UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Catedra Sociologie si Istoria Filozofiei Catedra Filozofie

DIN ISTORIA GÎNDIRII FILOZOFICE
Partea I
DE LA RENASTERE ANTICHITATE Manua l
Aprobat de Consiliul s tiintific al facultatii de Filozofie si Psihologie

LA

Chisinau – 1999

DIN ISTORIA GÎNDIRII FILOZOFICE. Partea I (De la Antichitate la Renastere): Manual – Chisinau: Universitatea
de Stat din Moldova, 1999. – 317p.

***
Redactor stiintific – Maria , BULGARU în filozofie, doctor habilitat profesor universitar Petru PASCARU, doctor habilitat în filozofie, profesor universitar (Universitatea de Arte din Moldova)

Recenzent –

***
Capitolele si paragrafele manualului au fost elaborate de colectivul de autori: Dumitru LDARE, Stefan LUPAN Stefan LUPAN Vasile ONICOV Eugenia FONARI Svetlana COANDA Maria BULGARU, Vasile ONICOV Dumitru CALDARE C| – capitolul I; – capitolul II; – capitolul III (§ 1-4); – capitolul III (§ 5); – capitolele IV, VI (§ 1-4); – capitolul V (§ 1-5); – capitolele V (§ 6), VI (§ 5).

© USM, 1999

SUMAR

Cuvînt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 .. Capitolul I. FILOZOFIA ............. ANTICA ORIENTALA . . . .7. . . . . . . . . . .
§ 1. Gîndirea filozofica în Mesopotamia § 2. Gîndirea filozofica în Egiptul Antic § 3. Filozofia antica în India § 4. Filozofia antica în China

Capitolul II. FILOZOFIA
ANTICE Perioada presocratica

10 . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . .12. . . . . . . . . . . . . . 29. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 GRECIEI . . . . . . . . . . . . . . 45

. . . .45 ................ § 2. Pythagoras si scoala pitagorienilor 51 § 3. Scoala eleata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 ......................... § 4. Materialismul atomist 71 § 5. Sofistii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
§ 1. Scoala din Milet. Thales, Anaximandru, Anaximene Perioada clasica

..................... . § 7. Platon . . . . . . . . . . . . . . . .84. . . . . . . . . . . . . . . . . . . § 8. Aristotel92. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100 Capitolul III. S COLI FILOZOFICE . . . . . . . . . . . . ELENISTE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .114. . . . . . . . . ..
§ 6. Socrate si scolile socratice § 1. Epicureismul § 2. Stoicismul

. . 114 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... . § 3. Scepticismul 127. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . § 4. Neoplatonismul 136 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... § 5. Cicero . . . . . . . 139 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
3

Capitolul IV. IDEI FILOZOFICE LA GETOCapitolul V. GÎNDIREA
MEDIU § 1. Filozofia patristica DACI FILOZOFICA ÎN

. . . . . . . . . 160 . . . . 170 EVUL

.......................... 170 § 2. Scrierile patristice în tarile române în epoca ....................... feudalismului timpuriu 192 . . . . . . . . § 3. Filozofia scolastica. Problema universaliilor . . . . . . . . . . . . .200. . . . . . .. § 4. Filozofia medievala araba 220 § 5. Gîndirea medievala în tarile române (sec. XIV–XVI) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225 § 6. Idei social-politice si filozofice în opera “Învataturile
lui Neagoe Basarab ca tre fiul sa u Teodosie”

Capitolul VI. GÎNDIREA

FILOZOFICA

ÎN

. . . . . . . . 237

EPOCA RENASTERI . . . . . . . . I 257 § 1. Umanismul . . . . . . . . . . . . . . .

.................

................ 259 ................ § 2. Neoplatonismul si aristotelismul . . . . . . . . . . . . 269 . . . . . . . . . . . . . ... § 3. Filozofia naturii ... § 4. Filozofia sociala 279 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 293 § 5. Conceptiile social-politice si filozofice ale lui
Constantin Cantacuzino Stolnicul

................ 305

4

Cuvînt înainte traieste, ia atitudine, crede într-o “Omul
multiplicitate de valori, le ierarhizeaza si da astfel sens existentei sale prin optiuni care depasesc neîncetat frontierele cunoasterii sale efective. Sinteza rat ionala între credinte, oricare ar fi ele, s i conditiile cunoas terii este ceea ce am numit-o “întelepciune” si aceasta ni se pare a fi obiectul f ilozofiei”.

J. Piaget

Chiar de la început filozofia a primit cele mai diverse interpretari, toate fiind însa orientate spre dezvoltarea spiritului omenesc. Prin filozofie spiritul se înalta la ceea ce exista în mod absolut, la cunoasterea autentica, la realizarea morala a ideii. Filozofia este mai întîi gînd s i fapta cumpanite. Gînd cumpanit: prin ordinea s i unitatea puse în cunoastere; fapta cumpanita: prin stabilirea principiilor din care decurg normele de conduita. Orice filozofie este o istorie a filozofiei, ca ci ea vine si din filozofiile anterioare ei, din lumea gîndurilor filozofice care i-au premers, continuînd aceasta lume prin problematica specifica s i limbaj propriu. Istoria filozofiei studiaza procesul aparitiei s i dezvoltarii celor mai diverse învataturi, conceptii, s coli, curente filozofice, originalitatea carora este imprimata în tesatura spiritualitatii mondiale. Istoria filozofiei include în sine toate învataturile filozofice, considerîndu-le trepte în cunoasterea lumii de catre om si negînd afirmatiile precum ca exista popoare ce n-au contribuit cu nimic la dezvoltarea filozofiei. Istoria universala este “suita eternitatii” pe care o compun toate popoarele. Fiecare popor îs i are gradul sau de perfectiune incomparabil cu altele s i îsi face bucata sa în mod specific. În acest context de idei este binevenita încercarea
5

autorilor de a intercala gîndirea filozofica universala cu cea româneasca, evidentiind particularitatile si facilitînd astfel întelegerea cailor de dezvoltare a gîndirii nationale. Una din trasaturile esentiale ale istoriei filozofiei este diversitatea. Însa ea nu constituie o simpla îngramadire de teorii deosebite, ci o integritate, un sistem în permanenta dezvoltare, în care învataturile filozofice se succed, se depasesc, se determina una pe alta în mod dialectic. Istoria filozofiei nu se reduce doar la descrierea conceptiilor filozofice. Sarcina ei principala consta în a dezvalui legitatile aparitiei si rezolvarii problemelor filozofice, devenirii categoriilor filozofice, dezvoltarii gîndirii dialectice etc. “Din istoria gîndirii filozofice ” cuprinde cele mai principale etape de dezvoltare a gîndirii filozofice – de la aparitia ei în China, India, Mesopotamia, Egipt, Grecia si Roma Antica pîna la epoca contemporana. Autorii nu pretind însa la o reflectare deplina a problemelor istorico-filozofice din aceste perioade. Ei s-au oprit doar asupra celor mai importante conceptii ale gînditorilor filozofi, prin care au fost promovate principiile adevarului, dreptatii, binelui, frumosului, ideile umaniste, tendintele democratice. În cadrul acestui manual s i-au gasit locul potrivit diverse modalitati de interpretare a lumii ce pot servi drept impulsuri în descoperirea unor noi abordari ale problemelor vesnice ale umanitatii. El este destinat studentilor, profesorilor, savantilor si speram ca va fi un instrument util de lucru pentru toti cei ce sunt orientati spre a-si desavîrs i întelepciunea, gîndirea creatoare, arta dialogului cult, spiritul critic în judecata, ra mînînd în acelasi timp fideli propriilor principii filozofice. Maria Bulgaru
6

si luna. o tendinta de a cunoaste adevarata esenta a lucrurilor. Aristotel întelegea prin filozofie 7 . Termenul “ filozofie ” a fost creat de antichitatea greaca (unii afirma ca primul l-a folosit Pythagoras. Metoda filozofiei consta în reprezentarea lucrurilor în categorii nemateriale. filozofia a apa rut ca o activitate. care stabilesc comunitatea grupurilor de obiecte sau fenomene dupa oarecare trasaturi. si vînturile. ) s i este compus din doua cuvinte e iubesc. îmi place s i s a .aut. 529 ultima s coala de filozofie – Academia Platoniana din Atena). Platon numea filozofia cercetare s i cunoastere a adevarului. Pythagoras socotea ca aceasta esenta a lumii.întelepciune.e. În linii mari. si stelele. “s tiinta suprema”. În legatura cu orînduirea sclavagista s i cu scindarea societatii apare pentru prima data filozofia ca mod de gîndire în esenta deosebit de gîndirea mitologica precedenta. caci cifrele sunt ultimele abstractii ce unesc proprietatile lucrurilor.n. si apele.-VI e. consta în “stiinta numerelor”.CAPITOLUL I FILOZOFIA ANTICA ORIENTALA Filozofia antica propriu-zisa este gîndirea filozofica a societatii sclavagiste s i cuprinde secolele VII î. si padurile – toate erau personificate s i puse în astfel de relatii de rudenie. Principala metoda a gîndirii în societatea primitiva. s i pietrele.n. altii – ca Herodot – n. bazata pe relatiile gentilice de rudenie. (cînd împaratul Iustinian a lichidat în a. Herodot sustinea ca filozofia este o iscusinta deosebita de a descoperi lucruri întelepte în orice directie. spre deosebire de simpla “parere” pe care o poate avea fiecare despre lucruri. este transpunerea acestor relatii peste viziunea generala asupra lumii: s i soarele.

protofilozofia. În cultura europeana istoria gîndirii era studiata mult timp din perspectiva unui europocentrism. însa. Mai tîrziu ele au fost interpretate tendentios ca o mentalitate preponderent mistica. eticii. Filozofia s-a constituit de la bun început ca forma specifica de manifestare a constiintei sociale. era gîndirea paturilor progresiste ale societatii. cu interesele si nazuintele conservatoare. aceasta constiinta începe sa reflecte doua interpretari ale realitatii – materialista s i idealista . comerciale s i politice. a s tiintei si a gîndirii filozofice în tarile care au fost leaganul celor mai vechi civilizatii si în care orînduirea sclavagista s-a instaurat cu vreo 2600 de ani în urma – Mesopotamia. Lupta dintre viziunea materialista si cea idealista are o confirmare deplina în cunos tintele referitoare la dezvoltarea culturii. inclusiv cel teologic. matematice s i fizice. care mai apoi a primit denumirea de metafizica . în diferite regiuni ale lumii filozofia a avut legaturi genetice de influenta. indiferenta 8 . Materialismul.) si filozofia ca stiinta despre principiile supreme ale existentei.doua lucruri: filozofia ca descoperire a legitatilor si principiilor s tiintei (matematicii. transmitîndu-se odata cu legaturile economice. a fost alcatuit calendarul s. interesate în dezvoltarea fortelor de producere. Fireste. Din China si Babilon au fost adusi în oras ele Ioniei din Asia Mica germeni de cunostinte astronomice. tinzînd sa generalizeze cuceririle omului în activitatea lui cu mediul naturii. fizicii. India si China. gîndirea si civilizatia Orientului fiind îndepartate de interesul stiintei occidentale ca neînsemnate pentru cultura. Concomitent cu scindarea societatii în sclavi si stapîni. a. în sensul efortului de interpretare a existentei. care au fost prelucrate în mod original s i folosite în practica: au fost concepute cele mai simple instrumente de cercetare. Egipt. va constitui suportul justificativ al superioritatii paturilor sociale dominante. a naturii s i a omului. Idealismul. poeticii etc.

Premisele sociale ale aparitiei gîndirii filozofice sunt miscarile ce au pus capat orînduirii gentilice s i au scindat societatea în doua parti mari – sclavi s i stapîni de sclavi. fizica. încît devin imperceptibile conceptiile primilor filozofi fara a cunoaste miturile ce dominau gîndirea anterioara. Procesul de cunoastere a naturii de asemenea genera unele probleme cu caracter filozofic. Atrage atentia faptul ca conceptiile filozofice ale primilor cugetatori antici sunt în prealabil reflectii asupra naturii si fenomenelor naturale s i de aceea ocupatiile lor filozofice au fost supranumite naturfilozofice . 9 . cînd istoria gîndirii este preocupata si de problema aparitiei gîndirii. însa. Astazi. cultura de gîndire din Orient prezinta un interes firesc. Filozofia apare ca o noua forma de percepere a lumii îndreptata împotriva formei anterioare mitologice de gîndire.fata de valorile rationale si valorile progresului uman. fapt ce a contribuit ulterior la dezvoltarea unor asemenea s tiinte ca astronomia. La începuturile ei filozofia nu putea fi în afara cunos tint elor despre natura. Una din trasaturile deosebite ale filozofiei antice este corelatia ei cu cercetarea naturii. Aceasta stare concrescuta a stiintelor timpurii cu filozofia se numeste sincretism . biologia. Însa pentru mult timp în gîndirea filozofica mitologia ramîne împletita astfel.

iar apoi semitii din Accad îs i imaginau lumea ca provenita din nas terea si activitatea unor persoane divine. eu nu am avut ce mi se cuvenea. Aceste scrieri contin reflectii moral-filozofice despre nedreptate s i suferintele omului din urma acesteia: “Abia am capatat viata. numai rau. iar mai tîrziu – Anshar si Kishar. La rîndul lor. S umerienii. unul dintre care este masculin. M-am adresat necromatului s i nici el nu mi-a 10 § 1. Si vraciul. scris pentru cinstirea zeului Babilonului Marduk si pastrat pe placile bibliotecii din Nippur se arata felul în care aceasta zeitate cucereste un loc de frunte în lupta cu Tiamat. n-a reus it sa-mi lumineze mintea. Am privit în urma: n-am vazut decît raul. mai întîi pictografic. Din cuplul initial apare o alta pereche de zeitati – Lahmu si Lahamu.e. Cu alte cuvinte. Enlil – Pamîntul si Enchi – apa. Aici a aparut scrisul. Oceanul mondial. care reprezinta Cerul si Pamîntul. Oceanul s i marea personificate dau nas tere tuturor lucrurilor si fiintelor. Suferinta mea a crescut.au trecut la sclavagism pe la sfîrsitul mileniului IV î. facînd un sacrificiu. ca am s i ajuns la capatul ei. Ghicitorul cu arta profetiei n-a putut sa-mi arate viitorul. dar el nu si-a aratat fata. L-am chemat pe Dumnezeu. Tot aici sunt atestate si cele mai vechi reprezentari cosmologice. totul apare din apa activa s i plina de viata. La început din nimic se naste o pereche de zei – Apsu si Tiamat – oceanul s i marea. aceste zeitati dau nastere celor mai importante zeitati din panteonul babilonian: Anu – Cerul. Gîndirea filozofica în Mesopotamia În “tara dintre cele doua rîuri (Tigru si Eufrat)” s umerienii . dar ea nici nu si-a ridicat capul. În “Poemul creatiei ”. iar apoi – cuneiform. iar celalalt – feminin.n. Am invocat pe zeita mea.

11 . caci altmintrelea este pedepsit prin boli. regele orasului Uruk. foame. însasi firea arata ca oamenii nu trebuie sa se ridice unii mai sus decît altii. Aici este exprimata ideea. Trecerea prin viata este unica cale s i spre nemurire s i spre stingere fara urma. prin analiza conceptiilor mitologice si religioase ce dominau atunci. în buna parte mitologice. cu toata arta magiei. despre menirea omului în lume ne arata ca zeii l-au creat pe om ca sa -l puna în serviciul lor. Sclavul este înfat isat cu o bogata experienta de viata. ca munca creatoare este sensul suprem al viet ii..e.) este “Discutia dintre stapîn s i sclav” din care se vede strînsa lega tura dintre conceptiile filozofice si ideologia de clasa. lezînd drepturile altora. Moartea îi niveleaza pe tot i oamenii s i. Magicanul. nu a micsorat mînia. În “Poemul creatiei” Marduk îsi propune sa faca omul din amestec de pamînt cu propriul sînge.n. omul trebuie sa se conformeze vointei zeilor.” Din literatura s umeriana s-au pastrat multe poeme despre Ghilgames .. suferind de greutatile ei. în care se spune despre setea de nemurire a omului. deci. – spune sclavul . Reprezentarile. Deci. pe cînd stapînul este dominat de patimi nestatornice. potopuri. seceta. care îl prefac pe om din nou în noroi. Fiind plasmuit dupa chipul lor. Care din ei a fost rau si care din ei a fost bun?”. ce s-a îndreptat asupra mea. – s i uita-te la craniile oamenilor care au trait demult sau de curînd. Contemporan cu Codul lui Hammurappi (apr.deschis mintea. 1800 î. Sclavul se pronunta pentru egalitatea tuturor oamenilor în timpul vietii s i se opune legendelor despre rasplata de dupa moarte pentru nedreptatile vietii. «Urca -te pe mormanele oras elor distruse. prin care se învinge moartea. gîndirea filozofica îs i croia cale prin retrairea coliziilor vietii sociale.

A fost creat un sistem de irigare care îndeplinea un rol hotarîtor în viata egiptenilor antici. Conditiile climaterice în care se afla Egiptul (soarele arzator. Se dezvolta si vitaritul. de caracetrul societatii sclavagiste) de asemenea exista numai în forma daruita de rege. Economia Egiptului Antic se sprijinea în special pe agricultura. care se sprijineau în special pe munca colectiva s i care au existat o perioada istorica îndelungata. a folosirii ei rationale se afla în permanenta în centrul atentiei statului egiptean. Problema apei. Gîndirea filozofica în Egiptul SpreAntic mileniului al IV-lea orînduirea sclavagista sfîrs itul . statul reprezenta o despotie a faraonului bazîndu-se pe exploatarea sclavilor. a papirusului. lui i se atribuia puterea de a chema ploaia. Proprietatea privata ce exista în Egipt avea statut de donatie regala. Aristocratia scla12 § 2. a lutului. Regele (faraonul) era divinizat. lipsa de apa) impuneau o grija permanenta pentru folosirea rationala a resurselor acvatice. Tehnica irigatiei necesita un anumit nivel de cointeresare materiala si de responsabilitate incompatibil cu cel al sclavului. desigur. temelia careia o constituia irigarea. dar s i a tuturor membrilor obstii. a pieilor. a pietrei. mestesugul de prelucrare a lemnului. Libertatea sociala în sensul deplin (tinînd cont. În economia Egiptului în care domina agricultura muncile erau îndeplinite ca regula de taranii obstilor sates ti.se stabileste de asemenea în Egipt. de a schimba anotimpurile. Astfel. a pînzelor de in. Un sistem mitologic bine închegat reprezenta toate relatiile dintre societate si natura. Un nivel înalt a atins maiestria constructiei. În Egipt în locul comunitatilor primitive apar si se afirma obstile de agricultori. de a provoca revarsarile Nilului etc. Regele (faraonul) era considerat proprietarul întregului pa mînt din tara.

medicina. Dumnezeu creeaza conducatorii. Egiptul atinsese un nivel cu mult mai înalt de dezvoltare a productiei materiale. stapînitorii de sclavi. Nilul rasplatea cu darnicie munca egiptenilor. matematica (artimetica s i geometria). Datorita întelepciunii sale. morala s i alte s tiinte. Astfel este organizata s i viata sociala. Si aceasta reiese din starea fireasca a lucrurilor din jur. iar cineva e mai slab. Postulatele ideologice ale acestor paturi sociale afirmau ca viata pamînteasca e trecatoare. descriind “iesirea” evreilor din robia egipteana: “Mai bine muream batuti de Domnul în pamîntul roditor al Egiptului cînd sedeam în jurul caldarilor cu carne s i mîncam pîine de ne saturam”. sta pînitorii de sclavi constituiau acea temelie sociala pe care se sprijinea faraonul. Doar Dumnezeu creînd lumea a creat si plante. Din urma lui Horus. De exemplu. ea reprezinta o pregatire pentru viata vesnica. si animale. s i deci orice încercare de a modifica cumva ordinea existenta în societate este sortita la esec. cu apa fara gust bun si drumurile lui sunt grele din cauza pietrelor celor multe.vagista. Despre aceasta ne marturises te însus i Vechiul Testament. rau este locul unde este as ezat. Realizarile obtinute de egipteni în diferite domenii trezeau invidia navalitorilor s i a cuceritorilor: “Nenorocitul de asiatic. filozofia. În comparatie cu alte tari învecinate. asigurîndu-i astfel pe oameni cu hrana. Ordinea stabilita de natura ne demonstreaza ca în ea exista inegalitate: cineva e mai puternic. este de neconceput si trebuie interzisa în mod categoric. În Egiptul Antic ordinea sociala era considerata ca fiind o continuare directa a ordinii stabilite de Dumnezeu în natura si apreciata ca o ordine desavîrsita. În Egiptul Antic s-a dezvoltat astronomia. el se lupta s i nu biruie”. atribuindu-le misiunea de a conduce oamenii. Nicodata nu ramîne într-un loc. realizarile egiptenilor antici în domeniul 13 .

sarcofage etc. Dezvoltarea astronomiei la egiptenii antici a fost generata de necesitat ile vietii cotidiene. Tot în perioada aceea s-a stabilit ca Pamîntul are volum. orice moment este în legatura cu un anumit eveniment misterios produs mai înainte. Egiptenii antici au creat primul calendar în istorie. teza aflata în contradict ie cu conceperea Pamîntului ca un disc plat. Credinta prevedea ca orice situatie reala din prezent. Grupele de slujitori ai cultului studiau în permanenta bolta cereasca. În acest scop pe lînga temple activau grupe de slujitori ai cultului. Adaugîndu-se la ele înca 5 zile suplimentare s-a obtinut numarul de 365 de zile. precum si o metoda de fixare a trecerii prin meridianul locului a doua stele fixe. fiecare avînd cîte 30 de zile. o lada înconjurata din doua part i de apele Oceanului. care aveau misiunea de a savîrsi anumite ritualuri în decursul zilei sau al noptii. Egiptenii pe atunci cunosteau o metoda speciala de stabilire a nordului. puteau evidentia bisectoarea unghiului care circumscrie rasaritul si apusul unei stele fixe. stabilind miscarea si pozitia astrilor. acestea cuprinzînd informatii referitor la conditiile din orice zi a anului. 14 . Potrivit unei conceptii raspîndite în lumea egipteana antica. Pamîntul reprezinta o cutie. Din aceste considerente au fost alcatuite si calendare ce contineau descrieri amanuntite ale unor atare evenimente. din orice moment al fiecarei zile. Actiunile acestea erau orientate la realizarea faptelor bune. monumente. pozitive s i la înlaturarea ori depas irea celor rele. Acest calendar împartea anul în 12 luni. de problemele sociale. Un rol însemnat revine bisericii care considera necesar de a fi la curent cu toate ce se întîmpla în Univers. în momente strict determinate.astronomiei le cunoastem din diversele reprezentari si explicatii de pe morminte. De la ei s-a pastrat o descriere de mare precizie a cerului înstelat.

Însasi pozitia initiala era favorizanta. în special la formarea s i raspîndirea anumitor conceptii privind existenta unei ordini obiective în natura înconjuratoare. Principalul. Cu atît mai mult ca se afirma. Gratie ratiunii practice. a templelor. avînd o vadita predilectie filozofica. precum ca aceste constructii. rezolvau ecuatii cu doua necunoscute etc. Documentele timpului atesta afirmatiile lui Platon si Aristotel care erau uimiti de cunostintele egiptenilor în domeniul matematicii. operau cu fractii zecimale. în special. de miscarea carora depindea împart irea anului în 36 de decade. consta în faptul ca gîndirea matematica a Egiptului Antic a atins un anumit caracter abstract. deoarece numarul prin esenta sa constituie o abstractie ce reprezinta un complex determinat de raporturi din lumea reala. puteau calcula volumul emisferei.16 (corect p = 3. explicate mai tîrziu în Papirusul Carlsbeng. însa. Mai consemnam ca în Egiptul Antic se cunosteau si douasprezece constelatii speciale. Lebada). precizeaza 15 . a monumentelor funerare i-au determinat pe vechii egipteni sa dezvolte stiintele matematice. ei au stabilit legatura dintre momentul revarsarii apelor rîului Nil s i miscarea unei stele care a capatat denumirea de Sirius. Probabil. în special piramidele. construirea piramidelor. Fapt semnificativ – însus i marele vizir (primul-ministru) “supraveghea” miscarea acestei stele. Matematicienii egipteni cunos teau raportul lungimii circumferintei la diametrul ei. S tiintele matematice au cunoscut în Egiptul Antic o dezvoltare în ascendenta. necesitatile practice s i. iar apoi si întregirea unor modalitati de concepere a lumii. fapt ce a contribuit la continuarea.Printre realizarile egiptenilor antici se înscrie s i cunoasterea unor constelatii (Orion.14). cunos teau valoarea lui p care echivala cu 3. însas i realitatea obiectiva.

si deci nu putem stabili adevarata stare de lucruri ce a existat în Egiptul Antic în problema respectiva. astfel ca radacina patrata a uneia sa reprezinte 3/4 din cealalta?” În Egiptul Antic au capatat raspîndire s i asemenea probleme geometrice ca. În papirusul matematic de la Moscova gasim o problema ce ne-ar orienta la o concluzie de tipul: “Cum trebuie împartit 100 în doua parti. multe cunostinte au fost uitate. Ca si mesopotamienii. 3. posedau cunos tint e referitor la unele progresii aritmetice si geometrice si la calculele algebrice. Dar reiesind din ceea ce-au creat egiptenii. Sulul papirusurilor contine teza ce trebuia demonstrata. calcularea volumului si. Piramidele prezinta un mesaj profetic lasat de antici posteritatii. ei aplicau sistemul zecimal de numeratie. Cine si cum le-a construit tinînd cont de nivelul de dezvoltare redus al societatii de atunci. 2. de exemplu. Opiniile existente la acest capitol le-am diviza în trei grupe: 1. A existat o civilizat ie extraterestra. incomplete. în special. Aici apar mai multe întrebari. La dispozitia noastra sunt puse astazi doar doua papirusuri matematice mai însemnate. Matematicienii egipteni stiau sa extraga corect radacina patrata din orice numar.s i eternizeaza în piatra volumul cunos tintelor existente atunci privind lumea materiala si spirituala. al trunchiului. Un interes deosebit reprezinta calculele referitor la constructia piramidelor egiptene. al cilindrului. al piramidelor. Documentele (papirusurile) pastrate pîna în zilele noastre contin informatii vagi. îndeosebi a Piramidei Mari (a lui Cheops). însa nu cunos teau cifra zero. am putea presupune ca o parte din papirusuri s-au pierdut. pierdute. care fie ca a contribuit la raspîndirea cunostintelor necesare în mediul egiptean 16 .

fiind considerat si cel mai important. care folosea un numar suficient de substante minerale. fapt dovedit de procesele practice ale mumificarii. de spiritul unui mort. Medicii egipteni posedau cunostinte profunde în anatomia s i fiziologia omului. Se dezvolta s i farmacologia egipteana antica. care le puneau la dispozit ie un material de studiu foarte divers. ori demon. Este enigmatica si alta situatie: axa culuarului central al Piramidei Mari este orientata spre Steaua Polara. mai valoros din punct de vedere stiintific). cauza oricarei boli fiind privita ca generata de un anumit zeu. O amploare deosebita capata în Egiptul Antic si medicina care avea un caracter mitologic magic. S tiau oare egiptenii antici ca daca am înmulti înaltimea Piramidei Mari cu un miliard am afla cu o precizie absoluta distanta de la Pamînt pîna la Soare? Cunos tintele astronomice (în orice caz cele ajunse pîna în zilele noastre) nu admit ca egiptenii antici puteau efectua asemena calcule complicate. e vorba despre civilizatiile extraterestre? Cea mai favorizata ramura a medicinii era chirurgia. si anume: Ebers. fie ca a participat nemijlocit la edificarea piramidelor s i a altor constructii monumentale. de la Cair si Papirusul Smith (care a fost descoperit în 1930. Ori. Remarcam însa ca o parte din 17 . Pîna în prezent s-au pastrat patru papirusuri medicale. apare întrebarea: cum si în ce mod obtineau egiptenii antici cunos tinte în acest domeniu si chiar radioactivitate ca atare. Putem presupune ca o atare situatie era determinata si de razboaiele purtate de egipteni.antic prin «soapte din Senin». ca s i în cazul dezvoltarii matematicii. Si daca este asa. La acestea si înca la multe alte probleme si “pete albe” stiinta urmeaza sa caute si sa aduca argumentele si concluziile respective. animale s i vegetale. cel de la Berlin. Astazi unii savanti afirma ca printre factorii care sustin mumificarea este radioactivitatea.

uns va fi capul sau cu ulei. erau o manifestare a ignorantei si rutinei primitive. Se acumulau mai multe fapte. dintre care 10 operatii chirurgicale sunt din zona craniului. nici nu trebuie sa daunam vietii lui.e. observatii. Papirusul Smith (sec. fara concluziile teoretice respective.) descrie 48 de cazuri de diverse rani. apoi se indica – “culcat va sta (bolnavul). se va turna mhuj (o substanta necunoscuta) în ambele urechi”. E semnificativ ca Papirusul nu apeleaza la magie.retetele aplicate în practica medicinala purtau un caracter religios ori superstitios. Anume în sensul acesta Papirusul medical Smith este unul dintre cele mai pregnante documente referitoare la nivelul de gîndire prefilozofica ce dainuia în perioada aceea si care evolua spre principiile filozofiei abstracte. Unii savanti afirma chiar ca acest Papirus este un tratat de chirurgie osoasa. asemanatoare celor s tiintifice. Studiile existente confirma ca în medicina egipteana înca nu se încetatenise principiul: daca nu suntem în stare sa-l ajutam pe bolnav. Se constata ca “boala nu poate fi tratata”. De exemplu. În majoritatea cazurilor descrise în Papirusul Smith medicul aplica tratamentul necesar apoi asteapta sa se consume un proces natural anumit ce are loc în organism independent de vointa bolnavului si a medicului. Papirusul Smith afirma (exceptie cazul 9) ca vindecarea 18 . Orice constatare empirica avea caracter simplist. XVII î. nu se faceau generalizarile respective. În genere. practica medicinala rezulta în mare masura din observatiile si experientele ocazionale. însa ele ramîneau totus i particulare. cazul 20 descrie o rana adînca în osatura zigomatico-temporala. nu era evidentiata în deosebirile exterioare nesemnificative. la zei.n. mai multe cazuri concrete. ci prezinta decizii de caracter laic. avînd o valoare cvasistiintifica.

este expusa ideea privind esenta fizica a vietii umane. însa expusa ca o intuitie simpla. chibzuieste. 3) “o boala cu care voi lupta”. aceste trei aspecte îs i schimba semnificatia în mod reciproc.bolnavului depinde nemijlocit de acele mijloace materiale care vor fi aplicate. aspecte absolute si relative. fara concluzii filozofice. În timpul vindecarii bolnavilor medicul prestabileste o natura interna specifica. crede în cunostintele pe care le poseda. De aici s i unitatea poate fi ca aparenta. si anume: succesiunea absolut ritmica a anilor. a anotimpurilor. descriind si starile succesive ale ratiunii umane care în permanenta este orientata la evidentierea diversitatii de posibilitati manifestate în mod obiectiv. Prognozele expuse denota ca medicul poseda cunostinte practice. cauta varianta posibila realizabila. însa.. Îinînd cont de practica social-istorica. putem presupune ca egiptenii antici se sprijineau s i pe experienta ca izvor initial de cunostinte. Astfel. În acelasi timp exista s i o ordine stricta. însa prin amplificarea unei ordini-necesitati. istoria începutu- 19 . potrivit careia ordinea existenta în Cosmos si cea umana-trupeasca reprezinta nis te situatii ori cazuri particulare privind ordinea universala esentiala . iar apoi si concluzia.. Cît priveste notiunile de inductie si deductie ce reprezinta o unitate dialectica. a Universului. precum s i miscarea ciclica a astrilor ceresti. 2) “nu voi trata”. Mai subliniem ca Papirusul Smith cont ine s i elemente rationale. Principalul. consta în faptul ca medicul egiptean este constient de limitele cunos tintelor sale ce se manifesta sub trei aspecte: 1) “voi trata”. precum si de posibilitat ile fiecarui organism luat aparte. ritmul careia corespunde parca unei anumite ordini. Fiind motivate rational. “ritmica”. cuprinzînd masura ritmului uman s i a celui cosmic. avînd un caracter implicat.

ceea ce exprima notiunile de adevar-dreptate care se raporta în special la acel sentiment comun de adevar si dreptate ce se contine nemijlocit în psihologia sociala. evidentiindu-se aspectele cosmic si biologic. aceasta ordine reprezinta o stare destul de vasta. Si aceasta ordine are caracter cosmic. îndeosebi acea legatura armonioasa ce se stabiles te între laturile ei componente. Mai evidentiem ca principiul privind identitatea faraon-zeu în unele cazuri e substituit de un alt principiu.rilor ratiunii umane evidentiaza faptul concludent: procesul inductiv are loc în mod spontan s i global. e conceputa ca de la sine. avînd s i un caracter ordonat. fiind numai un instrument al acesteia. Dar Maat mai reprezinta si “echilibrul universal”. unde faraonul este lipsit de natura divina. al constructiei divine. Gîndirea filozofica în Egiptul Antic are un s ir de afinitati cu cea mesopotamiana. La temelia acestei gîndiri s-a pus teza ca Universul e unitar. Dar s i intuirea spontana globala a generalitatilor s i raporturilor general-individuale se manifesta fara ca oamenii sa-si dee seama de existenta lor si sa le conceapa. 20 . si aceasta identitate de natura. precum s i cadrul social-politic cu specificul sau. Regele (faraonul) fiind si zeu întruchipeaza prin sine adevarata unitate cosmica. ori caracterul “definitiv” si perfect al constructiei cosmice. Aici e cazul de accentuat ca însemnatatea social-politica a tezei privind divinitatea faraonului prevede mentinerea unei stabilitati în societate. Initial Maat era o zeita. Prin tezele acestea gîndirea filozofica egipteana antica are unele deosebiri în comparatie cu cea mesopotamiana. Denumita si “Maat”. Si aici e prezenta orientarea ideologica privind unitatea si ordinea existenta în Univers. întocmai ca o familie. care afirma ca regele este descendentul zeului. existenta între divinitate s i faraon. iar mai apoi–interactiunea s i coeziunea necesara a acelor forte ce asigura s i determina adevarata ordine din Univers.

În asa fel ei îsi imaginau ogorul. Textele Sarcofagelor si Cartea Mortilor . Astfel. sau unitatea de caracter dintre faraon si Univers. Filozofia egipteana antica este expusa. Anume din apa (Nun) apare Pamîntul. De fapt. care dupa reflux (sau retragerea apelor Nilului. principala sursa acvatica a Egiptului) trezea totul la viata. Pentru modul de viata al vechilor egipteni era caracteristica teza “Pamîntul iese din apa”. la fel cum se înalta Piramida ce simbolizeaza s i astazi colina primordiala. Aici este vorba despre fertilitatea solului care va asigura omul cu hrana necesara. O particularitate deosebita a filozofiei egiptene antice o constituie evidentierea apei în calitate de element primordial al lumii. Ka 21 . apa exista. În “Textele Piramidelor” . Desi faraonul îndeplineste functiile de cîrmuitor al statului. si în textele din acea perioada care au fost clasificate în: texte magice. textele povestirilor si texte profetice. Ka si Be. al bogatiilor naturale.monumente stravechi ale egiptenilor – se constata ca “atunci cînd cerul nu exista. Dar colina ce se înalta din ape si care simbolizeaza “începutul cosmogonic” reprezinta în acelas i timp si începutul biologic. În cadrul textelor magice sunt incluse Textele Piramidelor . Acestea din urma contin teza privind conceperea sufletului ca un criteriu abstract al lucrurilor existente în lume si care-i alcatuit din doua parti sau entitati. concomitent el este simbolul fertilitatii solului. Fiecare entitate are functia sa. texte sapientiale. desigur în cazul cînd el îsi va dezvolta aptitudinile sale creatoare. în majoritatea legendelor egiptene cu caracter cosmogonic este prezenta afirmatia privind existenta apei ca element (substanta) primordiala s i care se prezinta ca “materie prima din care provin toate” (numita si Nun). este cheia de bolta a prosperitatii poporului. mai are si anumite semnificatii de ordin biologic. cînd Pamîntul nu exista. în special. cînd nimic nu exista înca”.Dar regalitatea.

ci ar fi mai lesne sa-t i solutionezi problemele în viata pamînteasca. Tot în aceasta opera gasim s i afirmatii ca nimeni din morti nu a revenit sa povesteasca celor vii despre lumea de dincolo de mormînt. În genere elementele morale pot fi considerate ca fiind initiale în contextul devenirii filozofiei egiptene antice. ratiune si experienta privind existenta vietii pe lumea cealalta. iar Be constituie partea luminoasa a sufletului. De aici urmeaza s i concluzia ca nu prea are rost sa te bizui. date care s-ar sprijini pe senzatii. iar moartea este în stare sa cuprinda doar elementele izolate. sa speri la viata ce te asteapta dupa moarte. partea lui incorporala. în ziua cînd inimile sunt distruse. Autorul textului exprima îndoieli si referitor la existent a dreptatii pe pamînt. pe pa mînt. Caracterul moral-religios. moral-filozofic. înraite s i ca el singur nu stie ce înseamna fericirea. Se mai mentioneaza ca oamenii ar putea dobîndi fericirea aici. fiind sarac în lumea pa mînteasca. chiar si în afara religiei s i în opunere cu normele morale traditionale care propovaduiau pleca22 . El afirma ca oamenii fura unul de la altul. Fiind luate separat. inimile lor sunt înstrainate.reprezinta o umbra semimateriala. Ele reprezinta un tot integral numai împreuna cu trupul. Asemenea stare de lucruri a influentat procesul de îmbalsamare a mortilor care cuprinde împreuna sufletul s i corpul în viata lor vesnica. Din cele expuse egiptenii puteau face doua concluzii: 1) nu prea avem dovezi. În acest sens e semnificativa opera “ Cîntecul harpistului ” în care se afirma ca sufletul este muritor ca si trupul si ca ele mor în acelasi timp. entitatile Ka si Be nu sunt nemuritoare. dar si cu note de protest referitor la realitatea sociala este prezent în unele texte sapientiale. informatii. 2) dar nu dispunem nici de dovezi convingatoare precum ca aceasta lume nu exista. Îndoiala privind existenta lumii de dincolo de mormînt este expusa si în textul întitulat “ Sfatuirile unui deznadajduit cu sufletul sau ”.

Dar. dar orientate în special la respectarea smerita si supusa a traditiilor din trecut. Anume acesta si este marele adevar. Aceleasi idei de smerenie si supunere. Savantii care au cercetat minunt ios textele sapientiale au stabilit prezenta în ele a unei conceptii filozofice determinante (expuse deja). iar abaterea de la el este pedepsita de forta suprema. Oamenii sunt îndemnati sa respecte întru totul ordinea stabilita de divinitate. care îndeplineste rolul de calauza în viata omului. nu numai în lumea zeilor. aici e prezenta încercarea (de fapt prima în filozofia egipteana antica) de a sistematiza unele norme de caracter etico-politic existente în acea perioada. cu menirea de a-i face supus i si smeriti.ciunea. Maat este acceptata si în lumea reala a oamenilor. Cît prives te corelatia dintre ordinea morala si sociala existenta si cea cosmica. pledeaza pentru un om ascultator s i smerit. dupa caracter exprimînd forta ce are menirea de a asigura armonia fireasca dintre Cer si Pamînt. a “ordinii stravechi”. Maat. naturala în care el se numai 23 . e de origine divina si a aparut în lume drept consecinta a victoriei obtinute de zeul Horus asupra zeului Seth. spre deosebire de celelalte texte de acest gen. Autorul “Învataturilor” exprima idei si atitudini favorabile paturii aristocratice si faraonului. pietatea si smerenia ca valori determinante în viata personala a oamenilor. Aici conceptia Maat exprima “adevarul si dreptatea”. Cu toate ca e de origine divina. fapt ce determina nasterea în ei a unei energii si forte specifice. conceptia în cauza afirma ca omul întelept este în stare sa realizeze marele adevar s i marea dreptate în cazul daca adera la ordinea cosmica. însa. În texte Maat este prezentata ca unica în felul sau. de respectare a normelor si credintelor traditionale le gasim si în cel mai mare text sapiential întitulat “Învataturile lui Ptahotep” . eterna.

astfel este creat s i “dreptul tacit” ce a dominat în lumea antica. iar în consecinta – de la Divinitate. dezmembrarea. acceptau superioritatea mintii în raport cu faptele si actiunile lor. în special în raport cu activitatea mîinilor. formele derivate fiind adeseori considerate în aria mitica a eroilor de factura civilizatoare. Însa principalul consta în faptul ca aderarea omului la ordinea cosmica este echivalenta cu credinta în Maat s i în faraon. În cele din urma zeul Osiris moare ca apoi el însusi sa învie ajungînd zeu al mortii. Acest fenomen si proces este interpretat de obicei ca un rit agrar. Anume astfel omul devine supus si smerit. sau zeul ucis si înviat. Anume de aceea tipurile de munca si cele de arta. 24 . s i care evidentiaza aspecte privind originalitatea si caracetrul specific al gîndirii egiptene antice. Este enigmatic si chiar semnificativ faptul ca uciderea.manifesta ca fiinta dotata cu ratiune. În acest sens este foarte important textul numit “ Inscriptia Schabaka ”* gravat pe un bloc de granit din templul de la Memphis. Mai apoi omul acesta devine supus al zeului Osiris (Zeul tacerii). Mai întîi de toate * Schabaka – rege de origine etiopiana. adica stapîn peste orizontul funerar. iar mai apoi împrastierea lui Osiris în bazinul nilotic a generat reconstituirea si învierea lui datorita osîrdiei s i practicilor magice depuse de sora si sotia sa Eset (Isis). Oamenii credeau în puterea gîndului. precum s i cu acceptarea ordinii existente în societate. si nu numai atunci. Una dintre particularitatile de principiu ale folozofiei antice egiptene consta în concluziile ce constata ca toate lucrurile din lumea înconjuratoare au fost “chibzuite” de catre Dumnezeu capatînd valoare “datorita atribuirii de însemnatate prin cuvinte”. judecatorul universal al defunctilor. tot ce îndeplineau mîinile sunt influentate de ordinul care provine de la gîndire. Aici consemnam ca mitul zeului egiptean Osiris este unul dintre cele mai raspîndite în întreaga mitologie egipteana.

însa. Odata cu dezvoltarea istorica a societatii evolueaza s i gîndirea filozofica. s i anume – creatia divina are la temelie un material preexistent sau germenii preexistent i. Dar s i conform legendei Marele Zeu creeaza lumea înconjuratoare. e vorba despre creatie dintr-o materie preexistenta în cadrul careia are loc producerea generica sau facerea tuturor lucrurilor din ceva preexistent. lucrurile existente în ea (si chiar zeii) cu ajutorul nemijlocit al inimii si al limbii. nu mai existau obstacole în realizarea de catre corp a deciziilor cuvîntului. reprezinta mijlocul adevarat al cuvîntului. o unitate si o ordine anume în acel material care în etapa initiala e lipsit de forma. în care se prezinta si astazi. care în mod real reprezinta constituirea. În consecinta. dans. Aceasta se explica prin faptul ca inima îndeplinea functia de lacas al gîndirii. pe de o parte – cuplul gînd-cuvînt. Într-un sens sau altul. 25 . Sub aspect generalizator. într-o forma ori alta divinitatea da lumii acea structura si acea componenta. acel loc deosebit unde de fapt apare si unde este conceput în mod real gîndul si perspectiva creatiei. Dar exista s i creatia religioasa – magica. Limba. cuvînt. Se considera ca gîndirea lui Ptah (Marele Zeu) este creatoarea a tot ce exista în jur. Sporeste interesul pentru cunoastere. principiu-forta atribuie miscare întregii existente. îndeplinind functia de sanctionare si aprobare a planurilor zamislite de inima. creatia avînd caracter divin reprezinta un act înfaptuit de Ptah (Marele Zeu). la rîndul ei. Concluzia ce rezulta ne dovedeste ca esenta lucrurilor constituie gîndirea si forta ei cuprinsa integral în cuvînt. exprimata ori manifestata prin strigat. gîndire. organizarea. în el dominînd dezordinea si haosul. În as a mod. ordonarea.textul pune accent pe creatia lumii. pe de alta parte. cîntec. care în mod real tinde sa depas easca subordonarea fata de individual. Semnificatia actului creationist mai consta si în functia de a stabili anumite forme. Altceva e caracteristic acestui proces.

îndeplinind s i anumite actiuni concrete. oamenii însus esc ideea numerica. Iar abstractizarea începuta devine apoi obiect al cugetarii. se manifesta printr-o dominatie despotica a personalitatii individului. E semnificativ faptul ca atmosfera sociala era dominata de diverse conflicte si revolte. Astfel. În procesul de gîndire patrunde cu insistenta proba.în special cu tendinta predilectiei spre o munca concret individuala. îndeplinind s i anumite actiuni care de fapt se afla în contradictie cu predestinarea. Primele idei cu caracter mistic. de un spirit protestatar fata de ordinea existenta. practic-utile. deci e vorba despre nonempiric. Noile meditatii. care se profileaza tot mai real si în care nu prea sunt observate orientarile de continut mistico-religios. despre inteligibil. se prezinta ca fiind “ascultatoare” în fata lor. 26 . În asa mod oamenii devin mai independenti. ea fiind posibila deoarece pîna la momentul dat exista convingerea referitor la caracetrul necesar al raportului de acum descoperit. evidentiidu-se ca în acest domeniu al cunoasterii mintea omului trebuie orientata sa opereze cu “ceea ce nu se vede”. În cons tiinta sociala a poporului s-au afirmat anumite ostilitati fata de functionari s i faraon. noua idee (de orientare matematica) de ordine numerica naturala poseda s i anumite însus iri noi care nu genereaza asociatii de temere la oameni. Cunoscînd aceasta idee. se apropie tot mai mult de ele. simtindu-se parca mai maturi în relatiile lor cu natura. fata de organele judecatoresti s i de drept. dimpotriva. Treptat se afirma ideea privind ordinea necesara dominanta în natura. omul se adînceste în însusirea lucrurilor. Concomitent în cons tiinta sociala s-au facut simtite si unele note de caracter ateist. ci. noile cugetari sunt de acum expuse printr-o viziune matematica. Folosind calculul. ce se refereau nemijlocit la ordinea existenta concentrata în sentimentul hazardului sau al destinului implacabil. Deci este reliefata permanenta universala a raporturilor matematice dintre lucruri si obiecte.

Ea cuprinde toate textele scrise pe papirus. în special a celei economice. considerînd ca fiind falsa identitatea acestuia cu ordinea existenta în natura. Textele expuse în “Cartea Mortilor” contin diverse afirmatii ontologice contradictorii. protestau împotriva administratiei. Însa masele umilite erau dispuse sa distruga institutiile ce constituiau aceasta unitate. Protestul si ura celor umiliti erau orientate împotriva inegalitatii sociale. protestul s i revolta lor avînd un caracter social-general. fiind instruiti în credinta ca ordinea social-politica si cea religioasa reprezinta un tot întreg. dar s i trupul îsi poate reveni. care apoi erau puse în morminte pentru a-l însoti pe cel plecat în ves nicie. trecînd fara obstacole prin judecata lui Osiris. Principala sursa privind gîndirea ontologica în Egiptul Antic este “Cartea Mortilor” . statul si dreptul – au fost unite într-o singura ideologie avînd scopul de a consolida ordinea social-politica dominanta. împotriva privilegiilor celor suspusi. deci s i împotriva religiei. Deci e vorba despre un anumit progres în evolutia constiintei sociale. pe de alta parte. precum si cea biologica prevedea imuabilitatea statului faraonic. întrucît nu numai spiritul. Trupul este mumificat.Însusi faptul ca gîndirea dominanta în Egiptul Antic se baza pe principiul unitatii dintre ordinea sociala existenta în stat. ordinea cosmica s i cea religioasa. se înalta s i capata chip de zeu. Toate cele trei institutii principale – religia. cînd masele de oameni revoltati pierd încrederea în puterea cosmica a faraonului. Însa. În cons tiinta maselor se înradacina ideea ca slujitorii (functionarii) de stat si cei de la institutiile religioase îsi orienteaza activitatea spre favorizarea clasei conducatoare. oamenii. Evidentiem continutul unui text care ni se pare mai integral si mai argumentat: “Omul zace fara suflare. Si atunci se întîmpla ca acela care este supus la asemenea metamorfoze spune cuvintele: “Stiu ca 27 . iar sufletul. iar conceperea de catre noi a notiunii de mort este vadit nepotrivita.

si ceea de mîine. imaginat sau intuit în realitate de lumea unitara aflata în dezvoltare. însa fiind ordonata si plina de dinamism. Cu o deosebita pietate el declara ca este zeul nemarginit. pe cînd ideea de ordine ne readuce în el. Aflîndu-se pe lumea cealalta. fiind spirituala. natura proprie tuturor zeilor. fiind s i în stare de a genera formele respective pîna la infinitate. “Cartea Mort ilor” este destul de reliefata nazuinta spre În nemurire. Nemurirea. În continuare este evidenta existent a unei anumite entitati “sufletes ti” supreme. sufletul mai spune ca e de origine divina. care. ca el face asa deoarece ceea ce este în el sa ascuns se arate în variantele formelor sale schimbatoare. de factura unica s i în perspectiva e posibila contopirea cu ea a oricarui “suflet” omenesc individual. spiritul se declara principiu actual si comun al tuturor lucrurilor. În consecinta . s i ca el ascunde în sine formele. diverselor si multiplelor lucruri de origine divina sau pamînteasca. În concluzie. reprezinta si o manifestare reala a unei inteligente divine unice. Aici se mai contine s i ideea ce reflecta nazuinta spre o alta viata si spre o existenta atemporala. dincolo de mormînt. Mai apoi spiritul se declara drept principiu abstract si unic al tuturor formelor. iar nemurirea este eternitate. spiritul afirma ca el este si ziua de azi. vizînd generalul (substanta intima generala) de caracter definitoriu al lucrurilor ori exprimînd esenta lor. Ideea timpului de caracter atemporal parca ne scoate din Universul existent. viata s i timpul acesta. mai înseamna si continuarea vietii pamîntesti. a carui voce desteapta zeitatile ascunse în inima sa. ce sintetizeaza într-un mod specific singularitatea în care se afla. Sufletul afirma ca el într-adevar este încarcat de posibilitati fara numar.sufletul meu vesnic este un zeu. precum si caracterul ei atotcuprinzator s i neasemanator cu lumea. fiind si creator de zei. si cea de ieri. însa. E vorba despre o readucere în Universul nostru real. iar trupul meu este însasi vesnicia”. 28 .

e. ele au o alta semnificatie a existentei.a. sa nu aduci daune altora s. politice s i economice începînd cu mijlocul mileniului II î. etic s i trecute prin oficialitatea de stat. precum s i a bunurilor materiale ce le apartin. Îndatoririle în cauza cuprind norme ce reflecta anumite cerinte de caracter social general: sa nu furi. despre conditiile sociale. Multe date de ordin filozofic s i spiritual gasim în poemele epice Mahabharata si Ramayana. în masura în care ele se raporteaza la atman.) sunt cele mai vechi texte literare ale Indiei. noi aflam din documentele literare – ved si din legendele e populare – iatace . Ele sunt formate din patru culegeri: Rig-veda (cunoasterea imnurilor). Vedele (ceea ce înseamna cunostinte – n.n. Vedanta socoate ca fenomenele multiple si variabile nu au decît o realitate relativa. Sama-veda (cunoasterea cîntecelor). Perfectionarea de mai tîrziu a doctrinei vedelor a fost denumita Vedanta – în care apare tema opozitiei dintre relativ (maya) si absolut (atman). Prin urmare. caci de altfel o funie noi am considera-o sarpe. § 3. Sunt destul de semnificative si normele referitoare la interesele proprietarilor de pamînt – “nu trebuie calcat pamîntul altuia”. Fenomenele nu sunt aceea ce par a fi.Un capitol aparte din “Cartea Mortilor” este dedicat obligatiunilor omului privite prin prisma aspectelor politic. sa nu comiti adulter. Filozofia antica în India Despre cultura Vechii Indii. Yajur-veda (cunoasterea rugaciunilor) si Atharva-veda (cunoasterea descîntecelor). Prezinta interes si normele ce vizeaza relatiile sociale de inegalitate si care îndeamna la un respect fata de oamenii muncii. care sa nu fie pusi “sa munceasca prea greu”.a. a bunului lor renume. religios. Fiecare culegere este dedicata unei divinitati. Mai multe norme se refera la apararea demnitatii zeilor.. aceste texte au tendinta de a discredita valoarea lumii 29 . sa nu ucizi.

ci întregii realitati . Se afirma ca din mintea si sufletul lui a aparut luna. o mie de picioare.reale.n. precum s i note despre focul cosmic. iar din puternica-i rasuflare – vîntul. facînd aluzii la un sens mai adînc al acesteia. care fac apel la fortele supranaturale. Lumea este privita ca un foc. din mîini – cs atrii (ostas ii). În secolul VIII î. toate domeniile de cunoas tere. Tot el a dat suflet organizarii si functionarii statului. o mie de capete. crearea lumii. Textele literare contineau diverse probleme ale lumii înconjuratoare. Aici sunt prezente cugetari despre sensul vietii si tainele Universului. Fiind un om supranatural. si chiar Vedele sunt tratate ironic. Purus a avea o mie de ochi. ). apar textele Upanis adelor (ceea ce înseamna “a sedea alaturi” n.a. iar din talpi – sudrii (oamenii muncii). cînd societatea Indiei a cunoscut o perioada de relativa înflorire culturala. Ceea ce poate fi descoperit în interior pe aceasta cale apartine nu numai propriului suflet. Din gura lui Purusa au aparut brahmanii. Filozofia Upanisadelor examineaza existenta în diversitatea ei ca apartinînd spiritului intern al omului si acest absolut intern îl poti gasi adîncindu-te în strafundurile constiintei. În Upanisade se spune: “Cel ce vede un singur spirit în toate si totul într-un singur spirit nu poate trata cu dispret nici o faptura ”. În ele este combatuta magia. Astfel apare întrebarea: “Cine a auzit sau cine poate arata de unde provine existenta? Cînd au aparut zeii 30 . despre Purus a. vrajitoria.. din ochi – soarele. din gura – focul.e. care era considerat creatorul Universului. Viziunea aceasta ascunde germenii unei atitudini umaniste fata de viata. din solduri – waisii (negustorii). în special probleme filozofice privind Unitarul. despre cauzele diverselor fenomene din lumea înconjuratoare. un spirit absolut în care se perinda scurtele vieti omenesti. în care se – pune problema cunoasterii adevarului.

Filozofia Ciarvaka afirma realitatea lumii materiale si a vietii active pe pamînt. La întrebarea despre esenta vietii s i a sufletului aceasta doctrina sustinea ca viata este indisolubil legata de materie. printr-o evidenta de ordin concret. Însa aceasta scoala alaturi de admiterea lumii materiale recunoaste si realitatea deosebita a sufletelor (purusa). pentru ca prin perceptii si senzatii noi acceptam siguranta directa de realitatea ei obiectiva. Împotriva conceptiilor idealiste din Vede si Upanisade s-a pronuntat gîndirea materialista a s colilor Samkya s i Ciarvaka. daca ea nu se impune. chiar si corpul omului. deoarece aceasta nu poseda capacitatea de perceptie. nici dorinta de activitate. deoarece tot ce se petrece în natura îsi are principiile sale în ea. 31 . Sub aspect gnoseologic Ciarvaka recunoaste rolul primordial al perceptiei senzoriale. Odata cu moartea trupului înceteaza si viata. În felul acesta natura nu simte necesitatea amestecului unui spirit din afara. de trup. Natura exista în afara de noi. focul. Argumentele scolii Samkya împotriva idealismului rezidau în urmatoarele: nici un suflet perfect autonom nu este capabil sa influenteze asupra materiei. Ideile materialiste au fost expuse mai evidentiat în doctrina Ciarvaka (cu scolile Lokayata si Lokayata darsana = viziunea oamenilor simpli). apa s i pamîntul.existenta de acum era”. este format din aceste substant e. care demonstra absurditatea închipuirilor despre divinitati si afirma existenta realitatii obiective. care poate fi redusa la patru elemente (ciarvaka) primordiale – aerul. în primul rînd. Totul. senzorial. În lume exista numai materia. Nisi o ipoteza a mintii nu poate capata un titlu de certitudine. Simturile ne dau cunoas terea lucrurilor s i alimenteaza permanent viata intelectului. care prezinta unitati spirituale cu numar indefinit. Gnoseologia materialista a scolii Samkya punea la îndoiala valoarea ratiunii “speculative”.

Notiunile generale. nu sunt doar un produs al generalizarii mintii noastre. adica din atomi. Jainismul urmarea “purificarea” s i “salvarea” sufletului. aproape de ascetism. atomi de foc. care. si poseda forta creatoare. mentionînd ca lumea materiala consta din mici particule. Filozofii. si atomi de vînt. spuneau ei. în actiunea fortelor supranaturale. ci constituie o latura intrinseca a realitatii externe.n. de unde s i denumirea Jaina. formeaza corpul. care se caracterizeaza prin culoare.În sec. de Vardhamana. a Dumnezeului atotputernic.e. caruia îi ziceau Marele erou si Jina (victoriosul). practicînd o viata sobra. universaliile.e. sau de aer subtire. altii examinau atomii numai drept cauza materiala a lumii. Miscarile si transformarile din Univers sunt recunoscute ca procese obiective ce pot fi explicate prin combinarea si separarea atomilor. ceea ce grecii au numit “atomism”. Mai tîrziu scolile Budhista si Vaises ika au sustinut aceste idei. VII î. VI î. care au miros. indistructibile.n. O alta scoala filozofica cu tendinte materialiste a fost Jaina – o secta religioasa ce lupta pentru eliberarea sociala si spirituala. de Parsva s i constituita în scoala în sec. deci nu sunt receptacule pasive. independent de constiinta. aflate în mis care. este o cauza eficienta a lumii. iar Dumnezeu.e. VIII-VII î. aceasta doctrina nega ideo32 . În acelas i timp. unii reprezentanti ai acestei scoli afirmau ca lumea aflata în dezvoltare este înzestrata cu suflet. însa. Înfiintata în sec. Scoala Nyaya de asemenea a dat dovada de inconsecventa în viziunile sale asupra lumii. cautau cauza unirii atomilor undeva în exterior. care includ în sine obiecte materiale. sistemul Vaisesika admitînd existenta unor substante eterne. unindu-se. concreta s i individuala a lucrurilor. care au gust. În cosmologia Vaisesika spatiul si timpul exista obiectiv.n. în India se raspîndeau ideile despre structura corpusculara a materiei. atomi de apa. dupa învatatura Vaisesika. formate din particule infime de patru feluri: atomi de pamînt. o trasatura reala.

curatit de materie. Jainistii nu-l recunosteau pe Dumnezeu ca creator al lumii. formata din multimea atomilor înzestrati cu diferite calitati (miros. condit ionata de actiunea cauzelor externe.logia brahmanilor si pe zeul Brahma. prin doua substante. ca s i pe celelalte divinitati de pe atunci. raspîndita pe larg în India antica. De aici si reies eau predicile jainistilor privind ispasirea sufletului. Budhis tii negau existenta lui Dumnezeu si a sufletului 33 . care nu pot fi influentate de materie. care nu pot fi reduse una la alta: 1) substanta materiala. Îmbinarile atomilor formeaza corpuri s i obiecte ale naturii. El avea o atitudine critica fata de Upanisade s i lupta împotriva misticismului si monoteismului lor. Deci. dar se pronuntau pentru credinta în sufletul eliberat. izolata. în special. poate exista independent de materie. lumea exista în baza a doua principii. sunet etc. suferintele înduratoare s i pasivitatea omului în lumea aceasta. reprezentata prin sufletele individuale (Yiva) vesnice si necreate de nimeni. Spatiul. Potrivit conceptiei jainistilor. mecanica. daca este eliberat de corp. Procesul de perfectionare a cunos tintelor omului. Aceasta se explica prin faptul ca reprezentantii ei se pronuntau împotriva privilegiilor unor caste s i paturi. Miscarea atomilor. dualista în esenta. Spre deosebire de Yoga. Jainistii considerau ca lucrurile sunt formate din particule materiale minuscule indivizibile – atomi. care vedea eliberarea spirituala în meditatia individuala. Atomii sunt ves nici si lipsiti de forma. budhismul reprezinta o orientare religioasa. ca si sufletul. Materia se misca în spatiu. jainismul concepea posibilitatea mîntuirii numai în cadrul vietii în comun. din timp si spatiu ca realitati de natura tot materiala si 2) substanta spirituala. Exista doua tipuri de mis cari: 1) deplasare simpla. atentia paturilor de jos ale poporului. 2) evolutiva. s i care atrage. care poate poseda perfectiune divina.). atinge o viteza extraordinara. credinta si comportarea lui destoinica genereaza fericirea sufletului. culoare.

des i nu erau materialisti. Budhistii timpurii nu recunosteau nici învatatura vedelor privind substanta divina si evitau raspunsul la întrebarile despre esenta existentei. despre vesnicia lumii etc. Uneori zeul acesta simbolizeaza forta cerului. voint a caruia putea fi aflata prin ghicire. Toate schimbarile sunt conditionate cauzal. careia îi sunt supuse toate fenomenele lumii materiale s i spirituale. § 4. Cultul stramosilor se baza pe credinta în forta celor morti. Un alt mit ne spune ca protoomul Pani-Ghu a lovit cu toporul întunericul si el s-a despartit: tot ce era curat s i usurel s-a ridicat. Aici ei erau aproape de materialism. relatiile între caste. fara cauze.vesnic. etica si ritualul.. Ini conducea cu Pa mîntul. Canonizarea confucianismului a pus o bariera 34 . XVIII-XII î. Nimic nu are loc întîmplator. Fiind supusa politicii. Filozofia antica în China În sec. iar ce era greu si murdar s-a as ezat si a format Pamîntul. tot ce-i nascut va pieri. Exista legea generala a schimbarilor si instabilitatii. urmeaza despartirile. Tot ce e viu. Sufletul este un torent neîntrerupt al constiintei. O alta trasatura specifica consta în faptul ca filozofia era departe de interesele cunoasterii naturii (afara de mois ti si naturfilozofi). În epoca San-Ini domina mitologia cu caracter zoomorf si zeul principal San-Di. Specificul filozofiei chineze e legat de rolul ei în lupta social-politica. în China se dezvolta economia bazata pe sclavagism. iar Iang – cu Cerul.e. dupa ce au pus lumea în ordine. dupa întîlnire. este trecator. În mitologie aparitia lumii se explica astfel: din haos s-au nascut Ini s i Iang. tot ce în aparenta e vesnic poate sa dispara.n. Tot ce exista e instabil. obiectul ei de studiu erau problemele de conducere. considerînd aceste probleme ca fiind irezolvabile. apoi. ca si lumea lucrurilor. Acesta era socotit stramosul tribului Ini.

însa în filozofie avea un sens mai profund. care contin probleme privind gîndirea. Schimba rile s i transformarile în Univers au avut loc din ciocnirea acestor grupuri de particule. zilei si noptii. ca o legitate insistenta. care înseamna drum. Aceea ce grecii au numit mai tîrziu Haos. foc. Conform mitologiei anterioare. adica una cres te si se hranes te din cea opusa ei. chinezii numeau Tai-ti. 35 . care trec una în alta. care sa guverneze miscarea lucrurilor. Aceste elemente nu contineau în întelegerea lor nimic mistic. compusa din particele mici. Într-o forma naiva avem aici elemente de dialectica. Într-o alta lucrare – “Carte a celor 32 de întelepti” – se spune ca “radacina vietii este moartea. ci erau substante reale.e. Se afirma : “Constiinta se nas te din lucruri s i moare tot în lucruri”. Aici se neaga faptul ca în natura ar putea exista o vointa supranaturala. Observatiile din natura si cunostintele aplicative erau socotite îndeletniciri pentru oameni simpli. metal. adica un fel de întelegere a procesului de transformare a realitatii prin lupta fortelor contrare existente în formele materiei.n. cale. pamînt. iar viata este radacina mortii”. În secolele IX-VI î. iar atomii grecilor erau numiti “ti”.ideologica folosirii cunostintelor naturale în filozofie. Adica lumea a aparut în mod natural si are o anumita istorie în timp a transformarilor datorate fortei interne. Natura se considera existenta în mod real s i poate fi cunoscuta. În “Cartea schimbarilor” începutul lumii se produce dintr-o îngramadire de materie cereasca amorfa. aceste particule erau socotite de doua feluri – pozitive (Iang-ti ) si negative (Ini-ti ). apa. ca un mers firesc al lucrurilor. Aici se neaga existenta vreunui substrat misterios în perindarile vietii si mortii. apar culegerile de texte “Cartea schimbarilor” si “Cartea despre negativul supus” . În cartea “Marea regula” lumea se considera compusa din cinci elemente – lemn. În “Cartea despre negativul supus” se vorbes te despre “dao”.

slab determinat. Ordinea stabilita în societate în frunte cu statul începe sa fie asociata cu ordinea naturala si divina. S i pentru aceasta serveau notiunile de “Iang” si “Ini”. Totodata. simbol al neclintirii si stabilitatii. În jurul Pamîntului e numai apa. adica patru parti ale orizontului s i centrul.Conceptiile cosmologice la chinezi de asemenea reprezentau Pamîntul ca un patrat plat cu bolta cereasca deasupra. Daca-i sa cuprindem aceste notiuni mai amplu în semnificatia lor. Soarele lumineaza întunericul s i încalzes te recele. alaturi de o asemenea concepere a lumii. însa ele au un caracter vag. lumea perceperii pasionate a fenomenelor. în China existau s i alte conceptii cu interese si caracter opuse. care se socotea palatul împaratului. conform celor cinci stihii. adica elementul pozitiv influenteaza elementul negativ. care însemnau nu numai pozitivul si negativul pur obiectiv. Trebuie remarcat ca aceste viziuni nu recunosc o cauza externa a miscarii si actiunii din natura. asigurînd mis carea si viata. Însa de la cugetarile despre lumea obiectiva neaparat exista o trecere la lumea subiectiva. apoi “Iang” înseamna: pozitiv iar “Ini” – actiune luminos masculin pasivitate obscur pamîntul (josul) feminin negativ cerul (înaltul) Aceste contrarii alcatuiesc existenta reala. sunt bazate mai mult pe întelegerea în genere decît pe explicatia teoretica. Cerul da ploaie pentru ca pa mîntul sa rodeasca. Interesul claselor dominante de a întari puterea de stat si a o înfatisa ca fiind ves nica si neclintita determina si modul de construire a viziunii ideologice. sprijinita de stîlpi. Pamîntul era închipuit ca compus din cinci parti. 36 .

succesorul lui Confucius.479 î. cînd în momente de framîntari sociale maselor li se implica vina de razvratire împotriva puterii ceresti. Astfel.al ordinii naturii si societatii. El era numit Fiul Cerului. erezii violente. al binelui material si social. ale comunitatilor ruinate si saracite. De exemplu.). cartea “Ciuan” marturiseste: “Bogatii si aristocratii au în bucatarie multa carne grasa.n. Acest centru al Pamîntului este asociat cu mijlocul Cerului (Steaua-Polara) în jurul caruia se misca toate stelele si planetele. Multime de tarani fugeau din locurile de trai s i se uneau cu sclavii în lupta împotriva exploatatorilor. au fost cazuri cînd robul si-a ucis stapînul”. scria: “Lumea a decazut.e. Se produce destramarea în masa a comunitatilor bazate pe modul primitiv de producere.551-c.n. era asemanat Soarelui. Filozoful Men-tzi. Elaborînd probleme de ordin social-politic. el propaga cinstirea stramos ilor s i petrecerea ceremoniilor reli37 . stabilitatea puterii de stat si dominatia clasei asupritoare erau argumentate prin asociatie cu momentul stabil sprijinitor din natura. iar statul – Împaratie Cereasca. Unul dintre reprezentantii filozofiei oficiale de stat a fost Kong-Fu-tzi / Kong Qui / Confucius (c. iar pe cîmpii se tîrasc grupuri de oameni. în timp ce poporul se chinuieste. în grajduri cai sa tui. unui izvor al dreptatii si al legilor. de traditie si de istorie. precum si paturile taranilor s i meseriasilor. Astfel. Confucius atragea atentia la consolidarea vietii publice s i statale cu ajutorul perfectionarii vietii morale si culturale.e. Iaras i au aparut zvonuri. framîntarile sociale în China se întetesc în lega tura cu dezvoltarea mestesugaritului si cresterea birurilor de pe spatele paturilor muncitoare. Aceasta consolidare el o vedea legata de ritualuri. În secolul VII î. Împaratul era înfatisat ca zeu atotputernic. Ideea aceasta era utilizata. calea dreapta a devenit strîmba. E si natural ca paturile guvernante aristocratice sa fi avut exponentii sai ideologici. care mor de foame”.

politice. dîndu-i drept exemplu de noblete s i blîndete. afirmînd ca “toti oamenii sunt apropiati unul de altul dupa natura sa.gioase. El îs i exprima îndoiala ca lumea sa 38 . de conducatorii statului. pentru a cunoas te noul trebuie sa studiem vechiul”. Perfectionarea morala ca conditie a unei vieti fericite este o datorie a fiecaruia s i include respectul fata de stat. povestirile morale si cîntecele populare existente. dar se deosebesc în procesul educatiei: învatatura fara cugetare este de prisos. blîndetea. echilibru în fata raului. Confucius a argumentat idei si gînduri profunde cu privire la instruire si educatie. pe cînd cel educat are grija de virtuti (“Jen”) care includ bunatatea. împacare s i supunere. de batrîni. de familie. dragostea fata de alti oameni si prin acestea omul capata liniste sufleteasca.n. În astfel de conditii Confucius propovaduia renuntarea la satisfacerea vietii materiale. filozofice.) este reprezentantul ideologiei paturilor celor mai napastuite ale taranilor care se opuneau actiunilor statale de exploatare a bunurilor muncii. Lao-tzi/Lao-tse (sec. Ideile lui Lao-tzi au fost expuse de discipoli în “Cartea despre morala” (“Dao-de-tzin”). cugetarea fara învatatura este fara valoare. Confucius socoate ca omul simplu are grija numai de bunurile pamîntes ti. Sa ne gîndim ca într-adevar masele largi ale poporului luptau pentru minimumul necesar de “bunuri pamîntesti” de care erau lipsite. Cartea “Cugetari” (Luniyui) cont ine conceptiile si ideile lui principale. Confucius este primul fondator al unei s coli particulare în China. El a avut meritul de a aduna toate documentele istorice. ca norma de care poti sa te conduci toata viata.e. pe cînd celor de la conducere statul le asigura din belsug aceste bunuri si îi scutea de gînduri “pamîntes ti”. armonie. VI î. De la Confucius ne-a parvenit zicala: “Nu-i fa altuia aceea ce nu-ti doresti tie”.

În societate. În conceptia lui Lao-tzi. Lao-tzi nu dubleaza lumea s i nu o împarte în parti contrare coexistente. Astfel apare Cerul s i Pamîntul. care astfel da nas tere Cerului. la o retragere de la civilizat ia existenta. Pamîntului si tuturor lucrurilor. dupa legi inventate de ei.fie creata si ordonata de vreo divinitate: “Nu stiu al carui fiu este Dao. Dao depinde de sine însusi”. El cheama poporul la o viata simpla. obiectele se nasc determinate de ciocnirea dintre Iang si Ini. a zilelor si noptilor. Dao natural ia de la cei 39 . Dar oamenii. Dao este ansamblul de legi care guverneaza materia. Dao este principiul vietii sociale si al gîndirii s i se manifesta ca o lege cauzala universala si obiectiva. Deci. El este principiul generator al tuturor lucrurilor”. Mai în scurt. – zicea . socotind ca suferinta si nefericirea poporului au loc din cauza nerespectarii de catre guvernatori a legii universale a existentei – “Dao”. El vorbeste despre trecerea unei anumite entitati în contrariul ei. Acestea sunt fortele ce creeaza totul în lume. trebuie sa urmam calea naturala. apoi Omul. felul în care actioneaza Dao este universal. “calea” tuturor fenomenelor Universului. fenomenele. “Omul depinde de legile Pamîntului. Trebuie consemnate elementele dialectice din “Dao-detzin”. se conduc dupa placul lor. dar nu este materie. dezvoltîndu-se pîna la un anumit punct. – scrie Lao-tzi . legea fundamentala a naturii s i a ordinii ei. crede Lao-tzi. a schimbarilor anotimpurilor. Pamîntul – de legile Cerului. – putem socoti ca acesta exista înaintea el divinitat ii. care traiesc în lux s i sunt brutali cu cei simpli. Cerul – de Dao. Dao este principiul de a merge spre dezvoltare. în care se spiune ca “constructia este actiunea lui Dao”. Dao mai contine sensul de dreptate sociala: Dao natural înlatura prisosul si îl da celui care are nevoie. Dao este esenta tuturor lucrurilor. În conceptiile sale social-politice Lao-tzi critica orînduirea sociala existenta.

La baza învataturii etice Mo-tzi a pus principiul iubirii universale. deoarece reiese ca te bucuri de moartea oamenilor. luate celor bogati . “Ea ia de la cei saraci si da cele omeneasca. Iar daca ai fost nevoit sa aplici armata s i ai obtinut victorie.e. Mo-tzi/Mo-di (c. Conducatorii de osti sau regii. atunci tine minte ca lauda e de prisos.bogati s i da celor saraci ceea ce li s-a luat. El considera necesara s i fireasca împartirea societatii în 40 . care aduna multe bogatii.n. însa mai tare si mai puternic este acela care obtine victorie asupra sa.. În genere. care se sprijina pe forta. Legea însa. actioneaza dimpotriva. ca la Confucius. ea fiind aplicata numai în cele mai dificile situatii. întrucît cu timpul singuri pot fi atacati. pe violenta.”. e împotriva sacrificiilor religioase sustinute de Confucius. Ar fi bine ca victoria sa fie marcata printr-un proces funebru.) de asemenea lupta împotriva conceptiilor lui Confucius de pe pozitii democratice. lupta contra modului parazitar de viata al clasei bogate. întrucît sustine un regim putred. nu pretind cucerirea tarilor straine. Cine obtine victorie asupra altora este tare si puternic.. simpla. mult pierd. Aceasta nedreptate artitextul ficiala nu este justificata prin legea naturii. Orice armata numeroasa si puternica nu este în stare sa obtina victorie. Lupta cu nedreptatea poate fi dusa doar parasind organizatia de stat si organizînd viata primitiva. El combate parerea ca oamenii se împart fireste în “superiori” s i “inferiori”. Razboaiele mari genereaza ani de foamete. care creeaza dreptatea.479-c. Alaturi de aceste idei Motzi afirma existenta unei fiinte spirituale. armata aduce nefericire si regii întelepti nu se prea grabesc s-o puna în actiune. nu însa cel al perfectiunii morale. Oamenii cruzi si puternici n-au parte de moarte buna. Acei. lupta contra razboaielor. – scrie .381 î. care respecta legea Dao.

41 .clase sociale din motivul existentei diviziunii muncii. Moistii au elaborat probleme de logica. cauza. sunt trei: prezenta organelor senzoriale ale omului. dragoste s i stima reciproca. din respectarea lor. Legis tii se pronuntau împotriva dominatiei aristocratiei. de “individual”. el trebuie sa înteleaga destul de profund psihologia oamenilor.e. Totodata. Atît legismul. la care trebuie sa adaugam judecata. de dirijare a activitatii omului. Confucius si adeptii sai evidentiau în special calitatile morale ale oamenilor. ei se pronuntau pentru supremat ia legii. Una dintre cele “O suta de s coli” din China antica a fost legismul – orientare care examina probleme de ordin eticopolitic. priveau sceptic la ritualurile si traditiile menite sa reglementeze conduita oamenilor. Han-Fai-tzi etc. Ca rezultat al acestui contact. cît si confucianismul timpuriu tindeau sa construiasca un stat puternic s i bine dirijat. Nerecunoscînd normele eticii lui Confucius. apare senzatia ca început al cunoasterii. Pentru ca conducatorul (regele) sa conduca statul. contactul organelor senzoriale cu aceste obiecte. însa aveau pareri diferite în problemele de argumentare filozofica si în metodele de construire a acestuia. A apa rut s i s-a dezvoltat în sec. “particular” s i “general”. “buna chibzuire”. de ”inductie”. San-Ian.n. Printre reprezentantii de frunte ai acestei orienta ri filozofice pot fi considerati Guani-cjun. prezenta unor lucruri exterioare asupra carora sunt îndreptate senzatiile. Din momentul aparit iei sale legismul s-a încadrat în lupta împotriva confucianismului timpuriu. legismul reies ea din legi. statului s i societatii în ansamblu. dupa Mo-tzi. analizînd categoria logica. notiunile de “identitate” si “deosebire”. VI-III î. îndeosebi cele referitoare la datorie. afirmîndu-se ca politica si morala sunt incompatibile. echitate. Conditiile procesului cunoas terii.

oamenii fiind speriati de consecintele nerespectarii legilor se straduie sa nu le încalce. Concluzia este cît se poate de semnificativa: “Aplicarea pedepselor duce la disparitia lor”. Unele teze ale legistilor ne fac. însa. Ori alta concluzie: numai pedepsele pot genera virtuti. Unii din legisti chiar afirmau cu toata certitudinea ca numai legile dure. oamenii pot obtine adeva42 . si atunci tara ar putea fi condusa de orice cetatean. S an-Ian. scria ca pe vremuri cetatenii statului erau simpli si onesti. Oamenii au devenit hîtri si necinstiti. Dar legile trebuie sa corespunda intereselor oamenilor. În acelas i timp si saracii. Ceilalti. unii chiar hrapareti. De accentuat ca legistii considerau necesar ca legile sa fie strict obligatorii pentru toti cetatenii indiferent de starea sociala.Pledînd pentru un stat puternic. Nimeni nu are dreptul la careva înlesniri sau privilegii. unicul creator al legilor. si cei umiliti au dreptul de a pretinde la aprecierile binemeritate. virtutea este ocolita si de aceea numai prezenta unor legi stricte ar putea asigura ordinea în societate. În acelasi timp legis tii considerau ca daca pedeapsa este aspra. întrucît aceasta ar duce la slabirea statului. cetatenii statului sunt preocupati de realizarea scopurilor personale. ei afirma ca anume acestea constituie izvorul încalcarilor. inclusiv nobilii. sa meditam cu mai multa profunzime. al ignorarii legilor. De exemplu. legis tii considerau ca el poate fi condus numai datorita legii. iar în stat domina ordinea bazata pe respectarea normelor si legilor etice. e cu totul alta situatie. însa. În cazul cînd asemenea legi lipsesc. are dreptul la înlesniri si privilegii. Numai cîrmuitorul tarii (regele). acesta fiind unicul factor eficient si necesar în stare de a asigura existenta sociala. servere ar stabili o ordine rigida în societate. Acum. severa. vorbind despre bunatate si omenie. diferiti demnitari s i functionari – toti sunt responsabili în fata legii. Unul din reprezentantii legistilor. de exemplu. sa fie întelepte.

Astfel. Cerul se împarte în 365 de parti si se masoara în grade. Van-Ciun îs i pune scopul de a explica viata si cons tiinta prin cauze materiale. soarta oamenilor. este guvernata de cauze de aparitie s i disparitie a lucrurilor care îi sunt proprii. Lucrurile apar din unirea particulelor “ti” cu caracteristici opuse de ale Cerului si ale Pamîntului. clar s i concret el expune ideile sale despre lume. îsi pierd calitatile. Van-Ciun invoca date din stiintele naturale pentru a sustine ideea materialitatii Cerului. iar trupul se descompune si se distruge. Numai ceva ce este corporal poate fi pus în miscare. vitalitate. care dupa moartea omului dispar. Ea nu are scop final stabilit si nici o intentie sau vointa spre dezvoltare. care se afla foarte departe de oameni. în conceptia lui Van-Ciun.Van-Ciun neaga ideea ca Cerul ar fi o forta spirituala terial. Din acest punct de vedere el priveste cunoasterea umana. Ele nu dispar ca materialitate. iar pe de alta parte. precum copilul se naste din particule “ti” barbates ti s i femeiesti. Într-un mod simplu. Sufletul omului este. care are caracter real. Nici Cerul. prin feluritele conditii si forme de organizare a particulelor “ti”. Natura. fapt ce ne permite sa explicam fenomenul vietii s i cons tiinta.99 e. divina ce dirijeaza lucrurile si fenomenele. “ti” face po- 43 . “ti” constituie posibilitatea cunoasterii. dupa cum afirmau astronomii. ci ca spiritualitate. deci.n. ele sunt vesnice. Miscarea este proprie întregii materii. la mai mult de 60 000 li. Van-Ciun (27-c. aceste particule au anumite proprietati. nici Pamîntul nu sunt nascute si nu vor dispare.ratele virtuti numai atunci cînd este aplicata pedeapsa cu moartea s i este împacata violenta cu dreptatea. ma.) este unul dintre materialis tii de vaza ai Chinei Antice. Conform conceptiei lui Van-Ciun. Pe de o parte. format si din aceste particule. Aceste “ti” se manifesta în mod spiritual numai în organisme vii.

functia obiectiva s i subiectiva a acestor particule îi permite autorului sa afirme posibilitatea cunoas terii lumii de catre om. Astfel.sibil ca noi sa vedem obiectele si sa auzim sunetele. încît la baza fenomenelor sa ramîna materia reala în forma de particule mici. 44 . În conceptia lui Van-Ciun e pretios faptul ca el depune un efort constant de a explica natura astfel.

filozofie. Scoala din Milet. negustori.CAPITOLUL 2 FILOZOFIA GRECIEI ANTICE Perioada presocratica § 1. Anaximene Cele mai mari oras e comerciale din Asia Mica erau Milet. inventator de materiale tehnice care asigurau victoria în lupta. calatorea mult si acumula date s tiintifice. primii pas i în astronomie si matematica grecii îi 45 . calatori. Astfel. a inventat ceasornicul hidraulic (clepsidra). Premisa principala de la care porneau milesienii în cugetarile lor despre natura era recunoasterea existentei obiective a lumii reale – a materiei în vesnica miscare.e. Thales. feciorul lui Examius. Primii oameni de arta. Thales din Milet (625-545 î. Anaximandru. Fiind înzestrat cu multe cunostinte si aptitudini. piramidelor s i templelor din Egipt.n. negustorul Thales era preocupat de matematica. hidrotehnician. astronomie. Efes si Fochea. El a descoperit cauza revarsarii Nilului în încetinirea cursului apei sub presiunea vînturilor numite passati. primii savanti si filozofi erau totodata s i practicieni – oameni politici. Putinele comunicari indirecte ne marturisesc ca Thales era constructor de poduri. calcula dimensiunile monumentelor. se ocupa de treburi de ordin politic si statal. este socotit fondatorul stiintei si filozofiei europene. Primele doua au devenit atunci s i centre ale gîndirii filozofice din Grecia Antica.).

a doua – tropicala de vara. de exemplu. real s i material. iar cutremurile de pamînt sunt provocate de valurile apei în vreme de furtuna. dupa parerea lui. Thales.. Pe harta astronomica Thales a însemnat constelatia Carului (Ursa-Mica) de care se conduceau marinarii finicieni. pe care le numea zone (brîie): “Una se numeste arctica si mereu vizibila. Thales cunostea ritmul mis carii anuale a Soarelui s i a împartit anul în 365 de zile. a cincea – antarctica s i nevazuta“. În calitate de element comun care sta la baza s i începutul tuturor lucrurilor existente Thales punea apa ca substanta sensibila reala. Thales ca uta si cauza miscarii 46 . a treia – echinoctiala. are loc de obicei din cauza ca Luna se nimereste în fata Soarelui si îl acopera. cercul arctic. Astfel. deja în conceptia lui Thales vedem materialismul neintentionat s tiintific care considera fireasca unitatea în fenomenele diverse ale naturii si aceasta unitate nu se cere inventata. Pamîntul. tropicele. zodiacul. Si aceasta apa ca substanta din care apar toate este vesnica si infinita. ecuatorul. care. ne marturises te ca Thales a calculat. Pliniu. Thales îsi imagina sfera cereasca împartita în 5 cercuri. a patra – tropicala de iarna.e. Astronomia în Grecia cunoaste deja zonele sferei ceresti – meridianul. El primul a formulat teorema despre egalitatea unghiurilor într-un triunghi echilateral. întocmind si un calendar. precum si despre egalitatea unghiurilor opuse la intersectia a doua linii. Fara de apa nici o samînta nu poate da rod.n. este un disc plat ce mereu pluteste pe ape. ca aparitia de dimineata a Closcarelor (Pleiadelor) are loc în a 25-a zi dupa echinoctiul de primavara. a putut prezice eclipsa de soare de la 28 mai 585 î. învatînd astronomia de la egipteni. în inchipuirea lui Thales. ci rezulta din însasi natura acestor fenomene ca ceva unic. Thales avea idei originale si în domeniul geometriei si matematicii. În conformitate cu stiinta egipteana.faceau sub influenta egiptenilor s i a babilonenilor.

De exemplu. a schimbarii lucrurilor si înclina spre recunoasterea unei suflari. Astfel au aparut Soarele. Anaximandru nu putea accepta în calitate de element primordial nici apa. nesprijinit pe nimic. umbra grifului caruia indica partile lumii. este aruncata substanta mai subtire ce formeaza sfera de foc. a continuat s i a dezvoltat ideile naturaliste ale acestuia. la periferie. deci. Pamîntul se învîrteste si aceasta provoaca pe suprafata lui caldura sau frig. însa mai subtire ca aerul. Actiunea centrifuga încontinuu a provocat ruperea acestei coaje de foc. a unui suflet miscator. precum suflarea vîntului misca apa marii. Astfel. însa acest suflet miscator al lucrurilor e mai complicat.e. Luna si stelele. Aristotel ne lamureste ca Thales a gasit un element mai dens ca focul. amiaza. Lui Anaximandru i se datoreaza inventia ceasornicului solar. precum s i o sfera (glob) pentru a se orienta noaptea. iar aerul. Anaximandru este precursorul ideii geocentrismului în astronomie. pentru prima data în istorie Thales expune conceptia despre un prim-început ce trece dintr-o stare în alta. fost discipol al lui Thales. Astfel. el ajunge la o noua întelegere a substantei ca ceva 47 . Anaximandru/Anaximandros din Milet (610-547 î. Pamîntul el si-l închipuia ca un cilindru ridicat în centrul lumii. zenitul Soarelui. real. Deci. comprimînd din toate partile acest foc. nici aerul. Dupa parerea lui Anaximandru. Adevarata cauza a miscarii si a schimbarilor în lume sunt zeii care exista peste tot.n.). suflet are s i magnetul. El a desemnat prima harta geografica cu apele si Pamîntul. din care prin rarire sau îndesare se nasc toate celelalte. nici altceva concret. care poate misca fierul. “totul e plin de zei”. deci sufletul magnetului e o manifestare particulara a cauzei generale a misca rii. adica au aparut din însesi elementele naturale. îi dadea forma de roti sau covrigi. iar mai sus.acestei substante.

apeironul contine elemente contrare care. Eliminarea contrariilor se face prin rarirea s i îndesarea apeironului. Problemele stiintelor naturale si ale filozofiei erau atît de generale. Anaximandru socotea ca actuala stare a lumii în aparitie si disparitie e vesnica s i ca lumi de acestea sunt infinit de multe. vesnic. iar eliminarea contrariilor din apeiron – nedreptate. nelimitat. Contrariile caldurii si frigului. cu elemente de dialectica. Potrivit conceptiei lui Anaximandru. întregul însa ramîne neschimbat. pe care o numes te apeiron . adica ca mis carea. Anaximandru socotea ca apeironul da viata tuturor lucrurilor. este o pedeapsa pentru o viata (existenta) necinstita. fac posibila dezvoltarea materiei. neschimbat si nu poate trece întrun alt element primordial. Astfel. multe veacuri mai tîrziu aceste idei antice erau mereu utilizate pentru explicarea nedreptatilor sociale si morale. ci ramîne unic. eliminîndu-se. încît ele contineau laturi ale întregii vieti spirituale. care. Acest element primordial e mereu acelasi. uscatului s i umedului se elimina din apeiron si conditioneaza trecerea materiei dintr-o stare în alta. se întorc în el. dupa parerea lui Anaximandru. aparitia s i dezvoltarea tuturor lucrurilor se face prin lupta a doua parti contrare din firea lor. Aceasta revenire. Pentru prima data un materialism naiv. îl gasim în conceptia lui Anaximandru. capata forme diverse de existenta. însa acestea. El socotea ca partile acesteia se schimba. Întoarcerea la unic Anaximandru o numes te dreptate. O mare însemnatate în filozofia lui Anaximandru o are 48 . conform unei legi a necesitatii inevitabile. în mis care. Apeironul lui Anaximandru nu se reduce nici la una din speciile materiei. în cele din urma. infinit. problema unitatii contrariilor. nesfîrs it si fara de margini.neschimbator. inclusiv ale moralei. adica indefinit. Aici avem o încercare de a solutiona problema raportului dintre singular si multiplu.

identificata de el cu aerul.585-c. fiul lui Euristates. Soarele nu se misca în jurul Pa mîntului. cum credea Anaximandru. Toate planetele s i stelele au aparut din Pamînt. comprimîndu-se. Soarele de asemenea este un Pamînt. Zeii nu au atributie la 49 . a fost discipolul lui Anaximandru. însa. acestea au ies it pe uscat si. piatra si din acestea apar toate elementele. floarea vîrstei caruia revine pe la mijlocul sec. Cu timpul. apoi nour. Venus (des i nu vedem înca un sistem planetar concret). Acest aer.n. Aceasta este o conceptie. apoi apa. devine vînt. pierzîndu-si solzii. Daca la Anaximandru gasim idei despre aranjarea în sistemul geocentrist a planetelor precum sunt Luna. apoi la Anaximene se vad încercari de a stabili distanta dintre planete. orice vietate se naste din contrariul caldurii s i frigului. dilatîndu-se. La baza existentei lucrurilor Anaximene pune o materie infinita. în continua miscare. care s-a înrosit din cauza miscarii rapide. dar destul de progresista de înfatisare a liniei neîntrerupte de dezvoltare a regnului animal: de la cele mai simple vietati – la om. Luna el o socotea cea mai aproape de Pa mînt. pamînt. Potrivit conceptiei lui. si-au scimbat înfatisarea si modul de viata . Anaximene lamurea provenienta Universului din natura fara un amestec oarecare al zeilor.e. desi naiva. Omul a provenit de la alta specie de animale si la început se asemana pestelui. ca cel mai superior animal. Primele animale au aparut din umezeala s i erau acoperite cu solzi ghimpos i. Anaximene/Anaximenes din Milet (c. animalele se nasc din umezeala cînd aceasta se evaporeaza la caldura Soarelui.. Anaximene socotea Pamîntul un disc plat ce se tine pe loc s i nu pluteste liber. Spre deosebire de acesta. devine foc.525 î.încercarea de a lamuri istorices te provenienta animalelor si a omului. unica. VI î.e. ci se ascunde dupa muntii de peste marea ce înconjoara Grecia. Tot asa sunt si stelele.). Neptun.n.

iar tracii – balai s i cu ochi albastri. Xenofan/Xenophanes din Colofon (c. glumeata. vînturilor si rîurilor.478 î. Spre sfîrs itul vietii s-a stabilit în sudul Italiei. Tot ce poate fi nascut s i creste este pamînt s i apa. ca nis te carbuni. Cugetarea lui Xenofan se evidentiaza prin eliberarea de reprezentari mito-religioase. Activitatea lor filozofica nu era specializata. Oamenii 50 . boii sau leii ar putea desena. nici în gîndire – el e numai vaz. nici în actiuni. fiindca ei însisi au aparut din aer. ei ar înfatisa zeii respectiv în chip de cai. Acest zeu fara efort chiverniseste tot Universul cu puterea mintii sale. Fire poetica. ci ca un substrat mobil. Asa sunt concept iile bazate pe opinii simple. ramînînd nemiscat. Credintei despre facerea de catre zei a astrilor el opune învatatura despre geneza lor naturala: Soarele este alcatuit din scîntei marunti s i trece pe de-asupra pamîntului plat. boi si lei. exista un singur zeu ce nu are asemanare cu oamenii nici la înfatisare. Sunt atîtia Sori si atîtea Luni cîte orizonturi. Reprezentantii s colii din Milet nu-si imaginau materia ca ceva înlemnit si mort. ra tacind prin oras ele Greciei. În pofida parerii ca în fundul pamîntului este iadul. dupa orizont. gîndire si auz.) a dus o viata pribeaga. Dar. Daca caii. în oras ul Eleea (azi Velia). cu care mintile poetice împlusera Olimpul.e.n. Stelele se aprind noaptea din nori aprins i. potrivit adevarului. el expune gîndul despre absenta unui “fund” al pamîntului.aparitia si dezvoltarea lumii. ci rezulta nemijlocit din ocupatiile practice. chiar si oamenii au geneza din pamînt s i apa. Xenofan lua în derîdere închipuirile despre multiplicitatea zeilor. aparînd de fiecare data nou si disparînd în departare. caci libienii (africanii) îi vad cu nasul turtit si negri. Prin concursul gîndirii lui Xenofan aici a aparut învatatura eleatilor .570-c. Oamenii nascocesc zei prin asemanare cu sine. dotat cu suflare s i mis care. Marea cu apele ei este parintele norilor.

pe care scriitorii de mai tîrziu îl zeificau s i îl înzestrau cu calitati mistice.). Tauromenes.n. de aceea nu s-au pastrat fragmente autentice din operele acestei scoli si aproape nimic verosimil despre fondatorul ei. Sibaris. În calitate de curent politic ce apara interesele aristocratiei s coala lui Pythagoras a avut influente largi.nu pot avea cunostinte adevarate nici despre zei. Pythagoras si scoala pitagorienilor Filozofia lui Pitagora/Pythagoras (c. printre care erau cei mai vazuti conducatori ai aristocratiei. În religie omul cauta zei. adica nu puteau fi comunicate persoanelor ce nu faceau parte din secta. Se stie ca Pythagoras mult timp a locuit pe insula Samos cînd acolo conducea aristocratia.a. la Crotona. Heraclea. potrivit careia omul trebuie sa aiba un stapîn care sa-l conduca. Principalele teze expuse de sectele pitagoreice aveau un caracter esoteric . Tarent. Metapont. ce are forma de sfera. carora i se închina.e. Regium.580-c. Biruintele repetate ale democratiei sclavagiste duceau la rafuieli crunte cu adeptii pitagorismului. adica în plan universal schimbare nu exista. nici nu se preschimba în ceva.n. § 2. reprezentare a unitatii limitarii si nelimitarii. el a plecat în Italia. nici despre toate cele. Pythagoras împartasea parerea. iar în viata sociala demosul trebuie sa fie condus de aristocrati.500 î.a. adica puteau fi 51 . ci pot sa aiba doar pareri. Homer s i Hesiod au manifestat gust prost ca au dotat zeii cu toate viciile omenes ti. Filozofia lui Xenofan a generat probleme în ce priveste eternitatea materiei si schimbarea starilor ei concrete.e. iar momentele mai putin însemnate din învatatura lor erau exoterice . raspîndindu-se în secte în multe orase: Croton. iar cînd s-a instaurat tirania lui Policrat (aprox. Acraganta s .) era predata în s coala sa tainic. În conceptia lui Xenofan Universul nici nu apare din altceva. Dumnezeu este însas i lumea.532 î.

unul si multimea. sa nu poata fi supus numarului – esenta tuturor lucrurilor. Ele pot reda dreptatea. apoi pitagorienii la baza lucrurilor puneau numerele. focul. În felul acesta ei exagerau o particularitate din caracteristica materiei. linia – cu 2. Reprezentînd în lumea numerelor-principiilor forma de pereche si nepereche. deci ei considerau ca lumea toata e numai armonie si numere. masculinul si femininul. În domeniul geometriei ei desemnau punctul cu cifra 1. aerul. cubul – cu 4. era unu. în Univers toate lucrurile se înfatis eaza în contrarii. Pitagorienii distingeau numere pare si impare. Sa cunos ti lumea înseamna sa cunosti numerele care dirijeaza lucrurile si relatiile dintre ele. rectilinia s i strîmbul. sufletul. Pitagorienii socoteau ca în numere pot fi vazute mai multe proprietati decît în stihiile materiale ca apa. Conceptia lui Pythagoras despre numar este o prima încercare de a aborda problema aspectului cantitativ în legitatile naturii. norocul. dreptul si stîngul. bunul si scîrbosenia. mintea. Vestita 52 . În corelatie cu s tiinta despre numere a lui Pythagoras se afla conceptia despre contrarii. iar numarul parimpar. si anume – comensurabilitatea ei prin exprimarea numerica si mistificau aceasta latura cantitativa atribuind cifrelor o esenta metafizica sinestatatoare. apeironul. tetraunghiularul s i cel cu laturile diferite. parul si imparul. unitatea. dintre care cele mai principale sunt 10: marginea si nemarginitul. succesul.comunicate unui cerc mai larg. Daca s coala din Milet cauta pentru multimea fenomenelor un substrat material comun – apa. în combinatiile numerelor ei vedeau proprietati s i relatii asemanatoare cu îmbinarile armonioase. patratul – cu 3. lumina s i întunericul. aerul. Mai mult decît atît. repaosul s i miscatorul. Nu exista vreun lucru sau fenomen care sa nu poata fi masurat. care întrunea particularitatile ambelor categorii.

El le vorbea getilor despre înrudirea sufletului omului cu cel al animalelor. ce are asezare în corp ca într-o închisoare s i cauta sa fie liber. Ei au elaborat teza ca planetele si astrii se misca conform unor relatii matematice. în îmbinare cu cultul local. Venus. Astfel. demonstreaza investigatiile acestor filozofi în matematica. care este egala cu patratul construit pe ipotenuza. al lui Bachus la tracogeti. Aceste curente mistice au dat început ideii despre suflet ca element primordial blînd. pe care ei o numeau sferic . Libertatea sufletului poate fi 53 . Saturn. despre “muzica sferelor”. Aceasta a conditionat raspîndirea larga a pitagorismului. luat de aici în robie pe cînd era copil. Ei îsi închipuiau sistemul solar ca fiind alcatuit din 10 sfere sau cercuri-orbite: Mercuriu. Interesul deosebit pentru proportii si studierea aspectului cantitativ al fenomenelor le-a permis pitagorienilor sa descopere multe corelatii interesante în natura. Soarele. Pamîntul.teorema despre suma patratelor construite din catete. a cultului tracic al lui Orfeus si al partas ilor cultului lui Dionise în Grecia si Tracia. Avem marturie ca filozofia lui Pythagoras. Mistica numerelor concura cu mistica curentului de cultura orfic s i servea drept raspuns la procesul de darîmare a stabilitatii sociale arhaice. O conceptie deosebita le apartine pitagorienilor referitor la învatatura despre planete. lor le datoram stabilirea corelatiei dintre înaltimea sunetului coardelor chitarei si lungimea lor. Jupiter. era raspîndita si la getii de pe Dunare si Nistru de catre Zamolxis. Însa mai apoi a aceasta idee a fost mistificata si redusa la conceptia despre armonia cereasca. despre interzicerea folosirii carnii în alimentare si folosirea moderata a vinului. Marte. inventat pentru numarul rotund – 10. Luna. Pitagorienii au dedus de asemenea teorema despre suma unghiurilor triunghiului. Calea-Lactee s i Anti-Pamîntul. un discipol al lui Pythagoras.

Ei nu stiu ca prosti sunt multi.n. Scriitorii antici adeseori scoteau citate din cartea lui Heraclit si astfel pîna astazi ne-au ramas vreo 130 de mici fragmente. Pythagoras sustinea credinta ca sufletul omului dupa moarte trece în corpurile altor vietati. în Asia Mica dominau persienii ce tindeau sa-s i largeasca pamînturile dinspre Apus.n.). unica din totul. în care s-a nascut si a activat cugetatorul Heraclit/Herakleitos (c. fapt pentru care el a fost supranumit “obscurul”. a fost izvorul istoric al sistemului idealist al lui Platon. iar buni sunt putini”. Evolutia istorica a pitagorismului urmata în sec. Heraclit facea parte din ginta aristocratilor si le împartasea conceptiile. ves nic mis cator s i trecator dintr-o stare în alta – focul.544-483 î. aforistica. Latura aceasta. caracteristica idealismului.e. Heraclit scrie: “Aceasta lume. care i-au înlocuit pe aristocrati la putere s i despre care el spunea: “Ce fel de minte sau judecata au ei? Ei îi cred pe cîntaretii din popor si gloata le este învatator. Heraclit evidentiaza miscarea s i schimbarea ca un proces vesnic si atotcuprinzator si le pune în capul lucrurilor ca principiu. El este baza dezvoltarii lumii datorita contrariilor pe care le contine. avînd o atitudine dus manoasa fata de democrati. V î. Pornind de la caracterizarea generala a naturii. ea a fost. pastrat la Clement din Alexandria. Pe malul asiatic al Marii Ionice era si un alt oras – Efes. La rascrucea veacurilor VI si V î. era înteleasa cu greu.obtinuta prin comunicarea cu Bachus în “urgiile bachanale”.e. este si va fi un foc 54 . Heraclit s-a îndepartat de activitatea politica s i a scris o carte din trei parti cu titlul “Despre natura'' (“Pery physeos”) care prin continutul original s i exprimarea laconica. de Filolaus. Arhitos.n.e. Eudoxis se caracterizeaza prin mistificarea numarului si reprezentarea lui tot mai mult ca o esenta metafizica de sine statatoare. Lumea întreaga se prezinta ca un foc viu. n-a fost facuta de nimeni din zei si nici din muritori. Într-un fragment. La baza existentei lucrurilor sta un principiu material.

Miscarea vesnica este si o vesnica schimbare. 3 Maxim de Tir. pamîntul – cu moartea apei” 3 . în multiplicitatea ei.388 E. Plutarh. unirea si îndepartarea (despartirea). 8. “îmbinari strînse formeaza întregul s i neîntregul. Principiul mis cariii universale în contrariu cu repaosul ce are caracter relativ este formulat si într-un alt fragment. raspîndindu-se asupra tuturor lucrurilor si fenomenelor. Aristotel ne comunica ca. 402 A. Ideea despre universalitatea miscarii si a schimbarii la Heraclit este strîns legata de conceptia dialectica a procesului de mis care însusi. Heraclit afirma ca din faptul ca totul se mis ca s i e schimbator decurge caracterul contradictoriu al existentei tuturor lucrurilor. aprinzîndu-se cu masura si stingîndu-se cu masura“1 . Alaturi de vederea generala asupra lumii. apa traieste cu moartea aerului. precum marfurile se schimba pe aur si aurul pe marfuri” Moartea si nasterea sunt conditiile de trecere a lucrurilor unul în altul. el exista (ca atare) s i ca nu exista în unul si acelasi timp. Miscarea este cea mai generala caracteristica a procesului viet ii universale. 1 2 55 . p. 105.489. Heraclit socotea lumea. consonanta s i disonanta – Clement Stromata. 4 XII Platon. fiindca noi suntem în drept sa afirmam despre orice obiect în acelas i moment ca. el zice ca este cu neputinta sa intri de doua ori în acelas i rîu” 4 . 2. redat de Platon: “Heraclit spune ca totul se misca (se învîrte) si nimic nu se afla în liniste (nu ramîne) si. potrivit învataturii lui Heraclit. V. Vesnic viu este doar focul: “Focul traieste cu moartea pamîntului s i aerul traies te cu moartea focului.Kratilu s. .mereu viu. Adica astazi lucrul nu exista as a cum va fi el mîine. asemanînd totul (ce este) curgerii unei ape. ca o schimbare a starii materiale a focului: “În foc se schimba toate lucrurile si focul – în orice. 4. sau peste un timp imediat. De esu carnium. deoarece el se misca. .

nici dupa ce au auzit pentru prima data. 15.Etica Nicomah. Stromata VI. dar din apa – psiheea” 4 . 2//556. dar nu ca o nimicire. formeaza cheia sistemului filozofic al lui Heraclit care a intuit s i a expus într-o forma naiva dialectica dezvoltarii lumii.De mundo. 16. iar apei moartea – e sa se prefaca în pamînt. socotind ca logosul exista vesnic. în sfîrsit. înseamna “cuvînt-întelegere”. indiferent de cunoasterea lui de catre om. se s i seschimba cu o necesitate legica. în primul lui sens. t 56 .din totul unul si din unul tot se face” 1 . Distrugerea naste (se ridica) prin lupta si din necesitate” substantelor (stihiilor) este înteleasa de Heraclit ca o schimbare a starii. Clemen . Doar totul se face dupa acest logos. potrivit lui Heraclit.Contra Celsum. s i totul se naste prin agonie (lupta)” 2 . VIII. Un alt filozof teolog Origene marturises te ca. 42. “lege”. “trebuie sa se stie ca razboirea este atotgenerala. psihicul: “Psiheelor (de le e sortita) moartea – e sa devina apa. Dimpotriva. 39617.4. Aristotel. ratiune s i. oamenii nu-l înteleg nici înainte de a auzi despre el. Origene. Unitatea materiala a lumii ce vesnic se misca. mecanismul interior al dezvolta careia este lupta contrariilor. Recunoas terea luptei ca forta motrice a dezvoltarii impune cu necesitate la Heraclit si legea generala a miscarii. 5. Heraclit îl foloseste cu sensul de lege rationala. VI. ca dreptatea este creata si totul se 3 . numita de el logos . În acea strînsa îmbinare se duce lupta contrariilor care este baza existentei lucrurilor: “Ceea ce se indeparteaza se întroloaca si din diferite (deosebite) se formeaza o preafrumoasa armonie. Astfel este tratat si sufletul. iar ei se aseamana cu nis te ignoranti cînd se 1 2 3 4 Aristotel. iar din pamînt apa se naste. cunoas terea lui constituie o dificultate suprema: “Desi acest logos exista vesnic. Logos.

Dar filozoful anume trebuie sa cunoasca foarte multe. raul-binele. nu vei da de hotarele psiheei – asa de adînc e logosul ei” 2 . întelegere care nu are sfîrs it. oboseala-odihna” Relativitatea pasiunilor de placere sau a binelui si a folosului Heraclit o subliniaza în multe fragmente. fiindca le este mai placuta mîncarea. 7. Apropierea ratiunii omului de logos înseamna cunoasterea adevarata. 132. 180 57 . Sextus Empiricus . exact asa cum ei îsi uita visurile” 1 . chiar si psihica omului. sa aiba cunostinte empirice destule. pe care eu le expun. Astfel de cunoastere este opusa cunoasterii multiplicitat ii lucrurilor în lume. ridicîndu-te deasupra cunoasterii lucrurilor în multimea lor. Întelepciunea consta în dezvaluirea contrariilor si în sesizarea legaturilor generale. deosebindule fiecare dupa fire si lamurindu-le potrivit esentei. Anume în acest sens Heraclit afirma ca “cunostinta despre multe nu te învata întelepciune”. spre “cunoasterea armoniei ascunse. Sfobeys Flor. VII. Logos înseamna întelegerea legitatilor lumii. ca sa mearga mai departe. nu are hotare pîna unde ele sa fie epuizate de cunoastere: “Pe orice drum nu te-ai porni. IX.apuca de asa cuvinte si trebi. Iar de la ceilalti oameni este ascuns ceea ce fac ei cînd sunt treji. Diog enes Laert. Magarii prefera aurului paiele. frumosul si toate alte patimi se simt ca atare numai în contact cu contrariul: “Boala face placuta sanatatea. a. Orice fenomen. cîinele – a lui. binele. Adversus mathemathicos. ele sunt una. Mai mult ca atît. Calul are placerea lui. “Porcii se bucura 1 2 3 3 . În absolutivitatea metafizica raul s i binele nu au sens. I. care e mai buna decît cea vazuta“. sanatatea. care este posibila doar prin cunoas terea naturii în unitatea si contrariile ei. omul – a lui. dar în realitate ele apar una din alta si de aceea nu poate exista rau absolut sau bine absolut. foamea-satul (saturarea).

Hegel spunea ca nu ramîne la Heraclit nici o teza care n-ar putea-o include în conceptia sa. § 3. caci “sufletului îi este propriu logosul”. 4. s i-a expus conceptiile filozofice în poemul “ Despre natura “. a relatiei dintre cunoasterea senzoriala s i cea rationala. Însa toata lumea senzatiilor trebuie sa ajute la urcarea spre adevar prin competitia sufletului. Scoala eleata Prin concursul lui Xenofan. de aceea marturiile ochilor si urechilor nu le sporesc adevaratele cunos tinte.. 58 . care pentru prima data a abordat problema dezvoltarii dialectice a Universului si problema cunoas terii. aici apare scoala filozofica a eleat ilor în care au activat Parmenide.). Zenon si Melisse. prietenul si discipolul lui Xenofan. s i dupa toate celelalte” 3 . iar “. bazata pe ratiune.. s i aparenta (doxa).n.1 . Platon. s i dupa frumusete. cel mai întelept dintre oameni în comparatie cu Dumnezeu pare maimuta – si dupa întelepciune. Hippias maior. În principiu. Opiniile. ne familiarizeaza doar cu aparenta lucrurilor. pasarile se scalda în praf sau cenusa“ simt de placere de asemenea este relativ: “Cea mai frumoasa este respingatoare în comparatie cu genul omemaimuta nesc”2 . alungat din Colofon în Eleea. Frumosul ca de glod. Parmenide face o deosebire si mai adînca decît Xenofan între cunoas terea adevarului (aletheia). Heraclit. s i nu ne ofera cunoas1 2 3 ColumellaVIII. 289 A. sau a ratiunii. a atras atentia multor istorici ai gîndirii filozofice.e. Ibidem. bazata pe perceperea senzoriala. toti oamenii au posibilitatea de a se cunoaste pe sine si de a avea ratiune. Parmenide/Parmenides (540-480 sau 515-445 î. dupa Parmenide. dar foarte multi oameni au suflet brut.

nici obscur. ceea ce nu are calitati capabile sa-l determine.” tere decurje la Parmenide din conceptia lui despre de cunoas existenta. Ceea ce nu este ceva. Phys. adica nu este nimic – nu se poate gîndi si. va fi sau nu va fi. nefiintarea. 29. care socot ca Heraclit ca existent a poate fi identificata cu schimbarea s i diversitatea lumii. însa filozoful trebuie sa priveasca “fara îndoiala. schimbarea. nici usor. din inexistenta. Fiintarea adevarata este lipsita de careva schimbari s i de diversitate. caci din nimic nu poate aparea nimic. Symplicius. Aparitia existentei de asemenea nu are cum se petrece. Acei. spre deosebire de concept iile milesienilor si ale lui Heraclit.. caci numai astfel putem vorbi despre unitatea lumii cu adevarat. nici transparent.. nici opac. uniforma. sunt numiti “ginta cu testele goale”. ea este ves nica. Ea nu poate aparea nici din alta existenta. diversitatea constituie inexistenta. ca la ceva ce 1 . prin urmare. Stromata V. nu poate exista pentru mintea noastra. neschimbata. nici rece. nefiintare nu-i”. atunci i-am da calitati ca sa fie posibila aparitia existent ei din ceva ce nu este existenta. Perceptia senzoriala în urma deprinderii îndelungate ne siles te sa credem în adevarul celor înfatisate ochilor s i urechilor.terea esentei lor adeva rate. fiindca aceasta nu este. Despre existenta nu se poate spune ca ea a fost sau nu. omogena.. t 15. 59 . ce este în fata lor. Haul dintre aceste doua niveluri exista . nici luminos. Temporalitatea fiintarii pentru existenta nu are sens. Existenta este vesnica. 144. iar multiplicitatea. cu ochii mintii la aceea. nici cald. doar nefiintarea nu poate fi cunoscuta (caci este de neconceput). nici exprimata 2 . Existent a nu poate fi “nici oleaca mai putina. Daca am socoti ca inexistenta este. ea este omogena si indiscreta: 1 2 Clemen . nici oleaca mai multa“. ceea ce nu este nici greu. Unica afirmat ie adevarata este: “fiintarea exista.

Conparerea cept ia metafizica a existentei la Parmenide a fost supusa unei critici aspre de Aristotel care i-a numit pe eleati “nemis catori” s i “antinaturalis ti”. Phys.” trebuie lamurita din fiintarea materiei.. Fiind infinita în existenta se alipeste strîns de existenta“ timp (caci nu apare s i nu dispare). Materia este vesnica. identica existentei. fiindca neglijau natura cu afirmatia lor ca nimic nu se misca.. Parmenide are o gîndire materialista abstracta. cum vine aparenta din existenta adevarata. De aceea totul e neîntrerupt. În lega tura cu aceasta e necesar sa amintim afirmatia lui Parmenide despre identitatea gîndirii s i a existentei. în afara de existenta. fiindca nu recunoaste o alta existenta alaturi de materie si chiar în interiorul ei. adica dupa parere. Parmenide nu a ridicat întrebarea despre felul cum se trece de la esenta la fenomen. corporala. în care ea sa fie realizata. Dupa ce expune conceptia despre adevarata existenta.“Totul e plin de existenta. Adica si gîndirea fi nimic altceva. Parmenide trece la explicarea Universului vizibil potrivit “starii aparente a lucrurilor”. caci nu se poate ga si gînd fara existenta. întinsa peste tot.. Daca cu adevarat exista doar materia. existenta – inexistentei s i negînd realitatea multiplicitatii si a miscarii. existenta are margini si forma de sfera. aparenta. 29. 60 . dar nu invers. 144. Opunînd esenta – fenomenelor. Doar nu este s i nici nu va 2 . deoarece ea este omogena s i peste tot are aceeasi departare de la centru. Ibidem. Partea a doua a 1 2 Symplicius. Tot ce se schimba s i se mis ca e legat doar de oamenilor. “Este una si aceeasi – gîndul si ceea asupra careia el se avînta. caci esenta nu se schimba si nici nu se misca. apoi prin aceasta idee Parmenide exprima gîndul ca numai gîndirea ne poate da cunoasterea adevarata. Doar 1 .

afla-vei faptele. Afla-vei de unde provine si cum obligat e de soarta Sa tina ale as trilor granite toate”. Fr. discipolul cel mai drag al lui Parmenide. ce toate le-nconjura. caldura. În centrul tuturor cercurilor domneste zeita dreptatii si a necesitatii. dupa parerea lui Parmenide. adica a naturii: “Acum vei afla de ether si de toate’nsemnate într-însul. apoi a fost schingiuit si ucis. firea Reginei umblatice-a noptilor – a lunei rotunde la fata. altul – în al treilea si asa mai departe” Multiplicitatea lumii este iluzorie si aceasta iluzie e provocata de senzatiile noastre. 61 . Zenon nu recunoaste existenta unui spatiu strain de aceasta fiintare a materiei si argumenteaza ideea sa astfel: “Daca spatiul apartine s irului (lucrurilor) de existenta. întuneric dens. lumina pura si din pamînt rece. Drept argument pentru cunostintele 1 1 . Eudemi Physica. În lucrarile sale în forma de dialoguri Zenon si-a pus scopul sa apere si sa argumenteze învatatura lui Parmenide despre existenta unitara. noapte. a fost învatator talentat si un bun orator. se naste din doua începuturi – din focul eteric. Toata lumea vizibila.490-c. Al Soarelui clar lumina straluce si cum el se poarta. ves nica si neschimbata.e.430 î. Dupa unele marturii. . Zenon din Eleea (c. Si deci numai ceva ce are marime poate exista.poemului prezinta filozofia fizicii. Zenon s-a ridicat împotriva tiranului Nearhos (say Demil).n. Zenon concepe fiintarea ca fiind materiala. Ai sa cunosti s i de unde-s. atunci unde ar putea sa fie? Vadit ca în alt spatiu. Si cerul de-asemeni îl vei cunoas te. 42. ca un exponent ce are întindere.). Universul este alcatuit din multe cercuri innauntrul sferei tari ceresti.

deoarece înlesnes te perceperea naturii contradictorii a fenomenelor. ratiunea însa ne învata ca si un graunte produce zgomot. problema divizarii infinite a obiectelor finite. Acestea sunt aporiile. cunoscute sub denumirile de: “Dihotomia” . Dupa parerea lui Zenon. 62 . arata dialectica imanenta a obiectului însusi. un corp nu poate sa se mis te din locul sau. sau nu-l produce nici sacul. Astfel. “Sageata” . nu percepem zgomotul caderii lui. atunci auzim zgomot. nu însa s i unitatea lor. parere. el pune problema coraportului dintre finit s i infinit. însa o socoate aparenta subiectiva. în filozofia eleat ilor s-a evidentiat un sir de probleme dialectice. fiecare presupune contrariul sau. “Stadionul” . dar mai înainte – si o jumatate din aceasta jumatate de distanta si asa pîna la infinit. iar daca aruncam un sac de grîu. fara iesire. Un deosebit interes prezinta rationamentele lui Zenon despre mis care. El nu întelege ca. marimea – lipsei de marime s i nu vede corelatia între ele. El observa doar contrapunerea finitului si infinitului.neadevarate furnizate de senzatii serveste urmatorul caz: daca aruncam un bob de grîu pe pamînt. negîndu-se reciproc. Aceasta metoda prezinta un merit al lui Zenon. Metoda de demonstratie a tezelor scolii eleate consta în situarea pe un punct de vedere opus acsetor teze si în demonstrarea ca acest punct de vedere genereaza contradictii grave. adica judecati fara solutie. Zenon dezvaluie contradictiile obiective ale proceselor naturale. Demonstrînd ca cunoasterea realitatii concrete se ciocneste de contradictii. Demonstrarea consta în urmatoarele: obiectul ce se misca spre tinta trebuie mai întîi sa parcurga o jumatate de drum. Zenon contrapune unitatea multiplicitatii. caci altfel s-ar afirma ca o suma de nimicuri poate da o marime pozitiva. “Ahile s i broasca testoasa“ . sa înceapa mis carea sau s-o întrerupa. si este deci fals. Astfel. Astfel. s i invers. adica nu exista trecere de la repaos la mis care. Aporia “Dihotomia” contine încercarea de a demonstra imposibilitatea mis carii.

aceasta distanta se va micsora mereu. fiindca. broasca va mai înainta. sageata zburînda în fiecare moment se gases te doar în locul în care se gases te. apoi cu operatia aceasta cursul miscarii se rupe s i în realitate problema adevarata a eleatilor este dificultatea trecerii de pe planul real pe planul conceptual al cunoasterii vii. Deci. si pîna Ahile va parcurge drumul acesta nou. dar ea nu va dispare niciodata si Ahile niciodata nu va ajunge broasca. Daca în aporia “Dihotomia” punctul final al mis carii este nemiscat. intuite de el. Zenon absolutizeaza continuitatea spatiului si o contrapune intermitentei (discontinuitatii). în momente. În realitate Zenon nu pune la îndoiala mis carea ca “veridicitate senzoriala“. broasca se va îndeparta cîtva. Aici Zenon concepe spatiul ca o suma de segmente finite. Aporia “Sageata” demonstreaza imposibilitatea miscarii. Înca Aristotel a aratat ca Zenon confunda divizibilitatea infinita cu marimea infinita. apoi în aporia “Ahile si broasca testoasa“ acest punct e flexibil: nu e posibila parcurgerea într-un timp finit a unui numar infinit de jumatati de cale. Ahile trebuie sa ajunga broasca. pe care le contrapune continuitatii infinite a timpului. sau adevarul tine de natura ratiunii si de logica notiunilor. adica este nemiscata. Aporia “Stadionul” are în vedere situatia cînd doua obiecte cu aceeasi viteza se misca pe cai paralele în întîmpinare pe 63 .corpul nu va ajunje niciodata în alt loc. timp s i spatiu. nu erau recunoscute existente în natura s i de aceea rezolvarea problemei ei o vedeau în distantarea de realitate. Contradictiile dintre mis care. dar în timpul cînd el va parcurge distanta ce-l desparte. socoate el. Zenon considera ca daca timpul poate fi conceput în segmente izolate. si as a la infinit. fiindca el este sortit sa treaca mereu aceste jumatati de drum. în fuga în lumea adevarului metafizic. ci abordeaza problema daca se poate dobîndi cunoasterea adevarului din viata senzoriala.

caci golul e nimic. Se afirma ca fiecare din obiectele în miscare parcurg acelasi drum diferit: fata de obiectul ce se mis ca în întîmpinare aceasta distanta va fi parcursa într-un timp de doua ori mai mic decît fata de obiectul nemis cat. apoi esenta s-ar u retrage în spatiul gol. El este si împotriva conceptiei lui Parmenide despre amestecul focului s i a pa mîntului în formarea lucrurilor.lînga un alt obiect nemiscat. Om politic si strateg militar. 109. care are caracter unitar. astfel si timpul parcurgerii ei trebuie împartit la doi. ea nu are unde sa se 1 . Rezulta o afirmatie absurda: timpul de doua ori mai mic este egal cu timpul de doua ori mai mare. Melisse a fost oponent politic al lui Pericle. Nemiscarea existentei el o argumenteaza prin negarea spatiului gol. expusa de Anaximene. adica jumatatea este egala cu întregul. Într-adevar. Natura era de asemenea conceputa în sens metafizic de existenta. caci cu ajutorul ei nu se explica miscarea. ceea ce este nimic nu poate sa existe. Melisse afirma ca lumea este nelimitata în timp si spatiu. Spre deosebire de Parmenide. Însa aceasta distanta este parcursa de doua obiecte. 1 Symplicius. Conceptiile sale el le-a dezvoltat în lucrarea “Despre natura sau despre esenta” . Caci esenta nu are unde sa se fereasca. Filozoful Meliss de pe insula Samos a preluat si a aparat e tezele de baza ale scolii eleatilor. De asemenea nu exista mis care. Deci. Melisse se declara împotriva teoriei condensarii fereasca“s i rarefierii aerului. Eroarea lui Zenon consta în abstragerea de la obiectul concret care se mis ca s i accentuarea mis carii ca atare în sensul parcurgerii distantei. daca ar exista goliciunea. care socotea Universul o sfera. totul e mplut. 29. 64 . Dar de nu este goliciune. neschimbat si infinit.Phys. vesnic. “Goliciune nu este deloc.

în imbinarea lor formeaza întreaga bogatie de obiecte s i fenomene posibile. fiecare ramînînd egal cu sine însusi. iar persoana sa a fost învaluita într-o traditie legendara. pentru ca lumea sa creada ca a fost rapit de zei). Empedocle sustine ca elementele mis carii inerte. lucrurile muritoare nu au nastere sau sfîrs it odata cu moartea distrugatoare. ci îs i are originea în însasi diferentierea elementelor primare. pasive au nevoie de o forta exterioara care sa le tre65 . Dar existenta diversitatii nu se limiteaza la sfera fenomenelor percepute de simturi.490-c. orator. aerul s i focul. Contrar eleatilor. care sunt: pamîntul.*** În continuare filozofia Greciei este legata de înflorirea democratiei sclavagiste în Atena. Aceste procese privite în ansamblu sunt doar amestecuri si permutari. La aceasta a contribuit s i moartea lui (conform unei legende. carora doar oamenii le zic nastere si moarte. El a fost vestit filozof. Empedocle a scris doua poeme: “Despre natura” (Peri Physeos) si “Purificari” (Katharmoi). Daca Heraclit socoate ca focul are cauza în sine însus i. Conform traditiei materialiste. În starea lor identica aceste elemente sunt vesnice. Cele patru radacini. care la ionieni erau recunoscute separat. el s-a aruncat în vulcanul Etna. Avea o mare faima s i era admirat asemenea unui zeu pentru darul profetic. poet. nu mor si nici nu iau nas tere. cantitatea lui ramînînd invariabila în suma transformarilor lui. apa. Marele filozof materialist Empedocle/Empedokles din Acragas (c. Empedocle a luat în calitate de elemente constructive ale Universului cele patru stari fizice ale materiei. pe care le numeste “radacini” . Cuvintele lui erau patrunzatoare ca ale unui oracol.430) s-a nascut într-o familie ilustra din orasul Acragas din Sicilia. el recunoaste diversitatea reala a lumii materiale. Aceste elemente difera unul de altul. fiind ireductibil la celelalte. medic s i facator de “minuni” (taumaturg). Sparta s i Sicilia. Într-adevar.

uniunea adevarata a elementelor. si tuturor obiectelor. elementele se muta cu locul. Empedocle are în vedere ca în toata întinderea nu poate ra mîne vreo parte a elementelor neîmbratis ate de fortele dragostei sau urii. obligatiuni s i trairi afective. Dus mania. adica materiale: “. le trecem la categorii morale. În afara elementelor nu exista spatiu sau loc gol. pamîntul s i ‘naltul eterului fara de margini. Un mare interes prezinta schitarea dezvoltarii lumii la Empedocle. ‘n latime” 1 . Le pune în mis care Dragostea (sau Prietenia) s i Ura (sau Dusmania). dusmania desparte lucrurile eterogene si uneste pe cele omogene – din unitar face multiplu. 66 . pe care astazi. 157..Focul si apa. Aceste doua cauze ale mis carii formeaza o ves nica tensiune de atractie si respingere dintre obiectele si partile lor. într-un sens. Si’nafara de ele necrutatoarea ura egala în putere cu acestea Si-alaturi de-acestea iubirea de-o seama de‘ntinsa‘n lungime. La Empedocle iubirea nu numai atrage.Phys. cînd se credea ca nu numai omul are sentimente. prietenia sau iubirea desparte lucrurile omogene s i le unes te pe cele eterogene – din mult face unitar.. erau folosite din observatiile generale sincretice asupra lumii naturale s i sociale. dar ca acestea sunt comune. sau mixtura suprema a lor ce le-a s ters calitatile din cauza activitatii prieteniei. Mai întîi a existat Sfairos. iar ura respinge. sau 1 Symplicius. El deosebeste patru perioade în mersul dezvoltarii lumii. Ele sunt concepute de asemenea ca elemente spatiale si corporale.zeasca la viata. Aceste doua principii antagoniste. 25. fara îndoiala. trecînd unul în locul altuia.

spune el . iar evaporarile din apa formeaza stratul de aer deasupra Pamîntului. muntilor s i izvoarelor. Apa marilor este “sudoarea” Pamîntului. Astfel.ura. Pamîntul în interior este de foc. iar vesnicia proceselor de nastere si distrugere nu poate împiedica existentei fenomenelor diverse. În sfîrsit. adica nu participa la existenta Cosmosului. 2. perioada a patra vine odata cu dominatia prieteniei care iarasi uneste elementele s i astfel lumea are o dezvoltare ciclica cînd se schimba consecutiv dominatia prieteniei s i urii. era în afara sferei activitatii prieteniei. A doua perioada înseamna intrarea urii în actiune si elementele apar unele dezunite. Soarele e situat la periferia lumii si prezinta un corp cristalin ca un focar ce uneste în sine elementele focului. noi îl vedem cu pa mîntul. altele unite. fulgerului. Empedocle socotea ca gîndul se nas te atunci cînd subiectul are în fata obiectele despre care gîndes te. Cunoas terea este posibila fiindca obiectul cunoasterii este omogen dupa continut cu subiectul. Stelele s i planetele se situeaza între Luna s i Soare. vîntului. 204 b 8. Teoria cunoas terii la Empedocle se bazeaza pe principiul: asemanatorul se cunoaste cu ceva asemanator. “Doar pamîntul. În perioada a treia dominatie absoluta are ura s i se face o despartire completa a elementelor. iar apa – cu apa. O mare însemnatate pentru cunoastere o au organele de simt. Senzatiile apar la om ca rezultat al patrunderii în porii organelor senzoriale a particulelor rupte (sau emanate) de la 1 Aristotel. eterul dumnezeiesc – cu eterul si dusmania – cu trista dusmanie”1 . Universul în general Empedocle si-l închipuie în felul urmator: Pamîntul se afla nemis cat în centru. schimbarea este perpetua. Empedocle are explicatii s i pentru cauzele tunetului. I. 67 . De anima.

opera lui Empedocle este marturia unui spirit fecund s i original. Anaxagora sustine ca materia este vesnica si neschimbata. aceste particule intra în organ sau se opresc în afara. nu se considera ca o stare pasiva a ochiului. Asemenea lui Empedocle.428 î. deci. în spiritul traditiei materialiste de gîndire. Empedocle socotea sîngele mediu principal al perceptiei. Anaxagora/Anaxagoras din Clazomenai (c. În ajunul razboiului peloponesian el a fost condamnat pentru parerea ca Soarele ar prezenta doar un corp înrosit. Percept iile vizuale au loc ca rezultat al izvorîrii focului si apei din ochi si astfel ele contacteaza cu emanatiile obiectelor din afara. sau patrund prin corp si ies în afara. în care mai bine sunt amestecate cele patru elemente. Însusire de perceptie o au si alte organe. Din relatarea lui Diogenes Laertios aflam ca Anaxagora a scris o singura opera – “Despre natura'' (Peri Physeos). capata sustinerea lui Pericle si întretine o activitate de 30 de ani. El îsi pune sarcina sa îmbine conceptia eleatilor despre elementul primordial neschimbator 68 . cînd le îndreapta si le conduce ratiunea. În general. iar substant a subtila de foc patrunde în afara. Focul e închis în pelicule care apara ochiul de lovituri periculoase din afara. Simturile nostre pot fi adevarate numai atunci. Chiar si gîndurile apar din activitatea perceptibila a sîngelui ce se mis ca clatind inima. În dependenta de largimea porilor. ci ca o actiune a organului de simt. Venind din Asia Mica la Atena. Contemplarea lucrurilor. Ochiul omului e format din foc si apa. apoi a plecat în Asia Mica.n. însa folosindu-ne de toate organele de simt noi trebuie sa supunem datele obt inute unei verificari din partea ratiunii. Cu ajutorul lui Pericle el a scapat de moarte.500-c.e. în oras ul Lampsacos unde a si murit dupa cîtiva ani. Intuind ca inima joaca un rol decisiv în perceptia senzoriala.obiecte.).

ci întotdeauna îsi este egal” 1 . fiindca ea este ves nica. Anaxagora socoate ca între obiecte si fenomene nu este o despartire stricta de nepatruns. – spunea el . – ca . Cauza mis carii el o stabiles te în afara ei si o numes te nous (ratiune. (Aristotel ne spune ca altfel le zicea “homeomerii”). nu exista decît amestecuri si separatiuni între lucruri. Calitatile obiectelor nu apar. Lucrurile sunt divizibile pîna la infinit si dupa împartire ele nu înceteaza de a exista. Ca s i Parmenide. Acest nous nu creeaza materia. Daca omatul alb se topeste s i se transforma în apa tulbure. Caci lucrurile formeaza existenta. 69 . dupa parerea lui 1 Symplicius. însa calitatea de solid si alb prevala în el cantitativ. Potrivit conceptiei lui Anaxagora. Obiectele sunt un amestec de homeomerii s i calitatea lor depinde de homeomeriile care prevaleaza.. Phys. pe care el le numes te “seminte” sau “germeni” ai lucrurilor. Unitatea dialectica dintre calitate s i cantitate el o demonstreaza astfel.. “Trebuie de stiut. totul care îl urmeaza pe Empedocle. el este de acord ca nimic nu poate deveni ceva si nici acel ceva nu se poate preface în nimic. el nici nu dirijeaza rational lumea ca un principiu teleologic. nu exista nastere si moarte. El nu recunoaste cele patru stihii. se minimalizeaza doar marimea lor. materia cu calitatile ei nu are forta de mis care. Ele trec ves nic unele în altele. ce pot fi numite combinari si descompuneri. totalitatea lucrurilor cu nimic nu s-a micsorat si nu s-a marit. Nous . 9. ci afirma ca la baza tuturor lucrurilor stau o multime de particule materiale. caci nu se poate sa fie mai mare decît totalitatea. 156. ci exista ves nic.cu realitatea nasterii s i pieirii lucrurilor. dar existenta nu poate trece în inexistenta. dar exista devenire si distrugere. spirit). Dupa parerea lui Anaxagora. aceasta este posibil fiindca calitatea de tulbure si de lichid deja se continea în omat.

“este cel mai usurel s i cel mai pur lucru din toate”. în dependenta de forta influentei senzatiilor asupra subiectului. Tot asa s i culorile le deosebim prin contrast cu cele opuse. fiindca obiectul cu temperatura egala nici nu încalzeste. de proprietatile organelor de simt s i de îndepartarea obiectului. Anaxagora a folosit fenomenul perspectivei. dimpotriva. s i toate acestea se gasesc în noi. patimes te. Aparitia diferitelor perceptii este în dependenta de marimea fiintei care percepe. sunt numai gradatii. În conceptia despre lumea animala si cea vegetala Anaxagora sta pe pozitiile unui hilozoism. socotind ca si plantele si animalele au ratiune. s i a descris adevarata situatie spatiala a Lunii. La baza cunoasterii stau senzatiile. gustul nesarat – prin contrast cu cel sarat. Anaxagora raspundea ca sufletul are proprietati aerice. de a produce o miscare ciclica generala. Daca potrivit conceptiei lui Empedocle cunoasterea obiectului de anumit fel se efectueaza cu organul de acelasi fel de substanta. imaginat în decoratii scenice de pictorul Agatharh. De asemenea dulcele ori amarul nu pot fi simtite cu ajutorul aceluiasi gust. obiectului Perceptiile senzoriale leaga omul cu realitatea obiectiva si. Omul este cel mai mintios fiindca are mîini . sau pneumatice. adica prin ceea ce lipseste ori fenomenului dat. El are menirea de a da un impuls materiei. a Soarelui si a stelelor. socoate ca noi simtim fiindca avem calitati opuse: simtim frigul pentru ca avem caldura si caldura o simtim cu organul rece. Dar pentru a scoate adevarul din 70 . acesta sufera. Gradul mai mic sau mai mare al ratiunii depinde de predispunerea firesca a organismului pentru ratiune. Nu este hotar strict între ratiunea umana s i cea animala sau vegetala. cel dulce – cu cel amar. apoi Anaxagora. adica are caracter material. Astfel. nici nu da frig cînd se apropie.Anaxagora. La întrebarea despre esenta sufletului.

Materialismul atomist Primele idei despre atomi ca particele materiale ce stau la baza existent ei tuturor lucrurilor le-au expus Leuchip si discipolul sau Democrit. tare si plina. Chiar s i fiintarea exista nu mai înadins decît nefiintarea.) a fost contemporan cu Anaxagora si Empedocle si. Chiar s i în esenta el vedea vesnica miscare si schimbare. îndeosebi ale lui Aristotel si Teofrast. A scris lucrarile “Marea ordine universala” (Megas diakosmos) s i “Despre ratiune” (Peri Nous). 71 . probabil. § 4. si ei zboara în golul. dreptul si nedreptatea sunt create de oameni. Leuchip/Leukippos (c. Despre conceptiile lor ne marturisesc unele fragmente din operele mai multor istoricieni ai filozofiei. ci totul apare cu anumit spirit si în virtutea necesitatii”.430 î. adica nu pot avea preferinta pentru unele forme în detrimentul altora. apoi Leuchip a propus atomii (particele de nedescompus) – elemente mereu miscatoare cu forme infinit de diverse.e. Daca Parmenide si Xenofan concepeau Universul unitar s i se fereau de a recunoas te inexistenta. Operele lui Leuchip s i Democrit s-au pierdut.490-c.diferite cunostinte senzoriale este necesar ajutorul ratiunii. Esenta atomilor este absolut densa. Se considera ca Arhelaus este primul care a declarat ca legile. discipolul lui Parmenide. fiindca nu sunt motive din care ele ar fi mai bine asa decît altfel.n. pe care Leuchip îl numeste nonexistenta si care exista nu mai putin ca existenta. nu însa dictate de natura. dar ele amîndoua la fel fac cauza aparitiei lucrurilor. Leuchip a dat o definitie categorica principiului cauzalitatii: “Nici un lucru nu apare fara cauza. În orasul Lampsacos Anaxagora i-a avut ca discipoli pe filozofii Arhelaus si Metrodor.

Fiint area nu este unitara. Mos tenind o mare avere. matematica. sau “se cern”. Aceste deosebiri sunt trei: chipul sauforma. Însa din miscarea vesnica. Ei sunt eterni. Existenta multimii obiectelor si fenomenelor se datoreste existentei nefiintari sau a vidului. “cugeta despre toate”. Democrit deosebea mis carea temporara proprie corpurilor compuse din atomi. atomii se deosebesc dupa marim s igreutate . în toate direc72 . situatia sau pozitia . a unirii si combinarii lor la formarea obiectelor noi. De aceea ei concepeau atomii în ves nica mis care s i toate fenomenele reale le reduceau la miscarea Atomii sunt materia în miscare în abstractia ei pe cît materiei.e. de posibila pe atunci. Vidul e este conditia miscarii atomilor. Interactiunea. care delimiteaza existenta. e asemanator existentei. estetica.460-370 î. Miscarea atomilor era numita primara. totul este compus din atomi si vid. tehnica.) s-a nascut în Tracia. indivizibili s i imperceptibili. Democrit afirma ca alaturi de existenta este si inexistenta în forma de gol. el a calatorit prin multe parti ale lumii.n. Însa incipient ei au deosebiri care sunt cauza tuturor proprietatilor lucrurilor. Atomii nu apar s i nu se distrug. nu au culoare. În afara de aceasta. daca nu se admite vesnicia mis carii în natura. ci multipla si e compusa din particule infinit de multe. care se misca în spatiu gol. proprie atomilor. dupa spusa lui Aristotel.Democrit/Democritus din Abdere (c. nu au nici alta calitate. Democrit a scris lucrari de etica. Astfel. adunînd cunostinte din diferite domenii. Atomistii au înteles ca problema aparitiei lucrurilor e de nerezolvat. uscati sau umeziti. în orasul Abdere. nasterea si moartea lucrurilor se face din unirea si dezunirea acestor particule indivizibile. fizica. aranjarea sauordinea. Atomii se raspîndesc. muzica s i. iar acest spatiu – umplut. Lucrarea lui principala este “Diacosmos” . Asupra lor nu poate fi exercitata vreo agresiune: nu pot fi încalziti sau raciti.

asa s i în lumea animalelor unirea se face cu indivizi de aceeasi specie. apa si aerul. Sufletul este compus s i el din 73 . de la început devin umede si murdare. Vietuitoarele au aparut dezvoltîndu-se treptat: mai întîi au aparut animalele acvaterestre. deoarece cu timpul el s-a îngrelat s i îndesat si doar se învîrte în jurul axei sale. Viata ia nas tere din umezeala cu ajutorul caldurii. Soarele este cel mai îndepartat de Pamînt. atomii se deosebesc dupa forma. se mis ca în cercuri în jurul Pamîntului. sferice. Dupa multe forme de vietati s i dupa multe cai de încercari apare si specia de animale careia îi om. toate lumile se nasc s i mor dupa o oarecare dezvoltare. O oarecare cantitate de atomi se avînta în “golul urias“ si în miscarea lor fac un vîrtej în care atomii se ciocnesc si cei omogeni se încleasta. Stelele se aprind si ard din cauza vitezei miscarii. Corpurile us oare de la periferie. uscîndu-se. fara ajutorul fortelor dumnezeies ti. iar mai departe – din samînta fiecarei vietati. Atît Soarele. Corpusculele cele mai usoare si subtiri zboara la periferie.tiile. Dupa cum am vazut. la rîndul lor. iar Luna – cea mai apropiata. Pamîntul. Cele mai slab dezvoltate si cu neajunsuri nu rezistau în lupta si din aceasta cauza au supravietuit doar speciile si formele rezistente. Cercurile altor planete se situeaza între acestea. pot include orice forme de atomi. iar cele grele. incluzînd tot mai mult alte combinari de atomi în rotirea lor. Animalele se deosebesc de lucruri fiindca au suflare. schimbîndu-si simtitor aspectul. se formeaza în felul urmator. apoi cele terestre. apoi. unindu-se. suflet care le fac sa se mis te. Democrit îs i închipuia Pamîntul plat si nemiscat. Universul e format din mai multe lumi care. cît si Luna. dar focul – numai rotunde. formeaza un glob. În virtutea necesitatii. zicem Dupa cum în lumea atomilor se atrag cei asemanatori. aceste trepte intermediare în formarea din atomi a obiectelor s i fenomenelor. se aprind s i formeaza astrii.

Cel prin intermediul judecatii logice îl 1 2 Aetius. Cauzalitatea nu lasa loc pentru activitatea altor forte creatoare în lume: “Lumea nu este însufletita s i nu este chivernisita de providenta. Democrit se conduce de un determinism strict. Ibidem. Întîmplarea îsi are numaidecît cauza în actiunea unui corp material: gasirea comorii – în saparea pamîntului. iar capul crapat al omului ples iv are ca pricina vulturul care a intentionat sa desfaca broasca testoasa . În privinta teoriei cunoasterii Democrit distinge doua genuri de cunoastere. Dupa întîmplare nu exista. el se face nimic odata cu trupul” ceptiei lui Democrit. 74 . fiind formata din atomi. Afirmarea unei necesitati cauzale generale este principiul de baza al atomistilor. caci marile tulburari pot dezechilibra stabilitatea sufletului. ea se conduce dintr-o fire deloc rationala“ 2 . exista numai necesitate. dar. ceea ce duce la moartea corpului. atomii sufletului pun în mis care toti atomii trupului s i fac caldura dînd nastere miscarii animalului. viata trupeasca trebuie sa fie echilibrata. Mintea si întelepciunea lichideaza întîmplarea ca pe o forta dusmanoasa. Potrivit contul e muritor. IV. 3.atomi. parerea lui Democrit. dar functioneaza din infinitele timpuri în puterea necesitatii. 2. 4. dar care au o forma sferica. pentru a nu tulbura mis carea fireasca a atomilor sufletului. Cauzalitatea de asemenea nu are un început. iar atomii lui pot cadea din corp. care este vîrtejul sau mis carea de vesnica formare. II. ca si atomii focului. Miscîndu-se repede. s i sunt mult mai mobili. 7. Aristotel îi repros a lui Democrit ca în formarea s i dezvoltarea vesnica a materiei el nu vede cu ce scop suprem se fac toate acestea. Democrit neaga imortalitatea sufletului: “Sufle1 . ea este o inventie a oamenilor ce îsi ascund necunoasterea lucrurilor.

Adica calitatea ca abstractie tinde s-o înteleaga la concret. Spre deosebire de alti filozofi. în obiectele calitative. a. Democrit facea legatura între forma atomilor si gustul nostru. Notiunile abstracte se însusesc odata cu primele sinteze ale cunoasterii senzoriale.numes te legitim si îl socoate veritabil pentru a judeca despre adevar. potrivit careia calitatile apar în procesul actionarii obiectului asupra subiectului. Democrit nu cunoaste procesul de formare a abstractiilor de la cele mai elementare operatii de percepere senzoriala. iar toate celelalte sunt derivate ale acestora s i nu au deci asemenea existenta. Democrit e ferm în parerea ca adevarul nu este o realitate de ordin senzorial. poligonali.d. stie ca sunt culori.. La Democrit existenta reala dedusa de ratiunea filozofica se reduce la atomi si vid. de culoare s . iar toate fenomenele senzoriale sunt aparente. pentru acru – de asemenea mascati s i colturati. iar în privinta verdelui ori a ros ului. în locul lui vine veritabilul gen al cunoas terii. Conform adevarului. Daca avem diferite grade de dulce. atomis tii au elaborat parerea. Democrit prezinta calitatile referitor la natura concreta. întunecat. de cald. care mai usor se apropie de adevar. el deja stie ca se joaca cu cîinele. iar cînd ajunge la limitele posibilitatii. care socoteau culorile si alte calitati de ordin senzorial proprii naturii exterioare. de amar. Acest gen al cunoasterii activeaza pîna la un anumit nivel. Legatura dintre obiectele din natura si organele de simt se face prin “imagini” numite eidola – idoli – un fel de 75 . Adevarul este egal cu existenta. Pentru dulce atomii trebuie sa fie de forma sferica si mai mas cati. Cînd copilul se joaca cu Grivei. atunci e clar ca parerea comuna s-a stabilit în convingerea ca acestea exista într-adevar. care trebuie sa fie formata din acestea. exista doar atomii si vidul. reusind bine asupra materialului.m. iar genul cunoasterii prin intermediul senzatiilor îl numes te vag.

prinzînd obiceiul de a se ajuta unul pe altul s i de frica unindu-se cupa. Interesele lui Democrit se rasfrîngeau s i asupra societatii. nu cunosteau rostul focului. Sensualismul lui Democrit. ei s-au învatat sa exprime prin vorba cunoas terea tuturor lucrurilor. Pelit a-matrita iese din obiect sub presiunea activitat ii ochiului si a obiectului. din care cauza au si aparut felurite limbi s i specii de vorbire. nici haine. Dar din cauza ca fiarele nu-i lasau în pace s i le daunau. Fenomenul vederii Democrit îl explica ca o reflectar . trecînd încetul cu încetul la pronuntarea în parte a cuvintelor si începînd sa închipuiasca prin semne fiecare lucru aflat în cîmpul de vedere. s i de la subiect are loc o oarecare izvorîre. dar înca salbatica si fara semnificatie. bestiala. foarte repede si-au dat seama de unitatea lor firesaca. duceau o viata grea: ei înca nu aveau nici case. s i a vietii statale. Democrit socoate ca si de la obiect. ei. Însa fiindca în toata lumea oamenii se strîngeau la un loc. cînd înca nu se crease nimic din cele folositoare pentru om. Ratiunea poate patrunde mai departe în adîncul lucrurilor unde e scuns adevarul. primii oameni. despre aparitia vorbirii s i a vietii în comun el scria: “Primii oameni duceau o viata grosolana. fondat teoretices te. fiindca ei nu stiau înca sa aduca 76 . nu exista nici casnicia orînduita. Într-adevar. ci în aer.membrane. Cu vocea. în acest mod ei compuneau în locuri diferite fel de fel de cuvinte deosebite dupa fonetica. este baza recunoas terii rolului ratiunii în cunoastere. mergînd prin imas uri si hoinarind ei se hraneau cu roadele multe naturale ale pamîntului si aieva poamele copacilor. e care initial nu se produce în pupila. Despre viata primitiva a oamenilor. învelis uri ce se desprind ca un suvoi de atomi de pe obiecte. de aceea ei nu vorbeau toti totuna. De la aceste prime adunaturi îs i iau începutul toate popoarele.

decît pe urma”. Democrit se pronunta nu împotriva bogatiei. de la rîndunica – a face lacasuri. Or. 77 . decît sa porunceasca“. “A trai urît. ci împotriva cîstigului necinstit: “În toate lucrurile e buna masura cuvenita. nevoia i-a învatat pe oameni de toate” 1 . e mai apasatoare decît nevoia mare”.m. decît pe ale altuia”. ei se duceau în vreme de iarna în pesteri. neretinut si neobrazat nu înseamna sa traiesti prost. dar înseamna sa mori încetul cu încetul”. Morala omului are un pret social si se afla ascunsa în adîncul caracetrului lui: “Prasila vitelor consta în buna calitate a corpului lor. Democrit socotea ca omul în viata sa creeaza multe lucruri prin imitarea actiunilor observate.a. nerational. Prisosul si neajunsul nu-mi plac”. iar bunatatea oamenilor – în buna îndreptare a caracetrului lor”.d. Treptat. “Lacomia de bani daca e nesatioasa. învatîndu-se din experienta. cunoscînd proprietatile focului si alte înlesniri de la folosirea lui. Cît de mult depinde viata personala de calitatile morale si spirituale observam din aforismele lui Democrit: “Norocul si nenorocirea sunt în suflet”. dar si sa nu le dores ti”. iar.de mîncare acasa. I. “A fi om bun înseamna nu numai sa nu faci nedreptati. de la pasari – a cînta s . iar multi mureau de foame. “Prostilor le sta mai bine sa se supuna. nu faceau rezerve de roadele pamîntului pentru a se întretine. au început a inventa meseriile (artele) s i a trage foloase din viata sociala. “Se cuvine sa fii om bun sau sa procedezi ca un om bun”. ci împotriva avutiei “nesocotite”. adunau rezerve de poame. De aceea iarna ei mureau de frig cumplit. Avem un sir de maxime referitor la viata personala morala ascendente la Democrit: “E mai bine sa dezvalui greselile proprii. De la paianjen el a deprins a tese si a coase. “E mai bine sa gîndesti înainte de a face. nu împotriva venitului. Pentru o viata avuta omul trebuie sa se ocupe de negusto1 Diodo r 8. I.

e. iar arta de a conduce cu statul o socotea cea mai înalta arta. Gorghias (c. Lycofron.rie. Prodicos. De asemenea erau vestiti Thrasimah din Halchedon.n.). pe care o recomanda sa fie studiata. sofistica devine o profesie raspîndita. cînd se simte necesitatea unei instruiri politice generale odata cu dezvoltarea institutiilor politice si juridice. 78 . gînditorul moldovean Milescu a inclus-o în teoria sa despre stat.e. muzica.n. cunoscator profesional. Democrit socotea statul un organ de consolidare a cetatenilor. În conditiile cînd tot mai mult biruia convingerea ca toate se pot învata. § 5. reprezentantii careia predau cunostinte pentru o anumita plata. Hippias.480-c. a culturii artistice. filizofice s i stiintifice. În lucrarile de istorie a filozofiei se obis nuies te a-i împarti pe sofisti în “vîrstnici” si “tineri”. Sofistii Cuvîntul “sofist” la originea sa nu avea sensul de persoana ce încurca intentionat judecatile. de agonisire sau de o meserie. gramatica. de a vorbi frumos si de a actiona cu succes. geometrie. Acest tip nou de filozofie apare în conditiile înfloririi democratiei sclavagiste.a. caci întelepciunea aduce trei roade: darul de a gîndi bine. arheologie. Citind la Plutarh aceasta idee a lui Democrit.410 î. ci însemna un “profesor de întelepciune”. etica s .). astronomie. Pol. Cei tineri erau discipolii lui Gorghias – Alchidam.380 î. fizica. Sofistii propuneau o comoara vasta de cunos tint e din diferite domenii – matematica. Marturisirile de baza le gasim la Platon si Aristotel. Antifont. ci dezvoltarea întelepciunii si a bunei stari a sufletului. Din grupul vîrstnicilor fac parte Protagoras (c.485-c. dar scopul acestor activitati nu trebuie sa fie adunarea averii. Din operele sofis tilor nu s-a pastrat aproape nimic.

Bunaoara. întrebare.n. iar vorbirea – în patru tipuri: ruga minte. Aici are loc îndreptatirea oricaror judecati despre realitate pe baza perceptiei fenomenelor: “precum ni se pare noua. iluzionis ti care desfatau publicul. Sofistul Protagoras din Abdere (c. apoi concept ia lui Protagoras. este 79 . mînia”. feminine si de casnicie.485-c. Protagoras afirma ca în puterea logosului materia în principiu poate sa apara în fenomene infinit de diverse. Ca s i Heraclit. conform unor marturii. îi ordona: “cînta. sofistii au facut o trecere de la domeniul naturfilozofiei la antropologie. dintre gîndirea omului si realitate.Critias s i Calliclos. zeita. care afirma fiintarea lumii senzoriale cu infinitatea fenomenelor ei. discipolul lui Democrit. a predat în Sicilia si în Atena. originar din Tracia. lipsita de esenta s i de existenta. a fost. el îl dogenea pe Homer ca acela în loc s-o roage pe zeita. IV î. farsori.410). În comparatie cu filozofia precedenta. Sofistii vîrstnici activau în anii razboiului peloponesian s i erau partas ii democratilor. Protagoras a împartit denumirile în masculine. În natura lucrurilor se afla logosurile lor drept baza a tuturor fenomenelor.e. sofistii se prefac în sarlatani. caci oamenii sesizeaza diferite stari ale lucrurilor în timp diferit si în dependenta de starea lor spirituala. raspuns s i demonstrare. Protagoras judeca despre natura lucrurilor si era un adept al scolii fizicienilor ionieni. Daca ne amintim ca întreaga filozofie precedenta socotea lumea ca fiind sensibila. Spre sfîrsitul razboiului la putere vine aristocratia. el afirma curgerea generala a materiei. asa si stau lucrurile”. cîstigînd mai mult decît sculptorul Fidias. adica materia poate fi orice din aceea cum apare la fiecare. Ei puneau problema legaturii dintre om s i natura. iar în prima jumatate a sec. Protagoras a fost vestit prin arta de “a folosi corect cuvintele”.

este adevarata. precum îngrijirea gradinarului face ca planta sa fie înfloritoare. Desi aceste cuvinte nu aveau scopul de a detrona credinta în zei. spune Protagoras. Caci multe piedici sunt pentru a-i cunoaste – neclaritatea lucrurilor si scurtimea vietii omenesti” 1 . observam ca scepticismul fata de cunoas terea religioasa a lui Protagoras este doar o consecinta logica din pozitia lui stiintifica privind interpretarea lumii. el proclama dreptul ratiunii ca judecator suprem în materia de adevar. totul este relativ si trebuie privit în concordanta cu omul s i perceptia lui. 80 . cît si practicii: “Practica trebuie sa se orienteze dupa teorie. atunci cum sa deosebim gîndul savant de ignoranta? Protagoras cauta aceasta diferenta în folosul pe care îl aduce cunoas terea. pentru ca sunt si a celor ce nu sunt. Convingerea lui Protagoras ca orice aparente din senzatiile noastre au o realitate corespunzatoare genera ideea ca în natura nimic nu e stabil. Daca o parere aduce folos. 37.un progres în gîndirea filozofica. Daca orice parere. pentru ca nu sunt”. 118. 1. Ca un liber cugetator. nici ce înfatis are au. Protagoras proclama principiul: “Omul este masura tuturor lucrurilor – a celor ce sunt. Astfel. În opera sa “Despre Protagoras mentiona: zei” “Despre zei nu pot spune daca exista sau nu. atunci ea este adevarata. aceasta s-a datorat respectului fata de stiinta care aduce folos atît teoriei. iar teoria sa fie un ajutor al practicii”. Protagoras a fost condamnat la moarte. În domeniul vietii morale Protagoras sustinea ca fiecare ins are dreptul sa se conduca de propriile înclinari si senti1 Cicero . dar a scapat si a parasit Atena. Dificultatile cunoas terii întotdeauna îl fac pe om sa ia decizii subiective. Astfel. De natura deorum. Daca Protagoras se îndoia de cunoas terea zeilor ca realitate dedusa din parerea comuna.

mente, numai ca ele sa aduca spre bine si frumusete: “Virtutea este bunul cel mai frumos si binele nu consta în orice placere, ci în satisfactia pe care o produce îndeplinirea virtutii, a ceea ce este frumos”. Gorghias din Leontine (c.480-c.380 î.e.n.). Originar din Sicilia, elev al lui Empedocle, el prezinta o alta orientare ideologica a sofistilor – pe cea negativista s i conservatoare. Pentru prima data vine la Atena în 427, însa a locuit mai mult în oras ul Larissa din Thessalia, unde a trait pîna la 100 de ani. A scris tratatul “Despre natura sau nefiinta” . Gorghias înainteaza trei argumente: 1) nimic nu exista, 2) daca exista ceva, apoi nu e cognoscibil, 3) daca s i este cognoscibil, apoi este inexprimabil s i inexplicabil. Demonstratia argumentului 3 este deosebit de originala s i pune problema identitatii gîndirii si realitatii obiective, a legaturii dintre vorbire s i gîndire, dintre notiune s i cuvînt ca semn, dintre cuvînt si fenomenul real denotat. El socoate ca mai întîi obiectele gîndirii trebuie sa aiba fiintare, altfel fiintarea ar fi inimaginabila s i n-ar putea fi cognoscibila. Totus i, ceea ce gîndim (conceptualul) nu este ceea ce exista. Daca am admite contrariul, atunci e destul sa gîndim la ceva, ca acest ceva îndata sa ia fiintare. Daca însa gîndirea este identica fiintarii, nefiintarea (ceea ce nu este) n-ar putea fi gîndita. Cu toate acestea, noi ne închipuim diferite lucruri fantastice sau în relatii ciudate, precum cotiga sau cvadriga cu cai mergînd pe mare. Prin urmare, daca nu putem face deosebire între existenta s i gîndire, apoi esenta (ceea ce este) nu poate fi gîndita s i este inimaginabila 1 . Sa admitem ca obiectele sunt cognoscibile. Atunci, se întreaba Gorghias, prin ce am putea sa comunicam cunostin1

Sextus Empiricus. Adv.math., 77.

VII,

81

tele noastre altora? Doar vorba este altceva decît gîndul, caci cuvîntul “culoare” este cu totul altceva decît culoarea vazuta de noi. Acel ce vorbes te rosteste cuvinte, si nu obiecte. Dar sa admitem chiar ca este posibila comunicarea cunostintelor, cum sa asiguram atunci o întelegere unitara echivalenta la persoane diferite în condit ii diferite. Obiectul unic ca continut al gîndirii fiind perceput de multi se va descompune în multe continuturi si va pierde unitatea sa. Caci perceptibilitatea fiecarui om depinde de capacitati, de diferenta organelor de simt (acelasi obiect poate fi vazut sau auzit). Discontinuitatea absoluta între existenta si gîndire, între gîndire si limba se simte clar în conceptia lui Gorghias s i aceasta îl face sa conchida: “Fiintarea nu are aparenta fiindca ei nu-i reuseste sa para, iar aparenta este neputincioasa fiindca ei nu-i reuseste sa fie”. Prin aceste argumente sofistul Gorghias distruge existenta rationalista a eleatilor si reîntoarce atentia la realitatea senzoriala. Hegel a apreciat înalt ideile dialectice ale lui Gorghias despre existenta si inexistenta. Virtutile morale si obiceiurile diferitelor popoare sunt diferite si, potrivit conceptiei lui Gorghias, este imposibil de a stabili definitia virtutii sau a binefacerii. Un om liber din Thessalia, de exemplu, care îmblînzeste cai s i catîri, socoate ca e bine sa taie si sa friga boi, iar la sicilieni aceasta o fac doar robii. La macedonieni este laudabil faptul ca pîna la casatorie fetele cunosc multi barbati si socot o rusine daca aceasta se întîmpla dupa casatorie. La persieni portul si podoabele sunt unice pentru barbati si femei; la ei este posibila conjugarea cu fiica, cu mama s i sora. Fetele lidiene se ocupa cu prostitutia s i, cîstigînd bani, se casatoresc. Deci este greu sa spui care lucru e bun si care e rau, odata ce diferite obiceiuri sunt acceptate de comunitati întregi. Ca si Protagoras, Gorghias în calitate de criteriu al comportarii

82

morale afirma principiul folosului . Un discipol al sofistilor, Neocrat , spune ca doar trei motive dirijeaza faptele oamenilor: placerea, îmbogatirea si cinstirea. Sofis tii nu respingeau dogmele religioase, ci încercau sa lamureasca rational aparitia acsetor reprezentari în mintea oamenilor. De exemplu, Prodicos din Cheos afirma, ca Soarele, Luna, rîurile, izvoarele si multe alte lucruri în vechime au fost zeificate. O asemenea gîndire mitologica a numit pîinea Demetra, vinul – Dionise, apa – Poseidon, focul – Hefest. Zei au devenit si multi eroi si inventatori. Aceste conceptii, precum si riturile si misteriile, socotea Prodicos, au aparut în legatura cu prelucrarea pamîntului. Critias socotea ca religia a fost inventata de regi cu scopul de a-i tine pe cetateni în frîu cînd lucrul acesta nu este în stare sa-l faca legile. Cetatenilor trebuia sa li se insufle frica fata de o fiinta ce aude si vede totul, deoarece multe infractiuni se comiteau în taina. Regele întelept a instalat aceasta fiinta în ceruri, de unde fulgerul si trasnetul, stelele si soarele invoca imaginatia oamenilor s i mentin frica. Sofistii negau posibilitatea zeilor de a face dreptate. Zeii, spune Thrasimahos , nu se uita la treburile omenesti, caci altfel ei n-ar dispretui una dintre cele mai valoroase bunuri omenes ti – dreptatea: “Vedem ca oamenii nu se folosesc de ea”. Puterea statala nu corespunde dreptatii între cetateni. Protagoras spunea: “Ceea ce unui stat îi pare drept s i frumos, este anume as a în acest stat, atîta timp cît este socotita ca (drept si frumos)” 1 . Thrasimahos considera ca “dreptatea atare nu este altceva, decît cîs tigul convenabil pentru cel puternic” 2 . Sofistul Lycofron socotea statul o uniune a cetatenilor egali în drepturi, care pe baza “contractului” îs i asigura reci1 2

Platon. Theetet, p. 167. Platon. Statul, p. 338 .

83

proc linistea s i îsi limiteaza benevol libertatea naturala. Thrasimahos afirma ca oamenii au gasit de cuviinta sa se împace ca sa nu faca nedreptati si sa nu sufere din cauza acestora. Antifont sustinea ca “noi cu totii si în toate de la natura suntem facuti totuna – si barbarii, si elenii”, iar Alchidamos declara: “Dumnezeu i-a creat pe toti liberi, natura nu l-a facut pe nimeni rob”. Antifont afirma ca cerintele legilor statale sunt inventate pentru binele mult imii, dar nu pentru binele omului în parte, as a ca în viata personala e mai folositor sa urmezi poruncile naturii, carora, spre deosebire de legi, le este proprie necesitatea intrinseca. Calliclos exprima parerea ca legea naturii e mai presus decît întelegerea conventionala de catre oameni a binelui si raului, caci în natura cel puternic trebuie sa conduca, iar cel slab – sa se supuna. Lycofron nega diferenta dintre nobili s i oamenii fara noblete, socotind aceasta o inventie. Caleidoscopul de idei diferite ce caracterizeaza curentul sofistic este rezultatul luptei societatii pentru o libera cugetare, cînd fiecare cetatean are posibilitatea de a-s i expune conceptiile sale, socotindu-le folositoare societat ii.

Perioada clasica § 6. Socrate si scolile socratice
Interesul pentru viata interioara semnalat la sofis ti s-a intensificat considerabil în filozofia lui Socrate (469-399 î.e.n.), gînditor din Atena. Fiu al unui sculptor si al unei moas e, Socrate a dispretuit luxul, risipa si neretinerea. Diogenes Laertios ne spune ca adesea, privind multimea lucrurilor pe care negustorii le vindeau, Socrate îsi spunea: “Cîte lucruri sunt aici de care eu nu am nevoie!” În conditiile unei lupte aspre dintre paturile democratice din Grecia s i aristocratie
84

Socrate a unit în jurul sau un cerc de aristocrati contra democratiei. La începutul sec. IV î.e.n., cînd democratia din nou a venit la putere, Socrate a fost tras la raspundere, învinuit de ignorarea zeilor oficiali, de desfrînarea si seducerea tineretului s i a fost pedepsit cu moartea. El a baut o cupa de otrava. Socrate cerea ca cei care conduc cu tara sa fie profesionisti, sa nu fie alesi la întîmplare. La judecata i se aduceau învinuiri ca ar fi spus: “E o prostie sa alegi persoanele în functiile de stat prin aruncarea fasolelor, doar nimeni nu doreste sa aiba un cîrmaci, tîmplar, flautist sau de alta meserie ales i cu fasole, ale caror greseli aduc mai putina dauna decît greselile în activitatea de stat” 1 . Dupa moartea lui Socrate, discipolii sai, printre care si Platon, au plecat din Atena în Megare, unde traia Euclide – unul din membrii cercului socratic. Ca s i sofistii, Socrate ducea o activitate de iluminare a poporului, însa el era împotriva cercetarii naturii s i socotea ca aceasta este un amestec în treburile zeilor. Lumea e creata de un Dumnezeu atît de maret si atotputernic, încît el vede si aude totul, se afla peste tot si de toate are grija. Omului îi ra mîne numai sa ghiceasca vointa zeilor, dar nu sa cerceteze. Socrate în persoana se folosea de oracolul (prezicatorul) din Delfi si regulat aducea jertfe zeilor. Conform învataturii lui Socrate, omul poate ajunge la întelegerea dreptatii, a legilor, a binelui s i raului, a cucerniciei numai pe o cale: sa se cunoasca pe sine însusi si sa înceapa cu îndoiala (“eu stiu ca nu stiu nimic”). Daca existenta ratiunii dumnezeiesti în lume este contestata, apoi bazele religiei si moralei trebuie cautate în spiritul omului. În conceptia sa moral-religioasa, Socrate se conducea de o voce launtrica , care, chipurile, îl instruia în cele mai însem1

. 21.

.– - ., 1937, p.

85

nate probleme – “demonul” lui Socrate. Luptînd împotriva determinismului materialistilor antici, Socrate se înclina spre o teleologie antropologica, potrivit careia în lume totul se face în folosul omului. Într-o forma primitiva Socrate lamureste ca organele de simt ale omului au anumite sarcini: ochiului e menit sa vada, urechilor – sa auda, nasului – sa miroase s .a.m.d. De asemenea zeii dau oamenilor lumina necesara pentru a vedea, noaptea e data pentru odihna lor, lumina lunii s i a stelelor are scopul de a-i ajuta în determinarea timpului. Zeii au avut grija ca pamîntul sa dea omului hrana s i au stabilit anotimpuri orînduite. Soarele l-au pus la as a departare, ca oamenii sa nu sufere nici de prea mare caldura, nici de frig. Socrate îsi dezvolta s i expunea conceptiile sale în forma orala, în convorbirile sustinute cu cetatenii s i cu strainii care veneau la Atena, intentionînd sa demonstreze printr-un sir de întrebari si argumente în ce consta, potrivit convingerii sale, o viata cu adevarat morala. În centrul atentiei lui Socrate era problema esentei binefacerii. Omul moral trebuie sa s tie ce înseamna binefacerea ca atare în genere, ca baza a tuturor binefacerilor în parte. Pentru a gasi aceasta notiune generala Socrate a inventat metoda de dialectica în forma de controverse si polemica. Bazîndu-se pe s coala eleatilor (Zenon) si pe sofis ti (Protagoras), el pentru prima data a abordat problema dialecticii subiective, problema metodei dialectice de gîndire. Partile componente principale ale metodei “socratice” sunt “ironia” si “maieutica” – în ce prives te forma, si “inductia” si “determinarea” – în ce priveste continutul. Metoda “socratica“ consta în procedeul de a da sistematic si consecutiv întrebari, care sa -l puna pe interlocutor în contradictie cu spusele proprii, s i acesta sa-si recunoasca ignoranta. Acesta-i sensul “ironiei” socratice.
86

El vorbeste de barbatie. care sunt drepte. De exemplu. Socrate evidentiaza trei binefaceri (virtuti) principale: 1) moderatia. Daca “inductie” înseamna cautarea generalului în binefaceri particulare prin analiza si comparare. Aici intra în vigoare “inductia” si “determinarea”. chiar daca încearca sa faca bine – dau gres . modestie. barbatia (a cunoaste cum de învins pericolul) s i 3) dreptatea (a cunoas te cum de respectat legile umane si dumnezeiesti). bune s i frumoase. 2) vitejia. iar lucrurile urîte le evita. furtul. a corelatiei dintre ele. Socrate urmareste scopul sa pregateasca cît mai multi tineri pentru activitatea politica.Socrate nu avea însa numai sarcina de a dezvalui ironic contradictiile în afirmatiile interlocutorilor. care a hotarît sa-si curme viata. de oameni care ar proceda cu 87 . hot ia s i vinderea oamenilor în robie pot fi drepte si nedrepte. de dreptate. Meseriasii numai din meseria lor nu pot avea întelepciune. care nu stiu în ce consta esenta actelor de binefacere. Socrate voind sa spuna ca prin aceasta ajuta oamenii sa se nasca în cunoas terea “generalului” ca baza a moralei adevarate. retinerea (a cunoas te cum sa tii în frîu patimile). Sarcina metodei “socratice” consta în cautarea “generalului” în morala din faptele morale concrete. Adevarul s i dreptatea sunt pentru Socrate notiuni ce coincid. adica arta de a primi noul-nascut. atunci “determinarea” înseamna stabilirea genurilor s i speciilor. numai ca sa-i poata întoarce sanatatea. care consta în a te cunoaste pe tine. ci trebuia sa ajute la depasirea acestor contradictii cu scopul de a ajunge la adevar. minciuna. Sau sa furi arma prietenului disperat. Oamenii. Înteleptul cunoaste binele si frumosul si se conduce de acestea în actiuni. din analiza si compararea lor. Si ca o continuare a procedeului servea “maieutica”. Va fi pe dreptate ca parintele sa amageasca feciorul bolnav si sa-i dea leacul în mîncare. de cumintenie. amageala. Dreptatea s i binefacerile înseamna întelepciune.

în viziunea lui. dar nu s i a dus manilor. ori spune adevarul?" Daca spune adevarul.n. Euclid unes te în conceptia sa ideea lui Socrate despre binele suprem cu teza eleata despre existenta unica s i nemiscata. pe care el o prives te ca pe o putere a unor oameni put ini la numar dar stiutori de bune moravuri. aristocratia. Cetateanul trebuie sa aiba teama de zei. "Încornoratul" . desi oamenii îl numesc în chip diferit – ratiune. binele (bunatatea) e unitar. se bazeaza pe drepturi legitime.) s i Diodor Cronos . Însa în antichitate au devenit vestite rationamentele lui Eubulid din care s-au pastrat: "Mincinosul" . plutocratia s i democratia. Un alt discipol – Aristip a fost fondatorul s colii din Cirene.dreptate în privinta prietenilor sai. "Acoperitul" (sau "Electra"). tirania. Euclide – cea din Megare. Potrivit parerii lui Euclid. atunci intram în contradictie cu 88 . atunci minte el. un adept al eleatilor (a nu confunda cu matematicianul Euclid). "Plescatul" . sa nu-i iscodeasca si sa asculte de stapînii sai nobili. "Sorit" ("Gramada"). Dumnezeu.e. care a dezvoltat mai departe idealismul etic. Aici au activat filozofii Eubulid din Milet . ea este nemis cata si identica siesi. Monarhia. Fedon – cea din Elis. cea mai preferata forma de conducere. În conceptia lui Socrate gasim clasificarea formelor statale: monarhia. el afirma ca bunatatea nu se naste s i nici nu se distruge. Urmasul si cel mai bun discipol al lui Socrate a fost Platon . Adevarata existenta o are doar acest bine si nu poate exista ceva deosebit de el. S coala din Megare a fost fondata de Euclid. Aristocratia. Facînd din bunatate o existenta de sine statatoare. dar nu pe acapararea fortata a puterii. Actele particulare de bunatate nu sunt adevarate si nu exista. spre deosebire de tiranie. este. Antistene a fondat scoala cinica. În rationamentul "Mincinosul" se pune întrebarea: "Daca un om afirma ca el minte. Stilpon din Megare (cca 320 î.

prin urmare tu ai coarne. devii plescat?" – Nu. Un al doilea fondator s i urmas al lui Antistene a fost Diogene din Sinop . coarne nu ai pierdut. Adica raspunsul simplu – ori "da". S coala cinica a fost fondata de Antistene (? – 366 î. care nega absolut multiplul. Dar daca afirma ca minte.e. Menedem s i Asclepiad din Eritrea . Stilpon socoate ca o însemnatate absoluta o are doar generalul. “Dar înca un alt graunte?" – Tot nu. pe care ea nu-l recunoaste ca pe fratele sau s i deci ea nu stie aceea ce stie. caci marturisirea lui este un adevar. Asa se pune întrebarea si mai departe. acel ceva tu îl mai posezi. Rationamentul "Acoperitul" are un astfel de continut: Electra îl cunoas te pe Orest ca pe un frate. care au format asa-numita scoala elido-eritreana. caci el recunoas te ca minte. Un alt adept al scolii din Megare – Stilpon se pronunta împotriva bunatatii unice admise de Platon. ori "nu" – nu rezolva problema. Argumentarea "Gramada" ("Sorit") e compusa din întrebari: "Un graunte face oare o gramada?" – Nu. în cele din urma realitatea ne arata ca avem o gramada. adica adaugîndu-se cîte un graunte s-a obtinut totusi ceea ce se nega.).n. discipolul lui Gorghias. însa în fata sa sta Orest "acoperit". aceasta iarasi nu va corespunde realitatii. Concept ii asemanatoare cu ale s colii din Megare elaborau Phedon din Elida . Totusi. iar "acesta" este imposibil de exprimat.sensul spuselor lui. “Atunci de la care fir de par smuls omul devine plescat?” "Încornoratul" are sens de sofism: Daca nu ai pierdut ceva. Anistene s i întreaga s coala cinica se proclama împotriva idealismului lui Socrate 89 . "Ples catul" se aseamana cu "Gramada”: “Daca smulgi un fir de par din cap.

E cu neputinta sa se zica: "omul este bun". decît sa chefuies ti" – zicea Antistene. Însa esenta fericirii el o vedea în independenta deplina de mediul natural si social. "Eu vad calul. e posibila gîndirea teoretica. Placerile senzoriale. Filozofii cinici erau preocupati de problemele etice. Despre orice lucru se poate spune numai ca acesta este ce este. singulare. socotea fericirea omului identica cu binefacerea. pot fi nemarginite si neretinute.s i Platon. avutia s i placerea. care au forme analogice cu corpurile ce le includ. "bunatatea este buna". libertatea. însa nu poate avea cunos tinta si nici nu e posibila transmiterea cunostintelor altei persoane. el declama filozofia sa în piata Chinosarghe. cinstea. ci sunt doar psihei materiale. Din aceasta el face concluzia ca exista doar individualul senzorialul. În problema esentei sufletului Antistene de asemenea socotea ca nu exista suflet material nemuritor. Antistene expune principiul identitatii absolute în exprimare. cunoas terea e posibila doar în privinta lucrurilor concrete. necazul si saracia. Antistene. rezida în autarhie . ca si Socrate. Binefacerea. dar dupa o creatie de definire. Dupa parerea lui Antistene. adica în autonomia morala a personalitatii. nu si generalul. aducînd la pierderea independentei persoanei. robia si rus inea. "Mai bine sa-ti ies i din minti. Fara aceasta definire sufletul poate detine adevarul. împotriva ideilor platoniene. Nu este un bine sanatatea. adica de atribuire a lucrurilor singulare la o multime de lucruri identice. comunul. fiindca în toate acestea omul este dependent de altceva. socot cinicii. ci numai "omul este om". Cinicii nu negau deloc necesitatea satisfacerii cerintelor organice 90 . nici un epitet nu i se poate atribui. de unde si denumirea cinicilor. precum nu sunt rele moartea s i durerea. Într-o haina saraca. dupa parerea lui Antistene. iar caloime nu vad" – spunea Antistene.

Arta. S coala cirenaica a fost fondata de Aristip/Aristippos din Ciren (c. Dar din senzatii noi nu putem cunoaste aceste obiecte. Continuatori ai învataturii lui au e Teodor . zis Ateistul. El se multumea sa locuiasca într-un butoi. Aristip socoate ca omul ce se conduce de ratiune nu se supune placerilor.) prin modul propriu de viata propaga aceste idei ale cinicilor. Idealul acesta al unei vieti primitive s-a format la cinici în conditiile unei crize adînci a vietii sociale în Grecia. morala. locuinta care nu a luat-o de la nimenea si la care sa nu poata pretinde nimeni ca e a lui.n. care ne provoaca senzatii. Masele saracite tot mai tare ridicau glasul împotriva bogatiei si culturii paturilor înstarite.435-c. Fericirea este senzatia si desfat (hedoné). Spre deosebire de Aristip.323 î. Senzatiile de placere rezulta din mis carea usoara a lor. ci le domina. Aristip socotea ca în lume exista doar obiecte si fenomene. Antistene socotea ca fericirea omului depinde de el însusi. Teodor Ateistul în lucrarea sa "Despre zei" combatea opiniile politeiste si antropomorfice ale grecilor. Diogene/Diogenes din Sinop (c.e. el socotea ca fericirea înteleptului nu consta în placeri razlete.). Senzatiile ne aduc placere sau neplacere. Înteleptul trebuie sa se conduca de legea binefacerii. patria.ale omului.e. sa se dezbaiere de legaturile societatii.n. familia sunt cuvinte goale.366 î. de aceea s coala a mai fost de placere supranumita " hedonica ". iar în mod ideal omul trebuie sa nege toate acestea si sa se întoarca în sînul naturii. Neplacerea aduce suferinte s i prezinta un rau. Legile de stat.400-c. sa se multumeasca cu putinul. de vointa lui. 91 . stiinta. Acestei s coli fost se alatura si exegetul operei homerice – Euhemer . Heghesius s i Anikerid . iar placerea e buna s i aduce la desfatare. ci în dispozitia generala voioasa a sufletului. sunt alcatuite de oameni si nu pot fi calauze în viata cu adevarat morala. precum s i cele dumnezeies ti.

În orasul Siracuze el a participat la lupta politica facînd cunostinta cu ginerele tiranului Dionysos – Dion. sau noi de fiecare data . Înteleptul nu are nevoie nici de prieteni. scria poezii. slavei. caci cei bogati nu au mai mari bucurii decît cei saraci. multe fapte se socot infractiuni. tragedii. ditirambi. provenientei. în Italia de Sud si în Sicilia. § 7. cauta desfatari sau respinge bunurile vietii. filozof aristocrat.) s-a nascut pe insula Eghina unde tatal sau. plat. din teama sa nu fie persecutat de democratii atenieni. sa se dezica de familie sau sa prade lacas ul sfînt. muzica. Platon Cel mai de vaza reprezentant al idealismului antic a fost Platon. adept al pitagorienilor si lider al arictocratiei din oras. avea proprietate de pamînt. tine poporul înfrînat. sau în sine. Filozofia a învatat-o mai întîi de la Cratylos. iar Platon e porecla de la "platius" lat. Daca placerile sunt abundente. discipol al lui Socrate.e.care este condus de ratiune. atenian. Individul fuge de societate în sînul naturii. apoi unora ele le pot aduce satisfactie. cel mai batrîn discipol ale lui Socrate.n. apoi de la Socrate. Toate s colile socratice îsi îndreptau atentia catre individ s i aveau o atitudine negativa fata de societatea contemporana lor. Aici Platon a încer- 92 . însa nici una din s coli nu încearca sa gaseasca caile transformarii sociale. În tinerete se ocupa cu gimnastica. Lui i se permite sa fure. pleaca în Megare unde traia Euclid. Adevaratul lui nume era Aristocle. Astfel stau lucrurile si în privinta robiei si libertatii. Saracia s i bogatia nu au legatura cu placerea. sau rare. pentru a Heghesius propaga relativitatea placerilor s i a bunurilor. nici de prietenie. caci în societatea aceasta. Platon a întreprins calatorii în Cirene si Egipt.427-347 î. iar altora – neplacere. Platon(c. Dupa moartea lui Socrate.

despre eros ca entuziasm filozofic. În lucrarea "Republica" ("Politeia") el aranjeaza ideile etice.) sa realizeze în Sicilia ideile social-statale proprii. însa a fost retinut si oferit ca prizonier solului Spartei.cat sa influenteze activitatea politica a tiranului Dionysos cel Vîrstnic. "Gorghias"). dar fara izbînda. Heraclit. "Simposion" . În dialogurile "Parmenides" si "Sofistul" ("Sophistes") Platon dezvolta aspectul transcendentei ideilor si firii nemiscate a lor.n. politice s i pedagogice într-un sistem bine închegat de idealism obiectiv. ca Protagoras. epistole si epigrame compuse de Platon.n. Platon a mai încercat de doua ori (în a. În dialogurile din timpul activitatii la Academie – "Banchetul" . "Euthyfron" . Teoria ideilor . De la piata de robi din Eghina el a fost rascumparat de partasii sai si aproximativ în a. "Charmides" . La baza conceptiei despre idei a lui Platon 93 . În dialogurile posterioare Platon promoveaza idealismul obiectiv criticînd totodata ideile materialiste ale altor fiozofi. Anume atunci el fondeaza o scoala filozofica în parcul eroului legendar Academos. numita Academie . "Laches" . Antistene ("Protagoras". "Fedru" ("Phaidros")< "Fedon" (“Phaidon"). Platon a murit la vîrsta de 80 de ani. 386 î. s-a întors la Atena. "Lisis". Platon expune într-o forma artistica conceptia despre ideea frumosului. "Legile" într-un sens mistico-mitologic Platon face o simbioza eclectica a învataturii sale despre idei cu învatatura pitagorienilor despre numere. psihologice.e. numind "dialectica" metoda de a cunoas te ideile. "Hippias Minor" au amprenta idealismului etic al lui Socrate.366 si în a. În lucrarile tîrzii "Timaios" . care multe secole a fost centrul idealismului antic. Primele opere "Apararea lui Socrate" . despre esenta dragostei s i a tendintei de a cunoas te ideile.360 î. estetice. "Critias" . "Criton" .e. Pîna astazi au ajuns peste 30 de dialoguri.

nici vorba sau învataminte. nici sa fie într-un fel frumos iar în comparatie cu altceva – urît.stau trei conceptii majore precedente: 1) învatatura lui Socrate despre “general” ca baza a eticii. nici mîna frumoasa. nici lucruri fru- 94 . ajuns la cunostinta suprema. ele apar nascîndu-se. dar nu al cunostintelor juste . vede ca frumosul exista ves nic s i ca el nu poate aici sa fie frumos. În lucrarea “Simposion” Platon caracterizeaza ideea preafrumosului (în vorbirea lui Socrate). iar acolo – urît. Filozoful. “Preafrumosul în general”. care este trecator. ideea de frumos exista vesnic. Spre deosebire de lucrurile frumoase. nu cres te si nici nu descres te. Ele sunt numai nis te “umbre” neînsufletite pentru practica cunoasterii. conform careia existenta se manifesta pe doua planuri sub diferit statut ontologic – planul lumii concrete în care traim si planul lumii inteligibile. nu poate unora sa le para frumos. miscarea s i schimbarea. nu se poate gasi nici chip frumos. Lumii schimbatoare a obiectelor senzoriale Platon îi contrapune un univers imuabil si nemiscat al adevaratei “fiintari”. nu poate fi mai mult frumos sau mai putin frumos. Lucrurile simtite sunt schimbatoare si incerte. acum sa fie frumos. frumosul ca idee nu se nas te s i nu se distruge. dezvaluind esenta metafizica a conceptiei sale despre idei. 3) învatatura pitagoreica despre numere – esente adeva rate ale lucrurilor. Asadar. se prescimba si pier. ce contin numai aspecte ale frumosului. adevarata si nemiscata. iar apoi sa devina urît. Aceste lucruri sunt un obiect al opiniei . al ideilor absolute. iar lumea vizibila este un produs – proiectie a acesteia. 2) conceptia eleatilor despre fiintarea unica. Aceasta lume a ideilor este primara pentru Platon. el exclude spatiul si timpul. nici fata. iar altora mai put in frumos. în centrul metafizicii platoniene sta teza dualista. nici corp frumos. al parerii. conceput ca o lume a esentelor spirituale – a ideilor.

adica al materiei s i ideilor de lucruri. ceea ce îi permite lui Platon sa promoveze un monism idealist mai consecvent. niste tiparituri în hleiul material al matricelor ideale. Înca Aristotel a observat ca Platon rupe cu desavîrsire ideile nemiscate de obiectele în miscare. lumea secundara. produsa de lumea ideilor. Potrivit conceptiei lui Platon. Dupa acest model îsi închipuia Platon s i toate celelalte abstractii în chip de esente spirituale imuabile. Inexistenta el numea materia. Conceptia cosmologica a lui Platon e bazata pe principiul teologic (“Timaios”) cu ajutorul caruia Platon încearca sa tocmeasca ruptura dintre lumea ideilor si lumea obiectelor. si prin aceasta se manifesta asemanarea sau diferenta dintre obiect s i ideea lui. Miscarea ca contopire a existentei si inexistentei este aici conceputa ca trecere a ideilor una în alta. în concept ia lui Platon. Aceasta lume de idei o încununeaza ideea binelui sau a bunatatii supreme.moase. existenta cea mai de pret. ideile se prezinta în lucruri “venind” în ele s i “plecînd” de la ele. aceste calitati frumoase obiectele le primesc de la ideea suprema. Dublarea lumii în obiecte s i idei a invocat un sir de dificultati de ordin logic. Aceasta rezolvare naiva a problemei corelatiilor dintre idei s i lumea materiala nu ajuta în dezvaluirea adevaratelor relatii. Aici opozitia “existentei” si “inexistentei” are loc numai în cadrul lumii ideilor. este natura senzoriala care nu este decît un intermediu între existenta s i inexistenta. 95 . de frumosul concret. dimpotriva. adevarata. este lumea ideilor. obiectele participaîn idei ca ceva singular într-un general. Lucrurile sensibile le credea un amestec al existentei si inexistentei. În dialogul “Parmenides” Platon manifesta o evolut ie conceptuala în privinta ideilor. Aceasta idee de frumos absolut nu depinde. Relatiile dintre acestea au urmatoarea forma : obiectele sensibile imitaideile ca pe nis te modele cu care gasesc o oarecare asemanare.

3) al functionarului de stat s i al gospodarului proprietar. Socotind ca în capatarea cunostintelor adevarate trebuie sa uitam de senzat ii. Sufletul nemuritor al omului îsi aminteste despre contemplarile ideilor de pîna la întruparea sa în om. 8) al sofistului. sunt niste zei vizibili.d. are forma de sfera cu Pamîntul în centru. Conceptia amintirii (anamnezei) se bazeaza pe convin- 96 . 5) al medicului. care a ajuns sa patrunda cu mai mare succes în cunoasterea adevarului. Dar întrucît în lume alaturi de bine si orînduiala exista haos. Cosmosul e unic si marginit. 4) al gimnastului.Luptînd împotriva determinismului lui Anaxagoras (“Fedon”) s i Democrit. sufletul cu mai putina cunos tinta va fi: 2) al regelui sau al comandantului militar.m. demagogului. Platon proclama ideea ca exista numai o lume – cea mai perfecta. Platon inventeaza doua spirite mondiale – bun si rau. al oamenilor. care sunt prototipul lumii obiectelor. dezordine s i rau. care au corp s i suflet. al animalelor si chiar al plantelor. 7) al meserias ului. Asadar. în închipuirea lui Platon. poetului. În problema cunoas terii Platon e ferm ca obiectul cunoasterii sunt esentele spirituale.. iar parerea se refera la obiectele senzoriale. 6) al oracolului. artistului s. sufletul în deplina independenta de corp efectueaza cunoas terea ideilor. creata cu anumit scop de demiurgul dumnezeiesc. Sufletul. creat de demiurg. Unitatea tuturor obiectelor ca relatii matematice o asigura spiritul universal. Corpurile ceresti. se încorporeaza: 1) în viitorul filozof. (“Legile”). Pentru Platon chiar s i relatiile matematice sunt o cauza a diversitatii corpurilor fizice. 9) al tiranului. care sunt straine lumii senzoriale.a. plugarului. Aceste spirite pun în mis care corpurile corespunzatoare lor. Platon afirma ca cunos tintele nu pot fi capatate si percepute de la un alt om. iar mai departe – o ierarhie de spirite: al stelelor. s i astfel se capata cunostintele adevarate.

dar este si miscarea în jos – supunerea ideilor particulare celor generale. si astfel putem patrunde în lumea ideilor.gerea lui Platon ca omul nu poate avea notiuni elementare din viata senzoriala. caci atîta timp cît el e cu corpul. Dialectica consta în plecarea de la doua teze opuse (multimea exista – multime nu este). Dialectica. iar gloata este pentru o morala negativa. Platon reexamineaza parerea sa despre idei ca fiind nemis cate s i ajunge la ideea ca notiunile trec una în alta. dar într-o idee sunt unite doua categorii contrare s i mai departe cercetarea nu merge. partea a doua e baza virtutii barbatiei. este arta de a uni si a dezuni notiunile. Etica lui Platon porneste de la conceptia despre suflet. ca arta de a pune întrebari si de a raspunde. iar a treia. în dialogurile “Parmenides” s i “Sofistul”. Morala adevarata este virtutea unor alesi. înfocata (volitiva) s i doritoare (senzoriala). Conceptiile social-politice 97 sunt expuse în dialogurile . spune el. ce fel de însemnatate au simturile pentru cunoasterea adevarului. Gîndirea fara de senzatii sau perceptii e apta sa contempleze ideile. De aici dialectica îi permite filozofului sa ajunga la ideea suprema – de bine. este virtutea bunei cuviinte (cumpa t. Doar mai tîrziu. Prima constituia baza virtutii întelepciunii. Acesta e drumul în sus. dupa parerea lui Platon. fixe. ci sufletul detine unele notiuni care trebuiesc trezite. Platon cerea ca ele sa fie determinate. acesta mereu îl duce în eroare. dialectica. care consta în înfrîngerea senzualitatii. exacte. masura) si toate în sinteza pun începutul virtutii dreptatii. Forma logica a cunoasterii suprasenzoriale este. Contrar concept iei sofistilor despre instabilitatea notiunilor. La care Socrate afirma ca sufletul pentru a contacta cu adevarul trebuie sa uite de corp. În dialogul “Fedon” Simias pune întrebarea. pentru supus enie si virtutea bunei cuviinte. care e alcatuit din trei parti: constienta (rationala).

Dreptatea ca virtute nu poate fi realizata numai în privinta unui grup. Platon include în sistemul de educatie gimnastica. 3) Oligarhia. 2) Timocratia. os tenii strajeri exprima barbatia. A cincea virtute e bunacinstea – religiozitatea si stimarea zeilor. Cea mai buna forma. conducatorilor si strajerilor. sa produca cele necesare pentru viata si sa se supuna. Timocratia este mai inferioara si se bazeaza pe demnitate si cenz de avutie. în special al celei ateniene. put ini la numar. Si. avîndu-se în vedere dictatura îndreptata împotriva dominatiei aristocratiei. iar plugarii si meseriasii trebuie sa exprime virtutea bunei cuviinte. Statul s i aparitia lui este stabilirea dreptatii în sensul social. în sfîrsit. Platon examineaza cinci forme de organizare statala: 1) Aristocratia în formele de republica sau monarhie. ci este o idee comuna de stat si consta în functionarea fireasca predestinata a tuturor grupurilor. Statul ideal este convietuirea plugarilor si meserias ilor cu strajerii si filozofii. este aristocratia. “Politicul” s i “Legile” . educatia fizica a 98 . 5) Tirania. aproape ideala. unde Platon apare potrivnic al democratiei. 4) Democratia. Sistemul didactic al lui Platon e îndreptat spre formarea cetatenilor. formînd aparatul de constrîngere. care asigura conducerea înteleapta. reprezentanti ai comertului si ai bancherilor. Filozofii-aristocrati si conducatorii de stat sunt întelepciunea. Democratia este puterea multimii. Oligarhia este s i mai inferioara.“Statul” . tirania – cea mai nedorita forma de stat. spre deosebire de dreptatea în privinta unui individ. cînd puterea este în mîna unora. locuinta. El apare ca un mod de satisfacere a necesitatilor multor oameni în hrana. dupa cum îi zice Platon cu dispret. a paturilor joase. îmbracaminte. a “fiarei puternice”. În primul rînd.

tinerilor. Obiectele senzoriale frumoase sunt trecatoare. Ideea frumosului. Platon pune patru probleme majore: 1) raportarea ideii de frumos la frumosul obiectelor senzoriale. 3) esenta inspiratiei artistice s i 4) însemnatatea sociala a artei. 2) arta ca reproducere. deoarece acestea. Platon rupe frumosul de la suportul lui firesc – de la obiectele frumoase si îl prezinta ca o entitate autonoma. ca si întreaga lume adevarata a ideilor. Frumosul e vesnic s i nepieritor. Platon este împotriva artei ca imitare a lucrurilor sensibile. Cei mai capabili învata apoi dialectica. arta este o imitare dubla. o 99 . Un mare rol la Platon în aceasta ascendenta îl are entuzaismul mistic. nici nu se micsoreaza. geometria. adica tine de ratiune. Frumosul este “omogen în sine” s i se ga ses te în locul “gîndit”. poate fi cunoscuta numai de ratiune si nu e accesibila senzatiilor omului. de la frumosul corporal în general. deci. deci si frumusetea lor este relativa. însa ideea de frumos e ves nica si neschimbata. auzului. calcularea.ul. iar în al treilea – aritmetica. astronomia si muzica. Oamenii sunt frumos i numai fiindca “corespund” ideii de frumos absolut. “eros”. spre ideea de frumos. abstargîndu-se treptat de la frumosul obiectelor. În grupul al doilea de discipline include citirea. scrisul. însus irea careia conditioneaza promovarea în rîndul filozofilor conducatori. imitare (mimesis). Ascensiunea spre întelegerea frumosului ca idee are loc prin dialectica. spre frumosul spiritual. gustului. viitorilor militari. Astfel. sunt o imitare a ideilor s i. Estetica lui Platon este legata nemijlocit de conceptiile lui despre idei si de teoria despre stat. Nu poate fi frumos ceea ce e pla cut ochilor. la rîndul lor. el nu se nimiceste s i nu se mares te.

În Lykeionul atenian el tinea lectii de filozofie preumblîndu-se prin parcul 100 . pictura. Aristotel s-a ocupat intens de s tiinte în Academie 20 de ani. La 17 ani soseste la Atena.e. construirii zeilor.“umbra a umbrei”. Tatal lui a fost medic la palatul regelui Macedoniei Aminta II. Daca pe timpul lui Pericle Grecia a cunoscut o perioada de înflorire interioara. apoi traies te un timp pe insula Lesbos. însa la 25-27 de ani s i-a facut o conceptie critica si originala. § 8. Însa nu orice arta este mimetica. sculptura. Platon uraste arta clasica greaca: dramaturgia. atras de faima fondatorului Academiei. La început era partas al ideilor lui Platon. Astfel.). Aristotel s-a nascut la Staghira (Tracia). este poftit la curtea lui Filip al Macedoniei din Pella. Arta trebuie sa serveasca dezvoltarii “timoteismului”. Împreuna cu Xenocrate el pleaca din Atena la Atarneus (Asia Mica). Aristotel s i-a pierdut parintii la vîrsta de 15 ani. Arta este insuflata de zeitati ca imnurile în cinstea lor. unde 3 ani i-a citit lui Alexandru politica si filozofia. pe malul Marii Egee.n. Dupa moartea lui Platon (347) Aristotel se convinge ca curentul platonian nu poate da roade în stiinta. eposul. acum ea traies te o perioada de dezvoltare furtunoasa exterioara – cuceririle lui Alexandru Macedon. la vîrsta de 40 de ani. a studiat o multime de manuscrise ale lui Platon s i ale discipolilor lui. În 355 au venit la putere partas ii Macedoniei în frunte cu Eubul. De tînar el se ocupa de stiintele naturii. Aristotel Pare ca întreaga viata filozofica a Greciei s-a concentrat în operele lui Aristotel (384-322 î. În 343. În 335 Aristotel se întoarce la Atena si fondeaza o noua scoala filozofica. la Ghermias. Atena prezenta un focar de lupta a partidei macedonene cu democratia ateniana.

s tiintele sociale. povete pentru conduita oamenilor. I e. Cele creatoare aduc cunostinte pentru folosul de a face ceva frumos. estetica . Primele cunosc pentru scopul propriu. Aristotel a încercat sa faca un registrusistem al s tiintelor. statul. unde studiaza fluxul s i refluxul marii.prima filozofie.prima filozofie (Metafizica). etica.. de a cunoaste. politica. Operele lui Aristotel au ramas la discipolul Teofrast .n. face planuri de lucru s tiintific. care le-a clasificat dupa obiectul vizat în patru grupe: .logica (Organon). . Aristotel ajunge la concluzia ca filozofia este un produs al multor generatii de gînditori. Demostene) si dupa moartea lui Alexandru paraseste Atena. refugiindu-se la Chalkis. Cele practice emit idei. Astfel. apoi la Neleu . . . cînd au fost depistate în bibs lioteca ateniana a lui Apelicos de Teos s i au fost aduse la Roma la Andronicos din Rhodos. Fiecare din lucrarile lui Aristotel are un excurs istoric. dreptul. Aici el duce o lupta politica împotriva partidului antimacedonean (Licurg. ci omul care se ocupa de aceasta. istoria.s colii-gimnaziu. Regula suprema comuna în cunoastere este ca pe primplan sa fie adevarul obiectiv al lucrurilor ca atare. Toate stiintele se împart în teoretice practice si creatoare . Toate stiintele se ocupa de fiintare. S tiintele teoretice Aristotel le împarte în: . insula Eubeea (323). s i nimic subiectiv sa nu schimonoseasca aceasta cunoastere. fizica. Aici centrul de actiune nu este obiectul efectuat. în care în mod critic se dezbat teoriile precedente. 101 . însa peste un an moare. de o regiune a existentei. pîna în sec.

a notiunilor cu obiectul concret: “Daca pe lînga obiectul concret nu exista nimic.matematica. 999 a. Dar stiinta nu se poate multumi cu cunoasterea fiintarii obiectelor. dar si în ce fel este compusa din aceste elemente 2 . III. 13. Metafizica.. dar astfel de obiecte sunt multe. obiectele singulare au mult comun. Cunoas terea fiintarii include nu nuami cercetarea din ce elemente se contine. Aici se vede ca însas i unitatea existentei cere sa fie evidentiata în procesul cunoasterii cu ajutorul întrebarilor. Aristotel e convins ca natura exista. IV. “cînd?” – îmbratiseaza obiectele în timp. care este ordinea analizei s tiintifice si ce coincidenta 1 2 Aristotel. 4. . – atunci cum este cu putinta sa capeti 1 . si unitatea lor se manifesta în trei sensuri: “ce?” – necesita gasirea unicului în calitate. 102 . Topica. Matematica studiaza proprietati luate în abstractie dar nedespartite de obiecte concrete.fizica. În primul rînd. el se încurca în relatiile generalului. Însa trecerea de la fiintare la cunoasterea ei prezinta pentru Aristotel dificultati mari. ci trebue sa descopere relatiile dintre obiecte s i continutul lucrurilor. la infinit.25. Obiectivitatea în complexitatea ei este abstractizeaza premisa neconditionata a cunoasterii. 22. “în ce?” – arata locul s i starea fiintarii obiectelor. 150 b. Fizica studiaza starea lucrurilor în natura si “materii” specifice. Dar în ce forme logice se poate exprima legatura interna a fiintarii. individual. Astfel. Totul ce are cunoastere despre aceea ce nu are margini?” fiintare exista doar ca singular. dat prin simturile omului. Aristotel. Este pretios ca Aristotel clasifica s tiintele ca obiecte ce unele din proprietatile lucrurilor.

Diferenta obiectelor dupa gen se exprima în categorii diferite. a. 103 . II. situatia (sta. I. relatia (la ce?). Continutul si vitalitatea lor categoriile le sorbesc din multiplicitatea lumii obiective. cu atît e mai bogata posibilitatea enunturilor despre ea. dar despre care se spune toate celelalte”. În ultima se includ toate celelalte (sapte). Cu cît multiplicitatea obiectiva a existentei e mai avansata. notiunile stiintifice despre cele mai supreme genuri de existenta. apart inerea (are). locul (unde?). suferinta (pateste). cartea XIV) el reduce categoriile la 3: esenta. si dupa cunoastere. În “Metafizica” (cap. relatia. Nici una din celelalte definitii 1 Aristotel. Esenta este aceea “ce nu se enunta despre substant. Categoriile sunt diferite feluri sau genuri de exprimare despre esenta si neaparat fac parte din orice judecata. Prima esenta sta la baza a tot ce exista – fiintarea imanenta fiecarui lucru. imediata si individuala. si dupa timp. A doua esenta este fiintarea genurilor si speciilor. legate de denumirile existentei. Aristotel socotea necesar sa distinga existenta în 10 categorii expuse în afara legaturii lor: esenta (ce?). Ea este baza. unitara si indivizibila.poate avea ea cu ordinea existent ei? Aristotel pune în fata cunoasterii denumirile de baza ale existentei si notiunile logice principale. Esenta lucrurilor (ce este cutare ori cutare obiect) este scoasa de Aristotel în capul locului.3. 1055. categoriile la Aristotel sunt determinarile logice generale ale fiintarii. “Esenta este prima din toate centrele de privire – si dupa întelegere. iar obiecte din acelasi gen sunt îmbratisate de o categorie 1 . cantitatea (cît?). Deci. careia îi apartin toate celelalte proprietati. actiunea (face). timpul (cînd?). formînd elementele ei. În alta parte ultimele patru categorii el le uneste în notiunea de miscare. calitatea (de care?). s ede). Metafizica. X. starea (cantitatea s i calitatea).

Notiunea de cantitate este cercetata din multe parti. VII. Aristotel se exprima ferm împotriva ideilor lui Platon.” 1 . Aristotel nu se opreste la demonstratia obiectivitatii “primei esente”. ci 1 Ibidem. cautînd în ierarhia existentei un gen suprem. prezinta o multime. astfel el avînd fiintare. aceasta este posibilitatea de a rupe. Schimbarea obiectelor este pierderea obiectivitatii lor. prezinta o marime. socoate ca trebuie sa fie “s i o esenta vesnica. Cercetarea categoriei de cantitate este premisa întelegerii calitatii . Marimile pot fi deosebite dupa caracetrul întinderii sau consecutivitatii. dintr-o categorie plina de continut viu esenta se preface într-o abstract ie goala. Aristotel numeste esenta “iata aceasta” a lucrului concret sau o parte a obiectului ce prezinta obiectul si începutul oricarei cunostinte. Marimea poate fi discreta si indiscreta. neschimbat. Fiecare parte. Astfel. iar daca are caracteristici de masura. concret de a fi. Astfel.nu poate exista aparte. Spat iul este o simpla întindere în care obiectele exista în hotare comune. S i daca esenta se poate cunoaste din ea însasi. nemis cata“. 3. concret individuale. Calitatea este acea caracteristica care ne înfatis obiectul eaza hotarnicit din punct de vedere al continutului sau. apoi se vede ca în ea se contine toata multimea de hotare delimitatoare. a împarti obiectul în unitati sau parti. caci “timpul actual se atinge si de timpul trecut si de cel viitor”. ci demonstreaza ca cunoas terea ei e posibila din modul ei specific.. fata sau muchia corpului.35. Pe de o parte. Însa Aristotel. 104 . Indiscreta poate fi linia. b.. daca are ceracteristici numerice. El manifesta întelegerea metafizica a esentei ca un obiect nemiscat. Un exemplu de consecutivitate este timpul. Calitatea ne arata nu numai diferenta de specie a lucrurilor. declarînd “prime esente” lucrurile existente. 1208.

a starii. precum sunt frigul s i caldura. ci si prin felurile de mis care . Locul exista obiectiv s i se arata prin miscarea corpurilor. boala s i sanatatea. si locul sunt marimi indiscrete. schimbatoare s i care dispare repede. Categoria timpului la Aristotel se caracterizeaza prin miscarea corpurilor. adica au posibilitatea de a se transforma în proprietat i. a actiunii si a pasivitatii. Mai întîi. Categoria de relatie înseamna dependenta sau alt chip de lega tura dintre obiecte. a situatiei. În sensul dialectic proprietatile sunt asemenea calitati care sunt totodata si stari. însa nu are caracter material. Stare se numes te calitatea mai putin stabila. Socotind ca locul fiecarui obiect este exact atîta cît tine hotarele lui.determina s i substant a pe care noi o numim materie s i datorita careia esenta dupa determinarea calitativa capata stabilitate si hotarnicire. ca locul exista împreuna cu obiectul. Aristotel conchide. De categoria de relat ie sunt strîns legate celelalte s ase categorii: a locului. neîntrerupte. Aristotel nu identifica timpul si miscarile corpului. cu timpul pot capata caracterul firii obiectului. însa locul arata întinderea fiinta rii. Si timpul. Proprietatea este calitatea durabila s i statornica care face posibila deosebirea specifica în esenta. Locul se pastreaza chiar daca corpurile din el se distrug. a timpului. cu toate ca timpul se arata doar prin miscari. care nu depind de gîndirea subiectului despre aceste legaturi. Schimbarile sunt 105 . Loc pot sa nu aiba doar fiintele create de fantezie. iar pe de alta parte. iar timpul – consecutivitatea miscarii corpurilor. pentru ca obiectele sa existe. ca sfinxul sau capricerbul. Calitatile obiectelor în forma lor de stare miscatoare deosebesc obiectele nu numai prin stabilitatea lor. Nici o parte a timpului nu persista. Aceste stari se preschimba în contrariul lor. dezvoltîndu-se. timpul e trecator în întregime si în toate partile sale. Din punctul de vedere al stabilitatii calitatea se compune din proprietati si stari . ele trebuie sa se situeze într-un loc oarecare.

A cunoas te timpul înseamna a determina schimbarile corpului ca precedente si urmatoare sau posterioare. cînd conchide ca timpul depinde de proprietatile determinative ale sufletului omului. a carei dezvoltare nu se poate cunoas te fara dezvaluirea caracterului miscarii. ci apeleaza la un izvor al mis carii. Miscarea si timpul se masoara si se determina una prin alta. nu are început s i nici sfîrs it. Aristotel nu se marginea la recunoasterea ciocnirilor si influentelor corpurilor. Daca însa în general miscarea este vesnica. Fiind aproape de ideea despre automis care. precum si a fiintelor vii. spontana. însa nu exista fara de miscare”. Timpul se cere socotit. O unitate de masura a timpului este “acum”. însa nu poate fi nici începutul. Conceptia despre miscare . nici sfîrsitul timpului. Miscarea nu exista ca ceva aparte de obiecte. care prezinta legatura obiectiva a trecutului. Celelalte patru categorii sunt dezvaluite mai pe scurt. Miscarea este conceputa si ca trecere a materiei din starea 106 . trebuie de lamurit de unde capata corpurile mis carea lor. pe cînd timpul este o scara de ma sura a miscarii si este egal peste tot: “Timpul nu este miscare. adica Dumnezeu. Miscarea la Aristotel este starea fireasca a naturii. la un motor care trebuie sa fie nemis cat. Aristotel nu se tine pe aceasta pozitie.legate de corpuri s i au loc acolo unde se afla corpul. care uneste s i desparte durata. si totodata disparte miscarea precedenta de cea urmatoare. de la sine a corpurilor. însa în acest sistem de categorii ale existentei se argumenteaza legatura strînsa dintre ele cu categoria de esenta în centru. ci este o stare deosebita a lucrurilor din natura. pentru corpuri. “Acum” este punctul. S i totusi Aristotel da dovada de inconsecventa. iar a socoti poate doar sufletul omului. apoi în parte. El recunostea mis carea interna. prezentului si viitorului. Miscarea a fost întotdeauna si va exista ves nic. ea nu este forta sau o legitate supranaturala.

energie s i entelehie sta la baza conceptiei aristotelice a cauzalitatii.ei de posibilitate sau potentialitate în actualitate. caci. ci starea interna. ci este doar un substrat. Daca speciile de miscare corespund categoriilor existentei. Ea este l doar posibilitate. care face materia determinata si este cauza exis-ei materiei în chip concret. Forma imprima fiecarui obiect tent particularitati specifice s i ea poate fi socotita ca “esenta primara“. formala. În diferite domenii ale stiintei se cere a determina ponderea anumitor specii cauzale. nu are forma. distrugerea. Învatatura despre materie. Însa nu toate aceste cauze sunt proprii fiecarui act sau fenomen. de energie s i determinare întregita. Punîndu-s i scopul sa înregistreze formele de miscari. care se manifesta la sfîrsitul dezvoltarii. Sunt tot atîtea specii de miscare. Materia înca nu este realitate. Materia nu este ceva concret. Ea sta la baza oricaror deveniri. de lipsa de proprietati. ca ci nu este vreo substanta ce ar putea sa existe înaintea ei. principiul fiecarui obiect. Aceasta realitate a energiei miscarii Aristotel o numeste entelehie . Trecerea din posibilitate în realitate presupune unirea strînsa a materiei s i formei. cîte specii de fiintare exista. ea eipsita de viata. dar din ea nu se poate deduce devenirea. fa ra forma. schimbari. 107 . cînd procesul se sfîrseste. Mis carea si dezvoltarea lucrurilor ajunge la un rezultat final. care nu provine din nimica. Forma este un început activ. din materie. În orice act se contine un scop intern. Forma nu este numai exteriorul. apoi si speciile de miscare sunt sase: aparitia. Aristotel a constatat ca nu putem depista vreo forma fara cercetarea formelor existentei ca atare. cresterea. activa (sau producatoare) s i de scop (sau finala). Toate lucrurile si fenomenele provin din ceva ves nic si nepieritor. Aristotel distinge patru feluri de cauze: materiala. iar Dumnezeu este forma concludenta a tuturor formelor. aflîndu-se astfel în stare de nefiinta. care sunt în numar de s ase. Sufletul la Aristotel este forma corpului omenesc.

care credeau ca “sufletul nu poate fi fara trup. De la ea vine caldura sîngelui. si anume – într-un corp determinat. El socoate juste parerile filozofilor. El leaga speciile mis carii de contradictii si cerceteaza trecerea lor reciproca. atunci se distruge s i sufletul. Prima si cea mai raspîndita specie de miscare este schimbarea locului în spatiu. care este ves nic. sa zicem. Aristotel reiesea din faptul natural firesc. ca el da viata. VI. pe care îl socotea în inima. cum credeau cei care socoteau ca sufletul este revarsat în toata natura. Doar sufletul nu e corp. care se prezinta ca posibilitate. caci nu se poate desprinde de corp. sa procreeze vreo fiinta vie”. fiind.Metafizica. Astfel. 108 . “însa nimeni nu a observat ca sufletul. În conceptia sa despre suflet Aristotel încearca sa multiplele dependente ale sufletului de “starile corpului” si sesizeze astfel ajunge la concluzia despre spatialitatea sufletului. ci ceva care apartine corpului si de aceea el e prezent în corp. În lucrarile sale despre natura Aristotel a încercat sa determine locul situarii sufletului. care se raceste în creier si alimenteaza suflarea vietii organismului – pneuma. Aristotel se pronunta împotriva învataturii lui Platon despre imortalitatea sufletului si afirma ca daca fiinta vie moare. ci aparitia unei fiintari dintr-o alta fiintare. schimbarea calitativa si schimbul în spatiu..micsorarea. determinarea aparitiei ca schimbare a nefiintarii în fiintare nu înseamna aparitia existentei din “neant”. Aristotel nu reduce mis carea la una din specii.5. a. de ce sufletul aerului ar trebui sa fie 1 Aristotel. I. Însasi miscarea de aparitie sau disparitie presupune contrariul lor. în loc sau în aer.... Particularitatea esentiala a sufletului este aceea. ca sufletul are sfîrsit odata cu sfîrsitul trupului s i socotea ca daca am presupune ca exista un suflet al aerului. 1026.” 1 . ci întelege miscarea ca schimbare în genere. Fiindca din nimic nu poate aparea ceva.

Astfel. Sufletul este o tendinta de participare la eternitate. Dezvoltarea artelor duce la i aparitia stiintei. care poate fi exprimata doar în notiuni abstracte. dar le socotea provenite din cunoasterea fiintarii individuale. el nu nega abstractiile. fiind numit “sufletul plantelor”. ca scop si ca esenta a trupului însufletit. ceea ce este absurd. În felul acesta Aristotel se pronunta împotriva teoriei ideilor a lui Platon. Astfel.mai nemuritor s i cu ce e mai superior el decît sufletul fiintelor vii? Un alt argument împotriva eternitatii sufletului s i a hilozoismului este acela. Prima treapta a cunoasterii. apoi acestea ar prezenta fiinte vii. ideile lui Platon dubleaza numarul obiectelor cunoasterii si îngreuiaza 109 . însa unele animale retin imaginile percepute. Omul se deosebes te prin “sufletul rational”. care este izvorul aparitiei artelor . este proprie si animalelor. Stiint a trebuie sa dezvaluie necesitatea în natura. apare experienta . Aristotel cerea sa nu se creada abstractiilor moarte. obiective. iar altele le uita îndata. Sufletul este cauza si începutul corpului viu ca izvor al miscarii. adica partea sufletului care “cunoas te s i gîndeste” s i pentru care este posibila existenta fara de trup. care influenteaza perceptia senzoriala. perceptia senzoriala. De exemplu. Aristotel socoate ca prima potentie a sufletului este proprietatea de a se folosi de hrana si de a “procrea urmasi”. Datorita memorie si repetarii perceptiilor. Sufletul imprima vietii sens si orientare. Conceptia gnoseologica a lui Aristotel se bazeaza pe recunoasterea lumii reale. el actioneaza si mis ca. La animale se manifesta mai mult “sufletul animalic”. care este o proprietate de a simti. caracteristica tuturor fiintelor vii s i plantelor. ca daca am admite ca focul si aerul au suflet. În cunoas terea senzoriala exista în potentie baza aparitiei notiunilor. Chiar o simpla perceptie scoate în evidenta unele particularitati ale speciilor . ci cunos tint ele sa fie fondate pe cercetarea naturii. formulînd argumente convingatoare. iar corpul suporta actiunea s i este miscat.

intelectul nu exista înainte de actul de a gîndi. ca si lumina ce preface culorile în potenta în culori reale. daca ideea doiului exista înaintea doiului real? Cugetînd despre stadiile de dezvoltare a fiintelor naturii de la materia neorganica la organisme pîna la om. apoi intelectul intentioneaza sa fie un altul. 110 . anim.procesul cunoasterii. adevaruri generale. Omul este. 12. oprind curgerea neîntrerupta a sensibilului si astfel intelectul este nemuritor si etern. renta apare foarte mica. fiinta dotata cu vorbire si intelect. dife1 . Intelectul este Universul în sensul ca este toate lucrurile. Experienta prezinta o unitate a multiplelor s i din ea provine principiul artelor si al stiint ei. IV. repetata fiind de mai multe ori. astfel încît. inexistent. 5. numita senzatie. 681. însa. introducînd în Univers prin a sa activitate linis te. Dar cum are loc dezvoltarea capacitatii de a cunoas te? Aristotel ne spune ca toate animalele au o capacitate fireasca înnascuta de a discerne. dar în actiune el formeaza abstractii. devine experienta. fixari ale sensibilului face posibila conceperea s i apare conceptul (logos). Aristotel scria: “Caci natura trece fara întreruperi de la fiintele neînsufletite la animale prin mijlocirea fiintelor vii care nu sunt totusi animale. De partib. ar trebui sa existe idei aparte si pentru negativ. nimicire. atît de aproape sunt unele de altele” Acesta e principiul aristotelic al continuitatii naturii. Însa la anumite animale rezultatul senzatiei se fixeaza si astfel apare posibilitatea de a retine impresia senzoriala. categorii. a. Daca sufletul omului este într-un fel toate lucrurile. de la o fiinta la alta. Cum poate fi ideea de relatie . Daca admitem aceasta. celalalt. Tot din senzatie vine amintirea care. Statul . stabilitate.. La Aristotel. în primul rînd. Astfel de retineri. Aristotel a sistematizat materialul istoric s i a 1 Aristotel. Sa ne aducem aminte ca la Platon intelectul contempleaza adevarul în idei înainte de întrupare. teorii.

El este “animal politic”. dreptatea si nedreptatea. Oamenii sunt dependenti de stat si interesele personale trebuie sa fie supuse celor generale. În sociatate sunt 3 grupuri de cetateni: foarte bogati si foarte saraci. iar saracii nu pot sa conduca. dominatia si robia e naturala. sotul. care sunt mai multi. Numai omul poate sa perceapa binele s i raul. Forma baneasca a valorii este numai dezvoltarea de mai departe a simplei forme valorice. Omul se naste fiinta politica si tinde spre comunitate. Începutul “format iunii primare” vine din tendinta oamenilor de a trai în comun. Astfel. În stat. iar între ei – cei mijlocii.adunat istoria a 158 de state grecesti. Aristotel a descoperit ambele forme de folosire a banilor – ca simpla forma de schimb si ca forma de capital. Bogatii nu pot sa se supuna. Forma statului depinde de masura bogatiei oamenilor. domnii s i robii. Capacitatea de viata intelectuala îl deosebes te pe om de animale. În procesul de schimb banii se manifesta ca masura a valorii. e dator sa tina în masura cuvenita pornirile egoiste ale cetatenilor. Orice obiect poate fi de menire dubla: sandalele – ca încaltaminte si marfa. Aristotel a efectuat o clasificare a formelor de organizare statala reiesind din doua principii: 1) preponderenta în 111 . Aristotel are un merit colosal. deoarece a analizat particularitatile schimbului de obiecte s i caracterul lui contradictoriu. Ambele extreme sunt periculoase. Din schimbul de bunuri s i specializarea în productie au aparut satele. Munca diferita se echivaleaza prin schimb. cel mai mare a devenit rege. Statul se constituie mai mult pentru a trai în fericire. Aristotel socotea ca statul e dator sa îndrepte actiunile pentru limitarea schimbului acolo unde el se efectueaza pentru “înmultirea banilor”. sotia s i copiii. Societatea nu se deosebeste de stat. iar apoi statul. Prima manifestare a naturii omului este formarea familiei primitive gentilice. care s-a despartit în familii mici cu 3 generatii: parintii. ca si în familie.

ci activitatea rationala. vesnice. Problemele eticii Aristotel le dezvolta cu preponderenta în lucrarea sa “Etica nicomahica” . care se realizeaza numai în activitatea omului. Aristotel împarte virtutile în dianoetice (intelectuale) s i etic (volitive). e cumpatarea. care toate au în vedere “folosul comun”. procedînd cumpatat – devine cumpatat. Etica nic. capacitatea rationala. I. Dar mai numim buna virtute s i întelepciunea.societate a diferitelor paturi în ce prives te cenzul de avere si 2) principiul modului si mijloacelor de lupta a cetatenilor pentru instaurarea “vietii bune”. a supunerii omului unei forte suprasensibile. Cele drepte sunt monarhia. Virtutile nu sunt date de la natura. Fericirea omului consta în energia activa pentru manifestarea virtutilor. Natura ofera doar posibilitatea de a capata virtuti. 3. Procedînd drept. aristocratia s i politea . Viata în placeri senzoriale el o socoate animalica si aceasta adeveres te “modul de gîndire a sclavului”. oligarhia si democratia . chibzuinta. Scopul si menirea statului este de a asigura maximum de fericire claselor conducatoare. Scopul activitatii omului nu este pur s i simplu viata activa. omul devine nepartinitor. morala cetateanului care are nevoie de oarecare virtuti pentru exercitarea drepturilor politice. Acestea sunt: tirania. care sunt capatate din deprinderi. procedînd vitejeste – 1 Aristotel. “Oamenii cult i si activi socot ca binele suprem este cinstirea. Formele nedrepte urmaresc folosul personal al conducatorilor. Omul moral perfect apare din dezvoltarea necesitatilor pamîntesti.. caci în aceasta consta aproape în exclusivitate scopul vietii politice” 1 . care se dobîndesc prin învatatura. Noi numim moravuri bune retinerea. 112 . în primul rînd. El împarte formele de stat în “drepte” s i “nedrepte”. Etica lui Aristotel este îndreptata împotriva misticismului lui Platon. Morala omului este.

pe cînd reproducerea caracterelor se face mai reus it în poezie si muzica. Aristotel le examineaza ca o ramura estetice aparte a s tiintei si astfel el este socotit fondatorul esteticii. creatia nu reproduce în mod naturalist realitatea.devine viteaz. “Poetica” si “Retorica” . sculptura. Imitarea artistica duce la placere. enuntata de predecesorii lui Aristotel. Orice opera de arta are dimensiuni în timp s i în spatiu în care ea poate fi estetica . Potrivit parerii lui Aristotel. vazute fiind în chipuri artictice. Arta trebuie sa se t ina de reguli si conditii anumite pentru a deveni valoroasa . la baza careia sta bucuria recunoasterii: chiar lucrurile respingatoare. creatoare. poetica. muzica sunt arte imitatoare. Cea mai înalta arta este tragedia. ci pe acelea care ar putea sa fie. justetei stabilite de dreptul de stat. Conceptia despre arta se bazeaza pe ideea imitatiei. Pictura. teatrul. În toate domeniile s tiintei Aristotel a reusit sa generalizeze un volum urias de cunostinte. Însa pictura reproduce mai mult învelis ul exterior al oamenilor. 113 . pentru rezolvarea lor. Aristotel socotea poetica mai presus de istorie. Aceste probleme sunt desfas urate în lucrarile: “Politica” . influenta etica a careia consta în curatirea sufletului (katharsis) prin frica s i compatimire. Virtutea se masoara cu criteriul dreptatii. chiar daca este imposibil din punctul de vedere al curgerii firesti a lucrurilor. În asa fel. opera de arta provoaca un s ir de afecte de ordin moral si nu este indiferent faptul cum se dezvolta arta. ne aduc placere. Artistul nu-si imagineaza un lucru singular. Problemele . Fiind o activitate imitatoare (mimesis). care reprezinta doar fapte si evenimente uneori slab legate între ele. punînd probleme adînci s i folosind o gîndire vioaie.

Crantor. Aceasta perioada în istoria lumii antice ocupa ultimele trei secole î. scepticismul. Aristarh s . Marc Aureliu s.). iar mai tîrziu – în cea romana. Istoria filozofiei antice se prelungeste si în timpurile de dupa Aristotel – în perioada elenista.a.a. cu atît mai mult istoria filozofiei antice. Noua perioada elenista în istoria societatii sclavagiste începe cu descompunerea statului lui Alexandru cel Mare. Între orasele care au devenit renumite în aceasta perioada primul loc îl ocupa Alexandria. – din anul 323 (anul mortii lui Alexandru) pîna în anul 30 î. scepticismului (Enesidem din Cnos. Învatatura lor patrunde în Republica Romana. însa au aparut si s coli noi ca scoala lui Epicur ("Gradina lui Epicur"). Însa cu ea se încheie cea mai bogata dupa continut filozofie (care deseori este numita filozofie clasica). centrul principal al culturii 114 .n. Epicureismul Cu filozofia lui Aristotel nu se termina istoria filozofiei din Grecia Antica.). dînd nas tere epicureismului roman. pe parcursul carora mai continua sa functioneze scolile filozofice ale lui Platon (academicii Xenocrat.a. Carneade s . Aceste perioade au durat aproximativ opt secole. deoarece dupa Aristotel – acest "Alexandru Macedon al filozofiei greces ti" – filozofia antica si-a pierdut caracterul sau creator.e.) si Aristotel (peripateticii Teofrast. stoicismul s .n.) si îndeosebi stoicismului care a fost caracteristic pentru Republica Romana (Seneca. Polemon.e.a.a. Sextus Empiricus s.CAPITOLUL III S COLI FILOZOFICE ELENISTE § 1. Straton. (anul cuceririi de catre romani a Egiptului – ultimul stat elenist). latin (Lucretiu Carus).

însa nu gaseste aici o solutie satisfacatoare asupra existentei. spre organizarea vietii interioare în jurul unui anumit ideal de fericire individuala. Biblioteca din Alexandria era cea mai bogata arhiva a manuscriselor. limitîndu-se la problemele vietii particulare si ale moralei particulare. În perioada elenista slabeste nu numai încordarea luptei politice. care traiau mai ales în Alexandria.e. La vîrsta de 14 ani ia cunostinta de continutul teoriei cosmogonice a lui Hesiod. Un aspect caracteristic al gîndirii filozofice din aceasta perioada îl constituie preocuparea foarte intensa de problema morala a fericirii. Hesiod afirma ca lumea a provenit din haos.elene. în filozofia lui Epicur. a fost originar din insula Samos. Aceasta preocupare specific morala o gasim în centrul unuia dintre cele mai stralucite sisteme filozofice ale antichitatii. Ca si tatal sau. Întrebarile referitoare la lumea exterioara nu lipsesc nici acum din sfera cugetarii filozofice. el a fost învatator în s coala. Sfera intereselor paturii intelectuale a societatii greces ti se îngusteaza. mecanicii. omul sa se simta dezradacinat s i sa tinda sa-s i afle un refugiu si o alinare pe planul subiectiv al constiintei.n. dar si interesul pentru viata politica. Savantii perioadei eleniste. fizicii. cel mai de vaza gînditor al perioadei eleniste. inevitabil ca atunci cînd conditiile vietii materiale si politice au devenit nesatisfacatoare în raport cu vechile deprinderi de viata. astronomiei. istoriei. Neocles. medicinii. de altfel.341-c. activau în domeniul matematicii.). Filozofia l-a interesat din adolescenta. Epicur/Epicouros (c. Era.270 î. însa ele în mod fatal sunt legate si influentate de aceasta orientare spre aflarea cailor unui echilibru moral. relativ independenta de cursul evenimentelor externe. chiar daca nu ramînea nepa sator la ceea ce se petrecea în jurul sau. continuatorul liniei materialiste în epoca elenista. fiziologiei. a teoriei limbii si poeziei etc. Dar cum a luat nastere lumea? se 115 . geografiei.

Epicur a fost un scriitor extrem de fecund. S-au pastrat numai trei scrisori. pentru a înfaptui scopul vietii – placerea. "Despre iubire". Putine lucruri ne sunt necesare. în care sunt expuse concis principiile fundamentale ale învataturii lau ( "Epicur îl saluta pe Herodot" . gîndeau acesti filozofi. caci ea consta doar în absenta durerii. La vîrsta de 18 ani pleaca la Atena unde cîtva timp audiaza lectiile lui Xenocrate. Diogenes Laertios considera ca scrierile lui Epicur ar fi atins cifra de 300. Regimul alimentar al acsetei scoli era dintre cele mai simple: un mic pahar de vin era îndeajuns. Pe lînga aceste trei scrisori s tiintifice s-a pastrat înca o lucrare în forma de aforisme.întreba Epicur s i acesta a si fost punctul de plecare al cugetarilor sale filozofice.n. celebra înca din atichitate. cunoscuta sub denumirea "Maxime principale" s i care include 40 de aforisme. "Gradina lui Epicur". "Canonul". "Despre atomi s i despre vid". Timp de aproximativ zece ani a trait în oras ele din Ionia. a devenit sediul unei scoli filozofice. "Despre practica justitiei". "Despre reprezentare sau despre imaginatie" s . Mitilene si Lampsacos. Lucrarile lui Epicur n-au ajuns pîna la noi. "Epicur îl saluta pe Pifocle" si "Epicur îl saluta pe Meneceu" ). adesea însa se multumeau numai cu apa si pîine uscata. Epicur se reîntoarce în Atena unde îs i cumpara o gradina. "Despre scop". Învatatura milesienilor despre începutul material. Raspunsul l-a aflat în învatatura materialista a lui Democrit. dialec- 116 . printre care "Tratatul asupra naturii" în 37 de carti. O sursa importanta pentru studierea filozofiei lui Epicur este si poemul filozofic al lui Titus Lucretiu Carus “Despre natura lucrurilor”.e. discipolul lui Platon. În anul 307 î. unde a avut prilejul sa tina lectii de filozofie în oras ele Colofon. neîntrecut în aceasta privinta decît de stoicul Chrysipp.a. "Despre fatalitate".

e asemenea celuia care ar spune ca timpul fericirii nu-i înca sosit sau ca s-a dus. iar daca ne lipseste. Astfel trebuie sa ne îndeletnicim cu lucrarile care ne dau fericirea. Pentru a deveni fericit. cel de-al doilea pentru ca. dupa cum apelam la medicina de dragul sanatatii". înaintînd în batrînete. ci o calauza a vietii. învata tura pitagorienilor despre cantitate. avem tot ce ne trebuie. atomismul lui Democrit. As adar. scopul filozofiei este fericirea omului: "Nici în tinerete nu trebuie cineva sa ezite de a se ocupa de filozofie s i nici cînd ajunge la batrînete sa nu se sature de filozofie. ea nu ar trebui si si-ar pierde orice valoare: "Alegem virtutile. subordonata unei finalitati practic-morale. De aceea ambii. fiindca nici o vîrsta nu-i prea timpurie sau prea tîrzie pentru sanatatea sufletului. învatatura despre ca ile de cunoastere a naturii 117 . o arta a meditatiei. omul trebuie sa cunoasca legile naturii: "Fara s tiintele naturii nu putem capata placeri neîntristate". toate actiunile noastre sunt îndreptate spre obtinerea ei". din cauza placerii s i nu de dragul lor. Conform parerii lui Epicur. Epicur împarte filozofia în trei parti: învatatura despre natura ( fizica ). nu ne-ar provoca placerea.tica lui Heraclit. de asemenea. trebuie sa caute întelepciunea. caci daca o dobîndim. sa se simta tînar s i batrîn totodata prin lipsa de teama fata de cele ce vor veni. învatatura cirenaicilor despre placere – toate acestea au constituit izvoarele conceptiei lui Epicur si în forma transformata s-au inclus ca parti componente ale sistemului lui. prin filozofie Epicur nu întelege o simpla îndeletnicire speculativa a spiritului. Daca întelepciunea nu ar servi la nimic. senzualismul lui Aristotel. s i tînarul s i batrînul. În filozofia sa a capatat o însemnatate dominanta s i si-a gasit dezvoltare teoria atomista a lui Democrit. Cel ce spune ca timpul pentru studierea filozofiei n-a sosit înca sau a trecut.

A treia însusire importanta a atomilor lui Epicur este greutatea lor. este formata din atomii care se leaga si se combina între ei. indestructibili si imuabili. O alta însusire importanta a atomilor lui Epicur este forma. numarul atomilor care poseda o forma sau alta trebuie sa fie infinit. a Lumea. Epicur deosebea corpurile fizice si atomii din care ele sunt formate. Atomul este o substanta. Epicur afirma ca numarul formelor de atomi. cum el o numea. La fel ca s i Democrit. necesari. caci astfel existenta s-ar transforma în inexistenta. este totus i extraordinar de impunator. Toate fenomenele naturii se explica prin diverse asociatii de atomi. dar si prin greutate. Atomii sunt primordiali. una dintre cele mai importante însus iri ale atomului. deoarece nu putem sa ne închipuim ca un numar mic de forme sa dea nas tere la o multime de deosebiri pe care permanent le observam în lucruri. nefiind infinit (dupa cum învata Democrit). un corp material. afirma Epicur în urma lui Democrit. cu o anumita marime care include neaparat cele trei dimensiuni proprii oricarei realitati materiale. dupa parerea lui Epicur (spre deosebire de parerea lui Democrit). este marimea lor: toti atomii au o marime destul de mica. Dar diviziunea nu se produce la infinit. indivizibili.s i a omului ( logica . Senzatia care ne informeaza despre existenta corpurilor ne arata ca ele se descompun. deoarece în cazul presupunerii unui numar finit de atomi ar fi imposibila explicarea eternitatii si a infinitatii Universului. Asadar. ele sunt compuse si divizibile. Atomii se deosebesc între ei nu numai prin forma si marime. des i deosebirile formelor de atomi sunt limitate. sau. canonica) s i învatatura despre atingerea fericirii de catre om ( etic ). Epicur si discipolii sai luau în consideratie faptul ca. Epicur considera ca lumea este 118 . des i nu infinit de mica.

formata nu numai din începuturile materiale – atomii, ci s i din spatiul vid. În sistemul lui Epicur, ca si în sistemul LeuchipDemocrit, atomii si vidul exista independent unul de altul. Corpurile materiale exista si se misca anume în vid. Deci, pentru a explica existenta lucrurilor, a Universului în întregimea lui, posibilitatea atomilor de a se combina în agregate de diferite trepte de complexitate, trebuie sa admitem posibilitatea miscarii lor în spatiul vid s i infinit. Însusirea principala a vidului, dupa parerea lui Epicur, consta în faptul ca, neîmpiedicînd miscarii s i fiind numai o înca pere a corpurilor, el, la fel ca si atomii, este inaccesibil perceperii prin organele de simt si este conceput prin meditatie. Considerînd ca spatiul vid nu are hotare, Epicur îi aplica notiunea infinitului. Spatiul vid nu este cauza, ci conditia mis carii atomilor. Cauza mis carii atomilor se afla nu în afara, ci în interiorul lor. Epicur respinge parerea lui Aristotel despre existenta în Univers a "susului" si "josului" absolut s i mentiona relativitatea acestor notiuni. Vidul, fiind prin natura sa spatiul infinit, nu are nici partea de sus, nici partea de jos, nici partea dreapta, nici partea stînga, deci, nu are nici centru. Epicur înainteaza o teza profunda: "Atomii se mis ca încontinuu în cursul ves niciei". Aceasta teza exprima atît vesnicia atomilor, cît si ves nicia miscarii. Ea mentiona increabilitatea s i indestructibilitatea mis carii. Miscarea atomilor în spatiu vid este tripla. Aceasta este mis carea pe linie verticala – caderea atomilor "în jos" sub actiunea greutatii proprii; miscarea care consta în abaterea de la aceasta linie verticala care si aduce la ciocnirea si unirea atomilor; în fine, miscarea legata de respingerea reciproca a atomilor si care are loc nu numai "în jos" si "în sus", ci si în toate directiile.
119

Spre deosebire de Democrit, Epicur considera ca în spatiul vid greutatea, forma si marimea atomilor, adica însusirile inseparabile ale lor, nu influenteaza asupra mis carii lor. În vid s i atomii grei si cei us ori, s i atomii mari s i cei mici trebuie sa se miste cu aceeasi viteza. însa toti atomii cad paralel, miscîndu-se pe o linie Daca verticala cu aceeasi viteza, atunci cum este posibila întîlnirea s i ciocnirea dintre ei? Aici intervine un alt element nou, de o deosebita însemnatate teoretica, care constituie, poate, latura cea mai interesanta s i caracteristica a gîndirii lui Epicur, cu totul absenta în sistemul lui Democrit: atomii se pot întîlni între ei numai datorita capacitatii de a se atrage, de a devia în chip spontan de la linia verticala a caderii lor. Numai pe baza acestei deviatii spontane de la miscarea lor generala si uniforma atomii se pot combina, formînd prin reunirea lor diferitele corpuri materiale pe care le constatam în experienta. Cauza deviatiei se afla în atomii îns isi. Aceasta forta nu poate fi exterioara din urmatoarele cauze. În afara de atomi si vid în Univers nimic nu exista. Vidul prin natura sa nu are capacitatea de a actiona asupra corpurilor si de a se supune actiunii lor. As adar, forta externa care provoaca abaterea atomilor poate fi numai alti atomi. Dar în cazul mis carii pe linie verticala paralela a atomilor actiunea lor unul asupra altuia este posibila numai cu conditia deviatiei lor de la linia verticala. Asadar, cauza deviatiei atomilor este ascunsa în propria lor natura. Epicur uneste, deci, miscarea necesara a atomilor cu deviatia spontana de la calea lor. Deviatiile întîmplatoare sunt o continuare a miscarii necesare determinante în cadere a atomilor, servesc ca o completare a ei si, astfel, demonstreaza lega tura necesitatii si întîmplarii în sistemul lui Epicur, deosebindu-l în mod principial de învatatura fatalista a lui

120

Democrit, care, aparînd ideea de necesitate, a negat posibilitatea întîmplarii. Universul, care este format din atomi s i vid, se afla, dupa parerea lui Epicur, în vesnica dezvoltare si transformare; el este ves nic s i infinit, deoarece vesnici s i infiniti sunt atomii ce-l formeaza. Numarul lumilor în Univers e la fel de infinit, cum infinit este însusi Universul. Numarul formelor este limitat, ca s i numarul formelor atomilor, adica lumile în timpul formarii poseda nu o singura forma, dar nu orisice forma. Interesanta si importanta este ideea despre existenta vietii în toate lumile. Dupa spusele lui Epicur, "în toate lumile exista fiinte vii, plante s i alte obiecte, pe care le vedem în aceasta lume". Lumea noastra este una dintre lumile fara numar ale Universului infinit. Epicur nu respinge ipoteza existentei divine; mai mult chiar, vorbes te despre o mult ime de divinitati care se afla în nemiscare s i sunt lipsite de efort. Zeii sunt nis te creaturi superioare, fericite, existente în spatiile libere dintre lumi (intermundia) si nu se intereseaza de soarta Universului, nici a oamenilor, neintervenind sub nici o forma în mersul lucrurilor. Zeii lui Epicur dupa natura lor sunt fericiti si nemuritori. Însa cuvintele lui Epicur despre "nemurirea" zeilor nu trebuie întelese întocmai. Dupa parerea lui, zeii au aparut din anumite aglomeratii de atomi si de aceea sunt supusi distrugerii. Frica de zei s i de fenomenele naturii, ignoranta, superstitiile si prejudecatile sunt si ele obstacole în calea fericirii omenes ti, ne spune Epicur. De aici sensul eliberator al filozofiei, care, conceputa în spirit iluminist, trebuie sa reprezinte o calauza a vietii, un instrument capabil sa asigure linistea si fericirea la care rîvneste înteleptul. Fiind materialist consecvent în interpretarea fenomenelor naturii, Epicur recunoaste nu numai existenta obiectiva a
121

materiei, dar si actiunea ei asupra organelor de simt ale omului, cognoscibilitatea obiectelor si fenomenelor realitatii. Lumea naturala nu poate fi cunoscuta decît pornind de la impresiile furnizate de simturi. Numai senzat ia este adevarata si sigura. Simturile nu ne pot îns ela. Eroarea ia nas tere numai din momentul cînd interpretam senzatiile, cînd adaugam propriile noastre pareri. Ideea deviatiei spontane a atomilor a lui Epicur a oferit o explicare, un fundament natural libertatii omenes ti: "Din nimic nu apare nimic; începutul libertatii s i al dorintelor trebuie cautat în elementele din care a luat nastere lumea". Scopul vietii e placerea, spune Epicur. În scrisoarea catre Meneceu el scria: "Da, noi avem nevoie de pla cere atunci, cînd suferim de absenta placerii, iar cînd nu suferim, atunci nu avem nevoie de placere". De aici si concluzia facuta de el: "De aceea noi si numim placerea începutul si sfîrs itul (alfa si omega) vietii fericite". Teza despre rolul placerii reprezinta partea cea mai importanta si cea mai discutata a eticii lui Epicur. Spre deosebire de cirenaici, care soscoteau ca placerea este o stare pozitiva a organismului, o stare a desfatarii, Epicur determina placerea ca absenta a suferintei. Prezenta suferintei limiteaza pla cerea sau în general o face imposibila. Etica lui Epicur nu are nimic comun cu teoria desfatarii, sau hedonismul, la care ea deseori era redusa: "Atunci cînd spunem ca placerea este scopul vietii nu întelegem placerile vicios ilor sau placerile ce constau în desfatari senzuale, cum socot unii, sau din nes tiinta, nepricepere, sau din întelegere gres ita, ci prin placere întelegem absenta suferintei din corp si a tulburarilor din suflet. Nu succesiunea neîntrerupta de chefuri si orgii, nu dragostea senzuala cu barbati si femei, nu desfatarea cu un
122

peste sau cu alte delicatese ale unei mese îmbelsugate fac viat a placuta, ci judecata sorba, cautarea motivelor fiecarei alegeri si raspunderi, ca s i alungarea acelor pareri, prin care cele mai mari tulburari pun stapînire asupra sufletului. Dintre toate acestea, primul si cel mai mare bun este întelepciunea. De aceea întelepciunea este un lucru mai de pret chiar decît filozofia; din ea izvorasc toate celelalte virtuti, caci ea ne învata ca nu putem duce o viata placuta, daca nu-i s i o viata înteleapta, cumsecade si dreapta, deoarece virtutile merg mîna la mîna cu viata placuta, iar viata placuta nu poate fi despartita de virtuti". Fericirea este acea viata, care duce la sanatatea corpului s i linistea sufleteasca. Placerea consta în evitarea suferintei trupului s i tulburarii sufletes ti, în mentinerea s i restabilirea linistii sufletesti – bunul cel mai de pret. Linistea sufleteasca (ataraxia) este cea mai importanta categorie a eticii epicuriene. Placerea fiind asezata pe prim-plan, virtutii îi revine un rol subordonat; aceasta trebuie cultivata nu pentru ea însas i, ci ca o cale ce poate duce la fericire. Situatia social-politica l-a determinat pe Epicur sa caute solutia viet ii morale în cadrul unei existente retrase s i discrete: "Traieste neobservat" – aceasta este o norma pe care Epicur o recomanda omului întelept. Apolitismul acestei maxime este însa numai aparent, deoarece în interesul însusi al individului, care-si cauta fericirea s i independenta personala , el a vazut necesitatea cooperarii, a efortului comun de acomodare pe care trebuie sa-l faca oamenii pentru ca viata sociala sa fie posibila. În istoria filozofiei antice greces ti sistemul lui Epicur a avut o importanta extraordinara. Scoala lui Epicur a existat mai mult de opt secole (de la sfîrsitul secolului al IV-lea î.e.n.
123

pîna la începutul secolului al IV-lea e.n.). În istoria epicureismului se evidentiaza trei etape ale dezvoltarii lui: 1) scoala lui Epicur în epoca elenista ; 2) epicureismul în Roma ; 3) ultimele s coli ale existentei scolii epicuriene . Filozofia lui Epicur a fost o ultima realizare de seama a geniului elen. Epicureismul a patruns în curînd în Roma – de acum în secolul al II-lea î.e.n., iar în secolul I î.e.n. în împrejurimile ei a aparut scoala epicuriana a lui Siron si Filodemus. Dar cel mai de vaza reprezentant latin al materialismului lui Democrit si Epicur a fost Titus Lucretiu Carus (99-55 î.e.n.), al carui învatator a fost, probabil, Philodemus. Conceptiile sale Lucretiu le expune în cunoscutul sau poem "Despre natura lucrurilor" ("De rerum natura"), 6 carti, cea mai deplina si sistematica expunere a atomisticii antice, deoarece din lucrarile lui Leuchip, Democrit si Epicur s-au pastrat numai unele fragmente. Dus manii cei mai mari ai fericirii omenes ti sunt, dupa parerea lui Lucretiu, teama fata de infern, de rasplata în viata de dincolo de mormînt si fata de amestecul zeilor în evenimentele s i mersul vietii omenes ti. Toate acestea, însa , pot fi învinse, pot fi biruite cu ajutorul iluminarii, adica al cunostintelor, în primul rînd al filozofiei. Menirea filozofiei consta în a arata ca amestecul zeilor în viata oamenilor s i existenta viet ii de dincolo de mormînt sunt imposibile. Dar în ce mod filozofia poate sa demonstreze falsitatea acestor credinte? Conditia eliberarii omului de diverse spaime, explica Lucretiu, este numai cunoasterea adevarata a naturii: omul trebuie sa stie care este structura lumii s i cum a aparut ea, care sunt elementele ei fizice, din ce fel de elemente este alcatuit omul si ce se întîmpla cu aceste elemente dupa moartea lui. Etica ca învatatura despre fericire poate fi numai o încheiere si un rezultat al fizicii, al stiintei despre natura.
124

invizibile din cauza dimensiunilor extrem de mici. "corpuri initiale". dupa parerea lui Lucretiu. Lucretiu. nici însus iri de temperatura si nu sunt perceptibile cu simturile noastre. "seminte". Lucretiu admite între ele deosebiri de forma. Calitatile sensibile ale lucrurilor au ca rezultat unirea corpurilor simple în corpuri complexe. Divizibilitatea materiei pîna la infinit este imposibila. atomii nu dispar niciodata. nici miros. Însusirile lucrurilor exista obiectiv. în care poate fi divizat un corp complex. Daca ea s-ar diviza pîna la infinit. Comun însa acestor realitati "elementare" este indivizibilitatea. Disparitiei si transformarii care are loc în timp sunt supuse numai corpurile si fenomenele complexe. deci combinatiile dintre ei nu pot fi nici ele infinite. În privinta duratei (eternitatii) existentei "elementelor". Lucretiu nu admite însa posibilitatea oricaror combinatii. însa nu singure de la sine. eternitatea. În ce prives te însus irile corpurilor simple. Corpurile simple sunt particulele cele mai mici. de doua feluri: simple si compuse. sustine Lucretiu. marime si greutate. nici gust. formele atomilor sunt limitate. afirma ca totul rezulta în ultima instanta din doua principii: plinul (materia compacta) si spatiul gol (vidul). Corpurile materiale sunt. atunci în infinitatea trecutului distrugerea lucrurilor ar ajunge la asa o stare a descompunerii ca n-ar exista nici o legatura. "corpuscule" etc. Lucretiu sustine caracterul indestructibil al materiei. Ceea ce e simplu nu poate pieri.Admitînd structura corpusculara a tuturor corpurilor materiale din natura. ca atare vesnicia ei. însa orice lucru trebuie sa aiba semintele din care ar putea sa 125 . faptul ca nu au culoare. "Nimic nu se poate nas te din nimic". de acord cu Democrit si Epicur. precum si "elemente". Lucretiu nu foloseste termenul din limba greaca "atom" s i îl înlocuieste prin expresiile: "cauza initiala a lucrurilor". ci în corpuri. nici sunet. impenetrabilitatea.

Fiind un ateist-ilumi- 126 . iar spiritul este raspîndit în tot corpul. Materialismul în explicarea naturii se îmbina la Lucretiu cu interpretarea idealista a vietii sociale. perfectionarea uneltelor de munca. si 3) deviatia spontana a lor. prelucrarea pamîntului. în urma lui Epicur. oricînd si în orice forma. Lucretiu considera ca absurda ideea nemuririi si transmigratiei sufletului. Omul si-a afirmat din ce în ce mai mult capacitatea creatoare prin o serie de activitati (cucerirea focului. Sufletul si spiritul sunt materiali s i sunt formati din atomi.apara. Cugetatorul antic presupune ca omul primitiv traia asemenea animalelor. pe fiecare arbore ar creste diferitte fructe etc. 2) mis carea în directie verticala. Toate corpurile. aparitia lui ar fi posibila oriunde. Spiritul s i sufletul se nasc odata cu trupul si mor cu el. cultivata de religie si idealism mistic. de o mai mare finete. Lucretiu deosebea sufletul (anima). spune Lucretiu. El afirma de asemenea ideea legaturii dintre suflet si corp. pasarile si pestii – din pamînt. stiintelor. fara a avea nevoie de germeni particulari. scrisului. Omul ar putea iesi din unda marii. trei tipuri de miscare a atomilor: 1) miscarea din imbold. în afara familiei si a oricarei legaturi sociale. Ei traiau izolat. us ori). care au marcat progresul uman. în rezultatul greutatii. Sediul sufletului se afla în partea centrala a pieptului. Oamenii primitivi nu cunosteau focul. Toate acestea au aparut ca rezultat al procesului îndelungat de dezvoltare. ca constiinta si minte. însa din atomi mai simpli (transparenti. necunoscînd nici limba. iau nastere prin miscarea "elementelor în vid". nici moralitatea. fabricarea tesuturilor. prelucrarea metalelor. aparitia vorbirii. cirezi de animale ar cadea din nori.). si spiritul (animus). ca început vital. El deosebeste. artelor etc. dar si în acest domeniu el expune un s ir de presupuneri pretioase pentru acel timp. Daca un lucru ar putea sa apara din nimic.

nelinistilor si spaimelor. Cleantes din Assos (331-232 î.n.n. Biserica romana a cultivat parerea ca filozofia epicuriana este o învatatura amorala.. Anticii au apreciat s i idei ale altor stoici.e. dar nu fericirea care rezulta din lupta pentru binele social.n. ceea ce se întîmpla în jurul sau. a lipsei starilor de neliniste (ataraxia) aceeasi atitudine ca s i la Epicur. reflectarea conditiilor de viata. Întelept este acela care contempla netulburat. de catre împaratul Iustinian a tuturor scolilor filozofice. care si este întemeietorul stoicismului. Stoicismul Stoicismul este o scoala filozofica. prin linis tea netulburata a sufletului. iar Lucretiu a fost anuntat ca dement. care a fost considerat ca cel de-al doilea întemeietor al stoicismului. în anul 529 e. ca Ariston din Chios . 127 .e.e. care s-a format la sfîrs itul secolului al IV-lea î. Vedem în aceasta morala a lipsei de suferinte. Acest curent a avut o serie de reprezentanti ilustri: Zenon din Cition (c. în aceeas i perioada cu epicureismul si a existat pîna la desfiintarea. § 2. Pe parcursul multor secole opera lui Lucretiu a fost data uitarii s i a fost pentru prima data publicata abia în anul 1473. Zeii nu sunt decît un produs al imaginatiei provocate de teama. incapabil sa-s i explice în mod rational fenomenele naturii înconjuratoare. Idealul vietii este fericirea.).333c. nefiind de acord cu Epicur care admitea existenta zeilor în spaziile dintre lumi (intermundia). spune Lucretiu. Herillos din Cartagena .). cu totul indiferent.) si Chrysipp din Soloi (281– 208 î.n.nist. dar care poate fi atinsa prin calmitate.262 î.n. Pentru aceasta calmitate e necesara absenta tuturor suferintelor.e. care au marcat perioada de descompunere a orînduirii sclavagiste. Lucretiu era convins ca religia nu e decît un produs al spaimei s i ignorantei omului primitiv. Perseu din Cition ..

Stoicismul în modul în care a fost prelucrat de Zenon si Chrysipp adera nemijlocit la s coala cinicilor. dintre care 311 de logica. Reputatia lui în antichitate era considerabila. Fara a neglija cercetarea din domeniul fizicii si al 128 . Dupa Diogenes Laertios. De exemplu.a. stoicii revin la învatatura lui Heraclit: focul vesnic viu. spune Diogenes Laertios . dar mai ales în domeniul filozofiei naturii. Corelatia acestor trei parti stoicii o explicau prin intermediul diferitelor comparatii. Însa argumentarea teoretica a moralei la stoici se bazeaza pe un fundament mai larg de cercetari logice s i fizice. logosul efesianului. El a scris 705 tratate. iar coaja – logica. stoicii comparau filozofia cu un animal: oasele s i vinele sunt logica. în care galbenus ul este etica. În filozofie stoicii distingeau trei parti: fizica . În multe privinte. "Daca zeii au o logica. însa. privirile lui dinamice asupra Cosmosului au avut o influenta enorma asupra sistemului stoicist. ea nu poate fi decît chrisipiana".Denis din Heracleea s. partile carnoase – etica. etic si a logica . învatatura stoicilor include motive ale aristotelismului si platonismului. Cunoas terea omului. Logica stoicilor a fost influentata mult de logica scolii din Megare. În învatatura lui Chrysipp stoicismul a primit forma sa desavîrsita. Din ele ne-au ramas numai cîteva fragmente cunoscute prin intermediul adversarilor sai ulteriori. a virtutilor s i îndatoririlor proprii intelectului tinde sa devina preocuparea si ramura principala a filozofiei. Centrul de greutate al teoriei stoicilor se afla în domeniul eticii. Filozofia ei o determinau ca "o exercitare în întelepciune". Dar ideile precursorilor au fost supuse unei prelucrari creatoare si s-a obt inut o noua conceptie filozofica despre lume. iar sufletul – fizica. iar întelepciunea ca "cunoastere a faptelor divine si umane". albusul – fizica. stoicii comparau filozofia cu un ou. Pe de alta parte.

Suntem de fapt aici în prezenta unui principiu unic care este în acelasi timp materie si spirit. stoicii o numesc esenta . perceptia senzoriala. Logica. Generalul nu exista singur de la sine. Asadar. exista numai corpurile si ele formeaza Cosmosul. adica aceea din ce apar lucrurile. Dar omul nu se poate cunoas te fara a cunoaste lumea din care face parte. el nu exista. nematerialul nu are asa însusiri. afirmau ei . afirma Zenon. Materia. lucrurile singulare. dupa parerea lor. "este mai divina si necesita o cercetare mai profunda". "Substanta. acestor doua discipline li se acorda un rol auxiliar. Fizica. sa dee o temelie stabila normelor moralei. este facut pentru om s i nu are un alt scop decît omul. ca existente sunt recunoscute numai corpurile. pentru stoici. Dumnezeul stoicilor este "Focul demiurg". Însa pe lînga materie stoicii înainteaza în calitate de un alt principiu pe Dumnezeu. Universul s i tot ce cuprinde el. este materia prima a 129 . care este raspîndita în corpul animalelor. învatînd a gîndi. deci. la fel e necesara filozofului pentru a stabili posibilitatea si conditiile adevarului.logicii. numai fizica putea. El are asemanare cu caldura vitala. mentionau unii din ei. Din el au provenit toate celelalte elemente si în el ele se întorc. Existenta poseda numai aceea ce poate actiona si suferi. Totul ce exista în ultima instanta provine din foc. excluzînd erorile. Pentru a stabili semnificatia vietii lui sufletesti. subordonat reflectiei etice. Fundamentul multimii de corpuri este materia unica. toate corpurile sunt modificari ale lui. Punctul de plecare al cunoas terii este. ci numai prin singular. "eterul". Toate lucrurile din Univers sunt legate între ele prin aparitia lor dintr-un izvor comun. a conditiilor s i idealului vietii morale trebuie determinat întelesul lumii înconjuratoare. Deoarece etica stoicilor e bazata pe principiul "a trai în corespundere cu natura".

ca cu cauza sa. Tot ceea ce exista se organizeaza conform unei ordini proprii datorita Focului demiurg. 130 . Totul este detreminat. este totodata si "logosul seminal". Substanta este impregnata. adica erau s i adepti ai finalitatii externe. "Dupa tot ce se petrece urmeaza altceva. Divinitate si Destin totodata. Interpretînd lumea prin analogie cu spiritul cugetator. Dumnezeu. Universul constituie în acest caz un tot însufletit si patruns de ratiune. identica cu ea însas i. cît si din învatatura aristotelica despre cele "patru cauze": "ratiunea seminala" este unitatea cauzelor materiala. producatoare si finala (scopul). "respiratia calda") creeaza totul pe baza "logosurilor seminale". În notiunea "logos seminal" exista motive atît din logosul lui Heraclit. Finalitatea interna este determinata de faptul ca focul (pneuma. formala. Un corp determina alt corp. El este "samînta" Cosmosului în întregime. ca virtutea seminala în samînta". a se micsora.. pe care unii o numesc Destin si care este imanenta în ea. patrunsa de ratiunea universala. la rîndul sau. devine cauza urmatorului. care inevitabil e legat de el. care. stoicii ajung la concluzia ca Cosmosul este organizat în mod rational. Ei admiteau atît teologia imanenta. "ratiunea seminala". Evenimentele sunt numai verigi necesare ale unui lant de fier. dar s i al oricarui lucru care are o forma si o esenta constanta..tot ce exista. ea este eterna s i nu este în stare nici de a se nici de mari. cît s i cea transcendenta (externa). Una dintre trasaturile esentiale ale doctrinei stoice consta în afirmarea sufletului ca principiu nu numai al gîndirii s i al viet ii. care a primit denumirea de Logos. Nu exista nimic s i nimic nu are loc în lume fara cauza". însa el este si izvorul "semintelor" din care apar toate lucrurile. fiind un foc. Stoicii erau convins i ca "totul ce se naste pe pamînt este creat pentru ca omul sa utilizeze".

la fel cum sufletul patrunde trupul. care în urma lui Heraclit mentioneaza necesitatea existentei contrariilor în lume. De Cosmos sunt fixate stelele. Aceasta este învatatura stoicilor despre principiile lumii. De unde s-a luat raul în lume? Cum sa coordonam existenta cu pronia (providenta)? În scopurile teodiceei stoicii au înaintat un sir de argumente. Cosmosul este o fiinta vie si rationala. Toate partile Cosmosului sunt legate una cu alta prin "simpatie". Cum concret îsi reprezentau stoicii Cosmosul? Tabloul lumii în esenta putin se deosebes te de cosmologia lui Aristotel. "Multa necesitate oarba este adaugita la providenta" – spune Chrysipp. Pretutindeni exista legatura dumnezeiasca. Cu o forta deosebita stoicii mentionau unitatea lumii. Reprezentarile stoicilor despre Cosmos sunt panteiste si hilozoiste. iar mai sus – apa si aerul. Stoicii faceau deosebire între Univers s i Cosmos (lume). 131 . Argumentul fizico-mecanicist explica neajunsurile Cosmosului prin coincidenta incompleta a providentei si destinului. Argumentul cosmologic consta în faptul ca "partea nu trebuie sa fie nesatisfacuta cu ceea ce se face pentru întreg". însa. la problema "justificarii lui Dumnezeu" pentru raul care exista în lume. În centrul Cosmosului se afla Pamîntul. care sunt formate din foc de purificatie diferita si care "se alimenteaza cu emanatiile Pamîntului si ale apei". În jurul acestui nucleu aflat în stare de repaos se mis ca eterul. Argumentul etic (sau pedagogic) ne spune ca raul în lume este un mijloc de antrenare a înteleptului în virtute. Pamînt s i fiintele care se afla în el". argumentul logic . atunci nu ar exista nici binele. Unitatea transmisa Cosmosului de pneuma patrunde toate partile lui. Daca nu ar exista ra ul.Teleologia i-a adus pe stoici la teodicee. "virtutea nu apare fara viciu". Cel mai mare interes prezinta. Chrysipp determina Cosmosul ca un "sistem format din Cer.

care-i determina natura si menirea. el reprezinta punctul de plecare si tinta finala a 132 . deoarece natura este identica cu ratiunea. fiecare din ele înscriindu-se în intervalul "Marelui-An" ("Marele-An" este egal cu 365 x 18000 ani lumina). Omul este situat în centrul lumii. A trai în conformitate cu natura si. iar spatiul – cu unul plin. nici alta". Însa cea mai mare influenta a avut-o nu fizica si nici logica stoicilor. Cosmosul apare si dispare în anumite perioade de timp strict determinate. care reprezinta o particica a focului divin. Aceasta este fizica stoicilor. Dincolo de hotarele Cosmosului se afla vidul. Prin ratiune. Spre deosebire de epicurieni. realizînd prin eterna lor revenire perenitatea Universului s i a Divinitatii.Spatiul este aceea ce e umplut cu corpuri. Materia ei sunt notiunile. La capatul unei evolutii lumea moare pentru a se renas te într-o suita indefinita de cicluri cosmice. Stoicii împart eau logica în retorica si dialectica . stoicii sustineau ca corpurile. Stoicii deseori identificau retorica (arta de a vorbi frumos) cu dialectica. Cuvîntul si gîndul e una s i aceeas i. ci etica lor. spatiul si timpul se divizeaza pîna la infinit. Faptul acesta era determinat de lega tura strînsa dintre cuvînt si gînd. a proceda rational – acesta este primul si principalul principiu al stoicilor. Cosmosul ocupa un spatiu limitat. Dialectica ei o determinau ca "s tiinta despre lucrurile adevarate si false s i despre lucrurile care nu sunt nici una. iar scopul – cunoas terea metodelor de demonstrare. numai ca privite din diferite parti (si unul s i altul în greces te se înseamna printr-un singur termen "logos"). Omul detine în Univers un loc privilegiat. el urmeaza în ierarhia fiintelor imediat dupa divinitatile particulare care sunt chipuri ale divinitatii totale s i unice. vidul se aseamana cu un vas gol. Împreuna cu Cosmosul vidul formeaza Universul.

în esenta. Asemenea concordanta si este virtutea. relatiile dintre oameni constituie. deoarece natura omului e aceeasi ca s i a Universului. la primele omul se teme de durere s i doreste o placere ce va doua. însa emotiile sale poarta un alt caracter decît la cel nerod. iar viata este un bine. pentru ca ea nu corespunde înclinatiilor veritabile ale naturii. 133 . fericirea si scopul tuturor actiunilor si dorintelor noastre constau în "viata coordonata". Din aceleasi motive moartea nu este un rau. Dupa parerea lui Zenon. Însa placerea nu este un bine. Înteleptul este lipsit de afecte. scopul ideal al Universului si actul de vointa al naturii. Chrysipp considera ca prin natura trebuie înteles s i Universul. deoarece consta într-o relaxare a tensiunii propriei ratiuni. caci veni. si omul. pentru ca ea este o activitate pura.s tiintei. Prin asa viata Zenon întelegea concordanta logica a gîndurilor omenes ti. însa. Moartea nu este decît un moment al vietii. durerea. Ea este un rau. un bine si pentru cel lipsit de ratiune. Stoicii considerau fericirea scopul suprem al oricarei tendinte omenes ti. pentru ca ea etse o lege a naturii s i nici una din legile naturii nu este un rau. care "corespunde cu natura". Stoicii admit existenta a patru pasiuni fundamentale: placerea. precum si concordanta sensibilitatii s i dorintei noastre cu aceste gînduri. atunci unicul rau este viciul. Cleantes încerca sa explice ca virtutea suprema este viata. progresele "simpatiei". Daca virtutea este unicul bine. Ea nu este nici un lucru indiferent. care se reduc. chiar daca ecesta nu va putea fi niciodata în posesia ratiunii care constituie însasi esenta si demnitatea vietii. Dezvoltarea ordinii în istoria umanitatii. teama si dorinta. Însa prin acest scop nu se determina continutul învataturii etice. El nu este lipsit de emotii. însa el nu explica despre care natura e vorba – despre natura Universului sau despre natura unui om. într-o întrerupere a vietii însas i.

35c. însa. a o accepta – inclusiv ordinea sociala existenta. Omul este liber numai în masura în care întelege necesitatea fatala care guverneaza lumea. "lantului de fier" pe care nimic nu-l poate rupe. Marc Aureliu Antonius (121-180). Pîna la Panaetius în stoicism erau destul de puternice elementele neeleniste. ca nu putem s i ca nu trebuie sa fim liberi. Datoria noastra consta în a cunoaste legatura cauzala care este un sinonim al voint ei supreme. în propagarea ideilor careia au jucat un rol important Panaetius din Rhodos (185-109 î. Epictet (c. iar Panaetius începe sa elenizeze stoicismul. Situîndu-se mai presus de lucruri si pasiuni. eficacitatea actului de vointa? Libertatea consta în a întelege ca noi nu suntem. înteleptul va fi fericit în orice circumstante ale vietii. Poseidonios din Apameia (135-51 î. ci bucurie. Omul este liber. care e cunoscut nu numai ca filozof. Divinitatea mentine asupra tuturor lucrurilor un imperiu suveran si absolut.n.e. ci s i ca dramaturg (este autorul a noua tragedii cu continut didactic si a unei drame istorice).135). Mostenirea lui filozofica e formata din dialoguri filozofice.). Hazardul nu este decît un cuvînt lipsit de orice continut. În ce consta atunci libertatea.Cînd e fericit. opt carti de 134 . el simte nu placere.).n. Lucius Annaeus Seneca (4 î. spune Zenon. incompatibila cu atitudinea fatalista caracteristica conceptiei stoice asupra lumii în privinta Providentei. Ea consta în a pune vointa noastra particulara în serviciul unui scop universal. Aceasta teza este.e. Cel mai vestit dintre stoici a fost Seneca .e.n. Din toate scolile filozofice cea mai mare raspîndire si influenta în Roma a avut-o filozofia stoicilor. Destinului.-65 e.n. Prin activitatea lui Poseidonios stoicismul trece de la iluminismul stoic prin platonism la neoplatonism. A fi întelept înseamna a întelege aceasta ordine.).

ca el le considera o parte a "Întrebarilor din s tiintele naturii". Virtutea omului consta în a se împaca cu soarta si a se supune ei. iar pe cel nedoritor îl trage dupa sine. Conceptiile lui etice aveau un caracter idealist si subconstient. destinul. Cu nimic nu putem schimba cursul evenimentelor din lume. În natura domina soarta. În învatatura stoica a sclavului Epictet s i-a gasit o anumita expresie protestul pasiv al maselor asuprite împotriva orînduirii sclavagiste. unde predomina morala didactica . din care s-au pastrat doar fragmente. Problemele morale predomina într-atît. Zeii. Seneca considera etica ca parte principala a filozofiei. Fericirea. Nu e în puterile noastre sa schimbam ceva în lumea exterioara. sau "pneuma". nemaivorbind de "Scrisori". sunt corporali. adica totul este o respiratie calda. iar în natura – inconstient. Din cele trei parti ale filozofiei stoice cea mai putina atentie Seneca acorda filozofiei teoretice – logicii s i teoriei cunoasterii. La întelept aceasta ascensiune se petrece în mod constient."Întrebari din stiintele naturii". afirmînd ca în cursul evenimentelor omul nu poate schimba nimic. sa reducem continutul filozofiei lui Seneca numai la moralitate. Învatatura lui Seneca despre “focul initial”este teleologica si totodata fatalista. în viat a sociala si politica. Pe cel doritor soarta îl conduce. Seneca este un stoic adevarat. totul este material. este în noi s i nu depinde de lumea exterioara. spunea el. 124 de scrisori catre Lucilius s i tratate. Nu putem. ca s i sufletul omului. adica foc. el învata ca acesta trebuie sa suporte toate greutatile vietii si sa 135 . Dar propagînd fatalismul. însa. Fizica lui Seneca este o fizica a focului lui Heraclit. filozof care a dezvoltat învatatura materialismului. Sufletul este o scurgere a focului suprem s i tinde spre focul suprem. Conform învataturii lui.

El cunostea filozofia lui Democrit. Învatatura lui Marc Aureliu a exercitat o influenta mare asupra constituirii crestinismului. § 3. poate sa devina spiritual mai liber decît stapînul sau. Pyrrhon nu a lasat nici o lucrare.e. este acela care tinde spre fericire.se împace cu exploatarea. spirituala a omului. Scepticismul În aceeas i perioada cu stoicismul elenist s-a afirmat si curentul sceptic. La fel ca si Socrate. Filozof. Fericirea poate consta numai în impasibilitate si în 136 . considera Epictet. afirma Pyrrhon. este indiferent fata de ele. cu situatia lipsita de drepturi a sclavului.).n. în ea se reflecta procesul de descompunere a societatii sclavagiste. Adevarata libertate consta numai în independenta interna. însa de el depinde numai libertatea spirituala. cu jugul social si politic. însa mergînd pe linia de gîndire a scolii megarice si cirenaice a alunecat pe panta unui subiectivism si scepticism radical. Adept al filozofiei stoice a fost si împaratul roman Marc Aureliu Antonius . daca suporta cu dîrzenie si barbatie necazurile. Marc Aureliu recomanda o indeferenta totala fata de ceea ce se petrece în lume. Esenta eticii lui este rezumata în expresia: “rabda s i abtine-te”. În filozofia sa el propaga dezicerea de lumea exterioara si adresarea la lumea subiectiva a trairilor interne ale individului. însa ideile lui sunt cunoscute datorita scrierilor lui Timon (principalul discipol al sau). întemeietorul caruia a fost Pyrrhon din Elis (c. Lucrarea sa “Catre sine însusi” este cuprinsa de pesimism.360-270 î. învatatura s i-a expus-o oral. care este un rob al vietii si al pasiunilor sale. Sclavul asuprit. precum si ale lui Sextus Empiricus. Omul tinde sa devina liber.

va fi impasibilitatea. Idealul înteleptului sceptic este ataraxia. lucrul nu numai ca-i pare amar (sau dulce). 2) cum trebuie sa ne referim noi la aceste lucruri.absenta suferintelor. socoate Pyrrhon. noi nu putem da nici un raspuns: orice lucru “este acesta într-o masura nu mai mare. Diogenes Laertios drept exemplu de ataraxie aduce urma toarea povestire despre sceptici. De aici Pyrrhon face o concluzie ca raspuns la a doua întrebare: unica atitudine demna pentru un filozof poate consta numai în abtinerea de a judeca. 3) ce folos vom avea noi din aceasta atitudine fata de ele. deoarece noi le primim numai ca fenomene. aratînd însotitorilor sai speriati catre porc. de fenomen – la temelia adevarata. Fiecarei afirmatii despre orice obiectii poate fi opusa o afirmatie contradictorie. sau linistea sufleteasca. Aceasta abtinere nu înseamna ca nu exista nimic veridic: veridice. atunci judecata “aceasta îmi pare amar sau dulce” va fi adevarata. La prima întrebare. Eroarea apare atunci. dupa parerea lui Pyrrhon. Greseste acela care afirma la ca. cînd la aparent se încearca a face concluzie ca despre ceea ce exista cu adevarat. Despre nimic nu se poate spune ca exista cu adevarat si nici un mijloc al cunoasterii nu poate fi considerat adevarat sau fals. chipurile. sunt perceptiile noastre senzoriale. Odata Pyrrhon aflat pe o corabie în timpul unei furtuni. Cine doreste sa atinga fericirea înteleasa în acest mod trebuie sa raspunda la trei întrebari: 1) din ce sunt formate lucrurile. dar ca el într-adevar este as a cum lui îi pare. care îsi 137 . care rezulta din abtinerea de la orice judecata despre adevarata esenta. si raspunsul la a treia întrebare: folosul. în care scepticul vede gradul superior al fericirii posibile netulburate. De aceea nimic nu poate fi numit nici frumos. decît acela”. nici nelegitim. Prin raspunsul la a doua întrebare este determinat. dupa parerea lui. Daca ceva îmi pare amar sau dulce. nici urît. nici legitim.

îndreptate împotriva judecarii despre realitate. – s-au straduit sa dea scepticismului un caracter mai sistematic. 320230 î. primul scriitor sceptic care a organizat un cerc nu prea mare. sa zdruncine credinta în adevar. Mai tîrziu Agrippa. sa demonstreze incapacitatea gîndirii umane de a ajunge la adevaruri ferme. “tropii” lui Agrippa “marcau un punct de vedere si o treapta în cultura gîndirii filozofice complet diferite”. va adauga înca cinci “tropi” noi. Dintre discipolii lui Pyrrhon s-a evidentiat Timon (c.). stoica. care au atras atentia istoricilor scepticismului. Enesidem a scris lucrarile “Cuvîntari pirroniene”. cît si despre valorile lor. S coala sceptica se deosebea prin indiferenta în atitudinea sa fata de problemele sociale s i politice.n. De aici cerinta scepticilor de a ne abtine de la orice judecata atît despre esenta lucrurilor. deoarece “ei contin în sine acea dialectica. 138 .e. “Însemnari pirroniene” s i a înaintat zece. Anume abtinerea de la judecata ne aduce la ataraxia în zadar cautata de epicurieni si stoici. spre deosebire de “tropii” lui Enesidem. “tropi” (sau argumente ale combaterii. scepticii afirmau ca adevarul este incognoscibil. Hegel mentiona ca. la cei zece “tropi” ai lui Enesidem. de nezdruncinat. Dupa moartea lui Timon si odata cu încetarea activitatii discipolilor sai se întrerupe s i activitatea scolii sceptice pentru aproximativ doua secole. Scepticii de mai tîrziu din Roma – Enesidem. a spus: iata într-o asa ataraxie trebuie sa se afle înteleptul. care sunt bazate pe impresiile nemijlocite). pe care o contine în sine însas i o anumita notiune”. academica si peripatetica). as a-numitii.a. Sextus Empiricus s. nici gîndirea nu ne dau cunostinte adevarate. Pronuntîndu-se împotriva asa-numitelor “scoli dogmatice” (epicuriana. Agrippa. Nici perceptia senzoriala.pastra indiferenta si continua sa manînce linistit.

Neoplatonismul Ultimul curent filozofic idealist a fost neoplatonismul. care-i duce în eroare s i îi îndeamna la actiuni gres ite. în primul rînd ideilor lui Plotin. Prezenta convingerilor la om. deoarece el nu are nici un fel de convingeri. Fericirea. dar si ale celorlalte stiinte din acel timp: gramatica. scriitori. desigur. uniti prin cultul închinat gîndurilor elene. inclusiv va respecta culturile religioase. însa. dupa parerea lui Sextus. ci tinde numai sa fereasca oamenii de “dogmatismul” daunator. De aceea Sextus se exprima în mod hotarît împotriva tuturor principiilor morale. Sextus afirma ca scepticul adevarat nu înainteaza nici un fel de judecati care pretind la adevar. El le împarte în s ase sectiuni a 139 .Cel mai de vaza dintre sceptici a fost Sextus Empiricus. deoarece ea provoaca dorinte si sentimente mari. poeti. cerintele sale. retori. considerîndu-le nu numai inutile. În ultima lucrare e desfasurata critica notiunilor fundamentale nu numai ale matematicii (adica aritmeticii s i geometriei). retorica. întemeietorul caruia a fost Plotin /Plotinos din Lykopolis (204-270). Scepticul s i-a satisface. obstacolul principal în calea fericirii omului. “Împotriva filozofilor dogmatici” (5 carti) s i “Împotriva învatatilor” (6 carti). § 4. Însa el nu va actiona în conformitate cu convingerile. se va supune obiceiurilor si legilor tarii sale. Printre adeptii s colii pe care el a fondat-o se numarau oameni din diferite tari s i diferite situatii sociale: medici. În anul 244 el pleaca la Roma. consta în calmul sufletesc si moderatia sentimentelor. autorul lucrarilor “Principiile fundamentale pirroniene”. dar s i daunatoare. unde profeseaza filozofia timp de 25 de ani. Lucrarile lui Plotin au fost redactate si sistematizate de discipolul sa u Porfir/Porphyrios (232-305). astronomia si muzica. îndeosebi prezenta idealului moral este.

Trecerea divinitatii în lume prezinta în acelasi timp o descendenta de la desavîrsire spre nedesavîrs ire. S colile ulterioare ale neoplatonismului – siriana si 140 . iar resorbtia ei de catre divinitate este scopul final al existentei. Pamîntul este însufletit. care este cel mai apropiat de divinitate suflet sensibil. dupa parerea lui Plotin. Si as trii sunt însufletiti. între partile careia este posibila “actiunea la distanta“. Lumea se creeaza din materie datorita patrunderii în ea pe calea emanatiei (iradierii. deoarece mis carea circulara vesnica a cerului se datoreaza activitatii eterne a “sufletului universal”. Universul este o fiinta vie si unitara. Omul este format din sufletul inteligibil prin gîndire. De la cuvîntul din greaca “noua“. “eneada“ a provenit titlul acestei culegeri – “Eneade”. la fel ca s i stoicii. cît s i cel de resorbtie trece prin anumite trepte. O mare atentie Porfir atragea cercetarilor logice. în care omul se înalta asupra lumii corporale: în stare de extaz omul cu partea divina a sufletului sau se apropie de divinitate. animalitatea s i corporalitatea. spune Plotin. Izvorul a tot ce exista. El este primul dintre reprezentantii denaturarii teologice-dogmatice a învataturii logice aristotelice. Lumea este o revarsare. Unicul mijloc de a ne apropia de divinitatea initiala este extazul. o compara cu interactiunea diferitelor parti ale unui organism viu. Interactiunea dintre diferitele parti ale Universului Plotin. de cres terea puterilor în strafundurile sale.cîte noua parti fiecare. este divinitatea. La baza teoriei lui Plotin despre natura sta ideea însufletirii universale. si din trup. iar resorbtia – perceptia senzoriala. Revarsarea are urmatoarele trepte: spiritualitatea. o difuzie a vietii divine. Atît procesul de revarsare. scurgerii) a divinitatii. de la unitate spre multiplicitate. rationamentul si intuitia mistica.

deviind tot mai mult de la ideile lui Plotin în sfera misticii practice. ci în interpretarea.280 – c. influenta care nu a fost lipsita de unele aspecte pozitive. Ptolomeu s . Tipic pentru perioada de descompunere a culturii antice. Symplicius si altii. Euclid.ateniana – au continuat s i au complicat învatatura mistica a lui Plotin. care va fi însusit nu în forma lui autentica. facute de catre Proclos. Fondatorul scolii siriene a fost Iamblichos din Chalkis (c. Ultimul reprezentant al filozofiei romane a fost idealistulelectic Anitiu Boethius (480-525). Acestei influente i se datoresc comentariile ample ale operelor de matematica s i fizica ale lui Euclid. aceasta activitate a dus la o denaturare a aristotelismului. Aristotel si altor autori antici. care a tradus din greaca în latina un sir de lucrari ale lui Aristotel. aritmeticii. Reprezentantii mai de seama ai scolii ateniene au fost Proclos/Proclus (412-485) si Symplicius (a murit în 549).a. deseori denaturata. 141 . data de adeptii neoplatonismului. Desfiintarea în anul 529 de catre împaratul Justinian a ultimei scoli din Atena si executia în anul 525 a lui Boethius marcheaza formal sfîrsitul filozofiei antice. Dar. pe de alta parte. teoriei muzicii si eticii. neoplatonismul a exercitat totusi o considerabila influenta asupra dezvoltarii ulterioare a stiintei medievale din Occident s i din Orient.330). si a scris un sir de tratate în domeniul logicii. care a dezvoltat neoplatonismul. îmbogatind stiinta Evului mediu cu cunos tint e luate din mostenirea clasica a antichitatii. care au fost s i ultimii neoplatonisti ai filozofiei antice. În filozofia practica a sa el tindea sa restabileasca toate culturile religiilor pagîne. manifestînd o totala neîncredere în posibilitatile ratiunii. Arhimede.

doicii lui Cicero i se înfatiseaza un spectru care ar fi fost demonul casei. Crassus. un om iubitor de carte. conducatorul Noii Academii. celebru orator. Supranumele are o semnificat ie precisa. cursurile scolare obis nuite. Acesta i-a prezis doicii ca alapteaza un copil care într-o zi va duce mari servicii statului. Cicero urmeaza sub îndrumarea tatalui. tînarul Cicero se mîndrea cu acest nume. renumit prozator. a refuzat categoric. aflat la 120 kilometri sud-est de Roma. Cicero Aparitia filozofiei romane dateaza din secolele II-I î. Baietandrul Cicero a trecut o s coala buna sub conducerea vestitului orator al vremii L.n.§ 5. venit din stramos i. si la propunerea prietenilor sa-l schimbe. Cicero a devenit ceea ce se s tie. Înca de mic copil este dus de tatal sau la Roma sas i continue studiile. îsi petrecea zile si nopt i cu tot felul de studii. facînd 142 . fie ca unul din stramosi ar fi fost un legumicultor vestit. Fie ca acest cognomen r a aparut potrivit versiei ca cineva din stramosi a avut un nas ca un bob de naut. într-o familie de cavaleri din Arpinum.n.e. deoarece cice în latina înseamna “bob”. de la care s-a initiat în cariera de avocat. arta oratorica.. Dupa marturisirile lui.e. Tînarul Marcus manifesta interes viu pentru diverse domenii ale cunostintelor: poezie. eminent om de stat. talentat jurist. fiind îndeosebi pasionat de retorica s i filozofie. În “mica sa patrie”. jurisprudenta si filozofie. Cel care a facut accesibila cititorilor latini filozofia greceasca a fost Marcus Tullius Cicero. la Arpinum. Marcus Tullius Cicero s-a nascut la 3 ianuarie 106 î. Într-adevar. odata cu apusul filozofiei antice grecesti – eclectismul. “leguma”. Conform unui biograf. bun cunoscator al filozofiei. a studiat prelegerile filozofului Philon. om de cultura. cînd s i-a început cariera sa politica. Cicero îl cunostea pe filozoful Panaitios.

de exemplu. m-am dedicat în întregime lui.66. el continua cariera de om de stat. – Bucures ti.Opere alese. ei trebuie s-o aplice în practica.astfel cunostinta nu numai cu doctrina scolii neoacademice.. care era mai temperata decît elocventa înflacarata “asiatica”. În Rodos devine elevul retorului Apolonius Molon. arta. deoarece virtutea prin natura ei este activa: “Dar nu e de-ajuns sa posezi virtutea. daca n-o aplici. nu poti vorbi numai referitor la o preferinta. fugind în timpul Razboiului mitridatic din tara lui împreuna cu cei mai de frunte atenieni.n.I. Vol. La Atena audiaza prelegerile filozofilor stoici. as a cum ai poseda o arta oarecare. iar aplicarea ei cea mai de seama e conducerea statului si împlinirea completa. 143 .9. om de o mare eruditie s i personalitate polivalenta. consul în a. 1 Pentru a-s i desavîrsi cunostintele. cuprins de un zel uimitor pentru filozofie”. Despre Cicero. Philo. Asa. Despre aceasta el scria în “Brutis”: “Dupa ce seful Academiei. a venit la Roma. fara s-o aplici. De fapt. considerînd aceasta drept principiu. traducînd în limba latina unele din ele. poti totusi s-o posezi prin faptul ca o cunos ti.63.e. el îmbina în teorie si în practica cunostintele filozofice si activitatea politica. în 1 Cicero. Asia Mica si în Rodos. se impune a-l analiza în sinteza dupa cum îi erau cunostintele si activitatea sa. care Întors la Roma. pretor în a. sa nu se abtina de la viata politica si de la îndatoririle cetat enes ti. virtutea însa consta în întregime în practicarea ei. 63. Daca filozofii poseda virtutea întelepciunii. de Cicero fusese preocupat mai devreme. Cicero se afla doi ani în Grecia. începuta înca în anul 63 î. numai la o performanta. p. însus ind arta oratorica a “scolii rodoziene”. executînd respectiv urmatoarele functii: edil în a.1973. dar s i cu operele lui Platon si Aristotel.

iata înca de cînd începe legatura filozofiei cu viata! Dar celebrul cugetator Marcus Tullius Cicero nu se limiteaza la aceasta si mediteaza mai departe. 144 . nu în vorbe. de unde dreptatea. în executarea functiilor publice. Caci de unde provine cinstea. Vol. oamenilor întelepti. cum îi zicem. în prima sa opera filozofica accentuînd tema încadrarii filozofilor. aversiunea fata de ceea ce este imoral. iar pe altele le-au sanctionat prin legi. cu care e înjositor sa te compari si cu care e jalnic si primejdios sa lupti. 1 Iata rolul filozofiei în viziunea lui Cicero. pe unele leau consolidat prin moravuri. a acelor idei pe care filozofii le repeta întruna prin ungherele scolilor lor. de cine a fost întemeiata religia. echitatea? de unde onoarea. Opere alese.155. fiind întrebat cu ce se aleg elevii lui de vaza la dînsul. dupa ce-au plasmuit teoretic aceste norme. De fapt. a raspuns ca “acestia fac de la sine ceea ce legile i-ar constrînge sa faca”. nu exista idee întradevar sanatoasa si morala. care sa nu fi fost conceputa s i confirmata în practica de cei care au dat legi cetatenilor. tari si 1 Cicero. mai ales cînd multimea este agitata. si nu se cade ca un om ales. cînd nu poate înfrîna pornirile smintite si nesanatoase ale multimii. cumpatarea. De aceea nu e potrivit pentru un om întelept sa primeasca frînele conducerii. de unde dreptul gintilor sau chiar acest drept civil.fapte. fara ca acestia sa recurga la diverse motive de a se eschiva de la activitatea conducerii de stat sub pretextul ca “în viata politica intra oameni care nu sunt buni. enuntata de filozofi. dorinta de a fi laudat si pretuit? de unde curajul în nevoi si în primejdii? De buna seama – de la cei care. luptînd cu nis te adversari imorali si salbatici sa îndure bicele oca rilor lor sau sa se astepte la jigniri intolerabile pentru un întelept: ca si cum pentru oameni cinstiti.II. buna-credinta . Se zice ca Xenocrate care se bucura de cea mai mare printre filozofi. p.

fiindca vînturile îl adusesera de cîteva ori înapoi si fiindca nu mai putea suporta zgîltîiala navei – apele turbate o ra suceau – l-a apucat în cele din urma 1 2 1 Cicero. Îndeletnicirea cu politica i-a costat viata lui Cicero. Acesta era crezul lui Cicero. Ibidem.înzestrati cu suflet generos ar putea fi motiv mai îndreptatit de-a intra în viata politica decît ca sa asculte de nis te nemernici si sa nu fie sfîrtecat de asemenea ins i. pare ca sunt nebun. Opere alese. M. Într-o scrisoare catre prietenul sau Atticus destainuia în felul urmator starea disperata din perioada crizei orînduirii republicane la Roma: ”Dar eu. Vol. fiind convins. 145 . ci si apusul regimului republican. Finele cutremurator a fost descris de istoricul Titus Livius: “Putin înainte de venirea triumvirilor. daca spun ce sunt obligat sa spun. mai ales ca. 2 Moartea tragica a lui Cicero la 7 decembrie anul 43 î. apoi.14. care. daca vorbesc cum se cuvine despre treburile politice. taind drumurile de-a curmezis ul. iar daca tac. Apoi. precum nici Brutus. nici Cassius din mîinile lui Octavian. Cu atît mai mult cu cît nici macar nu ma pot plînge. închipuie-ti cît de îndurerat trebuie sa fiu. sunt socotit sclav. p. 158. II. p. simbolizeaza nu numai sfîrsitul unui om. cu gîndul de a se îmbarca pe-o corabie. pleca la cea de la Formiae. n-ar putea s-o faca”.e. atunci cînd ar vrea sa-i dea ajutor. Mai întîi fugi la vila lui Tusculum.n. ca n-are sa poata scapa din mîinile lui Antoniu. ceea ce era adevarat. ca sa nu par ingrat… trebuie sa traiesc în atmosfera asta de razboi si lupta”. Anume în aceasta activitate avusese cele mai mari succese si înfrîngeri amare. pe care l-a expus în renumitul sau tratat “Despre stat” si pentru care principala preocupare în viata era servirea statului. Cicero plecase din Roma. par un om învins si un prizonier.

2 Problema omului este abordata de Cicero în tratatul “Despre legi” . 347. cu siguranta ca nu se face nimic”. umanismul si iubirea de patrie ignorantei. aces tia i-l retezara. care se afla la mai putin de o mie de pasi de tarm. cunostintele s i credinta. fixat între cele doua mîini la tribuna de unde fusese ascultat cu o admiratie a artei sale oratorice cum nici o alta voce omeneasca nu mai fusese ascultata vreodata. 1 Cicero a opus forta spiritului s i a cuvîntului. Si. N-a fost de-ajuns cruzimii stupide a soldatilor: i-au taiat si mîinile. care urma lucrarea lui “Despre stat” într-o succesiune de preocupari filozofice. 1998. I. brutalitatii. Opere alese. oamenii de-abia puteau privi. Arpinatul în dialog cu 1 2 Cicero. din porunca lui. pe cînd vorbea în contra lui Antoniu. întelepciunea s i talentul. dar el le porunci sa puna jos lectica s i sa as tepte linistiti ceea ce soarta nedreapta îi va sili sa sufere. nedreptatii. Astfel.sila si de fuga. zise: “Am sa mor în patria pe care de-atîtea ori am salvat-o”. prin superioritatea sa intelectuala. Vol. din cauza lacrimilor. Ridicîndu-s i ochii. Se stie ca sclavii lui erau gata sa lupte cu devotament. devotamentul si idealul republican. si de viata. întorcîndu-se la ferma pomenita mai sus. p. capul a fost adus lui Antoniu si. 29-30 Ion Druta . prin constiinta… pe care maestrul Ion Druta o numea odinioara “împaratia ceea misterioasa . setei de putere. inculturii. zicînd ca a scris nu stiu ce contra lui Antoniu. învingînd prin sufletul sau sensibil. pe cînd era consul. p. Scotînd capul afara din lectica si întinzîndu-l nemis cat calailor. 146 . de multe ori ca fost consul si chiar si în acest an. prin constiinta sa ca cea mai înalta virtute. Viata s i moartea la moldoveni – Chis inau: Cartea Moldovei. care de produs în direct nu produce. membrele ciopîrtite ale unui atît de mare cetatean”. dar fara de care.

Opere alese.190. iar dezvoltarea si obt inerea perfectiunii acestei ratiuni se numeste pe buna dreptate întelepciune. “în nici un alt fel de discutie nu se poate da mai bine la iveala ce-a daruit omului natura. Sufletul a fost sadit în oameni de ca tre divinitate. 2 Cicero continua relatarea comunitat ii dintre om si natura. II. considera ei. Ibidem. sustine ca datorita necontenitelor cicluri si rotiri ale corpurilor ceresti s-a ivit o împrejurare prielnica pentru crearea rasei omenesti. prima comuniune între om si divinitate e prin ratiune”. a fost înzestrata cu darul divin al sufletului. În cele doua milenii ne-am convins ca fara religie nu traieste nici un popor.193 147 . Însusirea exceptionala a omului este ratiunea.fratele sau Quintius si prietenul Atticus îsi pun scopul a “gasi izvorul legilor s i al dreptului”. p. ca sa nu stie totusi ca trebuie sa aiba zeu. complexa. oricît de civilizat sau oricît de salbatic. conchide Cicero . În consecinta printre oameni nu exista nici un neam. iar pentru aceasta. Astfel. vorbind despre natura omului. De aici si lega tura dintre om s i divinitate. chiar daca nu stie ce se cuvine sa considere drept zeu. lega ce tura strînsa exista între oameni. împras tiata si semanata pe tot întinsul pamîntului. care. Vol. iscusita. pe care o numim om. ”Asadar. ce sumedenie de însusiri minunate cuprinde mintea omeneasca. pentru desavîrsirea si realizarea carei sarcini ne-am nascut s i am venit pe lume. fiindca nimic nu e mai bun decît ratiunea si fiindca aceasta se afla în om s i în divinitate. ce naturala e comunitatea care-i uneste”. p. patrunzatoare. om si divinitate cu toate ca nu face o delimitare stricta a notiunilor de natura si divinitate. plina de ratiune si de inteligenta. 1 Cicero releva ca divinitatea suprema a creat aceasta fiinta prevazatoare. înzestrata cu memorie. 1 2 Cicero.

care exista deopotriva si la om si la zeu si nici la o alta specie. ci i-a atribuit s i simturi. Tuturor oamenilor le mai sunt comune pasiunile. fructe si animale. sa nu poata ajunge la virtute. numai pe om l-a ridicat în picioare si l-a îndemnat sa priveasca spre cer ca spre locul înrudirii s i al salasului de odinioara. Si nu exista om la vreun popor. Ceea ce leaga mai mult decît orice comunitatea este capacitatea de a vorbi – vorbirea – ca interpret al gîndirii.Virtutea este o alta caracteristica a omului. Iar prin calauzirea naturii ratiunea omeneasca a descoperit arte nenumarate pentru a dobîndi prin iscusinta bunurile necesare vietii. ”i-a lamurit notiunile obscure si nu îndeajuns de deslusite ale multor s i multor lucruri. manifestîndu-se individual simturile s i notiunile. Natura a mai înzestrat faptura omeneasca nu numai cu agerimea mintii. 194. comuna tuturor oamenilor. ratiunea e. apoi i-a plasmuit trasaturile chipului astfel încît sa redea prin ele tendintele tainice ale caracterului sau” 1 . singura prin care sîntem superiori animalelor. dar se aseamana cu înteles. sa discutam. sa demonstram. II. Ca ci în vreme ce pe celelalte vietiutoare le-a plecat la pamînt spre hrana lor. sa tragem concluzii. p. Prin virtute aici se întelege natura desavîrsita. oarecum un fel de baze ale stiintei lui. Cicero examineaza comunitatea si legaturile care-i unes te pe oameni între ei. Ceea ce uneste pe toti oamenii într-o definitie este ratiunea. care. desigur. sa respingem ce e fals. Vol. prin intermediul 1 Cicero. luînd natura drept calauza. vorbirea care la diferite neamuri se deosebes te prin cuvintele întrebuintate. 148 . datorita careia sîntem în stare sa facem presupuneri. si i-a dat o forma fizica mladioasa s i potrivita cu firea omeneasca. Opere alese. care pentru bunastarea s i pentru nevoile oamenilor le-a daruit roade.

fiindca daca natura n-ar sustine dreptul. daca e rasplatita. asadar si legea. înclinare care constituie fundamentul dreptului”. unde pietatea. Si atunci cineva cu cît se gîndeste mai mult la interesele sale în tot ce face cu atît e mai putin om de treaba. p. asadar. ”Dar daca prietenia trebuie sa fie cultivata pentru ea însasi. unde iubirea de patrie. La fel si prietenia presupune ca prietenul sa fie iubit din toata inima. Dar ratiunea le-a fost data tuturor. În opinia lui Cicero. nu exista nici o dreptate. le-a fost dat si dreptul. si dreptatea trebuie cautate pentru ele însele. Ceea ce caracterizeaza comunitatea omeneasca este si dreptul care. s i legaturile dintre oameni. unde dorinta de a-l servi pe altul sau de a-si arata recunos tinta? De fapt. 1 Cicero. si dreptul le-a fost dat tuturor. Astfel. 1 Ilustrul gînditor latin ne îndruma a concepe dreptul. e interesata. Caci celor carora le-a fost data de natura ratiunea. tot astfel cei care masoara virtutea dupa rasplata nu mai considera virtutea decît viclenie. le-a fost deopotriva data si dreapta ratiune. îs i are temeiul în natura ce ne-a plasmuit spre a fi partasi unii cu altii s i spre a împarti dreptul ca un bun comun între noi tot i. ar disparea toate virtutile si atunci “unde se vor arata generozitatea. nu rasplata. Opere alese. Daca lucrurile nu stau as a. Si nu încape îndoiala ca acela despre care se spune ca este generos sau bun îs i urmareste datoria. 149 .201. daca omul e generos fara a cauta rasplata. de exemplu. omul este drept si bun de la natura. dreptatea si alte virtuti dezinteresat. daca le-a fost data legea. II. generozitatea e dezinteresata. dupa Cicero. care e dreapta ratiune atunci cînd se ordona sau interzice. aceste sentimente se nasc din aceea ca noi suntem înclinati de la natura sa iubim oamenii. cultivate pentru ele însele. si echitatea. Vol.carora se evidentiaza înca o comunitate a oamenilor – putinta de a cunoaste. cum se spune pentru el însusi.

150 . ea. arta întelegerii consecintelor si contrariilor. p. prin luminarea carora. specifica Cicero. de unde vin ele si unde trebuie sa se întoarca. Cunoasterea de sine permite omului sa-si asculte ta isul spiritului spre a alege binele s i a îndeparta raul. cînd va fi cercetat si se va fi examinat amanuntit. a intui ce e în jurul sau – cerul. sa-i pedepseasca pe cei rai. marile. sub conducerea întelepciunii.207.aceasta cunoastere de sine o va întari cu ajutorul loSi gicii. va socoti ca trebuie sa întrebuinteze nu numai acest mod abstract de discutie. ”Si cînd îs i va da seama ca s-a nascut pentru a trai într-o comunitate de cetateni. pamîntul. întelege ca va fi un om bun s i. locuitor al unui tinut marginit. Opere alese. 2 fericit”. ci si o vorbire mai larg desfas urata. ce e divin s i extern – se va concepe pe sine nu înconjurat de zidurile unei cetati. fiindca mai întîi a conceput în sufletul si mintea sa notiunile înca neclare ale tuturor lucrurilor. Vol. 1 Întelepciunea. Ibidem. ci cetatean al lumii întregi. stiinta distingerii adevarului de neadevar. p. de dragul careia filozofia si-a faurit numele sau grecesc. II.Caci tocmai aceasta e cel mai nedrept lucru: sa cauti a obtine plata pentru dreptate”. prin înses i faptele acestea. va întelege cît de înzestrat de natura a intrat în viata s i de ce mijloace puternice dispune pentru a dobîndi si pastra întelepciunea. Cicero are o interpretare proprie a acestui precept: “Cine se cunoas te pe sine îsi va da seama mai întîi ca are în el ceva divin si va socoti spiritul din faptura sa ca o întruchipare sacra. sa-i apere pe 1 2 Cicero.203. este mama tuturor faptelor bune. sa sustina legile. ne-a învatat sa ne cunoastem pe noi îns ine. prin care sa conduca popoarele. ce e muritor si trecator în ele. va face si va gîndi totdeauna ce e demn de un asemenea dar al zeilor s i.

“Academica” . Oricît ar fi multe si de însemnate aceste calitati. Pasiunea lui Cicero de filozofie a fost permanenta. Cea de-a doua perioada. Ideea de cetatean al lumii ne este apropiata s i noua astazi de vreme ceam sesizat necesitatea spiritului national s i apartenenta la civilizatia mondiala. “Consolatio” (“Despre consolare”). la conceperea problemelor globale. dar totusi putem ment iona doua perioade de ocupatie intensiva de filozofie: prima cuprinde anii 54 si 53 cu operele “D republica” (“Despre stat”) s i “De legibus” (“Despre legi”) e pe care deja le-am analizat. prin care sa dea. “De divinatione” (“Despre e divinitate”). a caror existenta în om o vad clar cei ce vor sa se cunoasca pe sine. cum e mai bine. 151 . cu o abundenta de opere filozofice: ”Hortenzius” . si în consecinta. anii 46-44. mîngîia pe cei abatuti si încredinta unor opere eterne faptele si hotarîrile cetatenilor bravi s i întelepti odata cu înfierarea ticalos ilor. sfaturi folositoare s i încurajari spre a-si convinge concetatenii.oamenii cinstiti. p. “Paradoxa stoicorum” (“Paradoxele stoicilor”). cît si marcantele opere de filozofie morala – “De officiis” (“Despre îndatoriri”).208. II. Vol. “De amicitia” (“Despre prietenie”). ”De natura deorum” (“Despre natura zeilor”). sa-i primeasca pe barbatii straluciti. “Tusculane disputationes”(“Dizertatii (sau conferinte) Tusculane”). mama s i educatoarea lor este întelepciunea” 1 . la formarea unei cons tiinte planetare. “D fato” (“Despre destin”). îndeparta de necinste. “D e senectute” (“Despre batrînete”). prin care sa-i poata îndemna la fapte nobile. Opere alese. Creatia filozofica a marelui erudit a fost animata de doua porniri: de a raspîndi printre romani doctrinele filozofice ale 1 Cicero. “De finibus et malorum” (“Despre supremul bine s i supremul rau”). Am luat cunos tinta de originala meditatie ciceroniana asupra conditiei umane.

Cicero. 4) orice prost e nebun. E vorba despre s ase paradoxe ale stoicilor în filozofia morala. Majoritatea operelor ciceroniene sunt scrise sub forma de dialog-discutie asupra unei sau altei probleme cînd adeptii sau adversarii unor doctrine îs i disputa punctele de vedere. adica stoicismului. 5) numai înteleptul este liber. Cicero implica dialogului o nuanta didactica. Cicero în toate discursurile. 6) numai înteleptul este bogat. înfierînd ignoranta. exprimata prin prezenta diverselor doctrine filozofice si a diferitelor aprecieri ale acestora. ci îsi extrage argumentele din patrimoniul traditiei s i istoriei Romei. Astfel. prin intermediul artei oratorice. formulînd întotdeauna înalte principii morale. Dialogul operelor lui Cicero este specific s i nu repeta cunoscutul dialog al lui Platon. relateaza cele mai diferite teme. Numa Pompilius. pe care Cicero.grecilor si de a crea un limbaj filozofic latin inexistent pîna atunci. De altfel. Scipionii etc. întrucît au aceeasi valoare. În ambele domenii el a reus it de minune. orice prost este sclav. le face accesibile publicului: 1) numai binele moral constituie un adevar bun. chiar într-un opuscul (scriere de proportii reduse). trufia si cruzimea. pentru primul paradox fiind avocati Romulus. adica orice nefilozof este nebun. egoismul. Interesant este faptul ca Cicero nu foloseste exemplele utilizate de stoici. dar ele s-au pastrat 58 pîna în prezent. 2) cel ce poseda virtutea nu are nevoie de nimic altceva pentru a fi fericit. consacrîndu-l doctrinei Porticului. 152 . 3) toate greselile si virtut ile sunt egale. demonstreaza ca principiile acestui curent filozofic suscita uimirea publicului prin judecati contradictorii.

care este obiectul discutiei – ca în formulele de felul “este vorba despre aceasta problema”.46. 1 2 153 . nu celei specifice forului”. nu-l dispretuiesc. ci mai degraba a unei dezbateri. Drept exemplu poate servi începutul dialogului din tratatul “Despre supremul bine s i supremul rau”. 3 “Despre supremul bine s i supremul rau” este o remarcabila opera de filozofie morala. Despre supremul bine si supremul rau. potrivit unei întelegeri între interlocutori. folosind dialectica – “singura stiinta în masura sa analizeze esenta oricarui lucru s i sa-l defineasca si totodata sa indice calea unei discutii”. daca n-are o exprimare îngrijita. el nu admite maniera “de a denegra pe cei care au alta parere” decît el însusi.Dialogul trebuie sa fixeze.. În cartea întîi Torquatus pledeaza pentru punctul de vedere epicureic despre valoarea suprema care ar fi fost Cicero.75. Maestrul dialogului este indulgent fata de oponentii sai: “daca un filozof se îngrijeste de exprimare. Dialogul operelor lui Cicero nu accepta modelul unei convorbiri. în primul rînd.". spuse Torquatus. “Si eu. “potrivit retoricii filozofilor. ca într-un discurs judiciar. 1 Cicero poseda o înalta cultura a dialogului. 3 Ibidem. 1983. unde Cicero subliniaza ca scopul discutiei este “mai degraba pentru a ma informa eu însumi decît din dorinta de a te critica pe tine sau pe Epicur”. A conveni asupra utilitatii definitiei “fara de care acordul între adversari în cadrul unei discutii este uneori imposibil”.. p. –Bucures ti. p. Dar exista atîtea pareri cîti oameni. p. as fi multumit sa învat cîte ceva de la tine decît sa te critic”. nu i-o pretind. 2 Adresarea celor arborati în discutie e reciproc corecta.70. Ibidem. continînd cinci carti s i incluzînd trei dialoguri ce se desfas oara între diversi interlocutori s i în diferite locuri.

Cicero reproseaza epicureismului subestimarea ratiunii si adevaratei naturi a omului. p. si totodata agera în întelegerea cauzelor si consecintelor. pentru ca. aceasta iubire sa se extinda asupra concetatenilor sai. moderatia sau “stapînirea de sine” – temperanta.86. apoi asupra întregii comunitati umane. optica aristotelismului (cartea a patra) si doctrina neoacademicilor (Carneade) – cartea a cincea. limba s i necesitati. p. în asocierea elementelor îndepartate. Opera ciceroniana “Despre supremul bine s i supremul rau” prezinta interes s i prin aceea ca ea dezvaluie conceptiile stoicilor relative la valoarea suprema (cartea a treia).placerea. care nu s-ar reduce la simturi. excelenta omului s-ar obtine prin practicarea celor patru virtuti acceptate de Platon si de alte curente filozofice: clarviziunea. deoarece oamenii se disting “mai ales prin ratiune. capabila sa reflecteze asupra mai multor chestiuni în acelas i timp. Ibidem.87-88. pornind de la iubirea pentru membrii familiei sale si pentru prietenii sai. care le-a fost data de natura. În cartea a doua Cicero combate doctrina lui Epicur. s i prin mintea viguroasa s i iute. curajul. 154 . în împreunarea viitorului cu prezentul. accentuînd ca valoarea suprema rezida în “ceea ce este cinstit”: “Deci eu înteleg prin virtute ceea ce este demn prin natura sa sa fie 1 2 1 Cicero. fiindca acesta sustinea dezangajarea din viata civica. ci prin dobîndirea unui bun si nu cautam o astfel de viata în inactivitate…ci în actiune si observatie”. în ma sura sa îmbratis eze întreaga existenta viitoare.” 2 Dupa Cicero. Despre supremul bine si supremul rau. justitia. În concluzie Cicero pledeaza pentru armonia între corp s i suflet. în stabilirea asemanarilor. Aceeasi ratiune l-a determinat pe om sa doreasca legatura cu alti oameni si sa se potriveasca cu ei prin fire. arpinatul afirmînd: “Noi consideram ca viata este fericita nu prin înlaturarea unui ra u.

iar prin intermediul limbilor romanice ele au patruns în limbile moderne. daca tinem cont ca cele mai multe din izvoarele grecesti de care s-a servit autorul s-au pierdut – marturiile documentare ale celebrului cugetator latin prezinta o valoare incontestabila. cei care l-am mostenit de la strabunii nostri romani. suntem obligati sa cream cuvinte noi si sa desemnam cu ele idei noi. Arpinatul adeseori repeta cuvintele lui Terentius: “Homo sum et humani a me alienum puto” (“Sunt om si nimic din ce e omenesc nu mi-i strain”). din eforturile si faptele tuturor oamenilor de calitate. avantaj. ori capacitatea de a vorbi clar si precis este 1 Cicero. rasplata. care au savîrsit multe fapte dintr-un singur motiv. Operele filozofice ale lui Cicero prezinta interes si prin impresionanta bogatie a informatiei despre diverse scoli si curente filozofice si. dîndu-i expresivitate. asa este cinstit. determina relatiile omului cu exteriorul. cu prietenii. adica cinstea. as a este drept. 155 . romanii. cu Cetatea. chiar daca fapta respectiva nu ofera nici un folos material”. frumusete. Despre supremul bine si supremul rau. anume fiindca asa se cuvine. Natura virtutii nu poate fi înteleasa atît din definitia noastra. Cicero îndruma ca noi. fara a tine seama deloc de utilitate. În dialogurile sale Cicero creeaza un ideal al omului care poseda cele mai înalte calitati ale fiintei umane.pretuit în sine. 1 Lumina virtutii. p. Termenul “uman” este raspîndit si în timpurile noastre cu acea suprema semnificatie pe care i-o atribuim noi. cu familia. El a îmbogatit si a desavîrsit limba sa materna. cît din judecata comuna a tuturor. Cuvintele introduse de el s i-au dovedit viabilitatea în cadrul limbii latine. desi poate într-o oarecare masura. sonoritate. Cicero a fost apreciat de romani mai ales pentru limba. flexibilitate. 87.

mai multe cuvinte latinesti pentru a exprima o idee desemnata de greci printr-un singur cuvînt. p. daca se va gîndi ca orice domeniu strain de interesul comun al gloatei presupune o terminologie bogata si noua. daca n-avea o alta posibilitate. iar cel care discuta despre ea nu-s i poate extrage cuvintele din for”. iar geometrii. 156 . 1 Ca om învatat în diferite domenii de activitate Cicero credea legitima utilizarea unui cuvînt grcesc în lipsa unui echivalent latin potrivit. Astfel. evidenta. principii naturale. daca n-ar utiliza termenii necunoscuti noua dar proprii meseriei lui. Cicero a folosit pentru prima oara cu sens filozofic astfel de termeni ca: perceptie. Sub pana lui maiastra limba latina a capatat o noua melodicitate si plasticitate. de vreme ce exista termeni proprii ideilor vehiculate de fiecare domeniu în parte. dar de cele mai multe ori utiliza de obicei. utilizeaza în teoria ei cuvinte periculoase s i proprii. 1 2 Cicero. binele suprem.2 Pîna la Cicero n-a existat o terminologie filozofica romana…El pleaca de la premisa ca limba latina nu este inferioara celei grecesti. ca sa numesc asa”. nu se va mira de aceasta situatie.proprie omului învatat si întelept: “Nici un om. fiind convins ca nici mestesugarul nu si-ar stapîni meseria. Cu o deosebita pasiune se ocupa arpinatul de terminologia filozofica. Cu atît mai necesara este terminologia unui filozof: “Caci filozofia este mestesugul vietii. cît de cît învatat. muzicienii s i gramaticii vorbesc fiecare în felul lor. Ibidem. s i dialecticienii si fizicienii utilizeaza cuvinte necunoscute chiar si grecilor. Pîna s i retorica.118. notiune. moral etc. comprehensiune. care apartine forului si multimii. Despre supremul bine si supremul rau.

Iiustitia Prin intermediul unei cunoscute fraze din ale lui Cicero B. ce se reazema de principiile de 2 (La Cicero – dreptate. prin care au vederat. historia est magistra vita (Cicero. critice. ca în acea epoha. 1979. a istoriei pragmatice. 2 Gheorghe Asachi. proeminent om de cultura. a lui Tucidide. – Bucures ti.Conferint e t inute la tribuna Ateneului Român. ca diplomatica cea mai trainica si mai înteleapta este aceea. 9. O importanta aparte în acest context au ideile si sugestiile carturarului Nicolae Costin: “Toate teoriile cele mai nobile facute asupra scopului istoriei sunt atinse cu mîna abila: definitiunea lui Cicerone. e lumina adevarului. I. De oratore. Cronicarul moldovean Miron Costin. 1989. a lui Ureche. foloseste si el în creatia sa expresii latine pentru a da un colorit mai artistic si mai convingator celor expuse. 1 Gheorghe Asachi. ne vorbes te cu pasiune despre utilitatea cunostintelor istorice. nu-i lipseau barbati.P. pamînteni vrednici de a purta înauntru s i pe din afara cele mai delicate interese ale statului cu ghibacie nemerita.“Regnorum fundamentum” în: De officiis.Hasdeu reda în piesa “Trei crai de la rasarit” o scena picanta din punct de vedere al vietii cotidiene si chiar al Cultura s i civilizat ie. evidentiind meritul lui Cicero în evolutia stiint ei istorice pe care a numit-o “calauza a vietii”: testis temporum . – Chis inau. p. 14). Opere.Costin. filozofice.Vitalitatea maximelor si cugetarilor lui Cicero continua în operele multor cugetatori ai neamului nostru. lux veritatis . de exemplu. a lui M. 36) – marturia timpurilor. p. 1 157 . 31. Astfel. în care tara era înca lipsita de asezaminte de cultura.Costin”. descrierea anilor de domnie a lui Bogdan (1504-1517) o încheie cu termeni ce amintesc un pasaj de la Cicero: “Vrednic de observare este. toate sunt cunoscute de învatatul nostru N. istoria este învatatura vietii.289. I.

p.Russo Opere. Consule exclama: “– Quousque tandem Catilina ?… 1 La ce Petrica îi raspunde : – Ce fel de Caterina? Iar Consule continua : – In numele nationei…” 2 E foarte frecvent în literatura româna aforismul lui Cicero. atunci cînd un personaj al acestei comedii. – Chisinau. 1989. Sarind din dulap. cum se zice în Interogatia lui Cicero din prima catelinara “Quousque tandem abutere. I. 55) – Omului îi este inerenta e eala. … asculta continutul unei scrisori de la comisarul Ciocan: “Nene Pana! Acest domn este însarcinat a te duce la alegeri. A. Philippicae. 2.Has Scrieri alese. fu prinsa pezevenchea. caci pe dînsul îl ga sira cara us ii de-abia viu lînga drum în padure. – Chisinau. 3 Constantin Stamati-Ciurea în povestirea “Contrabandistul” foloses te aceasta maxima pentru a sublinia contrastul celor relatate: “Nu era sa prinda. Catilina. “ Errare humanum est ” sau. 3 deu. . cu atîta mai mult se vor pune la munca de iznoava: errare humanum est “. aflîndu-se în dulap. 1 979. La caz de nesupunere la ordinele cîrmuirii. nullius nisi insipientis in errore perseverar (Cicero. În sfîrs it. 1). formulat prin contaminarea a doua pasaje: Cuiusvis hominis est errare. Alecu Russo expune un rationagres ment foarte actual si astazi: “Cainam oamenii. 1 158 . patientia n ostra?” (In Catilinam.P. 95. p. nu si repetarea ei. o patesti”. 2 B. 230-231. îi pretuim pentru gîndul bun s i credem ca cu cît sunt mai de inima români.situatiei politice. Lista candidatilor o vei primi tot de la dumnealui. XII.

în nuvela “Triumful talentului” consacrata tineretului studios. Acest domn a raspuns: – În fine. zîmbind: – Stii ca ai dreptate dumneata?… Asa e!… Vezi?… Confundasem…” 2 Lumea contemporana continua sa se foloseasca de maximele. Ion Luca Caragiale. 1978. a mers ulciorul la apa pîna s-a spart. – adaugase el cu gravitatie. facînd un gest cu mîinile”. errare … Sa vedem… S i. 1991. domnule director! v-ati îns elat! uitati-va la probe! Tonul cu care a zis “uitati-va la probe!” a facut un efect straniu asupra superiorului: l-a impus. – Bucuresti. si din plic a tras o scrisorica. cei veniti din Muntii Latiniei. s-a uitat pe ea cu bagare de seama. 159 . 1 2 Constantin Stamati-Ciurea. –Chisinau. asigurîndu-s i acuratetea si eleganta comunicarii. 30. p. undele creatiei lui Marcus Tullius Cicero ne vor atinge vesnic. satiric. Momente. Opere. dictoanele s i expresiile lui Cicero.limba noastra. cu tonul mult mai blînd. schit e. pe care camaradul lui Nita-l est cunos tea bine. Pe noi. a scos din buzunar un plic. Ion Luca Caragiale. povestiri.106. parca. utilizeaza acest adagiu în urmatoarea ambianta: “ – Nu se poate. zicînd acestea. p. 1 Marele cronicar al epocii sale.

constructia de cetati s i diferite fortificatii. respectiv. care ar fi fost la daci “numele lui Mars sau Belona. regulile de comportament ale acestui popor. totus i veseli s i glumeti la vreme de pace. prin care înteleg pe Venera si Cupidon – pazitorii dragostei si casatoriei: Dzina – adica Diana. piata unica de desfacere. Aceste personaje mitologice prezinta. 173. 1926. moneda proprie etc. îndeobste însa cu bun simt si mereu întorcîndu-se la stravechea lor credinta optimista în zei si oameni”. Acestea sunt Lado si Mano. explicarea diverselor fenomene ale naturii si societatii. “niste dumnezeiri necunoscute s i duhluitoare (=ce aduc) a idoli dachicesti”. confectionarea uneltelor agricole. Getica. bronzului. supusi s i cu frica de zeul lor. argintului si aurului. au fost un popor cu o cultura materiala dezvoltata (extragerea s i prelucrarea aramei. fierului.CAPITOLUL IV IDEI FILOZOFICE LA GETO-DACI Conform marturiilor istorice. care în “Descrierea Moldovei” indica mai mult de 20 de personaje din mitologia populara moldoveneasca si le da o explicatie destul de interesanta. Cantemir. Dacii “au fost un popor de tarani asezati. dupa spusele lui D. principiile morale. p. amarîti de vecini cu nesfîrs itele razboaie s i pradaciuni si salbataciti si ei de multe ori de ticalosiile lor. 160 . pentru ca se pune 1 Vasile Pîrvan. Dragaica ce o întruchipa pe Ceres-Doina.) s i. stramosii nos tri – geto-dacii. 1 Primele cercetari în domeniul mitologiei noastre îi apartin lui Dimitrie Cantemir . statornici. Cultura Nationala. cu o spiritualitate bogata. mînios i si cruzi numai la razboi. Unul dintre cele mai importante elemente ale spiritualitatii geto-dacilor sunt miturile în care si-au gasit o expresie elocventa credintele.

3. “Despre Zeita muma”. parasite.” B.. 1. Miaza-noapte – o naluca ce umbla pe la raspîntiile drumurilor de la apunerea soarelui pîna la miaza-noapte. iar în lucrarea sa monumentala “Etimologicum Magnum Romaniae” (3 volume. – Chisinau. P. “Aripa Cîmpului”. Asachi .Eliade. Tricolici – oameni transformati prin vraji în chip de lup sau alte fiare ce dauneaza oamenilor si dobitoacelor etc. Joimaritele – niste femei ce umbla pe la case dimineata. R. întitulata “Reminiscente ale credintelor dacice. Din acest manuscris s-a pastrat prima parte. I. Zburatorul – o naluca de barbat tînar si frumos ce vine noaptea la fecioare sau neveste tinere. îi fac lenesi pentru tot anul. Paparuda – o copila care aduce ploaie la timp de seceta. precum si studiile cercetatorilor contemporani (M. Hasdeu publica în 1878 în revista “Columna lui Traian” articolul “Zîna Filma. P. Între 1854-1857 el scrie lucrarea “Reminiscente ale credint elor mitologice la romani”. Cantemir 161 . 1886-1898) expune aspecte necunoscute ale mitologiei române în articolele: “Agerul pamîntului”. 1 Preocupari mitologice întîlnim si la Gh. “Babele”. M. Descrierea Moldovei. precum si comorile. Striga – o baba ce omoara copii nou-nascuti. mai ales. p. “Murgila”. 1988. Dochia. Se stie ca Hasdeu a în u ruseste cîteva studii ra mase în manuscrise: “Mitologia dacila scris lor”. Adoratia soarelui. B. Has deu . 175-179. Frumoasele – un fel de sirene ce îndragesc feciorii tineri. Stahia – o femeie cu chip de urias ce stapînes te casele vechi.la începutul cîntarilor celor de razboiu”. Credinte în nemurirea sufletului. “Mos Ares “.Vulcanescu. “Setila” etc. “Stahia”. în joia patimilor si pe cine îi gasesc dormind. “Zeita Dochia si Babele de piatra”.Crisan 1 Vezi : Dimitrie. “Ala”. Eminesc si. Dupa cum ne marturisesc aceste studii. “Baba Novac”. Dracul din Tau – adica duhurile apelor. gotii si gepizii în Dacia”. “Andilandi”. “Frumoasele”. Ursitele – doua femei ce se afla de fata la nas terea copiilor s i le hotarasc soarta. 2.

spatiul. O stire pastrata în Antologia Palatina ne informeaza ca un corp de bour. solstitiile si echinoctiile. de sarutare a pamîntului la plecare sau la întoarcere în tara sau în sat. mosia satului. la vaduri de ape etc. o trasatura caracteristica a mitologiei noastre. sfînt este timpul de trecere de la un anotimp la altul. inscriptii si uneori încadrate de o mica constructie. Astfel. Se credea în luni. ceasuri rele si bune. La geto-daci erau mitizate diferite animale.). care puteau veni noaptea între cîntatori. de aparare împotriva rusaliilor. Locuri sfinte erau socotite fîntînile si troitele – nis te cruci de lemn sau de piatra. Tot la hotare aveau loc ritualurile de alungare din sat a celor ce încalcau “Legea Îarii”. luat din tezaurile dacice. mormintele stramosilor. hotarele si rascrucile. Mitolo gia româna. 1967. care erau concepute ca niste zîne rele ce dezlantuie furtuni. saptamîni si zile bune si nefaste. împodobite cu picturi. norocoase. precum si a mitologiei altor popoare.1 Ca animal sfînt geto-dacii cinsteau bourul sau zimbrul. potrivit careia lucrurilor si fenomenelor naturii li se atribuie forme. a fost închinat de Traian lui Zeus Cossios de 1 Vezi: Romulus Vulcanescu. Avea loc si mistificarea timpului – personificarea anilor. fenomene ale naturii. de blastamare a vrajitorilor. Astfel. lunilor.etc. de aparare împotrivra strigoilor. La hotare aveau loc diferite ritualuri magico-mitologice: de alungare a unor boli (camasa ciumei). îmbracat în aur. tra saturi s i sentimente omenesti. în paduri. schilodesc oamenii sau le iau mintile. de chemare a ploilor. 162 . – Bucuresti. este antropomorfismul – credinta mitica. de încuscrire între satenii de pe mosiile vecine. sculpturi. locuri sfinte (mitice) erau considerate pamînturile tarii. Bourul era un animal raspîndit în padurile Daciei si Traciei si se bucura de o speciala cinstire religioasa la stramosii nostri. spatii. zilelor si ceasurilor. cauzalitatea etc. ridicate la locuri de primejdie. timpul.

a pus sa i se 1 Istoria României. nici comesenii si nici urmasii acestora nu vor muri. ca unul care se aflase între regi s i la înteleptul de seama Pythagoras. fiind doar un om. Mai tîrziu zeii principali au început sa fie prezentati în chip de oameni.e. p. avînd parte de toate bunatatile. îi învata ca nici el. Vol. este Zamolxis – Zeul Pamîntului. începînd cu D.lînga Antiohia. ca ajungînd apoi om liber. Zamolxis. 1. în care primindu-i si dîndu-le banchete fruntasilor tarii.n. s i. Zamolxis acesta. Mai departe “parintele istoriei” spune despre Zamolxis: “As a cum am aflat eu de la elinii care locuiesc pe tarmurile Hellespontului si ale Pontului Euxin.e. al naturii. a strîns mari bogatii si s-a întors astfel înavutit în tara sa. din a doua jumatate a sec. cunoscînd felul de viata ionian si avînd purtari mai asezate decît ale tracilor. în mitologia geto-dacica întîlnim mai multe divinitati. În vreme ce savîrs ea cele amintite si spunea aceasta. al mort ii s i nemuririi. V-IV î. “ei cred ca nu mor s i ca cine îs i da sfîrs itul se duce la daimonul Zamolxis”. 163 . IV î. 336. a fost rob în Samos. ci vor merge într-un loc unde îsi vor duce traiul de-apururi. mai ales.n. Dar divinitatea dominanta a geto-dacilor. 1 Antropomorfismul divinitatilor a fost relativ conturat în faza primara a mitologiei geto-dacilor. Fiindca tracii duceau trai nevoios s i traiau cam saraci cu duhul. despre care vorbesc vechile izvoare literare ce au strabatut mileniile începînd de la Herodot s i pîna în antichitatea tîrzie. s i anume a fost rob lui Pythagoras. Cantemir. Numele lui Zamolxis este întîlnit pentru prima oara la Herodot. fiul lui Mnesarchas. Primele reprezentari cu chip uman ale zeilor la geto-daci dateaza din sec. a pus sa se construiasca o casa pentru adunarile barbatilor.Dupa cum demonstreaza cercetatorii. care spune ca getii – “cei mai viteji s i cei mai drept i dintre traci” – “se cred nemuritori”.

care nume apoi. a trait acolo trei ani. Vol. Comozicus etc. întors în patria lui. care mai ales era în onoare la Geti. Acest obicei tine pîna în vremurile noastre. care mai apoi a fost zeificat.95. îl considera pe Zamolxis un mare preot s i profet. Tot aici Herodot scrie: “S-ar parea ca zeul catre care Zamolxis învatase pe poporul sau a se închina se chema Gebeleizis.3. în al patrulea an a aparut între ei si astfel i-a încredintat Zamolxis de învataturile sale”. Strabon. Zamolxis nu a fost la început Zeul suprem al geto-dacilor. 2 Fiind zeificat. Dupa Deceneu urmeaza un alt profet. divinizat mai tîrziu. Geografia. si deci pe acest Zamolxis luîndu-l la început drept preot al zeului. Cînd ea a fost gata. se bucura de stima celor mai însemnati din cauza prezicerilor ce s tia sa le traga din Starea cerului. a disparut dintre traci si. p. totdeauna aflîndu-se cineva care sa fie sfetnicul regelui si sa se considere de Geti ca Zeu. 164 . la spusele lui Herodot despre Zamolxis. Vol. cînd Boerebiste a luat domnia asupra Getilor. Comozicus…. ca încredintase pe rege ca sa-l iee pe el de coleg la domnie ca unul ce cunoaste cele placute zeilor. Deceneu era în onoare. coborînd în locuinta sa subterana. Zamolxis este identificat cu Gebeleizis (dupa cum ne arata Herodot) s i cu Kronos. se confunda cu cel al noului zeu. 94. Diogenes Laertios 1 2 Herodot. apoi alaturea de Decebal întîlnim pe profetul Vezinas”. Iata ce ne spune despre aceasta Strabon. cînd Zamolxis el însus i fu înzeit. Iar acestia îi duceau dorul s i îl jeleau ca pe un mort. adauga: “Zamolxis. Astfel. 85. pornind de la aceste spuse ale lui Herodot. care. VII.faca o locuinta sub pamînt. Asa s-a întîmplat mai tîrziu si cu alti preoti mari ai geto-dacilor: Deceneu. un propovaduitor. Istorii. El a fost un preot. IV. p. dupa aceea a luat el însusi numele de zeu. contra carora Caesar voi sa porneasca o expeditie.” 1 Marea majoritate a cercetatorilor.

dupa cum nu trebuie sa încercam a vindeca ochii fara sa vindecam capul. p. vor manifesta cumpatare în mîncaruri s i bauturi. 156. îmi Diogenes Laertios . Kronos era stapîn s i al insulei Preafericitilor unde nimereau dupa moarte numai acei care duceau o viata cuvioasa si dreapta. Despre modul de propagare de catre Zamolxis a învataturii sale aflam de la Platon. care. Aceasta s i e pricina pentru care medicii greci nu izbutesc sa vindece cele mai multe boli: ei nu se ridica pîna la întregul de care ar trebui sa se îngrijeasca. spune Herodot. 1963. tot astfel nici trupul nu poate fi însanatosit fara suflet.– Bucures ti. a instaurat o societate dreapta. vor demonstra vitejie în lupta împotriva dus manilor tarii. S i toate de aici pornesc. care în dialogul “Charmides” ne vorbes te despre descîntecul pe care Socrate l-a învatat “de la un trac. 1 165 . arata ca. El promitea nemurirea sufletelor celor care vor duce o viata cu bunatate si dreptate. fara suferinte.” 3 Identificarea lui Zamolxis cu Kronos are. la baza mitul despre Kronos.scrie ca Pythagoras “poseda s i un sclav Zamolxis. adaugi el. care este 1 . 761. ori capul fara sa tinem cont de trup. probabil. unul dintre medicii lui Zamolxis. ca medicii greci pe buna dreptate iau seama la cele pe care tocmai le pomeneam. – Bu cures ti. Vol. fiind socotit drept Kronos” Alti gînditori antici scriau de asemenea ca la geti este cinstit 2 . iar daca acestuia nu-i merge bine. Si spunea tracul acesta. adorat. 2 Izvoare privind istoria României. p. de Geti. regele nostru. Vol. care e zeu. Aceste idei erau promovate si de Zamolxis. p. numai ca Zamolxis. 3 Idem. 1. Despre viet ile s i doctrinele filozofilor. nici partea nu se poate însanatos i. ca lui Zamolxis Kronos si ca el poarta numele Zamolxis “get ii îi aduc jertfe ca lui Kronos. punînd capat guvernarii despotice a tatalui sau. 395. 1964. 2. despre care se stie ca stapînesc mes tes ugul de a te face nemuritor. Uranus. numita vîrsta de aur a omenirii.

atunci jertfeau alt tînar. Se credea ca daca moare. era aruncat în sulite de la pamînt spre cer si trebuia sa moara fara sa atinga pamîntul. Opere. a demnitarilor din toata tara. mai ales sufletul se cade îngrijit. anume sufletul solului (tînarului jertfit) se duce la Zamolxis cu mesajul pa mîntenilor. concluzia logica ca “mai întîi sufletul se cade îngrijit”. 183-184. 166 . Vol. cît s i restul trupului. Cu parere de rau. Odata în 5 ani în fata regelui si a suitei sale. 1. reprezinta elementul activ. Iar sufletul. Istorii. De aici. Sufletul. pentru noi ramîne o taina continutul acelor “rostiri frumoase”. zeul este îmbunat s i le va îndeplini oamenilor dorintele. 1974. 2 Dupa cum vedem. iar daca nu. un tînar. arata el. 95. întreg în care superioritatea vadita apartine sufletului. IV. cît si cele bune ale trupului ori ale fapturii noastre depline. – Bucures ti. este cunoscut si ritualul de a trimite la Zamolxis mesagerul cu dorintele pamîntenilor. Starea sufletului determina întru totul starea corpului. la baza învataturii lui Zamolxis sta teza despre om ca un întreg alcatuit din trup si suflet. p. Vol. iar odata ce aceasta iese la iveala si staruie în noi. p. în raport cu trupul. se îngrijeste cu anumite descîntece s i descîntecele acestea nu sunt altceva decît rostirile frumoase. s i de aici se revarsa ele. de la suflet: atît cele rele. Herodot. As adar. care “isca” în suflet 1 2 Platon. deoarece “toate de aici pornesc – de la suflet: atît cele rele. daca avem de gînd sa aducem la o buna stare atît capul.” 1 În afara de acest descîntec.lamurea el. asa cum de la cap totul se rasfrînge asupra ochilor. Prin urmare. cît s i cele bune…”. ales ca mesager al lui Zamolxis. îi e lesne sa deschida cale sanatatii si catre cap si catre trupul tot. Din asemenea rostiri se isca în suflete întelepciunea.

în fond. Gebeleizis era Zeul suprem la geto-daci.întelepciunea. reprezentînd numeros i daci ce îs i pun capat zilelor. Din învataturile lui Zamolxis se contureaza universul valoric al geto-dacilor. Zamolxis îi respinge pe cei ce s i-au pierdut libertatea. din care aflam ca Zamolxis chema poporul sau sa se închine zeului Gebeleizis. Unii cercetatori gasesc o asemanare etimologica între Gebeleizis si Zbelsurdos – Zeul fulgerului la tracii de sud. Sunt edificatoare. De rînd cu Zamolxis. Reiesind din textulslui Herodot. Asadar. Dar. Acestia nu pot pretinde la nemurire. cea mai suprema valoare fiind libertatea. renuntarea la lux. Cine nu se teme de moarte nu are nevoie sa sufere înjosirile vietii – iata crezul stramosilor nostri geto-daci. precum si sinuciderea lui Decebal. de vointa si dorinta fiecaruia de a-si îngriji sufletul. de a-l înnobila s i perfectiona. “taria trupului”. ideea nemuririi ce alcatuia fondul învataturii lui Zamolxis îi facea sa nu se teama de moarte. Altii vorbesc despre confuzia între G/N din manuscrisele lui Herodot. vitejia. dreptatea. putem crede ca pîna la Zamolxis. în acest sens. dupa cum am mentionat mai sus. iar mai tîrziu însus i Zamolxis este identificat cu el. care-i facea curajosi s i aproape de neînvins în lupta cu dusmanul. scenele de pe Columna lui Traian. totul depinde de tine. mitologia geto-daca are un caracter politeist. aspirînd astfel spre cele mai înalte piscuri ale întelepciunii: totul depinde. doctrina zamolxiana a avut o mare importanta. Iata de ce caderea în robie era considerata drept nenorocire suprema. De rînd cu vitejia geto-dacilor. Dar se întrevede clar o profunda încredere ca omul poate sa se perfectioneze prin instruire s i educatie morala. o divinitate mare la geto-daci era Gebeleizi – Zeu al Cerului si al Soarelui. Asadar. principiul major este libertatea de a alege: este în puterea ta sa dobîndes ti nemurirea. concepînd-o ca mîntuire de suferintele lumii si înaltare în lumea celor fericit i. 167 . constînd în cumpatare si simplitatea vietii.

Op. p. 3 Xenopol A. 1913. latinescului “nebula”. Marea Zeita a geto-dacilor este reprezentata alaturi de Marele Zeu. Istoria Românilor din Dacia Traiana. Mama-pamînt – protectoare a ogoarelor si a vegetatiei. Marele Zeu al geto-dacilor (conform datelor arheologice) e însotit de o zeitate feminina. p. ca si alti zei de acest fel: Hera era sotia lui Zeus. Spiritualitatea g eto-dacilor. Deci. nume ce poate corespunde grecescului ”nefele”. Nu se stie cum era numele pe care i l-au dat geto-dacii Marei Zeite. iar partea finala – zi – înseamna zeu si lumina (dei(u)). ale lui Iordanes care spune ca getii Mircea Eliade . Nebeleizis ar putea s însemna “Zeul Cerului”. 2 Vezi: Romulus Vulcanescu . 1979. avînd drept atribut principal s arpele sau cerbul (unul sau doi) si simbolizînd Zeita Mama. Histoire des croyances. zeita a Lunii si a vînatorii. – Bucuresti. vechiului slav “ ”. Crisan Ion. 1 168 . ale lui Martialis s i Statius care de asemenea îl numesc pe Mart zeu getic 3 . care ar putea însemna tendint a oamenilor de a-l ajuta pe Gebeleizis sa împras tie norii care acopera Soarele. este tragerea cu sageti în nori. – Paris. cit. pe care-l cunoas tem în legatura cu Gebeleizis de la Herodot. cum a fost Zeus la greci. Iunona – sotia lui Jupiter. Aceasta o confirma spusele lui Virgiliu ca “parintele Mart ar pazi ogoarele Getilor”.numele zeului fiind Nebelei=zis. Acest ritual se efectua cu preponderenta atunci cînd aveau loc eclipsele de soare: se credea ca Soarele este mîncat de spirite raufacatoare. Unii cercetatori o identifica pe Marea Zeita a geto-dacilor cu Bendis. Jupiter la romani. – Bucuresti. 1 Singurul ritual. 106-121. 2 Un alt zeu geto-dac era Marte– Zeul razboiului. 88-89 D. Varuna la indieni etc. ale lui Ovidiu care ne vorbeste despre “Getii închinatorii lui Mart”. 1986.. dar e cunoscut faptul ca la tracii de sud Marea Zeita se numea Bendis si era protectoarea casatoriei s i a roadei.

în mare masura. Vezina. intentionînd sa o aduca în concordanta cu scopurile si doleantele lor. p. Dabatopeios s(asemanator cu Hephaistos) – Zeul focului (Zeul faur). S 169 . ca lui îi jertfeau primele prazi de razboi si-l considerau ca pe un parinte. Hestia–Vesta – Zeita protectoare a vetrei s i a casei etc. uneori iluzorii. fortele exterioare ale naturii. Toate aceste mituri reflecta. piritualitatea geto-dacilor. 1986. – Bucures ti. Duras etc.îl considerau pe Marte Zeul razboaielor. 1 Cris an Ion. 1 În mitologia geto-daca se pomeneste si Derzela – Zeul data tor de vigoare s i sanatate. u Comozicus . tendinta lor de a influenta prin diferite remedii. viata spirituala a stramosilor nostri. Drept zei erau cinstiti si marii preoti care erau mari profeti si reformatori – Decene . 398.

cînd preponderent se copiaza sau se adapteaza la nevoi imediate ceea ce lasase trecutul. adus de credinta cres tina. A trebuit sa treaca o lunga perioada de tranzitie. ocupata de arabi în 638 si Egiptul (cu Alexandria). Fireste. Filozofia patristica Dupa ce Imperiul Roman a fost complet invadat si ocupat de “barbari”. începe o perioada cînd nu se mai adauga ceva esential nou la vechiul patrimoniu cultural. dupa ce împaratul Justinian închise scoala neoplatoniana din Atena (anul 529) si dupa ce Imperiul Bizantin îs i pierduse cele doua provincii unde mai dainuia o viata culturala remarcabila. o granita exacta între filozofia greaca s i filozofia crestina nu exista. o stagnare în elaborarile filozofice. adica Siria (cu Antiohia). care au pus bazele conceptiei filozofice 170 . Filozofia Evului mediu n-a urmat imediat. Daca însa societatea sclavagista a înaintat o pleiada întreaga de gînditori eminenti. în care o seama de cugetatori. Trecerea de la gîndirea greaca la gîndirea crestina se face pe nesimtite concomitent cu noul ferment spiritual. Desigur. în întreaga cultura greco-romana se produce. continuînd traditia mistica a neoplatonismului.CAPITOLUL V GÎNDIREA FILOZOFICA ÎN EVUL MEDIU § 1. pentru un timp. ocupata de aceiasi arabi patru ani mai tîrziu. au cautat sa întemeieze speculatiile lor filozofice pe religia noua a cres tinismului. Evul mediu începe cronologic cu despartirea Imperiului Roman în Imperiul de Apus s i cel de Rasarit (395) s i dureaza pîna la cucerirea Constantinopolului de catre turci (1453). aceste caracteristici nu pot fi atribuite unilateral tuturor etapelor Evului mediu. gîndirea medievala alimentîndu-se si din substanta gîndirii grecesti.

În perioada scolasticii filozofia era considerata. Aceasta epoca a fost concomitent si o reactie venita tot din interiorul religiei împotriva patristicii. dupa expresia scolastului Petrus Damiani. care tine de la moartea lui Isus pîna prin secolul al VIII-lea. logica. XV: în India în primele secole ale erei noastre. 171 . conceptia dominanta despre lume a fost cea religioasa idealista. pelagismul. cînd credinta crestina se raspîndeste în lumea greco-romana. IV pîna în sec. în tarile Europei apusene în sec. Adevarul absolut a fost dezvaluit de Dumnezeu prin Isus si stabilit definitiv de traditia apostolica si patristica. în Rusia în sec. 2. a “parintilor bisericii”. Filozofia scolastica (de la lat. reprezentata îndeosebi de gnostici si unele erezii. donatismul. apararii si argumentarii dogmelor religioase. Filozofia. dar nu mai sta alaturi de credinta. Filozofia medievala a fost numita de unul dintre reprezentantii ei de vaza Aurelius Augustinus ca fiind “psihologia christiana”. filozofia s i religia fiind în strînsa legatura. literatura.despre lume. dezvoltarea întregii culturi spirituale era supusa intereselor si controlului bisericii. “ancilla theoligiae” (“sclava teologiei”). V-VI. “schola” -s coala). De aici s i numele dat filozofiei – filozofia scolastica. Filozofia patristica (patrologia). Patristica este epoca de formare a dogmelor crestine. ci este supusa (subordonata) ei. apoi în epoca feudalismului în decursul multor secole (din sec. “Filozofia cres tina” a cunoscut doua etape principale în evolutia sa: 1. IX). ramînînd doar ca ele sa fie explicate prin sistematizarea si întemeierea lor rationala. precum au fost manicheismul. Gîndirea filozofica începe sa fie din nou apreciata. s tiintele naturii. inspirata de Duhul Sfînt. Acest adevar trebuia sa fie doar lamurit s i întemeiat pe calea ratiunii în scolile bisericesti. constituie epoca în care dogmele au fost deja elaborate.

caci prin ei tînara biserica a învins dusmanii din afara si din sînul ei. numit i si apologisti . La baza culturii propovaduite de biserica erau admise doua categorii de cunostinte: cunostinte ale lucrurilor divine s i cunos tinte profane. care a s i pus bazele dogmelor cres tine sau articolelor de credinta (crezul) relevate de Dumnezeu s i Duhul Sfînt.Epitetul “scolastic” (de la “scolasticus” . În epoca a doua. separate prin Marele Conciliu (Sinodul) Ecumenic din Niceea (a. iar fara Pavel el nu ar fi cuprins întreaga lume. 325). cel care preda teologia si ulterior oricine care se ocupa cu învatamîntul stiintei si al filozofiei. geometria s i muzica). de asemenea. Roma. Scolastic era denumit. astronomia. Scopul celor din urma consta nu în formarea unei culturi s tiintifice propriu-zise. În filozofia patristica deosebim de asemenea doua epoci.învatatorul). cosmopolita) si cea a “parintilor bisericii” cu reprezentantul cel mai de vaza. stiinte pe care Platon le as eaza la baza filozofiei. 172 . din Antiohia pîna la Atena. prioritate. Din categoria acestora facea parte: trivium (gramatica. Celor dintîi li se acorda. Prima epoca. care a pregatit dogmele discutate ulterior la Niceea. Pavel si a Apostolilor (fara Isus cres tinismul n-ar fi luat nastere. Cunostintelor profane le revenea rolul de propedeutica. Spania s i Britania. cu Pavel crestinismul se transforma dintr-o erezie evreiasca într-o noua religie universala. postniceana. bineînteles. de studiu pregatitor. retorica si dialectica) si quadrivium (aritmetica. înainte de Niceea. Origene. era atribuit la început celui care preda cele sapte “arte liberale” în s colile manastires ti întemeiate de Carol cel Mare. include etapa apostolica caracterizata de prezenta lui Isus. dogmele sunt dezvoltate si desavîrs ite de alt i “parinti ai bisericii”. ci de a servi drept studiu introductiv în interpretarea s i justificarea dogmelor biserices ti. justificatori ai lui Dumnezeu s i ai credintei cres tine.

Pluralizarea filozofiei o impune deci. V). existenta însas i. Sfintii Parinti învata ca Dumnezeu a facut lumea din bunatate si iubire si a creat-o ca pe o podoaba. altii peripatetici”. sunt numai aceia care-s i deprind mintea cu filozofia”. Dintre “parintii bisericii” greci pot fi numit i: Grigore de Nazianz (329-389). numit si Filozoful. în diferite timpuri. Tertullian (150-220). În acelas i dialog el mentioneaza ca multi nu cunosc ce este filozofia s i pentru care motiv a fost ea trimisa oamenilor: “Daca toti ar cunoaste rostul acestei s tiinte. Grigore de Nyssa (335-394). socotind filozofia drept unica posibilitate de a-l realiza pe Dumnezeu în noi. Justin confunda adevarul cu Dumnezeu. sa contina numai o parte de adevar. o armonie iesita din cultul grecului pentru masura. el este izvorul întregii existente. Conceptia despre lumea podoaba exista si la greci. Dumnezeul crestin este dincolo de orice limita. PseudoDionosie Areopagitul (sec. alexandrinii Clement (m. însa daca la ei lumea era un Cosmos. socotit si întemeietorul teologiei crestine. Origene (185-254). El creeaza “ex nihilo” (din nimic). 173 . Dumnzeu este centrul întregii gîndiri cres tine. iar sfintii. Ioan Damaschinul (676-754).Primii au fost Quadratus si Aristide. în timp ce Demiurgul platonian creeaza lumea dintr-o materie deja existenta. Vasile cel Mare (330-379). Justin Martirul . atunci nu ar mai fi unii dintre ei platonicieni. pentru ca Dumnezeul crestin este izvorul frumosului. ne marturises te în “Dialog cu iudeul Trifon” ca: “filozofia este bunul cel mai mare si cel mai vrednic de Dumnezeu. Cyprian. cu adevarat. Cei mai importanti ramîn a fi: Justin Martirul (100-165). la cres tini Cosmosul e o exteriorizare a perfectiunii divine si nu tine de ratiunea omeneasca . altii stoici. 215). Ea singura poate sa ne înalte pîna la Dumnezeu si sa ne apropie de el. De la el pornesc toate s i spre el se îndreapta toate creaturile.

El este o putere creatoare. s i nu de mîinile Creatorului. Din filozofia precres tina Logosul nu va mai pastra decît numele. personala s i independenta. 174 . Fiind inerent materiei. Omul stoic e facut din pamînt. Justin a primit notiunea de Logos din traditie. Aceasta e valabil. Logosul stoic este agentul creator al lumii din materie. ci o sublimare a naturii divinizate. adica ideea de Logos i-a fost transmisa de Christos prin Apostoli s i urmas ii lor. Deosebirea dintre “logos spermaticos” (“logosul seminal”) stoic si cel justinic o afla m în faptul crearii omului. Acum el este principiul generator si mîntuitor al lumii. .logos în sens formal de ratiune. . lumina devine izvor al cunoasterii. “Logosul seminal” la stoici nu este o forta supranaturala. Logosul stoic devine s i independent de ea. el ordoneaza si creeaza Cosmosul. iar invadarea cu lumina divina a lumii echivaleaza cu intrarea în paradis. si în istoria biblica. judecata. Logosul e o notiune. Logosul este lumina. Fara materie Logosul stoic este inexistent. dar nu este o forta supranaturala.Logosul aparut deja la Heraclit s i la stoici capata la Sfintii Parinti o noua semnficatie si devine pilonul central al gîndirii crestine. la Philon Evreul s i la greci (la stoici).logos ca forma pura rationala. pîna la un punct. o idee s i o putere pe care Justin a aflat-o ca fiind deja existenta la Ioan (vezi “Prologul” Evangheliei dupa Ioan). dar partea pamînteasca nu ar fi însemnat înca omul fara viata pe care Dumnezeu a insuflat-o lutului. Termenul “logos” este folosit de Justin în mai multe sensuri: . dar nu poate ies i si nu se poate separa de Cosmos.logos drept continut supranatural.

. Cel ce primeste un nume presupune în mod necesar existenta cuiva mai batrîn care da numele ca atare. Identificarea este însa opera revelatiei supranaturale. întregul neam omenesc a participat la Logosul Christos. Gîndirea patristica a identificat Logosul cu Isus Christos. Dumnezeu. Însa Justin pune accent nu pe “logos”. Termenul “logos”. Domn nu sunt nume propriu-zise. Logosul initial a facut loc Logosului total. Deci. exista în unire cu Dumnezeu. sustine Justin. acesta devenind Logosul total. este Fiul lui. caci la el acest tip de logos va lasa locul Logosului total. Numele de Christos si acela de Logos. dupa cum denumirea de Dumnezeu nu este un nume. Tata. dupa cum lui Dumnezeu nu i se poate da un nume pentru ca el este nenascut. nu are un sens inteligibil. Logosul preexista creaturilor. 175 . revelatia atingînd în felul acesta punctul ei culminant. Logosul precres tin e imperfect. “logosul spermaticos” a cedat locul Logosului total – lui Isus care este Dumnezeu s i Om. Toate neamurile sunt opera lui Dumnezeu s i ele nu puteau fi lipsite de asistenta Logosului divin. e de natura fizica. integral. dar este s i ordonat. si suflet.logos ca putere divina. ci pe “seminal”. ci un concept înnascut naturii omenesti pentru un lucru cu neputinta de explicat. Logosul este creator. care înseamna Om si Mîntuitor. dupa Justin. care s i constituie logosul propriu-zis. Conform lui Justin. s i logos. el este cosubstantial lui Dumnezeu si egal lui. “Logos seminal” avem si la greci. Stapîn. nu sunt proprii pentru Mîntuitor. ci adjective calificate iesite din binefacerile si faptele lui. Anume la vremea hotarîta de Dumnezeu. O singura exceptie accepta Justin: numele lui Isus. Logosul total este si trup. s i la Justin.

pe cînd domnea Marc Aurelius. este utila si pentru cres tin. iar filozofia este slujnica. În opinia lui Clement. Or. Prin s coala sa Justin a reus it sa puna începutul activitatii de filozofare a crestinismului pe baza Sfintei Scripturi. ca s i s tiinta. Denumirea “Covoare” exprima varietatea de culori prezente în opera. Rolul de slujnica nu semnifica o diminuare a demnitatii filozofiei. În opera sa “Stromate” (sau “Covoarele”) Clemen pune în discutie problema raportului * t dintre crestinism s i filozofie. S coala n-a functionat mult timp. aceasta devenind cea dintîi scoala cres tina. urmînd modelul s colilor pagîne. caci Justin a fost condamnat de prefectul Rusticus. înfiinteaza la Roma o scoala în care preda doctrina crestina. în special logica. Justin nu accepta însa propunerile facute. e stapîna. filozofia nu înlocuies te credinta. Cu Clement si Origene este creata o adevarata scoala de teologie – cea din Alexandria. 176 . Clement intentiona sa demonstreze ca doctrina crestinior este cu mult mai veche decît a filozofilor. problema negata pîna la el. Rolul ei e de a pregati calea. Teologia. Fundamentul oricarei cunos tinte este credinta în revelatia divina care singura ne conduce la cunos tinta adevarului si a virtutii. ea este data de Dumnezeu ca sa pregateasca pagînii pentru primirea crestinismului. atunci cînd ea este pusa în slujba apararii credintei. Filozofia.Justin. ceea ce nu a putut face nici Platon si nici vreun alt filozof. pentru care fapt a fost executat în 165. Clement prezinta acest raport într-un sens pozitiv. prin doctrina revelatiei. Note gnostice potrivit filozofiei celei adevarate”. Teologia. dialectica s i celelalte parti ale filozofiei ajuta omul în cunoasterea puterii lui Dumnezeu si la explicarea locurilor dificile din Vechiul Tes* Denumirea completa a lucrarii este “Stromate. care îi cerea sa adore pe zei si sa se supuna poruncii lui Caesar. arata calea adevarului s i a virtutii.

ca profetii si apostolii au înteles Sfînta Scriptura fara ajutorul filozofiei. ci din mîinile Creatorului. ea nu lasa omul în sfera speculativului. Clement examineaza în ce consta perfectiunea omului. cainta si nadejdea. care pentru dreptate s i în vederea lui Dumnezeu au parasit totul. Raul nu este moartea trupeasca. Credinta este un dar de la Dumnezeu. sufletul – pentru a se ridica pîna la Dumnezeu prin cunoasterea adevarului. sau gnoza crestina. continua cu Origene si se desavîrseste unitar cu Grigore de Nyssa si Sfîntul Augustin. au savîrs it acte de îndurare. nici din lemn. ci ceea ce pacatul cauzeaza Fericirea nu este decît dreptatea. Problematica omului în debutul crestinismului începe cu Tertullian. Din credinta pornesc toate virtutile. pe care gnosticii îl modificau. au întors pe cei pacatosi sau au îndurat martirul. Credinta perfectioneaza vointa omului si în fiinta sa. Astfel. credinta e baza cunoasterii. ci îl aduce la practicarea virtutilor cres tine. ea este fundamentul dragostei. el sustine ca omul este alcatuit din trup s i suflet si din acest motiv trebuie sa cunoasca scopul pentru care ele au fost create: trupul – pentru a cultiva pamîntul.tament. la perfectionarea relativa de care este capabil. Dupa îngeri. Omul e singura opera reala a lui Dumnezeu. Originea divina a omului explica aspiratia lui catre divinitate. au facut penitenta (pocainta). oameni. însa ei erau instruiti de Sfîntul Spirit si de la el primisera doctrina pe care ne-au transmis-o. În opinia lui Clement. zice Clement. 177 . omul este cea mai desavîrsita creatura a Universului. Este adevarat. si în relatiile sociale. cum credea Hesiod. afirmînd ca gnoza e baza credintei. si sunt fericiti acei sufletului. Patristica stabiles te ca omul nu provine nici din animale. În “Stromate” Clement ne vorbeste s i despre raportul dintre credinta s i cunoastere.

acesta este crezul lui Tertullian. Respingerea ratiunii ca sursa de cunoastere a adevarului reprezinta astfel una din trasaturile specifice ale dogmatismului crestin. cercetarea adevarului era privita de “parintii bisericii” ca o initiativa eretica s i fara sens. IIIII). Cea dintîi filozofie cres tina sau încercare de a transforma credinta în stiinta prin intermediul filozofiei grecesti s i a numeroaselor elemente orientale a fost gnosticismul (sec. unul dintre primii “parinti” ai bisericii crestine. de ce sa-l mai cauti? Cine totusi se încumeta a cauta adevarul înseamna ca nu-l cunoaste. fericiti sau nefericiti. nici metempsihoza lui Pythagoras. afirmînd ca sufletul este corporal si forma lui este aceea a corpului. El trateaza pe larg problema naturii s i calitatii sufletului. Problema acordului cu legile ratiunii nu s-a pus în crestinism în etapa lui initiala. Pornind de la aceasta generare succesiva. “Cred pentru ca este absurd”. Tertullian nu accepta nici anamneza lui Platon. la fel sufletul lor produce un alt suflet. Ce se întîmpla cu sufletele dupa moarte? Chiar s i sufletele martirilor sunt trimise într-un loc subteran pentru odihna si chin. dimpotriva. desi ramîne invizibil. Daca îl cunosti. dovedind prin aceasta ca nu este cres tin. Sufletul nu vine din cer. Tertullian intentiona sa întemeieze existent a pacatului originar s i urmarile lui în lume. dupa spusele lui Tertullian. dupa care oamenii vor fi. caci odata ce crestinismul se afla în posesia adevarului absolut. Acolo este as teptata ziua judecatii. nu mai are rost cautarea adevarului.În scrierea “Despre suflet” (“De anima”) Tertullian inaugureaza o mis care stiintifica în antropologia cres tina. el se formeaza împreuna cu corpul si dupa cum trupul parintilor produce un alt trup (copilul). dupa cum au facut în viata binele sau ra ul. atunci. sa faca un crestinism filozofic. Gnosticii au încercat sa rationalizeze dogmele cres tine. pentru vesnicie. Printre reprezentantii acestei 178 .

Explicarea gnosticilor era plina de alegorii mistice s i de plasmuiri fantastice. Platon s i neoplatonicienii. Primul afirma ca adevaratul crestinism este cel al apostolilor bisericii. spune Origene. mai ales. iar raul ar proveni din excesul de libertate. Carporates din Alexandria . duh (pneuma). caracterul concret. Sfintii Parinti învata ca lumea e opera lui Dumnezeu. ca Dumnezeu este incognoscibil s i ca numai calea credintei s i iubirii îl poate duce pe om la adevar. Origene s i Sfîntul Vasile cel Mare sustin imposibilitatea 179 . superioritatea lui Isus fata de oameni. care sustinea ca Mîntuitorul lumii nu poate fi si Creatorul ei. el este tatal lui Isus (Noul Testament) s i datatorul de legi (Vechiul Testament). ci pe contemplare. Dumnezeu. inutile pentru crestinism. Ei considerau ca un mare pericol pentru religie si biserica crestina. Binele consta. mai presus de existenta si întelegerea ratiunii (neoplatonism). care spuneau ca lumea este creata dintr-o materie preexistenta. dintre Dumnezeu si materie. Dumnezeu este Spirit. sensibil dat de religia cres tina elaborarilor sale. Biserica a condamnat gnosticismul pentru ca reprezentantii lui schematizau si abstractizau enorm. facîndu-le de nerecunoscut. Origene înlatura opozitiunea gnostica dintre Dumnezeul Noului Testament (Mîntuitorul) si acela al Vechiului Testament (Creatorul s i Legislatorul). creeaza lumea din nimic. dogmele cres tine. este unul neschimbator. fericirea suprema nu se bazeaza pe credinta. dupa parerea lui. care au folosit teoria platoniana a reminiscentei pentru a demonstra natura divina si. Tertullian. în supunerea fata de Dumnezeu si credinta în Dumnezeu. Conform opiniei gnosticilor. deci. Însa cel mai important dintre gnostici a fost Valentin .mis cari au fost Basilide din Alexandria . Împotriva gnosticilor au reactionat Irineu si. imaginile crestine traditionale. Sunt respins i ionienii s i atomistii.

Frumusetea lumii se datoreaza limitarii spatiale doar partial. Origene spune ca lumea a fost facuta de Dumnezeu limitata tocmai pentru a putea fi frumoasa. Unitatea lumii indica un creator unic. caci ne-ar coples i si n-ar mai putea în mod liber folosi lumea. Capadocia îl 180 . nu poate ajunge la cunos tinta lui Dumnezeu decît prin lumea împodobita de el prin cuvîntul sau. Originea lumii indica la un creator al ei. insula Cipru – pe Spiridon. Secolul al IV–lea este socotit ca fiind timpul cel mai fericit al Bisericii crestine pentru valoarea barbatilor ilustri care onorau pe atunci credinta Sfintei Evanghelii. Mesopotamia – pe Iacob din Nisibe. întelepciune si s tiinta s i a fost împodobita cu toata rînduiala. Ca opera a bunatatii si iubirii ra mîne lumii de a fi si frumoasa si limitata. Daca lumea a fost creata prin cuvînt. Tracia – pe Ioan Gura de Aur. spune Atanasie al Alexandriei (sau Atanasie cel Mare). argument folosit si de stoici s i de apologeti. Dragostea adevarata este discreta si omul afla ca în natura exista s i lupta s i armonie. Dumnezeu nu se poate arata în chip descoperit. dar Erosul lor era un accident. Creatorul este unic pentru ca si lumea este unica. provincia Capadocia s-a împartas it cel mai mult din aceasta fericire. Asa gîndeau si Hesiod si Platon. e necesar ca acela care o conduce sa nu fie altul. Astfel. Neamul omenesc. al IV-lea. lumea este ordine si ordinea este podoaba ei.unei materii preexistente creatoare. Italia – pe Ambrozie. Franta – pe Hilarius s i Africa – pe Augustin. Egiptul a dat lumii pe Atanasie cel Mare. adica pe atît pe cît mintea omului sa se poata ridica la aceasta frumusete. Siria – pe Eustratiu. Lumea este expresia bunatatii divine si este rezultatul unui act de iubire. decît Cuvîntul lui Dumnezeu. Dintre toate provinciile crestine ale sec. Pentru crestin lumea este locul încercarii întru desavîrsire. nu o realitate ontologica primara. adus la existenta din nefiinta.

mare om de stiinta. consacrîndu-se viet ii crestine în desavîrsita smerenie. Este socotit primul dintre marii doctori ecumenici.avea de asemenea pe Vasile cel Mare. se retrage în apropierea localitatii Anesia din Pont. scoli tehnice. pe Grigore de Nyssa si pe Grigore de Nazianz. Înca în timpul vietii i s-a spus “cel Mare”. spunînd ca marturiseste specificul ipostazelor si ramîne la monahie. nu e greu de înteles ca grecii i-au spus invers. case pentru reeducarea fetelor “alunecate”. În 364 este hirotonit preot. Aici va scrie “Regulile vietii monahale” . Învatatura despre Sfînta Treime Vasile cel Mare a acceptat-o în varianta niceeana. Grigore de Nyssa si Petru de Sevasta). pe malul rîului Iris. Siria s i Mesopotamia. Ultimele cuvinte i-au fost: “În mîinile tale. ospatarii pentru saraci. Doamne. 181 . A fost supranumit cu admirat ie “un roman printre greci”. el renunta la placerile lumii s i practica monahismul. Palestina. Primele cunos tinte le-a capa tat de la tatal s i sora sa. aziluri. încredintez sufletul meu”. Veacul al IV-lea este considerat în istoria literaturii grecesti ca o a doua Renastere. Moare la 1 ianuarie 379 în vîrsta de 50 de ani. Revenit în patrie. nu distinge identitatea fiintei. mare organizator. Vasile cel Mare provine dintr-o familie evlavioasa. mare pedagog. A urmat mai apoi cele mai vestite s coli ale timpului: la Cezareea (unde îl cunoaste pe Grigore Teologul). cinci monahi si s apte sfinti. la Constantinopol si apoi la Atena. Astfel. A fost mare preot. spitale. Faptul ca persoanele Sfintei Treimi poseda particularitati. devenind în 360 episcop. iar pentru faptul ca a explicat dogma Sfintei Treimi a mai fost numit si “interpretul cerului”. Îs i împarte averea la saraci s i cerceteaza pe marii parinti din Egipt. unde este invitat si Grigore Teologul. care a daruit Bisericii trei episcopi (Vasile cel Mare. A infiintat institutii de “asistenta sociala”. mare liturghier.

deschizînd. Tatal e radacina si izvorul Fului s i al Sfîntului Duh. drumul unei umanitati noi. Vasile cel Mare elaboreaza norme stricte referitoare la rugaciune. din iubirea cres tina. între acestia s i lumea din afara. disciplina. alaturi de Ioan Gura de Aur si de alti Sfinti Parinti. Fundamentul vietii Sfîntului Vasile a fost dragostea. Caci invidia s i nemila sunt întristate pentru fericirea aproapelui. Fiinta omului se lumineaza prin iubire. statornicie. iar saracii sunt gardienii bunurilor asteptate. de asemenea. Iubirea este sadita de Dumnezeu în sufletul omului. Viata în manastire trebuie întemeiata pe ordine.caci Fiul este în Tata s i Tatal în Fiu. vazuta ca o restituire a bunurilor la izvorul lor. Din iubire a împartit el tot ce avea saracilor în timpul foametei din 368. Din prisosul inimii sale a înfiintat asezamîntul de asistenta sociala – Vasiliada. favorizîndu-se concurenta lor în domeniul moral si spiritual. 182 . Ei sunt partasii împaratiei cerurilor. ca imitatie a generozitatii si maiestriei divine. iubirea. un factor de educatie sociala. Mila este. la raporturile ce trebuiesc stabilite între monahi. Duhul Sfînt este Dumnezeu si purcede doar de la Tatal. specifica monahismului. Mila e un act de suprema aristocratie morala: ea fericeste pe cel de la care pleaca. Un interes deosebit prezinta învataturile Sfîntului Vasile cu privire la viata în comun. la fel ca si pe cel la care ajunge. munca manuala. Omilia VIII (“Rostita în timp de foame si seceta”) scoate în evidenta sensul si frumusetea milosteniei. acesta este cu acela si acela cu acesta si în aceasta sta unitatea. la studiu. prin care se tinde la suprimarea diferentelor materiale dintre clase. Pe crestin îl recunosti dupa dragostea pe care o are sadita în inima sa. Mila este expresia sociala a iubirii. Aceasta este o lege a firii omenes ti s i a religiei crestine. Faptele omului trebuie sa înfloreasca din adîncul cel mai curat al fiintei lui. El a stabilit rînduielile privind organizarea vietii monahale.

caci daca nu ar fi asa ar rebui sa urmeze tuturor poftelor trupului. iar Fiul si Sfîntul au în comun pe Tatal. Treimea este una. Dumnezeirea este elementul comun al celor trei persoane. dupa Grigore. si prin aceasta se explica dorinta naturala de a-l revedea pe cel ce l-am iubit si l-am pierdut. din care Fiul se nas te s i Duhul Sfînt purcede. Dar nici în aceasta unire cunoas terea fiintei lui Dumnezeu nu este cuprinzatoare. nu depinde de corp si nu se supune lui. Fiul este “Cel din cauza”. Învierea este o cerinta naturala a sufletului nostru. În realitate sufletul conduce corpul. dupa care nu se mai stie nimic despre el. Numai oamenii primesc acest dar. În “ Marea cuvîntare catehica ” Grigore de Nyssa ne spune ca omul. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a fi unit cu trupul. persoana Tatalui.Grigore de Nyssa . tinde din fire la cunoasterea divinitatii. nu sunt trei divinitati. întrucît el coexista cu ei. ci una singura. Dar fiindca este înzestrat cu simturi. De aceea sufletul doreste mereu învierea sufletului. Orice alta afirmatie e nelegiuita si absurda. (381) “stîlp al ortodoxiei”. fratele mai mic al lui Vasile cel a fost proclamat de Conciliul Ecumenic II din Constantinopol Mare. afirma Grigore. Asa doar se ajunge la “dumnezeiasca si treaza betie” prin care omul se uneste cu Dumnezeu. Sufletul rational. facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Corpul nu moare pe vecie. si numai prin taria credintei si curateniei vietii lor. În 394 a luat parte la un sinod la Constantinopol. În persoanele Treimii. iar Sfîntul Duh “Cel ce vine din Cel din cauza”. 183 . si despartirea lor prin moarte e doar provizorie. Culmea cunoasterii lui Dumnezeu omul o realizeaza doar atunci cînd Sfîntul Duh îi lumineaza mintea. el trebuie ajutat de lumina credintei pentru a nu-l cauta pe Dumnezeu printre lucrurile materiale. Tata l este cauza. Unicul Dumnezeu este cauza celor cauzati de el.

Primii oameni aveau menirea sa existe în ves nicie. Chipul îl avem odata cu creatia.În filozofie omul este numit “microcosmos” si filozofii vedeau în aceasta un elogiu în adresa omului. ci mai curînd un “microtheos”. 5) Asexualitatea . ce devine el. Liberul arbitru face asema narea chipului omului cu modelul. Omul este cea mai importanta dintre creaturi. expresia cea mai înalta a chipului lui Dumnezeu în om. Ea tine în unirea pe om cu Dumnezeu si pe oameni între ei. Omul ca întreg reflecta chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu în om este ansamblul tuturor elementelor care caracterizeaza dumnezeirea. “Chipul” arata ceea ce este omul în sine începînd cu actul creatiei. dupa învierea cea mare. Dar acest elogiu nu-l ridica pe om la demnitatea de conducator al Cosmosului. 3) Iubirea prin care se asigura fiintarea cea mai adînca a chipului divin în om. 2) Vointa libera sau darul si harul neatîrnarii prin care omul realizeaza chipul lui Dumnezeu din el si cîs tiga asemanarea. dar. Isus s-a nascut mai presus de legile sexului. Antropologia gregoriana foloseste mult termenii “chip” si “asemanare”. prin care omul cunoas te pe Dumnezeu si care constituie partea conducatoare a sufletului. Chipul este chip cu conditia ca va poseda toate atributele modelului. întrucît primii oameni au fost creat i fara de sex. Sexul e una dintre consecintele pacatului. “Asemanarea” ne arata ceea ce omul este în potenta. Aceste atribute sunt cinci: 1) Ratiunea . asemanarea o dobîndim. Faptul ca omul stapîneste natura este o consecinta a chipului lui Dumnezu în om. Omul nu este un microcosmos. toti 184 . Omul e încununarea creatiei. 4) Demnitatea împarateasca pe care o are omul în Univers.

S-a nascut la Tagaste. sufletul mereu spre Dumnezeu. întruchipate în 45 cuvîntari. Fericirea omeneasca este asemanarea cu Dumnezeu. la 354. “Despr trinitate” . “Asupra liberului arbitru” . A avut o bogata cultura clasica. totodata. Toate cele mentionate se refera la “chipul” lui Dumnezeu în om. în 430. 507 poezii si 245 scrisori. asemanarea pune aceste daruri în lucru. S-a botezat. Îngerii nu se înmultesc. Dintre lucrarile religioase si filozofice ale lui Augustin pot fi numite: “Contra Academicilor” . anticiparea vietii de dupa înviere. în Africa. a fost popa si episcop. devenind mai tîrziu unul dintre cei mai aprigi adversari ai acestui curent gnostic. Fecioria este reîntoarcerea omului la starea lui dintîi si ea este.oamenii vor fi ca îngerii din ceruri. Sufletul cauta pe Dumnezeu la fel cum cauta mireasa (sufletul) pe mire. unde a s i murit. încît asemanarea este imitarea vietii divine. În ce consta asemanarea cu Dumnezeu? Asemanarea este desavîrsirea în bine a omului s i o continua exercitare dupa voia lui Dumnezeu. Cele mai e 185 . Cel mai adînc si sistematic filozof crestin din epoca patristica a fost Aurelius Augustinus . De importanta pentru gîndirea medievala sunt s i operele lui Grigore de Nazianz . Metoda de care se serveste Sfîntul Grigore este cea a îmbinarii revelatiei si traditiei cu idei si demonstrat ii filozofice (platoniene si neoplatonism). formata în special sub influenta lecturii lui Cicero. Sexul e o denaturare a chipului lui Dumnezeu. “Despre adevarata religie” . În tinerete a aderat la manicheism. Floarea-soarelui se îndreapta mereu spre soare. chiar daca autorul nu accepta în nici un fel sistemele filozofice. dedicîndu-se totalmente apararii credintei cres tine. în miscare. numit de catolici si Sfîntul Augustin. “Despre doctrina crestina” etc.

eu exist”. Aceasta existenta proprie este certitudinea prima si cea mai puternica. dar nu s i de îndoiala mea. la rîndul sau. ceea ce i-a s i impus pe unii sa-l considere pe Platon cres tin. duce la ratiune. ca voieste. Dumnezeu si lumea. ca cunoaste. care se poate îndoi ca traieste. Astfel. Temele fundamentale ale meditatiilor augustiniene. prin însas i îndoiala lui. Care este atunci adevarul absolut ce nu poate fi obtinut prin îndoiala? Acesta este sufletul meu. Cea dintîi încredere de a pune la îndoiala existenta lui îl duce pe om la certitudine. Opera lui Augustin contine numeroase teme si modalitati de abordare platoniene s i neoplatoniene. “Confesiuni si Retractari” . judeca ca nu trebuie sa-si dea consimtamîntul la întîmplare sau cu usurinta etc. Credinta. ci sta deasupra ei. ca fapt launtric. care formeaza temelia întregii vieti intelectuale a omului s i care este existenta lui proprie. este. cu gîndirea s i simtirea lui. daca se îndoieste. existenta. si-ar dovedi sie însusi. Însusi faptul ca un om se îndoies te de existenta lui este o dovada ca el exista. “Daca ma îndoiesc si ma îns el. Un om.” Pe aceasta cale a ajuns Augustin sa stabileasca cel dintîi adevar. a carui existenta nu poate fi supus îndoielii. deci “crede pentru ca sa întelegi”.importante opere care îl prezinta pe Augustin nu numai ca teoloog. psiholog si chiar politolog sunt “Cetatea lui Dumnezeu” . Punctul de plecare al filozofiei lui Augustin este lupta împotriva scepticismului si cautarea adevarului absolut. “Care este omul. sunt: adevarul. credinta nu este contra ratiunii. expuse în lucrarea sa de maturitate “Confessiones” (“Marturisiri”). cu 186 . ca gîndes te. Pentru el adevarul rational este o confirmare a credintei: “Întelege pentru ca sa crezi”. De tot m-as putea îndoi. omul si Sfîntul Duh”. ci s i ca mare scriitor. care s-ar îndoi de propria lui existenta. aspira la certitudine. e suprarationala .

De ce? Pentru ca Dumnezeu este o fiinta perfecta si ca atare nu poate sa se însele. în unitate se cuprinde tot ce exista s i. Nu putem avea decît siguranta ca lumea externa exista. cea dintîi din calitatile sale este veridicitatea. Temelia ultima a existentei lumii externe este.alte cuvinte. Dar acest adevar nu are decît o valoare subiectiva . ca unitate a lumii. sta pentru noi în perfectiunea lui Dumnezeu. pe care tot Dumnezeu ni le-a dat. Iata argumentul lui Augustin prin care el sust ine ca garantia ultima a adevarului. prin urmare. s i. cînd este vorba despre lumea externa. lumea exista într-adevar si este as a cum o percepem cu simturile. ca atare. pe cînd existenta lumii externe. Dumnezeu este o fiinta perfecta. materiale este o credinta de interes practic. cuprinde lumea întreaga. criteriul însusi al adevarului. nu poate sa nu ne arate o lume c care nu exista în realitate. Ca atare. întrucît. pentru Descartes. “În interiorul omului locuies te adevarul”. care de asemenea n-a putut trece de la certitudinea subiectiva a existentei eului sau propriu la certitudinea existentei obiective a lumii decît numai cu ajutorul lui Dumnezeu. si pentru Plotin lumea este într-adevar asa cum o percepem cu simturile. veridicitatea divina. Acest argument îl vom regasi la Descartes. Dumnezeu nu era numai temelia adevarului. Pentru Augustin. Pentru Augustin temelia sigurantei noastre despre existenta lumii externe sta în Dumnezeu. O fiinta însa careia nu-i lipseste nimic este o fiinta perfecta. Aceasta siguranta nu ne-o da decît Dumnezeu. Iar o fiinta perfecta nu poate îns ela. declarînd ca Unul este o fiinta perfecta. a credintei noastre în existenta lumii externe. Prin urmare. Acesta este argumentul pe care îl utiliza sub alte forme si Plotin. o lume care nu este asa cum o percepem cu simturile. ei nu-i poate lipsi nimic. Tot ce gîndim cu adevarat asupra lumii externe purcede de la 187 . care neareat asa cum a creat s i lumea. Dumnezeu. Prin urmare.

188 . i-a spus ca trebuie sa gîndeasca asupra lumii. Rolul filozofiei nu mai poate fi sa caute adevarul. primitive sau inculte. Rolul ei este numai sa scoata adevarul din Cartile Sfinte. dupa ce a creat omenirea. Omil e predestinat de Dumnezeu a fi mîntuit sau a fi aruncat în focul vesnic al Iadului. El este infinit si creeaza lumea din nimic. Într-adevar. Existenta. el a fost creat de Dumnezeu odata cu nasterea corpului (creationismul) s i nu a fost “tradus” în corp în momentul nasterii. De ce omul are nevoie de mîntuire? Fiindca a pacatuit Adam. este izvorul Adevarului. s i sa-i dea o dogma rationala. ca sa nu credem fara sa întelegem ceea ce credem ca adepti ai unei religii pozitive. s-o înteleaga. temelia Existentei si principiul Binelui. fiindca se împartas este din Adevarul etern. este o icoana a Universului. adevarul întreg asupra lumii exista si este cuprins în Cartile Sfinte. Greseala lui Adam a pîngarit întreaga omenire s i a osîndit toti oamenii la o pedeapsa vesnica. este numai nonexistenta. ca adepti ai cres tinismului. potrivit cu slabiciunea mintii omenesti.Dumnezeu. Sufletul este nematerial (platonismul). sa traiasca într-însa cum trebuie. unde exista sub o forma simbolica. Printre problemele puse în discutie de Augustin a fost si cea a fericirii si mîntuirii omului. Sufletul este nemuritor. în special. fiind atotputernic. Opusa lui Dumnezeu. Acesta este cuprinsul revelatiei divine din Cartile Sfinte – din Vechiul si Noul Testament. prin profetii sai. care exista înainte. Omul este stîlpul creat iei lumii. ci prin alesii sai. soarta lui este un mister. sustine Augustin. Deci. Dumnezeu n-a voit s-o lase sa rataceasca în întuneric. Ratiunea divina. neantul care constituie radacina raului. de aceea mîntuirea omului este mîntuirea lumii. Dumnezeu. Nimeni nu poate s ti ce a hotarît Dumnezeu cu el. un microcosmos.

alcatuiesc “cetatea lui Dumnezeu”. si chiar din scrierile urmas ilor lui Plotin: Proclus (sec. VI). Se povesteste ca apostolul Pavel (sec. a existat sau nu. Ultimele cuprind elemente din filozofia lui Plotin. “respins ii”. al III-lea. el introduce opozitia absoluta între Biserica si Statul politic. chiar daca Dionisie Areopagitul a existat în realitate. Biserica. care a trait în sec. Aristide din Atena. 189 . “Despre numele divine” . aminteste din nou pe acest Dionisie Areopagitul. Damascios (începutul sec.Augustin sustine ca singurul mijloc de realizare a izbavirii este Biserica. partial la sfîrsitul sec. II dupa Christos) unul dintre apologetii crestini. Astfel. Aceasta legenda îl as eaza pe Dionisie Areopagitul în sec. “ales ii”. caruia i se atribuie un sir de scrieri. Ceilalti. Un veac mai tîrziu (sec. pentru a acredita ideea suprematiei Bisericii catolice fata de Statul politic. Cei predestinati a se mîntui. de un autor necunoscut. Dionisie. precum “Despre ierarhia cereasca” . sustinînd ca a fost primul episcop crestin al Atenei si declara ca el s-a distins prin taria credint ei sale. Un alt cugetator de tranzitie a fost pretinsul Dionisie Areopagitul . tarie pe care a dovedit-o prin moartea de martir (mucenic al bisericii) într-una din numeroasele campanii ce se duceau contra cres tinilor. V). “Teologia mistica”. scrierile ce i se atribuie n-au putut fi redactate de el. I. al Vlea si începutul celui urmator. s i ca acesta s-ar fi distins prin taria putin obisnuita a credintei sale. ceea ce nu corespunde pe deplin continutului scrierilor sale. I dupa Christos) printre alti oameni de seama l-a convertit la cres tinism pe un membru al Areopagitului (Consiliul si Tribunalul Suprem) din Atena. Prin urmare. Despre Dionisie Areopagitul se vorbeste mai întîi în “Istoria Apostolilor”. alcatuiesc “cetatea pamînteasca” si sunt osînditi pentru totdeauna. Acestea au fost scrise mai tîrziu. Nu stim cu siguranta daca acest autor.

Teologie pozitiva este considerata teologia crestina. fiind o creatie a lui Dumnezeu. fiindca lucrurile sensibile nu sunt existente individuale. lucrurile sensibile sunt create de ideile pure. teologia pozitiva ne face sa-l cunoastem pe Dumnezeu prin operele lui. Acest principiu indica ca efectele unei cauze seamana cu cauza lor. Însa aceasta cunostinta a lui Dumnezeu nu este adecvata. o parte a lui. teologia pozitiva nu determina totusi ce este Dumnezeu în sine. care ne arata “ce este” Dumnezeu. Lucrurile sensibile seamana cu cauzele lor. Universul este. cauza însa nu se aseamana cu efectul ei. Platon se servea de acest principiu pentru a arata deosebirea dintre lumea inteligibila s i lumea sensibila. De acest principiu se conducea Dionisie Areopagitul pentru a demonstra ca teologia pozitiva. cel putin. Prezentîndu-ni-l pe Dumnezeu în creatia sa. Dumnezeu sau. Pornind de la principiul ca Dumnezeu este cauza a tot ce exista.Conform scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul. Pentru a demonstra ca Dumnezeu nu poate fi în sine ceea ce el este în lumea pe care a creat-o. exista în Dumnezeu. deci. cautînd sa ne dea cunos tinta lui Dumnezeu prin operele sale. La Platon. teologia este de doua feluri: pozitiva s i negativa . teologia pozitiva sustine ca tot ce exista. caci diversele forme de existenta din Univers – creat ii ale lui Dumnezeu – seamana cu Dumnezeu. existente absolute. dar Dumnezeu nu seamana cu diferitele forme de 190 . Astfel. cauzele însa nu seamana cu efectele pe care le-au produs. Putem afirma ca Dumnezeu este oricare din formele de existenta din Univers. dupa cum se s tie. nu ne da o cunos tinta adevarata a lui. Pseudo-Dionisie Areopagitul invoca un principiu care e cuprins deja într-un dialog al lui Platon – în dialogul “Parmenide”. ele sunt numai existente generale. sunt efecte ale ideilor pure.

cunostinta de ea. prin ignoranta absoluta a teologiei negative. prin urmare. sa-i ia lui Dumnezeu toate atributele posibile. Teologia negativa îl lipses te pe Dumnezeu de toate atributele pozitive. fiindca ne da o cunostinta inadecvata a lui. ignoranta absoluta. pornes te de la creaturile lui Dumnezeu spre creatorul lor. eliberîndu-l de numele acestora. adica ele nu ne dau imaginea adevarata a lui Dumnezeu. trebuie sa mergem pe o alta cale. în cele din urma. cea mai putin înselatoare. stiinta cea mai înalta. toate atributele prin care mintea noastra poate determina o existenta oarecare s i poate lua. deoarece ne îndeparteaza de Dumnezeu. 191 . teologia negativa îl elibereaza pe Dumnezeu de toate atributele ce determina aceasta forma de existenta s i prin care îl cunoas tem. Dat fiind faptul ca teologia negativa neaga treptat ca Dumnezeu este o forma sau alta de existenta din Univers. care constituie. sau mistice. deci.existenta. aratînd ca Dumnezeu este fiecare din aceste creaturi. Scopul teologiei negative este. Si atunci cum putem ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu? Dupa cum sustine Pseudo-Dionisie. dupa Pseudo-Dionisie. sa ne lipseasca de posibilitatea de a-l cunoaste. dimpotriva. daca o pastram. o cunostinta care nu poate conveni lui Dumnezeu si pe care. Sustinînd ca o forma oarecare de existenta nu ne prezinta imaginea adevarata a lui Dumnezeu. ajunge. s i anume – pe calea teologiei negative. pe care le-a produs în Univers. apoi teologia negativa. încercînd. Daca teologia pozitiva porneste de la Dumnezeu spre creaturile sale. deosebita de cea a teologiei pozitive. prin urmare. S tiinta atît de bogata pe care ne-o da teologia pozitiva este înselatoare. aratînd ca Dumnezeu nu poate semana cu aceste creaturi. ne interzicem pentru totdeauna sa ajungem la cunostinta adevarata s i sa ne apropiem de principiul creator al lumii. Numai datorita cunostintei adeva rate a lui Dumnezeu.

cunostinta care consta în certitudinea afectiva a prezentei lui Dumnezeu. În momentele de extaz mistic izbutim sa avem cunostinta lui Dumnezeu. care ne poate înalta pe aripile sale pîna la regiunile unde salasluieste..vom obtine s tiinta suprema ce ne apropie de Dumnezeu. o comunitate daco-latina. hunilor. prin extaz mistic. § 2. începînd cu sec. Cum ajungem însa la aceasta cunoas tere? Pe calea mistica pe care o aratase deja Plotin. În urma luptelor împotriva navalirilor barbare ale gotilor. dupa spusele lui Plotin. caci invaziile au fost însotite de distrugerea culturii autohtone s i de exterminarea oamenilor cult i. În acele timpuri grele creatia filozofica si cea 192 . Desi romanii au dominat aceste pamînturi numai 169 de ani (106-275). fara de care Dumnezeu nu ne îngaduie sa ne apropiem de el. adoptînd nenumaratele cunostinte inadecvate pe care ni le dadea teologia pozitiva. noi dispunem de putine surse referitor la opera filozofica si literara a poporului nostru din aceasta perioada. Astazi. în Dacia se consolideaza o noua comunitate dacoromana. însa. Cunoasterea lui Dumnezeu presupune mai întîi ca au fost înlaturate din calea ei toate erorile pe care le comiteam atunci cînd ne gîndeam la Dumnezeu. mai este nevoie de caldura iubirii. care ne confunda în sînul existentei divine. Dupa ce ne-am pus în aceasta stare de umilinta (smerenie) absoluta. al III-lea. nepatrunsul. ne deschide drumul spre fiinta lui adevarata . idiomul indigen a lasat urme în graiul poporului român. sau entuziasmul afectiv (emotiv) al credintei. însa. Aceasta prezenta ramîne. peste putinta noastra de a fi cunoscuta si înteleasa. În aceste sfere se poate patrunde foarte rar. Scrierile patristice în tarile române în epoca feudalismului timpuriu Stapînirea romanilor asupra Daciei s-a soldat cu romanizarea bastinas ilor. slavilor etc.

În fosta Dacie Traiana cres tinismul s-a raspîndit treptat. Spre deosebire de alte popoare vecine. concomitent cu procesul etnogenezei poporului român. în Transilvania. religie de stat. ci si limba vorbita de partile largi ale populatiei daco-romanizate. noi am primit cres tinismul în primele secole ale erei crestine. cîntaretii si povestitorii populari au creat poezia orala laica. la fel precum aceasta limba se utiliza si în alte parti ale Imperiului Roman. dintre care poate fi mentionat. au preluat o mare parte a terminologiei bisericesti teologice direct din latineste. vlastarii gîndirii filozofice îmbracînd de regula forma unor dispute teologice. Daco-romanii. IV-V populatia autohtona daco-romana vorbea latineste. Se vorbea o limba romanizata s i se scria în limba latina a timpului. Secolul al IV-lea este timpul în care religia cres tina a fost recunoscuta (prin edictul de la Milan din anul 313).literar-artistica îsi gasea refugiu în creatia orala populara. aceasta constituind o marturie evidenta a continuitatii dacoromane. în primul rînd. pîna a fi comentate în limba nationala evenimentele istorice de catre cronicari. în istoria carora este consemnata o data exacta a cres tinizarii lor oficiale. în cele din urma. deja cres tinizati. în tinuturile dintre Dunare si Carpatii de Sud în sec. Procesul romanizarii s-a intercalat în epoca daco-romana cu transformari importante în viata spirituala a societatii. în sudul Moldovei. Latina era nu numai limba de cultura. Cercetarile arheologice efectuate au scos la iveala numeroase vestigii care arata ca raspîndirea cres tinismului s-a facut destul de timpuriu si în regiunea de sud a Moldovei. La Dunarea de Jos. 193 . cuprinzînd un larg teritoriu la est de Carpati. patrunderea si raspîndirea cres tinismului. în Imperiul Roman devenind. Pîna a fi tradusa în românes te Sfînta Scriptura de catre clerici.

fiind numiti de biserica “cugetatori de Dumnezeu”. În “epoca de aur” a patristicii se înregistreaza aici atît circulut ia textelor “parintilor bisericii”. IV-VI. s-a manifestat. se afla într-o permanenta si strînsa legatura cu învatatura “parintilor bisericii”. Astfel. manifestata prin participarea activa a ierarhilor de la Tomis la viata cres tina. Leon cel Mare. liturgica si patristica. Ilarie. 194 . Grigore de Nazianz. mai ales cea din Dacia Pontica. Grigore Traumaturgul. inclusiv la dezbaterile si confruntarile dogmatice ale timpului. Biserica straromâna. în crestinizarea constiintei unitatii de neam si apoi a cons tiintei nationale. la Sinodul I Ecumenic din 325 a participat episcopul Scythiei Minor. fiind localizat în Scythia Minor (Dobrogea de astazi). hrana. Sfintii Parinti au elaborat chitesenta gîndirii teologice cres tine. din sinoadele ecumenice. Ioan Maxentiu au folosit la alcatuirea operelor proprii scrierile Sfintilor Chiril al Ierusalimului. Fericitul Augustin. cu bogatia sa literara biblica. Gherontie (sau Terentie). morala dumnezeiasca. un tezaur de învatatura dumnezeiasca. mai întîi sporadic. se atesta pe teritoriul carpato-pontic. Atanasie al Alexandriei. a participat la lucrarile Sinodului II Ecumenic. Ambrosie Cyprian. În spatiul Daciei Pontice. Proclu al Constantinopolului. Primele texte. care confirma prezenta si circulatia scrierilor patristice. crestinismul a patruns pintre strabunii nostri înca din epoca apostolica. Dionisie Exiguul. Ei au creat o literatura clasica bisericeasca. ca element fundamental în structura culturii s i a limbii române de mai tîrziu. din primele secole. Actele Sinodului IV Ecumenic au fost semnate de ierarhul Alexandru de la Tomis. ca factor eficace de conservare a etnosului straromânesc s i apoi românesc. Arhipastorul de la Tomis. iar la sedintele Sinodului III Ecumenic a fost prezent episcopul Timotei de la Tomis. în Scythia Minor din sec. cît s i o contributie locala.Cres tinismul. Niceta Remesianul.

la cristalizarea unei culturi materiale si spirituale. VI sunt cunoscute un numar de aproximativ 30 de texte patristice straromâne.. “Patimirea Sfintilor Epictet si Astion” face parte din patrimoniul stravechi al culturii noastre din epoca etnogenezei românesti. de catre ierodiaconul Stefan dascalul. 2 Vezi: Desavîrs irea unitatii noastre nationale – fundament al unitat ii Bisericii strabune. Din sec. a fost tradus initial în limba româna în sec. 20-27. dupa versiunea rusa. redactate în limba greaca. p. contineau relatari despre acesti doi marturisitori de la Dunarea de Jos.24-36. Scrierile numite au fost alcatuite de autori necunoscuti pîna în prezent. la rîndul sau. 1992. s i “Patimirile Sfintilor Chiril s i Chindeas”. de la hotarele sec. Vezi: Nestor Vornicescu . Scrierile patristice straromâne au contribuit efectiv la consolidarea crestinismului în spatiul nostru etnic. editat în anul 1814. S-a pastrat de asemenea “Patimirea Sfîntului Aemilianus” de la Durostorum din anul 362.Craiova. Primele scrieri patristice în literatura româna sec. “Martirologiile” rasaritene. al XVIII-lea. În acelasi timp au fost scrise. Acest text patristic. alcatuit initial în limba latina. 1 Dupa aceasta scriere cronologic se înregistreaza “Patimirea Sfîntului Dasius” . V si din prima jumatate a sec. 1988. probabil. iar mai tîrziu de catre mitropolitul Veniamin Costachi în volumul “Vietile Sfintilor din luna iulie ziua 7” . p. a contribuit la consolidarea coeziunii populatiei. IV-XVI. a traditiilor sale. care.Una dintre primele scrieri ale literaturii române stravechi este “Patimirea sfintilor Epictet si Astion” . 1 2 195 . ostas daco-roman de la Axiopolis (Cernovoda de astazi) din anul 303. – Craiova. la aparitia unui numar de scrieri patristice straromâne. care în timpul “tiranului împarat Diocletian” au patimit pentru Christos s i au fost martirizati în cetatea Halmyris. bogate s i originale. III-IV.

164 si nr. cit. X-XI). al carei text s-a pastrat în întregime. 78-84. prin care acesta multumes te pentru primirea sfintelor moas te ale martirului de la curbura Carpatilor. În scrierea “Despre asezamintele manastires ti cu viata de 1 Vezi: Nestor Vornicescu . 165). sau cum mai este numita “Scrisoarea Bisericii din Gotia catre Biserica din Capadocia” (textul redactat din limba greaca se pastreaza în doua manuscrise din sec. p. Sfîntul Sava a fost martirizat prin suplicii (torturi) si înecat în rîul Buzau (în 372) în timpul persecutiei regelui got Athanasie care s-a pronuntat împotriva cres tinismului.Prima scriere patristica alcatuita pe teritoriul spat iului românesc. Op. a raspîndit la noi cea mai adînca s i autentica ortodoxie. dar o parte a continutului ei poate fi intuit din cele doua epistole ale lui Vasile cel Mare (scrisorile cu nr. Moastele sale. originar din Capadocia si contemporan cu Sfîntul Vasile cel Mare. probabil. fie adus i aici de goti. Textul ultimei scrisori nu s-a pastrat. este “Patimirea Sfîntului Sava Gotul” . daruind cu bucurie duhovniceasca viata sa pamînteasca lui Christos. nascut pe la anul 360 în Scythia Minor. la cererea marelui ierarh. ruda a lui Vasile cel Mare. unde era guvernator Junius Soranus. 196 . capadocian s i. 1 Trei opere importante în limba latina s-au pastrat de la Sfîntul Ioan Cassian. Concomitent au fost trimise “Scrisoarea Bisericii din Gotia catre Biserica din Capadocia” s i o scrisoare personala din partea episcopului tomitan catre arhiepiscopul capadocian. fie veniti prin alte împrejurari. Vasile cel Mare devenise în anul 370 arhiepiscop al Cesariei Capadociei si purta corespondenta cu unii compatrioti ai sai din regiunile daco-romane. Scrierea relateaza despre taria morala si curajul cu care acest sfînt mucenic a urcat treptele desavîrsirii. Sfîntul Sava Gotul. au fost transportate ulterior la Capadocia.. stramutate mai întîi la Tomis.

care nega ca Christos – Dumnezeu s-a nascut din Fecioara Maria. pentru combaterea mîndriei.obste s i despre remediile contra celor opt pacate principale” sunt expuse problemele vietii manastiresti si mijloacele de înlaturare a celor mai mari pacate. pe Nestorieun (fondator al nestorianismului). rabdarea suferintelor si durerilor care ne vin de la cei mari. “Despre foloasele cîntarii de Psalmi” ). cit. De exemplu. caracterizeaza s ir de erezii. sustinute cu cei mai vestiti monahi ai Egiptului în ultimii 15 ani ai sec.. episcopului Ioan al 1 O remarcabila valoare documentara pentru Tomisului etc. Niceta Remesianul ( “Carticele de învataturi” . duhul desfrînarii sau patima ca rnii. Op. atribuit Mariei. precum: duhul lacomiei si toate viciile legate de ea. duhul slavei desarte si duhul mîndriei. prin care se confirma divinitatea lui Isus Christos si calificatul de Maica a Domnului. 197 . în special. duhul arghirofiliei sau iubirii de bani. Prin urmare. gîndul viu si recunostinta calda pentru ajutorul s i harul din partea lui Dumnezeu. el recomanda smerenia. Maria nu poate fi numita Maica Domnului sau Nascatoare de Dumnezeu. dintre care remarcam “Cosmografia” 1 . sunt incluse convorbirile autorului s i prietenului sau Gherman. Literatura patristica a Daciei stravechi este completata cu scrierile lui Laurentiu de Navoe ( “Despre pocainta” si “Despre milostenie” ). Vezi: Nestor Vornicescu . A treia lucrare ramasa de la Ioan Cassian. atacîndu-l. contra lui Nestorie” . În lucrarea “Conlatiuni sau Convorbiri cu Parintii” considerata ca cea mai importanta. trîndavia cu multele ei fete. 94-115. al IV-lea. duhul mîniei. IV-VI reprezinta s i scrierile nepatristice. p. întelegerea spiritului epocii cuprinse în sec. duhul tristetei. Autorul tratatului numit invoca texte biblice. “Despr e întruparea Domnului. “Despre prevegherea robilor lui Dumnezeu” .

lui Aethicus Histricus . Mai apoi a calatorit spre nord. Arabia. Opera lui Aethicus Histricus face parte din patrimoniul culturii noastre stravechi din epoca etnogenezei române. E vorba despre opera unui adevarat om de cultura straromân. Asia si Africa. Nu este exclus sa fi urmat si cursuri academice la scolile înalte ale timpului. cu profesori de literatura clasica latina si greaca. Alaturi s i împreuna cu alte opere ale stramosilor. dupa cum precizeaza însusi Aethicus în capitolul XXII din “Cosmografie”. IV-V. în partile Histriei dobrogene. Cu aceleas i intentii a plecat în Spania. Dorea sa studieze popoarele ce nu apartineau culturii greco-romane s i nu erau mentionate nici de scrierile Vechiului Testament. necrestin. a ca latorit la Port ile Caspice. iar apoi spre nord pîna la Marea Înghetata. în partile Histriei dobrogene la hotarele sec. Finlanda. Mongoliei. purtînd discutii cu filozofii timpului. a primit o instruire particulara. de origine geto-daco-romana. nascut. În calatoriile sale din rasarit s i sud Aethicus s-a oprit timp de un an în Armenia. Izvoarele Gangelui din Himalaia. caci în calitate de negutator de aur si pietre scumpe a calatorit mult timp prin Europa. a cunoscut tinuturile Mesopotamiei. Suedia. Timp de peste cinci ani s-a aflat la Atena s i în alte oras e din Grecia si din insulele greces ti. Fiind de vita nobila. opera lui Aethicus 198 . scrise în limba latina. Întoarcerea spre casa a facut-o prin Babilonia. Indiei. unde a cercetat neamurile germanice continentale ca si pe cele din insulele s i peninsulele Marii Nordului si Marii Britanice. Ea ne dovedeste prezenta culturii latine în forme superioare de manifestare pe pamîntul geto-dacic. Norvegia. ajungînd în Danemarca. Egipt si Libia. Date despre calatoriile efectuate s-au pastrat în “Cosmografia” lui Aethicus. ajungînd pîna la Ceilon.

Grigore Teologul. datorita as ezarii geografice s i legaturii cu Bizantul si cu slavii. cit. precum s i anumiti factori interni au determinat o frecventa s i larga folosire a scrierilor patristice din Rasarit în Apus si din Apus în Rasarit. a unui sistem de învataturi crestine referitoare la probleme morale. Vasile cel Mare. 364. Evolutia culturala si spirituala a poporului nostru a avut un proces bine determinat: din cele doua mari arii de cultura europeana. Scrierile “parintilor bisericii” au contribuit la elaborarea teologiei românes ti. Eusebiu al Cesariei s i altora. O serie de împrejurari externe. S-a tradus din operele lui Origene.“a contribuit la procesul consolidarii romanizarii acestor tinuturi s i în acelas i timp la unitatea spirituala a Europei” 1 . al XII-lea patrunde în Apus opera lui Ioan Damaschinul. s-a desprins romanitatea noastra rasariteana. avînd la baza cultura romana. Grigore de Nyssa. cea latina si cea elenica. p. 199 . . conditii obiective. spirituale si sociale. scrierile Sfintilor Ioan Gura de Aur.. As a a fost tradusa. de exemplu. Desi mai putin în aceasta epoca. opera pastorala a lui Grigore cel Mare (papa Romei) “Liber regulae pastoralis” În sec. Patristica apuseana e îmbogatita cu traduceri în limba latina si greaca. totus i din limba latina s-au tradus în Rasarit în limba greaca si unele lucrari patristice din Apus. printre care un s ir de texte sapientiale au fost reproduse de Ioan Damaschinul în opera “Sacra Paralella” . Sfîntul Iotim al Tomisului. 1 Nestor Vornicescu. Op. a scris mai multe lucrari. primind apoi adînci influente bizantine si un coeficient de elemente slave. din epoca în care scria Aethicus Histricus.

ci numai o lamurire prin intermediul ideilor filozofice. Dupa ce aceasta parte a calculului logic a fost constituita de catre G. Ei nu cautau în filozofie o întarire a sentimentului lor religios care era destul de puternic. Russell s .medievale nu merita decît un studiu arheologic. forrire fusese mînd la ei ceea ce se numea logica propozitiilor ipotetice.aprecieri negative au fost raspîndite pîna nu demult. Prantl în lucrarea sa “Geschichte der Logik in Ahendlande” (“Istoria logicii în tarile occidentale”) numeste logica medievala “mocirla”. Filozofia scolastica. de a cauta adevarul. cît s i logicienilor scolastici sub numele de teoria consecintelor. A. de a atribui dogmelor religiei crestine o lumina rationala. cînd cu greu si timid au început sa-si faca aparitia lucrari ce promoveaza o viziune noua asupra aportului Evului mediu în dezvoltarea spirituala a omenirii. Interesul crescînd pentru problemele logicii medievale este determinat de redescoperirea calculului propozitiilor sau logica functiilor de adevar care formeaza astazi un domeniu al logicii simbolice. menea Ase. Functia filozofiei nu era ca în antichitate. “jucarii” etc. Problema universaliilor Secole de-a rîndul s-a considerat ca conceptiile filozofice 200 ..Whitehead. Logica scolasticii medievale era privita ca fiind lipsita de continut. Printre caracteristicile principale ale filozofiei scolastice vom mentiona în primul rînd faptul ca ea se naste din initiativa slujitorilor bisericii. s-a constatat ca aceea ce era esential în aceasta descope. “flecareala”.a. B.de fapt bine cunoscut atît logicienilor stoici. Filozofia § 3. Frege. Spre exemplu. Reflectiile filozofice ale gînditorilor medievali erau subordonate credintelor religioase. fiindca pentru oamenii credinciosi din Evul mediu adevarul se continea în întregime în Cartile Sfinte. inclusiv a logicii si filozofiei. C. Rolul filozofiei consta în a face mai accesibil mintii omenes ti textul acestor Carti Sfinte printr-o interpretare rationala.

politica. problema garantiei adevarului nu se punea. Mentionam ca la început biserica osîndes te noile opere aristotelice ca fiind eretice. De la 1150. 2) prin introducerea filozofiei lui Aristotel. Pîna la mijlocul sec. el e suprema întelepciune în “cele naturale”. Aristotel este tradus complet în latineste mai întîi din araba (1210). Teologia devine si ea tributara filozofiei.devine astfel o “ancilla theologiae”. Prin scolastica. pentru ca dupa aceea sa faca din Aristotel filozoful sau oficial si “precursorul lui Christos în chestiunile naturale”. Aristotel era cunoscut doar prin cîteva opere de logica. Prin cuceririle cruciatilor este adus de la Bizant si textul grecesc. adica problema certitudinii. O alta trasatura caracteristica pentru filozofia medievala tine de asimilarea filozofiei grecesti. Si asta zi Aristotel este filozoful 201 . Pentru filozofia scolastica problema epistemologica . explicabile prin ratiune. care s-a facut în doua etape: 1) prin introducerea lui Platon. precum si de comentariile si adaptarile arabo-iudaice. fizica. mai cu seama a neoplatonismului. deoarece oamenii credinciosi din Evul mediu gaseau certitudinea absoluta în autoritatea bisericii. prin arabi si evrei. care va deveni filozofie oficiala a Evului mediu occidental. caci are nevoie în mare parte de lumina acesteia. Garantia acestui adevar o constituia revelatia divina. Aristotel devine norma si regula tuturor adevarurilor. Apusul ia cunostinta si de celelalte opere aristotelice – metafizica. etica. Acest raport de influenta reciproca dintre filozofie si teologie este caracteristic pentru întreaga cultura scolastica. ce permite sa fie facuta o traducere cu mult mai exacta decît aceea luata din textele arabe. pîna la un anumit punct. al XII-lea. Aristotel ajunge la o hegemonie intelectuala asupra culturii fara pereche în istoria Europei.

Evul mediu este mistic si teologic. Conform opiniei lui Albertus Magnus. O caracteristica definitoare a scolasticii consta în atitudinea rationala fata de domeniul cercetat. al IX-lea cu urmarile lui în sec. în patru perioade: 1. Paris. Acest fapt a permis multor profesori sa predee succesiv la Oxford. pe de alta parte. limbii latine. Tendinta rationalista a scolasticii a dat nastere unei multimi imense de tratate de logica s i comentarii unor probleme de logica pe care Aristotel abia ca le evidentia. Prin aspectul mistic. al X-lea si se caracterizeaza printr-un avînt stimulat de contactele cu bizantinii si arabii. care cuprinde în fond sec. Unificarea prin limba a fost desavîrs ita si prin unificarea terminologiei. Scolastica timpurie (începutul sec. de unde s i provine amploarea cercetarilor logice în epoca data. Rationalismul. de obicei. Prescolastica sau filozofia epocii Renas terii carolingiene. al XII-lea) se caracterizeaza prin efortul de a adapta 202 . el este rationalist si logist.catolicismului. al XI-lea – sfîrs itul sec. Scolastica se împarte. 2. de la “Kata”= peste + “elos”= tot). Pe de o parte. constituie o nota paradoxala a mentalitatii scolastice. “filozoful trebuie ca tot ce spune sa spuna cu ratiune”. Colonia etc. care a devenit posibila si datorita existentei unei limbi unice în cultura. scolastica este atasata traditiilor asiatice. O trasatura caracteristica a catolicismului medieval era aspiratia spre o dominatie universala (termenul catolic vine din grecescul “Katholikos”= universal. Aceasta impunea o perfecta cunoastere a instrumentului logic. cu aplicatia lui logistica. iar prin cel rationalist-logist ea ra mîne fidela traditiei greco-romane. Printre trasaturile importante ale filozofiei scolastice poate fi numita s i unificarea ideilor pe baza gîndirii greces ti (preponderent a aristotelismului).

daca se va servi de notiunile sau de ideile generale. pronuntînduse împotriva scepticismului sofis tilor. lumea inteligibila. ele nu sunt valabile pentru cei ce le au. Problema naturii ideilor generale a fost abordata si de gînditorii din antichitate. Scolastica matura (de la 1200 pîna la anul 1340) numita s i epoca marilor sisteme. Or. prin urmare. spre exemplu. nu în perceptiile individuale. Scolastica tîrzie (de la 1340 pîna la începutul Renasterii) tine sa fixeze gîndirea medievala mai mult de trecut. o lume aparte. 4. Una din problemele centrale ale filozofiei medievale a fost problema naturii conceptelor generale pe care filozofii epocii o numeau “universalia” . 3. dar el exista în notiunile generale. care este mai reala decît lumea sensibila. în special prin folosirea filozofiei aristotelice. caci acestea nu sunt decît copii ale ideilor pure din lumea inteligibila. dar pregateste. “Disputa universalilor” a constituit o latura puternica a scolasticii. dar prin care ea se va ruina. 203 . Notiunile generale cuprind partea comuna a tuturor perceptiilor individuale. sustinea ca adevarul exista. Ideile generale alcatuiesc. prin urmare. dar pusa în slujba dogmelor bisericesti. este perioada largirii si desavîrs irii scolasticii. compusa numai din obiecte particulare. ci exista în afara acestora si în afara obiectelor generale. în acelasi timp. stiinta este posibila. Platon a atribuit ideilor generale o existenta substantiala. dupa Platon. sunt valabile pentru toti oamenii deopotriva s i au.logica aristotelica si filozofia platoniana s i neoplatoniana la învatatura crestina. ceea ce constituie caracterul distinctiv al adevarului. Socrate. considerînd ca ele sunt nu numai produse ale gîndirii noastre. si Renasterea. Perceptiile individuale difera de la un individ la altul.

Logica lui Aristotel era logica universalului. Ioan de Salesbury (sec. prin natura lui este în mai multi si despre multi”. în opinia lui Albertus Magnus. Aceasta problema a fost pusa cu toata intensitatea s i amploarea îndata ce textele lui Aristotel au devenit bine cunoscute. patru din ele fiind principale: nominalismul. în lucrarea sa “ Metalogicus ” propune o clasificare completa a acestor solutii. Tratatele de istorie a filozofiei sistematizeaza solutiile scolastice propuse în problema universaliilor. Autorul numeste 13 curente în problema universaliilor. al XII-lea).În Evul mediu problema universaliilor a izvorît dintr-un celebru pasaj ce se continea în lucrarea lui Porfir “Introducere la categoriile lui Aristotel” (“Isagoge”). Aceasta teza a fost preluata de filozofii scolastici. realismul transcendental (radical) s i realismul trimodal (moderat). Aristotel mentiona ca nu exista o alta stiinta decît cea a universalului. enumerînd doar trei sau patru solutii principale. existenta este a lucrurilor singulare”. este o enigma foarte profunda care ar necesita o alta cercetare mai întinsa decît aceasta”. Universalul deci devine problema centrala a oricarei s tiinte. sau daca au o existenta corporala sau incorporala. care de altfel îl si definesc prin aceeasi definitie ca s i Aristotel. fundamentul s i punctul ei de pornire. conceptualismul. “universalul este ceea ce. 204 . În acest pasaj se înainta întrebarea : genurile si speciile sunt reale sau sunt numai plasmuiri goale s i vide ale intelectului? Porfir scria: “Despre genuri s i specii voi evita sa caut daca exista în ele însele. logician medieval. manual tradus de Boethius. fiind în unul. ori exista numai ca pure notiuni ale intelectului. Universalul aristotelic este preluat de filozofii Evului mediu. Astfel. care în repetate rînduri afirmau ca “s tiinta este despre universalii. si daca au o existenta separata de simturi sau numai în lucrurile sensibile.

modele ale lumii sensibile. O astfel de opinie împartasea Pierre Abelard (1079-1142). vorbe (“voces”). ca concepte. “universaliile” sunt cu adevarat realitati. “realis” – substantial) afirma ca universaliile au o existenta de sine statatoare (sunt substante). singulare ce exista în realitate. Asadar. în spirit aristotelic. afirmînd ca ideile exista independent de lucruri si sunt de o importanta primordiala. de unde provine s i expresia de realism. O rezolvare. nu ca ceva abstract deasupra lucrurilor. dupa care ideile “universale” exista numai “în lucruri” ca esenta a lor. Anselm din Canterbury (10331109). caci ideile spirituale. Nominalismul. avîndu-i ca partas i pe Eriugena (818-877). în special în scolastica timpurie.Realismul (lat. deci trebuie sa premearga acestor lucruri (“res”). desavîrsind spiritul conceptualismului. devine cu totul opus realismului. în spirit. Realismul radical (transcendental) este un tip platonic. Universaliile. care au însusirea de a se aplica la o categorie de obiecte individuale. “dupa lucruri”. este propusa de realismul moderat (trimodal). realismul scolastic sustine ca numai ideile. Aceasta dezlegare devine parere oficiala a bisericii în perioada scolasticii tîrzii gratie lui Albertus Magnus (1193-1280) si Tomas d’Aquino (1225-1274). sunt prototipuri. termeni. dupa care Dumnezeu. nu sunt substante în afara de lucruri sau în lucruri. Acesta este modelul oficial de rezolvare propus de biserica. Ideile sunt simple sunete.a. Conceptualismul reprezinta rezolvarea s i mai moderata decît realismul aristotelic: ideile exista subiectiv. ci nume (“nomina”). fiinta cea mai desavîrs ita. ca un general concret. creeaza lucrurile particulare sensibile. Petrus Lombardus (1100-1160) s. sem- 205 . În cadrul realismului se contin doua modalitat i de abordare a problemei în cauza: una radicala si alta moderata. ca sensuri logice. în opinia nominalis tilor.

Dupa unele date. Catre mijlocul sec. iar mai tîrziu ar fi înfiintat o scoala la Malmesbury s i ar fi murit ucis de elevii sai. Conform altor informatii.ne conventionale ale lucrurilor s i însus irilor lor generale. Prin Scotus Eriugena. Nu avem informatii exacte despre ultimii ani de viata ai lui. El tindea sa explice lumea într-un proces de emanat ie a principiului divin. ramînînd sa traiasca la curtea regelui. Am zis “protectorul sau”. cazînd el însusi în erezie si fiind combatut de cei ce l-au îndemnat sa scrie aceasta lucrare. pentru ca. Scotus Eriugena a fost primul scolast de seama. inspirata din filozofia neoplatonismului. Eriugena ar fi murit în Franta. gîndirea medievala 206 . cam în acelasi timp cu protectorul sau Carol Ples uvul. Scotus Eriugena si-a putut salva viata numai gratie protectiei regelui a carui scoala o conducea. “De Praedestinatione ” Eriugena a scris-o la cererea a doi episcopi spre a combate o erezie. considerat si distrugatorul scolasticii. Traducerea din greceste în latineste a scrierilor lui Dionisie Ariopagitul s i ale lui Maxim Matrurisitorul (580662) a avut o influenta covîrsitoare asupra conceptiilor. Nominalismul apare într-o forma sfioasa în lucrarile francezului Roscelin (1050-1110). condamnat de doua Sinoade (în 859 si în 885) pentru “erezie”. Concept ia lui despre lume expusa în “ Despre diviziunea naturii ” (“De divizione naturae”) era o conceptie teocentrista. Eriugena ar fi fost chemat de Alfred cel Mare la Oxford. Cu moartea lui Carol dispare si persoana lui Eriugena de pe arena istorica. al IX-lea Eriugena e numit de Carol Ples uvul în fruntea Academiei Palatine din Paris. pe care Eriugena le-a dezvoltat în opera sa principala “De divizione naturae”. fiind promovat mult mai hotarît în perioada urmatoare de William Occam (1285-1349).

Aceasta dubla miscare.occidentala a facut un remarcabil pas spre întelegerea lumii prin intermediul neoplatonismului. Universul. exprima ideea diviziunii naturii ca descompunere a unui tot în partile sale. Cea dintîi. Cea de-a doua semnificatie. natural s i ves nic. are în doctrina lui Eriugena o dubla semnificatie. determinate fiecare de o “libera” initiativa: creatie. neoplatonismul elaborase o conceptie teocentrica a Universului. diviziune facuta conform tuturor regulilor diviziunii logice (a genului în speciile sale). mai la suprafata. prin ideea coborîrii dintr-un principiu unic catre nenumarate specii particulare si a urcarii de la aceste specii la principiul ce le unes te 207 . “De divizione naturae”. considera starea de dupa caderea în pacat a omului ca limita extrema a diviziunii s i îndepartarii existentei (a existentei în general. în conceptia crestina diversele momente sunt constituite de un s ir de evenimente istorice. aratînd în spirit neoplatonic cum purcede creatura din Dumnezeu s i cum se întoarce ea în Dumnezeu. nu numai a omului) de primul principiu. Atît în neoplatonism. cadere în pacat. de coborîre si urcare. momentele succesive ale procesului deriva unul din altul în chip necesar. printro miscare dubla de coborîre si urcare. Iar “mîntuirea” este. cît si în crestinism. Eriugena a sesizat în acelasi timp si deosebirea ce separa crestinismul de neoplatonism: la neoplatonicieni. începutul uniunii finale a fiintelor unele cu altele s i cu Dumnezeu. Eriugena si-a dat seama ca imaginea lumii pe care o constituise neoplatonismul continea o importanta trasatura comuna cu conceptia crestina despre lume. viata vesnica – iata principalele momente ale istoriei lumii asa cum o concepe cres tinismul. purcede din divinitate si se întoarce în divinitate. mai profunda decît prima. mîntuire. în conceptia lui Eriugena. Asemenea crestinismului.

autorul ei fiind socotit un “eretic”. ca s i raiul. În doctrina lui Eriugena. cealalta – de mizerie morala. Dumnezeu. Prin întoarcerea la Dumnezeu omenirea întreaga este mîntuita s i e o naivitate sa crezi ca exista chinuri vesnice s i iad subteran. produsa de mîntuirea realizata. Universul se confunda cu Dumnezeu: (“Dumnezeu e în toate”. al XI-lea si începutul sec. Anselm vedea calea suprema de obtinere a 208 . dimpotriva. ci stari sufletesti. În dogma crestina Dumnezeu este conceput ca o fiinta transcendenta . Iadul. concept atît de scump gînditorilor medievali. Genurile au luat nastere astfel înaintea speciilor. una – de fericire. Biserica propaga ideea creatiei din nimic (“creatio ex nihilo”). a creat lumea în ordinea generalitatii descrescînde a categoriilor de existenta. nu sunt “locuri”. situata în afara lumii. lumea este produsul unui proces de emanatie din Dumnezeu. Viata vesnica a lui Dumnezeu va absorbi moartea. emanatie atemporala coerenta cu Dumnezeu. Cu toate ca tema fundamentala a creatiei crestine abordata de Eriugena a fost reluata mereu de gîndirea Evului mediu. Genurile si speciile formau deci existente anterioare s i superioare indivizilor. dimpotriva. provenita din dorinta înca neîmplinita a mîntuirii. iar fericirea lui va stinge mizeria. Un rol important în dezvoltarea gîndirii scolastice apartine episcopului Anselm din Canterbury . În conceptia lui Eriugena. Continuînd traditia augustiniana. “totul e participar la esenta lui”).într-un tot unitar. biserica catolica la mijlocul sec. al XII-lea a aruncat de doua ori pe rug lucrarea “De divizione naturae”. personalitate creatoare a lumii. conform lui Eriugena. are loc în timp. exprima conceptul organizarii ierarhice a Universului. deci Dumnezeu ca creator al Universului devine Univers creat (panteism). creatia lumii este un eveniment istoric. iar speciile – înaintea indivizilor. “el devine totul”.

Afirmînd ca ratiunea primes te totul din afara. omul tinde sa-si explice dogmele. O expresie a independentei de cugetare o gasim în opera scolastului italian Petrus Lombardus . cauta sa împace îndoielile existente unele cu altele s i sa ajunga la o concluzie ce va produce linis tea dorita de sufletele credinciosilor. Dupa aceasta. Numai prin credinta omului îi sunt accesibile dogmele bisericesti. însa. cu privire la fiecare din îndoielile ce se ridicau în fata dogmelor. încît nu mai puteau fi conciliate unele cu altele. care si-a propus sa examineze dogmele crestine cu intentia cuvioasa de a înlatura îndoielile din ele s i de a ajunge la certitudine. sa transpuna adevarul lor pe plan rational. ratiunea apare la Anselm ca un intermediar dintre credinta pura s i viziunea directa pe care cei ales i o vor avea despre divinitate. Îndoielile erau. spre exemplu. nu poate exista numai în inteligenta”. Astfel. în opinia sa. o existenta de sine statatoare. nu sunt în indivizi. Anselm îi tagaduia de fapt orice capacitate de initiativa reala în cercetarea adevarului. atunci a trebuit sa prevada ca va 209 . Avînd credinta si împins de credinta. ci constituie o lume în sine (realism transcendental). În lucrarea sa “Cartile cugetatorilor” Petrus Lombardus însira motivele pentru si motivele contra. încît nimic mai presus de ea nu poate fi gîndit. Petrus Lombardus se întreba. cum se împaca omnis tiinta lui Dumnezeu cu libertatea lui de creatie? Daca Dumnezeu a fost atots tiutor. reluata în epoca moderna de Descartes si Leibniz. Oamenii au în mintea lor notiunea unei fiinte perfecte s i de aici concluzia: “Fiinta care este astfel. ideea fiintei supreme pe care o putem concepe implica în ea cu necesitate si ideea de existenta reala. de as a natura.adevarului în credinta. Or. Anselm a fost platonician: universaliile poseda. Anselm a înaintat demonstratia ontologica a existentei lui Dumnezeu.

cum ramîne cu omenirea care intra în planul creatiei? Ar fi creat Dumnezeu alti oameni? Iar daca Adam si Eva n-ar fi pacatuit. daca ar fi fost însa nemuritori. Si atunci. Un alt reprezentant al realismului transcendental a fost Raymundus Lullus (1235-1315) – spaniol. Conceptia lui tine de a lui Augustin (s i astfel de a lui Platon) la care a ajuns Anselm. 210 . Au existat s i întrebari care nu comportau discutii teologice prea intense. prin urmare. fiind prevazuta. tratate. fara îndoiala. Thomas d’Aquino a propagat un aristotelism fragmentar si denaturat. Iata una din îndoielile exprimate de Petrus Lombardus si la care evident nu se putea raspunde cu usurinta. Sau. al XIII-lea în opera lui Thomas d’Aquino (1235-1274) care a fost. crearea lumii. franciscan. pentru ca cerul nu fusese înca creat. daca Adam si Eva n-ar fi pacatuit. atunci ar fi fost nemuritori. conform intereselor dogmatice ale bisericii. n-ar mai fi fost oameni. Bunaoara. actul lui creator nu a mai fost liber. Bonaventura. Autor a numeroase scrieri – comentarii asupra lui Aristotel. atunci a trebuit sa fie deterninat de actiunea unei puteri superioare. a devenit necesara. cum s-ar fi înmultit oamenii si cum ar fi luat nastere omenirea? Acestea sunt doar cîteva din îndoielile pe care le examina Petrus Lombardus fara sa le poata da un raspuns satisfacator. întrebarea: unde a existat Dumnezeu înainte de crearea lumii? În cer n-a putut sa existe. în care trebuie sa cautam esenta adevarata a divinitatii. ar fi fost îngeri. care a csris circa 500 de lucrari.crea lumea. doctrianurul cel mai zelos si cel mai fidel al bisericii catolice. Dumnezeu trebuia deci s-o creeze. Daca însa Dumnezeu a fost silit sa creeze lumea. Tendinta de a împa ca s tiinta (filozofia) cu credinta (dogmele bisericii catolice) atinge punctul culminant în sec. Petrus Lombardus si Sf.

universaliile au o exisrem tenta numai în actul gîndirii. Credinta însa este ratiunea divina la nivelul omenesc. Ba mai mult. nuantînd-o în sensul empirismului aristotelic. Acest “comun” exista numai în gîndire. formele universale au o existenta materiala. 211 . Însa. dintre revelatie s i ratiune. dat fiind ca aceste dogme nu pot fi demonstrate. este prealabila pentru toti scolastii cres tini. Exista dogme ce ra mîn peste puterile ratiunii. din nefericire. In . ca forme care dau existenta si ratiune lucrurilor înses i (structura. inclusiv Thomas. Tot as arem precum regulile înfaptuirii unei opere sunt elaborate mai înainte de realizarea ei. formele separate de intelect prin abstractie. principiul lor). credinta intervine acolo unde ratiunea nu ajunge. la fel s i ideile universale exista anterior în intelectul divin ca exemplare externe ale lucrurilor reale din lume. reprezentantii realismului trimodal aveau tendinta de a împaca doctrina lui Platon cu aceea a lui Aristotel. 2) in re. fiind accesibile numai credintei. Or. care abstrage ceea ce este comun în lucruri. dar nu se opres te aici. Post . ca forme acceptate prin ele însele. Cu aceasta idee Thomas d’Aquino se întoarce la Platon. prin care “intelectul realizeaza universalul”. Omul traieste pentru a întelege si a contempla adevarurile externe. Ceea ce explica ratiunea nu mai are nevoie sa fie crezut. nu toate adevarurile credintei pot fi dovedite rational. 3) post rem. Exista doua izvoare de adevar ce trebuiesc împa cate pe cît e posibil. universaliile au o existenta în intelectul divin. Thomas d’Aquino preia aceasta idee. dar ele vin de la re universaliile fara materie. principiile lucrurilor existente. care considera ca universaliile au o tripla existenta: 1) ante rem. Ante .Thomas d’Aquino (“cel mai mare cap s i cel mai mare sistematizator al Evului mediu”) împartasea în problema universaliilor opinia lui Albertus Magnus (1206-1280). Problema raporturilor dintre credinta (teologie) s i s tiinta (filozofie).

dintre potenta si act.ci numai primite prin credinta. însa acest determinism nu are nimic comun cu obiectivitatea si 212 . stat si biserica. filozofie s i teologie. ale intelectului natural. Dupa Thomas d’Aquino. natura. Relat ia dintre omul “natural” si cres tin. divinitatea a creat Universul material. el este incapabil sa sesizeze existenta s i natura divina. Dumnezeu a orînduit lumea conform întelepciunii sale. acesta ar fi punctul de sprijin al unei vieti superioare. “Forma” e superioara “materiei” cu care coopereaza în producerea tuturor lucrurior. din nimic. pentru a sustine însa mai departe. supuse actiunii divine. toate acestea ilustreaza în tomism relatia dintre mijloc s i scop. neputînd capata o existenta efectiva decît prin actiunea formei. Thomas d’Aquino admite tema aristotelica. Thomas concepe intelectul uman ca o imagine imperfecta a intelectului divin. Ierarhia realitat ii materiale culmineaza în sistemul tomist cu viata “naturala” a omului. ca tocmai datorita faptului ca intelectul începe de la simturi. conform careia cunoas terea începe de la simturi. putem fi siguri ca aceasta nu e decît o eroare. La rîndul ei. Influentat de neoplatonism. “Forma” este reala. “materia” este pura posibilitate. Empirismul aristotelic era invocat numai pentru a justifica teza ca adevarurile credintei sunt mai presus de puterile intelectului uman. În ordinea ei domnes te o necesitate riguroasa (stricta). spirituale. Problema contradictiei dintre ratiune s i credinta era privita în tomism ca o pseudoproblema. ele capata o autoritate mai mare decît autoritatea revelatiei. Ratiunea umana este neputincioasa si daca un adevar al ratiunii ar parea sa vina în contradictie cu dogmele bisericii. prin propria sa vointa. Natura formeaza o ierarhie în care fiecare treapta este “forma” (în sens aristotelic) treptei inferioare s i “materia” treptei superioare.

mergînd de la efecte la cauze: existenta lui Dumnezeu este probata prin creatiile sale (lumea. ci numai unirii lor în om. pornind de la autoritatea lui Platon. unirea corpului s i sufletului nu este întîmplatoare. alcatuita din corp s i suflet. ca la Platon. Existenta lui poate fi întemeiata prin ratiune. împartas ea partial s i ideile lui Aristotel.necesitatea legilor naturii. Pierre Abelard . Nemurirea sufletului se întemeiaza pe nematerialitatea lui. Adevarata existenta nu apartine nici corpului singur. Argumentul lui Thomas d’Aquino în demonstrarea existentei lui Dumnezeu este unul cosmologic. dar. puterea civila trebuie necrutator sa-i pedepseasca pe eretici. Spre deosebire de 213 . fiind lipsit de orice virtualitate (materie). Sufletul omenesc concepe prin inteligenta ceea ce este vesnic s i astfel aspira spre nemurire. ci necesara. asadar. asupra statului lumesc. Omul este pentru Thomas d’Aquino o unitate substantiala. nici sufletului singur. Dupa cerintele bisericii. ajungînd la un realism moderat s i chiar la conceptualism. multi reprezentanti ai stiintei au fost arsi pe rug din porunca bisericii în perioada medievala. dar nu sufletele lor. va trai în veci. odata creat. sufletul a fost creat de Dumnezeu în momentul crearii corpului. de fapt. În problema sociala Thomas continua ideea augustiniana a superioritatii împaratiei divine asupra celei pamîntesti. În tomism necesitatea din natura este expresia vointei divine. Puterii civile se supun numai corpurile omenes ti. natura sensibila). E s tiut însa ca . Dumnezeu este principiul esentelor. aposteriori. Cu sufletele conduce biserica si puterea ei este atotcuprinzatoare. el trebuie sa accepte lucrurile asa cum sunt. Nici un fel de initiativa nu este acordata omului în acest caz. Thomas respinge mitul platonian precum ca sufletul a preexistat nas terii sale pe Pamînt. forma cea mai simpla.

conditionate de existenta individuala a lucrurilor. omul”. respinge “realismul” radical. nici în post rem. Universalul nu exista în ante rem. dar el nu e nici pur s i simplu un nume. principiul de baza al gîndirii lui Abelard era “cred pentru ca înteleg”. care spusese: “cred pentru ca e absurd”. adunînd textele contradictorii din Scriptura si din scrierile “parintilor bisericii”. spre exemplu. Abelard arata ca autoritatea nu este infailibila (perfecta. În opera “ Sic et non ” (“Da sau nu”). Universalul exista în lucruri. el admite ca “inteligenta divina contine speciile originare ale lucrurilor” (influenta realismului platonian). si facînd abstractie de particularitatile care individualizeaza lucrurile. spre exemplu.Tertullian. cum sustin realis tii. iar. individualul este ceea ce nu se spune decît despre un singur lucru. În lucrarea sa de logica “Dialectica” Abelard pleaca de la definitia pe care o dase Aristotel universalului: “Universalul este ceea ce în chip natural se spune despre mai multe fiinte. cum pretind nominalistii: universalul este o conceptie a gîndirii capabile sa exprime ceea ce este esential într-o întreaga clasa de obiecte. în terminologia lui Abelard. adica în forme specifice. care 214 . ci in re. despre oameni. Conceptia lui Abelard se situeaza între realismul radical al lui Anselm din Canterbury s i nominalismul lui Roscelin. ci ca un atribut (predicat). Pe de o parte. pe de alta parte. În afara individualului el nu exista decît sub forma de concept (conceptualism). adica ca o existenta distincta. nu “generaliter”. Universalul nu exista decît ca un predicat care se refera la mai multe subiecte: “universalul exista în individual” (teza aristotelica). Separat de lucruri el nu mai e realitate. separata de lucruri. într-o clasa de lucruri. universalul nu trebuie considerat ca o substanta independenta. Dupa Abelard. Iata de ce inteligenta noastra îl poate cunoaste pe cale de abstractie retinînd numai ceea ce este asemanator în lucruri. dar. ci “individualiter”.

Noi deosebim culoarea alba de lucrul pe care îl numim creta si ne închipuim ca aceasta culoare exista independent de acest lucru. Cînd zicem: “creta este alba”.nu da gres). ca ea se contrazice. ca instrument de interpretare a dogmei. un “flatus vocis” (“suflul vocii”). cînd zicem aceasta notiune. la care ne gîndim. culoarea alba este un produs al mintii noastre. ele sunt simple cuvinte lipsite de un fundament obiectiv. dar care nu exista în realitate. pe care le percepem cu simturile. adica un sunet al vocii noastre. singura realitate obiectiva care apartine substantelor individuale si însus irilor individuale. Ce este ea atunci? Ca notiune. întrucît mintea noastra o formeaza prin abstractie. notiunea de culoare alba nu are o realitate substantiala. În realitate. careia îi zicem alba. noi facem o deosebire care poate sa fie utila pentru mintea noastra. substanta si calitate. în afara de noi exista numai ca însirari de sunete. e pur verbala. iluzorie. este un nume pe care îl dam tuturor obiectelor ce au aceeas i culoare. neavînd realitate substantiala. notiunea de arbore. ideile reale n-au o realitate substantiala. Arborii reali. nu poate duce decît la “adevaruri” probabile. Fie. Distinctia dintre gen s i specie. Aceasta este însa o simpla iluzie. De altfel. ea este un cuvînt. iar întrucît o exprimam. zicea Roscelin. bunaoara. Ea exista în mintea noastra. afirmînd totodata ca “dialectica”. Nu este posibil ca culoarea alba. de exemplu. El se pronunta pentru eliberarea gîndirii rationale de sub jugul autoritatii s i al dogmei. de aici formula: “Autoritatea trebuie sa aiba precadere fata de ratiune”. Roscelin a afirmat categoric ca numai “individualul e real”. cum ar fi cu putinta sa existe în mod substantial o notiune generala. adica gîndirea rationala.Not iunile generale exista deci doar în mintea noastra. fiind simple nume destinate sa reprezinte categorii de existente. sa existe independent de obiectele albe. pe care îl dam unei categorii de obiecte. sunt mari sau mici. Notiunea 215 .

însa. În ipoteza realista. care este real ca unitate. De unde rezulta ca Dumnezeu216 . Arborii reali sunt nemiscati. Exista deci sau numai o persoana divina sau trei. sau trunchiuri de un fel sau altul. nu e decît o iluzie si o absurditate. nici mica. si nu trei parti ale unei persoane. notiunea noastra nu poate sa aiba o realitate substantiala. Unitatea esentei lor. care facea din cele trei persoane ale Sfintei Treimi o unitate. au fiecare o pozitie fixa. nu exista decît universalul. Pentru conceptia nominalista Roscelin este atacat de Abelard în mai multe locuri. Deoarece partile nu exista si nu au nici o realitate luate izolat. Fiul si Sfîntul Duh (“triteism”). În realitate exista trei Dumnezei diferiti. substanta unica. postulata de dogma cres tina. trebuia sa existe întreaga în fiecare din cele trei persoane. Roscelin. Arborii au frunze de un fel sau altul. avînd o realitate substantiala. înseamna ca în Dumnezeu reale în chip substantial nu sunt decît cele trei “persoane”: Tatal.noastra însa nu este nici mare. Biserica s-a ridicat cu toata energia împotriva acestei credinte. fiind numit “pseudo-dialecticus” si “pseudo-cristianus”. Notiunea noastra nu are frunze de nici un fel. deoarece Dumnezeu unic nu exista decît în mintea noastra. si Conciliul adunat la Soissons în anul 1092 l-a condamnat pe Roscelin sas i retracteze (retraga) parerile. fiindca trebuie sa poata avea orice fel de frunze s i orice fel de trunchiuri. n-are trunchiuri de nici un fel. Prin urmare. Consecintele nominalismului erau grave pentru învatatura bisericii: daca numai individualul e real. pe cînd notiunile noastre se misca în toate directiile. substanta Tatalui trebuie sa existe întreaga în persoana Fiului. în cuvîntul de aparare sustinea ca si realismul oficial genereaza o erezie tot atît de grava ca si erezia triteista . As a fiind. opusa realismului. Aceasta este o parere nominalista. Una dintre cele mai grave acuzatii ce i s-au adus lui Roscelin a fost acuzatia de “triteism”.

Tatal însusi s-a întrupat si a devenit om. Aceasta parere s-a raspîndit. Patimirile lui Christos-Fiul deveneau. în acest caz. totus i. însa. atît realismul. Dupa Augustin si Anselm. Fiul s i Sfîntul Duh nu sunt decît moduri diferite ale mintii noastre de a concepe pe Dumnezeu. În realitate nu exista decît un Dumnezeu unic. Asadar. Aceste trei persoane nu simbolizeaza decît trei atribute fundamentale ale lui Dumnezeu unicul: puterea. cel mai desavîrsit reprezentant al dogmatismului crestin. devenind om. Abelard sustinea ca cele trei persoane ale lui Dumnezeu: Tatal. a patimit si a murit pe cruce. încetul cu încetul. si nu esent e. Tatal. Ele n-ar avea deci realitate substantiala. De fapt. Cu aparitia sistemului lui Thomas d’Aquino. metafizica catolica atinsese un punct culminant. Astfel. Iar cînd Abelard a încercat sa concilieze aceste doua directii opuse printr-o ipoteza intermediara. Biserica cres tina considera aceasta credinta ca o erezie. nu a fost satisfacuta nici de aceasta explicare a trinitatii. deoarece prin ea se negau cele trei ipostaze ale lui Dumnezeu. Aceasta era erezia patripasionista. fiind considerat “eretic”. cît si nominalismul duceau la erezie. biserica n-a fost multumita. deoarece dogmele ei afirmau ca Dumnezeu-Tatal l-a trimis pe Fiul sau sa mîntuiasca lumea. Thomas a fost. Biserica. ele ar exista numai în mintea noastra ca conceptii. deoarece aceasta ipoteza ducea s i ea la o erezie. din care mintea noastra îl prives te pe Dumnezeu spre a-l întelege mai bine. ele ar fi proprietati. întelepciunea s i bunatatea. poate. ca adica aceste trei persoane sunt trei puncte de vedere diferite. Dar concomitent cu aparitia acestui 217 . Fiul s i Sfîntul Duh nu ar fi decît trei atribute ale lui Dumnezeu unicul. prin ipoteza conceptualista. mai ales dupa ce Abelard a fost condamnat si el de un Conciliu adunat la Soissons în anul 1122. patimind s i murind pe cruce. patimirile lui Dumnezeu-Tatal.

în filozofia scolastica începuse a se manifesta si simptomele unei crize interne. Scotus i-a substituit acestui determinism fatalist o filozofie mai aproape de veritabila gîndire aristotelica s i ca atare mai favorabila libertatii umane. care purta acelasi nume. Bacon este puternic influentat de neoplatonism. Bacon. Evolutia nominalismului spre materialism va atinge un punct culminant în opera lui William Occam . calugar dominican. nepotrivita cu vremea sa. asemenea idei nu puteau fi privite cu simpatie de biserica. calugar franciscan. o iluminatie mistica. adversar înversunat al lui Thomas d’Aquino s i al filozofiei tomiste.doctor al bisericii. atunci s i omul este liber. este singura cale a cunoasterii naturii. metoda experimentala. El si-a afirmat în modul cel mai vehement (violent) opozitia fata de “realismul” scolastic. Un alt franciscan englez. Este oare cu putinta. Daca Dumnezeu este liber. cunoas terea prin simturi a lucrurilor. preamarind divinitatea. Francis Bacon. numit “doctor mirabilis” (“savant minunat”) înainteaza ideea. alaturi de cunostinta sensibila. spune el. Pacatul originar nu l-a putut împiedica pe om sa-s i afirme libertatea vointei: “libertatea formala” – de a vrea sau a nu vrea – si “libertatea materiala” – de a vrea un anumit lucru sau altul. Roger Bacon (1214-1294). Cu toate acestea. Procesul de degradare a scolasticii se contureaza chiar în opera lui Ioan Duns Scotus (1266-1308). Desigur. Daca d’Aquino sacrifica (renunta) libertatea individuala. Pentru R. R. De aceea el a putut fi socotit ca un precursor al concetateanului sau de peste 300 de ani mai tîrziu. o experienta interioara. de a întemeia filozofia pe experienta s i matematica s i de a respinge metoda deductiva scolastica. care ne dezvaluie adevarurile suprasensibile ca fiind mai presus decît puterile simturilor. cînd accepta. se 218 .

care apar. cum trebuie sa concepem raporturile dintre ideile generale ca lucruri si lucruri individuale? Ideile generale sunt comune lucrurilor individuale. care sunt trecatoare? O asemenea presupunere. care difera unele de altele. care nu este decît a lucrurilor individuale. “Orice învatatura începe de la indivizi… Din senzatie. În natura nu exista decît realitati individuale. nu poate sa existe într-o infinitate de lucruri trecatoare. Daca însa notiunea aceasta generala are o realitate substantiala. ca ideile generale sa aiba o realitate substantiala? În acest caz. Cunoasterea realitatilor individuale nu e posibila decît prin folosirea experientei. Notiunea de arbore. din memorie experienta si prin experienta se sesizeaza universalul. ci sunt simple produse ale mintii noastre. sa existe în acelasi timp într-o infinitate de lucruri individuale. notiunea de arbore exista în fiecare arbore individual. cuprinde un complex de caractere. iar universaliile sunt abstractiuni ale gîndirii. care difera unele de altele s i difera fata de ele însele în decursul timpului. pe care am mai luat-o ca exemplu. se schimba si dispar. bunaoara.întreaba el. zicea Occam. daca este un lucru. nu pot sa aiba o realitate substantiala. simple vorbe.) si care a influentat 219 . Dar atunci. Nominalismul este doctrina ce a pregatit terenul pentru empirism (Locke. care ramîne totdeauna identic cu el însusi. care se gasesc în toti arborii individuali fara deosebire. Hume etc. spune gînditorul englez. ca si lucrurile individuale. ceea ce constituie principiul artei s i al s tiintei”. atunci acest lucru trebuie sa existe. exprima ceea ce este comun într-însele. Berkeley. semne (naturale). care nu se schimba niciodata si care dureaza vesnic. Universaliile sunt pure fictiuni. este absurda. Un lucru etern si invariabil. ideile generale sunt lucruri. se face memoria. În acest înteles. Cum ar fi însa cu putinta ca un lucru general. ca lucru “general” în fiecare lucru particular. Concluzia lui era ca ideile generale nu pot sa fie lucruri.

§ 4. arabii au fost influentati de cultura greaca din tarile cucerite. medicina . optica. în Arabia. Fireste. psihologie. supunere lui Dumnezeu). Filozofia medievala araba În Orient filozofia era cultivata nu numai în Bizant. intercalat cu idei neopla220 . S tiinta moderna este patrunsa de spiritul nominalist: nu exista obiectiv decît individul. 873) – numele latinizat Alchindius. Din nefericire. Urmas ii lui Mohamed. aritmetica si muzica. unde au fost traduse prin sec. astronomia.toti gînditorii moderni. A predat în Bagdad matematica. un aristotelism. cele mai multe din operele sale s-au pierdut. ci si în Siria si Egipt. izbuteste sa dea triburilor arabe (semitice) nomade o unitate nationala. acest fenomen fiind resimt it s i în gîndirea filozofica. în fond. În secolul VII în Orient.. politica etc. astronomie si astrologie. S i la arabi descoperim procesul de sprijinire a dogmelor mai întîi pe neoplatonism. Filozofia araba reprezinta. meteorologie. Egiptul si Siria elenizate si ajungînd pîna în Spania. În cadrul preocuparilor atît de variate ale lui AlKindi se afla s i numeroase probleme de logica si filozofie. chiar si pe cei rationalis ti. fanatizati de noua credinta. pe temeiul unei noi religii monoteiste – islamismul (“islam” = umilinta . supranumit “filozoful arabilor”. iar subiectiv – notiunile scoase prin abstractie din lucrurile individuale. în total mai mult de 200 de ca rti. medicina si filozofia. Mohamed (“cel laudat”). cu influente neoplatonice. apoi pe Aristotel. Cel dintîi filozof arab este Al-Kindi (m. VII si VIII din greces te în limba siriaca operele aristotelice cu comentariile lor neoplatonice. pornesc cu foc si sabie contra necredincios ilor izbutind sa ocupe Persia. are loc un important eveniment religios si politic. A scris un sir de tratate de geometrie. na scut la 570.

prin simturi. prin “meditatione. consideratione et cogitatione” (“meditatie. Albertus Magnus s i altii. Bonaventura. Al-Kindi sustine ideea împatritei intelect naturi a intelectului. O parte din gînditorii scolastici au avut contact cu opera lui Al-Kindi. cristalizate în “Coran” (“Recitatie”) – Biblia musulmana. promovata de teologi. care gîndes te si în mod etern toate inteligibilele . 3) intellectus adeptus . în lucrarea “ Despre ”. iar al treilea – Avicenna). Un alt mare filozof din Orient a fost Abu Nasr Al-Farabi (870-950). prin comentariile lucrarilor lui Aristotel. Influentele acestei gîndiri se resimt la Sf. 4) intellectus demonstrativus cunoscute s i ajunge la altele. speculatie s i reflexie”). . 2) intellectus in potentia . ci prin recunoasterea unei “creatii eterne” sau “emanatii” (conceptie neoplatonica). intelectul dobîndit. care pleaca esentele de la Existenta este cunoscuta. profesor la Bagdad care si-a meritat numele de “al doilea magistru” (primul fiind socotit Aristotel. dupa Al-Kindi. 221 . care se gaseste în suflet (pe cînd primul nu se gases te în suflet). La esenta se ajunge. dar poate trece în act sub influenta primului intelect . asa cum era profesata de comentatorii peripatetici: 1) intellectus in actu . latinizat Alfarabius. care pastreaza inteligibilele . însa. Astfel. Al-Farabi se distinge de filozofii care l-au precedat prin doua conceptii: suprematia filozofiei fata de religie si neadmiterea creatiei lumii “ex nihilo” (“din nimic”).tonice s i destinat dovedirii dogmei mahomedane.

universalul post rem. Astfel. În problema “universaliilor” Ibn-Sina da o dezlegare cuprinzatoare. pe care-l elaboreaza intelectul din lucrurile singulare. “Al treilea Aristotel”. prin care sa sesizam adevarul propozitiilor. în sfîrsit. exterior si apare prin cuvinte. Prima lui opera este “Kitab al-Sifa” (“Cartea vindecarii sufletului”). Intelectul poseda astfel puterea de a verifica un adevar. Unele din adevaruri nu necesita dovezi precum este. Logosul care verifica propozitiile este denumit de Al-Farabi “silogism”. cunoscut sub numele de Avicenna. bunaoara. logosul expresiei este. cum îi spuneau arabii. dar îl integreaza. propozitia “întregul este mai mare decît partea sa”. Alte adevaruri au nevoie de dovada. Este pretuit ca filozof (supranumit chiar de arabi “printul filozofilor”). Exista deci doua moduri de a dovedi ceva: “Judecata în expresie si ratiune în minte”. deoarece omul se poate însela în ele (teze aristotelice). în care se expune filozofia lui Aristotel. iar acest adevar este logosul stabilit de minte. mai bine zis îl completeaza cu neoplatonismul. Cel mai de seama gînditor arab din Orient a fost Abu Ali Ibn-Sina (980-1037). fie prin demonstratie. însa. universalul ante rem – în sine (solutia platonica) . Doctrina originala a lui Avicenna pare sa fi fost expusa în opera intitulata “Kitab alInsaf” (“Cartea judecatii impartiale”). Pentru el logica este “instrumentul” sau “scoala” prin care gîndirea se pregates te pentru filozofie. pentru astfel de propozitii eroarea este imposibila.Al-Farabi s-a apropiat de Aristotel în rezolvarea problemei “universaliilor”. El face pentru prima data o distinctie de o importanta fundamentala pentru filozofia Evului mediu: universalul este un lucru confuz s i amestecat – in re . Scopul logicii este sa ne de-a reguli. Cu Al-Farabi logica aristotelica patrunde în mod sistematic în lumea islamica. enciclopedist si ca medic. fie prin intuitie. care 222 . ea nu este o parte a filozofiei. pleaca de la Aristotel.

de aceea nu mai e nevoie de filozofie. tradusa mai tîrziu în latineste. El si-a propus sa comenteze întreaga opera a Stajiritului în trei mari lucrari (cuprinzînd si “Isagoge” a lui Porfir) : . Universalul are o tripla existenta: 1) Ante multitudinem . este o problema ce tine de domeniul metafizicii si a logicii. admirator al gînditorului arab: ideile persista în intelectul divin (neoplatonism). Stiinta este nesigura în adevarurile sale. Pentru el Aristotel este “supremul adevar”. în care opera lui Aristotel este explicata fraza cu fraza . teolog si filozof musulman. Ibn Rushd (1126-1298) – latinizat Averroes – este figura cea mai complexa a filozofiei arabe. consta în convingerea ca “intelectul elaboreaza universalitatea în forme-esente”. care în opera sa “Nimicirea filozofilor”. mai apoi fiind realizate în lucruri (aristotelism).Sharh-Tafsir – “Marele comentariu”. Problema aceasta. fara o indicatie a multimii de indivizi pe care o cuprinde. A fost medic. cînd universalul este o colectie de indivizi . cînd exista numai în intelectul divin . îndreptata împotriva lui Al-Gazali. Averroes este celebru prin “Comentariile” sale aristotelice. jurist. Numai credinta poate fi absolut sigura. 3) Post multiplicitatem . cînd este conceput de intelect si elaborat ca o forma. om de stiinta. Formula lui Avicenna. ele sunt cunoscute de om care le extrage din lucruri. în opinia lui Avicenna. În sfîrsit. iar filozofia aristotelica este adevarata interpretare a credintei. ataca s tiinta prin scepticism.va înrîuri solutionarea lui Thomas d’Aquino. În afara de opera “Nimicirea nimicirii” . În Orient filozofia se încheie cu Abu Hamid Ibn Muhamed al-Gazali (1059-1111). care este s i formula arabilor si care va fi reluata de scolastici. 223 . 2) In multiplicitatem .

- Talkis – “Comentarii medii”, unde intervin s i opinii personale ; - Gavamu sau Mukhtar – “Comentarium sau Parafrazare”, unde autorul comenteaza într-o ordine logica personala probleme din lucrarile lui Aristotel. Din ideile sale filozofice vom mentiona urmatoarele : - Încercarea de a-l reda pe Aristotel mai autentic, socotind ca cel prezentat de gînditorii arabi care l-au precedat este viciat. - Stabilirea raportului dintre religie si filozofie, care au sfere deosebite. - Teoria celor doua adevaruri, unul provenind din cunoasterea intuitiva (divina), iar altul din cea umana. Acestor adevaruri le corespund doua realitati – realitatea noumenala si realitatea fenomenala. Anume Averroes este fauritorul teoriei “adevarului dublu”: un adevar religios pentru multime s i un adevar filozofic pentru cei culti. Ceea ce este adevarat pentru credinta se poate sa nu fie adevarat pentru filozofie, s i invers. Pentru a aproba aceste doua adevaruri, Averroes recomanda interpretarea “Coranului” ca un sistem de alegorii sensibile ale unor idei pure. Teoria eternitatii s i creatiei lumii apare ca fiind finita în timp s i avînd început numai pentru cunoasterea umana “care nu este capabila sa conceapa infinitul”. Dupa Averroes, centrul filozofic se transfera de la Bagdad la Cordoba, în Spania. Un loc de seama în dezvoltarea filozofiei arabe apartine filozofului iudeu Mose ben (fiul) Maimun sau Moses Maimonides (1135-1204), a carui opera “Calauza ratacirilor”apare ca o încercare de a împaca revelatia mozaica (“mozaism” – cult religios monoteist predicat de evrei) cu aristotelismul.
224

Conform lui Maimonides, daca o anumita teza din Biblie este în contradictie cu demonstratiile sigure ale ratiunii, atunci ea trebuie primita în mod categoric. Concomitent el raspîndea de pe pozitiile creat ionismului bibleic teza despre necrearea si eternitatea lumii. Conceptiile lui Maimonides au avut influenta asupra dezvoltarii scolasticii din sec. XIII-XV, în primul rînd asupra aristotelismului medieval profesat de Albertus Magnus si Thomas d’Aquino.

§ 5. Gîndirea medievala în tarile române (sec. XIV-XVI)
În lunga perioada a feudalismului timpuriu, fenomenul cultural si educativ reflecta atît stadiile evolutiei societatii românesti, cît si urmarile unor împrumuturi din experienta altora, a vecinilor, dintre care cea mai însemnata a fost experienta bizantina. În formarea sintezei culturale românesti un rol de seama a avut Bizantul, ale carui elemente de cultura neau fost transmise fie direct, fie prin intermediul slavilor sudici. Scrierea cu caractere greces ti poate constitui o dovada. O alta dovada este existenta unor institutii bisericesti, care au executat influenta în cultura si educatia populatiei. Biserica a jucat un rol însemnat în formarea culturii feudale. Ea a exercitat vreme îndelungata un adevarat monopol al culturii scrise; primele scrieri aparute aveau un caracter religios, bisericesc. Paralel cu influenta bizantina, în viata spirituala a poporului român se resimte si o influenta slava, ca urmare a crestinarii slavilor sudici, la sfîrsitul sec. al IX-lea. Pentru nevoile religioase sunt traduse, din greces te în slava veche, în care tradusesera si fratii Chiril si Metodiu pentru moravuri, scrie-

225

rile de cult si de învatatura, acestea din urma jucînd un mare rol în educarea în spirit religios a credinciosilor. În secolele XIII-XVI au fost redactate si puse în circulat ie numeroase versiuni-manuscrise, fara a determina substanta însas i a acestei culturi. Tot ce s-a transcris s i s-a scris în slavones te la noi nu reprezinta un “slavism”, o cons tiinta slava, ci reprezinta o constiinta ortodoxa româneasca si elemente esentiale ale culturii bizantine asimilate prin limbaj slavon. Deci, slavonismul devine pentru cultura noastra o etapa noua de manifestare a culturii latino-bizantine, limba slavona devine limba de circulatie a culturii ortodoxe rasaritene, as a cum latina era limba de circulatie a culturii romano-catolice pentru popoarele apusene. Slavonismul reprezinta, în chip firesc, pentru toti slavii, începutul culturii lor, pe cînd la noi el a însemnat o modalitate de circulat ie pentru continuitatea culturii autohtone daco-romane s i apoi a celei bizantine sub o forma noua, a reprezentat o solutie de continuitate a culturii stravechi care cunoscuse, mai întîi, o expresie originala, apoi greaca, latina s i slavona. Academicianul S t. Ciobanu considera ca slavona a fost la vremea sa un “vesmînt cosmopolit”, avînd ca replica echivalenta latina cres tinismului apusean. Dominant în epoca data, curentul cultural “cosmopolit” slavon s-a mentinut în limitele formale, “n-a dus s i nici n-a putut duce la înabus irea cons tiintei de sine a neamului românesc”. Asimilarea culturii bizantine la limba slavona a pus temeliile vechii culturi românes ti s i a creat premisele creatiilor culturale originale, care apar din secolul al XVI-lea prin “Învataturile” lui Neagoe Basarab, unul dintre monumentele cele mai însemnate ale întregii culturi în limba slavona. Cultura secolelor XIV-XVI constituie o etapa distinctiva în dezvoltarea sa, fiind expresia dezvoltarii culturale a popo226

rului român în conditiile existentei statale independente românesti – Îara Româneasca si Moldova, precum si al principatului Transilvania. În aceasta perioada cultura româneasca se caracterizeaza, ca s i întreaga cultura medievala europeana, prin dominatia religiei asupra celorlalte forme ale constiintei sociale, prin tutela teologiei asupra filozofiei, politicii, moralei, jurisprudent ei. În Moldova nu este exclus sa fi fost în circulatie, paralel cu versiunile slave din scrierile “pa rintilor bisericii”, si scrierile patristice în limba greaca, chiar înainte de recunoasterea lui Iosif Musat ca Mitropolit al Moldovei de catre Patriarhia Ecumenica. E de crezut ca o stavropigie ca aceea reprezentata de manastirea lui Iatco de lînga Suceava trebuia sa întretina oarecare legaturi directe cu Constantinopolul. ( Al. Elian . Moldova si Bizantul în secolul al XV-lea//Cultura moldoveneasca în timpul lui Stefan cel Mare. – Bucuresti, 1964, p. 155). Astfel, era posibil de a procura scrieri patristice grecesti ce s-au putut apoi traduce în limba slavona, în jurul anului 1395. În primavara aceluiasi an (1395), voievodul Moldovei S tefan Musat a trimis la Constantinopol o solie în frunte cu protopopul Petru cu scrisori s i daruri catre patriarh, rugîndu-l sa ridice anatema pronuntata asupra bisericii Moldovei, asupra boierilor s i a întregului popor s i sa-i recunoasca pe Iosif s i pe Miletie ierarhi canonici în Moldova (Vezi: M.Pacurariu. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. I, p. 262-263). Protopopul Petru era parintele monahului Gavriil Urie de la Neamtu, ilustru copist si caligraf din secolul al XV-lea, care l-a însotit în calatorie la Constantinopol, unde s i-a desfasurat educatia artistica, a cunoscut si a studiat manuscrisele greces ti din bibliotecile din Constantinopol. În 1401 a fost recunoscuta Mitropolia Moldovei de catre Patriarhia Ecumenica – eveniment important pentru istoria

227

bisericii noastre. Din acest timp putem înregistra marturiile despre existenta unor scrieri patristice în versiuni slavone s i la est de Carpati. Primii nostri voievozi Mus atini, sfetnicii lor, mitropolitul Iosif Mus at, episcopul Meletie, vrednici si activi protopopi, ieromonahi si monahi din schiturile si manastirile noastre s-au îngrijit si s-au sîrguit ca Biserica din tînarul stat moldav sa fie înzestrata si mereu îmbogatita cu scrieri patristice necesare pe atunci în limba slavona, s-au straduit sa traduca, sa copieze, începînd cu prima jumatate a secolului al XV-lea, colect ii de texte patristice în versiuni slave. La începutul secolului al XV-lea în Moldovlahia a avut loc un eveniment de înviorare s i dinamizare a procesului de receptare, folosire, multiplicare si raspîndire a scrierilor patristice rasaritene prin aducerea de la Manastirea Studion din Constantinopol a unui numar de manuscrise care vor deveni prototipuri rodnice în cultura noastra din aceasta epoca. Manastirea Studion a fost zidita sub domnia lui Leon cel Mare în anul 463 de consulul Studius în cartierul Psamathia din Constantinopol cu hramul “Sfîntul Ioan Botezatorul”. Scrierile bisericesti ortodoxe au fost în acea perioada copiate în scripturile manastirilor s i difuzate în lumea slava sau bisericile si tarile care foloseau limba slavona. În acest scop au mers la Constantinopol Teodosie al Tîrnovei, în anul 1363, an în care a si raposat, apoi Eftimie, viitorul patriarh al Tîrnovei, Grigore Îamblac si altii. Un prilej potrivit pentru a aduce scrierile patristice în Moldova a aparut s i în anul 1395, cînd S tefan Voda Mus at a trimis pentru negocieri la Constantinopol pe înteleptul protopop Petru. O ocazie s i mai prielnica a fost trimiterea s i înapoierea cu succes a delegatiei moldovene în anul 1401, delegatie alcatuita din ieromonahi, monahi si boieri, dregatori moldoveni de seama. O ocazie favorabila se crease s i cu venirea în

228

Moldova, de la Constantinopol, si ramînerea aici a ieromonahului carturar Grigore Îamblac, valah din Macedonia. Figura maiestuoasa si de o forta creatoare impunatoare Gr. Îamblac se evidentiaza mult prin activitatea sa politica s i carturareasca pe fundalul realizarilor culturale de la sfîrsitul secolul al XIVlea – începutul secolului al XV-lea. Grigore Îamblac s-a nascut în 1364 în orasul Târnova din Bulgaria într-o familie înstarita. Tatal lui era frate cu vestitul mitropolit al Kievului si Moscovei Chiprian. Grigore a învatat în faimoasa s coala din Târnova condusa de ultimul patriarh Eftimie. Aici el a studiat gramatica s i arta retorica, precum si Biblia, vietile sfintilor. La vîrsta de 37 de ani (în anul 1401), fiind în serviciu pe lînga patriarhul Constantinopolului, este trimis în capitala Moldovei de a detesta masura de independenta a mitropoliei Moldovei. Sosind în Suceava, Grigore Îamblac a cercetat starea reala a Bisericii s i a hotarît sa ramîna în serviciul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun (1400-1432). Devine predicator la mitropolie s i dascal la scoala domneasca. Aici el compune mai multe predici, pe care le citeste la sarbatori în bisericile Sucevei. Lucreaza în marele centru de carturarie medievala – manastirea Neamtu – asupra importantei comenzi a mitropolitului Iosif si a domnitorului Alexandru “Patimirea Sfîntului Ioan cel Nou, care a fost chinuit la Cetatea Alba”. Aceasta lucrare, scrisa în slavoneste în stil retoric, tinea de un eveniment important în cultura moldoveneasca medievala – canonizarea primului sfînt propriu, Ioan cel Nou, s i aducerea moas telor lui de la Cetatea Alba la Suceava în 1402. Acest act de cultura reflecta starea de autonomie a Bisericii Moldovei si totodata întarirea economica a Statului Moldovenesc. Culegînd informatiile din Moldova, autorul descrie viat a din porturile Marii Negre la începutul secolului al XV-lea,

229

cînd are loc Conciliul al III-lea. “Cuvîntare la Joia marea” etc. În acelasi an are loc Conciliul al IIlea al bisericii lituaniene la care el fu propus candidat în mitropoliti. Partea finala a scrierii povestes te despre aducerea de catre Alexandru cel Bun a ramas itelor lui Ioan cel Nou la Suceava. unde în 1409 citeste “Cuvîntarea la moartea lui Chiprian” . Din cele 40 de lucrari cunoscute ale lui o buna parte au fost scrise în Moldova. Îamblac fiind iarasi trimis la Constantinopol. în afara de “Patimirea lui Ioan cel Nou” fac parte “Cuvîntarea de lauda marelui mucenic Gheorghe” . “Cuvînt despre tainele dumnezeies ti” . din care cauza l-a anatemizat si îndepartat de Biserica. “Cuvîntarea la sarbatoarea florilor” . Scurta perioada de aflare în Moldova (1401 – 1406) a lui Gr. viata comunitatii orasenes ti din Cetatea Alba si relatiile cu tatarii. care o conduce pîna în 1406. În 1403 el ia în primire manastirea Neamt u. În vara anului 1414 Gr. Dupa decesul unchiului sau – mitropolitul rus Chiprian (16 septembrie 1406) Grigore pleaca în 1407 la Kiev. Îamblac e marcata de o valoroasa activitate scriitoriceasca s i oratorica în serviciul Bisericii. Îamblac viziteaza Moscova venind la mitropolitul Fotie. ceea ce se impu- 230 . scena care va fi reluata si ilustrata apoi de zugravii moldoveni la Voronet s i Sucevita. plecînd dupa confirmare la Constantinopol. Patriarhia însa nu uitase ca el a ramas în Moldova s i nu s-a întors la Constantinopol. “Cuvîntarea despre post si lacrimi” . La începutul anului 1415 Îamblac se întoarce în Lituania. La 15 noiembrie al aceluiasi an el este ales mitropolit al Lituaniei s i Kievului. – în total 17 lucrari. dintre care.comertul de mare. “Cuvîntarea despre pomana s i despre sarmani” .

Taria sufletului este mai presus decît suferintele trupului. deoarece îi are pe toti 231 . ci de împelitarea lui corporala în scopul impresionarii senzoriale puternice a credinciosilor. fiindca este o datorie morala sociala ce asigura legatura individualului cu alti oameni. Gr. Latimitski. aceasta fiind doar o pelita temporara a sufletului si cu cît mai degraba se stinge.Îamblac sunt expuse în “Convorbirea despre pomana si despre sarmani” . chipurile. Religia nu are nevoie de aventurile spiritului. rugaciunile si lacrimile îl purifica pe om în plan individual. Se stinge din viata pe la 1450. sustinuta de “rasplatirea însutita dumnezeiasca”. în conditiile amenintarii reale a popoarelor de la Dunare din partea hoardelor turces ti si a tatarilor. Grigore Îamblac propaga prin scrierile sale valori general-umane religioase. pamînteanul nostru care a activat în Rusia. unde în calitate de staret. “daruirea sarmanilor”. Îamblac pretuia forma literara rafinata în redarea tablourilor s i legendelor din Vechiul Testament. cu multe argumente ne încredinteaza ca dupa Conciliu Grigore se întoarce în Moldova. Cîteva manuscrise rusesti ne comunica ca. transcrie s i traduce pîna la adînci batrînete diferite opere teologice. Gr. Îamblac ar fi murit în 1421 la Vilno. Potrivit acestor conceptii. A. Alaturi de pictura.nea de necesitatea rezolvarii divergentelor religioase si ideologice ale ortodoxiei s i catolicismului. cu atît mai repede elibereaza sufletul din verigele lui. e mai principala. daca postirea. sub numele sau laic Gavriil. Conceptiile etice ale lui Gr. dupa traditia religioasa. În compunerile de viet i sfinte este laudata taria si neînduplecarea omului în fata celor mai mari chinuri pentru credinta cres tina. el recunostea literatura ca un mijloc puternic de actiune asupra senzatiilor oamenilor. apoi pomana. Aceasta datorie morala este.

Îamblac concepe sufletul ca o înclinatie fireasca a omului spre bunatate. Adresîndu-se la acestia. Gr. Îamblac sunt legate în mod traditional de teologie si apar din necesitatile dogmatice religioase. binefacerile morale. Cei saraci s i nenorociti pot sa-si faca pomana linis tindu-i si compatimindu-i pe cei bolnavi si îndurerati. bogatas ule. fratilor. “caci nu s titi ce va aduce ziua de mîine. dragostea de bani. “caci dragostea pentru arginti este rada cina tuturor relelor”. care sunt proprii omului din nascare. dar uraste atîrnarea inumana. în opinia lui Gr. Îamblac exclama: “Oare chiar îl urasti pe Dumnezeu si pe ei (sarmanii) nu-i daruies ti cu pomana? Nu te înfricoseaza oare pe tine. Gr. El se adreseaza catre cei bogati cu predica moralizatoare: “În felul acesta. ca sa nu va asemanati celui nebun. În cazul dat Gr. îi sfatuies te Gr. În 232 . Acestea au fost timp de cîteva secole marile ma nastiri. Îamblac pe acestia. care a zis: “Am sa darîm hambarul meu si am sa fac unul mai mare”. trebuie altoite si deprinse prin învatatura.oamenii ca frati prin a lui binefacere. nefiind însa lipsite de originalitate în comparatie cu conceptiile teologice cunoscute. Îamblac nu militeaza împotriva inegalitatii. Nu lasati pe mîine darul de pomana. rautate si alte cusururi. Îamblac. Sub conducerea Bisericii s-au organizat principalele centre de activitate carturareasca si artistica ale Evului mediu. fiindca ele sunt date de la natura. iar pierderea lui – ca zgîrcenie. Conceptiile filozofice ale lui Gr. doar poate sa fie peste noapte sa va pierdeti si sufletul”. Oamenii bogati si zgîrciti trebuie sa aiba frica de mînia domnului si de focul din iad. aratîndu-le bunavointa si atitudinea umana. sa va faceti avutiile voastre… ca sa nu fiti furati de dragostea pentru bani”. focul care nu te aduce în simtire?”. Spre deosebire de afectele estetice religioase.

s colile manastiresti existau învatatori, dascali, profesori, numiti atunci “nastavnici” si gramatici. Activitatea fundamentala în s colile manastires ti era cea de instruire, adica predarea cunos tintelor solicitate de nevoile bisericesti si ale administratiei. Ca manule erau folosite în primul rînd cartile populare mai atractive s i mai usoare prin continutul lor. Cu acest scop în secolul al XV-lea se copiase la Neamtu romanul popular cu continut moral-religios “Viata Sfintilor Varlaam si Ioasaf” ce se afla într-un manuscris slavo-român în Biblioteca Academiei din Bucures ti. Vestita manastire “Înaltarea Domnului” de la poalele Carpatilor rasariteni, ctitora musatina Neamtu, devine un centru renumit de viata monahala si de cultura româneasca înca din secolul al XIV-lea. În prima jumatate a secolului al XV-lea, monahul Gavriil Uric, prin aptitudinile si activitatea sa de neîntrecut, caligraf si miniaturist, întemeiaza aici o s coala de înalta carturarie ortodoxa de receptare, corecta traducere sau transcriere s i raspîndire a operelor patristice. De altfel, o activitate importanta a s colilor manastiresti a fost si cea de transcriere a manuscriselor necesare culturii si cultului. În anul 1413 Gavriil Uric va transcrie “Scara” (“Leastvita”) Sfîntului Ioan, egumen al muntelui Sinai. În anul 1472 S tefan cel Mare porunces te sa se copieze textul “Leastvitei”, pentru ctitoria sa abia sfintita de la Putna. Manuscrisul este pastrat si în prezent la Putna, în preajma candelei nestinse de la mormîntul marelui voievod. La sfîrs itul textului manuscrisului citim: “Din porunca dreptmaritorului Domnul nostru Io Stefan Voievod, domn al Îarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, s-a scris aceasta “Scara” pentru manastirea sa din Putna, în aceeas i manastire în timpul arhimandritului chir Ioasaf, cu mîna mult paca tosului monah Vasile, în anul 6980 (1472)”. Atît arhimandritul Ioasaf, primul staret al Putnei, cît si monahul Vasile vor fi folosit cel
233

putin una dintre cele doua copii ale “Scarii” pe care, dupa cît se cunoas te pîna astazi, le datoram lui Gavriil Uric. Din Moldova secolelor XV si XVI sunt cinci manuscrise slavo-române care cuprind opera lui Ioan Sinaitul. La fel se mai pastreaza multe manuscrise slavo-române cu scrieri patristice, dar nu cunoas tem centrele bisericesti, unde ele au aparut. Începînd cu sfîrsitul secolului al XV-lea un important si renumit centru cultural bisericesc la sud de Carpati va deveni mana stirea Bistrita, ctitora Craiovis tilor din Vîlcea, unde se realiza multiplicarea prin copiere a scrierilor teologice, patristice, în versiuni slavone. Manastirea Bistrita a fost în atentia Doamnei Elena Despina, cît si a sotului ei, voievodul Neagoe Basarab, care în tinerete îsi facuse educatia intelectuala s i duhovniceasca la Bistrit a, de unde va împrumuta unele cart i mai tîrziu, cînd va deveni domnitor al Îarii Românes ti. Un rol deosebit în raspîndirea s tiintei de carte l-au jucat si primele tiparituri de la începutul secolului al XVI-lea, chiar daca acestea sunt înca în slavona. Este vorba despre cartile tiparite de Macarie, carti fundamentale pentru Biserica , de exemplu: “Liturghierul” (1508), “Octoihul” (1510) si “Evanghelierul” (1512). Printre izvoarele scrise, ce oglindesc gîndirea socialpolitica a Moldovei din secolele XV-XVI, se afla Letopisetul de la Bistrita , o cronica anonima, care descrie evenimentele din anii 1359-1507. Continutul cronicii este definit chiar în titlul lucrarii “Moldavstvii tarii” (“Domnii Moldovei”). Apoi urmeaza doua copii ale Letopisetului de la Putna , ambele intitulate “Povestire în scurt despre domnii Moldovei” . În ele se descrie viata si activitatea domnitorilor pîna în anul 1518.

234

Gîndirea sociala din aceasta perioada înainta în prim-plan problemele cardinale ale vietii politice, precum cele ale independent ei s i stabilitatii politice a tarii. În letopisete domnitorii sunt adesea numiti “mari cîrmuitori”, iar boierii sunt condamnati pentru uneltirile lor împotriva puterii domnes ti centralizate. Primele eforturi creatoare ale carturarilor români nu se îndreapta spre speculatia teologica, ci spre istoriografia s i gîndirea social-politica. Roadele acestor eforturi se concentreaza în “Letopisetul de cînd s-a început Îara Moldovei” alcatuit la curtea lui Stefan cel Mare s i continuat în timpul urmasilor sai, în cronicele lui Macarie, Eftimie si Azarie (secolul al XVI-lea). Cronica lui Macarie , episcop de Roma, cuprinde istoria Moldovei de la nas terea lui S tefan cel Mare (1504) pîna în 1552. Ea reprezinta punctul de vedere domnesc împotriva boierimii, care se opunea întaririi puterii centrale. Continuatorii episcopului Macarie au fost Eftimie, cronicarul lui Alexandru Lapus neanu, s i Azarie, care scrie din porunca lui Petru Schiopul. Eftimie s i Azarie sunt ultimii reprezentanti ai s colii cronicarilor domnesti. Cel mai important document scris din epoca feudala, care ne permite sa judecam despre modul de a gîndi al poporului nostru, este “Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie” . Lucrarea dispune de un continut preponderent politic, teoretizînd puterea domneasca autoritara a lui Neagoe, care a dominat în Îara Româneasca în 1512-1521. Cu toatea acestea, Neagoe, sintetizînd traditia bizantina sub raportul gîndirii politice, include în sfera preocuparilor sale si multiple probleme ce depas esc realitatile politice imediate, transformînd opera în “cea dintîi carte filozofica în literatura noastra”1 . Sfaturile lui Neagoe urmaresc mai întîi scopul de a
1

,

O. Densuseanu . Istoria literaturii române. Curs litografiat, 1998, p. 306-307.

235

forma un principe ideal si în genere un om ideal, în conformitate cu mentalitatea epocii, dar depasind în multe privinte cadrul gîndirii religioase s i apelînd la interpretarile laice rationale. În a doua jumatate a secolului al XV-lea, desi continua literatura slava a cronicarilor de curte si cea religioasa, se produc însa doua schimbari importante: începe sa se generalizeze scrisul în limba poporului în toate cele trei tari române si sa creasca importanta elementelor laice în cultura. Secolele XIV-XVI se constituie ca epoca de înflorire a culturii bizantine si slave. În acest rastimp sunt copiate sute de manuscrise greces ti, mai ales slavone, însa tot acum se fac primele traduceri de scrieri bisericesti în româneste si vor aparea primele tiparituri sub directa purtare de grija a unor mari ierarhi, clerici carturari si a voievozilor aflat i la cîrma viet ii bisericesti de stat în Îara Româneasca, în Moldova s i în Transilvania. Cea mai veche traducere româneasca din scrierile “pa rintilor bisericii”, pastrata într-un text bilingv, este “Cuvântul de învatatura al Sfîntului Ioan Gura de Aur în noaptea Sfintelor Pasti” , care reprezinta o copie de la jumatatea secolului al XVI-lea a manuscrisului “Cardas “ al parintelui Bratul din Brasov, datat 1559-1560. Primele scrieri în limba româna pastrate pîna astazi sunt, în majoritate, parti traduse din Sfînta Scriptura, din cartile de cult si alte scrieri de zidire sufleteasca, avînd valoare dogmatica, cît s i moral-educativa. Aceste traduceri se datoreaza, în cea mai mare parte, unor carturari de la sate, numele carora au fost rareori cunoscute si retinute, adesea ramînînd însa anonimi. Cultura româneasca a germinat timp de secole în sufletul poporului, a înflorit în lexic, a fost comunicata oral, iar cînd a fost fixata în scris, chiar daca nu putea avea de la
236

început forme pe deplin cristalizate în aceasta expresie proprie, si le-a cautat necontenit, nu i-au fost nici inspirate de aiurea si nici impuse. Preotii, proveniti mai ales dintre tarani, au ramas exponentii autentici ai mediului satesc, nu s-au îndepartat prin cresterea lor culturala, ci, dimpotriva, s-au simtit îndatorati acelui mediu, mereu atasati de fratii lor tarani, identificati cu ei prin port si prin limba, prin modul de viata comun si prin slujirea acelorasi aspiratii umane de dreptate, libertate s i unitate româneasca.

§ 6. Idei social–politice si filozofice în opera “Învata turile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie”
“Învataturile lui Neagoe Basarab” reprezinta cea mai de seama opera literara, social-politica si filozofica româneasca din perioada medievala. Este considerata drept o adevarata enciclopedie moral-religioasa s i filozofica a trecutului românesc, un adevarat model de gîndire originala româneasca si care în fond reprezinta semnificatia si valoarea ei. Opera reflecta o lume a sentimentelor esentiale, izvorîte din concept ia poporului românesc asupra existentei sale. Sunt evidentiate ca valori morale anume acelea ce apartin pe drept spiritului poporului român: omenia, mila, cumpatarea, smerenia, bunatatea sufleteasca. Ideile si tezele expuse contribuie substantial la studierea societatii medievale românesti, evidentiaza expresivitatea s i moralitatea poporului. Expunîndu-si conceptia despre lume, despre om, despre stat, el introduce si factorul popor – “taranii”, ce nu este prezent la alti autori de învataturi s i povete din sec. al XVI-lea. Datînd din sec. al XVI-lea, din epoca Renasterii, lucrarea constituie o marturie a vechimii culturii românesti. Profunda spiritualitate îi atribuie valoarea unei adevarate opere renas237

centiste din Europa Occidentala. Domnitorul Neagoe Basarab se înalta ca un viguros intelectual român de statura europeana. Opera lui cuprinde întelepciunea seculara româneasca, eruditia religioasa s i politica, denota o recunoastere profunda de catre autor a aspiratiilor si necesitatilor poporului. Opera aduce noi viziuni în ideologia tarilor române, contine un suflu proaspat s i binefacator, vitalitatea ei fiind adecvata esentei credintei. Cu atît mai mult cu cît autorul, ra mînînd fidel credintei, îs i trece gîndirea s i sensibilitatea în lumea lucrurilor reale. Si desi “Învataturile” sunt bazate pe lucrari similare bizantino-slave, ele contin s i diverse idei, reflectii s i concluzii originale. Astfel, înca mai înainte erau raspîndite “Învataturile lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon” (sec. al XVI-lea), “Învataturile arhiepiscopului de Ohrida, Teofilact” (sec. al XI-lea). În sec. al XIV-lea în literatura ceha apare opera “Sfaturi noi”, autorul careia este Jan Smil Flasca din Pardubice etc. “Învataturile” lui Neagoe Basarab sunt apropiate dupa continut de opera lui N. Machiavelli “Principele” (1513). Nu întîmplator B. P. Hasdeu l-a apreciat pe N. Basarab ca pe un Mare Aureliu al Îarii Românesti, principe, artist s i filozof, opera fiindu-i considerata drept monument de seama în literatura, politica, filozofia si elocventa stramosilor nostri. Din contextul acestor doua opere comparate se evidentiaza si un sir de trasaturi comune, fapt ce ne ma rturiseste includerea valorilor social-politice si filozofice românesti în circuitul universal. Si daca “Principele” lui Machiavelli, avînd un caracter social-politic si filozofic pronuntat, examineaza probleme privind formele si metodele de guvernare autoritare, monarhice s i centralizatoare, apoi s i “Învataturile” lui Neagoe Basarab argumenteaza tactica promovarii unei asemenea

238

ori al discursului modern. Aristotel. aflata aici în timpul vietii sale. expunînd teza misiunii deosebite. În reflectiile. Revolta. În lucrare accentul este pus pe ratiune. curteni si domn. pe o apreciere dreapta a intereselor de stat si a oamenilor cu functii concrete ce manifesta o adevarata întelepciune politica. religios a autorilor consacrati (Platon. Îndeosebi se evidentiaza povetele referitor la mentinerea pacii s i evitarea varsarilor de sînge în cazul cînd acestea au fost declansate. e cumpa nit în fata fortei oarbe. Astfel. Prin aceste idei “Învataturile” constituie prima încercare (ni se pare destul de reusita) din istoria gîndirii noastre românesti de a face o prezentare teoretica politicii statului feudal. providentiale-divine a domnitorului. Ioan Gura de Aur. îndeosebi literatura de caracter moral. Scopul e destul de bine determinat: a justifica politica centralizatoare a domnului fata de boierime demonstrînd însa odata în plus ca el este unsul lui Dumnezeu. Neagoe Basarab a cunoscut îndeaproape Manastirea Bistrita. se orienteaza dupa modelul regilor “sfinti” din Biblie. în special din reflectiile lui Solomon. nu denota nici trufie. dintre boieri si tarani. El e smerit. fie ca sunt descrise secvente de razboi sau diferite episoade din viata curtii.guvernari în activitatea politica interna si externa. filozofic. În lucrare sunt reproduse fragmente din “Cartea regilor”. autorul. fie ca e vorba despre tratative cu solii altor state. dar s i barbatia sunt expuse cu o finet e rara în spatiul rugaciunii rituale. Vasile cel Mare). 239 . actiunile si faptele sale Neagoe este prezent cu concluzii întelepte privind raporturile dintre individ s i mase. Povetele lui Neagoe capata un caracter nobil. Pythagoras. expune principii ce vizeaza esenta artei politice s i consolideaza independent a Statului. pe experienta politica proprie.

iar deosebirile ca atare au mai curînd un caracter de nivel. juridice. Neagoe expune gînduri profetice. a trait pe deplin raporturile dintre diferite grupuri sociale. prin scopurile si tendintele activitatii umaniste din fiecare tara concreta. inclusiv opera lui Neagoe Basarab. Viitorul domnitor si autor al “Învataturilor” a participat activ la viata social-politica. Critica orînduirii feudale sau opozitia deschisa fata de autoritati poarta un caracter mai mult episodic. des i nu putem evidentia aspecte antropocentriste profund nuantate. stabilim apropieri esentiale în continut.dar nici spaima fata de dus mani. apoi partea a doua continua predilectia privind activitatile general-umane. avînd diverse aspecte de ordin moral. al XVI-lea. politice. precum si prin traditiile culturale nationale. Aceasta stare de lucruri se explica în special prin conditiile istorico-obiective existente în tarile occidentale s i tarile române. Referitor la “Învataturi” – în ele e prezenta experienta social-politica personala a lui Neagoe. S i daca în prima parte a operei sunt expuse diverse texte religioase. cultura românesca din perioada respectiva. În asa mod se reliefeaza vocatia unei personalitati profund cons tientizate s i împovarate de responsabilitatea si misiunea istorica fata de prezent si viitor. Astfel. morale. ne convingem ca ele au un caracter umanist destul de pronuntat. dar s i speranta în profunzimea fortei morale a neamului românesc. juridic. Si aici e cazul sa subliniem ca umanismul în tarile române capata o dezvoltare ascendenta începînd cu sec. denota o influenta vadita a culturii grecesti. politic. Patrunzînd în esenta continutului “Învataturilor”. În linii generale umanismul românesc nu se prea deosebea de umanismul din alte tari. 240 . Daca examina m raportul ratiune-credinta expus în umanismul occidental s i în cel românesc.

Avem tot temeiul sa afirmam ca prima parte a operei. ideea tolerantei. a respectului fata de om. ocrotea biserica. pe care autorul le considera ca temelie a dezvoltarilor s i generalizarilor sale. În aceasta experienta social-politica se includ în mod organic si relatiile de familie cu tot specificul si semnificatia lor destul de diversa. de sobrietatea si valorile esentiale privind existenta. S-a manifestat activ în treburile cotidiene s i necesitatile practice ale domniei. iar lumea în care traieste si activeaza omul este o lume a lui. de exemplu. Umanismul lui Neagoe Basarab se manifesta destul de reliefat. mai perfecta. El se pronunta pentru fapte chibzuite si masuri socotite. obtinem un tablou aproape integral al tendintei renascentiste. precum si vorbirea cumpanita. Domnitorul este atras în permanenta de puritatea vietii. la tendinta ferma de a patrunde în esenta lumii s i a încerca de a o face mai buna. cît omului ca atare. chiar în însusi faptul utilizarii numeroaselor citate din Biblie. Neagoe a fost gra ma tic. precum si ajutorul acordat în timpurile anevoiase. si om credincios. Avea cunos tinte profunde în ortodoxism. 241 . constituie de fapt un omagiu umanist consacrat nu în special domnitorului. fiind si os tean. la modalitatea specifica a cugetului sau. a corespondat cu carturari si reprezentanti ai vietii social-politice a timpului. viziunea masurata asupra lumii. comis. adica anume as a cum ne cere morala crestina si care trebuie sa persiste în viata fiecarui om. Si daca mai adaugam aici evidentierea modestiei. si conducator militar. Neagoe Basarab crede în potentele creatoare ale omului. postelnic. Neagoe cunostea cîteva limbi: greaca. sîrba. Reflectiile filozofice ce urmeaza reprezinta adeziunea deplina a domnitorului-savant s i filozof la maretia s i puritatea omului. Fiind un om de o cultura rara . slavona. Cunos tea îndeaproape moravurile curtii domnesti.dintre diferite state si religii. tinînd cont s i de prezenta numeroaselor citate din Biblie.

Domnitorul trebuie sa fie milostiv cu toti oamenii si cu toate popoarele. Neagoe aduce exemple din Panegiricul lui Constantin cel Mare. fiind reprezentantul lui Dumnezeu pe Pamînt. afirmînd ca folositoare pentru noi sunt toate faptele – si cele bune. pe care Dumnezeu i le va da sa le ocîrmuiasca. Pentru a argumenta aceste teze. dar s i în special a Bibliei. Conform acestei conceptii. datorîndu-se în mare masura textelor biblice si exemplelor din viata s i istoria altor conducatori si a altor popoare. Din “Învataturi” reiese ca împaratul bizantin constituie modelul domnului crestin care a influentat mai apoi conceptia despre domnie a popoarelor din Estul Europei. Umanismul lui Neagoe se manifesta s i prin faptul ca el tinde sa formeze un principe ideal si un om ideal. s i puterea lui nu cunoaste neînt elegere din partea nimanui. La drept vorbind. de aceea nimeni nu are dreptul de a se ridica împotriva ei.S i anume lumea aceasta în care omul se poate manifesta ca fiinta victorioasa s i pe care el e în stare de a o stapîni trebuie transformata conform cerintelor vremii. puterea domnilor se afla pe o treapta mai superioara decît institutiile laice si ecleziastice. Neagoe argumenteaza teza fundamentala privind conceptia româneasca despre domnie. el dovedeste ca Domnitorul tarii este alesul s i unsul lui Dumnezeu. este un pastor al poporului: “De la Dumnezeu se da împaratia s i domnia si pe Pamînt s i în Cer”. Fiind unsul lui Dumnezeu. Neagoe aduce drept exemplu fragmente din istoria lui Avesalom. Prin esenta sa domnia este divina. reiesind din necesitatile si perspectivele de dezvoltare a Îarii Românesti din epoca respectiva. Sprijinindu-se pe Biblie. Domnitorul îndeplineste functii intermediare între Dumnezeu si popor. si cele rele. care stabileste raporturile adevarate dintre împaratie si biserica. Aici este expusa o idee profunda avînd mai multe 242 . Conceptia despre domnie este nu numai o influenta a traditiei bizantine. dovedind caracterul ei dumnezeiesc.

2) un conducator (fie el rege. împaratul Constantin cel Mare. Concluziile au un caracter rationalist s i reflecta 243 . este o calauza fara de care s i luminosul îti pare întunecat. contribuie într-o anumita masura la apropierea acestora. El scrie: “Si sa nu gîndes ti ca eu le graiesc acestea din capul meu. s i în tot locul. neconcreta. Si orice popor este oglinda pentru alte popoare. a învins în multe razboaie sub semnul ei. ci le priveste în raport cu ratiunea (cu cerintele acesteia) si neaparat în folosint a nemijlocita a omului. fiind un bun credincios în Sfînta Cruce. E semnificativ faptul ca Neagoe Basarab nu concepe poruncile din Biblie într-o forma pasiva s i abstracta. învatînd de la alte popoare anumite fapte si lucruri pozitive. precum s i altor povete o însemnatate si o valoare mai mare. El va ocoli ereticii s i pagînii. Neagoe le ridica la rang de porunci dumnezeiesti. si ziditorul nostru cel întelept. de a utiliza anumite învataminte conform dictonului latin “Historia est magistra vitae”. Dar nici un popor nu poate trai fara alte popoare. Concluziile facute de Neagoe Basarab ne permit sa afirmam ca “fizionomia” social-politica si filozofica a tarilor române se încadreaza si este asemanatoare cu cea europeana. si în tot ceasul. împarat). Pentru a atribui interdictiilor morale. Atitudinea lui Neagoe Basarab fata de Dumnezeu poate fi ilustrata s i prin urmatoarele reflectii: “Iubitul meu fiu ! Mai înainte de toate se cade sa cinstes ti s i sa lauzi neîncetat pe Dumnezeu cel Mare si bun s i milostiv. pentru ca toate acestea ti le graiesc din Sfînta Scriptura si ti le zic ca sa-ti fie de povata si de îndreptare”. Astfel. Si sa nu cazi în disperare. Neagoe considera ca un principe întelept si un domn întelept trebuie sa fie cu adevarat credincios lui Dumnezeu. domn. dar sa afli alinare în credinta si în dragoste fata de Dumnezeu”. s i ziua si noaptea.aspecte: 1) ideea de a învata faptele altora.

el afirma ca un principe întelept alege în consiliul sau tot oameni întelepti. Adresîndu-se fiului sau ori altuia. Domnitorul nu are dreptul sa comita fapte nechibzuite. speranta la mila lui Dumnezeu si la alesul lui Dumnezeu – al lui frate iubit. Deci. El spera ca Christos – Dumnezeu îl va învata pe Domnul tarii cum sa aiba mila de sufletul lui în vremurile grele. nedemne. ca pe un frate al sau. Si acum sufletul lui mai are o singura speranta. sa cunoasca în profunzime adevarata stare de lucruri. în vederea argumentarii tezelor sale umaniste Neagoe aduce mai multe citate din Biblie. Si acela care va fi ales Domn. macar de sînteti domni puternici”. evidentiind ca asa gîndes te el ca e mai bine. realista a problemelor statale. Prezinta interes ideea ca pentru o cîrmuire înteleapta sunt necesare s i povetele boierilor. demnitarilor: “Trebuie sa te sfatuiesti cu boierii în tot ceasul. Un principe s i un domnitor întelept nu doreste sa auda laude si slava la adresa sa. amintind totodata ca lumea este des ertaciune si de aceea trebuie sa ne purtam astfel ca sa devenim prada acestei lumi.cugetarile sale referitor la esenta “poruncilor” si la însemnatatea lor în viata. Dimpotriva. Neagoe îl povatuieste cum sa faca s i ce sa faca daca Dumnezeu îl va Domn al tarii. sa-i poarte de grija sufletului sa u dupa ce el se va duce în lumea celor drepti. ca mai apoi sa purceada la actiunile necesare. iar propriile gînduri le expune prin comentarii personale. pe acela îl roaga. Iar domnia lui s-a risipit ca fumul sub bataia vîntului. precum si experienta s i cultura sa personala . Asemenea lui Machiavelli. evidentiind experienta istorica a Îarii Românesti. El povatuieste foarte insistent nu 244 . contribuind astfel la solutionarea obiectiva. care expun liber adevarul. Neagoe îs i imagineaza chiar ca vorbeste din “lumea cealalta”. Ca el va fi fara avere s i fara slava lumii pamîntesti. daca-l va pune pastor pe turma lui alege dumnezeiasca. el dores te sa s tie totul asa cum este.

Dumnezeu este ziditorul lumii. În acelasi timp conceptia despre lume a “Învataturilor” prezinta o însemnatate specifica în dezvoltarea gîndirii filozofice în tarile române. bune sau rele. sa-si ispaseasca pacatele. toti muritorii. dar poate deveni si o fiara salbatica. Dar anume omul oscileaza în permanenta între bine s i rau. fiind dotat cu ratiune. dispune de reala posibilitate de a se situa deasupra celorlalte vietuitoare din lume. exprimîndu-se doleanta ca atotputernicia Domnului tarii sa fie limitata de atotputernicia lui Dumnezeu. cu chibzuinta si libertatea spre purul adevar. S i numai Domnitorul care va întelege unicitatea s i maretia lui Dumnezeu – ziditorul Pamîntului si Cerului. numai acela va fi înaltat. vom merge pe calea supuseniei si vom îngenunchia în fata Judecatii lui Christos. iar 245 . Însemnatatea aceasta rezida în prezenta unor aspecte s i elemente noi privind dezvoltarea tezei referitoare la însemnatatea existentei umane în Univers. Neagoe conchide ca noi. Iar Domnitorul care nu se va smeri înaintea lui Dumnezeu. fac gres eli. Cele expuse ne permit sa afirmam ca conceptia despre lume si viata. sa corecteze greselile prin pocainta neîntîrziata. Neagoe însa crede ca lumea pamînteasca nu este o lume umilita si lipsita de sens. evidentiat între bine s i rau. despre om si existenta a “Învataturilor” se include organic în conceptia dominanta teologica a timpului avînd un caracter creationist destul de pronuntat. La judecata fiecare se va înfatisa cu faptele sale. s i nu se va mai cunoaste cine e domn sau împarat. va fi smerit de însus i Dumnezeu. cine e bogat ori sarac. anume omul poate ajunge chiar divinitate creatoare. În lucrare este condamnat domnul trufas si sîngeros. Neagoe Basarab demonstreaza ca omul.s i roaga ca atunci cînd oamenii savîrsesc pacate. si se va smeri în fata lui Dumnezeu.

îsi poate dezvolta pe deplin aptitudinile în alegerea binelui sau raului. De aceea se cuvine ca omul sa manifeste o adevarata dragoste fata de Dumnezeu. fiind liber. orice vietuitoare. în afara libertatii. întrucît din post se naste curatenia. Si orice corp ceresc. întruchipate în munca s i care-l deosebesc pe el de celelalte fiinte vii (vietuitoare). a esentei sale umane poate avea loc daca el se calauzeste de poruncile ratiunii (mintii). activînd conform ratiunii. care mai apoi naste smerenia. eu-lui ca atare. Însa Neagoe nu-s i imagineaza perfectiunea omului. Tot ce este în lume: soare si luna. în special omul – este înzestrat cu o natura semnificativa a sa. sa respecte posturile. iar din ea – rugaciunea. savîrseste fapte destoinice. spre întelegerea necesitatii (des i el înca nu patrundea profund în esenta categoriei date). Prin intermediul 246 . pamînt si mare. stele si vazduh – toate sunt facute pentru om. Aceasta-l orienteaza pe om spre manifestare s i realizare. Omul. ci are si alte scopuri marete. Aptitudinile pe care le poseda omul sunt calitati. iar aceasta naste dragostea. omul poate stapîni tot Universul pamîntesc si ceresc. însa. vînt s i ploi. conform careia Universul a fost întocmit exclusiv pentru toti oamenii. Realizarea reala a omului. starii sale fires ti de manifestare. Dar omul este înzestrat cu aptitudinile intelectuale necesare pentru a patrunde în esenta binelui si raului. Fiind înzestrat cu ratiune si pastrîndu-si mintea lucida. e posibil numai daca el. iar raul este conceput ca tot ce se opune sau nu corespunde starii sale firesti. Prin bine Neagoe întelege tot ce corespunde eu-lui sau. Neagoe Basarab promoveaza ideea ca omul poate fi asemanator cu însus i bunul Dumnezeu. orice forta a naturii. Aceasta. Consemnam ca concept ia creationista despre lume contine o semnificatie antropocentrica originala. însus iri proprii numai lui. des i sub steaua calauzitoare a poruncilor Domnului.omul nu traies te în zadar avînd scopul de a se izbavi de pacatul initial.

învingator. omul dispune de posibilitati suficiente pentru a deveni împarat. Deci. ba chiar si Dumnezeul lumii în care el traieste. În conceptia autorului. la bunurile si bucuriile ei. Omul actioneaza si creeaza în permanenta. misiunea omului consta în a se face pe sine. vom fi” exprima pe deplin crezul umanist al lui Neagoe Basarab – un 247 . omul simte necesitatea de a activa. dar nici cu teza ce priveste Creatorul guvernînd în permanenta lumea omului. esentialul consta în faptul ca teza lui Neagoe Basarab ce reflecta sau examineaza omul ca Dumnezeu. Bunul Dumnezeu este cu omul s i este pentru om. de a se manifesta. omul îs i da seama de specificul mintii s i de posibilitatea ei creatoare. Am putea presupune si noi ca teza aceasta nu corespunde cu teza. el este în folosul omului. posedînd aptitudini s i modalitati de adevarata responsabilitate. Iar maxima “Si daca vom vrea noi. divinitate e foarte asemanatoare cu teza referitor la omul creaca tor. a fi în stare de a accepta s i respecta anumite norme si restrictii. a se desavîrs i în permanenta. stapînul lumii sale. între ele se poate stabili chiar o anumita corespundere. îsi pierde esenta umana. Omul are dreptul la viata. În tezele expuse se reliefeaza parca elemente de deism. potrivit careia omul este considerat sclav al lumii. Posedînd minte. de a actiona la un nivel sustinut. si nicidecum pentru chinuri s i suferinte. omul înceteaza de a mai fi asemanator lui Dumnezeu. În lumea creata de Dumnezeu Neagoe a presupus o lume a omului. întrucît chiar Dumnezeu “i-au daruit lui Adam hrana raiului.respectiv se mai evidentiaza ca omul nu este o simpla vietuitoare. a deveni. ci o faptura înteleapta. Astfel. Concluzia în cauza îl situeaza pe Neagoe printre cugetatorii de seama din tara s i din Europa. pentru binele lui. Probabil. Pierzînd mintea. iar noua ne-a dat dulceata pamîntului într-aceasta lume si din sporul ei sa ne hranim”.

Însa e vorba despre o asemenea activitate care nu se dezice de credinta si care reiese din credinta. ori a lasat anumite. Da. o asemenea activitate în care gîndirea s i sensibilitatea. cultura care de asemenea avea o orientare religioasa. Anume din aceasta îmbinare ori amestec a diverselor tendinte s i orientari se afirma conceptia umanista a lui Neagoe. conceptie izvorîta din crestinism. cultura de factura religioasa depaseste totusi identitatea deplina cu postulatele cres tine. uneori diferit de postulatele cres tine. Pentru Neagoe Basarab devin reale si influentele din alte domenii s i izvoare. iar omul într-adevar dispune de aptitudini deosebite pentru a stapîni lumea care-l înconjoara . Dumnezeu a creat lumea. ca viziunea expusa reflecta s i esenta culturii lui Neagoe. însa. Dar problema privind înaltarea omului la nivelul suprem. desi anevoios. El spune ca de la Adam încoace au fost multi împarati si multi domni si fiecare a creat ceva. dar ea a fost creata pentru om. adica la nivelul divinitatii capata o importanta deosebita în concept iile filozofice de mai tîrziu s i în special în filozofia clasica germana. În procesul devenirii se afirmau si alte tendinte de judecata si actiune. însa continînd s i unele aspecte noi. Faptul ramîne fapt. ea este o lume a omului. ori a savîrsit fapte demne. scopul si sensul trecerii. care generau de fapt concluzii pretioase de alt caracter. Existenta unei gîndiri înaintate poate fi examinata ca realitate.crez si un concept avansat pentru timpurile de atunci. dar totusi trec în lume. Concomitent. Însa toate acestea au trecut ca roua diminetii scrieri 248 . În asa mod gîndirea s i sensibilitatea trec în lume numai datorita credintei ce reflecta esenta. fapt ce atribuie “Învataturilor” o semnificatie filozofica notorie. Am spune chiar. Anume de aceea Neagoe acorda o însemnatate deosebita faptelor savîrsite. reprezentînd prin sine un fapt împlinit. care de fapt orientau spre o alta lume decît credinta orientata numai spre lumea cerului. Neagoe atribuie omului activitate.

întelepciunea unei filozofii întregi. ce va semana. degradarea s i desavîrs irea domina aceasta lume. nimic nu se cunoaste. Neagoe insista asupra unor calitati exceptionale ale principelui. Istoria dovedes te ca daca principele nu este întelept. întelept ori nestiutor. si nu întelepciunea principelui din sfaturile si gîndurile bune”. Numai lucrurile. si din lucrurile sale se va osîndi”. Unicul criteriu în acest sens fiind calitatile personale. gîndurile bune si întelepte neaparat “trebuie sa se nasca din întelepciunea principelui. cu o perspectiva istorica înteleapta. Neagoe prezinta de fapt o filozofie a masurii. “Orice om. el nici nu poate fi povatuit întelept. fie bogat ori sarac. aparitia si disparitia. a cugetarii cumpanite în toate faptele. aceea va secera. Cerinta suprema – 249 . o întîlnim s i la Constantin Cantacuzino. îndeosebi a existentei studiate nu numai din interiorul necesitatii la care întotdeauna se reactioneaza. si anume: Domnitorul sa determine daca un demnitar sau altul este cinstit s i vrednic. îndrepta. Ca tot omul din lucrurile sale se va sarcina. Am putea presupune ca aici Neagoe a încercat sa pa trunda în legea generala a dezvoltarii: ca totul trece si se duce. Însus i destinul omului este privit de Neagoe ca o adevarata rasplata a faptelor îndeplinite. ca nasterea s i pieirea. Evidentiem ca expresivitatea operei e dominata de limbajul bisericesc. numai faptele cele bune sunt vesnice. însa care treptat înalta o adevarata întelepciune laica.s i de la împaratii s i domnii mari si puternici de odinioara nimic n-a mai ramas. este potrivit pentru anumite dregatorii. Ideea aceasta o expune destul de convingator si Miron Costin în poemul filozofic “Viata lumii”.”si cine cum îs i va alege as a si o va duce. fie el domn. Concluzia: sfaturile. dar s i din afara acesteia. si anume – întelepciunea eticii s i a politicii. De aceea un domnitor întelept îs i va alege sfetnicii tinînd cont numai de calitatile acestora si respingînd relat iile de prietenie sau rudenie.

nici slugile credincioase nu pot fi ignorate cu totul. Daca razboiul începe. si vai de Domnitorul care nu le întelege pe toate si nu le întocmeste dupa bunul simt. Atunci însa cînd dusmanul este gata sa porneasca cu razboi asupra tarii care nu e în stare sa lupte nefiind pregatita. si nu razboi. pe cît ea contribuie nemijlocit la promovarea unei politici interne s i externe întelepte. În acelas i timp nici rudele. bine chibzuite si în interesul poporului. Domnul totdeauna trebuie sa fie calauzit de sentimente si afectiuni pasnice. Domnitorul trebuie sa fie unicul stapîn în tara. sa cîrmuiasca de unul singur si sa nu împarta cu nimeni avut ia tarii sale. sa stavileasca razboiul. ca vai de Domnul cel ce-si da cinstea altuia si vai de t ara ceea care o sta pînesc multi”. si a taranilor. Domnia s i tara nu trebuie cedate nimanui. În traditia militara româneasca se practica ca în timpul razboaielor sa fie pustiit totul în calea dusmanilor pentru a le crea 250 . decît numai meritele personale. Iar poporul dores te pace. pentru a se achita cu toate slugile s i ostile. Domnitorul întreprinde diverse actiuni diplomatice pentru a evita confruntarile. datoria fiecarui este de a iesi împotriva lor. Bogatia tarii trebuie pastrata pentru a tine în supunere toti supusii sai. Prin urmare.pentru nimeni nici un privilegiu. Neagoe Basarab îl povatuieste pe Domnitor (principe) sa stapîneasca tara cu credinta si dreptate. în asa mod asigurînd tarii sale o pace adeva rata. totus i. El recomanda “sa nu iubiti vremile de razmerita si sa nu sariti la fapte de trufie”. care-i apartine numai lui: “Niciodata cinstea s i venitul sa nu-l dai altuia. sa pazeasca cu sfintenie avutia tarii. în fata Domnitorului sta sarcina de a lua masurile necesare pentru adapostirea familiilor tuturor locuitorilor tarii: si a dregatorilor. s i sa nu va temeti de ei cît de numerosi ar fi. stapînirea înteleapta a bogatiilor întregii tari este pe atît de necesara. Dar daca totusi dus manii ataca tara.

este pacea. pribegia e amara si dureroasa. Este interesant faptul ca în cazul cînd Neagoe dores te sa cultive un patriotism profund. al lupului. S tefan cel Mare. Mircea cel Batrîn. În pofida vremurilor cumplite. Domnitorul.conditii insuportabile de viata si a pregati înfrîngerea lor. pe dom- 251 . Lucrarea cuprinde numeroase povet e. În scopul de a atrage domnul s i boierii la apararea tarii. el aduce exemple convingatoare din viata cotidiana (exemplul leului. Doamne!” Autorul “Învataturilor” îsi da destul de bine seama de rolul poporului. Idealul lui Neagoe. mai ales al “saracilor” care. otraveau fîntînile. Învataturile. dar care ar putea fi schimbat în dependenta de evolut ia luptei. creeaza avutia tarii aducîndu-i fala si tarie. Vlad Îepes ardeau furajele. el evoca dovezi rationale. însa e necesar ca el sa se afle într-un loc mai putin primejduit. Forta se poate retrage numai în fata întelegerii si a dragostei fata de oameni: “Iar si judecata macar ca ias te si dreapta. conduce cu pricepere batalia. însa. Atunci cînd Neagoe dores te sa stimuleze dîrzenia si vitejia în oameni. fapte concrete din viat a omului. El îi îndemna pe boieri. de fapt. recomandarile acestea corespundeau de fapt practicii militare în tarile române din Evul mediu. fiind comandantul suprem al ostirii. distrugeau podurile peste rîuri. al soimului). trecînd cu vederea textele religioase si dovezile teologice. s i nu razboiul. tot iaste fara de mila…” Spusa prorocului: “Milostenia si judecata voi cînta tie . Neagoe Basarab doreste în fruntea tarii un Domnitor (un principe) ce ar simboliza pacea si mila. Asemenea domnitori ca Basarab I. care ar putea fi considerate ca elemente din tactica de lupta a ostilor. iar grînele s i vitele erau evacuate împreuna cu familiile os tenilor. el demonstreaza ca retragerea de la datorie.

Domnitorul nu depaseste limitele omeniei. ca sa-ti fie Dumnezeu într-ajutor. ci cum risipes te un leu o cireada de cerbi s i cum omoara un lup o turma de oi cît de mare. nici a altora. as a s i omul viteaz si barbat nu se înfricos eaza de oameni multi. În timpul razboiului Domnitorul are misiunea de a fi primul aparator al tarii. 2) “cu judecata dreapta”. Domnitorul e dator sa-i apere pe toti. nici sa nu te îndoies ti. iar tu sa mergi drept fata în fata spre vrajmas ii tai fara nici o frica. nimic sa nu te înfricoseze. asa se cade si sa dati pentru dînsii si sa le faceti odihna si pace”. Un domn întelept s i ideal ar trebui sa vina cu fapte demne de urmat. Iar de vor fi multi. Neagoe Basarab venereaza iubirea de oameni. aparîndu-se în mod argumentat. Îndeosebi este evidentiata darnicia ca una din calitatile cele mai generoase ale suveranului. iar omului fricos tot i oamenii îi sunt dusmani s i înca de ai sai este gonit si batjocorit si hulit”. si strainii. 3) “cu 252 . adevarul si judecata dreapta: “Judecati cu dreptate s i prietenii. fiind mare iubitor de adevar si de dreptate. le da posibilitatea sa-si expuna liber pozitia si dovezile. Toti trebuie judecati drept. Ca omului viteaz toti oamenii îi sunt într-ajutor. Si victoria sau înfrîngerea tot de la Dumnezeu vine: “Pentru aceea sa-ti ridici gîndul si mintea la cer. Alexandru Macedon raspunde ca el a învins toata lumea datorita realizarii în fapt a trei lucruri: 1) “cu cuvîntul adevarat s i sfatuitor”. ca Judecata a lui Dumnezeu este”. ca omul viteaz si razboinic nu se sperie de oamenii cei multi. s i pe cei mari si pe cei mici: de nimenea sa nu va fie rusine. Judecînd. Domnitorul neluînd partea nici a unora. fiind modest s i generos. dar fiind speranta tuturor. El aduce ca exemplu un dialog dintre Alexandru Macedon si Aristotel. însa în deplina corespundere cu legile existente. nu-i înspaimînta pe cei acuzati.nitori la fapte practice spunînd: “Cum luati de la saraci. Filozoful dores te sa afle de la marele împa rat secretul victoriilor sale militare. ci dimpotriva. viteaz si ascutit la minte.

sa nu-si s tirbeasca autoritatea si sa nu încalce demnitatea altora. sa-s i iubeasca si sa-si apere poporul. ca fiind examinata în legatura nemijlocita cu dreptatea. dar s i-a miluit slugile si ostenii.mîna întinsa si înduratoare”. sa nu omoare pe nimeni fara judecata dreapta. E mai bine sa mori cu cinste. ca fiecare doreste înaltare. Alexandru n-a adunat avutie. E firesc si omeneste ca nimeni nu doreste sa fie umilit. În lupta pentru dreptate Neagoe se situeaza de partea celor saraci: “Omul cel mînios s i cel lenevos nici o dreptate nu va face saracilor. sa le înteleaga durerile si aspiratiile. neîntelegînd jalba saracului sa-l judecati cu nedreptate”. Astfel. privind cu dispret la acei care sunt cuprins i de lasitate. În viziunea lui Neagoe. ca nu cumva. va îngriji bisericile si manastirile. denota într-o mare masura conceperea obiectiva privind faptele unor mari personalitati. decît sa duci o viata de sclav. sa vorbeasca cu oamenii cu pricepere si cu blîndete. si nu coborîre. Fiecare e dator sa-si apere Pat253 . S i numai dupa aceasta el va ajuta pe cei saraci. El considera ca numele bun s i respectuos este cu mult mai valoros decît avutia cea multa. Neagoe Basarab personifica curajul s i vitejia manifestata de Domnitor în timpul bataliilor. Ascultînd pasul oamenilor sa dee dovada de stima. în conceptia lui Neagoe judecata îndeplines te o misiune deosebita. iar acestia s-au sacrificat pentru împaratul lor. în special fata de slugile credincioase s i de osteni. sa nu înjoseasca pe nimeni. Un Domnitor întelept trebuie sa posede si calitati psihologice necesare. milostenia si judecata dreapta. Un domn întelept is i cîrmuieste tara cu dreptate si este gata sa-s i dee viata pentru victoria libertatii. El povatuieste Domnitorul sa nu verse sînge nevinovat. Povata: “Sa faci judecata dreapta si bogatilor. sa fie echilibrat si cumpatat. si saracilor”. Si sa nu va pripiti. Judecata trebuie sa fie “pe dreptate si pe legea lui Dumnezeu”.

Conform religiei crestine. Prin analo254 . Cunoasterea însa e ca si lumea. Mintea treaza este prieten mai bun s i mai cinstit împaratilor s i domnilor decît toata viata si bogatia lor cea multa. juridice. Trupul trebuie mentinut într-o curatenie si o cumpatare perfecta. Un loc de seama în “Învataturi” revine problemei primordiale – corelatia dintre trup si suflet. Sufletul este superior trupului. Mintea cea buna este cercare înaintea domnilor celor necunoscuti. fiind gata întotdeauna de a muri pentru ea. deoarece “Dumnezeu nu are un alt lacas mai drag decît trupul omului”. Neagoe considera ca mintea (ratiunea) îndeplineste functia de simbol în ce priveste unitatea fortelor personalitatii. E real s i necesar faptul ca omul sa se cunoasca pe sine însusi. E logic sa presupunem ca aspectele elucidate denota modalitati reale de cunoastere a lumii. iar un barbat nebun s i fara minte multime de oameni pierde. precum s i circumstantele socialpolitice. s i fata nerusinata”. Ratiunea constituie cea mai mare avutie a omului.ria s i sa nu-si paraseasca mosia niciodata. sa-si cunoasca semenii. Legile morale sunt legi ale sufletului. Un barbat întelept multime de oameni stapîneste. e cunoastere în Dumnezeu. care nu se cheltuies te niciodata . Mintea este avutie si comoara netrecatoare. Mintea este viata prietenilor s i împacare a fratilor. etico-morale si culturale de existenta. care întruchipeaza perfectiunea si întelepciunea. “… Mintea este cap s i învatatura dulce a tuturor bunatatilor si sfîrsitul ei este apropiat. omul reprezinta prin sine o fiinta dubla fiind din trup si suflet. fiind în stare sa asigure convergenta fortelor fizice si psihice în unitatea de activitate rationala a omului. si trup nevatamat. Mintea (ratiunea) e necesara si principelui si tuturor oamenilor avînd menirea de a fi în frunte s i de a dirija faptele s i actiunile lor. Mintea cea curata se urca mai pe deasupra cerurilor si soleste dreptatile sufletului s i ale trupului înaintea atotstiutorului împarat. cunoasterea Sfintei Scripturi.

gie s i în stat unitatea de actiune a fortelor acestuia este asigurata de ratiunea (mintea) Domnitorului. poate însa aluneca. a lua decizii întelepte. genereaza chibzuinta. fiind desavîrs ita si matura. poate prospera. iar trupul e asemanator cu o cetate. si. pan sta steagul la razboi. ascutita si întregita. de unul singur. el se poate înalta. daca ea lipseste. ori chiar cadea. apoi trupul este orientat spre patimile si viciile lumes ti. Daca omul este înzestrat cu minte. Oamenii ar face bine daca siar înfrumuseta mintea cît mai mult si numai dupa aceea ar acorda trupului atentia cuvenita. omenie s i întelepciune. Mintea omului se cade a fi bine îngrijita si pazita. orientîndu-ne sa aflam sensul si semnificatia ei. indiferent de avut ie. daca e necesar a gîndi s i. domnitorului. ca ea nu este nici favoare. care cugeta evidentiind ce este folositor s i ce este daunator. Mintea poate fi comparata cu un împarat. progresa. În as a mod omul este angajat într-o lupta neîntrerupta ce cuprinde aspecte contradictorii – activitatea constienta a sufletului s i cea incons tienta a trupului. Mintea e necesara nu numai principelui. totusi se lasa de pasiuni s i vicii. S i aici se accentueaza înca odata ca si în acest sens domnia reprezinta o misiune etica. acceptînd nefavorabilul rau. Deci mintea este calauzitoare: “Mintea este steagul trupului. deoarece mintea are menirea de a se afla în frunte la orice fapte s i în orice circumstante. De aici s i posibilitatea de a manifesta independenta în gîndire. dar este o porunca a lui Dumnezeu data alesului sau. nici privilegiu. Desi omul concepe în profunzime esenta ratiunii si parca tinde sa actioneze în conformitate cu ea. tot 255 . Omul este alcatuit din trup si suflet s i daca sufletul tinde în permanenta spre perfectiunea cereasca. ci tuturor oamenilor. În conceptia lui Neagoe Basarab. Mintea (ratiunea) ne este data ca si judecata despre lume. ratiunea e identica cu mintea. întrucît ea.

iaste razboiul acela nebiruit si nepierdut. 256 . si a celei bizantine. totus i (si în aceasta consta meritul incontestabil al lucrarii) sunt reliefate si accentuate anumite aspecte care depasesc limitele religioase avînd un caracter antropocentric. ori antropocentrism umanist. În concluzie am putea mentiona ca “Învataturile” lui Neagoe Basarab reprezinta o simbioza. în acelasi timp exprimînd o orientare considerabila a umanismului românesc. poate. dar si ca tendinta a recunoasterii existentei lor obiective. daca cade steagul. acestea fiind considerate ca temelie a generalizarilor privind esenta procesului de derulare a evenimentelor sociale. fiind o consecinta a influentei culturii postbizantine ori. Desi textul “Învataturilor” este influentat considerabil de textul biblic. Umanismul “Învataturilor” este cu atît mai evident cu cît predomina textele biblice. razboiul iaste biruit s i nu s tie unul pe altul cum piere”. Întreaga opera a “Învataturilor” ne permite sa conchidem ca ea constituie un concept filozofic integrat în religia crestina prin care autorul dovedeste crezul sau netarmurit în maretia omului ca Om. iar. o îmbinare a elementelor religioase cu cele laice.

traditie. În intelesul actual de perioada istorica notiunea de Renastere a fost întrebuintata pentru prima data de istoricul francez 257 . literara s i artistica.a. cultura. Administratia. ceea ce contribuie la crearea conditiilor materiale pentru emanciparea spiritului în toate domeniile de activitate politica. arta. fapt ce a generat lichidarea izolarii caracteristice pentru economia naturala. Baza economica a Renasterii a constituit-o destramarea relatiilor de productie feudale s i aparitia relatiilor capitaliste. cu toate durerile si bucuriile ei. Renas terea. finantele – toate sunt reorganizate în concordanta cu interesele burgheziei care strîmtoreaza tot mai vadit din viata economica si politica nobilimea feudala. reprezinta o apoteoza a vietii pamîntesti care merita sa fie traita pentru ea însasi. transferarea centrului vietii de la sat la oras. Se dezvolta virtiginos industria si comertul. justitia. Odata cu relatiile economice se multiplica s i relatiile stiintifice si culturale. care în Evul mediu se credea ideal suprem al perfectiunii crestine. se poate sustine pe drept cuvînt. Renasterea proclama ratiunea mai presus de credinta. Se oformeaza un sir de state nationale: Franta. Spania s. de autoritatea bisericii. politica. stiintifica. Statul e pus în serviciul noilor forte economice si sociale. recunoaste superioritatea “vietii active” fata de “viata contemplativa”.CAPITOLUL VI GÎNDIREA FILOZOFICA ÎN EPOCA RENASTERII Epoca Renas terii marcheaza o etapa hotarîtoare în procesul de trecere de la Evul mediu la Epoca moderna. Anglia. emanciparea taranilor. s tiinta. dezvoltarea manufacturilor. Renasterea este începutul viguros al unei epoci noi în economie.

Începînd cu Michelet. n-a absolutizat-o. . toti cercetatorii de mai tîrziu au evidentiat Renasterea ca o perioada istorica deosebita de Evul mediu.În timp ce pentru Evul mediu lumea este creatia lui Dumnezeu. definind-o ca o restaurare a antichitatii clasice dupa o lunga perioada de letargie medievala. manifestînd respect pentru antichitate. ci este o fiinta vie. care nu recunoaste alta autoritate decît auto- 258 .Lumea nu mai este conceputa ca un lacas temporar al omului. Renasterea n-a canonizat mostenirea antica. În locul filozofiei scolastice vine o noua concept ie despre s tiinta. consacrat secolului al XVI-lea “La Renaissans” (1855) si i-a exprimat continutul prin celebra fraza: “descoperirea lumii. Într-adevar. credinta ca omul poate domina natura si ca se poate izba vi el însusi de teama de moarte si de superstitiile pe care aceasta teama le-a creat. creatiei omenes ti. demna de studiu. descoperirea omului”. Renas terea se caracterizeaza printr-o noua conceptie despre om. ideea despre om ca masura a tuturor lucrurilor. De la grecii antici a fost reluata încrederea în ratiune. pentru Renas tere ea este opera muncii. societate. scrisa de el. Totodata trebuie de ment ionat ca. arta: . s tiinta. interesanta. prevederii. lacas plin de suferinte si pacate.Locul autoritatii bisericii îl ocupa autoritatea antichitatii clasice – modelul unei culturi laice întemeiate pe ratiune.Pentru gînditorii Renasterii omul nu mai este o “umbra trecatoare de pe pamînt spre cer”.Jules Michelet care a întitulat volumul al VII-lea din Istoria Frantei . n-a dogmatizat-o. ci ca un cîmp al activitatii si al placerilor pentru om. ci chiar nutrea o ambitie vadita de a o ajunge si întrece. . . literatura.

al XVII-lea. În centrul atentiei umanistilor se afla viata pamînteana a oamenilor. Omul nu mai este privit ca un calator temporar pe pamînt. În evolutia gîndirii filozofice din Epoca Renasterii pot fi evidentiate trei perioade: I – umanista ori antropocentrista . al XV-lea pîna la începutul sec. § 1. ci ca un domeniu al activitatii umane. într-o concepere noua a problemei centrale a filozofiei – problema raportului dintre începutul dumnezeiesc si natural în om. în revederea întregului tablou al lumii. ci ca o personalitate activa. care nu mai este tratata ca un salas temporar. nu combat teza despre crearea omu259 . Umanistii. exprimînd încredere în natura omeneasca si în puterea ratiunii. un loc de chinuri. Principala trasatura a filozofiei umaniste este antropocentrismul . al afirmarii lor. aceasta perioada începe cu mijlocul sec. care cuprinde jumatatea a doua a sec. libera. viata de toate zilele. Sarcina filozofiei consta în descoperirea armoniei dintre începutul dumnezeiesc s i natural din om si nicidecum nu în accentuarea contradictiei dintre aceste doua începuturi. care se extinde de la mijlocul sec. de regula. al XIV-lea pîna la mijlocul sec. al XV-lea. tristete s i lacrimi. care consta în transferarea atentiei de la problemele de ontologie la probleme de etica. constienta de capacitatile sale. Umanismul Dupa cum am mentionat deja. Se creeaza o noua atmosfera intelectuala care condamna hotarît ascetismul medieval si retragerea învatatilor din viata activa. al XIV-lea. ce cuprinde rastimpul de la mijlocul sec. II – neoplatonica si aristotelica . al XVI-lea si începutul sec. III – naturfilozofica . Cultura se laicizeaza.ritatea ratiunii s i experientei. al manifestarii capacitatilor si maiestriei oamenilor. al XVI-lea.

XIV – ? ? ? XV . declara umanistii. cît si cele spirituale. La umanisti foarte frecvent natura este identificata cu Dumnezeu. s i viceversa. profitul. “Daca noi am fi alcatuiti numai din suflet.2 Întreaga activitate a omului. utilitatea. poate fi explicata din tendinta spre placeri: “Totul se face pentru placere”. În învatatura lor despre om ei se bazeaza pe “natura umana”. de dragul . care-i permit sa se bucure de frumusetea lumii. Ei îi opun ascetismului epicureismul reînnoit. natura în filozofia umanisilor nu numai ca este îndreptatita. Asadar. 1 Placerea. înseamna ca si lumea în care traieste si activeaza acesta este minunata.lui de catre Dumnezeu s i despre nemurirea sufletului. Odata ce omul consta din corp si suflet. adica pe ceea ce-i este dat omului de la natura. înseamna ca pentru a-si realiza menirea sa în lume el trebuie sa-si satisfaca atît necesitatile corporale (trupesti). 49 – 2 50. Ascetismul este nenatural s i deci fals. sustin umanis tii. atunci eu as fi de acord cu stoicii… Dar odata ce noi constam din suflet s i corp. Pentru placere oamenii sunt în stare sa sufere cele mai mari greutati. 1 260 . placerilor. Corpul nu poate s i nu trebuie sa fie adus în jertfa sufletului. 1975. . renuntarea de la placerile lumes ti (caracteristica Evului mediu) îsi pierde valoarea în morala umanista. Natura a creat frumusetea ce-l înconjoara pe om si tot ea l-a înzestrat pe om cu organe de simt. fiind o unitate naturala dintre material si spiritual. . sa manifeste fermitate si vitejie. dar serveste si drept argument convingator pentru justificarea eticii delectarilor. – . . apoi de ce stoicii ignoreaza ceea ce-i apartine omului de la natura s i fara de care el nu poate fi fericit ?” – întreaba umanistul Casimo Raimondi. fatarnic. Odata ce omul este creat de natura pentru placeri. Dezicerea de propria-i natura. interesul personal sunt proclamate “însusiri naturale” ale omului.

filozofice cerea acum cunoasterea culturii literare universale. Umanistul Leonardo Bruni scria: “Atunci cînd am vazut ca lucrarile lui Aristotel. Sextus Empiricus etc. 1 . Unul dintre primii reprezentanti ai perioadei umaniste este marele poet si gînditor italian Dante Alighieri (1265 – 1321). Op. Închinarea oarba doar unei autoritat i. filozofia europeana a fost îmbogatita cu opera integra a lui Platon. prin evocarea luptei dintre diferite scoli si orientari filozofice. scrise în limba greaca într-un stil ales. Se efectuau noi traduceri ale textelor filozofice ale lui Aristotel. “Despre vietile s i doctrinele filozofilor” de Diogenes Laertios. care erau curat ite de “barbarismele” medievale. din cauza traducerii proaste. 21. absolutizarea filozofiei lui Aristotel este substituita de umanis ti prin renasterea întregii culturi filozofice antice. . operele lui Cicero.placerii ei se ocupa cu s tiinta si arta. Datorita muncii cu abnegatie a umanis tilor în cautarea textelor antice si traducere. Reînviind si studiind variata mostenire filozofica. de terminologia gresita ce schimonosea sensul învata turii marelui filozof grec. Se cere a mentiona ca etica umanista nu propaga placerile josnice s i nici placerile pasive. într-o absurditate ridicola … eu mi-am asumat 1 Conceperea textelor munca de a-l traduce din nou”. operele lui Epictet. ci din contra – activitatea si cunoas terea ca manifestari supreme ale placerii. umanis tii erau totodata adversari hotarîti ai unei urmari oarbe a acesteia. p. Umanistii au întreprins o schimbare substantiala a limbii culturii. traditiilor antichitatii clasice. operele lui Plutarh. sunt transformate.. noi traduceri ale textelor lui Aristotel. cit. 261 . poema lui Lucretiu Carus “Despre natura lucrurilor”. straduinduse ca prin activitatea sa sa dezvolte creator traditiile antichitatii. Marc Aureliu.

De aici rezulta si menirea dubla a omului: în viata pamînteasca omul are menirea de a-si manifesta virtutile. Tales si Averroes. nazuinta spre adevar si dreptate. iar în viata de apoi menirea omului este contemplarea lui Dumnezeu. fatarnicia. Democrit.numit “precursorul Renasterii”. sustinea Dante. Spre fericirea pamînteasca duce calea indicata de ratiune si filozofie. Cea mai valoroasa calitate morala proprie omului este. cerinta adresata bisericii de a se dezice de pretentiile la puterea laica (“Despre monarhie”). Ele nu se exclud una pe alta: fericirea din cer nu exclude fericirea omului pe pamînt. în avere. cruzimea. devotamentul. iubirea sincera. discutînd. critica viciile societatii de atunci: lacomia de bani. dupa Dante. prin care omul se poate asemana cu însusi Dumnezeu. care propaga virtutile morale. Hector. Anaxagoras. Omul. În lucrarea monumentala “Comedia Divina” este exprimata o profunda admiratie fata de antichitate: într-o gradina verde se plimba gravi. mai departe Aristotel înconjurat de Socrate. iar spre fericirea cereasca duce calea indicata de credinta si biserica. iubes te viata. Nobletea omului consta în faptele lui virtuoase. natura. Doar beneficiind de libertate omul este capabil sa-si îndeplineasca misiunea lui pe pamînt. Enea. Ambele reprezinta doua stari de fericire suprema a omului. Prin operele sale literare si filozofice “Viata noua” (1292). în provenienta. Platon. omul. eterna. are o natura dubla: muritoare si nemuritoare. Anume libertatea si este chezasia responsabilitatii morale a perso262 . ci în superioritatea inteligentei si a vointei. cinismul si slaveste cinstea si demnitatea. libertatea actiunii. Predomina ideea despre independenta menirii pamîntes ti a omului. “Despre monarhie” (1313) s i mai ales “Comedia Divina” (1307 – 1321) Dante se manifesta ca un adevarat umanist care lupta împotriva ascetismului. Caesar. Nobletea adevarata nu consta pentru Dante în nume. coruptia. “Banchetul” (1307 – 1309).

socotit “primul umanist”. politica. “Despre viata solitara” (1346 – 1366). “Secretul” (1342 – 1343). “Comedia Divina” este pe drept un imn închinat libertatii si demnitatii omului. contribuind astfel efectiv la formarea unei intelectualitati noi. socoate ca omul pentru faptele sale bune este destoinic de proslavire aici pe pamînt si ca nu se poate de respins slava lumeasca pentru cea cereasca. Grijile lumesti sunt datoria primordiala a omului si ele nu pot fi aduse în jertfa fericirii de apoi. – spunea Petrarca. pe care Petrarca a criticat-o pe parcursul întregii sale vieti.. Omul cu adevarat nobil nu se naste cu suflet mare. bilbioteca ce continea operele autorilor clasici. filozofia s i mitologia antica. istoria. De rînd cu Dante deschizator al Epocii Renasterii este si Francesco Petrarca (1304 – 1374) – mare poet italian. Aceasta cultura era incompatibila cu scolastica medievala. Pentru a fi slavit în timpul vietii este nevoie de mari eforturi. literatura. Nobletea omului provine nu din nascare. ca s i Dante. dar si-l face prin faptele sale”. precum si în opera lui fundamentala “Cantonierul” (1336) îl constituie lumea launtrica a omului – “natura omului”. Petrarca cunos tea la perfectie literatura. Petrarca a scris sute de mici tratate în probleme de morala. declarîndu-se ignorant în stiinta dogmatica scolastica. 263 . “Sîngele e de aceeasi culoare. Renascînd genul antic al epistolelor. Petrarca. era posesorul uneia dintre cele mai bogate biblioteci ale timpului sau. “Asupra ignorantei proprii si a multora” (1367 – 1370) etc. umaniste.nalitatii pentru tot ce se petrece în lume. de multa munca. ci din meritele proprii. “natura umana”. de aceea Petrarca sustine ca dreptul de a se îngriji de slava aici pe pamînt este totodata si o datorie a omului. exprimat în scrierile sale “Despre barbatii ilus tri” (1338). Interesul primordial al lui Petrarca.

Dar cel mai bine îndestuleaza acest simt. nu în zadar grecii antici numeau omul microcosmos – reflectarea 264 . care în operele sale accentueaza frumusetea s i maretia omului. placerile. dvorenimea trîndava si proslaveste mintea. superioritatea lui fata de întreaga lume a obiectelor însufletite s i neînsufletite. Se s tie ca cea mai naturala însusire a omului este simtul autopastrarii.crita. satisfactie. Placerea. De aici Valla face concluzia ca tendinta spre placeri este o cerinta a naturii si. Este virtuos totul ce provoaca omului pla cere. ipo. Capacitatea de perfectionare a omului prin intermediul unei activitati multilaterale este manifestarea suprema a demnitatii umane. Aceste gînduri le gasim în conceptia umanistului italian Jonazzo Manetti (1396 – 1459). În cartea sa “Despre placere” (“De voluptate”). umanistul italian sustine ca natura dumnezeiasca este binevoitoare (binefacatoare) fata de om. este binele ce provine din desfatarea trupului sau sufletului. Omul este cununa creatiei lui Dumnezeu. În lucrarea sa “De cameron” Boccacio ia în derîdere preotimea amorala. dovedindu-i necesitatea organica. deci. El reabiliteaza placerea.Un contemporan si prieten al lui Petrarca a fost Jovanni Boccacio (1313 – 1375). cea stoica si cea cres tina. Pornind de la teza despre identitatea lui Dumnezeu cu natura. sustinea Valla. Valla manifesta în conceptia sa si un individualism bine conturat. istetimea. Un alt reprezentant al umanismului este Lorenzo Valla (1407 – 1457) socotit de multi cercetatori cel mai profund cugetator si cel mai acut critic istoric de la începuturile Renasterii. care de asemenea a criticat vehement misticismul s i ascetismul medieval. energia clocotinda s i viata activa a oras eanului de tip nou. El mentiona ca interesele altor oameni sunt secundare – ele trebuie luate în vedere numai în masura în care au tangenta cu interesele si placerile proprii. desfatare. adica protejeaza viata. placeri amorale nu sunt. Valla critica morala renuntarii.

cea mai vestita fiind “Elogiul prostiei” . Anglia. opera ce a fost reeditata în timpul vietii autorului de peste 40 de ori în majoritatea limbilor europene. Elvetia. 64. monarhi si slujitori ai culturii socoteau drept mare cinste sa întretina corespondenta cu "oracolul Europei”. Drept dovada a demnitatii s i maretiei omului servesc s tiintele si mestesugurile. p. scrisa în 1509 s i publicata în 1511 la Paris. Op. unul dintre cei mai de vaza reprezentanti ai caruia este Deziderius Erasmus Rotterdamus (1469 – 1536) (pseudonimul literar al lui Gerchard Gerhards) – vestit scriitor. Doar raspîndirea 1 . “Instruirea principelui cres tin” (1516). Germania. precum sunt egoismul si nedreptatile conducatorilor. Operele lui principale sunt “Despre liberul arbitru” (1524). cit.. Acesta este as a-numitul “umanism de nord”. mizeria poporului. pedantismul filozofilor etc. “Pumnalul militarului cres tin” (1502) etc. cel mai rezistent” Manetti. mai puternic s i. Italia. abuzurile si coruptia clerului. 265 . socotindu-l întruchiparea întelepciunii. Idealul de om al umanis tilor este omul activ care îmbina armonios cele mai bune calitati fizice s i morale: maretia mintii si sufletului cu perfectiunea corpului. lucrarile si le scria în limba latina. precum s i artele. conform convingerii lui Erasmus. Toate relele din societate. provin. “Protectorul” (1526 – 1527). . A fost elev al lui Lorenzo Valla s i prieten cu cunoscutul utopist si umanist englez Tomas Morus. Avea o popularitate extraordinara. De la sfîrsitul secolului al XV-lea umanismul capata o raspîndire tot mai larga si în alte tari ale Europei de Apus (de rînd cu Italia). cel 1 – scria mai generos. în sfîrsit. Franta. Cei mai vestiti savanti si scriitori. din ignoranta... Dumnezeu l-a “creat pe om cel mai frumos. Erasmus a trait s i a activat în Olanda.frumusetii s i armoniei Universului. filozof s i teolog.

a prostiei multimii. adica sa se ocupe de problemele existentei umane.s tiintei poate îndrepta aceste rele. Papa de la Roma poate trai linistit doar pe baza ignorantei. Erasmus este un adversar convins al scolasticii. Dimpotriva. Erasmus considera ca filozofia trebuie sa coboare din cer pe pamînt. onestitatii. nazuinta spre pace. Erasmus ironizeaza ingenios amoralitatea curtenilor. În vestita sa lucrare "Elogiul prostiei” el mentiona ca anume prostia cu cele doua surate ale ei – lingusirea si îngîmfarea – conduc lumea si împiedica instaurarii în societate a sinceritatii. care este “o fiinta vie nobila”. numita “umanism cres tin”. el îl numes te “filozofia lui Christos”. pentru Erasmus virtutile cres tine se pot realiza doar prin intermediul unei vieti active. ignoranta clerului. Postul sau Papa si-l mentine doar cu ajutorul sabiei. Anume pentru om. sustinea Erasmus în opozitie cu Luther – întemeietorul Reformei în Germania. ale valorilor morale ale antichitatii. Prin conceptia 266 . rationamentele careia despre lume le declara inutile s i des arte. Sistemul sau filozofic. O astfel de concepere a crestinismului îl situeaza pe Erasmus în fruntea unei noi orientari a umanismului. creatoare. opus scolasticii. bunul simt. otravii si minciunii. Esenta adevarata a cres tinismului consta în respectarea legilor iubirii s i caritatii si nicidecum în diferite ritualuri formale. principialitatii si altor virtut i. care socotea ca datorita caderii în pacat omul e vicios si nu se poate salva singur. Lumea a fost creata frumoasa si buna. bazate pe libertate s i echilibru sufletesc. Dumnezeu a creat acest minunat mecanism al lumii. Crestinismul este declarat de catre Erasmus ca continuator al celor mai bune traditii ale culturii antice. a renaste aceasta natura initial buna. frumosi si buni au fost creati si oamenii si fapta lui Christos consta anume în a restabili. filozofia cres tina. care se aseamana cu “o mlastina ciumoasa” si care îi declara eretici si îi ard pe rug pe toti acei ce nu le intra în voie. cumpatare s i cultura.

politice. sa scrie. Omul nu mai este privit ca veriga principala în lantul creatiei. filoe e si logician. cît si. în legatura cu Reforma protestanta. propaga necesitatea raspîndirii atît a cunostintelor umanitare. al XVI-lea. Fiind medic. sociale. zoolog. cunoscator profund al literaturii antice. nici mai prejos ca altele. Rabelais este un adept energic al iluminismului. sa posede instrumente muzicale. umana. mai ales. sa cînte. Omul este reîntors naturii s i înceteaza de a mai 267 . A dus o lupta apriga împotriva scolasticii. în care toti oamenii ar poseda o cultura înalta. Accentul se pune pe analiza lumii launtrice a omului. metoda bazata pe analiza sufletului uman si a “înt elepciunii firesti” a acestuia. Idealul social al lui Rabelais este o comunitate libera. razboaiele civile “religioase”. se schimba s i caracterul umanismului european. Se produce o înlaturare a antropocentrismului – atît a celui crestin. suszof tinînd prioritatea ratiunii fata de autoritatile dogmatizate. Unul dintre primii si cei mai de vaza umanisti francezi este Fransois Rabelais (1484 – 1533). sa compuna poezii. Are loc o aprofundare a conceperii omului s i a raportului lui cu natura.sa Erasmus tinde sa elibereze crestinismul de formalism si scolastica si sa-l reduca la esenta lui pur umanista. În romanul satiric “Gargantiua si Pantagrueli” Rabelais supune unei critici aspre viciile societatii feudale. a s tiintelor naturii. El pleda pentru elaborarea unei metode cu adevarat stiintifice de cercetare. calugarii si scolastii sunt principalii sugrumatori ai libertatii gîndirii si propovaduitori ai moralei ipocrite. botanist si geograf. ca “cununa a creatiei”. sa vorbeasca în cinci-sase limbi. înasprirea relatiilor nationale. În sec. ar sti sa citeasca. ci ca o fiinta naturala vie ce nu este nici mai presus. cît si a celui umanist. mentionînd ca clericii. Un contemporan mai tînar al lui Rabelais este Pierr Rame (Petrus Ramus) (1515 – 1572) – ilustru umanist.

2 La baza conceptului etic al lui Montaigne se afla recunoasterea unitatii dintre corp s i suflet. 1 2 . 190. pe pamînt. 407. ? . Vol. Ascetismul este contrar naturii. p. 268 . vol. De aceea moralitatea trebuie sa fie orientata spre determinarea unei conduite juste. în a-t i realiza cum trebuie menirea de om. II. folosirea rezonabila de toate bunurile vietii: “Socot ca a neglija (a ignora) placerile naturale este tot atît de gres it ca s i a te deda lor prea înflacarat”. pe parcursul întregii vieti. aceasta lumina eterna ce se revarsa din astrii care se misca maiestuos deasupra capului sau. 3 Ibidem. în primul rînd. cum ei scientizeaza natura” – spunea el. Montaigne se declara împotriva teoretizarilor desarte în problemele etice... ale analizei atente a retrairilor sufletesti ale omului. “Eu as naturaliza stiint a tot asa. p. Aceste idei le gasim bine conturate în conceptia filozofica a gînditorului francez Michele Montaigne (1533 – 1592). Tot aici el trateaza întrebarea despre legile moralitatii umane. 3141. Dar placerea înseamna. teoretizari ce sunt straine vietii de toate zilele. III. Învatatura despre morala trebuie sa se constituie pe baze naturale.. Delectarile. p. . Ibidem.fi centrul Universului. pentru confortul si serviciul lui ?” – scrie Montaigne în opera sa principala “Eseuri” (1580) 1 . . Omul nu poate sa se desprinda de actiunea legii unice pentru tot ce exista – legii vietii s i mortii. Virtutea consta în capacitatea “de a-ti trai viata bine si în conformitate cu toate legile naturale”. 1957 – 1960. acest ropot groaznic al marii netarmuite – ca toate acestea sunt create si exista de atîtea secole doar pentru el. 3 – scria Montaigne. “Cine i-a insuflat omului ca aceasta mis care minunata a boltii ceres ti. rationale aici. a binelui s i fericirii omului ca un tot integru. placerile cu care l-a înzestrat pe om natura–mama sunt declarate de Montaigne legitime s i firesti.

“Despre întelepciune” . Dumnezeu cuprinde în sine lumea – acesta este panteismul lui Cusanus. el cuprinde toata existent a. “Despre apogeul contemplarii” etc. apoi dupa un an trece la facultatea de drept din Padova. reprezinta o împletire a elementului religios cu cel s tiintific. “Despre experienta” . Neoplatonismul si aristotelismul Neoplatonismul în Epoca Renasterii este reprezentat de . de unde îsi trage numele de Cusanus. De aceea s i conceptia lui este intermediara între teologie s i filozofie. Dumnezeu este “totul în tot” (ca la Anaxagora). unde dominau traditiile neoplatonismului medieval. “Idiotul” . “Despre origine” (1447).catre Nicolaus Cusanus s i Academia Platoniana din Florenta. Cusanus este un cugetator ce a activat la rascrucea dintre Evul mediu si Epoca moderna. “Despre vînatoarea dupa întelepciune” (1463). Deci Dumnezeu este conceput de Cusanus ca un început. Cusanus sustine teza: “Dumnezeu este în toate lucrurile. entitatea ce include în sine toata existenta potentiala si actuala. N. Dumnezeu este începutul. întruchipînd cauza si esenta lumii. Univers. Filozoful german Nicolaus Cusanus /Nicolaus Chripfs sau Krebs (1401 – 1464) s-a nascut în localitatea Kues pe rîul Mozel. Lucra rile principale ale lui sunt: “Despre ignoranta constienta” (1440). Îsi face studiile la Universitatea din Heidelberg. “Apologia ignorantei constiente” (1449). El rationeaza asupra acestor probleme în mod filozofic. Lumea se contine în Dumnezeu. precum si lucrurile sunt în el”. în perioada de tranzitie de la scolastica la umanism s i s tiinta noua. Problema centrala a filozofiei lui Cusanus este raportul dintre Dumnezeu si lume. o entitate unica infinita si totodata ca esenta a tot ce exista. de pe pozitii panteiste. iar mai tîrziu – la Universitatea din Kioln. În acest mod el depases te închipuirile antropomorfe despre 269 § 2.

De aici Cusanus face concluzia ca. dreapta este rezultatul desfasurarii punctului.Dumnezeu. Dumnezeu este imanent lumii. . deoarece cu cît ea va fi mai constienta de incapacitatea sa. ne vom afla mai aproape de adevar. ei sunt sortiti la ignoranta . idei finite. marginite de contrariul lor (bine – rau. timpul – al desfasurarii clipei. etern – trecator. – . potenta creatoare 1 Tot asa cum linia a lui Dumnezeu ramînînd inepuizabila. 270 . miscare – stagnare etc. “el este într-un fel absolut în tot ceea ce este într-un fel restrîns”. 1937. Universul este creatia lui Dumnezeu si. cu atît noi. “închis” în el. Crearea lumii este reprezentata ca o “autodesfasurare” a absolutului. Din identificarea lumii.). . 294. adica de creare a lumii este prezentat de Cusanus ca o “desfasurare” din Dumnezeu a tot ce se contine “restrîns”. datorita capacitatii mintale a oamenilor de a crea doar notiuni. adica nu-l pot cunoas te pe Dumnezeu (identificat cu esenta lucrurilor). care e infinit. a Universului cu Dumnezeu 1 p. spune Cusanus. comprimate în Dumnezeu. aceasta este o ignoranta activa. caracteristice pentru scolastica medievala. Orice notiune ce-i vine-n minte omului presupune o notiune opusa. În prima carte a lucrarii “Despre ignoranta constienta” Cusanus constata ca ratiunea omeneasca este finita si deci nu-l poate cuprinde pe Dumnezeu. totodata – salasul lui Dumnezeu. dintre obiectele finite cu esenta. entitatea lor infinita. punînd problema despre Dumnezeu ca o problema pur filozofica: despre coraportul dintre lumea finita. Dumnezeu.. Procesul de trecere de la Dumnezeu la lume. personificarea lui. miscarea – al desfasurarii repaosului. însa. este infinit. 295. Dar. oamenii. lumea este o desfas urare a propriei esente. Deci toate notiunile pe care e capabila sa le creeze mintea omeneasca sunt finite.

271 . Dar în fiecare om concret aceasta natura. care în procesul creatiei a folosit matematica. ele se afla într-o necontenita miscare. O manifestare deplina a naturii divine a omului este posibila numai în fiul lui Dumnezeu – Christos. aceasta esenta perfecta se manifesta doar partial. Op. ne demonstreaza maiestria lui Dumnezeu. p. astronomia etc. fiind analizate cu ajutorul imaginatiei si ratiunii. elemente si miscari. Procesul de cunoastere. cit.. ce se manifesta în “coeziune universala a tot ce exista”. Cunoas terea este conceputa de el ca un proces de ascensiune de la cunoasterea obiectelor finite spre cunoas terea esentelor lor infinite. geometria. mintea omului este o “imagine nobila a lui Dumnezeu” ce poseda capacitatea de a cunoaste lumea exterioara – “cartea divina”. Ratiunea. sustinea Cusanus. pornes te de la senzatii care. Lumea. spune Cusanus. muzica. sub diferite aspecte. 1 . – toate stiintele si artele pe care le folosesc oamenii atunci cînd studiaza raporturile dintre lucruri. ca circumferinta Pamîntului nu reprezinta o sfera de stele nemiscate (cum sustineau scolastii). 1 Cea mai superioara si mai mareata creatura a lui Dumnezeu este omul. Natura omului este un microcosmos. aceasta fiind accesibila doar intuitiei intelectuale. Pamîntul s i stelele nu sunt imobile. esente divine în care “contrariile coincid”.Cusanus decide ca Universul n-are margini. ea este o “perfectiune absoluta” identica cu divinitatea. Universul este cea mai mareata creatie a lui Dumnezeu. 106. în care Dumnezeu se destainuieste. permit intelectului sa creeze notiuni. Dar nici senzatiile si nici ratiunea nu pot face posibila cunoas terea “coincidentei contrariilor”. Aceasta a fost o tentativa îndrazneata de a combate reprezentarile traditionale geocentrice despre lume. Frumusetea lumii. ca Pa mîntul nu este centrul Universului (centrul este Dumnezeu).

Marsilio Ficino un om mic de statura. erudit. În locul credintei oarbe Cusanus utilizeaza procedee matematice de demonstrare a esentei lui Dumnezeu si a Universului. spre deosebire de Dumnezeu ca infinit absolut. În concluzie vom mentiona ca în conceptia lui Cusanus este puternic conturata valoarea personalitatii. “Scrisori” etc. dar niciodata nu se transforma în ea. ci o “sora” a religiei. 272 . El a tradus operele lui Platon (1477). intentionînd sa armonizeze ideile platonice cu conceptia crestina. a fost reluata de catre R. Conceperea Universului ca infinit potential. aproape ghebos. dat fiind ca cu cît mai mare este numarul de laturi ale poligonului înscris cu atît mai mult el se apropie de circumferinta. capabila sa dezvaluie adevarurile eterne ale credintei. În lucrarile “Religia crestina” . el socotea ca neoplatonismul este un schimb destoinic al teologiei scolastice. Descartes pentru demonstrarea infinitatii Universului. Astfel. Prin aceasta analogie Cusanus exprima ideea despre caracterul infinit al cunoasterii. “Teologia platoniana” . ale lui Plotin (1485) si ale altor platonieni în latina si le-a însotit cu comentarii. valoarea omului conceput ca microcosmos. precum poligonul înscris într-o circumferinta de aceasta circumferinta. Ideile neoplatonismului în Epoca Renasterii au fost dezvoltate s i de Academia Platoniana din Florent a în frunte cu Marsilio Ficino (1433 – 1499). Ratiunea este tot atît de aproape de adevar. Filozofia trebuie sa substituie teologia. fapt ce îl caracterizeaza pe acest gînditor ca pe un adevarat reprezentant al Renas terii. era totodata foarte energic. combatînd astfel teza scolasticii medievale despre posibilitatea dobîndirii unor cunos tinte absolute. “Despre viata” . “o religie savanta”. fiind. în viziunea lui. Ficino afirma ca filozofia nu este o “slujitoare a teologiei”. personalitate de cultura exceptionala si un mare prestigiu moral.Procesul de cunoas tere este infinit.

actioneaza în întreg Universul: magnetul atrage fierul. Omul poate sa-s i supuna. dupa care – sufletul Universului s i cea mai inferioara treapta – lumea materiei. lumea este imaginea minunata a lui Dumnezeu deschis cunoasterii. Dumnezeu s i om. respecta urmatoarea ierarhie: treapta superioara este Dumnezeu. aceasta forta magica. Luminata de emanatia divina. cît s i natura moarta. un curent continuu – Iubirea. În lume Iubirea se manifesta în forma de Frumusete. “a-si conduce familia. a întemeia statul. Între creator si creatiile sale exista o continua legatura. care reprezinta cauza principala ce transforma Haosul în Cosmos. Iubirea. Soarele îndreapta florile si frunzele spre el etc. lumea. el cuprinde în sine totul. Dumnezeu a faurit lumea care. ratiunea îngereasca “fixeaza formele lucrurilor care urmeaza a fi create”. în viziunea neoplatonienilor florentinieni. Sufletul Universului creeaza lumea materiala. existenta ei este o placere.În centrul atentiei filozofiei lui Ficino se afla problema coraportului dintre Dumnezeu si natura. el este singurul care are capacitatea de “a se cîrmui pe sine însus i”. a tuturor lucrurilor. repre. Omul este conceput de Ficino ca o cununa a creatiei. Dumnezeu este cauza primordiala si izvorul existentei. sa dirijeze atît natura vie.astfel o “lume a ideilor”. nu este o negare a lui Dumnezeu sau treapta inferioara a creat iei lui. dupa parerea lui Ficino. Ratiunea îngereasca pe baza ideilor creeaza sufletul Universului – cauza vietii si miscarii Cosmosului. ca “natura superioara”. Luna mis ca apele. Lumea este cea mai frumoasa creatie a lui Dumnezeu. Prezenta continua a lui Dumnezeu în lume se manifesta prin lumina care se revarsa peste tot. Dumnezeu este identic cu “natura universala a lucrurilor”. Asadar. “o încapere a formelor” – o zentînd prima întruchipare a Cosmosului. dimpotriva. apoi urmeaza ratiunea îngereasca. Aici la Ficino este vorba despre automiscarea Cosmosului. a domni peste popoare si întreaga 273 . ci.

Pico della Mirandola – unul dintre cei mai învatati oameni ai timpului. zeii se nasc perfecti si numai omul poate sa-si faureasca soarta dupa placul sau. Fiind nascut sa domneasca . Omul 1 Ficino . 1486 a 900 de teze asupra unor subiecte din diferite domenii ale stiintei în care se contine. mis carea as trilor ceres ti. constient si cu înalt simt al responsabilitatii. viata lui decurge doar în dependenta de raporturile naturale. Personalitatea umana este libera . 1964-1970. M 274 . de a calcula si chiar prevedea aceasta omul se aseamana cu Dumnezeu. este în cierii permanenta devenire s i rezulta din alegerea facuta de sine statator. precum si la baza apre. Libertatea de a alege sta la baza oricarei fapte. de fapt. mentioneaza Pico. 1 Cea mai importanta trasatura a omului este tendinta spre libertate. Natura omului. 225-226.– Paris. omul nu poate suferi robia. Theologie platonicienne de l’immortalité des ames. mis care Un adevarat imn omului liber este si creatia unui alt membru al Academiei Platoniene din Florenta – Giovanni Pico della Mirandola (1463 – 1494). pîna la asemanarea cu zeii. esenta conceptiei sale filozofice. sustinea el. Animalele mostenesc prin ereditate însus irile lor. p. Datorita acestui fapt. În calitate de introducere la aceste teze el a scris tratatul “Despre demnitatea omului” în care a elogiat forta creatoare a omului si nazuinta acestuia de a cunoaste tainele Universului. Corpurile ceresti nu au nici o influenta magica asupra omului. sa se înjoseasca pîna la starea animalica. omul poate sa se ridice pîna la stele si îngeri. dar poate si sa decada. Prin capacitatea sa de a cunoas te natura.rotatie pamînteana”.ei morale. II. devine celebru prin publicarea în a. Dumnezeu i-a dat posibilitate omului singur sa-s i aleaga înfatis area s i locul în ierarhia esentelor. Pico a respins astrologia. vol. care concepea omul ca pe un rob al predestinatiei ceres ti.

nu-i “nici adevarata. trecînd din 1512 la Universitatea din Bologna. liberul arbitru s i predestinatie” (1520) etc. Religia. imposibile. Pomponazzi se manifesta ca adept perseverent al independentei filozofiei de teologie. el era capabil sa se dezica de la acele teze ale lui Aristotel care în contradictie cu datele experimentale sau cu arguveneau mentele ratiunii. Fiind un peripatetician convins. însa. mai degraba amageli si rataciri. “aiureli si amageli copilares ti”. Despre Toma d’Aquino Pomponazzi spunea ca rationamentele acestuia sunt “false. ea reprezinta un regulament util pentru a mentine moralitatea în poporul simplu. El nu dogmatiza autoritatile. putea sa-si permita la lectii sa spuna ca Filozoful (adica Aristotel) si Comentatorul (adica Averroes) erau oameni s i. 275 . decît rezolvare a problemei”. recunoscut drept capetenia aristotelicilor moderni. Pomponazzi a absolvit Universitatea din Padova unde un timp a predat filozofia. puteau sa gres easca. “Despre fatum. Pomponazzi sunt: “Despre imortalitatea sufletului” (1516). Una dintre problemele filozofice cele mai actuale ale timpului era corelatia dintre credinta si ratiune. bazate pe senzatii. O teza îndragita de Pomponazzi era maxima lui Socrate: “Eu stiu numai aceea ca nu s tiu nimic”. Pomponazzi nu urma totus i orbeste filozofia Stagiritului. Pomponazzi o rezolva de pe pozitiile teoriei “adevarului dublu”.“fortunae suae ipse faber” – este fauritorul propriei sale soarte. Pentru filozofie adevarul este cel capatat pe calea cunoasterii rationale. Operele principale ale lui P. “Despre cauzele fenomenelor naturale” (1520). Aristotelismul din Epoca Renas terii este reprezentat cel mai amplu în creatia lui Pietro Pomponazzi (1462 – 1525). s i nicidecum cunoasterea lumii si furnizarea datelor despre ea. are menirea perfectionarii morale a oamenilor. nici falsa”. deci. propriei sale fericiri – aceasta maxima a lui Pico della Mirandola exprima laconic esenta conceptiei lui filozofice.

Pomponazzi sustine tocmai contrariul. Ambii gînditori mentioneaza imposibilitatea existentei gîndirii fara corp.Rationamentele de ordin gnoseologic ale lui Pomponazzi sunt în mare masura similare cu ale lui Aristotel. atunci care este sensul viet ii omului ? Poate oare el fi fericit ? Oare aflînd ca este muritor. Dar negarea nemuririi sufletului putea cauza decaderea moralitatii. fara a mai astepta rasplata sau pedeapsa în viata de apoi si astfel se va ridica la cele mai înalte culmi ale moralitatii. El nega existenta îngerilor si demonilor. tot as a precum cea mai stras nica pedeapsa pentru pacate si infractiuni este însusi viciul. Ratiunea este “nedespartita de materie”. stranii. în binele lor. fara senzatii si reprezentari. Pomponazzi mentiona ca prioritatea omului consta nu în nemurire. “inseparabila de corp” – scria Pomponazzi. Doar s tiind despre faptul ca si sufletul e muritor. Sistemul etic bazat pe frica în fata pedepselor nu poate fi socotit nici pe departe desavîrs it. Dar daca nu exista viata de apoi. misterioase sa fie explicate reiesind din cauze naturale. 1 Pomponazzi cerea ca toate fenomenele neîntelese. Bazîndu-se pe aceste teze. ci în capacitatea de a cunoaste s i de a poseda virtutile. Sufletul e muritor ca si corpul. În viata cotidiana este posibila fericirea. el neaga nemurirea sufletului. 276 . omul va practica binele în mod dezinteresat. ea consta în virtutile oamenilor. ele sunt nedespartite. Virtutea trebuie preferata pentru ea însasi. deoarece în însasi virtutea se contine rasplata. omul nu va fi mai nefericit decît orice animal ? Raspunzînd la aceste întrebari ale oponentilor sai. cu atît mai mult posibilitatea lor de a contacta cu lumea materiala. Minunile pe 1 Pentru ideile ce negau nemurirea sufletului lucrarea lui Pomponazii “Despre imortalitatea sufletului” a fost d e nenumarate ori aspru criticata s i arsa public pe rug în Venetia.

eterna repetare. dar nici dezvoltare: totul a fost. În lucrarea “Despre fatum. posibilitatea de a proceda în conformitate cu propria-i vointa. cît s i spre fapte rele. Lumea nu are nici început. Legea miscarii este circuitul etern. Omul este si el o veriga din acest lant de cauze – efecte. Totus i se constata. cît si a viciilor. Destinul). spunea el. toate minunile au “cauze naturale”.care le savîrsesc diferiti vrajitori. liberul arbitru s i predestinatie” Pomponazzi neaga existenta întîmplarii si sustine ca în lume domneste Fatumul (Soarta.a. întreg Cosmosul este guvernat de o legitate naturala necesitatea naturala. virtutile se întîlnesc 277 . care este cea mai nerecunoscatoare fiinta. tot ce-i mai prejos decît omul este predestinat pentru om. în societate. Raul predomina în natura. cît si tendinta spre rau: deci omul absolut necesar are înclinatie atît spre fapte bune. care aspect – binele ori raul. iar aceasta – de Fatum. dar socoate ca vointa este determinata de “natura umana”. fortei de imaginatie. În natura umana se contine atît tendinta spre binele suprem. precum s i prin specificul psihicului uman. unele animale servesc drept hrana pentru altele. conceput ca o cauzalitate universala ce determina toate procesele si fenomenele. este si va fi de nenumarate ori. prin proprietatile curative ale unor plante. spune Pomponazzi în lucrarea mentionata mai sus. profeti s. Pomponazzi recunoaste libertatea omului de a alege. în firea umana. vapori. Una dintre principalele idei ale conceptiei filozofice ale lui Pomponazzi este ideea determinismului cosmic. capacitatii lui de receptibilitate. Lumea întreaga. ceea ce determina existenta necesara atît a virtutilor. În societate guverneaza tiranii. pot fi explicate. Animalele nimicesc plantele. Fiecare om în parte poarta singur raspundere pentru faptul ce prevaleaza în comportamentul lui. nici sfîrsit. minerale. Asadar. ca în lume este mai mult rau decît bine. În aceasta consta libertatea si totodata responsabilitatea omului.

Poate fi oare compatibila aceasta stare de lucruri cu predestinatia divina? Daca Dumnezeu a creat lumea s i o guverneaza. ajungem la concluzia ca “nu mai este alt necurat. Aceasta este ideea centrala a teodiceei 1 lui Pomponazzi. Dumnezeu – Destinul nu este ceva opus sau strain naturii: “Ceea ce-i fatal este potrivit naturii s i ceea ce-i potrivit naturii este fatal” – scria Pomponazzi. Dumnezeul cres tin nu poate fi scutit pentru raul ce exista în lume. se aseamana cu un parinte smintit care si-a trimis fiul într-o calatorie primejdioasa. trebuie sa ne dezicem de reprezentarile antropomorfe ale lui Dumnezeu s i sa-l concepem pe Dumnezeu ca identic cu Destinul (Fatumul). 1 Teodiceea este o doctrina filozofico-religioasa care încearca sa demonstreze ca existenta raului si a nedrep tatii în lume nu neaga bunatatea s i autoritatea lui Dumnezeu. care îl împing spre pacat. Dumnezeu. Vedem. 278 . ca. dezicîndu-se de la reprezentarile antropomorfe ale lui Dumnezeu.extrem de rar. cu multe intentii pacatoase s i în plus i-a mai pus chiar în fata diferite ispite. decît însus i Dumnezeu”. de ce o face cu atîta cruzime? Dumnezeu l-a creat pe om slab. el fiind o “perfectiune absoluta”. De aceea. dîndu-i însotitori rai. cu Necesitatea ce domneste în Univers. spune Pomponazzi. izvorul mis carii. Pentru Univers nu sunt aplicabile notiunile “bine” si “rau”. scrie Pomponazzi. spune Pomponazzi. dar el nu poate transforma lumea. el singur actioneaza în mod determinat. Raul în lume exista în mod necesar. cauza a tot ce exista. Pomponazzi înclina spre rezolvarea panteista a uneia dintre problemele fundamentale ale filozofiei din Epoca Renas terii – coraportul dintre Dumnezeu si Lume. Daca rationam în acest mod. ca parte componenta a contradictiilor obiective care asigura armonia s i ordinea în Univers. deci. Dumnezeu – Destinul este începutul. despre care s tie ca-l vor nenoroci.

). Stiinta nu mai este conceputa ca o suma de cunos tinte absolute. cît s i omul de pe pozitiile naturii autonome. Un deschizator de drumuri într-un s ir de domenii ale § 3. revolutiile planetelor în jurul Soarelui. Pe la mijlocul sec. Galilei etc. Galileo Galilei a demonstrat pe cale experimentala veridicitatea teoriilor lui Copernic s i a stabilit legile gravitatii universale. experienta si calcul.superioara de dezvoltare a filozofiei din Epoca Renasterii. subliniind astfel ca ei precauta atît Cosmosul. al XVI-lea inchizitia îsi restabileste vremelnic controlul asupra activitatii stiintifice (sunt arsi pe rug M. Servet si J. Bruno. Michele Servet a descoperit circulatia sîngelui. ci devine un sistem de cunostinte dobîndite prin observatie. Filozofia naturii Naturfilozofia sau filozofia naturii a fost etapa cea mai 279 . Începînd cu secolul al XV-lea se constituie o noua conceptie despre s tiinta. Se produce o adevarata revolutie intelectuala. al XVI-lea traditia umanista si neoplatonismul scolii lui Ficio cu ideile lor antropocentrice se epuizeaza s i locul lor îl ocupa filozofia naturii (naturfilozofia). Însisi gînditorii se numesc “filozofi naturali”. Filozofia naturii se deosebes te atît prin obiectul de studiu. aceste descoperiri au constituit baza dezvoltarii de mai departe a s tiintei experimentale. este persecutat G. Iohan Kepler a demonstrat ca orbita corpurilor ceresti este o elipsa s i a calculat timpul revolutiilor lor. Necatînd la faptul ca de la mijlocul sec. Au loc un s ir de mari descoperiri stiintifice: Medicul André Vésale întemeiaza anatomia omului. independent de traditia teologica s i scolastica. cît s i prin metodele de abordare a diferitelor probleme filozofice. care se gaseste în centrul sistemului nostru planetar. Nicolae Copernic a demonstrat sfericitatea Pamîntului. rotatia lui în jurul axei sale. date odata pentru totdeauna si transmise invariabil din generatie în generatie (conceptia Evului mediu).

Leonardo da Vinci subliniaza totodata si rolul teoriilor s tiintifice. Vorbind despre experienta s i observatie ca mijloace sigure de cunoastere a legilor naturii. “Stiinta este conducatorul de osti. Practica trebuie sa se bazeze 280 . arhitect. este s i diversitatea s i contrarietatea parerilor. El respinge orisice cunostinte care nu se întemeiaza pe experienta. inginer. inclusiv filozofice. Leonardo da Vinci este un adversar înversunat al scolasticii. matematician s i filozof. declarînd ca “stiinta nu se reduce la autoritatea unor întelepti”. Mai tîrziu operele lui Leonardo da Vinci au fost partial sistematizate de elevii sai. Scrierile pe diverse teme. Este necesar a repeta experimentul de mai multe ori în diferite conditii cu scopul de a confirma exactitatea si veridicitatea rezultatelor – mentiona el. sculptor. fie s i geniale. precum si la prevederea efectelor. în apropierea Florentei. precum si “tipatul” în loc de argumente: “… acolo unde nu ajung argumente rationale ele sunt înlocuite prin tipete … De aceea sustinem ca acolo unde se tipa stiinta adevarata lipseste” – scira el. practica – soldatii. Un semn al ignorantei. medic. Experienta este poarta prin care putem ajunge la cauza fenomenelor. El se pronunta cu fermitate împotriva închinarii oarbe în fata unor autoritati. inconsecventa în pareri. figura cu adevarat titanica a Epocii Renasterii. astronom. Stiinta adevarata are în calitate de conditie esent iala experienta. S-a nascut în oraselul Vinci. mentioneaza el. al pseudos tiintei. Pentru Leonardo da Vinci “întelepciunea este fiica experientei”. le fa cea pentru sine (scria cu scris-oglinda). Leonardo da Vinci este cunoscut ca unul dintre întemeietorii metodei experimentale de cercetare.s tiintei si artei în aceasta perioada a fost Leonardo da Vinci (1452 – 1519) – cunoscut pictor.

Ei persecuta înteleptii. Din toate stiintele cea mai importanta este.totdeauna pe o teorie buna ” 1 .– ? . în viziunea lui Leonardo da Vinci. un “inventator maret” s i “motor initial” – forta creatoare a naturii. precum s i unul fata de altul. dupa parerea lui. Una dintre cele mai minunate si mai marete creatii ale lui este omul. mentioneaza el. Scopul cunoas terii consta în evidentierea cauzelor s i legitatilor.. manifesta cruzime fata de animale. Anume stiinta. 1955. scrie el si declara categoric: “Sa nu-mi citeasca lucrarile acel ce nu cunoaste matematica”. va permite omului sa smulga secretele naturii si sa puna fortele ei în slujba omenirii. Dar sunt si oameni ignoranti. pe drept cuvînt pot fi numiti “Zei terestri”. adevarate nulitati. matematica. un “artist suprem”. care s i este “îndrumatorul si ocrotitorul” naturii. ca un maestru. Anume din aceasta cauza oamenii buni si virtuosi trebuie cinstiti s i protejati. izvorul necesitatii din natura. Ideile filozofice principale le exprima în lucrarea “De rerum natura juxta propria principia” (1565) (“Despre natura lucrurilor în con1 . natura. “Nici o investigatie umana nu poate sa fie numita stiinta veritabila daca nu trece prin demonstratiile matematice”. La începutul etapei naturfilozofice din Epoca Renasterii se situeaza s i filozofia lui Bernardino Telesio (1509 – 1588). Dumnezeu este conceput de Leonardo da Vinci ca un garant al necesitatii legilor naturii. Telesio a studiat în Padova filozofia si medicina si a capatat în 1535 calificativul de doctor în filozofie. Leonardo da Vinci apreciaza înalt rolul si valoarea stiintei în societate. necesitatea eterna. oameni josnici si rai. . Legile naturii întruchipeaza. – scria el. desfas oara razboaie. spune Leonardo. Unii oameni. 281 . servind drept exemplu de urmat. 22. p.

în special a Soarelui este “mai curata”. ci doar în unitate cu caldura si frigul. spune Telesio. Fortele active care-i atribuie materiei viata s i miscare sunt caldura si frigul.formitate cu propriile ei principii”). Spre deosebire de Aristotel. De aceea savantii trebuie sa studieze natura reiesind din legitatile ei. În acest mod Dumnezeu este scos de catre Telesio în afara tabloului fizic al lumii. Astfel de începuturi. Aceste doua începuturi se lupta între ele pentru a stapîni materia ca doi miri pentru mireasa. fara însus iri. Telesio socoate ca substant a Cerului s i a Pamîntului e una si aceeasi. cît si pe pamînt. doar ca materia Cerului. trebuie sa se afle doar faptele. Materia este ves nica. neschimbatoare. Chiar din denumirea lucrarii este clara intentia autorului de a studia natura reies ind doar din propriile ei principii. conform parerii lui Telesio. caldura si frigul. independent de actul creatiei. care socotea ca corpurile ceresti constau din “quinto essentia” – esenta a cincea (eterul). spunea el. Anume ea este cauza miscarii atît în cer. iar frigul este un produs al Pamîntului. Caldura se isca din corpurile ceresti. datele obtinute “prin senzatii”. Anume din variatele modificari ale combinarii acestor trei începuturi. Dumnezeu a creat lumea. Materia nu exista de sine statator. Cel mai important principiu este caldura. este “ca si moarta”. Corpurile ceresti se misca din cauza ca “conform propriei lor naturi” sunt fierbinti. pentru miscarea lor nu este nevoie de nici un “motor initial”. Deci. pasiva. trei principii se naste infinita diversitate a lucrurilor. sinestatator. principii sunt. fara nici un amestec din partea unor teorii scolastice sau chiar s i a celor mai vestiti întelepti antici. dar creînd-o el a înzestrat-o cu astfel de însusiri si forte. La baza studierii naturii. încît ea poate mai departe sa existe independent. “principiile lor de baza”. “mai fina” din cauza caldurii ce o emana aceste 282 . trei: materia. constau din foc. îndeosebi de la Soare. care ne indica însusirile reale ale lucrurilor.

etern. în conceptia lui Telesio este înlaturata contrarietatea dintre Cer si Pamînt. Atît la animale. Timpul este obiectiv. de rînd cu cei trei factori substantiali – materia. Telesio îl numes te “suflet rational”. inspirat de Dumnezeu. poseda senzatii si ratiune si moare odata cu corpul. cît si la om însus irea principala a acestui “spirit vital” sau suflet este sensibilitatea. Anume în seminta fiecarui fenomen organic salasluies te “spiritul vital” – o materie fina. Astfel. Anume datorita acestui de-al doilea suflet omul manifesta tendinta spre cunos tinte. omul mai are si suflet nematerial. pe lînga sensibilitate ca mod principal de cunoas tere. nu depinde de miscarea corpurilor. 283 . exista independent de ea. este capabil sa dee preponderenta intereselor comune fata de cele individuale s i chiar sa se jertfeasca în numele unor scopuri marete. Dar sufletul oamenilor se deosebeste de al animalelor.corpuri ceresti. Organismele vii. convins ca cel mai principal si sigur mijloc pentru cunoastere sunt senzatiile. dar care este conditia necesara a existentei lor (ca si la Aristotel). Spatiul este conceput de catre acest gînditor ca “loc pentru lucruri” ce poate exista independent de lucruri. Timpul de asemenea este conditia necesara a existentei si mis carii lucrurilor. care este material. Cu toate acestea. caldura si frigul. mai au unul – seminta. Prezinta interes si conceptiile etice ale lui Telesio. rezultata din caldura s i care determina toate functiile vitale ale organismului. sustinea el. el poseda ratiune si imaginatie. Telesio ramîne un sensualist consecvent. Sunt interesante cugetarile lui Telesio despre deosebirea dintre lumea neorganica si cea organica. Telesio sustinea ca acest suflet este studiat de teologie. De rînd cu “sufletul rational”.

iar viciile o vatameaza.Baza moralitatii s i spiritualitatii oamenilor se gaseste în însas i “natura umana”. pe care se baza teologia. precum si centrul întregului Univers îl constituie Soarele. cu totul deosebit de cel precedent. ceea ce înseamna tendinta spre Dumnezeu. criteriul virtutilor s i viciilor. publicata în 1543. Mai presus de omenie se afla sublimitatea – tendinta spre cel mai înalt grad de desavîrsire. Copernic s i-a facut studiile la Universitatea din Cracovia – unul dintre cele mai mari centre ale stiintei astronomice din Europa. sustinea el. în care a fost expusa teoria sistemului heliocentric al lumii. Un mare gînditor al Epocii Renasterii este s i vestitul astronom polonez Nicolae Copernic (1473 – 1543). care prescrie sa-l iubesti si sa-l stimezi. si nu Pamîntul. Dat fiind ca toate lucrurile s i fenomenele naturii tind spre autopastrare. medicina si astronomia. sa-i porti încredere celui ce-ti raspunde cu reciprocitate. anume aceasta tendinta – tendinta spre autopastrare – trebuie sa constituie principiul de baza al moralei. Cea mai înalta calitate morala este omenia. maretie. iar toate celelalte corpuri ceres ti poseda miscare de rotatie. Cartea lui Copernic “Despre miscarile de rotatie ale corpurilor ceresti” . spunea Telesio. fundamentînd un nou tablou al lumii. noblet e si frumusete. tendinta lui spre autopastrare. În lucrare se mentiona ca lumea este sferica si ca centrul miscarii planetelor din sistemul nostru. “Sfera” stelelor este nemis cata. Pamîntul de asemenea poseda mis care de 284 . care crede si tinde spre Dumnezeu ca spre un bine suprem. unde a studiat dreptul canonic. perfectiune. Aceasta tendinta este o însusire a celui de-al doilea suflet al omului – sufletului nemuritor. Virtutile întretin vitalitatea omului. a jucat un rol decisiv în schimbarea conceptiilor filozofice. Epigraful acestei lucrari era renumita fraza de la intrarea în Academia lui Platon: “Sa nu intre nici unul dintre cei ce nu cunosc geometria”. cum afirma sistemul geocentric al lui Ptolemeu.

De la nastere îl Filipo. “Despre entuziasmul eroic” . univers si lume” . Heliocentrismul lui Copernic a provocat desacralizarea Cosmosului. ci. În perioada 1583 – 1585 se afla la Londra. Ulterior teoria lui Copernic a fost dezvoltata în continuare. Pamîntul nu este deosebit de alte corpuri. alcatuieste cu el un Univers integru. Copernic. “Banchetul pe cenusa” . nu departe de Neapole. În 1576 calugar se dezice de calugarie. apoi la Praga. pribegeste cîtiva ani prin Italia. În 1585 trece cu traiul la Paris. Aici el tine prelegeri la universitatile din Tuluza si Paris s i editeaza primele sale opere: tratatul “Despre umbrele ideilor” s i comedia “Candelabrul” . unde publica lucrarea “160 de teze împotriva matematicienilor si filozofilor timpurilor noastre” si tine prelegeri la Univer285 . care a elaborat-o sub toate aspectele si a fundamentat-o din punct de vedere matematic.rotatie. dar la vîrsta de 16 ani devine chema dominican si primeste numele de Giordano. revederea fundamentala a tabloului fizic al lumii. tine prelegeri la Universitatea din Oxford. Bruno s-a nascut în orasul Nola. “Izgonirea fiarei triumfatoare” . “Despre infinit. dimpotriva. apoi. rasturnînd contrapunerea dintre Cer si Pamînt formulata de Aristotel s i folosita de scolastica. “Taina lui Pegas cu anexa magarului din Killen” . fuge în Geneva. adevaratul creator al teoriei heliocentrice este N. G. Un aparator fidel s i un continuator al teoriei coperniciene a fost Giordano Bruno (1548 – 1600). de unde peste putin timp pleaca în Franta. Totusi. principiu si unitate” . publica 6 dialoguri dintre cele mai importante din creatia sa: “Despre cauza. El se roteste în jurul Soarelui si în jurul axei sale. eliberata de astfel de teze gresite ca amplasarea tuturor stelelor pe o singura “sfera” nemiscata s i a Soarelui în centrul întregului Univers. fiind învinuit de erezie.

pe alte planete. dar este tradat Inchizitiei. deoarece notiunile de “centru”. umplînd prin sine totul. G. cuprinzînd totul în sine. În Univers. este unic. numar si figura” . care înca n-au fost descoperite din cauza îndepartarii lor s i a dimensiunilor relativ mici. Pamîntul s i Cerul constau din aceleasi elemente s i se supun acelorasi legi naturale. “… exista o infinitate de Sori. în februarie 1600 a fost ars pe rug. sustinea el. Mocenigo. stelele fiind sori ai altor sisteme planetare. toate corpurile ceresti fiind componente echivalente ale Cosmosului. afirmînd ca Universul este unic. Pamîntul asemanîndu-se cu un fir de praf în întinsurile nemarginite ale Universului. pe care a îmbogatit-o cu noi concluzii. Copernic. “jos” nu pot fi aplicate la Univers. exista un s ir de planete necunoscute. infinit si nemiscat. În sistemul nostru planetar. Ceea ce vedem si cunoastem noi este doar o particica mica din Univers. Nici Soarele si nici Pamîntul nu sunt centrul Universului. El nu este creat de nimeni. Ulterior mai scrie un sir de lucrari valoroase: “Despr monada. 286 . fiindca a refuzat sa se dezica de ideile sale. Universul. care se nasc si mor. este o însusire proprie întregii materii. – scria Bruno. “sus”. El este un adversar convins al tezei despre “Cerul perfect” si “Pamîntul imperfect”.sitate. deoarece viata. exista viata si chiar fiinte rationale. o infinitate de Pamînturi care se rotesc în jurul sorilor sai la fel cum cele sapte planete ale noastre se rotesc în jurul Soarelui nostru”. Dupa limitele sistemului nostru planetar exista o sumedenie de lumi. ci doar la lucruri finite în spatiu s i timp. A fost tinut în închisoare 8 ani s i. e Fiind invitat de nobilul G. “Despre infinit si imensitati” etc. exista ves nic s i nu poate sa dispara. Bruno se întoarce în 1592 în Italia. Bruno a fost un aparator îndraznet al teoriei heliocentrice a lui N. dupa cum credea Bruno. Nu exista o sfera nemiscata a stelelor. Exista o infinitate de lumi. afirma Bruno. s i doar Universul ramîne etern.

Dar. deosebite de cele terestre: “Ar fi o prostie si o absurditate sa credem ca nu pot exista alte tipuri de fiinte. Însusirea principala a este numita “spiritului lumii” este “ratiunea universala”. “daca gaseste un subiect potrivit”. Bruno respinge de asemenea si teoria lui Platon despre idei ca esente sinestatatoare. Un deosebit interes prezinta ideile lui G. activitatilor si schimbarilor. cautînd în interiorul materiei cauza miscarii. despre necesitatea de a cauta atît izvorul miscarii. el concepe materia si forma într-o unitate indisolubila: forma nu poate exista fara materie. Astfel conceputa. numindu-le “himere s i fraze goale”. sustine Bruno. forta ce determina materia si o transforma în realitate. respingînd orisice amestec din afara. cît si al vietii si al cons tiintei în interiorul naturii. în Univers pot fi cu totul alte tipuri de viata si ratiune. Asadar. existente în afara materiei. materia nu este decît o fictie. ea este “mama lucrurilor naturale” s i are capacitatea “de a crea diverse forme”. Hilozoismul lui Bruno. Aceasta capacitate de Bruno “spiritul lumii”. Bruno combate învatatura lui Aristotel despre materie pasiva. – scria el în dialogul “Despre cauza. Materia.Dar. Bruno socotea ca toate lucrurile constau din e materie si forma. contine ideea profunda despre automiscarea materiei si naturii. “Lumea împreuna cu toate componentele ei este însufletita”. G. exprimat în teza despre însufletirea generala a naturii. inerta si forma ca esenta activa a existentei. Aceasta însufletire este doar un “principiu vital” si se transforma în cons tiinta numai în anumite conditii favorabile. principiu si unitate”. spre deosebire de Aristotel. Bruno despre materi si forma . spunea el. alte tipuri de ratiune decît cele ce sunt accesibile senzatiilor noastre”. care se realizeaza în dependenta de circumstante. Bruno face concluzia despre însufletirea totala a naturii. Astfel. este un principiu activ. plin de forte vitale launtrice. care si este “cauza activa generala” – cauza miscarii. toata materia poseda posibilitatea vietii si constiintei. 287 .

coincide cu ea. aparitia s i disparitia. . – . trebuie mai întîi sa se îndoiasca în toate” – spunea el. 271. Urmîndu-l pe Cusanus. nu are nevoie de o cauza exterioara pentru a se misca si dezvolta. Îndoiala este un drept si o datorie primordiala a filozofului. Unica autoritate în procesul cunoasterii trebuie sa devina ratiunea si 1 .1 Natura este “Dumnezeu în lucruri”. evidentierea lor din vîltoarea de lucruri. Ea se aseamana cu Dumnezeu. care alcatuiesc substratul existentei.Materia consta din atomi indisolubili. Aceasta teza panteista Bruno o desfas oara mai departe în rationamentele sale despre Dumnezeu. nici pe învataturile traditionale. deoarece este cauza fara cauza. Studierea legilor naturii. Fiecare atom poseda aceleas i capacitati de miscare launtrica ca si materia în ansamblu (face comparatie cu raportul dintre scînteie si foc. nici pe autoritatile antice. Dumnezeu este identic cu lumea. Nu trebuie sa te bizui pe parerea majoritatii. mentiona Bruno. demiurg. al Universului ce ar fiinta în afara lor s i le-ar fi superior. Natura este atît de desavîrsita. încît este “existenta divina în lucruri”. minimul si maximul. 1949. care au însusiri similare). Materia ca principiu etern s i permanent al tuturor lucrurilor este declarata de catre Bruno “divina”.. materia si forma. unitatea ei substantiala. Dumnezeu nu este un creator al naturii. ci reprezinta principiul activ intern al ei. În viziunea lui Bruno. indivizibili. Dumnezeu si natura. As adar. este cuprins în lucruri. 288 . Lumea nu este conceputa nici ca o “emanatie” a lui Dumnezeu. În Universul unic coincid caldul si frigul. Dumnezeu nu-i contravine lumii materiale ca creator. legitatile lor launtrice. evenimente si fapte mereu schimbatoare este scopul principal al cunoasterii. “ordinea lucrurilor”. Bruno dezvolta teza despre Univers ca coincidenta a contrariilor. nici pe dogmele credintei. La baza cunoasterii trebuie situata îndoiala: “Cine doreste sa filozofeze. p.

nu pricep substanta si esenta. totodata. Locul religiei si al bisericii ce domina atunci în societate trebuia sa-l ocupe “munca. umilirea ratiunii. intuitie). trebuie sa domneasca 289 . imaginatia. care sunt capabili sa deduca normele morale din dovezi rationale. G. Socotind religia absolut inutila pentru filozofi s i întelepti. care au interzis discutiile s i au dogmatizat instruirea. esenta careia consta în înjosirea demnitatii umane. s tiintei. spunea el. Bruno a elaborat un plan de transformare a societatii. Bruno evidentia cinci trept ale cunoasterii: senzatiile. El îi critica aspru pe scolasti. De aceea datele empirice au nevoie de o prelucrare rationala. G. filozofiei. Dar datele obtinute cu ajutorul senzatiilor sunt marginite. indica influenta nefasta a religiei asupra umanitatii. G. dupa Bruno. nu nega necesitatea ei pentru educarea poporului simplu. El numea credinta oarba “ignoranta sfînta” si “magarie sfînta”. Bruno. adevarului absolut.cercetarea libera. industria s i arta militara”. În societate. Procesul de cunoastere. fiind treapta superioara a procesului de cunoastere. Observam ca treapta a cincea – intuitia intelectuala. uneori chiar false. Organele de simt. numindu-i “parinti ai ignorantei”. adica a esentei lucrurilor. porneste de la senzatii. moralei si politicii. pe care tindea sa-l realizeze. Bruno critica biserica catolica. Adevarul e unul si el poate fi conceput doar de filozofie “prin intermediul instruirii si cunoas terii rationale. tendinta de a transforma s tiinta într-o sluga a teologiei. intelect. prin forta activa a mintii”. intelectul e mintea (mens) si intuitia – cea mai superioara treapta a sau cunoas terii la care are loc contemplarea nemijlocita a divinitatii. Bruno este un adversar convins al teoriei “adevarului dublu”. ratiunea. nu vad infinitul. este totodata s i rezultatul logic al evolutiei acestui proces de la nivelul senzorial (senzatii si imaginatie) la cel rational (ratiune. mentiona el.

Aceasta ar fi o “denaturare a ordinii lucrurilor” care ar duce la instaurarea unei egalitati animalice. . matematica si fizica.. pentru ca el sa nu contempleze neactionînd s i sa nu actioneze negîndindu-se”. 2 Bruno proslaveste entuziasmul eroic – jertfirea în numele unui scop maret. Dar Bruno nu aproba metodele violente de lichidare a inegalitatii sociale. Galilei nu se dezice de parerile sale si 1 2 . sa nu fie nici o privilegie si nici o prioritate – sa se instaureze egalitatea tuturor oamenilor în fata legii. . . cum se întîmpla în unele state nedezvoltate s i inculte”. unde a studiat medicina. Necatînd la interzicerile Inchizitiei. Lectiile lui erau frecventate de savanti din toata Europa. Galilei pleaca la Florenta unde îsi continua cerecetarile si experientele. unde devine un înflacarat adept si propagandist al învataturii lui Copernic. Un mare astronom si fizician. 1914. El era de parerea ca fiecare patura sociala trebuie sa-si aiba locul sau si ca cei mai simpli nu trebuie sa tinda sa se asemene cu cei de neam nobil. gînditor proeminent de la sfîrsitul Renas terii a fost Galileo Galilei (1564 – 1642). . Aici scrie cîteva lucrari în care sustine teoria heliocentrica a lui Copernic. 1953. Galileo Galilei si-a facut studiile la Universitatea din Piza. . apoi urmatorii 18 ani activeaza la Universitatea din Padova. care îl face pe om stapîn al naturii. – 155. 134 – 290 . sa-s i manifeste toate capacitatile. “… Anume de aceea providenta l-a determinat pe om sa actioneze cu mîinile s i sa contempleze cu mintea. La chemarea marelui duce Cosimo de Medici. 1 Virtutea suprema este munca. îi permite sa-s i realizeze pe deplin menirea. – . filozofia. lipsa fricii în fata mortii… Aceste trasaturi îl caracterizeaza pe un filozof adevarat. În perioada 1589 – 1592 conduce catedra de matematica de la Universitatea din Piza. 135.legea. activitatea umana. înfruntarea cu dîrzenie a suferintelor. .

blestem si detest eroarea si erezia mis carii Pamîntului”. Contemporanii spuneau despre Galilei: “Columb a descoperit un continent nou. accesibile cunoas terii prin intermediul experimentului s i al matematicii. legea izocronismului micilor oscilat ii ale pendulului matematic.în 1632 în lucrarea “Dialoguri despre cele doua sisteme principale ale lumii – al lui Ptolemeu s i al lui Copernic” reia apararea teoriei coperniciene. Galilei. balanta hidrostatica. A observat ca Luna nu-i neteda. Pentru aceasta este predat tribunalului s i în fata congregatiei de prelati s i cardinali Galilei e obligat sa declare: “Eu. a formulat notiunile de vitez s iacceleratie a . are munti si mari si a încercat sa masoare muntii de pe Luna. abjur. G. iar Galilei a descoperit un Univers nou”. la fel ca si Pamîntul. Galilei a fa cut un s ir de descoperiri stiintifice s i inovatii: termometrul. a determinat ca Calea Lactee este un sistem imens de stele. Galileo Galilei a facut importante descoperiri în domeniul mecanicii: a stabilit în mod experimental legea caderii corpurilor. Aceste descoperiri confirmau întru totul teoria heliocentrica coperniciana. conform caruia mis carea uniforma si rectilinie a unui sistem de corpuri nu se reflecta asupra proceselor ce au loc în acest sistem. Natura este conceputa de catre Galilei ca o totalitate de legi obiective. inelul lui Saturn. luneta care la început marea de 3 ori. fazele planetei Venus. a fost primul care a stabilit principiul relativitatii . Legenda spune ca Galilei dupa anuntarea sentintei ar fi rostit “Eppur si mouve” (“Si totusi se mis ca”). iar dupa ce a perfectionat-o – marea de 32 ori s i cu care a facut observatii si descoperiri astronomice însemnate: a descoperit 4 sateliti ai lui Jupiter. ci. legea compunerii mis carilor. petele si rotatia Soarelui în jurul axei sale. legea inertiei. Legea universala care domina natu291 . în al 70-lea an al vietii mele în genunchi în fata eminent elor voastre avînd înaintea ochilor Evangheliile pe care le ating cu propriile mele mîini.

forma. “Cartea naturii este scrisa în limbaj matematic” – mentiona el. vom accentua ca filozofia Renasterii a contribuit la formarea unei noi conceptii despre om. iar materia – ves nica. diverselor îmbinari. Totul se întîmpla din cauze necesare.. Natura are o constructie geometrica. accentua el. se termina s tiinta si începe sfera “denumirilor goale”. renascînd atomismul. care sunt corpuscule cu întindere si forma – caracteristici ce pot fi exprimate cantitativ. În s tiintele naturii drept punct de reper trebuie sa fie “experienta senzoriala si demonstratiile necesare”. Galilei s-a preocupat de analiza structurii substantiale. literatura si arta. Realitatea vizibila se reduce la o realitate invizibila. matematice dintre partile ei. Galilei a supus criticii scolastica dogmatica. precum si închinarea oarba în fata prestigiului lui Aristotel. Acolo unde nu poate fi aplicata matematica. accentul pe experimentul stiintific în orisice domeniu de activitate. formînd “ordinea naturala a lucrurilor”. Primul imbold care a pus totul în miscare a fost cauzat de Dumnezeu. re292 . care se desfas oara conform legilor mecanice. societate. spunea Galilei. Toate însusirile sus-numite pot fi exprimate matematic. aceea a atomilor si a aglomerarilor de atomi. conceptia progresista despre lume îl situeaza pe Galileo Galilei în rîndul celor mai mari cugetatori ai Epocii Renas terii. cantitatea si mis carea. Importantele descoperiri în domeniul astronomiei si fizicii. Toate schimbarile în natura au loc în rezultatul miscarii atomilor.ra este legea cauzalitatii. Realizarile considerabile în domeniul stiintelor naturii. cercuri etc. asocierii si disocierii lor. Universul este infinit. Totalizînd cele mentionate. constînd din triunghiuri. s tiinta. Dar în continuare natura se dezvolta conform legilor sale. si pentru a descifra “cartea naturii” trebuie determinate raporturile numerice. Însus irile de baza ale lucrurilor materiale sunt marimea.

Acest ciclu etern este determinat de actiunea Destinului care la Machiavelli este 293 . optimismul social – iata trasaturile esentiale ale conceptiei renascentiste despre lume. “Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius” . care se supune unor legitati stabile s i generale.luarea mostenirii filozofice antice. trecerea puterii de la o tara la alta are totusi un suport stabil – natura omului. este un proces natural si legic. Machiavelli este înla turat de la viata activa politica si anume în aceasta perioada scrie cele mai importante lucrari ale sale: “Principele” . Niccolo Machiavelli s-a nascut în a. a regimurilor politice. Filozofia sociala Filozofia sociala din Epoca Renas terii este prezentata de conceptiile social-politice ale lui Niccolo Machiavelli (1469 – 1527) si de utopiile sociale ale lui Thomas Morus (1478 – 1535) si Tommaso Companella (1568 – 1639). Lumea sociala cu schimbarea permanenta a formelor de stat. Obiectul principal de studiu al lui Machiavelli sunt relatiile umane. istoria aparitiei dezvoltarii si decaderii statelor. Anume aceste legitati si trebuie sa devina obiect de studiu. 1469 în familia unui jurist din Florenta. conceptie ce a constituit o etapa deosebit de interesanta si valoroasa în istoria filozofiei si stiintei. În 1512. “Istoria Florentei” etc. socoate Machiavelli. Dezvoltarea societatii. dupa caderea Republicii din Florenta si reinstaurarea domniei Medici. încrederea în fortele s i capacitatile creatoare ale omului. “Arta razboiului” . sustinea el. Statele apar. elaborarea metodelor de cercetare experimentala a naturii. § 4. ating apogeul maretiei s i puterii pentru ca mai apoi sa se destrame. La vîrsta de 30 de ani îsi începe activitatea politica în guvernul Republicii Florentiene. se dezvolta. înlocuirea tabloului scolastic al lumii printr-un tablou stiintific naturalist bine argumentat.

capacitate de a supune împrejurarile. chiar unii îl cred atotputernic.identificat cu Dumnezeu s i cu Necesitatea. Succesul activitatii umane depinde. În penultimul capitol al vestitei sale lucrari “Principele” se spune ca se poate admite ca o jumatate din actiunile noastre sunt determinate de Destin (Soarta). Dar. îndrazneala. s –punea Machiavelli în “Principele”. vointa. precum si în vointa. socoate el. a întelege limitele posibilului s i de a activa în concordanta cu timpul. Aceasta întrebare. Este fericit acel ce actioneaza asa cum o cer împrejurarile. a ghici. Omul este silit sa actioneze în acest mediu determinat de Destinul – Necesitatea. fa cîndu-le sa te slujeasca. spunea Machiavelli. spune el. Destinul. împrejurarilor. Trebuie recunoscut. întelepciunea si prudenta sunt insuficiente. Destinul – Necesitatea este o întruchipare a legitatii din natura. nu pot schimba nimic în lume. va putea sa i se opuna . în mod hotarîtor de faptul în ce masura omul politic va întelege aceasta realitate. omul se poate împotrivi torentului nestavilit al soartei. S i totusi. dar cealalta jumatate el. energia. vigoarea. ca Destinul e foarte puternic. cu mintea lor. în viziunea lui Machiavelli actiunea Destinului nu-i fatala. în tendinta de a-i opune mersului fatal al lucrurilor aceste cunostinte. sunt absolut neputinciosi în fata Destinului. cît. dupa Machiavelli. Datoria omului politic este de a afla. trebuie rezolvata astfel încît sa ramîna loc pentru libertatea vointei noastre. As adar. Libertatea omului consta atît în cunoasterea profunda a conditiilor. este gasirea mijloacelor prin care s-ar putea efectua unificarea Italiei. o lasa pe seama noastra. în tot ceea ce Machiavelli numeste cu un cuvînt setea de succes. nu este adevarat ca oamenii. crearea 294 . Problema principala care-l preocupa pe Machiavelli în cea mai vestita opera a sa – “Principele” . ce nu depind de el. pentru înfruntarea Soartei trebuie sa ai spirit de luptator. mai ales. aspiratia spre scopul scontat. se va putea acomoda la ea.

sa aplice viclenia si forta. ipocrizia. Unicul criteriu de apreciere a activitatii politice este folosul si succesul în atingerea scopului – consolidarea Statului. Pentru a se mentine la putere. Dar învatatura politica a lui Machiavelli nu este o 295 . Aceasta indiferenta totala fata de morala a fost numita machiavellism . sa-si creeze o armata nationala si nicidecum sa nu mizeze pe armatele mercenare.. Tot ceea ce duce la întarirea statului este bine. juramîntul. Machiavelli îi recomanda Principelui sa fie mai degraba crud decît milos. Daca pentru interesul politic sunt necesare s i utile dreptatea. deoarece “stie pentru ce lupta” si nationala “gaseste totdeauna aliati”. Doar armata este puternica. Numai reorganizata si unificata Italia îs i va putea redobîndi s i pastra independenta.unui stat centralizat puternic. – mentiona Machiavelli. decît dragoste. tirania. pentru a evita toate uneltirile s i a insufla groaza dusmanilor. De aceea. onoarea. sa insufle supus ilor sai mai mult frica. cel mai înalt obiectiv moral al lui este mentinerea si consolidarea statului. Dar daca e nevoie în numele interesului de stat. Machiavelli respinge toate tractatele despre statele ideale si îsi pune scopul de a da sfaturi practice. el le va respecta. – indica Machiavelli în lucrarea sa. Principalul îndrumator al Principelui în activitatea sa trebuie sa fie “interesul de stat”. capabile sa asigure “interesul de stat” în conditiile realitatii sociale contemporane lui. As adar. sunt acceptabile s i încalcarea promisiunilor. Omul politic poate fi învinuit de faptele sale. morala etc. misiunea Principelui. indiferent de metodele aplicate pentru aceasta. Principele trebuie sa cunoasca bine arta militara. dar întotdeauna va fi îndreptatit daca rezultatele vor fi bune. principiul viet ii politice declarat de Machiavelli este: “scopul scuza mijloacele”. fiind “vulpe si leu totodata”. tradarea si chiar crima politica.

spunea el. Recomandînd un sir de mijloace politice tiranice si amorale.. – . virtutile cetatenesti. libertatea. dar sa poata merge pe calea raului. interesul poporului. Dar în conditiile noastre. Machiavelli totodata îs i manifesta admiratia si simpatia sa pentru cele mai mari principii ce stau la baza statelor moderne: dreptatea. orienteaza sperantele oamenilor de pe pamînt în ceruri. – spunea 1 . Principele lui Machiavelli este un “suveran de tip nou”. cît si de religie. tendinta spre merite mirene.1 Interesul de stat la Machiavelli nu se reduce la interesul Principelui. declara Machiavelli. . 1934. dar. dupa parerea lui. “Oamenii mai degraba uita moartea tatalui. încalcarea moralei în politica nu este “un scop în sine”. Religia. Politica este la Machiavelli absolut independenta atît de morala. Aceste principii au slabit lumea s i au predat-o în mîinile unor ticalos i. suferinta. Machiavelli socotea ca religia este necesara pentru stat. este necesara o religie cu un caracter absolut nou: ea trebuie sa educe vitejia. care ar putea crea un stat puternic. ea asigura unitatea poporului. nu-i nici o perspectiva de a crea un stat bazat pe “cinste” s i “virtuti”.propaganda a amoralului. acesta este interesul patriei. El accentueaza doar faptul ca normele morale nu trebuie sa fie o piedica în apa rarea interesului de stat. daca aceasta e necesar". decît destituirea de avere”. . Forta motrice a societatii este interesul. interesul natiunii. Principele trebuie "sa nu se abata de la bine daca aceasta e posibil. 289. stat ce cu timpul ar servi ca o punte de trecere de la monarhie la forma republicana de conducere. 1. propaga umilinta. 296 . p. spune Machiavelli. egalitatea. rabdarea. Cel mai puternic interes al omului este acumularea si pastrarea averii – a proprietatii private..

aceste idei erau înaintate. Totodata. cu atît mai putin loc ra mîne pentru “machiavellism” în acest stat. fricos. la instaurarea libertatii în societate.Machiavelli. Thomas Morus s-a nascut în a. oameni daunatori civilizatiei. fatarnic etc. În societate are loc lupta de clasa datorita ciocnirii intereselor proprietarilor si a celor ce nu poseda proprietate. Pentru Machiavelli omul este rau în esenta lui: omul este lacom. Ocupa un s ir de functii importante: subserif al orasului Londra. Doar cu cît societatea este mai libera. a libertatii s i unitatii Italiei – corespundea unei necesitati istorice obiective. De simpatia lui Machiavelli se bucura poporul. Totodata Machiavelli are o atitudine fatis ostila fata de clasa feudalilor. cu cît politica de stat este sustinuta de tot mai multi cetateni. Speaker al Camerei Comunelor. poate fi unicul aparator de nadejde al statului centralizat. 297 . prada de multe ori trupelor straine. Oamenii pretuiesc mult mai mult bogatia. cancelar al ducatului de Lancaster. dupa parerea lui. A studiat la Universitatea din Oxford (unde pe atunci tinea prelegeri Erasmus din Rotterdam) s tiintele umaniste si dreptul de a deveni avocat renumit. Scopul fundamental urmarit de Machiavelli în activitatea sa practica si teoretica – asigurarea unui stat centralizat puternic. 1478 la Londra în familia unui jurist. Dar intra în conflict cu regele Henric al VIII-lea. raportul dintre întreaga conceptie a lui Machiavelli si “machiavellism” este destul de complicat. aceasta hotarîre fiind întarita din nou în 1935. Divizarea societatii în clase este pentru Machiavelli ceva natural. ingrat. În lucrarea sa “Istoria Florentei” Machiavelli sustine ca lupta dintre clase contribuie la progresul societatii. iar în 1529 (dupa ce în 1521 fusese înnobilat) devine lord cancelar. pe care îi numes te trîntori. care. este învinuit de “tradarea de stat” si decapitat în 1535. decît onoarea. În 1886 Morus a fost sanctificat de biserica catolica. În conditiile farîmitarii feudale a Italiei.

pe 2 ani s i lucreaza acolo la muncile de cîmp. Utopia are atît valoare de critica sociala. pe cît de utila. pe atît de interesanta. De lucru sunt eliberati doar cei ce ocupa posturi de stat s i cei ce s-au consacrat s tiintei. Orasenii pleaca pe rînd la sate. Lucrarea e scrisa în forma de povestire a unui calator portughez Rafael Hithlodeus despre o tara noua unde este instaurata o noua orînduire statala. lîna carora era tot mai întrebata în calitate de materie prima pentru manufacturi. Marii latifundiari deposedau taranii de pamînt si îl transformau în pas une pentru oi. În aceasta perioada – perioada acumularii primitive a capitalului – o dezvoltare considerabila a capatat aici industria textiliera.T. Morus s-a manifestat ca bun cunoscator al problemelor economice. despre cea mai buna organizare a statului s i despre noua insula Utopia (din greaca utopia înseamna “loc ce nu exista”). Pe insula Utopia (orînduirea sociala a careia este descrisa în cartea a II-a) nu exista proprietate privata. cît si cu agricultura. Ziua de munca este de 6 ore: 3 ore – de 298 . În 1516 el scrie renumita sa lucrare “Cartea de aur” . strica s i golesc cîmpurile. Ceilalti se ocupa atît cu mes tes ugaritul. Toti cetatenii muncesc. instituie legi ce permit “sa cumpere la cel mai mic pret munca si truda saracilor si sa traga foloase din mizeria lor”. El critica statul si demnitarii lui care “îs i vad doar de treburile si de cîstigurile lor”. “Oile voastre… de obicei atît de blînde… acum au devenit atît de hraparete si nestapînite ca manînca chiar s i oameni. ca renumit politician si mare umanist. Celor care doresc li se permite sa ra mîna pe mai mult timp. Copiii de asemenea sunt obis nuiti cu munca. Cauza fundamentala a raului social este proprietatea privata. cît s i de proiect de reorganizare a societatii. casele si ogoarele” – ironizeaza amar autorul. În prima carte sunt supuse unei critici aspre relatiile sociale din Anglia secolului XVI. aproximativ cîte 40 de barbati s i femei.

capitala insulei vizitata de Rafael. iar toti filarhii din tara – doua sute. calatoriile etc. care.dimineata si 3 – dupa masa. Femeilor li se permite sa se casatoreasca de la vîrsta de 18 ani. cetatenii se întrec a cui casa si gradina va fi mai frumoasa. cu 3 etaje. dar sunt foarte riguroase si încalcarea lor se pedepses te cu severitate. Deci. atîtea cîte s i în Anglia. Cel vinovat este pedepsit cu interzicerea de a se casatori din nou. discutiile etc. cu toate ca nu-s multe. aleg prin vot secret ca Principe un om din patru candidati propusi de popor. Totusi în Utopia sunt elemente vadite de despotism. deoarece viata oamenilor este strict reglementata (îmbraca mintea. latimea s i lungimea. Casele utopienilor sunt frumoase s i îngrijite. înconjurate de gradini. indica aproape fara echivoc Londra. functiile de stat se aleg de jos în sus si se reînnoiesc din an în an. Treizeci de familii aleg un magistrat (filarh). La baza statului utopian se afla familia. pentru a se vedea daca nu este la unul din ei vreun neajuns. Doar Principele este ales pe viata (daca nu devine tiran). În Utopia erau 54 de orase. zece filarhi împreuna cu cele trei sute de familii aleg un protofilarh.) prin legi. Restul timpului utopienii îl închina ocupatiilor cu s tiinta. us ile nu se încuie. Toata productia este depozitata si fiecare primeste dupa necesitati. muzica. Forma insulei Utopia. distanta fata de continent sunt aproximativ aceleasi ca si ale Angliei. iar barbatilor– cu 4 ani mai tîrziu. Înainte de casatorie tinerii apar goi unul în fata altuia. 299 . Datorita organiza rii bune a muncii. permitîndu-se doar în caz de infidelitate conjugala sau caracter “greu” al unuia din soti. Divorturile sunt interzise. casatoria. în Utopia este un sistem democratic. pe insula este bels ug în toate. iar Amautoran. construite din caramida.

Robii îndeplinesc lucrul cel mai greu s i mai murdar. gît. Fericirea este conceputa de utopieni în spirit hedonist.Infractorii sunt facuti robi. ca placeri “cuviincioase”. Tot ce se face în Utopie se face în scopul asigurarii fericirii cetatenilor. Morus totus i justifica politica expansionista. Alegerea credintei este un lucru personal si utopienii urmeaza porunca primului conducator al insulei – Utopus. Totusi ei se ocupa sistematic cu pregatirea militara – atît barbatii. 300 . Însa dupa sosirea calatorului portughez care propovaduia cres tinismul. Ei cred ca sufletul e nemuritor si ca pentru fapte bune îi asteapta recompensa. Necatînd la aceasta. multi utopieni au primit aceasta credinta . altii Soarelui etc. care asigura atît fericirea colectiva. Celor mai cumpliti infractori li se pun cercuri de aur. poate involuntar. Utopienii urasc razboiul. Utopienii sunt religiosi. cap. Morus impresioneaza prin tendinta aprinsa a autorului renascentist spre o societate noua. pentru a fi întotdeauna gata sa-si apere statul sau pentru a ajuta altor popoare sa se elibereze de tiranie si robie. Din ele se fac oale de noapte si lanturi pentru robi. cît si femeile. socot ca-i ceva propriu doar fiarelor. iar pentru fapte rele – pedeapsa. cît si ale spiritului. utopia sociala a lui T. Pîna la venirea lui Hitlodeus pe insula domnea diversitatea credintelor: unii se închinau Lunii. Asadar. Morus n-a indicat mijloacele prin care se poate realiza acest proiect de societate ideala. naturale atît ale trupului. care nu admitea sa se faca nimanui vreun rau ori sa se duca razboaie din cauza credintei. bazata pe dreptate s i egalitate. ca actiuni “conform îndemnului firii”. Aurul si argintul sunt dispretuite pe insula Utopia. cît s i fericirea fiecarui cetatean în parte. T. inele si bratari de aur pe mîini.

Este eliberat din închisoare în 1626. Venetia. În 1599 participa la un complot împotriva dominatiei spaniole în Calabria. Ambele sunt create de Dumnezeu s i nu se contrazic. 1568 în familia unui cizmar din orasul Stilo din Calabria. se calugares te si primeste numele Tommaso . cîs tigîndu-si existenta prin lectii particulare s i ocupîndu-se intens cu stiinta. apoi e nevoit sa plece în Florenta. Fiind sarac dar dornic de cunostinte el intra în 1582 în Ordinul Dominican. “Patru carti despre sensul lucrurilor si magie” etc. “Cetatea Soarelui” .Jiovanni Domenico Campanella s-a nascut în a. cît s i din scolastica medievala. Aici scrie lucrarile “Despre monarhia spaniola” . mai usor de înt eles. Sfînta Scriptura are scopul de a-i îndruma pe oameni în credinta. unde mai publica o serie de lucrari. Campanella moare în 1639. calatores te prin Florenta. Campanella dezvolta conceptia despre “doua carti” asemanatoare cu teoria “adevarului dublu” raspîndita în Evul mediu. În lucrarile sale Campanella se pronunta împotriva închinarii oarbe în fata oricaror autoritati – atît din antichitatea clasica. inventarea tiparului etc. fapt pentru care este arestat si tinut în închisoare la Neapole timp de 27 de ani. În 1590 publica lucrarea “Filozofia demonstrata prin simturi” . studierea naturii fiind obiectul filozofiei si stiintei. “Apologia lui Galileo” . Natura poate fi cunoscuta de catre oameni cu ajutorul senzatiilor si al ratiunii. Pentru a feri stiinta de interventiile Inchizitiei. Exista doua carti: Natura si Sfînta Scriptura. dar înca doi ani e tinut închis de Inchizitie. El pledeaza pentru reînnoirea radicala a s tiintei pe baza noilor descoperiri tehnico-s tiintifice ale epocii sale: descoperirile astronomice ale lui Galilei. Bologna. Astfel. Ea este mai accesibila. Padova. s tiinta devine inde301 . În 1630 scrie lucrarea “Ateismul biruit” . descoperirile lui Columb. Dar din cauza criticii îndraznet e a scolasticii intra în conflict cu autoritat ile bisericesti.

Campanella îi mai atribuie un s ir de însusiri. activitatea lui Dumnezeu se limiteaza cu “marea minune” – crearea lumii s i stabilirea legitatilor ei. forta. Mai departe Dumnezeu nu interactioneaza cu natura. Saracia. banuitori fara temei. numite primalitati. Iar bogatia – îngîmfati. înselatori. sunt puterea. iar timpul – o continuitate a obiectelor ce apar s i dispar. vicleni. “îi face pe oameni josnici. întelepciunea s i iubirea caruia determina ordinea s i armonia din Univers. hoti. decade necesitatea de a coordona teoriile s tiintifice cu textele biblice. conform parerii lui Campanella. Dar cele mai interesante si originale sunt ideile socialpolitice ale lui Campanella. În aceasta opera este expus un program detaliat al reorganizarii socialpolitice a societatii pe baza instituirii proprietatii comune s i a muncii constiente a tuturor cetatenilor. Urmîndu-l pe Telesio. scria Campanella. cea mai importanta fiind celebra lucrare “Cetatea Soarelui” (“Sivitas Solis”) scrisa în 1602 si editata în 1623. senzatia. Dar materia este o substanta pasiva. “aerul”. În viziunea lui Campanella. laudarosi. De rînd cu senzatia. expuse într-un s ir de lucrari. Campanella socoate ca principiile active sunt caldura s i frigul. Spatiul este conceput de catre Campanella ca un loc gol. mincinos i etc. Izvorul launtric al miscarii este caldura – “cauza veritabila a aparitiei. Izvorul acestor însusiri este Dumnezeu. schimbarii si pieirii lucrurilor”. Toata lumea s i fiecare particula a ei constau din putere. vagabonzi. dintre care cele mai importante. Baza existentei o constituie materia. O proprietate universala a lucrurilor este. care e unica s i eterna. “focul”. În rezultatul interactiunii acestor doua principii cu materia se formeaza “pamîntul”. Cosmosul e viu. o încapere pentru materie. întelepciune s i iubire. 302 .pendenta de religie s i teologie. întelepciunea si iubirea. tradatori. toate lucrurile simt. ignoranti.

Conducatorul Cetatii trebuie sa aiba si o anumita experienta de viata. zidaria etc. plimbarile. sunt cele mai stimate. 2 Locuitorii “Cetatii saraci pentru ca nu poseda nimic”. iar în grup de savanti-sacerdoti raspund de organizarea producerii si de conducerea societatii. în care s-au manifestat mai bine. artele si. iar muncile mai grele – fieraria. care cunoaste istoria tuturor gintilor. În fruntea Cetatii se afla “Soarele” sau “Metafizicul” – un om exceptional. iar mai tîrziu matematica. a atitudinii cons tiincioase s i aplicarii inventiilor tehnico-s tiintifice. 1959. metafizica si teologia”. care de mici învata citirea s i scrisul. 1 2 Tommaso Ibidem. bogati pentru ca au toate lucrurile.” stabilirea proprietatii comune care “îi face pe oameni deopotriva de bogati si saraci. ritualurile si legile. Restul timpului solarienii îl dedica unor astfel de activitati intelectuale si fizice ca lectura. matematice s i astrologice. Datorita organizarii bune. stiintele naturii s i unele mestesuguri. stiintele “fizice. – Bucuresti. Soarelui” vietuiesc în comun. discutiile. 74 – 75. Solutia consta în lipsiti de afectiune. Munca este în mare cinste.1 . republicile si monarhiile. p. Campanella . p. toti lucreaza si sunt remunerati conform necesitatilor. Cea mai mare parte a societatii se ocupa cu munca fizica. trageri cu arcul etc. de aceea el este ales în acest post dupa împlinirea vîrstei de 35 ani si ramîne la conducere “atîta timp cît nu se gaseste cineva mai întelept decît el s i mai apt sa guverneze”. ziua de munca dureaza doar 4 ore. “lupta dreapta”. mai presus de toate. orisice munca este onorata. jocuri cu mingea. La solarieini nu sunt robi. Cetatea Soarelui. legislatorii s i inventatorii. scrisul. aruncari cu lancea. 303 . O mare atentie se acorda instruirii si educatiei copiilor. demni de ocara etc. 75. Ei sunt repartizati la munca în acele domenii. egalitatea este totala.

sau spirituale: Iscusitul. numiti dupa functia ce o îndeplinesc: Astrologul. Binefacerea etc. reducînd totul la o convietuire comuna. iubirea s i alte manifestari individuale ale cetatenilor. care consta în maretele preziceri pe care le-a facut: despre rolul decisiv al stiint ei 304 . Medicul. artele si învatamîntul. Orisice cetatean poate ocupa orice functie în dependenta de pregatirea si calitatile lui personale. Solarienii n-au nici nume proprii. în Cetatea Soarelui este anulata familia. Adevarul. Iubirea (Mor) care se ocupa cu problemele traiului. ci sunt denumiti dupa însusirile fizice – Frumosul.Ajutorii lui Metafizicus sunt Puterea (Pon) care se ocupa cu treburile pacii si ale razboiului. Ea exclude fericirea. fara razboaie. Pon. iar împerecherea – stabilita de diriguitori. ci lucrurile le servesc lor”. Campanella se pronunta pentru o societate echitabila. Istoriograful. îmbracamintei s i procrearii. Poetul. Cosmologul. Dar Utopia sociala a lui Campanella contine si un mare neajuns. femeile si copiii fiind comuni. Mentionînd aceste momente antirenascentiste. Scopul noii orînduiri sociale este fericirea omului. fara discordie între oameni. Marele pictor etc. Logicul. Vitejia. Slabanogul etc. Marinimia. cu armata. Nasosul. în care toate neîntelegerile sunt lichidate pe calea negocierilor pasnice. Sin si Mor au un s ir de ajutori. Ca s i la Platon. vom mentiona totodata s i meritul lui Campanella. caci statul trebuie aparat împotriva celor “invidios i” s i la nevoie trebuie ajutate s i alte popoare ca sa-si creeze o orînduire asemanatoare celei din Cetatea Soarelui. Aritmeticul. În “Cetatea Soarelui” oamenii “nu servesc lucrurilor. Întelepciunea (Sin) care conduce cu stiintele. Grasanul. Încruntatul. Reglementarea stricta a traiului cauzeaza depersonalizarea totala a individului. Politicul.

o societate echitabila si fericita. evidentiind îndeosebi finetea s i justetea rationalismului istoric. aspiratiile lui spre o societate. § 5. precum si de problema limbii. el face concluzii filozofice. al XVII-lea. decît atitudinea dispretuitoare fata de ea. despre necesitatea aprecierii valorii omului dupa calitatile si aptitudinile lui. El avea cunostinte profunde în istorie. dupa munca depusa. Viziunea carturarului cuprinde s i unele elemente referitoare la interpretarea modificata a notiunii “Fortuna labilis” (conceptul vietii nestatornice) care mai curînd exprima regretul parasirii lumii pamîntesti. acorda o atentie sporita valorificarii obiective a izvoarelor istorice. exprimata prin miscare. dezvoltare. În opera fundamentala “Istoria Îarii Rumânesti” Constantin Cantacuzino denota o cultura vasta si un spirit critic realist de orientare umanista. comunitatea de origine romana. fiind fundamentate prin argumente de orientare logica s i istorica. schimbare. se apropie de conceperea notiunii “legitate istorica”.s i tehnicii în viata societatii. Conceptiile social-politice si filozofice ale lui Constantin Cantacuzino Stolnicul Constantin Cantacuzino Stolnicul (1640–1716) e considerat unul dintre marii carturari si cugetatori români din sec. dar era preocupat s i de problemele majore ale existentei noastre: unitatea poporului român. despre însemnatatea instruirii si educatiei cetatenilor. Obiectivitatea si adevarul atribuie integritate cugetarilor 305 . Ca si alti umanisti români ai epocii. Cantacuzino venera antichitatea clasica . fara razboaie si exploatare. Expunînd diverse aspecte ale derularii evenimentelor istorice s i ale activitatii umane. Eruditia umanista s i viziunea clara asupra dezvoltarii societatii l-au orientat spre concluzia profunda ca cultura contribuie substantial la înnobilarea personalitatii.

Principalul consta în aceea ca studierea istoriei necesita nu numai o examinare minutioasa a izvoarelor.carturarului: “Aceia de fac asa. 306 . adicate le naste. asemene ca acelea macar cît de putin si de nu adevar acelasi si de lucru ce poftesti nestine. adecate de cele ce nu s tiu si de cele ce nu cunosc. cum vedem la toate semint ele. alta se nas te si se face. si pîna nu naste alta. S i iata asa. care iara puterea lui Dumnezeu prin fire le lucreaza. “deoarece nici unul din lume nu iaste carele den sine numai sa stie s i nici unul nu au aflat nimic. au zis. decît a minti si a zice ca cunoaste s i stie cele ce nu stie. parîndu-le ca mai cu rus ine le iaste a zice ca nu s tiu si nu cunoscu cele ce nu stiu si nu iaste adevar. Nici pîna nu se strica un chip. s i pîna nu putrezeste una. pâna cînd n-au fost de altul învatat. nu putrezeste cealalta. iaste a trufas ilor si a des ertilor. au auzit. nu se face alt chip. ci si o folosire adecvata a evenimentelor istorice la formularea unor concluzii s i generalizari. înfasurîndu-se si desfasurîndu-se de la zidirea lumii pîna la sfîrsitul ei vor fi”. Si nu se domiresc ca mult mai mult si mai mare iaste rusine a zice minciuna (ca s tie). zic ca cunosc. Nici nimeni nu se poate domiri de nici un lucru. decît a zice adevarul (ca nu stie)”. multamite au auzit si în buna pomenire au ramas”. sau au scrisu macar cît de putin si de altele ca numai sa se poata altul destepta spre gîndirea acelora si a altor lucruri înca destul ias te. adica una stricîndu-se si putrezînd. le creste s i le pazeste. cît de cît macar. Studiile si metodele comparative sunt absolut necesare. nemoarte Cronicarul s i cugetatorul Constantin Cantacuzino exprima gînduri asemanatoare notiunilor legii negarii negatiei: “Ca toate cîte sunt în nas tere s i în stricaciune stau. S i carii ca acelea au facut si au pomenit. de nu mai nainte au vazut. Deci pe cum vedem la ceaste firesti. nu nas te alta. sau au cetit si de nu ca acelea.

pentru a prezenta evenimentele într-o interactiune si succesiune permanenta. toate care exista se afla în permanenta schimbare si transformare si deci le cunoastem asa cum sunt. progresul si regresul. ca proces ascendent al lumii obiective. În mod firesc este expusa trecerea de la un nivel mai inferior la altul. fiind evidentiata si repetabilitatea. corpurile capata însusiri si stari noi. Putem presupune ca distinsul carturar tinde nu numai sa conceapa în asa mod legea generala a schimbarilor ca atare. el opereaza cu rezultatele unor investigatii proprii bazate pe observatii 307 . într-o coexistenta fireasca. iar obiectele. mai precis din sînul vechiului. În procesul dezvoltarii noul învinge. Raportînd concluziile în cauza la studierea societatii. Recunoscînd caracterul obiectiv al realitatii. Cantacuzino aprofundeaza sensul acesteia accentuînd ca procesele care au loc în lume în esenta lor sunt dialectice: nasterea si pieirea. Carturarul nu trece cu vederea nici necesitatea obiectiva care domina în natura si care nu depinde de om. Din cont inutul lucrarilor ca rturarului reiese si ideea care în unele situatii capata nuante definitorii: dezvoltarea. mai superior. Astfel. ascendenta si descendenta.De aici rezulta ca între vechi si nou se stabileste o anumita interactiune. Nimic nu este statornic si neschimbator pe aceasta lume. lucrurile. putem vorbi chiar despre prezenta unei predilectii spre o examinare cu adevarat obiectiva si realista a lucrurilor si evenimentelor cu continut singular s i cu anumite ritmuri de dezvoltare. de vointa si dorinta acestuia. vechiul este nimicit. se manifesta printr-o anumita unitate de schimbari cu caracter contradictoriu (pozitive si negative). Noul apare din vechi. între laturile perimate si cele constructive. dar s i sa prezinte explicatiile de rigoare privind legatura obiectiva dintre starile vechi si cele noi ale obiectelor.

Asemenea modalitate creeaza posibilitati de a patrunde în esenta legilor s i legitatilor cele mai generale referitoare la fenomene si procese. elenii si romanii sunt considerati cei mai ilus tri. precum s i de a concepe regularitatile ce le dirijeaza. Carturarul interpreteaza în mod specific s i conceptul “barbarie”. ori “tot cine nu ias te elin. Constantin Cantacuzino încearca sa conceapa si sa expuna esenta notiunii de civilizatie. Pentru a argumenta aceste teze carturarul se sprijinea pe ideile expuse în cart ile vechi. Reiese deci ca barbarul tot barbar ramîne daca duce un mod de viata în spiritul barbarilor. ias te varvar…”. descoperite tot de ei. drept criteriu principal sau calauza în conceperea notiunii de civilizatie se prezinta deosebirea calitativa dintre oameni s i animale. care au atins nivelul în cauza datorita obiceiurilor nobile s i a cunoas terii legilor. deosebindu-se prin calitatile acestea de barbari. reproducînd si unele citate destul de semnificative: “tot cine nu iaste elin. face comparatiile si concluziile respective. una din notiunile primordiale în orientarea conceptuala româneasca din aceasta perioada. însa. decît în legi si în direptati supus si cuprinsu sa fie”. afirmînd ca aceasta reprezinta modalitatea de a fi barbar si ca calitatea de a fi barbar ori de a fi civilizat nicidecum nu depinde de originea ori de puterea de care dispune: “macar de ar fi si vreunul de vreun neam bun sau stapanitoriu”. nici barbatie. nici vreo bunatate sau vrednicie pe sine sa vede. si mai mult siles te si trage a trai în voia si poftele sale. nici frica lui Dumnezeu. nici miloserdie are. Prin urmare. “care nici obiceiu are. nici direptate. Romanii au preluat civilizatia de la vechii greci. În sens generic. nici carte stie. nici roman. iaste varvar”. El porneste de la recunoas terea faptului ca civilizatia este creata de vechii greci. cei mai întelepti si mai viteji. Omenirea atinge civiliza- 308 .profunde.

carturarul. dar si de a determina legea generala a existentei omului. Cantacuzino e orientat sa creada ca derularea evenimentelor si consecintele lor constituie o stare cognoscibila de netrecut. care în realitate constituie istoria. Am putea presupune ca autorul are în vedere s i timpul ca timp istoric. Anume însusirile mentionate permit nu numai de a întelege viat a si faptele umane. însa de acum la alte situatii istorice particulare si 309 . ce ar exprima caracterul original si modalitatea specifica de existenta a omului. cînd e în stare sa stabileasca o legatura fireasca între civilizatie ca atare (nivelul atins de dezvoltare. ca timp al faptelor omenesti. legea generala a existentei poate fi aplicata din nou. nu cruta pe nimeni. El. s i este imposibil sa prevezi tot ce se întîmpla. Dar atingînd nivelul rîvnit. moravuri s i obiceiuri. desavîrs ire) si natura umana. “Ca toate lumestile supuse sunt mutarilor si toate cîte sunt umbla cu soroc si cum ca de obs te este orbul noroc si viitoarele lucruri nevazute sunt”. dezvoltare si schimbare dupa care în mod necesar are loc declinul s i disparitia ori pieirea. perfectiune. Modul de gîndire are caracter realist si inductiv. Destinul este nemilos cu toti. Cugetatorul tinde sa conceapa esenta adecvata a lumii. Nu prea avem dovezi sa realizam anumite distinctii între realitatea sociala si cea fizica a timpului. îsi da seama de faptul ca tot ce exista nu este vesnic si la o anumita etapa se sfîrses te. e obsedat de necesitatea de a concepe în esenta procesele de mis care. tot ce are loc în lume. Un lucru e cert: pentru faptele istorice determinarea temporala reprezinta în acelas i timp si o determinare interna de orientare caracterizanta. Evolutia gîndului parcurge o cale legica începînd de la observarea anumitor fapte si actiuni istorice de ordin particular si finalizînd cu generalizarile respective. Concluzia aceasta are la temelie politica de jaf si violenta a Turciei în tarile române.tia atunci cînd creeaza învataturi sfinte.

îndeosebi includerea unor concluzii si rationamente echilibrate referitor la aspectele “întunecate” ale istoriei. si împaratii se muta si se stramuta. cîte monarhii au fost. Din exemplele stramosilor învatam. Cantacuzino afirma nestatornicia acestei lumi: “si în cele politice pricepem s i cunoastem ca nu-s statatoare nici unele. ci si avutii se pierd. dar s i o analiza obiectiva a izvoarelor. de la unii fugind. “dupre ce se fac adecvate urcarea. Si iara una stricîndu-se s i pierînd. la cîta micsorare si la cîta surpare si 310 . altele mai tîrziu le trec”.concrete. ci numai unele mai în graba. starea si plecarea”. altii gasind. fiind exprimat într-un mod destul de original. si-l zugra vesc. la altii nemerind. Constantin Cantacuzino încearca sa formuleze chiar notiunea de legitate istorica. Este o datorie a noastra de a cunoas te profund trecutul patriei noastre. s i domnii se strica. la cîta marire si putere au venit si apoi dintr-atîta de mari. Ca s i Miron Costin. Expunerea sau examinarea unor asemenea situatii prevede o documentare stricta. ori situatii. cum îi zic. unii pierzînd. ele ne sunt o calauza în activitatea noastra orientata spre noi cautari si porniri. Acest rationament se include organic în viziunea filozofica integrala a timpului. vedem toate si cunoas tem de cînd este lumea cîte domnii s i craii. orbul noroc. precum cetim si semnele aievea. si toate ca acestea. care din mici începaturi si necunoscute. întrucît istoria ne prezinta lectii instructive de apreciere a diverselor fapte s i evenimente. În conceptia sa orice lucru din realitatea înconjuratoare în mod inevitabil trece prin trei trepte. alta facîndu-se s i crescînd. Scrierea istorica necesita o orientare patriotica. Si “nici un lucru nu iaste carele sa nu dea pept acesteia. politica si morala. trei momente. Putem conchide ca rationamentul în cauza reprezinta o lege generala ce vizeaza lumea în ansamblu care a existat si va exista. starea s i pogorîrea au cum zic altii adaogerea (cres terea).

carturarul încearca sa patrunda în esenta. cea a lui Alexandru cel Mare. si multe alte schimbari au loc. sa ne calauzim de experienta acumulata de predecesorii nostri. dezvoltare si disparitie. sa dam socoteala faptelor noastre. ori cea a romanilor etc. si anume: pieirea este inevitabila. Aceasta reiese din legitatea generala a dezvoltarii. Constantin Cantacuzino exprima ideea ca întîmplarile care genereaza declin si degradrea în dezvoltare au un caracter obiectiv s i nu are rost sa fie cautate cauzele lor. Este expus un mare adevar. evidentiindu-se aspectele: ce sa facem s i cum sa facem. ignorarea legilor fires ti duce în mod inevitabil la disparitia marilor imperii. Vorbind despre necesitatea devenirii istorice si a tendintelor acesteia. cît unele nici nu se mai s tiu si nici nu se mai pomenesc”.stingere au sosit. de exemplu. din nestatornicia lucrurilor. În mod deosebit se accentueaza obiectul si orientarea faptelor omenesti. el ne îndeamna sa fim chibzuiti. Dar nici nu prea avem temei 311 . si domnia zadarnicita. Si numai numele bun s i merituos este singurul lucru în viata omului care nu piere si care se pastreaza în memoria omenirii. Ca si Grigore Ureche sau Miron Costin. S i numai domniile blînde si întelepte. precum si a evolutiei monarhiilor (imperiilor). ca apoi sa piarda toata maretia si puterea s i sa dispara fara urme. pornind de la “începuturi mici s i necunoscute”. sa examineze procesul de aparitie. Au disparut s i cele mai puternice monarhii din lume ca. cînd si avutia agonisita poate fi pierduta. Nerespectarea legitatilor istorice sau calauzirea de legi prost întocmite. Unele monarhii. un profund gînd filozofic. astfel creînd un tablou relativ integral al lumii. precum si domnitorii care au facut fapte bune se mai pastreaza s i mai ramîn pentru posteritate. În linii generale opera lui Cantacuzino Stolnicul se include organic în albia umanismului românesc din aceasta perioada. au ajuns mari si puternice.

el evoca oameni s i timpuri. tinzînd sa elaboreze o viziune noua.sa afirmam ca tot ce se întîmpla în lume este influentat de actiunile nechibzuite ori nerationale ale oamenilor. precum si prevenirea diverselor proteste si revolte sociale. Ca si alti umanisti ai epocii. care. Este destul de evidenta si nelinistea sau pesimismul ce-l încatusa gîndindu-se la viata omului. Predilectia spre conceperea legitatii este pronuntata. conform careia respectarea stricta a legii poate asigura existent a în continuare a orînduirii feudale. Fenomenele neclare el le explica prin vointa divina. Putem conchide ca faptele istorice expuse în opera denota o anumita concepere a caracterului de unitate s i totalitate. devenind astfel adept al conceptiei medievale despre lume. este inclusa în legea universala a existentei efemere a tuturor corpurilor si fiintelor din lu312 . nici unul de la altul sa ra peasca fara de tocmeala si fara de lege”. fiind exprimata s i speranta într-un viitor mai uman. mai fericite. Toate sunt “zidite si facute” anume as a ca mai apoi sa dispara as a cum au aparut. ea fiind o limita a viziunii iluzorii. exprima note nostalgice pentru timpuri mai bune. procese si fenomene. El încearca sa patrunda în esenta multor evenimente. ea fiind însotita de respingerea fort ei ca mijloc de existenta pentru oameni. ca în constiinta trebuie sa persiste în permanenta ideea realizarii finale. Constantin Cantacuzino credea probabil sincer în atotputernicia legii. sa le dea o explicatie stiintifica argumentata. “Bunii s i dreptii au legi puse si nemis cate le tin ca sa poata sta politia si sotiirea omeneasca ca nici cei tari si mari sa nu asupreasca s i sa nu calce mai slabi s i mai mici. Cantacuzino ne s i sa ia îndeamna sa fim orientati în permanenta spre consecintele faptelor noastre. fiind efemera si nesigura. El pledeaza pentru cele mai favorabile consecinte în derularea evenimentelor istorice. nici cei mici sa nu napastuiasca pe cei s i sa ocarasca pe cei mai mari. precum si semnificatia lor culturala . moderna.

El alcatuies te un “Catalogo di principi della Vallahia” la care anexeaza s i o lista necompleta a domnitorilor moldoveni. Neagoe Basarab. Cronicarul urmarea scopul de a des tepta mîndria patriotica si aspiratiile civice ale contemporanilor sai evocînd eroismul. Serban Cantacuzino. Constantin Cantacuzino a militat pentru un umanism de factura patriotica. timpul este relativ si scurgerea lui este calauzita de necesitatea ce domina în lume: “Deci dar as a toate fiind. Mihai Viteazul. 313 . virtutile strabunilor. sa obtina cît mai multe date si informatii despre ele. etica. stapîni adeva rati ai Îarii lor. Adevaratul patriotism al cronicarului se manifesta si în modalitatea de-a descrie si prezenta începuturile istoriei tarilor române. instructiva. Ci numai celor direpte. cu capul sus. fericire de buna pomenire si pilda folositoare celor buni si întelepti dupa urma si canoane cu care mai mult sau mai slavit pot sta s i se pot ocîrmui”. un umanism capabil de a forma o constiinta istorica adecvata. Exista chiar presupuneri ca el ar fi intuit unirea celor trei tari românesti în 1600. împaratilor. Mircea cel Batrîn. cultivînd încrederea poporului în fortele sale. iar în consecinta – s i premise istorice reale pentru constituirea constiintei nationale. manifestînd intuitie istorica. avutiilor. destoinice. Într-un fel sau altul. Constantin Cantacuzino tindea sa patrunda în esent a evenimentelor istorice. Constantin Brîncoveanu. iata s i domnilor. cu tendinte practice.mea înconjuratoare. gata sa-si apere mosia în orice moment. Constantin Cantacuzino aplica metode progresiste de investigatie si. maririlor si tuturor celorlalte cîte sunt. precum s i unele schite de portrete ale unor domnitori vestiti: Radu Negru. Stramos ii nos tri sunt prezentati în ipostaze demne. prezinta reconstituiri obiective ale faptelor istorice. celor blînde si celor noi cu întelepciune le ramîne lauda. crailor. în lupta pentru libertatea si independenta Patriei. as a se întîmpla si le vin.

si toti cîti s i într-alta parte se afla si au aceasta limba macara fa si cevasi mai osibita în niste cuvinte den amestecarea altor limbi iara tot unii sunt. Este evidentiat faptul ca traitorii tarilor române. si moldoveni. 314 . îndeosebi acele cu cont inut patriotic. tot românii îi tinem. pamînturile. Si daca “dupre Alexandru Macedon voievozii lui cei mai alesi prin tarile cele mai mari s i mai bune în Asiia au ramas s i s-au as ezat. Din orasul vesnic. ca toti acestia dintr-o fîntîna au izvorît si cura”. n-au ramas pustii. Deci. cum zic. Românii sunt mostenitorii nobletei si elocventei civilizatiei romane. În scopul acesta el a folosit numeroase izvoare istorice. Ce dara pe aces tia. adica românii. În favoarea acestei teze care corespunde întru totul realitatii istorice sunt aduse dovezi s i argumente de rigoare care confirma purul adevar ca poporul român tot timpul a trait în hotarele sale firesti. pentru carturar este obiectiva originea si unitatea poporului român carora le atribuie un profund sens s tiintific si politic. “mari oameni si de mari neamuri veniia” în Dacia. carii înca s i mai neaosi sunt. În felul acesta opera lui contine primele aspecte ale adevaratei istorii a neamului nostru. Stolnicul afirma ca românii reprezinta “nu numai cestea de aici. hrisoave. dînd dovada de originalitate s i eruditie.El demonstreaza ca dupa retragerea romanilor din teritoriile Daciei. dupa cum era numita Roma. care la timpul sau a fost stapînul lumii. dupa cum afirma unii istorici. Dovezile s i argumentele social-economice sunt un criteriu de apreciere a vechimii s i continuitatii poporului român în teritoriile destinate de istorie. ci si din Ardeal. populate acum de dacoromani. precum si opere din bogatele traditii populare. as a si aici dara au mas de aceia (romani) si pîna în vremile de pre urma s-au ra tras”. sunt urmas ii puternicei Rome.

precum si curajul si aspiratiile de independenta ale stramosilor nostri care continua sa convietuiasca în pofida ocuparii Daciei de catre romani. 315 . De aici rezulta si caracterul instructiveducativ al istoriei. Si mai vîrtos atîtea roduri de oameni.Constantin Cantacuzino este considerat primul carturar român care a semnalat importanta elementului autohton. Care acestea la putine limbi si neamuri se vede. dar si o dovada concreta a activitatii sale politice. nici numele. pazindu-si si limba-si cum au putut si … pamînturile acestea la cuesc. îndeosebi a carturarilor. Constantin Cantacuzino afirma cu toata certitudinea continuitatea romanilor în Dacia. nici alt nimic nu sa mai s tie. care contribuie sa cunoasca “lucrurile s i faptele celor mai de demult” ce au avut loc pe pamînturile Daciei. preste dîns ii au dat si au stricat. cari peste altii asa dînd. cunoas terea careia este o necesitate pentru oricine. cum s-au tinut si au statut pana astazi asa. streine si varvare. De aceea ideile expuse de carturar denota o pregatire si documentare minutioasa. nici sa mai pomenesti de aceia… Iara ei tot au statut si s-au tinut cum sunt”. Carturarul face unele concluzii referitor la continuitatea elementului dacic. Constantin Cantacuzino considera drept o datorie a sa. care scriau despre toate acestea: … “nici la cîti bine vor socoti de acesti rumâni. aduce argumente pentru combaterea “basnei” lui Simion Dascalul. Descrierea obiectiva si argumentata a trecutului istoric ar da o riposta tuturor acelora care ar încerca sa scrie despre stramosii nostri într-o forma denaturata s i nu s-ar gasi nimeni care sa li se împotriveasca. Faptele lor trezeau mirarea strainilor. dovedind existenta lor obiectiva ca o realitate istorica. dat fiind faptul ca viitorul se sprijina temeinic pe trecut. drept o misiune patriotica evocarea trecutului istoric al poporului român.

În conceptia lui. cu aspiratiile lui spre libertate s i spre afirmarea demnitatii de neam. opera lui Constantin Cantacuzino ne familiarizeaza cu vointa legitima de independenta si suveranitate a poporului român.Astfel. 316 . demni de a continua asemenea civilizatie straveche cum a fost cea a romanilor. românii sunt purtatorii unor nobile si frumoase traditii.

5. Coli de tipar 20.0.01. 60 . Chisinau. Comanda 51. str. Sec]ia Poligrafie Operativa a USM MD 2009. A.Mateevici. Tirajul 100.DIN ISTORIA GÎNDIRII FILOZOFICE Partea I De la Antichitate la Renastere Manual Redactor: Asistenta computerizata : Ariadna STRUNGARU Valentina OCULOVA Serghei SOCINSCHI Semnat pentru tipar 25. Formatul 60x84 Rotaprint. Coli editoriale 18. 1 /16 .99.