P

U
T
E
R
E
A

J
O
C
U
L
U
I
Jocul are o putere
imensă în viaţa copiilor de
vârstă preşcolară. Jucându-se, copiii muncesc, învaţă, se dezvoltă cognitiv,
socioafectiv şi psihofizic, îşi exersează limbajul interacţionând cu cei din jur. Jocul
este luat în serios de către copii, o nerespectare a unei reguli de joc poate fi
sancţionată ca şi trădarea adultului. De aceea există o strânsă interdependenţă între
evenimentele de la începuturile învăţării copilului şi succesele sau insuccesele sale de
mai târziu.
Prin naştere copiii au o curiozitate puternică. Cercetează în permanenţă
mediul înconjurător. Pentru a-l descoperi, gustă plastilina, lipiciul, cerneala, făina,
frunza, floarea, miroase sau pune limba pe faţa mamei, a doamnei educatoare, pe
papuceii cei noi, desface jucăriile să vadă ce este în interior. Jocul oferă copilului
acea libertate a spiritului ce-i permite să caute idei noi, lumi noi. La vârsta
preprimară există tendinţa de a se implica personal, de a controla şi dirija lumea
înconjurătoare, chiar şi pe adult. Jocul este un mod natural care-l determină pe
copil să lucreze în grup, să respecte părerea altuia şi să şi-o impună pe a lui.
Cu cât oferim mai multe şi variate ocazii copiilor de a se juca, cu atât le vom
uşura integrarea in viaţa şcolară de mai târziu. Rolul cadrelor didactice şi al
părinţilor este de a folosi tote ocaziile pentru a dirija atenţia copiilor spre obiectele
şi evenimentele naturale sănătoase petrecute în mediul apropiat lor care le pot
stimula şi satisface curiozitatea, timp în care li se dezvoltă încrederea şi entuziasmul.
În fragedă copilărie învăţătura este spontană şi naturală. Copiii învaţă din plăcere.
Curiozitatea şi inteligenţa care-i stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea
lor de a învăţa.
Prin joc copilul se aventurează în necunoscut. Încercând să vadă cât de înalt
poate să construiască un castel din cuburi, câte jucării poate să pună pe scară
înainte ca aceasta să se dezechilibreze sau câte obiecte diferite poate confecţiona din
plastilină, el testează atât materialul de joc, cât şi puterea şi îndemânarea sa.
Cu cât devine mai familiarizat şi mai conştient de mediul său înconjurător,
fizic şi social, cu atât copilul începe să cunoască lumea prin noi şi variate modalităţi.
Îşi foloseşte imaginaţia în joc, face comparaţii, analizează noile sale experianţe şi se
bucură, împărtăşind şi altora ideile şi rezultatele sale. Învaţă cum să reacţioneze în
situaţii variate şi cum să folosească diferite materiale sau obiecte, câştigând treptat
mai multă experienţă în dezvoltarea sa.
Prin joc copilul are posibilitatea de a fi iniţiatorul, conducătorul propriei
lumi. Jocul conferă creşterea încrederii de sine a copilului cât şi dorinţa de
autodepăşire, lasându-i la îndemână libera obţiune, libera direcţionare, fantezia şi
imaginaţia. Îi oferă posibilitatea de a se exprima liber pentru propria sa plăcere şi
pentru satisfacţia părinţilor.
Observăm la copii nevoia permanentă de activitate. Mişcarea în sine este un
aspect important aparţinând universului de joacă al acestora. Acţionând asupra şi
în interiorul universului său prin joc, copilul câştigă încredere în puterile sale,
pregătindu-se pentru abordarea problemelor de mai târziu, pentru integrarea sa
socială.
Jocurile imitative, atât de des întâlnite la vârsta preşcolară, ajută copilul în
dobândirea reflexelor de autoapărare ca şi a instinctului de conservare. Jocul cu
covârstnicii, în grup, creează noţiunea de „a da – a lua”, esenţială pentru o viaţă
normală în colectiv. Respectarea regulilor jocului îl ajută să-şi controleze
sentimentele şi pornirile, îi determină dezvoltarea însuşirilor necesare relaţiilor
interpersonale de acţiune şi comunicare, îl ajută să înveţe să accepte să trăiască
după anumite reguli şi norme, să lucreze în cooperare cu alţii şi pentru binele
grupului, se dezvoltă, învaţă, se distrează, creşte frumos, liber, sănătos, prietenos,
înţelept, curajos.
În concluzie, jocul este activitatea fundamentală la vârsta preşcolară care
ajută la formarea personalităţii copilului, care oferă posibilitatea instruirii şi
educării acestuia din punct de vedere intelectual, fizic şi moral, îl pregăteşte pentru
integrarea cu succes în societate ca personalitate distinctă, ca OM între OAMENI.

Profesor – educator MARIA ONEAGA

EXEMPLE DE JOCURI ORIGINALE:

1. UNDE A GREŞIT URECHILĂ ?
Joc didactic pentru verificarea deprinderilor de comportare civilizată, a
spiritului de dreptate, omenie, respect pentru părinţi, într-ajutorare, precum şi
exersarea exprimării corecte din punct de vedere gramatical, dezvoltarea atenţiei
voluntare, a memoriei, a spiritului de observaţie şi a disciplinei.
Regulile jocului: În timp ce educatoarea citeşte povestea, copiii sunt foarte
atenţi. Atunci când descoperă o greşeală în comportamentul iepuraşului, rostesc:
„STOP ! – aici a greşit Urechilă !”. Copilul numit va spune care este greşeala şi cum
ar fi fost corect să se comporte iepuraşul.
Jocul se poate desfăşura şi sub formă de concurs, între două echipe.

Materiale: iepuraş de pluş, planşă cu aspect din pădure, un

arici, un cărăbuş, o broscuţă, un şoricel, o păpuşă îmbrăcată
în zână cu bagheta magică.
Povestea este: „Într-o dimineaţă de toamnă, Urechilă,
fiul lui Iepuroi şi-al Iepuroaicei, s-a trezit din pătuţul lui de
frunze foarte supărat şi a ieşit afară mormăind:
- M-am săturat să fac mereu numai ce spune mama şi
tata, să fiu politicos şi ascultător, să am grijă de fraţii mai mici care vor mereu să le fac
suc de morcov, să le spun poveşti şi să mă joc cu ei; m-am săturat! Aşa că, astăzi voi
pleca în lumea largă să -mi caut norocul singur. Vreau să fiu singur!
Spunând acestea , Urechilă a şi pornit la drum, ferindu-se să nu-l vadă nimeni.
A mers el aşa cât a mers până a ajuns la casa ariciului Ţepoşel, prieten vechi al
iepuraşului. Acesta, văzându-l, i-a spus:
- Bună ziua prietene, încotro aşa grăbit?
Urechilă nu s-a sinchisit să-i răspundă ci şi-a văzut de drum. Nu după mult
timp aude o voce subţire şi rugătoare:
- Ajutor! Ajutor! Striga un cărăbuş care, lovindu-se în zbor de un copac, a
aterizat pe spate şi nu se putea ridica.
Iepuraşul s-a oprit o clipă, a văzut cărăbuşul zbătându-se, apoi a luat-o la fugă
strigând:
- Sunt grăbit, n-am timp.
În drumul lui, Urechilă a mai întâlnit: o broscuţă rănită de barza Cioc Lung
care nu mai putea sări pentru a ajunge acasă, un şoricel peste codiţa căruia a căzut o
piatră şi nu se putea mişca şi o veveriţă cu lăbuţa ruptă ce plângea de durere. Dar nu
s-a oprit să-i ajute. Era grăbit şi nu-i păsa de nimeni, voia să fie singur.
Când Urechilă a ajuns destul de departe, obosit de cât a alergat dar fericit că a
scăpat de griji, s-a aşezat pe o buturugă să se odihnească, spunând:
- Ce-mi pasă, bine că sunt singur! De acum voi face numai ce-mi pofteşte
inima.
Deodată, Urechilă îşi aude numele strigat de o voce caldă. Când întoarce capul,
vede în faţa lui o zână frumoasă îmbrăcată în alb care-l întreabă:
- Eşti bucuros că ai fugit de acasă? Vrei să fii singur? Nu-ţi pare rău că ţi -ai
părăsit prietenii atunci când aveau nevoie de ajutorul tău?
- Da, sunt bucuros şi nu îmi pare rău, răspunse iepuraşul, de mult voiam să fiu
singur; m-am săturat şi de prieteni să-i tot ajut, şi de farţi să le spun poveşti, şi de
părinţi să-i ascult şi să fac numai ce spun ei; nu mai vreau să-i văd; vreau să fiu
singur!
Atunci Zâna Pădurii s-a supărat pe Urechilă, l-a atins de trei ori cu bagheta
magică şi el s-a transformat pe loc într-un iepuraş de pluş, rămânând pentru
totdeauna singur, fără părinţi, fără fraţi şi fără prieteni.
 Evaluare: Răspunsurile bune vor fi răsplătite cu buline rişii. La final se
caracterizează iepuraşul ( Urechilă era: egoist, răutăcios, nepoliticos, lipsit de
respect pentru părinţi, fraţi şi prieteni, nu-şi iubea familia).
Educatoarea cere copiilor să recompună povestea imaginându-şi fapte ale
unui alt iepuraş cu trăsături pozitive, opuse trăsăturilor lui Urechilă (politicos,
cuminte, ascultător, prietenos, să-şi ajute prietenii la nevoie, să-şi respecte şi să-şi
iubească fraţii şi părinţii).
2. VULPEA FURĂ PUIŞORI

Joc de mişcare ce vizează consolidarea deprinderii de a alerga în direcţii

diferite cu grupare la locul indicat şi dezvoltarea unor trăsături pozitive de voinţă
şi caracter, a cinstei şi corectitudinii.
Desfăşurarea jocului: Într-o parte a terenului de joc vor sta „puişorii” în
formaţie de cerc. În partea opusă cercului, se trasează o linie, marcând locul de
retragere al puişorilor (căsuţa).
La semnalul dat, copiii pun mâinile la ochi şi aşteaptă începerea jocului,
neavând voie să privească printre degete (să fure). Educatoarea se apropie cu grijă
de un copil şi-l atinge uşor pe umăr. Copilul respectiv va juca rolul vulpii, neavând
voie să se demaşte, el trebuie să fie şiret ca o vulpe adevărată. Conducătorul jocului
dă semnalul: „Start joc!”. Copiii iau mâinile de la ochi, se risipesc în spaţiul de joc şi
întreabă miraţi: „Vulpe, unde eşti?”. După ce întrebarea a fost rostită, „vulpea” se
repede să prindă „puişorii”, iar ei se apără alergând spre „căsuţa lor”.
Jocul se repată de mai multe ori. De fiecare dată conducătorul alege alt copil
pentru rolul de vulpe.
REGULI DE JOC: Copilul „vulpe”care îşi va demasca identitatea înainte de
începerea jocului şi copiii „puişori” care vor privi printre degete vor fi eliminaţi din
joc.
Profesor-educator : MARIA ONEAGA