Îndrumător de laborator – Ştiinţa şi tehnologia materialelor

Lucrarea nr. 22

STABILIREA PARAMETRILOR REGIMULUI DE SUDARE ÎN

CAZUL SUDĂRII CU ARC ELECTRIC UTILIZÂND ELECTROZI
ÎNVELIŢI

1. Consideraţii generale.
Sudarea cu arc electric, utilizând electrozi înveliţi reprezintă în
prezent cel mai răspândit procedeu de sudare a oţelurilor carbon şi slab
aliate, fiind însă utilizat şi pentru sudarea oţelurilor aliate, a fontelor şi
aliajelor de aluminiu în lipsa altor utilaje.
Protecţia băii de sudură este asigurată de învelişul nemetalic al
electrodului care se topeşte odată cu materialului electrodului şi a
metalului de bază, sub acţiunea directă a arcului electric.
Forma cusăturii de sudură este rezultatul solidificării băii metalice
comune la care a participat metalul de bază, metalul de adaos şi învelişul
electrodului.

Fig.1. – Schema de principiu a sudării cu arc electric

1 – arc electric; 2 – metal de bază; 3 – electrod; 4 – metal de adaos;
5 – învelişul electrodului; 6 – gaze ; 7 – metal topit; 8 – cusătură sudată;
9 – strat de zgură; 10 – sursa de sudare
 Îndrumător de laborator – Ştiinţa şi tehnologia materialelor

Schema de principiu a sudării cu arc electric, cu electrozi înveliţi

este prezentată în fig.1. În timpul sudării, electrodul efectuează mai
multe mişcări: deplasare în lungul cusăturii (v s ), de avansare pentru
menţinerea constantă a arcului (v e ), mişcare de deplasare transversală
(fig.2).

Fig. 2. – Mişcări executate de electrod în timpul sudării

Dimensiunile principale ale sudurii sunt prezentate în fig.3.

Fig.3. – Dimensiunile principale ale cusăturii sudate

b – lăţimea sudurii; h – pătrunderea; h1 – supraînălţarea;
ZIT – zonă influenţată termic.

Parametrii tehnologici în cazul sudării cu arc electric se împart în

două grupe:
1. Parametrii tehnologici de funcţionare a arcului electric (I S ,
U a , v s ) ce influenţează geometria cusăturii în felul următor:
- curentul de sudare (I S ) prin creştere determină creşterea
pătrunderii h şi a supraînălţimii h 1 , dar şi a zonei influenţate
termic (ZIT) (fig.3);
- tensiunea arcului (U a ) prin creştere determină creşterea lăţimii b
a cusăturii;
 Îndrumător de laborator – Ştiinţa şi tehnologia materialelor

- viteza de sudare (v s ) prin creşterea sa determină scăderea lăţimii

b, a supraînălţimii h 1 şi a adâncimii de pătrundere h.
2. Parametrii tehnologici determinaţi de structura care se sudează:
- geometria rostului dintre componentele care se sudează, ce
depinde de grosimea componentelor δ (tab.1);
- numărul de treceri (n t ) determinat de geometria rostului;
- diametrul electrodului (d e ) determinat de grosimea
componentelor, de geometria rostului şi de numărul de treceri;
- poziţia electrodului, ordinea de sudare, procedeul de sudare, etc.
Între grupele 1 şi 2 de parametrii există o interdependenţă,
corelându-se în special mărimile δ, d e , I S , v s .
Materialele de adaos utilizate sunt electrozi înveliţi cu înveliş: acid
(A), bazic (B), celulozic (C), oxidant (O), rutilic (R), etc.
Electrozii cu înveliş bazic se recomandă la sudarea oţelurilor
aliate, în curent continuu, cu polaritate inversă (+ la electrod). Ceilalţi
electrozi se pot utiliza şi in curent alternativ, recomandându-se la
sudarea oţelurilor cu conţinut redus de carbon (la conţinuturi de peste
0,24%C la electrozii cu înveliş acid apare tendinţa de fisurare la cald).

2. Aparatură şi materiale necesare.

Pentru efectuarea lucrării se utilizează:
- sursă de sudare de c.c. (convertizor de sudură) şi de c.a.
(transformator de sudură) prevăzute cu aparate indicatoare
pentru curent şi tensiune;
- cronometru, şubler, balanţă până la 10 kg;
- echipament de protecţie: mască de sudură, şorţ, jambiere,
mănuşi;
- ciocan, daltă, perie de sârmă;
- electrozi cu înveliş bazic şi acid;
- epruvete din tablă. cu marginile pregătite conform tab.1.

3. Modul de lucru.
Se identifică sursele de curent pentru sudare, se îmbracă
echipamentul de protecţie şi se fac încercări de manevrare şi utilizare a
acestor surse. Se realizează apoi încercări de amorsare şi menţinere
 Îndrumător de laborator – Ştiinţa şi tehnologia materialelor

stabilă a arcului electric, însuşindu-se modul de manevrare a cleştelui

port-electrod.
Se verifică epruvetele care urmează să se sudeze, prin măsurare,
comparându-se modul de pregătire cu cel prescris în tab.1.
Tab.1.
Nr. Forme Dimensiuni Nr. Forme Dimensiuni
1 2 3 4 5 6
1 δ=1 ... 3 mm 6 δ=8 ... 25 mm
nt=1 1p nt>1 1p
r= 8 mm
α=300
2 δ=3 ... 6 mm 7 δ>16 mm
nt=1 1p nt>1 2p
r=h=3 mm
α=β=600
3 δ=4 ... 8 mm 8 δ=1 ... 3 mm, nt=1
nt>1 2p δ=12 mm, nt>1
r=0 ... 2 mm s/d=0,75
δ=2 ... 25 mm
4 δ=8 ... 25 mm 9 δ=2 ... 25 mm
nt>1 2p δ=2 ... 12 mm, nt=1
r=h=3 mm δ>12 mm, nt>1
α=600 s/d=0,75
5 δ=10 ... 20 mm 10 δ=1,2 ... 8 mm
nt>1 2p nt=1 1p
r=1,5mm h=3mm δ=s
α=600

Se alege diametrul electrodului d e în funcţie de grosimea probelor

fie după relaţia: d e = 1,5 ⋅ δ , [mm], fie din tab.2.
Tab.2.
Grosimea metalului de bază 1,0 - 2,5 3,0 4,0 – 5,0 6,0 – 12,0 > 12,0
δ, [mm]
Diametrul electrozilor 1,6 – 2,5 3 ,25 3,25 – 4,0 4,0 – 5,0 5,0 – 6,0
d e , [mm]

Se calculează curentul de sudare cu relaţiile:

- pentru oţeluri carbon şi slab aliate:
IS = 2,5 ⋅ de2 + 35,5 ⋅ de – 18 [A] (cu de în mm)
- pentru oţeluri aliate:
IS = 2,7 ⋅ de2 + 25 ⋅ de – 11 [A].
 Îndrumător de laborator – Ştiinţa şi tehnologia materialelor

Valorile astfel determinate se compară cu valorile curenţilor recomandate de

furnizor (înscrise pe ambalaj) împreună cu tensiunea arcului (Ua), viteza de sudare,
natura curenţilor, etc.
Se cântăresc epruvetele (componentele) de sudat şi electrozii, se conectează şi
se reglează sursele de curent pentru sudare şi se vor efectua câte două cordoane de
50 mm cu electrod acid (în c.a.) şi cu electrod bazic (în c.c.).
Se cronometrează timpul de sudare efectiv ts şi se notează valorile medii ale
curentului de sudare (IS) şi tensiunii arcului (Ua), după care se determină masa
metalului topit din electrod în timpul sudării pentru toate încercările, cu relaţia:
mt = 3600 ⋅ αT ⋅ IS ⋅ ts [g]
unde αT reprezintă un coeficient de topire al electrodului având valori de 8-10 g/A⋅h;
IS – curentul de sudare, [A];
ts – timpul efectiv de sudare, [h].
Cantitatea de metal pierdută prin stropi se determină cu relaţia:
m − md
mst = t ⋅ 100 , [%]
mt
unde mt reprezintă masa metalului topit;
md – masa metalului depus în cusătură; md = mi - mf
mi – masa iniţială a componentelor (epruvetelor);
mf – masa finală a elementelor sudate (rezultate din cântărirea pieselor sudate).
Viteza de sudare se determină cu relaţia:
2,2 ⋅ d e + 1
v s = 54 ⋅ , [cm/min]
k ⋅ d e2
unde k reprezintă raportul dintre secţiunea unei treceri At şi secţiunea electrodului;
4 ⋅ At At Ar
k= = 0,78 ⋅ = 0, 78
π ⋅ d e2 d e2 nt ⋅ d e2
Ar – secţiunea rostului;
nt – numărul de treceri.
Valoarea vitezei obţinute se compară ce cea determinată experimental, obţinută
cu relaţia:
L
v s.e. = s , [cm/min]
ts
unde Ls reprezintă lungimea cusăturii realizate.
 Îndrumător de laborator – Ştiinţa şi tehnologia materialelor

4. Prelucrarea datelor experimentale.

Rezultatele obţinute prin măsurători şi calcule se trec în tab.3. şi respectiv
tab.4. Din examinarea sudurilor şi a datelor obţinute se formulează concluzii cu
privire la alegerea corectă a parametrilor regimului de sudare cu arc electric utilizând
electrozi înveliţi.
Tab.3.
Nr. Grosimea Diam. Curentul de sudare, IS [A] Tens. Masa electrozilor, [g]
crt. probei δ, electrozilor, de calc. recom. efectiv arcului Ua, iniţială finală consumată
[mm] [mm] fabrică [V] mei mef mec
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1.
2.

Tab.4.
δ, LS ts Ar nt k vs, Mase, Dimens. cusătură,
2
[mm] [cm] [min] [mm ] [cm/min] [g] [mm]
calc. exp. mt mi mf md ms.t. b h1
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15