You are on page 1of 34

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul sa fiu extraordinar” Peter O’Toole

“M-am dus în pãdure întrucât am vrut sã trãiesc fãrã grabã, sã fac faţã numai
forţelor esenţiale ale vieţii, sã descopãr ceea ce aceasta poate sã mã înveţe, sfârşind
sã constat, la ora morţii mele, cã nu am învins-o”. Henry David Thorean (1817-
1862),

CUPRINS:

 1. Introducere. Legislaţie în Europa şi România privind apicultura ecologică


 2. Apis mellifera carpatica
 3. Mierea şi produsele apicole
 4. Conversia în apicultura ecologica. Funcţionalităţi.
 5. Medicaţie în apicultura ecologică
 6. Hrana ecologica a familiilor de albine
 7. Depozitarea produselor apicole
 8. Etichetarea produselor apicole
 9. Comercializarea
 Bibliografie
1. INTRODUCERE.
Legislaţie in Europa si România privind agricultura si apicultura ecologică

Ca şi în cazul multor discipline, numele şi definiţia conferite ecologiei, spun mult


pentru cei chemaţi sã îi cunoascã continentul şi sã-i pãtrundã semnificaţiile.
Studiind echilibrele naturale, ecologiştii au prevãzut degradarea lor treptatã; dupã
câteva decenii, dezvoltarea societãţilor industriale a modificat profund mediul
planetar. Apariţia şi amplificarea poluãrilor, dispariţia unor specii, afirmarea
problemelor globale ş.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde.
Concluzia relevatã tot de ecologie este şi ea fundamentalã: omul nu poate sã acţioneze
la nesfârşit asupra mediului sãu fãrã a pune în discuţie ruperea absolutã a echilibrelor
ecologice esenţiale. Pe aceastã cale s-a impus o altã noţiune - problemã cheie a lumii
contemporane: protecţia mediului.
Din aceste motive ecologiei îi revine şi rolul de a combate ignoranţa ecologică,
de a-l învăţa pe om regulile după care trebuie să se desfăşoare relaţiile lui cu natura vie
şi nevia de a-l orienta spre cunoaşterea factorilor de care depinde refacerea resurselor
naturale.
Ca disciplină ştiinţifică, Ecologia agricolă a fost întemeiată de italianul Girolamo
Azzi, care în 1920 în raportul Comisiei de Cercetări prezentat la Academia Italiei,
spunea că: “această ramură a ştiinţei, ecologia care poate pretinde să aibă o existenţă
proprie în domeniul biologiei, prezintă un caracter şi scopuri pur ştiinţifice, deoarece
studiază planta ca un organism ce creşte în mediul ce-l înconjoară. Această ramură a
ştiinţei poate avea o importanţă practică mare când studiază plantele cultivate de om
pentru trebuinţele sale. În acest caz ea devine „Ecologia agricolă".
A produce agricultura biologică, este de asemenea modalitatea “de a acţiona
raţional în perspectiva de a administra ecosistemul în mod autonom şi durabil" (Tom
Harding – vicepreşedinte IFOAM - Conferinţa de la Rio de Janeiro, 1992).
Apicultura, ca ramură de producţie agricolă, a constituit încă din antichitate o
îndeletnicire apreciată de către societatea umană, iniţial pentru produsele obţinute iar
ulterior, inclusiv în prezent, pentru contribuţia pe care aceste insecte o au la creşterea
recoltelor de fructe, legume şi seminţe, prin polenizare. În prezent, România se
situează printre ţările cu o apicultură bine dezvoltată, această situaţie fiind o
consecinţă a efectivelor însemnate de familii de albine de care dispunem, a cantităţii
de miere obţinută, a diversificării producţiei apicole şi a rezultatelor activităţilor de
cercetare ştiinţifică şi de pregătire a specialiştilor

2
Ţara noastră deţine o tradiţie îndelungată în domeniul creşterii albinelor şi
realizării de produse apicole, apicultura impunându-se ca ocupaţie de sine stătătoare
încă din cele mai vechi timpuri, conform mărturiilor istorice existente în acest sens.

În prezent, în contextual globalizării, apicultura capătă noi valenţe, practicarea


acesteia vizând nu doar importanţa sa economică, ci şi importanţa ştiinţifică,
ecologică, socială etc. În România, activitatea de creştere a albinelor s-a dezvoltat în
condiţii naturale deosebit de favorabile, ce au contribuit la dezvoltarea continuă a
acestei activităţi şi, implicit, la obţinerea unor producţii apicole însemnate.

Începând din anul 2002 şi până în prezent, pentru susţinerea sectorului apicol, s-a
acordat sprijin producătorilor agricoli din acest sector pentru producţia marfă realizată
şi livrată la unităţile de procesare autorizate. Începând din anul 2008, conform art. 1
din Regulamentul Consiliului nr. 797/2004, România trebuia să stabilească, pentru o
perioadă de trei ani, un Program Naţional Apicol care să vizeze îmbunătăţirea
condiţiilor de producere şi comercializare a produselor apicole. Programul Naţional
Apicol cuprinde reglementarea măsurilor de ajutor financiar pentru acţiunile privind
lupta contra varoozei şi repopularea şeptelului apicol care sunt finanţate din Fondul
European de Garantare Agricola (FEGA) şi din bugetul naţional. Beneficiarii
Programului Naţional Apicol sunt apicultorii, persoane fizice, persoane fizice
autorizate sau juridice organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole,
cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislaţiei în vigoare.

Conform Deciziei Comisiei Europene din 17 august 2007 privind aprobarea


Programului de îmbunătăţire a producţiei şi a comercializării produselor apicole,
elaborat de România în temeiul Regulamentului Consiliului nr. 797/2004, pentru anul
2008, suma aprobată a fost de 1.985.267 €, la un curs de schimb de 3,3835 lei / €, iar
contribuţia României a fost de 6.717.150 lei, sumă aprobată prin Hotărârea Guvernului
nr. 556/2008, iar pentru anul 2009 suma aprobată este de 1.966.151 €, la un curs de
schimb de 3,3835 lei / €, iar contribuţia României este de 6.652.471 lei, sumă aprobată
prin Hotărârea Guvernului nr. 402/2009 publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, numărul 251 din data de 15 aprilie 2009.

Apicultura ecologică are ca scop obţinerea unor produse apicole pure şi de cea mai
bună calitate, fără utilizarea de substanţe chimice de sinteză. Sistemul de producţie
ecologic este reglementat la nivel european prin R(CE) nr.834/2007 al Consiliului
privind producţie ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi R(CEE) nr.889/2008
al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a R(CE) 834/2007.

Apicultura ecologica este un sector dinamic in România. Astfel primii


producători certificaţi ecologic in apicultură se înregistrează in anul 2000. Numărul
operatorilor din acest sector a crescut in fiecare an, astfel ca in anul 2008 s-au
înregistrat la MAPDR 584 de operatori ceea ce reprezintă un procent de 13% din

3
totalul operatorilor înregistraţi in sistemul de agricultura ecologică. In anul 2009
numărul estimat de operatori in apicultura ecologică va creste la 620.(tab. nr.1).

Structura exploataţiilor din apicultura ecologica cuprinde atât apicultori individuali,


cât si un număr semnificativ de forme asociative

Tab. nr.1 Evoluţia numărului de operatori în sectorul de apicultura ecologică

SPECIFICARE ANII
2006 2007 2008 2009 (estimat)
Nr. total de operatori înregistraţi in agricultura ecologica 3409 3834 4191 3092
Din care: operatori din apicultura 350 717 584 620
Pondere nr. operatori din apicultori din total operatori (%) 10 % 18 % 13% 20%

Sursa:Înregistrare operatori la MAPDR

Tab.2 Evoluţia numărului de familii de albine certificate în agricultura ecologică

SPECIFICARE ANII
2006 2007 2008 2009 (estimat)
Nr. total de familii 37260 62.937 66079 68500
Pondere nr. familii de albine (%) - 1,68 1,77 1,83
Pondere nr. familii de albine (%) - 1,68 1,04 1,03

Sursa: Înregistrare operatori la MAPDR

HG 917/2001 - SECTIUNEA 1
Principii generale
Art.21
(2) Calificarea produselor apicole ca fiind obtinute dupa metodele de productie
ecologica este strâns legata de tratamentele aplicate stupilor cât si de calitatea
mediului înconjurator. Aceasta calificare a produsului ca produs ecologic depinde în
egala masura de conditiile de extractie, de prelucrare si depozitare a produselor
apicole.
(3) În cazurile în care un operator administreaza mai multe unitati apicole aflate în
aceeasi zona, toate unitatile trebuie sa respecte cerintele din prezentele norme
metodologice Prin derogare de la acest principiu, un operator poate exploata unitati
care nu respecta dispozitiile prezentelor norme metodologice cu conditia sa fie
îndeplinite toate cerintele, cu exceptia celor stabilite in art.24 alin.(2) privind
amplasarea stupilor. În aceasta situatie însa produsul nu se comercializeaza ca
produs ecologic.
Perioada de conversie - Art.22
(1) Produsele apicole se vând cu referire la modul de producte ecologica, daca se
respecta regulile de productie stabilite în art. 4 si 5 din ordonanta de urgenta si în

4
prezentele norme metodologice, pe o durata de maxim un an. Pe durata perioadei de
conversie, ceara se înlocuieste conform prevederilor stabilite in art.28 alin

SECTIUNEA a 4-a
Amplasarea stupilor
Art. 24 (1) Organismele de inspectie si certificare pot sa delimiteze regiuni sau zone
în care activitatile apicole care respecta prezentele Norme metodologice nu sunt
practicabile
(2) Amplasarea stupinelor trebuie:
a) sa garanteze ca albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secretii
dulci, de polen, precum si acces la apa;
b) sa garanteze ca, pe o raza de 3 km de jur împrejurul amplasamentului stupilor,
sursele de polen si nectar sunt constituite, esential, din culturi obtinute prin metode
ecologice si /sau din flora spontana, conform prevederilor art. 4 si 5 din ordonanta de
urgenta si din prezenta anexa, sau de la culturi care nu respecta prezentele norme
metodologice, dar sunt supuse la tratamente care au incidente scazute asupra
mediului.
c) sa mentina o distanta suficienta fata de toate sursele de productie neagricole care
pot produce poluare. Organismele de inspectie si certificare pot stabili masuri
suplimentare pentru asigurarea acestei cerinte.
SECTIUNEA a 7-a. Practicile de management apicol si identificarea acestora
Art. 27
(1) Se interzice distrugerea albinelor din faguri ca metoda asociata de recoltare a
produselor apicole.
(2) Mutilarea albinelor ca, de pilda, retezarea aripilor matcilor este interzisa.
(3) Se permite înlocuirea matcilor prin uciderea matcii vechi.
(4) Distrugerea puietului mascul nu este permisa decât pentru a limita infectia cu
Varroa jacobsoni.
(5) Este interzisa utilizarea de repulsivi chimici de sinteza în timpul operatiunilor de
extractie a mierii.
(6) Zona în care sunt amplasati stupii se înregistreaza odata cu identificarea stupilor.
Organismele de inspectie si certificare trebuie informate de orice deplasare a lor,
într-un termen stabilit de comun acord.

5
(7) În scopul garantarii operatiunilor se acorda o atentie deosebita extractiei,
prelucrarii si depozitarii produselor apicole. Vor fi înregistrate toate masurile luate
pentru conformitatea cu prezentele Norme metodologice.
(8) Eliminarea straturilor superioare de ceara si operatiunile de extractie a mierii se
consemneaza în registrul fiecarui stup.

2. Apis mellifera carpatica – albina

În alegerea rasei de albine trebuie să se ţină seama de adaptabilitatea la


condiţiile de mediu, vitalitate şi rezistenţă la boli. Rasele europene de Apis mellifera şi
ecotipurile sale sunt preferate în apicultura ecologică. Obţinerea de noi unităţi
ecologice apicole se face fie prin roire artificială, fie prin cumpărarea de roiuri sau
familii de albine ce provin de la unităţi certificate ecologic.

Genul Apis cuprinde 4 specii de albine şi anume: albina indiană (Apis cerana
F.), albina indiană uriaşă (Apis dorsata F.), albina pitică galbenă (Apis florea F.) şi
albina meliferă (Apis mellifica L.). Dintre aceste specii, cea mai mare răspândire pe
glob o reprezintă albina meliferă. Celelalte specii având o răspândire relativ limitată,
nu prezintă importanţă economică, unele dintre ele fiind pe cale de dispariţie.
Apis mellifera este specia cea mai răspândită şi importantă pe toate cele 5 continente.
Apis mellifera cuprinde rasa neagră şi rasa galbenă. Construieşte mulţi faguri în care
înmagazinează cantităţi de miere, fiind foarte răspândită în zone cu condiţii
pedoclimatice foarte diferite.
- Apis mellifera carpatica foarte răspîndită în Romania, Rusia, Ucraina,
Belorusia, Bulgaria, Germania, Grecia, Moldova etc, sânt adaptate la condiţiile
climaterice din zonele de câmpie şes, munte etc. Se situează în privinţa lungimii
trompei (6,5 mm), a corpului, a aripilor etc, între albina galbenă italiană şi cea
carniolă. Culoarea chitinei este brună, acoperită cu perişori gri-deschis, cu o uşoară
nuanţă galbenă în unele zone.
- Apis mellifera remipes (caucaziană galbenă de şes - Armenia, Iran şi
Anatolia),;
- Apis mellifera ligustica Spin (italiană – Italia, America)

6
Caracteristicile tipice ale Apis mellifera carpatica sunt:

• rezistenţă deosebită la gerurile iernii;


• tendinţă redusă la roit;
• tendinţă sporită de apărare împotriva intruşilor (ex. viespi);
• volum mare de polen colectat;
• speranţă mare de viaţă a albinelor, inclusiv a reginei;
• capacitate a de a zbura pe distanţe mari.

De felul ei, Apis mellifera mellifera este foarte vioaie, dar are şi un caracter paşnic,
care permite accesul la stup fără mască de protecţie. Evident, dacă se evită mişcările
bruşte, nu se bruschează ramele cu faguri şi nu se suflă spre ele. Dacă se respectă
aceste reguli, lucrul cu această albină este chiar plăcut.

3.MIEREA ŞI PRODUSEL APICOLE

Mierea - este rezultatul unei munci uriaşe a stupului, care transformă zaharurile
găsite pe florile şi pe frunzele plantelor într-o pastă semilichidă, cu o compoziţie
chimică extrem de complexă. O linguriţă de miere conţine peste 400 de substanţe
organice, care nu ar putea fi reproduse cu aparatura sofisticată a secolului XXI. Pe

7
lângă apa biologică şi zaharuri (fructoza, glucoza, maltoza, zaharoza), mierea mai
conţine o serie de vitamine, de minerale, de săruri, de enzime care-i dau o valoare
terapeutică uriaşă. Pe drept cuvânt, putem spune că mierea este alimentul vieţii.

Mierea este principalul produs al apiculturii, apreciat atât pentru însuşirile sale
nutritive, cât şi pentru efectele sale terapeutice. S-a constatat că mierea de albine este
unul din produsele cele mai complexe din punct de vedere biologic, în compoziţia
căreia s-au descoperit substanţe foarte importante pentru organismul uman.

Mierea ecologică este în primul rând o miere obţinută într-o zonă nepoluată,
certificată ecologic. Albinele zboară doar pe 3 - 5 km în jurul stupului, astfel că
certificatorul verifică acea zonă: să nu existe surse de poluare industrială, să nu se
cultive nimic pe acea suprafaţă care să necesite stropirea cu pesticide / insecticide,
sursele de apă să nu fie poluate. In general, trebuie să fie o zonă virgină din punct de
vedere al culturilor intense. Apicultorul nu are voie să deplaseze stupii din acea zonă,
iar organismul certificator verifică acest lucru prin controale inopinate, când verifică şi
tratamentele aplicate albinelor, prelevând mostre din ceară şi din miere, care se trimit
la laboratoare independente pentru a se depista orice urmă de antibiotice.

Producţiile de miere si de produse apicole din apicultura ecologică cunosc


realizări semnificative. Astfel dacă în anul 2000, România producea 6 tone de miere
de albine certificata ecologic, in anul 2008 producţia de miere ecologică a crescut la
1280 tone, iar pentru anul 2009 estimam o producţie de miere ecologică si produse
apicole de peste 1400 tone.(tab. nr.3).
Tab.3 Evoluţia producţiilor de miere certificată în agricultura ecologică

SPECIFICARE U.M ANII


2006 2007 2008 2009(estimat)
Cantitate totală de miere ecologică dc:to 1242 1950 2650,1 2800
-export
756 938 1280 1400
Pondere export miere din total cantitate miere % 60 % 48 % 48 % 50 %
Pondere export miere din total export produse% 0,012 0,009 0,009 0,010
ecologice

Sursa: Înregistrare operatori la MAPDR

8
Mierea este cel mai rapid şi puternic energizant natural cunoscut. Substanţele pe
care le conţine sunt extrem de uşor de asimilat de către organism, care primeşte prin
miere nu doar caloriile de care are nevoie, ci şi mineralele, vitaminele şi enzimele.

Mierea este un puternic stimulent al digestiei şi al metabolismului, favorizează


tranzitul intestinal, ajutând la eliminarea promptă a toxinelor din organism şi este
utilizată ca un antidot împotriva constipaţiei.

Mierea este utilă în menţinerea echilibrului endocrin, ajutând la reglarea activităţii


principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Mierea potoleşte tusea sâcâitoare şi durerile artritice, combate insomnia, are


proprietăţi antiseptice şi cicatrizante. Aceasta hrăneşte muşchiul cardiac cu zaharurile
direct asimilabile pe care le conţine – glucoza şi fructoza. Mai ales după 40 de ani,
miocardul are nevoie de hrană suplimentară. De multe ori, atunci când simţim că ne
înţeapă inima, ne liniştim dacă luăm o linguriţă, două de miere într-un pahar cu apă.
Bolnavii de hepatită pot folosi mierea ca aliment şi medicament, deopotrivă. Medicii
sunt de acord că orice dietă în cazul hepatitelor este bine să conţină neapărat
aminoacizi esenţiali, glucide şi vitamine. O asociere între miere ca suport glucidic,
polen şi lăptişor de matcă ne poate asigura o convalescenţă fără probleme şi o nutriţie
deosebită a celulei hepatice – una dintre foarte puţinele celule din organismul nostru
care se pot reface.

Care este diferenţa între mierea convenţională şi cea ecologică?

Mierea ecologică nu suferă nici un proces de omogenizare (de amestecare a


mierii de la diverşi apicultori), menţinându-se astfel intacte calităţile mierii dintr-o
anumită stupină. Din acest motiv, mierea polifloră dintr-o zonă poate fi foarte diferită
de mierea polifloră dintr-o altă zonă.

Privitor la sortimentul de miere în apicultura ecologica cele mai răspândite sunt


mierea de salcâm, de zmeura şi de tei. Mierea şi produsele apicole certificate ecologic

9
sunt comercializate, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. Mierea şi produsele
apicole sunt prezente, atât pe pieţele europene (Franţa, Germania, Ungaria) cât şi în
ţări terţe (Japonia).

Calificarea produselor apicole ca fiind obţinute după metode de producţie


organica este strâns legata de tratamentele aplicate stupilor si de calitatea mediului în
care se realizează activitatea apicola. Apicultura organica se desfăşoară sub
supravegherea organismelor de certificare si inspecţie. Producţia de miere organica
poate începe după o perioada de conversie de cel puţin un an, timp în care se
înlocuieşte în totalitate ceara din stupina cu ceara organica. Perioada de conversie se
încheie prin certificarea stupinei ca organica. În producţia de miere organica culesul
trebuie sa se facă numai de pe culturile ecologice sau flora spontana, nepoluate, unde
nu se folosesc tratamente chimice sau plante modificate genetic.
Principalele tipuri de miere:
Pe lângă efectele generale ale mierii, exista si proprietăţi particulare ale acesteia, in
funcţie de provenienţa sa:
 mierea de mana - este obţinuta de pe frunzele de fag, de frasin si de stejar. Are
proprietati laxative mult mai puternice decât celelalte tipuri de miere, are efect
antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizează eliminarea toxinelor din corp.
 mierea de tei - este recunoscuta drept calmant psihic, somnifer, anafrodiziac.
 mierea de floarea-soarelui - are proprietăţi tonice psihice si tonice generale,
este afrodiziaca, stimulează imunitatea.
 mierea de salcâm - se păstrează lichida in mod natural, fiind foarte bogata in
fructoza. Are, proprietăţi calmante psihice. Mai este recomandata drept calmant
gastric, stimulent pentru activitatea cardiaca.
 mierea de brad si de alte conifere - este foarte rara, randamentul de culegere al
albinelor fiind mic. Are proprietăţi excepţionale asupra plămânilor si sistemului
respirator, beneficiind de proprietati antiinfecţioase, expectorante, antitusive si, atunci
când este consumata cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.

10
 mierea de zmeura - face parte dintre aşa-numitele soiuri de pădure. Are o
culoare albicioasa, specifica, după care poate fi recunoscuta. Reglează activitatea
ovarelor, este reîntineritoare, previne apariţia unor afecţiuni ca osteoporoza,
sclerodermia.
 mierea de menta - este culeasa de albine din culturile de menta întinse pe zeci
de hectare. Se foloseşte ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic,
antispastic. Uşurează digestia, combate balonarea.
 mierea de trifoi - este obţinuta de albine, atunci când sunt ţinute in pastorala, in
preajma lanurilor cultivate cu soiurile furajere ale speciei Trifolium repens. Are o
acţiune diuretica foarte buna, ajutând la eliminarea apei in exces din ţesuturi si, de
asemenea, are o acţiune estrogena, adică ajuta la fixarea calciului in oase, iar la femei
favorizează accentuarea caracterelor feminine si are efect întineritor puternic.
 mierea de mac - are un efect somnifer, antispastic si anafrodiziac (reduce
excitabilitatea sexuala) puternic. Are adesea o nuanţa mai închisa, din cauza ca are in
compoziţie si mici granule de polen de mac, care este negru la culoare.

 mierea poliflora - proprietăţile sale diferă foarte mult in funcţie de regiunea din
care este recoltata. De exemplu, mierea de la câmpie are o acţiune antiseptica si
sedativa mai puternica, spre deosebire de mierea poliflora din regiunile muntoase
înalte, la care efectul antiinfecţios se adresează in special aparatului respirator, iar
efectul sedativ este înlocuit cu unul tonic nervos. In general, mierea poliflora este
considerata cel mai complex tip de miere ca acţiune terapeutica, ea înglobând
nectarul de la câteva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si
împrumutând ceva din proprietăţile terapeutice ale fiecăreia dintre ele.

Apicultorii pot obţine alături de miere (produsul principal) şi alte subproduse cum ar
fi: polenul, păstura, propolisul, ceara, veninul şi lăptişorul de matcă.

Ceara de albine conţine substanţe cu efect bacteriostatic şi bactericid şi se


întrebuinţează în numeroase ramuri ale industriei, în cercetări ştiinţifice, precum şi
pentru prepararea fagurilor artificiali. Se recomandă mestecarea acesteia precum guma
de mestecat în cazul răcelilor, infecţiilor cavităţii bucale, gât.

Veninul de albine este un amestec complex compus din proteine, săruri minerale,
enzime, hormoni, uleiuri eterice şi alte substanţe volatile.Printre afecţiunile în care
veninul de albine a dat bune rezultate amintim: bolile reumatice, artritele infecţioase,
spondiloza, diferite boli ale sistemului nervos periferic, anumite afecţiuni chirurgicale,
infiltraţii inflamatorii, afecţiuni vasculare, afecţiuni oculare etc. Folosirea veninului de
albine este contraindicată în majoritatea bolilor infecţioase (tuberculoză, hepatită,
leucemie; precum şi în bolile de ficat, rinichi, pancreas, în şoc anafilactic etc.).

11
Lăptişorul de matcă este un produs bogat în aminoacizi, vitamine, hormoni, diferiţi
factori de creştere etc. Sunt încă numeroşi componenţi ai lăptişorului de matcă care nu
au putut fi identificaţi cu precizie.

Propolisul este bogat în răşini vegetale, uleiuri eterice, substanţe ceroase care, în
ansamblu, îi imprimă printre altele şi proprietăţi antibiotice. Are o largă aplicare în
terapeutica medicală şi în special în bolile de piele, în boli chirurgicale etc. Se poate
folosi sub formă de extract alcoolic sau sub formă de unguente. Propolisul are şi efecte
anestezice. Este de 3,5 ori mai puternic decât cocaina şi de 5,2 ori decât novocaina ca
efect de calmare a durerilor.

Polenul este bogat în vitamine, proteine, lipide, glucide, săruri minerale. În mod
special proteinele şi vitaminele se găsesc din abundenţă. Dintre vitamine menţionăm
vitaminele C, B1, B2, B6, PP, D, acid folic etc.

4. CONVERSIA IN APIULTURA ECOLOGICĂ

Reguli şi principii în apicultura ecologică

Apicultura ecologică are ca scop obţinerea unor produse apicole pure şi de cea mai
bună calitate, fără utilizarea de substanţe chimice de sinteză.

Mierea ecologică se obţine în conformitate cu regulile şi principiile din apicultură


ecologică stabilite de legislaţia comunitară şi naţională din domeniu. Modul de
aplicare al acestor norme de către apicultor, este verificată de către un organism de
inspecţie şi certificare pe întreaga filieră de obţinere a mierii.

12
Perioada de conversie de la apicultura convenţională la cea bio este de un an. În
acest interval, mierea, ceara, propolisul şi celelalte produse apicole obţinute nu pot fi
vândute ca ecologice, deşi regulile de producţie ecologice trebuie respectate cu
sfinţenie. Atunci când albinele din stupinele ecologice se îmbolnăvesc, ele trebuie
tratate imediat. Însă numai cu produse fitoterapeutice şi homeopatice. Antibioticele şi
alte tratamente medicamentoase se pot folosi numai când “leacurile naturiste” se
dovedesc ineficiente, numai sub control veterinar şi cu avizul organismului de
certificare. Coloniile “contaminate” cu antibiotice trebuie izolate şi, după vindecare,
supuse perioadei de conversie de un an

Amplasarea stupinelor trebuie:

- să garanteze că albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secreţii


dulci, de polen, precum şi de acces la apă;
- să garanteze că pe o rază de 3 km în jurul amplasamentului stupilor sursele de polen
şi nectar sunt constituite, esenţial, din culturi obţinute prin metode ecologice şi/sau din
flora spontană, sau din culturi neecologice care sunt tratate doar prin metode cu impact
scăzut asupra mediului;
- să menţină o distanţă suficientă faţă surse ce pot conduce la contaminarea produselor
apicole sau la afectarea stării de sănătate a albinelor

- amplasarea stupinelor: organismele de inspecţie şi certificare pot să delimiteze


regiunile sau zonele în care nu se poate practica apicultura ecologică. Apicultorul va
furniza organismelor de inspecţie şi certificare o hartă la o scară corespunzătoare
privind amplasarea stupilor. În cazul în care aceste arii nu sunt identificate, apicultorul
este obligat să furnizeze organismelor de inspecţie şi certificare documentele şi
justificările necesare, incluzând şi analizele care, să demonstreze că ariile accesibile
coloniilor sale îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia din acest domeniu.

În alegerea unei vetre bune de stupină trebuie de ţinut cont de 2 factori: floră şi
microclimatul. Resursele melifere, ce se află pe o rază de 1000-1500m, au o mare
importanţă căci ele sânt folosite pe timp mai puţin favorabil, în timp ce cele mai
îndepărtate sânt vizitate numai pe timp foarte bun.

În ce constă microclimatul, se vor evita locuri unde vânturile bat puternic mai ales
dinspre nord, periculos pentru iernarea familiilor de albine. Să nu fie în aceeaşi rază de
zbor şi alte stupine, locul să nu fie umed, mlăştinos (boli micotice), umbrit în zilele cu
arşiţă, să nu se afle în apropierea întreprinderilor, să nu fie lipsit de apă.
Se recomandă un gard de protecţie pentru a evita accesul de animale la stupină.
Aşezarea stupilor în prisacă trebuie făcută pentru a înlătura rătăcirea albinelor, dar mai
ales a mătcii ieşite la zborul de împerechere. Stupii se aşează pe postamente la o

13
înălţime de 30 - 50 cm de la sol, pentru ai feri de umiditate, curenţi reci iarna,
temperatura solului vara, de atacul şoarecilor.

Dezinfecţia propriu zisă

 Stupii se supun unei dezinfecţii riguroase conform indicaţiilor;


 Halatele, şorţurile şi bonetele se vor dezinfecta prin fierbere într-o soluţie de
sodă de rufe 5% timp de 30 de minute;
 Mănuşile se supun vaporilor cu formol;
 Fagurii fără puiet mort, proveniţi de la stupii infectaţi se dezinfectează în
camere ermetizate cu vapori de formol, acid acetic glacial sau prin sulfurizare
(fagurii stropindu-se cu apă înainte de afumare fiind apoi spălaţi şi uscaţi
înaintea introducerii în stupi);
 Fagurii cu puiet mort se elimina şi se topesc, ramele goale de faguri urmând a fi
curăţate şi dezinfectate;
 Mâinile se vor dezinfecta prin spălare cu apă şi săpun.

Caracteristicile stupilor şi ale materialelor folosite în apicultura ecologică

Stupii se construiesc din cherestea de conifere, de tei, de plop sau din materiale
care nu prezintă risc de contaminare a mediului sau a produselor apicole şi vor fi
protejaţi la exterior cu vopsea ecologică (pe baza de apă) cu uleiuri vegetale (din in,
cânepă, floarea soarelui, rapiţa etc.), cu ceară şi propolis, acestea din urmă putând fi
folosite şi pentru interiorul stupului. Stupii si inventarul pentru producţia de miere
trebuie fabricata din materiale naturale care nu prezintă risc pentru contaminare
mediului înconjurător sau produselor apicole. In stup trebuie folosite numai produse
naturale ca propolis, ceara si uleiuri vegetale. In apicultura ecologica se practica numai
înmulţirea naturala a familiilor de albine sau achiziţionarea de familii de albine de la
gospodarii ecologice.

Stupul - este cel mai important utilaj apicol cu rol de adăpost pentru familia de albine,
de depozit al rezervelor de hrană, recoltă precum şi pentru transport. Stupul trebuie să
se caracterizeze prin simplitate în construcţie pentru a fi uşor mânuit şi transportat.
Acesta va avea o capacitate necesară dezvoltării familiei de albine în perioadele de
vârf din lunile mai-iunie, pentru depozitarea rezervelor de hrană - miere şi păstură - şi
pentru depozitarea recoltei. Principalele părţi componente sunt fundul, corpul,
capacul, diafragmele şi ramele.
În producţia de stupi să va păstra constantă lungimea ramei 435 mm pentru toate
tipurile de stupi. Ramele pentru cuib au înălţimea de 300 mm sau de 230 mm iar
ramele pentru recoltă au înălţimea de 162 mm.

14
Se întâlnesc 2 tipuri de stupi - orizontali şi verticali.

• stupul orizontal - este un adăpost pentru albine format dintr-o încăpere


paralellipipedică în care ramele sânt aşezate pe un singur rând. Părţile
componente ale stupului sunt - corpul stupului, rama, podişorul, capacul, baza
de fixare şi echipamentul stupului. La acest tip de stup cuibul se formează
central pe mai multe rame. Lateral în stânga şi în dreapta cuibului sânt aşezate
ramele pentru depozitata rezervelor de hrană. Capacitatea stupului este de 20
rame cu dimensiuni de 435 X 300 mm model Dadant.
• stupii verticali - au ramele suprapuse pe 2 sau mai multe rânduri, în interiorul
aceleaşi cutii sau în corpuri etajate, pot avea deschiderea deasupra sau lateral iar
ramele din interior pot fi aşezate în pat rece sau cald. Ramele aşezate în pat rece
sînt perpendiculare cu peretele urdinişului, iar ramele aşezate în pat cald sunt
paralele cu urdinişul. Se cunosc următoarele tipuri de stupi verticali: stup
multietajat cu 3 - 4 corpuri, stup vertical cu 10 - 12 rame Dadant şi cu magazine

Vopsirea şi chituirea stupilor este o operaţie absolut necesară ce se repetă la 4-5 ani,
culorile percepute de albine fiind albul, galbenul, albastrul şi verdele-albăstrui.
Operaţia de chituire şi vopsire se va face numai când temperatura exterioară depăşeşte
+17 grade Celsius şi cu cât temperatura este mai ridicată cu atât este mai reuşită.

Pe timp noros sau atunci când plouă operaţia se opreşte, sau se continuă sub adăpost.
După ce chitul s-a uscat bine, se freacă cu glaspapir, după care se dă un uşor grund.
Vopsitul se face de două ori, lăsând de fiecare dată să treacă timp pentru uscarea
primei vopsele (altfel vopseaua se va coji, iar mai târziu va cădea). Când uscarea se
face la soare şi nu în interior, vopseaua va fi mai durabilă.

Parafinarea stupilor este o operaţie foarte economică dar, prin aceasta stupii pierd din
permeabilitate, ceea ce este în detrimentul unei bune iernări.

Utilaje pentru lucrări în stupină

15
Rolul utilajului apicol este de a uşura munca apicultorului şi ai da posibilitate să
execute îngrijirea familiilor de albine în conformitate cu normele tehnice de deservire.
In acest scop sunt folosite: dalta apicolă, afumătorul apicol, pintenul apicol, peria,
scărarul, scaunul apicol, lădiţa pentru transportat rame, roiniţa, căruciorul apicol,
gratiile de urdiniş, hrănitorul, cuştile pentru mătci, adăpătorul, cântarul de control,
dulapul pentru păstrarea fagurilor si altele.
Unelte şi utilaje pentru recoltarea şi extracţia mierii:
-Furculiţa - serveşte la deschiderea fagurilor, cuţitul de descăpăcit, sită (filtru) de
strecurat mierea, extractorul de miere, centrifuga pentru extracţia mierii din
descăpăceală, ţeava de descăpăcit, masa de descăpăcit, vase pentru miere.
Unelte şi dispozitive pentru obţinerea, extracţia şi condiţionarea cerii: rama clăditoare,
topitorul de ceară cu abur, topitorul solar, presă pentru ceară.
Unelte şi materiale pentru creşterea mătcilor:
-rame port-botci (ramele de creştere), izolatoare, rame de eclozionare, pe care sunt
ţinute cuştile pentru eclozionare de tip Zander, Titov, lărgitorul de celule, şablon
(modelator de botci), şipca de creştere (leaţ), dopuri de creştere, rame port-botci,
suport-botcă, coliviile pentru introducerea şi transportul mătcilor.
Echipamentul de protecţie:
- Masca, halat, mănuşi, combinezon
Laboratorul stupinei, este o cameră absolut necesară pentru stupinele mai mari. Aici se
ţin la un loc toate uneltele care se folosesc în apicultură pentru a le avea la îndemână.
Aici reparăm stupii, topim ceara, extragem mierea, păstrăm polenul etc.

Practicile de management apicol şi identificarea acestora

Distrugerea albinelor pe faguri, ca metodă de recoltare a produselor apicole, este


interzisă. Mutilarea mătcilor, ca de exemplu, tăierea aripilor, este interzisă în
apicultura ecologică. Distrugerea puietului de trântor nu este admisă decât prin
folosirea ramei speciale de creştere a trântorilor pentru combaterea varoozei
(combatere ecologică).

În perioada extracţiei mierii, utilizarea agenţilor chimici repulsivi (izgonitori ai


albinelor) este interzisă. O dată cu amplasarea unui stup întreţinut în condiţii ecologice
se face şi înregistrarea acestuia, cu indicaţiile care permit identificarea acestora.
Organismele de inspecţie şi certificare vor fi informate periodic în legătura cu
transportul stupilor în pastoral. Recoltarea fagurilor din stup, precum şi a extracţiei,
trebuie să fie înscrisă în registrul stupinei.

Caracteristicile stupilor şi ale materialelor folosite în apicultura ecologică

16
Ceara folosită la înlocuirea fagurilor (care trebuie făcută în anul de conversie), trebuie
să fie certificată ecologic. Apicultorul poate folosi ceară proprie, provenită din topirea
căpăcelelor (descăpăceala de la fagurii de extracţie a mierii) sau a fagurilor crescuţi de
albine în rama clăditoare, dar numai cu aprobarea organismului de control.

Obţinerea de noi unităţi ecologice apicole se face fie prin roire artificială, fie prin
cumpărarea de roiuri sau familii de albine ce provin de la unităţi certificate ecologic.
În cazul în care stupinele (familiile de albine) au mortalitate crescută, ca urmare a
stării de sănătate precare, refacerea acestora se poate face şi prin achiziţia de familii de
provenienţă convenţională, când nu s-au găsit spre achiziţionare familii de albine din
stupine ecologice şi numai cu aprobarea organismului de control.

Reînnoirile de populaţie se pot face prin introducerea doar a 10% din roiuri şi mătci
neconforme cu principiile de producţie ecologică din apicultură, cu condiţia ca în stupi
să fie introduşi faguri certificaţi ecologici.

-păstrarea în stupină numai a familiilor cu rezistenţă sporită la boli şi la condiţiile


de mediu;
-o selecţie permanentă efectuată în stupina proprie pentru a promova spre înmulţire
numai familiile sănătoase şi rezistente la boli;
-reînnoirea permanentă a fagurilor într-un procent de înlocuire de minim de 35% în
fiecare an;

- izolarea familiilor bolnave şi tratarea acestora separat;


-este interzisă folosirea medicamentelor de sinteză în tratamentele împotriva
diferitelor boli ale albinelor (antibiotice şi diverse medicamente care conţin
antibiotice, Varachet, Mavrirol, Baivarol, Perizin etc.);
- pentru tratarea varoozei se vor folosi numai produsele permise în agricultura
ecologică;
- pentru stimularea capacităţii de apărare a albinelor împotriva bolilor se pot utiliza
ceaiuri din diferite plante (gălbenele, mentă, cimbru, coada şoricelului, busuioc,
păpădie, suc de ceapă etc.).

Ceara folosită la înlocuirea fagurilor (care trebuie făcută în anul de conversie),


trebuie să fie certificată ecologic. Apicultorul poate folosi ceara proprie, provenită din
topirea căpăcelelor (descăpăceala de la fagurii de extracţie a mierii) sau a fagurilor
crescuţi de albine in rama clăditoare, dar numai cu aprobarea organismului de control.

Apicultura este o activitate cu o mare valoare socială şi esenţială pentru mediu,


agricultură şi silvicultură.

17
Produsele şi materialele aprobate pentru curăţare şi dezinfectare a echipamentelor,
ustensilelor, clădirilor ar fi săpun de sodiu şi potasiu, apa si aburi, lapte de var,
hipoclorit de sodiu, alcooli.

În regulamentul elveţian al agriculturii ecologice este de remarcat faptul că


ceara biologica folosita in apicultura trebuie sa vina de la o producţie biologic. Acesta
ceara nu trebuie să prezinte nici un reziduu de pesticide, care ar putea contamina
produsele apicole. Din moment ce majoritatea apicultorilor cumpăra ceară
contaminata de pe piaţă. In Elveţia s-a făcut un studiu pe o perioada de 22 de ani,
apicultori din mai multe ţări au luptat pentru a diminua rezidiurile de plumb, pesticide
din ceara, folosind circuitul închis sau ceara ecologica, pura, aceasta fiind un element
vital pentru producţia biologica a produselor apicole(fig. 6). În acest scop, în fiecare
an a fost ridicat un eşantion de ceară la succesul de a fi „ceara ecologica, pura”.

Fig. 6. Grafic privind scăderea dozelor de substanţe nonecologice in ceara folosita in stupina

Examinarea cuibului

Orice intervenţie să se facă:

 cu un scop precis,
 cât mai rapid,
 fără mişcări bruşte,
 fără a alunga cu mâna albinele ce zboară în jur,
 doar în zilele frumoase, fără vânt şi când în natură există un cules de întreţinere.

Înaintea examinării cuibului şi în timpul examinării se vor lua următoarele măsuri:

 spălarea mâinilor;
 folosirea echipamentului de protecţie;
 folosirea fumului pe deasupra ramelor numai atunci când este nevoie etc

18
Practici interzise in apicultura ecologica:
 se interzice distrugerea albinelor din faguri ca metoda asociata de recoltare a
produselor apicole
 mutilarea albinelor, ca exemplu mutilarea aripilor mătcilor
 este interzisa utilizarea de repulsivi chimici de sinteza in timpul operaţiunilor de
extracţie a mierii
 este interzisa extragerea de miere de la faguri care conţin puiet
 interzicerea categorica a folosirii oricărei doze de zahar sau substanţe dulci in
timpul culesului.

Practici in agricultura ecologica

 se permite înlocuirea mătcilor prin uciderea mătcilor vechi


 distrugerea puietului mascul nu este permisa decât a limita infecţia cu Varoa
Jacobsoni.
 orice operaţii cu jet de aer sau flacăra directa

Ceară în circuit închis.


Daca se achizitioneaza fagurii pentru cladirea ramelor, acesta ar trebui să impună:
-factura,
-certificat care atestă existenţa unui organism de control, care atesta calitatea ecologică
a cerii.
Dacă ceara este lucrata de catre apicultor, acesta trebuie să fie sigur de calitate, daca
se indoieste de calitate se va efectua o analiza de laborator, insa va fi nevoie de
certificat care atesta prelucrarea.
Refacerea şeptelului apicol prin achiziţia de mătci, roi la pachet, roi pe faguri si familii
de albine.
o apicultorul sa fie membru al unei forme asociative legal constituite, de
profil;
o familiile de albine sa fie înregistrate la Direcţia sanitara veterinara si
pentru siguranţa alimentelor judeţeana si în registrul agricol;
o sa deţină minimum 50 de familii de albine în cazul achiziţionării
mătcilor;
o sa aibă pregătire în domeniul apiculturii, confirmata prin atestat sau
certificat sau diploma, conform legislaţiei în vigoare;
o sa deţină si sa completeze un document elaborat de forma asociativa si
avizat de Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa
Alimentelor, conform legislaţiei în vigoare;
o achiziţionarea de roi la pachet, roi pe faguri si familii de albine se face
numai de la unităţile autorizate sanitar-veterinar, conform legislaţiei în
vigoare;

19
o mâtcile provenite din ferme de multiplicare sunt achiziţionate de la unităţi
acreditate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare si Reproducţie în
Zootehnie.

În cazul în care stupinele (familiile de albine) au mortalitate crescută, ca urmare a


stării de sănătate precare, refacerea acestora se poate face şi prin achiziţie de familii de
provenienţă convenţională, când nu s-au găsit spre achiziţionare familii de albine din
stupine ecologice şi numai cu aprobarea organismului de control. Reînnoirile de
populaţie se poate face prin introducerea doar a 10% din roiuri şi mătci neconforme cu
principiile de producţie ecologică din apicultură cu condiţia ca în stupi să fie introduşi
faguri certificaţi ecologici.

În perioada extracţiei mierii, utilizarea agenţilor chimici repulsivi (izgonitori ai


albinelor) este interzisă. O dată cu amplasarea unui stup întreţinut în condiţii ecologice
se face şi înregistrarea acestuia cu indicaţiile care permit identificarea acestora.

MEDICATIE APICULTURA BIOLOGICĂ

Calitatea mierii şi a produselor apicole certificate în apicultura ecologică este strâns


legată de tratamentele aplicate stupilor, de calitatea mediului, dar în egală măsură şi de
condiţiile de extracţie, de prelucrare şi de depozitare a produselor apicole.

- prevenirea bolilor si tratamentele veterinare: principiile stau la baza prevenirii


bolilor în apicultura ecologică:
- păstrarea în stupină numai a familiilor cu rezistenţă sporită la boli şi la condiţiile
de mediu;
- o selecţie permanentă efectuată în stupina proprie pentru a promova spre
înmulţire numai familiile sănătoase şi rezistente la boli;
- reînnoirea permanentă a fagurilor într-un procent de înlocuire de minim 35% în
fiecare an;
- izolarea familiilor bolnave şi tratarea acestora separat;
- este interzisă folosirea medicamentelor de sinteză în tratamentele împotriva
diferitelor boli ale albinelor (antibiotice şi diverse medicamente care conţin
antibiotice, Varachet, Mavrirol, Baivarol, Perizin etc.);
- pentru tratarea varoozei se vor folosi numai produsele permise în agricultura
ecologică;
- pentru stimularea capacităţii de apărare a albinelor împotriva bolilor se pot utiliza
ceaiuri din diferite plante (galbenele, mentă, cimbru, coada şoricelului, busuioc,
păpădie, suc de ceapă etc.).

Diagnosticarea bolilor la albine


1. Diagnosticul clinic

20
Primavara stupinele trebuie controlate pentru urmatoarele maladii: viroze, loca
europeana, loca americana, nosemoza, ascosferoza, varrooza si intoxicatii.
Fenomenul depopularii. Disparitia albinelor din stupi in cantitati mai mari decat
nivelul biologic normal, este determinata de urmatoarele:

 moartea albinelor in camp ca urmare a vizitarii unor zone in care s-au efectuat
recent tratamente fitosanitare, sau exista substante cu remanenta mare;
 acumularea in timp a substantelor toxice in organismul albinelor si pieirea
acestora in afara stupului;
 reducerea vietii albinelor infestate cu pana la 50% in functie de gradul de
parazitare;
 in cazurile grave de depopulare este suspectat virusul paraliziei acute asociat
parazitului Varroa.

Pentru a lupta cat mai eficient impotriva acestor depopulari si asocieri maladive,
trebuie sa actionam prin toate mijloacele in vederea obtinerii unor familii cat mai
puternice, avand mare grija ca fagurii din cuib sa fie bine acoperiti cu albine, luand
toate masurile de igiena apicola (mutarea fagurilor din stupii considerati infestati - in
alti stupi - este interzisa), toate resturile de albine si materialele suspecte vor fi arse,
avand grija sa luam masuri si pentru preintampinarea furtisagului la albine.
Semnele de boala:

 larve moarte necapacite sau capacite fara semne de loca sau ascosferoza,
 nimfe moarte de culoare alba-cenusie,
 albine moarte inainte de eclozionare (uneori innegrite si depilate, fara aripi),
 albine vii malformate (cu aripile insuficient dezvoltate, cu exsudat la suprafata
corpului, cu un picior sau mai multe paralizate etc.),
 fagurii cu puiet au aspect pestrit, acesta fiind diseminat in faguri, iar albinele in
general blocheaza cu nectar celulele goale nelasand o perioada de timp matca sa
oua in ele,
 familiile grav afectate se depopuleaza putand sa piara pana in toamna sau iarna,
sub influenta negativa a rigorilor vremii

Un control total, adică cu desfacerea cuibului, se poate face numai dacă


temperatura aerului în atmosferă este nu mai puţin 14 grade C la umbră. O revizie
fugitivă se admite la 12-10 grade C. Înaintea examinării cuibului şi în timpul
examinării se vor lua următoarele măsuri: pregătirea inventarului necesar, spălarea pe
mîini, folosirea echipamentului de protecţie, folosirea fumului pe deasupra ramelor
numai atunci când este nevoie etc. Desfăcînd cuibul apicultorul nu trebuie să facă
mişcări bruste, să lovească în stup, să strivească albine, să nu stea în faţă ori în calea
albinelor. Se evite furtişagul. Examinarea cuibului să se facă cu un scop precis şi cît
mai rapid.

21
Uneori verificarea activităţii se poate face doar privind activitatea albinelor de la
urdiniş sau privind porţiunea din faţa urdinişului numită oglinda stupului.

Diagnosticul de laborator se pune pe baza semnelor clinice si a examenelor de


laborator de inalta calificare (laboratoarele sanitar-veterinare raionale sau la Centru
Republican de Diagnostica Veterinara din Chisinau).
Recoltarea probelor

 Pentru diagnosticul virozelor se trimit albine vii si bucăţi de fagure cu puiet


afectat si neafectat.
 Pentru loca se trimit bucati de fagure cu puiet bolnav.
 Pentru puiet varos se trimit faguri cu puiet si larve moarte si eliminate de albine
pe fundul stupilor sau in afara acestora.
 Pentru varrooza se trimit albine recoltate vii si faguri cu puiet căpăcit, mai ales
cu celule de trântori.
 In caz de intoxicaţii se recoltează si se trimit albinele moarte recent si vii, faguri
cu puiet mort, precum si bucăţi de faguri ce conţin polen si miere recent introdusa
in faguri. In caz de intoxicaţie cronica se trimit albine, faguri cu miere capacita si
păstura.

Probele trebuie sa cuprindă cel puţin 20-30 de albine. Albinele bolnave ce se tarac pe
oglinda stupului sunt luate si omorâte prin scufundare in alcool. După ce au murit se
usucă intre 2 sugative sau 2 foi de hârtie, după care se împachetează in pachetele de
hârtie. Pe fiecare cutie se va scrie numărul familiei de la care provin albinele. Pentru
diagnosticul nosemozei, in perioada de la sfârşitul iernii se pot recolta si albine moarte
de pe fundul stupilor. In cazul bănuielii intoxicaţiei cu substanţe chimice probele vor
conţine 300-500 de albine moarte de curând. Probele se vor împacheta intr-o cutie
rezistenta la transport, iar in interior se va introduce o nota cu următoarele date:

 Denumirea stupinei
 Numele apicultorului
 Adresa exacta
 Numărul familiilor din stupina la care s-au observat semne de intoxicare,
precum si orice alte date sau amânunte legate de aceasta problema.

22
Probele de faguri cu puiet bolnav se vor recolta din porţiunile cele mai atacate, cu cele
mai multe larve bolnave. Fagurele nu trebuie sa cuprindă celule cu miere,
dimensiunile sale fiind de 10 x 10 cm, ambalat intr-o cutie de lemn, fiind bine fixat in
interior, spre a nu se mişca. Pe fundul cutiei si pe capac se fixează 2 şipculiţe de lemn
de grosimea unui creion spre a tine fagurele depărtat, spre a nu mucegai sau deteriora
Pentru prevenirea bolilor la albine se practica următoarele masuri:
 selectarea unor anumite specii si linii de albine;
 griji permanente pentru familiile de albine in funcţie de sezon prin:
 înlocuirea daca este necesar a mâtcilor de albine,
 inspectarea regulata a familiilor de albine si detectarea timpurie a bolilor
 inspecţia trântorilor,
 întreţinerea unor condiţii igienice si sanitar veterinare corespunzătoare in
gospodăriile apicole si a clădirilor auxiliare si implementarea unor activităţi
permanente de dezinfecţie
 eliminarea in timp util a materialelor contaminate si focare de infecţiei si
implementarea unor masuri finale de dezinfecţie,
 înlocuirea regulata a fagurilor de ceara,
 întreţinerea unui număr constant de faguri cu miere si polen in stup
 pregătirea pupilor pentru iernare, lăsând o cantitate suficienta de miere, care
sa asigure o viata normala familiilor de albine.

Daca se constata o boala contagioasa sau provocata de parazite, stăpânul gospodăriei


apicole trebuie sa asigure un tratament veterinar corespunzător, iar in caz de boala
contagioasa tratamentul este urmat si de o perioada de carantina a gospodăriei
apicole.

23
Medicaţia alternativă

Folbex. Este medicamentul consacrat în tratamentul acariozei. A fost folosit şi în


varrooză însă cu rezultate mediocre. Substanţa activa constă din clorbenzilat, care este
impregnat în tichete fumigene, ce se introduc în stup şi li se dă foc.

Tutunul. Folosit în special în Olanda şi China, tutunul s-a dovedit a fi deosebit de


eficient. Este folosit fie prin fumigaţie (1 ţigară pentru un corp de stup pe 10 rame), fie
prin picurarea nicotinei pe o sugativă ce se plasează pe fundul stupilor.

Acidul formic. Folosit în Germania şi Rusia, acidul formic se utilizează


primăvara după zborul de curăţire, vara şi toamna. Se pune pe fundul stupului acid
formic 98% în sticluţe a 180 ml, prin a căror gură se introduce un fitil lejer de tifon,
hârtie sau bumbac, pentru evaporarea lentă. Este eficient la temperaturi de peste 14-15
grade Celsius. În prezent sunt recomandate concentraţiile de 60% administrate sub
forma buretelui absorbant sau a vaporizatorului, respectând însă condiţiile de
temperatură şi administrare.

În România, folosirea acidului formic a fost recomandat de Hristea, iar prin OUG
34/2000 şi Normele metodologice de aplicare (conform HG 917/2001 art 26, 3, e) se
recomandă folosirea acizilor organici în controlul varozei datorită calităţii de a nu
contamina mierea şi ceara cu reziduuri neadmise, a lipsei fenomenului de rezistenţă a
parazitului şi a eficacităţii tratamentului în condiţiile unei folosiri adecvate.

Atenţie!

Trebuiesc respectate cu stricteţe regulile de manipulare, păstrare si utilizare, pentru a


preveni accidentările datorate contactului acidului cu ochii, pielea ori prin inhalare sau
înghiţire.

Amitrazul. Eficacitatea cea mai mare a acestui produs are loc în lipsa puietului, fiind
recomandat în tratamentul de toamnă, eficienţa sa depăşind-o pe cea a altor
medicamente ca: Varostan, Kelthan, Diagvar, Folbex sau acid formic.

Malation. Folosit în Grecia, necesită multă manoperă.

Perizzinul. Are ca substanţă activă un produs organo-fosforic cunoscut sub denumirea


de cumafos. Este produs de firma Bayer (Germania) în colaborare cu Pharmachim
(Bulgaria). Se administrează în hrană (în doză de 5 g granulat la litru de sirop, pentru
un tratament fiind necesare 0,8-1 l la familiile puternice şi 0,5 l la familiile slabe),
efectul durând 7-8 zile. Se recomandă 2 administrări primăvara timpuriu (2
administrări la 7-8 zile interval), 1 tratament înaintea culesului de producţie şi 1
tratament (ce constă din 3 administrări la interval de 7-8 zile) după recoltarea mierii de
la ultimul cules.

24
Sineacar – concentrat. A fost folosit în România şi a avut o înaltă selectivitate pentru
acarieni. Folosit în dozele indicate acţiona puternic asupra acestora, fără să dăuneze
totuşi albinelor, mătcilor şi puietului. Înainte de folosire, cele 500 g Sineacar -
concentrat se diluează, amestecându-se treptat şi îndelung într-un vas smălţuit, cu
4500 g făină de grâu, până se realizează o omogenizare perfectă. Se preferă amestecul
cu făină faţă de pudra de zahar întrucât făina nu este mâncată de albine, rămâne mai
mult timp în stup şi asigura un efect medicamentos îndelungat. La stupii verticali se
tratează separat fiecare corp şi magazin.

Sulful. Pentru tratarea varoozei se presară cca 1 g praf de sulf (100 mg de fiecare
fagure acoperit cu albine) pe leaţurile superioare, repetându-se de 3 ori această
administrare, la interval de 12-14 zile. Dacă se depăşeşte doza sau temperatura
exterioară este mai mare de 30 grade Celsius, larvele necăpăcite mor iar albinele
adulte vor fi şi ele afectate.

Timolul. Prin pudrare acarienii pot fi distruşi în procent de 73-98 % dacă familiile sunt
tratate în mai multe reprize cu câte 0,25 g timol în amestec cu zahăr pudră sau faină de
grâu, presărat printre rame. Administrarea se poate face în orice perioadă a anului, dar
este eficace numai între 8-42 grade C. În infestări grave se administrează 3-4 prize la
interval de 4 zile, iar în cazuri uşoare 2-3 reprize la 7 zile interval. Poate fi administrat
în combinaţie cu fenotiazina sau cu tratamentul termic. Este de 1-5 ori mai eficace
decât fenotiazina. În concentraţie de 0,002 % în sirop nu este dăunător pentru albine.

Metode ecologice de combatere a varoozei

- apicultorul să fie membru al unei forme asociative legal constituite, de profil;


- să deţină calitatea de producător în agricultura ecologică - fişa de înregistrare
aprobată de direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană şi avizată de
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi să aibă un contract cu un organism de
inspecţie şi certificare acreditat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
- să fie înregistrat la direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană privind
producţia ecologică sau este în perioada de conversie;
- familiile de albine să fie înregistrate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, şi în registrul
agricol;
- să aibă pregătire în domeniul apiculturii, confirmată prin atestat sau certificat ori
diplomă, conform legislaţiei în vigoare;
- să deţină şi să completeze carnetul stupinei, document elaborat de forma asociativă şi
aprobat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor,
conform legislaţiei în vigoare;
- medicamentele achiziţionate să fie înscrise în lista medicamentelor biologice de uz
veterinar omologate de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi
Medicamentelor de Uz Veterinar;

25
- tratamentele să se desfăşoare în baza unui calendar întocmit anual, conform
tehnologiei apicole, urmărit de reprezentanţii formei asociative legal constituite.

Acidul oxalic este mult mai recomandat a fi folosit prin metoda pulverizării. Prin
această metodă este eficient în proporţie de 95% şi bine tolerat de albine. Dacă se va
folosi metoda prin picurare este bine a se utiliza soluţia italiană, fiind de preferat a se
trata cu o soluţie mai puţin concentrată de acid oxalic, adică de 45 g de acid oxalic la
un litru de sirop de zahăr 1:1.

Atenţie! Acidul oxalic este deosebit de toxic pentru om şi, de aceea, trebuiesc luate
măsuri cu totul speciale de protecţie!

Acidul lactic. Este folosit în Rusia în soluţie de 10-15% prin pulverizare, în perioada
de vară-toamnă.

Atenţie! Acidul oxalic este deosebit de toxic pentru om şi, de aceea, trebuiesc luate
măsuri cu totul speciale de protecţie!

Amitrazul. În Franţa, pentru administrarea amitrazului prin aspersie, este folosit un


aparat special "le Furet", prevăzut cu o conductă până la gura de difuzare, încălzită cu
ajutorul unei butelii de voiaj compresate în vederea obţinerii de aerosoli. Acest aparat
permite tratarea a 30 de stupi dintr-o dată, în 10 minute. Tratamentul se face de 2 ori
pe an, după recoltă, la interval de 9 zile. Produsul utilizat e amitrazul diluat. Cu
aproximativ 5 cm3 de amitraz şi 2 litri de petrol se pot trata 70 de stupi. Fumul dispare
din stupi după aproximativ 15 minute, iar acarienii ce iau contact cu fumul cad
imediat. Tratamentul nu are efect decât asupra acarienilor liberi. Tratând o dată pe
toamnă, în absenţa puietului, la o temperatura de +12 grade C se poate reduce la zero
numărul acarienilor. În timpul tratamentului nu trebuie respirat fumul deoarece ar
putea fi cancerigen. Pericolul potenţial la care se expune apicultorul, care execută sute
sau mii de tratamente în cursul cărora inhalează fumul, nu este de neglijat.

In privinta substantelor active pe care in general produsele ecologice le conţin


(indiferent ca este vorba de timol, camfor, ulei de menta sau acizi organici, etc), si
indiferent de denumirea produsului finit (Ecostop, BeeVital, Apilife, etc), efectul
acestora este aproximativ acelasi, si anume in primul rand acaricid, si apoi antiseptic,
antimicrobian, de mediu sanatos in interiorul stupului.
.
Metoda termică

Acarienii se desprind de albine la o temperatura de 46-48 grade C. Cercetătorii


sovietici au preconizat o metodă termică care constă din expunere albinelor la o
temperatură ridicată urmată de centrifugare. Pe lângă multa manoperă această metoda
prezintă şi riscul omorârii albinelor, cunoscând că acestea nu suporta o temperatura
mai mare de 49-50 grade Celsius.

26
Metoda biologică

1. Cercetătorii germani au preconizat o metodă care constă din a obliga matca (cu
ajutorul gratiei Haneman) să însămânţeze 1-2 faguri (la început de sezon sau
după culesurile principale), faguri în care femelele Varroa se vor grăbi să intre
pentru înmulţire şi care, după căpăcire vor fi distruşi împreuna cu paraziţii ce îi
conţin. Profesorul R. Ruttner consideră că prin această metodă familiile de
albine pot fi eliberate aproape complet de varrooză. În afara volumului mare de
muncă, principalul inconvenient este necesitatea de a renunţa la o însemnată
cantitate de puiet şi aceasta tocmai în perioadele în care dezvoltarea familiilor
de albine este mai necesară.
2. Mult mai rezonabila este eliberarea continuă a puietului de trântor căpăcit, puiet
pentru care parazitul are o predilecţie deosebita. Acest obiectiv se realizează
prin menţinerea permanentă lângă cuibul cu puiet a unei rame colectoare de
ceară, în fagurele căreia matca va depune puiet de trântor şi care, după căpăcire,
va fi topit. Metoda va fi completată prin tăierea şi eliminarea porţiunilor de
faguri (în special de la partea inferioară a acestora) care conţin puiet de trântor
căpăcit. Metoda e recomandata a fi aplicata in toate stupinele chiar si ca un
mijloc alternativ eficient de diminuare si combatere a varoozei.
3. O altă metodă recomandă folosirea unor gratii pe fundul stupului, având
montate deasupra lor site cu ochiuri de 3 x 3 mm (unse cu email gras), sub
acestea punându-se tifon şi plante aromate (cu miros de mentă, polen, răşini),
paraziţii căzuţi pe fundul stupului nemaiputându-se ridica. Aceasta metodă nu
este prea comodă în cazul stupinelor mari, şi nu garantează vindecarea.
4. Pentru combaterea varroozei mai sunt recomandate uleiurile eterice (cu condiţia
ca acestea să nu fie toxice pentru albine),infuziile şi sucurile de plante cu efect
acaricid (sucul tulpinilor de tomate spre exemplu).
5. Tratamentul cel mai eficient se face în lipsa puietului, şi pentru aceasta, în luna
octombrie, după o prealabilă verificare a stupilor, toţi fagurii cu puiet sunt scoşi
din stupi şi introduşi în câteva familii care vor fi supravegheate îndeaproape în
vederea unui tratament prelungit.

Concluzii

Tratamentele "de şoc" care se fac cu substanţe chimice (Varachet, Mavrirol, Apistan
etc.) în special după recoltarea mierii de salcâm şi floarea soarelui, să fie asociate cu:

 "tratamente de susţinere" (acid formic, camfor, timol etc.conform indicaţiilor


şi precauţilor arătate) şi
"metode biologice de combatere" (folosirea ramei clăditoare, a roiurilor tratate
în lipsa puietului căpăcit etc.);
 indiferent de metoda folosită, tratamentul trebuie făcut de toţi apicultorii
pentru scăderea intensităţii parazitului la nivel naţional şi consecutiv, pentru
evitarea reinfestărilor după tratament;

27
 în condiţiile unei infestaţii minime (minimum 10 paraziţi pe familie),
combaterea varoozei s-ar putea reduce la un singur tratament de toamnă (2-3
aplicaţii, din care cel puţin una în lipsa puietului căpăcit).

Varul nestins

Pus într-o cantitate mică, într-o cutiuţă, pe fundul stupului previne îmbolnăvirea de
puiet văros. Oxidul de calciu este folosit şi la dezinfecţia stupinei.

Examinarea urdinişului şi a oglinzii

Uneori verificarea activităţii se poate face doar privind activitatea albinelor de la urdiniş sau privind
porţiunea din faţa urdinişului numită oglinda stupului.

Virozele. Dezinfecţia propriu zisă

 Stupii se supun unei dezinfecţii riguroase conform indicaţiilor;


 Halatele, şorţurile şi bonetele se vor dezinfecta prin fierbere într-o soluţie de
sodă de rufe 5% timp de 30 de minute;
 Mănuşile se supun vaporilor cu formol;
 Fagurii fără puiet mort, proveniţi de la stupii infectaţi se dezinfectează în
camere ermetizate cu vapori de formol, acid acetic glacial sau prin sulfurizare
(fagurii stropindu-se cu apă înainte de afumare fiind apoi spălaţi şi uscaţi
înaintea introducerii în stupi);
 Fagurii cu puiet mort se elimina şi se topesc, ramele goale de faguri urmând
a fi curăţate şi dezinfectate;
 Mâinile se vor dezinfecta prin spălare cu apă şi săpun.

Prevenirea şi combaterea virozelor

Prevenirea şi combaterea virozelor şi rickettsiozei albinelor a devenit o problemă


majoră a apiculturii europene, iar la noi în ţara începând din vara anului 1986. Pe plan
mondial nu există medicamentaţie specifică combaterea făcându-se prin următoarele
acţiuni:

 conferirea unei rezistenţe crescute prin păstrarea în stupină numai a


familiilor puternice;
 combaterea maladiilor clasice; prevenirea şi combaterea germenilor de
asociaţie şi ai virozelor;
 dezinfecţii repetate;igienă în stupi şi în stupină;alimentaţie optimă în tot
cursul anului;

28
 exploatare raţională;evitarea aglomeraţiilor de stupine în pastoral;prevenirea
intoxicaţiilor ce conduc atât la slăbirea rezistenţei albinelor ramase în viaţă cât
şi la grave depopulări, familiile astfel slăbite cazând pradă aproape sigură
virozelor şi altor maladii;
 întărirea imunităţii (orice adminstrare de sirop să conţină vitamina C în
extract de ceaiuri stimulative, la care se adăuga suc de ceapă, suc de usturoi,
sau alte sucuri ce conţin vitamine (morcov, hrean) sau fitoncide.

În apicultura bio prevenirea bolilor este echivalentă cu selectarea “raselor” rezistente,


înnoirea regulată a mătcilor, controlul sistematic al stupilor pentru a detecta orice
formă de boală, dezinfectarea materialelor şi echipamentelor la intervale regulate,
reînnoirea regulată a cerii şi constituirea unor rezerve suficiente de miere şi polen în
familiile de albine. Atunci când, în ciuda acestor măsuri, coloniile s-au îmbolnăvit, ele
trebuie tratate imediat. Cu produse fitoterapeutice şi homeopatice. Atenţie!
Medicamentele chimice de sinteză se pot folosi numai când “leacurile naturiste” se
dovedesc ineficiente, numai sub control veterinar şi cu avizul organismului de
certificare. Coloniile “contaminate” cu antibiotice trebuie izolate şi, după vindecare,
supuse perioadei de conversie de un an.

6. HRANIREA FAMILIILOR DE ALBINE

Spre sfârşitul perioadei active in stupi se lăsa neapărat o anumita cantitate de miere si
polen, care trebuie sa fie suficienta pentru a asigura alimentaţia albinelor in timpul
iernii. Hrănirea artificiala a familiilor de albine se admite numai daca este ameninţata
supravieţuirea stupilor datorita condiţiilor climatice nefavorabile. Hrănirea artificiala
se face numai cu miere ecologica, de preferat de aceeaşi provenienţa, organismul de
inspecţie accepta de asemenea hrănire artificiala cu şerbet de zahar sau melasa de
zahar, când datorita condiţiilor climaterice mierea cristalizează.

- alimentaţia (hrănirea): la sfârşitul perioadei de producţie (sezonului apicol activ) vor


fi lăsate rezerve substanţiale de miere şi polen în stup pentru asigurarea hranei pentru
iarnă. Alimentaţia artificială este admisă numai în situaţia când supravieţuirea
efectivelor de familii de albine este ameninţată de existenţa unor condiţii climatice
extreme nefavorabile.

Alimentaţia artificială se poate face cu miere certificată ecologic, provenită pe cât


posibil din aceeaşi unitate de producţie, sau cu sirop de zahăr certificat ecologic sau
melasa ecologică dar numai cu autorizarea organismului de control. Utilizarea altor
produse în afara celor enumerate mai sus nu este admisă în agricultura
ecologică. Alimentaţia artificială nu este admisă decât în perioada dintre ultima recoltă
de miere şi cu 15 zile înainte de următorul cules natural.

29
Vitaminele. Sunt oferite în sirop (izoniazidă) sau prin intermediul sucurilor de legume
(morcov, ceapă, usturoi, hrean), foarte bogate în fitoncide, morcovul şi hreanul
oferindu-se mai rar, usturoiul cu pauze, iar ceapa fără restricţii si plante medicinale
(sirop de completare) cum ar fi: roiniţa, menta, salcâm, coada şoricelului, fructe de
corn.

- alimentaţia (hrănirea): la sfârşitul perioadei de producţie (sezonului apicol activ) vor


fi lăsate rezerve substanţiale de miere şi polen în stup pentru asigurarea hranei pentru
iarnă. Alimentaţia artificială este admisă numai în situaţia când supravieţuirea
efectivelor de familii de albine este ameninţată de existenţa unor condiţii climatice
extreme nefavorabile.

Alimentaţia artificială se poate face cu miere certificată ecologic, provenită pe cât


posibil din aceeaşi unitate de producţie, cu sirop de zahăr certificat ecologic sau
melasă ecologică, dar numai cu autorizarea organismului de control. Utilizarea altor
produse în afara celor enumerate mai sus nu este admisă în agricultura ecologică.
Alimentaţia artificială nu este admisă decât în perioada dintre ultima recoltă de miere
şi cu 15 zile înainte de următorul cules natural.

7. DEPOZITARE PRODUSELOR APICOLE

În general, mierea se păstrează la temperatura camerei (+18-22°C), în vase bine


închise, la loc răcoros, bine aerisit şi umbros.
1. Loc răcoros (ferit de căldură). Mierea este sensibilă la căldură. Multe dintre
ingrediente, precum enzimele, vitaminele şi amino-acizii se pierd la temperatură de
peste 40ºC. O temperatură de 18-20ºC este ideală pentru păstrarea mierii lichide.
Temperaturile mai scăzute provoacă cristalizarea mai rapidă a mierii. O temperatură
de 10-12ºC permite conservarea mierii cremă - solidă.
2. Vase bine închise. Mierea este higroscopică. Aceasta înseamnă că mierea preia
umiditatea din aer. În consecinţă există riscul fermentării. Acesta este motivul pentru
care este obligatoriu ca mierea să fie păstrată în vase bine închise.
3. Loc umbros. Mierea este sensibilă la lumină, datorită conţinutului unei substanţe
antibacteriale, care îşi pierde din eficacitate prin expunerea îndelungată la acţiunea
acesteia.
4. Loc bine aerisit. Mierea preia foarte uşor mirosurile şi gusturile puternice din jur.
Din acest motiv, păstrarea ei se va face în vase cât mai bine închise, departe de
substanţe cu mirosuri puternice, cum ar fi: brânza, detergenţii, cafeaua sau plantele
aromatice.
O producţie bună de miere poate fi conservată pe o durată nelimitată, dar legea
valabilităţii mierii s-a modificat în anul 2002, mierea nemaifiind încadrată la produsele
cu valabilitate nelimitată. Astfel producătorii sunt obligaţi să-i dea un termen de

30
valabilitate de 1-3 ani, în funcţie de STAS-ul adoptat de firma respectivă, cel mai
uzual termen fiind de 1 an.

Ce facem dacă mierea cristalizează?

Imediat după extragere, mierea este întotdeauna clară şi lichidă. Acest lucru se
datorează, conţinutului ridicat de fructoză, care şi face ca unele sortimente, cum ar fi
salcâmul să rămână permanent în stare lichidă. Dacă conţinutul de glucoză este mai
mare decât cel de fructoză, mierea va cristaliza, la temperaturi sub 18ºC.

Cristalizarea mierii este un proces natural, care atestă autenticitatea produsului, însă
mierea de salcâm nu cristalizează, dacă este pură, fără alte adaosuri din alte
sortimente.

Este de subliniat faptul că, mierea cristalizată are exact aceleaşi calităţi ca şi cea
lichidă. Multe persoane preferă mierea cristalizată, deoarece este mai uşor de întins pe
pâine. Dacă ea cristalizează, se introduce pur şi simplu într-un vas cu apă caldă şi se
ţine până când cristalele se dizolvă, dar cu atenţie pentru a nu ajunge să fiarbă sau să
se supraîncălzească.

8. ETICHETAREA PRODUSELOR APICOLE IN ROMANIA


Etichetarea produselor agroalimentare ecologice este reglementata prin Ordinul
nr. 190 din 28 iun 2006 privind modificarea si completarea anexei la Ordinul
ministrului agriculturii, alimentaţiei si pădurilor si al preşedintelui Autoritarii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr 417/110/2002 pentru aprobarea
Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice:
Pe etiheta si publicitatea unui produs ecologic se v aplica sigla „ ae” specifica
produselor ecologice controlate.

Fiecare lot de miere, marcat pe un borcan ne indică exact de la ce apicultor provine


acea miere, şi care este cantitatea de miere ecologică pe care a produs-o în acel an.
Certificarea ecologică este acordată de către un organism agreat de Ministerul
Agriculturii

În urma controalelor, organismul de inspecţie şi certificare acordă exploataţiei apicole


certificatul de conformitate cu regulile şi principiile din agricultură ecologică şi dă
dreptul apicultorului să aplice pe eticheta respectivului produs menţiunea de
,,ecologic”.

Reguli de etichetare a produselor

Cum putem şti dacă un produs este eco sau nu? Potrivit legislaţiei, eticheta produselor
ecologice trebuie să conţină în plus faţă de menţiunile obligatorii de pe eticheta

31
oricărui aliment convenţional referirea la modul de producţie eco şi numele şi codul
organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat controlul unităţii şi a eliberat
certificatul de produs ecologic. Codul organismelor acreditate de Ministerul
Agriculturii este RO-ECO, urmat de un grup de cifre: de la 001 pînă la 015. De
asemenea, pe eticheta produselor ecologice româneşti apare şi sigla naţională a
agriculturii ecologice – “ae”, ce reprezintă o garanţie în plus. Însă nu toţi producătorii
autohtoni o folosesc, din păcate.

Produsele ecologice de import pot fi deosebite de alimentele convenţionale, în primul


rînd prin siglele de pe ambalaj. Acestea pot fi: Bio, 100% Bio, Öko, organic, 100%
organic, organic food. Şi pe ambalajele acestora trebuie să se regăsească datele de
identificare ale organismului de control. Pe unele dintre produsele de import apare
logo-ul comunitar bio (organic sau ecologic): o ştampilă rotundă, cu zimţi pe margine,
cu reprezentarea grafică a unui spic de grîu înconjurat de 12 steluţe.

Produsele inscripţionate cu “100% ecologic” trebuie să conţină doar ingrediente


ecologice. Alimentele etichetate simplu “ecologic” trebuie să conţină cel puţin 95%
ingrediente ecologice.

Prin definiţie, mierea este un produs în întregime natural care nu conţine nici aditivi,
nici substanţe conservările. Data indicată pe borcane este un indice de prospeţime,
mierea poate fi conservată timp de mai mulţi ani păstrându-şi aroma şi calităţile
gustative iniţiale. Conform legislaţiei europene, simplul cuvânt „miere" pe ambalaj
este suficient pentru a asigura consumatorul că produsul este 100 % natural.

9. COMERCIALIZARE
Principiile apiculturii organice succint prezentate mai sus pot fi privite si ca
linii călăuzitoare pentru apicultura de mâine. Începând cu anul 2007, în România
membra a UE, legislaţia europeana în domeniu va fi aplicata la fel de riguros si la
noi si va exista tot mai puţin loc pe piaţa pentru produsele apicole de calitate
inferioara. Cine face astăzi primii paşi pe calea îmbunătăţirii calităţii mierii îşi

32
pregăteşte de fapt supravieţuirea într-un viitor nu prea îndepărtat în aceasta
frumoasa, pasionanta si stimulativa meserie de apicultor.

Cu privire la sortimentul de miere în apicultura ecologică, cele mai răspândite sunt


mierea de salcâm, de zmeură şi de tei. Mierea şi produsele apicole certificate ecologic
sunt comercializate, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. Mierea şi produsele
apicole sunt prezente, atât pe pieţele europene (Franţa, Germania, Ungaria) cât şi în
ţări terţe (Japonia).

Sortimentele de produse apicole ecologice se regăsesc astăzi in majoritatea


spaţiilor comerciale, farmacii, magazine de produse cosmetice, etc

DIVERSE. ACTE IN PRACTICAREA APICULTURII BIO


Documente:
- fisa familiei de albine
- carnet de stupină
- Dovada de identitate financiară
- Cod fiscal de inregistrare la APIA

Bibliografie

1. Iernarea familiilor de albine – Ion Miloiu


2. Journal of Apicultural Research 37 (1998), Bassini A., M., Mascher,
3. Cresterea albinelor Paul Bucata

33
4. Bolile albinelor - Wolfgang Ritter
5. Apia.ro – legislatie
6. Apcultura in Moldova – web page of Republic Moldova
7. Apicoltura biologica – de Luca Allais
8. Ecologie si Protectia Mediului – Prof. Univ. Dr. Vasile Vintu
9. Initiere si practica in apicultura – Eugn Marza
10. Cresterea albinelor Paul Bucata
11. Viata albinelor – Maurice Maeterlinck
12. Hranirea albinellor – Ion Miloiu

34