UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

VASILE TEUŞAN

MATERIAL DE STUDIU I.D.

ANATOMIE, HISTOLOGIE, EMBRIOLOGIE
ANUL I, SEMESTRUL I

IAŞI, 2006

CUPRINS

Capitolul 1 Definiţia şi importanţa disciplinei de Anatomie, histologie, embriologie ........................................................................................................ 3 1.1 .Definiţia disciplinei de Anatomie, histologie, embriologie ................... 3 1.2 .Importanţa disciplinei de Anatomie, histologie, embriologie pentru zootehnie ....................................................................................................... 4 1.3 .Principiile de bază ale Anatomiei .......................................................... 5 1.4 .Terminologia utilizată în studiul anatomic ............................................ 5 1.5 .Elemente de orientare, Axe, Planuri ...................................................... 6 Capitolul 2 Aparatul de susţinere şi mişcare (locomotor) ............................. 8 2.1.Osteologie(studiul scheletului) ............................................................. 8 2.1.1.Scheletul membrelor anterioare ..................................................... 10 2.1.2.Scheletul membrelor posterioare ................................................... 15 2.1.3.Scheletul trunchiului, ..................................................................... 19 2.1.4.Scheletul capului ............................................................................ 23 2.2.Artrologie (studiul articulaţiilor) ........................................................ 29 2.2.1.Definiţia,clasificarea şi structura articulaţiilor ............................... 29 2.2.2.Articulaţţile membrului toracic(anterior) ....................................... 31 2.2.3.Articulaţiile membrului pelvin(posterior) ...................................... 32 2.2.4.Articulaţiile trunchiului .................................................................. 33 2.2.5.Articulaţiile capului........................................................................ 34 2.3.Miologie (studiul muşchilor) ................................................................ 34 2.3.1.Definiţia,clasificarea,structura şi rolul muşchilor scheletici .......... 34 2.3.2.Muşchii membrelor anterioare ....................................................... 38 2.3.3.Muşchii membrelor posterioare ..................................................... 40 2.3.4.Muşchii trunchiului ........................................................................ 43 2.3.5.Muşchii capului .............................................................................. 46 Capitolul 3 Histologie generală (studiul ţesuturilor) ..................................... 57 3.1.Definiţia,clasificarea,histogeneza ţesuturilor din organismul animal ..... 57 3.2.Ţesuturile epiteliale................................................................................. 57 3.3.Ţesuturile conjunctive............................................................................. 60 3.4.Ţesutul sanguin ....................................................................................... 64 3.5.Ţesuturile musculare ............................................................................... 67 3.6.Ţesutul nervos ......................................................................................... 68 Capitolul 4 Embriologie generală .................................................................... 75 4.1.Definiţii şi generalităţi, fazele dezvoltării ontogenetice ..................... 75 4.2.Gametogeneza ....................................................................................... 75 4.2.1.Spermatogeneza ............................................................................. 76 4.2.2.Ovogeneza ...................................................................................... 78 4.3.Fecundaţia ............................................................................................. 78 4.4.Dezvoltarea embrionară la mamifere şi păsări .................................. 79 4.4.1.Segmentarea ................................................................................... 79 4.4.2.Anexele embrio-fetale .................................................................... 82 Capitolul 5 Sistemul nervos............................................................................ 84 5.1. Sistemul nervos central ...................................................................... 84 5.1.1. Măduva spinării ........................................................................... 84 5.1.2. Encefalul ...................................................................................... 85 5.1.3. Meningele...................................................................................... 89 5.2. Sistemul nervos periferic .................................................................... 89 5.2.1. Nervii cranieni............................................................................... 90 5.2.2. Nervii spinali ................................................................................. 91 5.2.3. Nervii membrelor .......................................................................... 91
-1-

........5.Sistemul nervos al vieţii vegetative ........ 99 6.............................................. 97 6......................101 6.................................................................................................................................1..... 97 6.................. Analizatorul gustativ ........100 6.................................... 97 6..3.........................102 Bibliografie ......5.. 97 6.............. Analizatorul acustico-vestibular ........... Producţiile cornoase ale pielii..........................1.......................3.................................1..............4.........2...... Analizatorul olfactiv ...............1......................2............................................. Analizatorul cutanat .......................................................................... Pielea .. 92 Capitolul 6 Morfologia organelor de simţ (Sistemul analizor) ....................................................... Analizatorul vizual ..........................108 -2- .........

Capitolul 1 DEFINIŢIA ŞI IMPORTANŢA DISCIPLINEI DE ANATOMIE. Vertebratele (Vertebrata) sunt cordate (Chordata) superioare al căror schelet axial este reprezentat de coloana vertebrală. gât. regnul Animal (Animalia). studiind părţile componente ale acestuia. prin diviziuni multiple şi procese de diferenţiere ia naştere o varietate de celule diferenţiate. aparat sau sistem ce intră în structura organismelor animale. Morfologia (ştiinţa despre dimensiuni şi forme) studiază alcătuirea internă şi externă a organismelor şi a organelor componente şi relaţiile dintre organe. Animalele domestice care fac obiectul de studiu al Anatomiei aparţin claselor Mamifere (Mammalia) şi Păsări (Aves) din subîncrengătura Vertebrate (Vertebrata). La baza dezvoltării tuturor componentelor organismului animal este celula-ou (sau zigotul). la rândul lor sunt alcătuite din regiuni şi subregiuni corporale. -3- . păstrează permanent întregul în faţa ochilor. Embriologia. În urma fecundaţiei interne se depun ouă cu coajă calcaroasă care ulterior vor fi clocite. raporturilor dintre diverse organe şi/sau formaţiuni utilizând ca principal mijloc de lucru disecţia (disocierea şi/sau tăierea metodică). ţesuturile şi organizarea internă a organelor) se face de către Anatomia microscopică. Membrele anterioare sunt transformate în aripi. Vertebratele se află în vârful arborelui filogenetic al Regnului Animal (Animalia) şi populează aproape toate spaţiile de viaţă ale Terrei. Anatomia şi-a dobândit numele în perioada premergătoare descoperirii microscopului (1664-Robert Hook) când se practica doar o Anatomie macroscopică (activitatea acesteia oprindu-se doar la limita de vizibilitate a ochiului). tăierea în părţi egale a unui organ. organelor şi sistemelor. cartilaginoasă sau osoasă. Corpul acestora este alcătuit din cap. altfel spus. trunchi. Histologia. histologie. Din această celulă. Acestea. HISTOLOGIE. dimensiunilor. cutia toracică este extrem de stabilă şi unele oase sunt pneumatice (pline cu aer). Termenul de Anatomie provine de la cuvintele greceşti „ana"în părţi egale şi „temno"-a tăia. între ele. a schimburilor de substanţe la care acestea iau parte şi a gradului de dezvoltare a creierului.1. Definiţia disciplinei de Anatomie. încrengătura Cordate (Chordata). culorii. volumului. EMBRIOLOGIE 1. Studiul mai amănunţit al structurilor situate sub această limită (celulele. păsările şi animalele domestice). Ca urmare a adaptării la deplasarea prin zbor. Datorită gradului ridicat de diferenţiere şi specializare a ţesuturilor. Anatomia este ştiinţa organismului viu numai pentru cel care. Pulmonii prezintă formaţiuni anexe denumite saci pulmonari. Fiziologia etc. urmărindu-se cunoaşterea conformaţiei. ♦ Păsări (Aves) sunt vertebrate homeoterme cu respiraţie de tip pulmonar şi piele uscată acoperită cu pene. Anatomia a fost considerată multă vreme ştiiinţa structurilor animale studiate pe cadavru. embriologie Anatomia este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază forma şi structura organismelor vii (în cazul nostru. coadă şi membre. Anatomia este o ramură a Morfologiei. prin formă. Anatomia are legături strânse cu alte ramuri ale Morfologiei: Citologia.

Artrologia şi Miologia). În cadrul acesteia se diferenţiază: . aparatul digestiv. volumul. fiind grupate în aparatul digestiv. injectarea cu substanţe de contrast etc. deşi sunt diferite ca origine. aparatul nervos. aparatele şi sistemele. aparatul urinar. Ţesuturile sunt structuri variate ca origine şi funcţie şi care nu sunt izolate ci sunt în legătură unele cu altele. aparatul genital. stomacul. Anatomia macroscopică studiază organele. aparatul respirator. Anatomia comparativă-are ca obiect de activitate evidenţierea caracterelor morfologice pe baza cărora se diferenţiază organele provenite de la specii diferite. 1. ochii. Sistemul este reprezentat de un complex de organe cu origine comună şi în structura cărora se întâlneşte un ţesut predominant (de ex. bazat pe criteriul fiziologic. desenul. faringele. aparatele şi sistemele. Investigaţiile histologice necesită aparate măritoare (microscoape optice şi electronice) şi tehnici de lucru complexe şi variate. radiografia. pulmoniii. analizează: aparatul de susţinere şi mişcare (Osteologia.structură şi aptitudini funcţionale.2 Importanţa disciplinei de Anatomie. Luând în considerare dimensiunile structurilor anatomice studiate şi metodele de lucru utilizate. într-un organ se deosebeşte parenchimul (format din elementele funcţionale specifice) şi scheletul (sau stroma) (de ex.Anatomia descriptivăstudiază forma. aceasta având. împreună.: sistemul nervos este format din organe în structura cărora predomină ţesutul nervos). Studiul sistematic comparativ.: urechile. Organul este o grupare de ţesuturi-morfologic individualizate-cu raporturi bine definite ce lucrează împreună şi îndeplinesc o funcţie specifică. consistenţa şi structura organelor precum şi modul de ansamblare al acestora în cadrul fiecărui aparat sau sistem. un triplu scop: -4- . modelul experimental. împreună contribuie la realizarea digestiei. distingem studii macro. În general. Anatomia nu trebuie percepută doar ca un studiu de laborator şi/sau o disciplină pur didactică şi obligatorie prin procesul de învăţământ. histologie. Aparatul reprezintă un complex de organe cu origini şi structuri diferite care contribuie la îndeplinirea aceleiaşi funcţii fundamentale a organismului. Anatomia topografică analizează printr-un studiu de sinteză rapoartele naturale ce se stabilesc între diferite formaţiuni din cadrul unei regiuni corporale. intestinul. aparatul circulator.şi microscopice de anatomie. ficatul şi pancreasul. Anatomia microscopică (sau Histologia) are ca obiectiv principal studiul structurilor aflate sub limita de vizibilitate cu ochiul liber (celule. se formează organele. embriologie pentru zootehnie Anatomia oferă posibilitatea înţelegerii proceselor biologice şi ale elementelor necesare desfăşurării activităţii practice din domeniul creşterii animalelor şi păsărilor. ţesuturi). Din gruparea ţesuturilor şi prin funcţionarea lor. în cadrul procesului de învăţământ. De ex. cavitatea bucală. culoarea. bazându-se pe observaţia macroscopică utilizând ca principale metode de lucru: disecţia. esofagul. palparea. rinichii etc). organele de simţ. Din asocierea celulelor similare în vederea îndeplinirii unei anumite funcţii iau naştere ţesuturile.

variaţiile mediului determină apariţia unor modificări structurale la nivelul organismului. şi. „sacrum "-la romani sacru semnificînd sfânt. nutriţie. prin păstrarea aceloraşi rapoarte faţă de organele esenţiale (de ex. odată cu diferenţierea crescândă a formelor şi funcţiilor. ♦ principiul analogiei-arată că organele sunt asemănătoare dar totuşi diferite în plan ontogenetic. aripa de la pasăre şi membrele anterioare de la mamifere). > ştiinţific (prin orizontul biologic pe care îl conferă). Sistemul nervos şi vascular). ♦ principiul corelaţiei-indică faptul că. Necesitatea practică a studiului anatomic este exprimată prin capacitatea de înţelegere a morfologiei organismului viu pornind de la o analiză sistematică a structurilor corelate în permanenţă cu raporturile lor din organismul viu. ♦ principiul unităţii dintre structură şi funcţie-indică o relaţie bilaterală. procesul de integrare este mai profund. denumiri „vulgare" în funcţie de asemănarea lor cu unele obiecte din jur (de ex. hokokkyx-cuc sau osul „coccigian"-care la om este asemănător cu ciocul de cuc. „sesamoid"-ca o sămânţă de susan.3. vor putea înţelege mai rapid şi mai bine semnificaţia şi gravitatea modificării astfel încât să intervină în timp util pentru a remedia afecţiunea. 1. ♦ principiul convergenţei-indică asemănări aparente produse de procesul de adaptare la condiţii de mediu asemănătoare. completând lista acestora cu anumiţi termeni proprii. Principiile de bază ale Anatomiei La baza Anatomiei stă: ♦ principiul omologiei-indică faptul că. 1. organele sunt diferite ca formă dar echivalente ca origine embrionară şi filogenetică (de ex. La -5- .recapitulare" scurtă a dezvoltării filogenetice. în special naturalişti şi medici. ♦ principiul diferenţierii şi integrării-arată că. fiziologie. „pisiform"-m formă de bob de mazăre. larg răspândită în Evul Mediu printre oamenii de ştiinţă. organe diferite s-au modificat simultan datorită legăturilor dintre ele (a fost formulat de G. cele două elemente formează o unitate indivizibilă ce se influenţează şi se condiţionează reciproc. la început. creşte dependenţa organelor unele de altele şi de organism ca întreg. Terminologia utilizată în studiul anatomic Termenii ştiinţifici utilizaţi în Anatomia animală sunt identici cu cei utilizaţi în Anatomia omului. genetică.: „crista galli "-creasta cocoşului. Formaţiunile anatomice au primit. crescătorii de animale vor putea sesiza modificarea formei şi/sau a funcţiei unui organ. Nu este posibilă selecţia sau aplicarea unor tehnici noi şi moderne din genetică pentru ameliorarea raselor de animale dacă un crescător de animale nu dispune de cunoştinţe solide de Anatomie. „coccys"-gr. reproducţie etc. Cuvier). astfel încât. În contextul actual. Terminologia anatomică (sau nomenclatura) foloseşte limba latină. ♦ principiul conexiunilor-permite recunoaşterea unor organe diferite ca formă. ♦> principiul embriologiei-indică faptul că dezvoltarea embrionară (sau ontogeneza) este o . relativ puţini şi care nu pot fi găsiţi în terminologia altor ştiinţe. având informaţii de anatomie..4. > practic (prin aplicabilitatea noţiunilor în cadrul practicii clinice). astfel că. ♦ principiul unităţii dintre organism şi condiţiile de existenţă-relevă faptul că organismul şi mediul în care acesta trăieşte formează o unitate.> educativ (cultivă munca sistematică şi ordonată din sala de disecţie).

nervului nn. . pentru a indica apropierea de extremitatea liberă a membrului se utilizează termenul de distal. . a constituirii societăţilor anatomice şi a schimburilor internaţionale.vene 1. . lucru care s-a şi concretizat prin apariţia Primei nomenclaturi anatomice veterinare internaţionale denumită Nomina-Anatomica Veterinaria (N.ganglion Porţ.nervul n. arteria-semnifică canal cu aer deoarece. corpul animal ne folosim.cestea se adaugă şi denumiri care aveau o semnificaţie funcţională (de ex. La membre. . prin aceste vase circulă aer. În Anatomie s-au adoptat şi unele denumiri de provenienţă hipologică (. .A.muşchiului mm. cal). Ultima revizuire a avut loc în 1973 la Viena (în Austria). cuvintele au fost introduse sub influenţa Şcolii franceze de către Prof. în general. . . În descrierile pe care le vom face în continuare vom utiliza Nomina Anatomica Veterinaria (N. crupă. de nişte planurile convenţionale: > median (sau sagital)-împarte corpul în 2 jumătăţi egale (stângă şi dreaptă). graset. Ion Andronic. ieiunus-înseamnă gol. Aceşti 2 termeni sunt folosiţi pentru formaţiunile de la gât şi trunchi ca şi pentru părţile membrelor situate proximal faţă de carp şi tars.limfocit Reg.articulaţie N.porţiunea Proc.hipo"-lat. pentru a indica apropierea de acest plan se foloseşte termenul de medial şi îndepărtarea faţă de acest plan se foloseşte termenul de lateral. Axe. .artera aa . gonaşe. în Antichitate. > paramediane (sau parasagitale)-sunt reprezentate de o serie de planuri paralele cu planul median. . Aceasta este valabilă şi astăzi şi cuprinde circa 6 000 termeni cu corespondenţă la 8 specii de mamifere domestice. În limba română. .ramura M. -6- . Nomenclatura anatomică pentru păsări apare într-o anexă a N.). La începutul acestui secol.nervi Gl.procesul Lig. ca urmare a publicării unui număr mare de lucrări ştiinţifice.V.vena v. .. întemeietorul (în 1851) Şcolii Veterinare din Bucureşti şi profesor de „exteriorul animalelor domestice". Astfel. revizuită apoi în 1965 la Gessen (în Germania) şi 1967 la Alfort în Franţa (localităţi cu contribuţii importante în dezvoltarea ştiinţelor biologice. în mod „simbolic". jaret.V.artere a . Planuri Pentru afacilitadescrierea. . > dorsale (sau orizontale)-sunt paralele la suprafaţa dorsală a corpului şi perpendiculare pe planurile median şi transversal. . şi a Anatomiei în mod special).5 Elemente de orientare.) care ţine cont de poziţia normală patrupedă a mamiferelor domestice şi de o serie de abrevieri (sau prescurtări): A . Pentru a indica poziţia şi orientarea în corp a formaţiunilor descrise se folosesc termenii de: cranial (indică apropierea de cap) şi caudal (indică direcţia opusă). A. se credea că. flanc etc.A.: „jejun"-din lat. > transversale (sau segmentale)-sunt corespunzătoare pentru planurile perpendiculare pe axul longitudinal al corpului.venei vv. . . multe dintre aceste denumiri sunt şi astăzi în uz. pentru animale. negăsindu-se sânge în arterele cadavrelor). .V. a apărut necesitatea stabilirii unui acord asupra totalităţii termenilor anatomici. pentru a indica apropierea acestora de trunchi se utilizează termenul de proximal.muşchiul m. . . bulet. „arteră"-gr. ca de exemplu: bară. absolvent al Şcolii Veterinare de la AlfortFranţa. Lista a fost aprobată pentru prima dată în 1963 la Hanovra (în Germania).muşchi V.ligament Ln.regiunea R.arterei Art.Glandă Ggl.

.dorsal indică apropierea de acea parte a gâtului şi a trunchiului dispusă deasupra planului orizontal (termenul se poate utiliza şi pentu suprafeţele ce aparţin capului. pentru degetul III de la solipede se folosesc termenii de medial şi lateral. Pentru degete.ventral reprezintă termenul cu semnificaţie opusă precedentului (respectiv îndepărtarea). însă numai distal faţă de carp şi tars). cozii şi membrelor. Pentru membre. opusul termenului dorsal este palmar pentru membrul toracic şi respectiv plantar pentru membrul pelvin. distal faţă de carp. Fig. .Pentru formaţiunile de la cap se folosesc termenii de rostral (sau oral) când se indică apropierea faţă de bot şi aboral. De menţionat că.axial (sau concentric)-arată apropierea faţă de axul longitudinal al membrului. se utilizează şi termenii de: . pentru extremitatea opusă. Planurile convenţionale de orientare -7- . se folosesc termenii specifici: .abaxial (sau excentric)-are semnificaţie opusă (îndepărtarea). De asemenea. Poziţia faţă de suprafaţa corpului este apreciată prin termenii: superficial-profund şi extern-intern. 1.

humerus. Este format. coastele). Dimensiunea de lungime depăşeşte dimensiunile de lăţime şi grosime. la nivelul punctelor de solicitări maxime. > alungite-sunt oase mai subţiri şi mai lungi decât oasele din prima categorie şi fără canalul medular la interior (de ex. De asemenea. La mamifere se întâlnesc cavităţi intraosoase la nivelul oaselor craniene căptuşite de prelungiri ale mucoasei nazale denumite sinusuri. vase sanguine şi nervi. > cartilagii (sistemul cartilaginos). Structura oaselor. sunt membranele fibroase ale osului la care participă împletitura inserţiilor tendinoase de la suprafaţa acestuia. bogat vascularizat şi inervat ce vine în contact cu osul. Scheletul reprezintă totalitatea oaselor (cu origine mezenchimală) din corpul unui animal legate. din celule osoase tinere denumite osteoblaste ce alcătuiesc stratul osteogen prin care osul creşte în grosime. Partea din Anatomie care se ocupă cu studiul oaselor este denumită OSTEOLOGIE de la gr. la exterior. Sunt elemente dure ce determină forma şi dimensiunile corpului şi protejează organele vitale moi. a culiselor tendinoase şi a suprafeţelor articulare. endostul. în structura unor oase. > muşchi scheletici (sistemul muscular). 2. oasele se clasifică în: > lungi-prezintă un corp denumit diafiză terminat cu 2 extremităţi denumite epifize. Reprezintă stratul profund. oasele craniului). Conformaţia oaselor. tibie etc). În structura unui os intră: substanţă osoasă. Periostul acoperă osul în întregime. la animalele tinere. > Periostul şi endostul. OSTEOLOGIE (Studiul Scheletului) Oasele reprezintă componenta pasivă a aparatului locomotor asupra căreia acţionează componenta activă (reprezentată de muşchi).Capitolul 2 APARATUL DE SUSŢINERE ŞI MIŞCARE Aparatul de susţinere şi mişcare este alcătuit din: > schelet (sistemul osos). apar nuclei de osificaţie din care iau naştere oasele sesamoidiene. dur-în diafiza şi corticala epifizelor oaselor lungi şi ţesut osos spongios. -8- . După formă. periostul. > Substanţa osoasă este formată din ţesut osos compact.1. > scurte-sunt oasele cu cele 3 dimensiuni reduse şi aproape egale ce prezintă la interior ţesut spongios. > late-sunt oase cu una dintre dimensiuni mai reduse (de ex. reprezentat de substanţa osoasă ce formează lamele şi/sau traveele ce se intersectează şi delimitează spaţiile areolare neregulate în care se găseşte măduvă osoasă. femur. cu excepţia locurilor de inserţie tendinoasă. „osteon"-os şi „logos"-vorbire. măduva osoasă. prin mijloace naturale denumite ligamente.În interiorul osului se află canalul medular (de ex. cartilajul de acoperire. radius. între ele. La păsări se întâlneşte o categorie specială de oase care prezintă la interior o cavitate căptuşită de prelungirea unor diverticule ale mucoasei sacilor aerieni denumite oase pneumatice.

se prezintă sub 3 forme: roşie. mastoidă (mamelon cu numeroase cavităţi). accidentele de suprafaţă ale oaselor sunt articulare şi nearticulare. este format din substanţă fundamentală denumită condrină. -9- . după formă.stiloidă (stilete). de o foiţă conjunctivă fibroasă denumită „pericondru". După structură şi aspect. areolele ţesutului spongios. sfenoid şi bazioccipital. Este formată dintr-o stromă conjunctivo-reticulară. ♦ Cavităţile articulare sunt acoperite de ţesutul cartilaginos hialin: glenoidă-contactul cu capul articular al osului învecinat se face pe o suprafaţă redusă. galbenă şi cenuşie. în general. > Ţesutul cartilaginos hialin are aspect alb-albăstrui. Suprafaţa oaselor nu este netedă astfel încât apar o serie de neregularităţi şi/sau accidente de relief-proeminente sau excavate. mai mult sau mai puţin convex. pterigoidă (aripă). în special.cotiloidă-este mai adâncă şi cuprinde capul articular al osului învecinat aproape în în tregime. Suprafaţa este netedă. fibre conjunctive colagene şi celule conjuctive mature denumite condrocite ce sunt adăpostite câte 2-4 sau mai multe într-un condroplast. Are o consistenţă gelatinoasă. > Eminenţele nearticulare oferă.spină-este o eminenţă mai mult sau mai puţin ascuţită.linie-este puţin detaşată de suprafaţa osului şi are un aspect rugos. bine delimitată şi îngustă. loc de inserţie pentru tendoane şi sunt următoarele:proces (sau apofiză)-este o eminenţă bine detaşată de restul osului. tuberozitate-este o suprafaţă rugoasă. Măduva galbenă reprezintă o modificare a măduvei roşii la animalele mature prin creşterea treptată a numărului de celule adipoase ce înlocuiesc elemente hemato-formatoare. la suprafaţă. La extremităţile osului. Din punct de vedere histo-structural. spre extremitatea oaselor lungi şi sunt reprezentate de:cap articular-are aspectul unei calote sferice sau hemisfere. > Cartilajul de conjugare este prezent la animalele tinere şi reprezintă acea zonă neosificată din modelul cartilaginos al osului de care depinde creşterea în lungime a oaselor. de culoare albăstrui-lăptoasă este bine fixat pe extremitatea osului cu care face corp comun şi este mai îngroşat în centru. uncinee (unghie). în care se găsesc celulele fixe şi mobile hematogene ce generează hematiile şi granulocitele ce imprimă culoare roşie acestui ţesut hematopoetic. apofizele au diverse denumiri: coronoidă (coroană). > Cartilajul articular de acoperire se dispune pe suprafeţele articulare şi este lipsit de pericondru. coastelor. > Măduva osoasă este plasată în canalul medular al oaselor lungi. tubercul-este o eminenţă bine detaşată de suprafaţa osului dar mai redusă ca întindere. este uşor flexibil şi acoperit. Măduva roşie este caracteristică animalelor tinere. culoare cenuşie şi este semifluidă. lucioasă. cochlee-este negativul trochleii fiind alcătuită din 2 cavităţi separate de un relief median. Se întâlneşte în diploea oaselor feţei şi a bolţii cutiei craniene. corpului vertebrelor. > Eminenţele articulare sunt situate. Accidente de suprafaţă ale oaselor.Endostul este o membrană conjunctivă elastică (asemănătoare periostului) ce căptuşeşte sistemul fundamental intern al oaselor lungi sau compacta internă a oaselor late. La animalele mature se găseşte în areolele ţesutului spongios de la nivelul sternului. condil-este un segment de cilindru.creastă-este o eminenţă alungită. la capetele articulare şi/sau la circumferinţa cavităţilor. coracoidă (cioc de corb). După rolul şi modul de formare.odontoidă (dinte). Măduva cenuşie este caracteristică animalelor bătrâne atunci când rezervele de grăsime sunt consumate şi procesul de hematopoeză încetează.trochlee-este asemănătoare cu un scripete şi prezintă 2 buze separate de un şanţ median. canalele Havers şi Wolkmann. măduva roşie participă la procesul de osificare şi constituie măduva osteogenă. Se întâlneşte în canalele medulare ale oaselor lungi.

vase sanguine şi nervi. fantă şi fisură-sunt spărturi înguste şi alungite. scafoid.spată.gaură-este o perforaţie în peretele osului prin care trec vasele sanguine şi nervii. calcaneu. > metapodiul este alcătuit din: . . După mărime şi topografie.care se formează când un vas sanguin sau un nerv străbat un perete osos gros. claviculă şi coracoid (centura scapulară). Oasele membrelor toracice şi pelvine sunt omoloage şi prezentate comparativ pentru cele 4 regiuni: ♦ zonoscheletul (sau centura) este alcătuit din 3 oase: . claviculă şi coracoid. Privit în ansamblu. cuneiformul intermediar. > acropodiul are ca bază anatomică osoasă cele 5 degete cu câte 23 falange (I. La acestea se adaugă şi o grupă de oase şi cartilaje articulate ce constituie scheletul şi/sau suportul limbii. Pe suprafaţa osului se întâlnesc numeroase găuri pentru vasele sanguine . III) fiecare apoi cei doi mari sesamoizi şi câte un mic sesamoid. Scheletul membrelor anterioare Centura scapulară a membrului toracic este alcătuită din 3 oase: spată. trapezoid. cuboid). culisă tendinoasă-este un şanţ acoperit de ţesut cartilaginos hialin prin care alunecă tendoanele. şanţ-este o scobitură superficială şi alungită pe unde trec. unciform). vase sanguine şi nervi. se sistematizează în 3 grupe regionale: > Oasele capului (sau scheletul capului) cuprinde oasele corespunzătoare bazei piramidei osoase a craniului ce adăposteşte encefalul şi asociate în neurocraniu şi oasele din porţiunea rostală ce adăpostesc o serie de organe esenţiale ale aparatului digestiv şi respirator şi asociate în splanchnocraniu (viscerocraniu sau oasele feţei).oasele carpiene (scafoid.ilium.♦ Cavităţile nearticulare sunt depresiunile care marchează amprentele unor muşchi. tendoane. sau organe.10 - . II.oasele metacarpiene la membrul toracic. semilunar. micul cuneiform. în special. ♦ stilopodiul este reprezentat de oasele: humerus (la membrul toracic) şi femur (la membrul pelvin). II şi III.oasele metatarsiene la membrul pelvin.oasele tarsiene (astragal. pisiform. > Oasele membrelor (sau scheletul apendicular) sunt organizate (la animalele domestice) în 2 complexe perechi: anterior (sau toracic deoarece vine în contact cu pereţii laterali ai cutiei toracice) şi posterior (sau pelvin deoarece se leagă de coloana vertebrală prin oasele bazinului). Scheletul la animale şi păsările domestice. faringelui şi laringelui denumit complex hioidian. ♦ autopodiul corespunzător scheletului palmei şi/sau labei piciorului la om şi cuprinde 3 subregiuni: > bazipodiul are în componenţă la: membrul toracic . . scheletul vertebratelor.de nutriţie ale osului.1. ♦ zeugopodiul este format din 2 oase: radius şi ulnă (la membrul toracic) şi tibie şi fibulă (la membrul pelvin). 2. trapez. piramidal. ischium şi pubis (centura pelvină sau coxalul). marele cunoiform. membrul pelvin .1. locul de trecere a unor tendoane. . sternul şi coastele. Ele sunt reprezentate de:fosă şi fosetă-sunt depresiunile mai largi sau mai înguste pe suprafaţa osului ce oferă loc de inserţie musculară. incizură-este o depresiune pe marginea unui os. canal şi > conduct. asemănător structurate la membrul toracic cu cele de la membrul pelvin. acestea se sistematizează în găuri de ordinul: I. hiatus-este o depresiune întinsă şi anfractuoasă în care se deschid orificiile mai multor conducte. > Oasele trunchiului (sau scheletul axial) cuprinde: coloana vertebrală. capitat.

La rumegătoare se termină aproape brusc de cavitatea glenoidă. caudo-cranial şi medio-lateral şi formează baza anatomică osoasă a regiunii spetei. în apropierea marginii dorsale. cal. are aspect rugos şi este uşor convexă. 3 margini-cranială. . din cadrul centurii scapulare. Marginea dorsală (sau baza spetei) se dispune în apropierea coloanei vertebrale. marginea cartilajului suprascapular. În partea dorsală. apofiza coracoidă ce reprezintă locul de inserţie pentru muşchiul coraco-brahial. Deasupra cavităţii glenoide şi înaintea ei se găseşte o tuberozitate supraglenoidiană pe care. La iepure. La cabaline şi rumegătoare. este delimitată de una sau mai multe suprafeţe de inserţie musculară pentru muşchiul dinţat ventral. la toate mamiferele. alungită. caudal şi ventral. ♦ Marginea caudală (sau toracală) este mai îngroşată. în planul caudal. Clavicula. ♦ Unghiul cranial (sau cervical) este ascuţit la cabaline şi rumegătoare. de o creastă. de formă aproximativ triunghiulară. este fixat. central. aproximativ rectilinie sau uşor ondulată şi prezntă amprente pentru inserţii musculare. denumită spină scapulară.Spata este singura piesă osoasă bine reprezentată. de gâtul spetei.11 - . Faţa laterală este împărţită. caudală şi dorsală şi 3 unghiuricervical. şters la suine şi rotunjit la carnivore şi realizează o legătură între marginea dorsală şi cea cranială a spetei (carnasiere). extrem de îngust la unele specii (de ex. tuberozitatea spinei scapulare este evidentă şi alungită. această formaţiune se prelungeşte sub forma unui cârlig denumit proces hamat până în dreptul unghiului ventral. o apofiză suprahamată (sau para-acromiom La cabaline. Extremitatea unghiului articular al spetei este sculptată de o suprafaţă articulară concavă denumită cavitate glenoidă destinată articulării cu capul articular al humerusului. La feline şi leporide. convexă în treimea superioară şi mijlocie şi concavă în partea inferioară şi formează incizura scapulară. la baza lui dispunânduse în sensul caudal. La suine prezintă. spata are un şanţ în care se prinde cartilajul suprascapular. completat la marginea superioară de o piesă cartilaginoasă denumită cartilaj suprascapular. Spina scapulară se termină brusc la(carnivore şi leporide). Circumferinţa cavităţii este proeminentă şi rugoasă şi prezintă o adâncitură denumită incizură glenoidală. Forma plană şi triunghiulară imprimă spetei 2 feţe -laterală şi medială. în planul medial. spina începe şi se termină lent. ♦ Unghiul ventral (sau glenoidal) este cel mai dezvoltat şi separat de restul spetei. Coracoidul lipseşte de la mamiferele domestice. o tuberozitate. ♦ Marginea cranială (sau cervicală) este mai tăioasă. spina capulară începe pe „nesimţite" şi creşte treptat pentru a ajunge la o înălţime maximă unde formează tuberozitatea spinei scapulare. Se dispune de o parte şi de cealaltă a porţiunii anterioare a cuştii toracice într-o poziţie oblică dorso-ventral. ♦ Faţa medială (sau costală) este uşor concavă şi prezintă o adâncitură largă denumită fosă subscapulară care. Raportul dintre fosa supraspinoasă (situată anterior) şi cea infraspinoasă (situată posterior) este variabil în funcţie de specie (1/1 la carnasiere. turtită caudocranial. ♦ Unghiul caudal (sau toracal) este mai ascuţit şi tuberos şi depăşeşte. 1/2 la iepure. Este un os lat. leporide şi feline-datorită adâncirii incizurii scapulare). rumegătoare şi porc. în dreptul gâtului spetei printr-o proeminenţă denumită acromion. Mamiferele domestice sunt animale acleidale (fără claviculă) deşi se poate observa un rudiment de claviculă (la leporide şi carnasiere). cal şi porc şi 1/3 la rumegătoare).

Are un rol important în mecanica zborului. Porţiunile anterioare ale tuberculilor humerali (mic şi mare) sunt separate de un şanţ intertubercular denumit culisă bicipitală prin care alunecă tendonul proximal al muşchiului biceps brahial. convexă în sens caudo-cranial şi prezintă în treimea mijlocie un tubercul rugos denumit tuberozitate rotundă şi. o piesă unică în formă de „V" (la galinacee) şi/sau „U" (la palmipede). în planul posterior. comprimată lateral la suine. Clavicula se obţine din unirea celor 2 clavicule la nivelul extremităţii ventrale rezultând. de creasta humerală şi tuberozitatea deltoidiană şi. tuberculul mare-este dispus cranio-lateral. ♦ medială-este rectilinie. direcţie caudo-cranială şi se dispune pe părţile laterale ale porţiunii anterioare a cuştii toracice. Forma osului este patrulateră spre cilindrică la cabaline şi rumegătoare. Extremitatea proximală este foarte dezvoltată şi prezintă 3 eminenţe mari: capul articular-are forma unei calote sferice şi este susţinut de un gât humeral scurt orientat caudal. de creasta epicondilului lateral.La păsări. La nivelul corpului se disting 4 feţe: ♦ laterală-prezintă pe toată întinderea sa o excavaţie largă denumită şanţ spiralat de torsiune . La păsări. o creastă-prelungită în jos şi distinct la animalele mari. este evident la cabaline. uşor concavă în planul dorso. mai îngustă la nivelul extremităţii proximale şi mai lată în regiunea distală. spata are o formă complet diferită de cea de la mamifere. în planul posterior şi pe faţa medială. ♦ cranială-este plană. Extremitatea liberă a fiecărei părţi prezintă câte 2 suprafeţe articulare destinate articulării cu scapula şi coracoidul. rumegătoare şi suine. are aspect triunghiular. ♦ caudală-este rotunjită în sens latero-medial. în planul anterior. o convexitate-plasată caudal. Extremitatea anterioară a spetei se articulează cu clavicula şi coracoidul. Acest os este cu atât mai scurt cu cât pasărea este mai bună zburătoare. în treimea inferioară. format dintr-un vârf-anterior. alungită şi turtită dintr-o parte în alta. Coracoidul este osul cel mai dezvoltat al centurii scapulare. o gaură aeriană largă. ce reprezintă locul pentru inserţia muşchiului brahial şi este delimitat. se dispune într-o poziţie oblică ventro-caudală şi stabileşte legătura cu sternul. este falciformă. aproximativ cilindric. Pe faţa anterioară a humerusului se găseşte o excavaţie denumită fosă radială (sau coronoidă). Pe faţa posterioară a humerusului. Osul prezintă un corp denumit diafiză şi 2 extremităţi denumite epifize. Extremitatea distală este alungită în sens transversal. Extremitatea distală este turtită şi reprezentată de o suprafaţă articulară formată din 2 condili separaţi de un şanţ median. deasupra porţiunii articulare se găseşte o fosă olecraniană flancată de 2 eminenţe alungite denumite epicondili (lateral şi medial). Creasta deltoidiană este uşor recurbată. prezintă o suprafaţă articulară formată dintr-o trochlee-plasată medial şi un condil-dispus în planul lateral şi alcătuiesc un complex articular denumit condil humeral. dispus oblic şi ventrocaudal ce se articulează proximal cu spata şi distal cu oasele regiunii antebrahiale (radius şi ulnă). este independent şi participă la formarea cavităţii glenoide. . poziţie orizontală. tuberculul mic-este dispus cranio-medial faţă de capul articular humeral şi este format dintr-un vârf şi o convexitate. Stilopodiul toracic este reprezentat de humerus şi formează baza anatomică osoasă a regiunii braţului. o gaură vasculară. humerusul are corpul cilindric şi extremitatea proximală lăţită. în final. vârful orientat în jos şi prezintă numeroase amprente musculare.12 - . Capul articular este oval şi prezintă.medial. Humerusul este un os lung. cilindrică şi recurbată în „S" la carnivore.

