P. 1
Studiul Materialelor Vol 2

Studiul Materialelor Vol 2

|Views: 467|Likes:
Published by Drilea Mihai

More info:

Published by: Drilea Mihai on Jun 08, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/14/2012

pdf

text

original

Sections

  • 7.1. Introducere
  • 7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
  • 7.3. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul
  • 7.5. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate
  • Cuvinte cheie
  • Bibliografie
  • Teste de autoevaluare
  • OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE
  • 8.1. Introducere
  • 8.2. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale
  • 8.2.1. Clasificarea oţelurilor comerciale
  • 8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
  • 8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
  • 8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
  • 8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
  • 8.4. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini
  • 8.5. Oţelurile pentru construcţii sudate
  • 8.5.1. Particularităţile realizării construcţiilor sudate
  • 8.5.2. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor
  • 8.5.3. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor
  • 8.5.4. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate
  • 8.5.5. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate
  • 8.5.6. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune
  • 8.5.7. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată
  • 8.6. Oţelurile rezistente la coroziune
  • 8.6.1. Oţelurile inoxidabile şi refractare
  • 8.6.2. Oţelurile patinabile
  • 8.7. Oţelurile pentru scule
  • 8.7.1. Oţelurile carbon pentru scule
  • 8.7.2. Oţelurile aliate pentru scule
  • 8.8. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale
  • 8.8.1. Oţelurile pentru piese turnate
  • 8.8.2. Oţelurile pentru arcuri
  • 8.8.3. Oţelurile pentru rulmenţi
  • 8.8.4. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace
  • 8.8.5. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată
  • 8.8.6. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat
  • 8.9. Fontele comerciale
  • 8.9.1. Simbolizarea fontelor comerciale
  • 8.9.2. Fontele cu destinaţie generală
  • 8.9.2. Fontele cu destinaţie precizată
  • 9.1. Introducere
  • 9.2. Modificarea aliajelor neferoase
  • 9.3. Tratamentele termice la aliajele neferoase
  • 9.5. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru
  • 9.5.1. Alamele
  • 9.5.2. Aliajele Cu −−−− Ni
  • 9.5.3. Bronzurile
  • 9.6. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu
  • 9.6.1. Aliajele Al −−−− Cu
  • 9.6.2. Aliajele Al −−−− Mg
  • 9.6.3. Aliajele Al −−−− Zn
  • 9.6.4. Aliajele Al – Si
  • 9.7. Titanul şi aliajele pe bază de titan
  • 9.8. Alte metale şi aliaje neferoase
  • 9.8.1. Aliajele antifricţiune
  • 9.8.2. Aliajele pentru lipire
  • 9.8.3. Aliajele superplastice
  • 9.8.4. Aliajele cu memoria formei
  • 10.1. Introducere
  • 10.2. Structura ceramicelor şi sticlelor
  • 10.3. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor
  • 10.4. Materialele ceramice
  • 10.4.1. Materialele ceramice silicatice
  • 10.4.2. Materialele ceramice oxidice
  • 10.4.3. Materialele refractare
  • 10.4.4. Materialele ceramice neoxidice
  • 10.5. Sticlele
  • 10.6. Materialele vitroceramice
  • 10.7. Cimentul
  • STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR
  • 11.1. Introducere
  • 11.2. Reacţiile de sinteză a polimerilor
  • 11.3. Structura polimerilor
  • 11.4. Proprietăţile polimerilor
  • 11.4.1. Caracterizarea generală a polimerilor
  • 11.4.2. Proprietăţile mecanice ale polimerilor
  • 11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
  • 11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
  • 11.5.2. Materialele termoplaste
  • 11.5.3. Materialele termorigide
  • 11.5.4. Materialele elastomerice (cauciucurile)
  • 12.1. Introducere
  • 12.3. Lemnul – material compozit natural
  • 12.4. Materialele compozite durificate cu fibre
  • Aplicaţii
  • 13.1. Introducere
  • 13.2. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor
  • 13.3. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor
  • 13.4. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate
  • 14.1. Introducere
  • 14.2. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor
  • 14.3. Un studiu de caz privind alegerea materialelor

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI Prof.dr.ing. Gh. Zecheru Conf. dr.ing. Gh.

Drăghici

ELEMENTE DE STIINTA SI INGINERIA MATERIALELOR Volumul 2

Editura ILEX şi Editura Universităţii din Ploiesti 2002

CUVÂNT ÎNAINTE
DESPRE GRANTUL C.N.F.I.S. 39691 “MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ” GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI
Obiectivul fundamental al grantului (C.N.F.I.S 39691) este crearea unui instrument software de tip multimedia care să ofere fiecărui cadru didactic un model de construire şi prezentare a cursurilor , seminariilor şi laboratoarelor într-o manieră modernă, utilizând facilităţile puse la dispoziţie de tehnica avansată. Grantul se adresează în egală măsură şi studenţilor care vor putea să “audieze” cursurile / seminariile / laboratoarele în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Grantul C.N.F.I.S 39691 este structurat pe trei componente: CURS, LABORATOR, EVALUARE (vezi figura 1 *). • Componenta CURS oferă utilizatorilor de tip CADRU DIDACTIC posibilitatea de a realiza conţinutul cursului într-o manieră flexibilă, putând folosi informaţii de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show. Utilizatorul de tip STUDENT va avea acces la toate aceste tipuri de prezentare. În urma activării acestei componente, se poate obţine cursul pe suport de hârtie, pe suport magnetic sau se poate realiza introducerea în pagina de WEB a conţinutului acestuia. • Componenta LABORATOR acoperă activitatea de seminar / laborator. Ea oferă posibilitatea cursantului (utilizatorul de tip STUDENT) de a avea acces la textul de prezentare a temei propuse, la instrumente de tip instructor (tutorial), în toate cele cinci tipuri de prezentare de la curs, precum şi la modele ale fenomenelor / conceptelor prezentate. De asemenea, se pot realiza conexiuni cu anumite cursuri sau seminarii / laboratoare. Utilizatorul de tip CADRU DIDACTIC va avea posibilitatea să-şi descrie tema propusă folosind facilităţi de tip text, imagine, animaţie, prezentare video, slide show şi aplicaţii software specializate. El poate uza de ele pentru a realiza instrumente de tip instructor, precum şi modele ale fenomenului / conceptului prezentat sau conexiuni cu noţiuni înrudite. Ca urmare a activării acestei componente, se pot obţine comparaţii între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute, exemple de rezolvare a problemelor propuse, date necesare efectuării lucrării, precum şi chestionare de tip şablon.
* Documentaţie Grant C.N.F.I.S. 39691 (1999,2000,2001), Runda a II-a, Director Grant – Liviu Dumitraşcu i

Figura 1. Structura generală a Grantului C.N.F.I.S 39691

• Componenta EVALUARE îşi propune să ofere posibilitatea evaluărilor efectuate de către utilizatorii de tip CADRU DIDACTIC asupra utilizatorilor de tip STUDENT, precum şi autoevaluărilor realizate de utilizatorul de tip student, la cerere. Evaluarea se poate realiza fie pe baza unor formulare de tip bilet de examen, fie de tip chestionar (generat de un software specializat). In cazul autoevaluării, utilizatorul STUDENT poate beneficia de acces direct la
ii

cursul aferent sau la un ciclu de tip întrebare – răspuns, posibilitate implementată cu ajutorul serviciului de poştă electronică. Serviciul de poştă electronică va fi susţinut de un server de WEB propriu programului.
REMARCI:

• Grantul «MODEL DE SOFTWARE INTEGRAT DE TIP MULTIMEDIA PENTRU ÎNVĂŢARE INTERACTIVĂ GENERAT LA UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIESTI» se realizează în trei etape: ETAPA I (proiectul de iniţiere program) – Realizare prototip SALĂ DE CURS (anul 1999); ETAPA a II-a – Imbunătăţirea prototipului SALĂ DE CURS, realizare prototipuri SALĂ DE LABORATOR, SALĂ DE EVALUARE (anul 2000); ETAPA a III-a – Realizarea integrală a modelului de învăţare interactivă (anul 2001). • Domeniul de interes al acestui program se înscrie în aria preocupărilor specialiştilor din învăţământ şi din domenii conexe acestuia, din EUROPA şi din AMERICA. • Rezultatele obţinute în urma aplicării unui software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă pentru disciplinele predate în cadrul unei universităţi (precum şi pentru planurile de învăţământ) pot fi folosite ca punct de plecare în vederea constituirii unui server de WEB, bază pentru învăţământul la distanţă, pentru cursuri intensive de scurtă durată, alternativă dinamică pentru studiul individual la bibliotecă. Implementarea unui astfel de mecanism creează premise pentru posibilitatea evaluării interactive a studenţilor, precum şi pentru realizarea unui ciclu de tip “întrebare-răspuns” (cu ajutorul serviciului de poştă electronică). • Un câştig important constă în posibilitatea de a face cunoscută UNIVERSITATEA, atât în ţară cât şi în lume, nu numai la nivelul unor informaţii generale, cât mai ales la nivelul a ceea ce constituie una din componentele sale esenţia : cea de ÎNVĂŢĂMÂNT. La baza generării cursurilor interactive de învăţare / instruire realizate integral / parţial în cadrul grantului a stat “ Metodologia de proiectare a cursurilor multimedia şi hipermedia” ce cuprinde următoarele etape: Analiza cerinţelor de instruire, Proiectarea preliminară a aplicaţiei (cursului), Dezvoltarea aplicaţiei (cursului), Implementarea aplicaţiei (cursului), Evaluarea şi întreţinerea aplicaţiei (cursului). Pentru prezentarea tuturor cursurilor realizate în cadrul grantului a fost generată seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691 “ în care apare lucrarea Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor, Editura ILEX şi Editura Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.
iii

REMARCI: • Toate lucrările din seria “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“ se află pe site-ul Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti şi sunt disponibile pe CD-ROM. • Autorii lucrărilor sunt cadre didactice ale Universităţii, de la catedrele: Informatică, Tehnologia Construcţiei de Utilaj Petrolier, Forajul Sondelor, Chimie, Filologie. Îmi exprim convingerea că prin realizarea acestui proiect se va reuşi o concordanţă a procesului de învăţământ din Universitatea PETROL – GAZE din Ploiesti cu tendinţele internaţionale. DESPRE CARTE Lucrarea “Elemente de ingineria şi ştiinţa materialelor” cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Lucrarea este structurată în două volume. Primul volum conţine noţiunile fundamentale privind structura si proprietăţile mecanice ale metalelor şi aliajelor şi informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi tratamentele termice ale materialelor metalice cu cea mai mare pondere de utilizare industrială: fontele şi oţelurile. Cel de-al doilea volum al lucrării cuprinde informaţiile principale privind structura, proprietăţile şi domeniile de utilizare ale altor categorii de materiale: metalele şi aliajele neferoase, sticlele şi materialele ceramice, plastomerii şi elastomerii, materialele compozite şi materialele sinterizate. Fiecare capitol al lucrării este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii, care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete.

Prof.dr.ing. Liviu Dumitraşcu Prorector Director Grant C.N.F.I.S. 39691 Coordonatorul seriei “Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S 39691“

iv

CUVÂNTUL AUTORILOR
Lucrarea Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor a fost concepută astfel încât să constituie un instrument util şi eficient pentru pregătirea individuală la disciplina Studiul materialelor, prevăzută în planul de învăţământ al studenţilor anului I, specializările Utilaj Tehnologic Petrolier şi Utilaj Tehnologic pentru Transportul şi Depozitarea Hidrocarburilor, de la Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică din cadrul Universităţii Petrol – Gaze din Ploiesti. Ea poate fi utilizată cu bune rezultate şi de studenţii care se pregătesc în alte specializări inginereşti, precum şi de tehnicienii şi inginerii care doresc să-şi aprofundeze sau să-şi reactualizeze cunoştinţele în domeniul materialelor. Lucrarea are ca obiect prezentarea structurii si proprietăţilor materialelor folosite în tehnică, precizarea legăturilor (corelaţiilor) dintre compoziţia chimică, structura si proprietăţile acestor materiale şi evidenţierea modificărilor de structură şi proprietăţi care se produc ca urmare a prelucrării materialelor prin diverse procedee tehnologice, scopul principal urmărit fiind însuşirea principiilor, legităţilor şi mecanismelor care stau la baza obţinerii materialelor cu structura corespunzătoare asigurării proprietăţilor impuse de utilizarea lor în diverse aplicaţii tehnice. Deoarece principalele aplicaţii tehnice avute în vedere sunt cele din domeniul maşinilor, utilajelor şi echipamentelor petroliere, materialele care au în prezent şi în viitorul apropiat cea mai mare pondere de utilizare sunt materialele metalice (metalele şi aliajele) şi ca urmare partea din lucrare destinată studierii acestor materiale este cea mai consistentă. Sunt studiate însă în lucrare şi celelate categorii de materiale folosite în tehnică: sticlele şi materialele ceramice, materialele pe bază de substanţe macromoleculare (plastomerii şi elastomerii), materialele obţinute prin agregare de pulberi şi materiale compozite durificate cu fibre. Volumul de faţă, cel de-al doilea al lucrării, conţine capitolele: Oţelurile şi fontele aliate; Oţelurile şi fontele comerciale; Structurile şi proprietăţile aliajelor neferoase; Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor; Structurile şi proprietăţile polimerilor; Structurile şi proprietăţile materialelor compozite; Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi; Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Adresăm cele mai calde mulţumiri celui care a făcut posibilă publicarea acestei lucrări (prof. dr. ing. Liviu Dumitraşcu ) şi colegilor care au realizat recenzia stiinţifică a lucrării (prof.dr.ing. Vlad Ulmanu şi prof. dr. ing. Ioan Tudor). Urăm utilizatorilor succes în însuşirea cunoştinţelor privind structurile şi proprietăţile materialelor şi aşteptăm cu deosebit interes sugestiile lor pentru îmbunătăţirea ediţiei viitoare a lucrării.

Autorii Ploieşti 30 iulie 2002
v

Seria
Cursuri multimedia. Grant C.N.F.I.S. 39691
Liviu Dumitraşcu şi colectiv

(Borland) PASCAL în 13 conversaţii
Stelian Guţu

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiiilor. Mijloace multimedia
Gheorghe Zecheru şi Gheorghe Drăghici

Elemente de ştiinţa şi ingineria materialelor. Volumul 1
Ana Maria Burlan şi Andreea Negulescu

Compendiu de gramatică franceză cu exerciţii
Mihai Hotinceanu

Probleme şi lucrări de laborator de electromagnetism
Gabriel Marcu

Clase Java pentru metode numerice
Vlad Ulmanu

Tehnologia fabricării şi reparării utilajului petrolier
Mihai Pascu Coloja

Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice
Mihail Minesccu şi Ion Nae

Tehnologii şi utilaje în construcţia de maşini
Alexandra Şchiopescu, Maria Moraru, Anca Sterry, Ana Dincă, Ileana Cameniţă

Chimie generală. Aplicaţii numerice
Octav Pântea, Stelian Neagoe, Dorina Matei, Eva Trâmbiţaşu, Daniela Popovici

Bazele chimiei analitice calitative şi cantitative. Probleme şi întrebări
Şerban Vasilescu, Virgiliu Talle, Dorin Bădoiu

Rezistenţa materialelor. Tehnici de calcul şi proiectare
Constantin Ionescu , Liviu Băloiu şi colectiv

Introducere în problematica mediului înconjurător
vi

38 8.CUPRINS Volumul 1 1... 16 7.2.1..3. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale ………………….....2. STUDIUL ALIAJELOR DIN SISTEMUL FIER-CARBON 5. OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE ………………………………. Oţelurile carbon de uz general …………………………………. 55 8.……….……. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul ……………………. TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN STARE SOLIDĂ LA OŢELURI ŞI FONTE 6.5.…....1. Clasificarea oţelurilor comerciale ……………………………………… 55 8. Particularităţile realizării construcţiilor sudate ………………….. Oţelurile carbon cu destinaţie generală ……………………………………. 35 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul ……………………………….. Simbolizarea oţelurilor comerciale …………………………….5..3.3..……… 14 7.2. 64 8.…….. Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor ………………. OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE ………………………………….. Influenţele elementelor de aliere asupra trnsformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor……………………………………….2.……… 5 7.4..……….....……....2.. 53 8... 65 8.. 71 1 ... Introducere ………………………………………………………….……… 64 8.1..2.…….……. TRATAMENTELE TERMICE LA OŢELURI ŞI FONTE Volumul 2 Cuvânt înainte ………………………………………………………………………. 34 Bibliografie ……………………………………………………………………….. 69 8. 5 7. i Cuvântul autorilor ………………………………………………………………….……… 59 8.5.. 7 7.……. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate ………………………. v 7. Oţelurile carbon de calitate ……………………………………... 35 Aplicaţii ………………………………………………………………….. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR METALICE 4. NOTIUNI GENERALE DESPRE METALE 2... 23 Cuvinte cheie ………………………………………………………………….………. Oţelurile pentru construcţii sudate ………………………………….5.. Introducere …………………………………………………………... 69 8.4.. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIAJE 3.2...1.... 66 8.3. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini ……………………….1... 53 8....

8..... 131 9..……. Alamele ………………………………………………………….. 154 9. 107 8.1....... Tratamentele termice la aliajele neferoase …………………….…….5.………..5.....2.. 105 8... Oţelurile pentru scule ………………………………………………..…….4. Oţelurile pentru rulmenţi ………………………………………. 114 8.……. 120 Bibliografie ……………………………………………………………………… 121 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 109 8.6..5.. 170 9.2. 73 8. Bronzurile …………………………………………………………….5...8.. 108 8. 118 Cuvinte cheie ……………………………………………………………... 110 8.………. 131 9.. 100 8.5. 77 8. Oţelurile aliate pentru scule …………………………………….4....……...3.8.5..6... Aliajele Al − Mg ……………………………………………….. Aliajele Cu − Ni ……………………………………………………….... 98 8. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate ……………………. 142 9...3.…….6..………. 86 8.3. Aliajele Al – Si …………………………………………………. 162 9....1. 125 9. Fontele cu destinaţie generală ………………………………….2.6...8.4..9.. Aliajele Al – Zn ………………………………………………. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune …………….......2.……. Oţelurile rezistente la coroziune …………………………………….……...6. 152 9.3. 86 8... Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate ………….……. 163 9.. 99 8. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale ………………….....1. 122 Aplicaţii …………………………………………………………………....... 112 8.5. Oţelurile pentru arcuri …………………………………………..7.5. 113 8..…….……. Oţelurile inoxidabile şi refractare ………………………………..…….. Oţelurile pentru piese turnate ………………………………….....……. Modificarea aliajelor neferoase ……………………………………...... Aliajele Al – Cu ………………………………………………………. Fontele cu destinaţie precizată …………………………………..7.……. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale ……………………….. 76 8.6..…….9.……..1.…….……..…….. 148 9.3..7. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu ………………………. 80 8.…………...1....……..9.5..5..1. 102 8.. 75 8. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat ………………….. 147 9. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE …………………………………….. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată ………………………. Introducere …………………………………………………………..4...6.2. Simbolizarea fontelor comerciale ……………………………….2..8.. Oţelurile patinabile …………………………………………………….3.……... 113 8.6..6. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace …………………………………..8..5.8. Fontele comerciale …………………………………………………...8. 137 9.7... 105 8..1....………...9.. 136 9.2. 170 2 . Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată ……………. 168 9. Oţelurile carbon pentru scule ………………………………….... Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor ……. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru ………………………………………….6.

……. 257 3 . Aditivii materialelor polimerice ……………………………………... 211 10.. 198 10.. 255 Cuvinte cheie ……………………………………………………………..2. Aliajele antifricţiune ……………………………………………. 225 11. Materialele vitroceramice ………………………………………….. 222 Aplicaţii …………………………………………………………………..……... Materialele termoplaste ……………………………………….... 251 11..4..4.……... 250 11.…….5.3.8..7...4... 250 11.3....8. Caracterizarea generală a polimerilor ……………………………….……..2.. 177 9.2..4.. 197 10.. 220 Bibliografie ……………………………………………………………………… 221 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 192 10....4.. 229 11...…….. Aliajele cu memoria formei ……………………………………………. Aliajele pentru lipire …………………………………………….……... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR ……………….……. 236 11.1...6. 197 10... 186 Bibliografie ………………………………………………………………………. 180 9. Proprietăţile mecanice ale polimerilor ……………………….... 172 9.. 207 10.8.. Introducere …………………………………………………………………....………... Titanul şi aliajele pe bază de titan …………………………………………. Materialele ceramice silicatice ……………………………….5.... Materialele elastomerice (cauciucurile) …………………………….. 202 10.8.…….4.4. Materialele ceramice neoxidice ……………………………………… 214 10.. Structura polimerilor ……………………………………………………….. 207 10.3..……... 219 10..3..……….. Reacţiile de sinteză a polimerilor ………………………………….5. Aliajele superplastice …………………………………………………...4.. 215 10... Proprietăţile polimerilor …………………………………………………… 236 11.4.4..…….……. 184 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Cimentul …………………………………………………………………… 219 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 210 10.. Alte metale şi aliaje neferoase ……………………………………….....2.. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor ……………….9.... Materialele refractare …………………………………………. Principalele tipuri de materiale polimerice ……………………….. 233 11.……. 231 11...1.. Materialele termorigide ……………………………………….. Structura ceramicelor şi sticlelor …………………………………...5.. 177 9...3...7.…….1... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR ………………………….1.2.2.4.. 182 9..…….……….………. Sticlele …………………………………………………………………….. Materialele ceramice oxidice ………………………………….. 187 Aplicaţii ………………………………………………………………….5. Introducere ………………………………………………………………… 229 11. 187 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. 254 11.…….8.5.1. 238 11.. Materialele ceramice ……………………………………………….1.……...

. 14...1.. Introducere ………………………………………………………………… 267 12. 295 13.. 353 Elements of materials science and engineering (Abstract) ………………. 321 321 322 334 341 341 342 343 Grila de verificare a testelor de autoevaluare ……………………………. 263 12.…….……….. Estimarea caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor compozite .2. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor ……………………………………... 14.... Introducere ………………………………………………………….. ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE ...... 352 Index ……………………………………………………………………………...……. 291 Bibliografie ……………………………………………………………………….3...……. 301 13.. Cuvinte cheie ……………………………………………………………. Teste de autoevaluare ………………………………………………………….... 267 12.. Introducere ………………………………………………………….3. Bibliografie …………………………………………………………………….……...……. Un studiu de caz privind alegerea materialelor …………………….……... 315 Teste de autoevaluare …………………………………………………………….. STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI …………….... 301 13...……….... 14... Aplicaţii …………………………………………………………………... 317 14.4..4. 302 13. 315 Aplicaţii ………………………………………………………………….……….2. 357 4 .....3..... STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE ……………………………….1..... Materiale compozite durificate cu fibre …………………………………… 284 Cuvinte cheie ……………………………………………………………. 258 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Lemnul – material compozit natural ………………………………... 314 Bibliografie ……………………………………………………………………….....………. 307 13.. 268 12..………. 274 12.……..2.……........…….... Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor ………….. 259 Aplicaţii …………………………………………………………………........ 312 Cuvinte cheie …………………………………………………………….……….......Bibliografie ……………………………………………………………………….. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor ……………………......……. 292 Aplicaţii …………………………………………………………………. 292 Teste de autoevaluare ……………………………………………………………. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate ………………….1.………...

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

Capitolul 7

OŢELURILE ŞI FONTELE ALIATE

7.1. Introducere
Oţelurile aliate sunt acele oţeluri care conţin, pe lângă componentele specifice (fierul – componentul de bază şi carbonul – componentul de aliere principal), elementele însoţitoare (manganul, siliciul etc.) şi impurităţile tipice (sulful, fosforul etc.) oţelurilor carbon, şi alte componente (denumite generic elemente de aliere EA), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, un component al unui oţel este considerat element de aliere, dacă concentraţia în care a fost introdus la elaborarea oţelului depăşeşte concentraţia până la care acest component se încadrează în categoria elementelor însoţitoare sau concentraţia maximă admisă când componentul are efectele unei impurităţi a oţelului. Astfel, având în vedere datele prezentate în scap. 4.3, oţelurile se consideră aliate cu mangan, dacă %Mnm > 0,8 %, cu siliciu, dacă %Sim > 0,5 %, cu fosfor, dacă %Pm > 0,06 % etc., în timp ce alte componente, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul, titanul, niobiul, wolframul, borul etc., care nu sunt specifice compoziţiei oţelurilor carbon industriale, capătă statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea oţelurilor. În practică, pentru a exprima gradul de aliere al unui oţel se utilizează ca indicator suma concentraţiilor masice ale elementelor de aliere (exceptând carbonul) conţinute de acesta Sa ( S a = ∑ % EAmj , EAj, j = 1 … n, fiind elementele
j =1 n

de aliere introduse la elaborarea oţelului, iar %EAmj - concentraţiile masice ale acestor elemente), iar oţelurile aliate se clasifică în: oţeluri slab aliate, având Sa< 5 %, oţeluri mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi oţeluri înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %.
5

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

În mod similar, fontele aliate (denumite şi fonte speciale) sunt acele fonte care conţin, pe lângă componentele specifice, elementele însoţitoare şi impurităţile tipice fontelor albe (fără grafit în structură), cenuşii sau modificate (cu grafit în structură), şi alte componente (numite generic elemente de aliere), introduse în mod intenţionat şi în cantitate suficientă la elaborare, cu scopul de a conferi acestor aliaje anumite structuri şi proprietăţi. În contextul acestei definiţii, printr-un raţionament similar celui utilizat în cazul oţelurilor, sulful, în concentraţii %Sm < 0,15 % şi fosforul, în concentraţii %Pm < 0,6 %, considerate impurităţi, manganul, în concentraţii %Mnm < 1,5 %, siliciul, în concentraţii %Sim < 0,5…1,0 % la fontele albe sau %Sim < 3,5…4,5 % la fontele cenuşii sau modificate şi componentele introduse (în concentraţii mici) în cursul operaţiilor de modificare şi postmodificare (magneziu, ceriu, calciu, bariu, titan, zirconiu, aluminiu), considerate elemente însoţitoare, nu reprezintă elemente de aliere ale fontelor; aceste componente, introduse la elaborarea fontelor în concentraţii mai mari decât cele până la care se consideră impurităţi sau elemente însoţitoare, constituie elemente de aliere ale fontelor, iar componentele care nu sunt specifice compoziţiei fontelor albe, cenuşii sau modificate industriale, cum ar fi cromul, nichelul, molibdenul, vanadiul etc., au statutul de elemente de aliere oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse (intenţionat) la elaborarea fontelor. Pentru a exprima gradul de aliere al unei fonte se poate utiliza, ca şi la oţeluri, indicatorul Sa, iar fontele aliate se clasifică în: fonte slab aliate, având Sa< 5 %, fonte mediu aliate, având 5 % ≤ Sa < 10 % şi fonte înalt (bogat) aliate, având Sa ≥ 10 %. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor, în funcţie de caracteristicile lor fizico – chimice (raza atomică, valenţa, electronegativitatea, tipul structurii cristaline, afinitatea chimică faţă de fier, carbon, elemente însoţitoare şi impurităţi) şi de concentraţiile în care sunt introduse la elaborarea acestor aliaje, în următoarele forme: a) dizolvate (prin substituţie sau interstiţial) în soluţiile solide specifice structurii aliajelor fier – carbon, soluţii denumite în acest caz ferită aliată şi austenită aliată; b) dizolvate în structura cristalină a cementitei, denumită în acest caz cementită aliată; c) legate sub formă de carburi proprii; d) combinate chimic cu fierul sub formă de compuşi intermetalici; e) legate sub formă de incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi) sau libere sub formă de cristale de metal pur. Primele trei forme de existenţă a elementelor de aliere sunt cele care corespund frecvent structurii oţelurilor şi fontelor aliate. Formele de existenţă d) şi e) sunt rar întâlnite, deoarece: * fierul formează compuşi intermetalici cu unele elemente de aliere numai dacă concentraţiile acestora sunt ridicate (de exemplu, fierul cu cromul formează compusul, de tip fază sigma, FeCr, caracterizat printr-o valoare de bază a concentraţiei cromului %Crm ≅ 45 %, cu vanadiul – compusul, de tip fază sigma,
6

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

FeV, având %Vm ≅ 48 %, cu molibdenul - compuşii Fe3Mo2, având %Mom ≅ 53 % şi FeMo, având %Mom ≅ 66 %, cu wolframul – compusul, de tip fază Laves, Fe2W, având %Wm ≅ 63 % şi compusul Fe3W2, având %Wm ≅ 68 %, cu titanul – compusul FeTi, având %Tim ≅ 52 %, iar cu niobiul – compusul, de tip fază Laves, Fe2Nb, având %Nbm ≅ 52 %); ca urmare, existenţa unor astfel de compuşi este caracteristică exclusiv oţelurilor şi fontelor înalt aliate cu astfel de elemente; * incluziunile nemetalice sunt (în mod obişnuit, datorită efectelor negative pe care le are prezenţa acestora - v. scap. 4.3.2 şi 4.3.3) faze nedorite ale structurii oţelurilor şi fontelor şi, ca urmare, legarea elementelor de aliere sub formă de incluziuni se realizează numai accidental, de obicei când nu se alege corect momentul introducerii acestor elemente în procesul tehnologic de elaborare; de exemplu, titanul, care are afinitatea chimică faţă de oxigen (puterea de dezoxidare) mai mare decât a siliciului şi aluminiului, introdus într-un oţel lichid înainte de finalizarea proceselor de dezoxidare (v. scap. 4.3.2) participă intens la realizarea acestor procese şi se va găsi în structura oţelului legat sub formă de incluziuni oxidice, diminuându-şi astfel activitatea ca element de aliere.

7.2. Interacţiunea elementelor de aliere cu fierul
Majoritatea elementelor de aliere sunt solubile în fier, formând cu acesta soluţii solide (în care, evident, fierul este solventul, iar elementele de aliere sunt componentele solut). Prezenţa elementelor de aliere dizolvate (împreună cu carbonul) în structura cristalină a fierului determină modificarea valorilor punctelor critice de transformare în stare solidă a acestuia. Unele elemente de aliere, cum ar fi cromul, siliciul, molibdenul, woframul, vanadiul, niobiul, având structura cristalină de tip CVC, sunt izomorfe cu Feα (şi Feδ), au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta) şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei, mărind temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4). Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere alfagene sau elemente de aliere feritizante (notate generic EAα). Aşa cum se observă în figura 7.1 a, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAα, prezenţa elementelor de aliere alfagene determină domenii de existenţă a fazei γ ≡ Feγ(EAα) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei α ≡ Feα(EAα); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate
7

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

prin %EAα ≥ a%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei α ≡ Feα(EAα), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul α ⇔ γ).

Fig. 7.1. Configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare de tipul: a – Fe – EAα; b – Fe − EAγ

Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAα (oţeluri şi fonte aliate cu elemente alfagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAα) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAα) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.2, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Si ≡ EAα; în aliajele ternare Fe – C – Si ≡ EAα , creşterea concentraţiei Si ≡ EAα determină îngustarea progresivă a domeniilor cu austenită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu ferită aliată şi, ca o consecinţă, ridicarea substanţială a punctului critic A1 (creşterea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere alfagene %EAα ≥ a%, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică feritică (sau o structură alcătuită din ferită şi mici conţinuturi de carburi), iar fontele aliate au o structură alcătuită din ferită şi carburi primare sau grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor
8

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

alotropice de tipul Feα ⇔ Feγ); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate feritice sau fonte aliate feritice.

Fig.7.2. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Si ≡ EAα cu %Sim = 2,5 %; %Sim = 5,0 % şi %Sim = 7,5 %

Unele elemente de aliere, cum ar fi nichelul şi manganul, având structura cristalină de tip CFC, sunt izomorfe cu Feγ , au o bună solubilitate în această modificaţie a fierului şi determină extinderea domeniilor de stabilitate a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (şi feritei delta), micşorând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feα ⇔ Feγ (punctul critic tc1 ≡ A3) şi ridicând temperatura punctului critic corespunzător realizării transformării Feγ ⇔ Feδ (punctul critic tc2 ≡ A4).
9

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Elementele având influenţele menţionate anterior sunt denumite elemente de aliere gamagene sau elemente de aliere austenitizante (notate generic EAγ). Aşa cum se observă în figura 7.1 b, care prezintă configuraţia generală a diagramelor de echilibru ale sistemelor binare Fe – EAγ, prezenţa elementelor de aliere gamagene determină domenii de existenţă a fazei α ≡ Feα(EAγ) foarte înguste şi domenii foarte extinse de stabilitate a fazei γ ≡ Feγ(EAγ); la aliajele unui astfel de sistem, caracterizate prin %EAγ ≥ b%, structura la orice temperatură corespunzătoare stării solide este alcătuită numai din cristalele fazei γ ≡ Feγ(EAγ), fiind suprimată posibilitatea realizării transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα şi eliminată astfel posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (de tipul γ ⇔ α). Efectele anterior menţionate ale elementelor de aliere alfagene se menţin şi în cazul aliajelor ternare Fe – C − EAγ (oţeluri şi fonte aliate cu elemente gamagene), în structura cărora faza α ≡ Feα(C, EAγ ) este ferita aliată, iar faza γ ≡ Feγ(C, EAγ) este austenita aliată; aşa cum se observă în figura 7.3, care prezintă diagramele pseudobinare corespunzătoare la trei concentraţii masice (constante) de Mn ≡ EAγ; în aliajele ternare Fe – C – Mn ≡ EAγ , creşterea concentraţiei Mn ≡ EAγ determină îngustarea progresivă a domeniilor cu ferită aliată, lărgirea substanţială a domeniilor cu austenită aliată şi, ca o consecinţă, coborârea substanţială a punctului critic A1 (micşorarea temperaturii la care se poate realiza, în condiţii de echilibru, transformarea eutectoidă γ ⇔ α + Fe3C). Evident, când concentraţia de elemente de aliere gamagene %EAγ ≥ b %, la orice temperatură corespunzătoare stării solide, oţelurile aliate au o structură monofazică austenitică, iar fontele aliate au o structură alcătuită din austenită şi grafit, fiind suprimată posibilitatea desfăşurării transformărilor de fază în stare solidă (care presupun existenţa posibilităţii de realizare a transformărilor alotropice de tipul Feγ ⇔ Feα); oţelurile sau fontele aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate austenitice sau fonte aliate austenitice. Considerând (în mod schematic, simplificat) că influenţele elementelor de aliere se manifestă prin modificarea poziţiilor liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe – Fe3C, aşa cum se prezintă în figura 7.4, aspectele anterior prezentatate se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere alfagene (cromul, siliciul, molibdenul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a feritei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a austenitei (v. fig. 7.4 a); la concentraţii mari de elemente alfagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feα ⇔ Feγ este suprimată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate feritice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul α ⇔ γ;
10

Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate

• elementele de aliere gamagene (manganul, nichelul etc.) determină extinderea domeniilor de existenţă a austenitei şi restrângerea domeniilor de stabilitate a feritei (v. fig. 7.4 b); la concentraţii mari de elemente gamagene posibilitatea realizării transformării alotropice Feγ ⇔ Feα este anulată şi se obţin oţeluri sau fonte aliate austenitice, care nu prezintă transformări de fază în stare solidă de tipul γ ⇔ α;

Fig.7.3. Diagramele de echilibru pseudobinare ale aliajelor sistemului ternar Fe – C – Mn ≡ EAγ cu %Mnm = 3,0 %; %Mn m = 13,0 % şi %Mn m = 20,0 %

11

duritatea Brinell HBS şi energia de rupere la încercarea la încovoiere prin şoc KV) în funcţie de concentraţiile masice ale diverselor elemente de aliere dizolvate în aceasta.11 %) spre concentraţii ale carbonului mai scăzute şi. influenţe similare (creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. În figura 7. Schema modificării liniilor şi punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Fe-Fe3C de către: a – elementele de aliere alfagene. b – elementele de aliere gamagene Elementele de aliere dizolvate în ferită sau austenită influenţează proprietăţile fizico – mecanice ale acestor faze. 4.5).4. Fig.2. oţelurile aliate care prezintă aceste particularităţi structurale sunt denumite oţeluri aliate ledeburitice. aşa cum s-a specificat în scap. fig.77 %. 12 .6 sunt prezentate diagramele de variaţie a principalelor caracteristici mecanice ale feritei (rezistenţa la tracţiune Rm. abscisa %Cm = 0. • elementele de aliere deplasează punctul E (având.2. abscisa %Cm = 2. alungirea procentuală după rupere A. ca urmare. menţinerea constantă sau diminuarea plasticităţii etc.11 %) devine posibilă producerea transformării eutectice şi apariţia în structura lor de echilibru a unor mici cantităti de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe). corespunzătoare concentraţiei carbonului în perlită) spre concentraţii ale carbonului mai reduse (v. 7. la unele oţeluri aliate (aliaje caracterizate prin concentraţii masice de carbon %Cm ≤ 2.4 şi 7.7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • elementele de aliere modifică poziţia punctului critic de transformare în stare solidă tPSK ≡ A1 şi deplasează punctul S (având. 4. aşa cum s-a specificat în scap.) au şi elementele de aliere dizolvate în austenită.

7. c − HBS = f3(%EAm).6. b – concentraţiei masice a carbonului în perlită Fig. Influenţele elementelor de aliere asupra: a – poziţiei punctului critic A1. 7. Influenţa elementelor de aliere asupra caracteristicilor mecanice ale feritei: a – Rm = f1(%EAm). d − KV = f4(%EAm) 13 . b − A = f2(%EAm).5.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.

molibdenul. Componentul de bază al oţelurilor şi fontelor Mn. Mo. astfel: • elemente grafitizante. cementita aliată cu molibden poate avea %Moat ≤ 3 %. W. aluminiul şi cuprul. cu formula generală (Fe. interacţiunea cu carbonul depinde nu numai de afinitatea lor faţa de acest element. în funcţie de modul în care interacţionează cu carbonul. ce pot exista ca faze distincte în structurile oţelurilor şi fontelor aliate.1). V. wolframul). 4. în structura căreia atomii elementelor de aliere înlocuiesc în diverse proporţii atomii de fier (de exemplu. Ta. scap. ale căror carburi (Ni3C. dar carburile pe care le formează au stabilitate redusă. de exemplu. astfel: Fe.3. 14 .4). din această categorie fac parte metalele de tranziţie situate în tabloul periodic al elementelor la stânga fierului (v. în această situaţie se pot afla elementele de aliere cu afinitate faţă de carbon apropiată de cea corespunzătoare fierului (manganul. • elemente care reacţionează cu carbonul. din această categorie fac parte. tabelul 1. Ca urmare. care formează carburi stabile. ce are caracteristicile unei faze bertholide. cementita aliată cu mangan poate avea %Mnat ≤ 100 %. Interacţiunea elementelor de aliere cu carbonul Elementele de aliere introduse la elaborarea oţelurilor şi fontelor se pot clasifica. în funcţie de afinitatea lor faţă de carbon (crescătoare odată cu mărirea deficitului de electroni în substraturile atomice d. nichelul şi cobaltul. 7. Co3C) nu apar în mod obişnuit în structurile oţelurilor sau fontelor aliate. Zr. Cr. cromul. Nb. dar şi de concentraţiile în care se găsesc acestea în oţeluri şi fonte şi de solubilitatea lor în ferită şi austenită. elemente ce pot fi ierarhizate. care împiedică formarea carburilor sau produc descompunerea carburilor existente şi asigură apariţia grafitului (carbonului liber) ca fază structurală a fontelor şi (uneori) a oţelurilor (v. • elemente carburigene.7). aşa cum se poate observa în fig. principalele elemente de aliere care fac parte din această categorie sunt siliciul.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. cementita aliată cu crom poate avea %Crat ≤ 25 %. nichelul. se pot defini următoarele tipuri de situaţii privind existenţa elementelor de aliere carburigene în structurile oţelurilor şi fontelor: a) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită prin substituirea parţială a atomilor de fier din structura cristalină a acesteia. Ti Elementul de aliere cel mai carburigen CREŞTE AFINITATEA FAŢĂ DE CARBON În cazul elementelor de aliere carburigene. iar cementita aliată cu wolfram poate avea %Wat ≤ 1 %). care formează cementită aliată.EA)3C.

c) elementele de aliere nu se dizolvă în cementită şi formează (oricare ar fi concentraţia în care au fost introduse în oţeluri sau fonte) carburi proprii greu fuzibile. care se dizolvă relativ uşor în austenită (la încălzirea oţelurilor sau fontelor aliate) şi de tipul EAC. scap. cât şi ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate). în timp ce carburile globulare fine.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ti [Ar]3d24s2 V [Ar]3d34s2 Cr [Ar]3d54s1 Mn [Ar]3d54s2 Fe [Ar]3d64s2 Co [Ar]3d74s2 [Ar] ≡ 1s22s22p63s23p6 [Kr] ≡ [Ar] 3d104s24p6 [Xe] ≡ [Kr] 4d105s25p6 Ni [Ar]3d84s2 Cu [Ar]3d104s1 Zr [Kr]4d25s2 Nb [Kr]4d45s1 Mo [Kr]4d55s1 Ta [Xe]5d36s2 W [Xe]5d46s2 elementul chimic configuraţia electronică Elemente carburigene ! Elemente care formează carburi instabile Fig. dar diminuează considerabil plasticitatea şi tenacitatea oţelurilor sau fontelor. Carburile elementelor de aliere au duritatea mai mare şi fragilitatea mai redusă decât cele corespunzătoare cementitei.7. configuraţia electronică şi afinitatea faţă de carbon ale principalelor elemente de aliere din oţeluri şi fonte b) elementele de aliere sunt dizolvate în cementită. în această situaţie se pot încadra cromul. cu duritate şi stabilitate foarte ridicate. cu structura cristalină de tip hexagonal. uniform distribuite în matricea structurală asigură oţelurilor şi fontelor o combinaţie favorabilă de caracteristici mecanice (cu valori ridicate atât ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate. molibdenul şi wolframul. Deoarece carburile sunt de obicei prezente ca faze minoritare (cu conţinuturi procentuale scăzute) în structura oţelurilor sau fontelor aliate. cu structura cristalină cubică sau EA2C. 15 . care sunt insolubile în austenită. vanadiul. EA23C6 sau EA6C. 3. care formează carburi primare (insolubile în austenită) de tipul EAC. niobiul. 7. carburile primare (ca faze individuale sau în alcătuirea amestecului eutectic) dispuse sub formă de reţea la limitele cristalelor masei metalice de bază a structurii măresc rezistenţa mecanică şi duritatea. cu structura cristalină de tip hexagonal. cu structură cristalină complexă. cu structura cristalină cubică sau EA2C. influenţelor pe care le au asupra proprietăţilor mecanice ale acestor aliaje depind în măsură importantă de forma. această situaţie este tipică elementelor puternic carburigene (tantalul. Prezentarea schematică a corelaţiei dintre poziţia în tabloul periodic. zirconiul şi titanul). dar formează şi carburi proprii (mai ales când se află în cantităti ce depăsesc solubilitatea lor în cementită).11). care se dizolvă în cementită (în concentraţiile anterior precizate) şi pot forma şi carburi proprii de tipul EA7C3. modul de distribuţie şi gradul lor de dispersie în structură (v.

distribuiţi sub formă de reţele peliculare intercristaline. molibdenul. transforma la răcire a austenitei şi transformarea la încălzire a martensitei (v.1 % şi se asigură formarea unor reţele peliculare submicroscopice de nitruri sau oxizi. wolframul. improprie pentru obţinerea unor structuri şi proprietăţi mecanice convenabile după călirea martensitică. fig. deplasând spre dreapta curbele c şi d ale diagramei TTT la încălzire (v. 5. care constituie “bariere” eficiente pentru creşterea granulaţiei austenitei până la temperaturi ridicate (dacă %Alm > 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 7. vanadiul etc. la încălzirea pieselor din oţeluri sau fonte aliate cu astfel de elemente în vederea aplicării de TT. chiar şi în concentraţii foarte reduse (corespunzătoare unei microalieri). scap. deoarece formează compuşi (carburi sau carbonitruri). singurul element de aliere care favorizează creşterea granulaţiei 16 . datorită acestei influenţe. iar la proiectarea pieselor care urmează a fi supuse călirii CIF nu se vor alege ca materiale astfel de oţeluri sau fonte aliate. • elementele de aliere carburigene (molibdenul. dacă concentraţia masică a acestui element este %Alm ≤ 0. deoarece la încălzirea lor prin inducţie cu curenţi de înaltă frecvenţă se produce transformarea perlitei în austenită prin mecanismul fără difuzie (v.4. Influenţele elementelor de aliere asupra transformărilor structurale în stare solidă ale oţelurilor şi fontelor Elementele de aliere prezente în compoziţia oţelurilor şi fontelor pot influenţa desfăşurarea şi efectele producerii transformărilor structurale în stare solidă tipice acestor aliaje: transformarea la încălzire a perlitei în austenită. vanadiul.1). 5.1 %. τm mai mari decât cele corespunzătoare cazului când piesele sunt confecţionate din oţeluri carbon sau fonte nealiate.4.) diminuează vitezele de desfăsurare a etapelor de dizolvare a cementitei şi/sau carburilor în austenită şi de omogenizare a austenitei. Influenţele privind transformarea la încălzire a perlitei în austenită se pot sintetiza astfel: • elementele de aliere care sunt solubile în cementită şi/sau formează carburi stabile (cromul. obţinerea structurilor cu austenită omogenă presupune utilizarea unor valori ale parametrilor de regim ti. efecte similare având şi alierea cu aluminiu. 6.2).6) şi rezultă o structură cu austenită neomogenă şi carburi nedizolvate. titanul etc. zirconul. reduc tendinţa de creştere a cristalelor de austenită la încălzire şi conferă oţelurilor şi fontelor ereditate granulară fină. niobiul.1. A. nitrurile sau oxizii de aluminiu se distribuie în structură sub formă de particule izolate şi efectul de blocare a creşterii granulaţiei austenitei este anulat). 5).). cap.3. care blochează creşterea cristalelor de austenită până la temperaturi ridicate (v. scap.

în timp ce elementele de aliere care pot forma carburi (cromul. 5. măresc stabilitatea austenitei în domeniul transformărilor la răcire prin mecanismele cu difuzie şi intermediar şi deplasează spre dreapta (spre durate mai lungi) curbele diagramelor de transformare izotermă şi termocinetică a austenitei.8 şi sunt ilustrate şi atestate de diagramele TTT din figurile 7. molibdenul.corespunzător transformării austenitei subrăcite în perlită şi tMC2 .8 Prezentarea schematică a influenţei elementelor de aliere asupra poziţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei • elementele de aliere care nu formează carburi stabile (nichelul. aceste influenţe importante ale prezenţei elementelor de aliere în oţeluri sau fonte sunt prezentate schematic de diagramele din figura 7. B. cuprul) au influenţele anterior prezentate fără a modifica configuraţia curbelor diagramelor de transformare izotermă a austenitei.11 b) sau 17 . fiind (în marea lor majoritate) solubile în Feγ. ca urmare.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate austenitei este manganul (element solubil în Feγ şi care nu formează carburi proprii) şi. 7. acestea indicând existenţa a două puncte de maxim cinetic (tMC1 . scap. micşorând astfel viteza de răcire critică vrc (v. fig.9 şi 7. Fig. trebuie introduse (în cantităţi convenabile) şi elemente de aliere (din gama precizată mai înainte) care să anihileze tendinţa spre obţinerea unei granulaţii grosolane indusă de prezenţa manganului.2.corespunzător transformării austenitei subrăcite în bainită. manganul. Principalele influenţe ale elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei sunt următoarele: • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului). destinate confecţionării semifabricatelor şi pieselor care se supun prelucrării prin deformare plastică la cald sau aplicării unor TT. vanadiul etc.10. siliciul. fig.11 a) sau suprimarea posibilităţilor de transformare (deplasarea spre durate foarte lungi a transformărilor) prin mecanismele perlitic (v.4). v. wolframul. în compoziţia oţelurilor şi fontelor aliate cu acest element. corespunzătoare unor oţeluri şi fonte industriale. 7.) produc şi modificări ale formei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei. 7.

7. aceste influenţe sunt ilustrate sintetic de diagramele din figura 7.11) sunt ilustrate şi atestate convingător de diagramele TTT din figurile 7. b – oţel aliat cu Ni (%Cm = 0. Fig. 7. aceste influenţe ale elementelor de aliere care formează carburi (sugerate schematic de diagramele din figura 7.13 şi 7.44 %). corespunzătoare unor oţeluri şi fonte aliate industriale. ca urmare. determină creşterea conţinuturilor procentuale de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic.14.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR bainitic (v.12. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la răcire a austenitei (prezentate anterior) au câteva implicaţii practice foarte importante: 18 . 7. fig.44 %. %Nim = 5 %) • elementele de aliere (cu excepţia cobaltului şi aluminiului) coboară temperaturile punctelor Ms şi Mf. Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (izotermă şi termocinetică) a austenitei pentru două oţeluri industriale: a – oţel carbon (%Cm = 0. caracteristice pentru transformarea austenitei prin mecanismul fără difuzie (transformarea martensitică) şi.9.15.11 c).

7.6 %). Prezentarea comparativă a diagramelor de transformare (termocinetică) a austenitei pentru două fonte industriale: a – fontă nodulară nealiată (%Cm = 3. 19 .2) şi. c – diagramă cu transformarea baintică suprimată • micşorarea vrc. ulei). produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Sim = 2.10. 7.4 %. %Mom = 0. piesele confecţionate din oţeluri aliate se pot căli pe adâncimi mari şi/sau se pot supune călirii martensitice în medii care răcesc mai lent decât mediile de călire tradiţionale (apă. Prezentarea schematică a infleunţelor elementelor de aliere asupra configuraţiei curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a – diagramă cu două puncte de maxim cinetic. b – diagramă cu transformarea perlitică suprimată. scap. ceea ce asigură niveluri mai scăzute ale tensiunilor mecanice reziduale generate de călire şi reduce considerabil riscul deformării excesive sau fisurării acestor piese (chiar şi în cazul când acestea prezintă forme complicate sau detalii constructive cu puternice efecte de concentrare a tensiunilor).4.11.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. determină creşterea substanţială a călibilităţii oţelurilor (v. b – fontă nodulară aliată cu Mo (%Cm = 3.4 %.75 %) Fig. %Sim = 2.6 %. ca urmare. 6.

6 %.3 %) Fig.8 %) Fig.2 %). produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Sim = 2 %. %Crm = 0. determină la unele oţeluri şi fonte aliate nerealizarea transformării martensitice prin călirea (răcirea austenitei cu o viteză vr ≥ vrc) până la ta şi menţinerea unor structuri cu masa de bază austenitică după o astfel de călire.35 %.13.4 %. 7. 12. %Crm = 2. 20 . • coborârea punctului martensitic superior Ms. %Crm = 12 %. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea bainitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0. b – o fontă aliată (%Cm = 3 %. produsă de prezenţa elementelor de aliere. %Nim = 0. oţelurile sau fontele aliate care prezintă acestă particularitate structurală sunt denumite oţeluri aliate martensitice (autocălibile) sau fonte aliate martensitice (autocălibile).14.5 %. %Nim = 1. %Mom = 0. %Crm = 0. Diagrama de transformare (izotermă) a austenitei (cu transformarea perlitică suprimată) pentru un oţel aliat (%Cm = 0.2 %) • micşorarea vrc. %Nim = 1 %.5 %.1 %. permite ca la unele oţeluri şi fonte aliate să se realizeze transformarea austenitei în martensită chiar şi la răcirea (călirea) în aer. Diagramele de transformare (izotermă) a austenitei (cu două puncte de maxim cinetic) pentru: a – un oţel aliat (%Cm = 0. 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. %Nim = 0. 7.

revenirea poate determina apariţia unui fenomen numit durificare secundară. scap. aceasta se transformă în martensită cubică şi rezultă astfel o structură (alcătuită din 21 . Influenţele elementelor de aliere asupra: a – temperaturii Ms. se obţin prin călirea pâna la ta structuri cu masa de bază austenitică). fenomen ce constă în frânarea proceselor care au loc la revenire (datorită diminuării substanţiale a vitezei de difuzie a carbonului în fier în prezenţa elementelor de aliere) şi deplasarea acestora spre temperaturi mai ridicate şi/sau durate mai mari (v. care se produce deoarece la încălzirea austenitei rezultate la călire (stabilă la ta datorită conţinutului mare de elemente de aliere dizolvate) procesele de difuzie a carbonului şi elementelor de aliere sunt activate. 6. stabilitatea austenitei se micşorează. Influenţele elementelor de aliere asupra transformării la încălzire a martensitei (transformării la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică a oţelurilor sau fontelor) sunt următoarele: • elementelor de aliere prezente în oţeluri şi fonte produc fenomenul de stabilitate la revenire a structurilor obţinute prin călirea martensitică.5) a oţelurilor sau fontelor aliate fiind mai mare decât a structurilor care rezultă tratând în acelaşi fel (cu acelaşi regim) oţelurile carbon sau fontele nealiate echivalente (având aceleaşi conţinuturi de carbon. efectul obţinut prin revenire este diminuat. aşa cum s-a arătat anterior. elemente însoţitoare şi impurităti ca şi oţelurile sau fontele aliate). 15. b – conţinutului procentual de austenită reziduală din structurile la ta ale oţelurilor sau fontelor călite martensitic C.16 (curbele a şi b).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. duritatea structurilor realizate prin revenirea cu un anumit regim (ti. τm – v.3). se separă particule fine de carburi ale elementelor de aliere. • la oţelurile (cu conţinuturi ridicate de carbon) şi fontele aliate cu elemente care produc coborârea punctului Ms (la care. scap. 7. 5. datorită acestui fenomen. aşa cum se poate observa din examinarea diagramei prezentate în figura 7.

Diagrama variaţiei tenacităţii în funcţie de temperatura de revenire la un oţel aliat care prezintă fenomenul de fragilitate la revenire b) oţelurile revenite timp îndelungat la ti = 450…550 oC şi/sau răcite lent la sfârşitul tratamentului prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensită şi carburi) cu duritatea ridicată. fragilitatea produsă de revenirea la ti = 200…400 oC este denumită fragilitate ireversibilă. b − oţel aliat (%Cm = 0. care se poate transforma. 7. dacă se măresc ti şi/sau τm. se manifestă fenomenul numit fragilitate de revenire. 6.16.17. %Mom = 0. 7.45 %). Fig. cu mangan etc. apariţia a două anomalii privind nivelul tenacităţii (exprimat prin valoarea energiei de rupere KV) structurilor obţinute la revenire (care ar trebui să crească continuu o dată cu ridicarea temperaturii de revenire şi micşorarea durităţii): a) oţelurile revenite la ti = 200…400 oC prezintă un nivel scăzut al energiei de rupere KV (devin fragile).3 %) .45 %. Duritatea structurilor obţinute prin revenirea unor oţeluri călite: a – oţel carbon (%Cm = 0.5) cu duritatea mai scăzută. care poate determina.%Crm = 1. fenomen care dispare dacă se face o revenire la o temperatură mai mare de 400 oC şi nu mai apare dacă se repetă revenirea la o temperatură situată între 200 oC şi 400 oC (decât dacă revenirea se aplică după o nouă operaţie de călire martensitică). cu crom şi nichel. dar cu caracteristicile de tenacitate mai bune. aşa cum arată diagrama din figura 7.17. efectele descrise mai înainte se pot observa examinând configuraţia curbei c din figura 7.16. dacă duratele de menţinere în intervalul de 22 . %Crm = 12 % ) Fig. scap. fenomen care se manifestă.2 %. într-o structură (de tip sorbită de revenire – v. iar apariţia ei este determinată de starea de tensiuni reziduale generată de producerea nesimultană în toată masa structurii a transformării martensitei de călire şi austenitei reziduale în martensită de revenire. c – oţel aliat (%Cm = 1 %. • la oţelurile aliate cu crom.

fragilitatea produsă de revenirea la ti = 450…550 oC. în timp ce. care a presupus împărţirea lor pe tipuri de influenţe şi gruparea elementelor de aliere pe clase sau categorii în funcţie de modul de acţiune şi de efectele prezenţei lor în oţeluri sau fonte. iar răcirea la sfârşitul revenirii să face rapid (în apă sau ulei) şi/sau utilizarea unor oţeluri aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. în timp ce nichelul nu formează carburi stabile şi poate avea efect grafitizant etc.1 % şi %Crm = 18 % aparţine clasei oţelurilor aliate feritice. influenţa dominantă (rezultantă) nefiind întotdeauna în corelaţie directă cu valorile concentraţiilor acestora (de exemplu. îmbunătăţeşte tenacitatea etc.2…0. oţelul cu %Cm = 0. carburi. în timp ce nichelul este austenitizant. chiar dacă se face revenirea la ti > 550 oC. dar şi multe influenţe contradictorii (cromul este feritizant. Dacă însă oţelul este aliat cu crom şi nichel. este denumită fragilitate reversibilă şi poate fi contracarată prin aplicarea următoarelor soluţii: utilizarea unor regimuri de revenire la care temperatura ti > 550 oC. determinată de saturarea cu anumite elemente (în principal cu fosfor) a marginilor cristalelor structurii şi/sau separarea la marginea cristalelor a unor compuşi chimici ai acestor elemente (fosfuri. acesta devine un oţel aliat austenitic).). care măreşte călibilitatea. nitruri) şi crearea condiţiilor pentru apariţia unor microfisuri intercristaline (care generează comportarea fragilă a structurii de revenire). este dificil de apreciat care sunt influenţele cumulate ale prezenţei celor două elemente de aliere în compoziţia oţelului.1. dacă un oţel este aliat cu crom. elemente care au şi unele influenţe similare (măresc călibilitatea. cromul este carburigen. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea. măreşte călibilitatea.). De exemplu.). dacă oţelul este aliat cu nichel.5…1. 7. Datele din acest tabel şi aspectele expuse mai înainte evidenţiază complexitatea influenţelor elementelor de aliere şi motivează modul anterior de prezentare şi comentare a acestora. care împiedică desfăşurarea proceselor (descrise mai înainte) responsabile de apariţia fenomenului. Clasele structurale de oţeluri şi fonte aliate Influenţele principalelor elemente de aliere asupra structurii şi proprietătilor oţelurilor şi fontelor sunt sintetizate în tabelul 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate temperaturi situat între 450 oC şi 550 oC sunt mari şi/sau viteza de răcire este mică. se pot estima cu o bună precizie influenţele prezenţei acestui element de aliere (gamagen. durata τm este scurtă. dacă se adaugă în compoziţia acestui oţel şi %Nim = 8 %. ridică rezistenţa mecanică şi duritatea etc. creşte rezistenţa mecanică şi duritatea etc.5. În mod similar.). se pot preciza cu un grad mare de siguranţă influenţele prezenţei acestui element de aliere (alfagen.0 %). care finisează granulaţia. 23 . carburigen.3 %) sau wolfram (%Wm = 0.

efect antigrafitizant Mai mică decât a Fe.5 % 0.75 % (1% în oţeluri cu 0.1. reduce vrc In stare dizolvată. producându-se totuşi o oarecare durificare secundară Impiedică înmuierea prin durificare secundară Durificare secundară maximă Wolfram oţeluri cu 0.1 % (creşte cu conţinutul de C) 12.Tabelul 7. efect grafitizant Cea mai mare (2% Ti face necălibil un oţel cu 0. efect grafitizant Nulă.8 % (20 % în oţeluri cu 0. reduce foarte mult vrc Puternică . efect antigrafitizant Molibden oţeluri cu 0. reduce întrucâtva plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Mo-Fe Creşte rezistenţa şi tenacitatea Durifică puternic Durifică şi scade plasticitatea Produce durificarea prin precipitare în aliajele Ti-Fe Produce durificarea prin precipitare în aliajele W-Fe Durificare moderată prin soluţia solidă Influenţa asupra austenitei In stare dizolvată reduce viteza critică Reduce viteza de racire critică vrc în aceeaşi măsură cu manganul Creşte viteza critică Influenţa exercitată prin carburi Tendinţa de formare a carburilor Mică . dar mai mică decât a W.5% C prin legarea carbonului în carburi stabile) Puternică Foarte puternică (mai mică decât a Ti sau Nb). efect grafitizant Mai mare decât a Mn.5 % (în funcţie de conţinutul de carbon) 2.3% C) mult de carbon) 0.2% C) Vanadiu 1.5% (4%în oţeluri cu 0. efect grafitizant Mai mică decât a Fe.2% C) .5 % (nu depinde oţeluri cu 0.mai mare decât a cromului.0 % (9 % în 18. efect antigrafitizant La fel cu a Fe Efectul în timpul revenirii − Rezistenţă moderată la înmuiere Menţine duritatea Foarte redusă. în procentele uzuale Stabilitate la revenire Impiedică înmuierea prin durificare secundară Foarte redusă Mai mare decât a Fe.2% C) 6 % (11 % în 6 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) Nelimitată − Menţine duritatea prin dizolvare în soluţie Carburile stabile nu afectează revenirea.5% C) Nelimitată Nelimitată 3 % (8% în în Feγ în Feα 30 % Nelimitată 80 % 15 … 18 % 32 % (se reduce cu scăderea temperaturii) 25 % (în funcţie de conţinutul de carbon) Influenţa asupra feritei Durifică considerabil Durifică puţin. cu cromul efect antigrafitizant Reduce vrc mai puternic decât cromul Reduce moderat vrc . dar stabilizează austenita reziduală în oţelurile cu conţinut ridicat de carbon Reduce vrc în aceeaşi măsură cu manganul Reduce vrc mai mult decât nichelul Are tendinţă puternică de formare a carburilor şi măreşte viteza critică In cantităţi mici. creşte rezistenţa la coroziune Durifică considerabil Durifică apreciabil.3% C) Nichel Fosfor Siliciu Titan Nelimitată 2. dar mai Reduce vrc în aceeaşi măsură mică decât a Cr. Influenţele principalelor elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor Elementul de aliere Aluminiu Crom Cobalt Mangan Solubilitatea în stare solidă 1.

0 %. dacă sunt oţeluri eutectoide sau din perlită şi carburi (cementită aliată sau carburi secundare). călirea martensitică şi revenirea. %Nim ≤ 3 %. pot forma carburi proprii. după răcirea lentă sau în aer de la temperaturi înalte.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Ţinând seama de aceste observaţii. HVB şi HVM sunt 25 .1. %Crm ≤ 3 %. mărirea călibilităţii. reducerea concentraţiei carbonului în perlită. modifică poziţiile punctelor critice A1 şi A3. pe lângă clasificarea oţelurilor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap.5 % ≤ %Sim ≤ 2. 0. 0. utilizate în mod obişnuit la realizarea pieselor pentru maşini şi utilaje. dacă sunt oţeluri hipereutectoide. dacă sunt oţeluri hipoeutectoide.5 %. Semifabricatele şi piesele confecţionate din oţeluri aliate perlitice pot fi tratate termic sau termochimic. având compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0. Principalele clase structurale de oţeluri aliate sunt prezentate în continuare.6)). duritatea structurii care se obţine la răcirea din domeniul austenitic (ti = A3 + 30…50 oC). %Vm ≤ 0. constituentul omniprezent fiind perlita. producerea fenomenului de stabilitate la revenire etc. s-a ajuns la concluzia că. iar microstructurile acestor oţeluri sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon (v. Ms (v. austenită sau cementită. la proiectarea regimurilor şi estimarea efectelor tratamentelor termice sau termochimice care se aplică semifabricatelor sau pieselor din oţeluri aliate perlitice se va ţine seama de influenţele specifice prezenţei elementelor de aliere: modificarea poziţiei punctelor critice A1.6 %. relaţiile (6. %Mom ≤ 0. cu o anumită viteză vr (exprimată în oC/s). este necesară. Pentru oţelurile aliate perlitice. numai din perlită. 7. Elementele de aliere prezente în compoziţia acestor oţeluri pot avea influenţe multiple (se dizolvă în ferită. A3. tabelul 4.1) şi împărţirea lor în clase structurale. reduc concentraţia carbonului în perlită.P. (%B) şi (%M) sunt conţinuturile procentuale de formaţiuni feritoperlitice. A. tratamentele termochimice).1) HVST = (%α. categoriile şi tipurile de tratamente care se pot aplica fiind aceleaşi ca şi în cazul semifabricatelor şi pieselor realizate din oţeluri carbon (recoacerile fără schimbare de fază. bainitice şi martensitice din structură. se poate estima cu relaţia: (7. oţelurile aliate perlitice au structura de echilibru la ta alcătuită din ferită (aliată) şi perlită. influenţează desfăşurarea transformărilor în stare solidă etc. Oţelurile aliate perlitice sunt oţeluri slab sau mediu aliate la care se produc. recoacerile cu schimbare de fază. aceleaşi transformări structurale ca şi la oţelurile carbon. evident. în funcţie de constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă la ta.4)…(6. iar HVα. în care (%α. la încălzire sau răcire.8 % ≤ %Mnm ≤ 2.0 %. se pot separa din austenită sub formă de carburi secundare. pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra oţelurilor. dar structurile de echilibru la ta ale oţelurilor sunt similare celor corespunzătoare oţelurilor carbon.P).).2). finisarea granulaţiei.P + (%B)HVB + (%M)HVM . astfel.P)HVα.

8 11.4 8.0 0 bNi 4. scap.4) (7.0 0 bSi -19. 300] şi PHJ = 17670 + 7950%C m − 21. corespunzătoare structurii obţinute după revenirea unui oţel aliat şi duritatea HVrOC . având în vedere că: PHJ = 21900 + 4050%C m − (33.5 202 aC 223 377 949 aSi -14.0 aMn 30.6 134 27.0 74.0 0 bV 130 0 0 α.P B M ST ≡ b0 10. 6. scap. parametrii ti şi τm ai ciclului de revenire se stabilesc ţinând seama de intervenţia fenomenului de stabilitate la revenire. bEA având valorile (stabilite experimental) precizate în tabelul 7. (7. v.0 -20. coeficienţii a0.2.0 aMo 19.2 Valorile coeficienţilor din relaţiilede estimare a durităţii oţelurilor aliate perlitice Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită Tipul structurii Ferită + perlită Bainită Martensită ST ≡ a0 77. există următoarea corelaţie între duritatea HVrOA .0 89.9 16.0 0 bMn 0 -22. 6.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR durităţile celor trei tipuri de formaţiuni structurale.5).0 bC 0 54.6 0 aV 462 0 0 α. cu Ti = ti + 273 în K şi τm în ore (v. aEA. Tabelul 7.2) HVST = a0 + ∑ a EA % EAm + [b0 + ∑ bEA %EAm ] lg v r .0 -55. pentru un regim de revenire caracterizat printr-o valoare dată a parametrului PHJ = Ti[18 + lg(τm)]. dacă HVrOC se situează în intervalul de valori [150 .5 72. dacă HVrOC > 300. b0.3) iar regimurile de revenire se pot proiecta fără dificultate. dacă oţelurilor aliate perlitice destinate realizării pieselor pentru maşini şi utilaje (având caracteristicile de compoziţie chimică în limitele anterior precizate) li se aplică TT de îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă.8HVrOC .0 aCr 35.6 -6.2 − 13%C m ) HVrOC .0 21. corespunzătoare structurii rezultate după revenirea oţelului carbon echivalent (care are aceeaşi concentraţie masică de carbon ca şi oţelul aliat): HVrOA = HVrOC +30(%Sim+%Mnm)+55%Crm+6%Nim+100%Mom+150%Vm.5).0 aNi 27.2 29. date de relaţii de forma: (7.0 -10.5) . Astfel.0 0 bMo 0 -33.0 0 bCr 8.P B M De asemenea.0 73. 26 (7. aşa cum s-a constatat experimental.

Mo. 7. Si. o structură alcătuită din austenită aliată (şi. 18. cu structura monofazică alcătuită din cristale de ferită aliată cu siliciu C. mici cantităţi de cementită aliată sau carburi ale elementelor de aliere). la orice temperatură corespunzătoare stării solide.0 %). Oţelurile aliate feritice sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon. la orice temperatură corespunzătoare stării solide. mici cantităţi de carburi ale elementelor de aliere).18.oţel feritic aliat cu siliciu (%Cm = 0. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate feritice: a – oţel feritic aliat cu crom (%Cm = 0. W. la care structura austenitică este conferită de alierea cu 27 . ).Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate B. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate feritice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). Mn etc.%Crm = 12 %).%Sim = 3. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare). care le conferă. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7. care le conferă. la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. mediu sau înalt aliate cu elemente alfagene (Cr. Oţelurile aliate austenitice sunt oţeluri ce au în compoziţie concentraţii mari de elemente gamagene (Ni. b . călirea martensitică şi revenirea). o structură alcătuită din ferită aliată (şi. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). cu structura alcătuită din ferită aliată cu crom (cromferită) şi carburi. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice).06 %. Cele mai utilizate tipuri de oţeluri din această clasa sunt oţelurile austenitice manganoase.). Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feα ⇔ Feγ şi α ⇔ γ ). Fig. eventual. eventual. V etc.05 %.

la piesele şi semifabricatele confecţionate din astfel de oţeluri nu se pot aplica tratamentele termice cu schimbare de fază (recoacerile cu schimbare de fază. d) %Cm = 0. recoacerea de recristalizare fară schimbare de fază (pentru refacerea plasticităţii pieselor şi semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la rece) şi recoacerea de detensionare (pentru diminuarea nivelului tensiunilor reziduale din piesele şi semifabricatele prelucrate prin diverse procedee tehnologice). deoarece resursele mondiale de nichel sunt limitate şi acest element este scump) şi menţinerea acestei structuri până la temperaturi scăzute (stabilizarea structurii austenitice). cu diferite reţete de compoziţie: a) %Cm < 0. gama oţelurilor martensitice ar trebui să aibă o mare extindere. Deoarece aceste oţeluri nu prezintă transformări de fază în stare solidă (elementele de aliere elimină posibilitatea realizării transformărilor de tipul Feγ ⇔ Feα şi γ ⇔ α ). călirea martensitică şi revenirea). fiind caracterizate printr-o mare fragilitate.2…0. b) %Cm = 0.4 % şi %Crm = 13…15 %. D. Oţelurile aliate martensitice (autocălibile) sunt oţeluri la care concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere sunt alese astfel încât să nu suprime posibilităţile de realizare a transformărilor de fază în stare solidă şi să asigure o diminuarea a vitezei de răcire critice care să permită obţinerea unei structuri martensitice la răcirea în aer din domeniul austenitic. urmate de recoaceri de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul ales corespunzător asigurării caracteristicilor dorite). gama oţelurilor aliate martensitice utilizate în aplicaţii tehnice este însă destul de restrânsă.19. 28 . deoarece oţelurile martensitice aliate cu elemente gamagene (Ni sau Mn). toate elementele de aliere (în afară de cobalt) au capacitatea de a micşora vrc. Deoarece.6…1. ca şi în cazul oţelurilor aliate feritice. fiind posibilă numai aplicarea tratamentelor termice fără schimbare de fază: recoacerea de omogenizare (pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritice primare ale pieselor şi semifabricatelor obţinute prin turnare).1…0. %Crm = 16…18 %. %Nim = 2…4 %. oţelurile austenitice cu nichel şi oţelurile austenitice crom – nichel. de alierea suplimentară cu mangan şi/sau azot. care asigură formarea structurii austenitice la concentraţii mai mici ale nichelului (face oţelurile mai ieftine.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mangan. %Crm = 16…18 %. aşa cum s-a precizat anterior. Microstructurile tipice ale oţelurilor din această clasă structurală sunt prezentate în figura 7.0 %.20.15 % şi %Crm = 12…14 %. singura modalitate de modificare (între anumite limite) a granulaţiei şi caracteristicilor mecanice ale pieselor şi semifabricatelor din oţeluri aliate austenitice constă din aplicarea unor operaţii de deformare plastică la rece (ecruisare). c) %Cm = 0. uneori. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice (autocălibile) sunt prezentate în figura 7. la care structura austenitică este conferită de alierea cu nichel şi.2 %. se folosesc foarte rar şi singurele oţelurile martensitice cu o frecvenţă mai mare de utilizare sunt oţelurile înalt aliate cu crom.

22 %.4 %. 7.08 %.oţel austenitic aliat cu nichel (%Cm = 0.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0.4 %. %Mnm = 12 %). 29 . 19. 7. ). Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate austenitice: a – oţel austenitic aliat cu mangan (%Cm = 1. %Nim = 12 %). %Nim = 8 %. b . ) Fig. d . %Crm = 14 %). c . %Nim = 30 %. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate martensitice: a – oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0. %Crm = 18 %. b . %Crm = 25 %.oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 0.2 %.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig.oţel austenitic aliat cu crom şi nichel (%Cm = 0. 20.05 %. %Crm = 14 %).

21 a. Diagramele structurale din figura 7. având în abscisă concentraţia de crom echivalent %Cre.24. sau coerente.21 b. %Cm > 0. corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente gamagene (Ni. W. iar în ordonată concentraţia de nichel echivalent %Nie. Schaeffler 30 . V. prezentată în figura 7. 21. %Crm = 12 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR E. din care s-au separat carburi secundare şi care s-au transformat prin călire în martensită).85 %. precum şi de tipul şi concentraţiile elementelor de aliere conţinute de acesta. Microstructurile tipice ale oţelurilor aliate ledeburitice: a – oţel ledeburitic aliat cu crom şi molibden (%Cm = 0. aşa cum evidenţiază microstructura din figura 7. Mn etc.).oţel martensitic aliat cu crom (%Cm = 1. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate complex. Oţelurile aliate ledeburitice sunt oţeluri care au în compoziţie concentraţii mari de carbon (de obicei. %Mom = 3 %). corespunzătoare unor oţeluri aliate cu elemente alfagene (Cr. Pentru estimarea clasei structurale a oţelurilor aliate se folosesc diagramele structurale ale oţelurilor aliate. formaţiunile ledeburitice din structura acestor oţeluri pot fi disperse.) sunt realizate în coordonate %Cm. În funcţie de concentraţiile de carbon şi de elemente de aliere ce le caracterizează compoziţia.23. Fig. ambele microstructuri corespunzând unor oţeluri aliate ledeburitice călite martensitic (formaţiunile ledeburitice sunt dispuse la marginea cristalelor de austenită.35 %. aşa cum se observă pe microstructura prezentată în figura 7. sub forma unei reţele ledeburitice intergranulare (denumită în tehnică schelet ledeburitic). Fiecare din cele două mărimi care definesc sistemul de coordonate al diagramei structurale A. Schaeffler. astfel că la răcirea lor din stare lichidă este posibilă realizarea transformării eutectice şi apariţia în structură a unor mici cantităţi de ledeburită (constituent specific structurii fontelor albe).) şi din figura 7. %Crm = 12 %). construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de oţeluri. W etc.22. Clasa structurală căreia aparţine un oţel aliat depinde de concentraţia carbonului. Mo etc.6 %) şi de elemente de aliere (Cr. b . se utilizează diagrama structurală A. cât şi elemente gamagene. %EAm. având în compoziţie atât elemente alfagene. Si. 7.

22. dacă oţelul este aliat complex (şi cu elemente de aliere alfagene şi cu elemente de aliere gamagene). Fig. pe unele diagrame structurale limitele domeniilor corespunzătoare unor clase structurale nu sunt marcate prin linii.6) %Cre = %Crm + %Mom +1. %Eam). dacă %Crm ≥ 28 %) Pentru orice oţel aliat la care se cunoaşte compoziţia chimică (exprimată prin concentraţiile masice ale tuturor componentelor) se poate determina clasa structurală din care face parte.5%Tam + %Wm + %Alm la determinarea %Cre şi 0.fig. termenul de corecţie Xc luându-se nenul. Pentru definirea mărimilor %Cre şi %Nie se utilizează relaţiile: (7.06. dacă %Crm ≥ 18 % (Xc = 0. dacă 18 ≤ %Crm <28 % şi Xc = 0. adăugând 2%Tim + %Vm + 0. respectiv (%Cre.5%Nbm. având coordonatele (%Cm. 7. (7.5%Com +30(%Nm – Xc) la determinarea Nie. iar concentraţiile masice ale elementelor de aliere gamagene (austenitizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Nie.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate grupează câte o categorie de componente de aliere ale oţelurilor: concentraţiile masice ale elementelor de aliere alfagene (feritizante) sunt considerate (fiecare cu câte un factor de multiplicare stabilit experimental) pentru definirea mărimii %Cre. aleasă corespunzător reţetei de aliere utilizate la elaborarea sa. punctul caracteristic nominal PCN . 7. dacă oţelul este aliat cu elemente din aceeaşi categorie (alfagene sau gamagene).22. %Nie). b – structurile la răcirea în aer de la temperaturi înalte La utilizarea diagramelor structurale ale oţelurilor aliate trebuie avute în vedere şi următoarele particularităţi (v.10.23 şi 7. poziţionând pe diagrama structurală. Diagramele structurale ale oţelurilor aliate cu crom: a – structurile de echilibru. punctele acestora 31 . ci prin zone (domenii) de tranziţie.5%Mnm +30%Cm .5%Sim +0.7. care se completează uneori.24): * datorită complexităţii influenţelor elementelor de aliere.7) %Nie = %Nim + 0.

7. fonte nodulare etc. modul de distribuţie şi gradul de dispersie ale formaţiunilor de grafit din structură: fonte pestriţe.) sau în categoria fontelor fără grafit în structură (la care tot carbonul din compoziţia fontelor este dizolvat în soluţiile având ca solvent fierul sau este legat sub formă de carburi. iar structurile sunt asemănătoare celor corespunzătoare fontelor albe). 7. ca şi fontele nealiate. ferito – martensitice etc. 23. fonte maleabile. 32 . Criteriile care se utilizează în acest scop sunt: • forma de existenţă a carbonului. de exemplu. domeniul III . Diagramele structurale (la răcirea în aer de la temperaturi înalte) ale: a – oţelurilor aliate cu nichel.1) şi încadrarea fontelor în clase structurale. austenito – martensitice.pericol maxim de fragilizare (fisurare) la rece. pe diagrama structurală a oţelurilor aliate cu mangan este precizat subdomeniul oţelurilor austenitice recomandate pentru aplicaţii practice. iar pe diagrama structurală A. Fig. Schaeffler sunt marcate domeniile caracteristice din punctul de vedere al problemelor (pericolelor) care apar la utilizarea diverselor tipuri de oţeluri aliate: domeniul I – pericol maxim de fragilizare prin apariţia fazei sigma (compusul intermetalic FeCr). pentru a defini şi preciza cu o bună fidelitate efectele elementelor de aliere asupra fontelor. fonte cenuşii.. pe lângă clasificarea lor în funcţie de gradul de aliere (prezentată în scap. domeniul II – pericol maxim de fragilizare (fisurare) la cald. în funcţie de modul de asigurare a prezenţei grafitului şi de configuraţia. deosebit de utile la utilizarea diagramelor pentru soluţionarea unor probleme tehnice. * pe diagramele structurale sunt precizate şi unele informaţii conexe. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate în categoria fontelor cu grafit (carbon liber) în structură (denumite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR corespunzând PCN ale unor oţeluri aliate cu caracterizare structurală complexă: austenito – feritice. domeniul IV – pericol maxim de fragilizare datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire. b – oţelurilor aliate cu mangan Ca şi în cazul oţelurilor. dimensiunile. este utilă.

fonte aliate austenitice.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. Diagrama structurală A. 24. 7. 7. Diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu 33 Fig. Fig. Diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular aliate cu nichel şi molibden . 26. fonte aliate martensitice. 25. Schaeffler • constituenţii din structura de echilibru stabil sau metastabil pe care o prezintă masa metalică de bază a fontei la ta. fonte aliate feritice. după răcirea sa lentă sau în aer de la temperaturi înalte. conform acestui criteriu fontele aliate pot fi încadrate (aplicând aceleaşi principii ca şi în cazul oţelurilor aliate) în următoarele clase structurale: fonte aliate perlitice. 7.

27 oţel aliat ledeburitic. 25 diagramă structurală. 27 oţel aliat feritic. 14 element de aliere. 31 stabilitate la revenire. 30 diagramă structurală A. Cuvinte cheie austenită aliată.26 diagrama structurală a fontelor cu grafit nodular slab aliate cu nichel (element gamagen) şi molibden (element alfagen).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR De exemplu. 5 element de aliere alfagen (feritizant). 25 oţel aliat austenitic. cu acţiune grafitizantă) sunt fonte feritice cu grafit (lamelar sau nodular). 14 fază sigma. 10. 6 cementită aliată. 6 fontă mediu aliată. 10 element grafitizant. Pentru estimarea clasei structurale a fontelor aliate se pot folosi diagramele structurale ale fontelor aliate. reversibilă. 6 fontă aliată austenitică. ce are loc după separarea de carburi secundare din austenită. 5 oţel aliat perlitic. iar în figura 7.25 este prezentată diagrama structurală a fontelor aliate cu aluminiu (element alfagen). iar transformarea eutectoidă. 6 fragilitate de revenire ireversibilă. cu acţiune grafitizantă) aparţin clasei structurale a fontelor austenitice cu grafit (lamelar sau nodular). 7 element de aliere gamagen (austenitizant). construcţia şi modalităţile de utilizare ale acestor diagrame fiind similare celor corespunzătoare diagramelor structurale ale oţelurilor aliate. 20. carburigen şi antigrafitizant) se încadrează în categoria fontelor albe feritice. 5 oţel mediu aliat. Schaeffler. 6 fontă aliată (specială). în figura 7. eutectice şi secundare distribuite într-o masă de ferită aliată cu crom (la răcirea din stare lichidă a acestor fonte transformarea eutectică conduce la formarea unei structuri de tip ledeburitic. 21 element carburigen. 5 oţel slab aliat. fontele înalt aliate cu siliciu (element alfagen. 6 fontă slab aliată. 5 punct caracteristic nominal PCN. iar fontele înalt aliate cu crom (element alfagen. 6 clasă structurală. 6 ferită aliată. 20 fontă înalt (bogat) aliată. constă din descompunerea austenitei în ferită şi carburi). fontele înalt aliate cu nichel (element gamagen. 30 oţel aliat martensitic (autocălibil). 9 fontă aliată martensitică. 22 oţel aliat. 32 durificare secundară. având structura de echilibru alcătuită din carburi primare. alcătuită din austenită şi carburi. 9. 28 oţel bogat aliat. 10 fontă aliată feritică. construite experimental pentru cele mai utilizate categorii de astfel de fonte. De exemplu. 21 34 . 6 carbură proprie.

Popov A. Bucureşti. vol. 1978 6.02 %. 1974 9. %Sm = 0. Metalografie şi tratamente termice. Metalurgie fizică. Care dintre următoarele fonte se încadrează în categoria fontelor aliate: a) fonta cu %Cm = 3.02 % . 1983 10.. Sofroni I. * * * Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys. Elaborarea oţelurilor aliate. Moscova.. %Sim=0.3 % este un oţel aliat numai cu crom. Gâdea S. %Mn m = 0.7. 1965 7... Petrescu M. 1983 8. Editura Didactică şi Pedagogică.. Oţeluri inoxidabile şi refractare. ş. Mantea St. %Sim = 1. %Mnm = 0.06 %. 1985 Teste de autoevaluare T. II – Cast Irons and Steels. Editura Didactică şi Pedagogică. Studiul metalelor. 1980 11.9 %. %Mnm = 0. I. %Crm = 1. %Sim=0. Bucuresti. d) oţelul cu %Cm = 0.2. Geru N.E. Climax Molibdenum Company. 1983 2. 1981 3.5 %. b) fonta cu %C m = 3. 1970 5. ş. Mir.0 %.0 %. vol.M..0 %.4 %. Moscova.3 %. c) oţelul cu %Cm = 1. %Pm = 0. ş.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Bibliografie 1.. Metallurghia. Métallographie et traitements thermiques des métaux. Metalurgie fizică. 1988 12. Bucureşti. Vacu S.W.7 %. %S m = 0.3 %.a.1 % este un oţel aliat cu sulf şi fosfor? T. Lakhtine I. Editura Tehnică.1. Bucureşti. %Si m = 2. Austenite Transformation Kinetics of Ferrous Alloys.. Stefănescu D. Bucureşti. %Sm = 0... şi Popova L. Cias W. Metalurgie fizică şi studiul metalelor.3 %.0 % este un oţel aliat cu crom. Editura Didactică şi Pedagogică.02 % este un oţel carbon. 35 .a..5 % şi %Mom = 0.. %Sm = 0. II.7.15 %. Izotermiceskie i termodinamoceskie diagramî raspada pereohladjenovo austenita. %P m = 0. Truşculescu M.a.5 %.02 % şi %Pm = 0. Editura Tehnică.06 %.15 % şi %Pm = 0. Bucureşti. Bucureşto. %Si m =0. Care dintre afirmaţile următoare sunt adevărate: a) oţelul cu %Cm = 0. %Mn m = 0. %Sm = 0.. Protopopescu H.0 %. Timişoara.02 % şi %Cr m = 1.02 %. Greenwich.. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Tehnică. Fonte speciale.A. Greenwich. Editura Facla. %Sim=0. 1982 4. %Mnm = 1.5 %.0 %. Climax Molibdenum Company.. b) oţelul cu %C m = 0. Ieremia A.3 %..45 %.3 %. %Mnm = 0. Colan H. %P m = 0.

%Sim=1. T.5 %. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor gamagene: a) wolframul. c) nichelul.12. c) normalizarea.8 %. %Sm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere coboară temperatura corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) molibdenul.7.06 %. b) titanul. b) siliciul. nedorite: a) soluţiile solide ale elementelor de aliere cu fierul: b) carburile elementelor de aliere. c) manganul. d) compuşii intermetalici? T. Care dintre următoarele elemente de aliere produc mărirea temperaturii corespunzătoare punctului critic A1 al oţelurilor şi fontelor: a) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor determină reducerea concentraţiei carbonului în perlită: a) nichelul. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere gamagene (austenitizante): a) manganul. %Sm = 0. c) cromul. c) legate sub formă de carburi proprii. b) manganul. d) nichelul ? T.7. %Mnm = 6. Elementele de aliere se pot găsi în structurile oţelurilor şi fontelor: a) dizolvate în ferită sau austenită. d) siliciul? T.7. %Alm = 20 %. d) vanadiul ? T.3.8.7. %Pm = 0. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor 36 .7. d) combinate cu fierul sub formă de compuşi intermetalici ? . %Pm = 0.7. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor aparţin categoriei elementelor alfagene: a) cromul. d) călirea martensitică? T. c) cromul.9.06 %. c) cromul.0 %. c) fonta cu %Cm = 2.7.7. %Mnm = 0. d) nichelul? T. %Nim = 13 %? T. b) manganul.0 %. d) recoacerea completă? T.14.7.5 %.7. %Pm = 0. c) călirea martensitică.11. b) cromul. c) incluziunile nemetalice.6. d) fonta cu %Cm = 3. d) siliciul? T.5 %. %Sim=2.4.7. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate feritice: a) recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.06 %.7.7. b) siliciul.10.13. b) dizolvate în cementită. d) wolframul? T. c) cromul.5.06 %. d) vanadiul? T. Care dintre următoarele forme de existenţă a elementelor de aliere în structurile oţelurilor şi fontelor sunt. Care dintre următoarele componente ale oţelurilor sau fontelor sunt elemente de aliere alfagene (feritizante): a) manganul.03 %.06 %.0 %. %Crm = 1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Sm = 0. în general. b) recoacerea de omogenizare. c) manganul. b) molibdenul. b) recoacerea de detensionare. Care dintre următoarele tipuri de tratamente se pot aplica la piesele sau semifabricatele din oţeluri aliate austenitice: a) recoacerea de detensionare.

21.5 ore: a) oţelul carbon cu %Cm = 0.7. b) oţelurile martensitice.7.2…0.0 %. b) nichelul. c) manganul. Care dintre următoarele oţeluri aliate va avea duritatea mai mare după călirea martensitică şi revenirea la ti = 500 oC. d) molibdenul? T.24. Care dintre următoarele oţeluri aliate pot avea în structura lor la ta constituentul structural tipic fontelor albe: a) oţelurile martensitice.7. Cum se poate diminua pericolul fragilităţii reversibile de revenire a unui oţel aliat: a) prin alierea suplimentară cu molibden în concentraţie de %Mom = 0.0 %.7. c) nichelul. Care dintre următoarele elemente de aliere pot modifica configuraţia obişnuită (tipică oţelurilor carbon sau fontelor nealiate) a curbelor caracteristice ale diagramelor de transformare izotermă a austenitei: a) cromul. b) cromul. având compoziţia caracterizată prin %Cm = 0. d) cobaltul? T.23. d) manganul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor deplasează spre dreapta curbele diagramelor de transformare la răcire a austenitei: a) cromul. c) siliciul.19. 37 .22.6 %. b) cromul. Pentru stabilirea clasei structurale a unui oţel aliat. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea vitezei de răcire critice şi creşterea călibilităţii oţelurilor şi fontelor: a) cromul. d) oţelurile autocălibile? T. %Mn = 2. c) oţelurile perlitice.18. d) titanul? T. Care dintre următoarele oţeluri aliate capătă o structură de călire la răcirea în aer din domeniul austenitic: a) oţelurile austenitice. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai bună solubilitate în cementită: a) siliciul.7.15.3 %. Schaeffler. b) nichelul.2 % şi %Crm = 1.17. b) cobaltul. d) vanadiul? T. d) aluminiul? T. Care dintre următoarele elemente de aliere diminuează temperatura corespunzătoare punctului Ms al oţelurilor şi fontelor : a) cromul.0 %? T. %Sim = 0. %Crm = 17 % şi %Nim = 10 % se foloseşte diagrama structurală A. c) cromul.45 %. b) oţelul carbon cu %Cm = 0. b) nichelul.8 %. c) manganul. d) manganul? T.7.7. c) prin răcirea rapidă în apă sau ulei la revenire. d) oţelul aliat având %Cm = 0. b) vanadiu.26.20. d) aluminiu? T.6 % şi %Crm = 1.7.7. d) oţelurile feritice? T. c) oţelurile feritice. c) tantalul.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate pot avea acţiune grafitizantă: a) siliciul.7. c) zirconiu. Care dintre următoarele elemente de aliere ale oţelurilor şi fontelor are cea mai puternică acţiune carburigenă: a) manganul.16.2 %. c) manganul. Care sunt coordonatele PCN corespunzător acestui oţel: a) %Cre = 18. Pentru a finisa granulaţia oţelurilor se poate utiliza microalierea cu: a) niobiu. b) nichelul. b) oţelurile ledeburitice.7. b) prin revenirea la ti >500 oC.25.05 %. o durată τm = 0. c) oţelul aliat având %Cm = 0.7. d) prin alierea suplimentară cu mangan? T.

Care dintre următoarele probleme poate să apară la utilizarea oţelului cu %Cm = 0.44 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Nie = 11.2 %. 38 . b) clasa oţelurilor martensitice. %Nie = 18.5 %.P)j. folosind procedeul descris la rezolvarea aplicaţiei A. %Sim = 0. c) %Cre = 12. %Pm = 0. bainitice (%B)j şi martensitice (%M)j în structurile care rezultă prin răcirea austenitei după curbele de răcire j = 1…n sunt precizate pe diagramele din figura 7.3.5. b) %Cre = 18.025 %.27 se prezintă diagramele de transformare termocinetică a austenitei pentru un oţel slab aliat.03 %.7. d) fontele înalt aliate cu nichel? Aplicaţii A.27.22 %. cu diferite viteze vr. %Sim = 0.2 %. %Nie = 12. %Nie = 12. d) clasa oţelurilor austenitice? T.5 % şi %Nim = 10 %: a) fragilizarea prin apariţia fazei sigma. d) %Cre = 20.26 %. având compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.5 %: a) clasa oţelurilor feritice. pe fiecare din diagramele de transformare a austenitei sunt trasate câte n curbe de răcire.7. din domeniul austenitic şi până la ta. Conţinuturile procentuale de formaţiuni ferito-perlitice (%α. %Mn = 1.030 %. d) fragilizarea datorită creşterii intense a granulaţiei la încălzire? T.04 %.05 %.7. %Vm = 0.10).2) să se estimeze valorile durităţii structurilor care rezultă la răcirea celor două oţeluri. %Sm = 0.7.28.02 %. c) clasa oţelurilor ledeburitice.1) şi (7. %Mn = 1. %Pm = 0. iar valorile vitezelor de răcire corespunzătoare acestor curbe se determină.1. j = 1…n şi o anumită alcătuire a structurii care rezultă prin răcirea austenitei cu această viteză.29. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0.2 %. Cărei clase structurale aparţine oţelul cu %Cm = 0. fiecărei curbe de răcire corespunzându-i o viteză de răcire vrj. aliat cu %Crm = 17 %: a) clasa oţelurilor feritice.5 %.030 %. %Crm = 25 % şi %Nim = 0.7 %.5 %? T. c) fontele aliate cu vanadiu.5 %.30. În figura 7. datele care se obţin pe această cale sunt prezentate în tabelul 7. Rezolvare Aşa cum se poate observa examinând figura 7.01 % şi pentru oţelul carbon echivalent (cu compoziţa chimică definită prin %Cm = 0. %Mnm = 0.5 %.6 %.025 %). c) clasa oţelurilor ledeburitice. %Mom = 0.27.44 %.7. b) fragilizarea (fisurarea) la cald. %Mnm = 0. Care din următoarele tipuri de fonte aliate au grafit în structură: a) fontele aliate cu siliciu. %Crm = 1. %Nim = 0. %Crm = 20. c) fragilizarea (fisurarea) la rece.6 %.2 %. d) clasa oţelurilor austenitice? T.27.3. b) fontele înalt aliate cu crom. %Sm = 0. cu ajutorul relaţiei (5. b) clasa oţelurilor martensitice.7 %.22 %. Folosind datele din aceste diagrame şi aplicând relaţiile (7. %Sim = 0.08 %. %Sim = 0.

Ni. b. Fig 7. b – oţel carbon 39 .Mo şi V. Diagramele transformării termocinetice a austenitei pentru două oţeluri cu %Cm = 0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate a.44 %: a – oţel slab aliat cu Cr.27.

9 100 0.8 750 3 650 45.3 56 25 19 9 750 56 650 2.28.28.8⋅10-1 3 750 20 650 5.3 5 95 1 750 4 650 33.0 100 25 750 100 650 1.4⋅10-3 100 750 360 650 100 3. 40 .5 750 2 650 66.9⋅10 60 750 160 650 1.5 650 71.9 750 5 650 24.7. vrj.P)j OTEL ALIAT 12300 750 40000 650 100 3.7.2 650 80.5 100 OTEL CARBON 4150 750 16100 650 100 8.7 650 215.3 3 97 0. Vitezele de răcire şi alcătuirea structurilor corespunzătoare curbelor de răcire din diagramele prezentate în figura 7.27 Alcătuirea structurii t1j.5 693 0.1.3 60 40 3 750 10 650 14. Fig.3 s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul 7.6⋅10-3 -2 1000 750 3500 650 100 4. τ1j.0 2 98 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 Aplicând relaţiile (7.4.0⋅10 -1 150 750 500 650 100 2. t2j.1) şi (7.2) pentru datele din tabelul 7.0 73 17 10 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.1 7 60 33 7 750 24 650 5.0 13 20 67 0.7 90 5 5 0. graficele dependenţelor HVST = f(vr). o o o C C C/s (%B)j (%M)j s s (%α. pentru cele două oţeluri considerate.5 706 1. reprezentate în figura 7. cu ajutorul cărora s-au construit.4 100 0. Graficele dependenţelor HVST = f(vr) pentru cele două oţeluri considerate în aplicaţia A. τ2j.9 2 70 28 5 750 17 650 8.3.5 721 1.

0⋅10-2 2.6⋅10-3 4. ca urmare.7 71.4⋅10-3 3. C/s Durităţileformaţiunilor structurale HVα. utilizate cu precădere la fabricarea pieselor pentru maşini şi utilaje: • structurile de echilibru (ferito – perlitice) ale acestor oţeluri au durităţi similare celor corespunzătoare structurilor de echilibru ale oţelurilor carbon echivalente.P 206 223 237 246 248 251 259 184 194 201 205 207 207 208 HVB OTEL ALIAT 342 354 380 389 402 424 OTEL CARBON 400 402 407 442 HVM 656 660 669 672 677 685 688 673 673 674 683 Duritatea structurii HVST 206 223 237 246 349 448 459 502 664 677 688 184 194 201 205 240 287 560 678 3.3 14.9 8.5 8.1 5.0 215. Durităţile structurilor obţinute la răcirea austenitei după curbele de răcire reprezentate pe diagramele din figura 7.4.3 33. structurile cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate se pot obţine şi la răcirea austenitei cu viteze mult mai mici decât cele necesare pentru realizarea aceloraşi efecte la oţelurile carbon 41 . punerea în valoare a prezenţei elementelor de aliere conţinute de aceste oţeluri este posibilă numai prin aplicarea de TT capabile să asigure realizarea unor structuri cu conţinuturi procentuale mari de formaţiuni bainitice şi/sau martensitice. • la aceste oţeluri. care conferă oţelurilor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi duritate.3 2.4 66.27 Curba de răcire j 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 o vrj.9 24.3 45.0 1.8⋅10-1 5.0 80.9⋅10-1 1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Tabelul 7.0 Observaţie Rezultatele aplicaţiei evidenţiază câteva aspecte practice importante privind oţelurile aliate hipoeutectoide din clasa perlitică.

la realizarea TT de călire la piesele din oţel aliat se recomandă utilizarea unor valori ale ti şi τm către limitele superioare ale intervalelor de valori prescrise (deoarece prezenţa elementelor de aliere frânează procesele de obţinere a austenitei omogene) şi răcirea în ulei (deoarece elementele de aliere reduc vrc şi măresc călibilitatea oţelului). v. rezultă că pentru oţelurile cu compoziţiile chimice precizate în enunţ.3 %. aşa cum se poate observa examinând graficele din figura 7.4). de exemplu.3 % şi b) oţel carbon. %Mom = 0. Conform indicaţiilor din scap. τm = 5…10 min şi răcirea în apă sau ulei.17). se stabileşte valoarea necesară a parametrului PHJ = Ti[18 +lg(τm)].45 %. Pentru realizarea unor piese de tip arbore sunt disponibile semifabricate confecţionate din două sortimente de oţel: a) oţel aliat. duritatea pieselor confecţionate din cele două sortimente de oţel va fi aproximativ identică (deoarece duritatea martensitei depinde esenţial de concentraţia carbonului în oţel. pentru oţelul aliat şi A3 ≅ 810 oC. TT de îmbunătăţire constă dintr-un ciclu primar de călire martensitică şi un ciclu final de revenire înaltă. iar la aplicarea TT de călire la piesele din oţel carbon se vor alege ti şi τm către limitele inferioare ale intervalelor de valori prescrise şi se va face răcirea în apă (pentru a se asigura formarea unei structuri martensitice).28. fig.3 %. fig. %Mnm = 0.5. 42 .5. %Mnm = 0.8).2.2. călirea martensitică a oţelurilor (carbon sau aliate perlitice) hipoeutectoide trebuie realizată cu următorul regim: ti = A3 + 30 … 50 oC.4. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0. %Sim = 0. 6. Pentru proiectarea regimului de revenire înaltă a pieselor din oţel carbon. %Crm = 1. ca urmare. regimurile TT de călire martensitică pentru piesele confecţionate din cele două sortimente de oţel vor fi asemănătoare: ti = 850…870 oC. ţinând seama de influenţele elementelor de aliere. valorile punctului critic A3 sunt: A3 ≅ 823 oC. După călire.2).6 %.45 %.6 %. vi < vad. care determină creşterea însemnată a nivelului tensiunilor reziduale induse în piesele călite şi apariţia pericolului fisurării acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR echivalente.17). HM ≅ 58 HRC (660 HV). scap. pentru obţinerea structurii complet martensitice la oţelul aliat sunt necesare viteze de răcire vr ≅ 45 oC/s (asigurate de călirea în ulei. 5. Aplicând relaţia (6. în timp ce pentru realizarea aceleiaşi structuri la oţelul carbon echivalent trebuie folosite viteze de răcire vr > 200 oC/s (asigurate numai de răcirea în apă. 5. A. pentru oţelul carbon şi. v. Rezolvare Aşa cum este cunoscut din scap. %Sim = 0.7. Să se stabilească şi să se compare regimurile TT de îmbunătăţire care asigură pieselor de tip arbore confecţionate din cele două oţeluri un nivel al durităţii finale de 280 HV. v. apropiată de valoarea dată de relaţia (6. τm = 5 … 10 min şi răcirea în apă sau ulei.2 %. 6. cu compoziţia chimică definită prin %Cm = 0.

3) şi (7.4).2 − 100⋅0. Ca urmare.4). τm = 5 ore şi răcirea în aer (deoarece oţelul este aliat cu Mo şi nu există pericolul de a se manifesta fragilitatea reversibilă la revenire).13⋅0. în general.3).3).45 – (33. În figura 7. este necesar să se utilizeze un regim de revenire care asigură la piesele din oţel carbon un nivel al durităţii HVrOC = 280 − 55⋅1. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a se asigura nivelul calculat al PHJ este: Ti = 15255 18 + lg 5 ≅ 816 K sau ti ≅ 540 oC.3 = 184. pentru oţelul aliat şi pentru oţelul carbon echivalent.2 − 13⋅0.45 %. un regim de revenire care 18 + lg 5 conferă pieselor din oţel aliat nivelul impus al durităţii finale are parametrii: ti ≅ 680 oC. pentru satisfacerea acestei condiţii. coordonatele punctelor acestor grafice se obţin cu ajutorul relaţiilor (7. Interpretând corespunzător relaţiile (7.2 . Observaţii • Rezolvarea aplicaţiei evidenţiază efectele fenomenului de stabilitate la revenire. rezultă că temperatura la care trebuie efectuată revenirea pentru a asigurarea acestui nivel al PHJ 17880 este: Ti = ≅ 956 K sau ti ≅ 680 oC. • Rezultatele aplicaţiei nu trebuie să conducă la concluzia că. În mod 43 .4) şi (7. TT de revenire a pieselor din oţel aliat este mai costisitor decât cel aplicat pieselor diun oţel carbon (datorită necesităţii utilizării unor temperaturi de încălzire şi/sau unor durate de menţinere mai mari). dacă se construiesc.45)184 = 17880. Dacă se adoptă o durată de menţinere la revenire τm = 5 ore. rezultă că. utilizând relaţia (7. Dacă se foloseşte acelaşi regim la revenirea pieselor din oţel aliat. indus de prezenţa elementelor de aliere dintr-un oţel.45 – (33. Aceste efecte pot fi mai sugestiv ilustrate. graficele dependenţelor HVr = f(ti). rezultă că. va rezulta. τm = 5 ore şi răcirea în aer (răcirea nu influenţează calitatea pieselor din oţel carbon supuse revenirii). în care se consideră HVrOC = 280 şi %Cm = 0. un nivel al durităţii finale HVrOA = 280 + 55⋅1. corespunzătoare unei durate de menţinere la revenire τm = ct.2 + 100⋅0. trebuie ca valoarea parametrului PHJ să fie: PHJ = 21090 + 4050⋅0. în conformitate cu relaţia (7.4). un regim de revenire care conferă pieselor din oţel carbon nivelul impus al durităţii finale are paremetrii: ti ≅ 540 oC.45)280 = 15255. Ca urmare. rezultă: PHJ = 21090 + 4050⋅0.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate folosind relaţia (7. considerând o durată de revenire τm = 5 ore.5).29 sunt prezentate graficele construite pentru oţelurile precizate în enunţul aplicaţiei. pentru a realiza pe piesele din oţel aliat un nivel al durităţii după revenire HVrOA = 280. (7.3 = 376.

7. %Crm = 6 %. %Mnm = 0. 44 . oţelul având compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. regimurile TT de revenire. aşa cum a rezultat la rezolvarea aplicaţiei. deci. 7. să se analizeze dacă oţelul aliat. poate fi încadrat în clasa structurală a oţelurilor aliate martensitice. dacă la piesele din oţel carbon se prescrie ca duritate după îmbunătăţire să fie HVrOC = 280 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 900 N/mm 2 ). Graficele dependenţelor HVr = f(ti) pentru un oţel aliat de tip Cr-Mo şi pentru oţelul carbon echivalent A. %Mom = 1 %.25 oC/s şi vr2 = 1 oC/s şi s-au trasat aceste curbe pe diagrama de transformare termocinetică a austenitei (v.25 …1 oC/s.30. Se observă astfel că răcirea în aer a austenitei conduce la obţinerea unei structuri complet martensitice şi. s-au stabilit coordonatele punctelor ce descriu curbele de răcire cu vitezele vr1 = 0. fig. având diagrama de transformare termocinetică a austenitei prezentată în figura 7. De exemplu.22 %. 7.3.5. %Sim = 0. Rezolvare Folosind procedura descrisă la rezolvarea aplicaţiei A. iar la piesele din oţel aliat se prescrie ca duritatea după îmbunătăţire să fie HVrOA ≅ 370 (corespunzătoare unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 1200 N/mm 2 ).4.30).8 %.7 %. impuse de realizarea acestor caracteristici vor fi identice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR obişnuit. Fig. atunci ând se utilizează oţeluri aliate se prescriu şi niveluri mai ridicate ale rezistenţei mecanice şi durităţii. pentru a valorifica corespunzător cheltuielile suplimentare datorită alierii şi se pot utiliza regimuri de revenire asemănătoare celor aplicabile la oţelurile carbon echivalente.29. Stiind că viteza asigurată la răcirea în aer liniştit a pieselor din oţeluri este vr = 0. cu compoziţia chimică definită prin: %Cm = 0.

exprimate prin concentraţiile j =1 n 45 . la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie. %Mom = 1 %.22 b punctul caracteristic nominal al oţelului. Să se estimeze compoziţia chimică şi clasa structurală corespunzătoare oţelului elaborat. în cantităţile mj. 7.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate Fig. deşeuri de oţel. în concentraţiile %Crm = 6 %.6). având coordonatele (%Cm = 0.7.8 %. se obţine %Cre = 7 %. %Cre = 7 %).. într-un cuptor electric cu inducţie.30. se considră că sunt disponibile n sortimente de deşeuri de oţel.n ( M = ∑ m j ) şi având compoziţiile chimice. A. Diagarma transformării termocinetice a austenitei la un oţel cu %Cm = 0. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile. cu compoziţiile chimice şi în cantităţile indicate în tabelul 7. Rezolvare Pentru a da caracter general algoritmului de soluţionare a problemei. rezultă şi pe această cale că oţelul analizat aparţine clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice. Poziţionând pe diagrama structurală din figura 7. considerând că.8 %.. %Crm = 6 %. j = 1. Pentru elaborarea unei şarje de 100 kg de oţel aliat se topesc. Dacă se foloseşte relaţia (7.4. %Mom = 1 % Observaţie Otelul considerat în această aplicaţie este aliat numai cu elemente alfagene.5.

cu relaţiile: %Cre = ∑ c j %Crej . valorile parametrilor %Crej şi %Niej. j = 1.0 18. %Crmj.18 %Sim 0.0 25.31 indică apartenenţa acestui oţel la clasa structurală a oţelurilor aliate austenito – feritice. având coordonatele (%Cre.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR masice ale elementelor de aliere (inclusiv carbonul) %EAmj (%Cmj.6 0. cu relaţiile (7. j = 1. %Mnmj. kg 50 25 15 10 Aplicând procedura descrisă anterior pentru datele precizate în enunţ. Observaţie Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza şi o procedură grafică recursivă.2 0.n.0 1.. Mn. %Crm = 19. j= 1 2 3 n=4 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere %Cm 0.n. Ni.8 1. Cr. cunoscute.02 0. reprezintă în diagrama structurală A.4 0.. pentru toate sortimentele de deşeuri (materii prime).2) şi (7.3) şi (7. %Nie) în diagrama din figura 7.6 0..470 %. %Simj.5 10. %Nim = 8. Tabelul 7.725 %. poziţa sa permiţând precizarea clasei structurale a oţelului. pentru fiecare sortiment de deşeuri valorile parametrilor %Crej şi %Niej şi se reprezintă pe diagrama 46 .0 %Nim 12. Compoziţia chimică a şarjei de oţel aliat elaborate este: %Cm = 0.20 0. j =1 n în care EA se consideră.0 Cantitatea mj. Si.4). %Nimj.. Această procedură conţine următoarea succesiune de etape: • se determină. %Mom = 1. % Niej = ∑ c j % Niej . se obţin rezultatele redate în tabelul 7.0375 %.. se calculează valorile parametrilor %Cre şi %Nie. Schaeffler punctul caracteristic nominal al şarjei de oţel aliat elaborate (O ≡ PCN). Utilizând relaţiile (7.6 0.0 0. a fi C. compoziţia chimică a oţelului elaborat se poate estima cu ajutorul unor relaţii de forma: % EAm = ∑ c j % EAmj . %Mnm = 1. j = 1. %Nie).570 %. %Momj).8 %Crm 19.3).. iar poziţia punctului caracteristic nominal O(%Cre. corespunzătoare şarjei de oţel aliat elaborate.8 %Mnm 2. Folosind rezultatele obţinute. %Sim = 0.5 1.5 12.275 %.03 0. Schaeffler la soluţionarea aplicaţiilor practice.6. Compoziţiile chimice ale materiilor prime disponibile pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat Materia primă.02 0. Evident.810 %.n şi ponderea fiecăruia din ele în încărcătura utilizată la elaborarea şarjei c j = M . care evidenţiază modalitatea uzuală de lucru pe diagrama structurală A.30 %Mom 3. j =1 j =1 n n mj Punctul O. Mo. se calculează. pe rând.5.

c2 = m2 Fig. j = 1 2 3 n=4 %Cre 19. Tabelul 7. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1O2 în două părţi proporţionale cu ponderile participării acestor două sortimente de materie primă (c1 = 1 – c2. notat O1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate structurală A.50 0.6.4.2.7. %Niej).25 0.855 10. Reprezentarea pe diagrama structurală A. Materia primă.4 20.10 OTELUL ELABORAT 21. Rezultatele aplicaţiei A.9 29.1 Clasa structurală Austenitic Austenito – feritic Feritic Ferito − martensitic cj 0.1 11. 7.2 = c1%Nie1 + c2%Nie2.670 Austenito – feritic • se consideră că şarja de oţel aliat rezultă prin topirea succesivă a câte unei perechi de materii prime MP şi rezultă: * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1 şi m2 de deşeuri din primele două sortimente. 47 .2 %Nie 14. Schaeffler punctele caracteristice nominale corespunzătoare acestora Oj(%Crej. 31.2 1. j = 1…n.2 = c1%Cre1 + c2%Cre2 şi %Nie1.15 0.7.9 14.4 6.4 ∑mj j =1 2 ) şi are coordonatele %Cre1.

n-1 + cn%Cren şi %Nie = c1.31): • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a două 48 .n-1%Nie1.k = ∑ m j şi mk+1 de deşeuri din sortimentele (1. astfel.3 = c1.n-1On în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.31.k+1 = c1.2 = 1 – c3.2 + c3%Nie3. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k + ck+1%Niek+1. 7. din reprezentările grafice corespunzătoare parcurgerii etapelor acestei proceduri. notat O1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.k+1 = c1. fig.k + ck+1%Crek+1 şi %Nie1. ck +1 = m k +1 k +1 j =1 ) şi are coordonatele ∑mj %Cre1.3 = c1.n-1%Cre1.k) şi k+1.2O3 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1.k = 1 – ck+1. • • • * punctul caracteristic nominal al oţelului care se obţine topind împreună masele m1.kOk+1 în două părţi proporţionale cu ponderile participării celor două sortimente de materie primă (c1. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.2 + c3%Cre3 şi %Nie1. c3 = m3 ∑mj j =1 3 ) şi are coordonatele %Cre1.k%Cre1. Folosind această procedură în cazul precizat în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele redate în tabelul 7. este cel care împarte segmentul (dreapta) de diluţie O1.n-1 = 1 – cn .2) şi 3.k%Nie1. j =1 k notat O1.k+1. Rezolvarea aplicaţiei prin procedura grafică recursivă arată că (datorită sumării erorilor din întreaga succesiune de etape parcursă) aceasta asigură o precizie a rezultatelor mai mică decât procedura utilizată anterior.2%Nie1.3. dar este mai sugestivă şi permite evidenţierea unor concluzii cu caracter general.2%Cre1. rezultă (v.n-1) şi n.2 = m1 + m2 şi m3 de deşeuri din sortimentele (1. cn = mn ∑mj j =1 n = mn M ) şi are coordonatele %Cre = c1. notat O.n−1 = ∑ m j şi mn de deşeuri din sortimentele j =1 n −1 (1.n-1 + cn%Nien.7 şi pe diagrama din figura 7.

care uneşte punctele caracteristice nominale O1 şi O2 ale celor două materii prime utilizate.4.2 % %Nie4 = 6.5.On ale celor n materii prime utilizate.7. se topesc.7.4 prin procedeul grafic MP1 m1 = 50 kg c1 = 0.4 = 21.670 % PCN ≡ O MP4 m4 = 15 kg c4 = 0. având vârfurile în punctele caracteristice nominale O1. la elaborarea oţelului în cuptorul electric cu inducţie.174 % PCN ≡ O1.5.2 = 0. Datele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.167 %Cre4 = 14. O2.167 %Cre1.2 = 13. modificările compoziţiei chimice a materiilor prime sunt neglijabile.833 c3 = 0.2 = 11.1 % PCN ≡ O4 A. să se determine ce cantităţi (mase) din aceste materii prime trebuie utilizate pentru obţinerea unui oţel aliat austenito – feritic.3 = 0. Pentru elaborarea unei şarje de oţel aliat. patru sortimente de deşeuri de oţel.333 %Cre2 = 19.855 % %Nie1.2 PCN ≡ O3 MP1.667 %Cre1 = 19. Tabelul 7.9 % %Nie1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate sortimente de deşeuri de oţel se află pe segmentul O1O2.7.1 % PCN ≡ O1 MP2 m2 = 25 kg c2 = 0.3 = 22. necunoscutele problemei fiind participările (ponderile) materiilor prime folosite pentru elaborarea şarjei de oţel 49 .9 % %Nie2 = 11.….705 % %Nie1.Ok.133 % %Nie3 = 1. Rezolvare Se consideră notaţiile şi principiile utilizate în cele două proceduri concepute pentru rezolvarea aplicaţiei A.2 MP3 m1.3 m1.4 = 1. • punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat prin topirea a n sortimente de deşeuri de oţel se află în interiorul poligonului O1O2…Ok…OnO1.900 %Cre1.067 % %Cre3 = 20. într-un cuptor electric cu inducţie.4 = M = 90 kg c1.2 MP1. Considerând că. cu un conţinut procentual de ferită în structura %α = 50 %.7.3 = 90 kg c1.4 ≡ OTELUL ELABORAT m1.2 = 23. cu masa M = 100 kg.….000 %Cre1.2 = 75 kg m3 = 15 kg c1.2 % PCN ≡ O2 MP1.4 = 10. cu compoziţiile chimice indicate în tabelul 7.4 % PCN ≡ O1.9 % %Nie1 = 14.

14. care.6 %). %Nie) să fie situat.5 %). 9.0 %. Reprezentarea pe diagrama structurală A.5 şi.32. 4.4 %.133. delimitat. de dreapta O1O2 şi dreapta PQ.0 %. respectarea acestor condiţii impune ca punctul O să se afle pe segmentul AB. evident.175. În sistemul de coordonate al diagramei din figura 7. pe dreapta corespunzătoare unui conţinut procentual %α = 50 %. ce delimitează pe diagramă domeniul bifazic α + γ. care conţine punctele cu coordonatele (26.617%Cre – 6. este %Nie = -0. care conţine punctele cu coordonatele (0 %. ecuaţia dreptei O1O2. c3 = m3 M . c4 = m4 M . trebuie să respecte 4 j =1 condiţiile 0≤c1≤1. coordonatele punctului O (punctul caracteristic nominal al oţelului elaborat) sunt: %Cre = ∑ c j %Crej şi % Nie = ∑ c j % Niej . 13. 0≤c4≤1 şi ∑ c j = 1. este necesar ca punctul O(%Cre. Schaeffler.792%Cre + 25.9 %. 7. pe dreapta corespunzătoare conţinutului procentual %α = 50 %.32. ecuaţia dreptei AB.2 %). ca urmare. Schaeffler a rezultatelor aplicaţiei A. care conţine punctele cu coordoantele (19. este %Nie = 0. aşa cum se observă pe diagrama din figura 7.5 %) şi (26. c2 = m2 M .1 %) şi (29.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aliat c1 = m1 M .0 %. 32. 0≤c2≤1. În aceste circumstanţe. iar ecuaţia dreptei PQ. 11.9 %) şi (32. 0≤c3≤ 1. j =1 j =1 4 4 Pentru ca oţelul elaborat să corespundă clasei structurale a oţelurilor austenito – feritice (duplex) cu conţinuturile procentuale de faze din structura de echilibru %α = 50 % şi %γ = 50 %.5 50 .305%Cre + 20. condiţiile anterior formulate se transcriu matematic sub forma următorului sistem: Fig. în domeniul austenito – feritic al diagramei structurale A.7. 25. este %Nie = -0.

423 ≥ 0 ⇒ c2 +0.652 ≥ 0.954c2 + 2. c1 + 1.323c2 + 2. c3) ale punctelor situate în domeniul haşurat pe această figură. b) 2.500 ≥ 0. aşa cum se arată în figura 7. 0 ≤ c1 ≤ 1.774 ∈ [0. se procedează la descompunerea acestuia în două grupări de condiţii: a) c1 = 0.908 ≤ 0. 0 ≤ c2 ≤ 1. %Nie + 0.954c2 – 1. 0 ≤ c4 ≤ 1 şi c4 = 1 – c1 – c2 – c3. 0 ≤ c3 ≤ 1.133 = 0.175 ≤ 0.971c3 + 1. rezultă următoarea strategie de căutare a soluţiilor problemei: • se alege o valoare a ponderii c3 în intervalul [0.954c2 – 2.971c3 + 0. 0 ≤ c2 ≤ 1. 1. c1 + c2 + 0.595c3 − 1 ≤ 0. Determinarea grafică a ponderilor c2.613 ≥ 0. 1]. 51 .744 ≤ 0 ⇒ c2 + 1. 7.666].971c3 − 0. %Nie + 0.774 = 0.313c3 – 0.049c3 − 0.369c2 + 0.774 ∈ [0. 1].617%Cre + 6. Pentru găsirea soluţiilor acestui sistem. c4 = -1.Capitolul 7 Oţelurile şi fontele aliate %Nie − 0.870c3 – 0. c3 ale materiilor prime folosite la elaborarea unei şarje de oţel aliat În aceste circumstanţe.954c2 + 1. 33. 0.305%Cre + 20.33 şi are ca soluţii coordonatele (c2.792%Cre − 25. Fig.566c3 – 1. sistemul devine: c1 – 0. înlocuind expresiile scrise anterior ale parametrilor %Cre şi %Nie. Sistemul de inegalităţi din gruparea b) se poate rezolva uşor prin metoda grafică.020c3 – 1. 0 ≤ c1 ≤ 1.

300 0.7 27.400 0.301 0.098 -0.78] 0.900 0.800 0.200 [0.270 0.105 0.0 50. 0.600 0.870c3 + 0.0 70.015 0.500 0.750 0.550 0.0 30. 0.0 90.7 14.500 0.0 30.193 0.247 0.504 0.203 0.05 0.050 0.272 0.313c3 + 0.091 0.300 0.27. obţinute prin aplicarea acestei strategii de căutare.35.500 0.100 [0.09.450 0.600 0.0 60.109 0.613. 0.094 0.050 c4 0.250 0.600 0.18.0 20.25] [0.058 -0.450 0.3 1.0 27.9 5.0 40.211 0. sunt prezentate în tabelul 7.200 0.305 0.0 m3 0 0 10 10.350 0.500 0. 0. 0.0 20.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 7.100 0. -1.8 - • se alege o valoare a ponderii c2 în intervalul [-0.2 m2 85.64] 0.500 0.255 c1 -0.8.0.406 0. Câteva din soluţiile posibile ale problemei analizate.12] 0.139 0.7.38] 0.0 9.5 19.9 24.5 9.0 m4 11.101 0.400 [0.7 8.102 -0.0 75.908].294 0.1 0.0 20.204 -0.100 -0.0 40.106 -0.850 0.8.3 5.0 45. kg m1 3.085 -0.555 Concluzia Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE Incorect Incorect SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE SOLUTIE Incorect SOLUTIE Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Incorect Masele materiilor prime. 0 ≤ c4 ≤ 1.91] 0.402 0.450 0. • se stabileşte dacă ponderile c1 şi c4.53.3 10.300 [0. 0.1 30.200 -0.1 13.0 20.5 10.7 10.0 55.700 0 [0.44.003 -0.348 0.037 0. date de expresiile din gruparea de condiţii a) satisfac condiţiile 0 ≤ c1 ≤ 1.011 0.5 c3 Domeniul ponderii c2 c2 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.113 0.61.097 0. 52 .650 [0.005 0.011 0.0 20.007 0.0 45.199 0.51] 0.700 0.9 1.3 19.145 0.5 0.001 -0.

care stabileşte reguli. standardele complete cuprind toate elementele care permit asigurarea calităţii unui produs: tipurile. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat. ca şi în cazul altor produse. standarde pentru comerţ. tipizarea produselor (stabilirea unei game sortimentale raţionale şi economice de produse).1. care se elaborează. clasificări.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Capitolul 8 OŢELURILE ŞI FONTELE COMERCIALE 8. clasele de calitate. facilitarea schimburilor de mărfuri şi de informaţii pe piaţa internă şi internaţională. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora. standarde privind protecţia vieţii. simbolizări. standardele pot fi standarde pentru industrie. condiţiile tehnice şi caracteristicile de 53 . urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. În funcţie de conţinutul lor. B. care cuprind generalităţi sau principii: terminologie. standardele pot fi: • standarde generale. bunurilor şi mediului înconjurător etc. Standardele se pot clasifica folosind trei criterii: A. care pot fi complete sau parţiale. sortimentele. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate. Introducere Oţelurile şi fontele utilizate în tehnică sunt produse industriale de mare importanţă. pentru probleme reale sau potenţiale. metodologii de prelevare a probelor şi de realizare a încercărilor sau determinărilor privind caracteristicile de calitate ale produselor etc. Obiectivele generale ale standardizării sunt: asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor. Standardizarea este activitatea specifică prin care se stabilesc. • standarde de produs. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. a căror cunoaştere şi respectare a impus. standarde pentru agricultură. În funcţie de domeniul la care se referă. se transformă în semifabricate şi se utilizează în diverse aplicaţii conform unor reglementări stricte. standardizarea acestora (cuprinderea lor în standarde).

în care o parte a grupelor sunt împărţite în subgrupe. C.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR calitate. urmat de un punct şi un grup de trei cifre. de exemplu grupa 77.nivelul 2.nivelul 3. au caracter obligatoriu numai standardele române referitoare la protecţia vieţii. ICS cuprinde trei niveluri ierarhice de clasificare: . standardele europene. subgrupa 77. . sau standarde cu caracter de recomandare (a căror aplicare este voluntară. de livrare etc. adoptatat de ASRO începând cu anul 2001. . de marcare. celelalte standarde fiind facultative. care sunt adoptate de către o organizaţie regională cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. elaborate sau adoptate de un organism naţional de standardizare (de exemplu. • standarde naţionale. urmat de un punct şi un grup de două cifre. societăţilor comerciale sau altor persoane juridice care le-au elaborat. în ţara noastră organismul de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România. STAS 791-88. de exemplu. în care domeniile sunt împărţite în 389 de grupe. notate cu simbolul domeniului. • standarde regionale.10 cuprinde oţelurile pentru tratamente termice. facultativă). aceste standarde putând fi standarde obligatorii (cu putere de lege cu caracter general). ASRO) şi puse la dispoziţia publicului. standardele pot fi: • standarde de firmă. care conţine 40 de sectoare (domenii) ale activităţilor standardizate. notarea acestora făcându-se cu simbolulu grupei. elaborate de Comitetul European de Standardizare − CEN). securităţii muncii şi protecţia mediului înconjurător. protecţia sănătăţii. standardele elaborate de Organizaţia Internnaţională de Standardizare − ISO). urmată de numărul standardului şi de ultimele două cifre ale anului ediţiei.. Standardele naţionale române sunt clasificate pe baza Sistemului Internaţional de Clasificare numerică a Standardelor (ICS). În funcţie de nivelul de aplicare. simbolizate prin două cifre.140 corespunde produselor metalurgice realizate din oţeluri şi fonte.140. Notarea standardelor române se realizează prin folosirea unui indicativ format pe baza următoarelor reguli: • pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992 notarea se face cu sigla STAS. • standarde internaţionale care sunt adoptate de organisme sau organizaţii internaţionale cu activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului (de exemplu. de exemplu 77 corespunde domeniului metalurgie.nivelul 1. regulile şi metodele de verificare a calităţii. de exemplu. în timp ce standardele parţiale se referă numai la unele din elementele definitorii (enumerate mai înainte) pentru calitatea unui produs. • pentru standardele aprobate după 28 august 1992 notarea se face cu 54 . cu aplicabilitate la nivelul regiilor autonome.

Criteriul de identificare a unui oţel sau a unei fonte este marca. de exemplu. ceea ce înlătură barierele tehnice din calea comercializării produselor din aceste materiale şi face posibilă cooperarea tehnologică naţională şi internaţională. simbolizarea oţelurilor şi fontelor era reglementată pentru fiecare marcă prin standardul după care se producea materialul respectiv. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor comerciale 8. numerele acestor standarde fiind identice cu cele ale standardelor internaţionale sau europene adoptate. iar oţelurile aliate sunt cele la care concentraţia masică (determinată pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta) a cel puţin unui element atinge sau 55 . fontele şi semifabricatele sau produsele realizate din aceste materiale. care conţin informaţii privind: caracteristicile mecanice principale. La noi în ţară. SR EN 10207:1995. SR 13172:1993. oţelurile nealiate sunt cele la care concentraţiile masice ale elementelor determinate pe oţelul lichid sau pe produsele realizate din acesta nu depăşesc valoarile limită prezentate în tabelul 8. compoziţia chimică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale sigla SR (Standard Român). deoarece procesul de preluare a standardelor europene sau internaţionale ca standarde naţionale nu este finalizat. SR ISO 9477:1992. considerând împărţirea oţelurilor în: oţeluri nealiate şi oţeluri aliate.1. a impus reglementarea producerii lor prin standarde naţionale (care pot fi şi de tipul SR ISO sau SR EN). în prezent. prin standardizarea căreia se realizează o uniformizare planificată a compoziţiei chimice şi/sau a caracteristicilor principale. iar pentru cele identice cu standardele europene − sigla SR EN. Conform standardului SR EN 10020. Simbolurile cu ajutorul cărora se notează mărcile şi clasele de calitate din cadrul unei mărci de oţel sau de fontă sunt şiruri de litere şi cifre (simbolizare alfanumerică) sau numai cifre (simbolizare numerică). este operaţional şi vechiul sistem de simbolizare şi sunt valabile toate standardele (încă neînlocuite sau anulate) privind oţelurile. fără a da însă vreo informaţie despre caracteristicile de calitate ale materialului.. în funcţie de compoziţia chimică determinată pe oţelul lichid.2.1. gradul de dezoxidare la elaborare etc. Clasificarea oţelurilor comerciale Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN 10020. sau pot fi convenţionale. de exemplu. urmată de numărul acordat standardului de ASRO şi de anul ediţiei. 8. • pentru standardele române identice cu cele internaţionale se foloseşte sigla SR ISO. Diversitatea extrem de mare a oţelurilor şi fontelor şi complexitatea activităţilor de obţinere a produselor din aceste materiale. servind la identificarea mărcii.2. metodele de obţinere a semifabricatelor. destinaţia.

10 (0.1.65 0. lim . % EAm.0008 0.10 0.60**) 0.30 Elementul Plumb Seleniu Siliciu Telur Titan * Vanadiu* Wolfram Zirconiu Altele Valoarea limită.10 0.1.50 (0. Oţelurile nealiate de uz general sunt oţeluri ale căror caracteristici corespund prescripţiilor prezentate în tabelul 8.1.40 0.05 0.10 0. în cadrul fiecărei clase principale există subclase constituite în special după caracteristicile principale de utilizare ale oţelurilor.lim. nu necesită aplicarea de tratamente termice pentru obţinerea acestor caracteristici. 56 .05 (0. Tabelul 8. Atât oţelurile nealiate cât şi oţelurile aliate se împart în clase principale de calitate.10 (0.08 0. % 0.10 (0. Valorile limită (maxime) ale concentraţiilor componentelor oţelurilor nealiate Elementul Aluminiu Bor Bismut Cobalt Crom* Cupru* Mangan Molibden* Niobiu * Nichel* Valoarea limită. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0. ** Valorile admise pentru analiza efectuată pe produse Fig.05 0.30**) 0. Schema de clasificare a oţelurilor comerciale Clasele principale de calitate sunt caracterizate în standardul SR EN 10020 astfel: A. 8.40 1.1. nu au prescrisă nici o altă condiţie de calitate şi sunt obţinute prin procedee tehnologice de elaborare obişnuite.30 0.2. nu au impuse condiţii speciale pentru nici un element component (cu excepţia manganului şi siliciului).7 ∑ EAm . % 0. în funcţie de gradul de puritate. de tehnologia de elaborare şi de nivelul prescripţiilor pentru anumite caracteristici.30**) 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depăşeşte valoarea limită precizată în tabelul 8.10**) * În cazul în care aceste elemente sunt prescrise combinat.06 0. aşa cum se arată în schema din figura 8.30**) 0. % EAm.10 0.lim.

proceselor tehnologice de elaborare şi prin aplicarea tratamentelor termice de călire şi revenire sau de durificare superficială.min ≤ 690 N/mm2 Re. asigurate în special prin controlul riguros al compoziţiei chimice. necesită adaosuri de elemente de aliere în concentraţii ce depăsesc nivelurile limită date în tabelul 57 .045 % C.max ≥ 0.045 % %Sm. pentru a realiza caracteristicile prescrise.2. − este destinată durificării prin precipitare. Oţelurile aliate de calitate sunt oţeluri destinate utilizării în aplicaţii similare celor corespunzătoare oţelurilor nealiate de calitate.025 %.25 % .max ≥ 0.max ≥ 0. fără să li se impună condiţii privind comportarea la TT sau gradul de puritate. purităţii. − are conţinut scăzut de incluziuni nemetalice. Tabelul 8. în această categorie sunt incluse oţelurile nealiate care nu se încadrează în clasele A sau B. − are conţinuturile de impuriţăţi %Pm. − are prescrisă adâncimea de călire sau duritatea superficială în una din stările C. are structura ferito-perlitică. % Sm ≤ 0. Oţelurile nealiate speciale sunt oţeluri cu caracteristici superioare celor corespunzătoare oţelurilor de uz general. D. − are rezistivitatea electrică ρ < 0. V etc. − are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. O marcă de oţel este inclusă în categoria oţelurilor nealiate speciale dacă îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii: − are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r (obţinută prin călire martensitică şi revenire).11 µΩm .10 % %Pm. iar durificarea prin precipitare se realizează prin răcire controlată de la temperatura de prelucrare prin deformare la cald. pe epruvete prelevate longitudinal din produse Concentraţia masică de carbon maximă Concentraţia masică de fosfor maximă Concentraţia masică de sulf maximă Grosimea produsului s. Prescripţiile privind caracteristicile oţelurilor nealiate de uz general Caracteristica prescrisă Rezistenţa la tracţiune minimă Limita de curgere minimă Alungirea procentuală după rupere minimă Energia de rupere minimă.) în concentraţii care menţin oţelul în categoria oţelurilor nealiate. are %Cm ≥ 0.. la +20 oC.min ≤ 360 N/mm2 Amin ≤ 26 % KVmin ≤ 27 J %Cm. care nu sunt destinate aplicării de TT şi care. Oţelurile nealiate de calitate sunt oţeluri la care prescripţiile privind calitatea sunt mai severe decât la oţelurile nealiate de uz general. conţine unul sau mai multe elemente de microaliere (Nb.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale B. C + r sau Cs (obţinută prin călire superficială). mm s ≤ 16 s ≤ 16 s ≤ 16 10 ≤ s ≤ 16 − − − Prescripţia Rm.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.3. % Crom* Cupru* Lantanide ( fiecare) Mangan Molibden* 0. în categoria oţelurilor aliate de calitate se încadrează: a) oţelurile de construcţie cu granulaţie fină sudabile.12 Dacă elementele marcate * şi ** sunt prescrise în combinaţie. oţelurile inoxidabile. oţelurile pentru rulmenţi. d) oţelurile bifazice (dual−phase steel).50 0. % EAm. introduse în scopul satisfacerii unor prescripţii referitoare la caracteristicile magnetice: c) oţelurile pentru produse la care se fac prelucrări severe (cu grade mari de deformare) prin deformare plastică la rece şi care conţin elemente ce asigură finisarea granulaţiei. valoarea limită a sumei concentraţiilor lor se consideră 0.3. % EAm. lim .50 0. Oţelurile aliate speciale sunt oţeluri la care se impun condiţii stricte privind compoziţia chimică. pentru alte elemente se foloseşte tabelul 8.au energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din produse) KV ≤ 27 J la −50 oC. care îndeplinesc (simultan) condiţiile: .7 ∑ EAm . care conţin ca elemente de aliere numai siliciul sau siliciul şi aluminiul. . % Elementul Valoarea limită.12 0.50 0.12 0. oţelurile pentru piesele destinate construcţiei de maşini. condiţiile de elaborare şi metodele de control al calităţii pentru a li se asigura caracteristici ridicate.1.08 0. Limitele compoziţiei chimice a oţelurilor aliate de calitate cu granulaţie fină.lim. E. oţelurile pentru scule şi oţelurile cu proprietăţi fizice speciale.2 < 380 N/mm2.06 1. b) oţelurile pentru electrotehnică.au limita de curgere minimă (determinată pe produse cu s ≤ 10 mm) Rp0. oţelurile pentru recipiente sub presiune şi oţelurile pentru ţevi. pentru acelaşi tip de aplicaţie tehnică pot fi utilizate oţeluri din mai multe clase (oţeluri nealiate şi/sau aliate). prescrise cu abateri mici. sudabile Elementul Valoarea limită.1. e) oţelurile la care singurul element de aliere prescris este cuprul.lim. uniform dispersate în matrice. în această categorie se încadrează oţelurile speciale de construcţie. În funcţie de condiţiile specifice de utilizare. Tabelul 8.au concentraţii ale elementelor de aliere mai mici decât valorile limită prezentate în tabelul 8. 58 . oţelurile refractare.80 0.10 Niobiu** Nichel* Titan** Vanadiu** Zirconiu** 0. . care au (datorită TT aplicate) o structură alcătuită dintr-o matrice feritică şi 10…35 % formaţiuni martensitice fine.

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.2.2. Simbolizarea oţelurilor comerciale
Simbolizarea alfanumerică a oţelurilor este reglementată de standardul SR EN 10027-1, completat cu SR CR 10260, iar prescripţiile privind simbolizarea numerică sunt cuprinse în standardul SR EN 10027-2. Conform SR EN 10027-1 simbolizarea alfanumerică cuprinde trei grupe de simboluri (care se scriu fără spaţii între ele): simboluri principale, care constau din grupe de litere şi cifre, simboluri suplimentare pentru oţel, formate din caractere alfanumerice scrise după simbolurile principale şi simboluri suplimentare pentru produse, formate din caractere alfanumerice, separate de simbolurile oţelului prin semnul + şi care codifică condiţiile speciale impuse produselor, tipul de acoperire a produselor sau o anumită stare de tratament a acestora. În funcţie de semnificaţiile simbolurilor principale, oţelurile se împart în două categorii: oţeluri simbolizate în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice sau fizice şi oţeluri simbolizate după compoziţia chimică. Structura şi conţinutul simbolurilor în funcţie de utilizare şi caracteristici pentru cele mai folosite categorii de oţeluri sunt prezentate în tabelul 8.4; structura şi conţinutul simbolurilor după compoziţia chimică pentru cele mai utilizate categorii de oţeluri la care se foloseşte această modalitate de simbolizare sunt redate, de asemenea, în tabelul 8.4. Simbolizarea numerică a mărcilor de oţel este complementară simbolizării alfanumerice şi se utilizează numai pentru oţelurile care fac obiectul unor operaţii comerciale, acest tip de simbolizare fiind mai potrivit prelucrării automate a datelor; simbolul constă dintr-un număr fix de cifre şi se alocă de către autoritatea naţională sau europeană de standardizare, în urma unei cereri formulate de producătorul de oţeluri. Până la înlocuirea tuturor standardelor de oţeluri aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării oţelurilor conform acestor standarde, ce cuprind următoarele reguli: • oţelurile carbon (nealiate) pot fi (în funcţie de calitate în care sunt realizate): oţeluri de uz general, de calitate (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de uz general) sau superioare (cu compoziţia chimică mai precis delimitată şi conţinuturile de impurităti mai mici decât la oţelurile de calitate), iar oţelurile aliate pot fi obişnuite (de calitate) sau superioare; • oţelurile nealiate de uz general, oţelurile microaliate şi slab aliate cu
59

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

granulaţie fină şi rezistenţă mecanică ridicată, oţelurile nealiate pentru turnare în piese etc. se simbolizează în funcţie de utilizare şi caracteristici mecanice, simbolul fiind alcătuit din o literă sau un grup de litere (OL în cazul oţelurilor carbon pentru construcţii metalice şi mecanice, R în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau scăzută, K în cazul oţelurilor pentru cazane şi recipiente sub presiune ce funcţionează la temperatură ambiantă sau ridicată, OCS în cazul oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate, OLT în cazul oţelurilor nealiate pentru ţevi etc.) şi un număr care arată valoarea minimă a Rm în N/mm2; de exemplu, OL 370 este un oţel carbon de uz general pentru construcţii metalice şi mecanice cu Rm ≥ 370 N/mm2 , iar OCS 510 este un oţel pentru construcţii sudate cu Rm ≥ 510 N/mm2; simbolurile acestor oţeluri pot fi completate cu litere sau cifre care indică gradul de dezoxidare, clasa de calitate sau varianta tehnologică de elaborare ale oţelului; • oţelurile nealiate şi aliate, de calitate sau superioare, se simbolizează după compoziţa chimică, simbolul fiind alcătuit astfel: − în cazul oţelurilor nealiate: un grup de litere (OLC în cazul oţelurilor prelucrate prin deformare plastică pentru construcţia de maşini, OSC în cazul oţelurilor carbon pentru scule, OSP în cazul oţelurilor pentru pile, AUT în cazul oţelurilor pentru prelucrarea pe maşini unelte automate etc.), un număr egal cu 100%Cm (sau cu 10%Cm în cazul oţelurilor carbon pentru scule), %Cm fiind concentraţia masică medie de carbon a mărcii de oţel (valoarea medie aritmetică a limitelor intervalului prescris de standard pentru concentraţia masică a carbonului) şi litera X, dacă oţelul este superior; de exemplu, OLC 45 este un oţel carbon de calitate cu %Cm = 0,45 %, OLC 15 X este un oţel carbon superior cu %Cm = 0,15 %, AUT 30 este un oţel pentru prelucrarea pe maşini unelte automate cu %Cm = 0,30 %, iar OSC 10 este un oţel carbon pentru scule cu %Cm = 1 %; − în cazul oţelurilor aliate: litera T, dacă oţelul este destinat realizării pieselor turnate, un număr egal cu 100%Cm (%Cm având aceeaşi semnificaţie ca la oţelurile nealiate), simbolurile chimice ale elementelor de aliere, scrise în ordinea crescătoare a importanţei lor (sau în ordinea crescătoare a concentraţiei lor masice), un număr egal cu 10%EAp, %EAp fiind concentraţia masică medie a elementului de aliere principal (scris ultimul în structura simbolului) şi de litera X, dacă otelul este superior; de exmplu, T 15MoNiCr180 este un oţel pentru turnare în piese cu %Cm = 0,15 %, aliat cu Mo, Ni şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 18 %, iar 42MoCr11 X este un oţel superior (destinat realizării de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald pentru construcţia de maşini) cu %Cm = 0,42 %, aliat cu Mo şi Cr, elementul de aliere principal fiind cromul, aflat în concentraţia %Crm = 1,1 %.
60

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale

A. Oţeluri simbolizate în funcţie de caracteristici

Categoria oţelurilor

Exemplu

KV, J 27 40 60 Simbolizare JR KR LR J0 K0 L0 J2 K2 L2 J3 K3 L3 J4 K4 L4 J5 K5 L5 J6 K6 L6
o

T, C

Oţeluri pentru construcţii

S

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

20 0 −20 −30 −40 −50 −60

C ≡ formare la rece E ≡ emailare F ≡ forjare L ≡ temperat. scăzută N ≡ normalizat O ≡ platforme marine Q ≡ călit şi revenit S ≡ construcţii navale T ≡ ţevi W ≡ rezistent la coroziune atmosferică G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc..) H ≡ temperat. ridicată L ≡ temperat. scăzută R ≡ temperat. ambiantă X ≡ temperatură ridicată şi temperatură scăzută

- oţel cu Re ≡235N/mm2, la care se garantează KV = 27 J la −20 oC, calmat complet (G3);

S235J2G3

- simbolizare veche:
OL 370.4.k

Oteluri pentru recipiente sub presiune Oţeluri pentru ţevi destinate conductelor

P

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

B ≡ recipiente de gaz M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit S ≡ pentru recip. simple T ≡ pentru ţevi G ≡ alte caracteristici M ≡ laminat termomec. N ≡ normalizat Q ≡ călit şi revenit G ≡ alte caracteristici

P265GH - oţel pentru recipiente
sub presiune cu Re = 265 N/mm2 şi caracteristici specificate la temperaturi ridicate

- simbolizare veche :
K 410

L

nnn ≡Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi

L360Q
- oţel pentru ţevi cu Rp02 ≥ 360 N/mm2, în stare călit şi revenit

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

Oţeluri pentru piese destinate construcţiei de maşini Oţeluri pentru şine de cale ferată

E

nnn ≡ Re sau Rp02 min., în N/mm2, pentru cele mai mici grosimi nnn ≡ Rm min., în N/mm2 Cnn ≡ laminat la rece Dnn ≡ laminat la cald pentru formare directă la rece (cifrele desemnează calităţi diferite)

E335 G ≡ alte caracteristici (grad de dezoxidare etc.) Mn ≡ conţinut ridicat de mangan G ≡ alte caracteristici C ≡ destinat tragerii la rece
- oţel cu Re ≥ 335 N/mm2

R

Q ≡ călit şi revenit

- simbolizare veche OL 60 R0900Mn - oţel cu Rm ≥ 900
N/mm2, cu conţinut de mangan precizat

Oţeluri pentru produse plate D destinate ambutisării

EK ≡ pentru emailare la rece convenţională ED ≡ pentru emailare directă an ≡ simbolul chimic al elementului precizat urmat eventual de o cifră care reprezintă de 10 x media intervalului precizat al acestui element

DC04EK
- oţel laminat la rece pentru emailare convenţională

B. Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică B1. Oţeluri nealiate cu %Mnm < 1%

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m < 1% (cu excepţia celor pentru automate)

C

E ≡ cu un connţinut maxim de sulf precizat; D ≡ pentru trefilarea sârmei; C ≡ pentru formarea la rece; nnn ≡ 100· %Cm S ≡ pentru arcuri; U ≡ pentru scule; W ≡ pentru sârme electrozi; G ≡ alte caracteristici

C35E4 an ≡ EA[10·%EAm]
- oţel carbon cu %Cm = 0,35 % şi conţinut precizat de sulf; - simbolizare veche:

OLC 35 X

Tabelul 8.4. Principalele date privind simbolizarea oţelurilor comerciale − continuare

B2. Oţeluri nealiate cu %Mnm ≥ 1% şi oţeluri aliate

Categoria oţelurilor

Exemplu

Oţeluri nealiate cu %Mn m ≥ 1%, oţeluri nealiate pentru automate şi oţeluri aliate cu %EAmj < 5 %, j = 1…n Oţeluri aliate cu %EAmj ≥ 5 %, j = 1...n (cu excepţia oţelurilor rapide)

nnn ≡ 100 %Cm a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj−… − kn·%EAmn Factorul Element kj Cr,Co,Mn,Ni,Si,W 4 Al,Be,Cu, Mo, 10 Nb,Pb,Ta,Ti,V, Zr; Ce, N, P, S; 100 B 1000 n−n…≡ k1·%EAm1−…−kj·%EAmj… − kn·%EAmn

13CrMo4−5 - oţel cu %Cm ≡ 0,13%, %Crm ≡ 1,0%, %Mom ≡ 0,5% - simbolizare veche 14MoCr10 X6CrNiTi18−10

X

nnn ≡ 100 %Cm

a ≡ EA1…EAj…EAn concentraţia

- oţel cu %Cm = 0,06%, %Crm = 18%, %Nim = 10%, stabilizat cu Ti ;

Oţeluri rapide

HS

n−n−n−n ≡ %Wm−%Mom−%Vm−%Com

- simbolizare veche: 10TiNiCr180 HS2-9-1-8 - oţel rapid cu %Wm = 2%, %Mom = 9%, %Vm =1%, %Com = 8%

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

8.3. Oţelurile carbon cu destinaţie generală
8.3.1. Oţelurile carbon de uz general
În această categorie sunt incluse oţelurile (hipoeutectoide) livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică la cald (laminare, forjare), destinate realizării structurilor metalice (construcţii civile, poduri, instalaţii de ridicat şi transportat, construcţii metalice pentru utilajul petrolier, petrochimic şi de rafinării, stâlpi, piloni etc.) sau mecanice (piese pentru construcţia de maşini) cu solicitări mici sau moderate în exploatare. Produsele laminate din astfel de oţeluri se livrează de regulă netratate termic sau în starea obţinută după normalizare, iar produsele obţinute prin forjare se livrează în starea obţinută după TT de normalizare sau de recoacere completă. Aceste oţeluri nu sunt destinate aplicării tratamentelor termice sau termochimice, astfel că produsele realizate din astfel de materiale au caracteristicile mecanice ale semifabricatelor în stare de livrare. Caracteristicile impuse de o anumită aplicaţie se pot asigura alegând corespunzător concentraţia de carbon şi tehnologia de elaborare, în special, gradul de dezoxidare, din acest punct de vedere existând două tipuri de oţeluri: oţeluri calmate (dezoxidate complet la elaborare cu siliciu, mangan şi aluminiu) şi oţeluri necalmate (nedezoxidate complet la elaborare); oţelurile calmate au o structură omogenă, prezintă rezistenţă mecanică bună (datorită efectului de durificare pe care îl au incluziunile nemetalice uniform distribuite în structura oţelului), dar prelucrabilitatea lor prin deformare plastică la rece este relativ redusă, în timp ce oţelurile necalmate sunt mai ieftine, se prelucrează mai bine prin deformare plastică la rece, dar prezintă pericolul fragilizării prin îmbătrânire (v. scap. 4.3.2) şi de aceea nu se recomandă a fi utilizate pentru realizarea de construcţii sudate. Oţelurile carbon de uz general se produc conform STAS 500, care prevede împărţirea acestor oţeluri după garanţiile date la livrare în patru clase de calitate: clasa 1 − cu garanţii privind compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice la tracţiune şi îndoire la rece, clasa 2 − cu garanţii suplimentare (faţă de clasa 1) privind energia de rupere la 20 oC, clasa 3 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la 0 oC şi clasa 4 − cu garanţii suplimentare privind energia de rupere la −20 oC. De exemplu, marca de oţel simbolizată (conform STAS 500) OL 370.4k, corespunde unui oţel nealiat cu Rm ≥ 370 N/mm2, elaborat în clasa de calitate 2 şi calmat (indicaţie dată de litera k din simbol); conform noului sistem de simbolizare, această marcă de oţel (care are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2) se simbolizează S235J2G3 (v. tabelul 8.4).
64

Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale

8.3.2. Oţelurile carbon de calitate
Aceste oţeluri carbon sunt utilizate sub formă de semifabricate realizate prin deformare plastică, au tehnologiile de elaborare mai complexe decât cele folosite la oţelurile de uz general şi sunt destinate fabricării pieselor care se tratează termic şi/sau termochimic pentru obţinerea caracteristicilor mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. Oţelurile din această categorie sunt hipoeutectoide (cu structura de echilibru la ta alcătuită din ferită şi perlită) şi se pot clasifica, în funcţie de TT final care asigură cele mai bune caracteristici de utilizare produselor, în: oţeluri pentru carburare (cementare), care au %Cm ≤ 0,25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. scap. 6.5), care au concentraţia masică de carbon 0,25% < %Cm ≤ 0,6%. Conform STAS 880, care reglementează la noi în ţară producerea oţelurilor carbon de calitate, acestea pot fi elaborate şi ca oţeluri superioare (marcate cu litera X după simbolul recomandat de STAS 880), pentru care se prevăd condiţii suplimentare privind puritatea şi caracteristicile tehnologice sau ca oţeluri cu conţinut controlat de sulf (marcate cu litera S după simbolul recomandat de STAS 880), la care %Sm = 0,020…0,040 %. Oţelurile carbon de calitate se utilizează sub formă de produse plate şi profile laminate la cald, semifabricate pentru forjare, sârme laminate şi trase, produse tubulare, destinate fabricării pieselor cu solicitări mici şi moderate în exploatare; oţelurile pentru cementare se utilizează la confecţionarea pieselor supuse la uzare, oboseală şi/sau solicitări cu şoc, deoarece după tratamentul complet de cementare (v. scap. 6.6.2) se obţin piese cu stratul superficial îmbogăţit în carbon (cu structură martensitică) dur şi rezistent la uzare şi la fisurare prin oboseală şi cu miezul rezistent şi tenace (datorită conţinutului scăzut de carbon al oţelului), iar oţelurile pentru îmbunătăţire se folosesc pentru fabricarea pieselor supuse în exploatare la solicitări mecanice medii sau chiar ridicate. La alegerea oţelurilor din această categorie trebuie să se ţină seama că au călibilitatea redusă (v. scap. 6.4.2 şi 7.4.), ceea ce permite utilizarea lor în special la piesele cu secţiuni mici. Deoarece alegerea TT ce trebuie aplicat pieselor fabricate din aceste oţeluri este dependentă de conţinutul lor de carbon, oţelurile din această categorie se simbolizează după compoziţia chimică; de exemplu, marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 15 sau (conform SR EN 10027−1) C15 corespunde unui oţel pentru cementare cu %Cm = 0,15 %, iar marca simbolizată (conform STAS 880) OLC 45 sau (conform SR EN 10027−1) C45 corespunde unui oţel pentru îmbunătăţire cu %Cm = 0,45 %.
65

6.5). ca urmare. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini Oţelurile din această categorie sunt oţeluri slab şi mediu aliate. alungirea procentuală după rupere. pentru care se impune ca %Smax. care au concentraţia masică de carbon 0. Combinaţia optimă a caracteristicilor de utilizare (care asigură valori ridicate pentu rezistenţa la tracţiune.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. în cazul folosirii oţelurilor pentru cementare. realizând o valorificare maximă a prezenţei elementelor de aliere) se obţine la produsele confecţionate din astfel de oţeluri numai după aplicarea unor tratamentelor termice sau termochimice finale adecvate. tratamentul de călire să aibă efect şi asupra miezului pieselor (determinând obţinerea unor structuri de tip martensitic sau bainitic. ceea ce dă posibilitatea realizării unor produse cu caracteristici mecanice superioare celor asigurate la produsele confecţionate din oţeluri carbon. în: oţeluri pentru carburare (cementare) sau carbonitrurare. Producerea oţelurilor aliate pentru semifabricatele prelucrate prin deformare plastică destinate realizării pieselor pentru construcţia de maşini este reglementată la noi în ţară de STAS 791. rezistenţa la uzare etc. cu conţinuturi reduse de carbon şi caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate). care au %Cm ≤ 0. scap.6%. care prevede elaborarea lor atât ca oţeluri aliate obişnuite. rezistenţa la oboseală. pentru a valorifica corespunzător aceste proprietăti tehnologice ale oţelurilor aliate. limita de curgere. la care se prescrie un nivel mai scăzut al conţinuturilor de impurităţi (%Smax.. Datorită influenţei elementelor de aliere asupra vitezei de răcire critice vrc. în funcţie de tratamentul final care trebuie aplicat (obligatoriu) produselor realizate din aceste materiale.025 %). %Pmax ≤ 0. 7.035 %.4. atât STAS 791. energia de rupere.5). scap. cât şi ca oţeluri aliate superioare. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini fac parte din clasa structurală a oţelurilor perlitice (v. %Pmax ≤ 0. cât şi SR EN 10083 includ şi benzile de 66 . care fac parte (conform SR EN 10020) din categoria oţelurilor aliate speciale şi se utilizează pentru realizarea elementelor (pieselor) puternic solicitate în exploatare ale construcţiilor mecanice (maşini şi utilaje). oţelurile aliate pentru construcţia de maşini se pot clasifica. Producerea şi comercializarea semifabricatelor deformate plastic la cald din oţeluri aliate superioare pentru îmbunătăţire este reglementată în prezent şi de standardul SR EN 10083−1:1997.25% < %Cm ≤ 0. care conţine reglementări mai stricte (decât STAS 791) privind caracteristicile mecanice şi condiţiile de livrare.25 % şi oţeluri pentru îmbunătăţire (călire martensitică + revenire înaltă – v. călibilitatea acestor oţeluri este mai mare decât cea corespunzătoare oţelurilor carbon şi este posibil (de exemplu) ca.

STAS 791 cuprinde mai multe mărci de oţeluri având cromul ca EAp.10…0. %Mnm = 0. Ni – Cr − Mo. recurgându-se la reţete de aliere complexe.3 %. 19MoCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 15Cr3. (%Crm = 0. De asemenea. din care mărcile 15Cr08. mărind rezistenţa mecanică şi tenacitatea şi îmbunătăţind călibilitatea oţelurilor. 42CrMo4−2. în practică se utilizează şi oţeluri Cr − Mn.1). a rezistenţei la uzare şi a rezistenţei la oboseală). ce nu se produce dacă oţelurile sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 0. oţelurile Cr − Mo sau Cr – Mn − Mo sunt preferate în multe aplicaţii tehnice. de tipul: Ni − Cr. 17MnCr10. astfel că oţelurile de tipul Cr − Mn se aliază suplimentar cu titan (%Tim = 0. tabelul 7. fără să afecteze substanţial tenacitatea (creşterea cu un procent a %Crm măreşte Rm cu 80…100 N/mm2 şi determină o scădere a A cu numai 1. 67 .2). iar mărcile 40Cr10.4). 20CrMnTi4−4−1. 20MoNi35. 19CrMo4−2) corespund unor oţeluri pentru cementare. dar este mult mai ieftin. a) Oţelurile având ca element de aliere principal cromul. 20TiMnCr12. 51VMnCr11 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40Cr4. Deoarece manganul are aproape aceleaşi efecte asupra călibilităţii. atât în cazul oţelurilor pentru cementare sau carbonitrurare. manganul favorizează însă creşterea excesivă a granulaţiei la încălzire. în următoarele tipuri. Cromul şi manganul favorizează apariţia fenomenului de fragilitate reversibilă la revenire (v. 17MoCrNi14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 17NiCr6−4. pentru piesele destinate construcţiei de maşini nu se folosesc de obicei oţeluri aliate numai cu nichel. b) Oţelurile având ca element de aliere principal nichelul. Cromul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea rezistenţei mecanice.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale călibilitate pentru cele mai utilizate oţeluri (v. datorită proprietăţilor lor tehnologice (nu prezintă fragilitate la revenire) şi efectelor favorabile pe care le are alierea cu Mo asupra proprietăţilor de utilizare ale acestora (creşterea rezistenţei mecanice. 17CrMn4−4.4 %).5 %) şi măreşte călibilitatea. scap 7. din care STAS 791 cuprinde mărcile 17CrNi16. Oţelurile aliate pentru construcţia de maşini pot fi grupate. 34MoCr11. Nichelul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) trece complet în masa lor structurală de bază (are solubilitate bună în Fe − v.20 %).30 %). nichelul micşorează sensibilitatea la supraîncălzire şi finisează granulaţia oţelurilor.030…0. 42MoCr11.15…0.090 %) sau vanadiu (%Vm = 0.4. scap 6. 20NiMo14−2.8…1. în funcţie de elementul principal de aliere EAp. 34CrMo4−2. Deoarece este un metal scump.8…1. fiind prescrisă încadrarea într-o banda normală (extinsă) a oţelurilor obişnuite şi încadrarea într-o banda îngustă a oţelurilor cu călibilitate garantată. Ni − Mo. 51CrMnV4−4−1) – unor oţeluri pentru îmbunătăţire.

Siliciul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea limitei de elasticitate. orientate în direcţia de deformare plastică). cât şi în cazul oţelurilor pentru îmbunătăţire. 6. Aceste oţeluri sunt destinate pieselor la care se aplică tratamentul termochimic de nitrurare în vederea obţinerii unei rezistenţe ridicate la uzare (v.40 %. la care se adaugă %Alm = 0. iar la piesele realizate prin deformare plastică la cald din astfel de oţeluri se obţine o structură în benzi (alcătuită din şiruri alternante de ferită şi perlită.1 %. Compoziţia chimică de bază a unui astfel de oţel este cea corespunzătoare oţelurilor de îmbunătăţire Cr − Mo. c) Oţelurile având ca element de aliere principal manganul. 30NiCrMo8−8−2. 34MoCrNi16 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 40NiCr5−4. a rezistivităţii electrice şi a permeabilităţii magnetice şi micşorează sensibilitatea acestora la supraîncălzire.. de exemplu.15…0. micşorând numai puţin caracteristicile de plasticitate (A sau Z). 43MnMo6−2. 35MnMoV6−2−1). manganul măreşte călibilitatea oţelurilor în aceeaşi măsură ca şi cromul şi este un element de aliere ieftin. Aşa cum s-a arătat anterior. 35VMoMn14 (simbolizate conform SR EN 10027−1: 35Mn6. 30MoCrNi20. e) Oţelurile având ca element de aliere principal siliciul.0. a rezistenţei la uzare.6. Manganul introdus în oţeluri (în concentraţiile corespunzătoare oţelurilor slab şi mediu aliate) contribuie la creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (Rm şi Rp0. această din urmă particularitate face ca oţelurile cu mangan să se utilizeze în special pentru realizarea de semifabricate turnate sau pentru obţinerea semifabricatelor prelucrate prin deformare plastică la cald destinate pieselor solicitate uniaxial în exploatare (bare de tracţiune. V sau Ti.65 %. 35Mn14.3). marca de oţel 38MoAlCr15 cuprinsă în STAS 791 (simbolizată conform SR EN 10027−1 38AlCrMo10−6−1) are compoziţia caracterizată de %Cm = 0. 43MoMn16.2).35…1.6…1.70…1.25 %. tije pentru pompe etc. Pentru a conferi pieselor pentru construcţia de maşini 68 ..1 % şi %Mom = 0. 34CrNiMo6−6−2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 17NiCrMo6−4−2). care conferă acestor piese o anizotropie avansată a proprietăţilor mecanice (raportul dintre energia de rupere determinată pe epruvete prelevate longitudinal şi cea determinată pe epruvete prelevate transversal pe direcţia de deformare poate ajunge la 4:1). scap. din care STAS 791 cuprinde mărcile 40CrNi12. %Crm = 1. d) Oţelurile având ca element de aliere principal aluminiul. %Alm = 0.). STAS 791 cuprinde următoarele mărci de oţeluri din această categorie: 31VMn12.36. Oţelurile aliate cu mangan sunt sensibile la supraîncălzire (granulaţia acestora creşte mult dacă sunt încălzite la temperaturi ridicate sau sunt menţinute timp îndelungat în domeniul austenitic) şi prezintă fenomenul de fragilizare la revenire. Evitarea fragilizării la revenire şi reducerea sensibilităţii la supraîncălzire se realizează la aceste oţeluri prin alierea suplimentară cu Mo.

care determină încălzirea locală (cu ajutorul unei surse termice adecvate) a materialului pieselor supuse sudării (numit material de bază MB) la temperaturi superioare temperaturii lui ts. se practică alierea suplimentară a oţelurilor din această categorie cu mangan şi crom. folosite în aplicaţiile tehnice ca înlocuitoare (ieftine) ale oţelurilor Cr – Mo. care se transformă prin solidificare într-o cusătură sudată CUS.1. Particularităţile realizării construcţiilor sudate Prin sintagma “construcţii sudate” se denumesc în cadrul acestui subcapitol structurile mecanice obţinute din mai multe elemente metalice îmbinate între ele cu ajutorul unui procedeu de sudare prin topire. a unui material de adaos MA.2. având.5. Elemntele caracteristice realizării îmbinărilor sudate prin topire Realizarea îmbinărilor sudate prin topire presupune prelucrarea prealabilă a marginilor pieselor care trebuie îmbinate în scopul obţinerii unui rost de sudare.2. configuraţia definită de următorii parametri geometrici: deschiderea b. lungimea L şi. lăţimea 69 . STAS 791 cuprinde ca mărci de oţeluri având Si ca EAp: 20MnCrSi11 şi 36MnCrSi13 (simbolizate conform SR EN 10027−1 20SiCrMn4−4−4 şi 36SiCrMn5−4−4). eventual. eventual. Fig. Sudarea printr-un astfel de procedeu este rezultatul unei activări termice importante. 8. rădăcina c.5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale caracteristicile de tenacitate necesare. unghiul α. 8. Oţelurile pentru construcţii sudate 8. aşa cum se arată în figura 8. prin topirea marginilor pieselor şi. se formează între piese o baie de material metalic topit BMT.

ti < ts şi vr .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR l şi raza r. ZIT şi MB. în timpul sudării orice punct situat în zona din MB adiacentă CUS este supus unui ciclu termic caracterizat de parametrii vi. motiv pentru care zona adiacentă CUS afectată de acţiunea ciclurilor termice este denumită zonă influenţată termic (sau zonă influenţată termomecanic) ZIT. lăţimea lc şi supraînălţarea h. b − CUS realizată din mai multe straturi Pe baza celor prezentate rezultă că îmbinările sudate prin topire din alcătuirea construcţiilor sudate prezintă trei zone caracteristice: CUS. de tipul celor prezentate în figura 8. 70 . Fig. Imaginile macroscopice ale îmbinărilor sudate realizate între două piese din oţel: a − CUS realizată din două straturi. Ca urmare a acestui proces. rândurile depuse prin sudare şi cusăturile sudate se caracterizează prin următorii parametrii geometrici: pătrundera p. Acţiunea ciclurilor termice care alcătuiesc câmpul termic la sudare determină. Pentru a defini gradul de participare a MB şi MA la formarea unei CUS se definesc parametrii pMB (numit participarea MB) şi pMA (numit participarea MA). iar rândurile situate la acelaşi nivel alcătuiesc straturile CUS. odată cu răcirea băii de metal topit formate în rostul dintre piese şi realizarea CUS. în funcţie de valorile parametrilor ce le caracterizează. are loc şi răcirea acestei zone din MB cu o viteză medie vr. În funcţie de grosimea pieselor care se îmbină prin sudare. p MA = . care se pot evidenţia clar şi pe imaginile macrostructurilor îmbinărilor sudate. 8. prin deplasarea sursei termice în direcţia de sudare.1) p MB = S MB + S MA S MB + S MA în care SMB şi SMA sunt ariile precizate în figura 8.3.3. CUS poate fi realizată din unul sau mai multe rânduri.2. modificarea structurii şi proprietăţilor mecanice ale materialului pieselor supuse sudării şi generarea unui câmp de tensiuni mecanice reziduale. un rând fiind partea din CUS realizată la o singură deplasare a sursei termice de sudare în lungul rostului de sudare. O parte din energia sursei termice utilizate la sudarea prin topire produce încălzirea (cu o viteză vi) la ti < ts a unei zone din MB adiacente locului de formare a CUS. iar ansamblul tuturor ciclurilor termice din această zonă este denumit câmp termic de sudare. (8. cu relaţiile: S MB S MA .

a învelişului electrozilor. sârme etc. MA ± ∆% EAm . aliere etc. fig.5.MA – concentraţia masică a componentului în MA. iar concentraţia în BMT şi în CUS care se obţine prin solidificarea acesteia a oricărui component %EAm.2. Aspectele prezentate conduc la concluzia că atât BMT. materialul metalic din BMT este încălzit şi cristalizarea sa este întreruptă până când transferul de căldură spre MB asigură 71 .CUS = p MB % EAm . Formarea CUS la sudarea prin topire a oţelurilor Aşa cum s-a precizat anterior. deoarece structura şi proprietăţile mecanice ale materialelor metalice depind esenţial de compoziţia lor chimică. a fluxurilor de sudare. N2). H2.MB este concentraţia masică a componentului în MB. cristalizarea este intermitentă. CUS se formează prin solidificarea BMT. %EAm. defosforare. (8. a gazelor de protecţie etc. rezultă că asigurarea unei compoziţii chimice favorabile a BMT. iar ∆%EAm – pierderile (−) sau aporturile (+) de component datorită interaţiunii BMT cu zgura şi atmosfera din jurul sursei termice. între materialul de la suprafaţa băii.CUS se poate estima cu relaţia: % EAm .4): cristalizarea BMT este dirijată. aflat sub acţiunea sursei termice concentrate şi materialul mai rece situat în zona de contact dintre BMT şi MB (care constituie suportul BMT) se crează gradienţi termici pe direcţia cărora se deplasează frontul de solidificare şi se dezvoltă cristalele CUS de formă columnară.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. vergele. dezoxidare. Deoarece are volum redus şi este supraîncălzită şi agitată sub acţiunea concentrată a sursei termice. Structura CUS reflectă direct particularităţile cristalizării primare a BMT (v. BMT suferă transformări de natură metalurgică (chimică): îmbogăţire în gaze (O2. BMT are compoziţia chimică omogenă. desulfurare. în rostul dintre piesele care trebuie îmbinate. prin topirea marginilor pieselor şi a unui MA (sub formă de electrozi înveliţi.2) în care %EAm. au (în general) o compoziţie chimică diferită de ale MB şi MA. datorită interacţiunii cu aceste două medii. şi prin realizarea unor valori adecvate ale pMB şi pMA. cât şi CUS care se formează prin solidificarea acesteia.). BMT se află de obicei în contact cu un strat de zgură lichidă (realizat prin topirea învelişului electrozilor sau unui flux de sudare) şi cu atmosfera (protectoare) din jurul sursei termice utilizate la sudare. datorită eliberării de energie termică. MB + p MA % EAm . ce se realizează. după fiecare secvenţă de cristalizare. 8. prin alegerea judicioasă a cuplului MB – MA . este unul din mijloacele cele mai eficiente prin care se poate acţiona în vederea obţinerii unei CUS de calitate.

Particularităţile formării structurii CUS la sudarea prin topire a oţelurilor În morfologia CUS se evidenţiază efectele combinate ale cristalizării primare a BMT în condiţiile precizate mai înainte. aşa cum se poate observa în figura 8. datorită solidificării intermitente. influenţa structurii primare asupra proprietăţilor CUS se menţine însă. iar forma acestor cristale este celular – dendritică (dendrite dezvoltate din cristalele MB pe care s-au format germenii cristalelor CUS). combinată cu o alcătuire columnară. distribuţia incluziunilor nemetalice etc.) nu sunt eliminate ci numai estompate (mascate) de cristalizarea secundară. viteza de creştere a cristalelor CUS este mare. CUS va suferi şi un proces de cristalizare secundară şi în urma desfăşurării acestuia structura CUS se modifică. Fig.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR realizarea subrăcirii necesare continuării solidificării. în mod obişnuit germinarea cristalelor CUS se produce pe cristalele MB aflate în contact cu BMT (pe linia de fuziune).) influenţează esenţial caracteristicile mecanice ale CUS.4. Dacă aliajul (oţelul) ce corespunde compoziţiei chimice a CUS prezintă transformări de fază în stare solidă. modul de distribuire a incluziunilor nemetalice etc. 72 .4. o alcătuire în straturi. datorită creşterii dirijate a formaţiunilor cristaline pe direcţia gradientului maxim de temperatură (variabilă în timp). deoarece unele caracteristici ale acesteia (granulaţia. 8. CUS prezintă. Structura primară (forma şi dimensiunile cristalelor. cristalizarea se realizează cu un număr redus de germeni cristalini.

în această fâşie se obţine la încălzire austenită cu granulaţie fină.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. în structuri alcătuite din martensită şi ferită. dacă vr este mare. în această fâşie se produc modificări de structură numai dacă MB a fost ecruisat anterior prin deformare plastică la rece şi ciclurile termice de sudare produc recristalizarea primară a materialului (prin care se elimină ecruisarea şi textura de deformare) sau dacă MB a fost supus anterior unui TT de călire şi revenire. caracterul acestor transformări depinzând de compoziţia chimică a MB şi de parametrii ciclurilor termice.5. care se transformă la răcire în structuri ferito−perlitice. Pentru a evidenţia principalele aspecte legate de transformările structurale în ZIT. iar ts − temperatura de solidificare − topire a MB). asemănătoare celor obţinute prin aplicarea TT de normalizare sau în structuri de călire. asemănătoare celor care se obţin prin călirea incompletă. − fâşia III ( de austenitizare incompletă) conţine punctele în care A1 ≤ ti < A3. Transformările structurale în ZIT la sudarea prin topire a oţelurilor Existenţa câmpului termic în ZIT poate determina desfăşurarea unor transformări structurale importante în această zonă. ZIT poate fi împărţită în următoarele zubzone (fâşii): − fâşia I (de supraîncălzire) conţine punctele în care tcg ≤ ti < ts (tcg − temperatura deasupra căreia se produce creşterea excesivă a cristalelor de austenită. care au însă proprietăţi de plasticitate mai bune decât cele corespunzătoare structurilor din fâşia de supraîncălzire.fâşia IV (neaustenitizată ) conţine punctele în care tr ≤ ti < A1. în funcţie de mărimea vitezei de răcire vr. Parametrii ciclurilor termice de sudare şi. asemănătoare celor care se obţin prin aplicarea TT de recoacere incompletă sau. dar cu tenacitate şi rezistenţă la fisurare scăzute.3. se consideră cazul sudării oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon. la răcirea austenitei (supraîncălzite. ca urmare. folosind diagramele prezentate în figura 8. cu temperatura de revenire inferioară ti şi ciclurile termice de sudare continuă transformările la revenire nefinalizate în timpul aplicării TT. bainită). . care se transformă la răcire. − fâşia II (de normalizare) conţine punctele în care A3 ≤ ti < tcg. în această fâşie se obţine la încălzire o structură bifazică formată din austenită şi ferită. structurile în ZIT pot fi modificate acţionând asupra regimului de sudare sau folosind preîncălzirea MB 73 . în structuri perlitice. cu grăunţi grosolani) din această fâşie este favorizată formarea structurilor în afară de echilibru (martensită.5 şi considerând că ti şi vr sunt parametrii principali ce caracterizează posibilităţile de transformare structurală a MB sub acţiunea unui ciclu termic. cu rezistenţă mecanică şi duritate ridicate.

acţiune localizată în principal în ZIT. 8. ceea ce impune ca oţelurile destinate realizării construcţiilor sudate să aibă însuşirile tehnologice înglobate de noţiunea de sudabilitate. Fig. Aprecierea sudabilităţii unui oţel pe baza comportării metalurgice la sudare se face considerând drept criteriu principal compoziţia chimică a oţelului. oţelurile destinate construcţiilor sudate trebuie să aibă compoziţia chimică stabilită astfel încât vrc să fie cât mai mare (pentru a fi 74 . Deoarece se urmăreşte obţinerea în ZIT a unor structuri cât mai aproape de echilibru. de asemenea. cu caracteristici de tenacitate ridicate.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în zona de sudare (pentru micşorarea gradienţilor termici între CUS şi MB şi micşorarea vr a ciclurilor termice). normalizarea. definită ca fiind aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată. care exprimă modul cum reacţionează un oţel faţă de acţiunea unui anumit proces de sudare.5. îmbunătăţirea etc. Din cele prezentate rezultă că sudarea influenţează complex structura şi caracteristicile materialului din ZIT. recoacerea completă. Definirea fâşiilor caracteristice ale ZIT la sudarea oţelurilor Factorul principal de apreciere a sudabilităţii este comportarea metalurgică la sudare. Structurile ZIT şi CUS şi stările de tensiuni reziduale din îmbinările sudate pot fi modificate. aplicând construcţiilor sudate diverse TT postsudare: recoacerea de detensionare.

Pentru asigurarea sudabilităţii. Oţelurile din această categorie nu sunt destinate aplicării de TT pentru obţinerea caracteristicilor mecanice. De asemenea. iar obţinerea caracteristicilor mecanice prescrise fiind asigurată prin creşterea concentraţiei manganului la %Mnm = 1. valoarea maximă c0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului şi de grosimea pieselor care se sudează. S275 şi S335. excepţie fac produsele realizate prin laminare normalizantă. scap 8. În funcţie de gradul de dezoxidare oţelurile pot fi necalmate sau calmate cu diferite grade de dezoxidare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale favorizate transformările cu difuzie la răcirea austenitei).27 %]. toate mărcile de oţel au concentraţia de carbon limitată %Cm ≤ c0 ∈ [0. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţeluri nealiate de uz general şi de calitate (conform SR EN 10020 . la care deformarea plastică finală se face într-un interval de temperaturi prescris.4). mărcile de oţel destinate construcţiilor sudate fiind: S185.40…0. J2. tabelul 8. J0. condiţie ce este îndeplinită dacă se impune ca oţelurile să aibă conţinuturi reduse de carbon şi de elemente de aliere.22 % şi %Ce < 0. pentru fiecare marcă de oţel sudabilitatea creşte de la clasa JR la clasa K2 şi se poate aprecia cu ajutorul %Ce. pentru S335 prevăzându-se şi posibilitatea livrării în clasa de calitate K2 (v. S235.19 %. 0.v.4. 75 .3). cu procedeele de sudare cele mai economice şi fără măsuri tehnologice speciale la sudare: preîncălzire.3) + + 6 5 15 şi s-a stabilit că oţelurile cu sudabilitate bună (care se pot suda uşor. mărcile S235.70 %. astfel încât la răcire se realizează în material structura corespunzătoare aplicării unui TT de normalizare.5. S275 şi S335 se pot livra în clasele de calitate JR. 8. în funcţie de clasa de calitate şi de grosimea pieselor care se sudează. TT postsudare etc. Producerea acestor oţeluri este reglementată la noi în ţară de standardul SR EN 10025+A1. deoarece sudarea este o metodă tehnologică care introduce tensiuni reziduale de valori ridicate.45 %.) sunt oţelurile care îndeplinesc simultan criteriile: %Cm < 0. în stare necalmată putându-se livra numai produsele cu grosimi mai mici de 25 mm din oţelurile S185 sau S235.2) destinate fabricării de elemente pentru construcţii sudate exploatate la ta.50…1. determinat cu relaţia (8. valoarile maxime admise ale acestui parametru fiind date în standard.20…0. pentru a aprecia comportarea metalurgică la sudare a oţelurilor (din clasa structurală a oţelurilor perlitice) s-a definit (pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale riguroase) mărimea numită carbon echivalent %Ce: % Mnm %Crm + %Vm + % Mom %Cu m + % Nim %C e = %C m + (8.

Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată de alierea cu mangan (%Mnm = 1. rezervoare de apă etc. fiind utilizată microalierea cu elemente care să asigure granulaţia fină (Al. Oţelurile cu granulaţie fină pentru construcţii sudate În această categorie sunt incluse oţelurile nealiate de calitate sau aliate speciale. deformarea plastică finală efectuându-se într-un interval de temperaturi riguros respectat. cu grade de deformare judicios alese şi cu viteze de răcire bine stabilite. Nb. OL510).7 %) şi cu nichel (%Nim = 0. livrate în starea obţinută după aplicarea TT de normalizare sau după prelucrarea prin laminare termomecanică (sau laminare controlată). Ni.20 %).2 (în N/mm2). aceasta denumind procedeul de laminare la care se controlează riguros toţi parametrii de lucru. în concentraţiile corespunzătoare unor oţeluri slab aliate). Mo.5…1. dar standardul SR EN 10025+A1 reglementează mai strict şi mai riguros condiţiile tehnice de producere şi livrare a acestor materiale.60 %).30…0. astfel încât materialul prelucrat să prezinte caracteristici mecanice ridicate (ce nu pot fi obţinute numai prin aplicarea de TT).2 = 275…460 N/mm2. simbolizate cu SxxxM sau SxxxML . Cr. grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. ecluze. Producerea oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate este reglementată prin SR EN 10113. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0. Pentru evitarea 76 .80 %) şi prin respectarea unor corelaţii între concentraţiilor diverselor elemente de aliere prezente în compoziţie (de exemplu. Cu. V.03…0. cu limita de curgere Rp0. mărcile simbolizate SxxxN sau SxxxM au tenacitatea garantată (sub forma unei valori minime prescrise a KV) până la –20 oC. destinate realizării elementelor puternic solicitate ale unor structuri sudate (poduri.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR construcţiile sudate realizate din astfel de oţeluri se pot supune (postsudare) unui TT de recoacere de detensionare.13…0. care împarte aceste materiale în: oţeluri normalizate. Ti. %Crm + %Mom + %Cum < 0. simbolizate SxxxN sau SxxxNL şi oţeluri laminate termomecanic. iar mărcile simbolizate SxxxNL şi SxxxML au tenacitatea garantată până la –50 oC.5.1 %) şi prezenţa unor elemente care să asigure obţinerea valorilor prescrise ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi tenacitate (Mn. OL440. în concentraţii masice de 0. Compoziţia chimică a acestor oţeluri este complexă. rezervoare de stocare.5. 8. Oţelurile nealiate pentru construcţii sudate se regăsesc printre oţelurile produse conform STAS 500 (mărcile OL370.) care lucrează la temperatură ambiantă sau scăzută. Aceste oţeluri se utilizează sub formă de semifabricate sau produse laminate la cald.

025 %) şi se impune ca %Alm ≥ 0. În funcţie de nivelul solicitărilor mecanice. corozivitate etc.1). pentru fiecare clasă garantându-se acele caracteristici mecanice care asigură funcţionarea acestora în deplină siguranţă la temperaturile de exploatare. care se stabileşte în funcţie de grosimea peretelui.020 % (pentru legarea azotului sub formă de nitruri de aluminiu stabile).3.2). recipientele sub presiune se confecţionează din oţeluri carbon sau din oţeluri aliate de calitate sau speciale (v. exploatarea. scap 8. Ca urmare. care în ţara noastră este Inspecţia pentru Cazane. pentru aparatele şi recipientele sub presiune se impun exigenţe sporite privind calitatea şi la proiectarea. Oţelurile pentru aparate şi recipiente sub presiune Construcţiile sudate de tipul aparatelor şi recipientelor sub presiune trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă maximă. datorită nivelului ridicat al energiei totale de deformare ce se acumulează în peretele metalic al corpului sub presiune al aparatului sau recipientului. de intensitatea şi caracterul solicitărilor mecanice şi de temperatura minimă de exploatare ale recipientelor sub presiune. instalarea. 77 . iar pentru recipientele care funcţionează la temperaturi scăzute se utilizează oţeluri la care se garantează caracteristicile de tenacitate (de obicei. pentru recipientele care lucrează la temperaturi ridicate se folosesc oţeluri la care se garantează limita de curgere la temperatura maximă de exploatare sau caracteristicile de comportare la fluaj la această temperatură.5. elaborate în convertizoare bazice cu oxigen sau în cuptoare electrice şi calmate. de temperaturile (minimă şi maximă) de exploatare şi de caracteristicile mediului de lucru (toxicitate.). energia de rupere KV) la o temperatură de referinţă. valoarea maximă ce0 fiind precizată în funcţie de marca oţelului. distrugerea integrităţii sau pierderea etanşeităţii unui astfel de echipament putând avea urmări catastrofale. 8.2. 0. Deoarece domeniul temperaturilor de lucru al recipientelor sub presiune este foarte extins (–200 oC la +650 oC). scap.015…0. fabricarea. la realizarea lor trebuie să se utilizeze oţeluri livrate în clase de calitate diferite.6.34 %. de starea defectologică prognozată pentru MB şi îmbinările sudate. de clasa de calitate şi de grosimea semifabricatelor livrate. Recipiente sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat − ISCIR. Astfel. se limitează concentraţia de azot (%Nm ≤ 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale fragilizării la albastru (v.52 %]. Sudabilitatea acestor oţeluri se asigură prin prescrierea unor valori limitate ale carbonului echivalent %Ce ≤ ce0 ∈ [0. inflamabilitate. care poate să apară după aplicarea recoacerii de detensionare la structurile sudate realizate din aceste oţeluri. repararea şi verificarea lor trebuie riguros respectate prescripţiile tehnice elaborate de o autoritate naţională în domeniu. 4.

la 20 oC 185…235 100…110 200…265 120…130 235…295 135…155 295…355 155…180 220…275 140…230 185…275 155…165 250…310 180…195 tmax.. Alierea cu molibden asigură acestor oţeluri o bună rezitenţă la fluaj.70…. Nb şi Ti.. 8. care grupează oţelurile pentru recipiente sub presiune după temperatura la care se garantează caracteristicile mecanice în: oţeluri aliate şi nealiate cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate. V.1. care finisează granulaţia oţelurilor..5. platbande etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. se livrează în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire şi au limita de curgere garantată până la 500 oC. Tabelul 8... Mo.6.40…1. şi oţeluri aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute.22 20. comportarea bună la temperaturi ridicate este asigurată prin microalierea cu V. % 24..2. se livrează în stare normalizată şi au limita de curgere garantată până la temperatura de 400 oC.. fiind numite şi oţeluri termorezistente. N/mm2 360…480 410…530 460…570 510…650 420…570 350…600 460…630 A5. oC 400 400 400 400 500 500 500 Rm. Oţelurile cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate (SR EN 10028−2) cuprind două grupe: oţelurile nealiate de calitate (conform criteriilor din SR EN 10020).5 se prezintă mărcile de oţeluri din aceeastă categorie conform SR EN 10028−2.10 %.. N/mm2 Rp02 la tmax Re.50 % şi %Mom = 0. În tabelul 8. simbolizate PxxxGH (grupul de cifre xxx indicând nivelul minim garantat al limitei de curgere Rp0. Oţelurile Cr − Mo au %Crm = 0..70 %) şi oţelurile aliate Cr − Mo.. simbolurile mărcilor echivalente din STAS 2883 şi limitele principalelor caracteristici mecanice (valorile maxime ale caracteristicilor corespund grosimilor minime ale semifabricatelor livrate). Nb. 78 . care conţin %Mnm = 0. iar alierea cu crom asigură o bună rezistenţă la oxidare şi împiedică precipitarea la încălzire a grafitului (favorizată de prezenţa molibdenului)..40…1.24 19.5. Ni (sub valorile limită date în tabelul 8...21 19.20 17.25 22.18 Oţelurile PxxxGH. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin standardul SR EN 10028.. în N/mm 2 ).1 şi cu respectarea condiţiei %Cr m + %Cum + %Mom + %Nim < 0. până la prima revizuire a acestui standard se menţin în vigoare şi prevederile (similare) din STAS 2883.70 % şi mici adaosuri de Mo. granulaţie fină şi insensibilitate la supraîncălzire.23 21. Ti.. Cu. Oţelurile pentru recipiente sub presiune cu caracteristici specificate la temperaturi ridicate Simbolul oţelului SR EN 10028 STAS 2883 P235GH − P265GH K410 P295GH K460 P355GH K510 16Mo3 16Mo3 13CrMo4−5 14MoCr10 10CrMo9−10 12MoCr22 Limita de curgere. Cr. oţeluri cu granulaţie fină normalizate.2.

grupa oţelurilor rezistente la temperaturi ridicate cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNH.20 % şi garantarea unor valori ale carbonului echivalent %Ce = 0.5.45 %.7) − clasa de calitate în care se încadrează oţelul.2. 355 N/mm2. 0. . . de asemenea. Sudabilitatea acestor oţeluri este asigurată prin limitarea concentraţiei carbonului la %Cm ≤ 0.grupa oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL1. la oţelurile livrate în clasele de calitate 2 şi 3 se garantează aceleaşi caracteristici ca la oţelurile carbon de uz general (v. 3.40…0. simbolizate Rxxx–n.5.6. xxx ∈ {275 N/mm2. scap 8.22 %].16…0. valoarea maximă a0 fiind precizată în funcţie de nivelul minim prescris al limitei de curgere. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table. Oţelurile cu granulaţie fină normalizate sunt oţeluri nealiate de calitate sau speciale şi oţeluri aliate speciale. în condiţiile în care solicitările mecanice la temperaturi ridicate sunt de scurtă durată şi nu determină declanşarea fenomenului de fluaj. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice aceste oţeluri sunt asemănătoare oţelurilor cu granulaţie fină pentru construcţii sudate (v. 400 oC. ce trebuie obţinute prin încercarea la încovoiere prin şoc. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +400 oC. iar la cele livrate în clasele 4.grupa specială a oţelurilor rezistente la temperaturi joase cuprinde oţelurile simbolizate PxxxNL2. 460 N/mm2}. nivelul minim garantat al energiei de rupere KV la –50 oC fiind mai mare decât la oţelurile din grupa precedentă. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –20 oC şi +20 oC . marca de oţel 79 . de exemplu. Mărcile de oţeluri din această categorie au prescrisă limita de curgere minimă la ta. platbande etc. care împarte aceste oţeluri în patru grupe: . numărul xxx indicând valoarea minimă garantată a rezistenţei la rupere.. 6 şi 7 se garantează energia de rupere KV la temperatura minimă (în oC) t = (20 − 10n). determinată pe produse în stare normalizată. cu precizarea că trebuie respectate corelaţiile: %Crm + %Cum + %Mom < 0.45 % şi %Nbm + %Tim + %Vm < a0 ∈ [0. 8. cu indicele convenţional al granulaţiei G ≥ 6.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8. cu grosimi s ≤ 150 mm) din aceste oţeluri este reglementată prin SR EN 10028−3.3. 5. destinate să lucreze la temperaturi cuprinse între –50 oC şi +20 oC. Oţelurile PxxxNL sunt echivalente oţelurilor reglementate de STAS 2883. iar cifra n (n = 2.grupa de bază cuprinde oţelurile simbolizate PxxxN. care au caracteristicile mecanice garantate în domeniul de temperaturi (–50 oC .1). în N/mm2. cu grosimea s ≤16 mm.05 %.5).…. SR EN 10028−3 prescrie pentru toate oţelurile din aceeastă categorie valorile minime ale energiei de rupere KV. scap. a epruvetelor prelevate transversal şi longitudinal din produse. la diferite temperaturi din intervalul de utilizare garantat.

25 8. Oţelurile slab aliate cu rezistenţă mecanică ridicată Oţelurile slab aliate sau microaliate cu rezistenţă mecanică ridicată.025 % şi %Sm = 0.. N/mm2 235…275 345…355 345…355 345…365 380…390 480…575 575…585 R m.50…10. 8.80 (0. Trans.85…1.85 (0. Mo etc.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR simbolizată R510−5 are garantate rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 510 N/mm2 şi tenacitatea la −30 °C.0.10…0.0.005. platbande etc.3.50) 0. V.2.03…0. Tenacitatea la temperaturi scăzute este asigurată la aceste oţeluri prin limitarea concentraţiei carbonului la nivelul %Cm ≤ 0. Oţelurile cu tenacitate garantată la temperaturi scăzute Simbolul oţelului 12MnNi5−3 13MnNi6−3 15NiMn6 12Ni14 12Ni19 X8Ni9 X7Ni9 % Nim (%Mnm) 0.30…1.30…0.5.0..0 8.. normalizare + revenire sau călire + revenire.6.75 4.6.70…1.85…1.25…3.015. mărcile de oţeluri fiind cele prezentate în tabelul 8. numite şi oţeluri HSLA (High−Strength Low Alloy) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon %Cm = 0. cu grosimi s ≤ 50 mm) din aceste oţeluri este reglementată de SR EN 10028−4. semifabricatele din astfel de oţeluri se livrază în starea obţinută prin aplicarea unui TT de normalizare.70) 1. aliate cu mangan (%Mnm = 1. 40 40 40 40 40 70 100 27 27 27 27 27 50 80 8.5... prin diminuarea drastică a conţinuturilor de impurităţi (concentraţiile maxime acceptate sunt %Pm = 0. J Long.. numite şi oţeluri criogenice. semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează în mod obişnuit prin laminare termomecanică şi prezintă caracteristici mecanice ridicate şi o bună sudabilitate (datorită menţinerii concentraţiei carbonului la un nivel scăzut. Producerea şi livrarea semifabricatelor plate (table.75…5.2 %.7 %) şi cu mici cantităţi de alte elemente: Nb.30. Oţelurile aliate cu nichel cu caracteristici specificate la temperaturi scăzute. o C −60 −60 −80 −100 −120 −196 −196 KV la tmin.015 %) şi prin alierea cu nichel şi mangan (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –60 oC şi –80 oC) sau numai cu nichel (în cazul oţelurilor cu tenacitatea garantată la temperaturi cuprinse între –80 oC şi –200 oC).70) 3. sunt oţeluri aliate speciale.6.7.70 (0.0…1. Tabelul 8.0 Rp0.18 %. limitării drastice a conţinuturilor de 80 . destinate realizării aparatelor şi recipientelor sub presiune care lucrează în domeniul de temperaturi –60 oC…−200 oC. Ti.. N/mm2 420…530 490…610 490…640 490…640 530…710 640…820 680…820 tmin.50…10.

.02.0. nitrurilor şi/sau carbonitrurilor elementelor de microaliere) şi asigurarea unei bune sudabilităţi (datorită menţinerii la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului). vanadiul contribuie la durificarea acestor oţeluri prin formarea unor precipitate fine (cu diametrul de 5. obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (determinată şi de posibilitatea durificării structurii acestor oţeluri prin precipitarea dispersă a unor compuşi chimici de tipul carburilor.7..0. aşa cum arată diagramele din fig. combinată uneori cu TT postlaminare. cu %Nbm = 0. cu efect minim de durificare.6). efectele aplicării unor astfel de tehnologii fiind finisarea granulaţiei (determinată şi de microaliere.5.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale impurităţi. se practică laminarea controlată şi microalierea suplimentară cu Ti (care formează pelicule intercristaline de TiN ce constituie bariere pentru creşterea cristalelor de austenită).1.. Caracteristicile oţelurilor microaliate cu vanadiu depind esenţial şi de mărimea granulaţiei oţelurilor. efectul de durificare este dependent de viteza de răcire după laminare.. iar dacă viteza de răcire este mai mare. rezultă precipitate grosolane. Semifabricatele din oţeluri microaliate cu Nb. Semifabricatele şi produsele din astfel de oţeluri se obţin prin laminare termomecanică. oţelurile pentru recipiente sub presiune etc.): 8. asigurării unor structuri cu granulaţie fină etc.04 %. 8. microaliate uneori şi cu Ti.10 nm) de carbonitrură de V (uniform distribuite în masa de ferită a oţelurilor) în timpul răcirii oţelurilor după laminare. cu %Vm ≤ 0.. pentru obţinerea unui efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi unui efect sporit de durificare (deoarece titanul măreşte eficienţa microalierii cu Nb. când se doreşte obţinerea unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică. combinată cu atingerea unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de tenacitate.15 N/mm2 pentru fiecare creştere cu 0.5 nm).. În funcţie de reţeta de microaliere utilizată oţelurile de acest tip pot fi: − Oţeluri microaliate cu vanadiu. efectul durificării putând fi cuantificat prin creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică (limita de curgere şi rezistenţa la rupere) cu 5. V şi/sau Ti. − Oţeluri microaliate cu niobiu. micşorând 81 . la care se obţin caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică datorită precipitării în structură a carburilor sau carbonitrurilor de Nb (cu diametrul de 1.). utilizate sub formă de produse obţinute prin laminare normalizantă sau prin laminare controlată. Oţelurile microaliate ferito−perlitice au în compoziţie cantităti − mici de Nb. structură şi proprietăţi în următoarele tipuri (multe din reţetele privind compoziţia chimică şi prelucrarea tehnologică a acestor tipuri regăsindu-se printre cele corespunzătoare unora din oţelurile anterior prezentate: oţelurile pentru construcţii sudate.. concentraţia masică a fiecăruia din aceste elemente nedepăşind 0. viteza care asigură durificarea maximă fiind de aproximativ 3.1 %.01 % a %Vm..1. Oţelurile HSLA se pot clasifica în funcţie de compoziţie.1 %.3 oC/s (dacă viteza de răcire este mai mică. rezultă o cantitate mică de precipitate şi efectul de durificare este scăzut).

dacă oţelurile sunt aliate suplimentar şi cu mici cantităţi de V sau Mo. dar au tenacitatea scăzută şi temperatura de tranziţie ductil-fragil ridicată). fie prin laminare controlată (care asigură creşterea tenacităţii şi micşorarea temperaturii de tranziţie ductil-fragil. − Oţeluri microaliate cu vanadiu şi niobiu..30 N/mm2 a rezistenţei la tracţiune şi limitei de curgere).1 % a %Mom conduce la sporirea cu 20..05 % şi %Mom = 0. 8. datorită finisării intense a granulaţiei). Fig. în acest caz. cu %Nbm < 0.1 %). Configuraţia diagramelor TTT la oţelurile cu structură bainitică după laminarea controlată . care pot avea microstructura alcătuită din ferită şi perlită sau din ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon). oţelurile de acest fel au în structură un conţinut procentual de perlită foarte mic (sunt denumite şi oţeluri cu conţinut redus de perlită) şi se caracterizează printr-o bună sudabilitate. V şi Ti asupra dimensiunilor grăunţilor de ferită − Oţeluri microaliate cu niobiu şi molibden.. care se pot prelucra sub formă de semifabricate şi produse fie prin laminare obişnuită (caz în care acestea prezintă caracteristici de rezistenţă mecanică bune.2 sau Rt0. bainita superioară şi perlita au caracteristici mecanice apropiate).27 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR solubilitatea acestuia în austenită şi creând astfel condiţiile măririi cantităţii de carburi sau carbonitruri de Nb care precipită în structură) sunt realizate prin laminare controlată. deoarece au conţinut scăzut de carbon.5 > 700 N/mm2). Efectul microalierii cu Nb. Rp0. cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. deoarece molibdenul determină formarea bainitei superioare în locul perlitei la răcirea austenitei.0.7. cu răcire accelerată la sfârşitul procesului (călire directă). Alierea cu Mo determină creşterea importantă a caracteristicilor mecanice ale acestor oţeluri (fiecare creştere cu 0. acest efect de durificare nedatorându-se formării bainitei superioare în locul perlitei (deoarece oţelurile au conţinut scăzut de carbon şi.20. semifabricatele obţinute prin laminare controlată pot avea caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.. ci creşterii cantităţii de carbonitruri de Nb care precipită în structură în prezenţa molibdenului (alierea cu Mo micşorează concentraţia carbonului în perlită şi asigură astfel un surplus de 82 Fig 8.6.

− Oţeluri microaliate cu vanadiu şi azot. %Mnm =1. împreună cu efectele de finisare a granulaţiei şi de durificare prin precipitare induse de laminarea controlată şi de alegerea judicioasă a concentraţiilor elementelor de aliere. cu Rp0.5.1 % şi %Nm = 0.3 %.08 %) şi sunt aliate cu mici cantităţi de Mn. %Mom = 0. deoarece au tendinţa spre formarea unor structuri fragile în ZIT. Fig.8 %.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale carbon pentru formarea precipitatelor de carbonitruri de Nb).1 %) permit a se obţine din aceste oţeluri semifabricate care prezintă atât rezistenţă mecanică ridicată. Mo şi/sau B.06 %.7.2 sau Rt0. Oţelurile slab aliate cu structură feritică aciculară au conţinut scăzut de carbon (%Cm ≤ 0.8.5 > 550 N/mm2). %Nbm = 0..8.018. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în figura 8.04 % obţinute prin: a − laminare obişnuită (structură cu ferită poliedrică şi perlită dispuse în benzi).2..0. Laminarea controlată şi menţinerea la un nivel scăzut a concentraţiei carbonului (%Cm < 0. datorită existenţei în structură a unor precipitate de nitrură de V. diferă esenţial de structura ferito-perlitică (cu cristale poliedrice de ferită) ce rezultă dacă se aplică laminarea obişnuită. care.5 > 500 N/mm2) şi de tenacitate (KV > 130 J la ta şi temperatura de tranziţie t50% < −20 oC). 8. cât şi o bună tenacitate.5 > 500 N/mm2) şi tenacitate foarte bună. b − laminare controlată (structură cu ferită aciculară) 83 . Rp0. Datorită reţetei de aliere utilizate. 8. cu %Vm < 0. împreună cu folosirea laminării controlate (pentru finisarea granulaţiei). care prezintă caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (de exemplu. aceste influenţe.2 sau Rt0.2 sau Rt0. Microstructurile unui oţel cu %Cm = 0. ceea ce permite ca prin răcirea controlată la sfârşitul laminării semifabricatelor (cu jeturi de apă sau de aer comprimat) să se obţină structură cu ferită aciculară (bainită cu conţinut scăzut de carbon).7. diagramele TTT la răcirea austenitei acestor oţeluri au configuraţia prezentată în figura 8. la care se adăugă uneori şi Nb.022 %. asigură obţinerea de semifabricate cu caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică (Rp0. acest tip de structură. sudabilitatea acestor oţeluri nu este însă satisfăcătoare. permit a se realiza din aceste oţeluri semifabricate laminate cu caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (de exemplu.

.30 %).7.3.800 N/mm2 şi A = 15. aşa cum se poate observa pe micrografiile prezentate în fig.12 % şi %Mnm = 1. se obţine o structură bifazică ferito-austenitică în care concentraţia carbonului în austenită este suficient de ridicată pentru a-i asigura o bună capacitate de călire.9. pentru transformarea austenitei în martensită şi obţinerea structurii bifazice ferito−martensitice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile microaliate ferito-perlitice şi oţelurile slab aliate cu ferită aciculară au fost concepute în vederea utilizării la realizarea semifabricatelor laminate (de tip platbandă) pentru ţevile sudate destinate conductelor petroliere (amplasate subteran sau submarin) şi pentru construcţiile sudate ale instalaţiilor marine de foraj şi exploatare petrolieră.4. 8. condusă după una din diagramele prezentate în figura 8. necesare la 84 . O altă metodă de obţinere a semifabricatelor cu structură bifazică ferito-martensitică constă din laminarea controlată intercritică a oţelurilor.20 % din structură). Fig. iar ponderea formaţiunilor de austenită este la nivelul dorit al ponderii formaţiunilor martensitice în structura finală. slab aliate cu mangan (%Mnm = 1. putând fi utilizate la confecţionarea construcţiilor metalice şi mecanice la care nu sunt impuse condiţii deosebite privind tenacitatea materialelor.A3) şi menţinerea lor o durată τm la această temperatură..5 % O primă metodă de obţinere a structurii bifazice ferito−martensitice la semifabricatele laminate din astfel de oţeluri o reprezintă aplicarea unui TT intercritic constând din: a) încălzirea semifabricatelor la o temperatură ti ∈ (A1.. Oţelurile cu forma incluziunilor nemetalice controlată se folosesc pentru obţinerea de semifabricate laminate cu anizotropie minimă a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate.1. Semifabricatele din astfel de oţeluri sunt ieftine şi prezintă caracteristici mecanice ridicate (Rp0. 8. 8.5.16 %).5.2 = 320. Oţelurile bifazice (dual − phase steel) sunt oţeluri cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0.. Rm = 600. alegând convenabil parametrii ti şi τm.7.. Microstructura unui oţel bifazic cu %Cm = 0.5... care se utilizează sub formă de semifabricate sau produse având structura alcătuită dintr-o matrice feritică în care se află dispersate uniform insule de martensită (care ocupă..420 N/mm2..8 %) şi microaliate cu elemente care să le confere granulaţie fină. b) răcirea rapidă (în apă) a semifabricatelor.9. 10. 8.10..

8. care modifică tipul incluziunilor (determină formarea unor incluziuni greu fuzibile. În prezent se aplică metoda introducerii la elaborarea oţelurilor a unor cantităţi mici de pământuri rare (lantanide).) şi concentraţia sulfului într-un astfel de oţel se alege astfel încât să rezulte efectul maxim de reducere a anizotropiei caracteristicilor de tenacitate.) supuse în exploatare unor solicitări mecanice complexe. Fig. Pentru obţinerea unei astfel de structuri se impune ca oţelurile supuse laminării să nu conţină incluziuni nemetalice (sulfuri) plastice (care se dispun în timpul laminării sub formă de şiruri orientate în direcţia de deformare şi determină formarea structurii în benzi la răcirea semifabricatelor după laminare). le asigură finisarea şi le dispersează uniform în masa structurală a oţelurilor. Zr. Diagramele de laminare controlată intercritică pentru obţinerea semifabricatelor cu structură bifazică ferito−martensitică Fig. care generează în acestea stări de tensiuni mecanice bi sau triaxiale.10. zirconiu sau titan. lipsite de plasticitate şi uniform distribuite în structura oţelurilor. 8. aşa cum sugerează diagrama (de principiu) redată în figura 8. în consecinţă. fiind necesară realizarea unor semifabricate laminate cu o structură în care formaţiunile de perlită să fie uniform distribuite în masa de ferită. Metoda clasică de obţinere a incluziunilor de sulf cu formă controlată constau în tratarea oţelurilor la elaborare cu Ca şi Si. Diagrama pentru alegerea reţetei de microaliere la elaborarea oţelurilor cu forma incluziunilor nemetalice controlată 85 . raportul dintre concentraţiile elementelor adiţionale (Ti. controlul formei incluziunilor are ca scop principal obţinerea unor incluziuni de sulf globulare. Ce etc. Pentru astfel de aplicaţii nu este recomandată utilizarea semifabricatelor laminate din oţel cu structură (ferito-perlitică) în benzi (care se caracterizează printr-o mare anizotropie a caracteristicilor mecanice). rezervoare sferice etc. globulare şi nedeformabile).11.11.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale realizarea unor piese sau echipamente (funduri pentru recipiente sub presiune.

prezintă caracteristici bune de rezistenţă la oxidare şi la coroziune în gaze şi au capacitatea de a asigura caracteristici mecanice convenabile sunt denumite oţeluri refractare. Oţelurile inoxidabile şi refractare Oţelurile capătă proprietatea de a fi inoxidabile (de a prezenta o rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive cu care vin în contact). deoarece cromul este un element carburigen (v.20 % şi %Crm > 10. concentraţia masică minimă a cromului în astfel de oţeluri fiind %Crm = 10. %Pm ≤ 0. dacă sunt înalt aliate cu crom. Oţelurile inoxidabile comerciale.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. această prescripţie este cuprinsă şi în SR EN 10020.5. în două categorii: oţelurile inoxidabile. ce întrerup contactul lor cu mediile agresive şi le protejează astfel de acţiunea distructivă a acestora. scap. au caracteristicile de calitate reglementate prin standardele SR EN 10088 şi STAS 3583 (care este încă în vigoare). În funcţie de reţeta de aliere utilizată la elaborare.1.3). 7. 8.5 %.6. sârme.7.6. Trebuie precizat că.). livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică (table. profile pentru utilizări generale etc. martensită) existente în structura acestuia.0 %. Oţelurile rezistente la coroziune Oţelurile rezistente la coroziune (oţelurile anticorosive) pot fi clasificate. oţelurile inoxidabile pot fi clasificate în: oţeluri aliate cu crom şi oţeluri aliate cu crom şi nichel. formate din produşi de coroziune. în funcţie de principalul factor care le asigură rezistenţa la acţiunea mediilor de lucru agresive. iar simbolurile principalelor mărci standardizate din fiecare clasă sunt redate în tabelul 8.04 %) şi concentraţia 86 .6. Oţelurile inoxidabile feritice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm ≤ 0. Oţelurile inoxidabile care. care precizează că oţelurile inoxidabile trebuie să aibă %Cm < 1.12.015 %.1.. în condiţii de temperatură ridicată. conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0. a căror rezistenţă la coroziune este determinată de compoziţia chimică şi de structura acestora şi oţelurile patinabile. bare.08 %. austenită.1. care interacţionează cu mediile corosive şi se acoperă cu pelicule compacte.. benzi. 8. conform acestor standarde oţelurile inoxidabile sunt împărţite în clasele structurale prezentate în continuare. la calificarea unui oţel ca oţel inoxidabil sau refractar se ia în considerare numai concentraţia cromului dizolvat în soluţiile solide pe bază de fier (ferită.

18 % sau %Crm = 25.30 %.8. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al. pentru finisarea granulaţiei... stabilizarea feritei şi mărirea rezistenţei la coroziune intercristalină (Nb.0. %Crm = 17. X2CrTi12. X2CrNi12.6 %)..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.8 %) şi/sau zirconiu (%Zrm = 0. niobiu (%Nbm = 0...feritic 87 . X2CrMoTi17−1. X6CrNi17−1.7..1.martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Martensitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenitic Austenito . X6Cr17.. molibden (%Mom = 0. titan (%Tim = 0. X2CrAlTi18−2. X2CrMoTi29−4. nichel (%Nim = 0.3..3.5 %).13 %. Tabelul 8.3. Si. Principalele mărci de oţeluri inoxidabile Marca de oţel conform: SR EN 10088 STAS 3583 X6Cr13 X6Cr17 X3CrTi17 X2CrMoTi18−2 X6CrAl13 X12Cr13 X20Cr13 X30Cr13 X39Cr13 X50CrMoV15 X2CrNi18−9 X5CrNi18−10 X6CrNiTi18−10 X2CrMnNi17−7−5 X2CrMnNiN18−9−5 X2CrNiMo17−13−3 X1NiCrMoCu25−20−5 X6CrNiMoTi17−12−2 X2CrNiMoCuN25−6−3 X2CrNiMoCuWN25−7−4 7Cr130 8Cr170 8TiCr170 2TiMoCr180 7AlCr130 10Cr130 20Cr130 30Cr130 40Cr130 45VMoCr145 2NiCr185 5NiCr180 10TiNiCr180 2MoNiCr175 2CuMoCrNi250 10TiMoNiCr175 - Clasa structurală Feritic Feritic Feritic Feritic Feritic Ferito . Ti. X6CrAl3. X3CrTi17. Zr). aluminiu (%Alm ≤ 2 %)..feritic Austenito . pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni). X6CrMo17−1.3. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X6Cr13. X2CrNbZr17. X6CrMoNb17−1.0...1 %).4. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral acestor prescripţii. Mo). reţetele cu concentraţii mari de crom prezentând şi bune proprietăţi de refractaritate..5 %).....

niobiu (%Nbm = 0.. prin folosirea unor tehnologii de sudare adecvate şi prin aplicarea unor TT postsudare..015 %. fig... mărirea călibilităţii şi durificarea prin precipitare a acestor oţeluri (Ni...5 %). 7.0 %). constând din încălzirea la ti = 750. nichel (%Nim = 1.. X50CrMoV15.1.2.8 %). X20Cr13. %Pm ≤ 0. locale (la îmbinările sudate) sau globale (la întreaga construcţie sudată). aceste probleme se pot rezolva prin alegerea corespunzătoare a MA pentru sudare. cu foarte mici cantităţi de carburi globulare uniform distribuite în matricea feritică) şi.. X4CrNiMo16−5−1. X105CrMo17. Principalele probleme care pot să apară la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri sunt legate (v.6 %) şi/sau vanadiu (%Vm = 0. Oţelurile inoxidabile feritice au o sudabilitate relativ bună. pentru îmbunăţăţirea tenacităţii şi prelucrabilităţii prin deformare plastică (Ni).700 oC).. Mărcile de oţeluri comerciale din aceste clase structurale corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune în anumite medii (Al. X7CrNiAl17−7. X46Cr13. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito-martensitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi au compoziţia caracterizată prin %Cm = 0.5 %). caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază.2 %) pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Al.13 %..0 %. %Crm = 17.24) de sensibiltatea lor ridicată la supraîncălzire (creşterea pronunţată a granulaţie în cazul încălzirii şi menţinerii lor la temperaturi mai mari de 900 oC) şi de tendinţa acestora spre fragilizare şi fisurare (atât datorită creşterii granulaţiei..0. cupru (%Cum = 1. 88 . menţinerea la aceste temperaturi o durata τm = 30. aluminiu (%Alm ≤ 1. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece. X8CrNiMoAl15−7−2.08..18 %.0.1..1.. o structură monofazică feritică (eventual. V) sau pentru evitarea apariţiei fenomenelor de fragilitate la revenire (Mo).. Nb.6. Si. Cu.. Mo).. 8..3. molibden (%Mom = 0. pentru finisarea granulaţiei.. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). conţinuturi foarte scăzute de impurităţi (%Sm ≤ 0.6. X5CrNiCuNb16−4..40 min şi răcirea în aer. X90CrMoV18. Cu). X70CrMo15.3.04 %) şi concentraţia masică de crom încadrată în una din următoarele reţete: %Crm = 11.. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X12Cr13. cum ar fi apariţia fazei σ în cazul menţinerilor îndelungate în intervalul de temperaturi 550. cât şi datorită intervenţiei altor fenomene. la orice temperatură în stare solidă. ca urmare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aceste oţeluri prezintă. în compoziţia acestor oţeluri se pot adăuga în diverse concentraţii şi alte elemente: siliciu (%Sim ≤ 1 %). X5CrNiMo13−4.850 oC (temperaturile mai mari fiind recomandate la construcţiile sudate din oţeluri feritice cu concentraţii ridicate de crom).

17 %). molibden (%Mo m = 0.. scap.. în timp ce la oţelurile cu conţinut scăzut de carbon (%Cm < 0. În majoritatea cazurilor oţelurile din aceste clase structurale se utilizează în starea metalurgică conferită prin aplicarea unui TT de călire + revenire..7. care se poate transforma în martensită (cu conţinut redus de carbon.1 %) pentru asigurarea structurilor martensitice la răcirea în aer se impune alierea lor suplimentară cu nichel şi. la oţelurile cu concentraţii mari de carbon (%Cm > 0... de la ti = 1025.4). 7..3). Procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale acestor oţeluri (bogat aliate cu crom şi alte elemente de aliere) diferă de procesele care au loc la revenirea structurilor de călire ale oţelurilor nealiate (v.8 % au Ms << ta şi prezintă (la ta) după călire (în aer de la ti = 950.2 = 800.5 %).1050 oC) o structură austenitică..0. încât transformarea alotropică Feγ ⇔ Feα nu este suprimată şi aceste oţeluri prezintă transformări de fază în stare solidă (în condiţii de echilibru termodinamic sunt posibile transformările de tipul austenită ⇔ ferită) şi se călesc în aer (sunt oţeluri autocălibile).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Aceste oţeluri au concentraţia de crom suficient de scăzută în corelaţie cu concentraţia de carbon.8 %).5 % au Ms > ta şi prezintă după călire (în aer sau ulei.1300 N/mm2). X7CrNiAl17−7. NbNi3 etc.. care măresc duritatea structurilor de revenire).630 oC şi τm = 1. cu cupru..1200 N/mm2 şi Rm = 1000..5 %).1050 oC) o structură martensitică cu conţinut scăzut de carbon. 5. caracteristicile de rezistenţă mecanică înregistrând creşteri semnificative (Rp0. scap..1.. care prezintă o capacitate particulară de creştere a caracteristicilor de rezistenţă mecanică prin aplicarea de TT.. aluminiu (%Al m = 0..2 %) aceste condiţii sunt uşor de întrunit. având rezistenţă mecanică scăzută şi 89 . Oţelurile PH cu %Nim = 6.60 J) şi de rezistenţă la coroziune. Oţelurile PH cu %Nim = 3.. în structura martensitică apar precipitate ale compuşilor intermetalici pe care îi formează elementele de aliere suplimentare (de tipul MoNi3.. alcătuiesc o subdiviziune specială a oţelurilor inoxidabile martensitice (având ca mărci reprezentative X4CrNiMo16−5−1.) şi se produce un efect de durificare (îmbătrânire) important... cupru (%Cu m = 1.... aliate suplimentar cu nichel (%Ni m = 3. fără afectarea inadmisibilă a caracteristicilor de tenacitate (energia de rupere se menţine la niveluri KV = 40. iar caracteristicile mecanice ale structurilor de revenire pot indica prezenţa fenomenelor de fragilitate la revenire (v..3. prin aplicarea unui TT de revenire (la ti = 470.. Oţelurile cu conţinuturi scăzute de carbon (%C m < 0..3.3 ore). căpătând o structură martensitică sau ferito – martensitică.. caracterizată prin rezistenţă mecanică redusă şi plasticitate ridicată.08 %) şi conţinuturi ridicate de crom (%Cr m = 15.. X8CrNiMoAl15−7−2) şi sunt denumite oţeluri cu durificare prin precipitare (oţeluri PH – preciptation hardening). datorită intervenţiei fenomenelor de stabilitate la revenire şi de durificare secundară (separararea unor carburi de crom fin dispersate. uneori....6..0 %) şi/sau niobiu (%Nb m = 0.6 %). X5CrNiCuNb16−4.

..20 % (corespunzătoare oţelurilor inoxidabile) şi concentraţii masice de nichel %Nim = 8. • reţeta de aliere de bază a acestor oţeluri prevede concentraţii masice de crom %Crm = 18.5 ore. %Cm ≤ 0.4 % sunt destinate confecţionării sculelor (cuţite. Oţelurile inoxidabile martensitice cu %Cm > 0..1.24. instrumente chirurgicale etc. mai ales H. motiv pentru care oţelurile sunt denumite şi oţeluri austenitice tip 18−8...3.5. aceste oţeluri ridică probleme tehnologice la prelucrarea prin aşchiere sau prin deformare plastică. plasticitate mare..−80 oC. N şi.. un TT complet.. conform indicaţiilor diagramei din figura 7. Oţelurile inoxidabile austenitice fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezint[ o clasă structurală de oţeluri cu proprietăţi deosebite: rezistenţă mare la coroziune în aer..8 ore şi apoi reîncălzirea la ta) sau prin aplicarea unui TT de destabilizare a austenitei (constând din reîncălzirea oţelurilor la ti = 750. ca urmare. alcătuit din călire martensitică şi revenire. deoarece. prin aplicarea ulterioară a unui TT de revenire (la ti = 500. BMT trebuie bine protejată în timpul sudării faţă de acţiunea nocivă a atmosferei înconjurătoare (prin utilizarea procedeelor de sudare în mediu de gaz inert).4 % sunt sudabile. Oţelurile inoxidabile martensitice şi ferito – martensitice cu %Cm < 0..1.. 8.02. aceste oţeluri au tendinţa de fragilizare la rece. menţinerea la această temperatură o durată τm = 0. la tco = −70...80 oC/oră.5 ore) se obţin efecte de durificare prin precipitare similare celor tipice oţelurile PH cu %Nim = 3. Compoziţia chimică a acestor oţeluri poate fi caracterizată astfel: • concentraţia masică de carbon este scăzută..10 %. tenacitate şi rezistenţă mecanică ridicate la temperaturi scăzute (până la –270 oC)....0. această reţetă fiind modificată la oţelurile pentru − 90 .850 oC.520 oC şi τm = 1... în mod obişnuit. comportare paramagnetică şi o bună sudabilitate.. dar oţelurile moderne au %Cm ≤ 0. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri trebuie utilizate MA cu concentraţii scăzute de carbon şi conţinuturi minime de impurităţi (S.15 %.6.. care au efecte negative majore asupra tenacităţii). iar după sudare trebuie aplicate TT care să confere îmbinărilor sudate structuri asemănătoare cu cea corespunzătoare MB. dacă este posibil.) şi instrumentelor de măsurare şi nu se utilizează la realizarea construcţiilor sudate. pentru micşorarea stabiltăţii austenitei prin separarea unor particule de carburi de crom şi alte elemente de aliere şi apoi răcirea în apă). menţinerea la tco o durată τm = 7. structura austenitică se ecruisează puternic prin deformare plastică la rece şi..04 %.5 % călite şi îmbătrânite.1. P.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticitate ridicată) prin aplicarea unui TT de călire la temperaturi scăzute (constând din răcirea oţelurilor. în apă şi în foarte mulţi agenţi chimici.750 oC sau. cu vr = 70. fiind recomandat TT de revenire la ti = 600...

1 %) sau titanul (%Tim = 0. X12CrMnNiN18−9−5..8..0.. Ti) sau pentru stabilizarea structurii austenitice şi înlocuirea parţială a nichelului (Mn.. X2CrNi18−9.).. la temperaturi înalte. cromul şi nichelul (elementele reţetei de aliere de bază): siliciul (%Sim ≤ 1.0...). 25−35 etc. pentru îmbunăţăţirea rezistenţei la coroziune (Mo.04 %) au structura de echilibru la ta complet austenitică..0 %) în astfel de medii este aproape nulă. molibdenul (%Mom = 2... azotul (%Nm = 0. N). Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte.. 91 .15 % asigurându-le o bună rezistenţă la oxidare în medii uscate.7 %).. Nb.. urmată de aplicarea unui TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază (cu regimul adecvat obţinerii caracteristicilor dorite). solubilitatea carbonului în austenită la această temperatură fiind mai mare decât concentraţia carbonului existent în aceste oţeluri şi. iar %Crm >15 % conferind oţelurilor rezistenţă la coroziunea (de tip elecrochimic) produsă de mediile active apoase. singura modalitate tehnologică de a le influenţa caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate constă în ecruisarea lor prin deformare plastică la rece.4. Mo).1.. • majoritatea oţelurilor austenitice crom-nichel au în compoziţie şi alte elemente de aliere decât carbonul. ca urmare. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X10CrNi18−8.. X6CrNiMoNb17−12−2. deoarece probabilitatea declanşării proceselor de corodare electrochimică a structurii monofazice austenitice (cu %Crm = 10. prezintă cea mai bună comportare în prezenţa mediilor agresive de lucru.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale aplicaţii speciale (caracterizate prin condiţii severe de lucru: solicitări mecanice cu intensităţi mari şi/sau aplicate dinamic.. Oţelurile cu conţinuturi reduse de carbon (%Cm ≤ 0.4 %).5.5.12. nichelul acţionează favorabil asupra rezistenţei la coroziune şi îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice la temperaturi înalte ale oţelurilor.10 %).7 %).25 %). 20−25. temperaturi ridicate. medii foarte agresive etc.25 % şi %Nim = 15. cromul este elementul de aliere care conferă acestor oţeluri rezistenţă la coroziune şi la oxidare.... cuprul (%Cum = 0. pentru creşterea refractarităţii şi comportării la fluaj (Si. X2CrNiMo17−12−2. X6CrNiTi18−10. fiind elementul de aliere care le conferă structura austenitică şi asigură (în cazul când %Nim > 8 %) menţinerea unei astfel de structuri până la temperatura ambiantă (prin modificarea substanţială a poziţiei punctelor critice de transformare în stare solidă A1 şi A3)... %Crm = 12. manganul (%Mnm = 2. care se realizează cu %Crm = 15. Deoarece nu prezintă transformări în stare solidă..3 %). niobiul (%Nbm = 0. X3CrNiCu18−9−4. Cu. caracteristicile de utilizare ale acestor oţeluri nu pot fi modificate prin aplicarea de TT cu schimbare de fază. 45 % (şi sunt denumite oţeluri tip 15−35. efectele favorabile ale cromului se diminuează odată cu creşterea conţinutului de carbon al oţelurilor (care favorizează apariţia carburilor în structura acestora).

ca urmare. 0. • aşa cum se poate deduce examinând diagrama din figura 8. astfel că. carbonul ajunge mai repede la marginile cristalelor de austenită şi formează carburile cu cromul din austenita situată în zonele adiacente acestor margini.1100 oC. • viteza de difuzie a carbonului în austenită este mai mare decât cea corespunzătoare cromului şi. separarea intercristalină a carburilor de crom şi scăderea concentraţiei de crom de la marginile cristalelor de austenită diminuează rezistenţa la coroziune a oţelului. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (până la ta). constând în încălzirea oţelurilor la ti = 1000.. se produce separarea din austenită a carbonului în exces sub formă de carburi de crom. atunci când piesele realizate dintr-un astfel de oţel vin în contact cu un mediu agresiv de lucru. ca urmare. marginile (sărăcite în crom) ale cristalelor de austenită sunt atacate.. pentru dizolvarea carburilor în austenită şi răcirea lor rapidă (în apă). Pentru a le conferi o structură monofazică austenitică rezistentă la coroziune. marginile cristalelor de austenită îşi diminuează puţin concentraţia de crom şi diminuarea rezistenţei la coroziune a oţelului este mică. sub 450 oC difuzia elementelor care formează carburile nefiind posibilă.. structura monofazică astfel obţinută este alcătuită din austenită suprasaturată în carbon. se produce uniformizarea prin difuzie a concentraţiei cromului în cristalele de austenită.04. se aplică TT de călire de punere în soluţie (a carburilor). după precipitarea intercristalină a carburilor de crom. această structură bifazică putând favoriza declanşarea proceselor de corodare a oţelurilor în prezenţa mediilor agresive. dacă durata menţinerii este sub limita inferioară a intervalului critic. creşte concentraţia în crom a marginilor acestor cristale. pentru care intensitatea sensibilizării la coroziune intercristalină a oţelului este maximă. sărăcirea în crom a acestor margini este parţial compensată şi rezistenţa la coroziune a oţelului este puţin afectată. proces care prezintă următoarele particularităţi: • separarea carburilor apare numai în cazul încălzirii într-un interval critic de temperaturi (450 oC. instabilă termodinamic şi. fenomen numit coroziune intercristalină. 850 oC). dacă semifabricatele sau piesele confecţionate dintr-un oţel cu această structură sunt supuse încălzirii (în procesul de prelucrare sau în cursul utilizării). aşa cum se poate observa în imaginile prezentate în figura 8. Aspectele prezentate sugerează şi principalele căi de acţiune pentru diminuarea susceptibilităţii oţelurilor inoxidabile austenitice faţă de coroziunea 92 . iar peste 850 oC austenita are capacitate ridicată de a dizolva carbon şi separarea carburilor nu mai este justificată termodinamic.13. cantitatea de carburi precipitate este redusă. pentru fiecare temperatură situată în intervalul critic de temperaturi există un interval critic al duratei de menţinere..12. iar dacă durata menţinerii este mai mare decât limita superioară a intervalului critic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Oţelurile cu conţinuturi de carbon mai mari (%Cm = 0.15 %) au structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi de crom.

carbonul. siliciul. care.12. deoarece formează cu elementele de aliere tipice oţelurilor inoxidabile austenitice (nichel. se observă că principalele probleme care pot afecta sudabilitatea oţelurilor austenitice crom-nichel sunt: fisurarea la cald şi fragilizarea indusă de formarea fazei σ . creşterea concentraţiei cromului. în timpul solidificării CUS. având afinitatea faţă de carbon mai mare decât cromul. în 93 .24.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale intercristalină: reducerea concentraţiei de carbon (%Cm ≤ 0. • Fisurarea la cald a CUS realizate prin sudare se produce la temperaturi ridicate (peste 1200 oC). pentru ca separarea intercristalină a carburilor de crom să afecteze în mică măsură rezistenţa la coroziune a marginilor cristalelor de austenită şi/sau microalierea oţelurilor cu titan. leagă carbonul în exces sub formă de carburi proprii şi asigură astfel menţinerea nealterată a concentraţiei cromului în cristalele de austenită (oţelurile inoxidabile austenitice microaliate cu titan. Fig. sulful şi fosforul favorizează apariţia fisurării la cald. titan. fisurile formate la cald având caracter interdendritic şi fiind cauzate de prezenţa unor faze uşor fuzibile în zonele intercristaline ale structurii primare a CUS. silicaţi) care sunt faze uşor fuzibile sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice uşor fuzibile. niobiu sau tantal. Diagrama timp – temperatură − sensibilizare la coroziunnea intercristalină (TTS) a oţelului inoxidabil X10CrNi18−8 Oţelurile inoxidabile austenitice au o bună sudabilitate. 8. Dacă se analizează diagrama structurală prezentată în figura 7. carburi de titan şi niobiu. 8. niobiu sau tantal sunt denumite oţeluri stabilizate).04 %). niobiu) compuşi (sulfura de nichel.13. pentru evitarea formării carburilor de crom în structura oţelurilor. apariţia fenomenului este influenţată de următorii factori: − compoziţia chimică a BMT din care rezultă prin solidificare CUS (dependentă de compoziţia şi puritatea MB şi MA). Microfotografia unei zone afectate de coroziunea intercristalină la o piesă din oţel inoxidabil austenitic X10CrNi18−8 Fig.

Aceste oţeluri combină bunele proprietăţi ale oţelurilor inoxidabile feritice şi austenitice. Ti şi de procesele de deformare plastică la rece şi pot fi înlăturate aplicând după sudare (sau după operaţiile de prelucrare prin deformare plastică la rece) un tratament termic constând din încălzirea zonei sigmatate la ti ≅ 1000 oC.2 % şi %Cum ≤ 2 %. iar prezenţa austenitei conferindu-le o bună ductilitate şi tenacitate.....) sub formă de compuşi greu fuzibili sau care formează cu fierul sau cu elementele de aliere eutectice greu fuzibile.. siliciu) şi diminuarea pericolului de formare a eutecticelor uşor fuzibile.4 ore şi răcirea în aer. la realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri s-a constatat că structurile realizate în CUS şi ZIT nu mai prezintă raportul unitar al conţinuturilor procentuale de ferită 94 . apariţia fazei σ (sigmatarea) şi fragilizarea care o însoţeşte sunt favorizate de prezenţa unor elemente de aliere ca Mo. vanadiul şi molibdenul împiedică fisurara la cald. relaxarea tensiunilor mecanice care apar în timpul cristalizării primare a CUS (la temperaturi înalte.. Oţelurile inoxidabile austenito – feritice sau ferito – austenitice. Fragilizarea prin faza σ se produce atunci când în îmbinările sudate apare faza σ. wolframul.5 %. carbonul etc. direct din austenită . faza σ apare (mai greu) după sudare. %Mom = 1. prin realizarea următoarelor etape: γ + α → γ + α + σ → γ + σ. ca urmare. faza σ apare (mai uşor) în aceleaşi zone. %Nim = 4. ferita este faza care se deformează uşor şi ajută la diminuarea nivelului energetic al câmpului de tensiuni care apare datorită sudării) şi dizolvarea elementelor nocive (sulf. iar dacă structurile sunt austenito − feritice. raportul preferat al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în structura oţelurilor de acest tip este cel unitar (%α ≅ 50 % şi %γ ≅ 50 %). − prezenţa feritei în structura CUS (într-un conţinut procentual de 3.. Primele oţeluri duplex realizate au avut compoziţia: %Cm ≤ 0. 8. fixând elementele nocive (sulful. ferita are rezistenţa la deformare mai mică decât austenita şi. fac parte din categoria oţelurilor aliate cu crom şi nichel şi reprezintă o clasă structurală de oţeluri utilizată relativ recent (cu toate că primele oţeluri duplex au apărut încă din 1930) la fabricarea aparaturii tehnologice de presiune şi a construcţiilor sudate..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR timp ce manganul.1. prin realizarea următoarelor etape: γ → γ + α → γ + α + σ → γ + σ. menţinerea la această temperatură o durată τm = 2. %Crm = 22.. compus intermetalic FeCr caracterizat prin duritate ridicată şi fragilitate accentuată.6. denumite şi oţeluri duplex. Nb.. prezenţa în structură a feritei asigurându-le niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi rezistenţei la coroziune.4 %) împiedică fisurarea la cald. Si. dacă MB sau CUS au structura complet austenitică.24..900 oC. prin realizarea următoarelor efecte: finisarea structurii (ferita cristalizează înaintea austenitei şi împiedică formarea structurilor dendritice grosolane).04 %. în zonele încălzite la 600.4.. fosfor.

A doua generaţie de oţeluri duplex a avut compoziţia chimică caracterizată prin %Cm ≤ 0.. constatându-se că el îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică şi rezitenţa la coroziune şi contribuie la formarea austenitei din ferită la temperaturi ridicate.. oţelurile duplex putând fi utilizate pentru confecţionarea pieselor. construcţiilor şi echipamentelor care funcţionează la temperaturi superioare temperaturii de –50 oC (în condiţii de frig climatic sau industrial). Rezistenţa la coroziune a oţelurilor duplex din generaţia a doua este mai bună decât a oţelurilor inoxidabile austenitice. %Mom = 3... 95 . iar sudarea fără MA sau cu pMA scăzute (valori mari ale pMB) nu este recomandată (trebuie evitată). dar nefiind recomandate pentru echipamentele şi aparatele tehnologice destinate aplicaţiilor criogenice. iar rezistenţa la tracţiune şi limita de curgere sunt aproximativ de două ori mai mari decât ale oţelurilor inoxidabile austenitice. iar caracteristicile de rezistenţă la coroziune ale îmbinărior sudate sunt nesatisfăcătoare..5. Pentru realizarea unor îmbinări sudate de calitate la realizarea aparatelor tehnologice sau construcţiilor metalice din oţeluri duplex se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte: • pentru a obţine CUS cu caracteristici corespunzătoare. tenacitatea oţelurilor duplex are nivelul situat între nivelurile corespunzătoare oţelurilor inoxidabile austenitice şi feritice.. spre deosebire de MB. respectarea acestei prescripţii asigurând formarea şi menţinerea cantităţii corespunzătoare de austenită în structura CUS.X2CrNiMoN22−5−3. de tipul unor compuşi intermetalici cu conţinuturi ridicate de crom şi molibden sau nitruri de fier şi/sau de elemente de aliere) care fragilizează structura şi micşorează rezistenţa la coroziune a acesteia. %Nim = 6.4 % .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale şi austenită. • în procesul de sudare se produc fenomene metalurgice de precipitare în CUS şi ZIT a unor faze dure (faze δ.5. asigurând menţinerea raportului unitar al conţinuturilor procentuale de ferită şi austenită în zonele caracteristice ale îmbinărilor sudate ale echipamentelor trehnologice sau construcţiilor realizate din astfel de materiale..15.26 %... azotul a fost utilizat pentru înlocuirea parţială a nichelului ca element austenitizant. este necesar ca MA utilizate la sudare să fie supraaliate cu nichel (MA trebuie să aibă %Nim ≅ 9 %.0 %).04 %.7. %Cum ≤ 2.0. Mărcile de oţeluri comerciale din această clasă structurală corespund integral prescripţiilor prezentate mai înainte. aşa cum rezultă din următoarele exemple: X2CrNiN23−4.5 % şi %Nm = 0.X3CrNiMoN27−5−2.8 %. mai ales dacă nu este posibilă aplicarea de TT postsudare..30 % (unele conţinând şi %Wm = 0. MA cu compoziţie apropiată de a MB se utilizează numai în cazul când se efectuează TT postsudare pentru rectificarea structurilor din CUS şi ZIT.5 %). X2CrNiMoN25−7−4.. %Crm = 24. X2CrNiMoCuWN25−7−4. care au în mod obişnuit %Nim = 5.X2CrNiMoCuN25−6−3..1.

12NiCr250. Oţelurile refractare (termorezistente) pot aparţine..5. 40SiNiCr250. 20VNiMnCr120. SiO2..45 %. destinate fabricării produselor prin deformare plastică la cald. uneia din clasele structurale anterior prezentate: feritică. martensitică sau austenitică.0. 12SiNiCr360 şi 10TiAlCrNi320 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate austenitice). ce protejează materialul împotriva oxidării în profunzime). de tipul Cr2O3. vanadiu (care durifică oţelurile prin formarea de carburi stabile. Al2O3. în general sub 550 oC). iar rezistenţa mecanică la temperaturi ridicate se asigură oţelurilor prin alierea cu crom. 20VNiWMoCr120 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice). rezistenţa la oxidare este conferită oţelurilor de alierea cu crom şi este îmbunătăţită de alierea suplimentară cu siliciu şi aluminiu (elemente care asigură formarea pe suprafetele pieselor realizate din astfel de oţeluri şi exploatate la temperaturi ridicate a unui strat compact şi aderent de oxizi. având calitatea reglementată de STAS 11523. deoarece. benzi. Pentru această aplicaţie singurele oţeluri care dau rezultate bune sunt oţelurile austenitice crom – nichel tip 15−35. iar solubilitatea azotului în ferită este mai scăzută decât în austenită. principalele mărci de astfel de oţeluri (simbolizate în acelaşi mod ca şi oţelurile aliate pentru construcţia de maşini cuprinse în STAS 791) sunt: 10AlCr70.6. molibden..) şi barelor forjate.. deoarece elementele de aliere difuzează mai uşor în această fază. s-a constatat că apariţia fazelor δ este determinată de menţinerile îndelungate la temperaturi ridicate. 10AlCr180.1.1100 oC) se utilizează oţelurile refractare (termorezistente) speciale. dacă aplicaţiile în care sunt utilizate se caracterizează prin temperaturi de lucru nu prea mari. în funcţie de compoziţia lor chimică. Pentru aplicaţiile tehnice la care temperaturile de lucru sunt foarte ridicate (550. 20−25 sau 25−35. 10AlCr240 (aparţinând clasei structurale a oţelurilor aliate feritice).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fenomenele de precipitare se produc în principal în zonele feritice ale structurii CUS şi ZIT. sârme etc.35. oţelurile inoxidabile prezintă şi o bună refractaritate (mai ales. O aplicaţie în care alegerea oţelurilor termorezistente ridică probleme interesante o constituie fabricare ţevilor pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză din combinatele petrochimice. iar precipitarea nitrurilor se produce mai intens dacă MB nu are un conţinut suficient de azot (care să determine formarea şi stabilizarea austenitei) sau dacă nu se folosesc MA supraaliate cu nichel. micşorează tendiţa de fragilizare la cald a acestora şi/sau le măresc temperatura de recristalizare primară. 12TiNiCr180. semifabricatelor laminate finite (profile pline şi fasonate. wolfram. 96 . 15SiNiCr200. aşa cum s-a arătat anterior. cu conţinuturile de carbon %Cm = 0. ţevi prin care circulă hidrocarburi şi care au domeniul temperaturilor de lucru [700 oC. 900 oC]. 8. peste care se manifestă cu intensitate mare fenomenul de fluaj). 15SiNiCr250. nichel. table.

25 %). împreună cu siliciul şi aluminiul. impunând fabricarea ţevilor prin turnare centrifugală.. siliciu (%Sim < 2 %). aşa cum arată diagramele din figurile 8.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale având structura de echilibru la ta alcătuită din austenită şi carburi. aluminiu.15. fier (%Fem = 2…12 %). datorită numărului mare de componente aceste materiale sunt denumite superaliaje. zirconiu etc. le asigură o foarte bună rezistenţă la oxidare. wolfram (%Wm = 3…5 %). conţinutul ridicat de carbon diminuează prelucrabilitatea prin deformare plastică a acestor oţeluri. dar nu afectează inadmisibil sudabilitatea acestor oţeluri (cu anumite precauţii tehnologice ţevile pentru cuptoarele instalaţiilor de piroliză pot fi sudate). Soluţia folosirii unor oţeluri cu %Cm = 0. aceste oţeluri prezintă viteze de fluaj minime şi rezistenţe tehnice de durată (fluaj) maxime şi au tendinţă redusă de carburare în prezenţa mediilor de hidrocarburi (carburarea ţevilor şi. 8. 97 . 8. Dependenţele dintre rezistenţa tehnică de durată şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 şi 25–20 Pentru aplicaţiile în care mediul de lucru este foarte agresiv şi/sau temperaturile de lucru sunt ridicate. ca urmare.15. Dependenţa dintre viteza de fluaj şi concentraţia de carbon la oţelurile austenitice crom – nichel tip 15–35 Fig. care au în compoziţie şi mici cantităţi de carbon (%Cm = 0..05 %) şi alte elemente de aliere: molibden (%Mom = 2…25 %.0. niobiu (%Nbm = 3…5 %). titan. nichelul asigură acestor aliaje o rezistenţă excepţională la coroziune în medii puternic reducătoare. celelalte componente contribuind la creşterea rezistenţei mecanice la cald şi asigurarea unei bune comportări la fluaj. iar cromul.14 şi 8. creşterea excesivă a cantităţii de carburi în structură fiind una din principalele cauze care produc degradarea ţevilor).01…0.35.14. Fig. se utilizează aliaje speciale Ni−Cr ( %Nim = 45…70 % şi %Crm = 12….45 % a fost adoptată ţinând seama că.

care se comportă ca nişte straturi autoprotectoare. dacă oţelurile sunt livrate 98 .%Tim = 2…3 % 10 %Wm = 4…5 %. cum ar fi aluminiul (%Alm ≥ 0.015…..6. %Sm. conţinuturile de impurităţi ale acestor oţeluri sunt limitate la nivelurile %Sm.55 %). tenace şi aderente la suprafaţa produselor. Incoloy. cu care firmele producătoare le-au lansat pe piaţă. %Alm = 4…5 5 % Superaliajele au structura alcătuită din soluţii solide ale componentelor. Compoziţiile chimice de bază ale unor superaliaje refractare Denumirea comercială INCONEL 625 INCONEL X 750 HASTELLOY C HASTELLOY X WASPALLOY NIMONIC 901 NIMONIC 105 %Nim min. ce pasivează produsele (reduc viteza de coroziune uniformă la valori apropiate de 0 mm/an).15 %) şi conţin mici cantităţi de elemente care fixează azotul sub formă de nitruri stabile.1..0.2. 0 % 8.5 %. %Fem = 17…20 %..25 %). %Fem = 30…33 %.6…1. %Fem = 5…9 % . oţelurile aparţinând acestei categorii au concentraţiile de carbon scăzute (%Cm ≤ 0.6…6.%Sim =1. molibden (Mom ≤ 0. Hastelloy.8. respectiv. %Pm ≤ 0.0. durificate prin precipitarea unor compuşi chimici. contribuie la creşterea rezistenţei mecanice. care. cupru (%Cum = 0. rezistenţă determinată de formarea pe suprafaţa produselor realizate din astfel de oţeluri. 8.060 %).Fe)3Al.16 %).0…1 %Nbm = 3…4 %.Ti) sau (Ni.5…5.%Tim = 2…3 1 2 % 4.65 %). % Alte elemente %Mom %Com max..0…2.10 %).035 %. 12…15 %Tim = 2…3 %.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabel 8. fineţea mare şi gradul lor de dispersie ridicat. %Alm = 0 1 2 1 6% 5.0…1 1. %Pm ≤ 0. cele mai cunoscute tipuri de aliaje din această clasă fiind: Inconel. nichel (%Nim ≤ 0.30 %). 18…22 %Tim = 1…1. Superaliajele sunt cunoscute sub denumirile comerciale.%Sim = 0 0 1 1 3% 3. 8.02 %).5…5.12 %) şi titanul (%Tim = 0. 0.5…1. sunt slab aliate cu crom (%Crm = 0.3 ani cu atmosfera înconjurătoare. prin duritatea. prin interacţiunea lor timp de 1.12…0. Ni3(Al. 58 min. dacă oţelurile sunt complet dezoxidate (calmate) la elaborare.30….8 0 10 % max. compacte.25…0.8. Pentru a realiza o astfel de comportare. cum ar fi Ni3Nb. a unor pelicule (patine) de oxizi şi sulfat complex de fier. zirconiu (Zrm ≤ 0. %Fem = 3…4 15…17 0. 70 55…65 45…50 50…55 42…43 50…55 %Crm 20…23 14…17 15…19 20…23 18…21 12…14 14…15 Compoziţia chimică. Nimonic etc. vanadiul (%Vm = 0. cu caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.02…. Oţelurile patinabile Oţelurile din această categorie prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică.04 %.0. niobiul (%Nbm = 0.8…1.02….

matriţe pentru prelucrarea oţelurilor sau maselor plastice. Caracteristicile fizico − mecanice şi tehnologice ale oţelurilor din această categorie sunt similare celor ale oţelurilor de uz general echivalente din punctul de vedere al mărcii şi clasei de calitate. Semifabricatele din astfel de oţeluri se livrează fie în starea obţinută prin laminare normalizantă. prevede mărcile RCA 370 şi RCB 510. cuţite pentru foarfeci.). nefiind încă abrogat. burghie.3). Oţelurile pentru scule Oţelurile din această clasă se utilizează pentru confecţionarea sculelor (cuţite pentru strunjire. 8. cu conţinut ridicat de fosfor (%Pm = 0. iar STAS 500/3 care reglementează acelaşi domeniu.. freze. 8.2. determinat cu relaţia (8. Principalele aplicaţii tehnice în care se utilizează semifabricatele sub formă de table. nicovale pentru forjat.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale în altă stare decât cea calmată. vagoanele de cale ferată. tarozi. lemn. pentru confecţionarea sculelor de prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald a diferitelor materiale (dălţi. concentraţia fosforului fiind mărită la unele oţeluri (la nivelul %Pm = 0. macaralele.06…0.2.. iar produsele realizate din acestea nu se tratează termic. rabotare şi mortezare. alezoare.06. piatră.44 %.7. Deoarece conţinuturile de carbon şi alte elemente de aliere sunt scăzute. iar dacă condiţia nu este îndeplinită se recomandă sudarea cu preîncălzire şi. fonte. cum ar fi: stâlpii pentru reţelele electrice de înaltă tensiune.0.. deoarece acesta poate participa ca element activ la formarea peliculelor de pasivare. iar conţinuturile de impurităţi sunt limitate. oţelurile din această categorie prezintă o bună sudabilitate. structurile portante şi de închidere ale halelor industriale şi unele recipiente sub presiune. semnificaţiile simbolurilor fiind cele precizate în scap. iar S355W se poate livra şi în varianta S355WP. J2 şi K2. dacă carbonul echivalent. oţelurile SxxxW se pot livra în clasele de calitate J0. benzi sau profile laminate din astfel de oţeluri sunt construcţiile metalice şi mecanice (supuse în exploatare la coroziune atmosferică la temperatura ambiantă).) destinate prelucrării prin aşchiere a semifabricatelor şi pieselor din diverse materiale (oţeluri. filiere etc.15 %). poansoane.15 %). realizarea construcţiilor sudate din astfel de oţeluri nu ridică probleme tehnologice deosebite. fie în starea realizată prin laminare obişnuită (cu sau fără TT de normalizare aplicat ulterior laminării). Standardul SR EN 10155 prevede mărcile S235W şi S355W. aplicarea recoacerii de detensionare ca TT postsudare. materiale plastice etc. îndeplineşte condiţia %Ce ≤ 0. eventual. 99 . dornuri.

În corelaţie cu destinaţia lor..ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR punctatoare. vârfuri de centrare pentru maşini – unelte. pentru fabricarea unor unelte şi instrumente de lucru (şurubelniţe. fără ca duritatea tăişurilor să se micşoreze inadmisibil.1. oţelurile pentru scule să fie (de obicei) hipereutectoide.) şi pentru realizarea elementelor active (care trebuie să prezinte durabilitate ridicată) ale instrumentelor de măsurare şi verificare a dimensiunilor pieselor (rigle.. 7.1. duritatea ridicată se asigură prin aplicarea unui TT final de călire martensitică a sculelor. oţelurile din această clasă trebuie să corespundă mai multor condiţii generale. ceea ce impune ca.7. structura lor de echilibru la ta este alcătuită din perlită şi 100 .25 %) şi conţinuturile de impurităţi limitate la nivelurile corespunzătoare oţelurilor de calitate. fără apariţia unor fenomene nedorite de fisurare sau rupere fragilă).). 5. 5. ace de trasare.). calibre etc. ţinând seama că duritatea martensitei creşte odată cu concentraţia de carbon a oţelului supus călirii (v. astfel ca zona de la suprafaţa sculelor durificată prin călire să fie suficient de extinsă (adâncă) şi să permită ascuţirea repetată a acestora.2. care pot fi formulate astfel: • oţelurile trebuie să prezinte duritate ridicată (mai mare decât duritatea materialelor semifabricatelor sau pieselor care se se prelucrează cu sculele confecţionate din ele) şi tenacitate suficientă (pentru ca tăişurile şi corpul sculelor să poată prelua solicitările mecanice la care sunt supuse în timpul utilizării lor pentru prelucrarea semifabricatelor sau pieselor. pentru fabricarea unor piese rezistente la uzare (de la maşinile textile. Fiind în marea majoritate oţeluri hipereutectoide.2). deoarece încălzirile sculelor călite martensitic au efectele unor reveniri. • oţelurile trebuie să-şi menţină duritatea ridicată şi în urma încălzirii lor datorită frecărilor ce apar între scule şi semifabricatele sau piesele supuse prelucării. scule de tragere la rece a materialelor metalice etc. chei fixe.). maşinile agricole etc. scap. 8.65. Oţelurile carbon pentru scule Oţelurile din această categorie au concentraţia de carbon ridicată (%Cm = 0. instrumente chirurgicale etc.2.2). se impune ca oţelurile să prezinte o bună stabilitate la revenire şi/sau să fie aliate cu elemente care să le asigure durificarea secundară (v. şublere. ferăstraie pentru lemn. micrometre.4). • oţelurile trebuie să prezinte sensibilitate redusă la deformare şi/sau fisurare prin călire şi să aibă tendinţă mică de decarburare superficială în timpul prelucrărilor şi TT la care sunt supuse în procesul tehnologic de realizare a sculelor (deoarece micşorarea concentraţiei carbonului în stratul superficial diminuează călibilitatea şi capacitatea de călire – v. • oţelurile trebuie să aibă o bună călibilitate. scap. scap.

0 %).2 (de exemplu. care conferă oţelurilor o bună prelucrabilitate prin deformare plastică şi prin aşchiere.2. încadrarea lor în condiţiile generale anterior formulate se prezintă astfel: • oţelurile prezintă sensibilitate ridicată la decarburarea superficială şi la fisurarea prin călire. OSC9. simbolul OSC10 corespunde unui oţel carbon pentru scule având concentraţia masică medie de carbon %Cm = 1.60 HRC. pentru creşterea durităţii şi. scap. bine detensionată şi cu duritate ridicată (55.. pentru obţinerea unei structuri cu perlită globulară. OSC8. 6..5)... limitarea vitezelor de aşchiere şi/sau răcirea sculelor în cursul utilizării lor pentru diverse prelucrări). pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide (fără reţea de cementită secundară).3. eventual. scap. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire (v. OSC10. în procesul tehnologic de realizare a sculelor din astfel de oţeluri se pot include următoarele TT: • normalizarea (v. Pentru îndeplinirea condiţiilor generale anterior formulate. • călibilitatea acestor oţeluri corespunde unui indice J 5 – 55/60.200 oC. 101 . 8.5). semnificaţia simbolurilor fiind cea precizată în scap. 6. care se menţine numai dacă acestea nu se încălzesc (în timpul utilizării) la temperaturi mai mari de 150. • sculele realizate din astfel de oţeluri au duritatea (după TT final) 55.2).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice – v. 6. călire la temperaturi scăzute.60 HRC). După aducerea la configuraţia dorită. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată prin STAS 1700..3. sculele realizate din astfel de oţeluri se supun unui TT final alcătuit din: • călire martensitică..200 oC). scap. Semifabricatele din astfel de oţeluri se realizează prin deformare plastică la cald şi se livrează în starea structurală (cu perlită globulară) conferită de aplicarea unui TT de recoacere de globulizare a cementitei (numită şi recoacere de înmuiere). Gradul moderat de îndeplinire a condiţiilor limitează utilizarea acestor oţeluri la fabricarea sculelor cu forme simple şi dimensiuni caracteristice nu prea mari şi impune o serie de restricţii privind regimurile tehnologice de lucru cu sculele confecţionate din astfel de oţeluri (de exemplu. • recoacerea de globulizare a cementitei (v. Deoarece creşterea concentraţiei masice de carbon şi aplicarea de TT sunt singurele căi de acţiune pentru asigurarea caracteristicilor de utilizare ale acestor oţeluri. tabelul 4. • revenire joasă (la ti = 150. principalele mărci de oţeluri sunt: OSC7. OSC11 şi OSC12..3).. pentru obţinerea unei structuri martensitice cu conţinuturi minime de austenită reziduală.

2. putându-se distinge tipurile prezentate în continuare. nichelul (%Nim = 1..7. siliciul %Sim = 0.6.2.. pentru diminuarea conţinutului de austenită reziduală din structură) şi revenire joasă (la ti = 150.4. 100VMoCr52. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.4...60 %.. TT final la care sunt supuse sculele confecţionate din astfel de oţeluri este alcătuit (ca şi în cazul sculelor din oţeluri carbon) din călire martensitică (urmată uneori de călire la temperaturi scăzute.1.8 %).. 8..2.. conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.1.2.15. vanadiul (%Vm = 0.03 % şi sunt slab sau mediu aliate cu elemente ca wolframul (%Wm = 1. 165VWMoCr115 şi 200Cr115.0.8.2.2.00 %). ce corespund unor oţeluri aliate (hipereutectoide) din clasa structurală perlitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi secundare) şi 155MoVCr115.2 %) şi manganul (%Mnm = 0. 55MoCrNi10 şi 55VMoCrNi17. molibdenul (%Mom = 0.1.. Calitatea acestor oţeluri este reglementată de STAS 3611.03 % şi sunt slab.2. %Sm ≤ 0. 31VMoCr29...8 %)..200 oC).2 %). unelte de mână şi scule de prelucrare prin deformare plastică la cald au concentraţiile de carbon %Cm = 0..1. care cuprinde ca principale mărci: 30VCrW85...... vanadiul (%Vm = 0.2. %Sm ≤ 0. bine detensionată şi cu duritate ridicată (58. 105MnCrW11.. calitatea şi simbolizarea acestor oţeluri sunt reglementate de STAS 3611. ce corespund unor oţeluri aliate din clasa structurală ledeburitică (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi carburi primare şi secundare).8.8.. molibdenul (%Mom = 0... cum ar fi cromul (%Crm = 1.. scule (rezistente şi foarte rezistente la uzare) de prelucrare prin deformare plastică la rece şi instrumente de măsurare sau verificare au concentraţiile de carbon ridicate (%Cm = 0..1.0 %)..7. 8.2. oţelurile de acest 102 . 90VCrMn20. 105CrW20 şi 117VCr6.12..0 %).65 HRC). Oţelurile aliate pentru scule aşchietoare. Semifabricatele din aceste oţeluri sunt realizate prin deformare plastică la cald şi sunt livrate în starea structurală (cu perlită globulară) obţinută prin aplicarea unei recoaceri de înmuiere.1..7. cromul (%Crm = 0. wolframul (%Wm = 0. care recomandă o simbolizare similară celei utilizate de STAS 791 pentru oţelurile aliate destinate pieselor pentru construcţia de maşini.2..5. Oţelurile aliate pentru scule Oţelurile din această categorie au compoziţia chimică corelată cu destinaţia şi caracteristicile de utilizare ale sculelor care se confecţionează din ele.3 %) şi manganul (%Mnm = 0. 31VCr8.1. mediu sau înalt aliate cu diverse elemente. Oţelurile aliate pentru scule rezistente la şoc.0 %)..2 %)..25.4.2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8. Ca şi a oţelurile de tipul precedent. pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire.1.. 36VSiWMnCr53.0.8.1 %)..2 %).0 %). principalele mărci fiind: 90VMn20.

cu următoarea compoziţie: %Cm = 0. 103 .05 %. deoarece la aceste oţeluri aliate se manifestă fenomenele de stabilitate la revenire şi de durificare secundară). deoarece structurile obţinute prin TT final aplicat acestor scule îşi menţin duritatea ridicată (60.5 %. pentru obţinerea unei structuri (apropiată de echilibru) cu sorbită de revenire şi duritatea 40..2. Compoziţia chimică de bază a oţelurilor rapide corespunde mărcii Rp3: %Cm = 0..65 HRC) până la temperaturi de 600.5 %.2.2..5 %.70..2.4..2 % şi %Mom = 8...9 %.5. %Vm = 1.. Pornind de la această reţetă s-au dezvoltat toate variantele de oţeluri rapide utilizate în tehnică: • oţelurile economice.05 %.0 %.. marca reprezentativă fiind Rp9. %Crm = 3.78 %.8..0. 8...7.... cum ar fi nichelul şi manganul) este dictată la oţelurile de acest tip de necesitatea obţinerii unor scule cu tenacitate ridicată (rezistente la şocuri mecanice sau termice repetate) şi care să nu se decarbureze uşor în cazul utilizării lor (la temperaturi ridicate) pentru prelucrarea prin deformare plastică la cald a materialelor metalice.. marca reprezentativă fiind Rp11.1... %Wm = 2.5.5..3. cu concentraţii mai ridicate de carbon.95.. la sculele confecţionate din astfel de oţeluri nu se recomandă aplicarea TT de călire martensitică + revenire joasă..4.0. Oţelurile de acest tip au calitatea reglementată de STAS 7382 şi se simbolizează folosind grupul de litere Rp.0.650 oC..50 HRC (menţinută la acest nivel ridicat. Rp3. ce produc transformări structurale (trecerea martensitei de revenire în sorbită de revenire) însoţite de modificări dimensionale (nepermise) şi de micşorarea durităţii. concentraţii minime de wolfram şi aliate suplimentar cu molibden (care suplineşte lipsa wolframului). %Wm = 17... %Vm = 2. deoarece se obţine o structură (cu martensită de revenire) instabilă.. principalele mărci fiind Rp1. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie privind compoziţia sau caracteristicile oţelurilor). %Crm = 3.. la ti = 500.95. cu compoziţia: %Cm = 0. Rp9. Rp5.1. • oţelurile aliate suplimentar cu molibden (pentru a înlocui parţial wolframul. Rp10 şi Rp11..2 %.5... %Crm = 3.. element de aliere scump).4. Oţelurile rapide sunt destinate în principal confecţionării sculelor aşchietoare care permit prelucrarea cu viteze mari de aşchiere a materialelor metalice.0. %Wm = 1.5 % şi %Mom = 2..3.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale tip aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate (hipoeutectoide) perlitice (cu structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi ferită).18 %...5 %...2.550 oC). iar încălzirile la care sunt supuse sculele în timpul utilizării (pentru deformarea plastică la cald a materialelor metalice) echivalează cu aplicarea unor reveniri înalte.1.5 % şi %Vm = 1. Rp4. Sculele confecţionate din acest tip de oţeluri se supun unui TT final de îmbunătăţire (călire martensitică urmată de revenire înaltă. Utilizarea unor concentraţii relativ mici de carbon (ca şi alierea cu unele elemente.5.. Rp2.

carburi secundare şi un schelet ledeburitic (v.10 %. carburi secundare şi un schelet ledeburitic. semifabricatele obţinute după aceste operaţii având structura alcătuită din perlită globulară şi carburi primare.4 cicluri de revenire la ti = 530..17..4. TT final la care sunt supuse sculele din oţeluri rapide este alcătuit din: • călire martensitică (într-un singur mediu. Fig. scap.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • oţelurile aliate suplimentar cu cobalt (element care măreşte vrc şi temperaturile caracteristice Ms şi Mf ale oţelurilor şi permite simplificarea TT final al sculelor). Lingourile cu această structură se supun forjării (la cald) pentru distrugerea scheletului ledeburitic şi sfărâmarea carburilor primare pe care acesta le conţine şi apoi unei recoaceri de înmuiere. 8..16.. cu martensită de revenire fină şi carburi globulare uniform distribuite în aceasta..2.) pentru obţinerea sculelor cu configuraţia şi dimensiunile dorite. marca reprezentativă fiind Rp1..16. %Wm = 9.1. 7. Oţelurile rapide aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate ledeburitice.580 oC. întreruptă sau în trepte – v.5..6 %.. aşchiere etc. repetarea revenirii conducând la diminuarea cantităţii de austenită netransformată şi obţinerea unei structuri finale. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 8.5 % şi %Com = 5. 8.. o structură alcătuită din austenită. Lingourile obţinute în condiţii industriale (răcite rapid la solidificare) prezintă la ta. 6. %Vm = 2. Ms << ta şi în urma călirii se obţine o structură alcătuită din austenită şi carburi primare.1300 oC 104 Fig.17...5 %. de tipul celei prezentate în micrografia din figura 8.0.. cu duritate ridicată (numită hardenită).1300 oC.. în cursul încălzirii şi menţinerii la ti. cu compoziţia: %Cm = 0. Microstuctura oţelurilor rapide după călirea de la ti = 1200.. Microstructura sculelor din oţeluri rapide după TT final . • 2.3) de la ti = 1200. o parte din elementele de aliere se separă din austenită sub formă de carburi.5). semifabricatele cu această stare structurală se pot prelucra (prin deformare plastică la cald... structura de echilibru la ta a lingourilor turnate din astfel de oţeluri şi răcite foarte lent fiind alcătuită din perlită sorbitică. scap. stabilitatea austenitei scade (Ms creşte) şi aceasta se transformă în martensită foarte fină. deoarece austenita din structura la ti conţine concentraţii mari de elemente de aliere dizolvate.9.4. %Crm = 3...0 %. deoarece oţelurile rapide au temeratura Ms << ta.

Influenţa temperaturii de revenire asupra durităţii sculelor din oţeluri rapide În legătură cu TT final al sculelor din oţeluri rapide trebuie evidenţiate şi următoarele aspecte: • tratamentul poate fi simplificat. pentru durificarea superficială suplimentară a acestora. 8. pentru transformarea austenitei în martensită şi se aplică apoi un singur ciclu de revenire. Fig. Alte oţeluri cu destinaţii sau caracteristici speciale 8.) utilizarea semifabricatelor turnate din oţel rămâne soluţia agreată şi în prezent aproape 20 % din totalul semifabricatelor folosite pentru obţinerea diverselor produse sunt realizate prin turnare din diferite mărci de oţeluri. scap 6.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Diagrama TT final al sculelor din oţeluri rapide este prezentată în figura 8. dacă.1.8. Oţelurile destinate pieselor turnate trabuie să prezinte proprietăţi de 105 . se face o călire la temperaturi scăzute (la tco < −70 oC).). iar modul în care ti la revenire influenţează duritatea sculelor este descris de diagrama din figura 8. mai ales la sculele realizate din oţeluri rapide aliate suplimentar cu cobalt.18 . deoarece oţelurile au proprietăţi de turnare mai slabe decât fontele (temperatură ts ridicată.6.8. Cu toate acestea. interval mare de solidificare. 8. • tratamentul de revenire se face în mod frecvent prin încălzirea sculelor în băi de săruri topite.4. piese cu dimensiuni şi mase mari etc. caz în care se poate realiza simultan şi un tratament termochimic de cianurare (v. 19.). Diagrama TT final al sculelor realizate din oţeluri rapide Fig. Oţelurile pentru piese turnate Piesele turnate din oţel se obţin mai greu decât cele din fontă.18. fluiditate scăzută etc. pentru multe aplicaţii tehnice (piese cu configuraţii complicate. 8. după ciclul primar de călire.19.

5). aceste oţeluri se simbolizează la fel ca şi oţelurile nealiate turnate şi au compoziţia chimică stabilită de producător astfel încât să fie satisfăcute cerinţele privind caracteristicile mecanice (de exemplu. ca urmare. aceste oţeluri au caracteristicile minime de rezistenţă mecanică încadrate în limitele Re = 200. Cr-Ni-Mo. se folosesc în practică şi oţeluri pentru piese (semifabricate) turnare cu destinaţie precisă: • oţelurile turnate pentru armături (robinete).550 N/mm2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR turnare acceptabile şi să asigure caracteristicile mecanice impuse de condiţiile de solicitare ale acestor piese.2 = 410…840 N/mm2 şi Rm = 620…1030 N/mm2. orice oţel poate fi utilizat şi pentru obţinerea pieselor turnate şi. la oţelurile sudabile prescriindu-se %Cm ≤ 0. Cr-Mn. OTA17MoCr13 106 . caz în care simbolul mărcii are ataşată la început litera G (v. Cr-Mo. se utilizează netratate termic şi pot fi elaborate cu sau fără asigurarea sudabilităţii. noul sistem de simbolizare reglementat prin SR EN 10027 prevede la fiecare marcă de oţel posibilitatea de a fi utilizat şi ca oţel pentru piese (semifabricate) turnate.. deoarece principala condiţie impusă se referă la asigurarea caracteristicilor mecanice. Oţelurile de uz general pentru piese turnate sunt de două tipuri: • oţelurile nealiate pentru construcţii au calitatea reglementată de SR ISO 3775. cu calitatea reglementată de STAS 9277 şi simbolizate cu grupul de litere OTA. cu Re ≥ 200 N/mm2 şi Rm ≥ 400 N/mm2). sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. reprezentând valorile minime ale limitei de curgere Re şi rezistenţei la tracţiune Rm (de exemplu. %Sm ≤ 0.25 % şi adâugându-se litera W la simbolul mărcii (de exemplu.. • oţelurile de înaltă rezistenţă pentru construcţii mecanice şi metalice au calitatea reglementată de SR ISO 9477 şi sunt oţeluri carbon sau aliate destinate realizării semifabricatelor turnate care se supun TT de normalizare + revenire sau de călire + revenire înaltă (îmbunătăţire) în vederea asigurării unor caracteristici mecanice ridicate: Re sau Rp0. Cr-Mn-Si. În principiu.. tabelele 8.. se utilizează oţeluri slab aliate cu Mn. au plasticitatea şi tenacitatea garantate prin prescrierea unor valori minime pentru coeficientul de gâtuire Z sau energia de rupere KV.340 N/mm2 şi Rm = 400. Principala condiţie care se impune oţelurilor pentru piese turnate o constituie asigurarea caracteristicilor mecanice cerute de aplicaţia în care sunt utilizate şi.4 şi 8. în prezent simbolizarea oţelurilor de uz general pentru piese turnate se face cu ajutorul a două numere. cu conţinuturile de impurităţi limitate la nivelul %Pm.25 %. marca G 200−400W corespunde unui oţel nealiat sudabil. slab sau mediu aliate. urmat de simbolul (alcătuit conform prescripţiilor din STAS 791) oţelului aliat respectiv (de exemplu.035 %). ca urmare. oţelul G 230−450 este un oţel pentru piese turnate cu Re ≥ 230 N/mm2 şi Rm ≥ 450 N/mm2). Pe lângă oţelurile de uz general.

crom. concentraţia masică medie a cromului. Ni.6. cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0.21 %. Cr. 8. nealiate sau aliate cu Cr. • oţelurile turnate în piese destinate să lucreze la temperaturi ridicate sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. uneori. 3.09 % şi aliat cu Mo. la care se garantează o anumită valoare a energiei de rupere KV la –60 oC. adăugându-se la sfârşitul simbolului litera R (de exemplu. slab aliate cu Mn. având concentraţia masică medie %Crm = 1. vanadiu. Pentru a corespunde destinaţiei oţelurile din această categorie trebuie să prezinte limită de elasticitate (curgere) ridicată (v. nealiate sau slab aliate cu siliciu. fiind %Crm = 1.17 %. T21 este un oţel nealiat cu %Cm ≤ 0.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale este un oţel turnat pentru armături. stabilitate în timp a caracteristicilor mecanice în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru specifice aplicaţiilor în care sunt utilizate. Cr şi Ni. cu wolfram şi nichel. Cele mai utilizate oţeluri din această categorie sunt oţelurile hipoeutectoide cu %Cm > 0. Arcurile şi elementele elastice confecţionate din aceste oţeluri se supun unui TT final alcătuit din călire 107 .17 %. T9MoCrNi30R este un oţel pentru piese turnate destinate să lucreze la temperaturi scăzute. dispozitive şi aparate.4 %). aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 12403 şi se simbolizează la fel ca oţelurile de tipul precedent. • oţelurile inoxidabile turnate în piese sunt oţeluri înalt aliate ferito−martensitice sau austenitice de tipul celor prezentate în scap 8.0 %). aliat cu V. aceste oţeluri au calitatea reglementată de STAS 10718 şi se simbolizează la fel ca oţelurile inoxidabile livrate sub formă de semifabricate prelucrate prin deformare plastică. T15NiCr180 este un oţel inoxidabil austenitic de tip 18−8 pentru piese turnate). • oţelurile turnate în piese rezistente la temperaturi scăzute sunt oţeluri cu %Cm ≤ 0. rezistenţă mare la oboseală şi sensibilitate redusă la fisurare în prezenţa concentratorilor de tensiuni şi o bună prelucrabilitate prin deformare plastică. aceste oţeluri au calitatea reglemntată de STAS 12404. cu menţiunea că în faţa simbolului se scrie litera T (de exemplu. Mo. aliat cu Mo şi Cr. Mo.35 %.2. cu %Cm = 0.8. Oţelurile pentru arcuri Aceste oţeluri sunt destinate realizării arcurilor şi elementelor elastice utilizate în construcţia de maşini.scap. V (elemente care îmbunătăţesc comportarea la fluaj). cromul fiind elementul de aliere principal. concentraţia masică medie a nichelului fiind %Nim = 3. iar T17VMoCr14 este un oţel cu %Cm ≤ 0. elementul de aliere principal.45 %. Mo şi Cr. mangan şi.25 %. sunt destinate realizării semifabricatelor turnate pentru piesele care lucrează la temperaturi ridicate (sub 575 oC) şi se simbolizează similar oţelurilor de tipurile precedente (de exemplu.4).3 %).

cu concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. Oţelurile pentru arcuri au calitatea reglementată de STAS 795. principalele mărci de oţeluri pentru rulmenţi sunt RUL1. eventual. Oţelurile din această categorie au calitatea reglementată de STAS 1456/1 şi STAS 11250.0. de litera V. 8. iar 60Si15A este un oţel aliat pentru arcuri. bile. 6. arcurile şi elementele elastice se confecţionează din oţeluri refractare sau din oţeluri rapide pentru scule. scap. RUL2. RUL2V şi RUL3V. urmat de un număr convenţional (fără semnificaţie precizată) şi... oţelurile cu siliciu au însă tendinţă mare de decarburare şi de formare a unor defecte superficiale în timpul prelucrării prin deformare plastică la cald.1. Oţelurile pentru rulmenţi Oţelurile din această categorie sunt utilizate la confecţionarea elementelor active (inele.) ale rulmenţilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitică. urmată de revenire medie (la ti = 370…500 oC – v.020 % şi %Pm ≤ 0.2): J 6 – 61/62 la 108 . 8.1. RUL1V.35 %) şi molibden (%Mom = 0.80 %)..90. Pentru confecţionarea arcurilor şi elementelor elastice care lucrează în medii corosive se utilizează oţelurile inoxidabile (v. iar pentru îmbunătăţirea purităţii se poate utiliza tratarea în vid a oţelurilor la elaborare. iar dacă temperaturile de lucru sunt ridicate. a căror compoziţie chimică (încadrată în prescripţiile prezentate anterior) este diferenţiată pentru asigurarea următoarelor caracteristici de călibilitate (v. o bună rezistenţă la uzare şi o bună rezistenţă la oboseala de contact (produsă de solicitările variabile datorate contactului intermitent al inelelor cu bilele sau rolele rulmenţilor). 6. aceste oţeluri trebuie să asigure caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate.95.10 %.1. simbolizarea lor cuprinzând grupul de litere RUL..6. de exemplu. în prezent. dacă oţelurile sunt tratate în vid la elaborare.65 %. OLC65A este un oţel nealiat de calitate pentru arcuri. pentru creştera călibilităţii (impusă de realizarea componentelor rulmenţilor de mari dimensiuni) se poate apela la alierea suplimentară cu mangan (%Mnm = 0.5).8. motiv pentru care. role etc. au conţinuturile de impurităţi drastic limitate (%Sm ≤ 0.. scap.4. Oţelurile pentru rulmenţi utilizate curent au %Cm = 0. simbolul mărcilor de oţel utilizate pentru confecţionarea arcurilor sau elementelor elastice fiind urmat de litera A..65 %). cu concentraţia masică medie a elementelor de aliere %Cm = 0.1).027 %) şi sunt slab aliate cu crom (%Crm = 1.5 %..20. Datorită destinaţiei.3. există tendinţa înlocuirii acestora cu oţelurile slab aliate Cr−V sau Cr−Mn.. scap.60 % şi %Sim = 1.45. Influenţa cea mai puternică asupra elasticităţii acestor oţeluri o are siliciul (dizolvat în ferită).

de mare intensitate şi repetate. Oţelurile din această categorie.9…1. scap.5 – 61/62 la mărcile RUL2 şi RUL2V şi J19 – 61/62 sau J 31 – 61/62 la marca RUL3V. denumite şi oţeluri Hadfield (după numele metalurgului englez care le-a conceput în 1882). bine detensionată şi cu duritate ridicată).6. produse prin acţiunea unor solicitări dinamice (şocuri) de contact. cu capacităţi mari de încărcare şi supuse la şocuri mecanice în cursul exploatării.4. se utilizează în prezent oţelurile (nealiate sau slab aliate) pentru îmbunătăţire. cu compoziţia chimică caracterizată de %Cm = 0.4. ca TT aplicate în cursul fabricării. 6.3 % şi 109 . şi călirea martensitică (pentru durificarea elementelor componente ale rulmenţilor).) supuse în exploatare unor procese intense de uzare.8. Semifabricatele utilizate la confecţionarea elementelor (pieselor) componente ale rulmenţilor se realizează prin deformare plastică la cald. funcţionare intermitentă şi condiţii necorespunzătoare de ungere.2). Pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. având structura de echilibru la ta alcătuită din perlită şi cementită secundară (dispusă sub formă de reţea la marginea formaţiunilor perlitice). şenile pentru tractoare. J 13. cu capacităţi mari de încărcare. De asemenea. scap. pentru confecţionarea inelelor rulmenţilor de mari dimensiuni. Oţelurile pentru rulmenţi se încadrează în clasa structurală a oţelurilor aliate perlitice (hipereutectoide).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale mărcile RUL1 şi RUL1V. Oţelurile rezistente la uzare şi tenace Oţelurile din această categorie se utilizează la confecţionarea unor piese (lame pentru buldozere. urmată de călirea la temperaturi scăzute (pentru eliminarea austenitei reziduale şi asigurarea stabilităţii dimensionale a elementelor rulmenţilor) şi de revenirea joasă (pentru obţinerea unei structuri cu martensită de revenire. ca TT finale. sunt oţeluri austenitice înalt aliate cu mangan.3). se utilizează în prezent oţelurile aliate Cr – Ni sau Cr – Mo pentru cementare. la aceste piese se asigură durificarea superficială prin aplicarea unui TT final de carburare (v. elemente active pentru concasoare şi utilaje miniere etc. datorită lipsei de tenacitate ce le caracterizează. dinţi pentru cupele excavatoarelor. la aceste piese se asigură durificarea prin aplicarea unui TT final de călire superficială (călire CIF – v. 8. pentru astfel de aplicaţii folosirea oţelurilor durificate prin calire martensitică nu dă rezultate corespunzătoare. în procesele tehnologice de fabricare a acestor componente incluzându-se aceleaşi TT ca şi la sculele din oţeluri carbon şi aliate (hipereutectoide): normalizarea (pentru finisarea granulaţiei şi obţinerea unei structuri cvasieutectoide) şi recoacerea de globulizare a cementitei (pentru asigurarea unei structuri cu perlită globulară). 6.

Mn)3C. însoţită de creşterea durităţii şi rezistenţei la uzare a pieselor (aceste oţeluri se comportă ca nişte materiale inteligente. prin călire (răcire rapidă de la ti). Calitatea oţelurilor din această categorie este reglementată de STAS 3718. datorită deformării plastice superficiale provocate de solicitările mecanice de contact la care sunt supuse. simbolizarea lor făcându-se la fel ca la oţelurile aliate pentru piese turnate.. Oţelurile cu rezistenţă mecanică foarte ridicată Aceste oţeluri aparţin clasei structurale a oţelurilor aliate martensitice şi se caracterizează prin capacitatea de a realiza caracteristici mecanice ridicate.9 se realizează la oţelurile maraging prin aplicarea următoarelor TT: • călirea de la o temperatură ti superioară temperaturii de 732 oC. Starea structurală corespunzătoare realizării caracteristicilor mecanice precizate în tabelul 8. eventual. prezentate în scap. ca urmare a producerii unor fenomene de descompunere a soluţiilor solide suprasaturate prezente în structura acestora. principalele mărci de oţeluri din această categorie sunt: T105Mn120.1100 oC. T100NiMn130. la care structura acestor oţeluri devine complet austenitică. T120CrMn130 . 110 . În cursul utilizării pieselor confecţionate din aceste oţeluri. molibden etc. constând din încălzirea şi menţinerea la ti = 1050. prelucra sau fasona cu scule abrazive. care îşi autoadaptează proprietăţile în funcţie de condiţiile de utilizare). Structura de echilibru la ta a acestor oţeluri este alcătuită din austenită aliată cu mangan şi carburi de tipul (Fe.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Mnm = 11…14 %. datorită ecruisării superficiale puternice pe care le-o produce acţiunea unor astfel de scule. urmată de răcirea rapidă. având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8. T130Mn135. cu formarea unor precipitate disperse cu mare efect de durificare structurală. pentru dizolvarea carburilor în austenită.2 şi oţelurile cu îmbătrânire martensitică (oţelurile maraging).6. 8. crom.5.9. diverse cantităţi de nichel. În această categorie se încadrează oţelurile inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare (oţelurile PH – preciptation hardening). Piesele din astfel de oţeluri se obţin numai prin turnare şi se pot. pentru menţinerea structurii monofazice austenitice (cu plasticitate şi tenacitate ridicate) până la ta.1. 8. pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi de utilizare.8.. stabilitatea sa se micşorează şi se produce transformarea ei în martenstă. prelucrarea lor prin aşchiere cu scule metalice nefiind posibilă. Piesele confecţionate din astfel de oţeluri se supun unui TT de călire de punere în soluţie. austenita este ecruisată. T100MoMn130 şi T130MoMn135. la care se pot adăuga.

0 10. sunt: • înmuierea ZIT. deoarece în timpul răcirii CUS şi ZIT după sudare.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale austenita suferă o transformare fără difuzie (transformare martensitică). austenita se transformă în martensită plastică.0 5.3 0.7 5.8 1.1 1970 1930 6 30 18Ni350 17.1 1700 1620 6 35 18Ni300 18. iar la încălzire. suprasaturată în elemente de aliere. cu tendinţă redusă de fisurare. care prezintă caracteristici bune de plasticitate şi tenacitate. transformări locale ale martensitei în austenită şi micşorarea durităţii şi caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale oţelurilor (înmuierea oţelurilor prin supraîmbătrânire). se realizează în fâşiile în care ciclurile termice de sudare se caracterizează prin temperaturi care asigură apariţia în structură a austenitei 111 .1 1700 1620 6 30 3. martensita ⇒ austenită la depăşirea temperaturii Ms ≡ Msi ≅ 600 oC. Marca oţelului Compoziţia chimică Sudabilitatea oţelurilor maraging este bună.8 0.1%.0 8. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor maraging Caracteristicile mecanice R m.0 4.5 12.1%.01 % * Conţinutul de Cr (care. Tabelul 8.0* 12−5−3 La toate oţelurile %Cm < 0.2 0.2 0.. %Mnm < 0. o durată de menţinere aleasă convenabil pentru precipitarea în structura martensitică a fazelor durificatoare dorite.03 %.0 11.0 0. %Pm < 0.5 8. austenita ⇒ martensită la traversarea temperaturii Ms ≡ Msr ≅ 240 oC. Rp0.6 1. structura care rezultă fiind o martensită (soluţie solidă suprasaturată având ca solvent Feα) cu conţinut scăzut de carbon. la această marcă de oţel. %Sm .8 4. înlocuieşte Co). A. care determină creşteri locale ale concentraţiei de Ni.0 0.2.1 2500 2460 5 25 17Ni 17. semifabricatele.. • durificarea prin precipitare (îmbătrânire). în mod obişnuit se activează precipitare compuşilor intermetalici MoNi3 şi TiNi3 (cu efect durificator maxim) şi se limitează duratele de îmbătrânire pentru a se evita apariţia precipitatelor de tip Fe2Mo (fără nichel). %Nim %Com %Mom %Tim %Alm N/mm2 N/mm2 % % 18Ni200 18.1 2500 2460 5 25 18Ni350 18.0 8.6 0. Z.5 3. Principalele probleme care apar la sudare. în starea structurală realizată prin călire.4 0.2 4. piesele şi componentele de aparatură tehnologică realizate din astfel de oţeluri pot fi supuse prelucrărilor prin deformare plastică.9.3 0. transformarea martensitică a acestor oţeluri este reversibilă şi se caracterizează printr-un decalaj important între valorile temperaturii caracteristice Ms la realizarea transformării directe (la răcire) şi inverse (la încălzire): la răcire.4 1340 1260 14 60 12. %Sim < 0. aşchiere şi/sau sudare. mai ales dacă operaţia de sudare este efectuată după realizarea TT de călire şi îmbătrânire la construcţia sudată.5 3. la o temperatură ti = 480.1 1480 1410 12 55 18Ni250 18.485 oC.6 0.7 0.2 0.

excesul de carbon determină apariţia în structura CUS a carburilor de titan şi molibden. %Nim = 42…48 % şi restul Fe. nedurificată prin precipitare.0…12. se datorează neîncadrării MB în caracteristicile de compoziţie chimică recomandate (v. • Elinvarul este un aliaj cu %Cm = 0. care are un coeficient de dilatare termică redus şi un modul de elasticitate ce rămâne aproximativ constant până la 100 oC. N2. Principalele oţeluri (aliaje) comerciale din această categorie sunt: • Invarul este un oţel cu %Cm ≅ 0. iar impurificarea excesivă cu sulf determină formarea în structura CUS a sulfurii de titan (uşor fuzibilă. aparatură de laborator etc. acest aliaj este recomandat pentru fabricarea elementelor elastice de precizie (orologerie mecanică..). • Platinitul este un aliaj cu %Cm ≤ 0.732 oC şi martensita se transformă parţial în austenită).5 % şi restul Fe. intră în construcţia tuburilor catodice utilizate pentru monitoarele de mare rezoluţie ale calculatoarelor electronice etc. Aceste probleme se pot rezolva prin: verificarea atentă a calităţii MB ale construcţiilor sudate. Oţelurile cu coeficient de dilatare termică controlat Oţelurile din această categorie sunt înalt aliate cu nichel sau cu crom şi nichel şi se caracterizează prin valori ale coeficientului de dilatare termică reduse şi care variază foarte puţin cu temperatura. este determinată de absorbţia de gaze (O2. care are coeficientul de dilatare egal cu al sticlei şi platinei...6.0. %Crm = 8. traductoare de precizie etc. acest aliaj se utilizează pentru fabricarea etaloanelor de lungime. de exemplu.). care influenţează negativ caracteristicile de rezistenţă mecanică şi (mai ales) de tenacitate ale acestei zone a îmbinărilor sudate. %Nim = 35…37 %.. elemente de acţionare în automatizări.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (fâşiile din ZIT în care temperatura depăşeşte 732 oC şi se obţine o structură complet austenitică şi fâşiile din ZIT în care temperatura este situată în intervalul 480.. tuburi electronice. H2) din mediul înconjurător sau din materialele utilizate la sudare. • formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici. alegerea judicioasă a MA şi proiectarea corectă a regimurilor de sudare.9) şi alegerii necorespunzătoare a MA. care poate determina scăderea tenacităţii şi creşterea tendinţei de fisurare).3.tabelul 8.8. este utilizat ca aliaj înlocuitor al platinei în construcţia aparatelor la care există piese metalice înglobate în sticlă (lămpi electrice. 112 . 8.4 %.3 % şi %Nim = 35…37 %. care are un coeficient de dilatare ce rămâne practic neschimbat până la 100 oC şi este de opt ori mai mic decât al fierului. • formarea porilor în CUS.4 %. austenita din aceste fâşii se transformă la răcirea îmbinărilor sudate în martensită moale şi plastică.

iar simbolizarea numerică se utilizează numai pentru fontele standardizate. Ca şi în cazul oţelurilor. cifra din poziţia 5 a simbolului este 1 pentru cazul în care simbolul alfanumeric al fontei indică rezistenţa la tracţiune.20. − simbolul alfanumeric dă informaţii despre conformaţia grafitului şi despre structura sau starea de tratament termic a masei metalice de bază a fontei. litera J indicând că materialul simbolizat este o fontă. fie duritatea Brinell (în mod uzual). fie în funcţie de compoziţia chimică. iar litera G − că aceasta se utilizează în stare turnată. − simbolizarea după compoziţia chimică se realizează cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. în % sau caracteristica de înovoiere prin şoc KV. aplicând aceleaşi principii ca în cazul oţelurilor aliate. Simbolizarea numerică a mărcilor de fonte conform SR EN 1560 este complementară simbolizării alfanumerice.1. în funcţie de condiţiile specifice impuse 113 . Fontele comerciale 8. Vickers sau Rockwell.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale 8.9. în J). Structura şi conţinutul simbolurilor pentru cele două criterii de simbolizare sunt prezentate în tabelul 8. 2 când se indică duritatea şi 3 când simbolizarea se face după compoziţia chimică. Se poate observa că simbolizarea fontelor prezintă următoarele particularităţi: − prezenţa sau absenţa simbolului EN arată că fonta este inclusă într-un standard european sau nu . în cazul în care simbolul cuprinde valoarea KV. tabelul 8. se efectuează la temperatură ambiantă (literele RT) sau la temperatură scăzută (literele LT) şi se indică în simbol modul de obţinere a epruvetelor (v.10). − simbolizarea după caracteristici prevede posibilitatea de a indica fie rezitenţa la rupere Rm . necesară pentu verificarea acestei caracteristici. simbolizarea alfanumerică se poate face fie în funcţie de caracteristici. se specifică dacă încercarea de încovoiere prin şoc. − literele GJ sunt prezente în simbolul oricărei mărci de fontă. în N/mm2 (şi eventual alungirea procentuală după rupere A.9. iar la poziţia 9 se înscrie o cifră (0…9). Prin această simbolizare se atribuie fiecărei mărci de fontă câte un număr de două cifre înscris în pozitiile 7 şi 8. iar simbolurile au structura prezentată în figura 8. simbolizarea alfanumerică se poate utiliza pentru orice categorie de fontă (standardizată sau nu).10. Simbolizarea fontelor comerciale Simbolizarea alfanumerică şi numerică a fontelor este reglementată de standardul SR EN 1560 conform căruia.

5…2.1…0.5…1. 350 N/mm2]. %Cum = 0. 8. 114 . 8 – pentru piesele tratate termic.2…2 %. %Mnm = 0.15 %. %Mom = 0. după cum urmează: 0 − pentru fontele fără condiţii specifice. reprezentând 70 % din totalul materialelor metalice turnate în piese.5…3.9.2.15…0.1…0. %Sim = 1. Fontele cu grafit lamelar (fontele cenuşii) au utilizarea cea mai mare. Fontele cu destinaţie generală Din această categorie fac parte fontele cu grafit lamelar. 3 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe prelevate din piesele turnate.4. %Nim = 0. Aceste aliaje au compoziţia chimică de bază caracterizată astfel: %Cm =2. obţinerea unor rezistenţe Rm > 250 N/mm2 se realizează prin aliere: %Crm = 0. cuprinsă în mod obişnuit în intervalul [100 N/mm2 . fontele maleabile şi fontele cu grafit nodular. Fig.0 %. %Pm = 0. 9 – pentru condiţii suplimentare specificate în comanda beneficiarului. 5 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură scăzută. 7 – pentru piesele în stare brută de turnare.03…0.20. 8. 4 – pentru fontele la care se face încercarea la încovoiere prin şoc la temperatură ambiantă. 2 – pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe ataşate la piese.5 %.8 %. 1 − pentru fontele ale căror caracteristici se verifică pe probe turnate separat. Structura simbolizării numerice a fontelor conform SR EN 1560 Până la înlocuirea tuturor standardelor de fonte aprobate înainte de 1992 (standarde marcate cu sigla STAS) se menţine (împreună cu prescripţiile de simbolizare anterior prezentate) şi posibilitatea simbolizării fontelor conform acestor standarde.5…1.5 %. Caracteristica mecanică principală care se garantează la aceste materiale este rezistenţa la rupere Rm.5 %.5 %. Aşa cum s-a prezentat în scap 4.65 % şi %Sm = 0. structura acestor fonte este formată dint-o masă metalică de bază feritică (la fontele cu Rm < 200 N/mm2).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecărei mărci. 6 – pentru fontele cu sudabilitate specificată.

astfel că simbolurile utilizate sunt EN−GJL−xxx. xxx reprezentând rezistenţa minmă la tracţiune în N/mm2. sau EN−GJL−HBxxx. care caracterizează fontele pe baza rezistenţei la tracţiune sau pe baza durităţii Brinell. 300 N/mm2]) sau perlitică (la fontele cu Rm > 300 N/mm2) şi formaţiuni de grafit lamelar izolate sau sub formă de aglomerări. principalele tipuri de separări de grafit fiind prezentate în figura 8. contracţie la solidificare redusă) şi de prelucrare prin aşchiere (lamelele de grafit fragmentează aşchiile). 8.44 Rm ) . formele de grafit D şi E apar în cazul fontelor hipoeutectice supraîncălzite. B. Fig. cum ar fi capacitatea mare de amortizare a vibraţiilor mecanice şi o bună comportare la uzare.1…10000 kg). precizată şi în standardul SR EN 1561: (8. Formele de grafit A. de exemplu. EN−GJL−300 este o fontă cenuşie cu Rm ≥ 300 N/mm2. când lamelele de grafit se aşează între ramurile dendritelor sub formă neordonată (grafit D) sau sub formă ordonată (grafit E).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale ferito-perlitică (la fontele cu Rm ∈ [200 N/mm2.21. Formele separărilor de grafit lamelar Caracteristicile fontelor cu grafit lamelar sunt reglementate de standardul SR EN 1561. D se pot forma la aceeaşi viteză de răcire. Se pot turna piese cu forme complicate şi de orice dimensiune (masa pieselor poate fi 0. Prezenţa grafitului conferă însă fontelor şi unele caracteristici favorabile. proprietăţilor foarte bune de turnare (fluiditate ridicată. 115 . ceea ce explică rezistenţa mecanică scăzută. Din punctul de vedere al influenţei asupra caracteristicilor mecanice de rezistenţă cea mai convenabilă formă a grafitului corespunde tipului A. în funcţie de capacitatea de germinare a topiturii. care nu pot fi realizate prin alte procedee tehnologice. datorită efectelor de ungere produse de grafit.21. lipsa de plasticitate şi rezistenţa la oboseală redusă a acestor materiale. iar EN−GJL−HB235 este o fontă cenuşie cu duritatea HB ≥ 235 HBS Între duritatea Brinell şi rezistenţa la tracţiune a acestor materiale există următoarea corelaţie. Grafitul lamelar întrerupe continuitatea masei metalice şi constituie concentratori puternici de tensiuni. Utilizarea lor deosebit de largă se datorează costului redus.4) HB = RH (100 + 0. xxx fiind duritatea Brinell.

4 ≥ 2 %. simbolizate EN−GJMB−xxx−x.4 în % (încercarea la tracţiune se realizează utilizând o epruvetă cu L0 = 3. de exemplu. Bi. în N/mm2.5 %. de exemplu.4 S 0 . numerele având aceleaşi semnificaţii ca mai înainte.4.4) este importantă deoarece permite evaluarea rezistenţei la tracţiune pentru fiecare piesă în parte. iar al doilea numărul x alungirea la rupere A3. Fontele maleabile se caracterizează prin existenţa grafitului sub formă de aglomerări sau cuiburi de grafit. Al. Sferoidizarea grafitului la modificare poate fi împiedicată de prezenţa unor impurităţi cum ar fi: As. aceste materiale au rezistenţa la tracţiune Rm = 350…800 N/mm2 şi alungirea la rupere A = 1…12 % şi se utilizează în special pentru fabricarea pieselor de legătură pentru instalaţii (denumite fitinguri). De menţionat că în cazul fontelor maleabile.2 %. RH = 0. %Sim = 0. 116 . utilizând valorile determinărilor de duritate Brinell. Sn. EN−GJMW−400−5 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A3. produsele din astfel de materiale se obţin aplicând tratamentele termice de recoacere de maleabilizare a semifabricatelor turnate din fonte albe hipoeutectice (cu %Cm = 2. ceea ce impune limitarea concentraţiilor acestor acestor componente la niveluri foarte scăzute. iar dimensiunile lor sunt relativ mici şi tratamentul de maleabilizare (a cărui durată depinde de masa pieselor supuse tratării) se poate aplica în condiţii economice.8 %). %Mnm = 0. EN−GJMB−650−2 este o fontă maleabilă cu Rm ≥ 650 N/mm2 şi A3. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde unei lungimi iniţiale a porţiunii calibrate L0 = 3d0).6. deoarece acestea sunt piese cu pereţi subţiri şi se pot turna bine din fonte albe. Calitatea fontelor maleabile este reglementată de standardul SR EN 1562 care prevede două tipuri de fonte: − fontele maleabile cu miez alb. încercarea la tracţiune se execută utilizând epruvete turnate separat şi neprelucrate mecanic.4 ≥ 5 %. Ti. TT aplicat acestor epruvete trebuind să fie acelaşi cu al pieselor pe care le reprezintă. Pb. Fontele cu grafit nodular numite şi fonte ductile se obţin din fonte cenuşii prin procedeele de modificare prezentate în scap. 4.3…0.2…3. simbolizate EN−GJMW−xxx−x.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care RH este un coeficient stabilit experimental pentru o anumită tehnologie de elaborare şi de turnare ai căror parametri pot fi menţinuţi constanţi (de obicei.5.8…1. care este o încercare nedistructivă şi poate fi realizată cu aparate portabile. valori mari ale tensiunii superficiale şi valori ridicate ale dilatării iniţiale (care impun utilizarea formelor de turnare cu maselote).8…1. − fontele maleabile cu miez negru.2). Comportarea la turnare a fontelor cu grafit nodular prezintă câteva particularităţi generate de compoziţia lor chimică apropiată de cea eutectică: fluiditate ridicată. Relaţia (8. numărul xxx reprezentând rezistenţa la tracţiune Rm. aşa cum s-a prezentat în scap.

a) litera X pentru a D – stare brută indica de turnare. determinate pe probe ataşate piesei. numai U – probă ataşată piesei. negru**. L – N− fără grafit. W – sudabilitate probei: pentru îmbinare S − probă turnată separat. (sferoidală). %Nim = 5 % şi %Sim = 2 %. B – miez c) HVnnn – Vickers. b) %Cm x 100.2 %. EN−GJS−HB230 – fontă nodulară cu duritatea Brinell HBS = 230. aliată cu %Crm = 9 %. prin sudare. în N/mm2. în cazurile în care Z – alte condiţii C – probă prelevată din specificate în concetraţia piesă comandă carbonului c) duritatea*: revenită. S – nodulară F – ferită. prin şoc: d) concentraţiile −RT – la temperatură masice ale ambiantă. după comp. este importantă.austenită. de aliere. ledeburită. P – perlită M – grafit în M – cuiburi. Q – călită. tratată termic. EN−GJMW−450−7U – fontă standardizată maleabilă cu miez alb cu Rm = 450 N/mm2 şi A = 7%. QT – calită şi 117 .Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Tabelul 8. urmată după simbolizarea H – piesă cratimă de A în %. EN−GJN−X320CrNiSi9−5−2 – fontă ledeburitică la care se impune %Cm = 3. Structura grafitului Structura masei metalice L – lamelară. A. HBnnn – Brinell.10 Structura simbolurilor pentru fonte conform SR EN 1560 Condiţii Caracteristici mecanice sau compozitie chimică suplimentare Caracteristici mecanice Compozitie chimică a) -nnn-nn – Rm minimă. elementelor de −LT – la temepratură aliere %EAm scăzută separate prin cratimă * În cazul simbolizării în funcţie de duritate nu se mai indică Rm şi A. ** Simboluri folosite numai la fonte maleabile Exemple de simbolizare: EN−GJL−150S − fontă standardizată cenuşie cu grafit lamelar cu Rm = 150 N/mm2. simbolurilechimice W – miez ale elementelor d) încercarea la încovoiere alb **. determinate pe probe prelevate din piesă. GJ−400C−Z – fontă cenuşie nestandardizată cu Rm = 400 N/mm2 la care se prevăd anumite condiţii în comandă. EN−GJL−XNiMn13−7 – fontă cenuşie aliată cu %Nim = 13% şi %Mnm = 7%. martensită V− vermicular. EN−GJS−350−22C – fontă standardizată cu grafit nodular cu Rm = 350 N/mm2 şi A = 22%. HRnn – Rockwell. b) modul de obţinere a chimică. determinată pe probă turnată separat.

determinată fie la temperatură ambiantă fie la temperaturi scăzute (până la –40 oC). Fontele cu destinaţie precizată În această categorie sunt incluse fonte nealiate sau aliate. fontele nodulare perlitice. elaborate astfel încât au anumite caracteristici specifice aplicaţiilor cărora le sunt destinate. ceea ce pentru o epruvetă circulară corespunde la L0 = 5d0. de exemplu. Datorită acestor caracteristici. A ≥ 22 % la care se garantează KV ≥ 12 J la –40 oC. fontele nodulare se utilizează cu precădere în construcţia de motoare. de exemplu. puternic solicitate în exploatare.2. Simbolul acestor fonte are structura EN−GJS−xxx−x. EN−GJS−400−15 este o fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. cu precizarea că încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete prelucrate la care L0 = 5. numerele având aceeaşi semnificaţie ca în cazul fontelor maleabile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Caracteristicile mecanice ale acestor fonte depind în mare măsură de structura masei metalice de bază: fontele nodulare feritice au rezistenţă mecanică scăzută şi plasticitate bună. Forma rotunjită a grafitului diminuează efectul de concentrare a tensiunilor. EN−GJS−350−22−LT este o fontă nodulară cu Rm ≥ 350 N/mm2. dar plasticitatea lor este redusă. 8. astfel că se pot atinge valori ale rezistenţei la oboseală σO = 200…280 N/mm2. la aceeaşi structură a R p 02 masei metalică de bază. fontele nodulare se supun TT de călire izotermă bainitică. fontele 118 . adică epruvetă normală). în urma căruia se pot obţine rezistenţe la tracţiune Rm = 800…1400 N/mm2. tinzând să înlocuiască oţelurile la realizarea arborilor cotiţi şi în industria metalurgică. Din acest punct de vedere. Compoziţia chimică a fontelor cu destinaţie generală este lăsată la alegerea producătorului. raportul este mai mare în cazul fontelor nodulare Rm decât în cazul oţelurilor. Caracteristicile fontelor cu grafit nodular netratate termic sunt stabilite prin SR EN 1563. Pentru obţinerea unor caracteristici mecanice mai bune. Standardul SR EN 1563 prevede pentru fontele nodulare feritice şi posibilitatea garantării unei anumite energii de rupere KV. iar caracteristicile celor tratate termic − prin SR EN 1564. au rezistenţă mecanică ridicată Rm = 500…800 N/mm2. iar EN−GJS−22−RT aceeaşi fontă. la fabricarea pieselor de dimensiuni mari. principalele categorii sunt: fontele refractare. mărcile respective se recunosc după literele RT sau LT scrise la sfârşitul simbolului.65 S 0 . cu condiţia obţinerii caracteristicilor mecanice impuse. cum sunt cilindrii de laminor.9. la care se garantează KV ≥ 17 J la 20 oC. alungirea la rupere fiind comparabilă cu a oţelurilor hipoeutectoide.

dacă grafitul este nodular. fie cu masa de bază feritică. %Mnm = 5…8 %) sau Ni− Si−Mn−Cu (%Nim =10…20 %. care se manifestă la temperaturi ridicate..Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale rezistente la temperaturi scăzute. şoc termic şi fluaj. Fontele din această categorie sunt fie fonte cu masa de bază perlitică. urmate de simbolul elementului principal de aliere şi de un număr care arată concentraţia masică medie a acestui element.5 %). fenomen ce se produce (la temperaturi înalte) datorită descompunerii cementitei (cu formare de grafit) şi oxidării interne produse de gazele ce pătrund de-a lungul filamentelor de grafit şi are ca efecte creşterea volumului şi pierderea coeziunii materialui. În condiţiile asigurării structurii de echilibru (bine detensionată) aceste fonte au o bună rezistenţa la şocuri mecanice. Fontele refractare sunt fonte aliate care au o bună comportare la acţiunea fenomenelor de oxidare. Fontele înalt aliate cu siliciu (%Sim = 12…18 %) au un conţinut scăzut de carbon (%Cm = 0.. %Mnm = 4…8 % . În cazul pieselor solicitate la şocuri termice. cea mai bună comportare având-o fontele cu grafit fin dispersat în masa metalică de bază a structurii. în care se găsesc înglobate carburi şi grafit lamelar. Rezistenţa lor la coroziune este puternic influenţată de forma grafitului.0.. aliate în principal cu crom. de exemplu FrCr16 este o fontă refractară cu grafit lamelar. grafit lamelar sau grafit nodular.5…4. fonte cu conţinut ridicat de aluminiu şi fonte cu conţinut ridicat de crom şi siliciu. în care se găsesc carburi. %Sim = 4…6 %. siliciu. nichel. cu %Alm = 22 %. fontele rezistente la coroziune şi fontele rezistente la uzare.26 %) sau cu mangan ( %Mnm = 3. energia lor de rupere KV rămânând practic neschimbată de la ta până la –150 oC.. siliciul şi aluminiul conferă acestor fonte rezistenţă la oxidare prin acelaşi mecanism ca în cazul oţelurilor refractare (formarea unei pelicule compacte şi aderente de oxizi care protejează materialul faţă de oxidarea în profunzime). Fontele rezistente la temperaturi scăzute sunt fonte nodulare aliate cu nichel (%Nim = 20. dacă grafitul este lamelar şi Frgn.4 %). fonte cu conţinut ridicat de siliciu. şi. cu %Crm = 16 %. în cantităţi mai mici. conform căruia se produc patru tipuri de fonte: fonte cu conţinut ridicat de crom. Tipurile de fonte rezistente la coroziune mai frecvent utilizate sunt prezentate în continuare. care le conferă structură austenitică..12 %. care sunt fonte alite după una din reţetele Ni−Mn (%Nim = 10. Aceste fonte prezintă rezistenţă la oxidare la t < 1100 °C şi au o bună rezistenţă la creştere. creştere de volum. Fontele rezistente la coroziune sunt fonte cu sau fără grafit în structură. Fontele refractare se simbolizează cu literele Fr. Cromul.. aluminiu. şi %Cum = 2…4 %). molibden sau stibiu. Caracteristicile lor sunt stabilite prin STAS 6706. se utilizează fonte austenitice cu grafit nodular. au structura masei metalice feritică şi sunt rezistente 119 . iar FrgnAl 22 este o fontă refractară cu grafit nodular.3.

sunt rezistente la acţiunea mediilor alcaline. Fontele antifricţiune sunt fonte care trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mic. În structura acestor fonte nu se admite prezenţa cementitei libere. cupru. Sunt fonte cenuşii. 112 fâşii ZIT.35 %) au structura tipică fontelor albe (datorită efectului antigrafitizant al cromului). 92 cusătură sudată (CUS) rânduri. 112 laminare normalizantă. Fontele de fricţiune sunt fonte care trebuie să realizeze coeficienţi de frecare cât mai mari. fiind fonte nealiate sau aliate cu %Nim = 1. sunt rezistente la acţiunea acizilor şi apei de mare. 67 câmp termic de sudare. Ni. Fonte complex aliate cu nichel. fiind folosite pentru confecţionarea componentelor lagărelor de alunecare.5…12. sau înalt aliate cu Mn (%Mnm = 7.2…1. 69 coroziune intercristalină. 113 fontă refractară. 119 fontă rezistentă la coroziune. 70 carbon echivalent %Ce. 94 hardenită.25 %. Au structură perlito-sorbitică. 69 . Fontele înalt aliate cu crom (%Crm = 25. cu structura masei metalice austenitică. 75 clase de calitate. Fontele înalt aliate cu nichel (%Nim = 13…35 %) au structura masei metalice austenitică.5 %). 73 120 fisurare la cald a CUS. care le îmbunătăţeşte rezistenţa la uzare. Ti. 104 invar. 75 laminare termomecanică (controlată).5…6. În cazul pieselor supuse la solicitări severe se folosesc fontele cu %Nim = 3. siliciu şi aluminiu au rezistenţă bună la acţiunea acizilor sulfuric şi acetic.25…0. 74 construcţie sudată. maleabile şi nodulare.5 % şi %Crm = 0.. devin rezistente şi la acţiunea acizilor oxidanţi sau organici. de fricţiune.. fiind utilizate pentru confecţionarea tamburilor de frână de la autovehicule. siliciu şi/sau cupru. iar grafitul poate fi lamelar sau nodular. Si. Pb. iar dacă sunt aliate suplimentar cu molibden (%Mom = 2…4 %) devin rezistente şi la cloruri. Cu.0 %. dar toate conţin eutectic fosforos ternar (numit steadit). structura masei metalice de bază a acestora fiind martensitică.65 % sau %Mom ≅ 0. 76 material de adaos (MA). iar prin adaosuri de crom. 56 comportare metalurgică la sudare. Fontele rezistente la uzare cuprind două tipuri: fontele antifricţiune şi fontele de fricţiune.. 120 fragilizare prin faza σ. 69 elinvar.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR la acţiunea acizilor azotic şi sulfuric. cu structura masei metalice perlitică. 119 fontă rezistentă la uzare antifricţiune. straturi. 93 fontă comercială. Cuvinte cheie bandă de călibilitate normală. îngustă. P. slab aliate cu Cr.

1999 11. 66 oţel pentru rulmenţi. Bucureşti.M. vol. 76 oţel cu granulaţie fină.a.. II. s.C.. calmat. O. 79 oţel duplex. 1996 121 . Oţeluri inoxidabile şi refractare.a. 112 rost de sudare. vol. 59 standard general. 110 oţel pentru carburare. Metalurgie fizică. Elaborarea oţelurilor aliate. Editura Didactică şi Pedagogică.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale material de bază (MB). Ieremia A. ş. 1982 4.a..I. 96 oţel turnat. 1983 7.. Studiul si ingineria materialelor.D. Bucureşti. 86 oţeluri patinabile. 97 temperatură de referinţă.D. Editura Facla.. Bucureşti. 75 oţel pentru îmbunătăţire.. Oţeluri.I. Bucuresti. Editura Sudura. O. Lugsheider E. 78 oteluri pentru scule. 70 Bibliografie 1. 1981 3. 78 platinit.. Geru N.I.D.M. 1983 8.. ş. Petrescu M. de produs. Bucuresti. 69 simbolizare alfanumerică..C. Metalografie şi tratamente termice. Studiul metalelor. 83 sudabilitate. 89 oţel Hadfield.. 100 oţeluri termorezistente. 65 oţel criogenic. Bucureşti. 103 oţel refractar (termorezistent).I. 93 oţel maraging. Editura Tehnică. 80 oţel cu granulatie fină. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). * * * Culegere de standarde comentate – Oţeluri. Editura Didactică şi Pedagogică. 74 superaliaj. Colan H. I..C. Bucureşti. 105 oţeli inoxidabil cu crom. 64 oţel bifazic (dual-phase). 1983 2. Editura Didactică şi Pedagogică. 108 oţel rapid. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. Protopopescu H. Mărci şi condiţii tehnice de calitate. Gâdea S. * * * Culegere de standarde comentate – Fonte şi oţeluri turnate. numerică.M.. Tillmann W. Editura Didactică şi Pedagogică.. Truşculescu M. 84 oţel carbon de calitate. 1994 10. Vacu S. 53 structură feritică aciculară. Editura Didactică şi Pedagogică... 80 oţel inoxidabil stabilizat. Mărci. 1980 9. 1995 6. O. 98 oţeluri pentru recipiente. Mitelea I.. 77 zonă influenţată termic (ZIT). Bucureşti.I.I. 66 otel pentru construcţii sudate. Saban R. cu crom şi nichel. Bucureşti.. * * * Culegere de standarde comentate – Supliment. 109 oţel HSLA. Timişoara. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. 69 oţel necalmat. Timişoara 1999 5.

4.7. d) standarde de produs? T.4. c) standardizare. c) lege.8.1. S235J2G3 conform SR EN 10027-1: a) otelul are rezistenţa la tracţiune Rm ≥ 370 N/mm2.8. standardele pot fi: a) standarde de firmă. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatul acestora.8. b) ordonare. este denumită: a) normalizare. c) oţelul se utilizează pentru piesele care se supun carburării. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de 122 .8. %Sm ≤ 0. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OLC15 conform STAS 880 şi.3. d) oţelul este destinat fabricării pieselor la care TT final este îmbunătăţirea? T. c) oţeluri de calitatea. b) normativ. urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.5. d) clasificare? T. d) convenţie? T. c) oţelul are limita de curgere Re ≥ 370 N/mm2. d) oţeluri speciale? T. d) oţelul nu necesită aplicarea de TT pentru obţinerea caracteristicilor prescrise? T.8. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat este denumit: a) standard. Documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut.15 %. Activitatea specifică prin care se stabilesc. prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate.k conform STAS 500 şi. d) oţelurile la care singurul element de aliere (în fară de carbon) este niobiul? T. respectiv. b) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 15 %. care stabileşte reguli.2.8. d) oţelul este calmat? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Teste de autoevaluare T. Clasele principale de calitate prevăzute în standardul SR EN 10020 pentru oţelurile nealiate sunt: a) oţeluri de uz general: b) oţeluri excepţionale. C15 conform SR EN 10027−1: a) oţelul are concentraţia masică medie de carbon %Cm = 0. Care dintre următoarele condiţii sunt respectate de marca de oţel nealiat simbolizată OL370. În funcţie de nivelul de aplicare. c) oţelul are prescrisă o energia de rupere (determinată pe epruvete prelevate longitudinal din semifabricate sau produse) KV > 27 J la −50 oC. b) oţelurile pentru electrotehnică. Care dintre următoarele oţeluri aliate se încadrează în clasa oţelurilor de calitate: a) oţelurile pentru recipiente sub presiune care au limita de curgere Rp0.8. pentru probleme reale sau potenţiale. b) oţelul are concentraţiile de impurităţi %Pm.2 > 400 N/mm2. b) standarde naţionale.8. Respectarea cărora dintre următoarele condiţii determină încadrarea unui oţel nealiat în clasa oţelurilor speciale: a) oţelul are prescrisă energia de rupere KV în starea C + r.025 %. c) standarde regionale. c) oţelurile bifazice.6. oţelul are limita de curgere Re ≥ 235 N/mm2.8. respectiv.9.8.

Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile 123 . c) sudabilitate. d) P235NL1? T. d) manganul.8. c) 34CrNiMo6−6−2. d) cusătura sudată CUS? T.19.20.14. c) X6CrNi17−1.8. Prezenţa cărui element de aliere conferă oţelurilor calitatea de a fi inoxidabile: a) nichelul.21. b) 51CrMnV4−4-1. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile feritice: a) X50CrMoV15. dacă %Cm < 0.8. Care dintre fâşiile ZIT a unei îmbinări sudate dintre două piese din oţel (nealiat) cu conţinut scăzut de carbon are cele mai slabe caracteristici de tenacitate: a) fâşia de supraîncălzire. b) cromul.16. c) carbonul. b) ferită aciculară.12. b) 42MoCr11. b) X2CrMoTi17−1. d) 34MoCrNi16? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 34CrMo4−2. b) fâşia de normalizare.18. d) fâşia neaustenitizată? T.8. d) 34MoCrNi16? T.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 15Cr08. b) S235NL. d) elasticitate? T. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform SR EN 10027−1) aparţin categoriei oţelurilor pentru îmbunătăţire: a) 43MnMo6−2.8.2 %. Care dintre următoarele mărci de oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (simbolizate conform STAS 791) aparţin categoriei oţelurilor pentru carburare (cementare): a) 15Cr08. b) plasticitate. c) 17CrNi16.8.8. Aptitudinea unui oţel ca printr-un anumit procedeu şi pentru un anumit scop să asigure în îmbinările sudate caracteristicile locale şi generale prescrise pentru o construcţie sudată este denumită: a) călibilitate. dacă %Mnm ≥ 12 %? T. dacă %Nim > 8 %. d) 17CrMn4−4? T.15. b) 12MnNi15−3.10. c) materialul de adaos MA.8. c) P460NL2. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate: a) S335K2. d) bainită cu conţinut scăzut e carbon? T.11. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri cu caracteristici de tenacitate garantate la temperaturi scăzute (sub −60 oC): a) P235NL1. b) 42MoCr11.8. c) P355NH. c) fâşia de austenitizare incompletă. d) X8Ni9? T.13.8. Care sunt zonele caracteristice ale unei îmbinări sudate: a) materialul de bază MB. d) 17CrMn4−4? T.17. d) X6CrMoNb17−1? T. dacă %Crm ≥ 12. b) zona influenţată termic ZIT. b) 38AlCrMo10−6−1.8. c) 17CrNi16.0 %. c) ferită şi insule de martensită. c) 15Cr3. Ce structură prezintă semifabricatele realizate din oţeluri bifazice (dual−phase steel): a) ferită şi perlită.8.

b) 117VCr6. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri patinabile: a) S235W.27.26. b) transformarea perlitei în austenită. d) 15SiNiCr200? T. c) RCA 370. c) OLC45.8.28. d) X2CrNiMo17−12−2? T. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile de tip duplex: a) X2CrNiMoN22−5−3. b) 10AlCr240.8. Care este TT final ce se aplică matriţelor confecţionate din oţelul 30VCrW85: a) călire martensitică + revenire joasă. b) X6CrMoNb17−1. c) X70CrMo15. c) 10AlCr240.23. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice: a) fisurarea la cald a CUS.33. c) X3CrNiMoN27−5−2.8. c) creşterea excesivă a granulaţiei. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri Hadfield: 124 .8. d) X50CrMoV15 T.24.8. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.29.8. c) X2CrNi18−9.22.25. b) creşterea excesivă a granulaţiei. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor inoxidabile feritice: a) fisurarea la cald a CUS. d) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei. d) apariţia fazei σ? T.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR martensitice: a) X50CrMoV15. Care este TT final ce se aplică arcurilor confecţionate din oţelul 60Si15A: a) călire martensitică + revenire joasă.8.32. Care este TT final ce se aplică sculelor confecţionate din oţelul OSC10: a) călire martensitică + revenire joasă. Care dintre următoarele elemente conferă oţelurilor rezistenţă la oxidare la temperaturi ridicate.30. c) apariţia fazei σ. d) călire martensitică + revenire medie? T. b) X2CrMoTi17−1.8.8. c) 30VCrW85. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile martensitice cu durificare prin precipitare: a) 12MnNi15−3. c) siliciul. b) 12MnNi15−3. Care dintre următoarele mărci de oţeluri pot fi utilizate pentru confecţionarea matriţelor de deformare plastică la cald a oţelurilor: a) 105CrW20.34. Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri refractare: a) 10AlCr180. d) X90CrMoV18? T. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T. d) călire de punere în soluţie + îmbătrânire? T.8. b) S355W. b) normalizare + recoacere de globulizare a cementitei.31. b) îmbunătăţire. d) X7CrNiAl17−7? T. d) transformarea perlitei în austenită? T. d) aluminiul? T. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). Care dintre următoarele mărci corespund unor oţeluri inoxidabile austenitice: a) X50CrMoV15.8. d) 31VCr8? T.8. c) călire martensitică + revenire înaltă (îmbunătăţire). fiind elemente de aliere tipice pentru oţelurile refractare: a) cromul. d) S335K2? T. b) nichelul.8. b) S235NL.

b) fontele antifricţiune. b) fonta corespunde unui standard european. d) fonta este netratată termic? T. constând din încălzirea la ti ∈ (A1. c) 117VCr6. Care din următoarele probleme pot să apară la sudarea oţelurilor maraging: a) înmuierea ZIT.8. c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %.1 % sunt supuse unui TT intercritic. b) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. A3). d) fontele de fricţiune? T.8.8. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic. Care dintre următoarele tipuri de fonte aparţin categoriei fontelor aliate rezistente la uzare: a) fontele rezistente la temperaturi scăzute.8. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. c) fonta nu are grafit în structură. b) T120CrMn130.38.8. b) T100NiMn130. pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV. Care dintre următoarele mărci de oţeluri sunt destinate realizării de semifabricate sau piese turnate: a) G 230−450. aşa cum se poate observa pe diagrama din 125 .8. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJS−400−15: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.36. să se stabilească la ce temperatură ti trebuie efectuat TT pentru ca semifabricatele să prezinte la ta o structură ferito – martensitică cu un conţinut procentual de martensită %M ≅ 15 %. d) T9MoCrNi30R? T. d) T120CrMn130? T. c) fisurarea la cald a CUS. Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.37. b) formarea în structura CUS a unor compuşi intermetalici care influenţează negativ caracteristicile de tenacitate. c) fontele refractare. A3) se obţine o structură alcătuită din ferită şi austenită. c) G 200−400W. Care din următoarele variante corespunde mărcii de fontă cu simbolul EN−GJMW−400−5: a) fontă maleabilă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %. d) formarea porilor în CUS? T. Rezolvare a) Prin încălzirea semifabricatelor la ti ∈ (A1.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale a) 105CrW20.35. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m . c) fontă cu grafit lamelar cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %. d) fontă albă cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %? T. d) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 5 %? Aplicaţii A. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. b) fontă nodulară cu Rm ≥ 400 N/mm2 şi A ≥ 15 %.40.8.1. Ce semnificaţie are grupul de litere EN din simbolul unei mărci de fontă: a) fonta este cenuşie.39.

aceastei valori a temperaturii ti îi corespund valorile (%Cm)α = 0.22 Aplicând regula izotermei (v. conţinuturile procentuale ale celor două faze în structura semifabricatelor fiind date de relaţiile (care se obţin aplicând regula segmentelor inverse – v. Deoarece linia GP a diagramei de echilibru Fe – Fe3C este o dreaptă. 2. 8.23. rezultă: %M = %γ.1). ca urmare. b) După aplicarea TT intercritic cu ti ≅ 750 oC.22. şi (%C m ) γ − (%C m )α (%C m ) γ − (%C m )α (%Cm)α fiind abscisa punctului X. 126 .5.2): (%C m ) γ − %C m %C m − (%C m )α %α = 100 %γ = 100 = 100 − %α . scap.0175 % şi (%Cm)γ = 0. rezultă că abscisa punctului X este (%Cm)α = 0.59 %. 208 Înlocuind expresiile (%Cm)α şi (%Cm)γ în condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.8. Abscisa punctului Y corespunde concentrţiei 910 − t i 2 masice de carbon a oţelului care are A3 ≡ ti şi este (%C m ) γ = ( ) . scap. care are soluţia ti ≅ 750 oC.4 Considerând că austenita obţinută la ti se transformă integral în martensită la răcirea în apă a semifabricatelor. scrisă sub forma %γ = %M ≅ 15 %. rezultă că la ti ∈ (A1. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802(%Cm)γ ≅ 778 HV. Fig. 2. iar (%Cm)γ – abscisa punctului Y.1⋅10-4ti. 8. A3) ferita existentă în structura oţelului din care sunt confecţionate semifabricatele are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului X. Diagrama de stabilire a regimurilor TT pentru obţinerea oţelurilor bifazice Fig.5. iar austenita are concentraţia de carbon corespunzătoare abscisei punctului Y.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 8.1 – 1. Diagrama de selectare a soluţiilor în cazul aplicaţiei A. se obţine o ecuaţie cu necunoscuta ti.

8. 910 − 760 2 0. A. există posibilitatea utilizării oţelului carbon de calitate OLC35 .STAS 880 (C35 .2. să se determine conţinut procentual de martensită %M din structura semifabricatelor tratate termic.11. 4 duritatea semifabricatelor tratate termic va fi H s = H M 127 . se obţin următoarele rezultate: (%Cm)α = 0. Să se determine şi să se compare intensităţile forţei de tracţiune F la care rezistă bara în următoarele circumstanţe: a) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare recoaptă (de echilibru).0164 %. A3). Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice cu diametrul d = 15 mm.0164 b) După aplicarea TT intercritic cu ti = 760 oC. menţinerea o durată scurtă la această temperatură şi răcirea în apă. cu carateristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.8. ca urmare. 208 0. d) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 oC şi τm = 5 ore). pentru a le conferi structura corespunzătoare unui oţel bifazic.Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale %M %α + Hα ≅ 180 HV 100 100 (care corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 630 N/mm2). c) bara este confecţionată din oţelul carbon în stare îmbunătăţită (călire + revenire la ti = 650 o C şi τm = 5 ore).6 %. semifabricatele vor avea structura alcătuită dintr-o matrice feritică cu duritatea Hα = 80 HV şi insule de martensită (uniform distribuite în aceasta) cu duritatea HM = 305 + 802⋅0.8. a) Ştiind că pentru oţelurile carbon hipoeutectoide punctele critice de transformare în stare solidă sunt A1 = 727 oC şi A3 = 910 − 208 %C m .52 − 0. Rezolvare a) Folosind notaţiile şi raţionamentul prezentate la rezolvarea aplicaţiei A.52 % şi %γ = %M = 100 = 12. iar duritatea martensitei este HM = 305 + 802%Cm. constând din încălzirea la ti = 760 oC ∈ (A1. b) Ştiind că duritatea feritei este Hα = 80 HV.6 100 − 12.0164 (%C m ) γ = ( ) = 0.52 ≅ 722 HV. b) bara este confecţionată din oţelul aliat în stare recoaptă (de echilibru). A.1⋅10-4⋅760 = 0.1.3. duritatea 12. să se determine care este duritatea semifabricatelor după aplicarea TT intercritic.08 % sunt supuse unui TT intercritic.08 − 0.SR EN 10027-1).1 – 1.6 semifabricatelor tratate termic va fi H s = 722 + 80 ≅160 HV (care 100 100 corespunde unei rezistenţe la tracţiune Rm ≅ 560 N/mm2).SR EN 10027-1) sau a oţelului aliat 34MoCrNi16 . Rezolvare Intensitatea forţei F la care rezistă bara de tracţiune este dată de relaţia πd 2 F= Rm .STAS 791 (34NiCrMo6-6-2 . Semifabricatele confecţionate dintr-un oţel carbon cu %Cm = 0.

6% Sim + 30% Mnm + 35. Compoziţiile chimice ale oţelurilor considerate în aplicaţia A. cu structura ferito-perlitică.10).4 oC/s (v. Rm = 3. c) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. 128 .3 %Crm 0. duritatea structurii de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.64 ⋅ 10 5 N.5⋅179 ≅ 626 N/mm2 şi F = 4 Tabelul 8.3) în care HVrOC = 211 HV.31⋅105 N.P F= π 15 2 4 ⋅ 927 = 1.6 %Mom 0.5⋅361 ≅ 1265 N/mm2 şi F = 2.3 Concentraţiile masice ale componentelor de aliere.2 − 13%C m şi F = 1. Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 36 % mai mare decât cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.2 şi o viteză de răcire din domeniul austenitic care să conducă la o astfel de structură.7. în care PHJ = Ti(18+lgτm) = (650 +273)(18 + lg5) ≅ 17259. duritatea structurii cu sorbită de revenire pe care o prezintă bara poate fi estimată cu relaţia (7.6 %Nim 0. % %Cm 0.5HB (v.5⋅265 ≅ 927 N/mm2 şi .2% Nim + . pe această cale 21900 + 4050%C m − PHJ se obţine HVrOC = ≅ 211HV .35 %Mnm 0. rezultă: HVrOA = HVrOC + 30(% Si m + % Mnm ) + 55%Crm + 6% Nim + 100% Mom ≅ 361 HV.0% Si m = 8%Crm + 4% Ni m ]lg v r ≅ 179 HV.23⋅105 N.6 %Sim 0. Rm = 3. Deoarece HV ≅ HB şi considerând relaţia Rm = 3. Rm = 3. Rm = 3. duritatea sa se poate estima în acelaşi mod ca în cazul precedent şi rezultă HVαOA ≅ 265HV .5⋅211 ≅ 740 N/mm2 33. rezultă: HVαOC = 77.2 1.8. aşa cum s-a obţinut în cazul precedent (pentru oţelul cu %Cm = 0. 3. rezultă că bara are π 15 2 ⋅ 626 = 1.10 ⋅ 10 5 N.2 1.2). Se poate observa că forţa de tracţiune la care rezistă bara este cu aproximativ 19 % mai mare ca cea corespunzătoare situaţiei în care bara este confecţionată din acelaşi oţel în stare recoaptă.6 + 223%C m − 14. duritatea sa se poate estima cu relaţia (7.11.25 Marca oţelului OLC35 34MoCrNi16 a) Dacă bara este confecţionată din oţelul OLC35 în stare recoaptă.35 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10 + [ − 19.2) considerând coeficienţii adecvaţi din tabelul 7.3).6 0. A.5%Crm + 27. d) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 călit şi revenit la ti = 650 oC şi τm = 5 ore. cu structura ferito-perlitică. adoptând vr = 0.35 %).P b) Dacă bara este confecţionată din oţelul slab aliat 34MoCrNi16 în stare recoaptă.3 0. scap.

11.8 18 10 MA – D308 0. scap.8 24 12 0..8Mn6 0.10 2. % %Cm %Mnm %Sim %Crm %Nim %Nbm %Mom MB – 10TiNiCr180 0.08 1. în timp ce pentru oţelurile aliate valorificarea prezenţei elementelor de aliere impune utilizarea lor numai în stare tratată termic (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul 34MoCrNi16 în stare îmbunătăţită are rezistenţa mecanică cu aproape 36 % mai mare decât atunci când este utilizat în starea structurală de echilibru).6) şi (7.08 1.08 2.03 2.4. Tabelul 8.7) se calculează valorile mărimilor %Cre şi %Nie.50 MA – D19.08 .9 20 10 0. Este evidenţiat faptul că.%Nie). 3.3. Procedeul de sudare care se utilizează şi configuraţia rosturile de sudare pregătite între piesele ce urmează a fi sudate asigură pMA = 70 %.24).Capitolul 8 Oţelurile şi fontele comerciale Observaţie Această aplicaţie are ca scop justificarea şi înţelegerea prescripţiilor privind utilizarea oţelurilor pentru construcţia de maşini. 7.5 1.03 2. pe lângă austenită.75 MA – D312 0. Compoziţiile chimice ale MB şi MA considerate în aplicaţia A. 7.12 2.80 MA – D18.0 0. Procedând în acelaşi mod. A.8 17 13 2.9 19 13 2. acest MB şi MA disponibile pentru sudarea lui având caracteristicile de compoziţie chimică prezentate în tabelul 8.8 20 11 0. Concentraţiile masice ale principalelor componente.0 27 20 0.04 2.0 0.50 MA – D308L 0.11.5 % ferită.8.0 0.9Nb 0.0 0. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale materialelor depuse prin 129 . care să le permită consultarea.9 20 10 0. înţelegerea şi utilizarea prescripţiilor standardelor în vigoare. se determină coordonatele (%Cre. Se recomandă cititorilor să conceapă şi alte aplicaţii similare.0 0.9 30 9 0. pentru evitarea fisurării la cald.30 MA – D309 0.5 0..5 şi fig.8.8 0.0 23 14 0. O construcţie sudată trebuie realizată din semifabricate de tip tablă din oţel inoxidabil austenitic X2CrNi19−11.50 MA – D310 0. Schaeffler (v.10 6.5 1.2 20 11 * Toate mărcile de MA sunt realizate în România Materialul Rezolvare Considerând caracteristicile de compoziţie chimică ale MB şi folosind relaţiile (7. care reprezintă coordonatele punctului caracteristic nominal al MB pe diagrama structurală A. Să se determine care dintre MA disponibile asigură realizarea unor CUS având în structură.0 0.50 MA – D309L 0.60 MA – D316 0.00 MA – D316L 0.10 1.5 1. pentru oţelurile carbon de calitate utilizarea în stare tratată termic este facultativă (s-a observat din rezolvarea aplicaţiei că oţelul OLC35 are caracteristici de rezistenţă mecanică comparabile în stare recoaptă şi în stare îmbunătăţită).

30 14. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei 8. % 13.%Nie = 6.75 21. %Nie. 8.5 %) şi (%Cre = 14 %.078 21.CUS.90 13.20 21.25. % − 21.00 16. Folosind relaţia (8. − 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Reprezentând pe aceiaşi diagramă.CUS).4 Caracteristicile materialului Materialul MB MA – D308 MA – D308L MA – D309 MA – D309L MA – D310 MA – D312 MA – D316 MA – D316L MA – D19.2). dacă punctul caracteristic nominal al CUS realizate cu acesta este poziţionat în diagrama structurală A.80 %Nie.33 21. se determină coordonatele (%Cre. cât şi punctele cu coordonatele (%Cre.%Nie = 21. Un MA disponibil este apt pentru sudarea MB (îndeplineşte condiţia pusă în enunţul aplicaţiei.40 17.5. atât dreptele de izoferită %α = 3 % şi %α = 5 %.8Mn6 %Cre.60 13.70 21.CUS . în condiţiile neglijării termenului ∆%EAm.5. % 19.13.35 20.8 %) şi.5 %) şi (%Cre = 14 %.11 21. corespunzătoare punctelor caracteristice nominale ale CUS realizate cu MA disponibile pentru sudare.15 Caracteristicile CUS %Nie. Schaeffler în domeniul α + γ.%Nie = 6.24.25 %Cre.15 14. Rezultatele parcurgerii etapelor descrise anterior sunt prezentate în tabelul 8.CUS .08 26. analizând diagrama din figura 7.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sudare cu MA disponibile.5 %) şi corespunde ecuaţiei %Nie = %Cre – 7. rezultă că MA capabile să asigure sudarea MB (precizat în enunţul aplicaţiei) fără apariţia fenomenului de fisurare la cald a CUS sunt D308 şi D309 (pentru care punctele caracteristice nominale ale CUS realizate se situează între cele două drepte de izoferită).85 13. iar dreapta de izoferită %α = 5 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.04 15.9Nb MA – D18.70 21.71 21.74 28. % − 14.40 12.%Nie = 20.51 14.04 23.76 21.46 13. se poate aprecia că dreapta de izoferită %α = 3 % trece prin punctele de coordonate (%Cre = 28 %.55 24. are ecuaţia %Nie = 1. între dreptele corespunzătoare conţinuturilor de ferită %α = 3 % şi %α = 5 %.CUS). aşa cum se observă în figura 8.93 13.05%Cre – 7. %Nie.CUS.5%]).44 16. 130 . ca urmare.20 17.75 13.65 25.00 25.12.70 29.25 31. de a asigura realizarea unei CUS cu un conţinut procentual de ferită %α ∈ [3%.56 20.95 22.23 Punctul pe diagrama din fig.34 16.63 12.90 24. Tabelul 8.

tenacitate bună la temperaturi scăzute. tehnologiile de elaborare şi de realizare a semifabricatelor şi pieselor din astfel de aliaje sunt bine fundamentate ştiinţific şi asigurate logistic. capacitate foarte bună de a conferi produselor caracteristici estetice deosebite etc. Motivele utilizării preponderente în tehnică a fontelor şi oţelurilor sunt numeroase: resursele de materii prime necesare elaborării acestor aliaje sunt uşor accesibile şi destul de uniform distribuite pe glob. deformare plastică sau aşchiere. capacitate bună de prelucrare prin turnare. conductibilitate termică şi electrică mare.1. proprietăţile (caracteristicile) lor mecanice sunt ridicate şi pot fi relativ uşor modificate şi adaptate condiţiilor de utilizare prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice. datorită unor proprietăţi pe care acestea le prezintă (şi care nu sunt asigurate de aliajele feroase sau se obţin mai greu la aceste materiale. produsele confecţionate din aceste materiale sunt reciclabile şi ecologice. costurile implicate de elaborarea unor astfel de aliaje şi de transformarea lor în produse se corelează favorabil cu performanţele tehnice pe care aceste produse le asigură etc. metalele şi aliajele neferoase reprezintă şi vor reprezenta şi în viitor o categorie de materiale de mare importanţă tehnică.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Capitolul 9 STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE METALELOR ŞI ALIAJELOR NEFEROASE 9. valori ridicate (mai mari decât cele asigurate de fonte şi oţeluri) ale raportului dintre rezistenţa mecanică şi masa specifică (densitate). Introducere Metalele şi aliajele neferoase deţin în prezent în aplicaţiile tehnice o pondere de aproape 20 de ori mai mică decât cea corespunzătoare aliajelor feroase (fonte şi oţeluri). 131 . Cu toate acestea. cu cheltuieli inadmisibil de mari): rezistenţă ridicată la coroziune (în prezenţa mediilor de lucru chimic active).

1.5 23.Tabelul 9.5 16.2 55 1300 368 63 104 113 23.0 44. nΩ⋅m Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 660 1083 1660 1453 232 631 420 327 321 1278 649 1064 962 1772 2700 8930 4510 8910 7290 6690 7130 11340 8650 1850 1740 19280 10500 21440 900 386 512 471 222 207 382 129 230 1886 1025 128 235 132 397 205 440 309 59 163 101 23.3 31.2 14. W/(m⋅K) Rezistivitatea electrică ρΩ.6 106 .3 11.5 11. µm/(m⋅K) Coeficientul de conductivitate termică λ la ta.5 14. J/(kg⋅K) Căldura latentă de topire qs. kJ/kg Coeficientul de dilatare termică liniară αt (între ta şi 100 0C).4 13. Caracteristicile fizice ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Aluminiu Cupru (Aramă) Titan Nichel Staniu (Cositor) Stibiu (Antimoniu) Zinc Plumb Cadmiu Beriliu Magneziu Aur Argint Platină Simbolul chimic Temperatura de solidificare – topire ts.7 420 68.7 40.7 29.1 247 401 19 83 63 26 113 34 97 210 163 317 428 72 26.2 19.5 110 370 59. la ta.2 206 72.3 21. 0 C Densitatea ρ la ta.0 9.5 8.6 25. kg/m3 Căldura specifică Cs la ta.0 39.6 16.

Bi. Al-Zn Cu-Zn. Cr-Ti. Fe.565. Sn-Hg Sb-Sn. Cd 99. Ti 99.8. Bi.3. Cr-W. Tabelul 9. Cr 98. Al 99.5 STAS 663: Pb 99. Cr 98.3 sunt expuse valorile celor mai importante caracteristici mecanice ale metalelor care constituie componentele de bază ale aliajelor neferoase. Sb.8 Pb. Cd 99. Cu-Be Ti-Al. Sb 99.95.95.99.96.95.1 sunt prezentate metalele folosite frecvent drept componente de bază ale acestor aliaje şi sunt precizate o serie de caracteristici care. Pt-Ir. Pb 99. Al 99. Ti-Ni Ni-Cu. Sn-Zn.90. 133 . Cu-Al. P Pb. Au STAS 4389: Au 999. Au-Pt Pb. Cd Cd-Sn Mg-Si. Ni. Sb-Pb Zn-Al. Mg 99. Al 99 STAS 270/1:Cu 99.7.5. Ni 97. Al 99. Ni 98.6. Zn Ag-Cd. Ag-Hg Pt-Rh.9 Mg-Al.Al 99. Cu. Pt STAS 10560: Pt 99. Cu.C. Fe. Cd. Ti 99.6. Cu-Sn. Cu. Pb Pb-Ag. definesc cantitativ proprietăţile lor fizice.97.98. Al-Mg. Ni-Mo. (Au 995.3. Fe. Sb 99.85. Pb. S.3 STAS 10502: Ni 99.5 Ti 99.9.0) Au-Ni.5. Pb 99. Sn 96. Mg-Zn Au-Ag. Zn. As. Cu 99. Al. Cu. impurităţile ce au influenţe (negative) majore asupra proprietăţilor lor şi cele mai utilizate tipuri de aliaje binare în care fiecare din aceste metale este componentul de bază (principal). Cd-Ni.985.Cd C. Al-Si. Sn Ag. în tabelul 9.5.99. Cu. Pb-Sn. Pb 99. Bi. Pb-Ca Cd-Ag.6. Bi. Pb 99. Fe. Si. Ag-Cu.6 STAS 7386: Cr 99. Al 99. Sn 99. pentru care concentraţia este în %o). Cd 99.98. Fe. S.9. Ni-Fe Cr-Ni. Zn-Mn Pb-Sb.2. în tabelul 9. cu excepţia Au şi Ag.94.99: Pb 99.4.6 Bi. Pt 99.2 sunt precizate clasele de puritate industrială în care pot fi obţinute aceste metale.5. Mg 99.9.As. Zn 98. S. Cu. Al. Fe S.93. Bi Pb. Sb 98. Zn-Cd. Pt 99. Cu 99. Mg STAS 10273:Mg 99. Cu 99.5 STAS 646: Zn 99.75. Pb. O. Zn 99.995. Al 99.9. Si Pt-Ni.4. Sb 99.97.8. Cr 97 STAS 10309: Sn 99. Zn-Cu. As.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Deoarece proprietăţile aliajelor neferoase sunt determinate în măsură importantă de proprietăţile componentului lor principal (metalic). S Pb. Ni 99.85 STAS 8615: Cd 99. Al 99.99. As. Ni-Cr. Pb.Al 99.5. Cu 99.98. Fe Fe. Pt-W * cifrele de după simbolul chimic indică valoarea minimă a concentraţiei masice a metalului industrial (în %.65 Principalele impurităţi Fe. Sb Sn.99. Bi.95. Pb. Cu. Ag-Ni. Mn Principalele clase de aliaje binare folosite în tehnică Al-Cu. Al 99. P. Sb 99. Cr-Mo Sn-Pb. Si. Ni 99. Sn 99. Zn Pb.6.99. Cu As. Fe. Mg-Mn. împreună cu cele redate în tabelul 1. Fe.6. Au-Cu.95.96. Sn-Sb. Ag STAS 3321: Ag 999.2. Sb 97.5. Zn 97. Sn. Si. Cu 99. P. Clasele de puritate ale componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Al Cu Ti Ni Cr Sn Sb Zn Mărcile industriale * STAS 7607: Al 99.35 STAS 10262: Sb 99. Sn 98. iar în tabelul 9. Zn 98. Sb. Ni 99.

% Modulul de elasticitate longitudinală. Caracteristicile mecanice la ta ale principalelor componente de bază ale aliajelor neferoase Metalul Starea Rezistenţa la rupere 2). N/mm2 Alungirea procentuală după rupere 3) .Tabelul 9. N/mm2 Limita de curgere 2) .3. N/mm2 Modulul de elasticitate transversală. . 2) creşte odată cu conţinutul de impurităţi al metalului. N/mm2 Duritatea 2) Al Cu Ti Ni Sn Sb Zn Pb Cd Be Mg Au Ag Pt 1) recopt (stare de echilibru) ecruisat ecruisat 1) 40 – 70 120 − 140 170 − 220 420 − 450 220 − 250 310 − 330 12 − 14 10 − 13 70 − 100 11− 13 69 − 83 380 − 480 160 − 195 180 − 220 100 − 120 120 − 145 15 – 30 100 − 120 50 − 70 320 − 330 130 − 150 50 − 60 10 − 11 − 50 − 55 4−5 − 260 − 310 90 − 105 115 − 140 − − 50 – 70 8 − 12 45 − 60 10 − 15 50 − 60 30 − 40 80 − 90 − 40 − 50 60 − 70 17 − 25 − 3 − 15 2 − 10 40 − 50 48 − 50 62000 115000 105000 207000 44000 77800 105000 55000 300000 43000 78000 76000 25000 42800 79000 16500 19000 38000 20600 140000 − − 27500 140 − 220 HV − 35 – 40 HBS 95 – 110 HBS 90 – 120 HBS 60 – 65 HV 5 – 6 HBS 30 – 60 HBS 20 – 35 HBS 3 – 5 HBS 16 – 24 HBS 75 – 85 HRB 37 – 39 HRE 48 – 54 HRE 18 – 20 HBS 25 – 30 HV recopt (stare de echilibru) 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) sinterizat (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) ecruisat 1) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) recopt (stare de echilibru) 170000 38 – 45 HV 150 − 165 − − deformat plastic la rece cu GD = 70 … 90 %. 3) scade odată cu conţinutul de impurităţi.

astfel: • în funcţie de numărul componentelor. preferându-se clasificarea acestora în funcţie de componentul de bază şi încadrarea lor în categorii de tipul: aliajele cuprului (aliaje pe bază de cupru). ternare sau complexe. aliaje criogenice (cu tenacitate ridicată la temperaturi scăzute). la orice temperatură. Fe. Au. aliajele neferoase se încadrează în următoarele categorii: − aliaje monofazice. Mn. aliaje antifricţiune. aliajele titanului (aliaje pe bază de titan).) etc. aliaje anticorosive (cu rezistenţă ridicată la acţiunea mediilor agresive de lucru). alcătuită din cristale de soluţie solidă având ca solvent componentul de bază. Aliajele neferoase (ca şi fontele şi oţelurile) se pot clasifica şi pe baza denumirii proprietăţii sau caracteristicii care le defineşte primordial utilitatea tehnică. Mn etc.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Aliajele neferoase se pot clasifica folosind o multitudine de criterii. o structură monofazică. − aliaje cu structură monofazică după solidificare. se ia ca bază câte un aliaj binar reprezentativ şi se consideră că restul componentelor sunt elemente suplimentare de aliere (de exemplu. aliajele neferoase pot fi: binare. iar în funcţie de aptitudinile de a-şi mări rezistenţa mecanică în urma aplicării de TT. 135 . de exemplu. se practică încadrarea aliajelor neferoase în categorii ca: aliaje uşoare (caracterizate prin densităţi ρ ≤ 4000 kg/m3). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât cuprul: Mg. • în funcţie de constituţia structurală de echilibru (la ta). în diverse concentraţii şi alte elemente de aliere decât zincul: Si. compuşi intermetalici). aliajele aluminiului (aliaje pe bază de aluminiu). aliajele neferoase pot fi: aliaje de turnare şi aliaje deformabile plastic. Al. iar aliajele denumite în tehnică alame au ca bază aliaje Cu – Zn. în care precipită la răcirea ulterioară particule de faze secundare (de obicei. − aliaje care conţin în structură constituenţi eterogeni (de tipul amestecurilor mecanice eutectice sau eutectoide). aliaje uşor fuzibile (cu temperaturi ts coborâte) etc. • în funcţie de posibilităţile tehnologice de transpunere în produse şi de prelucrare a acestora. Sn. în care sunt introduse frecvent. aliajele denumite în tehnică duraluminuri au ca bază aliaje Al – Cu.. dar. pentru denumirea diverselor aliaje neferoase şi sistematizarea studierii structurii şi proprietăţilor lor.). aliajele metalelor preţioase (aliaje pe bază de metale preţioase: Ag. cele mai multe tipuri de aliaje utilizate în prezent în tehnică sunt complexe. Pb. Ni etc. pentru a facilita studierea structurii şi proprietăţilor fiecărui tip de astfel de aliaje. care prezintă în stare solidă. aliaje cu rezistenţa mecanică ridicată (dure). Toate criteriile de clasificare anterior precizate se folosesc însă drept criterii secundare. Pt etc. în care sunt introduse suplimentar. aliajele nichelului (aliaje pe bază de nichel). aliajele neferoase se clasifică în: aliaje durificabile structural prin tratamente termice şi aliaje nedurificabile prin tratamente termice.

care determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor (axelor) cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în care (în timpul răcirii după solidificare) precipită particule ale unor astfel de faze. distribuite sub formă de suspensie fină. modificatorii care acţionează în acest mod (borul şi unele metale de tranziţie cu reactivitate chimică mare: Ti. constând din inocularea în aliajele lichide a unor cantităţi mici de substanţe chimice (numite modificatori.2.4.6). asigurând solidificarea cu un număr mare de germeni cristalini şi formarea unor structuri primare fine. Ta. v. La alegerea modificatorilor şi realizarea modificării aliajelor neferoase trebuie avute în vedere următoarele aspecte esenţiale: • modificatorii introduşi în aliajele neferoase lichide acţionează în unul din următoarele moduri: − formează (individual sau prin combinare cu componentele aliajelor) particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite.2). care pot schimba mecanismele obişnuite ale germinării şi/sau creşterii cristalelor la solidificare.6). 4. constituie baze pentru germinarea eterogenă la solidificarea aliajelor (v. care are ca efect îmbunătăţirea fineţei şi gradului de dispersie a fazelor componente ale amestecurile mecanice eutectice care se formează la solidificarea unor aliaje neferoase. ca urmare. care are ca efect principal finisarea (micşorarea dimensiunilor) cristalelor dendritice primare.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Mo). fenomene de cristalizare secundară (recristalizare în stare solidă. scap. • modificarea de tipul II. Modificarea aliajelor neferoase La marea majoritate a aliajelor neferoase folosite în tehnică componentele de bază nu prezintă transformări alotropice şi. care să determine transformarea structurii dendritice primare într-o structură secundară favorabilă (din punctul de vedere al mărimii granulaţiei şi gradului de dispersie a fazelor) obţinerii unor caracteristici mecanice ridicate şi/sau asigurării unei bune comportări la prelucrarea prin deformare plastică sau la aplicarea de TT. v. modificarea poate fi: • modificare de tipul I. acest tip de modificare este eficient la aliajele neferoase care prezintă după cristalizarea primară o structură monofazică (cu cristale de soluţie solidă). 1. scap. Zr. scap. 136 . în decursul răcirii după solidificare. 1. care. În funcţie de efectele pe care le produce asupra structurii primare a aliajelor neferoase. la aceste aliaje nu se produc. • modificare de tipul III. se utilizează cu predilecţie pentru realizarea modificărilor de tipurile I şi III. Modalitatea actuală cea mai eficientă de influenţare a caracteristicilor structurii primare a aliajelor neferoase o reprezintă modificarea.

deoarece omogenizarea se realizează prin difuzie.95…0. pentru omogenizarea pieselor turnate din aliaje în care procesele de difuzie se defăşoară foarte lent. efectele pozitive ale modificării se micşorează. în mod obişnuit. • modificatorii trebuie introduşi în aliajele neferoase într-o cantitate (concentraţie) optimă (care asigură nivelul maxim al efectelor pozitive produse de modificare). care micşorează viteza de creştere a germenilor şi limitează dezvoltarea în grosime a ramurilor cristalelor dendritice primare. pe bază de Al sau Mg. definită ca fiind temperatura la care verticala aliajului intersectează linia sau suprafaţa solidus a diagramei de echilibru fazic a sistemului de aliaje căruia aparţine acesta. cum sunt aliajele uşoare. în K. particulele nu se formează sau se formează în număr insuficient asigurării unei structuri primare fine. având ts = 500…600 oC). dar poate avea şi valori kO = 0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase − formează pelicule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini. în cazul modificatorilor care au rolul de a forma particule greu fuzibile şi insolubile în aliajele topite. iar coeficientul kO se ia. kO = 0. Pb) se folosesc mai ales pentru asigurarea modificărilor de tipul II. în unele cazuri (de exemplu la semifabricatele şi piesele turnate din aliaje pe bază de Cu) impunându-se 137 . cu un număr mare de particule care activează germinarea eterogenă şi rezultă structura primară cu granulaţia cea mai fină. dacă concentraţia acestora este mică. dacă concentraţia acestora este la nivelul optim se formează o suspensie fină. deoarece particulele care se formează sunt grosolane şi în număr insuficient realizării unei structuri primare fine. Sb. în care Ts. modificatorii care acţionează în acest mod (metalele uşor fuzibile: Li. de exemplu.98.8…0. Tratamentele termice la aliajele neferoase Tratamentele termice (TT) care se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se definesc şi se clasifică la fel ca şi tratamentele destinate semifabricatelor şi pieselor din oţeluri şi fonte (v. τm = 2…24 ore). scap.1). iar dacă concentraţia acestora depăşeşte nivelul optim.3. Principalele tipuri de recoaceri fără schimbare de fază care se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase sunt: • Recoacerea de omogenizare (RO) este recomandată pentru diminuarea neomogenităţilor chimice ale structurilor dendritice primare ale semifabricatelor şi pieselor turnate. Na. ti corespunzătoare acestui TT se alege cât mai ridicată (ti + 273 = Ti = kOTs. 6. 9.9. iar τm trebuie să fie mari (de obicei. Ca. este temperatura de solidificare – topire a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse RO.

Recoacerile cu schimbare de fază (de tipul recoacerii complete sau normalizării. • Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază (RRN) este utilizată pentru refacerea plasticităţii semifabricatelor şi pieselor ecruisate prin deformare plastică la rece. ca şi faza corespondentă a aliajelor Fe – C) care se transformă (la răcirea sub o temperatură caracteristică) în amestecul eutectoid (α + δ). 6. în mod obişnuit.2). unele aliaje pe bază de Ti) pentru obţinerea stărilor structurale de echilibru. scap.2. RRN a semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase se realizează cu ti = trp + 100…200 oC (trp fiind temperatura de recristalizare primară a aliajului din care sunt confecţionate piesele supuse TT. austenită. trp + 273 = Trp ≅ 0.). finisarea granulaţiei. de obicei. pentru obţinerea la ta a unei stări de echilibru structural. v. recoacerile cu schimbare de fază se efectuează la produsele confecţionate din astfel de aliaje neferoase (cum sunt aliajele Cu – Zn.3.2. pentru finisarea granulaţiei structurii grosolane rezultate după RO. La semifabricatele şi piesele confecţionate din aliaje neferoase se pot efectua două tipuri (principial diferite) de călire: • Călirea martensitică se poate aplica pieselor din aliaje neferoase care racire α + δ . în cazul recoacerii sau în aer liniştit. ca şi în cazul aplicării la piesele din aliaje feroase. 6. TT de călire 138 . aliajele Cu – Al. de producerea transformărilor alotropice ale unor componente. de realizarea unor transformări eutectoide etc. • Recoacerea de detensionare (RD) se aplică semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase în scopul diminuării intensităţii şi redistribuirii tensiunilor mecanice reziduale existente în acestea. Modul de conducere a unui astfel de TT este simplu: piesele se încălzesc la o temperatură ti situată desupra unuia din punctele de transformare în stare solidă ale aliajului neferos din care sunt confecţionate. în cazul normalizării). scap. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică sau prin aşchiere etc. τi + τm = 1…4 ore şi răcirea în aer liniştit. mecanismele detensionării termice şi principiile stabilirii regimului RD sunt cele prezentate în scap. soluţia solidă (denumită.4Ts).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR aplicarea de TT ulterioare.3) se pot aplica semifabricatelor şi pieselor din aliaje neferoase care prezintă transformări fazice în stare solidă (determinate de variaţiile cu temperatura ale solubilităţii componentelor în fazele din structura aliajelor. γ fiind suferă transformări eutectoide (la fel ca oţelurile şi fontele): γ incal. Regimul RRN se alege astfel încât să se producă în piesele supuse tratamentului procesele de restaurare şi recristalizare primară şi să nu apară efectele defavorabile ale desfăşurării fenomenelor de creştere a granulaţiei şi de recristalizare secundară (v. 3.5 şi 6. la piesele din astfel de aliaje. se menţin la ti o durată τm (pentru uniformizarea temperaturii în masa pieslor şi pentru omogenizarea structurii) şi se răcesc lent (o dată cu cuptorul.

cu cristale de soluţie solidă) obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase prezintă o bună comportare la prelucrarea prin deformare plastică. Spre deosebire de structurile (dure şi fragile) realizate prin călirea martensitică. ca şi faza corespondentă din structura aliajelor Fe – C călite) fiind o soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere. Ti – Ni. pentru obţinerea unei structuri monofazice. Ti – Mo. Revenirea structurilor (metastabile) obţinute prin călirea martensitică a aliajelor neferoase poate conduce la efecte similare celor care se produc prin revenirea oţelurilor sau fontelor călite martensitic şi care constau în obţinerea (prin transformări structurale bazate pe difuzie) unor structuri apropiate de echilibru şi bine detensionate. acest TT a fost denumit călire de punere în soluţie (a fazei θ). Cu − Ti. pentru ca transformarea (printrun mecanism bazat pe difuzia componentelor) γ ⇒ α + δ să nu fie posibilă şi să se realizeze o transformare de tip martensitic (printr-un mecanism care nu presupune difuzia componentelor) γ ⇒ M. cu structura cristalină diferită de cea corespunzătoare fazei γ (austenitei) din care s-a format. care îndeplinesc criteriile structurale menţionate mai înainte. ts). în apă) pentru menţinerea structurii monofazice α până la ta. Cu – Be. structurile (monofazice. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere (fază metastabilă). 9. TT de călire de punere în soluţie constă din încălzirea şi menţinerea o scurtă durată la o temperatură tic ∈ (tso. Ti – Al etc. menţinerea la această temperatură o durată τm (pentru obţinerea unei structuri cu austenită omogenă) şi răcirea rapidă (cu o viteză vr mai mare decât o viteză critică vrc). care aparţin unor sisteme ale căror diagrame de echilibru sunt de tipul celei prezentate în figura 9. La piesele din astfel de aliaje.1). Călirea martensitică se poate aplica la produsele realizate din unele aliaje ale sistemelor Cu – Al.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase martensitică constă din încălzirea lor la o temperatură ti situată în domeniul de stabilitate al fazei γ (domeniul austenitic). 139 . rezultă că prin răcirea rapidă de la tic a structurii monofazice α se împiedică separarea din aceasta (prin procese bazate pe difuzie) a fazei θ (bogată în elemente de aliere) şi se obţine la ta o structură monofazică. • Călirea de punere în soluţie se poate aplica la piesele din aliaje neferoase în a căror structură apare ca fază principală o soluţie solidă care are ca solvent componentul de bază al aliajelor şi prezintă o variaţie importantă cu temperatura a capacităţii de a dizolva componentele de aliere (solubilitatea componentelor de aliere în această fază scade puternic când se micşorează temperatura).1. fig. Analizând modul de efectuare a acestui TT (v.. M (denumită martensită. alcătuită din cristale de soluţie solidă α ≡ B(A) omogenă. urmată de răcirea rapidă (de obicei. deoarece realizează punerea (dizolvarea la încălzire şi menţinerea la răcire) în soluţia solidă α a fazei θ.

.. putând fi uşor evidenţiate în structură prin examinarea la microscopul optic. zonele GP au forma unor discuri cu diametrul de 5. pe dislocaţiile elicoidale) şi sunt semicoerente cu structura cristalină a acestei matrice.3. dacă ta < tii < tso. • precipitatele θ” sunt faze metastabile care se formează la durate mai lungi şi/sau la temperaturi mai înalte de îmbătrânire decât cele corespunzătoare formării zonelor GP şi sunt faze distincte (cu structuri cristaline diferite de structura fazei stabile θ). 140 . Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat că. cu configuraţie platiformă (cu diametrul de 25. Natura fazică şi caracteristicile structurale ale precipitatelor care se formează la îmbătrânire depind de mărimile parametrilor ti şi τm. ajungând la frecvenţe de 1013…1015 zone/mm3. cu dimensiuni suficient de mari pentru a putea fi observate prin examinarea structurilor la microscopul optic şi care apar dacă duratele şi/sau temperaturile de îmbătrânire sunt mai mari decât cele corespunzătoare formării precipitatelor θ”. • precipitatele θ sunt faze stabile (de echilibru).30 nm şi grosimea de 1. TT de revenire aplicat structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie este denumit îmbătrânire şi poate fi îmbătrânire naturală.2.. tso).0.. deoarece aceste precipitate se formează prin procese de germinare şi creştere.8 nm şi grosimea de 0.5. având la bază mecanisme ce presupun difuzia componentelor aliajului supus TT. care germinează eterogen pe limitele grăunţilor cristalini ai matricei α şi sunt necoerente cu această matrice. prin procese de germinare omogenă.. precipitatele θ” germinează relativ uniform în matricea α şi sunt legate prin interfeţe coerente cu structura cristalină a acestei matrice. care pot fi evidenţiate în structură numai prin examinarea la microscopul electronic. constând din încălzirea şi menţinerea acestora la o temperatură tii ∈ [ta.. dacă tii = ta sau îmbătrânire artificială.6 nm şi se formează uniform în matruicea α.0 nm). precipitatele θ’ se formează prin germinare eterogenă pe anumite defecte ale structurii cristaline a matricei α (de exemplu. datorită efectelor de durificare pe care le produce. în funcţie de temperatura şi durata îmbătrânirii aliajelor neferoase călite. în mod obişnuit.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Revenirea structurilor obţinute prin călirea de punere în soluţie a aliajelor neferoase. în structura matricei α se pot forma următoarele tipuri de precipitate: • zonele GP (notate în acest mod după numele cercetătorilor Guinier şi Preston care le-au detectat pentru prima oară prin tehnici de difracţie cu raze X) apar la temperaturi şi durate mici ale procesului de îmbătrânire şi sunt asocieri preferenţiale de atomi ai componentelor de aliere din aliajul tratat. determină separarea din soluţia solidă suprasaturată (metastabilă) a unor precipitate care durifică structura... • precipitatele θ’ sunt tot faze metastabile.

reprezentând dependenţele experimentale dintre duritatea aliajului îmbătrânit şi parametrii de regim ai îmătrânirii: HVr = f(ti = ct. la ridicarea temperaturii de îmbătrânire de la ti la t i/ > ti. dar nu oferă timpul necesar separării precipitatelor specifice temperaturii la care s-a supraîncălzit aliajul). cercetările experimentale întreprinse până în prezent au arătat că orice precipitat se formează direct din matricea α şi nu prin transformarea precipitatelor existente anterior în structura aliajului supus îmbătrânirii. Fig. Configuraţia diagramei de echilibru a sistemelor cărora aparţin aliajele neferoase la care se pot aplica TT de călire de punere în soluţie Fig.2. pentru reconstituirea stării structurale monofazice pe care aliajele o aveau după călirea de punere în soluţie (supraîncălzirea de scurtă durată asigură dizolvarea în matricea α a precipitatelor formate prin îmbătrânire. 9.). cu %Cum = 3 % Transformările structurale produse prin îmbătrânire sunt însoţite de modificări ale proprietăţilor aliajelor călite. τm = ct. Aceste particularităţi ale formării precipitatelor în timpul îmbătrânirii aliajelor neferoase călite sunt valorificate practic la realizarea procesului de reversiune.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase În privinţa filiaţiei diverselor tipuri de precipitate. Curba de îmbătrânire la ti = 130 oC a unui aliaj Al – Cu. Aşa cum se poate observa analizând curba de îmbătrânire HVr = f(ti = 130 oC.1. prezentată în 141 . în principal de creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii acestora. pentru orice aliaj călit şi îmbătrânit. τm) a unui aliaj Al – Cu (cu %Cum = 3 %). corespunzător temperaturii t / > ti. precipitatul specific temperaturii ti se dizolvă în matricea α şi apoi din matricea α se separă un nou precipitat. τm) sau HVr = g(ti. care constă din supraîncălzirea de scurtă durată a aliajelor îmbătrânite.. astfel. 9. efectul de durificare al îmbătrânirii se poate evidenţia cu ajutorul unor curbe de îmbătrânire.

ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR figura 9. principalele variante ale acestui sistem. verificării şi comercializării semifabricatelor şi pieselor din astfel de materiale. la aliajele magneziului. Simbolizarea metalelor şi aliajelor neferoase comerciale În prezent nu există un sistem de simbolizare a mărcilor de metale şi aliajele neferoase unanim recunoscut şi aplicat la întocmirea documentelor tehnice aferente conceperii. cupru şi aliaje pe bază de cupru etc. fabricării. la aliajele titanului. între călirea de punere în soluţie şi îmbătrânire. AA (Aluminum Association). efectul de durificare al îmbătrânirii creşte în cursul formării precipitatelor semicoerente (zonele GP şi precipitatele θ”) şi scade odată cu apariţia precipitatelor semicoerente (θ’) şi necoerente (θ). Cele mai utilizate sisteme de simbolizare a mărcilor de metale şi aliaje neferoase.5.4 şi 9. cum ar fi ASM (American Society for Metals).) sunt simbolizate printr-un număr (în mod obişnuit. aplicată la aluminiu şi aliajele pe bază de aluminiu şi recomandată de standardele elaborate de ISO şi CEN pentru mărcile de aluminiu şi aliaje de aluminiu deformabile. recomandate de diverse asociaţii profesionale şi/sau organisme de standardizare (naţionale. regionale sau internaţionale). la aliajele zincului etc. proiectării. şi varianta propusă de AA (Aluminum Association).. conform căruia mărcile de metale şi aliaje neferoase din diverse categorii (aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu. fără nici o semnificaţie legată de compoziţia şi proprietăţile mărcii) acordat de asociaţia sau de organismul (naţional. acest efect diminuându-şi intensitatea odată cu distrugerea coerenţei dintre matricea structurală a aliajului şi precipitatele formate la îmbătrânire. 142 . Desfăşurarea proceselor de precipitare la îmbătrânire şi efectele de durificare produse de acestea pot fi influenţate substanţial dacă.2. regional sau internaţional) care gestionează sistemul. se ajunge astfel la ideea (confirmată prin cercetări experimentale) că efectul de durificare este o consecinţă a interacţiunii dintre dislocaţiile matricei aliajului îmbătrânit şi precipitatele coerente. sunt: varianta UNS (Unified Numbering System). aplicată la aliajele aluminiului. 9. sunt: • sistemul de simbolizare numerică. semifabricatele sau piesele din aliaje neferoase se supun unor operaţii de deformare plastică la rece. la aliajele cuprului. CEN (Comité European de Normalisation) sau ISO (International Organization for Standardization).4. având la bază principiile prezentate în tabelele 9.

Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.5MgMn 3. X4 = 0 la aliajele pentru turnare în piese şi X4 = 1 sau 2 la aliajele pentru turnare în lingouri. ** EAP ≡ element de aliere principal 143 . X0 = 2 ⇒ α ≡ B. X0 = 6 ⇒ α ≡ F. Aliaje având Cu ca EAP** 2 A02040 / 204. Aliaje având Sn ca EAP 8 A08510 / 851. Aliaje având Si ca EAP + Cu şi Mn 3 A13190 / A319. Aliaje având Mg ca EAP 5 A95052 / 5052 AlMg2.5 5. litera C pentru turnarea continuă. urmată (eventual) de o literă care codifică procedeul tehnologic de turnare recomandat la realizarea semifabricatelor sau pieselor din aceste aliaje (litera S pentru turnarea în forme din nisip.0 G AlSi5Cu3 4. Aliaje având Si ca EAP 4 A94343 / 4343 AlSi7. litera P pentru turnarea sub presiune etc. dacă X0 = 1⇒ α ≡ A.. simbolul nu conţine litera α.2 .5 6. X0 = 1.1 G AlSn6Cu1Ni1 9. conform căruia mărcile de metale neferoase se simbolizează aşa cum se arată în tabelul 9. Aliaje având alte EAP 8 A98016 / 8016 AlFe1Mn * X0 = 0 pentru aliajele corespunzătoare unei reţete originale .0 G AlZn6MgCr 8. dacă X0 = 0. Aliaje având Cu ca EAP 2 A92001 / 2001 AlCu5. Grupă de aliaje neutilizată 6 − − 7. scrise în ordinea descrescătoare a importanţei lor. Aliaje având Zn ca EAP 7 A07120 / 712. Aliaje având Mn ca EAP 3 A93003 / 3003 AlMn1Cu 4.X4* Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A01001 / 100. Aliaje având Mg ca EAP 5 A05200 / 520. simbolurile chimice ale elementelor de aliere pentru care %EAm este în jur de 1 % sau mai mare fiind însoţite de numere (de preferinţă întregi) care indică concentraţiiile masice nominale (medii) ale acestor componente. litera Z pentru turnarea centrifugală. iar simbolurile mărcilor de aliaje neferoase sunt alcătuite din simbolul chimic al componentului de bază..8 1. urmat de simbolurile chimice ale elementelor de aliere. Aliaje având Zn ca EAP 7 A97149 / 7149 AlZn8MgCu 8.2..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • sistemul de simbolizare alfanumerică (sistemul de simbolizare după compoziţie). . Tabelul 9.0 1.0 G AlMg10 6.1 G Al 99. simbolurile aliajelor de turnare sunt precedate de litera G. Date privind simbolizarea mărcilor de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: AX0X1X2X3X4* Structura simbolului în varianta AA: αX1X2X3.). Aluminiu şi aliaje cu %Alm ≥ 99 % 2.1 G AlSi5 5.. 6 pentru aliajele rezultate prin modificări aduse unei reţete originale. litera M pentru turnarea în forme metalice.0 G AlCu4MgTi 3.4. Aliaje având Si şi Mg ca EAP 6 A96106 / 6106 AlMgSiMn 7. Aliaje având Si ca EAP 4 A24430 / B443. Aliaje având alte EAP 9 − − Mărcile de aluminiu şi aliaje pe bază de aluminiu deformabile Structura simbolului în varianta UNS: A9X1X2X3X4 Structura simbolului în varianta AA: X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje Exemple de mărci X1 1 A91080 / 1080 Al 99.

C17300 CuBe1. Cupru cu %Cum ≥ 99. Cupru şi aliaje cu %EAm < 8 % C10000 ... Aliaje pe bază de Cu speciale C99300 .5 C22600 C20000 ... Z35530 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric ZnCu1Al4). C82800 C82100 G CuBe0...5Pb C33500 C30000 . C98800 C98600 G CuPb35Ag1.5 2. la aliajele pe bază de Ni UNS = NX1X2X3X4 (de exemplu.5Ni 3. C64200 C61000 CuAl8 5. C94900 6. M11311 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric MgAl3Zn1.. Bronzuri cu Pb C98200 ... Alame cu %Znm < 37 % CuZn34...... Bronzuri fosforoase cu %Sn < 9 % C50000 . Sistemul de simbolizare numerică se recomandă a fi utilzat mai ales în activităţile comerciale.. Alame roşii (simple sau cu Pb) C83300 .. Date privind simbolizarea mărcilor de cupru şi aliaje pe bază de cupru Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru pentru turnare Structura simbolului în varianta UNS: C8X1X2X3X4 .C9 X1X2X3X4 Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C80100 . (de exemplu..... C94500 C92700 G CuSn5Pb25 C94300 G CuSn5Ni5 C94800 Bronzuri aliate cu Ni C94700 . C84800 C84500 G CuZn12Pb7Sn2 Alame galbene (simple/cu Pb) C85200 .5).. C99800 C99600 G CuMn40Al2 Mărcile de cupru şi aliaje pe bază de cupru deformabile Structura simbolului în varianta UNS: C1X1X2X3X4 . proiectare.. C97800 C96400 G CuNi30Fe C97600 G CuNi20Zn8Sn4Pb 8..5. C85800 C85400 G CuZn29Pb3Sn Alame speciale C86100 ... 2. C86800 C86300 G CuZn25Al6Mn 4. C83800 C83400 G CuZn10 Alame semiroşii (simple/cu Pb) C84200 .. C81100 C80100 G Cu 99. R54520 corespunde aliajului cu simbolul alfanumeric TiAl5Sn2.5 9.. la aliajele pe bază de Mg UNS = MX1X2X3X4. Bronzuri cu Al (%Alm <19 %) C95200 . Bronzuri cu Si (%Sim < 8 %) C64700 ... iar sistemul de simbolizare alfanumerică este util îndeosebi în activităţile de cercetare. Bronzuri obişnuite (Cu – Sn) C90200 .. C95800 C95600 G CuAl7Si2 7.....95 1.. C87900 C87200 G CuSi4 C87500 G CuZn14Si4 G CuSn11 5.. C91700 C90700 G CuSn10Pb2 Bronzuri aliate cu Pb C92200 ... C51100 CuSn4P 4. C69800 Alame speciale 3. Aliaje cu %EAm < 5 % C81300 .. C7X1X2X3X4* Seria (grupa) de aliaje UNS Exemple de mărci C11100 Cu 99. (de exemplu... Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni − Zn C70000 . Bronzuri şi alame cu Si C87200 ..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9.9 CuZn12.. C76200 CuZn29Ni12 * varianta UNS se utilizează şi la alte tipuri de aliaje: la aliajele pe bază de Ti UNS = RX1X2X3X4.. Bronzuri cu Al (%Alm< 19 %) C60600 .9 1... Simbolurile mărcilor de metale sau aliaje neferoase sunt însoţite de 144 .Zn C96200 . Aliaje Cu – Ni şi Cu – Ni .. C66100 C65500 CuSi3 6. iar M10100 – aliajului MgAl10Mn) etc. Alame cu Sn CuZn36Al1Mn3Sn C67400 C66400 ... Alame cu Pb CuZn28Sn1 C44300 C40000 . la aliajele pe bază de Zn UNS = ZX1X2X3X4 (de exemplu. fabricare şi verificare a metalelor şi aliajelor neferoase sau a produselor ce se confecţionează din astfel de materiale. N04400 corespunde aliajului cu simbolul alfa numeric NiCu32)...

Recopt (starea obţinută la produsele deformate plastic în urma aplicării unei recoaceri complete în scopul asigurării valorilor minime ale caracteristicilor de rezistenţă mecanică sau starea obţinută la produsele turnate după o recoacere destinată reducerii segregaţiilor dendritice. Principalele date (cuprinse în standardele SR EN 515 şi SR ISO 1190/2) privind simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale sunt prezentate în tabelul 9. pentru obţinerea unor stări stabile diferite de stările 1. Tratat termic. cu sau fără ecruisare suplimentară. Ecruisat (starea obţinută la produsele care. adică particularităţile privind succesiunea şi conţinutul operaţiilor tehnologice ce trebuie aplicate pentru atingerea stării de livrare a produselor) şi/sau valorile anumitor caracteristici definitorii ale calităţii produselor care se livrează. finisării granulaţiei. ** cifrele care urmează acestui simbol indică durata (în ore) a procesului de îmbătrânire naturală spontană. Brut de fabricaţie (starea obţinută din operaţiile de prelucrare la cald. Tabelul 9. după recoacere sau deformare plastică la cald. sunt supuse unor operaţii de deformare plastică la rece sau unor combinaţii de operaţii de deformare plastică la rece şi RRN. de litere sau cifre care indică subdiviziunea corespunzătoare stării de bază (modul particular în care se realizează starea de livrare a materialului. eventual. gradul de ecruisare realizat etc. Simbolul stării unui metal sau aliaj neferos este alcătuit dintr-o literă de codificare a stării de bază (care defineşte modul principial de atingere a stării în care se află materialul). îmbunătăţirii ductilităţii sau stabilizării caracteristicilor mecanice) 3.6. în scopul obţinerii unor caracteristici mecanice prescrise) 4. în cursul cărora nu se efectuează nici o verificare privind regimul termic sau gradul de deformare) 2.6. Pus în soluţie (starea instabilă obţinută la produsele supuse unei căliri de punere în suluţie şi îmbătrânite spontan la ta) 5. iar în tabelul 9. 145 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase simbolurile stărilor de livrare ale semifabricatelor sau produselor realizate din aceste materiale. urmată. 2 sau 3 * Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu F M O O H* W ** T H* − T cifrele sau literele care urmează acestui simbol codifică succesiunea de operaţii tehnologice care se aplică pentru atingerea stării.7 sunt definite subdiviziunile stării TRATAT TERMIC corespunzătoare produselor realizate din aceste materiale. Definirea şi simbolizarea stărilor de bază ale produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea stării de bază 1.

sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite natural) 5.5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. de exemplu. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. cum ar fi.4. Pus în soluţie.6.10. Definirea şi simbolizarea subdiviziunilor stării TRATAT TERMIC a produselor realizate din principalele categorii de metale şi aliaje neferoase industriale Definirea subdiviziunii stării de bază 5.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 9. sunt îmbătrânite artificial) 5. Răcit după prelucrare la cald şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 5. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.7. Răcit după prelucrare la cald. deformat plastic la rece şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care. după atingerea stării definite la 5. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea artificială) 5. urmată de o îmbătrânire naturală) 5.3.6. sunt răcite la ta şi îmbătrânite natural) 5. ci realizarea unor caracteristici speciale. sunt răcite la ta.9. după prelucrarea la temperaturi ridicate. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care. Pus în soluţie şi supraîmbătrânit/stabilizat (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. după atingerea stării definite la 5. Răcit după prelucrare la cald.11. urmată de o îmbătrânire artificială al cărei scop principal nu este obţinerea unui efect de durificare prescris. Pus în soluţie. Pus în soluţie. Pus în soluţie şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.5. după prelucrarea la temperaturi ridicate. Răcit după prelucrare la cald. urmată de o îmbătrânire artificială) 5. după prelucrarea la temperaturi ridicate şi răcirea la ta . după prelucrarea la temperaturi ridicate. Pus în soluţie şi îmbătrânit artificial (starea obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie.7. îmbătrânit artificial şi deformat plastic la rece (starea obţinută la produsele care.1.8. rezistenţa maximă la acţiunea unor medii corosive) 5. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece şi îmbătrânite artificial) 5. deformat plastic la rece şi îmbătrânit natural (starea stabilă obţinută la produsele care sunt supuse unei căliri de punere în soluţie. urmată de ecruisarea prin deformare plastică la rece şi îmbătrânirea naturală) 5.2. sunt răcite la ta. sunt ecruisate prin deformare plastică la rece) 146 Simbolul stării pentru Al şi pentru Cu şi aliajele pe aliajele pe bază de Al bază de Cu T1 T2 TA TC T3 T4 T5 T6 TD TB TE TF T7 − − TG T8 TH − T9 TK TL .

care se declanşează prin reacţia Cu2O + H2 ⇒ 2Cu + H2O şi conduce la formarea de vapori de apă a căror presiune creşte (deoarece nu se pot elimina). As. Cd.2 şi 9.. motorină. S. cloruri şi acizi anorganici (sulfuric.2 % şi are ts ≅ 270 oC). iar Bi şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. diminuându-i substanţial plasticitatea şi tenacitatea şi micşorându-i considerabil conductibilitatea termică şi electrică. prezenţa incluziunilor intercristaline de CuO2 în structura cuprului (nedezoxidat corespunzător la elaborare) poate determina şi fenomenul numit “boala de hidrogen”.06 % şi are ts ≅ 320 oC. soluţii slabe. care se dispun la limitele cristalelor de cupru şi îi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald).2. reducerea conductibilităţii termice şi electrice etc. compuşii (cu topire congruentă) pe care îi formează cu cuprul aceste impurităţi se dispun intercristalin în structura cuprului. Mn.5. Au. Zn. sunt. 9. Sb). soluţii concentrate de acizi anorganici. Te). Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale cuprului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. Cuprul şi aliajele pe bază de cupru Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. anilină şi acid acetic etc. producând fisurarea intercristalină a produselor din cupru. hidrogen sulfurat. 9. Cuprul este atacat (se corodează) în medii care conţin hidrogen.1. micşorarea plasticităţii şi tenacităţii. cuprul este utilizat din timpuri străvechi pentru realizarea de produse. Cuprul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate.5 %) a acestor impurităţi (care formează soluţii solide de substituţie cu cuprul).Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase 9. Mg. neaerate de sulfaţi. azotaţi. de obicei. Principalele impurităţi ale cuprului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: • impurităţi solubile în cuprul solid (Ag. azotic). acceptabile.3. sub formă de incluziuni nemetalice. principalele aliaje pe bază de cupru folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. clorhidric. Ni. Bi). sulf. substanţe organice (benzină. glicerină etc. • impurităţi insolubile în cuprul solid (Pb. ape reziduale şi ape sărate. P. efectele prezenţei în concentraţii masice mici (sub 0. benzol. 147 . • impurităţi care formează cu cuprul compuşi chimici fragili (O. amoniac.). Cr. vapori de apă supraîncălziţi. Cuprul formează un număr impresionant de aliaje. Pt. constând în creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii. Se. Sn. aceste impurităţi formează cu cuprul eutectice uşor fuzibile (Pb şi Cu formează un eutectic care conţine %Cum = 0. Fe.

scap. deoarece prezintă. prezentată în figura 9. Fig.2. ca şi solventul său.3.4. Alamele Aliajel pe bază de cupru. v. care prezintă structură cristalină de tip CVC.3. 2. 9. la temperaturi ridicate. prezentând tenacitate şi plasticitate bune. capătă caracteristicile tipice compuşilor intermetalici (duritate ridicată şi fragilitate accentuată). atât la cald.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. Structura alamelor se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic a sistemului Cu – Zn. notată β’. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. structură cristalină de tip CFC. β are caracteristicile unei soluţii solide neordonate. având drept component de aliere principal zincul sunt denumite în tehnică alame. • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut zincul (α ≡ Cu(Zn)). putând fi deformată plastic uşor. cât şi la rece.Zn Fig.1. Variaţia caracteristicilor mecanice ale alamelor în funcţie de %Znm 148 . Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Zn.5. iar atomii de Zn se poziţionează în nodurile aflate în centrele celulelor elementare) şi soluţia solidă ordonată (faza Kurnakov).1) suferă un proces de ordonare (atomii de Cu se distribuie în nodurile situate în vârfurile celulelor elementare. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu . • β este o soluţie solidă pe bază de compus chimic (fază bertholidă). iar sub temperatura tCK ≅ 450 oC (temperatura Curie – Kurnakov a fazei β. 9. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.8.

9. au %Znm ∈ (46 %. mai ales în prezenta impurităţilor insolubile în cupru (Pb.. 50 %] şi se pot utiliza atât ca alame de turnare.. cât şi ca alame deformabile la cald (la o temperatură de deformare situată deasupra punctului tCK ≅ 450 oC.8. unei reveniri.8. Alamele bifazice. cu %Znm ≤ 25 % sunt denumite în tehnică tombacuri.. aşa cum se poate observa în figura 9. cristalele acestei structuri devenind poliedrice (echiaxiale). aşa cum se observă în figura 9. pentru obţinerea structurii prezentate în fig. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Zn Punctul A B C D M N P Q Abscisa. cu structura la ta alcătuită din cristalele fazelor α şi β’. Alamele monofazice α se comportă foarte bine la deformarea plastică la rece şi au o comportare mai slabă la deformarea plastică la cald. alamele se pot clasifica astfel: A. 10). au %Znm ∈ (39 %.9) şi. la care aceste alame prezintă o structură monofazică β. Bi) care determină apariţia unor fenomene de fragilitate sau fisurare la cald. În unele cazuri. pentru ca în structură să apară cristale de fază α. Alamele monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Znm ≤ 39 % şi sunt alame deformabile (care se prelucrează bine atât prin deformare plastică la cald. oC 1083 905 905 905 450 450 ta ta În funcţie de structura de echilibru şi de caracteristicile mecanice pe care le prezintă în această stare (v. După turnare şi răcire la ta. τm = 2. %Znm 0 41 32 38 39 46 46 32 Ordonata. cu plasticitate bună). duritatea şi fragilitatea acestora crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual al fazei β’ în structură. care definesc procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. dacă se aplică un TT de recoacere. în cantitatea şi cu dispunerea corespunzătoare obţinerii unor caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. dacă semifabricatele sau lingourile turnate sunt supuse unei recoaceri de omogenizare (la ti = 800 . 149 . 46 %) şi sunt utilizate de obicei ca alame de turnare.. cât şi prin deformare plastică la rece). fig. piesele din alame bifazice cu conţinut ridicat de zinc se supun unui TT de călire în apă (de la o temperatură ti la care materialul prezintă o structură monofazică β. 9. la o temperatură ti < tCK.6. C.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Tabelul 9.4). alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă.5 ore) sau sunt deformate plastic şi supuse apoi recoacerii. structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate din astfel de alame are aspectul prezentat în figura 9. aşa cum se observă în figura 9. alamele monofazice α. eventual.5. 9. fig. 850 oC. semifabricatele sau lingourile din astfel de alame prezintă o structură monofazică. cu structura la ta alcătuită numai din cristale de fază β’ (v.7. structura lor la ta va fi alcătuită din cristale poliedrice de soluţie solida α omogenă. B. Alamele monofazice β’.

Structura la ta a alamelor monofazice α turnate Fig. introdus în concentraţii %Fem ≤ 1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. j = 1.. • Fierul. sunt concentraţiile masice ale elementelor suplimentare de aliere existente în compoziţia alamei speciale. introdus în concentraţii %Alm ≤ 3. iar k eEA j . n.5. j = 1. 9... sunt coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere suplimentare (introducerea unui element de aliere suplimentar în concentraţia %EAmj este echivalentă. Fierul are keFe = 0.5 %. (9. n. Structura la ta. iar la concentraţii masice mai 150 . determină creşterea rezistenţei mecanice şi durităţii alamelor. 9. a alamelor monofazice α În tehnică se utilizează nu numai alamele binare (aliajele Cu – Zn) ci şi alamele complexe (speciale). care au în compoziţie (pe lângă zinc) şi alte elemente de aliere.. Principalele elemente de aliere folosite la elaborarea alamelor speciale au următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • Aluminiul. adică concentraţia masică a cuprului în alama binară echivalentă din punctul de vedere al microstructurii. cu suplimentarea cu %k eEA j % EAmj a concentraţie de zinc a alamei). finisează granulaţia şi mareşte tenacitatea alamelor. fără a le diminua caracteristicile de plasticitate şi tenacitate şi îmbunătăţeşte rezistenţa lor la acţiunea mediilor corosive. aluminiul determină micşorarea sensibilă a conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor.1) în care %EAmj. cu relaţa: %Cu me = %Cu m %Cu m + % Znm + ∑ k eEAj % EAmj j =1 n 100 . după recoacerea de omogenizare.6. din punctul de vedere al efectelor asupra structurii. orice alamă specială poate fi încadrată în categoriile structurale anterior precizate pentru alamele binare.9.5 %. dacă se calculează titlul fictiv al alamei %Cume. Deoarece are keAl = 6.

manganul este un bun dezoxidant. 820 oC) şi îmbătrânire (revenire la ti = 400 . introdus în concentraţii %Snm ≤ 1 %. 10. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase mari de 0. Structura la ta a alamelor bifazice recoapte după turnare Fig. 9. care induce un efect suplimentar de finisare a granulaţiei şi asigură sfărâmarea aşchiilor la prelucrarea prin aşchiere a alamelor.8. iar efectele sale asupra microstructurii se pot aprecia considerând keMn = 0.7. fiind considerat o impuritate a acestuia) se foloseşte ca element de aliere al 151 .. introdus în concentraţii %Mnm ≤ 5 %. aburul supraîncălzit şi soluţiile de cloruri. 40 % a caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi duritate..5. 420 oC). efectele staniului asupra microstructurii alamelor se pot estima cu uşurinţă. Structura la ta a alamelor bifazice turnate Fig. aşa cum s-a precizat anterior. Structura la ta a alamelor bifazice călite si revenite Fig. măreşte rezistenţa mecanică şi plasticitatea alamelor şi îmbunătăţeşte comportarea alamelor în medii corosive cum sunt apa de mare. care determină o creştere cu 30 .. 9. Fig. 9.. • Plumbul (care. datorită efectelor fierului asupra microstructurii. • Staniul. piesele şi semifabricatele din alame aliate suplimentar cu acest element se pot supune TT de călire de punere în soluţie (răcire în apă de la ti = 800 .4 % determină apariţia în structură a compusului FeZn7.9. măreşte rezistenţa la coroziune a alamelor în apa de mare. având în vedere că keSn = 2... Structura la ta a alamelor monofazice β’ • Manganul. este insolubil în cupru.

CuZn10.. efectele sale asupra microstructurii alamelor sunt importante. aşa cum se poate observa în figura 9.5...2. G CuZn40PbSn. fiind metale izomorfe (cu structură cristalină de tip CFC) şi prezentând dimensiuni atomice apropiate.11. CuZn36Pb1. de exemplu. G CuZn40Pb.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR alamelor din care se confecţionează produse destinate prelucrării prin aşchiere. deoarece poate determina apariţia fenomenelor de fragilitate sau fisuare la cald. iar CuZn42Mn3Al2 şi G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame monofazice β. determină creşterea plasticităţii şi tenacităţii alamelor. mărirea rezistenţei mecanice şi durităţii (mai ales ale fazei β) şi îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune (mai ales în prezenţa mediilor active calde). coeficientul său de echivalare este keNi = −1. punctul de maxim local al curbei rezistenţei mecanice (cu ordonata la Rm = 600. măreşte fluiditatea şi proprietăţile de turnare ale alamelor topite şi determină îmbunătăţirea comportării în medii corosive a produselor confecţionate din alame speciale.. prezentată în figura 9. evidenţiază faptul că toate aliajele acestui sistem au la ta o structură monofazică. CuZn36 sunt mărci de alame monofazice α (alame binare deformabile). iar influenţa sa asupra microstructurii alamelor se poate estima considerând kePb = 1. G CuZn38Pb2Mn2. CuZn31Si. au solubilitate totală în stare solidă. introdus în concentraţii %Nim ≤ 3 %. introdus în concentraţii %Sim ≤ 1 %. Mărcile de alame comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.12. CuZn20. deoarece are keSi = 10. Plumbul se introduce în concentraţii %Pbm ≤ 3 %. 45 %) şi coeficientului de gâtuire (cu ordonata la 152 . • Nichelul. prezenţa plumbului înrăutăţeşte comportarea la prelucrarea prin deformare plastică a alamelor. CuZn15.3. CuZn39Ni3 sunt mărci de alame speciale monofazice α (alame speciale deformabile). alcătuită din cristale de soluţie solidă de substituţie α ≡ Cu(Ni) ≡ Ni(Cu).800 N/mm2) şi punctele de minim local ale curbelor alungirii procentuale după rupere (cu ordonata la A = 40 . G CuZn30Al5Fe3Mn2 sunt mărci de alame bifazice (alame pentru turnare).27. este un bun dezoxidant. • Siliciul. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu – Ni. Aliajele Cu − Ni Cuprul şi nichelul. Ca urmare. deoarece particulele de plumb uniform distribuite în structura alamelor asigură sfărâmarea aşchiilor şi îmbunătăţesc prelucrabilitatea prin aşchire a acestor aliaje. 9. Deoarece nichelul înlocuieşte în structura alamelor atomii de cupru (are asupra microstructurii alamelor efectul corespunzător scăderii concentraţiei de zinc). CuZn30. curbele ce descriu dependenţele dintre caracteristicile fizico – mecanice ale aliajelor Cu − Ni şi compoziţia lor chimică corespund configuraţiei redate în diagrama din figura 3.

folosite (ca aliaje deformabile sau pentru turnare) pentru confecţionarea pieselor rezistente la coroziune. 12. folosite pentru a confecţiona (prin deformare plastică la rece sau la cald) elemente elastice (arcuri sau lamele) şi piese rezistente la coroziune. • aliajele Alpaca (Neusilber.. • aliajele Constantan. în vapori de apă etc.. rezistorilor electrici. 9. 153 . • aliaje Monel. 9.. Argentan). 11. • aliaje Melchior (Maillechort). 20 % şi %Znm = 20.. cu %Nim = 65. cu %Nim = 40. instrumentelor de măsurare.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Z = 55. 1. Fig.8 .50 % şi aliajele Nichelină.. pieselor de mecanică fină.... cu %Nim = 5. folosite (ca aliaje deformabile. CuNi18Zn27 sau CuNi15Zn21). Microstructura la ta a aliajului Cu – Ni. 1.. Mn şi Si.70 % şi adaosuri de Fe.. iar curba care redă dependenţa dintre rezistivitatea electrică şi compoziţia acestor aliaje prezentând un punct de maxim local cu abscisa %Nim ≅ 50 %. folosite în aplicaţiile care impun materiale anticorosive. cu %Nim = 15 .. cu %Nim = 20 % Datorită structurii monofazice şi proprietăţilor fizico – mecanice pe care le prezintă. tacâmurilor şi obiectelor de artă sau podoabă etc.. aliajele Cu – Ni se prelucrează bine prin deformare plastică (la rece sau la cald) sau prin aşchiere.60 %) având abscisa situată la %Nim ≅ 65 %... 3%).30 % (corespunzător mărcilor comerciale CuNi18Zn20. folosite ca materiale electrotehnice (în special pentru confecţionarea rezistorilor)..0 %) şi Mn (%Mnm = 0..) şi se pot utiliza la fabricarea rezistorilor electrici. dar şi ca aliaje pentru turnare) în aplicaţiile care necesită materiale rezistente la coroziune. 20 % şi adaosuri de Fe (%Fem = 0.15% şi adaosuri de Al (%Alm = 1 ... prezintă o bună rezistenţă la coroziune (în apă de mare şi în soluţii saline. în acizi organici..6 ..3 %). Principalele reţete de aliaje Cu – Ni utilizate în tehnică sunt: • aliajele Kunial..4 %). Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Ni Fig.. cu %Nim = 18 . cu %Nim = 30.35 % şi adaosuri de Mn (%Mnm = 3....

structură cristalină de tip CFC.3.5.5. faza γ este stabilă numai până temperatura la t = 520 oC. cu structură cristalină complexă. cu structură cristalină de tip CVC. β este stabilă numai până la temperatura t = 586 oC. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ. la care se descompune eutectoid: γ ⇒ α + δ. bronzurile cu siliciu. • δ este o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu31Sn8 (fază bertholidă). la care. deoarece prezintă.9.3. faza δ este stabilă numai până la temperatura t = 320 oC.13 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Sn. punctele caracteristice ale acestor diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. cu structură cristalină de tip CVC. aşa cum rezultă examinând diagramele din figura 9. atât la cald. cât şi la rece. Bronzurile cu staniu folosite în tehnică au %Cum ≤ 20 % şi prezintă. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb. bronzurile cu aluminiu. se descompune eutectoid: δ ⇒ α + ε. faza ε nu apare în structura semifabricatelor şi pieselor din bronzuri industriale livrate în stările M sau O. Principalele tipuri de bronzuri folosite pentru realizarea pieselor din construcţia de maşini şi pentru fabricare construcţiilor mecanice sunt: bronzurile cu staniu (denumite şi bronzuri clasice). • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent cuprul şi ca solut sataniul (α ≡ Cu(Sn)). de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. care apara (la răcirea bronzurilor topite) prin defăşurarea transformării peritectice (la t ≅ 800 oC): L + α ⇒ β. în funcţie de concentraţia 154 . faza α se caracterizează printr-o bună plasticitate. datorită vitezei extrem de reduse cu care se realizează transformarea δ ⇒ α + ε.13.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. • β este o soluţie solidă pa baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în starea M. Fazele care apar pe diagramele de echilibru din figura 9.13. • γ este (ca şi β) o soluţie solidă pe baza compusului chimic Cu5Sn (fază bertholidă). în condiţii de echilibru (care presupun menţineri îndelungate). • ε este compusul intermetalic Cu3Sn. ca şi solventul său. în funcţie de concentraţia masică a staniului. Bronzurile Aliajele pe bază de cupru al căror component de aliere principal este un alt element decât zincul sau nichelul sunt denumite bronzuri. structurile indicate de diagramele de echilibru (stabil sau metastabil) redate în figura 9.1. 9. putând fi deformată plastic uşor.

0 520 J 27.0 520 K 11. 9.0 800 E E’ 16. Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramelor de echilibru Cu − Sn Punctul Abscisa.0 586 F 24. constituenţii α (preeutectoid) 155 .. 9.. în diagramele din fig. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Snm ≤ 8 .17) fazele α şi δ şi.9.13. bronzurile cu staniu se pot clasifica astfel: Fig. cât şi prin deformare plastică la rece). b.14) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. c..0 586 H H’ 16. B. 9.20 % şi se folosesc ca bronzuri de turnare. starea de echilibru stabil. Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Snm = 10..0 8. oC A 0 1083 B 25.5 800 C C’ 13. structura de turnare a acestor bronzuri.0 8. respectiv.2 ta A.5 9. aşa cum se observă pe micrografia din figura 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masică a staniului. 9 % şi sunt bronzuri deformabile (care se pot prelucra atât prin deformare plastică la cald. în starea M.15. starea metastabilă obţinută prin turnare (strarea F) Tabelul 9.0 800 D 22. Diagramele de echilibru ale sistemului de aliaje Cu – Sn pentru diferite stări: a.16. starea metastabilă obţinută prin recoacere (starea O). structurile la ta ale semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţin (aşa cum se poate observa în fig.0 586 G 26.%Snm Ordonata.0 350 Q 0. alcătuită din cristale dendritice de soluţie solidă α neomogenă. aşa cum se poate vedea pe migrografia prezentată în figura 9. se poate transforma prin recoacere (precedată sau nu de o operaţie de prelucrare prin deformare plastică) într-o structură cu cristale poliedrice de soluţie solidă α omogenă.

Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu staniu în funcţie de %Snm Fig.3 %. care produc următoarele efecte asupra structurii şi proprietăţilor acestor aliaje: • fosforul. iar în concentraţii %Pm = 0. introdus în concentraţii %Pbm ≤ 2 %. Structura la ta a bronzurilor hipoeutectoide turnate Bronzurile cu staniu se pot alia suplimentar la elaborare şi cu alte elemente. introdus în concentraţii %Pm < 0... asigură o bună dezoxidare (împiedică apariţia incluziunilor dure şi fragile de SnO2) şi măreşte fluiditatea bronzurilor topite (conferă bune proprietăţi de turnare). 9.16. ce influenţează pozitiv caracteristicile de antifricţiune şi rezistenţa la uzare a bronzurilor.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi amestecul eutectoid (α + δ).0. favorizează sfărâmarea aşchiilor) şi rezistenţa lor la 156 . separate intercristalin în structură.6 % determină formarea în structură a unor mici cantităţi de compus Cu3P.15. Structura la ta a bronzurilor monofazice α recoapte Fig. îmbunătăţeşte prelucrabilitatea prin aşchiere a bronzurilor (deoarece particulele de Pb. 9. duritatea şi fragilitatea acestor structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul lor procentual de eutectoid (α + δ). 9.3. • plumbul. 9. Structura la ta a bronzurilor monofazice α turnate Fig.17. Fig.14.

corespunzătoare compusului Cu32Al19. • γ este (ca şi β) o fază bertholidă. au un substanţial efect lubrifiant).. iar în concentraţii mai mari (%Pbm = 4. CuSn6. Bronzurile cu aluminiu prezintă însă.3 %) şi/sau ca fază separată la transformarea eutectică (la t ≅ 1035 oC) L ⇒ α + β şi este stabilă numai până la temperatura t = 565 oC. cu structură cristalină cubică şi γ2. structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9. de exemplu.. influenţează pozitiv proprietăţile de turnare ale bronzurilor (măreşte fluiditatea. în funcţie de concentraţia aluminiului în aceste aliaje. Bronzurile cu aluminiu folosite în tehnică au %Alm ≤ 15 % şi prezintă. ca urmare. Fazele care apar pe diagrama de echilibru din figura 9. duritate ridicată şi fragilitate accentuată.5. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9. faza β poate să apară în structura bronzurilor cu aluminiu. ca fază separată preeutectoid (la cristalizarea primară a bronzurilor cu %Alm > 8. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. evită apariţia incluziunilor de gaze în lingourile şi piesele turnate) şi nu produce modificări structurale (deoarece se dizolvă integral în soluţia solidă α). iar GCuSn14. Mărcile de bronzuri cu staniu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. tendinţa de a forma cristale dendritice lungi (columnare).10 %.18 au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Al.15 oC). CuSn8 şi CuSn4Pb4Zn4 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). stabilă sub temperatura t = 785 oC. cu retasura de contracţie concentrată). stabilă deasupra temperaturii t = 785 oC. la solidificarea după turnare. aceste aliaje au proprietăţi de turnare foarte bune (fluiditate ridicată. corespunzătoare compusului Cu9Al4. la care se descompune eutectoid: β ⇒ α + γ2. γ prezintă două modificaţii (forme alotropice): γ1.18. • β este o fază bertholidă pe baza compusului chimic Cu3Al.2. • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Al)... care poate fi deformată plastic uşor.3.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase coroziune.. micşorează intervalul temperaturilor de solidificare. Aşa cum se poate observa examinând diagrama de echilibru din figura 9.18. 9. bronzurile cu aluminiu (spre deosebire de bronzurile clasice) au un interval de solidificare restrâns (10. cât şi la rece. separate intercristalin în structura bronzurilor.12 %) le asigură proprietăţi bune de antifricţiune (deoarece particulele de plumb. care înrăutăţesc comportarea la deformare plastică (măresc înclinaţia spre fisurare) a 157 .. aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. atât la cald. • zincul. aptitudine de a realiza piese turnate compacte. cu structură cristalină de tip CVC. în concentraţii %Znm = 5.10. cu structură cubică complexă. GCuSn12Ni2 şi GCuSn10Zn2 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). cu structură cristalină de tip CFC.

respectiv. de caracteristicile mecanice asigurate (redate sintetic. dacă la elaborare se face modificarea lor cu V. duritatea şi fragilitatea acestei structuri crescând pe măsură ce se măreşte conţinutul procentual de eutectoid (α + γ2). structura la ta a semifabricatelor şi pieselor realizate din astfel de bronzuri conţine fazele α şi γ2 şi..5. bronzurile cu aluminiu se pot clasifica astfel: A. 9.5 % se pot prelucra şi prin deformare plastică la cald. constituenţii α (preeutectoid) şi amestecul eutectoid (α + γ2). Bronzurile hipoeutectoide (bronzurile bifazice) au %Alm ≥ 9 % şi se folosesc în mod obişnuit ca bronzuri de turnare. dacă temperatura la care se face deformarea este situată în domeniul în care aceste aliaje prezintă structură monofazică β (structură care se poate menţine şi la ta.4 1035 G 9.10. B. %Snm Ordonata.4 565 M 12. dacă se aplică un TT de 158 . Coordonatele punctelor caracteristice ale diagramei de echilibru Cu − Al Punctul Abscisa. în funcţie de concentraţia masică a aluminiului. 18. acest dezavantaj poate fi eliminat. în diagramele din fig. Bronzurile bifazice cu %Alm = 9.2 1048 F 7. 19 Variaţia caracteristicilor mecanice ale bronzurilor cu aluminiu în funcţie de %Alm Tabelul 9. Fig.0 1035 K 9.0 565 P 13.6 785 Q 9. Bronzurile monofazice α (cu structura la ta alcătuită numai din cristale de soluţie solidă α) au %Alm < 9 % şi sunt bronzuri deformabile. 9. B şi li se aplică o bună dezoxidare (pentru evitarea apariţiei în structură a incluziunilor fragile de Al2O3).3 1035 C 11.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR pieslor şi semifabricatelor turnate.. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Cu − Al Fig.19) şi de procedeul tehnologic recomandat pentru realizarea semifabricatelor şi pieselor. Ti.4 ta În funcţie de structura pe care o prezintă (la ta) în stările M sau O.10. 9. oC A 0 1083 B 8.

900 N/mm2. prezentând şi avantajul de a fi mai ieftine decât celelalte tipuri de bronzuri. Rp0. cât şi ca bronzuri de turnare şi au caracteristici mecanice ridicate (Rm = 200.5. în concentraţii masice %Nim ≤ 5 %.500 N/mm2 şi A = 3..2 %) au proprietăţi bune de turnare.3. rezistenţă la coroziune mult mai bună (în medii ca: apa de mare şi soluţiile saline. în concentraţii masice %Mnm ≤ 2 %. Mărcile de bronzuri cu aluminiu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.... iar G CuAl10Fe3. Pentru îmbunăţăţirea unor caracteristici de utilizare... G CuAl10Mn şi G CuAl9Fe5Ni5 sunt mărci de bronzuri bifazice (bronzuri de turnare). Bronzurile cu aluminiu au..8 % la bronzurile ecruisate prin deformare plastică la rece). dar micşorează fluiditatea acestora (înrăutăţeşte proprietăţile de turnare). finisează granulaţia. amplificând efectele acestui element de aliere.300 N/mm2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase călire.. piese cu proprietăţi bune antifricţiune. are efecte similare cu ale fierului. se pot prelucra prin deformare plastică la cald (la t = 800 . 9.25 % la bronzurile deformate plastic la cald sau de turnare şi Rm = 750. care să determine sporirea anumitor proprietăţi de utilizare ale acestora). CuAl10Fe3 şi CuAl9Mn2 sunt mărci de bronzuri monofazice α (bronzuri deformabile). densitate mai mică..... măreşte rezistenţa mecanică şi duritatea.3.5 %. în plus.2 = 450.. acestea se pot utiliza atât ca bronzuri deformabile. în comparaţie cu bronzurile clasice. Bronzurile cu siliciu folosite în tehnică au %Sim ≤ 3 % şi prezintă (în mod obişnuit) în stare solidă o structură monofazică α ≡ Cu(Si). cum ar fi: • fierul. Bronzurile binare cu siliciu se utilizează mai rar în aplicaţiile tehnice. 159 . îmbunătăţeşte caracteristicile de antifricţiune ale bronzurilor şi măreşte refractaritatea acestora (rezistenţa la oxidare/coroziune la temperaturi înalte). de exemplu: • bronzurile cu siliciu şi mangan (cu %Sim = 2.200 N/mm2 şi A = 15.. apelor reziduale.. 850 oC) şi sunt indicate pentru realizarea unor piese pentru construcţia de maşini sau pentru industria chimică (elemente elastice. soluţiile unor acizi organici). petrolului şi produselor petroliere).3 % şi %Mnm = 1. are efecte asemănătoare fierului şi manganului şi... Rp0. • manganul. îmbunătăţeşte comportarea bronzurilor la temperaturi ridicate. corespunzător obţinerii stărilor TA sau TB).. caracteristici de antifricţiune şi rezistenţa la uzare mai scăzute şi caracteristici mecanice asemănătoare. • nichelul. de exemplu. de obicei fiind preferată folosirea bronzurilor ternare sau complexe (bronzuri cu siliciu aliate suplimentar şi cu alte elemente.2 = 140. produse rezistente la acţiunea apei de mare... bronzurile cu aluminiu se pot alia suplimentar şi cu alte elemente. soluţiile de acid carbonic. în concentraţii %Fem = 3. rezistenţă mare la coroziune şi o bună prelucrabilitate prin aşchiere.

.500 oC).4. în structura de echilibru la ta a acestor bronzuri apare faza Ni2Si... urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 450. prin aplicarea unui TT alcătuit din călire de punere în soluţie (de la ti = 900.5 % şi prezintă..20. 9.5. • bronzurile cu siliciu şi plumb (%Sim = 2.4 %) se caracterizează printr-o bună prelucrabilitate prin aşchiere şi bune proprietăţi antifricţiune.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • bronzurile cu siliciu şi nichel (cu %Sim = 1.. 900 oC) şi la rece şi prezintă bune proprietăţi antifricţiune şi rezistenţă la uzare (mai ales.. dacă solicitările mecanice sunt intense. Bronzurile cu beriliu folosite în tehnică au %Bem ≤ 2.. Mărcile de bronzuri cu siliciu comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate. ungerea este insuficientă şi temperaturile de lucru sunt ridicate)..3 %) se prelucrează bine prin deformare plastică la cald (la t = 850 . structurile indicate de diagrama de echilibru redată în figura 9.. în funcţie de concentraţia masică a beriliului... Fazele care apar pe diagrama de echilibru Cu – Be au următoarele semnificaţii: 160 . care prezintă o mare variaţie cu temperatura a solubilităţii în faza α. CuSi3 şi G CuSi4...950 oC)..3 % şi %Nim = 1.2 % şi %Nim = 1. permiţând obţinerea la aceste aliaje a unor efecte de durificare substanţiale. datorită particulelor intercristaline de plumb pe care le prezintă în structură. cele mai utilizate mărci de bronzuri cu siliciu sunt: CuSi1.11.3.5. punctele caracteristice ale acestei diagrame având coordonatele precizate în tabelul 9.

aşa cum se poate observa pe diagrama de echilibru. cu structură cristalină de tip CVC. urmată de îmbătrânire artificială (la ti = 300 . 40 %.0. pentru obţinerea unei structuri monofazice α (cu cristale de α suprasaturate cu beriliu).6Mn.. 161 .. 5 %. Principalele mărci de bronzuri cu beriliu comerciale sunt: CuBe1.5 %). iar pentru îmbunătăţirea tenacităţii acestor bronzuri se foloseşte alierea suplimentară cu Ni (%Nim = 0... În stările de livrare TF sau TH (care se obţin aplicând operaţiile tehnologice precizate mai înainte). Pentru micşorarea concentraţiei beriliului (care este un element de aliere scump) în bronzurile industriale şi creşterea efectelor de durificare ale îmbătrânirii se practică alierea suplimentară a acestora cu mangan (%Mnm = 0.5. semifabricatele şi piesele confecţionate din aceste aliaje se pot trata termic prin călire de punere în soluţie (de la ti = 800 .). Datorită variaţiei mari cu temperatura a solubilităţii beriliului în cupru. CuBe1... 400 HB.. caracteristicile mecanice la tracţiune ale bronzurilor cu beriliu ating nivelurile Rm = 1100 . 350 N/mm2 şi A = 30 ..5. 110 HB). a cărui contribuţie la durificarea structurii produselor din astfel de materiale este datorată formării compusului MnBe2. 1050 N/mm2 şi A = 2 . care rezultă prin transformarea eutectoidă (la t = 620 oC) β ⇒ α + γ. Bronzurile cu beriliu utilizate în mod obişnuit au %Bem = 1.).. 1500 N/mm2..5 %).. 350 oC). Rp0. faza β poate să apară în structura bronzurilor industriale ca urmare a desfăşurării transformării peritectice (la t = 865 oC) L + α ⇒ β sau ca urmare a diminuării solubilităţii beriliului în cupru o dată cu scăderea temperaturii.2.2. • γ este o fază bertholidă pe baza compusului CuBe. iar duritatea este 90 .2 = 1000 . cu structură cristalină de tip CVC. • β este o fază bertholidă. iar duritatea lor este 350 . dacă (după călire) se face ecruisarea controlată a acestor bronzuri prin deformare plastică la rece.... respectiv.7. cu structură cristalină de tip CFC.. abur etc.. lamele elastice etc.0 % şi prezintă la ta.. aceste materiale se folosesc la realizarea elementelor elastice (arcuri. 500 N/mm2. care poate fi deformată plastic uşor..2 = 300 .2.9 şi CuBe0. în aceste stări structurale caracteristicile mecanice nu sunt foarte ridicate (caracteristicile la tracţiune sunt: Rm = 450 .. din constituenţii α şi amestecul eutectoid (α + γ). sculelor antiscântei (care nu produc scântei prin lovire) şi pieselor care trebuie să prezinte bune proprietăţi antifricţiune sau care sunt puternic solicitate mecanic în medii de lucru active (apă de mare... • α este soluţia solidă de substituţie α ≡ Cu(Be). o structură alcătuită din fazele α şi γ şi.. în stările M sau O..Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • L este soluţia lichidă a componentelor Cu şi Be. Rp0.. 820 oC)... efectele de durificare ale acestui TT se pot mări substanţial.

sunt: densitatea scăzută. Deoarece cuprul şi plumbul sunt insolubile în stare solidă. Principalele impurităţi ale aluminiului tehnic se pot clasifica în următoarele categorii: 162 . eoliană).5. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. energetică neconvenţională (solară. caracteristicile care trebuie remarcate. G CuPb20Sn5.3... forajul sondelor de petrol. Cuzineţii din bronzuri cu plumb se realizează prin turnare. Pentru a anihila această tendinţă şi a asigura o distribuţie uniformă a formaţiunilor intercristaline de plumb (cu rol lubrifiant) în matricea de cupru a structurii se practică alierea lor suplimentară cu nichel (%Nim = 1.. Datorită insolubilităţii în stare solidă a cuprului şi plumbului şi diferenţelor mari între temperaturile lor de solidificare – topire şi între densităţile acestora.. Principalele proprietăţi fizico – chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale aluminiului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1. structura la ta a bronzurilor cu plumb este alcătuită din cristale de cupru şi separări intergranulare de plumb. 9.50 HB). fabricarea ambalajelor.0. bronzurile cu plumb manifestă o mare tendinţă de segregare (separare) a componentelor în structură..5. pe care se sprijină arborii maşinilor şi utilajelor) lagărelor de alunecare (organe de maşini alcătuite din cuzineţi şi elementele de poziţionare şi susţinere a acestora).150 N/mm2.2 %).6. construcţii civile şi industriale..5 %) şi răcirea forţată la solidificare a acestor bronzuri. G CuPb15Sn8 şi G CuPb7Sn7Zn3.2. stibiu (%Sbm = 1.3 %). se practică turnarea cuzineţilor pe suporţi din oţel şi/sau se face alierea suplimentară a bronzurilor cu elemente care măresc duritatea matricei lor structurale: staniu (%Snm = 5. electrotehnică şi telecomunicaţii. Bronzurile cu plumb se folosesc în tehnică (datorită proprietăţilor antifricţiune pe care le prezintă) ca materiale pentru confecţionarea cuzineţilor (piese inelare. realizate dintr-o bucată sau din două semiinele. fosfor (%Pm < 0. Mărcile de bronzuri cu plumb comerciale corespund prescripţiilor anterior formulate.3 %) sau zinc (%Znm = 1.2.. chimie şi petrochimie.3. deoarece au determinat opţiunile pentru utilizarea acestui metal în cele mai multe aplicaţii.2 şi 9. plasticitatea bună şi conductibilitatea termică şi electrică ridicată.. aluminiul este utilizat în prezent pentru realizarea de semifabricate şi produse pentru multe ramuri economice importante: aeronautică.. Aluminiul şi aliajele pe bază de aluminiu Sub formă de metal pur sau sub formă de component de bază al unor aliaje. iar duritatea 30..10 %).1.. cele mai utilizate mărci sunt: G CuPb25. deoarece bronzurile cu plumb au rezistenţă mecanică scăzută (rezistenţa la rupere este Rm = 50. 9..

mărirea rezistenţei la coroziune (Si. AlAs. Mg. principalele aliaje pe bază de aluminiu folosite în tehnică fiind prezentate în continuare. Ta. care fiind greu fuzibile se comportă ca modificatori şi determină obţinerea unor structuri primare cu granulaţie fină). Ta.1. prezentată în figura 9. Mn.) sau unele medii active (soluţiile de acid azotic. petrol. creşterea rezistenţei mecanice şi scăderea plasticităţii (Si. Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Cu. îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere (Cu. AlSb) pe care îi formează aluminiul cu aceste impurităţi are ca efect principal diminuarea plasticităţii şi tenacităţii semifabricatelor sau produselor din aluminiu. • impurităţi insolubile în aluminiul solid (Sn. Zr). As. ape reziduale. aeronautică. • impurităţi care formează cu aluminiul compuşi chimici (Fe. Cr. Mn) sau îmbunătăţirea acestora (Si şi. Mn. Mo). Mg. Cr. Mn. Cu. Mg. chimie şi petrochimie etc. Ti. soluţiile de acid fosforic. Aluminiul are o bună capacitate de a forma aliaje. Pb. Prezenţa impurităţilor (Fe. sunt de obicei acceptabile. aceste impurităţi uşor fuzibile se separă la limitele cristalelor de aluminiu şi influenţează negativ prelucrabilitatea prin deformare plastică la cald (generează fenomene de fragilitate sau fisurare la cald). Zn.. Rezistenţa la coroziune a produselor din aluminiu se datorează acoperirii lor (pe cale naturală sau prin aplicarea unor procedee tehnologice de tratare chimică sau electrochimică) cu o peliculă de Al2O3. Cr. Al12Fe3Si. Sb). 9. Cu. Si. etc. Mg. Zn. soluţii de acid sulfuric etc. compactă şi foarte rezistentă la coroziune. aderentă. Bi). 163 . Zn.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • impurităţi solubile în aluminiul solid (Si. medii apoase care conţin dioxid de carbon.6. mai ales. prezenţa compuşilor (Al3Fe. Ti. creşterea refractarităţii (Ni. Aluminiul are o bună rezistenţă la coroziune în multe medii de lucru: atmosfere poluate. constând în diminuarea proprietăţilor de turnare (Cu. Aliajele Al − Cu Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal cuprul au o largă utilizare în tehnică (construcţia de maşini. vapori de apă. Zn). Zn. efectele prezenţei acestor impurităţi în concentraţii masice mici.). Ni) sau diminuarea acesteia (Cu). care împiedică atacarea produselor de către mediilor active de lucru.21. reducerea conductibilităţii electrice (Mn) etc. amoniacul) pot determina declanşarea unor procese de corodare intensă a produselor din aluminiu. Mo). Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al − Cu. Ni.

Structura de echilibru la ta a aliajelor Al − Cu cu %Cum = 4 % 9.1%.21) şi au structura de echilibru la ta alcătuită dintr-o matrice de soluţie solidă α. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Cu Fig. structură cristalină de tip CFC. ca şi solventul sau.6.1. aliajele Al − Cu se pot clasifica în două categorii: a) aliaje deformabile şi durificabile structural prin TT. aliajele Al − Cu se pot supune TT de călire de punere în soluţie.22. în care sunt distribuite uniform particule de fază secundară θ.. Aliajele industriale Al – Cu deformabile şi durificabile structural prin TT se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 2.22. Fig.1. Procesul tehnologic prin care se realizează prelucrarea prin deformare plastică şi durificarea structurală a unui semifabricat confecţionat dintr-un astfel de aliaj are următoarele etape: 164 . subcap. aşa cum se poate observa în figura 9. Deoarece configuraţia diagramei de echilibru din figura 9. din categoria fazelor Laves. atât la cald cât şi la rece.3). 9. deoarece prezintă..5 % (situată în intervalul delimitat de abscisele punctelor C şi B ale diagramei de echilibru din figura 9. 9. putând fi deformată plastic uşor. • θ este un compus intermetalic de tip geometric. b) aliaje pentru turnare.21. Pornind de la această observaţie. care prezintă o structură cristalină de tip tetragonal. cu formula chimică Al2Cu şi concentraţia masică de cupru %Cum = 54.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • α este soluţia solidă de substituţie având ca solvent aluminiul şi ca solut cuprul ( α ≡ Al(Cu)). fiind susceptibile de a fi durificate prin călire şi îmbătrânire naturală sau artificială (v. soluţia solidă α se caracterizează printr-o bună plasticitate.1.21 corepunde cele prezentate în figura 9. 9.

Cele mai folosite sunt aliajele Al – Cu – Mg cu adaosuri de Mn.. sporirea capacităţii de durificare prin călire şi îmbătrânire. anihilarea influenţelor negative ale unor impurităţi greu de eliminat la elaborare. în vederea separării din soluţia solidă α suprasaturată a precipitatelor (zone GP. %Mgm = 0. %Mgm = 1. plasticitatea şi capacitatea de durificare prin TT sunt influenţate substanţial de concentraţiile cuprului şi magneziului şi de raportul acestora.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • călirea de punere în soluţie. cea mai mare rezistenţă mecanică se poate obţine la aliajele cu %Cum = 4. iar impurităţile permanent prezente sunt Fe şi Si (concentraţiile masice maxime uzual acceptate pentru fiecare din aceste elemente fiind de 0.2. de raportul concentraţiilor acestora şi de prezenţa impurităţilor (Fe.. %Mnm = 0..2. ts). θ”..0. Aliajele industriale aparţinând acestei categorii au compoziţie complexă. aceste influenţe negative fiind diminuate dacă raportul % Fe m % Si m este menţinut la o valoare subunitară. pentru obţinerea la ta a unei structuri monofazice.. θ’ sau θ) capabile să producă durificarea la nivelul dorit a structurii (v.. %Mgm = 0. Proprietăţile acestor aliaje sunt influenţate de ponderea elementelor de aliere.5..0.3. dacă %Mgm ≥ 1 %..2.4..0. 9.19 .. • prelucrarea prin deformare plastică a semifabricatului cu structură monofazică α. compoziţia chimică a acestor aliaje se caracterizează prin: %Cum = 2.3 % şi = 18. * prelucrabilitatea prin deformare plastică şi rezistenţa la coroziune se înrăutăţesc când concentraţiile impurităţilor (Fe şi Si) cresc. constând din menţinerea produsului prelucrat prin deformare plastică la o temperatură tii ∈ [ta. efectul negativ al fierului este eliminat. alcătuită din cristale de soluţie solidă α suprasaturată în cupru. Si): * rezistenţa mecanică..2.2. • îmbătrânirea (naturală sau artificială). cunoscute sub denumirea de duraluminiu.3)... scap.1. îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune etc.4 %..5 %..5 %. 165 .. în timp ce plasticitatea cea %Cu m % Mg m mai mare (dar rezistenţa mecanică cea mai scăzută) o au aliajele cu %Cum = 4.6 %).7 ..2 % şi % Cu m % Mg m = 1.. deoarece acesta fixează o parte din cupru sub forma compusului Al7FeCu2 (fază insolubilă în matricea α) şi diminuează astfel cantitatea de cupru disponibilă pentru formarea la îmbătrânire a precipitatelor ce asigură durificarea structurală a aliajelor.. alierea aluminiului cu mai multe elemente fiind determinată de necesităţi privind îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin deformare plastică.5 %. ts0). * capacitatea de durificare prin TT este diminuată la creşterea concentraţiei fierului. constând din răcirea în apă a semifabricatului încălzit la o temperatură tic situată în intervalul (tso.5 %..

9 %.7 % sau din soluţie solidă α.. pentru acelaşi aliaj. %Sim = ≤ 0. La încălzirea în vederea călirii compuşii intermetalici pe bază de Al. β’ etc. %Mnm = 0.) se dizolvă în matricea α. platbande.) din care se realizează piese şi echipamente pentru aeronave. β etc. Bi..1. S.7 %. Produsele realizate prin turnare din astfel de aliaje se pot sau nu supune 166 . Si. Mg2Si. Mg2Al3 (faza β). variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate la ta după menţinerea aliajului. Ni. În procesul de îmbătrânire se formează mai întâi zone GP (de forma unor bastonaşe sau sfere).5Mn şi AlCu4MgMnSi. Acest fenomen este sugestiv ilustrat de diagramele prezentate în figura 9.3. 400 oC].2. Aliajele industriale Al – Cu pentru turnare se caracterizează printr-o concentraţie masică de cupru %Cum = 3. 400 oC] şi de diagramele prezentate în figura 9.4. Al6CuMg4. Al2CuMg (faza S).1. în cazul aliajelor cu %Cum ≤ 5. apoi precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (θ’. etc. Cu.0. S..2. Mn. eutectic (α+θ) şi separări de fază secundară θ.5 % (corespunzător mărcii 2024 − T8 sau AlCu4Mg1. menţinerile ulterioare ale acestor aliaje la temperaturi t > ta pot produce modificări structurale cu efecte substanţiale asupra caracteristicilor mecanice. instalaţii petrochimice.8 %.). cu Mg. Mărcile de aliaje uşoare de tip duraluminiu. instalaţii de forare a sondelor. variaţiile caracteristicilor mecanice la tracţiune determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta.23.6.10 %. pentru un aliaj %Cum = 3. ţevi.).8.. 9. Aliajele din această categorie se pot alia suplimentar. folosite la confecţionarea semifabricatelor (table.5 %.24 care redau. ca şi aliajele deformabile. Mg (θ. S’.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura de echilibru la ta a aliajelor de tip duraluminiu este alcătuită din matricea α şi diverşi compuşi chimici (cu prezenţa şi ponderea dependente de compoziţia aliajului): Al2Cu (faza θ). %Mgm = 1. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare.. care redau.5Mn − T8). în timp ce compuşii conţinând Fe şi Mn rămân nedizolvaţi şi se menţin în structura aliajelor călite (cu efecte negative asupra plasticităţii acestei structuri). Structura de echilibru la ta este alcătuită din soluţie solidă α şi formaţiuni de fază secundară θ. profile extrudate etc. 9. (Mn. %Fem ≤ 0. Deoarece.3.Fe)Al6 şi Al7Cu2Fe. aşa cum s-a arătat în scap.. diferite durate. Durificarea prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire a aliajelor de tip duraluminiu se realizează prin mecanismele prezentate în cazul aliajelor Al – Cu. în cazul aliajelor %Cu > 5. iar în cazul unei îmbătrâniri avansate – precipitate stabile necoerente cu matricea α (θ. β etc.9 %.. la temperaturi t ∈ [ta.. corespund simbolurilor: AlCu4MgMn. tratamentele de durificare structurală aplicate aliajelor de tip duraluminiu nu conduc la stări structurale de echilibru stabil. autovehicule. AlCu4Mg1..

durificarea structurală a aliajelor pentru turnare se obţine de obicei prin atingerea stărilor T1 sau T5 (răcirea rapidă după turnare. T4. pentru obţinerea unei structuri cu soluţie solidă α suprasaturată în elemente de aliere. 400 oC] Fig. 167 .9. G AlCu6Si5Mg.9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase durificării structurale printr-un TT alcătuit din călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială. T6 sau T8.23. Durificarea structurală prin TT poate fi substanţială la aliajele cu %Cum ≤ 5. la care nu apare în structura de echilibru eutecticul (α+θ) şi este puţin importantă la aliajele cu %Cum > 5.7 %. la temperaturi t ∈ [ta. urmată de îmbătrânire naturală sau artificială) şi.7 %. diferite durate. Mărcile de aliaje industriale de acest tip (folosite pentru confecţionarea de semifabricate turnate cu destinaţii similare celor prezentate în cazul aliajelor deformabile) sunt: G AlCu10. mai rar. prin atingerea stărilor T4 sau T6. efectuate după diferite durate de menţinere a aliajului la temperatura de încercare. G AlCu4MgTi. determinate la ta după menţinerea aliajului. la solidificarea cărora se produce transformarea eutectică L ⇒ α + θ şi principalul efect durificator îl aduce prezenţa în structură a eutecticului (α+θ). GAlCu10Mg. la care durificarea structurală se asigura în mod obişnuit prin atingerea stărilor T3.24. GAlCu4Si1. Fig. G AlCu4Ni2Mg. determinate prin încercări la temperaturi t ∈ [ta. G AlCu8. 400 oC]. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8. Spre deosebire de aliajele deformabile. G AlCu4Si4MnSi. Caracteristicile mecanice la tracţiune ale unui aliaj 2024 – T8.

Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Mg. la aliajele cu %Mgm = 8. determinând. Cele mai folosite aliaje din această categorie corespund mărcilor: AlMg1..12 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la t = 450 oC). care se poate prelucra prin deformare plastică la rece sau la cald. cu %Mgm = 4. cu structură cristalină de tip CFC şi cu bună plasticitate. AlMg3..0. • β este o fază bertholidă. care se pot durifica structural prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire (la fel ca şi aliajele Al − Cu sau de tip duraluminiu).2.2 %) şi V (%Vm ≤ 0... AlMg1Mn1. cu %Mgm = 0.. • aliaje bifazice α + β.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. AlMg2. T6 sau T8. Aliajele industriale Al – Mg deformabile sunt de două tipuri: • aliajele monofazice α. cu menţinerea alungirii procentuale după rupere la niveluri A ≥ 8.2 %).. de exemplu. aplicându-se succesiunea de operaţii corespunzătoare atingerii stărilor T3. 168 . cu formula chimică Al3Mg2 şi cu concentraţia masică de Mg variabilă în intervalul [35.. Ti (%Tim ≤ 0.25 şi are aceeaşi configuraţie ca şi diagrama sistemului de aliaje Al − Cu. Cr (%Crm = 0. Aliajele Al − Mg se pot clasifica în două categorii..2 %). efectele de durificare structurală prin TT sunt importante.5.250 N/mm2 şi A = 14.6. 37.520 N/mm2.. AlMg1SiCr. Aliajele Al − Mg Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal magneziul se utilizează în tehnică (la fel ca şi aliajele Al − Cu şi Al – Cu − Mg) în aplicaţiile care impun materiale uşoare (cu densitate scăzută). 9.5 %).. Si (%Sim = 1. la finisarea granulaţiei şi la sporirea caracteristicilor mecanice şi rezistenţei la coroziune..8 % (sub limita solubilităţii magneziului în aluminiu la ta). AlMg5.. Aliajele din această categorie (cunoscute în tehnică sub denumirea de magnaliu sau alumag) se aliază suplimentar cu Mn (%Mnm = 0... care în stare recoaptă au Rm = 300..5. AlMg5Ti şi AlMg5SiV.1.21.7 %].3 % ...6. • α ≡ Al(Mg) este o soluţie solidă de substituţie. b) aliaje pentru turnare. a) aliaje deformabile.2.15 %.10 %. care contribuie la creşterea efectelor de durificare structurală prin TT..1.2...5. redată în figura 9. T4. creşterea rezistenţei mecanice la Rm = 500. care se pot durifica numai datorită ecruisării produse de prelucrarea lor prin deformare plastică la rece.0 %). AlMg7. AlMg9MnSi. Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg este prezentată în figura 9.10 %.1.

Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Mg Fig. Deoarece faza β (compusul Al 3 Mg2 ) are rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor active de lucru. cu τm = 30. Cele mai utilizate aliaje din această categorie corespund mărcilor: G AlMg3.530 oC (pentru dizolvarea fazei β în matricea α) urmată de o răcire (călire) în apă (pentru menţinerea la ta a structurii monofazice α)... Diagrama de echilibru a sistemului de aliaje Al − Si 9.. cu menţineri τm = 48.60 ore) este alcătuită din cristale de soluţie solidă α şi o reţea celulară intercristalină de fază β.. produsele turnate din astfel de aliaje se supun unui TT.. revenirea produselor călite la ti = 80. 9.50 ore.6. produsele turnate cu această structură suferă în exploatare un proces de coroziune intercristalină (atacarea preferenţială a reţelei intercristaline de Al3 Mg2 ).26. G AlMg5.. 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Fig. G AlMg10 şi G AlMg9MnSiTi... Aliajele industriale Al – Mg pentru turnare au %Mgm = 2. Structura de echilibru a semifabricatelor turnate din astfel de aliaje (obţinută după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la ti = 450. Pentru a preveni apariţia acestui fenomen nedorit.2. 169 . determină precipitarea parţială a fazei β (care are efecte de durificare a structurii) sub forma unor şiruri intercristaline alcătuite din particule globulare (care nu mai formează o reţea continuă şi nu mai determină producerea fenomenului de coroziune intercristalină).. care constă din încălzirea şi menţinerea lor îndelungată la t i = 500..500 oC.100 oC.25...12 %.2.

.6. Structura de echilibru la ta a aliajelor din această categorie este similară celei corespunzătoare aliajelor tip duraluminiu.Si..).750 N/mm2 şi A ≥ 8 %).5 %.3 %).2 %).ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2 %) şi alte elemente (Mn.. deoarece solubilitatea aluminiului în siliciu este foarte redusă (concentraţia masică de Al care se poate dizolva în Si este %Alm = 0. Cu (%Cum = 1. corpuri de carburatoare pentru autovehicule etc. α are structură cristalină de tip CFC şi prezintă o bună palsticitate. conţinând în plus compuşii intermetalici: MgZn2. • β este soluţia solidă având ca solvent siliciul şi ca solut aluminiul (β ≡ Si(Al)). Fazele care apar pe această diagramă au următoarele semnificaţii: • L este soluţia lichidă a componentelor Al şi Si. iar în stadiile avansate – precipitate metastabile semicoerente cu matricea α (de tip M’. Aliajele Al – Si Aliajele aluminiului având ca element de aliere principal siliciul se utilizează în tehnică.. ca aliaje uşoare pentru turnare (corpuri de maşini. Aliajele Al − Zn Aliajele aluminiului. introduse fiecare în concentraţii masice care nu depăşesc 0. se folosesc în tehnică. Cr. fluiditate ridicată etc. Zr. 9.. la t = 577 oC şi %Alm ≅ 0 % la ta) se poate considera că β ≡ Si. T’ etc.26. sunt 170 .T etc. Ti. Structura acestor aliaje se poate analiza apelând la diagrama de echilibru fazic Al . Caracteristicile de rezistenţă mecanică prezentate anterior corespund în mod obişnuit produselor livrate în starea T6.. Aliajele folosite cu precădere în tehnică. sub denumirea de zincral sau alzimac.5..).3. cartere şi pistoane pentru motoare cu ardere internă şi compresoare de aer. în procesul de îmbătrânire artificială al aliajelor călite se formează în stadiile iniţiale zone GP. Si. ca aliaje deformabile cu rezistenţă mecanică ridicată (Rm = 550. prezentată în figura 9.4.) Aliajele din această categorie folosite cu cea mai mare pondere în aplicaţiile tehnice corespund mărcii AlZn6Mg2.) şi apoi precipitate stabile necoerente (de tip M. datorită proprietăţilor lor bune de turnare (temperatura de solidificare-topire scăzută.. sub denumirea silumin. • α este soluţia solidă având ca solvent aluminiul şi ca solut siliciul (α ≡ Al(Si)). armături şi piese industriale rezistente la uzură şi coroziune la temperaturi ridicate în prezenţa gazelor oxidante. având ca element principal de aliere zincul (%Znm = 5. (faza M) sau Al2Mg3Zn3 (faza T).5Cu1.8 %) şi adaosuri de Mg (%Mgm = 2.6.

. Structura de echilibru la ta a siluminului modificat cu Na (%Sim = 13 %) În tehnică se utilizează şi aliaje de tip silumin cu conţinuturi scăzute de Si (%Sim = 5. modificarea cu sodiu determină formarea unor particule de adsorbţie pe suprafeţele germenilor cristalini şi asigură astfel o structură primară cu granulaţie fină.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase aliajele eutectice sau uşor hipereutectice (cu %Sim = 11.0. cu τm = 3.540 oC. 9. în acelaşi timp. caracterizată prin niveluri ridicate ale rezistenţei mecanice şi plasticităţii (Rm = 200.. GAlSi12CuMgni. Al2Cu. Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice şi tehnologice ale acestor aliaje se practică modificarea cu sodiu (care se adaugă înainte de turnare.... urmată de îmbătrânire artificială la ti = 150.14 % ) a căror structură de echilibru la ta este alcătuită din cristale de Si (formate preeutectic) şi eutectic (α+β). Aliajele din această categorie folosite de obicei în aplicaţii tehnice corespund mărcilor: GAlSi12Mn.2 %) şi prezintă rezistenţă scăzută la acţiunea mediilor corosive.3..27..150 N/mm2 şi A = 1.. GAlSi9Cu3Mg.7 % la %Sim = 14 %. Aliajele cu o astfel de structură nu au caracteristici mecanice convenabile (Rm = 130. care formează compuşi intemetalici cu componentele existente în aceste aliaje (Mg2Si. aşa cum se poate observa pe micrografia din figura 9..10 %). peste aliajele topite).160 oC. aşa cum se poate observa pe micrografia prezentată în figura 9...28.4 %) sau Ni (%Nim = 0...260 N/mm2 şi A = 6. 171 . Structura de echilibru la ta a siluminului nemodificat (%Sim = 13 %) Fig..28.... 9.10 %)...0 %)..3. Prezenţa sodiului determină micşorarea temperaturii eutectice de la 577 oC la 565 oC şi deplasarea concentraţiei eutectice de la %Sim = 11.27. sub formă de cloruri sau fluoruri... aliate suplimentar cu Mg (%Mgm = 0. Fig. Cu (%Cum = 1.. GAlSi8cu3Ni şi GAlSi9Mg..3. astfel că structura de echilibru a aliajelor la ta va fi alcătuită din cristale de soluţie solidă α (separate preeutectic) şi eutectic (α+β).12 ore) a produselor turnate realizate din astfel de aliaje.8 %). Al3Ni) şi crează astfel posibilitatea durificării structurale prin TT (călire de punere în soluţie de la ti = 350.

• impurităţile cu grad major de nocivitate (în afară de cele menţionate în tabelul 9.06 %.. a cărei plasticitate se îmbunătăţeşte 172 .30. aşa cum se poate observa în figura 9.650 N/mm2 şi A = 20. Pentru înţelegerea corespunzătoare a principalelor aspecte referitoare la titan şi aliajele acestuia trebuie subliniate următoarele aspecte particulare: • titanul prezintă două stări alotropice (modificaţii): Tiα. iar titanul impurificat peste limitele anterior precizate este extrem de fragil şi nu poate fi prelucrat prin deformare plastică.70 %. deoarece la concentraţii mai mari se formează o reţea intercristalină de hidruri de titan care determină comportarea fragilă la rupere a titanului). comportării foarte bune în prezenţa mediilor active de lucru şi posibilităţilor de prelucrare prin deformare plastică şi de influenţare a proprietăţilor lor prin aplicarea de tratamente termice.1 %.2).7. titanul tehnic (cu conţinuturile de impurităţi sub limitele admisibile precizate anterior) are Rm = 550.. deoarece la depăşirea acesteia azotul dizolvat interstiţial în titan produce fragilizarea acestuia) şi carbonul (a carei concentraţie masică trebuie limitată la 0.. densităţii scăzute ( ρ Ti ≅ 4500 kg/m3). Titanul şi aliajele pe bază de titan Titanul şi aliajele sale constituie materiale deosebit de importante pentru tehnica modernă.3.. care modifică valoarea punctului critic tc. Principalele proprietăţi fizico-chimice şi mecanice şi clasele de puritate tehnică ale titanului sunt descrise complet de caracteristicile redate în tabelele 1.29. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9.2 %. hidrogenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0.01 %.2. cu structură cristalină de tip CVC. măresc rezistenţa mecanică şi micşorează drastic plasticitatea şi tenacitatea titanului făcându-l inapt pentru prelucrarea prin deformare plastică. datorită caracteristicilor mecanice ridicate (mai ales la temperaturi înalte).. stabil deasupra temperaturii tc = 882 oC şi până la temperatura ts = 1660 oC. • deformarea plastică a titanului se realizează la temperaturi situate deasupra punctului critic tc = 882 oC. deoarece la depăşirea acesteia oxigenul pătruns în interstiţiile structurii cristaline a titanului produce fragilizarea acestuia)..260 N/mm2 şi A = 60. azotul (a cărei concentraţie maximă admisă este de 0. răcirea rapidă (călirea) de la temperaturi ti > tc determină formarea unei structuri cu cristale aciculare (numită martensită M ≡ α’).. aşa cum se observă pe micrografia prezentată în figura 9.25 %.. deoarece la concentraţii mai mari se formează precipitate de carbură de titan care durifică şi fragilizează titanul). iar răcirea lentă după deformare conduce la obţinerea unei structuri cu cristale poliedrice de Tiα ≡ α.2 şi 9.1. sunt impurităţile gazoase: oxigenul (a cărei concentraţie trebuie limitată la 0. cu structură cristalină de tip HC. titanul foarte pur are Rm = 220. stabil sub temperatura tc = 882 oC şi Tiβ. 9.

În categoria elementelor betagene se încadrează şi Mn. structură cristalină de tip CVC).30. semnificaţiile fazelor care apar pe aceste diagrame fiind identice celor precizate în cazul diagramei din figura 9. V. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit lent Fig. Cr care formează cu titanul sisteme de aliaje având diagramele de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9. au solubilitate ridicată în Tiβ şi determină creşterea stabilităţii acestuia.33 (foarte asemănătoare cu diagrama de echilibru metastabil Fe − Fe3C). α – soluţia solidă α ≡ Tiα(EA). în general. semnificaţiile fazelor care apar pe această diagramă fiind: L este soluţia lichidă a componentelor Ti şi EA. Nb) sunt izomorfe cu Tiβ (au. N. Ti2Ni etc.31. ca şi Tiβ. O) determină creşterea stabilităţii Tiα şi măresc temperatura punctului critic tc.). la care se produce transformarea alotropică Tiα ⇔ Tiβ. 9. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. Elementele stabilizante β sau elementele betagene (Mo. Sn. Elementele stabilizante α sau elementele alfagene (Al. în aceste cazuri faza β ≡ Tiβ(EA) ar trebui să se descompună eutectoid 173 .31. A ≥ 18 % şi Z ≥ 40%). Titanul formează aliaje cu diverse elemente. Diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje binare pe care le formează titanul cu astfel de EA au configuraţia prezentată în figura 9. 9. Cu. micşorând temperatura punctului critic tc. C. A. Fig. β – soluţia solidă β ≡ Tiβ(EA) şi γ – faza intermediară care se poate forma la răcirea aliajelor sistemului prin cristalizare din faza lichidă sau prin transformarea peritectică (la t = tp) L + β ⇒ γ şi care se poate descompune prin transformarea peritectoidă (la t = tpe) β + γ ⇒ α.32. faza γ corespunzând unui compus intermetalic TimEAn (Ti2Cu.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase considerabil dacă se aplică un TT de revenire la o temperatură imediat inferioară punctului tc (în această stare titanul are Rm ≥ 700 N/mm2. Elementele care formează aliaje cu titanul se pot clasifica aşa cum se prezintă în continuare. Fe. aliajele titanului având concentraţii reduse de elemente de aliere (%EAm ≤ 10 %).29. Structura titanului deformat plastic la cald la tDP > tc şi răcit rapid (călit) B.

Fe. Cu. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mn.32. 9. deoarece transformarea se desfăşoară foarte lent. Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (β ⇒ α + γ). 9. O) Fig. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere betagene (Mo. dar.31. la vitezele de răcire uzuale pentru aliajele tehnice nu se poate produce şi faza β rămâne stabilă până la ta. Cr) care formează cu Ti compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn 174 . 9. Sn. Nb) care nu formează compuşi chimici cu Ti Fig.33. Diagrama de echilibru a sistemelor de aliaje formate de Ti cu elementele de aliere alfagene (Al. C. N. V.

Călirea martensitică se realizează de la o temperatură ti la care aliajul supus TT are o structură monofazică β sau bifazică α + β. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl6V4.. etc. Cele mai utilizate TT sunt prezentate în continuare..... TiAl3Mn1. se aplică la produsele realizate din aliaje bifazice în scopul creşterii caracteristicilor de rezistenţă mecanică şi menţinerii unor niveluri ridicate ale caracteristicilor de plasticitate şi tenacitate.. Cr. • aliaje bifazice α + β.14 %..4 ore.10 %. B. dar să nu se producă transformarea α ⇒ β..13 %). care este însoţită de o creştere importantă a granulaţiei (de obicei. urmată de revenire (îmbătrânire).600 oC. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin în concentraţii mici de elemente alfagene (%Alm = 2.. • aliaje monofazice β.. cele mai folosite aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiV13Cr11Al3. cele mai utilizate aliaje tehnice din această categorie corespund mărcilor: TiAl5.800 oC).. A.. Cr. Semifabricatele şi produsele realizate din aliaje pe bază de titan se pot supune unor tratamente termice sau termochimice (carburare... %Snm = 1.) capabile să le modifice structura şi să le confere proprietăţile fizico-mecanice impuse de condiţiile lor de utilizare. în care se încadrează aliajele tehnice care conţin atât elemente alfagene..700 oC). nitrurare. ca aluminiul (%Alm = 2.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase Ţinând seama de cele prezentate anterior. Mo.3 %. Ms şi Mf 175 . cât şi elemente betagene (V. cu τm = 1.. %Mom = 3.2 %). în mod obişnuit se realizează la ti = 550. rezultă că aliajele titaniului se pot clasifica în funcţie de structura pe care o prezintă la ta în: • aliaje monofazice α. Mo. TiMo8V8Fe2Al3 şi TiV10Fe2Al3... Recoacerea de detensionare se aplică la produsele din aliaje pe bază de titan în scopul diminuării nivelului tensiunilor reziduale produse de prelucrările utilizate pentru obţinerea acestora. Călirea martensitică..5 şi TiAl6Sn2Zr2Mo. %Vm = 12.8 %) şi Sn (%Snm = 1.. Recoacerea de recristalizare fără schimbare de fază.8 %) şi mici adaosuri de alte elemente (alfagene sau betagene): Sn. transformarea fazei β în martensită (β ⇒ M) se realizează la răcirea acesteia sub o temperatură Ms (numită punct martensitic superior) şi se finalizează când se atinge o temperatură Mf (numită punct martensitic inferior). C.). etc. Mn. Fe. temperatura ti alegându-se astfel încât să fie depăşită temperatura de recristalizare primară (trp = 650.. se aplică la produsele realizate din aliaje monofazice α şi bifazice în scopul refacerii plasticităţii după prelucrările prin deformare plastică la rece. ti = 750.2 %) şi sunt bogat aliate cu elemente betagene (%Crm = 3..5. TiAl5Sn2. ca şi la oţeluri... TiAl6Sn2V6 şi TiAl5Sn2Zr4Mo6Cr4. în care se încadrează aliajele pe bază de Ti având ca element de aliere principal aluminiul (%Alm = 5.

Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care formează compuşi chimici γ ≡ ΤimΕΑn Fig. comportarea la călire martensitică se poate analiza pe baza diagramelor redate în figura 9. • aliajele având a % < %EAm < b % capătă o structură alcătuită din martensită M ≡ α’ şi fază β reziduală. comportarea la călire martensitică se poate analiza folosind diagramele din figura 9. M ≡ α’ fiind o soluţie solidă suprasaturată de EA în Tiα.35. Fig. Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR depinzând de concentraţia EA conţinute în aliajul din care sunt confecţionate produsele supuse tratamentului. Dacă la temperatura ti de la care se face călirea aliajul supus TT are 176 . Descrierea comportării la călire a aliajelor titanului cu elemente betagene care nu formează compuşi chimici cu Ti Dacă aliajele pe bază de titan din care sunt confecţionate produsele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei prezentate în figura 9.34.32. cu aspect metalografic acicular şi cu duritatea şi rezistenţa mecanică crescătoare odată cu concentraţia EA în aceste aliaje. astfel: • aliajele având %EAm ≤ a % capătă o structură complet martensitică.9.35.33. cu structură hexagonală deformată (datorită suprasaturării în EA).34. menţinându-şi la ta structura monofazică β.9. • aliajele având %EAm ≥ b % nu se călesc.

Alte metale şi aliaje neferoase În tehnică se utilizează. sau din fazele α şi β. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru (cu transformare eutectoidă) de tipul prezentat în figura 9. În continuare sunt tratate succint câteva clase de metale şi aliaje neferoase cu proprietăţi speciale. pe lângă clasele de metale şi aliaje neferoase anterior prezentate şi alte metale şi aliaje neferose. comportarea sa la călire este similară (în funcţie de concentraţia EA) celei descrise anterior. cât şi în situaţiile 177 ... D.950 oC.. 9. scap.. cu grosimea x = 0..900 HV. De obicei se utilizează tratamentul termochimic de nitrurare (la ti = 850. Rp0.650 oC > 425 oC. care trece apoi (la temperaturi de revenire ti > 425 oC) în faza stabilă α..35...Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase structura monofazică β.....8. cu durate de menţinere τm = 2.1300 N/mm2.970 N/mm2) şi prezintă în acelaşi timp şi bune caracteristici de plasticitate şi tenacitate (A = 10...15 %. nu se produce (sau se produce parţial) transformarea ei în martensită. care conduce la obţinerea unor straturi superficiale bogate în azot (în structura cărora apare nitrura de titan TiN). faza β stabilă la această temperatură are (în conformitate cu regula izotermiei – v.. 9.33...35 J).25 %. în mod obişnuit revenirea aliajelor pe bază de titan călite se face la ti = 450. aşa cum se poate constata pe diagrama din figura 9.60 ore.05.32. Dacă temperatura ti se alege însă astfel încât structura aliajului să fie bifazică.8. cu τm = 30.1) compoziţia corespunzătoare abscisei punctului B şi. KV = 30. alcătuite din fazele α şi γ.. La revenirea aliajelor călite se produce transformarea structurilor alcătuite din martensită şi/sau fază β în structuri apropiate de echilibru. Z = 20. Aliajele pe bază de titan călite şi revenite au caracteristici de rezistenţă mecanică foarte ridicate (Rm = 900. 2.. dacă aliajele aparţin unui sistem având diagrama de echilibru de tipul celei din figure 9.24 ore. Deoarece fragilitatea conferită de prezenţa în structură a fazei ω este inacceptabilă.5.15 mm şi duritatea 750.2 = 820. cu fragilitate accentuată.1. Tratamentele termochimice se aplică la produsele confecţionate din aliaje pe bază de titan în scopul creşterii rezistenţei la uzare a acestora.. Aliajele antifricţiune Aliajele destinate realizării cuzineţilor lagărelor de alunecare utilizate ca organe de rezemare a arborilor maşinilor şi utilajelor trebuie să prezinte o rezistenţă mare la uzare atât în condiţiile normale de ungere.0. În procesul de revenire faza metastabilă β se transformă mai întâi (la temperaturi sub 425 oC) într-o fază intermediară ω... în atmosferă de azot).

%Pbm = 70..1.. au.6 %).... care să conţină atât faze moi(cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată). în funcţie de mărimea temperaturii lor ts. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de staniu Fig. Structura la ta a unei compoziţii pe bază de plumb • aliajele pe bază de staniu şi plumb (%Snm = 10. Cu) şi formaţiuni dure.9.8. motoare Diesel etc. cât şi faze dure sau semidure. aşa cum se poate observa în figura 9. rezultă că aliajele pentru cuzineţi trebuie să aibă proprietăţi antifricţiune.. adică să asigure valori cât mai scăzute ale coeficienţilor de frecare de alunecare µ la contactele fus – cuzinet.9.37. structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Sn(Sb. 9. uniform distribuite în masa matricei α..12 %) şi cupru (%Cum = 2. capabile să preia solicitările mecanice la care sunt supuşi arborii pe care îi susţin. caracterizate prin încărcări mecanice reduse şi turaţii mari ale arborilor. de compuşi intermetalici SnSb (sub formă de cristale poliedrice mari) şi Cu3Sn (sub formă de cristale aciculare fine) şi se utilizează pentru cuzineţii lagărelor de la turbocompresoare.. denumite compoziţii pe bază de Sn şi Pb sau aliaje Babbit cu Sn şi Pb. electromotoare. denumite compoziţii pe bază de Sn sau aliaje Babbit.12 %) şi cupru (%Cum = 5. care să înmagazineze substanţele de ungere (lubrifianţii) şi să poată disipa cu uşurinţă căldura produsă datorită frecării. în plus.3 %). Fig. capabile să asigure conformarea (acomodarea) cuzineţilor după configuraţia geometrică a fusurilor arborilor. aceste aliaje trebuie să aibă capacitatea de a forma pe suprafeţele active ale cuzineţilor reţele de canale capilare.36..1.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (accidentale) când ungerea este insuficientă sau chiar absentă. în clasele şi categoriile prezentate în continuare.75 %) cu stibiu (%Sbm = 10... au structura alcătuită dintr-o 178 . deoarece procesele de uzare a cuzineţilor se produc datorită frecării cu zonele de rezemare ale arborilor (numite fusuri). Aliajele cu bune proprietăţi antifricţiune trebuie să aibă o structură eterogenă.. Aliajele antifricţiune utilizate în tehnică se pot împărţi.15 %. pentru a asigura regimuri termice staţionare de funcţionare a lagărelor. Aliajele antifricţiune cu ts joasă reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de staniu cu stibiu (%Sbm = 10..36.

5. bronzurile cu aluminiu.. Cu. bronzurile cu siliciu şi nichel...3 %)..37. care sunt fonte (cenuşii... cuzineţii lagărelor de la macarale şi poduri rulante)..0 %) şi mici adaosuri de Na..3. Ti.1. Aliajele antifricţiune cu ts ridicată reprezintă o clasă de materiale destinată confecţionării cuzineţilor lagărelor de alunecare cu încărcări mecanice mari şi turaţii moderate sau reduse ale arborilor. Ni.1.8.. care le îmbunătăţesc comportarea la uzare. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici SnSb şi Cu3Sn.) şi se folosesc la realizarea cuzineţilor pentru lagărele care funcţionează cu încărcări mecanice moderate şi turaţii medii ale arborilor..2.2 %) şi nichel (%Nim = 0. cupru (%Cum = 0.5. 9.10 %).1. turaţii mici şi solicitări mecanice ridicate (cum sunt.8.. 9.. • aliajele pe bază de aluminiu cu staniu (%Snm = 19.. de exemplu.3. Si) care să confere duritatea dorită masei lor structurale de bază şi cu adaosuri de P şi Pb. aşa cum se prezintă în figura 9. structura alcătuită dintr-o matrice moale de plumb (uşor durificată prin dizolvarea adaosurilor de Na.3 %) şi plumb (%Pbm = 1.8.0 %).NiAl3 etc. bronzurile cu siliciu şi plumb. aliate cu elemente (Cr.. sunt mai ieftine decât compoziţiile pe bază de Sn (deoarece staniul este înlocuit parţial cu plumb) şi se pot folosi la realizarea cuzineţilor pentru lagăre cu încărcări mecanice ridicate (de exemplu. 179 .2 %) sau cu staniu (%Snm = 6. lagărele de la locomotive)... cupru (%Cum = 4.1. în această clasă sunt incluse şi fontele antifricţiune. Aliajele antifricţiune cu ts moderată reprezintă o clasă de materiale ale cărei categorii reprezentative sunt: • aliajele pe bază de zinc cu aluminiu (%Alm = 8..0.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase masă semidură de eutectic ternar (Sn + SnSb + Pb). principale categorii de aliaje ale acestei clase au fost prezentate anterior (v.1. • aliajele pe bază de plumb cu calciu (%Cam = 0.. În afară de bronzuri. 9. au structura alcătuită din cristale de soluţie solidă β ≡ Zn(Al) şi amestecuri eutectice (binare sau ternare) ce conţin fazele bertholide dure formate de zinc cu elementele de aliere şi se utilizează la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele cu funcţionare intermitentă.24 %) şi cupru (%Cum = 0. scap.5.3): bronzurile bifazice cu staniu (bronzurile hipoeutectoide).8 %).1. maleabile sau nodulare) cu grafit în structură. Mg şi Al. bronzurile cu beriliu şi bronzurile cu plumb... denumite compoziţii pe bază de Pb sau aliaje Bahnmetall.5 %) şi magneziu (%Mgm = 0.. cuzineţii lagărelor pentru locomotive şi vagoane de marfă).1.8. au structura alcătuită dintr-o matrice moale de soluţie solidă α ≡ Al(EA). Mg şi Al) şi formaţiuni cristaline dure de compus definit Pb3Ca şi se utilizează la realizarea cuzineţilor lagărelor cu încărcări mecanice ridicate şi cu turaţii relativ reduse ale arborilor (de exemplu.2.2 %) sau cu cupru (%Cum = 1.. în care sunt înglobate particule dure de compuşi intermetalici (CuAl2. au.

lipirea poate fi: lipire moale. trebuie respectate următoarele condiţii: • suprafeţele rostului dintre piesele de lipit trebuie să fie curăţite perfect. Aliajele pentru lipire Lipirea este o metodă tehnologică de realizare pe cale metalurgică a unor îmbinări nedemontabile eterogene.8. trebuie să prezinte o bună capacitate de umectare a MB şi (în cazul lipirii tari) trebuie să fie compatibil cu MB din punctul 180 .MA mai înaltă. între piesele metalice. • MA topit umectează suprafeţele rostului şi se stabileşte un contact nemijlocit între MA şi MB (o parte din atomii MA ajung în câmpul de atracţie al atomilor MB aflaţi pe suprafeţele rostului). deoarece asigură realizarea legăturilor coezionale între MA şi MB. caracterizată prin: eterogenitate (deoarece MA este diferit de MB). iar dacă ts. • MA în stare topită trebuie să aibă fluiditate suficientă (pentru a pătrunde uşor în rostul dintre piesele de lipit).MA < ts. îndeplinirea acestei condiţii impune curăţirea (mecanică sau chimică) atentă a suprafeţelor pieselor înainte de lipire şi/sau folosirea la lipire a unor fluxuri (sub formă de pudră. dacă ts. Principiul de lucru la lipire este simplu: • MA se topeşte cu ajutorul unei surse termice şi se introduce în interstiţiul (rostul) dintre piesele care trebuie îmbinate. MB rămâne în stare solidă.MA este mare (la lipirea tare). din care sunt confecţionate piesele ce se îmbină. deoarece ts. numite lipituri (LIP).MA ≤ 450 oC sau lipire tare (brazare). pentru realizarea unei LIP de bună calitate. continuitate metalică (datorită legăturilor coezionale asigurate între MA şi MB) şi rezistenţă mecanică mai mică decât a MB (deoarece ts. Analizând principiul de lucru expus.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 9. folosind materiale de adaos (MA) cu temperatura de topire – solidificare ts.MA a MA folosit şi de rezistenţa îmbinărilor realizate. • prin solidificarea MA se obţine LIP.MB).MB.MA inferioară temperaturii de topire – solidificare ts. în funcţie de ts.MA < ts.2. desfăşurarea proceselor de umectare – difuzie este esenţială. înveliş pe vergelele din MA. pentru a fi asigurate condiţiile de desfăşurării proceselor de realizare a contactului nemijlocit între MA şi MB.MB a materialului de bază (MB). rezultă că. dacă ts. evident.MA > 450 oC. topitură etc.) care să realizeze îndepărtarea oxizilor şi aerului adsorbit de pe suprafeţele rostului. această clasificare convenţională având la bază constatarea (facută experimental) că rezistenţa mecanică a LIP realizată între două piese confecţionate dintr-un anumit MB este cu atât mai mare cu cât MA folosit are ts. pastă. au loc şi procese de difuzie reciprocă între MA (în stare lichidă) şi MB (în stare solidă).

. nichel. compuşi chimici) fragile.. îndeplinirea unora dintre aceste condiţii poate fi asigurată (în cazul multor MA) folosind la lipire fluxuri adecvate (pentru micşorarea tensiunii superficiale a MA şi creşterea capacităţii sale de umectare a MB)... care măresc plasticitatea LIP).. clorura de zinc şi clorura de amoniu (fluxuri de natură anorganică). aliaje pe bază de aluminiu etc. %Cdm = 17..0 %..1..270 oC şi se folosesc la lipirea pieselor din oţeluri.8.98 %) şi Sn – Pb – Sb (%Pbm = 40. cutii de conserve etc..40 %. aparate sanitare.20 %) au ts. • aliajele Sn – Ag (%Agm = 4.900 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. aliaje de tip monel etc... alame.2. aliajele Cd – Zn – Ag (%Znm = 15. a conductelor de presiune din oţeluri inoxidabile şi a produselor realizate din metale preţioase sau aliaje ale acestora (cele cu conţinut ridicat de argint şi adaosuri de cadmiu.. fonte.. nichel şi aliaje pe bază de nichel... cupru. %Pm = 5.MA = 700 .2... %Sbm = 0.2..MA ≅ 900 oC şi se folosesc pentru lipirea pieselor din cupru.MA = 190 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase de vedere al desfăşurării (în condiţiile termice de realizare a lipirii) unor procese cât mai intense de difuzie reciprocă...30 %. %Snm = 0.MA = 200 .5....8.4 %) au ts. Principalele fluxuri care se folosesc cu aceste aliaje sunt: colofoniul (flux de natură organică)..90 %..7 %) au ts.6 %) au ts.. • aliajele Cu – Ag – Zn (%Agm = 20.. %Agm = 2.8..62 %.2..2.8..36 %.... fără apariţia de faze (soluţii solide.3.20 %. nefiind recomandate (datorită conţinutului ridicat de fosfor) la lipirea pieselor din oţeluri.1.800 oC şi se utilizează la lipirea pieselor din cupru şi aliaje pe bază de cupru. Aliajele pentru lipire utilizate în tehnică se pot împărţi în clasele şi tipurile prezentate în continuare.300 oC şi se folosesc la lipirea pieselor pentru electrotehnică (ce trebuie să aibă conductibilitate electrică ridicată) din cupru.1. manşoane pentru cabluri...7 %) şi aliajele Cu – Ag – P (%Agm = 5..8 %) au ts.. 9......4 %) şi aliajele Pb – Sn – Ag (%Snm = 1. nesupuse (în timpul utilizării) la solicitări mecanice importante (tinichigerie ordinară. radiatoare auto.17 %. Aliajele pentru lipire tare au ca tipuri reprezentative: • aliajele Cu – Zn (alamele speciale cu %Znm = 58. argint.8..400 oC şi se folosesc la lipirea pieselor rezistente la coroziune din aluminiu.. alame etc.30 %) şi aliajele Cu – Ag – Zn – Cd (%Agm = 40.MA = 700 . • aliajele Cd – Zn (%Znm = 35. aliajele Pb – Ag (%Agm = 3. %Pbm = 10. alame etc. aliajele Cd – Zn – Pb (%Znm = 28.. circuite imprimate.)..2. %Znm = 25....2. 181 .8.2 %). aliajele Sn – Pb – Ag (%Pbm = 35.2 %) au ts.15 %. %Agm = 1.. • aliajele Cu – P (%Pm = 5..11 %)..40 %). %Znm = 10..2 % şi %Sim = 0..50 %.5 %). acidul clorhidric.1. aliajele Zn – Cd (%Cdm = 24..0 %)..... bronzuri..25%) şi aliajele Zn – Al (%Alm = 4.. conductori electrici. 9...3..MA = 230 . %Agm = 1.. Aliajele pentru lipire moale au ca tipuri reprezentative: • aliajele Sn – Pb (%Pbm = 10...

9. C..30 %) şi aliajele Ni – Cr − Si (%Crm = 18. Fluxurile care se folosesc cu aceste aliaje au drept component de bază boraxul..MA = 1000. fie alcătuite dintr-o matrice structurală de bază şi o fază secundară (cu un conţinut procentual suficient de mare. Pentru materiale metalice cu structură monofazică (metal pur sau soluţie solidă) cele două condiţii sunt contradictorii şi incompatibile.10−2 s−1).. iar ca adaosuri (pentru mărirea fluidităţii şi creşterea capacităţii de decapare) acidul boric..9)) atinge valori GD = 400. B. la care se manifestă cu intensitate ridicată procesele de difuzie ale atomilor componentelor materialelor.37 şi prezinta următoarele particularităţi: * procesul este bazat pe producerea unor secvenţe multiple de alunecare 182 . Viteza de deformare (viteza de creştere a deformaţiilor specifice ε în materialele supuse deformării) trebuie să fie foarte mică (10−4.... aşa cum este cunoscut (v. prezentate în tabelul 9. scap. principalele aliaje superplastice cunoscute şi utilizate până în prezent. În consecinţă.4).12 corespund în totalitate acestei condiţii privind structura.3.. 3. fără apariţia riscului de fisurare sau rupere datorită apariţiei fenomenului de gâtuire (v. cu granulaţia de acelaşi ordin de marime ca şi a matricei şi distribuită astfel încât să blocheze creşterea granulaţiei matricei). materialele metalice apte a fi deformate superplastic sunt aliajele cu structură bifazică. ridicarea temperaturii peste temperatura de recristalizare Trp ≅ 0.4Ts conduce la aparitia fenomenului de creştere a granulaţiei.10 %) au ts. Gradul de deformare al aliajelor superplastice (definit de relaţia (3. deoarece..2. Materialele metalice trebuie să prezinte o structură cu granulaţie fină şi stabilă (dimensiunile grăunţilor cristalelor care alcătuiesc structura trebuie să fie mai mici ca 10 µm) şi să fie supuse deformării plastice la o temperatură Tdp ≥ 0. clorura de zinc şi fluorurile alcaline.8... Aliajele superplastice Superplasticitatea este proprietatea unor aliaje de a se deforma plastic cu grade mari de deformare. ceea ce corespunde unor procese foarte lente de deformare plastică.3.5Ts. A.5000 %. scap. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate până în prezent au evidenţiat condiţiile şi aspectele prezentate în continuare privind deformarea superplastică a materialelor metalice.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aliajele Ni – Cr (%Crm = 10.2)..1100 oC şi sunt recomandate la lipirea pieselor din metale greu fuzibile sau din aliaje refractare.20 %. fie eutectice sau eutectoide (la care creşterea granulaţiei este limitată de interacţiunea fazelor care alcătuiesc amestecurile mecanice).5 şi 6. Mecanismul de producere a procesului de deformare superplastică este redat schematic în figura 9. %Sim = 8.

.4 % %Snm=44 % %Cum=9.5 %.6 % %Cdm=18 % %Pbm=38 % %Alm=6 %. %Zrm=0. generarea de noi dislocaţii etc. %Vm=4 % %Alm=22 % Caracteristicile structurale aliaj eutectic v.7 %. %Zrm=0. %Mgm=0. % 1300 2000 1500 1900 800 2100 1700 1500 4800 1000 2900 Fig. Schema realizării proceslor de deformare superplastică a aliajelor 183 Fig 9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase între grăunţii cristalini ai materialului supus deformării. 9. Tabelul 9. 9. Ciclul histerezis al transformărilor in aliajele cu memoria formei . constând (aşa cum se observă în figura 9.12. scap.38. 9.5 % %Znm=10.39. deplasarea dislocaţiilor prin alunecare şi căţărare.21 α ≡ Al(Cu) + fază secundară (ZrAl3) β ≡ Al(Zn.7 eutectoid GDmax la deformarea superplastică la tracţiune. Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje superplastice Tipul aliajului Al – Cu Al – Cu – Zr Al – Zn – Mg – Zr Bi – Sn Cu – Al – Fe Mg – Al Mg – Zn – Zr Pb – Cd Sn – Pb Ti – Al – V Zn – Al Compoziţia chimică %Cum=33 % %Cum=6 %. %Fem=4 % %Alm=33 % %Znm=6 %.38) din modificarea poziţiei grăunţilor prin deplasare liniară şi rotire. fig. în desfăşurarea cărora dufuzia componentelor materialului supus deformării joacă un rol important. cu asigurarea permanentă a contactului dintre aceştia prin contribuţia unor fenomene de acomodare. Mg) + fază secundară (ZrAl3) aliaj eutectic α ≡ Cu(Al) + faze secundare aliaj eutectic α ≡ Mg(Zn) + faze secundare eutectic eutectic α+β v.9 %. %Zrm=0.

ci de formarea de microgoluri intercristaline.) la cald cu grade mari de deformare şi consumuri energetice reduse. corpuri de recipiente. tragere. 39. suferă în secvenţele următoare deplasări liniare si rotiri care îi modifică poziţia. scap. prezentată în figura 9.) prin deformare plastică (curbare.38) pe grupe de grăunţi adiacenţi. funduri. diferite de cele prezentate pentru transformarea martensitică (transformarea la răcire a austenitei prin mecanismul fără difuzie la aliajele Fe – C (v. sârme. adică transformarea γ ⇒ M începe la răcirea rapidă a austenitei sub o temperatură Ms şi se finalizează la o temperatură Mf < Ms. trefilare etc. extrudere. Considerând că la aceste aliaje (prin analogie cu cazul aliajelor sistemului Fe – C) faza care se transformă în martensită (M) la răcirea cu viteză mare este denumită austenită (γ). se constată că toate cristalele îşi menţin forma echiaxială avută înainte de deformare). Aliajele superplastice au mari perspective de utilizare la realizarea unor produse industriale (piese pentru construcţia de maşini. procesele ulterioare de deformare îi produc alungiri pe alte directii şi. ci numai deformarea elastică a austenitei netransformate din vecinătatea acestor cristale (deformaţiile structurii cristaline a austenitei. 9.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR * alunecările între grăunţii cristalini la producerea deformării superplastice şi fenomenele de acomodare care le însoţesc se realizează (aşa cum se observă în figura 9. adică la apariţia cristalelor platiforme de martensită nu se produce deformarea plastică . aceste particularităţi pot fi descrise succint astfel: • transformarea este reversibilă.2). având o lăţime ∆tHIS relativ redusă. Dacă procesul de deformare superplastică a unui material metalic se conduce până la depăşirea capacităţii lui de deformare.Af). sunt reduse). ruperea nu este precedată de apariţia unei gâtuiri locale. 184 . Aliajele cu memoria formei Fenomenul de memorie a formei s-a constatat experimental la aliajele care prezintă transformări martensitice de tip special. în final. într-un interval de temperaturi (As. bare profile.4. laminare. ambutisare. caracterizate de o serie de particularităţi. iar la încălzirea martensitei se produce transformarea inversă M ⇒ γ. 5.2. D. • prin răcirea rapidă a austenitei sub Ms se formează o martensită termoelastică. etc. impuse de desfăşurarea transformării.8. în procesul de deformare neproducându-se modificarea formei grăunţilor prin alungirea lor în direcţia deformării (deoarece orice cristal care a suferit într-o primă secvenţă o alungire pe o anumită direcţie. motiv pentru care este denumită rupere prin cavitaţie. bucla de histerezis al transformării.

.9 % %Alm = 11 . Compoziţia chimică şi caracteristicile principalelor tipuri de aliaje marmem Tipul aliajului Cu –Al − Ni Au – Cd Ag – Cd Ni – Ti Au – Cu − Zn Cu – Al Ni – Al Compoziţia chimică %Alm = 14 %. 60 −137 . De exemplu. fabricarea maşinilor termice neconvenţionale.. 47 % %Tiat = 50 % %Cum = 20. singurele imperfecţiuni prezente în această structură fiind maclele (v. pentru producerea transformării M ⇒ γ. fenomenul de memorie a formei se poate evidenţia efectuând următoarele operaţii: • răcirea rapidă a pieselor din domeniul austenitic.5 % %Cdat = 44 . • deformarea plastică a pieselor cu structură de martensită termoelastică. deoarece structura martensitei termoelastice este lipsită de dislocaţii şi se produce printr-un mecanism ce constă din demaclarea maclelor prezente în structura martensitei..7 %. −44 −50 .. 13 % %Alat = 39 . pentru a 185 . aliajul marmem denumit nitinol (%Niat = 50 %. 870 Domeniile în care se pot utiliza astfel de aliaje sunt multiple: asamblarea pieselor pentru mecanică fină. −10 30 . • încălzirea pieselor deformate plastic. refacerea maclelor şi restabilirea în acest fel a formei iniţiale a pieselor (pe care au avut-o înainte de deformarea lor plastică în stare martensitică). oC −15 . în timpul desfăşurării acestei transformări tensiunile reziduale generate în procesul de deformare plastică bazat pe mecanismul de demaclare acţionează şi produc deformarea în sens invers...13. 1.. fabricarea pieselor pentru servomecanisme programate. deformarea plastică nu se poate realiza prin mecanismul clasic de alunecare (v....450 240 . realizarea cuplajelor termocomandate...3) şi nu dislocaţiile (care crează posibilitatea distrugerii distribuţiei ordonate a atomilor prin procese de deformare plastică realizate cu deplasarea lor prin alunecare). La piesele realizate din aliaje care prezintă transformări martensitice caracterizate prin aceste particularităţi. scap.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor neferoase • structura cristalină a martensitei se caracterizează printr-o distribuţie ordonată a atomilor componentelor aliajului.3). confecţionarea de filtre sau proteze pentru medicină. %Znm = 20.. scap... %Nim = 4 % %Cdat = 47. care se implantează în vena cavă a bolnavilor... −40 − 240 . pentru realizarea transformării martensitice γ ⇒ M. 3.5. Tabelul 9. %Tiat = 50 %) se utilizează în prezent la fabricarea filtrelor de prevenire a emboliilor.. realizarea antenelor pentru spaţiul cosmic.13. 41 % Ms. Principalele aliaje la care s-a evidenţiat fenomenul de memorie a formei (numite aliaje Marmem) sunt prezentate în tabelul 9.

....49 aliaje Cu – Ni..........43 titlu fictiv ................... se supune îndreptării în această stare (pentru a căpăta o formă convenabilă implantării în vena cavă).Preston ....52 îmbătrânire artificială ..............24 Nitinol.........32 bronzuri cu siliciu.................................................................................50 compoziţii pe bază de Sn (Babbit) ................................................................................20 alame complexe (speciale) .....................................................30 bronzuri cu staniu..........................9 compoziţii pe bază de Pb (Bahnmetall)....26 călire de punere în solutie..........................13 simbolizare numerică...........................................24 bronzuri hipoeutectoide (bifazice)......... tipul III .............57 precipitate θ ...................................44 flux ..12 duraluminiu ...................................................................................................................26 bronzuri monofazice α ......................................................................................37 aliaje Al ...27 bronzuri cu beriliu .........6 Monel .... de forma unei spirale realizate din sârmă de nitinol.... suferă transformarea inversă..15 superplasticitate ....................... Argentan)...... datorită încălzirii la temperatura corpului uman.............. Cuvinte cheie acomodare ....................12 stări de bază ...........................24 modificare tipul I.......................20 alame de turnare .................41 simbolizare alfanumerică....................................................36 elemente alfagene ............19 aliaje Al – Cu pentru turnare .10 186 .................52 aliajele titanului monofazice bifazice...........20 alame monofazice α ......33 bronz .................50 constantan.......................................20 alame monofazice β’....................20 tombac ..................ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR împiedica accesul spre inima acestora al cheagurilor de sânge formate datorită maladiilor de care suferă sau datorită intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi.................39 aliaje Al − Cu.........................10 rupere prin cavitaţie.......24 bronzuri cu aluminiu ..................31 bronzuri cu plumb ........................ 18 alame bifazice..............................................24 cupru tehnic ......... un astfel de filtru.......10 îmbătrânire naturală........................................................56 Melchior (Maillechort) .......................................................................................... tipul II..............................................................................Zn ...................19 zone GP (Guinier ..........................54 alame .......................................................................50 compoziţii pe bază de Sn şi Pb ...................44 elemente betagene .............23 aliaje cu memoria formei (Marmem) ......................................... iar după implantare....................................................................41 aliaje Al – Mg pentru turnare ................56 aliaje pentru lipire ............................................10 Kunial ..........................................................24 lipire moale.................................24 aluminiu tehnic.................56 silumin................................. ...........................................................39 martensită termoelastică ................. se aduce prin răcire în stare martensitică.......................................40 aliaje Al − Mg...........17 curbe de îmbătrânire ........................................................................53 titan....................................51 magnaliu (alumag)..34 aliaje antifricţiune.................... tare (brazare) ............................. recăpătând structura austenitică şi forma spirală care îi asigură funcţionarea ca filtru..................... .....................................................................46 Alpaca (Neusilber..................

Protopopescu M. Bucureşti. 1986 Teste de autoevaluare T.1. American Society for Metals. ş. În ce scop se aplică TT de recoacere de recristalizare fără schimbare de fază la semifabricatele şi piesele din aliaje neferoase: a) pentru omogenizarea chimică a structurilor dendritrice primare.. Introduction to materials science for engineers. Metals. Macmillan Publishing Company. Butterworths Publications Ltd.. 1955 8.9. * * * Metals Handbook Ninth Edition. & Interscience Publishers Inc. Editura Tehnică. Métallographie et traitements thermiques des métaux.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Bibliografie 1. 1983 5. Editura Didactică şi Pedagogică.. vol.. Editura Tehnică.. Ohio. Editura Didactică şi Pedagogică. 1983 2. Bucureşti. 1962 6.. T. 1991 9. Metalurgie fizică şi studiul metalelor... b) pentru refacerea 187 . Care dintre afirmaţiile următoare privind efectele modificării aliajelor neferoase sunt adevărate: a) modificarea de tipul I are ca efect principal micşorarea dimensiunilor cristalelor dendritice primare ale aliajelor. Gâdea S.. vol. Bucuresti. New York. Colan H. b) modificarea de tipul III determină amplasarea intercristalină a eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. J. Gâdea S. Bucureşti. Smithells C. II. Aliaje neferoase. Mir. London & New York. 1978 4. Schumann H. Moscova. vol.. 1981 3. I. Reference book. Metalografie şi tratamente termice. Lakhtine I. Metalurgie fizică.9.2. Protopopescu H.9. Shackelford F. Bucureşti.a. 1965 7.. Studiul metalelor.. d) modificarea de tipul III are ca efect finisarea granulaţiei si creşterea gradului de dispersie a fazelor componente ale eutecticelor care se formează la solidificarea aliajelor. Traducere din limba germană. c) modificarea de tipul II determină accentuarea ramificării şi subţierea ramurilor cristalelor dendritice primare şi influenţează favorabil distribuţia fazelor secundare la aliajele în structura cărora precipită particule ale unor astfel de faze. Petrescu M. Editura Didactică şi Pedagogică.

8.9. d) tombacurile? 188 . d) TE? T. c) pentru diminuarea intensităţii şi redistribuirea tensiunilor mecanice reziduale. c) prin prelucrare la cald. Ce structură rezultă prin aplicarea călirii de punere în soluţie la o piesă din aliaj neferos: a) o structură martensitică. Procesul de supraîncălzire de scurtă durată a aliajelor neferoase îmbătrânite pentru reconstituirea stării structurale pe care aliajele au avut-o după călirea de punere în soluţie este denumit: a) reversiune. b) prin călire de punere în soluţie.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR plasticităţii după ecruisarea prin deformare plastică la rece. b) bismutul. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece.9. în final.9. c) recoacere izotermă. d) prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire artificială? T. c) T5. Care dintre următoarele aliaje pe bază de cupru au ca element de aliere principal zincul: a) bronzurile. c) prin prelucrare la cald. d) TG? T. d) o structură monofazică alcătuită din cristale de soluţie solidă suprasaturată în elemente de aliere? T. d) alamele? T. sunt supuse unui tratament de îmbătrânire artificială. d) pentru obţinerea stării de echilibru structural? T.4. Care dintre următoarele tipuri de alame se pot prelucra prin deformare plastică: a) alamele monofazice α.3. b) aliaje Kunial. b) TK. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt prelucrate prin deformare plastică la cald.11. c) alamele monofazice β’.7. b) T4. b) revenire. deformare plastică la rece şi îmbătrânire naturală. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de aluminiu sunt livrate în starea T6.9. d) sulful? T. îmbătrânire artificială şi deformare plastică la rece. sunt răcite rapid la ta şi sunt apoi supuse unei îmbătrâniri artificiale. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. sunt apoi ecruisate prin deformare plastică la rece şi.6. b) alamele bifazice. cum s-a realizat această stare: a) prin călire de punere în soluţie. d) normalizare? T. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute în acest fel: a) F. Care dintre următoarele impurităţi prezente în cuprul tehnic determină apariţia fenomenului numit „boala de hidrogen”: a) plumbul.9. Semifabrcatele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt prelucrate prin deformare plastică la cald. c) aliaje Alpaca.9. b) o structură bifazică alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un compus intermetalic.9. sunt răcite rapid la ta. răcire rapidă la ta şi îmbătrânire artificială. c) oxigenul. care este simbolul stării de bază a produselor obţinute in acest fel: a) M. c) o structură alcătuită dintr-o soluţie solidă şi un amestec mecanic.9.9.5. b) prin călire de punere în soluţie şi deformare palstică la rece. c) T8. Produsele realizate dintr-un aliaj pe bază de cupru sunt livrate în starea TD.10.

9. b) produsele fabricate din aliajul G AlMg5. c) nichelul.9. Care dintre următoarele caracteristici corespund alamei CuZn30: a) este o alamă monofazică α. Care este structura de echilibru la ta a bronzurilor cu beriliu folosite în tehnică: a) structură monofazică α ≡ Cu(Be).5 %. d) produsele realizate din aliajul AlMg2? T.9. c) starea TC.17.12. c) aliajele de turnare cu %Cum < 5.15. c) aliajele Konstantan. Care este structura la ta a semifabricatelor şi pieselor turnate realizate din bronzul G CuAl10Mn: a) structură monofazică α ≡ Cu(Al). d) fază bertholoidă Cu31Sn8? T.7 %. d) Al Mg9MnSi? T. b) este o alamă binară deformabilă.9. d) este o alamă pentru turnare? T.13. având %Cum = 2.22.9. c) structură alcătuită din constituenţii α (preeutectoid) şi eutectoid (α+γ2). Care dintre următoarele tipuri de aliaje Cu − Νi prezintă la ta o structură monofazocă: a) aliajele Kunial. d) AlMg7? T.18.9. d) structură alcătuită din constituienţi a (preeutectoid) şi eutectoidul (α+γ)? T. c) produsele realizate din aliajul AlMg7. Care dintre următoarele aliaje este cunoscut sub denumirea de 189 . d) aliajele Monel? T. b) AlMg3. c) compus intermetalic Cu3Sn. Care dintre următoarele categorii de aliaje industriale Al − Cu se pot supune durificării structurale prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire naturală sau artificială: a) aliajele deformabile. c) AlMg5.21. c) AlMg7. b) fază bertholidă Cu5Sn. d) starea T6? T.9. b) staniul. b) aliajele de turnare cu %Cum ≤ 5.23.9.9.19. Care dintre următoarele elemente de aliere determină micşorarea conţinutului procentual de fază α al structurii alamelor speciale: a) aluminiul.16. d) siliciul? T.9.. alcătuită din α şi γ. b) starea TH. La care dintre următoarele mărci de aliaje Al − Mg se poate aplica durificarea structurală prin călire de punere în soluţie şi îmbătrânire: a) AlMg1. d) structură monofazică γ2? T.20.9. prezentă în structura bronzurilor cu staniu pentru turnare: a) soluţie solidă Cu(Sn). c) structură bifazică. c) este o alamă specială deformabilă. Care stare de bază asigură produselor realizate din bronzuri cu beriliu cele mai ridicate caracteristici de rezistenţă mecanică şi duritate: a) starea TA.9. b) structură monofazică γ (fază bertholidă pe baza compusului CuBe.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.7 %. d) toate categoriile de aliaje industriale? T. b) AlCu4MgMn.14. Care dintre următoarele aliaje are densitatea mai scăzută: a) CuAl10Fe3.. b) aliajele Melchior. b) structură alcătuită din fazele α ≡ CuAl şi γ2 (fază bertholidă corespunzătoare compusului Cu32Al10). Care dintre următoarele categorii de produse realizate din aliajele industriale Al − Mg se livrează de obicei în starea H: a) produsele din aliajul AlMg1. Care este semnificaţia fazei δ.

c) au capacitatea de a disipa căldura produsă datorită frecărilor din lagărele de alunecare. hidrogenul. d) deformarea plastică a titanului se face de obicei la rece.9. nemodificat la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). b) nitrurarea. Ce tratament termochimic se poate aplica pentru durificarea superficială a produselor realizate din aliaje pe bază de titan: a) carburarea. c) o structură alcătuită din constituienţii α (preeutectic) şi eutecticul (α+β).31. c) aliajul CuZn39Ni3. c) TiAl6SnV6.25.9. azotul şi carbonul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12.9. c) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectic) şi eutecticul (α+β). b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β). La care dintre următoarele mărci de aliaje pe bază de titan se poate realiza creşterea rezistenţei mecanice prin aplicarea TT de călire martensitică şi revenire: a) TiAl6V4. b) staniul.9. c) impurităţile care reduc plasticitatea titanului şi îl fac inapt pentru prelucrări prin deformare plastică sunt oxigenul. Care este structura de echilibru la ta a unui silumin industrial cu %Sim = 12. d) vanadiul? T.28. d) aliajul G AlMg9MnSiTi? T. b) TiAl5Sn2.9. d) silicizarea? T. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor antifricţiune folosite la confecţionarea cuzineţilor pentru lagărele de alunecare: a) structura lor conţine faze cu duritate scăzută şi plasticitate ridicată. c) molibdenul. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. Care dintre următoarele afirmaţii privind titanul sunt adevărate: a) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină HC şi Tiβ cu structură cristalină CVC. b) structura lor conţine faze dure sau semidure. b) cuprul.9.26. c) carbonitrurarea. d) o structură monofazică α? T. d) o structură monofazică α? T.5Cu1. care asigură conformarea cuzineţilor cu zonele de rezemare ale arborilor pe care îi susţin. b) aliajul AlZn6Mg2. b) titanul prezintă două modificaţii: Tiα cu structură cristalină CVC şi Tiβ cu structură cristalină HC.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR zincral sau alzimac: a) aliajul G CuZn40PbSn. în starea Tiα? T. d) sunt mai dure decât materialele folosite la realizarea arborilor care se reazemă pe cuzineţi? 190 .5%.5 %.5. b) o structură alcătuită din constituienţii β (preeutectoid) şi eutectoidul (α+β).24.9.5.27. Care dintre următoarele elemente de aliere este prezent în toate aliajele industriale pe bază de titan: a) fierul.9. modificat cu sodiu la elaborare: a) o structură bifazică alcătuită din soluţie solidă α ≡ Al(Si) şi soluţie solidă β ≡ Si(Al). c) molibdenul. d) aluminiul? T. d) TiV13Cr11Al3? T. Care dintre următoarele elemente de aliere ale aliajelor industriale pe bază de titan sunt stabilizante α (alfagene): a) aluminiul.30.29.

c) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). Care dintre următoarele aliaje fac parte din categoria aliajelor care prezintă fenomenul de memorie a formei: a) aliajul bifazic TiAl6V4.35. b) au structură bifazică.36. d) să aibă temperatura ts mai mare decât cea corespunzătoare MB? T. d) bronzurile hipoeutectoide? T. d) au granulaţie grosolană şi sunt sensibile la supraîncălzire? T. d) aliajele Bahnmetall? T.43. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea moale: a) SnPb10.9. d) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47.5 %. c) bronzurile cu Pb.9. b) transformarea este reversibilă. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) aliajul eutectic Al – Cu (cu %Cum = 33 %). c) soluţia solidă α ≡ Sn(Sb. b) un amestec mecanic eutectoid. c) martensita formată este termoelastică. Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts joasă: a) aliajele Sn – Sb − Cu. b) fontele cenuşii feritoperlitice. d) un compus intermetalic? T. Care dintre următoarele caracteristici trebuie asigurate de aliajele de lipit: a) să prezinte o bună fluiditate în stare topită.42. Structura aliajelor superplastice este alcătuită din: a) un amestec mecanic eutectic.9. d) martensita formată conţine un număr mare de dislocaţii în structură? T.9. b) aliajul Ni – Ti cu %Tiat = 50 %.5 %? 191 . b) aliajele Pb – Sn – Sb – Cu. Care dintre următoarele caracteristici corespund aliajelor neferoase superplastice: a) au structură monofazică.39. Care dintre următoarele aliaje prezintă fenomenul de deformare superplastică: a) alama monofazică CuZn20. b) aliajul eutectic Pb – Cd (cu %Cdm = 18 %).9. Care dintre următoarele aliaje de lipit se folosesc pentru lipirea tare (brazare): a) CuZn42.9. c) fontele albe.33.9. c) aliajul AlCu4.40. b) să fie compatibile cu MB (materialul din care sunt confecţionate piesele care trebuie îmbinate prin lipire).32. c) aliajul Au – Cd cu %Cdat = 47. c) au granulaţie foarte fină.9.Cu). Care dintre următoarele clase de aliaje se folosesc ca materiale antifricţiune cu ts ridicată: a) oţelurile carbon eutectoide.38.9. d) cristalele de Pb? T. b) aliajul TiAl6V4. d) aliajul CuSn8? T. c) o matrice structurală de bază şi o fază secundară (distribuită astfel încât să poată bloca creşterea grăunţilor matricei). c) CuZn20.41.9. d) SnPb37Ag? T. c) SnAg5.34.37. c) să fie dure şi fragile. b) CuAg10P5. b) SnAg5. Care dintre următoarele caracteristici corespund transformării martensitice ce se produce la călirea aliajelor marmem: a) transformarea este ireversibilă.9.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase T.9. Care pot fi fazele dure din structurile aliajelor antifricţiune de tip Babbit: a) compusul intermetalic SnSb. b) compusul intermetalic Cu3Sn. d) aliajul eutectoid Zn – Al (cu %Alm = 22 %)? T. d) SnPb10? T.

9. se obţine pentru faza γ: % Snatγ = % Snmγ = 100(CEγ − vCu ) v Sn − vCu = 100( 3 1) − 2 4 −1 = 16. pe această cale se obţin datele prezentate în tabelul 9.1. A.2 rezultă că staniul are valenţa vSn = 4 şi masa atomică maSn = 118.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A.7. faza δ are CEδ = 13 . • alama specială Cu Zn38Pb2Mn2 are titlul fictiv %Cume = 58. Rezolvare Pentru încadrarea în clase structurale a mărcilor de alame speciale precizate în enunţul aplicaţiei se calculează titlul fictiv al acestora. Folosind relaţiile (2. δ şi ε şi %Snatγ.5 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 48.55.2. 4 Rezolvare Se notează %Snmγ.00 % şi %Snmε = 38.4) şi (2. folosind relaţia (9. CuZn38Pb2Mn2 şi CuZn30Al5Fe3Mn2.9.4 %.1 şi 1. ştiind că faza γ are CEγ = 3 .1).6 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 41.14 şi rezultă: • alama specială Cu Zn32Pb2 are titlul fictiv %Cume = 66.51 % şi %Snmδ = 32. fiind o alamă monofazică α. Să se determine valorile de bază ale concentraţiilor masice ale componentelor în fazele bertholide tipice structurilor de echilibru ale bronzurilor 21 cu staniu. iar faza ε are 2 CEε = 7 .0 %. %Snatδ şi %Snatε concentraţiile atomice ale staniului în aceste faze.1. 192 . %Snmδ şi %Snmε concentraţiile masice ale staniului în cele fazele bertholide γ.0 % şi aparţine aceleiaşi clase structurale ca şi alama binară cu %Znm = 100 − %Cume = 34. Din tabelele 1.7 100 16.5 %. Să se stabilească clasele structurale tipice alamelor speciale CuZn32Pb2.67 ⋅118.3).4 %.5 %.33⋅ 63.9. % Snatγ maSn % Snatγ maSn + %Cu atγ maCu 100 = 16. fiind o alamă bifazică. fiind o alamă monofazică β’.5. • alama specială Cu Zn30Al5Fe3Mn2 are titlul fictiv %Cume = 48.67 ⋅118. iar cuprul are valenţa vCu = 1 şi masa atomică maCu = 63.7 + 83.55 În mod similar. iar pentru faza ε: %Snatε = 25. rezultă pentru faza δ: %Snatδ = 20. cu coeficienţii de echivalare în zinc a elementelor de aliere precizaţi în scap.67 % şi = 27.2 %.

9. % (keAl = 6. Aplicând legea lui Kurnacov. rezultă că. j = 1. % (kePb = 1. cu relaţii de forma: Rm = m1%Snm + n1. Cunoscând valorile caracteristicilor mecanice (determinate experimental) ale celor două bronzuri bifazice (G CuSn10. în funcţie de concentraţia lor masică de staniu %Snm..5.5 % (care defineşte.0) %Mnm.1.2 şi HB ale fazei bertholide δ. % CuZn32Pb2 66 32 2 − − − 66.75⋅32.14. Rp0.2 = 135 N/mm2 şi duritatea 120 HB. m3 = 5 şi n3 = 50. Rp0.5. Rp0. % (keFe = 0. în funţie de compoziţia lor chimică. Rp0. Bronzul G CuSn10 are după turnare rezistenţa la tracţiune Rm = 390 N/mm2.5 %. 3.2 = m2%Snm + n2.9. cu %Snm = 10 % şi G CuSn14. Rezolvare Examinând diagrama de echilibru din figura 9. aşa cum s-a demonstrat la rezolvarea aplicaţiei A. % %Znm. din relaţiile scrise mai înainte: m1 = −7.5) %Alm . Conform legii lui Kurnacov (v. Rp0. 193 .5 ≅ 205 N/mm2. se determină valorile coeficienţilor mj şi nj. aliajele G CuSn10 şi G Cu Sn14 sunt bronzuri bifazice (hipoeutectoide).2 = 120 N/mm2 şi duritaea 100 HB.55⋅32. scap. în domeniile bifazice ale diagramelor de echilibru binare caracteristicile mecanice ale aliajelor variază liniar. se obţine: Rmδ = −7. în cazul bronzurilor în stare de turnare. % %Pbm.9) %Cume. între caracteristicile corespunzătoare celor două faze care le alcătuiesc structura. caracteristicile mecanice Rm (N/mm2). compoziţia de bază a fazei δ).0) %Fem. ca urmare.5 + 465 ≅ 220 N/mm2.2 (N/mm2) şi HB ale bronzurilor bifazice turnate se pot estima analitic. Compoziţiile chimice şi titlurile fictive pentru trei mărci de alame speciale Marca de alamă %Cum.0 CuZn38Pb2Mn2 58 38 2 2 − − 58. Rmδ – Rp0.2δ = 3. ca urmare.75 şi n2 = 82. m2 = 3. domeniul bifazic α + δ al acesteia corespunde unor concentraţii masice de cupru cuprinse între %Snm = 8 % (care defineşte limita domeniului monofazic α) şi %Snm = 32. % (keMn = 0.6 CuZn30Al5Fe3Mn2 60 30 2 5 2 48. HB = m3%Snm + n3. să se estimeze valorile caracteristicilor mecanice Rm. cu %Snm = 14 %).13 c.5 + 82.3. aceste rezultate indicând că prezenţa fazei δ durifică şi fragilizează structurile bronzurilor cu staniu.5 A.11). Ţinând seama că faza bertholidă δ are concentraţia masică de staniu %Snm = 32.5 + 50 = 212.55 şi n1 = 465.Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase Tabelul 9.3. limita de curgere Rp0.. iar bronzul G Cu Sn14 are după turnare Rm = 360 N/mm2.2δ ≅ 15 N/mm2 şi HBδ = 5⋅32.

0 %]. 100 %). Un produs de forma unei bare cilindrice cu diametrul Dp = 8 mm este obţinut trăgând la rece. cu diferite grade de deformare GD ∈ (5 %.0 %]. care evidenţiază efectele ecruisării prin deformare plastică la rece asupra caracteristicilor mecanice ale alamei din care este realizat produsul. Caracteristicile mecanice la tracţiune Rm (în N/mm2) şi A (în %) ale aliajelor Cu – Ni în stare de echilibru se află în următoarele dependenţe (stabilite pe baza datelor experimentale) cu concentraţia lor masică de nichel %Nim: 2 2 Rm = −0.07 % Nim +8. A = 45 % şi duritatea HR ≅ 50 HRB.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.6GD + 50. 50 %). în conformitate cu următoarele relaţii: Rm = −0.4. 19. relaţiile din enunţul aplicaţiei conduc la următoarele valori ale caracteristicilor mecanice: Rm ≅ 444 N/mm2. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ [13.5. Rezolvare Condiţia Rm ≥ 320 N/mm2 este respectată de aliajele Cu – Ni a căror 2 concentraţie masică de nichel satisface inegalitatea −0. Condiţia A ≥ 40 % este respectată de aliajele Cu – Ni a căror concentraţie 2 masică de nichel satisface inegalitatea 0. A ≅ 5 % şi HR ≅ 72 HRB. 100 %) ∩ (0 %. să se determine compoziţia chimică a aliajelor Cu – Ni care îndeplinesc simultan condiţiile: Rm ≥ 320 N/mm2 şi A ≥ 40 %.9. 19.0 %] ⇒ %Nim ∈ [13.07 % Nim +8.9.9%Nim – 110 ≥ 0.9 %. 19. soluţia acestei inegalităţi este %Nim ∈ (0 %. pentru GD = 0: Rm = 270 N/mm2.0024 % Nim − 0.308%Nim + 5 ≥ 0.308%Nim + 45. A.9 %.9%Nim + 210 şi A = 0. iar S D = π − 4 4 transversale a produsului. în care 2 Dp D2 S 0 = π s este aria secţiunii transversale a semifabricatului.06GD2 + 7GD + 270. rezultă astfel 2 2 2 2 D p − D0 8 − 10 S − S0 100 = 100 = 100 = 36 %. prin orificiul calibrat al unei scule (matriţe).9). Cele două condiţii precizate în enunţul aplicaţiei sunt respectate simultan de aliajele cu %Nim ∈ [13. A = 45 e−0. Care sunt caracteristicile mecanice ale produsului astfel obţinut? Rezolvare Semifabricatul aflat în stare recoaptă (starea O) are caracteristicile mecanice date de relaţiile din enunţul aplicaţiei. 194 aria secţiunii .024 % Nim − 0. A (în %) şi HR (în HRB) ale alamei CuZn15 se modifică prin deformare plastică la rece. Pentru GD = 36 % GD = D 2 2 S0 D0 10 (gradul de deformare plastică la rece al materialului produsului). Caracteristicile mecanice Rm (în N/mm2).06GD şi HR = 0. un semifabricat cilindric (aflat în starea O) cu diametrul Ds = 10 mm. Gradul de deformare plastică al materialului produsului obţinut prin tragere la rece se determină aplicând relaţia (3.9 %.

%Mgm = 0.6 4.8 0. rezultă că concentraţiile componentelor acestuia sunt: %Pbm = 4 %. Să se determine care dintre următoarele aliaje are densitatea cea mai mică: duraluminiul AlCu4MgMn (cu %Cum = 4.9. 15.5 2. aliajul AlMg9MnSi (cu %Mgm = 9.8 %). Tabelul 9.9 0. cu masa m = 100 kg.0 1. ρMn = 7470 kg/m3.7 % şi %Cum = 1.5 (cu cu %Znm = 6.0 2575 AlZn6Mg2.0 2799 G AlSi9Mg 0. se obţine următoarea relaţie pentru determinarea densităţii aliajelor pe bază de aluminiu: ρ = ∑ n 100 % EAmj j =1 ρ EA j + 100 − ∑ EAmj j =1 n .5 %. ρMg = 1740 kg/m3. Rezolvare Ţinând seama de semnificaţia simbolului mărcii aliajului care se elaborează.4 6.8 % şi %Sim = 0.0 2653 %EAmj. Rezolvare Din tabelul 1. Prin particularizarea relaţiei generale stabilite la rezolvarea aplicaţiei A.15. % Concentraţia masică a aluminiului %Alm.6 Aliajul Concentraţiile masice ale elementelor de aliere AlCu4MgMn %Mgm %Mnm %Znm %Sim %Cum 0.5Cu1. dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt metalele pure componente ale aliajului. siluminul G AlSi9Mg (cu %Sim = 9.9. kg/m3 A.0 %.5 %.5 94.7 89. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. pZn = 2 %. Densităţile aliajelor de aluminiu din aplicaţia A.9.6.75 %.5 % şi %Mgm = 0. alzimacul AlZn6Mg2. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.9 % şi %Mnm = 0. % Densitatea aliajului ρ.5 90.0 2784 AlMg9MnSi 9. ρZn = 7130 kg/m3. pSn = 1 %.5 0. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje.5 %).6 90.2 se extrag următoarele valori ale densităţilor componentelor aliajelor pe bază de aluminiu precizate în enunţul aplicaţiei: ρAl = 2700 kg/m3.5 9. aplicând această relaţie pentru aliajele ρ Al cu compoziţia chimică precizată în enunţul aplicaţiei se obţin rezultatele prezentate în tabelul 9. 195 .Capitolul 9 Structura şi proprietăţile aliajelor neferoase A.7 %). %Mnm = 0.5Cu1.4.ρSi = 2330 kg/m3 şi ρCu= 8930 kg/m3.7. şi pPb = 0.2. %Mgm = 2.5 %).

Rezolvare Ţinând seama de semnificaţiile simbolurilor aliajului care trebuie elaborat şi aliajelor folosite ca materii prime şi notând %Pbm. în 100 100 100 − 0. Masa totală a încărcăturii este mi = m1 + m2 + m3 + m4 ≅ 101..030 kg şi mCu = 86. şi pPb = 0. cu masa m = 100 kg. având soluţiile m3 0 10 5 0 606 90 88 75 0 8687 m4 m1 = 19. mZn. din aliajul CuSn6Zn4Pb4.75 %. j = 1. mZn = 4.869 kg. %Snm = 6 % şi %Cum = 100 – [%Pbm + %Znm + %Snm] = 86 %.75 100 − p Pb mod similar. m3 = 50.8. concentraţiile masice ale componentelor în mateiile prime MP1 ≡ CuZn10. 196 . A. La elaborarea aliajelor pe bază de cupru în cuptoare cu inducţie pierderile procentuale masice prin oxidare ale componentelor încărcăturii sunt: pCu = 1 %. %Snm şi %Cum concentraţiile componentelor în aliajul care se elaborează şi %Pbmj. Să se stabilească compoziţia masică a încărcăturii cuptorului pentru realizarea unei şarje. rezultă: % Pbm % Pbm p 4 m = m Pb (1 − Pb ) ⇒ m Pb = m = 100 = 4. bronzuri G CuSn10Zn2 şi G CuPb20Sn5 şi plumb marca Pb 99. % Znm. se obţine următorul sistem de ecuaţii (cu 0 0 20 100 m1 403 m2 10 2 0 0 408 × = necunoscutele mj. notând mPb. m2 = 30.995 şi mj.04 kg. masele care se introduc în încărcătură din cele patru materii prime 4 4 % Pbm % Zn m disponibile. %Snmj şi %Cumj.9. p p j =1 j =1 1 − Pb 1 − Zn 100 100 % Snm %Cu m m = ∑ % Snmj m j . MP3 ≡ G CuPb20Sn5 şi MP4 ≡ Pb 99.995.. Masa totală a încărcăturii este mi = mPb + mZn + mSn + mCu ≅ 101.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR %Znm = 4 %.04 kg..325 kg.. Introducând în aceste relaţii p Sn p Cu j =1 j =1 1− 1− 4 4 100 100 datele din enunţul aplicaţiei. pSn = 1 %. %Znmj.4.4. MP2 ≡ G CuSn10Zn2.938 kg şi m4 = 0.165 kg. j = 1. m = ∑ %Cu mj m j .030 kg şi. masele materiilor prime care trebuie introduse în încărcătura cuptorului pentru elaborarea aliajului şi ţinând seama de condiţiile din enunţul aplicaţiei.082 kg. mSn şi mCu.4): . dacă materiile prime disponibile pentru formarea încărcăturii sunt deşeuri de alamă binară CuZn10.. j = 1. rezultă relaţiile: m = ∑ % Pbmj m j . mSn = 4. m = ∑ % Zn mj m j .613 kg.. pZn = 2 %.

Sticlele sunt materiale anorganice cu structură amorfă (corpuri vitroase) obţinute prin solidificarea unor topituri constituite din amestecuri de oxizi în stare topită.1. starea amorfă (vitroasă) este caracterizată de lipsa ordonării atomice la distanţă. astfel că nu există electroni liberi. Reprezintă o categorie de materiale care au fost utilizate din cele mai vechi timpuri sub formă de vase din lut (însăşi termenul de ceramică provine de la grecescul “keramon” care însemna “lut ars”) şi de materiale de construcţie datorită capacităţii de prelucrare în cele mai diverse forme şi abundenţei materiilor prime. electronica. dintre care cel puţin unul are rolul de vitrifiant. industria metalurgică etc. care este un proces de încălzire cu sau fără presare simultană. astfel că se bazeză în special pe legături ionice şi covalente. industria chimică. în timpul căruia se formează legăturile dintre particule prin difuzie sau topire parţială a unui component. păstrându-se doar ordinea apropiată. Cele mai multe ceramice sunt compuşi între metale şi nemetale. referitoare la câteva 197 .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Capitolul 10 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE ŞI STICLELOR 10. ceea ce face ca materialele ceramice să aibă conductibilitate termică şi conductibilitate electrică foarte scăzute fiind materiale electroizolante sau termoizolante în marea majoritate a cazurilor. obţinute din materii prime sub formă de pulberi prin sinterizare. cu legături şi structură complexe. Legăturile ionice şi covalente implică toţi electronii de valenţă ai componentelor. În prezent termenul de ceramică include o gamă de materiale mult mai largă. Introducere Materialele ceramice sunt materiale anorganice nemetalice. utilizate în cele mai diverse domenii cum ar fi electrotehnica. adică formează unităţi structurale prin coordinarea atomilor de oxigen în jurul ionului metalic prin legături ionice sau covalente.

tabelul 10.1 în care se prezintă razele ionice ale componentelor uzuale din ceramice) astfel că structurile stabile ale fazelor cristaline din ceramice se formează atunci când fiecare cation metalic este înconjurat de anioni nemetalici cu care se află în contact direct.1 şi planul următor de anioni cu centrele în punctele notate cu B. rezultă astfel fie o succesiune de plane ABABAB… care corespunde unei structuri de tip hexagonală compactă (HC) a anionilor. În funcţie de poziţia anionilor din două plane compacte succesive se formază două tipuri de interstiţii: interstiţii tetraedrale (câte trei într-un plan compact şi unul în planul învecinat) aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un tetraedru regulat şi interstiţii octaedrale mărginite de şase anioni (câte trei în fiecare plan compact aşezaţi astfel încât unind centrele lor de masă se formează un octaedru regulat (v. deoarece metalele prin ionizare pierd electronii de valenţă. aşa cum se constată din tabelul 10. În acest capitol se vor prezenta caracteristicile structurale ale principalelor tipuri de materiale ceramice şi sticle şi proprietăţile generale ale acestora. figura 10.scap 1. 10. întrucât cationii metalici se plasează în aceste interstiţii. generând structuri cristaline de tip CFC sau HC ca şi în cazul metalelor (v.1 în care se prezintă limitele r raportului C şi geometria posibilă pentru fiecare număr de coordinaţie.1). ceea ce înseamnă că numărul anionilor din unitatea structurală reprezintă chiar numărul de coordinaţie al structurii cristaline respective (v scap. cationii au de obicei raze mai mici decât anionii (v. 1.2. Întradevăr. Structura ceramicelor şi sticlelor Elementele componente ale materialelor ceramice sunt legate între ele prin legături ionice şi covalente formând reţele de ioni metalici şi nemetalici (cationi şi anioni) a căror celulă elementară este constituită dintr-un cation. înconjurat de anioni cărora anionul le-a cedat electronii de valenţă. fie o succesiune ABCABC….2). care corespunde unei structuri de tip cub cu feţe centrate (CFC) a anionilor.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR distanţe interatomice corespunzătoare unităţilor structurale. anionii celui de-al treilea plan compact pot avea centrele pe aceeaşi verticală cu punctele A. ceea ce face ca sticlele să fie considerate ca lichide vâscoase subrăcite. rA Deoarece anionii au raza mai mare se pot aranja în plane compacte dispuse succesiv. aşa cum 198 . considerând un plan de anioni care au centrele în punctele notate cu A în figura 10. sau pot avea centrele în punctele marcate cu C. înseamnă că numărul de coordinaţie poate fi 4 sau 6. numărul de coordinaţie şi implicit geometria unităţii structurale depinde de valoarea raportului dintre raza cationului rC şi raza anionului rA .2).

106 0. Razele ionice ale unor componente ale ceramicelor şi geometria coordinărilor Raze ionice Raze cationi rC Raze anioni rA Cation Al3+ Ba2+ B3+ Ca Fe K 2+ 2+ + 2+ 2+ Tip de coordinare rC rA 0.039 0.138 0. Tabel 10.136 0.220 0. nm 0.196 0.181 0.732 ≤ Si4+ Ti4+ 8 1.414 0.057 0.133 0. de coordinaţie Geometria coordinării rC . Rezultă că structurile fazelor cristaline ale ceramicelor depind atât de tipul reţelei compacte pe car o formează anionii.077 0. nm 0.069 0.078 0.184 rC < rA rC < rA rC < rA rC < rA 3 Cl− F− I− O2− S 2− 0.1.155 ≤ Nr.414 ≤ 6 Na+ 2+ 0.1.064 Anion Br − rA .000 Fig.132 0.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rezultă şi din tabelul 10.102 0. cât şi de modul în care sunt ocupate interstiţiile cu cationi metalici.020 0.1 Reprezentarea prin sfere rigide a dispunerii anionilor în structura ceramicelor 199 .225 0. 10.225 ≤ 4 Mg Mn Ni 0.732 0.067 0.

Această structură se obţine dacă răcirea topiturii se face foarte lent. să se treacă la starea de echilbru stabil.3. structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă. o reprezentare plană simplificată a stării vitroase a SiO2 care reprezintă baza structurii sticlelor silicatice este redată în figura 10. Structura vitroasă corespunde unei stări metastabile cu energie liberă mai mare decât cea corespunzătoare structurii cristaline.2a. a cărui vâscozitate creşte pe măsură ce scade temperatura.2 b. Continuitatea curbei 2 cu cea de la temperaturi mai ridicate (T > Tc) arată că materialul este de fapt un lichid subrăcit.care formează aranjamente complexe de tip HC sau CFC. ceea ce are ca efect reducerea vâscozităţii şi trecerea treptată de la starea solidă la starea lichidă pe măsură ce temperatura creşte deasupra temperaturii Tv. Din punct de vedere chimic cel mai simplu silicat este dioxidul de siliciu SiO2 (silice) care structural este constituit dintr-o reţea spaţială de [SiO4]4. Pe baza celor arătate se poate stabili că în structura dezordonată a solidelor vitroase distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme. temperatura Tv de pe această curbă este numită temperatură de tranziţie sticloasă sau temperatură de vitrifiere şi nu are o valoare bine definită. proces 200 . o reprezentare plană simplificată a structurii cristaline tridimit a SiO2 este redată în figura 10. La încălzire. la temperatura Tc volumul specific are un salt brusc. sub acţiunea temperaturii. În cazul răcirii relativ rapide a topiturii ce conţine unităţile [SiO4]4dependenţa de temperatură a volumului specific este cea corespunzătoare curbei 2 din figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Interstiţiile pot fi ocupate de cationi de acelaşi tip. bidimensionale sau spaţiale cu un grad înalt de stabilitate. apoi. treptat cele mai puternice. pe măsura creşterii energiei interne a sistemului se desfac mai întâi legăturile mai slabe.cărora le rămâne câte o valenţă liberă cu care se pot lega de alte unităţi structurale formând aranjamente unidimensionale. fiind exclusă existenţa liberă a unităţii tetraedrale. sau de cationi diferiţi.cu dispunere ordonată (structură cristalină) sau aleatoare (structură amorfă) a unităţilor structurale. tridimit şi cristobalit diferenţiate prin poziţiile relative ale tetraedrilor [SiO4]4. ceea ce a făcut ca solidele cu o astfel de structură să fie numite corpuri vitroase. reprezentând variaţia volumului specific (inversul densităţii ρ) în funcţie de temperatură (curba 1 în figura 10. ceea ce conduce la existenţa unei diversităţi foarte mari de structuri a fazelor cristaline din materialele ceramice. astfel că există tendinţa ca în timp.3) se constată că în condiţiile solidificării prin cristalizare. Cea mai mare parte a ceramicelor şi sticlelor sunt constituite din silicaţi a căror bază structurală o constituie tetraedrul [SiO4]4-care are în centru ionul Si4+ iar în vârfuri ionii O2. Silicea cristalină prezintă trei forme alotropice: cuarţ. fiind dependentă de viteza de răcire. astfel că la o temperatură Tc are loc cristalizarea la fel ca în cazul materialelor metalice.

Variaţia volumului specific cu temperatura în cazul SiO2 Fig 10. Devitrifierea necontrolată a sticlelor are consecinţe negative asupra proprietăţilor mecanice şi optice (sticla devine fragilă şi pierde transparenţa datorită refracţiei razelor de lumină pe limitele grăunţilor).Schema structurilor silicei: a − structura cristalină. tehnologiile moderne permiţând obţinerea unor ceramice cu structură cristalină aşa cum se obsevă în figura 10 4 b în care se prezintă structura aluminei (Al2O3) cristaline. b – ceramică cristalină (Al2O3) Silicaţii naturali care constituie baza materialelor ceramice sunt aluminosilicaţi care au rezultat prin substituirea unor ioni Si4+ cu ioni Al3+. Structurile unor ceramice: a – ceramică refractară cu faze cristaline şi masă vitroasă. tabelul 10. astfel că pe lângă tetraedrii [SiO4]4.4 a care prezintă structura unei ceramice refractare. 10.3. substituirea este posibilă datorită diferenţelor mici între dimensiunile celor doi ioni (v.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor numit devitrifiere şi poate avea loc controlat sau în mod natural.4.2. 10. b – structură vitroasă Fig.1).există şi tetraedrii [AlO4]5-. În mod obişnuit materialele ceramice au structura alcătuită din faze cristaline însoţite de o fază vitroasă aşa cum se observă în figura 10. cantitatea de fază vitroasă depinde de compoziţia chimică şi de procesul tehnologic de fabricare. Fig. 201 .

6. Ruperea se produce fără deformare plastică aşa cum se constată din figura 10.5 în care se prezintă CCCT (v. Schema încercării la încovoiere statică Rezistenţa la compresiune a materialelor ceramice şi sticlelor este însă mult mai mare (poate ajunge la valori de 10 ori mai mari decât rezistenţa la tracţiune). pentru caracterizarea rezistenţei mecanice la întindere a materialelor ceramice se foloseşte adesea încercarea de încovoiere statică realizată conform schemei prezentată în figura 10.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Deoarece numărul ionilor de oxigen rămâne acelaşi ca în cazul unităţilor structurale [SiO4]4-.4) a unui material ceramic şi CCCT a unui material metalic. În tabelul 10. deşi ruperea are tot caracter fragil. tensiunea maximă în fibra întinsă a epruvetei încovoiate (corespunzătoare forţei Fmax) reprezintă rezistenţa la încovoiere Ri a cărei valoare este apropiată de rezistenţa la tracţiune Rm.3. 10. Curbe CCCT tipice pentru materiale metalice şi materiale ceramice Fig.6. scap 3. Principalele proprietăţi ale ceramicelor şi sticlelor Proprietăţile mecanice ale materialelor ceramice şi sticlelor prezintă particularităţi în raport cele ale materialelor metalice datorită legăturilor ionice şi covalente care stau la baza formării structurii acestora. se prezintă valorile rezitenţei la încovoiere Ri şi ale modulului de elasticitate E pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Comportarea la rupere. restabilirea neutralităţii electrice se obţine prin introducerea în structură a unor ioni monovalenţi (Na+. Trebuie precizat că în cazul materialelor ceramice şi sticlelor se constată o împrăştiere foarte mare a valorilor caracteristicilor mecanice deoarece fragilitatea intrinsecă le face foarte sensibile la prezenţa concentratorilor de tensiuni.2.) 10. Mg2+. Comportarea la rupere a acestor 202 . Ba2+ etc. K+) şi ioni divalenţi (Ca2+. pentru fiecare ion Al3+ din reţea apare o sarcină electrică negativă. Aceste materiale se caracterizează în primul rând prin duritate şi fragilitate foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legăturilor ionice şi covalente. Fig 10. A.5. Deoarece încercarea la tracţiune este mai greu de aplicat (dificultăţile sunt legate de prinderea epruvetei). Li+.

5 − − C.3·10-6 8.9 1.7 1.2 se prezintă valorile acestor caracteristici pentru câteva ceramice şi sticle uzuale. Şocul termic.0·10-6 8. deoarece tensiunile de compresiune tind să închidă microfisurile.6·10-6 4.8) apare în special în cazul ceramicelor utilizate ca materiale refractare. W/moC la 1000 o C 3.0·10-6 9.8·10-6 13.5·10-6 9.0 2. Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere a materialului la modificarea relativ rapidă a temperaturii şi se datorează fragilităţii intrinseci a materialelor ceramice şi a sticlelor corelată cu exploatarea la temperaturi ridicate.0·10-6 7.2.5·10-6 0.7·10-6 4. Din această cauză.0·10-6 α pe la 100 o C 5.2 λ. Fluajul.0 1.0 219 15 − − 2. în tabelul 10. kN/mm2 60…80 350…380 150…170 130…150 290…310 200…240 430…470 250…290 60…90 40…60 50…70 0−1000oC. mm/mmoC 5.5·10-6 10. α şi λ reprezintă caracteristici care capătă importanţă mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o anumită aplicaţie decât în cazul utilizării materialelor metalice. Fenomenul se desfăşoară la fel ca în cazul metalelor. Un factor la fel de important pentru comportarea la şoc termic îl 203 .1 2.9 − − 2.3 20 5. la variaţia rapidă a temperaturii mediului se creează diferenţe de temperatură pe secţiune. din acest motiv. Caracteristicile fizico-mecanice principale ale unor ceramice şi sticle Tipul materialului ceramic sau sticlei Mulit (3Al2O3·2SiO2) Alumina cristalizată (Al2O3) Magnezită sinterizată (MgO) Zirconie stabilizată (ZrO2) Berilie sinterizată (BeO) Spinel (MgAl2O4) Carbura de siliciu (SiC) Carbura de bor (B4C) Sticla de cuarţ (silice) (SiO2 ) Sticla calco-sodică Sticla boro-silicatică Ri. Deformaţiile plastice specifice fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grăunţii fazelor cristaline şi sunt influenţate de prezenţa masei vitroase a cărei vâscozitate scade odată cu creşterea temperaturii. dacă materialul are conductivitate termică scăzută (cum este cazul materialelor ceramice şi sticlelor). contracţii sau dilatări neuniforme şi deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea.scap 3.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor materiale se explică prin existenţa unui număr mare de defecte de structură şi chiar microfisuri a căror extindere se produce în avalanşă în momentul în care tensiunile depăşesc valoarea critică. cele mai bune rezistenţe la fluaj le au materialele ceramice complet cristaline sau în a căror structură faza vitroasă se află în cantitate mai mică.5 7. Tabelul 10. B. Problema comportării la fluaj (v. starea critică se atinge la valori mai ridicate ale solicitărilor.8 1. cu deosebirea că procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicaţi ioni cu sarcini electrice diferite. Comportarea la şoc termic a materialelor depinde în special de coeficientul de dilatare liniară α şi de conductivitatea termică λ. N/mm2 60…80 380…1000 90…110 70…100 140…280 80…100 140…200 45…100 80…110 40…150 40…150 E.1 38.

(10.7 se prezintă variaţia rezistenţei la şoc termic a unor materiale ceramice şi sticle în funcţie de condiţiile de răcire. deoarece schimbările bruşte de secţiune acţionează şi în cazul materialelor ceramice ca nişte concentratori de tensiuni.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR constituie geometria piesei. Aşa cum a fost arătat anterior. iar T − temperatura absolută. 204 Ea RT . Vâscozitatea η este o mărime ce caracterizează proprietăţile de curgere ale fluidelor şi reprezintă factorul de proporţionalitate dintre tensiunile tangenţiale şi variaţia vitezei de alunecare pe grosimea stratului fluidului. În figura 10. În cazul sticlelor vâscozitatea în stare vitroasă (sub temperatura Tv) se consideră η = 1018 Pa·s iar starea fluidă se consideră atinsă dacă vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.9) există curbe de durabilitate la fisurare sub tensiune sub forma dependenţei σ = f(τ). fenomenul se produce cu viteză maximă la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate creşte mobilitatea ionilor hidroxil care nu se mai ataşează lanţului –O−Si−O−. Fisurarea sub tensiune într-un mediu dat. aşa cum se constată din figura 10. Ea − energia de activare a procesului de curgere. E. Rezistenţa la şoc termic se defineşte ca fiind diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. iar la temperaturi scăzute este blocată reacţia chimică a apei cu silicaţii. sticla se comportă ca un lichid. Similar curbelor de durabilitate la oboseală din cazul materialelor metalice (v. R – constanta gazelor.8 aceste curbe sunt asemănătoare curbelor Wöhler ale materialelor metalice. unitatea de măsură pentru vâscozitate este N·s/m2 ceea ce înseamnă Pa·s (Pascal secundă). scap 3. a cărui vâscozitate scade cu creşterea temperaturii. τ fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei solicitate la tensiunea σ. fiecare moleculă de apă conducând la formarea a două unităţi Si−OH care nu mai sunt legate una de alta. şi pe de altă parte datorită reacţiei chimice a apei cu silicaţii componente ai sticlelor sau ceramicelor. D. Deasupra temperaturii Tv vâscozitatea depinde de temperatură după o relaţie de forma: η = η0 e . deasupra temperaturii Tv. Comportarea sticlelor în stare vâscoasă.2) în care η0 este o constantă experimentală. Este un fenomen de rupere întârziată a materialelor ceramice şi a sticlelor care se produce în cazul solicitării pieselor la tensiuni constante în medii apoase. în urma reacţiei chimice se produce ruperea lanţului –O−Si−O−. Mecanismul fisurării sub tensiune (numit uneori impropriu şi “oboseală statică”) se bazează pe adsorbţia moleculelor de apă în microfisurile superficiale şi extinderea acestora sub acţiunea tensiunilor mecanice constante datorită pe de o parte efectului de “pană” pe care îl au moleculele adsobite la vârful fisurii.

9 se ilustrează pe curba η = f(t) stabilirea punctelor fixe ale sticlei şi se prezintă valorile acestor puncte pentru câteva tipuri de sticle uzuale. B şi t0 sunt constante ce se pot determina experimental prin măsurarea vâscozităţii la trei temperaturi diferite.9 Fig. Rezistenţele la şoc termic ale unor ceramice şi sticle Fig. 10. * temperatura de curgere tc corespunde la η = 104 Pa·s. utilizate la stabilirea parametrilor operaţiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticlă: * temperatura inferioară de recoacere tir corespunde la η = 1013. de exmplu. Comportarea sticlei în stare vâscoasă prezintă importanţă deosebită pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie să se desfăşoare intr-un interval de temperaturi astfel ales încât pe de o parte vâscozitatea să fie suficient de mică pentru ca prin fasonare să se obţină forma corespunzătoare a obiectului.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Pentru scopuri practice se utilizează relaţii de forma: B log η = A + . iar t este temperatura în oC. pentru o sticlă calco-sodică s-au determinat valorile: A= −3. În figura 10. * temperatura de înmuiere tm corespunde la η = 106. (10. t0 = 210 cu ajutorul cărora s-a trasat curba η = f(t) prezentată în figura 10. Curbele de durabilitate la fisurarea sub tensiune ale unor sticle În funcţie de valoarea vâscozităţii (deasupra temperaturii Tv) s-au stabilit următoarele temperaturi numite puncte fixe de vâscozitate ale sticlelor. 10. B = 4800.5 Pa·s.8.3) t − t0 în care A. 205 .6 Pa·s. * temperatura de prelucrare tp corespunde la η = 103 Pa·s. la sfârşitul prelucrării vâscozitatea să fie suficient de ridicată pentru evitarea deformării necontrolate sub greutatea proprie a obiectului fasonat. * temperatura superioară de recoacere tsr corespunde la η = 1012 Pa·s.7. iar pe de altă parte.3.

aceste tensiuni de compresiune au valori ridicate şi contribuie la creşterea rezistenţei materialului. ceea ce reduce riscul rănirii persoanelor din jur. Punctele fixe de vâscozitate ale sticlelor De asemenea. Rezistenţa la deformare sub sarcină este una din caracteristicile importante ale materialelor refractare şi se apreciază în mod uzual prin temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. iar în miez temperatura este suficient de ridicată pentru ca materialul să preia prin deformare plastică contracţia suprafeţei rigide. în continuare se face răcirea completă lent. variaţia vâscozităţii sticlei cu temperatura în maniera arătată permite aplicarea unui tratament termic de tip călire. O fisură care apare în stratul superficial eliberează brusc tensiunile de compresiune şi produce spargerea sticlei cu formarea unui număr mare de granule mici. 206 . 10. astfel că în strat vor lua naştere tensiuni reziduale de compresiune datorită contracţiei de răcire a miezului. tsr) şi răcirea rapidă cu jet de aer sau în ulei. O altă consecinţă a comportării vâscoase a sticlelor este deformarea (înmuierea) sub sarcină la temperaturi ridicate a materialelor ceramice care conţin şi masă vitroasă. motiv pentru care aceste sticle sunt cunoscute sub denumirea curentă de sticle “securit” şi se folosesec pentru mijloacele de transport. faţadele şi uşile clădirilor etc. datorită conductibilităţii termice reduse în urma răcirii la suprafaţa sticlei temperatura scade sub Tv. acesta constă din încălzirea la o tempertură ti din domeniul (tir . 9.

Materialele ceramice silicatice Materialele ceramice silicatice aparţin sistemului ternar SiO2−Al2O3−X.argilele sunt silicaţi de aluminiu hidrataţi însoţiţi de impurităţi (oxizi metalici ) care influenţează culoarea finală a materialului ceramic. Ca. unde X poate fi K2O. Na2O. materiile prime utilizate au următoarele caracterisitici: . în figura 10. porţelan moale.nisipul de cuarţ (silice) modifică plasticitatea argilelor la uscare şi ardere în timpul căreia suferă transformările cristalografice cuarţ→ tridimit→ cristobalit. Procesul de vitrifiere este însoţit întodeauna de contracţie şi stă la baza obţinerii majorităţii materialelor ceramice. faianţă. Pentru obţinerea ceramicelor silicatice. gresie ceramică. au rol de fondanţi deoarece în timpul arderii formează cu argila şi silicea compuşi cu temperatură mică de topire fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă şi reduce porozitatea.4. în funcţie de compoziţia chimică şi scopul urmărit.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Scopul acestui capitol fiind prezentarea materialelor ceramice şi a sticlelor ca materiale structurale ( vezi cap. În cele ce urmează se vor prezenta câteva dintre cele mai importante tipuri de materiale ceramice şi sticle. In funcţie de concentraţiile componentelor şi de condiţiile tehnologice se obţin următoarele tipuri de materiale ceramice: teracotă. . Mg. amestecului pulverulent de materii prime i se adaugă o cantitate determinată de apă obţinându-se o pastă (numită şi “barbotină”).3 câteva caracteristici ale acestora. 207 .1. Na. formând în prezenţa apei o suspensie coloidală ce conferă amestecului plasticitate. In timpul arderii rezultă o anumită cantitate de fază lichidă care prin răcire formează o reţea sticloasă în jurul granulelor pe care le leagă sub forma unui material solid şi dens. 10. .4. CaO sau MgO. magnetice şi optice ale acestor materiale. din care se realizează piesele ce apoi se usucă şi se calcinează prin încălzire la temperaturi de 900…1500 oC. 14) nu se tratează şi problemele proprietăţilor electrice. iar în tabelul 10. tare sau tehnic. Materialele ceramice 10.feldspatul este denumirea generică pentru compuşii complecşi de tipul alumino-silicaţilor de K.10 se prezintă în triunghiul concentraţiilor componentelor de bază domeniile corespunzătoare acestor ceramice. varietatea de argilă cea mai utilizată este caolinul (Al2O3 ·2SiO2·2H2O) care are o structură lamelară şi este constituit din granule.

ceea ce îi conferă duritate ridicată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Structura ceramicelor fiind neomogenă. are formă aciculară. Tabelul 10. proprietăţile lor sunt influenţate puternic de raportul dintre cantitatea de fază cristalină şi cantitatea de fază vitroasă. acest compus se numeşte mulit. corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2. Deoarece în condiţii industriale vitezele de răcire sunt mai mari decât cele 208 . Creşterea conţinutului de feldspat (deci a masei vitroase) determină reducerea rezistenţei mecanice şi a rezistivităţii electrice. transformare peritectică şi formează un compus cu topire incongruentă. In acest sistem SiO2 cristalizează sub formă de cristobalit. ţevi ceramice echipamente sanitare.5…3 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1300 oC Porozitate: 0…2 % Suprafaţa: glazurată sticloasă Temperatura de ardere: 1100…1400 oC Domenii de utilizare cărămizi. echipamente sanitare. aparatură pentru laboratoare de chimie etc izolatoare elctrice. placaje. vase. ţigle. Materialele ceramice pe bază de argile Denumirea materialului Teracotă Faianţă Gresie ceramică Porţelan Caracteristici Porozitate: 15…30 % Suprafaţa: glazurată sau nu Temperatura de ardere: 950…1050 oC Porozitate: 10…15 % Suprafaţa: glazurată. opacă Temperatura de ardere: 950…1200 oC Porozitate: 0. pardoseli. care este un compus cu reţea hexagonală compactă de ioni de oxigen în care ionii de Al ocupă 2 din 3 golurile octaedrice. creşterea conţinutului de caolin şi de silice. Analizând această diagramă se constată că sistemul SiO2−Al2O3 prezintă transformare eutectică. (faze cristaline) determină creşterea rezistenţei mecanice şi a temperaturii de utilizare. în care baza o constituie tetraedrii [SiO4]. vase etc Dintre materialele ceramice silicatice în tehnică răspândirea cea mai mare o au porţelanurile care sunt mase ceramice vitrifiate albe (translucide în strat subţire) ale căror faze cristaline se pot stabili cu ajutorul diagramei binare de echilibru SiO2−Al2O3 prezentată în figura 10. aparatură pentru laboratoare de chimie.3. condensatori electrici.11. iar celălalt component Al2O3 cristalizează sub formă de corindon. duritate ridicată şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice. placaje etc. Analiza transformărilor la răcire a ceramicelor care au la bază acest sistem se face la fel ca în cazul diagramelor de echilibru ale sistemelor de aliaje. care este un compus cu reţea CFC.

Fig.10. N/mm2 173…345 173…550 138…620 414…2970 Temperatura maximă de utilizare. Caracteristicile câtorva tipuri de porţelanuri utilizate în tehnică sunt prezentate în tabelul 10. piesele din ceramică se acoperă cu glazuri. kg/m3 2200…2400 2350…2500 2100…2650 2800…2950 Rezistenţa la tracţiune N/mm2 20…35 20…55 35…65 52…107 Rezistenţa la compresiune. Domeniile ceramicelor silicatice în sistemul argilă – cuarţ feldspat Fig 10. datorită coeficientului de dilatare mai mic al glazurii iau naştere tensiuni de compresiune în strat care contribuie la îmbunătăţirea rezistenţei mecanice a pieselor.11 Diagrama de echilibru a sistemului SiO2Al2O3 Componentul de bază al porţelanurilor tehnice este mulitul care asigură acestuia rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic ridicate. acestea sunt straturi compacte sticloase obţinute în timpul procesului de ardere din stratul de vopsea pe bază de boraţi. solidificându-se sub formă de fază sticloasă. rezistenţă la agresiunea acizilor şi alcaliilor. Tabelul 10. o parte din topitură nu va reuşi să cristalizeze. 209 . oC 300…400 200…650 400…780 440…1100 Pentru reducerea (sau chiar eliminarea) absorbţiei de apă în pori.4 Porţelanuri tehnice – caracteristici principale Denumirea comercială a materialului Porţelan pentru izolatori de joasă tensiune Porţelan pentru izolatori de înaltă tensiune Cordierit (compus de bază 2MgO·2Al2O3·5SiO2) Steatit (compus de bază 3MgO·4SiO2·H2O) Densitatea.4.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor corespunzătoare echilibrului. carbonaţi alcalini şi oxizi metalici aplicat pieselor înainte de calcinare. Pe lângă faptul că prin glazurare se reduce higroscopicitatea. 10.

se obţine alumina transparentă utilizată în optica tehnică. ZrO2.2. Componentei mai importanţi ai acestor ceramice sunt: oxizi (Al2O3. Oxidul de magneziu (MgO – magnezită) are temperatura de topire 2800 oC şi constituie baza materialelor refractare pentru căptuşelile cu caracter bazic a cuptoarelor.scap. cu creşterea conţinutului de Al2O3 creşte rezistenţa la compresiune. tetragonală pe intervalul 1200…2370 oC şi cubică peste 2370 oC. prin creşterea % Al2O3 de la 85 % la 99. TiO2 şi BeO). MgO.12 în care se prezintă diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO. locul ionilor Mg2+ şi Al3+ fiind luat de alte metale. 2. alumina) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon aşa cum s-a arătat mai sus. în figura 10. 210 . spinelul are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. refractarele bazice pot conţine şi alţi oxizi dintre care mai des întâlniţi sunt CaO. tipul de structură spinelică este frecvent întâlnită. care este o fază bertholidă cu topire congruentă (v. implanturi medicale. In condiţii tehnologice deosebite şi cu materii prime de puritate înaltă. unelte de tăiat. de exemplu. la 1700 oC Reprezintă cea mai importantă ceramică oxidică şi are utilizări multiple. Caracteristicile de exploatare ale pieselor pe bază de alumină depind în mare măsură de concentraţia masică a acesteea. Pentru exemplificare. compuşii sunt foarte stabili la acţiunea agenţilor chimici şi au duritate şi rezistenţă la compresiune ridicate.2). temperatura de utilizare şi rezistivitatea electrică. materiale izolante. iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice.4. Materialele ceramice oxidice Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din oxizi sau compuşi oxidici şi lipsite de faze sticloase. Pe lângă MgO. titanaţi şi ferite. pentru evitarea acestor neajunsuri se adaugă CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15% se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică ce se menţine de la temperatura de cristalizare până la temperatura ambiantă. Al2O3 şi Cr2O3. Oxidul de aluminiu (Al2O3. Oxidul de zirconiu (ZrO2) are temperatura de topire-solidificare 2690 oC şi prezintă mai multe forme alotropice: reţea monoclinică de la ta până la 1000 oC. abrazivi.13 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3. din care rezultă formarea compusului MgAl2O4 (sau MgOAl2O3) numit şi spinel. Existenţa transformărilor alotropice care se produc cu creştere de volum înrăutăţeşte comportarea materialului.7 % rezistenţa la compresiune creşte de la 1800 N/mm2 la 2500 N/mm2 iar temperatura de utilizare de la 1300 oC. Datorită energiei mari de legătură a oxizilor. aşa cum rezultă din figura 10. cum ar fi materialele refractare.

Zn.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0. unde M este un metal bivalent (Ba.rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină care se apreciază prin temperatura la care se produce o deformare specifică de 0. Sr. 10.rezistenţa piroscopică numită frecvent şi refractaritate este temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Fig. .3 E). se utilizează ca materiale feromagnetice datorită rezistivităţii electrice ridicate (ceea ce reduce pierderile prin curenţi turbionari) şi costului mai redus decât al aliajelor metalice.10. Mg.13. Sr).3.12. în condiţii determinate de expunere la temepratură. Li etc) având formula generală nkMkO·qFe2O3 unde nk este numărul de molecule al oxidului metalului Mk. 10. Ca.4. Diagrama de echilibru a sistemului ZrO2 – CaO Fig. k=1. Diagrama de echilibru a sistemului MgO − Al2O3 Titanaţii sunt compuşi cu formula MTiO3. Cu. se utilizează pentru proprietăţile feroelectrice (se polarizează în câmp electric) la realizarea generatoarelor şi traductoarelor pentru ultrasunete.3. Materialele refractare Sunt produse ceramice rezistente la temperaturi înalte. Feritele sunt compuşi ai oxidului de fier (Fe2O3) şi ai altor metale (Ba.2. Comportarea la temperaturi înalte a materialelor refractare se apreciază în principal cu ajutorul a două mărimi: . Mn.2 N/mm2 (vezi şi scap. 211 . fiind încadrate în această categorie cele care îşi menţin caracteristicile până la temperatura de minimum 1500 oC. 10. Mg. Ni.

care provin din cristalizarea topiturii în perioada de răcire şi se prezintă sub formă de cristale mici. scap. Diversitatea materialelor refractare este foarte mare. rezistenţă la şoc termic şi conferă căptuşelilor cuptoarelor caracter acid.5 % Al2O3) deoarece au temperatura de topire cea mai scăzută. În aceste condiţii.11. şi %Al2O3 = 63…80% au structură mulitică (v. • şamota (%SiO2 = 60…70%. figura 10. Din diagrama de echilibru se constată că trebuie evitate compoziţiile cu concentraţia de Al2O3 apropiată de cea eutectică (5. c) Al2O3 şi Cr2O3. Restul de fază lichidă care nu cristalizează va constitui fază vitroasă şi prezenţa sa limitează proprietăţile de utilizare ale materialelor refractare prin micşorarea temperaturii de înmuiere sub sarcină.11) şi pot fi utilizate până la cca 1800 oC în cazul încălzirilor de scurtă durată şi până la temperaturi de 1650 oC în cazul solicitărilor şi/sau încălzirilor de lungă durată.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR În procesul de fabricaţie refractarele se ard la temperaturi ridicate şi se menţin mai multe ore la temperatura maximă până la apariţia fazei lichide. aceeastă comportare se explică prin proprietatea cuarţului de a forma la recristalizare în fază solidă reţele complexe de tip tridimit (v. prezenţa unei cantităţi mai mari de fază sticloasă face ca diferenţa dintre refractaritate şi temperatura de înmuiere sub sarcină să fie mai mare. • refractarele silimanitice (superaluminoase) cu %SiO2 = 36…20%. a cărui diagramă de echilibru a fost prezentată în figura 10. vor exista două tipuri de faze cristaline: faze cristaline primare sub formă de cristale mari. şi %Al2O3 = 40…30%) are caracteristici mai reduse decât refractarele silicatice. Ele se caracterizează prin temperaturi de înmuiere ridicate. iar răcirea se face foarte lent. timp de mai multe zile pentru a da posibilitatea cristalizării cvasitotalităţii fazei lichide.15 din care rezultă următoarele: • refractarele silica (% SiO2> 93%) au refractaritatea şi temperatura de înmuiere foarte apropiate putând fi utilizate până la temperaturi de 1650 oC.2) şi vâscozităţii ridicate a sticlei silicioase prezentă ca fază vitroasă în aceste ceramici. Domeniile principalelor tipuri de refractare silicatice din sistemul SiO2–Al2O3 şi domeniile temperaturilor caracteristice (refractaritatea şi temperatura de înmuiere sub sarcină) sunt prezentate în figura 10. 10. oxizii care stau la baza compoziţiei lor chimice putându-se grupa în trei categorii: a) SiO2 şi ZrO2.14. b) MgO şi CaO. • refractarele corindonice sau mulito-corindonice sunt fabricate din 212 . În industria petrolieră şi petrochimică se utilizează în mod frecvent refractarele din sistemul SiO2–Al2O3. insolubile în topitură şi faze cristaline secundare. Principalele tipuri de materiale refractare în funcţie de componentele preponderente sunt prezentate pe schema din figura 10.

Domeniile temperaturilor limită pentru refractaritate şi deformare sub sarcină în sistemul SiO2 – Al2O3 Tabelul 10..14 pot fi apreciate pe baza diagramelor binare de echilibru ale sistemelor corespunzătoare aşa cum s-a arătat anterior pentru ceramicele pe bază de MgO (v. 10. 10. 12…28% Cr2O3. o C N/mm2 kg/m3 o C A.5.. Materialul refractar aparentă.14.13). Proprietăţile celorlalte tipuri de materiale refractare nominalizate în figura 10. În tabelul 10. compresiune. ele pot fi utilizate până la temperaturi de 1900 oC. fig. Caracteristicile unor materiale refractare utilizate frecvent Temperatura Rezistenţa Rezistenţa la Densitatea de înmuiere piroscopică. 15…25% Al2O3) Cromit (% Cr2O3 > 85%) 1700…1900 1800…2000 1800…2000 2100…. Refractare acide (SiO2 + Al2O3) Refractare silica (%SiO2 > 95%) Samotă inferioară (20…25% Al2O3) Samotă standard (30…35% Al2O3) Samotă densă (40…45% Al2O3) Refractare mulitice (75…80%Al2O3) Refractare mulito-corindonice (80…85% Al2O3) Magnezită (%MgO > 92%) Crom –magnezită (25…50% MgO.2300 2900…3100 3400…3600 1700 1680 1700 1740 1830 1950 1650 1250 1275 1350 1350 1400 1500 1500 1450 18…22 15…25 15…25 30. sub sarcină.15. Principalele tipuri de materiale refractare Fig 10.40 25…35 40…50 45…75 35…55 65…85 B.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor alumină pură topită şi eventual mici cantităţi de argilă ca liant. rezistenţa mecanică este dependentă de conţinutul de alumină aşa cum a fost arătat anterior. Fig.5 se prezintă câteva materiale refractare utilizate mai des şi proprietăţile lor principale. Refractare bazice 2900…3100 2200 2900…3100 3200…3400 213 2000 1950 .

4. 214 . este un material din categoria ceramicelor tehnice de performanţă din care se pot obţine piese complicate.4. printre care cea mai importantă o reprezintă stabilitatea până la 1800 oC. cristalizată în sistemul cubic (nitrura cubică de bor sau CBN) are duritatea apropiată de a diamntului. Aceste structuri îi conferă duritatea mare stabilitate termică. Cele mai comune utilizări sunt ca materiale abrazive şi ca materiale pentru rezistenţe de încălzire electrică a cuptoarelor (cunoscute sub denumirea comercială de “bare de silită”). ceea ce a făcut ca sialonurile să fie utilizate pe scară din ce înce mai mare la fabricarea unor piese puternic solicitate.6. Câteva ceramice neoxidice şi proprietăţile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 10. bazate preponderent pe legătura covalentă. cap 12). obţinându-se o clasă nouă de materiale ceramice denumite sialon (de la Si−Al−O−N) ale căror unităţi structurale sunt tetraedrii (SixAl1−x)(OyN1−y)4−.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 10. conductibilitate electrică şi rezistenţă la oxidare (la temperaturi de peste 1500 oC se acoperă cu un strat de SiO2). Prin procedee tehnologice moderne s-a reuşit înlocuirea unor atomi de siliciu şi de azot cu atomi de aluminiu şi oxigen. cu stabilitate dimensională bună la variaţii de temperatură. prin variaţia legăturilor atomice şi ionice se obţin structuri noi şi deci proprietăţi noi. Aceste caracteristici le-a impus ca materiale destinate unor categorii largi de aplicaţii pentru obţinerea de piese prin sinterizare sau sub formă de fibre pentru obţinerea materialelor compozite (v. Nitrura de siliciu cristalizează în sitemul hexagonal. Nitrura de bor poate cristaliza în sistemul cubic şi în sistemul hexagonal. În practică se utilizează de obicei produse sinterizate împreună cu un liant care este tot un material ceramic refractar. se caracterizează prin rezistenţă mecanică ridicată şi comportare bună la fluaj. Carbura de siliciu cristalizează într-un număr mare de forme alotropice cu densităţi aproape egale şi structuri de tip hexagonal. cristalizată în sistemul hexagonal (ca şi grafitul) este utlizată pentru fabricarea unor piese prin sinterizare şi pentru electrozi de sudură. Materialele ceramice neoxidice Materialele ceramice neoxidice sunt compuşi de tipul carburi. romboedric sau cubic. boruri sau siliciuri ale căror unităţi structurale au la bază de obicei legături covalente care le conferă temperaturi înalte de topire sau de descompunere modul de elasticitate şi duritate ridicate. iar ponderea legăturilor covalente este de cca 70 %. fiind materialul sintetic cu cea mai mare duritate. menţinându-şi practic nemodificate caracteristicile până la 1400 oC. nitruri.

Utilizarea sticlei de silice cu această structură este limitată la aplicaţii speciale unde se cere refractaritate ridicată. Carburile de W. Carbura de bor are duritatea imediat mai mică decât CBN fiind utilizată la realizarea sculelor aşchietoare sau în construcţii aerospaţiale datorită modulului de elasticitate ridicat şi densităţii reduse (v. etc. cu deosebirea că baza piramidei de diamant (care constituie penetratorul ) este un romb. fig. 10. În acest context.16 b. Acest lucru se realizează prin adăugarea altor componente. N/mm2 900…1100 250…700 Temperatura de topire sau de descomp. kg/m3 2700…320 0 1900…320 0 2510 Duritatea Knoop* 3000 Modulul de elasticitate. P5+.16 a. 10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Tabelul 10. Sticlele Aşa cum s-a arătat în scap 10. cationii respectivi se înconjoară (coordinează) cu 3−4 ioni de oxigen formând tetraedri sau piramide 215 . fig. kN/mm2 380…420 160…320 3500 440…460 Rezistenţa la compresiun e.500 2780 0 4800…494 Carbura de titan (TiC) 3100 330…350 2500…280 3100 0 0 * Metoda Knoop de determinare a durităţii se bazează pe aceleaşi principii ca şi microduritatea Vickers. aşa cum se observă din figura 10.6).. 10. care modifică structura prin apariţia unor ioni metalici ce se pot plasa între tetraedrii [SiO]4−. baza structurii sticlelor silicatice o constituie reţeaua spaţială de unităţi [SiO]4− legate în poziţii aleatoare (v. Pentru majoritatea aplicaţiilor însă este necesar ca temperatura de curgere Tc (v.2. sau pot lega tetraedrii între ei.9) să fie mai redusă pentru prelucrarea sticlei în condiţii economice corespunzătoare.6.2 b). Ti. o C 2400 1898 2700…290 2425 0 Nitrura cubică de bor 3480 5000 840…870 6500…700 1540 (BN) 0 Carbura de wolfram (WC) 15500 2700 580…620 4500. tabelul 10.5. componentele sticlelor se pot grupa după cum urmează: a) Formatorii de reţea (vitrifianţi) sunt oxizi ai elementelor cu cationi de rază mică şi sarcină relativ mare (Si4+. Caracteristicile unor materiale ceramice neoxidice Denumirea şi formula chimică a materialului Carbura de siliciu (SiC) Nitrura de siliciu (Si3N4) Carbura de bor (B4C) Densitatea . B3+. aşa cum se observă în figura 10.). Ta se utilizează ca materiale dure pentru scule sub formă de plăcuţe sinterizate cu un liant metalic (de obicei Co)...

aşa cum a fost arătat. pentru exemplificarea influenţei fondanţilor. PbO şi ZrO2. oxizi care acţionează prin înlocuirea în reţea a ionului Si4+ cu ionii metalelor respective. fig. c− sticla calco-sodică b) Modificatorii de reţea sunt componentele cu rol de fondanţi (de exemplu: oxidul de sodiu Na2O. 10. c) Intermediarii sunt componente care contribuie atât la formarea reţelei cât şi la modificarea unor caracteristici. Temperatura de topire a silicei se reduce în prezenţa fondanţilor prin distrugerea continuităţii reţelei datorită ruperii lanţurilor Si−O−Si de către ionii metalelor alcaline (v.16b).16. 216 . dând naştere reţelei spaţiale dezordonate. fig. oxidul de potasiu K2O şi oxidul de litiu Li2O) sau de stabilizatori (de exemplu: oxidul de calciu CaO. 10. Sticlele formate numai din silice şi oxizi alcalini au rezistenţă scăzută la acţiunea substanţelor chimice. în figura 10. în această categorie intră Al2O3.17 se prezintă diagrama de echilibru a sistemului SiO2−Na2O.10. formatorul de reţea cel mai utilizat este silicea (SiO2) însoţit în unele cazuri de oxidul boric B2O3 şi/sau pentaoxidul de fosfor (P2O5). oxidul de magneziu MgO. oxidul de bariu BaO şi oxidul de zinc ZnO).16 a).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care se leagă între ei prin vârfuri. Structura sticlelor: a – sticla silico – sodică. rezistenţă mecanică şi rezistenţă la şoc termic reduse. Fig. Ba. Imbunătăţirea caracteristicilor se realizează prin acţiunea stabilizatorilor care sunt oxizi ai metalelor bivalente alcalino-pământoase (Ca. Mg) ai căror ioni contribuie la realizarea legăturilor între unităţile structurale (v. pe care se observă existenţa unei transformări de tip eutectic la temperatura de 800 oC şi formarea compusului Na2O·2SiO2 cu temperatură de topire mai mică decât a silicei.

cât şi cele continui 217 . Sticlele calcosodice conţin 70…75 % SiO2.17. atât cele discontinui (vata de sticlă). 10. fig. Cea mai importantă utilizare a sticlelor ca materiale structurale o constituie fără îndoială fibrele..19 % Na2O şi 8. remarcându-se influenţa deosebit de puternică a concentratorilor de tensiuni. Sticlele boro-silicatice se caracterizează prin coeficienţi de dilatare mici. compoziţiile chimice ale câtorva tipuri de sticle utilizate mai frecvent. ceea ce conduce şi la o dispersie mare a caracteristicilor mecanice (v. fiind utilizate pentru fabricarea geamurilor (sticla plană). 10. în scap. Limitele concentraţiilor pentru oxizii de bază (SiO2. Sticlele calco-sodice sunt cele mai uzuale.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor Există o varietate foarte mare de tipuri de sticle.9) putând fi utilizate şi la temperaturi înalte. Fig. 13. 10. precum şi influenţa prezenţei apei asupra rezistenţei la solicitări de durată (v. Denumirea comună de “cristal de plumb” se folseşte pentru sticlele care conţin peste 20 % PbO.. Na2O şi CaO) rezultă pe de o parte din condiţia reducerii temperaturii de topire ceea ce ar însemna cantităţi mai mari de Na2O. ambalajelor. Sticlele cu plumb au rezistenţă chimică scăzută. dar acesta are influenţă negativă asupra solidificării (favorizează cristalizarea).. fără să afecteze stabilitatea chimică şi fără să modifice proprietăţile de solidificare ale silicei. dar proprietăţi optice şi electrice deosebite. fiind utilizate ca sticle speciale pentru aparatura de laborator care lucrează la temperaturi ridicate.10. iar pe de altă parte asigurarea unei rezistenţe chimice mai bune. Sticlele alumino-silicatice au temperaturile punctelor fixe de vâscozitate ridicate (v. Conţinutul redus de oxizi alcalini le conferă o rezistivitate electrică foarte mare şi rezistenţă chimică bună. ceea ce ar însemna concentraţii de CaO mai mari. Principalele particularităţi ale comportării sticlelor la solicitări mecanice au fost prezentate anterior.2). obiectelor de menaj şi anumitor aparate de laborator.. tabelul 10. fig.11 % CaO. care se pot grupa în funcţie de tipul oxizilor care imprimă sticlei anumite proprietăţi. Sunt utilizate la fabricarea materialelor electroizolante. Diagrama de echilibru a Răspândirea lor extrem de mare se sistemului SiO2 − Na2O datorează costului redus al materiilor prime. pentru reducerea tendinţei de cristalizare se introduce 3…4 % MgO.2. sunt prezentate în tabelul 10. 8).7. Utilizarea oxidului B2O3 alături de SiO2 ca formator de reţea are ca efect reducerea temperaturii de topire.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR folosite în principal la obţinerea materialelor compozite (v. care capătă importanţă mai mare în cazul fibrelor datorită secţiunii reduse şi suprafeţei mare de expunere la mediu.7. În cazul fibrelor tip E utilizate în electrotehnică se remarcă limitarea drastică a conţinutului de oxizi alcalini. se ating astfel rezistenţe la tracţiune de 2000…5000 N/mm2 în funcţie de conţinutul de SiO2 şi de diametrul fibrei (de exemplu. Tabelul 10.tip C – rezistente la coroziune . Se utilizează sticle silicatice cu compoziţii complexe. Analizând compoziţiile chimice ale sticlelor utilizate pentru fibre (v.5 12. K+ sunt purtători de sarcină electrică).5 35 7 . Pentru obţinerea unor straturi de acoperire uniforme. la fibrele din silice pură se obţin şi rezistenţe de 8000 N/mm2).tip AR – rezistente la alcalii . în care %SiO2 = 45…55 % iar %Na2O sau %Li2O = 15…20 %.5 Fe2O3 15 0.2 54 7. Emailarea este o metodă relativ ieftină de obţinere a unor piese metalice cu rezistenţă ridicată la coroziune. unele sticle conţin şi cantităţi mici de alţi oxizi metalici pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice sau pentru colorare.tipa A – calco-sodică normală .2 70 62 65 54 65 1.58% PbO 96 3 < 0.5 22 0.9 4 0. Compoziţiile chimice ale unor sticle uzuale Tipul sticlei Sticle calco-sodice (sticlă plană) Sticla boro-silicatică (“Pyrex”) Sticla alumino-silicatică Sticla cu plumb (‘cristal”) Sticla Vycor Sticle pentru fibre: . iar prin procesul de fabricaţie se realizează obţinerea de fibre cu suprafeţele lipsite de defecte.tip S − rezistenţă mecanică mare * Concentratia masică în % pentru: Formatori de Modificatori şi stabilizatori Intermediari reţea de reţea SiO2 B2O3 Na2O K2O CaO MgO Al2O3 Alţii * 72 14 1 8 4 1 80.5 14. O categorie aparte de mase sticloase o constituie emailurile aplicate pe suprafaţa pieselor metalice în unul sau mai multe straturi. 218 . deoarece prezenţa acestora conduce la micşorarea rezistivităţii electrice (ionii Na+.12). restul fiind adaosuri ce contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor şi aspectului.5 5 8 16 14 8. se constată că sunt sticle alumino-silicatice şi boro-silicatice. (formator şi modificator de reţea) conduce la creşterea stabilităţii chimice.3 Fe2O3 25 - Pe lângă componentele de bază. aderente şi continui emailurile trebuie să aibă capacitate de umectare a suprafeţei metalice şi capacitate de întindere. Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mult mai mare decât cea determinată pe epruvete deoarece structura are un grad de anizotropie cu atât mai pronunţat cu cât diametrul fibrei este mai redus. prezenţa Al2O3 ca intermediar.5 <0.5 2 58% ZrO2 4 0.7).5 8 4 14 17 3 16 3 5 10 1.5 <0.tip E – rezistivitate elctrică mare .2 < 0. cap. tabelul 10.5 0.4 2.

cantitatea de structură cristalină depinzând de condiţiile în care se face răcirea. amestecaţi cu apa ei formează compuşi hidrataţi. Materialele vitroceramice au rezistenţă mecanică ridicată. placajele rezistente la coroziune în industria chimică. Cimentul Este un material pulverulent constituit din silicaţi şi aluminaţi de calciu care sunt compuşi anhidri. în materialele vitroceramice uzuale cristalele pot reprezenta 50…95 % din volumul total. Calitatea vitroceramului depinde esenţial de uniformitatea germinării în toată masa topiturii şi de posibilitatea de a controla numărul germenilor de cristalizare. de obicei pe bază de aluminosilicat de litiu în care se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi: oxizi cu temperaturi înalte de topire (TiO2.. • silicatul tricalcic 3CaO·SiO2 (simbol C3S) se află în proporţie de 40. 219 . ZrO2.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor 10.6. Principalele componente ale cimentului şi concentraţiile masice ale acestora sunt: • silicatul dicalcic 2CaO·SiO2 (simbol C2S) se află în proporţie de 0…30 %. fluoruri sau chiar metale (Ag.. coeficient de dilatare foarte mic (deci rezistenţă la şoc termic). proprietăţi optice şi electrice deosebite. are întărire lentă cu degajare redusă de căldură. fiind utilizate în cele mai diverse domenii. instabili în prezenţa apei.15 % şi are întărire rapidă la început. are întărire rapidă cu degajare mare de căldură. P2O5. Cr2O3). de la scuturile termice pentru vehicule spaţiale.80 %. Compoziţia topiturii şi tipul germenilor de cristalizare se aleg astfel încât proprietăţile cristalelor şi ale sticlei intercristaline să fie corespunzătoare scopului urmărit. stabili şi cristalizaţi. Cu). Reacţia de hidratare este exotermă şi în urma desfăşurării complete se obţine o masă rezistentă cu rol de liant pentru particulele altor materiale înglobate (nisip şi pietriş). până la vasele de bucătărie termorezistente.. Baza topiturii o constituie o sticlă simplă. la răcirea topiturii germinarea se produce rapid în toată masa.. Materialele vitroceramice Materialele vitroceramice sunt materiale policristaline de tipul aluminosilicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. dar sunt supuse unui proces de cristalizare controlată.7. Pt. • aluminatul tricalcic 3CaO·Al2O3 (simbol C3A) se află în proporţie de 7. 10. restul fiind masă vitroasă ce leagă între ele aceste cristale. Au.

Compoziţiile şi proprietăţile cimenturilor portland Concentraţiile masice. 207 carbură de bor. cu rezistenţă mecanică redusă. 215 carbura de siliciu.8 . v.5 22 25. 210 aluminat feric tetracalcic (C3AF).. Aceste substanţe modifică proprietăţile cimentului prin formarea unor hidrosilicaţi sau hidroaluminaţi mult mai stabili. Cel mai utilizat tip de ciment este cimentul “Portland” (după numele insulei britanice unde s-a fabricat pentru prima dată) care se obţine prin calcinarea calcarului cu argilă şi măcinarea produsului sinterizat.5 26. Compoziţiile nominale ale cimenturilor portland şi rezistenţa la compresiune după întărire sunt prezentate în tabelul 10. o structură poroasă. aceasta rămâne în masa betonului şi după evaporare va rezulta. amestecul nu are palsticitate suficientă. cap. Există şi alte varietăţi de cimenturi care pe lângă componentei cimentului portland conţin şi alte substanţe cum ar fi: zgură de furnal.5 Aşa cum a fost arătat mai sus. Dacă se introduce apă în exces.5…50 µm). 219 aluminat tricalcic (C3A). formând astfel amestecul (agregatul compozit.15 % şi are întărire lentă. 12) numit beton .5 26.8. gips.5 26.5 10. 214 ceramice. Cuvinte cheie alumina. Pentru obţinerea rezistenţei mecanice corespunzătoare trebuie să se asigure un raport optim apă/ciment.. cenuşă de termocentrale. cimentul se foloseşte împreună cu nisip şi pietriş (care se află în proporţia cea mai mare).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • aluminatul feric tetracalcic 4CaO·Al2O3·Fe2O3 (simbol C3AF)se află în proporţie de 4. Dacă se introduce apă mai puţină.5 10 22 8. 201 220 argile. % Tipul cimentului C2S Tip 10 – normal (standard) Tip20 – cu întărire lentă şi căldură redusă Tip 30 – cu întărire rapidă Tip 40 – cu degajare mică de căldură Tip 50 – rezistent la sulfaţi 25 31 14 46 38 C3S 49 44 58 28 41 C3A 11 5 11 5 4 C3A F 8 13 8 13 10 Rezistenţa la compresiune . rezultând o masă pulverulentă (dimensiuni de particule 0. Tabelul 10. ceea ce conduce la o structură poroasă a betonului. 219 alumino-silicaţi. 197 . nu umple bine forma şi va conţine aer. diatomite etc. de asemenea. N/mm2 după 3 după 28 zile zile 12.

Editura Tehnică. 203 spinel. 216 mulit. Bucuresti. 212 refractare silica. 207 ferite. 217 sticle calco-sodice. Saban R. The Science of Engineering Materials. Tehnologia sticlei. Bucureşti. 207 feldspat. 1992 3. 1988 4. 207 punct fix de vâscozitate. 202 intermediari. Bucuresti. 1995 6. 211 şamotă. Editura Didactică şi Pedagogică. 211 fisurare sub tensiune.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor ceramice neoxidice. 217 sticle boro-silcatice. 208 nitrura de bor. Studiul si ingineria materialelor. 205 temperatură de înmuiere. 219 silicat tricalcic (C3S). 212 rezistenţa la înmuiere sub sarcină. 200 şoc termic. 216 magnezită. 214 oxidul de zirconiu. 197 sticle alumino-silicatice. 218 temperatură de curgere. şi Ciocea N. Vasilescu D. 219 modificatori de reţea. Printice Hall. 204 fondant. Introduction to Materials Science for Engineers. Constantinescu D. 201 duritate Knoop. 207 ciment. 1986 221 . Nica Al. 214 ceramice oxidice. Bucureşti. 210 ceramice silicatice. 217 sticle pentru fibre. New Jersey.. 219 silice. O. 208 cromit. Shackelford J. 211 rezistenţa piroscopică (refractaritate). Materiale electrotehnice. 197 sticlă “securit”. 1981 5.. 207 încovoiere statică. 215 Bibliografie 1.S. 211 vâscozitate. Editura Didactică şi Pedagogică. 216 starea amorfă (vitroasă). 197. Smith Ch.. New York. Nölle G.. Ifrim A. 214 silicat dicalcic (C2S). 205 temperatură de vitrifiere. Editura Didactică şi Pedagogică. Ceramica tehnică. 207 titanaţi. Stiinţa materialelor. 205 temperatură de prelucrare. 217 sticle cu plumb. 206 sticle. 216 glazură. 212 sialon. 205 refractare corindonice. Macmillan Publishing Company. Editura Tehnică.a. 210 stabilizator. s. 204 vitrifiant. 213 devitrifiere. 200 teracotă. 219 corindon. 205 temperatură de recoacere. Bucuresti. 214 nitrura de siliciu. 209 gresie ceramică. Noţingher P. Inc. 1988 7. 208 cristobalit. 210 porţelan. 218 faianţă. 1983 2.. 212 refractare silimanitice. 215 emailuri. 210 materiale vitroceramice.

b) caracteristica de încovoiere prin şoc. Manualul inginerului. Care dintre mărimile enumerate se utilizează pentru caracterizarea rezistenţei mecanice a materialelor ceramice şi a sticlelor: a) rezistenţa la încovoiere statică. Elements of Materials Science and Engineering. Editura Tehnică. Fundamente.10. Addison-Wesley Reading. Ce se poate spune despre corpurile vitroase (amorfe): a) structura este constituită din lanţuri spaţiale în care poziţia relativă a unităţilor structurale este aleatoare ca în starea lichidă.3. c) distanţele dintre particulele constitutive şi intensitatea legăturilor nu sunt uniforme.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 8.6. c) este fenomenul de fisurare sau 222 .10. H. b) este fenomenul de creştere necontrolată a dimensiunilor la o variaţie bruscă a temperaturii. Sixt Edition. d) trecerea spre starea de echilibru stabil prin creşterea gradului de ordine din structură? T. Care tipuri de legături se întâlnesc în cazul materialelor ceramice: a) legături metalice. Massachusetts. b) se topesc şi se solidifică la temperatură constantă. b) structura este complet cristalină. Ursu D. formată din faze metalice şi faze nemetalice? T. d) legături ionice şi legături moleculare? T. d) alungirea procentuală după rupere? T. Care dintre mărimile următoare reprezintă numărul de coordinaţie al unităţii structurale a materialelor ceramice: a) numărul de cationi din interstiţiile tetraedrale. c) legături metalice şi legături covalente.. b) legături ionice şi legături covalente. Bucureşti. Editura Tehnică. b) numărul de anioni ai unităţii respective. d) structura este complexă. d) structura corespunde unei stări stabile cu energia liberă minimă? T.7. 1994 9.1.10. 1989 10.2. b) modificarea numărului de coordinaţie al unităţii structurale.4.L. Bucureşti.5. c) pierderea componenţilor cu rol de vitrifianţi din structură. c) rezistenţa la compresiune. 1995 Teste de autoevaluare T10.10. Fizica stării solide – aplicaţii în inginerie Editura Tehnică. Tenţulescu D. c) structura este complet amorfă. * * * Hütte.10. Ce reprezintă devitrifierea sticlelor: a) trecerea în stare fluidă prin reducerea treptată a vâscozităţii. Van Vlack L. d) numărul electronilor de valenţă ai componenţilor? T. c) numărul de cationi din unitatea de volum. Care dintre afirmaţiile următoare despre şocul termic sunt adevărate: a) este fenomenul de reducere bruscă a vâscozităţii la reducerea temperaturii sub o anumită valoare.10. Care dintre afirmaţiile următoare depre structura materialelor ceramice sunt adevărate: a) este o structură complexă ce conţine faze cristaline şi faze amorfe.. Fibre de sticlă. Zet Gh. Bucuresti 1986 11.

Ce este rezistenţa la şoc termic: a) tensiunea mecanică la care se deformează un corp supus unei diferenţe mari de temperatură. b) tensiunea de întindere care provoacă o deformarea elastică dată. b) structurii amorfe.10. Mg.10. c) conductivităţii termice reduse.11.15.8. d) se produce ca urmare a apariţiei unei neuniformităţi pronunţate a temperaturii pe secţiunea piesei? T. d) temperatura care determină un anumit grad de deformare sub acţiunea unei tensiuni de compresiune date? T. d) alumino-silicat hidratat cu formula Al2O3 ·2SiO2·2H2O? T. Ce reprezintă temperatura de curgere Tc a sticlelor:a) temperatura deasupra căreia vâscozitatea este mai mică de 104 Pa·s. c) măresc rezistenţa la deformare sub sarcină a ceramicelor.10. b) o varietate de argilă cu structură lamelară. K. c) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se fisureze. Rezistenţa la deformare (înmuiere) sub sarcină este apreciată în mod uzual prin: a) tensiunea de compresiune care provoacă o deformare plastică dată. c) compus chimic definit pe bază de calciu cu formula 2CaO·SiO2. Ce este caolinul: a) o varietate de silice cu granule foarte fine.10.10. b) temperatura maximă la care apare deformarea plastică a unui corp supus unei solicitări constante. Ce reprezintă temperatura de vitrifiere Tv a sticlelor: a) temperatura sub care corpul se comportă ca un solid cristalin.12. d) au rolul de fondanţi fiind la originea masei vitroase care leagă particulele de silice şi de argilă în structura ceramicelor? T.13. c) temperatura la care se determină limita de curgere prin încercarea la tracţiune. d) temperatura de prelucrare a sticlei? T.10.10.10.14.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor rupere la o variaţie bruscă a temperaturii. d) temperatura de modificare a transparenţei sticlei? T. b) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 104 Pa·s.10. Ca. d) diferenţa de temperatură ∆T dintre temperatura suprafeţei corpului şi temperatura mediului pe care o poate suporta un corp răcit sau încălzit în anumite condiţii fără să se deformeze? T. Ce este mulitul: a) un mineral natural care însoţeşte argila şi este baza majorităţii constituenţilor materialelor ceramice silicatice.9. au rolul de a forma fazele cristaline ale ceramicelor. c) temperatura la care se produce o deformare elasto-plastică dată sub acţiunea unei solicitări de întindere. Cui se datorează sensibilitatea materialelor ceramice şi a sticlelor la şoc termic: a) coeficientului de dilatare liniară mai redus al acestor materiale. Care dintre afirmaţiile următoare despre feldspaţi sunt adevărate: a) sunt compuşi alumino-silicatici de Na. c) temperatura sub care vâscozitatea este mai mare de 1018 Pa·s. b) temperatura la care apar deformaţii plastice mai mari decât o anumită valoare. b) silice (SiO2) în 223 . d) prezenţei fazelor cristaline? T.

în condiţii determinate de expunere la temperatură? T.16. b) de a micşora higroscopicitatea prin formarea unui strat compact cu structură vitroasă. c) oxidul de sodiu (Na2O). b) oxidul boric (B2O3). c) amestecul plastic de argilă. c) prin adăugarea de CaO şi/sau MgO care în concentraţii mai mici de 10…15 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura cubică. Care dintre următoarele substanţe au rol de modificatori de reţea (fondanţi) în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3). c) de a mări rezistenţa mecanică prin crearea unor tensiuni reziduale de compresiune? T. b) prin adăugarea de Al2O3 care în concentraţii mai mici de 5 % se dizolvă în ZrO2 şi stabilizează structura tetragonală. c) are tenacitate ridicată şi constituie baza lianţilor materialelor ceramice. Ce reprezintă rezistenţa piroscopică a materialelor ceramice refractare: a) temperatura la care vâscozitatea scade sub 103 Pa·s.10.10.5 % sub acţiunea unei sarcini de compresiune de 0.2 N/mm2. feldspat.22. Care dintre afirmaţiile următoare despre alumină sunt adevărate: a) are temperatura de topire 2054 oC şi cristalizează sub formă de corindon.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR stare amorfă. d) oxidul de plumb (PbO)? T.10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. b) temperatura la care o epruvetă cubică capătă o deformare specifică de 0. d) are duritate ridicată şi este utilizată pentru realizarea implanturilor medicale de os? T.21. d) are o reţea cristalină cubică complexă în care ionii Mg2+ ocupă interstiţiile tetraedrice iar ionii Al3+ ocupă interstiţii octaedrice? T. d) un compus definit cu topire incongruentă care apare în sistemul SiO2-Al2O3 şi corespunde formulei chimice 3Al2O3·2SiO2? T. Care dintre următoarele substanţe au rol de formatori de reţea în structura sticlelor: a) silicea (SiO2). b) oxidul de litiu (Li2O). Care dintre următoarele substanţe au rol de stabilizatori în structura sticlelor: a) alumina (Al2O3).10. Care dintre afirmaţiile următoare despre sticlele calco-sodice sunt 224 . c) oxidul de sodiu (Na2O). b) are temperatura de topire 1716 oC şi cristalizează sub formă de cristobalit.10. Ce rol are glazurarea pieselor confecţionate din ceramică: a) de a mări rezistenţa la deformare sub sarcină. c)este o fază bertholidă cu topire congruentă cu formula MgO·Al2O3. silice şi apă. c) temperatura la care o epruvetă conică din materialul considerat se tasează cu o valoare dată.10.18.20.10. d) prin tratament termic de călire de punere în soluţie? T. b) oxidul de magneziu (MgO).23.24.10. Care dintre afirmaţiile următoare despre spinel sunt adevărate: a) este un compus care se formează pe baza schimbului de electroni de acelaşi spin: b) este o fază daltonidă cu topire congruentă cu formula Al2O3 ·2SiO2.17.19. c) oxidul de sodiu (Na2O).10. d) oxidul de zinc (ZnO)? T. Cum se realizează îmbunătăţirea comportării la temperaturi ridicate a oxidului de zirconiu (ZrO2): a) prin calcinare la temperaturi de 1200…1300 oC.

Care dintre următoarele tipuri de sticle se utilizează pentru fabricarea fibrelor continui: a) sticlele boro-silicatice. c) ciment Tip 20. ciment Tip 30. deoarece sticla este un material fragil. d) în topitură se adaugă germeni de cristalizare ce pot fi oxizi cu temperaturi înalte de topire.25.1 cu 225 . MgO şi CaO. 10. În care dintre următoarele enumerări cimenturile sunt prezentate în ordinea crescătoare a conţinutului de silicat tricalcic (C3S): a) ciment Tip 40.10. ciment Tip 20. c) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra solidificării prin favorizarea cristalizării. Să se determine numărul de coordinaţie şi geometria coordinării pentru următorii oxizi componenţi ai ceramicelor şi sticlelor: SiO2. Care dintre afirmaţiile următoare despre materialele vitroceramice sunt adevărate: a) sunt materiale ceramice cu structura complet vitroasă. Ti2O.26.2.28. d) obţinerea sticlelor cu rezistenţă piroscopică se realizează prin creşterea concentraţiei de Na2O? T. ciment Tip 30. b) sticlele cu plumb. b) concetraţia de CaO în compoziţia lor chimică este limitată de influenţa negativă asupra stabilităţii chimice. 13.19 % Na2O şi 8. c) sunt materiale policristaline de tipul alumino-silicaţilor obţinute printr-o tehnologie asemănătoare cu cea a sticlei. b) ciment Tip 10. ciment Tip 20. b) sunt sticle speciale supuse unui tratament de călire în urma căruia iau naştere tensiuni reziduale de compresiune în strat şi de întindere în miez. c) sticlele alumino-silicatice. Rezolvare Aşa cum s-a arătat în scap. Na2O.10. ciment Tip 10. Ce se poate spune despre rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă: a) este mai redusă datorită secţiunii mici. fluoruri sau chiar metale? T. b) este mai mare datorită lipsei de defecte superficiale şi anizotropiei structurii.11 % CaO.1. d) ciment Tip 50. rA pentru rezolvarea aplicaţiei se utilizează datele prezentate în tabelul 10. d) este mai ridicată datorită utilizării sticlelor cu conţinut ridicat de silice? T. numărul de coordinaţie depinde de r raportul C (rC – raza cationului metalic şi rA – raza anionului. în cazul dat O2-).10.10.Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor adevărate: a) toate sticlele calco-sodice conţin 70…75 % SiO2. c) este la fel cu cea determinată pe epruvete. ciment Tip 10? Aplicaţii A..27. ciment Tip 20.10.. Al2O3. ciment Tip 50. şi supuse unui proces de cristalizare controlată. d) sticlele calco-sodice? T.

414…0.295 0.732…1.106 rC rO 2 − 0.225.414…0.9.000 Numărul de coordinaţie 4 6 6 8 6 8 Geometria coordinaţiei tetraedru octaedru octaedru cub octaedru cub A.057 0.6.132 rO 2− deci numărul de coordinaţie este 4 iar geometria coordinării este tetraedrală (v. adică de vâscozitatea η a materialului care depinde de temperatură conform relaţiei (10. şi geometria coordinării. Cationul Si4+ Al3+ Ti3+ Na+ Mg2+ Ca2+ rC .462 0.039 rezultă: Si = = 0.1. Pe aceaastă cale pentru SiO2.tab. r 4+ 0.414) şi 0.102 0. deci E a = = 1383 − 1213 T2 − T1 η 2 10 Ea  T2 −T1  226 . valoare care aparţine intervalului [0.732 0.132 nm).1). fie T1 şi T2. Pe baza definirii punctelor tm şi tc se obţin două perechi de valori: (η1. Pentru ceilalţi oxizi se procedează identic. rezultatele aplicaţiei fiind prezentate în tabelul 10.732 0.590 0.414…0.732…1.061 0. pentru sticla alumino-silicatică dată rezultă: T1 = 940 + 273 = 1213 K şi T2 = 1110+273 = 1383 K. 10.9.1383) ce aparţin curbei η = f(T).314 ⋅ 1213 ⋅ 1383 10 6. Rezolvare Energia de activare pentru curgerea vâscoasă este legată de rezistenţa opusă deplasării atomilor la o temperatură dată.803 Intervalul căruia aparţine 0. scriind relaţia (10.431 0.078 0. nm 0.9.10. 0. Să se calculeze energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă deasupra temperaturii de înmuiere a sticlei alumino-silicatice ale căror puncte fixe sunt prezentate în tabelul ce însoţeşte figura 10.295 .000 0. 6 ln ln 4 ≅ 491170 J/mol.T2) = (104.T1) = (106.2).1213) şi (η2.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ajutorul cărora se calculează raportul rC rO 2 − (cu rO 2 − = 0. temperaturile absolute corespunzătoare temperaturii de înmuiere tm şi temperaturii de curgere tc. se stabileşte numărul de coordinaţie.2) pentru cele două puncte de pe curbă şi făcând Ea     η e RT1 raportul lor rezultă: 1 = E = e R  T1T2  .414 0. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A10.225…0. în care singura necunoscută este Ea şi a η2 e RT2 RT1T2 η1 8. rezultat cunoscut deja din cele prezentate anterior.772 0.732 0.2.039 0. Tabelul 10.

ηp = 103 Pa·s (v.314 ⋅ 788 ⋅ 973 1013.5 % are loc o transformare eutectică.5. Să se determine temperatura de curgere tc şi temperatura de prelucrare tp ale acestui tip de sticlă. temperaturile absolute corespunzătoare vor fi. Aplicând pincipile de analiză a diagramelor de echilibru şi a diagramelor structurale prezentate în cap. Ea = 973 − 788 T2 − T1 η 2 10 Cu această valoare se poate determina constanta η0 din relaţia (10.5 ln = ln 6. T1 = 515+273 = 788 K şi T2 = 700 + 273 = 973 K.5 Pa·s iar cea corespunzătoare temperaturii tm este η2 = 106.2) din care Ea rezultă: T = R(ln η − ln η 0 ) Energia de activare Ea pentru curgerea vâscoasă se determină procedând la fel ca la rezolvarea aplicaţiei A10. 314⋅788 = 1.9 rezultă că vâscozitatea corespunzătoare temperaturii tir este η1 = 1013.11 din care rezultă că la %Al2O3m = 5. fig. rezultă : 227 .Capitolul 10 Structurile şi proprietăţile materialelor ceramice şi sticlelor A.6 Pa·s.10.2) scriind această relaţie pentru T1. Pentru temperatura de curgere tc. Din tabelul 10.6 ⋅ 10 − 23 547400 = 1109 K.6 ⋅ 10 ( ) ( ) A.2.10. Să se determine limitele între care se încadrează cantitatea de mulit din structura acestui material refractar. ηc = 104 Pa·s iar pentru temperatura de prelucrare tp. Rezolvare Temperaturile cerute se pot determina pe baza relaţiei (10. Pentru o sticlă destinată prelucrării prin fasonare se cunoaşte că temperatura inferioară de recoacere tir = 515 oC iar temperatura de înmuiere este tm = 700 oC. O cărămidă refractară este realizată din şamota densă ale cărei caracteristici sunt prezentate în tabelul 10.9) şi rezultă: 547400 = 1067 K. Rezultă: RT1T2 η1 8.4. din figura 10. Rezolvare Refractarele de tip şamotă sunt materiale ce aparţin sistemului SiO2−Al2O3 a cărui diagramă de echilibru este prezentată în figura 10.3.314 ln 10 4 − ln 1.314 ln 10 − ln 1.5 rezultă că materialul analizat (şamotă densă) are %Al2O3m = 40…45 % . tc = 1067 − 273 = 794 oC Tc = 8. iar mulitul (3Al2O3·2 SiO2) se formează la concentraţia de %Al2O3m = 72 %. 6 ≅ 547400 J/mol. rezultă η 0 = η1e − Ea RT1 = 10 13.6·10-23. tp = 1109 − 273 = 836 oC Tp = 3 − 23 8.2. 10.5 − e 547400 8.

%mulitmin = 228 . αE În tabelul 10. pe baza celor R arătate trebuie ca α∆tmax ≤ εmax şi de aici. pentru calcule se utilizează valorile medii ale intervalelor de variaţie ale acestor mărimi şi rezultă: 60 ∆t max ≤ ≅ 28 oC 3 −6 13. Dilatarea specifică (dilatarea unităţii de lungime) la o încălzire a materialului cu ∆t este α∆t.5 45 − 5.40% .5. 72 − 5.75 N/mm2.88% . înseamnă că în material se vor dezvolta tensiuni de compresiune corespunzătoare deformaţiei specifice egale cu dilatarea specifică împiedicată. .10.5·10-6 mm/mm oC şi E = 150…170 kN/mm2. iar în tabelul 10.5 ⋅ 10 160 ⋅ 10 Tinând seama că temperaturile de lucru ale cuptoarelor sunt de ordinul sutelor de grade. acest rezultat arată cât de importantă este încălzirea uniformă a întregii căptuşeli refractare a cuptorului şi construirea acesteia astfel încât să se asigure şi dilatarea liberă a componentelor sale. unde Rmc este rezistenţa la compresiune. astfel încât blocul refractar să nu se fisureze. %mulitmax = 100 = 59.5 100 = 51.. Rezolvare Dilatarea liberă a blocului fiind împiedicată.2. 72 − 5. de unde rezultă deformaţia specifică maximă εmax pe care o poate R suporta blocul este ε max = mc .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 40 − 5.4).5 A. iar E E − modulul de elasticitate.pentru %Al2O3m = 40%. Un bloc refractar de magnezită este montat în căptuşeala unui cuptor astfel încât dilatarea sa liberă este împiedicată. scap.se dă rezistenţa la compresiune Rmc = 45. ∆t max ≤ mc . se găsesc următoarele caracteristici ale materialului analizat: α = 13.5..pentru %Al2O3m = 45%.5 . Să se determine diferenţa maximă dintre temperatura blocului şi temperatura căptuşelii în care este încastrat. unde α este coeficientul de dilatare. pe baza observaţiei că materialul se deformează elastic până la rupere (este fragil) rezultă că este valabilă legea lui Hooke (v. 3.

astfel că unghiul dintre două legături este de aprox. o legătură simplă şi una triplă. hidrocarburile nesaturate au legături duble sau chiar triple. Spre deosebire de acestea. moleculele organice se formează prin legarea covalentă a atomilor de carbon cu alţi atomi sau unităţi structurale. În cazul celor patru legături simple.unităţi structurale de obicei identice.5o. pornind de la cea mai simplă hidrocarbură saturată care este metanul CH4. două legături simple şi una dublă. atomul de carbon se află în centrul tetraedrului format de ceilalţi atomi. prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu grupul CH3 se obţine etanul C2H5.1. Aşa cum se cunoaşte. de exemplu.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Capitolul 11 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE POLIMERILOR 11. Introducere Polimerii sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari (macromolecule) obţinute din unirea într-un lanţ molecular (catenă) a unui număr mare de monomeri . pot exista următoarele situaţii: patru legături simple. de exemplu. se obţin molecule din ce în ce mai complexe. caz în care moleculele devin planare şi pot reacţiona între ele sau cu alţi compuşi dând naştere moleculelor gigant ale polimerilor. în cazul etilenei C2H4 legăturile duble se pot desface permiţând unităţilor structurale să se lege şi să formeze polietilena conform schemei : 229 . cei doi tetraedri fiind poziţionaţi astfel încât forţele de respingere dintre ionii H+ să fie minime. două legături duble. Prin înlocuirea unui atom din vârful tetraedrului cu o unitate structurală de acelaşi tip sau diferită.109. După modul cum sunt ocupate cele patru valenţe ale carbonului.

1) se consideră Mpolimer = M n . distribuţia fracţiilor reprezentând lanţurile cu un anumit grad de polimerizare n având caracter probabilistic pentru caracterizarea masică a unui polimer se fosesc două mărimi medii: − masa moleculară medie M m determinată în funcţie de fracţia masică a macromoleculelor şi definită prin relaţia: ∑ N i M i2 . caracteristică ce se numeşte polidispersie de masă moleculară.1) n= M monomer unde Mpolimer este masa moleculară a polimerului iar Mmonomer masa moleculară a monomerului. (11. (11. şi alţi atomi de H pot fi înlocuiţi cu atomi sau radicali liberi ( grupuri structurale de atomi care au legături nesatisfăcute) rezultând practic un număr nelimitat de monomeri ce pot polimeriza. In acelaşi mod. Polimerii sintetici sunt amestecuri de macromolecule cu grade de polimerizare diferite.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR care poate fi reprezentată şi astfel: unde n reprezintă numărul de unităţi structurale (monomeri) din lanţul macromolecular şi se numeşte grad de polimerizare. care pentru polimerii utilizaţi în tehnică are valori n = 103…106. (11. pentru calculul gradului de polimerizare n cu relaţia (11. Gradul de polimerizare se determină cu relaţia: M polimer . iar Ni numărul lanţurilor cu masa Mi.3) M n = ∑ xi M i = ∑ Ni unde xi este fracţia numerică a lanţurilor cu masa Mi.2) M m = ∑ mi M i = ∑ Ni M i unde mi este fracţia masică a lanţurilor cu masa Mi. − masa moleculară medie M n determinată în funcţie de fracţia numerică a lanţurilor şi definită prin relaţia: ∑ Ni M i . 230 .

Rezultă că pentru realizarea reacţiei de polimerizare este suficientă activarea energetică pentru iniţiere. ajungând în unele cazuri să aibă şi valori peste 10.2. în continuare reacţia desfăşurându-se de la 231 . şi formarea unor radicali liberi primari care adiţionează la legătura dublă a monomerului şi formează un radical mai mare. aceeastă etapă este ilustrată în figura 11. această primă etapă este ilustrată pentru un monomer oarecare (X fiind un atom sau o unitate structurală) în figura 11. • propagarea (creşterea) în decursul căreia radicalii liberi formaţi în etapa anterioară participă la reacţii de transfer în care se extrage un atom dintr-o moleculă legându-se la radical care devine stabil şi se generează un nou radical din molecula care a furnizat atomul. astfel că un monomer cu două legături este bifuncţional.5…3. iar celălat capăt este liber şi poate primi noi unităţi. fig.1 c). acţiunea iniţiatorului se bazează pe captarea unui electron al legăturii duble C═C astfel că unul din atomii de carbon rămâne cu un electron fără perechea sa de spin şi este capabil să adiţioneze la o altă unitate structurală pentru a reface perechea. procesul de întrerupere este aleator şi se produce prin două mecanisme: − prin combinare.1 d. Reacţiile de sinteză a polimerilor A. cu trei legături trifuncţional şi cu mai mult de trei legături polifuncţional.1a. atunci când un atom de hidrogen este transferat de la un lanţ la altul şi se favorizează refacerea unei legături duble C═C. aşa cum se poate observa în figura 11. Polimerizarea este o reacţie în lanţ ce decurge în trei etape: • iniţierea în decursul căreia are loc prin procese termice sau fotochimice scindarea moleculelor unei substanţe introduse special ca iniţiator. procesul continuă astfel cu ataşarea unor noi unităţi structurale lanţului molecular care are la unul din capete radicalul primar.1b. Gradul de polimerizare şi masa moleculară medie influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice şi mecanice ale unui polimer. − prin disproporţionare. adică a căpătat o legătură liberă. • întreruperea în decursul căreia radicalii reacţionează în perechi pierzându-şi reactivitatea şi creşterea lanţului molecular se opreşte.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Mm descrie mărimea intervalului de distribuţie a maselor Mn moleculare sau polidispersitatea care pentru polimerii uzuali are valori 1. 11. numărul de legături libere ale unui monomer reprezintă funcţionalitatea acestuia. atunci când capetele libere a două lanţuri moleculare se întâlnesc şi se unesc (v. Raportul 11.

Fig. astfel că polimerul obţinut are compoziţia chimică a merilor din care provine (la fel ca la polimerizare). Policondensarea este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe ce se unesc în lanţul macromolecular. c − intreruperea prin combinare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sine. reacţia are loc cu eliminarea unor substanţe cu molecula mică (cel mai frecvent apa). d − întreruperea prin disproporţionare B. C. Polimerii astfel obţinuţi au compoziţia chimică a merilor din care provin. b – propagarea.1 Etapele reacţiei de polimerizare: a – iniţierea. fapt pentru care este numită reacţie în lanţ. obţinerea unor grade de polimerizare corespunzătoare presupune controlul desfăşurării reacţiilor astfel încât să nu se atingă prematur echilibrul. 232 . 11. ceea ce înseamnă că polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. Poliadiţia este o reacţie în trepte (la fel ca policondensarea) care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. deoarece prin polimerizare nu se elimină produse secundare de reacţie. polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul. Reacţia de policondensare este o reacţie în trepte (sau pas cu pas) deoarece creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare.

fig. În acest mod. fig. 11.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În timpul desfăşurării reacţiilor de sinteză pot avea loc ramificări ale lanţului molecular. ceea ce înseamnă că modificarea configuraţiei se poate face numai prin ruperea legăturilor chimice. iar dacă lanţul are ramificaţii lungi este un polimer ramificat sau dendrimer. Din punct de vedere al utilizării materialelor pe bază de polimeri sunt mult mai importante aspectele privind structura şi proprietăţile acestora.2c).3.2b). Reacţiile de sinteză a polimerilor au la bază mecanisme complexe a căror prezentare în detaliu depăşeşte cu mult cadrul acestei lucrări. Structura polimerilor Proprietăţile fizico-mecanice ale polimerilor sunt influenţate de compoziţia chimică şi de structură care se apreciază cu ajutorul a două caracteristici: configuraţia şi conformaţia.2a). 11. 11. dacă lanţul macromolecular nu are ramificaţii sau acestea sunt scurte polimerul respectiv este un polimer liniar. după un număr anumit de monomeri (implicit şi legături) poziţia monomerului următor este practic independentă de cea a primului monomer. porţiunea respectivă a macromoleculei numindu-se segment de lanţ. posibilitatea de rotire permite modificarea poziţiei monomerului vecin fără ruperea legăturii chimice. Considerând dispunerea grupelor laterale ale monomerilor care alcătuiesc catena (lanţul macromolecular) faţă de lanţul principal pot exista trei tipuri de aranjamente distincte. chiar şi în cazul în care monomerii participanţi sun bifuncţionali (au doar două legături active). Din punct de vedere al tipului monomerilor ce alcătuiesc lanţul. Conformaţia se referă la poziţia relativă a doi monomeri vecini. Configuraţia se referă la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice. Polimerii care au aceeaşi compoziţie chimică dar aranjament diferit al monomerilor se numesc steroizomeri. ilustrate în figura 11. − aranjamentul atactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse aleator faţă de lanţul principal (v.2: − aranjamentul isotactic – acela în care toate unităţile structurale X (atomii sau radicalii care caracterizează monomerul) sunt dispuse de aceeaşi parte a lanţului (v. caz în care rezultatul sintezei este un homopolimer sau pot fi diferiţi şi în acest caz rezultatul sintezei este un copolimer. deşi 233 . − aranjamentul sindiotactic – acela în care unităţile structurale X sunt dispuse alternant de o parte şi de alta a lanţului (v. 11. realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. fig. aceştia pot fi identici.

b – aranjament sindiotactic. Fig. ceea ce influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale polimerului. b – structură cristalină. În cazul polimerilor liniari se poate realiza şi o ordonare la distanţă pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. obţinându-se o texturare a zonelor cristaline. Poziţia relativă a lanţurilor macromoleculare încolăcite este aleatoare ceeea ce conferă structură amorfă polimerilor. Aceasta înseamnă că distanţele dintre atomi sunt diferite în funcţie de conformaţia lanţului (şi implicit interacţiunile dintre ei). c – texturare cristalină 234 . cristaline şi texturate.109. care exprimă procentual volumul zonelor cu structură cristalină.3 se prezintă schematic poziţiile lanţurilor moleculare în cazul structurilor amorfe.5o) macromolecula rezultă sub forma unui lanţ flexibil încolăcit. prin anumite procedee tehnologice se poate realiza şi o orientare a cristalitelor. obţinându-se o structură parţial cristalină apreciată prin gradul de cristalinitate. c − aranjament atactic Fig 11.3. în figura 11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fiecare legătură are un unghi fix (aprox. Porţiunile de catene aranjate ordonat sunt numite cristalite şi au o dispunere aleatoare în masa polimerului. 11. Structurile polimerilor liniari: a – structură amorfă.2 Dispunerea grupelor laterale la stereoizomeri: a − aranjament isotactic.

fig. fig. iar sferulitele prin unire mai multor fibrile în jurul unui nucleu aşa cum se observă în figura 11.4. lanţuri moleculare de legătură şi zone cu structură amorfă. rezultând o reţea tridimensională dezordonată numită structură reticulară – respectiv polimer reticulat.5 c). Fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Cristalizarea poate conduce şi la realizarea unor structuri supramoleculare de tip fibrile şi/sau sferulite.grefat de copolimeri: copolimer statistic cu distribuţia monomerilor aleatoare (v. 11. b – bloc. 4. o sferulită cuprinde atât fibrile cât şi cristalite orientate aleator. 11. Reticularea se poate realiza fie în timpul reacţiilor de sinteză. Reprezentarea schematică a componentelor unei sferulite Lanţurile moleculare ale polimerilor liniari şi ramificaţi se pot lega între ele prin punţi formate dintr-o singură unitate structurală (atom sau radical liber) sau printr-un lanţ scurt.5 Tipurile structurale de copolimeri: vedere existând următoarele tipuri a – statistic. copolimer bloc. 11. 11. fie ulterior prin amestecarea polimerului cu un agent de reticulare (element sau compus chimic). în cazul polimerilor reticulaţi noţiunea de macromoleculă îşi pierde sensul deoarece se formează un complex de legături în care catenele nu mai pot fi individualizate. 11. c .5 a).din acest punct de Fig. care are un lanţ principal constituit din monomeri de acelaşi tip şi ramificaţii ale acestuia din polimeri de alt tip (v. Fibrilele rezultă prin orientarea cristalitelor pe o singură direcţie. cu secvenţe succesive de monomeri de acelaşi tip în cadrul lanţului (v. În cazul structurii copolimerilor apare suplimentar problema distribuţiei monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular. fig. 235 .5 b) şi copolimer grefat.

La temperaturi T ≤ Tv. După comportarea la încălzire.1. Caracterizarea generală a polimerilor Caracteristicile generale ale polimerilor şi materialelor pe bază de polimeri rezultă din particularităţile naturii chimice (compoziţie şi tip de legături) şi structurii lor. fig. Este cunoscut că principala consecinţă a structurii amorfe este faptul că materialele respective nu au o temperatură definită de topire solidificare. la temperaturi Tv < T ≤ Tc. şi în cazul polimerilor ca şi în cazul sticlelor există o temperatură Tv de tranziţie sticloasă (vitroasă) sub care se comportă din punct de vedere mecanic ca solidele cristaline şi o temperatură de curgere Tc deasupra căreia materialul se comportă ca un lichid vâscos. transformările producându-se de fapt în intervale de temperaturi a căror mărime şi configuraţie prezentate în figura 11. în acest interval de temperaturi polimerul se poate afla într-o stare înalt elastică (deformaţiile sunt preponderent elastice) sau într-o stare elasto-plastică (deformaţiile sunt preponderent plastice). În cazul polimerilor caracterizarea poate fi făcută mai sugestiv cu ajutorul curbei termo-mecanice care arată dependenţa deformaţiei specifice în funcţie de temperatură (la solicitare constantă) aşa cum se observă în figura 11.6. scap 10. iar Tv rămâne practic constantă la valori mai ridicate ale masei moleculare.3). deformaţiile sunt mici. şi variază liniar cu temperatura. 10. materialul se comportă ca un fluid a cărui vâscozitate scade pe măsură ce creşte temperatura. trecerea către starea lichidă la încălzire făcându-se treptat într-un interval de temperatură (v. (v.4. în figura 11. în practică.7 arată că temepratura Tc este puternic dependentă de masa moleculară a polimerului.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 11. Proprietăţile polimerilor 11. deformaţia specifică are valori foarte ridicate (corespunzătoare uneori unor alungiri de peste 10 ori lungimea iniţială).6 valorile lor au fost marcate în mod convenţional. după caracterul deformaţiilor. substanţele macromoleculare se grupează în 236 . dacă temperatura depăşeşte o anumită valoare se produce degradarea termică a polimerului prin ruperea legăturilor dintre monomeri şi oxidarea exotermă (arderea) acestora. La temperaturi T > Tc.3). se determină şi o temperatură considerată temperatură de sfârşit de topire de la care polimerul este în stare lichidă. materialul comportându-se ca un solid rigid (stare vitroasă). sunt caracteristici importante ale polimerilor deoarece permit stabilirea temperaturilor de lucru şi temperaturilor de prelucrare. Temperaturile Tv şi Tc ale căror valori depind în principal de compoziţia chimică şi de masa moleculară.4.

complet amorfă sau parţial cristalină. astfel că fragilizarea se produce la temperaturi scăzute. termoplaste (plastomeri). care formează ochiuri elastice.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor trei categorii. caracteristice structurii reticulare le conferă proprietăţile de rezistenţă corespunzătoare stării vitroase. • Elastomerii sunt substnţe macromoleculare cu catene lungi. Se utilizează în stare elasto-plastică în domeniul de temperaturi (Tv . Tc) sau în stare vitroasă (T < Tv). astfel că sub acţiunea solicitărilor mecanice se pot deforma uşor şi reversibil. • Termoplastele sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. polimerii au câteva caracteristici generale prezentate în continuare. Fig. 11. materialul descompunându-se fără să mai treacă prin faza de înmuiere (în cazul lor temperatura Tv este ridicată şi nu mai există temperatura Tc). ce pot fi încălzite în vederea prelucrării la temperaturi T > Tc de un număr nelimitat de ori (cu condiţia evitării temperaturilor de degradare). Temperatura Tv a elastomerilor este sub temperatura ambiantă. 11. a) Sunt substanţe cu densitate mică (ρ = 900…2200 kg/m3) datorită faptului că elementele componente (în principal H şi C) au masa atomică redusă. iar la o reîncălzire ulterioară mişcările moleculelor fiind limitate nu se mai atinge starea vâscoasă. Indiferent de categoria în care se încadrează. Legăturile puternice. ele menţinându-şi starea înalt elastică până la temperatura de descompunere. încolăcite. b) Au coeficient de dilatare specifică mare datorită legăturilor Van der 237 .6 Curba termo-mecanică a unui polimer cu structură amorfă Fig.7 Dependenţa temeperaturilor Tv şi tc de masa moleculară • Termorigidele sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare care se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă în care nu s-a format reţeaua spaţială a structurii. Reticularea se produce prin activare termică (întărire la cald) sau prin activare chimică la introducerea în masa polimerului de bază a unui agent de reticulare (întărire la rece). termorigide şi elastomeri. iar la încălzire nu trec prin faza de înmuiere datorită reticulării slabe.

prezenţa oxigenului şi ozonului. ce se manifestă la nivel macroscopic prin apariţia unor fisuri. de plasticitate şi de elasticitate. radiaţii. din acelaşi motiv pot fi degradate de microorganisme (biodegradabilitate). 11. Primele două mecanisme se pot realiza la valori scăzute ale solicitărilor. desfăşurarea şi decuplarea catenelor aşa cum sugerează schema din figura 11. umiditatea etc. de ultraviolete şi de radiaţiile ionizante care pot rupe legăturile dintre catene şi/sau dintre monomeri modificând astfel structura iniţială prin reducerea gradului de polimerizare. schimbări de culoare. reducerea proprietăţilor de rezistenţă mecanică. înrăutăţirea proprietăţilor dielectrice (scad valorile rezistivităţii şi permitivităţii electrice). − ruperea legăturilor intermoleculare. ultimele două mecanisme necesită solicitări mai ridicate şi se întâlnesc în cazul duroplastelor cu structură reticulară sau în cazul 238 . d) Au conductibilitate termică mică şi rezistivitate electrică foarte mare datorită legăturilor covalente din interiorul lanţului macromolecular. în cele ce urmează se vor prezenta mai detaliat aspectele legate de comportarea mecanică a polimerilor. − alunecarea relativă a catenelor. ruperea legăturilor interatomice şi refacerea lor în alte poziţii (v. Proprietăţile mecanice ale polimerilor Datorită caracteristicilor structurale polimerii prezintă particularităţi şi în comportarea la solicitări mecanice generate în special de mecanismele prin care se realizează deformarea acestora sub acţiunea solicitărilor exterioare. cap. − modificarea distanţelor dintre monomeri. în cazul polimerilor deformările se pot realiza prin mai multe mecanisme după cum urmează: − îndreptarea. f) Factorii fizico-chimici (temperatură. ceea ce explică deformabilitatea ridicată a termoplastelor şi elastomerilor care au structuri liniare şi ramificate.4. 3). ceea ce are ca efect îmbătrânirea materialului.3).2. Spre deosebire de solidele cristaline a căror deformare elastică se bazează pe modificarea reversibilă a distanţelor interatomice (ce se poate realiza în limite restrânse) iar deformarea plastică presupune alunecarea pe planele atomice. c) Sunt inflamabile (în marea majoritate a cazurilor) şi au stabilitate termică redusă datorită faptului că sunt substanţe organice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Waals (legături slabe) dintre catene şi conformaţiei acestora (v.8. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale.) acţionează conjugat. e) Proprietăţile lor sunt afectate de radiaţiile din spectrul vizibil. scap 11.

aceste particularităţi sunt ilustrate şi de curbele CCCT schematizate în figura 11. a cărei variaţie cu timpul se determină cu relaţia: în care σ0 este tensiunea constantă corespunzătoare solicitării. Fig.8. care care rămâne permanentă (v. − menţinând încărcarea constantă materialul continuă să se deformeze cu viteze din ce în ce mai mici până la atingerea unei stări staţionare (similar fluajului primar al materialelor metalice). 11. deformaţia corespunzătoare acestei etape are o componentă elastică εr şi o componentă plastică εp − imediat după încetarea solicitării dispare deformaţia iniţială ε0.10). (11. Mecanismul deformării polimerilor liniari prin îndreptarea şi desfăşurarea catenelor Caracteristica esenţială a comportării vâscoelastice este existenţa deformaţiei elastice reversibile εr. existenţa deformaţieie elastice reversibile a polimerilor se evidenţiază pe cale experimentală.9 din care rezultă că domeniul dependenţei liniare dintre tensiuni şi deformaţii (porţiunea liniară a curbelor) este redus chiar şi în cazul polimerilor cu rezistenţă mecanică mai ridicată. η τr = .Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor polimerilor liniari cu grade ridicate de cristalinitate la care s-a realizat o orientare preferenţială a lanţurilor moleculare.4) . Mecanismele complexe prin care se produce deformarea polimerilor generează comportări particulare ale acestora sub acţiunea solicitărilor. iar τr − constanta de relaxare se defineşte prin relaţia. fig.10: − la solicitarea corespunzătoare unei tensiuni σ0. 11. • Vâscoelasticitatea reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante şi este caracterizată de următoarele aspecte ilustrate schematic în figura 11. se produce o deformare elastică iniţială la valoarea ε0 în conformitate cu legea lui Hooke (v. în mod obişnuit. iar ulterior deformaţia se reduce treptat în timp până la valoarea εp.5) E în care η este vâscozitatea. cap3). E τ (11. E − modulul de elasticitate. 239 σ τ ε r = 0 (1 − e r ) .

Variaţia deformaţiei în timp a polimerilor cu comportare vâscoelastică În legătură cu comportarea vâscoelastică a polimerilor este şi variaţia cu temperatura a modulului de elasticitate E aşa cum se observă din figura 11. datorită limitelor largi în care variază modulul de elasticitate pentru reprezentările respective se utilizează coordonatele logaritmice. 11.10. se constată că aceştia îşi menţin modulul de elasticitate aproape nemodificat până aproape de temperatura de curgere(v. Analizând aceste reprezentări se constată că variaţia cea mai mare o au polimerii cu structură liniară (termpoplastele).11d). Curbele caracteristice convenţionale la tracţiune (CCCT ale unor polimeri Fig.11.b.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. fig. 11. fig.11 a. prin reticulare (duroplastele) sau prin texturare cristalină. Fig.11 în care se prezintă calitativ această dependenţă pentru principalele tipuri de polimeri. 11. 11. 11. variaţiile devin din ce în mai mici (v. d – elastomeri 240 .c). Variaţia modulului de elasticitate E cu temperatura pentru: a − termoplaste amorfe. b – polimeri reticulari (duroplaste). în cazul elastomerilor a căror temperatură Tv se află sub temperatura ambiantă. c – termoplaste cristaline.

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Deoarece modulul de elasticitate este o caracteristică ce arată rezistenţa opusă de corpuri la deformare.6) în care σ0 este tensiunea iniţială. în cazul solicitărilor la care deformaţiile rămân constante. ceea ce a impus elaborarea unor standarde specifice dedicate acestor încercări. Încercările mecanice şi caracteristicile prin care se apreciază proprietăţile polimerilor se definesc şi se determină prin metode similare celor aplicate în cazul materialelor metalice.7) caracteristica τrt rezultând pe curba de relaxare σ =f(τ) determinată experimental pentru un tip de material analizat. tipul şi dimensiunile dispozitivelor de fixare şi de solicitare a epruvetelor. rt σ = σ 0e τ −τ 241 . influenţa puternică a “istoriei termomecanice”) fac ca încercările polimerilor să difere totuşi prin geometria şi dimensiunile epruvetelor. astfel că se reglementează prin norme condiţionarea epruvetelor – adică menţinerea lor în condiţii standard de temperatură şi umiditate relativă o durată suficientă pentru atingerea echilibrului higrometric.1 se prezintă principalele tipuri de încercări mecanice şi termomecanice şi standardele după care se execută. • Relaxarea tensiunilor este fenomenul de reducere treptată a tensiunilor în timp. La efectuarea încercărilor mecanice ale polimerilor trebuie să se ţină seama şi de faptul că proprietăţile lor sunt mult mai puternic afectate de factorii de mediu. (11. din studiul variaţiei acestuia cu temperatura rezultă informaţii necesare atât la stabilirea condiţiilor în care pot fi exploatate piesele din polimeri cât şi pentru proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie ale acestora. care reprezintă durata necesară atingerii unei anumite tensiuni prin relaxare. Mecanismul relaxării tensiunilor în cazul polimerilor este curgerea plastică ce are loc ca urmare a modificării poziţiei relative a moleculelor lanţurilor prin alunecări succesive în urma cărora componenta elastică a deformaţiei totale (ce rămâne constantă) se micşorează şi creşte componenta plastică. Particularităţile structurale şi de comportare mecanică (starea amorfă sau parţial cristalină. (11. iar τrt este constanta de relaxare a tensiunilor. gradul de orientare a macromoleculelor gradul de reticulare. tensiunile reziduale. în mod uzual. mijloacele şi metodele de măsurare utilizate. pentru definirea τrt se consideră una din condiţiile: σ = σ 0 e −1 sau τ = τ rt ln 2 . în tabelul 11. de exemplu STAS 5794 prevede pentru condiţionare şi încercare două atmosfere standard: atmosfera standard normală 23/50 adică temperatura de 23 oC şi umiditatea relativă de 50 % şi atmosfera standard pentru zone tropicale 27/65 (27 oC şi 65 %). Variaţia tensiunilor σ în timp este dată de relaţia: .

Incovoiere prin şoc Duritate Fluaj Relaxare Tensofisurare într-un mediu dat Oboseală Temperatura de încovoiere sub sarcină Încercări Stabilitatea termică termomecanice Temeperatura de înmuiere Temperatura de fragilizare * Nu există standarde echivalente SR sau STAS Încercări de lungă durată De asemenea. STAS 9046 ISO 2285*. Epruvetele din semifabricate sau piese se obţin prin prelucrări mecanice ai căror parametri tehnologici sunt riguros prescrişi şi controlaţi astfel încât să se evite abaterile dimensionale şi prezenţa concentratorilor de tensiuni care pot apare mult mai uşor datorită durităţii scăzute a polimerilor şi au influenţă mult mai mare asupra comportării la rupere a acestora decât în cazul materialelor metalice. Tabelul 11. STAS 9594 Încercări de scurtă durată (instantanee) Compresiune Forfecare Sfâşiere Incovoiere statică. prin presare sau prin turnare. SR EN ISO 8256.1 Principalele încercări ale polimerilor Tipul încercării Denumirea încercării Tracţiune Standardele după care se execută SR EN ISO 527. STAS 5871. se admite condiţionarea accelerată la temperaturi de 50…95 oC şi umiditatea relativă 50 %. ASTM D 671 SR ISO 75 STAS 6174 SR ISO 306 ISO 974. Câteva aspecte privind încercările uzuale şi caracteristicile determinate vor fi prezentate în continuare. STAS 6127 SR ISO 178. a) Încercarea la tracţiune se realizează conform SR EN ISO 527 pe 242 . cu condiţia ca la temperatura respectivă materialul să nu sufere transformări ireversibile. În cazul materialelor care ating echilibrul higrometric după durate lungi. obţinerea epruvetelor pentru încercările mecanice ale polimerilor poate fi diferită de cazul materialelor metalice deoarece polimerii se livrează şi sub formă de material granular sau în stare lichidă nu numai sub formă de semifabricate sau piese finite. STAS 5874. ISO 12244* SR EN ISO 4599 NF T 51-120*. SR ISO 6602. STAS 6765 STAS 9182 SR EN ISO 8067. se reglementează prin standarde formarea epruvetelor prin injecţie. STAS 8826 SR EN ISO 899. STAS 6175.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR duratele de condiţionare diferă de la o încercare la alta şi sunt cuprinse în majoritatea cazurilor între 24 şi 96 de ore. SR ISO 868. ISO 8570. STAS 9775 STAS 5801. STAS 6642 SR EN ISO 604. În aceste situaţii. STAS 7310 SR EN ISO 2039.

Maşina pe care se execută încercarea trebuie să fie capabilă să realizeze încărcarea cu viteze de 0. deoarece.12.12 în funcţie de tipul materialului după cum urmează: cele din figura 11. conform SR EN ISO 527: a − epruveta tip 1.12 a pentru materiale termoplaste cu alungire redusă.13 a se constată că pentru solicitări mici. cele din figura 11.12 d pentru folii şi materiale termoplaste cu alungirea mare. În continuare se produc deformaţii fără creşterea tensiunii (porţiunea CD a curbei). curbe de tipul celei prezentate în figura 11. Reducerea tensiunii pe porţiunea BC este aparentă. fig. b − epruveta tip 2. Curba caracteristică convenţională la tractiune CCCT se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice şi prezintă aspecte diferite în funcţie de tipul materialului (v.. materialul prezintă elasticitate liniară (este valabilă legea lui Hooke).c pentru materiale termorigide.13 a. dar care nu prezintă o limită de curgere aparentă. pe epruvetă apare o gâtuire pronunţată.11. cel mai frecvent întâlnindu-se curbe de tipul celor prezentate în figura 11.unde s-au figurat şi aspectele pe care le capătă epruveta pe parcursul încercării. 11. secţiunea reală fiind mult mai mică decât cea convenţională. d – epruveta tip 5 .13 b sunt caracteristice materialelor polimerice cu tenacitate bună. această comportare este specifică materialelor termoplaste încercate la temperatura ambiantă.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor epruvete plate de forma celor prezentate în figura 11. corespunzătoare porţiunii OA a curbei. începând de la solicitarea corespunzătoare puctului B. Analizând CCCT din fig. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune a polimerilor. iar pentru solicitările corespunzătoare porţiunii AB comportarea elastică devine neliniară.12 b.2…600 mm/min. 9). c − epruveta tip 4. iar cele din figura 11. deoarece zona gâtuită se extinde pe aproape toată 243 Fig 11. să aibă cursa mare (până la 1000 mm) şi mijloace de măsurare a deplasărilor atât de mari.

îndreptarea şi orientarea catenelor după direcţia de solicitare. scap 3.5 %. Prin încercarea la tracţiune a polimerilor se determină în mod uzual următoarele caracteristici: − modulul de elasticitate E (modulul lui Young) este panta porţiunii liniare a CCCT . La epuizarea capacităţii de deformare prin acest mecanism tensiunea începe să crească.13 b şi este definită de 244 .la fel ca în cazul materialelor metalice (v. fenomenul se explică prin faptul că la aceste solicitări are loc descolăcirea.13 a). b – fără limită de curgere aparentă − limita de curgere aparentă se determină pentru materiale a căror CCCT este de tipul celei din figura 11. − limita de curgere convenţională Rp se determină pentru materiale a căror curbă caracteristică este de tipul celei din figura 11. 11. deoarece porţiunea liniară a CCCT în cazul polimerilor este foarte redusă. în cazul elastomerilor se determină modulul de elasticitate secant definit ca fiind panta dreptei ce uneşte originea cu un punct de pe CCCT care corespunde unei deformaţii totale date (uzual 100 %.13. Fig 11.4). CCCT tipice pentru polimeri: a – cu limită de curgere aparentă. modulul lui Young se determină conform SR EN ISO 527 ca pantă a dreptei care trece prin punctele de pe CCCT corespunzătoare deformaţiei totale de εt = 0.13 a. distingându-se limita de curgere aparentă superioară ReH (tensiunea corespunzătoare punctului B de pe CCCT) şi limita de curgere inferioară aparentă ReL (tensiunea corespunzătoare punctului C de pe CCCT). deoarece continuarea deformării presupune mărirea distanţelor dintre monomerii lanţului (realizată cu consum de energie mai mare) până în momentul ruperii (porţiunea DE a curbei CCCT). iar uneori chiar poate lipsi. 200 % sau 300 % în funcţie de standardul după care se execută încercarea).25 % şi εt = 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lungimea calibrată a epruvetei (v. fig.

forţa de apăsare Fm = 49 N.9. fig. 138 N.13 b). S0 unde Fr este forţa de tracţiune în momentul ruperii. M. În cazul materialelor polimerice reticulate sau cristalinizate.8) Rm = r . 358 N. fenomenul de curgere plastică fiind practic inexistent. prin încercarea la tracţiune se pot determina numai modulul de elasticitate E. cu deosebirea că aria urmei se calculează pe baza adâncimii de pătrundere a penetratorului: F (11. − determinarea durităţii prin penetrare cu bilă – STAS 5871 se realizează folosind ca penetrator o bilă de oţel cu diametrul D = 5 mm. rezistenţa la rupere Rm. − alungirea procentuală după rupere Ar se defineşte şi se determină la fel ca în cazul materialelor metalice. cu menţiunea că se folosesc scările Rockwell R. b) Încercările de duritate ale polimerilor se bazează pe aceleaşi principii ca şi în cazul determinării durităţii metalelor. − alungirea procentuală la limita de curgere Ac este deformaţia specifică totală corespunzătoare limitei de curgere aparente ReH. L.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor SR EN ISO 527 ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii totale εt = x % convenţional alese. această caracteristică împreună cu limita de curgere sunt importante pentru stabilirea comportării pieselor din materiale polimerice deoarece arată care sunt deformaţiile maxime pe care le poate suferi materialul fără modificarea secţiunii (peste această solicitare apare gâtuirea). alte standarde definesc limita de curgere convenţională ca fiind tensiunea corespunzătoare unei deformaţii remanente de 0. caz în care se determină ducând o paralelă la porţiunea liniară a CCCT prin punctul corespunzător deformaţiei remanente date (v. duritatea H (în N/mm2) se defineşte ca şi duritatea Brinell a materialelor metalice. − rezistenţa la rupere Rm este tensiunea corespunzătoare punctului E de pe CCCT.9) H= m πDh − determinarea durităţii prin metoda Rockwell este la fel ca la materialele metalice. care au curba CCCT de tipul celei prezentat în figura 11. iar S0 este secţiunea iniţială a epruvetei. 11. Cele mai utilizate metode sunt. 490 N sau 961 N fiind aplicată o durată τ = 30 s. E sau 245 . după care se măsoară adâncimea de pătrundere a penetratorului h.1…1 %. cu particularităţi impuse de valorile mai scăzute ale durităţii şi de comportarea vâscoelastică a polimerilor. adică: F (11. ţinând seama de modul în care este definită Rm în cazul polimerilor şi de faptul că până la rupere materialul suferă deformaţii ce pot depăşi 1000 % această caracteristică nu poate fi utilizată la dimensionarea pieselor. şi alungirea după rupere Ar.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

K, ce diferă prin diametrul D al pentratorului (de tip bilă de oţel) şi mărimea forţei suplimentare F1 (v. scap 3.10), forţa iniţială F0 fiind aceeaşi (98,1 N); în tabelul 11.2 se prezintă valorile diametrelor penetratoarelor şi valorile forţei totale de apăsare (ce se menţine o durată de 10 s); se precizează că dintre aceste scări, cele mai utilizate sunt scările R şi M.
Tabelul 11.2. Caracteristicile scărilor de duritate Rockwell conform STAS 8826 Caracteristici Diametrul bilei D, mm Forţa totală F0+F1, N (kgf) R 12,7 588,4 (60) Scara durităţii Rockwell L M E 6,35 6,35 3,175 588,4 981 981 (60) (100) (100) K 3,175 1471 (150)

− determinarea durităţii prin metoda Shore se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic, ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei şi măsurarea adâncimii lui de pătrundere; durimetrul Shore este un dispozitiv portativ astfel construit încât penetratorul (de forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.14) acţionează prin presarea plăcii de bază a dispozitivului pe suprafaţa probei şi este prevăzut cu un aparat indicator gradat de la 0 la 100, 0 corespunzând situaţiei în care penetratorul ar pătrunde complet în material, iar 100 − situaţiei când nu ar pătrunde deloc în material (prin presare, faţa frontală a penetratorului ajunge în planul feţei frontale a plăcii de bază (v. fig. 11.14); duritatea Shore astfel definită este o mărime convenţională, ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor; datorită comportării vâscoelastice a polimerilor, standardul SR ISO 868 prevede determinarea fie a unei durităţi instantanee, caz în care citirea trebuie să se facă în cel mult 1 s de la apăsare, fie a unei durităţi ce corespunde unei durate de 15 s de la apăsare; duritatea determinată cu aparatele prevăzute cu penetratorul din figura 11.14 a se numeşte duritate Shore A şi se utilizează în cazul termoplastelor moi şi elastomerilor, iar duritatea determinată cu penetratorul prezentat în figura 11.14 b se numeşte duritate Shore D şi se utilizează în cazul materialelor polimerice dure;

Fig. 11.14. Penetratoarele durimetrelor Shore: a – penetrator Shore A; b – penetrator Shore D 246

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− determinarea durităţii prin metoda Barcol − STAS 11333 se bazează pe acelaşi principiu ca şi metoda Shore, cu diferenţa că diametrul şi lungimea penetratorului sunt mai mici (D = 0,157 mm, H = 0,76 mm), astfel că unei unităţi de duritate Barcol îi corespunde o adâncime de pătrundere de 0,0076 mm; condiţiile privind starea suprafeţei probei (lipsa craterelor, impurităţilor, zgârieturilor) sunt din acest motiv mai severe în cazul metodei Barcol. O corespondenţă aproximativă între durităţile determinate prin metodele Rockwell şi Shore (metodele care au cea mai largă utilizare) este prezentată în figura 11.15.

Fig. 11.15. Comparaţie între scările de duritate definite prin diferite metode

c) Încercările la rupere prin şoc se aplică în special materialelor termoplaste dure, materialelor termorigide şi materialelor compozite (v. cap 12) şi se diferenţiază în principal după tipul solicitării (încovoiere sau tracţiune) şi dispozitivului utilizat pentru încercare. − metoda Charpy - STAS 5871, utilizează ciocanul pendul Charpy de tipul celui folosit şi la metale (v. fig. 3.18.), cu precizarea că energia maximă este de până la 50 J; epruveta uzuală este epruveta tip 1, cu forma şi dimensiunile prezentate în figura 11.16 a, dar se poate efectua şi pe epruveta cu crestătură dublă (fig. 11.16 b), caz în care lovitura se aplică pe faţa perpendiculară pe crestătură; caracteristica mecanică determinată este rezilienţa (v. scap. 3.7), exprimată în J/m2;
247

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− metoda Izod – STAS 7310 constă din ruperea unei epruvete cu crestătură, încastrată la unul din capete, printr-o lovitură aplicată cu un ciocan pendul la capătul liber, fie pe faţa cu crestătură, după schema prezentată în figura 11.17 a (încercare normală), fie pe faţa opusă crestăturii (încercare cu crestătura inversată); epruveta uzuală este epruveta de tip 1 utilizată la metoda Charpy (v. fig. 11.16), fiind acceptate numai două tipuri de crestături: cu r = 0,25 mm sau cu r =1 mm, ce se practică pe lăţimea b a epruvetei; caracteristica mecanică determinată este rezistenţa la şoc Izod , definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată tot în J/m2;

− metoda Dynstat – STAS 6175 are la bază aceeaşi schemă de încercare ca metoda Izod, cu diferenţa că epruvetele utilizate au dimensiuni mult mai mici (Lxbxh = 15x10x3 mm), iar energia maximă de lovire este de până la 2 J; d) Încercările la fluaj ale polimerilor constau din solicitarea pe durate îndelungate cu sarcini constante în condiţii de temperatură şi umiditate controlate; aceste încercări sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice deoarece fluajul are loc la temperaturi apropiate de temperatura ambiantă, astfel că şi încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50; solicitările pot fi la tracţiune, (STAS 9046) sau la încovoiere (SR ISO 6602), rezultatele fiind prezentate sub forma curbelor de fluaj ε = f(τ), (timpul la scară logaritmică) pentru diferite valori ale tensiunilor (v. fig. 11.18); cu ajutorul curbelor de fluaj se pot determina, folosind metodele sugerate în figura 11.18, următoarele dependenţe:
248

Fig. 11. 16. Epruvetele pentru încercările la încovoiere prin şoc ale polimerilor; a − normală; b – cu crestătură dublă

Fig 11.17 Schemele încercării la încovoiere prin şoc Izod; a – normală; b – cu crestătura inversată

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

− curbele izocronice tensiune – deformaţie, care permit stabilirea deformaţiei după o anumită durată de expunere la o solicitare dată; − curbele izometrice tensiune – timp, care permit stabilirea timpului după care deformaţia atinge o anumită valoare la o solicitare dată; − curbele modulului de fluaj Ef(τ), care, pentru o tensiune σ constantă, se determină cu relaţia: (11.10) E f (τ ) = σ , ε (τ ) în care ε(τ) este valoare deformaţiei epruvetei solicitate cu tensiunea σ, după o durată τ de solicitare.

Fig. 11.18. Curbele de fluaj ε = f(τ) şi curbele derivate din acestea: a – curbe de fluaj; b – curba izometrică; c – curba izocronică; d – curba modulului de fluaj

Criteriile după care se apreciază scoaterea din uz a pieselor din materiale polimerice depind de tipul materalului şi de rolul funcţional al piesei. Aceste criterii pot fi: − ruperea, în cazul materialelor fragile; − creşterea pronunţată a deformaţiilor (fluajul accelerat);
249

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

− atingerea unei deformaţii critice (a cărei valoare este uzual sub 1%); − apariţia unor microfisuri sau modifcarea culorii (albirea suprafeţei). Duratele încercărilor de laborator sunt rareori apropiate de cele reale deoarece duratele de serviciu în unele cazuri depăşesc 50 de ani (de exemplu reţelele de conducte). În aceste situaţii se aplică metode speciale de extrapolare a rezultatelor obţinute prin încercări la durate mai mici (de obicei 6 luni sau 1 an).

11.5. Principalele tipuri de materiale polimerice
11.5.1. Aditivii materialelor polimerice
În practică se utilizează materiale pe bază de polimeri care conţin şi alte substanţe introduse în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi şi/sau al reducerii costului; materialele care au la bază polimeri termoplastici sau polimeri termorigizi sunt cunoscute sub denumirea generică de materiale ( mase) plastice. Principalele tipuri de substanţe introduse în polimerii de bază sunt următoarele: − plastifianţii, care micşorează interacţiunea dintre catene, astfel că segmentele de lanţuri moleculare devin mai mobile şi comportarea vâscoelastică se îmbunătăţeşte; − agenţii de reticulare, care crează punţi de legătură între catene şi astfel se îmbunătăţesc proprietăţile de elasticitate şi de rezistenţă; pornind de la acelaşi polimer în funcţie de gradul de reticulare se pot modifica proprietăţile în limite foarte largi; − materialele de umplutură, care nu reacţionează de obicei cu polimerul de bază, ci se distribuie uniform prin amestecare mecanică în masa de bază şi contribuie astfel la creşterea rezistenţei mecanice; se utilizează în mod curent ca materiale de umplutură talcul, praful de cretă, caolinul, rumeguşul de lemn, fibre textile sau celulozice etc.; negrul de fum (particule sferice de carbon cu structură hexagonală) utilizat şi el ca material de umplutură are şi rol activ înfluenţând gradul de reticulare; − coloranţii, care introduşi în materialele polimerice le colorează în masă prin amestecare mecanică. Pe lângă aceste categorii de substanţe care nu lipsesc din nici un material plastic, se mai introduc în funcţie de scop şi alte categorii de substanţe cum ar fi: antistaticele, pentru reducerea electrizării prin frecare, ignifuganţii, pentru reducerea inflamabilităţii, lubrifianţii, pentru uşurarea prelucrării, fungicidele, pentru creşterea rezistenţei la atacul ciupercilor, antioxidanţii, pentru creşterea
250

Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor

rezistenţei la îmbătrânire a materialelor polimerice etc. Pe baza celor arătate se poate explica diversitatea extrem de mare a maselor plastice utilizate în prezent de societatea omenească. O încercare de grupare a celor mai utilizate tipuri după criteriul costului şi al proprietăţilor este prezentată în figura 11.19, în care pentru costul relativ s-a luat ca bază (Cr = 1) costul polietilenei, unul dintre cei mai utilizaţi polimeri.

Fig. 11.19. Principalele categorii de mase plastice

11.5.2. Materialele termoplaste
În această categorie sunt incluse materialele plastice la care polimerul de bază este un termoplast; principalele termoplaste şi caracteristicile lor mai importante sunt prezentate în tabelul 11.3. După structura lanţului molecular, termoplastele pot fi grupate în două categorii: − polimeri la care linia principală a lanţului molecular este formată numai din atomi de carbon, atomii diferiţi sau radicalii ataşându-se prin legături laterale; din această categorie fac parte: poliolefinele (PE, PP), polimerii vinilici (PVC, PS), polimerii acrilici (PAN, PMMA) şi fluoroplastele (PTFE); − polimeri care au în componenţa liniei principale a lanţului şi alţi atomi (de obicei N, O, Si) sau cicluri benzenice; din această categorie fac parte poliesterii (PET, PBT), poliamidele (PA), policarbonaţii (PC), acetalii (POM) etc.
251

Tabelul 11.3. Principalele caracteristici ale unor materiale termoplaste Denumirea materialului Polietilenă de joasă densitate Polietilenă de mare densitate Polipropilenă Polistiren Policlorură de vinil rigid Policlorură de vinil plastifiat Polimetacrilat de metil (plexiglas) Policarbonat Poliamida 66 (Nylon 66) Polioximetilena (acetal) Polietilen teraftalat (răşină poliesterică) Politetrafluor etilena (teflon) Poliacrilonitril (răşină acrilică) Acrilonitril/butadien /stiren Acetat de celuloză (celuloid) Simbol PE−LD PE−HD PP PS ρ, kg/m3 910…940 950…965 900…910 E, N/mm2 120…500 420…1400 500…1900 R m, N/mm2 5…16 Ar, % 200…600 Tv, o C −75 −75 −10 85…100 Tc, o C 115 130 170 Observaţii cristalinizată 40…55 % elastic, rezistentă cristalinizată. 60…80 % elastic rezistentă cristalinizată. 60…70 % mai rigidă decât PE amorf; dur şi fragil amorf; rigid, sensibil la zgârieturi compus vinilic amorf; flexibil, elastic amorf; rigid dur şi rezistent la zgârieturi amorf; rigid şi rezistent la şoc cristalinizată < 60 %; dură, rezistentă şi rigidă cristalinizată < 75 %; rigidă, elastică, rezistentă amorfă sau cristalinizată 30…40%; stabil dimensional cristalinizat < 70 %; coeficient de frecare redus compus acrilic; se trage uşor în fibre amestec de butadien-stiren (elastomer) şi stiren-acrilonitril (termoplast) modificaţie chimică a celulozei (polimer natural)

20…40 700…1300 30…50 200…1000 5…75 10…50 200…500 4…10 80…120 40…60 35…75

1040…1100 2800…3500 20…50

PVC dur 1360...1400 1500…3500 40…60 PVC−P 1150...1250 moale PC PA 66 POM PET PTFE PAN ABS CA − 10…30

125 175… 75…105 212 −40 150 225 230 250 170 255 330 320 − −

PMMA 1180…1220 2700…3500 60…80 1150...1250 2350...2450 1120...1180 900…2800 50…70 50…80

90…105 150 55 −50 73

1370...1430 3000…3500 60…70

1320…1390 2000…2500 40…60 100…2300 2100…2250 350…800 20…40

250…500 85...125 3…5 10…140 5…100 107 125 120

1100...1200 3500…4000 50…60 1040…1700 900…2800 1250...1350 800…2400 20…60 25…50

la extinderea utilizării lor. Principalele dezavantaje sunt legate de temperaturile relativ scăzute până la care pot fi utilizate (v. 11.6). termoplastele cu cristalinitate parţială (PE. vâscozitatea scade pe măsură ce creşte temperatura atingând la un moment dat valorile corespunzătoare lichidelor. în funcţie de temperatură. ceea ce face ca piesele realizate să fie rezistente la şocuri. PP. PS.20 se prezintă simplificat domeniile de stare. În figura 11. Fig. PA) au proprietăţi de rezistenţă – elasticitate care le permit menţinerea formei până la temperatura Tc (v. tabelul 11.3) Excepţie 253 . Domeniile de stare ale unor materiale termoplaste Termoplastele se utilizează ca materiale structurale în tehnică datorită caracteristicilor mecanice de rezistenţă relativ bune şi caracteristicilor de tenacitate care în unele cazuri sunt foarte bune.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Comportarea termoplastelor deasupra temperaturii Tv depinde de starea structurală a acestora. Proprietatea lor de a putea suferi reîncălziri în domeniul de curgere de un număr nelimitat de ori în vederea prelucrării contribuie. peste această temperatură masa cristalină trece în stare amorfă şi materialul curge plastic (stare vâscoasă). fig. de asemenea.20. iar la o încălzire mai mare curg plastic. PC) se comportă vâscoelastic imediat deasupra lui Tv. termoplastele amorfe ( PVC. ale unor termoplaste. 11.

4. materiale electroizolante etc. cu catene ramificate. culoare deschisă.13). care. utilizate ca răşini de presare * dure şi fragile până la elastice.2…8. Materialele termorigide Proprietăţile caracteristice maselor plastice termorigide (numite şi duroplaste) sunt date de structura reticulară a polimerului de bază care intră în compoziţia lor.5. Tabelul 11.75 laminare. matrice pentru compozite 254 . tabelul 11. kg/m3 1250 R m. forme de turnare etc. astfel că după prelucrare materialul capătă proprietăţi de rezistenţă şi duritate ce se menţin la o reîncălzire ulterioară până la temperatura de descompunere. datorită structurii lanţului (atomii de H din lanţul polietilenei sunt înlocuiţi de atomi de F). rezistente la şoc. în timpul fabricării obiectelor se produce reticularea spaţială prin intermediul legăturilor principale ale lanţurilor moleculare prin activare termică sau prin activare chimică (introducerea unui agent de întărire). adezivi. se prelucrează prin metodele metalurgiei pulberilor (v. piese cu solicitări moderate şi supuse la şocuri. N/mm2 E.2…7.25 fierbinte. fragile. fragile.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fac fluoroplastele (teflonul). utilizate ca răşini de turnare.0 1. adezivi. Termoplastele se utilizează în tehnică pentru conducte. cap. utilizate pentru piese presate sau turnate. higroscopice şi nerezistente la apă 35…55 5. Principalele tipuri de materiale polimerizate termorigide şi câteva caracteristici ale lor sunt prezentate în tabelul 11.4. lagăre. stabile 50…70 6.3).% kN/mm2 r Caracterizare 1550 1700 1250 Răşini epoxidice (EP) 1200 * dure. utilizate ca răşini pentru presare şi 35…70 7…10 0.5…7. utilizate ca materialele de acoperire * dure şi fragile până la elastice în 40…90 6. A.3. culoare închisă.3 3 funcţie de gradul de reticulare. deoarece proprietăţile lor de curgere sunt slabe.aldehidice Melamine (MF) − răşini melamin-formaldehidice Răşini poliesterice nesaturate (UP) ρ. dar mai puţin sensibile la 35…65 6…7 − zgâriere. angrenaje. au stabilitate pe un interval mare de temperaturi (v. 11. * proprietăţi asemănătoare cu ale UF.5 − dimensional. Starea iniţială a acestor polimeri obţinuţi prin policondensare este de polimerizare incompletă. ca matrice pentru materiale compozite * dure. Principalele caracteristici ale unor polimeri termorigizi Polimerul Fenoplaste ( PF) − răşini fenol − formaldehidice (bachelitice) Aminoplaste (UF) răşini ureo.

1 şi fig. ceea ce are ca efect scăderea elasticităţii şi fragilizarea materialului. 11. Proprietatea de termorigiditate este esenţială în utilizarea răşinilor din această categorie ca lianţi pentru amestecurile de formare din care se realizează formele pentru turnarea pieselor din materiale metalice.4. peroxizi sau amine). în timpul proceselor tehnologice de fabricare a produselor. pentru cauciucurile uzuale se adaugă 4…5 % sulf. iar dacă se introduce 45 % sulf. ce constă din ruperea unor legături duble din linia principală a lanţului şi realizarea unor legături între lanţurile macromoleculare prin punţi constituite din atomi sau grupuri de atomi ai agenţilor de reticulare (în mod uzual sulf. fapt ce se datorează în special caracteristicilor de rezistenţă mecanică ale acestor materiale.21 se prezintă reacţia de vulcanizare cu sulf a cauciucului natural. introduşi în masa elastomerului. a căror întărire se realizează prin adăugarea unui agent de reticulare . împreună cu alţi aditivi. Materialele de umplere (negrul de fum.4. În figura 11. reticularea este completă.scap. În tabelul 11. deoarece oxigenul şi ozonul acţionează în timp la fel ca agenţi de reticulare. cauciuc nitrilic. Aditivii cei mai importanţi introduşi împreună cu materialele de umplere în cazul elastomerilor sunt antioxidanţii. cauciuc acrilic. Materialele elastomerice (cauciucurile) Sunt substanţe macromoleculare a căror capacitate de deformare elastică se bazează pe structura constituită din lanţuri moleculare lungi. Elasticitatea lor asemănătoare cauciucului natural (poliizopren) a făcut ca denumirea de “cauciuc” să devină generică şi să fie alăturată denumirii elastomerului de bază (de exemplu.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor În tabelul 11. gama întrebuinţărilor fiind mult mai extinsă.8).5 se prezintă elastomerii utilizati mai frecvent şi câteva din caracteristicile acestora. obţinându-se un material dur şi fragil cunoscut sub numele comercial de ebonită.). răşinile destinate acestui scop pot fi cu întărire la cald (răşini aminoplaste termoreactive) şi răşini cu întărire la rece. caz în care se folosesc răşini fluide (lichid vâscos) obţinute prin policondensarea ureei cu formaldehidă şi alcool furfurulic (răşini furanice). 255 . pulberea de silice (SiO2).4 sunt indicate numai câteva utilizări specifice ale unor răşini termorigide. Reticularea slabă a elastomerilor (aşa numita vulcanizare) este un proces activat termic (ti = 120…150 oC). ceea ce provoacă desfacerea a cca 10…30 % din legăturile duble şi legarea lanţurilor prin punţi de sulf. cauciuc butilic etc. încolăcite şi slab reticulate aşa cum a fost arătat anterior (v. 11.5. gradul de reticulare şi implicit caracteristicile de rezistenţă şi elasticitate sunt dependente de cantitatea de sulf.) au rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică şi de a ieftini produsele. talcul şi praful de cretă etc. 11.

5.5. oC tmin. fig. Exemple de elastomeri din fiecare grupă sunt date în tabelul 11. − grupa U cuprinde poliuretanii. fig. − grupa Q cuprinde cauciucurile siliconice. Acestea sunt materiale polimerice la care linia principală a lanţului molecular este lanţul siloxanic.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. valenţele libere ale lanţului siloxanic pot fi completate cu radicali organici. 11. 256 . 11. 11. % 100…600 100…500 100…800 100…400 100…500 100…500 100…200 100…800 100…400 Temperaturi de exploatare c i t max . numite generic polisiloxani. oC −30…−60 −20…−50 −10…−40 −10…−50 −20…−50 −20…−40 −20…−40 0…−20 −50…−80 R 60 70 80 70 70 80 175 60 200 100 100 140 130 130 150 250 80 275 M U Q c t max − temperatura maximă de serviciu la expunere continuă. Schema procesului de vulcanizare a cauciucului natural cu sulf Tabelul 11. obţinându-se diferite tipuri de materiale polimerice. din care rezultă că particularităţi deosebite din punct de vedere al temperaturilor de serviciu prezintă siliconii. N/mm2 4…25 4…25 4…15 4…18 4…20 4…12 7…15 15…30 3…10 Ar.21. care pot fi liniari (v. i t max − temperatura maximă de serviciu la expunere inermitentă.22 c). − grupa M cuprinde polimerii cu lanţ saturat. oC t max . a cărui structură este prezentată în figura 11. Caracteristicile principale ale unor elastomeri Elastomerul Cauciuc natural (NR) Butadien – stiren (SBR) Cauciuc butilic (IIR) Cauciuc nitrilic (NBR) Cloropren (CR) Polietilenă clorosulfonată (CSM) Elastomeri polifluorurati (FPM) Cauciuc poliuretanic (EU) Cauciuc siliconic (Q) Grupa R m.22 b) sau reticulaţi (v.22 a. După tipul lanţului macromolecular elastomerii se împart în patru grupe: − grupa R cuprinde polimerii cu lanţ nesaturat ale căror proprietăţi se modifică prin reticulare.

În funcţie de tipul radicalilor ataşaţi lanţului siloxanic. deoarece îmbină proprietăţile de elasticitate ale materialelor organice cu stabilitatea termică şi chimică a materialelor anorganice (de exemplu. bloc. lacuri sau uleiuri siliconice. nu dezvoltă gaze toxice prin ardere şi aderă la suprafeţele metalice. fiind utilizate în industria aerospaţială. 230 homopolimer. sunt neinflamabile. 250 atactic. la realizarea echipamentelor pentru zonele arctice etc. 256 masă moleculară. geluri. 233 lanţ molecular (catenă). pot fi utilizate şi la temperaturi de 800 oC). 233 conformaţie. grefat. 11. 235 formare epruvete. pentru durate scurte. 246 elastomeri. b – polisiloxan cu molecule liniare. 234 curba modulului de fluaj. 254 fibrilă. c − polisiloxan reticulat Materialele pe bază de siliconi fac parte din categoria materialelor plastice de înaltă performanţă (v. nehigroscopice. 233 constantă de relaxare. 233 statistic. 231 grad de cristalinitate. 233 atmosferă standard.19). elastomeri (cauciuc siliconic). 247 duritate Shore. 249 curbă termo-mecanică. 250 material elastomeric (cauciuc). 250 alungire la limita de curgere. 236 curbe izocronice. 249 257 dendrimer. 242 funcţionalitate. 255 . 237 fenoplaste. 239 copolimer. 254 antioxidant. 241 configuraţie. 249 curbe izometrice. de gradul de polimerizare şi de gradul de reticulare. 234 grad de polimerizare. Cuvinte cheie agent de reticulare. 233 disproporţionare. fig.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Fig. din acelaşi motiv îşi menţin proprietăţile de elasticitate într-un interval mare de temperaturi. 245 aminoplaste. 235. 235 cristalite. 229 lanţ siloxanic. Structura chimică a siliconilor: a – lanţul siloxanic. 230 material de umplutură.22. 250 antistatic. 231 duritate Barcol. 241 condiţionarea epruvetelor. 233 izotactic. 11. siliconii se pot prezenta sub formă de materiale rigide.

OIDCM. Massachusetts. 250 poliadiţie. Tillmann W. Editura Tehnică. Materiale plastice. 231 răşini epoxidice.. Essais mecaniques des plastiques. 231 polietilenă.. 232 policondensare. 229 polimer reticulat. Materiale termoplastice şi materiale termorigide. Bucureşti. AM 3510. Printice Hall. şi Ciocea N. Macmillan Publishing Company. 237 termorigide (duroplaste). Smith Ch. IPG Ploiesti. 235 silicon. 1995 5. Van Vlack L.a. 233 sferulită. Constantinescu D. 233 structură amorfă. Addison-Wesley Reading. Elements of Materials Science and Engineering. 229 polimer. 230 polidispersitate. Tehnologia materialelor. Mitelea I. 232 polidispersie. 1986 7. H. New York. 256 sindiotactic. 247 rezistenţă Dynstat la şoc. 1999 3. Stiinţa materialelor. 232 reacţie în trepte. 237 tranziţie sticloasă (vitroasă). 1985 9. The Science of Engineering Materials. 248 rezistenţă Izod la şoc.S. 229 plastifiant. 236 vâscoelasticitate. Materiale plastice. 239 vulcanizare. Bucuresti. Fundamente. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp4. 235 polimerizare... 248 segment de lanţ molecular. Sixt Edition. OIDCM. Introduction to Materials Science for Engineers. 254 reacţie în lanţ. 241 rezilienţa. 1998 258 . Krawczak P. partea a doua. Editura Didactică şi Pedagogică. 1998 11. Terminologie şi metode de analiză şi încercări. New Jersey. Lugsheider E. 1995 10. Bucureşti. * * * Hütte.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melamine. 255 Bibliografie 1. Inc. Studiul si ingineria materialelor. Stiinţa materialelor în construcţia de maşini. * * * Culegere de standarde române comentate CSCM – Mp5. 254 monomer. Editura Didactică şi Pedagogică. Timişoara 1999 4. 232 relaxarea tensiunilor. Manualul inginerului. Editura Sudura. 236 termoplaste. Shackelford J. 1983 2. s. O. 233 steroizomer. Vasilescu D. Techinques de l’Ingenieur.. Zecheru Gh. 234 temperatură de curgere. 1989 8. Saban R. Bucuresti. Paris. Bucureşti. 1988 6. 254 răşini poliesterice..

c) numărul de monomeri din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polidispersie moleculară. Care dintre afirmaţiile următoare despre copolimeri sunt adevărate: a) sunt rezultatul unirii unor monomeri de acelaşi tip. c) prin polimerizare se obţin substanţe a căror compoziţie chimică diferă de a monomerilor din care provin. d) numărul de unităţi structurale din lanţul macromolecular reprezintă gradul de polimerizare? T.11. b) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Teste de autoevaluare T. Care dintre afirmaţiile următoare despre reacţia de polimerizare sunt advărate: a) este o reacţie în trepete care necesită activare energetică la fiecare secvenţă.3.11.6. Prin ce se caracterizează reacţia de poliadiţie: a) este procesul prin care două molecule organice identice reacţionează pentru formarea unei molecule complexe. b) este o reacţie în lanţ la fel ca polimerizarea.5.4. copolimeri grefaţi şi copolimeri bloc.11. d) creşterea lanţului macromolecular se realizează prin formarea de noi legături în urma reacţiilor de condensare (reacţie în trepte)? T. d) polimerii care se formează prin poliadiţie au de obicei în lanţurile principale şi alţi atomi decât carbonul? T11. b) sunt compuşi chimici (în marea majoritate a cazurilor organici) cu molecule de dimensiuni mari.11. Care dintre următoarele afirmaţii despre polimeri sunt adevărate: a) sunt substanţe organice micromoleculare care conţin mai multe componente.2. Prin ce se caracterizează reacţia de policondensare: a) este procesul prin care două molecule organice diferite reacţionează pentru formarea unei molecule complexe.11.1. c) polimerii obţinuţi prin policondensare au compoziţie chimică diferită de a monomerilor din care provin. d) după 259 . Cum se realizează întreruperea reacţiei de polimerizare: a) prin introducerea unui radical care reacţionează cu monomerii liberi şi consumă energia necesară continuării reacţiei de polimerizare. c) prin răcirea bruscă a amestecului de reacţie. b) sunt rezultatul unirii în lanţul macromolecular a unor monomeri diferiţi. d) în timpul procesului de creştere a catenelor ambele capete ale lanţului sunt libere? T. d) prin transferul de la un lanţ la altul a unui unui atom de H care reface legătura dublă C = C a monomerului? T. c) este o reacţie în trepte care decurge fără eliminarea unei substanţe cu molecula mică. c)după dispunerea monomerilor pot fi copolimeri statistici. b) prin unirea capetelor libere a două catene. b) este o reacţie în lanţ ce se iniţiază în prezenţa unei substanţe introduse special în acest scop.

c)desfăşurarea şi decuplarea 260 . d) se durifică pe măsură ce creşte temperatura prin creşterea gradului de reticulare? T. la o reîncălzire ulterioară nu se mai atinge starea vâscoasă? T. La ce se referă noţiunea de sferulită în cazul structurii polimerilor: a) la formaţiunile structurale constituite prin încolăcirea unui lanţ molecular. Cum se comportă elastomerii la încălzire: a) odată cu creşterea temperaturii deformarea elastică se produce la solicitări mai mici.7. complet amorfă sau parţial cristalină.11. polimeri atactici şi polimeri sindiotactici. d) la numărul şi radicalilor liberi din unitatea structurală? T. b) la forma moleculelor monomerilor din componenţa catenelor. b) are loc înmuierea prin reducerea pronunţată a vâscozităţii. Care dintre afirmaţiile următoare despre termoplaste sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura liniară sau ramificată. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termoplastelor şi elastomerilor: a) îndreptarea.14.11. c) se utilizează numai în stare vitroasă. b) polimeri isotactici. catenelor.10. c) se prelucrează într-o stare de polimerizare incompletă.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR dispunerea monomerilor pot fi: steroizomeri. c) la forma cristalitelor rezultate prin presare. polimeri statistici şi polimeri grefaţi. b) la ordonarea pe anumite zone prin alinierea unor segmente de lanţ. La ce se referă noţiunea de conformaţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular. b) pot fi încălzite în vederea prelucrării o singură dată. d) la distribuţia monomerilor diferiţi în cadrul lanţului macromolecular? T. c) la poziţia relativă a doi monomeri vecini realizată prin rotirea în jurul legăturii simple dintre atomii de carbon. c) polimeri liniari. b) sunt substanţe macromoleculare cu grad mare de reticulare.11.12.13.11. Care sunt tipurile de polimeri după modul de dispunere a grupelor laterale faţă de lanţul principal: a) polimeri isotactici.8. polimeri reticulaţi şi polimeri cristalini? T. b) ruperea legăturilor intermoleculare. c) la gradul de ramificare a catenelor.11.11. La ce se referă noţiunea de configuraţie în cazul structurii polimerilor: a) la relaţia de ordine a unităţilor structurale în cadrul lanţului macromolecular dată de legăturile chimice.9. c) îşi menţin proprietăţile înalt elastice până aproape de descompunere.11. d) la zonele cu structură complexă ce ce rezultă prin prin unirea mai multor fibrile în jurul unui nucleu? T. d) pot fi încălzite în vederea prelucrării de un număr nelimitat de ori ? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre termorigide sunt adevărate: a) sunt substanţe macromoleculare cu structura ramificată.11. copolimeri atactici sau copolimeri isotactici? T. b) la forma pe care o capătă lanţurile macromoleculare.

b) se măsoară diametrul urmei lăsate de penetrator pe suprafaţa probei şi se calculează duritatea ca raport dintre forţa de apăsare şi aria urmei. La ce se referă noţiunea de condiţionare a epruvetelor pentru încercări mecanice: a) la prelucrarea mecanică în condiţii care să asigure o anumită precizie şi rugozitate a suprafeţelor. Care dintre mecanismele prin care se produce deformarea polimerilor sunt caracteristice termorigidelor: a) alunecarea relativă a catenelor. c) la temperaturi t < ta. b) modificarea distanţelor dintre monomeri. d) ruperea legăturilor intermoleculare? T. c) la polimerii nereticulaţi. La care tip de polimeri se înregistrează variaţia cea mai mare a modulului de elasticitate E cu temperatura: a) la polimerii cu grad mare de cristalinitate. c) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la atingerea unei stări staţionare. b) la polimerii puternic reticulaţi. d) în cazul creşterii temperaturii şi menţinerii constante a forţelor exterioare? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Shore de determinare a durităţii polimerilor sunt adevărate: a) metoda se bazează pe utilizarea unui penetrator tronconic sau conic ce este apăsat de un resort calibrat pe suprafaţa probei.11. b) reprezintă capacitatea polimerilor de a căpăta deformaţii elastice variabile în timp sub acţiunea solicitărilor constante.11.17. c) alungirea procentuală la rupere Ar.20. c) se măsoară adâncimea de pătrundere iar scala de duritate Shore are 100 261 . c) decuplarea catenelor. d) materialul cu comportare vâscoelastică se deformează la solicitare constantă până la rupere? T. Care dintre afirmaţiile următoare despre vâscoelasticitate sunt adevărate: a) este capacitatea polimerilor de a-şi menţine deformaţia elastică la reducerea vâscozităţii.18.16.11. b) alungirea procentuală la curgere Ac. d) la polimerii cu structură complet amorfă? T.21. d) limita de curgere aparentă Re? T.18. b) în cazul solicitărilor la temperatură variabilă. Care sunt caracteristicile mecanice determinate prin încercarea la tracţiune ce prezintă importanţă pentru proiectarea pieselor din materiale polimerice: a) rezistenţa la tracţiune Rm. c) în cazul menţinerii constante a temperaturii şi a forţelor exterioare.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor catenelor.11.22. În ce domeniu de temperaturi variază puternic modulul de elasticitate E: a) la temperaturi T < Tv. b) la temperaturi T > Tc. d) la temperaturi Tv < T >Tc? T.11.15.19.11. În ce condiţii are loc relaxarea tensiunilor în cazul polimerilor: a) în cazul solicitărilor la care deformaţiile şi temperatura se menţin constante.11. c) la menţinerea epruvetelor într-o atmosferă standard o durată suficientă pentru atingerea echilibrului termic şi higrometric? T. b) la realizarea epruvetelor prin presare în condiţii standardizate. d) alunecarea relativă a catenelor? T.

28. ABS. PAN. PVC−P. FPM. MF.11. FPM. PP. d) UP. Care dintre afirmaţiile următoare despre încercările la fluaj ale polimerilor sunt adevărate: a) încercările sunt mai frecvente în cazul polimerilor decât în cazul materialelor metalice. c)policarbonaţii. EP. PF. c) încercările se efectuează prin solicitarea la tracţiune sau la încovoiere. PTFE. CSM. definită la fel ca rezilienţa în cazul metodei Charpy şi exprimată în J/m2? T. MF. PET. PAN. ABS. a) se utilizează aceeaşi schemă de solicitare ca la încercarea Charpy. UF. c) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. MF. PAN. PE-LD. PP? T.? T. d) EU. În care dintre enumerările următoare materialele elastomerice sunt în ordinea crescătoare a temperaturii maxime de serviciu la expunere continuă: a) CR. PA66.30. PC. PP.29. UP. b)fenoplastele. b) constă din ruperea unei epruvete cu crestătură încastrată la unul din capete printr-o lovitură cu un ciocan pendul aplicată la capătul liber fie pe faţa cu crestătură fie pe faţa opusă crestăturii. PC. PP.11. CSM. c) răşinile alchidice.23. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termorigidelor: a) fenoplastele.11. definită ca fiind energia absorbită prin ruperea epruvetei şi exprimată în J. d) siliconii? T. b) NR.11. d) UP. PET. c) aminoplastele. PET. PP.11. c) EU. PC. c) PE-LD. UF. PET. PTFE.11.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR de unităţi. UF. PTFE. În care dintre enumerările următoare materialele termoplaste sunt în ordinea crescătoare temperaturii de vitrifiere: a) PE−HD.27. ABS. PET. NR. PET.11. c) POM. Q.11. c) PE−HD.25. PVC−P. d) încercările se efectuează de cele mai multe ori în condiţii de atmosferă standard normală 23/50? T. MF. d) polistirenul? T.11.31. CR. b) UP. PET. IIR. epruvetele fiind diferite. d) duritatea Shore este o mărime convenţională ce poate fi utilizată numai ca un criteriu de recepţie a materialelor? T. În care dintre enumerările următoare materialele plastice termorigide sunt în ordinea descrescătoare a rezistenţei la rupere Rm: a) UF. UP. PVC−P. NBR. d) caracteristica mecanică determinată este rezistenţa Izod la şoc. b) încercările se efectuează numai prin solicitarea la tracţiune la temperaturi ridicate. ABS.24. ABS . IIR.EP.26. b)poliuretanii liniari. ABS. EP. valoarea 0 corespunâznd pătrunderii totale a penetratorului. Q? 262 . d) siliconii? T. PE-LD. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) polietilena. PAN. b) PE−HD. PMMA. CR. Care dintre afirmaţiile următoare despre metoda Izod de încercare la încovoiere prin şoc sunt adevărate. MF? T. b) poliamidele. d) PTFE. Care dintre următoarele mase plastice aparţin termoplastelor: a) răşinile acrilice. În care dintre enumerările următoare polimerii sunt în ordinea crescătoare a modulului de elasticitate (valoarea medie a intervalului de variaţie): a) PE-LD. b) PP.

11.375·1010 (40000 .06 g/mol . 40000] 700 35000 245·105 85.01 = 28.1 (v. să se calculeze masa moleculară medie în funcţie de fracţia masică ( M m ) şi masa moleculară medie în funcţie de fracţia numerică ( M n ).75·1010 150 45000 675·104 30. calculând mai întâi masa monomerului etilenă (C2H4) cu datele din tabelul 1.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor Aplicaţii A.06 A.1. n= Tabelul 11. se calculează mai întâi masa moleculară medie Mi pentru fiecare interval.2) şi (11. 28.11. g/mol Numărul de lanţuri Ni Masa moleculară medie pe interval Mi.825·1010 1600 15000 240·105 36·1010 (10000 . g/mol Ni M i N i M i2 (0 .2 Intervalul maselor moleculare.1). 50000] Rezolvare Pentru calculul celor două mărimi prin care se poate caracteriza masa moleculară medie a polimerului se utilizează relaţiile (11. Mm = ≅ 25208 g/mol şi M n = 12020 ⋅ 10 4 263 303 ⋅ 1010 12020 ⋅ 10 4 ≅ 23205 g/mol. se obţine: 90000 ≅ 3207 . 20000] (20000 .1).11. utilizând aceste date.01 + 4·1. cap.3). Datele iniţiale şi rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.6. ∑ N i M i = 12020 ⋅ 10 4 .6. Determinările experimentale de masă moleculară asupra unei probe de polimer au condus la datele prezentate în coloanele 1 şi 2 ale tabelului 11.1): M C 2 H 4 = 2·12. rezultă: = 5180 . 30000] 2400 25000 600·105 150·1010 (30000 .2) şi (11. Aplicând relaţiile (11. produsele NiMi şi N i M i2 şi se completează coloanele corespunzătoare din tabelul 11.2. 5180 .3) rezultă : ∑ Ni ∑ N i M i2 ≅ 303 ⋅ 1010 . Să se calculeze gradul de polimerizare a unui lot de polietilenă de mare densitate PE−HD pentru care s-a determinat experimental o masă moleculară medie de 90000 g/mol Rezolvare Gradul de polimerizare n se determină cu relaţia (11. 10000] 330 5000 495·104 0.6 Cu valorile astfel determinate. aplicând relaţia (10.

ţinând seama de datele din τ enunţul aplicaţiei. O bandă de cauciuc cu (secţiunea dreptunghiulară) este supusă la tracţiune.11. Banda se menţine în această stare la ta o durată τ0 = 2 zile.3.5 N/mm2. 11 ln 5. b) Să se determine nivelul tensiunilor din bară. Să se determine constanta de relaxare a tensiunilor pentru această bandă şi intensitatea tensiunilor din banda de cauciuc după menţinerea în poziţia întinsă o durată τ1 = 90 zile. prelucrată. iar T – temperatura materialului (în K).5e ≅ 2. A. a) Să se determine valorile constantei de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 oC. Relaţia dintre viteza de relaxare a tensiunilor din materialele polimerice şi temperatură este de tip Arrhenius: T .11.3. înlocuind datele din enunţ se obţine σ ln 0 σ1 42 τ rt = = 60. rezultă: 264 − Ea k BT τ −τ − 1 0 τ rt 90 − 42 60. Ea – energia de activare a procesului de relaxare.11. După menţinerea benzii în poziţie întinsă o durată τ1 = 90 zile.6).5 N/mm2. pentru datele din enunţ. sub forma: τ rt = 0 . acelaşi rezultat putând fi obţinut şi astfel: σ = σ 1e = 5. la t2 = 25 oC şi la t3 = 30 oC pentru o bandă de cauciuc.6 − ≅ 2. după acest timp tensiunile din bandă atingând nivelul σ1 = 5.6). după menţinerea ei (în stare întinsă) o durată τ3 = 40 zile la t3 = 30 oC. ştiind că în aceasta s-a generat o tensiune de întindere σ0 = 12 N/mm2. (11. după menţinerea barei o durată τ1 = 60 zile la t1=20 oC sau o durată τ2 = 50 zile la t2 = 25 oC.10−24 J/K. astfel încât în bandă se generează tensiuni normale de întindere σ0 = 11 N/mm2.81. dependentă de tipul materialului.5 N/mm2. care s-a relaxat la nivelul σ1 = 6 N/mm2. după care capetele benzii se fixează.5 tensiunile se relaxează la nivelul σ = σ 0 e τ − 1 τ rt = 11e − 90 60.6 . ca la rezolvarea aplicaţiei A. kB = 13. Rezolvare Constanta de relaxare a tensiunilor pentru banda de cauciuc se poate determina cu ajutorul relaţiei (11. Rezolvare a) Aplicând relaţia (11.4.6 zile.11 ) v rσ = v rσ o e în care vrσ 0 este o valoare de referinţă a vitezei de relaxare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.

4 N/mm2. 3⋅10 −20 σ 3 = σ 0e τ − 3 T τ rt3 = 12e − 40 49. (11.2 ln = 4.1− 293 ln 86 .8⋅10 ⋅303 = 45.3 ⋅ 10 − 20 J. corespunzătoare relaxării tensiunilor la temperaturile t1 = 20 oC şi t2 = 25 oC.00156e 13. τ rt2 = 2 = = 72.11) devine: E T τ rt = τ 0 e a .8 ⋅ 10 −24 86. 265 . acest sistem are soluţia: Ea = 1 1 − T1 T2 T T T kB ln T τ rt1 τ T2 rt = 13.1 zile.1 − 293 298 =e 298 ln 72 . τ rt1 şi τ rt2 fiind σ 12 σ 12 ln 0 ln ln 0 ln 6 6 σ1 σ1 o constantele de relaxare a tensiunilor la t1 = 20 C (T1 = 293 K) şi t2 = 25 oC (T2 = 298 K). 6 5 T2 ln τ rt2 − T1 ln τ rt2 T τ0 = e T2 − T1 = 0. v rσ = C . iar τ rt constanta de T 0 τ0 τ rt τ rt1 = T relaxare la temperatura T. În aceste circumstanţe. relaţia (11.6 zile k B T3 b) Tensiunile din banda de cauciuc menţinută o durată τ3 = 40 zile la o t3 = 30 C (T3 = 303 K) vor fi: T τ rt3 4 . C şi τ0 fiind constante.00156 zile Constanta de relaxare a tensiunilor la t3 = 30 oC (T3 = 303 K) are valoarea: E − 24 = τ 0 e a = 0.Capitolul 11 Structurile şi proprietăţile polimerilor τ1 τ 60 50 T T T = = 86. se pot scrie 1 1 T T T relaţiile: vrσ = C . Viteza de relaxare a tensiunilor este invers proporţională cu durata menţinerii materialului la o temepratură T şi.12) k BT Considerând datele din enunţul aplicaţiei. se obţine sistemul de ecuaţii (cu necunoscutele τ0 şi Ea): τ 1 E a = k B T1 ln rt τ0 τ 2 E a = k B T2 ln rt .6 zile. ca urmare. şi 1 1 72.7 ≅ 5. τ0 pentru aplicaţia considerată.

polietilena comercială de înaltă densitate PE−HD are densitatea ρPE-HD = 960 kg/m3. rezultă: ρ − ρ0 (11.5. densitatea polietilenei necristalizate este ρ0 = 900 kg/m3. polietilena comercială de joasă densitate PE−LD are densitatea ρPE-LD = 920 kg/m3. Cristalele moleculare de polietilenă (polietilena cu gradul de cristalinitate 100%) au densitatea ρ100 = 1010 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR A.13) X = 100 X ρ100 − ρ 0 Aplicând această relaţie se obţine pentru cazurile considerate în enunţul aplicaţiei: 920 − 900 960 − 900 X PE −LD = 100 = 18% şi X PE −HD = 100 ≅ 55% 1010 − 900 1010 − 900 266 .11. Rezolvare Considerând că densitatea polietilenei creşte liniar cu gradul de cristalinitate X. Să se estimeze gradele de cristalinitate ale PE-LD şi PE-HD.

1. politetrafluoroetilenă etc. polipropilenă. într-o matrice metalică (Co. Introducere Materialele compozite reprezintă o clasă modernă de materiale cu structura eterogenă.) sau termoplast (polimetacrilat de metil. poliamidă.). bile de sticlă. TiC. care sunt puternic legate între ele şi conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. Cr. răşină epoxidică etc.) înglobate. acid salicilic fin dispersat. TaC etc. într-o matrice metalică (Fe. lemn. pulberi metalice etc. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.) şi liant (răşină fenolică. ZrO2 etc. având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază − duroplast (răşină fenolică. alcătuită din două sau mai multe materiale componente.). Te etc. în concentraţii volumice de până la 80 %. materialele compozite pot fi împărţite în mai multe categorii: A. În această categorie sunt incluse: betonul. Mo etc.) înglobată. având structura alcătuită din particule fine de carburi metalice (WC. B. cermeturile. Ni.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Capitolul 12 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE 12. Materialele compozite stratificate au structura alcătuită dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de legătură (liant). materiale textile etc.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn. Ni. răşină 267 .) şi masele plastice aglomerate. carton. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alcătuită dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. În funcţie de caracteristicile structurale. având structura alcătuită din starturi multiple de material organic (hârtie. în concentraţii volumice de până la 95 %. Co. materialele dure. În această categorie sunt incluse materialele organice stratificate.

1. Fe etc. fier sau grafit. whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină. carbură de siliciu. 12. betonul armat şi.). nitrură de siliciu). Fig. iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar. Estimarea caracteristicilor fizico − mecanice ale materialelor compozite Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esenţial de natura şi intesitatea legăturilor ce se realizează între materialele componente ale structurii acestora. C. împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. răşină ureoaldehidică etc. anorganic (ceramică pe bază de Al2O3. Nylon sau Aramid). un material duroplast. ca material compozit natural. orientate sau neorientate). care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor 268 . oxid de Be. de carbon (grafit) sau metalice (W.1. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei. c − poliester armat cu fibre de sticlă Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă. din oţel sau fontă). lemnul. ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje). Mo. Structurile unor materiale compozite uzuale: a − beton. ceramice (alumină. de sticlă. Cu. Ni.2. Materialele compozite cu fibre au structura alcătuită dintr-un material de bază (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi. Cr. b − lemn. Ta. în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite. carbură de B.) şi materialele metalice emailate (materialele anorganico − metalice). având structura alcătuită din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR melaminformaldehidică. carbură de siliciu. de tipul răşinilor poliesterice nesaturate sau răşinilor epoxidice). 12.

comportarea sa poate fi descrisă astfel: • deformaţiile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei εM. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat mecanic la tracţiune axială în lungul fibrelor. materialul compozit are structura alcătuită dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel şi este solicitat la tracţiune axială pe o direcţie perpendiculară pe direcţia de dispunere a fibrelor. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la tracţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă: a − cu legături insuficiente între matrice şi fibre. fapt care se poate deduce cu uşurinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 12. trei cazuri distincte: A. un material compozit este bine realizat. B. 269 . care evidenţiază dependenţa dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă şi calitatea legăturilor realizate între matrice şi fibre. A. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţiune monoaxială. se consideră. C.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite componente. în funcţie de caracteristicile materialelor componente şi de raportul concentraţiilor acestora în structura compozitului. care produce deformarea elastică a compozitului şi a materialelor sale componente. când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente.12. aşa cum se arată în schema prezentă în figura 12.3. Fig. Ca urmare.2. caracteristicile distribuţiei (dispunerii) acestor componente şi raportul concentraţiilor lor (masice sau volumice).2. dacă structura zonelor de legătură asigură conlucrarea perfectă a materialelor componente ale acestuia. b − cu legături puternice între matrice şi fibre Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico − mecanice ale unui material compozit. cât şi structurile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor de o forţă Fc.

porţiunea din SC ocupată de fibre are aria Sf = SCvf. Ef şi EC sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei.3. în fibre şi în compozit. Schema comportării unui material compozit cu fibre dispuse paralel la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Fig. 12. (12. iar fracţia volumică a fibrelor în aceasta este vf. Această relaţie este valabilă dacă fracţia 270 . (12.1) εM = εf = εC . o parte FM fiind preluată de matrice şi o parte Ff − de fibre: (12. iar porţiunea din SC ocupată de matrice are aria SM = SC(1 − vf) şi se pot scrie relaţiile: (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fibrelor εf şi compozitului εC pe direcţia de aplicare a forţei Fc sunt egale: (12. Schema conlucrării componentelor M şi f ale unui material compozit supus la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor Relaţia (12.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. fibrelor şi compozitului. σf şi σC sunt tensiunile normale (pe direcţia de acţiune a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice.4. ε f = EM Ef EC • forţa Fc se distribuie pe M şi f existente în structura compozitului. iar σM.4) σCSC = σMSM + σfSf ⇒ σC = σM(1 − vf) + σfvf.3) Fc = FM + Ff. • dacă EM. • dacă secţiunea (transversală) portantă a compozitului are aria SC.2) εM = M . se poate aplica legea lui Hooke şi rezultă relaţiile: σf σ σ şi ε C = C . cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M şi f.5) EC = EM(1 − vf) + Efvf. această condiţie (numită condiţia de izodeformaţie) fiind respectată datorită conlucrării componentelor M şi f. Fig. determinată de existenţa legăturilor intime dintre ele. 12.

RmM fiind definită prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egală cu cea la care survine ruperea fibrelor. B. relaţia (12. deoarece matricea este plastică şi se deformează înainte de rupere mai mult decât fibrele). cum ar fi: coeficientul de difuzie D. comportarea sa poate fi descrisă astfel: 271 .5) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice ale materialelor compozite. în consecinţă.4. deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor şi se deformează liber. • dacă compozitul are vf mică.6.6) este valabilă dacă vf este suficient de mare. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţei la rupere a compozitului RmC în funcţie de rezistenţa la rupere a fibrelor Rmf şi de rezistenţa convenţională a matricei RmM: (12.7) v fcr = mM Rmf − RmM Relaţiile de forma (12. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc normală la fibre. (12. Diagrama prezentată în figura 12. legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul dm (numită zona de acţiune a fibrei).5 justifică această afirmaţie.1). dată de relaţia: R * − RmM . pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre. compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). rezistenţa sa la rupere scade pe măsură ce creşte vf. iar prezenţa fibrelor este echivalentă cu existenţa în material a unor goluri (defecte) care îi diminuează secţiunea portantă. Aşa cum sugerează schema din figura 12.4) şi (12. Ca şi relaţia (12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12.6) RmC = RmM(1 – vf) + Rmfvf . coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţiei transversale (Poisson) µ.5). care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale. Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale şi plastică şi fibre cu rezistenţă mecanică ridicată şi plasticitate scăzută (care se comportă elastic până la rupere). rezistenţa la rupere * * corespunde rezistenţei la rupere a matricei RmM ( RmM > RmM. evidenţiind următoarele aspecte: • dacă materialul este lipsit de fibre (vf = 0). relaţia (12. • efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţia volumică a fibrelor depăşeşte valoarea critică vfcr. materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber.

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • tensiunile normale (pe direcţia de aplicare a forţei Fc) generate de solicitarea mecanică în matrice σM.9) ∆LC = ∆LM + ∆Lf. iar porţiunea ocupată de materialul matricei – LM = LC(1 − vf).4) şi (12. iar deformaţiile specifice (pe aceeaşi direcţie) ale celor două materiale LC ∆L ∆LM (M şi f) ce compun elementul de volum sunt: ε M = M = şi LM LC (1 − V f ) Lf LCV f (12. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mărimea fracţiei volumice a fibrelor • orice element de volum din materialul compozit se deformează elastic pe direcţia tensiunilor σC. 12. în fibre σf şi în compozit σC sunt egale: (12. deoarece lungimea iniţială a elementului de volum a fost LC = LM + Lf.9) se transformă într-o relaţie de aceiaşi formă cu (12.2) şi. rămân valabile relaţiile (12. această condiţie (numită condiţia de izotensiune) fiind respectată datorită legăturilor intime existente între matrice şi fibrele compozitului.5. alungirea ∆LC produsă pe această direcţie obţinându-se prin sumarea alungirii matricei ∆LM şi alungirii fibrelor ∆Lf: (12.10) εC = εM(1 − vf) + εfvf. • deoarece deformaţiile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică.8) σM = σf = σC. ţinând seama de îndeplinirea 272 . deformaţia specifică corespunzătoare acestui element este ∆L ε C = C . Fig.5): εM = ∆L f = ∆L f şi relaţia (12. porţiunea ocupată de fibre fiind Lf = LCvf.

1] \{0}. se poate presupune că modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţii de forma: n n (12.7. astfel: • dacă n = −1.10). Fig.7. 12. care produce deformarea elastică a compozitului şi componentelor sale.11) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit. rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12. Dacă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţiune monoaxială de o forţă Fc. aşa cum se arată în schema prezentată în figura 12.6. cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ. relaţia (12. relaţia (12. Schema comportării la tracţiune monoaxială pe direcţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. comportarea sa este dificil de descris. cum sunt.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite condiţiei de izotensiune (12. de exemplu. 12. relaţia (12.11) sunt valabile şi pentru estimarea altor caracteristici fizico − mecanice al materialelor compozite pe direcţia normală la fibre. f Pentru condiţiile de solicitare considerate.11) şi agregatul compozit se 273 . cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M şi f. f exponentul n aparţinând mulţimii n ∈ [−1. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M şi f care alcătuiesc compozitul. C. pentru alte caracteristici. ca urmare.8).11) EC 1 = EM1 (1 − V f ) + E −1V f . Cercetările întreprinse până în prezent au evidenţiat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunzătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaşi materiale M şi f) care îndeplinesc condiţiile de izodeformaţie şi de izotensiune.12) devine (12.10) devine: − − (12.12) EC = Em (1 − V f ) + E nV f . Schema comportării unui agregat compozit la tracţiune monoaxială Relaţiile de forma (12.

numită ritidom (partea moartă. iar agregatele compozite cu EM ridicat şi Ef scăzut au comportarea elastică descrisă de (12. SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizată anual pentru diverse construcţii industriale sau civile şi în alte aplicaţii (din industria mobilei.0).5) şi agregatul compozit se comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţiile de izodeformaţie. aşa cum se arată în figura 12. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte scăzut (de exemplu. relaţia (12. Secţiunea transversală făcută prin trunchiul unui arbore evidenţiază (la scară macroscopică). Lemnul – material compozit natural Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţiile tehnice.3.) 12.8. • agregatele compozite industriale având EM scăzut şi Ef ridicat au comportarea elestică descrisă de (12. din cauciuc). cu aspect crăpat. următoarele zone structurale ale acestuia: • zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja).1). din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte ridicat (de exemplu. sugerând eterogenitatea structurală şi anizotropia acestui material.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR comportă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineşte condiţia de izotensiune. ci şi pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D. aşa cum se poate observa în figura 12.9.12) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite.12) devine (12. care are o parte exterioară. industria chimică. coeficientul contracţiei transversale µ etc. radială (secţiunea făcută cu un plan care conţine axa trunchiului) şi tangenţială (secţiunea făcută cu un plan paralel cu axa trunchiului şi normal unei raze a acestuia) obţinute. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite. relaţiile de forma (12. agricultură etc. coeficientul de conductibilitate termică λ. în multe ţări (de exemplu. aspectul secţiunilor transversală (secţiunea făcută cu un plan perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului). ca urmare. din oţel).12) cu n ∈ (0.12) cu n ∈ (−1.) depăşind suma cantităţilor de oţel şi beton întrebuinţate în aplicaţiiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţionale. • dacă n = 1. un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu EM foarte ridicat (de exemplu. Sursa din care se obţine acest material este în mod obişnuit trunchiul arborilor. brăzdat sau desprins în 274 . pentru studierea structurii lemnului se procedează la secţionarea trunchiului arborilor. din oţel) în care sunt înglobate particule sferice cu Ef foarte scăzut (de exemplu.

golite de conţinutul lor celular. care alcătuiesc ţesutul conductor al sevei brute. numită duramen (format din ţesuturi moarte. situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul. şi care are.10. 12. fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim). care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase. care are o parte exterioară. afânate şi rezistente. Fig. straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală. următoarele elemente: • vasele lemnoase sunt şiruri de celule alungite.9. • zona intermediară. 275 . permiţând stabilirea vârstei arborelui. o parte centrală. Schema secţionării trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. numită alburn (de culoare deschisă. aşa cum se observă în figura 12.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite solzi. • zona interioară a trunchiului reprezintă lemnul. 12. care se distinge uşor la tulpinile tinere şi este mult diminuată la tulpinile arborilor maturi) şi o parte intermediară. celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul. numită măduvă (formată din ţesuturi de parenchim rare. prin care se face circulaţia ascendentă a sevei brute). în fâşii sau în placi) şi o parte interioară.8. numită liber (partea vie. la cele mai multe specii de arbori. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului are. cu pereţii lignificaţi. culoarea mai închisă decât alburnul).

Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului Datorită acestei constituţii anatomice.70 % din masa lemnului.45 %) şi hidrogenul (5. 276 . Elementele chimice care compun matricea şi fibrele acestui material sunt: carbonul (49.. astfel că circulaţia sevei prin acestea se face ca prin nişte tuburi. Fig. ele constituind 40. pe pereţii lor laterali existând multiple punctuaţii (mici porţiuni circulare nelignificate şi permeabile care permit comunicarea cu ţesuturile sau vasele vecine.50 %).. lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloză şi o matrice (liant) alcătuită din hemiceluloză (celuloză cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) şi lignină (polimer cu reţea de fenol − propan). oxigenul (44. alungite. cu pereţii groşi. care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid.. pin etc. 12. • canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină.. • fibrele lemnoase sunt şiruri de celule moarte. la care pereţii transversali se păstrează intacţi sau ciuruiţi.6 %). lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust... − traheidele (vasele imperfecte).. fibrele lemnoase sunt elementele de bază ale ţesutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului. la care pereţii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispărut complet sau parţial.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR vasele lemnoase sunt de două feluri: − traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise)..10. strâns legate între ele (fără spaţii inter celulare). • razele medulare sunt şiruri de celule de parenchim aşezate radial.).

11 şi 12. În figurile 12. cap.13 şi 12. alungirea procentuală după rupere A etc. ţinând seama de anizotropia proprietăţilor lemnului. iar densitatea convenţională ρc este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţinut prin uscarea artificială a lemnului la 105 oC. având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. lemnul de esenţă moale (având. Elasticitatea.3). • proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului (şi produselor confecţionate din lemn) sunt influenţate sunstanţial de umiditatea acestuia. plasticitatea şi rezistenţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. Densitatea lemnului se defineşte în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρu este masa unităţii de volum de lemn verde (cu umiditatea maximă).15. STAS 86 şi STAS 1348 (pentru încercarea la compresiune).2 şi 3. în general. prezintă o mare anizotropie a proprietăţilor fizico-mecanice.3). Trebuie precizat că împărţirea tradiţională a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esenţă moale şi lemn de esenţă tare foloseşte rezistenţa mecanică numai ca un criteriu secundar. iar 277 . scap. A.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag. Influenţele prezenţei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comportării la rupere a lemnului (la tracţiune pe direcţia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12. a unor epruvete prelucrate din lemn.) se folosesc (ca încercări de referinţă) încercarea la tracţiune şi încercarea la compresiune.). criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonieră a arborilor din care provine lemnul. aceste încercări se efectuează prin solicitarea monoaxială (la întindere sau la compresiune). Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale lemnului şi caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare şi se determină prin încercări asemănătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. densitatea absolută ρ0 este masa unităţii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 105 oC). în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţia fibrelor. standardele care regelmentează modul de efectuare a încercărilor fiind: STAS 336 şi STAS 6291 (pentru încercarea la tracţiune). 3. rezistenţă mecanică relativ scăzută) provenind din arborii alor căror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad. Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste proprietăţi (modulul de elasticitate E. iar în figurile 12. rezistenţa la rupere Rm.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite La stabilirea proprietăţilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • lemnul. pin etc. B.

Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direcţia fibrelor . Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.16. v.12. C. rezistenţă mecanică ridicată) fiind obţinut din arborii ale căror frunze se schimbă anual (stejar. 12. Fig.scap. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag Fig.3. al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţa (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm2 sau (uneori) rezistenţa la rupere la încovoiere dinamică normală pe fibre Rmid. fag etc. Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 12.11. în general. 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR lemnul de esenţă tare (având. în N/mm2. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercării la încovoiere statică (reglementată de STAS 337/2) al cărei rezultat este rezistenţa al rupere la încovoiere statică normală pe fibre Rmis sau (ca şi în cazul materialelor metalice. Aspectul ruperilor lemnului la tracţiune pe direcţia fibrelor 278 Fig.).13. 12.7) cu ajutorul încercării de încovoiere prin şoc cu ciocanul pendul (reglementată de STAS 338). 12.14.

pe un 279 . pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic cu diametrul D. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni: a − de tipul crestăturilor laterale.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Fig. b − în cazul solicitării la încovoiere dinamică D..15. un timp τd (τd = 10 . cu o forţă F. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre: a − în cazul solicitării la încovoiere statică.16. 12.. 12. 25 s). b − de tipul orificiilor Fig. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode: • Metoda Brinell (reglementată de STAS 2417/2) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel.

Duritatea Janca (simbolizată HJ) este o caracteristică mecanică definită 2 (convenţional) prin relaţia HJ = F. 12. pe un eşantion (probă. acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR eşantion (probă. epruvetă. cu o forţă crescătoare.24). Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definită (convenţional) ca fiind raportul dintre forţa F. 12. v. Fig. pentru determinarea durităţii prin această metodă se apasă penetratorul sferic.3.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală RO. fig.17. E.18. iar după încetarea acţiunii forţei. b − umiditate .80665 N) şi aria suprafeţei urmei lăsate de acesta pe lemnul analizat Sp. Aspectul acestei curbe (v. • Metoda Janka (reglementată de STAS 2417/1) utilizează ca penetrator o sferă (bilă) din oţel cu diametrul D = 11. fig. scap.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). calculată cu relaţia (3. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice. piesă) din lemnul care se analizează şi se stabileşte intensitatea forţei F (în kgf) care produce pătrunderea penetratorului în lemn pe o adâncime h = D . Modificarea rezistenţei la oboseală a lemnului de brad în funcţie de: a − temperatură .28 mm (având aria secţiunii ecuatoriale Se = 100 mm2 = 1 cm2). 3.12. exprimată în kgf (1 kgf = 9. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid 280 Fig. 18.17) şi exprimată în mm2. piesă) din lemnul care se analizează. epruvetă. se îndepărtează penetratorul şi se măsoară diametrul d al urmei lăsate de acesta pe lemn (v.

Tabelul 12. nuc Densitatea ρu. pin Mesteacăn Ulm de câmp Carpen.0 Lemn cu rezilienţă slabă KCV = 3.0 Lemn cu rezilienţă foarte mare KCV > 9.1.5…6. pin Mahon Mesteacăn Fag. Clasificarea lemnului în funcţie de caracteristicile fizico − mecanice Caracteristica Categoriile de lemn Lemn foarte uşor Lemn uşor Lemn moderat de greu Lemn greu Lemn foarte greu Lemn extrem de greu Lemn foarte moale Lemn moale Lemn mijlociu Lemn foarte dur Lemn extrem de dur Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Lemn cu rezistenţă foarte slabă Lemn cu rezistenţă slabă Lemn cu rezistenţă bună Lemn cu rezistenţă mare Lemn cu rezistenţă foarte mare Valorile caracteristicii ρu < 400 ρu = 400…500 ρu = 500…650 ρu = 650…800 ρu = 800…1000 ρu > 1000 HJ < 350 HJ = 350…500 HJ = 500…650 HJ = 650…1000 HJ > 1000 Rmc < 30 Rmc = 30…45 Rmc = 45…60 Rmc = 60…80 Rmc > 80 Rmt < 75 Rmt = 75…90 Rmt = 90…125 Rmt = 125…150 Rmt > 150 Rmis < 65 Rmis = 65…85 Rmis = 85…110 Rmis = 110…140 Rmis > 140 Exemple de specii de lemn Balsa.0…4.0 * caracteristicile se determină pe lemnul cu umiditatea de 12 % Lemnul brut se prelucrează sub formă de semifabricate destinate utilizării în diverse aplicaţii tehnice (construcţii civile sau industriale. mobilier. ambalaje etc.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite Caracteristicile fizico-mecanice anterior definite permit clasificarea speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 12.5 Lemn cu rezilienţă bună KCV = 4. nuc Balsa Brad.). kg/m3 Duritatea HJ * Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele Rmc *. N/mm2 Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre Rmis *. fag Carpen Plop alb Brad Pin Carpen. salcie albă Mahon. mesteacăn Fag. N/mm2 Rezistenţa la tracţiune paralelă cu fibrele Rmt *. fag Guaiac Balsa Mahon Brad. pin Mesteacăn Carpen. nuc Guaiac Plop tremurător Brad.0…9. ulm Nuc. pin Mesteacăn. Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut 281 . J/cm2 Lemn cu rezilienţă foarte slabă KCV < 3.0 Lemn cu rezilienţă mare KCV = 6. N/mm2 Rezilienţa KCV *. fag Mesteacăn. balsa. fag Măslin Guaiac Brad.1.

plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.5…3. finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald). aparţin. imprimări. chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 12.D finisate aplicând. Din lemn brut. datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă.0 mm. acoperite pe ambele feţe cu placaj). plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL. plăci dure – PFL. plăci stratificate din PFL.2).Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL.. cu grosimea de 0. cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate..D.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe. lemnul stratificat. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii).800 kg/m3.D (plăci cu grosimea s > 12 mm. de asemenea. având densitatea ρ > 800 kg/m3). plăci melaminate (plăci din PFL. în scopul obţinerii unor caracteristici de utilizare convenabile. buşteni. destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii). alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie. care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea). folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică). încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă. plăcile din aşchii de lemn – PAL. plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL. grunduri. prin presare la cald. aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice. la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage). clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan. plăci decorative (plăci din PFL.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR sunt buştenii şi cheresteaua de diverese sortimente: grinzi. 282 . plăcile celulare (semifabricate de tip panou. obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL. şipci. pe una sau ambele feţe.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu. insectelor xilofage şi focului).D). prin presare la cald. plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc. peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică). cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe). scânduri.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică. rigle. plăci emailate (plăci din PFL. care. panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului).D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn. placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice). realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL. realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe).DM (PFL cu densitatea ρ = 500. emailuri şi lacuri. cu sau fără adaosuri de lianţi.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor. plăci emailate din aşchii de lemn PAL. şi plăcile din fibre de lemn – PFL. dulapi.

5 m/s. timp de 24 ore. de acestea (deformaţii. • Creşterea caracteristicilor de rezistenţă mecanică Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile. • încălzirea completă a • Reducerea contragerii şi umflării specifice prin modificarea punctului de lemnului la 99…100 oC în 8…18 ore. asemănătoare lemnului de mahon. prin tratarea capetelor cu aracet produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie. Se folosesc camere speciale de • Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte aburire şi se parcurg trei etape: xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi răscoacere. • Protecţia cherestelei împotriva crăpării. ca urmare a evaporării mai intense a apei din lemnul încălzit. • încălzirea camerei la • Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate 99…100 oC în 4…12 ore.2. cu peioade de menţinere în vid • Conservarea buştenilor împotriva răscoacerii şi crăpării în timpul verii prin imersare sau stropire cu apă. crăpături etc. prin aburire obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie. PREZERVAREA • Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate − LEMNULUI upeficial). • aburirea propriuzisă. saturaţie în apă al fibrelor. INDUSTRIALE Uscarea se realizează printr-o succesiune alternantă de perioade USCAREA • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instslaţii speciale de de încălzire la presiune ÎN VID tratare în vid. . Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn Denumirea tratamentului Scopurile aplicării tratamentului Principalele date privind regimul tratamentului ABURIREA USCAREA ÎN AER • Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen. la • Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore după aburire. (75…80 mm) se menţine 70…250 zile USCAREA ÎN • Micşorarea umidităţii prin menţinerea lemnului în instalaţii de tip tunel Uscarea la 70…100 oC. cu viteza de INSTALAŢII circulaţie a aerului 3…6.Tabelul 12.). cu aer cald şi umed. 99…100 oC. atmosferică. iar • Micşorarea umidităţii prin menţinerea îndelungată a lemnului în depozite cheresteaua cu grosime mare de uscare (cu lungimea de 50…100 m şi lăţimea de 30…50 m).

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 12. 284 .13) permite următoarele interpretări: • tensiunile σf preluate de fibrele unui material compozit pot fi cu atât mai L . Dacă se utilizează schema din figura 12. numit raport de formă al fibrelor.4. • Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare. cu cât raportul df cât tensiunile de forfecare τm ce pot fi preluate de matrice au intensităţi mai ridicate. are tendinţa de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σf.2 – cazul A: • Comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului.19 şi se scrie condiţia de echilibru a fibrelor (cu diametrul df şi lungimea Lf).3. rezultă: πd 2 4L f σ f = πd f Lτ M ⇒ σ f = τM . Materialele compozite durificate cu fibre Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuită dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicată.13) 4 df relaţia finală (12. cât şi în M. Datorită comportării solidare a ansamblului M – f. unele din acestea fiind prezentate în scap. care permite preluarea de către acestea a unor tensiuni cu intensitatea σf. la solicitarea la tracţiune în lungul fibrelor a materialului compozit se generează tensiuni mecanice atât în f. matricea (care. numită lungime critică a fibrelor Lc. • lungimea minimă a fibrelor compozitului. astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. (12. 12. care sunt maxime în vecinătatea interfeţei M – f (unde matricea este constrânsă să respecte condiţia de izodeformaţie) şi se micşorează în intensitate pe măsură ce creşte distanţa faţă de fibre (datorită diminuării constrângerilor impuse materialului matricei). orientate unidirecţional) reprezintă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare şi de utilizare în aplicaţiile tehnice. aşa cum arată schema din fig. 12. este mai mare şi cu mari. iar prin reacţiune se dezvoltă în matrice (pe direcţia paralelă cu fibrele) tensiuni de forfecare τM. Pentru a justifica această afirmaţie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor.

mM ) RmC .θ = min( mC . cos 2 θ cosθ sin θ sin 2 θ RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − 285 . de genul unor filamente L (cu df = 1.12. principalele caracteristici fizico – mecanice ale unor astfel de fibre sunt redate în tabelul 12. Pentru compozitele durificate cu fibre discontinui.19.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite este dată de relaţia: . numite trihite sau fibre whiskers. 1.5..30 µm şi > 100) monocristaline cvasiperfecte (fără defecte ale df structurii cristaline de tipul dislocaţiilor – v. care permite estimarea rezistenţei lor mecanice se modifică astfel: • cu cât raportul Lc )v f . este mai mic. relaţia (12. L cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată. rezistenţa la rupere a materialului compozit este: R R* τ rM (12. 1 σf Fig. numit raport de transfer al sarcinilor.3. Schema solicitării mecanice a M şi f la în cazul compozitelor durificate cu fibre Lc ..2 ).15) L Comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre prezintă şi următoarele particularităţi: • Rezistenţa lor mecanică este influenţată în măsură importantă de precizia orientării fibrelor pe direcţia aplicării solicitărilor mecanice.16) . (12.6).14) Lc = d f τ rM 4 τrM fiind rezistenţa la rupere la forfecare a materialului ce constituie matricea compozitului. scap. (12. dacă unghiul dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice are măsura θ. Aspectele prezentate mai înainte au condus la ideea realizării materialelor compozite durificate cu fibre discontinui ultrarezistente.

07 212. atunci când este 286 .15) poate fi de multe ori imprecisă. o C 2040 2570 2450 2690 1900 3650 1857 1083 1538 1453 • Temperatura Modulul de elasticitate longitudinală Ef.17) RmC rezistenţa mecanică a materialului compozit se diminuează considerabil. care.alumină BeO B4C SiC Si3N4 C . kg/m3 3960 2850 2520 3180 3180 2500 TRIHITE METALICE 7190 8930 7870 8910 425. Tabelul 12.23 480. În mod obişnuit.53 377.5). kN/mm2 TRIHITE CERAMICE Densitatea ρf. (12. de exemplu. impunând determinarea experimentală a acestor caracteristici prin încercări mecanice pe epruvete prelevate din aceste materiale.56 700.grafit Cr Cu Fe Ni la care sunt solicitate compozitele durificate cu fibre afectează în mod diferit caracteristicile mecanice ale componentelor lor structurale.80 Rezistenţa la tracţiune Rmf. (12.6) sau (12. Având în vedere această particularitate. pentru materialele compozite cu fibre de sticlă şi matrice din materiale plastice se recomandă determinarea caracteristicilor mecanice prin încercarea la tracţiune efectuată conform SR EN ISO 527 şi STAS 11268 sau prin încercarea la încovoiere efectuată conform SR EN 63 şi SR EN ISO 14125. rezultă că estimarea caracteristicilor mecanice ale materialelor compozite durificate cu fibre cu ajutorul relaţiilor (12. dată de relaţia: τ θ cr = arctg ( rM ). compozitele destinate realizării pieselor solicitate la temperaturi ridicate au structura alcătuită dintr-o matrice.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR şi se poate deduce că.53 480.56 199. dacă măsura unghiului θ depăşeşte o valoare critică θcr. Realizarea semifabricatelor şi pieselor din materiale compozite durificate cu fibre cu respectarea condiţiei θ < θcr. complică de cele mai multe ori tehnologiile de fabricare şi măreşte considerabil costurile unor astfel de produse. Caracteristicile fizico−mecanice ale principalelor tipuri de trihite utilizate la realizarea materialelor compozite Materialul trihitelor Temperatura de topire sau de înmuiere tsf. N/mm2 20600 13050 14000 20500 13700 19500 8800 2900 13050 3850 Al2O3 .3.26 123.61 343.19 240.

00 1. la care diminuarea rezistenţei mecanice odată cu creşterea temperaturii este neînsemnată. % 3.5. datorită următoarelor argumente: − fisurile se iniţiază de obicei în fibre. mm W – 1%ThO2 W – 5%Re Mo−0.00 Caracteristicile mecanice la ta Rmf. diferenţele dintre caracteristicile de rezistenţă mecanică ale materialelor componente ale compozitului solicitat la temperaturi ridicate sunt considerabile şi efectul de durificare produs de fibre este foarte important (mult mai mare decât cel produs în cazul solicitării compozitului la temperatura ambiantă).1 1. Tabelul 12. Câteva dintre cele mai utilizate tipuri de fibre refractare pentru realizarea compozitelor destinate aplicaţiilor care presupun temperaturi ridicate de lucru (de exemplu. îşi menţine rezistenţa la oxidare.8 1. dar îşi micşorează considerabil rezistenţa mecanică şi fibre din material refractar. 1200 oC 360 310 140 - N/mm2 la temperatura T: 1100 oC 510 470 590 270 420 440 • Comportarea la rupere a compozitelor durificate cu fibre este determinată de caracteristicile de rezistentă mecanică şi tenacitate ale componentelor M şi f care le alcătuiesc structura şi de conlucrarea favorabilă a acestora.scap.20 0.20 1.8) au valori ridicate.25%Ti−0.0 0.4. Riscul producerii intempestive a fenomenului de rupere a unui astfel de compozit supus solicitărilor mecanice (în lungul fibrelor) este minim. deoarece solicitările se redistribuie pe fibrele nefisurate şi sunt preluate parţial de acele 287 . N/mm2 2400 2250 1140 2100 1600 1700 Af. această afirmaţie este validată de datele prezentate în tabelul 12. M fiind un material cu rezistenţă mecanică scăzută. Caracteristicile de rezistenţă mecanică şi plasticitate ale componentelor M şi f sunt în mod obişnuit complementare. Caracteristicile mecanice ale celor mai utilizate fibre refractare df. turbinele cu gaze şi alte componente pentru aeronautică) sunt prezentate în tabelul 12.20 1. iar f – un material cu rezistenţă mecanică foarte ridicată. dar acest proces nu determină degradarea inadmisibilă a compozitului.25 0.4.5 0. care prezintă fragilitate accentuată.15%Zr Mo−1.5%Ti−0.9 2. iar caracteristicile de comportare la fluaj ( rezistenţa tehnică de durată RrT/ τ şi limita tehnică de fluaj RεT/ τ − v.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite încălzită. dar foarte plastic (ductil). privind caracteristicile mecanice ale principalelor tipuri de materiale compozite durificate cu fibre folosite în tehnică. în acest fel.3. datorită legăturilor interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea acestor materiale.15%Zr 0.3 Rezistenţa tehnică de durată (fluaj) 1000 oC 830 600 - Materialul fibrelor RrT/ 100000 . dar cu tendinţă accentuată către comportarea fragilă la rupere.

6 36.35 0. Date privind caracteristicile principalelor compozite durificate cu fibre Componentele materialului Matricea Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Răşină epoxidică Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Aluminiu Nichel Nichel Nichel Fier Aliaj Ni-Cr Aliaj Ni-Cr Argint Argint Titan Cupru Tantal Cobalt Cobalt Oţel inoxidabil Fibrele Sticlă Whiskers Al2O3 Carbon Kevlar Filamente B SiO2 Al2O3 Oţel Filamente B Whiskers B4C Filamente B Filamente W Whiskers Al2O3 Whiskers Al2O3 Al2O3 Filamente W Oţel Al2O3 Filamente W Filamente W Filamente Ta2C Filamente W Filamente Mo Filamente W Fracţia volumică a fibrelor vf 0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR fragmente ale fibrelor fisurate (sparte) care prezintă o lungime superioară lungimii critice.0 10.7 4.0 2.8 76.5 30.10 0. particularităţile metodelor şi procedeelor tehnologice de fabricare sunt factori foarte importanţi de influenţă ai calităţii unor astfel de materiale.2 11. N/mm2 1640 780 1200 1520 2100 890 1110 1190 300 200 2640 1110 1170 1630 1750 500 450 1590 660 1750 1060 730 360 400 Rezistenţa mecanică R specifică KR = mC .47 0.2 48.0 4.24 0. deoarece aceste legături se crează la elaborarea compozitelor.36 0.08 0.40 0.25 0.0 6. Tabelul 12.30 0.0 − 37.22 0.6 15.70 0.82 0.19 0.20 0.3 7.73 0.6 5.0 7.0 Aşa cum a rezultat din cele prezentate anterior. − propagarea fisurilor iniţiate în fibre este blocată (frânată) de matricea compozitului.44 0.0 18. disipează prin deformare plastică cea mai mare parte a energiei disponibile pentru extinderea fisurilor şi crează la vârful fisurilor enclave plastice ce micşorează drastic efectul de concentrare a tensiunilor mecanice produs de prezenţa fisurilor.77 0. structura şi proprietăţile compozitelor durificate cu fibre sunt influenţate esenţial de natura şi intensitatea legăturilor interfaciale produse între componentele M şi f ale acestor materiale.09 0.7 8.18 Rezistenţa la tracţiune RmC.14 0. ρg km 77.67 0. În mod obişnuit materialele 288 .0 4.5 35.0 11.10 0. 5. care. datorită capacităţii substanţiale de deformare plastică înainte de rupere.17 0.29 0.9 112.6 21.

topit sub formă de picături fine cu ajutorul unui jet de plasmă. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită.20. Microstructura compozitelor cu matrice de nichel durificată cu: a − fibre de carbon. compozitele cu fibre de carbon şi matrice de nichel (la care metoda infiltrării nu dă rezultate bune. o variantă a acestei metode o reprezintă depunerea pe fibrele aliniate în direcţia de armare dorită a materialului matricei. după care se supun unui proces de agregare prin lipire (realizat în mod obişnuit prin încălzirea şi întărirea prin polimerizare a matricei). deoarece nichelul topit atacă şi deteriorează fibrele de carbon) şi compozitele cu fibre de oţel şi matrice de nichel.Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite compozite durificate cu fibre se realizează prin metode şi procedee tehnologice indirecte (fibrele şi matricea se fabrică independent şi se supun apoi agregării sub formă de material compozit). se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. de 289 Fig.care se poate supune ulterior şi unor operaţii de prelucrare prin deformare plastică la cald pentru mărirea fracţiei volumice a fibrelor în materialul compozit. fibrele se aliniază şi se dispun în straturi alternante cu matricea. având structurile prezentate în figura 12. cum ar fi: − simpla lipire. − depunerea electrolitică a matricei în jurul fibrelor. b − fibre de oţel . după care se depune electrolitic între ele materialul matricei.20.12. iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos. cu această tehnologie fiind realizate (la temperaturi apropiate de ta). această metodă fiind utilizată frecvent pentru realizarea compozitelor cu fibre de sticlă sau de carbon şi matricea din răşini sintetice − infiltrarea. materialul matricei este adus în stare topită. această metodă permiţând fabricarea materialelor compozite cu matrice metalică şi trihite ceramice (de exemplu. de exemplu. − depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor. fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită. compozitele cu trihite de safir în matrice de argint). prin această metodă fiind realizate.

a compozitelor cu fibre de compus Al3Ni şi matrice de aluminiu.22. un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie).21. a compozitelor cu fibre de carbură de tantal şi matrice de soluţie solidă Co(Ta. fiind impusă de raportul cantitativ al fazelor componente ale structurii aliajelor eutectice. de exemplu. − încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei. fazele din structura unor aliaje eutectice reprezintă materialele componente ale compozitului.Nb). metoda asigură legături interfaciale foarte puternice între matricea şi fibrele materialului compozit. 290 . compozitele cu trihite de oxid de aluminiu şi matrice de titan şi compozitele cu fibre de carbură de siliciu şi matrice de molibden.C) şi a celor cu fibre de compus Nb8Fe7Cr2 şi matrice de soluţie solidă Fe(Cr.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR exemplu.12. având structura prezentată în figura 12. se supune deformării plastice la cald (prin laminare. dar prezintă dezavantajul că fracţia volumică a fibrelor nu se poate regla. tragere sau extrudare) pentru obţinerea materialului compozit.21. pentru realizarea compozitelor cu fibre de wolfram şi matrice de soluţie solidă Ni(W). având structura celui prezentat în figura 12. Pentru obţinerea unor materiale compozite durificate cu fibre se utilizează în prezent şi metode şi procedee tehnologice directe (fibrele şi matricea se realizează împreună şi sunt supuse unor prelucrări menite să asigure realizarea compozitului cu caracteristicile de utilizare dorite). cum ar fi: Fig. Structura compozitului cu fibre de W şi matrice de soluţie solidă Ni(W) obţinut prin solidificarea dirijată a aliajului eutectic Ni − W − solidificarea unidirecţională a eutecticelor. această tehnologie fiind utilizată.22. Structura semifabricatului utilizat pentru obţinrea prin deformare plastică a compozitului cu fibre de W şi matrice din oţel inoxidabil Fig. iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajelor turnate în forme. 12. această tehnologie permiţând obţinerea compozitelor cu fibre de bor şi matrice de aluminiu şi a celor cu fibre de wolfram şi matrice de oţel inoxidabil.

Capitolul 12 Structurile si proprietăţile materialelor compozite

− formarea fibrelor prin deformarea plastică a aliajelor bifazice; materialele bifazice, având în structură o fază f cu modul de elasticitate ridicat şi rezistenţă mecanică la cald mare şi o fază M cu plasticitate ridicată şi rezistenţă mare la oxidare la temperaturi înalte, se supun prelucrării prin deformare plastică la rece, iar tendinţa naturală de formare a structurii fibroase (de alungire a grăunţilor cristalini în direcţia deformării) determină distribuirea fazei f sub formă de fibre în faza M ce capătă rolul de matrice; această tehnologie permite obţinerea unor materiale compozite cu foarte bune proprietăţi de refractaritate ( de exemplu, prin deformarea plastică la rece, cu un grad de deformare GD ≅ 90 %, a agragatului compozit obţinut prin infiltrarea în pulbere de wolfram a aliajului lichid Ni−Cr rezultă un compozit cu fibre aliniate care are rezistenţa la rupere, la t t = 870 oC, RmC = 430...450 N/mm2 (în timp ce matricea din aliaj Ni − Cr are
t RmC = 48...50 N/mm2). Toate aspectele anterior prezentate conduc la concluzia că utilizarea materialelor compozite durificate cu fibre trebuie extinsă în viitor; singurul argument care (în prezent) limitează folosirea acestor materiale în diverse aplicaţii tehnice îl constituie costul lor de elaborare ridicat.

Cuvinte cheie
agregare prin lipire, 289 alburn, 275 cambiu, 275 canal rezinifer, 276 compozit durificat cu fibre, 284 densitate lemn absolută, convenţională, 277 depunere chimică, 289 depunere electrolitică, 289 duramen, 275 duritate Janca, 280 enclavă plastică, 288 fibră lemnoasă, 276 fracţie volumică, 270 furnir, 282 hemiceluloză, 276 încorporare, 290 inel anual, 275 infiltrare, 289 izodeformaţie, 270 izotensiune, 272 liber, 275 lignină, 276 lungime critică a fibrelor, 284 matrice, 269 panel, 282 plăci celulare, 282 plăci din aşchii de lemn – PAL, 282 plăci din fibre de lemn – PFL, 282 procedee tehnologice directe, 290 procedee tehnologice indirecte, 289 raport de formă al fibrelor, 284 raport de transfer al sarcinilor, 285 rază medulară, 276 ritidom, 274 solidificare unidirecţională, 290 trahee, 276 traheidă, 276 trihite (fibre whiskers), 285 vas lemnos, 275 zona de acţiune a fibrei, 271

291

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Bibliografie
1. Shakelford J. Introduction to Materials Science for Engineers, Macmillan Publishing Commpany, New York, 1988 2. Gâdea S., Petrescu M., Metalurgie fizică şi studiul metalelor, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Van Vlack L., Elements of Materials Science and Engineering, Addison – Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1985 4. Pavel A., Surse şi riscuri de avarie în petrol − petrochimie – chimie, vol. I, Universitatea din Ploieşti, Ploieşti, 1993 5. * * * Hütte – Manualul inginerului. Fundamente. Traducere din limba germană după ediţia a 29 – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 6. Broutman L.J., Composite materials. Fracture and fatigue, Academic Press, New York, 1994 7. Suciu P. Lemnul – structură, proprietăţi, tehnologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985

Teste de autoevaluare
T.12.1. Care din următoarele materiale aparţin categoriei agregatelor compozite: a) betonul; b) oţelul carbon hipoeutectoid; c) cermetul cu particule de Al2O3 înglobate într-o matrice de fier; d) lemnul? T.12.2. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor stratificate: a) fonta emailată; b) panelul; c) placajul; d) polistirenul expandat? T.12.3. Care din următoarele materiale aparţin categoriei compozitelor cu fibre: a) cimentul; b) betonul armat; c) fonta albă hipoeutectică; d) compozitul cu filamente de carbură de bor orientate unidirecţional într-o matrice de aluminiu? T.12.4. Care din următorii factori influenţează proprietăţile materialelor compozite: a) proprietătile materialelor componente; b) concentraţiile (masice sau volumice) ale materialelor componente; c) structura şi proprietăţile zonelor de legătură (interfaciale) dintre materialele componente; d) distribuţia materialelor componente în structura compozitului? T.12.5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune în lungul fibrelor: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia
292

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

volumică a fibrelor depăşeşte o valoare critică; d) efectul durificator al fibrelor se manifestă numai dacă fracţia volumică a fibrelor este mai mică decât o valoare critică? T.12.6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui compozit cu fibre orientate unidirecţional, solicitat la tracţiune pe o direcţie normală la fibre: a) este respectată condiţia de izodeformaţie; b) este respectată condiţia de izotensiune; c) fracţia volumică a fibrelor nu influenţează comportarea la tracţiune a materialului compozit; d) tensiunile generate în fibre, în matrice şi în materialul compozit de solicitarea la tracţiune sunt egale? T.12.7. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona exterioară a trunchiului este denumită coajă sau scoarţă; b) partea exteriaoră a scoarţei este denumită alburn; c) partea interioară a scoarţei este denumită liber; d) liberul este partea interioară a scoarţei, care se dezvoltă anual şi este alcătuită din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim? T.12.8. Care dintre următoarele afirmaţii privind structura la scară macroscopică a trunchiului unui arbore sunt adevărate: a) zona interioară a trunchiului este denumită lemn; b) partea exterioară a lemnului este denumită alburn; c) partea centrală a lemnului este denumită duramen; d) duramenul este partea lemnului situată între alburn şi măduvă? T.12.9. Care dintre următoarele elemente aparţin constituţiei anatomice (structurii la scară microscopică) a lemnului: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.10. Care element din constituţia anatomică a lemnului este alcătuit din şiruri de celule moarte, alungite, cu pereţii lignificaţi şi cu spaţiul interior (golit de conţinutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele: a) traheele; b) fibrele lemnoase; c) razele medulare; d) canalele rezinifere? T.12.11. Care dintre următoarele elemente chimice intră în alcătuirea fibrelor lemnoase (celulozice) şi matricei din hemiceluloză şi lignină, care definesc structura de material compozit a lemnului: a) magneziul; b) carbonul; c) oxigenul; d) hidrogenul? T.12.12. Care dintre următoarele definiţii privind densitatea lemnului sunt corecte: a) densitatea lemnului verde reprezintă masa unităţii de volum a lemnului saturat în apă; b) densitatea absolută a lemnului reprezintă masa unităţii de volum a lemnului uscat artificial la 105 oC; c) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn verde şi volumul de lemn anhidru care se obţine din aceasta; d) densitatea convenţională este raportul dintre masa de lemn anhidru şi volumul de lemn verde din care aceasta s-a obţinut? T.12.13. Care din următoarele afirmaţii privind caracteristicile mecanice ale lemnului sunt adevărate: a) pentru lemn şi produsele din lemn se poate defini
293

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

(ca şi la unele materiale metalice) o caracteristică mecanică numită rezistenţă la oboseală; b) duritatea Brinell a lemnului se defineşte la fel ca în cazul materialelor metalice; c) prezenţa concenratorilor de tensiuni de tipul crestăturilor marginale sau orificiilor nu influenţează comportarea la rupere a lemnului; d) caracteristicile mecanice ale lemnului nu depind de direcţia pe care sunt măsurate, lemnul fiind un material compozit izotrop? T.12.14. Care dintre următoarele semifabricate realizate din lemn se pot considera materiale compozite stratificate: a) grinzile; b) panelul; c) plăcile melaminate din aşchii de lemn; d) plăci extrudate din aşchii de lemn? T.12.15. Care dintre următorii factori influenţează caracteristicile mecanice ale compozitelor durificate cu fibre: a) lungimea fibrelor; b) raportul de formă al fibrelor; c) măsura unghiului dintre direcţia orientării fibrelor şi direcţia de aplicare a solicitărilor mecanice; d) fracţia volumică a fibrelor? T.12.16. Care dintre următoarele afirmaţii privind comportarea la solicitări mecanice a compozitelor durificate cu fibre sunt adevărate: a) comportarea solidară a componentelor la solicitarea mecanică la tracţiune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legăturile interfaciale puternice create între M şi f la elaborarea materialului; b) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre; c) cu cât raportul de transfer al sarcinilor este mai mic, cu atât materialul compozit are o comportare mai eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f şi poate prelua solicitări mecanice de intensitate mai ridicată; d) rezistenţa mecanică a unui astfel de compozit este ridicată, dacă fracţia volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mică şi o parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţiune ale fibrelor? T.12.17. Care dintre următoarele afirmaţii privind elaborarea materialelor compozite durificate cu fibre sunt adevărate: a) la elaborarea prin infiltrare, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, materialul matricei este adus în stare topită, se infiltrează între fibre (sub vid sau sub presiunea unui gaz inert) şi prin solidificare determină formarea compozitului; b) la elaborarea prin depunerea chimică a matricei în jurul fibrelor, fibrele se aliniază în direcţia de armare dorită, iar matricea se depune pe fibre prin cementarea acestora în băi de săruri sau în mediu gazos; c) la elaborarea prin încorporarea fibrelor prin deformarea plastică a matricei, un pachet realizat din straturi alternante de fibre şi matrice (sub formă de folie) se supune deformării plastice la cald prin laminare, tragere sau extrudare; d) la elaborarea prin solidificarea unidirecţională a eutecticelor, fazele din structura unui aliaj eutectic reprezintă materialele componente ale compozitului, iar faza care are rolul fibrelor durificatoare capătă dispunerea şi orientarea necesare prin solidificarea dirijată unidirecţional a aliajului turnat?
294

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

Aplicaţii
A.12.1. Un material compozit cu fibre de sticlă înglobate într-o matrice de răşină epoxidică are fracţia volumică a fibrelor vf = 0,70. Ştiind că fibrele de sticlă au densitatea ρf = 2540 kg/m3, iar matricea din răşină epoxidică are densitatea ρM = 1210 kg/m3, să se determine concentraţia masică a fibrelor în materialul compozit %fm şi densitatea compozitului ρC. Rezolvare Considerând că materialul compozit are volumul VC, iar volumele fibrelor şi matricei sunt Vf , VM, se obţin relaţiile: Vf = VCvf , VM = VC(1 – vf) şi VC = Vf + VM . Masele corespunzătoare volumelor Vf , VM şi VC sunt Mf = VCvfρf, MM = VC(1 – vf)ρM şi MC = Mf + MM, iar densitatea compozitului este dată de o relaţie de forma (12.5): ρC = ρM(1 – vf) + ρfvf; pentru datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: ρC = 1210(1 – 0,70) + 2540⋅0,70 = 2141 kg/m3. Concentraţia volumică a fibrelor în materialul compozit este %fV = 100vf, iar concentraţia masică a acestora este dată de relaţia (stabilită utilizând ρf raţionamentul prezentat la rezolvarea aplicaţiei A.2.4): % f m = 100v f ; pentru ρ datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: % f m = 100 ⋅ 0,7
2540 2141

≅ 83 %.

A.12.2. Un material compozit cu fibre continui de sticlă înglobate în matrice de răşină epoxidică se consideră ca material de referinţă la proiectarea unui nou material compozit (cu aceleaşi componente). Ştiind că matricea are * EM = 6900 N/mm2 şi RmM = 69 N/mm2, fibrele au Ef = 72500 N/mm2 şi Rmf = 3400 N/mm2, iar materialul de referinţă supus încercării la tracţiune în / lungul fibrelor are modulul de elasticitate EC = 46260 N/mm2 şi rezistenţa la
/ rupere RmC = 2050 N/mm2, să se stabilească ce valoare trebuie să aibă fracţia volumica a fibrelor în noul material, pentru ca acesta să prezinte (pe direcţia de orientare a fibrelor) modulul de elasticitate EC ≥ 50000 N/mm2 şi rezistenţa la rupere RmC ≥ 2200 N/mm2. Rezolvare Pentru compozitul de referinţă se pot scrie relaţiile (12.5) şi (12.6) din care rezultă valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf şi mărimea / E − EM 46260 − 6900 rezistenţei conventionale a matricei RmM: v /f = C = = 0, 6 ; 72500 − 6900 E f − EM

295

ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR R mC
/

RmM =

− R mf v /f
/ f

1− v

=

2050 − 3400 ⋅ 0,6 1− 0,6

= 25 N/mm 2 . Deoarece pentru noul compozit

sunt, de asemenea, valabile relaţiile (12.5) şi (12.6), se poate determina valoarea fracţiei volumice a fibrelor în acest material vf pentru respectarea condiţiilor impuse în enunţul aplicaţiei, astfel:. Cu datele precizate în enunţul aplicaţiei se obţine: vf ≥ max(0,66; 0,64) Vf ≥ 0,66. De exemplu, adoptând vf = 0,70, rezultă EC = 52820 N/mm2 > 50000 N/mm2 şi Rmc = 2387,5 N/mm2 > 2200 N/mm2. Observaţie Atât pentru materialul compozit de referinţă, cât şi pentru noul material proiectat, fracţiile volumice ale fibrelor depăşesc valaorea critică dată de relaţia R * − RmM 69 − 25 = (12.7): v fcr = mM = 0,013 ; ca urmare, efectul de durificare 3400 − 25 Rmf − RmM datorită înglobării fibrelor în matrice este asigurat la ambele materiale. A.12.3. Un compozit cu fibre continui, este realizat înglobând fibre dintr-un material cu Ef = 80000 N/mm2 într-un material matrice cu EM = 8000 N/mm2. Să se analizeze cum se modifică, în funcţie de fracţia volumică a fibrelor vf, valorile modulului de elasticitate al compozitului EC pe direcţia fibrelor şi pe direcţia normală la fibre. Rezolvare Folosind relaţiile (12.5) şi (12.11) în condiţiile precizate în enunţul aplicaţiei se pot trasa graficele EC = f(vf) prezentate în figura 12.23. Analizând aceste grafice, rezultă că modulul de elasticitate al compozitului pe direcţia de orientare a fibrelor creşte liniar odată cu vf, în timp ce efectul de creştere odată cu vf a modulului de elasticitate al compozitului pe direcţia normală la fibre se manifestă pregnant numai la valori ridicate ale vf .

Fig. 12.23. Diagramele de variaţie, în funcţie de fracţia volumică a fibelor, a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la un compozit cu fibre de sticlă si matrice de răşină epoxidică 296

Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite

A12.4. Să se determine valoarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit alcătuit dintr-o matrice de cobalt în care sunt înglobate particule dure de carbură de wolfram, cunoscând că modulul de elasticitate al matricei este EM = 207000 N/mm2, modulul de elasticitate al particulelor este Ef = 705000 N/mm2, iar modulul de elasticitate al materialului cu vf = 0,5 este EC = 382000 N/mm2. Rezolvare Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei în relaţia (12.12), se obtine ecuaţia exponenţială (transcendentă), cu necunoscuta n: 2 ⋅ 382 n = 207 n + 705 n .Această ecuaţie se poate rezolva pe cale numerică, considerând diverse valori ale necunoscutei n∈[−1;1]\{0}, calculând (pentru fiecare valoare a exponentului n) A = 2 ⋅ 382 n şi B = 207 n + 705 n şi declarând ca soluţie valoarea n pentru care se obţine A = B. Rezultatele utilizării aceastei proceduri de rezolvare sunt diagrafiate în figura 12.24, iar soluţia care se obţine astfel este n → 0 (aceeaşi soluţie rezultând şi prin utilizarea programului de rezolvare numerică a ecuaţiilor al produsului informatic MathCad).

Fig. 12. 24. Determinarea exponentului n din relaţia (12.12) pentru un agregat compozit cu particule de WC înglobate în matrice de Co

Fig.12.25. Diagrama de variaţie, în funcţie de vf, a modulului de elasticitate al agregatului compozit cu particule de WC şi matrice de Co

Observaţie În cazul agregatului compozit analizat, exponentul n din relaţia (12.12) tinde către valoarea zero şi, ca urmare, în această situaţie se poate considera că
297

modulul de elasticitate al materialului f este Ef = 220000 N/mm2. care se poate considera în locul relaţiei (12.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR modulul de elasticitate al materialului este definit. se poate determina modulul de elasticitate al agregatului compozit cu = 0. Respectarea acestei reguli de către agregatul compozit cu particule de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt este ilustrată în figura 12. A. 12.4 este EC = 100000 N/mm2. în care: curba CLF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat în lungul fibrelor la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt.7.6⋅70n + 0. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.12). astfel: EC = lim [ E (1 − v f ) + E v f ] = E M f E f f n→0 n M n f v 1 n 1− v (12. rezultă vf EC = [0.25. caracteristicile agregatelor compozite cu structura alcătuită din particulele unui material f distribuite într-o matrice dintr-un material M sunt intermediare celor care se pot determina în lungul fibrelor şi pe direcţia normală la fibre la compozitele cu fibre din material f înglobate în matricea M.18).6945. curba CNF redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate determinat pe direcţia normală la fibre la compozitul cu fibre de carbură de wolfram înglobate într-o matrice de cobalt. 6945 + 0. Folosind relaţia (12. n = − 0.12).12.12) (cu n = − 0.12) pentru estimarea modulului de elasticitate al agregatelor compozite la care n → 0.18) Datele din enunţul aplicaţie satisfac această egalitate. aşa cum se observă în figura 12.26. iar modulul de elasticitate al agregatului compozit (cu aceleaşi componente) având vf = 0. Aşa cum s-a precizat în scap.12. expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12. Se cunoaşte că modulul de elasticitate al materialului M este EM = 70000 N/mm2.6945). expresia analitică a funcţiei corespunzătoare acestei curbe fiind (12.3 ⋅ 70000 −0. 6945 ] 298 − 1 0 . fracţia volumică a particulelor fiind vf = 0. . care modelează analitic variaţia modulului de easticitate al agregatului compozit. pe baza relaţiei (12. iar soluţia (nebanală) care rezultă prin rezolvarea numerică a acesteia este.5).4⋅220n.7.5. iar variaţia EC.4. 6945 = 140625 N/mm2.11). Să se determine valoarea modulului de elasticitate EC al unui agregat compozit alcătuit dintr-o matrice M în care sunt distribuite uniform particule dintr-un material f. curba AC redă variaţia în funcţie de vf a modulului de elasticitate al agregatului compozit (cvasiizotrop) cu particule de carbură de wolfram uniform distribuite într-o matrice de cobalt. ecuaţia exponenţială care trebuie rezolvată este: 100n = 0. Rezolvare Procedând ca la rezolvarea aplicaţiei A. se determină valoarea exponentului n din relaţia (12.2.7 ⋅ 220000 − 0.

2 2 πD π 25 Fig. O bară de tracţiune cu diametrul D = 25 mm este realizată dintr-un material compozit durificat cu fibre discontinui de sticlă. Fracţia volumică a fibrelor materialului compozit este vf = 0. a modulului de elasticitate al agregatului compozit considerat în aplicaţia A. Rmf 1 1 3000 = 0. Rezolvare Solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.12) pentru agregatul compozit considerat în aplicaţia A. se obţine: LC = d f = 0.27.5⋅105 N produce tensiuni normale (în 5 4F 4 ⋅ 7.5 Fig.12. orientate pe direcţia axei longitudinale a barei şi având diametrul df = 0.15). A.12.6. considerând valoarea lungimii critice a fibrelor Lc dată de relaţia (12. Să se stabilească dacă bara de tracţiune rezistă la solicitarea dată de o forţă cu intensitatea F = 7. 12.Capitolul 12 Structurile şi proprietăţile materialeor compozite în funcţie de vf.14).5 ⋅ 10 lungul fibrelor) cu intensitatea σ = = = 1528 N/mm2.27.94 mm << L Procedând astfel.05 4 40 τ rM 4 299 .05 mm şi lungimea L = 50 mm. iar matricea din răşină epoxidică are RmM = 25 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2.12.7. în care notaţiile au semnificaţii similare celor precizate la rezolvarea aplicaţiei A.5 Rezistenţa la rupere a materialului compozit se poate determina cu relaţia (12. Determinarea exponentului n din relaţia (12. în funcţie de vf.12. Diagrama de variaţie.4. pentru agregatele compozite cu componentele M şi f precizate în enunţul aplicaţiei este redată în figura 12.12. 26. componentele materialului fiind caracterizate astfel: fibrele de sticlă au Rmf = 3000 N/mm2.5⋅105 N.

RmM = 80 N/mm2 şi τrM = 40 N/mm2. Rezolvare Ruperea barei se produce când tensiunile normale generate de solicitarea la 4F tracţiune cu forţa F au intensitatea σ = = RmC şi.16).73) + 2500⋅0. iar ≅ L L RmC = RmM (1 − v f ) + Rmf (1 − C )v f = 25(1 − 0. rezistenţa la rupere a compozitului RmC este dată de relaţia (12. 40 cos 5 sin 5 o o .1⋅104 N. . iar fibrele au Rmf = 2500 N/mm2. LC raportul de transfer al sarcinilor fiind foarte redus. 4 a) Dacă fibrele materialului compozit din care este confecţionată bara sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei ( pe direcţia căreia se aplică forţa F). rezultând: RmC . Diminuarea considerabilă a rezistenţei mecanice a 4 barei în acest caz este datorată faptului că măsura unghiului θ este mai mare decât valoarea critică dată de relaţia (12. RmC = 30(1 − 0. rezistenţa la rupere a compozitului este dată de relaţia (12.7) + 3000(1 − 0. 80 sin 2 5 o ) = min(1847.02).10532) = 461 N/mm2 π 15 2 461 ≅ 8. fracţia volumică a fibrelor fiind vf = 0.73.73 ≅ 1833 N/mm2 şi F = 4 b) Dacă fibrele materialului compozit din care este realizată bara sunt orientate sub un unghi θ = 5 o faţa de direcţia axei longitudinale a barei. să se estimeze intensitatea forţei de tracţiune F la care se produce ruperea barei în următoarele circumstanţe: a) fibrele materialului sunt perfect paralele cu axa longitudinală a barei.7. L Deoarece σ < RmC. 0. rezultând: π 15 2 1833 ≅ 3.02)0.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (materialul are o comportare eficientă în ceea ce priveşte conlucrarea între M şi f. b) unghiul dintre axa longitudinală a barei şi direcţia orientării fibrelor este θ = 5 o.17): θ cr = arctg 300 40 1833 = 1o15’.7 ≅ 2065 N/mm2. ca urmare. O bară de tracţiune cu diametrul D = 15 mm este realizată dintr-un material compozit cu fibre continui. Ştiind că matricea compozitului * are RmM = 30 N/mm2.θ = min( şi F = 1833 cos 5 2 o . A. bara rezistă la solicitarea la tracţiune cu forţa F = 7.6).12. forţa de πD 2 tracţiune monoaxială care produce ruperea barei are intensitatea dată de relaţia: πD 2 F= RmC . orientate pe direcţia axei longitudinale a barei.24⋅105 N.5⋅105 N.461.

La fabricarea produselor prin metoda agregării pulberilor.1 µm şi 1 mm. plăcuţe pentru tuburi electronice. numit sinterizare. cu perspective mari de extindere în viitor. nemetalice) utilizate în metalurgia pulberilor sunt materiale formate din granule (particule) de metale pure. sulfuri etc. uneori amestecate şi cu pulberi nemetalice. Introducere În tehnica actuală se utilizează. Pulberile (metalice şi. iar comprimatele de pulberi astfel obţinute se supun unui tratament termic. oxizi metalici. cu sau fără presare. Tehnologiile de realizare a produselor prin metoda agregării pulberilor sunt aplicate de obicei în două scopuri: A. materiile prime sub formă de pulberi (de diverse sortimente compoziţionale şi/sau granulometrice) sunt amestecate în proporţiile necesare produselor care trebuie realizate. uneori. amestecul de pulberi este adus apoi la forma dorită (corespunzătoare produselor).) cu dimensiunile cuprinse între 0.1. aliaje sau compuşi chimici (intermetalici. duze pentru ejectarea 301 . metodelor şi procedeelor tehnologice de obţinere a pulberilor (preponderent metalice) şi de utilizare a lor pentru realizarea de produse cu diverse destinaţii fac obiectul unei ramuri a metalurgiei numită metalurgia pulberilor . Realizarea de produse din materiale metalice care nu pot fi elaborate şi prelucrate primar prin tehnologiile clasice de topire – turnare: • piese (filamente. Studiul şi aplicarea industrială a proceselor. tehnologiile de realizare a semifabricatelor şi pieselor pentru diverse aplicaţii din pulberi metalice.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Capitolul 13 STRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR REALIZATE PRIN AGREGARE DE PULBERI 13. care conferă produselor compactitatea şi caracteristicile de utilizare dictate de aplicaţia căreia sunt destinate produsele.

contacte electrice. pârghii. se obţin foarte greu în stare topită). Cr. tacheţi.) înglobate într-o matrice metalică tenace (Co. • piese (scule aşchietoare. Nb etc. având ts ridicate. având structura alcătuită din particule de carburi metalice dure (WC. Ni etc. magneţi etc.. ce impune aplicarea unor operaţii tehnologice de finisare laborioase şi costisitoare. Ni. Mo. • piese poroase cu diverse destinaţii: cuzineţi poroşi autoungători din bronzuri cu staniu sau din aliaje Fe – Cu. diamant – metale etc.). Mo – Ag.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR gazelor fierbinţi electrozi nefuzibili pentru sudare etc.) sau pseudoaliajelor (aliajele W – Ag.) din metale greu fuzibile (W. Ta. Mo etc. dar a căror fabricare prin turnare nu este eficientă. aliaje Fe – Al. Realizarea de produse cu dimensiuni mici şi forme complicate. compozitelor cu metale şi nemetale (Cu – grafit. reacţionând puternic cu căptuşeala ceramică a agregatelor de elaborare – turnare. burete de 302 . din materiale care pot fi elaborate în stare topită.. Mo2C. oţeluri inoxidabile sau aliaje Monel. la aplicarea acestei metode.) se folosesc pe scară largă astfel de piese sinterizate (roţi dinţate. • piese (plăcuţe şi scule pentru prelucrarea prin aşchiere a materialelor metalice) din materiale dure. care este folosită în prezent pentru realizarea pulberilor de Mn. pistoane. având structura alcătuită dintr-o fază oxidică − ceramică (Al2O3.). 13. electrozi poroşi din nichel sau argint pentru echipamentele utilizate în electrochimie etc. cuzineţi. având componentele cu ts foarte diferite şi/sau cu solubilităţi foarte reduse în stare lichidă. Fe – Cr.2.). Al. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 1 mm şi forma predominant lamelară. came. garnituri. B.).. Co. care. echipamente de calcul automat etc. se obţin greu în stare lichidă şi se impurifică uşor. Fe – mase plastice. Cr. filtre metalice din bronzuri. de tipul unor agregate compozite.) înglobată într-o matrice metalică (Fe. deoarece implică consumuri exagerate de materiale şi conduce la obţinerea de semifabricate cu precizia necorespunzătoare a formei şi dimensiunilor. W – Cu. TaC etc. în construcţia de maşini (automobile.) din materiale de tipul cermeturilor. materia primă sub formă de material metalic turnat. realizate mai ales din pulberi feroase. care. Sb. Principalele metode mecanice folosite în practica industrială pentru obţinerea pulberilor sunt: • Metoda măcinării. magneţi etc. ZrO2 etc. Fe. Obţinerea şi caracterizarea pulberilor Pentru obţinerea pulberilor se utilizează două categorii de metode tehnologice: metodele mecanice şi metodele fizico – chimice. segmenţi. echipamente electrocasnice. Mo – Cu etc. Ni – Fe etc. inele. Co. TiC. elemente de fricţiune.

• Metoda pulverizării din fază lichidă. oţeluri etc. iar ca agent chimic pulberea fină de Pb. Pt. Co. o transformă în pulbere de fier pur. materia primă sub formă de soluţie apoasă a sărurilor metalului (Me) care trebuie obţinut sub formă de pulbere este supusă unui agent chimic (pulbere de Zn. Principalele metode fizico – chimice de elaborare a puberilor metalice sunt: • Metoda reducerii oxizilor. apă etc. 303 . Au. de exemplu. folosită în prezent pentru obţinerea pulberilor de Fe. Al. alame. Ta.. Fe. Ni – Mo. Fe – Cr. Zn. Fe. folosind ca materie primă soluţia de acetat de cupru. Al etc. W. iar descompunerea prin volatilizare a acestuia determină formarea oxidului de carbon (care se reutilizează în proces) şi pulberii metalului Me. la folosirea acestei metode. aplicată actual pentru realizarea pulberilor de Fe.. se transformă (în anumite condiţii de temperatură şi presiune. Fe – Ni – Mo etc. • Metoda precipitării din soluţii apoase. materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Cu. cu mărimea particulelor între 0. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare. la utilizarea acestei metode. Cu. este supusă acţiunii unui curent de oxid de carbon. aplicată actual pentru fabricarea pulberilor de Ag. cu mărimea particulelor între 20 µm şi 400 µm şi forma predominant sferoidală.) şi este pulverizată în picături fine.1 µm şi 100 µm şi forma aciculară (dendritică). la folosirea acestei tehnologii. utilizată în prezent pentru obţinerea pulberilor de Ni. Co. Cr. la aplicarea acestei metode. rezultă precipitate granulare de plumb acoperite cu cupru. precipitate obţinute prin electoliză. specifice fiecărui metal) în carbonil metalic Men(CO)m (condensat sub formă de lichid vâscos). Cu. în stare măcinată este supusă acţiunii unui agent chimic (pulbere de cocs sau gaz metan). aplicată pentru realizarea pulberilor de Fe. producând reducerea oxizilor. cu mărimea particulelor între 0. care. Ni. Ni. aşchii. la aplicarea acestei tehnologii. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer.. materia primă sub formă de minereu oxidic de fier sau arsură de fier. aliaje Fe – Ni. V. materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. este transformată în pulbere prin măcinare în mori cu bile sau în mori cu vârtej. Sn. aliaje Fe – Ni. Cd. Ni – Co etc. vapori..1 µm şi 10 µm şi forma sferoidală. obţinându-se depozite catodice compacte − fragile. Pt etc. spongioase sau pulverulente. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. • Metoda electrolitică. materia primă sub formă de aşchii ale metalului (Me) care trebuie adus în formă de pulbere este introdusă într-un cuptor tubular. Ni. • Metoda carbonil. Au.) care produce precipitarea metalului (Me) sub formă de pulbere. Cr. sârme etc. metoda permite şi obţinerea pulberilor cu particule bimetalice. Fe – Mo.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi minereu. bronzuri.

pentru exprimarea acestei caracteristici se folosesc două mărimi: diametrul echivalent al particulelor sau mărimea celui mai mic ochi de sită prin care acestea pot trece. distingându-se din acest punct de vedere. . • mărimea particulelor. 13. aşa cum se poate observa în figura 13.6. pulberile cu particule lamelare (platiforme) şi pulberile cu particule echiaxiale (sferoidale. • calitatea suprafeţei particulelor. existând însă şi pulberi ale căror particule au suprafeţe netede şi regulate.1. trei grupe de pulberi: pulberile cu particule fibroase (aciculare). poliedrice ).2. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. aşa cum se poate observa în figura 13. funcţia erorilor – v. această caracteristică se apreciază pe baza raportului dintre cele trei dimensiuni caracteristice ale particulelor.1. b − particule lamelare. • structura internă a particulelor. Principalele caracteristici fizice ale pulberilor metalice sunt: • forma particulelor. poroasă (cu macropori închişi) sau compactă (fără macroporozităţi). definite. pulberile metalice uzuale au granulaţia eterogenă. raportată la masa sau volumul lor efectiv. • volumul specific de umplere Vu. această caracteristică se exprimă de obicei prin mărimea suprafeţei totale a particulelor. cu ajutorul histogramelor granulometrice ale pulberii şi modelate analitic cu ajutorul unei funcţii de distribuţie a granulaţiei pulberii (de obicei. c − particule sferoidale .5).ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Pulberile metalice prezintă o serie de caracteristici fizico – chimice şi tehnologice care influenţează esenţial calitatea produselor obţinute prin agregarea lor. o caracteristică derivată a acesteia fiind densitatea de umplere ρu = 304 1 Vu Fig. mărimea particulelor acestora încadrându-se într-un domeniu mai mult sau mai puţin extins. această caracteristică se defineşte ca fiind volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere vărsată liber (netasată) într-un vas de măsurare. particulele pulberilor metalice uzuale au structura internă spongioasă (cu macropori deschişi). pulberile metalice uzuale au particulele cu suprafeţe neregulate şi rugoase. compoziţia granulometrică a unei pulberi metalice putându-se exprima prin fracţiile granulometrice ale particulelor de diferite mărimi ce intră în alcătuirea pulberii. • suprafaţa specifică a particulelor. aplicaţia A. Principalele forme ale particulelor pulberilor utilizate în metalurgia pulberilor: a − particule aciculare.

13. Si. P etc. ρpr reprezentând masa unităţii de volum a unei pulberi supuse unei presiuni de compactizare p. aceste caracteristici exprimă presabilitatea pulberilor. această caracteristică se defineşte ca fiind cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii şi este dependentă în special de calitatea suprafeţei particulelor şi de compoziţia granulometrică a pulberilor. . S. b − gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor Principalele caracteristici chimice ale pulberilor metalice sunt conţinutul de impurităţi (C. îndesare (prin scuturare) I s = u Vu Fig. aceste caracteristici depinzând de natura materialului particulelor şi de metoda folosită pentru obţinerea pulberilor. • densitatea de presare ρpr şi compactitatea de presare Cpr. o caracteristică derivată este porozitatea de umplere Pu = 100 − Cu. pentru pulberile metalice uzuale Vsc fiind cu 20. O. Principalele caracteristici tehnologice ale pulberilor metalice sunt: • fluiditatea.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi • compactitatea de umplere Cu..30 % mai mic decât Vu.. C u = Ve Vu 100 = ρu ρe 100 . ρe fiind densitatea materialului particulelor pulberii. această caracteristică este definită ca fiind raportul procentual dintre volumul efectiv al particulelor pulberii Ve şi volumul de umplere Vu. această caracteristică reprezintă volumul ocupat de unitatea de masă de pulbere după tasarea ei prin scuturare intensă. Definirea granulaţiei cu ajutorul histogramei granulometrice pentru pulberile cu: a − gamă largă de dimensiuni ale particulelor. se poate defini caracteristica numită grad de V − Vsc . iar Cpr fiind C pr = 305 ρp ρe 100 .2. cunoaşterea ei fiind deosebit de importantă pentru reglarea corectă a dispozitivelor de dozare a pulberilor folosite la realizarea unui anumit produs.) al particulelor şi rezistenţa la oxidare a particulelor. • volumul specific de scuturare Vsc. cunoscând (pentru o pulbere metalică dată) Vsc şi Vu.

cu orbitalele electronice incomplete. 13. contribuind la intensificarea proceselor de adsorbţie. ci şi de rugozitatea suprafeţelor particulelor care alcătuiesc pulberile (care poate determina modificări esenţiale ale mobilităţii reciproce a particulelor pulberilor la vărsarea şi/sau presarea lor în matriţele utilizate la obţinerea produselor sinterizate). în funcţie de compoziţia granulometrică. Compactitatea de umplere. caracterul rugos al suprafeţelor libere şi starea de nesaturare electronică a atomilor de pe aceste suprafeţe determină o reactivitate accentuată a acestora. să aibă o mobilitate accentuată şi o mare capacitate de a atrage electroni.3. care definesc interacţiunea complexă dintre particulele pulberilor şi dintre particule şi mediul (gazos sau lichid) cu care acestea vin în contact în cursul operaţiilor de realizare a produselor sinterizate.. datorită multiplelor imperfecţiuni cristaline (de tipul vacanţelor. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor. b − cu gamă îngustă de dimensiuni ale particulelor 306 . dislocaţiilor sau defectelor de împachetare) pe care le conţin. aşa cum sugerează schemele din figura 13. Fig. pentru pulberile: a − cu gamă largă de dimensiuni ale particulelor. corodare. această caracteristică exprimă capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. difuzie etc. Vs şi Pu) depinde esenţial de fluiditatea pulberilor.3. oxidare. • realizarea unei împachetări compacte a particulelor pulberilor (micşorarea valorilor caracteristicilor Vu. de compoziţia granulometrică a pulberilor. iar suprafeţele să prezinte aspect rugos. care este influenţată nu numai de forma particulelor pulberilor şi. La obţinerea produselor prin agregare de pulberi trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi privind caracteristicile şi comportarea pulberilor: • terminarea bruscă a structurii cristaline pe suprafeţele libere ale particulelor pulberilor metalice face ca atomii aflaţi pe aceste suprafeţe. denumirea ei fiind determinată de faptul că rezistenţa mecanică a oricărui semifabricat obţinut prin presarea unei pulberi depinde în principal de comportarea zonelor sale cu sensibilitate maximă la degradare: muchiile ascuţite şi pereţii foarte subţiri.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • rezistenţa muchiilor.

Aceste procese. iar influenţele rugozităţii suprafeţelor libere ale particulelor şi reactivităţii acestor suprafeţe devin mai importante. neputând asigura gradul de consolidare necesar pentru ca produsele să-şi păstreze configuraţia la extragerea din matriţe.5: • crearea legăturilor punctiforme între particule.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. gradul de îndesare şi compactitatea de presare a pulberilor şi determină obţinerea de produse cu porozitate excesivă (inacceptabilă). • creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de 307 . diminuează compactitatea de umplere. se desfăşoară în mai multe etape. deoarece.4. Schema micşorării compactităţii pulberilor la formarea aglomeratelor şi agregatelor de particule • pe măsură ce dimensiunile particulelor pulberilor se micşorează. aşa cum se poate observa în figura 13. suprafaţa lor specifică se măreşte. Transformările structurale la presarea şi sinterizarea pulberilor Procesele esenţiale ce trebuie realizate pentru obţinerea produselor prin metoda agregării pulberilor constau în formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii sau amestecului de pulberi utilizate ca materie primă. schematizate în figura 13. care conduc la formarea în masa pulberilor a unor aglomerate (grupări de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de adeziune) şi a unor agregate (grupări de aglomerate slab legate între ele şi uşor de dezintegrat prin acţiuni mecanice). aşa cum s-a arătat anterior. formarea aglomeratelor şi agregatelor trebuie împedicată. soluţia tehnologică cea mai indicată în acest scop constând în utilizarea unor substanţe lubrifiante (depuse pe particulele pulberilor sau adăugate la dozarea şi amestecarea pulberilor în vederea realizării produselor sinterizate).3. 13. determinând apariţia unor fenomene de frecare şi adeziune între particule. astfel de legături apar între particulele pulberilor metalice la simpla lor vărsare sau tasare în matriţele folosite la realizarea produselor şi sunt (în general) instabile.4.13.

d − diminuarea şi sferoidizarea porilor Procesele descrise succint mai înainte. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor. se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de presare a pulberilor în matriţe şi de sinterizare a comprimatelor obţinute prin presare. mai ales a celor aflaţi pe suprafeţele libere ale acestora şi desfăşurarea intensă a unor procese de difuzie.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR contact (punţilor de legătură) între particule. între particulele pulberilor supuse prelucrării se formează suprafeţe de contact (punţi de legătură). amestecul de pulberi este presat în cavitatea unei matriţe (la presiuni p = 100. care determină creşterea mobilităţii atomilor particulelor pulberilor. în urma desfăşurării acestei etape. de tipul unor germeni cristalini. asigurând consolidarea acestora şi micşorarea. Fig. deformarea plastică şi sudarea între ele a particulelor) şi sunt finalizate.2000 MPa) şi se transformă într-un comprimat cu forma produsului ce urmează a fi realizat. prin încălzirea pulberilor presate.. care asigură amestecului de pulberi împachetarea 308 .13. De obicei cele două operaţii se realizează succesiv. aceste procese sunt declanşate prin presarea pulberilor în matriţe (care determină compactizarea pulberilor prin redistribuirea particulelor. agregatele de pulberi capătă o structură cristalină nouă. alunecarea lor reciprocă şi umplerea golurilor. Procesele care se desfăşoară în timpul operaţiei de presare pot fi descrise astfel: • la începutul presării se produce reorientarea particulelor. ale cărei cristale sunt dezvoltate între (peste) particulele pulberilor. La operaţia de presare. Principalelor etape de formare a legăturilor de consolidare la realizarea produselor prin agregare de pulberi: a − formarea legăturilor punctiforme. sferoidizarea şi chiar dispariţia porilor. în cursul tratamentului termic de sinterizare. dar există şi procedee tehnologice care prevăd executarea lor simultană (presarea la cald sau sinterizarea sub presiune). • creşterea cristalelor noi. c − formarea şi creşterea cristalelor noi. care au tendinţa de a se dezvolta independent sub forma unor noi cristale şi de a declanşa astfel un proces general de recristalizare în masa pulberilor.5. prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente. prin creşterea germenilor formaţi în etapa anterioară. b − formarea suprafeţelor de contact..

determinată şi de intensitatea scăzută cu care se desfăşoară procesele de difuzie la temperatura de presare. molecule de apă şi grăsimi. ca urmare. 309 . − o parte din energia acumulată în materialul deformat plastic din zonele de conact ale particulelor pulberii constituie energia de activare necesară creşterii şi transformării în cristale a germenilor cristalini comuni.) şi aplatizarea micronereguarităţilor din aceste zone. particule de praf ionizate etc. sudarea prin presiune a particulelor pulberii se realizează prin următorul mecanism: − sub acţiunea presiunii exercitate asupra pulberii. • dacă particulele pulberii supuse presării au plasticitate scăzută. care se constituie într-o sursă de activare mecanică. în acest fel realizându-se sudarea între particulele pulberii. fiind însoţită de ecruisarea materialului (creşterea rezistenţei la deformare a materialului) din aceste zone şi. ca urmare a desfăşurării acestor procese. se produce deformarea plastică locală a particulelor în zonele lor de contact reciproc. • odată cu creştera presiunii se produce deformarea elasto – plastică a particulelor pulberii şi se crează condiţiile necesare sudării lor prin presiune. ca urmare. extinderea redusă a punţilor de legătură realizate prin sudare este. la fabricarea produselor din pulberi metalice sau nemetalice nedeformabile consolidarea prin presare a particulelor pulberilor şi obţinerea unor comprimate cu rezistenţă mecanică acceptabilă se realizează numai dacă particulele sunt amestecate cu un liant metalic (care rămâne în compunerea produsului) sau organic (care se elimină în cursul sinterizării). sudarea prin presiune a particulelor nu se poate realiza. care determină dislocarea straturilor eterogene (ce conţin oxizi. procesele de deformare sunt transferate în afara zonelor de contact ale particulelor (spre materialul neecruisat din interiorul particulelor pulberii) înainte de aplatizarea completă a microneregularităţilor şi dizlocarea suficientă a straturilor eterogene de pe suprafeţele în contact ale particulelor. atomii marginali ai particulelor se apropie la distanţe având ordinul de mărime al parametrilor stucturii cristaline a materialului particulelor şi interacţionează dând naştere unor germeni cristalini comuni în zonele de contact ale particulelor. Pentru conducerea corectă a operaţiei de presare şi aprecierea corespunzătoare a eficienţei proceselor care se desfăşoară în cursul acesteia trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • deformarea plastică locală a zonelor de contact ale particulelor se realizează (în mod obişnuit) la rece. iar punţile de legătură realizate prin sudare au (datorită extinderii reduse şi conţinutului mare de impurităţi) rezistenţă mecanică relativ scăzută. în plus. molecule de aer adsorbit.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi cea mai densă posibilă la dimensiunile şi forma pe care le prezintă particulele componente.

Sinterizarea este tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. care constau în reducerea peliculelor de oxizi de pe suprafeţele particulelor. Desfăşurarea acestor procese şi calitatea produselor obţinute prin agregare de pulberi sunt influenţate esenţial de regimul tehnologic al tratamentului de sinterizare.6. care au ca efecte consolidarea legăturilor dintre particulele pulberii. se manifestă un fenomen de creştere bruscă a volumului acestor comprimate. numit efect postelastic. accelerată de ridicarea temperaturii. în cazul amestecurilor de pulberi (cu particule din materiale diferite) se produce şi alierea particulelor cu componentele transportate prin difuzie din particulele vecine. dacă plasticitatea particulelor pulberilor este redusă. determină • declanşarea unor procese de recristalizare a materialului (ecruisat prin deformarea plastică la rece produsă de presare) din zonele de contact ale particulelor şi din interiorul acestora.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR • la extragerea comprimatelor din matriţele în care s-a realizat presarea se produce relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii şi. accelerată de ridicarea temperaturii. Pri ncipalii parametri de regim ai tratamentului de sinterizare se aleg astfel: • Temperatura de sinterizare Tsi se stabileşte având în vedere că sinterizarea trebuie să asigure formarea de noi cristale între particulele pulberilor din care sunt realizate comprimatele supuse acestui tratament. aşa cum sugerează imaginile prezentate în figura 13. descompunerea şi vaporizarea substanţelor introduse la presare ca lianţi sau lubrifianţi. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi. îndepărtarea produselor rezultate din reducerea. difuzia atomilor. sferoidizarea şi micşorarea porilor şi finisarea granulaţiei produselor. se 310 . efectul postelastic este important (comprimatele îşi măresc volumul cu câteva procente la scoaterea lor din matriţe) şi poate produce distrugerea comprimatelor. ca urmare. eliminarea gazelor şi lichidelor adsorbite pe suprafeţele particulelor pulberii. determină consolidarea şi creşterea germenilor cristalini formaţi în zonele de contact dintre particule. De 2 4 obicei. evitarea acestui fenomen nedorit fiind asigurată de utilizarea lianţilor. temperatura de sinterizare se adoptă Tsi = ( ⋅ ⋅ ⋅ )Ts . • creşterea temperaturii determină desfăşurarea unor procese chimice. Procesele care se desfăşoară în timpul sinterizării pot fi descrise astfel: • difuzia atomilor. bazate pe difuzie. care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule. Ts fiind 3 5 temperatura de solidificare – topire (în K) a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi din care se confecţionează produsele. în plus.

scap. c − pulberea presată şi sinterizată 240 ore la 900 oC • Durata sinterizării τsi se stabileşte experimental. 13. Mediile reducătoare (atmosferele de hidrogen. Acest mod de alegere a temperaturii T si conduce în anumite cazuri. pentru a asigura condiţiile termice necesare desfăşurării proceselor de recristalizare care stau la baza formării legăturilor de consolidare între particule.7). deoarece prezenţa oxizilor în masa sau pe suprafeţele particulelor pulberilor folosite la realizarea produselor influenţează negativ desfăşurarea proceselor de difuzie care au loc în cursul sinterizării. hidrocarburi etc.) se utilizează atunci când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare.5).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi observă că tratamentul se efectuează la Tsi > Trp. uşor de obţinut şi cu activitatea chimică (reducătoare sau neutră) reglabilă (prin nivelul vidului şi temperatura Tsi utilizate la sinterizare). 311 . la stabilirea mărimii τsi se ţine seama că aceasta este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii (care se corelează cu Tsi conform (1. 3. Fig. amoniac.15) – v. b − pulberea presată şi sinterizată o oră la 900 oC. manipulare sau depozitare. scap. în corelaţie cu gradul de sinterizare necesar realizării proprietăţilor de utilizare dorite ale produselor. mediu ieftin. la desfăşurarea proceselor de sinterizare în prezenţa unei anumite cantităţi de fază lichidă. fapt ce are ca efecte accelerarea proceselor şi obţinerea unor produse cu compactitate ridicată. Efectele presării şi sinterizării pulberii de argint cu incluziuni de Al2O3: a − pulberea vărsată în matriţa de presare. În prezent se practică pe scară largă sinterizarea în vid.6.4T s – v. 1. • Mediul de sinterizare se alege în mod obişnuit neutru sau reducător. Trp fiind temperatura de recristalizare primară a componentului principal al pulberii sau amestecului de pulberi (T rp ≅ 0. Mediile neutre (atmosferele de argon) se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi. când pulberile sau amestecurile de pulberi conţin componente secundare cu temperatura de solidificare – topire inferioară T si.

cu structura alcătuită din particulele unui material înglobate într-un material suport (liant. se comportă ca niste agregate compozite. caracteristicile lor putând fi determinate aplicând principiile prezentate în scap. 13. Microstructurile produselor din pulbere de Fe sinterizată la 800 oC: a − timp de 0. 13.9.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR 13. Microstructurile produselor sinterizate din WC cu liant de Co: a − material cu 94 % WC şi 6 % Co. modul de distribuţie şi gradul de dispersie al fazelor componente ale structurii. definite prin constituţia acesteia (natura. Structurile şi proprietăţile produselor sinterizate Produsele care se obţin prin metoda agregării pulberilor au caracteristicile structurale (influenţate de compoziţia chimică şi de regimul tehnologic folosit la sinterizare) sugerate de micrografiile prezentate în figurile 13. matrice).4. cât şi de mărimea porozităţii. Produsele sinterizate prezentând o porozitate Pp au caracteristicile fizico − mecanice determinate atât de caracteristicile structurii realizate prin sinterizare.7. b − timp de 6.5 ore. 13.8.8 şi 13.7. 12.2. numărul şi proporţia fazelor care alcătuiesc structura) şi prin forma. Fig. forma şi dimensiunile porilor. c − timp de 22 ore Produsele fără porozitate. 312 . b − material cu 85 % WC şi 15 % Co Fig. dimensiunile.5 ore.

(13. b − electrod din pulbere de wolfram. respectiv.2) permite a se estima duritatea Brinell HB. Ys ≡ HBs). respectiv. Ys ≡ Rms) şi alungirea procentuală după rupere (Y ≡ A. 13. iar Ks. rezistenţa la tracţiune (Y ≡ Rm. 313 . Cercetările experimentale întreprinse asupra diverselor materiale obţinute prin metoda agregării de pulberi au evidenţiat faptul că dependeţele dintre principalele caracteristici mecanice ale acestor materiale şi porozitatea lor pot fi exprimate analitic prin relaţii de forma: Y = Ys e − K s Pp sau Y = Ys (1 − K s/ Ppm ) (13. respectiv. densitatea produsului sinterizat. Microstructurile unor produe industriale sinterizate: a − filtru din pulbere de bronz. evident.2) este potrivită pentru a estima duritatea Brinell (Y ≡ HB. în cazul produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. K s/ şi m sunt constante cu valorile dependente de natura materialului sinterizat şi.1) Pp = V ρs în care V şi ρ reprezintă volumul şi. prima dintre relaţiile (13. în timp ce a doua relaţie permite modelarea numerică a modulului de elasticitate longitudinală (Y ≡ E. densitatea masei structurale (lipsită de pori) a produsului. Ys ≡ Es) şi coeficientului contracţiei transversale (Y ≡ µ. pe materialul (lipsit de pori) care alcătuieşte masa structurală a produsului sinterizat.9. de caracteristica mecanică considerată. iar Vs şi ρs – volumul şi. de exemplu.2) în care Y şi Ys reprezintă valorile unei caracteristici mecanice determinate pe materialul sinterizat şi.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor realizate prin agregare de pulberi Fig. Ys ≡ As) ale materialelor sinterizate. definită prin relaţiile: V − Vs ρ 100 = (1 − )100 . caracteristicile mecanice ale acestor produse pot fi influenţate în măsură importantă de mărimea porozităţii Pp (în %). dacă se consideră Ys ≡ HBs = 75 HBS şi Ks = 0. Ys ≡ µs) ale unor astfel de materiale. c − piesă din pseudoaliaj W−Ni−Fe obţinută prin sinterizare Deoarece porii prezenţi în produsele sinterizate diminuează secţiunile portante şi au efectele unor concentratori de tensiuni.049. Prima dintre relaţiile (13.

305 mediu de sinterizare. 304 sinterizare.10.67 şi coeficientului lui Poisson. dacă se ia Ys ≡ µs = 0.01 şi m = 1. dacă se consideră Ys ≡ Es = 2. carbonil.2) permite a se determina cu o bună precizie valorile modulului de elasticitate longitudinală E. lamelare. De asemenea. Fig. rezistenţa la coroziune etc. Curbele Wöhler ale fierului sinterizat cu diferite valori ale porozităţii Pp Porozitatea produselor sinterizate influenţează negativ rezistenţa la oboselă a acestora. 307 compactitate de presare. 307 agregare pulberi. caracteristicile magnetice. 305 densitate de presare. 13. 305 pulberi.043 şi alungirea procentuală după rupere A. 305 densitate de umplere. electrolitică. K s/ = 0. 310 fluiditate. porozitatea influenţează şi alte caracteristici ale produselor sinterizate: conductibilitatea termică şi electrică. dacă se ia Ys ≡ Rms = 250 N/mm2 şi Ks = 0. 301 metode fizico-chimice reducere oxizi.03 şi m = 0. 305 grad de îndesare. 303 metode mecanice măcinare. dacă se utilizează Ys ≡ As = 40 % şi Ks = 0. iar cea de-a doua relaţie din grupul (13. 302 porozitate de umplere. pulverizare.10. 304 durată de sinterizare. precipitare. Cuvinte cheie aglomerate. 310 volum specific de scuturare.05⋅105 N/mm2. aşa cum rezultă examinând curbele de durabilitate (Wöhler) ale pieselor din fier sinterizat prezentate în figura 13. K s/ = 0. 301 agregate. 305 314 . 301 fibroase. 305 compactitate de umplere.058. sferoidale. 311 metalurgia pulberilor. 310 temperatură de sinterizare.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR rezistenţa la tracţiune Rm. 311 efect postelastic.35.

c) arborii cotiţi ai motoarelor Diesel pentru camioanele de mare tonaj.13.4. Universitatea din Ploieşti. Gâdea S. 1984 4. c) filtrele din aliaje Monel. 1981 3. Metalurgie fizică şi studiul metalelor. apă etc. vapori. Metalografie. Petrescu M.13. Care dintre următoarele etape se parcurg la fabricarea unui produs prin metoda agregării de pulberi: a) obţinerea pulberilor. Bucureşti. b) plăcuţele dure din cermeturi pentru sculele aşchietoare. Editura Didactică şi Pedagogică. 1986 7. 1985 5. Macmillan Publishing Commpany..Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi Bibliografie 1. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) cuzineţii din bronz grafitat. Bucureşti. ş. Surdeanu T.. Ohio. II. American Society for Metals. New York. Bucureşti. Editura didactică şi Pedagogică. suferă impactul cu mai multe jeturi (de aer. 1985 6. Care dintre următoarele produse se pot obţine prin metoda agregării de pulberi: a) electrozii nefuzibili din wolfram pentru sudare. vol. Editura Tehnică.1... Introduction to Materials Science for Engineers.9. vol. Perneş M. b) metoda carbonil. Ciocârdia C. c) spargerea comprimatelor realizate prin presare. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de metal sau aliaj topit se scurge dintr-un creuzet (printr-o duză calibrată). Aliaje dure sinterizate din carburi metalice. Drăgulănescu E. Zecheru Gh.. d) barele de tracţiune din răşină poliesterică armată cu fibre de sticlă? T.) şi este pulverizată în picături fine. Partea a doua. Ploieşti... b) plăcuţele din materiale dure pentru sculele aşchietoare. Editura Tehnică. c) metoda pulverizării din fază lichidă. Gâdea S. d) sinterizarea comprimatelor obţinute prin presare? T. d) metoda precipitării din soluţie apoasă? 315 . Bucureşti..3. este: a) metoda electolitică. Shakelford J.13.13. Tehnologia materialelor. * * * Metals Handbook Ninth Edition.2. Piese sinterizate din pulberi metalice. b) presarea pulberilor. care se transformă în particule de pulbere prin solidificarea într-o baie de răcire. 1986 Teste de autoevaluare T. Drăgulănescu I. 1988 2. d) grinzile metalice pentru poduri? T.a..

Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor tehnologice: a) densitatea de umplere.13. c) conţinutul de impurităţi al particulelor pulberii. Mărimea suprafeţei totale a particulelor unei pulberi. c) fluiditatea: d) densitatea de presare? T. c) metoda carbonil. c) rezistenţa muchiilor (comprimatelor obţinute prin presarea pulberii). b) volumul specific de scuturare. b) dezintegrarea particulelor.6. Care dintre următoarele caracteristici ale pulberilor metalice se încadrează în categoria caracteristicilor fizice: a) mărimea particulelor. Metoda de producere a pulberilor la a cărei aplicare materia primă sub formă de soluţii apoase sau topituri de săruri metalice este descompusă prin electroliză. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii.14. b) rezistenţa la oxidare a particulelor pulberii. obţinându-se depozite catodice compacte fragile.11. c) densitatea de presare. d) fluiditatea pulberii? T. care să-şi păstreze forma şi să nu sufere pierderi masice în timpul manipulărilor la care este supus în procesul de fabricare a produselor defineşte: a) densitatea de umplere a pulberii.13. c) mărimea particulelor pulberii. Grupările de particule ferm legate între ele prin forţe superficiale de 316 . spongioase sau pulverulente. d) amestecare a pulberilor? T.9. d) porozitatea de umplere a pulberii? T.13. d) creşterea cristalelor noi.10. inclusiv a macroporilor deschişi conţinuţi de acestea. d) rugozitatea suprafeţelor particulelor? T. Procesele prin care amestecurile neconsolidate de pulberi se transformă în produse compacte şi rezistente se desfăşoară mai ales în cursul operaţiilor tehnologice de: a) dozare a pulberilor. b) presare a pulberilor în matriţe.13.13. Care dintre următoarele procese se produc la formarea legăturilor de consolidare a particulelor pulberii utilizate ca materie primă pentru obţinerea unui produs: a) crearea legăturilor punctiforme între particule.7. d) compactitatea de presare? T. c) sinterizare. sferoidizarea şi diminuarea dimensiunilor porilor? T. raportată la masa sau volumul lor efectiv defineşte: a) volumul specific al pulberii. d) metoda electrolitică? T.13. care se pot transforma uşor în pulberi prin măcinare.5.13. b) suprafaţa specifică a particulelor.12. Care dintre următorii factori influenţează fluiditatea unei pulberi: a) forma particulelor.13.13. b) compoziţia granulometrică a pulberii.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR T. Capacitatea unei pulberi de a da prin presare un semifabricat suficient de rezistent. d) fluiditatea pulberii? T. este: a) metoda măcinării. Cantitatea (masa) de pulbere ce se scurge în unitatea de timp prin orificiul calibrat al unei pâlnii defineşte: a) densitatea de presare a pulberii.13.13. b) metoda precipitării din soluţie apoasă. c) creşterea legăturilor punctiforme şi formarea suprafeţelor de contact (punţilor de legătură) între particule.8. b) suprafaţa specifică a particulelor pulberii. c) compactitatea de umplere a pulberii.

suprafaţa specifică a particulelor unei pulberi este raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi suprafaţa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sv) sau raportul dintre suprafaţa totală a particulelor şi masa lor efectivă (numit suprafaţă specifică Sm).Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi adeziune sunt denumite: a) agregate de particule. b) durata sinterizării este direct proporţională cu volumul particulelor pulberii din care se realizează produsele şi invers proporţională cu coeficientul de difuzie D al componentului principal al pulberii. b) aglomerate de particule. d) micşorează modulul de elasticitate? Aplicaţii A. c) efect postelastic. Relaxarea elastică a materialului particulelor pulberii. c) măresc rezistenţa la oboseală.13. b) normalizare.17.13.1. Rezolvare Conform definiţiei date în scap. să se stabilească relaţia de determinare a suprafeţei specifice a pulberilor alcătuite din particule cubice (cu latura dp) sau sferice (cu diametrul dp) realizate dintr-un material cu densitatea ρe.). d) expansiune? T. însoţită de creşterea bruscă a volumului comprimatelor de pulberi la scoaterea lor din matriţele în care au fost realizate prin presare. Tratamentul termic prin care se realizează activarea termică a comprimatelor de pulberi în vederea desfăşurării proceselor. b) măresc duritatea. amoniac. considerând că o masă M de pulbere conţine np particule cu volumul (total) efectiv 317 . care produc consolidarea şi creşterea punţilor de legătură dintre particule.13. d) sinterizare? T. Care dintre următoarele efecte corespund prezenţei porilor în produsele realizate prin metoda agregării de pulberi: a) diminuează rezistenţa la tracţiune. hidrocarburi etc. d) dislocaţii.16.15. Care dintre următoarele afirmaţii privind alegerea regimului tehnologic la sinterizarea comprimatelor de pulberi sunt adevărate: a) temperatura de sinterizare trebuie să fie mai mică decât temperatura de recristalizare primară a materialului componentului principal al pulberii.13. Ca urmare. manipulare sau depozitare sinterizarea se face în atmosferă reducătoare (hidrogen. densificarea (micşorarea porozităţii) şi recristalizarea structurii produselor realizate prin agregare de pulberi este denumit: a) recoacere completă. c) când pulberile din care se realizează produsele se oxidează uşor sau prezintă conţinuturi apreciabile de oxigen (oxizi) de la elaborare. c) călire martensitică. bazate pe difuzie.2. d) lipituri? T. este denumită: a) sinterizare. 13. b) dilatare termică.18.13. d) atmosferele de argon se folosesc la sinterizarea produselor din pulberi metalice lipsite de oxizi? T.

13. care ţine seama de abaterile de la forma regulată (poliedrică sau sferică) ale particulelor pulberii. se poate aprecia că produsele realizate vor avea Pp < 8. dacă particulele au forma sferică). porozitatea de umplere Pu şi compactitatea de presare Cpr şi să se stabilească dacă produsul obţinut prin sinterizare poate avea porozitatea Pp ≤ 10 %.3 % < 10 %.3) sugerează că suprafaţa specifică a pulberilor cu particule de formă regulată este independentă de forma particulelor.7 = 8. cu aspect dendritic etc. porozitatea pulberii presate este este C pr = ρe 7850 Ppr = 100 – Cpr = 100 – 91. şi S m = = = n pV p V p n p ρ eV p ρ eV p înlocuind în aceste relaţii expresiile mărimilor Sp şi Vp. dacă particulele au forma 2 npS p S p npS p Sp sferică) şi masa M p = ρ eV p .) suprafaţa specifică se stabileşte cu relaţii de forma: 6 6 α f şi S m = αf.2). Să se determine pentru această pulbere compactitatea de umplere Cu.7 %.6 ≅ 55. ţinând seama că tratamentul termic de sinterizare reduce porozitatea comprimatelor de pulbere obţinute prin presare. Evident.13.3) şi S m = Sv = ρe d p dp Observaţie Relaţiile (13. fiecare particulă având volumul Vp ( V p = d 3 . suprafaţa Sp ( S p = 6d p . rezultă pentru pulberea precizată în enunţul aplicaţiei: compactitatea ρ 3500 de umplere a pulberii este C u = u 100 = 100 ≅ 44. densitatea de umplere ρu = 3500 kg/m3 şi densitatea de presare ρp = 7200 kg/m3. dacă particulele au forma cubică p 4 dp 2 sau V p = π ( ) 3 .4) Sv = ρe d p dp αf fiind un factor de corecţie supraunitar. 318 .ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Ve. (13. iar compactitatea de presare ρp 7200 100 = 100 ≅ 91. A.2. În cazul pulberilor cu particule de formă neregulată (cu macropori deschişi.3 % şi. rezultă: S v = . se obţin relaţiile: 6 6 .6 %. 3 2 dp dacă particulele au forma cubică sau S p = 4π ( ) 2 . (13.4 % . Rezolvare Utilizând relaţiile de definire a caracteristicilor pulberilor (date în scap. Pulberea metalică utilizată ca materie primă pentru realizarea unui produs sinterizat are următoarele caracteristici: densitatea materialului particulelor pulberii ρe = 7850 kg/m3. porozitatea de ρe 7850 umplere este Pu = 100 – Cu = 100 – 44.

3. 100 100 A. 4.4. Să se determine densitatea acestui produs. % Bz v %C v Deoarece VBz = V p şi VC = V p se obţine că densitatea produsului este 100 100 % Bz v %C v ρ p = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. grafit şi pori în această structură.1) ρC = 2500 kg/m3.scap. % Ni m %Cu m 70 30 + + 8910 8930 ρ Ni ρ Cu Densitatea filtrului obţinut prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel este: Pp 38 ρ p = ρ e (1 − ) = 8916(1 − ) ≅ 5528 kg/m3.13. ştiind că (aşa cum se precizează în tabelul 1.4. ştiind că la realizarea lui s-a folosit un amestec alcătuit din pulbere de grafit şi pulbere de bronz cu staniu cu %Snm = 10 %.85 + 2500⋅0.2) concentraţiile masice ale componentelor: %Nim = 70 % şi %Cum = 30 %. Un filtru realizat prin sinterizare din pulbere de aliaj Monel cu %Nim = 70 % are porozitatea Pp = 38 %.13.5.2) ρCu = 8930 kg/m3 şi 100 100 = ≅ 8734 kg/m3. Particularizând relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A.2.Capitolul 13 Structurile şi proprietăţile materialelor obţinute prin agregare de pulberi A. Rezolvare Particulele pulberii din aliaj Monel au (aşa cum s-a precizat în scap. restul fiind pori. 100 100 Observaţie Dacă produsul ar avea porozitatea Pu = 0 %. densităţile acestor componentelor având valorile (precizate în tabelul 1. Să se determine densitatea aceestui produs.4.2. se poate determina densitatea materialului particulelor 100 100 pulberii: ρ e = = ≅ 8916 kg/m3. iar VBz. 9.2): ρNi = 8910 kg/m3 şi ρCu = 8930 kg/m3. VC şi Vpori – volumele ocupate de bronz. rezultă Mp = MBz + MC = ρBz VBz + ρC VC şi Vp = VBz + VC + Vpori.10 ≅ 7674 kg/m3. ρSn = 7290 kg/m3: ρ Bz = %Cu m % Snm 90 10 + + 8930 7290 ρ Cu ρ Sn Considerând că produsul precizat în enunţul aplicaţiei are masa Mp şi volumul Vp. conţinuturile procentuale 319 . MBz şi MC fiind masele bronzului şi grafitului exisistente în structura produsului. iar densitatea bronzului cu staniu se determină folosind relaţia generală stabilită la rezolvarea aplicaţiei A. Rezolvare Densitatea grafitului este (v. Microstructura unui produs din bronz grafitat realizat prin metoda agregării de pulberi evidenţiază un conţinut procentual (volumic) de bronz %Bzv = 85 % şi un conţinut procentual (volumic) de grafit %Cv = 85 %.

13. rezistenţa la tracţiune Rm.5 % şi densitatea produsului creşte % Bz v/ %C v/ la valoarea ρ = ρ Bz + ρC = 8734⋅0. în funcţie de porozitatea acestora Pu ∈ (0 %.105 ≅ 8080 kg/m3.ELEMENTE DE STIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR (volumice) ale constituenţilor structurali ar fi: % Bz v/ = % Bz v 85 100 = 100 ≅ % Bz v + %C v 95 89. 30 %).5 = 10. se obţin diagramele de variaţie ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate (duritatea Brinell HB. / p Fig. 13. prezentate în figura 13.11. să se studieze variaţiile caracteristicilor mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate. 100 100 A. alungirea procentuală după rupere A şi modulul de elasticitate longitudinală E).5. Diagramele de variaţie în funcţie de porozitatea Pp ale principalelor caracteristici mecanice ale produselor realizate din pulberi de fier sinterizate Rezolvare Utilizând relaţiile potrivite din grupul (13.4.2). Utilizănd datele prezentate în scap.895 + 2500⋅0. 13. 320 .13.5 % şi %C v/ = 100 − % Bz v/ = 100 – 89. cu valorile precizate în scap.4 pentru constantele care intervin în aceste relaţii. în funcţie de porozitatea acestora Pp .11.

s-a recurs la împărţirea materialelor în două mari clase: • materialele structurale (materialele de construcţie) sunt cele la care caracteristicile de rezistenţă mecanică sunt cele mai importante. • materialele funcţionale sunt cele la care caracteristicile cele mai importante sunt de natură electrică. lemnul şi materialele compozite. etc. ele fiind destinate confecţionării elementelor (pieselor. materialele pe bază de substanţe macromoleculare. componente) pentru electrotehnică.. adresată în principal celor care se pregătesc sau care lucrează în domeniul ingineriei mecanice. materiale ceramice şi sticlele. * materialele alese trebuie să conducă la soluţii tehnice de rezolvare a aplicaţiei care să fie convenabile economic.1. magnetică. optică. adică să poată fi transpuse în practică cu cheltuieli acceptabile privind elaborarea materialelor. automatică şi informatică. Introducere La alegerea materialelor pentru o aplicaţie tehnică trebuie avute în vedere două principii: * materialele selectate trebuie să posede proprietăţile fizico-chimice. chimică. fonte şi aliaje neferoase). mecanice şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor impuse de aplicaţia în care sunt utilizate. electronică. în lucrarea de faţă. sunt tratate cu precădere materialele din această clasă: materialele metalice (oţeluri. obţinerea semifabricatelor şi realizarea produselor impuse de aplicaţie. În scopul facilitării alegerii lor pentru diverse aplicaţii tehnice. ele trebuind să asigure îndeplinirea rolului funcţional al unor elemente (piese. tehnica măsurării. componentelor) supuse la solicitări mecanice.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Capitolul 14 ALEGEREA MATERIALELOR PENTRU APLICAŢIILE TEHNICE 14. 321 .

În prezent. întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă de timp. caracterul variabil în timp sau constant al solicitărilor (care implică apariţia sau nu a fenomenului de degradare prin oboseală). • condiţiile privind fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului. materialele conductoare şi superconducoare. • condiţiile privind precizia dimensională a produsului şi calitatea suprafeţelor acestuia. materialele magnetice. iar mentenabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să poată fi supravegheat. intesitatea solicitărilor. de tip întindere compresiune. condiţiile termice în care se aplică solicitările (solicitări la temperaturi scăzute. fiabilitatea fiind proprietatea produsului exprimată prin probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile în condiţii prescrise. Criteriile şi metodele de selecţie a materialelor Prima etapă care trebuie parcursă la alegerea materialelor adecvate realizării unui produs constă în cunoaşterea tuturor condiţiilor tehnice ce definesc funcţionalitatea lui şi comportarea sa în exploatare: • condiţiile privind solicitările mecanice la care este supus produsul: complexitatea sistemului de solicitare (solicitări simple.) nu au făcut obiectul acestei lucrări. • condiţiile privind caracteristicile fizice ale materialului produsului.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR detecţia şi înregistrarea semnalelor de diverse naturi fizice. etc. Tinând de cele expuse mai înainte. materialele din această clasă (materialele semiconductoare. rezistivitatea electrică. în acest capitol sunt tratate în principal aspectele privind alegerea materialelor structurale pentru aplicaţiile tehnice..2. dilativitatea termică etc. încovoiere simplă sau forfecare pură. în cursul unei perioade de timp date. fuzibilitatea. posibilitatea ca solicitările să genereze fenomene de pierdere a stabilităţii unor componente ale produsului (a căror evitare impune asigurarea unor anumite rigidităţi ale componentelor). ceramicele electrooptice. materialele ceramice cu proprietăţi piezoelectrice. solicitări în condiţii de temperatură normală sau solicitări în condiţii termice care determină manifestarea fenomenului de fluaj).. 14. condiţiile de mediu în care se aplică solicitările (mediu de lucru neutru. conductibilitatea termică. sau solicitări compuse). caracterul static sau dinamic al aplicării acestora. în gama condiţiilor tehnice ale produselor industriale se includ 322 . care determină sau influenţează îndeplinirea funcţiilor pentru care acesta este realizat: densitatea. mediu corosiv sau abraziv) etc. polimerii pentru cristale lichide.. etc.

coeficientul de dilatare termică. rezistenţa la oboseală. conţinutul de impurităţi. în această categorie sunt incluse: − criteriile privind caracteristicile mecanice care trebuie asigurate (în condiţiile de temperatură şi mediu de lucru corespunzătoare produsului ce trebuie realizat): duritatea. structura. rezistenţa la coroziune (în mediul de lucru şi în condiţiile de solicitare corespunzătoare produsului ce trebuie realizat).1) CAM ≥ CAP sau CAM ≤ CAP. După analiza detaliată a condiţiilor tehnice impuse produsului care trebuie obţinut se formulează criteriile de selecţie a materialelor necesare pentru fabricarea acestuia. temperatura de topire-solidificare. Criteriile privind proprietăţile materialelor sunt principalele criterii folosite pentru alegerea acestora. criteriul se poate exprima analitic în una din următoarele forme: (14.. − criteriile privind caracteristicile fizice care trebuie asigurate: densitatea. Criteriile din această categorie pot fi ierarhizate în funcţie de importanţă. dimensiunile şi masa semifabricatelor. rezistenţa la rupere. etc. modulul de elasticitate. rezistenţa la fluaj. energia de rupere. stabilindu-se pentru fiecare criteriu dacă este principal (de bază) sau secundar (auxiliar) şi dacă este obligatorie sau facultativă respectarea sa. alungirea procentuală după rupere. Astfel. − criteriile privind caracteristiciele chimice şi structurale impuse: compoziţia chimică. Pentru ierarhizarea criteriilor şi stabilirea ponderii (coeficientului de importanţă) cu care fiecare 323 . grupate în categoriile prezentate în continuare: A. etc. − criteriile privind caracteristicile semifabricatelor necesare pentru obţinerea produsului: forma. dacă se notează cu CAP nivelul limită (minim sau maxim) acceptabil (din punctul de vedere al aplicaţiei pentru care trebuie ales materialul) al unei caracteristici de material şi cu CAM nivelul (aceleiaşi caracteristici) asigurat de materialele din gama considerată la selecţie. dacă într-o aplicaţie este necesar să se utilzeze materiale având rezistenţa la rupere mai mare decât 300 N/mm2.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice şi cele privind protecţia oamenilor şi mediului înconjurător (condiţiile ecologice) şi condiţiile privind reciclabilitatea (proprietatea produsului scos din uz de a putea fi transformat în deşeuri reintegrabile în natură sau valorificabile prin procese tehnologice de realizare a unor noi produse). În mod obişnuit criteriile privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi se formulează considerând diversele caracteristici care exprimă cantitativ proprietăţile acestora. calitatea suprafeţelor semifabricatelor. iar dacă aplicaţia impune ca materialele să aibă densitatea mai mică decât 4000 kg/m3. conductibilitatea termică. rezistivitatea electrică. criteriul de selecţie a materialelor se poiate scrie ρ ≤ 4000 kg/m3. de exemplu. criteriul de selecţie a materialelor va fi Rm > 300 N/mm2. limita de curgere..

De asemenea. K3) şi apreciind că. • echipa de proiectare stabileşte valorile ponderilor parţiale aij. i ≠ j şi aij +aji = 1 şi întocmeşte un tablou numit matricea preferinţelor. dacă pentru o aplicaţie trebuie ales un material care să asigure un nivel ridicat al rezistenţei mecanice a pieselor şi un nivel scăzut al masei acestora. se estimează coeficientul de importanţă al fiecărui criteriu (de exemplu.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR criteriu trebuie considerat la luarea deciziilor privind alegerea materialelor se poate folosi metoda prezentată în figura 14.n ( ∑ a j = 1) şi pe această baza se poate j =1 Sp face ierarhizarea după importanţă a criteriilor. Kj). în cazul când numai aceste două criterii se iau în considerare.. definită prin raportul dintre rezistenţa la rupere a materialului Rm şi greutatea specifică γ (γ = ρg. i ≠ j şi. j = 1. Kn. respectarea criteriului K1 asigură în proporţie de 70% luarea unei decizii bune la alegera materialului). pentru stabilirea valorilor ponderilor aij se consideră pe rând perechile de criterii (Ki. iar dacă γ trebuie ales un material care să asigure în mod eficient o bună comportare a 324 .. dacă pentru o aplicaţia trebuie ales un γ material care să asigure un nivel ridicat al rigidităţii pieselor (deformaţii elastice mici ale pieselor în prezenţa solicitărilor mecanice) şi un nivel scăzut al masei acestora. • se calculează ponderea cu care trebuie considerat fiecare criteriu la n Spj alegerea materialelor aj = . .Ki.. a31 = 0. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând E caracteristica (sintetică) numită modul de elesticitate specific KE = .1...7 şi a13 = 0. iar g acceleraţia R gravitaţională) K R = m . • se calculează suma ponderilor parţiale corespunzătoare fiecărui criteriu (suma pondrilor înscrise pe fiecare coloană a matricei preferinţelor) Spj = ∑ aij şi suma tuturor ponderilor parţiale înscrise în matrice S p = n(n − 1) 2 = i1 n . . Pentru ca numărul criteriilor utilizate la selecţia materialelor în funcţie de proprietăţi să fie cât mai mic (în scopul facilitării alegerii) se apelează la formularea unor criterii bazate pe caracteristici sintetice (care înglobează mai multe caracteristici ale materialului). ρ fiind densitatea materialului. .. presupunând că numai criteriile Ki şi Kj intervin în alegerea materialului.K2. Kj. De exemplu. la aplicarea căreia se parcurg următoarele etape: • se precizează criteriile care se iau în considerare K1.3 rezultă considerând perechea de criterii (K1. criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) denumită rezistenţă mecanică specifică KR. .

.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice pieselor la solicitări variabile.... . .. . manuale etc.. cataloage. deoarece.. 325 . an1 Sp1 K1 ...... . Kn Spj = ∑ aij = i1 n . ...privind caracteristicile diverselor materiale comerciale....... Ki a1i . . K1 ... . . . RO fiind rezistenţa la oboseală a materialului (v. .. .. Etapele metodei de stabilire a coeficienţilor de importanţă ai criteriilor privind alegerea materialelor în funcţie de proprietăţi După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor de alegere a materialelor pe baza proprietăţilor pe care trebuie să le asigure în aplicaţia considerată...... 14. aji ... .. aj1 ...... se poate face o primă selecţie a materialelor.. . scap... ..... 3. Kn Kn a1n . aj .... ... . Kj.. Ki . anj Spj . Kj a1j . acestea grupează materialele după destinaţie (de exemplu...... ajn .... DEFINIREA CRITERIILOR CRITERIUL K1. ..... normative...... În acest scop se folosesc datele existente în standarde. an Fig.. Spn S p = ∑ S pj j =1 aj = Spj Sp a1 .. aşa cum s-a putut constata în capitolele anterioare.. . ai1 .. .. .. Kj ..9).. fontele şi aliajele neferoase recomandate pentru diferite utilizări).. cuprind date concrete privind caracteristicile asigurate de fiecare marcă de material şi indicaţii precise privind prelucrările tehnologice ce conduc la stările structurale corespunzătoare obţinerii acestor caracteristici şi facilitează astfel alegerea lor pentru o anumită aplicaţie. ...1.. . Rm Valorile unor astfel de caracteristici sintetice asigurate de diversele materiale comerciale sunt prezentate în tabelul 14...1. ... ani Spi n . ain . ...... ÎNTOCMIREA MATRICEI PREFERINŢELOR DETERMINAREA SUMEI PONDERILOR PARTIALE ALE CRITERIILOR DETERMINAREA SUMEI TOTALE A PONDERILOR DETERMINAREA COEFICIENTILOR DE IMPORTANTA AI CRITERIILOR . . ... aij .. . criteriul de selecţie a materialelor se formulează considerând caracteristica (sintetică) numită rezistenţă relativă la oboseală R KO = O .. ai . ... în cazul materialelor metalice există standarde pentru oţelurile... documentele cele mai utilizate fiind standardele. Ki..

.7.5...6 12.0 10.2.7..6 8.2.8...850 600.1....180 28.2.......210 140..n.7 7..0 7. metoda prezentată anterior) şi nivelele limită acceptabile ale caracteristicilor de material.70.9 7.110 43.220 90.1...2 170. k = 1..210 K R.9.9....60 20..7 4.200 200.... Principalele caracteristici tehnice ale unor materiale comerciale Materialul Oţeluri carbon de uz general Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (tratate termic) Oteluri pentru conducte şi recipiente sub presiune (laminate termomecanic) Oţeluri inoxidabile feritice Oţeluri inoxidabile austenitice Oţeluri inoxidabile duplex Oţeluri maraging Superaliaje tip Inconel Superaliaje tip Nimonic superaliaje tip Hastelloy Alame Bronzuri cu Sn sau cu Al Aliaje Cu – Ni Bronzuri cu beriliu Aliaje pa bază de Al deformabile (călite şi îmbătrânite) Aliaje pe bază de Ti Aliaje pe bază de Mg Polietilenă Polipropilenă Politetrafluoretilenă (teflon) Poliamide (nylon) Policlorură de vinil Lemn esenţă tare.8..95 0. kN/mm2 200.. k = 1...100 40.220 190..7.0.3 24.8.1 8..j...28 6.210 180.1000 200.9.5.8.75. Pentru alegerea celui mai potrivit material din această gamă se poate utiliza următoare metodologie: • se consideră că gama materialelor cu proprietăţi adecvate. N/mm2 350.9 7.8 7.650 200..520 500.2..91 2.16.1...m.1...........ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tabelul 14.... k = 1.11 9.50...2500 600.10.10...500 400. de exemplu...950 1800.5.m.0..7 1.00 0....90 km 4.1 8.50 60....3.1 4...9.4.550 700.0..5 2.. pentru toate materialele Mk.1. Materialele care respectă toate criteriile privind proprietăţile impuse de aplicaţia în care urmează a fi utilizate alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate.4500 E..1....4 4.5 0... j = 1. nivelurile caracteristicilor asiguarete CAM..8..210 200.....8...3.. cuprinde m materiale (marcate Mk.3 6..7...210 200.3...32 40...0.8..9 7.3 6.750 520...90.14..3...2 1.m)...900 400..3 1...8 0.4 8.14...25 1... având coeficienţii de importanţă aj...8.60 2.210 200....1..5..8 6.2 8.135 68.0.1.1 2.8 8..7.92..9. j = 1...5 3...4 0.9.1....2 8.210 210.9 2..220 200.8.n).00 1....n (stabiliţi folosind.800 450.6.8...1 9.8..jk.6...1... • din analiza care a condus la constituirea gamei materialelor cu proprietăţi adecvate se cunosc.1...3..5.....8.6...190 115.4. uscat Compozite poliesteri + fibre de sticlă ρ..4.6.1300 450....1.20 11.11.1200 1000....110 140.....5 2.0.9 7..80 3000.. t/m3 7.100 50...4.8..7.8...7.. CAP.0.. notată GMP..10 70.2 6..20.........115 85.1300 110.1200 300..72 107.4.n.....7.7...47 0.7......5.1..6 4.12..1.7.. uscat Lemn esenţă moale.4 8...9 8.17.2 Rm...8 5.. care îndeplinesc integral cele n criterii de selecţie (notate j = 1.9. care respectă toate criteriile 326 ..10.2.4 12.........33 7.1400 650.8.5..10...1..7.7 1..2 3.6...8.8.40 70.10.....8.. j = 1..

m.n. k = 1. dacă fiecare din materialele Mk... dispozitive sau maşini speciale). k = 1..m.. k = 1. de exemplu. fără a fi necesară aplicarea unor procedee sau operaţii operaţii tehnologice speciale. în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului ICT.n.. dimensiunile şi caliatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu scule.jk ≥ CAP. • pentru fiecare din materialele Mk..j ....k. j = 1.jk ≤ CAP. j = 1. sau Ijk = CA P . Un set de criterii de acest tip poate avea.2) • se ierarhizează materialele Mk.. j = 1.m.n. respectă toate criteriile de selecţie Kj.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Kj. k = 1. k = 1. care exprimă măsura în care materialul satisface criteriile de selecţie Kj.. * prelucarerea semifabricatelor la forma.. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind (din punctul de vedere al caracteristicilor asigurate) cel mai potrivit pentru aplicaţia avută în vedre. B... evident.m... j = 1. k = 1.m. j = 1.n..k = ∑ ajIjk . dacă criteriul de selecţie Kj este formulat analitic în forma Ijk = CA P . CT = j1 n „min”. • pentru fiecare din materialele Mk.jk .j. iar neîndeplinirea fiecărui criteriu (notată cu 0) să diminueze şansele de alegere a acestui material. folosind relaţia: I .. dacă criteriul de selecţie Kj este formulat CA M . dispozitive sau maşini universale (prelucrarea semifabricatelor nu necesită utilizarea de scule.n.jk analitic în forma „max”. indicatorii parţiali se calculează cu relaţii de forma: CA M . * obţinerea caracteristicilor materialului impuse de condiţiile tehnice ale 327 ..m se stabilesc indicatorii parţiali Ijk.k. următoarea alcătuire: * materialul este disponibil pe piaţă în cantităţile şi sub forma semifabricatelor necesare pentru realizarea produselor (materialul nu trebuie elaborat şi transformat în semifabricate pe baza unor comenzi speciale lansate către producător). astfel încât îndeplinirea fiecărui criteriu de către un material (notată cu 1) să constituie un argument în favoarea alegerii acestuia pentru o anumită aplicaţie.n... dimensiunile şi calitatea suprafeţelor impuse de realizarea produselor se face cu tehnologii obişnuite. Ijk ≥ 1. se calculează indicatorul global al proprietăţilor (caracteristicilor tehnice) ICT. * prelucrarea semifabricatelor la forma. scrise analitic în forma „min” CAM..j (14.j sau în forma „max” CAM. Criteriile privind procesarea tehnologică a materialelor în vederea obţinerii semifabricatelor sau produselor se formulează în mod obişnuit într-o formă calitativă (atributivă). j = 1.

k.k. …. transformării lor în semifabricate şi prelucrării acestora pentru obţinerea produselor sunt deosebit de importante.. Mk. numit matricea performanţelor tehnologice (de forma celui prezentat în fig. aplicând aceiaşi metodă ca şi în cazul criteriilor privind proprietăţile. în care elementele matricei. exprimă măsura în care fiecare din materialele Mk. se trece la analiza măsurii în care materialele din gama GMP ≡ {M1. C.3) I ′jk =  0. a ′j . Criteriile privind costurile (cheltuielile) aferente elaborării materialelor. * posibilităţile apariţiei defectelor de material sau de rebutare a produselor în timpul prelucrărilor tehnologice sunt minime. daca materialul M k nu respecta criteriul K ′j  Pentru fiecare din materialele Mk. k = ∑ a ′j I ′jk . k = 1…q : 1. daca materialul M k respecta criteriul K ′j  (14. aceste criterii se formulează în funcţie de costul total al 328 .. k = 1…m. ′ adică pentru fiecare din criteriile K 1 .4) şi se poate face ierarhizarea materialelor din GMP în ordinea descrescătoare a valorilor indicatorului IPT. se stabilesc coeficienţii de importanţă a1 . k = 1…m.. j = 1…q. M2. k = 1…m. folosind relaţia: I PT .. întocmind un tablou. se calculează indicatorul global al performanţelor tehnologice IPT.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR produsului care se realizează nu necesită aplicarea unor tratamente termice.2).. În mod obişnuit... numite indicatorii parţiali ai performanţelor tehnologice I ′jk .. materialul cu cea mai mare valoare a acestui indicator fiind cel mai avantajos din punctul de vedere al comodităţii achiziţionării şi comportării la prelucrarile tehnologice necesare transformării sale în produse. K ′q incluse în setul de criterii privind ′ ′ ′ procesarea materialelor. ( ∑ a /j = 1 ) şi se face apoi ierarhizarea criteriilor după valoarea coeficienţilor j =1 q a ′j . Criteriile privind procesarea materialelor se pot ierarhiza în funcţie de importanţă.. a q . K ′2 . din GMP îndeplinesc criteriile K ′j . a 2 . k = 1…m j =1 n (14. chimice sau termochimice. Mm} respectă aceste criterii. respectarea acestora determinând alegerea materialelor şi tehnologiilor de fabricaţie care asigură realizarea în condiţii economice (cu cheltuieli cât mai mici) a produselor necesare într-o aplicaţie tehnică.. 14.. După stabilirea şi ierarhizarea în funcţie de importanţă a criteriilor privind procesarea tehnologică. …..

/ I 1m / I 2m .. Mk . definite prin relaţia: CT ... .. / I qm IPT...k = .k.. I /jm .....Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice realizării produselor cu performanţele tehnice impuse de aplicaţia în care sunt utilizate... / I 1k / I 2k .. .k C r .. / q1 .... .k reprezintă costul total al realizării semifabricatelor dintr-un material Mk ∈ GMP şi/sau al obţinerii produselor necesare unei anumite aplicaţii.. / q ... K K / j . k = 1.. Pentru a compara materialele din GMP prin prisma costurilor totale implicate de obţinerea semifabricatelor şi/sau de utilizarea acestora la realizarea produselor necesare unei aplicaţii se pot utiliza costurile relative Cr... / qk .. cu formula: a I .. / q .k 329 ... k = ∑ a ′j I ′jk j =1 n / j .. calculând pentru fiecare material Mk ∈ GMP indicatorul global al performanţelor tehnico-economice (numit şi meritul global) IPTE. Configuraţia matricei performanţelor tehnologice ale materialelor Criteriul realizării cu costuri minime a produselor necesare unei aplicaţii tehnice se consideră la luarea deciziei finale privind alegerea materialelor. (14.2..m.....6) I PTE . k = 1. I I / j1 . Câteva date cu caracter informativ privind costurile relative ale unor materiale (metalice şi nemetalice) utilizate frecvent în aplicaţiile tehnice sunt prezentate în tabelul 14. + a PT I PT ...2 .... IPT.. .m Fig... I I / jk . CRITERIUL PONDEREA CRITERIULUI M1 INDICATRII PARTIALI I /jk PENTRU MATERIALUL Mk ⊂ GMP M2 .2. (14.... ... iar CTref este costul total al realizării aceluiaşi tip de semifabricate şi/sau al obţinerii aceluiaşi tip de produse dintr-un material de referinţă (din GMP sau din afara acestei game).5) CTref în care CT... 14.m.. / q2 . IPT..k ..... a a I PT ... Mm / I 12 / I 22 K 1/ / K2 a1/ / a2 / I 11 / I 21 ...k . I I / j2 . . . .1 IPT. .. . k = CT CT k C r .

Alame (produse obţinute prin DP) Cupru. materialele Mk ∈ GMP care au meritul global cel mai ridicat trebuie să fie cele preferate pentru aplicaţia tehnică considerată. profile) Oţeluri carbon pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oţeluri aliate pentru construcţia de maşini (produse laminate) Oteluri carbon şi slab aliate pentru scule Oţeluri inoxidabile şi refractare (produse laminate) Fonte albe şi cenuşii (produse obţinute prin turnare) Fonte modificate (produse obţinute prin turnare) Aluminiu şi aliaje de Al (produse oţinute prin DP + TT) Aluminiu şi aliaje de Al (produse obţinute prin turnare) C= r C T C ref T * MATERIALUL Cupru.7.4.5 7.8 2. indicatorul global al performanţelor tehnico – economice IPTE.9.m.5. Polistyren Policlorură de vinil.5.2..2..9. ci ca un ansamblu de utilităţi).. Bronzuri. se poate stabili cu formula: I CT .8. ţinând seama de acest principiu.13 6. Inconel.120 25...6 2. evident..3.2. Tabelul 14. ABS.. Udimet Titan şi aliaje de Ti (produse obţinute prin DP + TT) Polietilenă..ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR în care aCT este coeficientul de importanţă global al criteriilor privind caracteristicile tehnice ale materialelor.8 5..9 1.m.4..0..5 8.4.1.1..8....9 6.45 5.5 2.....5 270.... Polipropilenă.k.5.k O metodă modernă ce poate fi utilizată la luarea deciziei finale privind selecţia materialelor pentru o aplicaţie tehnică este analiza valorii (analiza tehnico−economică a utilităţii).4... k = 1.9.0 10...k (14. k = C r .14 36. Incoloy.0 1. care are la bază următoarele principii: − • orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă anumite necesităţi ale utilizatorilor (un produs nu trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale..1. I PTE ...1...3..8 2. iar aPT – coeficientul de importanţă global al criteriilor privind performanţele tehnologice ale materialelor (aCT + aPT = 1).40 3...21 100. Poliamide (Nylon) Fibre de sticlă Compozite polimerice cu fibre de sticlă sau de carbon Cr = CT CTref * 1.18 19.1. analiza oricărui produs trebuie realizată pornind de la sistemul de 330 * Costurile CT şi CTref sunt calculate în lei/kg de semifabricat .. benzi. Răşini acrilice şi fenolice Politetrafluoretilenă (Teflon).7) .. Alame (produse obţinute prin turnare) Aliaje Cu – Ni (produse laminate sau turnate) Superaliaje de tip Nimonic.400 Dacă valorile indicatorului IPT....2. Bronzuri.k şi costurile aferente prelucrării tehnologice pentru materialele din GMP sunt apropiate. Valorile informative ale costurilor relative ale unor materiale utilizate în tehnică MATERIALUL Oteluri de uz general (bare laminate) Oteluri de uz general (table... k = 1..

i = 1. i = 1. ţinând seama de următoarele recomandări: • în prima etapă de rezolvare a problemei se analizează cu atenţie 331 . directe) ale celor care utilizează produsul şi funcţii auxiliare (secundare). care contribuie la îndeplinirea normală a funcţiilor de bază sau care fac produsul mai uşor de vândut şi cresc reputaţia pe piaţă a acestuia. dacă problema alegerii materialelor pentru o aplicaţie tehnică se tratează etapizat. acest principiu fiind denumit principiul raportului maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. care corespund unor necesităţi reale (efective. se poate construi un grafic de corelare i =1 f utilitate – cost de tipul celui prezentat în figura 14. ingineri specializaţi în domeniul materialelor. la analiza oricărui produs trebuie calculată ponderea costurilor implicate de realizarea fiecărei funcţii şi trebuie examinată corelaţia ce există între aceasta şi ponderea funcţiei (coeficientul de importanţă al funcţiei) în asigurarea utilităţii (calităţii) globale a produsului. ci = i ..f.f ( ∑ α i = 1 ) şi o pondere a costului i =1 f C de realizare ci.. Aspectele anterior prezentate evidenţiază cu claritate complexitatea problemelor privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice. Încercarea de a recomanda unele metode cantitative. ingineri specializaţi în domeniul tehnologiilor de fabricaţie. nu trebuie să conducă la ideea că aceste metode simplifică problemele. Considerând că produsul analizat are f funcţii şi că la fiecare funcţie corespunde un coeficient importanţa αi. pentru ca produsul obţinut să se caracterizeze printr-un raport maxim utilitate/cost). economişti specailizaţi în domeniul costurilor etc. care să constituie suportul luării deciziilor pertinente privind rezolvarea unor astfel de probleme... în cadrul căruia funcţiile sunt împărţite în categorii de importanţă: funcţii de bază (principale). Ci fiind costul aferent realizării funcţiei.3. • pentru orice produs trebuie să existe o corelaţie optimă între funcţiile asigurate şi resursele alocate pentru realizarea acestora. Din analiza unor astfel de grafice rezultă care sunt funcţiile produsului pentru care costurile sunt disproporţionate în raport cu contribuţiile lor la utilitate şi se pot găsi modalităţile de eliminare a neconcordanţelor cu efecte negative asupra costurilor (eliminarea funcţiilor inutile sau operarea unor modificări tehnologice privind realizarea funcţiilor care implică costuri ridicate). iar CT CT – costul total al produsului ( ∑ ci = 1). de către o echipă de proiectare bine structurată (care cuprinde ingineri cunoscători ai aplicaţiei ce se analizează.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii al acestuia. Aplicarea acestor metode este utilă şi conduce la rezultate bune. ţinând seama de acest principiu. diminuează responsabilitatea membrilor echipei de proiectare şi micşorează cerinţele privind competenţa acestora.).

pot fi îndeplinite atât de materialele metalice. de exemplu. pe această bază. pentru cele două aplicaţii descrise anterior alegerea tipurilor de materiale se realizează aşa cum sugerează schemele prezentate în figurile 14. Configuraţia unui grafic de corelare utilitate – cost obţinut prin aplicarea analizei valorii la un produs industrial • dacă în prima etapă de rezolvare a problemei criteriile privind proprietăţile nu sunt suficiente pentru selectarea familiei de materiale adecvate aplicatiei avute în vedere. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să prezinte caracteristici ridicate de rezistenţă mecanică şi tenacitate. la soluţia alegerii unui material din familia compozitelor durificate cu fibre. de exemplu. se stabilesc principalele proprietăţi (caracteristici) pe care trebuie să le posede materialul din care acesta urmează să fie confecţionat şi.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR condiţiile tehnice ce caracterizează produsul care trebuie realizat.5. decizia utilizării unui material metalic fiind justificată de compararea celor două familii de materiale prin prisma costurilor.3. menţinând în prim plan cerinţele privind proprietăţile şi adăugând eventual acestora şi criterii privind caracteristicile tehnologice sau costurile. 14. condiţii care. se poate încerca selectarea clasei (familiei) de materiale potrivite pentru fabricarea produsului. tipurile sau mărcile de materiale adecvate din această familie.7. aşa cum se arată în schema din figura 14. cât şi de materialele compozite durificate cu fibre. ceea ce conduce. se stabilesc categoriile.6 şi 14. aşa cum se arată în schema din figura 14. tenacitate mare şi densitate cât mai mică. • după selectarea familiei din care trebuie să facă parte materialul ce va fi utilizat la confecţionarea produsului. se pot adăuga acestora şi criterii din celelalte categorii (criterii privind procesarea tehnologică sau criterii privind costurile). 332 . Fig. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient de stocare a unui gaz combustibil (pentru utilizare casnică) sub presiune. dacă produsul care trebuie realizat este un recipient sub presiune care urmează a fi amplasat pe o aeronavă.4. materialul din care acesta urmează să fie confecţionat trebuie să se caracterizeze prin rezistenţă mecanică ridicată. de exemplu.

4. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig. aşa cum s-a arătat mai înainte. Shema alegerii familiei de materiale pentru un recipient de stocare sub presiune a unui gaz combustibil • metodele prezentate anterior se pot utiliza în etapa finală. pentru a decide care dintre tipurile de materiale selectate în etapele precedente (care alcătuiesc gama materialelor cu proprietăţi adecvate GMP) corespunde cel mai bine cerinţelor tehnico-economice ce definesc aplicaţia avută în vedere. 14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Fig. 14.6. 14. 14.5. pentru ca eficienţa aplicării acestor metode să fie corespunzătoare este necesar ca numărul materialelor Mk din GMP să fie cât mai 333 Fig. Shema alegerii tipurilor de materiale metalice pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă . Schema alegerii tipurilor de materiale compozite pentru un recipient sub presiune amplasat pe o aeronavă Fig.7.

garnitura de prăjini (alcătuită din prăjini de pompare asamblate cap la cap) este una din componentele principale ale echipamentului de lucru. Configuraţia constructivă a prajinilor de pompare este dictată de rolul lor funcţional şi de tipul materialului utilizat la confecţionarea acestora şi este prezentată în figura 14. În timpul utilizării într-o sondă aflată în exploatare. La aplicarea acestei metode tehnologice de exploatare a sondelor. Ca 2 2 2 2 urmare.7 ) sau (mai rar. σmax > 0. mărcile de oţel adecvate (care alcătuiesc GMP pentru această aplicaţie) se pot alege folosind prescripţiile din standardul SR EN 10028.. pe baza interpretării dinamogramelor înregistrate la sonda respectivă. de exemplu.. pompajul de adâncime cu prăjini se utilizează ca metodă de extracţie a petrolului (ţiţeiului) la 65.85% din sondele aflate în producţie.8. Ciclurile de solicitare ale prăjinilor din compunerea garniturii de prăjini de la o sondă sunt (în mod obişnuit) ondulant-pozitive (cu coefcientul de asimetrie σ R = min = 0. în condiţii de funcţionare defectuoasă a σ max instalaţiei de pompare) alternante (cu –0.4 < R < 0) şi au ca tensiuni caracteristice: tensiunea maximă. tensiunea minimă σmin = Rσmax. prajinile de pompare sunt supuse unor solicitări axiale variabile.0. Un studiu de caz privind alegerea materialelor Pentru a evidenţia complexitatea problemei alegerii materialelor pentru aplicaţiile tehnice se prezintă un studiu de caz privind materialele selectate şi utilizate de diverşi producători pentru realizarea prăjinilor de pompare a petrolului din zăcăminte.. Acest fapt este ilustrat în figura 14. 14.9. pentru aplicaţia constând în realizarea recipientului de stocare a gazului gombustibil (anterior discutată). ciclurile de solicitare având perioada aproximativ egală cu durata unui ciclu de lucru al pompei de adâncime.3.3.. dată de relaţia: 334 . În ţara noastră şi în multe alte ţări de pe glob. cataloage. se poate aprecia că durabilitatea unei prăjini de pompare este în directă dependenţă cu mărimea coeficientului de siguranţă c. având rolul de a transmite mişcarea rectilinie alternativă de la instalaţia de suprafaţă la pistonul (cilindrul) pompei de adâncime cu care se realizează extracţia ţiţeiului din zăcământ. normative sau prescripţii tehnice.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR mic. această cerinţă putând fi uşor respectată dacă se face o selecţie a tipurilor de meteriale pe baza informaţiilor cuprinse în standarde. care prezintă o modalitate de estimare a caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare din diferite zone ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă. tensiunea medie σ + σ min σ max (1 + R) σ − σ min σ max (1 − R) σ m = max = > 0 şi σ v = max = σv.

1 este tensiunea maximă a ciclurilor limită care. Ff1. iar σ−1 – rezistenţa la oboseală (prin solicitare alternant-simetrică. se poate aprecia că durabilitatea prăjinilor de pompare creşte o dată cu rezistenţa R mecanică specifică a materialului din care sunt confecţionate. πd 2 . implicit. forţele de frecare (între prăjini şi ţevile de extracţie. cu R = −1) a prăjinii de pompare în mediul de lucru din sondă (amestec ţiţei−ape de sondă. Tensiunea maximă (σmax) a ciclurilor solicitării de lucru a unei prăjini are mărimea dată de raportul dintre forţa maximă de solicitare axială a prăjinii. rigidităţile la tracţiune şi încovoiere ale prăjinilor fiind în directă proporţionalitate cu această caracteristică. Rm este rezistenţa la rupere a materialului prăjinii. Fmax este rezultanta unui Fmax şi aria secţiunii transversale a prăjinii S p = 2 4 grup de sarcini axiale ce are ca principale componente: greutatea proprie a prăjinilor de pompare Fg. Ff) sunt direct proporţionale cu greutatea specifică a materialului prăjinilor γ = ρg şi. K R = m şi cu γ σ mărimea rezistenţei la oboseală relative K O = −1 . etc.8) în contextul argumentelor anterior prezentate. Rm Comportarea în exploatare a prăjinilor de pompare are ca factor de influenţă şi modulul de elasticitate longitudinal al materialului acestora E. intensităţile forţei Fmax şi tensiunii σmax (şi. cu corozivitatea determinată de salinitate şi de conţinuturile de CO2 şi H2S dizolvate). având acelaşi coeficient de asimetrie ca şi ciclurile solicitării de lucru. creşterea valorii modulului de elasticitate specific al E materialului prăjinilor K E = . Analizând relaţia (14. (14. Intensităţile majorităţii acestor componente (Fg. determină micşorarea deformaţiilor axiale şi γ curburilor locale ale garniturii de prăjini ce echipează o sondă aflată în exploatare şi asigură astfel o funcţionare mai eficientă a instalaţiei de pompare. între pistonul şi cămaşa pompei de adâncime. produc ruperea prin oboseală a prăjinii considerate. sarcinile (dinamice) datorate inerţiei şi fenomenelor oscilatorii ale garniturii de prăjini Fd. ca urmare. Fd. 335 .Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice Rm σ max. energia consumată la exploatarea unei sonde prin pompaj de adâncime) sunt în dependenţă liniară cu caracteristica γ. greutatea coloanei de lichid pompat F1.) Ff.1 σ max . forţa de flotabilitate a garniturii de prăjini Ff1.8) = c= Rm σ max (1 − R) + (1 + R ) σ −1 în care σmax.

KE) pot servi la efectuarea unei analize comparative a diverselor materiale utilizate sau cu perspective de utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare.790 N/mm2) sunt realizate de oţelurile 336 .8. Configuraţia constructivă şi dimensiunile produsului prăjină de pompare Fig.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. Determinarea caracteristicilor ciclurilor de solicitare ale prăjinilor de pompare Caracteristicile precizate anterior (KR.. recomandate pentru prăjinile supuse în exploatare la sarcini mici sau mijlocii. Oţelurile sunt materialele tradiţionale pentru prăjinile de pompare.9. în medii de lucru slab corozive. 14. A. Standardele şi normele existente clasifică oţelurile pentru prăjini de pompare în următoarele clase de rezistenţă: a) oţeluri grad C. caracteristicile de rezistenţă mecanică prescrise (Rm = 630.14.. KO.

...0. caracteristicile de rezistenţă mecanică impuse (Rm = 790.. în medii de lucru cu corozivitate scăzută..17 %..65. se recomandă utilizarea unui oţel Ni−Mo (%Cm = 0..3.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice carbon sau slab aliate de tip C−Mn (cu %Cm = 0. b) oţeluri grad D.0.3.4. dificultăţile tehnice ridicate de aplicarea călirii martensitice clasice (cu încălzirea pieselor în cuptor şi răcirea ulterioară în băi de ulei sau apă) la prăjinile de pompare pot fi depăşite dacă se utilizează încălzirea prin inducţie cu curenţi de medie frecvenţă (8000. cu TT final de normalizare + revenire înaltă. asigură rezistenţe mecanice superioare ale prăjinilor şi ameliorează comportarea lor la oboseală în aer şi în mediile corozive saline.1...1.3. %Nim = 1...2. în locul tratamentelor de normalizare sau normalizare + revenire... în stările structurale conferite prin aplicarea unor TT finale de normalizare + revenire sau îmbunătăţire.7 % şi %Mom = 0..55 % mai scăzută decât rezistenţa la oboseală a materialului din care sunt confecţionate (determinată pe epruvete polizate).3 %)....8.3 %) sau Cr−Ni−Mo (%Cm = 0. aşa cum arată diagramele din figura 14.12.11 se prezintă sintetic modul în care starea suprafeţelor prăjinilor şi mediul de lucru influenţează rezistenţa la oboseală a acestora. în medii de lucru saline (fără H2S).0...45 %.15. ce asigură (după calire+ revenire) caracteristici de rezistenţă mecanică la nivelul oţelurilor grad D şi rezistenţe la oboseală (în aer şi în mediul coroziv de sondă) superioare celor prezentate de celelalte oţeluri pentru prăjini.1.. În cazul mediilor corozive.15.2.1.. %Nim = 1 % şi %Mom = 1%.3 %). %Crm = 0.7 %. un exemplu tipic de oţel aparţinând acestei clase este cel cu %Cm = 0. %Nim = 1..0.. recomandate pentru prăjinile supuse în timpul pompajului la sarcini mari sau foarte mari. destinate prăjinilor solicitate moderat în timpul pompajului.. %Crm = 1. Cercetările întreprinse pentru creşterea caracteristicilor de exploatare ale prăjinilor de pompare din oţel au condus la concluziile următoare: • Aplicarea TT final de îmbunătăţire.2...0 % şi %Mom = 0..3.17.. c) oţeluri grad K. d) oţeluri speciale.23 %.0..10000 Hz) şi răcirea cu jeturi de apă... aşa cum indică datele prezentate în tabelul 14. 337 .. rezistenţa la oboseală este influenţată substanţial şi de frecvenţa ciclurilor de solicitare variabilă.10..4 %. aşa cum indică diagramele prezentate în figura 14.0..4. %Crm = 16.2 % şi %Mom = 0.42 %.4 % şi %Mnm = 1. în figura 14.6 %) în stare normalizată. • Rezistenţa la oboseală (în aer sau în mediu coroziv) a prăjinilor de pompare este cu 40.0.965 N/mm2) sunt realizate de oţeluri slab aliate de tip Cr−Mo (%Cm = 0.35. recomandate pentru prăjinile de pompare cu condiţii grele de lucru: sarcini mari de pompare şi medii saline contaminate cu CO2 (fără H2S) sau sarcini de pompare moderate şi medii de lucru puternic corozive (medii saline cu CO2 şi H2S).0.

Al2CuMg (faze S’ sau S) etc. aceste aliaje capătă structuri alcătuite dintr-o matrice de soluţie solidă a componentelor şi faze durificatoare (semicoerente sau necoerente cu matricea) uniform distribuite în matrice. 338 .6⋅106 m (puţin mai mică decât a oţelurilor) şi KR = (1. La utilizarea acestor aliaje pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte: • Aliajele asigură prăjinilor rezistenţa la tracţiune Rm = 475. aliajul 7075.11. prin aplicarea unor TT de tipul T7.2..2. etc.10... tabelul14.6. din clasa 7000 (de exemplu.600 N/mm2 şi caracteristici KE = 2.3). Al2Mg3Zn3 (faze T’ sau T). Cercetările au arătat că aliajele pe bază de Al potrivite pentru această aplicaţie sunt aliajele deformabile şi durificabile structural prin TT. cu rugozitatea suprafeţelor acestora Rz. %Cum = 1.. de tip MgZn2 (faze M’ sau M).1.. Rezistenţa la oboseală în aer a oţelurilor pentru prăjinile de pompare Fig. S-a constatat că rezistenţa la oboseală a prăjinilor σ−1 este în dependenţă liniară cu rezistenţa la rupere a oţelului din care sunt realizate Rm.).2. %Mgm = 2. Aliajele pe bază de aluminiu reprezintăo altă categorie de materiale a cărei utilizare la confecţionarea prăjinilor de pompare a fost cercetată. care induc tensiuni reziduale de compresiune în stratul superficial al pieselor.1. Ti.20) ⋅104 m (mai mari ca la oţeluri..9 %. 14. şi cu mărimea tensiunilor reziduale de compresiune din stratul superficial al prăjinilor (introduse în cursul procesului tehnologic de fabricare sau prin operaţiile de durificare superficială practicate) σr.1 %.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Fig. B. Zr). Cr.0 % şi adaosuri de Mn.14. Influenţele stării suprafeţei şi mediului de lucru asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel • Creşterea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel se poate realiza dacă se aplică acestora operaţii finale de durificare superficială (ecruisare prin rulare sau prin sablare cu jet de alice. cu %Znm = 5.. v....75. călire superficială.

13..8) au 339 . Compozitele cu fibre de sticlă reprezintă o altă categorie de materiale aplicabile la confecţionarea prăjinilor de pompare.12. aliajele au o bună rezistenţă la oboseală în mediile saline. Compozitele cu fibre de sticlă folosite pentru realizarea prăjinilor de pompare (conform soluţiei constructive sugerate de fig.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Caracteristicile de rezistenţă mecanică se degradează în timp. la nivelul celor tipice oţelurilor înalt aliate cu Cr. • Prezenţa mediilor corozive de lucru afectează rezistenţa la oboseală a aliajelor pe bază de aluminiu în măsură mult mai mică decât în cazul oţelurilor.0. Influenţele mediului de lucru şi frecvenţei ciclurilor de solicitare asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din oţel grad D Fig. pentru viitor (când costurile de fabricare vor înregistra scăderi datorită progresului tehnic şi tehnologic) se întrevede şi utilizarea compozitelor cu fibre de C.200 oC (de exemplu. existenţa acestui fenomen (datorat trecerii în stare stabilă a structuriilor metastabile realizate prin TT aplicate) impune limitarea adâncimilor la care pot fi utilizate prăjinile din aliaje de Al şi verificarea periodică a caracteristicilor lor mecanice (însoţită.14. de refacerea structurii printr-un nou TT de călire de punere în soluţie + îmbătrânire). menţineri de 1000 ore la 200 oC pot determina diminuarea cu 50. eventual.14.14.31. v. Fig.1). aşa cum sugerează diagramele din figura 14. B sau whiskers (trihite) metalice sau ceramice.6. caracteristica KO înregistrând valori 0..13.60 % a Rm..33. scap.. Influenţele asimetriei ciclurilor de solicitare şi prezenţei concentratorilor asupra rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din aliaje pe bază de aluminiu • Rezistenţa la oboseală (în aer) a aliajelor pe bază de aluminiu este influenţată în măsură importantă de asimetria ciclurilor de solicitare şi de prezenţa concntratorilor de tensiuni.. C. dacă piesele din astfel de aliaje sunt menţinute la temperaturi mai mari ca 150. chiar şi în cazul contaminării acestora cu H2S şi CO2. 9..

10) Ef Aşa cum rezultă comparând datele prezentate în tabelul 14.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR matricea de răşină poliesterică sau epoxidică (cu Rmm = 30. aşa cum rezultă analizând datele prezentate în tabelul 14.. aceste caracteristici sunt dependente de fracţia volumică a fibrelor în structura compozitului fv.3 şi în diagramele din figura 14. 14. printr-o matriţă.24⋅103 N/mm2) sau din sticlă S (cu Rmf = 4800 N/mm2 şi Ef Em = 8. Rm = Rmf [fv + (1 – fv) Fig..3.9⋅103.7. deoarece compozitele realizate industrial nu asigură întotdeauna legături interfaciale perfecte între fibre şi matrice (condiţie ce stă la baza stabilirii acestor relaţii). Modificarea rezistenţei la oboseală a prăjinilor de pompare din materiale compozite în funcţie de abaterile de la aranjamentul axial al fibrelor de sticlă 340 . concomitent cu gelifierea. valorile experimentale ale caracteristicilor E şi Rm ale materialelor compozite diferă de cele calculate cu relaţiile (14.15.12): (14.1⋅103 N/mm2) şi fibre din sticlă E (cu Rmf = 3400 N/mm2 şi ≅ 7. şi Rm (la tracţiune) ale prăjinilor realizate din materiale compozite putându-se estima cu relaţii de forma (v.60 N/mm2 şi Em = 6.9) E = fv Ef + (1 – fv)Em Em ] (14. E. cap.10). Prăjinile de pompare din astfel de materiale se realizează printr-un proces de pultruziune (tragerea răşinii. La utilizarea acestor materiale pentru confecţionarea prăjinilor de pompare trebuie avute în vedere următoarele aspecte tehnice: • Caracteristicile KE şi KR ale compozitelor cu fibre de sticlă sunt superioare celor prezentate de oţeluri.. 14.14. întărirea şi maturarea la cald a răşinii în prezenţa unor catalizatori).. Dependenţa dintre rezistenţa la rupere şi fracţia volumică a fibrelor la compozitele pentru prăjini de pompare Fig.55⋅103 N/mm2). armată cu fire paralele din rovrig de fibre de sticlă.14.9) şi (14.

850 790.640 750.5)..6 Oţel Grad K Oţel Special (aliat cu Cr) Aliaj de Al tip 7075 Compozit cu fibre de sticlă E 2.9 4.52 0.6 3... 7750 pentru oţelurile speciale înalt aliate cu Cr..965 860.52 (0.14 9.51.5Cu1.0.930 470.22.35 (0...1030 690.06..50 0... calculate cu următoarele densităţi ρ.05⋅105 Starea N C+r N+r C+r Rm..3.13 1..90....49.27 (0.24..11 1..7 2... în kg/m3: 7820 pentru oţelurile slab aliate (Grad C...35) 0.82.50..1..98.22....0..7 2.83 0.2 KR.. 2760 pentru aliajul de Al tip 7075 (AlZn6Mg2.9..0...48.15⋅105 7..12..0..22 1.870 810.25) KO *** în apă salină 0..50 (0..11) 0.03 1.49.2..62 1.** km 0..73.7 2.22...Tabelul 14..710 620. ** KR şi KE.5)..56 0. în paranteze sunt valorile lui KO obţinute cu σ-1 determinat pe baza rezultatelor unor încercări efectuate pe prăjini reale..7 2.0.81. *** KO calculate cu σ-1 determinat pe epruvete polizate.0 E.06.04..7 2.1700 KE.24 (0..8 2.34 0.33.1.790 790.03.1.26 1.26 (0. N/mm2 630. Grad E şi Grad K).0.** Mm 2..53 0. N/mm2 2..0..0. Principalele caracteristici tehnico-economice ale materialelor folosite la realizarea prăjinilor de pompare Materialul Oţel Grad C Oţel Grad E Cr* 1.47.03⋅104 5..2 2.31 (0.60⋅104 C+r T7 80 % fibre * Costurile relative Cr calculate cu relaţia (14.26 (0. considerând factorii CT şi CTref exprimaţi în lei/(m de prăjină).0.20.35) 0.8 5. 1800 pentru compozitul cu fibre de sticlă.1..32 0.... .24) 5..1.93 0.26 0..7 2..580 1600.7 2....27) 0..51 (0.1.07) 0.31) 0.05) 0.0.0..52 0.0.0..27 0.10⋅105 N N+r C+R KO *** în aer 0...0..

323 criterii tehnologice. 324 mentenabilitate.25. • Caracteristicile mecanice ale materialelor compozite sunt influenţate negativ de creşterea temperaturii (ce produce degradarea matricei şi legăturilor interfaciale dintre fibre şi matrice). compozitele cu fibre de sticlă având o foarte bună comportare în mediile apoase saline.. 334 coeficient de importanţă. 322 grafic de corelare utilitate-cost.37. 329 indicator parţial. Rezistenţa la oboseală nu este practic afectată de prezenţa mediilor corozive. 334 proprietăţi adecvate. 323 coeficient de siguranţă.ca urmare prăjinile de pompare realizate din materiale compozite cu fibre de sticlă nu pot fi utilizate la temperaturi mai mari de 200 oC.0.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice • Rezistenţa la oboseală în aer a prăjinilor de pompare din compozite cu fibre de sticlă este caracterizată prin valori KO = 0. KO calculat cu σ0. 334 coefcient de asimetrie. 329 criterii de cost. rezistenţa la oboseală este mai ridicată dacă solicitările variabile se caracterizează numai prin eforturi de întindere (de exemplu.30. în soluţiile de acizi sau baze şi în prezenţa solvenţilor organici.1 în loc de σ−1 are valori KO = 0. 328. 327 materiale funcţionale.. 328 criterii privind proprietăţile. 326 pultruziune. 327 fiabilitate. Cuvinte cheie analiza valorii. 324 rezistenţă relativă la oboseală.. 327. 322 modul de elasticitate specific. 330 cicluri de solicitare. temperaturile şi mediile de lucru) se pot realiza în mai multe variante. compozitele cu fibre unidirecţionale având tendinţa de degradare rapidă când sunt solicitate la compresiune. rezistenţa la oboseală a compozitelor cu fibre de sticlă pentru prăjinile de pompare este substanţial influenţată de abaterile de la aranjamentul axial al armăturii (unidirecţionale) din fibre şi (la fel ca E şi Rm) de caracteristicile legăturilor realizate în procesul de fabricare la interfeţele dintre fibre şi matrice. 321 matricea preferinţelor.15.. 325 341 . 324 prajini de pompare. pentru fiecare variantă selectându-se materialul adecvat funcţionării în deplină siguranţă a produsului şi care asigură raportul maxim utilitate/cost. 331 indicator global. Studiul de caz prezentat evidenţiază un aspect important privind alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice: produsele destinate utilizării în diverse condiţii (privind solicitările mecanice.42). • Aşa cum arată diagramele din figura 14. 340 reciclabilitate. 334 costuri relative.0. 321 materiale structurale. 323 rezistenţă mecanică specifică.

342 .5. A. b) fontele.M. Editura Chiminform Data. Academic Press. Care dintre următoarele materiale asigură un modul de elasticitate specific KE ≅ 2.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 7850 kg/m3. Care dintre următoarele aplicaţii tehnice impun alegerea unui material din gama materialelor funcţionale: a) realizarea conductorilor electrici. Moţoiu R.J.. c) polietilena.4. Fracture and fatigue. 1994 7. c) KR ≅ 10. c) fabricarea unui tranzistor. Braşov. 1985 4. Ulmanu V. Editura Economică.S.14.14. Bucureşti.. New York. 1995 5. b) fabricarea catalizatorului pentru un reactor dintr-o instalaţie petrochimică. „Noutăţi în domeniul tehnologiilor şi utilajelor pentru prelucrare la cald”. Care este rezistenţa mecanică specifică a unui material metalic cu Rm = 800 N/mm2 şi ρ = 4000 kg/m3: a) KR ≅ 20. Analiza comparativă a caracteristicilor de exploatare ale materialelor pentru prăjinile de pompare. Shackelford J. c) realizarea ţevilor pentru tubulatura unei conducte care transportă gaze naturale sub presiune. Pentru care dintre următoarele aplicaţii trebuie ales un material din gama materialelor structurale: a) realizarea arborelui cotit al unui motor de autoturism.. Zecheru Gh. 1992 2..1. Ingineria calităţii. Desk Edition. Drăgulănescu N. d) sticla? T. * * * Hütte − Manualul inginerului. * * * Metals Handbook. b) KR ≅ 20. b) fabricarea unui magnet permanent. Bucureşti. Traducere din limba germană după ediţia a 29-a. d) fabricarea elementului activ al unui aprinzător piezolelectric? T. Managementul calităţii totale.2.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Bibliografie 1. Ciurea S. Introduction to materials science for engineers. Editura Tehnică... Bucureşti. Composite materials.3.14.7⋅106 m: a) oţelul cu E = 2.2 km? T. 1992 6.4 km.4 m. Ohio. Metals Park..14. Drăghici Gh.. 1974 3. MacMillan Publishing Company. Care dintre următoarele materiale pot fi încadrate în gama materialelor reciclabile: a) oţelurile.4 km. d) fabricarea corpului unui rezervor sferic de depozitare a gazelor lichefiate? T. 1995 Teste de autoevaluare T. New York – London. d) KR ≅ 40.. Broutman L.M.14. în vol.

IPT. Stiind că act = 0.373. d) condiţiile privind preţul de desfacere? T. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul Rm ≥ 600 N/mm2. Care dintre criterii nu a fost îndeplinit de un material. Materialul din care se confecţionează un produs trebuie să satisfacă criteriul ρ ≤ 4000 kg/m3. b) IPT = 0. b) IPTE.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 4150 kg/m3.8. Un material Mk din gama materialelor cu proprietăti adecvate unei anumite aplicaţii are ICT.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice b) aliajul de aluminiu cu E = 7. c) IPT = 0.9. c) IPTE. c) aliajul pe bază de titan cu E = 1.0. b) Rm = 600 N/mm2. d) IPT = 0. coeficienţii de importanţă ai / / / criteriilor fiind a1/ . a 2 .2.k = 0.4? T. d) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de părţi materiale şi nu ca un ansamblu de utilităţi? T.11. Care este densitatea unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. Care dintre următoarele principii se aplică la utilizarea analizei valorii la un produs industrial: a) orice produs este purtătorul material al unor funcţii capabile să satisfacă necesităţile exprimate sau implicite ale utilizatorilor.12. a 3 . Care este indicatorul global al performanţelor tehnologice pentru un material care respectă numai trei din criteriile impuse: a) IPT = 1.1⋅105 N/mm2 şi ρ = 8550 kg/m3? T. b) ρ = 7600 kg/m3. dacă indicatorul global al performanţelor sale tehnologice are valoarea / I PT = a1/ + a3/ + a 4 : a) primul criteriu.14.10. c) al treilea criteriu. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse patru criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.8.k = 0. c) ρ = 2860 kg/m3.k = 3. c) orice produs trebuie să asigure un raport maxim între utilitate sau valoare de întrebuinţare şi cost. d) IPTE.14.6.14.14.455. d) al patrulea criteriu? T. d) ρ = 5600 kg/m3? T.733. d) Rm = 840 N/mm2? T.7.8. La alegerea materialului pentru un produs sunt impuse cinci criterii (calitative) privind procesarea sa tehnologică.14. a 4 .k = 1. b) orice produs trebuie privit ca un ansamblu de utilităţi.k = 0. Care este rezistenţa la tracţiune a unui material al cărui indicator parţial privind respectarea acestui criteriu este I = 1. toate criteriile având acelaşi coeficient de importanţă.222? 343 . c) condiţiile privind reciclabilitatea. c) Rm = 500 N/mm2.4: a) ρ = 900 kg/m3.14. să se precizeze care este valoarea indicatorului global al performanţelor tehnicoeconomice pentru acest material: a) IPTE.8 şi Cr.4: a) Rm = 900 N/mm2.14.k = 0. b) al doilea criteriu. d) alama cu E = 1.k = 1.1⋅104 N/mm2 şi ρ = 2750 kg/m3.6. Care dintre următoarele condiţii pot fi incluse în gama condiţiilor tehnice care definesc funcţionalitatea şi comportarea în exploatare ale unui produs: a) condiţiile privind solicitările mecanice. b) condiţiile privind fiabilitatea.

2.5 kg.1. R p 0.8πd 2 πd 2 Masa barei este m = Lρ . Rp0. b) bara trebuie să prezinte o bună tenacitate. c) deformaţia axială a barei nu trebuie să depăşească valoarea ∆L0 = 1. 2 ≥ 0. A. Pentru realizarea unei bare de tracţiune cilindrice din compunerea unei maşini s-a selectat o GMP cu cinci oţeluri. Să se stabilească ce criterii privind proprietăţile trebuie impuse la alegerea materialului pentru această bară.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Aplicaţii A. dacă funcţionarea în siguranţă a maşinii impune respectarea următoarelor condiţii tehnice: a) tensiunile din bară trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. Pentru realizarea unei maşini trebuie confecţionată o bară de tracţiune cu lungimea L = 0.2. E fiind modulul E πd ∆L0 de elasticitate longitudinal al materialului barei şi trebuie să respecte criteriul ∆L 4 FL ε ≤ 0 .14. b) masa barei trebuie să fie m ≤ m0 = 0.5 mm.4.8Rp0. ρ ≤ 5660 kg/m3 şi E ≥ 47160 N/mm2.8Rp0.2. având caracteristicile precizate în tabelul 14. se obţine astfel condiţia 4F . Forţa axială maximă care solicită bara în timpul funcţionării maşinii este F = 25000 N.2.8Rp0.14.2 fiind limita de curgere a materialului barei. se obţine astfel condiţia: ρ ≤ 2 0 . Pentru funcţionarea în siguranţă a maşinii trebuie respectate următoarele condiţii tehnice: a) tensiunile generate în bară de aplicarea forţei de întindere F trebuie să respecte condiţia σ ≤ 0. L πd ∆L0 Înlocuind datele din enunţul aplicaţiei rezultă următoarele criterii de alegere a materialului barei de tracţiune: Rp0. πd L σ 4F Deformaţia specifică axială a barei este ε = = 2 . ρ fiind densitatea materialului barei şi 4 4m trebuie să îndeplinească criteriul m ≤ m0.5 m şi diametrul d ≅ 15 mm. asigurată dacă materialul acesteia îndeplineşte simultan criteriile: 344 .2 ≥ 177 N/mm2. se obţine astfel condiţia E ≥ 2 . Rezolvare 4F Tensiunile de întindere din bară au intensitatea maximă σ = şi πd 2 trebuie să corespundă criteriului σ ≤ 0.

k = 1..k. 2.k πd k Dacă se consideră d1 (corespunzător barei realizate din materialul M1) ca diametru R p 0.k de referinţă.4.640 0. k = 1.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice K1: R p 0.8πR p 0. ** costurile relative calculate cu CT şi CTref în lei/(kg de semifabricat) πd k2 Masa barei de tracţiune cu lungimea L este mT . K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC. N/mm2 Caracteristicile mecanice minime KVk la –20 oC.5. 2. iar masa unei 4 unităţi de lungime din bară (de exemplu.0 1. k = 1. 2. notând dk diametrul barei în cazul realizării ei din materialul Mk ∈ GMP.573 0. Evident. 2 şi bara trebuie să aibă diametrul (minim) d k = . 2 N/mm % J ≤ 0. k 0.9.1 k = 1. considerând CT. 0.8R p 0.2 şi a3 = 0. deoarece barele realizate din diversele materiale incluse în GMP au diametre dk diferite şi aceeaşi lungime. 2 .14.5..4 1. se obţine: mk = m1 . k realizate din materialul M1) ca masă de referinţă.k.5.2 Rm importanţă a1 = 0.5..742 0.k calculate cu relaţia (14.7 1 2 3 4 5 S235J2 S275J2 S355K2 P460NL1 12Ni14 235 175 355 460 355 510 430 620 620 640 3 24 20 16 17 22 27 27 40 47 55 * toate oţelurile au ρ = 7850 kg/m . Rm. Să se decidă care dintre materialele din GMP corespunde cel mai bine aplicaţiei.. 2..k şi CTref exprimate în lei/(m de semifabricat).8 2. 2 .k ** 1.554 C r/ .5)... R p 0. A k.2.. L = 1 m) are valoarea (în kg/m) dată de πd 2 formula mk = k ρ .k = Lρ .461 0. pentru 345 . R p 0.5. compararea acestor materiale prin prisma costurilor trebuie făcută cu ajutorul costurilor relative Cr. rezultă: 4F 4F σ = 2 ≤ 0. se obţine d k = d1 .1 Tabelul 14. Dacă se consideră m1 (corespunzătoare barei 4 R p 0.2 k Marca oţelului * Rp0.k Rm . a2 = 0.3.2 1. Rezolvare Prima dinte condiţiile tehnice impuse de aplicaţie se utilizează pentru dimensionarea barei de tracţiune (determinarea diametrului barei). Caracteristicile oţelurilor ce alcătuiesc GMP pentru aplicaţia A. având coeficienţii de R p 0.

425 1.. Rm .00 1.5.9 şi.814d1 0..5.5.k k = C r/ .587 1.3...14. F3) şi două funcţii auxiliare (notate F4.k (care ţine seama şi de costurile implicate de realizarea barei de tracţiune) materialul ce trebuie ales pentru realizarea barei este oţelul P460NL1. 2 .04 ICT.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR a determina costurile relative Cr.000 1.k se folosesc datele din tabelul 14.. date în enunţul aplicaţiei şi folosind relaţia (14..3) privind asigurarea tenacităţii barei: R p 0..460 1.814d1 mk.5. k = 1. C r .920 1. I 3k = 27 Utilizând valorile coeficienţilor aj.715d1 0.14. Tabelul 14.406 1. j = 1.2 k 1 2 3 4 5 dk.5.k m .k 1. F2.k urmare: I 1k = 0. k = 1.008 * Cr calculate considerând CT şi CTref în lei/(m de semifabricat) Rezultatele care se obţin parcurgând toate etapele de lucru descrise anterior sunt redate în tabelul 14. Se observă că..662m1 Cr * 1. Pentru un produs industrial s-a aplicat analiza valorii şi s-a constatat că acesta are trei funcţii de bază (notate F1... kg/m m1 0.571 1.74 2.k.k. F5).5.802 IPTE.47 I3k 1.7) se pot determina valorile indicatorilor globali ai performanţelor tehnico−economice IPTE.48 1. k =1.787 I1k 1...2 • criteriul K1: ≤ 0. k • criteriile K2: A ≥ 15 % şi K3: KV ≥ 27 J la – 20 oC sunt formulate analitic A în forma „min” şi au CAP.9 .2 = 15 % şi CAP.213 1. atribuiţi fiecărei 346 . k = 1.4 şi relaţia R p 0. A.952 1.406 1. dacă se consideră pentru luarea deciziei valorile indicatorului ICT. ca Rm R p 0.511m1 0. iar cu ajutorul relaţiei (14.k = C r/.158 1.625 I2k 1. ca urmare: I 2 k = k şi 15 KVk .927 0.1 Pentru fiecare dintre materialele Mk ∈ GMP se determină indicatorii parţiali Ijk. Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A. iar dacă se utilizează indicatorul IPTE.. i = 1. mm d1 0.33 1.537 1.5.k 1.855m1 0.9 are forma „max” şi CAP.662m1 0.60 1.1 = 0.07 1.188 1. materialul recomandat pentru confecţionarea barei este oţelul 12Ni14. coeficienţii de importanţă αi.3 = 27 J şi. 2.00 1.026 0..2) se obţin valorile indicatorilor globali ai proprietăţilor ICT. corespunzători celor trei criterii (j = 1.k m1 R p 0.924d1 0. 2 .k.406 1.13 1.3.

40 0. corespunzătoare costurilor de realizare a fiecărei funcţii având valorile prezentate în tabelul 14. Deoarece ponderile ci sunt definite de relaţia ci = i .16.15 0..3 Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 0.5.6.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice funcţii şi ponderile ci.10 0.5.20 0. dacă se are în vedere că standardele ISO din seria 9000.. iar 347 .. i =1 5 după prima etapă de modernizare (M1) cheltuielile aferente realizării fiecărei r r funcţii au atins nivelurile C i/ = (1 − i )C i = CT (1 − i )ci .. Rezolvare a) Considerând că valorile coeficienţilor de importanţă ai funcţiilor sunt în directă proporţionalitate cu contribuţiile acestora la realizarea utilităţii globale a produsului. Tabelul 14. i = 1.05 αi 0. să se determine cum s-au modificat ponderile ci. cheltuielile 100 100 5 totale pentru obţinerea produsului au valoarea CT/ = ∑ C i/ = CT ∑ (1 − i =1 i =1 5 ri 100 )ci . în fiecare etapă modificându-se materialele şi tehnologiile folosite la fabricarea acestuia. i = 1.6. i = 1.10 ci a) Să se construiască graficul de corelare utilitate – cost şi să se precizeze funcţiile pentru care costurile sunt mai mari decât contribuţiile pe care le aduc aceste funcţii la realizarea utilităţii globale a produsului. F3 şi F5 cu C r2 = r3 = r5 = 20 %.30 0. în care Ci reprezintă costul aferent realizării funcţiei Fi.5. b) Ştiind că s-au parcurs trei etape succesive de modernizare a produsului.14.35 0. CT i = 1. rezultă că graficul de corelare utilitate – cost are aspectul prezentat în figura 14. F3 şi F5. în prima etapă de modernizare a produsului.. se observă că funcţiile care se realizează cu cheltuieli prea mari în raport cu contribuţiile pe care le aduc la realizarea utilităţii produsului (sau calităţii produsului. definesc calitatea unui produs ca fiind ansamblul caracteristicilor care conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite ale utilizatorilor) sunt F2..6.. iar CT = ∑ C i .30 0. Examinând acest grafic şi/sau datele prezentate în tabelul 14. după fiecare etapă de modernizare şi să se construiască graficul de corelare utilitate – cost la finele programului de modernizare a produsului.5. Coeficienţii de importanţă si ponderile costurilor de realizare ale funcţiilor ce definesc utilitatea produsului considerat în aplicaţia A. astfel încăt costurile implicate de realizarea funcţiilor pentru care ci > αi să se diminueze cu ri = 20 % . b) Conform datelor din enunţul aplicaţiei. prin modificări privind alegerea materialelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea lui s-au diminuat cheltuielile de realizare a funcţiilor F2.05 0..

Rezultatele obţinute la rezolvarea aplicaţiei A.400 0.322 20 0.100 20 0.7.050 0.150 0.3 Etapa Funcţia F1 F2 F3 F4 F5 Costul total 0 αi ci ri.070 CT M1 0.14. % αi 0. ci/ = / = 5 ri CT )c i ∑ (1 − i =1 realizării fiecărei funcţii sunt 100 Fig.200 20 0.100 0.068 0.727CT c /// i .345 0 0.050 0 0.167 20 0.100 0.141 348 0.413 0.065 0 0.870CT c / i ri.083 20 0.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR ponderile cheltuielilor corespunzătoare r (1 − i )ci C i/ 100 . Graficele de corelare utilitate – cost ale produsului analizat în aplicaţia A.150 0. % M2 αi 0.100 0.14.16. % M3 αi 0.050 0.293 0 0.050 0.150 0.400 0.300 0.184 20 0..308 0. i = 1.3 Tabelul 14.300 0.092 20 0.400 0.300 0.050 0.400 0.100 0.5.057 0 0.350 20 0..14.150 0.300 0 0.766CT c // i ri.300 0.392 0 0.

k = 1.7 şi în graficele din figura 14.. k = 1...35.k. K2: masa relativă a M produsului M r = c 100 ≤ 75 %. Mr.4. Rezolvare Varianta de produs care trebuie adoptată este cea caracterizată prin valoarea maximă a indicatorului global ICT. rezultatele care se obţin considerând datele din enunţul aplicaţiei fiind cele prezentate în tabelul 14..4 şi. a2 = 0..2). să se stabilească varianta care trebuie adoptată pentru realizarea acestuia. s-a elaborat câte un proiect constructiv – tehnologic de obţinere a cuvei.8. se poate observa că modernizările aduse produsului au condus la reducerea cu aproximativ 27 % a costului total de α realizare a acestuia şi la obţinerea unor rapoarte i apropiate de unitate pentru ci toate funcţiile care-i definesc utilitatea. obţinerea cuvei cu o masă relativă cât mai mare este un obiectiv secundar.. s-au stabilit următoarele valori ale coeficienţilor de importanţă ai criteriilor: a1 = 0.. Pentru selectarea celei mai bune variante de produs s-au stabilit patru criterii Kj. iar Vgc – volumul de gabarit al cuvei.2. notate Vk..4. sunt cele redate în tabelul 14.14.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice În mod similar se pot determina modificările aduse ponderilor ci de următoarele etape de modernizare a produsului (M2 şi M3). rezultănd astfel patru variante ale produsului.4. K3: consumul specific de material K s = sc 100 ≤ 140 %. k = 1. k = 1.1.. iar Qac – capacitatea de Qac M încărcare a cuvei. CT fiind costul total al realizării cuvei.k.k. Ks. Ştiind că valorile Vu. j = 1. Msc Mc fiind masa semifabricatului necesar pentru confecţionarea cuvei şi K4: costul util C al produsului C u = T ≤ 100 mii lei/kg.k şi Cu. Qac considerând că realizarea cuvei cu valori minime ale consumului specific de material şi costului util sunt obiective principale. precizate în enunţul aplicaţiei şi valorile indicatorilor parţiali Ijk determinate. corespunzătoare celor patru variante ale produsului. considerănd valorile coeficienţilor de iportanţă ai criteriilor aj. iar asigurarea unui volum util maxim al cuvei este un obiectiv minor. A. Mr fiind masa cuvei. Pentru realizarea cuvei de stocare a materiei prime a unei maşini destinate prelucrării maselor plastice s-a selectat o GMP alcătuită din patru materiale Mk.k.. a3 = a4 = 0. folosind datele 349 . V formulate astfel: K1: volumul util al produsului Vu = ic 100 ≥ 85 %.. calculat cu relaţia (14. j = 1.4. Vic fiind V gc volumul interior al cuvei.16.4..4. ţinând seama de caracteristicile fizico − mecanice ale fiecărui material.

astfel: pentru criteriul K1.k şi CAP.k 40 105 40 110 60 105 75 120 K4 0. CAM. gj = 2.000 1. La folosirea acestei metode se parcurg următoarele etape (prezentate considerând condiţiile din enunţul aplicaţiei anterior discutate): • se analizează datele din tabelul 14. una dintre acestea fiind metoda de estimare a utilităţii consecinţelor. Valorile indicatorilor parţiali şi globali de caracterizare a variantelor produsului analizat în aplicaţia A.2.3304 1.3}.4 Criteriul Kj Forma aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 „min” 0.10 I1k 1.k Ks.k 90 70 100 70 Tabelul 14.1784 1.3 ≡ 140 %.4k ≡ Cu.111 1. iar pentru criteriul K4.2204 0.875 1. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv principal.118 1.118 K2 „max” K3 „max” K4 „max” 0.4 un grad de importanţă gj ∈{1. atribuindu-se gj = 3.35 I4k 1.10 Vu. considerând pe rând fiecare din criteriile Kj..8.20 0.2k ≡ Mr.14. pentru criteriul K3.333 1..k şi CAP.273 1.14.k şi CAP. CAM.20 0.000 I3k 1.4.000 1.4 ≡ 100 mii lei/kg.1k ≡ Vu. redate în tabelul 14. CAM. CAM.ELEMENTE DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR din tabelul 14. j = 1. Rezultatele obţinute pe această cale.35 Valorile caracteristicilor CAM.jk Mr.4 Criteriul Kj aj Varianta Vk V1 V2 V3 V4 K1 0.167 Indicatorul global ICT.2 ≡ 75 %.9.. Tabelul 14. Caracteristicile variantelor produsului analizat în aplicaţia A.059 1.35 Valorile indicatorilor parţiali Ijk I2k 1. recomandată de STAS 6401. dacă respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv secundar şi gj = 1 dacă 350 .333 1.8 şi din enunţul aplicaţiei.35 Cu.250 1.9.8 (denumit şi matricea utilităţilor) şi se marchează pe acesta variantele cele mai bune ale produsului (denumite variante optime).1 ≡ 85 %.k 85 90 95 95 K2 K3 0.3k ≡ Ks.429 1.. • se acordă caracteristicilor corespunzătoare fiecărui criteriu Kj.429 1.k Observaţie Pentru rezolvarea unor aplicaţii de tipul celei anterior discutate se pot utiliza şi alte metode.k şi CAP.875 1. pentru criteriul K2.4266 1. j = 1. conduc la concluzia că varianta de produs care trebuie adoptată (cu cea mai mare valoare a indicatorului global) este V2.

Ijk fiind nişte indicatori parţiali. în cazul aplicaţiei analizate.jk ale produsului analizat. considerând datele precizate în enunţ. • se întocmeşte un tablou (numit matricea modificată a utilităţilor).333 90 3 70 3 100 = 2..625 120 3 70 = 2. se observă că. Matricea modificată a utilităţilor pentru produsul analizat în aplicaţia A. g2 = 2 şi g3 = g4 = 3.14.10.947 95 1 1 2 2 40 2 60 = 1.433 7. rezultă: g1 = 1.4. în cazul aplicaţiei analizate.864 110 3 3 105 = 2.333 3 3 105 = 2.. înlocuind valorile caracteristicilor din matricea utilităţilor cu gjIjk. rezultatele parcurgerii acestei etape în cazul aplicaţiei analizate sunt prezentate în tabelul 14.10. varianta de produs care trebuie adoptată este V2. analizănd rezultatele redate în tabelul 14.895 95 1 90 = 0.692 2 40 = 1.811 7. iar nivelurile limită acceptabile CAP. Tabelul 14.228 8.4 Criteriul Kj Forma gj Varianta Vk K1 „min” g1 = 1 g1I1k K2 „max” K3 „max” K4 „max” g4 = 3 g4I4k g2 = 2 g3 = 3 Matricea modificată a utilităţilor g2I2k g3I2k Usk V1 V2 V3 V4 1 85 = 0.100 8. numită utilitatea sinteză a variantei Vk. 351 . calculaţi considerând că aceste valori reprezintă CAM. aşa cum a rezultat şi prin metoda indicatorului global. varianta de produs care are cea mai mare valoare a Usk (numită varianta optimă de produs) fiind cea care trebuie adoptată.Capitolul 14 Alegerea materialelor pentru aplicaţiile tehnice respectarea criteriului Kj corespunde realizării unui obiectiv minor. k = 1.j sunt valorile (aceloraşi caracteristici) corespunzătoare variantelor optime.10.067 75 3 • se calculează suma valorilor înscrise pe fiecare linie a matricei modificate a utilităţilor Usk.

b T.5. b.b.10.b.8.d T. T.d T.c.12.d Capitolul 14 T.33.27. c.31. b T.10.13. a.10.c T. a.c.11.8.8.b T. a. b b a a.b T.7.11. b.7.26.13.d T. b.b. a T. a.7. d T.c T. d T.d T.5.b.3.d T.20.b.18. b. b T.b T.1.7.14. a. a.8.5.15.b. b. b T. c T. d T.22.8.12.8.34.d T. b.14.27. b. T.10.8. c.b T.d T.25. c. b T.29.b.8. a.12.8.13.d T. a. c.26. a Capitolul 9 T.12.2.d T.c.b.d T. a.8.11.12.10. T.7.10. a T.17.18.d T. d T. d T. b.c T. b.d 352 . b.11. c T. a. b. c T.7. a.c T.24. b.d T.10.d T.9.14.15.32.8.21.13. a.d T.d T.9.10.c.8. d T.13.10.9. a.d T.d T.11.9. b.c T.b.10.d T.b.14.2.c.9.b.7. b T. d T.2.15.2.9. a T. a.2.13.18.11. a T. d T. a.9.7.34.9.12.b.38.7.21. a.28.8. a. d T.30.c.11.7. a.d T. d Capitolul 11 T.b. c.10.20.40. a.5. b T.11.41.6. a.13.12.d T.28.7. a. b. a T.21. b. a. d T.23. a.d T.4.d T.12.9. c T.b.b T.c T.27.12.d T. a.c.d T.1.10.b.c T. c T.8.c. c.12. c T. a. c T. c T.10.13. d T. c. d T.11. b T. b.c. b. a. a. c T.c T.3. a. b. a.19.2. a T.10. a. d T.19.5. a. c T.11.11.d T.10.12.6.8.c T. b.19.9.b.b.d T. c.b.c. a.c. b T.7. a.8. a.10.22.7.d T.6.12.11.3.c.16.14.4.19. b. b.8.8. c T. b T.6.8.7. b.d T. b.b. c T.7.d T.13.16. d T.c. a T. a.7.27. T.9.1.7.9. c.7.9.7.23.11.12.9.23. b.9.8.b T. c.13.b.c T.36.11. a. a. a.29.9.c. a. 9. a. c.8.9. c T.8.4. b.13.9.c T. a T. c. b T. a.c.10.d Capitolul 13 T.3.b. d T. a.9. b.26. a.c T.b.10.10.c T.12.17.20.11.7.3.b. b T.9.11. c.4.c.11.7.13.b.9.26. a.12. a.10.21.13. a. d T.12. a.11.c T.b.37.1.9.8. b T.9.8.1.11.c.10. a.10. b.21.14.10. a T.11.9. c T.29.12. d Capitolul 12 T.9.10. c T. b T.b. c T.d T.8.19.16. T. a.7.12.17.b.7. c c.27. b T.4.20. a.11.c. d T. a.7. c T. a.d T. a.12.d T.9. d T.11.b.1.9.10. b.4.c. a.11.d T. a T. a.d T.1.20.b T.16. d T.11.30.25. a.7. a.2.2.9.d Capitolul 8 T.10. a.9.9.39.d T.14.11. b T.10.37.11.18.22. d T.12. c T.13.d T. d T. a.9.17. c T.10.8.8. d T.8.14.13. a.15.12.8.c. c.24.b. a.c T.16. d T. a. a. d T.28.d T.13.d T.3. a.c T.9.13.7.14. d T.11.9.7.16.8.d T.d T.35.11.8.5.8.c T. d T.17.c. a T.6. a. d T.Grila de verificare a testelor de autoevaluare Capitolul 7 T.25.c.9. a.c T.43. b.9.24.d T. a T.15. a.c.5.7.13.12. b. a.28. c T. a.d T.c T.b. c T.6.8.8.7.8.13.d T. c T.b. a.9.b.7.9.d T.17. a.25. 9.b.18.13.c T. d T.5. a T. b.11.d T. c T.7.14. b.15.35.c T.d T.d T.10.39.9.d T.7. a.c. c T.15.d T.b T.14.9.8.10. c T. a.10. a.6.11.8. c.12.12.8.9.3. d T.8.7.14. b T. b.24. b.c.9.24.10.b.4. c.14.13.22. c. c.7.d T.d T.c T.32. c d a.40.6. a.13.36. a.d T.26.d T. a T.d T.9.b.7.8. c T.10.7.14. b T. a.8. d T.8.8.8.d T.9.d Capitolul 10 T. a.23. c T. b T.11. d T. T.c. b.14.8.d T.b.7.b.c T.42.14.13. b. c T. c T.c T. d T.9.22.23.28. c. a T.12.8.10.4.17.1.c T.11.18.9.13. a.d T.c.9.7.c.9.b T.d T.d T. c. a.8. d T.11. a.11. c T.14.14.8.d T. b.38.11. a.30.d T. d T.b.d T.14. d T. d T. b T.16. c T.10.c T.9.25.10.3. a.c T. b.9.11. a.13.d T.c T.31.33.

213 cupru tehnic. 168 aliaje Al − Cu. 214 carbură de bor. 241 configuraţie. 56 coefcient de asimetrie. 276 carbon echivalent. 153 constantă de relaxare. 323 criterii tehnologice. 208 criterii de cost. 70 canal rezinifer. 334 coeficient de importanţă. 69 B bandă de călibilitate. normală. 289 agregare pulberi. 334 compactitate de presare. 75 carbură de siliciu. 74 compozit durificat cu fibre. 301 alame. 207 ceramice. 305 compactitate de umplere. 234 cristobalit. 329 cristalite. 233 corindon. 254 analiza valorii. 241 ceramice oxidice. 250 aglomerate. 330 antioxidant. 249 curbe izometrice. 289 353 . îngustă. 236 curbe de îmbătrânire. 235. 184 aliaje pentru lipire. 183 agent de reticulare. 219 clasă structurală. 233 constantan. 250 argile. 208 coroziune intercristalină. 177 aliaje Cu – Ni. 163 aliaje antifricţiune. 215 călire de punere în solutie. 275 aliaje Al − Zn. 305 densitate de umplere.INDEX A acomodare. 148 alburn. 179 condiţionarea epruvetelor. 323 coeficient de siguranţă. 304 depunere chimică. 141 curbe izocronice. 327 cromit. 139 ceramice neoxidice. 153 alumina. 210 alumino−silicaţi. 210 ceramice silicatice. 154 C cambiu. 175 Alpaca (Neusilber. 25 clase de calitate. 152 aliaje cu memoria formei (Marmem). 307 agregare prin lipire. 92 costuri relative. 284 compoziţii. 275 câmp termic de sudare. 214 D dendrimer. 67 bronz. 181 aliajele titanului. 233 conformaţie. 207 atmosferă standard. Argentan). 147 curbă termo−mecanică. 305 comportare metalurgică la sudare. 233 densitate de presare. 69 copolimer. 328 criterii privind proprietăţile. 201 aminoplaste. 249 cusătură sudată (CUS).. 239 construcţie sudată. 197 ciment. 170 aliaje Al − Mg.

327 inel anual. 14 element betagen. 242 fracţie volumică. 275 infiltrare. 215 duritate Shore. 104 hemiceluloză. 207 fenoplaste. 231 furnir. 270 Î îmbătrânire artificială. 237 element carburigen. 14 element de aliere alfagen (feritizant). 140 încorporare. 272 F faianţă. 230 grafic de corelare utilitate-cost. 231 duraluminiu. 173 elinvar. 218 enclavă plastică. 270 izotactic. 216 invar. 73 fază sigma. 289 intermediari. 322 fibră lemnoasă. 276 fibrilă. 327. 329 indicator parţial. 21 duritate Barcol. 247 duritate Janca. 305 fondant. 94 funcţionalitate. 280 duritate Knoop. 113 formare epruvete. 202 K Kunial. 6 feldspat. 311 durificare secundară. 246 fragilitate de revenire. 207 E efect postelastic. 216 fontă aliată.depunere electrolitică. 153 354 . 282 G glazură. 310 elastomeri. 112 emailuri. 22 fragilizare prin faza σ. 209 grad de cristalinitate. 235 fisurare la cald a CUS. 290 încovoiere statică. 276 homopolimer. 328. Schaeffler. 233 I indicator global. 275 durată de sinterizare. 5 element grafitizant. 165 duramen. 305 grad de polimerizare. 7 element de aliere gamagen (austenitizant). 32 disproporţionare. 140 îmbătrânire naturală. 20 fontă comercială. 6 fontă aliată martensitică. 10 element de aliere. 331 gresie ceramică. 288 H hardenită. 234 grad de îndesare. 204 fluiditate. 289 devitrifiere. 93 fisurare sub tensiune. 254 fiabilitate. 201 diagramă structurală A. 233 izotensiune. 207 fâşii ZIT. 112 izodeformaţie.

235 polimer. 276 lipire. 86 oţel patinabil. 321 materiale structurale. 66 oţel pentru rulmenţi. 75 oţel pentru scule. 93 oţel maraging. 219 matrice. 80 oţel cu granulatie fină. 275 lignină. 229 lanţ siloxanic. 136 modificatori de reţea. 214 O oţel pentru construcţii sudate. 108 oţel rapid. 230 polietilenă. 94 oţel durificabil prin precipitare (PH). 89 oţel Hadfield. 76 oţel duplex. 207 prajini de pompare. 282 poliadiţie. 284 M magnaliu (alumag). 180 lungime critică a fibrelor. 100 oţel aliat. 66 oţel pentru îmbunătăţire.cu crom. 153 mentenabilitate. 254 Melchior (Maillechort). 311 melamine. 282 plăci din aşchii de lemn – PAL. 5 355 . 214 nitrură de siliciu. 255 materiale funcţionale. 301 modificare.L laminare normalizantă. 216 Monel. 340 punct caracteristic nominal. 305 porţelan. 324 mediu de sinterizare. 229 mulit. 168 magnezită. 140 proprietăţi adecvate. 269 matrice a preferinţelor. 229 polimer reticulat. 322 metalurgia pulberilor. 98 oţel pentru recipiente. 96 oţel turnat. 304 pultruziune. 256 liber. 205 N Nitinol. 103 oţel refractar (termorezistent). 282 plastifiant. 153 monomer. 229 polimerizare. 84 oţel carbon de calitate. 210 P panel. 184 masă moleculară. 282 plăci din fibre de lemn – PFL. cu crom şi nichel. 231 porozitate de umplere. 76 lanţ molecular (catenă). 210 martensită termoelastică. 78 oţel termorezistente. 334 precipitate θ. 105 oţel inoxidabil. 232 polidispersie. 232 policondensare. 321 materiale vitroceramice. 109 oţel HSLA. 78 oxid de zirconiu. 250 platinit. 80 oţel inoxidabil stabilizat. 31 punct fix de vâscozitate. 208 oţel bifazic (dual-phase). 75 laminare termomecanică (controlată). 185 nitrură de bor. 65 oţel criogenic. 110 oţel pentru carburare. 230 material elastomeric (cauciuc). 326 pulberi. 112 plăci celulare.

276 răşini epoxidice. 182 Ş şamotă. 276 traheidă. 149 trahee. 212 relaxarea tensiunilor. 274 rost de sudare. 232 reacţie în trepte. 247 rezistenţă la înmuiere sub sarcină. 197 structură feritică aciculară. 284 raport de transfer al sarcinilor. 237 termorigide (duroplaste).. 239 vâscozitate. 232 reciclabilitate. 53 starea amorfă (vitroasă). 215 volum specific de scuturare. 325 ritidom. 236 trihite (fibre whiskers). 305 vulcanizare. 310 temperatură de vitrifiere.R raport de formă al fibrelor. 285 rază medulară. 69 rupere prin cavitaţie. 97 superplasticitate.. 285 S segment de lanţ molecular. 21 stabilizator. 207 termoplaste. 255 Z zonă de acţiune a fibrei. 197 stereoizomer. 212 şoc termic. 324 rezistenţă relativă la oboseală. 248 rezistenţă la şoc Izod. 83 V vas lemnos. 233 sticlă “securit”. 140 356 . 214 silice. 241 rezilienţă. 233 sinterizare. 204 vitrifiant. 200 silicon. 197. 310 solidificare unidirecţională. 234 sudabilitate. 184 structură amorfă.Preston (GP). 212 refractare silimanitice. 237 titan. 271 zonă influenţată termic (ZIT). 248 rezistenţă mecanică specifică. 254 răşini poliesterice. 216 standard. 275 vâscoelasticitate. 233 sferulită. 256 silumin.. 74 superaliaj. 212 refractare silica. 170 simbolizare 59 sindiotactic. 254 reacţie în lanţ. 211 titlu fictiv. 77 temperatură de sinterizare. 210 stabilitate la revenire. 172 titanaţi. 70 zone Guinier. 290 spinel. 203 T temperatură de referinţă. 211 rezistenţă Dynstat la şoc. 323 refractare corindonice. 235 sialon. 200 teracotă. 276 tranziţie sticloasă (vitroasă). 206 sticle. 150 tombac. 211 rezistenţă piroscopică (refractaritate).

The first volume includes the following chapters: Metals – general concepts. Heat treatment of steels and cast irons. this book can prove useful for other students. as well as technicians and engineers who wish to enhance or update their material science knowledge. Alloys – general concepts. To enhance the utility of the book. Structure and properties of composites. each chapter includes exercises and self-assessment tests. sintering materials and fibre-reinforced composites. Since the main applications analysed belong to the field of oil equipment. This book is meant to provide the students that read Oil-Field Equipment. Iron-carbon alloys. The second volume includes the chapters: Alloyed steels and cast irons. it points out the correlation between their chemical composition. The work consists of two volumes. However. Phase transformations of solid steels and cast irons. in order to allow the reader to estimate the knowledge acquired and their level of competence (the ability to use knowledge independently and correctly to solve practical problems). the paper also deals with other types of materials for technical applications: glasses and ceramic materials. Structure and properties of polymeric materials. Choosing the appropriate material for an application. the metallic materials (metals and alloys) are and will be used more frequently. Structure and properties of sintering materials. Structure and properties of glasses and ceramic materials. 357 . Its main purpose is to understand the principles. Structure and properties of nonferrous alloys. polymeric materials (plastomers and elastomers). Petrochemical and Refinery Equipment and Equipment for Gas and Petroleum Transportation and Storage at the Faculty of Mechanical and Electrical Engineering of the Petroleum-Gas University of Ploiesti with a useful and effective tool for individual study. therefore the discussion of these materials is more comprehensive. However.ELEMENTS OF MATERIALS SCIENCE AND ENGINEERING The book Elements of Materials Science and Engineering presents the structure and properties of materials used for technical applications. Mechanical properties of metallic materials. rules and mechanisms for obtaining materials compliant with the structural specifications of each particular application. structure and properties and emphasises the structural and property changes due to various processing technologies. Types of commercial steels and cast irons.

upg-ploiesti. materialele superplastice etc.dr. dr.htm “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este disponibilă pe CD-ROM ISBN 973-99015-8-1 ISBN 973-85511-8-3 .N.“Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” este realizată în cadrul grant-ului C. “Elemente de stiinţa şi ingineria materialelor” se află pe site-ul cu adresa: www. care permit utilizatorilor să-şi autoaprecieze nivelul de pregătire şi nivelul de competenţă în folosirea independentă şi corectă a cunoştinţelor dobândite la soluţionarea unor probleme concrete. Lucrarea este structurată în două volume şi cuprinde informaţiile esenţiale privind structura şi proprietăţile principalelor categorii de materiale folosite în tehnică. Gheorghe Drăghici de la catedra Tehnologia Construcţiei Utilajului Petrolier a Universităţii PETROL – GAZE din Ploiesti.ing. şi poate constitui un ghid valoros pentru alegerea raţională a materialelor necesare diferitelor aplicaţii industriale. Gheorghe Zecheru şi conf.ro/curs_esim. “Model de software integrat de tip multimedia pentru învăţare interactivă generat la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiesti” Lucrarea este elaborată de prof. 39691.inclusiv materialele descoperite şi utilizate recent: compozitele durificate cu fibre.I. ceramicele ultrarezistente.S. Fiecare capitol este prevăzut cu teste de autoevaluare şi aplicaţii.ing. materialele inteligente.F.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->