Corosan Cristian

Sacrul (de Rudolf Otto)

Ce ne propune nou Rudolf Otto este o abordare inedită a iraţinalului din sacru. Iar acest fapt nu este o simplă speculaţie dată de nevoia unei conceptualizări a inteligibilului ci mai degrabă de dependenţa creatului de a simţi divinul. Carte de răsunet mondial reuşeşte să sintetizeze experianţa personală a autorului cât şi cercetătile din călatoriile sale întreprinse în Egipt, Siria, Palestina. Avem deci opinia unui teolog dublată de cea a unui istoric al religiilor. Asadar, dacă până acum ne-am obişnuit sa întelegem sacrul prin cuvinte şi sisteme logice de acum autorul ne propune o serie de sentimente şi trăiri specifice religiosului, sacrul fiind o categorie de interpretare şi de evaluare ce nu există , ca atare, decât în domeniul religios. Iraţionalul, din perspectiva autorului nu este inform şi stupid, sau aşa cum cred filosofii şi logicienii, ca o banală manifestare a instinctualităţii, ci mai curând un sentiment brut, o manifestare nemijlocită a sufletului în faţa colosalului, iar, în acest caz, al luminosului. Mircea Eliade considerã sacrul ca mod al conştiintei de a se raporta la lume şi de a se descoperi pe sine ca o constiintã religioasã în raport cu ceva „cu totul altul”, sacrul putând fi descris numai datoritã manifestãrii spatio-temporale. Interpretarea sacrificialã a sacrului denotă o verticală între sacru si profan, la sacru putându-se ajunge doar printr-un „sacrificiu”, sau „stare de jertfã”. Din punct de vedere lingvistic Rudolf Otto indentifică pentru sacru o origine atât ebraică qadosh, căreia îi corespund una greacă hagios cât şi latinescul sanctus si sacer. Introduce în dezbatere un nou termen, acela de numinos. Rudolf Otto plaseazã numinosul în centrul experientei religioase, cãreia i se acordã ca aspecte primare: spaima cutremurãtoare şi veneratia. Sentimentele generate de numinos scot la ivealã sacrul, 1

îngrozirea sunt efectele transcendentului nedeterminat şi infinit asupra creturii care o sesizează. nu vede aici decât diferenţa dintre absolut şi relativ. de un obiect din afara mea. în sensul a ceva straniu. Autorul aduce aminte de ciudatul nihil al misticilor creştini care este la fel de valabil şi în 2 . prin analogie. Schleiermacher. A doua obiecţie se referă la definirea conţinutului propriu al sentimentului religios prin sentimentul de dependenţă. care se leagă. uluiala absolută. în misterul lui inexprimabil. neînţeles şi nelămurit. este mai presus de orice creatură. în mod nemijlocit. la beţie. Mysterium. Putem numi acest sentiment ca fiind unul de dependenţă doar printr-o analogie accesibilă nouă. starea celui care ”rămâne cu gura căscată”. Misterul sau taina este în strânsă legătură cu tremendum. privind sentimentul de dependenţă faţă de obiectul numinos. luat într-un sens general înseamnă doar ’taină” . fascinaţtie şi extaz. doar un nume care trimite la o stare de suflet ”naturală”: este vorba de stupor. iar incapacitatea de a înţelege acest aspect naşte frica. spaima. ca taină infricoşătoaredar ar mai putea fi desemnat si ca mirum. Mysterium tremendum sau al tainei înfricoşătoare. descoperim şi aici. Stupor este net diferit de tremor şi semnifică o uimire care înmărmureşte. Căutând o expresie pentru a denumi reacţia sufletească specială provocată de mirum. Putem însă identifica şi o formă degradată ajungând să se confunde cu spaima şi cu înfiorarea resimţită în faţa stafiilor. Acest lucru scapă însă în faţa luminosului şi a manifestării sacrului. şi ca un concept. Acesta este obiectul numinos.evidentiindu-l ca un obiect ce poate fi caracterizat doar indirect. mai întâi. ca o valoare ce ne lasã sã distingem non-valoarea profanului. Nimicnicia este următorul produs în faţa incomensurabilităţii.dintre desăvârşire şi treptele inferioare şi nu o diferenţă calitativă specială. Teama. Această concepţie este cu totul contrară realităţii sufleteşti. Tendinţa generală a omului este aceea de a prinde în concepte esenţe spre a le diminua astfel taina unică a fiinţării prin simplul aspect al cunoaşterii. Sentimentul stării de creatură este un element subiectiv secundar şi un efect. Vorbind despre elementele numinosului Rudolf Otto aduce doua obiecţii afirmaţiei lui Schleiermacher. el poate produce de la excitaţii stranii. El poate deveni o tăcută şi umilă cutremurare a creaturii în faţa celui care. adică prin sentimentul stării de creatură.