La rumegătoare. oasele antebraţului au o dezvoltare invers proporţională cu cea de la mamifere. Autopodiul toracic este reprezentat. vârful olecranului este mai puţin înalt La păsări. Solicitările (mecanice) în favoarea locomoţiei au determinat reducerea numărului de degete. Este turtit în sens lateral şi are 2 feţe: medială-concavă şi lateralănetedă şi/sau convexă. astfel încât. Extremitatea distală proemină sub nivelul suprafeţei articulare şi formează apofiza stiloidă a ulnei (la cabaline) ce ajunge până în treimea mijlocie a radiusului. Radius-ul este un os lung plasat în poziţie aproximativ verticală înaintea ulnei. cavitatea glenoidală laterală a radiusului se articulează cu condilul şi buza laterală a trochleii. Corpul radiusului este uşor turtit cranio-caudal şi curbat. Faţa anterioară este netedă şi convexă în ambele sensuri. Oasele carpiene sunt plasate pe 2 rânduri suprapuse: rândul proximal şi rândul distal . suine şi carnivore depăşeşte extremitatea distală a radiusului Marginea cranială prezintă o adevărată apofiză în formă de cioc denumit apofiză anconee sub care se găseşte o incizură articulară în formă de semilună denumită incizură trochleară-destinată articulării cu trochleea humerală. de 2 oase denumite radius şi ulnă. la toate vertebratele. Extremitatea proximală (sau capul radiusului) este şlefuită de una sau mai multe cavităţi articulare pentru condilul humeral (la carnasiere).13 - . Regiunea este foarte variată ca formă şi structură deoarece şi specializarea extremităţii este orientată spre ultimul segment (acropodiu) şi dependent de numărul degetelor. Acestea prezintă variaţii morfo-funcţionale dependente de modul de viaţă al animalului şi tipul de specializare a membrelor toracice. Carnasierele şi leporidele prezintă-autopodiul pentadactil-dar cu mişcări mai limitate şi cu degetul I mai redus. Radiusul este mai redus decât ulna. Extremitatea proximală a osului este voluminoasă. Cavitatea glenoidală medială este mai largă şi destinată articulării cu buza medială a trochleii humerale. oasele antebraţului sunt în poziţie de pronaţie (carnasierele şi felinele pot executa mişcări de supinaţie care însă nu depăşesc 80°). Bazipodiul toracic (sau carpul). de 3 subregiuni: bazipodiu. iar faţa posterioară este plană şi uşor concavă în sens dorso-ventral.plasat caudo-lateral faţă de radius la care se articulează sau se sudează. Corpul ulnei are dimensiuni mai mari decât radiusul (la carnasiere şi leporide. Extremitatea proximală prezintă o suprafaţă circulară destinată condilului superior al humerusului Ulna depăşeşte cu mult dimensiunile radiusului astfel că apare ca un os lung cu corpul cilindric şi uşor curbat. Pe faţa anterioară se dispun 2 culise tendinoase (medială şi laterală) de alunecare pentru tendoanele muşchilorUlna este un os lung . Este largă şi eliptică în sens transversal (la carnasiere). La speciile domestice. fiecare fiind alcătuită dintr-un număr variabil de oase ce alcătuiesc în totalitate „oasele mâinii". la toate animalele domestice. iar sarcinile multiple la păstrarea numărului iniţial de 5 degete specific arhetipului pentadactil.Zeugopodiul toracic este reprezentat. Extremitatea distală este mai lăţită în sens transversal şi este reprezentată de o suprafaţă articulară pentru primul rând de oase carpiene. metapodiu şi acropodiu. Osul prezintă o diafiză şi 2 epifize-proximală şi distală. depăşeşte radiusul şi formează un „braţ de pârghie" denumit olecran (reprezintă locul de inserţie mobilă pentru musculatua extensoare a antebraţului). între extremitatea distală a humerusului şi primul rând de oase carpiene. are un corp perfect cilindric şi este uşor turtit la extremitatea distală. Suprafaţa de articulare pentru humerus este mult alungită în sens transversal şi reprezentată de 2-3 cavităţi glenoide separate prin reliefuri şterse. Oasele antebraţului constituie baza anatomică a primei regiuni (a antebraţului) care se desprinde complet de trunchi.

sunt prezente 4 oase metacarpiene (lipseşte metacarpul I). La păsări. Cele 5 degete de la om. La carnivore sunt prezente toate cinci. cu metacarpul IV delimitând un spaţiu interosos metacarpal. degetele sunt numerotate de la I la V. La suine. capitatul este triunghiular ca formă.Rândul proximal de oase carpiene-pisiform. Suinele au patru degete (II. pe linia mediană este vizibil un şanţ de sutură. prin prezenţa unui tubercul. unciformul este neregulat ca formă. Oasele metacarpiene sunt numerotate în sens medio-lateral. sunt trei oase metacarpiene (metacarpiene III şi IV sunt sudate. Acropodiul toracic are ca bază anatomică osoasă falangele. piramidal. două reliefuri mediene şi o incizură. cu aspect cilindric (metacarpul I este mai redus). palmară (sau caudală).Oasele carpiene sunt scurte. restul degetelor au dispărut sau au rămas sub formă de vestigii. Fiecare os prezintă 6 feţe: dorsală (sau cranială). au un volum redus şi o formă poliedrică neregulată (pisiformul este discoidal. semilunar şi scafoid-se articulează cu extremitatea distală a oaselor antebraţului (radiusul şi ulna).14 - . scafoidul are formă de scafă. numărul oaselor este complet. la extremitatea proximală a metacarpienelor principale. IV (inelar)-anulus şi V (mic)minimus. ♦ Extremitatea distală (sau condilul metacarpului) este sculptată de o suprafaţă articulară formată din 2 condili separaţi de un relief median La cabaline este prezent un metacarp principal care are faţa cranială uşor rotunjită. La carnivore. articulară proximală. unciformul este osul cel mai dezvoltat. Metacarpul secundar II este rudimentar şi se articulează. trapezoidul diferă de unciform. laterală şi medială La cabaline lipseşte osul trapezoid. Pe părţile laterale sunt suprafeţe pentru articularea cu metacarpienele învecinate. începând cu metacarpul corespunzător degetului mare (pollex). începând cu cel medial (sistematizarea este similară cu cea de la om) în: I (mare)pollex. La păsări. iar trapezul este neuniform ca aspect). faţa anterioară a semilunarului se sudează cu scafoidul şi formează osul scafo-semilunar. La rumegătoare. în afară de degetul I (pollex) care are doar 2 falange (a II-a şi a III-a). Metacarpienele se articulează proximal între ele dar şi cu rândul distal de oase carpiene şi distal cu primele falange. III. Fiecare deget este format din 3 falange. capitat. semilunarul este cubic. sculptată de una sau mai multe suprafeţe articulare plane sau uşor ondulate. La suine. IV şi V). Din punct de vedere numeric. la extremitatea caudo-ventrală. prin sinartroză. la extremităţi.Rândul distal de oase carpiene-unciform. În rândul distal. variază de la 5 oase lungi paralele şi aproape egal dezvoltate la un singur segment metacarpian foarte dezvoltat. piramidalul este paralelipipedic şi asemănător cu o gheată ortopedică. bazipodiul toracic cuprinde 2 oase carpiene dispuse pe un singur rând şi sunt denumite carpo-radial şi carpo-ulnar. III (mijlociu)-medius. iar I şi II au dispărut). iar osul trapez-caracteristic animalelor pentadactile-este mult mai redus decât trapezoidul. articulară distală. Metapodiul toracic (sau metacarpul). cu patru condili. Numărul şi forma oaselor metacarpiene sunt variabile în seria animală. La rumegătoare . iar extremitatea distală apare dublă. II-arătător (index). aproape cilindrice. aproape egale ca volum. La rumegătoare se sudează capitatul cu trapezoidul şi formează capitato-trapezoidul şi lipseşte trapezul. rumegătoarele au două degete (II şi IV) şi cabalinele unul singur (III). ♦ Extremitatea proximală este rugoasă. la carnasiere. trapezoid şi trapez-se articulează cu extremitatea proximală a oaselor metacarpiene (principale şi rudimentare). metacarpul V este rudimentar. faţa caudală plană şi extremitatea distală prezintă 2 condili separaţi de un relief median şi două metacarpiene rudimentare (lateral şi medial) cu aspect aciform şi cu extremitatea proximală mai dezvoltată. metacarpul III este mai dezvoltat şi se sudează. La speciile pentadactile (carnasiere şi rozătoare). sunt prezente numai la carnasiere şi leporide.

ischium-ului şi pubis-ului la nivelul cavităţii cotiloide-zona de contact a centurii pelvine cu stilopodiul pelvin. trei margini (coronară. ischium şi pubis) sunt sudate între ele într-un singur os denumit coxal (ca adaptare la mecanica locomoţiei terestre şi propulsie). printr-o articulaţie simfizară pe linia ventro-medială şi dau naştere unui singur os denumit bazin (sau pelvis). este orientat oblic dorso-ventral şi cranio-caudal (la cabaline şi rumegătoare) sau tinde spre orizontalitate (la suine şi carnivore). falanga I-a este cilindrică. coxalul se articulează. Se dispune pe partea laterală a regiunii sacrale.1. Sesamoidul mic este alungit transversal. reprezintă suprafaţa de contact cu osul sacrum şi este denumită faţă auriculară. Falanga a II-a (sau intermediară) este un os scurt. dorsal şi caudal. La păsări. 2 margini-proximală şi distală şi 2 unghiuri articulare. printr-o simfiză ischio-pubienă. Paleta iliacă este aplatizată şi prezintă 2 feţe-externă (sau gluteană) care se prelungeşte şi pe corp şi internă (sau sacro-pelvină) cu orientare medială. Coxalul este rezultat din sudarea ilium-ului. Marginile laterale sunt concave în sensul dorso-ventral. fiecare unghi fiind prevăzut cu 2 apofize: superioară (sau bazilară) şi inferioară (sau retrosală). condilul concentric este mai mare decât cel excentric. Pe marginea coronară se detaşează eminenţa piramidală. degetul IV este format dintr-o singură falangă şi degetul II are două falange. este şlefuită de 2 condili separaţi de un şanţ median.15 - . Faţa articulară prezintă două cavităţi glenoide pentru articularea cu falanga a II-a şi o suprafaţă alungită pentru micul sesamoid (unul singur pentru fiecare membru). dorsală şi laterală şi 3 unghiuri: latero-ventral. soleară şi articulară) şi două unghiuri (lateral şi medial). cu deosebirea că. cu simetricul. prezintă 2 suprafeţe-articulară şi flexoare. Faţa gluteană este denumită fosă iliacă externă şi prezintă o concavitate largă ce este parcursă de o linie mai mult sau mai puţin evidentă şi rectilinie sau curbă denumită linie gluteană. Extremitatea distală este identică cu cea a falangei proximale. 3 margini-cranială. Ilium-ul este cel mai dezvoltat os al coxalului.sunt prezenţi doi mari sesamoizi şi doi mici sesamoizi pentru fiecare membru. soleară şi articulară). Extremitatea distală se articulează cu falanga a II-a. Suprafaţa medială este mai redusă şi mai rugoasă.2 Scheletul membrelor posterioare Centura membrului pelvin este asemănătoare structural cu centura scapulară. Cele 2 coxale (stâng şi drept) se unesc. la nivelul cavităţii cotiloide. este perfect vizibilă la animalul tânăr datorită ţesutului cartilaginos care separă conturul suprafeţelor articulare. Falanga a III-a (sau distală) (la cabaline) prezintă trei feţe (parietală. Prin intermediul ischium-ului şi pubis-ului. Falanga I (sauproximală) are aspectul unui os lung cu 2 feţe: anterioarănetedă şi convexă în sens tranversal şi se îngustează înspre extremitatea distală şi palmară-ce prezintă asperităţi pentru inserţii ligamentare. Este format dintr-un corp care vine în contact cu cavitatea acetabulară şi o porţiune lăţită denumită aripă (sau paletă iliacă). cu extremitatea proximală sculptată de o suprafaţă articulară reprezentată de 2 cavităţi glenoide separate de un relief median. În raport cu falanga I-a se găsesc oasele sesamoidiene mari în număr de două pentru fiecare membru. Extremitatea proximală este mai voluminoasă şi sculptată de o suprafaţă articulară reprezentată de 2 cavităţi glenoide separate de un şanţ median. cele 3 oase (ilium. La leporide şi carnasiere. Marginea cranială (sau creasta iliacă) este variată în funcţie de topografia unghiurilor . uşor curbată şi cu extremităţile tuberoase. Sutura celor 3 oase. turtit în sensul craniolateral. Faţa pelvină este dispusă medial. are formă uşor convexă şi este separată în 2 suprafeţe de o creastă redusă. 2. la rândul lor. degetul principal III este mai dezvoltat şi format din două falange.

pe faţa ventrală a ramurii craniale se observă un şanţ orientat transversal care porneşte din incizura cotiloidiană. printr-o membrană interpubiană. îngroşată şi convexă la animalele de talie mică În dreptul şi deasupra cavităţii acetabulare. prin marginea ei medială. Prezintă un corp şi 2 ramuri. Cavitatea acetabulară (sau cotiloidă) este plasată în centrul coxalului şi este rezultată din unirea celor 3 oase. Trochanterul mare flanchează. mai solid şi mai lung din schelet. este orientat. în centru. are formă stiloidă şi circumscrie. ischium-ul şi are tendinţa de unire. gâtul capului femural pe care îl depăşeşte în înălţime (la . Capul femural apare şlefuit de forma unei calote sferice ce prezintă. Faţa ventrală prezintă numeroase amprente de inserţie pentru musculatura adductoare a coapsei. Ischium-ul are formă triunghiulară. o mică fosetă ligamentară pentru inserţia ligamentului marele rotund care la cal. Ischium-ul ocupă porţiunea postacetabulară a coxalului. în planul orizontal.16 - . La cal. Corpul osului este plasat lateral şi participă. Pubis-ul este osul cel mai redus din centura pelvină plasat în partea ventro-cranială a acesteia. în planul ventral. Pubis-ul este cel mai redus os din centura pelvină. Extremitatea caudală se lăţeşte şi formează tabla ischiatică cu o formă aproximativ patrulateră care. este de formă triunghiulară şi plasată excentric. se întinde de la a 2-a vertebră toracală până la vertebrele caudale. Stilopodiul pelvin este reprezentat de femur ce formează baza anatomică osoasă a regiunii coapsei. în planul medial. Jumătatea cranială pre-acetabulară este excavată de o fosă iliacă externă. lateral. Se dispune între cavitatea acetabulară a coxalului şi extremitatea proximală a tibiei. ischium-ului). datorită funcţiilor pe care le îndeplineşte membrul posterior (susţinerea greutăţii corporale şi locomoţia terestră). se articulează. Sprânceana cavităţii cotiloide este întreruptă. Faţa ventrală este ornată de rugozităţi pentru inserţii musculare şi de un tubercul pubian ventral. Extremitatea cranială delimitează cavitatea acetabulară. cu vârful orientat înainte şi prelungeşte ilium-ul la care se sudează în planul latero-caudal. Extremitatea proximală prezintă 2 eminenţe puternice: mediană (articulară) denumită cap femural şi laterală (nearticulară) denumită trochanter mare. uşor concavă în sensul craniocaudal şi convexă în sens transversal. ♦ Unghiul latero-ventral (coxal sau al şoldului) este reprezentat de 2-4 tuberculi: craniali (dorsali şi ventrali) şi caudali (dorsali şi ventrali). latero-median. prin simfiza ischiatică. gaura obturată şi incizura ischiatică mică. Marginea laterală este situată pe corpul osului. în realitate. Are forma unei hemisfere în fundul căreia se găseşte o fosă rugoasă pentru inerţie ligamentară. Este osul cel mai mare.paletei iliace. la toate mamiferele. fiecare oferind câte o suprafaţă articulară de formă semilunară. cu simetrica. Extremitatea caudală depăşeşte. prin extremitatea lui anterioară. împreună cu ischium-ul. cu simetrica. contribuind la formarea incizurii ischiatice Faţa dorsală a tablei ischiatice este netedă şi uşor concavă. Din sudarea acestuia la coloana vertebrală se formează plafonul cavităţilor abdominală şi pelvină. solidă şi strâns unită la porţiunile toraco-abdominală şi sacrală ale coloanei vertebrale. Ilium-ul este osul cel mai dezvoltat din centura pelvină. centura pelvină este voluminoasă. pe linia mediană. Marginea externă a porţiunii posterioare delimiteză incizura ischiatică mare ce este transformată într-o gaură ischiatică. Corpul este redus dar mai îngroşat şi participă la formarea cavităţii acetabulare. marginea dorsală se transformă într-o veritabilă creastă (mai mult sau mai puţin tăioasă) denumită supracotiloidiană (sau spină ischiatică ce aparţine. între ele. are o formă patrulateră. la formarea cavităţii acetabulare. de incizura acetabulară La păsări. Prezintă un corp denumit diafiză şi 2 extremităţi denumite epifizeproximală şi distală. Toate aceste porţiuni sunt unite. cranio-caudal şi uşor oblic. În planul anterior predomină un tubercul pubian dorsal. este îngroşată.Faţa dorsală este netedă şi uşor concavă la locul de incidenţă a celor 2 ramuri.

suine şi carnivore. Zeugopodiul pelvin este cel de-al 3-lea segment al membrului pelvin.. Prezintă pe faţa proximală câte o suprafaţă uşor convexă în sensul cranio-caudal.S" şters la carnivore. Condilii femurali sunt masivi şi îndepărtaţi. Este un os lung ce are formă de prismă triunghiulară la cabaline. printr-o proeminenţă intercondiliană ascuţită (sau spină tibială) şi de 4 fosete intercondiliene. cilindrică la rumegătoare. femurul este cel mai puternic os din scheletul membrului pelvin. în planul lateral şi medial şi sunt destinate articulării cu condilii femurali). trochanterul mare este format dintr-o convexitate (cranial). Sub capul articular femural. rotula este mult alungită în sensul transversal. Condilii femurali au formă globuloasă. ce conferă un aspect condiloid. Tibia este principalul os al regiunii gambei. La cabaline şi leporide. denumite condili tibiali-medial şi lateral. La mamifere. Corpul femural este perfect cilindric şi străbătut pe faţa posterioară de linii aspre. Extremitatea distală a femurului este mai dezvoltată decât cea proximală. în partea posterioară şi medială. turtită cranio-caudal la suine şi ca un . Suprafaţa de articulare este îngustă şi are forma unui fluture. Faţa laterală a corpului. neregulate şi rugoase pentru inserţii ligamentare: 2-anterioare. Rotula prezintă 2 feţe: posterioară (sau articulară) formată din 2 suprafeţe unite printr-un relief median şi anterioară (sau cranială) convexă şi cu asperităţi de inserţie La păsări. arcuat şi masiv ce prezintă un cap articular bine detaşat şi aproape sferic. Trochleea femurală este largă. este format din 2 oase: tibie şi fibulă ce reprezintă baza anatomică osoasă a regiunii gambei. o creastă (sub convexitate) şi un vârf evident (caudal). Are 2 extremităţi: proximală-mai dezvoltată şi articulată cu condilii femurali şi distală-orientată oblic. în vârful eminenţei şi 1-caudală . se găseşte o proeminenţă mamelonată denumită trochanter mic (la leporide are forma unei creste verticale). între ei.cal. trochanterul mare este unit de trochanterul al treilea . ştearsă şi rugoasă la suine şi tuberculiformă la carnivore. ventro-caudal şi articulată cu primul rând de oase tarsiene. Este formată din 3 tuberozităţi masive: una cranială (foarte dezvoltată. La păsări. prezintă o fosă plantară evidentă la cabaline.rumegătoare şi leporide) sau este sub nivelul acestuia (la feline). rectilinie şi uşor curbată. la animalele mici. La unele specii. cu raza de curbură inegală. Este un os lung.17 - . uşor orientată spre lateral şi delimitează o culisă musculară) şi două caudale (sunt dispuse în spatele tuberozităţii craniale. este uşor alungită în sens cranial şi este formată dintr-o trochlee (dispusă anterior) şi 2 condili puternici (dispuşi plantar). pe partea cranială a articulaţiei femuro-tibiale. La baza vârfului se găseşte fosa trocanterică. reducerea fibulei se face până la completa dispariţie a osului. 1-centrală. suprafeţele sunt şlefuite convex în toate sensurile şi separaţi de o fosă intercondiliană adâncă şi ornată de suprafeţe rugoase pentru inserţii ligamentare. ♦ Extremitatea proximală a tibiei este mai voluminoasă la toate speciile. Prezintă 4 feţe convexe nedelimitate precis: cranială. Corpul femurului are formă prismatică la animalele mari şi aproximativ cilindrică. largă la cabaline. Pe faţa posterioară a extremităţii proximale. în treimea distală.printr-o creastă intertrochanterică puternică. laterală şi medială. fibula suferă un proces de regresie şi prezintă un corp redus cu o suprafaţă de articulare numai pentru tibie. adâncă la rumegătoare. Condilii tibiali sunt separaţi. uşor redusă la rumegătoare. Trochleea este formată din 2 buze inegale la cabaline şi rumegătoare şi egale (la suine şi carnivore) Are rol în aparatul pasiv al membrului pelvin. Rotula (sau patella) se dispune între femur şi tibie. Trochanterul mare este deplasat în planul anterior. cu buzele uşor inegale şi prelungite pe faţa anterioară a femurului. caudală.

falangele seamănă mult între ele. Tipul de os metatarsian prezintă. La rumegătoare. prin dispariţia degetului mare. cuneiformul II(sau intermediar) şi cuneiformul I (sau mic). astfel încât. la care se adaugă un metatarsian extrem de redus (rudimentul degetului I). Fibula este redusă. la care. pentru inserţii musculare. în general. . Faţa caudală este lată şi se delimitează net de celelalte feţe prin muchii laterale. cu buze tăioase. La suine şi carnivore se găsesc toate cele şapte oase. La cabaline degetul III este foarte dezvoltat. iar degetele II şi V sunt rudimentare. tibia este perfect cilindrică şi prezintă. cu cel de la membrul toracic. dispuse aproximativ paralel şi continuate. Metapodiul pelvin este reprezentat. Autopodiul pelvin (sau oasele labei piciorului) urmează acelaşi plan structural ca şi la membrul toracic. cuneiformul III (sau mare). degetele III şi IV se sudează. complexul articular tarsian. deşi se remarcă o tendinţă vizibilă de reducere a lor. Degetul I este orientat caudal. La suine sunt 4 degete: două bine dezvoltate şi două reduse. > rândul central cuprinde un singur os denumit scafoid. Bazipodiul pelvin este alcătuit dintr-un număr de oase scurte articulate.Corpul tibiei are aspect de prismă triunghiulară în jumătatea proximală şi se aplatizează în sens cranio-caudal. > rândul distal cuprinde oasele: cuboid. Numărul degetelor de la membrul pelvin este. Acropodiul este format din 4 degete numerotate în ordine medio-laterală de la I la IV. un corp şi 2 extremităţi (proximală şi distală) dar. ultima terminându-se ascuţit şi uşor recurbat. iar în secţiune transversală are formă rotundă. La păsări. decât la nivelul articulaţiei tibioastragaliene. se mai adaugă. un nucleu fibro-cartilaginos dispus pe buza laterală a trochleii laterale. Articularea oaselor tarsiene între ele se realizează prin intermediul unor ligamente scurte şi puternice. comparativ cu metacarpul. La rumegătoare. La carnasiere şi leporide se constată o reducere a numărului de degete de la membrul pelvin. La carnasiere sunt 4 oase metatarsiene (degetul II este foarte redus) aproape egale ca dezvoltare. se sudează cuboidul cu scafoidul în cuboscafoid şi cuneiformul II şi III în marele cuneiform. oasele tarsiene sunt sudate în totalitate la metatarsul principal. Toate tipurile prezente sunt considerate ca derivate din arhetipul pentadactil. Cochleea este flancată. Toate degetele sunt formate dintr-un număr de falange cu unul mai mult decât reprezintă numărul degetului respectiv. La păsări. la arhetipul pentadactil de 5 oase metatarsiene lungi. pe ambele părţi de câte o proeminenţă maleolară-medială-mai dezvoltată şi ornată de o culisă musculară oblică şi laterală-ce aparţine fibulei. ca şi omologul său de la membrul anterior. spre extremitatea distală. cu falangele corespunzătoare pentru acelaşi număr de degete. La cal se sudează cuneiformul II şi III într-un singur os denumit micul cuneiform. foarte ascuţită şi cu suprafeţe articulare plane separate de o redusă spină intercondiliană.18 - . acelaşi. şi 2 condili. iar degetele II şi V au aspect tuberos la extremitatea proximală. metapodiul şi acropodiul. La păsări. nu execută mişcări de flexie şi extensie. distal. are aspect arciform şi extremitatea proximală lăţită pentru articularea cu condilul lateral al femurului. într-un singur plan. între ele ce formează baza anatomică osoasă a regiunii tarsiene şi sunt dispuse pe 2 rânduri în jurul unui os central prezent la toate mamiferele: > rândul proximal cuprinde 2 oase: astragalul şi calcaneul. Suprafaţa acesteia este neregulată şi străbătută de numeroase linii popliteie. Cuprinde 3 subregiuni pelvine: bazipodiul. la extremitatea proximală. este mai lung şi mai cilindric. Extremitatea distală se termină cu o trochlee orientată caudal. o creastă tibială scurtă. > Extremitatea distală prezintă o suprafaţă articulară (negativul perfect al unui scripete) denumită cochlee tibială destinată articulării cu astragalul. orientaţi cranial.

conturul extremităţilor este şlefuit de 2 suprafeţe articulare simetrice plasate la baza arcului neural destinate articulării cu capul coastei.verto-ere"-a se întoarce. dar prezintă şi unele particularităţi. lombară. În regiunea toracală. > amfiplatin (ambele extremităţi sunt plate). Pe faţa dorsală se observă arcul vertebral Corpul vertebrei are o formă aproximativ cilindrică pe toată lungimea rahisului.. ♦ Faţa articulară caudală este aplatizată sau excavată şi se articulează. sacrală şi caudală.plantar". Detaliile anatomice sunt identice din punct de vedere al nomenclaturii. datorită planului comun de organizare. simetria bilaterală şi metameria elementelor componente. La carnasiere şi leporide. La păsări. de obicei. În regiunea toracală se observă feţele costale caudale dispuse simetric pe contur. . mai fine şi mai înguste decât la membrul anterior. Dar. Dintre speciile domestice.coaste şi stern şi se caracterizează prin forma alungită. Se articulează cu faţa caudală a vertebrei precedente. în funcţie de specie şi/sau regiune. ♦ Faţa articulară cranială poate fi plană sau convexă. vertebrele sunt de tip amfiplatin (cu excepţia taurinelor şi cabalinelor unde vertebrele sunt de tip opistocelic exagerat în special în regiunea cervicală. în regiunea cervicală. Vertebra „ideală". toracică. acestea sunt mai lungi. După aspectul feţelor articulare ale corpurilor vertebrelor se disting vertebre de tip: > amficelic (scobite la ambele capete).1. ♦ Faţa ventrală este convexă în plan transversal şi prevăzută de o linie sagitală şi o creastă vertebrală ventrală. > procelic (scobite cranial). are o formă plană. Baza anatomică osoasă a regiunii degetelor o constituie falangele în număr de trei (I.palmar" cu cel de . 2 suprafeţe triunghiulare rugoase. În general. Privite individual. Vertebra tip este formată din corpul vertebrei. convergente şi perforate de găurile vasculare.3 Scheletul trunchiului Scheletul trunchiului este reprezentat de coloana vertebrală. > epihipic (cu capetele in formă de şa).. vertebrele sunt bombate la ambele capete (de tip amficirţian). în mod inconstant numai la câine. Falangele se aseamănă cu cele de la membrul toracic. os răsucit) şi se sistematizează în 5 regiuni distincte: cervicală.19 - .Numerotarea se face începând de la degetul mare în sens latero-medial. Pisica şi iepurele au numai patru degete. care reuneşte caracterele morfologice ale tuturor vertebrelor este denumită vertebră tip. vertebrele sunt de tip . Prezintă 4 feţe din care 2-la extremităţile cranială şi caudală-articulare şi 2-dorsală şi ventrală-nearticulare. cu proeminenţa vertebrei următoare. restul falangelor sunt identice cu cele de la membrului toracic. 2. degetul I poate fi prezent. > amficirţian (bombate la ambele capete). la mamifere. În regiunea coccigiană. ♦ Faţa dorsală a tuturor vertebrelor formează planşeul canalului neural în care se adăposteşte măduva spinării. orice vertebră prezintă caracterele tipice care o deosebesc de oricare alt os din organism. înlocuind însă termenul de . Numai degetul mare are două falange (I şi II) la care se adaugă sesamoizii mari şi mici. II şi III). Coloana vertebrală (sau rahisul) reprezintă axul osos al corpului. Este alcătuit din piese osoase articulate între ele denumite vertebre (lat.. > opistolic (scobite caudal). indiferent de regiunea căreia îi aparţine. în afară de diferenţele semnalate la degetul I.

Apofizele transverse (sau aripile atlasului) au forma unor lame lăţite şi cu marginile libere. Astfel. Arcul vertebral prezintă o serie de apofize şi formaţiuni articulare. Marginea cranială a aripii atlasului este perforată de gaura alară care. astfel că formula vertebrală este caracteristică pentru fiecare specie. converg dorsal şi se unesc. Corpul vertebrelor este dezvoltat în sens sagital şi prevăzut. vertebrele cervicale sunt în număr variabil cu specia (14găină.20 - . la bază. indiferent de lungimea gâtului. Apofizele transverse au aspectul unor tuberculi aşezaţi sub apofizele articulare craniale. Corpul vertebrei este modificat astfel încât se reduce la un arc ventral şi conferă vertebrei un aspect aproximativ inelar. Faţa terminală cranială a vertebrelor este concavă în sens transversal şi convexă dorso-ventral. La toate vertebrele cervicale. În regiunea lombară. Arcul vertebral este format din 2 lame osoase simetrice care se deprind de la nivelul marginilor laterale ale feţei superioare. Apofizele transverse sunt lăţite şi detaşate sub forma unor aripi.Vertebrele cervicale (Idenumită atlas şi II-denumită axis). se diferenţiază net între ele dar şi faţă de restul vertebrelor din regiunea gâtului. canalul rahidian. Baza apofizelor transverse este perforată de conductul transvers prin care trece artera vertebrală. Gaura vertebrală laterală este . Numărul vertebrelor cervicale este de 7 la toate mamiferele domestice. la carnasiere. astfel încât. de ex.Arcul dorsal este redus şi prezintă un tubercul delimitat. în general. Numărul vertebrelor este caracteristic pentru fiecare regiune a coloanei vertebrale. cu o creastă şi uneori se termină cu un tubercul. Faţa terminală caudală este convexă transversal şi concavă dorso-ventral. mărginite de 2 suprafeţe orientate dorsal şi 2 apofize articulare caudale simetrice. La păsări. În regiunea toracală. apofizele transverse sunt deosebit de dezvoltate în sens lateral şi se detaşează atât de pe corp cât şi de pe arc. de 2 fosete reduse. pe faţa ventrală.. regiunea cervicală are aspectul literei „S". Vertebrele cervicale. mărginite de 2 suprafeţe orientate ventral. incizurile vertebrale sunt extrem de largi şi adânci.Canalul vertebral prezintă o apofiză de înălţime variabilă dispusă pe linia mediană denumită apofiză spinoasă. perforate de gaura transversă şi continuate caudal cu o apofiză stiloidă.coastă rudimentară" sudată la vertebra lombară denumită apofiză costiformă. Dimensiunile aripilor atlasului sunt direct proporţionale cu dezvoltarea apofizei spinoase a axis-ului. Prin articularea a 2 vertebre succesive incizurile intervetebrale sunt transformate în găuri intervertebrale (sau de conjugare) şi reprezintă orificiile prin care nervii rahidieni părăsesc canalul neural. între ele. alungite cranio-caudal şi despărţite în 2 cuspide (sau tuberculi) unite printr-o creastă. împreună cu arcurile vertebrale similare ale vertebrelor precedente. fiind adaptate pentru susţinerea craniului şi mobilitatea poliaxială a capului.epihipic. este transformată într-o incizură. are o conformaţie specifică în vederea articulării cu craniul. ♦ Atlasul este prima vertebră a regiunii cervicale. De o parte şi de alta a arcului vertebral se detaşează apofizele transverse a căror formă şi dimensiune variază de la o regiune la alta.Faţa dorsală formează planşeul canalului neural şi este excavată de apofiza odontoidă care ajunge (de ex.Arcul vertebral delimitează. în planul anterior. În regiunea cervicală. de câte o gaură transversă transformată într-un veritabil conduct. bicuspide şi străbătute. pentru a delimita plafonul tunelului neural. apofizele transverse sunt lăţite. Apofizele transverse sunt relativ dezvoltate. la baza apofizei spinoase toate vertebrele prezintă câte 2 apofize articulare craniale simetrice. îngroşate şi tuberoase. la carnasiere) până la marginea cranială a atlasului. Arcul vertebral prezintă o dezvoltare exagerată a apofizelor articulare . 15-raţă şi 18-gâscă). fiind considerate ca o . apofizele transverse sunt şlefuite de suprafeţele articulare pentru tuberculul costal. cu excepţia primei vertebre.Apofizele spinoase cervicale sunt reduse şi cresc în dimensiuni în sensul caudal.

anterior. pe faţa ventrală. apofizele articulare craniale au suprafeţele articulare orientate medial (concavo-convexe. vertebrele toracale se aseamănă mult cu vertebra tip. Apofizele accesorii se întâlnesc pe incizura vertebrală caudală numai la carnivore şi iepure. La păsări. aspect de jgheab la rumegătoare şi conică la suine. de jos în sus). astfel că lungimea acesteia creşte începând de la prima vertebră toracală şi până în dreptul vertebrelor a III-a şi/sau a IV-a după care încep să scadă spre planul posterior şi rămâne constantă la ultimele vertebre. Extremitatea cranială prezintă apofiza odontoidă care se articulează cu arcul vertebral ventral al atlasului Extremitatea caudală se articulează cu capul articular al vertebrei a III-a cervicală şi apare mult excavată. Creasta vertebrală ventrală este îngroşată. dirijate lateral. lojile renale. Extremitatea cranială este mai puţin proeminentă. iar apofizele articulare caudale orientate lateral (convexo-conave. printr-un conduct alar. având aspect de coarne de zimbru. având corpul alungit şi o apofiză spinoasă în descreştere Vertebrele toracale. Apofizele transverse sunt deosebit de dezvoltate. evidentă numai la primele vertebre şi bine detaşată şi tăioasă. Feţele articulare caudale se micşorează treptat spre ultima vertebră. corpul vertebrei toracale este mai redus. la nivelul arcului vertebral. Apofizele spinoase şi mamilo-articulare au orientare cranială şi o anticlinie pronunţată. aciculată la carnivore şi iepure). Apofizele articulare craniale şi caudale sunt individualizate. prezintă-la extremitatea liberă-o suprafaţă articulară costo-transversală. Apofizele transverse sunt individualizate. simetric.21 - . dirijate lateral. Comparativ cu vertebrele din regiunea cervicală. la bază. La mamiferele mici. Gaura transversă este plasată caudal şi orientată vertical (la câine) şi/sau orizontal (la pisică şi iepure). Regiunea lombară a coloanei vertebrale este mult mai mobilă decât celelalte regiuni datorită creşterii în volum a apofizelor articulare craniale care se unesc la toate speciile cu apofizele mamilare şi realizează apofizele mamiloarticulare. carnivore şi leporide) şi dorsal. La rumegătoare şi porc. Apofizele mamilare sunt excesiv de dezvoltate la iepure astfel încât apar la fel de înalte ca şi apofiza spinoasă. iar extremitatea caudală mult mai puţin excavată. Axisul este cea de-a 2-a vertebră cervicală ce se caracterizează printr-un corp foarte dezvoltat la care se adaugă. Corpul vertebrelor lombare este masiv. apofizele transverse orientate caudal şi perforate. La mamiferele domestice. astfel că. o apofiză spinoasă. Lungimea corpului vertebrelor este determinată de necesitatea de alungire a regiunii. Corpul vertebrei prezintă 2 feţe: dorsală (aspră) şi ventrală (prevăzută cu o creastă bine detaşată care se termină uneori cu un tubercul vertebral ventral. evidente şi adăpostesc. Apofizele transverse sunt scurte. o prelungire denumită apofiză odontoidă (semiconică la cal. extremităţile rotunjite la cal şi oaie. vertebrele toracale se încadrează în tipul amfiplatin. dezvoltate şi cu suprafeţe articulare orientate vertical. ultima vertebră toracală este lipsită de aceste suprafeţe. de conductul transvers. Conformaţia acestor vertebre este determinată de mecanica regiunii lombare a coloanei vertebrale.dispusă cranio-medial şi legată de gaura alară. Extremităţile articulare (craniale şi caudale) ale vertebrelor lombare sunt aproape amfiplatine. lung şi aplatizat dorso-ventral. Celelalte vertebre cervicale se aseamănă între ele. . La limita dintre corp şi arcul vertebral se detaşează. Pe circumferinţa extremităţilor-cranială şi caudală-sunt şlefuite suprafeţe concave pentru articularea cu capul coastei denumite fovei costale-cranială şi caudală. tras caudal). de jos în sus). Apofiza spinoasă este exagerat de dezvoltată (lăţită la rumegătoare şi porc. lăţite la carnivore. cu spine accesorii la bou. Vertebrele lombare variază ca număr şi formă în funcţie de specie şi modul de viaţă al animalelor. vertebrele lombare şi sacrale (14) se sudează într-o singură piesă osoasă denumită os lombo-sacral.

de fapt. flancată de apofizele transverse ale primei vertebre sacrale. 10 5 5 5 5 4 4 5 1 1 1 1 număr total 18 13 13 13 12 13 13 13 7 7 9 9 Perechi de coaste sternale asternale 8 8 8 8 7 7 9 9 8 4 4 6 6 flotante 2 2 2 2 oaie capră porc iepure câine pisică nutrie găină curcă raţă gâscă 13-17 6(10) .1. prima vertebră sacrală. formând aripile sacrale. oaie şi îngroşate la porc. între ele.Vertebrele sacrale. Coastele sunt oase alungite şi simetrice ce se articulează dorsal cu coloana vertebrală şi ventral cu sternul formând împreună scheletul toracelui. primele vertebre caudale formează un arc neural dorsal. Faţa articulară cranială este eliptică. Au rol în echilibru (la carnasiere) datorită dezvoltării foarte mari. foarte dezvoltate la cal. Are o formă triunghiulară la majoritatea speciilor. Aceste aripi sunt şlefuite de câte o suprafaţă auriculară pentru articulare orientate oblic-la animalele mari şi verticalla porc şi carnivore. Vertebrele caudale sunt variabile numeric în funcţie de specie şi constituie baza anatomică osoasă a regiunii cozii. pentru articularea cu osul iliac. uşor convexă. Osul sacrum se articulează cu centura pelvină cu care delimitează cavitatea pelvină.22 - .). mai mult sau mai puţin şi formează o piesă unică denumită sacrum. De o parte şi de alta a spinei sacrale se deschid găurile suprasacrale care comunică cu canalul sacral şi reprezintă locul de emergenţă a ramurilor dorsale ale nervilor rahidieni. bou. prin 2 suprafeţe articulare corespondente. Vertebrele caudale sunt mult mai reduse decât vertebrele din celelalte regiuni. Începând cu vertebra a IV-a caudală corpul vertebral se reduce. Faţa articulară caudală este plană şi destinată articulării cu prima vertebră coccigienă. Extremitatea cranială (sau baza) reprezintă. Formula costală la diferite specii Specia cal bou Tabelul 2. Numărul perechilor de coaste este variabil cu specia şi egal cu numărul vertebrelor din regiunea dorsală a coloanei vertebrale (tab. pe linia mediană. Coastele sunt recurbate în arc şi formate din 2 porţiuni: dorsală-denumită coasta propriu-zisă şi ventrală-mai scurtă denumită cartilajul costal. vertebrele sacrale sunt sudate. Arcul vertebral şi apofizele articulare ale ultimei vertebre sacrale sunt bine dezvoltate la carnasiere. Din unirea găurilor vertebrale se formează un canal sacral ce comunică cu exteriorul prin orificiile supra. La speciile domestice.şi sub-sacrale. . iar la unele specii un rudiment de arc hemal (carnasiere). La toate speciile. iar apofizele arcuale se simplifică treptat până la completa lor dispariţie. Faţa dorsală a sacrum-ului prezintă. Apofizele transverse proemină foarte mult la nivelul primei vertebre sacrale şi formează aripile sacrum-ului ce fac legătura cu cele 2 coxale.2.1. Apofizele articulare craniale sunt evidente la prima vertebră. o creastă sacrală mediană (sau spina sacrală) rezultată din sudarea apofizelor spinoase. cu vârful orientat înapoi şi uşor aplatizat dorso-ventral.

Este alcătuit din 2 părţi: > neurocraniul (sau craniul propriu-zis) > masivul facial (sau splanchnocraniul) La mamiferele domestice craniul este mult alungit antero-posterior pentru că masivul facial (sau partea viscerală) se dispune înaintea părţii neurale. prin extremitatea distală. Primele 2 perechi de coaste sunt flotante. există 3 tipuri de coaste: > sternale (sau adevărate)-se articulează. uşor turtite. prin extremitatea ventrală (prevăzută cu cartilajul costal) şi pericondru. au lungimea şi grosimea variabile şi se articulează sinartrodial. la jumătatea marginii caudale. în plan rostral.23 - . A lungirea aparent exagerată a masivului facial este determinată de importanţa pe . direct cu sternul. la jumătatea anterioară a trunchiului. orientată caudal ce reprezintă baza anatomică a regiunii epigastrice. iar ultima pereche este asternală Sternul se dispune în planul ventral al corpului. prezintă o apofiză cartilaginoasă denumită apendice traheal sternal. Corpul coastelor este arcuit. Extremitatea superioară a coastei are un gât scurt. Totalitatea cartilajelor costale asternale formează un arc cartilaginos mobil denumit hipocondru (sau arcadă hipocondrală). > -apendicele xifoid (sau poststernul)-este reprezentat de o apofiză cartilaginoasă de forma unei palete lăţită dorso-ventral.1. Coastele sunt alcătuite din 2 porţiuni distincte: dorsală şi ventrală. Gradul de arcuire al coastelor este maxim la perechea a 8-a şi rămâne constant până la perechea a 13-a. turtit dintr-o parte în alta şi prezintă 2 feţe: medială-concavă în sens dorso-ventral şi laterală-convexă. alungit. De o parte şi de cealaltă. Cartilajele costale sunt aproximativ cilindrice. tuberculul costal este şters iar suprafeţele articulare de la ultimele coaste lipsesc.4 Scheletul capului Capul osos reprezintă acea parte a scheletului destinată protecţiei encefalului şi extremităţii anterioare a aparatului digestiv şi respirator. marginile sternului sunt prevăzute cu incizuri costale destinate articulării cu: cartilajele coastelor sternale. este aplatizat dorso-ventral sau lateral. > corpul sternului (sau mezosternul)-are formă diferită în funcţie de conformaţia sternebrelor. clavicula (la mamiferele cleidale) şi caracoidul (la păsări). 7-la rumegătoarele mari şi mici. Numărul şi forma sternebrelor sunt variabile în funcţie de specie: 6-la cal. a unei creste (sau carene) sternale care îi conferă un aspect trifaciat (la leporide). > asternale (sau false)-se sprijină pe stern. Extremitatea ventrală a coastei se articulează sinartrodial cu cartilajul costal. cu marginile rotunjite. 5-7 la leporide. Sternul prezintă 3 porţiuni: > manubriul sternal (sau presternul)-este reprezentat de prima sternebră care se articulează cu cartilajele primei perechi de coaste şi. în mod indirect. La păsări.În funcţie de modalitatea de fixare pe stern. următoarele 4 (la galinacee) sau 6 (la palmipede) perechi sunt sternale. o apofiză uncinee. 2. pe faţa laterală a coastei următoare. numărul perechilor de coaste variază între 7-la galinacee şi 9-la palmipede. O coastă prezintă 1 corp şi 2 extremităţi-proximală şi distală. > flotante (sau libere)-au extremitatea distală complet liberă şi sunt lipsite de sprijin pe stern. sprijinită. 6-la suine. Apare ca o piesă osteo-cartilaginoasă formată din sternebre articulate între ele prin cartilaje. Corpul costal este turtit latero-medial şi prezintă. curbat. în planul dorsal cu coasta şi în planul ventral cu sternul-la coastele sternale. pe faţa ventrală. datorită prezenţei. 8 la canide şi felinae (de natură osoasă şi cu aspect cilindric).

frontalul. în sens rostral. Este format dintr-o lamă perpendiculară plasată în planul median. aparatul de prehensiune şi masticaţie la speciile de mamifere domestice. netedă. Prezintă 3 porţiuni: frontală. se continuă. de pe laturile căreia se detaşează procesul orbital (sau zigomatic). prelungirile celulelor senzoriale părăsesc etmoidul prin orificiile lamei cribiforme pentru a ajunge la lobii olfactivi. protuberanţa occipitală internă (opusă celei externe) şi creasta sagitală internă. Interparietalul este reprezentat de un os sudat de timpuriu la occipital şi dispus înaintea protuberanţei occipitale interne. în sens aboral. în planul ventral cu etmoidul. neregulat ca formă ce delimitează peretele posterior şi o parte din podeaua cavităţii craniene. de o parte şi de cealaltă a corpului sfenoidului câte o incizură pterigoidiană care. ^ Sfenoidul este un os impar plasat la baza craniului în continuarea orală a porţiunii bazilare a occipitalului. Faţa exocraniană prezintă o suprafaţă frontală de formă triunghiulară. învelite şi protejate. Prezintă 2 feţe: externă (exocraniană) şi internă (endocraniană) şi un contur foarte neregulat. Oasele se dispun fie pereche (temporale. nazală şi orbito-temporală. Faţa endocraniană este acoperită de amprentele circumvoluţiunilor cerebeloase. pe linia de simetrie. Faţa endocraniană prezintă o lamă osoasă transversală care se uneşte. cu congenerul şi delimitează craniul şi masivul facial. lat şi de acoperire ce participă la formarea plafonului cutiei cranine. Condilii occipitali sunt separaţi. cu dispunere aborală şi aparţine bazisfenoidului Faţa exocraniană este convexă în sens transversal şi prezintă. Prezintă 2 feţe:exocranianăconvexă şi netedă şi endocraniană-concavă în ambele sensuri. Volutele etmoidale sunt acoperite de o mucoasă de tip olfactiv de la nivelul căreia. Labirintul etmoidal este format din numeroase volute etmoidale suprapuse. de apofizele stiloide (sau jugulare). Este un os impar. sfenoidul. frontale) şi formează pereţii laterali şi plafonul cutiei craniene fie nepereche (occipital. cu septum-ul nazal şi. sfenoid. La oasele capului se adaugă oasele complexului hioidian (aparatul de suport al limbii. este mai dezvoltată şi aparţine presfenoidului.24 - . ^ Etmoidul este un os impar plasat în porţiunea rostrală a craniului şi delimitează peretele anterior al cavităţii craniene. > Parietalul este un os par. în sens lateral. alar. printr-o incizură stilocondiliană. trochlear-pentru nervul . caudală-denumită bazisfenoid şi mediană -denumită corpul sfenoidului. temporalul şi etmoidul. faringelui şi laringelui). sudat. neregulat. De pe corpul sfenoidului se detaşează. de 2 condili occipitali biconvecşi. parietalul. În plan posterior prezintă gaura occipitală separată. Oasele craniului Craniul cuprinde oasele care contribuie la formarea cavităţii craniene: occipitalul. > Occipitalul se dispune la extremitatea aborală a capului şi face legătura cu prima vertebrală cervicală. printr-o fosă condiliană. şi cealaltă mai redusă. o lamă cribiformă perpendiculară pe prima dispusă transversal şi 2 mase laterale ce alcătuiesc labirintul etmoidal. Este format din porţiunile: rostrală-denumită presfenoid. Este format din 2 plăci osoase sudate pe linia mediană la nivelul suturii sagitale şi situat lateral (la carnasiere).care o au organele de simţ. În fundul fosei condiliene se află gaura nervului hipoglos. pătrunde în cavitatea craniană prin apofiza crista galli. Lama perpendiculară se prelungeşte. > Frontalul este un os masiv. parietale. situat pe faţa dorsală a capului osos. cu canalul pterigoidian ce se deschide în hiatul orbitar În hiatul orbitar se deschid 7 orificii: pterigoidian. la exterior. etmoid) şi formează baza şi peretele posterior al cutiei craniene. de o lamă osoasă extrem de fină denumită lamă papiracee (sau orbitară). 2 perechi de aripi: una cu dispunere orală.

se deschide conductul osos lacrimal. Temporalul este un os par dispus pe părţile laterale ale cutiei craniene de o parte şi de alta a bazioccipitalului şi este format din: ♦ porţiunea pietroasă-formează împreună cu porţiunea timpanică o piesă unică şi piramidală care. În sens longitudinal. prin sutura cu simetricul. în treimea laterală a nazalului se observă creasta etmoidală-locul de implantare a cornetului nazo-turbinal (sau cornetul nazal dorsal). în sensul dorso-caudal. De o parte şi de alta se află 4 ş anţuri sagitale paramediane: carotidian. în acelaşi timp. cavernos.25 - . marginea osului este lipsită de alveole şi formează diastema. Se sudează. Extremitatea anterioară a nazalului are un aspect stiloid şi contribuie la formarea incizurii nazo-incisive. prin gaura lacrimală. printr-o margine convexă şi în planul lateral cu lacrimalul. > Maxilarul este cel mai masiv dintre oasele feţei dispus ventro-lateral de osul nazal şi participă la delimitarea cavităţilor nazală. sinusul maxilar comunică cu cavitatea nazală. parietal. ♦ porţiunea squamoasă (sau solzoasă)-contribuie la formarea pereţilor laterali ai craniului şi. . Oasele feţei Splanchnocraniul cuprinde oasele care contribuie la delimitarea cavităţilor nazală şi bucală: nazalul. Înaintea primei alvelole molare. a planşeului cavităţii nazale. fisura orbitală. vomerul. La nivelul porţiunii faciale se observă un tubercul lacrimal. maxilarul. palatinul. se găsesc alveolele dentare. La nivelul porţiunii orbitale se găseşte o depresiune adâncă denumită fosa sacului lacrimal în interiorul căreia se deschide.trochlear. ^ Lacrimalul este cel mai redus os al feţei dispus la marginea orală a orbitei contribuind la delimitarea acestei porţiuni a orbitei. Pe marginea ventrală a osului. De la marginea inferioară a feţei nazale se detaşează procesul palatin care. se sudează cu frontalul. Deasupra canalului infraorbitar. Prezintă o creastă facială puternică care se termină în planul rostral cu un tubercul facial (sau spina maxilară) deasupra căreia se află gaura infraorbitară (sau deschiderea canalului infraorbitar dentar superior). este denumită porţiune auriculară. Aproape de marginea dorsală se află o creastă maxilo-turbinală pe care se prinde cornetul nazal ventral. canalul lacrimal. corneţii nazali. cu simetricul şi formează creasta longitudinală internă. dispus pe faţa dorsală a capului şi formează baza anatomică osoasă a regiunii nazale. incisivul. Pe faţa dorsală a bazisfenoidului se află o depresiune centrală denumită fosă hipofizară (sau şaua turcească) perforată lateral de canalul cranio-faringian. În planul aboral. ♦ piramida temporalului-ocupă spaţiul delimitat de occipital. Faţa medială (sau nazală) formează peretele lateral al cavităţii nazale şi a sinusului maxilar. iar deasupra ei. în planul median.. gaura rotundă-pentru nervul maxilar şi gaura etmoidală. de formă triunghiulară şi vârful rostral. optic. ^ Nazalul este un os de formă triunghiulară cu vârful orientat rostral. Prezintă 2 feţe: externă şi internă şi o circumferinţă. Faţa internă este concavă în sens transversal şi formează plafonul cavităţii nazale. pterigoidul. prin formaţiunile de la baza procesului zigomatic la realizarea articulaţiei temporo-mandibulare. lacrimalul. porţiunea squamoasă a temporalului şi bazisfenoid şi are axul mare cu vârful orientat oblic. maxilar şi trochlear. contribuie la formarea plafonului cavităţii bucale (baza anatomică osoasă a palatului dur) şi. orbitară şi bucală. Faţa externă se împarte în 2 porţiuni: facială şi orbitară separate de o creastă orbitară ce delimitează marginea orbitei. în planul dorso-caudal se deschide hiatusul maxilar prin care. Faţa externă (sau facială) este uşor convexă. mandibula şi complexul hioidian. maxilarul şi incisivul. datorită legăturii cu organul auditiv. În spatele ultimei alveole dentare molare se află tuberozitatea maxilară.

în funcţie de specie. La nivelul suturii cu simetrica se află o suprafaţă denumită linie geniană-pentru inserţie musculară. adăposteşte nervul şi vasele sanguine alveolo-mandibulare şi se deschide. Faţa laterală a mandibulei este netedă. Apofiza nazală a incisivului delimitează. ^ Vomerul este un os impar dispus pe linia mediană de la presfenoid până la apofizele palatine ale osului incisiv. uşor concavă şi se continuă pe apofiza palatină. Faţa labială este netedă. prezintă 6 alveole dentare pentru premolarii şi molarii inferiori. prin gaura mentonieră. Apare ca „o punte de legătură osoasă" între oasele feţei şi cele ale craniului. Prezintă 2 feţe-laterală şi mediană care se sudează la creasta pterigopalatină. împreună cu spina nazală. în sens rostral. uşor convexă şi se îngustează rostral într-o gaură mentonieră. participând la formarea planşeului orbitei şi arcadei zigomatice. pe faţa ventrală şi dorsală a acestuia. Palatinul este un os ce se dispune pe faţa ventrală a capului osos în partea posterioară a apofizelor palatine ale maxilarelor şi delimitează. în dreptul diastemei. Faţa externă prezintă 2 porţiuni-facială şi orbitalădespărţite de marginea infraorbitară prin care osul participă la delimitarea orbitei. care se sudează. Ramura recurbată a mandibulei are o poziţie aproape verticală faţă de corp şi prezintă: ♦ faţa laterală-este reprezentată de o scobitură largă şi foarte adâncă denumită fosă maseterică delimitată de o creastă maseterică. delimitează. palatul dur şi. Corpul osului este plasat rostral şi emite 2 apofize: palatină şi nazală. în planul rostral. Apofiza palatină completează. Extremitatea rostrală a osului este mai lată şi prezintă deasupra marginii ventrale creasta facială. Acesta se prelungeşte posterior cu o ramură a mandibulei prin care se articulează cu temporalul. Faţa medială (sau linguală) este străbătută de o proeminenţă denumită linie miliană-pentru inserţie musculară. în planul oral. În fiecare cavitate nazală există câte 2 corneţi: dorsal (sau nazo-turbinal) şi ventral (sau maxilo-turbinal). cu oasele lacrimal şi maxilar. Corpul mandibulei prezintă:o faţă dorsală şi una ventrală.Incisivul se dispune la extremitatea orală a maxilarului. incizura nazo-incisivă. ^ Corneţii nazali sunt formaţiuni osoase perechi de tip papiraceu prinse de pereţii laterali ai cavităţilor nazale şi răsucite în sensul longitudinal în jurul propriului ax. mai mult sau mai puţin.Ramurile mandibulare prezintă fiecare câte două feţe. orificiile laterale. Zigomaticul este un os par relativ redus şi dispus pe părţile laterale ale capului osos. are forma unui jgheab aplatizat în sens transversal şi delimitează porţiunea ventrală a septum-ului nazal.26 - . ^ Mandibula este un os impar. în sens aboral. prin sutura cu simetrica. deschiderile guturale. Lama orizontală completează.dintre care una este laterală şi una este medială. orificiul gutural. Lama perpendiculară delimitează. prin extremităţile sale orale. plafonul cavităţii bucale. un corp redus ce formează porţiunea dură a planşeului cavităţii bucale. rostral. Se articulează prin sinartroză cu apofiza zigomatică a temporalului. . la toate animalele. ♦ faţa medială-este excavată de fosa pterigoidă perforată de intrarea în canalul mandibular. Fiecare extremitate apare ca un os turtit în sens transversal ce prezintă. Marginea dorsală este prevăzută cu un şanţ în care se sprijină septum-ul nazal iar cea rostrală vine în contact cu apofizele palatine ale osului incisiv. Pterigoidul este un os redus ca dimensiune prezent sub forma unei lame sudate la apofiza pterigoidă a sfenoidului şi lama perpendiculară a palatinului şi circumscrie deschiderea guturală. în sens lateral. vizibil pe capul osos la extremitatea orală. Marginea dorsală este groasă.o margine orală şi una aborală. prin marginea aborală. Apare răsucit şi prezintă 2 porţiuni: orizontală -plasată rostral şi ventrală -plasată în spatele primei lame.

destinate suspendării limbii. în sens aboral. Cuprinde: bazihioidul. convexă şi prezintă. depăşind în plan dorsal. cu o suprafaţa articulară. ♦ > Complexul hioidian este alcătuit din piese osoase şi fibro-cartilaginoase articulate între ele. ♦ extremitate liberă (sau superioară)-este bifurcată.. o curbură maximă denumită unghi mandibular (la carnasiere are aspect de tubercul). cu marginea alveolară a porţiunii molare a corpului mandibulei. printr-o incizură (adâncă) corono-condiliană de apofiza coronoidă (plasată oral). concavă şi se continuă. ♦ Apofiza coronoidă-este foarte lungă şi dezvoltată. stilohioidul şi timpanohioidul. în planul ventral. ♦ Apofiza condiliană a mandibulei este alungită.♦ margine anterioară-este subţire. epihioidul. TEST CHESTIONAR DE EVALUARE OSTEOLOGIE 1)Organul anatomic este definit ca fiind o grupare ordonată -de ţesuturi -de aparate -de sisteme -de celule 2)Planul sagital se dispune -orizontal -vertical 3)Raportat la G. a corpului animal scheletul reprezintă – 7-10% 15-20% 20-30% 4)În structura oaselor lungi (diafize) se găseşte -ţesut osos compact -ţesut Hawersian -ţesut epitelial 5)Periostul are rol în creşterea oaselor -în grosime -în lungime -nu are rol în creşterea oaselor 6)Fibrele “SHARPEY” sunt -fibre musculare -fibre colagen -fibre nervoase 7)Cartilajele de conjugare se găsesc -la nivelul epifizelor -la limita dintre diafiză şi epifiză 8)Eminenţele articulare sunt reprezentate de -condili -spine -apofize 9)Cavităţile nearticulare sunt -fosa -incizura -cochleea -condilul . ♦ margine aborală-este mai groasă. keratohioidul.27 - . eliptică şi convexă în toate sensurile formând articulaţia tempo-mandibulară.V. corpul mandibulei şi reprezintă locul de inserţie musculară pentru muşchiul temporal. procesul lingual (sau entoglosul). tirohialele. faringelui şi laringelui la faţa ventrală a capului osos şi între ramurile mandibulei. în sens transversal. prezintă un condil articular susţinut de un gât (în partea posterioară) separat.

10)Apofiza pterigoidă are o formă de -mamelon -de cârlig -de aripă -de coroană 11)Spata are o formă de iatagan la -câine -iepure -curcă -găină 12)Există şanţ spiralat (de torsiune) la humerusul de la -câine -cal -pisică -pasăre 13)Apofizele retrosale şi bazilare se găsesc la -pisiform -cuneiform -falanga a II-a -falanga a III-a 14)Pe faţa laterală a paletei iliace la porc se găsesc -linie gluteiană -creastă gluteiană -fosă iliacă 15)Tuberculul ischiatic se găseşte la nivelul -pubisului -coxalului -ischiumului 16)Fosa plantară există la femurul de -cal -câine -porc -vacă 17)În regiunea toracală există 13 vertebre la -cal -câine -vacă -iepure 18)În regiunea sacrală există 3 vertebre la -porc -iepure -câine -pisică 19)Gaura maxilară.28 - . sfeno-palatină şi palatină aborală se găsesc la nivelul -hiatusului orbitar -hiatusului maxilar -hiatusului mandibular 20)Gaura mentonieră se găseşte la nivelul -frontalului -sfenoidului -mandibulei .

între marginile oaselor. ARTROLOGIE (studiul articulaţiilor). în majoritatea cazurilor. ♦ sincondroza secundară (II)-între 2 piese osoase se interpune o structură fibro-cartilaginoasă angrenată cu piesele osoase participante şi separată de acestea printr-o zonă redusă de cartilaj hialin care nu se osifică în mod normal (de ex. are loc.2. Este formată din 2 straturi: extern şi intern. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ capsula articulară sinovială care este un manşon fibros ce reprezintă continuarea periostului de pe extremitatea unui os de la marginea suprafeţei articulare pe extremitatea osului următor. creşterea în lăţime a oaselor > Articulaţia cartilaginoasă (sau amfiartroza)-se caracterizează prin continuitatea suprafeţelor de contact şi interpunerea ţesutului cartilaginos a cărui pericondru se continuă cu periostul oaselor participante.1. ♦ sincondroza-conţine fie un cartilaj hialin. la articularea corpurilor vertebrale). > Articulaţia fibroasă este denumită şi sinartroză. Este fibroasă. oasele carpiene şi apofizele spinoase ale vertebrelor). între ele. fie un fibrocarilaj.rezistenta şi inextensibilă. Se dezvoltă când mezenchimul necondensat se transformă în ţesut fibros alcătuit din fibre conjunctive extrem de scurte care permit un grad redus de mobilitate.2. fiind considerate practic imobile. a unei zone foarte reduse de ţesut fibros denumit ligament sutural prin care. la nivelul coloanei vertebrale. dezvoltarea oaselor craniului primordial şi cartilajul de conjugare leagă epifiza de diafiză). de trecerea periostului de pe un os pe alt os. odată cu maturitatea. între suprafeţele de contact interpunându-se un fibro-cartilaj care uneşte suprafeţele simfizare opuse . În cadrul acestui tip de articulaţie. ♦ sutura-este caracteristică oaselor capului şi constă în interpunerea. interpus între marginile oaselor şi periostul care trece de pe un os pe osul învecinat. Clasificarea şi descrierea principalelor tipuri de articulaţii După modul de evoluţie ulterioară a ţesutului mezenchimal necondensat. se deosebesc 3 genuri. limitează şi dirijează sensul mişcărilor. rezultând o sudare completă denumită sintostoză. Majoritatea articulaţiilor de acest gen au un caracter temporar suferind odată cu vârsta un proces de „invadare" cu ţesut osos. este de 2 tipuri: ♦ simfiza-este un tip special de articulaţie cu mobilitate variabilă şi se întâlneşte doar la articulaţiile dintre cele 2 coxale. după natura ţesutului de legătură şi forma suprafeţelor de contact: ♦ sindesmoza-este caracterizată prin prezenţa. realizând o mobilitate extrem de redusă. Pentru realizarea unei articulaţii este nevoie de cel puţin 2 oase care se unesc. amortizează şocurile şi consolidează sistemul de susţinere. prin diferite mijloace de legătură generate. cartilaginoase şi sinoviale. . Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ţesutul fibros. 2.2.29 - . ♦ suprafeţele articulare ce aparţin la două oase diferite (capetele articulare înglobate în cavităţile glenoidă şi cotiloidă. Articulaţiile: permit mobilizarea razelor osoase. ţesutului fibros sau elastic denumit ligament interosos. condili şi cavităţi glenoide. între marginile îndepărtate ale oaselor. se osifică (de ex. ♦ sincondroza primară (I)-legătura dintre 2 piese osoase se face printr-un cartilaj hialin care. se deosebesc 3 tipuri morfologice de articulaţii: fibroase. sunt articulaţii cu o mobilitate redusă. Articulaţia sinovială (sau diartroza) reprezintă majoritatea articulaţiilor mobile din cadrul aparatului locomotor ce constau în acoperirea suprafeţelor articulare cu cartilaj hialin. Legătura organică dintre oasele scheletului se realizează prin intermediul articulaţiilor. Se întâlneşte la oasele antebraţului (la carnasiere. este o articulaţie lipsită de mobilitate.

extensie-determină îndepărtarea razelor osoase şi măreşte unghiul articular şi este frecventă la articulaţiile diartrodiale. permite mişcări de flexie şi extensie). perii şi discuri articulare şi meniscuri intraarticulare ce au rolul de a absorbi şocurile şi de a realiza o angrenare perfectă. au rolul de a facilita alunecarea. abducţie. dar forma eliptică a suprafeţelor articulare reduce posibilitatea executării mişcărilor la 2 axe perpendiculare confundate cu diametrul mare şi diametrul mic al suprafeţelor eliptice în contact (de ex. rotaţie-este dată de mişcarea realizată în jurul unui pivot sau a axului longitudinal (de ex. cochleea-de la membrul posterior şi o suprafaţă plană). şi au o sinovială comună. articulaţia antebrahio-carpiană. săruri minerale. ♦ fibrocartilagiile complementare-sunt formaţiuni care completează suprafeţele articulare. extensie.circumducţie şi uneori de rotaţie (de ex. Articulaţiile diartrodiale permit executarea unor mişcări foarte variate. precizie în deplasare). lucioasă. Suprafaţa articulară este netedă. ♦ pronaţie-la carnivore. ♦ meniscurile-au formă semilunară. ♦ elipsoidală-este asemănătoare cu prima. ♦ ligamentele-reprezintă continuarea periostului de pe un os pe alt os. urme de grăsime etc şi are rolul de a favoriza alunecarea suprafeţelor articulare şi de a hrăni (prin imbibiţie) cartilajul articular. ♦ supinaţie-este opusul pronaţiei. redus cantitativ ce conţine biochimic: apă. adducţie şi circumducţie). extensie. de culoare alb-albăstruie şi lipsită de pericondru. Porţiunea care vine în contact cu osul este strâns angrenată cu acesta şi se calcifică. membrele toracice execută o mişcare de rotaţie pe direcţia cranio-medială. la carnasiere. circumducţie-este o mişcare complexă ce constă în trecerea succesivă prin flexie. în funcţie de forma suprafeţelor articulare şi a ligamentelor: Mecanica articulară. se prezintă sub forma unor burelete. substanţe proteice. parţial. După forma suprafeţelor articulare şi mişcările pe care le permite o articulaţie. abducţie. extensie. Mişcările executate la nivelul articulaţiilor sunt: alunecare-este mişcarea dintre două suprafeţe plane caracteristică diartrozelor plani forme. ♦ lichidul sinovial (sau sinovia)-este un lichid transparent de consistenţă vâscoasă. ♦ trochleară (ginglima sau articulaţia „în balama")-este tipul de articulaţie la care. de a se opune uzurii şi de a amortiza şocurile. adducţie şi rotaţie.dispuse periferic sau intraarticular şi au un rol important în mişcările pasive. dar numai într-un singur plan (de ex. diartrozele sunt de diferite tipuri: ♦ sferoidală-suprafeţele articulare participante la articulaţie sunt congruente şi au forma unor calote cu segmente sferice. abducţie-este mişcarea ce îndepărtează extremitatea razei osoase de planul median. flexie-constă în apropierea razelor osoase cu micşorarea unghiului articular şi este caracteristică diartrozelor. adducţie-este mişcarea prin care extremitatea distală a unei raze osoase se apropie de planul median. Permite 2 tipuri de mişcări: flexie şi extensie. etajele delimitate comunică. . abducţie. ♦ cartilajele de acoperire-acoperă suprafeţele articulare ce reprezintă porţiuni din modelul cartilaginos al osului care nu se osifică. iar suprafaţa opusă formează negativul acesteia cochleea. articulaţiile coxo-femurală şi scapulo-humorală permit mişcări de flexie. articulaţia tibio-astragaliană). între suprafeţele articulare. conferind membrelor. articulaţia atloido-axoidiană).trochleea-de la membrul anterior şi o suprafaţă plană. astfel încât. Este o articulaţie ce permite mişcări de flexie.suprafeţele articulare sunt reprezentate de trochlee.30 - . sunt mai subţiri în centru şi mai groase la periferie şi se interpun. Sunt prezente sub forma unor ligamente capsulare (au forma unui manşon fibros care se dispune în jurul cavităţii articulare) şi funiculare (au forma unor fascicule răsucite în formă de frânghie.între ele.

suprafeţele articulare participante aproape plane. ♦ plană (sau de tip artrodial)-este cea mai simplă articulaţie. la articulaţia radio-ulnară extremitatea proximală a radiusului se roteşte în jurul interiorului inelului. ♦ muşchiul capsular-consolidează articulaţia. ♦ un ligament capsular-reprezentat de 2 întăritori craniale care pornesc de la baza procesului coracoid. se roteşte în jurul procesului odontoid al axisului. După topografie. atlasul. între tuberculii craniali ai humerusului. Articulaţiile membrului toracic sunt reprezentate de: > articulaţia scapulo-humerală (sau a umărului) este formată din cavitatea glenoidă a spetei şi capul articular al humerusului. ulna-prin suprafeţele articulare craniale şi incizia semilunară. Cuprinde 3 articulaţii complexe: ♦ humero-radială. fascii şi lame elastice. Articulaţiile membrelor anterioare (toracice) Membrul toracic este legat de trunchi prin muşchi. format din incizura radială a ulnei împreună cu ligamentul inelar). membrelor anterioare şi posterioare. medială şi di sta lă). se roteşte în jurul propriului ax.31 - . la articulaţia atloido-axoidiană. 2. abducţie. La cabaline şi rumegătoare este de tip sinartrodial şi diartrodial. cu o conformaţie de inel. > articulaţia humero-radio-ulnară (sau a cotului) este formată din humerusprin condilul lateral şi trochleea medială. radiusul-prin cavităţile glenoide.♦ condiliană-este tipul de articulaţie la care. ♦ complexe articulare-sunt formate din mai multe mai multe grupe de articulaţii complexe . extensie.înglobate de capsula articulară (antebrahio-carpo-metacarpiană). permiţând o mişcare de rotaţie (de ex.2. vertebrele cervicale la păsări şi articulaţia piramido-ulnară la rumegătoare). toracelui. Mişcările permise sunt de flexie. suprafeţele articulare sunt reprezentate de condili şi negativul acestora şi permite mişcări de flexie şi extensie în plan paramedian. oasele carpiene şi tarsiene). permit mişcări de alunecare limitate de mijloacele de legătură (de ex. ♦ „în şa"-este tipul de articulaţie în care suprafeţele articulare sunt concavoconvexe pe direcţia a 2 axe perpendiculare. > articulaţia antebrahio-carpo-metacarpiană (improprie „a genunchiului") este formată din oasele antebraţului. ♦ complexe-sunt formate dintr-o capsulă articulară ce înglobează mai mult de 2 oase (humero-radio-ulnară). la suine şi carnivore ligamentele interosoase nu se osifică. articulaţiile pot fi: ♦ simple-sunt formate numai din 2 oase alăturate (scapulo-humerală. suprafaţa articulară de formă cilindrică. ♦ radio-ulnară (proximală. După numărul oaselor care participă la realizarea unei articulaţii sinoviale sau diartrodiale. în interiorul unui inel osos. circumducţie. coloanei verterale. toracale.2. permiţând mişcări de înclinare în 2 planuri perpendiculare(de ex. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ o capsulă articulară-are forma unui manşon care înconjură extremităţile oaselor. coxofemurală etc). semicilindrică sau şlefuită ca un pivot. ♦ pivotantă (sau trochoidă)-este tipul de articulaţie la care. ♦ humero-ulnară. articulaţiile se dispun la nivelul capului. Mişcările de lateralitate sunt anulate de prezenţa unor ligamente colaterale puternice. procesele articulare ale vertebrelor cervicale. complet sau incomplet. sau la carnasiere. adducţie. în care. carpienele şi metacarpienele prin .

> articulaţia coxo-femurală (sau a şoldului) se realizează între cavitatea cotiloidă a femurului şi capul articular al femurului. extensie şi alunecare. > articulaţia femuro-tibio-rotuliană (sau a grasetului) este formată din suprafeţele articulare ale rotulei. ♦ simfiza ischio-pelvină-rezultă din unirea celor două oase coxale care este de natură cartilaginoasă (la tineret) şi se osifică (la adulte) dând o articulaţie de tipul sinostozelor.3.2. trochlee. marea şi mica gaură ischiatică). ♦ sesamo-falangiană. ♦ intersesamoidiană. ♦ articulaţiile inter-metacarpiane. cavitatea glenoidă a falangei I-a şi suprafeţele articulare ale sesamoizilor. Este un complex articular ce permite mişcări de flexie. ♦ articulaţiile carpale interordinare distale. Articulaţiile membrului pelvin sunt reprezentate de: > articulaţiile bazinului-cuprind 3 articulaţii: ♦ sacro-iliacă stângă şi dreaptă-este formată din suprafeţele articulare ale ilium-ului şi sacrum-ului (unite prin capsula articulară însoţită de ligamentele sacro-iliace dispuse inferior şi superior).. la carnasiere şi leporide) este formată din condilii extremităţii distale a falangei a II-a. ♦ sacro-ischiatică. Este o diartroză condiliană ce permite mişcări de flexie şi extensie şi cuprinde 4 articulaţii: ♦ metacarpo-falangiană. > articulaţiile falangiene (sau a acropodiului) sunt reprezentate de articulaţiile: ♦ metacarpo-sesamo-falangiană (sau a buletului) formată din condilii metacarpieni. ♦ secundă inter-falangiană (sau a ghiarei. Cuprinde 6 grupe de articulaţii. articulaţiile autopodiului au mijloace de legătură duble. un ligament sacrosciatic de natură membranoasă care formează pereţii laterali ai cavităţii pelvine (prezintă. ♦ articulaţiile carpale proximo-distale ♦ articulaţiile carpo-metacarpiene. La rumegătoare.cu participarea ligamentului capsular anterior şi a două ligamente colaterale-anterior şi posterior. ♦ metacarpo-sesamoidiană. Este o enartroză tipică care permite o multitudine de mişcări. cavităţile glenoide ale falangei a III-a şi suprafeţele articulare ale falangei a III-a. în porţiunea ventrală. cei doi condili ai femurului. 2.suprafeţele articulare. Este o articulaţie de tip diartroză-amfiartroză. Ligamentul posterior este întărit de inserţia muşchiului flexor superficial şi a ligamentului sesamoidian drept formând împreună marele burelet glenoidian ce completează marea teacă sesamoidiană. reprezentate de: ♦ articulaţiile antebrahio-carpiane.32 - . extensie şi rotaţie alcătuit din 4 articulaţii: . suprafeţele condiloide ale tibiei şi două meniscuri articulare cu rol de completare a articulaţiei femuro-tibiale. ♦ primă inter-falangiană (sau a chişiţei) se realizează între cei doi condili ai extremităţii distale a falangei I-a şi cavităţile glenoide de la extremitatea proximală a falangei a II-a. ♦ articulaţiile carpale interordinare proximale. Este o articulaţie de tip diartrodial ce permite mişcări de flexie. ligamentul sesamo-falangian este încrucişat pentru a se solidariza cele două falange primare. Aceste două articulaţii sunt diartroze de tip condilian şi permit mişcări de flexie şi extensie. Articulaţiile membrelor posterioare Membrul pelvin este legat de trunchi printr-o articulaţie sinovială şi ligamente foarte puternice.

Articulaţiile trunchiului Articulaţiile coloanei vertebrale sunt reprezentate de articulaţiile dintre: corpurile vertebrelor-sunt amfiartroze intervertebrale deoarece între suprafeţele articulare se interpun discuri intervertebrale de natură fibro-cartilaginoasă. ♦ condro-sternală-între stern şi cartilajul costal al coastei sternale.33 - . ♦ inter-tarsiană proximală-este articulaţia la care participă suprafeţele articulare ale astragalului şi calcaneului. astragalului şi calcaneului. de la vertebra axis la osul sacrum(este cel mai lung ligament din corpul animalului) care se inseră-proximal (sau cranial) pe procesul odontoid al axisului. > articulaţiile falangiene sunt identice (cu unele excepţii) cu cele de la membrul toracic. ♦ tarso-metatarsiană-se realizează între suprafeţele articulare ale celui de al doilea rând de oase tarsiene şi metatarsiene.4. cuprinde 6 grupe de articulaţii: tibio-tarsiană -se realizează între suprafeţele articulare ale tibiei. Articulaţia tibio-tarso-metatarsiană(sau a jaretului). Acesta este format din ligamentul supraspinos dorso-lombo-sacral care se continuă. între feţele terminale ale vertebrelor. ♦ condro-costale-între extremitatea distală a coastei şi extremitatea proximală a cartilajului costal. cu ligamentul cervical cu 2 porţiuni: funiculară (sau coarda ligamentului cervical) şi lamelară (sau lama).tibio-patelară şi tibio-fibulară. ♦ inter-tarsiană distală se realizează între suprafeţele articulare ale scafoidului. legate prin ligamente capsulare. Are rol de suspensie a capului şi gâtului. Articulaţiile toracelui sunt reprezentate de mijloacele de legătură: ♦ costo-vertebrale-între capul coastei şi corpul vertebrei. La acestea se adaugă: ♦ 2 ligamente fibroase comune lungi. . ♦ medio-tarsiene (inter-tarsiane)-se realizează între primul şi al doilea rând de oase tarsiene. ♦ costo-transversale-între apofizele transverse ale vertebrelor toracale şi tuberozitatea coastei. Ligamentul cervical se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale şi ale primelor vertebre toracale şi tuberozitatea cervicală a occipitalului. mai groase în regiunea cervicală precum şi periferică. Discurile se fixează de corpul vertebrelor prin două ligamente comune dispuse dorsal şi ventral.> ♦ femuro-tibială. în partea cranială. ligamentul este înlocuit de muşchiul lung al gâtului). ♦ 1 ligament longitudinal ventral-plasat pe faţa inferioară a corpurilor verebrelor a VI-a toracală până la prima vertebră sacrală (pe faţa inferioară a vertebrelor cervicale şi primele 5 vertebre toracale. pe discurile inter-vertebrale şi pe faţetele rugoase ale corpurilor vertebrelor. femuro-patelară. 2. ♦ cartilajele costale asternale-între cartilajul costal al unei coaste şi cartilajul coastei precedente acesteia rezultând un arc cartilaginos denumit hipocondru. pe faţa superioară şi inferioară a corpurilor vertebrale. ♦ inter-metatarsiene-este identică cu articulaţia intermetacarpiană şi se realizează între metatarsienele rudimentare şi cel principal. prin ligamente interosoase. arcurile vertebrelor-sunt articulaţii unde participă suprafeţele craniale şi caudale ale arcurilor. Se realizează prin interpunerea unor formaţiuni fibro-cartilaginoase de formă discoidală. Discurile intervertebrale sunt alcătuite din ţesut fibrocartilaginos (la periferie) şi ţesut pulpos (în plan central).2. ♦ 1 ligament dorsal-plasat pe planşeul canalului rahidian. formate din aglomerarea fibrelor periostale. inter spinoase şi ligamentul comun supraspinos (între occipital şi sacrum). marele şi micul cuneiform şi cuboid.

diafragmul. . Muşchii scheletici reprezintă componenta activă a aparatului de susţinere şi mişcare datorită proprietăţii acestora de a se contracta ca urmare a stimulilor nervoşi. ♦ extrinseci-leagă piesele hioidului de apofiza hioidă a osului temporal. Articulaţiile complexului hioidian sunt reprezentate de mijloace de legătură: ♦ intrinseci-leagă piesele hioidului între ele. 2. format din 2 fascicule de fibre: superficiale şi profunde. Este o dublă diartroză de tip condilian care permite extensia şi flexia capului. articulaţiile capului sunt sinartroze.2. extensie. Se întâlneşte numai la nivelul organelor interne fiind responsabil . cu excepţia legăturii dintre mandibulă şi oasele temporale care este o diartroză condiliană.34 - . Astfel este posibilă mişcarea diferitelor părţi ale corpului şi locomoţia animalului. musculatura abdominală).3. ţesutul muscular poate fi: neted. la care se adaugă şi articulaţia temporo-mandibulară. Mişcarea se realizează între limitele permise de articulaţiile dintre oase. structura şi rolul muşchilorscheletici Miologia se ocupă cu studiul musculaturii scheletice (structură. ♦ un ligament longitudinal (sau alar) dispus pe planşeul canalului rahidian între procesul odontoid al axisului şi faţa dorsală a arcului ventral al atlasului. roz-gălbuie. plasat la periferie. musculatura: . MIOLOGIE (STUDIUL MUŞCHILOR) 2. Articulaţiile coloanei vertebrale permit mişcări de flexie.participă la menţinerea echilibrului (are rol în statica animalului). dezvoltare şi poziţie) care reprezintă circa 40 % din greutatea corporală. ♦ 2 pungi sinoviale-câte una pentru fiecare condil. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ un ligament capsular-întărit de 2 fascicule de fibre plasate pe părţile laterale şi 2 întăriri dorsale intersectate în „X". . Definiţia. o coloraţie palidă. . cardiac şi striat. Articulaţia atloido-axoidiană se realizează între suprafeţele articulare ale atlas-ului şi axis-ului. „ myos "-muşchi şi „ logos "-vorbire. Articulaţiile capului Articulaţiile capului (sau ale craniului) sunt reprezentate de mijloace de legătură: ♦ intrinseci-leagă oasele capului între ele.Articulaţia occipito-atloidiană este realizată între suprafeţele articulare ale atlasului şi ale occipitalului. ♦ un fascicul ventral axo-atloidian (dispus pe creasta ventrală a axisului şi tuberculul ventral al atlasului). La animalele adulte.completează pereţii anumitor cavităţi ale corpului (muşchii intercostali. iar în secţiunile histologice este lipsit de striaţiuni. circumducţie şi rotaţie.5.preia o parte din greutatea corpului. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ un ligament capsular puternic. Termenul de Miologie provine de la gr. presiunea abdominală ). > Ţesutul muscular neted are o activitate relativ independentă de sistemul nervos al vieţii de relaţie (se numeşte muşchi involuntar sau al vieţii vegetative).sprijină unele activităţi ale organelor interne (mecanismul respiraţiei. ♦ extrinseci-leagă capul de regiunile învecinate (occipito-atloidiană). Este o diartroză de tip pivotant ce permite mişcări de rotaţie.1. 2. De asemenea.3. După criteriul morfo-funcţional. Scurtarea muşchilor pune în mişcare oasele scheletului pe care sunt prinşi. clasificarea. înclinare laterală.

> Ţesutul muscular striat de tip cardiac reprezintă o categorie specială de ţesut muscular care întruneşte caractere comune de la ţesutul muscular neted şi de la cel striat. vârsta. Fiecare fibră musculară striată este învelită la exterior de endomisium (o lamelă fină de ţesut conjunctiv orientat spiralat ce suportă reţeaua vasculară capilară şi terminaţiunile nervoase. contribuind. sexul. După modul cum se prezintă cele 3 porţiuni (unice sau multiple) ale unui muşchi. 3 (tricepps brahial) sau 4 (cvadricceps femural). ţesut conjunctiv. la realizarea formelor generale şi a exteriorului corpului. apar celule specializate în contracţie cu origine diferită care îşi asumă funcţia locomotorie. formaţiunea alungită alcătuită din ţesut conjunctiv fibros şi dens cu care muşchiul se prinde pe os. Se găseşte în ţesutul muscular cardiac şi aglomerările de ţesut muscular care îşi păstrează caracterele embrionare. Ţesutul conjunctiv lax al perimisiu-lui formează un strat ce permite alunecarea fasciculelor musculare între ele fără frecare şi pierdere de energie. miofibrilele perforează tubul sarcolemic. diferite funcţional: unul este fix (sau mai puţin mobil) şi celălalt mobil şi asupra căruia se exercită forţa de tracţiune a muşchiului. Acestea se reunesc împreună în fascicule mai lungi. acoperite de o teacă de ţesut conjunctiv bogată în vase sanguine şi nervi. pe 2 oase. La extremităţile fasciculelor musculare. Muşchii scheletici sunt organe care se pot izola şi individualiza. ♦ Capul şi coada unui muşchi se continuă cu un tendon (mai lung sau mai scurt). iar inserţia mobilă este dispusă distal.care au ca principală caracteristică. întretăindu-se în „X". pierd striaţiunile transversale şi se transformă în fibre colagene). Locul de prindere a muşchiului pe osul fix reprezintă originea fixă (sau capul muşchiului) şi osul mobil reprezintă inserţia mobilă (sau coada muşchiului). Muşchii compuşi au mai multe capete: 2 (biceps brahial). Volumul muşchilor este variat în raport cu specia. 2 (digastricimuşchiul digastric) sau mai multe burţi (sau ventere) (poligastrici-dreptul abdominal) sau mai multe cozi: (extensori şi flexori digitali la speciile polidactile). în general. > Ţesutul muscular striat de tip scheletic intră în structura muşchilor striaţi (sau scheletici). denumită perimisium (are proprietatea de a acumula grăsime în cantităţi variabile cu rasa şi starea de întreţinere a animalului şi imprimă aspectul „marmorat" al muşchiului în secţiune). contracţia musculară. alcătuind ţesutul nodal. originea fixă a muşchilor este dispusă proximal. Ţesutul conjunctiv şi orientarea fibrelor musculare au importanţă funcţională deosebită. Conformaţia muşchilor. Pe măsura dezvoltării sistemului nervos. fibrele colagene din perimisiu şi endomisiu au un traiect spiralat în jurul fasciculelor şi a fibrelor musculare. Pentru a mobiliza piesele osoase. La membre.35 - . . Această dispoziţie permite îngroşarea fibrelor musculare în timpul contracţiei.doar de motilitatea viscerelor. Astfel. starea de îngrăşare. Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul epimisiu-lui a cărui structură laxă şi grosime sunt cu atât mai mari cu cât mobilitatea dintre doi muşchi este mai mare. Muşchii au în structură ţesut muscular striat de tip scheletic. În corpul unui mamifer domestic există 200-250 perechi de muşchi la care se adaugă şi câţiva muşchi impari. Fiecare muşchi este învelit într-un strat gros de ţesut conjunctiv denumit epimisiu care îl desparte de muşchii învecinaţi. Caracteristica fundamentală a musculaturii este contracţia musculară şi este condiţionată de însuşirea citoplasmei de a conduce şi de a răspunde la stimulii externi prin contracţie sau mişcări amiboidale. vase (sanguine şi limfatice). nervi şi formaţiuni auxiliare cu importanţă funcţională pentru muşchi. alături de schelet. un muşchi se prinde. fibrele musculare se subţiază treptat prin alipirea endomisium-ului şi continuarea lui directă cu fibrele tendinoase (uneori. de contractilitate şi conductibilitate autonomă. Structura muşchilor. se întâlnesc muşchi: simpli şi compuşi.

