POEM FILOSOFIC ROMANTIC "LUCEAFĂRUL" de Mihai Eminescu - poem epico-liric

-

Dragostea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) pentru folclorul naţional a fost profundă şi constantă, poetul simţindu-şi rădăcinile spirituale adânc înfipte în sufletul neamului românesc, după cum mărturisea el însuşi întro însemnare făcută pe marginea unui manuscris: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar". Eminescu a fost fascinat de creaţiile populare, culegând doine, legende şi basme care l-au inspirat şi i-au influenţat întreaga creaţie. Basmele culese au fost prelucrate şi versificate, uneori modificate atât în conţinut, cât şi în semnificaţii, adaptându-le universului său poetic. Din cartea folcloristului german Richard Kunisch, cuprinzând şi basme populare româneşti, culese de acesta din Muntenia, Eminescu a fost impresionat de "Fata în grădina de aur" şi de "Fecioara fără corp", pe care le-a versificat şi le-a înnobilat cu idei filozofice în două poeme de referinţă: "Luceafărul" şi "Miron şi frumoasa fără corp". Geneza poemului "Luceafărul" Izvoare folclorice: Poemul "Luceafărul" are ca sursă principală de inspiraţie basmul popular românesc "Fata în grădina de aur", cules de germanul Richard Kunisch într-o peregrinare a sa prin Oltenia. Eminescu ia cunoştinţă de acest basm din cartea de călătorie a folcloristului german, încă din timpul studenţiei sale la Berlin, îl versifică între anii 1870-1872, păstrândul în manuscris. Mai târziu, poetul creează cinci variante succesive ale basmului, între 1880 şi 1883, mai întâi versificându-l şi schimbându-i finalul, apoi, îmbogăţindu-l cu idei filozofice reflectând condiţia geniului în lumea superficială şi meschină, transformându-l într-un poem filozofic de unică valoare ideatică şi artistică. îndrăgostit de o pământeană, fată de împărat, Zmeul merge la Creator să fie dezlegat de nemurire şi să capete statut de om pentru a-şi putea împlini iubirea. în acest răstimp, fata se îndrăgosteşte de un pământean, Florin. întorcându-se, Zmeul îi vede împreună şi, ca să se răzbune, prăvăleşte o stâncă peste fata necredincioasă, Jăsându-i iubitul să trăiască mai departe, chinuit şi neconsolat. De durere, Florin moare şi el lângă stânca sub care zăcea

înainte de apariţia lui în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare "România Jună" din Viena. dorinţa oarbă de a trăi şi a fi fericit în sensul pragmatic. Apariţia poemului şi interpretări: A cincea variantă versificată a basmului popular românesc "Fata în grădina de aur" este definitivă. fiecare dintre cei doi fiind particularizat prin trăsături definitorii: .iubita lui..cu glasu-i stins a spus -/ Atât de fericiţi. din "Poemele Vedelor" aparţinând filozofiei indiene şi din mitologia creştină. prin visul erotic al fetei de împărat care. neputinţa de a-şi depăşi sfera limitată de acţiune. în prima variantă versificată.omul obişnuit. acesta căpătând detaşarea superioară specifică geniului. • Mitul "Zburătorului" este valorificat în primul tablou al poemului "Luceafărul". Izvoare filozofice: Atras de concepţia filozofică a lui Arthur Schopenhauer (1788-1860). Lectura poemului "Luceafărul" s-a făcut la "Junimea". constituind cea mai frumoasă stilizare şi cea mai bogată în simboluri reflectate de Eminescu în poemul "Luceafărul": "în cadrul de basm se înalţă expresia cea mai desăvârşită a lirismului erotic şi filozofic al lui Eminescu". muritorul de rând se caracterizează prin mediocritate. în luna august a aceluiaşi an. mai ales noţiunea de "păcat originar" şi viziunea cosmogoniei creştine şi a apocalipsei. ajunsă la vârsta dragostei. solitudine şi capacitatea de a-şi depăşi limitele condiţiei umane prin cugetare asupra gravelor probleme şi legi care guvernează universul. îşi imaginează întruparea tânărului în ipostază angelică şi în ipostază demonică. • Motive mitologice preluate din sistemul de gândire al filozofilor reci Platon şi Aristotel. pentru a putea dialoga cu acesta după legile pământene. în aprilie 1883. spunea Tudor Vianu. atitudine obiectivă asupra realitatii puterea de sacrificiu de sine pentru împlinirea idealurilor. cât viaţa toată/ Un chin s-aveţi: de-a nu muri deodată".geniul se particularizează prin inteligenţă profundă şi meditativă. poemul a fost reprodus în revista "Convorbiri literare" . Mihai Eminescu preia din lucrarea intitulată "Lumea ca voinţă şi reprezentare" viziunea antitetică dintre omul obişnuit şi omul de geniu. Eminescu modifică răzbunarea Zmeului. transformând-o într-un blestem: "Fiţi fericiţi . atitudine subiectivă în perceperea realităţii. imediat al îndeplinirii scopurilor omeneşti şi excesul de socializare. sete de cunoaştere cu aspiraţie spre absolut.

în care tema romantică a condiţiei omului de geniu capătă strălucire desăvârşită." Problema geniului este ilustrată de poet prin prisma filozofiei lui Schopenhauer. El n-are moarte. O altă interpretare a poemului "Luceafărul" aparţine lui Tudor Vianu. singurul capabil să depăşească sfera subiectivităţii. Aceasta este povestea [. de forţă universală . nu-şi poate depăşi condiţia subiectivă. care consideră că toate personajele sunt "măşti lirice" ale poetului. de bărbat îndrăgostit – simbolizat e Cătălin -. care converg unul către celălalt şi se interferează uneori în cele patru tablouri. înălţându-se în sfera obiectivului.. iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că. astfel: tablourile întâi şi patru îmbină planul universal-cosmic şi cel uman-terestru.întruchipat de Luceafăr şi Hyperion -. în tabloul întâi omul superior este simbolizat de Luceafăr.]. structurate în 98 de catrene. în al treilea este întruchipat de Hyperion. să se depăşească pe sine. iar al treilea de planul universal-cosmic. Structura compoziţională: Poemul "Luceafărul" are 392 de versuri. fiind dominat de existenţa a două planuri: unul universal-cosmic şi altul uman-terestru. dar n-are nici noroc.. In ceea ce priveşte ipostazele ("măştile") geniului.în ipostaza impersonală a Demiurgului. Spre deosebire de el. germanul Kunisch povesteşte legenda «Luceafărului». adică eul liric s-a imaginat pe sine în mai multe ipostaze: aceea de geniu . în cele patru tablouri manifestându-se armonios planul terestru şi cel cosmic. iar în . pe de altă parte. aici. Compoziţia poemului : Este simetrică. ca astru aparţinând planului cosmic. iar la sfârşitul anului a apărut în prima şi singura ediţie antumă de "Poezii" eminesciene. gândite ca entităţi distincte. "Luceafărul" este un poem filozofic. potrivit căreia cunoaşterea lumii este accesibilă numai omului superior. pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva. Eminescu însuşi consemna pe marginea unui manuscris sursa de inspiraţie a "Luceafărului" şi definirea geniului în lume: "în descrierea unui voiaj în ţările române. tabloul al doilea este dominat de planul uman-terestru. nici capabil de a fi fericit. omul obişnuit nu se poate înălţa deasupra concreteţii vieţii. dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării. Pe parcursul întregului poem sunt evidenţiate ipostazele omului de geniu în raport cu ipostazele ideii de femeie. îngrijită de Titu Maiorescu. în al doilea este numai aspiraţie spirituală pentru Cătălina.şi în revista "Familia".

iar în raport cu luceafărul. fata de împărat este unică. de fată. muritori. Strofa următoare ilustrează unicitatea fetei de împărat. "prea frumoasă". fiind cunoscut faptul că Eminescu avea o grijă deosebită în alegerea cuvintelor cu mare forţă de expresie. atestând astfel filonul folcloric al poemului: A fost odată ca-n poveşti. deoarece se manifestă între două fiinţe aparţinând unor lumi diferite. " . geniul este astrul ceresc în ipostaza Luceafărului. cănăraş. o anonimă. planul universal-cosmic se întrepătrunde armonios cu cel uman-terestru. prin rafii sugestive pentru a accentua trăsăturile care o fac cu totul aparte lume. A fost ca niciodată. ce provenea "din rude mari împărăteşti". un "chip de lut". el a încercat mai multe metafore: ghiocel. este un superlativ popular. în tabloul întâi. dalie . de aceea. până să se hotărască asupra acestuia. Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele. Aşadar. � Tabloul întâi este o poveste fantastică de dragoste. cea terestră şi cea cosmică şi tocmai de aceea este şi o iubire imposibilă. giuvaer. iar în ultimul ea devine o muritoare oarecare." Epitetul care defineşte frumuseţea neasemuită a fetei. pasăre.. ca simbol al lumii superioare. care are identitate şi nume. în cel de al doilea. aproape incluzând-o în spiritualitatea superioară a geniului: "Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele. Din rude mari împărăteşti O prea frumoasă fată. grangure. Ipostazele feminine sunt ilustrate de unicitatea fetei de împărat. aproape o egală. vlăstărel. detaşat de pragmatismul şi efemeritatea oamenilor obişnuiţi.ultimul este omul superior simbolizat de Luceafăr. Incipitul este o formulă iniţială de basm. în tabloul al treilea ideea de femeie este simbolizată de aspiraţia geniului către iubirea ideală. femeia pământeană.. de Cătălina.

" Privindu-I fascinată în fiecare noapte . oferindu-i statutul de stăpână a întinderilor de ape: "O. "El iar. unde-n colţ Luceafărul aşteaptă. Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează!" Luceafărul se întrupează mai întâi sub înfăţişarea angelică a "unui tânăr voievod".Legătura între cele două planuri se realizează prin intermediul ferestrei. tânăra se îndrăgosteşte de astru. încărcată de dorinţă şi de forţă magică. strofa fiind construită ca o formulă cu puteri supranaturale: "Cobori în jos. Luceafărul o cheamă pe fată în lumea lui. vin! odorul meu nespus." Chemarea Luceafărului de către fată este patetică. întâlnirea celor doi îndrăgostiţi are loc în oglindă./ îi cade dragă fata". luceafăr blând. Alunecând pe-o rază."îl vede azi. singurul spaţiu de comunicare între cele două lumi. ca fiu al cerului şi al mării -"Iar cerul este tatăl meu/ Şi mumă-mea e marea". terestră şi cosmică. metaforă întâlnită atât în poemul filozofic "Scrisoarea I". privind de săptămâni". îl vede mâni" -. cât şi în alte poezii eminesciene: "Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul şi-1 îndreaptă Lângă fereastră. ca spaţiu de reflexie şi prin intermediul visului: "Ea îl privea cu un surâs. El tremura-n oglindă. Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Şi lumea ta o lasă! .

tu eşti mort". eşti frumos. Luceafărul se întrupează de această dată sub înfăţişare demonicii. Ideea apartenenţei geniului la nemurire ca şi statutul de muritoare al fetei sunt exprimate sugestiv. simţindu-1 "străin la vorbă şi la port". fata îşi aminteşte de Luceafăr în somn şi îi adresează din nou aceeaşi chemare încărcată de dorinţe.Eu sunt luceafărul de sus. de aceea îi cere să devină el muritor. simbolizând viaţa veşnici şi iminenţa morţii: "Căci eu sunt vie. ". cu claritate în strofa următoare. oferindu-i de data aceasta cosmosul. Şi soarele e tatăl meu. Fii muritor ca mine. Iar noaptea-mi este muma. Ca în basmele populare. Tu te coboară pe pământ. Iar tu să-mi fii mireasă". preluat de Eminescu din mitologia populară autohtonă. Fata îl refuză şi de această dată.Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ş-acuma. Şi tu eşti muritoare?" Fata însă nu poate accede la lumea lui şi nici nu-1 poate înţelege -"Deşi vorbeşti pe înţeles/ Eu nu te pot pricepe"-. Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată!" Metamorfozele Luceafărului în cele două întrupări. deşi frumuseţea lui o impresionează puternic. după trei zile şi trei nopţi. un "mândru chip". ilustrează mitul "Zburătorului"." Din nou o cheamă pe fată în lumea lui.". ". pe cerurile căruia ea va fi cea mai strălucitoare stea. Totodată este şi 0 primă sugerare a ideii de neputinţă a fetei pentru a accede spre cunoaştere: "Dară pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge niciodată.O." . Cum că eu sunt nemuritor. născut din soare şi din noapte şi vine în odaia fetei cu un efort mai mare decât prima oară: ". cum numa-n vis Un demon se arată. ca făcând Parte dintr-o lume necunoscută ei şi de care se teme: "Ochiul tău mă-ngheaţă". să coboare el în lumea ei: "Dar dacă vrei cu crezământ Să te-ndrăgesc pe tine. Antitezele prezente aici demonstrează ideea că cei doi j îndrăgostiţi aparţin unor lumi diametral opuse. Fata însă îl refuză.Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nţelegi tu oare. de înger şi demon.

"S-a rupt din locul lui de sus/ Pierind mai multe zile. de luceafărul din cer/ M-a prins un dor de moarte." * � Tabloul al doilea este o idilă pastorală între două fiinţe aparţinând aceleiaşi lumi. El acceptă ideea "păcatului originar" din mitologia creştină şi. Luceafărul pleacă spre Demiurg pentru a-i cere acestuia dezlegarea de nemurire. Dar voi să ştii asemenea Cu vecinicia sunt legat. cu "obrăjei ca doi bujori" şi care o urmăreşte "pânditor" pe Cătălina.. Cât te iubesc de tare. Numele celor doi. întâlnirea celor doi pământeni seamănă cu dragostea dintre un flăcău şi o fată de la ţară. mări. universal-cosmic. iar Luceafărul este doar aspiraţie spirituală. fiind exprimată prin intensitatea sentimentului de iubire.] Şi ochii tăi nemişcători/ Sub ochii mei rămâie. ca dorinţă erotică ideală: "O. Prezenţa Luceafărului este în acest tablou doar sugerată. implicit. Când faţa mea se pleacă-n jos. o idilă pastorală ilustrată şi prin limbaj şi prin gesturi: ". Ci voi să mă dezlege. Tabloul începe prin prezentarea lui Cătălin./ Tu iarăşi mă sărută". Fata se individualizează prin nume.] Când sărutându-te mă-nclin. deoarece ei sunt exponenţii individuali ai aceleiaşi speţe omeneşti. şi prin înfăţişare... ideal. Cătălina. mă voi naşte din păcat în schimb pe-o sărutare.. celălalt plan. dezlegarea de legile veşniciei.Tu-mi ceri chiar nemurirea mea Da.. ". ca aspiraţie spirituală.]./ în sus rămâi cu faţa. Cătălin şi Cătălina nu este întâmplător acelaşi. ţi-aş arăta/ Din bob în bob amorul [../ [." Superlativul popular absolut folosit în versul "Cât te iubesc de tare" sugerează transpunerea fetei în condiţia obiectului unic al pasiunii rotice simţite de Luceafăr şi dorinţa acestuia de cunoaştere a lumii pământene. în care tonul ironic este evident: "îndrăzneţ cu ochii". căruia Eminescu îi face un scurt portret.Dar ce vrei./ [. fiind puţin reprezentat.Puterea de sacrificiu a omului de geniu în numele împlinirii idealului absolut este proprie numai geniului." Jocul dragostei ca ritual ce se manifestă în toate poeziile erotice eminesciene este ilustrat de gesturile tandre. Cadrul naturii este dominat de spaţiul uman-terestru. "viclean copil de casă".. mângâietoare pentru învăţarea iubirii: "-Dacă nu ştii. . Cătălin/ Ia dut de-ţi vezi de treabă".. Primind o altă lege. care duce la renunţarea la nemurire.

nuşi poate determina propriul destin şi se bazează numai pe noroc. Noi nu avem nici timp. Şi pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire. capabil de a împlini idealuri înalte..". Jur-împrejur de sine.."." Un cer de stele dedesubt. nici loc.. Luceafărul este Hyperion (hyper eon . este unul dintre argumentele Demiurgului în convinge pe Hyperion să renunţe la ideea de a deveni muritor: "Căci toţi se nasc spre a muri .. Superioritatea Luceafărului este ^nştientizată de Cătălina.pe deasupra mergătorul). trimiţând totodată şi la geneza Universului: "Porni luceafărul. Şi căi de mii de ani treceau Vedea ca-n ziua ce dentâi în tot atâtea clipe.Ideea compatibilităţii celor două lumi este ilustrată foarte sugestiv. simbolul • iubirii ideale. numit şi "drumul cunoaşterii". iar fata este motivaţia călătoriei. în antiteză cu omul de geniu. prin împlinirea iubirii absolute.face ca Hyperion să meargă la Demiurg pentru a fi dezlegat de nemurire în scopul de a descifra taina fericirii. este dominat de planul universalcosmic.. Creşteau Şi din a chaosului văi. Cum izvorau lumine. într-un limbaj popular. dar şi cu idealul spre care aspiră acesta. prin exprimarea ideii că omul este muritor. cât se poate de obişnuit: "Şi guraliv şi de nimic/ Te-ai potrivi cu mine. prin exprimarea propriei neputinţe de a pătrunde în lumea ideilor înalte: "în veci îl voi iubi şi-n veci/ Va rămânea departe. Şi nu cunoaştem moarte. aceea că existenţa umană este ătuită din viaţă şi moarte.." Ideea dualităţii existenţiale ciclice." Demiurgul îi refuză lui Hyperion dorinţa. Acest fragment liric începe cu un pastel cosmic. Eminescu făcând scurte referiri la ideea filozofică a timpului şi a spaţiului universal. � Tabloul al treilea. în numele căreia este gata de sacrificiul suprem: "Reia-mi al nemuririi nimb Şi focul din privire. care-l fac nemuritor. în care natura este fascinantă. în cer a lui aripe. Deasupra-i cer de stele -Părea un fulger ne-ntrerupt Rătăcitor prin ele Călătoria lui Hyperion spre Demiurg în spaţiul intergalactic simbolizează un drum al cunoaşterii şi totodată motivaţia meditaţiei pe care Eminescu o face asupra condiţiei omului de geniu în raport cu oamenii obişnuiţi. Setea de cunoaştere a omului de geniu -"o sete care-l soarbe". dar şi neînţeles de societate: "Ei doar au stele cu noroc Şi prigoniri de soarte.

Alunecând pe-o rază. care nu merită sacrificiul omului de geniu: "Şi pentru cine vrei să mori? întoarce-te. întâmplării. luceafăr blând. "moartea nu noate. Luceafărul priveşte pe pământ şi-i vede pe cei doi tineri îndrăgostiţi într-un dezlănţuit joc al dragostei: ". o anonimă. dând poemului o simetrie perfectă. înfăţişarea.". numele. Norocu-mi lumineaza" .Şi mor spre a se naşte. fiind incapabil de a se înălţa Ia iubirea absolută." Chemarea fetei adresată Luceafărului exprimă vechile dorinţe.. să se culce Sub raza ochiului senin Şi negrăit de dulce. te-ndreaptă Spre-acel pământ rătăcitor Şi vezi ce te aşteaptă. meschină. "un chip de lut". lasă-mi capul meu pe sân. Luceafărul redevine astru. ca şi primul.Cobori în jos. formula modificată în acest ultim tablou nu mai este magică şi accentuează ideea că omul obişnuit este supus sorţii.O. Pătrunde-n codru si in gand. norocului. ideal care nu-i este accesibil: ".. exprimându-şi profundul dispreţ pentru această lume superficială. planul universal-cosmic cu cel uman-terestru. Iubito. iar fata îşi pierde unicitatea. fiind doar o muritoare oarecare." � Tabloul al IV-lea îmbină." Demiurgul respinge cu fermitate dorinţa lui Hyperion. întorcându-se "în locul lui menit pe cer". frumuseţea.

"o pasăre de fată". "vostru" semnifica esenţa conflictului dintre etern şi efemer. care este trecătoare şi lipsită de profunzimea sentimentului: "Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece. Eminescu folosind cele mai potrivite cuvinte pentru conturarea ideilor: . "un giuvaer de fată" etc. "un grangure de fată". care nu mai permite un dialog între cei doi. având concepte diferite despre iubire. nespus. deoarece ei aparţin a două lumi incompatibile ce nu pot comunica. ilustrând valoarea supremă a idealului spre care poate aspira doar omul superior. "un vlăstărel de fată". Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece. "un cănăraş de fată". de a se ridica spre o viziune a ideilor superioare: "-Ce-ti pasa tie. viu sau prin formarea unora noi. raţională distantă. Limbajul artistic poate fi definit prin câteva particularităţi: * limpezimea clasică este dată de absenţa podoabelor stilistice. frumos. nemişcător etc." Atitudinea detaşată a Luceafărului din finalul poemului nu exprimă o resemnare. de amăgitoarele chemări ale fericirii pământeşti. dulce. blând. meschină. rece. nemuritor. cu prefixul ne: nemărginit. ci este o atitudine specifică geniului.epitetul popular "o prea frumoasă fată" a fost ales după un lung şir de încercări: "un ghiocel de fată". superficială şi "nu mai cade ca-n trecut/ în mări din tot înaltul". "eu" şi a II-a plural. subliniind menirea creatoare a geniului eliberat de patima iubirii.Eliberat de patima iubirii. chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?" Finalul poemului este o sentinţă în sens justiţiar.folosirea puţinelor adjective (89 în tot poemul) este particularizată prin frecvenţa aceloraşi câteva: mândru. . . în care antiteza dintre pronumele de persoana I singular. mare. negrăit. exprimându-şi profundul dispreţ faţă de incapacitatea acestei lumi de a-si d epăşi limitele. Hyperion se detaşează de lumea strâmtă. "o dalie de fată". epitetele alese de poet dovedind preocuparea acestuia pentru claritatea descrierii.

"Căci toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte". haos. aforistică este dată de folosirea în poem a unor maxime. "în orişicare sară". haosul. sentinţe. Tema Spaţiului este ilustrată de cele două planuri spaţiale: -planul uman-terestru: "în vremea asta Cătălin/ Viclean copil de casă. . cerul. ritmul iambic împletit cu cel amfibrahic şi alternanţa dintre rima masculină şi cea feminină.timpul individual: "Trecu o zi.]/ Iar tu. zborul intergalactic: "O. toate categoriile lirice şi toate mijloacele lui Eminescu. poemulu fiind într-un fel şi testamentul lui poetic. "Ea.• exprimarea gnomică.planul universal-cosmic: "Căci unde-ajunge nu-i hotar. ideal. Cătălin. acela care lămureşte posteritaţii chipul în care şi-a conceput propriul destin". Poemul "Luceaftrul" este cea mai înaltă expresie a poeziei romanesti deoarece ea reuneşte "aproape toate motivele./ Nici ochi spre a cunoaşte. vin." Tema Cosmosului este reprezentată de axa luminii care străbate întreg poemul.. prin firescul exprimării: "De dorul lui şi inima/ Şi sufletu-i se împle". precepte morale: "Dar piară oamenii cu toţi/ S-ar naşte iarăşi oameni". în părul tău bălai/ S-anin cununi de stele. Hyperion rămâi/ Oriunde ai apune". . trecură trei/ Şi iarăşi noaptea vine". himeric. • puritatea limbajului este semnificativă prin multitudinea cuvintelor de origine latină (din 1908 cuvinte ale poemului./ Şi vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naşte. (Tudor Vianu) Temesi motive în poemul "Luceafărul" Tema Timpului ilustrează ideea timpului filozofic bivalent: . • cuvintele şi expresiile populare dau un farmec aparte limbajului artistic eminescian./ Pe-a mele ceruri să răsai/ Mai mândră decât ele". 1688 sunt de origine latină) şi prin folosirea restrânsă de neologisme: demon. Ce împle cupele de vin/ Mesenilor la masă". stelele. • muzicalitatea poeziei este realizată prin efectele eufonice ale cuvintelor (aliteraţia) şi prin prozodia inedită: catrene cu versuri de câte 7-8 silabe.. luceafărul.condiţia efemeră a omului în relaţie cu timpul şi în antiteză cu eternitatea Universului: "Căci toţi se nasc spre a muri/ [.timpul universal: "Şi căi de mii de ani treceau/ In tot atâtea clipe". geneza. acu-i acu/ Ca să-ţi încerci norocul". noaptea. definită printr-o foarte variată gamă de motive romantice: luna. toate ideile fundamentale. sferă. . îmbătată de amor" etc. "Ei. Tema naturii este sugestivă prin crearea celor două formule artistice de pasteluri: .

Luceafărul. Norocul va petrece.n. ^compatibilitatea celor două lumi. pe care Eminescu o îmbogăţeşte cu valenţe filozofice profunde.ideea genezei şi stingerii Universului: "Nu e nimic şi totuşi e/ O sete care-l soarbe/ E un adânc asemene/ Uitării celei oarbe. ." . din care cauză cuplul nu se realizează. . Cătălina. Demiurgul. precum şi de drama neputinţei omului . de dialogul dintre ele.n.ideea filozofică "fortuna labilis" (soarta este schimbătoare . • Genul epic este ilustrat de epica poemului care respectă subiectul narativ al basmului popular. fiind ilustrată prin ideile specific eminesciene: idealul absolut de iubire.-/ Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemritor si rece./ Răsare luna liniştit/ Şi tremurând din apă.ideea timpului filozofic bivalent: individual şi universal.pastelul terestru: "Căci este sara-n asfinţit/ Şi noaptea o să-nceapă.. formulele specifice basmului. împletite într-o armonie perfectă: • Genul liric se defineşte prin exprimarea directă a gândurilor şi sentimentelor eului liric privind idealul de iubire absolută şi condiţia geniului ca simbol al eternităţii: "Tu-mi ceri chiar nemurirea mea / în schimb pe-o sărutare. Genuri literare în poemul "Luceafărul" Se întâlnesc în acest poem toate cele trei genuri literare.". • Genul dramatic este motivat de existenţa "măştilor" (Cătălin. Temaa filozofiei este dominantă în poemul "Luceafărul" prin cateva idei profund filozofice: -conditia nefericită a omului de geniu într-o lume meschină." Tema iubirii este chiar substanţa ideatică a poemului. / Dar voi să ştii asemenea / Cât te iubesc de tare".pastelul cosmic: "Un cer de stele dedesubt/ Deasupra-i cer de stele-/ Părea un fulger nentrerupt/ Rătăcitor prin ele". . fata de împărat). forţa geniului de a face sacrificiul suprem pentru împlinirea Tema folclorului este evidentă prin sursa de inspiraţie (basmul Popular).): "Ei doar au stele cu noroc/ Şi prigoniri de soarte". cuvinte şi expresii ale limbajului popular şi întreg tabloul al II-ea care ilustrează o idilă rustică.

dar şi tristeţea luceafărului ce se simte neînţeles în societate: "Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece. care se desfăşoară întocmai ca iubirea dintre un flăcău şi o fată de la ţară: "Şi-n treacăt o cuprinse lin/ într-un ungher degrabă." • Satira este ilustrată de sarcasmul eului poetic ce se revarsă asupra superficialităţii societăţii în care trăieşte: "Şi pentru cine vrei să mori? / întoarce-te. Sub şirul lung de mândri tei Şedeau doi tineri singuri. Specii literare în poemul "Luceafărul" • Idila pastorală compune întreg tabloul al doilea al poemului. • Elegia exprimă tristeţea omului obişnuit pentru neputinţa lui de a se înălţa către idei superioare -"Luceşte c-un amor nespus. te-ndreaptă / Spreacel pământ rătăcitor / Şi vezi ce te aşteaptă./ «-Dar ce vrei. în aspiraţia sa spre absolut. Cătălin?/ Ia dutde-ţi vezi de treabă»" • Meditaţia filozofică este cu predilecţie ilustrată de tabloul al treilea. / Un soare de s-ar stinge-n cer / S-aprinde iarăşi soare./ Dar se înalţă tot mai sus. unde sunt exprimate profunde idei filozofice: "Din sânul vecinicului ieri / Trăieşte azi ce moare.-/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece. prin povestea de dragoste dintre Cătălin şi Cătălina.pastelul cosmic: "Un cer de stele dedesubt."-.pastelul terestru: "Şi împle cu-ale ei scântei Cărările din cranguri./ Durerea să-mi alunge./ Ca să nu-1 pot ajunge. Deasupra-i cer de stelePărea un fulger ne-ntrerupt . numit şi "drumul cunoaşterii"." .obişnuit de a accede spre valori superioare şi drama omului de geniu neînţeles de societate. mări."." • Pasteluleste prezent prin tablourile descriptive de natură terestră sau cosmică: .

pamfletul şi epigrama.Em. satira. cu speciile : pastelul. doina (din creaţia orală) . meditaţia. Lirica obiectivă sau lirica rolurilor (T. prin aceea că poetul îşi însuşeşte concepţia şi forma de trăire subiectivă a unei categorii sociale (de ex.schematizarea excesivă a lecţiei de analiză literară . profesorul trebuie să evite : . Aici s-ar încadra şi creaţiile paremiologice populare (cimiliturile). Ipostaze ale liricii: 1. Astfel. Cântec de N. Blaga. Receptarea operelor lirice. Psalmii lui T. Lirica descriptivă. Lirica filozofică. cu unica specie. Stănescu. idila şi pastorala. 2. Lirica eului – exprimă excelenţa subiectivă. G. Poetul liric autentic nu exprimă numai eul individual. În procesul de comentare a operelor literare în şcoală. A. Obiectul operei lirice este sentimentul intim. 3. Em. . Arghezi. Coşbuc vorbeşte în numele ţărănimii).. 4.Rătăcitor prin ele". 3. Lirica socială (sau cetăţenească). . cântecul şi romanţa. imnul. Vianu) se caracteriz. Sufletul satului de L. cu speciile : oda. Lirica măştilor (T. Vianu) – caracterizată prin faptul că autocomunicarea (subiectivă) se face prin alegorie. ci stări sufletesti general-umane.). sub chipul unei alte psihologii (ca în Luceafărul sau Călin de M. poetul se confesează direct – ca în poeziile: Lacul de M.analiza dualistă. În funcţie de sentimentul dominant şi problematica incitatoare. distingem : 1. 2. bazată pe distincţia fond (conţinut) şi formă . Lirica intimă cu speciile : elegia. strigăturile şi cântecele satirice.

. * De asemenea se va apela la G. a le stârni interesul. rostit expresiv. 2. filizofice. menită să revitalizeze în memoria lor fapte. prin urmare. prin cunoaşterea poetică. a uşura receptarea unor simboluri ale poeziei. ci numai latent) . Barbu. « Nadir latent » ş. că poetul nu trăieşte la zenit (simbolul existenţei în contingent). în esenţă. nu este un joc prim. B. « dedus ». se explică multe cuvinte (de obicei neologisme) şi impresii care vor apărea în textul liric ce se analizează . înţeles şi simţit şi apoi interpretat. Când se consideră necesară. ale cărei rădăcini se află în filozofia lui Platon. pt. respectându-se unele condiţii de ordin tehnic : pauze gramaticale. ideile : . a lămuri următoarele probleme : * Poezia « Joc secund » este o artă poetică.. pt.. Etapele procesului receptării operei lirice : 1.prin irealitate.învăţarea « mecanică » a interpretării date de prof. recurge la o scurtă disertaţie. pt. pt. . în eul absolut.a. Este obligatoriu ca să se facă înţelese cuvinte şi expresii ca : « din ceas ».lumea reală e o copie superficilaă a prototipurilor . . se antrenează elevii într-o scurtă discuţie (de câteva minute). care nu e efectiv. contingentul (universul real) este. ci la nadir (în interior. A începe analiza literară (comentariul literar) cu formularea temei operei. prof. folosirea corectă a accentului. ideile : . mai întâi. ci un joc secund. De reţinut că discuţia orientativă înlesneşte receptarea emoţională a poeziei. « joc secund mai pur ». De ex. Călin.ieşită din contingent. reluarea esenţelor (prototipurilor). Discuţia orientativă – constituie o introducere în cadrul propriu al textului. da nu se substituie în vreun fel analizei sau comentariului propriu-zis al textului. estetice. Uneori. ca o imagine ireală într-o apă sau oglindă . Receptarea propriu-zisă a textului. ca « Joc secund » de I. idei legate de realităţi.. care explică concepţia barbiană.existenţa unor prototipuri desăvârşite. înainte de lectura poez. evenimente. la textele lirice discuţia orientativă poate lipsi.arta e o reflectare a copiei prototipurilor. ce implică. surprinderea mobilurilor afectivreflexive. . prin apelarea la memoria afectivă a elevilor. . în funcţie de tonul fundamental al poeziei. discuţia orientativă urmăreşte facilitarea receptării tonalităţii afective a poeziei. din universul real . sau de manual ca singura bună şi suficientă. Receptarea propriu- . deci o reflectare palidă a esenţelor. Lectura expresivă – presupune că textul liric trebuie. a face accesibile semnificaţiile unei poezii. un element care mijloceşte. pt.poezia e o ieşire din contingent. care implică.înainte de lectura expresivă. în esenţă.. în afara lumii sensibile . logice şi psihologice. impresii. imediat după lectura expresivă înseamnă a săvârşi o gravă eroare metodologică. imprimarea ritmului corect. 3. găsirea intonaţiei adecvate. poezia e un joc secund mai pur decât contingentul. social-politice implicate sau tangente care se realizează astfel : .se pot face succinte expuneri ale prof.

doua pasteluri despre iarnă scrise de V.). . În acest proces îi revine profesorului rolul de a ajuta elevii să trăiască ceea ce textul conţine. Explicarea sensului cuvintelor necunoscute constituie doar o parte şi nu cea mai impoetantă a comentariului de text. care să aibă ca punct de plecare textul liric receptat (o expresie. un vers. . să audă. Apoi. adică « să vadă. să simtă. acasă” care vizează memorarea poeziilor şi analiza literară după un plan prestabilit – duce la supraîncărcarea elevilor cu sarcini indezirabile. utilizarea invariabilă şi excesivă a unor „teme pt. limbajul ei. ca receptarea op. Nu este indicată analiza separată a unor categorii stilistice prestabilite (cunoscute sub numele de tropi. . în esenţă. Acesta. cunoştinţelor.. însă. umplut cu propria trăire sufletească a elevului. cât şi în istoria literară. un tablou). liter. un proces de re-creare a poeziei. cu explicarea cuvintelor şi expresiilor necunoscute. Alecsandri. Desprinderea temei este operaţia care trebuie efectuată după însuşirea materialului concret – sensibil al operei. să nu devină o tortură. – comentarea orală sau scrisă a unor sintagme poetice. tema trebuie integrată în universul liric al poetului. . nu prin parafrazarea banală a conţinutului sau disecţia sterilă a expresiei. în contexte date.paralelă între poezii cu aceeaşi temă şi imagini dominante (de ex. ci prin racordarea sensibilităţii.zisă a poeziei nu trebuie să înceapă nici cu « traducerea ».alcătuirea unor compoziţii liter. care poate cuprinde sarcini ca: memorarea după preferinţe. Procesul receptării poeziei se încheie cu reluarea lecturii poeziei. propunem un repertoriu cu exerciţii menite să contribuie la cultivarea receptivităţii estetice a elevilor. Pt. figuri de stil) sub forma unui inventar. Receptarea operei constituie. indicate sau la alegere. Indiscutabil. să creadă în conformitate cu solicitările poeziei ».selectarea din text a expresiilor care sugerează anumite stări emotive. trebuie potenţat. experienţei. imaginaţiei elevilor la universul afectiv-intelectiv al poeziei. aspecte ale naturii etc. Aşadar explorarea lumii operei – creată prin limbaj – se realizează treptat. Punctul de plecare este materialul concret al operei. E bine ca această operaţie necesară să se facă pe parcursul receptării textului şi nu ca o etapă distinctă.. Explicarea cuvintelor trebuie orientată către reluarea valorii lor stilistice.

. a particularităţilor stilistice.încadrarea în specia literară. auditive. . b) momentele esenţiale ale receptării (nu totdeauna) în această ordine: .ipostazele eului liric.analiza topicii şi a versificaţiei.Vistian Goia. române propune un algoritm al receptării unui text liric ce poate cuprinde unele sau altele din următoarele faze (secvenţe) ale demersului didactic : a) conversaţia pregătitoare şi orientativă privind geneza (elaborarea) şi apariţia poeziei.descoperirea şi comentarea „cuvintelorcheie”. . .contactul direct al elevilor cu textul liric prin citirea expresivă a poeziei. furnizarea unor informaţii care să faciliteze înţelegerea operei. .identificarea sistemului de imagini (vizuale. c) discuţii conclusive privind valoarea literară şi formativă a poeziei. – explicarea textului (care se poate face uneori şi la final).identificarea temelor şi a motivelor literare. . a câmpurilor semantice în care apar. . motorii). autorul Didacticii limbii şi lit.