INSTANŢA COMPETENTĂ CU JUDECAREA CERERILOR PRIN CARE SE SOLICITĂ CONVERSIUNEA

PEDEPSEI UNICE APLICATĂ ÎNTR-UN ALT STAT PRIN CUMUL ARITMETIC, FORMULATE
ULTERIOR TRANSFERULUI RESORTISANTULUI ROMÂN

Emil BUTUCIANU
Procuror P.Î.C.C.J.

Potrivit principiului personalităţii legii penale, denumit şi principiul naţionalităţii active, consacrat în art.4 din
Codul penal, legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este
cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară.
Justiţia este o exprimare şi o afirmare a suveranităţii naţionale şi, ca atare, nu se poate admite, de principiu,
imixtiunea justiţiei străine care să-şi impună autoritatea hotărârii sau actelor sale judiciare.
Recunoaşterea de către instanţele româneşti constituie singurul mijloc legal prin care hotărârile penale străine
îşi pot produce, când legea noastră acceptă, efecte juridice pe teritoriul României.
Numai pe această cale statul român îşi însuşeşte dispozitivul hotărârii penale, acordându-i în virtutea propriei
suveranităţi eficientă (anumite efecte) pe teritoriul ţării noastre.
Combaterea fenomenului de internaţionalizare a criminalităţii şi evitarea dublei sancţionări de către state
diferite pentru aceeaşi conduită socială în baza principiilor teritorialităţii (ce ţine de esenţa statului de drept) sau
personalităţii (reglementat sub diferite formulări în legislaţia penală a fiecărei ţări) au determinat ca printre formele de
cooperare judiciară internaţională în materie penală prevăzute de Legea nr.302/2004 să fie reglementată şi
„Transferarea persoanelor condamnate”.
Totodată, aceasta are ca scop şi finalitate reintegrarea mai rapidă a persoanei condamnate în ţara de origine,
precum şi accesul acesteia la toate regimurile de executare a pedepselor privative de libertate.
Astfel, în acord cu obligaţiile asumate prin ratificarea Convenţiei europene asupra persoanelor condamnate şi
Protocolul adiţional adoptat la Strasbourg în 18 decembrie 1997, prin Legile nr.76/1996 şi nr.511/2001, în Titlul VI din
Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală este prevăzută procedura prin care se
poate realiza transferarea persoanelor condamnate în ipoteza în care statul român este stat de executare (art.127 – 152).
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, în ipoteza în care statul român este stat de executare,
resortisantul român condamnat într-un alt stat se poate adresa autorităţilor române cu cerere de transfer în vederea
executării pedepsei închisorii în România fie direct, fie prin intermediul autorităţilor centrale competente ale statului de
condamnare.
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti este desemnat ca singura autoritate competentă a statului român
în această procedură numai în ceea ce priveşte primirea cererilor şi transmiterea răspunsurilor, conform art.128 alin.3 şi
4, art.130 alin.3 şi art.149 alin.1 din Legea nr.302/2004 1 .
După ce obţine toate informaţiile, înscrisurile ajutătoare, consimţământul autorităţilor competente ale statului
străin de condamnare, parcurge procedura prealabilă şi face examenul de regularitate internaţională, impuse de art.129,
art.133, art.134, art.149 alin.1 şi art.151 alin.2, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti le va transmite, însoţite de
traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, potrivit alin.4 al art.149.
La rândul său, acesta sesizează curtea de apel ca să procedeze la recunoaşterea hotărârii străine şi să o pună în
executare conform art.145 şi art.146, după caz.
Potrivit normelor generale de competenţă cuprinse în alin.5 teza a II-a al art.281 din Codul de procedură
penală, introdus prin Legea nr.281/2003, curtea de apel este competentă să soluţioneze cererile prin care s-a solicitat
transferul persoanelor condamnate în străinătate.
Pe de altă parte, art.138 alin.3 şi art.139 alin.3 prevăd că soluţionarea cererii de transfer formulată de către un
resortisant străin condamnat de către o instanţă română se soluţionează de către curtea de apel în a cărei circumscripţie
se află locul de deţinere ori, în cazul în care condamnatul nu a început executarea, domiciliul acestuia.
Prin derogare sau diferit de aceste dispoziţii, în art.150 se statuează că autorităţile judiciare competente în
procedurile privind acceptarea sau respingerea cererii de transferare a unui resortisant român condamnat într-un
alt stat sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângă aceasta.
Prin voinţa expresă a legiuitorului numai Curţii de Apel Bucureşti îi este conferită competenţa funcţională de
a se pronunţa cu privire la admiterea sau respingerea cererii de transfer, recunoaşterea hotărârii străine de
condamnare, precum şi dreptul de a dispune fie continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, fie
să schimbe condamnarea prin adoptarea pedepsei la una prevăzută de legea română pentru acea faptă, conform art.145
sau art.146.
În acest scop instanţa va analiza şi va stabili compatibilitatea cu legislaţia română a felului (natura juridică)
sau duratei pedepsei (exprimată atât prin maximul general, cât şi prin maximul special pentru acea infracţiune) dispuse
prin hotărârea judecătorească străină.
În raport cu cele constatate, concomitent cu dispoziţia de acceptare a transferului persoanei condamnate şi
recunoaşterea hotărârii străine, Curtea de Apel Bucureşti va opta şi va decide continuarea executării pedepsei sau
conversiunea condamnării în limitele anterior menţionate, fără a avea îndrituirea legală de a face o cercetare sau

1
Când în cuprinsul lucrării nu se va indica actul normativ se va înţelege că acel articol este din Legea nr.302/2004.
ingerinţă (modificare/reformare) asupra celorlalte prevederi ale hotărâri penale străine, inclusiv a sistemului de stabilire
a pedepsei unice/rezultante aplicată în cazul concursului de infracţiuni.
După parcurgerea acestei proceduri, prin sentinţa penală definitivă a Curţii de Apel Bucureşti se acceptă ca
hotărârea judecătorească străină să capete autoritate de lucru judecat şi să-şi producă efectele juridice pe teritoriul
României recunoscute de legea penală română.
Hotărârea penală străină îşi păstrează totuşi caracterul de extraneitate şi nu este convertită în hotărâre a
însăşi autorităţilor judiciare române.
Astfel, potrivit art.122 alin.3 şi 6, deşi hotărârea penală străină a fost recunoscută în România, statul străin care
solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de
executat, iar începerea executării penale în România are ca efect doar renunţarea statului străin la executarea pe
teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat
redobândeşte dreptul la executare.
Această concluzie se desprinde şi din alin.2 al art.144, potrivit căruia, la cererea statului de condamnare,
Curtea de Apel Bucureşti este obligată să-i indice, prin intermediul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti,
înainte de transferarea persoanei condamnare, care dintre cele două proceduri prevăzute în alin.1 va fi urmată. Dacă
statul de condamnare acceptă procedura ce va fi urmată resortisantul român va fi transferat în ţară înainte ca
hotărârea judecătorească a instanţei române să rămână definitivă.
În această ipoteză statul român are obligaţia de a menţine acea persoană în detenţie sau va lua măsuri, conform
art.146 alin.3, în scopul de a asigura prezenţa ei pe teritoriul României până la finalizarea acestei proceduri de transfer.
Curtea de Apel Bucureşti, instanţa specială în această procedură, va emite mandatul de executare a pedepsei
conform art.149 alin.6, ca instanţă ce a pronunţat hotărârea de transfer a persoanei condamnate în alt stat, care se
execută, şi o transmite autorităţilor centrale străine, prin Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în vederea
transferului în România.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti va ţine evidenţa situaţiei executării pedepsei conform art.117 şi 118 din
Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr.387/2005.
Dispoziţiile art.122 alin.1 şi 2 din Legea nr.302/2004, potrivit cărora executarea unei hotărâri penale străine
are loc conform legii române, iar după ce au fost recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte juridice
ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române trebuie înţelese în sensul că aceste hotărâri pot fi avute în vedere sau
sunt supuse aceloraşi reguli privitoare la : stabilirea stării de recidivă; constatarea intervenţiei reabilitării; aplicarea
regulilor de contopire a pedepselor dispuse prin hotărâri diferite pentru infracţiuni concurente; acordarea liberării
condiţionate şi incidenţa tuturor prevederilor din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor; pe baza ei se poate
constata existenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art.449 alin.1 din Codul de procedură penală; existenţa cazurilor de
întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă; intervenţia unei legi penale noi sau a amnistiei ori
graţierii, precum şi orice incidenţe sau cauze de micşorare a pedepsei ivite în cursul executării care nu tind să
modifice felul sau durata pedepsei aplicată prin hotărârea străină de condamnat, situaţii în care competenţa de
soluţionare este determinată de normele generale ce reglementează aceste instituţii juridice.
Curtea de Apel Bucureşti nu devine instanţă de executare a acestor hotărâri în sensul art.418, art.449 alin.2
şi art.461 alin.2 din Codul de procedură penală deoarece, existând norme speciale în procedura transferului persoanelor
condamnate într-un alt stat, în această materie nu au aplicativitate normele generale referitoare la competenţa
soluţionării contestaţiei la executare sau alte modificări de pedepse.
Ca atare, Curtea de Apel Bucureşti reprezintă singura autoritate judiciară competentă teritorial şi
material să soluţioneze cererile formulate ulterior transferării persoanelor condamnate ce au ca obiect schimbarea
opţiunii sau modificarea hotărârii sale prin care a dispus conversiunea condamnării în ipoteza în care se invocă
împrejurarea că felul pedepsei sau durata condamnării sunt incompatibile cu legislaţia română, indiferent de locul
de naştere, domiciliul, instanţa de executare în raport de infracţiunile pentru care a fost condamnat sau instanţa în a cărei
jurisdicţie se află locul de deţinere la data introducerii cererii (Încheierea nr.236 din 8 februarie 2008 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, Secţia penală – Anexa nr.5).
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti va judeca cererea resortisantului român prin care tinde la
înlocuirea pedepsei rezultante aplicată de statul de condamnare stabilită prin cumul aritmetic în cazul concursului de
infracţiuni deoarece solicită să se facă un nou control al compatibilităţii între durata condamnării ce se execută şi
legislaţia română.