În schimb. printre fasciculele tendinoase formând peritendonul.Tendoanele şi aponevrozele. sunt prevăzute cu valvule şi au rolul de a drena sângele din muşchi datorită contracţiilor musculare în timpul cărora sângele este expulzat în vene cu capacitate mai mare. La muşchii poligastrici. > senzitivă-fibrele senzitive conduc impulsuri proprioceptive de la muşchi şi tendoane spre sistemul nervos central care controlează în permanenţă starea . astfel că. Nervii însoţesc vasele sanguine şi se ramifică în muşchi. burţile sunt legate (între ele) prin fibre tendinoase dispuse în . fiecare fibră musculară beneficiază de o triplă inervaţie: > motorie-fibrele motorii transmit impulsuri intermitente de la sistemul nervos central care comandă contracţia. Vasele sanguine. Fasciculele tendinoase de la extremităţile fasciculelor musculare se asociază şi formează tendonul muşchiului care este învelit la exterior de epitendon de la care pleacă lame conjunctive înspre interiorul tendonului. Fracturile de tendon se vindecă mai greu decât fracturile osoase şi rupturile musculare datorită slabei irigări sanguine. Au traiect paralel cu muşchiul în tendoanele scurte şi spiralat în tendoanele lungi şi descriu spire largi care micşorează posibilităţile de disociere mărind rezistenţa faţă de forţele de torsiune. Tendoanele şi aponevrozele sunt dispozitivele pasive ale muşchilor ce transmit forţa de contracţie la razele osoase pe care sunt prinse. Fibrele tendinoase sunt dispuse în direcţia tracţiunii exercitate de către muşchi. Arterele pătrund în interiorul muşchiului prin anumite locuri. paralele şi strâns unite între ele care determină o rezistenţă foarte mare a tendonului la tracţiune. Pericarionul neuronului este situat în cornul ventral al măduvei spinării iar axonul său (se ramifică în muşchi pentru a inerva mai multe fibre musculare) formând împreună o placă motorie. se ramifică în reţele arteriale fine care se anastomozează. tendoanele şi aponevrozele sunt slab irigate. Arteriolele terminale ale muşchiului (care însă nu se anastomozează) au un traiect perpendicular pe direcţia fasciculelor musculare. neexistând decât foarte puţine legături cu formaţiunile învecinate. Fiecare muşchi are un sistem vascular propriu şi aproape închis. Venele însoţesc arterele. între ele. Fibrele tendinoase din cadrul fasciculelor sunt separate. în consecinţă. Ţesutul conjunctiv lax care uneşte fasciculele tendinoase şi fibrele colagene.zig-zag" (se formează intersecţii tendinoase). au un traiect paralel cu al fibrelor musculare. Nervii. Sunt formate din fibre colagene dispuse paralel reunite în fascicule. Aponevrozele sunt tendoane lăţite în care fibrele colagene sunt dispuse în mai multe planuri orientate pe direcţia liniilor de forţă servind pentru inserţia muşchilor laţi. fiecare fibră musculară este însoţită de mai multe capilare. Inserţia muşchilor scheletici pe oase. între ele. cartilaje sau alte formaţiuni se face prin intermediul ţesutului conjunctiv de la extremitatea porţiunii cărnoase a unui muşchi.. Activitatea musculară este coordonată de sistemul nervos prin stimuli eferenţi şi aferenţi. ceea ce face ca tendonul să fie mai subţire decât muşchiul căruia aparţine. Muşchii au un metabolism ridicat şi. Muşchiul împreună cu sistemul nervos formează o unitate funcţională. Acesta se dispune fie sub formă de cordoane-la muşchii fusiformi şi penaţi denumite tendoane fie sub formă de foi subţiri şi largi-la muşchii laţi denumite aponevroze. Fibrele tendinoase sunt mult mai fine decât fibrele musculare. sunt vascularizaţi din abundenţă. Porţiunea cărnoasă a muşchilor este bogat vascularizată. Vasele limfatice ale muşchilor însoţesc arterele şi formează reţele capilare în jurul fibrelor musculare. are o dispoziţie asemănătoare cu cea din porţiunea cărnoasă a muşchiului. În structura fibrelor tendinoase intră fibre colagene ondulate.36 - . astfel că. prin endotendon în care se găsesc celulele tendinoase. Capilarele arteriale sunt dispuse în endomisiu.

După mişcările pe care le imprimă articulaţiilor şi pieselor osoase pe care se inseră. corp (sau burtă) şi coadă. La extremităţi. ♦ semipenaţi-sunt formaţi din fascicule musculare scurte dispuse numai de o parte a axului principal a tendonului. ♦ membranoşi (sau laţi)-au 2 axe de contracţie. capul şi coada se subţiază treptat şi se continuă cu câte un tendon. se realizează un dispozitiv de reglare automată a contracţiei musculare. după ce a primit inserţia fibrelor musculare oblice. aspect de évantail şi formă triunghiulară. muşchi lungi şi fusiformi la care. se disting muşchi: flexori. dreptunghiulară sau patrulateră. Tendonul pe care se prind fibrele musculare oblice se continuă şi în dreptul porţiunii cărnoase a muşchiului. Muşchii sunt în raport de axul median al corpului sau învelitorile fibroase: > simetrici (saupari). După poziţia tendonului faţă de porţiunea cărnoasă se disting muşchi: *t* unipenaţi-tendonul acestora se întinde de-a lungul uneia dintre marginile muşchiului. se continuă. adductori (apropie membrele de planul median).37 - . în funcţie de necesităţi. Burta reprezintă porţiunea cea mai groasă a muşchiului şi este alcătuită din fibre paralele cu direcţia în care se execută tracţiunea. rotatori (imprimă prin contracţie. Astfel. După formă. muşchii striaţi sunt de 3 categorii: ♦ lungi-au un ax principal de contracţie cu aspect de fus şi sunt alcătuiţi din cap (simplu sau divizat-biceps. > profunzi (sau subaponevrotici). imprimă mişcări specifice de pronaţie regiunii antebrahiale şi rotaţia antebraţului. în general. fibrele musculare se prind pe muşchi în ambele părţi. extensori. Muşchii penaţi sunt formaţi din fascicule musculare scurte care converg simetric. burta devenind prismatică. > impari-dispuşi în planul median (diafragm). cvadriceps). Pe laturile trunchiului de întâlnesc muşchi laţi formaţi din fibre paralele cu tendonul de tracţiune. succesiv şi oblic faţă de direcţia de tracţiune a muşchiului. astel încât.de contracţie (a muşchiului) şi de tensiune (a tendonului) adaptând impulsurile motorii transmise la starea actuală a muşchiului. La membre se întâlnesc. Un muşchi lat este format din fibre paralele sau aproape paralele cu direcţia de tracţiune. pronatori (lucrând pe articulaţii pivotante. printr-o aponevroză (o formaţiune fibroasă subţire şi largă ce reprezintă un tendon lăţit-de ex. ♦ flabeliformi-au fibrele musculare dispuse radiar ca un evantai în zona tendonului. Când sunt mai mulţi muşchi fusiformi înveliţi de o teacă fibroasă comună. orientată cu faţa în jos sau spre . conferindu-i un tonus propriu. triceps. are un aspect subţire şi se întinde pe suprafeţe mari. ♦ poligastrici-sunt formaţi din mai multe porţiuni musculare unite prin formaţiunile tendinoase corespunzătoare. o mişcare de rotaţie piesei osoase). abductori (îndepărtează membrele de planul median). ♦ bipenaţi-tendonul pătrunde în porţiunea cărnoasă a muşchiului. ♦ scurţi-au 3 axe de contracţie şi sunt dispuşi în jurul articulaţiilor. Forma muşchilor este variată şi dependentă de numărul şi aranjamentul fibrelor musculare faţă de direcţia tendonului. muşchii abdominali ventrali). > vegetativă-fibrele vegetative transmit incontinuu impulsuri de la sistemul nervos central la sarcolema muşchiului. poziţia şi rolul muşchilor în corp. astfel încât. > superficiali (sub piele) (pieloşi). ♦ multipenaţi-sunt formaţi din mai mule tendoane care converg spre un tendon comun.

micul rotund (teres minor)-este situat sub deltoid şi are rol de abductor şi rotator în afară al braţului. tensor al fasciei scapulare laterale şiflexor al braţului când lucrează sinergic cu marele rotund. > muşchi mediali-sunt acoperiţi de fascia capulară medială care este mai puţin dezvoltată decât cea laterală. ♦ Mişcarea caracteristică din cadrul unei articulaţii este iniţiată de unul sau mai mulţi muşchi agonişti.are rol de abductor şi rotator al braţului. infraspinos-este plasat în fosa infraspinoasă şi are rol de abductor şi rotator dinăuntru în afară al braţului. > ai cozii. Sunt reprezentaţi de: subscapular-este un muşchi lat de formă triunghiulară (la rumegătoare este divizat în trei porţiuni) şi se inseră fix pe toată fosa . Muşchii antagonişti pot acţiona şi sinergic când se contractă împreună. marginea toracală şi unghiul toracal şi ventral se continuă cu fascia brahială. radiul şi ulna să apară încrucişate). retractori. dilatatori. deltoid-este situat relativ superficial. la nivelul articulaţiei cotului. propulsori (desprinderea membrului posterior de pe sol sau biped posterior). protractori. După poziţia din diferite regiuni ale corpului. muşchiul brahial este un sinergist al muşchiul biceps brahial). unghiul cervical. supinatori (imprimă mişcări specifice de supinaţie regiunii antebrahiale şi rotaţia antebraţului. coborâtori (sau depresori). sfincteri (închid sau deschid un orificiu: de ex. > ai capului. muşchii pot fi: > pieloşi. Sunt reprezentaţi de: supraspinos-este situat în fosa infraspinoasă şi are rol de extensor al braţului şi tensor al fasciei brahiale. astfel că mişcarea decurge lin şi precis (de ex. > ale membrelor posterioare. ridicători (sau levatori).2 Muşchii membrelor anterioare Muşchii membrului toracic se împart în: > muşchii regiunii spetei: sunt aşezaţi în jurul spetei. articulari (ataşaţi capsulei articulare) etc. au inserţia fixă pe spată şi inserţia mobilă pe humerus. este format din două porţiuni convergente spre tuberozitatea deltoidiană: anterioară (la rumegătoare se inseră pe procesul hamat. printr-un mecanism reflex. marginea cervicală.spate. Aceasta se întâmplă pentru a fixa o articulaţie plasată proximal.iar la cabaline pe tuberozitatea spinei scapulare prin intermediul fasciei scapulare laterale) şi posterioară-se inseră pe unghiul toracal şi marginea toracală a spetei. tensori. ♦ Muşchii care determină o mişcare opusă sunt antagonişti. ♦ Muşchii care se ajută în activitatea lor sunt sinergişti (de ex. 2. antagonistul său este muşchiul triceps brahial care este şi agonist al extensiei antebraţului). cabratori (desprinderea membrului anterior de pe sol şi ridicarea trenului anterior de pe sol sau biped anterior).38 - . Contracţia acestora se efectuează simultan cu o relaxare a agoniştilor. astfel încât mâna să fie cu faţa în sus sau înainte. muşchiul agonist al flexiei este reprezentat de muşchiul biceps brahial. > ai trunchiului.3. iar radiusul şi ulna să fie paralele). astfel încât întreaga forţă de contracţie a unui muşchi agonist să fie aplicată la nivelul unei articulaţii distale. Se grupează în: > muşchi laterali-sunt acoperiţi de fascia scapulară laterală ce se inseră pe spina scapulară. muşchiul sfincter anal şi/sau piloric). > ale membrelor anterioare.

sprânceana" cavităţii glenoide până sub capul humeral. se prelungeşte cu un tendon fin ce trece peste tendonul extensorului carpo-radial şi se inseră mobil pe metacarpul II.. posteriori ai braţului-sunt reprezentaţi de muşchii: triceps brahial-este cel mai voluminos muşchi de la membrul toracic.acţionează ca adductor al braţului şi flexor al braţului când lucrează în comun cu deltoidul. brahial-este situat în şanţul spiralat de torsiune al humerusului. sunt formaţi dintr-un corp muscular fusiform şi un tendon distal. se inseră fix cu porţiunea lungă pe unghiul toracal al spetei şi cu porţiunea lată pe tendonul muşchiului marele lat dorsal (latissimus dorsi) şi mobil pe olecran şi pe fascia antebrahială. tendonul distal trecând peste tendonul bicepsului brahial şi se prinde pe faţa posterioară a radiusului şi ulnă (la rumegătoare). are inserţia fixă pe apofiza coracoidă printr-un tendon lung şi inserţia mobilă pe tuberculul rotund. pe extremitatea proximală a metacarpului III) şi acţionează ca extensor al metacarpului.> > > > > subscapulară şi mobil pe tuberculul mic caudal al humerusului. marele rotund (teres major)-este un muşchi lung şi turtit ce se inseră fix pe unghiul toracal al spetei şi mobil pe tuberculul rotund împreună cu marele lat dorsal. După poziţie pot fi sistematizaţi în: anteriori ai braţului. tensor al fasciei antebrahiale-este un muşchi lat situat pe partea medială a porţiunii lungi a tricepsului. acţionează ca flexor al antebraţului. Porţiunea musculară se inseră fix pe creasta epicondilului lateral.sunt reprezentaţi de muşchii biceps brahial-este un muşchi fusiform care se inseră printr-un tendon pe tuberozitatea supraglenoidă şi mobil pe tuberozitatea radială medială. au inserţia fixă pe spată sau humerus şi inserţia mobilă pe radius şi ulnă. coraco-brahialul-este un muşchi alungit învelit de o fascie proprie. muşchii regiunii anterioare cu acţiune distală-sunt reprezentaţi de: extensor digital comun-este un muşchi cu tendon multifid repartizat tuturor degetelor şi prezintă. este format din trei porţiuni: lungă (se inseră fix pe unghiul şi marginea toracală a spetei). acţionează ca adductor al braţului. se inseră fix pe creasta epicondilului lateral şi mobil-cu un tendon.capsular-este reprezentat de un fascicul muscular redus (inexistent la rumegătoare) plasat înapoia articulaţiei scapulohumerale de la . acţionează ca extensor al antebraţului când membrul este ridicat de pe sol şi ca propulsor când membrul este în sprijin pe sol. .are rol de adductor şi rotator din afară în interior al braţului. se inseră sub capul articular humeral.39 - . Se sistematizează în: muşchii regiunii anterioare cu acţiune proximală-acţionează ca extensori ai metacarpului şi degetelor. este format din două porţiuni: lungă (caudală) şi lată (cranială). fiind reprezentaţi de: extensor carpo-radial-este cel mai voluminos muşchi de pe faţa anterioară. abductorul lung al policelui (sau extensorul oblic al metacarpului) este un muşchi redus plasat oblic pe faţa dorsală a radiusului. muşchii antebraţului (sau ai regiunii antebrahiale)-sunt situaţi în jurul zeugopodiului toracic. medială (se inseră fix pe faţa medială a humerusului sub tuberculul rotund) şi laterală (se inseră pe creasta anconee a humerusului). acţionează ca protector al articulaţiei humero-radio-ulnare şi extensor al antebraţului. acţionează ca extensor al metacarpului. are inserţia fixă pe interlinia radio-ulnară. acţionează ca flexor al antebraţului. în funcţie de specie o mulţime de variante de formă. are rolul de tensor al capsulei articulare. muşchii braţului (sau ai regiunii brahiale)-sunt situaţi în jurul humerusului şi acţionează asupra antebraţului.

pe partea medială a muşchiului flexor profund.3. sunt plasaţi în stratul superficial şi reprezentaţi de: flexor carpo-radial-este plasat medial în contact cu radiusul. se inseră fix pe baza epicondilului medial şi se prinde mobil pe extremitatea proximală a metacarpului III la rumegătoare şi II la cabaline. acţionează ca flexor al metacarpului. apoi străbate inelul flexorului superficial. în spatele radiusului şi a ulnei. are inserţia fixă pe vârful epicondilului lateral şi cea mobilă pe pisiform şi.apoi dă o inserţie pe falanga a II-a denumită lamă transversală ce se termină lăţit pe creasta semilunară. 2. un inel prin care alunecă tendonul flexorului profund şi se inseră bifurcat pe marele burelet glenoidian. Inserţia distală este pe eminenţa piramidală a falangei a III-a.aceste mase musculare. străbate marea teacă sesamoidiană . flexor profund al degetelor piciorului-este format din trei porţiuni: humerală (se inseră pe vârful epicondilului medial). cele 3 tendoane se unesc deasupra carpului într-un tendon puternic care alunecă prin marea teacă post-carpiană împreună cu tendonul flexorului superficial. pe extremitatea proximală a metacarpului IV la cabaline sau V la rumegătoare. prezintă o porţiune musculară în forma literei . prezintă numeroase variante în funcţie de specie. acţionează ca flexor al falangelor. extensor carpo-ulnar-este plasat pe partea latero-caudală a antebraţului. au una din inserţii pe aceste oase şi cealaltă pe femur şi sunt reprezentaţi de: gluteu superficial-este redus până la dispariţie. acţionează ca flexor al metacarpului. extensor digital lateral-este un muşchi lung. ulnară şiradială. acţionează ca flexor al metacarpului. printr-un tendon. sub muşchii cu acţiune proximală şi sunt reprezentaţi de: flexor-superficial al degetelor-este situat sub scobitură. deasupra buletului. După regiunea pe care o ocupă. la rumegătoare.3. cele două porţiuni se unesc deasupra carpului într-un tendon care alunecă prin marea teacă postcarpiană şi formează.tuberozitatea laterală a radiusului şi ligamentul colateral lateral. are aspect semipenat la rumegătoare (este denumit şi extensor propriu al degetului IV).40 - . este format din două porţiuni: humerală (se inseră fix pe vârful epicondilului medial) şi radială (se inseră pe marginea medială a radiusului). este situat pe partea medio-caudală a antebraţului..ei se împarte în: > Muşchii crupei-sunt aşezaţi în jurul oaselor sacrum şi coxal. > muşchii regiunii posterioare cu acţiune proximală-acţionează ca flexori ai metacarpului şi falangelor. Muşchii regiunii autopodiale-sunt slab dezvoltaţi la animalele mari.V" (se inseră fix pe unghiul extern al ilium-ului şi spina sacrală-prin fascia glutee şi mobil pe throcanterul . la speciile polidactile sunt bine dezvoltaţi. > muşchii regiunii posterioare cu acţiune distală-sunt plasaţi în stratul profund. se inseră fix la baza epicondilului medial şi pe olecran şi mobil pe pisiform. Muşchii membrelor posterioare Muşchii membrelor posterioare prezintă o masă musculară dezvoltată în concordanţă cu rolul pe care îl au în deplasarea animalului. acţionează ca extensor al falangelor. flexor carpo-ulnar-are aspect fusiform. Acţionează ca extensor al falangelor. fiind transformaţi în cordoane fibroase cu rol în aparatul pasiv.se inseră fix pe tuberozitatea radială laterală şi pe interlinia radio-ulnară şi se inseră mobil pe faţa anterioară a falangei I la cabaline şi pe falanga a II-a a degetului IV la rumegătoare.

pe patelă). ligamentul sacro-iliac superior şi sacrosciatic şi mobil pe trochanterul mare caudal. Muşchii profunzi ai bazinului-sunt plasaţi în contact intim cu oasele bazinului şi sunt reprezentaţi de: gluteu profund-este un muşchi scurt ce se inseră fix pe faţa externă a crestei supraacetabulare şi mobil pe faţa internă a trochanterului mare cranial. se inseră fix pe pubis şi ischium. acţionează ca exetrnsor al gambei şi propulsor. tuberozitatea ischiatică. acţionează ca abductor al coapsei. prin gaura obturată. La cal. în jurul găurii obturate. se inseră proximal-pe faţa cranială a femurului şi distal-pe rotulă). sub muşchiul dreptul femural la care aderă. piriform-este reprezentat de o porţiune musculară cu inserţia fixă pe gluteul mediu şi mobilă pe creasta intertrochanterică caudală. faţa internă a fasciei gluteene. Muşchii coapsei-sunt voluminoşi şi puternici situaţi în jurul femurului: > craniali-sunt situaţi pe faţa anterioară a femurului: tensor al fasciei lata. se inseră proximal pe spina sacrală. acţionează ca abductor al coapsei (la cal) şi adductor al copasei (la rumegătoare). > latero-caudali-sunt situaţi pe faţa latero-caudală a femurului: biceps femural-ocupă partea caudo-laterală a coapsei. vastul lateral (se inseră proximal pe marginea şi faţa laterală a femurului şi distal. vastul intermediar (este situat între vastul lateral şi medial. prezintă 2 porţiuni-cranială ce se inseră pe . acţionează ca abductor al coapse. ligamentul sacro-sciatic. pătratul femural-are aspect fusifor. se inseră fix pe masa comună. acţionează ca auxiliar al gluteului mediu. acţionează ca tensor al capsulei articulare. capsular-este situat între inserţia proximală a muşchilor dreptul femural şi vastul lateral. distal. aponevroza coccigiană. gemenii bazinului-sunt reprezentaţi de două fascicule musculare reduse situate între ischium şi tendonul muşchiului obturator intern. pe jumătatea medială a fosei iliace externe.41 - . tendonul trece prin gaura ischiatică mică şi la rumegătoare. obturator extern-este un muşchi lăţit situat sub gaura obturată ce se întinde de la conturul găurii obturate până la fosa trochanterică. acţionează ca tensor al fasciei lata. acţionează ca auxiliari ai gluteului profund.se inseră fix pe unghiul extern al ilium-ului şi mobil-prin porţiunea aponevrotică-pe fascia lata. vastul medial.al III-lea femural) şi o aponevroză (se inseră pe tuberozitatea ischiatică). este plasat oblic înapoia femurului între faţa inferioară a ischium-ului şi faţa posterioară a femurului. peste gaura obturată. acţionează ca extensor al coapsei când membrul este ridicat de pe sol şi propulsor şi cabrator când membrul este în sprijin. obturator intern-este situat pe planşeul cavităţii pelvine. în jumătatea laterală şi mobil pe creasta trochanterică laterală. gluteu mediu-este un muşchi dezvoltat ce se întinde de la masa musculară comună până la femur. acţionează ca extensor al coapsei. acţionează ca adductor şi rotator lateral al coapsei. aspect alungit situat sub gluteul mediu şi se inseră fix pe fosa iliacă externă. cvadricepsul femural-este format din 4 muşchi: dreptul femural (este situat în partea anterioară a femurului. se inseră proximal pe faţa medială a femurului şi distal-pe rotulă). se inseră proximal în fosetele musculare de la sprânceana cavităţii acetabulare şi distal pe rotulă). pe faţa internă a ilium-ului şi mobil în fosa trocantherică. gluteu accesoriu-este un muşchi de formă triunghiulară. unghiul extern şi intern al ilium-ului. acţionează ca auxiliar al precedentului.

se desprinde o bridă fibroasă ce se inseră pe calcaneu. la rumegătoare. se fixează pe tuberozitatea ischiatică). . porţiunea tendinoasă se lăţeşte şi se prinde pe creasta tibială. acţionează caflexor al metatarsului. prezintă un tendon distal lăţit (la rumegătoare). marele adductor-este un muşchi lung format din 2 porţiuni (scurtă şi lungă) ce se inseră proximal pe faşa ventrală a ischium-ului şi distal pe faţa poserioară şi pe condilul medial al femurului. acţionează ca flexor al gambei. flexor al gambei şi tensor al fasciei gambiere. se desprinde o bridă fibroasă care ajunge până la calcaneu care. se inseră proximal pe fosa tibială. tendonul se bifurcă-unul se prinde pe metatars şi celălalt-pe micul cuneiform. inserţia distală este pe condilul medial al femurului. propulsor şi cabrator. propulsor şi cabrator. acţionează ca adductor al membrului şi tensor al fasciei gambiere. semitendinos-este situat în spatele şi pe partea medială a bicepsului femural (la cabaline. pretarsiană şi premetatarsiană.faţa anterioară a rotulei şi ligamentul tibio-rotulian şi caudală-se continuă cu o aponevroză ce se inseră pe fascia gambieră propriu-zisă. la nivelul găurii vasculare. > profund: pectineu-este situat sub muşchiul croitor. Muşchii gambeisunt situaţi în jurul tibiei şi fibulei şi se sistematizează în: > anteriori cu acţiune proximală-sunt reprezentaţi de: tibial anterior-vine în contact cu faţa anterioară a tibiei. tendonul trece pe sub trei inele date de fascia gambieră. acţionează ca adductor al coapsei. la cabaline. împreună cu cea a muşchiului biceps femural se ţes şi formează tendonul intermediar care. în jurul găurii vasculare. acţionează ca extensor al coapsei. cabrator.42 - . bifid (la cal) şi se inseră pe cuboid şi tuberozitatea proximală a metatarsului. acţionează ca adductor al coapsei. se unesc în treimea mijlocie a metatarsului cu tendonul lateral al degetelor piciorului şi se inseră pe eminenţa piramidală a falangei a III-a. fibularul III-este reprezentat (la cal) numai printr-o porţiune tendinoasă. > mediali-sunt reprezentaţi de muşchi dispuşi pe două straturi: > superficial: graţios-este un muşchi de formă lăţită ce se inseră fix pe simfiza ischiopubienă printr-o aponevroză comună cu a simetricului şi mobil-pe ligamentul tibio-rotulian medial şi fascia gambieră propriu-zisă. acţionează ca flexor al metatarsului (la rumegătoare şi în aparatul pasiv-la cabaline). prezintă o extremitate simplă (la rumegătoare) ce se inseră proximal pe tuberozitatea ischiatică. > anteriori cu acţiune distală-sunt reprezentaţi de: extensor lung al degetelor piciorului-are o porţiune musculară cu aspect fusiform ce se inseră proximal în fosa musculară cranială a femurului (la cabaline). din grosimea muşchiului. este dezvoltat şi situat peste tibialul anterior. acţionează ca extensor ala falangelor. tuberozităţile laterală şi cranială a tibiei şi distal. sub muşchiul fibularul al III-lea. croitor-este un muşchi alungit ce se inseră proximal pe fascia lombo-iliacă şi distal pe ligamentul tibio-rotulian medial. acţionează ca adductor al coapsei. se prinde proximal pe spina sacrală şi tuberozitatea ischiatică. micul adductor-este un muşchi redus ca mărime ce se inseră pe faţa ventrală a pubisului şi faţa caudală a femurului. paralelă cu tendonul lui Achile. la rumegătoare. din tendon. împreună cu tendonul lui Achile. contribuie la formarea corzii jaretului. acţionează ca extensor al coapsei. acţionează ca adductor. extremitatea proximală este dublă şi se inseră pe marginea caudală a ligamentului sacroischiatic. se inseră proximal în fosa musculară cranială a femurului. semimembranos-este situat oblic caudo-cranial. se inseră proximal pe marginea anterioară şi faţa ventrală a pubisului şi distal pe faţa medială a femurului. propulsor.

în treimea superioară a metatarsului.43 - . se uneşte cu tendonul tibialului posterior care. tibialposterior-este situat înapoia precedentului. aponevroza este întinsă şi se prinde pe apofizele spinoase dorsale (cu excepţia primelor patru). este denumit extensor al degetului IV. marele lat dorsal (latissimus dorsi)-are formă relativ triunghiulară. prezintă o porţiune musculară inserată pe tuberculul rotund al humerusului. primeşte brida tarsiană şi se uneşte cu tendonul flexorului lung al piciorului. acţionează ca ridicător al spetei. cei trei muşchi acţionează ca flexori ai degetelor piciorului. la rumegătoare. acţionează ca extensor al falangelor. > toracali. între vertebre şi coaste sau în spaţiul intercostal. deasupra articulaţiei jaretului. ♦ Muşchii episomei (sau ai spinării) se dispun în jurul coloanei vertebrale. > posteriori cu acţiune proximală-sunt reprezentaţi de: triceps sural-este reprezentat de o masă musculară voluminoasă situată în planul superficial al muşchilor gambieri posteriori. tendonul se uneşte sub tars cu tendonul flexorului lung al halucelui. 2. pe fascia toraco-lombară şi creasta iliacă. . la cabaline. > axilari. Un muşchi specific autopodiului pelvin este extensorul scurt al degetelor piciorului. se inseră proximal pe tuberozitatea supero-laterală a tibiei. acţionează ca flexor al falangelor. se inseră proximal pe faţa posterioară a tibiei. tendonul se uneşte cu cel al felxorului lung al halucelui.4 Muşchii trunchiului Muşchii trunchiului sunt complecşi şi se sistematizează în muşchii: > episomei. flexor lung al degetelor piciorului-este un muşchi cu aspect fusiform ce se inseră sub tars înapoia tuberozităţii proximale laterale a tibiei. acţionează ca extensori ai metatarsului şi propulsori.extensor lateral al degetelor piciorului-este un muşchi cu aspect fusiform ce se inseră proximal pe ligamentul femuro-tibial lateral şi fibulă. se inseră proximal în fosa plantară şi distal pe calcaneu şi pe marele burelet glenoidian. pe 4 straturi: > în stratul I sunt muşchii: trapez toracal-are formă triunghiulară. tendonul se uneşte cu cel al muşchiului extensor lung al piciorului în treimea mijlocie a metatarsului. este format din 3 muşchi (solear şi gemenii: lateral şi medial al gambei) ale căror tendoane se unesc şi se inseră pe calcaneu. > posteriori cu acţiune distală-sunt reprezentaţi de: flexor superficial al degetelor piciorului-este format dintr-o porţiune cărnoasă şi o puternică formaţiune fibroasă (la cabaline). în regiunile dorsale. se prelungeşte cu un tendon care. > abdominali. se inseră fix pe apofizele spinoase ale grebănului şi pe aponevroza muşchiului marele lat dorsal şi mobil pe tuberozitatea spinei scapulare. Muşchii autopodiului pelvin-sunt slab dezvoltaţi ca şi cei din regiunea similară a membrului toracic. flexor profund al degetelor piciorului-este cel mai dezvoltat muşchi al regiunii. prin teaca mare post-sesamoidiană. acţionează ca flexor al braţului când membrul este ridicat de pe sol şi propulsor când membrul este în sprijin pe sol.3. lombară şi costală.

împreună cu dinţatul ventral cervical. trece peste feţele laterale ale coastelor a II-a şi a III-a şi ajunge până la al IV-lea cartilaj costal. dinţat toracal dorsal-este redus. transvers al coastelor-este reprezentat de un fascicul muscular aplatizat orientat oblic ventro-caudal. porţiunea aponevrotică (sau centrul frenic) are o poziţie centrală. acţionează ca extensor şi redresor al coloanei vertebrale. situat în loja ventrală a muşchilor: dinţat dorsal-stâng şi drept. pe faţa medială.44 - . la ovine: 5-7). ilio-spinal-este format dintr-o serie de fascicule greu de individualizat dispuse în jgheabul vertebro-costal.esofagul şi vena cavă caudală. la taurine: 7-8. alcătuit din fascicule succesive orientate dorso-ventral. lung. apoi se inseră pe extremitatea liberă a primelor apofize transverse lombare şi pe ultima coastă. acţionează ca expirator. dinţat ventral toracal-intervine. de o lamă elastică cu rol de amortizor. acoperă unghiul ilio-costal şi este alcătuit din porţiunile: musculară-cu fibrele orientate oblic şi festonată pe marginea ventrală datorită inserţiilor pe coaste şi aponevrotică-situată în prelungirea marginii dorsale. acţionează ca redresor al coloanei vertebrale şi expirator auxiliar. la ovine-lipseşte) şi caudală-fibrele orientate oblic în jos şi înainte ce se inseră pe marginea caudală a ultimelor coaste (la cabaline-8. situat la nivelul unghiului costal. acţionează ca ridicător al spetei. la taurine:5-8. primul fascicul se inseră pe creasta iliacă unde fuzionează cu muşchiul ilio-spinal şi formează masa comună. faţa medială a hipocondrului şi apendicele xifoid al sternului. acţionează în inspiraţie. acest muşchi prezintă 2 porţiuni.> în stratul II sunt muşchii: romboid toracal-are formă dreptunghiulară şi este dublat. ♦ Musculatura toracelui delimitează pereţii laterali şi planşeul cavităţii toracice fiind reprezentată de: intercostali-sunt situaţi în spaţiile dintre coaste atât în dreptul coastelor propriuzise cât şi în dreptul cartilajelor costale şi formează straturi de fibre musculare aproape perpendiculare între ele. se inseră pe apofizele spinoase dorsale şi lombare. pe faţa laterală prezintă o aponevroză. acţionează ca basculator al spetei. în loja dorsală a muşchilor seraţi dorsali fiind acoperit de o fascie puternică. se orientează spre suprafaţa serată de pe faţa medială a spetei. ♦ Musculatura axilară (sau pectorală) are rolul de a lega membrul anterior de trunchi şi este dispusă pe două straturi: . intervine în expiraţie. intervine în expiraţie. restul fasciculelor se comportă identic. ultimul tendon se prinde pe apofiza transversă a ultimei vertebre cervicale. se inseră fix pe vârful apofizelor spinoase ale vertebrelor toracale III-VI şi mobil pe faţa internă a cartilajului suprascapular. în suspensia trunchiului între cele două membre toracice. în raport cu direcţia fibrelor: cranială-fibrele orientate oblic şi înapoi şi în jos ce se prind pe marginea cranială a coastelor (la cabaline:5-12. fibrele musculare sunt orientate transversal de la nivelul unui rafeu median până la cartilajele costale. transvers al toracelui-este un muşchi de formă triunghiulară situat în cavitatea toracică deasupra sternului. porţiunea musculară este situată la periferie şi se prinde pe primele vertebre lombare. separă cavitatea toracică de cavitatea abdominală. lăţit. caudo-cranial. prin intermediul unor dinţături se inseră pe feţele laterale ale primelor coaste. începând de la prima coastă. > în stratul III sunt muşchii: ilio-costal toracal-este un muşchi subţire. acţionează ca inspirator (porţiunea cranială) şi expirator (porţiunea caudală). fasciculul următor celui de pe prima coastă sare peste 3-4 coaste şi se prinde pe o alta cu ajutorul unui tendon. diafragmul-are aspect de cupolă musculo-aponevrotică a cărei convexitate pătrunde în cavitatea toracică. retractor al ultimei coaste-are originea pe extremitatea apofizelor transverse ale primelor două vertebre lombare şi se inseră pe ultima coastă. muşchiul este perforat de trei orificii prin care trec: artera aortă.

se inseră pe corpul şi apofizele transverse ale ultimelor două vertebre toracale şi ale primelor cinci vertebre lombare. se inseră cranial pe tuberculii humerali şi caudal pe stern şi tunica abdominală. acţionează ca flexor al coloanei vertebrale lombare.este un muşchi lat. la exterior. se inseră pe corpul ultimelor trei vertebre toracale şi pe toate vertebrele lombare. acţionează ca expirator şi flexor al coloanei vertebrale. se inseră fix pe manubriul sternal şi mobil pe creasta humerusului şi delimitează. . intervine în actul parturiţiei (la femele) şi/sau al defecării. spaţiul delto-pectoral. pe două straturi (superficial şi profund) şi sunt reprezentaţi de muşchii: > psoas mic-este un muşchi cu aspect semipenat situat în apropierea liniei de simetrie. cartilajele ultimelor coaste sternale şi primele coaste asternale. situaţi pe plafonul cavităţii abdominale. > muşchiul oblicul intern.marginea anterioară a pubisului şi tendonul prepubian. Porţiunea aponevrotică participă la formarea liniei albe. > drept abdominal-este un muşchi poligastric ce se situează pe faţa ventrală. pectoral transvers-este un muşchi foarte lăţit şi cu fibrele musculare orientate transversal. acţionează ca adductor al membrului anterior şi tensor al fasciei antebrahiale. transversul abdominal-este un muşchi lat ce prezintă o porţiune musculară ce se inseră dorsal pe faţa internă a hipocondrului (prin dinţăturile ce se angrenează cu dinţăturile muşchiului diafragm) şi o aponevroză largă ce delimitează linia albă. flexor al coloanei vertebrale. > psoas mare-este un muşchi situat pe partea laterală a muşchiului psoas mic dar este mai voluminos. muşchiul acţionează ca basculator al spetei şi tensor al fasciei scapulare laterale. susţinător al masei intestinale. între aponevrozele muşchiului oblicul intern şi transversul abdominal. linia albă. acţionează în propulsie (când membrul este în sprijin pe sol).> superficial: pectoral descendent-este plasat în regiunea prepectorală. se inseră pe faţa ventrală a sternului. > superiori-sunt acoperiţi. împreună cu muşchiul cleido-brahial. de fascia lombo-iliacă. porţiunea tendinoasă se inseră caudal pe tuberculul psoatic. reprezintă deschiderea traiectului inghinal în cavitatea abdominală. format dintr-o porţiune musculară situată pe faţa laterală a hipocondrului care se inseră pe coastele asternale şi ultimele patru coaste sternale sub forma unor dinţături care se angrenează cu dinţăturile muşchiului dinţat ventral şi se continuă cu o porţiune aponevrotică intinsă de formă triunghiulară ce se ţese cu aponevroza muşchiului oblic intern.45 - . acţionează în comun cu muşchii oblici. > profund: pectoral ascendent-este un muşchi de formă triunghiulară. acţionează ca adductor şi basculator al spetei şi propulsor (când inserţia este reversibilă). când inseţia pe stern este fixă. ♦ Muşchii abdominali participă la formarea pereţilor cavităţii abdominale şi se sistematizează topografic în: > inferiori-sunt reprezentaţi de 4 perechi de muşchi care formează podeaua şi pereţii laterali ai cavităţii abdominale. se inseră fix pe stern şi mobil-pe creasta humerusului (porţiunea cranială) şi pe fascia antebrahială (porţiunea caudală). pectoralprescapular (sau subclavicular)-se inseră fix pe faţa laterală a sternului şi mobil pe fascia scapulară laterală. acţionează ca adductor al membrului anterior. Acţionează ca expirator. Ei sunt: > oblic extern al abdomenului . oblicul intern al abdomenului-este un muşchi lat de formă triunghiulară ce se inseră pe unghiul extern al ilium-ului de unde iradiază mobil pe faţa internă a ultimelor două coaste şi participă la formarea liniei albe.

se inseră aboral pe fascia epicraniană şi osul frontal. în buza inferioară şi aboral-în spatele ultimului molar. are rolul de a trage lateral şi de a coborî buza inferioară. > pătrat al lombelor-este un muşchi cu aspect fasciculat. faringe. > coborâtor al buzei superioare-este specific rumegătoarelor şi suinelor. la jumătatea orală se separă în două porţiuni: antero-dorsală (se inseră pe aripa laterală a nasului) şi ventrală (se inseră pe muşchiul . > pieloşi ai nasului sunt reprezentaţi de: > ridicător nazo-labial-este subţire. mânz. în: > pieloşi. acţionează în prehensiunea alimentelor şi sfincter al orificiului bucal. situat sub muşchiul canin şi paralel cu acesta. are rolul de a trage comisura buzelor spre înapoi.3. acţionează ca ridicător al buzei superioare. zigomatic şi lacrimal şi se prelungeşte oral cu un tendon lung ce trece peste vârful nasului. > ai organelor (limbă. miel) cu rol în supt. se inseră pe faţa laterală a incisivului. foarte turtit. > masticatori. acţionează în comun cu muşchiul psoasul mare. este formată din două porţiuni: medială (se inseră pe creasta ileo-pectinee şi trochanterul mic) şi laterală (se inseră pe faţa inferioară a unghiului extern al ilium-ului şi pe articulaţia sacro-iliacă. acţionează ca înclinător lateral al coloanei vertebrale. astfel încât apare ca un sfincter. se inseră oralprintr-un tendon. y zigomatic-este un muşchi cu aspectul unei benzi musculare ce se inseră pe fascia maseterică sub spina maxilară. în: > pieloşi ai feţei-sunt reprezentaţi de muşchi reduşi situaţi în jurul orificiilor: nazale. are rolul de a trage buza inferioară în jos. oculare şi bucal: > pieloşi ai buzelor şi obrajilor-sunt reprezentaţi de: > orbicular al gurii-este situat între tegumentul extern şi intern al buzelor. dinapoi spre dinainte. > coborâtor al buzei inferioare-este un muşchi cu aspect relativ fusiform situat paralel cu marginea ventrală a muşchiului buccinator. văl palatin. poziţie şi rol. este specific tineretului (viţel. are rolul de a trage comisura buzelor înapoi şi în jos. > cutanat alfeţei-este reprezentat de un fascicul muscular lăţit şi subţire ce reprezintă inserţia muşchiului pielos pe comisura buzelor. faţa labială a mandibulei şi cele două rafeuri ale comisurii buzelor. > hioidieni. trece peste muşchiul maseterin şi se inseră oral pe muşchiul bucal şi comisura buzelor. > iliac-este un muşchi situat în fosa iliacă internă. se inseră aboral-pe tuberculul malar şi oral-pe partea laterală a buzei superioare. reprezentat de un nucleu muscular fibros situat în ţesătura buzei inferioare. lăţit. > ridicător propriu al buzei superioare-este format dintr-un corp muscular fusiform uşor turtit ce se inseră ab or al pe maxilă.porţiunea tendinoasă trece printre cele două porţiuni ale muşchiului iliac şi se inseră pe trochanter.5 Muşchii capului Muşchii capului se sistematizează după formă. > mental-este un muşchi impar redus. > incisiv-este format din fascicule musculare reduse situate sub mucoasa labială. situat sub apofizele transverse lombare în direcţie oblică. rol şi topografie. acţionează ca flexor şi rotator în afară al coapsei. se uneşte cu omonimul şi formează o aponevroză comună ce se inseră oral pe muşchiul orbicular al buzei superioare. 2.46 - . laringe) ♦ Muşchii pieloşi ai capului au inserţia mobilă pe piele şi cea fixă pe oase. Se clasifică după funcţie. cartilaje şi fascii şi sunt inervaţi de nervul facial.

parotido-auricular-are forma unei panglici subţiri ce se inseră fix pe fascia glandei parotide şi mobil sub baza conchiei auriculare. acţionează ca dilatator al nării la cabaline şi deviator lateral al comisurii buzelor la rumegătoare. înapoia spinei maxilare şi oral. au rolul de a roti pavilionul urechii în afară şi înapoi. este situat înaintea şi sub orbită şi acţionează ca tremurător al pleoapei.lateral între cartilajul scutular şi partea medială a pavilionului. > muşchii auriculari-au inserţia mobilă pe cartilajul conchal şi inseţia fixă pe formaţiunile din jur: zigomato-auricular-este situat între baza conchiei şi arcada zigomatică şi are rolul de a trage conchia auriculară spre înainte. scutulo-auricular superficial mic-este alcătuit dintr-un fascicul muscular situat sub muşchiul precedent pe care îl încrucişează între cartilajul scutular şi partea dorso-caudal a pavilionului urechii. > pieloşi ai craniului şi pleoapelor sunt: frontal-este reprezentat de o formaţiune musculară subţire situată la baza apofizei orbitare. .parietală pe care se inseră cu o aponevroză. lăţit şi situat între arcada orbitală şi marginea anterioară a cartilajului scutular şi are rolul de a trage cartilajul scutular spre înainte. marginea medială a cartilajului scutular pe partea medială a cartilajului conchal. se inseră pe arcada zigomatică şi marginea antero-laterală acartilajului scutular. are rolul de a trage de cartilajul scutular spreînainte şi medial. format din 4 porţiuni (la cabaline) ce se inseră pe oasele. are aspect circular. inter-scutular-este lat. cu fibrele musculare orientate transversal între cele două narine şi inserţia pe faţa anterioară şi marginea laterală a cartilajelor alare. scutulo-auricular profund mic-este alcătuit dintr-un fascicul muscular încrucişat cu precedentul. are rolul de a trage cartilajul scutular înainte. se prind cu o extremitate pe cartilajul scutular şi cu cealaltă pe formaţiunile osoase din jur: zigomato-scutular-este foarte redus la cabaline şi foarte dezvoltat la rumegătoare. > scutulo-auriculari-au rolul de a trage cartilajul scutular de cartilajul conchal şi sunt situaţi pe două straturi: > superficial: scutulo-auricular superficial mare-trece de pe faţa externă.fibrele sale se întreţes cu cele ale muşchiului orbicular al pleoapelor. > pieloşi ai urechii-situaţi în jurul cartilajelor auriculare şi sunt: extrinseci leagă urechea de formaţiunile învecinate: > scutulari-sunt situaţi în plan superficial. lacrimal (sau malar)-are formă triunghiulară.> > > > > > > ♦ > > > > > > > > > orbicularul gurii). membrana fibroasă şi cartilajele aperturii.47 - . lateral al nasului-este situat în zona incizurii nazo-maxilare. fin. orbicular alpleoapelor-este situat în jurul orbitei şi grosimea pleoapelor. acţionează ca tremurător al pleoapei superioare. subţire cu fibrele orientate transversal peste apofizele nazale şi se inseră pe cartilajele alare şi pielea nărilor pe care o mişcă. are rolul de ridicător al buzei superioare. între cartilajul scutular şi partea posterioară a pavilionului. subţire şi acoperă spaţiul dintre cartilajul scutular şi creasta fronto. are rolul de abductor al urechii. canin-are formă triughiulară şi se inseră aboral-pe maxilă. fronto-scutular-este relativ scurt. est lat. are rolul de dilatator al narinelor. se inseră pe tuberculul lacrimal şi oasele care delimitează orbita. acţionează pentru închiderea pleoapelor. intervine în mobilitatea narinelor. cutanat nazal-specific rumegătoarelor. acţionând împreună cu acesta. transvers al nasului-este un muşchi impar specific cabalinelor de formă patrulateră. comisurii buzei şi aripii nasului.pe aripa externă a nasului. > profund: scutulo-auricular profund mare-este alcătuit dintr-un fascicul muscular orientat medio.

acţionează ca ridicător al mandibulei. > temporal-este format din două porţiuni-orbitară (se inseră fix pe suprafaţa fasciei temporale şi creasta temporală) şi temporală (se inseră fix pe creasta post orbitară) şi mobil-ambele porţiuni. propulsor şi uşor deviator lateral al mandibulei. există o serie de muşchi care s-au dezvoltat în teritoriul cefalic. se inseră fix pe spina maxilară (tuberculul malar) şi creasta maxilară şi mobil pe curbura şi faţa laterală a mandibulei. ♦ Muşchii gâtului Musculatura regiunii cervicale este foarte dezvoltată. ♦ Muşchii masticatori sunt implicaţi în procesul de masticaţie: > buccinator-este situat în jumătatea anterioară a obrajilor şi este format din două porţiuni: bucală (este situată în planul superficial. > maseter-este situat pe faţa laterală a mandibulei. acţionează ca propulsor şi deviator lateral al mandibulei. > pterigoidian medial-este situat pe partea internă a mandibulei. acţionează ca ridicător al mandibulei. > timpano-auricular-are aspect fusiform. > pterigoidian lateral-este vizibil la cabaline şi ovine. sunt reduşi şi au rolul de a modifica pavilionul urechii. ulterior au migrat în regiunea gâtului şi trunchiului şi sunt la suprafaţa precedenţilor. pleacă de pe creasta sagitală a occipitalului spre baza pavilionului urechii şi are rolul de a trage pavilionul urechii spre planul medial. > digastric-este format din două porţiuni cărnoase: prima-se inseră fix pe apofiza jugulară a occipitalului şi mobil pe ramura recurbată a mandibulei în dreptul tuberozităţii-porţiunea occipitală) şi a doua se inseră pe faţa medială a marginii ventrale a mandibulei. > temporo-auricular profund-are aspect triunghiular. în spatele molarilor. situată în cea mai mare parte sub muşchiul maseter şi se inseră pe tuberozitatea alveolară şi mandibulă. are aspect fusiform. se inseră pe coarda ligamentului cervical şi pe faţa laterală a bazei pavilionului şi are rolul de a roti pavilionul urechii spre lateral şi înapoi. are rolul de a roti în lateral şi spre înapoi pavilionul urechii. se dispune în straturi şi asigură o mare mobilitate gâtului şi capului. pe apofiza coronoidă şi marginea anterioară a mandibulei sub condilul mandibular. Mobilitatea vertebrelor este dată de stratul muscular profund situat în vecinătatea vertebrelor cervicale (constituie musculatura intrinsecă a gâtului). se inseră pe gât şi trunchi.> cervico-auricular superficial-este reprezentat de un fascicul muscular redus situat între baza conchiei auriculare şi coarda ligamentului cervical şi are rolul de a trage pavilionul urechii spre înapoi. are rol de coborâtor al mandibulei. iar musculatura care a pătruns în teritoriul cervical ocupă o poziţie superficială. se inseră fix pe marginea crestei pterigo-palatine şi mobil pe faţa medială a mandibulei.48 - . > cervico-auricular mijlociu-este situat parţial sub precedentul. Musculatura cervicală este învelită de trei fascii superficiale derivate din ţesutul conjunctiv: . are o formă triunghiulară. este împărţit în două planuri: superficial şi profund-vine în contact cu faţa medială a mandibulei. Musculatura proprie a gâtului se găseşte în profunzime. În afară de aceşti muşchi proprii ai gâtului. fibrele musculare sunt orientate pe două (la cabaline) sau trei direcţii (la ovine) ce se intersectează cu formaţiuni fibroase. > cervico-auricular profund-are aspectul unei benzi ce pleacă de pe coarda ligamentului cervical pe baza cartilajului conchal şi este acoperit de glanda parotidă. situat pe faţa internă a articulaţiei temporo-mandibulare şi se inseră fix pe faţa laterală a apofizei pterigo-palatine şi mobil pe gâtul condilului mandibular. O altă grupă de muşchi este ataşată centurii scapulare. este situat pe partea medială a bazei conchiei auriculare şi a conductului auditiv extern şi are rolul de a scurta conductul auditiv extern. are rolul de a readuce bolul alimentar între tablele dentare. ♦ intrinseci-se prind cu ambele extremităţi pe cartilajul conchal. se inseră pe spaţiul interdentar al maxilei şi al mandibulei şi are aspect penat) şi molară (este alungită. acţionează ca ridicător şi propulsor al mandibulei şi deviator lateral al mandibulei (când acţionează singular).

vasele sanguine şi nervii). Musculatura cervicală este sistematizată în: > dorsală-cuprinde muşchi situaţi dorsal de apofizele transverse ale vertebrelor cervicale pe patru straturi: > în stratul I se află: > trapez cervical-este situat superficial. > cleido-transvers-are rol în înclinarea laterală a gâtului şi oscilaţia spetei. reprezintă continuarea fasciei superficiale a trunchiului şi se prinde pe ligamentul cervical. delimitează fundul jgheabului jugular şi acţionează asupra complexului hioidian.> cervicală superficială-acoperă toată musculatura gâtului. esofagul. jgheabul jugular care adăposteşte vena jugulară. > ilio-costal cervical-are rolul de înclinător lateral al gâtului. > lung al capului-este flexor al capului. suspendă viscerele (traheea. TEST CHESTIONAR DE EVALUAREARTROLOGIE ŞI MIOLOGIE 1)Articulaţiile se pot clasifica după -mobilitatea lor -mărimea oaselor componente -topografia lor 2)În structura articulaţiilor diartrodiale participă -cartilajele de acoperire -cartilajele de conjugare -ligamentele capsulare -ligamentele periferice -lichidul sinovial . > profund-vin în contact intim cu vertebrele: > lung al gâtului-acţionează caflexor al gâtului. > cleido-mastoidian-delimitează în regiunea ventrală. în regiunea cervicală. este situată în regiunea cervicală ventrală şi se inseră pe apofizele transverse cervicale. are rolul de înclinarea gâtului şi tragerea spetei spre înainte.49 - . > în stratul II se află: > romboid cervical-se inseră pe unghiul cervical al spetei şi coarda ligamentului cervical şi are rolul de a bascula spata. prin acţiunea sa. > sterno-hioidianul-are rol în deplasarea înapoi a hioidului şi a laringelui. > drept lateral al capului-este flexor auxiliar al capului. > dinţat cervical-este situat sub şi înaintea spetei. > cervicală profundă-este specifică musculaturii stratului patru şi se prinde pe toate apofizele vertebrele cervicale. se inseră pe spina scapulară şi coarda ligamentului cervical şi are rolul de a ridica şi bascula spata. cu precedenţii. > splenius-este un muşchi lat de formă triunghiulară dispus pe laturile gâtului şi are rol de extensor al capului. > scalen-este alcătuit din două porţiuni-dorsală şi ventrală şi acţionează caflexor al gâtului. vasele şi nervii: > sterno-mandibular-are rol deflexor al capului. > drept ventral al capului-este un tensor al capsulei articulare şi flexor auxiliar al capului. are rolul de a trage capul şi gâtul în jos sau lateral şi membrul toracic spre înainte. > sterno-tiroidianul. > omo-hioidian-este un muşchi lat dispus transversal. caudal. esofagul. > mijlocie-reprezintă continuarea. a fasciei endotoracice. > cleido-brahial-este intercalat între braţ şi gât şi se continuă. > ventrală-cuprinde muşchi situaţi ventral faţă de apofizele transverse ale vertebrelor cervicale pe două straturi: > superficial-vin în contact cu traheea. împreună cu sternomandibularul.

3)Sindesmozele sunt articulaţii de -mobilitate mică -mobilitate mare -mobilitate medie 4)Adducţia este o mişcare -de apropiere a unui os de planul median -de îndepărtare a unui os de planul median 5)Art. sacro-pubiană -art. sacro-ischiatică 8)Art. sacro-iliacă -art. pivotantă 10)Muşchiul infraspinos are inserţia distală pe -creasta deltoidiană -tuberculul mare -suprafaţa infraspinoasă 11)Muşchii anteriori ai antebraţului sunt -flexor carpo-radial -extensor carpo-radial -extensor digital comun 12)Muşchiul triceps brahial are rol de -propulsor -extensor antebraţ -flexor antebraţ -rotator 13)Muşchii pieloşi ai nasului sunt -Canin -Ridicător naso-labial -Zigomatic 14)Muşchiul jugulo-mandibular are funcţie de -coborâtor al mandibulei -masticator -extensor al capului 15)Muşchii extrinseci ai hioidului sunt -jugulo-hioidian -milo-hioidian -kerato-hiodian 16)Muşchiul Sterno-hioidian are rol de -flexor al braţului -coborâtor al hioidului -este un muşchi hioidian extrinsec 17)Muşchiul Cleido-Brahial are inserţia distală pe -spată -humerus -stern 18)Muşchiul Psoas -mare au inserţia cranială pe -coaste -mic -primele vertebre lombare -creasta iliacă 19)Muşchiul Graţios are inserţia proximală pe -simfiza ischio-pubiană -gâtul iliumului -femur 20)Muşchii gemeni ai gambei şi muşchiul solear.50 - . Humero-Radio-Ulnară permite mişcări de -flexie şi extensie -de alunecare -de rotaţie 6)Articulaţia Radio-Carpo-Metacarpiană este -un complex articular -o articulaţie complexă -o articulaţie simplă 7)Articulaţiile bazinului sunt -art. Femuro-Tibială are -două ligamente colaterale -un ligament capsular anterior -un ligament capsular posterior 9)Art. Occipito-Atloidiană este o -amfiartroză -o dublă diartroză condiliană -o art. au funcţie de -flexori gambă -extensori metatars -propulsori .

Fig. Fig. 2. .51 - . 3.

52 - . Fig. 5. . 4.Fig.

53 - .Fig. 6. . Fig.7.

Fig.54 - . . 8.

.55 - .Fig. 10. Fig. 9.

11. 12.Fig.56 - . Fig. .

celulele cubice au înălţimea aproximativ egală cu lăţimea. celulele de la suprafaţă (de ex. Sunt formate în totalitate din celule. Pentru funcţia de protecţie. Celulele care intră în alcătuirea ţesuturilor epiteliale au formă variată: cubică. aspectul elementelor componente. au nucleul alungit după planul orizontal al celulei şi plasat central.1. nucleul are formă ovoidă şi este plasat în axul vertical al celulei spre polul bazal. Definiţia.2. la rândul său. Principalele criterii utilizate pentru clasificarea ţesuturilor sunt asemănările morfologice. Denumirea derivă din cuvintele greceşti „histos” (ţesut) şi „logos” (ştiinţă). celulele caliciforme muco-secretorii din epiteliile respiratorii şi digestive care alternează cu celulele epiteliale obişnuite de acoperire de pe suprafaţa acestor mucoase) se specializează pentru această funcţie.Capitolul 3 HISTOLOGIE GENERALĂ (studiul ţesuturilor) 3. cuprinzând mai multe subgrupe. macroscopice şi microscopice. În acest caz. totuşi. celulele prismatice au înălţimea mai mare decât lăţimea. clasificarea şi histogeneza ţesuturilor din organismul animal Ţesuturile sunt formaţiuni morfologice în structura cărora intră diferite componente histologice elementare (celule. În structura organismului animal se disting cinci grupe principale de ţesuturi: epiteliale. Pentru funcţia de secreţie unele celule din membranele epiteliale se specializează în elaborarea unor substanţe particulare şi eliminarea acestora în mediul exterior. De exemplu. fiecare ţesut având o anumită structură şi un anumit tip de metabolism. 3. ţesuturile epiteliale pot fi simple (cuprind un singur strat de celule) şi stratificate (cuprind mai multe straturi de celule). pavimentoasă. Ţesuturile epiteliale Ţesuturile epiteliale sunt formaţiuni dispuse la suprafaţa corpului sau pe faţa cavitară a unor organe care comunică cu mediul extern. muscular. Elementele histologice din compoziţia unui ţesut provin prin dezvoltarea. fiecare cu o structură morfologică particulară. După modul în care sunt aşezate elementele constitutive (pe unul sau mai multe straturi). originară din cuvântul francez „tissue” (structură sau ţesătură). . nervos şi sanguin. În ţesuturile epiteliale pseudostratificate. diferenţierea şi specializarea celor trei foiţe embrionare. conjunctive. În grupa ţesuturilor epiteliale se întâlnesc structuri morfologice specializate pentru îndeplinirea unor funcţii de protecţie. proporţia dintre acestea şi funcţiile îndeplinite de elementele componente.57 - . Ştiinţa care se ocupă cu studiul caracterelor microscopice ale ţesuturilor din organismele vii se numeşte Histologie. absorbţie sau secreţie. deşi epiteliul este alcătuit dintrun singur rând de celule. nucleii apar la nivele inegale. nucleul are o formă sferică şi este plasat central. Definiţia este completată prin explicarea noţiunii de ţesut. fiecare grupă. celulele pavimentoase sunt aplatizate. substanţa intercelulară găsindu-se într-o cantitate foarte redusă. fibre şi substanţă intercelulară). ţesutul epitelial se structurează sub formă de membrane sau foiţe care realizează acoperişuri sau căptuşeli pe suprafeţele sau în interiorul organismului animal (pielea la exterior sau membranele ce căptuşesc arborele respirator. aparatul urinar şi/sau aparatul genital). prismatică etc.

Din punct de vedere morfo-structural acest ţesut este alcătuit din trei straturi de celule: bazal (germinativ sau profund). unele celule se „afundă” în ţesutul subiacent şi formează structuri tubulare sau alveolare denumite glande. Celulele constitutive sunt: absorbtive. dispuse. cu nuclei discoidali. pe o membrană bazală. are rol de acoperire şi protecţie.(desmozomi). Pe aceste suprafeţe. printre celule se pot observa macule şi zonule. Acest epiteliu căptuşeşte cavităţile marilor seroase şi se numeşte mezoteliu. Peste acest strat se suprapun câteva rânduri de celule poliedrice care formează stratul . Acest tip de ţesut: căptuşeşte canalele glandelor exocrine. Ţesuturile epiteliale stratificate sunt epiteliile ce au un rol protector. se întâlneşte în capsula Bowman din glomerulul renal Malpighi. în ansa Henle a tubului urinifer din structura rinichilor sau la suprafaţa mezenterului alături de un fascicul de ţesut conjunctiv. Epiteliul cubic simplu este format din celule de formă cubică şi de talie joasă. Acest tip de epiteliu căptuşeşte cavitatea bucală(limba. secretorii (caliciforme) şi ciliate: Ţesutul epitelial pseudostratificat este format din celule de formă prismatică. prin polul bazal. Pentru că nucleii celulelor sunt situaţi la nivele diferite. provine din glandele situate în apropierea mucoasei . intermediar (mijlociu) şi superficial: > stratul bazal este alcătuit din celule cubice. cu nucleii de formă ovală sau sferică dispuse. Este alcătuit din trei rânduri de celule epiteliale.mucoasa rumenală. Acestea s-au structurat diferit în funcţie de necesitatea pentru protecţia solicitată de fiecare segment al organismului animal. Unele dintre aceste celule (celulele ciliate şi caliciforme) sunt înalte şi ajung până la suprafaţă altele sunt mai mici şi nu ating suprafaţa. denumită membrana Bowman. mai mult înalte decât largi. > pavimentos stratificat de tip cornean. prin polul bazal. Epiteliul prismatic simplu este alcătuit din celule de formă prismatică şi talie înaltă. funcţia absorbtivă este redusă. pe membrana bazală.58 - . prin polul bazal. reprezintă o formă rară de epiteliu. Aceste celule se spijină. > stratul intermediar este alcătuit din 5-12 straturi de celule poligonale. Celulele sunt dispuse pe o membrana bazală. se întâlneşte în epiteliul germinativ de la suprafaţa ovarului şi la baza foliculilor tiroidieni în normo-funcţie. > pavimentos stratificat de tip urinar. plasaţi central. subţiri şi umflate la centru. se deosebesc următoarele tipuri de epitelii stratificate: > prismatic stratificat. Nucleul este mare. pe o membrană bazală. Nucleul este discoidal şi imprimă celulei un contur poligonal. dispuse pe un singur rând ce se sprijină. are o formă sferică şi este plasat central.plafonul planşeul) faringele. pe o membrană bazală. stratul germinativ (sau profund) este format dintr-un singur rând de celule prismatice ataşate pe o membrana bazală foarte dezvoltată. Este reprezentat de epiteliul de la nivelul căilor respiratorii (epiteliul traheal de tip respirator) Epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat (de tip mucos) se dispune pe suprafeţele supuse ruperii şi uzurii. lichidul necesar menţinerii umede (umectate) a epiteliilor. Epiteliul stratificat prismatic . După modul şi gradul de solicitare şi protecţie de la nivelul suprafeţelor umede sau expuse la aer. ca o consecinţă a inegalităţii înălţimii celulelor. cu polul bazal. cu nucleii de formă ovală şi plasaţi central.Există însă şi segmente epiteliale în care activitatea secretorie este foarte intensă astfel că.esofagul. care îi conferă acestui strat denumirea de strat spinocelular. ocupă 70-80% din spaţiul intern al celulei. cu înălţimi diferite. Epiteliul pavimentos stratificat de tip cornean are o structură similară epiteliului pavimentos stratificat necheratinizat de tip mucos cu deosebirea că. > stratul superficial este alcătuit din câteva straturi de celule pavimentoase şi aplatizate. apare impresia de stratificaţie. Epiteliul pavimentos simplu apare ca o foiţă formată dintr-un singur strat de celule plate. > pavimentos stratificat necheratinizat (de tip mucos). în acest caz.a reţelei şi a foiosului.

este stratul în care eleidina se transformă în keratină şi se descuamează sub formă de praf cornos. este format din 2 sau 3 rânduri cu celule aplatizate şi cu citoplasma plină cu granule de keratohialină (originară din fracţionarea tonofilamentelor) de natură proteică. La baza celulelor secretorii se află celulele mio-epiteliale. Acest epiteliu este format din şase straturi de celule. lână. Epiteliile din suprafeţele uscate sunt reprezentate de epiteliul de tip pavimentos stratificat cheratinizat din piele sau de tip cornos (sau epiderma). > stratul cornos apare ca un strat amorf fără nici o delimitare celulară.şi amficrine. puf. binucleate. Celulele unităţilor secretorii au o formă mai mult sau mai puţin piramidală. Acinii glandulari reprezintă unităţile morfologice. > endocrin. Toate glandele sunt situate în ţesutul conjunctiv. cu deosebirea că se devitalizează şi se cheratinizează celulele stratului superficial. > stratul descuamant este superficial şi se desface în fâşii mai mari sau mai mici vizibile la suprafaţa externă a epiteliului. „glans” şi sufixul grec. este umezit în permanenţă de filmul de lacrimi. În organismul animal există trei tipuri de glande: > exocrine-îşi varsă produsul de secreţie printr-un canal la suprafaţa epiteliilor. de culoare roşie închisă.intermediar. Acesta este stratul în care celulele epiteliale mor. intermediar şi granular) şi trei „moarte” (strălucitor. Ţesuturile epiteliale glandulare (acinii glandulari). vârfurile îndreptate spre centrul unităţilor secretorii unde se găseşte lumenul şi în care se varsă produsul de secreţie. stratul intermediar din celule cu aspect de „rachetă de tenis”. pene. > stratul intermediar este de tip mucos şi este denumit stratul lui Malpighi sau stratul cu spini). cornos şi descuamant).59 - . Acinii sunt separaţi de canalele intralobulare sanguine printr-o cantitate de mică de ţesut conjunctiv care adăposteşte capilarele şi nervii. păr etc). migrează şi se diferenţiază în structuri specializate denumite „glande” (denumirea provine de la primele formaţiuni studiate cu formă de ghindă-lat. fiecare umbrelă acoperind două sau mai multe celule subiacente . astfel că nu se observă nici o delimitare celulară. structurale şi funcţionale ale glandelor exo-. > amficrine-au potenţialitate dublă: unităţi secretorii exocrine şi „gheme” (sau „cordoane”) de celule care secretă în capilarele sanguine.îşi varsă produsul de secreţie direct în sânge fiind lipsite de canale excretoare. Este asemănător structural cu epiteliul din suprafeţele umede. > stratul bazal (sau germinativ) este format din celule cubice şi/sau prismatice care reînnoiesc în permanenţă şi trec în straturile superioare. Celulele succesive devin din ce în ce mai aplatizate astfel încât stratul superficial este format doar din celule pavimentoase . mai gros sau mai subţire. cu aspect de „umbrelă”. endo. Nucleii sunt aplatizaţi şi fragmentaţi. „crine” ce derivă de la verbul grecesc „krino”-a secreta). iar stratul superficial din celule mari. Unităţile secretorii sunt după natura secreţiei: de tip seros-formaţiunile secretorii seroase (acinii seroşi). alunecă. stratul germinativ este format din celule cubice. Apare ca un strat omogen şi strălucitor cu celule încărcate cu eleidină. este format din 6-20 de straturi cu celule de formă poligonalăstratul granular (sau stratul lui Ulna) este situat deasupra stratului spinos. În anumite formaţiuni ale organismului animal unde activitatea funcţională normală impune cantităţi mari de substanţă secretată dar care sunt elaborate în cantitate insuficientă de către celulele epiteliului superficial. din care trei „vii” (bazal. Epiteliul pavimentos stratificat de tip urinar este un epiteliu stratificat de tip mixt. > stratul strălucitor (sau lucidum) apare ca un strat „mort” şi insensibil la stimulii interni sau externi. Formaţiunile secretorii ale glandelor sunt acinii glandulari. Glandele reprezintă stadiul cel mai organizat şi specializat al celulelor epiteliale pentru îndeplinirea funcţiilor secretorii. . o parte din aceste celule pătrund în ţesutul subiacent.Acest epiteliu deşi este expus în permanenţă la aer. din această zonă se formează anexele cornoase ale pielii (ongloane.

în ţesutul cartilaginos elastic. 3. Acinii seroşi. substanţa fundamentală este constituită din mucopoliozide. de cele mai multe ori este aplatizat. formaţiunile fibrilare îndeplinesc rol de susţinere).>de tip mucos-formaţiunile secretorii mucoase (acinii mucoşi).de tip mixt-formaţiunile secretorii mixte (acinii micşti). se hidrolizează parţial şi produce gelatina (sub acţiunea unei enzime bacteriene denumită colagenaza poate fi digerată). ♦ celulele conjunctive (sunt reprezentate de 2 categorii de celule: autohtone şi emigrate din alte ţesuturi). îndeplineşte funcţii importante în: formarea scheletului.3. Nucleii au formă sferică şi sunt dispuşi central sau în treimea inferioară a celulelor. predominând elementele mucoase învelite de celulele seroase la periferia acinului mucos într-o formaţiune cu aspect de semilună denumită semiluna Gianuzzi. în care substanţa fundamentală (aflată din abundenţă) conţine câteva celule conjunctive (de ex. tunica medie a arterei aortei). proteine. metaboliţi etc. Aceste fibre conţin o proteidă specială impermeabilă denumită elastină care se dispune în plăci fenestrate şi poate fi distrusă de o enzimă denumită elastază. fibrele conjunctive (colagene.Ele formează o reţea extrem de fină cu ochiuri puţin vizibile dispuse printre fibrele de colagen.Nucleul este sferic şi dispus uneori la baza celulei. pe membrana bazală. împreună cu fibrele conjunctive. Sunt formaţi dintr-un complex de celule mucoase şi seroase. Acinii mucoşi. între ele. Sunt alcătuiţi din celule tronconice sau aplatizate ce se inseră. iar cu polul apical delimitează un lumen larg. Aceste fibre se condensează fie sub epitelii (formează membranele bazale) fie în jurul capilarelor sanguine şi a celulelor . reticulare şi elastice). Polul apical circumscrie un lumen strâmt care se continuă cu un canal excretor scurt. Fibre elastice-sunt subţiri (diametrul 1-2 microni). ♦ fibre reticulare sunt fibre scurte. Sunt limitaţi de o vitroasă (sau membrana bazală) pe care sunt aşezate celule secretorii (5-7 la număr) cu formă piramidală. sprijinul şi hrănirea ţesuturilor printre care sunt răspândite. ţesutul hematopoetic şi adipos).0 microni şi sunt onofibrilare. Elementele histologice componente ale ţesuturilor conjunctive sunt: ♦ substanţa fundamentală (aspectul. prin fierbere şi la contactul cu apa. spumoasă şi conţine o cantitate mare de bule de mucigen . extremitatea liberă se recurbează şi formează cârligul lui Bischoff. Alături de această componentă intercelulară amorfă există şi o substanţă fundamentală care reprezintă mediul permeabil pentru principii nutritivi dizolvaţi care traversează pereţii capilarelor şi ajung la celule. Există şi varietăţi de ţesuturi conjunctive.Când se rup. diametru de 0. Caracteristica principală a ţesuturilor conjunctive este conţinutul ridicat în substanţă intercelulară (sau fundamentală). însă. Se dispun. ţesutul conjunctiv lax) fie în suprafeţe lamelare (de ex. Substanţa fundamentală este formaţiunea histologică dispusă printre celulele conjunctive care. componenţa şi duritatea sunt variabile în funcţie de tipul de ţesut conjunctiv). vaselor sanguine şi nervilor. lipide. Acinii micşti. în limitanta externă a arterelor de tip elastic. Celulele conţin la polul bazal ergastoplasmă şi la polul apical granule de zimogen. Fiecare celulă are o bază largă şi un pol apical efilat.2-1. anastomozate.60 - . sunt structurate dintr-o proteină denumită colagen care. deformat şi discoidal. Citoplasma este clară. printr-un pol bazal larg. Fibrele conjunctive constituie formaţiunile histologice printre celulele conjunctive şi sunt reprezentate de: ♦ fibre de colagen. Ţesuturile conjunctive Ţesuturile conjunctive sunt ţesuturile care leagă. ţesutul cartilaginos) sau în care predomină celulele conjunctive (de ex. susţinerea. Biochimic. subţiri. glucide. celelalte ţesuturi realizând structurile de suport şi sprijin ale organismului. fie în reţele cu ochiuri mari şi neregulate (de ex. ramificate . iar produşii de degradare rezultaţi din metabolismul celular sunt vehiculaţi spre capilare (în acest caz.

ovalară sau neregulată (în ţesutul conjunctiv lax). Adipocitele (sau lipocitele) sunt componentele ţesutului adipos derivate din fibrocite (lipidele se acumulează într-o picătură mare astfel încât citoplasma şi nucleul sunt aplatizate şi plasate la periferie) şi histiocite (lipidele se dispun sub formă de picături mici sau vacuole cu nucleu central) care se dispun-fie izolate. Celulele mature. la adult se găsesc în număr mic de-a lungul vaselor sanguine.5 pim) omogene care maschează nucleul celulei. de substanţă intercelulară. Histiocitele sunt celule mobile. fie grupate în lobuli adipoşi. fibrocite.glande endocrine unicelulare „. Celulele mezenchimale de origine (sau mezoblastele) sunt evidenţiate în ţesutul conjunctiv embrionar. Celulele tinere sunt denumite fibroblaste şi iau naştere din celulele mezenchimale dar care se pot diferenţia în adipocite. Sunt celulele conjunctive cu aspect stelat sau fusiform care generează fibrele colagene şi cea mai mare parte a componentelor amorfe din substanţa intercelulară. Citoplasma conţine un nucleu ovalar (mono sau bi-nucleolat) dispus central. Citoplasma conţine granule rotunde (diametrul 0. se stabilesc. Sunt celulele specializate în elabprarea de proteine. macrofage. denumite fibrocite.glandulare (formează reţele mai dense pentru suport şi sprijin). de calibru mic şi în ţesutul hematopoetic. Sunt celule specializate să elaboreze heparina. Aceste celule se întâlnesc în tunica coroidă a globului ocular. Nucleul mic de 5 pim. ovoid sau invaginat şi conţine granule de cromatină extrem de fine care îi imprimă aspectul de nuclei „prăfoşi”. histiocite. foiţa pia-mater a meningelui. melanocite şi histiocite. hialină. susţinută de o reţea de fibre reticulare condensate în substanţa amorfă ce se dispune la limita dintre membranele epiteliale şi ţesutul conjunctiv de susţinere. raporturi cu celulele învecinate. adipocite şi melanocite (chromatocite). fiind considerate din acest punct de vedere . mastocite. Nucleul este mare. Fibroblastele şi fibrocitele sunt cele mai numeroase celule conjunctive. polimorfe şi numeroase prelungiri citoplasmatice. Sunt celule de formă stelată datorită numeroaselor prelungiri prin care.61 - . Este celula „cap de serie”pentru toate celulele ţesuturilor de aceeaşi origine (sanguin şi muscular). Citoplasma corpului celular şi a prelungirilor este încărcată cu granulaţii de pigment melanic de formă sferică şi culoare neagră. emiterea de pseudopode şi văluri cu care se prind de suporturi şi fagocitează particulele solide. ovalar sau neregulat. . histamina şi serotonina. delimitate la periferie de o peliculă fină de citoplasmă şi un nucleu aplatizat cu aspect de inel cu pecete.. Mastocitele sunt celule relativ mari (10-25 pim ) de formă sferică. Macrofagele sunt histiocite cu rol de celule migratoare fagocitare ce se pot asocia între ele astfel încât să formeze celule gigantice plurinucleate. mono. cromatina nucleară este dispusă în cruste groase ce imprimă nucleului un aspect crustos. Adipocitele de origine fibrocitară apar sub forma unor vacuole mari. Adipocitele de origine histiocitară au aspect spongios datorită numeroaselor vacuole de lipide de dimensiuni diferite. Membrana bazală este reprezentată de un strat subţire. sunt mai mari cu citoplasma mai abundentă şi prelungiri mai puţine decât celulele tinere. Celulele conjunctive sunt reprezentate: Celulele autohtone-sunt variate morfo-funcţional. derm şi straturile bazale ale epidermei. Citoplasma are aspect vacuolar şi conţine un nucleu sferic. amorfă. fibroblaste. Melanocitele (sau chromatocitele) sunt celulele pigmentare masive de formă neregulată datorită numeroaselor prelungiri. Sunt celule de talie mare (100120microni) formă poliedrică şi întregul volumul celular ocupat de o veziculă plină cu lipide. este sferic. inegale ca grosime şi ramificate. se reduc numeric spre sfârşitul perioadei embrionare şi. plasat central.sau bi-nucleolat şi conţine cromatină nucleară sub formă de cruste groase. sunt reprezentate de următoarele categorii celulare: mezenchimale de origine.

Printre fasciculele de colagen se observă rare fibre elastice (dispuse în reţea) şi reticulare. Ţesutul adipos este de origine fibrocitară (paniculii adipoşi din hipodermul pielii sunt separaţi prin trabecule de ţesut conjunctiv.62 - . organele parenchimatoase şi în structurile interstiţiale. mastocite şi adipocite) şi uneori câteva celule hematogene emigrate . Este specific stadiului embrionar de dezvoltare . Celulele mezenchimale sunt de formă stelată datorită numeroaselor prelungiri prin care au raporturi de contiguitate cu celulele învecinate şi delimitează ochiuri de mărimi diferite care îi conferă ţesutului. Fibrele conjunctive sunt dispuse în grosimea lamelelor formate din substanţă fundamentală densă. stratul conjunctiv subcutanat. epiploon şi glanda mamară). Ţesutul adipos este format din celule adipoase (sau lipocite). ţesutul conjunctiv peri. Ţesutul conjunctiv lamelar este un ţesut dens. Celulele conjunctive sunt dispuse între lamele. fibre de reticulină şi rare fibre colagene dispuse în substanţă fundamentală (redusă cantitativ).Clasificarea ţesuturilor conjunctive Tabelul 3. histocite. Unele fascicule se anastomozează (între ele) prin schimburi reciproce de fibrile de colagen. Ţesuturile conjunctive propriu-zise cu predominanţa celulelor Ţesutul mezenchimal este format din celule mezenchimale şi substanţă fundamentală. coroidă şi iris. fibre şi celule) se află în proporţie egală.este un ţesut conjunctiv neorientat în care. Celulele adipoase sunt grupate în paniculi adipoşi. în ansamblu. ordonat.3. fără predominanţa unor celule ţesuturi conjunctive propriu-zise lax celule cu predominanţa unor elemente fibre (ţesut fibros) ţesuturi conjunctive metaplazate cartilaginos osos substanţă fundamentală hialin elastic fibros haversian spongios periostul lamelar fibros mezenchimal reticulat corionul citogen adipos pigmentar tendinos aponevrotic fascial elastic mucos Ţesuturile conjunctive propriu-zise fără predominanţă Ţesutul conjunctiv lax . . alcătuit din lamele fine colagene dispuse în planuri suprapuse anastomozate oblic. Este localizat în: corionul mucoasei şi submucoasei tubului digestiv. fibre reticulare-dispuse într-o reţea densă şi capilare sanguine) sau histiocitară (este localizat în regiunile peri-genitală şi perirenală. Este un ţesut bogat vascularizat. fibrocite. Substanţa fundamentală are aspect gelatinos şi conţine celulele autohtone ţesutului conjunctiv (fibroblaste. Toate elementele componente (substanţa fundamentală. Ţesutul conjunctiv dens este ţesutul conjunctiv în care fibrele conjunctive au grosime variabilă şi funcţii diferite (rolul principal revine fibrelor conjunctive.şi inter-visceral. iar cel secundar reţelelor elastice). Ţesutul pigmentar este format din celule pigmentare aglomerate în zone compacte printre care se află câteva fibre conjunctive şi capilare sanguine. Se întâlneşte în: derm. fibrele de colagen sunt grupate în fascicule lungi orientate în toate sensurile. un aspect de reţea. Se întâlneşte în capsulele corpusculilor senzitivi.

L. celule conjunctive fixe şi rare fibre elastice. Ţesutul cartilaginos este un ţesut conjunctiv dens metaplaziat ce participă la realizarea structurii unor piese cu rol de susţinere. Ţesutul tendinos este un ţesut conjunctiv în care predomină fibrele colagene. I) grupate 2 câte 2. Este alcătuit din substanţă fundamentală amorfă cu consistenţă de gel şi impregnată cu condrină. Substanţa fundamentală este gelatinoasă. Tenocitele sunt celule de formă stelată sau aripi (aliforme) cu prelungiri care înconjură mănunchiurile de fibre de colagen. La microscopul optic celulele au formă prismatică.Ţesuturile conjunctive propriu-zise cu predominanţa fibrelor conjunctive Sunt ţesuturile conjunctive formate din fascicule conjunctive voluminoase strânse şi orientate. Substanţa fundamentală este subţire şi are rolul de a lega fibrele conjunctive. fibre de colagen şi elastice. de culoare roz şi conţine puţine celule conjunctive mezenchimale şi rare fibre colagene. elemente celulare tinere (denumite condroblaste) şi mature (denumite condrocite). Este reprezentat în organismul animal de: cartilajul epiglotei şi a pavilionului urechii. ligamentele articulare elastice) şi ţesutul elastic de tip lamelar (din peretele arterei aortă la mamifere). Ţesutul elastic este alcătuit din fibre conjunctive elastice care se anastomozează şi formează o reţea în ochiurile căreia se observă câteva fibre conjunctive colagene şi celule conjunctive. tunica abdominală. Z. a unor granulaţii şi fibre conjunctive elastice.În secţiune transversală prin tendon se observă mănunchiurile de fibre de colagen secţionate transversal grupate în coloane cu aspect punctiform. Este un ţesut conjunctiv metaplaziat cu aspect sticlos şi/sau translucid datorită aspectului omogen al substanţei intercelulare în care se află condrocitele. formează o reţea în ochiurile căreia se dispun celule conjunctive. . printre care se observă rare fibre elastice dispuse în reţea. nucleul este alungit şi plasat spre extremitatea celulei.În secţiune longitudinală prin tendon. Ţesuturile conjunctive metaplaziate Sunt ţesuturile conjunctive a căror elemente constitutive suferă modificări adaptative: substanţa fundamentală se impregnează cu condrină (în ţesutul cartilaginos) sau oseină (în ţesutul osos) astfel încât. se observă mănunchiurile de fibre de colagen dispuse în coloane paralele (nucleii celulelor sunt dispuşi perechi în şiruri paralele) şi substanţa fundamentală plasată în spaţiile dintre coloanele de fibre conjunctive. Ţesutul cartilaginos se prezintă în 3 varietăţi: > de tip elastic este un ţesut conjunctiv metaplaziat caracterizat prin prezenţa. transparentă. celule conjunctive-denumite tenocite şi substanţă fundamentalăredusă cantitativ. asociate în mănunchiuri. Este specific în ţesutul elastic de tip fibrilar (din ligamentul cervical. > de tip hialin. Ţesutul fascial este format din fibrele conjunctive colagene. Structura acestui ţesut se modifică pe măsura înaintării foetus-ului în dezvoltare (se multiplică elementele fibrilare din masa substanţei fundamentale). Ţesuturi conjunctive propriu-zise cu predominanţa substanţei fundamentale Sunt reprezentate de ţesutul conjunctiv de tip moale (sau mucos) din structura cordonului ombilical (la mamifere). elementele celulare şi fibrilare îşi modifică forma şi sunt înglobate în masa de substanţă fundamentală modificată.63 - . Ţesutul aponevrotic este format fibre conjunctive colagene (încrucişate ca nişte panglici) ce formează spaţii interfasciculare quadrilate în care sunt celule de formă neregulată sau asemănătoare unor litere din alfabet (Y. cu nucl ei bi-geminaţi) şi rare fibre elastice. omogenă. în organismul animal. Ţesutul osos este un ţesut conjunctiv metaplaziat care îndeplineşte. fibrele elastice reduse numeric. în substanţa fundamentală. 2 funcţii esenţiale: mecanică (asigură suportul pentru piesele din scheletul vertebratelor) şi rezervor de săruri minerale. T. care formează reţele în ochiurile cărora se dispun celulele cartilaginoase (izolate şi/sau asociate în grupe izogenice axiale de câte 2-3 condrocite).

Este alcătuit din: > substanţă fundamentală. Acesta formează. substanţa fundamentală prezintă cavităţi lenticulare denumite osteoplaste (similare cu condroplastele cartilajului) de la care pleacă. La mamifere şi om hematiile sunt anucleate. globulele albe sau leucocite. Un sistem Havers conţine un capilar sanguin şi foarte puţin ţesut conjunctiv. Nucleii sunt numeroşi (2-40 nuclei). canale fine şi ondulate (denumite canale osoase) care străbat substanţa fundamentală şi fac anastomoză cu canaliculele venite de la osteoplastele vecine. neregulate şi intercomunicante. Orientarea traveilor osoase este variabilă iar spaţiile delimitate sunt ocupate de măduva osoasă hematogenă şi celule adipoase. La mamifere şi păsări. un sistem Havers (sau un osteon). celulele sanguine sunt de 2 tipuri: roşii şi albe iar fragmentele citoplasmatice se numesc plachete sanguine.sau bi-nucleolate şi conţin cromatină fin granulară. Legătura dintre canalele Havers a 2 osteoane vecine se face prin canalele Volkmann. Are origine mezenchimală comună cu a ţesuturilor conjunctive .Componentele histologice ale ţesutului osos sunt: Substanţa fundamentală este alcătuită dintr-o materie proteică denumită oseină şi o substanţă pre-osoasă impregnată cu săruri minerale (fosfat tri-calcic. Osteoplastele formează.. > spongios (sau areolar) este format din lamele osoase subţiri ce delimitează o reţea lamelară cu pereţi discontinui şi cavităţi mari. bazofilă. în toate direcţiile. expansiuni citoplasmatice care pătrund în canalele osoase şi sunt lipsite de capacitatea de a se divide. vacuolară. sunt mono. au formă lenticulară. la funcţia de a . La păsări. Citoplasma este spumoasă. Printre lamele. prelungiri şi expansiuni. împreună cu canaliculele osoase. prin diferenţiere extremă. osteoclastele sunt celulele osoase specifice zonelor de remodelare osoasă dispuse printre fibrele de colagen şi rarele fibre elastice calcificate.64 - .dar faţă de care prezintă o serie de particularităţi. împreună cu lamele concentrice. multinucleate. Ţesutul sanguin este singurul ţesut „lichid” din organismul animal. la ambele clase de vertebrate). ♦ Globulele roşii (hematiile şi/sau eritrocitele) sunt elementele sanguine a căror denumire provine de la gr. în funcţie de etapa evolutivă a ţesutului osos. Este lichidă. Celule osoase au origine mezenchimală şi sunt reprezentate de 3 categorii celulare care. Osteocitele sunt celulele osoase tinere (sau osteoblastele maturizate) incluse în osteoplaste. formă aproximativ lenticulară. toate celulele sanguine sunt nucleate. Sunt celule voluminoase gigantice de formă ovoidă şi prelungiri mari.4. „ eritros „-roşu. carbonat de calciu şi magneziu) în care se dispun fibrele conjunctive şi elastice calcificate. > elemente celulare structurale (sau figurate). Studiate la microscopul optic din profil au forma unui disc biconcav cu marginile rotunjite. Are constituţia unei soluţii de cristaloizi şi coloizi în care sunt suspendate celule şi fragmente citoplasmatice. Ţesutul osos se prezintă sub 3 varietăţi: > haversian compact-este format din sisteme Havers (sau osteoane). Substanţa fundamentală este denumită plasmă şi nu are o structură histologică. circulă printr-un sistem conductor şi permite elementelor structurale să se deplaseze în interiorul acestora. 3. dimensiuni de 15-20 microni. cu partea centrală mai clară („ pierderea „ nucleului de aceste celule este considerată o adaptare. sunt denumite: osteoblaste-sunt celulele osoase tinere ce au proprietatea de a se divide activ. circulant printr-un sistem închis de vase. un sistem de cavităţi intercomunicante (lichidele transvazate din capilare pătrund în aceste canalicule şi umplu toate spaţiile din osteoplastele în care sunt dispuse celule osoase. Se dispune în lamele osoase concentrice şi stratificate ce formează lamelele haversiene care alcătuiesc un sistem în jurul unui canal central Havers. Cele 2 categorii de celule sanguine (roşii şi/sau albe) au preluat denumirea de la aspectul pe care îl au în sângele proaspăt (globulele roşii sau hematii la mamifere şi/sau eritrocite la păsări. privite din faţă au formă circulară. dispuşi în corpul celular sau în prelungiri.

5-1.5-1.5-1. hematiile neoformate.) Tabelul 3.5-1. Concomitent. Formula leucocitară la diferite specii (după Cotea. Durata de viaţă a hematiilor (la mamifere) este de 90-120 de zile.65 - . hematiile sunt alcătuite dintr-un complex coloidal (60 % apă şi 40 % proteine) şi o heteroproteidă-hemoglobina (obţinută din holoproteidaglobina şi pigmentul –hem). iar marginile netede permit rostogolirea prin lumenul intern al capilarelor).5 40-70 3-8 0.5-1.2.5 20-35 2-9 0. „leukos”-alb).5 45-65 3-8 0-3 40-50 2-6 0.0 30-40 3-6 0.5-1. în sânge.5-1. ♦ Globulele albe (sau leucocitele).3. 1978) Specia cal vacă oaie capră porc câine pisică iepure cobai şoarece şobolan arici maimuţă găină porumbel gâscă raţă mii/mm3 sânge 7 500 6 000 10 000 13 000 6 590 6 000 8 000 5 000 5 000 9 000 8 000 11 000 6 000 3 500 4 000 2 900 4 000 Hematiile sunt distruse încontinuu de sistemul circulator şi splină (prin procese de hemoliză (ieşirea hemoglobinei din eritrocit) şi fagocitoză (distrugerea eritrocitului de către histiocit în organele hematopoetice şi hematolitice) simultan trecând. 1984) Specia cal vacă oaie capră porc iepure câine pisică şobolan şoarece om găină gâscă raţă Numărul (mii/mm3 sânge) 7-10 5-10 5-10 7-16 10-15 9-12 7-11 10-15 5-25 7-15 5-9 9-30 6-20 20-24 neutrofile 50-60 25-40 30-45 30-45 40-60 30-50 60-75 50-80 16-36 20-50 60-70 30-45 30-70 30-40 Formula leucocitară (%) eozinofile bazofile limfocite 0. Tabelul 3.5-2 3-6 30-70 0. La mamifere. din organele hematopoetice. V. Sunt celulele sanguine dispersate printre globulele roşii.2. Numărul hematiilor (exprimat în mii/mm3 sânge) este variabil cu specia (tab.0 20-90 2-6 0-5 42-59 4-12 monocite 1-6 4-10 1-40 3-5 0-5 1-5 3-7 5-6 1-6 3-7 1-10 3-6 0-4 2-7 . Şi Roşca Gh.5 65-80 0-5 0. Denumirea provine de la gr.5 30 2-5 1-6 40-70 4-15 0.3.. hemoglobina participă la transportul CO2 sub formă de carboxihemogloină de la ţesuturi spre pulmoni. citoplasma. C. cu hemoglobină) (forma discoidală este ideală pentru absorbţia şi schimbul de gaze.5 40-65 3-10 0-1. 3. Hemoglobina are proprietatea de a se combina (reversibil) cu oxigenul transformându-se în oxihemoglobină (la nivelul pulmonului unde concentraţia de O2 din aerul inspirat este mare) (sângele oxigenat este răspândit în ţesuturi prin sistemul circulator).5 20-50 2-8 62-75 1-4 0.umple complet. Numărul mediu de hematii la diferite specii (după Papilian V. există 5 tipuri de leucocite incluse în 2 familii: cu granulaţii în citoplasmă-denumite leucocite granulare şi fără granulaţii în citoplasmă-denumite leucocite agranulare (tab. 3.5-4. Biochimic.).

În formula leucocitară.3-6 % cal. a incluziunilor în formă de bastonaşe fusiforme acidofile. reniformă sau uşor lenticulară) şi dau impresia că sunt „pieptănaţi” (este modul caracteristic de dispunere a cromatinei nucleare). Nucleii au formă variabilă (ovală. gâscă-26. 3 % caprine şi ecvine.70-43. În forma leucocitară. 4-20 % raţă.7 % la gâscă şi 1. heterofilele sunt similare cu neutrofilele dar diferite. 11-20 % suine. Leucocitele granulare neutrofile sunt elemente sanguine polimorfonucleare cu dimensiuni de 10-12 pim. Un plachet sanguin este format din 2 componente: cromomera (cromatomera este partea colorată.66 - . Au proprietatea de afagocita. 810 % heterofile şi 4 % bazofile). timus. ocupă aproape jumătate din masa intracitoplasmatică. înmuguriţi în formă de treflă şi umbriţi de granulele mari cu forme şi dimensiuni variabile. 11-17 % taurine şi ovine. au dimensiuni variabile (6-8 /um-mici. au aspect ovalar sau fusiform şi dimensiuni variabile (5-7 ăxm).45 % heterofile. sunt lobulaţi. Plachetele sanguine (sau trombocitele) sunt fragmentele de citoplasmă suspendate grupat în sânge (la mamifere) printre celelalte elemente figurate.1-0. 5 % galinacee. formă circulară sau ovalară şi o durată de viaţă scurtă în circuitul sanguin. Au proprietatea de a fagocita complexele antigenanticorp. La păsări se disting 3 categorii de leucocite granulare: eozinofilele şi bazofilele sunt similare cu cele de la mamifere. În formula leucocitară. acizi (leucocite eozinofile) şi bazici (leucocite bazofile). Au dimensiuni de 2-4 Ăim. Proporţia plachetelor sanguine este exprimată numeric în mii/mm3 sânge şi varia cu specia (găină 30-75. proporţia de neutrofile este variabilă cu specia (30 % taurine şi ovine. În formula leucocitară. prin afinitatea granulelor intracitoplasmatice pentru coloranţii neutri (leucocite neutrofile). 2. Numărul de plachete sanguine se exprimă (numeric) în mii/mm3 sânge şi este variabil cu specia: 170-978 ovine. nodulii şi ganglionii limfatici). 260-700 taurine etc. 8-17 % găină. gâscă 38-210 şi raţă 67-132). în citoplasmă. apar în proporţii variabile cu specia (0. raţă 9 % eozinofile. 60 % ecvine). citoplasmă relativ abundentă cu granulaţii grialbăstrui. 8-12 /um-mijlocii şi 12-18 pim-mari) şi conţin un nucleu sferic sau ovoid înconjurat de o citoplasmă subţire. 1.4-2. bi-nucleate (2 lobi uniţi printr-un filament de cromatină). 36 % suine. formată din numeroase granule) şi hialomera (este partea clară dispusă la periferie). granulaţii intracitoplasmatice egale şi foarte mari mari (astfel încât nucleul are aspect de bob de zmeură-la cal). Au tendinţa de a părăsi curentul sanguin. diferenţiate. bazofilele sunt rare şi prezente în proporţie variabilă cu clasa de vertebrate: 0. prin prezenţa.7-13 % gâscă.5 % la mamiferele domestice şi 3 % păsări (1-5 % găină. • Leucocite agranulare (denumite agranulocite) sunt de 2 categorii: mici şi numeroase denumite limfocite şi mai mari şi mai puţin numeroase denumite monocite.4 % porumbel. Monocitele sunt elementele sanguine deformă sferică şi dimensiuni de 15-25 pim. Leucocitele granulare bazofile sunt elementele sanguine de dimensiuni medii (10-12 fim). 2. 6.5-4% raţă). Limfocitele sunt elementele sanguine produse de organele limfopoetice (splină. cu 2-6 lobi de formă şi mărimi variabile uniţi prin filamente de cromatină. Proporţia de leucocite granulare din formula leucocitară este variabilă cu specia (găină-6-8 % heterofile şi eozinofile şi respectiv 6-12 % bazofile. 187-944 caprine. 35 % caprine. Nucleii sunt mari. nucleu multilobulat. 200-500 cabaline. 6 % taurine.8-8 % suine. proporţia monocitelor este variabilă cu specia: 0. sunt celule nucleate. 8 % ovine etc). îngloba şi distruge bacteriile în citoplasmă). plachetele sanguine sunt deosebite de cele de la mamifere.1 % raţă.Leucocite granulare sau granulocitele sunt de 3 tipuri. Leucocitele granulare eozinofile sunt elementele sanguine de dimensiuni medii (10-15 jxm). .

are dimensiuni mari: 500 microni lungime şi diametru de 20 microni). capete subţiate şi o porţiune centrală. între ele. *t* Rabdocitul (sau fibra musculară striată de tip scheletic) este cilindrică (lungime de 5-35 cm şi diametru de 50-100 microni). fiecare celulă musculară prezintă o membrană (denumită sarcolemă) cu structură lipoproteică trilamelară peste care se dispune. În cadrul fiecărui fascicul. denumite fascicule (sau mănunchiuri) ce se asociază şi formează muşchiul neted.3. formând. Fibrele musculare sunt de trei categorii: > netede-în ţesutul muscular neted. lizozomi şi peroxizomi (foarte slab dezvoltaţi) dar şi organite specifice (microfilamente de actină şi miozină-organizate sub formă de miofibrile. Miocitele sunt celule alungite şi cu formă variată. Nucleul ocupă partea centrală şi mai bombată a fibrei (conţine mai multă sarcoplasmă). striate de tip scheletic şi striate de tip cardiac)-specializate pentru realizarea contracţiilor musculare (excitabilitate şi contractilitate) şi substanţă fundamentală. ♦ Ţesutul muscular neted este alcătuit din fibre musculare netede denumite leiocite-unitatea morfologică. Dimensiunea fibrelor este variabilă (în arteriole. o plasă. Fibrele musculare nedete se asociază în grupe. este mononucleat. mai bombată. Fibra musculară netedă are o formă alungită. Ţesuturile musculare Ţesuturile musculare sunt formaţiuni histologice alcătuite din celule de formă alungită denumite miocite sau fibre musculare (netede. complexe Golgi. unde are rol în reglarea presiunii sanguine are dimensiuni mici. Citoplasma conţine două elemente principale: sarcoplasmă şi miofibrile (sau leiofibrile). plasat central în celula musculară netedă. la exterior o membrană de natură conjunctivă. > cardiace-în ţesutul muscular striat de tip cardiac. cu numeroase granule fine de cromatină în interior şi 1-3 nucleoli. ♦ Leiocitul (sau fibra musculară netedă) din muşchiul neted este fusiform (lungime de 50-500 microni şi diametru de 4-8 microni).5. în peretele uterului femelelor gestante. se dispun. miofibrilele şi nucleul. bombat în celula musculară cardiacă şi/sau alungit (30-40 nuclei/cm liniar). Nucleul are forma şi mărimea variate cu tipul de celulă musculară. mitocondrii. cu un metabolism foarte intens ce intră în alcătuirea muşchilor scheletici din structura organismului animal şi a aparatului de susţinere şi mişcare. dispus la periferia celulei musculare striate de tip scheletic. extremităţile a două fibre vecine sunt legate. Are proprietatea de a se plia în timpul contracţiei musculare şi de a se adapta la diminuarea dimensiunilor celulei. eventual ramificată (în artera aortă). are o formă cilindrică. . > striate-în ţesutul muscular striat de tip scheletic. în jurul acestuia. (denumită endomisium). Este ţesutul foarte bogat vascularizat şi inervat. Citoplasma (denumită sarcoplasmă) conţine organite comune de tipul reticulului sarcoplasmatic (sau REN) (este foarte dezvoltat şi implicat în fenomenul de cuplare a excitaţiei cu contracţia musculară în prezenţa ionilor de Ca+2. printr-o punte de ţesut conjunctiv cu predominanţă elastică şi reticulară şi se găsesc în dreptul nucleului leiocitului vecin. structurală şi funcţională a muşchiului neted. Miofibrilele pot fi: omogene (denumite leiofibrile-în fibra musculară netedă-sau leiocite) şi/sau heterogene (denumite rabdofibrile-în fibra musculară striată de tip scheletic-sau rabdocite şi/sau de tip cardiac-cardiofibrile). fusiformă. ♦ Fibrele musculare striate de tip cardiac se dispun în reţea (cu o lungime de 100-150 microni şi diametru de 20 microni). Din punct de vedere structural. Sarcoplasma este o componentă mai „lichidă” a citoplasmei în care.67 - .

Fibrele miocardiace sunt limitate de o membrană plasmatică lipoproteică ce vine în contact cu o membrană subţire (echivalentă cu sarcolema). reprezentate de discurile alternante (clare şi întunecate) care se succed în toată lungimea miofibrilelor. dendritice şi axonice-neuritice sau fibre nervoase. Fibrele musculare striate de tip cardiac sunt ramificate. Se aseamănă cu ţesutul muscular neted. cilindrice şi cu extremităţile ovoide. Au o lungime de 5-35 cm. prin aspectul miofibrilelor. Ţesutul muscular striat de tip cardiac intră în structura miocardului ce are proprietatea de a se contracta ritmic şi involuntar. Celulele au nucleii ovoizi plasaţi central. Neuronul este alcătuit din: corpul celular (sau pericarionul). neramificată şi cu colaterale rare detaşate în unghi drept. prin prezenţa nucleului în planul central. diametru 20-100 microni. prin formaţiuni speciale denumite discuri intercalare dispuse scalariform şi formează striuri scalariforme Eberth. triunghiular sau poliedric) (dimensiuni variabile între 14 şi 135microni). o formă particulară de energie denumită influx nervos care stimulează celulele altor ţesuturi. prin sinciţiul funcţional al celulelor componente. Fibra musculară striată prezintă striaţii transversale ale miofibrilelor. Axonul este o prelungire mai lungă şi subţire. indiferent de formă şi/sau mărime. prelungirile celulare. Neuronul. grupate şi separate de sarcoplasmă. sub acţiunea stimulilor externi sau interni. În sarcoplasmă se găsesc miofibrile (sau rabdofibrile) grupate în coloanele Leydig care. anastomozate şi formează o reţea. Elementele histologice componente ale ţesutului nervos sunt: > celulele nervoase principale denumite neuroni. Este specializat pentru înregistrarea stimulilor externi şi interni şi conducerea acestora pe distanţe lungi.Muşchii netezi se întâlnesc în peretele tubului digestiv. cu asemănări şi deosebiri faţă de ţesutul muscular neted şi ţesutul muscular striat de tip scheletic. al vaselor sanguine. Se aseamănă cu ţesutul muscular striat de tip scheletic. Ţesutul nervos Ţesutul nervos este un ţesut cu morfologie specială specific sistemului nervos şi analizatorilor. aspecte şi dimensiuni variabile (formăglobulară. Ţesutul muscular striat de tip scheletic este format din fibre musculare striate denumite rabdocite-unitatea morfologică. > Ţesutul muscular striat de tip cardiac este un tip special de ţesut muscular. nucleii au formă ovalară. căilor genitale şi urinare. dar diferă de acesta. structurală şi funcţională a ţesutului muscular striat de tip scheletic. Dendritele sunt prelungirile scurte şi ramificate (dichotomic).. apar sub formă de câmpuri poligonale strălucitoare. dar diferă de acesta. în secţiune transversală. între ele. formând câmpurile Conheim. Neuronul (sau neurocitul) este o celulă nervoasă specială caracterizată prin proprietatea citoplasmei de a produce. Corpul neuronului are forme. sunt multinucleate (30-40 nucl ei/mm lungime). prin neuniformitatea miofibrilelor.6. ovoidă sau sferică) (aspect-fusiform. Este format din fibre musculare care se unesc. punctate. stelat.68 - . > celulele secundare de susţinere şi nutriţie a celulelor nervoase principale denumite nevroglii. lungimea de 100 microni diametrul de 15-20 microni şi numeroase miofibrile alcătuite din miofilamente. piriform. are un singur pericarion şi una sau mai multe dendrite cu ramificaţii diferite. piramidal. 3. alcătuind stratul muscular denumit musculoasă. dimensiuni de 10 microni lungime şi 5 microni diametru şi sunt dispuşi sub sarcolemă. . Rabdocitele sunt celule fibrilare lungi.

lizozomi. dendritele pleacă din diferite puncte ale suprafeţei celulei. neuronii intră în legătură unii cu ceilalţi prin prelungirile neuronale de la nivelul sinapselor (gr. > pseudo-unipolari-au aspect piriform sau sferic. fie în interiorul sistemului nervos central. formă piramidală. stelată sau fusiformă. Neurofibrilele sunt dispuse în spaţiile dintre corpusculii Nissl. o singură prelungire neuronală groasă care. peroxizomi. neurofibrile. ovoid sau globulos şi au talie mică. mitocondrii. Când pericarionul are formă stelată. are dimensiuni mari. complexe Golgi. Fibra nervoasă axonică are trei constituienţi principali: axoplasmă. se ramifică dichotomic şi prezintă. dendritele se detaşează dintr-o extremitate a corpului celular. se divide în „T”: o ramură reprezintă dendrita. „synapsis”-a îmbrăţişa) (sinapsele reprezintă locul unde prelungirile eferente ale unui neuron se ating cu dendritele sau corpul celular al neuronului vecin sau. sunt foarte fine şi dispuse într-o reţea mai strânsă în jurul nucleului şi mai largă în restul corpului celular. fie sub forma nervilor periferici. axolemă şi teci (sau învelitori externe). prelungirile neuronale. la suprafaţa celulei. La nivelul sistemului nervos central. Denumirea provine de la faptul că.Pericarionul are o membrană celulară denumită neurolemă ce protejează. Fibrele nervoase sunt reprezentate de axonii şi dendritele neuronilor. membrana unui neuron se află în raport de contiguitate cu membrana unui neuron vecin). Sunt formate din neurofilamente şi microtubuli. Neuroplasma este un coloid fosfo-proteic în stare de gel vâscos şi incolor. Acestea sunt de două tipuri: centrale (dispuse în sistemul nervos central) şi periferice (dispuse în sistemului nervos periferic). ei având doar dendrite (intră în structura retinei). formă sferică. aspect veziculos şi este bogat în granule fine şi dispersate de eucromatină. citoplasma denumită neuroplasmă. aparent. Nucleul este dispus central sau excentric. De la pericarion pleacă. dendritele pleacă din unghiurile piramidei şi/sau a poliedrului. pigmenţi etc. axonul emerge din polul opus (se întâlnesc în structura stratului mijlociu al retinei. Aceasta conţine organite comune (complexe Golgi. Prelungirile neuronale se termină. după o traiectorie scurtă. se disting tipurile de neuroni: > amacrini-sunt neuronii lipsiţi de pericarion. au un singur axon ce se desprinde din mijlocul bazei piramidei la nivelul unui con de emergenţă axonică şi mai multe prelungiri dendritice . blocurile cromatofile sunt plasate unele lângă altele şi dau pericarionului un aspect de „încărcare” granulaţiile sunt cu atât mai numeroase cu cât celula este mai mare. nodozităţi sau asperităţi în formă de spini. iar axonul de pe o latură sau de la baza celulei. centru celular. talie mare (30-80 microni) nucleu veziculos plasat central (sărac în cromatină nucleară). iar cealaltăaxonul (se întâlneşte în structura ganglionilor spinali şi în rădăcina senzitivă a nervilor cranieni). la exterior. al ganglionilor: vestibular-Scarpa şi acustic-Corti). în unii neuroni (de ex. În funcţie de numărul şi modalitatea de emergenţă a prelungirilor neuronale. Tipuri de neuroni. Nucleolii sunt mai mari şi foarte discreţi în nucleoplasmă. în diferite moduri şi direcţii.69 - . bogat în granulaţii denumite corpi tigroizi (sau corpusculi Nissl). bipolari-au aspect fusiform. ribozomi. cu desebirea că. Corpusculii Nissl reprezintă granulaţiile cromatofile asemănătoare unor blocuri poliedrice cu aspect fusiform şi/sau de bastonaş. multipolari piramidali Betz din scoarţa cerebrală-sunt neuroni de talie mare. Neurilema are structura generală a oricărei membrane celulare. din corpul celular pleacă. este dublată de foiţa externă a celulei gliale satelite. reticul endoplasmatic rugos) şi organite specifice (neurofibrile şi corpusculi Nissl) şi un nucleu veziculos (cu aspect nucleolat) sărac în heterocromatină (şi-a pierdut capacitatea de multiplicare) dar este bogat în eucromatină nucleară. celulele multipolare din măduva rahidiană). multipolari-au formă piramidală.

complexe Golgi. sferic. poliedrice. Nucleul este variat ca formă (sferic. TEST DE EVALUARE HISTOLOGIE GENERALĂ 1)Epiteliul stratificat cornos îşi are originea în –ectoderm -mezoderm -endoderm 2)Epiteliul simplu cubic se găseşte –la suprafaţa ovarului -la interiorul vaselor sangvine -în structura tiroidei . de susţinere şi izolare a ţesutului nervos ce separă elementele nervoase de vasele sanguine şi ţesutul conjunctiv. izolare. Printre corpii tigroizi se dispun neurofibrile sub formă de reţea mai densă în jurul nucleului.desprinse din unghiurile şi de pe laturile piramidei. iar extremitatea subţiată-spre stratul molecular al scoarţei cerebelare. multipolari stelaţi (sau neuronii motori) sunt localizaţi în coarnele ventrale ale măduvei rahidiene. nucleul veziculos. elipsoidal sau lobulat) şi bogat în cromatină nucleară. Nevrogliile au un rol important în sistemul nervos: susţinerea şi nutriţia celulelor nervoase principale (prin picioruşele perivasculare ale macrogliilor). Baza celulei este orientată spre stratul profund granular al scoarţei cerebelare. are formă prismatică sau piramidală. Corpii tigroizi au aspect de blocuri poliedrice mici . incluzii etc. formează un epiteliu simplu discontinuu cu celule unite prin desmozomi. Macroglia este formată din nevroglia propriu-zisă care este de diferite tipuri: ependimară-se dispune la nivelul canalului ependimar. Nevrogliile reprezintă elementele trofice. veziculos şi colorat în galben . este plasat central (este sărac în heterocromatină. sunt groase şi ramificate. Corpii Nissl apar în neuroplasmă (ce excepţia zonei conului de emergenţă axonică) ca mici blocuri. Celulele prezintă două prelungiri lungi şi ramificate şi manifestă proprietatea de fagocitoză a celulelor nervoase degenerate. din unghiurile pericarionului. În neuroplasmă sunt vizibile neurofibrilele şi corpusculii Nissl). este alcătuită dintrun corp celular şi numeroase prelungiri gliale. au de talie mare (60-140 microni). apare frecvent în substanţa cenuşie a centrilor nervoşi şi are o citoplasmă granulară. se desprind din extremitatea subţiată a pericarionului. Nucleul este mic şi intens colorat. are un corp celular mic şi citoplasmă încărcată cu gliofibrile ce pătrund în prelungirile care iradiază din corpul celular. fusiform sau triunghiular). Nucleul este mare. apărare şi fagocitare. nucleu rotund şi numeroase prelungiri gliale. apare frecvent în substanţa albă a centrilor nervoşi.m) şi aspect piriform (de pară). între două strangulaţii Renvier). numeroase prelungiri dendritice care se detaşează. Citoplasma este granulară (granulele sunt denumite gliosomi) şi conţine gliofibrile. fibroasă-este denumită „ astrocit fibros „. Nevroglia periferică este reprezentată de celula satelită a neuronilor din ganglionii nervoşi rahidieni şi simpatici şi de celula Schwmann (dispusă în afara tecii de mielină Schwann. plasmatică-este denumită „astrocit protoplasmatic” (sau „celulă în păianjen”). Axonul se desprinde de la nivelul conului de emergenţă axonică de la baza pericarionului. corpul celular este polimorf (ovoid. Dendritele sunt reduse numeric la 2-3. Oligodendroglia are corpul rotund. neuronii multipolari piriformi Purkinje din scoarţa cerebeloasă-sunt neuroni de talie mare (40-60 Ăj. Nucleul mononucleolat. Microglia (mezoglia sau celula lui Del Rio Hortega) apare în tot sistemul nervos şi este mai mică decât restul nevrogliilor. dar bogat în eurocromatină-metabolic activă). Nevroglia din sistemul nervos central are aspect polimorf.70 - . câteva prelungiri gliale noduroase şi puţin ramificate şi apar în substanţa nervoasă-albă şi cenuşie. are aspect veziculos.

71 - . există celulele –osteocite -osteoblaste -osteoplaste -osteoclaste 11)Ţesutul sanguin are următoarele funcţii –transportă substanţe nutritive şi gaze (O2.3)Epiteliul prismatic simplu din intestinul subţire are rol –de absorbţie -de filtrare -de căptuşire şi protecţie 4)Epiteliul urinar este un epiteliu –simplu -stratificat 5)Epiteliile senzoriale se găsesc dispuse –în stomac -în organele de simţ -în rinichi 6)Celula mezenchimală este –mononucleată şi cu prelungiri -binucleată şi fără prelunigiri 7)Substanţa fundamentală conţine –proteine -apă -hormoni -leucocite 8)Ţesutul aponevrotic şi tendinos sunt ţesuturi conjunctive –orientate -semiorientate 9)Tenocitele sunt celule din –ţesutul osos -ţesutul cartilaginos -ţesutul tendinos 10)În ţesutul osos compact.CO2) 15)Eozinofilele prezintă în citoplasma lor –granule izodiametrice multiple -nu prezintă granule -granule diferite ca mărime 16)Monocitele au dimensiuni de -2-3µ -15-25µ -5-7µ 17)Miocardul conţine ţesut muscular –striat -neted -cardiac 18)Funcţiile ţesutului muscular sunt –contractibilitatea -de upport şi susţinere -glandulare 19)Ţesutul nervos are ca principale caracteristici –contractibilitatea -excitabilitatea -conductibilitatea -de căptuşire şi protecţie 20)Un neuron este format din –pericarion -dendrite -axoni -taxon .CO2) –imunocompetenţă -căptuşire şi protecţie -homeostazie termică 12)Plasma sanguină conţine –apă -proteine -substanţe minerale -leucocite 13)Dimensiunile hematiilor din sângele mamiferelor sunt de -4-10µ -2-3µ -15-30µ 14)Funcţiile hematiilor sunt –imunocompetenţa -de a imprima culoarea roşie sângelui -de transport a gazelor (O2.

Fig.72 - . 13. . Fig. 14.

73 - .Fig. 15 .

16 şi 17 .Fig.74 - .

fazele dezvoltării ontogenetice Dezvoltarea embrionară începe cu fecundaţia ovulului şi continuă cu segmentarea zigotului.2. segmentarea. histogeneza şi organogeneza) se desfăşoară în organismul matern şi reprezintă dezvoltarea intrauterină. unele faze ale ontogenezei (fecundaţia. Gametogeneza cuprinde ansamblul transformărilor prin care trec celulele germinale iniţiale denumite gonocite primordiale până ating stadiul de celule sexuale mature . Tubul neural reprezintă sediul sistemului nervos de mai târziu şi este conservat în interiorul embrionului. fetală (continuă dezvoltarea organelor până lafătare). Din cele trei foiţe embrionare se dezvoltă organele.Capitolul 4 EMBRIOLOGIE GENERALĂ 4. gastrularea. histogeneză şi organogeneză (formarea ţesuturilor şi a organelor). mezoderm şi endoderm şi a anexelor embrionare). 4.75 - . Foiţele embrionare constituie punctele de plecare în formarea organelor. Segmentarea zigotului constă în diviziuni celulare succesive şi rapide. Gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare.fătarea sau naşterea. Modul în care are loc segmentarea depinde de cantitatea de vitelus pe care o conţine ovulul. creşterea şi dezvoltarea intrauterină parturiţia creşterea şi dezvoltarea extrauterină(sau în afara oului). din vezicula embrionară unistratificată se formează gastrula. Dezvoltarea continuă şi în afara organismului matern după actul parturiţiei cu perioada post-natală. mezodermul-la grupele de animale superioare (foiţa embrionară mijlocie) şi endodermul( foiţa embrionară internă). segmentarea. (respectiv foiţa embrionară externă). Definiţii şi generalităţi. organogeneza. gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare şi a organelor şi ieşirea din ou. parcurgându-se mai multe etape: fecundaţia. .1. gastrularea. păsărilor şi insectelor). Ca rezultat al gastrulaţiei apar ectodermul. Ontogeneza este procesul de dezvoltare individuală a unui organism începând din stadiul de ovul fecundat până la maturitate. Segmentarea se încheie odată cu formarea blastulei. Tubul neural ia naştere din ectoderm. Apariţia tubului neural şi a organelor. Segmentarea poate cuprinde întregul ovul (segmentare totală în cazul mamiferelor şi a omului) sau numai porţiuni ale acestuia (segmentare parţială în cazul reptilelor.. La mamifere. În gastrulaţie. Dezvoltarea intrauterină se desfăşoară în 3 etape: embriogeneză (de la fecundarea ovulului şi până la apariţia celor trei foiţe embrionare: ectoderm.

Spermatozoidul a fost pus în evidenţă pentru prima dată în 1667 de Ham din Leyda (la om) şi în 1679 de Antony Von . Perioada germinativă (sau de multiplicare) este parcursă în timpul prepubertăţii când gonocitele primordiale se divid mitotic şi produc 2 categorii de celule: mici-identice cu gonocitele primordiale şi altele mari-denumite spermatogonii „prăfoase " de tipul A care ulterior se vor divide mitotic (în mod repetat) generând spermatogoniile „crustoase" de tipulB.2. Perioada de maturare se caracterizează prin faptul că.creştere (de dezvoltare)şi de maturare. spermatocitele de ordinul I se divid reducţional şi produc 2 spermatocite de ordinul II cu set haploid (n) de cromozomi. Fig. Procesul se desfăşoară la nivelul epiteliului germinativ din tubii seminiferi de la nivelul testiculului. 18 4.Procesul de gametogeneză cuprinde:spermatogeneza şi ovogeneza şi se desfăşoară în 3 faze:germinativă (de multiplicare). Spermatogeneza Spermatogeneza cuprinde totalitatea transformărilor prin care trec spermatogoniile (gonocitele primordiale masculine) până devin celule sexuale mature (spermatozoizi). Spermatidele parcurg procesul de metamorfoză celulară denumit spermiogeneză în care fiecare spermatidă se transformă într-un spermatozoid Morfologia spermatozoidului. Perioada de creştere debutează odată cu pubertatea şi constă în creşterea şi dublarea volumului spermatogoniilor şi transformarea acestora în spermatocite de ordinul I.1. care vor continua linia seminală. Acestea se divid mitotic imediat şi rezultă în final 4 spermatide.76 - .

principală şi terminală: piesa intermediară are o lungime de circa 10 microni. piesa terminală este componenta scurtă şi lipsită de învelişul spiral al cozii. *t* coada spermatozoidului (sau flagelul) este lungă. capul spermatozoidului are o lungime de circa 10 microni. perforator acrozom spa]iul subacrozomic membrana acrozomic\ intern\ membrana acrozomic\ extern\ plasmalema coloane segmentare dispozitiv fibrilar inelar microtubuli mitocondrii Piesa intermediar\ centriolul proximal piesa bazal\ piesa terminal\ tubuli dispozitiv fibrilar Piesa principal\ inel (anulus) Fig. piesă de conjugare(gât) şi flagel (sau coadă). Este alcătuită din 3 piese: intermediară. se dispune o capsulă externă foarte subţire denumită teacă protoplasmatică. 2 fibrile centrale peste care se dispun concentric 9 fibrile periferice duble (2+9+9).77 - . piesa principală este componenta cea mai lungă (de circa 50 microni) a cozii. la exterior. După maturare. ovalară (berbec. Un filament spiral ce conţine circa 25 spirale şi este format din granule mitocondriale dispuse în jurul filamentului axial peste care. 19. este alcătuită din filamentul axial înconjurat la exterior de 2 membrane (internă şi externă) fine între care se interpune un strat de citoplasmă şi un triplu filament spiral (permite mişcarea de înaintare a spermatozoidului). piesa principală şi piesa terminală. Structura spermatozoidului (după Liebich. de o membrană externă. ţap. Spermatozoidul se dezvoltă din spermatocitul de ordinul II şi spermatide. forma capului spermatozoidului este variabilă cu specia: sferică (om). . seceră sau cârlig (şoarece şi şobolan). vier. superficială. leagă capul de coadă. În plan central conţine un filament axial alcătuit din microtubuli. Fiecare spermatozoid este alcătuit din 3 porţiuni principale: cap. se detaşează cu uşurinţă de coadă şi este acoperită la exterior de o membrană citoplasmatică foarte delicată.G. H. este alcătuită dintr-un filament axial (ce se reduce progresiv) acoperit. cotoi şi câine) sau spiralată (cocoş). Acesta eliberează o enzimă denumită hialuronidază ce are rolul de a depolimeriza acidul hialuronic („cementul" ce uneşte celulele coroanei radiata) şi de a favoriza pătrunderea spermatozoidului printre celulele foliculare şi fecundarea ovulului.Coada(flagelul) este formată din trei porţiuni sau piese numite. armăsar. este foarte fragilă. se dispune în partea posterioară a capului spermatozoidului. la exterior.Leeuwenhöek (la animale). are aspect filamentos şi include o fibrilă centrală şi o teacă protoplasmatică.. piesa intermediară. 1999) piesa de conjugare este scurtă de circa 1 micron. formă variabilă cu specia şi conţine acrozomul-cu rol esenţial în procesul fecundaţiei pentru că perforează membrana externă groasă denumită zona pellucidă (din jurul membranei viteline a ovulului). se dispune între jumătatea anterioară şi posterioară a centriolului distal.

20 4.000-100.2 Ovogeneza Ovogeneza cuprinde complexul de transformări prin care trece ovogonia din stadiul de celulă germinală iniţială până devine ovul matur (sau ovocit) apt pentru fecundare. în ovar. mitotică (sau ecuaţională). ♦ de maturare a ovocitului-începe la pubertatea animalului şi se parcurg 2 diviziuni de maturare: meiotică (sau reducţională)-din ovocitul de ordinul I (sau primar) se obţin 2 celule inegale: una de talie mare haploidă (cu n cromozomi).: la hominidae 20-30 ani) şi reprezintă perioada în care se produce şi se acumulează vitelusul prin procesul de vitelogeneză Vitelusul este format din substanţele nutritive (glicogen. se asimilează reciproc şi generează celula-ou (sau zigotul). Se parcurg 3 faze: ♦ germinativă (de înmulţire)-se desfăşoară în timpul vieţii embrionare pornind de la ovogoniile din ovarul embrionar.4. În perioada de dezvoltare embrio-fetală se formează. .2. lipide. În finalul perioadei de maturare se formează un ovul matur şi trei globuli polari. fosfolipide etc) produse în ficat. Fig. Procesul de ovogeneză se desfăşoară în zona corticală a ovarului în interiorul unei formaţiuni histologice denumită folicul ovarian. rezerva de celule sexuale femele pentru toată viaţa (circa 60. vehiculate de sânge şi pinocitate (în ovocite) cu microvilozităţile de la suprafaţa membranei ovocitelor primare.000 ovocite de ordinul I) care însă rămân în stare latent-biologică fiind blocate în profaza diviziunii meiotice (reducţionale) până la pubertate.din ovocitul de ordinul II se formează un ovul matur şi încă un globul polar. Fecundaţia Fecundaţia este un proces biologic complex cu o durată totală de 12-16 h la animalele domestice. denumită ovocit de ordinul II şi cealaltă de talie mică denumită primul globul polar care se va divide. ♦ de creştere-debutează imediat după naştere şi durează ani de zile (de ex.78 - . ce constă dintr-o succesiune de fenomene interdependente în care cei 2 gameţi de sex opus (spermatozoidul şi ovulul) se contopesc.3.

b-ataşarea. Dezvoltarea embrionară la mamifere şi păsări 4. ovulul reacţionează astfel încât granulele corticalei din ovocit îşi „varsă” conţinutul în spaţiul perivitelin. f-eliminarea globulului polar secundar şi formarea pronucleilor. h-singamia Fecundaţia se realizează în 3 faze succesive: ♦> apropiere-are loc datorită atracţiei reciproce dintre cei 2 gameţi care se manifestă în treimea superioară a oviductului.Fig. 21. *t* penetraţie-constă în pătrunderea unor spermatozoizi printre celulele coroanei radiata de la periferia membranei pellucida.79 - . c-intrarea în spaţiul perivitelin. e-rotaţia fusului.4. d-dispariţia granulelor corticale. sunt constituite primele 2 foiţe embrionare. iar la sfârşit. 4. > amfimixie-constă în reproducerea sexuată adevărată. Procesul se declanşează la un interval variabil de timp de la fecundare. Segmentarea la mamifere În momentul fecundaţiei au loc o serie de fenomene fizico-chimice atât în ovul cât şi în spermatozoid care au drept consecinţă restructurarea completă a aspectului general.4. Segmentarea reprezintă ansamblul diviziunilor pe care le parcurge celulaou în urma cărora se realizează „edificiipluricelulare” simple denumite morulă şi blastulă. În urma contactului dintre acrozom şi membrana pellucida. În noua celulă au loc procese metabolice intense care determină diviziuni de segmentaţie-complexe şi succesive-ale zigotului în celule din ce în ce mai mici şi mai numeroase. o enzimă ce depolimerizează acidul hialuronic şi favorizează pătrunderea spermatozoidului printre celule. se rupe membrana acrozomului şi se eliberează acrozina (sau hialuronidaza). După ce primii spermatozoizi au pătruns în zona pellucida.1. . egale şi dispuse diferit. Fazele procesului de fecundaţie a-penetrarea zonei pellucida. fuzionarea gametului mascul cu gametul femel şi formarea celulei-ou (sau a zigotului). zona pellucida devine rezistentă faţă de acrozina altor spermatozoizi şi se realizează fecundaţia monospermică. g-cariogamia. embrionul este schiţat.

regenerând organismul. numărul blastomerelor creşte în proporţie geometrică (16. Celulele rezultate în urma acestor diviziuni delimitează o formaţiune sferică „plină" de celule şi aspect muriform denumită morulă. pot să evolueze până la sfârşitul dezvoltării embrionare. 22 *t* Faza de morulă începe la câteva ore de la fecundaţie. timp în care zigotul parcurge câteva diviziuni succesive şi inegale: > Prima-este verticală şi longitudinală. Faza de blastulă (sau blastocist) se instalează când blastomerele din interiorul morulei încep să „secrete" lichidul blastocelic care împinge celulele . > a treia-este transversală astfel încât planul de diviziune este paralel şi supraecuatorial. rezultând în final 8 blastomere inegale. dacă sunt detaşate. Fig. celulele sunt nedeterminate şi indiferent de poziţia lor. Prin diviziuni ulterioare.80 - .Procesul de segmentare se desfăşoară în timp ce zigotul se deplasează prin oviduct spre uter şi parcurge stadiile de dezvoltare de morulă şi blastulă. > a doua-este orizontală şi perpendiculară pe planul primei diviziuni. se obţin 2 celule denumite blastomere ce au volumul total ce nu depăşeşte volumul zigotului. 64. din care 4 mici denumite micromere orientate spre polul animal (sau superior) şi 4 mari denumite macromere orientate spre polul vegetativ (sau inferior). Morula are un volum mai mare decât celula-ou din care s-a format. 128) atât pentru macromere cât şi pentru micromere. în final obţinându-se 4 celule inegale denumite blastomere. 32.

se invaginează prin embolie şi realizează o foiţă internă denumită endoblast (sau endoderm). *t* Faza de gastrulă se caracterizează prin formarea foiţelor embrionare ca urmare a unor intense procese de proliferare. Această fază este denumită „preludiul diferenţierii" pentru că blastomerele ocupă anumite poziţii prin segmenări repetate şi. din fiecare celulă sau grup de celule. Faza de blastulă cuprinde 3 stadii de dezvoltare: monodermic (sau blastocistul) este reprezentat de 128 de celule embrionare (blastomere) care alcătuiesc trofoblastul (sau ectoblastul trofoblastic) ce are 2 zone: polul animal unde se află un „buton embrionar" (sau embrioblastul) cu o formă discoidală şi blastomerele lipite de faţa internă a trofoblastului şi cavitatea vitelină (sau lecitocelică) dispusă între trofoblast şi butonul embrionar. sacul mezodermic (sau somita) este alcătuit din 2 foiţe: externă denumită somatopleură (alipită de ectoderm) şi internă denumită splanchnopleură (alipită de endoderm).spre periferie unde se dispun sub forma unui singur strat de celule şi delimitează o cavitate blastocelică. Din acesta. încep să se diferenţieze foiţele embrionare. tridermic primitiv conţine butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe 3 rânduri: trofoblastul (la exterior). Macromerele sunt mai bogate în vitelus nutritiv şi alcătuiesc peretele polului vegetativ (inferior). endoblastul se va numi hipoblast. ectoblastul în contact direct cu trofoblastul şi endoblastul-stratul profund alcătuit din celule aplatizate ale butonului embrionar. . cei 2 saci mezodermici comunică cu intestinul. didermic primitiv conţine: butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe 2 rânduri: trofoblastul şi ectoblastul (sau blastomerele din discul lăţit). pereţii sacilor celomici se resorb. astfel că. vor pătrunde printre cele 2 foiţe embrionare. Foiţa externă (sau ectoblastul) suferă „o înfundare" datorită multiplicării celulelor componente pe linia mediană denumită invaginaţie neurală (sau şanţ neural) care se închide în timp şi formează tubul neural. are loc alungirea axială a gastrulei în sensul axial antero-posterior. Iniţial. spre finalul fazei. Micromerele conţin o cantitate redusă de vitelus nutritiv şi se dispun spre polul animal (superior). Foiţa internă (sau endoblastul) este alcătuită din celulele embrionare care se multiplică. Micromerele se divid mai rapid şi alunecă spre suprafaţa blastulei prin epibolie realizând foiţa externă denumită ectoblast (sau ectoderm). Cavitatea de migrare nou formată se numeşte archenteron (intestin primitiv sau cavitate gastrulară) şi comunică cu exteriorul printr-un por denumit blastopor (gastropor. prin diferenţierea ulterioară se va forma sistemul nervos. După formarea notocordului şi a mezoblastului. Din punct de vedere structural. fuzionează şi vor forma un singur sac celomic denumit cavitate generală secundară a corpului. Mezoblastul se diferenţiază în grupe de celule din ce în ce mai evidente în zona dorsală (sau metamerizată) denumite somite (sau saci mezodermici-stâng şi drept) care pe măsură ce se vor dezvolta. După formarea tubului neural. Macromerele se divid mai lent. Notocordul are rol de coloană vertebrală pentru un interval limitat de timp după care dispare şi începe procesul de formare a vertebrelor datorită procesului de multiplicare a celulelor. În timp. se deplasează şi suferă o triplă invaginare: una mediană din care se formează un cordon plin denumit notocord şi două laterale dispuse între ectoblast şi endoblast din care se va forma cea de-a 3-a foiţă denumită mezoblast. creştere volumetrică şi intense mişcări celulare. ulterior se vor separa şi vor delimita cavitatea celomică.81 - . ectodermul se va numi epiblast (sau ectoderm definitiv). enteropor sau gură primitivă) ce delimitează extremitatea caudală a corpului viitorului animal.

pericardul şi mezenterul). Are rolul de a lubrefia tractusul genital pentru a favoriza expulzarea fătului. mezoderm şi endoderm). procorionul se transformă în corion şi vilozităţile primare în vilozităţi secundare. Anexele embrio-fetale Din cele trei foiţe embrionare se formează ţesuturile şi organele viitorului individ precum şi anexele fetale. epifiza. ţesuturile musculare. astfel că are loc dezvoltarea veziculei ombilicale. alantoida şi amniosul. Lichidul amniotic lubrefiază tractusul genital. la fătare. Corionul este învelitoarea uterină a foetusului care apare încă din timpul fazei de blastulă sub formă de trofoblast (sau procorion). se modifică cantitativ şi calitativ. aparatul cardio-vascular. smalţul dentar. ajută la dilatarea gâtului uterin. După dezvoltarea alantoidei. Cordonul ombilical este format din vasele ombilicale şi canalul uracunite prin ţesut conjunctiv lax cu aspect gelatinos denumit gelatină Warthon. părul.4. aparatul respirator. splina. pe măsură ce gestaţia avansează.2. 4. Din mezoblast (sau mezoderm) se formează dermul şi hipodermul. Aceasta este plină cu lichid amniotic în care se dezvoltă fătul şi îl protejează de acţiunea factorilor mecanici. ţesuturile conjunctive propriu-zise şi metaplaziate (ţesutul osos şi ţesutul cartilaginos). Corionul are rolul de a asigura schimburile nutritive dintre mamă şi făt în timpul vieţii intrauterine.Aceasta reprezintă momentul în care embrionul se găseşte în stadiul tridermic fiind alcătuit din 3 foiţe primordiale (ectoderm. Se formează din endoderm prin proliferarea şi evaginarea porţiunii terminale a intestinului primitiv. Din endoblast (sau endoderm) iau naştere: tubul digestiv. aceste formaţiuni sunt acoperite de o foiţă din epiteliul amniosului şi a . Amniosul contribuie la deschiderea gâtului uterin în timpul fătării. glandele salivare. Vilozităţile coriale de pe faţa externă a corionului pătrund în criptele situate pe faţa mucoasei uterine. Această formaţiune este de natură ectodermică şi prezintă pe faţa externă ramificaţii denumite vilozităţi primare cu ajutorul cărora sunt absorbite substanţele nutritive din laptele uterin. plăcile Peyer) şi seroasele (peritoneul. La mamifere. Endodermul evaginat antrenează la faţa lui externă ţesutul mezodermic din care vor lua naştere vasele sanguine alantoidiene. epiderma.82 - . fanerele. Alantoida este a doua învelitoare fetală. stabilindu-se astfel legătura dintre mamă şi făt. glanda sebacee şi sudoripară. invelitorile fetale sunt trei: corionul. medulosuprarenala. paratirodele. extra-embrionară (reprezintă sacul alantoidian propriu-zis plin cu lichid alantoidian). hipofiza. glanda mamară. ia naştere în zona extraembrionară (prin gâtuirea cavităţii lecitocelice) şi comunică cu intestinul primitiv prin canalul vitelin. de nuanţă gălbuie şi. Alantoida are rolul de a conduce vasele sanguine către corion asigurând nutriţia şi respiraţia fătului şi protecţia faţă de acţiunile mecanice şi. La exterior. limfonodulii. După nidaţie. pleura. Vezicula ombilicală este de natură endodermică. > mijlocie (canalul urac). Lichidul alantoidian este limpede. Punga alantoidiană este complet dezvoltată şi este formată din trei porţiuni: > intra-embrionară (va deveni vezica urinară a fătului). timusul şi vezica urinară. locul circulaţiei omfalo-mezenterice este luat de circulaţia placentară. vezicula ombilicală şi cordonul ombilical. Din ectoblast (sau ectoderm) se formează: sistemul nervos central. epiteliul bucal şi anal. ficatul şi pancreasul. Amniosul este învelitoarea fetală internă ce provine din ectoblast şi delimitează o cavitate amniotică. ganglionii simpatici. tiroida. epiteliul senzorial (organele de simţ). organele hematopoetice (măduva osoasă hematogenă.

ovine şi caprine. TEST DE EVALUARE 1. > discoidală-la şoricioaică maimuţă şi femeie.Ce rol are placenta ? 5. vilozităţile coriale distrug o parte din endometru şi vin în contact cu elementele vasculo-conjunctive ale corionului din endometru. b.00 puncte Evaluarea rezolvării testului: Scala de punctaj recomandată: 10.83 - .Ce este spermatogeneza ? Daţi câteva detalii. se întâlneşte la suine şi ecvine. migrarea embrionului prin coarnele uterine spre uter. hemo-endotelio-corială-se întâlneşte la cobăiţă şi iepuroaică. Pentru fiecare întrebare (cu răspuns corect) se acordă 2. se întâlneşte la primate. Notă Soluţionarea problemelor se face pe coli A4. se întâlneşte la carnivore. > hemocorială-vilozităţile coriale vin în contact direct cu masa sanguină maternă. se întâlneşte la taurine. În funcţie de repatizarea vilozităţilor coriale pe suprafaţa corionului. ovulaţie.00 puncte Punctaj total: 10. Vilozităţile coriale sunt formate dintr-un ax de ţesut conjunctiv lax acoperit de ţesut specific denumit trofoblast.00 puncte Răspundeţi corect la următoarele întrebări: .Selectaţi răspunsurile corecte la varianta-Fecundaţia este precedată de: a.00 puncte Punctajul optim preconizat: 8.Ce este ovogeneza ? Daţi câteva detalii. există diferite tipuri de placentă: > difuză la suine şi ecvine. > zonară-la carnasiere. > endotelio-corială-vilozităţile coriale distrug epiteliul uterin şi elementele conjunctive din corionul mucoasei uterine pentru a veni în contact direct cu vasele materne pe care le încorporează (până la distrugere) în mucoasa lor. d. Cordonul ombilical are rolul de a asigura transportul de la mamă la făt şi eliminarea produşilor de excreţie în alantoidă (prin canalul urac).Ce rol au anexele embrio-fetale ? 4. maturarea spermatozoizilor. > multicotiledonată-la taurine. > sindesmo-corială-în zona cotiledoanelor. există diferite tipuri de placentă: > epitelio-corială-cele două componente ale placentei (maternă şi fetală) îşi păstrează integritatea. 3. Placenta este formaţiunea care rezultă din pătrunderea vilozităţilor coriale în criptele mucoasei uterine asigurând schimburile de substanţă în dublul sens.alantoidei. 2. contopirea celor doi gameţi. c. ovine şi caprine. Din punct de vedere histologic.

5. cea de-a 2-a se dispune la nivelul vertebrelor lombare IV-VI denumită intumescenţă lombară. pe ambele părţi. în forma literei „H". măduva urmăreşte inflexiunile coloanei vertebrale şi prezintă 2 îngroşări (denumite intumescenţe) din care: una se dispune între vertebra a V-a cervicală şi a II-a toracală denumită intumescenţă cervicală. înalte şi ascuţite şi 2 creste ventrale. Sistemul nervos cuprinde sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic. Are aspectul unui cordon lung. analiza şi integrarea informaţiilor pe baza cărora se elaborează senzaţii sau comenzi pentru organele efectoare (muşchi. Aceste 2 intumescenţe corespund zonelor de desprindere a nervilor ce formează plexurile nervoase toracale şi lombare. De pe laturile cordonului medular se desprind nervii spinali.Sistemul nervos al vieţii de relaţie cuprinde nervii cranieni şi nervii spinali(rahidieni). Prelungirile dorsale sunt denumite coarne dorsale. de culoare albă. de nervii sacrali ai cozii formând împreună „coada de cal". într-un număr egal cu numărul găurilor de conjugare intervertebrale. Extremitatea caudală a măduvei se subţiază treptat şi formează un con medular cu o lungime de circa 2-3 cm ce se prelungeşte cu un cordon nervos fin denumit „fir terminal" (sau filum terminale) şi străbate vârful conului dural Acest „fir terminal" de substanţă nervoasă este flancat paralel. o greutate medie de 270 g şi reprezintă circa 40 % din greutatea encefalului la ecvine. mai groase. fiind reprezentate de cordoanele laterale ale măduvei. glande).El este rprezentat de către encefal şi de către măduva spinării.1.Capitolul 5 SISTEMUL NERVOS Sistemul nervos este alcătuit din totalitatea structurilor de origine ectodermică implicate în explorarea şi cunoaşterea mediului intern şi extern prin prelucrarea.iar Sistemul nervos vegetativ cuprinde cele două componente ale sale.1. > Substanţa cenuşie are o consistenţă redusă.84 - . diametrul transversal de 15-20 mm.1. elaborează un răspuns adecvat care este transmis organelor efectoare. au funcţie senzitivă (conţin neuroni senzitivi). > Sistemul nervos periferic este reprezentat de către sistemul nervos al vieţii derelaţie şi de către sistemul nervos vegetativ. Marginile laterale sunt rotunjite şi groase. Măduva spinării se dispune în canalul rahidian. Prelungirile ventrale sunt denumite coarne ventrale şi au . uşor aplatizat dorsoventral ce se întinde de la gaura occipitală până la extremitatea cranială a sacrumului. cilindroid pe toată lungimea sa. este bogat vascularizată şi culoare gri-brună (uneori nuanţă rozie). substanţa albă-este dispusă la exterior. Are forma unui cordon dublu cu 2 creste dorsale. Are aproximativ 192 cm lungime. diametrul vertical de 12 mm. Fiziologia măduvei spinării are ca substrat-structura anatomică. Extremitatea cranială a măduvei se continuă cu bulbul rahidian.respectiv ortosimpaticul şi parasimpaticul. > Sistemul nervos central prelucrează informaţiile primite. Pe secţiune transversală. Sistemul nervos central 5. În secţiune transversală prin măduva spinării se observă: substanţă cenuşie-este dispusă la interior. are forma literei „H" şi 2 porţiuni simetrice semilunare reunite printr-o bandă transversală reprezentată de comisura cenuşie. În canalul rahidian.

Encefalul Encefalul este adăpostit în cavitatea craniană. de cordon cilindroid turtit dorsoventral. La vârful coarnelor se găsesc neuronii sensibilităţii somatice. la interior. În seria animală şi la speciile domestice. 5. Se deschide cranial. Cornul lateral are formă triunghiulară. cornul dorsal cenuşiu şi şanţul dorsal lateral. . Rădăcinile dorsale şi ventrale ale măduvei spinării se unesc în interiorul canalului vertebral şi formează nervii rahidieni micşti (30-31 perechi) cu distribuţie segmentară (metamerică). la exterior. > lateral-este situat lateral de substanţa cenuşie între cornul dorsal şi cel ventral. Cornul dorsal este orientat oblic. encefalul are greutatea şi dimensiunile variabile. Este căptuşită. de canalul ependimar. În anumite regiuni ale măduvei spinării. lateral de acest şanţ. Fiecare nerv rahidian rezultă din unirea rădăcinilor medulare dorsale (senzitive) şi medulare ventrale (motorii). fasciculul gracilis de fasciculul cuneiform. Substanţa albă acoperă. cu funcţie vegetativă. asemănătoare cavităţii în care este adăpostit. între ele. Cornul ventral este mai scurt dar mai voluminos decât cel dorsal. Faţa dorsală este brăzdată de un şanţ median dorsal şi împărţită în 2 jumătăţi simetrice. Nervii rahidieni au o distribuţie segmentară (metamerică) şi asigură legătura cu o anumită zonă: cutanată (dermatom). oferă pentru studiu: 2 feţe-dorsală şi ventrală şi 2 margini laterale. Are o poziţie ventro-laterală. Este alcătuit din grupări nervoase vegetative. La baza coarnelor se găsesc neuronii sensibilităţii viscerale (volumul coarnelor dorsale este proporţional cu cantitatea de excitanţi ce provin din mediul extern). Aspectul şi mărimea sunt. 12 toracale. La câţiva mm. se află şanţul colateral dorsal. La câţiva mm distanţă. în planul central.1. prin comisura albă. ca o manta. Legătura măduvei spinării cu periferia (receptori-efectori) se realizează prin nervii rahidieni micşti care corespund cu structura segmentară a măduvei spinării şi a vertebrelor alăturate: 8 cervicale. musculară (miotom) sau viscerală. la baza coarnelor ventrale se află câte un corn lateral redus. > ventral-este dispus între fisura mediană ventrală şi coarnele ventrale ale substanţei cenuşii astfel încât cele 2 cordoane ventrale simetrice. substanţa cenuşie şi este împărţită în 3 cordoane: > dorsal-este dispus între şanţul dorsal. Faţa ventrală prezintă şanţul median ventral cu aspectul unei fante mai largi care se întinde până la comisura albă a măduvei. Comisura cenuşie leagă cele 2 jumătăţi de substanţă cenuşie şi este străbătută.2.funcţie motorie (conţin neuroni motori). la nivelul conului medular. în extremitatea ventriculului IV şi caudal se termină. În acest corn îşi au originea deutoneuronii senzitivi ce alcătuiesc Aspectul general al măduvei spinării. sunt legate. dorso-lateral şi este mai subţire decât cel ventral. un contur relativ neregulat şi este îndepărtat de conturul periferic al măduvei spinării printr-un strat gros de substanţă albă În acest corn îşi au originea neuronii motori multipolari destinaţi musculaturii somatice (extensoare-m partea laterală şi flexoare-m partea medială) şi a centurilor scapulară şi pelvină (în zona centrală). prin care pătrund rădăcinile aparente dorsale senzitive ale nervilor spinali. În regiunea cervicală. 5 lombare şi 5 sacrale. în general. între cele 2 şanţuri există un şanţ intermediar care delimitează. de epiteliul ependimar. se dispune la baza cornului ventral şi este evident în regiunea dorsală şi porţiunea posterioară a regiunii cervicale a măduvei. substanţa gelatinoasă. în lateral se află câte un şanţ colateral ventral prin care pătrund rădăcinile aparente ventrale motorii ale nervilor spinali.85 - . printr-o uşoară dilataţie.

Greutatea relativă a encefalului, raportată la greutate corporală vie este, în general, mai mare la animalele mici. Encefalul este format din 5 porţiuni principale (prezentate în sens caudo-oral,după cum urmează: miencefalul, metencefalul, mezencefalul, diencefalul şi telencefalul. Mielencefalul este format din:bulbul rahidian,pedunculii cerebeloşi caudali şi vălul medular caudal.Metencefalul este format din puntea lui Varolio,cerebelul şi pedunculii cerebeloşi mijlocii şi anteriori. Mezencefalul este format din pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni; Diencefalul este compus din: talamusuri, hipotalamus (hipofiza, tuberculul cenuşiu, tuberculul mamilar şi chiasma optică); epitalamus (epifiza, trigonul şi habenulele epifizei) şi metatalamus (corpul geniculat medial şi lateral). Telencefalul cuprinde: rinencefalul (creierul olfactiv) şi emisferele cerebrale. Bulbul rahidian Este o formaţiune nervoasă cu aspect tronconic uşor aplatizată dorsoventral, oferind pentru studiu o bază, un vârf, 2 feţe şi 2 margini laterale. Baza este orientată oral şi delimitată de puntea lui Varoli, prin şanţul bulbo-pontin, dispus ventral. Vârful se dispune caudal, se continuă cu măduva spinării,de la nivelul găurii occipitalului. Faţa ventrală este mai largă la extremitatea orală, uşor convexă în ambele sensuri şi străbătută de un şanţ median ventral. De o parte şi de alta a fisurii se află 2 coloane de substanţă albă denumite piramide bulbare. Lateral de baza piramidelor bulbare şi caudal de puntea lui Varoli, se află corpul trapezoid, format dintr-o redusă bandeletă transversală care se prelungeşte cu originea aparentă a perechilor VII şi VIII de nervi cranieni. Pe laturile bulbului, de o parte şi de alta, se află originea aparentă a perechilor IX, X şi XI de nervi cranieni. Între şanţ şi piramidele bulbare, caudal de corpul trapezoid apare o eminenţă rotunjită şi puţin reliefată denumită tuberculul facial. Faţa dorsală este acoperită de cerebel şi participă la formarea trigonului bulbar al fosei romboide. Fisura mediană dorsală ajunge până aproape de jumătatea bulbului unde cordoanele dorsale diverg şi canalul ependimar se dilată, devenind superficial şi formează ventriculul al IV-lea. Din punct de vedere histologic, bulbul rahidian este alcătuit din substanţă albă şi substanţă cenuşie ce reprezintă, în mare parte, continuarea substanţei nervoase din măduvă, la care se adaugă o serie de nuclei şi fascicule nervoase proprii. Metencefalul este format din 3 componente diferenţiate din vezicula metecencefalică: puntea lui Varoli, cerebelul şi pedunculii cerebeloşi. Puntea lui Varoli (sau protuberanţa inelară) are aspectul unei benzi transversale proeminente dispusă între bulbul rahidian şi pedunculii cerebrali de care este separată prin şanţurile bulbo-pontine şi ponto-pedunculare. Extremităţile punţii se îngustează şi se recurbează dorsal şi pătrund în cerebel sub forma pedunculilor cerebeloşi mijlocii (sau braţele punţii). Faţa ventrală a punţii prezintă, pe linia mediană, un şanţ bazilar (este amprenta arterei bazilare) şi, pe părţile laterale, rădăcina aparentă a perechii a V-a de nervi cranieni. Faţa dorsală a punţii este delimitată, în lateral, de pedunculii cerebeloşi mijlocii care participă la delimitarea fosei romboide şi a trigonului pontin. Puntea lui Varoli este alcătuită din substanţă nervoasă cenuşie (dispusă sub formă de nuclei: masticator, lacrimo-nazal şi pentru nervii-abducens, trigemen, facial, oculo-motor extern şi acustico-vestibular) şi albă (formată din fibrele longitudinale ale fasciculelor ascendente şi descendente, transversale, de asociaţie şi rădăcinile nervilor cranieni ce pornesc şi se termină la nivelul punţii). Cerebelul (sau creierul mic) are aspect globulos, este uşor alungit transversal şi plasat în derivaţie cu axul cerebro-spinal. Are o greutate medie de circa 70 g şi ocupă compartimentul cerebelos al cutiei craniene. Conexiunile cerebelului cu celelalte formaţiuni ale sistemului nervos central se realizează prin: ♦ pedunculii cerebeloşi posteriori (cu măduva spinării);
- 86 -

♦ pedunculii cerebeloşi mijlocii (cu protuberanţa); ♦ pedunculii cerebeloşi anteriori (cu emisferele cerebrale). Anatomic, cerebelul este alcătuit din 2 emisfere cerebelare simetrice unite, între ele, printr-o formaţiune intermediară, denumită „vermis". Lobul medial (sau vermisul) are aspectul unui vierme inelat separat, prin 2 fisuri superfiale longitudinale, de lobii laterali. Este curbat dorso-ventral astfel încât, cele 2 extremităţi sunt foarte apropiate una de cealaltă. Din punct de vedere histologic, cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie (se dispune la exterior întrun strat subţire şi continuu sub formă de scoarţă cerebeloasă dar, şi la interior, sub formă de nuclei-fastigiali, dinţaţi şi globulos-înglobaţi în substanţa albă din vermis şi emisferele cerebelare) şi substanţă albă (dispusă la interior sub formă de nuclei). Scoarţa cerebeloasă este alcătuită din 3 straturi: > molecular-la exterior; > cu celule Purkinje-la mijloc; > granular-la interior Pedunculii cerebeloşi sunt reprezentaţi de 3 perechi de cordoane nervoase alcătuite din substanţa albă ce leagă cerebelul de componentele sistemului nervos central. Mezencefalul reprezintă porţiunea cea mai îngustă a trunchiului cerebral situată între diencefal şi metencefal. Este alcătuit din: > pedunculii cerebrali şi tegumentul (sau calota) (în partea ventrală); > tuberculii cvadrigemeni (în partea dorsală). Pedunculii cerebrali sunt reprezentaţi de 2 mase de substanţă nervoasă albă plasate în partea ventrală a mezencefalului orientate divergent de la punte spre emisferele cerebrale. Între pedunculi se află un şanţ denumit fosă interpedunculară ocupată de structurile hipotalamice. Faţa ventrală este convexă în plan transversal şi marcată, în porţiunea mijlocie, de originea aparantă a perechii a III-a de nervi cranieni, înaintea căreia se observă o bandeletă pedunculară transversă care trece înapoia corpului geniculat medial, ajungând la tuberculul cvadrigemen posterior. Faţa dorsală este acoperită de calota mezencefalului şi tuberculii cvadrigemeni. Tuberculii cvadrigemeni sunt 4 eminenţe voluminoase rotunjite de culoare cenuşie, dispuse perechi pe partea dorsală a mezencefalului, de o parte şi de alta a liniei mediane (2 cu dispunere cranială şi 2 cu dispunere caudală). Tuberculii cvadrigemeni craniali (sau coliculii optici) sunt mai dezvoltaţi, au formă sferică, culoare cenuşie, sunt acoperiţi parţial de emisferele cerebrale şi sunt legaţi, de corpii geniculaţi laterali, prin braţul conjunctival cranial. Tuberculii cvadrigemeni caudali (sau coliculii acustici) sunt mai reduşi decât cei craniali, au culoare mai deschisă, se dispun înapoia precedenţilor, sunt distanţaţi între ei dar legaţi printr-o comisură albă transversală. Din punct de vedere histologic, tuberculii cvadrigemeni sunt alcătuiţi din straturi alternative de substanţă nervoasă cenuşie şi albă. La carnivore sunt mai dezvoltaţi coliculii caudali acustici, iar la restul mamiferelor domestice, coliculii rostrali optici La mamiferele inferioare, tuberculii cvadrigemeni reprezintă zona de proiecţie optică. La mamiferele superioare, aceste formaţiuni constituie doar o staţie de „releu" unde se face legătura dintre căile optice cu nucleii oculo-motori şi viscero-motori. Diencefalul (sau creierul intermediar) face legătura dintre mezencefal şi emisferele cerebrale. Este alcătuit din structuri nervoase talamice grupate în jurul ventriculului III (rostral de mezencefal), acoperit de emisferele cerebrale şi vizibil parţial doar la baza encefalului unde, hipotalamusul este încadrat de pedunculii cerebrali, chiasma optică şi tractusurile optice.
- 87 -

Este alcătuit din talamus (sau straturile optice), hipotalamus, epitalamus şi metatalamus (sau corpii geniculaţi). ♦ Talamusul (sau straturile optice) sunt 2 mase ovoide de substanţă cenuşie, relativ voluminoase, dispuse de o parte şi de alta a ventriculului III, înaintea tuberculilor cvadrigemeni, dorsal de porţiunea orală a pedunculilor cerebrali şi înapoia corpului striat de care este despărţit prin şanţul terminal-cu care formează corpii optostriaţi. Histologic, talamusul este alcătuit din substanţă albă-la exterior şi substanţă cenuşie-la interior, dispusă sub formă de nuclei. Hipotalamusul este alcătuit din chiasma optică, tractusurile optice, tuberculul cenuşiu, infundibulul (sau porţiunea proximală a neurohipofizei), glanda hipofiză şi corpul mamilar. Epitalamusul este formaţiunea nervoasă reprezentată de glanda epifiză (sau corpul pineal), habenulele epifizei, nucleii habenulari, tuberculul habenulei, comisura habenulară şi comisura caudală epitalamică. Epifiza este o glandă endocrină de culoare roşie-maronie, formă ovoidă sau fusiformă, lungime de circa 10-12 cm şi lăţime de 7 cm ce se dispune în şanţul format de talamus şi lama patrugeminală. Este ataşată de plafonul ventriculului III printr-o proeminenţă scurtă în care se prelungeşte cavitatea ventriculului. Habenulele epifizei sunt 2 tractusuri mici detaşate, în sens cranial, din lamela nervoasă circulară care fixează epifiza pe orificiul găurii comune posterioare dintre straturile optice şi tuberculii cvadrigemeni caudali. Aceste formaţiuni pleacă de la baza epifizei, se dirijează rostral pe fundul gutierei la deschiderea anterioară şi se unesc cu pilierii craniali ai trigonului cerebral. Metatalamusul este reprezentat de 2 proeminenţe nervoase situate pe feţele laterale ale talamusului denumite corpi geniculaţi (lateral şi medial). Fiecare emisferă cerebrală prezintă 3 feţe: ventrală, dorso-laterală şi medială şi 2 extremităţi: rostrală şi caudală. Faţa ventrală este denumită baza creierului, apare mai aplatizată şi cuprinde un complex de reliefuri şi şanţuri ce aparţin rinencefalului; este despărţită complet de congenera, în jumătatea rostrală, prin fisura interemisferică. În jumătatea mijlocie, prezintă o adâncitură denumită fisură cerebrală laterală (sau valea lui Sylvius) care începe dorsal de chiasma optică şi se prelungeşte pe faţa laterală. Caudal de fisura sylviană, pe faţa ventrală a encefalului, apare o eminenţă denumită lobul hipocampului (sau lobul piriform) şi, în planul rostral se află spaţiul perforat rostral (sau trigonul olfactiv) care prezintă, la suprafaţă, numeroase perforaţii. Formaţiunile comisurale inter-emisferice interioare sunt: corpul calos, trigonul cerebral, septul pelucid şi comisura anterioară (vizibile pe faţa medială a emisferelor cerebrale în secţiune sagitală) şi corpul striat şi hipocampul (vizibile în secţiune transversală şi orizontală). Corpul calos este reprezentat de o lamă groasă de substanţă nervoasă albă dispusă transversal în şanţul interemisferic. În secţiune sagitală se observă o porţiune mijlocie denumită trunchiul corpului calos şi 2 extremităţi: caudală (sau bureletul corpului calos ce se continuă, cranio-ventral, cu fornixul cerebral) şi cranială (sau genunchiul corpului calos ce se continuă cu o zonă subţiată denumită „ciocul" corpului calos). Faţa dorsală a corpului calos formează, în plan median, fundul şanţului interemisferic şi, pe laturi, de o parte şi de alta, 2 bandelete subţiri denumite striuri longitudinale. Cornul lui Ammon (sau hipocampul) aparţine porţiunii limbice a dispusă pe podeaua porţiunii caudo-mediale a ventriculului lateral corespunzător. Se dirijează caudo-lateral şi ventro-cranial ajungând până în porţiunea lobului piriform. Cele 2 coarne Ammon simetrice sunt unite la bază.
- 88 -

are un aspect piriform. > spinală (sau rahidiană)-are forma unei teci cilindice cu diametrul mai mare decât al măduvei spinării şi realizează. secretat în interiorul cavităţilor cerebrale de plexurile coroidiene. 5.3 Meningele Sistemul nervos central este adăpostit în canalul rahidian (măduva spinării) şi în cavitatea craniană (encefalul). Nervii motori au originea în axul cerebro-spinal. este situat caudo. Pe traiectul fibrelor nervoase se întâlnesc ganglionii nervoşi. Pia-mater (sau leptomeningele) este o învelitoare conjunctivo-vasculară. iar cea caudală este îngustă şi despărţită. Arahnoida este o învelitoare subţire. . > lentiform (sau extraventricular)-corespunde cu planul trigonului olfactiv. fac legătura între centrii nervoşi şi organele efectoare şi fibrele aferente senzitive ce fac legătura între receptori şi sistemul nervos central. 5. Există origini diferite pentru nervii motori şi senzitivi şi filete vegetative. nervii pot fi sistematizaţi în cranieni şi spinali. uşor alcalin. faţa superioară este netedă şi convexă. Aceste structuri nervoase sunt învelite de trei foiţe de protecţie numite meninge: duramater. Sistemul nervos periferic Sistemul nervos periferic este alcătuit din numeroase fibre nervoase (grupate în fascicule) denumite nervi.Corpul striat (sau nucleii bazali) este reprezentat de o masă de substanţă nervoasă cenuşie străbătută de fascicule albe-dispuse la baza emisferelor cerebrale. de natură conjunctivo-vasculară ce realizează cu foiţa dura-mater-spaţiul subdural (conţine o cantitate redusă de lichid) şi cu foiţa pia-mater-spaţiul leptomeningic (sau subarahnoidian) plin cu lichid cefalo-rahidian.1. cu canalul vertebral. extremitatea rostrală este bombată. prin fibrele eferente motorii. astfel încât. foarte subţire şi transparentă ce aderă intim la substanţa nervoasă şi urmăreşte toate accidentele de relief.89 - . Zona principală de aglomerare a fibrelor albe formează „capsula albă internă" ce împarte substanţa cenuşie în 2 nuclei principali: > caudat (sau interventricular)-proemină pe podeaua ventriculului lateral. căi nervoase periferice care. Lichidul cefalo-rahidian are rol de protecţie a sistemul nervos. După origine. Dura-mater (sau pachimeningele) este învelitoarea externă de culoare albă. din asocierea cărora se formează plexurile nervoase prin intermediul cărora se realizează acţiuni asociate şi combinative. mai groasă decât celelalte două dar mai puţin vascularizată şi prezintă 2 porţiuni: > craniană (sau cerebrală)-este aderentă la compactele osoase şi formează endostul care emite expansiuni sau prelungiri ce separă emisferele cerebrale (sau coasa creierului) şi/sau protejează cerebelul separându-l de emisferele cerebrale sau cortul cerebelos.lateral de precedentul şi are forma unei lentile biconvexe. de cornul lui Ammon-prin şanţul ventricular şi de talamus-prin şanţul circumpeduncular. spaţiul epidural. Nervii senzitivi au originea în ganglionii de pe traiect. în continuarea straturilor optice şi a pedunculilor cerebrali.2. Este un lichid limpede. arahnoida şi piamater. plin cu ţesut adipos semifluid. conductibilitatea este centrifugă şi eferentă pentru nervii motori (constituiţi din prelungiri axonice) şi centripetă şi aferentă pentru nervii senzitivi (constituiţi din prelungiri dendritice). Nivelul de la care un nerv părăseşte substanţa nervoasă constituie „originea aparentă" iar nucleul de pericarioni din care emerg fibrele nervoase constituie „originea reală".

regiunii obrajilor. Din ganglionul semilunar Gasser se desprind 3 nervi: oftalmic-este senzitiv. mandibulară. gros.5. lacrimală şi din mucoasa palatină şi nazală. obrajii. temporal profund. frontală şi nazo-ciliară şi are rolul de a controla sensibilitatea globului ocular şi a pleoapelor. se divide în 3 ramuri: lacrimală. > Nervul trigemen (V) este mixt. palatin mic şi palatin mare. Fibrele motorii inervează musculatura pieloasă a capului. voluminos şi are 3 componente: oftalmică (senzitivă). nazal aboral şi infraorbitar şi are rolul de a inerva nările. originea aparentă este în şanţul colateral de pe faţa ventrală a bulbului şi are rolul de a inerva muşchii (dreptul lateral şi posterior) ai globului ocular. ganglionul semilunar Gasser de pe traiect (pentru fibrele senzitive). > mandibular-este mixt. > vestibular-are originea reală în ganglionul vestibular Scarpa din urechea internă şi are funcţie în echilibru. are originea reală în nucleii principal şi accesoriu din bulb. buccinator şi temporal superficial) ce controlează sensibilitatea mucoasei linguale anterioare. > Nervul acustico-vestibular (VIII) (sau stato-acustic) este format din 2 nervi: > acustic (sau cochlear)-cu originea reală în ganglionul lui Corti din urechea internă şi are funcţie auditivă. voluminos şi părăseşte cutia craniană prin marea gaură rotundă. Acesta emite în traiectul său.1 Nervii cranieni La mamifere şi păsări sunt 12 perechi de nervi cranieni (numerotate cu cifrele romane I-XII) ce au originea reală în segmentele encefalului (pentru filetele motorii). maxilară (senzitivă) şi mandibulară (mixtă). pielea din regiunea frunţii şi o parte din mucoasa nazală. > Nervul olfactiv (I) este reprezentat de 15-20 filete nervoase cu originea reală în celulele bipolare din mucoasa olfactivă şi originea aparentă pe faţa ventrală a bulbilor olfactivi şi reprezintă segmentul intermediar al analizatorului olfactiv > Nervul optic (II) are aspectul unui cordon cilindric cu originea reală în celulele nervoase din retină şi originea aparentă la nivelul chiasmei optice. ajunge în fosa orbitară unde emite nervii: zigomatic. nervii motori (maseterin. receptori şi organele de simţ (pentru filetele senzitive) şi originea aparentă este pe faţa ventrală a trunchiului cerebral. Fibrele senzoriale (gustative) inervează extremitatea rostrală a mucoasei linguale. dinţii şi tavanul cavităţii bucale. Nervul oculo-motor comun (III) are originea reală în nucleul oculo-motor din mezencefal (pentru fibrele motorii) şi nucleul pupilar (pentru fibrele parasimpatice) şi originea aparentă pe faţa ventrală a pedunculilor cerebrali. cu excepţia perechilor I-a şi a II-a. Originea reală este în nucleii masticator şi accesoriu din puntea lui Varoli (pentru fibrele motorii). buza superioară. > Nervul abducens (VI) (sau oculomotor extern) este motor. > maxilar-este senzitiv. > Nervul intermedio-facial (VII) este mixt şi format din 2 componente: motorie (reprezentată de nervul facial) şi senzorial-parasimpatică (reprezentată de nervul intermediar). pterigoidian şi milohiodian) ce inervează musculatura masticatorie şi milohioidul şi senzitivi (lingual. Fibrele parasimpatice inervează glandele sublinguală. Originea aparentă este la nivelul extremităţii punţii lui Varoli. Nervul trochlear (IV) este pur motor are originea reală în nucleul trochlear din mezencefal şi originea aparentă este caudal de tuberculii cvadrigemeni. ganglionii senzitivi (pentru filetele senzitive). nucleii vegetativi (pentru filetele vegetative). dinţilor.90 - . mandibulare.2. a vălului palatin şi scăriţei şi cavităţii timpanice precum şi muşchii jugulo-mandibular. . a planşeului cavităţii bucale. jugulohioidian şi stilo-hioidian. inervează muşchiul oblicul dorsal al globului ocular. pielea buzei inferioare şi a feţei.

motor şi parasimpatic. . Originea reală este pentru componenta motorie-m nucleul ambiguu din bulb. Nervii lombari sunt perechi (în număr variabil cu specia: 6-la cabaline. 5. sacrali şi caudali. ♦ Nervii sacrali sunt perechi (în număr variabil cu specia: 3-la carnivore. pentru ambele componente ale nervului acustovestibular. motorii (rădăcinile ventrale) şi vegetative. rumegătoare şi suine. toracali. pentru fibrele motorii-m nucleul ambiguu din bulb şi pentru fibrele parasimpatice-în nucleul salivator caudal din bulb. Originea aparentă este pe laturile bulbului). Fiecare nerv spinal este mixt şi are filete senzitive (rădăcinile dorsale). Nervul hipoglos (XII) este motor. fiecare având 2 ramuri: dorsale şi ventrale.2.2 Nervii spinali Nervii spinali (sau rahidieni) sunt reprezentaţi de perechile de nervi desprinse din măduva spinării ce părăsesc canalul vertebral prin găurile de conjugare. pentru componenta parasimpatică-în nucleul cardio-pneumo-enteric din bulb şi pentru componenta senzitivă-m ganglionul jugular de la nivelul găurii sfâşiate de pe traiect. are originea reală-pentru fibrele senzitive-m ganglionul pietros de pe traiect. cleido-travers şi trapez) şi ventrală (pentru muşchiul sterno-mandibular).Originea aparentă este. musculatura şi pielea regiunii şi ultimele 3 perechi de ramuri ventrale formează plexul lombar.2. lateral de piramidele bulbare.91 - . la limita cu măduva spinării. ♦ Nervii cervicali sunt în număr de 8 perechi. prin ramurile dorsale-pielea şi musculatura regiunii şi.3 Nervii membrelor Ramurile ventrale ale perechilor de nervi cervicali VI. cabaline şi leporide) şi inervează. are originea reală în nucleii principal şi accesoriu din bulb şi originea aparentă pe faţa ventrală a bulbului. 5.plexul sacral. lombari. pe laturile bulbului şi reprezintă segmentul intermediar al analizatorului acustico-vestibular. Nervii spinali sunt după regiunea din care se desprind: cervicali. ♦ Nervii toracali sunt perechi (în număr variabil cu specia: 18-la cabaline. simpatice şi senzitive. Plexul brahial are aspectul unei lame lăţite ce se dispune între cele două porţiuni ale muşchiului scalen. Părăseşte cutia craniană şi se orientează spre aripa atlasului unde emite 2 ramuri: dorsală (pentru muşchii cleido-mastoidian. VII şi VIII se anastomozează cu primele două perechi de nervi toracali şi formează plexul brahial destinat inervării membrului toracic. ♦ Nervii caudali (sau coccigieni) sunt perechi (în număr variabil cu specia: 1416-la leporide. prin ramurile ventrale ale perechilor sacrale I şi II. taurine. prin ramurile dorsale. fiecare pereche având 2 ramuri: dorsală şi ventrală. > Nervul vag (X) (sau pneumo-gastric) este mixt şi are filete motorii. Are rolul de a inerva musculatura intrinsecă şi extrinsecă a limbii. Nervul spinal (XI) (sau accesoriu al nervului vag) are originea reală în nucleul ambiguu din bulb şi măduva spinării şi originea aparentă pe laturile bulbului. 13-la rumegătoare şi carnivore şi 12-la leporide). Nervul gloso-faringian (IX) este senzitiv. 7-la carnasiere. ovine şi leporide) şi inervează. 1417-la suine. 4-la ovine. Nervii desprinşi din plex sunt sistematizaţi în: toracali (craniali şi caudali) şi ai membrului toracic. 18-22-la canide şi 20-24-la feline etc) şi inervează musculatura şi pielea din regiunea cozii.

Din anastomoza nervilor brahial şi median rezultă filete nervoase pentru muşchii pectorali-transvers şi descendent. micul rotund şi cleido-brahial. Din punct de vedere fiziologic. şi formează ganglionii pre-vertebrali sau la nivelul organelor. prin ramurile comunicante cenuşii. Sistemul nervos vegetativ ortosimpatic are două componente: centralăreprezentată de centrii nervoşi vegetativi din axul cerebro-spinal (măduvă şi trunchiul cerebral) ce realizează conexiuni cu cortexul şi periferică-reprezentată de fibrele şi ganglionii vegetativi şi este dispusă în afara axului cerebro-spinal. Nervul brahial-inervează muşchii coraco-brahial şi biceps brahial. Sistemul nervos vegetativ împreună cu sistemul endocrin. anatomic şi topografic. femural (pentru muşchiul cvadriceps femural). formând ganglionii intramusculari terminali. alţii se dispun. extensor digital comun. unii se dispun lateral de coloana vertebrală şi realizează şanţul ganglionar para-vertebral (sau latero-vertebral). glute caudal (pentru muşchii biceps femural şi gluteu superficial). Emite pe traseu. sistemul nervos vegetativ este sistematizat în două grupe-ortosimpatică şi parasimpatică-care. reparatorie şi anabolizantă ce crează rezervele pe care le . inervează musculatura netedă a organelor interne şi a vaselor sanguine şi coordonează activitatea secretorie a glandelor endocrine. safen (pentru pielea regiunii mediale a coapsei. filete nervoase pentru muşchii triceps brahial. se dispune pe faţa medială a humerusului şi este separat de nervul ulnar. în sensul că. adductorii-mare şi mic şi graţios). ajung la organe şi le inervează. în planul ventral coloanei.92 - . cutanat femural caudal (pentru pielea regiunii caudale a coapsei). 5. extensor carpo-radial. Fibrele eferente individualizate pot fi pre-ganglionare mielinice originare din centrii vegetativi pe care le uneşte de formaţiunile ganglionare şi post-ganglionare amielinice originare în ganglionii vegetativi. subscapular. Toate organele au o dublă inervaţie: parasimpatică-reprezentată de componenta trofotropă. extensor digital lateral. Sistemul nervos al vieţii vegetative Sistemul nervos vegetativ reprezintă componenta sistemului nervos care coordonează activitatea organelor interne. marele rotund) şi braţului. prin artera humerală şi se termină în muşchiul abductorul lung al policelui. din care derivă nervii digitali). Nervul axilar-inervează muşchii: deltoid. funcţional sunt antagoniste şi acţionează sub controlul sistemului nervos central. anconeu. profund şi accesoriu şi tensor al fasciei lata). tensor al fasciei antebrahiale. pectineu. Fibrele aferente fac parte din nervii sistemului cerebro-spinal. Fibrele nervoase vegetative sunt de două tipuri: aferente şi eferente. Plexul lombo-sacral este sistematizat în 2porţiuni: ♦ cranială-cuprinde nervii: ilio-muscular (pentru muşchii psoasul mare şi psoasul mic). Nervul radial este cel mai gros.Nervii membrului toracic sunt destinaţi musculaturii spetei (suprascapular. Ganglionii vegetativi au o dispunere variată. Nervul tibial emite ramuri musculare proximale pentru muşchii propulsori (biceps femural. Reglarea se face prin intervenţia reflexă a sistemului nervos care asigură funcţionalitatea organică. ♦ caudală-cuprinde nervii: gluteu cranial (pentru muşchii glutei-mediu. marele sciatic (dă filete nervoase pentru muşchii profunzi ai bazinului).3. extensor carpo-ulnar şi pentru regiunea cutanată laterală a braţului şi antebraţului. menţine funcţionalitatea normală a organelor interne şi realizează acea stare de echilibru denumită homeostazie. gambei şi metatarsului) şi obturator (pentru muşchii: croitor. faţa medială a corzii jaretului şi se termină cu 2 nervi plantari: lateral şi medial. de unde. adaptează organismul la condiţiile de mediu extern. semitendinos şi semimembranos) şi fibulare-superficiale şi profunde (pentru muşchii şi pielea din regiunile anterioară a gambei şi tarso-metatarsiană). tibial (trece printre muşchii gemeni ai gambei.

în stare de repaus sau după boală. pe traiectul lor. filetele postganglionare se orientează spre originea a colonului descendent din cavitatea abdominală şi pelvină. > crează rezervele pe care le va mobiliza sistemul nervos vegetativ ortosimpatic. Ganglionii vegetativi sunt reprezentaţi de lanţul ganglionar para-vertebral. toracală şi abdominală. ajung în interiorul cavităţii abdominale şi inervează. a apărării. Sistemul nervos parasimpatic. De la acest nivel. lângă nucleul oculo-motor Nucleul lacrimo-salivar cuprinde nucleii lacrimal şi salivar (rostral şi caudal) ce se dispun între nucleii nervului facial şi ambiguu din bulb. fibrele sale fiind componente ale nervilor periferici cranieni şi/sau spinali.va mobiliza ortosimpaticul şi ortosimpatică-reprezentată de componenta ergotropă. > acţionează: noaptea. lombară. > intervine ziua. Fibrele pre-ganglionare părăsesc măduva spinării odată cu rădăcinile dorsale şi ajung. lungi şi scurte. componenta parasimpatică nu prezintă o individualitate specifică. Rolul sistemului nervos vegetativ parasimpatic: Prin dubla inervaţie orto-simpatică şi para-simpatică a tuturor organelor. Ganglionii ortosimpatici se leagă între ei prin conectivele interganglionare. La mamiferele domestice. Filetele pre-ganglionare intră în componenţa nervului vag. Fibrele nervoase sunt pre-ganglionare (mielinice) şi post-ganglionare (amielinice). ganglionii pre-vertebrali şi ganglionii intra-murali (din peretele organului efector). Centrii nervoşi sunt grupaţi la periferia nevraxului şi realizează 2 segmente parasimpatice-cranian şi pelvin-de la care pleacă fibrele pre-ganglionare eferente ce fac sinapsă la nivelul ganglionilor parasimpatici. Parasimpaticul pelvin are originea în măduva spinării din regiunile lombară (IV) şi sacrală (I). De la acest nivel. când organismul se reface. în organism. Ortosimpaticul prezintă porţiunile: cefalică. > coordonează procesele anabolice şi de asimilaţie-prin componenta trofotropă. reparatorie. fibrele nervoase şi ganglionii nervoşi. furie şi perioada de boală. un echilibru labil denumit homeostazie. dinamogenă şi catabolizantă. la plexul pelvin. până la nivelul colonului descendent. se realizează. în somn. pleacă fibre post-ganglionare ce ajung la organele efectoare. prin intermediul ramurilor ventrale ale nervilor-pudend şi hemoroidal.93 - . în stare de efort. > fibrele postganglionare se distribuie organelor efectoare urmărind adventicea arterelor care irigă organele respective. Centrii vegetativi ortosimpatici sunt plasaţi pe coarnele intermediolaterale ale măduvei dorso-lombo-sacrale. în timpul atacului. . abdominală şi sacrală drept componente ale segmentelor medulare. cervicală. Nucleul pupilar este localizat în mezencefal sub apeductul lui Sylvius. Rolul sistemului nervos vegetativ ortosimpatic: > coordonează procesele catabolice şi dinamogene asigurând energia necesară vieţii. viscerele din regiunea cervicală. ♦ Sistemul nervos vegetativ ortosimpatic este reprezentat de: centrii vegetativi. Nucleul cardio-pneumo-enteric reprezintă originea componentei parasimpatice a nervului vag.

trunchiul nervului spinal" şi „trunchiul cerebral" ? (Pentru toate întrebările ce urmează se cere să menţionaţi răspunsul corect) TEST DE EVALUARE . 4. 3. În substanţa reticulată din trunchiul cerebral se află centrii vitali ai (completaţi Notă 1.6 Standardul de evaluare: calitativ (min. 23. 7.2 Punctaj total: 10. 7. 10.00 puncte 3.94 - . 8.1 Scala de punctaj recomandată: 10. Care sunt părţile componente ale sistemului nervos central ? Care sunt componentele sistemului nervos periferic ? Ce înţelegeţi prin sistem nervos vegetativ ? Care sunt componentele sistemului nervos vegetativ ? Sesizaţi diferenţa dintre pedunculii cerebrali şi pedunculii cerebeloşi ? Care este numărul de nuclei motori ai nervilor cranieni ? Sesizaţi diferenţa dintre originea aparentă şi cea reală a nervilor periferici ? Sesizaţi diferenţa dintre fibrele nervoase senzoriale şi cele somatice ? Puteţi diferenţia noţiunile: .. 3.00 punct Evaluarea rezolvării sarcinilor de la Capitolul 5.5 Punctajul realizat: 3. 5.00 puncte 3. Soluţionarea problemelor se face pe coli A4. 6.1. 2.00 puncte) Fig. 9.3 Punctajul optim preconizat: 8. 2. Pentru fiecare întrebare (cu toate răspunsurile corecte) se acordă 1.00 puncte 3.

Fig. 24.95 - . 25 şi 26 .

. 27. 28.96 - .Fig. Fig.

orientare spaţială şi echilibru. Sunt alcătuiţi dintr-un bulb central granulos (străbătut de o fibră amielinică) înconjurat de o capsulă periferică. Se deosebesc 5 tipuri de receptori: cutanat.Capitolul 6 MORFOLOGIA ORGANELOR DE SIMŢ Analizatorii sunt organe de simţ reprezentate de un complex de formaţiuni anatomice cu rol în recepţionarea.1. perii tactili situaţi (cu diferenţele specifice) în jurul botului. tendoane. olfactiv. sunt specifici mamiferelor. vizual şi acustico-vestibular. ♦ exteroceptorii-primesc excitaţiile ce vin din afara organismului şi se împart în receptori cutanaţi şi pentru organele de simţ. periost. cu mediul intern. ligamente. Există diferite tipuri de corpusculi: Grandy-Merkel-se dispun printre 2-3 celule epiteliale. La mamifere. > central-reprezentat de zona corticală. de presiune. sunt specializaţi pentru recepţionarea excitaţiilor tactile. > intermediar (sau de transmisie)-reprezentat de calea nervoasă. ♦ proprioceptorii-culeg excitaţiile mioarticulare. Un analizator este format din 3 segmente: > periferic-reprezentat de receptorii organului de simţ. . 6. Krause-au rol pentru recepţionarea senzaţiilor termice şi se dispun în derm. termice şi dureroase din piele: > terminaţiuni nervoase libere-sunt reprezentate de fibrele nervoase amielinice (receptori pentru durere) dispuse superficial şi în profunzimea straturilor pielii. pleoapelor şi/sau a extremităţilor. Ruffini-sunt specializaţi pentru recepţionarea senzaţiilor termice localizaţi din hipoderm.97 - . Meissner-sunt prezenţi la mamifere şi au o structură complexă. sunt acoperiţi de o capsulă foarte subţire. gustativ. adventicea vaselor sangvine şi mezoul peritoneal. > organe încapsulate (sau corpusculii)-sunt alcătuiţi din extremitatea unei fibre nervoase ce pătrunde şi se ramifică într-o grupare de celule epiteliale. legate între ele. se găsesc în pielea ciocului şi/sau sub epiteliul mucoasei linguale la unele specii de păsări acvatice. la nivelul extremităţii membrelor şi tunica conjunctivă a globului ocular. cu rol de analiză şi integrare. sunt importanţi pentru a asigura sensibilitatea superficială cutanată. au formă ovoidă şi sunt localizaţi preponderent în hipoderm. conducerea şi transformarea în senzaţii a excitaţiilor provocate de o serie de stimuli din mediul intern şi extern. o grupare de celule aplatizate printre care se găsesc ramificaţii neurofibrilare. direct sau indirect. Se disting 3 categorii de organe receptoare capabile să recepţioneze diferenţiat cele mai subtile modificări ale mediului ambiant: ♦ interoceptorii-culeg excitaţiile de la nivelul viscerelor aflate în raport. Analizatorul cutanat Segmentul periferic al analizatorului cutanat este reprezentat de receptorii ce culeg informaţiile tactile. Vater-Paccini-sunt specializaţi pentru recepţionarea senzaţiilor de presiune. printr-o teacă conjunctivă. Segmentul periferic poate fi activat datorită specializării la un singur excitant specific şi adecvat.

la câine) depăşeşte 2-3 mm diametru fiind alcătuită dintr-un număr mare de neurofibrile. a substanţelor hidrosolubile. alcătuind căile exteroceptive şi proprioceptive. permeabilitatea selectivă permite pătrunderea lipidelor şi. organ depurator ce asigură eliminarea produşilor toxici. pinteni.Perii groşi şi rigizi sunt denumiţi „peri senzitivi” sau „vibrize”. contribuie la dimorfismul sexual. Producţiile cornoase ale pielii ♦ Părul acoperă suprafaţa externă a pielii mamiferelor. Segmentul intermediar al analizatorului cutanat este reprezentat de nervii care au pericarionul în ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni şi/sau în ganglionii spinali şi cordoanele ascendente ale măduvei. castane. anotimp şi regiune corporală. într-o cantitate mai mică. se condensează şi se orientează în planuri diferite şi formează fascia superficială a corpului. se continuă cu mucoasele. unghii. Firul de păr este alcătuit din: . Din punct de vedere histo-structural. reglator termic al corpului la animalele hemeotorme (măreşte şi/sau micşorează evaporarea). Forma. în interiorul folicului pilos.1. > hipoderm-este alcătuit din ţesut conjunctiv lax care. prin diferitele producţii glandulare. intervine în perpetuarea speciei-prin feromonii elaboraţi de glandele speciale ce au rol de „apel sexual” şi. copite (la cal). în profunzime. Epidermul are o intensă activitatea keratogenă în urma căreia iau naştere o serie de formaţiuni cornoase – denumite fanere-cu funcţii diferite: peri (la mamifere). lacune sanguine interpuse între teaca epitelială şi cea fibroasă. individ. gheare (la carnasiere).1. 6. Grosimea fasciculului nervos care abordează un folicul pilos senzitiv (de ex. pielea este reprezentată de 3 straturi: > epiderm-este stratul superficial. dimensiunile. stare de întreţinere. Este bogat vascularizat şi inervat. Aceştia prezintă. vârstă. protector termic. ongloane (la rumegătoare şi suine). pene (la păsări).98 - . foliculi piloşi. Are rol de: organ de simţ şi protector mecano-fizic al ţesuturilor subiacente. conţine glande sebacee şi sudoripare. prin integritate şi structură apără organismul de acţiunea unor microorganisme sau agenţi fizici. > derm-este stratul cel mai gros (circa 84 %) dar şi cel mai rezistent din piele alcătuit din ţesut conjunctiv semiorientat. muşchi pilo-erectori şi plumo-erectori. la nivelul orificiilor naturale.2. culoarea şi gradul de înclinare a părului sunt diferite în funcţie de specie. solzi (pe picioarele păsărilor). protector cu o structură epitelială şi o intensă activitate-prin înmulţirea permanentă a straturilor bazale (are loc îngroşarea treptată a straturilor superficiale care se keratinizează şi se descuamează continuu pe măsură ce sunt înlocuite). prin activitatea glandelor sudoripare.1 Pielea Pielea este un organ complex de natură conjunctivo-epitelială ce acoperă corpul animalelor în totalitate şi care. 6. Segmentul central al analizatorului cutanat este reprezentat de ariile de proiecţie senzitivă localizate în cortexul lobilor parietali ai emisferelor cerebrale. datorită părului. datorită proprietăţii de elasticitate apără organismul de acţiunea mecanică şi distrugătoare a corpurilor dure sau ascuţite. penelor şi paniculilor adipoşi. glande sebacee şi sudoripare şi diferitele tipuri de glande modificate.

> rădăcină (sau porţiunea înfiptă în derm) este înconjurată de straturi epidermice învelite.2. . Analizatorul gustativ Analizatorul gustativ este implicat în realizarea simţului gustativ şi a ingestiei de furaje. Glandele ceruminoase sunt glande sudoripare modificate situate în conductul auditiv extern specializate pentru producerea cerumen-ului. determinând alegerea hranei în funcţie de necesităţile fiziologice. pleoapelor sau între periniţele metacarpale şi carpale. Prezintă 2 extremităţi: bazală (mai largă) şi apicală (prevăzută cu un canal gustativ. În interiorul acestei formaţiuni pătrunde papila părului ce conţine un corion bogat vascularizat şi inervat. ♦ perii senzitivi (sau vibrizele) sunt perii rigizi cu lungimi şi grosimi diferite răspândiţi în jurul botului. ♦ Formaţiunile glandulare ale pielii la mamifere. Secreţia sudoripară este de tip merocrin şi are un rol important în eliminarea toxinelor şi mecanismul de termoreglare (cantitativ. La mamifere se disting următoarele categorii de păr care au dimensiuni. laringelui şi esofagului. forme şi structuri diferite: ♦ părul comun de acoperire (sau părul de contur)-este format din fire puternice. Segmentul periferic al analizatorului gustativ este reprezentat de mugurii gustativi de la nivelul mucoasei linguale. în organism. fie la suprafaţa pielii. faringelui. a unor substanţe nocive sau alterate. cu rol protector.> tulpină (sau porţiunea liberă şi flexibilă). Glandele mamare sunt glande sudoripare modificate. la declanşarea secreţiei salivare şi digestive.Segmentul secretor este reprezentat de celule secretorii mari înconjurate de celule mio-epiteliale. În structura pielii la mamifere există numeroase formaţiuni glandulare denumite: glande sebacee. din punct de vedere filogenetic. Mugurele gustativ are formă de „butoiaş”. sunt legate de glandele sudoripare. mugurii gustativi sunt foarte numeroşi şi mari (de ex. Analizatorul gustativ intervine. ♦ Unghiile şi ghearele sunt formaţiunile cornoase ale epidermei dispuse la vârful degetelor. Dezvoltatea şi funcţia glandelor mamare evoluează în paralel cu activitatea aparatului genital femel atingând o dezvoltare maximă în perioada de alăptare. de tip holocrin care îşi varsă produsul de secreţie fie în cavitatea foliculului pilos. delimitat de celulele epiteliale ale mucoasei care se deschid la suprafaţa epiteliului printr-un por gustativ). În această formaţiune se deschid glandele sebacee şi. răspândite pe cea mai mare suprafaţă a pielii şi dau culoarea blănii animalului. împiedicând pătrunderea. La nivelul papilelor fungiforme. împreună cu analizatorul olfactiv.99 - . secreţia sudorală se modifică în funcţie de starea fiziologică a animalelor). vălului palatin. regresează şi/sau îşi încetează rolul odată cu încheierea activităţii fiziologice a aparatului genital. 6. sudoripare şi mamare răspândite diferit şi neuniform pe suprafaţa corpului. epiglotei. Bulbul pilos (este o dilataţie piriformă înfiptă în hipoderm). de apărare şi/sau atac. formaţiunea completă fiind denumită folicul pilos. Glandele sudoripare sunt glande tubulare cu 2 porţiuni distincte: profundă (secretorie)-reprezentată de glomerulul sudoripar şi tubul sudorifer şi segmentul rectiliniu ce traversează dermul şi epidermul prin canalul sudorifer. la exterior. Segmentul sudorifer (sau ghemul sudoripar) este intens vascularizat şi inervat. specializate funcţional să secrete lapte cu o structură de tip acinos care. Glandele sebacee sunt glande tubulo-acinoase compuse. se inseră mai mulţi muşchi erectori. la carnasiere). pe suprafaţa externă. de o teacă conjunctivă.

În funcţie de sensibilitatea olfactivă. numărul mugurilor gustativi este redus. carnasiere.100 - . permite aprecierea calităţilor olfactive ale furajelor şi declanşează secreţiile digestive. se dispun în plan central şi înconjurate de celulele de susţinere.din restul cavităţii nazale şi este format din neuroni senzitivi bipolari. înconjuraţi de celulele epiteliale de susţinere. a unor substanţe chimice nocive. mamiferele sunt: ♦ macrosmatice-simţul olfactiv este exagerat de dezvoltat datorită faptului că. au formă lăţită şi sunt încurbate. la suprafaţa epiteliului mucoasei. conducerea şi analiza informaţiilor legate de simţul mirosului. Segmentul intermediar (sau calea gustativă) este reprezentată de: un proto-neuron situat pe traiectul nervilor cranieni şi 2 neuroni situaţi în nucleul tractusului solitar din trunchiul cerebral şi în talamus. mugurii gustativi sunt numeroşi şi distribuiţi la baza pereţilor laterali (de ex. Prelungirile neuronale sunt lipsite de teaca de mielină şi se grupează în mănunchiuri formând filetele olfactorii care. cetaceele. axonul unei celule olfactive realizează sinapse cu dendritele a 5-6 neuroni mitrali (din bulbul olfactiv). > de susţinere-sunt celulele epiteliale modificate. Papilele foliate sunt rudimentare şi lipsite de muguri gustativi –la felinae. . mai numeroase decât celulele gustative senzoriale ce se dispun la periferie. Segmentul central este situat în zonele corticale din circumvoluţiunea hipocampului şi scoarţa lobului temporal. La alte specii (de ex. Acesta previne pătrunderea în organism. Segmentul periferic al analizatorului olfactiv este reprezentat de un neuroepiteliu olfactiv dispuse în profunzimea cavităţilor nazale pe volutele etmoidale. > bazale-sunt reduse numeric. fiind dispuse ca „doagele unui butoi”.La nivelul papilelor caliciforme. parţial pe suprafaţa corneţilor nazali şi organul vomero-nazal Jacobson.Epiteliul olfactiv se deosebeşte de cel respirator. iar la polul apical prezintă o excrescenţă globuloasă ce trimite. În structura unui mugur gustativ intră 3 categorii de celule gustative: > senzoriale-sunt în număr de 4-20 pentru fiecare mugur gustativ. după ce străbat lama ciuruită a etmoidului. prin sinapse. la o singură celulă mitrală şi la un singur neuron din segmentul central (de ex. leporide etc) mugurii gustativi sunt repartizaţi în număr relativ egal pe ambele feţe ale papilelor foliate. abordează bulbii olfactivi. păsările). 6. prelungiri subţiri denumite „cili olfactivi” acoperiţi de o peliculă protectoare de mucus.3. au talie mică. carnasiere. rozătoare.astfel că. Segmentul de conducere este reprezentat de axonii celulelor olfactive care formează filetele olfactive ce fac sinapsă cu dendritele neuronilor din bulbul olfactiv. pe calea aerului. La felinae. rozătoare. excitaţiile culese de o singură celulă olfactivă determină excitaţia a 5-6 neuroni din segmentul central (de ex. Analizatorul olfactiv Analizatorul olfactiv este specializat pentru recepţionarea. la canidae). insectivore). excitaţiile culese de celulele olfactive ajung. ♦ microsmatice-sensibilitatea olfactivă este redusă datorită faptului că. Segmentul central este situat în porţiunea inferioară a girusului postcentral din scoarţa cerebrală. se dispun pe o membrană bazală şi constituie precursorul celulelor gustative. primatele.

pigmentatdenumit lamina fusca-prin care este legată de coroidă. iar în cavităţile interioare . secretată de plexurile proceselor ciliare. În ambele camere se află umoarea apoasă. Tunica fibroasă a globului ocular reprezintă învelitoarea externă. Porţiunea senzorială a ochilor reprezintă evaginări ale substanţei nervoase a diencefalului. pupila este rotundă. vasculară şi nervoasă. fixare.Pe faţa posterioară.printre ele găsindu-se celule conjunctive. procesele ciliare-sunt reprezentate de plexuri vasculare aglomerate dispuse în interiorul unei strome conjunctive acoperită de retina ciliară. prin orificiul pupilar. Tunica nervoasă a globului ocular (sau retina) este formată din 2 . Faţa externă este acoperită. > corpul ciliar se dispune în partea anterioară a coroidei şi pe faţa posterioară a circumferinţei irisului fiind format din: muşchii cilari-au forma unui inel dispus în planul superficial al unghiului irido. înconjurat de o serie de formaţiuni anexe. în partea caudală. corneea prezintă un epiteliu simplu. secretorii şi mişcare ce îi asigură funcţionalitatea şi rezistenţa. se continuă cu corneea la nivelul „limbului cornean”. Sclerotica (sau sclera) este o tunică groasă de 1-2 mm de culoare alb-mat. La carnasiere. Faţa anterioară este acoperită de un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat dispus pe o membrană bazală groasă denumită membrana Bowman.La păsări. aspectul unei lentile convergente convexo-concave. puţin extensibilă. Tunica medie (sau vasculară) este formată din 3 segmente distincte: > coroida-este segmentul cel mai întins al membranei mijlocii. Polul anterior are formă eliptică. de natură conjunctivă. Corneea transparentă are formă ovală sau circulară. > irisul este o membrană musculo-vasculară cu rolul de diafragm al ochiului ce se dispune posterior şi la o anumită distanţă de cornee cu care delimitează camera anterioară a ochiului. fasciculele musculare au formă piramidală.4. delfinul). are aspectul unei învelitori de culoare neagră ce căptuşeşte lamina fusca pe faţa interioară a sclerei şi în care predomină vasele sanguine şi celulele pigmentare.♦ anosmatice-sensibilitatea olfactivă este aproape inexistentă (de ex. Pupila are forma unei fante eliptice orientată transversal.Ţesutul propriu al corneei. groasă şi rezistentă formată din 2 porţiuni: posterioară (sclerotica) şi anterioară (corneea).101 - . În centrul irisului se află orificiul pupilar. Polul posterior este prevăzut cu o lamă subţire şi perforată-denumită „lama ciuruită” prin care ies fibrele nervului optic. cu camera posterioară a ochiului şi se dispune între faţa aborală şi cea ovală a cristalinului.alcătuit din lame de colagen şi fibre elastice dispuse paralel.cornean. vârful este orientat caudal spre „ ora serrata „ la nivelul joncţiunii cu coroida. cetaceele cu dinţi. la pisică şi iepure).se află mediile transparente şi refringente. alcătuită din fibre colagene şi elastice ce menţin forma globului ocular. Analizatorul vizual Segmentul periferic fotoreceptor al analizatorului vizual este reprezentat de globul ocular şi organele sale anexe adăpostite în cavitatea orbitară. Globul ocular are o formă aproape sferică (de ex. de protecţie. Camera anterioară a ochiului reprezintă spaţiul dintre faţa aborală a corneei şi faţa ovală a irisului ce comunică.este gros. Faţa internă este acoperită de un strat conjunctiv lax. este adăpostit în orbită. Este alcătuit din 3 tunici suprapuse (de la exterior la interior): fibroasă. numai cornetul nazal superior şi porţiunea corespunzătoare a cavităţii nazale sunt acoperite de epiteliul olfactiv 6. Au aspectul unor cute piramidale cu vârful orientat caudal ce reprezintă organul secretor al umorii apoase. de organe anexe (muşchi şi ţesutul adipos) şi în partea anterioară-de conjunctiva bulbară. iar la feline are forma unei fante verticale când este închisă şi/sau rotundă când este dilatată.dispus pe o membrană subţire(Descemet-Demours).

are o grosime de 400-500 microni. lateral şi medial ♦ organele de fixare şi protecţie a globului ocular-sunt reprezentate de: > cavitatea orbitară-este căptuşită de o teacă fibroasă cu aspect de cornet (denumită periorbită). o structură complexă şi reprezintă originea reală a nervului optic.oblic dorsal şi oblic ventral. Anexele globului ocular sunt: ♦ organelele de mişcare-sunt reprezentate de muşchii globului ocular dispuşi în interiorul cavităţii orbitare pe 3 straturi succesive: > superficial-dispus sub periorbită. care se asociază în lamele concentrice. de corpul ciliar. sacul lacrimal şi canalul lacrimo-nazal. conducerea şi analiza informaţiilor legate de auz şi echilibru. transparentă şi elastică denumită cristaloidă pe care se inseră fibrele zonulare. printr-un sistem de ligamente fibrilare speciale denumite fibre zonulare ce alcătuiesc împreună cu corpul ciliar-zona ciliară (sau zona Zinn). Mediile refringente ale ochiului se dispun în interiorul celor trei camere ale globului ocular-umoarea apoasă (în camera anterioară şi posterioară) şi umoarea vitroasă (în camera vitroasă). fragilă şi transparentă. medie şi internă. transparentă. foarte fină. Faţa externă vine în contact (împreună cu epiteliul pigmentar) cu coroida. aparatul lacrimal este alcătuit din: glandele lacrimale. situate în urechea internă: aparatul acustic-specializat pentru recepţionarea excitaţiilor auditive şi aparatul vestibular-specializat pentru recepţionarea excitaţiilor produse de schimbările de poziţie ale corpului. Urechea este un organ complex format din 3părţi distincte: externă. lacul lacrimal. cristalinul este învelit de o capsulă lamelară. ventral.102 - . La periferie. conductele excretorii. . ♦ Analizatorul acustic (sau auditiv). Cristalinul este o lentilă organică biconvexă elastică complet transparentă ce permite modificarea diametrelor şi a razei de curbură în funcţie de necesităţi. Mamiferele prezintă 2 pleoape-superioară şi inferioară. carunculul lacrimal. Analizatorul acustico-vestibular Analizatorul acustico-vestibular este alcătuit din fonoreceptorii şi proprioceptorii specializaţi pentru preluarea. profund-este reprezentat de muşchiul retractor al globului ocular(drept posterior) alcătuit din 4 fascicule musculare (dorsal. ventral. >Macula (sau pata galbenă) este reprezentată de o uşoară fosă centrală înconjurată de o suprafaţă striată adaptată la vederea perfect clară a obiectelor fiind formată numai din celule cu conuri alungite. este reprezentat de: ridicător al pleoapei superioare. > pleoapele-sunt organele protectoare ale globului ocular de forma unor cute ale pielii şi ale mucoasei conjunctivale ce acoperă partea anterioară a globului ocular. prin transvazare filtrată. > mijlociu-este alcătuit din 4 muşchi drepţi (dorsal. Este reprezentat de 2 segmente periferice. medial şi lateral. care alcătuiesc un adevărat con muscular cu baza în apropierea centrului globului ocular. Umoarea sticloasă (sau corpul vitros) este reprezentată de o masă gelatinoasă. canaliculele lacrimale. la nivelul proceselor ciliare şi este drenat în permanenţă în spaţiile venoase din unghiul irido-cornean. 6. Cristalinul este alcătuit din fibrede colagen dispuse paralel.5. Faţa internă acoperă corpul vitros (de care este separată) prin membrana limitantă internă. Umoarea apoasă este un lichid perfect transparent produs.porţiuni distincte (limita dintre cele două formaţiuni fiind reprezentată de o linie uşor sinuoasă denumită ora serata): > retina vizuală (sau porţiunea coroidiană a retinei)-este sensibilă la lumină. Lateral). se dispune posterior de iris şi este suspendat. punctele lacrimale. dispusă în camera vitroasă ce conţine ţesut conjunctiv mucos (lipsit de vase sanguine şi nervi) acoperit la periferie de o membrană subţire şi vitroasă (denumită hialoidă).

> Canalele semicirculare osoase sunt reprezentate de 3 canale ce formează fiecare câte un arc de cerc şi se deschid în vestibul (prin ambele extremităţi). prezintă un cap şi 2 braţe care se prind pe talpa ovală a scăriţei. Direcţia oblică este variabilă cu specia şi se îngustează treptat spre profunzime. Nicovală-prezintă un corp şi 2 braţe (scurt şi lung) prin care. > Analizatorul vestibular este reprezentat de neuroepiteliul de la nivelul crestelor ampulare utriculare (sau maculelor) şi saculare (din canalelele semicirculare). cu sacula prin canalul utriculo-sacular. În structura epiteliului utricular se observă o eminenţă ovoidă ce formează macula utriculară. ce comunică prin trompa faringo-timpanică. > Conductul auditiv extern are ca bază anatomică porţiunile: cartilaginoasă (inelară) şi osoasă (apofiza osoasă al temporalului). iar talpa scăriţei se prinde de marginea ferestrei ovale. ♦ fibros-este format din fibre conjunctive orientate radiar şi circular. Scăriţă-este un oscior de forma unei „ scăriţe de şa „. este formată din cavitatea timpanică şi 4 oscioare acustice articulate între ele. Labirintul osos este plasat în porţiunea pietroasă a piramidei temporalului.> urechea externă-conţine elemente specializate pentru recepţionarea şi conducerea undelor sonore spre urechea medie şi funcţionează ca un „cornet acustic” mobil ce poate fi orientat spre sursele sonore. canale semicirculare membranoase şi melcul membranos. fiind închis de membrana timpanică. > Urechea medie se dispune în interiorul porţiunii timpanice a osului temporal. Melcul osos (sau cochlea) este un canal osos răsucit în helix în jurul unei piese centrale denumită columelă ce formează peretele intern al melcului. Oscioarele acustice-prin sistemul de articulare-au rolul de a transmite şi amplifica vibraţiile timpanului la perilimfa din urechea internă şi sunt denumite: ciocan-este cel mai mare oscior auditiv alcătuit din: coadă. Neuroepiteliul conţine celule de .şi gât. 3 canale semicirculare şi melcul osos (sau cochlea). utriculă şi saculă. Este alcătuită din: pavilionul urechii (sau conchia auriculară)-reprezintă partea vizibilă a urechii. se articulează. Pe capul scăriţei ce inseră muşchii scăriţei. în plan dorsal. cu cele 5 deschideri ale canalelor semicirculare şi. Columela este alcătuită din ţesut osos spongios Labirintul membranos este alcătuit din utriculă. în apropierea peretelui medial al urechii medii şi conţine perilimfa. Capul scăriţei se articulează cu osul lenticular. saculă. Timpanul (sau membrana timpanică) desparte urechea externă de urechea medie şi este formată din 3 straturi: ♦ cutanat-este reprezentat de tegumentul urechii externe ce înveleşte faţa externă a timpanului. într-o dilataţie ampulară. cu osul lenticular. Vestibulul comunică prin apeductul vestibulului în care se află canalul endolimfatic cu cavitatea craniană. pe 2 planuri care se includ între ele. Utricula are forma unei vezicule ovoide ce comunică. capş. în planul ventral. Segmentul central al analizatorului vestibular este localizat în lobul floculus din cortexul cerebelos.103 - . > Urechea internă este alcătuită dintr-un sistem de camere şi canale de legătură ce alcătuiesc labirintul membranos în jurul căruia se formează labirintul osos. este format dintr-un schelet cartilaginos acoperit de muşchii pieloşi ce îi asigură mobilitate şi modificări variabile în funcţie de specie şi pielea regiunii. Este format dintr-o cavitate centrală denumită vestibul. dar includ şi „ mânerul ciocanului ♦ mucos-acoperă faţa internă a timpanului şi este reprezentat de o mucoasă aglandulară ce conţine un epiteliu simplu pavimentos. Labirintul membranos conţine endolimfa.

pentru organismul animal. Care sunt principalele tipuri de senzaţii gustative ? 5. Care este compoziţia lichidului lacrimal şi ce rol are ? 10. 70-80 de stereocili. 2. de unde se formează nervul vestibular.00 puncte 3. în plan lateral şi medial. Precizaţi care sunt funcţiile componentelor analizatorului acustico-vestibular.00 puncte 3. analizatorul olfactiv ? 7. pe suprafaţa superioară. Care sunt membranele ochiului ? dar mediile refringente ? 8.00 puncte) . Evaluarea rezolvării sarcinilor de la Capitolul 6. canalul cochlear are un aspect triunghiular fiind plasat în partea periferică a rampei vestibulare şi dorsal de membrana bazilară. Soluţionarea problemelor se face pe coli A4. Notă 1. Ce funcţii îndeplinesc receptorii tegumentari ? 4.4 Punctajul realizat: 3.5 3.104 - . se sprijină reciproc şi delimitează tunelul lui Corti. Organul spiral al lui Corti este alcătuit din: ♦ Celulele de susţinere se dispun central. de tonofibrile.1 Scala de punctaj recomandată: 10. 7.1-6. Pentru fiecare întrebare (cu răspunsul corect) se acordă 1.00 punct 3. Peste polul apical al celulelor auditive se dispune o formaţiune cuticulară gelatinoasă denumită membrană tectoria. Ce importanţă prezintă. prin extremitatea apicală. Polul apical al celulelor auditive prezintă cili auditivi. număr şi poziţie. Care sunt componentele unui analizator ? 3.2 Punctaj total: 10. în poziţie. De o parte şi de alta a tunelului Corti. Aceste celule sunt foarte mari şi formează pilierii (sau stâlpii) care. Cum sunt repartizaţi mugurii gustativi pentru principalele tipuri de senzaţii gustative ? 6. Ganglionul vestibular Scarpa este alcătuit din pericarionii neuronilor bipolari. În partea ventrală a ampulelor există câte o creastă groasă cu aspect semilunar denumită creastă ampulară (structura şi funcţiile sunt asemănătoare cu a maculelor). Canalele semicirculare membranoase „imită” ca aspect. Din ce este formată retina ochiului ? 9. se găsesc celulele auditive sprijinite de celulele de susţinere. În secţiune transversală.3 Punctajul optim preconizat: 8. canalele semicirculare osoase. Sacula este o veziculă mai mică şi de formă rotundă dispusă sub utriculă (de care este legată printr-un canal utriculo-sacular).5 Standardul de evaluare: calitativ (min.00 puncte 3.susţinere (mai late la bază) şi celule senzoriale cu peri (au forma unor „amfore”. ♦ Melcul membranos (sau canalul cochlear) reprezintă porţiunea auditivă a labirintului membranos dispusă în rampa vestibulară. TEST DE EVALUARE (Pentru toate întrebările ce urmează se cere să menţionaţi răspunsul corect) 1. sunt consolidate şi menţinute. Ce sunt analizatorii ? 2. Acestea prezintă.

.Fig 29.105 - . şi 30.

31.Fig. .106 - .

32.107 - .Fig. .

2000 . V. V.. Iaşi... V. COTEA. PALICICA. Timişoara. V.. PALICICA. and Therap.GANŢA CARMEN. USA. Baltimore. HILLEBRAND. BOTĂREL. 2001 . vol. COŢOFAN. USA.. N. I. vol. curs”..“Anatomia animalelor domestice”. St.PALICICA.“Structura şi ultrastructura organelor la animalele domestice” Editura Ceres. CORNILĂ.V. Editura Didactică şi Pedagogică.. vol... 20. vol. Editura. C. 35.“Anatomia animalelor domestice”. Bucureşti. 1990-“Color atlas of veterinary hystology” Lea and Febiger. 1979 . 1976“Atlas de Anatomia Păsărilor domestice”.“Biologie celulară. COŢOFAN. GABOREANU. vol.V. 1995 . România. S. C.Jr. R. BROWNN. COMIŞEL. V.G.. Editura. COTEA. R. A. Bucureşti.COTEA. COŢOFAN. Ed. COŢOFAN. 19.. România.Wilkins. România. Bucureşti. PALICICA. AVRAM.“Structura şi ultrastructura organelor la animalele domestice ”Editura Ceres. L.. COTEA.I şi II. MAGHEY.. Editura.. . C. 2000 . România.. Beckembaum 3.Mosby-Year Book.. România. DICULESCU. Bucureşti. 1992-1993 ... CHIŢESCU.. Iaşi.“Anatomia animalelor de blanăNutria şi Dihorul”. 12-32. 9.BIBLIOGRAFIE 1.. Iaşi. 16. Editura ”Ion Ionescu de la Brad”. 2. 21. St.“Histologie şi embriologie. BANKS. 12. 24. Embriologie şi Histologie generală”. V.W. R. 23. ENCIU. vol. HRIŢCU VALENTINA.R. MANOLESCU. V.. HRIŢCU VALENTINA. România. Editura Ceres.. IA Iaşi..“Histologie şi embriologie.“Anatomia topografică a animalelor domestice”.. I.108 - .. Bucureşti. 1979 . 5. Lito I. BĂRZĂ. COTEA. România. 1992-“Histologie şi Embriologie medicală veterinară”.. CORNILĂ. România. Edition. BANKS.. 17. 1975 . I şi II. I.. 1993-“Applied veterinary histology”-3th. 14.I şi II. România.M. Editura.. V. N. Tehnopress. 15. curs”.Anatomia funcţională a sistemului nervos. N. GANŢA CARMEN. COŢOFAN. Orizonturi Universitare. Editura Academiei RSR..“Anatomia topografică a animalelor domestice”. Lito I. Informatică. ALEXANDRU. ANDRONESCU... România. 8. 1995 . HRŢCU VALENTINA. Bucureşti. IA Iaşi.HRIŢCU VALENTINA. V. Iaşi. Path. Inc. N.“Anatomia animalelor domestice”. Timişoara. II. GANŢA CARMEN. LosAngeles. 2000 . Editura. GANŢA CARMEN.WOOD. 1992 . Bucureşti.“Color Atlas of histology”.T.. A. HRŢCU VALENTINA. Book. ENCIU... vol. BACHA. Timişoara.L. MosbyYear. A. 1992-“Applied veterinary histology”. 10. Orizonturi Universitare. 1998 .J.S... 2000 .. N.Louis.“Histologie comparată în scanning (SEM)”. II. C. 22.Orizonturi Universitare. Timişoara. 7. COTEA.-3th.. V.. Inc.W. Lito. H. N. COŢOFAN. C.Edition Williams. W. 1999 . 1975 . 2000 .“Tratat de hematologie animală”. MANOLESCU. 4. A. 1982-“Histologie şi Embriologie 6.“Biologie celulară. România. GABOREANU. M.V.“Anatomia animalelor domestice”. Editura. Bucureşti. Tehnopress.. 18. România. BOTĂREL. V. România... Louis.. COŢOFAN. Iaşi. România. USA. ENCIU. V. ENCIU. N. 1982 . MANOLESCU.. V.S. J. vol.. ST. COŢOFAN... COŢOFAN.Comp. Lito. vol. 13. Embriologie şi Histologie generală”. M.C. Orizonturi Universitare. România. GHEŢIE. I şi II. V. Editura Didctică şi Pedagogică. I şi II. 2001 . MANOLESCU.. J.“Digestive system of the fowl”..J. 11. ERLANDSEN. Editura Fundaţiei ”România de Mâine”.J. N.E..

Bucureşti. 26. 28. RADU. Histologie. 1999 . Curs Lito. PAMFILIE. 1977 . E. E. 30. Iaşi. 1985 . D.. C. P..“Anatomia comparată a animalelor domestice”. MUREŞEANU. ELENA.I şi vol.R. aparate. sisteme)”. VEB. 32. SCHUMMER. MARCU.C. România. O. CHELARU.. I. Embriologie”. IOLANDA. II. 29. PAŞTEA. România. 2000 .“Biologie celulară animală”.. România. Editura Vasiliană-98. Berlin...“Anatomie. Iaşi.A. Hamburg. CHELARU. 1990 ... 1999 .. 1987 . vol. . V.. Verlag Paul Parey. I. GEORG. Embriologie(organe. Editura”Ion Ionescu de la Brad”. 2002 “Fiziologia animalelor”.109 - . România. BOIŞTEANU. Iaşi. 27.. 33. MĂRGĂRINT. TEUŞAN. ANA. Editura Didactică şi Pedagogică. ”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. RFG. G. ANA.“Kompendium und Atlas der Allegemeinen Anatomie mit Zytologie und Histologie”. 1979“Anatomie.. 31. SCHUMACHER..25. BICA POPII. GETA PAVEL. Editura Didactică şi Pedagogică. Leipzig.. MĂRGĂRINT. PAMFILIE.“Fiziologie”. Editura ”Ion Ionescu de la Brad”. Histolohie. SEIFERLE. R. E. şi alţii..“Anatomy of the domestic birds”. NICKEL. V. Facultatea de Zootehnie.“Fiziologia animalelor”. Editura “Ion Ionescu de la Brad”.H. TEUŞAN. Iaşi. THIEME. A. I.D. IOLANDA.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful