cluj,
avea locuinţă cu gaz metan tot în Cluj. Ca urmare nu şi-a adus
familia ca să lucuiască în incinta Uzinei de Impregnat Tileagd. I
s-a aprobat ordin de serviciu pentru, locuinţă pe distanţa
Oradea -Cluj (bilet de călătorie gratuit), în perioada respectivă
1950-1953, economia naţională avea mare nevoie de traverse
pentru calea ferată. în aceaste circumstanţe, noul director
Szabo Constantin a dat dovadă de un bun gospodar. în 1951, a
cerut şi i s-a aprobat de către Minister fond de investiţii în
vederea montării celui de al treilea cilindru de impregnare,
respective creşterea cu 50% a producţiei de traverse
impregnate. S-a făcut comandă fermă la I.C.S.H. Hunedoara
pentru executarea lucrării. în acea perioadă de dezvoltare a
economiei naţionale, I.C.S.H. Hunedoara era foarte solicitat
pentru prestări de sevicii de către multe întreprinderi din ţară.
Ca urmare, pentru a nu se pierde fondul de investiţii aprobat, cu
valabilitate până la finele anului în exerciţiu, domnul Szabo
Constantin a fost nevoit ca să facă multe deplasări la
Hunedoara pentru a urgenta executarea comenzii făcute.
Lucrarea a fost terminată în termenii prevăzuţi cel de al treilea
cilindru de impregnare a fost montat cu succes, iar producţia a
crescut în aceaşi măsură. Pe parcusul anilor, după ce am
părăsit, eu Uzina, s-au mai făcut şi alte îmbunătăţiri tehnologice
care au condus la reducerea efortului fizic al muncitorilor. în
anul 1957 s-a construit, un transbordor mecanic cu sarcina de
35 tone forţă, activat electric iar în anul 1958 s-a construit o
rampă de încărcare, având sarcina de a reduce cu 80% efortul
fizic al muncitorilor. A mai fost amenajată şi dată în folosinţă
baia comună a muncitorilor. Din păcate, astăzi toate acestea au
devenit istorie. S-au epuizat pădurile, s-a trecut la fabricarea
traverselor din beton armat, Uzina de impregnat devenind un,
obiect de decor. Trist este şi faptul că ceia ce a rămas arată
jalnic din lipsa unui gospodar responsabil.
In ziua de marţi 21 septembrie 2004, m-am deplasat la
Uzina de Impregnat CFR. Tileagd, după 51 de ani şi am văzut un
tablou sumbru, demoralizator: spaţiu de depozitare a
materialului lemnos pustiu, plin de bălării, calupii din beton pe
care se aşezau cândva în mod ordonat travesele erau
împrăştiaţi în dezordine, ca la o casă fără stăpân. Locuinţele de
serviciu din incinta Uzinei degradate în mod deplorabil, bălăriile
în jurul lor ajungeau până la straşinele caselor, deşi se vedea
perdele la geamuri, ceia ce se presupune că erau şi locuite.
Fosta clădire administrativă, construită după anul 1946, era fără
uşi şi fără ferestre. în perioada anilor 1948-1953 când am lucrat
la uzină, aici erau birourile directorului, contabilului şef,
contabilitatea, planificarea şi personalul administrativ. Dintr-o
pădure de pomi fructiferi de altă dată, mai erau doi meri uscaţi
şi nimic mai mult. Ba da! Bălării cât puteai cuprinde cu ochii. în
toată uzina nu am găsit decât două domnişoare într-un birou.
Acestea nu au putut să ne informeze cu nimic numai cu faptul
că directorul tocmai a plecat din birou. în orice caz, după ceia ce
am văzut, şeful sau directorul uzinei, orice titulatură ar avea,
după opinia mea nu are spirit gospodăresc nici de două piţule!
Doi bani ar fi prea mult spus. Şi când te gândeşti că poate
visează şi la un fotoliu de parlamentar.
Aşa după cum am mai amintit, la sfârşitul secolului al XVIII-
lea începutul secolului al XIX (-lea, după darea în folosinţă a
liniei ferate Oradea-Cluj, în jurul gării Tileagd au luat fiinţă o
mulţime de fabrici cu volum de activitate mai redus, după cum
urmează:
1. - în 1874 s-a pus bazele întreprinderei de asfalt şi de gudron
având materia primă pentru producţie Bitumul transportat cu un
funicular aerian de la minaDerna Tătăruş şi de la Brusturi, 30
km distanţă.
2. - Fabrica de Cărămizi arse „Kâllay" cu resurse locale de
producţie.
3. - Fabrica de Ţigle „Mellchner Norbert şi fraţii".
4.- Fabrica de îngrăşăminte chimice „Kollâr Miklos şi asociaţii"
fondată în
anul 1897.
5. - Fabrica de Industrie chimică „Sători Moor" fondată în anul
1880.
6. - în anul 1898 a luat fiinţă o fabrică de spirt pe domeniile
grofului Brakfeld (care mai târziu şi-a luat numele de Telegdi.
Tot pe domeniile acestui grof s-a construit o moară de piatră
sistematică şi o presă de ulei comestibil din floarea soarelui,
pusă în funcţiune cu turbile acţionate de apele Crişului Repede.
7. - Moara de piatră sistematică din Uilacul de Criş, a fraţilor
Gliick Neaumann şi Istvân care funcţionează şi în prezent cu
ajutorul turbinelor instalate pe albia Crişului Repede.
Toate fabricile de la Nr. 1 la Nr. 6 au falimentat în perioada
anilor 1929— 1933 datorată crizei economice care a cuprins
toată ţara. Au rezistat acestei
crize economice Fabrica de cherestea „La Roche" şi Uzina de Impregnat
traverse CFR.
Banca de Credit şi schimb valutar înfiinţată în anul 1890, a falimentat în
anul 1930 ca urmare a intrării în conversiune a datoriilor agricole.

FABRICA DE CHERESTEA TILEAGD

Cum a luat fiinţă această fabrică de cherestea? Un întreprinzător cu


numele Vitenberg din Oradea, a organizat mai multe centre de exploatare
forestieră, ocupându-se cu tăierea sistematică a pădurilor din Judeţul Bihor. La
data de 7 septembrie 1870, odată cu inaugurarea dării în folosinţă a căii
ferate Oradea-Cluj, a venit la Tileagd pentru descoperirea de noi posibilităţi de
afaceri, Tileagdul fiind cunoscut ca un oraş în plin progres. Nu sunt cunoscute
motivele pentru care şi-a vândut întreaga avere unei firmew patronată de o
Bancă Elveţiană, având denumirea „La Roche".
In anul 1903, firma „La Roche" a pus bazele Fabricei de Cherestea
amplasând-o între linia de cale ferată Oradea-Cluj şi valea Meghişei, care
desparte hotarul localităţii Tllecuş de hotarul Tileagdului.
Din materialul, scris de către scriitori unguri: Săsa Kălmăn din anul 1904-
1958, Varga Ârpâd 1951-1994 şi Kupân Ârpâd, rezultă că în anul 1910 această
fabrică avea instalate 8 gatere şi lucra cu mai multe sute de muncitori. In
incinta fabricei erau construite 120 de locuinţe pentru muncitorii calificaţi. Tot
scriitorii mai sus amintiţi au consemnat că în anul 1912, firma „La Roche" din
Tileagd s-a asociat cu exploatatorul forestier „Darvas Imre" din Dobreşti însă,
acţionarul principal şi conducătorul întreprinderii a rămas firma elveţiană „La
Roche" care s-a înregistrat la Camera de Comerţ cu denumirea „La Roche-
Darvas", firmă cu care a funcţionat până la data naţionalizării tuturor
mijloacelor de producţie de către Regimul Comunist când i s-a dat numele de
U.I.L. După anul 1989 până în anul 2001 şi-a reluat numele iniţial. In anul
1912, Darvaş Imre şi-a adus din Dobreşti un număr mare de muncitori
calificaţi şi personal tehnic-administrativ, de unde a condus o firmă de
Exploatare forestieră. In primii ani de producţie au exportat câte 12.000
vagoane de cherestea anual pe bază de comenzi ferme în Austria, Polonia,
Elveţia, Anglia şi Franţa.
In anii 1934-1936 când eu am lucrat la fabrica de cherestea Tileagd,
primele 4 luni ca muncitor necalificat în hala mare cu gatere şi ferestraie
circulare, program de lucru de la 6 dimineaţa până la ora 18 seara, cu repaos
pentru masă de două ore, fiind retribuit cu 18 lei salar net pe zi. Un an şi
jumătate am lucrat în

146
calitate de strungar cu 22 lei pe zi de zece ore efectiv lucrate. în
această perioadă, trăită şi verificată de mine, în hala mare erau
instalate 5 (cinci) gatere şi nu era spaţiu unde ar fi fost instalate
încă 3 gatere despre care aminteau cei treiscriitori unguri mai
sus amintiţi. Din aceste cinci gatere funcţionau permanent 4, iar
al cincilea numai facultativ. Şef de secţie aici era tehnicianul
Kolar Şandor, iar la imensul depozit de buşteni şi de cherestea
prelucrată, aşezată în stive pentru uscare, Şef de Secţie era
Kolar Karoly, frate cu primul. Ori de câte ori se întâlneau, aveau
prilej de ceartă pentru neconcordanţă privind utilizarea spaţiului
de depozitare. Dialogurile şi cearta se purta în limba maghiară.
Când certurile luau proporţii, se înjurau urât de mamă. Fiecare
terfelea partea de mamă a celuilalt frate. Kolar Sandor era mai
în vârstă, o fire nervoasă şi foarte impulsivă, îşi dădea multă
importanţă şi îşi asuma responsabilităţi exagerate.
La Nord de hala mare cu gatere şi ferestraie circulare, erau
construite din beton armat două bunchere cu dispozitive de
închidere ermetic. Unul din aceste bunchere era dotat cu
instalaţii de aburi supraîncălziţi cu temperaturi de peste 100
grade celsius. Aici se stivuiau scânduri proaspăt prelucrate din
lemn de fag, fără cioturi, cu anumite dimensiuni, aduse direct
de la gatere, trecute prin ferestraiele circulare, se închidea
ermetic, se dădea drumul la abur şi se ţinea 24 de ore sub
presiune. Materialul lemnos era de esenţă „fag". Când se
introducea

Panorama Fabricei de Cherestrea „La Roche-Darvas" din Tileagd, închisă din


anul 2001, din lipsă de materie primă. (S-au epuizat pădurile de odinioară.)
scândura în buncher avea culoarea albă, iar după 24 de ore
primea culoarea cafelei bine prăjite. Acest material lemnos era
ca să fie supus la un lung proces tehnologic până să ajungă la
un produs finit, adică până când urma ca să devină mobilier de
cameră, de la piscine sau de la grădini de vară.
La Nord-vest de hala mare se găsea o construcţie care
acoperea un cazan de aburi gigant, 225 de cai putere, cu
ajutorul căruia se punea în mişcare toate instalaţiile fabricei,
acţionate prin curele mari de transmisie. Lângă cazanul de aburi
era montat un Dinam electric de 1000 kilovaţi care asigura
energia electrică în toată fabrica şi pe terenurile de depozitare,
inclusiv locuinţele muncitorilor din incinta fabricei. Combustibilul
pentru cazane era asigurat din rumeguşul produs de cele 5
gatere în funcţie.
La sud de hala mare se găsea o altă hală mai mică care
adăpostea maşinile prelucrătoare ale lemnului ca: Freze,
strunguri de diferite mărimi, rândele mecanice, ferestraie
circulare mici de mare fineţe, polizoare şi maşini care
confecţionau, sau mai exact spus finisau parchetul pentru
duşumelele din locuinţe. Din gama de lucrări executate în
această hală, rezultau mai multe tipuri de mobilier uşor; scaune
cu speteze, şezloane cu pânză, mese cu picioare strunjite la
strung şi lustruite cu diferite lacuri. Tot aici se lucra cu
substanţe chimice inflamabile, care se foloseau la lustruirea
pieselor ce urmau să fie asanblate în diferite tipuri de mobilă.
Această Secţie a luat foc şi a ars în întregime, în perioada
celui de al II-lea război mondial când întreaga fabrică a fost
rechiziţionată. în anul 1943 de către Germania Hitleristă şi
transformată de către „Luftwafhte", în uzină de război,
producând hangare pentru avioane. Avea un Comandament
german şi lucra cu oameni deportaţi din teritoriile ocupate de
nazişti.
Celelalte activităţi au funcţionat normal până în anul 2001
când şi-a încetat activitatea din lipsă de materie primă. Aici au
lucrat câte 450-500 de oameni din localităţile apropiate:
Tileagd, Călătani, Poşolaca, Tilecuş şi Tilechiu. Marea majoritate,
circa 70% erau din Tilecuş.
Cele 120 de locuinţe puse cândva la dispoziţia muncitorilor
calificaţi, construite prin anii 1903-1906, au dispărut de mult
timp, din peisaj.

FABRICA DE MOBILĂ TILEAGD

Fabrica de mobilă din Tileagd a luat fiinţă în anii 1930-1931,


fiind aşezată pe vatra fostului atelier mecanic de tâmplărie a lui
Velko Iozsef. Acest atelier, înainte de cel de al II-lea război
mondial s-a dezvoltat în aşa măsură că a lucrat cu

148
100 (una sută) de muncitori. în perioada războiului, datorită
influenţei stării de război la care participa şi Ungaria sub regimul
hortist, şi-a redus considerabil activitatea, ajungând ca să
lucreze numai cu 20 de muncitori.
După actul de naţionalizare a tuturor mijloacelor de
producţie din anul 1948, fostul atelier a cunoscut o dezvoltare
spectaculoasă, devenind fabrică înzestrată cu maşini de înaltă
productivitate, asigurând mecanizarea procesului de producţie
în procent de 90%, la operaţiunile de şlefuire, frezare, băiţuire,
vopsire şi lustruire a mobilei. în perioada anilor 1971-1975 s-au
făcut investiţii de 9.000.000 (nouă milioane) lei în banii de
atunci, pentru procurarea de maşini şi agregate moderne,
înlocuindu-se aproape în întregime utilajele vechi cu randament
scăzut. Cu această înzestrare, producţia globală a crescut la
52.000.000 lei, iar mobila fabricată anual s-a ridicat la valoarea
de 49.000.000 lei, din care a fost destinată exportului mobilă în
valoare de 48.000.000 lei. Numărul total al muncitorilor în anul
1975 a fost de 393 iar câştigul mediu lunar a fost de 1676 lei.
în timpul regimului comunist sa lucrat planificat şi se depunea
eforturi ca prevederile de plan nu numai să fie îndeplinite, dar
trebuia să fie şi depăşite. Astfel, planul pentru perioada 1976-
1980 prevedea ca producţia globală a fabricei de mobilă să
crească la 107.000.000 lei faţă de 45.000.000 lei cât a fost în
anul 1976, iar producţia marfă să crească de la 38.000.000 lei la
95.000.000 lei. Numărul muncitorilor s-a prevăzut ca să crească
până în anul 1980 la 500 de persoane faţă de 393 câţi erau în
anul 1976. Până la finele anului 1980, producţia globală
industrială a crescut cu 57,24%, iar producţia marfă a crescut cu
40,75%.
în acest cincinal s-a prevăzut construirea unei noi capacităţi de
producţie, respective creşterea spaţiului productiv cu 12.000
metri pătraţi, construirea unei termocentrale şi a unui spaţiu de
depozitare a producţiei finite cu o suprafaţă de 1.200 metri
pătraţi. S-a prevăzut de asemenea măsuri pentru aprovizionarea
cu apă potabilă, lucrări de canalizare şi a grupului social.
Piaţa pentru desfacerea producţiei fabricei de mobilă
Tileagd s-a găsit atât în Europa de Est (Uniunea Sovietică,
Cehia, Slovacia, Ungaria) cât şi în ţările Europei de Vest ca:
Germania, Franţa, Italia, Islanda ducând faima măiestriei şi
hărniciei populaţiei Tileagdului pe întregul mapamond.
Fabrica de Mobilă din Tileagd, îşi mai menţine ritmul şi
cadenţa în care a fost obişnuită să meargă, chiar dacă este
vorba de o viteză ceva mai redusă ca în timpul când totul era
planificat după alte reguli. Astfel, la data redactării acestei
monografii, această fabrică lucrează cu 300 de muncitori
calificaţi, execută lunar o producţie de mobilă în valoare de
200.000 Euro (7.234.000.000 lei, Şapte miliarde două sute
treizeci şi patru milioane). Are piaţă de desfacere pentru 99%
din producţie în Germania, Cehia, Slovenia şi Elveţia.

150
SECŢIA DE COVOARE PERSANE DIN TILEAGD

Faima hărniciei populaţiei din Tileagd au dus-o peste hotare


nu numai produsele fabricate de mobilă, dar în acelaşi timp şi în
aceiaşi măsură hărnicia şi iscusinţa femeilor care au îmbrăţişat
arta lucrului de mână, la creierea unei mare diversităţi de
covoare din lână cu modele de culoare armonios îmbinate.
Secţia de covoare din Tileagd a luat fiinţă în luna martie 1955,
în cadrul Cooperativei „Arta" Crişana. De la înfiinţarea acestei
secţii şi până în anul 1980, producţia de covoare a crescut în
mod continuu, pe baza comenzilor primite atât din ţară cât şi
din exterior, realizându-se anual o producţie de 1800 m.p., cu
94 muncitoare în secţie plus 26 la domiciliu. Valoarea producţiei
anuale s-a ridicat la peste 3.000.000 lei în valoarea banilor de
atunci. Covoarele persane din Tileagd au fost solicitate de
Anglia, Germania, Elveţia şi altele. Din păcate, această
îndeletnicire, creatoare de frumos şi de calitate şi-a încetat
activitatea după anul 1990, din lipsă de comenzi la preţurile de
producţie, iar pe de altă parte Industria textilă a lansat pe piaţă
covoare din material sintetic, aspectuos decorativ şi la un preţ
de cost mult mai redus faţă de cele produse manual.

CÂTE CEVA DESPRE TRANSPORTURI


SI COMERŢ ÎN VATRA TILEAGDULUI

Să reamintim din nou că pe data de 7 septembrie 1870 s-a


dat în exploatare linia ferată Oradea-Cluj. După acest eveniment
major, în Tileagd, care era cunoscut ca citadela grofilor şi a unui
mare număr de personalităţi nobiliare, oameni cu funcţii înalte
în aparatul de Stat Austro-Ungar, au început să apară o mulţime
de obiective industriale, unele mai importante decât altele.
Odată cu darea în exploatare a întreprinderilor, s-au intensificat
şi transporturile care au asigurat baza materială a desfăşurării
procesului de producţie. Transporturile pe calea ferată cu
destinaţia liniilor de garaj din staţia CFR. Tileagd, au cunoscut o
dezvoltare fără precedent. Sute de vagoane lunar cu buşteni de
fag, stejar şi brad pentru fabrica de cherestea; sute de vagoane
lunar cu cherestea expediată din fabrica de cherestea, sute de
vagoane lunar cu traverse de lemn pentru uzina de Impregnat
Tileagd, sute de vagoate lunar, cisterne cu ţiţei pentru rafinăria
de Petrol din Tileagd în cei 32 de ani cât a funcţionat. Deşi o
repet, trebuie ca să o repet că transportul de diferite materiale
pentru unităţile industriale din Tileagd, au avut aşa mare
importanţă încât a fost necesar ca în prelungirea liniilor de garaj
ale staţiei să, se monteze un pod rulant cu şine normale de cale
ferată, pentru a putea

151
schimba direcţia de mers a locomotivelor. La dezvoltarea
transporturilor în Tileagd au contribuit şi celelalte 7 fabrici mai mici pe
care le-am mai amintit, fiecăreia necesitându-i specificul ei de
transport. Datorită acestui volum mare de transport, Staţia CFR.
Tileagd şi-a mărit considerabil capacităţile de garare, ajungând să aibă
8 linii pentru gararea vagoanelor cu mărfuri şi o rampă de încărcare
de peste 100 metri lungime, ridicată cu zid din beton armat până la
nivelul uşilor vagoanelor de marfă. Păcat că în prezent nu-şi mai are
semnificaţia şi importanţa deosebită pe care a avut-o. A rămas numai
istoria care ne îndemnă să gândim: „CINE AM FOST IERI... CINE
SUNTEM AZI... ŞI CINE VOM FI MÂINE".
Tileagdul, în ultimele două decenii a mai avut un Şantier de Drumuri şi
Transporturi care s-a desfiinţat în anul 2002.
Despre comerţ se poate vorbi tot la „Timpul trecut". între anii
1880-1940 Tileagdul a avut un comerţ prosper, practicat de
numeroasele familii de evrei stabilite în localitate, până la vânarea lor
de către regimul hortist şi trimiterea spre camerele de gazare. în
prezent, nu mai este nici un evreu în Tileagd. Mai sunt câteva A.B.C.-
uri care asigură populaţia cu mărfuri strict necesare pentru existenţă.
La data actuală şi privind lucrurile în perspectivă, Tileagdul are resurse
materiale care trebuiesc valorificate cu ajutorul populaţiei, iar pe
măsura creşterii puterii economice a comunei, Primăria, în frunte cu
primarul şi de Consilieri, are în vedere realizarea următoarelor
obiective:
Domnul Gheorghe Groza - Primar al Viceprimar al Tileagdului, la
comunei Tileagd la al Il-lea mandat, primul mandat. Are ca pregătire
are Facultatea de Drept şi Licenţa Institutul Agronomic şi o
Academiei de Poliţie experienţă în domeniu de 27
ani.
a) Introducerea gazului metan în localitate.
b) Urbanizarea localităţii prin lucrări de canalizare şi infrastructură,
c) Reabilitarea dealurilor viilor şi ridicarea la parametrii de
odinioară.
d) Acţiuni pentru înfiinţarea de microferme asociative în domeniul
agricol,
după modelul Olandez.
e) Incurajarea cu iniţiative în investiţii economice.
f) Obţinerea titlului de Oraş al Tileagdului, titlu care 1-a avut din anul
1692
până în anul 1950, când l-au desfiinţat comuniştii.
Bineînţeles că pentru realizarea acestor obiective trebuie
conştientizată întreaga populaţie, cunoscându-se proverbul care spune că
„O rândunică nu poate aduce singură primăvară".

FOLCLORUL LOCAL

Folclorul cuprinde producţiile muzicale, coreografice şi literare creiate


de oameni dealungul secolelor, putându-se considera un rod al înţelepciunei
colective.
Localitatea Tileagd, având titulatura de oraş începând cu anul 1692 şi
o populaţie preponderent maghiară, la fel satele Poşolaca şi Uilacul de Criş,
nu au moştenit şi nu au creiat folclorul care se găseşte din belşug în toate
satele cu

153
populaţie românească, sau preponderent românească de pe valea şi
terasele Crişului Repede. Din această ultimă categorie face parte în
prim plan Tilecuşul, urmat de Bălaia şi Călătani care au avut şi au o
populaţie numai românească. Aceste trei sate, aparţinătoare comunei
Tileagd, şi-au înbogăţit folclorul local pe tot parcursul sutelor de ani de
la aşezarea lor în comunităţi omeneşti (anul 1308), iar călătanii şi-au
adus zestrea lor folclorică cu o sută de ani în urmă, din satele comuriei
Aştileu, respective din Călăţea, de unde au venit pe actuala aşezare.
în general, folclorul reflectă viaţa şi mediul în care trăiesc oameni.
Creiaţiile folclorice locale abordează o mare varietate de teme
constituindu-se într-un adevărat COD al comportamentului oamenilor,
al educării etice al acestora. Creiaţiile folclorice redau cu multă fineţe
în imagini artistice, de o deosebită frumuseţe, dragostea de neam şi
de glie, dragostea de frumos, respingerea urâtului, dragostea faţă de
muncă şi hărnicie, de promovarea a optimismului, de încrederea în
victoria dreptăţii, iubirea părinţilor, a fraţilor şi a celor apropiaţi,
ajutorarea celor aflaţi în necaz, de aprecierea în mod just a binelui şi a
răului, de respingerea corupţiei, a lenei, a minciunei şi a infidelităţii.
Prin prisma acestor coordonate etice şi estetice ne vom opri pe
scurt la creiaţiile folclorice prilejuite de sărbătoarea Crăcinului, a Anului
nou, a Sfintelor Paşti şi ale altor sărbători mai însemnate de peste an.
Folclorul care are ca temă sărbătoarea Crăciunului, în prim plan este
umblatul cu Steaua şi cu Turca, însoţite de colindele: „O, ce Veste
Minunată", „Naşterea ta Cristoase", „Trei păstori se întâlniră" şi altele!
Grupurile care umblă cu Steaua, sunt formate din adolescenţi, iar
grupul care umblă cu „Turca" este alcătuit din bărbaţi de vârstă
medie, având în echipă un toboşar, un highighiş şi un dansator care
joacă dansul „Turcii". Acest grup, la casele oamenilor cu fete de
măritat, pe lângă colindele obişnuite, în mod obligatoriu se cântă şi
colinda fetei.
Colindele se plătesc cu un colac mare şi frumos rumenit şi cu
sume de bani mai mult simbolice. Se mai serveşte câte un păhărel
mic de palincă din prune, fâcându-se urări de sănătate şi de belşug în
anul care va veni. Unul din echipaj, se exprimă şi în versuri, dar mai
mult în proză, scoţând în evidenţă hărnicia gospodarului care i-a primit
în casă.

„Gazda noastră omenos,


Ne-a făcut un dar frumos ;
Dar acesta nu s-a făcut
Cum nouă, vouă vi se pare
Mergând la moară
Cu bota subsuoară, hârjonindu-se
Cu câinii oamenilor prin garduri.
Florica Simuţ, fiica lui Ilea Nioani Miculi de pe Cionc. O talentă cântăreaţă şi
păstrătoare a cântecelor din folclorul local, cântece care nu lipsesc de la
spectacolele Nunţilor din Tilecuş.

A prins la jug 4 boi bourei


în coame încârligăţei,
în coada coldoboţei şi s-a dus la arat.
A tras brazdă neagră semănând grâu roşu,
Ploaia l-a plouat, apa l-a muiat,
Soarele a ieşit, grâul s-ancolţit,
Mare a crescut, înalt cât trestia
la boabe cât mazărea.
Grâul înalt peste genunci
II făcură în mănunchi, din mănunchi făcură snopi, Din snopi
făcură cruci, din cruci făcură stog înaltul stogului cât înaltul
cerului Grosul stogului cât grosul pământului"
La încheirea acestor cuvinte cu tâlc spune:
„Rămâi gazdă sănătoasă că plătişi colinda noastră! La anul şi
la mulţi ani."
Redăm mai jos câteva colinde de Crăciun.

155
O, CE VESTE
MINUNATĂ

O, ce veste minunată
în Viflaeem ni s-arată
Astăzi s-a născut Cel
făr de-nceput Cum au
spus prorocii.

Că la Viflaem Măria
săvârşind călătoria,
într-un mic sălaş
Lângă-acel oraş
Născu pe Mesia

Pe fiul în al său nume


Tatăl 1-a trimis în
lume
Să se nască
Şi să crească
Să ne mântuiască
Vântul bate, nu-L răzbate

Nana LUCA din familia Petelint, de pe strada Bisericii, a doua valoroasă şi


talentată cântăreaţă a Tilecuşului, fidelă stilului tradiţional trăgănat. („Tragănă
nană tragănă, frunză de goron galbenă! că şi eu am trăgănat, frunză de goron
uscat.")

Neaua ninge nu-L atinge


Refren:
El e domnul nost cel Sfânt,
Domnul peste-ntreg
pământ Refren:

Si de-acum până-n vecie,


Mila domnului să fie
Refren:

SUS LA POARTA RAIULUI

Sus la poarta raiului, poarta


raiului, Paşte turma tatălui,
turma tatălui
Refren: Linu-i lin şi iară lin
Bate vântul frunza lin
Lin şi lin.

Dar la poartă cine sta, oare, cine sta?


Sta chiar Maica Precinsta, Maica
precinsta Refren:

Lângă Ea un legănel, legănel,


legănel Cu un copilaş în el, copilaş
în el Refren:

Copilaşul când plângea, puiul când


plângea
Maica sfântă-1 legăna, Maica-1 legâna
Refren: ... ,

Copilaşul când dormea, puiul când


dormea Maica Sfântă-L legăna, maica-L
legăna Refren:

157
CÂNTECE DE LEAGĂN

Nani, nani puişor Te culcă mama


cu dor Nani, nani, pui de peşte,
Eu te leagăn şi tu-1 creşte. «
Nani, nani, ochi de mure Că
mama mere-n pădure S-adune
ceva surcele S-aprindă focul cu
ele Să-ţi gătesc ţie mâncare Şi-i
mânca să te faci mare Să creşti
mare, mărişor, Să ne fie de
ajutor!

Nani, nani, puişor Să


creşti mare, mărişor, Să
ne fii de ajutor: Mamii d-
ajutor în casă Taţii d-
ajutor la coasă!

Nani, nani, pui de om, C-a


venit vremea de somn!

In toate satele româneşti de pe valea Crişului Repede, în


depresiunea Munţilor Pădurea Craiului şi a Munţilor Plopişului, Doinele
sunt numite „Hori". Hora îl însoţeşte pe om în toate activităţile vieţi lui.
Hora este mereu tânără şi nu moare niciodată. Hora redă în imagini
artistice, modul de viaţă al oamenilor, suferinţele şi bucuriile, tristeţea
şi speranţele, dragostea şi dorul de cei dragi, precum şi locul unde s-
au născut. Autorul, sau autorii anonimi, exprimă în versuri toate
aceste stări suflrteşti. Să redăm câteva din aceste expresii:

„Cui nu-i place horile Bată-l


supărările Că pe mine nu m-or
bate, Că eu le iubesc pe toate, Şi
horesc şi zi şi noapte Şi-oi hori
până la moarte Şi horile mi-oi hori
Pân-oi închide ochii.

158
Cine-a îndălit horile Fie-i
ochi ca florile Că horile-s
stâmpărare, La omul cu
supărare Că şi eu când
mă supăr Cu horile m-
astâmpăr."

Să ne oprim puţin la Hora miresei şi să-i pătrundem înţelesurile


de mare încărcătură emoţională, când îşi ia rămas bun de la cei dragi:

„Ia-ţi mireasă ziua bună de


la tată de la mumă, De la
fraţi de la surori De la
grădina cu flori.

Plânge-ţi fată părul tău Mila


de la taicâ-tău Plângeţi fată
coada ta, Mila de la maică
ta".

Sunt emoţionante şi versurile prin care, mireasa care pleacă de la


casa părintească îşi cere iertare de la părinţi:

„Iubitul meu tată dulce Vine


vremea şi m-oi duce. Mi-o
adus Dumnezeu mie Ceasul
de căsătorie. Iubitul meu şi
scump tată întinde-ţi tu
mâna dreaptă Şi din inimă
mă iartă.

Mulţumesc maică cu drag


De creşterea ce mi-ai dat Şi
de sfatul tău cel bun Până-n
ceasul meu de drum Şi de
toate-ţi mulţumesc Zile
bune îţi doresc".
Fata înstrăinată, ajunsă în alt sat, printre străini îşi cântă supărarea şi
dorul de mamă, după cum urmează:

„Oh ! măicuţă vai de mine,


Departe m-ai dat de tine
Departe maică, departe
Şapte dealuri ne desparte
Şi păduri de lemne tari, ne
vedem la zile mari"

Fata care sa măritat la îndemnul altora, cu un bărbat bogat pe care nu


1-a iubit niciodată:

„Mâncete focul nănaş, Cu


cine mă cununaşi Cu
cununa gardului Cu urâtul
satului.

Părinte sfinţia ta, Şaptezeci


de zloţi ţi-oi da Dacă mi-i
descununa."

HORA MIRESE

„Pană mândră-n colţul mesii


Mândru plâng ochii miresei
Lasă plângă săracii, Că ce-a
fost nu va mai fi. Plânge-ţi
fată coada ta, Traiul de la
maicăta, Plânge-ţi fată părul
tău Mila de la Tacă-tău. Hai
mireasă ia-ţi bineaţă Că se
face dimineaţă De la maică-
ta cea dragă De la frunză, de
la iarbă. De la tatăl tău cel
drag De la frunza cea de fag.

160
De la fraţi, de la surori
De la grădina cu flori.
De la feciorii din joc,
De la tir de busuioc.
De la fete din uliţă, De
la fir de lămâită.
Cântaţi tete şi horiţi,
Până sunteţi la părinţi;
Că dacă vi-ţi mărita,
Să cântaţi nu-ţi cuteza
Să nu v-audă soacra."

Poezia populară ne mai arată că dragostea este meritată numai


de omul care are calităţi deosebite, de frumuseţe interioară, dovedită
prin concordanţă între vorbă şi fapte, omul care spune şi face numai
fapte bune, astfel:

„Dragu-mi-i omul cuminte


La fapte şi la cuvinte Dragu-
mi-i prunul cu prune Şi omul
cu vorbe bune Dragu-mii
omul sfătos, Cuminte şi
drăgăstos."

Satirizarea celor cu deficienţe în conduită şi comportare, este


prezentă în toate creiaţiile populare, dar mai ales în strigături la joc
dumineca şi la petreceri la nunţi, pentru a crea o atmosferă de voie
bună.
Prin strigături sunt satirizaţi toţi aceea care fac lucruri respinse de
buna cuviinţă, ca de exemplu:

„Mândră-i nana cea roşită Cu


roşele din Potică (farmacie) Dacă
n-ar fi potica Oare ce-ar face
nana?

A vândut nana o găină


ca să-si ieie vaselină A
vândut nana cocoşu Ca
să-şi ieie sopon roşu Şi-
atâta s-o soponit Până
toată o îngălbenit.
Nana'naltă şi voinică
Doarme lângă mămăligă
Mămăliga ăerbe-n oală Ea
cu somnu se omoară".

Alt exemplu pentru bărbaţii leneşi, fumători şi beţivi:

„Bată-l focu de bărbat Că e tare


blestemat Eu lucrez la sapă-n
soare El bea-n crâşmă la răcoare"

Alte versuri rostite sau cântate în momente de tristeţe, cauzate


de factori diverşi:

„Arză-mi-te focul spată Că-mi faci


pânza toată spartă Şi te-ar li
trăznit războiul Că-mi faci pânza
lătunoi.

Soacră, soacră, poamă acră De


te-ai coace cât le-ai coace Poame
bune n-ai mai face. De te-ai
coace un an şi-o vară, Ai rămâne
tot amară.

Mândră floare-i norocul


Nu răsare-n tăt locul, Ci
răsare lângă vale
Fericitu-i cine-l are Şi
răsare lângă drum N-
are noroc omul bun.

Măi bădiţă tu eşti prost Mi-i


de tine nu mi-a fost Numai
sâmbăta seara Să mă joci
duminica.

162
Fire-ai tu să fii măi bade Ce
bătaie ţi-se cade. Trec prin
pădure cu tine, Şi nu pui
mâna pe mine.

Unei femei care este infidelă bărbatului:

„Mâi muiere, măi


nevastă Cine-mi bate la
fereastră? Taci bărbate
bat-o vina C-o fi mâţa lui
vecina! Măi muiere mâi
urgie, Mâţa n-are
pălărie!"

Unor tineri a căror dragoste se află în cumpănă:

„lauzi mândră cucul cântă


Ieşi afară de-l ascultă De ţi-o
cânta cucul bine Trage
nădejdea la mine. De ţi-o
cânta cucul prost, Uită că
drăguţ ţi-am fost."

Unor tineri îndrăgostiţi:

„Aseară vântul bătea Badea-


n braţe mă strânge. De-ar fi
bătut vântul mult, M-ar fi
strâns de m-ar fi rupt De-ar fi
bătut vântul tare M-ar fi
strâns să mă omoare."

Să mai prezentăm câteva versuri care de obicei se strigă


la nuntă:

„Cine nu şti descânta


Nare-n nuntă ce căta.
Cine-nu şti chiuii N-are-n
nuntă ce veni!"
Mireasă mirele tău Bun ar fi de
ciuhă-n grâu Că-i negru ca un
tăciune, Păsări pe grâu nu s-ar
pune.

Nime-n lume nu se-nşală


Ca feciorul când se-nsoară.
Prinde patru boi la car Şi-şi
aduce mult amar.

Ghicitorile, vechi şi ele ca toate celelalte creiaţii folclorice, au fost


mult folosite în Tilecuş, Bălaia şi Călătani cu prilejul unor întâlniri
în şezători şi cu ocazia lucrărilor de clacă, ca moment de
destindere. în ghicitori, de obicei se îmbină ironia, imaginaţia cu
realitatea, ele, obligă publicul ascultător să gândească, să facă
comparaţii, pentru a putea găsi răspunsul potrivit.
Prezentăm câteva ghicitori de largă circulaţie în satele de pe valea şi
terasele Crişului Repede.
1. Am o domnişoară cu rochie roşioară. Când începe a o
dezbrăca, cei prezenţi prind a lăcrima? (Ceapa)
2. Am două surori. Tot timpul fug una după alta şi nu se
ajung? (Ziua şi noaptea)
3. Câmpu-i alb, oile-s negre. Cine le vede nu le crede, cine
le paşte le cunoaşte. (Cartea cu literele)
4. Cine trece prin gard şi câinii nu-i latră? (Fumul)
5. Sunt patru fraţi pătaţi, într-o cămaşă îmbrăcaţi? (Nuca)
6. Cine îţi arată în mod fidel, frumuseţea şi urâţenia?
(Oglinda)
7. Cine trece prin apă şi nu se udă? (Viţelul din vacă)
8. Cine umblă într-una şi cântă, dar drumul nu-1 trece?
(Ceasul de perete)
9. Cine mănâncă toată ziua şi nu se satură niciodată?
(Meliţa)

10. Cine stă permanent pe loc, şi nu-i nici în casă nici afară?
(Geamul)
11. Şade moşu în cămară, cu mustăţile afară? (Morcovul)
12. Cine-i mic, chiar mititel şi-ngrădeşte frumuşel (Acul de
cusut)
13. Cureluşă unsă sub pământ ascunsă? (Şarpele)
14. Cine trece prin oblac şi nu-1 sparge? (Soarele)
15. La cap are peptene, la trup e ca un pepene, la coadă are
secere, la picioare răşchitoare? (Cocoşul)
16. Am două fete. Una se spală permanent şi tot neagră
rămâne. - Una nu se spală niciodată şi este albă în mod
permanent? (Roţile morii)

164
Proverbele şi zicătorile au fost şi sunt rod al înţelepciunii oamenilor
sfătoşi, ale experienţei milenare de viaţă ale acestora. Ele au un
caracter de scoatere în evidenţă a unor porniri şi instincte,
neconforme cu dreapta credinţă şi cu respectarea normelor de viaţă a
societăţii:

1. La pomul lăudat să nu te duci niciodată cu sacul!


2. Pomul se cunoaşte după roade iar omul după fapte!
3. Minciuna are picioare scurte. Poţi lua masa cu ea, dar nu
şi cina!
4. Cinstea este ca viaţa, o pierzi odată pentru totdeauna!
5. Ce ţie nu-ţiplace, altuia nu-i face!
6. Norocul este şi cum şi-1 face omul!
7. Omenia, omenie cere!
8. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte!
9. Scumpul (zgârcitul) multe pierde şi leneşul mult
aleargă!

10. Ce se naşte din pisică, şoareci prinde!


11. Cine pleacă la drum de dimineaţă, departe va ajunge!
12. Lenea omului se aseamănă cu rugina grâului!
13. Cât ţi-e pătura, atât te întinde. Căci cine cheltuieşte
peste cât câştigă, nu are-n casă mămăligă!
14. Răzbunarea este arma prostului!
15. Omul sfinţeşte locu şi nu locul pe om!
16. Nu aduce anul ce aduce ceasul!
17. Nu-i mult să nu treacă şi nici puţin ca să nu ajungă!
18. Visează cai verzi pe pereţi!
19. Umblă după potcoave de cai morţi!

CÂTEVA CUVINTE DESPRE POVESTI


*

Din opiniile locuitorilor mai vârstnici ale satelor de pe valea


Crişului Repede, am aflat că s-au bucurat de largă circulaţie Poveştile
lui Petre Ispirescu, „Păţaniile lui Păcală", „Viteazul Gruia lui Novac",
„Haiducii", de odinioară, „Călătoriile lui Robinson Elveţianul" şi altele.
Prin conţinutul lor, basmele şi povestirile au avut rol instructiv-
educativ, evidenţiind victoria binelui în luptă cu răul, a dreptăţii în
confruntarea cu strâmbătetea, triumfarea adevărului fată de
minciună.
DANSUL POPULAR

Dansul popular s-a practicat în localităţile cu populaţie


românească din timpuri imemorabile. Aici este vorba de Bălaia,
Călătani şi Tilecuş, aparţinătoare comunei Tileagd. Dansul
popular a fost o formă de manifestare artistică, făcând parte din
folclorul local, un fel de „Horă" a satului cunoscută în toate
localităţile de pe valea Crişului Repede sub denumirea de
„HIGHEGHE".
„HIGHEGHEA" a fost organizată de către flăcăii necăsătoriţi,
în fiecare duminică de peste an, cu excepţia duminicilor din
postul Crăciunului şi a postului Pastelor, numit şi Postul Mare. La
higheghe veneau de regulă flăcăii şi fetele necăsătorite. Jocul se
desfăşura cu perechi, o fată şi un băiat. Ca spectatori participau
şi persoane mai învârstă, cu predilecţie mamele fetelor şi copiii.
Jocul se desfăşura în trei forme: polca, în care se făceau mişcări
săltăreţe şi învârtite, formă în care flăcăii întorceau fetele pe
sub mână, în ambele direcţii şi de mai multe ori. A doua formă
era „Sălăjanul" în care, flăcăii se înşiruiau în linie dreaptă,
căutând fiecare ca să fie cât mai aproape de higheghe. Din
această formaţie, flăcăii îşi chemau fetele la joc. în ritmul
muzicei, flăcăii băteau pintenii de la cizmă şi săltau în sus,
chiuind strigături în versuri, vizând în mod indirect anumite
comportări neconforme ale tinerilor, criticându-i pe cei leneşi şi
amatori de băuturi tari.
A treia formă era dansul „Scuturatul", care era cel mai
spectaculos; bătutul podelei cu picioarele într-un anumit ritm de
către flăcăi, iar fetele cu mâinile întinse pe umerii flăcăilor,
sălteau şi ele mai lejer dar în acelaşi ritm trepidat. Era o
adevărată artă coreografică. în anii 1932-1933, veni cineva în
Tilecuş din jurul Sibiului şi i-a învăţat pe tineri un joc nou,
„ARDELEANA". Creatorii de folclor în versuri au şi făcut repede
strigături de satiră la adresa fetelor mai puţin ajutorate, mai
neîndemânatice:

„Ardeleana ştiu juca


Pita n-o ştiu frământa
Pe lopată n-o pot pune
Numai legată cu
funie"

DATINI SI OBICEIURI

In satele aparţinătoare comunei Tileagd, erau aceleaşi datini şi


obiceiuri ca în toate localităţile de pe valea şi terasele Crişului
Repede, cu mici diferenţe nesemnificative. Fondul era acelaşi.

166
Să începem cu datinele şi obiceiurile Sărbătorilor religioase: Crăciunul,
cu sărbătoarea Naşterii Domnului, ţinea 3 zile, aşa cum era
consemnat în calendarul Creştin-Ortodox, cu slove roşii.
începând din ajunul Crăciunului, porneau colindătorii cu „Steaua"
şi cu „TURCA", continuând coilindatul în prima zi de Crăciun, până când
ajungea la fiecare locuitor al satului. în zilele a 2-a şi a 3-a, de Crăciun
se organizau baluri şi petreceri, cu muzică, cu dansuri şi cu băutură
din belşug. De regulă se bea vin, se purtau discuţii a căror temă era în
cele mai multe cazuri pământul cu roadele lui, cum se vând boii şi caii
la anumite târguri. Pe cei tineri îi preocupau dansul şi petrecerea.
Să detaliem puţin partea tehnică a colindătorilor care umblau cu
„STEAUA". Aceştia formau un grup de 5 (cinci) persoane: Cei trei Crai
de la Răsărit, un Irod împăratul şi un păstor. Păstorul avea ca
îmbrăcăminte o şubă biţoasă de oaie, ceilalţi 4 purtau cămăşi albe,
lungi până sub genunchi, ornamentate cu semne ale crucii şi cu multe
steluţe din hârtie velină, în multe culori. Pe cap purtau coifuri cilindrice,
confecţionate din staniol alb. Steaua era confecţionată în cinci colţuri,
din carton mai gros, învelită în hârtie velină albă şi împodobită cu
simboluri de sărbătoare; la mijloc avea un soare din staniol galben,
semne ale crucii, multe steluţe şi îngeraşi. în stea era introdusă o
prăjină rotundă ca un fel de ax, permiţând ca să se învârtă în jurul
acestei prăjine. Cele cinci colţuri ale stelei sunt legate între ele cu
lănţişoare confecţionate din hârtie velină, în mai multe culori.
Ceremonialul care se desfăşura în casele unde erau primiţi, avea
temă religioasă cu următorul program: intră cei trei Crai însoţiţi de
împăratul Irod. îi urmează păstorul imediat care spune: „Auzi-i un glas
de domn, care-mi poruncea să vin în casă şi să dorm" O, ce veste Minunată!
Păstorul cu şuba lui biţoasă se culca pe vatra casei, lângă picioarele
celor trei Crai, unde „dormea" până când se cânta colinda anunţată de
el, plus colinda „Naşterea ta Cristoase Dumnezeul nostru". După aceste
colinde, Irod îl atingea cu piciorul pe păstor, îndemnându-l ca să se
scoale şi să-l conducă la Staulul unde s-a născut Isus Hristos. La acest
îndemn, păstorul „somnoros", cască şi spune: „Acum mă culcai, acum
visai" şi dialogul continuă:
Irod: „Scoală, scoală si te trezeşte că împăratul îţi porunceşte!"
Păstorul: „Nu te hârjoni la mine că eu ştiu destul de bine cum mamă-ta
îţi spune câine!"
Irod: „O, stele, lună, soare, fie-ţi ţie ajutătoare: Făte o ţâră către mine să-
ţi arat că cine-i câine." Se scot săbiile din teacă (săbii din lemn) şi începe
duielul aprig de spadasin, impresionând gazdele luate prin
surprindere.
La solicitarea gazdelor se mai cântau şi alte colinde specifice
sărbătorii Crăciunului.
Tot în prima zi de Crăciun se umbla cu „Turca", grupare
care cuprindea 7-8 bărbaţi de vârstă medie, care erau
colindători. Turca propriu-zis reprezenta un cap de Capră din
lemn, cu două zurgălăi şi mai multe funde din panglici de
culoare roşie, albastru şi galben. Maxilarul de jos al caprei era o
limbă de lemn prinsă cu balamale. Prin această limbă era
introdusă o sfoară rezistentă. Când se trăgea de sfoară, limba
se lovea sonor de partea superioară a botului caprei. Capul
caprei era bine fixat într-o prăjină sau o coadă de mătură. De la
cap în jos avea o rochie lungă de culoare roşie, având un orificiu
prin care purtătorul putea ca să vadă şi ca să primească în gură
o monedă de un leu, de 3 lei sau de 5 lei. Purtătorul acestei
„Arătări" trebuia ca să fie un om cu aptitudini sportive, dinamic
şi vioi, care prin dansul şi mişcările lui ritmice creia atmosferă
sărbătorească. Tot timpul ţopăia în ritmul unei tobe şi fugea de
la o persoană la alta, ciugulindu-le buzunarele cu botul,
clămpănind de mama focului, până i se introducea tradiţionala
monedă în gură. Era în postura asemănătoare a unui clovn de
circ, care ştie ca să creeze scene hazlii, producătoare de bună
dispoziţie.
Colindătorii cu Turca, intrau numai în casele unde erau invitaţi şi
în schimbul colindelor care le cântau, erau răsplătiţi cu un colac
mare, rumen şi cu o sumă benevolă de bani, mai mult
simbolică. De regulă, toate familiile care aveau fete de măritat,
se pregăteau din timp pentru primirea colindătorilor.
Cele trei zile ale Crăciunului erau sărbătorite din plin, cu
petreceri şi voie bună. Anul nou trecea aproape neobservat,
obosiţi de manifestările ce le-au făcut în cele trei zile ale
Crăciunului.
Alte datini şi obiceiuri păstrate din bătrâni, în ordinea lor
cronologică sunt următoarele:
1. BOBOTEAZĂ, când pleacă la biserică din fiecare familie
cel puţin o persoană, oricât de crâncen ar fi gerul, pentru a
participa la slujba religioasă a Botezului Domnului şi pentru a
lua într-un „Canceu" de sticlă apă sfinţită de preot, nelipsită din
casa fiecărui creştin. Tot în ziua de Bobotează era obiceiul ca în
fiecare familie, copiii între 7-8 ani, să înconjoare fiecare pom din
grădina casei, agitând un clopoţel mic şi strigând în gura mare
„Ţuraleisa, ţuraleisa" pentru ca pomii să fie feriţi de omizi şi ca
să facă fructe multe la vară.
2. în luna martie a fiecărui an, când se sărbătoreşte
SFÂNTUL MUCENIC TEODOR (Sântoaderul) se mănâncă toată
ziua numai grâu fiert, îndulcit, denumit „Colivă" iar în grădini se
aprind focuri mocnite din bălegar şi plante putrezite, producând
fum mult şi de lungă durată. Predomina credinţa că fumul ar
proteja mugurii pomilor de ger, din grădină.
3.FLORIILE se sărbătoreau cu o săptămână înaintea Paştilor
şi se ducea rămurele cu mâţişoare de salcie la biserică, aceste
mâţişoare nu mai erau aduse acasă, pentru ca în timpul
căldurilor de vară să nu se adune muştele în gospodării.
4.în ziua de SFÂNTUL GHEORGHE, care cădea negreşit pe
data de 23 aprilie, erau stropite fetele de către flăcăi cu apă
proaspătă din fântână. în vremurile mai îndepărtate, erau în sat
două sau trei fântâni publice cu apă bună de băut, fântâni la
care mergeau fetele în fiecare dimineaţă cu ulcioarele de
ceramică ca să aducă apă peste zi. De ziua Sfântului Gheorghe,
flăcăii se duceau la fântâni cu noaptea-n cap, îşi umpleau câte
două găleţi cu apă, iar când se apropiau fetele de fântână le
stropeau cu apă rece, pentru a fi proaspete şi curate tot anul,
urându-le totodată măritiş cât mai grabnic. După ce localităţile
rurale au mai evoluat şi un număr tot mai mare de locuitori şi-au
săpat fântâni în curte, obiceiul nu a dispărut ci s-a „modernizat".
Flăcăul căruia îi plăcea de o fată, îşi procura din timp apă de
colonie, frumos mirositoare de la drogherii din oraş şi de ziua de
Sfântul Gheorghe se ducea la părinţii fetei,cu rugămintea de a i
se permite ca să stropească fata. Această manifestare constituia
o mare cinste familiei, aducând bucurie şi speranţe în sufletul
tuturor (lucruri mici cu efecte mari).
Tot în ziua de Sfântul Gheorghe se schimbau slujii angajaţi
cu anul, sau li se prelungea contractul pe încă un an de zile.
5. De ziua SFINTELOR PAŞTI era mare bucurie sufletească,
bucuria învierii Domnului Isus Hristos, mântuitorul tuturor
neamurilor. în perioada zilelor de Joia Mare, Vineri şi Sâmbătă,
dacă se întâmpla ca să înceteze din viaţă cineva, nu trăgeau
clopotele la biserică şi se bătea numai toaca. La miezul nopţii, în
ziua învierii, se ducea aproape tot satul la Biserică, cu câte o
lumânare în mână. Acolo îi aştepta preotul-paroh cu o lumânare
aprinsă şi se adresa celor adunaţi cu cuvintele-. „Veniţi ca să
luaţi lumină"! Cei mai apropiaţi de preot îşi aprindeau lumânările
apoi unii de la alţii, până când toată suflarea avea lumânarea
aprinsă în mână. în frunte cu preotul, înconjurau toţi biserica de
trei ori. Preotul se oprea la poarta bisericii cu toată mulţimea
după el. înăuntru în Biserică se aflau cei doi clopotari. Preotul
striga la clanţa uşii: "DESCHIDEŢI PORŢILE RAIULUI CA SĂ
INTRE ÎMPĂRATUL MĂRIREI"! O voce din Biserică întreba „Cine
este împăratul Mărirei"? Preotul spunea: „ÎMPĂRATUL MĂRIREI
ESTE HRISTOS CEL ADEVĂRAT CARE A MURIT PE CRUCE ŞI A
ÎNVIAT A TREIA ZL AŞA CUM AU SPUS PROOROCII"! După acest
schimb de cuvinte se deschidea uşa Bisericii, începeau să bată
clopotele, anunţând învierea Domnului, Preotul şi toată
mulţimea, câţi încăpeau intrau în Biserică cântând „Hristos a
înviat din Morţi" După oficierea slujbei învierii se reîntorceau la
casele lor, preot şi credincioşi.
La orele 9 dimineaţa începea din nou slujba religioasă a învierii
la Biserică, iar femeile duceau la Biserică coşuri cu ouă roşii şi
cu diferite alimente ca să le sfinţească preotul. în timpul acestei
slujbe se pregăteau şi Păştiţele (cuburi mici de prescură,
stropite cu vin roşu). La terminarea acestei slujbe, preotul
oferea păştiţe fiecărui cetăţean care prezenta un păhărel curat
în acest scop. în timp ce mamele erau plecate la biserică, copiii
mai mărişori, adunau rouă după grâul din lanurile apropiate, în
vase curate. Toată familia se spăla pe faţă în ziua Sfintelor Paşti
cu roua adunată din lanurile de grâu apropiate de casele
oamenilor. Nu mânca nimeni nimic până când se gustau
păştiţele aduse de la Biserică. Se ciocneu ouă roşii între membri
familiei şi se cânta cu bucurie „Hristos a înviat din Morţi", apoi
se puneau pe masă bucatele pregătite pentru sărbători şi
mânca fiecare cât îi era poftă. După masă era program de voie
pentru fiecare dar nu era permis ca să lucreze nimeni nimic în
prima zi de paşti.
RUSALIILE: în ajun de duminica Rusaliilor, fiecare gospodar
îşi punea rămurele cu frunze de tei la poarta de intrare în curtea
casei, pe gardurile de la stradă, în casă şi în curte, precum şi la
grajdul vitelor. Multă lume mergeau la Biserică. După oficierea
slujbei religioase specifică sărbătorii, preotul ieşea cu
credincioşii la cimitir, ca în formă de pelerinaj, ducând şi patru
Prapori din Biserică, de către patru bărbaţi din cei prezenţi. La
cimitir, care se află în vecinătatea holdelor cu recolte agricole,
se oficiază din nou o slujbă de rugăciune, prin care preotul
Roagă pe bunul Dumnezeu ca să ferească holdele de lăcuste, de
grindină şi de alţi dăunători, în timp ce femeile împletesc cununi
mici din spice de grâu pentru fiecare prepor adus de la biserică.
Toate aceste datini şi obiceiuri rămase din moşi strămoşi,
nu au fost pe placul anticriştilor comunişti, interzicând
manifestările lor în public, încercând timp de 50 de ani ca să
spele creierele oamenilor de aceste învăţăminte, injectân-du-le
zi de zi, doctrina marxist-leninistă, care din mare păcat, a găsit
teren fertil, aplicând metodele în mod mascat şi în zilele
noastre. Nimiceşte-le Doamne nelegiuirile!
Nu a fost interzis de către comunişti obiceiul ceremonialului
căsătoriilor, cu tot palmaresul lor, obicei care s- practicat şi se
mai practică şi în prezent, acest ceremonial folcloric aflându-se
şi în atenţia Direcţiei Judeţene de Cultură şi al Cultelor,
apreciindu-1 ca un valoros tezaur moştenit de la strămoşi. îmi
face multă plăcere ca să prezint modul desfăşurării nunţilor în
localităţile aparţinătoare comunei Tileagd, după cum urmează:

170
a) PREGĂTIRILE DE NUNTĂ

Atât mirele cât şi mireasa, după ce au stabilit de comun


acord data căsătoriei, anunţă preotul paroh şi îi cere ca să
stabilească o zi de duminică pentru cununia lor. Urmează apoi
căutarea naşilor preferaţi, din familii apropiate lor şi pe cât
posibil ca să fie oameni de vază în localitate, naşi din partea
Mirelui şi Naşi din partea Miresei. Mai trebuie să-şi găsească un
„Grăitor", o persoană inteligentă, capabilă să conducă întreg
ceremonialul nunţii, să ştie să vorbească mult şi frumos-
convingător, să cunoască foarte bine toate obiceiurile oamenilor
aşezării, să ştie caracteriza pe fiecare locuitor în parte, cu
atribute care îl onorau. Cu alte cuvinte, trebuie ca să fie un „OM
SFĂTOS":
Pentru a face invitaţii la nuntă, viitori miri îşi căutau câte un
Cehemător din rândul flăcăilor aşezării, care să fie şi deştept şi
prezentabil, foşti prieteni din adolescenţa lor. Chemătorii,
împodobiţi cu flori albe artificiale, atât la reverul hainei cât şi la
pălărie, aveau rolul de a face invitaţia la nuntă familiilor înscrise
pe o listă. Ca semn distinctiv de „Chemător', aceştia purtau un
bastonaş „A la Monşer", bastoane la care aveau legate mai
multe panglici de culoare Roz, Albă, Albastru, Roşu. Formula de
exprimare a invitaţiei la nuntă era următoarea: Familiile X şi Y
din localitate, cu onoare vă invită să participaţi la ceremonialul

O scenă din spectacolul etnografic reprezentând


pregătirea miresei pentru nunta din Tilecuş în
2004.
Un grup vocal feminin, reunind reprezentantele a două generaţii, în
spectacolul etnografic „Nunta la Tilecuş", în anul 2004, preludiu a ceia ce a
fost cu 70 de ani în urmă, când în Tilecuş funcţiona impecabil un cor mixt pe
patru voci, sub bagheta deosebitului învăţător Petru Chirilă.

căsătoriei fiului, fiicei lor X, Y, atât la Biserică cât şi la


petrecerea de nuntă care va avea loc Duminică data de
Familiile care au fost invitate la nuntă, duceau părinţilor
mirelui şi al miresei din timp, alimente ca: făină, ouă, găini,
cocoşi, brânză de vaci, smântână, şuncă de porc afumată, varză
murată pentru sarmale.
Când veneau mirii de la Biserică, la intrarea în curtea casei
mirelui, se aruncau peste ei o ploaie de boabe de grâu şi de
orez, ca să le fie traiul şi viaţa înbelşugată. Imediat lângă poarta
de intrare în curte, era aşezat un scăunel mic pe care se găsea o
găleată zincată plină cu apă. Mireasa trebuia ca să lovească
zdravăn scaunul cu piciorul, ca să răstoarne găleata cu apă,
simbolizând că de aici înainte ea va fi stăpâna casei. Mesele
erau întinse în curte, pline cu fel de fel de bunătăţi iar muzicanţii
încântau aparatele auditive ale nuntaşilor.
Grăitorul avea de aici înainte sarcinile cele mai deosebite;
supravegherea ca toţi invitaţii să fie bine seiviţi la mese şi
întreaga petrecere să se desfăşoare în condiţii optime. Când se
considera că ospăţul se apropie de sfârşit, grăitorul, în cuvinte
bine potrivite, făcea apel la nuntaşi ca fiecare, după posibilităţile
lor, să cinstească mirii cu sume de bani care să-i ajute ca să
păşească cu dreptul în
172
căsnicia lor. Obiceiul era bine cunoscut de nuntaşi, aducându-şi
fiecare contribuţia. Grăitorul primea donaţiile, anunţa asistenţa
cine cu cât a contribuit şi ţinea contabilitatea banilor încasaţi,
pe o bucată de hârtie. După încheierea acestei operaţiuni,
începea „Dansul Miresei", coordonat tot de către grăitor, cu
ceasornicul în mână. Dansul miresei era scump plătit de către
acei care-şi manifestau dorinţa pentru acest privilegiu. Cu acest
capitol se încheia petrecerea de nuntă, când mireasa era
aproape leşinată de oboseală.
în final, grăitorul prezenta evidenţa contabilă a sumelor încasate
din cinstea şi dansul miresei, apoi preda banii noilor căsătoriţi,
cu recomandarea să-i cheltuiască în mod chibzuit, precizând că
mireasa a muncit pentru ei şi să nu se uite niciodată că, în
căsnicie „FEMEIA ESTE CHEIA CĂMĂRII"!
Dacă tot ne găsim la capitolul obiceiurilor din bătrâni, merită ca
să vorbim şi despre „ŞEZĂTORI". începând cu Secolul alXIX-lea,
fiecare gospodar din satele aparţinătoare comunei Tileagd,
cultivau câte un mic lot de pământ cu cânepă, care constituia
baza industriei casnice. Această plantă, despre care am relatat
pe larg în paginile 71-73 din lucrare privind trecutul istoric al
Comunei Tileagd, necesita un lung proces tehnologic până când
ajungea fuiorul în furcile de tors ale fetelor în şezători.
Şezătorile aveau menirea pe de o parte ca fetele să-şi etaleze

Florian Baciu a Meciului, pe lângă faptul că este un violonist talentat, în acelaşi


timp este şi Rapsodul satului Tilecuş, păstrător de tradiţii ale obiceiurilor vechi
populare. Este nelipsit de la petrecerile de nuntă, însoţit de toboşarul care îl
secondează.

174
Vedere reprezentând violonistul, toboşarul şi dansatorii în spectacolul „Nunta
la Tilecuş", aflaţi în atmosferă încinsă a evenimentului.

hărnicia între ele, aflându-se în competiţie nedeclarată,


urmărindu-se care torcea mai repede şi care producea fire mai
susbţiri. Pe de altă parte, în şezători mergeau şi flăcăii din
localitate, bineînţeles nu ca să toarcă fuiorul ci să observe
hărnicia fetelor, trăsăturile lor de caracter, seriozitate,
inteligenţă şi prezenţa de spirit pentru a putea da replici
adevărate unor provocări. Multe căsătorii trainice s-au întemeiat
după cunoaşterea din aceste şezători. Căsătoriile erau
considerate acte de mare răspundere şi nu se făceau cu
uşurinţă. Nu se cunoştea în Epocă cuvântul „Divorţ".
Pentru înfrumuseţarea atmosferei din şezători, fetele
puneau mână de la mână şi aduceau din când în când, făină,
ouă, zahăr, ulei în locuinţa unde se ţineau şezătorile şi preparau
gogoşi sau cirighele, servindu-i pe flăcăi cu aceste preparate.
Interesant este faptul că flăcăii care au gustat din aceste
produse, afirmau cu toată convingerea că niciodată nu au
mâncat aşa gustoase cirighele sau gogoşi.
în tot cazul, aceste şezători decente, ţinute în casele
familiilor care se bucurau de toată stima în localitate, întreţinea
o stare sănătoasă de relaţii interumane. Şezătorile erau şi un fel
de „Agenţi de Presă". Aici se comunicau toate ştirile bune sau
mai puţin bune, care interesa tineretul.
Odată cu venirea regimului comunist la putere şi în mod
deosebit odată cu socializarea agriculturii, s-au desfiinţarea
toate loturile de pământ pe care se cultivase anterior cânepa şi
odată cu aceasta s-au desfiinţat pentru totdeauna
Costumele populare ale Tilecuşenilor moştenite din moşi,
strămoşi, purtate de protagoniştii „NUNTAŞILOR
BIHORULUI" la manifestarea care a avut loc în anul 2002,
printre aceştia găsindu-se şi tinerii din
Tilecuş.
frumoasele şi beneficele Şezători ale fetelor. Ce uşor este să
demolezi ceia ce a fost frumos şi bun, şi ce greu este să
reconstruieşti ceea ce s-a demolat. Dacă din întâmplare au
crescut în grădina cuiva două-trei fire de cânepă, gazdele au
fost acuzate că au cultiva Canabis, creînduli-se mari neplăceri.
Au mai fost şi alte multe obiceiuri, mai puţin semnificative,
aşa că ne vom opri aici cu aceste povestiri.
Să vorbim acum câte ceva şi despre satele aparţinătoare
comunei Tileagd şi le vom prezenta în ordinea anilor de atestare
documentară.

SATUL UILACUL DE CRIS

Uilacul de Criş este o aşezare mică pe care o desparte de


comuna Tileagd numai podul de peste Crişul Repede, se întinde
pe o singură stradă spre oraşul Aleşd, pe lângă malul drept al
Crişului Repede şi este străbătut de Şoseaua internaţională
E.15. Conform Evidenţei Serviciului de Cadastru are o suprafaţă
de 1295 ha pământ din care: 449 ha arabil, 35 ha fâneţe, 145
ha păşuni, 10 ha de livezi cu pomi fructiferi, 54 ha cu viţă de
vie, 445 ha cu pădure şi 157 ha neproductiv, cu pietriş şi mereu
umed din cauza apelor Crişului Repede. în pădurea Uilacului de
Criş, vegetează circa 200 cuiburi de ghimpe (Ruscus
hipodosum), arbuşti care sunt ocrotiţi de Lege.

Câteva repere istorice

Uilacul de Criş a fost atestat documentar în anul 1282 cu


denumirea de „Pastă", fiind aşezat pe moşia grofului Ratold din
Putnok şi timp de secole a fost un măr al discordiei, începând cu
anul 1336, între descendenţii familiei Ratold din Putnok şi a
familiei Csanăd din Tileagd. Se cunoştea faptul că pentru
încetarea acestor frecuşuri, familia Ratold din Putnok, încă din
anul 1336 au încercat să facă un schimb de pământ cu familia
Csanâd. S-au pregătit şi actele oficiale în acest scop, dar
schimburile de moşii nu s-au efectuat, continuând disensiunile
între cele două familii. Cazul acestor neînţelegeri au ajuns până
la Curtea împăratului Ungariei care a încercat ca să-i împace.
Pacea a fost adusă în anul 1422 de către doi tineri îndrăgostiţi.
O fată din Putnok, aparţinătoare familiei Ratold s-a îndrăgostit
de un băiat care făcea parte din familia Csanâd, din Tileagd.
Aceşti tineri s-au căsătorit iar moşia care se afla în litigiu a fost
dată ca zestre fetei
din Putnok, ajungând pe această cale amiabilă la întregirea
familiei Csanad, care mai târziu şi-a luat numele de Telegdi.
Din datele statistice oficiale rezultă că Uilacul de Criş, numit
Pusta - Uilac, în anul 1712 avea 13 familii, în anul 1713 avea 22
de familii, în 1719 avea 47 de familii iar în anul 1723 avea
numai 29 de familii. Se mai menţionează în aceleaşi documente
ale vremii că în anul 1313 la Uilac erau 22 de iobagi, iar în anul
1719 era 45 de iobagi. Privind retrospectiv aceste date de
arhivă, care au fost scrise şi date publicităţii de către
Cancelariile maghiare ale vremii, se poate pune întrebarea
firească câtă populaţie putea să aibă Uilacul în anul 1282 când a
fost atestat documentar?!! 0 casă, două, un conac? Nu ştim
fiindcă în actele de arhivă privind data atestării nu se specifică
acest lucru.
Locuitorii localităţii Uilacul de Criş au muncit sub formă de
iobagi pe moşiile familiei Telegdi, a grofului Haller şi a grofului
Kornisi până la Revoluţia burghezo-democratică din anul 1848
când a fost desfiinţată iobăgia.
După revoluţie, foştii iobagi şi-au construit mici gospodării
individuale, fiecare după capacitatea şi puterile lui, în cadrul
comunităţii din care au făcut parte.

Despre învăţământ si viata spirituală

Uilacul de Criş a avut o şcoală veche a cărei dată de construcţie


nu se cunoştea. Din cele mai vechi documente de arhivă rezultă
că în anul 1759 aveau înscrişi la şcoală 8 elevi. învăţător fiindu-
le Ilosvai Istvân. începând cu anul 1769, împărăteasa Măria
Tereza a ordonat să se înfiinţeze şcoli populare în toate satele
Ungariei. Ţinându-se cont de această poruncă împărătească,
locuitorii Uilacului de Criş au demolat şcoala veche deteriorată.
în anul 1770 au început construcţia unei noi şcoli spaţioase în
locul celei vechi şi a fost dată în folosinţă pe data 8 septembrie
1773, când au început cursurile şcolare. Dealungul anilor au
predat la acesta şcoală următorii învăţători: Ilosvai Istvân 1770-
1778, Râkosi Mârton 1778-1787, Somogyi Jănos 1781-1785,
Szentivânyi Istvân 1785-1788, Sâmfi Istvân 1788-1790, Kovâcs
Jănos 1790, Perei Istvân 1792, Bekes Mihăly, Kirâly Peter,
Gazdag Jânos, Enghi Jozsef, Csete Mihăly, Kiss Jânos, Balogh
Zsigmond, Harmath Jănos, Lengyel Jănos, Ercsey Gyorgy, Jancso
Sămuel, Nagy Jânos 1871-1873, Boros Mihăly 1873-1875, Ecsedi
Antal 1875-1879, Fazekas Lajos 1879-1882, Arany Lâzâr 1882-
1888, Gere Miklos 1888-1902,din februarie 1902 Szucs Kălmăn
şi Bîro Kăroly, 1903, Bânyai Istvân 1903-1904, Sândor Lajos
1904 şi în continuare, fiind ultimul înscris în document.

178
Despre viaţa - spirituală - Biserica

Aşa cum am mai arătat, Uilacul de Criş a fost o comunitate


mică, nesemnificativă, de etnie maghiară şi de religie
Reformată. în anii 1332-1334 a avut un preot cu numele Jânos,
iar în anii 1336-1337 a avut alt preot cu numele Mâtyâs, căruia li
se plătea câte cinci creiţari anual, ceea ce a fost foarte puţin. 0
perioadă lungă de timp, credincioşii din Uilac au frecventat
duminica la slujbele religioase ale Bisericii Reformate din
Tileagd. în anul 1760 şi-au construit o biserică din lemn în
mijlocul localităţii. Turnul a fost construit în anul 1843, fiind
acoperit cu tablă galvanizată. în anul 1792, biserica a fost
înzestrată cu un clopotîn greutate de 208 kg, iar în anul 1862 a
fost înzestrată cu scaune noi. Pe parcursul anilor, această
biserică s-a deteriorat, necesitând întrunirea conducerii
parohiale, şedinţă la care s-a hotărât executarea lucrării de
reparare şi aşezarea unei stele în vârful turnului. Lucrarea a fost
terminată la 1 martie 1887, în acelaşi an, luna iulie ziua 4,
credincioşii Szokolai Iosif şi Jakab Kăroly, au procurat şi au donat
al doilea clopot pentru biserică. în anul 1913, biserica a fost
reparată din nou, iar anul 1924 a fost acoperită în întregime cu
tablă galvanizată. Toate cheltuielile ce s-au făcut cu renovarea
bisericii, au fost achitate de către următorii enoriaşi: Duma Iuliu,
Czegenyi Bălint, Sipos Jozsef, Kâdăr Miklos, Kelemen Sândor şi
primarul Bernâth Istvân.
Se mai cunoaşte că de alungul anilor, Biserica reformată din
Uilacul de Criş a fost slujită de către următorii preoţi: Kâszony
Jancsi până în anul 1741, Szentpâli Denes 1741-1788, Csalănosy
Istvân 1768-1775, Bogdăny Jozsef 1775-1787, Vâradi Jozsef
1787-1789, Vetesi Istvân 1789-1794, Kobe Jozsef 1794-1796,
Pap Jănos 1796-1798, Barcsa Âron 1798-1804, Cserepes Sândor
1804-1824, Imre Istvân 1824-1830, Bîro Istvân 1830-1844 Lovas
Daniel 1844-1848, Szokolay Jozsef 1848-1890, Duma Gyula
1898-1920, Kâdăr Miklos 1920-1934, Facsar Gyula în continuare.
Să mai amintim câ în anul 1917, armata maghiară a ridicat cele
două clopote ale Bisericii din Uilacul de Criş şi le-au dus la topit
pentru a face din ele muniţia necesară susţinerii primului război
mondial. Nu se ştie dacă ţara şi întregul Imperiu Austro-Ungar
au ajuns atât de sărace ca să ridice clopotele bisericilor, sau a
fost o pură supertiţie că puterea divină îi va ajuta ca să facă cât
mai multe victime omeneşti în folosul puterii. Cert este faptul că
Biserica Reformată din Uilacul de Criş a rămas fără clopote din
anul 1917 până în anul 1924 când a fost înzestrată din nou cu
două clopote; unul în greutate de 100 kg şi al doilea de 241 kg.
Situaţia Demografică a Uilacului de Cris

Din documentele consultate la Arhivele Statului Sucursala


Oradea, a rezultat că Uilacul de Criş, în perioada anilor 1768-
1880 a avut un număr de 2425 nou născuţi, 483 de căsătorii şi
2061 decedaţi, conform Registrelor de Stare civilă, aflate în
păstrare pentru perioada respectivă. Cu ocazia Recensămintelor
făcute în anii 1830-1870, rezultă următoarele cifre: 1830 = 590
persoane, în anul 1850=618 persoane, în 1857=440 persoane,
în 1870=620 persoane.

Recensământul populaţiei din anul 1880 prezintă


următoarele date

NRNR RO- MA- GER- SLO- NECUA- A LFA- ORTO- ROM.- REFOR- EVAN- IZRA-
CA CASE PPEPERS MÂNI GHIARI MANI VACI NOSCB. B ETIZ. DOX CATOL. MA ŢI GHEL. IELIT

106 532 9 503 2 1 17 263 9 24 484 1 14

La recensământul din anul 1900

SUPR. NR. PERSOANE ORTO- GREC. ROM.- REFOR- IZRA- ALTE


JUGĂRE CASE CIVIL MILIT. TOTAL DOX CAT. CATOL.
MAŢI IELIT RELIGII

2527 130 772 1 773 42 11 56 640 18 6

La recensământul din anul 1910

SCRIE ŞI ŞTIE UN- BĂR.- . TOTAL NECĂSĂ- CĂSĂ- VĂDUVI


DIVOR-
CITEŞTE GUREŞTE BAŢI FEMEI pers. TORIŢI TORIŢI ŢAŢI

941 757 396 631 757 418 284 53 2

Recensământul din 29
decembrie 1930
Nr . gos-TotalBărb.FemeiSub 77-1213-1924-6465
a
anipodăriipers.

anianianianişi peste1948374134241598911043042
1

180
La recensământul din 25 ianuarie 1948

NR. DE TOTAL BĂRB. FEM. ROMÂNI MAGH. SLOVACI SUB 7 7-14 15-44 4 5 - 6 0 PESTE
GOSPD. PERS 60
ANI

299 982 483 499 124 857 1 63 60 233 84 43

La recensământul din 21 februarie


1956
TOTAL BARBATI FEMEI 0-9 10-19 20-44 65 ŞI
PERS. PESTE
45-46 I

ANI ANI ANI ANI

1028 505 521 136 148 384 249 109

La recensământul din anul 1992

NR. TOTAL RO- MA- SLOV. 0-9 10-19 20-44 45-64


65 ŞI
GOSP. PERS. BARBATI FEMEI MANI GHIARI ANI ANI ANI ANI
PESTE

316 904 4 55 449 412 477 15 66 150 259 293 147

Recensământul din 20 ianuarie 2003 si ultimul

TOT
P RELIGII
ROMÂNI MAGHIARI SLOV. ORTOD. ROM. GR.-CAT. REFORM.
PENT. ADV. EVG. ALTE
PERS

879 436 430 13 345 66 2 3 45 84 3 8 26

2003 - situaţie locativa


NR. CAM. SUPR. CAM. NR. NR. LOC. ALIM. CANAL INST. ÎNCĂL.
LO- M.P. PERS. PERM,
DE NR. DE CU APĂ IZATE ELECTR. TERM. BUC. BAIE
CUITE
LOC. GOSP.

339 910 1422 304 879 339 92 91 331 5 305 92

Uilacul de Criş mai are un obiectiv foarte important, este vorba


despre Moara sistematică pentru măcinat cereale care
polarizează în jurul ei gospodării din aproximativ 20 de localităţi.
Ocupaţia de bază a populaţiei Uilacului de Criş este agricultura,
viticultura şi creşterea animalelor domestice. Are aceliaşi condiţii
pedoclimatice care au fost arătate la comuna Tileagd,
separându-le numai podul de peste Crişul Repede, aşa după cum
am mai arătat.
SATUL POŞOLACA

Poşolaca este o localitate mică, aşezată pe malul stâng al


Crişului Repede, nu departe de calea ferată Oradea-Cluj,
utilizând Poşta, Telegraful şi Gara CFR. Tileagd. A fost atestată
documentar în anul 1291. Are un număr de 161 case şi o
populaţie de 396 locuitori din care: 201 sunt maghiari, 78
români şi 109 ţigani. Din aceştia 208 aparţin religiei Reformate,
15 Rom. Catolici, 97 Ortodoxi, 1 greco-catolic, 53 baptişti, 10
penticostali, 5 alte religii şi 7 s-a declarat fără religie, aceste
date statistice au fost înregistrate la data de 20 ianuarie 2003.
Conform evidenţei Serviciului de cadastru, Poşolaca are 703 ha
de pământ din care 494 ha arabil, 68 ha fâneţe, 62 ha păşune, 8
ha livezi de pomi şi viţă de vie, 18 ha pădure şi 53 ha
neproductiv, cu pietriş pe lângă malul Crişului Repede.
Din trecutul istoric al localităţii Poşolaca

Satul Poşolaca a fost aşezat pe marea moşie a familiei


Csanad, care cuprindea teritoriile a peste 26 de localităţi de pe
valea şiterasele Crişului repede, începând cu comuna Ineu până
în districtul Borodului.
în anul 1336, Poşolaca a fost donată de către Regele Carol I al
Ungariei grofului Păzmânok Istvăn, drept recompensă pentru a-i
alina suferinţa accidentului în care şi-a pierdut 3 dinţi, la un
turnir de exerciţii de luptă. Tot în 1336, poşolaca a fost luată în
evidenţa Bisericii pentru contribuţie la taxele anuale.
Mai târziu, aproximativ prin anul 1700, moşia folosită de
către descendenţii familiei Pâzmăny, a trecut în folosinţa
familiilor Ugray şi Bărâny, iar în anul 1850 a devenit moşia
grofului Haller Săndor, a cărui moşie se întindea pe teritoriile a
14 sate, printre care şi Tilecuşul, a cărui populaţie i-a dat mult
de furcă grofului Haller timp de 5 ani, hărţuiele, în urma cărora
groful Haller şi-a vândut moşia unui mare comerciant-negustor.
Poşolaca fiind o localitate mică şi având o populaţie
preponderent de etnie maghiară, nu a avut nimic de suferit atât
după aplicarea Dictatului de la Viena în vara anului 1940, cât şi
la retragerea trupelor hortiste în toamna anului 1944 când le-a
sunat ceasul istoriei. Armata şi Administraţia de Stat Română,
nu i-a nedreptăţit niciodată pe unguri, cu tot răul care 1-a făcut
populaţiei româneşti, la ocuparea şi la părăsirea Ardealului de
Nord.

182
Situaţia evoluţiei demografice a populaţiei din Poşolaca

Conform Registrelor de Stare Civilă aflate în păstrare la


Arhivele Statului Filiala Oradea, rezultă că în perioada anilor
1780-1890, în Poşolaca s-a născut 1588 copii, s-au căsătorit 495
de perechi şi au decedat 1439 persoaane. Religia fiind
preponderent reformată.
Poşolaca apare în evidenţele Statistice începând cu anii
1755-1784 când împărăteasa măria Tereza şi fiul său Iosif al H-
lea au dispus înfiinţarea şcolilor populare la sate şi organizarea
primului Recensământ al producţiei în ţara Ungurească.
In urma acestor Decrete, Poşolaca apare în Evidenţe cu 66 de
case în care au locuit 83 de familii cu 399 persoane. Populaţia
lor 50 de familii au fost de religie Reformată, iar în 9 case au
trăit români ortodoxi. în anii 1820-1830, s-au înregistrat 445 de
persoane, în 1850=418 persoane, în 1857=330 de persoane, în
1870=467 persoane, în 1880=379 persoane, în 1890=490
persoane, în 1910=588 persoane. Scăderea numărului
populaţiei la recensământul din 1857 faţă de 1850 şi la
recensământul din anul 1880 faţă de 1870, se explică prin faptul
că în anul 1851 au fost mari inundaţii devastatoare pe Crişul
Repede iar în anul 1870 a avut loc o epidemie de holeră. Aceste
evenimente au cauzat moartea a 88 de persoane din satul
Poşolaca. Preotul satului Pal Lajos existent în acel timp, nu
reuşea să facă faţă ritualului slujbelor religioase de
îngropăciune.
Incepând cu recensămintele popolaţiei din anul 1880 şi
până în anul 2003, vom prezenta sub formă de grafic evoluţia
demografică a localităţii Poşolaca după cum urmează:

Recensământul populaţiei din 1880 - Editura Staft - 1997 Coordonator:


Traian Rotariu; Statisticieni: Măria Seminciuc, C. Mureşan

Nr.de caseNr. de pers.OrtodoxiGrec- Rom- Refor- Izra-


Limba vorbită cat. cat. maţi ieliţi
Român Magh. Alfabetiz.
Alţi82379601 17 296 5 46 29929
151

R
Recensământul din anul 1900
S. p. jugărNr. de casePop. civ.Total Religia apar.
pers. Ort. Gr.-cat.Rom.cat. Ref. Limba
vorbită Izr. Rom. Mag. Alţi1206101540540
58 9 29 431652 488 7
184
Recensământul din anul 1910

Total Scrie Vorbeşt Bărb. Fem. Căsăt. Necăsă Văduvi


pers. şi e t. Divor.
citeşt ungureş
e te
588 384 588 304 284 241 316 29 2

La Recensământul din 29 decembrie 1930


Nr.de Total Bărb. Fem. Sub 7 7-12 13-19 20-64 65 şi
gosp. pers. ani ani peste
ani ani
132 590 300 290 73 71 94 318 34

La Recensământul din 25 ianuarie 1948

Nr. de Bărb Fe Sub 7- 15- 45- Peste Ro Mag.Slov.Ţiga


Total . m. 7 14 44 60 m. ni
gosp. ani ani ani ani 60
pers.
173 319 302 68 68 319 96 71 66 467 1 9
621

La Recensământul din luna ianuarie 1977

Total 0-9 10-19 20-44 45-64 65 şi


pers ani ani ani ani peste
506 81 55 135 142 93

începând cu anul 1956, numărul demografic, a scăzut mereu


în Poşolaca, datorită regimului comunist la care mulţi nu s-au
putut adapta plecând o parte din ei în Ungaria.

Recensământul din 20 ianuarie 2003 prezintă


următoarele date
Nr. Total Rom. Mag. Ţiga Ort Ro Gre Ref. Bap Pen Alte
loc. pers m- religi
. ni . cat. c- t. t. i
cat.
161 396 78 201 109 10 15 1 210 53 10 12
0
Aspectul vieţii spirituale

Aşa cum am mai semnalat şi în temele evenimentelor


istorice, încă din anul 1336, Poşolaca a fost luată în evidenţa
Papală pentru plata dijmelor ceea ce înseamnă că din vremea
respectivă au avut o viaţă spirituală, aparţinând unei religii bine
definite. Din unele documente de arhivă rezultă că în anul 1675
a fost construită Biserica din Poşolaca, pe locul unei foste case
de rugăciune, preot fiind Huszti Istvân iar din anul 1686 l-au
avut ca preot pe Szalontai Jânos. Construcţiile se mai
degradează dealungul anilor.
Din alte documente de arhivă a reieşit că în anul 1797
biserica din Poşolaca a fost renovată şi mărită ca spaţiu,
costând reparaţia 525 de rupii şi zece măji de grâu. După 87 de
ani, în 1884 a fost din nou renovată, dar lucrarea a fost de
proastă calitate şi în scurt timp de la renovare, i-a căzut o parte
din tencuială. Preoţii la această biserică, dealungul anilor au fost
următorii: Molnâr Andrâs 1779, Szilâgyi Istvân 1792, Munkâcsi
Mihâly 1793, Baranyi Gyorgy 1798, Kâpolnâsy Mihâly 1804,
Kekk Antal 1827, Bîro Istvân 1829, Szinyei Mezo Istvân 1831,
Kâpolnâsy Jânos 1834, Molnâr Mihâly 1838, Onodi Sândor 1845,
Szabo Pâl 1855, Olâh Jânos 1857, Szabo Jozsef 1860, Pâl Lajos
1874, Szatmâri Lăszlo 1879, Jozsa Gâbor 1891, Sipos Jânos
1905, Fodor Jozsef 1919, Babicsâk Jozsef 1927, Verseny Sândor
1933. Atât în trecut cât şi în prezent, preoţii au fost foarte slab
retribuiţi.
în anul 1860, nu s-a ştiut de unde, a luat foc locuinţa preotului
Szabo Jozsef, având mare nevoie de ajutorul enoriaţilor, iar în
anul 1910 a fost un foarte mare incendiu în Poşolaca, incendiu
care a mistuit în flăcări jumătate din locuinţele aşezării.
Enoriaşii din Poşolaca au ajutat mult biserica dealungul anilor. în
anul 1794 locuitorii Farkas Sâra şi Molnâr Andrâs au donat
bisericii un Eclisiast, în anul 1849 Gâbor Istvân a donat un
clopot şi o bucată de pământ pentru grădina de zarzavat. în
anul 1862 groful Heller Sândor a donat bisericii un jugăr de
pământ, Hunyadi Andrâs în anul 1835 a donat bisericii o treime
din averea sa, Hajdu Lajos şi familia sa au donat bisericii un loc
mare pentru grădină. începând cu anul 1923, Biserica din
Poşolaca are două clopote. Cel mai vechi are 45 kg şi a fost
donat de către enioriaşul Daika Ferencz împreună cu familia sa.

Invăţământul
186
Localitatea Poşolaca are şcoală elementară cu limba de
predare maghiară începând cu anul 1755 când au fost înscrişi
12 elevi, având ca materie de studiu scrisul şi religia.
Primul învăţător a fost Kozâri Jânos. După aplicare hotărâri
împărătesei Măria Tereza din anul 1769, în Poşolaca s-a
construit o şcoală care a început să funcţioneze din anul 1797,
în limba maghiară, învăţători fiind următorii: Nagy Ferencz 1779,
Militcsei Jănos 1796, Papp Jozsef 1835, Balogh Lâszlo 1841,
Meszel Lajos 1854, Gyongyosi Mihăly 1875, Szatmâri Lăszlo -
învăţător de religie 1877. După acestea au urmat până în
prezent: Lacza Jozsef, Bor Geza, Bulbuc Ileana şi Marc Ileana.
Ocupaţia de bază a populaţiei din Poşolaca este agricultura,
creşterea vitelor şi în mică măsură horticultura, aplicând o
agricultură de subexistenţă individuală. Până când au avut
activitate Fabrica de cherestea şi Uzina de Impregnat CFR,
Tileagd, o bună parte din populaţie şi-au completat necesarul de
existenţă în aceste fabrici.
Poşolaca găsindu-se foarte aproape de comuna Tileagd,
tineretul în timpul liber îşi găsesc loc de recreiaţie în comuna de
reşedinţă.

SATUL TILECUS

a) Aşezarea geografică şi pedoclimatică

Localitatea Tilecuş este situată în partea de Nord-Vest a


României la poalele munţilor Pădurea Craiului, spre depresiunea
Vadu Crişului - Borod, la distanţă de 26 km est de reşedinţa de
judeţ Oradea şi la 4 km Sud de comuna de reşedinţă Tileagd.
Are o suprafaţă de 1368Ha pământ, slab productiv, pe
terminaţiile colinelor munţilor Pădurea Craiului. 917 Ha este
arabil, 54 Ha fâneţe şi păduri proprietate particulară, 55 ha şi
342 ha păşune obştească, în parcelele Rovina şi Mezărători. Are
ca vecini la Nord Staţia CFR 2 km distanţă şi comuna de
reşedinţă Tileagd la 4 km distanţă. La Nord-Est se află satul
Poşoloaca 3 km distanţă, la Sud se află comuna Vârciorog şi
satul Şerghiş, ambele la 8 km distanţă iar la Est se află comuna
Ţeţchea şi satul Hotar, distanţă 8-10 km, la Vest satul Borşea,
Cătunul Călătani, 2 km distanţă, respectiv comuna Sacadat la
7 km distanţă.
Ca posibilităţi de comunicaţie are drumul asfaltat în
întregime, legătură cu SOSEAU E 15 Oradea-Cluj-Napoca-Bucureşti
şi cu oraşul Beiuş prin comuna Vârciorog.
Hotarul Tilecuşuli este aşezat într-o zonă de interferenţă a mai
multor trepte geografice;
1.Terasa inferioară a Crişului Repede, cu apă freatică la 3-5
m adâncime;
2.Terasa superioară a Crişului Repede, cu apă freatică la 5-
10 m adâncime, cu soluri brune;

188
3. Terasa Piemontului Vârciorogului, cu apă freatică între 10-35
metri adâncime, cu soluri albe, pământ rar, foarte slab
productiv.
Clima este temperat-continentală de tranziţie, cu
anotimpuri de vară nu prea calde şi cu ierni relativ blânde.
Precipitaţiile din păcate, uneori sunt prea multe, alteori lipsesc
timp îndelungat, funcţie de circulaţia factor4ilor atmosferici şi a
circulaţiei vânturilor. Nu mai există de multişor o regulă ciclică
ale celor patru anotimpuri. •
Din punct de vedere hidrografic, întreaga localitate este
dificitară. Nu există nici un pârâu cu apă permanentă de izvor.
De la Sud-Est şi de la Sud-Vest, brăzdează suprafaţa agricolă a
Tilecuşului patru văi care colectează apele din precipitaţii când
sunt mai abundente, respectiv din topirea zăpezilor primăvara,
ducându-le în albia Crişului Repede. Este vorba de valea
Meghişei, Valea Veljului, Valea Rugii şi Valea Tăoiului. Acestea
se unesc la Călătani, unde intră în valea Meghişei, traversează
extravilanul comunei Sacadat şi intră în Criş lângă localitatea
Săbolciu.

b) Fauna

Cconstă din căprioare, vulpi, iepuri, veveriţe, nevăstuici, dihori,


cârtiţe, şoareci, fazani, prepeliţe, uliul şorecar, cucuveaua, gaiţa,
mierla neagră, ciocârlia, sticleţi, piţigoi, ciocănitoare, cioara,
coţofana şi multe foarte multe vrăbii. Berzele şi rândunelele
sunt numai temporare. Vin primăvara, îşi depun ouăle, îşi cresc
puii şi toamna pleacă în ţările calde, numai de către ele ştiute.
Existau şi probabil că mai există şi în prezent reptile. Vipera,
foarte periculoasă, a cărei muşcătură este mortală dacă nu
ajungi în 3-4 ore la un spital. Eu am văzut un singur exemplar în
viaţa mea, la vârsta de 14 ani. Era sub o brazdă de fân cosit, în
parcela numită „Tăoi" şi tocmai sub brazda unde adunam eu
fânul. Am avut prezenţa de spirit să o imobilizez cu furca de
lemn către pământ şi să strig disperat la taică-meu, în timp ce
simţeam furnicături pe şira spinării, cum aşi fi fost cuplat la o
priză de curent electric. După ce taică-meu a imobilizat-o de tot
cu o lovitură de furcă de fier, am observat că avea pe cap un
„V" mare foarte pronunţat, era de culoare maron-cafeniu iar pe
burtă avea alternativ, inele de un alb imaculat şi de un roşu
foarte aprins, de la cap până la coadă. După ce i-s-a zdrobit
complet capul, când o atingeam cu furca pe spinare ridica în sus
ciotul gâtului (nu mai avea cap) în semn de ameninţare. Mai era
şarpele negru de uscat şi şarpele verzui de apă, care se
cunoştea că sunt mai puţin periculoşi. Aceştia nu atacau şi
încercau să fugă la apariţia omului. Şopârlele, de culori diferite,
foarte sperioase, alergau în toate părţile la cea mai mică
mişcare. Batracienii trăiau în apele stătătoare iar cârtiţele şi
salamandrele numai în pământ.
c) Insectele

Nedoritul ţânţar anofel care răspândeşte boala de friguri,


Bondarul sau albina neagră, sălbatică, de dimensiuni foarte mari
comparată cu albinele obişnuite. Aceasta construia fagure de
dimensiuni mici, în găurile de şoareci pe mirişti, adunând miere
comestibilă. Tăunul şi viespele, otrăvitori la înţepături, îşi
găseau locul prin scorburi de copaci bătrâni, sau prin găurile
săpate în lemn de către ciocănitori. Ciocănitoarea îşi desăvârşea
opera la copacii care aveau putregai în interior, putregai în care
se găseau anumite larve, un deliciu pentru meniul ciocănitorilor.
Mai sunt şi albinele lucrătoare, organizate în familii mari, cu
reguli şi responsabilităţi mai benefice şi mai sănătoase decât
parlamentarii noştri din ultimii 15-16 ani, care nu reuşesc să
scape de „trântorii" pe care albinele ştiu să-i elimine la timpul
potrivit.
Să mai arătăm că Tilecuşul, prin poziţia sa geografică este
aşezat pe o colină care coboară în mod lin şi permanent, de la
Sud spre Nord, din Piemontul Vârciorogului până la Valea
Meghişei, doi km distanţă de Gara CFR Tileagd, întinzându-se pe
o lungime de 8-9 km. Datorită acestei poziţii geografice, prin
faţa caselor aliniate în şir indian, respectiv pe ambele părţi ale
drumului de acces, sunt săpate şanţuri pentru colectarea apelor
de ploaie. Această stare de fapt, îl obligă pe fiecare locatar să-şi
facă un podeţ în faţa porţii, de o dimensiune care să-i permită
scoaterea şi introducerea căruţei în curtea casei.

d) Repere istorice ale Tilecuşului

Tilecuşul apare în trei documente oficiale ale vremii ca localitate


populată începând cu anul 1280, ca făcând parte din cele 11
sate Bihorene, pe ale căror teritorii se întindea moşia familiei
Csanad. Este vorba despre Birtin, Borşa, Sacadat, Săbolciu,
Poşoloaca, Şuncuiuş, Dobicioneşti, Tilechiu, Ineu, Botean şi
Tilecuş.
Un alt document de arhivă vechi atestă existenţa
Tilecuşului ca aşezare locuită de oameni din anul 1308 alături
de Tileagd, Săbolciu, Poşoloaca, Tilechiu, Petrileni, Şuncuiuş,
Birtin, document care se găseşte în Istoria Românilor, pagina
169. Pe de altă parte, Capitoliul Bisericii Latine din Oradea, la
data de 6 octombrie 1308, adevereşte că membrii familiei
Csanad, au împărţit între ei moşiile lor din tileagd, Tilecuş,
Săbolciu, Momlomszeg, Poşoloaka, Tilechiu, Petrileni, Şuncuiuş
şi Birtin.
Mai există o dovadă incontestabilă din care se poate vedea
că tilecuşul nu numai că a existat cu mult timp înainte de
Atestarea documentară de către

190
Cancelariile maghiare, dar că avea un grad ridicat de civilizaţie,
inventând unelte de lucru care au revoluţionat Industria casnică.
Documentul constă într-o unealtă de lucru denumită SOCALA,
pe roata căreia este gravat artistic anul 1498, respectiv data
realizării obiectului de lucru. Această socală a deţinut-o familia
lui Indrieş Petru a Lichi din Tilecuş, moştenită din generaţie în
generaţie deelungul veacurilor, înegrită de timp şi de fumul de
la opaiţa cu care se făcea iluminatul în trecutul îndepărtat.
Această socală, pentru ca să-şi justifice utilitatea, trebuia să
facă parte dintr-un set de unelte care concurau la ţesutul
pânzei.
Având în vedere documentele mai sus enumerate, putem
afirma că Onoratele Cancelarii maghiare ale vremii, au „ciupit"
272 de ani din existenţa Tilecuşului ca localitate locuită de
oameni, făcându-i atestarea documentară numai în anul 1552.
Să prezentăm setul de unelte din care făcea parte şi socala, cu
care se forma o adevărată industrie casnică: Războiul pentru
ţesut pânza (din cânepă, in sau lână), Urzoi, depenele mici şi
mari, Răşchitor, Iţe, spată, suveică, meliţă, greabăn, pieptene
pentru fuior. Toate aceste unelte le vom prezenta în formă
grafică la Capitolul „Folclorul local şi obiceiuri din bătrâni".
Socala cu anul de naştere 1498, a fost donată de către
proprietari Muzeografilor Bihoreni în anul 1967, la solicitarea
acestora. A mai rămas numai fotografia ei pe care o vom anexa
în copie xerox.
Din analiza acestui set de
unelte, putem să ne dăm
seama că strămoşii populaţiei
Tilecuşului, cu 700-800 de ani
în urmă, au inventat şi au
folosit mecanisme de lucru
care au fost preluate şi
perfecţionate în Epoca
modernă, dând naştere la
construirea marilor fabrici
textile.

... Una din îndeletnicirile de bază a


locuitorilor era producerea de
îmbrăcăminte, dovadă socala din
anul 1498. Constructorul acestui
obiect de lucru, a fost un anonim din
fosta populaţie a satului Tilecuş
judeţul Bihor. Această socală s-a
moştenit din generaţie în generaţie,
aflându-se în proprietatea familiei
Indrieş Petru şi Floarea a Lichi, până
în anul 1967, când a fost predată
17 muzeografilor Bihoreni, unde se află
şi în prezent, înegrită complet de
6
secolele cărora le-a rezistat. A fost
construită din lemn masiv de stejar
iar axele învârtitoare din material
fieros dur.

192
Din alte surse de informare, se cunoaşte că la începuturile
întemeierii localităţii tilecuş, aşezarea a fost denumită
„OGRADA". Terenurile care o înconjurau, erau acoperite de o
imensitate de păduri seculare, pline de animale sălbatice: lupi,
urşi, vulpi, mistreţi, cerbi şi căprioare. Oaza din mijlocul acelor
păduri, odată ocupată de către oameni, au îngrădit-o cu gard
din trunchiuri şi crăci de copaci, denumind-o „Ograda". Aici în
interiorul ogrăzii şi-au înjghebat oamenii câte un adăpost,
colibe, căsuţe, bordeie, fiecare după puterile şi priceperea lui, în
interiorul ţarcului pe care l-au îngrădit, unde se aflau la adăpost
de furia animalelor sălbatice de pradă. Dealungul veacurilor au
defrişat pădurea, fie prin tăiere fie prin ardere, lărgindu-şi
mereu ograda şi curăţind suprafeţe întinse pentru cultivarea
plantelor nutritive. Pădurile, în care predomina Cerul, stejarul şi
ulmul, încet, încet au fost defrişate, făcând loc parcelelor
agricole, iar viaţa locuitorilor -numai români - şi-a urmat cursul
ei normal, inventând şi făcându-şi fel de fel de obiecte din lemn
pentru uzul gospodăresc.
începând cu Secolul al Xl-lea, pe fondul populaţiei autohtone
româneşti din toate aşezările Bihorene, în mod treptat au
început să pătrundă elemente maghiare, aşezându-se pe lângă
cursurile de ape şi pe terenurile întinse, alungându-i pe
băştinaşi de pe vetrele lor, ungurii fiind înarmaţi şi bine pregătiţi
pentru cotropire. Pe parcursul timpului au apărut grofii
acaparatori de moşii, punând stăpânire pe teritoriile aşezărilor
autohtone. Pentru a le putea administra şi exploata, trebuia să
le cunoască denumirile. Ajungând la denumirea „Ograda",
înţelegându-i sensul în limba maghiară, aceste terenuri
îngrădite se numesc „Telek", expresie care a rămas în uzul
limbii maghiare până în prezent, când este vorba de o casă şi de
curte îngrădită. Astfel, în evidenţele administraţiei stăpânilor,
ograda a primit numele de „Telkeşd". Pornindu-se de la acest
toponim, Tilechiul a primit denumirea de „Telki" iar Tileagdul
numele de „Telegd".
Dealungul anilor, populaţia Tilecuşului a crescut şi s-a
extins mereu în aria lor de convieţuire. Din păcate, în
dorcumentele vremii şi în înscrierile Cancelariilor ungare nu se
semnalează nimic despre această aşezare omenească. în mod
tengenţial, cronicarul Juko Zsigmond, în anul 1712 scrie despre
două familii de iobagi cu numele de Baciu Ion şi Ursu Baci iar în
anul 1720 se vorbeşte despre 6 familii de iobagi.
în timpul despotismului împărătesei Măria Tereza şi a fiului său
iosif al II-lea, s-a promulgat o lege, aşa numita „Tragere la
Linie". Cu alte cuvinte, în anul 1764, se impunea ca să se
alinieze casele una după alta în şiruri indiene. Atunci s-a
desfiinţat ograda iar Tilecuşul şi-a luat forma pe care o are şi în
prezent. Denumirea de ograda a rămas însă şi există şi în
prezent a unei parcele de pământ, unde odinioară era o aşezare
omenească. Precizez că în această parcelă aveau şi
părinţii mei o holdă de pământ, iar când se ara pământul pentru
fertilizare primăvara sau toamna, pe brazda lăsată de plug
apăreau o mulţime de cioburi mărnte de ceramică smălţuită şi
lucioasă, făcând dovada că acolo cu sute de ani în urmă a
existat o aşezare omenească.
Călătorind în timpul istoric, aflăm că în anul 1787, cancelariile
maghiare au găsit că Tilecuşul are 81 de case, 90 de familii şi
416 locuitori, la un interval de 75 de ani de la primele
consemnări, în care se vorbeşte numai despre 6 iobagi,
explicaţiile acestui fenomen pot fi următoarele:
1. Incepând cu Secolul al X-lea, populaţia autohtonă din
judeţul Bihor s-a organizat în voivodatul de sub conducerea lui
Menumorut, cu sediul central în cetatea Biharea, care a fost
atestată documentar în 1075, atestare în care se găseşte şi
localitatea Chistag, urmându-le şi alte localităţi de pe valea şi
terasele Crişului Repede. Lângă un Castru Roman de graniţă, a
luat fiinţă localitatea tileagd, denumită astfel de către Secuii
care au poposit aici pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Aceste
ţinuturi au fost cunoscute în mod amănunţit şi cartografiate de
către Abraham Ortelius, între anii 1527-1598 care s-a născut la
Anvers. Era proprietarul unei întreprinderi de cartografiere. A
călătorit prin multe ţări Europene, stabilind preitenii cu
cartografii vremii. în capitolul „Transilvania-Dacia Teatrum Orbis
Terarum: se află textul şi harta Transilvaniei (295+420), în care
este consemnată localitatea Tileagd, ca fiind aproape de oraşul
Oradea (Varadinum). Tot în lucrarea respectivă s-a consemnat
că Transilvania ocupă acea parte a Europei care era odinioară
Dacia. Lucrarea se află la British Muzeum p. 22954.
2. Aşa cum am mai arătat, după secolul al Xl-lea au pătruns
elementele maghiare, venite din Câmpia Panoniei, ocupând
terenurile cele mai fertile şi alungându-i pe românii băştinaşi din
proprietăţile lor, care s-au retras în zonele colinare. în acele
circumstanţe, mulţi locuitori români din Tileagd şi Poşoloaca s-
au aşezat în Tilecuş, fiind cea mai apropiată aşezare omenească
de localităţile Tileagd, respectiv Poşoloaca. Acestea ar fi
explicaţiile cele mai plauzibile cum populaţia Tilecuşului a
crescut de la 6 familii de iobagi în anii 1712-1720, la situaţia din
anul 1787, după 75 de ani când, la recensământul ce s-a făcut,
Tilecuşul să apară cu 81 de case, 90 de familii şi 416 locuitori.
Nu se exclude posibilitatea ca acest număr să fi fost întegit şi de
fugarii care au făcut parte din mişcarea revoluţionară a lui
Horea, în anul 1784, apărând numele de Baciu, Ursu şi alte
nume de familii ca Meze, Iancu, Mane, Pende şi Indrieş. Se
cunoaşte cu certitudine că numele de Indrieş a apărut la Tilecuş
în anul 1782, fiind vorba despre doi fraţi, mari meşteri
constructori de biserici de lemn şi care au venit din apropierea
oraşului Brad, Judeţul Hunedoara. Aceştia au construit Biserica
de lemn din Tilecuş, declarată monument istoric în prezent,
precum şi biserica de lemn

194
din Brusturi, care a fost demontată şi reclădită în curtea
Muzeului Ţării Crişurilor Oradea.
Ocupaţia de bază a popuaţiei Tilecuşului, din trecutul îndepărtat
a fost iniţial creşterea animalelor, prelucrarea lemnuli şi în
măsura în care a reuşit să lărgească oazele despădurite, să
cultive cerealele necesare existenţei lor: grâul, secara, meiul,
cânepa şi inul. Mult mai târziu a apărut o altă plantă
necunoscută, adusă de către cineva din America, „PORUMBUL"
care cultivat intensiv, avea să devină hrana lor de căpetenie.
După atestările documentare ale tuturor aşezărilor
Bihorene, care s-au făcut între secolele XII-XVI, perioadă în care
a fost atestat şi Tilecuşul (1552), aproape în fiecare an se făceau
recensăminte ale populaţiilor din toate aşezările, recensăminte
care aveau ca scop aplicarea impozitelor şi ale altor obligaţii
faţă de baroni, respectiv faţă de proprietarii de moşii unde se
găseau amplasate aşezările

omeneşti. Odată cu efectuarea acestor recensăminte a


4
-

Vedere ale celor două biserici din Tilecuş. Biserica nouă cu 5 turnuri,
construită în anul 1937-1939, de o rară frumuseţe şi Biserica din Lemn, construită după stilul
gotic în anul
1783, declarată monument istoric.

început şi calvarul populaţiei româneşti. Feudalii maghiari, pe


lângă faptul că îi deposedau de o bună parte din pământurile
care le aveau îi supuneau la tot felul de dijme şi obligaţii, făceau
şi presiuni asupra lor pentru a-i obliga să treacă de la credinţa
Ortodoxă la religia
Catolică. însăşi legea de sistematizare a localităţilor, dată de
împărăteasa Măria Tereza în aul 1764, a avut un caracter
profund politic, urmărindu-se deposedarea de pământ a
ţăranilor. Odată cu aplicarea acestei Legi, marea familie de grofi
a lui Telegdi din Tileagd, a „Ciupit" 200 hectare pământ din
Arealul Tilecuşului. Cronicarul ungur Mezosy Karolyi, în lucrarea
sa intitulată „Comitatul Bihor", scria că la toate recensămintele
făcute populaţiei, Tilecuşul apărea numai cu populaţie
românească.
Un alto cronicar maghiar, Borovszki Sandor, în lucrarea sa
„Judeţele şi oraşele Ungariei", a consemnat că la recensămintele
care s-au făcut în 1890, 1900 şi 1901, populaţia satului Tilecuş a
crescut, ajungând la 96 de case şi 663 locuitori, aşezare unică în
aprpopiere de calea ferată Oradea-Cluj, este de religie ortodoxă,
numai cu locuitori români.
Pentru suprafaţa de pământ ce le-a rămas Tilecuşenilor
după aplicarea Legii dată de Măria Tereza, aceştia s-au aflat
timp de 5 ani în proces cu altă „Pasăre de pradă", moşierul
Haller Sandor, ale cărui înaintaşi au fost originari din
Nunrenberg, fiind înnobilaţi de către Regele Matei Corvin prin
secolul al XV-lea când au emigrat în Ungaria. Această pasăre de
pradă, avea moşii pe întinderea a 12 sate şi tot nu-i ajungea
spaţiul, având aripile prea mari. Dârzenia populaţiei Tilecuşului
care şi-au apărat glia, a degenerat în confruntări armate cu
badigarzii boierului, l-au afectat atât de mult pe corniţele
(Prefectul judeţului Bihor, Haller Sandor), încât s-a îmbolnăvit de
nervi şi şi-a vândut toate moşiile unui negustor bogat cu numele
Brachfeld, care mai târziu şi-a luat numele de Telegdi, după
numele localităţii Tileagd, unde îi polarizau moşiile.
De altfel, contele Haller Sandor era o personalitate
îngâmfată, ca descendent din locuitorii Nurenbergului şi se fălea
cu un şir nesfârşit de descendenţi din Armata de Cavalerie, cu
blazoane înscrise pe tăbliţe aurite. Nu se putea împăca cu faptul
că ţăranii analfabeţi din Tilecuş i-au înfrânt semeţia şi orgoliul.
După ce şi-a vândut averea, groful a spus: „Este semn rău
pentru ţară când un negustor ambulant cu amănuntul, cumpără
moşiile de la nobili"!!!. Un urmaş al fostului negustor s-a
convertit la Religia Reformată, ajungând Preşedinte al
Prezbiteriului şi bun prieten cu Tisza Istvan.
Să mai notăm că mişcarea răscoalei ţăranilor din Tilecuş a luat
proporţii de legendă în perioada anilor 1860-1865, împotriva
agenţilor moşierului Haller Sandor.
In Tilecuş, mai vechile mişcări ţărăneşti au fost amorsate
prin recadastrarea terenurilor. Sătenilor li-se dăduse dreptul de
a folosi o arie întinsă pentru păşunatul vitelor, drept acordat
încă de către împărăteasa Măria Tereza. Lănţarii (inginerii

196
arme în mulţimea de români, înregistrându-se zeci de morţi şi
răniţi, acuzându-i pe români de instigare la ordinea de Stat,
căutându-se vinovaţi chiar printre sătenii care nu au fost la târg
în ziua respectivă (din articolul apărut în Ziarul Crişana nr. din
20 aprilie 2003).
Anul 1911 a adus asupra Tilecuşului o altă nenorocire. Un
incendiu puternic, izbucnit nu se ştie de unde, a mistuit în flăcări
6 gospodării afectând şi pe altele din apropierea lor.
In urma acestei nenorociri, Obştea satului a stabilit
următoarea măsură cu caracter permanent, obligatorie pentru
fiecare bărbat valid din localitate: în caz de apariţie a unui
incendiu, să fie anunţat clopotarul bisericii ca să bată clopotul
mare, într-o dungă, semnal la care toţi locuitorii să pornească în
fugă, din cele două extremităţi ale satului spre centru, aducând
cu ei: găleţi, târnăcoape, topoare, scări, furci de fier, cazmale şi
orice alte unelte care ar putea fi de folos la stingerea unui
incendiu.
Pe lângă exploatarea nemiloasă a nobililor maghiari, la
suferinţele populaţiei s-au mai adăugat epidemiile care secerau
zeci de vieţi omeneşti. Din Registrul morţilor aflat la Biserica
ortodoxă a Tilecuşului, reiese că nu rare ori frigurile, ciuma şi
holera, făceau ravagii în rândurile populaţiei. în anul 1873, o
puternică epidemie de holeră a făcut să decedeze 46 de
persoane. La fel viruşii malariei (boală de friguri), răspândiţi de
ţânţarul Anofel, care prolifera în mlaştinile abundente, a condus
la decesul a 38 de persoane în anul 1875, iar în anul 1888 s-au
înregistrat în sat 26 de morţi. In toate aceste cazuri de decese,
victimele erau preponderent copii în vârstă sub un an.
Un caz cu totul deosebit a fost înregistrat în registrul
deceselor din Tilecuş în anul 1870. O femeie cu numele Diurcău
Marinea a trăit 120 de ani, deţinând până în prezent recordul de
longevitate a vârstei din localitate. Inscrierea datelor de
existenţă ale acestei femei au fost făcute cu litere Chirilice.
După atentatul de la Sarajevo asupra prinţului moştenitor
Habsburgic, în anul 1914 a izbucnit primul război mondial, la
care Austro-Ungaria a participat în cadrul alianţei denumită
„Puterile Centrale". Locuitorii Bihorului de etnie română, au fost
vânaţi şi prinşi de către autorităţile locale cu „laţul" întocmai
cum prindeau hingherii câini. Nici unul nu făcuse armată până
atunci. Cu toate acestea au fust duşi la războiul care nu le
aparţinea, au fost introduşi pe front în primele linii de foc, fără o
pregătire prealabilă, necunoscându-le nici limba de vorbire şi
nici comenzile. Pur şi simplu au găsit un mijloc prielnic şi
justificat de a-i extermina. Tilecuşul, o aşezare relativ mică, şi-a
adus ca supremă jertfă în acel război al grofilor şi al
latifundiarilor, un număr de 26 locuitori după cum urmează:

198
1. Baciu 15. Hotăran
Constantin Florian
2. Baciu 16. Iancu
Crăciun Dumitru
3. Baciu Forian 17. Iancu
4. BaciuT. Petru
Florian 18. indrieş
5. Baciu C. Teodor
Nicolae 19. Indrieş
6. Baciu V. D.Nicolae
Nicolae 20. Indrieş T.
7. Baciu Nicolae
Teodor 21. Mancu
8. Baciu D. Crăciun
Teodor 22. Meşter
9. Baciu Vasile Dumitru
23. Perţe
10. Baciu Petru Petru
11. Chirilă 24. Popovici
Crăciun Florian
12. Chirilă 25. Stan
Dumitru Gligor
13. Cozma 26. Tripe Ioan
Simion
14. Citiş Nicolae

Aproape toţi aceştia şi-au pierdut viaţa prin Munţii Tirolului,


după mărturisirile celor care au avut şansa ca să cadă prizonieri
la Ruşi şi să reuşească să se întoarcă la familiile lor, după 5-6
ani, debili şi plini de păduchi.
Anul 1917 este cunoscut nu numai ca un an de război, cu
toate nenorocirile şi victimele acestuia, dar şi cu epidemie de
holeră care a curmat viaţa la una sau două persoane din fiecare
casă. Preotul satului nu mai reuşea să-şi facă serviciul religios
de înmormântări.
A urmat intensificarea luptei de eliberare naţională, s-a
făcut Proclamaţia în cadrul Marii Adunării de la Alba Iulia.
Puterile Antantei nu au luat în seamă Declaraţia de la Alba Iulia,
din contră, a dat frâu liber claselor exploatatoare ungare şi
elementelor reacţionare. Ca urmare, bande organizate de
jefuitori au pătruns şi în Tilecuş, luând prin violenţă vitele şi
toată agoniseala oamenilor mai înstăriţi. Preotuli Vasile Chirilă i-
au luat toate vitele şi porcii, popa scăpând cu fuga pentru a nu fi
ucis, cunosându-se în cercurile administrative locale ungare că
dânsul a fost obstacolul redutabil de netrecut în calea
maghiarizării sătenilor şi la convertirea acestora la Religia
Catolică. Culmea ironiei a fost faptul că, preotului Vasile Chirilă
i-a fost dat ca peste 22 de ani să fie ucis de către alte bande
ungare mai „CIVILIZATE" la data de 30 august 1940 când a fost
ocupat vremelnic Ardealul de Nord, în urma odiosului Diktat de
la Viena.
Bandelor de jefuitori şi ucigaşi maghiari le-au căzut victime
în anul 1918 Dr. Ioan Ciordaş şi Dr. Nicolae Bolcaş din Beiuş.
In luna aprilie 1919, Armata Română eliberatoare a curăţat
Bihorul de bandele jefuitoare ale statului Austro-Ungar,
ajungând până la Budapesta unde în semn de umilinţă, au
ridicat o pereche de opinci olteneşti lângă drapelul de stat, pe

200
frontalul Parlamentului Budapestan. După această ispravă
umoristică, Armata Română s-a retras cu demnitate, dând o
lecţie de morală elementelor care au produs crime şi jafuri în
rândul populaţiei româneşti. S-a oprit şi s-a aşezat pe linia de
frontieră stabilită de către Pacea de la Trianon, iar populaţia
Bihoreana s-a încadrat în realităţile social-democratice şi politice
al regatului României.
Ceea ce i-a caracterizat pe tilecuşeni în mod deosebit, între
cele două războaie mondiale, a fost bunătatea sufletească,
sentimentele de solidaritate umană, de într-ajutorare reciprocă
în toate activităţile lor. Dacă vaca vecinului era gestantă, ceilalţi
vecini îi duceau zilnic lapte pe gratis din surplusul lor. Dacă un
vecin începea să-şi construiască o casă ori alte dependinţe
gospodăreşti, ceilalţi vecini îi săreau în ajutor atât la transportul
materialelor de construcţie cât şi construcţia imobilului până la
acoperiş, făcând aşa zis muncă de clacă. Acest spirit de
solidaritate umană i-a ajutat foarte mult să prospere şi să
ajungă la bună stare. Fiecare se străduia ca să muncească cât
mai bine şi cât mai mult. în acelaşi spirit îşi creşteau şi îşi
educau copiii, începând de la cea mai fragedă vârstă. Şi să nu
uităm că educaţia copilului începe şi se face prin puterea
exmplului. Copilul copiază în mod fidel ceea ce vede că fac
părinţii lui.

Vedere de pe uliţa principală a Tilecuşului, în


apropierea celor două biserici şi a magazinului
sătesc.
TILECUS 450
Pe lângă activităţile lor
gospodăreşti, cei mai puţin
înstăriţi, lucrau la Fabrica de
cherestea Tileagd, cu
preponderenţă tineretul şi cei
de vârstă medie. Bărbaţii mai
voinici lucrau ca Ţapinari la
descărcarea buştenilor uriaşi
din vagoanele CFR şi la
stivuirea acestora pe terenul
de depozitare, apoi la
încărcarea pe vagoneţi cu
ecartament redus, respectiv
transportarea lor la cele 5
Tilecuşii bun gospodari cultivau şi viţa de vie gatere, care funcţionau zece
pe terenurile adecvate şi numai pentru
nevoile familiilor, eventual a rudelor ore pe zi neîntrerupt (de la
apropiate. ora 6 dimineaţa până la ora
18, cu repaos de masă două ore), femeile lucrau la sortarea pe
dimensiuni a materialului lemnos semifinisat şi stivuirea
acestuia după anumite reguli tehnice pentru uscare. Limba
vorbită era limba maghiară, întrucât atât proprietarii fabricii cât
şi cadrele de conducere la toate nivelele inclusiv şefii de echipă,
erau evrei şi maghiari, vorbind cu toţii numai în limba maghiară.
De asemenea, ceilalţi muncitori angajaţi din comuna

La arat cu bivolii, pentru fertilizarea pământului pe colinele


Tilecuşului, în perioada anilor 1920-1945
Bivolii, animalele cu forţă fizică deosebită, puţin pretenţioase la furaje, docili în
exploatare la transporturi, furnizori de lapte în cantităţi mici dar foarte gras,
bun pentru prepararea untului.

Tileagd şi satul Poşoloaca, erau numai unguri sau români


maghiarizaţi care nu mai ştiau să vorbească româneşte. în
aceste circumstanţe, locuitorii Tilecuşului, pentru a se putea
integra în colectivele de muncă şi dacă îşi doreau ca să aibă zile
bune, chiar dacă acum trăiau într-un Stat unitar Român
Naţional, trebuia să înveţe limba maghiară, ca să nu li-se facă
şicane de către partenerii de lucru pe care nu-i putea nici alege
şi nici evita. In acelaşi timp se dovedeau a fi mai puţin
prietenoşi. Autorităţile Statului Român, nu au interzis nciodată
vorbirea în limba maghiară pe teritorul Regatului Român.
Cu toate aceste condiţii şi un climat destul de viciat, Fabrica
de cherestea din Tileagd a fost de mare ajutor pentru locuitorii
Tilecuşului, în intervalul de timp 1900-2001, asigurându-le locuri
de muncă stabile, un câştig decent în bani, raportat la gradul de
dificultate şi de calitatea muncii prestate. In plus, li-se pune la
dispoziţie deşeuri pentru lemne de foc în cantităţi nelimitate şi
la un preţ derizoriu. Harnici fiind prin moştenire genetică,
locuitorii satului Tilecuş au reuşit de-alungul anilor să schimbe
radical înfăţişarea localităţii, dându-i aspectul unei aşezări
prospere.
In perioada dintre cele două războaie mondiale, la care am
mai făcut referire, chiar dacă marea majoritate a locuitorilor
Tilecuşului erau oameni săraci, situaţia lor economică s-a
îmbunătăţit simţitor în primul rând datorită spirituli lor
gospodăresc, orientându-se în
descoperirea de resurse
ajutătoare, foarte mulţi şi-au
procurat ca animale de tracţiune
bivoli care erau foarte rezistenţi
la poveri, puţin retenţioşi la
nutreţul de întreţinere, oferind în
schimb un lapte gras din care se
putea produce cantităţi
apreciabile de unt. La
executarea lucrărilor agricole, în
mod deosebit la arat, erau cele
mai performante animale de
tracţiune, putând duce fără
mare efort, brazda adâncă
pentru fertilizarea solului. Nu
este o fabulaţie afirmaţia că de
pe o suprafaţă mică de pământ,
lucrat în condiţii pedoclimatice
optime, oamenii harnici şi
pricepuţi, realizau recolte
La spălatul cânepei după topire, îndestulătoare familiilor
nelipsită din gospodăriile numeroase pe care le aveau,
locuitorilor Tilecuşului în anii
ajungând şi pentru valorificarea
1919"1960
cantităţilor cu care să-şi plătească impozitul aferent
către stat, plus sămânţa pentru culturile anului următor.
Cei mai bogaţi oameni din sat au fost fraţii Baiu Gheorghe -
poreclit Ştrăuţ şi Baciu Nicolae a Miculi Nuţu Ghiurchi care, în
anul 1917 au avut inspiraţia să se împrumute cu bani de la
diferite Bănci din Oradea, cumpărându-şi fiecare câte una sută
(100) hectare de pământ din proprietatea grofuli Telegdi,
pământ aflat în hotarul satului Tilecuş. De fapt, această
suprafaţă de pământ a fost luată prin violenţă de către grofii
unguri în perioada domniei împărătesei măria Tereza, cu ocazia
aplicării Legii de sistematizare a satelor (tragerea la linie).
Pentru locuitorii Tilecuşului, în condiţiile pedoclimatice în
care îşi duceau veacul, trist era faptul că după 1919, guvernanţii
de atunci, din vechea democraţie Burghezo-moşierească ca de
altfel şi a celor din zilele noastre, nu aveau în vedere şi în
atenţie starea ţăranilor, a păturii de jos, cu toate că în contextul
propagandei electorale demagogice, se lansa de la tribună
sloganul că: „Ţăranu-i talpa ţării!" Reprezentanţii celor daouă
partide politice istorice (partidul Liberal şi partidul Naţional
Ţărănesc) care se succedau la putere, în funcţie de minciunile
convingătoare abordate, veneau în mijlocul ţăranilor numai cu
ocazia
propagandelor electorale, ca să le ceară votul, aruncându-le
„praf în ochi".! Mai mult, prin diferite tehnici draconice, vedeau
în cabinele de votare cine cu cine votează. Când ieşea omul din
cabina de vot, profitându-se de aglomeraţia care era, un agent
secret îi făcea o cruce cu cretă albă pe spate, iar în stradă îl luau
în primire bătăuşii angajaţi, ciomăgindu-1. Jandarmii aflaţi pe
teren pentru menţinerea ordinii „Nu vedeau, Nu auzeau nimic".
Comandanţii lor superiori erau politicieni, fie că se aflau la
guvernare, fie că erau în opoziţie, corb la corb nu-şi scoate ochii.
Guvernanţii din vechea burghezie, nu numai că nu-i ajutau pe
ţărani să ducă o viaţă mai decentă, dar îi îmbrobodeau cu fel de
fel de taxe şi impozite, aplicându-li-se impozite şi pe fumurile de
la locuinţe.
Din păcate nici guvernanţii din zilele noastre nu se dezmint.
După revoluţia din 1989, timp de 15 ani, nu au reuşit să facă şi
să aplice o lege viabilă pentru înapoierea bunurilor materiale
confiscate de comunişti. Nimeni dintre noii aleşi în Parlament nu
s-a gândit să de o nouă direcţie agriculturii româneşti să se
organizeze noi forme de asociere în ferme mai mici, după
modelul ţărilor europene dezvoltate (exemplu Olanda),
dimpotrivă, au devalizat tot ce a fost bun în Gospodăriile
Agricole de Stat, Serele, Pepinierele, Irigaţiile, tot ce s-a muncit
cu mâinile pălmaşilor, a întregului popor muncitor. Noua
Dinastie cripto-comunistă în frunte cu domnul Ion Iliescu,
acoperindu-se cu masca democraţiei, au sărăcit ţara, favorizând
naşterea unei mulţimi de baroni din rândurile foştilor securişti, ai
regimului totalitar, foşti comunişti de notorietate, foşti criminali,
foşti delapidatori, foşti corupţi şi ce or mai fi fost, care au ajuns
în guvern şi în Parlament ca să ne conducă ţara spre colaps.
Aceşti demnitari lipsiţi de demnitate, în frunte cu premierul
Adrian Năstase, când au văzut că le-a sunat ceasul Istoriei, au
fraudat alegerile fără ruşine, însuşindu-şi abominabilul dicton
„SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE". Mai mult, au ameninţat în mod
deschis că vor obstrucţiona din opoziţie pe noii aleşi dacă nu vor
adopta minciuna şi corupţia, aşa cum au făcut-o ei. Şi culmea!
S-au ţinut şi se ţin de cuvânt. Unul în calitate de preşedinte al
Camerei deputaţilor şi altul, în calitate de preşedinte al
Senatului, oameni buni! Ce caută aceste două elemente
retrograde în fruntea forurilor Legislative ale Statului? Aceştia nu
numai că nu au simţul realităţii şi onoarea patriotică de a
reprezenta aceste foruri legislative, dar ar necesita să fie traşi la
răspundere penal şi să li-se confişte toate bunurile câştigate prin
falsuri şi corupţie. Pe cine a interesat în ultimii 15 ani interesele
de Stat ale României şi ale celor 22 milioane de cetăţeni? care o
duc din zi în zi mai greu? TOVARĂŞUL Ion Iliescu, după 15 ani de
lăfăială în fotoliul de la Cotroceni, înainte de expirarea ultimului
mandat face „Gafa
Secolului". Ca să demonstreze cât de mult şi-a iubit
progeniturile de aceiaşi culoare K.G.B.-istă, în ultimele zile aflat
în exerciţiu îl graţiază pe Miron Cozma care, nici mai mult nici
mai puţin numai de 7 ori a venit cu minerii la Bucureşti ca să
obstrucţioneze şi să răstoarne ordinea de Stat, maltratând
forţele de ordine care au încercat să li-se opună şi în acelaşi
timp distrugând bunuri materiale inestimabile, clădiri şi
autoturisme. Aşa ceva nu putea să facă numai un dezaxat ca
Hitler. Se pune o firească întrebare: Cărei cauze s-a datorat
faptul că Ex preşedintele Ion Iliescu, în exerciţiu la data
respectivă, la una din aceste acţiuni devastatoare a mulţumit în
mod public Minerilor pentru tulburarea făcută în capitală. Scena
a fost văzută de întreaga ţară care a urmărit evenimentele la
televizor? Ex preşedintele Ion Iliescu, având un pronunţat spirit
de clemenţă, la sfârşit de mandat îl graţiază pe criminalul din
vina căruia au murit zeci de persoane la Timişoara în 1989 luna
decembrie şi încă 42 hoţi de marcă (delapidatori, falsificatori,
devalizatori de bănci, dar nu graţiază nici un amărât din cei care
au fost condamnaţi la 10-15 ani de închisoare că li s-au găsit
trei frunze de cânepă în buzunar. Nu a graţiat nici alţi amărâţi,
victime ale condiţiilor de viaţă create de către urmaşii „Epocii de
Aur Cripto-comunistă", condamnaţi la câte 2-3 ani de închisoare
pentru că au furat o pâine şi o cutie de margarina pentru a
potoli foamea copiilor acasă. După aceste macabre greşeli
politice, ex preşedintele ţine morţiş să se aşeze în fotoliul de
Preşedinte al Senatului. Nici nu observă că nu mai poate
prezenta credibilitate. In opinia Măriei Sale, dacă a reuşit să
conducă o ţară către colaps, ce mai contează un senat, care şi
aşa este alcătuit din exemplare amestecate. Din textul acestei
triste naraţiuni nu-l putem omite pe un alt fost politician -
deputat în Parlamentul României, fiind vorba de „Oţul"
GabrielBivolaru, care a devalizat Banca Română de Dezvoltare,
cu peste două mii de miliarde de lei, o sumă care ar putea
constitui Bugetul unei ţări mai mici şi culmea culmilor! După 7
ani de cercetări, omul care a furat peste două mii de miliarde
lei, a fost judecat şi condamnat la (cinci) 5 ani de închisoare.
Ruşinea Secolului şi „Aplauze" pentru Justiţia Română care a
instrumentat dosarul cauzei. Dar, mai există şi un „dar"! domnul
Adrian Năstase s-a ales din această afacere cu 700 metri pătraţi
de teren pe Str. Zambacului din bucureşti, pitit cu 11.000 de
dolari, în timp ce valoarea reală a terenului se estima la 275.000
dolari. Din această afacere, domnul Adrian Năstase şi-a mai
adăugat o plus valoare la vistieria sa de aproape şapte miliarde
lei (Trăiască PSD şi corupţii lui! tot înainte spre Europa), călcând
în picioare normele de etică morală.
După această dureroasă pagină de ruşinoasă istorie
contemporană a celor ce au sărăcit ţara timp de 15 ani, să ne
reîntoarcem la viaţa cotidiană a locuitorilor Tilecuşului.
Localitatea Tilecuş a avut foarte mult de pierdut în urma
aplicării Diktatului de la Viena, din luna august 1940. Noua
frontieră stabilită de Dictat, trecea peste partea de Nord-vest a
hotarului localităţii, venind dinspre oradea şi continuându-se în
direcţia Chistag-Zece Hotare. Ca urmare, o treime din suprafaţa
agricolă, cea mai fertilă, se afla sub stăpânire hortistă.
Grănicerii unguri şi-au instalat imediat pichetul chiar pe linia de
demarcaţie, respectiv pe coama cea mai înaltă a colinei
Baranca. Dintr-odată, tilecuşenii se trezesc rupţi de lumea
civilizată. Nu mai pot merge la târgul săptămânal de Vinerea în
tileagd, de unde îşi procurau cele necesare gospodăriei, nu mai
pot merge la moară în Tileagd, nu au piaţă unde să-şi desfacă
surplusul lor de produse vegetale şi animale, nu mai pot merge
ca să lucreze la Fabrica de Cherestea şi la Uzina de Impregnat
traverse pentru calea ferată, întreprinderi la care şi-au câştigat
o bună parte din săteni existenţa. Nu au de unde să-şi mai
asigure necesarul lemnelor de foc pentru sezonul rece, nu mai
au unde să-şi rezolve problemele de ordin administrativ şi
juridic. Cel mai apropiat centru urban era oraşul Beiuş, la o
distanţă de 60 km, unde s-a stabilit centrul de judeţ. Drumurile
însă până la Beiuş erau complet impracticabile.
Pentru executarea lucrărilor agricole şi pentru strânsul
recoltei din proprietăţile rămase în Ungaria, s-au eliberat
paşapoarte zonale de trecere a frontierei prin punctul fix de
grăniceri. Nu se permitea trecerea frontierei la lucru numai după
orele 8 dimineaţa, ceea ce constituia o mare pierdere de timp
util de lucru la unele culturi. Locuitorii Tilecuşului, în sezonul de
vară, se găseau în lanuri la orele 5 dimineaţa, pentru săpatul
porumbului şi seceratul grâului. Grănicerii unguri înscriau în
registrul zilnic toate persoanele care treceau frontiera, notând
ora plecării şi ora sosirii. Posesorii acestor genuri de paşapoarte,
nu aveau voie să pătrundă pe teritoriul Ungariei mai mult de un
km de la linia de frontieră. Depăşirea acestei distanţe,
presupunea că cel în cauză este spion, fiind tratat ca atare.
Respectând aceste norme şi reguli stabilite prin convenţii
Guvernamentale ale celor două ţări, privind trecerea frontierei
prin punctul fix, nu s-au înregistrat accidente, cu excepţia
uciderii preotului paroh al Tilecuşului, Vasile Chirilă, cu ocazia
sosirii trupelor de ocupaţie maghiare în 29 august 1940.
în perioada celui de al II-lea Război Mondial, atât pe frontul
de răsărit cât şi pe frontul de Vest, până lângă Praga, şi-au
pierdut viaţa un număr de 29 tineri din tilecuş, după cum
urmează:
1. 16.Iancu Dumitru a Dărăbuţ
Baciu Aurel a lui Ştrăuţ 17.Iancu Petru
2. 18.Indrieş Ilie a Costani
Baciu Dumitru a Găvrili 19.Indrieş Ioan
3. 20.Inrdireş Iosif a Huschirii
Baciu Dumitru a Mihaiului 21.Lele Petru
4. 22.Luca Crăciun a Petelinţ
Baciu Florian a Crăciunii 23.Maliţa Ilie a Iii Minii
5. 24.Meşter Gheorghe a
Baciu Ioan a Buri Mitruţi
6. 25.Meza Crăciun a Ghiurchi
Baciu Petru a Buri Ani
7. 26.Meza Gheorghe
Baciu Nicolae a Anei Uţi 27.Pende Ilie
8. Ba 28. Perţe Florian
ciu Pavel a Mitri Alboai
9. Ba
ra Nicolae
10. Bo
dea Petru
11. Bo
diu Petru.
12. Bo
gdan Dumitru a Moaşii
13. Ch
irilă Crăciun a Surdului
14. Ch
irilă Ioan a Filipi
15. Danşe Teodor a Jupuneasă

In noaptea de 8/9 Mai 1945 Germania Hitleristă a capitulat


fără condiţii, după ce a distrus o întreagă civilizaţie şi după ce a
făcut cele mai mari crime cunoscute până atunci de istoria
omenirii. Din nefericire, un rău detestabil a fost înlocuit cu un alt
rău, poate şi mai rău decât primul, care a declanşat un război
Psihologic, urmărindu-se cultivarea semniţei minciunii, a terorii
şi a degradării morale a oamenilor timp de 45 de ani cu doctrina
Marxist-Leninistă complet ateistă.
Prima grijă a comuniştilor de la Judeţ a fost aceea ca să-l elimine
pe răspânditorul de cultură al tilecuşului, învăţătorul Petru
Chirilă care a reuşit în aul 1934 să creeze cu tineretul satului,
abia alfabetizat, un cor mixt pe patru voci, la nivel universitar,
unicul în judeţul Bihor la data respectivă, fiind recunoscut şi de
Electrecord Bucureşti. Pur şi simplu a schimbat mentalitatea
oemenilor neştiutori de carte, în 3-4 ani de zile cu muncă
intensă educativă. Acest lucru nu a fost pe placul comuniştilor
pentru că mirosea a „Burghezie", tocmai acele elemente
valoroase de care căutau să scape. Astfel, în ultima decadă a
lunii mai 1946, au sosit în Tilecuş două camioane cu militari
înarmaţi şi s-au oprit în dreptul şcolii primare unde, învăţătorul
Petru Chirilă îşi avea şi locuinţa. Musafirii nedoriţi, nu s-au
aşteptat la reacţia sătenilor care nu erau altcineva decât
urmaşii iobagilor din vrema moşierului Haller Sandor. Deştepţi şi
curajoşi, clopotarul a tras clopotul mare într-o dungă şi înainte
de a se desmetici K.G.B.-iştii securităţii, au sosit peste 200 de
bărbaţi în faţa şcolii cu: găleţi, furci de fier, topoare, cazmale,
scări şi alte unelte din gospodăriile lor, cu care să poată stinge
presupusul incendiu anunţat prin trasul clopotului.

210
Clopotarul bisericii care a-iniţiat acţiunea, a cerut ca să se facă
linişte şi a spus: „Domnilor militari! noi suntem oameni paşnici.
Mulţimea care s-a
adunat aici cu fel de fel
de unelte, a venit cu
intenţia de a stinge un
incendiu, conform
obiceiurilor noastre. De
data aceasta însă este
vorba de prezenţa Dvs.
aici şi vă rugăm
respectuos să ne
spuneţi ce poruncă aveţi
pentru învăţătorul
nostru? Nu are nici un Această fotografie reprezintă Monumentul
secret faţă de noi. Eroilor Tilecuşului, căzuţi în lupte pentru
Dacă nu ne puteţi apărarea gliei strămoşeşti, în primul şi al II-lea
spune, vă rugăm să Război Mondial, în total 55 de eroi.
plecaţi de unde aţi venit, noi avem nevoie de acest învăţător şi
nu-l lăsăm să plece nicăieri. Suntem prea mulţi ca să faceţi uz de
arme şi vor mai veni şi alţii care din motive bine justificate încă nu
au ajuns!"
Cele două camioane cu militari au plecat fără zgomot, iar
învăţătorul Petru Chirilă şi familia sa, au părăsit locuinţa în
timpul nopţii fără să ştie nimeni unde au plecat, lăsându-şi
acasă o vecină, care făcea parte din echipa culturală şi juca
foarte bine „Rolul Surdei" în piesă.
A doua zi de dimineaţă au sosit cinci camioane cu securişti
pentru ca să-l ridice pe învăţător, luându-l prin surprindere. N-au
găsit pe nimeni în locuinţă numai pe „SURDA".
- Unde-i domnul învăţător?
- Surda: Cum? Ce? Haa!, nu aud bine! Ce vreţi? (îşi pune
mâna pâlnie)
- Te-am întrebat unde este domnul învăţător?!!
- Aaa! da, da, a plecat, a plecat supărat!
- Dar unde a plecat?
- De unde să ştiu eu unde a plecat? Unde a văzut lumea cu
ochii! Ce? sunteţi atât de proşti ca să nu înţelegeţi că nu putea
să spună unde se duce. Este un om frumos da şi deştept foc. Şi
voi sunteţi frumoşi. Păcat că sunteţi cătane periculoase. Asa se
vorbeşte. Eu nu stiu!
Cele cinci camioane cu securişti, după ce „SURDA" i-a ridiculizat
cu ironiile ei finuţe de „artist amator", au făcut din nou cale
întoarsă fără prada pe care contau, învăţătorul Petru Chirilă s-a
reîntors la domiciliu după 3-4 luni de zile, având asupra sa un
act semnat de către Gheorghe Gheorghiu Dej şi de Emil
Bodnăraş, investit cu timbru sec şi cu ştampila Preşedenţiei
Consiliului de Miniştri, act prin care i se asigura imunitate în faţa
organelor represive. Era Opera foarte bine pusă în scenă de
către Primul Secretar ar Comitetului Central U.T.C. Mircea
Maliţa.
Organelor politice judeţeneşti şi orăşeneşti nu le-a fost pe
plac această imunitate, dar nu au avut curajul să o încalce în
mod direct. Ar fi fost prea riscant pentru ele. Au găsit un alt
mijloc pentru a-l desfiinţa şi îndepărta pe învăţătorul Petru
Chirilă din Tilecuş, transferându-l în anul 1948 la Şcoala Primară
din comuna Brusturi judeţul Bihor. Pentru punerea în aplicare a
acestei mârşăvii, a fost necesar ca să mai mişte de pe posturi
mai multe cadre didactice din satele bihorene, chipurile, că se
face o „Rocadă" a cadrelor. Odată cu această mişcare au
desfiinţat şi formaţia culturală din Tilecuş: corul mixt pe patru
voci şi echipa de artişti amatori, formaţii culturale ce nu se
găseau la data respectivă în nici o altă localitate din judeţul
Bihor, puse în valoare cu multă trudă de către împătimitul de
cultură Petru Chirilă. La noua catedră unde a fost transferat,
rupt de oamenii care îl adorau, a fost boicotat tot timpul din
umbră, de către cozile de topor ale acelor organe politice până
când l-au scos din învăţământ. Ultimii ani de activitate ai
patriotului şi talentatului om de cultură, până la pensia pentru
limită de vârstă, i-a prestat în calitate de director al Căminului
de Bătrâni din Ciutelec, judeţul Bihor. S-au stins din viaţă
amândoi soţii, răspânditori de cultură, la vârste premature, în
cazul acestor doi oameni cu adevărate valori morale şi
intelectuale, se poate trage concluzia că şi supărarea poate să
fie o boală cauzatoare de moarte.
Comuniştii, în prima etapă de cucerire a puterii, nu aveau
nevoie de cultură şi de oameni care gândesc creator. Aceştia
erau consideraţi a fi periculoşi, duşmani ai regimului. Pentru
noul regim era important să aibă câţi mai mulţi „Roboţi" care să
nu comenteze măsurile diabolice primite de la Cominternul din
Moscova. Aceste măsuri erau gândite încă înainte de a lua
sfârşit cel de al Il-lea război mondial. Obiectivul prioritar al
consilierilor sovietici a fost aplicarea procesului de socializare a
agriculturii. Procesul de trecere a ţăranilor de la modul lor de
viaţă liberă, individuală, la noua formă colectivă, a fost foarte
dureros, de-a dreptul dramatic. Am cunoscut o vorbă din popor
care spune: „Să nu-i dea Dumnezeu omului atâta suferinţă câtă
poate ca să ducă".
Este adevărat că ţărănimea română practica o agricultură
de subzistenţă, cu atelajele ce le aveau în gospodăriile lor, însă
prin priceperea şi hărnicia care i-a caracterizat, obţineau
produse ecologice în cantităţi suficiente pentru necesarul
familiei, pentru valorificare ca să-şi plătească impozitele şi
pentru asigurarea seminţei necesară culturii anului viitor.
Prin anii 1930-1940 de pe piaţa liberă Orădeană,
comercianţii evrei cupărau şi expediau la export, sute de
vagoane de grâu săptămânal după strângerea recoltei. Oferta
era atât de mare încât preţul grâului la kilogram era de un leu
calitatea I-a, în timp ce un pachet de tutun ordinar costa trei lei.
In Rusia a fost nu numai justificată dar şi necesară organizarea
colhozurilor, întru-cât bărbaţii ruşi din mediul rural, de la primul
până la ultimul erau beţivi, jegosi şi leneşi. Numai femeile lucrau
întinderile mari de pământ ce le aveau. Chiar şi pe front, în cel
de al II-lea război mondial, femeile rusoaice, care au participat
în număr mare, s-au dovedit a fi mult mai eficiente decât
bărbaţii, în misiunile ce li s-au încredinţat. Partidul Comunist
Român nu a posedat tipare proprii pentru socializarea
agriculturii şi le-au împrumutat de la „invincibilul" partid al
marelui popor rus. Ca urmare, pentru a constrânge ţăranii să
organizeze gospodări agricole colective de producţie (Colhozuri),
prima măsură a fost stabilirea predării către Stat a cotelor
obligatorii de: grâu, secară, orz, lapte, păsări, ouă, unt, lână etc.
Bine-nţeles că la nişte preţuri de batjocură. Volumul cotelor a
fost ridicat mereu până la limita imposibilului. în timpul verii,
când se treiera grâul, activistul comunist Pintye Emeric de la
Plasa Tileagd, stătea în mod permanent lângă batoza de
treierat, zi-lumină, urmărind după grafic cum se respectă
jefuirea oamenilor de bunurile lor, produse prin muncă grea. Au
fost cazuri când gospodarii care altădată au dus în gospodăriile
lor câte 2500-3000 kg grâu, să ducă acasă după reţinerea
cotelor obligatorii către Stat, numai 100-150 kg grâu. Deci, din
150 kg grâu trebuia să mănânce pâine în 360 de zile, o familia
compusă din 4-5 persoane, fără alte venituri suplimentare. Se
pune întrebarea firească: de unde va avea acest gospodar
sămânţa necesară pentru însămânţările de toamnă?! Ooo! Nu!
Asemenea întrebări nu se puteau pune când era vorba de
adaptarea la noile condiţii de viaţă impuse de Partidul Unic.
Pentru înfăptuirea Socialismului victorios în U.R.S.S., din ordinul
marelui conducător Stalin, au fost exterminaţi peste 3 000 000
(trei milioane) de cioloveci, iar politica Partidului Comunist
Român era o copie fidelă a Stalinismului.
Aceste măsuri diabolice, în prima fază au condus la
reducerea numărului de animale în gospodăriile oamenilor, din
lipsă de furaje cu ce să le întreţină. Viţeii nou născuţi erau
sacrificaţi în mare taină întrucât, dacă erau descoperiţi de către
politruci, li se confisca marfa şi li-se aplica amenzi usturătoare
până la privarea de libertate.
Tânărul locuitor al Tilecuşului, Ioan Urs, abia reîntors din
prizonierat de război, după ce a băut la bufet 2-3 pahare de
tărie, şi-a exprimat gândurile cu
voce tare, spunând că atâta timp câtva trăi el nu se va organiza
gospodărie agricolă colectivă în satul său! Cineva, om de rea
credinţă, a informat organele de securitate (KGB-ul) românesc
luat după tiparele sovietice. Pentru aceste câteva cuvinte, Ioan
Urs, repede, repejor a fost judecat şi condamnat la 4 ani de
închisoare. Pedeapsa a executat-o în întregime la vestita
închisoare din Aiud, iar după executarea pedepsei, avea agăţăat
de gât Stigmatul de condamnat politic, lipsit de orice drepturi
civile. Acest incredibil eveniment a băgat groaza în oamenii
satului şi în satele vecine, închizându-li-se gura la toţi.
Constrânşi prin aceste măsuri diabolice şi ne având nici o altă
alternativă, aşa cum de fapt s-au petrecut lucrurile în toate
localităţile rurale ale judeţului Bihor şi ale întegii ţări, în urma
Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 3-
5 iunie 1949, tilecuşenii care au posedat pământ, animale şi
atelaje de lucru, treptat au început să se înscrie în colectivitate,
cu toate bunurile lor proprietate personală „DE BUNĂ VOIE ŞI
NESILIŢI DE NIMENI". Deci, la 13 martie 1962 s-a constituit
Cooperativa Agricoiă colectivă de producţie Tilecuş, însumând în
cursul anului 800 de membrii cooperatori, care deţineau 714 ha
pământ arabil, 211 ha păşuni şi 30 ha fâneţe. Inventarul
mijloacelor de producţie se compunea din: 87 cai de tracţiune, 4
boi, 200 căruţe, 190 pluguri cu câte o brazdă, 175 de grape,
două ateliere de fierărie, 9 semănători pentru porumb, 12
semănători pentru grâu, două prăsitoare de porumb cu tracţiune
animală, 3 trioare pentru grâu, una vânturătoare, două batoze
de treierat grâu, un locomobil cu abur şi un cazan pentru fiert
palincă de prune.
Odată cu constituirea Cooperativei agricole de producţie
Tilecuş, s-au desfiinţat toate loturile mici pentru cultivarea
cânepei. Adio furcă cu fuior, adio pentru totdeauna frumoaselor
Şezători unde mergeau fetele seara cu furca să toarcă fuiorul şi
să primească flăcăii din când în când cu gogoşi calzi şi cu
cirighele.
In urma seismului prin care au trecut schimband o formă de
viaţă liberă cu altă formă necunoscută, tilecuşenii, harnici fiind
prin moştenire genetică, au început să se adapteze la noile
condiţii. Se spune că timpul cicatrizează rănile şi că obişnuinţa
devine o a doua natură. Şi viermele care trăieşte în hrean,
consideră că hrana lui este cea mai gustoasă. Dar să nu
dramatizăm lucrurile şi să renunţăm la metafore. Oamenii
satului au privit cu seriozitate drumul ce-l aveau de urmat, în
ciuda faptului că doctrina celor care le stabilea norme de lucru
erau complet ateişti, ei nu începeau lucrul până când nu
spuneau „Doamne ajută-mă" şi după încheierea fiecărei zile de
lucru, îşi făcea semnul crucii şi spunea: „Doamne îţi mulţumesc
că m-ai ajutat". Pe parcursul timpului, au început să obţină
rezultate din ce în ce mai bune. Cu baza materială de care au
dispus, în primul an de activitate colectivă, au obţinut o
cantitate de 797 kg grâu boabe la hectar şi 678 kg la porumb.
De la aceste rezultate de început, prin aplicarea unei agrotehnici
corespunzătoare, producţia de cereale a crescut în mod
progresiv, ajungându-se în anii 1979-1980 la o producţie de
1.250 kg grâu la hectar şi 2293 kg porumb boabe la hectar.
începând cu anul 1965 s-a schimbat şi structura socială a
Tilecuşului, când au apărut primii absolvenţi a-i şcolilor
profesionale şi ale liceelor de specialitate. Aceşti primi
absolvenţi au fost angajaţi în masă, atât la întreprinderile
Agricole cât şi la Staţiunile de Maşini şi Tractoare, precum şi la
alte unităţi de Stat. Pe parcursul timpului s-a dezvoltat
învăţământul industrial Agricol, unde au fost pregătiţi tehnicieni
agricoli, tractorişti, combinieri, zootehnişti, veterinari şi altele.
Mulţi dintre absolvenţii acestor discipline au fost angajaţi la
Cooperativa agricole de producţie Tilecuş unde au lucrat până în
anul 1992 când s-a destrămat unitatea.
Incepând cu anul 1966, domnul profesor loan Meza, fiu al
satului din moşi strămoşi, a luat iniţiativa pentru introducerea
curentului electric în localitate. Bine înţeles că era necesar ca să
contribuie fiecare locuitor cu cota-parte din valoarea lucrării. In
acest scop, a luat legătura cu toate familiile din sat, vorbindu-le
pe înţelesul tuturor despre avantajele mari care le-ar aduce
realizarea acestui deziderat. Ca la orice noutate, unii mai puţin
avizaţi, au rămas sceptici. Partea bună a fost că marea
majoritate au înţeles avantajele iniţiativei. S-au adunat banii
necesari şi s-au început lucrările care au fost terminate în anul
1968, acoperind distanţa de 8 km lungime, respectiv întreaga
aşezare. Lucrarea a costat 660.000 lei fiind suportat în
întregime de către locuitorii satului.
Această inestimativă lucrare, a deschis drumul tilecuşenilor
spre civilizaţie, cultură şi confort. Introducerea curentului
electric a însemnat pentru înteraga populaţie luarea contactului
cu lumea civilizată prin intermediul radioului şi al televizorului. A
mai însemnat emanciparea şi lărgirea orizontului cunoaşterii,
încadraţi fiind în muncă, fiecare din persoanele ajunse la
majorat, fie la Cooperativa agricolă colectivă fie la Fabrica de
cherestea sau Uzina de impregnat CFR, respectiv la Staţiunea
de maşini şi tractoare, situaţia economico-financiară a fiecărui
individ şi pe familii, s-a îmbuntăţit substanţial. Ca urmare,
oamenii au început să-şi revizuiască gospodăriile, să elimine
construcţiile clădite până în 1945 şi să construiască case noi, cu
camere spaţioase şi cu geamuri mari, folosind ca material de
construcţie cărămidă arsă şi elemente din B.C.A., acoperite cu
ţiglă nouă. Nu numai atât, dar noile locuinţe au fost dotate cu
mobilă stil, covoarea persane pe jos, televizoare, frigidere,
maşini de spălat rufe şi alte aparate electrice de uz
gospodăresc. Acei săteni care iniţial s-au opus lucrării de
electrificare a localităţii, au venit ca să-i mulţumească
directorului Şcolii pentru iniţiativa luată, adresându-i odată cu
mulţumirile şi scuzele de rigoare pentru atitudinea lor
anterioară.
Viaţa confortabilă a tilecuşenilor s-a îmbunătăţit şi mai mult
începând cu anul 1973, când au fost terminate lucrările de
astfaltare a drumului din întreaga localitate, legătură cu
şoseaua naţională Oradea-Cluj prin Tileagd şi cu oraşul Beuiş
prin Vârciorog.
Imbunătăţirea puterii economice a locuitorilor Tilecuşului în
perioada anilor 1962-1992 se mai reflectă în edificiile de interes
general, construite în acest interval de timp după cum urmează:
trei săli de clasă lângă şcoala care a fost construită în anii 1925-
1927, Un cămin cultural cu 450 de locuri, bibliotecă, sală de
cultură cu instalaţii pentru cinematograf plus două încăperi
pentru alte activităţi. Lucrarea a fost făcută în anii 1961-1964 şi
a costat 150 000 lei la valoarea leului din anul 1960. Tot în acest
interval de timp s-a mai construit un Magazin sătesc în mijlocul
satului, pe locul unde s-a aflat Primăria Tilecuşului când avea
titlul de comună (1935-1939).
în perioada anilor 1974-1978 s-a construit o nouă şcoală cu un
etaj, având 4 săli de clasă, un laborator, o bibliotecă cu sală de
lectură, o cancelarie, o sală profesorală, trei camemere pentru
materiale didactice şi un grup sanitar. Construcţia a fost făcută
din cărămidă arsă şi beton armat, costând peste 450 000 lei.
Trebuie să precizăm că toate aceste edifici poartă amprenta
iniţiatorului, profesor Ioan Meza şi fost Director al Şcolii
Generale Tilecuş timp de 20 ani consecutiv, fiind născut în
Tilecuş şi dăruindu-şi o bună parte din viaţa sa educaţiei
generaţiilor de copii născuţi în satul său natal, ajutat în primul
rând de către devotata sa soţie, învăţătoarea Valeria Meza şi de
celelalte cadre didactice care se poate spune că au „rulat" prin
Tilecuş în primii lor ani de activitate.
Tot ca o realizare de construcţie şi tot în aceeaşi perioadă
de timp o putem evidenţia Casa de rugăciune a credincioşilor
Penticostali din Tilecuş, construită prin contribuţia credincioşilor,
pe terenul care li s-a donat în strada Veljului.
începând cu anul 1980, au apărut în Tilecuş o nouă
generaţie de construcţii de locuinţe cu dotări igienico-sanitare,
zidite din cărămidă arsă, din beton şi B.C A, unele chiar şi cu
etaj,oglindind creşterea puterii economice a proprietarilor.
Să mai notăm că după colectivizarea agriculturii, în următorii 4-
5 ani s-a trecut de la agricultura de subzistenţă la aceea de
producţie intensivă, obţinându-se atât la grâu cât şi la porumb
între 80 şi 100 vagoane anual. Pe lângă aceste produse de bază
se mai cultivau ovăz, cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui,
cânepă pentru fibre, lupin, rapiţă şi plante furajere. Aceste
creşteri de producţii au condus la dezvoltarea secotrului
zootehnic, construindu-se 3 grajduri mari, în care au fost
crescute 400 de bovine şi un saivan cu 600 de oi. Averea
Gospodăriei colective Tilecuş, a crescut considerabil ca urmare
a hărniciei oamenilor muncii numai că doctrina comunistă
suferea de fobia centralizării. Astfel, conducătorii
Aşa arată casele din Tilecuş în prezent, cu antene
parabolice şi cu autoturismul în faţa casei. Fotografia a
fost realizată în anul 2000.

unităţii agricole de la Centru şi activiştii de partid de la centrul


de comună, în baza indicaţiilor primite de la Judeţ, au
administrat bunurile produse de Gospodăriile agricole Tilecuş,
Bălaia, Uileacul de Criş, Poşoloaca şi Călătani. Bine înţeles, cu
un anumit interes economic pe care nu trebuia ca să-1
cunoască „Pălmaşii". Aceste organe, în şedinţele de bilanţ care
aveau loc iarna, făceau promisiuni lucrătorilor că vor primi plată
mai bună, atât în produse cât şi în bani. Oamenii munceau
sârguincios tot anul, cum erau obişnuiţi, la lucrările de
întreţinere a culturilor precum şi la recoltarea acestora. La plată
însă, pentru munca depusă, li-s-a dat jumătate din ceea ce li s-a
promis. Din această cauză, în anii următori, înainte de recoltări,
muncitorii sustrăgeau în ascuns din recoltele ajunse la
maturitate. Cu toate măsurile de pază luate prin Gărzile
Patriotice, fenomenul nu a mai putut fi înlăturat, întrucât
muncitorii, care gândesc simplu şi la obiect, au trăit cu
convingerea că au fost înşelaţi. Cunoscându-se fenomenul cât şi
cauza dreaptă a truditorilor, paznicii se prefăceau că nu văd
nimic. Parcă toată lumea avea o premoniţie că are să se
întâmple ceva. Nimic nu mai mergea cum ar fi fost de dorit. Pe
neaşteptate a venit Revoluţia din decembrie 1989 care a
schimbat totul, dând speranţe oamenilor de mai bine. A fost
însă o mare dezamăgire. în marea lor euforie a momentului,
oamenii nu au gândit lucid în
perspectivă, în mod deosebit acei oameni care se mai găseau
pe posturi de „Gânditori". Primul lor gând a fost a omului din
„PREISTORIE" pe ce să pună mâna şi cu ce să se aleagă din
rezultatele muncii celor mulţi timp de 30 de ani cât s-a format
patrimoniul Gospodăriilor Colective.
După Revoluţie, în anii 1990-1992 s-au destrămat toate
Cooperativele agricole colective. Oamenii şi-au luat pământurile
cu care au intrat în colectivitate, dar nu şi inventarul
gospodăresc care s-a evaporat, dealungul celor 30 de ani. Din
anul 1990 până în anul 1997 părea totuşi că treburile merg
destul de bine. Incepând cu anul 1997, au crescut substanţial
preţurile la toate prestaţiile de servicii (lucrări mecanice). Pe de
altă parte, proprietarii de pământ în starea lor individuală nu
mai aveau animale de tracţiune, nici măcar unelte de lucru
rudimentare pe care le-au avut anterior, nu mai aveau
îngrăşămintele ecologice tradiţionale, nu aveau nici piaţă de
desfacere pentru plusul de produse peste coonsumul familiei.
Cu alte cuvinte, demolând C.A.P.-ul au sărit din lac în puţ.
Subvenţiile primite de la Stat erau mai mult simbolice. Şi mai
era ceva foarte important. Nu şi-a dat nimeni seama că
adevăraţii ţărani care iubeau pământul şi care la orele 5
dimineaţa se găseau în lanuri la lucru, încet, încet, unul după
altul şi-au făcut bagajele sumare şi au plecat până la capătul
drumului, iar tineretului care a mai rămas în sat nu-i place ca să
mai lucreze pământul, nu şi-au format această deprindere din
adolescenţă, nu ştiu preţui ţărâna pentru care moşii şi strămoşii
lor şi-au dat viaţa. S-au şcolit şi odată cu emanciparea, viseză
„Cai verzi pe pereţi", dacă nu şi să ajungă vedete la Hollywood.
Aşa se explică faptul că circa 50% din suprafaţa agricolă a
Tilecuşului a rămas la odihnă. Se pune legitima întrebare? Spre
ce direcţie se îndreaptă agricultura Tilecuşului? Singura soluţie
ar fi înfiinţarea de mici ferme asociative. Aceasta cu atât mai
mult că Fabrica de Cherestea Tileagd şi-a încetat activitatea din
anul 2002 iar uzina de Impregnat traverse CFR Tileagd şi-a
diminuat foarte mult obiectul muncii,, pregătindu-se trecerea ei
în conservare. Deocamdată, mai soseşte lunar poştaşul aproape
în fiecare casă, cu pensiile celor îndreptăţiţi. Dar până când?!!

Mişcarea demografică a Tilecuşului

Din documentele consultate la Arhivele Statului, filiala Oradea,


am găsit un document care atestă că localitatea Tilecuş, în anul
1787 avea 81 de case, 90 de familii şi 416 persoane. Tot în
acelaşi document se menţionează că în anii 1873-1875 a fost în
localitate epidemie de Ciumă şi de Holeră iar în anul 1880 a
bântuit malaria. Aceste boli au făcut 110 victime omeneşti,
preponderent în rândul copiilor şi a celor de vârsta a 3-a.
La Recensământul populaţiei din anul 1880, au rezultat
următoarele

Număr Total Ortodocsi Izraeliti Limba Maternă


, case 1 .-
de persoane Romana Ebraica

84 403 399 4 399 4

La recensământul Populaţiei din anul 1900

Sup. Nr. de Total Români MMag. Izraeliţi Ortod. RRefor. Mozaică


jugăre case pers.
3536 119 682 660 22 10 660 22 10

Nota redactorului: în Tilecuş nu a existat niciodată unguri şi


nici zece evrei în acelaşi timp. A existat un singur evreu
temporar, având o mică prăvălie.
Şi de aici se poate observa tendinţa cancelariilor ungare de a
diminua numărul locuitorilor de etnie română.

La recensământul din anul 1910

Scrie Ştie un- Total Total Starea civilă Pereţii caselor


şi cit. gureşte Bărb. Femei Nec. Căsăt. Văduv. Div. Piatră Păm. Chirp. Lemn

86 158 438 432 553 258 56 3 2 2 2 150

Populaţia Tilecuşului în anii 1850-1910

1850 1857 1870 1880 1890 1900 1910

410 386 511 403 540 682 870

Descreşterea numărului de locuitori din anul 1857 faţă de


anul 1850 şi din anul 1880 faţă de anul 1870, s-a datorat
epidemiilor de Ciumă şi de holeră, boli care bântuiau periodic pe
teritoriile Bihorene.
Recensământul din anul 1938

Nr. de Total Din care Pe grupe de vârstă


gosp. pers. Bărb. Femei Sub 7 7-12 13-19 20-64 65 şi peste

226 1076 536 540 253 171 134 486 33

Recensământul din anul 1948

Nr.d Total Barb. Femei Romani Mag. Germ. Evrei Slovaci Tigani
e pers.
gosp.
294 1121 553 568 1121 - - - - -

La recensământul din anul 1956


Total 0-9 10-19 20-44 45-64 65 şi
pers. Bărb. Femei ani ani ani ani
ani
an
1180 576 604 207 208 435 254 76

La recensământul din anul 1977


Total 0-9 10-19 20-44 45-64 65 ani
pers. ani ani ani ani şi peste
1216 22 169 363 326 136

La recensământul din anul 1992

Nr. de Total
Bărb. Femei 0-9 an 10-19 20-44 45-64 65 si Rom. Mag. Slov. Tig.
gosp. pers.

360 970 496 474 107 115 265 287 196 957 1 2 10

Recensământul din 30 decembrie 2002


Total pers. Ortodoxi Greco-cat. Reform. Baptişti Penticostali
906 704 1 4 4 193
Scăderea numărului populaţiei din Tilecuş, începând cu anul
1992 şi până în prezent, se poate pune pe seama factorilor
economici care lasă mult de dorit, din următoarele cauze:
1.încetarea sau reducerea activităţilor industriale în zonă;
2. Lipsa de interes pentru cultivarea pământului pe toate
suprafeţele arabile existente;
3. Lipsa de iniţiativă şi de interes pentru înfiinţarea de
ferme mici asociative;
4. Şi ceea ce este cel mai grav, mentalitatea de a
câştiga bani pentru nemuncă.

e) Despre viaţa spirituală; Biserica şi Şcoala

Din istoria religiilor, încă de mici copii am învăţat că românii


s-au născut creştini. Căutând la izvoarele Istoriei vom afla că
Geto-Dacii, a-i căror urmaşi suntem, erau un popor credincios,
venerându-l pe zeul lor Zamolsche, după puterea lor de
înţelegere, în perioada din comuna primitivă. Formele de viaţă
au evoluat în timp, iar oamenii s-au adaptat la noile condiţii.
Naşterea Sfântului Isus Hristos, moartea şi învierea Sa, au dat
noi orizonturi credinţelor religioase. După întemeierea Bisericii
Creştine şi după coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor lui
Isus Hristos în ziua Cincizecimii la Ierusalim, Apostolul Pavel şi
Apostolul Andrei, în călătoria lor misionară, au ajuns şi în
peninsula Balcanică unde au propovăduit Creştinismul la toate
popoarele. în aceeaşi perioadă de timp, Imperiul Roman a
cucerit Dacia şi a transformat-o în Colonie Romană. Atât
coloniştii Romani cât şi populaţia geto-dacică, şi-au însuşit noua
credinţă, dacii renunţând la idolul lor „Zamolsche". In cadrul
convieţuirii populaţiei autohtone din fosta Dacie, cu coloniştii
Romani s-au făcut căsătorii mixte şi din această simbioză a luat
naştere poprul român. Cu alte cuvinte, atât romanii cât şi geto-
dacii şi-au însuşit credinţa propovăduită de sfântul Apostol
Andrei. Din aceste două popoare s-a născut poporul român.
Aceasta este explicaţia care atestă că poporul român s-a născut
creştin. Cercurile eclisiastice de la Budapesta şi-au făcut multe
dureri de cap pentru a descoperi cine şi când a încreştinat
poporul român, un popor atât de mare, popor care după „minţile
luminate" ale unor cronicari maghiari, au venit nici mai mult nici
mai puţin decât din Asia!
Revenind Ia credinţa religioasă a Tilecuşenilor, vom'arăta că
de ia întemeierea acestei localităţi, toţi locuitorii au fost şi au
rămas creşitni ortodocşi, cu toate încercările cercurilor
maghiare, sub a cărei stăpânire au supravieţuit 5 secole, ca să-i
convertească la religia catolică şi să-i maghiarizeze. Locuitorii
Tilecuşului, de la începuturi şi-au construit o biserică din pământ
bătut şi din chirpici, aşezată
în afara localităţii, denumită Biserica Pustie. Preoţii care au slujit
au fost foarte săraci şi prigoniţi de autorităţile conducătoare ale
vremii.
Credincioşii din Tilecuş se aflau sub jurisdicţia duhovnicească a
Episcopilor Ortodocşi din Arad, care aşezau vicari la Oradea. In
anul 1792 s-a înfiinţat în Oradea un consistoriu Ortodox cu un
vicar, dependent de Episcopia Aradului. Abia numai în anul 1920
s-a înfiinţat în Oradea Episcopia Ortodoxă de care aparţinea şi
Tilecuşul.
Din lucrarea „Monumente Istorice Bisericeşti ale Eparhiei
Ortodoxe Române Oradea" reiese că un subofiţer al armatei
Austro-Ungare, la frontierea care păzea Transilvania, cu numele
Filimon Gligor, în urma unor neînţelegeri cu mai marii săi, a
părăsit armata şi s-a refugiat în satul Tilecuş. Populaţia din acest
sat, foarte ospitalieră, l-au ascuns în Biserica pustie, aflată în
stare de ruină şi i-au asigurat hrană şi toate cele necesare în
ascunziş cât timp a considerat el ca să fie ferit de urmăritori,
fără ca să aştepte de la dânsul vreo răsplată. Recunoscător
pentru ajutorul primit, înainte de a pleca să se Asocieze
Răscoalei lui Horea, a donat sătenilor din Tilecuş suma de una
sută florini aur, cu îndemnul ca să-şi construiască cu ei o
biserică nouă. In anul 1783 a început construirea Bisericii din
lemn masiv de stejar, în partea centrală a Tilecuşului. Fundaţia a
fost făcută din bolovani mari de piatră, aduşi din Valea Roşie
care trece prin sudul comunei Vârciorog, pârâu de munte prin
care se zbenguia o mulţime de păstrăvi. I se spune Valea Roşie
pentru că o parte din afluenţii ei veneau de la Cornet-Bulz-
Dobreşti unde se găseau mari zăcăminte de Bauxită care făcea
ca apele din precipitaţii să devină roşiatice, aşezându-se mâlul
printre pietre pe fundul văii. Am fost şi eu la Valea Roşie când
eram copil mic, însoţindu-l pe taică-meu în carul cu boi, pentru a
aduce piatră din vale, necesară la fundaţia grajdului din lemn,
construit de căte taică-meu în curtea casei.
Aşa cum am arătat, construirea bisericii din Tilecuş a
început în anul 1783 cu banii donaţi de către Filimon Gligor, pe
măsură ce au avansat lucrările de construcţie, s-a constatat că
cei 100 florini aur donaţi de binefăcător, nu sunt suficienţi
pentru a termina construcţia în forma în care a fost proiectată,
cu turla în stil gotic şi corpul Transilvănean, înconjurată de un
brâu în formă de funie şi un mic coridor. Cel de al doilea ctitor
care a contribuit cu bani la terminarea bisericii a fost localnicul
Mane Teodor. Din inscripţiile chirilice interioare reiese cine au
fost ctitorii Bisericii şi etapele de construcţie ale acesteia. Prima
inserpţie sună aşa: „Această Biserică cu hramul Arhanghelilor
Mihail şi Gavril, de noi s-a făcut din cheltuiala răposatului Rumân
Filimon Gligor, ctitor şi mijmanh fiind atunci 1783". A doua
inscripţie spune: „Al II-lea ctitor fiind Mane Teodor, paroh fiind
Popa Gligorie, birău mare meşter a satului, s-au şi gătat sub
biraiele şi
225
chitoriile lui Baciu Ioan şi Baciu Dănăilă, prin mila zmeritului zugrav
Mihail Polacek 1793".
Pictura interioară a fost dominată de culoarea albastră, distrusă în
mare parte de apele care s-au scurs prin acoperişul de şindrilă,
producând mari stricăciuni boitei care a fost refăcută de către Direcţia
Monumentelor Istorice.
Construirea Bisericii a fost executată de căte fraţii Vasile şi Toader
Indrieş, veniţi în Tilecuş din zona Bradului judeţul Hunedoara, cu
ciubere la schimb pe grâu şi alte cereale. Mulţumiţi de locurile unde au
ajuns, fiind tineri necăsătoriţi şi-au întemeiat fiecare câte o familie şi nu
au mai plecat din sat. Această informaţie a fost primită în anul 1967 de
la Augustin Chirilă, fost subprefect al judeţului Bihor, fiul cel mai mare
al Preotului Vasile Chirilă din Tilecuş, martirizat la 29 august 1940, de
către vandalii armatei hortiste, care au venit ca trupe de ocupaţie ale
Ardealului de Nord.
Construcţia propiu-zisă, din lemn de stejar, a rezistat cu brio
secolelor care au trecut, degradându-i-se numai acoperişul din şindrilă
şi picturile interioare, în anul 1965 a fost restaurată prin grija Statului
Român, iar în cursul anilor 2003-2004, i s-a înlocuit întreg acoperişul
din fondurile Asociaţiei Internaţionale ale Monumentelor Istorice.
In anii 1937-1939 s-a construit în Tilecuş o nouă Biserică
ortodoxă, o adevărată bijuterie de artă fără concurenţă pe Valea şi
terasele Crişului Repede, cu 5 turnuri. Unul, cel mai mare pe bolta
bisericii, sprijinit pe patru stâlpi din beton armat şi patru mai mici,
lateralele, având aspectul unei catedrale. Arhitectul a îmbinat
armonios stilul Romanic, Bizantin şi oriental, reuşind să redea în
miniatură o adevărată „Sfânta Sofia" a Tilecuşului. Fondurile necesare
construcţiei acestei noi biserici au fost puse la dispoziţia locuitorilor de
către Subprefectul judeţului Bihor Augustin Chirilă, la care s-au mai
adăugat banii obţinui din tăierea şi vânzarea unei frumoase păduri de
stejar, aflată pe păşunea obştei în parcelele Rovina şi Mezărători.
Pisania din interiorul Bisericii cuprinde următorul text:
„Construirea acestui Sfânt lăcaş cu hramul Arhanghelilor Mihail şi
Gavril în anii de la Hristos 1937— 1939, în timpul domniei Majestăţii
Sale Regele Carol al II-lea, fiind Patriarh al României înalt Preasfinţiile
lor Dr. Miron Cristea şi Dr. Nicolae Munteanu, Mitropolit al Ardealului
I.P.S.A. Dr. nicolae Bălan, Episcop al Oradiei P.S.S. Dr. Nicolae pOpovici.
în continuare sunt redaţi toţi'acei care au contribuit la ridicarea
Bisericii, inclusiv Augustin Chirilă - Subprefect al judeţului Bihor, iar mai
târziu Primar al Municipiului Oradea.
In anul 1965 când a fost restaurată Biserica din lemn declarată
Monument Istoric, se mai găseau în interiorul acestei biserici
următoarele obiecte de cult vechi:
1. Evanghelia tipărită în anul 1859 la Sibiu;
2. Evanghelia tipărită în anul 1768 la Blaj;
3. Penticostar tipărit în anul 1700 la Sibiu;
4. Molitvelanec tipărit în anul 1700 la Sibiu;
5. Liturghier tipărit în anul 1798 la Buda;
6. Antoleghier tipărit în anul 1798 la Sibiu;
7. Cazanie tipăfit în anul 1799 la Sibiu.
Cărţile mai sus arătate, au fost tipărite cu litere Chirilice, iar unele
manuscrise au fost primite din Ţara Românească, ceea ce dovedeşte
legăturile dintre Românii celor două părţi ale Munţilor Carpaţi.
De o deosebită valoare artistică sunt picturile pe lemn sau sticlă
ca:
1. Icoana de lemn pictată în ulei, reprezentând „Botezul
Domnului" din care lipseşte partea dreaptă;
2. icoana din lemn reprezentându-l pe Arhanghelul Mihail cu
paloşul în mâna dreaptă, iar în mâna stângă însemnele puterii.
Ambele icoane sunt foarte vechi şi au fost pictate, probabil odată cu
pictarea Biserricii de către Mihail Polacek;

3.Icoană pe sticlă reprezentând Sfânta Treime;


4.Icoană pe sticlă reprezentându-1 pe Sfântul Nicolae;
5.Icoană pe sticlă reprezentând Buna Vestire;
6.Icoană pe sticlă reprezentând Naşterea Domnului;
7.Icoană pe sticlă reprezentând Răstignirea Domnului;
8.Icoană pe sticlă reprezentând-o pe Sfânta Măria.
A mai existat o pictură pe pânză, foarte veche, ştearsă de
mulţimea anilor pe care i-a străbătut, reprezentând Aşezarea
Domnului în Mormânt, încadrată de scene privind prinderea şi
Răstignirea Domnului Isus.
Dintre broderii s-au păstrat doar un patrafir brodat cu fir de aur,
care este de asemenea foarte vechi.
Inventarul mai sus prezentat este completat de un Candelabru
având o rară frumuseţe, cu diferite ornamente. în centru are un vas de
porţelan cu pictură florală, care se aseamănă mult cu vechea artă
chinezească.
In interiorul Bisericii s-au mai aflat prapori foarte vechi, cu diferite
scene religioase, printre care, unul reprezenta Uciderea balaurului de
către Sfântul Gheorghe.
Pe iconostasul Bisericii, pictorul a redat Răstignirea încadrată de 15
rame, în interiorul cărora se pot vedea figuri de sfinţi şi 12 figuri fără
ramă. Partea stângă se prezintă mai bine conservată. în partea de
mijloc a iconostasului se văd scene privind Naşterea Mântuitorului,
Botezul şi înălţarea la ceruri. Alte picturi pe pereţii bisericii, destul de
şterse din cauza intemperiilor, reprezintă scene cu

227
Adam şi Eva şi alte figuri
de Sfinţi din teme
religioase. Acest
Monument Istoric
ilustrează convingător
integrarea în structurile
tradiţionale ale Arhitecturii
Româneşti cu începutul
prefeudal, a unor elemente
preluate din arta Gotică,
îmbinată organic în
arhitectura în lemn
Europeană.
Nu ştim dacă
aceste obiecte vechi de
cult, care au constituit
zestrea bisericii din
lemn a Tilecuşului, mai
există în totalitae, întru-
cât preotul paroh Petru
irimiaş, în anul 2004 s-a
împotrivit cu fermitate
ca să ne confirme
existenţa lor, lăsând loc
la anumite suspiciuni,
cu atât mai mult că mai Biserica din Tilecuş judeţul
puţin sfinţenia sa era Bihor construită în anii 1936-
1939
prieten la cataramă cu
Euforistul
BACHUS. Ştim însă că toate
acestea au existat înainte de
a lua în primire Parohia
Bisericii din Tilecuş preotul
Petru irimiaş. Şi mai ştim că
în Monografia Comunei
Aştileu judeţul Bihor, tipărită
prin anii
2001-2002, la pagina 108 este consemnat
că în anul 1713, preotul Aştileului de atunci Popa Gavrilă a copiat un
Molitvalanec găsit la Biserica din Tilecuş.
Populaţia Tilecuşului a fost educată din generaţie în generaţie, în
spiritul moralei creştine şi începea de la cele mai fragede vârste, de la
„Cei şapte ani de acasă", până când îi prelua şcoala şi preotul cu
Sfânta împărtăşanie. Biserica pentru Tilecuşeni a fost un lăcaş Sfânt, în
care au intrat cu smerenie şi cu frica lui Dumnezeu, pentru a-şi cere
iertarea păcatelor. Au fost şi câteva exemple negative, cazuri în care
unele persoane făceau în mod deliberat şi repetat, fapte care îi
păgubeau pe semenii lor, fapte care oricum nu se puteau încadra în
morala creştină.
Coincidenţă sau puterea Divină?!!! Acestora li-s-a întâmplat ca pe timp
de ploaie cu descărcări electrice, trăznetul să le producă mari pagube
materiale. Cei în cauză nu au mai păcătuit şi au fost un prilej de
învăţătură pentru întreaga obşte. Proverbul „PĂDURE FĂRĂ
USCĂTURĂ" nu a fost întâmplător lansat.
In general însă, oamenii Tilecuşului au fost foarte buni la suflet din
vechime şi până la cel de al II-lea Război Mondial. Răutăţile aduse de
către cel de al doilea război mondial şi frontiera maghiaro-română
stabilită prin Diktatul de la Viena în august 1940, pagubele şi
suferinţele ce au îndurat oamenii timp de 4 ani, le-au zdruncinat
credinţa avută anterior. Fondul însă şi moştenirea genetică au rămas
neschimbate.

f) Invăţământul din Tilecuş

In timpul stăpânirii Austro-Ungare pe teritoriul Transilvaniei,


oamenii puterii au aplicat în mod permanent o politică de
maghiarizare a românilor şi a celorlalte naţionalităţi conlocuitoare, în
primul rând prin şcolile de Stat, interzicându-se funcţionarea altor şcoli
cu alte limbi de predare decât limba maghiară. Preoţii ortodocşi din
localităţile cu populaţie românească, deşi erau ameninţaţi şi
obstrucţionaţi de către organele puterii, îndemnau oamenii să nu-şi
lase credinţa strămoşească şi naţionalitatea în care s-au născut. Aşa
se explică faptul că în anul 1886, cronicarul maghiar K.Nagy Sandor, în
lucrarea sa „DESCRIEREA ORAŞULUI ORADEA ŞI SCURTĂ PRIVIRE
ASUPRA REGATULUI UNGARIEI", consemna la pagina 73 că în satul
Tilecuş, dintre cei 403 locuitori români, 389 nu ştiu să scrie şi să
citească, fiind analfabeţi. Tot în lucrarea respectivă se face precizarea
că Statul Maghiar le-a oferit să le construiască şcoală cu limbă de
predare maghiară în mod gratuit, însă la îndemnul preotului din sat, au
refuzat oferta ce li-s-a făcut.
Din Anuarul Şcolii Confesionale Greco-Ortodoxe Române, anuar
care se mai păstrează în arhiva Şcolii generale din Tilecuş, rezultă
începutul drumului spinos spre cunoaştere şi cultură a locuitorilor
Tilecuşului, astfel:
-în anul şcolar 1917/1918, au fost înscrişi la şcoala confesională
90 de elevi din care: 67 în cl. I-a, promovând 55 la încheierea anului
şcolar, 19 în clasa a Il-a, promovând 17 la sfârşitul anului şcolar şi 4 în
clasa a IlI-a, promovând 3 la încheierea anului şcolar. Primul învăţător
al acestor elevi a fost Indrieş Dumitru, care era şi cantor la Biserică.
în anul şcolar 1918/1919 s-au înscris numai 55 de elevi, din care
32 în clasa I-a, 8 în clasa a Il-a, 12 în cl. a IlI-a şi 3 în cl. a IV-a. învăţător
la aceşti elevi a fost Baciu Nicolae a Miculi Nuţu Ghiurchi.

229
Această clădire reprezintă şcoala care a fost construită în anul
1927-1928, având în curte locuinţa pentru directorul şcolii.

In anul şcolae 1919/1920, elevii din Tilecuş au urmat cursurile la


şcoala din satul vecin Borşea, la distanţă de 2 km, unde funcţiona o
şcoală de stat. - Aici, Registrele de evidenţă şi Cataloagele erau
tipărite în limba maghiară.
Din anul şcolar 1920/1921 a început învăţământul de stat cu
limba de predare română, înscriindu-se 51 de elevi în clasele I—III, sub
conducerea învăţătorului (învăţătoarei) Silvia Vancea. ELevii din clasa
a IV-a au continuat studiile la Şcoala de Stat Borşea.
In anul şcolar următor, 1921/1922, Conducerea Şcolii din Tilecuş
a luat-o preotul Vasile Chirilă, ajutat de învăţătorul Nicolae Beria,
având înscrişi 69 elevi în clasele I-IV, iar în cl. a V-a aflându-se 5 elevi.
In anul şcoalr 1922/1923, şcoala a funcţionat cu aceiaşi dascăli şi
au avut înscrişi un număr de 75 elevi. La sfârşitul anului de învăţământ
au avut situaţia şcolară încheiată 69 de elevi. La examenul final din 17
iunie 1923 au promovat un număr de 60, din care 42 băieţi şi 18 fete.
In anul şcolar 1923/1924, şcoala primeşte denumirea de Şcoală
Primară Rurală, având ca învăţător pe Ionescu Andrei. A funcţionat cu
5 clase şi cu un total de 96 elevi înscrişi, din care au promovat 58.
Diferenţa mare de repetenţi s-a înregistrat la clasa I-a unde din 27
înscrişi au promovat numai 5.
In anul şcolar 1924/1925 apare un nou învăţător R.G.Netejan care
a înscris 76 de elevi din clasele I-V fiind promovaţi numai 45 în în final.
In anul 1925/1926 a succedat la catedră alt învăţător cu numele
Andrei G. Oprea care a înscris în clasele I—VI un număr de 79 elevi, iar
la sfârşitul anului şcolar au promovat 37, cel mai slab procent de
promovare de la data deschiderii învăţământului în Tilecuş. Una din
explicaţii ar putea fi că era oltean de origine, fără multă experienţă,
vorbea foarte repede şi nu avea metode de predare în limbaj
ardelenesc, nu-1 înţelegeau elevii ce vrea ca să spună. Nici dânsul nu
s-a putut adapta la arhaismele locale care îl întâmpinau la tot pasul. A
dat bir cu fugiţii.
In anul şcolar 1926/1927 a apărut o învăţătoare cu numele
Paraschiva Olteanu, care probabil a fost de origine tot olteancă.
Aceasta a înscris la începutul anului şcolar 88 de elevi în clasele I-IV,
din care au fost promovaţi numai 20, realizând o performanţă negativă
mult mai mare decât toţi ceilalţi predecesori ai săi. Este adevărat că
nici localul de şcoală nu oferea condiţii normale pentru desfăşurarea
unui învăţământ performant. Localul era o casă ţărănească cu pământ
pe jos şi cu geamuri foarte mici.
In perioada anilor 1925-1927, locuitorii satului au construit un nou
local de şcoală, cu fundaţia solidă din piatră de calcar adusă de la
Vârciorog, legată cu mortar de ciment şi pereţii din cârpici (cărămidă
ne arsă). Schela acoperişului a fost făcută din lemn de brad iar
acoperişul din ţiglă şi coame de Jimbolia. Este vorba, de una sală în
suprafaţă de 60 m.p., foarte bine iluminată, cu geamuri exagerat de
mari la vremea respectivă, încălzită iarna cu lemne într-o sobă mare
de fontă. Constructorul a avut în vedere să zidească legat de clasă şi o
locuinţă cu două camere, bucătărie şi cămară de alimente, locuinţă în
care urma să locuiască familia Directorului şcolii.
In anul şcolar 1927/1928 au funcţionat la şcoala din Tilecuş
învăţătorul Ionel Manea - director, care a instruit clasele III—VII cu un
număr de 35 elevi din care au promovat numai 23. Şi învăţătoarea
Ana Baciu a condus clasele I—II cu un număr de 102 elevi, din care au
promovat 22.
Incepând cu anul şcolar 1928/1929 a fost numit director al Şcolii
Primare Tilec.uş, învăţătorul Petru Chirilă, originar din satul Borşea,
care a luat în primire clasele II—VII cu un total de 68 de elevi, din care
au promovat numai 31. La clasa I-a a predat învăţătoarea calificată
Ana Baciu, originară din Tilecuş care a înscris 80 de elevi, fiind
promovaţi la încheierea anului şcolar 32 elevi.
în anul 1929, cei doi învăţători, Petru Chirilă şi Ana Baciu s-au căsătorit,
întemeind o familie stabilă şi au locuit în locuinţa legată în corpul
noului local de şcoală.
In anul şcolar 1929/1930, noua pereche de învăţători îşi împart
copiii ca în anul anterior. La clasa I-a au fost înscrişi un număr de 63
elevi pe care i-a preluat

231
Ana Chirilă, promovaţi fiind la sfârşitul anului numai 24. în clasele II—V,
conduse de Petru Chirilă au fost înscrişi 71 elevi la începutul anului
şcolar din care au fost promovaţi doar 32. La şcoala de Arte şi Meserii
din Bratca au participat doi elevi în clasa a Vl-a.
In rândurile de mai sus s-a copiat şi s-a redat ad literam, Anuarul
Şcolar de la începutul şcolii Româneşti în Tilecuş judeţul Bihor,
respective începând cu anul 1917 până în anul 1930.
Cu toate greutăţile întâmpinate în drumul de început al
învăţământului românesc în perioada anilor 1917-1930, din rândul
acelor elevi s-a născut prima generaţie de intelectuali ai Tilecuşului,
după cum urmează:
1.Baciu Liviu, băiatul cel mai mare a lui Ştrăuţ, a urmat Facultatea
de Ştiinţe Juridice, ajungând judecător la Judecătoria Oradea. Decedat
în anul 2001, la vârsta de 89 ani.
2.Baciu Marioara a Miculi Nuţu Ghiurci, a urmat Şcoala
Pedagogică şi a funcţionat pe post de profesor la Şcoala Nr. 14
Oradea, a decedat în anul 2004 la vârsta de 91 ani.
3.Baciu Florica a Mitri Alboai, a urmat Şcoala Pedagogică şi a
practicat funcţia de învăţătoare în localitatea Gruilung judeţul Bihor. A
decedat în anul 2004 la vârsta de 92 ani.
4.Baciu Petru a Burchi, a urmat Institutul de Agronomie, a lucrat
în calitate de Inginer agronom la Ferma Agricolă Oradea. în ultimii doi
ani de viaţă a devenit amnezic. A decedat în anul 2002 la vârsta de 90
ani.
5.Baciu Ilie a Gheorghiei Mitri Sfatului, a urmat Institutul de înalte
Conturi Industriale şi Financiare Braşov. în timpul studenţiei s-a
îmbolnăvit de apendicită şi a făcut peritonită, aflându-se la un pas de
moarte. în urma intervenţiei chirurgicale s-a vindecat, revenindu-şi
foarte greu, rămânând cu anumite sechele abdominale. Cazul de
boală s-a petrecut în anul 1928. A lucrat pe postul de Economist-
Revizor financiar în cadrul Direcţiilor Regionale CFR. Oradea şi Cluj. A
fost un un Economist eminent cu o conduită morală ireproşabilă,
duşman declarat al Corupţiei. A încetat din viaţă la vârsta de 65 ani,
abia se pensionase pentru limită de vârstă şi vechime integrală.
6.Baciu Ana căsătorită Chirilă, soră cu Ilie Baciu de la poziţia 5, a
urmat Şcoala Pedagogică (Şcoala Normală de Fete) şi a lucrat în
calitate de învăţătoare la Tilecuş, alături de soţul său Petru Chirilă. S-a
stins din viaţă la vârsta de cincizeci şi cinci de ani.
7.Chirilă Augustin, băiatul mai mare al preotului Vasile Chirilă. A
urmat Şcoli Universitare la Budapesta şi la Viena. A deţinut mulţi ani
funcţia de subprefect al judeţului Bihor şi de primar al oraşului Oradea.
Deşi nu a făcut parte din nici
8. Fiecare locuitor al satului, oricât de sărac ar fi fost, avea în
gospodăria sa proprie cel puţin 2-3 animale mari: vaci, cai sau bivoli.
Astfel, copii de la vârsta de 6-7 ani în sus, trebuiau să scoată şi să
păzească vitele la păscut începând cu luna aprilie şi până în luna
noiembrie ale fiecărui an şcolar. Cursurile şcolare au fost frecventate
numai în perioada de iarnă, când animalele intrau la furajare în
grajduri. Copii care au promovat clasele an de an, în aceste condiţii, s-
au dovedit a fi supradotaţi intelectual. Această mentalitate şi stare de
fapt s-a menţinut până când ţăranii au intrat în Gospodăria Agricolă
colectivă cu tot inventarul lor gospodăresc şi când copiii au fost scutiţi
de vechile lor atribuţii în familie.
9. în virtutea obligaţiilor deontologiei profesionale, cadrele
didactice ale vremii, nu au promovat nonvalorile, nu erau obligaţi de
Inspectoratele şcolare ca să aibă număr mare de promovaţi, cum s-a
procedat ulterior de către comunişti.
In calitate de autor şi redactor al acestei lucrări, precizez că mă
aflam elev în clasa a V-a primară la învăţătorul Petru Chirilă, aflându-
ne la o oră de matematică, când a dat buzna în sala de clasă tatăl unui
elev, cunoscut sub numele de Tolea, care avea „câteva atmosfere la
bord". Acesta era pornit ca să plece undeva la lucru cu căruţa tractată
de bivoli. A oprit în faţa şcolii, a dejugat bivolii şi cu un rasteu metalic
de la jug, a intrat în clasă ridicând obiectul contondent a ameninţare
spunând: „Domnule învăţător, în numele Legi îţi ordon ca să-mi dai pe
Gyuri afară!" învăţătorul, foarte bun psiholog îl întreabă: „în numele
cărei Legi bade Flore?" „Nu ştiu. Ştiu numai că în numele legii, trebuie
ca să-mi dai pe Gyuri afară. Am nevoie de el." Deci, şi cu asemenea
cazuri s-au confruntat cadrele didactice în drumul lor greu şi spinos,
către culturalizarea maselor.
Pentru cinstirea memoriei celor doi soţi învăţători, Petru şi Ana Chirilă
şi pentru respectarea adevărului istoric, ne obligă buna cuviinţă să
arătăm că aceşti doi oameni deosebiţi şi-au consacrat toată viaţa lor
nobilei profesii pe care şi-au ales-o, dând prioritate procesului de
învăţământ, înaintea oricăror interese personale. Pe lângă celelalte
atribute, au gost şi mari patrioţi, ceea ce nu a fost pe placul politrucilor
din Partidul Comunist, după preluarea puterii.
Deci, odată instalat atât pe postul de învăţător-director cât şi într-
o locuinţă salubră, Petru Chirilă, ajutat de soţia sa Ana, au declanşat o
adevărată Revoluţie culturală în Tilecuş, măsură care a influenţat
pozitiv dezvoltarea socio-profesională şi culturală a populaţiei şi în
mod deosebit a tineretului. Se poate afirma, fără teama de a greşi, că
aceşti oameni deosebiţi au fost înzestraţi de natură cu darurile
pedagogiei, având şi dorinţa de a le pune în aplicare. Deşi au avut o
mare dezamăgire la prima încercare de a prezenta publicului o
manifestare culturală, nu s-au lăsat descurajaţi. La drept vorbind,
manifestaţia s-a desfăşurat în mod superb, numai că la sfârşitul
programului, câţiva huligani din sală au distrus tot

233
ce a fost frumos, spre consternarea auditoriului. în urma acestui
accident, învăţătorul Petru Chirilă a adoptat alte metode de muncă
educativă, dar să derulăm faptele în succesiunea lor:
In al doilea an de activitate şcolară, învăţătorul Petru Chirilă
secondat de către soţia sa, învăţătoarea Ana Chirilă, au făcut mari
pregătiri în vederea sărbătoririi Crăciunului, organizând o serbare cu
colinde şi obiceiuri vechi. Pentru acest eveniment, preconizat ca să
aibă loc în seara Naşterii Domnului, s-a procurat un brad de doi metri
şi jumătate înălţime, având la bază un diamteru de 3 metri. A fost
împodobit cu ghirlande şi lănţişoare, confecţionate din hârtie lucioasă,
în mai multe culori. A mai fost împodobit cu 50 coşuleţe din carton,
învelite în hârtie creponată, pline cu fursecuri şi bomboane, mere de
culoare roşie, bomboane de salon învelite în staniol de 5 culori diferite,
peste una sută de lumânări pe stative metalice şi tot atâtea artificii
care, atinse cu flacăra unei lumânări, răspândeau mii şi mii de steluţe
mici. S-a muncit mult şi s-a cheltuit mult. Bradul a fost aşezat pe o
scenă din scânduri de brad, lungi de 5 metri, aranjate pe un şir de
bănci din şcoală. în faţa bradului au fost aşezate două eleve îmbrăcate
în alb, fiecare având ataşate la spate câte două aripi mari, în chip de
îngeraşi. Un grup de elevi selectaţi pentru programul artistic, colinde şi
poezii de Crăciun, în frunte cu învăţătorul se aflau pe scenă lângă
brad. Când s-a tras cortina, a apărut un adevărat tablou de basm, cu
simbolul Dumnezeirei. Pomul era feeric iluminat şi împrăştia cu
dărnicie miile de steluţe de la beţele de artificii. Nu mai văzu-se nimeni
din Tilecuş un tablou de asemenea clipe înălţătoare sufleteşti. Era
ceva măreţ, care depăşea mult graniţele obişnuitului.
Dracul însă nu doarme, făcându-şi în mod diabolic prezenţa la
această măreaţă sărbătoare creştinească a naşterii Domnului. Când s-
a încheiat programul prevăzut în repertoriu, câţiva huligani din sală, în
două minute au devastat întreg pomul de Crăciun, sub privirile
îngrozite ale asistenţei, smulgând cu brutalitate absolut tot ce se
găsea pe el: Coşuleţe, bomboane, mere, globuri diferite culori,
lânţişoare etc. Invadarea sălbatică, similară cu ceia ale aborigenilor din
junglă, l-a afectat foarte mult pe tânărul învăţător Petru Chirilă, care
şi-a dorit mult ca să fie un deschizător de drumuri spre cultură şi
civilizaţie.
Cu toată această mâhnire şi durere sufletească de moment, nu s-
a lăsat dezarmat, înţelegând perfect motivaţia acestor acţiuni
huliganice. Autorii acelor fapte retrograde, erau oameni lipsiţi de
educaţie, de cel'mai elementar grad de cultură şi de cel mai elementar
bun simţ. Era o realitate tristă, împotriva căreia trebuiau găsite
mijloace adecvate de îndreptare. Această tristă constatare a stimulat
spiritul său pedagogic şi deontologic, privind profesia pe care şi-a ales-
o. Nu s-a mai organizat sărbătoarea Pomului de Crăciun la Şcoala
Primară din Tilecuş în
anii care au urmat. Au fost însă organizate multe cercuri culturale, la
care s-au prezentat diferite simpozioane pe teme şcolare, la a căror
desfăşurare au fost invitaţi să participe cadrele didactice din localităţile
învecinate: Borşea, Sacadat, Şerghiş, Vârciorog etc. cu elevi ale şcolilor
din aceste localităţi, pentru schimburi de experienţă pe linie de
învăţământ.
S-a mai făcut ceva foarte important care să trezească interesul
tineretului din localitate pentru ştiinţă şi cultură. Se cunoaşte faptul că
pe data de 01 noiembrie 1928, a luat fiinţă Radiodifuziunea Română în
Bucureşti. Invăţătorul Petru Chirilă, în vara anului 1929 deja poseda un
aparat de Radio-Recepţie, compus din două piese: Aparatul propriu-zis
cu galena şi difuzorul, cu care putea prinde postul de Radio Bucureşti.
Pentru punerea în funcţiune a aparatului, avea o cutie din placaj, cu o
mulţime de baterii electrice, legate una de alta la poli în serie, cu
clame metalice. în aparat mai era introdusă o sârmă de cupru, legată
la antena de pe acoperişul casei. Când toate acestea au fost puse în
stare de funcţionare, i-a cerut toboşarului satului, căruia i-se spunea
„Chişbirău", ca să bată toba dealungul localităţii şi să invite tot
tineretul, flăcăi şi fete, ca să vină la şcoală duminică dimineaţa la ora
zece. Vor avea surpriza ca să vadă o cutie „minune", în care se aude
cum vorbesc şi cum cântă artiştii din Bucureşti.
La prima vedere, a fost o mare ciudăţenie pentru cei prezenţi şi
se cruceau cum, dintr-o cutie căptuşită cu pânză de mătase, glăsuia,
cânta şi se spuneau glume hazlii de către cineva în graiul românesc.
Unii, mai statornici în ignoranţă şi în convingerile lor superstiţioase, îşi
făceau semnul crucii scuipându-se în sân spunând că se afla „Ucigă-1
Toaca" în cutie. Evenimentul a stârnit mare curiozitate şi în duminicile
următoare au venit la şcoală pe lângă tineret şi persoane mai în
vârstă. Invăţătorul Petru Chirilă, unicul din satele judeţului Bihor,
aduse-se în sat miracolul tehnicii şi a ştiinţei omeneşti. Cu prilejul
primelor adunări duminicale, după audierea programului care s-a
transmis la Radio Bucureşti, dascălul a ţinut scurte prelegeri în faţa
asistenţei, pe înţelesul tuturor, despre ştiinţă şi cultură, despre
progresul şi cultura altor popoare Europene, anticipând că nu peste
mulţi ani, ştiinţa omenească va inventa alte feluri de cutii mai mari, în
care vor putea fi văzuţi oamenii care vorbesc şi tinerii care cântă, nu
numai pe cei din Bucureşti ci şi pe acei din toate marile oraşe ale
Europei. Totodată le-a vorbit despre viaţa şi despre obiceiurile altor
popoare mai avansate în cultură şi civilizaţie, despre valorile morale şi
spirituale pe care le poate dobândi tineretul prin şcoală, prin muncă şi
strădanie, pentru a deveni mai buni şi mai de folos societăţii în care
trăiesc, dar şi pentru propriile lor familii.
Incet, încet, cu metode pedagogice avansate, prin spiritul său de
sacrificiu, cu multă răbdare, cu exemplul său personal, învăţătorul
Petru Chirilă a cucerit

235
nu numai încrederea şi simpatia tineretului, dar şi a întregii populaţii
din localitate. Astfel, începând cu 1931şi până în anul 1948, sub
bagheta împătimitului om de cultură Petru Chirilă, în localitatea Tilecuş
judeţul Bihor, a funcţionat impecabil şi cu mare succes, o echipă
culturală formată din flăcăii şi fetele satului, cu înaltă ţinută artistică, la
nivel Universitar. Este vorba despre un cor mixt pe 4 voci (sopran, Alt,
Tenor şi Bas), plus o echipă de artişti amatori, formată din talente
native, cu care s-au pregătit şi pus în scenă mai multe piese de teatru,
instructiv-educative. Cu aceste formaţii culturale, învăţătorul Petru
Chirilă, în urma invitaţiei primită de la organele locale ale oraşului
Reşedinţă de Plasă Tileagd, în Duminica Rusaliilor anului 1936, a
cântat la slujba religioasă a Bisericii Ortodoxe Române. în aceiaşi zi
după masă, aceste formaţii au prezentat un program artistic de
cântece populare şi o piesă de teatru, în sala de Cultură a Tileagdului,
manifestare la care a participat un mare număr de spectatori, din
rândul cărora nu au lipsit notabilităţile Reşedinţei de plasă şi toţi
oamenii de cultură a-i localităţii. Spectacolul s-a bucurat de un
deosebit succes. Semnificativ este faptul că un mare număr din rândul
spectatorilor - oameni de cultură - au pus întrebări dacă formaţia
echipei culturale din Tilecuş, este alcătuită din studenţi de facultate,
după comportamentul, disciplina, nota de seriozitate calităţile lor
artistice şi nivelul lor de cultură care i-a caracterizat în toate
manifestările lor din ziua respectivă. Făceam şi eu parte din această
echipă culturală şi m-am simţit stânjenit când un domn m-a întrebat la
ce facultate urmez! Am avut prezenţa de spirit ca să-i răspund că încă
nu am ajuns la Facultate dar nutresc această speranţă.
Invăţătorul Petru Chirilă, prin calităţile sale de excelent pedagog,
prin perseverenţă şi munca neobosită pe care a depus-o, prin
trăsăturile sale de caracter cu totul deosebite, în timp de 4-5 ani a
reuşitsă transforme tineretul Tilecuşului în oameni cu vederi largi
asupra mediului înconjurător şi să le imprime un anumit grad de
cultură, chiar dacă nu au urmat cursurile şcolare la vremea potrivită.
Se schimbase ceva în conştiinţa lor individuală, le-a trezit dorinţa de
cunoaştere.
In vara anului 1939 a avut loc Sfinţirea deosebitului lăcaş de
închinăciune din Tilecuş, biserica cu cinci turnuri, despre a cărei
frumuseţe monumentală am mai scris în paginile acestei cărţi. La
desfăşurarea acestui deosebit eveniment au participat înalţii Prelaţi ai
Episcopiei Ortodoxe Române din Oradea, preoţii din toate satele şi
comunele judeţului, ziarişti, oameni de cultură, toţi locuitorii Tilecuşului
precum şi o mulţime de suflete din localităţile mărginaşe ale
Tilecuşului. La oficierea slujbei Religioase de sfinţire a Bisericii, a
răspuns Corul mixt pe patru voci, dirijat de învăţătorul Petru Chirilă.
Despre acest eveniment major şi despre gradul ridicat de cultură a
tineretului din localitatea Tilecuş, au fost scrise mai multe articole în
Presa Orădeană a vremii, de către ziariştii care au
Corul mixt pe 4 voci al Tilecuşului anilor 1932-1947, format şi
condus de învăţătorul Petru Chirilă şi desfiinţat în 1948 de către
cozile de topor ale regimului comunist.

participat la eveniment, scoţându-se în evidenţă faptul că Tilecuşul


este singura localitate rurală din cuprinsul judeţului Bihor, care se
poate mândri că are un cor mixt pe patru voci de nivel academic.
Să mai notăm şi faptul că învăţătorul Petru Chirilă, pentru a lărgi
orizontul de cunoaştere al elevilor, deşi nu avea prevăzut în programul
şcolar de învăţământ ca materie de studiu, a înfiinţat o Cooperativă
Şcolară, denumită „Cooperativa Albina". La această cooperativă au
fost numiţi factori de conducere din rândul elevilor, un preşedinte, un
vicepreşedinte, un cenzor şi un casier care îndeplinea şi funcţia de
vânzător. Acţionarii au fost mai mulţi elevi (cu dare de mână) care au
contribuit la constituirea fondului necesar, în vederea procurării
rechizitelor şcolare constând în: caiete cu linii şi cu pătrăţele, gume de
şters, creioane, tocuri şi peniţe de scris, călimări de cerneală, coli de
sugativă etc. Toate acestea erau cumpărate în angro de la o librărie
din Oradea, cu preţuri oficiale iar vânzarea lor cu amănuntul către
elevi s-a făcut cu un preţ la care s-a adăugat un mic rabat comercial,
pentru ca să aducă un mic profit (simbolic). Odată cu înfiinţarea
cooperativei s-au înfiinţat şi registrele de evidenţă prevăzute de actele
normative după care funcţionau Cooperativele comerciale de consum.
Aceste evidenţe cădeau în atribuţiile casierului şi erau păstrate
împreună cu mărfurile şi cu banii realizaţi din vânzări într-un dulap
închis cu lacăt. Toate articolele procurate aveau trecere,

237
întru-cât elevii îşi cumpărau cele necesare de la cooperativa lor, fiindu-
le mai la îndemână şi a funcţionat perfect.
In viaţa lui particulară şi în limita timpului liber care şi-l putea
permite, învăţătorul Petru Chirilă s-a dovedit a fi un gospodar
desăvârşit, pasionându-l pe lângă vânătoarea de iepuri şi apicultura.
Singur şi-a confecţionat lăzi stupine cu rame din scânduri de brad,
trase la rindeaua mecanică a micului meseriaş Velko din Tileagd,
atelier pe temelia căruia a fost aşezată actuala Fabrică de mobilă.
In paginile 161-162 din această lucrare, am nominalizat
intelectualii din prima generaţie a Tilecuşului, care au fost educaţi de
către învăţătorii ce s-au succedat la catedra Şcolii Confesionale şi
Primare a Tilecuşului între anii şcolari 1918-1929. In rândurile ce
urmează, vom prezenta a doua generaţie de intelectuali la a căror
formare şi-au adus contribuţia familia învăţătorilor Petru şi Ana Chirilă,
după cum urmează:
1. Baciu Ioan a Petri Mecului, ajuns colonel de Poliţie în Oradea.
După ce a încetat din viaţă, i s-a ridicat statuie în curtea sediului
Poliţiei, pentru a nu i se uita meritele lui în activitatea socială depusă.
2. Baciu Traian a Culi Mecului, a urmat şcoala Pedagogică de
Băieţi în Oradea şi a lucrat ca învăţător în Tilecuş, Vârciorog şi
Orvieşele.
3. Baciu Petru, a urmat Facultatea ştiinţelor economice şi a lucrat
pe post de economist.
4. Baciu Veronica, a urmat Institutul Pedagogic şi a lucrat ca profesor.
5. Baciu Savu a Culi Mecului, a urmat Şcoala Normală a fost învăţător
în
Hotar.
6. Baciu Florica a Nuţi Chişoai, Şcoala Pedagogică profesor în
Oradea.
7. Baciu Silvia a Sivi, a urmat Şcoala Normală şi a profesat ca
învăţătoare.
8. Bârţan Petru a Tociului, a urmat Şcoala Normală - învăţător -
mort în
accident de circulaţie, în timp ce se deplasa spre Aleşd. Avea lnumai
25 ani.
9. Baciu N. Ana - Şcoala normală, a lucrat ca învăţătoare.
10. Baciu Silviu a Sivi Miculi, Şc. Normală plus Institutul Pedagogic,
a fost director de şcoală în localitatea Stirciu jud. Sălaj 1952-1993.
11. Baciu Petrică a Sivi Miculi, fost şef de serviciu la Coop. Meşteş.
Oradea, în prezent este pensionat.
12. Baciu Veronica a Sivi Miculi, căsătorită Platona, a fost
conducătoarea Grădiniţei de Copii „înfrăţirea" Oradea, în prezent
pensionată.
13. Baciu Ioan a Ioani Miculi Nuţu Ghiurchi, Academia Comercială
Buc.
Pens.
14. Baciu Zoiţa Idem - Liceul Teoretic, lucrat la CEC. Căsăt. cu
Duţu Chirilă.
15. Baciu Lucreţia Şc. Gospod Timişoara, căsătorită Frenţiu,
pensionară.
După o partidă de vânătoare la iepuri şi prepeliţe! De la dreapta spre stânga: învăţătorul Petru Chirilă, economistul revizor contabil Ilie Baciu, un inv

16. Baciu Livia a Petri Miculi, Şcoala Normală, învăţătoare, căsăt. Indrieş.
17. Bele Aurel - Facult. de Ştiinţe Economice, a lucrat ca Economist.
18. Borza Florian - Instit. Politeh. fost director la I.T.B. Bucureşti.
19. Chirilă Ovidiu - Facult. de Ştiinţe Juridice, fost procuror la Oradea.
20. Chirilă Silvia - Facult. Medicină, Şef laborator la Spit. Clinic Bucureşti.
21. Danşe Ilie, Facultatea de Ştiinţe Juridice, profesat ca jurist.
22. Danşe Nicolae, Şcoala Superioară de Ofiţeri, fost Ofiţer de aviaţie.
23. Iancu Crăciun a Dărăbuţ, Studii Universitare - Profesor Universitar Cluj.
24. Iancu Petru, Studii Universitare a lucrat pe post de subinginer.
25. Indrieş Cornelia - căsătorită Damian, Şc. Pedagogică profesoară
pensionat.
26. Indrieş Nicolae, Facult. fost medic dentist, pensionat.
27. Indireş Aurel, Instit. Agronomic - Ferma Ciumeghiu, pensionat.
28. Indrieş Ana, Scoală Normală fost învăţătoare.
29. Indrieş D. Traian - Şcoala Superioară Militară, fost ofiţer activ.
30. Indrieş Crăiun, Instit. Căi Ferate Inginer în Timişoara.

239
31. Indrieş Măria a Mitri Costichi, Facult. de Medicină, fost
farmacistă.
32. Indrieş Traian a Lichi, Bacalaureat al Liceul Emanuil Gojdu, plus
doi ani Şcoala de Administraţie şi Intendenţă Militară la Centrul Şcolar
Militar Breaza -Prahova. A lucrat 16 ani la CFR în funcţii de Referent,
Şef Secţie, Şef Birou. Din 1963 până la Pensie a lucrat pe post de Şef
Serviciu la Combinatul Cărbunelui Oradea. A fost Distins cu două
Medalii pe Frontul din Cehoslovacia şi cu trei medalii în activitatea
civilă. A debutat în literatură în anul 2001 cu romanul Autobiografic
intitulat „UN EXEMPLU DE VIAŢĂ PENTRU CEI NĂSCUŢI LA PERIFERIA
SOCIETĂŢII", având 317 pagini. în anul 2004 - luna aprilie ia ieşit de
sub tipar MONOGRAFIA TILECUŞULUI, lucrare apreciată de către Editor
ca îndeplinind condiţiile istorice şi literare pentru a fi prezentată pe
Internet.
33. Baciu Rozalia - Şcoala Pedagogică - a lucrat ca învăţătoare.
34. Baciu N. Sever - Idem
35. Baciu T. Măria - Idem.
36. Bârţan Cornel - Şcoala Militară, a avut grad de Plutonier major.
37. Gherghel T. Teodor - Şcoala superioară militară - ofiţer activ.
38. Indrieş Ioan - Şcoala comercială, a lucrat ca gestionar de valori.
39. Fildan Ioan - Şcoala
superioară Militară, ofiţer activ.
40. Iovan Florian - Instit. Şt.
Economice Bucureşti, Prof.
Univesitar la Institutul de Mine
Petroşani.
41. Meşter Petru - Institutul
Politehnic, a lucrat ca Inginer.
42. Meza Gh. Ioan - Instit.
Pedagogic, profesor la liceul din
Beiuş.
43. Meza P. Ioan - Instit. Peda-
gogic, profesor şi director de
Şcoală timp de 20 de ani în satul
natal Tilecuş.
44. Meza Ilie - Institutul
Politehnic - Inginer.

Dl. profesor Ioan Meza şi soţia sa învăţătoarea Valeria Meza, şi-au


consacrat 20 de ani din viaţă la catedra şi conducerea Şcolii Generale
din Tilecuş, şlefuind inteligenţa învăţăceilor cu dăruire şi abnegaţie.
Mulţi dintre aceştia au ajuns perle strălucitoare în societatea
Românească.
45. Meza Nicolae - Institutul Pedagogic. Director la liceul din Geoaiu.
46. Meşter Aurel - Institui Politehnic - Profesor Universitar la şcoli cu
profil
nuclear.
47. Negruţ Petru a Pişculii - Instit. Căi Ferate - Inginer în
specialitate.
48. Negruţ Nicolae a Minii Gheorghii, Instit. Politehnic, Ing.
Siderurgic.
49. Negruţ Ilie a Minii Gheorghii, Instit. Politehnic, Inginer.
50. Pende Nicolae, fnstit Politehnic - inginer.
51. Simuţloan a Catiţii Inst. Pedagogic, Profesor Matematici în
oraşul Ştei.
52. Simuţ Crăciun, Liceul comercial - contabil.
53. Simuţ Aurel, idem gestionar.
54. Negruţiu Constantin - studii super. Economice - economist.
55. Simuţ Pavel - Instit. de Agronomie - inginer agronom.
56. Simuţ Nicolae - Şcoala Tehnică Feroviară - impiegat de
mişcare.
57. Simuţ Traian - Institutul de Mine Petroşani inginer minier
58. Simuţ Petru - Şcoala Tehnică Feroviară - impiegat de mişcare.
59. Simuţ Elisabeta - Şcoala de administraţie civilă - funcţionar
public.
60. Suru Ilie - Facultatea de Medicină veterinară - medic veterinar.
61. Ţurcaş Petru - Facultatea de Ştiinţe Economice - economist.

Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie să arătăm că în anul


1948, odată cu reforma învăţământului, Partidul Comunist Român, în
drumul său „victorios spre construirea socialismului", a găsit o
„găselniţă" ca să facă rotirea cadrelor didactice. Omul trebuia ca să fie
tot timpul bulversat ca să nu poată gândi creativ, să aibă tot timpul
grija ce i se va întâmpla în ziua de mâine?! Acuma era un prilej subtil
dar elegant pentru a-i elimina pe acei care în activitatea lor s-au
dovedit a fi buni patrioţi, cu principii şi valorimorale, oameni care ştiu
să gândească, dar audepăşit unele jaloane stabilite de partid. De altfel,
această metodă era o politică de Stat şi se aplica în toate domeniile de
activitate, cu precădere în unităţile bugetare. Periodic apăreau peste
noapte noi scheme de organizare şi noi nomenclatoare cu noi condiţii
de pregătire şi stagii pentru ocuparea posturilor din nomenclator. Aşa
se explică faptul că valorosul om de cultură şi bunul gospodar Petru
Chirilă, iubit şi respectat de către întreaga populaţie a localităţii, după
ce a procurat cărămida şi întreg materialul de construcţie în vederea
construirii lângă şcoala veche, a încă trei săli de clasă şi cancelarie, să
fie dezrădăcinat şi înlocuit cu învăţătorul Purza Dumitru şi de soţia sa
Barbura Purza, aduşi din satul Săbolciu, tot prin dezrădăcinare, pentru
că aşa erau „Indicaţiile Preţioase" ale celor din vârful piramidei.
Tristeţea cea mai mare a fost aceea că odată cu această mârşavă
manevră s-au desfiinţat şi valoroasele formaţii culturale ale Tilecuşului,
corul

241
mixt pe patru voci şi echipa de artişti amatori, construite cu mare
trudă de către Petru Chirilă, iar urmaşii la catedră, nu au găsit „Cheia
de Sol" şi partiturile fără care corul nu putea supravieţui singur. La fel a
rămas „Baltă" şi formaţia de artişti amatori de care nu s-a mai ocupat
nimeni.
Nu i se poate reproşa nimic învăţătorului Dumitru Purza, care a
preluat conducerea şcolii din Tilecuş, pentru că nu a ştiut, sau nu a
putut să întreţină întreaga zestre culturală construită de predecesorul
său. Nu s-au născut toţi oameni cu talente deosebite, deşi efortul nu ar
fi fost prea mare, primind totul de-a gata. învăţătorul Dumitru Purza a
dat prioritate construcţiei sălilor de clasă din materialul depozitat în
curtea şcolii, reuşind să finalizeze una din cele 3 săli şi o cancelarie
până în anul 1955 când a cerut şi i s-a aprobat transferul pe postul de
Director al Şcolii de 7 ani din Tileagd, ignorând procesul instructiv-
educativ al tineretului din Tilecuş. La conducerea Şcolii din Tilecuş a
venit învăţătorul Dumitru Albu, originar din satul vecin Copăcel, care
începând cu anul 1957 a continuat şi a terminat construcţia celor două
săli de clasă, fiind date în folosinţă în anul 1958.
In anii şcolari 1948/1949-1956/1957, cât a condus şcoala
învăţătorul Dumitru Purza, a fost ajutat de căte următoarele cadre
didactice: soţia sa Barbura Purza, domnişoarele Ciocârlie Ana,
Petrescu Măria, Ursădan Eva, Muscă Elena şi soţii Vladimir şi Viorica
Secălăreanu. în total 8 (opt) cadre didactice, care oricum, nu justifică
lipsa de interes privind latura culturală de care nu s-a mai ocupat
nimeni. Păcat!!
In această perioadă, cei 8 învăţători au avut în pregătire 839 elevi
înscrişi în clasele I—IV. La sfârşitul anilor de învăţământ dintre aceştia
au fost promovaţi 761. Şi-au continuat studiile în clasa a V-a la şcoala
din Tileagd 185 de elevi.
In perioada anilor şcolari 1957/1958 şi 1958/1959, au predat la
clasele I-V, fie ca titulari fie ca suplinitori, următoarele cadre didactice:
învăţătoarea Cardoş Ana, învăţătorul Baciu Traian, învăţătorul Meza P.
Ioan, înv. Meza Gh. Ioan, înv. Baciu Silvia şi Albu Ecaterina, în calitate
de suplinitoare. în total 7 cadre didactice.
La începutul anului şcolar 1959/1960, şcoala de 7 ani din Tilecuş a fost
încadrată cu noi cadre didactice, învăţători şi profesori: înv. Valeria
Meza, profesor de biologie Valeria Boancă şi profesor de istorie
Elisabeta Bradea.
Să mai notăm că după aplicarea reformei învăţământului, pe
baza Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale Nr. 105051/1946, s-au
organizat cursuri de alfabetizare şi examene de integrare, forme de
învăţământ în care au fost cuprinşi un număr de 528 elevi în perioada
anilor 1946-1966, din care au promovat 366. Examene de integrare s-
au organizat cu 17 candidaţi, promovând toţi câte 4 clase.

242
In anii şcolari 1978/1979 şi 1979/1980 au fost organizate cursuri
fără frecvenţă în timpul vacanţelor, cu un număr de 108 elevi din
clasele V-VII, în 4 sesiuni, fiind declaraţi promovaţi toţi la încheierea
sesiunilor!
Pe data de 1 decembrie 1959 a fost numit director al şcolii
generale din Tilecuş profesorul Meza P.Ioan şi a funcţionat pe acest
post până la 31.08.1980, când conducerea de Partid şi de Stat a găsit
o altă „găselniţă" promulgând o altă Lege a învăţământului românesc,
prin care stabilea că un Director de Şcoală se numeşte pentru o
perioadă de 4 ani şi putea ocupa funcţia cel mult două mandate, adică
maxim 8 ani.
Am evidenţia şi nominalizat prima generaţie de intelectuali din
Tilecuş, care a început procesul de învăţământ după terminarea
primului război mondial, la şcoala confesională şi primară, în număr de
16 persoane.
Am descris cu lux de amănunte activitatea şi munca de educaţie
depusă de familia învăţătorilor Petru şi Ana Chirilă timp de 17 ani, care
au pregătit a doua generaţie de intelectuali ai Tilecuşului, în număr de
61, nominalizaţi în cadrul paginilor 168 şi 169 din această carte.
Făcând abstracţie de la scurta perioadă în care au trecut pe la catedra
Şcolii Primare din Tilecuş a învăţătorului Dumitru Purza şi Dumitru
Albu, am ajuns ca să vorbim despre familia altor două cadre didactice
locale, profesorul Ioan Meza şi soţia sa învăţătoarea Valeria Meza, care
au preluat ştacheta şi tradiţiile de la predecesorii lor băştinaşi, Petru şi
Ana Chirilă, ducând mai departe timp de 20 de ani această nobilă şi
onorantă activitate de dascăl.
Munca conjugată ale celor doi „Titani" ai culturii, Petru Chirilă şi
Ioan Meza, ajutaţi şi de alte cadre didactice, au reuşit să ridice multe
„somităţi" ca: Profesori universitari, jurişti, medici, economişti, aviatori
etc. şi să nu uităm că ilustrul om de ştiinţă Academicianul şi fost fost
demnitar de Stat Mircea Maliţa îşi are rădăcinile Arborelui genealogic
înfipte tot în pământul Tilecuşului, localitae în care şi-a petrecut multe
din vacanţele de vară ale copilăriei, în compania vărului său Duţu
Chirilă.
Această definiţie a "Pepinierei de Inteligenţă", o susţinem cu
următoarele argumente: în anul 1919-1920, Tilecuşul avea 220 de
gospodării şi 870 de locuitori, în prezent, după 80 de ani, Tilecuşul are
400 de case şi o populaţie de 970 locuitori. Tot în această perioadă de
timp, Tilecuşul a dat societăţii un număr de 475 intelectuali, plus 347
cadre calificate în diferite meserii, mecesare Economiei Naţionale.
Să-i nominalizăm pe acei intelectuali care s-au format după
primele două generaţii, şi-i vom prezenta pe ani de învăţământ după
cum urmează:

244
1940-1950
1. Ardelean F. Maria - funct. 27. Iancu I. Ioan - Tehn.
public CFR
2. Baciu C. Florian - Profesor 28. Iancu P. Petru -
3. Baciu C. Veronica - Profesor Subing. Forest.
4. Baciu S. Floarea - 29. Iovan Florian -
Economist Economist
5. Baciu N. Nicolae -Camp. 30. Lala F. Petru -
Naţional Maistru Petrol-Gz
6. Baciu C. loan - Decorator 31. Meza Gh. Ioan -
Teatru Prof. L. Română
7. Baciu I. Petru - Asist sanitar 32. Meza P. Ioan Prof.
8. Baciu I. loan - Economist Dir. Şcoală
9. Baciu I. Lucreţia - Liceul 33. Meşter N. Domnica
Industrial Teh. construc.
10. Baciu I. Zoe - Liceul Teoretic 34. Meza T. Ioan - Mec.
11. Baciu P. Cornelia - învăţat. CFR
12. Chirilă P. Aurelia - învăţat. 35. Marian Traian
13. Baciu P. Petru - Direct. Maistru montj
Bancă Agr. 36. Meza C. Petru -
14. Chirilă I. Nicolae - Tehn. Maistru chimist
Siderg. 37. Mudura I. Domnica
15. Chirilă P. Livia - prof. - Economist
Universit. 38. Negruţiu Gh. Mina -
16. Chirilă T. Veronica Asist, Contabilă
medic. 39. Negruţiu Tr. Nicolae
17. Danşe T. traian - Ofiţer - Ing. Siderur
Aviaţie 40. Negruţiu Tr.
18. Danşe P. Nicolae - ofiţer Constant. Economist
Trup. Ter. 41. Negruţiu Tr. Ilie -
19. Danşe P. Ilie - ofiţer- Ing. Econom.
Intendenţă 42. Pende P. Nicolae -
20. Danşe S. Crăciun - Maistru Ing. Utilaj mec
Siderurg. 43. Popa T. Teodor -
21. Indireş N. Traian - Ziarist Ofiţer Trupe uscat
22. Indireş P. Aurel - Tehn. CFR 44. Suru F. Ilie - medic
23. Indireş P. Cornel - Tehn. CFR veterinar
24. Indireş Tr. Crăciun Ing. CFR 45. Urs N. Floare -
25. Indireş I Cornel Funcţionar public
Maistru mec. 46. Urs P. Crăciun -
26. Indireş T. Mariana - Mecanic CFR
Economist

1951-1960
4. Chiş Gh.
1. Baciu A. Traian - Ing. Ind. Lemnului Gheorghe - Chimist
2. Baciu N. Ana - învăţătoare 5. Filip P. Floare -
3. Chirilă T. Victoria - Asist. Med. Ing. chimist
6. Iancu I. Petru - Impg. Mişc. CFR
7. Iancu C. Crăciun - Prof. Univ. Cluj
9. Indireş T. Nicolae - Medic Stomat.
10. Iancu P. Pavel - Subofiţer.

11. Indrieş P. Floarea Educator


12. Indrieş P. Traian - ziarisdt
13. Meza P. Aurel - Inginer miner
14. Meza P. Ilie - ing. constructor
15. Marian G. Floarea - Laborantă
16. Oros £. Viorica - învăţătoare
17. Stoian I. Ioan - Tehnician
18. Urs T. Traian - profesor Istorie
19. Urs N. Mircea - Tehnic. CFR
20. Ursuţa G. măria - asist. med.

246
1961-1970

1. Ardelan C. Aurel - prof. 11. Danşe S. Aurel - prof. educ.


Matematică fizic.
2. Baciu I. Gheorghe - ing. 12. Fodor Florica - învăţătoare
Chimist
3. Baciu T. Cornel - prof. 13. Hadadi I. Livia - farmacistă

Educ. Fiz. 14. Iancu C. Const. - Ofiţer

4. Baciu A. Veronica - prof. trupe uscat

Ist.-Geog. 15. Iancu I. Ioan - economist

5. Baciu D. Nicolae - prof. 16. Iancu I. Gheorghe -

Mat.-Fizică economist

6. Baciu T. Florica - 17. Iancu N. Livia - economist

învăţătoare 18. Indrieş P. Florica -

7. Baciu. N. Cornelia - educatoare

educatoare 19. Indrieş N. Nicolae - subing.

8. Baciu S. Cornelia - C.F.

învăţătoare 20. Simuţ A Iosif - comerciant

9. Chirilă (Danşe) Ana - prof. 21. Suru F. Ioan - ofiţer

colegiu intendenţă

10. Chirilă T. Viorel - prof. L. 22. Urs T. Cornel - inginer

Rom. programator
23. Urs T. Silvia - prof. Ist.-Geogr.

Deceniul 1971-1980

1. Baciu N. Mărioara -
economist 6. Meza I. Anghel. Adrian - ing.
2. Baciu Tr. Ioan - maistru instai
design 7. Meza I. Cornelia-Lăcrăm. -
3. Danşe P. Cornel - ing. medic dent.
electronist 8. Negruţiu Gh. Viorel - ing.
4. Hadadi A. Livia - subing. utilaje
mecanic 9. Simuţ F. Livia - ing. instalaţii
5. Indrieş P. Cornelia - ing.
mec. agr.
Plus 89 pers. cu studii medii = 98

Deceniul 1981-1990

1. Baciu F. Maria-Felicia - 2. Danşe A. Aurel Liviu - ing.


asist. soc. electr.
3. Danşe P. Costel-Aurel
4. Danşe P. Marian-Domnica
- econom.
5. Iancu I. Adriana - economist
6. Iancu I. Ovidiu - economist

7. Indrieş I. Ana-Cecilia -
economist
8. Gherghel N. Adriana-
Liana - economist
9. Matei I. Domnica - Şc.
Adm. Publ.

10. Meşter C. Camelia -


economist
11. Negruţ Gh-Maria -
colegiu, învăţ.

ii = 96 total
Deceniul 1991-2000

1. Alexa D. Vlad-Ciprian - Fac. Arte plastice 8. Filip N. Ancuţa - Fac. Arte


Plastice
2. Bonaczy I. Mihaela - Fac. Şt. Economice 9. Iancu L.
Lavinia - Fac. Filologie
3. Alexa D. David-Florin - Fac.
Arte plastice 10. Iancu I. Adrian - ing. mec.
4. Baciu D. Dalia-Adela - Fac. Filologie
11. Indireş P. Călina-Diana - arte plastice
5. Chirilă I. Ioana-Adela – colegiu
12. Matei I. Mariana - Fac. Arte plastice
6. Danşe A. Ciprian-Florin – economist
13. Pendea N. Nicoleta-Ancuţa - economist
7. Fodor P. Raula-Maria –
economist 14. Stan R. Ana - inginer mecanic

Plus 16 cu studii medii = 30

RECAPITULATIE

Privind pregătirea intelectuală a locuitorilor Tilecuşului:

1. Prima generaţie de intelect. = 16


2. A doua generaţie (soţii Chirilă) = 61
3. A treia generaţie (soţii Chirilă) = 45
4. Deceniul 1950-1960 (Purza-Albu) = 20
5. Deceniul 1961-1970 (Soţii Meza) = 17
6. Deceniul 1971-1980 (Soţii Meza) =9
7. Deceniul 1981-1990 (Danşe Aurel) = 11
8. Deceniul 1991-2000 (Danşe Aurel) = 14
Total cu studii superioare =193
Absolvenţi de studii medii 1961-90 =280
Total Absolvenţi Şc. Profesionale =347
Total mlădiţe crescute în
pepiniera de inteligenţă a
Tilecuşului în perioada
anilor 1919-2000 =820

In toate cazurile medalionul are două feţe. Este îmbucurător


faptul că populaţia Tilecuşului a făcut progrese spectaculoase în 8
decenii, din punct de vedere intelectual, dar în aceeaşi măsură se
simte lipsa ţăranilor agricultori care
Această fotografie a fost realizată înainte de cel de al II-lea Război Mondial şi
prezintă crucile de grâu după seceriş. Terenul fiind colinar, au fost asigurate cu
ţăruşi, pentru a nu le duce vântul la vale.
să lucreze pământul. Nu s-au găsit până în prezent oameni de
iniţiativă care să organizeze mici ferme asociative, cu specific adecvat
gradului de fertilitate a solului din această zonă. Oricum, fabricile din
apropiere şi-au încetat activitatea şi trebuie să se găsească noi surse
pentru supravieţuirea celor care îşi mai duc veacul în această
localitate cu vechi tradiţii.
Nu putem încheia acest capitol fără a mai scoate în evidenţă
deosebitul aport care şi l-a adus Familia Profesorului Ioan Meza la
culturalizarea populaţiei Tilecuşului.
Profesorul Ioan Meza s-a născut în Tilecuş, localitate de care i-a
legat şi îi leagă „Iarba verde de acasă", amintirile din anii copilăriei,
folclorul local, datinile şi obiceiurile transmise oral de la bătrâni,
păstrate din generaţie în generaţie. Parcurgând toate etapele de
pregătire, începând cu A.B.C.-ul, a absolvit Institutul Pedagogic,
Facultatea de Limbă şi Literatură Română. A muncit ca profesor la
această disciplină, deţinând şi funcţia de Director al Şcolii generale
Tilecuş timp de 20 ani consecutiv (1959-1980). In această dublă
calitate, pe lângă participarea activă la desfăşurarea procesului de
învăţământ, s-a implicat tot timpul în problemele îmbunătăirii
condiţiilor de viaţă ale consătenilor săi, în cadrul condiţiilor de
dezvoltare a întregii societăţi.

250
Astfel, are meritul deosebit de a fi luat toate măsurile necesare
pentru introducerea cu un ceas mai devreme a curentului electric în
localitate pe o întindere de 8 km. Lucrarea s-a executat în anii 1966-
1968, ajungând sursa de civilizaţie în casa fiecărui locuitor. In anii
1974-1978, pe măsura puterii economice a obştii, a iniţiat şi dus la
îndeplinire construirea unei şcoli cu etaj, având 4 săli de clasă, sală
profesorală, cancelarie, un laborator, o bibliotecă, un punct sanitar şi
alte trei încăperi pentru materiale didactice, toate dotate cu inventar
nou pentru
0 bună funcţionare.
Tot amprenta domnului Profesor Ioan Meza o poartă construcţia
Căminului cultural şi a magazinului sătesc.
Domnul profesor Ioan Meza, în perioada celor 20 de ani cât a
deţinut funcţia de director al Şcolii generale Tilecuş a mai făcut ceva
deosebit: a stimulat şi promovat creaţiile folcorului local, cu datini şi
obiceiuri din bătrâni. O dovadă privind această latură a educaţiei
spirituale ne-a oferit-o Cotidianul Ziarului „Crişana" nr. 4222 din 30
decembrie 2004, care a prezentat imagini ale colindătorilor cu
„Turca:" din Tilecuş, îmbrăcaţi în frumoasele sumane tradiţionale ale
aşezării, păstrate din negura vremii de la moşi-strămoşi.
O altă dovadă asupra acestui subiect ne-a oferit-o Direcţia
Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Bihor-Oradea, prin
maniferstarea culturală din anul 2002 cu „Nuntaşii Bihorului" printre a
cărei protagonişti au fost şi tinerii satuluiTilecuş.
în altă ordine de idei, domnul profesor Ioan meza, căci despre
domnia sa este vorba, cred cu toată convingerea că ar trebui să
mulţumească providenţei şi pentru cadoul ce ii-a făcut când i-a dat
„PERECHEA DE VIAŢĂ" şi de muncă, învăţătoarea Valeria Meza care
are un suflet mare, cu multă putere de discernământ, cu valori morale
deosebite, fiindu-i toată viaţa alături şi ajutându-
1 ca să ia decizii înţelepte, în toată activitatea lor instructiv-
educativă şi socio-profesională. Aceasta este bunul cel mai de preţ şi
cea mai mare avere pe care şi-o poate dori un om pentru a se realiza
în viaţă.
în primul volum al Monografiei Tilecuşului, editat în primăvara
anului 2004, am nominalizat şi am evidenţiat traiectoria pe care au
pornit un mare număr al fiilor şi fiicelor satului, cu realizările mai
semnificative în profesiile ce şi-au ales. Data aceasta, fiind vorba în
primul rând de Monografia»comunei Tileagd şi numai tangenţial ale
celor cinci sate aparţinătoare, ţinând seama şi de spaţiul grafic pe care
îl avem la dispoziţie, ne vom limita ca să prezentăm numai 3 cazuri
care merită să fie cunoscute de către un public cât mai larg, pentru a
le urma exemplul.
Astfel, vom vorbi în primul rând despre Baciu Ionel, născut la 14
septembrie 1958 în Tilecuş, fiul lui Traian al Anei Uţii şi al Vetei Miculi
Petri, părinţi modeşti

229
Domnul Ionel Baciu - este mândria Tilecuşului unde a
văzut prima dată lumina zilei. S-a ridicat pe propriile
sale puteri, prin inteligenţă şi muncă neobosită,
ajungând să conducă a Societate Comercială, cu o
cifră de afaceri de 142 miliarde lei, creând şi
asigurând loc de muncă pentru 220 de angajaţi.

dar cu o înaltă valoare morală şi spirituală, de la care a primit


valoroasa educaţia a celor „ŞAPTE ANI DE ACASĂ". Domnul Ionel
Baciu, a făcut Şcoala Profesională de încălţăminte, a mai absolvit
Liceul Industrial şi Şcoala Tehnică de maiştri, precum şi şcoala de
Creaţie organizată de Centrul de Pielării şi încălţăminte Bucureşti.
In perioada anilor 1975-1992 a lucrat în calitate de Ştanţator şi
Creator de modele la Fabrica de încălţăminte „Arta Crişana", perioadă
în care a satisfăcut şi stagiul militar obligatoriu. începând cu anul 1992
şi până în prezent a devenit Manager şi acţionar la Societatea
Comercială „COMODI" S.R.L. Oradea, cu sediul în strada Nojoridului nr.
24.
Reprezentanţi legali şi administratori ai acestei societăţi sunt domnul
Baciu Ionel şi domnul Igna Nicolae. Societatea a fost înfiinţată în anul
1992, pornind cu un număr de 20 muncitori. în anul 1993 s-au făcut
noi investiţii, s-a construit o fabrică cu 3 nivele, întinzându-se pe o
suprafaţă de 1726 metri pătraţi. între anii 1995-1997, Consiliul de
Administraţie a societăţii a demarat (a pornit) un program de
tehnologizare a întregii societăţi, asigurându-se îmbunătăţirea
producţieicalitativ şi cantitativ, oferind muncitorilor posibilitatea de a
se dezvolta profesional, folosind utilaje cu o tehnologie superioară.
Această societate lucrează în prezent (anul 2005) cu o cifră de afaceri
de 142 miliarde lei şi cu un număr de 220 de angajaţi. începând cu
anul 2000 a făcut contracte de colaborare cu parteneri străini din
Anglia, Italia, Germania, Franţa şi Spania, ţări în care se exportă 80%
din producţia lunară de încălţăminte iar restul de 20% este destinată
pieţei interne.
Capacitatea de producţie lunară a societăţii este de 25 000
perechi de încălţăminte. Se preconizează ca în viitorul apropiat, acest
proces de dezvoltare şi tehnologizare să continue prin construirea unei
noi fabrici cu o capacitate de producţie mult mai mare şi cu creşterea
numărului de angajaţi până la 450 locuri de muncă.
Din totalul de 221 angajaţi în prezent, 11 persoane au studii
superioare, între care sunt 3 bărbaţi şi 8 femei, un număr de 11
persoane (4 femei şi 6 bărbaţi) au calificare specifică domeniului în
care lucrează, având studii medii tehnice, 63
de angajaţi au liecul teoretic iar un număr de 137 angajaţi au şcoala
profesională, în contextul economic actual, pe o piaţă variabilă aflată
în permanentă evoluţie, Domnul Baciu Ionel a reuşit prin cunoştinţele
sale dobândite, să menţină competitivitatea atât pe plan intern cât şi
pe plan extern, dovedind autentice abilităţi manageriale. A ştiut să
îmbine utilul cu frumosul, să-şi extindă relaţiile manageriale la
parteneri serioşi internaţionali şi nu în ultimul rând a ştiut să se apropie
afectiv de oamenii cu care lucrează, oferindu-le posibilitatea însuşirii
cunoştinţelor tehnice profesionale spre folosul tuturor. Toate aceste
calităţi i-a deschis drum larg spre succes, care până în prezent este
incontestabil. Domnul Baciu Ionel este cea mai mare mândrie a
Tilecuşului din această generaţie. Toate felicitările şi urări de succes în
continuare.
A doua „Perlă" a Tilecuşului, la care ne referim în prezenta lucrare
a răsărit dintr-o „Stea" strălucitoare ale acestei aşezri sărăcăcioase.
Chiar dacă ne exprimăm prin metafore, acestea reflectă întru totul
realitate. Doamna Camelia Meşter căsătorită Fuscaş, căci despre
domnia sa este vorba, s-a născut dintr-o familie modestă dinTilecuş
dar care avea o inteligenţă sclipitoare. Tatăl său, Aurel Meşter s-a
ridicat de la pământ pe propriile sale puteri, prin muncă şi inteligenţă,
ajungând profesor universitar la unităţi de învăţământ cu profil
nuclear.
Doamna Camelia Fuscaş s-a remarcat încă din perioada
adolescenţei că este dotată nu numai cu inteligenţă dar şi cu un
pronunţat spirit practic, gospodăresc, harnică în activităţile întreprinse,
modestă în mijlocul celor care au înconjurat-o, silitoare la învăţătură,
parcurgând cu „brio" Şcoala generală din Tilecuş, Liceul Industrial de
Construcţii Oradea, Şcoala Post liceală de Normare-salarizare în
construcţii Oradea, Academia de Studii Economice 5 ani în Bucureşti şi
4 ani Facultatea de Protecţia mediului Oradea. în specialitatea
Zootehnie.
Activităţi profesionale prestate:
1987-1990, funcţionar economic la Cooperativa „Victoria"
Oradea;
1990-1995, Contabil la aceeaşi cooperativă;
1995-1998, Contabil Şefia Cooperativa „Automatica" Oradea;
1998 şi în prezent, Director economic la
Societatea comercială „THE KING COMEXIM"
Ineul de Criş judeţul bihor. Această societate
are ca profil procesare şi comercializarea
produselor şi preparatelor din carne. în paralel
cu desfăşurarea acestei activităţi,

Doamna Camelia Meşter, căsătorită Fuscaş, este una


din Perlele strălucitoare, răsărită şi crescută din
binecuvântatul pămânat al Tilecuşului.
familia Fuscaş şi-a îndreptat atenţia şi spre alte domenii -
creşterea animalelor şi cultivarea pământului care, în
extravilanul comunei Ineul deCriş este de foarte bună fertilitae.
Astfel, în anul 1998 a cumpărat o fermă de vaci pentru lapte, un
număr de 66 exemplare, toate gestante. într-o asemenea
afacere trebuie să fii unbun manager. Constatând că nu este
rentabil ca să creşti animale cu furaje achiziţionate de pe piaţa
liberă, a cumpărat 296 hectare de pământ în extravilanul
Ineului. Această treabă implică multe acţiuni care solicită
eforturi financiare deosebite. In primul rând parcelarea
terenurilor, instalarea unei reţele electrice pe un km lungime,
construirea locuinţei pentru îngrijitori, construirea unui grajd
modernizat pentru animale, conform normelor Uniunii Europene.
Pentru a-şi putea realiza toate obiectivele preconizate, doamna
Camelia Fuscaş, în calitate de agricultor - persoană fizică, cere şi
obţine subvenţie de la Statul Român şi îşi procură 3 tractoare cu
toată gama de atelaje ale acestora. Cum însă socotelile de
acasă nu întotdeauna se potrivesc cu cele din târg, Eroina
noastră se confruntă cu mari greutăţi în desfacerea laptelui pe
care nu-l poate valorifica decât la un preţ foarte scăzut care nu-i
acoperă cheltuielile de regie. în aceste circumstanţe, renunţă la
vaci, vânzându-le în vara anului 2004.
In iarna anului 2004/2005 investeşte banii în 500 de oi,
scontând că va ajunge la 3000 de capete până în anul 2007,
când se speră ca şi România să fie primită în Uniunea
Europeană. Surpriza din partea oilor nu s-a lăsat prea mult
aşteptată. Prima oaie care a fătat a adus pe lume 3 (trei) miei
sănătoşi şi zburdalnici. Cazul a fost mediatizat atât de
televiziunea locală cât şi de cea naţională.
„Perla" Tilecuşului îşi propune ca să fie consecventă în
realizarea „visurilor" sale şi să intre cu demnitate în Uniunea
Europeană la data prognozată.
Al treilea caz pe care ne-am propus să-l prezentă şi despre
care nu s-a mai vorbit până în prezent, este domnul Baciu
Florian - Sufletul Folclorului local din Tilecuş, să încercăm ca să-l
cunoaştem:
S-a născut la data de 4 iunie 1956 în
satul Tilecuş comuna Tileagd judeţul
Bihor. Este căsătorit şi are doi copii.
In anul 1964 a absolvit 8 clase şcoală
generală în Tilecuş, după care a
făcut Şcoala profesională la „înfrăţirea"
Oradea.

Domnul Florian Baciu - Rapsodul Tilecuşului de


care este legat prin rădăcinile arborelui său
genealogic. Este păstrătorul şi promovatorul

254
obiceiurilor strămoşeşti şi a folclorului local cu o echipă care face faimă
Tilecuşului.
Din anul 1976 a urmat Şcoala Populară de Artă, profilându-se pe
construcţia de viori cu goarnă. Din activitatea sa cultural-
artistică putem arăta următoarele:
- în anul 1975 a luat locul I pe judeţ, în cadrul formaţiei
„înfrăţirea" ca solist la vioară şi taraf. A luat tot premiul I pe
judeţ la Ediţia a IV-a „Cântarea României";
- în anul 1985 a luat premiul IV şi titlul de laureat, ca solist-
instrumentist, vioară cu goarnă la Etapa REPUBLICANĂ Deva;
- în anul 2004 a luat locul I pe judeţ ca solist la vioară cu
goarnă, cu ocazia participării la manifestările culturale care au
avut loc în localitatea Vadul Crişului.
Domnul Florian Baciu are meritul de a păstra şi a cultiva
preţiosul folclor local al Tilecuşului, cu datinile, obiceiurile şi
portul popular moştenit din moşi-strămoşi. Despre folclorul local
şi despre datinile dinbătrâni, am scris un capitol întreg în
cuprinsul acestei lucrări, manifestări care se conjugă în mod
permanent cu activitatea şi trăirile domnului Florian Baciu.

SATUL BĂLAIA

Satul Bălaia este aşezat pe un teren deluros la poalele munţilor


Plopişului, marginalizat din totdeauna, datorită locului aşezării
geografice pe care îl are. A fost atestat documentar de către
Cancelariile maghiare în anul 1622 sub denumirea
„Kabalaşpatak", care în traducere înseamnă „Gârla ameţită".
Moşia pe care a fost aşezat era proprietatea Familiei Telegdi. Se
găseşte la o distanţă de circa 25 km de Gara C.F.R. Tileagd şi
încă nu are drum modernizat până în prezent.
Conform Evidenţei Serviciului de Cadastru Oradea, are o
suprafaţă totală de 1047 ha pământ din care 699 ha arabil, 76
ha fâneţe, 98 ha păşune, 94 ha lunci cu pomi fructiferi şi cu viţă
de vie 42 ha cu pădure şi 67 ha pământ accidentat neproductiv.
De remarcat faptul că în pădurea bălăienilor vegetează pe scară
largă arbori care produc castane comestibile. Asemenea pomi
fructiferi se mai găsesc pe raza judeţului Bihor numai în arealul
localităţii Dobreşti - zona Beiuşului, cunoscută şi pentru
zăcămintele de Bauxită care s-au găsit aici. Se mai precizează
că Bălaia ca şi Tilecuşul, nu are nici un pârâu cu apă curgătoare
permanentă.

Date privind trecutul istoric al satului Bălaia

Bălaia apare în primele documente de arhivă în anul 1712,


document din care rezultă că era compusă numai din 6 familii.
în anul 1713 apare cu 17 familii,

256
având în posesie 26 de boi, 34 de vaci, un cal, 34 porci, 12 oi şi
unsprezece capre. Tot din acelaşi document reiese că erau 17
iobagi pe moşia familiei Telegdi. Nu rezultă din document dacă
au mai fost şi alte persoane. In anul 1719, satul Bălaia mai este
evidenţiat cu 10 iobagi, 6 boi, 9 vaci, 6 cai şi 8 porci. Peste 66
de ani, adică în anul 1785 se arată că în Bălaia au fost 74 de
case cu 82 de familii, 361 persoane de religie ortodoxă.
Aproximativ în jurul anului 1800, bălăienii şi-au construit
biserica lor ortodoxă, din pământ bătut. In limbajul lor cotidian,
bălăienii îşi cunoşteau aşezarea lor de la începuturi sub
următoarele denumiri: Uliţa de pe deal, unde este amplasată şi
biserica, Uliţa de pe vale, Uliţa de pe cionc şi Uliţa Ţumandului,
unde se află Şcoala elementară, compusă din două săli de clasă
şi locuinţa directorului Şcoli, compusă din 3 camere, bucătărie şi
cămară de alimente. Aceste denumiri ale localităţii au rămas
până în prezent.
In perioada anilor 1935-1938, prin forma de organizare a
teritoriilor ţării, Bălaia a primit titlul de Comună, perioada în
care s-a construit o clădire pentru primărie şi pentru Notariat.
Ulterior această clădire a fost şi este utilizată pentru săli de
învăţământ, spaţiul şcolii mai vechi fiind insuficient pentru
numărul de copii ajunşi la vârsta şcolară. Din păcate nu putem
prezenta date concrete asupra învăţământului din Bălai, întrucât
persoanele abilitate la care ne-am adresat în acest scop, nu au
fost receptive la solicitarea noastră, nu au dat dovadă de patri-
otism local. Păcat! Din alte surse de informare am aflat că
şcoala cu limbă de predare română a funcţionat în Bălaia
începând cu anul 1892, învăţătorii fiind plătiţi din subvenţiile
locuitorilor până în anul 1919 1920 când învăţământul a fost
preluat de către Statul Român. Cu toate acestea, foarte puţini
intelectuali s-au ridicat din Bălaia, în comparaţie cu Tilecuşul,
ambele sate având un număr de populaţie foarte apropiat şi
aceleaşi condiţii pedoclimatice.
Populaţia satului Bălaia, dealungul veacurilor s-a ocupat cu
agricultura, creşterea animalelor, pomicultura şi viticultura,
trăind cu mentalitatea din generaţie în generaţie, că odrasele lor
să rămână lângă părinţi, ca să le fie de ajutor la bătrâneţe,
păstrându-şi obiceiurile avute din moşi strămoşi, precum şi
folclorul local.
Incepând cu toamna anului 1940, Dictatul de la Viena le-au
tulburat profund liniştea în care îşi duceau viaţa. Ocuparea
Ardealului de Nord de către administraţia Ungariei s-a făcut
simţită şi în marginalizatul sat Bălaia. La data aplicării acestui
Diktat. Bălaia avea 209 gospodării şi o populaţie de 977
persoane din care 975 erau români ortodoxi şi doi maghiari,
unul fiind medicul chirurg Krizsâr Zoltân, cel mai mare moşier
din localitate şi fratele său alcoolist până în măduva oaselor.
In scurt timp de la sosirea trupelor hortiste de ocupaţie,
preotul Nicolae Baciu, care în acelaşi timp era şi învăţător la
şcoala elementară din Bălaia, a fost arestat,

258
agresat fizic, batjocorit şi apoi expulzat în România, jefuindu-i
toate bunurile materiale adunate de o viaţă. In perioada 1940-
1944, deşi nu era în Bălaia nici un copil maghiar de vârstă
şcoalră, cursurile de învăţământ au fost ţinute numai în limba
maghiară, cu profesori aduşi din Anyaorszag, care nu cunoşteau
nici un cuvânt din limba română, ca să poată comunica cu elevii.
Preotul Nicolae Baciu, după expulzarea în România s-a stabilit la
Timişoara cu familia compusă din 7 persoane. Când s-a reîntors
la domiciliu în anul 1945 şi-a găsit toată gospodăria distrusă de
către vandali. Aceste fapte parcă nu erau de ajuns pentru
Regimul comunist care s-a instalat la putere în anul 1946.
Adevărul este că preotul Nicolae Baciu, fiu de ţăran harnic din
Tilecuş, prin moştenire genetică a fost un bun gospodar, prin
muncă cinstită a reuşit să-şi înjghebeze o gospodărie frumoasă.
Mult „luminoasele minţi bolnăvicioase" ale activiştilor Partidului
l-au declarat chiabur, categorisire în urmă căreia au avut de
suferit atât persoana sa cât şi cei 5 copii ai săi, care au fost
stigmatizaţi şi obstrucţionaţi din punct de vedere ale drepturilor
civile, având numai „VINA" de a se fi născut dintr-o familie de
creştini cu înalte valori morale. Să-i nominalizăm pe, cei 5 fii de
preot şi să le urmărim evoluţia vieţii prin hăţişurile regimului
comunist de tristă amintire.
1. Aurelia Baciu, născută în anul 1921, a reuşit ca să
termine studiile gimnaziale. Copii de preoţi nu aveau acces la
Institutele de învăţământ superior, numai la Institutul de Mine
Petroşani. Aurelia a lucrat o perioadă de timp în calitate de
profesor suplinitor la Şcoala din Bălaia. S-a căsătorit cu avocatul
Maliţa, originar din satul Săbolciu. A dat naştere la 3 copii, după
care a rămas casnică. Datorită circumstanţelor în care se aflau,
toţi cei trei copii au urmat conservatorul. Unul dintre ei a părăsit
ţara şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americei.
2. Ovidiu Baciu, născut în anul 1922, a urmat Liceul
Industrial din Timişoara şi după absolvire a lucrat în calitate de
tehnician în Timişoara, Cluj şi Oradea. A decedat în anul 2002.
3. Georgina Baciu, născută în anul 1927, a avut şansa de a
urma Institutul Politehnic din Timişoara şi a lucrat la Institutul
Politehnic Cluj. Aici s-a căsătorit cu inginerul profesor universitar
Vasile Ilea care a decedat în anul 1997. Din această căsătorie au
rezultat 2 copii. Primul a devenit inginer cu două doctorate.
Primul, examen de doctorat 1-a luat în România iar al doilea în
Franţa la Lyon. Al doilea băiat şi-a luat doctoratul în domeniul
Matematicei şi lucrează la Institutul Politehnic din Cluj.
4. Minerva Baciu, a urmat Şcoala Pedagogică, s-a căsătorit
cu Inginerul Dumitru Copăceanu din Sacadat, care a lucrat la
întreprinderi de contrucţii din Oradea. Acesta a fost ridicat de la
domiciliu de către organele securităţii, fără nici
o explicaţie, arestat în calitate de deţinut politic şi plimbat timp
de 4 ani şi jumătate, la 3 din cele mai grele închisori ale
gulagului românesc, fără a avea vre-un proces penal sau
hotărâre judecătorească. Şi culmea!! după 4 ani şi jumătate de
detenţie, când a fost eliberat, călăul care 1-a torturat, l-au mai
întrebat pentru ce a fost deţinut fără proces. După eliberarea
lui, au încercat ca să-1 racoleze ca informator al securităţii.
Bineînţeles că nu a acceptat. Umbra caracatiţei roşii cu stea în
frunte 1-a urmărit mulţi ani din viaţă, neputând ca să ocupe un
loc de muncă corespunzător pregătirei sale profesionale. Pentru
a putea fi urmărit mai îndeaproape i s-a oferit „favoarea" ca să
lucreze pe post de şef echipă şi supraveghetor de lucrări tehnice
la Secţia de drumuri şi poduri Oradea. Acestea erau metodele
aparatului represiv ale regimului comunist, faţă de oamenii care
le cădeau în disgraţie, cu motiv sau fără motiv întemeiat. Prin
aceste metode au distrus toate valorile morale ale neamului
românesc, în perioada aşa zisă „Lupta de clasă". Când a reuşit
să se desprindă din tentaculele caracatiţei despre care am mai
amintit, inginerul Dumitru Copăceanu a ocupat un post de
profesor la Liceul de Construcţii, de unde a ieşit la pensie,
marcat pentru toată viaţa din cauza supliciului fizic şi moral care
i s-a aplicat, fără a se fi făcut vinovat de ceva care să fi adus un
afront statului Comunist român. In prezent (anul 2004) are
vârsta de 84 ani şi este paralizat, neputând face nici doi paşi
fără ajutorul cuiva. Cei doi copii ai acestei familii „vinovată fără
vină", în mintea bolnăvicioasă a casapilor regimului comunist,
au întâmpinat mari greutăţi în procesul de învăţământ,
neputând intra în drepturile lor civile, la nivelul capacităţii lor
intelectuale. Purtau un stigmat strigător la cer de nedrept.
5. Miron Baciu, al cincilea şi ultimul copil a preotului din
Bălaia, născut în anul 1931, la vârsta de 16 ani, elev fiind în
clasa a IV-a la Liceul Emanuil Gojdu Oradea, a fost ridicat de
securitate în luna iunie 1948, acuzat de tăinuire şi subminare a
Statului. A fost condamnat la închisoare de către Tribunalul
Militar din Cluj în ziua de 24 martie 1949. A avut totuşi norocul,
dacă acesta se poate numi noroc, ca după ispăşirea pedepsei -
nemeritată - să-şi continue studiile, absolvind Institutul de
Zootehnie. A lucrat apoi pe postul de inginer la Fabrica de unt
din Şimleul Silvaniei unde şi-a găsit jumătatea. S-a căsătorit, s-a
transferat cu serviciul la Fabrica de unt Sibiu unde s-a stabilit
definitiv. Din căsătorie i-a rezultat un singur copil, Călin, cu care,
culmea!!! se repetă istoria în familie. La vârsta de 18 ani a fost
condamnat politic, la doi ani şi jumătate de închisoare, acuzat
de acelaşi delict ca şi tatăl său odinioară. Ca toţi ceilalţi foşti
condamnaţi politic, după ispăşirea pedepsei, a întâmpinat mari
greutăţi la continuarea studiilor. A fost bine inspirat şi a făcut un
memoriu documentat, cu care a reuşit să ajungă în audienţă la
Generalul Mociulski, de unde a primit „undă verde" pentru a-şi
putea continua studiile. A urmat Facultatea de Construcţii
obţinând diploma de

260
Inginer constructor. S-a căsătorit cu o doctoriţă şi scârbit fiind de
toate cele ce se petrecea în societatea comunistă cu intelectualii
români, au plecat în Canada.
După ce am relatat cu lux de amănunte despre „Crucea" ce
i-a fost dat ca să o ducă preotul Nicolae Baciu din Bălaia şi
descendenţii săi, evenimente triste care astăzi au devenit Istorie
pentru generaţiile viitoare am să prezint date şi fapte din viaţa
locuitorilor din Bălaia, extrase din documente de arhivă, atât de
la Muzeul Ţării Crişurilor cât mai ales de la Arhivele Statului
Filiala Oradea.
Deci, am să continuu cu prezentarea evoluţiei demografice ale
populaţiei Bălăiene. Voi începe cu o mică observaţie. Deşi a fost
atestată documentar de către Cancelariile vremii ca existând din
anul 1622, abia în anul 1712 apare cu 6 familii. în anul 1713 cu
17 familii, amănunte care le-am mai semnalat în capitolul
„evenimente istorice" cu mai multe detalii.

în rândurile de mai jos am să prezint situaţia anilor


1850-1910

Anii: 1850 1875 1870 1880 1890 1900 1910


Nr. 230 362 569 438 552 722 821
pers.

Scăderea numărului populaţiei în anul 1880 faţă de cel


existent în anul 1870, se explică prin faptul că în anul 1870 a
avut loc epidemiei de Holeră, boală fără leac în perioada
respectivă, care a secerat 131 de vieţi din localitatea Bălaia.
Acelaşi dezastru s-a petrecut în toate localităţile Bihorene la
vremea respectivă.

La Recensământul din anul 1880, pe


naţionalităţi şi religii, au rezultat
următoarele cifre
Nr.de Total Orto- Izra Români Maghiar Nede-,
case pers. Refor-doxi Evrei îeliţi Alfabet
maţi claraţi
92 426 5 6 405 8 25
438 6 6

Datele Recensământului din anuî


1900
Total persoane Bărbaţi Femei Români Slovaci
Maghiari
722 392 330 690 1
31
Datele recensământului făcut în anul 1910

Total pers. Bărbaţi Femei Scrie şi Vorbeşte Nec. Căs. Văduvi Div.
citeşte ungureşte
821 415 406 59 130 49 27 43 _
9 9

La Recensământul populaţiei din 29 decembrie 1930

Pe grupe de
vârste
Nr. de Total Bărb. Fem sub 7 7-12 13-19 ani 20-64 65 ani
case pers. . ani ani ani
209 977 461 516 238 139 111 442 47

Datele Recensământului din 25 ianuarie 1948

Nr.d Tota Bar Fem Sub 7–14 15–44 45-60 Peste Roma Maghia
e l b. ei 7 ani ani ani 60 ani ni ri
Gos Pers ani
p. .
288 113 544 592 159 210 503 179 85 1133 3
6

La Recensământul din 15 martie 1966


Total pers. Bărbaţi Femei 0-9 ani 16-44 45-64 65 şi
10-15 peste
1081 527 554 195 423 193 94
176

La Recensământul din anul 1992

Total Total Bărba Femei Români Maghiar Ţigani


gosp. pers. ţi i
276 831 412 419 819 9 3

262
La Recensământul din 20 ianuarie
2003

Total pers.RomâniMaghiariOrtodoxiRom.-
A
catoliciBaptiştiPent.Adventişti 7
780767105054879985

Viaţa spirituală

Despre viaţa spirituală a populaţiei din Bălaia, se poate


spune că în ultimii ani a apărut un adevărat mozaic de credinţe
religioase în cadrul unui număr relativ mic de locuitori.
Din documentele de arhivă consultate am aflat că
aproximativ prin anul 1800 şi-au construit o biserică din pământ
bătut, existând 856 de credincioşi ortodoxi, 6 reformaţi şi 30 de
alte religii. Atât în Bălaia cât şi în celelalte sate Bihorene,
credincioşii ortodoxi români au păstrat toate datinele şi
obiceiurile strămoşeşti privind sărbătorile religioase de peste an,
până la declanşarea celui de al doilea război mondial. Preotul
Nicolae Buciu şi soţia sa Irina - învăţătoarea, începând cu anul
1920, au fost singurii intelectuali în localitate, răspânditori de
lumină şi cultură religioasă în mijlocul locuitorilor bălăieni. In
toamna anului 1940, această familie dotată cu valori morale şi
spirituale, a fost înlăturată de la catedră şi altarul bisericesc de
către armata de ocupaţie hortistă şi expulzaţi în România. Timp
de 4 ani şi jumătate, „turma rămasă fără păstor" o bună parte s-
a rătăcit prin hăţişurile evenimentelor nefaste care s-au
succedat în sânul societăţii. Aşa se explică faptul că în prezent,
din cei 767 de români care au mai rămas în viaţă, numai 505 şi-
au păstrat credinţa în religia ortodoxă, 87 devenind baptişti, 99
penticostali şi 85 adventişti de Ziua a 2-a. Ce comentarii se pot
face în faţa acestei realităţi? în primul rând îmi permit să spun
că Dumnezeu nu a rânduit religii pe pământ. Dumnezeu a dat
Legea şi a cerut oamenilor ca să o respecte. Nu o anumită
religie îţi pregăteşte viaţa de apoi, ci credinţa şi faptele tale de
zi cu zi. Religia în care te-ai născut şi în care ai primit botezul şi
binecuvântarea, fie ortodoxă, catolică sau altele este bună dacă
respecţi Legea şi poruncile date de către Dumnezeu. Să
exemplificăm un caz real: a fost ortodox şi a trecut la
Penticostali. In această nouă credinţă îl duşmăneşte de moarte
pe fratele său de sânge, pentru că a moştenit pământ mai bun
sau mai mult de la părinţi. Cazul este cunoscut în cătunul
Călătani. Ce fel de creştin este acesta care se acoperă cu
patrafirul penticostal şi nu respectă Legea lăsată de
Dumnezeu? Oare îl putem păcăli pe Dumnezeu păstrând ură în
suflet fată de aproapele nostru ?!
Câte ceva despre învăţământ

In localitatea Bălaia a funcţionat cu limbă de predare


română începând cu anul 1892, învăţătorii fiind plătiţi de către
săteni până în anul 1920/1921 când s-a introdus învăţământul
de Stat. Cu tot acest proces timpuriu de învăţământ în limba
română, în perioada stăpânirii teritoriului de către regimul
Austro-Ungar, un număr foarte redus de intelectuali s-au ridicat
din Bălaia timp de un Secol (1900-2002).
Să-i nominalizăm pe acei despre a căror existenţă am aflat:
1. Bondar Constantin, a urmat studii superioare Econom.
Căzut pe front.
2. Baciu Aurelia, Studii gimnaziale, a lucrat ca profesor
suplinitor.
3. Baciu Ovidiu, a urmat Liceul Industrial şi a lucrat ca
Tehnician.
4. Baciu Georgina, a urmat Instit. Politehnic în Timişoara, a
lucrat la Cluj.
5. Baciu Minerva, a urmat şcoala pedagogică.
6. Baciu Miron, Institutul de Zootehnie, cu titlul de inginer.
7. Copăceanu Minerva, Şcoala normală, a lucrat ca
profesor.
8. Hanciu Ioan - fost notar comunal - emigrat în Australia.
9. Manea Florian, Şcoala normală, a lucrat ca învăţător în
Corn. Saca-Beiuş.

10. Mutiu Vasile, Institutul Pedagogic, profesor limbă


franceză.
11. Mascaş Ioan, studii superioare economice.
12. Negruţ Nicolae, Facultatea de Ştiinţe juridice.
13. NegruţFlorian, Facultatea de Ştiinţe Economice.
14. Negruţ Ioan, Liceul Teoretic.
15. Sărac Traian, Institutul Politehnic.
16. Sărac Gheorghe, Facultatea de Psihologie.
In încheiere, îmi exprim regretul că starea sănătăţii mele, la
vârsta de 84 ani, nu mi-a permis ca să fac o deplasare până în
localitatea Bălaia ca să pot prezenta mai multe date privind
culturalizarea acestei localităţi aşezate în zonă colinară, şi că dl.
profesor Muţiu Vasile, originar din această localitate, chiar dacă
nu-şi mai desfăşoară activitatea la Şcoala din Bălaia, nu a fost
receptiv la apelul pe care i l-am făcut.

CĂTUNUL CALATANI
Aşezare geografică şi pedoclimatică

Cătunul Călătani este aşezat pe o foarte mică parte a doua


terasă a Crişului Repede, pământ negru de foarte bună calitate,
pe teren plan, în suprafaţă de cca.

264
350 ha din care arabil 310 ha şi 48 ha păşune. Are 82 de
gospodării şi o populaţie de 226 persoane din care 176 sunt de
religie ortodoxă, 44 sunt penticostali şi 6 baptişti.
Călătanii au ca vecini: la Nord, calea ferată Oradea-Cluj cu
comuna de reşedinţă Tileagd, la Sud se află satul Borşea, la Est-
Sud-Est satul Tilecuş şi la Vest comuna Sacadat. Ca posibilităţi
de circulaţie are drumul pietruit până lângă gara C.F.R. Tileagd,
cca. 2 km, unde intră în şoselele asfaltate Tileagd-Oradea;
Tileagd-Aleşd, Tileagd-Tilecuş-Vârciororg şi mai departe până la
Beiuş.
Clima se poate spune că este temperat - continentală de
tranziţie, cu veri nu prea calde şi cu ierni relativ blânde.
Precipitaţiile din păcate, uneori sunt prea multe, alte ori lipsesc
timp îndelungat, funcţie de gradul poluării atmosferei precum şi
de circulaţia curenţilor de aier. Nu mai există o regulă ciclică ale
celor 4 anotimpuri.
Din punct de vedere hidrografic, se poate spune că mama
natură a fost darnică cu populaţia călătanilor, putându-se
considera drept un miracol. In anul 2002, cu ocazia adâncirii şi
lărgirei albiei văii Meghişei, pentru a nu mai produce inundaţii
din topirea zăpezilor primăvara şi din precipitaţiile abundente în
cursul anului, a ţâşnit un izvor de apă potabilă cu un debit de
aproximativ 6000 litri pe oră. Izvorul a erupt la distanţă de 500
metri Est de aşezare, curgând lin şi permanent spre albia
Crişului Repede, traversând intravilanul şi o parte din păşunea
Comunei Sacadat până lângă Săbolciu, unde se varsă în albia
Crişului Repede.
Fauna şi flora sunt nesemnificative, ţinându-se cont de aria
redusă de pământ arondat acestei mici localităţi.

Despre trecutul istoric al Călătanilor

Prima atestare documentară a localităţii Călătani a fost


făcută de către Cancelariile Ungare prin Recensământul
populaţiei care a avut loc la data de 1 ianuarie 1900, iar primii
întemeietori ai acestei aşezări omeneşti au fost: Borodan
Florian, Ciobanu Ioan, Bârţan Nicolae, Secară Petru a Ţuţii,
Secară Petru a Diacului (cantorului). Toţi aceştia au venit cu
familiile din satul Călăţea, aparţinătoare Comunei Aştileu -
Districtul Borodului, prin anii 1880-1886. Iniţial s-au aşezat în
zona numită „Pe Deal", un teren mai ridicat şi care face parte
din a IlI-a terasă a Crişului Repede, foarte aproape de satul
Borşea. Pe parcursul anilor, au mai venit şi alţi oameni din
Călăţea cu „dare de mână", au cumpărat pământ de la foştii
grofi şi moşieri din Tileagd, cărora a început ca să le sune ceasul
istoriei. Unul dintre proprietari grofi, dispus ca să-şi vândă
pământul a fost Flatt Jeno, a

266
cărui moşie s-a întins pe lângă valea Meghişei. Toţi acei care le-
au urmat primele 5 familii, s-au aşezat şi şi-au construit case pe
lângă valea Meghişei, dându-i numele de „CĂLĂTANI", derivat
din Călăţea, localitatea lor de origine.
Am cunoscut bine Călătanii din perioada anilor 1928-1937,
am trăit printre ei, am lucrat la fabrica de cherestea Tileagd
împreună cu Herea Nicolae, Pop Petru, fraţii Bârţan Nicolae şi
Bârţan Ştefan, şi cu Mladin David care avea o echipă întreagă de
copii, pentru a căror întreţinere a muncit mult şi din greu, fiind
specializat în munca cu ferestraele circulare. Petre Mitrii Cenii
era poştaşul permanent al firmei, cu permis de călătorie pe
C.F.R., între fabrică şi Conducerea Tehnică din Oradea. Era un
fel de „Domn mai mic" pentru muncitorii necalificaţi, dar a fost
un om foarte corect, cu mult bun simţ şi prietenos. Oricum, se
simţea măgulit când i se adresa cineva, cu apelativul domnule
Filip oamenii erau mult mai buni, mai comunicativi, mai sociabili
şi mai apropiaţi unii de alţii, toţi erau români de religie ortodoxă.
Au fost însă şi unii cam ciudaţi, care nu făceau casă bună cu
morala creştină şi din păcate, A.D.N.-ul acestora s-a transmis la
descendenţi. Nu doresc ca să supăr pe nimeni şi nu voi da nici
un nume ale protagoniştilor care au participat la următoarea
întâmplare, cu 75 de ani în urmă, pe Valea Meghişei, foarte
aproape de aşezarea călătanilor. In acea perioadă de timp, cu
70-80 ani în urmă, pe suprafaţa de păşune a comunei Tileagd,
aproximativ 50-60 metri de la şerpuitul Văii Meghişei, începând
de lângă fabrica de cherestea până spre hotarul Comunei
SACADAT, se întindea o adevărată junglă, alcătuită din boscheţi
de diferite specii lemnoase ca: ulm, carpen-, jugastul, sângerel,
corn, mărăcini şi altele, înconjurate de hamei în formă de liane,
ferigi şi alte soiuri de vegetaţie. Pe lângă valea Meghişei, în
apropierea acestei mini jungle, au posedat loturi de pământ
arabil mai mulţi locuitori ai Tilecuşului. Unul din aceşti
proprietari, bun gospodar, inventiv şi cu spirit de iniţiativă, a
observat cum pe valea Meghiei migrau o mulţime de peşti din
Crişul Repede, primăvara când creştea debitul de apă din
topirea zăpezilor şi când peştii se găsesc în perioada de
depunere a icrelor pentru proliferare. Acest X, Y din Tilecuş a
inventat o „şmecherie" cu care se puteau prinde peştii
migratori. Este vorba de construcţia unui coş de nuiele, căreia i
se spunea „leasă", având lăţimea cursului apei pe vale. Acesta
era fixat cu ţăruşi pe cursul apei, având un trunchi de lemn
rotund în partea de unde curgea apa, formând o cădere în
cascadă. Peştii care s-au lăsat duşi de val, odată cu scăderea
debitului de apă, după ce au căzut în coş peste cascadă nu s-au
mai putut înapoia. Inventatorul şi constructorul acestei
şmecherii, recolta în fiecare dimineaţă câteva kilograme de
peşte frumos, crapi, ştiuci, mrene, ţipari şi alte specii - la un
moment dat nu a mai găsit nimic în coş dimineaţa când s-a dus
ca să-şi culeagă recolta. Intuind că nu este lucru curat cu
dispariţia peştilor, a doua

268
zi s-a sculat cu noaptea-n cap şi s-a dus la pândă. Intrusul s-a
dus şi el la recoltat dar, când a observat că cel în drept stă la
pândă, i-a venit o ideie genială. Aşa credea el! S-a strecurat în
mica junglă, începând să urle ca lupii: Uuuuuuuu, Uuuuuuuu!
când pe vocaliză mai mai joasă, când mai ridicată, aşa cum
auzit dânsul pe la Călăţea, să se creadă că sunt mai mulţi lupi,
doar, doar se va speria paznicul peştilor şi va fugi grăbit, fără a
culege peştii din capcană. Paznicul însă avea auzul muzical
perfect, nu a fost nici fricos şi nici prost. Avea la el un topor cu
care să se apere de lighioane când va fi cazul. A început un
dialog cu „lupul" de ocazie, care bine înţeles că nu mai ştia ca
să vorbească numai să urle. Aparatul auditiv al paznicului a fost
atât de perfect încât 1-a cunoscut pe lup şi după urlet,
cunoscându-1 personal din alte incursiuni făcute fără nici o
justificare pe pământurile Tilecuşenilor şi 1-a abordat direct:
«măi „Y" din Călăteni. Nu credeam că te poţi transforma în lup
ca strigoii din anecdote. De data aceasta ştiu ce cauţi dar dacă
te mai apropii de pământul meu, am să mă prefac că nu te
cunosc şi te voi trata ca pe un lup»!!! Cât au mai trăit nu s-au
simpatizat, păstrând fiecare distanţa, iar „Lupul de ocazie" şi-a
păzit blana.
Ocupaţia de bază a Călătanilor a fost şi este agricultura,
respective creşterea animalelor domestice. Dar să revin la
motivaţia care m-a obligat să mai revăd Călătanii după aproape
70 de ani. Prin adresa Nr. 1407 din 15 aprilie 2004, Primăria
Comunei Tileagd m-a delegat ca să adun date şi documente
pentru a putea scrie Istoria fostului oraş Tileagd şi a celor 5 sate
aparţinătoare, la împlinirea a 750 ani de existenţă. După ce m-
am documentat la Arhivele Statului, la Muzeul Ţării Crişurilor
toată primăvara - vara anului 2004, la Serviciul de Cadastru, la
Direcţia Judeţeană de Statistică, Biblioteca orăşenească,
Comunitatea Evreilor din Oradea, pe data de 13 septembrie
2004, (zi cu ghinion), m-am deplasat cu trenul până la gara
C.F.R. Tileagd şi de acolo perpedus până la Călătani, unde l-am
contactat pe domnul Academician Traian Secară, om de înaltă
cultură, despre care am aflat că este un pictor ilustrat şi în
acelaşi timp omul cel mai competent care să-mi dea informaţii
despre viaţa concitadinilor săi, pentru a putea completa cu cât
mai multe date reale, Monografia Comunei Tileagd. Cu tot
respectul cuvenit, m-am prezentat la domnul academician,
explicându-i care este motivul prezenţei mele în Călătani şi
rugându-1 să-mi furnizeze mai multe date pe bază de tematică,
privind modul de viaţă şi istoria micii aşezări Călătani. Pentru a-
1 convinge că nu sunt un „neavizat", i-am prezentat delegaţia
Primăriei Tileagd şi i-am oferit Romanul meu întitulat „Un
exemplu de viaţă pentru cei născuţi la periferia societăţii", ieşit
de sub tipar în 2001, cu 317 pagini.
Domnul academician Traian Secara ş-a declarat încântat de
cunoştinţă mă felicită pentru calitatea mea de scriitor şi pentru
intenţiile ce le am cu monografia
Tileagdului, şi-mi promite în mod solemn că în câteva zile îmi va
scrie toate datele prevăzute în tematica pe care i-am înmânat-o.
După 3 săptămâni, pe data de 6 octombrie 2004 m-am deplasat
din nou la Călătani, plin de speranţă că voi primi datele
solicitate.
Când l-am contactat din nou, domnul Traian Secară nu s-a
simţit în largul său, spunându-mi că a făcut ceva, dar că încă nu
a terminat. Ca să-l încurajez la înscrierea datelor de care aveam
nevoie, i-am oferit a doua carte a mea ieşită de sub tipar în luna
aprilie 2004, reprezentând monografia Tilecuşului, carte care a
apărut şi pe Internet. Am căutat să-l conving că mă presează
timpul, că la vârsta de 83 ani împliniţi nu mă voi putea deplasa
după ce vor veni ploile de toamnă. Din nou, foarte politicos, îmi
mulţumeşte pentru carte, şi-mi promite că va face lucrarea şi că
o să mi-o aducă la mine acasă în Oradea. Această promisiune
mi-a produs serioase îndoieli dar nu m-am pronunţat. în ziua de
8 octombrie m-am dus din nou la Călătani şi i-am cerut
stimatului domn Traian Secară ca să-mi dea datele care a reuşit
să le completeze până atunci. Am rămas fără replică când
interlocutorul meu mi-a spus franc, că nu a făcut nimic pentru
că nu a fost dispus să facă aşa ceva!
Cu tot respectul pentru oamenii de ştiinţă şi cu scuzele de
rigoare, nu pot ca să nu-mi exprim dezamăgirea care mi-a
produs-o domnul Academician Traian Secară din Călătani!
Primeşte cărţile mele la care eu am muncit şi pentru a căror
editare am plătit toate economiile făcute de o viaţă, promite
solemn că îmi va furniza datele istorice ale localităţii unde a
văzut lumina zilei şi unde trăieşte, date care urmau să fie
înscrise într-o carte care va rămâne posterităţii, mă pune în
situaţia de a pierde un timp preţios din activitatea mea
voluntară, ca în final să-mi spună că nu a fost dispus ca să facă
ceia ce i-am cerut. Cinstit ar fi fost ca să-mi spună de la început
să-mi văd de treabă şi să nu mă păgubească de cele două cărţi
care ar fi putut ajunge la alte persoane mai decente. Cu tot
regretul şi cu alte scuze de rigoare, trebuie să spun că eu
personal am rămas cu convingerea că acest domn academician,
în circumstanţele date, a adoptat o atitudine lipsită de spirit
civic, de om care nu-şi respectă cuvântul dat şi care sfidează
munca semenilor săi de bună credinţă, atitudine care este
complet anacronică cu calităţile unui om de cultură. Păcat,
Păcat, Păcat!!!
In condiţii de timp mai puţin favorabile ce mi-a mai rămas,
pe lângă datele informative primite de la Arhivele Statului, de la
Direcţia Judeţeană de Statistică, cu ajutorul mai multor localnici
vârstnici, am aflat următoarele; aspecte ale vieţii locuitorilor din
Călătani:
1. In anul 1935 s-a deschis pentru prima dată un local de
şcoală primară pentru clasele I-IV la Călătani. Şcoala s-a
amenajat într-o clădire veche, un conac
270
al fostului moşier Flatt Jeno din Tileagd. Această clădire a fost
naţionalizată în anul 1948 şi trecută în proprietatea Statului
Român, la dispoziţia primăriei Comunei Tileagd. Tot în această
clădire s-a amenajat o încăpere cu mobilier şi podoabe de cult
pentru Biserica ortodoxă, unde se oficiază Duminica slujbele
religioase pentru cei 176 credincioşi ortodocşi, până când va
putea fi dată în folosinţă noua Biserică aflată în construcţie şi
finisare.
2. Dictatul de la Viena din august 1940, se poate spune că
favorizat populaţia din Călătani faţă de satele vecine Borşa şi
Tilecuş, excepţie făcând cei care au avut casele aşezate pe deal,
întrucât noua frontieră Română-Maghiară trecea prin grădinile
gospodăriilor acestora. Grănicerii unguri, cu ocazia patrulărilor
făcute, îi deranja de fiecare dată, suspectându-i că fac
contrabandă peste frontieră, cu persoane din România. Acesta
este motivul cel mai serios care a condus la dispariţia caselor de
pe deal şi aşezarea oamenilor pe lângă valea Meghişei. Altfel, în
mod cu totul excepţional, regimul hortist a ignorat existenţa
acestei comunităţi mici, permiţinându-le să-şi continue
învăţământul şcolar în limba română, pe cheltuiala cetăţenilor.
Era o colonie prea mică pentru a îi-se da atenţie de ordin etnic.
In această hulită şcoală de astăzi, pentru a cărei desfiinţare
s-au luat unele măsuri, e adevărat că din partea unor neavizaţi,
au învăţat ABC. următorii absolvenţi de studii superioare şi medii
din Călătani.
1. Filip Ioan, Studii superioare economice, fost contabil şefia
U.I.L. Tileagd.
2. Popa Florian, Măriuţei, a absolvit Institutul de construcţii.
3. Secară Florian, Institutul Pedagogic, specializat în
Matematici.
4. Secară Traian, a urmat Facultatea de Arte plastice,
specializat în pictură.
5. Secară Ana a Deli Mitri, a urmat Facultatea de
Matematici.
6. Urs Floarea, a urmat Facultatea de Ştiinţe Economice.
7. Bârtan Ioan, a absolvit Liceul Pedagogic.
8. Popa Ioan a Miculi, a absolvit Liceul Industrial.
9. Anuţa Petri Todori, a urmat Şcoala Medie Tehnică şi a
lucrat în calitate de tehnician principal la Combinatul Cărbunelui
Oradea, unde 1-a cunoscut pe Inginerul Miner Apostol Romeo cu
care s-a căsătorit şi trăiesc împreună ambii fiind azi pensionari
la limită de vârstă. Dacă am omis pe cineva îmi cer scuze şi
putem să-i mulţumim domnului academician Traian Secară, care
din răutate sufletească nu a colaborat la întocmirea acestei
lucrări.

272
In conflagraţia celui de al II-lea Război mondial, şi-a pierdut viaţa
un singur om din Călătani şi acela a fost regretatul Filip Gavril a
Ceni.
Incepând cu anul 1945, a intrat şi populaţia Călătanilor în
colimatorul Partidului Comunist Român, partid care, repetându-
mă a multa oară, nu a fost niciodată un partid al românilor, fiind
mai degrabă o invenţie diabolică a
Comintemului Sovietic, inventat pentru a otrăvi sufletele
oamenilor, pentru a le spăla creierele şi pentru a distruge fiinţa
naţională a poporului român, suprimând oamenii cu valori
morale şi intelectuale. La această ciumă roşie nu i-a scăpat
nimic. In mediul rural a început cu cotele obligatorii la toate
produsele vegetale şi animale, punând oamenii la înfometare,
cu scopul de a-i determina să formeze gospodării agricole
colective (colhozuri). Pe tânărul Ioan Urs din Tilecuş, abia
reîntors din Germania unde a fost luat prizonier de către armata
Americană, l-au condamnat politic la 4 ani închisoare, pentru că
s-a exprimat în public, împotriva înfiinţării gospodăriei agricole
colective în Tilecuş. Cei 4 ani de detenţie i-a făcut la vestita
închisoare din Aiud. Acest eveniment a băgat groază în rândul
ţăranilor proprietari de pământ şi de gospodării personale.
La comunişti nu aveai voie ca să ai nimic, numai braţe
solide de muncă.
Nu aveai voie ca să gândeşti, fiindcă gândea statul pentru tine.
Totul era, sau trebuia ca să fie de Stat. Roboţii aveau nu numai
dreptul dar şi obligaţia să-i ovaţioneze pe cei aflaţi la tribună cu
ocazia manifestărilor festive, stabilite de partid. In Călătani l-au
declarat chiabur pe Bârţan Ştefan (Fanea Pătruş) care poseda în
jur de 3 ha pământ, făcând şi câteva luni de închisoare, pentru
ca şi-a deschis un amărât de bufet lângă gara C.F.R. Tileagd. Ce
profit putea să aducă un bufet lângă gara C.F.R. Tileagd, care
avea în medie 10-15 călători pe zi!? Dar, aşa cum am mai
arătat, totul trebuie ca să fie monopol de stat chiar dacă se
lucra în pierdere.
Partidul Comunist, cât a fost la putere, timp de 44 ani a
avut şi meritul de a fi construit mult, în unele cazuri şi ceia ce nu
ar fi fost necesar (combinate chimice şi siderurgice).
Construcţiile însă s-au făcut prin exploatarea muncitorilor de
rând, cărora le-a schimbat mentalitatea, i-a făcut atei, fără
credinţă religioasă, argumentându-le „ştiinţific" că omul provine
din maimuţă, printr-un proces lung de de transformare care a
durat mii de ani şi că este un animal cu necesităţi fizice,
excluzându-le pe cele morale şi spirituale. Şi culmea! Răul se
deprinde mai repede decât binele şi se înlătură mult mai
anevoios.
După căderea comunismului, în iarna anului 1989, viaţa a
început ca să reintre în normal şi la Călătani. Hărnicia oamenilor
de aici şi aşezarea geografică unde se găsesc, le-au adus
foloase remarcabile, după munca şi priceperea lor, având
gospodării şi atelaje de lucru demne de invidiat. Unii au fost
plecaţi o perioadă de timp la lucru în străinătate, de unde şi-au
adus valută forte, precum şi experienţă de viaţă.
Ce am mai aflat eu despre călătani, de la oamenii de vârstă
a 3-a şi de la învăţătorul localităţii, care au dat dovadă de

274
înţelegere, cinste, corectitudine şi spirit de patriotism local,
oameni care îşi iubesc localitatea în care trăiesc?!
Am aflat că prin anii 1960-1961 li s-au introdus curentul
electric la toate casele aşezate pe valea Meghişei, nu şi la
acelea care se mai găsesc pe deal. Această realizare a
îmbunătăţit considerabil condiţiile de viaţă ale locuitorilor,
deschizându-le drumul spre civilizaţie şi progres, accesul la
folosirea unor aparate electrice în gospodării.
Am mai aflat despre buna stare din punct de vedere
economic a mai multor gospodari harnici şi pricepuţi, care
posedă maşini de mulţi cai putere (tractoare cu toate atelajele
necesare pentru o mini fermă agricolă la nivel European). Este
vorba despre Filip Teodor, Gliga Petru poreclit „Pecu", Urs
Dumitru şi Urs Viorel. Pecu posedă şi autoturism iar Urs
Dumitru, pe lângă faptul că posedă autoturism, îşi construieşte
o casă cu etaj, în rândul aşezării la numărul 36. Calde şi sincere
felicitări pentru hărnicia lor şi spiritul gospodăresc de care au
dat dovadă!!!
Tot din informaţiile locuitorilor de bună credinţă am aflat că în
viaţa spirituală a Călătanilor, pe care i-am cunoscut eu cu 70-75
de ani în urmă, la cei de astăzi s-au petrecut schimbări
profunde, trecând de la religia ortodoxă la credinţa penticostală
44 de suflete şi 6 la credinţă Baptistă. Bine înţeles că este
opţiunea fiecăruia să-şi aleagă credinţa pe care o doreşte. Dar,
aşa cum putem găsi la Epistola Sobornicească a lui Iacov, la
Cap. versetele 1-26, credinţa fără faptă este moartă. Tot în
cuprinsul acestei Epistole, Iacov spune că şi dracii cred în
puterea lui Dumnezeu şi se cutremură, numai că nu fac voia lui.
Stimaţi credincioşi Penticostali din Călătani şi de
pretutindeni!! îmi cer permisiunea ca să fac câteva reflecţii
asupra unor religii şi voi începe cu Biserica Penticostală care
este un cult religios în cadrul Bisericii Evanghelice
Neoprotestante, recunoscută în România atât înainte cât şi după
anul 1989. Este bine însă ca să ţineţi cont de faptul că
Dumnezeu, în a totputernicia sa, nu a rânduit nici o religie din
cele existente pe pământ! Dumnezeu a dat Legea, care este
evanghelia şi a cerut oamenilor ca să respecte. Toate Religiile
şi-au construit doctrina cu Biblia în mână dar, au mai adăugat
câte ceva la Cuvântul lui Dumnezeu; o tradiţie, o altă carte, un
alt om în fruntea Bisericii, o altă Evanghelie, uneori un Cristos
fals după placul lor, exemplu Mormonii şi Martori lui Iehova.
După umila mea părere, oricare Religie este bună dacă adepţii
ei respectă Legea dată de Dumnezeu (vezi Cap. 19 versetele 16
la 26 din Evanghelia după Matei) şi aplicaţi-le în viaţa voastră de
toate zilele. Nu-l putem minţi pe Dumnezeu. Dacă una zicem şi
alta facem, nu suntem decât nişte creştini falşi, nişte ipocriţi. Ce
fel de Credincioşi sunt aceia care, fiind fraţi în credinţă şi fraţi de
sânge, se ceartă şi se duşmănesc între ei pentru avere? Nu
păşesc aceştia pe urmele lui Cain şi Abel din Biblie?! Din păcate,
asemena caz există în Călătani, mărturisit de către alte rude
apropiate ale lor.

276
Se mai pune un alt semn mare de întrebare: ce fel de
creştini sunt acei care se luptă pentru desfiinţarea Şcolii din
Călătani? Indiferent că aparţin Religiei Baptiste, Penticostale sau
Ortodoxe, şcoala care activează la această mică aşezare de 70
de ani, în condiţii improprii, şcoală de la care au primit educaţie
toţi fiii călătanilor care astăzi se mândresc că au studii
superioare sau medii? Şcoala ar trebui ca să fie înaintea tuturor
priorităţilor într-o societate, indiferent cât de mare sau cât de
mică este. Vrând nevrând, mă văd nevoit ca să mai pun un
semn de întrebare şi vă rog să nu fie cu supărare! Nu ar fi o
faptă creştinească dacă penticostalii, care stau cel mai bine din
punct de vedere economic, ar ajuta pe ortodocşi să-şi finiseze
biserica, în loc să manevreze punerea în stradă a mobilierului şi
a obiectelor de cult ale Bisericii ortodoxe, care utilizează o
încăpere în clădirea veche în care funcţionează şi Şcoala? Nu au
aflat credincişii penticostali din Călătani despre Samarieanul
milostiv din Biblie, ca să-i urmeze pilda? Nu au avut un
sentiment de bucurie penticostalii din Călătani când au fost
ajutaţi material ca să-şi construiască frumoasa casă de
rugăciuni pe care o au, chiar dacă nu o folosesc, după
înformaţiile pe care le-am primit.
Şi acum să revenim la problema şcolii din Călătani care,
cred că ar putea funcţiona foarte bine în casa de rugăciune
Penticostală (dacă şi aşa nu este folosită încă în scopul pentru
care a fost construită), până când se va construi noua şcoală
pentru a cărei fundaţii s-au început săpăturile? Acest lucru ar da
dovadă de solidaritate umană, de înaltă moralitate care îl ridică
şi îl defineşte pe om. Stimaţi locuitori ai Călătanilor! Mai gândiţi-
vă că viaţa oamenilor, oricât de lungă ar fi, odată şi odată tot va
lua sfârşit şi nimeni nu duce cu el un bagaj prea mare. Toate
rămân în urma lui. Duce în schimb, după toate credinţele
creştine, faptele pe care le-a făcut dealungul vieţii lui.
Ce am mai constatat la Şcoala din Călătani, cu ocazia
deplasărilor care le-am făcut în luna septembrie şi octombrie
2004?
Conform Registrului matricol, pentru anul şcolar 2004/2005,
au fost înscrişi următorii elevi:

în c l a s a a în c l a s a a I l - a în c l a s a a I I I - în c l a s a a I V - a
I-a a
1. Filip Măria 1. Cronţ 1. Filip 1. Filip Adela
Bianca Eugenia
2. ŞurubaruL. 2. Secară 2. Pop 2. Fechete Daniel
V. Onisim Casian
3. Secară 3. Secară 3. Secară Lavinia
Sorin Sofora
4. Secară 4. Secară Florin
Romina
5. Varga Florin
în total 15 elevi dintre care s-au prezentat la cursuri numai 8, după
cum urmează: Filip Măria şi Şurubaru Livia-Vasilica din Clasa a I-a, Cronţ
Bianca din cls. a Il-a, Filip Eugenia şi Pop Casian din cls. a Il-a, Fechete
Daniel, Varga Florin şi Varga Daniel din Cls. IV-a.
Secară Onisim, Secară Sorin şi Secară Romina din cls. Il-a, Secară
Sofora din cls. a III-a, Filip Adela, Secară Lavinia şi Secară Florin din cls. a
IV-a, au fost duşi la şcoală de către părinţi în alte localităţi, pentru a
motiva că în Călătani se poate desfiinţa şcoala.
Clădirea Şcolii din Călătani a devenit un „măr al discordiei" între acei
care au devenit proprietari ai suprafeţei de pământ care înconjoară
şcoala, respective conacul fostului moşier Flatt Jeno din Tileagd şi
majoritatea celorlalţi locuitori. Clădirea cu pricina, curtea din jurul ei şi
căile de acces au fost NAŢIONALIZATE în anul 1948 şi trecute în
proprietatea statului Român, la Dispoziţia Primăriei comunei Tileagd,
singura posesoară a acestei clădiri în mod legal, dacă nu au fost
falsificate actele de proprietate. Acei care au cumpărat suprafaţa de
pământ din jurul clădirii, nu puteau deveni proprietari ai unei proprietăţi
de stat, care nu s-a vândut. S-ar mai putea pune o întrebare: Se opreşte
aici viaţa din Călătani, cu actuala generaţie? Nu se vor mai naşte copii,
nu vor mai creşte alţi copii în Călătani, nu vă doriţi familii? Atunci pentru
ce şi pentru cine munciţi? Pentru cine s-a construit frumoasa casă de
rugăciune? Nu credeţi că pentru a vă întregi averea cu câţiva metri
pătraţi cât ocupă actuala şcoală, săvârşiţi nu numai un păcat de neiertat
dar şi suferinţa unui număr însemnat de locuitori din Călătani? Prima
victimă ar fi cadrul didactic care şi-ar pierde locul de muncă, persoană
care este legată afectiv şi fizic de această liniştită localitate. Următoarele
victime ar fi copiii şcolari, care nu au posibilitatea să fie duşi la şcoală în
alte localităţi, pentru continuarea procesului de învăţământ. Mai sunt la
mijloc şi o mulţime de creştini ortodocşi de vârsta a III-a, care se bucură
să poată participa la slujbele religioase de duminica în localitate.
Inainte de a prezenta situaţia demografică a populaţiei din Călătani,
doresc ca să mai fac o recomandare de ordin gospodăresc şi economic.
Este un lucru nu numai neigenic dar şi păgubos ca gâştele (mare la
număr) să fie păşunate pe acelaşi teren pe care păşunează vacile şi caii.
Ar fi o idee bună să se îngrădească un ţarc lângă valea Meghişei, care în
prezent are apă permanentă de izvor, unde să păşuneze numai gâştele,
pentru a nu murdări păşunea unde pasc vitele mari.
Din Documentele cercetate la Arhivele statului şi la Direcţia
Judeţeană de Statistică Bihor Oradea, am extras următoarele cifre privind
situaţia demografică a călătanilor, începând cu atestarea lor lor
documentară:

278
La Recensământul din 1 ianuarie 1900

Tota Di n car e Pe gr upe de vâr s t ă


l
per s Băr baţ i 0- 6 7-11 12- 14 15-19 20-39 40- 59
. Femei ani 60 ş i pes t e
23 111 34 37 23 28 65
4 123 39 8

La Recensământul din 29 decenbrie 1930

N r . cas e Tot al p. Băr baţ i Femei 0-6 ani 7- 12 13-19


20- 64 65 şi pes t e

89 354 172 182 56 45 41


165 47

La Recensământul din 25 ianuarie 1948, apar cifre semnificativ modificate


faţă de anul 1930

Nr.
cas e
T ot al
per s .
Băr baţ Femei
i ani
0-7
8- 15- 45-60 Pes
60
te

14 44
88
230 114 116 44 77 44 34
31
SCĂDEREA CONSIDERABILĂ A NUMĂRULUI DEMOGRAFIC DIN ANUL 1930 PÂNĂ ÎN ANUL 1948, (58 DE BĂRBAŢI ŞI 66 DE FEMEI) S-AR
PUTEA PUNE PE EMIGRAREA ÎN ROMÂNIA ALE ACELOR CARE AU LOCUIT PE DEAL, LÂNGĂ LINIA DE FRONTIERĂ UNGARO-ROMÂNĂ,
FIIND POSIBILĂ ŞI EXPULZAREA LOR DE CĂTRE AUTORITĂŢILE UNGARE ÎN PERIOADA 1940-1944.

La Recensământul din 15
martie 1966

TotalDin careDupă grupe de vârstă


pers.Bărbaţi Femei0-9 ani10-19 ani 20-44 ani 45-
6465 şi peste276145 1356046 103 5116

25
0
CREŞTEREA NUMĂRULUI DE PERSOANE FAŢĂ DE ULTIMUL RECENSĂMÂNT SE EXPLICĂ PRIN CREŞTEREA SPORULUI NATURAL DIN
NAŞTERI, ŞI REÎNTOARCEREA A O PARTE DINTRE CEI PLECAŢI DIN CAUZA FRONTIEREI.

La Recensământul din anul 1992

N r . T ot al Băr baţ Fem 0-9 ani 10-19 20- 44 65 şi Rom. Mag.


cas e per s . i ei 45-64 pes t e
72 224 113 111
25 43 34 224
57 65

SCĂDEREA NUMĂRULUI DE CASE FAŢĂ DE CEL EXISTENT LA RECENSĂMÂNTUL DIN ANUL 1948, SE EXPLICĂ PRIN DEMOLAREA
CASELOR CARE S-AU AFLAT PE DEAL UNDE, DIN RAŢIUNI ECONOMICE NU S-A INTRODUS CURENTUL ELECTRIC.

Situaţia la Recensământul din 20 ianuarie 2003

N r .de T ot al Di n car e După După


r el i gi i naţi onal i t at e
cas e per s . Băr baţ i Or t od. Bapti ş t i Pent i cos Rom. Mag.
Femei t al i
82 22 108 176 6 44
226
6 118

SINGURA SCHIMBARE ESENŢIALĂ FAŢĂ DE RECENSĂMÂNTUL DIN 1992, ESTE CREŞTEREA NUMĂRULUI DE CASE, CEIA CE SE
POATE EXPLICĂ PRIN FAPTUL CĂ FOŞTII LOCUITORI DE PE DEAL, ŞI-AU MUTAT ŞI RECLĂDIT CASELE PE LÂNGĂ VALEA MEGHIŞEI, ÎN
RÂNDUL AŞEZĂRII, UNDE SE MAI GĂSESC MULTE GRĂDINI CARE POT DEVENI FRUMOASE LOCURI DE CASE, ÎN PREZENT FIIND FOLOSITE

LA CULTURI VEGETALE.

ÎN ÎNCHEIEREA ACESTEI LUCRĂRI, REVIN ŞI SUBLINIEZ CĂ ACEI OAMENI CARE FAC ORICE PENTRU A SE ÎMBOGĂŢI, CĂ BOGĂŢIA

MATERIALĂ NU ADUCE NICI FERICIREA ŞI NICI LINIŞTEA SUFLETEASCĂ, DACĂ NU-ŞI MĂREŞTE BOGĂŢIA SPIRITUALĂ. NIMIC FĂRĂ
DUMNEZEU! (NIHIL SINE DEO).
DORESC CA SĂ MAI SPUN LOCUITORILOR DIN CĂLĂTANI UN ADEVĂR PE CARE ÎL POATE VERIFICA ORI CINE ŞI ANUME ACELA
CĂ DEŞI NU AU CHELTUIT NIMIC PĂRINŢII MEI CU ŞCOLARIZAREA ŞI PREGĂTIREA MEA PENTRU VIAŢĂ, AM RENUNŢAT ÎN SCRIS LA

PARTEA MEA DE MOŞTENIRE, ÎN FAVOAREA CELOR DOI FRAŢI AI MEI ŞI ALE URMAŞILOR ACESTORA, FĂRĂ SĂ LE

280
PRETIND NICI UN BAN. DIN CONTRĂ, ATUNCI CÂND AU AVUT NEVOIE I-AM MAI AJUTAT. NU AM FOST UN OM BOGAT ŞI NICI NU MI-AM
DORIT ACEST LUCRU, DAR BUNUL DUMNEZEU A FOST CU MINE TOT TIMPUL, MAI ALES ÎN CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, UNDE
AM SIMŢIT CĂLDURA SCHIJELOR DE OBUZE CARE AU TRECUT PE LÂNGĂ FAŢA MEA, IAR ÎN VIAŢA CIVILĂ M-A AJUTAT CA SĂ MĂ RIDIC

ŞI CHIAR SĂ-I DEPĂŞESC ÎN CAPACITATEA DE A GÂNDI ŞI A MUNCI, PE UNII CU CARA PĂRINŢII LOR AU CHELTUIT MULT PÂNĂ CÂND Ş-AU

DESĂVÂRŞIT STUDIILE SUPERIOARE,BINEÎNŢELES CĂ PE LÂNGĂ CREDINŢĂ ŞI BUNĂTATE SUFLETEASCĂ, TREUIE SĂ MUNCEŞTI MULT SI

BINE.
GLOSAR ALFABETIC

CUPRINZÂND CUVINTE ŞI EXPRESII SPECIFICE LOCULUI, CARE AU DAT MULT DE FURCĂ CADRELOR DIDACTICE ŞI
FUNCŢIONARILOR PUBLICI VENIŢI ÎN ARDEAL, DUPĂ ÎNFĂPTUIREA ROMÂNIEI MARI, ÎN 1919-1920.

Acărcare=oricareAcărce=oricândAcărcând=ori şi
cândAsta=aceasta
Amu=acumaAistaacestaAiu=usturoiAiiani
Arţar=salcâmAndăli=a porniAdipaa adăpa
viteleAborâtdoborâtAbzice=a
demisionaAsudat—
transpiratAmorţit=înţepenitArie=teren unde
se transportau snopii de grâu pentru
treieratAşchiţă=aşchieAcărcât,
acărcum=oricât,
oriundeAcărunde=oricumAldămaş=băutură
oferită de vânzător cu ocazia unor
tranzacţiiAleu=arvunăB•Bureană=buruiană
Bănui=a regreta (Băni)Belceu=pătuţ mic cu
balansar pentru copii miciBarşim=catifea

282
BIBOLIŢĂ = BIVOLIŢĂ
BLID = FARFURIE
BUBOI = FURUNCUL
BELIT = JUPUIT
BOLD = PRĂVĂLIE SĂTEASCĂ
BOTĂ - BĂŢ
BUICĂ — VESTON FEMEIESC CU MÂNECI LUGI DIN POSTAV ALBASTRU
BUCIN = INSTRUMENT DE SUFLET DIN CORN DE VACĂ, PRIN CARE VĂCARUL
ANUNŢA PLECARE LA PĂŞUNE CU VACILE
BUCTA = A RĂMÂNE REPETENT
BURBUNGĂI = SFECLĂ FURAJERĂ
BATOZĂ = MAŞINĂ CU CARE SE TREIERĂ GRÂUL
BOSCORODI = A VORBI FĂRĂ ROST
BATALAUĂ = SCULE FOLOSITE LA BĂTUT COASA
BUMBI = NASTURI
BAI = NECAZ, SUPĂRARE
BRÂNCĂ = MÂNĂ
BOLUND = NEBUN
BETEAG = BOLNAV
BITUŞA = ŞUBĂ
BONGAR = (CĂRĂBUŞ)
BATĂR = DEŞI
BRÂGLE = DISPOZITIV AL RĂZBOIULUI DE ŢESUT ÎN CARE SE AŞEAZĂ SPATA
BLIDAR = POLIŢĂ CU MAI MULTE RAFTURI MICI PENTRU PĂSTRAREA FARFURIILOR
BUNDĂ = HAINĂ DIN PIELE DE OAIE
BĂRBĂTUŞ - PIESĂ CU AJUTORUL CĂRUIA SE FIXEAZĂ SULUL
DIN FAŢĂ A RĂZBOIULUI DE
ŢESUT
BRĂCINAR = ŞIRET DE CÂNEPĂ CU CARE SE LEAGĂ PANTALONII ŞI ISMENELE
BIZUI = A TE ÎNCREDE (DIN BIZALOM ÎN 1. MAGHIARĂ)
BAREM = CEL PUŢIN
BĂNESC == A REGRETA
BĂRNACI = OM BRUNET
BRIŞCĂ = BRICEAG
BUHĂ = BUFNIŢĂ
BĂDANCĂ = VAS MARE DIN TABLĂ 40-50 LITRI CAPACITATE, FOLOSITĂ LA FIERT
RUFE DIN CÂNEPĂ
BUIGUIT = AMEŢIT
BUGĂT = DESTUL
BELCIUG = O BUCATĂ DE SÂRMĂ CE SE PUNE ÎN RÂTUL PORCULUI PENTRU A NU
PUTEA SCURMA

C
CIURDĂ = TURMĂ DE VITE
COZLIU = DULAP MARE FĂRĂ USI, CU TREI SERTARE, PENTRU PĂSTRAT HAINE
CIOARECI = PANTALONI
CHIMEŞE = CĂMAŞĂ
CELUIT = ÎNŞELAT
COATĂ = CAUTĂ
CONCI = COC, ARANJAREA PĂRULUI LA FEMEILE MĂRITATE
CÂLŢI = FIBRELE SCURTE DE CÂNEPĂ
CANDALĂU = SOBĂ DE GĂTIT DIN FONTĂ CU 4 PICIOARE
CÂNTĂ = VAS DE 5 LITRI CAPACIT. EMAILAT SAU DIN CERAMICĂ
Capul = POARTĂ PENTRU CĂRUŢE
CUFĂR = GEAMANTAN DIN PLACAJ SAU LEMN
CHISĂLIŢĂ = FIERTURĂ DE PRUNE (ZEAMĂ)
CIPCĂ = DANTELĂ LUCRATĂ CU MÂNA (AC CU CÂRLIG)
CÂRPĂ DE PĂR = BASMA SCUMPĂ
CLISĂ = SLĂNINĂ
CURECHI = VARZĂ
CLOP = PĂLĂRIE
CUJMĂ = CĂCIULĂ
CĂPIŢĂ = CLAIE DE FÂN ÎN FORMĂ CONICĂ
CUCURBĂTĂ = BOSTAN (DOVLEAC)
CĂZAL = CLAIE DE FÂN SAU DE PAIE ÎN FORMĂ DREPTUNGHIULARĂ
CROAMPE = CARTOFI
CUCHER = BINOCLU
CIOCI DE TENCHIU = ŞTIULEŢI DE PORUMB CURĂŢAŢI DE BOABE
COCIOLIE DE AIU = CĂPĂŢÂNĂ DE USTUROI
CIUDOS = INERVAT
CĂCĂDARE = MĂCIEŞE
CIOVARGĂU = VAGABOND
CIONT = OS
COCOSTÂRC = BARZĂ
COFĂ = DONIŢĂ (VAS DIN SCÂNDURI DE BRAD PENTRU APĂ, SAU MULS vaca
CHEŞCHENEU = BATIC, BATISTĂ
COLB = PRAF

284
CANCEU = VAS DE CERAMICĂ SAU STICLĂ CU CIOC
COATĂ = CAUTĂ
CIUPĂIT = ÎMBĂIATUL SUGARILOR
CIUPĂ = ALBIE DIN LEMN PENTRU ÎMBĂIATUL COPIILOR SUGARI
CILEGIU = COPIL, COPII, PRUNCI
CIUHĂ = SPERIETOARE PENTRU PĂSĂRI PUSĂ ÎN LANUL DE GRÂU
CALAPĂR =*CALOMFIR, PLANTĂ CU FRUNZE LATE, FRUMOS MIROSITOARE
CELUIT = ÎNŞELAT
CITOV = NORMAL
COLDOBOŢ = CALTABOŞ
CURASTĂ = LAPTE FIERT DE LA VACA PROASPĂT FĂTATĂ

D
DRÂGLĂ = UNEALTĂ CU CARE SE TRAGE JĂRATECUL ŞI CENUŞA DIN CUPTOR
PENTRU A SE PUTEA INTRODUCE PÂINEA LA COPT
DOBĂ = TOBĂ PENTRU TOBOŞARI
DEPENELE = VÂRTELNIŢE
DOASCĂ = SCÂNDURĂ
DESAGĂ = TRAISTĂ FORMATĂ DIN DOUĂ PĂRŢI, PURTATĂ PE UMERI
DÂRĂ = URMĂ LĂSATĂ DE UN OBIECT TÂRÂT PE PĂMÂNT
DOHOD = UN PRODUS MINERAL DIN GUDRON FOLOSIT LA UNGEREA
OSIILOR
LA CĂRUŢE
DRĂGUŢ = IUBIT, PRIETEN, POSIBIL VIITOR SOŢ
DIREPT = DREPT
DUDĂLIT = A CLACSONA
DĂRAB = BUCATĂ
DUGĂU = DOP PENTRU STICLĂ
DESCHILINGHIRE = SEPARARE ÎNTRE MEMBRII UNEI FAMILII
DÂRTACEIA = PENTRU ACEIA

F
FRIGURI = MALARIE
FUSCEI = VERGELE DREPTUNGHIULARE (DOUĂ) CARE ŢIN ROSTUL URZELII
FANAR = ŞOPRON PENTRU DEPOZITAREA FÂNULUI
FRĂGAR = DUD
FAINĂ = FRUMOS
FITĂU = FIRE DE BUMBAC VOPSITE ŞI RĂSUCITE
FODRĂ = VOLĂNAŞ
FEŞTILĂ = FITIL PENTRU LAMPA DE PETROL
FURCOI = FURCĂ DE LEMN CU DOUĂ COARNE ŞI COADĂ LUNGĂ
FURCHIŢĂ = FURCULIŢĂ
FEST = CONTINUU
FIERE • - UT -
— VEZICA BILIARA
FOAITĂ = NEAMURI APROPIATE
FOAIE = APARAT DIN BURDUF DE PIELE, FOLOSIT DE FERARI LA SATE
FOTOGHIN = PETROL LAMPANT
FĂGĂDIT = PROMIS
FESTELE = VOPSELE

G
= VÂRFUL OPINICII ŞI BUZA STICLEI
GURGOI
GLIGAN = MISTREŢ
GHINĂ = GĂINĂ
GRĂITOR = OMUL CARE CONDUCE PETRECEREA LA NUNTĂ
GUŞE = CREŞTEREA PATOLOGICĂ A GLANDEI TIROIDE
GACI = IZMENE LUNGI
GĂLBĂNARE = HEPATITĂ

HULUGI = TULPINI DE PORUMB PENTRU NUTREŢ LA VITE


HERBEICĂ = VAS DE CERAMICĂ, SFEROIDAL, CARE SERVEŞTE LA PĂSTRAT
MÂNCAREA
HAITĂU = DISPOZITIV CU AJUTORUL CĂRUIA ÎŞI FAC CONCIUL FEMEILE
MĂRITATE
HORI-HOREŞTE = A CÂNTA, A DOINI
HIBĂ - CEVA DEFECT - GREŞEALĂ
HÂD = URÂT
HAMIŞ jr CÂINE RĂU SAU OM VICLEAN
HARŞEU = CAZMA
HÂRB = CIOB DE VAS DE LUT SAU DE STICLĂ
HAPSÂN = ZGÂRCIT, AVAR
HIRIBE = CARTOFI
HASMANDĂU = NEMERNIC, DERBEDEU
HIRIU = VESTE - NOUTATE
HAZNĂ = FOLOS
HULPE = VULPE
HOASPĂ = TEACA USCATĂ DE LA

286
I
Io eu
Ie ea
Inghe unde
Iacă iata
Iară din nou (repetare)

Irimă inimă

Iagă sticlă

Ierboaică floarea soarelui


Iute repede
Ileu nicolala fierarului şi cel pe care bate coasa
ţăranii

învălitul are mai multe inţelesuri: A te înveli la cap,


operaţia de pregătit urzeala pentru ţesut,
învelitul fetelor care se fură şi le schimbă
basmau albă cu alta neagră, făcându-i şi coada
în conciu.

are două înţelesuri: A vorbi vorbe goale şi a


îndruga
toarce canurele din câlţi, pentru ţesut saci.
împănare a se împodobi cu flori
îndărăpt a lua cămaşa pe dos
îmbia a oferi
întorna a aduce înapoi

J
Jilău are înţelesurile de rândea pentru tâmplar şi
unealtă pentru tăiat varza când se pune la
murat, respective instrument pentru a tăia
mărunt dovleci când se face mâncare de dovleac
Jurincă vacă tânără care încă nu a fost gestantă
Jugastru copac de esenţă tare, mai redus în greutate,
folosit la confecţionarea de Juguri - tras căruţe,
spiţe de roţi, dinţi pentru greble, etc. (este mai
uşor decât Gorunul)
Jerunţi genunchi
Jintiţă produs obţinut din laptele realizat după fătare, la
care i se mai spune şi „curastă"
Jgheară a sbiera
Jeb buzunar

Jungaş sensibil, mofturos la mâncare


Jugăni castra purceii
K

Kilă = kilogram

L
Lovor = lighean
Leucă = piesă din lemn cu un capăt tras pe osia carului cu un
dispozitiv metalic în formă de inel, sprijinind leutra carului.
Leutră = părţile laterale ale carului, construite sub formă de scări
orizontale, prinse în corpul carului
Leşie = soluţie alcalină obţinută din apa fierbinte, turnată peste
cenuşă la fiertul hainelor şi a jurebiilor de fire din cânepă.
Leznă = ieftin
Larmă = zgomot - gălăgir
Lături = mâncare pentru porci
Lampas = felinar
Laibăr = vestă
Lacră - cutie de dimensiuni mici
Lăpăstos = teren cu exces de umezeală
Listau = drojdie de bere
Laviţă = bancă din lemn
Lihod = rânced
Ludaie = dovleac cu miez galben, dulce - comestibil
Lungalău = plăcintă mare cu brânză şi mărar, copt în cuptor, făcut
din aluatul dospit din care se face pâinea.
Leasă = tăblie din scândură folosită peste leutrele căruţei ca să nu
cadă din căruţă recoltele
transportate
Lacreu = vestă
Laboş = cratiţă
Loptă = minge
Lipideu = cearceaf
Litără = litru
Lungoare = boală de febră tifoidă
Luţărnă = lucerna
Lucheară = trifoi
Ludă = prostănacă
Lepăda = a avorta o vacă, o oaie, o purcea, etc.

288
M
Mierţă = unitate de măsură pentru grâu, având capacitatea de
12 kg
Morareu = mărar
Măştihoaie = mamă vitregă
Mânânţel = mărunţel
Maică = mamă
Mai din lemn = unealtă cu care se bat hainele la spălat
Mniere de prune = majun din prune
Minerău = culoare albastru-violet
Maţ = intestin
Murluială = amestec de lut, apă nisip, pleavă cu care se făcea
tencuiala
caselor la ţară şi vatra casei
Moroci = morcovi
Mocan = moţ din Munţii Apuseni
Mocăniţă = soţie sau fiică de mocan
Mâzgă = noroi moale şi lipicios de picioare
Măzgălitură — scris urât şi dezordonat
Muieruşcă = piesă din nuia maleiabilă cu care se introduce popiota
în
suveică pentru ţesut pânza
Mezdreauă = unealtă din oţel cu o latură ascuţită, cu două mânere,
folosită la netezirea lemnului
Moaltără = tencuială din var şi nisip
Molcom = domol, liniştit
Mniazăza = ora prânzului
Mândru = frumos
Mâţă pisică
Mâţoc - motan
Muiere = femeie căsătorită
Mălură = boală la cereale provocată de o ciupercă
Mirişte = suprafaţa de unde a fost cosit grâul
Meliţă = unealtă folosită la finisarea fuiorului din cânepă
Moare de curechi = zeama de pe varza acră pusă la murat
Mintenaş = imediat

N
Năzări = închipuire
Nană = femeie în vârstă (lele, ţaţă)
Nadă = trestie, stuf
Nulă zero
Nuiaua nuia, beţişor
Niam rudenie mai
Nila căşii îndepărtat grădina
Năduşală de lângă casă
Nojiţe căldură mare,
Nime transpiraţie
găurile laterale ale opincii, prin care se leagă
0 pe, picior nimeni
Ocol
Ogradă curtea casei
Ospătoi grădina de lângă casă
Ortac musafiri
Ogăi prieten de drum
Ool ca se răcori
Oblu ulcior
Obdială direct
Oblac o bucată de pânză cu care se înfăşoară piciorul
Oloire la incălţat
Otavă fereastră
presă de făcut ulei din folaorea
P soarelui coasa a Il-a la fân pe
Pană şesuri
Pijniţă
Pănură
Pârlog floare naturală sau artificială
Plevas pivniţă
postav sau alte ţesături din
Primă
industrie pământ lăsat nelucrat
Prici
mai mult timp creion
Pumnar
panglică
Pipirig
pat rudimentar (scânduri pe 4 picioare)
Pogan
manşeta de la cămaşa costumului popular
Pagini
local
Pivă
plantă erbacee în formă de suliţe, care creşte
în lacuri viguros, voinic
Pisat
castraveţi
Piţăguş
instalaţie pe apă care compactizează
Piparcă
ţesuturile de lână (le îndeasă)
boabe de porumb zdrobite cu ciocanul pentru pui de
găină
piţigoi
ardei
proptă -- o bucată de lemn care sprijină ceva să nu se răstoarne
Băşuş = document de vânzare-cumpărare a unui animal
Pită = pâine
Piporoş = hârtie
Pică - cade
Picur = picătură, strop de apă
Peţât - a cere o fată în căsătorie
Perină = pernă
Porodici =; roşii
Pancovă = gogoaşă
Poale = fustă la costumul popular al ţărăncilor
Puică = găină tânără
Prostălău = dus cu pluta
Postavă - covată mare în care se frământă pâinea
Priznăr = titirez
Puzdărie = partea lemnoasă măruntă a cânepei
Păsulă = fasole
Pănuşă = foile care îmbracă ştiuletele de porumb
Porlog =material din piele, întrebuinţat la confecionarea opincilor
Ponoslu = plângere către organele de stat
Pântece = abdomen
Prinsoare = pariu
Puhav = ceva moale, afânat
Procouţ = preş lung pe care se calcă în casă
Potică = farmacie

R
Roc = veston-sacou
Rastău = tijă metalică de la extremităţile jugului care nu permite
ieşirea animalului din jug
Raf = platbandă din fier cu care tălpuiau roţile căruţelor
pentru
a rezista roata la poveri
Râgâi = zgomot produs de eliminarea unor gaze din stomac prin
gură
Rărunţi = rinichi
Ratotă = omletă din ouă
Rond = strat de flori sau de zarzavaturi, ridicat deasupra
nivelului
din jur

291
Rumpe =rupe

S
Sor = şoric de porc
Sâmbrie = retribuţia slujilor angajate
Snopi = mănunţi de cereale păioase legate împreună
Smalţ = Glazură, email pe vase de gospodărie
Smidă = desiş de arbuşti diferite specii şi de spini
Slobod = liber
Smintit = lucru greşit sau om fără minte
Straiţă = traistă
Sfădi = a se certa
Sforţa = a se opinti să facă ceva
Scamă = fir de aţă destrămat dintr-o bucată de pânză
Sudi = a înjura
Sudalmă = înjurată
Soatior = coş din papură
Sur = cenuşiu, bate-n gri
Strujac = saltea umplută cu paie
Sopon = săpun
Scoacă = brânză făcută din lapte prins - smântânit
Sucitoare =su neted din lemn cu care se întinde aluatul
pentru
plăcinte şi pentru pătură de tăiţei
Socală = unealtă de lucru cu care se face papiote
pentru suveică
Stupuş = dop de plută
Scrijeauă de pită = felie de pâine
Sălăriţă = solniţă
Sămătişe = lapte prins smântânit
Scântit = luxat

Saţău = când se simte sătul după o mâncare mai grea

S
Şuştar = vas din lemn sau metal cu o toartă şi cu gură
largă în
care se mulg vacile şi oile
Ştrimfli = ciorapi
Şohan = niciodată
Şpaiţ = cămară de alimente
Şoroflu = şurub

292
Şitău = presă de ulei
Şagă = glumă
Şogoreană = cumnată
Ştergură = prosop
Şotout = stivă de lemne

T
Tolcer = pâlnie
Tămădi = vindeca
Tindă = prima încăpere la casa ţărănească
Tânjeauă = proţap folosit pentru jug la arat şi grăpat
Tină = noroi
Tătarcă = sorg
Tisau = curea lată în care se ţine bani, cuţit, briceag
Tărcat = împestriţat
Tălmaciu = traducător, traslator
Talger = farfurie de ceramică (blid)
Tuluc = viţel de 2-3 ani
Tăcăneauă = albie scobită într-un lemn mai gros pentru
aluat
Târş = mătură din uiele de mesteacăn
Tenchi = porumb
Tumna = tocmai
Târnaţ = coridor îngust a casei de la ţară
Tepsie = tavă pentru aragaz sau alte întrebuinţări
Tătă = toată
Ţintă = cerneală
Tomocoi = larve de cărăbuş (deliciul găinilor)
Tomni = a repara, a îndrepta ceva
Topoşit - bătătorit cu picioarele (varza în butoi)

T
Ţucur = zahăr
Ţângălău = clopoţel
Ţânţele = paiete
Ţâţână = balama
Ţug - curent de aier
Ţuraleisa = obicei străvechi de bobotează
Ţâţă = mamelă

293
Ţumburuş =proeminentă mică şi rotundă la extremitatea unui
obiect
Ţol = ţesătură de lână vărgată (alb şi negru) folosită pt.
acoperit

U
Ulicău = hoinăreşte pe străzi, pe uliţă
Uliţă = stradă
Uruială = cereale măcinate grosier pentru hrana animalelor
Urzi = a învârti firele pe urzoi în vederea ţesutului
pânzei
Uşori = cei 2 stâlpi verticali de care se prind canaturile
unei uşi,
respective balamalele
Ulceaua = cănită (ceaşcă)
Uol = ulcior din ceramică
Ultoi = a face altoi la pomi
Udori = secreţie oculară la cei care au conjuctivită

V
Verin = venin
Vică = unitate de măsură pentru cereale
Vorovi = vorbi
Vârstă = dungă în pânza ţesută
Vânturoi = vânt stârnit din senin (minitornadă)
Vrajniţă = poartă din nuiele împletite la intrarea în grădină
Valău = jghiab lung din lemn pentru adăpatul vitelor sau
mai scurt
pentru dat mâncarea la porci
Vaioagă = chirpici, cărămidă nearsă pentru construcţii
Vuji = a se potrivi unul cu altul
Vână = venă

Z
Zadie = şorţ - partea din faţă a costumului popular ale
femeilor
Zamă = supă de...
Zbici = bici pentru animale
Zbardă = secure pentru dulgher cu tăiuş lung
Zmiceauă = vergea subţire de lemn verde, folosită la copii răi
Zăvoi = pădure de plopi şi sălcii lângă o apă curgătoare
Zgârci = cartilaje
Zălog = paznicul de câmp lua un obiect de la copilul pe
care 1-a
prins cu vitele în păşunatul altui proprietar

294
1
4
.
G
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
h
A DOCUMENTELOR ISTORICE DE INFORMARE .
B
1. ION COJA-„Transilvania InviincibileArgumentum" - L
Editura Atheneum Bucureşti, 1990. A
J
2. I. WINCLER - Descoperiri de monede antice în O
Transilvania S.N.C. II. pagina 401, Bucureşti 1958. V
3. I. O. BERINDEI şi Gr. P. POP - Opere pag. 69-70 despre I
Voivod Menumorut. C
I
4. ISTORIA ROMÂNIEI seria C. „Transilvania" voi. I. - Editura ,
Academiei Bucureşti pag. 110-357. S
5. TEREZA MOZES - Zona Etnografică Crişul Repede, t
Editura Sport-Turism Bucureşti 1948 pagina 12. .
6. L1VIU BORCEA + IOAN SZALÂRD, Opere, pagina 101. S
Z
7. ISTORIA ROMÂNIEI - Manual Şcolar cls. a VlII-a, 1982, Ä
pag. 129 N
T
Ö
8. BUNYITAY V1NCZE - Cronici în Limba Maghiară
despre Grofii Tileagdului.
9. SEVER DUMITRAŞCU:

1) Aşezări Dacice din Vest şi Nord-Vestul


României, Lucrări ştiinţifice, 1968 pagina 239-
266.
2) Cetăţi Dacice în partea de Vest a Munţilor
Apuseni, Crisia II, Oradea, 1972 pagina 121-148.
3) Descoperiri Arheologice în judeţul Bihor,
Centenar al Muzeului Ţării
Crişurilor Oradea 1972, p. 197-209.
10. D. IGNAT - Găsirea a 53 monede-drahma în vatra
Comunei Tileagd, Crisia III. Oradea - 1973.
11. BOROVSZKI SAMU şi RÂKOSI JENO - Enciclopedie despre
oraşul Oradea şi Bihor.
12. TEODOR NEŞ + STELIAN VASILESCU - A 2-a carte despre
oamenii din Bihor.
13. IOAN SZALARDI - Cronicar Bihorean, despre Răscoala de
la Băbolna 1659.

295
şi IOAN CHIVARI - Monografia judeţul Bihor, 1979 pag. 47-
48.
15. FLORIAN DUDAŞ - Manuscrise Româneşti Medievale,
Crisia 1986, pag. 11-30
16. CĂLĂTORI STRĂINI DESPRE TRANSILVANIA, voi. 6
Bucureşti 1976, pag. 662-668.
17. ALFÖLDI - Cronicar maghiar Dacii şi Românii în
Transilvania 1940.
18. ANDREI DUNAY- Transilvania and the Hungaria -
Rumänien Probi. Florida 1975.
19. MIHAI FĂTU - Biserica Românească din Nord-Vestul ţării
sub ocupaţia Hortistă în 1940-1945, Bucureşti 1985.
20. C. C. GIURĂU - Elemente Daco-Române în spaţiul
Carpato-Danubian Secolele III-XIII, Bucureşti 1970.
21. CAPITOLIUL BISERICII ORTODOXE ORADEA - la 6
octombrie 1308, adevereşte că membrii familiei Csanâd au
împărţit între ei moşiile lor din TILEAGD, SĂBOLCIU,
MALOMSZEG, PÖSALAKA, TILECUŞ, TILECHIU, BIRTIN şi
ŞUNCUIUŞ.
22. K. NAGY SÂNDOR - Descrierea localităţilor Judeţului
Bihor, Budapesta 1919, Material aflat la Arhivele Statului
Filiala Oradea.
23. ABRAHAM ORTELIUS DIN ANVERS - Cartograf - în anii
1527-1598 a cartografiat localităţi din judeţul Bihor şi
Tileagdul.

24. C. C. GIURĂSCU - Formarea poporului Român - Craiova


1973. '
25. MEZÖTELEGD TÖRTENETE - Monografie în limba
maghiară 1996, scrisă de Sass Kaiman, Kupân Ârpâd şi
Varga Ârpâd, prelaţi ai Bisericii Reformate.

26. MIRCEA PĂCURARIU - Istoria Bisericii Ortodoxe Române -


Sibiu 1972.
27. L. GALDI - Az Erdelyi român öshaza kerdesehez (în
chestiunea Patriei străvechi a Românilor Ardeleni)
Budapesta 1942.
28. MARIN POPESCU - România în Izvoare goegrafice şi
cartografice din Antichitate -Bucureşti 1978.

29. BOGDAN PETRICEICU HAJDEU - Start şi substrat


popoarelor Balcanice Bucureşti 1892.
30. BOGDAN PLĂMĂDEALĂ - Românii din Transilvania terorizaţi
de Regimul Austro-Ungar în 1867-1918, Sibiu 1986.

296
Torsul cu
fusul

297
298
Ustensile folosite în industria
casnică

299
300
Belceu -
Leagăn

301