Professional Documents
Culture Documents
Sudarea subacvatică este sudarea realizată sub nivelul apei şi reprezintă operaţia de
îmbinare a două piese metalice prin încălzire locală.
Operaţiile de sudare subacvatică se pot efectua fie în contact direct cu apa, procedeul
numindu-se sudare în mediu umed, fie într-un spaţiu uscat fără contact cu apa, procedeu
care poartă denumirea de sudare în mediu uscat.
Sudarea în apă
Sudarea în mediu umed sau în apă, este procedeul cel mai cunoscut şi cel mai aplicat la
lucrările de reparaţii subacvatice precum şi la cele de ranfluări de nave. Sudarea se face
cu arc electric, în apă, rezultând o îmbinare sudată cu caracteristici mecanice apropiate de
sudura realizată la suprafaţă.
Lucrările de sudare subacvatică se efectuează atât în apă sărată cât şi în apă dulce.
Scurt istoric
• Primele încercări de sudare cu arc electric sub apă datează din anul 1802 când Sir
Humprey Davy a arătat că un arc electric imersat în apă continuă să funcţioneze.
• În anul 1898, alţi cercetători au demonstrat posibilităţile de prelucrare a
materialelor metalice sub apă, utilizând electrozi din sârmă, însă rezultatele
obţinute au fost mediocre.
• În anul 1907 suedezul Kjellberg brevetează electrodul de sudură cu înveliş,
asigurând ridicarea calităţii îmbinărilor sudate.
• În anul 1917, Amiralitatea Britanică a întreprins unele cercetări şi a demonstrat că
se poate depune metal sub apă. Aceste încercări de sudură au fost efectuate în
scopul de a repara, mai rapid, bastimente şi nave de război avariate.
• După această dată, s-au efectuat cercetări susţinute privind sudarea subacvatică în
mai multe ţări ca S.U.A., Germania, Anglia, Franţa, fosta U.R.S.S. şi Japonia.
• În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost folosiţi pentru prima dată
electrozi înveliţi şi protejaţi cu un strat de lac. După cel de-al doilea război
mondial, cercetările iau amploare ca urmare a necesităţii reparării şi scoaterii la
suprafaţă a navelor avariate sau scufundate în timpul războiului.
• În anul 1946 Van der Wiligen utilizează electrozi înveliţi, acoperiţi cu diverse
substanţe hidroprotectoare.
• În anii ’60, ca urmare a dezvoltării industriei de foraj marin offshore, creşte
semnificativ interesul acordat sudării subacvatice în mediu umed, precum şi
apariţiei şi dezvoltării unor publicaţii de specialitate.
• În anul 1970, a fost realizată prima intervenţie de sudare subacvatică în mediu
umed, în apă dulce, pe construcţia metalică a unui doc, de către firma Chicago
Bridge & Iron Co.din S.U.A.,
• În anul 1971 s-a efectuat prima reparaţie la o structură marină offshore utilizându-
se procedeul de sudare în mediu umed. După anii ’70, industria şi firmele
specializate pe plan mondial în lucrări tehnice sub apă, au început, în mod
constant, să utilizeze procedeul de sudare în mediu umed.
Procese chimice
• Influenţa salinităţii apei – procesul de sudare în apă sărată are o desfăşurare mai
stabilă decât în apă dulce, stabilitatea procesului de sudare subacvatică creşte cu
mărirea salinităţii apei;
• Interacţiunea cu oxigenul;
• Interacţiunea cu hidrogenul.
Procese fizice
• Existenţa pungii de gaze, creată de arcul electric subacvatic
• Influenţa vitezei de răcire
• Efectul adâncimii (presiunii hidrostatice)
Procese tehnologice
•
o Condiţiile de sudare:
•
o Procesele din zona topită:
– solidificarea: rapidă;
Echipament
Sursele de curent continuu pot fi generatoare de sudare antrenate de motoare electrice sau
de motoare cu ardere internă.
Cabluri electrice
Electrozi
Electrozii pentru sudare subacvatică au vergeaua metalică din oţel cu conţinut redus de
carbon (0,1%). Diametrul electrozilor este de 4…6 mm, lungimea de 350…450 mm, iar
grosimea învelişului este de 0,2…0,25 mm.
Portelectrozi
Portelectrodul serveşte la prinderea electrodului. În ultimul timp sunt tot mai des folosiţi
portelectrozii combinaţi, folosiţi atât pentru sudură cât şi pentru tăiere (oxi-arc sau
electrică), prin utilizarea unei mandrine interschimbabile. Portelectrozii pentru sudare
trebuie să îndeplinească anumite condiţii cum ar fi:
• să fie etanş;
• să permită o bună manevrabilitate;
• să permită fixarea lejeră şi sigură a electrodului;
• să asigure o legătură electrică corespunzătoare;
Accesorii
La echipamentul de bază, sunt necesare o serie de accesorii şi scule:
Avantaje
Dezavantaje
Controlul îmbinărilor sudate sub apă reprezintă o etapă necesară după efectuarea sudurii
subacvatice. La sudarea subacvatică principala metodă este controlul nedistructiv
(N.D.T.).
Daca piesa sudata subacvatic poate fi scoasa si uscata se mai pot efextua:
• lichide penetrante – care constă în aplicarea unui lichid capilar activ penetrant pe
suprafaţa de examinat, îndepărtarea penetrantului rămas în afara discontinuităţilor
şi aplicarea unui material absorbant, ce absoarbe penetrantul aflat în
discontinuităţi punând astfel în evidenţă, prin contrast, defectele existente; această
metodă se aplică pentru depistarea defectelor de suprafaţă.
• Particule magnetice – consta in magnetizarea piesei de examinat si aplicarea
unor particule magnetice ce se vor “depune” in zonele de scapari ale campului
magnetic
Înainte de aceste operaţii, se efectuează o curăţire a locului până la luciul metalic folosind
diverse unelte subacvatice speciale acţionate pneumatic sau hidraulic.
Clasele de calitate ale îmbinărilor sudate, pe baza metodelor de control nedistructiv sunt
următoarele:
Bibliografie :
1. http://4ndt.wordpress.com/2009/11/28/sudarea-subacvatica/
2.