AUTOEPURAREA APELOR

10.1. ASPECTE GENERALE
Apele uzate epurate într-o măsură mai mare sau mai mică, evacuate în emisari, respectiv cursuri de apă sunt supuse în continuare unor procese de transformare fizică, chimică şi biologică asemănătoare celor care acţionează la mineralizarea substanţelor organice în staţiile de epurare clasice. Procesele de diluţie, amestecarea şi respectiv mineralizarea apelor contribuie într-o măsură mare la transformările ce se produc în apele curgătoare ale emisarilor şi au în final ca şi rezultat autoepurarea apelor uzate. Aceste procese de autoepurare, depind în mare măsură de următorii factori ; • • • • gradul de poluare a apei deversate; temperatura apei; durata de curgere a apei; configuraţia albiei râului, etc. Autoepurarea, respectiv transformările ce au loc în sens favorabil calităţii apei au loc în mod natural, apa râurilor conţin oxigenul necesar procesului de oxidare a compuşilor organici. Cu cât apa este mai oxigenată, respectiv are mai mult oxigen dizolvat, fapt ce depinde de regimul hidrografic, procesele de autoepurare se desfăşoară mai profund. Autoepurarea este deci un proces natural fără cheltuieli de investiţii.

10.2. PROCESUL DE DILUŢIE A APELOR UZATE
La deversarea apelor uzate epurate din staţiile de epurare în emisari se produce o diluţie a concentraţiei apei uzate. Gradul de diluţie se defineşte ca fiind raportul dintre debitul emisarului Q şi debitul apei uzate q :

d=Q/q
Dacă amestecarea celor două lichide nu este completă atunci intervine noţiunea de diluţie reală dr .

C este concentraţia în substanţa respectivă a emisarului. etc. q este debitul maxim al apei uzate. În realitate nu se realizează o astfel de amestecare nici după un timp îndelungat. ÷α 3 L . Q / q În această formulă “a” este un coeficient de amestecare care are valoarea maximă 1 şi se poate calcula cu următoarea formulă ( formula lui Rozdiler ) : 1− e a= Q ÷α 3 L 1+ e q În această formulă avem următoarele notaţii : L este distanţa dintre locul de evacuare a apei uzate în emisar şi locul considerat pentru analiza apei. Q este debitul mediu minim al emisarului. se determină cu relaţia : În această formulă avem următoarele notaţii : CQ + cq C am = Q + q Cam este comcentraţia în substanţa respectivă a apei după amestecare.După amestecarea celor două lichide. c este concentraţia în substanţa respectivă a apei uzate. ce reprezintă gradul de diluţie reală la un moment dat. Având în vedere decalajul mare între punctul de deversare a apei uzate în emisar şi punctul de diluţie teoretic completă. Din aceste motive în multe cazuri pe cursul râurilor se realizează amenajări pentru dispersia mai rapidă a apelor uzate. Gradul de amestecare depinde de mai mulţi factori cum ar fi regimul de curgere al emisarului. concentraţia unei anumite substanţe aflate în apa uzată epurată. fapt ce accelerează procesul de diluţie. La calculul diluţiei poate fi folosită formula de mai sus doar în cazul ideal când avem o amestecare perfectă a celor două ape. s-a introdus noţiunea de diluţie reală notată dr . fie că aceste substanţe sunt în suspensie sau dizolvate. Formula de calcul este următoarea: Dr = a . durata procesului.

pentru care teoretic vom avea coeficientul de amestecare “ a “= 1 . fapt ce impune utilizarea instalaţiilor de dispersie a poluanilor în emisari.5 pentru deversare în zona de viteză maximă de curgere a apei şi 3 pentru deversare prin sistem de dispersie. Datele experimentale au arătat că distanţa pentru o amestecare practic completă este de ordinul kilometrilor. astfel că de regulă în lungul emisarilor se observă fâşii lungi de ape uzate.8 şi în cazuri deosebite 0. 2.85. Pornind de la ecuaţia lui Rozdiler a coeficientului de amestec “ a “ se poate determina distanţa La . H este adâncimea medie a cursului de apă în zona considerată în [ m ] . De aceea în calcule se utilizează valori ale lui “a“ cuprinse între 0.3 lg α (1 −a )q    3 L a Dacă analizăm această relaţie se observă că introducem pentru valoarea lui “a” cifra 1. ϕ este un coeficient de sinuozitate a emisarului şi se calculează ca şi raport dintre lungimea albiei râului şi linia dreaptă ce uneşte punctul de deversare a apei uzate în emisar şi punctul considerat.7 şi 0. respectiv avem o amestecare totală :  1 aQ + q  = 2. fapt ce înseamnă o amestecare totală rezultă pentru lungimea de amestecare La valoarea infinit. . Dt este coeficientul de difuzie turbulentă şi se calculează cu relaţia : D t = vH 200 În care avem următoarele notaţii : v este viteza medie a cursului apei în zona considerată în [ m / sec ] .α este coeficientul ce ţine seama de condiţiile hidraulice de curgere a apei şi se calculează cu formula lui Frolov : 3 α =ζϕ Dt q În care avem următoarele notaţii : ξeste un coeficient ce ţine seama de modul de deversare a apei uzate în emisar ( are valoarea 1 pentru deversare la mal.

Cunoaşterea acestui proces. La viteze mici ale cursurilor de apă. substanţe în suspensie. procesul de autoepurare se desfăşoară în mod normal în sensul că bacteriile şi în general planctonul ce se găseşte în mod natural în apele curgătoare acţionează asupra substanţelor organice. floculare. Ca urmare trebuie să menţionăm faptul că prezenţa planctonului în apă este indispensabilă procesului de autoepurare. Natura proceselor ce se desfăşoară în emisar după amestecarea cu apele epurate sunt în principal procese de neutralizare. oxidare. PROCESELE DE AUTOEPURARE A APELOR DIN EMISARI Prin procesul de epurare. etc. dar şi asupra altor substanţe prezente în apă contribuind la autoepurarea apelor. care trebuie să redea apei poluate cu substanţe organice. Aceste procese se dezvoltă mai ales în zona de de evacuare a apelor uzate. aşa cum am mai arătat se înţelege un ansamblu de procese autonome. Prezenţa în apele uzate deversate a unor substanţe toxice poate duce la distrugerea planctonului şi ca urmare procesul de autoepurare este mult întârziat. reducere.4. procesele de amestecare între apele uzate şi apele emisarului sunt foarte lente. fapt ce face ca procesele de autoepurare să se desfăşoare foarte lent. Dacă apele uzate epurate sunt deversate în zone cu viteze mici de curgere a apelor. chimică şi biologică. PROCESUL DE MINERALIZARE A APELOR UZATE ÎN EMISARI 10. precum şi al factorilor care îl influienţează este foarte important pentru protecţia cursurilor de apă. . materiile organice. minerale. pentru că se poate stabili prin metode ştiinţifice nivelul maxim al impurităţilor ce se pot deversa în emisari astfel încât apa din emisar să aibă capacitatea de a se autoepura într-o perioadă relativ scurtă şi astfel se poate stabili nivelul de epurare ce trebuie realizat în staţiile de epurare înainte de deversarea apei procesate în emisar. precum şi alte substanţe în suspensie se depun pe fundul râului unde se decompun aerob sau anaerob funcţie de prezenţa sau absenţa oxigenului. de natură fizică.3.10. astfel că pe distanţe foarte mari cursul de apă rămâne impurificat. coloidale sau substanţe dizolvate calitatea iniţială. sedimentare. Atât timp cât apa emisarului conţine suficient oxigen.

-substante aflate în disociere. lichide sau solide.5. In funcţie de tipul şi natura sustanţelor aflate în lichide. EVACUAREA APELOR UZATE ÎN EMISARI 10.4 RETINEREA PARTICULELOR SI A SUBSTANTELOR TOXICE DIN LICHIDE INDUSTRIALE Pentru a se putea lua măsurile cele mai eficace pentru depoluarea lichidelor. . după cum urmează : a) După natura chimică a substanţelor: -organice . fie că sunt ape reziduale industriale. în apă nu este suficient oxigen care să asigure procesele aerobe de descompunere a substanţelor organice se poate realiza o aerare artificială a apei prin realizarea de obstacole. de natura chimică a lor şi de stadiul fizic de contaminare. putem face o clasificare a acestora. -anorganice . stăvilare pe cursul apei care să asigure pătrunderea bulelor de aer în apă. In tabelul 10. cascade. -lichide . fie că sunt ape reziduale casnice este necesar în primul rând cunoaşterea cu exactitate a substanţelor existente în aceste lichide. b) După starea fizică a substanţelor: -gazoase . 10. Metodele de epurare a lichidelor depinde de natura sursei. sunt următoarele : Tratament primar: elimnarea gazelor dizolvate. Principalele etape ce trebuiesc parcurse în vederea tratării apelor uzate ce conţin impurităţi de diferite tipuri: gazoase. -particule solide în suspensie .2 sunt prezentate centralizat metodele de tratare a lichidelor contaminate cu diferite tipuri de substanţe.Dacă se constată prin analize că. colectarea uleiurilor libere.

filtrarea primară. decantarea. Este necesar să existe o suprafaţă mare de contact între faza lichidă şi cea gazoasă pentru ca procesul să aibe un randament corespunzător. Tratament final : tratament biologic. Pentru realizarea epurării apelor de gazele ce sunt dizolvate în ele. sunt de regulă distilării mecanice ce se bazează în principal pe diferenţa de .precipitare. etc. petroliere libere aflate în apa. filtrare. de regulă vapori de apă. se poate utiliza o instalaţie al cărui principiu de funcţionare este prezentat în figura 10. sau alcalin pentru NH3.1. adsorţie. Eficacitatea sistemului depinde în mare măsura de pH-ul mediu al apei sau a lichidului respectiv . O problema deosebită o ridică prezenta uleiurilor in apa. Această etapizare a unui proces complex de tratare a apelor.de exemplu. Aceste uleiuri pot proveni fie de la spalarea pieselor inainte de tratarea suprafetei lor. nu cuprinde însă şi alte procedee neconvenţionale sau cele care sunt specifice unui anumit proces tehnologic. controlul pH-ului. oxidare chimică. Instalaţiile ce se pot utiliza pentru separarea uleiurilor sau a produselor densitate dintre lichide. Tratament intermediar: flotaţia pentru aerul dizolvat. fie de la spalarea sculelor si dispozitivelor. acid pentru gazele cum sunt : SH2 şi CHN. Principiul de funcţionare constă în punerea în contact a fluidului respectiv cu un alt gaz. neutralizare . în timp ce trec vaporii prin el. Lichidul se sărăceşte în gaze. coagulare .

se pot adăuga diferite substanţe din categoria floculanţilor sau a celor cu proprietăţi de aglomerare a particulelor. Un sistem de absorbţie. Dezavantajul acestui procedeu este faptul. elimină particulele solide aflate in suspensie .4. fapt ce impune încă o etapa de separare a uleiului de apă . iar la partea superioară. Dacă este necesar. Toate decantoarele funcţionează pe acelaşi principiu. un dispozitiv desprinde uleiul de pe bandă şi îl dirijează spre un colector. un decantor are in principal trei funcţii de baza şi anume: • • elimină particulele solide. Un alt sistem de mare randament.In figura 10. In esenţă. cum ar fi gelul de silice. se poate regla viteza de deplasare a benzii transportoare. se formează o emulsie apă-ulei şi o data cu uleiul este extrasă şi o mare cantitate de apă. permite în funcţie de densitatea particulelor. o bună separare a acestora. reziduri de diverse răşini şi rezine sintetice prezinta multe avantaje. O instalaţie de acest tip este prezentată în figura10. Un recipient de mari dimensiuni în care viteza lichidului scade la valori care oferă particulelor aflate în el posibilitatea să se decanteze.2 este prezentată o instalaţie de extragere a uleiurilor şi a altor produse petroliere din apele reziduale rezultate din procesele tehnologice. Utilizarea unui sistem de filtrare pe baza unor substanţe coalescente. extrage uleiul ce se concentrează la axa de rotaţie. Geometria şi forma instalaţiei poate diferi dar principiul de funcţionare este . că datorită agitării intense a lichidului. In funcţie de timpul şi fluiditatea uleiului. uşurând astfel această operaţie.10. este (Fig. Separarea prin decantare a particulelor aflate în apele uzate. Uleiul aderă pe banda transportoare specială. cel de colectare dinamic al uleiului Aceste instalatii asigură reţinerea celor mai fine particule din apă.2) Instaţia se bazează pe principiul efectului Vortex şi utilizează un agitator de mare viteză.

ce dispune de un sistem de agitare rapidă şi altul pentru precipitarea şi aglomerarea particulelor.substanţă coloidală. Aditivii bazici cei mai utilizaţi sunt: NaOH.ului pentru prevenirea precipitării constituenţilor. se utilizează pentru tratamentul apelor reziduale ce conţin substanţe în suspensie sau substanţe coloidale. amidon. In funcţie de natura compuşilor existenţi. prevăzut cu un sistem de agitare lentă. Tratamentul biologic aplicat apelor reziduale se bazează pe acţiunea microorganismelor. de toxicitatea lor şi de concentraţie.precipitarea. numita şi floculare. Dimensionare a acestor tipuri de instalaţii porneşte de la calculul duratei de sedimentare a particulei funcţie de densitatea relativă.ului pentru o uşoară coagulare şi sedimentare a componenţilor. distrugerea emulsiilor prin acidificare şi reneutralizare. CaO şi Na2CO3. Din aceste considerente se recomandă ca în aceste decantoare lichidul trebuie să circule cu o viteză foate mică şi curgerea trebuie să fie laminară. duce în final la distrugerea.aceeaşi. se utilizează o serie de aditivi cum ar fi: săruri ale aluminiului. Un sistem convenţional de separare prin coagulare . se doreşte prin acest tratament formarea unor particule cât mai mari posibil. este necesară modificarea condiţiilor electrostatice şi a tensiunii superficiale în sistemul apa . Această acţiune. var. se impune verificarea pH . In acest sens. In consecinţă. face ca particulele ce trebuiesc eliminate să fie concentrate în spuma formată la suprafaţă. săruri de fier. se pot lua următoarele măsuri: • • • • • • ajustarea pH . care trebuie să fie corelată cu durata de staţionare a apei în decantor.ului lichidului pentru a se aprecia natura elementelor dizolvate. După etapa de separare. argilă.precipitare. fie că este aerobică fie că este anaerobică. tanin.unul de amestecare. derivaţi ai ligninei. de unde sunt colectate şi evacuate. Coagularea . In esenţă. neutralizare înaintea tratamentului biologic. etc. neutralizare înainte de evacuare. neutralizare pentru prevenirea coroziunii. capabile să fie sedimentate pornind de la agregarea particulelor existente. Flotaţia prin barbotare cu aer este o altă metodă de tratare a apelor reziduale. ajustarea pH . Prin această metodă acţiunea bulelor de aer asociată cu activarea unor spumanţi. stabilizarea sau modificarea componentelor ce contaminează apa şi care apoi . constă din două rezervoare . iar aditivii acizi cei mai utilizaţi sunt: H2SO4 şi HCl.

MnO4. In final. tratamentul acestui nămol constă în compactarea lui. Administrarea oxigenului în filtru se face în contracurent.fie că este depozitat în anumite zone adecvat pregătite. Compactarea se poate face pe cale naturală în bazine. Ca oxidanţi se utilizează O2. urmată de dezhidratarea lui naturală sau prin centrifugare. ceramică sau materiale plastice. dar în anumite condiţii. etc. Acest proces însă trebuie menţinut sub control permanent pentru a nu scăpa substanţele toxice sau agenţii oxidanţi în afara instalaţiei şi astfel vor pune mari probleme din punct de vedere al toxicităţii sau coroziunii şi mai grav pun în mare pericol mediul.sunt depozitate sau deversate. fie din activitatea algelor ce conţin clorofilă. Pe lângă aceste procedee se utilizează şi oxidarea chimică. deshidratare şi depozitare. în care caz substanţele nocive sunt transformate în alţi compuşi care nu mai sunt nocivi. In urma procesului de separare a componentelor ce sunt în suspensie în apă.care este un bazin de mari dimensiuni pentru o bună oxigenare a apei. O3. • filtrare biologică . Acest nămol în amestec cu nisip se poate calcina şi poate astfel fi utilizat ca material de construcţii. Oxigenul provine fie din schimbul superficial cu atmosfera. nămolul uscat poate avea mai multe utilizări .în care se produce o filtrare a apei prin trecerea ei printr-un sistem de filtre din nisip. pământ de diatomită. O astfel de instalaţie conţine in principal următoarele părţi componente sau activităţi: • bazin de stabilizare . . In principiu. • activarea namolului . cărbunele activ.este un proces de separare prin decantare a unei părţi din nămolul ce conţine încă microorganisme şi apoi acest nămol este recirculat în rezervorul de tratare biologica a apei. în sensul să nu existe ape freatice şi să fie acoperit cu pământ şi cu vegetaţie. care constituie suportul microorganismelor. reintrând astfel în circuit. Cl2. precum şi alte sisteme complexe de filtrare. Operaţia de filtrare este de regulă o operaţie finală şi are ca scop separarea particulelor care au mai rămas în suspensie îi care nu au putut fi separate prin decantare sau floculare.în care oxigenul este introdus mecanic şi în care caz suprafaţa bazinului se poate reduce mult. Ca mediu filtrant se poate utiliza nisipul cuarţos. rezultă un nămol ce conţine în mare parte şi substanţe chimice dar şi umiditate şi care necesită un anumit tratament. • bazin de aerare .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful