Armata şi Societatea în Tranzitie

Marian Zulean Mulţumiri
Există mai multe persoane şi instituţii cărora le sunt profund îndatorat pentru apariţia acestei cărţi. În primul rând, Ministerul Apărării Naţionale, Universitatea Bucureşti şi Administraţia Prezidenţială sunt locurile unde am lucrat pe timpul desfăşurării cercetării pentru această carte. În aceeaşi perioadă am beneficiat de bursa de studiu “Ron Brown Fellowship” (IREX-SUA) la Universitatea din Pittsburgh, NATO-EAPC Fellowship si Civic Education Project care mi-au oferit oportunităţi suplimentare pentru documentare. Biblioteca Centrului de studii europene de securitate “George C. Marshall” din Garmisch-Partenkirchen mi-a fost de mare ajutor în finalizarea acestei lucrări. Persoanele cărora le sunt dator, fie pentru discuţiile critice, feed-back sau sprijinul moral sunt foarte numeroase şi mă tem că nu pot fi atotcuprinzător în a le mulţumi. Aş aminti pe profesorul Martin Albrow de la London School of Economics, Charles Moskos, care m-a recomandat pentru admiterea ca membru al “Inter-University Seminar on Armed Forces and Society”, Jeffrey Simon de la National Defense University, Michael Cernea, de la Banca Mondială, Michael Brenner, de la Universitatea din Pittsburgh, pe referenţii tezei mele de doctorat, domnul general Mihail Ionescu, domnul profesor Vasile Secăreş şi domnul profesor Dumitru Sandu precum şi preşedintele comisiei, profesorul Ilie Bădescu.

1

O notă specială pentru “retururile” domnului profesor Sandu şi pentru oferta generoasă a Editurii Tritonic. Sprijinul şefilor şi colegilor mei de la Administraţia Prezidenţială şi înţelegerea familiei şi a prietenilor este de nepreţuit. Nu în ultimul rând, meritul fundamental pentru finalizarea acestui proiect îi aparţine profesorului Lazăr Vlasceanu, “părintele meu spiritual” şi îndrumătorul tezei mele de doctorat. Cu toate acestea, responsabilitatea pentru calitatea cărţii îmi aparţine în totalitate.

CUPRINS:
INTRODUCERE PARTEA I. TRANSFORMAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE ÎN ROMÂNIA CAPITOLUL I. Teoria relaţiilor dintre armată şi societate I.1. Relaţiile dintre armată şi societate în contextul ştiinţelor sociale I.2. Modele de relaţii dintre armată şi societate I.2.a- modelul occidental I.2.b- modelul latino-american I.2.c- modelul comunist I.3. Conceptul de relaţii dintre armată şi societatea democraticădefinire operaţională CAPITOLUL II. Dinamica relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989 II. 1. Tradiţia (moştenirea istorică) II. 2. Perioada post-comunistă. Etape ale reformei II. 3. Instituţionalizarea controlului democratic civil (CDC) II.3.a. Cadrul legislativ privind controlul democratic civil II.3.b. Instituţii publice implicate în controlul democratic civil II.3.c. Rolul societăţii civile în realizarea controlului democratic civil II. 4. Profesionalizarea democratică a armatei II.4.a. Transformarea rolului, misiunilor şi a sistemului de planificare a apărării II.4.b. Schimbarea structurală a forţelor armate române II.4.c. Managementul resurselor umane. Noul sistem educaţional şi

2

de instrucţie II. 5. Relaţiile dintre armată şi societate în practică PARTEA A II-A. POLITICA DE SECURITATE ŞI FACTORII CARE CONTRIBUIE LA DEMOCRATIZAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE CAPITOLUL III. Politica de securitate în epoca globalizării III.1. Instituţii de securitate regională şi globală III.1.a. Organizaţia Naţiunilor Unite III.1.b. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa III.1.c. Uniunea Europeană III.1.d. Alianţa Atlanticului de Nord CAPITOLUL IV. Contextul internaţional. Politica de securitate şi relaţiile civil-militare în epoca globală IV.1. Globalizarea- conotaţii şi dimensiuni IV.1.a. Conotaţiile termenului de globalizare IV.1.b. Dimensiuni ale fenomenului globalizării IV.1.c. Globalizarea- ameninţare ori oportunitate? IV.2. Definirea conceptului de securitate în context global IV.2.a. Conceptualizarea securităţii IV.2.b. Ameninţări noi la adresa securităţii IV.3. Rolul asistenţei occidentale în democratizarea relaţiilor civil-militare şi a politicii de securitate IV.3.a. Asistenţa bilaterală IV.3.b. Asistenţa multilaterală. Rolul NATO şi al Parteneriatului pentru Pace CAPITOLUL V. Contextul intern V.a. Rolul opiniei publice în politica de securitate V.b. Constrângeri economice CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

3

în Cottey. România în mod particular. sub 1 Nelson. NATO sau UE) au cerut o astfel de schimbare. Defence Planning in a Democracy. prin câteva studii publicate fie în România. I. Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe. Acum. Reform and Crisis in Romanian Civil-Military Relations.T. Zulean. este important să vedem cum ţările est-europene. În literatura de specialitate./ Forester. Palgrave./ Edmunds.M. Controlul civil asupra armatei şi construirea unor mecanisme democratice de supervizare a armatei constituie indicatori importanţi pentru a descrie gradul de democratizare a unei ţări. Paşcu. Civil Armies. Zulean. Civil Societies. un studiu sistematic academic. O problemă importantă a democratizării este reforma forţelor armate şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate.Introducere După sfârşitul războiului rece. 2002. Changing CivilMilitary Relations in Eastern Europe. în Cottey. and NATO’s Enlargement./ Forester.. L. Watts. M. Scopul acestui studiu este să descrie şi să analizeze dinamica democratizării relaţiilor dintre armată şi societate în România în contextul schimbării politicii de securitate.A. în Forum 21. Palgrave. fie în stăinătate1. Fall. după mai bine de un deceniu. atât din Romania cât şi cea occidentală. În cazul României. Ultimii 2-3 ani au incercat sa umple acest gol. Summer. 1998. M./ Edmunds. D.A. A. ţările est-europene au făcut eforturi să construiască economii de piaţă şi instituţii democratice.T. 2001. 4 . pe tema relaţiilor dintre armată şi societate în contextul transformării politicii de securitate. după invitarea României în NATO. nu a încă fost elaborat.. 2000. 2000. SOWI. puţine sunt studiile care abordează problema politicii de securitate şi a reformei relaţiilor dintre armată şi societate. au reuşit să transforme relaţiile dintre armată şi societate. The Challenge of Military Reform in Postcommunist Europe. Cu toate acestea. A. atât opinia publică precum şi instituţii internaţionale (OSCE. Professionalisation of Romanian Armed Forces. în Armed Forces and Society. în Armed Forces and Society.

folosind metode şi tehnici din sociologia militară. Abordarea este inter-disciplinară. prezintă cadrul teoretic şi câteva modele ale relaţiilor dintre armată şi societate în lumea contemporană.. În timp ce prima parte este preponderent empirică. grupaţi pe două dimensiuni. Analiza este când descriptivă şi explorativă. Cum sunt structurate relaţiile dintre armată şi societate? Care a fost procesul de transformare şi care au fost constrângerile predominante în modelarea noii politici de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate? Acestea sunt întrebările principale la care răspunde această carte. când explicativă. Capitolul doi investighează dinamica democratizării relaţiilor dintre armată şi societate. Lucrarea are două părţi distincte. finalizându-se cu elaboratea unei definiţii operaţionale a relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic. rolul datelor factuale fiind de a oferi o bază pentru argumentele teoretice despre politica de securitate şi relaţiile dintre armată şi societate în contextul globalizării. Prezentarea progreselor în transformarea relaţiilor dintre armată şi societate se face pe baza unor indicatori clari. a doua parte este preponderent teoretică.impactul globalizării. şi să evalueze mecanismul de funcţionare a instituţiilor democratice. prezentând pe scurt moştenirea istorică şi etapele tranziţiei şi descriind principale realizări în democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. ştiinţele politice şi analiza politicilor publice. rolul teoriei fiind doar acela de a ajunge la o definiţie operaţională a conceptului de relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Primul capitol introduce teoria relaţiilor dintre armată şi societate. prima parte având două capitole iar partea a doua având trei capitole. respectiv dimensiunea societală şi 5 . menirea sa fiind de a pune în relaţie aspecte fundamentale ale politicilor de securitate şi ale instituţiilor militare cu contextele mai cuprinzătoare in care aceste relaţii se configurează.

sprijinit sau împiedicat democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate şi transformarea politicii de securitate. patru şi cinci sunt mai degrabă explicative. Capitolul cinci surprinde principalele forţe şi constrângeri interne care au promovat. Capitolele trei. în special de efectele globalizării asupra conceptualizării securităţii. Ultimul subcapitol al părţii întâi evaluează cum funcţionează mecanismul controlui democratic civil în practică.cea legată de profesionalizarea armatei. asupra apariţiei unor noi riscuri şi ameninţări şi descrie rolul asistenţei occidentale în construirea unei politici de securitate şi a unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. 6 . Capitolul trei prezintă politica de securitate în epoca globală. Partea a doua investighează relaţiile dintre armată şi societate din perspectivă mai largă. Ele ridică gradul de teoretizare şi încercă să explice care au fost principalii factori ce au contribuit la transformarea şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate în România. Capitolul patru se ocupă de rolul contextului internaţional. ca o componentă principală instituţională a politicii de securitate. cu focalizare pe instituţiile principale de securitate internaţională şi a rolului jucat de ele în transformării relaţiilor dintre armată şi societate.

în practică. mai apoi. şi dezvoltată de către alţi sociologi militari şi politologi iar. teoria de bază a relaţiilor dintre armată şi societate. Pentru a investiga problema transformării şi democratizării politicii de securitate în România şi a relaţiilor dintre armată şi societatea căreia armata îi aparţine această parte va prezenta. Samuel P. relaţiile dintre două sfere: cea civilă şi cea militară. capitolul doi va debuta prin prezentarea moştenirii istorice şi instituţionale în domeniul politicii de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate (pattern-ul comunist). Abordarea nu va fi însă una descriptivă ci va încerca să prezinte mecanismele democratice ale relaţiilor dintre armată şi societate să arate modul lor de funcţionare. obiectul de studiu al sociologiei militare. care a generat reflecţii de-a lungul timpului dar o teorie sistematică a relaţiilor dintre armată şi societate începe să se coaguleze abia în preajma celui de-al doilea război mondial şi constituie. apoi va investiga modul de constituire a pattern-ului democratic al relaţiilor dintre armată şi societate. alături de 2 În literatura de specialitate din România întâlnim atât sintagma “relaţii civil-militare” concomitent cu altele precum “relaţia civil-militar” sau “relaţia dintre armată şi societate”. va încerca să ajungă la o definiţie operaţională a conceptului de relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. aşa cum a fost ea concepută de către “părinţii fondatori”. 7 . azi. TRANSFORMAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE ÎN ROMÂNIA2 Armata a fost şi este o instituţie cvasi-universală.PARTEA I. mai întâi. Pentru a avea o bază de referinţă. Huntington şi Morris Janowitz. Considerăm că ultima variantă surprinde mai bine subiectul pe care vrem să-l studiem în această carte. Această definiţie va fi baza de construire a unor indicatori pentru analiza din capitolul empiric următor. Rezultatele analizei empirice. anume “relaţiile sociale” (un subiect fundamental în sociologie).

Auguste Comte. cooperarea oamenilor fiind necesară pentru suprvieţuirea grupului. iar ofiţerii nu 3 Max Weber. Teoria relaţiilor dintre armată şi societate în contextul ştiinţelor sociale Scopul acestui capitol este de a face o trecere în revistă a principalelor studii de sociologie militară şi a construi. astfel. baza teoretică pentru studiul democratizării relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989. instituite de către comunitate. Teoria relaţiilor dintre armată şi societate I. University of California Press. consideră Comte. Considerat părintele sociologiei. lansează ideea că aspectul militar al vieţii asociative este născut odată cu homo sapiens. Desigur că elemente timpurii de reflecţie privind rolul armatei în societatea modernă întâlnim atât la filosofi politici. ca un element decisiv de reducere a armatelor la un rol secundar în societate. cum ar fi înlocuirea armatelor feudalilor cu o armată naţională de conscripţie (recrutare universală) şi trecerea liderilor militari sub autoritatea civilă a statului naţional. 8 . adusă de Revoluţia franceză. Berkeley. Max Weber examinează armatele moderne şi le consideră ca oferind un model general pentru dezvoltarea instituţiilor birocratice3. armata a cunoscut transformări radicale. Economy and Society. Capitolul I. În viziunea sa. în epoca modernă. în statul modern omul nu se supune unor persoane ci unor reguli. în al său „Curs de filozofie pozitivă”.1. precum Alexis de Tocqueville dar şi la sociologi clasici precum Auguste Comte şi Max Weber. armele fiind primele unelte ale omului. Dar. Comte consideră conscripţia.prezentarea literaturii de specialitate vor constitui baza factuală pentru partea a doua a studiului. 1978.

Ştiinţa naţiunii. în Sociologia militans. 2000. Stouffer. pag. în perioada interbelică (Ion Conea. precum şi contribuţia adusă de fondatorul Scolii sociologice de la Bucureşti. War and the Military in the United States”. O altă linie de gândire. pag. Baden-Baden. 1946. Se cuvine menţionată aici şi contribuţia adusă studiilor despre rolul armatei în cadrul societăţii de către şcoala de geopolitică românească. Sociologia şi geopolitica frontierei. armate de masă. D. a fost lansată în timpul celui de-al doilea război mondial printr-o echipă de cercetători. în G. 1995. Dimitrie Gusti. vezi Bernard Boene. O primă contribuţie în acest sens îi aparţine lui Harold Laswell. învestite cu gestionarea monopolului violenţei în stat. Gheorghe Brătianu). în anul 19496. Dungaciu. Floare Albastră. articol situat la confluenţa între sociologie militară şi sociologie politică. prin articolul „The Garrison State” (1941). Ed. Ed. Temerea sa era că există riscul ca armata să înghită societatea civilă. Kummel/A. Totuşi. care se supun aceloraşi norme ale birocraţiilor publice. Anton Golopenţia. cercetarea sociologică pe tema relaţiilor dintre armată şi societate (civil-military relations) îşi are obârşia în gândirea americană5 din preajma celui de-al doilea război mondial. Plecând de la prezumţia că statele naţionale au creat. 5 Pentru o analiză comprehensivă a istoriei sociologiei militare. Pentru prezentarea şcolii de geopolitică vezi I. D. precursoare a şcolii americane de sociologie militară. “Social Science Research. puterea lor fiind legitimată de aceleaşi reguli. Military Sociology. Bucureşti. Fundaţia Regele Mihai I. prin studiul său „ Ştiinţa naţiunii”4. 149-210. Prufert (eds. Badescu. a căror muncă de cercetare a culminat cu editarea volumului „The American Soldier”. Laswell lansează întrebarea-cheie „Cine ne apără de gardieni?” (“Who guards the guards?”engleză).reprezintă decât o categorie specială a funcţionarilor.). a acelei americane în special. 6 9 . condusă de Samuel A. 186-245. în epoca modernă. în contextul „statului garnizoană”. Acest studiu a îmbogăţit cunoaşterea sociologică 4 Dimitrie Gusti.

rolul armatei într-o societate este discutat în termeni de „control civil”. noţiunea de controlul civil obiectiv este 7 Samuel P. Pornind de la aceasta.The Theory and Politics of Civil-Military Relations. 10 . lucrarea de referinţă a sociologiei militare. Huntington şi Morris Janowitz. Una din tezele principale ale teoriei lui Huntington este identificarea a două forţe care modelează instituţiile militare specifice oricărei societăţi: “un imperativ funcţional ce depinde de ameninţările la adresa securităţii societăţii şi un imperativ societal provenind de la forţe sociale. Aceasta este teza fundamentală de la care se porneşte în definirea relaţiilor democratice dintre armată şi societate. a oferit oportunităţi pentru îmbogăţirea metodologiei de cercetare. Vintage Books Publishing. Cel mai simplu mod de a reduce puterea militarilor în stat se face prin maximizarea puterii unui anumit grup civil în detrimentul altora (control civil subiectiv).1957. ideologii şi instituţii dominante în societate”7. Huntington. pag.scalograma lui Guttman şi structura de analiză latentă a lui Paul Lazarsfeld).generală (a stat la baza teoriei grupurilor de referinţă a lui Robert Merton. “Militarul şi Statul”. mai târziu. în 1957. identificat cu interesele specifice ale civililor. Acest tip de control este întâlnit în ţările în curs de dezvoltare. În viziunea lui Huntington. Însă. dar s-a constituit şi ca bază a dezvoltării sociologiei militare continuată. Huntington. de Samuel P.2. punând astfel bazele teoriei relaţiilor dintre armată şi societate. problema centrală fiind aceea a relaţiei dintre corpul ofiţerilor şi stat. Pe de altă parte. a fost editată de către Samuel P. The Soldier and the State. Interacţiunea acestor forţe reprezintă miezul problemei relaţiilor dintre armată şi societate. Huntington a conceput relaţiile dintre armată şi societate ca o componentă instituţională principală a politicii de securitate.

opusă controlului civil subiectiv şi reprezintă maximizarea profesionalismului militar. Mai mult. trebuie avut în vedere că modelul său teoretic a fost prezentat de către decidenţii politici de la NATO şi OSCE ţărilor din estul Europei ca tip ideal al relaţiilor dintre armată şi societate. modelul său necesită o analiză detaliată şi trebuie testat în situaţia actuală din Europa de est. se caracterizează printr-o schimbare dinamică. Aici. Din moment ce Huntington percepe imperativele sociale ca fiind constante în istoria Americii. London: Colier-Macmillan ltd. dezirabil pentru tranziţia de la patternul comunist către un tip de pattern occidental. Pentru realizarea unui control civil obiectiv perfect este nevoie de o clară separare a responsabilităţilor între civili şi militari. ceea ce Huntington a privit ca imperativ social. făcând armata neutră pe plan politic.A Social and Political Portrait. respectiv ideologiile şi instituţiile. Morris Janowitz. studiul lui Huntington a fost scris în 1957 şi se bazează pe experienţa americană. 1960. oferă un studiu empiric asupra militarului profesionist american din prima jumătate de secol XX. Totuşi. rezultă că numai ameninţările externe pot explica singure evoluţia relaţiilor dintre armată şi societate. Nu acesta este cazul în tranziţia foarte complexă din estul Europei. luând 8 vezi M. concluziile sale au ajuns a fi valabile ca punct de plecare pentru orice tip de analiză a relaţiilor dintre armată şi societate. 11 . Oricum. Janowitz. militarii alcătuind un corp profesional ce se ocupă de managementul forţei în stat iar civilii din sfera politică ce conduc statul având legitimitatea oferită de alegeri democratice. respectiv pentru orice experienţă sau model de dezvoltare democratică. The Professional Soldier. cu influenţe serioase asupra configuraţiilor specifice relaţiilor dintre armată şi societate. în volumul său din 1960 „The Professional Soldier” 8. Desigur.

bazate însă. Zulean. 12 . Burk. 9 Pentru o prezentare comprehensivă a teoriei relaţiilor civil-militare. 1998. respectiv cel al divergenţei sferelor civilă şi militară şi al convergenţei9 lor. supremaţia civililor se poatre realiza prin competiţia „inter-arme” sau competiţia pentru resurse şi influenţă. cu vocaţie globală. în viziunea lui Janowitz.N.în considerare date despre origine socială. Cu toate acestea. el elaborează o perspectivă contrară celei a lui Huntington (viziunea contrară se referă la modul diferit în care cei doi concep rolul militarului profesionist). este convergentă societăţii civile. Dezbaterile pe tema convergenţei sau divergenţei sferelor continuă în revista Armed Forces and Society (vezi R. să analizeze mecanismele de control civil ale grupurilor de interese. mai mult pe experienţa americană. în special vol. coordonată de I. puteţi consulta antologia “Armata şi societatea”. Schiff şi J.22. Tibil şi M. Din punct de vedere al controlului civil asupra armatei. motivaţie. profesia de militar urmând schimbările sociale şi politice generale din societate. Sava. Cele două puncte de vedere au lăsat o moştenire bicefală în paradigma relaţiilor dintre armată şi societate. în timp ce Janowitz are o viziune mai dinamică. în timp ce o teorie comprehensivă a relaţiilor dintre armată şi societate. Amândoi oferă explicaţii complementare. Janowitz este considerat celălalt „părinte fondator” al sociologiei militare. societăţii şi misiunilor armatei conduc la un rol din ce în ce mai politizat pentru militarii profesionişti. interne şi internaţionale. se poate spune că Huntington oferă o viziune statică asupra relaţiilor dintre armată şi societate (concepute în sens de pattern-uri sau configuraţii). status şi prestigiu. Janowitz observă că schimbările produse la nivelul tehnologiei. ar trebui să încorporeze şi studiul altor societăţi. apărută la editura Info-Team. stilul de viaţă. a operei lui Huntington şi Janowitz în particular. 1995). Ca o concluzie asupra teoriei relaţiilor dintre armată şi societate. G. Instituţia militară.

În plan aplicativ. cu sediul la GarmischPartenkirchen. care se ocupă azi de studiul relaţiilor dintre armată şi societate. drept şi psihiatrie. naţionale sau internaţionale. fondat în 1960 de către Morris Janowitz.Studiile sociologice pe tema relaţiilor dintre armată şi societate au continuat după anii 1960 şi s-au dezvoltat sub egida Seminarului inter-universitar „Armata şi Societatea”. Grupul european de cercetare a armatei şi societăţii (ERGOMAS). asistenţă socială. economie. Seminarul inter-universitar „Armata şi Societatea (IUS) este un consorţiu de universităţi care a susţinut comunicarea şi critica studiilor pe tema relaţiilor dintre armată şi societate. şi astăzi. istorie. un "colegiu invizibil" pentru mai mult de 800 de membri. devenit ulterior Grupul de lucru pentru studiul reformei sectorului de securitate (SSR-WG) al Consorţiului academic al Parteneriatului pentru Pace. Germania. sociologie. Institutul „Democratic Control of Armed Forces” din Geneva sau Institutul Bundeswehr-ului de cercetări sociale (SOWI). Desigur că există mai multe instituţii. Printre cele mai importante amintim Comitetul de cercetare RC 01 al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie (ISA). studenţi. publice şi private. antropologie. Studiile lor au fost publicate în revista „Armed Forces and Society” . relaţii internaţionale. reprezentând peste 50 de ţări. militari. un rol din ce în ce mai activ îl are Grupul de lucru pe tema relaţiilor dintre armată şi societate. psihologie. reprezentând discipline variate. nu au existat critici radicale la adresa paradigmei occidentale bicefale (fondată de Huntington şi Janowitz). şi cercetători din diverse instituţii. El este. Membrii acestui seminar inter-universitar sunt profesori universitari. Au existat o mulţime de studii care au analizat relaţiile dintre 13 . cum ar fi ştiinţe politice. În general. profesor emerit de sociologie la Universitatea Chicago.

Janowitz and the Question of Civilian Control. în Armed Forces and Society. no. The Civil-Military Problematique: Huntington. Întrebările cheie au fost: dacă există diferenţe fundamentale între valorile şi opiniile militarilor şi ale societăţii civile după sfârşitul războiului rece. 2002. problemele identificabile nu pot lua proporţiile unei crize în relaţiile dintre armată şi societate. 149-178. Diferite sunt doar aria de studiu şi obiectul cercetat. Unele cauze sunt naturale şi funcţionale. Feaver. dar această diferenţă nu trebuie exagerată. care a provocat această paradigmă. în cadrul institutului „Triangle Institute for Security Studies” de la Duke University. Unul dintre ultimele studii. implicând câteva zeci de profesori şi depăşind anvergura studiului „The American Soldier”. Concluziile acestui studiu nu infirmă. datorate misiunilor specifice armatei11. dar toate se înscriu în aceeaşi paradigmă (în sensul lui Thomas Kuhn). The Civil-Military Gap and American National Security. dacă această diferenţă este în creştere şi cum anume influenţează această diferenţă strategia şi operaţiunile militare. au realizat un studiu empiric privind convergenţa sau divergenţa sferelor militară şi civilă în societatea americană. Concluzia primei faze a cercetării este că există o diferenţă de opinie şi valori între sferele civilă şi militară. Profesorul Feaver.23.2. 1996. MIT Press. însă. 10 P.armată şi societate atât din Occident cât şi în lumea a treia. cadrul analitic fiind asemănător. apărută în timpul redactării acestui studiu. Cel mai recent studiu de amploare din domeniu a fost elaborat în urma unui efort colectiv a 12 cercetători de marcă din cadrul Seminarului inter-universitar „Armata şi Societatea”. 11 Pentru rezultatele finale ale acestei cercetării puteţi consulta cartea editată recent de Peter Feaver şi Richard Kohn. Winter. vol. Acesta este cel mai important studiu empiric pe tema relaţiilor dintre armată şi societate desfăşurat vreodată. alături de Richard Kohn. 14 . aparţine lui Peter Feaver de la Universitatea Duke10. paradigma HuntingtonJanowitz. pag.

cercetătorii se focalizează numai aupra modelului occidental iar descoperirile nu au valoarea unei schimbări de paradigmă. 15 . Sava. David Segal. În acest sens. The Soldier and the State. The Postmodern Military. militarul îşi pierde legăturile cu statul naţional. organizaţia militară devine preponderent formată din voluntari şi are o mai mare permeabilitate către valorile societăţii civile. Ideologie antimilitară-putere politică mare a militarilor-profesionalism militar scăzut (cazul SUA în timpul celui de-al doilea război mondial). Huntington consideră că o problemă cheie a realizării „controlului civil obiectiv” este aceea a compatibilităţii. Huntington. Modele de relaţii dintre armată şi societate Aşa cum am arătat. Info-Team. şi poartă titlul „Militarul postmodern”12. 13 S. pag. N. Din acest exerciţiu metodologic. însă. îndeplineşte mai multe tipuri de misiuni. conservatorism). G. a eticii profesionale militare cu ideologiile politice dominante în societate. apud. cu armate de masă. 332-335. Tibil. În epoca globalizării (postmodernă). John Allen Williams. 1998. el compară etica militară (considerată drept conservatoare) cu patru manifestări ideologice (liberalism. 2000.P. Huntington13 descoperă cinci ideal-tipuri (configuraţii) de relaţii dintre armată şi societate: 1. I. Studiul pleacă de la premisa că militarul epocii moderne este asociat naşterii statului naţional din secolul nouăsprezece. pentru a face inferenţe asupra profesionalismului militar. la nivel ideologic.în frunte cu Charles Moskos. Cu toate că lucrarea prezintă schimbările radicale ale armatelor moderne. cu misiuni de a purta războaie clasice şi o cultură militară diferită de cea a societăţii civile. teoria relaţiilor dintre armată şi societate a apărut în Occident. Oxford University Press. ed. fascism. M. 12 Vezi Charles Moskos. marxism.2. Zulean. Armata şi Societatea.

Huntington şi prezentat în capitolul anterior. ulterior. dacă luăm în considerare organizarea relaţiilor dintre armată şi societate în spaţiul occidentului în secolul XX. prin intermediul apartenenţei statelor europene la NATO. la scară globală. cu implicaţie analitică.putere politică mare a militarilor. cel puţin trei modele posibile pentru relaţiile dintre armată şi societate care ne interesează. 5.putere politică scăzută a militarilor-înalt profesionalism militar (SUA înainte de al doilea război mondial). am identificat. Idelogie pro-militară. Modelul liberal (occidental) Modelul occidental a fost descris de S. Ba chiar. şi în restul occidentului după al doilea război mondial. respectiv modelul liberal. cel comunist şi cel intervenţionist. 4.P. 16 . Ideologie antimilitară-putere politică scăzută a militarilor-profesionalism militar scăzut (specific statelor totalitare moderne). întrucât ne oferă temeiuri pentru explicarea situaţiei României.înalt profesionalism militar (Marea Britanie).2. Ideologie antimilitară. Prezentarea acestor modele este importantă.înalt profesionalism militar (Prusia lui Bismark). Ideologie pro-militară. Pornind de la configuraţiile (pattern-urile) descrise de către Huntington. 3.2. respectiv a drumului parcurs de reformă şi a tipului de configuraţie a relaţiilor dintre armată şi societate care se prefigurează.putere politică scăzută a militarilor. care a fost extins. I. Aceste modele au existat concomitent cu modelul liberal american. ci doar vom evidenţia câteva elemente fundamentale. ar trebui sa includem aici şi modelul tradiţional al Rusiei ţariste sau al Germaniei bismarckiene. Desigur că nu există un model unic occidental. de aceea nu vom mai insista prea mult asupra descrierii acestuia.a.

Ca o finalitate implicită a profesionalizării armatei se realizează o separare a militarilor de restul societăţii şi se realizează controlul civil obiectiv14. Grecia. Huntington. În cazul Americii Latine. care trebuie să se reţină în a politiza armata pentru a servi scopurilor unui anumit grup civil. o conferinţă pe tema “Civil-Military Relations and the Consolidation of Democracy”. responsabilitate şi corporatism. Africa. D. a fost luat drept model ideal pentru a fi “exportat” în Europa de Est. Corporatismul se referă la un sens al unităţii organice şi unicităţii profesiei lor.b. cu greu se poate afirma că poate fi întâlnit şi în alte tipuri de societăţi decât cea occidentală. sudul Europei (Spania. ci mai mult datorită tipurilor de cultură politică existente în societăţile non-occidentale şi caracteristicilor specifice elitelor civile. iar „exportul” 15 acestui model este greu de realizat. unde invitat de onoare a fost S. este aceea că armata este de-politizată prin concentrarea militarilor asupra profesionalismului militar. specifice ţărilor din America Latină. cărora le trebuie timp pentru a fi socializaţi în spiritul acestei etici. Cu toate că acest tip de control civil este dezirabil. Portugalia.C. 15 Cu toate acestea. necesară pentru înţelegerea modului cum funcţionează practic patternul occidental. puse în practică în numele întregii societăţi (aceasta fiind făcută cu responsabilitate).P. Expertiza militarului se referă la cunoştinţele înalt specializate şi la abilităţile specifice profesiei. modelul propus de Huntington.2. Acest profesionalism este descris de Huntington ca fiind caracterizat de trei elemente: expertiză. evaluările şi recomandările politice fiind făcute în spiritul teoriei sale. atât de către militari cât şi de către civili.până în anii 80 ai secolului XX) sau Turciei. În martie 1995 a avut loc la Washington. 17 .. 14 Control civil obiectiv nu înseamnă dominarea instituţiei militare de către actori civili. I. dictaturi militare). dobândite în procesul de socializare militară.O teză adiacentă. Modelul intervenţionist (latino-american) Acest tip de model poate explica intervenţiile militarilor în viaţa politică (lovituri de stat. nu numai datorită militarilor. subordonarea către autoritate civilă făcându-se prin internalizarea unor norme şi valori civice. ci crearea unui mecanism de supervizare a ei.

responsabilitate). Pornind de la cele trei elemente ce caracterizează profesionalismul militar (expertiză. Finner. mai mult sau mai puţin justificat. The Man on Horseback. interesele din spatele acestor intervenţii şi cauzele lor. studiat încă din anii 1950 de către sociologul britanic Samuel Finer în „The Man on Horseback”16. corporatism. 16 Vezi S. este bun pentru interesul naţional. schimbări fundamentale în sistemul politic. iar etnicitatea constituie o altă sursă de crize sau de lovituri militare. însă.mai recent şi în Pakistan. Aşa a fost situaţia tragică din Rwanda din anii 1990. New York: Fred A. pare important a studia mai degrabă motivaţia. militarii se identifică adeseori cu interesul naţional şi cred. O criză economică sau politică şi o vulnerabilitate a regimului politic pot constitui tot atâtea oportunităţi pentru intervenţia militarilor. oportunitatăţile oferite de societate. armata este folosită adesea ca moderator al scenei politice. 18 . că ceea ce este bine pentru interesul lor. Acestea sunt legate într-un lanţ cauzal. sprijinit de americani. şi multe cazuri de lovituri de stat în Africa. O altă motivaţie pentru intervenţia armatei a fost cea socială. The Role of the Military in Politics. Fără a fi descriptivi. aceasta din urmă este justificarea cea mai des întâlnită pentru loviturile de stat (militarii ca salvatori ai naţiunii). Tot în Africa există state multi-etnice. chemat să stingă anumite crize sociale sau politice. după care sunt înlocuiţi de o conducere civilă. Ei ocupă mai degrabă rolul pompierului. reprezentând şi clivajul dintre cele două blocuri. sprijinite de sovietici (cum ar fi regimul marxist a lui Haile-Miryam din Etiopia). Reamintim cazul îndepărtării regimului de stânga a lui Allende în Chile şi înlocuirea lui cu dictatura generalului Pinochet. Cât despre interesul pentru o intervenţie în politică. fără a produce. a conflictului dintre etniile tutsi şi hutu. prezentând un caz sau altul. Praeger. întâlnită mai degrabă în timpul războiului rece.

Armele şi Politica. când Facultatea de sociologie de la Universitatea Bucureşti a fost desfiinţată. 19 . clivajele etnice şi sociale. 18 vezi I. Ed. Politică. Modelul comunist Deşi există o bogată literatură (şcoala sovietologilor) care descrie modelul comunist al relaţiilor dintre armată şi societate din timpul războiului rece. perspectiva sa este focalizată mai mult istoric şi nu are o bază empirică pentru capitolul despre România. După cum reiese din interviurile realizate în rândul foştilor ofiţeri MApN. 1 17 Vezi volumele colective Orientări şi tendinţe în sociologia militară contemporană. 1977. teoria relaţiilor dintre armată şi societate şi controlul democratic asupra armatei fiind un subiect de cercetare relativ tabu în ţări precum România. realizat de către Ioan Mircea Paşcu18.Aşadar. 1989. Acesta este singurul studiu pertinent la care am avut acces. lucru explicabil pentru acea perioadă. a fost angajată în armată la Centrul de studii şi cercetării pentru istorie şi teorie militară17. Cornel Codiţă sau Gh. 1974 şi Sociologie militară. de-a lungul veacurilor. Arădăvoaice. vol I. în urma scadalului legat de secta “Meditaţia transcedentală”.studii. vol. Totuşi. foarte puţine sunt studii “autohtone”. 1975 şi vol. I. precum şi „lupta de clasă” constituie tot atâtea vulnerabilităţi care pot favoriza sau oferi motivaţii pentru o dictatură militară. autori precum Huntington.c. formată din câţiva sociologi.2. Acestea din urmă conţin studii ale unor sociologi militari precum Vasile Secăreş. Ed. Militară.M. Este posibil să fi existat şi alte studii care au fost retrase din biblioteci după 1989 datorită caracterului lor ideologic. II. În perioada de deschidere din anii ‘70 au apărut cîteva cărţi de sociologie militară iar o generaţie. Un studiu este de remarcat la sfârşitul anilor 1980.I-II.Paşcu. Ed. Janowitz sau Moskos erau studiaţi la cursurile de socialism ştiinţific ca “sociologi imperialişti americani”. Această deschidere spre cercetare şi studiul sociologiei militare a fost restrânsă după 1977. Lucrarea are meritul de a analiza multi-paradigmatic relaţia dintre arme şi politică. Militară.

acceptând ideea unor conflicte ocazionale între armată şi conducerea politică. 20 . pe cazul Uniunii Sovietice şi poartă amprenta războiului rece. Odom. 1990. Înclinaţia spre conservatorism a militarilor face din armată un aliat natural al partidului unic. The Party-Military Conection: A Critique. dar respinge ideea lui Kolkowitz că partidul ar fi controlat armata. nu în ultimul rând. Timothy J. Soldiers and the Soviet State. Nici unul dintre modele de mai sus nu are o valoare explicativă totală pentru cazul României... existând mai multe linii de uniune decât de divizare între partid şi armată. Totuşi. W.Studiile sovietologilor americani erau focalizate. pentru că politica Partidului Comunist era consistentă cu interesele şi în avantajul ofiţerilor. însă. mai degrabă. unul dintre specialiştii americani. Colton T / Gustafson T. R.. William Odom concepe un model consensual al relaţilor civil-militare. confundând armata cu un grup de generali. Astfel. În concepţia lui Kolkowitz modelul relaţiilor dintre armată şi societate în ţările comuniste este unul conflictual. militarii fiind tentaţi să intervină direct în politică. Principalele limite sunt legate de lipsa unor date empirice şi studii locale. focalizarea studiilor americane pe modelul Uniunii Sovietice şi. În viziunea sa. Colton are o viziune diferită. William M. Colton şi William Odom19. cum consideră Odom. 1978. El descoperă multe asemănări cu pattern-ul occidental. 1967. The Soviet Military and the Communist Party. Partidul unic încearcă să contrabalanseze această intenţie prin crearea unor mecanisme de control şi îndoctrinare a militarilor. el reţine dihotomia partid vs. avansând aşa-numitul model participativ. armata a fost un braţ administrativ al Partidului Comunist.. a elaborat un studiu consistent despre relaţiile dintre armată şi 19 Kolkowitz. Există cel puţin trei autori relevanţi în acest domeniu. respectiv Roman Kolkowitz. considerarea armatei ca actor unitar. Bacon Jr. armată. care erau reprezentanţii controlului partidului în armată.

Argumentul lui este că armata română. există factori care puteau sau pot favoriza adoptarea modelului intervenţionist. The Military and the Party in Romania. Cu toate acestea. Comparând cele trei modele. pornind de la modelul comunist de relaţii dintre armată şi societate şi fixându-şi drept obiectiv integrarea în structurile euro-atlantice. prezentate anterior. cel liberal şi cel intervenţionist. Westview Press. analiza va fi centrată pe dinamica procesului şi nu pe descrierea 20 Bacon W. Desigur. avem trei modele relevante de relaţii dintre armată şi societate: cel comunist. atât în spirit comunist cât şi naţionalist. prin intermediul lanţului de comandă militară şi prin “activul de partid”. în Herspring /Volgyes. Bacon conchide că modelului participativ al lui Colton se potriveşte cel mai bine pentru a descrie situaţia relaţiilor dintre armată şi societate româneşti din timpul războiului rece. Controlul dublu. România a început un proces de tranziţie.. Care este drumul parcurs de România şi ce model de organizare a relaţiilor dintre armată şi societate este în curs de realizare în România sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în continuare. caracterizate de modelul occidental. Aşadar. 21 . deoarece aproape toţi ofiţerii sunt membri de partid.societate în România20. prin intermediul Partidului Comunist Român. după 1989. nu este văzut de Bacon ca disfuncţional. avea mecanisme similare de control cu cele sovietice. Caracteristică României este folosirea armatei ca instrument de propagandă şi socializare. Civil-Military Relations in Comunist States. factori ce nu trebuie neglijaţi într-o analiză obiectivă. deşi a “evadat” din sfera rusească.

D. Vezi Nelson. Nelson24. Pentru comprehensivitate trebuie prezentate. Bacon.definire operaţională Am prezentat. Autori precum Daniel Nelson.3 Relaţia dintre armată şi societatea democratică. I. stadiul cunoaşterii în acest domeniu al ştiinţelor sociale şi modele relevante ale relaţiilor dintre armată şi societate cu scopul de a identifica „nişa” teoretică şi practică ce determină realizarea acestei analize. 22 Studiul tranziţiei este unul dintre subiectele în vogă în sociologie şi politologie. vom folosi termenii de model şi configuraţie ca interşanjabili cu termenul de pattern. 1991). 22 . Republica Cehă şi Polonia. Ioan Mircea Paşcu au scris câteva studii pe tema relaţiilor dintre armată şi societate şi a controlului democratic asupra armatei în România. Walter M. anterior. Pattern-ul occidental este şi el în curs de revizuire. existând un gol (nişă) de cunoaştere a cazului românesc. descriind mai degrabă tranziţia de la un model la altul22 şi factorii care au influenţat această tranziţie. deşi extensivă. teoria relaţiilor dintre armată şi societate. Una dintre lucrările. Printre studiile ce au în vedere politica de securitate sau relaţiile dintre armată şi societate sunt cele ale lui Larry Watts.pattern-urilor (modelelor)21 în sine. în 1992. 23 24 Vezi nota 1. un mecanism continuu în curs de adaptare. 1992. a fost editată de către Daniel N. Samuel P. Romania after Tyranny. scrise imediat după 1989. Huntington vorbeşte despre “al treilea val” al democratizării (The Third Wave. şi cuprinde atât autori români cât şi americani. Literatura care studiază relaţiile dintre armată şi societate şi tranziţia est-europeană. Westview Press. Relaţiile civilmilitare democratice trebuie privite mai ales ca proces. respectiv Ungaria. De aceea. 21 Conceptul de pattern are mai degrabă valoare euristică. Larry Watts. majoritatea publicate în limba engleză23. Daniel Nelson. mai întâi. mai ales în contextual globalizării. studiile ce au ca obiect România. s-a concentrat în cea mai mare parte asupra grupului „Vişegrad”. cele trei pattern-uri neexistând decât la modul ideal. foarte importantă ca bază de analiză ulterioară.

23 . în 1997. de către Jean Callaghan şi Jurgen Kuhlmann de la Marshall Center for European Security 25 26 Vezi Szayna. St. Studiile privind România au fost elaborate de către Ioan Mircea Paşcu.A. fiind editate deja două volume până la ora actuală. iar Summit-ul NATO de la Washington a făcut o promisiune fermă asupra “politicii uşilor deschise”. 1995. Ungaria şi Bulgaria./ Forester. Rand. A./ Edmunds. După ce NATO a respins candidatura României. East European Military Reform after the Cold War. a fost elaborat în 1998 şi publicat în anul 2000. Palgrave. Professionalisation of Romanian Armed Forces.T. în special după anul 1999.jr. Un alt studiu demn de menţionat este cel elaborat la Rand Corporation. Polonia. de către Thomas Szayna şi Stephen Larrabee./ Forester. Unul dintre cercetările recente este „Transformarea relaţiilor dintre armată şi societate în context comparativ”.A.. şi Ioan Mircea Paşcu. în 1995. 2002. A. Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe. numărul de studii ce analizează reforma armatei române şi relaţiile dintre armată şi societate a crescut serios.M. The Challenge of Military Reform in Postcommunist Europe. cu valoare metodologică. Larrabee. rolul CADA şi primele măsuri de reformă în materia relaţiilor dintre armată şi societate. 2000 şi M Zulean.T. Acest studiu nu numai că menţionează România în analiză comparativă cu Cehoslovacia. în Cottey. T. Vezi I. la Madrid./ Edmunds. dar recomandă guvernului american o implicare mai activă şi în sud-estul Europei25. Marian Zulean şi Larry Watts. rezultat al acestei cercetări26. Studiul lui Larry Watts reprezintă o bună bază documentaristică în privinţa contribuţiei armatei române la Revoluţia din 1989. Palgrave. Defence Planning in a Democracy. coordonat de către Andrew Cottey. în Cottey. Timothy Edmunds şi Anthony Forester (Kings College-Marea Britanie) şi care şi-a propus să exploreze tipurile de pattern-uri emergente în estul Europei după războiul rece şi implicaţiile acelor transformări pentru cunoaşterea generală a teoriei relaţiilor dintre armată şi societate. Paşcu. Un alt studiu.

supervizare guvernamentală pe timp de pace a militarilor prin miniştrii civili. Primul studiu a fost realizat de către un colectiv de la Centrul de studii europene de securitate (CESS) al Universităţii din Gronigen27. în Europa. Olanda. Problema relaţiilor dintre armată şi societate este analizată în contextul mai larg al reformei structurilor de apărare şi foloseşte ca mijloc de evaluare indicele compozit “Carnovale-Simon”.Studies. 24 . Organising national defences for NATO membership. supervizare a armatei de către parlamente. percepţia şi înţelegerea clară a controlului democratic de către civil şi militari. numit “testul Carnovale-Simon”. a unei societăţi a riscului comun. În problema relaţiilor dintre armată şi societate.de la NATO. un cunoscut specialist olandez în probleme româneşti. Harmonie Paper 15. după numele lui Jeffrey Simon de la National Defense University-SUA şi a lui Marco Carnovale. cadrul teoretic comun permite o comparaţie a României. două cercetări recente sunt foarte relevante pentru această carte. care au folosit indici similari. pentru a investiga posibila naştere. 27 Vezi CESS. Din punct de vedere metodologic. Germania. 2001. formulată de către Karl Deusch încă în anii 1950. în sensul de comunitate de securitate. de exemplu. al cărui studiu va fi menţionat ulterior. cu alte ţări est-europene sau occidentale. întrucât folosesc un indicator compozit pentru evaluarea relaţiilor dintre armată şi societate. ce cuprinde: • • • • divizare clară a rolurilor autorităţilor statului. Capitolul despre România a fost elaborat de către Peter Volten. Acest studiu a adus împreună atât cercetători occidentali cât şi esteuropeni.

Studiul îşi propune să evalueze modul cum au transformat relaţiile dintre armată şi societate patru dintre candidaţii la NATO. apărut în timpul elaborării acestei lucrări. capacitatea organizaţiei militare. Pentru aceasta este necesar să clarificăm noţiunea de model (pattern) democratic al relaţiilor dintre armată şi societate şi să analizăm procesul de construire practică a acestui pattern. Civil-Military Relations in Post Cold War Europe. va fi preluată şi dezvoltată de studiul care urmează. mecanismul de monitorizare. Conflict Studies Research Centre. practicile bugetare. 28 Vezi G. Acestea sunt obiective subsecvente ale tezei. şi editat. profesionalismul şi atitudinile ofiţerilor. cum ar fi cadrul legislativ al controlului civil. Center for Romanian Studies. După cum se vede. pe baza unui indice cu şase itemi. 29 Vezi L. Acesta fiind contextul. sub îndrumarea lui Larry Watts. Herd.Al doilea studiu a fost elaborat. 25 . Oxford. Un ultim studiu. de către Graeme Herd28. determinând factorii principali care au generat această transformare. Ideea unui indice compozit comprehensiv. ocupându-se de reforma relaţiilor dintre armată şi societate în contexul mai larg al reformei şi integrării în NATO29. printre care şi România. G102. este un efort comun al unor specialişti. din Ministerul Apărării Naţionale. 2001. o cercetare fundamentală pe tema democratizării relaţiilor dintre armată şi societate în România în contextul transformării politicii de securitate nu a fost făcută până acum. Watts. majoritatea civili. Romanian Military Reform and NATO Integration. iar studiile în limba română lipsesc aproape cu desăvârşire. la cererea Institutului Hudson din SUA. Iasi. gen “testul Carnovale-Simon”. însă. în noiembrie 2001. raţiunea principală a acestei teze este de a umple golul de cunoaştere pe tema dinamicii relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989. 2002.

şi acesta are o valoare simplificatoare pentru realitate dar reprezintă un bun instrument pentru înţelegerea realităţii.Înainte de aceasta este necesar să clarificăm confuziile care încă mai există în cunoaşterea conceptelor cu care operează teoria şi practica relaţiilor dintre armată şi societate. September.A Civil-Military Critique”30. cum ar fi cele referitoare la delimitarea sferelor „civilă” şi „militară” sau la utilizarea noţiunilor de „control democratic” şi „controlul civil”. Definition. Therapy. Therapy. Diagnosis.A Civil-Military Critique. 2002. Figura 1 Definirea sferelor „civilă” şi militară” Militar Civil Definire în sens restrâns Forţele armate. 26 . în Defense and Security Analysis. Ca orice model. în special corpul ofiţerilor de profesie Definire în sens larg Toate instituţiile de securitate naţională plus alte grupuri asociate Definire în sens restrâns Instituţiile guvernamentale şi ocupanţii posturilor Definire în sens larg Militarii şi elita politică Structurile de securitate interacţionează fără a ţine interacţionează cu elita cont de procesul democratic şi politică prin pacte opinia publică Sfera politică şi societatea civilă interacţionează cu Structurile de securitate interacţionează cu 3 30 Vezi Nelson. o matrice cu două intrări. Daniel Nelson aduce o clarificare metodologică privind delimitarea sferelor civilă şi militară în studiul „Definition. D. Nelson vine cu o schemă metodologică simplă. respectiv consideră definirea în sens larg sau restrâns a celor două sfere. Diagnosis. Pentru a delimita aceste sfere.

O astfel de confuzie riscă să aibă consecinţe practice. confuziile din domeniu fiind făcute. faptul că. capitolul următor va descrie procesul de transformare a relaţiilor dintre societate. de a urmări. În al doilea rând ne vom referi la noţiunile de „control democratic” şi „ control civil”. definită în sens larg şi forţele armate. în realitate. exista şi înainte de 1989 un tip de control civil asupra armatei române. 27 . de tip conflictual. Aceasta a fost.Toată sfera publică. inclusiv societatea civilă mass-media militarii.în termenii lui Huntington.relaţii tensionate potenţiale publicul larg. definite în sensul restrâns. De aceea. pe baza unui dialog despre amentinţările şi capacitatea naţiunii Aşa cum rezultă din această matrice. nu numai de către politicieni şi analişti români. pentru început. Pentru a reveni în lumea actuală. în manieră sistematică reforma întregului sector de securitate. la începutul anilor 1990. de tip subiectiv. tendinţa mai recentă fiind de a avea o abordare sistemică a reformei. ci şi de către unii dintre cei care au asigurat asistenţă din Occident. o concentrare prea mare pe strategii de implementare a „controlului civil” riscă să orienteze reforma din România pe delimitarea tranşantă a sferelor civilă şi militară. făcând ca tocmai o astfel de delimitare să ia forma unor efecte perverse. se cade să remarcăm. în România. şi focalizarea reformei. numai că el era nedemocratic.

“controlul social este rezultatul raporturilor de interdependenţă dintre elementele unui sistem şi al determinării componentelor de către sistemul căruia îi aparţin” (R. controlul democratic nu constă numai în simpla dominare ierarhică a armatei de către civili. Dicţionar de sociologie. 28 .) armatei de către Parlament. militarii urmând doar să implementeze aceste decizii (această problemă devine delicată prin chestionarea „profesionalismului” militarilor de stabilire a nevoilor de dotare şi echipare). care nu are neapărat un sens imperativ. • în al doilea rând. coduri) sau informale (autocontrol). • Mecanismul de control democratic al forţelor armate este mult mai complex. L. Babel. Boudon. Vlasceanu. ci se referă. alese în mod democratic. interne sau externe. ci într-o guvernare eficientă în domeniile apărării şi securităţii. dar linia de forţă o reprezintă supervizarea („oversight”-lb. 31 În accepţiunea sociologiei clasice. care trebuie făcută la ordinul autorităţilor civile. la procesul de formare a unui mecanism de management al relaţiilor dintre armata profesionistă şi autoritatea legitimă a statului. pe baza legitimităţii democratice. atunci evaluarea reformei ar trebui făcută în termeni de legalitate. proiectarea şi dezvoltarea politicii de apărare trebuie să se facă sub controlul autorităţilor civile. 1993. al treilea element este legat de decizia de implicare a forţelor armate în caz de crize. apud.138).Cheia clarificării conceptuale rezidă în înţelegerea conceptului de control31. mai degrabă. Aşadar. Întrucât noţiunea de „control democratic” se referă la controlul armatei de către autorităţi civile legitime. C.eng. pag. El poate fi reglemetat prin mijloace formale (norme instituţionale impersonale. Ed. Zamfir. Aşadar. transparenţa deciziilor militarilor şi dreptul parlamentarilor de a chestiona oficialii armatei. legitimitate şi guvernare. mecanismul de control democratic asupra militarilor are trei prevederi normative de bază: • prezumţia normativă principală este că militarii nu trebuie să se implice direct în politica internă şi că trebuie să rămână funcţionari publici apolitici ai guvernului ales în mod democratic.

pentru rafinarea efortului analitic şi pentru evaluarea ulterioară a acestui proces. Construirea instituţiilor politice de control democratic civil. pornind de la analiza teoriei relaţiilor dintre armată şi societate trebuie să prezentăm o definiţie operaţională a conceptului de relaţii dintre armată şi societatea democratică. respectiv: • • instituirea normelor şi mecanismului democratic de supervizare a militarilor de către autorităţi civile alese în mod democratic (vectorul societal). Vom urmări. Din această perspectivă. Societatea civilă şi controlul democratic civil. b. Cadrul constituţional şi legal privind controlul democratic civil (CDC). c. relaţiile dintre armată şi societatea de tip democratic. Aceşti indicatori sunt: A. avem nevoie de indicatori concreţi. dinamica transformării relaţiilor dintre armată şi societate în România pe linia celor doi vectori identificaţi în definiţia de mai sus. profesionalizarea instituţiei militare. 29 . respectiv acceptarea acestui control de către militari (vectorul militar). Indicatori ce privesc societatea: a. Mai departe.Dacă admitem aceste distincţii conceptuale. sunt înţelese ca un mecanism complex de supraveghere democratică a armatei. ca o componentă instituţională a politicii de securitate. subsumaţi celor doi vectori. de exercitare a controlului civil de către politicienii aleşi democratic şi existenţa unei armate profesionalizate ce funcţionează ca organizaţie expert pentru apărarea statului. deci.

Dinamica relaţiilor dintre armată şi societate în România. ca bază de plecare pentru studiul transformarii relaţiilor dintre armată şi societate. după 1989 Instituţiile democratice. Subcapitolele trei şi patru vor descrie relaţiile dintre armată şi societate pe cele două 32 Pentru o analiză a culturii politice a democraţiei (cultura civică) vezi G. 1981. 30 . Bucureşti. c. Cultura civică. 1996. mai întâi. iar pentru rolul traditiei vezi E. Schimbarea sistemului de educare şi instrucţie a militarilor. Re-structurarea organizaţiei militare. de prezentarea atât a rolului moştenirii istorice (tradiţiei). Capitolul II. CEU Press. Almond şi S. Pentru a descrie pattern-ul relaţiilor dintre armată şi societatea românească este nevoie. Transformarea rolului şi misiunilor armatei.Shils. b. în special controlul civil asupra forţelor armate şi armata profesionistă. Traditions.B. se construiesc în urma unui proces îndelungat de socializare politică32. Acestea vor fi descrise în subcapitolele unu şi doi. Verba. Indicatori ce privesc profesionalizarea armatei: a. dar şi a stadiilor tranziţiei (transformării) după 1989. şi a sistemului de planificare a apărării.

Tradiţia (moştenirea istorică) Rolul tradiţiei ca variabilă contextuală ce explică un fapt social a fost luat în considerare de către mai multe şcoli de gândire. sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Cu toate că acest studiu nu are o abordare braudeliană (în sensul de studiu al fenomenelor de lungă durată) câteva cuvinte despre perioada premodernă sunt necesare pentru înţelegerea culturii de securitate a românilor. II.dimensiuni. Ultimul subcapitol va face o evaluare practică a relaţiilor dintre armată şi societate. În perioada Evului mediu religia a jucat un puternic rol ca barieră împotriva islamizării popoarelor din Balcani şi ca un mijloc de păstrare a identităţii. După cucerirea otomană din 1453. respectiv dimensiunea societală şi dimensiunea militară. Barrington Moore sau Craig Calhoun. În primul rând putem afirma că România nu are o tradiţie militaristă. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O armată regulată a fost stabilită relativ târziu. Biserica Ortodoxă a fost organizată ca “millet” (comunitate) sub domnia Patriarhiei. Daniel Chirot.1. Deşi nu vom pătrunde adânc în istorie (pentru analize de tipul Scolii Annales) rolul tradiţiei ca punct de plecare in construirea de pattern-uri ale relaţiilor dintre armată şi societate sau a mentalităţilor este evident. 33 Pentru analiza rolului moştenirii istorice vezi autori de sociologie istorică precum Theda Scokpol. atât din sociologie33 cât şi din ştiinele politice. Patriarhul era considerat ca paşă cu trei tuiuri şi avea foarte multe drepturi. Desigur că instituţionalizarea controlului democratic civil. 31 . reforma structurilor şi cultura militară trebuie să ţină seama de tradiţie. Tradiţia istorică şi factorii culturali au fost luaţi în considerare în dezbaterea publică asupra instituţionalizării controlului civil al armatei.

implicîându-se în Războiaile balcanice din 1912-1913. Ca părinte fondator al instituţiilor statului modern el şi-a bazat puterea pe armata naţională. Prin urmare.Nici o influenţă mutuală sau legătură culturală nu a intervenit între millete. socială şi culturală a ţării. România a devenit. iar două instituţii au fost fundamentale pentru acest lucru: biserica ortodoxă şi armata. Vezi barometrele semestriale ale Fundaţiei pentru o Societate Deschisă. Ceea ce a contat în acele vremuri a fost creştinismul. Prima unire a Principatelor române ale Moldovei şi Valahiei a avut loc în 1859. putem afirma că moştenirea stăpânirii imperiale din Balcani a creat imaginea statului de tip autoritar. Biserica a moştenit astfel tradiţia imperiului bizantin şi nu a cunoscut discriminări rasiale sau etnice majore. după Războiul Crimeei. pentru prima dată în istoria sa. Reminescenţe ale acestor atitudini se pot observa cu uşurinţă şi azi. Războiul de Independenţă (1877-1878) a implicat forţele armate române în operaţii militare împotriva Imperiului Otoman. După obţinerea independenţei. au fost consolidate instituţiile statului de drept. colonelul A. România a devenit unită şi independentă (1918). Principala forţă spirituală care a contribuit la naşterea statului modern român a fost naţionalismul. I. Epoca modernă a marcat începutul afirmării armatei în viaţa politică. a fost creat cadrul legislativ pentru a reglementa implicarea armatei în viaţa politică şi statutul său non-politic. Cuza. realizată sub conducerea unui militar. După Primul Război Mondial. în birocraţia căruia oamenii nu au prea multă încredere pentru că instituţiile statale reprezentau armata de ocupaţie. în sondajele de opinie34. treptat. 32 . nu loialitatea faţă de o naţiune sau faţă de tradiţiile etnice. Dar "pacea wilsoniană" a creat în Europa un „gol” de securitate 34 Neîncrederea în instituţiile statului şi încrederea în armata naţională atrage sufragiile majorităţii românilor. o putere regională.

Din punct de vedere organizaţional. norme incipiente de control democratic. Curtea de Control avea dreptul să controleze toţi miniştrii. ca „profesionalizare” faţă de perioada anterioară. în sensul definit de Marybeth Ulrich şi prezentat în capitolul II.4 al acestei cărţi. când regimul fascist a preluat puterea în Germania. Franţa şi Marea Britanie au supravegheat acele alianţe. Peasants and Bureaucrats”. care se socializau şi îşi internalizau regulile profesionalismului militar. şi a eşuat. un corp ofiţeresc ce se profesionaliza şi soldaţi încorporaţi. pot fi găsite în prima Constituţie Română (1866). total. după 1945. 33 . 1974). Forţele Armate Române (FAR) au trecut prin trei faze importante: o fază de sovietizare. Iugoslavia şi din Mica Antantă. De asemenea. Cât priveşte controlul civil al forţelor armate. precum Alex Alexiev (vezi “Soldiers. se presupunea că nou-creata Ligă a Naţiunilor va supraveghea sistemul de securitate multilaterală. armata română din anii ‘60-‘70 avea misiuni şi reguli clare. mai întâi regimul Antonescu iar.între Puterile occidentale şi Uniunea Sovietică. aşa numitul "cordon sanitar". Turcia. după 1938. o fază de profesionalizare35. Teoretic. regimul comunist. şi o 35 Termenul de profesionalizare este privit în contextul perioadei comuniste. Astfel. acele alianţe de securitate regională erau orientate împotriva unui eventual revizionism al Bulgariei. Cu toate că termenul este folosit şi de sovietologi. De facto. Între 1945 şi 1989. Printre altele. între 1965-1979. Dar sistemul de securitate regională a început să decadă după 1933. Constituţia din 1923 a instaurat şi consacrat un control democratic mai profund. Preşedintele Consiliului de Miniştri şi câţiva miniştri. mai apoi. alături de Cehoslovacia şi Iugoslavia. CISA. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a stabilit sa fie alcătuit din prinţul mostenitor. precum dreptul Parlamentului de a face anchete şi a chestiona miniştrii. România a făcut parte din Antanta Balcanică alături de Grecia. nu cred că se poate vorbi de o profesionalizare a armatei române. Din păcate. a întrerupt procesul de instituţionalizare a unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Ungariei sau Germaniei. între 1945-1965. În interiorul "cordonului sanitar" o inflaţie de tratate bilaterale şi regionale a încercat să realizeze securitatea acestor ţări.

în mod serios. la 8 mai 1945. 20% dintre ofiţeri proveneau din zona elitei şi 80% din familii cu venituri modeste. capitolul 2. totuşi. Până în 1953 numărul noilor ofiţeri crescuse de la 6% din total.66-126. La rândul său. doar 67% urmaseră şcoli elementare şi doar 64% urmaseră şi cursurile liceale. Partidul Comunist a folosit aceste reduceri pentru a iniţia. Ed. comuniştii români şi Securitatea. 2003. Dintre aceştia. Armata română în perioada 1944-1947. pentru a-i înlocui pe “vechii” ofiţeri. În particular. pag. Aşa cum arată arhivele prezentate de Al. După cel de-al doilea război mondial. Tratatul de la Paris din 1947 a determinat reducerea FAR de la aproximativ 500 000 de persoane la 138 000. Retragerea armatei sovietice în 1958 a permis. Tritonic. o schimbare de direcţie şi a marcat începutul înfiinţării unei armate “naţionale” în România. a fost creat un nou corp de ofiţeri lipsiţi de experienţă. sub comanda generalului Nicolae Ceauşescu. Astfel. Duţu. care au constituit Direcţia Superioară pentru Cultură. Epurarea armatei pe motiv că era armată burgheză nu se susţine. Partidul Comunist a creat şi structuri paralele în cadrul FAR. au fost selecţionaţi un număr de 1000 de oameni din cadrul Diviziei “Tudor Vladimirescu”. la 84%. în scopul asigurării unui control politic al Partidului Comunist asupra armatei36. prin recrutarea persoanelor cu origini în clasa muncitoare şi fără educaţie militară. 36 pentru detalii vezi Alesandru Duţu. devenită ulterior Departamentul Politic Superior al Armatei. procesul de purificare a vechii armate “regale” (peste 100 de generali fiind încarceraţi sau ucişi) şi “comunizare”. în măsura în care în anii 1950 existau trei mecanisme separate de control: comisarii ruşi.fază de deprofesionalizare între 1980-1989. Aceste măsuri au dus la un lung proces de deprofesionalizare a FAR. ce se formase pe teritoriul URSS. Educaţie şi Propagandă. 34 .

“Armata naţională” şi doctrina sa au fost elaborate în întregime după 1965, când Nicolae Ceauşescu a devenit secretar general al Partidului Comunist Român. Apogeul puterii şi legitimităţii lui Ceauşescu a fost atins în 1968, când s-a opus public invaziei trupelor Tratatului de la Varşovia, conduse de Moscova, în Cehoslovacia. Aceasta a ajutat şi la schimbarea modului de percepere a ameninţărilor în România, Uniunea Sovietică devenind brusc o ameninţare la fel de mare ca şi Alianţa NATO. La rândul său, această nouă ameninţare necesita crearea unei armate mai profesioniste şi o politică de apărare clară. Aceasta a dus la aşa-numita abordare sistemică, ce consta dintr-o doctrină coerentă („lupta întregului popor”), o armată profesionistă şi mecanisme şi instituţii adecvate pentru a face legătură între cele două. Legea organizării apărării naţionale a Republicii Socialiste România (nr.14/1972) a devenit, astfel, fundamentul de creare a unui sistem de planificare independentă a apărării şi a unor forţe armate profesioniste în interiorul blocului sovietic. Scopul doctrinei era de a “lupta împotriva imperialismului”, utilizând strategii şi tactici derivate din experienţa tradiţională românească, combinate cu lecţii oferite de Iugoslavia, China şi Vietnam. În acest context, armata era concepută ca un “organism specializat” care s-ar fi opus direct inamicului, dar cu sprijinul suplimentar al “poporului înarmat”. În acest mod, strategia de apărare a României a legat forţele militare existente de societatea instruită, aceasta din urmă putând să ducă o campanie eficientă de partizanat, în caz de necesitate. Partidul Comunist a avut un rol de conducere în această structură, iar secretarul general, Nicolae Ceauşescu, era comandantul suprem al Forţelor Armate. Pentru a sprijini această strategie, industria românească de apărare a produs propriul său echipament militar, variind de la tancuri şi artilerie, până la aparate de zbor. Astfel, timp

35

de aproape două decenii, România a avut o politică de apărare coerentă şi o armată profesionistă, pentru apărarea teritorială. Din punct de vedere al selecţiei cadrelor, al expertizei de război, a spiritului de corp profesionalismul acelei armate era chestionabil. În anii ’80 acest model a devenit prea costisitor pentru a fi menţinut. O nouă misiuneaceea a “apărării realizărilor revoluţionare” - a fost adăugată la doctrina militară, împreună cu conceptul de “integrare economică şi socială”. Aceste modificări ale doctrinei au făcut posibil ca FAR să lucreze în economia naţională iar, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a fost înfiinţată o Direcţie pentru Lucrări în Economia Naţională (DLEN). DLEN coordona munca de construcţie practicată de armată, care includea sarcini cum ar fi construcţia de canale şi drumuri. Într-adevăr, peste 85 000 de persoane din personalul militar au fost utilizate în acest mod numai în 1989. În ultimii ani ai regimului comunist România avea o armată numeroasă, structurată pentru a apăra teritoriul naţional împotriva unui inamic superior într-un război clasic, dar nu foarte bine pregătită pentru a se adapta la noul context de securitate post-război rece. În plus, o mare parte a FAR a fost obligată să lucreze în economie şi a fost complet deprofesionalizată. Sub acest aspect, Ceauşescu ajunsese să se bazeze din ce în ce mai puţin pe FAR în rolul acestora de apărător al regimului şi din ce în ce mai mult pe “Securitate”. Pe de altă parte, liderii comunişti aveau o sarcină dificilă în a urmări o politică de securitate fără suport public şi atunci au încercat să obţină suporul publicului exacerbând pericolul extern şi făcând apel la memoria colectivă. Sfârşitul deceniului cinci a

constituit primul pas către legitimarea "naţională" a regimului comunist, când GheorghiuDej, conducătorul Partidului Comunist Român de atunci, a reuşit să obţină retragerea armatei sovietice din România. Ceauşescu, următorul conducător al Partidului Comunist,
36

a devenit conştient de forţa ideii naţionaliste şi a folosit acele ameninţări difuze pentru a obţine legitimitatea dictaturii sale. După 1965, regimul lui Ceauşescu a avut de înfruntat trei ameninţări principale: prima, din partea propriului popor, a doua, din partea "ţărilor frăţeşti"- coaliţia condusă de URSS şi a treia, din partea statelor capitaliste. Opunându-se invaziei URSS în Cehoslovacia el a obţinut, cu succes, nu numai susţinere populară, dar şi suport internaţional. El începe să re-scrie istoria, prezentându-se pe sine însuşi ca lider legitimat istoric, descendent al marilor domnitori. Un important mecanism propagandistic a lucrat pentru el cu contribuţia câtorva intelectuali. Principala acuză pe care Ceauşescu obişnuia să o lanseze înainte de 1989 era că România are de-a face cu o conspiraţie internaţională şi că pericolele sunt peste tot. Dar faptele au dovedit că lui nu-i păsa nici de securitatea sistemului comunist, nici de securitatea naţională. În primul rând, România avea oarecum o politică de “blatist” în interiorul Tratatului de la Varşovia. Pe de altă parte, din moment ce Ceauşescu a aprobat o reducere substanţială a ofiţerilor profesionişti, în 1987, şi a trimis armata să munceaască în agricultură sau să construiască canale, dovedeşte că nu punea prea mare preţ pe pregătirea armatei pentru înfruntarea unui pericol extern. Singurul lui duşman era cel intern, iar, pentru a asigura securitatea regimului s-a bazat pe servciul secret (Departamentul Securităţii Statului). În concluzie problemele majore în reformarea relaţiilor dintre armată şi societate după 1989 au fost: • • re-inventarea tradiţiei controlului democratic; societate civilă slabă;

37

s-au dovedit a fi incapabili să evalueze corect ameninţările reale. pregătită pentru un război clasic total iar liderii ei au încercat. în mare parte deprofesionalizată. de tip urban. după 1989. este necesară o scurtă prezentare a cadrului politic al tranziţiei. participarea unora la reprimarea revoltei (17-22 decembrie) a creat un sentiment de culpă pentru 38 . prezentată la sfârşitul capitolului întâi şi de la baza documentară din subcapitolul anterior. Armata era instruită în mod inadecvat. II.• • o lipsă a civililor cu expertiză în domeniul securităţii. cu scopul de a oferi o bază empirică analizelor din capitolele ce urmează. s-o folosească într-un război civil. Liderii militari români din acea perioadă. la răsturnarea regimului Ceauşescu şi la instituirea unui regim democratic. Una dintre cele mai izbitoare imagini ale anului 1989 a fost aceea a soldaţilor români în stradă şi mulţimea strigând “Armata e cu noi!”. o armată supra-dimensionată şi. decisiv. armata a pactizat cu demonstranţii şi a contibuit. identificând etape (analitice) ale democratizării relaţiilor dintre armată şi societate şi punctând câteva momente cheie. Participarea armatei la revoluţia din 1989 a lăsat o moştenire dublă pentru procesul de democratizare a relaţilor dintre armată şi societate. Perioada post-comunistă. acest subcapitol descrie dinamica relaţiilor dintre armată şi societate în România. Cu toate acestea. Această imagine este cheia înţelegerii procesului de democratizare a relaţilor civil-militare.2. Etape ale tranziţiei Pornind de la definiţia operaţională. legaţi de elita comunistă. Pe de-o parte. Ea arată o armată incapabilă sau lipsită de voinţa de a lupta cu un “inamic” incert şi neprevăzut. Pentru început. la ordinul Comandantului Suprem.

Boulder: Westview. cu adoptarea Constituţiei României. 1992. care a statuat clar 37 Analiza contribuţiei CADA la declanşarea reformei armatei este făcută de L. organizarea şi funcţionarea CSAT. opoziţia la instituirea controlului civil. 39 . Nelson. transferarea controlului asupra Gărzilor Patriotice şi asupra Departamentului Securităţii către armată. CADA37 a insistat pentru promovarea pe bază de merit şi pentru retragerea ofiţerilor compromişi prin faptul că au acordat sprijinul regimului ceauşist. în Controlul democratic asupra armatei. pag. Ca o consecinţă a revoluţiei din 1989. Prima etapă a procesului de restructurare a armatei României a început cu de-politizarea şi reducerea numerică a forţelor armate.anumiţi lideri.. ulterior. nr. Prin CSAŢ se înfiinţa o agenţie pentru coordonarea concepţiei şi acţiunii executive în situaţii de criză. 248-250. Un rol important în aceste iniţierea acestor schimbări a fost jucat de Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA). desfiinţarea structurilor politice ale partidului comunist din armată şi interzicerea folosirii armatei ca forţă de muncă gratuită în economica naţională. Pe de altă parte. 3 38 Legea privind înfiinţarea. Această primă etapă. pag. Cea mai notabilă contribuţie în instituţionalizarea controlului democratic civil în această perioadă este reprezentat de înfiinţarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ)38. pe plan instituţional. ai cărui membri erau. D. în principal. una din primele “măsuri revoluţionare” a inclus schimbarea comandanţilor. s-a finalizat. ed. tineri ofiţeri. acest lucru reducând. plină de dezbateri şi frământări sociale şi politice. coalizarea armatei cu populaţia civilă şi conducerea luptelor după 22 decembrie au condus la creşterea stimei faţă de armată şi au oferit legitimitate procesului de reformă din interior. The Romanian Army in the December Revolution and Beyond” în Romania after Tyranny. Watts. 39/1990.95-126.

în 1990. a fost numit un secretar de stat civil (Ioan Mircea Paşcu-1993). decembrie 1994). împreună cu programele NATO de asistenţă şi condiţionalitatea.principiile democratice de guvernare. dimpotrivă. cu scopul de a pregăti experţi civili pentru domeniul securităţii. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. au fost aduse îmbunătăţiri consistente procesului de planificare a apărării şi 40 . În a doua etapă (1992-1996) are loc înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare (1992). Ulterior. a Tratatului de reducere a forţelor convenţionale în Europa (CFE). cu un capitol separat despre controlul civil asupra forţelor armate (Budapesta. procesul de reformă nu a încetat. în perioada guvernării coaliţiei Convenţiei Democrate-Partidul Democrat-UDMR. Tot în această perioadă.au acţionat ca factori importanţi de influenţă asupra instituirii controlului democratic şi profesionalizării armatei. Un alt moment care a contribuit la declanşarea restructurării şi reformei armatei a fost semnarea. O a treia etapă este cuprinsă între 1997-2000. Odată cu aderarea la Parteneriatul pentru Pace sunt adoptate programe de reformă şi interoperabilitate (Planning and Review Process cu obiectivele sale de interoperabilitate) iar OSCE adoptă Codul de conduită. în care candidatura României de a face parte din NATO a fost respinsă. ba. desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi dorinţa României de a se integra în NATO.inerentă criteriilor de aderare la NATO. urmată de numirea unui ministru civil al apărării (ambasadorul Gheorghe Tinca) şi a fost adoptat cadrul legal pentru controlul democratic şi re-organizarea instituţiilor de securitate. România devine prima ţară est-europeană ce solicită să devină membră a Parteneriatului pentru Pace (1994). După insuccesul de la Madrid. instituţiile puterii de stat şi relaţiile dintre ele.

1999. Pentru realizarea consensului. prin care se propune pregătirea candidaţilor la NATO pe baza unui plan anual (Membership Action Plan-MAP). reprezentanţi ai scietăţii civile. care au semnat „Declaraţia-Apel a Forumului NATO 39 Pentru o analiză critică şi documentată a politicii externe româneşti din acea perioadă vezi Valentin Stan.sistemului de educaţie militară. din punct de vedere al relaţiilor dintre armată şi societate au existat câteva crize. prim-ministrul Adrian Năstase a reuşit să semneze un acord social cu sindicatele şi a semnat o declaraţie comună cu partidele parlamentare41 privind pregătirea pentru NATO. situaţie ce duce la alocarea unor resurse mai mici. July/August. O serie de planuri şi strategii de reformă. pe plan intern se intensifică divergenţele în coaliţia de guvernământ şi se desfăşoară campania electorală. generalii Constantin Degeratu şi Mircea Chelaru40. Un moment important în această etapă este cel al Summit-ului de la Washington. România şi eşecul campaniei pentru Vest. de atenţie şi financiare. prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă privind planificarea apărării (1998) şi adoptarea Conceptului resurselor umane (1997). când la putere se află Partidul Social Democrat. Astfel. partidele politice. 40 Vezi Larry Watts. Cu toate acestea. O ultimă etapă începe după alegerile din noiembrie 2000. care sunt implemetate şi azi. Summit-ul NATO de la Praga şi aşteptările României de a deveni membru au acţionat ca un stimulent important pentru un efort concertat de continuare a reformei societăţii şi armatei. preşedintele Iliescu a convocat. The Crisis in Romanian Civil-Military Relations. Din păcate. pentru reforma armatei. au fost proiectate atunci. în Problems of Post-Comunism. 2001. Editura Universităţii Bucureşti. la Snagov în 31 martie 2001. în special legate de numele şefilor Statului Major General. 41 41 . Tot acum se intensifică programele de asistenţă de securitate şi se desfăşoară un serios efort diplomatic39. în special.

condus de SUA. ciclurile II şi III. Au fost luate măsuri coerente pentru realizarea Planului naţional de aderare. inclusiv de perfecţionare a cadrului controlului democratic civil asupra armatei. fiind invitată. dictate de prevederile constituţionale. a fost adoptată o nouă Strategie de securitate naţională. Nu în ultimul rând. în noiembrie 2002. să facă parte din NATO. inclusiv decizia de a trimite un batalion în Afganistan au contribuit la schimbarea percepţiei occidentale despre importanţa strategică şi pregătirea Armatei române la standardele NATO. instituţiile specifice pentru realizarea controlului şi mecanismul de funcţionare a acestui control. În planul diplomaţiei. 42 . Printre ele. Un nou set de legi sau strategii a fost adoptat pentru a îmbunătăţi organizarea armatei sau controlul civil asupra armatei.2002”. II. Subcapitolele următoare vor descrie modul în care a fost instituţionalizat controlul democratic civil şi cum armata a fost reformată şi şi-a însuşit mecanismul democratic de control. un set clar de măsuri de sprijin pentru Războiul global împotriva terorismului. dar a adăugat obligativitatea unui raport anual către Parlament).3 Instituţionalizarea controlului democratic civil (CDC) Acest subcapitol descrie modul de instituire a cadrului constituţional şi legal al controlului democratic civil. exercitarea cu succes a Preşedinţiei OSCE şi organizarea Summit-ului V-10 „Primăvara Noilor Aliaţi” au fost acţiuni importante pentru promovarea rolului regional al României şi pentru imaginea externă. o nouă lege a de organizare a CSAT (care a păstrat pe fond acceasi misiune şi organizare.

În afară de aspectele procedurale. O. Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare (nr.1/1999 a fost adoptată. nr. nu respectă întocmai prevederile constituţionale de reglementare a stărilor excepţionale. Monac şi C. având un conţinut sumar. după îndelungi tărăgănări.II. Cadrul legislativ privind controlul democratic civil Fundamentarea juridică privind controlul democratic civil asupra armatei îşi are originile în Constituţia din decembrie 1991 şi în Legea apărării naţionale nr. Legea privind organizarea şi funcţionarea MapN (41/1990. independenţei. 45/ 1994. integrităţii teritoriale şi democraţiei constituţionale a tării.1/1999 privind regimul stării de asediu şi stării de urgenţă precum şi cu Legea nr. Stările excepţionale. 39/1990 privind organizarea şi funcţionarea CSAŢ. 305-320. Legea apărării naţionale completează Constituţia şi defineşte principiile fundamentale ale modului în care se execută apărarea naţională.a. precum Legea privind pregătirea economiei naţionale şi teritoriului pentru apărare (nr. structura sistemului naţional de apărare şi atribuţiunile autorităţilor publice privind apărarea. Din punctul de vedere al relaţiilor democratice civil-militare. Sava. pag. în câteva ore. trebuie remarcat că această ordonanţă de urgenţă prevede atribuţiuni sporite pentru militari. 2000. Editura Forum. Unele critici 42 Vezi C. Alte legi organice. sub presiunea evenimentelor generate de revolta minerilor din ianuarie 1999.73/1993). O. Constituţia României stipulează că armata este exclusiv subordonată voinţei poporului în scopul garantării suveranităţii.3. privind lipsa unei dezbateri în Parlament. 46/1996). Există dezbateri serioase şi probleme nerezolvate în legătură cu Ordonanţa de urgenţă (OU) nr.U. modificată prin Ordonanţa de urgenţă din 26 ianuarie 2001) completează cadrul legislativ privind relaţiile dintre armată şi societate şi organizarea apărării. 43 .U. cu lipsuri esenţiale privind atribuţiunile organismelor implicate în situaţii de criză42.

dar există şi probleme de ocolire a Legislativului de către executiv în 43 Aceste instituţii sunt prezentate detaliat în G.b.3. rolul Parlamentului este cel mai complex. Diaconescu. ordine publică şi siguranţă naţională. corecturi ale acestei ordonanţe vor fi aduse în curând. legislativă şi judecătorească. altfel prezintă un risc pentru controlul democratic civil. Rolul comisiilor este foarte important în promovarea legilor privind apărarea şi securitatea naţională dar şi în aprobarea bugetului. au atribuţiuni de monitorizare şi supraveghere a armatei. Dintre toate formele de control democratic.consideră că. Controlul democratic asupra armatei. 44 . precum şi pe ministrul Apărării Naţionale. Enciclopedică. Şerban. F. executivă. Parlamentul aprobă bugetele de apărare iar cheltuielile cu apărarea sunt transparente tuturor autorităţilor publice alese în mod democratic. N. Parlamentul promulgă legi privind apărarea naţională. Instituţii publice implicate în controlului democratic civil43 În conformitate cu Constituţia. De altfel. Pavel. chiar dacă aceste atribuţiuni sunt dictate de situaţiile de criză. II. ele trebuie clar reglementate şi încadrate într-un orizont de timp. să răspundă la întrebări specifice privind securitatea naţională a României. Ed. toate cele trei puteri publice. incluzând Parlamentul. Parlamentul îşi exercită autoritatea solicitând rapoarte asupra programelor şi activităţilor militare şi prin intermediul comisiilor sale de apărare. Autoritatea Parlamentului este văzută ca fiind aceea de supraveghere a activităţilor armatei. Bucureşti. 1996. cheamă oficialii guvernului. Pentru exercitarea unui control eficient trebuie înlăturate problemele privind încadrarea comisiilor cu experţi civili profesionişti. această ordonanţă fiind depusă în Parlament. De asemenea. variind de la organizarea Ministerului Apărării Naţionale şi a forţelor armate la procedurile de planificare a apărării şi de protecţie socială.

conduse de preşedintele României. 44 I. în calitatea acestuia de Comandant Suprem.M. Ioan Mircea Paşcu. indirect. 1999. precum declararea stării de mobilizare sau de asediu. după 1997 doar şeful Statului Major General mai este militar de carieră. Treptow. prin amendamentele care vor fi aduse Constituţiei. CSAŢ organizează şi coordonează. În aceeaşi ordine de idei. Harmonie Paper 15. Gronigen. în mod unitar. 2001. Acest lucru generează percepţia existenţei a „două guverne”45.W. Consilierul pe probleme de securitate şi directorii Serviciilor de informaţii (SRI şi SIE) se subordonează direct Preşedintelui iar şeful Statului Major General se subordonează. vezi Organizing National Defences for NATO Membership. distingea trei obstacole în funcţionarea perfectă a controlului parlamentar: lipsa de reglementări clare privind relaţia cu celelalte instituţii cu atribuţiuni de control.promovarea anumitor legi. ceilalţi cinci miniştri CSAŢ fiind membri ai Guvernului. pag. Paşcu. Preşedintele ţării reprezintă Statul român şi este garantul independenţei. în K. lipsa iniţiativei celor controlaţi de a se prezenta în faţa Parlamentului şi lipsa de expertiză independentă a comisiilor parlamentare. ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor. făcându-le astfel dependente de agenţiile guvernamentale44. pe atunci (1999) preşedinte al Comisiei de apărare. Schimbarea structurii CSAŢ reflectă dinamica „controlului civil”. pag.108-110. M.E. 45 Unul dintre criticii acerbi a acestei suprapuneri de responsabilităţi este profesorul olandez Peter Volten. Decizia în această agenţie este luată de către un grup de 10 persoane. El este Comandantul suprem şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ). Centre for European Security Studies. unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Dacă în 1990 existau în CSAŢ doar 5 civili din 10. eds. Problema va fi analizată în subcapitolul următor. Romania and Euro-Atlantic Integration. Ionescu. în 2003. 112-120. activităţile ce privesc apărarea şi siguranţa naţională. Aceste aspecte vor fi corectate.. Parliamentary Control over the Military. Iaşi-Oxford-Portland. poziţie ce îi conferă o influenţă majoră în probleme de securitate naţională. 45 .

cuprinzând sistemul de planificare. Pe de altă parte. cu putere extraordinară moştenită din perioada comunistă şi influenţă asupra SMG. prin intermediul ministrului Apărării. bugetare şi achiziţii (înainte de 1989 bugetul militar era secret de stat). Am prezentat. Un alt obstacol pentru implementarea mecanismului de control al bugetului a fost acela al existenţei industriei de apărare. iar în continuare va fi prezentat mecanismul de realizare a acestui control. după model NATO. finalizată cu decizia de a păstra aceste instituţii. Din 2001 s-a aplicat noul sistem de planificare-programare şi bugetare (PPBES) iar sarcina planificării integrate a apărării a 46 . primul ministru conduce activitatea executivă a Guvernului şi implementează politica de apărare. O problemă intens dezbătută la începutul deceniului trecut a fost aceea a menţinerii curţilor militare şi a procurorilor militari. verificând constituţionalitatea actelor normative ce privesc apărarea. Cel mai important mecanism de control al instituţiilor publice este controlul asupra alocărilor bugetare. Statul General Major este parte a Ministerului Apărării şi este subordonat ministrului civil al Apărării. prin diferitele sale instituţii. serviciilor de informaţii sau la nivel politic. Perfecţionarea acestui tip de control a fost întârziată de previziuni incerte despre creşterea PIB şi imposibilitatea aplicării bugetării multianuale. mai sus.Primul ministru este vicepreşedinte al CSAŢ şi şef al Protecţiei Civile. instituirea cadrului legal pentru controlul democratic civil şi instituţiile politice specifice. are un rol important pentru controlul asupra armatei. Curtea Constituţională este o instituţie ce garantează supremaţia Constituţiei şi tratează armata ca pe orice instituţie. Curtea de Conturi este responsabilă pentru controlul modului în care au fost cheltuiţii banii publici iar Avocatul poporului are un rol important pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Puterea judecătorească.

Cu toate acestea. Mişcări de genul Solidarităţii poloneze sau Charta 77 din Cehia erau greu de creat în România. II. precum Ministerul de Finanţe. însă nu este scopul acestui studiu de a examina calitatea 47 . subordonată secretarului de stat pentru Politica de Apărare şi Integrare Euro-Atlantică. o societate democratică presupune existenţa unor mecanisme informale şi a unor instituţii non-statale pentru realizarea controlui civil indirect. Bugetul apărării este astăzi public şi supus auditului intern cât şi supervizării altor instituţii. prin absorţia Direcţiei de Planificare Strategică a SMG de către Direcţia de Planificare Integrată a Apărării. care controlează direct forţele armate. contribuie la informarea largă a societăţii civile în probleme de securitate şi crează o expertiză a civililor.c. Instituţii. executive şi judecătoreşti. comisiile parlamentare sau Curtea de Conturi. cum ar fi sindicatele sau Forumul Democraţiei şi Unităţii Socialiste fiind aflate sub controlul partidului comunist. precum o presă independentă sau organizaţiile neguvernamentale şi institutele de cercetare independente (think-tanks). Multe din ONG-urile locale au obiective colaterale economice. organizaţii ale „societăţii civile”. După 1989 asistăm la o apariţie explozivă a organizaţiilor neguvernamentale (ONG). În perioada comunistă nu exista o mişcare sau societate civilă independentă.fost trecută complet sub controlul ministrului civil. legislative.3. Rolul societăţii civile în realizarea controlului democratic civil Democraţia presupune separarea puterilor în stat. precum cumpărarea de maşini străine fără taxe vamale. majoritatea bazându-se pe finanţare externă. cele câteva asociaţii. De aceea am studiat instituirea cadrului legislativ şi am prezentat instituţiile politice.

problema ce îi preocupa era rezolvată sau dispărea de pe agenda publică48. multe dintre ele. care a derulat în perioada 19961997 un program “Securitate şi transparenţă”. Asociaţia „George C. dea lungul timpului. finalizat cu (co)editarea culegerii de studii de sociologie militară “Armata şi Societatea”. în Central European Issues. Asfel. Asociaţia a organizat. au funcţionat ad-hoc şi au intrat în auto-desfiinţare pe măsură ce a încetat finanţarea externă a proiectului. însă. 5. de a juca un rol de „câine de pază” al democraţiei. pe atunci ministru al Apărării. precum Asociaţia Euro-Atlantică „Manfred Woerner”. 48 Aş remarca aici rolul destul de activ jucat de Centrul logistic Tac-Tic. pag. la iniţiativa ambasadorului Gheorghe Tinca. mai recent. Vol. Fundaţia EURISC. studiu realizat de Fundaţia IDEE. 48 . 1999/2000. Au existat şi există câteva organizaţii şi fundaţii foarte active în planul societăţii civile. “Casa NATO”. de a informa opinia publică asupra problemelor de securitate şi de a construi reţele trans-naţionale de cooperare şi cercetare pe teme de securitate47. o serie de conferinţe şi dezbateri prin care a promovat integrarea euro46 Pentru o analiză comprehensivă a societăţii civile româneşti vezi Making Civil Society Work. The Role of NGOs in Building Security in South Eastern Europe. Asociaţia Euro-Atlantică „Manfred Woerner” a fost fondată în 1996. În ultima decadă au funcţionat mai multe organizaţii neguvernamentale preocupate de politica de securitate. Michael Sheehan vede rolul ONG-urilor şi institutelor de cercetare după sfârşitul războiului rece ca fiind acela de a contribui la construirea stabilităţii şi păcii. Tot un program asemănător a fost coordonat de către autorul acestui studiu în cadrul Fundaţiei Societatea Civilă.Marshall-Romania” sau. finanţat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. reforma armatei şi relaţiile dintre armată şi societate. prin recomandări şi lobby asupra guvernelor.acestor instituţii46 ci ne vom concentra pe rolul ONG-urilor în influenţarea politicii de securitate şi în construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. 44-49. No. 47 Michael Sheehan.2. Romania 2001.

organizând o serie de conferinţe la care au participat importanţi decidenţi politici. dar a cărei apariţie s-a oprit în anul 2000. Fundaţia a desfăşurat o intensă activitate de cooperare internaţională cu Bertlesmann Foundation. dar re-născută după 2001 are un rol catalizator pentru organizaţiile neguvernamentale care se ocupă de probleme de securitate şi de integrarea euroatlantică. Casa NATO. Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est. „Central European Issues”. inclusiv a celor menţionate mai sus. educaţia şi cercetarea în probleme de securitate şi în problema relaţiilor dintre armată şi societate. organizaţie înfiinţată încă din 1992. cea mai mare realizare a sa a fost editarea revistei de limbă engleză. De departe. Asociaţia „George C Marshall”-Romania a fost înfiinţată de către foştii absolvenţi ai Centrului George C. După 2001 a editat revista „Securitate şi Cooperare” şi a devenit cea mai activă organizaţie neguvernamentală pe probleme de securitate.atlantică. Fundaţia EURISC (European Institute for Risk and Communication Management) a fost înfiinţată în 1995 de către profesorul Adrian Gheorghe din Elveţia şi de către Liviu Mureşan. Safeworld Foundation sau Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces. Centre for European Security Studies din Groningen-Olanda. ca director executiv. Cu sediul în fosta 49 . revistă ce publica studiile unor diplomaţi sau analişti. Marshall din Garmish-Partenkirchen şi şi-a propus să contribuie la construcţia unei societăţi democratice moderne şi la integrarea României în structurile euro-atlantice. Scopul fundaţiei este de a promova dialogul. români sau străini. atât români cât şi străini. fiind cea mai importantă organizaţie neguvernamentală pe probleme de securitate. timp de câţiva ani.

fiind considerată a patra putere în stat. prin absolvirea cursurilor Colegiului Naţional de Apărare. F. inclusiv informarea tinerilor din societatea civilă. Şerban. lua fiinţă un sistem de instituţii. N.locuinţa a lui Nicolae Ceauşescu aceasta organizaţie-umbrelă a devenit membră a Atlantic Treaty Association. dar are un portofoliu foarte larg şi promiţător de acţiuni. purtătorul de cuvânt al MapN. rolul lor în elaborarea unor studii fundamentale pentru politica de securitate fiind limitat. Un pas important pentru relaţia armatei cu mass media a fost făcut în 1995 prin elaborarea „Instrucţiunilor privind organizarea activităţii de informare şi relaţii publice din armată”49. presa independentă este o frână importantă împotriva abuzurilor armatei. relaţia mass-media cu armata pare a fi al doilea mecanism important de succes pentru controlul civil asupra armatei. De-a lungul acestor ani presa a acţionat ca un veritabil „câine de pază” al democraţiei. pag. a organizat peste 85 de acţiuni în ultimii doi ani.. În conformitate cu raportul secretarului de stat 49 G. Diaconescu. Prin aceste instrucţiuni. în această perioadă. 186-190. Alături de mecanismul de control al bugetului. ofiţerii cu informarea de la diverse eşaloane şi o mass media militară. 50 . precum Direcţia de Informare şi Relaţii Publice (prin preluarea unui serviciu de relaţii publice anterior). în special conferinţe. Cu toate acestea expertiza acestor organizaţii pare că se rezumă la conferinţe şi dezbateri. jurnalişti de la cele mai importante ziare sau posturi de televiziune au început să se specializeze în probleme de securitate. De asemenea. Controlul democratic…. Un alt aspect important al controlului democratic civil este transparenţa. Pavel. Alături de instituţiile politice de control şi de ONG-uri.

1957. stabilite de către autoritatea legitimă. II. Dar controlul democratic presupune o relaţie biunivocă. 1960) si S. În abordarea sociologiei militare.ilustrată prin opera lui Morris Janowitz . Huntington. The Soldier and the State.A Social and Political Portrait . peste 100 de jurnalişti sunt acreditaţi la Ministerul Apărării. aspectul celălalt ţine de asumarea misiunilor. de către armată. Cambridge & London: The Belknap Press of Harvard University Press. abordările recente utilizează termenul de ”profesionalizare” ca un termen specific normativ. scoate la iveală două abordări în problema profesionalizării. Literatura de specialitate. Vezi Capitolul I al acestui volum. în mod eficient. Pe de altă parte. internalizarea acestor norme de control democratic civil şi profesionalizarea armatei pentru a fi capabilă să îndeplinească eficient aceste misiuni. The Professional Soldier. În limbajul comun. London: Collier-Macmillan ltd. prin profesionaliare se înţelege înlocuirea armatelor de conscripţie universală cu voluntari. Marybeth Ulrich de la US War College face o distincţie 50 M. Janowitz.Sorin Encuţescu din octombrie 2001. 51 .4 Profesionalizarea democratică a armatei Profesionalizarea forţelor armate în Europa Centrală şi de Est reprezintă un element constitutiv al procesului democratizării relaţiilor dintre armată şi societate. însă. al democratizării întregii societăţi. pentru a descrie forţele armate ce îndeplinesc cerinţele unui guvern legitim. Am descris aspectele instituţionale normative ale consacrării controlului democratic civil asupra armatei române.profesionalizarea este un termen descriptiv pentru procesul prin care soldaţii profesionişti sunt socializaţi50.

reguli clare privind responsabilităţile armatei ca instituţie şi a militarului şi promovare pe bază de merit. 52 Această definiţie în sens larg a forţelor armate profesioniste a fost propusă de Anthony Forester de la Kings College şi acceptată de către participanţii la conferinţa “Transforming the Post-Communist Militaries. restructurarea organizaţiei militare. Democratizing Communist Militaries. Acest capitol descrie transformarea rolului. 52 . Principalul argument este că România a pornit de la un nivel foarte redus de profesionalism democratic. conferinţă la care a participat şi autorul acestui studiu. În viziunea acestu studiu.a. Michigan: University of Michigan Press. fapt crucial pentru înţelegerea cazului României51. al cărei obiectiv principal era apărarea graniţelor teritoriale ale ţării. Aşadar o armată profesionistă îndeplineşte următoarele caracteristici: misiuni clar definite. Am identificat trei vectori ai procesului de profesionalizare: a. II. 109-112.importantă între profesionalismul armatei. M. misiunilor şi a sistemului de planificare a apărării În perioada comunistă România avea o politică de apărare relativ bine structurată. menţinerea unei expertize specifice de luptă. structurilor. c.4. schimbarea sistemului de educaţie şi instructie militară. în general. UK. Transformarea rolului. expertizei. 1999.The Cases of the Czech and Russian Armed Forces.”. o armată profesionistă este definită ca organizaţia militară care acceptă că rolul său este de a îndeplini cerinţele guvernului legitim şi este capabilă să îndeplinească eficient activităţile militare specifice52.. schimbarea rolului şi misiunilor forţelor armate precum şi a sistemului de planificare a apărării. şi profesionalismul armatei de tip democratic. Având în vedere definiţia 51 Ulrich. Watchfield. pag. b. instrucţiei şi educaţiei FAR după 1989.

Simon. transformarea mediului european de securitate a influentat preocupările de securitate ale tărilor Europei Centrale şi de Est. Astfel. Sfârşitul războiului rece a introdus un nou mediu de securitate. rolul FAR a fost definit ca fiind “garantarea suveranităţii. a doctrinei şi misiunilor FAR. New National Concepts and Defence Doctrines. 117. afirmaţia existenţei unui anumit grad de profesionalism militar între anii 1965-1980. Prin urmare. dar sarcina redefinirii noilor concepte de securitate (ca misiuni pentru armate) a devenit mai complicată o dată cu extinderea noilor probleme de securitate “dincolo de responsabilitătile şi capabilitătile fortelor militare traditionale. Institute for National Security Studies. 53 . putem afirma că. când România şi-a depus candidatura pentru 53 J. Aşa cum arăta Jeffrey Simon.. forţele armate române au fost profesioniste. În conformitate cu Constituţia din 1991. promovarea pe bază de merit coexista alături de promovarea pe criterii politice sau de clan. care necesita redefinirea conceptelor strategice. 54 Constituţia României. 1991. Washington D. Desigur. Până în 1994. timp de aproape două deceniiexcluzând ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu. necesitând o discutie societală şi consens mai largi asupra modului de rezolvare a acestor probleme”53. în Strategic Forum. pregătire specifică pentru un război clasic total. Directiva Comandantului Suprem etc). art. un cadru legal şi responabilităţi clare. principala sarcină a elitei politice şi militare de după 1989 a fost aceea de a înlocui modelul autoritar de profesionalism cu unul democratic. independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”54. Central And East European Security. însă. Armata română avea misiuni clare (Legea apărării. Aceasta nu contrazice. Nr 151. dar profesioniste într-un context autoritar. decembrie 1998.extinsă a profesionalismului militar. problema profesionalismului individual este chestionabil.C.

valorile şi interesele naţionale. sarcinile şi bugetul instituţiilor de securitate şi apărare. În scopul îndeplinirii prevederilor Strategiei de Securitate Naţională. care a înlocuit Ordonanta de Urgenţă din 1998. La nivelul strategiilor 54 . Concepte clare şi cuprinzătoare de securitate şi mecanisme eficace de planificare a apărării nu au fost proiectate. 63/2000. planificarea apărării se bazează pe deciziile şi optiunile politice şi strategice făcute de Parlamentul. în realitate. Ca rezultat. riscurile şi amenintările la adresa acestor valori. stabilind obiectivele. Preşedintele şi Guvernul României. În conformitate cu Legea privind planificarea apărării naţionale a României nr. cât şi cele politice. acestea erau confuze. însă. program sau strategie potrivit programului de guvernare şi prevederilor Cărtii Albe. Olanda şi Statele Unite (Raportul Kievenaar). În anul 1994.Parteneriatul pentru Pace (PfP). fiecare minister sau instituţie publică cu sarcini în domeniul apărării şi securităţii trebuie să îşi pregătească propriul plan departamental. aceste documente nu au fost ratificate de Parlament şi au fost returnate Ministerului Apărării pentru a fi redefinite. guvernul elaborează Carta Albă a Apărării. au fost elaborate Conceptul Integrat de Securitate Naţională şi Doctrina Militară. ca şi de alte instituţii publice care îşi asumă responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării naţionale. Potrivit acestei legi. prezentat oficial Parlamentului.Strategia de Securitate Naţională. atât structurile militare. au căutat noi concepte strategice şi doctrine militare. în realitate. După aceasta. fără a oferi argumente clare asupra modului în care aceste riscuri trebuiau abordate de către FAR. până în 1997. identificând un număr mare de riscuri de securitate. ca şi principalele linii călăuzitoare pentru prevederea securitătii naţionale a României sunt definite printr-un document prezidenţial. Un rol important în realizarea conceptelor de planificare a apărării l-a jucat ajutorul oferit de Marea Britanie.

departamentale, Ministerul Apărării Naţionale, ca autoritate responsabilă pentru apărarea militară a ţării, elaborează Strategia Militară, iar Ministerul de Interne şi serviciile de informaţii elaborează propriile lor strategii în conformitate cu reponsabilitătile lor (vezi Fig. 2). Figura 2 Planificarea politicii de securitate în România

Parlamentul

a prob ă

Carta Alb ă a Guvernului

Pre şedintele

prezintă Parlamentului

Strategia de securitate a României A României

G uvernul

a p robă

Strategia militară

Carta Albă a Guvernului
M inisterul Apărării

Strategia militară

Sursa: Carta Albă a Apărării, 2000

Prima Strategie de Securitate Naţională de după 1989 a fost aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în iunie 1999. Potrivit acestui document, obiectivele strategiei de securitate a României sunt: garantarea drepturilor şi libertătilor fundamentale ale cetătenilor români; apărarea suveranitătii şi independentei României, ca stat national

55

unitar şi indivizibil, în conformitate cu spiritul şi litera Constitutiei; consolidarea statului de drept şi a institutiilor democratice; îmbunătătirea standardului de viată a populatiei; şi protejarea şi promovarea intereselor României în întreaga lume. În decembrie 2001, preşedintele Iliescu a prezentat Parlamentului noua Strategie de Securitate Naţională a României55 care propune o viziune mai clară asupra mediului de securitate şi a obiectivelor strategice ale României, defineşte interesele naţionale şi stabileşte direcţii principale de acţiune pentru asigurarea securităţii. Printre obiectivele stabilite sunt acelea de păstrare a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului, garantarea ordinii constituţionale, consolidarea statului de drept, optimizarea capacităţii de apărare conform standardelor NATO etc. De data aceasta, noua strategie identifică atât factori de risc cât şi vulnerabilităţi din viaţa internă, stabileşte direcţii clare de acţiune în domeniul politico-administrativ, economic, social, educaţie, siguranţă naţională, apărare naţională sau politică externă. Este în curs de elaborare Carta Albă a Securităţii, menită să detalieze misiunile şi obiectivele agenţiilor guvernamentale şi ministerelor în conformitate cu prevederile Stategiei şi Programului de guvernare, alocând şi resursele necesare îndeplinirii acestor obiective. Potrivit prevederilor Legii privind planificarea apărării nationale nr 63/2000, Ministerul Apărării Nationale aplică un nou sistem de planificare, programare, evaluare şi bugetare (PPBES), începând cu 2002 (testat în anii 2000 şi 2001). În centrul acestui nou sistem stă o conceptie integrată de planificare şi administrare a resurselor financiare, materiale şi umane, care va ameliora capacitatea FAR de a-şi îndeplini criteriile operationale (vezi Figura 3). Cadrul de control democratic oferă conducerii civile oportunitatea de a stabili
55

Stategia de Securitate Naţională a României, în Monitorul Oficial, partea I, no. 822 , 20 decembrie 2001. 56

obiective pentru fortele armate - şi pentru o armată restructurată care să dovedească abilitatea sa de a-şi îndeplini sarcinile. Într-adevăr, un oficial al Pentagon-ului observa, nu demult, că “... Directiva de planificare a apărării este una dintre cele mai bune din Europa de Est”, dar că “... nu este implementată complet”56. În realitate, construirea unui mecanism clar şi eficient de planificare (democratică) a apărării pentru România, care să includă şi civilii într-un mod adecvat, va fi, probabil, un proces foarte lung. Doctrina “apărării totale” din perioada comunistă, ca şi neadmiterea României în NATO, au acţionat ca o frână în schimbarea accelerată a FAR.Un studiu foarte recent, editat de către secretarul de stat pentru politica de apărare din MapN, George Cristian Maior, descrie modul în care a fost accelerat, în ultimii ani, procesul de includere a civilior în planificarea apărării şi realizarea, astfel, a a unui pattern democrat al relaţiilor dintre armată şi societate57.

56

R. Georgescu, NATO cere României să-şi evalueze mai bine resursele militare, România Liberă, 19 martie 2001, pag. 3.
57

Pentru detalii vezi G.C. Maior, M. Matei, Bridging the Gap in Civil-Military Relations in Southeastern Europe: Romania’s Defense Planning Case, în Mediterranean Quarterly, vol.14, no.2, Spring 2003.

57

al vehiculelor blindate de la 3102 la 2100. modernizare şi pregătire a Armatei României P R O E G ŞI V A R L A U A M PE R A E R E LUNG TERMEN MEDIU PROIECţIE TERMEN Sursa: Ministerul Apărării Naţionale.N.Figura 3 CICLUL DE PLANIFICARE-PROGRAMARE BUGETARE. Direcţia pentru Planificarea Integrată a Apărării II.Ap. Schimbarea structurală a forţelor armate române (FAR) Principalul obiectiv al reformelor structurale ale FAR a fost acela de a crea o armată flexibilă şi compatibilă cu forţele NATO. Dispoziţii privind modul de îndeplinire a Planului anual Bugetul anual al M.EVALUARE Precizări privind modul de îndeplinire a Dispoziţiilor Strategia militară a României Directiva de planificare a apărării Dispoziţii ale şefilor structurilor din compunerea structurii centrale a M. Precizări privind modul de îndeplinire a dispoziţiilor E Programele de constituire.N. Etapa initială a 58 . Procesul de reformă a fost.b.Ap.4. în noiembrie 1990 FAR şi-au redus numărul tancurilor de la 2850 la 1375. Ca rezultat. stimulat de necesitătile revolutiei din 1989 şi de semnarea Tratatului privind Fortele Armate Conventionale (CFE) în Europa în 1990. initial. artileria de la 3789 la 1475 de piese şi numărul aparatelor de zbor de la 505 la 430. Planul anual privind pregătirea şi modernizarea Armatei României. care să fie capabilă să ofere în mod adecvat securitatea poporului român.

State Majore ale fortelor terestre. un document ce analiza modurile de îmbunătătire a calitătii structurilor militare româneşti. în primul rând. trupele româneşti luând parte la operaţiuni militare multinaţionale pentru prima dată în Kuweit şi Somalia. a fost înfiintat un Stat Major General şi. dar abordarea sa a fost limitată la consideraţii privind creşterea numărului personalului “profesionist” (în sens de militari voluntari) în armată.înainte de 1998 . şi mărimea fortelor armate ca întreg a fost redusă drastic . din cadrul Ministerului Apărării Nationale.de la o fortă de 320 000 de persoane în 1989. ca o perioadă de decomunizare. În plus. Aceasta a determinat o reducere generală de 727 de functii în minister şi introducerea a peste 100 de civili în pozitii care anterior fuseseă ocupate de personal militar. Aceste schimbări au fost realizate în cadrul Procesului de Analiză şi Planificare (PARP) al PpP. Acesta a fost urmat. Gărzile Patriotice au fost demobilizate şi a fost înfiintat un sistem de rezerve teritoriale. Şi misiunile FAR s-au schimbat. în 1995. Ministerul Apărării Nationale a fost complet reorganizat în mai 1997schimbările afectând atât structurile centrale. a realizat. Peste aceste reduceri specifice. Institutul pentru Studii Operativ-Strategice şi Istorie Militară. în scopul creşterii interoperabilitătii cu NATO.reformei FAR a durat până în 1992 şi trebuie înteleasă. primul studiu asupra profesionalizării FAR. În acea perioadă .prioritătile reformei se concentrau asupra a patru arii cheie: 59 . de “Armata 2000”. O etapă mult mai organizată şi coerentă de reformă a început în 1993 şi a dus la aprobarea unei noi structuri a Ministerului Apărării Nationale în 1994. aeriene şi navale. cât şi fortele combatante. separat. la 207 000 de persoane în 1999. în 1994.

control şi informaţii (C3I) şi interoperabilizarea acestora cu NATO prin achizitionarea sistemelor de comunicatii STAR. Aceste forţe vor fi alocate atât pentru misiuni de securitate colectivă.• • Reforme privind managementul personalului. forte aeriene şi de apărare antiaeriană şi forte navale. • • Una dintre primele măsuri luate de guvernul nou ales. FAR sunt conduse de un Stat Major General şi constau în 3 serviciiforte terestre. Modernizarea infrastructurii generale. în ianuarie 2001. cum ar fi operatiunile NATO de mentinere a păcii. similare cu cele din statele 60 . Actualizarea sistemelor nationale de comandă. caracteristic pentru multe dintre fortele armate ale NATO. Managementul direct al acestor forţe constituie responsabilitatea Statului Major General. Potrivit acestei legi. comunicare. în special privind ofiterii şi subofiterii. Ele sunt organizate în Forte Operationale şi Forte Teritoriale. Forţele teritoriale cuprind circa 45 000 de persoane şi constau în forţe de pregătire redusă şi forţe de rezervă. orientată spre facilitarea operatiunilor fortelor NATO pe teritoriul României. şi în special modificarea sa de la o “apărare totală” şi teritorială la un tip de proiecţie a puterii. cât şi pentru apărarea natională. o Fortă de reactie rapidă şi o Forţă de suplimentare. a fost aceea de a adopta „Ordonanţa privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale”. Acest tip de organizare reflectă natura variabilă a profesionalizării FAR. Şeful Statului Major General este şi şeful apărării şi ofiterul cu cel mai mare grad militar din România. întărirea capabilitătilor de apărare anti-aeriană prin instalarea noilor radare FPS 117 şi initierea Centrului de Operatiuni Aeriene Suverane (ASOC). Fortele operaţionale constau într-o Forţă de avertizare timpurie. Statul Major General a fost recent reorganizat pentru a include directorate “întrunite”. Acestea sunt pregătite în proporţie de 30-70% şi se intenţionează ca ele să fie gata de actiuni de luptă în 180 de zile.

000 de civili58. România urmăreşte să reducă mărimea armatei sale până la 112 000 de persoane în timp de pace. sistemul tradiţional al FAR privind managementul a fost înlocuit cu o nouă abordare care urmăreşte să reconceptualizeze şi să reorganizeze managementul resurselor umane într-un mod mai rational. în anul 2001 a fost iniţiat un proces de evaluare a misiunilor şi structurilor şi a fost elaborat programul „Forţa obiectiv 2007” care îşi propune să construiască o structură de 75. pag. Acesta prezintă o schimbare majoră în structurarea fortelor armate exclusiv pe bază de voluntariat până în 2005 (70% comparativ cu procentul actual de 47%). Personal Management and Reconversion. 2002. fiind realizat în două moduri.majore ale NATO şi ale SUA. Statul Major General a publicat recent un document de planificare pe termen mediu intitulat Viziunea strategică 2010. referitor la structura viitoare a FAR. Romanian Military Reform and NATO Integration. direct.c. în L. Watts. indirect prin recrutarea absolventilor unor institutii civile. Primul pas în acest proces a fost introdus în 1995. în forma Conceptului de reformare a educaţiei militare. din care 90% vor fi profesionişti şi 15. şi un număr de 230 000 de persoane în timp de război (complet mobilizată).4. Managementul resurselor umane. prin educarea şi instruirea studentilor în institutii educationale cu specific militar. În al doilea rând. Pe baza acestor planuri. II. 58 Vezi George Maior. Mai mult.000 militari. ca parte a celui de-al doilea ciclu al Planului de actiune privind candidatura la NATO (MAP). Noul sistem educaţional şi de instrucţie Educaţia şi instrucţia reprezintă o parte centrală a oricărui proces de profesionalizare.70 61 . În România. Scopul acestui concept este dezvoltarea personalului militar profesionist. The Center for Romanian Studies. În primul rând.

un sistem de instruire pentru experti. data finală de atingere a acestui obiectiv fiind stabilită pentru 2003. reconversia şi demobilizarea şi promovarea bazată pe competentă şi potential. şcoli de educatie tehnică. Ulterior. instructia de bază. Aceste planuri au identificat 3 optiuni privind dimensiunea finală a FAR. În faza a doua . şcoli superioare pentru ofiteri de comandă (3 academii militare). şcoli post-liceale pentru ofiteri şi subofiteri. fiind elaborat un Plan cadru de actiune privind apărarea natională pentru 2000-2003 şi un Cadru pe termen lung (până în 2010). Conceptul managementului resurselor umane a fost elaborat iniţial în 1997.între 2004 şi 2007 . Institutiile de bază pentru educatia militară includ licee militare. 62 . un Centru Regional de Instruire PfP. Cea de-a doua opţiune.reformele se vor concentra asupra modernizării echipamentului şi atingerea interoperabilitătii complete cu NATO. conducerea şi spiritul de cetătean responsabil. a fost considerată ca reprezentând dimensiunea ideală pentru sistemul de apărare naţională a României. Conceptul managementului resurselor umane oferă şi elemente de organizare a corpurilor de ofiteri superiori ale FAR . un Centru regional pentru managementul resurselor de apărare şi centre pentru învătarea limbilor străine. olandezi şi americani. a fost definitivat cu ajutorul experţilor britanici. de instruire a ofiterilor de comandă şi de stat major.o moştenire structurală din perioada comunistă. dezvoltarea carierei. întinzându-se de la 87000 până la 140 000 de persoane. de 112 000 de ofiţeri şi 28 000 de civili. incluzând eficacitatea în luptă. Acest nou sistem este o parte a unei abordări holistice a managementului resurselor umane în armată. incluzând elemente din domenii diverse cum ar fi recrutarea şi selectia.Conceptul urmăreşte să dezvolte îndemânările de bază ale unui soldat profesionist.

PARP. de exemplu. 2002. au fost înfiintare Centre de învătare a limbilor străine. au părăsit armata59. cariere ale subofiterilor ca forte combatante. Mai mult. Center for Romanian Studies. Alte două initiative importante pentru reforma FAR includ Ghidul carierei militare şi Reconversia profesională. C. alegerea profesiei militare de către persoane atât din sistemul educational militar. Principalele prevederi ale Ghidului includ adoptarea unor cariere pe termen lung şi scurt. Ghidul carierei.124. În domeniul educativ. Principalele măsuri includ prevederi privind protectia socială a ofiterilor ce părăsesc armata. care a început să fie aplicat din iunie 2001. a oferit o abordare structurată pentru dezvoltarea interoperabilitătii FAR cu aliatii NATO. 59 vezi gl. Gheorghe. numai în anul 2001 peste 4100 de ofiţeri. Ulterior. Nevoia de interoperabilitate cu NATO în cadrul PpP a stabilit şi noi obiective şi strategii pentru reforma FAR. de instruire pentru misiuni de mentinere a păcii şi instruire privind planificarea apărării. MAP a dus la grăbirea orientării reformei militare din România spre tipul de proiectie a puterii. Promovarea este acum un proces transparent şi se bazează pe reguli clare. Romanian Military Reform and NATO Integration. potrivit noilor sale misiuni şi roluri. Watts (ed). 63 . dintre care 44 de generali. Force Restructuring. în L. totalul forţelor active a fost redus cu peste 73% faţă de 1989. ca şi asistentă şi instruire pentru a-i ajuta în găsirea unei cariere civile. pag. cât şi din cel civil şi urmarea unor şcoli de instructie. constituie un cadru important pentru întregul proces de profesionalizare a FAR. Reconversia profesională are o importantă fundamentală în contextul reducerii corpului de ofiteri.Ca urmare a reformelor. peste 1500 de ofiteri români au urmat cursuri în tările membre NATO.

şi-a declarat ferm angajamentul pentru continuare reformei FAR. îmbunătătirea managementului resurselor umane în cadrul fortelor armate este identificată ca obiectivul cheie al reformei până în 2004. În Programul său de guvernare. crearea unui sistem de rotaţie a personalului şi consolidarea clasei de experţi care lucrează la nivel NATO60. guvernul român a făcut progrese semnificative în materializarea acestor angajamente. Romanian Military Reform and NATO Integration. Watts. capitolul următor a descris modul de instituţionalizare a controlului democratic civil asupra armatei (modelul liberal) pornind de la modelul comunist. 2002. profesionalizarea structurilor militare în România. ci ca un proces.Noul guvern român . în continuă perfecţionare. Personal Management and Reconversion. Relatiile civil-militare în practică Daca în primul capitol a fost prezentat cadrul teoretic al studiului. • • • Până în acest moment. Mai specific. în L.70. redimensionarea structurii de personal. întărirea expertizei civile în Ministerul Apărării Nationale. 64 .ales în noiembrie 2000 . Preocupările MapN pe termen scurt privesc atragerea experţilor civili pentru o carieră în armată. pag.5. Capitolul care urmează va analiza şi evalua modul în care funcţionează instituţiile de 60 Vezi George Maior. acesta include: • depolitizarea armatei şi reintroducerea competentei profesionale ca singurul criteriu de promovare. Instituirea controlului democratic civil asupra armatei nu trebuie privită ca un scop în sine. The Center for Romanian Studies. II.

la cererea fostului ministru român al apărării. DMCS Study. a fost angajat un nou studiu pentru a evalua mecanismul executiv de realizare a politicii de apărare şi securitate62. Printre neîmpliniri se numără legislaţia incompletă în organizarea apărării sau a strategiei de apărare. precum şi unele recomandări legate de planificarea apărării sau de transparenţă. 43/1996. fie din analiza empirică a unei situaţii de criză. DMCS Study. De asemenea. în 1996. 65 . în 1998. inclusiv MapN. 62 Vezi The Romanian National Security Policy and its Governmental Mechanism. precum şi în domeniul regimului stării de urgenţă. no. Întrucât studiul anterior a fost focalizat asupra MapN şi a armatei. O concluzie generală a acelui studiu era aceea că „Ministerul Apărării Naţionale este hotărât să dezvolte controlul democratic asupra militarilor din subordine şi a luat măsuri pentru implementarea principiilor cerute de OSCE”. Unul din studiile timpurii de evaluare a relaţiilor dintre armată şi societate şi a controlului democratic al FAR a fost realizat. studiul propune clarificarea rolului CSAŢ. şi propune ca proiectul Strategiei de securitate naţională să fie elaborat la nivelul Preşedinţiei.41998. Printre deficienţele constatate sunt cele legate de comunicarea dintre Guvern şi anumite ministere. de către o echipă de experţi britanici de la Direcţia pentru Servicii de Management şi Consultanţă (DMCS)61 din ministerul britanic al apărării. Aceasta evaluare va fi facută fie prin analiza concluziilor unor studii realizate de către experţi străini.control democratic. 61 Vezi Review of Paliamentary oversight of the Romanian MoD and the Democratic Control of its Armed Forces. îmbunătăţirea comunicării sale cu Parlamentul. Studiul a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea rolului şi componenţei CSAŢ. a comisiilor de apărare ale parlamentului. şi îmbunătăţirea controlului asupra serviciilor secrete. prin includerea preşedinţilor celor două comisii parlamentare pentru apărare. ambasadorul Gheorghe Tinca. no.

când s-a adoptat Strategia de securitate naţională (1999).Concluziile rezultate din cele doua studii au fost avute în vedere în perioada următoare. Deşi studiul apreciază progresele făcute de România în domeniul relaţiilor dintre armată şi societate. Aceste studii au avut o audienţă restrânsă. Olanda. programare şi bugetare a apărării (2000). A doua problema identificată porneşte de la acuza funcţionarilor publici civili şi a ofiţerilor că puterea politică a politizat structurile de apărare prea mult şi că politicienii numiţi paralizează şi amână luarea deciziilor importante. Unul dintre cele mai imporatnte studii despre România a fost elaborat de către Peter Volten de la Centrul pentru studii europene de securitate (CESS) al Universităţii din Gronigen. 66 . Documentele întocmite 63 Vezi Organising National Defences for NATO Membership. 105-123. CESS. tensiunile dintre funcţionarii publici (şi ofiţerii profesionişti) şi demnitarii numiţi politic precum şi lipsa de expertiză independentă. autorul identifică 3 probleme importante: „problema duplicării rolului Guvernului şi CSAŢ”. nu numai în rândul societăţii civile şi a mass-media ci şi a comisiilor parlamentare. În privinţa duplicării rolului CSAŢ-Guvern. Harmonie Paper 15. pag. modificată în 2000) sau a fost implementat sistemul de planificare. Multe dintre problemele semnalate de acest studiu au fost rezolvate în cadrul ciclurilor II şi III ale Planurilor naţionale anuale pentru pregătirea aderării la NATO. autorul avertizează asupra pericolului unui sistem prezidenţial autoritar. Totuşi. în anul 200163. fiind declasificate mai târziu. 2001. dar şi de acuza politicienilor că unii funcţionari şi ofiţeri nu sunt loiali puterii politice. Legea planificării apărării (1998. după 2000 au fost realizate mai multe studii şi analize. atât din perspectivă academică cât şi practică. Ultima problemă este legată de lipsa de expertiză independentă.

Pentru o analiză complementară a aspectului practic vom studia modul de lucru al acestor instituţii într-o situaţie de criză (quasiexperiment). în urma unor declaraţii politice nefondate şi a unor acţiuni cu caracter politic.4. poate fi considerată ca un indicator pozitiv de lucru al instituţiilor de control democratic65. 2001. legate de numele generalilor Degeratu şi Chelaru. 67 . Cu toate acestea. Totodată. generalul Chelaru a făcut câteva afirmaţii publice despre pericolul desprinderii unor părţi din România. schimbarea rapidă a generalului Chelaru din funcţie. 65 La câteva luni de la numirea în fiuncţia de şef al Statului Major General. Chelaru a fost obligat să-şi dea demisia. incliusiv a celor active. Larry Watts menţionează crizele legate de impunerea de către regimul Constantinescu a principiului „supremaţiei civililor” în defavoarea principiului „împărţirii responsabilităţii”64. Una din crizele ultime în domeniul relaţiilor civil. no. iar declaraţiile despre pericolul războiului civil au rămas nefondate. 48.de echipele de experţi NATO privind îndeplinirea obiectivelor acestor planuri sunt însă confidenţiale. el a sprijinit înfiinţarea unei organizaţii nonguvernamentale a cadrelor militare. în Problems of Post-Communism. De aceea. Printre crizele menţionate de către Larry Watts. o metodă quasi-experimentală (post-factum) de analiză a modului de lucru al instituţiilor de control democratic civil este acea de a urmări acţiunile lor de lucru într-o situaţie de criză. care şi-a propus şi realizarea unor scopuri politice. simpla descriere a normelor de control democratic civil asupra forţelor armate şi evaluările făcute de experţi nu oferă o imagine completă asupra tipului de relaţii dintre armată şi societate şi a practicii CDC. fără incidente. Cum statutul cadrelor militare interzice interferarea militarilor în politică. vol. Bineînţeles că relaţiile dintre armată şi societate au cunoscut câteva situaţii de criză după 1989. gl. July-August.militare a avut loc în anul 64 Vezi Larry Watts. nici una nu este relevantă pentru a trage concluzii generale despre modul în care instituţiile de control democratic civil lucrează. The Crisis in Romanian Civil-Military Relations. Pe de altă parte.

care a reuşit prima revoltă în perioada comunistă (1977) iar în anii 1990-1991 au mărşăluit până la Bucureşti de trei ori. condusă de Miron Cozma. o masă bine organizată de mineri a început marşul către Bucureşti şi au înfrânt forţele de poliţie şi jandarmi la Petroşani şi Costeşti (judeţul Vâlcea). cerând mărirea substanţială a salariilor şi exceptarea anumitor mine din Valea Jiului de la programul de închidere. în caz că nu le sunt satisfăcute revendicările. folosind tancuri fără muniţie pentru blocarea a 12 drumuri de access către Bucureşti. care a cerut Guvernului să adopte Ordonanţa de urgenţă privind starea de necesitate şi de asediu şi l-a împuternicit pe preşedintele României. în 1991. întrucât considera că Guvernul şi-a încălcat promisiunile şi a aflat că va fi investigat şi judecat pentru acţiunile anterioare. Cu toate acestea. SMG şi armata au acţionat într-un mod profesionist. prin negocierea aşa zisei „păci de la Cozia”. a avut un rol important în de-tensionarea situaţiei şi întoarcerea minerilor la lucru. În această situaţie a fost convocat de urgenţă CSAŢ. De data aceasta. marşul lor. Întrucât Guvernul luase măsuri radicale de reformă a industriei miniere. ameninţând cu marşul asupra Bucureştiului. Liga minerilor din Valea Jiului66. Cu toate acestea. sub comanda lui Miron Cozma. să declare stare de asediu iar pe şeful SMG să pregătească o strategie de restabilire a ordinii publice. ducând la schimbarea guvernului Roman. pe 15 februarie. Guvernul nu a aprobat greva şi a cerut Ministerului de Interne (MI) să ia măsurile legale pentru apărarea ordinii publice.1999 şi este legată de greva minerilor şi ameninţarea cu un marş asupra Bucureştiului. militari profesionişti care participaseră la acţiuni de menţinerea păcii şi au reuşit stoparea marşului minerilor în data de 22 ianuarie. Prim-ministrul. Jandarmeria a acţionat corespunzător şi a reuşit oprirea marşului minerilor 66 De remarcat că minerii din Valea Jiului sunt un grup social foarte puternic. Radu Vasile. 68 . în calitatea sa de comandant suprem al forţelor armate. o grevă generală. la începutul anului 1999. finalizat cu schimbarea guvernului şi a altor instituţii politice. a pornit. Miron Cozma a anunţat un nou marş către Bucureşti.

în localitatea Stoeneşti (Olt). Ca o concluzie generală a acestui capitol se poate infera că. are păreri similare. Fostul preşedinte. din noiembrie 2002. 69 . Printre propunerile ce vizează îmbunătăţirea relaţiilor dintre armată şi societate sunt cele legate de finalizarea cadrului legislativ privind situaţiile de criză. pentru ca apoi să fie anchetat şi condamnat. lipsa de profesionalism a personalului MI şi manipularea publicului prin intermediul mass media67. Un document important de evaluare a acelor evenimente îl reprezintă raportul întocmit de către SMG pentru şedinţa CSAŢ din 6 februarie 1999. 1999. în Adevărul. de către Dan Diaconescu cu fostul preşedinte. Emil Constantinescu. Miron Cozma a fost mai întâi capturat. greşelile tactice şi strategia confuză a MI şi face câteva propuneri. 2002. După ce declară că mecanismele democratice au funcţionat. Fostul prim-ministru. 39-71. Vezi stenograma emisiunii TV. în România. cu amendamentul că acuză generalii MI de trădare68. 69 Vezi Raportul SMG. raportul respectiv condamnă lipsa deciziilor clare şi rapide la nivel politic. 29 iulie. pregătirea şi implementarea sistemului de management al crizelor şi alocarea de resurse pentru pregătirea instituţiilor. Cursă pe contrasens. în cartea sa de memorii găseşte că principalele lipsuri de gestionare a acestei crize au fost legate de lipsa de informaţii relevante oferite de către serviciile de informaţii. Cu toate acestea. iar invitaţia de a deveni membru al NATO. Radu Vasile. pag. normele generale şi instituţiile de control democratic civil asupra forţelor armate au fost proiectate şi implementate. publicat şi de către presă69. 6 februarie. reprezintă o încununare a acestui fapt. mecanismele de control 67 68 Vezi Radu Vasile. Editura Humanitas. atât elita politică cât şi elita militară au tras câteva concluzii relevante despre relaţiile dintre armată şi societate. realizată de către Agenţia Rador. Emil Constantinescu. După acea criză. no. 2698. 2002.

democratic se pot perfecţiona, nici măcar ţările cu tradiţie democratică precum SUA nu consideră aceste mecanisme ca perfecte. Noile tipuri de misiuni şi noul sistem de planificare, programare şi bugetare permit o proiecţie multianuală şi o evaluare anuală a îndeplinirii misiunilor de către armată. Cele mai importante mecanisme de control democratic sunt cele de control parlamentar al alocaţiilor bugetare precum şi mecanismul ce verifică transparenţa deciziilor, unde rolul societăţii civile este determinant. Profesionalizarea armatei române mai are, însă, un drum lung de parcurs. Privind întregul proces de tranziţie de la modelul comunist de relaţii dintre armată şi societate la modelul liberal (occidental), evitând modelul intervenţionist, se poate afirma că procesul de reformă a fost iniţiat şi susţinut atât de factori interni cât şi externi. Explicarea acestui proces va constitui subiectul capitolului următor.

70

PARTEA A II-A.

FACTORII CARE CONTRIBUIE LA TRANSFORMAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE

Prima parte a studiului a pus bazele teoretice ale analizei şi a urmărit procesul transformării relaţiilor dintre armată şi societate în România. Partea a doua, însă, are ca scop să identifice, atât pe baze teoretice cât şi pe baza datelor factuale din prima parte, care au fost factorii care au contribuit la transformarea relaţiilor dintre armată şi societate din România, în contextul mai larg al schimbării politcii de securitate. Pentru aceasta este nevoie să construim un model explicativ. Metodologia de cercetare porneşte de la demonstraţia lui King, Keohane şi Verba că analiza cantitativă şi calitativă sunt doar două stiluri de cercetare dar există doar o singură logică a inferenţei70. Ei spun că ...”unii cercetători consideră analizele statistice sistematice drept singura modalitate de obţinere a adevărului. Suporterii metodelor calitative protestează vehement…atât cercetarea cantitativă, cât şi cea calitativă pot fi sistematice şi ştiinţifice” 71. De aceea, acest studiu şi-a propus să aplice logica inferenţei prin metode calitative şi să analizeze transformarea relaţiilor dintre armată şi societate şi a politicii de securitate după 1989 în cazul românesc. Pentru distilarea procesului analitic, pornind de la analiza literaturii de specialitate şi analizând procesul de instituţionalizare a relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic (prezentate în capitolul II), precum şi dintr-un studiu-pilot comparativ pe trei ţări sud-est europene (efectuat de autor la Universitatea din Pittsburgh şi la Washington), prin interviuri realizate în România precum şi din observaţie participativă am construit un modelul explicativ, reprezentat în Figura 4.
70 71

VeziG. King, R. Keohane, S. Verba, Fundamentele cercetării sociale, Ed. Polirom, 2000, pag. 17-21. Idem, pag.18

71

Pentru construirea modelului explicativ am pornit de la două teze ale lui Huntington. Prima teză spune că relaţiile dintre armată şi societate reprezintă componenta instituţională principală a politicii de securitate, în timp ce a doua teză afirmă că problema centrală a relaţiilor dintre armată şi societate este aceea a identificării a două imperative ce modelează instituţiile civil-militare, respectiv imperativul funcţional (determinat de ameninţările la adresa securităţii) şi imperativul societal (determinat de forţele, ideologiile şi instituţiile dominante în societate. În viziunea lui Huntington, politica de securitate se desfăşoară la un nivel operaţional şi la un nivel instituţional. Dacă la nivel operaţional, politica de securitate constă în luarea de măsuri pentru a contracara ameninţările la adresa securităţii, la nivel instituţional se ocupă de organizarea relaţiilor dintre armată şi societate, pentru a dezvolta un astfel de mecanism care ar maximiza securitatea, fără sacrificarea unor valori sociale. Concluzia lui Huntington este că naţiunile care dezvoltă un echilibru propriu al relaţiilor dintre armată şi societate îşi sporesc şansa de a descoperi răspunsurile corecte la problemele operaţionale. Concluziile lui Huntington ne călăuzesc pentru construirea modelului teoretic ce explică democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate, punând în relaţiie politica de securitate şi relaţiile dintre armată şi societate cu cele două imperative, respectiv cel funcţional, determinat de riscuri şi ameninţări (mai ales din contextul internaţional) şi cel societal (contextul intern). Un alt studiu teoretic ajutător este modelul lui Gustavsson, prin care acesta explică schimbarea politicii externe a unei ţări în sistemul internaţional72. În modelul lui Gustavsson, variabila dependentă (schimbarea politicii externe) este explicată printr-un

72

vezi J. Gustavsson, How Should we Study Foreign Policy Change, în Cooperation and Conflict, vol.34, issue 1, 1999, pag. 73-95.

72

respectiv: • • contextul internaţional (global). Transaction Publishers. Pe de altă parte. pornind de la sugestiile teoretice de mai sus. pentru a răspunde valorilor sociale democratice. Pentru cei doi autori. care funcţionează în cadrul procesului deciziei politice. iar cealaltă către propria societate. una orientată către contextul internaţional. 5. Al treilea studiu teoretic este cel elaborat de către Jean Callaghan şi Jurgen Kuhlmann. J. forţele armate dintr-o democraţie sunt un “Ianus” cu două feţe.model multi-cauzal. factorii fundamentali structurali ce explică schimbarea politicii externe sunt un ansamblu de variabile grupate în două blocuri de factori: factori internaţionali şi factori interni.Callaghan. pe trei nivele de analiză. Aceşti factori nu pot produce singuri schimbarea ci sunt mediaţi de percepţia decidenţilor politici. Kuhlmann. Aceste blocuri de factori explicativi.mediul riscurilor de securitate şi oportunităţilor de cooperare. luând în considerare studiul-pilot desfăşurat pe baza unor interviuri cu experţi (vezi Anexa 1) şi datele factuale din capitolul doi. în urma unei cercetări comparative desfăşurate în anul 199973. culturale. Astfel. 2000. contextul intern. precum şi influenţa lor asupra procesului de instituţionalizare a relaţiilor dintre armată şi societatea democratică (variabila 73 Vezi J. 73 . economice şi sociale.(„imperativul social” din teoria lui Huntington). Pentru factorii interni ei iau în calcul un set de aspecte precum cele politice. Military and Society in 21st Century. am identificat că transformarea relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989 şi a politicii de securitate poate fi explicată prin două blocuri de variabile (variabile independente). pag.

precum SUA. Transformarea politicii de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate reprezintă un proces dinamic într-o lume dinamică. NUD*IST. modul în care noi percepem securitatea. asigurate atât de către instituţii de securitate cât şi de către mari puteri occidentale. cât şi deciziile legate de politica de securitate şi apărare (politica de securitate). cum ar fi contextul extern sau contextul intern ca variabile independente. Globalizarea este faptul social total care influenţează atât conceptul de securitate. 74 . apoi gruparea acestora în indicatori complecşi.dependentă) vor fi studiate şi explicate detaliat în capitolele care urmează. 74 Inovaţia metodologică a acestui studiu constă în folosirea unui software pentru analiza calitativă a interviurilor. De aceea capitolul următor se va ocupa de politica de securitate în contextul globalizării74. au fost esenţiale pentru succesul construirii unui pattern democratic al relaţiilor dintre armată şi societate. prin care am reuşit gruparea nodurilor libere reieşite din transcrierea interviurilor în categorii principale. Desigur instituţiile de securitate regională şi globală au intrat şi ele în turbulenţa globalizării iar rolul asistenţei pentru democratizare sau refomă.

decizii. Profesionalizarea armatei ( dimensiunea militară) • Transformarea rolului şi misiunilor armatei Domenii ale politicii de securitate (nivel operaţional): • Militar.Figura 4 MODELUL EXPLICATIV POLITICA DE SECURITATE. mijloace şi instituţii care au rolul de a realiza. Relaţii dintre armată şi societatea democratică (nivel instituţional) I. Control democratic civil (dimensiunea societală) • Cadrul legislativ al CDC • Instituţii publice de control democratic • Societatea civilă II.ansamblul de măsuri.Strategia militară • • • • • Politică externă Siguranţă naţională Economic Social Politico-administrativ Contextul internaţional • • • Globalizarea Conceptualizarea securităţii Asistenţa occidentală • • • Contextul intern Tradiţia istorică Opinia publică Constrângeri economice 75 . proteja şi afirma interesele naţionale.

întrucât sunt asociate cu imigraţie ilegală sau trafic. New National Concepts and Defense Doctrines. no. Politici Publice. Central and East European Security. 151. Nici chiar Statele Unite. Jeffrey Simon. 75 76 77 Vezi A.24. Winter 2000-2001. traficul de droguri. Totuşi. după evenimentele din 11 septembrie 2001. 48. Miroiu. Aşa cum afirma Chris Donelly.r. fără de care nu se poate vorbi de dezvoltarea unei ţări. pag. Proliferarea armelor de distrugere în masă. Scopul final al unei politici publice este de a produce „bunuri publice” iar apărarea naţională şi securitatea sunt bunuri publice ideale. tuturor acestor provocări. Rethinking Security. terorismul global. astăzi. Editura Politea. La modul general. nu poate adopta o astfel de politică şi aceasta s-a văzut recent.Capitolul III. în NATO Review. asa cum spunea Jeffrey Simon “…Sarcina de a defini noi concepte de securitate în Estul Europei (sau politici de securitate-n. exclusiv cu forţele proprii. “ceea ce este astăzi în pericol nu este teritoriul unui stat ci structura sa. 32-34. Vol. a mijloacelor şi resurselor alocate pentru atingerea lor în situaţii specifice”75. Dec. funcţionarea instituţiilor sale şi bunăstarea cetăţenilor săi”76. 76 . Politica de securitate în epoca globalizării În acest capitol. Radoi. natura societăţii sale. o politică publică este „o reţea de decizii legate între ele prin alegerea obiectivelor. Nici un stat nu este atât de puternic încât să ignore aceste forţe sau să răspundă. pag. Strategic Forum. singura super-putere globală. Majoritatea consideră că deschiderea graniţelor generează probleme de securitate.) este mai complicată pentru că vizează provocările la adresa securităţii ca fiind de natură internă. statele “slabe”. Vezi Chris Donelly. Zulean. 1998. politica de securitate va fi privită ca o politică publică. M. crimă organizată. 2002. forţe poliţieneşti ineficiente şi corupţie la nivel guvernamental”77. divizarea şi conflictele etnice sunt pericole ce pot fi abordate numai prin efort colectiv şi cooperare. M.

securitatea prin cooperare şi securitatea comună sunt două dintre cele mai frecvent utilizate. Forţele politice locale nu mai deţin în totalitate controlul viitorului lor economic datorită intervenţiei unor factori ce nu mai pot fi circumscrişi între graniţele lor naţionale. Divergenţele dintre forţele economice globale şi interesele politice subnaţionale. pentru supravieţuirea regumului. Indivizii şi naţiunile sunt astăzi martorii unor eforturi de regionalizare a relaţiilor politice şi de securitate în scopul consacrării stabilităţii şi al exploatării optime a capacităţilor economice în slujba dezvoltării regionale şi. Acesta este. noţiunea tradiţională a ameninţării şi răspunsurilor militare. dar în acelaşi timp depăşind. Accentul este pus pe identificarea explicită a problemelor ce pun în pericol nu doar statul-naţiune. naţionale şi regionale ar putea duce la apariţia uneia dintre cele mai profunde şi vitale provocări la adresa relaţiilor de securitate. cuprinzând. ci şi unităţile subnaţionale sau cetăţenii. în fluxurile ilicite de droguri. Astfel de probleme îşi au originea în dinamicile demografice actuale. completând conceptele tradiţionale de securitate colectivă. odată cu ariile transnaţionale sau regionale. Cele dintâi. tehnologie sau 77 . în schimb. Dintre acestea. apărare colectivă şi încredere reciprocă. motivul pentru care în ultimul deceniu au fost vehiculate noi concepte ale securităţii internaţionale. Acestea din urmă se centrează asupra teritorialităţii statului şi pun în relief dimensiunea militară a securităţii şi ameninţării.Globalizarea relaţiilor economice internaţionale evoluează astăzi în acelaşi timp cu fragmentarea şi regionalizarea politicii de securitate. în principal. dar consideră că alţi factori ameninţă din ce în ce mai mult supravieţuirea şi structura unui stat. la nivel elementar. în mişcările masive de populaţie. Ele recunosc problemele asociate cu conflictul militar. admit o definiţie mai inclusivă a securităţii şi ameninţărilor.

nici prin acţiuni unilaterale.pacea globală. În securitatea prin cooperare. Şi acesta este motivul pentru care astăzi se încearcă o relansare a conceptului de securitate prin cooperare. ci şi ca un mediu de dezvoltare economică şi socială. astfel ameninţând statul. o redefinire a unui sistem de securitate în care toate naţiunile şi toate organizaţiile de securitate – fie ele sub-regionale. punându-se accent pe egalitatea tuturor entităţilor participante. astfel încât fiecare dintre acestea să contribuie la coerenţa şi adaptarea întregului sistem la noile circumstanţe. o abordare colectivă şi multinaţională în acest domeniu ar putea oferi şi beneficii economice prin reducerea cheltuielilor publice pentru apărare şi 78 . fiecare ţară participantă îşi poate spori şansele de influenţare a evenimentelor internaţionale comparativ cu riscul de a fi doar influenţată de acestea. ideea de bază este aceea a diversităţii de roluri şi a diviziunii sarcinilor. în schimbările ecologice globale şi abuzurile privind drepturile omului etc. aceea a naţiunilor ce caută soluţii paşnice la vechile probleme ale războiului şi păcii. internaţionale sau globale – să-şi coordoneze eforturile şi să coopereze mai strâns pentru atingerea aceloraşi obiective comune. În consecinţă. regionale. în poluarea şi degradarea mediului.informaţie. Mai mult. Pe lângă întărirea securităţii. iar dacă nu sunt abordate constructiv şi în cooperare. ele pot duce la forme tradiţionale de violenţă militară. înţeleasă nu doar ca lipsă a războiului. însă. există o recunoaştere a faptului că multe dintre aceste probleme noi şi complexe nu pot fi soluţionate nici prin intervenţie militară. aceste organisme nu au reuşit să îşi îndeplinească promisiunile. Cel mai frecvent. această viziune a fost promovată de către organizaţiile multilaterale cum ar fi ONU sau OSCE. Din păcate. În noua eră a globalizării securitatea prin cooperare oferă o viziune promiţătoare. regimul politic şi societatea în ansamblu.

Un ultim aspect se referă la problema menţinerii statelor-naţiune ca unităţi viabile ale puterii 78. mai mult sau mai puţin. 79 .prin deschiderea accesului la comerţul mondial. iar la utilizarea forţei se va recurge doar ca ultimă şi unică modalitate de intervenţie. 78 Vezi Stanford News. Scopul central al securităţii prin cooperare ar fi acela de a împiedica statele să acumuleze sau să utilizeze mijloacele pentru o ofensivă împotriva altui stat. care influenţează. există şi numeroase aspecte critice ale aplicării sistemului securităţii prin cooperare. Un alt aspect critic se referă la depăşirea decalajelor ce privesc securitatea şi insecuritatea dintre emisfera nordică şi cea sudică a globului. securitatea României şi tipul de relaţii dintre armată şi societate. Rusia). Totuşi. De asemenea. Având în vedere noile riscuri şi ameniţări aduse de procesul globalizării şi propunerile pentru realizarea unei politici de securitate prin cooperare în zona euroatlantică vom prezenta în subcapitolul următor instituţiile care acţionează pentru realizarea securităţii. Un prim aspect ar fi dificultatea de antrenare a tuturor armatelor într-un astfel de sistem. în special a armatelor cu potenţial ridicat (de exemplu. Stanford Center for International Security and Arms Control Conference. O astfel de strategie mondială de apărare ar avea ca principiu central ideea că apărarea teritoriului naţional este singurul obiectiv legitim al forţelor militare naţionale. Sancţiunile împotriva statelor ce nu se conformează vor include sancţiuni non-militare. cum majoritatea statelor se confruntă cu presiuni de reducere a cheltuielilor pentru securitate. în special economice. un sistem al securităţii prin cooperare ar putea să ducă la reducerea costurilor simultan cu creşterea eficacităţăii acestuia.

1. Uniunea Europeana (UE) şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) 80 .Y. Acest subcapitol va investiga rolul lor în realizarea unor politici de securitate globale şi a unor relaţii dintre armată şi societate democratice.M. Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO).III. Consiliul Europei BOSNIA HERZEGOVINA HOLY SEE MONACO YUGOSLAVIA III. principalele lor misiuni şi modul în care influenţează politica de securitate şi relaţiile dintre armată şi societate din România.R.a. HUNGARY RUSSIA GERMANY AUSTRIA IRELAND ANDORRA CYPRUS MALTA SAN MARINO BELGIUM ITALY FRANCE LUXEMBOURG NETHERLANDS PORTUGAL SPAIN UNITED KINGDOM GREECE TURKEY BELARUS KAZAKHSTAN KYRGYZSTAN TAJIKISTAN TURKMENISTAN UZBEKISTAN EAPC Ţări invitate în NATO-2002 DENMARK SLOVAKIA SLOVENIA ROMANIA BULGARIA AZERBAIJAN GEORGIA ARMENIA MOLDOVA UKRAINE C S I E U ALBANIA CROATIA F. Instituţii de securitate regională şi globală Acest subcapitol îşi propune să descrie rolul instituţiilor de securitate în spaţiul eurasiatic. Figura 5 Instituţii interconectate de securitate în spaţiul Instituţii de securitate în spaţiul eurasiatic OSCE NATO CANADA UNITED STATES ELVEŢIA LIECHTENSTEIN FINLAND SWEDEN ICELAND NORWAY ESTONIA LATVIA LITHUANIA POLAND CZECH REP.O.1. Principalele instituţii de securitate globale sau euro-atlantice sunt Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

mai ales. Tot aici se stipulează că măsurile luate de ţările membre în termenii acestui articol trebuie imediat aduse la cunoştinţa Consiliului de Securitate al ONU şi în nici un caz nu trebuie să afecteze autoritatea şi responsabilitatea Consiliului de a întreprinde acţiunile necesare pentru menţinerea şi restaurarea păcii şi securităţii internaţionale. crearea unui mediu stabil pentru alegeri democratice. inclusiv prin utilizarea forţei armate. cât şi competenţa. individual sau colectiv…” . După 1990.Creată după cel de-al doilea război mondial. incluzând livrarea de ajutoare umanitare. cât şi. În ciuda câtorva succese notabile. ONU a fost incapabilă în toată această perioadă să-şi ducă la îndeplinire mandatul său iniţial. ca şi gama sarcinilor ce trebuiau îndeplinite. numărul operaţiunilor de menţinere a păcii a crescut substanţial. atât datorită lipsei unor mijloace şi instrumente de acţiune eficiente. socială. protecţia populaţiei civile din zonele de conflict. Organizaţia Naţiunilor Unite s-a vrut a fi „o organizaţie internaţională cu vocaţie de universalitate” atât în ceea ce priveşte aria sa de interese. Articolul 51 al Cartei ONU statuează “dreptul fundamental al tuturor ţărilor membre la auto-apărare. urmărind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi cooperarea între state pentru rezolvarea problemelor internaţionale de natură economică. pe lăngă sarcinile suplimentare de monitorizare şi aplicare a eventualelor acorduri de 81 . în acelaşi timp stabilind şi rolul primordial al Consiliului de Securitate al ONU în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. dezarmarea şi demobilizarea. tendinţei marilor puteri (SUA sau unele state europene) de a acţiona unilateral sau multilateral în afara auspiciilor ONU. raportarea încălcărilor legilor umanitare internaţionale. culturală sau umanitară.

în situaţia din fosta Iugoslavie). datorită dificultăţii atingerii consensului în cadrul Consiliului şi a reticenţei ONU privind implicarea în acţiuni de impunere a păcii. situaţie ce poate semnifica marginalizarea ONU ca organizaţie globală de securitate. ONU a suferit numeroase eşecuri şi şi-a pierdut o parte din prestigiul său pe plan internaţional. adoptat în 1999. Cu toate acestea. atât în ceea ce priveşte conţinutul.pace. noul Concept Strategic al NATO. Mai mult. conform capitolului VII din Carta ONU. de asemenea. Mandatele au fost. rezultatele acţiunilor ONU fie au fost superficiale. statuează că nu este necesară aprobarea Consiliului de Securitate al ONU pentru o intervenţie NATO dacă aceasta consideră că interesele sale sunt puse în pericol. întărite. trupele de menţinere a păcii (de exemplu în Somalia sau Bosnia) primind autorizaţia de a utiliza forţa. în ultimul deceniu al secolului XX. În acest sistem decizia de a utiliza forţa pentru impunerea sau menţinerea păcii îi aparţinea exclusiv Consiliului de Securitate al ONU. cât şi domeniul de acţiune (de pildă. Acesta este şi motivul pentru care. iar drepturile indivizilor şi ale comunităţilor naţionale să primeze asupra inviolabilităţii tradiţionale a statului-naţiune. 82 . de exemplu. fie au dus la scăderea prestigiului şi eficacităţii ONU prin incapacitatea de a-şi duce la îndeplinire un număr tot mai mare de sarcini. prin intervenţia NATO în conflictul din Kosovo fără un mandat explicit din partea ONU. contactele dintre instituţiile ONU şi ale celorlalte organizaţii regionale de securitate fiind extinse. Totuşi. a fost dezvoltată ideea unui sistem de securitate în care securitatea colectivă să fie întărită de securitatea prin cooperare.

legate de crizele din Iugoslavia. A treia provocare este legată de adaptarea ONU la schimbările profunde impuse de fenomenul globalizării. În primul rând este vorba despre o criză de identitate. Crizele. la începutul mileniului trei. să ia în considerare re-gândirea conceptului absolut de suvernitate pentru a permite intervenţia umanitară. ONU rămâne. USIP. unica organizaţie în care. Ultima criză este cea legată de criza financiară. Croker. generată şi de refuzul celui mai mare contributor (SUA) de a-şi plăti datoriile. în cadrul unei structuri sistematizate normativ. 517-528. 79 vezi Rolf Ekeus.După cum afirmă Rolf Ekeus. A doua provocare este legată de criza de încredere în urma deciziilor recente ale Consiliului de Securitate. într-o anumită formă. pag. P. F. însă. care îşi are originea în dezintegrarea coaliţiei învingătoare de după al doilea război mondial pe motive ideologice. Aall. să ia în considerare mai mult societatea civilă globală şi să permită realizarea securităţii colective. inclusiv prin luarea în considerare a actorilor non-statali. cele mai recente fiind legate de incompatibilitatea între filosofia Adunării Generale (a neintervenţiei în treburile interne ale unui stat) şi imperativele tot mai frecvente ale intervenţiei umanitare. ONU trebuie să facă faţă la patru provocări sau crize79. legislativ şi administrativ. 2001. Somalia sau Irak. În ciuda deficienţelor şi eşecurilor sale . au continuat. 83 . Nu rămâne decât ca liderii ONU şi ai ţărilor componente să dezvolte şi adapteze creativ structura şi principiile ONU. toate statele lumii se pot reuni şi îşi pot prezenta punctele de vedere. Hampson. în Turbulent Times: the Challenges of Managing International Conflict. New Challenges for the UN. descrise anterior. editată de Ch.

tehnic şi ştiinţific. Asia Centrală şi America de Nord.b.III. Transformarea OSCE în organizaţie a reprezentat atât o culminare logică a muncii sale. devenită. măsuri pentru întărirea încrederii între acestea. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) O altă instituţie ce ar putea promova securitatea colectivă este OSCE. a constituit iniţial un proces politic consultativ pentru statele participante din Europa. cât şi o recunoaştere a faptului că securitatea Europei devenise o preocupare cu adevărat pan-europeană. în special în domeniul politico-militar (măsuri de construire a încrederii şi securităţii). Secretariatul de la Praga. cultural. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Conferinţa asupra Securităţii şi Cooperării în Europa (CSCE). după 1995.1. Dincolo de obligaţia de a continua acordurile privind reducerea Forţelor 84 . Procesul de instituţionalizare a OSCE a început prin Carta de la Paris pentru o Nouă Europă din 1990 şi a fost continuat prin Declaraţia de la Helsinki din 1992. necesitând un răspuns instituţional corespunzător. într-un nou context de securitate. Dezvoltarea relativ rapidă a noilor organisme ale OSCE (Consiliul miniştrilor de externe. măsuri pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi pentru cooperare în domeniile economic. care curpindea o gamă largă de norme şi standarde privind conduita internaţională şi angajamente pentru ghidarea relaţiilor între statele participante. procesul CSCE a dus la adoptarea Actului Final de la Helsinki în 1975. Biroul pentru instituţii democratice şi drepturile omului şi Centrul de prevenire a conflictelor din Viena) reflectă ambiţiile statelor membre de a înzestra OSCE cu o nouă putere şi legitimitate. Comitetul înalţilor oficiali. Lansat în 1972.

În cel mai bun caz. libertatea de mişcare a cetăţenilor şi ideilor etc. care o privesc cu rezerve (aceasta şi datorită dorinţei Moscovei de a conferi OSCE un rol mai important decât NATO). Andrew Cottey consideră că. Londra: Routledge. 43-61. se bazează pe voluntariat. editat de M. OSCE cuprinde doar recomandări. ale SUA. în Uncertain Europe: Building a New European Security Order. OSCE nu dispune de angajamentul şi suportul marilor puteri europene şi. Cu toate acestea. democraţia şi statul de drept. The OSCE. teoretic. imposibil de atins. practic. ea nu are la bază un tratat care să fie semnat la integrarea în organizaţie şi respectat cu stricteţe. deşi a “achiziţionat” organismele ce îi pot oferi mijloacele pentru a detecta şi reacţiona rapid la eventualele crize sau conflice. este un regim lipsit de robusteţe80.). OSCE ar trebui să constituie un regim de securitate eficient pan-european dar.Crowning jewel or talking shop?.). ştiinţă şi tenhologie etc. Timmins. pag. iar organismele sale nu au experienţa practică şi pregătirea pentru folosirea colectivă a forţei în scopul menţinerii şi impunerii păcii. Smith şi G. mai ales. Aceasta datorită faptului că un regim de securitate eficient este dificil de 80 Vezi Andrew Cottey. este aproape cert că aspiraţia OSCE de a deveni instituţia fundamentală a securităţii europene este greu de realizat. în principal ONU. De asemenea. 85 . 2001. în realitate. măsuri şi principii de conduită. precum şi dimensiunea socio-economică a securităţii (economia de piaţă. integrare. iar consensul pentru o anumită acţiune este. nu dispune de mijloace militare proprii. abordează dimensiunea umană a securităţii (drepturile omului. OSCE poate fi un forum adecvat pentru întărirea cooperării şi complementarităţii între organizaţiile şi instituţiile europene şi transatlantice de securitate.Armate Conveţionale din Europa (CFE) şi Măsurile privind clădirea încrederii şi securităţii (CSBM). Carta de la Paris statuează intensificarea cooperării. În al doilea rând. deşi OSCE este cea mai inclusivă organizaţie regională de securitate. În primul rând. NATO şi UE.

OSCE a jucat un rol deosebit de important prin elaborarea unui document politic. 86 . Rolul şi misiunile lor vor fi clar definite într-un cadru constituţional. transparenţa informaţiilor şi accesul la informaii legate de forţele armate vor fi principiile ce ghidează această activitate. 6 decembrie. trupelor paramilitare.. Budapest.realizat datorită abordărilor competitive a statelor componente. Cele mai importante norme prevăd că: • • Statele participante vor promova integrarea forţelor armate în societate ca expresie a democraţiei.. Cu toate acestea. 1994. Statele vor asigura şi menţine o supervizare eficientă şi controlul forţelor armate. lipsei unui mecanism de aplicare a normelor şi limitelor organizaţionale pentru combaterea riscurilor nemilitare. în Budapest Summit Meeting of the CSCE. lipsei de respect a normelor instituite. adoptat prin consens la Summit-ul de la Budapesta din 1994. în 81 Code of Conduct on Politico-Military Aspects of Security. Capitolul IV al Deciziei de la Budapesta. Secţiunea a VII-a a acestui cod este dedicată controlului democratic asupra armatei. forţelor de securitate internă şi serviciilor secrete şi reprezintă o contribuţie deosebită pentru codificarea unor norme şi definirea unor parametri juridici pentru realizarea controlului democratic. existenţei unor tensiuni şi contradicţii ăntre normele şi principiile de bază ale OSCE. din punct de vedere al relaţiilor dintre armată şi societate.. • Acest document a avut o importanţă covârşitoare asupra eforturilor comunităţii internaţionale şi statelor est-europene de a defini parametri clari pentru conceptul de control democratic asupra armatelor şi a democratizării fostelor ţări comuniste. paramilitare şi de securitate prin autorităţi constituţionale investite cu legitimitate democratică. anume Codul de conduită în privinţa aspectelor politico-militare ale securităţii81. Cheltuielile de apărare vor necesita aprobarea Legislativului iar controlul cheltuielilor militare.

având în vedere faptul că. aşa cum a dovedit în timpul Preşedinţiei-în-exerciţiu din 2001.1. Franţa şi Marea Britanie. mai devreme sau mai târziu politici externe şi de securitate comune. a constituit o adevărată “revoluţie în domeniul afacerilor militare”. cât şi asupra unei politici europene de securitate şi apărare. care vor necesita. iar NATO se va 87 . transformându-se din stat monitorizat. la începutul anilor 1990. De menţionat că România a parcurs un drum lung. „Procesul de la Saint-Malo”. prin urmare. III. în stat care a acţionat pro-activ şi eficient pentru sporirea securităţii euroasiatice. Recenta publicare a proiectului „Constituţiei europene” arată că Europa îşi constituie structuri (supra) statale coerente. În timp ce Franţa consideră că apariţia unei politici europene solide în domeniul apărării va consolida şi întări o Alianţă mai echilibrată şi. Washington-ul se va retrage în izolaţionism. nu au fost capabile să ajungă la un consens în ceea ce priveşte elementele fundamentale atât ale unei politici externe şi de securitate comune. cele două mari puteri militare ale Europei Occidentale.general. O diferenţă esenţială între Londra şi Paris a fost aceea a impactului unei politici europene de apărare asupra Washington-ului. Uniunea Europeană (UE) Uniunea Europeană (UE) devine un actor cu interese şi politici globale. Marea Britanie a consideră că se va produce exact contrariulîn cazul în care Europa va demonstra o capacitate serioasă de a-şi gestiona propriile probleme de securitate.c. încă din 1947. mai puternică. respectiv decizia franco-britanică de a iniţia elaborarea unei politici europene de securitate şi apărare.

preluat din Jelyon Howorth. 42. 88 . Young. se poate spune că o politică externă şi de securitate comună ar fi necesară deoarece “Uniunea Europeană este un jucător economic major care trebuie să joace un rol politic corespunzător pe scena internaţională”83. Bruxelles. Astăzi. Cortina de Fier între vestul şi estul Europei căzuse. respectiv o contribuţie la procesul internaţional de menţinere a păci. Towards a Stronger Alliance. statele membre şi-au pus problema existenţei unei politici externe şi de securitate comune.2000.europa. Obiectivul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) nu este de a elimina politicile externe ale statelor membre. nr. Press Release. promovarea cooperării. Uniunea Europeană şi statele sale membre asigură astăzi mai mult de jumătate din fondurile de ajutor pentru dezvoltarea internaţională şi peste 50% din ajutorul umanitar mondial. democraţiei şi drepturilor omului. Survival. în special instabilitatea din regiunea sud-est europeană şi din Orientul Mijlociu. În acelaşi timp. www. 12. În perioada când statele membre negociau Tratatul de la Maastricht numeroase evenimente modificau forma Europei. Problemele apărute atunci nu au dispărut nici în timpul negocierii. Germania se reunifica. ci de a abilita Uniunea Europeană să vorbească cu o singură voce şi să arate o voinţă politică comună. În aceste circumstanţe. France and the European Defence Initiative.eu. Acest ajutor substanţial poate fi implementat printr-un element politic. PESA nu urmăreşte 82 John W.prăbuşi82. 1984. European Affairs. vol. 33. Britain. Leicester: Leicester University Press. nici după adoptarea Tratatului de la Amsterdam.04. 2.int. Summer 2000. aproape 60% din cel pentru Rusia şi fostele republici sovietice şi 40% din efortul de reconstrucţie în Bosnia şi Herţegovina. Iugoslavia intra în război. France and the Unity of Europe. Ele finanţează o treime din ajutorul global pentru Orientul Mijlociu (50% pentru teritoriile palestiniene). p. 83 Javier Solana. La nivel internaţional începuse războiul din Golf. Britain.

Noua Forţă de răspuns a NATO. care au avut un rol esenţial în realizarea securităţii României de după sfârşitul războiului rece şi pentru reformă. interesele sale fundamentale. extinderea NATO şi a UE erau văzute de România ca două procese complementare. cu saricini dincolo de „St. Scopul final al PESA este ca până la finele anului 2003 să dispună de o forţă militară de 60000 de militari. cu un comandament central european. Deşi. precum şi programele PHARE or Pactul de Stabilitate au constituit mecanisme care au dus la extinderea conceptului de securitate în România şi la realizarea reformei. apariţia unor conflicte sau războaie locale. fundamentalismul şi extremismul. O entitate regională capabilă să facă acest lucru obţine influenţă pe scena internaţională. Prin negocierea celor 31 de capitole. Un prim exerciţiu al forţei europene este realizat din martie 2003 prin desfăşurea a 320 de militari în misiunea din Macedonia. Belgia şi Luxemburg) de a crea o forţă europeană independentă de NATO. independenţa şi securitatea sa. ci. mobilizabilă în 60 de zile şi care poate fi susţinută minimum un an. Uniunea trebuie să apere valorile comune ale celor 15 (respectiv 25 în 2004). creată la Summitul de la Praga se poate acomoda foarte bine cu Forţa de intervenţie europeană. o acomodare. mai degrabă. Germania. contrabanda cu materiale nucleare. traficul cu arme. în special cel de Justiţie şi afaceri interne. De asemenea. Până acum. în contextul războiului din Iraq. 89 . precum în fosta Iugoslavie. Petersberg Tasks” este puţin probabil că va avea loc curând o criză profundă în NATO.să se interpună în faţa sistemelor de apărare ale fiecărui stat membru individual. cum ar fi proliferarea armelor de distrugere în masă. să fie capabilă să întâmpine multiple ameninţări. poate destabiliza statele vecine. a existat propunerea a 4 state europene (Franţa.

de securitatea întregii Europe. adoptat la Roma în noiembrie 1991 se urmărea tocmai instaurarea unui climat de pace “echitabil şi viabil”84 în Europa. Mai întâi. Prin noul Concept Strategic. în ultimă instanţă. prin prevenirea sau soluţionarea paşnică a crizelor care ar fi putut ameninţa securitatea Europei. sunt disponibile la adresa de web: www.nato. Una dintre explicaţiile acestui succes este aceea că Alianţa s-a bazat pe împărtăşirea valorilor democratice iar democraţiile nu luptă niciodată una împotriva celeilalte. Apariţia unor noi ameninţări şi riscuri în Europa după 1989 a necesitat o restructurare şi completare a Alianţei.III. dar să le şi promoveze cu succes la nivelul Eurasiei. În acest sens extinderea NATO şi politica uşilor deschise capătă un rol special. noul 84 Informaţii despre organizarea NATO. în principal prin descurajare. întrebarea care se pune acum este dacă NATO va reuşi nu numai să apere valorile liberal democrate.d. totodată un vector de modernizare a ţărilor din estul Europei. Deşi un instrument al razboiului rece pentru apărarea colectivă a ţărilor occidentale se pare că are şanse de a deveni un instrument politico-militar la scară globală şi. Desigur. în general. Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) NATO a fost alianţa politico-militară cea mai de succes din istorie. Dacă până atunci rolul NATO era acela de apărare a teritoriilor naţionale ale statelor membre (Articolul V al Tratatului Atlanticului de Nord). şi Summit-ul de la Roma. în particular. dimensiunea sa politică fiind mai importantă decât dimensiunea militară. inclusiv cele din spaţiul central şi esteuropean şi. sub acest aspect. s-a considerat că securitatea aliaţilor este indisolubil legată de cea a ţărilor vecine.1. a fost necesară o identificare a pericolelor ce puneau pune în primejdie Alianţa şi.int 90 . să realizeze un model de securitate prin cooperare.

de la descurajare şi apărare colectivă. înspre Europa Centrală şi de Est. în scopul menţinerii păcii şi promovării democraţiei. extinderea spre Est. până la operaţiuni de răspuns la crize. dezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în cadrul Alianţei.Conceptul Strategic subliniază indivizibilitatea securităţii europene şi nord-americane şi importanţa unui parteneriat puternic şi dinamic între Europa şi America de Nord. până la acţiuni de menţinere şi impunere a păcii. dezarmare şi neproliferare prin menţinerea consensului între acest obiectiv şi politica sa apărare. Una dintre trăsăturile distinctive ale strategiei Alianţei după 1991 (care este reflectată şi în Conceptul Strategic din 1999.Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic. 91 • • • • • • . în baza deciziilor luate de miniştrii de externe ai Alianţei la Berlin. mergând de la prevenirea şi gestionarea conflictelor la acţiuni de monitorizare a controlului armamentelor. controlul armelor. fiind posibil să devină un aspect cheie al contribuţiei NATO la pacea şi securitatea euro-atlantică. convenite prin eventuale acorduri internaţionale. în baza Articolului 10 al Tratatului de la Washington. prin noi roluri şi sarcini. menţinerea unor capabilităţi militare eficiente pentru a face faţă tututror situaţiilor previzibile. apelând la resursele şi capabilităţile NATO. adoptat la Summit-ul de la Washington) a constat în redefinirea conceptului strategic (pentru a include o abordare comprehensivă a acesteia şi nu doar dimensiunea sa militară) şi în sublinierea cooperării cu toate statele ce împărtăşesc obiectivele Alianţei. “primul val” al extinderii incluzând deja Ungaria. operaţiuni NATO de răspuns la criză.Concept Strategic impunea re-direcţionarea liniei de acţiune a Alianţei. în 1996. ca cele din Bosnia sau Kosovo. Cehia şi Polonia. Parteneriatul pentru Pace. de la caz la caz şi prin consens. politica de parteneriat. incluzând următoarele elemente esenţiale: • prezervarea legăturii transatlantice . prin dezvoltarea următoarelor instrumente. prevenirea conflictelor şi managementul crizelor. cooperare şi dialog cu toate ţările democratice. pentru a sprijini aliaţii europeni să acţioneze autonom. parteneriatele speciale cu Rusia şi Ucraina şi Dialogul Mediteranean. în situaţiile în care SUA sau Canada decid să nu participe la o anumită operaţiune.

cu un NATO dominat de leadership-ul american. 92 . Politica de extindere spre estul Europei. prin posibilitatea iniţierii de către NATO. Dacă până în aprilie 1999 rolul Alianţei în prevenirea şi soluţionarea crizelor nu putea fi decât unul de sprijin. fără un mandat explicit din partea ONU sau OSCE. Această nouă “adaptare” a NATO a fost pusă în practică înainte chiar de adoptarea noului Concept Strategic. contribuind la eforturile întreprinse de ONU sau OSCE (aspect legiferat în toate documentele oficiale anterioare ale NATO). cea mai importantă dintre aceste noi activităţi este în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor. Acestea au fost cerinţe exprese. Aceasta a ridicat unele întrebări privind instaurarea unei ere unipolare. De departe. apoi. în mod autonom.Conceptul Strategic din 1999 statuează că scopul esenţial al Alianţei este salvgardarea libertăţii şi securităţii membrilor săi prin mijloace politice şi militare. Relevantă pentru studiul nostru este politica uşilor deschise şi extinderea sa spre estul Europei. odată cu noul Concept Strategic de la Washington NATO dispune de bazele legale pentru a întreprinde acţiuni de răspuns la crize în mod autonom. prin implicarea în conflictul din Kosovo. alături de beneficiile extinderii zonei de securitate are şi o influenţă imensă asupra democratizării relaţiilor dintre armată şi societate. incluse ca parte a pachetului pregătitor pentru admitere (Membership Action Plan. capitolul I). dar defineşte sarcinile fundamentale de securitate ale Alianţei în termeni de activităţi noi. a unor opreaţiuni de răspuns la crize care nu se află sub incidenţa Articolului V al Tratatului de la Washington. la început în studiul despre largirea NATO din 1995 iar.

dacă NATO a fost exemplul de succes al unei organizaţii ce promova apărarea colectivă. Acelaşi studiu a stabilit următoarele patru criterii de evaluare a exercitării controlului democratic şi managementul armatei: 1. încrederii în armată şi a răspunderii forţelor armate pentru a deveni eficiente86. 93 . tensiuni trans-atlantice. însă. 3.2. pag. pag. a extinderii NATO şi a relaţiilor civil-militare în Europa Centrală. a Study in Civil-Military Relations. September 1995. Există. În concluzie se poate afirma că. mai târziu pe baza MAP au avut loc evaluări ce au dus la o primă etapă a extinderii NATO (finalizată prin admiterea Cehiei. Poloniei şi Ungariei în NATO. controlul Guvernului. prin controlul bugetului apărării. Aceste tensiuni se pot rezolva prin acomodarea Forţei de răspuns a NATO (NRF) cu Forţa de reacţie rapidă europeană. care se va finaliza în mai 2004. ajustarea 85 86 vezi Study on NATO Enlargement. o separaţie clară a autorităţii Preşedintelui şi Guvernului prin constituţie sau legi. până în 1996 vezi studiul lui Jeffrey Simon. reinstaurarea prestigiului military. prin includerea altor 7 ţări est-europene. Pe baza acestui Studiu iar. inclusiv controlul democratic asupra armatei”85. 1996. printre care şi România. ce pot împiedica realizarea acestui model. INSS. reducerea capabilităţilor militare dintre SUA şi partenerii europeni. NATO Enlargement and Central Europe. supervizarea de către Parlament a armatei. National Defense University.Capitolul întâi din “Study on NATO Enlargement “ a afirmat deschis că scopul lărgirii este de a “…încuraja şi sprijini reformele democratice. asupra Statului Major General şi comnandanţilor militari prin intermediul unui ministru civil. Brussels.în 1997) şi o a doua etapă. azi poate deveni modelul de organizaţie ce promovează securitatea prin cooperare. în special între SUA şi unele ţări ale UE. 2. pentru studiul acestor criterii. 26-28. pe timp de pace. 4.

cel mai probabil că NATO va deveni principalul intrument pentru realizarea unei cooperări prin cooperare în spaţiul euroatlantic. De aceea. pentru că deja cuprinde un nucleu de state liberal democrate (cu mici interpretări legate de pedeapsa cu moartea în SUA.criteriilor de apartenenţă la NATO.Modelul securităţii prin cooperare NATO-Rusia PfP Securitate individuală Ucraina 94 . 6). Figura 6 NATO. reforma structurilor de decizie şi acordarea unei mai mare independenţe pentru europeni. democraţia în Turcia sau democratizarea şi dezvoltarea noilor membri) ce iau în considerare realizarea securităţii individuale şi promovarea stabilităţii în spaţiul adiacent lor (vezi Fig.

„coaliţii de voinţă”. acţionând rapid alături de câţiva parteneri. guvernele naţionale încerarcă realizarea unei securităţi prin cooperare. Urmare a unor fenomene atât de complexe. Evenimentele de după 11 septembrie 2001. Mihalka Dialog Mediteranean În acest capitol am arătat că politica tradiţională de realizare a securităţii statului naţional este provocată de noi tipuri de ameninţări la adresa securităţii şi se realizează altfel decât în perioada războiului rece. Dar criza instituţiilor globale sau inflaţia de instituţii şi organizaţii regionale transmit uneori semnale mixte şi cerinţe confuze. Cohen şi M. Se observă recent tendinţa SUA de a deveni un „securist global”. în special criza din Irak din 2003 au arătat necesitatea reconstruirii relaţiilor dintre aceszte instituţii internaţionale de securitate. pe baza unor coaliţii ad-hoc.Managementul crizelor Extinderea NATO Adaptare după R. apoi implicare NATO în afara spaţiului său tradiţional (vezi ISAF-Afganistan) ca forţă de 95 .

atât la nivel consultativ cât şi prin ghidare. Contextul internaţional. adică a contextului internaţional şi a contextului intern în construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Revenind la subiectul relaţiilor dintre armată şi societate în Europa de Est. a unei „securităţii prin cooperare”. instituţii precum OSCE. după cum nu mai este nici afirmaţia potrivit căreia securitatea este întotdeauna a statului. condiţionare sau evaluare. în principal militare. Ideea asigurării securităţii unui stat cu ajutorul propriilor mijloace. UE. care au dus la invitarea României în NATO. nu mai este valabilă. Dorinţa opiniei publice române de a se integra în UE sau NATO a fost sprijinită de către aceste instituţii prin “pachete” de asistenţă financiară. prin stat şi pentru stat. Am văzut că politica de securitate tradiţională cunoaşte provocări profunde iar contextul internaţional reprezintă mediul cu cea mai mare influenţă atît asupra conceptualizării securităţii cât şi asupra deciziilor legate de politica de securitate.peace-enforcement şi a ONU şi UE în procesele de reconstrucţie. Capitolul IV. Globalizarea este fenomenul care provoacă transformări profunde atât în periferia cât şi în centrul sistemului mondial. în planul implementării unui control democratic civil asupra forţelor armate. Şi aceasta atât datorită complexităţii şi 96 . dar mai ales NATO au avut un rol esenţial. Vom prezenta în continuare influenţa grupului de variabile independente. Aceasta este o situaţie provizorie dar se impune o re-împărţire a responsabilităţilor globale. consultanţă sau training.

Argumentul principal este că noile ameninţări afectează atât modul de concepere a securităţii cât şi modul practic de realizare a politicii de securitate.1. Conotaţiile termenului de globalizare Gândind globalizarea în sensul de creştere a interconexiunilor dintre oameni. Se vorbeşte chiar de un al doilea mare val al globalizării. Meridiane. 97 . aceasta nu este un fenomen nou. de expansiune a sistemului mondial. Globalizarea. Scopul subcapitolului următor este de a descrie şi analiza fenomenul foarte complex şi controversat al globalizării. Sistemul mondial modern. Wallerstein.1.extinderii noilor pericole şi ameninţări la adresa securităţii statelor. 87 Pentru studiul expansiunii “sistemului capitalist mondial” începând cu secolul XVI vezi I. primul având loc între 1850 şi 191487.a. Ed. 1994. Fenomenul poate fi regăsit încă din secolul al XV-lea (după unii autori.conotaţii şi dimensiuni IV. încă de acum 5000 de ani). Vom prezenta câteva din principalele procese ce însoţesc globalizarea. având în vedere faptul că globalizarea este fenomenul care influenţează atât procesul de concepere cât şi de elaborare a politicii de securitate a unei ţări. cât şi datorită capacităţilor din ce în ce mai scăzute ale acestora de a îndeplini funcţiuni esenţiale în mod autonom. IV.

Ei îşi bazează argumentaţia pe date statistice care arată că fluxurile comerciale şi de investiţii contemporane nu sunt deloc mai mari astăzi. Ei nu propun un model şi un sens al globalizării.Astăzi. se va crea o piaţă unică globală. Prin tezele care afirmă că noua economie globală va evolua prin noi forme de organizare socială globală şi că noua societate globală emergentă se instituie ca “sfârşit al istoriei” (conform expresiei lui Fukuyama) sau ca scop final al evoluţiei umane. Scepticii invocă mai ales argumente istorice şi consideră globalizarea ca un mit contemporan. Ei consideră că asistăm mai degrabă la un fenomen de “regionalizare” a lumii în trei mari blocuri economice: Europa. confruntat cu multe contradicţii pe parcurs. Într-o tentativă de sistematizare. funcţiunile şi autoritatea guvernelor naţionale. cel al pesimiştilor şi cel al transformaliştilor. ci se află la acelaşi nivel ca în secolul al XIX-lea. politice şi economice actuale. în care statele naţionale vor dispărea. ci consideră că aceasta ar fi un proces îndelungat. Asia-Pacific şi America de Nord. Teza lor principală este că globalizarea reconstituie puterea. Forţele internaţionale depind mai degrabă de puterea regulatorie a guvernelor naţionale. definiţiile existente pot fi grupate în cel puţin trei curente: cel al superglobaliştilor. iar guvernele naţionale nu vor avea decât rolul de curea de legătură între capitalul global şi pieţele naţionale. Superglobaliştii definesc globalizarea ca o nouă epocă. ajungându- 98 . viziunea superglobaliştilor se situează la intersecţia neomarxismului cu neoliberalismul. Acestea vor fi disputate de către guvernele naţionale cu noi actori. există o multitudine de tipuri de definiri ale conceptului de globalizare. Transformaliştii consideră globalizarea ca forţă principală a schimbărilor sociale.

rolul guvernelor naţionale este acela de catalizator al acţiunilor colective către scopul general al dezvoltării societăţii. la divizarea puterii şi suveranităţii naţionale. într-o măsură mai mare sau mai mică.se. precum Romania. pro-activă şi inteligentă. În continuare. despărţindu-se numai în privina proceselor inerente globalizării. devenind un fel de postulate ale contemporaneităţii: lumea este din ce în ce mai interdependentă. în sens larg. suveranitatea este înţeleasă mai mult ca mijloc de negociere politică în cadrul unor reţele transnaţionale complexe şi mai puţin ca simbolistică a unor bariere teritoriale. state naţionale. Superglobaliştii şi transformaliştii se întâlnesc în formularea aceloraşi predicţii. suveranitatea naţională este confruntată cu creşterea influenţei unor noi tipuri de actori. Într-un sens mai restrâns. în timp ce scepticii adoptă principiul „Nimic nou sub soare!” şi demonstrează asocierea globalismului cu capitalismul. Pentru ei. şi de aceea politica acestor guverne trebuie să fie mult mai flexibilă. Considerăm globalizarea. considerăm globalizarea ca un set de procese generate de reţelele interdependenţelor. interacţiunilor şi schimburilor dintre comunităţi. ONG-uri. numărul fenomenelor cu impact global se multiplică vertiginos. Majoritatea ariilor 99 . corporaţii multinaţionale şi dintre alţi actori globali. În aceste condiţii. mai ales ale statelor medii şi mici. în final. Numai că analiza succintă a societăţilor contemporane indică în mod clar existenţa unor transformări care nu pot fi puse sub semnul unui „déjà vu”. să admitem un set de afirmaţii cu care oricine este de acord. creşterea interdependenţelor în toate domeniile vieţii sociale. ca un proces sau sumă de procese ce duc la creşterea conexiunilor globale. guvernele naţionale ale tuturor statelor. Acest fenomen va afecta.

mai mari sau mai mici. având ca scop ultim dezvoltarea societăţii. ci mai degrabă fenomenul emergent de creare a unei pieţe globale. IV. detaliat. Globalizarea comerţului înseamnă nu numai schimbul de bunuri şi servicii între economii interdependente. Dimensiuni ale fenomenului globalizării Fiind un fenomen complex şi în continuă expansiune. de accea. precum şi a importanţei corporaţiilor trans-naţionale în politica globală este cel mai puţin contestat aspect al globalizării. cu anumite reglementări regionale şi o scădere drastică a taxelor vamale. Dimensiunea economică. militare etc. Din datele istorice 100 . sociale. aproape că nu putem vorbi de vreun domeniu al vieţii sociale care să nu fie afectat de globalizare. care să nu cunoască schimbări.sociale vor fi afectate de globalizare şi. Multe dintre trăsăturile fundamentale ale “noii realităţi economice” în contextul globalizării sunt acum aproape unanim recunoscute. militare şi politice ale globalizării. mai mult sau mai puţin dramatice. descriind subprocesele şi anticipând riscurile se pot elabora politici pro-active adecvate. Creşterea fluxurilor de bunuri şi de capital. Mai departe vor fi analizate.b. aspectele economice. Argumentul nostru este că numai recunoscând riscurile globalizării.1. pericolul nu vine de la globalizarea în sine ci de la nestudierea cu atenţie a impactului pe care acest fenomen îl are asupra guvernării. unii autori considerând chiar globalizarea economică ca singura globalizare vizibilă în acest moment. ecologice. este necesară studierea efectelor sale asupra domeniilor economice. De aceea vom analiza fenomenul complex ca multidimensional. politice. cu relevanţă pentru politica de securitate a statelor. socio-culturale. Din punct de vedere al organizării puterii într-o lume interdependentă.

Dacă la Bretton Woods s-au pus bazele instituţiilor ce reglementau fluxurile financiare (FMI) sau dezvoltarea structurală (Banca Mondială). Global Transformations.). 101 . În primul rând. în “Global Transformation”88. asamblate în Europa de Est etc. distribuţionale şi structurale asupra economiilor. Astfel. 1999. Deşi Acordul general pentru tarife şi comerţ (GATT) a creat un regim internaţional al comerţului. Globalizarea comerţului are însă efecte asupra managementului tuturor economiilor naţionale. În al doilea rând. fie că sunt dezvoltate sau în curs de dezvoltare. liberalizarea comerţului a avut efecte contradictorii până acum asupra statului bunăstării. creşterea intensităţii relaţiilor comerciale şi liberalizarea tarifelor vamale produce o mai mare sensibilitate a economiilor naţionale la fluctuaţiile internaţionale ale cererii şi ofertei de bunuri. Held et alt. de promovarea liberalizării prin reglementări instituţionale (GATT) şi internaţionalizarea producţiei de bunuri (un computer are componente fabricate în Asia. negocierile în cadrul GATT şi OMC (Organizaţia Internaţională a Comerţului) au fost dificile din cauza lipsei unor împuterniciri relevante de a rezolva disputele comerciale. autorii consideră că globalizarea comerţului produce efecte decizionale. economiile trebuie să fie mai adaptabile la şocuri externe. procesul de liberalizare a comerţului a fost mult mai dificil. cererea de protejare a economiilor naţionale a devenit 88 Vezi D. instituţionale. Pe de o parte. Această evoluţie a fost facilitată de dezvoltarea infrastructurii în transport şi telecomunicaţii.putem constata o creştere exponenţială a comerţului după al doilea război mondial şi încercarea de liberalizare treptată. De aceea. Polity Press.

astfel. Aceasta implică. comunităţi. ale economiei globale. Acest lucru poate duce chiar la declinul unor întregi zone care. societăţi. Prin creşterea semnificativă a puterii. şi aceasta implică o largă transformare socială. Dimensiunea socio-culturală. Ca rezultat. cerinţele globalizării şi. iar pe de altă parte interdependenţa a făcut ca propriul export şi importul unor produse necesare propriei producţii să restrângă curentul anti-liberalizare.mai fragmentată. iar consecinţele nu sunt doar economice. forţa de muncă din zona iniţială de locaţie devine inactivă. Marile corporaţii îşi pot muta cu uşurinţă infrastructura industrială în zone în care forţa de muncă este mai ieftină şi reglementările mai puţine. focalizată pe anumite industrii. o modificare a practicilor sociale stabilite şi general acceptate şi recunoscute şi. concomitent cu scăderea drastică a costurilor acestora. globalizarea comerţului are un impact puternic asupra forţei de muncă şi distribuţiei veniturilor. se confruntă cu rate înalte ale şomajului şi cu imigraţii masive de populaţie. Pentru a face faţă competiţiei globale şi a supravieţui. ca şi de oameni cu religii. în general în ţările subdezvoltate. economiile naţionale sunt obligate să se “reinstrumenteze”. în primul rând. globalizarea este 102 . informaţii şi imagini. o mişcare uriaşă de idei. culturi şi identităţi naţionale diferite. tehnologia informaţiei şi comunicării a înlăturat în mare măsură barierele naturale care până acum au separat pieţe. dimensiunii şi uşurinţei comunicaţiilor. necesită schimbări profunde în obiceiurile de muncă şi stilurile de viaţă ale oamenilor în ţările lor native. Din punct de vedere social. mai ales. lipsite de o bază industrială tradiţională. ci şi sociale şi politice. Comunicarea este acum globală. În al treilea rând.

unii analişti văd universalismul. În mod similar. legăturile globale mai strânse apropiind culturi diferite şi. În ceea ce priveşte consecinţele globalizării asupra fenomenelor socio-culturale părerile sunt împărţite. respectiv. poluarea aerului sau dezastrele nucleare pot duce la degradarea mediului în alte părţi ale lumii. în vreme ce alţii consideră declinul rapid al diferenţelor culturale ca un proces de “McDonaldizare” sau ”Coca-Colonizare” a lumii. în schimb. Alţii. consideră că globalizarea este o contra-forţă puternică în raport cu forţele distructive eliberate de sfârşitul războiului rece.privită adesea negativ atât de către cetăţeni. prin care se înţelege credinţa în validitatea universală a noţiunii de drepturi ale omului. etnonaţionalismul produs de colapsul socialismului şi sfârşitul “echilibrului de teroare” între superputerile ostile. şi nici o ţară nu poate găsi soluţii eficiente la aceste probleme fără a recurge la cooperare şi acţiuni comune. ca fiind cel mai important factor ce serveşte la promovarea “individualismului”. a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Distrugerea pădurilor şi efectele acesteia.noul tribalism. astfel. cât şi de către guverne. Unii autori consideră că globalizarea poate crea “fragmentare” şi “tendinţe dezintegratoare”. putând spori şansele de conflict sau război între oameni de culturi şi identităţi naţionale diferite. politică şi identitate personală. globalizarea afectează conştiinţa indivizilor şi atitudinile lor faţă de cultură. Dimensiunea ecologică. La nivelul său cel mai profund. Cum din ce în ce mai 103 . Problemele ecologice depăşesc astăzi graniţele naţionale. percepându-l ca pe unul dintre efectele negative ale capitalismului global.

ori a unor substanţe chimice sau biologice (patogeni sau materiale genetice) care afectează sănătatea oamenilor şi fiinţa umană în ansamblu. Însă. încălzirea globală provocată de om. cum ar fi SIDA. Dimensiunea politică. a unor materiale distructive în atmosferă sau în masa lichidă. nu guvernate. din punctul de vedere al guvernării. globalizarea nu este un fenomen nou. dar nu aveau mijloace administrative adecvate. cum ar fi degradarea stratului de ozon. putere şi securitate sunt concepte legate de esenţa statului naţional. se poate afirma că ele erau conduse. dimensiunea ecologică a globalizării se centrează asupra mişcării greu de controlat. care este subiectul cel mai afectat de provocările globalizării. devin dificil de abordat într-o ţară fără a lua în considerare situaţia din altele. Imperiile erau forme de organizare bazate pe tribut în stadiile iniţiale. Astfel. În sensul de expansiune teritorială a sistemului mondial.mulţi oameni călătoresc. Teritoriu. aceasta influenţând semnificativ modul de guvernare. Un aspect important al globalizării este cel politic. Monarhiile constituţionale absolutiste au făcut tranziţia către 104 . problemele de sănătate. Este vorba aici de fenomene sau procese ce transgresează graniţele naţionale şi nu pot fi rezolvate în totalitate de guvernul unei singure ţări. pe distanţe lungi. ci îşi poate găsi rădăcini în perioadele de expansiune a marilor imperii care au dominat istoria antică şi evul mediu. ca apoi să capete valenţe statale. în sensul că stăpâneau spaţii geaografice şi comunităţi eterogene de populaţie. diseminarea armelor de distrugere în masă şi ameninţarea nucleară etc. răspândirea virusului HIV la sfârşitul anilor 1970. indiferent de mijloacele avute la dispoziţie.

precum România. Sistemul juridic şi poliţienesc era în mâinile statelor. în special după căderea Cortinei de fier. După Held şi alţii modelul westphalian de organizare statală avea. Apoi. nu au existat niciodată pentru statele medii şi mici. printre altele. Diferendele dintre state se rezolvau prin războaie. sub forma statelor naţionale. Dreptul internaţional stabilea doar norme minimale de coexistenţă a statelor. mai ales odată cu amplificarea procesului de decolonizare din anii după cel de-al doilea război mondial. Odată cu aceste transformări. Acestea sunt tezele principale ale sociologiei naţionale de la Weber încoace. statele naţionale au fost reorganizate şi guvernate ca democraţii 105 .statul modern şi au creat un sistem interstatal după Pacea de la Westphalia (1648). pentru că suveranitatea şi guvernarea “naţională”. suveranitatea (relativă) asupra teritoriilor naţionale a devenit realitate foarte târziu. următoarele caracteristici: • • • • Sistemul mondial era format din state suverane teritorial. care nu recunoşteau nici o autoritate superioară. după primul război mondial (pacea wilsoniană) şi s-a amplificat la nivel global. Cum pot fi interpretate astăzi asemenea afirmaţii ? Să admitem că ele se circumscriu unui caz ideal. Statul naţional era în perioada modernă cea mai mare inovaţie adusă în domeniul guvernării. Guvernarea naţională este realizată printr-un instrument politic impersonal (birocraţia în sens weberian) cu jurisdicţie clară asupra unui teritoriu naţional şi având monopol asupra violenţei. Cetăţenii sunt loiali iar monopolul violenţei este exercitat de o armată de conscripţie universală. iar legitmitatea de a guverna este dată de un nivel minim de încredere al cetăţenilor. în sensul prezentat anterior.

5000 4500 4000 3500 3000 2500 2000 1500 1000 500 0 1909 1956 1960 1968 ONG 1977 1981 1984 1986 1988 Anii Organizatii internationale de orga niza tii 106 . având consecinţe globale. Acest fenomen aduce provocări esenţiale dimensiunilor teritoriale. Deşi rămân principalii actori politici. guvernele naţionale se văd astăzi confruntate cu apariţia unor noi actori care pot influenţa decizia lor în mod esenţial. în secolul XX. 7) creşterea spectaculoasă a numărului organizaţiilor nonguvernamentale şi organizaţiilor internaţionale.globalizarea şi emergenţa unor politici publice globale. Dar acest “al treilea val al democratizării” (Huntington) se petrece în condiţiile accelerării evidente a altui set de procese.liberale reprezentative. Se poate vedea din graficul de mai jos (vezi Fig. o decizie politică luată la. Dezvoltarea acestor organizaţii sugerează internaţionalizarea deciziei politice. să spunem Washington. Figura 7 Cresterea numarului de organizatii non-statale în secolul XX Nr. Un prim aspect de politică globală este faptul că anumite decizii transcend graniţele tradiţionale ale statelor naţionale. Aceasta l-a făcut pe Fukuyama să proclame “sfârşitul istoriei”. de putere şi de securitate ale statelor naţionale.

se remodelează şi se restructurează acum. statele îşi regândesc politicile naţionale de securitate şi apărare sau îşi redirecţionează atenţia spre formarea de alianţe noi sau spre integrarea în vechile alianţe restructurate pentru a putea contracara noile ameninţări ale erei globalizării. Globalizarea în domeniul militar se referă la reţelele de interdependenţă. Mai mult. Global Transformations Ca exemplu de influenţă a deciziilor merită a fi menţionată influenţa organizaţiei Greenpeace. de crearea unor instituţii care să vegheze la prezervarea acestor bunuri. care protestează şi convoacă mitinguri şi adunări de protest ori de câte ori consideră că deciziile luate de o ţară pun în pericol mediul global. În acelaşi timp.. tocmai pentru a face faţă noilor provocări şi ameninţări la adresa securităţii naţionale sau păcii mondiale. odată cu sfârşitul războiului rece asistăm la o intensificare a contactelor şi interconexiunilor complexe între grupurile de naţiuni care anterior erau ostile. pe distanţe mari. create pentru a contracara orice acţiune ce ar fi ţintit spre modificarea echilibrului de putere. Dimensiunea militară. Vechile alianţe. care nu mai sunt exclusiv naţionale şi nu mai pot fi soluţionate individual. de către fiecare ţară în 107 . Şi nu în ultimul rând.Sursa: Held et alt. UE sau ONU. Să nu uităm nici exemple mai evidente cum ar fi influenţa NATO. Pe plan mondial se vorbeşte azi de “bunuri publice globale”. în contextul noului mediu creat de interdependenţele crescânde dintre naţiuni. putem aminti doar de influenţa tot mai mare a corporaţiilor transnaţionale asupra guvernelor naţionale. care implică forţa şi ameninţarea sau promisiunea utilizării forţei.

este utilizată din ce în ce mai mult noţiunea de integrare a armatelor naţionale într-o structură regională sau internaţională. iar aceste oportunităţi “nu sunt fără riscuri – riscuri ale mişcărilor disproporţionale de capital şi riscuri ale degradării sociale.c. 89 Globalization. economice şi de mediu produse de sărăcie”89. însă... 108 . o cheie spre viitoarea dezvoltare economică a lumii şi. ameninţă bunăstarea şi standardele de viaţă ale cetăţenilor şi împiedică progresul social. chiar teamă. IV. Mai mult. o privesc cu ostilitate. regionale sau internaţionale. inevitabil şi ireversibil.Threat or Opportunity?. Alţii. “globalizarea oferă oportunităţi mari pentru dezvoltarea întregii lumi. 2001. Problemele militare capătă o dimensiune globală şi datorită existenţei sateliţilor pentru adunarea de informaţii strategice şi a rachetelor intercontinentale. de asemenea. ca şi noţiunea de interoperabilitate între forţele armate ce fomează efectivele unei armate multinaţionale. IMF Issues Brief. considerând că sporeşte inegalitatea în interiorul şi între naţiuni. Rolul organizaţiei Al-Qaida în evenimentele de la 11 septembrie 2001 şi influenţa asupra politicilor de securitate globale este cel mai potrivit exemplu.ameninţare sau oportunitate? Unii autori văd globalizarea ca un proces benefic. Globalizarea. Ceea ce ne propunem noi este să considerăm globalizarea ca un fenomen obiectiv (fapt social total) şi să prezentăm atât efectele pozitive cât şi cele negative pe care aceasta le-ar putea avea asupra dezvoltării şi securităţii unei ţări. dar nu progresează în mod egal.1. Aşa cum se recunoştea într-un studiu elaborat de Fondul Monetar Internaţional.parte.”.

susţinătorii globalizării sunt cei care percep direct şi imediat efectele ei. globalizarea va duce la integrarea economiilor naţionale în pieţele globale. Abdellatif. Oportunitatea pe care globalizarea o oferă în sectorul economic este aceea de a atinge un fel de prosperitate comună globală. p.Efectele pozitive ale globalizării În general. Înlăturarea barierelor comerciale duce la creşterea exporturilor şi la atragerea investiţiilor. inclusiv al ţărilor mici sau subdezvoltate. 109 . Globalization and its Consequences in the Third World. chiar beneficiază de consecinţele pozitive ale acesteia. globalizarea ar facilita tranziţia de la o “economie de volum mare” la o “economie de valoare mare”. VI. la pieţe mai largi. la fluxuri de capital mai ridicate. Astfel. în domeniul economic. în Romanian Journal of International Affairs. de a ridica standardele de viaţă a milioane de oameni din întreaga lume prin creşterea eficienţei economice. ceea ce sporeşte competitivitatea internaţională. De aceea. fiind asociată cu progresele tehnologice. telecomunicaţiile şi tranzacţiile financiare. determină amplificarea productivităţii şi intensificarea exporturilor. se consideră că aceste efecte pozitive constituie suficiente motive pentru a urmări intensificarea şi dezvoltarea globalizării. îmbunătăţirea rezultatelor economice şi atragerea de noi investiţii. No. se consideră că. ceea ce va facilita accesul tuturor ţărilor. 133-134. ameliorând astfel nivelul de dezvoltare economică şi de integrare a comerţului şi economiei unei ţări. cum ar fi transportul.H. Mai mult. care au determinat reducerea costurilor în anumite domenii vitale pentru economie. 1-2. Vol. 90 B. la o mai mare varietate de produse şi bunuri. Competiţia globală produce cooperare globală. iar liberalizarea schimburilor comerciale implică o “mai mare diviziune a muncii între societăţi”90.

sunt ignoraţi. astfel promovând guvernarea democratică91. În domeniul cultural. Vorbind la modul general. în general. Ţările care s-au integrat cunosc o creştere economică mai mare şi 91 Vezi G.B. globalizarea este considerată a fi civilizatoare. tehnologia avansată oferă un forum de comunicare pentru organizaţii şi indivizi care. marea oportunitate oferită de globalizare este aceea ca naţiunile şi indivizii din întreaga lume să devină conştienţi că propriile lor interese sunt cel mai bine promovate prin respectarea intereselor tuturor celorlaţi şi. 110 . Efectele negative ale globalizării Deşi beneficiile globalizării par să fie cu adevărat foarte promiţătoare. Dintr-un punct de vedere socio-cultural. Globalization: Challenges and Opportunities. dinamica globalizării deţine promisiunea promovării unei încrederi şi cooperări mai mari în interiorul fiecărei naţiuni şi între naţiuni.În acelaşi timp. Oferind acestor organizaţii şi indivizi posibilitatea de exprimare. Institute on Globalization. iar în domeniul politic ea încurajează “extinderea statului de drept şi dispariţia autorităţii birocratice”. dincolo de graniţele statului. Madison. analizate. nici omogenă. le sporeşte capacitatea de a afecta procesele globale. Unele ţări se integrează în economia globală mult mai repede decât altele. servind la întărirea perspectivelor pentru pace şi democraţie în lume. tehnologia creşte şansele ca preocupările lor să fie cunoscute şi. să interacţioneze într-un spirit de reciprocitate şi solidaritate. 1998. distribuţia acestora nu este nici uniformă. poate. McMaster University. Abilitatea indivizilor aflaţi oriunde în lume de a comunica rapid şi eficient. prin urmare. în vreme ce simultan aceste procese promovează dezvoltarea şi utilizarea spaţiului cibernetic. Globalization Working Papers. astfel sporind şansele instaurării unei păci globale.

111 . în Romanian Journal of International Affairs. la ameninţarea diversităţii culturale şi autodeterminării. Liberalizarea comerţului poate duce la distrugerea societăţilor rurale şi a mediului înconjurător.o reducere a sărăciei. iar cei mai mari perdanţi sunt statele cele mai mici şi mai slabe. o criză economică apărute oriunde în economia internaţională poate fi resimţită de toate celelate economii. uneori având efecte devastatoare asupra economiilor naţionale. globalizarea duce la reducerea suveranităţii statelor. democratice sau în curs de democratizare. forţând guvernul acestuia să-şi schimbe politica economică naţională şi să adopte măsurile şi deciziile dezirabile la nivel global dar. indezirabile la nivel naţional sau local.Testimonies Before the United Nations General Assembly. VI. De exemplu. În plan politic. Pieţele financiare globale pot submina valoarea monedei naţionale a unei ţări. în principal a statelor mici. simţindu-se presiunea unui model mai degrabă impus decât consimţit şi acceptat. 1-2/2000. ce duce la pierderea identităţilor. datorită interdependenţei create de globalizare. culturale şi chiar sociale. politice. deşi 92 Petru Dumitriu. Mai mult. fie ele bogate sau sărace. Small Developing States Versus Globalization. No. globalizarea face ca guvernele naţionale să nu-şi mai poată controla propriile economii. ţările nu-şi mai pot stabili propriile rate ale dobânzilor fără a lua în calcul ratele din celelate ţări. este că era opţiunilor multiple a luat sfârşit. Vol. la slăbirea mobilităţii forţei de muncă. Percepţia. În domeniul economic. uneori. pe când cele excluse de la integrare cunosc o adâncire a pauperizării lor. globalizarea fiind considerată un mijloc de asigurare şi consolidare a dependenţei în termeni de valori economice. a valorilor şi normelor sacre ale ţărilor mici (deşi şi unele ţări dezvoltate resimt această presiune şi o resping)92.

tinde să restricţioneze activităţile şi să limiteze puterea guvernelor naţionale93. puterea ce există în afara statelor-naţiune. 1982. părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte beneficiile sau dezavantajele aduse de globalizare. Coates. După cum se poate vedea. cum ar fi Uniunea Europeană sau non-guvernamentale). Tehranian.şi statele dezvoltate simt acut o anumită slăbire a propriei puteri decizionale. K. Canada. ele pot face acest lucru din interior. M. Congresul Mondial de Sociologie. Din acest punct de vedere. 1998. Common Security. Cum forţele globale par să slăbească puterea statului-naţiune din exterior. Globalismul şi interdependenţa ameninţă să diminueze capacitatea statelor de a-şi exercita puterea independent. Corporaţiile multinaţionale. 112 . pieţele financiare internaţionale. au o influenţă profundă asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul acestora. Astfel. Bahr. Relaţiile globale şi transnaţionale pot să consolideze localismul sau naţionalismul la scară redusă. puterea statelor-naţiune este ameninţată din două direcţii. Globalization: Key Concepts. Palme Commission. 94 Vezi E. în vreme ce naţionalismul la scară redusă sau localismul ameninţă să submineze unitatea statelor existente94. cât şi pozitive. Bonnett. sistemele de comunicaţii transnaţionale (cum ar fin Internet-ul sau televiziunea prin satelit) şi organizaţiile transnaţionale (interguvernamnetale. A Blueprint for Survival. Dintr-o perspectivă culturalistă. în contextul globalizării. operează în afara controlului statelor-naţiune şi totuşi. se poate spune că globalizarea are atât consecinţe negative. Grupurile etnice şi naţionale care încearcă să obţină independenţa lor faţă de structurile mai largi în care sunt incluse pot să solicite sprijinul organizaţiilor transnaţionale sau al sistemelor internaţionale de securitate pentru a le ajuta în afirmarea independenţei lor şi în revendicarea caracterului naţional. ea îngustează şi 93 D. Montreal. În plan social.

iar.măreşte diferenţele de venit între şi în interiorul naţiunilor. în modul lor de viaţă obişnuit. Realiştii considerau statele ca un dat.a. uneori dureroase. Provocările globalizării pot fi înfricoşătoare pentru unii. la fel ar putea fi şi oportunităţile oferite de aceasta.2.2. în plan politic. conceptul de “securitate” a fost monopolizat de către disciplina academică a relaţiilor internaţionale. conceptul restrâns de securitate a fost promovat de către şcoala realistă. Globalizarea este pozitivă sau negativă în funcţie de locul şi modul în care o ţară se raportează la aceasta. cu diferitele sale curente de gândire şi paradigme. Astfel. Nu există nici un dubiu că globalizarea va forţa cetăţenii întregii lumi să participe sau să asiste la schimbări profunde şi de perspectivă. IV. de capacitatea acesteia de a proiecta politici pro-active de dezvoltare. Definirea concepului de securitate în contextual globalizării IV. Iar succesul poate depinde de fiecare ţară în parte. în care statul naţional era actorul principal. de cunoaşterea şi anticiparea posibilelor efecte ale globalizării de care ar putea beneficia fiecare ţară. ca ansamblu de măsuri practice pentru realizarea securităţii. intensifică şi reduce puterea politică şi omogenizează şi/sau pluralizează identităţile culturale95. cu interese naţionale definite în mod obiectiv şi capabile să definească obiectiv 95 113 . Dar dacă schimbările sunt profunde şi de dimensiuni mari. Din punctul de vedere al acestui studiu se poate afirma că globalizarea este fenomenul care influenţează atât modul de conceptualizare a securităţii cât şi politica de securitate. Conceptualizarea securităţii Până în deceniul al nouălea al secolului XX.

Şcoala critică (scandinavicii în special) vede sistemul mondial în termeni constructivişti. aceea de “securitate colectivă”. în sensul că ordinea socială poate fi construită sau distrusă iar statele pot fi înlocuite din calitatea lor de subiecţi principali pentru realizarea securităţii. în special a şcolii lui Barry Buzan. de „pace eternă” şi au început să vorbească despre “pace pozitivă” sau “pace stabilă”. Acest concept presupune că un grup de state suverane promit să se protejeze reciproc de un atac al unei naţiuni aparţinând acelei organizaţii. autori precum Egon Bahr. care promova reţinerea de la cursa înarmărilor nucleare şi realizarea securităţii prin acţiune comună. au preluat ideea liberală. După sfârşitul războiului rece. de sorginte kantiană.prin articolele 41 şi 42) sau Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE devenită ulterior OSCE). Treptat. precum Johan Galtung.aceea de „apărare colectivă”. Întrebarea-cheie a acestei 114 . În deceniul al optulea unii autori. Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) şi Tratatul de la Varşovia sunt organizaţiile tipice din timpul războiului rece care au semnat un tratat pentru realizarea apărării colective. sub influenţa şcolii culturaliste. O extensie a conceptului de securitate. asistăm la o definire extinsă a conceptului de securitate. O altă extensie a conceptului de securitate. au promovat în anii ‘80 conceptul de “securitate comună”. promovată iniţial de către Liga Naţiunilor. constă în aceea că un grup de state se organizează pentru a se proteja împotriva unei agresiuni externe.ameninţările la adresa securităţii lor. a fost preluată şi continuată prin organizaţii precum Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU.

115 . cum ar fi cea politică. socială. pag. Mihalka porneşte de la definiţia lui Arnold Wolfers că securitatea poate fi definită în sensul de absenţa a oricăror ameninţări asupra unor valori comune şi propune definirea securităţii prin cooperare ca activitate a unor state de a micşora probabilitatea unor războaie sau a consecinţelor războiului dacă acesta se produce97. 2001. caracterizate de împrărtăşirea aceloraşi valori. 97 Idem. Figura 8 96 Vezi Richard Cohen. în ţările comuniste.şcoli este: „securitate pentru cine?”. Michael Mihalka. prin cuprinderea mai multor dimensiuni. securitatea statului era de fapt securitatea “regimului politic”. În studiul aminitit anterior. cel puţin în spaţiul euro-asiatic. no. Acest tip de securitate prin cooperare cuprinde mai multe cercuri concentrice (vezi Figura 8). Aşadar se vorbeşte. îndreptată uneori chiar împotriva cetăţenilor săi. de construirea unui concept precum “securitate democratică” (pentru a încorpora şi securitatea individuală) iar ca politică (normativă) de securitate se recomandă proiectarea stabilităţii în spaţiul adiacent şi promovarea conceptului de „securitate prin cooperare”.35.3. The Marshall Center Papers. securitatea prin cooperare este un sistem strategic format în jurul unui nucleu de state liberal democratice. În viziunea unor analişti occidentali. Sub influenţa libertăţii fluxului de idei şi populaţie (flux generat de globalizare) există azi presiuni pentru lărgirea conceptului de securitate. ce se organizează într-o reţea de alianţe formale sau informale96. Cooperative Security: New Horizons for International Order. S-a constatat că. economică sau de mediu.

statele şi teama. putem considera securitatea ca un proces dinamic ce încearcă să aloce resursele pentru scopul ultim. Pe de altă parte. prin suprapunerea celor două axe. Suprapunînd dimensiunea subiectivă a securităţii (ce actori se simt ameninţaţi?) cu dimensiunea obiectivă (existenţa reală a pericolului). Editura Cartier. Popoarele. În acest model teoretic. De aceea rolul decidenţilor politici. aleşi în mod democratic. care este realizarea securităţii tuturor cetăţenilor. respectiv insecuritate. 2000. falsă securitate şi securitate. vom avea de a face cu patru stări.9). pornind de la studiile făcute de Barry Buzan98 (care consideră că securitatea are atât o dimensiune obiectivă cît şi una subiectivă) am realizat următorul model explicativ al conceptului de securitate (vezi Fig. Realizarea practică a securităţii prin cooperare va fi dezbătută în capitolul următor.Acesta nu este decât un model normativ ce arată influenţa globalizării asupra conceptualizării securităţii. este să asigure o politică de securitate care va aloca resursele pentru realizarea acelei stări de 98 Vezi Barry Buzan. în funcţie de percepţia ameninţărilor. obsesie. 116 .

Figura 9 Ce actori se simt ameninţati? (indivizi. în perioada interbelică.securitate colectivă. naţiunea.. decidenţii politici au agreat realizarea acelui „cordon sanitar” între URSS şi Marile Puteri occidentale prin mici alianţe şi înţelegeri regionale. ale falsei securităţi şi ale obsesiei.) Pericolul este în mod obiectiv…? Prezent Absent 117 . grupuri sociale. prin evitarea celor două capcane. Astfel. Bineînţeles. după realizarea idealului naţional al Unirii. acesta este un model simplificator dar se pot găsi momente din istoria României ce pot exemplifica aceste două capcane. sub influenţa păcii wilsoniene. sub egida generoasă a Ligii Naţiunilor ce promova securitatea colectivă.

şapte şi opt ale secolului douazeci. tipul de securitate democratică va oferi siguranţă tuturor indivizilor şi grupurilor sociale care împărtăşesc valorile democraţiei.Da Insecuritate Obsesie Politica de securitate democratică Nu Falsă securitate Securitate Acest sistem de securitate s-a dovedit a fi creat sentimentul unei false securităţi. Ceauşescu a realizat că ideologia comunistă este un liant fragil şi a început să promoveze naţionalismul. pentru obţinerea sprijinului popular. Pe de altă parte. De data aceasta securitatea este concepută ca libertate a poporului de a-şi alege modul de viaţă. URSS şi Germania nazistă sfărâmând acest sistem ca pe un castel de nisip. obsesie ce s-a dovedit falsă şi s-a vindecat foarte greu (vezi capitolul II. în perioada deceniilor şase. Prin intermediul unui important aparat propagandistic a început să promoveze teza conspiraţiei universale asupra poporului român ceea ce a creat o obsesie a ameninţărilor externe.2). Opoziţia sa la invazia sovietică asupra Pragăi i-a conferit legitimitate şi a început să se prezinte ca pe un continuator firesc al marilor domnitori. 118 . Spre deosebire de aceasta. iar un actor important în definirea politicii devine acum şi opinia publică.1 şi II.

IV. globalizarea a influenţat modul de concepere a securităţii şi.b. extinderea conceptului de securitate încât să cuprindă şi securitatea individului. disoluţia statului a fost. După sfârşitul războiului rece. precum şi ameninţări trans-naţionale. relaţiile dintre armată şi societate reprezintă componenta instituţională a politicii de securitate. acum. vom discuta. la modul general. precum şi definirea securităţii în contextul globalizării. În principiu. relaţiile dintre armată şi societate. o consecinţă a războaielor între state. De aceea. globalizarea este forţa ce facilitează dezintegrarea unei ţări şi afectează suveranitatea ei. Ameninţări noi la adresa securităţii Dacă în capitolele anterioare au fost discutate riscurile şi oportunităţile aduse de globalizare pentru un stat. însă. indirect. democratizarea politicilor de securitate prin includerea activă a opiniei publice ca actor activ şi promovarea stabilitaţii prin extinderea NATO şi a Uniunii Europene au dus la realizarea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic în Europa de Est. de obicei. Ameninţări interne De-a lungul istoriei. Explicaţiile tradiţionale asupra destrămării sau dispariţei unui stat se centrau. 119 .ameninţări interne şi presiuni pentru secesiune. pe clivajele istorice de-alungul liniilor de religie. limbă şi cultură. etnicitate. O altă cauză era invazia sau plecarea unei puteri străine.Aşadar. Totuşi. Cum afirma Huntington. în general. factorii decizionali se confruntă cu două tipuri de riscuri . un rol esenţial în definirea politicilor de securitate îl are percepţia riscurilor şi ameninţărilor. Subcapitolul următor va prezenta principalele ameninţări la adresa securităţii. riscurile specifice la adresa securităţii.2.

pag. fie ale războaielor etnice. să ceară disoluţia lui. Mai mult. 116. acestea au dus. iar clivajele religioase. în “Foreign Policy”. la slăbirea puterii autorităţii centrale şi. idei. no. Enriquez. Dar azi. la o mai mare autonomie locală. dar poate facilita şi dezintegrarea statului. deja. etnice. O astfel de deschidere este concomitentă cu asimilarea de cunoştinţe. acei cetăţeni care sunt afectaţi cel mai mult de efctele sau beneficiile globalizării îşi pot pune întrebarea cu ce îi ajută acel stat şi. declanşatoare. cu cât lumea devine mai “globalizată”. În multe locuri. cum ar fi 99 J. Sunt evidente tendinţele separatiste nu numai în state în curs de dezvoltare. Fall. apoi. în unele cazuri. sociale sau culturale favorizează sau intermediază efectele globalizării. Too Many Flags ?. rezidă în multiplicarea conflictelor etnice şi exacerbarea naţionalismului.Am putea spune că globalizarea este forţa iniţială. dezintegrarea unei ţări este facilitată şi de integrarea posibilă într-un nivel supra-naţional. Aşa cum sugera Enriquez 99. Globalizarea nu aduce doar integrare ci şi fragmentare. 30-40. Globalizarea implică o deschidere mai largă a graniţelor pentru bunuri. ci şi în state dezvolate cum ar fi Italia (Liga Nordului) sau Spania (Gruparea bască ETA sau Catalonia). Desigur că riscul disoluţiei statului nu este nou. O altă consecinţă a globalizării. religioase sau invazii ale unor puteri străine. capital şi oameni. chiar la destrămarea unor ţări. dar de-a lungul istoriei el a fost întâlnit ca o consecinţă a războaielor dintre state. cu atât mai puţin traumatic este pentru grupuri sociale sau etnice să-şi proclame independenţa. ambele contribuind la eroziunea conceptului de stat-naţiune. cu cât un guvern în tranziţie dă de înţeles că misiunea sa este de a privatiza după reţetele FMI sau ale Băncii Mondiale. 120 . în ultimul deceniu.

Pot fi enumerate. şi este posibil să devină una şi mai mare odată cu creşterea clivajelor economice dintre ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate. Multe state se confruntă cu grupuri minoritare ce luptă pentru o mai mare autonomie sau chiar încearcă să modifice graniţele naţionale. ca alte surse interne de insecuritate. Terorismul este la fel de vechi precum istoria şi nu este o ameninţare nouă adusă de globalizare. sectele satanice etc.). dar unele dintre caracteristicile globalizării cum ar fi deschiderea graniţelor. 121 . este deja una dintre cele mai sensibile probleme din punct de vedere politic. sectoare sau obiective economice strategice sau pierderea unor importante pieţe interne sau externe pentru produsele şi serviciile unei ţări. care este adesea o consecinţă a războiului etnic. pierderea controlului statului asupra unor domenii. deciziile politice care încalcă Constituţia unei ţări sau semnarea unor tratate ori acorduri ce ar putea pune în pericol interesele naţionale fundamentale ale unei ţări.Yugoslavia. măsuri ce pot fi induse şi de presiunile externe. comerţul liber şi sfârşitul războiului rece au influenţat modul în care acţionează teroriştii. limitarea accesului unui stat la sursele de energie. susţinute cu metode ale crimei organizate. accidentele ecologice şi deteriorarea mediului înconjurător. Ameninţări trans-naţionale Principalele ameniţări externe facilitate de globalizare sunt terorismul global. deteriorarea sistemului educaţional şi “poluarea” morală sau culturală (cum ar fi pornografia. creşterea consumului de droguri. Migraţia. traficul de droguri şi crima organizată. răspândirea unor maladii şi virusuri cum ar fi tuberculoza sau SIDA. corupţia şi activităţile ilegale ale economiei subterane.

În timpul războiului rece terorismul a fost un mod de luptă pentru identitatea “naţională”. cât şi eroi. în principal. erau frecvente situaţiile când un stat eticheta o persoană ca terorist iar un al stat îl considera erou. 122 . care a sprijinit crearea unor tabere de instruire a grupărilor teroriste în Afganistan. ca în mişcările de eliberare din anii 1960 sau în Irlanda de Nord. dominată de statele-naţiune. Persoane ca Golda Meir sau Yasser Arafat au fost consideraţi atât terorişti. de armamente şi de alte mijloace letale neconvenţionale. Pakistan şi Yemen. În perioada modernă. Milionarul Osama ben Laden. Ţintele erau. marile puteri. oferă exemplul edificator al privatizării terorismului cu consecinţe globale. Astăzi suntem martorii unei mutări a acţiunilor teroriste din scena internă în cea internaţională. Un alt aspect al terorismului global este creşterea posibilităţii de a utiliza arme de distrugere în masă. 5500 de persoane fiind rănite. Terorismul internaţional în sprijinul terorismului intern sau în sprijunul unei confruntări politice. Un terorist arab sau un comando al Armatei de Eliberare Irlandeze (IRA) va întreprinde un plan sau un atac într-un loc în care „efectul CNN” este optim. a organizat atentatul din New York din 11 septembrie 2001. Somalia.deregularizarea şi privatizarea. În 1995 membrii cultului japonez Aum Shinri Kyo au împrăştiat gazul letal sarin în metroul din Tokyo. Un studiu european realizat de Institutul pentru Studii de Securitate al Organizaţiei Europei Occidentale considera că noul terorism într-o lume mai interdependentă are două caracteristici principale. ideologice sau religioase mai largi este principala formă a acţiunilor teroriste într-o lume globalizată. proliferarea şi diseminarea necontrolată de tehnologii şi materiale nucleare.

au surse globale de finanţare şi o mult mai bună cunoaştere în ceea ce priveşte utilizarea armelor moderne Crima organizată şi traficul de droguri. subdezvoltarea în unele părţi ale lumii şi expolzia demografică. Ca un rezultat al vidului instituţional şi al crimei organizate. Tranziţia lor spre economia de piaţă a fost iniţiată din temelii şi a produs un vid de securitate internă. deterioarea mediului şi schimbările climatice. în aceste ţări corupţia politică. Traficul de droguri este un caz special al crimei organizate.Ca o concluzie. iar reţele criminale internaţionale beneficiază de reţele globale de comunicaţii şi transport şi de sisteme bancare globale pentru a-şi masca operaţiunile. ca o consecinţă a libertăţii democratice şi a deschiderii spre exterior. Teroriştii trans-naţionali beneficiază de formele moderne de comunicaţii şi transport. ce pot pune în pericol securitatea unui stat pot fi : • • • • pericolul nuclear. Fostele ţări comuniste se confruntă astăzi cu o intensificare a crimei organizate şi a traficului de droguri. se poate afirma că globalizarea terorismului este o consecinţă a deregularizării şi adaptării sale la efectele lumii globalizate. Comerţul internaţional cu droguri devine din ce în ce mai complex. completate de migraţia în masă. aşa cum o nouă eră a cultivării de droguri şi tranzitării acestora continuă să evolueze. asociată cu cea economică sau socială. accentuate de creşterea interdependenţelor dintre state. posibilitatea unor războaie inter şi intra-state ce pot avea implicaţii negative asupra securităţii statelor vecine. pe care crima organizată l-a umplut cu uşurinţă. sunt în creştere. Alte ameninţări de natură globală. 123 .

România a decis să participe la realizarea mecanismului de securitate prin cooperare. Studiul pentru extinderea NATO din 1995 a indicat faptul că guvernele civile ar trebui să-şi controleze militarii şi să deţină anumite nivele ale capacităţilor armatei şi ale interoperabilităţii cu NATO. Rolul asistenţei occidentale în democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate Pentru a face faţă noilor tipuri de ameninţări. a fost întoarcerea României la ideantitatea sa occidentală.3. Nu degeaba România s-a grăbit să fie prima ţară ce a semnat documentul. însă.cadru al Parteneriatului pentru pace iar mesajul transmis de preşedintele Iliescu în 2001. chimice sau de altă natură. una dintre ele fiind necesitatea de a crea o relaţii dintre armată şi societate democratice. după mai mult de un deceniu de experienţă. realizat sub umbrela NATO. Principalele raţiuni pentru aceasta sunt: extinderea conceptului de securitate şi a domeniului politicii de securitate (analiştii vorbesc acum despre "securitatea umană" sau „securitatea individuală” pentru a cuprinde instabilitatea şi sărăcia ca ameninţări la adresa securităţii naţionale). IV. ce pot pune în pericol securitatea tuturor statelor din jur etc.• dezastrele naturale. noi condiţii pentru reforma sistemului de securitate. se 124 . la reluarea campaniei pentru aderarea la NATO. De aceea. Ultimele provocări în domeniul securităţii internaţionale au adus în discuţie problema democratizării relaţiilor dintre armată şi societate ca problemă de dezvoltare. nucleare. problema demobilizării armatelor ca efect al tranziţiei de la regimul autoritar la democraţie şi al sfârşitului războiului rece precum şi noile roluri ale armatei pentru securitatea internaţională. Odată cu dorinţa de aderare la NATO apar.

Dar a fost. ca în America Latină. să creeze o poliţie civilă.impune o descriere şi evaluare a impactului ajutorului occidental pentru democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. Provocarea pentru orice program din domeniul relaţiilor dintre armată şi societate este să arate modurile în care poate fi obţinut un mecanism echilibrat. fie dictaturi militare) aşa-numita asistenţă civil-militară a condus la scepticism. să asigure securitatea locală şi să susţină "civilirea" graduală a activităţilor care nu sunt în mod necesar ale forţelor armate. Scopul acestuii subcapitol este de a descrie rolul şi organizarea asistenţei occidentale în transformarea relaţiilor dintre armată şi societate în Europa de Sud-Est. a urmărit susţinerea unor regimuri favorabile lor (fie democraţii. Nu au existat însă programe specifice privind relaţiile dintre armată şi societate în Europa de Est. de asemenea. Asistenţa sovietică acordată Lumii a treia a creascut. moştenirile istorice privind asistenţa de securitate din perioada războiului rece au influenţat modul în care programele civil-militare au fost proiectate în estul Europei. atât a SUA cât şi a URSS. unde civilii aleşi în mod democratic pot câştiga controlul puterii politice. după 1950. Ele au fost încorporate în cadrul altor programe. Oricum. Aceasta le va cere civililor să născocească o strategie care să includă reducerea graduală a prezenţei armate ca singura agenţie de stat responsabilă cu aspectele cheie ale securităţii interne şi dezvotării. Întrucât asistenţa. şi o asistenţă orientată 125 . susţinând de-colonizarea şi dezvoltarea. în special în România. relaţiile dintre armată şi societate reprezintă un capitol important al procesului de democratizare iar ajutorul occidental este una dintre cele mai importante resurse pentru construirea democraţiei. Pe de altă parte.

precum E-IMET sau Parteneriatul pentru Pace pentru partea militară sau USAID. Washington. D. Ajutorul american acordat armatelor din afară. No. În termenii lui Thomas Carothers. considerându-se că ofiţerii pregătiţi de SUA au organizat lovituri de stat iar. De multe ori asistenţa sovietică s-a ciocnit cu cea americană în locuri precum Vietnam. În timpul anilor 1970 bugetul SUA alocat pregătirii şi educaţiei armatelor străine era de circa 90 de miliarde de dolari americani100. Korea. Aiding Democracy Abroad.ideologic. în timpul războiului rece. Spring.S. 101 T. ei au instituit dictaturi personale.S. după sfârşitul războiului rece fondurile de construcţie a unor pattren-uri civil-militare democratice în Europa de Est au fost încorporate în alte programe. Carnegie Endowment for International Peace. 126 . 1979: pp. 1999. a fost orientat către America Latină. în locul unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. National Endowment for Democracy (NED) din partea SUA sau Phare pentru EU. Obiectivele politice au fost incluse sub denumirea de luptă de clasă. The Political Impact of U. Deşi "marketizarea" şi democratizarea sunt cunoscute ca obiective generale pentru tranziţiile ţărilor est-europene. Carothers. Vol. instituţiile de creditare internaţionale nu au programe 100 Fitch.C. J.5. "Iluminarea" popoarelor subdezvoltate urmărea de fapt adoptarea de către acestea a sistemului socialist. Dar aşa-numitul Program de asistenţă militară SUA a fost criticat în Congres. The Learning Curve.3. Angola sau Afganistan.. 360-385. programele privind relaţiile dintre armată şi societate au o dublă focalizare: de sus în jos (sprijinind instituţiile şi shimbând constituţiile) şi de jos în sus (pregătind societatea civilă pentru a face faţă problemelor de securitate şi să-şi asume controlul civil)101. Ca rezultat. Military Aid to Latin America. în Armed Forces and Society.

a.3. Asistenţa germană şi britanică a fost. Agency for International Development (USAID). S. destul de consistentă.După adoptarea de către NATO a noului concept strategic. IV. National Endowment for Democracy. Cele mai importante agenţii guvernamentale şi ONG-uri care s-au implicat în programe privind relaţiile dintre armată şi societate au fost U. Alte parteneriate strategice române au fost dezvoltate cu Franţa şi Italia. Marshall” pentru studii europene de securitate. pentru a fi interoperabilă cu NATO dar şi pentru a-şi însuşi mecanismele şi instituţiile specifice controlului democratic civil. Asistenţa bilaterală SUA a fost de departe cel mai mare donator pentru programele de asistenţă pentru democraţie şi securitate din Europa de est. Programul “Joint Contact Team” şi Centrul european “George C. Oricum. 127 . De departe cea mai consistentă asistenţă bilaterală a fost cea americană. Asistenţa lor a fost canalizată atât către societatea civilă. cuprinsă mai târziu în cadrul Parteneriatul strategic româno-american. de asemenea. pentru a fi capabilă să-şi îndeplinească rolul de „câine de pază” al democraţiei cât şi pentru reforma armatei. SUA a introdus patru măsuri pentru implementarea controlului democratic civil în Europa de Est: Programul extins de educaţie şi pregătire militară internaţională (E-IMET). asistenţa bilaterală a realizat mai mult în acest domeniu. Department of Defense (DoD). Programul de reducere a ameninţărilor prin cooperare (CTR). în 1991. International Republican Institute şi National Democratic Institute.specifice privind democratizarea şi în mod particular privind schimbarea pattern-elor civil-militare.

totuşi. diseminarea informaţiilor şi cercetarea. În timp ce coordonarea strânsă dintre programele DOD 128 . de asemenea. Pentru Europa de Est. USAID a plătit programe civil-militare conduse de alte agenţii SUA. într-o altă formă de asistenţă pentru relaţiile dintre armată şi societate. În ultimii ani.Asistenţa pentru societatea civilă. Două tipuri de programe s-au adresat complexităţii relaţiilor dintre armată şi societate în cadrul USAID. Centrul pentru democraţie şi guvernare al Biroului Global din USAID dezvoltă o cooperare pentru a implementa un set de activităţi care promovează democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate la un nivel global. Activităţile se vor desfăşura în toate cele patru regiuni. Alte activităţi vor include conferinţe regionale şi globale. care să promoveze relaţii dintre armată şi societate democratice şi să accentueze atât implicarea directă cât şi responsabilitatea actorilor specifici privind proprietatea şi design-ul programului. În prezent. După sfârşitul războilui rece. Biroul Iniţiativelor Democratice al USAID a susţinut un program pe această temă încă dinainte de 1989. După 1990. Intenţia programului este să producă o bază de cunoaştere a activităţilor la nivel de ţară. prin experienţa sa în acest domeniu şi prin acţiunea sa către societatea civilă. USAID şi-a extins eforturile în acest domeniu pentru a include Africa şi Europa de Est. USAID s-a implicat.demobilizarea şi reintegrarea foştilor combatanţi ai unor conflicte dintre cele mai discutabile şi sângeroase din întreaga lume. USAID a fost cel mai important donator pentru societatea civilă din România. ca parte a unui efort mai larg de susţinere a tranziţiilor spre democraţie. Cu siguranţă în domeniul construirii democraţiei şi guvernării USAID are un avantaj comparativ cu alte agenţii guvernamentale. Pentagonul a devenit un competitor pentru USAID şi şi-a extins cercetările în acest domeniu datorită utilizării unui program IMET lărgit.

bipartiaznă. Programele NDI sprijină. În 1998. practici şi instituţi democratice. cât şi al obligaţiei pe care leaderii politici trebuie să şi-o asume pentru a se educa pe ei înşişi privind afacerile de securitate. creată în 1983 pentru a ajuta la întărirea instituţiilor democratice din întreaga lume. Astfel. de asemenea. guvernare democratică. NED în România a plătit mai multe programe de sprijinire a expertizei parlamentare sau transparenţei deciziilor politice şi libertăţii presei. meselor rotunde şi al experţilor internaţionali. Institutul Naţional Democratic (NDI) este o organizaţie nonprofit care urmăreşte întărirea şi extinderea democraţiei în lume. NDI ajută la crearea unui mediu neutru în care guvernul. Atrăgând o reţea globală de experţi voluntari. Finanţat prin alocări bugetare aprobate în Congres. NDI furnizează asistenţă practică leaderilor civici şi politici care avansează valori. Programele de alocare încurajează dezvoltarea politică democratică cu preponderenţă în trei domenii funcţionale majore – pluralism. National Endowment for Democracy (NED) este o organizaţie privată. societatea civilă şi leaderii militari pot construi o încredere mutuală şi pot traversa prăpastia dintre aceste comunităţi distincte. cultură şi comunicaţii. pentru a exercita această supraveghere în mod eficient. şi educaţie. fără îndoială că necesitatea controlului civil poate fi întărită prin programe conduse de agenţii neguvernamentale (NGO). nonprofit. schimbul de "lecţii învăţate" privind relaţiile dintre armată şi societate democratice dintre ţări care au experimentat tranziţii similare.şi cele desfăşurate prin intermediu USAID este esenţială. USAID a semnat 129 . granturile NED asistă organizaţiile din străinătate în munca pentru scopuri democratice. Prin intermeiul forumurilor. Programele IND subliniază rolul atât al ramurii executive cât şi al celei legisative în supraevgherea securităţii naţionale.

Guvernele locale au fost investite cu o autoritate mai mare şi şi-au îmbunătăţit capacităţile de management. Asistanţa SUA acordată armatei. Acest program este în vigoare până în 2004. The USAID FY 1998 Congressional Presentation.htm 130 . Romania. Iniţiativa de la Varşovia şi Programul de 102 Vezi USAID. asistenţă pentru lupta anti-drog.gov/pubs/cp98/eni/countries/ro. Conform unei recente evaluări a USAID. cum ar fi cele referitoare la Finanţarea armatelor străine (FMF). Zeci de ONGuri şi-au îmbunătăţit serviciile. pentru non-proliferare. antiterorism şi menţinerea păcii.usaid. disponibil la: http://www. 1998. sub egida Freedom Support Act. prin Programul de susţinere a democraţiei esteuropene (SEED). Biroul primului ministru şi-a îmbunătăţit funcţiile de manaegment intern. Programul de Educaţie şi Pregătire Militară Internaţională (IMET). în primul rând datorită ONG-urilor şi guvernelor locale. Sondajele de opinie arată un nivel mai ridicat de încredere în oficialii locali decât în oricare alţi lideri civili102.info. ONG-urile s-au unit pentru a forţa legislaţia să promoveze alocări caritabile. sprijinul USAID pentru tranziţia democratică a României ajută la îmbunătăţirea eficacităţii ramurilor executivă şi legislativă a guvernului şi măreşte participarea cetăţenilor la luarea deciziilor. Cele mai importante programe americane de asistenţă militară pentru România sunt Mil-to Mil. Programele Pentagonului (E-IMET) La nivel global. se desfăşoară o serie de programe de asistenţă pentru securitate.o înţelegere cu NDI cu scopul ca acesta din urmă să sprijine democratizarea la nivel global prin întărirea expertizei civililor în cadrul relaţiilor dintre armată şi societate. Parlamentul şi-a îmbunătăţit serviciile din circumscripţiile electorale. asistenţă pentru fostele republici sovietice.

org/asmp 131 . Congresul a îndreptat programul IMET către includerea personalului civil străin care a lucrat în poziţii care aveau legătură cu politica de securitate ca o clasă eligibilă pentru o astfel de pregătire. IMET este un program gestionat de Pentagon şi administrat de către Biroul pentru afaceri politico-militare şi de către Agenţia pentru asistenţă de securitate a Pentagonului (DSAA). dintre care 7 milioane pentru programul IMET şi 72 de milioane pentru programul de asistenţă militară103.5 milioane de dolari sub egida Freedom Consolidation Act pentru a finanţa pregătirea armatei pentru aderarea la NATO. mai mult de 850 de activităţi au fost susţinute din 1993. Datorită primului.în SUA pentru cursuri de scurtă şi de lungă durată. iar datorită celui de-al doilea peste 10 milioane de dolari americani au fost alocate anual României începând cu 1996 pentru susţinerea activităţilor PfP (evaluare făcută în anul 2000). Dacă prin celelalte programe s-au alocat fonduri pentru cumpărarea de armament sau realizarea unor exerciţii. Acest program furnizează fonduri pentru a aduce personal militar străin.Educaţie şi Pregătire Militară Internaţională (IMET). Senatul american a alocat României un grant de 11. http://www.ofiţeri şi subofiţeri. IMET este cel mai important program pentru pregătirea militarilor şi civililor. România a primit între 1993 şi 2003 peste 79 milioane de dolari. Programul IMET extins (EIMET) a devenit baza pentru implicarea Departamentului Apărării în pregătirea personalului civil într-un program mult mai important centrat pe îmbunătăţirea relaţiilor 103 vezi US military aid appropriations for Romania 1990-2003. În anul fiscal 1990. De asemenea. Conform unor informaţii ale Pentagonului. Programul oferă studenţilor străini expunerea la profesionalismul militar american în contextul vieţii şi culturii americane.fas. în contextul extinderii NATO.

schimbări semnificative au avut loc în sensul că a aliniat mai bine obiectivele programului cu interesele de politică externă ale SUA. dar în mod clar. chiar şi în cadrul DOD. Este definit în mod larg în termenii a ceea ce nu s-a întâmplat. În 1999 IMET se extinsese şi adopta noi direcţii ca răspuns la schimbarea scenei politice globale. să ajute ţările să-şi utilizeze resursele într-un mod mai eficient. asistenţa pentru activităţile bilaterale (discuţii la nivel înalt. Abordarea tradiţională a Pentagonului.g.e. Statele Unite au folosit mijlocul educaţiei militare pentru a avansa în înţelegerea culturii americane..dintre armată şi societate. întâlniri şi conferinţe cu experţi) şi pregătire militară. Cele mai importante activităţi ale consilierilor 132 . lovituri militare sau violări ale drepturilor umane. aşa cum atestă criticii. competenţa tehnică şi tactică şi abilităţile de management al apărării pentru a creşte încrederea naţională în problemele de securitate. este slab înţeleasă. Statele Unite sunt considerate răspunzătoare pentru eşecuri. în special cum se relaţionează ele cu drepturile omului. În ultimii câţiva ani. perfecţionând doctrina militară. Asistenţa bilaterală a altor ţări Asistenţa germană cuprinde trei aspecte: detaşarea consilierilor militari la ministerul roman al apărării. instituţiilor şi valorilor. Statele Unite au vrut. fără accidente. Observatorii sunt presaţi să determine câte incidente au fost evitate ca urmare a acestei experienţe educaţionale. În al doilea rând. privind educaţia şi pregătirea armatelor străine. în primul rând. Institutul de Studii de Securitate Naţională din Washington a realizat o evaluare cuprinzătoare a programelor IMET şi E-IMET. Succesul unui astfel de program este foarte dificil de a fi măsurat în mod cuantificabil. Prin intermediul lor.

strategia militară.b. Marea Britanie şi Olanda au fost alţi importanţi parteneri şi donatori.3. Printre cele mai importante realizări. Desigur că Franţa. programe de vizite etc. Pentru ţările din Europa de Est a acţionat mai mult ca un stimulent. aliaţii şi partenerii au derulat un mare număr de activităţi pentru a dezvolta expertiza civilă pe probleme de securitate. NATO a fost o organizaţie multinaţională capabilă şi interesată să promoveze un model civil şi militar democratic. Rolul NATO şi a Parteneriatul pentru Pace. care au acordat asistenţă pentru reformă. să contribuie la stabilirea unui institut de studii strategice şi să sfătuiască Secretarul de Stat pentru Politici Militare în probleme precum relaţiile dintre armată şi societate. în căutarea integrării către o lume occidentală mai prosperă. 133 .militari au fost să asiste departamentele de logistică. Asistenţa multilaterală. peste 100 ofiţeri au fost pregătiţi în academiile militare germane. Cât priveşte pregătirea şi educaţia. alături de acordarea de fonduri sau trimiterea unor experţi şi consilier au fost înfiinţarea în România a Centrului Regional de Instruire PfP (cu sprijin britanic) şi a unor centre pentru învătarea limbilor străine. IV. serviciul militar alternativ. NATO a dezvoltat programele de informare pentru parteneri incluzând conferinţe şi seminarii (inclusiv la Colegiul de Apărare NATO de la Roma şi la Şcoala NATO (SHAPE) în Oberammergau. programele şi bugetul. Italia. Conştient de lipsa unei expertize civile compatibile cu NATO.

La întâlnirea miniştrilor Consiliului Nord Atlantic (NAC) din 10 – 11 ianuarie 1994 NATO a lansat Parteneriatul pentru Pace. creşterea stabilităţii. pentru a întări noile relaţii de securitate între alianţa Nord Atlantică şi partenerii săi est europeni. şi nu doar în domeniul apărării. ci şi în domenii precum controlul financiar şi administraţia publică. Sub egida PpP mai mult de 7000 de militari au luat parte la opera’iuni de menţinere a păcii. implicit în România. 134 .Participarea studenţilor din ţările partenere la cursurile NATO creşte. a fost Parteneriatul pentru Pace. începând cu Golful Persic în 1991 şi terminând cu participarea la operaţiunea de stabilizare a Afganistanului (ISAF). Principalul instrument NATO de asistenţă în Europa de Est. iar asemenea cursuri sunt în număr tot mai mare printre naţiunile membre. Într-un raport prezentat de Comitetul pentru Politica Militară al PpP se estimează că acesta a demonstrat flexibilitatea şi caracterul operaţional în programele de asistenţă. Principalele scopuri ale Parteneriatului au fost extinderea şi intensificarea cooperării politice şi militare în toată Europa. Parteneriatul a jucat un rol semnificativ în pregătirea candidaţilor pentru a fi admişi în NATO. precum în cazul Albaniei. şi a rolului său ca element al demersului general al Alianţei pentru rezolvarea crizei din Kosovo. diminuarea ameninţărilor la adresa păcii şi construirea unor relaţii puternice prin promovarea spiritului practic de cooperare şi asigurarea unor principii democratice care să susţină Alianţa. Aceasta a inclus consultaţii cu partenerii din regiune. Atât participanţii militari cât şi cei civili iau parte la ele şi astfel se formează o serie de experţi ai apărării în domeniul militar şi civil.

deciziile politice şi politica bugetară pentru securitate au cuprins şi elemente din sfera relaţiilor dintre armată şi societate. Prin acest program. propus de Thomas Carothers este de a-i înţelege efectele. NATO acordă asistenţă. Asistenţa pentru schimbarea relaţiilor dintre armată şi societate este un punct important al procesului de democratizare a ţărilor est europene. Cea mai importantă a fost realizarea de alegeri democratice. Sub-programele de dezvoltare ale expertizei parlamentare. în special a sistemul juridic si armatei.NATO face. Summit-ul de la Washington din aprilie curent. Mai mult. Invitarea României de a face parte din NATO. a confirmat angajamentul „uşilor deschise” luat de către NATO şi a fost adăugat un nou element pentru a revigora viziunea NATO de creştere a cooperării şi parteneriatului– Planul de Naţional Anual de Acţiune (MAP). pe baza evaluării tehnice a îndeplinirii a 135 . Rolul acestui instrument dde pregătire s-a văzut la Praga în 2002. o investiţie pe termen lung în stabilitatea europeană prin procesul de extindere aflat în desfăşurare. transparenţa presei. ţărilor aspirante la statutul de membru. Cel mai bun mod de a evalua impactul asistenţei pentru democraţie. Pentru România el a estimat că democraţiile Vestice şi Statele unite au avut un efect pozitiv într-un număr de sectoare. inclusiv a României. si asistenta pentru societatea civila. ducând la invitarea în NATO a şapte ţări est-europen. dar moştenirea istorică a războiului rece a fost un obstacol care a blocat un program coerent şi consistent al asistenţei occidentale. reforma majorităţii instituţiilor statului. în primii ani ai tranziţiei ale majorităţii ajutoarelor şi finanţelor au mers în ţările „Vişegrad” care au devenit ţări membre NATO. practică şi informaţională. Dar resursele alocate au fost prea scăzute comparativ cu necesităţile şi aşteptările regionale. de asemenea.

Sava. respectiv un imperativ funcţional (generat de ameninţările la adresa societăţii) şi un imperativ societal (generat de forţele şi ideologiile dominante în societate) putem deduce importanţa percepţiilor ameninţărilor de către cetăţeni. Huntington. G. Armata şi societatea.P. care afirma că instituţiile militare sunt configurate de două imperative.trei cicluri de pregătire MAP reprezintă un efect pozitiv al asistenţei occidentale. 313. apud. Ed. Întorcându-ne la Huntington104. The Soldier and the State. Zulean. precum şi 104 vezi S. Capitolul V.N. M. Contextul intern Atât Revoluţia din 1989 cât şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate au fost generate de un complex de factori endogeni. I. pag. 136 .Info-Team. care a sprijinit aspiraţiile şi planurile forţelor politice şi opiniei româneşti. rolul complexului de factori interni fiind fundamental în construirea relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic. Tibil.

2001. Sandu. Duke University Press.2. este un proces continuu. în România ele instituţiile politice cunosc o dinamică profundă. respectiv factorul politic. 1999. 1998. implicit şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. precum drepturile omului. Vlăsceanu. prin condiţiile puse de “Studiul pentru extinderea NATO” sau prin “Membership Action Plan”. relaţiile interetnice. a protecţiei copiilor precum şi 105 Pentru studiul tranziţiei în România vezi D. 106 Democratizarea şi transformarea instituţiilor politice sunt descrise în amănunt în S. La rândul lor aceste două aspecte ale tranziţiei sunt faţete ale unui proces mai amplu. vol. Democratizarea. Lewis. White. lupta împotriva corupţiei. Ed. Spaţiul social al tranziţiei. aflate în continuă aşezare şi transformare. în curs de perfecţionare. În continuare vom discuta despre complexul de factori interni. numit uneori simplutranziţie. este făcut în jurul a două concepte-cheie: marketizare (construirea economiei de piaţă) şi democratizare. lupta împotriva traficului de fiinţe umane. modernizarea sau dezvoltarea societăţii româneşti105. P. problema minorităţilor. J. a elaborat o constituţie democratică iar societatea civilă şi mass-media sunt active106. Ed. NATO a monitorizat şi procese de politică internă. a construit instituţii politice. Batt. Polirom. Politică şi dezvoltare. Aşa cum am văzut în capitolul anterior. Dacă în SUA politica. Developments in CEE Politics. 137 . Constituţia şi ideologiile sunt stabile de multă vreme. Desigur că România a cunoscut două transferuri de putere politică pe cale democratică (1996 şi 2000). iar pentru o abordare comprehensivă a dezvoltării şi modernizării vezi L. Tot acest ansamblu de transformări societale de după 1989. Trei.rolul forţelor politice. resursele demografice şi vom prezenta pe larg rolul opiniei publice şi al constrângerilor economice în procesul general de transformare a relaţiilor dintre armată şi societate.

Comunitatea europeană şi internaţională a apreciat în mod pozitiv această abordare. problema minorităţilor. este agenţia guvernamentală răspunzătoare cu promovarea politicilor şi strategiilor pentru cele 17 minorităţi naţionale. preşedintele SUA Bill Clinton a felicitat poporul român şi a lăudat măsurile politice luate ca model pentru rezolvarea problemelor etnice în Balcani. Minoritatea maghiară are azi propriul său partid (UDMR) şi a devenit parter al coaliţiilor sau partidelor aflate de la guvernare. azi departament independent. un actor important. În timpul crizei din Kosovo. incorporat iniţial în cadrul Ministerului Informaţiilor Publice. după 1996. pericolul este redus. altădată excluse. 138 .sustenabilitaea reformei printr-o economie de piaţă funcţională. Desigur că reformele au fost făcute de către forţele politice interne dar NATO a devenit un vector de modernizare. prin faptul că a monitorizat aceste procese. securitatea „naţională” din perioada comunistă era mai degrabă focalizată pe realizarea securităţii regimului iar unele minorităţi sau indivizi se simţeau ameninţate de structurile de securitate. în special a minorităţilor etnice. Conflictul etnic a fost şi este o ameninţare importantă pentru securitate în zona balcanică. a avut prioritate pe agenda politicienilor. Aşa cum am văzut. Departamentul Minorităţilor Naţionale. Dintre problemele cele mai stringente pentru contextul politic intern din deceniul nouă. care formează 11% din populaţia României. dar dacă minorităţile etnice au toate drepturile şi participă la viaţa politică. Cele mai importante minorităţi din România sunt cea maghiară şi cea rromă. După 1990 conceptul de securitate încearcă să încorporeze şi sfera securităţii individuale sau a unor grupuri sociale sau etnice.

a componenţei (militari voluntari sau conscripţi). Tehnologia şi revoluţia în afaceri militare crează mai degrabă nevoia unor resurse umane calitative decât cantitative. foarte important pentru reforma relaţiilor dintre armată şi societate este cel jucat de demografie. 25. Resursele demografice sunt importante în proiectarea politicilor de securitate. În toată Europa se produce azi un fenomen de reducere masivă a armatelor iar unul dintre factorii fundamentali pentru această reducere este cel legat de scăderea resurselor demografice107. lucrare editată de Centrul de cercetări pentru probleme de tineret. este azi aproape imposibil de susţinut din punct de vedere al resurselor demografice. 1997.Un alt factor ce ţine de contextul intern. 107 Pentru o prezentare detaliată a rolului resurselor demografice în apărarea naţională vezi Tineretul şi sistemul de apărare naţională. Menţinerea unei armate de recrutare universală de circa 200.000 militari şi cu o rezervă de până la 800000 de oameni. Odată cu diminuarea presiunii blocurilor militare sau a ameninţărilor externe se relaxează şi politicile de apărare şi scade necesitatea încorporării unor cantităţi mari de resurse umane. La recensământul populaţiei din 2002 a rezultat că populaţia României a scăzut faţă de 1992 cu aproape un milion de locuitori. 139 . mai bine instruite şi educate. cauza fiind atât sporul natural negativ cât şi fenomenul emigraţiei. cum era cazul anului 1989. pag.

000 de oameni. 140 . automat. în 2000.2 0 0 0 M c ln a u s i Me a l Vr t âsa Ae g Fm i ei n n Fm e e a l 10 0 9 5 9 0 8 5 8 0 7 5 7 0 6 5 6 0 5 5 5 0 4 5 4 0 3 5 3 0 2 5 2 0 1 5 1 0 5 0 30 0 20 5 20 0 10 5 10 0 5 0 0 0 5 0 10 0 10 5 M ii 20 0 20 5 30 0 M ii T o sn s h ua d T o sn s h ua d Sursa: Institutul Naţional de Studii Statistice şi Economice Analizând piramida vârstelor din Figura 10 se poate vedea grafic cum. de 158. după decretul din 1968 prin care Ceauşescu încerca să stimuleze creşterea populaţiei). Dacă populaţia masculină de 19 ani este. populaţia şi. resursa incorporabilă începe să scadă.Figura 10 P P L T P V R T SS X . O U A IA E Â S E I E E L 1 IU IE2 0 A L 0 0 P P L IO B A EA DS X O UT N Y G N E O J L 1 N UY S T . după generaţia de 30 de ani (numită „generaţia decretului”.

Aşadar.000 pentru MapN şi circa 40. Mihail Popescu.a. Anexa 4. relaţiile dintre armată şi societate şi politica de securitate după 1989.000 de oameni este practic imposibil de a fi alcătuită. Decizia unei politici globale (cum ar fi interzicerea minelor anti-personal) a fost influenţată de o campanie a societăţii civile globale. Din ansamblul de factori care constituie blocul de factori numit “context intern” vom prezenta mai departe pe cei care afectează aspectul instituţional al politicii de securitate. V. Ed.127. Din fericire. Ministerului de Interne. Influenţa are loc nu numai în perioada campaniilor electorale. ceea ce dovedeşte că o armată de 200. 1999-2000. Rolul opiniei publice în democratizarea politicii de securitate şi a relaţiilor dintre armată şi societate În democraţii opinia publică influenţează politicile guvernului şi pe decidenţii care încearcă să (re)inventeze relaţiile dintre armată şi societate democratice.000 de oameni. Sondajele de opinie. resursele demografice au influenţat direct componenţa armatei. declanşată pe internet.000 pentru Ministerul de Interne108. campaniile de presă devin instrumente uzuale pentru luarea unor decizii. 108 Vezi discursul gl. 26 iunie 2003 şi Carta Albă a M. Conferinţa de presă a MapN. prin votul pe care publicul îl dă unor programe sau platforme sau altora ci şi în perioada guvernării. care ar trebui să genereze resursele pentru reformă.I. 141 . şi anume implicarea opiniei publice în realizarea unei securităţi democratice şi construirea relaţiilor democratice dintre armată şi societate precum şi influenţa jucată de resursele (constrângerile) economice.populaţia masculină de un an este de 111. pag. necesarul de încorporare este azi de 30. 2001.

Trebuie să menţionăm că sondajul din mai 1999. indirect. când guvernul român a adoptat o poziţie decisivă. educaţia patriotică în timpul serviciului militar. întrun fel împotriva a jumătate din populaţie. a avut loc într-un moment critic (criza din Kosovo). care arată o scădere a încrederii în armată. profesionalizarea armatei. şi a susţinut acţiunile NATO.Trei sunt aspectele majore prin care opinia publică a influenţat politica de securitate şi a sprijinit. şi anume: • • • încrederea în armată percepţia ameninţării sprijinul pentru aderarea la NATO. 142 . la atitudinea pozitivă a publicului faţă de forţele armate. Acest barometru relevă un lucru extraordinar privind instituţiile. Această încredere le-a permis decidenţilor să înceapă procesul reformei şi constituie un factor benign în democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Soros) a publicat semestrial un Barometru de opinie. alocarea de resurse pentru reformă şi aderarea la NATO. fie ca un semn că forţele armate sunt una dintre puţinele instituţii care pot oferi un model de ordine într-o lume aflată în turbulenţa tranziţiei. de asemenea. democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate. Invitarea României în NATO va da un nou impuls de încredere publicului românesc. Primul aspect este încrederea în forţele armate. Această încredere în armată poate fi explicată fie prin factori precum moştenirea istorică. Rolul armatei în răsturnarea dictaturii lui Ceauşescu a contribuit. Începând cu 1995. publicul român se arată a fi cel mai încrezător în biserică şi în forţele armate (vezi Figura 10).

Figura 11 Încrederea în instituţii Banci SRI Presedinte Institutii Biserica Armata Politie Justitie Parlament Guvern 0 20 40 60 80 100 Mai 2001 Mai 2000 Mai 1999 Mai 1998 Încredere multa/ foarte multa Sursa: Barometrul de Opinie Publică. mai 2000 şi mai 2001 În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect. trebuie spus că ele influenţează relaţiile dintre armată şi societate din cauza presiunilor pentru o securitate obsesivă sau pentru una falsă (vezi capitolul III). percepţia ameninţărilor externe. Datorită faptului că în ultima parte a dictaturii sale Ceauşescu a realizat lipsa suportului popular pentru ideile 143 . mai 1999. mai 1998. Fundaţia Societatea Deschisă.

Acest lucru a generat o sensibilitate faţă de ameninţările externe. în 1992 şi 1996 arată o obsesie a românilor pentru faţă de ameninţările externe. Conflictul interetnic. pericolul minorităţilor ca cetăţeni infideli. dar şi prin dezbaterile publice post-tranziţie despre implicarea Rusiei în revoluţia română. la această obsesie. Cum percep românii ameninţările externe comparativ cu alţi est-europeni? Tendinţa generală este similară. Cum percepe publicul român pericolul extern? În 1992. Propaganda sa a exacerbat pericolul ameninţărilor externe pentru a ascunde slăbiciunea regimului său. cea a pericolului rusesc care era încă foarte mare în 1996 (55%). dacă România se implică în conflictul transnistrean. publicul român era obsedat de: • • • un pericol rusesc.cu o excepţie notabilă. În general. de asemenea. Barometrul de opinie publică produs de Societatea “Paul Lazarsfeld” din Viena sub supervizarea lui Richard Rose de la Univeristatea Strathclyde. Singura diferenţă importantă este că românii percep Rusia ca o 144 . inclusiv ameninţarea generalului Lebed că în 24 de ore va ajunge la Bucureşti. precum luptele de stradă dintre români şi etnicii maghiari din Târgu Mureş în 1990. Asemenea obsesii sunt explicabile nu numai prin influenţa variabilelor pre-tranziţie (influenţa propagandei lui Ceauşescu). el a schimbat discursul public spre un fel de comunism “naţional”. conflictiul din Transnistria sau soarta Moldovei.comuniste. un război cu o ţară vecină (nespecificată în barometru).mai mult de 60% din populaţie. a contribuit. percepţia pericolelor externe a scăzut din 1992 până în 1996.

mare ameninţare în 1992 şi această percepţie rămâne ridicată în 1996. Moştenirile istorice pot explica uşor aceste date. Concluziile lui Haerpfer. în timp ce alte percepţii est-europene privind un pericol rusesc au crescut uşor de la 29% la 39%. Dar opinia variază între ţări. De asemenea. dar datele sunt utile pentru a argumenta că trendul de percepţie a riscurilor şi ameninţărilor externe este într-o descreştere vertiginoasă. Wallace şi Rose în studiul lor despre percepţiile publice în Europa postcomunistă sunt : “Este notabil faptul că regiunea se împarte în blocuri distincte. republicile Cehă şi Slovacă. University of Strathclyde: Glasgow. Un procent înalt de 75-80% din publicul român susţine calitatea de membru NATO. Fostele state sovietice au pe departe mai puţină teamă şi anxietate decât statele tampon Ungaria. 1997. dar şi a celor economice. 145 . Acestea sunt ţările cele mai nerăbdătoare să se alăture EU şi NATO. după 1996. O înaltă anxietate poate fi găsită şi printre români şi slovaci.. aceasta fiind cea 109 Haerpfer. Se pare că NATO este considerat un soi de panaceu pentru rezolvarea nu numai a temerilor legate de securitate. Împărtăşeşte publicul propunerea elitei de a se alătura celei mai puternice alianţe. C. Ultimul aspect este legat percepţia apărării colective (în cadrul NATO) şi a securităţii prin cooperare promovate de NATO ca instrument de rezolvare a acelor temeri legate de securitate. C. Din păcate studiul nu s-a mai repetat în 2000. NATO? În ultimii ani. NATO a avut de-a face cu un fel de întrecere între ţările est-europene pentru admitere. Rose. Republica Cehă şi Slovacia (în jur de 60%). R. Polonia. Wallace. Grupul care conduce cu un nivel extrem de înalt al neîncrederii în Rusia este format din Croaţia şi Polonia (71% în 1996) şi România. sunt ţări care “s-au occidentalizat” cel mai mult în reformele economice şi politice109. Public Perceptions of Threats to Security in post-Communist Europe.

. 1997 ..Românii sunt fără nici un dubiu pentru aderarea la NATO şi sunt conştienţi de sprijinul (în principal ajutorul militar dar şi asistenţa indirectă.”. precum investiţiile) pe care Alianţa îl poate asigura României.b. Jumătate din respondenţi consideră că NATO este o garanţie a securităţii. Un sondaj de opinie realizat înaintea Summit-ului de la Praga de către Metro Media Transilvania cu sprijinul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă relevă. mai mult de 11% se aşteaptă ca NATO să aducă mai mult progres în general şi cooperare. această încredere este o resursă esenţială pentru reforma armatei şi construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. se poate afirma că încrederea în armată are rădăcini istorice adânci. prin integrarea în NATO se asigură. Cu toate acestea. În concluzie.. 7. Constrângeri economice Desigur că încrederea în armată este o resursă simbolică importantă pentru reformă dar resursele economice sunt şi mai importante. superficial. a fost influenţată de rolul jucat de armată în apărarea şi construirea naţiunii. este potenţat de percepţia pericolelor externe sau de percepţia că. V. aşa cum spun autorii în concluzii că „. De asemenea. 146 . Oricare ar fi cauzele. sprijinul pe care românii îl iau în considerare este unul emoţional. indirect prosperitatea naţiunii.mai înaltă susţinere dintre ţările est-europene110. ele reprezntând constrângeri importante 110 Vezi Eurobarometrul Central şi Est-European. Motivele care explică această atitudine variază. ideologic sau impus de situaţie. Nr..

constrângerile bugetare au obligat guvernele să continue re-alocarea resurselor către alte sectoare economice şi să înceapă o reformă timpurie a forţelor armate care era organizată pentru apărarea teritorială circulară şi era umflată numeric. Figura 12 Evoluţia cheltuielilor de apărare (1990-2002) 147 . când a crescut uşor.pentru ritmul reformei. reducerea armatei a mers chiar dincolo de obligaţiile Tratatului de reducere a forţelor convenţionale în Europa (CFE). Astfel. Reforma a avut impact atât asupra cantităţii cât şi asupra calităţii dotării şi pregătirii. În prima fază. PIB-ul ţării descreştea în continuu. Acesta a influenţat cheltuielile pentru apărare în termeni reali (Figura 11). cu excepţia anilor 1994-1995. într-adevăr. constrângerile financiare au avut o influenţă benignă în a începe reforma şi. Una dintre constrângerile principale întâlnite de decidenţii români în reformarea relaţiilor dintre armată şi societate este cum să aloce mai potrivit resursele disponibile în conformitate cu cererea crescută pentru securitate.

T. în urma unor estimări riguroase şi critice ale pregătirii de luptă111 şi sub presiunea re-lansării campaniei de pregătire pentru aderarea la NATO.1500 Milioane USD 1000 500 0 1996 2002 148 1990 1992 1994 1998 Anii Sursa: Ministerul Apărării Naţionale Pe fondul creşterii economice a trei ani consecutivi (2000-2003). The Challenge of Military Reform in PostcommunistEurope. 2000 . până în 2005. vezi M. s-a hotarât alocarea a 2. pag.124. Cottey. A. 2002. Edmunds. Concluzii: 111 Pentru analiza critică a stării de luptă. făcută la sfârşitul anului 2000 de ministrul apărării. împreună cu şeful SMG. sub egida MAP.38% din PIB pentru apărare. Zulean. Forester. în A. Professionalization of RAF.

prin marea sa încredere acordată armatei a susţinut reforma dar “obsesia” ameninţărilor externe a fost un obstacol real la începutul anilor 1990. o importantă influenţă în construirea relaţiilor democratice dintre armată şi societate a avut-o contextul internaţional. Ca efect al acestui proces şi al procesului mai larg de democratizare. luând în calcul atât extinderea conceptului de securitate. de asemenea. Modul şi ritmul în care România a făcut acest lucru a fost diferit. depinzând de circumstanţele specifice României. Această politică a constituit nu numai un stimulent. constrângerile bugetare au fost şi încă sunt o problemă importantă în schimbarea rapidă. În cazul României. un ghid dar a asigurat şi asistenţă pentru factorii interni care au declanşat şi susţinut acest proces. atenţia reformei armatei române se focalizează asupra resurselor umane. România şi-a construit baza instutuţională pentru ca relaţiile dintre armată şi societate să se desfăşoare pe principii democratice. urmând ca după 2004 să se focalizeze asupra dotării şi integrării totale în NATO. Se poate afirma că. foarte 149 . În această etapă. pentru a cuprinde şi securitatea individuală.După zece ani de tranziţie se poate spune că România a devenit parte a instituţiilor transatlantice de realizare a securităţii prin cooperare. conştientizarea ameninţărilor transnaţionale a constituit constrângerea. cât şi participarea la proiecţia stabilităţii în alte regiuni adiacente. în special politica “uşilor deschise” a NATO. Din nefericire. până în acest moment. Proiectul integrării în structurile euroatlantice a fost puternic susţinut de public. Obiectivele reformei sunt acum. Dacă cerinţele NATO pentru democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate au constituit stimulentul în iniţierea schimbării. dar rezultatul este relativ similar. România şi-a construit o politică de securitate şi un cadru democratic al relaţiilor dintre armată şi societate. după invitarea de a fi membră NATO. Opinia publică. comparativ cu al altor ţări esteuropene.

Una dintre cele mai importante măsuri ar trebui să fie luată prin definirea clară a rolului CSAŢ în contextul puterii executive. Chiar după integrarea în NATO. însă. Deşi România a atins standardul minim pentru a considera că relaţiile dintre armată şi societate sunt democratice. Criza descrisă în capitolul II. Totuşi. Procesul de reformă şi de democratizare a relaţiilor dintre armată şi societate nu se termină. Ţinând cont de caracterul aplicat al acestui studiu. Concentrarea reformelor de acum înainte se va face pe baza a ceea ce începe să fie denumită tot mai des “agenda generaţiei a doua de probleme” (“second generation problematique”-eng.clare iar cadrul legislativ a fost stabilit.5 şi dezvoltările recente legate de războiul global împotriva terorismului arată necesitatea unei instituţii precum CSAŢ. după mai 2004. pentru a evita tensiunile şi conflictele potenţiale. pentru luarea unor decizii rapide în situaţii de urgenţă. o separare clară a puterii preşedintelui şi prim-ministrului se impune. aici. Deşi practica anterioară nu a generat asemenea crize (cu exceptia câtorva tensiuni între Emil Constantinescu şi Radu Vasile) se poate imagina cu usurinţă un scenariu de coabitare dintre preşedinte şi prim ministru de orientări diferite. reforma va fi continuată.). Problema se poate rezolva în context constituţional prin inserarea unor norme în proiectata Constituţie din 2003. adică focalizarea pe eficientizarea instituţiilor şi realizarea unei bune guvernări. se impun câteva recomandări privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre armată şi societate. un set de reguli şi de măsuri specifice problematicii celei de-a „doua generaţii” de reforme se impun pentru a realiza o bună guvernare şi o eficientizare a instituţiilor. 150 .

reforma a fost focalizată mai mult asupra instituţiilor de apărare. necesitatea realizării unei securităţi prin cooperare în spaţiul euroatlantic este imperioasă dar percepţia diferită a riscurilor şi ameninţărilor. Întrucât. Ordonanţa de urgenţă privind starea de asediu. luând în considerare recentele tensiuni transatlantice. în 1999. precum şi 151 .eng. ar trebui ca decidenţii politici să se concentreze. ciclul IV (2002-2003). industria de apărare sau Ministerul de Interne. Elaborarea unor norme clare de management al crizelor reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Planului naţional de pregătire pentru aderarea la NATO. ar trebui proiectat şi implementat un sistem complet de norme şi instituţii. Integrarea euroatlantică este un obiectiv major al politicii externe româneşti şi devine o „ţintă în miscare” în actualul context. Păstrând obiectivul. în acest stadiu al reformei. pe plan mondial. nu a fost încă discutată şi aprobată de către Parlament. legate de percepţia diferită asupra pericolului reprezentat de către Irak. precum serviciile de informaţii. mai mult asupra unei abordări sistemice şi asupra eficientizării instituţiilor de control democratic asupra sectorului de securitate. Sub presiunea globalizării.) iar noua Strategie de securitate are o abordare largă şi sistemică a tuturor sectoarelor din domeniul securităţii. legate de managementul crizelor. În al treilea rând. adoptată sub presiunea minerilor. iar studiul crizelor arată multe lipsuri sau măsuri mai lente de reformă în alte sectoare ale sistemului de securitate. În ultimul rând. se vorbeşte în ultimii doi ani despre reforma sectorului de securitate (security sector reform. este necesar studiul noului mediu de securitate. decidenţii politici trebuie să fie flexibili în alegerea mijloacelor de realizare a acestui obiectiv.În al doilea rând.

a modului de combatere a lor, respectiv a influenţei şi puterii în cadrul instituţiilor de securitate pot afecta acest obiectiv. De asemenea, decidenţii români ar trebui să fie conştienţi de faptul că democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate nu este un proces terminat ci ar trebui continuu îmbunătăţit şi perfecţionat. Democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate trebuie să se deplaseze de la o abordare “legalistă”, a stabilirii instituţiilor spre o abordare “educaţională” de învăţare şi experimentare a mecanismelor de funcţionare a relaţiilor dintre armată şi societate democratice şi de însuşire a normelor şi valorilor subsecvente. În timpul crizelor internaţionale din Kosovo (1999) şi Irak (2003) sau a mineriadei din 1999, România a dovedit faptul că mecanismul controlul democratic funcţionează. Din moment ce relaţiile democratice dintre armată şi societate sunt un obiectiv dezirabil şi pentru Occident, ar trebui ca un program coerent şi substanţial de asistenţă financiară pentru proiecte specifice (precum “managementul resurselor umane”) să continue a fi promovate, fie prin Banca Mondială, fie prin asistenţă bilaterală (gen USAID). Din punct de vedere teoretic, această teză a urmărit să demonstreze că există o nevoie imperioasă de definire a unui concept clar al “securităţii democratice”, a mecanismului de realizare a securităţii prin cooperare şi, subsecvent, o relaţiilor dintre armată şi societate de tip democratic, evitând confuziile. Înainte de toate, analiştii politici şi sociologii militari ar trebui să operaţionalizeze conceptul de relaţii dintre armată şi societate şi să propună un instrument pentru a măsura gradul de democratizare a relaţiilor dintre armată şi societate, instrument de genul indicelui complex folosit în această lucrare. Modelul explicativ propus în acest studiu monografic ar trebui testat în contextul celeorlalte state

152

est-europene iar, din lecţiile învăţate prin analiza comparativă respectivă, teoria generală a relaţiilor dintre armată şi societate, propusă de Huntington, va fi îmbogăţită şi îmbunătăţită. De asemenea, aceste lecţii pot fi folosite pentru decidenţii politicii de securitate internaţională, care vor să promoveze un pattern democratic al relaţiilor dintre armată şi societate în tări islamice, precum Irakul. Nu în ultimul rând, studiul acesta a avut mai mult o abordare instituţională clasică, dar teoriile recente neoinstituţionale ne îndeamnă să gândim în termeni de norme, valori, matrici cognitive, capital social sau reţele. Acestea vor fi obiectivele conceptele de bază ale unui studiu viitor, prin participarea autorului la o cercetare comparativă la nivel european pe tema diferenţelor culturale dintre organizaţiile militare şi societăţile pe care le reprezintă.

Bibliografie:
Abdellatif, B.H. (2001). Globalization and its Consequences in the Third World, în Romanian Journal of International Affairs, Vol. VI, No. 1-2.

153

Almond G., Verba S. (1996). Cultura civică, CEU Press, Bucureşti. Bacon, W. (1978). The Military and the Party in Romania, în Herspring, D., Volgyes,I., Civil-Military Relations in Comunist States, Westview Press. Babiuc, V. (1999). Un mare avantaj al MapN - o reforma a început din proprie iniţiativă. Revista Vol. 22, Nr 14, Bucureşti. Bădescu, I., Dungaciu, D. (1995). Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura Floare Albastră, Bucureşti. Bahr, E. (1982). Common Security. A Blueprint for Survival. Palme Commission. Bebler, A. (1997). Civil-Military Relations in Post-Communist States, Praeger: Westport, Connecticut, London. Boene, B. (2000). Social Science Research, War and the Military in the United States, în G. Kummel/A. D. Prufert (eds.), Military Sociology, Baden-Baden. Bugajski, J. (1998). Key Elements of Romania’s Security Strategy. CSIS Policy Paper. Buzan, B., Weaver, O., de Wilde, J. (1998). Security. A Framework for Analysis. Boulder, Colorado, London: Lynne Rienner. Callaghan, J., Kuhlmann, J. (2000) Military and Society in 21st Century, Transaction Publishers. Carothers, T. (1999) Aiding Democracy Abroad. The Learning Curve. Carnegie Endowment for International Peace, Washington D.C. CESS, Organising National Defences for NATO Membership, Harmonie Paper 15, CESS, 2001. Colton, T.J , Gustafson, T. (1990). Soldiers and the Soviet State. Princeton University Press, Princeton, New Jersey. Cottey, A., Edmunds, T., Forester, A. (2002). Democratic Control of the Military in Postcommunist Europe, Palgrave: Houndmills. Cunningham, G. (1997). EU and NATO Enlargement: How Public Opinion is Shaping up in Some Candidate Countries. NATO Review,May-June: Vol. 45, No.3. Danopoulos, C., Zirker, D. (1996). Civil-Military Relations in the Soviet and Yugoslav Successor States, Westview Press. Danopoulos, C., Zirker, D. (1999). The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Westview Press. Diaconescu, G., Serban, F., Pavel, N. (1996). Democratic Control over Army in Romania. Bucharest: Editura Enciclopedică. Diamond, L., Plattner, M.F. (1996). Civil-Military Relations and Democracy, Johns Hopkins University Press: Baltimore and London. Donnelly, C. (1997). Developing a National Strategy for the Transformation of the Defense Establishment in Post-Communist States. Central European Issues, Vol. 3, No. 2. Donelly, C. (Winter 2000-2001). Rethinking Security, în NATO Review, Vol. 48.

154

The Democratic Control of Armed Forces. Monac. C. în Romanian Journal of International Affairs.P. NATO HQ. Moskos. Huntington. G102. (Fall 1999). G. September. D.A Social and Political Portrait. Fitch.S. Kaplan. No. Brussels. Joo. A. The Civil-Military Problematique: Huntington. Romania after Tyranny. The Political Impact of U. în Armed Forces and Society.Testimonies Before the United Nations General Assembly.3. C. Definition. Europe’s Fulcrum State. 1-2. Institute for Security Studies of Western European Union. The Atlantic Monthly. J. (1999). September 1995. No. (1960). S. R. Small Developing States Versus Globalization. Conflict Studies Research Centre. The Professional Soldier. no. Editura Forum. (1997). şi Kohn. (1967).C. Miroiu. Segal. The Erosion of American National Interest. (2000). No. McMaster University. D. no.2. C. (1996). Diagnosis. Madison. (Fall 1992). No. New York: Vintage Books. 21 Aprilie. Glasgow: University of Strathclyde. G. Globalization: Challenges and Opportunities. Vol. Radoi. Globalization Working Papers. Mediafax News Agency. R. vol.A. în Defense and Security 155 . C. S. D. Oxford University Press. Williams. 116. The Soldier and the State. 1996. Nelson.. pag.. în Foreign Policy. în Mediterranean Quarterly. Feaver. (1997). Kolkowitz. Institute on Globalization. C. Vol. vol. Sept/Oct. Therapy. Herd. Matei. Armed Forces and Society./Rose. J. Janowitz and the Question of Civilian Control. (2002). Stările excepţionale. Russia e cea mai mare amenintare militara pentru Romania . Haerpfer. R. Maior. Vol. Chaillot Paper 23.P. M.. (1957). The Center for Romanian Studies. Vol. J. Too Many Flags?. (1998). 282.2. P. R. Princeton: Princeton University Press.5. P.B. (1998).Dumitriu. 5. (2000). G. P. Spring. London: Collier-Macmillan ltd. Personal Management and Reconversion. M. Military Aid to Latin America.P. VI. Bridging the gap in Civil-Military Relations in Southeastern Europe. The Soviet Military and the Communist Party.. Editura Politeia. Romanian Military Reform and NATO Integration. 14. Westview Press. Nelson. 2002. M.A Civil-Military Critique. (Spring 1979). Huntington. Feaver. Public Perceptions of Threats to Security in Post-Communist Europe. (2001)./Wallace. G. no. 76. Maior. R. Enriquez.3. Civil-Military Relations in Post Cold War Europe. Janowitz. The Postmodern Military. MIT Press. (2003).S. M. Politici publice. 60-77. Zulean. în L. Foreign Affairs. (2002). şi Sava.23. (2002). Study on NATO Enlargement. (2002). (2000). The Civil-Military Gap and American National Security. Watts.

National Defense University. New National Concepts and Defense Doctrines. 2698. Zulean. J. Institute for National Security Studies. (1999). N. M. Szayna Thomas. P. Sheehan.Analysis.E. Larrabee. A. în Adevărul. 5. Vol.W. Strategia de Securitate Naţională a României.M. The University of Chicago Press. Sava. E. Review of Paliamentary oversight of the Romanian MoD and the Democratic Control of its Armed Forces. eds. Ed. A. Odom. Strategic Forum. Tibil.The Cases of the Czech and Russian Armed Forces. Bucureşti. Editura Politică. The Romanian National Security Policy and its Governmental Mechanism. în Cottey. Politică. Democratizing Communist militaries: the cases of the Czech and Russian armed forces. I.. 6 februarie. IISS-Sofia and PfP Consortium. Michigan. Washington D.4-1998. The Party-Military Conection: A Critique. Westview Press: Boulder. Central European Civil-Military Relations and NATO Expansion. Ulrich.. (1996). Treptow. National Defense University. Public Opinion Barometer (1995-1997). Open Society Romania. Paşcu. McNair Paper 39. (1995). Ionescu. (December 1998). 1999. Iaşi-Oxford-Portland.C. (1976).. Shils.M. J. 156 . (1978). Simon. Armata şi Societatea. V. (1998).C. 20 decembrie 2001.(ed). a Study in Civil-Military Relations. East European Military Reform after the Cold War. Rand. Bucureşti. Defence Planning in a Democracy. Editura Polirom. Raportul SMG. în Central European Issues. (1999/2000). în Herspring and Volgyes (eds). Central And East European Security. G. INSS. J.sfos. no. (1999). Simon.M. România şi eşecul campaniei pentru Vest. F. Ed. 1999. No. Parliamentary Control over the Military. 822 . Simon. M. Romania and Euro-Atlantic Integration. 2001. no.2. I.ro/pob/jun98/index.. DMCS Study. Ann Arbor: University of Michigan Press. Bucureşti. Editura Universităţii Bucureşti. 43/1996. W. S. (1999). în K. Ulrich. Secăreş. V. Paşcu. Sandu. Palgrave: Houndmills. Paşcu. Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe. D.html Pantev. Peterson. No. Polemologia şi problemele păcii. Democratizing Communist Militaries. (2000). Info-Team. no. I./ Forester. M. Tradition. Civil-Military Relations in South-East Europe. D. (1989).151. M. (1999). no. http://www. (1981). partea I. DMCS Study./ Edmunds. (1995). The Role of NGOs in Building Security in South Eastern Europe. T. în Monitorul Oficial.University of Michigan Press. Armele şi Politica. M. Washington. Stan. Spaţiul social al tranziţiei. CivilMilitary Relations in Communsit States. NATO Enlargement and Central Europe.

July/August. (1994). Defence and Security Sector Governance and Reform in South East Europe. (2002). Vlasceanu. Ed. Editura Humanitas. 157 . în Romania after Tyranny..II. Summer. Trapans. Romania. (1978). R. P. România încotro?. Economy and Society. Geneva. Watts. DCAF. Palgrave Macmillan: Houndmills. (2002). Volten.USAID. Watts. 2001. Weber. Center for Romanian Studies. Zulean. Boulder: Westview. Zulean. în Armed Forces and Society. The Romanian Army in the December Revolution and Beyond. M. Dicţionar de sociologie. (2000). Romanian Military Reform and NATO Integration. (1992). Organizing National Defences for NATO Membership. Edirura Trei. Professionalisation of Romanian Armed Forces. Oxford. L. L. Babel. M. în Forum 21. (2002). M.info. L. în Problems of Post-Comunism. (2001).htm Presentation. Changing Civil-Military Relations in Eastern Europe. Cursă pe contrasens. Wallerstein. Timothy Edmunds.usaid. Zamfir. M. SOWI. (1993). Gronigen. Watts. The Crisis in Romanian Civil-Military Relations. (2003). Vlăsceanu. D. Vasile. Fluri. Harmonie Paper 15. (2001). Sistemul mondial modern. Iasi. vol. 2001). Andrew Cottey. L. Berkeley.gov/pubs/cp98/eni/countries/ro. Ph. Reform and Crisis in Romanian Civil-Military Relations. în J. (1998). Anthony Forester. ed. Meridiane. Watts. Politică şi dezvoltare. International Requirements and Assistance for Defence and Security Sector Reform. Zulean. în The Challenge of Military Reform in Postcommunist Europe. Ed. Univversity of California Press. Nelson. ed. C. L. L. The USAID FY 1998 Congressional http://www. Centre for European Security Studies. I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful