You are on page 1of 11

La hanul lui Manjoala

Caragiale

Un sfert de ceas pân la hanul lui Mânjoal ... de-acolea, pân -n Pope tiide-sus, o po tie: în buiestru potrivit, un ceas i jum tate... Buiestra u-i bun... dac -i dau gr un e la han i-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va s zic , un sfert i cu trei, un ceas, i pân -n Pope ti unul i jum tate, fac doua i jum tate... Acu sunt apte trecute: l mai târziu pân la zece, sunt la pocovnicu Iordache... Am cam întârziat... trebuia s plec mai devreme... dar în sfâr it!... de a teptat, m a teapt ... A a socotind în gând, am i v zut de departe, ca la o b taie bun de pu c , lumin mult la hanul lui Mânjoal , adic a a-i r m sese numele; acum era hanul Mânjoloaii - omul murise de vreo cinci ani... Zdravan femeie! ce a f cut, ce a dres, de unde era cât p-aci s le vânz hanul când tr ia b rbatu-s u, acum s-a pl tit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatr , i înc spun to i c trebuie s aib i parale bune. Unii o b nu-iesc c o fî g sit vreo comoar ... al ii, c umbl cu farmece. Odat au vrut s-o calce tâlharii... S-au apucat s -i sparg u a. Unul dintre ei, l mai voinic, un om cât un taur, a ridicat toporul i când a tras cu sete, a picat jos. L-au ridicat repede! era mort... Frate-s u a dat s vorbeasc , dar n-a putut - amu ise. Erau patru in i. L-au pus pe mort în spinarea lui frate-s u, i ceilal i doi l-au apucat de picioare, s -l îngroape undeva departe. Când s ias din curtea hanului, Mânjoloaia începu s strige pe fereastr : ho ii! i-n fa -le, iac zapciul cu mai mul i in i i cu patru doroban i c l ri. Strig pomojnicul: "Cine-i?" Ho ii cei doi fugi care-ncotro! r mâne mutul cu frate-s u mort în cârc . Acu, ce te faci la cercetare? Toat lumea tia c mutul vorbe te; cui putea s -i treac prin cap c mutul nu se preface? L-au b tut pân l-au smintit, ca s -i vie glasul la loc - degeaba. De atunci li s-a t iat pofta fl c ilor s mai calce hanul... Pân s -mi treac toate astea prin minte, am sosit. O sum de car poposesc în curtea hanului; unele duc la vale cherestea, altele porumb la deal. E o sear aspr de toamn . Chirigiii se-n-c lzesc pe lâng focuri...

de aceea se vedea atâta lumin de departe. Un argat îmi ia calul în primire s -i dea gr un e la grajd. Intru în cârcium , unde fac refenea oameni mul i, pe când doi igani somnoro i, unul cu l uta i altul cu cobza, ârlâie într-un col oltene te. Mi-e foame i frig - m-a r zbit umezeala. - Unde-i cocoana? întreb pe b iatul de la tarab . - La cuptor. - Trebuie s -i fie mai cald acolo, zic eu i trec, printr-o s li , din cârcium în buc t rie... Foarte curat în buc t rie... i abur nu ca în cârcium , de cojoace, de cizme i de opinci jilave - abur de pâne cald . Mânjoloaia privighea cuptorul... - Bine v-am g sit, cocoan Marghioalo. - Bine-a i venit, cocoane F nic . - Mai s-o fi g sind ceva de mâncare? - Pentru oameni de omenie ca dumneata, i la miezul nop ii. i repede cocoana Marghioala d porunc unei cotoroan e s puie de masa-n odaie, i pe urm s-apropie de cotlon la vatr , i zice: - Uite, alege- i. Cocoana Marghioala era frumoas , voinic i ochioas , tiam. Niciodat îns de când o cuno team - -o cuno team de mult; trecusem pe la hanul lui Mânjoal de atâtea ori, înc de copil, pe când tr ia r posatul taic meu, c pe acolo n-era drumul la târg - niciodat nu mi se p ruse mai pl cut ... Eram tân r, cur el i obraznic, mai mult obraznic decât cura el. M-am apropiat pe la stânga ei, cum era aplecat spre vatr , i am apucat-o peste mijloc; ajungând cu mâna la bra ul ei drept, tare ca piatra, m-a-mpins dracul s-o ciupesc.

- N-ai de lucru? zice femeia i s-a uitat la mine chiorâ ... Dar eu ca s-o dreg, zic: - Stra nici ochi ai, cocoan Marghioalo! - Ia nu m -ncânta; mai bine spune ce s - i dau. - S -mi dai... s -mi dai... D -mi ce ai dumneata... - Z u... - i eu, oftând: - Fie, c stra nici ochi ai, coan Marghioalo! - Dac te-aude socru-t u? - Care socru?... de unde tii? - Dumneata gânde ti c dac te ascunzi sub c ciul , nu te mai vede nimeni ce faci... Nu te duci la pocovnicu Iordache s te logode ti cu fata a mai mare?... Aide, nu te mai uita a a la mine; treci în odaie la mas . Multe od i curate i odihnite am v zut în via a mea, dar ca odaia aceea... Ce pat! ce perdelu e! ce pere i! ce tavan! toate albe ca laptele. i abajurul i toate cele - lucrate cu igli a în fel-de-fel de fe e... i cald ca sub o aripa de clo c ... i un miros de mere i de gutui. Am vrut s m a ez la mas i, dup obiceiul apucat din copil rie, m-am întors s v z încotro e r s ritul s m -nchin. M-am uitat cu b gare de seam de jur împrejur pe to i pere ii - nici o icoan . Zice cocoana Marghioala: - Ce te ui i? Zic: - Icoanele... Unde le ii? Zice:

- D -le focului de icoane! d-abia pr sesc cari i p duchi de lemn... Femeie curat !... M-am a ezat la mas f cându-mi cruce dup datin , când deodat , un r cnet: c lcasem, se vede cu potcoava cizmii, pe un cotoi b trân, care era sub mas . Cocoana Marghioala sare repede i deschide u a de perete; cotoiul sup rat d n val afar , pe când aerul rece n p de te-n untru i stinge lampa. Caut chibriturile pe bâjbâite; caut eu încolo, caut cocoana-ncoace - ne-am întâlnit piept în piept pentunerec... Eu, obraznic, o iau bine-n bra e i-ncep s-o pup... Cocoana mai nu prea vrea, mai se l sa; îi ardea obrajii, gura-i era rece i i se zbârlise pe lâng urechi puful piersicii. În sfâr it iac jupâneasa aduce tava cu demâncare i cu o lumânare. Pesemne om fi c utat mult chibriturile, c ilindrul l mpii se r cise de tot. Am aprins-o iar. Bun mâncare! pâine cald , ra fript pe varz , cârna i de purcel pr ji i, i ni te vin! i cafea turceasc ! i râs i vorb ... halal s -i fie cocoanei Marghioalii! Dup cafea zice cotoroan ii: - Spune s scoat o jum tate de t mâioas ... Grozav t mâioas !... M apucase un fel de amor eal pe la încheieturi; m-am dat a a-ntr-o parte pe pat, s trag o igara cu ale din urm pic turi chihlimbarii din pahar, i m uitam prin fumul tutunului la cocoana Marghioala, care îmi sta pe scaun în fa i-mi f cea ig ri. Zic: - Fie, cocoan Marghioal , stra nici ochi ai!... tii ce? - Ce? - Dac nu te superi, s -mi mai faci o cafea; da... nu a a dulce... i râzi!... Când vine jupâneasa cu cafeaua, zice: - Cocoan , dumneavoastr sta i de vorb aici... nu ti i ce-i afar ... - Ce e?

- S-a pornit un vânt de sus... vine pr p d. Am s rit drept în picioare i m-am uitat la ceas: zece i aproape trei sferturi. În loc de o jum tate de ceas, st tusem la han dou ceasuri i jum tate? Vezi ce e când te-ncurci la vorb ! - S -mi scoa calul! - Cine?... Arga ii s-au culcat. - M duc eu la grajd... - i-a pus ulcica la pocovnicu! zice cocoana pufnind de râs i inându-nii calea la u . Am dat-o bini or la o parte i am ie it pe prisp . În adev r, era o vreme vajnic ... Focurile chirigiilor se stinseser ; oameni i vite dormeau pe coceni, vârându-se cumin i unii-ntr-al ii jos la p mânt, pe când pe sus prin v zduh urla vântul nebun. - E vifor mare, zise cocoana Marghioala, înfiorat i apucându-m strâns de mân ; e ti prost? s pleci pe vremea asta! Mâi de noapte aici; pleci mâine pe lumin . - Nu se poate... Mi-am tras mâna cu putere; am mers la grajd; cu mare greutate am de teptat un argat i mi-am g sit calul; l-am închingat, l-am tras la scar i m-am suit în odaie s -mi iau noapte bun de la gazd . Femeia, dus pe gânduri, edea pe pat cu c ciula mea în mânâ, o tot învârtea -o r sucea. - Cât am de plat ? am întrebat. - Îmi pl te ti când treci înapoi, r spunse gazda, uitându-se adânc în fundul c ciulii.

i pe urm se ridic în picioare i mi-o întinse. Mi-am luat c ciula -am pus-o-n cap, a a cam la o parte. Zic, privind pe femeie drept în lumini, cari-i sticleau grozav de ciudat: - S rut ochii, cocoan Marghioalo! - Umbl s n tos! M-am aruncat pe ea; jupâneasa b trân mi-a deschis poarta, i am ie it. Rezemat cu palma stâng pe coapsa calului, mi-am întors înapoi capul; peste zaplazul înalt se vedea u a od ii deschis , i în deschiz tur , umbra alb a femeii adumbrindu- i cu mâna arcurile sprincenelor. Am inut la pas încetinel, fluierând un cântec de lume ca pentru mine singur, pân când, cotind dup zaplaz s -mi apuc drumul, mi s-a ascuns vederea cadrii. Am zis: hi! la drum! i mi-am f cut cruce: atunci am auzit bine u a bufnind i un vaet de cotoi. Gazda mea tia c nu o mai v z, intrase degrab în c ldur i apucase pe cotoi cu u a, desigur. Afurisit cotoi! se tot vâr pântre picioarele oamenilor. S fi mers o bucat bun de drum. Viforul cre tea scuturându-m de pe ea. În înalt, nori dup nori zburau op ci i ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, al ii pe deasupra la deal, perdeluind în clipe largi, când mai gros, când mai sub ire, lumina ostenit a sfertului din urm . Frigul ud m p trundea; sim eam c -mi înghea pulpele i bra ele. Mergând cu capul plecat ca s nu m -nece vântul, începui s sim durere la cerbice, la frunte i la tâmple fierbin eal i bubuituri în urechi. Am b ut prea mult! m-am gândit eu, dându-mi c ciula mai la ceaf i ridicându-mi fruntea spre cer. Dar vârtejul norilor m ame ea; m ardea sub coastele din stânga. Am sorbit în adânc vântul rece, dar un junghi m-a fulgerat pân tot co ul pieptului de colo pân colo. Am plecat iar b rbia. C ciula parc m strângea de cap ca o menghinea; am scos-o i am pus-o pe oblanc... Mi-era r u... N-am f cut bine s plec! La pocovnicu Iordache trebuie s doarm toat lumea: m-or fi a teptat; pe vremea asta, or fi crezut oamenii, fire te, c n-am fost prost s plec... Am îndemnat calul care se-mpletecea parc b use i el...

Dar vântul s-a mai potolit; s-a luminat a ploaie; lumin ce oas ; începe s cearn m runt i-n epos... Îmi pun iar c ciula... Deodat sângele începe iar s -mi arz pere ii capului. Calul a obosit de tot; gâfâie denecul vântului. ÎI strâng în c lcâie, îi dau o lovitur de biciu c ; dobitocul face câ iva pa i pripi i, pe urm sfor ie i se opre te pe loc ca i cum ar vedea în fa o piedic nea teptat . M uit... În adev r, la câ iva pa i înaintea calului z resc o mogândea mic s rind i op ind... Un dobitoc!... Ce s fie?... Fiar ?... E prea mic ... Pun mâna pe revolver; atunci auz tare un glas de c pri ... Îndemn calul cât pot; el se-ntoarce-n loc i porne te-napoi. Câ iva pa i... i iar st sforâind... Iar c pri a... îl opresc, îl întorc, îi dau câteva lovituri, strângându-l din z bal . Porne te... Câ iva pa i... Iar c pri a... Norii s-au sub iat de tot; acuma v z cât se poate de bine. E o c pri mic neagr ; aci merge, aci se-ntoarce; arunc din copite; pe urm se ridic -n dou picioare, se repede cu b rbi a în piept i cu fruntea înainte s -mpung , i face s rituri de necrezut i meh ie i fel-de-fel de nebunii. M dau jos de pe cal, care nu mai vrea s mearg în ruptul capului, i-l apuc scurt de c p stru: m aplec pe vine-n jos: " a- a!" i chem c pri a cu mâna parc a vrea s -i dau t râ e. C pri a se apropie zburdând mereu. Calul sfor ie nebun, d s se smuceasc ; m pune în genunchi, dar îl iu bine. Capri a s-a apropiat de mâna mea: e un ied negru, foarte dr gu , care se las blând sa-l ridic de jos. L-am pus în desaga din dreapta peste ni te haine. În vremea asta, calul se cutremur i dârdâie din toate încheieturile ca de frigurile mor ii. Am înc lecat... Calul a pornit n uc. De mult acum, mergea ca pra tia s rind peste gropi, peste mo oroaie, peste bu teni, f r s -l mai pot opri, f r s cunosc locurile i f r s tiu unde m ducea. În goana asta, când la fiecare clip îmi puteam frânge gâtul, cu trupul înghe at i capul ca-n foc, m gândeam la culcu ul bun pe care-l p r sisem proste te... De ce? Cocoana Marghioala mi-ar fi dat mie odaia ei, aminteri nu m poftea... Iedul se mi ca în desag s se a eze mai bine: mi-am întors privirea spre el: cuminte, cu capul de tept scos afar din desag , se uita i el la mine. Mi-am adus aminte de al i ochi... Ce prost am fost!... Calul se poticne te; îl opresc în sil ; vrea s

porneasc iar, dar cade zdrobit în genunchi. Deodat , printr-o sp rtur de nori se arat felia din urm aplecat pe o rân . Ar tarea ei m-a ame it ca o lovitur de m ciuc la mir. Mi-era în fa ... Atunci sunt dou luni pe cer! eu merg la deal: luna trebuie s -mi fie în spate! i mi-am întors repede capul, s-o v z pe cea adev rat ... Am gre it drumul! merg la vale... Unde sunt? M uit înainte; porumbi te cu cocenii net ia i; la spate, câmp larg. Îmi fac cruce, strângând de necaz calul cu pulpele amor ite ca s se ridice - atunci, sim o zvâcneal puternic lâng piciorul drept. Un ip t... Am strivit iedul! Pun mâna iute la desag : desaga goal - am pierdut iedul pe drum! Calul se scoal scuturându- i capul ca de buim ceal ; se ridic în dou picioare, se smuce te-ntr-o parte i m trânte te în partea ailalt ; pe urm o ia la goan pe câmp ca de streche i piere-n întunerec. Pe când m ridic zdruncinat, auz fo neal pântre coceni i un glas de om din apropiere, tare: - Tiu! a- a! Ptiu! Ucig -te toaca, duce-te-ai pe pustii! - Care-i acolo? strig eu. - Om bun! - Care? - Gheorghe! - Care Gheorghe? - N tru ... Gheorghe N tru care p ze te la coceni. - Da nu vii încoace? - Ba iaca viu. i din coceni, se arat umbra omului. - M rog, frate Gheorghe, unde suntem noi aicea? am rat cit cu viforul sta drumul.

- Da unde vreai dumneata s mergi? - La Pope tii-de-sus. - Ehei ! La pocovnicu Iordache. - Ei da. - Apoi, n-ai r t cit drumul... da mai ai de furca pân -n Pope ti... Aicea e ti d-abia în H cule ti. - În H cule ti? am zis cu bucurie. Atunci sunt aproape de hanul lui Mânjoal ... - Uite-l colea; suntem în spatele grajdului. - Hai de-mi arat drumul, s nu-mi rup gâtul tocm-acuma. R t cisem vreo patru ceasuri... În câ iva pa i am ajuns la poart . La odaia cocoanii Marghioalii lumin , i umbre mi c pe perdea... A avut parte cine tie ce alt drume mai în elept de patul cel curat! Eu oi fi r mas s cap t vreo lavi lâng cuptor. Dar noroc! cum am cioc nit, m-a i auzit. Jup neasa b trân a alergat s -mi deschiz ... Când s intru, m împedic pe prag de ceva moale - iedul... tot la! era iedul gazdii mele! A intrat i el în odaie i a mers s se culce cuminte sub pat. Ce s spui? tia femeia c m -ntorc?... ori se sculase de diminea ?... Patul era nedesf cut. - Cocoan Marghioalo! atât am putut s zic, i vrând s mul umesc lui Dumnezeu c m-a sc pat cu via , am dat s ridic dreapta spre frunte. Cocoana mi-a apucat repede mâna i, dându-mi-o în jos, m-a luat cu toata puterea în bra e. Parc v z înc odaia ceea...

Ce pat!... ce perdelu e!... ce pere i!... ce tavan!... toate albe ca laptele. i abajurul i toate cele lucrate cu igli a în fel de fel de fe e... i cald ca sub o arip de clo c ... i un miros de mere i de gutui. A fi stat mult la hanul Mânjoloaii, dac nu venea socru-meu, pocovnicu Iordache, Dumnezeu s -l ierte, s m scoat cu t r boi de acolo. De trei ori am fugit de la el înainte de logodn i m-am întors la han, pân când, b trânul, care vrea zor nevoie s m ginereasc , a pus oameni de m-au prins i m-au dus legat cobz la un schit în munte: patruzeci de zile, post, m t nii i molitve. Am ie it de-acolo poc it: m-am logodit i m-am însurat. Tocma-ntr-un târziu, într-o noapte limpede de iarn , pe când edeam cu socru-meu la lafturi, dup obiceiul de la ar , dinaintea unui borcan de vin, aflar m de la un ispr vnicel, care sosea cu cump r turi din ora , c despre ziu st tuse s fie foc mare la H cule ti; arsese pân în p mânt hanul lui Mânjoal îngropând pe biata cocoana Marghioala, acu hârbuit , subt un morman uria de j ratic. - A b gat-o în sfâr it la j ratic pe matracuca! a zis socru-meu râzând. i m-a pus s -i povestesc iar istoria de mai sus pentru a nu tiu câtea oar . Pocovnicul o inea într-una c în fundul c ciulii îmi pusese cocoana farmece i c iedul i cotoiul erau tot una... - Ei a ! am zis eu. - Era dracul, asculta-m pe mine. - O fi fost, am r spuns eu, dar dac e a a, pocovnice, atunci dracul te duce, se vede i la bune... - Întâi te d pe la bune, ca s te spurce, i pe urm - Da dumneata de unde tii? - Asta nu-i treaba ta, a r spuns b trânul; asta-i alt c ciul ! tie el unde te duce...