„Alexandru Lăpuşneanul”, de Costache Negruzzi Nuvela istorică

Nuvela este opera epică în proză de dimensiuni relativ reduse, cu un fir narativ central şi cu o construcţie epică riguroasă, cu un conflict concentrat, care implică un număr redus de personaje. Naraţiunea se desfăşoară liniar, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative. Trăsături: - Se observă tendinţa de obiectivare şi de atenuare a prezenţei naratorului care nu se implică în subiect şi se detaşează de personaje. - Acţiunea este mai dezvoltată decât a schiţei, pusă pe seama unor personaje ale căror caractere se desprind dintr-un puternic conflict. - Relaţiile temporale şi spaţiale sunt clar delimitate, timpul delimitării este precizat, ceea ce conferă verosimilitate (poate fi adevărat). - Accentul se pune pe caracterizarea complexă a personajului şi mai puţin pe acţiune. Trăsăturile nuvelei istorice: - Este inspirată din trecutul istoric. - Se detaşează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea autorului. - Are ca temă evocarea artistică a unei perioade din istoria naţională, locul şi timpul fiind bine precizate. - Personajele au numele, unele trăsături şi acţiuni ale unor personalităţi istorice, dar elaborarea lor se bazează pe transfigurarea artistică în conformitate cu viziunea autorului. - Reconstituirea artistică a epocii se realizează prin culoarea locală (mentalităţi, comportamente, relaţii sociale, limbaj). 1. Preliminarii Nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” apare în primul număr al “Daciei literare” din 1840, fiind prima nuvelă istorică din literatura română. Costache Negruzzi răspunde principiilor din Introducţie prin sursa de inspiraţie şi prin culoarea locală. 2. Surse de inspiraţie Sursele de inspiraţie le-a constituit “Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche din care s-au extras capitolele afectate domniei lui Alexandru Lăpuşneanul, figura domnitorului care este literaturizată şi unele replici folosite de cronicar aproape întocmai: “Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu”. În general este respectat adevărul istoric, dar se comit unele inadvertenţe voluntare pentru a reda măreţia personajului. Din “Letopiseţul Ţării Moldovei” de Miron Costin a fost preluată scena linşării lui Batişte Veveli din timpul domniei lui Alexandru Iliaş, care în opera lui Negruzzi a fost transformată în scena uciderii lui Moţoc. 3. Tema Tema este istorică deoarece evocă o perioadă din istoria Moldovei prin reactualizarea ultimilor cinci ani din cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. 4.Rema Nuvela este dispusă în patru capitole, fiecare având câte un moto semnificativ care concentrează conflictul dominant, tehnica fiind cea a punerii în adâncime. Primul capitol are ca moto: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” ce reprezintă răspunsul dat de Lăpuşneanul soliei de boieri care îi ceruse să se întoarcă de unde a venit pentru că poporul nu îl vrea. În expoziţiune este prezentată întoarcerea lui Lăpuşneanul la tronul Moldovei în 1564 în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri trimişi de Tomşa: Veveriţă, Moţoc, Spancioc şi Stroici. Domnitorul preia puterea şi îşi îndreaptă actele pedepsitoare împotriva boierilor trădători. Capitolul al doilea are moto: “Ai să dai sama, Doamnă!”, care e un avertisment dat de văduva unui boier decapitat, Doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine împotriva crimelor soţului său. Acest capitol conţine atât intriga cât şi desfăşurarea acţiunii, limitele dintre ele fiind foarte labile.

Tomşa fuge în Muntenia, sunt incendiate cetăţile, se desfiinţează armata pământeană, se confiscă averile boiereşti sunt ucişi mai mulţi boieri, iar doamna Ruxanda intervine pe lângă domnitor, rugându-l să înceteze represaliile împotriva boierilor, iar acesta îi promite că-i va da “un leac de frică”. În al treilea capitol cu moto-ul: “Capul lui Moţoc vrem”, apare punctul culminant care conţine mai multe scene. Participarea şi discursul domnitorului la slujba duminicală de la Mitropolie, ospăţul de la palat, uciderea celor 47 de boieri, cererea vindicativă a poporului care găseşte în Moţoc un vinovat pentru toate nemulţumirile, omorârea lui Moţoc de către mulţimea revoltată şi “leacul de frică” oferit doamnei Ruxanda: piramida din capetele boierilor ucişi. Capitolul al patrulea are ca moto: “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”, cuvinte rostite de Lăpuşneanul care, bolnav, fusese călugărit conform obiceiului, dar pierduse astfel puterea domnească. Aici este prezentat deznodământul. După patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpuşneanul se retrage la Cetatea Hotinului, bolnav de friguri. Domnitorul este călugărit, dar când îşi revine, ameninţă să-i omoare pe toţi, inclusiv pe propriul fiu, urmaşul lui la tron. Doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor, cu încuviinţarea mitropolitului Teofan, de a-l otrăvi. Cruzimea actelor voievodului este motivată psihologic drept expresia dorinţei de răzbunare pentru trădarea boierilor din prima domnie. Tipul de combinaţie a secvenţelor narative este înlănţuirea episoadelor respectându-se şi criteriul succesiunii temporale, ceea ce face ca ritmul naraţiunii să devină alert. 5. Tipologia nuvelei a) „Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă istorică, deoarece naratorul se inspiră din cronicile Moldovei respectând în mare parte adevărul istoric, dar comiţând voluntar unele inadvertenţe. Moţoc a murit decapitat imediat după înscăunarea lui Lăpuşneanu, dar naratorul îi conferă o înviere fizică pentru al ucide moral şi pentru a-i atribui o moarte pe măsura lipsei lui de caracter. Pentru scena linşării se inspiră din “Letopiseţul Ţării Moldovei” de Miron Costin, de unde va prelua şi psihologia gloatei. Spancioc şi Stroici nu trăiau nici ei, fiind aduşi în Moldova pentru a se alcătui alte antiteze. b) Nuvela este clasică prin: - prin simetrie. - prin echilibrul tablourilor, acestea fiind în număr de patru în acord cu ideologia curentului clasicist. Semnificaţiile simbolice ale acestui număr sunt legate de cele ale pătratului şi ale crucii, sugerând solidul, terestrul, totalitatea, forţa. - prin valoare, fiind singura nuvelă neegalată nici “până azi care ar fi putut sta alături de Hamlet de-ar fi avut prestigiul unei limbi internaţionale” (G.Călinescu). - concizie (are 20 de pagini). - prin procedeul clasic al „epitetului general” (T.Vianu). Exemplu: „toată pompa domnească”, „Sfânta slujbă”. - prin elemente de paratextualitate, moto-urile. - prin personajele care aparţin aristocraţiei. - prin sentimentele nobile ale unor personaje. - prin valorile morale. - prin limbajul elevat. c) Nuvela este romantică prin: - prin personajul excepţional situat în conjuncturi excepţionale, ilustrând un destin de excepţie. - prin seria de antiteze între: 1. dorinţa voievodului de a păstra puterea în mâinile sale şi dorinţa boierilor de a o fărâmiţa, de a duce ţara la anarhie, situaţie în care ei ar conduce, iar domnitorul ar fi o simplă marionetă. 2. cruzimea lui Alexandru Lăpuşneanu care înfăţişează demonicul şi blândeţea doamnei Ruxanda care înfăţişează angelicul. 3. oportunismul lui Moţoc şi consecvenţa boierilor Spancioc şi Stroici, între lipsa de caracter a lui Moţoc şi personalitatea accentuată a lui Alexandru Lăpuşneanul. Şi la nivelul personajului central se afirmă o antiteză internă, fiind clădit pe o serie întreagă de contraste. - prin spectaculosul nuvelei care constă în: 1. „zicerile memorabile” (motto-urile) „proşti, dar mulţi”, „mai degrabă şi-ar întoarce Dunărea cursul îndărăpt”, „Învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî”.

gestul teatral, „piramida de capete”, sau gestul teatral prin care îl trimite pe Moţoc spre a fi linşat: „Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai tu însuţi”. - prin sursa de inspiraţie. - prin substanţă. - prin descrierea cetăţii Hotinului. - prin anumite trăsături ale personajului principal: viclenia, disimularea. - prin faptul că răul este pedepsit. - prin scena din biserică: „Spun că-n minutul acela el era galben la faţă şi racla Sfântului ar fi tresărit”. d) Nuvelă realistă prin: - prin verosimilitatea aspectelor prezentate. - prin veridicitatea scenelor. - prin stilul sobru şi impersonal. - prin naratorul omniscient, extradiegetic în raport cu povestirea şi heterodiegetic în raport cu personajul. - prin viziunea auctorială. - prin „comparaţia nobilă” (T.Vianu). - prin culoarea locală. - prin izvorul de inspiraţie. - prin caracterul scenic. - prin anticipări ale acţiunii. - prin faptul că eroul stă sub semnul timpului. 6. Instanţele comunicării narative Naratorul este omniscient, sobru, detaşat, predominant obiectiv, dar subiectivează uşor naraţiunea prin epitetele de caracterizare. Personajul nu trebuie confundat cu personalitatea istorică. El ilustrează un tip uman, iar existenţa sa se datorează unei elaborări în conformitate cu viziunea autorului şi cu ideologia paşoptistă. 7. Perspectiva narativă Naraţiunea este la persoana a III-a, iar tipul de focalizare este zero, viziunea naratorului fiind „dindărăt” auctorială. 8. Modurile de expunere Caracterul dramatic al textului este dat de realizarea scenică a secvenţelor narative, de utilizarea predominantă a dialogului şi de minima intervenţie a naratorului prin consideraţii personale. Naraţiunea şi descrierea sunt reduse, pauza descriptivă este o descriere statică, introdusă în naraţiune având ca efect crearea suspansului printr-un moment de aşteptare. Este cazul portretului fizic al domniţei Ruxanda realizat înaintea discuţiei cu domnitorul. Alte funcţii ale descrierii sunt: - funcţia anticipativă a descrierii vestimentaţiei domnitorului când ţine cuvântarea în biserică; - funcţia simbolică realizată prin descrierea romantică a cetăţii Hotinului. Modalităţile narării sunt: - relatarea (biografia doamnei Ruxanda sau acţiunile domnitorului la reluarea tronului). - pezentarea (asemănătoare unei reprezentări scenice; scena uciderii celor 47 de boieri). Mărcile prezenţei naratorului sunt: - topica afectivă (această deşănţată cuvântare, ticălosul boier nenorocitul domn). - lexicul combinat (arhaisme şi regionalisme pentru a conferii culoare locală şi neologisme cu forme de secol al XIX-lea). 9. Limbajul Conţine expresii populare (rămase cu gura căscată), regionalisme fonetice (clipală), arhaisme semantice: „proşti” cu sensul de oameni simpli, „a împlini” cu sensul de a obliga la plata dărilor, arhaisme fonetice (împotrivire, pre, junghi), arhaisme gramaticale, folosirea formelor de plural cu sens de singular (mulţimea „venise fără să ştie pentru ce au venit”). O forţă de sugestie deosebită o au neologismele cu formă de secol XIX (eho-ecou, schintee electrică, braţele idrei-hidră, curtezan, regent).

2.

Stilul este concis, sobru, clar. Se remarcă echilibrul între termenii arhaici şi neologici, frecvenţa gerunziului, simplitatea topicii. Stilul indirect alternează cu stilul direct, realizat prin dialog şi intervenţie izolată. Incipitul se remarcă prin sobrietate, iar stilul lapidar se aseamănă cu cel cronicăresc. Paragraful iniţial rezumă evenimentele care motivează revenirea la tron al lui Lăpuşneanul şi atitudinea lui vindicativă. Sunt frecvent utilizate substantive proprii, nume de domnitori, oraşe şi ţări prin care este evocat contextul istoric şi politic. Finalul consemnează sfârşitul tiranului în mod concis, lapidar şi obiectiv, amintind de stilul cronicarului, iar menţionarea tabloului votiv susţine verosimilitatea. 10. Concluzii Prima nuvelă istorică din literatura română aduce în faţa contemporanilor un antimodel de conducător şi constituie culoarea de epocă în aspectul ei documentar. Prin sursa de inspiraţie, prin verosimilitate şi prin îmbinarea elementelor clasice, romantice şi realiste, „Alexandru Lăpuşneanul” aparţine genului epic, specia – nuvelă istorică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful