You are on page 1of 4

DESPĂRȚIREA CUVINTELOR ÎN SILABE

I. Regula generală și obligatorie a despărțirii în silabe a cuvintelor în limba


română — valabilă atît în situațiile de sub II, cît și în cele de sub III — este
interzicerea lăsării la sfîrșit de rînd sau la început de rînd a unei secvențe
lipsite de o vocală (propriu-zisă).
II. Reguli bazate pe pronunțare
Se aplică drept reguli unice în toate cuvintele simple și în majoritatea
derivatelor cu sufixe; sunt tolerate în cuvintele compuse, în derivatele cu
prefixe și în unele derivate cu sufixe (pentru care vezi III 1), precum și în
grupurile de cuvinte legate prin cratimă (vezi III 2).
1. În succesiunea a două vocale propriu-zise despărțirea se face între
cele două vocale: Gra-al, a-e-ri-an, a-ici, a-or-tă, a-u-zi; be-hă-it, lin-gă-
ul; bo-re-al, a-le-e, de-ic-tic, le-o-nin, le-ul; u-ri-aș, pom-pi-er, fi-in-ță,
fa-ni-on, ca-fe-gi-ul; hî-rî-it, pî-rî-ul; cro-at, po-et, cro-im, al-co-ol, o-ul;
po-lu-a-re, con-ti-nu-ă, du-et, hă-lă-du-ind, a-fec-tu-os, con-ti-nu-u; ke-
ny-an, dan-dy-ul etc.
2. În succesiunea vocală (sau diftong) + semivocală (e, i, o sau u) +
vocală (+ semivocală) despărțirea se face înaintea semivocalei, deci
înaintea diftongului postvocalic: a-ce-ea, dum-nea-ei; tă-iat, ploa-ie, e-
po-pe-ii, du-ios, ro-iul; gă-oa-ce; ro-ua, stea-ua, no-uă etc., respectiv
înaintea triftongului postvocalic: tă-iai, vo-iau, le-oai-că etc.
Observație. În succesiunea vocală + semivocală + semivocală + vocală
despărțirea se face înaintea primei semivocale, deci înaintea triftongului
postvocalic: cle-ioa-să, cre-ioa-ne etc.
3. În succesiunea vocală (sau diftong) + semivocală + consoană
despărțirea se face înaintea consoanei: mai-că, boj-deu-că, pîi-ne, doi-
nă, lu-poai-că etc.
4. Dacă există o singură consoană între vocale despărțirea se face
înaintea consoanei: a-bil, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, le-gic, o-
lea-că, lu-nă, soa-re, ca-să, ra-zei etc.
Observații:
1. Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează cîte o
singură consoană, k', g'; de aceea, cuvintele în care apar se
despart în silabe conform regulii de sub II 4: u-re-che, a-chi-tat,
le-ghe, o-ghial etc.
2. Litera x notează întotdeauna două consoane (fie cs, fie gz); din
punctul de vedere al despărțirii în silabe este însă tratată ca o
singură unitate, iar cuvintele în care apare se despart tot
conform regulii de sub II 4: a-xă, e-xa-men etc.
5. În cazul grupurilor de două consoane situate între vocale despărțirea se
face

a. în majoritatea situațiilor, între cele două consoane: ic-ni, tic-sit,


ac-tiv, caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te,
cap-să, as-cet, is-che-mi-e, as-chi-mo-di-e, as-tăzi etc.;
Observație. Cuvintele care conțin consoane duble se despart tot
după regula de mai sus: for-tis-si-mo, wat-tul, în-nop-ta, in-ter-
regn (în cazul ultimelor două exemple despărțirea se justifică și
prin regulile de sub III).
b. înaintea întregului grup consonantic
 dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t sau v, iar a
doua consoană este l sau r: o-blo-ni, o-braz, a-cla-ma, a-
cru, Co-dlea, co-dru, a-fla, A-fri-ca, a-glu-ti-nant, a-gro-
nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, pa-tru, e-
vla-vi-e, co-vrig etc.;
 în cazul succesiunilor de litere sh, th, ts, tz din cuvinte
neadaptate: fla-shul, ca-thar-sis, jiu-ji-tsu, kib-bu-tzuri
etc.
2. În cazul grupurilor de trei consoane situate între vocale, despărțirea se
face
a. în majoritatea situațiilor, între prima și a doua consoană a
grupului: ob-ște, fil-tru, lin-gvist, cin-ste, con-tra, vîr-stă, as-pru
etc.;
b. între a doua și a treia consoană, în cazul grupurilor lpt, mpt, mpț,
ncș, nct, ncț, ndv, rct, rtf și stm: sculp-tor, somp-tu-os, re-demp-
ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă,
ast-ma-tic etc. Observație. La această listă pot fi adăugate
grupuri ca ldm, lpn, ltc, ndc, nsl, nsr, nsv, ntl, rbț, rgș, rtb, rtc, rth,
rtj, rtm, rtp, rts, rtț, rtv, stb, stc, std, stf, stl, stn, stp, sts, stt, stv
întîlnite numai în cuvinte pentru care despărțirea după a doua
consoană este justificată de regulile de sub III: feld-ma-re-șal,
alt-ce-va, fi-ind-că, trans-la-tor, trans-re-nan, trans-va-za, sa-
vant-lîc, ab-sorb-ți-e, tîrg-șor, port-ba-gaj, port-har-tă, port-jar-
ti-er, port-man-tou, port-pe-ri-e, port-sa-bi-e, port-ți-ga-ret, port-
vi-zit, post-be-lic, post-cal-cu-la-ți-e, post-di-lu-vi-an, ast-fel,
post-lu-diu, post-no-mi-nal, post-pu-ne, post-sin-cro-ni-za,
post-to-nic, post-ver-bal.
3. În cazul grupurilor de patru sau cinci consoane situate între vocale,
despărțirea se face
a. de obicei, între prima și a doua consoană a grupului: con-struc-
tor, mon-stru etc.;
b. foarte rar, între a doua și a treia consoană a grupului: tung-sten,
ang-strom, horn-blen-dă, pentru că grupurile de consoane gst,
nbl sînt foarte neobișnuite și greu de pronunțat în limba română.
Observații:

11 La lista de sub b. se pot adăuga și grupuri ca bstr,


nsgr, ptspr, rtdr, risc, stpr, stsc, stșc întîlnite numai în
cuvinte pentru care despărțirea după a doua consoană se
justifică și prin regulile de sub III: abs-tract, trans-gre-sa,
opt-spre-ze-ce, port-dra-pel, port-scu-lă, post-pran-di-al,
post-sce-ni-um, post-șco-lar.
11 Un caz de despărțire între a treia și a patra
consoană este vîrst-nic, pentru care vezi însă III.
II. Reguli bazate pe analiza morfologică
1. În cuvintele compuse din cuvinte întregi, elemente de compunere sau
fragmente de cuvinte, în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu
sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe
care încep cu o consoană) se preferă despățirea în silabe care ține
seama de elementele constitutive atunci cînd cuvîntul este analizabil
sau măcar semianalizabil:
a. compuse: ar-te-ri-o-scle-ro-ză, alt-un-de-va, ast-fel, ci-ne-ma-
scop, de-spre, feld-ma-re-șal, port-a-vi-on, watt-me-tru etc.;
Observație. Cînd se confundă într-o singură literă ultimul sunet
al primului termen și primul sunet — identic cu precedentul — al
termenului următor, în compusele formate dintr-un element
greco-latin și un cuvînt cu existență independentă în limba
noastră despărțirea se face în favoarea acestuia din urmă: om-
or-ga-nic, top-o-no-mas-ti-că; în compusele formate din două
elemente greco-latine se acordă, în general, prioritate ultimului
element: bi-op-si-e, mi-o-pi-e.
b. derivate cu prefixe: an-or-ga-nic, dez-e-chi-li-bru, in-e-gal, într-
a-ju-to-ra-re, ne-spri-ji-nit, ne-sta-bil, ne-stră-mu-tat, sub-li-ni-a
etc.;
Observații:
11 Conform regulii de sub I nu se separă prefixe
monoconsonantice ca r- din ralia sau s- din spulbera.
11 Cînd se confundă într-o singură literă ultimul sunet
al prefixului și primul sunet — identic cu precedentul — al
rădăcinii despărțirea se face acordîndu-se prioritate
rădăcinii: tran-scri-e, ultr-a-lu-min.
11 Adeseori despărțirea în silabe a cuvintelor compuse
sau a derivatelor cu prefixe după regulile morfologice
coincide cu cea după regulile fonetice: bu-nă-vo-in-ță, in-
to-le-ra-bil, pre-fa-bri-cat, re-a-ni-ma, su-pra-a-glo-me-rat
etc.
c. derivate cu sufixe: sa-vant-lîc, stîlp-nic, tîrg-șor, vîrst-nic etc.
2. De asemenea, în măsura în care nu se poate evita despărțirea, se
preferă despărțirea după elementele constitutive la grupurile ortografice
în care cratima leagă două sau mai multe cuvinte: dintr-un (față de din-
tr-un), fir-ar (față de fi-r-ar), într-în-sa (față de în-tr-în-sa) etc.
Observații:

1. în aceste situații cratima are o funcție ortografică dublă, ceea ce


se poate întîmpla și atunci cînd despărțirea după regulile
morfologice coincide cu cea după regulile fonetice, ca în du-te,
du-cîn-du-se, vă-zîn-du-mă etc.
2. Conform regulii de sub I nu se separă cuvinte reduse la o
consoană, ca s- din s-a, -l din dîndu-l, la o semivocală, ca i- din
i-a, sau la o consoană + i semivocalic, ca mi- din mi-a.
II. Situații în care nu se face despărțirea la capăt de rînd
1. Nu se despart în rînduri diferite:

1 cuvintele compuse din abrevieri literale: IRTA (nu: IR-TA),


UNESCO (nu: U-NES-CO);
1 abrevierile unor formule curente: a.c., î.e.n., ș.a.m.d.;
1 numeralele ordinale notate prin cifre (romane sau arabe) urmate
de formantul specific: (al) XVI-lea, a 5-a.
2. Se recomandă evitarea despărțirii și în cazul:
1 silabelor inițiale și, mai ales, finale constituite dintr-o singură
vocală, întrucît despărțiri ca a-er, vi-a, e-ră, li-ce-e, i-re-al, su-i,
o-mis (corecte conform regulilor de sub II) sau dînd-o, las-o, zis-
a (corecte conform regulilor de sub III) sînt neeconomice;
1 abrevierilor literale care reprezintă primii termeni ai unor nume
proprii compuse (prenume abreviate + nume de familie: I.
Popescu; substantive comune + nume proprii: F. C. Argeș,
I.H.R. Mangalia);
1 cuvintelor compuse și al grupurilor ortografice scrise cu cratimă,
cînd locul despărțirii ar coincide cu locul cratimei: bun-gust, du-
te;
1 notațiilor abreviate, ca 10 km, art. 3.