caută să se umple de el. pe care o simţim. al faptului de a nu fi decât pulbere şi cenuşă. ci un sentiment specific care permite manifestarea unor forţe psihice inconştiente în care se amestecă. de cunoaştere). ni se înfăţişează clar ca un sentiment al pierderii de sine. Omul religios caută să pună stăpânire pe misteriosul însuşi. Pentru Rudolph Otto. recunoscând finalitatea propriei firi. credinţa este o facultate pnevmatică (a spiritului. Trebuie adaugat totuşi elementul ”puterii”. este şi o opinie a autorului că omul odată pătruns de acest tremendum ajunge la o unire tainică cu ceea ce sesizează. pentru Rudolf Otto. care spunea că: Dumnezeu nu poate fi conceput. manifestabil numai în sentimente. absolută. De acest element al puterii absolute. al alterităţii (”cu totul altfel”). ceea ce nu este obişnuit. ba chiar să se indentifice cu el. care. prin contrast cu puterea obiectivă. În acesată abordare. iar atunci când aceasta se transmite şi greşelii morale. un apriori mistic existent în spiritul omului. al lui majestas. În consonanţă cu Luther. păcatul este redimensionat după criteriile luminosului apărând ca non-valoarea numinoasă sau antivaloare. într-un fel de alchimie specială. În concluzie. al ”superiorităţii absolute” definit prin termenul de majestas. adică ceea ce nu este manifest. dar poate fi simţit.’. îngrozindu-se astfel în faţa luminosului. sacrul nu este neamărat religios. al aneantizării noastre. nici non-rational. Fascinantul sau majestas. ci doar acela care îşi exersează sufletul în acest sens. Conceptual. nu este conceput şi nici înţeles. 3 . o recunoaştere a adevărului suprasensibil ce copleşeşte fiinţa umană. ceea ce nu este familiar.legătură cu ‚vidul’ şi’vacuitatea’ misticilor budişti care subliniază aspiraţia credincioşilor buddişti spre’vid’ şi de a ‚deveni vid’ ca şi aspiratia misticilor noştri spre ‚nimic’ si de a ’deveni nimic. sentimentul misterului. misterul nu desemnează altceva decât ceea ce este ascuns. raţionalul şi iraţionalul. este legat ”sentimentul stării de creatură”. Este o impresie produsă de obictul religios. Însă prin mister noi înţelegem ceva absolut pozitiv. abia atunci simpla ”ilegalitate” devine ’’păcat’’. ajungând la limita propriei existenţei. însă nu oricine poate avea o astfel de capacitate. anomia (normalul) devine hamartia (nelegiuire şi sacrilegiu).

se manifestã ca valoare. El aparţine transconstientului. devenind o sursã a celorlalte valori sau o formã primitivã a lor. el evidenţiază ideea conform căreia sacrul se manifestã în totalitatea fiintei umane. Rudolf Otto1860-1937). admiraţia. Dacia. cu oroarea. în care se amestecă fascinaţia. În lucrarea sa. profesor la Universitatea din Marburg. fiind considerat unul dintre pionierii gândirii religioase a secolului al XX-lea. Sacrul este o valoare ambivalentã. Cluj-Napoca. Rudolf Otto. pentru cã „valorile au sensul de itinerare spre fiintã. (Sacrul. Misterul este raţionalizat atunci când este introdus într-un sistem religios.”. ed. cutremurarea.. 2002) 4 .analizată aici în multiplele sale manifestări.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful