Curs 11 Potrivit competenţei ratione materiae instanţele române sunt de asemenea competente: 1.

Procese dintre persoanele cu domiciliul în străinătate, referitor la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puţin una dintre părţi este cetăţean român. 2. Procesele referitoare la ocrotirea minorilorului sau interzisului cetăţeanr român cu domiciliul în străinătate. 3. Declararea morţii prezumate a unui cetăţean român, chiar dacă el se află în străinătate la data când a intervenit dispariţia. Până la luarea unor măsuri provizorii de instanţa română rămân valabile măsurile provizorii luate de instanţa străină. 4. Procese dintre străini, dacă aceştia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România. 5. Procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum şi cele referitoare la asistenţa sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberă ori într-un loc sau spaţiu nesupus suveranităţii vreunui stat, dacă: a) nava sau aeronava are naţionalitatea română; b) locul de destinaţie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava a ajuns, se găseşte pe teritoriul României; c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România; d) pârâtul are domiciliul sau reşedinţa în România. 6. Falimentul sau orice altă procedură judiciară privind încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cu sediul în România. 7. Orice alte procese prevăzute de lege. Legea 105/1992 reglementează şi cazuri de competenţă exclusivă a instanţelor române. Articolul 151 din legea 105/1992 precizează faptul că instanţele române sunt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi juridice de drept internaţional privat referitoare la: 1. Acte de stare civilă întocmite în România şi care se referă la persoane domiciliate în România, cetăţeni români sau străini fără cetăţenie; 2. Încuviinţarea adopţiei, dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin fără cetăţenie; 3. Procesele referitoare la tutelă şi curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în România, cetăţean român sau străin fără cetăţenie; 4. Punerea sub interdicţie a unei persoane care are domiciliul în România; 5. Desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, precum şi alte litigii dintre soţi, cu excepţia celor privind imobile situate în străinătate, dacă, la data cererii, ambii soţi domiciliază în România, iar unul dintre ei este cetăţean român sau străin fără cetăţenie; 6. Procesele referitoare la moştenirea lăsată de o persoană care a avut ultimul domiciliu în România; 7. Procese referitoare la imobile situate pe teritoriul României; 8. Procese cu privire la executarea silită a unui titlu executoriu pe teritoriul României.

mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului care constată actl juridic sunt cele prevăzute de legea locului încheierii actului juridic sau legea aleasă de părţi. de la un grefier. calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau. În ceea ce priveşte supralegalizarea. spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor şi sigiliului. cum ar fi cele privind menţiuni de înregistrare. dacă nu s-a dispus în mod expres altfel.Dacă potrivit legii 105/1992 instanţele române sunt competente. iar nu ca o problemă de procedură. este aplicarea apostilei eliberată de către autoritatea competentă a statului de la care emană documentul. În procesele privind raporturi de drept internaţional privat. Documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcţionar al unei jurisdicţii a statului. Actele notariale. actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în faţa instanţei române numai dacă sunt supralegalizate pe cale administrativ-ierarhică de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Legea aplicabilă procedurii de judecată în faţa instanţei Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părţile în proces este cârmuită de legea să naţională. instanţele române aplică legea procedurală română. cererea va fi indreptatapotrivit regulilor de competenţă materială către judecătoria sectorului 1 al Municipiului Bucureşti sau către Tribunalul Municipiului Bucureşti. viză de învestire cu dată certă şi legalizarea de semnătură. actele notariale. calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau. 3. identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe act. Autorităţile române competente să aplice apostila sunt: a) curţile de apel pentru actele oficiale privitoare la actele prevăzute la numerele 1. Supralegalizarea pe cale administrativ-ierarhica este supusă procedurii stabilite de statul de origine a actului. declaraţiile oficiale). 4. sau de la un executor judecătoresc. b) prefecturile pentru actele prevăzute la numărul 2 (documentele administrative). cât şi în legea 105/1992. capacitate şi relaţii de familie a persoanei fizice. Documentele administrative. Procedură este guvernată de legea forului (lex fori). identitatea sigiliului sau ştampilei de pe acest act. Sunt considerate acte oficiale în sensul Convenţiei de la Haga următoarele: 1. după caz. Această competentă a instanţelor române nu este înlăturată prin faptul că acest proces sau un proces conex a fost adus în faţa unei instanţe judecătoreşti străine. depuse pe un act sub semnătură privată. ca regulă. dar nu se poate stabili care anume ar fi competentă. Declaraţiile oficiale. după caz. 3 şi 4 (care emană de la autorităţi sau de la un funcţionar. Singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veridicitatea semnăturii. inclusiv cele care emană de la ministerul public. Administrarea probelor se va face potrvit legii române. atunci când părţile au posibilitatea să aleagă. Fiecare stat semnatar al Convenţiei s-a angajat să scutească de supralegalizare actele cărora li se aplică această convenţie şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul său. urmată de supralegalizarea efectuată de către misiunea diplomatică sau oficiul consular român . Supralegalizarea are în vedere numai formalităţi prin care agenţii diplomatici sau consulari ai ţării pe teritoriul căreia actul urmează să fie prezentat atestă veridicitatea semnăturii. în acest domeniu există reglementări atât în Convenţia de la Haga (1961) cu privire la suprimarea supralegalizarii actelor oficiale străine. Potrivit dispoziţiilor legii 105/1992. Din punct de vedere probatoriu. 2. datorită faptului că această capacitate procesuală este calificată ca fiind o problemă de stare.

Conform Convenţiei privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială. Potrivit Acordului european asupra transmiterii cererii de asistenţă juridică. Hotărârea să fie definitivă potrivit legii statului în care a fost pronunţată. către autorităţile centrale destinatare. sub condiţia reciprocităţii cu statul de cetăţenie sau domiciliu al solicitantului.aflat pe teritoriul statului de origine a actului. actele juridice se pot comunica în străinătate astfel: 1. Cetăţenii străini beneficiază în faţa instanţelor române în procesele privind raporturi de drept internaţional privat de scutiri sau reduceri de taxe şi alte cheltuieli de procedură. În ceea ce priveşte acte întocmite sau legalizate de către o instanţă română. Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate În acest domeniu se aplică Regulamentul 44/2001 şi legea 105/1992. Instanţa care a pronunţat acea hotărâre a avut competenţa să judece procesul. cât şi ca autoritate centrală expeditoare. precum şi de asistenţă juridică gratuită în aceeaşi măsură şi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Prin autoritatea centrală (Ministerul Justiţiei) actul juridic se transmite potrivit legii statului solicitat în limba acestuia. Condiţia juridică a străinului ca parte în proces Potrivit legii 105/1992. România a desemnat Ministerul Justiţiei atât ca autoritate centrală primitoare. fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului de origine a actului în România. 165-178. care să primească cererile de asistenţă judiciară provenind de la o altă parte contractantă şi să le dea curs. 3. Acest stat este obligat să transmită cererea celuilalt stat. reclamantul de cetăţenie străina nu poate fi obligat să depună cauţiune sau orice altă garanţie pentru simplul motiv că este străin sau că nu are domiciliul sau sediul în România. Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii. străinii persoane fizice şi persoane juridice au în condiţiile legii. Legea 105/1992 reglementează aspecte ce ţin de recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în art. orice persoană având reşedinţa obişnuită pe teritoriul unuia dintre statele contractante care doreşte să solicite asistenţă juridică în materie civilă. Prin poşta direct. Condiţii pozitive: 1. în faţa instanţelor române. supralegalizarea acestora se va face din partea autorităţilor române de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe. aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii procedurale ca şi persoanele fizice de cetăţenie română şi persoanele juridice de naţionalitate româna. Fiecare parte contractantă desemnează una sau mai multe autorităţi expeditoare care să transmită direct cererile de asistenţă judiciară autorităţilor de stat desemnate dar şi autorităţii centrale de stat primitoare. 2. în ambele situaţii de către Ministerul Afacerilor Externe. Transmiterea urmează a fi probată printr-o dovadă de comunicare. Sub aceeaşi condiţie a reciprocităţii. în această ordine. Prin agentul diplomatic sau consular din străinătate. adoptat la Strasbourg în 1977 şi ratificat de România prin legea 356/2005. adoptată la Haga în 1965. comercială sau administrativă pe teritoriul altui stat contractant. Recunoaşterea unei hotărâri străine pronunţate într-un stat nemembru al Uniunii Europene este supusă unor condiţii pozitive şi negative. în temeiul unei înţelegeri (convenţii) internaţionale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate. cu condiţia ca statul de destinaţie să nu fi făcut rezerve în acest sens. . la care România a aderat prin legea 124/2003. 2. poate prezenta cererea sa în statul reşedinţei sale obişnuite.

comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste faptul că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute în timp util de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea. Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României pe baza încuviinţării date la cererea persoanei interesate de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea. 2. Constituie un asemenea temei de recurs al recunoaşterii încălcarea dispoziţiilor legii 105/1992 privitoare la competenţa exclusivă a instanţelor române. în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii de lucru judecat. Executarea hotărârilor judecătoreşti străine Potrivit legii 105/1992 executarea hotărârilor judecătoreşti se încuviinţează cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru recunoaştere. 2. Hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate. de către instanţa româna sau se află în curs de judecată în faţa unei instanţe române la data sesizării instanţei străine. întemeiată pe hotărârea străină. 4. Hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român. menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare. la care se mai adaugă următoarele condiţii: 1. d) orice alt act care să probeze în completare faptul că hotărârea străină îndeplineşte condiţiile necesare pentru recunoaştere. Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de către tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene potrivit Regulamentului 44/2001 Recunoaşterea: .3. dar va fi însoţită de următoarele acte: a) copia hotărârii străine. 3. Procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre. chiar nedefinitivă. trebuie să se dovedească faptul că i-a fost înmânată în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbatere în fond. Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul. Dreptul de a cere executarea silită să nu se fi prescris potrivit legii române. Condiţii negative (care reprezintă motiv de recurs): 1. de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect. Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu în condiţiile legii române. b) dovada caracterului definitiv al acestei hotărâri. Hotărârea să fie executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o. Să existe reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei ce a pronunţat hotărârea. c) copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare. Observaţie: Instanţa română căreia i s-a solicitat recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine nu poate proceda la examinarea pe fond a respectivei hotărâri şi nici la modificarea acesteia. Cererea de recunoaştere poate fi soluţionată pe cale incidentală. ca orice cerere. Cererea de recunoaştere se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de legea procedurală română.

d) Hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terţ între aceleaşi părti într-o cauză având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. cererile de încuviinţare a executării silite a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene în condiţiile prevederilor Regulamentului 44/2001 sunt de competenţa tribunalului. b) încălcarea regulilor de competenţă specială din materia asigurărilor. Totuşi. ceea ce echivalează cu faptul că hotărârile pronunţate într-un stat membru sunt recunoscute de drept pe teritoriul celorlalte state membre. Şi în cazul regulamentului recunoaşterea poate fi pe cale principală sau pe cale incidentală. Potrivit legii 191/2007. Hotărârea străină nu poate face obiectul unei analize pe fond sau al unei modificări operate de instanţa sesizată cu recunoaşterea. Aceste impedimente sunt de 2 tipuri: 1. 33 ne spune că în cazul unei contestaţii orice parte interesată poate invoca recunoaserea unei hotărâri străine. Impedimente de competenţă Reprezintă impedimente de procedură propriu-zisă şi de fond: a) Recunoaşterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat. (1) precizează că o hotărâre pronunţată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără a fi necesară recurgerea la o procedură specială. este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când la cererea oricărei părţi interesate a fost declarată executorie în statul respectiv. Executarea hotărârilor judecătoreşti O hotărâre pronunţată într-un stat membru. 33 alin. Partea care solicită încuviinţarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte o copie a acesteia care să îndeplinească condiţiile necesare pentru a se stabili autenticitatea acesteia. De procedură propriu-zisă şi de fond 2. (2) al art. cu condiţia că hotărârea pronunţată anterior să întrunească condiţiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat. Reprezintă impedimente de competenţă: a) încălcarea competenţei exclusive a instanţelor statului unde se cere recunoaşterea. alin. c) Atunci când această hotărâre este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru solicitat. a protecţiei consumatorului sau a contractului individual de muncă. Articolul 34 din regulament prevede cazurile în care o hotărâre nu este recunoscută. dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă. Instanţa sau autoritatea competentă din statul membru în care s-a pronunţat hotărârea eliberează la cererea oricăreia dintre părţile interesate un certificat ce cuprinde: a) instanţa emitentă. art. Cererea se va depune la instanţa sau autoritatea competentă indicată de fiecare stat membru.Pe acest tărâm. executorie în statul în cauză. cu alte cuvinte recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine poate fi refuzată în cazul n care se constată existenţa unor impedimente la recunoaştere. . b) S-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea.

. Termenul este de 1 lună. dacă are domiciliul în alt stat membru. d) semnătura agentului care eliberează certificatul. hotărâre străină neputând fi modificată pe fond. c) caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii.b) părţile. Hotărârea pronunţată de un tribunal în baza cererii de executare poate fi atacată numai cu recurs. Şi la judecarea acestui recurs se analizează doar impedimentele la executare. dacă partea are domiciliul în statul de executare şi de 3 luni.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful