You are on page 1of 3

c

55
plasate nu cu mult mai jos de acestea), ci i o varietate impresionant
de poziii, atitudini, preri, argumente etc.
Într-o formulare, de acum mult mediatizat, dar de mare substan
tiinific, Gaston Richard postula creconcilierea contradiciei dintre scopu-c
rile sociale generale i cele individuale se constituie în rolul capital al dreptu-
lui i al sistemului legislativ. Acest rol este cu atât mai important, cu cât so-
cietatea nu este un organism perfect, nu funcioneaz fr defeciuni. Din
contr, prin îns i esena ei uman societatea relev imperfeciuni, contradic-
ii, limite etc., care creeazcondiii pentru acte deviante, pentru aciuni crimi-c
nale, care pun în pericol existena acesteia. Tocmai aceste imperfeciuni,
susine A. Bayet, sunt de natur s influeneze conduite umane antisociale,
conduite care, sancionate, intr, îns, sub incidena unor interpretri proprii
care, într-un fel, negativeaz rolul de control social al dreptului63.
Organizarea social, întemeiat pe norme i sanciuni, constituie
îns i premisa esenial a existenei societii i a perpeturii sale. Raiunea
social a dreptului, i aceast relaie, potrivit interpretrilor unuia dintre
fondatoriisociologiei care ± întâmpltor sau nu acord o atenie deosebit
dreptului ± const în generarea i exercitarea constrângerilor, cu valoare
sancionar. Rolul social al dreptului const, deci, în veghe permanent
asupra raporturilor sociale i reglarea comportamentelor umane în cadrul
relaiilor i interrelaiilor statornicite între membrii societii
(E. Durkheim64). Sociologul francez face i un pas decisiv (dup unii
sociologi i juri ti) în configurarea rolului de control social pe care îl
exercit dreptul, teoretizând natura i articulaiilec c
(propriu societii bazate pe solidaritatea mecanic) i ale 
 (care se relev în societile constituite în temeiul solidaritiic
organice). Cu toate acestea, îns, contribuiile teoretice ale lui Durkheim
sunt privite fie cu rezerve de ctre unii exegei ai operei sale, fie critic.
ÄCaracterul coercitiv al faptelor sociale, puterea de constrângere pe
care o exercit întotdeauna asupra noastr i prin care se dovede te îns i
realitatea lor obiectiv ± releva E. Sperantia ± e unul din considerentele care
au atras cele mai multe discuii´65. Astfel, ideea de constrângere este Äplin
de ambiguiti´ (Roger Lacombe), deoarece: Ä1) pu i într-o anumit
__________________
63 Acesta susine c Ä« infractorul nefiind responsabil, sanciunea ce
se aplic este zadarnic i absurd´ (è   
, Paris, Librairie
Felix Alcan, 1905, p. 128).
64 Criteriul esenial al socialului îl privea prin prisma constrângerilor,
orientând, astfel, demersul su explicativ în sociologie spre spaiul dreptului
(Apund: Ion Vldu,  p. 178-179).
65 Eugeniu Sperantia, , vol. I, p. 469.
56
situaie, suntem„ 
  s ne conducem într-un anumit mod, sub
ameninarea c astfel n-o s putem izbuti; 2) clcând anumite reguli pe care
societatea ni le impune prin prestigiul ei, suferim o sanciune, adic o
pedeaps sau mcar un blam; 3) curentele de opinii sau de sentimente care
domin uneori ne pot cuceri i pe noi, ne pot târî, determinându-ne la
anumite atitudini sau aciuni pe care alt dat nu le-am fi voit. Avem
impresia, în acest din urm caz, c voina noastr este stpânit, e forat,
deci e„ 
 (subl. în text ± n.n.) de o putere superioar. Suntem
constrân i, în cazul acesta [...], a a cum piatra e constrâns de fora
gravitaiei. Constrângerea, în cazul al treilea, e de aceea i esen ca aceea pe
care o suferim din partea naturii fizice, dar nu este caracteristic faptului
social. Primul mod de constrângere e de aceea i natur cu cele pe care ni le
impune orice cuno tin practic a raporturilor dintre scopuri i mijloace:
dac nu m feresc de ploaie, voi fi udat i dac nu beau, nu-mi potolesc
setea. Singur cazul al doilea (constrângerea prin prestigiu) constituie o
constrângere cu adevrat social, dar dac la acestea ne mrginim pentru a
caracteriza faptul social, atunci înseamn c, de fapt, nota distinctiv a
societii nu e constrângerea îns i, ci ea e, la rândul su, reductibil la
prestigiu sau, mai corect, la autoritate´66.
Indiferent îns de criticile sau de rezervele exprimate vizând perspec-
tivele conturate, cele teoretice datorate lui Durkheim, deschiderile asupra
definirii rolului de control social atribuit nu pot fi refuzate.
Importante contribuii în abordarea dreptului ca mijloc de control
social aduc i T. Parson, W. Evan, L. M. Friedman, V. Aubert, E. Popa,
D. Banciu etc.
În orizont aplicativ, rolul de instrument în slujba controlului
social pe care îl are dreptul, se exercit pe dou planuri importante:
1. ca funcie normativ; i
2. ca funcie de transfer a sistemelor normelor juridice în reali-
tatea social.
‰c „ c   c c ccc   c
  c „ c c c„ c  c„ c  c  c
 „ c c c   c „, iarcc „ c c
 c c c   c „cc  c „ cc
cc  c„   c„    c     c cc
c c c„  c    ccc  c
Ca rezultat al socializrii, individul simte o mare atracie fa de
norme i valori, pe care încearc s i le apropie i s le respecte,
pentru a avea acces la grupul din care face parte i pentru a primi recu-
__________________
66I b i d e m , p. 469-470.

57
noa terea (acceptarea) membrilor acestuia. Societatea, la rândul ei,
evalueaz indivizii în raport de acest tip de comportament i a teapt
de la ace tia conduite în concordan cu normele i exigenele
grupurilor sau colectivitilor sociale67.
Lipsa de adeziune (sau refuzul adeziunii) la grup, la modelul su nor-
mativ se traduce în nonconformitate, în devian. În unele situaii noncon-
formitatea este încurajat de anumite disfuncii sau limite în sistemul
normativ sau în transpunerea acestuia în realitile sociale. Între acestea, se
înscriu:c  c  (Änondrept´, în definiia lui Jean Carbonnier) în
unele din raporturile interumane, care se manifest în mai multe moduri:
autolimitarea sferei de aciune (de ex. dreptul de azil politic sau
inviolabilitatea domiciliului), autoneutralizarea efectului normei de drept
(lipsa probei sau a dovezii anihileaz sanciunea) i rezistena faptului la
drept (fapte care nu intr în incidena dreptului)68;c c c    
 „ „ c c crealitatea social este mai dinamic i devanseazc
valabilitatea actelor normative; ineficacitatea unor legi prin rezistena
opiniei publice fa de coninutul i aplicarea lor etc.;c c 
(msuri legislative care aduc atingere unor straturi sociale ± Legtura lui
Mihai Viteazu, pentrurnime; legislaia din perioada de dup 1946 cu
privire la etatizrile forate etc.);c c (în genere, sistemele
legislative din regimurile politice totalitare)69.
Dincolo îns de aceste situaii, rolul de instrument al controlului
social pe care îl are dreptul nu poate fi pus la îndoial. Atât prin sistemul
normelor juridice pe care le elaboreaz i prin care urmre te instituirea
unor comportamente individuale i de grup conforme acestuia, cât i prin
finalitile sale practice, dreptul urmre te s contribuie la progresul
societii (ca obiectiv general i generos deopotriv). Contribuia sa se
materializeaz în aprarea i promovarea valorilor socio-umane; aprarea
demnitii omului, a drepturilor i libertilor sale fundamentale; asigu-
rarea funcionrii i funcionalitii sistemului social, îndeosebi a raportu-
rilor interindividuale; prevenirea sau sancionarea faptelor antisociale;
soluionarea conflictelor i restabilirea pcii sociale, prin realizarea
justiiei; punerea în oper a unui proiect social a teptat i necesar70.
__________________
67 Sorin Rdulescu, Dan Banciu,     
  
Bucure ti, Casa de Editur i Pres Äansa´ SRL, 1996, p. 14-15.
68   


 (Antologie de texte de Ion Alua
i Ion Drgan), Bucure ti, Editura Politic, 1971, p. 741-742.c
69 , p. 743-744; cf. Dan Banciu,
  
 

 , Bucure ti, Editura Hyperion XXI, 1982, p. 40-44.
70 Ion Craioveanu,
   
    , Bucure ti,
Editura Ministerului de Interne, 1993, p. 25.