CULTURA MĂRULUI

Malus domestica Borkh

Fam. Rosaceae, Subfam. Pomoideae

IMPORTANŢĂ, ARIE DE RĂSPÂNDIRE

Importanţă. În producţia mondială de fructe mărul are o poziţie deosebită deoarece, împreună cu bananierul şi portocalul, asigură 2/3 din recolta globală, fiecare dintre specii contribuind în măsură aproape egală (câte aprox. 40 milioane tone). Analizate după ponderea, componentelor anatomice edibile (consumabile) ale fructelor, mărul ocupă primul loc în producţia fructiferă mondială. El este cultivat pe circa 4 500 000 ha răspândite în 80 de ţări, dintre care 67 înregistrează recolte anuale mai mari de 1 000 t, iar 13 ţări sunt socotite, pe drept, mari producătoare, deoarece, înregistrează recolte de peste 1 000 000 t anual. De subliniat că în rândul. acestora din urmă a intrat, relativ recent, şi România care ocupă astfel locul al 12-lea din lume şi al 6-lea din Europa. Ponderea pe care o are cultura mărului în economia mondială a producţiei de fructe se datorează, în primul rând, rolului pe care îl au fructele în alimentaţia raţională a omului, apoi în prevenirea şi combaterea unor maladii, în sporirea venitului naţional, precum şi în ameliorarea condiţiilor microclimatice de viaţă. Merele au o compoziţie chimică extrem de complexă. Ele conţin : zaharuri, acizi organici, substanţe tanoide, pectice, proteine, celuloză, substanţe fenolice, alcooli, esteri, eteri, carbonili, acetali. Numai în alcătuirea aromei (gustul şi mirosul) merelor au fost identificate 169 substanţe din aceste ultime categorii (I. F. R a d u , 1985). În alimentaţie, rol deosebit revine, însă, alături de cele enumerate mai înainte, vitaminelor şi sărurilor minerale. Din prima categorie enumerăm, în ordine descrescândă a cantităţii : vitamina C (0,5—40 mg la 100 g substanţă

proaspătă) ; vitamina PP (0,1—0,7 mg la 100 g) ; provitamina vit A (-8-caroten 0,02—0,09 mg la 100 g), apoi vitaminele Bl, B2, biotină, acid pantotenic (Radu, 1985) şi vitamina B6. În privinţa sărurilor minerale, până în prezent au fost identificate în mere 45 de elemente, în cantităţi diferite. Conţinutul în substanţe hrănitoare, precum şi echilibrul zahăr/aciditate specific, asociat cu substanţele aromate şi cu o coloraţie variată, face ca mărul să constituie o îmbinare fericită de proprietăţi alimentare şi organoleptice. Armonia gustului, parfumul subtil şi textura plăcută a merelor sunt apreciate unanim şi le situează în categoria alimentelor solicitate pe toate meridianele şi paralelele globului. Sunt consumate proaspete, uscate, preparate ca mâncăruri gătite, ca mere murate, ca băuturi nealcoolice (sucuri şi nectaruri) sau alcoolice, rachiu de mere şi cidru. în privinţa producţiei de sucuri, este de subliniat că mărul deţine primatul cu 21% din totalul coonsumului mondial. Despre cidru ne limităm să menţionăm câ este o băutură mult apreciată în Franţa, cea mai mare producătoare din lume, unde rezistă „concurenţei" vinului (această ţară ocupă şi locul întâi pe glob la producţia de vin), apoi în Germania, Elveţia, Anglia, Spania şi alte ţări. Conţinutul merelor face ca, alături de valoarea alimentară, acest fruct să aibă şi o serie de proprietăţi terapeutice şi explică prezenţa lui nu numai în alimentaţia omului sănătos, ci şi în regimuri alimentare recomandate atât de medicina populară cât şi de cea ştiinţifică, multor categorii de bolnavi. Deconstipant renumit, mai ales dacă este consumat la micul dejun, el are rol important în prevenirea cancerului intestinului gros. La nivelul intestinului mărul manifestă o mare putere absorbantă a toxinelor. Ca urmare, este indicat în infecţiile intestinelor (colibaciloză), iar celuloza lui nu este iritantă. El constituie, de asemenea, unul dintre cele mai bune tratamente ale diareei infantile, acută sau cronică. Mărul are o acţiune favorabilă asupra diurezei şi a eliminării acidului uric, fiind recomandat artriticilor, obezilor şi reumaticilor. Mulţi medici recomandă folosirea cojilor de mere, în acelaşi scop, precum şi pentru înlăturarea insomniilor. Mărul este, de asemenea, unul din mijloacele cele mai simple de luptă contra hipertensiunii arteriale, preventiv sau curativ. În legătură cu utilizarea mărului ca aliment-medicament, mai este de subliniat faptul că, datorită existenţei unui mare număr de soiuri cu coacerea eşalonată (din iunie-iulie până în iarnă) şi datorită capacităţii mari de păstrare a fructelor în timpul iernii, această specie este prezenţă în consum pe cea mai mare parte a anului şi în special în sezonul rece, când posibilităţile de aprovizionare a organismului uman cu vitamine sunt reduse. La sporirea importanţei mărului ca specie fructiferă mai trebuie adăugate o serie de particularităţi agrobiologice. Specia este rustică, bine adaptată climatului temperat, ale cărui extreme le suportă mai bine decât toate celelalte specii

fructifere, dând cele mai mari recolte. Mărul poate f i cultivat î n condiţii pedoclimatice foarte diferite şi se pretează la oricare dintre sistemele de cultură, de la cele cu pomi uriaşi până la cele cu pomi de vigoare redusă intensive, superintensive şi chiar în culturi artistice palisate. Fructele sale suportă transportul cu mai multă uşurinţă decât alte specii şi constituie o materie primă de mare valoare în industria alimentară. Aria de răspândire. Cele peste 4 500 000 ha ocupate cu măr sunt răspândite în ambele emisfere ale globului terestru şi în toate continentele. În emisfera boreală, în care mărul deţine primatul, limita septentrională a acestui areal se situează în nordul Chinei şi Siberia (unde temperaturile scad iarna la -40 0C), urcă la peste 66° latitudine, aproape de Cercul Polar, în Norvegia, apoi coboară la latitudini ceva mai mici în Canada. În emisfera australă limita sudică a culturilor de măr este aproximativ paralela 40° - în Chile, Argentina, Republica Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă. Între aceste limite extreme culturile masive formează două centuri amplasate în cele două zone temperate de pe Terra. Cea mai lată este centura boreală, care porneşte de la limita nordică a culturii mărului şi ajunge la circa 35° latitudine, în nordul Africii pe platourile cu 800-1200 m altitudine ale Munţilor Atlas, precum şi în California — S.U.A. În emisfera australă mărul este cultivat între 30 şi 40° latitudine sudică. Culturi de mică anvergură, cu soiuri locale sau cu soiuri superioare ce au posibilităţi largi de aclimatizare, cărora li se aplică tratamente pentru întreruperea repausului, există în prezent si în zona intertropicală, la altitudini de 2 000—3 000 m. Astfel, în Guatemala („Delicios auriu", „Bela vista", „Gloria Mundi", „Jonathan"), în India („Ben Davis", „Delicios" div. cv., „Granny Smith", „Jonathan"), în Tanzania („Gravenstein", „Jonathan", „M. Intosh", „Rome beauty"), Ecuador („Rome beauty", „Winter banana"), Rhodesia („Rome beauty", „Winter banana") etc. (R u c k, 1975). Deşi unele ţări situate în zone tropicale dau producţii care ajung la nivele ce merită a fi menţionate în statisticile internaţionale (Rep. Malgaşă), mărul rămâne specia fructiferă caracteristică zonelor temperate. Recoltele obţinute în ţările tropicale sunt de natură să sublinieze marea variabilitate a acestei specii, posibilităţile ei de aclimatizare la condiţii de mediu diferite şi, ca urmare, de extindere, în continuare, a arealului de cultură. Producţia mondială de mere se ridică la 38 940 000 t (1988 — F.A.O.), ceea ce reprezintă 38,9% din totalul fructelor de zonă temperată. Din această cantitate, mai bine de o treime (circa 34%) se produce în Europa, care este principalul furnizor de mere. Urmează America cu 15—18 % din totalul mondial, apoi Extremul Orient cu 13—16 % . Recoltele cele mai mici de mere se obţin în Africa, desigur datorită climatului cald al acestui continent.

Dâmboviţa. Satu-Mare. enumerate în ordinea volumului producţiei : Bistriţa-Năsăud. Drajna. Din analiza producţiei pe ţară se constată că cinci judeţe din zonele de deal. Mărăcineni. Cluj. Cisnădie. În România există condiţii naturale de climă şi sol foarte favorabile pentru cultura mărului. ţări mari producătoare de mere sunt Franţa cu 2 424 000 t anual. Principalele regiuni producătoare de mere din ţara noastră sunt situate în acelaşi areal : pe dealurile subcarpatice. lizierele. Şomcuţa. Sibiu şi Mureş contribuie la producţia naţională de mere cu circa 15%. Polonia cu aproape 2 milioane tone.) Mill. ambele cu câte 1 milion tone. fiecare cu puţin peste 1 milion tone şi apoi de România şi Ungaria. Sibişel. Braşov. sunt : Baia-Mare. Mai rar mărul pădureţ se însoţeşte şi cu mesteacănul. fiind alcătuit din peste 10 000 de soiuri. în zona pădurilor de stejar şi fag. Maramureş. în schimb nu urcă în etajul coniferelor. Seini. urmate de Germania şi Spania. Alte centre renumite. Centrele mai importante din aceste judeţe. Argeş. Curtea de Argeş. sunt : Râmnicu-Vâlcea. Horezu. Italia cu 2 144 000 t. Acesta este nelipsit din peisajul pădurilor noastre de stejar şi fag cu care se asociază de preferinţă. în fiecare dintre acestea existând centre importante pentru această cultură. Alte patru judeţe : Prahova. Câmpulung-Muscel. Voineşti. Rădăşeni. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii spontane. poienile şi dumbrăvile adăpostite de vânturi. fără ca mărul să predomine. Gemenea (Dâmboviţa). Se mai obţin producţii importante de mere în judeţele : Caraş-Severin. Vâlcea şi Suceava dau aproximativ 40% din recolta totală a ţării. Merişani. cărora li se adaugă altele (câte 150—200 pe an — Le L e z e c . care ocupă în prezent 116 mii ha amplasate în principal în regiunile care corespund ariei naturale de răspândire a speciei spontane M. în cadrul lor existând centrele : Poseşti. considerat „leagăn de origine" al speciei cultivate. precum şi de un extrem de mare număr de portaltoi. . în care cultura mărului ocupă primul loc. Beclean. Sălişte (Sibiu) şi Reghin (Mureş). În pădurile de deal el populează coastele însorite. Buzău. Vrancea.În Europa. Iaşi. Măgurele (Prahova). domestica Borkh este extrem de bogat şi heterogen. Neamţ. — mărul pădureţ. soiuri. Bistriţa. silvestris (L. portaltoi Fondul biologic al speciei sintetice M. Aceasta se datorează faptului că la formarea actualelor soiuri au participat numeroase specii spontane existente în spaţiul Euro-Asiatic. Hunedoara şi Harghita. depăşind prunul. 1990) nou create în zilele noastre.

motiv pentru care sunt folosite mai mult în industrie. O altă specie spontană care a participat la formarea unora dintre actualele soiuri este mărul pitic Malus pumilla Mill. Ca exemple : „Calvil alb de iarnă". Aceste însuşiri ale speciei M. începe să rodească timpuriu la 3— 4 ani. paradisiaca Medik. Acestei grupe îi aparţin : „Astrahan" alb şi roşu „Roz de Virginia". „Gravenstein". reprezentată prin cele două varietăţi. mărul pădureţ există într-o mare diversitate de tipuri care se deosebesc după forma coroanei. marcate pe toată lungimea fructului. creşte ca arbust. intrarea relativ târzie pe rod şi rezistenţa lor la ger. literatura subliniază vigoarea mare de creştere.. Fructele soiurilor din prima grupă au 5 coaste înguste. Transcaucazia. forma. iar pulpa lor are o puternică aromă de trandafir. pumilla var. (paradisul) are vigoare redusă.a. se înmulţeşte vegetativ. creşte ca arbustoid. se înmulţeşte vegetativ. paradisiaca şi altele). este mai pretenţioasă faţă de căldură decât M. principala specie spontană ce a contribuit la formarea multor soiuri este M. deoarece mărul spontan nu depăşeşte paralela 63°). — mărul pădureţ.S. dând fructe dulci şi fade ce se coc timpuriu. Specia M. silvestris (L. soiuri care alcătuiesc grupele : calvilelor. lung pedunculate şi se coc toamna târziu. începând din sud-estul Europei şi până în estul Mării Caspice. pumilla.S. Rambourele au coaste largi şi pulpă nearomată.R. silvestris şi este sensibilă la seceta din sol şi din atmosferă (mai ales paradisul). var. iar pe alţii să le considere chiar specii independente. M. silvestris se regăsesc la numeroase soiuri pe care lea generat direct sau la a căror formare a participat alături de alte specii. Asia Mică. praecox Pall (dusenul) are vigoare mijlocie. „Napoleon" „Wagener premiat" ş. pumilla var. Fructele lui sunt mici. depăşindu-1 apoi mult spre centrul Asiei până pe dealurile ce însoţesc masivele muntoase Tian-Şan şi Altai. începe să rodească foarte timpuriu (2—3 ani). praecox. „Calvil roşu" de toamnă şi de iarnă. coloritul şi epoca de coacere a fructelor. Ca trăsături comune tuturor formelor spontane. Se consideră că această specie a participat la . M. În ţara noastră el este situat aproximativ în centrul vastei sale arii de răspândire. este sensibil la ger şi la secetă. Indiscutabil.Specii spontane. Sudul şi Estul Mării Caspice. care cuprinde : Europa (fără Peninsula Iberică şi fără partea septentrională. Arealul acestuia se suprapune cu cel al mărului pădureţ. În acest areal. au pulpa fină şi cu aromă puternică de fragi sau zmeură. Sudul fostei U. rambourelor şi a merelor trandafirii. Merele trandafirii au coaste înguste dar sunt marcate numai în apropierea cavităţii caliceale (opus codiţei). Este o specie de vigoare mai scăzută şi cu neuniformitate mai accentuată decât a mărului pădureţ. precum şi în privinţa gustului. dimensiunile.) Mill. Aceasta a făcut pe mulţi botanişti să identifice nişte varietăţi în cadrul speciei (var.

Caractere şi însuşiri ale mărului oriental. C o n s t a n t i n e s cu. himalaica (N. var. se regăsesc la soiurile „Renet ananas" şi „Rozmarin alb".. „Clar alb". „Ananas". Acestea au fructe mici sau mijlocii. Este rezistent la ger. în timp ce soiurile „Aport" şi „Renet de Orleans" reunesc particularităţi provenite de la trei specii : mărul pădureţ. Astfel. Mărul siberian Malus baccata Borkh este a treia specie spontană cu rol de genitoare a unor soiuri cultivate. variate ca formă şi cu gust în general bun.I. Con. „Renet Baumann" si „Wealthy". caracterizate printr-o mare rezistenţă la ger. se uneşte cu ramura nordică. manchurica şi var. în cele mai variate. a participat la formarea soiurilor : „Borovinka". 1957). . precum şi regăsirea la soiurile prezente în cultură a caracteristicilor lor biologice. cuceritorul Siberiei. Este răspândit pe tot continentul Asiei de unde s-a extins până dincoace de Munţii Urali în centrul şi nordul. se suprapune parţial cu arealul lui M. se „mălăeţesc" repede şi rămân bine prinse în pom până primăvara. Peninsula Coreea şi Arhipelagul Nipon.formarea multor soiuri alături de mărul pădureţ : „Astrahan alb". C.s t a n t i n e s c u . A dat în cultură multe soiuri răspândite în Siberia. Aria ei asiatică de răspândire are două ramificaţii spre apus : cea nordică ajunge la poalele Munţilor Altai. „Galben nobil" etc. Mărul chinezesc Malus prunifolia (Wild) Borkh are. ramificaţia sudică porneşte de la poalele Munţilor Himalaia. Are caractere intermediare între mărul pitic şi cel siberian şi apropiate de mărul cultivat. de asemenea. destul de rezistent la secetă şi are fructe relativ mici. Mărul siberian este foarte productiv. „Calvil alb de vară". M. Fructele sunt acre. mărul oriental şi mărul siberian. Existenţa acestor 6 specii în spaţiul geografic amintit. combinate cu ale mărului pădureţ. mărul oriental Malus orientalis Uglitz creşte spontan în Crimeea. 1957). apoi se extinde în Siberia . care formează păduri întregi în Asia Centrală. care 1-a găsit în grădinile regelui Kucium al Siberiei (N. Caucaz şi Asia Centrală. Se pare că aici a fost adus de Ermak. Ca şi în cazul speciilor anterioare. cuprinzând apoi China. denumite „global" — „mere crabe". nu a fost găsit în stare spontană. silversii Lab. dar ocupă arii ceva mai restrânse. Mărul lui S i l v e r s . sibirica. În cultură este reprezentat de soiurile Kitaica.S. foarte rezistent la ger (—40°C). cu caliciul caduc formate pe lăstari de 7—10 cm. din care cauză unii specialişti nici nu-1 consideră specie independentă. dar suferă de secetă în verile calde. astringente. pumilla. partea vestică a Munţilor Tian-Şan şi în alte regiuni. la mărul siberian au fost identificate varietăţi adaptate unor condiţii specifice de viaţă: var. Între apusul Europei şi Extremul Orient mai există şi alte specii spontane importante ale genului Malus. contribuţie însemnată la formarea unor soiuri cultivate .

se desfăşoară o activitate intensă pentru obţinerea de soiuri rezistente la rapăn prin încrucişarea soiurilor existente cu mărul ornamental. situată pe prelungirile nordice ale Munţilor Tian-Şan din Asia Centrală. Numărul acestora culminează în zonele de suprapunere a arealelor speciilor M. fiind reprezentat printr-o mare diversitate de forme. pumilla. Din această cauză. Un argument de toponimie legat de marea densitate a mărului în zonă este faptul că Alma-Ata. In prezent constituie podoaba parcurilor din zonele temperate. au determinat pe mulţi oameni de ştiinţă ca : De Cando11e (1896). au apărut multe forme intermediare. Creşte ca arbust sau arbustoid. Malus coronaria (L) Mill. capitala Kasahstanului. cu fructe asemănătoare mărului pădureţ de la noi. tot din America de Nord. are fructe mici şi o mare rezistenţă la rapăn — cea mai păgubitoare dintre bolile care atacă frunzele.. cum sunt numărul de cromozomi (2n=34) şi posibilitatea de polenizare şi fecundare încrucişată.vestică a preeriilor din America de Nord.uneori chiar bizare combinaţii. inclusiv în România. . este originar din Japonia. Vavilov (1903). între cele 6 specii principale precum şi între fiecare dintre ele luate în parte şi alte specii din cele peste 30 ale genului Malus care mai vieţuiesc în acelaşi spaţiu. pentru crearea de soiuri rezistente la boli. Mărul coronat. în răsăritul Mării Caspice (Turcmenia) şi în nordvestul Munţilor Himalaia există păduri întinse în care mărul este dominant. Unele particularităţi biologice comune majorităţii speciilor ce aparţin genului Malus. precum şi în Asia Centrală. râspândit ca plantă ornamentală în toate parcurile din zona temperată în atmosfera cărora degajă un puternic şi plăcut parfum în timpul înfloririi. este o specie spontană tetraploidă (2n=68 cromozomi). Malus floribunda Sieb. W i l c o x ( 1 9 6 3) ş i W e s t w o o d ( 1 9 7 8 ) s ă considere că originea geografică a mărului cultivat este Euro-Asiatică şi că principalii strămoşi ai actualelor soiuri existente în cultură sunt speciile enumerate mai înainte. fructele şi lăstarii majorităţii soiurilor existente în cultură. Mărul ornamental. în zonele de suprapunere a arealelor. Alte specii spontane ale genului Malus sunt folosite în prezent în lucrările de ameliorare. A fost folosit pentru obţinerea unor soiuri americane. atât la noi cât şi în alte ţări cultivatoare. enumerăm : Malus ioensis (Wood) Britt — specie spontană nord-americană.. folosită pentru obţinerea soiurilor adaptate la condiţiile din regiunea nord. silvestris cu M. În regiunea Caucazului. în toate ţările. înseamnă „tatăl merilor". S c h i e m a n n ( 1 9 3 2) . au făcut ca hibridările naturale între speciile ce trăiesc pe acelaşi teritoriu să fie mult facilitate. florile extrem de abundente de culoare roşie la început şi roz-pal înainte de scuturarea petalelor. Ca urmare. Dintre acestea.

Din cele peste 10 000 de soiuri care alcătuiesc specia Malus domestica Borkh. iar în Anglia peste 57% din recoltă este asigurată de „Cox's orange" (St.A. în mod paradoxal. 1985). 1990). spectabilis. „Coricinoe polesatoe" şi . dar aproape 80% din recoltă este obţinută de la 5 soiuri : grupul „Delicios roşu" (39%). „Borovinka".1% din recoltă o dă grupul „Delicios roşu" . unde jumătate (51%) din producţie este dată de trei soiuri : „Delicios auriu" (20. în ţările mari cultivatoare. In S. W a g n e r .4%) şi „Frumos de Boskoop" (14.R. cea de-a doua boală în ordinea descrescândă a pagubelor provocate mărului. — cel de al doilea mare producător de mere. „Clar alb".5%). Concentrarea atenţiei cultivatorilor pe un număr restrâns de soiuri s-a produs şi în ţări cu recolte sub 1 milion de tone anual. peste 60% se recoltează de la „Delicios auriu" (24.1%).2%) şi „Jonagold" (15. aproape 78% este obţinută din 3 soiuri : „Delicios auriu" (41. fosta U. în Belgia. lung-pedunculate. specie hibridă de vigoare redusă cu fructe mici.1%) şi „Cox's orange" (16.7%) . . „Delicios auriu" (17%). grupul „Delicios roşu" (25. citată de Way. mai amintim : Germania. peste 70% din recoltă se obţine de la „Delicios auriu" (37.9% (Way. tipurile standard şi spur 12.S. se mai folosesc în lucrările de ameliorare: Malus Kaido. Japonia. în special la făinarea mărului. Din categoria ţărilor mari producătoare.9%). deţinătoarea locului întâi la producţia europeană de mere. in mod deosebit. obţinea în 1987 peste 70% din recolta anuală de la nouă soiuri. Astfel. În Grecia. Tot în scopul creării de soiuri rezistente la boli. 1985). 1990). „Pepin Safranâi" şi „Wealthy" au produs 2l% din total (Kama r a ş o va.Mărul japonez Malus zumi (Redh). în Olanda.7%). Sortimentul de soiuri. Fenomenul este mai evident. M. recoltează 65% din producţia anuală de la 2 soiuri : „Fuji" (38%) şi „Starking delicious" (27%) (Way. „Cox's Orange Peppin" (16.. „Frumos de Boskoop" (21. cinci soiuri („Antonovka".5%) şi apoi circa o cincime de alte 4 soiuri. Dintre acestea. „Frumos de Boskoop" (20. adică a acelora care nu intră în rândul marilor producători.Osenie polesatoe") au dat 50% din recoltă.S. toringo.U. sunt considerate importante 15 soiuri. citat de W a g n e r . — ţara cu cea mai mare producţie de mere de pe glob. 1990). unde din cele 6 soiuri înregistrate distinct recoltele au fost şi mai sunt dominate de două : „Delicios auriu" şi mutantele lui (54.8%) şi „Morgenduft" (10. iar următoarele patru: „Melba". „Frumuseţea Romei" (6%) şi „Jonathan" (5%) (Way). se cultivă pe suprafeţe mari un număr foarte mic. M.2%) (Ellinger. „Anis". de exemplu.9%). care se situează imediat după Franţa în ierarhia europeană.8%) şi grupul „Delicios roşu". „Mc Intosh" (11%). Din producţia de mere anuală a Italiei. Urmează Franţa. este şi el mult utilizat în hibridări datorită rezistenţei la boli. 76.

ceea ce îl detaşează la mare distanţă cu peste 1 200 000 t de grupa „Delicios roşu"). şi vestul Europei. Iugoslavia.A. este în continuă creştere.U. soiurile nou create cunoscute sânt în jurul a 30 . în Franţa. cele mai importante din punct de vedere economic. Ca rezultat. În legătură cu sortimentul soiurilor de măr care. Primul se referă la orientarea către crearea de soiuri rezistente la principalele boli: rapăn (Endostigme inaequalis (Cooke) Syd. în S.1) care asigură. şi Canada. Cele mai complexe programe întreprinse în domeniul rezistenţei la boli şi dăunători se desfăşoară.U. Începând din deceniul al 4-lea al secolului nostru. 15. În funcţie de producţiile apropiate. Germania.U. jumătate din producţia mondială de mere. care deţine primatul în S.O privire asupra acestor aspecte în principalele zone de cultură a mărului de pe glob (tab. Tabelul 15.1 De subliniat că ţara noastră ocupă în acest domeniu locul al 3-lea pe glob.) şi făinare (Podosphaera leucotricha (Ell et Ev) Salm). însă. Orânduind după pondere numai soiurile care au fost înregistrate cu minimum 100 000 t anual în aceste zone. Canada şi Franţa.. urmat de „Priscilla" în 1972. au fost depuse eforturi pentru obţinerea unor soiuri cu rezistenţă la rapăn.A. 9 în Canada. iar cercetările continuă nu numai în ţările enumerate mai înainte ci şi în alte ţări cultivatoare : Italia.R. şi „Cox's orange peppin". Locul al patrulea revine soiului „Frumuseţea Romei". practic. „Granny Smith" şi „Fuji". după S.U. în 1970 a fost omologat soiul „Prima". „Priam". numărul soiurilor din această categorie a ajuns la 9 în S. după care. şi Grecia. mai subliniem două aspecte. „Frumos de Boskoop".A. Locul doi revine grupului „Delicios roşu".A. trebuie aşezate alături soiul „Antonovka".S.U.A. ele câştigă teren în producţie. specific iernilor aspre din fosta U. după aprecierea noastră. permite ajungerea la concluzii valabile pe întreg globul. Canada şi Franţa au omologat în 1974 soiurile rezistente la rapăn „Mcfree" şi. ca număr de soiuri rezistente create şi locul al 4-lea pe glob după S. rezultă că recordul absolut revine soiului „Delicios auriu" (cu peste 3 500 000 t. respectiv. Acesta din urmă. Pe locul al treilea. în afară de calităţile gustative mult apreciate. până în 1987.U.A. care deţine prioritatea absolută în domeniu. Bulgaria etc.S. . Din tabel mai rezultă că aproape 27% din producţia mondială de mere este asigurată de cele 12 soiuri care trebuie considerate. beneficiază şi de o rezistenţă medie la rapăn. pe drept cuvânt. ca dată a omologării primului soi cu aceste caracteristici.. locul al V-lea este ocupat de patru soiuri : „Jonathan". Cehoslovacia. câte două în Anglia şi Franţa şi 6 în România. cultivat mai ales în S. În prezent. specific Angliei şi răspândit în vestul Europei.

S. 491). cu excepţia cazurilor când aceasta este deteriorată accidental sau tăiată. M. la începutul deceniului 60—70. mai ales. Rezultatul acestor cercetări este obţinerea mai multor serii de portaltoi vegetativi. 778—793) şi apoi. În această direcţie este de semnalat că. Principalele soiuri cultivate sunt prezentate în tabelul 15. pe care o amintim. care a devenit actualul soi „Wijcik”. În aceste hibridări jumătate din descendenţi moştenesc. 9. Se pare că mugurele terminal manifestă o dominanţă apicală deosebită. prima şi cea mai cunoscută fiind East Malling (E.M. pumilla-praecox) şi paradisul ( M . El are diametrul atât de mic. Polka („Golden Delicious x Wijcik") şi Bolero („Wijcik x Greenleeves"). mai cuprinde şi un număr impresionant de portaltoi care depăşeşte totalul portaltoilor tuturor celorlalte specii luate împreună.. Mugurii de rod se formează în principal pe „ţepuşe" inserate pe unica tijă. Activitatea de cercetare a început în 1917 la staţiunea East Malling (Anglia) şi a urmărit. Polonia.. I. Bud. Portaltoii mărului. a fost descoperită mutaţia naturală a soiului „Mc Intosh". 101—115). Canada etc. În secolul trecut erau folosiţi ca portaltoi generativi mărul sălbatic ( M .U.A.Cea de-a doua orientare în activitatea de creare de noi soiuri. I-XVI). iar ca portaltoi vegetativi de vigoare mai scăzută dusenul ( M . foste U. este legată de tendinţa mondială de extindere a culturilor superintensive de măr. Începând cu deceniul şapte. mai mult sau mai puţin. Staţiunea East Mailling a iniţiat un program de producere a unor soiuri comerciale colonare prin hibridarea soiului „Wijcik" cu soiuri cu creştere normală.S. toate trei având creşterea columnară caracteristică soiului „Wijcik".S. Întrucât sub cele două denumiri „dusen" şi „paradis" existau foarte variate forme (în 1870 R i v e r s citează 14 tipuri numai de „paradis").2. În paralel. căutându-se în mod special tipuri care să imprime o vigoare mai redusă şi o bună adaptare la condiţiile climatice din zona de amplasare a cercetărilor. modul de vegetaţie columnar. devenind primul soi de măr columnar. Acesta are internoduri foarte scurte şi este lipsit total de ramificaţii de schelet sau formează ramificaţii laterale extrem de puţine şi scurte. apoi în Olanda. obţinerea de portaltoi rezistenţi la păduchele lânos. soiul Wijcik formează în mod natural cordoane verticale. pumilla-paradissiaca). silvestris) şi mărul franc (obţinut din seminţele unor soiuri cultivate). Rezultatele unor încrucişări făcute în 1976 au fost comercializate în 1989 sub numele Walz („Wijcik x Golden delicious"). la Skiernevice. în fosta U. în 1930. seria Merton Malling (M.R. fără a forma alte ramificaţii de schelet. An de an tija se prelungeşte vertical printr-un scurt lăstar. a fost creată seria Budagowschi (Bud. în 1952. în Polonia. încât pomii se pot planta la mai puţin de 1 ×1 m. Fondul biologic al speciei Malus domestica Borkh.S. 490 şi Bud. . în Canada (Columbia britanică). S.R. În acest scop se urmăreşte crearea de noi soiuri care să poată fi cultivate în livezi de foarte mare densitate. A urmat. Ca urmare. seria Merton Immune (M. la începutul acestui secol şi ulterior au fost făcute studii în primul rând în Anglia..

în S. Marea masă a organelor hipogee ale merilor altoiţi sunt repartizate în sol de la 15 la 70—80 cm adâncime. de exemplu. existând doar rare semnalări de compatibilitate redusă. fără ca aceasta să impieteze asupra duratei de viaţă sau a recoltelor. crăpătura în stea) s-a adăugat la denumire sufixul „A" (ex. seria Alnarp. fiind în corelaţie cu comportarea portaltoiului utilizat : M —27. Principalii portaltoi ai mărului şi caracteristicile lor sunt cuprinse în tabelul 15. Habitusul şi ritmul de creştere al rădăcinilor. Pentru cele libere de principalele virusuri (lemn de cauciuc. şi anume. În privinţa vigorii purtătorii sufixului EMLA sunt ceva mai viguroşi decât clonele din care au provenit. în 1953.. M—9. mozaicul mărului. 1—14). au fost obţinute noi clone. care este mai viguros cu 50% decât M—9. araci) pentru a nu fi dezrădăcinaţi de vânt. seria Polschi (P. relativ recent. Caracteristici morfologice şi de producţie Asocierea diferitelor soiuri cu unul din numeroşii portaltoi conduce la obţinerea de pomi ale căror particularităţi biologice constituie rezultatul interacţiunii celor doi parteneri şi sunt diferite de ale fiecăruia luat separat. 80. seria Cornell-Geneva (CG 60.A. : soiul „Delicios auriu" formează o hipertrofie la locul de altoire pe M —9. pe când M—7 are .3 Este demn de amintit că. iar în Canada. toate cu aptitudini de rezistenţă la geruri. clonele cu sufixul A produc pomi de aceeaşi vigoare ca şi portaltoii nedevirozaţi din categoria respectivă. În general.2. cea mai mare modificare înregistrându-se la M—9—EMLA. 9—A). iar în Suedia. Tabelul15. În ultimele decenii. M—26 şi M—4. 44). Din literatura de specialitate rezultă că toţi aceşti portaltoi manifestă o bună compatibilitate cu toate soiurile. Ex.3. Tabelul15. 1—22). precum şi posibilitatea de cultivare în forme şi sisteme variate.: M-9-EMLA) şi au fost lansaţi în 1969—1970. Aceasta sporeşte diversitatea speciei şi îi conferă o mare amplitudine ecologică. : M. au rădăcini superficiale şi necesită susţinere (spalieri. ca urmare a studiilor privind „eliberarea de virusuri" a portaltoilor prin tratament termic din seria East Malling. peste Oceanul Atlantic s-au obţinut numeroşi portaltoi vegetativi pentru măr.după 1954. în 1959 seria Michigan Apple Clone (MAC 1—46).U. O altă serie complet liberă de virusuri obţinute prin eforturile comune ale staţiunilor East Malling şi Long Ashton poartă sufixul „EMLA" (ex. începând din 1967 seria Ottawa (O.

Soiurile viguroase de măr. M —104 conduce T abelul 15. Cu toate acestea. M—106. „Rubra precoce Brevilieri") sau chiar columnară („Wijcik".portaltoi. M—109. altoite pe portaltoi viguroşi (măr sălbatic. îngust-piramidale („Sari-Sinap" şi „Candil Sinap") şi plângătoare („Granny Smith". măr franc A—2. sol sărac şi absenţa lucrărilor de îngrijire. spre toamnă se înregistrează un nou maxim. de 8—12 m înălţime şi coroane de 10—12 m diametru.50C. satisfăcătoare la 7°C (Rog e r s . Habitusul şi ritmul de creştere al organelor epigee. M—104. „Pătul". submijlocie şi mijlocie şi în mod deosebit cele de „tip spur". Forma şi dimensiunile coroanei sunt caracteristice soiului. Vigoarea merilor cultivaţi.înrădăcinare medie. M—7. În ultima vreme sunt preferate soiurile de vigoare redusă. În această ultimă perioadă rădăcinile se alungesc zilnic cu 3—9 mm. Condiţiile favorabile de mediu şi agrotehnica superioară conduc la dimensiuni mai mari ale pomilor în comparaţie cu un mediu nefavorabil. Coroanele p o t f i : sferice sau globuloase („Creţesc". „Walz". citat de T r o c m é ) şi maximă la 18 -230C (Modoran) aproximativ în perioada iunie-august. dacă solul are temperaturi pozitive. „Bolero".) formează pomi de talie mare. M—16 etc. 15. diferenţele de vigoare dintre soiuri se pot accentua sau pot fi nivelate. către limita maximă indicată (70—80 cm). În condiţii identice de climă şi tehnologie. devine perceptibilă la 1. „Banană de iarnă". majoritatea rădăcinilor absorbante sunt situate la proiecţia coroanei şi puţin în afara acesteia. Vigoarea foarte diferită a soiurilor existente în cultură a permis ordonarea lor în cinci grupe (tab. Este determinată de asociaţia soi-portaltoi. larg-piramidale („Starking delicious") : invers piramidale („Parmen auriu". iar M—106. după care activitatea rădăcinilor se prelungeşte mult toamna în ritm încetinit.2—0. „Jonathan") : sferic-turtite („Domnesc". „Frumuseţea Romei". Extinderea organelor hipogee este mai mare şi mult mai rapidă decât a coroanei. dimensiunile pe care le ating organele epigee sunt determinate de particularităţile asociaţiei soi. „Frumos galben") . „Polka"). după căderea frunzelor.4). În timpul căldurilor mari creşterea rădăcinilor încetineşte. ajungându-se ca merii maturi să aibă sistemul radicular de 2—3 ori mai extins decât raza proiecţiei coroanei.40C (Modoran). de factorii de mediu şi tehnologia de cultură. A—2 şi portaltoiul franc au sistemul radicular profund. Altoirea pe portaltoi de vigoare mijlocie ca M—4. Datorită influenţei fiziologice pe care o exercită portaltoiul.4 . S-a mai constatat că creşterea rădăcinilor începe primăvara devreme când în sol se realizează 0. „Wagener premiat") .

. „Roşu de Cluj". în acest caz pomii au talie mică. denumiţi în ultima vreme şi lăstari indicatori. „Parmen auriu". al volumului coroanei este destul de mare în tinereţea pomilor şi scade pe măsura înaintării în vârstă. C h i 1 ders). gradul de ramificare. „Gravenstein". Din acest punct de vedere soiurile de măr se deosebesc între ele prin nivelul la care apar ramificaţiile. fapt pentru . La unele soiuri predomină ramurile de rod lungi („Jonathan". „Red Melba" „Jonathan". „Richared". „Delicios auriu". trebuie efectuate scurtări ale ramurilor de semischelet pentru a se permite accesul luminii în coroană. Ramificarea. „Cretesc" „Delicios roşu". crt. este şi mai mică .Wellspur". unghiul de inserţie şi vigoarea lor. care adesea fiind situate pe ramuri de schelet subţiri şi flexibile atârnă sub greutatea fructelor şi determină umbrirea lor. La aceste soiuri. M—26. La alte soiuri predomină ramurile de rod scurte : „Wagener premiat".5—4 m şi formează coroane de 2 — 3 m diametru. lăstarii indicatori trebuie să atingă lungimi de 20—35 cm la merii altoiţi pe portaltoi viguroşi cu coroane globuloase şi de cel puţin 30—40 cm la merii altoiţi pe portaltoi vegetativi de vigoare m i j l o c i e ( D o t t i . „Domnesc”. „Golden Spur" etc. implicit. Pentru perioada de maturitate în care domină procesul de rodire. . La aceste soiuri pericolul umbririi reciproce a ramurilor este mult redus. N e g r i l ă).Clasificarea soiurilor de măr în funcţie de vigoare Nr. „Starking delicious". „Renet de Champagne". În perioada de tinereţe nivelul creşterii anuale a lăstarilor de prelungire a ramurilor de schelet. pentru a împiedica apariţia fenomenelor de rodire neregulată. „Renet ananas" la obţinerea de pomi de talie mijlocie cu înălţimea şi diametrul coroanei de 5—6 m. trebuie să fie cuprins între 60 şi 80 c m ( A . atingând o înălţime de 2. „Renet portocaliu". că recoltele vor începe să scadă şi că se instalează alternanţa de rodire. „Wellspur". M—27 etc. „Stark Earliest" „Starkrimson". Vigoarea pomilor din aceleaşi soiuri altoiţi pe M—9. „Borovinka"). „Winter banana". Frumos de Boskoop". „Golden spur". „Parmen auriu" „London Pepping". „Starkrimson". în perioada de rodire. 1 2 3 4 5 Grupa Foarte viguroase Viguroase Vigoare mijlocie Vigoare submijlocie Vigoare slabă Soiuri „Renet de Canada". chiar şi pe agrofond superior. „Wagener". Dacă în perioada de rodire maximă lăstarii indicatori ating doar 10—15 cm este semn că echilibrul creştere — rodire a fost deranjat. Ritmul de creştere al ramurilor de schelet şi.

Este caracterizat prin volumul zonei productive.1. c — graficul repartizării ramurilor de rod pe lemn de vârste diferite — pe ani (după L e s p i n a s s e ) . b — schema unei şarpante (ramificare săracă) . Unghiul de inserţie a ramurilor de rod cu verticala încărcate cu fructe (deci înainte de cules) diferă şi el mult de la un soi la altul şi influenţează direct lucrările de întreţinere. nuieluşele şi mlădiţele lipsesc sau apar numai in mod excepţional . „Yellowspur". Tipul de fructificare. „Starkrimson") regenerarea acestora este mai puţin stringentă decât în cazul celor cu unghiuri medii („Delicios auriu". 15. „Wagener premiat" şi altele. în special tăierile de fructificare. Tipul I de fructificare „spur" : a — schema pomului întreg . caracteristice pentru spur (fig.1) . Pe baza acestor criterii au fost determinate patru tipuri distincte de fructificare la măr. La soiurile cu unghiuri mici de inserţie a ramurilor de rod („Parmen auriu". prin amplasarea ramurilor de rod pe lemn (ramuri purtătoare de schelet sau semischelet) mai tânăr sau mai în vârstă. . Fructificarea tipurilor spur are următoarele particularităţi : — volumul zonei productive de pe fiecare şarpantă este redus datorită absenţei sau numărului redus de ramificaţii (fig. Fig. Tipul I de fructificare cuprinde soiurile cunoscute şi sub denumirea de „tip spur". „Goldenspur". ramurile de rod sunt foarte apropiate între ele datorită internodurilor scurte. b) . apoi „Wellspur".care sunt indicate distanţe mai mici între şarpante pe ax decât la soiurile cu formaţiuni de rod lungi. 15. unghiul ramurilor de rod faţă de verticală. Acestea sunt puţin numeroase : „Starkrimson" e considerat soiul tipic. „Gala") şi în mod deosebit a celor cu unghiuri mai mari de 90° („Granny Smith". precum şi prin evoluţia zonei productive în coroană.1. 15. „Florina-Querina"). — ramurile de rod caracteristice sunt ţepuşele .

acelaşi autor a constatat o coloraţie mai intensă a frunzelor (datorită unei cantităţi mai mari de clorofilă) şi un conţinut mai ridicat de substanţă uscată. „Belle de Boskoop" etc. chiar îl depăşesc (fig. În plus. „Richared". . „Glochard". mai ales pe portaltoi viguroşi şi semi-viguroşi : în schimb..2. Aceste particularităţi explică potenţialul ridicat de producţie . 15. alături de care mai există : mutaţiile lui „Parmen auriu". tendinţa de a emite creşteri noi. are ca soi caracteristic „Golden delicious" şi cuprinde marea majoritate a soiurilor cultivate. a găsit 20% spor de frunze. — ramificarea la aceste soiuri este săracă . 15. şarpantele nu se degarnisesc. dar se menţine predominanţa axului. însă.4 a). W e s t w o o d . întreaga „familie" „Golden delicious". „Starking delicious". dar şi o puternică tendinţă basitonă. azot şi calciu. ramurile bazale concurează axul devenind egale cu el sau. mai pregnant. 15. — — zona productivă rămâne apropiată de ramura de schelet. Tipul III de fructificare. — sunt caracteristice ramurile de rod scurte ce sunt înserate pe ramuri în vârstă de 2—5 ani (fig. ele manifestă. cu excepţia tipurilor spur. c) .2. alternanţa de rodire .2. — internodurile scurte înseamnă un număr mai mare de frunze/m de lăstar. b) şi nu se degarnisesc . în treimea bazală a şarpantelor. Tipul II de fructificare are ca soi caracteristic „Parmen auriu". puternice. „Prima". direct pe şarpante (fig. „Gala" . b) . a. în unele cazuri. „James Grieve". pe portaltoii de vigoare scăzută basitonia este atenuată.1. c) . La soiurile din această grupă se constată : — inserţia şarpantelor pe trunchi se face sub unghiuri deschise şi este foarte rezistentă (fig. citat de E s c l a p o n . nu se îndepărtează de centrul coroanei.Renet gri de Canada". „Idared". „familia" „Cox's orange". denumit şi „standard". 15. — volumul zonei de fructificare este ceva mai mare şi mai depărtată de şarpantă. deci suprafată mai mare de fotosinteză. soiurile de această grupă prezintă o netă dominanţă a axului central. în schimb se manifestă. 15. situându-se pe ramificaţii de schelet puternice (2—5 ani) care nu-şi modifică poziţia sub greutatea rodului (fig. „Mutsu". predominanţă axului central nu este întotdeauna evidentă. Această tendinţă basitonă se manifestă mai puternic pe portaltoi viguroşi şi este mai redusă pe portaltoi de vigoare scăzută. „familia" „Jonathan". „Renet alb de Canada".ramurile de rod sunt situate pe lemn bătrân de 2—5 ani sau chiar mai bătrân.

datorită ramificaţiilor (fig. c — graficul repartizării ramurilor (ramificarea bogată formată pe toată lungimea şarde rod pe lemn de vârste diferite (după Lespinasse).4. — ramurile de rod cele mai frecvente sunt nuieluşele şi mlădiţele şi sunt situate pe lemn tânăr (schelet şi semischelet) de 1—3 ani şi lipsesc pe lemnul mai bătrân (fig. . Aceste soiuri au următoarele particularităţi: Fig. Tipul III de fructificare b — schema unei şarpante (ramificaţie ceva mai bogată — „standard" : a — schema pomului întreg formată la baza şarpantei) . iar şarpantele se degarnisesc . 15.2.3. ramurile de semischelet se apleacă. — la soiurile din această grupă ramurile nu ajung să concureze axul (ca la tipul spur). 15. a. 15.3. pantei) . 15. creşterea axului şi ramificarea fiind bine echilibrate (fig.3. b). b) şi dând pomului un aspect de trunchi de con. b — graficul reparti zării ramurilor de rod pe lemn de vârste diferite (după L e s p i n a s s e) — volumul zonei productive de pe fiecare şarpantă este mare. c) .etc. Tipul II de fructificare : a — schema pomului întreg . 15. — zona productivă se depărtează rapid de centrul pomului şi de ramurile purtătoare. Fig.

tipurile I şi II . ramificaţiile de schelet se arcuiesc sub greutatea fructelor. Schema comparativă a tipurilor de Lespinasse) : fructificare în privinţa manifestării polarităţii : (ramificaţie Fig. apoi aplecarea greutatea rodului în porţiunea rămasă verticală. d — graficul repartizării ramurilor de rod pe lemn de diferite vârste. tipul III . ramurile de rod caracteristice sunt nuieluşele şi mlădiţele. (fig. Este datorat în principal înclinării şarpantelor faţă de verticală în coroanele lăsate libere şi poate fi : dresat.5. 15.4. pe porţiunea terminală. — . dând un aspect „plângător". 15. ce sunt situate pe lemn tânăr de 1—3 ani (fig. datorită ramificaţiilor numeroase şi lungi . 15. semi-dresat.lieri" etc. Ca particularităţi. c — tendinţa regenerare după arcuirea naturală . echilibrată. ca : „Rome beauty" „Rubra precoce Brevi. b — schema unei şarpante bogată apărută iniţial. c — tendinţă acrotonă. Tipul IV de fructificare (după a — schema întregului pom . b tendinţă sub de intermediară. semi-etalat sau etalat (tab.4. a) şi lipsesc de pe ramurile mai bătrâne care sunt degarnisite . menţionăm : — volumul zonei productive de pe fiecare şarpantă este mare. Fig. tipul IV (după L e s p i n a s s e ) . a — tendinţă basitonă. c) . — zona productivă se depărtează rapid spre vârful ramificaţiilor lungi situate în treimea superioară a şarpantelor . 15. — la soiurile din această grupă se manifestă o accentuată tendinţă acrotonă. Portul.5. b. 15. c) pomul având aspect cilindric. iar prelungirea lor se realizează prin ramificaţiile aparente pe arcuiri (fig.5.Tipul IV de fructificare are ca soiuri caracteristice „Granny Smith" şi cuprinde puţine soiuri.

Diferitele tipuri de fructificare şi de ramificare modifică portul pomului în decursul anilor. „Golden delicious". „Rome beauty". Soiurile cu port semi-dresat şi semi-etalat prezintă un bun echilibru între creştere/rodire. „Starkrimson". Este în funcţie de soi şi portaltoi. „Delicios roşii" „Blasckstayman". îngrăşăminte etc.). În primii ani. Soiurile cu port dresat se formează mai greu şi. . intră mai târziu pe rod. într-o bună măsură. se disting 3 grupe de soiuri (tab. 15. „Gloster". În perioada de mare producţie.5 Exemple de soiuri cu port diferit (după Lespinasse) Portul Înclinarea şarpantelor Exemple de soiuri Dresat Semidresat Semietalat Etalat 0 15 30 45 - 15° 30° 45° 60° „Rome beauty".15. „Jonathan". precum şi de agrotehnica aplicată (tăieri. „Del'Estre" „Parmen auriu". sunt : „Delicios auriu". „Charden" „Renet alb de Canada" Vârsta intrării pe rod. iar regenerarea ramurilor de semischelet se realizează fără dificultăţi după aplecarea lor sub greutatea fructelor. în general. „Starking delicious" etc. în coroana merilor există un foarte mare număr de ramuri care pot asigura producţii excepţionale. Ta belul 15.6). Dintre soiurile cu cel mai mare potenţial de producţie. fructificarea este determinată.5). de însuşirea soiurilor de a diferenţia mugurii floriferi în anul formării ramurilor de rod şi chiar pe ramurile anuale de prelungire a scheletului („Wagener premiat". „London Pepping"). Din acest punct de vedere. „Granny Smith".

cei care conferă soiurilor altoite o productivitate sporită sunt : M-26.6 Tabelul Vârsta intrării pe rod a soiurilor de măr Categoria Exemple de soiuri Vârsta intrării pe rod în cazul altoirii pe : Portaltoi viguroşi. „Star.krimson". „Wellspur" „Gol. „Jonathan". Intosh" 6—7 ani 3—5 ani Soiuri tardive 8-10 ani 5— 7 ani partea inferioară şi în interiorul coroanei merilor. în perioada de mare producţie. M-4. M-104. D' E s e l a p o n prezintă date din care rezultă. „Creţesc”. În general. „Golden spur".Din analiza modului de comportare a ramurilor de rod în procesul de fructificare. Dintre portaltoi. de asemenea.den delicious". M-106. producătoare de fructe de calitate. de dimensiuni mai mari şi mai bine colorate (tab. D ' E s c l a p o n mai subliniază că suprimarea acestora stimulează formarea ramurilor de rod puternice. London Pepping „Pătul". aceleaşi soiuri altoite pe M-7 dau recolte mai scăzute. M-26. că ramurile de rod mai puternice dau fructe mai multe. 15. „Şovari". M-7. „Starking delicious" „Domnesc". Portaltoi semiviguroşi şi slabi Mmăr franc A2 4. „Mc. ramurile de rod slabe se situează în 15. s-a ajuns la concluzia că există diferenţe considerabile în funcţie de vigoarea acestora. C h i l d e r s ( c i t a t de N e g r i 1 ă) demonstrează că ramurile de rod groase dau producţii de 10 ori mai mari decât cele slabe. „ Belle de Boskoop". M-106 3— 5 ani Al doilea an după plantare Soiuri foarte precoce şi precoce Soiuri semiprecoce „Wagener premiat". . Dimpotrivă.7). „Gustav durabil".

Durata medie a vieţii mărului este de 35—40 ani . M-26 influenţează soiul altoit. însă. peste 10 mm Ø Creşterea medie anuală (cm) 10 20 40 Numărul de fructe pe ramură 3. . că şi portal. portaltoii de vigoare scăzută M-9.0 36. 1) 3. cum sunt : „Wagener premiat". În condiţiile de silvostepă din sudul şi vestul ţării noastre soiurile de măr încep să înflorească în a doua jumătate a lunii aprilie.0 Greutatea medie a unui fruct (g) 75 90 100 Indice de coloraţie (U. Portaltoii viguroşi influenţează în sensul reducerii dimensiunilor fructului : M-7 favorizează o bună coloraţie a fructelor . Repausul obligatoriu de iarnă este lung.15. el atinge o vârstă medie de 20—30 ani. În această privinţă. în sensul că acesta dă fructe de dimensiuni mai mari şi cu maturizare ceva mai timpurie.Pătul" etc. În cultură superintensivă durata economică a pomilor altoiţi pe portaltoi de vigoare scăzută se apreciază la 10—15 ani. . până la 6 mm Ø Mijlocii..S. pornirea în vegetaţie şi înflorirea au loc târziu. nr. conduce la o slabă coloraţie a lor. M-7) şi cultivaţi în sistem intensiv. La alte soiuri. pe portaltoi vegetativi de vigoare slabă şi suhmijlocie (tipurile M-9. Ciclul anual al mărului. Are o serie de particularităţi. rolul primordial revine soiului. florile scăpând de obicei de acţiunea dăunătoare a brumelor târzii de primăvară.7 Mărul este una din speciile cu pronunţată tendinţă de rodire alternativă. dimpotrivă. care se manifestă mai accentuat la unele soiuri.7 Tabelul Producţia obţinută pe diferite categorii de ramuri de rod Ramuri de rod în vârstă de 4 ani Slabe.0 6.6 11. iar pe dealurile înalte şi în partea de nord a ţării. 6— 10 mm Ø Groase. în cazul altoirii pe portaltoi viguroşi (pe franc) poate atinge chiar 50 de a n i . Astfel. M-2. Calitatea fructelor. însă.toiul poate influenţa. În diverse asociaţii soi-portaltoi s-a observat. această tendinţă este mai mică. în prima şi a doua decadă a lunii mai.5 11.

Din această cauză. multe soiuri reţin în coroană un număr mult mai mare de fructe. Din această cauză. pe măsura dezvoltării. separate din coroana pomilor în care au apărut şi cultivate câţiva ani. particularitate foarte importantă. În condiţii de hrană abundentă însă. când fructele au mărimea unei alune. Ele trebuie urmărite cu atenţie.. Majoritatea soiurilor de măr sunt autosterile şi numai câteva se autopolenizează. Epoca de coacere a merelor. Căderea fiziologică a fructelor de măr. în care caz maturitatea de consum are loc în depozitul de păstrare. pentru a se observa dacă au însuşiri mai valoroase decât pomul în coroana căruia au apărut. Cu această ocazie unele soiuri îşi autoreglează încărcătura de fructe („Starkrimson"). Fenomenul de intersterilitate este rar întâlnit la măr. care (Gr. ceea ce asigură o producţie mare. la două săptămâni după fecundare şi a doua la începutul lunii iunie. În cazul când pomii nu sunt încă bine aprovizionaţi cu substanţe hrănitoare şi apă. . B a l d i n i precizează că unele soiuri rezultate din variaţii mugurale formează perechi intersterile cu soiurile din care au provenit (ex. Are loc in două etape : prima. „Pătul" şi „Parmen auriu". Florile legate la soiurile de măr reprezintă 5—10% din total. precum şi „Delicios roşu" cu „Starking delicious"). Acestea sunt grupate în corimbe şi. se „jenează" reciproc.. B o t e z arată că „Starking delicious" formează perechi intersterile cu „Clar alb". în scopul obţinerii de produse de calitate superioară. la majoritatea soiurilor de mare productivitate (de ex. Căderea prematură. nu toate variaţiile care apar sunt pozitive. „Wagener premiat" etc. : „Richared" cu .Parmen auriu") pagube însemnate.Polenizarea. are loc o cădere fiziologică accentuată a fructelor. Desigur. este necesar să se prevină acest fenomen . „Gustav durabil". Polenizarea încrucişată este necesară şi sporeşte mult legarea. iar „Gravenstein" cu „London pepping" şi „Creţeşti".Delicios roşu" şi „Starking delicious". Există perechi de soiuri între care polenizarea este mai bună. „Pătul". Totuşi. când fructele se află pe pom (la soiurile de vară) şi până în decembrie (la soiurile de iarnă). : . I * Mărul este una dintre speciile pomicole la care apar în mod frecvent variaţii mugurale. M i h ă e s c u ) poate contribui la scăderea recoltei la soiurile „Jonathan". începând din iunie-iulie. „Frumos de Boskoop". Se eşalonează pe o perioadă mare de timp. care are loc între pârgă şi cules. : „Delicios auriu") este necesară rărirea fructelor. poate provoca unor soiuri (ex.

Gerurile mari de iarnă nu provoacă pagube mărului decât dacă sunt foarte timpurii sau foarte mari. Intosh". Mărul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerinţe moderate. Pentru soiurile timpurii de măr. Rădăcinile mărului au limita de rezistenţă la ger cuprinsă între —7 şi —12°C. C o n s t a n t i escu.Cerinţele mărului faţă de factorii de vegetaţie Cerinţele faţă de lumină. Rezistenţă mare la ger au soiurile : „Creţeşti". Nevoile de frig pe care le manifestă soiurile de măr în timpul iernii sunt considerate în literatura de specialitate factor limitativ pentru cultura mărului în zonele calde. „Mc. Desigur. Mărul poate creşte şi rodi în regiuni cu temperaturi medii anuale cuprinse între 7. „Gustav durabil". două aspecte interesează în mod deosebit : rezistenţa la gerurile caracteristice climatului temperat şi satisfacerea cerinţelor de frig ale soiurilor. arată. Asemenea „arsuri de iarnă" (plăgi pe trunchi) se constată la „London Pepping". „Wagener premiat". M o r u j u a constatat că la o medie anuală de 8°C soiurile „Jonathan". „Renet de Landsberg" şi altele. degerarea scoarţei pe trunchi şi la punctul de inserţie al şarpantelor. M i h ă e s c u ) . la unele soiuri mai sensibile se înregistrează înnegrirea lemnului. „Parmen auriu". iar degerarea mugurilor de rod la „London Pepping". Organele epigee. Acest lucru trebuie avut în vedere la stabilirea distanţelor de plantare şi la formarea coroanelor. deci o valoare comercială mai ridicată. după toamne cu multă umezeală sau după recolte exagerate. iar pentru cele târzii între 0° şi 3 ° C ( B i d a b é ) . „Winter Banana". „Jonathan".5 şi 11°C (A. În privinţa temperaturilor din perioada de repaus. suportă în timpul repausului —33 până la —36°C. D ' E s c l a p o n arată că nevoile de frig sunt corelate cu originea . astfel încât toate organele să fie bine expuse la soare. „Melba" (Gr. „Parmen auriu" şi „Renet de Landsberg" au dat producţii susţinute an de an. însă. pe când soiul „Starking delicious" a dat producţii numai în unii ani. fără ca mugurii de rod să fie afectaţi. Din această cauză. Lumina are rol esenţial în formarea pigmenţilor în ultimele 4 săptămâni înainte de recoltare. „Clar alb". că în anii cu geruri mari care survin după o perioadă de vegetaţie secetoasă. exigenţele soiurilor faţă de media anuală a temperaturii nu sunt identice. care sunt satisfăcute pe teritoriul întregii noastre ţări. pragul de acţiune al temperaturilor scăzute se situează între 3° şi 6°C. tăierea în verde favorizează colorarea fructelor în regiuni cu toamne însorite. Cerinţele faţă de căldură. inclusiv mugurii de rod. „Borovinka". N e g r i l ă). N. O luminare bună a frunzelor şi fructelor asigură o coloraţie mai atrăgătoare şi un conţinut mai bogat în hidraţi de carbon.

Optimul caloric pentru perioada de vegetaţie a mărului este cuprins între temperatura medie de 12°C (D'Es c l a p o n ) şi 190C (A. Majoritatea soiurilor de toamnă şi iarnă se comportă bine la 15°C temperatură medie în perioada de vegetaţie. „Gravenstein". iar recoltele au fost cu atât mai mari. „Renet portocaliu". „Hume". Pentru „Delicios roşu" şi „Delicios auriu" se precizează că în sudul Franţei acestea se mulţumesc cu 600—800 ore . cu unele excepţii. Mih ă e s c u ) . „Red June". temperatura lunii aprilie şi începutul lunii mai condiţionează recolta anului respectiv (v. şi anume : „Jonathan". „London Pepping". de asemenea. dacă după înflorire temperatura nu a depăşit 16—18°C. Deschiderea în masă a florilor are loc după ce temperatura aerului depăşeşte 11°C. soiurile locale din Africa de Nord. În ţara noastră. M e r i l l ş i T o e n j e s ) . au legat abia 5% din flori. când se realizează 8°C în aer (Popov citat de G r. Ca urmare. începând din ziua deschiderii petalelor. plus „Wealthy". Soiurile .. Repartiţia temperaturilor în perioada de vegetaţie activă are. importanţă. c) Soiurile „Winesap". înainte şi imediat după această fenofază soiurile de măr manifestă anumite cerinţe faţă de căldură şi au o sensibil i t a t e mărită faţă de frig. „Parmen auriu" etc.7). Dar în cazul că temperatura zilnică a atins 22°C. „Renet Baumann". În decursul înfloririi. Temperatura din săptămâna imediat următoare înfloririi are. „Astrahan roşu". „Mc.' „Delicios auriu" etc. legarea a fost aproape 1 0 % ( G a r d n e r . la soiul „Starking delicious" s-au obţinut bune recolte numai în anii când în timpul înfloritului s-au înregistrat temperaturi peste 15°C. „Early Mc Intosh". „Delicios auriu". cu cât zilele peste 15°C au fost mai numeroase (M o r u j u). „Frumos de Boskoop". soiul „Starking delicious" şi mutaţiile lui trebuie cultivate numai acolo unde în perioada de înflorire există căldură suficientă. „Richared" şi „Starking delicious". „Winter Banana". Ca urmare. N e g r i l ă ). b) cu nevoi destul de reduse : „Delicios roşu". florile scapă de îngheţurile târzii care survin în mod obişnuit în climatul nostru. Ca urmare. „Pătul". tab. Intosh" sunt considerate cu nevoi medii faţă de frig şi d) cu cele mai mari nevoi: „Frumuseţea Romei" şi „Northern Spy". mare importanţă pentru cultura mărului. 15. Constantinescu). „Winter Banana" şi altele care necesită în jur de 400 ore. „Jonathan". Suma globală (temperaturi peste 0°C) a gradelor de temperatură necesară pentru înflorire şi pentru parcurgerea celorlalte fenofaze au fost indicate în tabelul 15. California şi Africa de Sud .4. „Starking". Pornirea în vegetaţie a mugurilor floriferi ai mărului are loc primăvara târziu. cel puţin 3 zile consecutiv.soiurilor şi grupează soiurile în : a) cu nevoi foarte reduse. (N. ceea ce permite cultura lor în regiunile: mediteraneană. de asemenea. „Parmen auriu". .Delicios roşu".

„Pătul" şi „Creţesc" au nevoie de umiditate relativă a aerului cuprinsă între 70 şi 80%. pe când cerinţele celor de toamnă. Pânza de apă freatică în terenurile cultivate cu măr nu trebuie să fie mai aproape de suprafaţa solului de 2. „Kalterer Böhmer". soiurile respective dau fructe de calitate inferioară.În prezenţa luminii. Precipitaţiile trebuie să fie mai abundente în prima parte a perioadei de vegetaţie. dintre care amintim „Frumos de Boskoop".0 m pentru portaltoii viguroşi şi 1.5—3. „Winesap".2 m pentru portaltoii de vigoare scăzută. Aceleaşi soiuri altoite pe portaltoi de vigoare mare sunt mult mai rezistente la secetă (mărul pădureţ. „Poinic". cum este M-9. mărul franc sau M—XVI). Nopţile calde cu temperaturi de 24°C împiedică coloraţia soiului „Mc Intosh". iar temperatura medie anuală nu depăşeşte 9. „Jonathan". În mod fericit. În cazul când sunt altoiţi pe portaltoi de vigoare slabă. chiar altoit pe sălbatic. arată D ' E s c l a p o n . în perioada de coacere. nu suportă stagnarea apei în sol mai mult de 10 zile (maximum 2 săptămâni) în timpul repausului şi cel mult 4—5 zile în timpul vegetaţiei. nu suportă seceta şi nici excesul de apă. s-a constatat că majoritatea soiurilor. coloraţia se dezvoltă normal. ca urmare.5—1. „Stayman Winesap" şi „Mc Intosh". În asemenea situaţii merii altoiţi pe portaltoi sălbatic se comportă mai bine decât pe alţi portaltoi. sunt mai sensibili la secetă. cât şi faţă de umiditatea relativă a aerului. a brunificării interne la soiul „Yellow Newtown" sau a arsurilor superficiale la „Grimes Golden". pe când dacă temperaturile nocturne nu sunt decât de 15°C. de iarnă se situează la limita superioară. .Jonathan". însoţite de mare intensitate luminoasă. Pentru recolte foarte mari este necesară apă echivalentă cu 800—900 mm/an. coloraţia fructelor este favorabil influenţată de temperaturile mai scăzute din timpul nopţii. Cerinţele faţă de apă. În ceea ce priveşte umiditatea atmosferică. unele dintre soiurile noi americane răspândite în ultima vreme : „Delicios auriu". Temperaturile ridicate. În caz contrar. „Renet Baumann". prin faptul că formează sistemul radicular la adâncime. „Renet portocaliu". grupa „Delicios roşu" şi soiurile de măr de vară se comportă bine şi la o umiditate relativă de 65—70%. merii formează sistemul radicular superficial şi. Cerinţele faţă de precipitaţii variază şi în funcţie de soi ..5°—10°C. Mărul. El prosperă în condiţiile în care apa din sol reprezintă 70—75% din capacitatea de câmp a solului pentru ea . pot constitui cauza apariţiei „vitrozităţii" din centrul fructelor la soiurile : „Parmen auriu". Pretenţiile mărului faţă de umiditatea din sol şi atmosferă sunt satisfăcute în zonele cu precipitaţii de 650—700 mm/an. Mărul se situează printre cele mai pretenţioase specii pomicole atât faţă de umiditatea din sol. . pentru a sprijini creşterile şi mai puţine către sfârşitul verii. cele timpurii au nevoie de mai puţină umiditate (550—600 mm).

aluviuni. Expoziţia terenului. În special soiurile altoite pe sălbatic nu suportă solurile alcaline. este necesară prezenţa borului 30—40 mg la 1 000 g sol şi 3.2 mg/100 g. să depăşească 0. precum şi 0. iar pentru soiurile sensibile la „bitter-pit" („Jonathan".3.8 m în perioada de tinereţe şi 0. Această specie poate fi cultivată şi pe soluri mai grele. cu precizarea că pe solurile nisipoase pHul să nu depăşească 7.7 mg zinc solubil/1.Cerinţele faţă de sol şi expoziţie.4% la adâncime mai mare de 50 cm. Nu sunt convenabile pentru măr solurile compacte. cu exces de umiditate şi nici cele cu exces de săruri.9 mg la 100 g.4 m în perioada de maturitate. datorită căldurilor mari. slab aerisite. înlătură posibilitatea de cultură a mărului. mărul preferă expoziţiile sudice. nord-vestice şi chiar nordice. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor . pentru măr sunt mai potrivite expoziţiile vestice. calculată în C organic.8 m. s-a ajuns la concluzia că mărul are condiţii optime atunci când sunt asigurate creşteri de prelungire a ramurilor de schelet de 0. În sudul ţării. Mărul are nevoie de soluri cu fertilitate ridicată şi un pH cuprins între 6. soluri de pădure. iar al magneziului asimilabil între 15 şi 20 mg la 100 g sol. În regiunile răcoroase şi umede din zona dealurilor înalte din apropierea munţilor. unde găseşte ceva mai multă căldură. sud-estice şi sud-vestice.25% în orizontul 25—50 cm. nivelul optim al potasiului asimilabil este cuprins între 25 şi 30 mg la 100 g sol. pe soluri nisipoase. la 100 g sol.l% săruri în stratul de 25 cm de la suprafaţa solului sau 0. În privinţa nivelului azotului.8 şi 7. precum şi pe nisipuri. cât şi ca tip de sol (podzoluri. cernoziomuri. atât ca textură (luto-argiloase. dacă acestea au un substrat bine drenat — pietriş sau nisip la minimum 0. soluri negre de fâneaţă).6—0. al fosforului mobil între 20 şi 30 mg la 100 g sol.3—0. În privinţa elementelor hrănitoare s-a stabilit că în soiurile cultivate cu măr calciul asimilabil trebuie să atingă nivelul de 120 mg. luto-nisipoase). în cazul solurilor lutoase şi luto-nisipoase şi 1. „Mai Gold") trebuie să ajungă chiar la 130—140 mg la 100 g sol . Cerinţele mărului faţă de sol pot fi satisfăcute pe o gamă variată de soluri.5—3. Existenţa a peste 0. lutoase. În solurile cultivate cu măr este necesar Ca materia organică. Dintre microelemente.

Soiurile de măr de vigoare mijlocie dau cele mai bune rezultate dacă sunt altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Portaltoii vegetativi trebuie altoiţi la mijlocul sezonului. motiv pentru care li se rezervă cele mai bogate terenuri din pepinieră şi se aplică îngrăşăminte suplimentare şi udări la circa 25 de zile după răsărire. între 1 decembrie şi 1 ianuarie. Înmulţirea portaltoilor. soiurile viguroase de măr se altoiesc pe M-4 sau M-104. În câmpul II al şcolii creşterea altoilor este şi ea destul de înceată. În câmpul I al şcolii de pomi altoiţi mărul creşte de asemenea încet. Datorită modului de comportare în procesul polenizării şi fecundării. În astfel de cazuri trebuie să li se administreze îngrăşăminte suplimentare cu azot. submijlocie (MM-106). încât în unii ani puieţii portaltoi nu ajung la grosimea necesară pentru altoire. În cazul că se altoiesc soiuri foarte viguroase pe portaltoi de vigoare foarte scăzută. Puieţii se răresc la 5—8 cm pe rând. către sfârşitul sezonului urmează altoirea portaltoilor obţinuţi din seminţe. În şcoala de puieţi portaltoiul are o creştere înceată. Există cazuri când soiurile de măr de vigoare mică nu ating înălţimea necesară pentru proiectarea coroanei. Acestea au o perioadă scurtă de postmaturaţie. În plantaţiile cu densitate foarte mare (superintesive) se utilizează pomi din soiuri de vigoare mijlocie altoiţi pe portaltoi de vigoare scăzută (M-9) sau soiuri „spur" altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie şi mare. sunt necesare tratamente împotriva rapănului şi a făinării. în aşa fel încât se stratifică târziu. deoarece îşi încheie vegetaţia mai repede . Portaltoii „franc" se obţin din seminţele soiurilor locale. În vederea înfiinţării plantaţiilor cu forme aplatisate. Compatibilitatea soiurilor de măr cu numeroşii portaltoi este bună. soiurile de măr trebuie înmulţite prin altoire. cu foarte puţine excepţii.Portaltoii. Asociaţia soi/portaltoi. De asemenea. se începe cu cei de vigoare scăzută şi se continuă cu cei semiviguroşi şi viguroşi .5 cm. Ca portaltoi se folosesc mărul franc şi tipuri selecţionate care se înmulţesc vegetativ. pentru a avea un spaţiu suficient de hrănire. la o adâncime de 2. se înregistrează cazuri de formare a unor tumefieri sau de apariţie a unor diferenţe între grosimea celor doi parteneri la nivelul punctului de altoire. Se pot semăna toamna (situaţie în care nu mai este necesară stratificarea) sau primăvara. eventual supramijlocie (MM-111). Pentru a accelera ritmul de creştere şi aici se utilizează . cu coroane globuloase.5 până la 3. Altoirea soiurilor viguroase pe portaltoi viguroşi se foloseşte în vederea producerii pomilor pentru livezile clasice. Portaltoii vegetativi se obţin în marcotieră (marcotaj prin muşuroire sau prin orizontalizare).

„Golden delicious" cresc. materialul săditor (asociaţia soi-portaltoi). În tabelul 15. de preferinţă cu ramuri anticipate. cu coroane aplatisate . Specificul înfiinţării plantaţiilor Dirijarea formării coroanelor. cât şi superintensive se plantează vergi. intensive. este mai economică protecţia individuală. cu desime foarte mare (peste 2 500 pomi/ha). se manifestă relativ uşor fenomenul de „oboseală a solului". distanţele de plantare şi formele de coroane care se vor da pomilor trebuie stabilite în strânsă corelaţie. care să asigure mecanizarea. cu desime mare (833—1 250 pomi/ha) . Specificul înfiinţării livezilor Tipuri de plantaţii. Atât în livezile clasice intensive. Întrucât. Unele soiuri ca „Red delicious". viguros. însă. cu 150—200 pomi la ha . este indicat ca terenul să nu fi fost ocupat cu măr 2—3 ani înainte de înfiinţarea livezii. Plantarea pomilor. Mărul poate fi cultivat în toate sistemele şi toate tipurile de plantaţii clasice. Pentru realizarea desimii dorite la hectar. Terenul ales se pregăteşte în vederea plantării. În cele clasice.îngrăşarea suplimentară cu azot. la măr. în majoritatea cazurilor. semiintensive. superintensive. Tabelul 15. În livezile intensive de măr pomii sunt conduşi. cu circa 400 pomi/ha .8 Livezile intensive cu desime mare se amplasează pe terenuri cu pantă mică până la 15%. cu desime mare (1 250—2 500 pomi/ha) şi superintensive. Marea majoritate a soiurilor nu emit lăstari anticipaţi în câmpul II. Imediat după plantarea pomilor livezile intensive şi superintensive vor fi împrejmuite pentru a fi apărate de iepuri.8 sunt date exemple pentru livezi intensive şi superintensive. iar în zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual să aibă posibilităţi de irigare.

formă de tufă iniţial cu numeroase şarpante. Tipul III de fructificare (standard) şi tipul IV cuprind soiuri care se pretează. Tipul II de fructificare (. de preferinţă în forme globuloase. alt.. dintre care mai târziu unele vor fi eliminate progresiv. în schimb tendinţa basitonă se estompează. Pentru soiurile de tip spur apar mai corespunzătoare formele în volum : ax vertical. pentru a se evita aplecarea şarpantelor sub greutatea fructelor. Tipul I de fructificare. tendinţă basitonă. Această asociaţie (tip II/p. în cazul utilizării formelor aplatisate este necesară susţinerea (pe spalier). Altoirea acestor soiuri pe portaltoi de vigoare mică menţine predominanţa axului central.(palmeta etajată. astfel că pomii pot fi conduşi în forme globuloase de mic volum. În livezile superintensive predomină coroanelor globuloase de volum redus (fus zvelt. fus zvelt. fără dificultăţi. cu dificultăţile privind aplatisarea enumerate şi la spur. în sensul că aceasta necesită tăieri repetate. La alegerea formei de coroană este necesar să se ţină seama şi de particularităţile biologice ale soiului cultivat. Tendinţa basitonă care diferă ca intensitate de la un soi la altul. manifestându-se în al doilea an de livadă şi fiind foarte evidentă pe portaltoii viguroşi. dar nu imposibilă. Soiurile tip II altoite pe portaltoi semiviguroşi pot fi utilizate în culturile intensive. a vergii. prezintă o predominanţă netă a axului. care în mod natural formează o structură solidă. viguros) se comportă perfect numai în forme libere. în livezi clasice. spre deosebire de spururi. vas aplatisat). schelet arcuit) şi în mai mică măsură coroanele globuloase au volum redus (fus-tufă.Parmen auriu"). triplă încrucişare Delbard. la toate formele de coroane. Pillar. Sunt indicate formele cu volum redus pentru pomii altoiţi pe portaltoi slabi şi mijlocii şi palmetele pentru cei altoiţi pe portaltoi mijlocii şi viguroşi. favorizează formarea coroanelor în volum printr-o singură tăiere. . aplatisarea. Aptitudinea de a ramifica în partea bazală în toate sensurile face relativ dificilă. la plantare. palmeta neetajată. ceea ce întârzie rodirea şi are ca urmare reducerea volumului şi suprafeţei productive. drapel Marchand. puternică şi ea. axul vertical). dar este întotdeauna mai evidentă pe portaltoi viguroşi şi mai estompată pe cei slabi. Datorită fructificării pe lemn tânăr.

În scopul grăbirii intrării pe rod. se vor evita total tă-ierile sau vor fi reduse la minimum posibil . În legătură cu formarea coroanelor la soiurile de tip I spur şi. precum şi cele standard.Lucrări de formare a coroanelor. Ca urmare. Din aceste cauze. sunt scurtate de îndată ce ajung la 3—4 ani. ramurile de rod îmbătrânite cu vetre de rod complicate (cu multe ramificaţii). „Starking delicious". La spur se poate chiar dubla numărul de şarpante indicat pentru soiurile standard.0 m în cele superintensive. în primii trei ani după plantare este uneori necesară scurtarea ramurilor de semischelet alungite în timpul vegetaţiei. iar „rodul" se deplasează către exteriorul coroanei. La soiurile de vigoare mică şi intrare timpurile pe rod (toate soiurile tip spur. R a m u r i l e d e semische1et. numărul de şarpante poate fi mai mare decât este în general indicat pentru diversele forme de coroană. în măsură ceva mai mică. Prin lucrările de formare a coroanelor. se va recurge la suprimări de ramuri şi dintre cele supranumerare reţinute iniţial. Tot la aceste soiuri. este necesară arcuirea unora dintre ramurile anuale care nu sunt folosite în formarea scheletului. mărul are nevoie de tăieri de întreţinere şi fructificare susţinute. la tip II. se urmăreşte de asemenea : să rezulte garduri fructifere cu grosimea mică (0. în cazul soiurilor standard cu vigoare mare („Red delicious".5 m în livezile intensive şi 1. La tipul IV.) arcuirea ramurilor nu este necesară. creşterea este foarte redusă. La soiurile tip III standard şi IV. La soiurile tip III şi IV numărul de şarpante trebuie astfel ales încât să asigure spaţiul necesar pentru ramificarea bogată (ramurile de semischelet) care trebuie să îmbrace scheletul pe toată lungimea lui. la soiurile tip III şi IV este necesară tăierea sistematică de înnoire atât a semischeletului. . „Jonathan" etc. în perioada de rodire maximă ramurile de semischelet sunt alungite şi atârnânde. este foarte utilă suprimarea inflorescenţelor de pe porţiunea terminală.5—2.8—1 m) a căror zonă fructiferă să înceapă la 25—30 cm de la nivelul solului. În perioada de rodire maximă. datorită supraîncărcării cu fructe. Aceste soiuri se supraîncarcă cu rod în mod natural. cât şi a ramurilor de rod. Lucrări de întreţinere a coroanelor. puţin viguroase ca : „Golden delicious". după înclinarea lor sub greutatea fructelor. pentru a se evita arcuirea ramurilor cu schelet sub greutatea rodului şi diminuarea exagerată a creşterilor scheletului. iar înălţimea totală să nu depăşească 2—3. care constituie principala verigă în lucrările de întreţinere la aceste tipuri de soiuri. . în schimb. în cazul că. Aceasta se efectuează în perioada de repaus a pomilor.

care apar în mod obişnuit la periferia coroanei. sunt eliminate prin suprimare de la inel : eliminarea se face în mod diferit în funcţie de poziţia în coroană : — din partea superioară a coroanei se elimină ramurile de semischelet viguroase cu unghiuri de ramificare mai mici de 30°. ramurile de semischelet sunt atârnânde. În privinţa ramurilor de rod existente pe ramurile de semischelet. Dacă. socotite supranumerare. R a m u r i l e a n u a l e v e g e t a t i v e . ceea ce apare frecvent la soiurile standard. Intensitatea tăierilor de scurtare depinde de încărcătura cu rod şi de vigoarea de creştere. în urma acestei lucrări. în partea superioară a coroanei rămân numai ramuri de vigoare mică şi mijlocie cu unghiuri mai mari de 30°. constituie şi ele obiectul unor intervenţii în cadrul lucrărilor de întreţinere. iar încărcătura cu mugurii de rod este exagerat de mare. precum şi o parte dintre laterale . iar unele dintre ele. vor deveni . ţepuşele. scurtările se fac la circa 1/3 (maximum 1/2) din lungimea ramurii de semischelet. Ramurile de semischelet atârnânde. şi anume : a) când lăstarii de prelungire au vigoare mare (50—60 cm) şi încărcătura cu muguri de rod este redusă. cu poziţie laterală. şi anume : — se suprimă ramurile concurente. li se aplică tăierea de reducţie la aproximativ 1/2 din lungime. smicelele şi nuieluşele trebuie rărite la 8—15 cm . iar cele care au mai mulţi muguri se scurtează deasupra celui de-al 2-lea sau al 3-lea mugure de rod. pct. Vetrele de rod trebuie simplificate eliminând porţiunile cu coturi sau gâtuiri şi păstrând 1 —2 ramuri de rod (florifere sau neflorifere). eliminându-se porţiunea descendentă. cărora li se aplică apoi scurtări corespunzătoare (conf. ramurile de semischelet se scurtează mai sever înlăturând 2/3 din lungimea lor. cele reţinute. eliminându-se porţiunile descendente. ele vor fi scurtate la 1—3 ramuri de rod. cele situate deasupra şi dedesubtul ramurii. care apar frecvent la tipurile III şi IV. sunt necesare intervenţii specifice în funcţie de tipul de ramuri. aşa cum se întâmplă la gardurile fructifere . care favorizează creşterea . mai ales la pomii obligaţi la un volum redus al coroanei. vor fi scurtate la 1—3 ramuri de rod. şi anume : în anii cu încărcătură excesivă de muguri de rod. b) dacă lăstarii de prelungire indică vigoare redusă (25—30 cm). a sau b) .Dacă îşi menţin poziţia normală de creştere. mlădiţele cu 2—3 muguri de rod se răresc şi ele. indiferent de locul lor în coroană. — din partea bazală a coroanei se elimină ramurile de semischelet de vigoare mică şi se păstrează cele oblice cu unghiuri de 30—40° şi cu vigoare mai mare. asemenea ramuri apar în mare număr în porţiunea superioară. cărora li se aplică apoi scurtarea corespunzătoare. însă.

obţinerea de lemn nou. dacă au o poziţie care ar putea favoriza creşterea exagerată. Lăstarii necesari completării scheletului se vor păstra în coroană şi. se face prin reducţia şi înlocuirea ramurilor de schelet. La acestea din urmă capacitatea redusă de ramificare face ca lucrările în verde să fie foarte rar utilizate. În livezile intensive şi superintensive tinere şi pe rod. întreţinerea coroanelor la soiurile spur se realizează cu un număr mult mai redus de ore de muncă în comparaţie cu întreţinerea coroanelor la soiurile standard. Întreţinerea şi lucrarea solului. La aceste soiuri reînnoirea formaţiunilor de rod nu se bazează pe ramurile de semischelet. cele care dispun de spaţiu suficient sunt scurtate. care sunt aproape inexistente la spur şi reduse ca număr la tipul II . cel mai indicat sistem de întreţinere a solului este înierbarea intervalelor dintre rânduri combinată cu afânarea repetată sau erbicidarea pe rânduri (sub coroane). mărul necesită şi o serie de intervenţii în perioada de vegetaţie. se scurtează cu 1/3 sau chiar rămân întregi . Lucrarea este favorizată de apariţia unor ramificaţii în 1/3 bazală a ramurii de schelet deasupra cărora se taie şarpanta bătrână. — ramurile „lacome" care apar în perioada de rodire maximă. Datorită specificului lor de ramificare şi tipului de rodire. combinat cu erbicidarea pe rând sau afânarea repetată pe întreaga suprafaţă. cu şarpante de volum redus.ramuri de semischelet şi trebuie să rămână distanţate la 30—50 cm (ca şi în perioada de început a rodirii) . Cu această ocazie se elimină lăstarii de prisos. Şi în cazul lucrărilor în verde soiurile aparţinând tipurilor III şi IV necesită un volum mult mai mare de muncă decât tipurile II şi I. asigurate cu suficientă umiditate din precipitaţii naturale sau prin irigaţie. aplicând aceleaşi reguli ca şi pentru ramurile anuale vegetative. cele care apar în interior şi sunt supranumerare se suprimă de la inel. Datorită capacităţii reduse de ramificare coroanele rămân rare. care va purta timp îndelungat ramuri fructifere. sunt tratate în funcţie de poziţia lor. Se mai foloseşte sistemul de afânare repetată pe intervale. — ramurile anuale de prelungire se scurtează în funcţie de vigoarea lor : cele care au 25—30 cm se scurtează la 1/2 . dacă ramurile terminale au 50—60 cm (deci pomii au încă vigoare de creştere). Acestea sunt cuprinse în tehnologia culturii mărului sub denumirea „tăieri în verde" şi se efectuează în cursul lunii iulie. şi anume : . ca urmare a unor tăierii greşite sau la tipul IV. datorită formării arcadelor de rodire (arcuirea ramurilor de schelet). Lucrările aplicate solului sunt în strânsă legătură cu sistemul de întreţinere folosit. La soiurile de tip I şi II lucrările de întreţinere aplicate în perioada de repaus sunt mult simplificate. sunt palisaţi în poziţie oblică sau orizontală. pentru a se ramifica şi a completa coroana . În afară de lucrările de întreţinere a coroanelor aplicate în perioada de repaus.

porţiunile înierbate se cosesc de 5—6 ori pe an, iarba cosită fiind utilizată ca mulci pe loc ; — porţiunile cu sol lucrat (întreaga suprafaţă sau numai pe rânduri) se ară toamna la 15—18 cm adâncime, iar în cursul perioadei de vegetaţie se aplică 4—5 cultivaţii (praşile) ; — porţiunile erbicidate în lungul rândurilor se mobilizează manual sau mecanic în perioada de repaus, apoi se aplică erbicidele. Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Pomicultură — Mărăcineni recomandă următoarele erbicide : „Caragard", care se aplică primăvara devreme în mustul zăpezii în cantitate de 8— 10 kg la ha suprafaţă efectiv tratată ; „Simazin", în cantitate de 8—10 kg la ha, aplicat toamna după mobilizarea solului sau primăvara foarte devreme. În solurile nisipoase nu se folosesc erbicide sistemice ci erbicide de contact, ca ,,Gramoxone" care se aplică în doze de 3—4 l/ha, când buruienile au 15—20 cm înălţime. În livezile clasice, care mai ocupă încă suprafeţe importante în ţara noastră, terenul se întreţine prin lucrări repetate în prima parte a perioadei de vegetaţie, pentru ca în a 2-a jumătate să fie ocupat cu îngrăşăminte verzi, dacă panta este sub 14%. Pe terenuri cu înclinaţie mai mare se foloseşte alternarea înierbării unor intervale cu altele în care solul este lucrat. Îngrăşarea livezilor de măr. În livezile tinere, mărul necesită de 1,5—3 ori mai mult azot decât potasiu şi reacţionează favorabil la doze moderate de îngrăşăminte. Rezultate bune la merii tineri s-au obţinut aplicând, anual, doze de 120 kg N, 80 kg P203 şi 40 kg K20 la hectar. O dată la 2—3 ani se aplică 20 t/ha gunoi de grajd, ocazie cu care doza de îngrăşăminte chimice se reduce la hectar. Îngrăşămintele se aplică pe fâşii de-a lungul rândurilor de pomi ; lăţimea fâşiilor este mărită anual cu 0,5 m, astfel că după 3—4 ani se îngraşă întreaga suprafaţă. În livezile pe rod consumul de potasiu este mai mare decât cel de azot, iar neglijarea acestui lucru, îngrăşarea excesivă cu azot, depreciază calitatea merelor şi le scurtează perioada de păstrare. Datorită, însă, faptului că solurile noastre sunt bine aprovizionate cu potasiu, dozele de îngrăşăminte aplicate nu conţin acest element decât aproximativ la acelaşi nivel sau chiar ceva mai puţin decât azotul. În livezile pe rod cantităţile de îngrăşăminte recomandate sunt în strânsă corelaţie cu recolta planificată, cu zona pedoclimatică şi cu tehnologia aplicată (tab. 15.9). Gunoiul de grajd, fosforul, potasiul şi 1/3 din azot se introduc la arătura de toamnă pe toată suprafaţa livezii. Primăvara se aplică 1/3 din doza de N. În anii cu încărcătură normală de muguri de rod, această îngrăşare se face după legarea fructelor; cea de-a treia parte de N se aplică în timpul creşterii intensive a lăstarilor.

Irigarea. În livezile tinere de măr situate în zonele de stepă şi sil- vostepă, pentru pomii pe portaltoi vegetativi cu înrădăcinare superficială se folosesc 200— 250 m3/ha de apă la o udare, în vederea umectării solului pe 40—45 cm adâncime. Pentru pomii cu înrădăcinare mai profundă se utilizează 300—350 m3 de apă la o udare, pentru a se
Zona cu condiţiile de Norma de îngrăşare Mod de aplicare umiditate Gunoi N P K (t/ha) kg substanţă activă/ha Plantaţii din zona de 15- 20 60- 75 50- 60 40- 50 Anual dealuri cu umiditate 30- 40 120 100 75- 80 Gunoiul o dată la doi ani, iar suficientă, fără irigare îngrăşămintele chimice anual. În anul când se aplică gunoi, dozele de îngrăşăminte chimice se reduc la jumătate Plantaţii irigate — 150- 180 120-150 80 -100 Anual 15- 20 100- 150 75- 100 80 -100 Anual 30-40 180 150 120 Gunoiul o dată la doi ani, iar îngrăşăminte chimice anual. În anul aplicării gunoiului, dozele de îngrăşăminte chimice se reduc la jumătate

Pentru fiecare 10 t recoltă în plus se adaugă 40 - 50 kg N+15 – 20 kg P şi 50 – 75 kg K

umecta solul pe o adâncime de 50—60 cm. Udarea se face, în perioadele secetoase, de 2—3 ori pe an. În livezile pe rod se aplică 4—5 udări pe an cu cantităţi mult mai mari de apă, în funcţie de profunzimea sistemului radicular: 450—500 m2/ha pentru portaltoii cu înrădăcinare superficială şi 550— 700 m2/ha pentru pomii pe portaltoi cu înrădăcinare profundă. Epocile de udare sunt : a) înainte de dezmugurit (dacă iarna a fost secetoasă) ; b) la 15—20 zile după legare (luna mai) ; c) după căderea fiziologică din iunie, în timpul creşterii intensive a lăstarilor ; d) la 15—20 zile înainte de recoltarea fructelor şi în luna noiembrie, pentru „aprovizionarea" solului.
Tabelu l 15.9

Norma de îngrăşare pentru livezile de măr cu producţie de 20—25 t/ha (orientativ)

Îngrijirea recoltelor. Unele soiuri de măr, cum este „Jonathan", au o mare capacitate de autoreglare a încărcăturii cu rod prin căderea fiziologică, astfel că nu necesită intervenţii în afară de tăieri de întreţinere. Alte soiuri, cum este „Golden delicious", păstrează un număr prea mare de fructe, câte 3—4 sau chiar mai multe într-o inflorescenţă. Ca urmare, fructele rămân mici şi de calitate scăzută. În cazul acestor soiuri tăierile de rodire trebuie completate cu lucrări de normare a încărcăturii cu rod, şi anume : rărirea chimică a florilor; rărirea chimică şi, eventual, manuală a fructelor. Pentru rărirea chimică a florilor se aplică stropiri cu DNOC („San- dolin") sau naftilacetamidă. DNOC se aplică în faza de înflorire sau cel mai târziu la căderea petalelor, în concentraţie de 200—500 mg/l, pentru soiurile autosterile („Red delicious", „Starking delicious") şi cu 50—100% mai concentrate pentru soiurile parţial autofertile („Golden delicious"). Naftaliacetamida se aplică în momentul căderii petalelor sau în următoarele 5 zile, în concentraţie de 500—100 mg/l. Pentru rărirea chimică a fructelor se folosesc stropiri cu „Sevin" sau acidul alfanaftilacetic (ANA). Sevinul („Carbaryl") se aplică în concentraţie de 1 000—2 500 mg/l, când fructele au 12—14 mm diametru la soiul „Golden delicious". Acidul alfanaftilacetic se aplică în concentraţie de 10—20 mg/l, după 14—25 zile de la căderea petalelor. Rărirea manuală a merelor trebuie făcută în limita de maximum 40 zile după înflorirea primelor flori. În fiecare inflorescenţă se reţine fructul cel mai bine dezvoltat. După rărire distanţa între fructele rămase trebuie să fie de 10—15 cm în cazul soiurilor cu fructe mici şi 15—20 cm în cazul soiurilor cu fructe mari. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Mărul, cea mai importantă specie fructiferă de pe glob, are un număr extrem de mare de organisme vegetale şi animale adverse care îi provoacă daune. P ar k e r ( 1 9 7 9) , citat de W a y (1988), a întocmit o listă cuprinzând 80 de boli (provocate de virusuri, micoplasme, bacterii şi ciuperci) şi dezechilibre fiziologice cărora li se adaugă 64 specii de insecte şi acarieni, precum şi 8 specii de nematozi. „Beneficiind" de această copleşitoare listă de organisme adverse şi „dezordini fiziologice", cultura mărului şi obţinerea de recolte de calitate sunt imposibile fără preocupări susţinute de diminuare sau combatere a agenţilor care produc daune. În condiţiile actuale de tehnologie, când principalul accent se pune pe combaterea chimică a bolilor şi dăunătorilor animali, există chiar pericolul ca merele, ale căror virtuţi alimentare şi terapeutice sunt unanim recunoscute încă din antichitate, să devină o sursă de poluare a mediului şi a alimentaţiei, dacă dozarea substanţelor active folosite în tratamentele antiparazitare nu este făcută cu maximă atenţie. Din fericire, nu toate organismele adverse catalogate până la data actuală nu sunt prezente în toate zonele de cultură a mărului şi nici acolo unde există nu toate

Rosaceae Subfam. Pentru diminuarea pierderilor provocate de organismele dăunătoare. molia „minieră". fizice. ct. DC. pot cauza pierderi economice importante. în concepţia modernă. Mai adăugăm că destul de numeroase organisme nocive pot fi combătute prin una şi aceeaşi substanţă activă. prin utilizarea mijloacelor agrotehnice. chimice şi biologice. În climatul nostru. relativ recent. după difuzarea în producţie. în ultima vreme. astfel că nu este nevoie să se aplice tratamente chimice pentru fiecare în parte. în tehnologia culturii mărului intervenţiile antiparazitare trebuie să aibă o pondere mai mare decât în alte culturi fructifere.monella). problema combaterii viermelui merelor prin utilizarea capcanelor cu feromoni — metodă care. alături de alte diverse specii. în anumite regiuni şi condiţii climatice. CULTURA PĂRULUI Pyrus sativa Lam. Desigur. în colaborare. dintre boli provoacă mari pagube economice în special rapănul (Venturia inaequalis) şi făinarea (Podosphaera leuco. va contribui în mare măsură la micşorarea pagubelor produse de acest dăunător.provoacă pierderi economice importante. Institutul de Cercetări Chimice şi Catedra de protecţia plantelor de la Institutul Agronomic din Cluj-Napoca au reuşit să rezolve. în general. dar care. Astfel. în ţara noastră s-a dezvoltat utilizarea feromonilor în combaterea dăunătorilor. Mai există multe specii care.tricha). iar dintre dăunătorii animali viermele merelor (Carpocapsa po. Fam. păduchele din San Jose (Aspidiotus perniciosus) şi. Merită să subliniem că. Pomoideae . este necesar să se aplice combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor animali. provoacă daune mici.

„Conference". : soiul „Le Cont"). Soiul „Williams" are o pondere de 70% în S.U. unde au fost create valoroase soiuri de pere. 0. America de Sud şi Africa a început să fie cultivat spre sfârşitul secolului XIX. iar în Austria.S.14— 0. Plantaţiile de păr devin neeconomice după circa 25 de ani. : „Red Clapp". 3—12 mg% vitamina C. România ocupă locul 18. cu maturarea timpurie a fructelor (ex. producţia mondială de pere în anii 1985—1987 a fost de 9. Cato. „Reimer Red". „Passe Crassane". Prin introducerea în sortiment a unor soiuri valoroase. Mg.R. Principalele ţări producătoare de pere sunt : China. Japonia. pe „Williams". ORIGINE.. 45% în Africa de Sud. 0. când portaltoiul este franc sau sălbatic. Cercetările paleontologice atestă că părul trăia în stare sălbatică în Asia Centrală şi cu 4 000 ani î. 30% în .06—0.04% provitamina A şi 0. asigurând un consum de fructe proaspete 8—10 luni. Anglia şi Germania.A.02—0. Varo.01—0. Sortimentul mondial de soiuri se bazează. sucuri. Cl.. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. 0. de asemenea. „Cascade". Origine şi arie de răspândire. Mn. S) .A.71% substanţe pectice .) a fost extins cu peste 4—5 săptămâni consumul proaspăt al fructelor (E1vio Be11ini şi colab. unde Teofrast. S. „Dr. K.n. O dată cu migraţia popoarelor părul a început să fie extins în Extremul Orient şi în Imperiul Roman. 1986).05 vitamina B (I.O. Din Anuarul Statistic — F.65% proteine brute.3% vitamina PP. „Doyenné du Comice" şi „Abatele Fetel" şi. Perele constituie. unele menţinute şi astăzi în sortiment. F.12—0.e.48 milioane tone. Fe. Perele conţin : 8—15% glucide . fosta U. Spania.24—0. în Iran şi Caucaz. produce mult şi constant. În America de Nord şi în Canada părul a fost introdus în a doua jumătate a secolului XVI. Italia. când soiurile sunt altoite pe gutui şi după 45 de ani. Guyot".1—0.24% substanţe minerale (P.A. Columella şi Pliniu Cel Bătrân amintesc în scrierile lor de soiuri de păr obţinute prin selecţie naturală. „Packam's Triumph" etc. pe 1988.U. o materie primă excelentă pentru compoturi. „Canal Red". J. 1957). pe „Beurré d'Anjou". „Red Anjou" etc.. Franţa etc. Belgia. 0.IMPORTANŢĂ..S. „Royal Red". în principal. 0. : „Trivale") şi cu o durată mai lungă de conservare (ex. Din Bazinul mediteranean părul a pătruns în Franţa. fructe deshidratate şi congelate etc. Extinderea arealului de cultură a părului în zonele calde a devenit posibilă o dată cu crearea soiurilor rezistente la temperaturile foarte ridicate din timpul verii şi cu cerinţe minime la frig în sezonul de iarnă (ex.. R a d u ş i colab. „Beurré Bosc". în secundar. 0. Părul intră devreme pe rod.50% acid malic .

În tabelul 16.A. Germania. Noile soiuri introduse în cultură recent au ridicat în prezent la 29 numărul soiurilor de păr. sunt mai rezistenţi la cloroza calcară. care au sistemul radicular profund şi puternic. 1986). Diversitatea amplasamentelor şi a tipurilor de sol stabilite pentru extinderea culturii părului în ţara noastră impune alegerea celor mai adecvaţi portaltoi asociaţi cu soiuri de mare producţie care să valorifice cât mai economic fertilitatea solului existentă şi îmbunătăţită prin tehnologia de cultură aplicată. Franţa. cum sunt : „Nijisseiki". cu soluri adânci şi fertile sunt mai eficienţi portaltoii de vigoare mijlocie şi mică proveniţi din Pyrus communis. Cele care au stat la baza formării celor peste 6 000 de soiuri de pere cultivate pe glob sunt redate în tabelul 16.2 sunt prezentate principalele soiuri de păr din sortimentul actual din România. Soiul „Passe Crassane" realizează 30% din producţia de pere a Italiei. Pyrus calloriana şi Cydonia oblonga.2. În acest context. Tabelul 16. Soiuri. 1987). faţă de 17 soiuri în 1970. Există. cu soluri superficiale şi sărace sunt preferaţi portaltoii franc din specia Pyrus communis. „Chojoura".Australia şi 20% în Europa. Portaltoii franc omologaţi în România.A. iar „Conference" 80% din producţia de pere a Angliei. au o bună compatibilitate cu toate soiurile de păr.1.U. . rezistenţi la secetă şi ger.U. Dintre acestea 35% sunt soiuri de vară. soiuri şi portaltoi Specii. „Seigyoku" şi „Ya-li" (S. Franţa. S a n s a v i n i . PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii spontane. Portaltoi. pe pantele mari. la boli şi dăunători. Tabelul 16.1. etc. în prezent. intense preocupări (în S. dar întârzie rodirea şi favorizează alternanţa.. 35% soiuri de toamnă şi 30% soiuri de iarnă ( B r a n i ş t e şi Parnia. „Seuri". S. Italia) pentru diversificarea sortimentului de pere prin introducerea soiurilor cu fructul roşu şi a unor soiuri asiatice de mare producţie. Pe terenurile cu pante mici.

iar din gutuiul de Provence. gutuiul se foloseşte ca portaltoi în proporţie de 91% (N. Gutuiul MC. longevitate şi rezistenţă la ger. . populaţiile de gutui se foloseau ca portaltoi într-un procent de 67.Williams". de exemplu. În multe zone există. iar soiurile „Beurre Hardy" şi „Doyenne du Comice" cresc mai viguros pe gutuiul EMA decât soiul „Conference". pomii necesită intermediar. La soiurile „Aromată de Bistriţa" şi „Beurré Bosc". „Beurré Bosc" şi „Pakam's Triumph" şi 71. 1988). datorită unei compatibilităţi limitate cu unele soiuri de păr. grăbesc fructificarea şi asigură recolte mari. Sydo. Gutuiul EMA (East Malling A) are un sistem radicular bine dezvoltat şi profund. Portaltoiul franc admis pentru altoire nu depăşeşte 7%. Din practica curentă se ştie că gutuiul de Provence are o compatibilitate mai bună decât gutuiul de Angers. Adams. selecţiile de gutui sunt incompatibile cu soiurile „Williams" şi „Beurré Bosc" şi. Cts 212 şi Cts 214. manifestă vigoare. MC. „Abatele Fetel" şi „Williams" formează pomi de vigoare mică cu fructificare timpurie şi foarte productiv (D. Gutuiul Adams. Este sensibil la bolile virotice. Este compatibil cu soiul . respectiv 14. şi mult ţesut necrozat pe linia de sudură (Elena D o i n a V 1 ă d i a n u. cu zone izolate de ţesut necrozat şi cu uşoară distorsiune a vaselor. 1986). iar la soiul „Williams" apar multe gâtuiri în lemn şi scoarţă. de asemenea.. 1986). „Abatele Fetel" şi „Conference". sau chiar a unei totale incompatibilităţi.5% pentru „Abatele Fetel". deşi mărimea şi calitatea recoltei nu se modifică (S. Cu toate acestea. de aceea. Soiurile precoce altoite pe EMA intră pe rod la 3—4 ani de la cultivare. în Franţa.Selecţiile de gutui provenite din populaţiile de Angers. P a r n i a . la „Abatele Fetel" portaltoiul se dezvoltă mai slab şi tinde să se dezbine uşor. 48.4% pentru soiurile de păr precoce.8%. Aşa. 1986). iar în Italia de 76. în Italia. Soiul „Conference" altoit pe MC are o vigoare mai redusă decât în asociaţie cu gutuiul Adams. manifestarea incompatibilităţii la altoire se prezintă sub forma unei suduri incomplete.. la 4—5 ani. 42. În livadă imprimă soiurilor de păr precocitate şi o mai mare productivitate decât EMA. în prezent. În prezent. S a n s a v i n i şi colab. reduc vigoarea pomilor. Pe acest portaltoi soiurile „Doyenne du Comice". 1987).2% pentru „Williams roşu" şi „Max Red Bartlet". constante şi de calitate. Provence Fonteney şi Pielnitz.6% (S. folosite ca portaltoi pentru soiurile de păr. Sydo este de vigoarea gutuiului EMA şi mai tolerant la infecţiile virale. S a n s a v i n i . tendinţa ca unele soiuri să fie altoite în principal pe gutui. Cu mici excepţii. sunt multe reţineri în ce priveşte generalizarea gutuiului ca portaltoi.9% pentru „Passe Crassane" şi alte soiuri.. C o b i a n c h i şi colab. cu soiurile „Beurré Giffard". iar cele tardive. B r a n i ş t e ş i P . Din gutuiul de Angers au fost selecţionaţi portaltoii EMA. în anul 1986. BA 29.

A grăbit intrarea pe rod şi a stimulat capacitatea productivă a soiurilor de păr (S.8% la „Conference". 44. P 2277 . trebuie amplasat pe terenuri cu pante mici. care induc pomilor vigoare mică. care să inducă precocitate în rodire. Părul este o specie mai pretenţioasă la lumină decât mărul şi. selecţiile Fieudière 1 şi 3 . compatibilitate cu soiul „Williams" căruia îi imprimă o bună dezvoltare. se caracterizează prin : vigoare mai redusă decât BA 29 . 1986). P 2267 . Obţinute la Universitatea din Pisa. Comparativ cu portaltoiul franc. de asemenea. În timpul vegetaţiei părul are nevoie de temperaturi mai ridicate decât mărul. BA 29 a redus vigoarea pomilor cu 48. au fost obţinuţi primii portaltoi generativi valoroşi : P. Cerinţe faţă de căldură şi rezistenţa la ger. R. există pericolul ca lemnul să nu se maturizeze din lipsă de lumină şi să degere mai uşor în timpul iernii. au un gust şi o aromă mai plăcute. 1988). S ansa v i ni. Lipsa de compatibilitate şi susceptibilitatea la calcar a portaltoilor proveniţi din gutui. „Hosui". rezistent la secetă şi la cloroza calcară. expuse sudic.BA 29 este un portaltoi dotat cu un sistem radicular viguros. Fructele scăldate în lumină sunt mai colorate. de aceea. oportun să arătăm tendinţa pe plan mondial de a se folosi ca portaltoi pentru păr speciile Pyrus betulaefolia şi Pyrus calleriana. CL51 şi hibrizii OH×F51 şi OH ×F 333 (S. Domen i c o şi colab. Pbs 9/21 şi Pbs 10/16. Este.5% la „Williams" şi 21.A.. La pomii maturi nevoia maximă de lumină apare în faza înfloritului. Cerinţele părului faţă de factorii ecologici Cerinţe faţă de lumină. 1988). Selecţiile Cts 212 şi Cts 214. „Kosui" şi „Nijisseiki" se folosesc portaltoii obţinuţi din Pyrus calleriana care grăbesc intrarea pomilor pe rod şi dau producţii sporite comparativ cu portaltoii proveniţi din Pyrus serotina (B. precocitate şi productivitate r i d i c a t e ( F i l i b e r t o L o r e t i . La Universitatea din Pisa au fost selecţionate din Pyrus betulaefolia clonele Pbs 7/9.V. Pepenii (România).U. Când pomii sunt tineri şi au coroanele îndesite de lăstari viguroşi (normali şi anticipaţi). Kirschensaller (Germania) . au orientat cercetările în direcţia obţinerii unor portaltoi din Pyrus communis de vigoare mică şi mijlocie. 139 (Franţa). iar în perioada de repaus manifestă . Thibaut şi colab. care au o rezistenţă sporită faţă de bolile arsura bacteriană şi declinul părului.8% la „Higland" 50. rezistenţă sporită la cloroza calcară ..). F. precocitate şi productivitate ridicată (C. P 2278 . Pentru soiurile de pere asiatice : „Chojura". După intense căutări şi încercări. în timpul inducţiei antogene şi în perioada de maturare a fructelor. 1986).4% la „Beurré Hardy". sudestic sau sud-vestie.

în regim neirigat. În zonele secetoase. Părul altoit pe franc creşte şi fructifică normal în zonele colinare cu 600—800 mm precipitaţii anuale . iar altele mai sensibile („Beurré Giffard". soiurile de vară 130—140 zile. Cerinţe faţă de sol. Producţiile mari de pere se obţin.5°C. „Beurré Bosc". „Beurré Diel" şi „Beurré Hardy"). În primăverile răcoroase cu temperaturi de 1—2°C florile leagă slab şi sunt distruse în procent mare de Pseudomonas syringae. Mugurii de rod se formează în cantitate mică. suficient de umede şi cu o reacţie neutră. iar rădăcinile încep să crească când temperatura solului depăşeşte 2. într-o oarecare măsură. şi „Favorita lui Clapp"). „Williams". „Beurré Giffard". părul este mai tolerant la secetă şi. Florile părului rezistă la îngheţ până la —3. B r a n i ş t e ş i P . fructele soiurilor timpurii au nevoie de circa 100 zile consecutive fără îngheţ . „Contesse de Paris" şi „Olivier de Serres" sunt rezistente la ger. „Curé". „Passe Crassane" etc. iar cu portaltoii : Pyrus amygdaliformis. însă. asociat cu gutuiul rezistă excesului temporar de umiditate. Comparativ cu mărul. Părul creşte bine pe solurile cu textura luto-nisipoasă până la luto-argiloasă şi destul de slab pe solurile bălane uscate. ca şi pe cele uşoare şi nisipoase cu un deficit . „Bonne Louise d'Avranches". iar „Josephine de Malines". Sunt cunoscute. iar soiurile de toamnăiarnă 150—190 zile. Pentru climatul subtropical a fost creat soiul „Le Cont" (Pyrus piraster × Pyrus serotina). părul are nevoie de 800—1 500 ore cu temperaturi sub 7°C pentru ieşirea mugurilor din starea de repaus şi desăvârşirea microsporogenezei. grele şi reci. cu cerinţe minime la frig şi cu o rezistenţă foarte mare la temperaturile de peste 45°C. Pe solurile argiloase. 1986).5°C. soiurile „Curé". Adeseori. de asemenea. „Fondante du bois". Cerinţe faţă de apă.3°C în faza de boboc şi la —2. pe solurile umede se obţin fructe mari. pierd muguri şi ramuri de rod în proporţie de 30—40%. fructele părului rămân mici. B r a n i ş t e ş i P . apoase şi lipsite de gust. foarte rezistente (până la —350C). adânci. iar cele mai evoluate până la —4°C. Pentru maturare. În general.2°C când sunt deschise complet. Pyrus elaeagrifolia şi Pyrus betalaefolia suportă seceta excesivă. P a r n i a . slab colorate. P a r n i a ( 1 9 8 6 ) soiurile „Clap's Favourite". Părul are pragul biologic 7.mai multă sensibilitate la ger şi la îngheţurile târzii. cazuri (iarna 1962/1963) când pomii au pierdut în totalitate organele de rod. Fructele tinere rezistă până la —1. Unele soiuri de păr sunt mai rezistente la secetă („Williams". cu multe sclereide şi gust mediocru. mai rezistent la un drenaj slab. Extinderea culturii părului spre nord devine nesigură când depăşeşte paralela 52° şi temperatura aerului coboară sub —260C.5—8°C. fără a diminua însă recolta. După N. îmbătrânesc prematur şi sunt uşor distruşi de gerurile din timpul iernii (N. În unele ierni. pe solurile fertile.

Părul altoit pe portaltoi franc se adaptează mai uşor pe terenurile grele. Când concentraţia în CaC03 creşte. în timp ce altele ca: „Beurré Hardy" şi „Passe Crassane" continuă să reziste. Ş u t a . unele soiuri ca : „Doyenné du Comice". „Bonne Louise d'Avranches" devin foarte sensibile. de culoare brun-roşcată sau brun-cenuşie. 1956). Unele soiuri. Coroana formată în mod natural poate fi : îngust-piramidală.5 ori proiecţia coroanei. calde şi reavăne. în care conţinutul în aluminiu depăşeşte 8 ppm ( N. La soiurile „Kieffer" şi „Abatele Fetel". În asociaţie cu gutuiul. brăzdat de crăpături longitudinale. pe solurile puternic alcaline unde se înregistrează carenţe în aprovizionarea pomilor cu Fe. „Păstrăvioare") sau uşor răsucit (la soiul „Dr. În condiţii similare rădăcinile verticale pătrund până la adâncimea de 4—5 m. Joules Guyot". Părul formează un trunchi drept.mare de apă pe timp de secetă. „Beurré Liegel" şi „Ducesa de Angoulême") . 1986). este bine să se evite plantarea părului pe solurile calcaroase superficiale. Creşterea tulpinii. În asociaţie cu gutuiul. „Josephina de Malines" şi . 1980). necesită tutori la locul de plantare. se obţin recolte mici şi de calitate inferioară. care depăşeşte de 2—3 ori lungimea ramurilor din coroană şi de 1. pe solurile cu un conţinut mai mare de 12% în sodiu schimbabil ca şi pe cele acide.„Beurré Bosc" formează trunchiuri strâmbe şi. A t k i n s o n. iar pe Pyrus elaeagrifolia şi Pyrus amygdaliformis reuşeşte destul de bine şi pe solurile salinizate şi uscate. „Passe Crassane") . piramidală (la „Beurré Hardy". de aceea. „Ducesa de Angoulême"). şi deasă (la soiurile : „Dr. Vas i l e s c u . „Păstrăvioare". 62—80% din rădăcini se formează pe primul m2 din jurul trunchiului pomilor si 92—100% în primii 4 m2 (D. Joules Guyot"). larg piramidală. În multe cazuri. părul formează un sistem radicular relativ restrâns. adânci şi sinuoase (la soiurile : „Curé". părul valorifică economic solurile superficiale. bogate în substanţe nutritive. Părul altoit pe sălbatic şi franc dezvoltă un sistem radicular puternic. cilindric (la soiurile : „Clapp's Favourite". respectiv 7—8 m. cu ritidomul solzos. cu tendinţă spre . cu multe rădăcini orizontale. dar cu un conţinut redus în calcar (până la 8%). cum sunt : „Curé". Caracteristici morfologice şi de producţie Creşterea rădăcinii. Majoritatea rădăcinilor orizontale sunt situate la adâncimea de 20—100 cm pe solurile argilo-lutoase şi 50—150 cm pe solurile puternic podzolite (A. marea majoritate a rădăcinilor se situează între 25—50 cm adâncime pe solurile nisipoase şi la 20—60 cm pe solurile nisipo-lutoase. situate la adâncimea de 20—40 cm. „Olivier de Serres". Cu toate acestea.

Lăstarii părului cresc drept sau geniculat. „Contesa de Paris") sau într-o succesiune puţin ordonată („Passe Crassane"). scurţi. Alte soiuri ca : „Williams" şi „Ducesa de Angoulême" au ramurile scurte sau mijlocii. Jules Goyot". roşie-închisă. N. Axul coroanei părului este puternic şi domină ramurile laterale. lungi. Ramurile de schelet sunt lungi şi groase la „Doyenne du Comice".5 m înălţime şi 1 m în diametru („Passe Crassane").răsfirare (la soiurile : „Contesa de Paris") şi pletozitate („Beurré Giffard") . „Williams" şi cu ramificare slabă şi coroană rară : „Beurré Bosc" şi „Beurré Hardy". „Beurré Diel" şi „Păstrăvioare" şi mai slab la „Dr. „Olivier de Sérres" etc. multe soiuri emit numeroşi lăstari anticipaţi care pot fi folosiţi în construcţia palmetei anticipate (S. lungi. „Beurré Giffard". verde-roşcată. 1969). şi anume: 1) lăstari cu oprirea creşterii în luna iunie şi cu partea neoformată bine dezvoltată . scurte. iar pe gutui coroane mici. glabri sau pubescenţi. Ca exemple. restrânse. subţiri şi arcuiţi (la soiurile „Beurré Diel" şi „Beurré Giffard"). mijlocii sau mari. sunt lungi. În interiorul coroanei ramurile sunt dispuse pe ax grupat către bază („Dr. „Păstrăvioare" şi „Beurré hardenpont". groşi şi cu internoduri mici (la soiul „Passe Crassané”). care au numai partea preformată . Soiurile de păr altoite pe portaltoi franc realizează coroane mari de peste 10 m înălţime şi 8 m în diametru. mai intens la „Beurré Hardy". groşi şi noduroşi (la „Clapps Favourite") lungi. . inseraţi direct pe ramură sau pe perniţe mici proeminente (la soiul „Williams"). „Buttira Precoce Morettini". solzoşi. şi cu frecvenţă relativ redusă soiurile : „Beurré Giffard". sferică („Cap de pisică") şi sferic-turtită. roşie-violacee. S a n s a v i n i ş i A z o o c a . conici ovoizi sau turtiţi. „Curé". 4) lăstari care îşi încetează creşterea după câteva zile. „Doyenné du Comice". 1976) distinge la păr 4 tipuri. subţiri şi flexibile la „Beurré Giffard" şi „Josephina de Malines". invers piramidală („Păstrăvioare". 2) lăstari cu încetarea creşterii în luna mai şi cu partea neoformată slab dezvoltată . noduroase şi cu o flexibilitate limitată. „Curé". În condiţii de pepinieră şi în primii ani de livadă. Joules Guyot". 3) lăstari cu oprirea creşterii la începutul lunii mai. groşi şi sinuoşi (la „Curé". indiferent de poziţia şi unghiul de inserţie al acestora. „Clapp's Favourite". dăm soiurile: „Williams". Au culoare verde-măslinie. groase şi noduroase la „Ducesa de Angoulême". „Passe Crassane" şi „Doyenne du Comice". până la brună-cafenie. care adeseori nu depăşesc 1. „Josephina de Malines"). Numărul creşterilor vegetative şi de rod pe metru ramură de schelet grupează soiurile astfel : cu ramificare bună şi coroană deasă : „Curé". Mugurii vegetativi ai părului sunt mici. Creşterea lăstarului la păr se produce internodal şi apical. După momentul opririi creşterii. Assaf (citat de Toma L i a n a D o i n a . „Doyenne du Comice") . cu partea preformată slab dezvoltată. „Conference".

Mugurii de rod apar în poziţie terminală şi axilară (spre vârf), pe lăstarii lungi şi în vârful lăstarilor scurţi. Tipul de fructificare conturat şi consolidat în perioada de mare producţie grupează soiurile de păr în : a) soiuri standard, care rodesc predominant pe nuieluşe şi mlădiţe (soiurile : „Josephina de Malines", „Williams", „Beurré precoce Morettini", „Curé" etc.) ; b) soiuri spur, care fructifică în principal pe ţepuşe (soiurile : „Passe Crassané", „Beurré Hardy", „Beurré Bosc", „Abatele Fetel", „Ducesa de Angoulême", „Păstrăvioare" etc.). Potaltoii de vigoare redusă amplifică fructificarea pe ramurile scurte la soiurile „Napoca", „Bella di Giugno", „Republica", „Eletta Morettini" şi „Grand Champion" (N. B r a n i ş t e , 1978). Vigoarea pomilor. Este atribuită, în principal, soiului şi în secundar influenţei fiziologice a portaltoiului. În condiţii de altoire, pe acelaşi portaltoi soiurile de păr pot fi grupate în : — cu vigoare supramijlocie şi mare : „Curé", „Beurré Giffard", „Păstrăvioare", „Beurré Diel", „Doyenné du Comice", „Beurré Hardy", „Contesa de Paris", „Imamura Aki", „Kosui" şi „Nijisseiki" ; — cu vigoare mijlocie: „Beurré Bosc", „Williams", „Ducesa de Angoulême", „Beurré Hardenpont",,Olivier de Sèrres", „Abatele Fetel", „Kumoi", „Hosui", „Hayatama." ; — cu vigoare mică : „Dr. Joules Guyot", „Josephina de Malines", „Kikusui" şi „Yakumo". Când soiurile de păr sunt asociate cu portaltoiul franc, formează pomi de vigoare mijlocie şi mare, iar cu gutuiul, pomi cu vigoare redusă. După D o m e n i c o C o b i a n c h i şi colab. (1986), cea mai mică vigoare de creştere a soiurilor „Abatele Fetel", „Doyenné du Comice", „Williams", „Williams Bovey" a fost indusă de gutuiul „ADAMS", iar cea mai mare, de gutuiul „EMA" soiului „Doyenné du Comice", de „BA 29" soiurilor „Abatele Fetel" şi „Williams" şi de „Cts 214" soiului „Williams Bovey". În alte cercetări R. L o r e n z o şi colab. (1986) constată că, în primii 4 ani de la plantare, pomii soiului „Williams" au fost de vigoare mică pe portaltoiul EMC şi ADAMS, mijlocie pe Cts 212 şi Cts 214 şi mai mare pe BA 29 ,şi EMA. Soiurile „Beurré Hardy" şi „Doyenné du Comice" tind să devină viguroase şi să fructifice mai târziu, când sunt altoite pe gutuiul „A" (F. S e p h e r d , 1973). Soiurile de păr au nevoie de o perioadă mai îndelungată de vegetatie (190— 195 zile), timp în care necesită 3 200—3 500°C. Vârsta rodirii. Altoite pe gutui, soiurile de păr „Williams", „Beurré Giffard", „Buttira precoce Morettini", „Dr. Joules Guyot", „Passe Crassané" etc. încep să rodească în anii 2—3 de la plantare, iar „Doyenne du Comice", „Păstrăvioare", „Beurré Liegel" şi „Beurré Hardenpont" în anii 5—6. Unele soiuri, asociate cu portaltoii franc, îşi decalează intrarea pe rod cu circa 2—3 ani. Soiurile asiatice

„Chojuro", „Hosui", „Kosui" şi „Nijisseiki" altoite pe Pyrus seratina şi Pyrus calleriana produc primele fructe în anii II de lai plantare (B. T h i b a u l t şi colab., 1988), iar „Shinseiki" şi „Kumoe" în anul III (S. S a n s a v i n i, 1987). Înfloritul, polenizarea şi fecundarea. Soiurile de păr înfloresc primăvara, după 61—67 zile consecutive cu temperaturi pozitive şi necesită un total de 334— 404°C (N. B r a n i ş t e , 1978). În cadrul acestor limite, devansarea înfloritului este în funcţie de soi şi portaltoi. După epoca înfloritului, se deosebesc : soiuri cu înflorire timpurie : „Contesa de Paris", „Dr. Joules Guyot", „Bella di Giugno" şi „Beurré D'Anjou" ; soiuri cu înflorire mijlocie : „Aromată de Bistriţa", „Beurré Giffard", „Curé" şi „Republica" ; soiuri cu înflorire medie-târzie : „Williams", „Beurré Bosc", „Timpurii de Dâmboviţa", „Max Red Bartlett" şi soiuri cu înflorire foarte târzie : „Napoca" şi „Jeanne D'Arc". Părul altoit pe gutui începe să înflorească cu 2—3 zile mai devreme decât pe franc. Când temperatura aerului se menţine constant între 13 şi 16°C şi umiditatea atmosferică între 70—75%, înfloritul la păr durează 6—10 zile. Cele mai multe soiuri de păr sunt diploide. Se cunosc, însă, şi soiuri triploide („Merat'on Pride") şi tetraploide („Double Williams"). Majoritatea soiurilor diploide produc polen bun pentru fecundare şi au capacitatea de a lega fructe şi prin autopolenizare (ca „Napoca" şi „Timpurii de Voineşti"). Fac, însă, excepţie soiurile „Bristol Cross" şi „Margeurite Marillat" care au staminele şi polenul imperfecte, ca şi soiul „Beurré Bedford" care produce puţin polen bun. Soiurile triploide au polenul necorespunzător şi, de aceea, nu pot fi folosite ca polenizatori. Polenizatorii principalelor soiuri de păr cultivate în ţara noastră sunt prezentaţi în tabelul 16.2. În timpul fecundării, soiurile de păr se comportă ca autosterile (autoincompatibile). În puţine cazuri, unele din ele, diploide (ex. : „Conference") şi tetraploide („Double Williams") pot fi şi autoincompatibile. Se cunosc grupe, de asemenea total incompatibile, ca : „Bella di Gringo" × „Republica" ; „Beurré Giffard" × „Curé" ; „William's” × „Bella di Giugno" ; „Passe Crassane" × „William's" (N. B r a n i ş t e , 1978) şi unilateral intercompatibile ca : „Beurré Amanlis" ׄConference". Dacă la grupa de soiuri cu interincompatibilitate totală fructificarea nu este posibilă, în grupa cu interincompatibilitate unilaterală unul din soiuri poate fi un bun donator de polen („Beurré Amanlis"), fără însă să accepte polenul celuilalt soi pentru fecundare („Conference"). Unele soiuri de păr au tendinţa să fructifice partenocarpic (soiurile : „Conference", „Curé, „Passe Crassane"), iar altele să manifeste un pronunţat caracter de remontanţă (soiurile : „Beurré Amanlis" şi „Williams"). Fructificarea partenocarpică capătă importanţă în primăverile reci şi ploioase când albinele nu pot zbura şi asigura polenizarea florilor, în timp ce prin fenomenul de remontanţă se diminuează mult numărul organelor cu evoluţie normală. Florile părului sunt

protogine, mari şi albe. Datorită unui conţinut mai redus în nectar (7,9—9,9%), sunt mai puţin vizitate de albine. Potenţialul productiv al părului este relativ constant şi foarte ridicat. Se cunosc soiuri cu o fructificare abundentă ca : „Curé", „Clapp's Favourite", „Williams", „Ducesa de Angoulême", „Beurré Hardenpont", „Buttira precoce Morettini", „Contesa de Paris" şi „Trivale" ; moderată : „Beurré Giffard", „Dr. Jules Gouyot", „Olivier de Seres", „Josephina de Mallines" etc. ; relativ mică : „Doyenné du Comice" şi „Beurré Diel". La nivel de soi, mărimea recoltei este supusă influenţei densităţilor de plantare, formei de coroană, vârstei pomilor şi tehnologiei de cultură. Astfel, soiul „Williams" asociat cu gutuiul fructifică mai bine plantat în densităţi mari şi condus ca fus subţire; „Abatele Fetel" şi „Passe Crassane" înregistrează performanţe maxime la densităţi de 1904 pomi/ha (D. G v o z d e n o v i c i ş i M . M â n ă s t i r a c , 1984) şi în sisteme de coroană Lépage şi Spindelbusch (Montevechi şi colab., 1986). Pentru soiul „Buttira Precoce Morettini", altoit pe gutui, S. S an s a v i n i şi colab. (1969) comunică producţii de 58,4 t/ha pentru perii plantaţi la 3,5×2,2 m şi conduşi ca palmetă şi 52,6 t/ha la pomii plantaţi la 3,5×1,5 m îşi dirijaţi ca fus subţire. Soiurile asiatice „Kosui", „Chojuro" şi „Nijisseiki" au realizat în anul I—IV de la plantare producţii de 22,0—24,4 t/ha în asociaţie cu Pyrus calleriana şi 15,5—16,7 t/ha cu Pyrus serotina (B. T h i b a u l t şi colab., 1988). Calculul indicelui de productivitate a condus la concluzia că soiurile „Highland", „Williams" şi „Conference" produc mai eficient decât „Beurré Hardy" şi „Packham's Triumph", când sunt asociate cu portaltoiul BA 29 (S. S a n s a v i n i şi colab., 1986). PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor

În câmpul I al pepinierei portaltoii franc cresc lent dar uniform, asi- gurând un procent de prindere la altoire de 81—92% (P. P a r n i a ş i N . S t a n c i u , 1984). Marcotele de gutui plantate pe soluri fertile şi suficient de umede ramifică abundent, depăşind în multe cazuri grosimea de altoire. Puieţii de păr franc se altoiesc în iulie, când circulaţia sevei încetează devreme, iar marcotele de gutui care au o creştere continuă, în condiţii de irigare, în tot timpul campaniei. În câmpul II, soiurile de păr „Păstrăvioare", „Olivier de Serres", „Beurré Hardenpont", „Dr. Jules Guyot" şi „Beurré Liegel" au tendinţe să formeze lăstari

Se folosesc soiuri de păr de vigoare mijlocie şi mare altoite pe franc şi plantate în densităţi de 555—625 pomi/ha (4—4. „Beurré Bosc".5 m (1 754—3 174 pomi/ha). Plantaţiile intensive se amplasează la baza pantelor şi pe terenuri terasate cu posibilităţi de irigare. 5—4 m). produc foarte bine şi constant în densităţi mici şi moderate. „Conference". „Bella di Giugno". Unele soiuri ca : „Beurré Hardy". în asociaţie cu portaltoii de vigoare slabă. cordon vertical şi „Ypsilon" transversal. Din datele prezentate în tabelul 16. „Clapp's Favourite" obţin mari performanţe de producţie plantate în densităţi medii şi dirijate în palmetă etajată cu braţe oblice Lépage şi Bouché-Thomas. al căror volum nu depăşeşte 4 000 m3/ha. Pentru soiurile de păr incompatibile cu gutuiul. asfixie şi cloroză calcară. „Contesa de Paris" şi „Beurré Hardy".5—3.c.3 rezultă că multe soiuri de păr precoce şi foarte productive ca : „Williams". piramidă întreruptă şi Spindelbusch. altoite pe portaltoi nanifianţi care. secetă. „Buttira precoce Morettini" şi . Plantaţiile superintensive se înfiinţează pe terenuri plane (nisipoase) şi cu pantă mică. „Clapp's Favourite".9—1. rezistente la ger.5—4 :2—3 m). „Japoneze". „Buttira precoce Morettini". pentru a realiza coroana cu un volum de 3 500 —4 500 m. „Curé". realizează coroane cu structuri fructifere bogate. „Napoca" etc. care asigură un volum de coroană de 5 000—8 000 m3/ha. Pomii se plantează în densităţi de 833 —1 250 pomi/ha (3. „Triumf". „Beurré Giffard". „Alămâi" şi „Sintilieşti". cum sunt : „Conference". boli. 0. Aceste asociaţii : soiuri/portaltoi/forme de coroană se regăsesc în plantaţiile semiintensive şi superintensive. se folosesc ca intermediar soiurile : „Curé".anticipaţi. „Doyenné du Comice". conduse sub formă de garduri fructifere (liber aplatisate). plantate la 3. Se folosesc soiuri foarte precoce. iar „Ducesa de Angoulême" şi „Curé" să crească neuniform şi geniculat. cu soluri subţiri şi mai puţin fertile. „Passe Crassane".. Alte soiuri. Soiurile : „Curé". „Abatele Fetel". ameliorate şi irigate. Se aleg soiuri şi portaltoi de vigoare mijlocie. pot fi plantate în densităţi mari şi conduse uşor ca fus subţire. unde lucrările solului se execută mecanizat.8 . „Beurré Hardy"./ha. „Passe Crassane". Plantaţiile semiintensive se înfiinţează în zonele colinare pe versanţii uniformi şi bine luminaţi. Particularităţi în formarea coroanelor. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor Înfiinţarea plantaţiilor. de tip spur.

4-dimethyl-2-(lH-l. „Doyenné du Comice" etc. La păr. precum şi tăieri de rărire şi de scurtare a ramurilor roditoare lungi (smicele. Pentru prevenirea acestui neajuns. Tăierile de producţie. La soiurile „Timpurie de Trevoux" şi „Triumful Vienei". nuieluşe.) se realizează şi prin stropiri cu paclobutazol (PP 333) în concentraţii de 500—1 000 ppm..4-triazol-l-y 1) pentan-3-01.4triazol-l-y 1)-l-pentan-3-01) a frânat mai puternic creşterea lăstarilor la soiul „Doyenné du Comice" decât produsul PP 333 (25% (2 RS. cordonul vertical se formează într-un timp relativ scurt atunci când lăstarii viguroşi se ciupesc în primele faze de creştere. prin transferarea axului şi a şarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slabă. iar axul se ciupeşte la înălţimea de proiectare a etajului următor. (1988) au dovedit că noul produs comercial al paclobutazolului — S-3307 (10% (E)-l-(4-chlorophenyil). A l b e r t o A l d i n i şi colab. Frecvenţa reducţiei semischeletului este mai mare . se suprimă.4. fără intervenţii. Bonomo şi D. pe sol sau pe plantă (R. când pomii sunt tineri şi ramifică abundent. „Beurré Hardy". 1986). care sunt şi cele mai viguroase. vârstă. care ramifică slab.2.„Doyenné du Comice" au tendinţa de a forma un ax puternic şi ramificaţii slabe. N e r i. Majoritatea soiurilor de păr (cu excepţia soiului „Trivale") proiectate la plantare ca fus subţire se conduc uşor. la pomii dirijaţi ca Spindelbusch axul se substituie cu o ramură mai slabă. „Beurré Giffard". Lăstarii au fost mai puţini şi mai scurţi.4-dimethyl-2-(l. cu unghiuri de inserţie mai mari. în principal. „Beurré Diel" etc. în cadrul lucrărilor de normare. la 10—15 cm lungime. dacă în primii ani fructifică liber. Rărirea semischeletului se execută. La soiurile „Beurré Giffard". 3 RS)-l-chlorophenyl)4. la soiurile „Curé".2. Pentru reglarea vigorii între ax şi şarpante. Mai recent. Sunt reţinute pentru coroană ramificaţii mai slabe. vigoare şi capacitate de rodire a pomilor. Intensitatea tăierilor este mai redusă la pomii tineri şi la soiurile spur şi mai puternice la pomii soiurilor standard la care creşterile anuale periferice se situează sub 15—20 cm. acestea se aplică diferenţiat în funcţie de soi. mlădiţe). în timp ce reducţia semischeletului se face când pomii intră în perioada de maximă rodire.. se fac tăieri de rărire şi de reducţie a semischeletului. S-a apreciat că eficacitatea maximă a paclobutazolului în formula S-3307 s-a înregistrat la concentraţia de 1 666 ppm. Temperarea creşterilor la unele soiuri („Abatele Fetel". iar numărul ţepuşelor mult mai mare decât la concentraţia de 2 000 ppm. primele ramificaţii de la vârf. Pentru echilibrarea raportului creştere-rodire. la palmeta etajată cu braţe oblice se amână înclinarea şarpantelor până la sfârşitul vegetaţiei anului I I . Începând cu anul III se fac tăieri de încadrare a pomilor în tiparul coroanei. la care axul este mai puţin dominant. „Beurré Hardenpont" etc. iar şarpantele viguroase se înclină mai puternic.

mobilizarea solului . în medie 62. „Pitezin" pomicol 75 PU (10 kg/ha)+ „Icedin” 24 LS (3 l/ha). până la 15—18 cm. cu formaţiuni complexe şi grade avansate de degarnisire a semischeletului. Aplicarea îngrăşămintelor.). „Beurré Giffard") dezvoltă un semischelet lung. Prin tăierea mecanizată se stimulează reînnoirea şi amplificarea volumului productiv al coroanei şi al aportului foliar şi se îmbunătăţeşte substanţial calitatea recoltei (E. F a u s t (1980). iar când portaltoiul este gutuiul. iar scurtarea. drept sau sinuos.. iar din punctele de curbură evoluează lăstari noi. cât şi prin scurtarea mlădi. se fac reducţii în lemn de 2—4 ani şi se simplifică toate vetrele de rod. Reducţia acestei structuri fructifere. S h e a r ş i M .) şi mai mică la cele de tip spur („Beurré Hardy". „Argezin" WP 75 (6—10 kg/ha). 1986). „Păstrăvioare". După B. se execută la nivelul unei ramuri anuale plasate pe direcţia iniţială a prelungirii arcuite. Multigoal 57 WP (10 kg/ha). părul fructifică normal când în lunile august-septembrie. Pentru executarea lucrărilor de combatere a buruienilor. Acest semischelet se arcuieşte puternic sub greutatea rodului. Mon t e v e c h i şi colab. la gardurile fructifere şi la soiul „Abatele Fetel". Unele soiuri de păr conduse ca fus subţire („Trivale". 1984). numai până la 10—12 cm. când se execută arătura adâncă de toamnă. „Josephina de Malines" etc. B a l d i n i şi colab. Timpul de tăiere a fost redus la jumătate faţă de tăierea manuală.ţelor şi nuieluşelor. „Fusilade" 25 CE (2 l/ha) + „Gaol" 25 CE (4 l/ha). în ţesuturile frunzei şi . garnisit spre vârf cu ramuri fructifere. C. Cele mai bune rezultate sau obţinut. În plantaţiile moderne se aplică curent tăierea mecanizată de contur asociată cu tăierea manuală a ramurilor din interiorul coroanei.se face mai adânc. Corectarea încărcăturii de rod pe segmentele de semischelet rezultate la tăiere se realizează atât prin rărire. „Beurré Bosc" etc. „Saminol" (20 kg/ha).76 sau erbicidarea cu : „Gesatop" WP 50 (8—12 kg/ha). se foloseşte freza laterală cu palpator FA-0.la soiurile standard („Trivale". La pomii bătrâni. revenind. Rărirea acestor ramuri fructifere se practică atunci când sunt prea dese şi supraîncarcă pomii cu rod.. „Clapp's Favourite". de afânare şi mărunţire a solului de-a lungul rândului de pomi. de diferite vigori. care ulterior se transformă în formaţiuni de rod. Întreţinerea solului. în a doua jumătate a verii solul se menţine înierbat până la căderea frunzelor. până în prezent. când producţia este asigurată integral de către ţepuşe.1 ore/ha la „Passe Crassane". Când părul este altoit pe franc.5 ore/ha la „Abatele Fetel" şi 111. iar cele mai slabe la coroanele Spindelbusch şi piramidă şi la soiul „Passe Crassane" (P. În plantaţiile de păr amplasate în zonele cu exces de umiditate. amplificate în cazul fusului subţire.

ceea ce asigură sporuri de recolte de 22—39% la soiurile europene şi 7. În condiţiile României. 1989). 1988). 80 kg CaO şi 15 kg Mg O (N. În plantaţiile de rod extensive se udă pe brazde cu norme de udare de 400— 700 m3 apă/ha (5—6 udări). 1986). Se irigă prioritar înainte de dezmugurire. în frunzele şi fructele soiului „Conference" după 4 zile de la aplicarea tratamentului. corectarea încărcăturii de rod a pomilor s-a făcut cu sarea sodică a acidului naftalenacetic (NaNAA 8%) în concentraţie de 1 000 ppm ( S a b i n a S t a n şi colab. 12 kg P2O5. (1984) au stabilit că. 1986). Cu şi Zn) în concentraţii de 100—200 g / l (T. pomii au produs mai puţin lemn şi mai multe fructe. fiecare. Cercetările efectuate în Australia la Staţiunea Agricolă Tatura au demonstrat că folosind norme de udare mai reduse la dezmugurire. la 2—3 săptămâni de la înflorire. 90 kg P2O5. 137 kg K2O. în condiţiile unei recolte de pere de 20 t/ha. Diminuarea GA acide şi a auxinelor a fost însoţită de noi acumulări de ABA care au intensificat căderea fiziologică a fructelor.ţepuşelor nivelul concentraţiei macro. Irigarea plantaţiilor.. se impune irigarea părului cu norme echivalente cu 1 000 mm anual (80% din capacitatea de câmp a solului). mai recent. Bra n i ş t e ş i P . economii de energie şi forţă de muncă la tăieri.5—21. 75 kg/ha P2O5 şi 80 kg/ha K2O. sub influenţa regularexului (conc. P a r n i a .7% la soiurile asiatice (A. la 2—3 săptămâni de la deplina înflorire. Instalaţia pentru microudare este dotată cu capete de udare (microjeturi TI) prevăzute. 1984). consumuri de : 114 kg N. irigarea plantaţiilor de păr începe din aprilie (în primăverile secetoase) şi se continuă până la sfârşitul lui septembrie. În plantaţiile comerciale mărimea şi calitatea recoltelor pot fi influenţate favorabil prin stropiri cu substanţe bioactive. s-a observat o uşoară creştere a nivelului GA. 1 000 ppm). se folosesc îngrăşăminte complexe foliare cu NPK în raport de 24 : 6 : 12 şi microelemente (Fe.şi microelementelor. S-au făcut. G i u s e p p e. P. este de : 33 kg N. iar la o recoltă de 40 t/ha. La soiul „Curé". B e r g a m i. cu 6—10 jeturi cu diametre de 2. În livezile tinere sunt suficiente doze moderate de 20 t/ha îngrăşăminte organice. iar în cele intensive şi superintensive. totodată. cu microaspersiune. Mn. În anii secetoşi şi în zonele deficitare în precipitaţii (sub 600 mm anual). Producţia medie pe 5 ani la soiul „Williams" a înregistrat o creştere de 20% în condiţiile în care volumul irigaţiilor a fost redus cu 2 9 % ( M a r c D e c r o i x . . Pentru restabilirea echilibrului nutriţional la pomii carenţaţi. Controlul recoltei de pere. după căderea fiziologică a fructelor şi cu 2—3 săptămâni înainte de recoltare.5—3 mm. Mg. iar după 15 zile o scădere rapidă a auxinelor şi GA acide şi o sporire progresivă a GA neutre. 130 kg/ha N. M o n t a l i ş i colab. 48 kg K2O şi 35 kg CaO. A r m a n d o şi G.

cancerul rădăcinii (Agrobacterium tumefaciens). Pagubele produse părului de afidele roşii (Yezabura piri) . În momentul recoltării culoarea de fond a pieliţei virează de la verde spre o nuanţă mai deschisă. Cele mai păgubitoare boli produse de ciuperci. datorită atacului puternic al puricelui melifer al părului. 1984). arsura bacteriană (Erwinia amylovora) . Dintre insectele cu un grad mare de periculozitate pentru păr. viermele fructelor (Carpocapsa pomonella) . îngălbenirea nervurilor părului (Vien yellows — V V V ) . care a distrus lăstarii şi frunzele tinere. iar la soiurile de toamnă cu 8—14 zile mai târziu. nematozi (Pratilenchus vulnus şi P. „Josephina de Malines" şi „Olivier de Serres" se păstrează mai bine şi cu pierderi reduse în condiţii naturale. La soiurile de vară fructele se recoltează cu 8—10 zile înainte de maturitate. amidonul din zona camerei seminale începe să se hidrolizeze. păianjenul roşu (Paratetranychus pilosus).În alte cercetări s-a constatat că fructele soiurilor „Williams" şi „Douchesse d'Angoulême" cresc mai intens când pomii sunt trataţi cu GA3 şi 2. penetrans). Recoltarea şi păstrarea perelor. puricele părului (Psylla piricola) .. păianjenul părului (Eriophes piri). Cele mai mari pagube sau înregistrat la soiurile „Curé". Efectele lor sunt mai puţin îngrijorătoare. monilioza (Monilia fructigena) .. în multe zone din ţara noastră producţia de pere a fost compromisă parţial sau total. şi „Beurré Giffard". M u s t a f a. în timp ce fructele soiurilor „Williams". „Clapp's Favourite". cu rezistenţă la boli şi dăunători . rugina părului (Gyminosporangium sabinae). „Beurré Hardy". „Williams". El. bacterii şi virusuri sunt : rapănul (Venturia pirina) . gărgăriţa mugurilor (Anthonomus piri) şi viespea părului (Haplocampa brevis). pentru cultura părului din ţara noastră. menţionăm : păduchele din San José (Quadrasspidiotus perniciosus) . „Beurré Hardy". 5 T (R. 1982). iar fermitatea pulpei scade. cancerul pustulos al părului (Pear blister canker) şi pietrificarea perelor (Pear stony pit). Fructele soiurilor „Republica". 4. boala petelor albe (Mycosphaera sentina). Tratamentele cu substanţe bioactive şi cu îngrăşăminte foliare fosfo-potasice. „Contesse de Paris" şi „Butira Precoce Morettini". Înmulţirea acestui dăunător (cu 8—12 generaţii pe an) a fost favorizată de secetă şi de temperaturile foarte ridicate din timpul verii. S o n b a t y . „Higland". Încercările de a se obţine soiuri de păr valoroase. „Conference” şi „Abatele Fetel" cer condiţii specifice de depozitare cu atmosferă controlată. intensifică culoarea şi maturarea fructelor (Grazie11a C r i s t o f e r i şi colab. Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac tratamente la avertizare. afidele verzi (Aphis pomi) . iar cele mai mici la soiurile „Trivale". Combaterea bolilor şi dăunătorilor. L e b 1 o n d şi colab. 1986) şi diminuează procesul de brunificare la perele conservate în frig natural (L. În ultimii 4 ani. până în prezent.

T h i b a u l t şi I. P a u l i a n .574. Andreieş ş i G h .s-au soldat cu crearea soiului „Eurasia" (N. CULTURA GUTUIULUI Cydonia oblonga Mill. 1979). M o r u j u . 1984) şi a unei descendenţe hibride din „Pierre Corneille" × US 62. Rosaceae Subfam. Fam. ARIE DE RĂSPÂNDIRE .13 (B. ORIGINE. Pomoideae IMPORTANŢĂ.

bolilor de inimă. Mitu. La noi în ţară. Podenii-Mari. Valea Călugărească. aciditatea naturală plăcută la produsele de confiserie etc. Runcu. Grecia şi de aici în Europa. nu este expus îngheţurilor târzii de primăvară. P e t r o v a. cu consum mic de energie. M. lipide (0. B o r d e i a n u . săruri de : K (201 mg%). Podenii-Mici. Tulcea (judeţul Tulcea). Răducăneni. Huşi (judeţul Vaslui).4%) . acizi organici (l. Mg (8 mg%). Italia se află pe primul loc în Europa cu producţia cea mai mare de fructe (E. A l . fructele sunt mai rezistente la recoltare şi transport. (V. are număr redus de boli şi dăunători. protide (0. datorită însuşirilor superioare : grad ridicat de gelificare . Grădinari. rărirea fructelor se face mai rar. T. Bolintin. iar păstrarea se face timp de 1—2 luni. Fe (0. Arceni. Gutuiul serveşte ca portaltoi (generativ şi vegetativ) pentru plantaţiile intensive şi superintensive de păr. are cerinţe reduse faţă de îngrăşăminte. menţinere a aromei şi a fermităţii pulpei după prelucrare . C u p c i n e n c o. pectide (0. Ca (10 mg%). nefiind nevoie de intervenţii anuale. Vidra (Ilfov). 1987). (A. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Speciile care prezintă interes pentru obţinerea unor noi soiuri sau portaltoi. Nemanifestând fenomenul de alternanţă a rodirii. P.90%) . Gornetu-Cuib şi Mizil (judeţul Prahova). Duman. Soiurile de gutui cultivate în ţara noastră provin din trei varietăţi ale . Gher. gutuiul este specia pomicolă ce prezintă cea mai mare siguranţă a unor producţii anuale şi ridicate care aduc venituri echivalente cu celelalte specii pomicole. 1986). Cultura gutuiului este mai puţin pretenţioasă. 1955. având o mare valoare nutritivă. tanin (0. Ba1d i n i . tăierile sunt mai simple. 1967). 1983).05%) . Măcin. 1954. 1979). Gutuile sunt plăcute la gust. Moşna. B u t u r ă. Greci. 1959 . Pomul este decorativ prin culoarea galbenă-aurie a fructelor şi suportă tunsul în garduri (V.60 mg%) etc. Gutuile constituie o materie primă valoroasă pentru industrializare. Origine şi arie de răspândire.Importanţă. Din aceste motive cheltuielile de producţie sunt cu 20— 25% mai reduse faţă de măr şi păr.1%) . ficat etc. Comarna (judeţul Iaşi).50%). iar principalele centre de cultură din ţară sunt : Copăceni.31%). Peştişani (judeţul Gorj) (I. Gutuiul este originar din Caucaz de unde s-a răspândit în Asia Mică. datorită compoziţiei chimice : zaharuri (10. În medicina populară fructele şi frunzele se folosesc contra tusei.g h i . Având cea mai tardivă înflorire (luna mai). producţia cea mai mare de gutui se obţine în Ilfov (20%) şi Olt (10%).

fapt ce interesează în mod deosebit practica pepinieristică (Van der Lek. Numărul de cromozomi: 2n = 34 (A. 1966). este inserat direct pe ramură. Înfloritul are loc în luna mai. terminale. fără coaste . cu fructe piriforme şi cu coaste proeminente. se plantează la baza pantelor. are sclereide şi seminţe multe. Gutuiul rodeşte pe ramuri denumite „măciulii". Gutuii sunt. Fructele îşi măresc greutatea cel mai mult în luna august şi septembrie.1 Caracteristici morfologice şi de producţie. c) var. de aceea. rustici. 1955. Principalele soiuri din sortimentul naţional au fost studiate şi în ţările vecine (T. 1986). întrucât clorozează la peste 8% calciu activ.. Sortimentul este relativ redus (tab. 1963).P. de mărimi şi forme diferite. putând fi cultivaţi din zona de câmpie până în zona subcarpatică. după acumularea sumei de temperatură de 248°C (T. calde şi cu carbonaţii situaţi la mare adâncime. 1964. 1981). 1972. fără peduncul. Florile sunt mari. Pe trunchi şi pe ramuri. Există numeroase populaţii autohtone de gutui foarte valoroase.speciei Cydonia oblonga: a) var. deşi fructele se recoltează toamna târziu. 1961 . G o r i n . intră pe rod la 3—4 ani de la plantare. la anumite selecţii clonale. în general. 1961 . 1976) şi durează 10—15 zile.C. b) var.. V. Preferă umiditatea atmosferică cu valori de 75—80% (S.. M a s 1 o v a.P. cu marginile întregi. Pomii rezistă până la temperaturi de —27° . Fiind exigent faţă de lumină. Sistemul radicular are o dezvoltare orizontală. apar sferoblaste („burr Knots"). este bogat ramificat şi repartizat superficial în sol (în stratul de sol situat între 10—75 cm adâncime). În stare naturală gutuiul este arbustoid. Anghe1o v. Cerinţele gutuiului faţă de factorii ecologici. . iar în plantaţii pomii au trunchiul de înălţime mijlocie (4—6 m). 1930. care evidenţiază excepţionala capacitate rizogenă. Lăstarii sunt tomentoşi. toamna.p e r g h e r . iar fructele. 17. B l a j a. M o f f e t . florile până la— 1. Colecţia naţională de gutui se află la S. reavene. solitare şi apar pe lăstari scurţi. O. V. I. K. 1985). M i t t e m . P â r v e n e v s k i . piriformis Kirchn.. Se comportă bine pe solurile aluvionare. Principalele soiuri de gutui cultivate în ţara noastră.1).50. fructifică regulat. A s e n . I. Jiu (D. lusitanica C. iar frunzele mari. B a g m o l i . 1967. I. Fructul. Gutuiul prezintă cerinţe relativ mari faţă de apă . Schneid. Fiind o specie termofilă. M. L . reuşeşte bine pe pantele cu expoziţii sudice. F. 1931. până la —2. neregulată. maliformis Mill C. — 30°C. L. Gutuiul este precoce. T. A n g h e l o v . Tabelul 17. cu coroana deasă. ovat-alungite.2°C. 1984. cu mare capacitate de adaptare. fructele se dezvoltă mai bine şi sunt mai aromate în regiunile mai calde. cu fructe piriforme. Diferenţierea mugurilor floriferi începe la sfârşitul lunii august începutul lui septembrie. cu suma temperaturilor medii de 3 350—3 500°C. I n d e n k o . F. 1975 . cu fructe maliforme . fertile. Tg. D o i n a T o m a . Schneid.

întrucât are vigoare slabă. G e o r g e s c u . În vederea unei ancorări mai bune a pomilor în sol şi spre a evita doborârea lor de către vânt. Gutuiul este mai rezistent la boli şi dăunători. 1956. iar dintre dăunătorii mai frecvenţi sunt : viermele mărului. dar şi primăvara devreme. Coroana gutuiului se conduce în vas întârziat (uşor aplatizat) sau ca piramidă mixtă întreruptă.0—3.a. se plantează intercalat câte 2—3 soiuri.C.. 1970). întrucât porneşte târziu în vegetaţie. Deşi soiurile de gutui sunt autofertile. ele beneficiind de nutriţie suficientă. Gutuiul se plantează toamna. 1980). La pomii tineri ramurile anuale mai lungi de 60 cm se scurtează la 1/3. la distanţe de 3. Durata economică a plantaţiilor este de 25—30 de ani. păduchii ţestoşi. într-o parcelă. În plantaţiile intensive se foloseşte portaltoiul vegetativ de gutui EM-A (B. iar puful se desprinde în mod natural sau se şterge cu uşurinţă. Iaşi) dă producţii între 90—120 kg/pom (I. M a r a n g o n i . Ş t e f a n ş. Gutuiul autohton din centrele pomicole Moşna şi Grigoreni (jud. R o ş u " .5 m (1140—1 660 pomi/ha).P. 1981). Mit u .Majoritatea soiurilor sunt autofertile sau parţial autofertile. 1975). soiul de gutui „Champion" a fost altoit cu succes şi pe portaltoiul franc de Moşna (Liacu . M. în vederea unei fecundări mai bune. Cele mai productive soiuri la S. iar în Podişul Moldovenesc: „Champion". Specificul înfiinţării plantaţiilor de gutui. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. Gutuiul se plantează numai în sistem intensiv.5 m / 2. Se face când culoarea fructelor virează de la verde spre gălbui. în scopul ramificării şi reducerii zonei de muguri dorminzi. Gutuiul pe terenurile mai uscate reuşeşte altoit pe păducel (Morettini. 1972).P. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin tratamente la avertizare. Specificul agrotehnicii gutuiului în livadă. D u m a n . „Portugalia". Jiu au fost „Portugalia". proporţia florilor fecundate este mare. C i r e a ş ă .0—2. Tg. . Mitu. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. (B1aja. Întrucât gutuiul înfloreşte după formarea aparatului foliar. puricii de frunze. „Bereczki" şi „Leskowatz" (100 —170 kg/pom) (N. 1975). „De Constantinopol” (70—109 kg/pom). Recoltarea gutuilor. O boală specifică este mumifierea fructelor tinere (Monilinia linhartiana).

Fam.CULTURA PRUNULUI Prunus domestica L. portaltoi. . ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. Prunul este una din cele mai importante specii pomicole din ţările cu climat temperat. cât şi pentru industrializare. ORIGINE. Prunoideae IMPORTANŢĂ. Rosaceae Subfam. În funcţie de soi. pentru fructele sale apreciate şi mult solicitate atât pentru consum în stare proaspătă.

banane.R. t). Pe ţări. Mn — componente cu rol important în alimentaţia raţională a omului.e.15—1. 19. Ca.S. t. 15.S. necesită o agrotehnică relativ simplă şi au un potenţial productiv ridicat şi constant. în scrierile lui P l i n i u. 0.30% acizi organici .R. exportul de prune putând asigura o bună parte din valuta necesară activităţii în pomicultură. prunele conţin : 7—18% glucide . săruri minerale de Fe. În România. cu precădere în emisfera nordică. arome etc. hidraţi de carbon. Din sâmburi se pot extrage unele substanţe cu multiple utilizări (grăsimi. circa 0. ca produs secundar. sau (în cel mai rău caz) ei pot fi utilizaţi drept combustibil cu valoare energetică ridicată. prunul ocupă locul I sau II ca producţie şi număr de pomi şi locul II ca importanţă după măr. În ţara noastră cea mai mare parte a producţiei a fost destinată mult timp distilării. t) şi Iugoslavia (0. este o apreciată materie primă în industria chimică pentru obţinerea cărbunelui activ.n.80 mil. spinosa şi P.2% în fostul U. Date referitoare la cultura prunului comun ( P . La nivelul anului 1988 producţia mondială de prune a fost de 6. Mg. Na. Această formă de valorificare are în viitor mari perspective. în apicultură ca sursă de polen şi nectar etc.S. Prunul este o specie valoroasă şi datorită faptului că pomii au cerinţe relativ mici faţă de condiţiile ecologice. Se presupune că aceasta a fost adusă în S—E Europei din Caucaz unde s-ar fi format prin încrucişarea naturală între P. 0.0 mil. citrice. Lemnul de prun. P. urmată de România (0. din care circa 50% s-a obţinut în Europa.. la nivelul anului 1988. domestica) apar abia în secolul I.16— 2. 0.6 mg/100 g s. şi 11.7—17. producţia de fructe a situat prunul pe locul VI după mere. Exportul de prune proaspete şi divers prelucrate situează ţara noastră pe primele trei locuri pe plan mondial. .6 mil. cea mai mare producţie s-a obţinut în fostul U. Sâmburii de „goldan" găsiţi în locuinţele lacustre din Europa Centrală dovedesc faptul că fructele speciei P.5% substanţe tanoide . Multe specii ale genului Prunus prezintă importanţă în pomicultură ca portaltoi şi în arhitectura peisajeră ca plante decorative.). a crescut cantitatea de fructe consumate în stare proaspătă. vitamină C.p. Pe plan mondial. În prezent. K. în industria uşoară pentru fabricarea creioanelor şi a altor rechizite. cerasifera.65% substanţe pectice .7% în America de Nord. în principal. Origine şi areal.S. jumătatea de sud a zonei cu climat temperat. piersici şi ananas. urme de vitamina A şi B .76 . insitiţia au fost folosite în hrana omului încă din perioada preistorică.zonă ecologică şi tehnologie de cultură. Arealul de cultură a prunului este destul de vast şi cuprinde. proteine.3% în Asia. (1. datorită îmbunătăţirii sortimentului de soiuri şi a tehnologiei de cultură. Situaţia actuală şi de perspectivă a culturii prunului pe plan mondial şi în România. iar formele de industrializare s-au diversificat.

PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Caracteristici morfologice şi de producţie Sistemul radicular. care au un drenaj aerohidric deficitar. Italia (0. Pentru creşterea rentabilă a culturii. mari producătoare de prune mai sunt : Germania (0. La pomii altoiţi pe corcoduş rădăcinile sunt lungi şi subţiri şi ajung în sol până la 120—130 cm adâncime. Buzău. t). Pomii altoiţi pe prun franc şi cei crescuţi pe rădăcini proprii au un sistem radicular mai superficial. (0. Republica Cehă şi Slovacă şi Bulgaria (0. t). Această particularitate permite cultura prunului şi pe solurile subţiri. Trunchiul.14 mil. „Renclod verde"). Gorj. La unele soiuri riti. Peste 80% din masa rădăcinilor este pasată în sol între 18—70 cm. Mehedinţi etc.mil.22 mil. . Vâlcea. rădăcinile pomilor maturi ajung la peste 6 m de trunchi. În Asia. în principal.68 mil. t) etc.) emit drajoni care au fost mult timp folosiţi pentru înmulţirea vegetativă. la altele torsionat („Roşior văratic". Spania (0.A. Prahova. În etapa actuală se înregistrează tendinţa de creştere a suprafeţelor cultivate cu prun. pe cele cu conţinut ridicat de argilă. În Europa. în viitor trebuie acordată o mai mare importanţă exportului şi diversificării formelor de valorificare.57 mil. „Montfort"). t). În România se cultivă cu pruni peste 130 mii ha situate. t). La majoritatea soiurilor trunchiul este mijlociu şi acoperit în tinereţe cu un ritidom de culoare cenuşie.domul este neted („Anna Späth". cele mai mari producţii se obţin în China (0. t). t). „Vânăt românesc" etc.16 mil. dezavantajul reducerii rezistenţei pomilor la ger şi secetă.13 mil. „Rivèrs timpuriu"). Unele soiuri autohtone („Grase româneşti". Olt. depăşind de 2—3 ori proiecţia coroanei.U. în S. iar la altele prezintă coaste evidente („Agen". însă. Franţa (0. marea majoritate a rădăcinilor fiind plasate în sol la adâncimea de 10—50 cm.76 mil. Caraş-Severin. în judeţele Argeş. în special în sectorul particular. t). iar în America de Nord. Dâmboviţa. Înrădăcinarea superficială are. Pe orizontală.

Pentru a obţine o producţie bună. În ţara noastră sunt considerate valoroase soiurile cu fructe mijlocii (35— 40 g) cu pieliţa colorată uniform în vânăt-închis şi acoperite cu un strat fin dar persistent de „pruină". Are. sâmburele mic şi neaderent la pulpă (tip „Tuleu gras" şi „Vineţe româneşti"). pe ramuri mijlocii şi mixte. „Vinete româneşti". 4—12 zile. „Stanley"). simultan cu înfrunzirea („Vinete de Italia"). Unele soiuri fructifică în principal pe „buchete de mai" („Nectarina roşie". soiurile de prun se clasifică astfel : autofertile („Stanley". gust. Înflorirea are loc înainte de înfrunzire („Nectarina roşie". sau după înfrunzire („Vinete româneşti". „Grase româneşti") fructifică. „Grase româneşti") şi autosterile („Tuleu gras". o formă globuloasă. Florile sunt hermafrodite. În funcţie de epoca înfloririi. în funcţie de evoluţia temperaturilor. „Centenar"). În funcţie de zona de cultură. în anii cu înflorire normală. Prunul porneşte în vegetaţie destul de timpuriu (jumătatea lunii martie). de regulă. „Centenar").Coroana. dar mai ales la soiurile autosterile şi parţial autofertile. „Agen". într-un singur val. Umflarea mugurilor durează. fructele diferitelor soiuri ajung la maturitate între 15. în funcţie de soi. În unii ani brumele şi gerurile târzii de primăvară pot calamita parţial sau total producţia. soiurile pot avea coroane dese („Agen". cu gust plăcut şi aromă fină. Asigurarea polenizării încrucişate prin intercalare. În aceeaşi zonă şi în toţi anii soiurile înfloresc în aceeaşi ordine. „Roşior văratic". în aceeaşi parcelă. Creşterea lăstarilor are loc. În funcţie de capacitatea de ramificare. în mai-iulie la pomii tineri şi mai-iunie la pomii maturi. Fructele sunt d r u p e de dimensiuni. Ciclul anual. de dimensiuni diferite. „Stanley"). „Stanley". Nu se cunosc perechi de soiuri intersterile. cu petale albe sau albe-verzui. „Vinete româneşti". sau rare („Nectarina roşie". aromă şi culori foarte diferite. elipsoidală sau invers piramidală. în aprilie. a mai multor soiuri cu înflorire simultană este obligatorie la prun. Polenizarea încrucişată aduce însemnate sporuri de producţie chiar şi la soiurile autofertile. trebuie fecundate 20—30% din flori. în principal. iar altele („Tuleu gras". parţial autofertile („Agen". Înflorirea are loc. soiurile se pot grupa în : foarte . diametre şi înălţimi cuprinse între 4—7 m. soiurile se pot grupa în : cu înflorire timpurie („Grase româneşti") . forme. cu înflorire mijlocie („Stanley". La prun. Autosterilitatea se datorează androsterilităţii.XI. „Vinete româneşti"). polenizarea este entomofilă. garnisite în tinereţe cu multe ramuri de semischelet. de regulă. „Nectarină roşie") şi cu înflorire târzie („Tuleu gras". „Silvia"). Din acest punct de vedere. „Minerva"). „Tuleu timpuriu". cu ramuri de schelet numeroase.VI—l. „Vinete de Italia") . În funcţie de comportarea în procesul fecundării.

Cerinţe faţă de factorii climatici Temperatura. În condiţiile din ţara noastră. „Centenar". „Vinete româneşti"). în perioada de declin. timpurii (15. Prunul intră în perioada de repaus în a doua jumătate a lunii octombrie şi prima jumătate a lunii noiembrie. C ă t u ş a n u şi colab. După 25—30 ani pomii intră. Din această cauză. „Rivers timpuriu". „Silvia").VII .VII—15. la unele soiuri. „Stanley".P. Cele mai productive sunt soiurile : „Anna Späth". 1965 sunt citate producţii record de 55 t/ha la soiul „Anna Späth" şi de 56.C. 25—30 de ani. „Anna Späth".P. „Tuleu gras".P. mijlocii (15. „Stanley". La acelaşi soi. soiurile se diferenţiază mult între ele privind cerinţele faţă de temperatura din perioada de vegetaţie şi de repaus. Unele soiuri („Grase româneşti"). Voineşti. iar cea de rodire maximă 10—12 ani. Pomii altoiţi pe portaltoi franc de vigoare mai mică. Vâlcea s-au obţinut producţii record de peste 60 t/ha în 1988 la soiul „Centenar". de regulă. „Silvia" etc. „Agen") şi târzii (după 15. În plantaţiile intensive de la S.VIII—15. producţia creşte treptat până la 10—12 ani. rămâne relativ constantă 10—12 ani apoi scade treptat. În perioada înfloririi şi legării.C. „Stanley". Temperaturile sub. sau peste aceste valori duc la căderea masivă a florilor sau a fructelor abia formate.timpurii (ce se maturează între 15. „Tuleu gras". „Diana") . „Centenar". de regulă. IV. temperatura medie zilnică optimă este de 10°— 12°C. asigură la aceeaşi vârstă producţii la ha mai mari faţă de cei altoiţi pe corcoduş (C.IX : „Anna Späth". zonele favorabile fiind plasate între izotermele 8. „Vinete româneşti".0°C.0°— 25. obţinute în 1963 la S.VI—15.VIII : „Tuleu timpuriu".8 t/ha la soiul „Tuleu gras". încercările de a cultiva în România soiuri valoroase provenite din speciile asiatice şi americane nu au dat rezultate. „Minerva") . „Renclod Althan". În „Pomologia României". Potenţialul productiv. iar temperaturile extreme diurne între 1. Longevitatea.P. Perioada de creştere durează 3—7 ani. 1991). Prunul are faţă de temperatură cerinţe mijlocii. optimul termic este satisfăcut în zona submontană şi a dealurilor înalte cu temperaturi medii anuale de 8. Majoritatea soiurilor de prun altoite pe corcoduş trăiesc.0—9. în funcţie de speciile din care provin. vol. cu temperaturi medii anuale de 10°— 11°C („Agen"..5°C. Precizăm că. dar mai ales faţă de oscilaţiile diurne din perioada repausului facultativ. cea de început de rodire 4—6 ani. . iar la altele în zone de coline şi câmpie. („Grase româneşti”.00C.5—11. în zonele favorabile pot ajunge la 40—50 ani sau chiar 70 ani. fiind mai precoci şi putându-se planta la distanţe mai mici.IX : „Pescăruş".

4—8.2—3.). slab colorate. Datorită înrădăcinării superficiale şi a transpiraţiei intense prunul are cerinţe mari faţă de apă. dacă ceilalţi factori sunt în limite normale. lumina şi. Tulpinile anuale rezistă până la —36. pH-ul să fie cuprins între 5. Umiditatea relativă ridicată a aerului favorizează atacul unor boli criptogamice produse de : Monilia. Prunul poate creşte şi rodi bine aproape pe toate tipurile de sol.În timpul repausului profund (decembrie-ianuarie) prunul este destul de rezistent la ger. producţii mari şi constante se obţin numai în condiţii de irigare..—38°C. la plină înflorire. În aceste condiţii.. care nu afectează mugurii floriferi. Ploile reci din timpul înfloririi. G a u t i e r .8 m3/m2) . căldura devin insuficiente pentru unele soiuri mai exigente la aceşti factori („Nectarina roşie". Cerinţele faţă de apă sunt mai mari la pomii altoiţi pe prun franc. Cerinţele faţă de sol. „Agen". Ele sunt satisfăcute în zonele în care cad anual 600—700 l/m2 şi din care cel puţin 200— 250 l/m2 în lunile mai.3 m3/m2 (optim 0. Excesul de apă din sol este mai greu suportat de pomii altoiţi pe zarzăr şi mai uşor de suportat de cei altoiţi pe prun franc. Ele sunt satisfăcute în majoritatea zonelor din ţară. Acestea situează prunul în grupa speciilor cu cerinţe mijlocii. conţinutul maxim de argilă între 30 —55% în zonele cu suficiente precipitaţii . 1988).1—2. Cerinţele faţă de lumină. 1977). iulie. de —2. Pe acelaşi portaltoi şi în aceeaşi zonă soiurile târzii au cerinţe mai mari decât soiurile timpurii. soiuri şi portaltoi . Lumina devine insuficientă şi în plantaţiile prea dese sau în coroanele unor soiuri cu capacitate mare de lăstărire. În zonele în care cad precipitaţii sub aceste valori. Xanthomonas.3 (optim 5. T e a c i ş.). suportând temperaturi minime absolute de —31°C (sau chiar — 32°C). produc puţin. cât şi din atmosferă. Temperaturi mai mari de 35—40°C vara produc necroze pe frunze şi fructe.2). pomii devin mai sensibili la ger. cu un conţinut redus în zaharuri şi gust mediocru. iunie. la care porţiunile umbrite se degarnisesc rapid.1°C (M. mijlocii la cei altoiţi pe corcoduş şi minime la cei altoiţi pe zarzăr sau piersic.9°C . Sortimentul de specii. împiedicând polenizarea şi fecundarea. iar fructele sunt mai mici.a. pot adesea compromite recolta.8—7. În stadiul de boboc limita de rezistenţă este de —3.9°—4. (D. şi conţinutul de calciu activ în sol să nu fie mai mare de 10%.2°C. „Stanley" etc.. iar în stadiul de fruct abia legat —1. Pentru prun este dăunător şi excesul de umiditate atât din sol. iar principalele însuşiri fizice şi chimice au valori cuprinse între următoarele limite : volumul de sol negleizat să fie mai mare de 0. Polystigma etc. În zonele nordice şi pe expoziţii nordice. implicit. Cerinţele faţă de apă.

americana Baylei.1. domestica L. ussuri. multe au fost introduse şi în ţara noastră.ensis Rov. P. P. soiurile se împart în : foarte timpurii (înainte de 15. care pot fi grupate astfel : ― specii euro-asiatice : P..VII). având însuşiri valoroase. nigra Ait. Rost şi P.. peste 2 500 soiuri şi numărul lor creşte an de an.).1 . În funcţie de momentul maturării. Dintre acestea. „Grase româneşti". . timpurii (16. triflora Roxb. se mai cultivă şi astăzi pe întinse suprafeţe („Tuleu gras". P. În trecut. spinosa L.X).. pentru pomicultură prezintă interes numai 14—15.VII—15.VIII).tulana Baylei.IX)..VIII— 15. sortimentul de soiuri cultivat în ţara noastră era reprezentat în exclusivitate de soiuri autohtone.. principalele însuşiri biologice. .. et.Sortimentul de specii. târzii (16. Din cele peste 30 de specii ale genului Prunus L. Sortimentul de soiuri. — specii est-asiatice : P. P. simonii Carr. Pe plan mondial există.IX —15. hor. Tabelul 18. salicina Lindl. „Vinete româneşti". cerasifera Rhrh. exigenţele ecologice şi exemple de soiuri care provin din aceste specii sunt prezentate în tabelul 18. P. Arealul de cultură.X) şi foarte târzii (după 15. „Roşior văratic" etc. şi P. insititia Jusl. Unele dintre ele. mijlocii (16.. — specii nord-americane : P. P. în prezent.

) Europa Sud-Estică Talie mijloice. Nepretenţios la condiţiile de cultură . „Anna Späth" Goldanul (Prunus insititia Jusl. are mare portaltoi pentru prun. var. „Wickson". din var. dă producţii mari „Tuleu gras" . secetă şi boli criptogamice. gem. foarte Tipuri cu drajonare redusă rezis-tent la ger şi . şi colab. (Prunus domestica L. Africa de Nord Arbust spinos. nigra) Corcoduşul (Mirobolanul) (P. pentru compoturi siropuri. prezintă interes ca secetă .Specii de prun din care au fost obţinute soiurile actuale şi care prezintă interes pentru ameliorare (după M. triflora au fost obţinute soiurile: „Burbank". nigra : — portaltoiul Saint-Julien Capacitate mare de adaptare la diferite condiţii de Utilizat pentru fructe şi ca mediu . italica : — grupa Renclod .. foarte rustic . pentru deshidratare . din var. siriaca : — Mirabele. pentru distilate (ţuică). Asia Din var.tate. cerinţe mici faţă portaltoi de sol . ameri —cana × P. flori rezistente la brume Europa. P o p e s c u. cais variabili. după destinaţie în : pentru consum în stare proaspătă. italica var. Asia. sistem radicular superficial . magiun . „Vinete româneşti". nectar . Porumbarul (Prunus spinosa L. mirobolana Lois) Europa. „Climax" În funcţie de modul de valorificare în cadrul fiecărei grupe. siriaca. soiurile se pot clasifica. pentru dulceaţă. drajonează. 1982) Denumirea populară şi ştiinţifică Areal Particularităţi Soiuri obţinute Prunul vânăt Caucaz. var. rezistent la exces de apă . drajonează puternic. rezistent la ger.) Prunus ussuriensis Rov et Rost Orient Prunus triflora Rov et Rost Prunus americana Prunus hortulana Baylei Prunus nigra Ait America de Nord Din încrucişarea P. . este autofertil .

Pentru condiţiile din ţara noastră. lăstarii altoi cresc rapid şi producţia de pomi STAS este mare.). Ţinând cont de tendinţa ce se înregistrează pe plan mondial de creştere a cantităţilor de prune industrializate. gustul şi aroma) prezintă importanţă mai mare pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă. sortimentul era alcătuit. a celui mai corespunzător portaltoi de corcoduş. „Renclod Althan". mai redusă decât la altoirea pe corcoduş. „Superb" etc. în prezent. „Tuleu gras". piersicul franc şi porumbarul. le imprimă acestora o vigoare de creştere. în principal. C o r c o d u ş u l este cel mai utilizat portaltoi. Pe plan mondial. Având o înrădăcinare superficilă. În pepinieră. fapt ce permite intensivizarea culturii. în schimb dau rezultate mai bune pe soluri subţiri cu procent mai mare de argilă şi exces temporar de umiditate. aderenţa pulpei la sâmbure. zarzărul. deoarece materialul semincer se procură uşor. precocitate mijlocie. fie că dau producţii mai mici faţă de cei altoiţi pe prun franc („Peché". asigură procent mare de prindere la altoire la majoritatea soiurilor . „Diana". procentul de răsărire este mai scăzut. etc. Renclod verde (10%). Gălbior (5%). Ca inconveniente ale acestui portaltoi : vigoare mare pe care o imprimă pomilor. cât şi vegetativi. prunul franc. atât portaltoi generativi. „Anna-Späth" etc. „Stanley". imprimă pomilor vigoare mare. atât în pepinieră cât şi în livadă.2.Până în prezent. este necesară stabilirea pentru fiecare soi sau grup de soiuri. Prunul franc are o bună compatibilitate cu toate soiurile. mai utilizaţi sunt : corcoduşul (microbolanul). Având în vedere marea variabilitate existentă în cadrul speciei. marianna. P. făcându-i necorespunzători pentru plantaţiile intensive şi faptul că unele soiuri nu au compatibilitate (pomii fie că se dezbină uşor de la punctul de altoire atât în pepinieră. ei sunt mai sensibili la secetă şi ger. potenţial productiv bun şi fructe de calitate. la preţuri scăzute. are procent ridicat de germinare şi producţii mari de puieţi. Celelalte criterii de clasificare (mărimea şi forma fructelor. din : soiuri pentru consum în stare proaspătă („Earli rivers". pomii altoiţi pe corcoduş suportă uşor diferite condiţii climatice şi edafice. până în prezent au fost omologaţi portaltoii următori : Oteşani 8 (19%). Pomii altoiţi pe franc intră mai repede pe rod şi la unele soiuri dau producţii mai mari decât cei pe corcoduş. Voineşti B (5%). P r u n u l f r a n c . La prun se utilizează.). Portaltoii generativi. longevitate ridicată (30—40 ani). culoarea pieliţei. Sortimentul de portaltoi. . Scolduşe (5%).) şi din soiuri cu utilizări mixte („Agen". În livadă. cât şi în livadă („Tuleu gras"). creşterea puieţilor este mai lentă iar prinderea la altoire şi producţia de pomi STAS este mai mică. Buburuz (5%). Puieţii se prind şi cresc bine în câmpul I. în viitorul apropiat se impune stabilirea unor sortimente specifice pentru fiecare formă de valorificare. Principalele soiuri care alcătuiesc sortimentul ţării noastre sunt prezentate în tabelul 18.

5/4. în luna iunie este necesară scurtarea pivotului puietului la adân. Portaltoii vegetativi.Ceilalţi portaltoi generativi : Piersicul franc. sau altoirea cu mugure crescând. P. fertilizarea şi pregătirea terenului se efectuează la fel ca la celelalte specii. Pichetarea se face la distanţe în funcţie de vigoarea pomilor.2 PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor Datorită creşterii rapide. Sunt mai puţin folosiţi. marianna. distanţele de plantare se pot reduce la 5.0/4. Astfel. porumbarul. Besseyi şi altele nu sunt încă extinşi în producţie. În plantaţiile ale căror fructe sunt destinate industrializării. primele 2—3 şarpante pot fi proiectate şi formate în câmpul II. iar la formele aplatizate chiar la 4.0 m. În câmpul II portaltoii neprinişi şi cei cu mugurii altoi degeraţi în timpul iernii pot fi realtoiţi folosind altoirea cu mugure în placaj.cimea de 15—20 cm. pentru a putea recolta mecanizat. cât şi prin semănare direct în câmpul I.5—6. În şcoala de puieţi corcoduşul trebuie semănat mai des. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor Amenajarea antierozională. pentru soiurile viguroase. datorită în primul rând înmulţirii mai greoaie şi plasticităţii ecologice mai reduse.nării în câmpul I pentru a obţine pomi cu sistemul radicular mai ramificat. puieţii de corcoduş se pot obţine atât în şcoala de puieţi. În cazul semă.0—3. În câmpul I se altoiesc mai întâi parcelele cu prun franc şi apoi cele cu corcoduş.0 m. P.5 —5.0/3. Tabelul 18. zarzărul. unele soiuri din grupa „Mirabelle". „Vânăt de Italia"). distanţele de plantare vor fi de 5. altoite pe corcoduş („Tuleu gras". „Stanley". altoiri cu ramură detaşată în lemn sau sub scoarţă. pentru a nu depăşi grosimea optimă de altoire. „Saint-Julien" şi unele genotipuri de corcoduş şi prun comun („Oteşani" 11).0 m. Formând cu uşurinţă lăstari anticipaţi viguroşi la majoritatea soiurilor de prun. Până în prezent s-au folosit ca portaltoi vegetativi. „Renclod Althan". „Anna Späth"). Pentru soiurile spur de vigoare mai redusă altoite pe prun franc („Agen". distanţa minimă de . fără a se extinde însă în marea producţie.

vasul suprapus . Formele de coroană cele mai corespunzătoare pentru prun sunt : vasul ameliorat sau întârziat. în două reprize. randamentul fotosin. iar iarba cosită de 2—3 ori se foloseşte ca mulci. Pentru formarea cât mai rapidă a coroanelor. pentru a nu fi afectat de brume şi îngheţuri târzii. Lucrările solului.0 m. Făcută la pregătirea terenului cu 40—60 t/ha gunoi. ramurile de schelet şi semischelet se garnisesc mai bine şi mai repede cu formaţiuni de rod. în primii 4 ani. Epoca optimă de plantare este toamna după căderea frunzelor.5— 2. ca urmare. Irigarea. obligatoriu pe rândul de pomi. timp de 4 ani. În fiecare an sunt necesare următoarele intervenţii. în aceeaşi parcelă se plantează 3—4 soiuri ce înfloresc în acelaşi timp. mai mult ca la alte specii. În zona dealurilor înalte şi mijlocii. Tăierile de formare. în anul I se administrează local. sfeclă. palmeta neetajată liberă şi fusul subţire.). trebuie valorificată creşterea rapidă din primii ani şi capacitatea de emitere a lăstarilor anticipaţi. pentru ca pe adâncimea de 20—60 cm. De aceea. Doza va creşte anual cu 50 g/pom ş.0 m. La prun. se obţin rezultate foarte bune dacă tăierile din perioada de repaus se completează cu 2—3 intervenţii în verde. dar nu şi pe cel de N. sub coroana fiecărui pom. prunul se amplasează în treimea mijlocie pe expoziţii sud. 50 g N s.estice sau sud-vestice. solul trebuie menţinut ca ogor lucrat pe o bandă lată de 1. unde se află majoritatea rădăcinilor. Până la intrarea pe rod.tetic al coroanei creşte şi. 400—600 kg/ha superfosfat şi 250—300 kg/ha sare potasică. la 3—4 ani se administrează amendamente cu calciu (3—5 t CaCO3/ha). fasole. uşor aplatizat. pomii intră mai repede pe rod şi dau producţii mai mari. . au epoca de maturare apropiată şi necesită aceeaşi agrotehnică. 50—70 kg/ha P2Os şi 100—120 kg/ha K2O ce se încorporează în sol prin arătura de toamnă care trebuie făcută în octombrienoiembrie. se aplică următoarele lucrări Fertilizarea. sau pot fi înierbate. Din fiecare soi se plantează alternativ 2—6 rânduri. umiditatea să fie menţinută permanent peste 70% din intervalul umidităţii active. Prin aceste intervenţii se reduce cantitatea de ramuri ce se elimină cu ocazia tăierilor din perioada de repaus. se face o fertilizare complexă administrând 30—40 t/ha gunoi de grajd. necesarul de P2O5 şi K2O. Pentru asigurarea polenizării încrucişate.a. 50% în martie-aprilie şi 50% în mai-iunie. în lunile mai. până la îngheţarea solului. În toamna anului 4 de vegetaţie anul premergător intrării pe rod.a. Pe solurile cu pH mai mic de 6. iunie şi iulie pomii trebuie udaţi local de 3—4 ori cu 20— 30 l/pom sau se aplică 3—4 udări cu 300—400 m3/ha. mazăre etc.0/7.plantare trebuie să fie de 7. asigură pomilor. În plantaţiile tinere. În zonele şi în anii în care cad sub 200—250 l/m2. Intervalele pot fi cultivate cu plante agroalimentare sau furajere cu talie joasă (cartofi.

având de combătut numai dăunătorii care atacă frunzele (omizile defoliatoare. Cu această ocazie se aleg lăstarii necesari pentru formarea noilor ramuri de schelet proiectate. G a u t h i e r . În plantaţiile tinere este mai simplă. 0. se ciupesc 2—3 lăstari din imediata lor apropiere. Pentru aceasta. când se face alegerea definitivă a ramurilor de schelet formate în anul precedent.şi microelemente scoase din sol o dată cu recolta şi cantităţile imobilizate în organele permanente ale pomului (tulpini şi rădăcini). 55—89 ppm Mn . În acest moment se plivesc 2—3 lăstari inseraţi sub lăstarul de prelungire al ramurilor de schelet şi cei plasaţi pe partea superioară a acestora. proiectarea ramurilor de schelet ce urmează a le forma în anul respectiv şi garnisirea lor cu ramuri de semischelet. În plantaţiile pe rod. de pe 1 ha prun cu 200 . se întârzie formarea coroanei şi intrarea pe rod. scheletul este bine şi uniform garnisit cu ramuri de semischelet şi rod. fiind plasaţi în poziţii necorespunzătoare pentru a forma din ei noi ramuri de schelet. ei vor trebui înlăturaţi în anul următor. 1. combaterea bolilor şi dăunătorilor.49% N . exterior cu punctele de inserţie. 1975).82% K2O .În mai-iunie. Dacă frunzele conţin 2. Pentru a realiza aceste obiective. Ceilalţi lăstari se răresc lăsând numai pe cei dispuşi bilateral altern. recoltarea şi valorificarea superioară a producţiei de fructe. pomii prezintă o stare bună de nutriţie (M. iar cele de semischelet se scurtează cu 1/3 sau 1/2 din lungimea lor. dirijarea biomasei sintetizate în mod echilibrat între creştere şi rodire. distanţate la 15—20 cm. Pentru a menţine această situaţie. pentru a nu se instala rodirea periodică. păduchii ţestoşi şi bolile specifice).În aprilie-mai.37—0. Protecţia fitosanitară. 2. Dacă nu se plivesc aceşti lăstari cresc viguros dar. Aceste ramuri se scurtează cu 8—12 cm. În literatura de specialitate se apreciază că. pentru a nu-i concura. Cu 7—8 tratamente aplicate la avertizare. mai sus de locul în care dorim să se formeze noile ramuri de schelet. o mare cantitate de biomasă. 3. Celelalte ramuri de schelet se suprimă la inel.79—2. 33—36 ppm Zn. trebuie îndepărtaţi drajonii tăindu-i cu rădăcina din care pornesc pentru a nu lăstări din nou.53% Mg . pomii putând da primele fructe chiar din anul III. astfel. 1.13—2. aceşti dăunători pot fi combătuţi şi frunzişul poate fi menţinut întreg şi sănătos. când lăstarii au 2—4 cm. Se urmăreşte optimizarea unor factori de vegetaţie deficitari. în cei 4 ani coroana este practic formată.şi microelemente şi pe baza diagnozei foliare ce se face în iulie pentru a aprecia starea de nutriţie a pomilor. Anual.98—2.Primăvara. păduchii de frunze. înainte de vegetaţie (martie-aprilie).23% CaO. anual trebuie adăugate cantităţile de macro. Se pierde. când lăstarii au 15—25 cm. se aleg ramurile plasate în poziţii corespunzătoare formei de coroană. Procedând în acest mod.1. se aplică următoarele lucrări : Fertilizarea raţională a plantaţiilor pe rod trebuie să se facă pe baza analizelor de sol care indică gradul de aprovizionare cu macro.

Când au 18—20 cm. Pentru ogorul erbicidat. După 4—6 ani o parte din intervale se desţelenesc şi se menţin 1—2 ani ca ogor lucrat şi se reînsămânţează. Prin aceste tăieri se urmăreşte menţinerea echilibrului între creştere şi rodire. 1/2 primăvara. „Livezin"-50 în doză de 7 kg/ha. dar şi economic. modul de întreţinere a solului etc. iar ca moment de aplicare. se administrează amendamente calcaroase (3—5 t/ha). în plantaţiile pe rod de prun trebuie administrate 100—120 kg/ha N. Cantităţile optime din punct de vedere fiziologic. ierburile se cosesc de 3 —6 ori pe an cu MCP 1. anual. 50 kg K2O şi 33 kg CaO. dacă precipitaţiile lipsesc sau sunt insuficiente. „Saminol" 20 kg/ha administrat 1/2 din doză preemergent şi 1/2 postemergent. la 2 săptămâni înainte de maturarea fructelor şi în august-septembrie.5 şi iarba se lasă ca mulci. în primii 4—5 ani de rod se pot cultiva îngrăşăminte verzi. pe rândul de pomi. Perioadele critice în care trebuie să udăm. la o producţie de 15 t/ha se extrag anual din sol 36 kg N. Întreţinerea solului. solul se menţine ca ogor : lucrat. Având în vedere că numai 1/3 din îngrăşămintele administrate sunt asimilate de pomi. 40—70 kg/ha P2O5 şi 100— 120 kg/ha K2O şi la 3 ani 30—40 t/ha gunoi de grajd. de NPK variază. cantitatea de precipitaţii. rezultă că. Tăierile de întreţinere şi fructificare. Intervalul dintre rânduri se menţine ca ogor lucrat pe terenurile cu panta sub 8% situate în zonele de precipitaţii mai mici de 650 l/m2. când buruienile au 15—20 cm. erbicidat sau mixt. în funcţie de tipul de sol. la 3—5 ani. pe o lăţime de 2—3 m. „Supersin"75 în doză de 8 kg/ha toate aplicate preemergent. „Gramoxone" 5% în doză de 3—5 l/ha aplicat postemergent. pentru a aduce pH-ul la limitele optime. conţinutul în argilă. În plantaţiile amplasate pe pante mai mari de 8%. 11 kg P2O5. rezultate bune. la întărirea endocarpului . Valoarea pH-ului influenţează mult asupra nutriţiei pomilor. îngrăşămintele se administrează pe întreaga suprafaţă. orientativ. norma de udare trebuie să fie de 500—550 m3/ha. De aceea. la prun. iar apoi intervalul se inierbează cu amestec format din Lolium perene 50% şi Trifolium repens 50%. Irigarea este obligatorie în zonele şi anii în care precipitaţiile căzute nu asigură în sol în perioada de vegetaţie între 60—80% din intervalul umidităţii pe adâncimea de 20—60 cm. în cele irigate şi în cele din zonele cu precipitaţii peste 650 l/m2. sunt următoarele : după legarea fructelor . pe solurile acide. Pentru a uda solul până la 50—60 cm.pomi la hectar. fără posibilităţi de irigare. se obţin aplicând unul din următoarele erbicide : „Simazin"-50 în doză de 10 kg/ha. valorile pH-ului. În toate situaţiile. Restul dozei de azot se administrează fazial. În plantaţiile pe rod. evidenţiat prin asigurarea an de an . îngrăşămintele organice. cele cu P2O5 şi K2O şi 1/3 din doza de N se administrează toamna. înainte de pornirea în vegetaţie. însă. şi 1/2 în iunie în timpul creşterii intense a lăstarilor şi fructelor.

iar altele depăşesc spaţiul rezervat la plantare. Dacă ramurile de schelet depăşesc spaţiul rezervat la plantare. tăierile urmăresc întinerirea continuă a ramurilor de semischelet. menţinându-le la o lungime de 30—40 cm şi uniform repartizate. marcată de oprirea totală a creşterilor. unele şarpante îşi schimbă poziţia formând arcade. 3—6 g N. . Rănile mai mari de 3. În perioada de rodire maximă. tăind în lemn de 5—7 ani în mod asemănător ca la tăierile prezentate anterior. La începutul rodirii. iar ramurile de rod nervuri terţiare. În acest moment se impune efectuarea unor tăieri de corectare şi întinerire a scheletului. perioada de rodire mai poate fi prelungită 4—5 ani prin aplicarea tăierilor de întinerire. Spre sfârşitul perioadei de rodire creşterile anuale se reduc. Când pomii intră în perioada de declin. se continuă formarea de noi ramuri de schelet şi semischelet şi se suprimă sau se reduc unele ramuri de semischelet supranumerare din interiorul coroanei sau plasate pe partea superioară şi inferioară a şarpantelor şi sub. În acest mod şarpantele vor putea capta o cantitate maximă de lumină. 12—24 g P2O5 şi 8—16 g K2O. iar cele supranumerare se elimină la inel sau se scurtează deasupra unei ramuri de semischelet care are suficient spaţiu şi lumină. pentru a nu se umbri reciproc. Tăierile sunt mai energice în anii cu mulţi muguri floriferi şi mai reduse în anii cu puţini muguri floriferi. ramurile de semischelet mai bătrâne de 3—4 ani se scurtează şi se simplifică succesiv. intersectându-se cu ramurile pomilor vecini. pentru o mai bună luminare. Spaţiile dintre ramuri vor fi acoperite de lăstari şi frunze. Ele constau în reducerea mai puternică a ramurilor de schelet. ele se scurtează în lemn de 3—5 ani deasupra unei ramuri mai tinere care să asigure prelungirea. Când se fac scurtările se caută subordonarea pe verticală a subşarpantelor. Cu prilejul scurtării şi simplificării se elimină porţiunile mai bătrâne şi se menţin creşterile anuale sau de 2 ani pe care se găsesc „buchete de mai" şi ramuri mijlocii de vigoare mijlocie. la proiecţia coroanei se sapă un şanţ circular lat de 50—60 cm şi adânc de 70—80 cm şi la fiecare m2 de şanţ se încorporează 6—8 kg mraniţă. după tăiere. fiecare şarpantă să capete forma unei frunze uriaşe în care şarpanta să reprezinte nervura principală. Pentru aceasta. începerea uscării centripete şi apariţia lăstarilor lacomi. când creşterile sunt încă puternice.0 cm se acoperă cu mastic sau vopsea. sau când o parte din ei au fost afectaţi de ger. procedându-se astfel : se aleg şarpantele şi subşarpantele plasate la distanţele şi cu poziţia corespunzătoare formei de coroană. Pentru aceasta. Rezultatele sunt şi mai bune dacă în toamna anului precedent se face şi întinerirea sistemului radicular.a unor ramuri de prelungire a scheletului şi semischeletului de 30—40 cm pe care se formează noi formaţiuni de rod tinere.şarpantelor. subşarpantele nervuri secundare. reducerea şi simplificarea pe fiecare subşarpantă a ramurilor de semischelet. astfel încât. cu potenţial ridicat de rod şi de pe care se obţin fructe de calitate.

În plus. pentru a nu se şterge pruina şi. Momentul recoltării prunelor depinde de modul de valorificare. Recoltarea şi valorificarea prunelor. deşi mare cantitativ. chiar dacă pomii diferenţiază muguri şi înfloresc abundent. singura soluţie pentru normarea încărcăturii este rărirea fructelor. M i h ă e s c u . Pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă. în anul respectiv. La noi în ţară rărirea chimică nu a depăşit încă faza experimentală. iar compoziţia chimică se apropie de valorile caracteristice soiului. dacă nu are loc polenizarea din lipsa agentului polenizator fecundarea nu are loc. Pentru marmeladă.6% (Gr. Pentru aceasta se recomandă respectarea indicaţiilor date prin buletinele emise de staţiile de prognoză şi avertizare din zonă. La prun. deshidratare şi ţuică. Fructele se prind numai de peduncul. cât şi normele de protecţia muncii şi a mediului.Asigurarea agentului polenizator. la . Protecţia fitosanitară. direct în ambalajele de prezentare pe piaţă. De regulă. diminuându-se capacitatea de producţie pentru mai mulţi ani. se face şi sortarea. De aceea. produsul potrivit. magiun. pomii se supraîncarcă cu rod. aplicând la căderea petalelor 0. iar în anii cu puţini muguri se fac puţine tăieri. supraîncărcarea cu rod a pomilor se evită prin aplicarea diferenţiată a tăierilor de rodire în funcţie de cantitatea de muguri floriferi viabili. fructele se recoltează cu 2—5 zile înainte de maturarea deplină. se face manual. Recoltarea pentru consum în stare proaspătă. o dată cu recoltarea. pomii diferenţiază puţini muguri floriferi pentru anul următor şi se instalează periodicitatea de rodire. când pulpa este încă destul de fermă. pentru a rezista la transport. în unii ani. pe piaţa internă sau la export. Primele se recoltează fructele pentru valorificare sub formă de compot sau dulceaţă. Din experienţele făcute până în prezent a reieşit că se pot obţine rezultate bune la soiul „Agen". un gust plăcut. Este o verigă tehnologică deosebit de importantă. se recomandă recoltarea prunelor prin scuturare pe prelate.8—1. producţia.25l „Ethrel" în 2 000 1 apă (120 ppm) sau 2 kg în 1 000 1 apă (2 000 ppm) aplicat la 7 zile după căderea petalelor. este de calitate slabă şi se valorifică la preţuri scăzute. deoarece prin aplicarea tratamentelor antiparazitare entomofauna naturală polenizatoare se reduce considerabil. la intern sau export. Rărirea fructelor se mai poate realiza şi printr-o stropire cu sulfură de calciu 5% aplicată la înflorirea deplină sau cu o stropire cu zeamă sulfocalcică 0. În anii cu mulţi muguri floriferi se fac tăieri severe. Ele se recoltează cu 4—7 zile înainte de maturarea deplină. 1977). iar producţiile sunt mici. În aceste condiţii. Şi la prun. este necesară asigurarea agentului polenizator prin introducerea în livadă a 2—3 stupi la ha. La unele soiuri cu lemn fragil („Tuleu Gras") multe ramuri se rup. Aceasta este necesară. Dacă şi după aplicarea corectă a tăierilor pomii rămân supraîncărcaţi. singura metodă de rărire acceptată din punct de vedere economic este cea chimică. Dacă nu se intervine. Normarea producţiei. care indică momentul optim. În acest moment fructele au culoarea caracteristică soiului.

în primul rând.88% . 6 mg. Na. Săruri minerale : K. 23 . F.70% şi o valoare energetică de 21—77 cal. pectine 0. compoturi.supracoacere. Rosaceae. când fructele sunt chiar parţial stafidite. C. R a n d o r n i). din valoarea alimentară a fructelor.73% . Ca.%. aciditate titrabilă (ca acid malic) 0. Importante pentru alimentaţie sunt şi produsele derivate din caise : sucuri. Mg. P.93% . dulceaţă.56 —1. PP. 0. tanoide 0. Alte argumente în favoarea extinderii acestei specii în ţara noastră rezultă din precocitatea. astfel. raportul zahăr-aciditate 8. cenuşă 0. După I. din concordanţa care există între . 5 mg (L.28—0. economie de manoperă şi combustibil CULTURA CAISULUI Armeniaca vulgaris Lam. Se face. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. 7 mg . distilate etc. 6 mg . în producerea hemoglobinei etc.86% . Ponderea acestei culturi pentru ţara noastră rezultă. timpurietatea şi productivitatea sa. 11 mg . Prunoideae IMPORTANŢĂ.20% . 300 mg .3 mg . gem. B2.40—15. fructe congelate şi deshidratate.03—26% . adică atunci când conţinutul în zahăr înregistrează valori maxime specifice soiului. Fam. băuturi alcoolizate. Conţinutul în vitamine : A. nectaruri.06 . proteine 0. Radu (1985) caisele conţin : apă 79—88% . Subfam.40—23. zahăr total 8. Bl 0. Practica medicală scoate în evidenţă efectul pozitiv al consumului de caise pentru digestie. 15 mg .30— 0. 10 mg . ORIGINE. S.

producţia totală de caise a fost.cerinţele ecologice ale caisului şi condiţiile naturale oferite de diferite centre pomicole din ţară. după anuarul F.S. 200 mii tone. Italia. Origine şi arie de răspândire. suprafaţă de circa 10 000 ha. Spania). Pe plan mondial. Principalele zone de cultură a caisului sunt cele din vestul şi sud-vestul ţării ( inclusiv nisipurile din sudul Olteniei ). Caisul este originar din China unde creşte spontan până la altitudini de 600—1 000 m. rezultând dintr-o. în 1988. era de 45 mii tone. din 1989. În prezent.1 Producţia de fructe la cais şi zarzăr (în mii tone) pe judeţe (după „Anuarul Statistic”. Judeţul Total producţie cais-zarzăr Constanţa Giurgiu Teleorman Brăila Călăraşi Bihor Dolj Galaţi Ialomiţa Olt Municipiul Bucureşti Tulcea Prahova Arad Vâlcea Producţia (t/ha) 45 476 5 003 3 175 2 598 2 543 2 540 2 532 2 245 2 198 2 182 2 040 1 998 1 557 1 471 1 449 1 430 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Tabelul 19. Germania. este cultivat între 50o latitudine nordică şi 35° latitudine sudică.O. În România producţia anuală de caise. fosta U. pomi.A. cu excepţia regiunilor tropicale.R.S.1. 1986) PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii care prezintă interes pentru obţinerea unor noi soiuri sau ca portaltoi . de 2.11 milioane tone din care Asia s-a înscris cu 753 mii tone. cu un total de circa 3 mil. Europa cu 759 mii tone (Franţa. după aceeaşi statistică. Contribuţia judeţelor ţării la producţia globală este redată în tabelul 19. apoi din sudul şi sud-estul ţării.

Kost este de vigoare redusă. şi îndeosebi cele de după pornirea vegetaţiei în perioada de fecundare-legare. depăşind perioada de repaus obligatoriu. În cazul în care. Armeniaca dasycarpa Pers — caisul violet are vigoare mijlocie. cel mai puţin fiind afectaţi mugurii rezultaţi din a1 doilea val de creştere. de vârstă. —22°C. când temperatura aerului depăşeşte 10—12°C. — ger de revenire — . de perioada în care a avut loc diferenţierea mugurilor în vara precedentă. survin zile calde. la rândul său. în perioada de repaus de iarnă. o temperatură de numai —16°C. Solicită în timpul vegetaţiei temperaturi medii în jur de 20°C. dar este sensibil la gerurile din timpul iernii. timp în care temperatura aerului depăşeşte 6°C şi îşi desfăşoară fenofazele de înflorire. având rădăcini profunde şi o bună compatibilitate la altoire. —18°C. după o perioadă normală de călire. Cerinţele caisului faţă de factorii ecologici Temperatura. —50°C. cultura caisului în ţara noastră îl constituie temperaturile scăzute din timpul iernii. Armeniaca Manshurica Kockul — caisul de Manciuria. — caisul siberian. — caisul japonez are vigoare redusă.Cele mai importante dintre acestea sunt : Armeniaca vulgaris Lam. însă. Armeniaca ansu Mossc. Gradul de rezistenţă la ger a mugurilor de cais depinde şi de perioada ieşirii din repaus obligatoriu de iarnă. Armeniaca davidiana Gan. Pomii intră în vegetaţie după 7—10 zile. fructe roşii sau negre-violet. Factorul principal care limitează. de alternarea temperaturilor ridicate şi scăzute. Rezistenţa caisului la temperaturile scăzute din timpul iernii este condiţionată de soi. mugurii de rod. — caisul comun (zarzărul). mai ales când sunt asociate cu lipsa de apă. de gradul de călire a pomului. rezistă la —20. cu creştere puţin viguroasă şi mare rezistenţă (sub —45°C) în timpul iernii. Caisul este pretenţios faţă de căldură. utilizat ca portaltoi în zonele secetoase. cu rezistenţă faţă de boli şi excesul de apă din sol. Armeniaca sibiriaca Lam. de talie mijlocie. În general. Armeniaca mume Siob. fiindu-i defavorabile căldurile excesive din timpul verii. — caisul lui David are o bună compatibilitate la altoire. aceasta fiind determinată. fecundare şi legare a fructelor. comportare bună pe nisipurile irigate din sudul Olteniei şi o bună rezistenţă la boli. de expoziţie etc. este rezistent la temperaturi scăzute: —40.

în zone cu mai puţin de 500 mm precipitaţii anual este necesară irigarea. Fenofazele cele mai sensibile sunt : înflorirea în masă. şi îndeosebi fenofaza ce urmează imediat după legare. cu adoptarea unor măsuri speciale de plantare şi întreţinere a plantaţiilor : modelare. Sub aspectul cerinţelor faţă de mediul edafic. Sunt nefavorabile caisului solurile grele. —3°C în perioada de inflorire-legare. ploile la înflorire-legare. Solul. astfel că mugurii de rod pot degera la temperaturi de —12. . Cere soluri adânci. cu reacţie neutră sau uşor alcalină. permeabile pentru aer şi apă. când temperatura de — 2°. El reuşeşte în regim de 450—550 mm precipitaţii anual. este însă nefavorabilă producţiilor mari. cu slabă permeabilitate pentru aer şi apă.5°C poate anula producţia de fructe pentru anul respectiv. sau în zone cu temperaturi sub —2°. lutoase. Experienţele au demonstrat posibilitatea cultivării rentabile a caisului pe nisipuri. la maturarea fructelor defavorizează cultura caisului. fertilizare. Cu apropierea de primăvară rezistenţa mugurilor scade. —1. terenurile inundabile ori cu apa freatică la mai puţin de 2—3 m. sărace. reci. fertilizarea. ca şi solurile pietroase. Exigenţa caisului fată de lumină este foarte mare. deşi suportată. —3°C poate distruge total sau parţial recolta. caisul reuşeşte pe soluri mijlocii sau uşoare. sărături. iar la apariţia petalelor. amplasarea pomilor la baza pantei sau pe terenuri fără drenaj aerian accentuează efectul negativ al temperaturilor scăzute din timpul iernii şi al primăverii. De aceea.provoacă pierderea mugurilor de rod. Irigarea neraţională. mai coborâte de —10°C. De aceea. irigare. Umiditatea. —12°C. inundarea chiar temporară. cu azot. Aceste aspecte obligă. când temperatura de —1. Faţă de apă. evitând zonele în care temperaturile scăzute din timpul iernii scad frecvent sub —20°C. — 14°C. Lumina. luto-nisipoase. caisul manifestă cerinţe minime. amplasarea judicioasă a noilor plantaţii de cais. fertile. De asemenea apa stagnantă. Seceta prelungită. îndeosebi bine aprovizionate cu fosfor şi potasiu. Excesul de umiditate. pentru amplasarea plantaţiilor de cais vor fi alese expoziţiile cele mai favorabile : sudice sau sud-vestice. apa freatică în apropierea rădăcinilor contribuie la pieirea prematură a pomilor. plantare semiadâncă. zonele cu geruri de revenire la sfârşitul iernii. la —4°C —6°C.

Intrarea în vegetaţie a soiurilor de cais.3 m de la suprafaţa nisipului şi cu îngrăşăminte organice la 1. Prin intervenţii corecte în cadrul tăierilor de fructificare. P o p e s c u ( 1 9 6 4 ) a constatat că. în acelaş timp. Mugurii sunt aşezaţi în grupe de câte 2—8 la subsuoara unei frunze. coroana să rămână în aceleaşi dimensiuni.IV. . de lungimi variabile (30—70 cm). Pomii ajung repede la înălţimea de 4—6 m şi la un diametru al coroanei de 6—8 m. la cais. formând creşteri anuale de 80—120 cm. Cu rol secundar în procesul de fructificare. Într-o măsură mai redusă se manifestă. ceea ce poate permite obţinerea a 10—15 recolte în perioada de plină producţie. de un important potenţial de creştere vegetativă. iar în 1969 la 26. în anul III—IV de la plantare.1 m adâncime. cel din mijloc fiind vegetativ. formaţiuni care asigură procesul de rodire. simple sau alungite. fenomenul de degarnisire poate fi evitat sau cel puţin limitat. ritmul de creştere scade pentru ca. fenomenul de degarnisire a scheletului. Ritmul de creştere este deosebit de rapid la cais în primii ani de la plantare. determinând deplasarea zonelor de fructificare spre periferia coroanei. în general. În acest mod longevitatea rentabilă a caisului poate fi prelungită până la 20—25 ani. Spre exemplu. iar cele verticale până la 240—360 cm adâncime. în unii ani deplasându-se în prima jumătate a lunii aprilie. atât în timpul vegetaţiei. dispunând. în funcţie de condiţiile meteorologice respective. care afectează baza ramurilor. După intrarea pe rod. ramurile de schelet sunt. după intrarea în plină producţie la 7—8 ani. cu coletul la 0. cu numeroşi lăstari anticipaţi şi înregistrând 2—3 valuri de creştere în aceeaşi perioadă de vegetaţie. Formaţiunile de bază sunt. are loc în a 3-a decadă a lunii martie. fenofaza de dezmugurire la soiul „Royal" s-a realizat în 1968 primăvara la 3. Datorită ritmului rapid de formare a mugurilor vegetativi şi de transformare a lor în lăstari anticipaţi. cât şi în repaus. la cais. P r i c ă ( 1 9 7 1 ) a constatat la caisul altoit pe mirobolan că masa rădăcinilor se situează între 20—40 cm. încă din primii ani de creştere. rădăcinile orizontale s-au instalat între 20—60 cm. cu consecinţe pozitive pentru creştere şi rodire. cultivate pe soluri nisipoase în sudul ţării. folosind o metodă originală de plantare a caisului altoit pe zarzăr. bine garnisite cu ramuri de ordin secundar.. Acest fapt constituie un avantaj privind proiectarea şi formarea coroanei. practic. ramura mixtă şi ramura de rod mijlocie.Caracteristici morfologice şi de producţie Sistemul radicular.IV. M . diferitele soiuri de cais prezintă un număr important de „buchete de mai". Sistemul aerian.

cum a fost 1989. Oradea. faţă de aceleaşi soiuri cultivate în alte zone pedoclimatice : Geoagiu. practic. după cercetări efectuate la Băneasa. Procesul de diferenţiere a mugurilor de rod este foarte rapid la cais. I . Maturarea fructelor este grăbită în zona nisipurilor. ceea ce permite ca nu numai mugurii de pe lăstarii normali. sortimentul de soiuri la cais a înregistrat modificări importante. când primele soiuri de cais au ajuns la maturitate în a doua decadă a lunii iunie.T . Înflorirea în masă are loc la acumularea a 170—200 °C temperaturi active. în condiţiile de la Băneasa. În prezent. Murfatlar. ca autofertile. iar maturarea fructelor la însumarea a circa 1 550°C temperaturi active pentru soiul „Timpurii de Arad" şi 1 900—2 000°C la soiurile cu maturare târzie.2 . Dacă în această perioadă temperatura mediului înconjurător se ridică la peste 6°C. constată că mugurii de pe lăstarii anticipaţi au evoluat în muguri de rod la circa 30 de zile de la formarea lăstarilor respectivi. În procesul de fecundare-legare. că repausul obligatoriu de iarnă se încheie la cais deja la sfârşitul lunii decembrie — începutul lunii ianuarie. dar chiar şi cei de pe lăstarii anticipaţi să evolueze în muguri de rod în anul formării lor. B o r d e i a n u . În diferitele zone pedoclimatice ale ţării. T a r n a v s s c h i . cu riscul ca aceştia să fie distruşi de eventualele temperaturi scăzute care survin ulterior. pomii pot intra în faza umflării mugurilor.2. chiar în situaţia cultivării izolate a soiurilor respective. B u m b a c E c a t e r i n a au stabilit. Începutul înfloritului şi înflorirea propriu-zisă are loc în prima decadă a lunii aprilie. care au contribuit la intensivizarea şi stabilitatea recoltelor. Fenofaza de început a umflării mugurilor se declanşează la o acumulare de circa 40°C de temperaturi active (considerate peste limita pragului biologic). cu excepţia unor ani deosebiţi. principalele soiuri care se înmulţesc şi se extind în România sunt cele din tabelul 19. Fenofaza de umflare a mugurilor de rod se declanşează în a doua sau a treia decadă a lunii martie în funcţie de anul climatic. Principalele soiuri de cais În ultimele decenii. pomii trecând în perioada de repaus facultativ. momentul de maturare a fructelor este diferit. ceea ce determină formarea unui mare număr de fructe pe unitatea de lungime a şarpantelor. N i c u l i n a B u r l o i . fapt care explică recoltarea cu 7—14 zile mai devreme a soiurilor de cais pe nisipurile din sudul Olteniei. situându-se în prima decadă a lunii iulie. diferitele soiuri de cais se comportă. Tabelul 19. considerat ca prag biologic.

Soiuri de cais recomandate pentru producţie
Soiul Epoca de Greutatea recoltat medie a luna/decada fructelor (g) VI/3 VII/1 VII/2 VII/2 VII/3 VII/3 VII/2 VII/2 VII/3 VII/3 45 55 65 80 60 60 50 75 70 55 Culoarea fructelor

„Timpurii de Chişinău" „Royal" „Cea mai bună de Ungaria" „Mari de Cenad" „Paviot" „De Olanda" „Mamaia" „Luizet" „Cais trandafiriu" „Umberto"

galbenă portocalie galbenă-portocalie portocalie galbenă-roşiatică portocalie-roşiatică portocalie-roşiatică galbenă-deschis cu puncte roşii-violacee roşie-vişinie portocalie-violacee

În afară de acestea, V. C o c i u şi col. au obţinut şi omologat soiurile: „Calatis", „Litoral", „Neptun", „Olimp", „Saturn", „Selena", „Silvana", „Sirena", „Sulina", „Sulmona", „Venus", care se înmulţesc ca soiuri complementare în pepinierele din ţara noastră şi se recomandă a fi extinse în zonele de cultură.

PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE

Specificul producerii materialului săditor Principalii portaltoi pentru cais sunt : Zarzărul (Armeniaca vulgaris) s-a dovedit cel mai adecvat portaltoi pentru cais. Numărul mare de tipuri de zarzăr existente face necesară identificarea celor mai valoroase exemplare sub raportul compatibilităţii la altoire, productivitate, înrădăcinare, longevitate. Este indicat pe soluri uşoare, nisipuri. Formează rădăcini de culoare roză-vişinie.

Mirobolanul (Prunus cerasifera Ehrh.) este indicat ca portaltoi pentru cais, pe soluri mai grele, mai bine aprovizionate cu apă. Şi în acest caz numărul mare de tipuri existent face necesară identificarea celor mai valoroase exemplare. Longevitatea caisului altoit pe mirobolan este, în general, mai redusă, iar procentul de pieire prematură mai ridicat. În primii ani mirobolanul imprimă o creştere viguroasă caisului, dar apoi apar nepotriviri între creşterea în grosime a celor doi parteneri, deformaţii pe linia de sudură, cu consecinţe negative asupra producţiei şi longevităţii. Prunul franc (Prunus domestica Lam.), obţinut din soiurile „Renclod verde", „Roşior văratic", „Buburuz" imprimă caisului o vigoare mijlocie, precocitate şi o mai bună longevitate. M. P o p e s c u , I . B o t u , I. Godeanu recomandă, pentru intensivizarea culturii, soiul de prun omologat ca portaltoi : Oteşani 8. Prunul Brompton formează pomi viguroşi, rezistenţi la excesul de umiditate din sol. Piersicul franc (Persica vulgaris L.) este utilizat ca portaltoi pentru cais în Franţa, S.U.A., Algeria, Italia, pe soluri uşoare, imprimând soiurilor o vigoare mijlocie. Migdalul (Amygdalus communis L.) este utilizat pe scară restrânsă ca portaltoi pentru cais în Israel şi unele zone din Europa şi Africa. Manifestă o rezistenţă mare faţă de conţinutul de calcar din sol, dar nu este compatibil cu toate soiurile de cais. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor Înfiinţarea plantaţiilor. În ţara noastră, ca şi pe plan mondial, se practică în prezent două sisteme de înfiinţare şi conducere a plantaţiilor de cais : în formă de vas ameliorat, la distanţa de 6 m între rânduri şi 5 m pe rând sau în formă aplatizată, la distanţe de 4,5 m între rânduri şi 4 m pe rând. Materialul săditor este sub formă de vergi scurtate în primăvară, după plantare, la înălţimea de 70—80 cm. După intrarea în vegetaţie, lăstarii cresc până la 10— 15 cm, când se proiectează coroana. Trunchiul pomilor pentru ambele forme de coroană va fi de 45—50 cm. Forma de vas ameliorat se realizează din 3—4 ramuri de ordinul I, la unghiuri de divergenţă de 120° distanţate în plan vertical la 30—:20 şi 15 cm, deasupra cărora axul se suprimă. Vasul dublu se realizează prin alegerea unui număr de 3—4 ramuri în etajul I, la distanţe de 15—20 cm între ele, apoi cu 75—90 cm mai sus pe ax un alt etaj de 3—4 ramuri.

Fiecare ramură de ordinul I este în continuare ramificată, alegând ramuri de ord. II şi III după principiul bilateral altern. Palmeta etajată se formează după criteriile prezentate la celelalte specii (măr, piersic), cu grijă de a forma şi menţine bine garnisite etajele inferioare. Palmeta neetajată este mai uşor de realizat şi constă din alegerea ramurilor laterale, alternativ de o parte şi de alta a axului, pe direcţia rândului, la distanţe de 50—70 cm. Conducerea şarpantelor poate fi realizată prin instalarea spalierului sau cu simple ancorări. Prin tăieri de fructificare se va urmări obţinerea unor producţii la nivelul potenţialului real şi stimularea garnisirii şarpantelor. Buchetele de mai se păstrează, în general, rărindu-se, dacă sunt prea dese. Ramurile mixte cu creştere moderată (40—50 cm) se păstrează, eliminând pe cele slabe, îndesite, afectate de ger etc. Ramurile fructifere care depăşesc 80—90 cm se vor reduce cu o treime din lungimea lor. Lăstarii lacomi se suprimă. Tăierile de vară, constând în scurtarea ramurilor schelet, cu intervenţii pe lemn de 3—4 ani în prima jumătate a lunii iunie, determină evoluţia a noi creşteri a căror muguri, diferenţiindu-se mai târziu, înfloresc în primăvară mai târziu şi scapă de brume. Pentru a prelungi perioada de plină producţie, periodic la 3—4 ani, se recomandă tăieri de reîntinerire în lemn de 5—6 ani, reducând din volumul coroanei până la 25—30%. Trebuie evitate rănirile cu leziuni depăşind 5—6 cm care calusează greu, favorizând fenomenul de pieire prematură. Rănile importante trebuie protejate cu vopsea sau ceară de altoire. Aceste reduceri trebuie să fie secondate de îngrăşăminte suplimentare şi irigare corespunzătoare. Întreţinerea şi lucrarea solului în plantaţiile de cais. Rezultatele cele mai bune sub raport cantitativ şi calitativ se obţin, la cais, în condiţiile combinării ogorului lucrat cu îngrăşăminte verzi : lupin alb, măzăriche Artona (semănată în septembrie-octombrie), borceag etc. În plantaţiile tinere terenul poate fi cultivat prin alternarea intervalelor lucrate cu cele cultivate cu legume (ceapă, mazăre, fasole, morcovi, dovlecei), cartofi, pepeni verzi, căpşuni ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor. La plantare se recomandă administrarea a 15—25 mg K2O la 100 g sol, considerat până la adâncimea de 70 cm şi 15—20 mg la 100 g sol P2O5, încorporând la desfundat 50—60 t îngrăşământ organic. În plantaţiile pe rod, pentru soluri cu fertilitate mijlocie se recomandă încorporarea anuală a 100 —120 kg/ha azot ş.a., 80—100 kg/ha fosfor ş.a, şi 80—100 kg/ha potasiu ş.a. la care se adaugă încorporarea periodică, la 3 ani, a 40 t îngrăşământ organic. Pe nisipurile irigate s-au obţinut cele mai bune rezultate în varianta cu 120 kg/ha ş.a. azot, 80 kg ş.a. fosfor şi 120 kg ş.a. potasiu, cu încorporarea periodică la trei ani a 50—60 t îngrăşământ organic la ha.

a.25% . umed în timpul înfloririi . apoi în perioada de vegetaţie. fără rodire periodică. pierzând parţial sau total recolta.5% la tratamentele de iarnă şi 1%—0. care formează în scoarţă şi lemn galerii . Epicometes hirta ş. atacul fiind intensificat de un climat cald. „Polybar" 1 % . la întărirea sâmburelui . „Metoben"-70. Principalii d ă u n ă t o r i ai caisului sunt : gărgăriţa fructelor (Rhyn. fructele tinere . circulaţia sevei. la intrarea fructelor în pârgă . îndeosebi în primăverile secetoase . producţia mare determină dezbinarea şarpantelor şi calitatea scăzută a fructelor.chites bacchus). florile. Normarea şi îngrijirea recoltei de fructe. „Topsin" NF-44. după căderea frunzelor şi l a umflarea mugurilor.cică de 28° Bé (20% la tratamentele de iarnă) . Substanţe utilizate ca fungicide : zeamă bordoleză 2. Caisul are o capacitate ridicată de diferenţiere a mugurilor de rod. monilioza (Monilia laxa.a. cariul scorţos (Ecoptogaster rugulosus).75% în faza de vegetaţie . ale cărui larve rod rădăcinile. făinarea (Podosphaera tridactyla). este necesară rărirea fructelor şi sprijinirea ramurilor. începând cu căderea a 50% din petale şi continuând la intervale de 2 săptămâni în mai şi iunie şi la 3 săptămâni în iulie—august. Destul de frecvent însă. M. Principalele b o l i specifice caisului sunt : ciuruirea frunzelor (Clasterosporium carpophilum). fructigena). care afectează lăstarii. intră sub influenţa brumei şi îngheţului. prin invazie. Momentele cele mai importante pentru irigare sunt : la umflarea mugurilor. „Wophatox"-30 0. Tratamentele pentru combaterea şi prevenirea acestor boli şi dăunători se vor efectua astfel : două în perioada repausului de iarnă.a. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Nectria cinnabarina) afectează vasele lemnoase şi împiedică.3% . cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens. cariul negru (Capnodis tenebrioides).. . „ Or. 0.tocid"-50 0. În astfel de ani. sulf muiabil ş. după recoltare o irigare de aprovizionare pentru stimularea inducţiei florale şi mărirea rezistenţei la ger a mugurilor de rod.Irigarea plantaţiilor de cais. Normele de udare vor fi de 400—500 m3/ha apă în plantaţiile tinere şi pe soluri uşoare — nisipuri — şi până la 600—700 m3/ha apă în deplină rodire sau pe soluri grele. lăstarii şi fructele. În anul următor. iar ca insecticide : „Dibutox"-25 1% .06% „Benlate" ş. care atacă mugurii. care afectează frunzele. mai ales pe nisipuri — înflorind timpuriu. zona coletului . frunzele şi fructele . Caisul reacţionează favorabil la irigare. zeamă sulfocal.

. oscilaţiile mari de temperatură sau inundarea sistemului radicular . Pentru export. atacul unor insecte. Recoltarea şi păstrarea fructelor. supraîncărcarea pomilor cu rod în unii a n i . între cais şi prun . determinând uscarea pomilor debilitaţi . Lupta împotriva acestui fenomen se reduce la măsuri preventive. îngheţurile târzii de primăvară . dar se cunosc o serie de aspecte care determină sau contribuie la declanşarea apoplexiei caisului : atacul unor virusuri (Apricot chlorotic leaf roll). evitarea tăierilor în perioadele de ger (rănile mai mari vor fi dezinfectate cu sulfat de Cu 1% şi acoperite cu vopsea de ulei) . Pentru consumul în stare proaspătă. complet maturate. carenţa sau excesul îngrăşămintelor ş. în zonele cele mai favorabile sub aspect climatic . scoaterea şi arderea ramurilor şi pomilor afectaţi de apoplexie etc. gerurile puternice care afectează diferite organe ale pomului. neconcordanţa dintre soi-portaltoi. caisele se recoltează când 2/3 din suprafaţa fructului capătă culoarea specifică.Pieirea prematură a caisului „Apoplexia" sau pieirea prematură a caisului se manifestă prin uscarea rapidă. utilizarea prunului ca intermediar . frunze mici. drenate. pomul nu mai poate fi redresat. seceta prelungită. Într-o fază premergătoare pomii se prezintă slăbiţi : au aspect clorotic. etc. normarea producţiei de fructe . Fenomenul este mai activ pe solurile sărace. Ecoptogaster). Măsurile preventive se referă la : amplasarea plantaţiilor de cais pe terenuri uşoare. iar cele destinate pentru gem sau distilare.a. nemaicontinuând procesul de maturare. invadând ţesuturile corticale şi cambiul . a unor bacterii (Bacterium armeniaca). umed). pe de o parte. a unei şarpante sau a pomului întreg. Fructele destinate transformării în dulceţuri de caise verzi se recoltează înainte de maturarea sâmburelui. asigurarea unui regim optim de fertilizare şi irigare . apoplexia bacteriană produsă de Pseudomonas syringae.carii (Capnodis. se recoltează când culoarea de fond virează spre galben şi se realizează aroma specifică. Cauza exactă nu este precizată. Phitophtora sp. Culese prea devreme fructele rămân fade. în funcţie de soi şi mediul edafic . în situaţia declanşării fenomenului de apoplexie. pe de alta (sol greu. care pătrunde prin rănile provocate de tăieri. de regulă în iulie—august. obţinerea unor portaltoi noi. care produc galerii în scoarţă şi lemn. creşteri reduse. alegerea portaltoilor adecvaţi. şi mediul pedoclimatic. Menţionăm că. a unor ciuperci (Verticilium cytospora). rece. efectuarea cu rigurozitate a tratamentelor fitosanitare: dezinfectarea uneltelor folosite la tăieri . în câteva zile. în primii ani de rodire.

0 cal.2—0. ARIE DE RÂSPÂNDIRE Importanţă.7 g pectine . Este o specie precoce.0—64. Principalele elemente minerale din piersice.90). Importanţa culturii rezultă.6). vitamina E (0. congelate. nectaruri. ca importanţă economică şi perspective de cultivare în România. ca atare. pot fi menţionate : glucoză 1. gemuri.4). apoi în cantităţi mai mici vitamina B1 (0. 0. Rosaceae Subfam. Dintre glucide. Valoarea energetică este de 29.3—1. fructe deshidratate.03).6%. fructoză 1. Zn (0. Mg (10). Mn (0. P (22). Piersicul prezintă şi alte avantaje care motivează extinderea sa. Fe (0. ORIGINE. Cu (0. extracte aromate pentru băuturi răcoritoare. A (0.02).CULTURA PIERSICULUI Persica vulgaris Mill. obezitate etc. ca fructe proaspete sau prelucrate: dulceţuri.05).3—0. fără periodicitate de rodire şi dă producţii mari la ha (20—30 tone). 0. 0.0%. în primul rând. B2 (0.3 g proteine . rachiu etc. B6 (0. Piersicul este a treia specie pomicolă. 0. rinichi. compoturi.%. Piersicile sunt recomandate în alimentaţia bolnavilor de ficat.30). Conţinutul în vitamine este reprezentat de : acid ascorbic 5—8 mg/100 g. fructele sale pot fi livrate la export în ţările din nordul Europei. F. distilate.47%. sucuri.05). piersicile conţin la 100 g substanţă proaspătă : 82—91 g apă .4 g aciditate titrabil exprimată în acid malic . R a n d o i n . 5—12 g zahăr total . Na (2). în ateroscleroză. Fructele piersicului sunt foarte apreciate de consumatori. Ţara noastră se situează aproape de limita nordică de cultivare eficientă a piersicului şi. 17—18 g substanţă uscată . .43 mg/100 g). 0.4—1. Prunoideae IMPORTANŢĂ. Fam. după măr şi prun. sunt: K 230 mg/100 g. După I. după L. din valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor. Ca (8). zaharoză 6.4 tanoide . R a d u ( 1 9 8 5 ) .02—0.7 cenuşă.

Brazilia.. O anume contribuţie la acest comerţ au Spania. producţia de piersici la nivelul deceniului următor va trebui să fie de 2. Africa de Sud 180 000 tone. cu pieliţa pubescentă şi sâm. o cantitate de piersici este adusă în Europa din Africa de Sud. are rezistenţă mai bună decât caisul şi migdalul la temperaturi scăzute iarna şi primăvara. îndeosebi spre Germania.2% şi asiatică cu 16. Franţa cu 472 000 tone.A. . la staţiunea Tâmbureşti-Dolj. Ungaria. din zece ani.). sporul fiind de 28% („Anuarul Statistic” F. Au făcut excepţie doar soiurile . consideră ca ţară de origine a piersicului China. H. 3/4 din recoltă au fost destinate pentru consum în stare proaspătă. în timp ce caisul şi migdalul. Argentina. Un aspect interesant care a reieşit. care deţine 43.6 milioane tone.3 milioane tone. în acelaşi mediu ecologic. cu pieliţa glabră şi pavii — piersici destinate industrializării. cu deosebire susţinută de nectarine a căror recoltă a crescut cu circa 55% în ultimii 3 ani. atât vara. Spania cu 604 000 tone etc. Comerţul cu piersici este dominat de Italia şi Grecia. care a produs în 1988 1. Argentina cu 220 000 tone. Turcia cu 200 000 tone. Iugoslavia).4 milioane tone.1—2.E.Deşi este o specie iubitoare de căldură. Fluxul comercial. Chile etc. media anilor 1967—1971.2%. România. Grecia cu 611 000 tone.E. Pe plan mondial producţia de piersic a crescut de la 6. Japonia cu 240 000 tone.O.1 milione tone. cu deosebire în ţările care fac parte din Comunitatea Economică Europeană (CEE).bure în general aderent. Iarna.3 milioane tone. Pe plan mondial s-a extins cultura a trei categorii de piersici : piersici propriuzise. în ultimii 25 de ani.7%. În Europa. apoi americană cu 22. În ultimii ani.A. la 8. Pe celelalte continente se remarcă : S. Hale".Redhaven” şi „I. cu pieliţa pubescentă .U. După previziunile C. unde această specie creşte şi astăzi în stare sălbatică. 10% pentru industrie şi 5% sunt considerate pierderi. După modul cum a evoluat sortimentul în Italia. Principala zonă de producţie este cea europeană. cât şi iarna este dirijat în principal spre ţările comunitare. China cu 400 000 tone. Franţa şi unele ţări est-europene (Bulgaria. Majoritatea studiilor întreprinse. pierd rodul total în doi ani şi parţial în patru. Cu o experienţă de peste trei decenii în cultura piersicului. cele mai mari ţări cultivatoare sunt : Italia. a cărei producţie s-a ridicat la 1. din analiza privind cultura piersicului în Europa.. Origine şi arie de răspândire. se referă la utilizarea producţiei de piersic. nectarine. se pare că un soi de piersic nu are şanse de a rezista în cultură mai mult de 15—20 ani. 1988. putem afirma că din 10 ani piersicul poate pierde rodul total într-un an şi parţial în altul. Oferta manifestă o netă tendinţă de creştere.

Situaţia culturii piersicului în România. principala ţară cultivatoare de piersic. Arad. cultura piersicului este bine reprezentată în Crimeea. În China piersicul se cultivă atât în partea de sud. Dolj. În ţara noastră piersicul este cultivat. reprezentând 3. din suprafaţa ocupată cu pomi. deoarece soiurile tardive nu ajung la maturitate). iar 1 734 ha plantaţii clasice. În fosta U. Pensylvania. Ialomiţa şi Municipiul Bucureşti. cât şi în partea centrală. există plantaţii intensive. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii care prezintă interes pentru obţinerea unor noi soiuri sau ca portaltoi Genul Persica Mill. Statele Unite ale Americii ocupă şi primul loc pe glob. Caucaz şi în republicile socialiste Tadjikă. În Japonia piersicul se cultivă din sudul ţării până în zonele nordice (soiurile timpurii. În America de Nord. care beneficiază de un climat tropical. din care 9 571 ha sunt plantaţii intensive. producţia de fructe fiind utilizată pentru consum atât în stare proaspătă. New-Jersey. Bihor. Olt. principalele ţări cultivatoare de piersic sunt: China. În ultimii 20 de ani suprafeţele cultivate cu piersic în aceste ţări s-au dublat. dintre care doar Persica vulgaris Mill —piersicul comun — are importanţă în obţinerea soiurilor existente astăzi. Cele mai mari suprafeţe se află în statul California unde se obţine peste 50% din producţia totală a S. Cele mai mari producţii se obţin (în ordine descrescândă) în judeţele Constanţa.A. Virginia de Vest şi altele.R. Santa Fé şi Cordoba. Turkmenă.S. Kirghiză. cât şi industrializate şi deshidratate. Mendoza. pe coasta Oceanului Atlantic.U. În America de Sud piersicul se cultivă pe suprafeţe mai mari în Argentina. Turcia şi Japonia.S. Georgia.5%. Pierşicul prezintă două varietăţi botanice : .În Asia. pe 11 305 ha. Timiş. apoi în Carolina de Sud. are numai 5 specii. mai ales in provinciile Buenos Aires. Această specie are pomul de vigoare mijlocie sau mică şi o mare capacitate de refacere după accidente climatice. Aici.. unde numeroase soiuri locale se cultivă chiar în zonele muntoase.

la care fructele sunt glabre (piersice „golaşe" sau nectarine şi brugnone). Perşicul lui David (Persica davidiana Carr) se cultivă ca plantă de ornament în China. Kost. sub denumirea de piersice „sand. Soiurile provenite din această specie se cultivă în Asia Centrală şi în China.. înfloreşte târziu. cu flori de tip campanulat.) se pare că este strămoşul soiurilor cu pulpa roşie („sanguine") şi cu flori de tip rozaceu. foarte bogate în zahăr. fiecare subvarietate cuprinde trei forme : leucocarpa — fructe cu pulpa albă . mult mai rezistent la ger decât piersicul comun. alta cu flori albe. et. Piersicul mira (Persica mira [Koehne] Kov. Piersicul de Kansu (Persica kansuensis [Rhed] Kov. După o perioadă de stagnare. Kost.) creşte ca arbustoid. . la care pieliţa fructelor este pubescentă şi subvar.. dar există programe de ameliorare în America de Nord. lanuginosa. având două varietăţi : una cu flori trandafirii. cu flori de tip rozaceu şi Persica vulgaris var. deoarece acestea sunt mai gustoase şi mai aromate decât cele cu pulpa galbenă. rosaeflora Riab. nucipersica.Persica vulgaris var. de asemenea. Piersicul de Fergana (Persica ferganensis Kov.wice". Kost) are fructe sfericturtite. et. campanulaeflora Riab. şi neteji. În funcţie de culoarea pulpei. deci. Suportă temperaturi până la —40°C. xanthocarpa — cu pulpa galbenă şi hematocarpa — cu pulpa roşie („sanguine"). În cadrul fiecăreia se disting câte două subvarietăţi botanice : subvar. Prezintă interes pentru ameliorarea portaltoilor. cererea pentru fructe cu pulpă albă a crescut foarte mult. Principalele soiuri de piersic sunt redate în tabelul 20. bine la secetă. ceea ce-l face util în lucrări de ameliorare. imaculate.1. iar fructele au sâmburi mici. et. Rezistă. fiind.

1 Soiuri de piersici nectarine şi pavii recomandate pentru producţie (după M. E l e n a V o i c a ) Soiul 1 Epoca de recoltare faţă de Redhaven (zile) 2 Greutate a medie a Culoarea fructelor pulpei (g) 3 Sâmburele Tipul florii 4 5 6 A. P o p e s e u .Tabelul 20. Soiuri de piersici propriu-zise „Madeleine Pouyet" „Springtime" „Springold" „Maycrest" „Sprincrest" „ Blazingold" „Cardinal" „Dixired" „Colins" „Early Redhaven" „Jerseyland" „Redhaven" „Compact Redhaven" –40 –37 –33 –33 –24 – 22 –19 –17 –16 –15 –3 0 +4 85 110 115 130 120 150 160 160 145 150 170 150 155 albă albă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă aderent aderent aderent aderent aderent aderent aderent aderent semiaderent semiaderent semiaderent neaderent neaderent roză campanulată roză roză roză campanulată campanulată campanulată campanulată campanulată campanulată campanulată companulată .

plantaţiile de piersic vor fi amplasate. în principal în zona de sud. Soiurile menţionate au fost verificate la St. Soiuri de pavii (piersici „Loadel" „Fortuna" „Babigold"-5 „Vivian" „ Andras" „Babigold"-7 „Babigold"-9 +6 +9 +12 +18 +25 +33 +34 +46 –27 –22 –12 –12 –2 +7 2 3 150 200 170 170 165 200 170 200 100 125 130 130 145 150 4 galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenăvişinie galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă galbenă 5 neaderent neaderent neaderent neaderent neaderent neaderent neaderent neaderent semiaderent aderent semiaderent semiaderent semiaderent neaderent neaderent semiaderent neaderent neaderent neaderent neaderent neaderent aderent semiaderent aderent aderent aderent aderent aderent 6 roză campanulată roză campanulată roză campanulată campanulată campanulată roză campanulată roză roză roză roză roză roză roză roză roză roză roză roză campanulată campanulată campanulată campanulată campanulată campanulată +6 140 –8 130 +15 170 +18 155 +20 170 +23 175 +47 175 pentru industrializare) 0 +5 +14 +8 +28 +24 +38 140 145 140 140 170 185 170 N o t ă . pe pante cu expoziţie sudică. Cerinţe faţă de factorii ecologici Cerinţe faţă de lumină. Pentru desfăşurarea normală creşterii şi rodirii. Soiuri de nectarine „Mayred" „Armking" „Crimson Gold" „Mai Grand" „Early Sungrand" „Independence" „Nectagrand"-1 „Nectagrand"-4 „Flavortrop" „Nectared"-6 „Stark red gold" „Fantasia" „Flamekist" C. .1 „Redtop" „Southland" „Halehaven" „Vedete" „Redskin" „I. Exp. Hale" „Elberta" „Flacăra" B. Ca urmaire. piersicul necesită peste 1 500 ore de insolaţie în cursul unui an. Tâmbureşti. sud-vestică sau sudestică. Piersicul manifestă cerinţe ridicate faţă de lumină. fiind reţinute dintr-un număr de câteva sute. H.

—25°C. Piersicul este exigent la aeraţia solului şi sensibil la asfixia radiculară. temperatura minimă de creştere a rădăcinilor este de 6—7°C.. suculenţă redusă etc. Excesul de umiditate este nefavorabil. apropiată şi comparabilă cu perioada de recoltare din Italia. la numai —10. —12°C. Un timp răcoros şi umed prelungit. în prima fază de creştere a fructelor.l °C în aceea de fructe legate. peste pragul biologic.Cerinţe faţă de temperatură. soiul „Madeleyne Pouyet" şi-a maturat fructe în perioada 6—8 iunie. piersicul rezistă iarna la temperaturi de —23. aşa cum sunt bazinele şi centrele pomicole din zona colinară a podgoriilor din ţara noastră cu temperaturi medii anuale de 10—11. în unii ani. pubescenţă grosieră. piersicul trebuie cultivat în condiţii de 550—650 mm precipitaţii. raport nefavorabil între pulpă şi sâmbure.9°C în fenofaza de buton colorat. Originar din zonele sudice ale Asiei centrale. Numărul de zile între perioada de înflorire şi recoltare este de 68 zile la soiurile timpurii şi 150 la soiurile târzii. Iarna. au gust fad. Cerinţe faţă de sol. sau de irigare la care reacţionează foarte eficient. Piersicul altoit pe mirobalan este mai sensibil la secetă decât cel altoit pe piersic franc sau migdal. Piersicul este rezistent la secetă. cu pH cuprins între 5. optimul de creştere este de 24°C. Pentru ţările calde .D. Pragul biologic al piersicului este de 6. piersicul manifestă cerinţe mari faţă de căldură. când pragul de rezistenţă la piersic este de numai —4. Tâmbureşti. La S. sau rămân mici . În ceea ce priveşte temperatura solului. bine drenate.E.5°C. un ger de revenire poate afecta rodul. piersicul cere 750—1 200 ore (în funcţie de soi) cu temperaturi inferioare pragului biologic. El poate determina asfixierea rădăcinilor (la o durată de peste 2 săptămâni).8°C în fenofaza de înflorire şi —2.5°C . îndeosebi în perioada de la întărirea sâmburelui până la maturare o parte din frudte cad. optimul termic pentru desfăşurarea înfloritului este de 13—16°C. Reuşeşte în zonele naturale cu veri călduroase şi ierni blânde din zona climatului temperat. 2 700°—3000°C pentru soiurile târzii şi o temperatură medie de 16°C. —3. sensibilizează pomii la ger şi favorizează atacul bolilor criptogamice. Perioada critică se manifestă primăvara după pornirea în vegetaţie. Cerinţe faţă de apă. El cere soluri profunde.nevoia de frig" a piersicului este un factor hotărâtor. creşterea încetează. iar la 35°C.5 şi . pentru a rodi. Dacă în cursul lunii ianuarie-februarie apar perioade calde. Dacă toamna temperatura scade treptat şi călirea se realizează normal. În timpul perioadei de vegetaţie — aprilie-septembrie — piersicul necesită 1 200 °C pentru maturarea soiurilor timpurii. determină căderea fiziologică accentuată a lor. În condiţii de secetă prelungită. mai ales la soiurile târzii. De aceea.

buchetul de mai" şi „salba".. în limita de 4 —5 m diametru. Conţinutul de calcar activ al solului nu va depăşi 7% în cazul folosirii portaltoiului franc şi 15% când portaltoiul este migdalul.a. în general. Colectivul M . V . Formaţiuni fructifere având rol secundar în procesul de rodire sunt . Ritmul de creştere a organelor vegetative — foarte rapid la piersic în primii ani de la plantare — devine moderat o dată cu intrarea pe rod. La piersicul altoit pe migdal sistemul radicuiar este mai puţin dezvoltat. astfel încât dimensiunile pomului rămân. a pătruns în profunzime până la peste 3 m. Ramura de rod de bază este ramura mixtă. E l e n a V o i c a ş. plantaţia asigurând producţii anuale de 12—15 000 kg/ha.7—2 ori raza proiecţiei coroanei şi amplasat. cât şi calitativ. Sortimentul de soiuri Pe plan mondial se cultivă trei grupe de soiuri de piersic : soiuri de piersic propriu-zise. manifestând o creştere şi rodire deosebită atât sub raport cantitativ. soiuri de pavii pentru industrializare . Aceasta din urmă se prelungeşte prin creşteri relativ scurte anuale. la adâncimea de 15—80 cm. Din sortimentul mondial.1). unele rădăcini pătrund până la 3 m adâncime încă din pepinieră (Gr. Caracteristici morfologice şi de producţie Sistemul radicular. dar ceva mai profund decât la piersicul franc. În solul brun-roşcat de pădure. Piersicul altoit pe piersic franc formează un sistem radicular bogat. la deplina maturitate. dispunând in acelaşi timp de un important potenţial de creştere. P o p a . care asigură rodirea. 1979). P o p e s c u . care depăşeşte de 1. până la vârsta de 5—6 ani. degarnisindu-se spre bază şi. Pomii tineri. brun-roşcat şi nisipurile cu fertilitate medie : 1—1. menţionează că sistemul radicular la un piersic de 15 ani din soiul „Cardinal" . altoit pe franc şi cultivat pe sol nisipos la SDE Tâmbureşti. de lungimi variabile — 30—70 cm în medie —. formează câte 1—2 serii de lăstari anticipaţi pe vară.5. utilizate în deosebi pentru consumul în stare proaspătă . soiuri de nectarine (piersici cu pieliţa netedă.5% humus. M i h ă e s c u . se usucă după 2—3 ani. în ţara noastră recomandăm următoarele soiuri mai importante din cele trei categorii (tab. Pe nisipurile irigate de la Tâmbureşti piersicul este specia pomicolă numărul unu. bine ramificat. Solurile cele mai potrivite sunt : cernoziom. Lăstarii . fără perişori).7. Sistemul suprateran. 20.

exemplarele afectate de ger. Dinamica procesului de creştere. vigoare redusă : „Redhaven". „Sunbeam". Creşterea intensă a lăstarilor se manifestă în ultima decadă a lunii aprilie. exceptând situaţiile în care pot fi utilizate pentru garnisire sau regenerare. Analizând vigoarea de creştere. ceea ce face posibilă declanşarea timpurie a vegetaţiei. intervenind corect şi oportun atât în timpul vegetaţiei. Toate soiurile de piersic manifestă o perioadă scurtă de repaus în timpul iernii. durează 10—14 zile. gruparea principalelor soiuri de piersic cultivate în ţara noastră este următoarea : vigoare mare : „Madeleine Pouyet". „Elberta". boli şi dăunători. Deschiderea florilor la acelaşi soi este eşalonată pe circa o săptămână. se manifestă în ultima decadă a lunii octombrie şi prima decadă a lui noiembrie. . evitată. practic. Dacă temperatura aerului scade sub 10°C. iar perioada de înflorire propriu-zisă. Un fenomen caracteristic piersicului este degarnisirea scheletului. „Floare de mai". coroana compactă determinând producţii mari timp de 12 şi chiar 15 ani. plantaţiile insuficient fertilizate etc. degarnisirea poate fi. „Dixired". durata de înflorire se prelungeşte până la 3 săptămâni. soiurile cu maturitate timpurie : „Madeleine Pouyet". frecvenţi la piersic. afectând în primul rând baza ramurilor de schelet şi a coroanei. Ordinea de parcurgere a fenofazelor de înflorire nu concordă cu aceea de maturare a fructelor. vigoare mijlocie: „Floare de mai".şi ramurile „lacome" sunt. „Southland" . marcat practic prin căderea frunzelor. În general. „Halehaven" . Dacă tăierile de fructificare se efectuează anual. atunci când se realizează 1 570°C—1 900°C. în luna mai şi prima decadă a lui iunie. Astfel. iar sfârşitul vegetaţiei. „Cardinal". chiar din primii ani. „Floare de mai". Fenofaza inducţiei florale la piersic are loc în ultima decadă a lunii iunie şi prima jumătate a lunii iulie. zonele mai puţin luminate. cât şi în „lignificat" . Condiţiile pedo-climatice din zonele de cultură a piersicului în ţara noastră permit maturarea lemnului şi pregătirea plantelor pentru iarnă. Hale" au înflorire târzie. Particularităţile procesului de fructificare la piersic. manifestă o diferenţiere a mugurilor de rod mai târzie cu 4—5 zile faţă de soiurile târzii. Parcurgerea diferitelor fenofaze ale procesului are loc într-o ordine determinată de acumularea unor anumite sume de grade temperaturi active. soiul „Elberta" înfloreşte timpuriu. dacă există condiţii de temperatură. de asemenea. Intrarea în vegetaţie a soiurilor de piersic are loc în ultima decadă a lunii martie sau prima decadă a lunii aprilie. dar şi . Perioada de înflorire are loc în aprilie-mai. N.. în timp ce „Madeleine Pouyet". Ele trebuie înlăturate prin intervenţii în verde.J. Aceasta se manifestă centrifug.

Cel mai mare număr de grăunciori viabili şi germinaţi a fost găsit la „Cardinal". Piersicul este sensibil la gomoză.". spre exemplu. momentul de maturare al fructelor este diferit. M o n e t . Fenomenul crăpării sâmburilor. iar soiurile târzii ajung la maturitate după circa 130—140 de zile. „Halehaven". în consecinţă. Pouyet". „Floare de mai". „May flower". atenuează despicarea sâmburilor. Gomoza (scurgerile de clei). „Elberta" şi 60—65°C la „Floare de mai. „Blazing gold". „Cardinal" cu „Halehaven" şi altele. mai puţin „J. H. 1 200—1 600°C pentru soiurile timpurii „Cardinal". Neptun. Medgidia. Pentru maturarea fructelor este necesară acumularea a 920—1 126 °C pentru soiurile extratimpurii „Medeleine Pouyet". sunt necesare anumite combinaţii de soiuri. „Dixired") şi în anii cu primăveri răcoroase. H. plantarea pomilor în soluri grele etc. atacul de insecte şi boli. „Dixired" procentul scade la 73— 78%. Ca urmare. în timp ce la soiurile „Redhaven". la acumularea a 130— 180°C. Când scurgerile de clei sunt sporadice şi de mică intensitate. la soiurile extratimpurii şi timpurii de piersic. Astfel. Durata perioadei de creştere şi maturare a fructelor este de 70— 80 zile de la legare. fiind mai frcvent la soiurile cu coacere extratimpurie şi timpurie („Madeleine Pouyet". la acumularea a 290—350°C. Acumularea acestor temperaturi se realizează diferenţiat în diversele zone pedoclimatice ale ţării şi. cât şi puterea de germinare a grăunciorilor de polen sunt variabile.Umflarea mugurilor de rod are loc la acumularea a 40—80°C temperaturi active (40—44°C la „J. Începe o dată cu întărirea endocarpului. O rărire timpurie şi intensă a fructelor accentuează fenomenul. „Sunbeam". accentuând lignificarea endocarpului. normarea producţiei trebuie să fie moderată. Hale" şi „Halberta Giant" sunt autofertile. 1975). „Partizan" şi 2 800—3 300 pentru soiurile foarte târzii. fenomenul nu este îngrijorător. de grindină . cum sunt : „J. De aceea. „Halehaven" : 88—92%. Când pomii au multe fructe. iar înfloritul durează 20—25 zile. în combinaţia cu soiul „Redhaven". „Redhaven". 1 600—2 000°C pentru soiurile cu maturitate mijlocie ca : „Starking delicious". 2 400—2 800°C pentru soiurile târzii : „Elberta". puţine din acestea au sâmburii crăpaţi (R. „Dixired". Hale" cu „Halehaven" şi „Elberta" sau „Elberta" cu „Southland" şi „Cardinal". Temperaturile ridicate. dar atât viabilitatea. Hale". H. Rezultate mediocre se obţin. Toate soiurile de piersic cultivate în ţara noastră. O udare abundentă la începutul întăririi sâmburilor şi în următoarele 4—5 săptămâni. „Madeleine Pouyet"). „Cardinal". „Md. Dezmugurirea se realizează în 10—12 zile. traumatismele produse scoarţei prin rărirea cu uneltele şi agregatele . El se poate agrarva dacă nu se depistează şi . „Springtime". Cauzele ei sunt multiple: gerul . sporeşte proporţia sâmburilor despicaţi. pe nisipurile din sudul Olteniei maturarea unui anumit soi se realizează cu 7—14 zile mai devreme decât în zonele Geoagiu.

Datorită diversităţii tipurilor de microbolan utilizate în experienţe. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor Materialul săditor pentru înfiinţarea plantaţiilor de piersic poate fi obţinut fie în câmpul II al pepinierelor pomicole (prin altoire). uneori. în final. rezultatele obţinute sunt. fenomen care. crescute pe rădăcini proprii. umede cu apă stagnantă. butaşi verzi. Reuşeşte pe soluri mai grele şi mai umede şi imprimă portaltoiului o bună vig o a r e şi productivitate. Durata . mirobolanul manifestă o bună prindere la altoire şi o creştere viguroasă în primii ani atât în pepinieră. reci. Piersicul franc manifestă o bună compatibilitate cu majoritatea soiurilor de piersic cultivate. sau din exemplare viguroase. în cazul când pomii sunt altoiţi pe portaltoi franc. în condiţii de ceaţă artificială. în măsură aproape egală cu piersicul franc. Longevitatea pomilor. cât şi în livadă. dezinfectate cu sulfat de cupru 3—5% şi acoperite cu mastic. şi chiar pe nisipuri.înlătură cauzele.) este portaltoiul de bază. sau prin meristeme. aerate. Plăgile cu scurgeri de gomoză trebuie curăţite până la scoarţa cu lemnul sănătos. formează un sistem radicular puternic. un decalaj între creşterea în grosime a altoiului şi portaltoiului.rentabilă" a unei plantaţii de piersic este de 14—16 ani. imprimă o vigoare bună şi longevitate mijlocie. Puieţii portaltoi se obţin din soiurile târzii altoite („Elberta"). Nu suportă solurile grele. însă. bine drenate. Mirobolanul (Prunus cerasifera Ehrh) a fost în trecutul apropiat utilizat ca portaltoi în pepinierele din ţara noastră. În urma acestui tratament. marginile scoarţei se cicatrizează şi acoperă parţial plaga. În unele cazuri (soiuri) se manifestă. Piersicul franc valorifică în mod eficient irigarea şi fertilizarea terenului.. contradictorii. Principalii portaltoi utilizaţi pe plan mondial şi în ţara noastră sunt : Piersicul franc (Persica vulgaris L. sănătoase şi productive. Reuşeşte pe soluri mijlocii sau uşoare. În general. determină o longevitate scăzută. fie pe cale vegetativă prin butaşi lignificaţi. cu reacţie neutră sau slab acidă. .

) este un portaltoi puţin utilizat în ţara noastră care. o creştere neuniformă în primii ani.reşte rezistenţei în soluri cu conţinut de calcar ridicat. portaltoi generativ selecţionat în ţara noastră.) este un portaltoi mai puţin utilizat în ţara noastră şi pe plan mondial. depăşind sub unele aspecte chiar piersicul franc. o bună compatibilitate la altoire. Dacă ţinem seamă de polimorfismul manifestat de specia Prunus cerasifera. prin butaşi lignificaţi. Portaltoiul GF 305. la Tâmbureşti. care s-a instalat chiar din primii ani la o adâncime de aproximativ 3 m. cu maturare târzie. selecţionat în Anglia. şi de faptul că în ţara noastră există un fond biologic foarte bogat din această specie. cum sunt nisipurile din cotul Dunării (CalafatCiuperceni). germinează în procent ridicat — după o stratificare de 120—130 zile la 5°C —. ca urmare a unei insuficiente compatibilităţi cu unele soiuri. Oradea. îndeosebi la soiurile târzii. O dificultate a acestui portaltoi este productivitatea scăzută care face dificilă procurarea sâmburilor.) este utilizat pe scară restrânsă în ţara noastră. este de vigoare mijlocie. Majoritatea cercetătorilor constată că prunul franc manifestă un procent redus de prindere în pepinieră. A fost omologat în 1983. Prunul franc (Prunus domestica L. experimentând cu soiul „Elberta" altoit pe mi. o productivitate mijlocie şi o bună rezistenţă la cloroză şi la nematozi. însă. este necesar să fie utilizaţi portaltoi obţinuţi prin încrucişarea piersicului cu migdalul : GF 557 şi 677. chiar în primii ani de la altoire. Compatibilitatea sa cu soiurile de piersic este. redusă. Bromptonul. considerăm că nu trebuie părăsită preocuparea de depistare şi experimentare a altor tipuri de mirobolan. constată că ducă 7 ani de la plantare au pierit 30% din exemplare. tendinţă de drajonare. pentru stabilirea unor buni portaltoi pentru piersic Migdalul (Amygdalus communis L. piersicul GF 305 şi alţii. procent ridicat de germinare şi prindere la altoire. Migdalul utilizat ca portaltoi pentru piersic imprimă altoiului o intrare în vegetaţie mai timpurie şi încheierea acestui proces mai devreme.G r . Portaltoii GF 557 şi GF 677 se înmulţesc vegetativ. pomii manifestând creşteri slabe şi o mare neuniformitate. dar cu conţinut ridicat de calcar.robolan. poate fi plantat pe terenuri mai grele şi mai bine aprovizionate cu apă. Utilizarea sa ca portaltoi se dato. a avut o comportare bună în primii ani de la plantare. are o bună compatibilitate la altoire. Pentru a utiliza. totuşi. încheierea forţată a vegetaţiei piersicului. manifestând o bună compatibilitate şi dezvoltând un sistem radicular bogat. se înmulţeşte pe cale vegetativă. selecţionat în Franţa. . M i h ă e s c u . zonele întinse favorabile cultivării piersicului. Piersicul lui David (Persica davidiana Carr. manifestă o vigoare mijlocie. imprimă o vigoare mare soiurilor altoite. iar la soiul „Amsden” 38% după 8 ani de la plantare.

Saint-Julien A. producţia scade cu 25%. Pe pante va ocupa mijlocul sau treimea superioară. cu fertilitate mijlocie pe pante până la 10—12%. Prin „modelare" — îndeosebi pe nisipuri —. O atenţie deosebită în alegerea terenului pentru plantaţiile de piersic va fi acordată mediului climatic şi edafic. cu un sistem radicular puternic dar sensibil la cloroză.pertarea” a numai 10 cm din grosimea orizontului cu humus. Lucrările de amenajare a terenului. trebuie să se deplaseze un volum minim de sol cu păstrarea stratului fertil. cultura piersicului implică asigurarea apei de irigare. pentru a depăşi 50% când stratul decopertat are o grosime de 20 cm (V. desfundatul) trebuie să asigure condiţii optime pentru mecanizare şi irigare. În zona cu mai puţin de 550—600 mm precipitaţii. menţinând pantele lungi mecanizabile şi irigabile. Pe terenurile în pantă de 12—22% din zona colinară vor fi amenajate terase cu platforma lată de 8—12 m. 600—800 kg superfosfat şi 200—250 kg sare potasică. nisipoase. ultima dimensiune fiind suficientă pentru 3 rânduri de piersici aplatizaţi. davidiana. portaltoi cu înmulţire vegetativă. Ş t e f a n . este compatibil cu majoritatea soiurilor de piersic şi nectarine. Specificul înfiinţării plantaţiilor Piersicul va fi amplasat pe soluri uşoare. Prin „deco. neterasate. fertilizarea şi pregătirea solului (defrişarea vegetaţiei lemnoase. zona podgoriilor cu altitudini până la 300—400 m. Pe terenurile amenajate — prin modelare sau terasare — se va proceda la administrarea a 40—60 t îngrăşământ organic. 1980). conform recomandărilor făcute în partea privind cerinţele faţă de mediu. pe nisipuri. se va realiza obligatoriu şi o acopertare prin readucerea stratului de sol fertil pe porţiunile de teren decopertate. amenajate prin terasare. persica şi P. este favorabilă pentru cultura acestei specii. Piersicul nu suportă să fie cultivat după el însuşi decât după trecerea unei perioade de mai mulţi ani. umplerea unor microdepresiuni) cu grija de a proteja stratul de sol fertil. apoi se va desfunda solul la 60—80 cm adâncime. De aceea. sau pe pante de 12—22%. Când este plantat succesiv pe acelaşi teren manifestă . terasarea. modelarea terenului. Când situaţia terenului impune o decopertare mai profundă. baza versantului prezintă pericolul de îngheţ. pentru soluri mai grele sau replantări. Zona colinară. Nemaguard este un portaltoi generativ obţinut în seră prin încrucişarea speciilor P. vor fi realizate modelări (reducerea vârfurilor unor dune.

sulfina. lupin. completările de goluri în plantaţiile de 8—10 ani nu mai dau rezultate satisfăcătoare. pot fi utilizate. reduc supraîncălzirea şi spulberarea solurilor nisipoase. Culturile intercalate prezintă şi dezavantajul că ele concurează pomii sub raportul nutriţiei şi aprovizionării cu apă. rapiţa. Pot fi utilizate culturile intercalate şi culturile de îngrăşăminte verzi. mazărea furajeră. legumele (ceapa. Nu se recomandă speciile cu talie înaltă. Datorită „oboselii solului". mazăre). cât şi în cele în plină producţie. vară şi toamnă. de întreţinere şi fertilizare a culturilor intercalate. iar în regiunile de stepă şi silvostepă : lupinul alb. iar pentru cele de toamnă : măzărichea Artona. sub raportul creşterii şi fructificării.semne de debilitare. Pentru culturile de primăvară pot fi utilizate : seradela. Cele mai potrivite specii utilizabile în acest scop sunt : leguminoasele pentru boabe (fasole. Îngrăşămintele verzi pot fi utilizate atât în plantaţiile tinere. cu un bun drenaj. tomate). Specificul întreţinerii plantaţiilor Piersicul reacţionează favorabil. pe soluri fertile. hrişcă. soia. Pe nisipurile irigate din sudul Olteniei s-au obţinut bune rezultate cultivând pepeni verzi. dovlecii. în regiunile umede : lupinul albastru. Culturile intercalate valorifică mai eficient terenul prin obţinerea unor producţii şi venituri suplimentare. cartofii timpurii. cu înrădăcinare profundă sau a celor ale căror părţi comestibile pot fi afectate de insecticidele folosite. aerate. Ogorul cultivat. creşteri neuniforme. fasoliţă (Vigna sinensis). producţii mediocre şi longevitate redusă. pepenii verzi. Ca plante semănate în vară. Distanţa de plantare cea mai potrivită pentru piersic este de 4 m între rânduri şi 3 m pe rând cu conducerea coroanei în forme aplatizate sau 6 m între rânduri şi 4 m pe rând cu forme de coroană în vas ameliorat. cu 3—4 săptămâni înainte de îngheţ. fenomen cunoscut sub numele de „oboseala solului". Culturile intercalate. fasoliţa (Vigna sinensis). În funcţie de momentul semănatului.grăşămintele verzi pot fi : de primăvară. facelia. Perioada de plantare cea mai potrivită este toamna (octombrie). în. fasoliţă. muştarul ş. borceagul. mazăre. cu condiţia efectuării unor lucrări suplimentare. . măzărichea în cultură pură sau în amestec cu ovăz. Principalele sisteme de întreţinere care corespund acestor cerinţe sunt : ogorul cultivat şi ogorul lucrat. sau primăvara devreme.a. soia.

astfel încât înălţimea totală nu depăşeşte 3. pomii se plantează la 3.5 —4. prezintă un ax central pe care sunt înserate 2—3 etaje distanţate primul la 50 cm de la nivelul solului şi următoarele la 80—100 cm mai sus. „Simazin" 25–10 kg/ ha — aplicate preemergent şi „Ustinese" 10 kg/ha sau „Roundup" 7 1/ ha — aplicate postemergent. în mai-iunie. Ca principal dezavantaj. a şarpantelor sau subşarpantelor şi lăsând intacţi pe cei care au acest rol. Tipuri de coroană. distanţate la 20—25 cm. În primul caz pomii. pe etajele superioare 3—4 nu se păstrează subşarpante ci numai ramuri de rod. 30—40 ramuri mixte pe fiecare pom. Constă în menţinerea solului atât pe intervalele dintre rânduri. Ogorul lucrat. În sistemul de vas ameliorat. În timpul vegetaţiei. distanţele de plantare sunt mai mari : 5—6 m între rânduri şi 3—4 m pe rând. Sistemul cel mai mult utilizat pentru plantaţiile pomicole intensive de piersic cu 800—1 200 pomi la ha este cel de plantare la 4 m între rânduri şi 2—3 m pe rând. . se fac intervenţii în verde. ceea ce corespunde la o producţie medie de 25—30 kg fructe pe pom. în plus. Piersicul nu suportă înierbarea permanentă şi nici chiar temporară a solului. cât şi între pomi pe rând. fără buruieni şi crustă. îmbunătăţeşte structura solului şi activitatea microorganismelor din sol. pe fiecare şarpantă păstrând 2 —3 subşarpante distanţate la 60—80 cm şi orientate lateral altern. Nu se va proceda la formarea etajelor superioare înainte de a consolida cele inferioare. cu coroană în formă de palmetă etajată sau neetajată cu braţe oblice.0 m. distanţate la 15—20 cm pe axul tulpinii. Se realizează prin efectuarea unei arături de toamnă şi mobilizarea superficială a solului în timpul vegetaţiei prin 4— 5 discuiri între rânduri. menţionăm concurarea pomilor în consumul de apă şi substanţe minerale. cu o poziţie apropiată de orizontală. Pe rândul de pomi solul poate fi menţinut curat de buruieni fie prin praşile repetate. pe pom se păstrează 60—70 ramuri de rod. faţă de culturile intercalate.5 m pe rând. În general. Formarea coroanei. În sistemul de cultură intensivă cu ax vertical. iar scheletul este format dintr-un ax pe care sunt prinse.Utilizarea îngrăşămintelor verzi prezintă. avantajul că măreşte cantitatea de materie organică din sol (75—100 kg N/ha anual) .5 m între rânduri şi 1—1. pomii prezentând trei şarpante dispuse în plan orizontal. cordon vertical şi vas ameliorat — toate cu trunchi de 40—50 cm. În anul patru când formarea se consideră încheiată. direct ori pe cepi scurţi. Pe fiecare şarpantă se păstrează 2—3 subşarpante dispuse alternativ şi distanţate la 30 cm. degajând toate prelungirile şi ciupind lăstarii care nu au rol în formarea axului. fie prin erbicidare cu „Sinbar" 2 kg/ha. Principalele tipuri de coroană pentru piersic sunt cele aplatizate (palmetă cu braţe oblice).

este 521 g/ha Fe. respectiv 152 kg/ha şi 31 kg/ha. Metoda modernă constă în : reţinerea intactă a ramurilor mixte de lungime medie (40—60 cm) distanţate la 20—30 cm . consumul anual de elemente fertilizante al piersicului este de : 144 kg/ha azot. De fapt. Emiterea unui mare număr de lăstari anticipaţi şi diferenţierea masivă a mugurilor de rod face necesară suprimarea anuală a 60—75% din ramurile de rod. Fertilizarea plantaţiilor de piersic. G r a s . 213 g/ha Mg. după M m e H u g u e t . ci lăstarii care nu sunt utili în formarea scheletului. Prin aceasta nu vor fi afectaţi lăstarii de prelungire a axului şi a ramurilor schelet. Piersicul necesită un consum ridicat de azot şi potasiu. un număr de răni foarte ridicat. Astfel.25 : 0. Această metodă prezintă câteva inconveniente : îndepărtarea unui volum mare de ramuri care prezintă pierderi importante de energie în economia plantei . T r o c m é ş i R . astfel că fertilizarea plantaţiilor tinere şi pe rod constituie o verigă hotărâtoare. Ramurile anuale concurente ale şarpantelor şi subşarpantelor se suprimă. 32 kg/ha fosfor şi 131 kg/ha potasiu. reţinem ca mai importante : tăierea clasică şi tăierea modernă. Cerinţele piersicului faţă de substanţele nutritive. eliminarea ramurilor mixte de prisos şi scurtarea celor de peste 70 cm. Piersicul reacţionează deosebit de eficient la îngrăşăminte. 247 g/ha Zn şi 138 g/ha B. Ramurile salbe şi „buchetele de mai" se înlătură dacă sunt suficiente ramuri mixte. altele se taie în cepi de 2—3 muguri. . pentru a pregăti rodul anului viitor. de preferinţă. Celelalte ramuri mixte se tratează în mod diferit : unele se elimină complet. Consumul de microelemente este şi el ridicat. ramurile mixte de lungime mijlocie şi numai în insuficienţa acestora „buchetele de mai" sau „salbele". raportul N : P : K optim fiind considerat 1 : 0. 2 kg P2O5 şi 8 kg K2O (Pasc. Ramurile anticipate se reţin pentru fructificare numai dacă sunt viguroase. distanţate la 15—20 cm şi scurtate la 6— 8 grupe de muguri floriferi şi vegetativi. ramurile mixte cu poziţie laterală şi exterioară. prezintă muguri de rod şi ramurile mixte sunt insuficiente. dacă din prima categorie sunt insuficiente. 1989). În ambele metode se menţin. în anii — 2–4 de formare a coroanei. Dintre numeroasele metode de tăiere a piersicului.8—1. la care se adaugă un consum important de calciu şi magneziu. După S. mai ales.Tăierile de fructificare şi întreţinere. reprezentând tot atâtea porţi de infecţie . Metoda de tăiere clasică păstrează pe pom un număr de ramuri mixte variabil cu forma de coroană (80—120 la palmeta cu braţe oblice şi 150—250 la forma de vas). un volum mare de muncă calificată. Din cercetări efectuate în ţara noastră rezultă că pentru o tonă de piersici se consumă circa 10 kg N. Intervenţiile „în verde" (ciupiri) sunt necesare. ambele metode se bazează pe faptul că principala verigă de producţie sunt.

50— 60 kg P2O5 şi 90 —120 kg K2O. Administrarea unei treimi din azot în toamnă oferă rădăcinilor active posibilitatea să transforme azotu1 mineral în forme organice şi să-1 depoziteze în rădăcini. Acest mod de îngrăşare permite compensarea rapidă a elementelor deficitare . când se formează şi încep a creşte fructele. Grappe (1960) consideră că un sol bine aprovizionat cu substanţe nutritive trebuie să conţină 21—30 mg/100 g sol P2O5. Tratamentele se repetă la 15 zile până la 3— 4 săptămâni înainte de recoltare.I . 8 g K2O la m2 substanţă activă . Primul tratament se poate aplica la 5—6 zile după căderea petalelor. îngrăşămintele vor fi încorporate pe întreaga suprafaţă a livezii. E . — în plantaţiile pe rod. Modul de administrare a îngrăşămintelor este determinat de particularităţile sistemului radicular al pomilor care explorează solul pe o adâncime de 20—90 cm şi pe o rază de 2—4 ori mai mare decât a coroanei. 1983. a unei cantităţi de 40—60 t îngrăşăminte organice şi câte 100 kg substanţă activă P2O5 şi K2O la ha . Deoarece frunzele reţin circa jumătate din cantitatea dată. administrarea la intervale de 4 ani a 30— 40 t/ha îngrăşăminte organice. 12 g P2O5. îngrăşămintele vor fi administrate la marginea coroanei şi de-a lungul rândurilor. 16—40 mg K2O (în funcţie de textura solului şi 15 mg % MgO). M . Îngrăşarea suplimentară radiculară sau foliară a piersicului completează fără a înlocui îngrăşarea de bază.6 kg/ha.a. determinând cantitatea de azot absorbită de piersicul cultivat pe nisipuri. se administrează îngrăşămintele organice. — în plantaţiile tinere : 5 kg gunoi de grajd+ 16 g N.datul. se administrează 800 până la 1 000 l/ha. G . (1982) recomandă următoarele norme de administrare a îngrăşămintelor : — încorporarea cu 2—3 luni înainte de plantare.6 g pe pom. Toamna. În vederea înfiinţării plantaţiei de piersic. iar anual 120—150 kg N ş. o dată cu desfun. . Norme de administrare a îngrăşămintelor. la ha. restul căzând pe sol. îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu. Îngrăşămintele cu azot din perioada de vegetaţie se administrează în funcţie de parcurgerea fenofazelor. iar următorul. Ş u t e u . P o p e s c u şi colab. 1984. În plantaţiile tinere de 1—3 ani de la plantare. îngrăşămintele se vor administra pe întreaga suprafaţă înainte de desfundat. Îngrăşarea foliară constă în stropirea ramurilor şi frunzelor cu diferite soluţii de îngrăşăminte lichide. revenind 139. N e g r e s c u . cu o lună înainte de perioada temperaturilor scăzute. este uşor de aplicat şi face posibilă administrarea concomitentă a îngrăşămintelor şi tratamentelor. Epoca încorporării îngrăşămintelor. În plantaţiile pe rod. constată la soiul „Cardinal" în vârstă de 3 ani un consum anual de 167.

sub arătura adâncă de toamnă.4% . (1963). de asemenea. În acest caz. cele mai bune rezultate s-au obţinut menţinând umiditatea solului deasupra plafonului de 1 / 2 din I. Amendamentele cu calciu trebuie aplicate o dată la 8—10 ani. Se administrează 2—4 t/ha calciu măcinat. pe adâncimea de 100 cm. cu 27. înaintea plantării pomilor. poate fi sporită capacitatea de acumulare şi sinteză a frunzelor. sulfat de magneziu 2 % . Experienţe întreprinse la Valul lui Traian (P r.2 t/ha. (intervalul umidităţii active) consumul total de apă a variat. Are influenţă favorabilă asupra tuturor elementelor de creştere a pomilor. sulfat de potasiu 1—2% . în parcelele cu piersic irigat. prin debilitarea celor neirigaţi.9% la pomii neirigaţi. faţă de 67.7—3. După Gr u m e z a şi colab.6 mm/ha.6 —0. I o n e s c u. Î n g r ă ş ă m i ntele radiculare suplimentare constau în aplicarea fracţ i o nat ă a îngrăşămintelor chimice cu azot în perioada de creştere intensă a lăstarilor şi fructelor. prin acest procedeu.U. Cercetările făcute de P r. borax 0. sare potasică 0.25— 0. în funcţie de rezultatele analizei solurilor respective. revenind un consum mediu zilnic de 2. după 4—5 ani de rod.7 mm/ha/zi. în raport cu gradul de aprovizionare.1%. prima udare în perioada de vegetaţie a fost .2% mai mari la pomii irigaţi decât la cei neirigaţi. Diferenţele cantitative şi calitative la fructe între pomii irigaţi şi neirigaţi se accentuează cu înaintarea în vârstă. Sistemul radicular a atins un spor de 40.8% mai mare. pe fondul unei udări de aprovizionare dată primăvara devreme pe adâncimea de 150 cm.Substanţele folosite sunt : uree 0. Irigarea plantaţiilor de piersic. Numărul de lăstari buni pentru rod (mai lungi de 40 cm) a fost cu 35.5% . apoi 0. respectiv 1. faţă de 13.3%.8% când frunzele sunt mature .A. 1976) au arătat că.U. superfosfat 0. între 4 800 şi 6 600 m3/apă/ha.7% faţă de pomii neirigaţi. la începutul vegetaţiei.A.3% . ceea ce determină sporuri de creştere până la 130% şi de producţie până la 119%. sulfat de fier 0. comparativ cu pomii neirigaţi al căror consum total a fost de 2900 m3/ha. la 1 / 2 ş i 1 / 3 din I. Aplicarea amendamentelor pe soluri acide determină îmbunătăţirea însuşirilor fizico–chimice. în cursul perioadei de vegetaţie activă. Io n e s cu (1976) confirmă o rezistenţă mai bună la ger a mugurilor de rod la pomii irigaţi.7 t/ha la pomii neirigaţi. Cercetări efectuate de colectivul catedrei de pomicultură de la Facultatea de Horticultură din Craiova au arătat că.4%. obţinându-se 20.5% . iar creşterile totale însumate au fost. sulfat de zinc 0. iar fructele de calitatea extra şi I au reprezentat 91% în cazul pomilor irigaţi. stimularea proceselor microbiologice şi sporirea eficienţei îngrăşămintelor încorporate. marnă sau deşeuri cu calciu industrial. Sporul cantitativ de producţie a fost de 47.

la intervale de 12—15 zile. Se efectuează. pomul nu le mai poate hrăni pe toate. 1977). Sunt unele soiuri („Elberta". încât singura metodă de distanţare şi realizare a unor fructe mari. mugurii de rod fiind grupaţi câte 2—3 la un punct de prindere. În cadrul metodelor folosite pentru normarea recoltei. numită fiziologică. Piersicul este afectat de un important număr de boli şi dăunători. uneori. dat fiind faptul că majoritatea soiurilor au tendinţa naturală de supraîncărcare cu fructe. Următoarele 2— 3 udări au revenit după 25—30 de zile cu câte 800 m3/ha fiecare. în scurtarea lor. Normarea producţiei de fructe. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. În timpul vegetaţiei — exceptând perioada de înflorire — se vor efectua tratamente insecto-fungicide la avertizare sau la „acoperire". Reglarea producţiei de fructe începe. norma de irigare fiind de 3 200 m3/ha (P r. când fructele au 8—10 mm diametrul mare sau 9—12 mm indice de mărime şi se încheie înainte de întărirea sâmburelui. În Staţiunea Didactică Experimentală Tâmbureşti.necesară la începutul lunii iunie. Rărirea manuală a fructelor este necesar să înceapă de timpuriu. de calitate. Această cădere. În primele 3—4 săptămâni după legat fructele cresc încet şi pomul poate să le hrănească. pentru evitarea efectelor negative precizate. Lucrarea este necesară. rezultatele cele mai bune au fost obţinute în variantele în care nivelul umidităţii din sol a fost menţinut la 75% din capacitatea utilă pentru apă în prima parte a perioadei de vegetaţie. până în luna iulie şi de 50% în continuare. Ionescu. Cu 2 săptămâni înainte de recoltare tratamentele se suspendă. se accentuează în perioada întăririi sâmburelui — moment în care cerinţele fructelor pentru substanţe nutritive cresc. imediat după căderea „coşuleţelor". „Flacăra") care prezintă o cădere fiziologică mai accentuată. în acest caz. încât cele întârziate în creştere sau care sunt în poziţii nefavorabile cad. de fapt. cu tăierea de fructificare c e constă în rărirea formaţiunilor de rod şi. este necesar să se efectueze un tratament de iarnă cu SO4Cu 3% şi un tratament insecticid. Când piersicile depăşesc mărimea unei alune. care pentru majoritatea soiurilor de piersic corespunde cu începutul întăririi sâmburelui şi creşterea intensă a lăstarilor. La piersic. Rărirea recoltei de fructe la piersic prezintă o deosebită importanţă pentru realizarea unor producţii de calitate superioară şi constante. rămâne rărirea florilor sau fructelor. prin oricare metodă de tăiere fructele rămân apropiate. rărirea lor. o largă utilizare a prezentat şi prezintă rărirea manuală. se „autorăresc" şi necesită o intervenţie sumară pentru normarea recoltei. În funcţie de substanţele (pesticide) de care dispunem. Majoritatea soiurilor de piersic rămân supraîncărcate cu o cantitate de fructe mai mare de 2—3 ori decât o pot hrăni. Răritul după .

Folosirea sa când 20% din flori sunt deschise. în principal în zonele din sud unde adesea. Nu trebuie exagerat. revenind la ha 25—40 zile/om. în funcţie de lungimea lor. „Springold". Un muncitor răreşte 30 pomi pe zi. La soiurile cu fructe mari („Jer. Pentru soiurile cu fructe mici sau submijlocii („Madeleine Pouyet". rărirea se efectuează într-o singură etapă. distanţa de rărire poate fi de 6—7 cm. fructele cu poziţie favorabilă pentru lumină. în funcţie de vigoarea pomului. iar pe cele viguroase. pe un pom pot fi menţinute 400—600 fructe. distanţa este dependentă şi de vigoarea acestora. lovite de grindină sau afectate de boli. 1 000—2 000 ppm (mg/1) se aplică la înflorirea a 40% din totalul florilor. Se are grijă a rări prelungirile ramurilor schelet. Redhaven". . hidrazida maleică (MH). fiind o lucrare costisitoare. cele slab luminate. Rărirea chimică se poate aplica florilor sau fructelor. La încheierea lucrării. în principal la soiurile cu fructe mici. dar în principal pentru soiurile timpurii şi târzii. Hale". Pe „salbe" se reţin 2 sau chiar 3 fructe. de 360 ppm (360 ml la 1 1 apă). Se îndepărtează fructele gemene (fructe lipite). Cercetările efectuate de Gr . în vederea evitării arcuirii acestora. M i h ă e s c u . în acest caz. „Suncrest". Pentru toate soiurile. la distanţele amintite. după „rărirea în floare". întrucât. poate fi micşorată. operaţia de rărire manuală a fructelor solicită un însemnat număr de muncitori.întărirea sâmburelui nu influenţează pozitiv calitatea fructelor. adică să se îndepărteze multe fructe din dorinţa de a obţine fructe mari. s-au experimentat răritul chimic şi mecanic. 1 000 ppm (mg/l). „Flacăra") distanţa va fi de 12—15 cm. „Collins". diforme.seyland”. când 40% din flori sunt deschise . iar pe „buchetele de mai" 1 fruct. şi anume : DNOC400. bine aerisite. 6—7 fructe. Lucrarea se începe cu soiurile extratimpurii şi timpurii şi se continuă cu soiurile mijlocii şi cu maturare târzie. cele mici. În scopul reducerii forţei de muncă pentru rărire. Pentru soiurile cu fructe mijlocii sau supramijlocii („Cardinal". Răritul chimic al fructelor. „Elberta") sau la soiurile cu fructe foarte mari („I. intervin temperaturi joase ce pot compromite întreaga recoltă. „Higland") distanţa va fi de 8—10 cm. În cadrul formaţiunilor de rod. producţia. H. În concluzie. „Sprincrest"). însoţite de frunze. Bune rezultate au fost obţinute folosind în plină înflorire substanţa „Ethrel" în conc. Se reţin. sau la peste 60% flori înflorite nu determină un efect satisfăcător. Rărirea chimică a florilor. Pe ramurile mixte cu vigoare mijlocie vor fi reţinute 3—4 fructe. M a r i a T er t e c e l (1980) precizează şi alte substanţe pentru rărirea florilor şi fructelor. Rărirea chimică a fructelor este de preferat după răritul chimic al florilor. „Redskin". încât lucrarea devine inutilă.

. Dozele sunt diferenţiate pe soiuri : 150 mg/l pentru „Redhaven". 250 mg/l pentru „Elberta". „Vedette". aplicat în concentraţie de 120—180 mg/l. forma şi pigmentaţia caracteristică soiului. „Elberta". când sâmburele are 7—9 m m . H.P. Substanţe pentru răritul fructelor la piersic : ― 3 C. Şi această metodă se completează cu o rărire manuală.5oC. 300 mg/l pentru . La piersic fructele ajung la maturitate eşalonat. dar îşi recapătă turgescenţa în maximum 48 de ore. când endospermul are 9—10. Maturarea şi recoltarea piersicilor. (amida acidului 2—3 clorfenoxipropionic.este eficace numai când se efectuează la începutul fazei de cytochineză a endospermului (albumenului)."). ― „ANA" (acid alfanaftilacetic).. După tratament unele frunze se ofi– lesc. „Redhaven". Substanţa respectivă nu prezintă fitotoxicitate pentru plante şi nici toxicitate pentru oameni. a dat bune rezultate la soiurile : „Dixired". Substanţa are ca efect formarea unui strat de suber la baza pedunculului şi căderea fructelor în cantitate de 30—70%. recoltarea se realizează în 2—3 reprize. Fructele încep să cadă la 2—3 săptămâni după stropit. în 7—10 zile. în concentraţie de 20—30 mg/l. când en.8 mm.Resdin” şi „I. Se recomandă folosirea sa când tem–peratura aerului este de 15. folosit la 15 —30 zile de la înflorirea în masă. Hale”.. Rărirea mecanică a fructelor poate fi realizată folosind vibratorul cu 500 vibraţii/minut timp de 5 secunde în perioada când începe căderea fiziologică a fructelor şi se poate eşalona până la începutul întăririi sâmburilor. numit şi „Fruitone C.A. care . Răritul chimic uşurează mult munca omului.Sunbeam". dar el nu răreşte uniform.P. pentru uniformizarea fructelor ce rămân uneori prea dese pe ramură (M. la 35— 45 zile de la înflorire. la 32 zile de la înflorirea în masă când sămânţa fructului are 10. folosit în concentraţie de 1 500—2 000 mg/l. încât se recomandă o „corectare" prin rărire manuală după realizarea efectului precizat. ―„Ethrel” (acidul 2 cloroetilfosforic). Maturitatea de recoltare se consideră a fi momentul în care fructele au ajuns la mărimea. P o p e s c u şi colab.A. Răritul mecanic este de 6 ori mai economic decât răritul manual. „Southland". cu 48% substanţă activă. Un vibrator mecanic poate scutura 50 pomi pe oră. în concentraţie de 150—300 mg/l. „Redhaven" şi „Halehaven". ―„Sevin" (Carbaril). a realizat o bună rărire la soiurile : . De aceea. 1977).5 mm. este aplicat la 35—54 zile după înflorire. şi anume.dospermul începe să devină celular. la 15—30 zile (maxim 45 zile) de la înflorit. a realizat o bună rărire la soiul „Southland". Piersicile şi nectarinele.

Recoltarea se realizează manual pentru piersic şi nectarine. . La — 1°. Rosaceae Subfam. realizând 3% O2 şi 5 CO2 şi 92% azot. se recoltează în faza maturităţii de consum în care gustul. aroma. ORIGINE. În lunile iulie-august când temperatura aerului înregistrează 25—30oC. Prunoideae Fam. Migdalul este cultivat şi apreciat pentru fructele sale cu o ridicată valoare alimentară. Paviile pot fi recoltate cu vibratorul. Procentul de miez faţă de endocarp este de 18–60 %. în funcţie . IMPORTANŢĂ.5°C fructele îngheaţă.necesită transportul la distanţă mai mari. Pentru păstrarea temporară se va realiza în depozit o temperatură de —0.5°C. După 15 zile de păstrare în spaţii frigorifice se degradează 7—10% din fructe. În atmosferă controlată. După scoaterea din depozitul frigorific. . cu o umiditate a aerului de 85%. CULTURA MIGDALULUI Amygdalus communis L. cu folosirea platourilor alveolare. O atenţie deosebită trebuie acordată operaţiunilor de condiţionare. ca şi cele destinate compotului. iar în atmosferă controlată. +1. se recoltează la „maturitatea de livadă". ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. structura şi textura sunt optime. este necesară prerăcirea fructelor. iar în zona punctului stilar nu se înregistrează înmuierea pulpei. ambalare pe grupe de calitate şi maturitate.5 . 3—5%. Temperatura de transport va fi de până la 3oC. fructele se trec 1—3 zile la 18—20oC. pentru deshidratare. prerăcirea şi transportul. gemuri. Fructele destinate consumului imediat. piersicile se pot păstra 40—50 zile. —1. când culoarea de fond a virat spre galben.

parfumuri.A.6 unităţi (Jean Valnet) . Cetate). Fam. Pande l e ) . Souty).9 mg% Zn.7 mg% Fe. Pău. răspândire. Oradea. Migdalele conţin: 4—6% apă. Bihor. 4. bomboane.). colorarea coniacurilor şi al unor vinuri speciale cărora le imprimă şi o aromă specifică. Murfatlar. Grecia 10 000 t (Anuarul F.A. a fost de 547 866 t. constituie şi plante melifere valoroase. Miniş. săpunuri etc. Arad. Babadag.20% săruri minerale : 800 mg% K. Producţia mondială de migdale în 1988. Grecia. Franţa. 4% glicozizi — amigdalină (J. 14—37% g substanţe proteice. 3. Peninsula Iberică. iar ţările mari cultivatoare : Portugalia 119 900 t.fornia. Prunoideae. Toate soiurile de migdal. 180 mg% S. Soiurile cultivate de migdal aparţin genului Amygdalus L.de soi. Iugoslavia 18 000 t. soiuri. 32—60% g substanţe grase. Rosaceae. 2. B 0. Dolj (Tâmbureşti. 2. Banat (Orşova. care grupează circa 45 specii dintre care prezintă interes : Migdalul comun (Amygdalus communis L. Origine. Niculiţel. specie iubitoare de căldură. În ţara noastră migdalul s–a extins în zonele de cultură a piersicului şi viţei de vie : Dobrogea (Tulcea. Lovrin.. Endocarpul migdalelor este utilizat pent r u fabricarea cărbunelui activ necesar în absorbţia unor substanţe toxice. Migdalele se consumă în stare proaspătă sau prelucrată: prăjituri. Migdalul este originar din Asia Mică (Iran. Subfam. Ostrov) . 1. Buzău (Tohani). Mangalia.diterane: Italia. dulceţuri (ca fruct verde). Lemnul de migdal prezintă o nuanţă roşcată. Sălaj.liş . în Podgoria Dealul Mare. 16 330 t .U. Mehedinţi. prin înflorirea timpurie. 430 mg% P. Baia Mare şi altele. „Turtele" rezultate după extragerea uleiului din migdalele dulci pot fi utilizate pentru pregătirea halvalei sau furajarea animalelor. Din calcinarea învelişului verde al fructelor rezultă un conţinut de peste 40% potasiu.4% cenuşe. sensibilă la . Ungaria şi în ţara noastră. portaltoi. Din Asia s–a răspândit în Crimeea.9 mg% Mn (după M.) : arbustoid cu înălţimea de 4―8 m. 2 3 0 mg% Mg. 7—20% hidraţi de carbon.8 unităţi la g . creme. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii.O. în Balcani şi Cali. S. Moldova Nouă.40—4. Sir i a ) Africa de Nord. vitamine: A 5. fruct turtit cu seminţe dulci sau amare . Industria farmaceutică şi cosmetică utilizează uleiul extras din migdale pentru prepararea unor esenţe. Calafat. densitate mare şi luciu atrăgător — însuşiri valorificate în confecţionarea unor obiecte de artă. Cultura lui s–a extins în ţările limitrofe Mării Me.

Europa Centrală şi America. Nivelul apei freatice trebuie să fie la 3—4 m. bine drenate. petalele rămânând intacte. Primele recolte economice se obţin începând cu anii 5—6 de la plantare. cu fertilitate ridicată. forme cu miezul dulce sau amar. spontanea cuprinde forme sălbatice cu miez amar sau dulce. Oscilaţiile mari de temperatură din ianuariemartie (geruri de revenire) distrug pistilul. tipica. Dă rezultate bune în zone cu 10. lipsit de creastă). obtuz. Diferenţierea mugurilor de rod începe cu 30—40 zile înaintea maturării fructelor şi durează 50—120 zile. Migdalul pitic de stepă (Amygdalus nana L.1. Reuşeşte în soluri uşoare. cu endocarp tare şi seminţe cu gust dulce sau amar.1. acută. India. Se comportă bine chiar în zone cu 450 mm precipitaţii anuale. glabre.5 m ce drajonează. Creşte spontan în Europa Centrală şi Asia Centrală.c. în China. motiv pentru care este necesar să fie cultivat pe versanţi sudici sau sud-vestici. cu endocarp subţire.c. astfel că vegetaţia porneşte primăvara foarte devreme.5—12°C temperatură medie anuală şi 17—18°C în perioada de vegetaţie.). mugurii floriferi rezistă la —20°C. staminele. pragul biologic fiind considerat 5°C. fructul globu. Intră foarte devreme în vegetaţie. Cerinţele faţă de factorii ecologici. la adăpost de curenţi reci şi evitând zonele cu brume târzii. şi ca plantă ornamentală. Se utilizează ca portaltoi de vigoare redusă în lucrări de selecţie şi ameliorare.los cu seminţe amare bogate în amigdalină (4. ostraeiformis („scoică uriaşă") .geruri. Prezintă un repaus de iarnă scurt. — A. dar reacţionează favorabil la irigare. frecvente primăvara. prezentând. Formează numeroşi lăstari anticipaţi şi are o mare putere de regenerare. Bazinul Mării Mediterane. cu perspectivă a fi cultivate în ţara noastră. microcarpa (formă de alune). Frunzele sunt lanceolate. cu formele : rotundă. Rezistă la un conţinut de 14% calcar în sol. Suma temperaturilor pozitive necesare pentru maturarea fructelor la migdal este de 3 900—4 100°C.c. var. Prezintă mai multe varietăţi şi forme : — A. var. sunt prezentate în tabelul 21. Înfloritul începe când temperatura aerului se menţine timp de 6—7 zile în jurul a 10°C. var. Este un arbust de 1—1. — A. În perioada repausului obligatoriu. adânci. Tabelul 21. Creşte spontan în Asia Centrală. Principalele soiuri şi hibrizi de migdal. . prezintă formele : cristata (migdale „cu creastă") . fragilis.5%). la 3—4 ani şi chiar la 2 ani de la altoire. Migdalul este pretenţios faţă de aeraţia solului. lanceolata (cu sâmbure ovat-lanceolat. Migdalul manifestă o creştere viguroasă în pepinieră şi plantaţie tânără. Faţă de apă migdalul manifestă cerinţe minime. Migdalul este o specie foarte pretenţioasă faţă de căldură şi lumină. Caracteristicile morfologice şi de producţie. ovata (sâmbure în formă de ou) . Intră pe rod foarte repede.

între 20 martie şi 25 aprilie. rezultând o producţie de 1 500—4 500 kg/ha. Înflorirea migdalului are loc înaintea înfrunzirii. când conţinutul în apă al miezului scade de la 83 la 20—35%.dicular profund şi bogat ramificat. La începutul verii urmează procesul de întărire a endocarpului şi de acumulare a glucidelor. autosteril. Unele soiuri au fructe mari : „Texas”. practic. iar altele un endocarp subţire: „Ardechoise”. pentru ca în următoarele 40 zile să realizeze celelalte 5 procente. Sâmburele este variabil ca mărime şi formă cu soiul. Într-un mugure floral se formează o singură floare. După formarea miezului are loc un proces de deshidratare. este de culoare albă. timp de 30—35 zile au loc procese intense de acumulare a substanţelor uscate. cu pori caracteristici. învelită într–un tegument gălbui–cafeniu sau roşcat. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE . apoi procesul de acumulare a substanţelor grase. Din momentul formării cotiledoanelor. „Texas”. Migdalul înflorind primăvara devreme. Migdalul este sensibil la bolile specifice. Formează un sistem ra. care conţine sămânţa comestibilă. După fecundare ovarul se dezvoltă foarte rapid. „Non pareille”. există pericol ca brumele şi îngheţurile târzii să distrugă florile. Unele soiuri formează un endocarp gros şi dur: „Marcona”. lăsând să cadă endocarpul lignificat. Fructul este o drupă la care mezocarpul subţire. pubescent. când temperatura aerului se menţine la 8—10°C. neted. altele au fructe mici : „Bastre”. altele formează migdale simple: „Marcona”. „Ardechoise” .Principalele formaţiuni de rod sunt : „buchetul de mai" — simplu şi alungit — şi ramura de rod mixtă. operaţie pe care migdalul o suportă uşor. Unele soiuri formează în endocarp două seminţe — migdale duble: „Texas”. Temperatura optimă pentru înflorire şi polenizare este de 15°C. cu polenizare entomofilă. „Ferragues”. Miezul sâmburelui. „Ferraguès”. se usucă la maturitate şi crapă. În general migdalii de 8— 10 ani produc 5—15 şi chiar 25 kg fructe în endocarp. În primele 45 zile fructul realizează 95% din dimensiunile caracteristice . ceea ce face necesară asigurarea polenizatorilor şi a 2—4 stupi la ha. „Bartre”. migdala propriu–zisă. După 4—5 ani ramurile de rod se epuizează şi trebuie reîntinerite. Soiurile de migdal se comportă.

obţinut de la soiuri târzii.. Julien imprimă soiurilor rezistenţă mai mare la ger.F. precocitate. Soiurile de migdal trebuie altoite fie în pepinieră. cu grad mai ridicat de compatibilitate. Pregătirea terenului se realizează printr–o mobilizare adâncă a solului (60—80 cm). Distanţele de plantare sunt : 6—8 m între rânduri (mai puţin pe soluri mai sărace) şi 5—6 m între pomi pe rând. la bolile criptogamice (V. care suportă greu transplantarea. De aceea. — Piersicul franc. 30—40 tone de îngrăşământ organic şi 600— 800 kg superfosfat. prin eliminarea cepilor şi utilizarea lăstarilor anticipaţi. fie la locul definitiv. pomii intră timpuriu pe rod şi nu suportă excesul de apă în sol.. se constată o insuficientă şi chiar lipsă de compatibilitate a lui cu soiurile : „Prinţesa”.–667. încorporând concomitent. „Nec Plus Ultra” etc. — Zarzărul este utilizat în Africa de Nord. Puieţii de migdal obţinuţi din sămânţă au o creştere viguroasă. sau irigate. în general.R. În general. Formează. însă. — St.A. Cele mai valoroase sunt selecţiile: I. „De Ialta”.R. pentru a evita transplantarea. rezistenţă bună la conţinutul de calcar şi la excesul de umiditate. dar este incompatibil cu soiurile : „Prinţesa”.F. este portaltoiul utilizat curent în California. — Hibrizii : migdalul ×piersic sau piersic × migdal imprimă soiurilor altoite o creştere moderată. El manifestă o bună compatibilitate cu soiurile de migdal. o bună precocitate şi regularitate în rodire. cu un conţinut mai ridicat de umiditate.A. 300—400 kg sare potasică şi 200 kg azotat de amoniu la hectar. Principalii portaltoi pentru migdal sunt : — Migdalul franc este obţinut din seminţele recoltate de la soiurile existente în cultură sau de la pomii răzleţi cu fructe mici. — Prunul franc poate fi utilizat pe soluri umede. Menţinerea încă 1 an în pepinieră conduce la obţinerea unor pomi prea viguroşi. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor de migdal. Este compatibil cu majoritatea soiurilor. o sudură slabă de altoire şi există posibilitatea de dezbinare uşoară. „Nec Plus Ultra”. Se recomandă formarea materialului săditor în câmpul II. semănatul migdalilor poate fi efectuat direct în câmpul de altoire al şcolii de pomi. Este necesară selecţionarea unor tipuri locale.N. — Mirobolanul este indicat pentru soluri mai grele. cu procent redus de calcar. Imprimă o creştere neuniformă migdalului altoit. Portaltoiul este sensibil la virozele migdalului şi. în primul an realizând cu uşurinţă grosimea necesară pentru altoirea în oculaţie.–557 şi I. .Specificul producerii materialului săditor. G. G. Pentru sectorul individual — grădini familiale — este posibilă şi semănarea directă a sâmburilor de portaltoi şi altoirea pe loc.N. C o c i u).

legume. K2O determinat sporuri de 142% creşteri vegetative şi 210% producţie de fructe. Tăierile de fructificare sunt necesare anual şi constau din : eliminarea sau scurtarea în cepi de 3—5 muguri a lăstarilor lacomi .a. aplicat preemergent . lăstarii prea deşi. Este necesar. pot determina prematur „arcade de rodire". La Tâmbureşti. vor fi efectuate tăieri de reîntinerire. Plantarea de primăvară ridică probleme datorită faptului că migdalul porneşte foarte timpuriu în vegetaţie. pomii trebuie scoşi din pepinieră în chiar ziua. În consecinţă. intervalele dintre rânduri pot fi cultivate cu plante medicinale. administrarea periodică la 3 ani a 60 t la ha îngrăşăminte organice a determinat obţinerea unor sporuri superioare celor obţinute cu îngrăşăminte chimice. În primii ani migdalul formează numeroşi lăstari anticipaţi care. îmbătrânite.a. Formele de coroană adecvate pentru migdal sunt : vasul ameliorat cu 3—4 şarpante. bolnave. . Având în vedere caracterul autosteril. fiecare şarpantă păstrând 2—3 ramuri schelet de ordinul al 2-lea şi piramida mixtă. eliminarea ramurilor supranumerare . bazate pe capacitatea ridicată de regenerare a a c e s t e i specii. În aceeaşi experienţă. N. au dat rezultate foarte bune. în cazul întârzierii plantării. într–o parcelă vor fi plantate 3—4 soiuri pentru a asigura polenizarea (tab. sau cel mult cu 1—2 zile înainte de plantare. de aceea. fapt care conduce. pepeni. leguminoase etc. aplicat preemergent.a.Plantarea târzie de toamnă nu asigură o suficientă înrădăcinare. eliminarea lăstarilor lacomi. cartofi. „Roundup" 7 l/ha. Migdalul reacţionează favorabil la îngrâşăminte. determinând deshidratarea pomilor. eliminarea ramurilor uscate. Întreţinerea plantaţiilor. rărirea ramurilor de rod de pe anumite porţiuni anuale care depăşesc lungimea de 50—60 cm .1). pomii reluându–şi ciclul de rodire după 1—2 ani. iar în plantaţiile de peste 5 ani „Simbar" 2 kg/ha. eliminarea ramurilor degarnisite . aşezaţi pe partea superioară sau inferioară a ramurilor schelet . Când coroana conţine multe ramuri degarnisite. administrarea anuală a 100 kg ş. 21. prin greutatea lor. Întreţinerea şi lucrarea solului. P2O5 şi 100 kg/ha ş. În plantaţiile tinere. Se folosesc o serie de erbicide : „Caragarde" 6 kg/ha. 60 kg/ha ş. ciupirea lăstarilor fără perspectivă în formarea coroanei. tot la deshidratarea materialului săditor. completat cu „Gramoxone" 3 l /ha aplicate postemergent. să se intervină prin operaţiuni în verde : eliminarea lăstarilor concurenţi . În ambele cazuri. Adiministrarea îngrăşămintelor. După eventuale accidente meteorologice (grindină sau ger puternic) se poate interveni prin tăieri de regenerare. Trunchiul va avea înălţimea de 60—70 cm. migdalul se va planta toamna în prima jumătate a lunii octombrie sau primăvara devreme. faţă de varianta neîngrăşată. scurtarea ramurilor anuale care depăşesc lungimea de 50—60 cm.

la jumătatea lunii iulie. o mai slabă rezistenţă la ger. Trebuie să avem în vedere faptul că dozele excesive de îngrăşământ azotat. La fiecare udare vor fi administraţi 400—450 m3 apă la hectar. poate conduce la mucegăirea fructelor. Fructele care nu se pot decoji imediat vor fi aşezate în straturi de 30—40 cm. secondate de irigare. pentru uscare. Capnodis. deoarece determină brunificarea şi mucegăirea miezului. cu 2—3 săptămâni înainte de înflorire (în anii cu primăveri secetoase). faţă de celelalte specii de sâmburoase. timp de 3—4 zile.Irigarea. Culturile de migdal sunt afectuate de numeroase boli produse de : Monilia laxa. aerisite. se stropesc cu puţină apă şi se acoperă cu prelate timp de 2—3 zile. după care pot fi decojate. Operaţia nu trebuie să întârzie. Scolytus. apoi se sortează şi se ambalează în saci de pânză care se depozitează în magazii uscate. după căderea frunzelor (udare de aprovizionare). Recoltarea prea timpurie. Botrytis cinerea. când mezocarpul se usucă şi crapă. Polistigma rubrum — pătarea roşie a frunzelor. Rinchites. . Coryneum. menţionăm : afide. adică la 4–5 luni de la legare. Cossus cossus. Tratamentele pentru combaterea acestor boli şi dăunători nu diferă sub aspectul produselor comerciale folosite. migdalul reacţionează favorabil la cantităţi moderate de apă. După uscare se procedează la sulfitarea sâmburilor de migdal cu fum de pucioasă. respectiv. Momentele cele mai indicate pentru udare sunt : primăvara. Agrobacterium. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. a dozelor şi momentelor de aplicare. nematode. pe lângă detaşarea greoaie de pe ramuri şi decojiirea anevoioasă a mezocarpului. Taphrina deformans — deformarea frunzelor. Se efectuează la maturitatea deplină. Deşi este o specie rezistentă la secetă. păduchi ţestoşi. Ascopora beijerinckii ş. favorizează creşteri vegetative viguroase şi. Imediat după recoltare migdalele trebuie separate de mezocarp şi întinse într-un strat subţire. ca urmare a gradului redus de maturare a lemnului. când începe procesul de diferenţiere a mugurilor de rod. Anthonomus.. Fusicladium sp. Recoltarea fructelor. şi toamna. timp de 15—20 minute. cu 2—3 săptămâni înainte de recoltarea fructelor.a. Dintre dăunători.

gemuri. Fe. Iugoslavia. România (2. Bistriţa-Năsăud . K. Neamţ. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. Vrancea. de unde s-a extins în toate continentele. . în primul rând datorită însuşirilor nutritive. Bacău. Subfam. Timiş). 0. Cireşele conţin : 7.21%) etc.70—18.7%) ş. jeleuri. Bistriţa-Năsăud etc. Cireşul este originar din Asia şi Europa de Sud. Producţia mondială actuală de cireşe este de circa 1 255 mii tone.6%. Argeş.06—0. săruri minerale de Ca. În ţara noastră cireşul se cultivă pe o suprafaţă de 8 100 ha (3% din suprafaţa pomicolă). ORIGINE. etc. Spania. Sibiu) . Acestea sunt consumate în stare proaspătă şi preparate ca : dulceţuri. lichioruri. America de Nord cu 13%. Mönch Fam.49—1. provitamina A .6%). Botoşani.40 —89. Vaslui. Răducăneni (jud. la realizarea căreia Europa participă cu 66%.8% zahăr total . Cireşoaia (lângă Dej) etc. sucuri.CULTURA CIREŞULUI Cerasus avium L. Asia cu 11% şi America de Sud cu 0. Cisnădie. Bulgaria. Prunoideae IMPORTANŢĂ. compoturi. Principalele ţări producătoare din Europa sunt : Italia (10. Coşoveni (lângă Craiova). Dintre centrele specializate în cultura cireşului enumerăm : Cotnari.37% aicizi organici. produse de cofetărie.39% substanţe pectice . Cultura cireşului este apreciată. cu 4 milioane de pomi situaţi în judeţele: Iaşi. apă (75.a. Lovrin. confiate. 0. B2. E. vitamine C. Origine şi arie de răspândire. Dolj. Rosaceae. tehnologice şi comerciale ale fructelor. P .7%). Franţa. Cluj. siropuri. Bl. Iaşi) . Germania (5. Sânicolau-Mare (jud. Cisnădioara (jud.

1986). până la —2. (cireşul sălbatic. juliana. cu fructe pestriţe. În perioada repausului de iarnă mugurii floriferi rezistă până la —24°C. iar la deschiderea florilor. 1980).5°C. cireşul necesită versanţi însoriţi cu expoziţie sudică. flava (Dönissen). galben cu roşu. 1 9 8 3 ) . coacerea timpurie şi mijlocie . Soiurile cu coacere mijlocie sau târzie. Cerinţele faţă de apă sunt moderate. De asemenea. Cireşul are cerinţe moderate şi faţă de umiditatea atmosferică (60—76%).5—2 m adâncime. 1985). (vişinul turcesc). cu fructe mijlocii. necesită circa 620—670 mm precipitaţii (N. Cerasus avium L. Cerasus fructicosa Pall. M i n o i u . . reuşeşte în zonele de stepă şi silvostepă cu precipitaţii anuale de 550 mm. pulpa tare (pietroasă) şi coacere târzie. dar preferă soluri mijlocii sau uşoare. Cireşul nu suportă excesul de umiditate în sol.2°C ( C o r n e l i a P a r n i a şi colab. În perioada maturării fructelor. Cerinţele faţă de lumină. T ă r âţ ă. cu fructe roşii . Mugurii floriferi în subfaza de butoni florali rezistă până la —5. sau „păsăresc”) prezintă trei varietăţi botanice din care derivă majoritatea soiurilor : var. 1985). Speciile Cerasus mahaleb L. Cerinţe faţă de factorii ecologici. El nu suportă perioadele lungi de secetă din Dobro. var. altoite pe portaltoi franc sau vegetativ. Varietatea duracina are trei forme : rubra („Ramon Oliva”). umiditatea excesivă favorizează atacul de Cocomyces hiemalis şi Monilinia laxa (N. Bialdini. Specie heliofilă. var. (vişinul de stepă) au contribuit la crearea de noi soiuri şi portaltoi de cireş. pulpa moale. C a n a r a c h e . variegata („Pietroase de Cotnari”). nisipo-lutoase sau argilo-nisipoase. permeabile. . Gh.gea şi Bărăgan. 11. Cireşul are o rezistenţă mijlocie faţă de ger. şi nici inundaţiile prelungite. cu fructe mari. 1983 .. 1967). cu pânza de apă freatică la 1. necesitând în luna mai între 14° şi 16°C şi zone colinare cu altitudini de 200—500 m. cu fructe mici. mai ales când este altoit pe mahaleb. Cerasus vulgaris Mill (vişinul comun). Soiurile timpurii şi semitimpurii sunt mai pretenţioase la căldură. Cerinţele faţă de sol ale cireşului sunt mari. iar trunchiul şi ramurile groase până la —30°C. Altoit pe mahaleb. duracina. diferenţiindu-se în funcţie de grupul de soiuri şi portaltoii folosiţi (A. T e a c i . . Cerinţele cireşului faţă de temperatură se situează între 9 ° . Nu suportă terenurile argiloase.PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii care prezintă interes pentru noi soiuri sau portaltoi. cu fructe galbene . profunde. C o n s t a n t i n e s c u şi colab. pulpa moale şi coacere timpurie ..5°C (D. ploile abundente din fenofaza de pârgă şi maturitate produc crăparea fructelor (în special la soiurile cu pulpa pietroasă). În zona colinară cireşul preferă treimea mijlocie şi superioară a pantei (E. silvestris. şi nici nivelul ridicat de precipitaţii (700—800 mm) de pe dealurile vestice.

7%) ( G h . urmat de ramurile mijlocii şi cele de prelungire a scheletului (M. Altoit pe mahaleb. cireşul reuşeşte şi pe soluri cu umiditate mai scăzută şi cu maximum 6% calciu. La cireş se manifestă pregnant fenomenul de etajare naturală.3%). sferică — s f . C i r e a ş ă . Specificul fructificării. Caracteristicile morfologice şi de producţie. Principalele soiuri de cireş din ţara noastră. apoi invers-piramidală sau chiar „pletoasă". P r e d e s c u . în cursul vegetaţiei. umede şi reci. precipitaţii anuale (mm) Mărime (g) Forma : sferică= 1 . ulterior se dezvoltă viguros. La majoritatea soiurilor. Actualul sortiment de cireşi cuprinde soiuri tradiţionale. Partea aeriană. Repartiţia sistemului radicular în plan vertical şi orizontal se corelează cu forma de coroană şi portaltoiul folosit. principala ramură de rod este „buchetul de mai" („Van". Coroana. C o l e s n i c o v . Principalele caracteristici pomologice şi de producţie ale acestora sunt prezentate în tabelul 22. A. Mugurii floriferi se formează în procent de 75% pe ramurile buchet şi numai 25% pe ramuri mijloci sau lungi (Florica Roşu. iar coroana rară şi bine luminată. Sistemul radicular. 1977). tronconică = 2 .1 Principalele soiuri de cireş cultivate în România Epoca de recoltare . fiind mai profund la soiurile cu coroană piramidală („Pietroase de Cotnari”) şi la mahaleb şi extins mai la suprafaţă la soiurile cu coroana globuloasă („Ramon Oliva”) şi la cireşul sălbatic (V. „Bigareau Moreau"). 1959). care asigură fructe proaspete pe o perioadă de 40—45 zile. în perioada de tinereţe.închis = Rî . mijlocie = 2 coroana : conică = C . galbenă = G Calităţi pentru consum = 1 . 1974). Tabelul 22. roşie. rădăcina are un maximum de creştere în aprilie-mai şi al doilea în octombrie-noiembrie. dar şi soiuri noi.1. Raza sistemului radicular depăşeşte de 2—3 ori pe cea a proiecţiei coroană. este piramidală. Majoritatea rădăcinilor sunt răspândite la adâncimea de 0—40 cm (64. „Cerna". Ramificarea este redusă.grele. Culoarea: roşie = R. luna/decada Caracteristicile pomului: vigoarea : mare = 1 . până la 40—80 cm (35. 1964). Cireşul are o creştere înceată în primii ani după plantare . Pentru industrializare = 2 Soiul şi originea Polenizatori . Fructul Cerinţele ecologice : rezistenţa la ger. nici cele cu apă stagnantă.

5 g 1 Rî 6.3 (franceză) Bistriţa Bigarreau Roşii de Moreau Bistriţa V/3 (franceză) Timpurii de VI/1 Bistriţa Ramon V/3 Olivia VI/1 (franceză) Negre de B. Moreau der Mark Negre de V/2.5—7 g 1 G-R 5 —6 g 1 R 7-7.5—7 g 2 Rî 4. Stella. Stella.5 g 1 Rî 6—6. de Cotnari GermersVI/2-3 (română) dorf Armonia (română) Germersdorf (germană) Hedelfinge r (germană) Bigarreau VI/3 VII/1 Cotnari Bing Hedelfinge r Cotnari Germersdorf Dönissen GermersVI/3 VII/1 VI/3 VII/1 VI/3 2 C 1 Sf 1 Sf 1 C 1 C-Sf 2 — 25°C 600—750 — 26°C 500 —700 —25°C 550—750 — 27°C 400—800 — 26°C 500 —700 — 26°C 1 1 2 1 2 1 2 1 2 2 . Moreau Bistriţa Van. Cotnari (autofertil) R.3 Dönissen Hedelfinger Van Germers(canadorf.Früheste B.5 g 2 Rî 6—7 g 1 Rî 4.5—5 g 1 Rî 5g 2 Rî 5.5 g 1 Rî 6.5—6 g 1 R 4—5 g 2 R 6— 6.700 — 23°C 500— 700 — 25°C 550—750 — 24°C 600. Ger.5 g 2 R 6—6.5—5 g 1 1 1 1 1 2 1 2 1 2 1 VI/2 Cotnari VI/2-3 Napoleon Germersdorf VI/2.750 — 26 °C 550— 750 — 26°C 550— 750 — 24°C 600—750 3—3.V1/1-2 (română) mersdorf Stella (canadiană) Roşii de Bistriţa (română) Jubileu 30 (română) Sam (canadiană) Van. VI/3 diană) Cotnari Pietroase Van. Oliva Moreau VI/2 sferic-turtită — St 2 Sf 1 C 1 St 2 C-Sf 1 C 2 C 2 Sf 2 Sf — 23°C 500— 700 — 24°C 500.

G o z o b . Realizarea unei recolte bune este determinată de polenizarea a 30—50% din numărul florilor (T. Durata medie a înfloritului este de circa 10—14 zile (I. aproape concomitent cu majoritatea soiurilor de păr şi prun. sau chiar în anul VI („Jubileu 30”. dacă este frig. cais şi piersic. dar producţii economice se obţin începând cu anul V („Van”. pentru plantaţiile industriale . „Silvia”. „Amara”.Stella”.. Soiul . 1 9 7 1 . primele fructe se formează în anul III—IV. „Uriaşe de Bistriţa”). De aceea. pentru solurile mai uscate. Frecvent apare fenomenul de inter sterilitate între soiuri. „Ulster”. La cireş polenizarea este entomofilă. tab. pentru înmulţirea cireşului se recomandă următorii portaltoi generativi : cireş sălbatic (sau „păsăresc”). 9—10 t/ha („Fruheste der Mark”. „Timpurii de Bistriţa”. „Pietroase Dönissen”) şi peste 11 t/ha („Van”. Florile sunt situate de obicei câte 2—3 întro inflorescenţă.1). cireş franc din soiurile „Pietroase negre” şi „Pietroase Dönisen”. 1982). „Timpurii de Bistriţa”. Este cuprinsă între 7—8 t/ha („Rubin 30”. pentru aliniamente şi gospodăriile populaţiei . G r o g e r. putându-se prelungi.(germană) dorf Cotnari Stella Germersdorf Sam VII/1 Sf 550 —700 1 G 7 —8 g 1 Rî 1 2 Uriaşe de Bistriţa (română) VII/1 2 C-St —28° C 550— 750 Înfloritul. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. În ţara noastră. C i r e a ş ă . „Germersdorf”) . care este autofertil). „Roşii de Bistriţa”). 1984). În funcţie de precocitatea soiurilor. Polenizarea şi fecundarea. 22. „Bing”. nisipoase şi calcaroase. iar majoritatea soiurilor sunt autosterile (excepţie face soiul . până la 18 zile (V. se impune asigurarea polenizării prin plantarea în fiecare parcelă a 3—4 soiuri interfertile cu aceeaşi epocă de înflorire (v. „Armonia”. „Stella”). Cireşul înfloreşte după migdal. I v a n . „Pietroase Dönissen”. Producţia de fructe. „Bigarreau Moreau”. Longevitatea economică a plantaţiilor de cireş este de 30—40 ani. Vârsta intrării pomilor pe rod. 1976). vişinul turcesc (sau mahalebul).

Când panta terenului depăşeşte 6—8%. terenul se întreţine sub formă de ogor lucrat. în doze de 10—20 t/ha. palmetă cu braţe oblice şi piramidă modificată şi sistem intensiv cu 500—1250 pomi/ha. „Aldrin”. G r a s . în primii ani după plantare.A. Piteşti-Mărăcineni. Noile plantaţii se vor înfiinţa în sistem semiintensiv. dar reuşeşte după pomaceae sau după 5 ani de la defrişarea unor plantaţii de cais sau prun (S. Cireşul nu se plantează după el însuşi. Vladimir (S. care este de vigoare mare şi se înmulţeşte prin marcote . Meteor (S.P. obţinut la S. Specificul întreţinerii plantaţiilor. se efectuează mobilizarea solului prin desfundare la adâncimea de 60—80 cm. Sunt indicate plantele . În livezile tinere. Stockton morella (S. mahaleb SL–64 (Franţa) ş. iar cele cu aciditate pronunţată (cu pH sub 5. Pentru asigurarea polenizării se plantează rânduri alternative din soiul de bază şi soiul polenizator.) vigoare mijlocie . După fertilizare. 5/2 şi 5/5. cât şi la vişin.C. Epoca cea mai bună de plantare a pomilor este toamna. cu 300—500 pomi/ha.P.0) se ameliorează cu amendamente de calcar. Fălticeni se poate folosi atât la cireş.) de vigoare mai mică (ca precedentul) .A.P. În zone cu precipitaţii abundente.U. 250—300 kg/ha P2O5. pe terenurile cu pantă de peste 8% se recomandă ogorul lucrat întrerupt (lucrările solului se suspendă la sfârşitul lunii iulie).U. pomii fiind conduşi sub formă de palmetă simetrică cu braţe oblice. se înmulţeşte prin marcote şi butaşi verzi şi este de vigoare mijlocie . în proporţie de 4/1. 150—200 K2O kg/ha. se înmulţeşte prin marcotaj şi este de vigoare mijlocie.P. folosit la noi ca soi pentru industrializare .U. datorită fenomenului de „oboseală a solului".). Colt (Anglia). T r o c m é şi R.A. 1974). palmetă ypsilon şi tufă liberă. obţinută la I. Sistemul de întreţinere cu culturi intercalate se foloseşte în plantaţii situate pe terenuri mecanizabile şi cu fertilitate naturală ridicată. de vigoare mijlocie .a. cu conducerea pomilor sub formă de vas ameliorat. Pe plan mondial. portaltoiul VV 1 (Cerasus vulgaris).de cireş „Cristimar”. dezinfectare şi ameliorare. „Heclotox” 3). selecţionat la Institutul Agronomic Iaşi poate fi folosit cu rezultate bune ca portaltoi franc sau intermediar. selecţia clonală IP–C 1. asemănător cu F 12/1 . Dintre portaltoii vegetativi se recomandă : selecţia clonală F 12/1 (Anglia). ogorul lucrat se combină cu benzi înierbate la distanţa de 2—4 intervale una de alta. Solurile infestate cu dăunători se tratează cu 80—100 kg/ha insecticid („Lindatox” 3. Întreţinerea şi lucrarea solului. folosind ca material săditor pomi de un an.C. Terenul destinat înfiinţării unei livezi de cireş se fertilizează cu 50—60 t/ha gunoi de grajd. Specificul înfiinţării plantaţiilor de cireş. s-au selecţionat numeroşi portaltoi vegetativi dintre care menţionăm : F 4/13 (Anglia). care suportă mai uşor transplantarea.

Ramurile de prelungire ale şarpantelor se scurtează cu 1/3—1/2. În zonele cu precipitaţii peste 600 mm anual se fertilizează cu 40 t/ha gunoi de grajd. 1978. Pe solurile cu reacţie acidă pronuanţă se aplică 120 kg/ha nitrocalcar. 120 kg/ha P2O5 şi 120 kg/ha K2O a n u a l ( C o r n e l i a P a r n i a ş i M a r i a n a N e g o i ţ ă . 6—8 g/m2 P2O5. Sistemul înierbat. Aplicarea îngrăşămintelor. Pentru soiurile de vigoare mică şi mijlocie se recomandă palmeta simetrică cu braţe oblice. tăindu–se deasupra unei ramificaţii cu poziţie aproape . Schwope. Conducerea coroanei. Irigarea. în perioada întăririi sâmburilor . 1982). palmeta ypsilon şi fusul liber. „Cerna”. ceapă.).prăşitoare de talie mică (cartofi. La o producţie de 14 t/ha se extrag anual din sol : 40 kg/ha azot . metodă elaborată de T. „Ramon Oliva”) se conduc în formă de vas ameliorat şi vas aplatizat. Momentul optim de aplicare a udărilor este : cu o săptămână înainte de înflorit . În plantaţiile pe rod se fertilizează toată suprafaţa. varză. „Van”. o dată la 2 —3 ani. 240 kg/ha N. 30 kg/ha potasiu şi 55 kg/ha calciu. În plantaţiile pe rod amplasate în zonele secetoase se recomandă folosirea ogorului lucrat cu mulcirea solului pe rândul de pomi. „Timpurii de Bistriţa”. fasole.11 kg/ha fosfor . În plantaţiile tinere de cireş se recomandă administrarea locală. În zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual şi în cultură neirigată se administrează 20—30 t/ha gunoi de grajd la 2—3 ani şi anual 80 kg/ha N. după recoltarea fructelor. B r u n n e r . 1963). Formarea coroanei se realizează prin tăieri duble sectoriale. Pe terenurile cu fertilitate scăzută. În cultura intensivă de cireş se aplică 3—4 udări cu norme de 300—400 m3 apă/ha în timpul perioadei de vegetaţie şi 400—600 m3 apă/ha în toamnele secetoase. sub protecţia coroanei. iar anual câte 10—12 g/m2 N. În vara aceluiaşi an sau în primăvara anului următor se elimină creşterile terminale viguroase. Pe pante mai mari de 15—20% terenul se amenajează sub formă de platforme individuale. menţinute ca ogor lucrat. În cursuli perioadei de vegetaţie plantaţiile tinere de cireş consumă 3 350 m3 apă/ ha. 80 kg/ha P2O5 şi 60 kg/ha K2O. din care 65% în lunile de vară. sau pe cele nisipoase se poate folosi sistemul cu îngrăşăminte verzi. a câte 3 —4 kg gunoi de grajd. Cireşul este o specie cu cerinţe mari faţă de elementele nutritive din sol. tăindu–se deasupra unui mugure care priveşte spre interiorul coroanei. Soiurile cu creştere globuloasă şi vigoare mai slabă a axului („Pietroase Dönissen”. în zone cu peste 700 mm precipitaţii anuale sau pe terenurile care se irigă. morcov ş. Tăierile. „Pietroase de Cotnari”. o dată la 2—3 ani. 6—8 g/m2 K2O.a. La grupa de soiuri care prezintă o dominanţă a axului central („Germersdorf”. se poate practica pe terenurile în pantă. În anii secetoşi şi în zonele cu precipitaţii sub 550 mm anul se impune irigarea cireşiului (H. „Bing”) se recomandă piramida modificată şi vasul întârziat. total sau parţial. mazăre.

deoarece „buchetele de mai” trăiesc mult (10—12 ani). obligatoriu cu peduncul. scurtarea ramurilor mijlocii viguroase cu 1/4—1/3 din lungimea lor şi în regenerarea eşalonată a semischeletului garnisit cu buchete de mai în curs de epuizare (F1orica R o ş u. Rosaceae Subfam. îndepărtarea ramurilor frânte.orizontală şi amplasată spre exteriorul coroanei. Tăierea de fructificare constă în rărirea ramurilor mijlocii formate în număr mare spre vârful ramurilor de schelet. iar rănile se cicatrizează greu. Prunoideae . Recoltarea fructelor. Ea se execută în lunile august-septembrie şi favorizează cicatrizarea rapidă a rănilor. 1985). fructele fiind colectate pe o prelată aşezată sub coroana pomului. Tăierea de fructificare se reduce la minimum posibil în primii 8—10 ani de la intrarea pomilor pe rod. la recoltarea mecanizată se aplică înainte cu 10—15 zile o stropire cu „Ethrel” în concentraţie de 750 ppm (Gh. 1978). Cireşele destinate valorificării în stare proaspătă se recoltează manual la maturitatea de consum. Tăierea de întreţinere consită în : rărirea sau scurtarea ramurilor de semischelet care se stingheresc între ele.5—3 m la gardurile fructifere . limitarea înălţimii pomilor la 3. fapt ce determină intensificarea creşterii şi a capacităţii de rodire. 1981).. concomitent efectuându-se şi sortarea lor. S t a n . Pentru detaşarea mai uşoară a fructelor de peduncul. Cele destinate industrializării se pot recolta mecanizat cu o maşină „tip vibrator”. Prin această dublă tăiere se facilitează garnisirea uniformă a ş a r p a n t e l o r ( C o r n e l i a P a r n i a şi colab. bolnave etc. CULTURA VIŞINULUI Cerasus vulgaris Mill. pe lemn de 2—6 ani. care au creşterile anuale sub 10 cm lungime. coroana se menţine suficient de rară.5—4 m la formele globuloase şi la 2. Tăierea în verde este indicată pentru plantaţii intensive. Tăierea de refacere a potenţialului de rodire se execută la pomii îmbătrâniţi. Fam. Ramurile de schelet şi semischelet se taie sever. S a b i n a S t a n .

4 mg%) .21-1. ORIGINE.15—0.06—0.4 mg %) . proteine 0. 1985). I.IMPORTANŢĂ. PP (0. 1 9 8 0 ) .a.90—23. zaharuri (5—19. iar specia Prunus bessey se cultivă în parcuri (I.32 mg %). flori). Origine şi arie de răspândire. vişinul atinge limitele cele mai nordice (până la latitudinea de 60°).12— 2. proteine 15. Vişinul se comportă bine în aliniamente rutiere şi în consolidarea nisipurilor mişcătoare din Mangâşlak (Kazahstan). 1979).). Toate organele plantei (frunze.19 mg%) . gemurilor. Valoarea energetică este ridicată (total 280. tanoide (0. Vişinul este o specie rustică ce reuşeşte în toate regiunile pomicole ale ţării şi valorifică terenurile din zonele colinare. caroten (0.8—19. a stărilor de stres psihic etc. .94—1. pectine (1.1: glucide 251.90 mg %). calciu (3. fructe. siropuri. precum şi pentru prepararea compoturilor.1 (I. provenită probabil din hibridarea naturală dintre Cerasus avium (2n=16 cromozomi) şi Cerasus fruticosa. uscate. 1984).95 mg %) etc. magneziu (7— 20 mg %) . Vişinul este o specie tetraploidă (2 n = 32 cromozomi). Participă la prepararea mâncărurilor dietetice şi la vindecarea bolilor renale. Vrânceanu ş. dulceţurilor. Ceaiul din pedicelele fructelor (bogate în potasiu) este diuretic.0— 0. 2 .5 mg %) .8—1. Vişinele conţin elemente nutritive.8 . cardiovasculare şi la atenuarea anemiei. Este o plantă meliferă excelentă („produce” 77—88 kg miere/ha). potasiu (46—92.3 mg %) . Centrul genetic al vişinului este Asia Centrală. Vişinele sunt foarte apreciate şi solicitate pentru consum în stare proaspătă.52 mg %). B1. săruri minerale şi vitamine: substanţă uscată (13. R a d u . lipide 13. având însuşiri antiseptice sunt folosite în medicina populară şi în conservarea produselor alimentare casnice (Gh.. jeleuri etc. 1977.35 mg %). acizi organici (0. În stare sălbatică nu s–a găsit până în prezent. Dintre speciile pomicole „prunoideae”. Băd e s c u şi colab. fosfor (21—26 mg%) . vitamine . B2 . vişinatelor şi altor produse (fructe îngheţate. hepatice.1 mg %) .04— 0. Unele forme de vişin sunt decorative datorită portului „plângător”. E (0. J u n g h i e t u .50 mg %). F. diabetice. Ele au însuşiri terapeutice valoroase care contribuie la întârzierea proceselor de îmbătrânire (prin îmbunătăţirea digestiei şi a compoziţiei chimice a sângelui). unde a fost identificat Cerasus Juss (cu subgenul microcerasus : 2n=12 cromozomi) (A. vinuri. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. Lemnul este folosit la obţinerea unei mobile foarte fine. acid folic (0.

Iaşi (peste 7 000 t anual). vişinul se va extinde mult. România ocupă.Pe glob se produc anual circa 320 000 t (66% în Europa). iar pragul biologic pentru umflarea mugurilor este de 8°C. după Germania. se poate cultiva şi în expoziţii nord– vestice sau nord–estice. poate valorifica şi soluri mai subţiri. T ă r â ţ ă. Având cerinţe mai reduse faţă de lumină. Majoritatea soiurilor de vişin au provenit din specia Cerasus vulgaris Mill (vişinul comun) sau din hibrizii acesteia cu Cerasus avium (L). comparativ cu cireşul. Thumb ( vişinul chinezesc păros). locul 6. Polonia. C. T e a c i . mai ales în zonele secetoase. având o plasticitate ecologică ridicată.2% din numărul total de pomi). Franţa. Vişinul. Este una dintre speciile cele mai rezistente la ger (—30°C) dintre prunoide. Cerasus Besseyi Baileyi (vişinul de nisipuri). Vişinul poate fi cultivat până la altitudini de 500—750 m. Cel mai mare producător este jud. Monch (cireşul sălbatic) şi Cerasus fruticosa Pall (vişinul de stepă). uşor alcaline (D. Reuşeşte bine atât în zonele secetoase (400—500 mm apă anual). fiind urmat de judeţele Cluj. cât şi în regiunile umede (700—900 mm apă anual). 1988). Unele soiuri şi portaltoi provin şi din speciile Cerasus tomentosa. Mureş. Faţă de temperatură are cerinţe mai mici. Argeş. Sistemul radicular fiind mai superficial. atât în fermele agricole cât şi în grădinile populaţiei. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii care prezintă interes pentru obţinerea unor noi soiuri sau portaltoi. În vederea acoperirii deficitului mare de vişine faţă de cererile nelimitate de consum intern. Valorifică destul de bine nisipurile din sudul Olteniei şi nord–vestul Transilvaniei (în condiţii de irigare). Vâlcea şi Dolj. pe terenuri cu pante până la 20—25%. Vişinul. . slab erodate. 1979). de la câmpie până la munte (1 000 m). Arad. cu 235 000 t. se cultivă circa 6 320 000 vişini (4. se cultivă în toată ţara. Noile plantaţii intensive de vişin trebuie amplasate însă în soluri cu fertilitate ridicată. are o plasticitate ecologică mai mare. Iugoslavia. humilis (Bge/Sok etc ). În ţara noastră. Diferenţierea optimă a mugurilor floriferi s–a obţinut la intensitatea luminii în coroană de 30 000 lucşi/oră/zi (G h. Cerinţele vişinului faţă de factorii ecologici. 1a export şi pentru industrializare. conform recensământului agricol efectuat în anul 1979. Buzău.Ungaria.

C o c i u . Vişinul are talie mică (4—6 m) sau este chiar arbustoid. faţă de 0. 1987). „Oblacinska”. „Pandy 382). Fiori de de vişin au o cantitate de nectar de 3 ori mai mare decât cele de cais (0.. S . mai puţin luminate. mijlocii („Mari timpurii”. cu mugurii nedezvoltaţi. „Pitic de Iaşi”. „Oblacinska” (soiuri autofertile). „Mari timpurii” ş. „Pitic de Iaşi”. Cele recomandate la înmulţire sunt 18.Timpurie engleză”. „Autofertil de Bistriţa”). Sunt apreciate ca polenizatori universali soiurile „Early Richmond” şi „Turceşti”. „Nana”. dintre care 17 sunt noi (tab. „Meteor”.1). „Early Richmond” ş.a. „Mocăneşti”. D r ă g ă n e s c u ş. întrucât stigmatul îmbătrâneşte repede şi devine nereceptiv pentru polen.3/floare). întrucât ramurile de schelet sunt mai puţin viguroase. Mai răspândite sunt: „Morella neagră”. iar după căderea fiziologică să rămână mai mult de 20—25% din fructe. Vişinul produce mult polen. b) cu fructificare mai ales pe ramuri „plete” („Crişana”. este necesar ca cel puţin 20 —25% din flori să fie fecundate la soiurile care rodesc predominant pe ramuri buchet şi 45—50% la cele care fructifică pe ramuri plete. care sunt şi mai productive : „parţial autofertile” („Mari timpurii”) şi autosterile („Mocăneşti”.) şi c) cu fructificare pe ambele categorii de ramuri („Spaniole”. Ramurile roditoare la vişin trăiesc 4—5 (6) ani. „Crişana”.a. În plantaţiile şi coroanele prea dese. .). Vişinul înfloreşte după cireş. După predominanţa ramurilor roditoare.90 mg/floare. Are o capacitate mare de ramificare. În scopul obţinerii unei recolte normale la vişin. este necesară polenizare încrucişată (V. însă prezintă concentraţia cea mai redusă de zahăr (25%) (N. „Nana”) şi târzii („Schattenmorelle”. . „Turceşti”) . 1987). coroana îndesindu– se datorită numeroşilor lăstari anticipaţi. „Crişana”. „Nana”. Legatul cel mai slab se remarcă la soiurile la care înfrunzitul coincide cu înfloritul („Timpurii de Lugoj”.a.Soiurile de vişin. Pentru soiurile valoroase „Crişana” şi „Mocăneşti”. Caracteristici morfologice şi de producţie. 1 Polenizarea şi fecundarea. „Crişana” × „Josika Gabor”). apar formaţiuni fructifere slabe. 23. La vişin există şi unele perechi interşterile (ex : „Crişana” × „Mocăneşti”.a. Fenomenul de etajare naturală este mai puţin evident la vişin. „Ilva”. Tabelul 23. 1982 ş. soiurile de vişin se clasifică în trei grupe : a ) cu fructificare îndeosebi pe „buchete de mai" („Spanca”. P r e d e s c u . „Mocăneşti 16/4”) . C e p o i u. ceea ce determină starea de entropie biologică exprimată printr–o degarnisire şi îmbătrânire rapidă a acestora. „Schattemmorelle”). La vişin există 3 grupe de soiuri : autofertile („Anglaise hâtive”. „Podbielski”) (Gh. B u d a n ş. soiurile de vişin se clasifică astfel : timpurii („Timpurii engleze”. Polenizarea trebuie să aibă loc în primele două zile de la deschiderea florilor. E .a.). După epoca înfloritului. „Ilva”.

Principalele cauze ar fi următoarele : lipsa polenizatorilor sau amplasarea acestora la distanţe mari . vişinul vegetativ VV1 şi mahaleb T1. uneori. eliberarea grăunciorilor se face greoi şi treptat . determină în unii ani nereuşita fecundării şi legării fructelor . iar Cocomyces hiemalis produce desfrunzirea aproape totală a pomilor încă din iulie–augus . variaţiile climatice din perioada înfloritului. legatul florilor este nesatisfăcător.) la primul soi faţă de al doilea (18 buc. 1975. deşi la majoritatea soiurilor de vişin există suficient polen în antere. Vişinul intră pe rod la 3—4 ani de la plantare. Numărul de rădăcini de grosimi diferite la pormi în vârstă de 22 ani a soiurilor „Mocăneşti” şi „Crişana2 (altoite pe vişin comun). stigmatul se ofileşte.Potenţialul productiv. la distanţa de 4 m de trunchi. iar producţia economică abia în al Vl-lea an (25—30 kg fructe/pom). Producţiile cele mai mari le dau soiurile : „Schattenmorelle”. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. Longevitatea economică a pomilor este de 25—30 de ani. Procesul polenizării trebuie să se execute în primele 40 de ore de la deschiderea florilor. întrucât după aceea. „Ilva”. Manifestă compatibilitate bună cu toate soiurile. vişinul are o înrădăcinare mai profundă (V. 1974). După 2— 3 ani de la supraaltoire. În şcoala de puieţi răsare slab (20—30%). datorită insuficienţei de hrană. producţia creşte considerabil. deci. „Mocăneşti — 16” etc.). imprimându–le şi longevitate de 25—30 ani. Folosind portaltoiul mahaleb. sunt mai numeroase (36 buc. masa rădăcinilor situându–se între 15—60 cm. organogeneza florală incompletă în ţesuturile meristematice. atacul florilor de Monilinia poate compromite recolta. C i r e a ş ă . Vişinul altoit pe vişinul comun are sistemul radicular superficial. Deşi vişinul înfloreşte abundent. iar rodirea este inconstantă şi adesea slabă. Redresarea potenţialului de producţia plantaţiilor actuale de vişin cu soiuri autosterile sau cu productivitate scăzută se poate efectua prin supraaltoire cu soiuri valoroase autofertile de vişin şi cireş. polenizarea nu se poate efectua. 1988). Acest fenomen se remarcă mai rar la soiurile şi biotipurile autohtone care cresc pe rădăcini proprii (înmulţite prin drajoni) (V. . Fenomenul fructificării slabe a vişinului. care nu permit zborul albinelor şi. C i r e a ş ă . Sistemul radicular. — Vişinul franc (Cerasus acida) se foloseşte pentru extinderea soiurilor de vişin în zona dealurilor mijlocii şi înalte. „Nana”. Portaltoii recomandaţi sunt : vişinul franc Meteor.

iar banda de pomi circa 8—10 m. cu trunchi scurt (30—40 cm) în cazul palmetei etajate cu braţe oblice. Recent. Vişinul suportă tăierea mecanizată (de contur) în verde (imediat rupă recoltarea fructelor) anual sau periodic. Tăierea în verde se aplică după recoltarea fructelor.P. C o m a n ş. 1973 . a început înmulţirea vişinului prin micropropagare . Movi1eanu (S.în vitro”. perpendiculare pe aleile de trafic (adoptând distanţele de 3—4 m între rândurile scurte şi 2—3 m între pomii de pe aceste rânduri). Lidia Rasa. fusul zvelt la soiurile cu unghiul de inserţie mare şi cordonul vertical.a. Aleile de trafic vor avea 4 m lăţime. astfel ca lăstarii periferici apăruţi să depăşească lungimea de 40—45 cm. prin semănarea ierburilor perene pitice. Înfiinţarea plantaţiei. creat de I. 1986). Determină o creştere moderată a soiurilor altoite pe el. Specificul întreţinerii plantaţiilor.). Se mai folosesc palmeta Ypsilon cu braţe orientate spre interval. C e p o i u . Specificul înfiinţării plantaţiilor. — Vişinul vegetativ (VV1). Pomii se conduc sub formă de cordon vertical. sporind numărul ramurilor roditoare şi întârzierea apariţiei ramurilor pletoase (N. Tăierile de întreţinere şi de fructificare.P. 1980) se înmulţeşte prin marcotaj şi drajonaj. la distanţe de 4×1. Dintre noile erbicide folosite în combaterea buruienilor anuale şi perene din plantaţiile de vişin. este preferabilă celeia din primăvară şi se face în treimea mijlocie şi superioară a versanţilor (panta până la 25%). începând din anul al doilea de plantare. tăierile sunt asemănătoare cu cele ale cireşului.5 m. Conducerea vişinilor tineri se poate face : cu semitrunchi (60— 80 cm) la coroana fus–zvelt . C i r e a ş ă .5—2 m. În anul următor ramurile formate din aceşti lăstari se vor garnisi cu numeroase buchete de mai. Înţelenirea solului se face pe intervale şi aleile de trafic. În scopul prevenirii degarnisirii la vişinii pletoşi se face o scurtare (întinerire) periodică a semischeletului. La soiurile de vişin care fructifică predominant pe „buchete de mai”. Plantarea se face în rânduri scurte. — . bune rezultate au dat produsul românesc „Pitezin” pomicol 75 PU (St. completată cu intervenţii în verde. Soiurile pitice de vişin se conduc în tufă. Înălţimea pomilor se limitează la 1.. iar cele de vigoare mijlocie şi mare în palmetă etajată cu braţe oblice. 1986). la 4×3—3. în interiorul coroanei (V. Fălticeni. Plantarea de toamnă.5—2 m.Mahalebul (Cerasus mahaleb) este recomandat pentru zona dealurilor joase din zona de stepă şi silvostepă.C. sau fără trunchi (tufă). Prin ciupirea lăstarilor de prelungire a şarpantelor şi ramurilor laterale la 10— 20 cm se stimulează formarea lăstarilor anticipaţi.

Nuca este fructul cel mai bogat în Cu şi Zn şi conţine cantităţi însemnate de K. 1 kg de miez asigură 6 300—6 500 calorii — valoare echivalentă cu a următoarelor alimente : 1 kg pâine + 0.) a determinat un spor de producţie de până la 8 k g / p o m ( C o r n e l i a P a r n i a. Miezul de nucă este unul dintre cele mai complete şi concentrate alimente. Irigarea. Recoltarea fructelor. 1986). 1979. 1980). ci şi diversităţii şi calităţii substanţelor componente ce îndeplinesc funcţii importante în metabolismul organismului uman. CULTURA NUCULUI Juglans regia L. în acelaşi timp.Fertilizarea. (V. Fe. Valoarea alimentară ridicată se datorează nu numai aportului energetic. Substanţele grase sunt alcătuite în principal din acizi graşi nesaturaţi uşor asimilabili. în scopul evitării pătării pieliţei. cultura fiind foarte rentabilă.. 1977. iar proteinele conţin numeroşi aminoacizi esenţiali. Vişinele au o maturare ceva mai eşalonată decât cireşele..a. Nucul este una dintre cele mai valoroase specii cultivate. Importanţa pomicolă rezidă în valoarea alimentară a fructelor. urmând a fi introduse în procesul fabricaţiei în maximum 6—9 ore de la recoltare (I n t r i e r i. mult solicitate de piaţa internă şi externă. Fructele destinate industrializării se culeg prin scuturare cu vibratorul. P. introducându-se imediat în recipiente cu apă rece (10— 12°C). deoarece este. „Craiova” F–41/0. El conţine : substanţe grase (52 —77%) . Mg. 1985). C o s l o v. ORIGINE. Ca (J.3—2. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. C şi P) etc. B. substanţe proteice (12— 25%) .5 kg cartofi + 0. substanţe minerale (1. Deşi vişinul este rezistent la secetă.5 kg prune uscate + 1 kg pere.5 kg peşte + 0. .5%) . S.6% etc.5%. plantă pomicolă. vitamine (A. 1983). medicinală şi decorativă. tehnică. hidraţi de carbon (5—24%)) . Juglandaceae IMPORTANŢĂ. T ă r â ţ ă ş. Fertilizarea extra radiculară a vişinului (cu produsele „Făgăraş” 0. C o c i u şi colab.5 kg carne + 0. Datorită acestei compoziţii. răspunde bine la irigare. Fam. Îngrăşămintele cu azot administrate pe ţelină joacă un rol piincipal în legarea fructelor şi a măririi conţinutului în clorofilă din frunze de vişin (Gh.

uleiul de nucă este o materie primă valoroasă pentru fabricarea cernelei tipografice. frunzele. în unele ţări. ce reprezintă circa 50% din producţia de fructe. Ca plantă tehnică. în pictură. 1958). nucul a fost folosit în medicina populară din cele mai vechi timpuri. se pot folosi la prepararea halvalei şi a altor produse de cofetărie. eficiente în vindecarea dispepsiilor cronice. pentru plantaţii de aliniament. pot constitui materii prime valoroase pentru extragerea taninului şi a unor substanţe colorante. . 1986).şi avitaminozelor. nigra şi J. K o m ă n i c i . dar constituie o valoroasă materie primă pentru multe produse de cofetărie cărora le ridică valoarea nutritivă şi însuşirile organoleptice. 1980). în acest scop. nucul asigură materia primă pentru numeroase ramuri ale industriei. cu multiple utilizări . din fructele verzi şi frunzele de nuc se obţin diferite produse farmaceutice (ex : iodul). pentru frunzişul bogat ce emană un miros plăcut şi pentru umbra deasă. a dereglărilor intestinale şi stomacale. produse secundare care în prezent se pierd. Din miezul de nucă se poate extrage un ulei semisicativ cu multe întrebuinţări. a conjunctivitelor. endocarpul (coaja tare). solitar sau în grupuri : J. nucile verzi. Cei mai mulţi specialişti consideră că nucul a rezistat ultimei glaciaţiuni în centrul şi vestul Asiei. cu varietăţile decorative laciniata şi pendula Kirchn. cresc spontan pe o fâşie îngustă ce cuprinde extremitatea sudică a peninsulei Balcanice. Pe glob. a hipo. a infecţiilor bacilare etc. Ca plantă medicinală. a săpunului de lux. cinerea L. În prezent. este o apreciată materie primă pentru obţinerea cărbunelui activ. În primul rând se poate folosi în alimentaţie. . Datorită însuşirilor fizice şi chimice. sau pot fi folosite în furajarea tuturor speciilor de animale şi în special a păsărilor şi animalelor de blană . turtele de nucă. a rahitismului. scoarţa. Ca plantă decorativă. Se pot utiliza.V a l n e t . Origine şi arie de răspândire. C o c i u. care datorită însuşirilor sale fizico-mecanice şi decorative este foarte solicitat pentru fabricarea mobilelor de calitate. recoltate înainte de întărirea endocarpului. nucul s-a extins din aceste zone ocupând în prezent numai o mică parte din vechiul areal. în industria lacurilor şi vopselelor etc. I. regia. Cea mai valoroasă materie primă este lemnul. mezocarpul. având valoare energetică şi însuşiri organoleptice superioare tuturor uleiurilor obţinute din plante oleaginoase cultivate la noi. în Iran (provincia Ghilan) şi în câteva depresiuni în Peninsula Balcanică şi Italia (V . ramurile şi rădăcinile subţiri. sunt folosite pentru prepararea dulceţei şi lichiorurilor fine . specii ale genului Juglans L. a amestecurilor abrazive şi a linoleumurilor fine sau (în cel mai rău caz) poate fi folosit drept combustibil solid cu o mare putere calorifică. (C. Se consumă mai puţin în stare proaspătă. este apreciată pentru forma şi dimensiunile coroanei. produs secundar de la extragerea uleiului. cât şi J. în sculptură etc. Pe măsura încălzirii climei.

R u s u. arată că nucul are un sistem radicular pivotant ce pătrunde în sol până la 6. Producţia de fructe. urmată de Europa şi America de Nord. nigra. la recensământul pomilor din 1979. C o c i u. majoritatea pomilor fiind nealtoiţi. XIX (V. K r a s i l n i k o v ş i D o r o f e e v ( c i t a ţ i d e E. iar ţările mari cultivatoare sunt.S. în ordine : U.. de aceea. comparativ cu alte specii. Din datele F. câteva zone din China şi Japonia. Turcia.S. apoi în Europa. În prezent.. Rusu (1969). În şcoala de puieţi.3 mi pomi din care. Plantaţii comerciale există în puţine ţări.Asia Mică. existau în cultură 4. În Anglia. pe un sol brun. În România. În multe ţări fructele sunt inferioare calitativ. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Caracteristici morfologice şi de producţie Sistemul radicular. există întinse suprafeţe cu păduri în care nucul creşte spontan. iar suprafeţele sunt relativ mici. Japonia şi India. România. Franţa. majoritatea rădăci- . Cele mai mari producţii de nuci se obţin în Asia. însă. producţiile sunt mici şi variabile de la an la an.0 m. o parte din Caucaz. totuşi o continuă creştere.4 mii tone în 1969 – 1971. iar în America în a doua jumătate a sec. 1969). nucul.O. numai 912 mii în masiv pe 7 616 ha şi 3. E.A. 1975). C. obţinuţi din seminţe. ajunge la concluzia că genotipurile din ţara noastră prezintă o înrădăcinare trasantă. cultura nucului are încă un pronunţat caracter extensiv. partea de sud a Americii de Nord şi câteva zone din Peru şi Brazilia. În Asia. estul şi sud-estul Asiei. regia cât şi J. Bulgaria. la nivelul anului 1988. şi Grospiere. atât la J. la început în China.I.4 mil. Situaţia actuală şi de perspectivă. a fost de 47 000 t. De la 692. se cultivă aproape în toate ţările cu climat temperat situat între paralelele 10°—50° (F.A. studiind arhitectonica sistemului radicular al nucilor de diferite vârste crescuţi pe tipurile reprezentative de sol din România. În majoritatea ţărilor de pe glob.9 mii tone în 1987. 1958).5—7. fără lucrări de întreţinere specifice şi. pomi răzleţi. B e r g o u g n o u x . China. s-a ajuns la 872.. cu mulţi pomi izolaţi. Nucul a fost luat în cultură cu mult înaintea erei noastre. se constată că producţia mondială de nuci a înregistrat.. a fost introdus în 1562.

în livadă. Mugurii vegetativi se află pe toată lungimea ramurilor anuale la pomii tineri şi numai în treimea superioară la cei intraţi pe rod. Datele de mai sus explică producţiile mici obţinute la pomii crescuţi în condiţii necorespunzătoare. 1975).82 buc. lamelară.50 lăstari. Pe celelalte tipuri de sol înrădăcinarea este ceva mai profundă (0—50 cm la 10 ani. Adâncimea maximă la care ajung rădăcinile la pomii maturi este de 140 cm pe nisipuri. Cel mai mic număr de lăstari se formează pe ramurile anuale de 1—5 cm (1. iar în cadrul soiului de dimensiunile ramurii anuale. (M. la care se formează mulţi lăstari viguroşi în marea lor majoritate sterili.0 m. Tulpina. s-au selecţionat soiuri şi hibrizi care diferenţiază flori femeieşti şi în mugurii laterali.0—2. dar maximum de rădăcini active sunt la 3—4 m de trunchi. Nucul formează un trunchi gros acoperit la început cu un ritidom tare. Mugurii. Capacitatea de lăstărire a nucului este redusă şi depinde de soi. când se obţin lăstari de la 1. putând exista : 1—2 muguri vegetativi. între 1. La marea majoritate a soiurilor şi hibrizilor din ţara noastră florile femeieşti diferenţiază numai în mugurii terminali ai lăstarilor. Producţia la aceste soiuri este dependentă de numărul mugurilor. cu măduva mare. Soiurile şi hibrizii la care florile femeieşti diferenţiază şi pe muguri laterali au un potenţial productiv mai mare. mare (20—25 m în diametru) şi rară. fiind aşezaţi serial la acelaşi internod. Adâncimea lor descreşte pe măsura îndepărtării de trunchi. Pe plan mondial şi. Specie unisexuat monoică.). neted. La majoritatea hibrizilor de nuc pe o ramură se formează. Viteza de creştere a tulpinii este maximă în anii 3—8 de la plantare. Producţii mici se obţin şi la pomii prea viguroşi. iar în câmpul de formare la 15—60 cm . corelată . După intrarea în perioada de rodire maximă creşterile anuale se reduc la 10—15 cm. 80 cm pe podzoluri şi 110 cm pe cernoziomuri şi brun-roşcate. Pe orizontală. Ramurile anuale sunt scurte. iar cel mai mare pe ramurile mai lungi de 20 cm (1. Intensitatea diferenţierii florilor femeieşti este minimă pe lăstarii mai lungi de 20 cm (2. unele rădăcini depăşesc de 4—7 ori raza coroanei. dar este foarte mare pe lăstarii cu lungimea de 5—15 cm (77. groase. sau un mugure vegetativ şi 1—2 amenţi.02%).82%) şi destul de scăzută pe lăstarii de 1—5 cm (20—74%).). Coroana. nucul are pe acelaşi pom trei categorii de muguri : vegetativi. mixti şi amenţi. fertilizaţi şi irigaţi excesiv.nilor sunt plasate la 10—40 cm. în medie.12 buc. G o d e a n u . P o p e s c u ş i I . în care majoritatea lăstarilor au 1—5 cm. alb-cenuşiu. majoritatea rădăcinilor sunt dispuse în stratul de 0—50 cm la pomii de 10 ani şi în stratul de 0—20 cm la pomii de 40 ani. 20—80 cm la 20 ani şi 0—50 cm la 40 ani). la aceşti pomi. pe podzol. Mai târziu ritidomul crapă longitudinal şi capătă o culoare cenuşie–negricioasă. Lăstarii. Este globuloasă. 1—2 amenţi.25— 1. în ultimul timp şi în ţara noastră.

1941) Distanţa (m) 0 18 40 -50 75 150 Grăunciori de polen (buc. Pomii crescuţi în condiţii nefavorabile diferenţiază mai mulţi amenţi şi mai puţine flori femeieşti. 24. în anii cu desprimăvărare timpurie şi temperaturi ridicate creşte procentul de protandrie. „Orăştie”. Pe măsură ce lăstarii cresc. pe fiecare mm2 teren cad în 24 ore. pe când altele diferenţiază mai puţini (T 56. fiecare cu câte 2—32 stamine.7 1. La unele soiuri înfloresc mai întâi florile femeieşti (soiuri protogine) : „Geoagiu 65”. Un nuc matur produce între 5—20 miliarde grăunciori de polen.1. la altele înfloresc mai întâi florile bărbăteşti („Sibişel precoce”. viitorii amenţi pot fi deosebiţi de ceilalţi muguri prin forma şi dimensiunile lor. influenţată de condiţiile ecologice. La intrarea în repausul hibernal ei au între 1 şi 2 cm lungime şi între 4 şi 8 mm diametru. S c h n e i d e r s.5 1. T 23. Pe măsura înaintării în vârstă.). La 2—3 săptămâni după formarea mugurilor.) 8 4. Specificul înfloririi. înflorirea florilor femeieşti se eşalonează pe 2—3 săptămâni. Pe pom. . În condiţii normale de răspândire. între 1—8 grăunciori de polen (tab. polenizării şi fecundării. dichogamia este o însuşire genetică. T 25). pe când înflorirea amenţilor durează numai 4—6 zile. „S 44” etc. . continuă şi creşterea amenţilor. Există soiuri şi hibrizi care diferenţiază un număr mare de amenţi (T 10. La înflorire amenţii au 6—10 cm lungime.T 25” etc.) (soiuri protandre) şi numai la un număr redus de soiuri înflorirea amenţilor coincide cu înflorirea florilor femeieşti (soiuri Homogame): „Productiv de Geoagiu”. Diferenţierea amenţilor are loc înaintea diferenţierii florilor femeieşti. în funcţie de distanţa faţă de pom. Tabelul 24. .1 2.1 Numărul de grăuneiori de polen ce cad pe mm2 teren in 24 ore în funcţie de distanţa faţă de pom (după E.pozitiv cu lungimea totală a creşterii lăstarilor — element ce poate fi uşor controlat şi dirijat prin lucrări agrotehnice. diferenţiază în amenţi mugurii plasaţi în treimea mijlocie şi inferioară a lăstarilor. „Germisara”. intensitatea diferenţierii amenţilor creşte.. De regulă.0 Florile bărbăteşti. iar pe rahisul lor sunt inserate câte 70—150 flori bărbăteşti. „Novaci” . T 18).

iar după ieşirea din anteră. dar cercetările efectuate de unii autori au evidenţiat că procentul de flori fecundate diferă în funcţie de soiul polenizator (I. (pornirea în vegetaţie). deoarece la maturitate epicarpul şi mezocarpul (necomestibil) crapă lăsând liberă sămânţa protejată de un endocarp sclerenchimatos (coaja). de grosime mijlocie. Vânturile slabe. frumos colorat. are loc în aprilie. cu tegumentul de culoare galbenă sau alb-gălbui. când temperatura medie zilnică devine aproape constantă. este un „fruct fals”. orificiul peduncular mic. la formarea lui participând şi unele componente ale periantului. de regulă. Polenul deshidratat timp de 4 ore în exicator cu CaCl2 şi congelat la —24. fenofazele finale ale tuturor mugurilor se desfăşoară mai târziu. de formă rotundă sau elipsoidală regulată. cu valvele bine sudate. cresc paralel. La unele soiuri apariţia florilor femeieşti are loc înaintea creşterii lăstarilor. în primele zile. în jur de 10°C. Având în vedere că producţia de fructe depinde de numărul florilor polenizate şi fecundate. umiditatea atmosferică mai redusă şi temperaturile ridicate favorizează polenizarea şi fecundarea. apoi încep să se desfacă treptat şi ajung în poziţie divergentă (180°). La început florile femeieşti sunt sferice apoi la polul apical apare stigmatul format din 2 lobi plumoşi care. Polenizarea. bine închis. cu gust şi aromă plăcute. La nuc polenizarea este anemofilă.Înflorirea amenţilor începe de la bază spre vârf. grăunciorii de polen rămân viabili numai 2—3 zile. Macroscopic. el poate fi considerat o pseudodrupă dehiscentă. la nuc. pentru fiecare soi de bază să se intercaleze câte 2—3 soiuri polenizatoare ai căror amenţi să-şi eşaloneze înflorirea pe întreaga perioadă de înflorire a florilor femeieşti. Partea comestibilă a fructului este sămânţa (miezul). Datorită cerinţelor mari de temperatură. De la umflarea mugurilor până la înflorire sunt necesare 15 . după care se recurbează în jos. Dublarea dimensiunilor ovarului şi apariţia pe stigmat a unor pete neerotice marchează încheierea fecundării. Nucul are un repaus hibernal mai lung decât alte specii. la plantare.0 oC poate fi păstrat 2—3 luni sau chiar mai mult. În scopul unei mai bune polenizări se recomandă ca rândurile să fie orientate perpendicular pe direcţia vânturilor dominante din perioada înfloririi. Florile femeieşti apar solitare. iar distanţa dintre soiurile de bază şi cele polenizatoare să nu fie mai mare de 50—60 m. Caracteristicile ciclului anual. 1975). G o d e a n u. Sunt considerate soiuri valoroase cele cu fructe mai mari de 10 g. este necesar ca. cu un conţinut de peste 50% miez. Majoritatea soiurilor de nuc sunt interfertile. Stigmatele prezintă receptivitatea maximă pentru polen când cei 2 lobi formează între ei unghiuri cuprinse între 90—180°. sau câte 2—4 grupate în vârful lăstarilor fertili. Umflarea mugurilor. Fructul. în a doua jumătate a lunii octombrie. iar la altele după ce lăstarii au crescut parţial. Căderea frunzelor are loc. cu endocarpul neted.

G a r a vel. La pomii obţinuţi din sămânţă perioada de creştere durează 10—15 ani. Fructele ajung la maturitate începând cu jumătatea a doua a lunii august şi se încheie după 15 octombrie. regia şi 120 pomi altoiţi pe J. în plantaţii intensive cu soiuri cu fructificare laterală s-au obţinut 5—7 t/ha. Creşterea intensă a lăstarilor are loc în aprilie şi mai în prima jumătate a lunii iunie creşterea lăstarilor se reduce treptat. La pomii altoiţi atât longevitatea. . însă. La nuc are loc un singur „val de creştere” . C o c i u şi colab. Nucul este specia pomicolă cu cea mai mare longevitate.R 3/3”. nucul apare ca o specie de vigoare mijlocie. La altoirea pe J. (1959) a stabilit că o plantaţie clasică cu 40 pomi/ha. („Jupâneşti”. iar o plantaţie mixtă cu 40 pomi/ha altoiţi pe J. să înceteze. Ciclul individual de viaţă. rodirea maximă 40—80 ani. regia la 6—8 ani. între 100 şi 400 ani. În tinereţe producţiile sunt mici şi cresc lent. După volumul de biomasă acumulată în unitatea de timp. (V. după care majoritatea pomilor se usucă. nigra la 5—6 ani. după care se instalează perioada de declin ce poate dura 15—20 de ani. ca după 15 iunie—1 iulie creşterea.—20 zile sau chiar mai mult. iar în ţara noastră. deoarece nucul este sensibil la brumele şi îngheţurile târzii de primăvară. iar după 80 de ani se instalează perioada de declin. 1983).. nigra au produs 1 300 kg/ha în anul 10 şi 3 200 kg/ha în anul 60 de la plantare. „Ideal” etc. Momentul pornirii în vegetaţie şi al înfloririi diferă în funcţie de soi şi de evoluţia temperaturilor. Nucul obţinut din sămânţă produce primele fructe după 11—15 ani . L . s-au obţinut producţii de 100—500 kg/pom. rodirea maximă 100—200 de ani. Pe plan mondial. creşterea şi rodirea 12—40 ani. cea de creştere şi rodire 20—100 de ani. Potenţialul productiv.). cât şi durata diferitelor perioade de vârstă sunt mai reduse. cel altoit pe J. Există. . nigra. a dat 100 kg/ha la 10 ani şi 3 200 kg/ha la 60 de ani. datorită apariţiei în zona de altoire a unor necroze produse de virusul „Chorry leaf roll” (CLRV). Soiurile cultivate în ţara noastră sunt de vigoare mare. Precocitatea. comparativ cu soiurile noi cu fructificare laterală. Sunt apreciate soiurile şi hibrizii cu pornire în vegetaţie tardivă. lăstarii anticipaţi apar rar. iar cei altoiţi pe J. O livadă intensivă cu 160 pomi/ha altoiţi pe J. regia creşterea durează 5—12 ani. dar datorită longevităţii pomii ajung la dimensiuni foarte mari.. După fecundare fructele cresc rapid în volum timp de 35—45 zile. după care creşterea încetează. soiuri foarte precoce. La altoirea pe J. având loc diferenţierea ţesuturilor şi acumularea substanţelor de rezervă. la pomi izolaţi de 60—100 de ani. nigra a produs 1 600 kg/ha la 10 ani şi numai 800 kg/ha la 30 de ani. Pomii altoiţi au vigoare mai redusă decât cei din sămânţă. care produc primele fructe în pepinieră la 2 ani după altoire. Vigoarea. longevitatea este de numai 25—30 de ani.

după ce pomii au ieşit din perioada de repaus profund. fapt ce dovedeşte că valorile factorilor ecologici au o mare influenţă asupra valorificării potenţialului său productiv. Nucul creşte şi rodeşte satisfăcător numai în zonele cu temperaturi medii anuale de 8—11°C. Amenţii. Insuficienţa luminii reduce rezistenţa la ger a pomilor şi sporeşte intensitatea atacului de boli. iar în zonele de câmpie şi pe celelalte expoziţii. pomii suportă în perioada de repaus profund până la —25° . Cele mai bune zone pentru nuc sunt cele în care. În toate zonele din ţara noastră cantitatea de lumină satisface cerinţele nucului. cât şi frunzele şi lăstarii. 1964). pomii cresc slab.IV. Nevoi maxime de apă se înregistrează în perioada creşterii intense a lăstarilor şi fructelor (mai—iulie). amenţii pot fi afectaţi chiar la —17°.VI. intensitatea diferenţierii florilor femeieşti este redusă. În zonele cu mai puţine precipitaţii cultura intensivă a nucului este eficientă numai cu irigare. S-a stabilit că cerinţele nucului faţă de lumină sunt satisfăcute în zonele în care. şi mai ales stigmatele sunt distruse la puţin sub 0 °C. —30°C. În condiţii de secetă. totuşi. Cerinţe faţă de căldură. producţiile sunt mici şi nucile cu puţin miez. G o d e a n u. iar în timpul repausului sunt minime (40—60 l/m2 lunar). . —18°C. durata insolaţiei este 800—1 000 ore. iar în perioada 30.. în această fenofază. Se recomandă.. (D. Astfel. la o lumină insuficientă. 1 100—1 800 ore (I. creşterile sunt mici. B 1 a j a. cad lunar 100—120 l/m2. . La maturarea fructelor cerinţele nucului sunt mai mici (80—100 l/m2). Dacă temperaturile scăzute survin brusc toamna sau primăvara. La ger nucul are o rezistenţă mijlocie. Temperaturile mai mari de 35°C produc arsuri pe lăstari. Nucul are cerinţe mari faţă de apă.—15. Cerinţe faţă de apă.Cerinţe faţă de factorii ecologici Nucul dă producţii cantitative şi calitative superioare numai în puţine zone de pe glob. Cerinţe faţă de lumină. În literatura de specialitate sunt citate exemplare de nuc ce au rezistat chiar la —40°C. ca în zonele de deal nucul să fie amplasat numai pe pante cu expoziţii sudice. Nucul are mari cerinţe faţă de lumină. sud-estice şi sud-vestice. 1975). Producţii mari şi de calitate se obţin numai în zonele în care precipitaţiile însumează anual peste 600 —700 l/m2. . în special produse de Xanthomonas juglandis.X. .—10. frunze şi fructe. la —3. în perioada 20. Sensibilitatea maximă la temperaturi scăzute se înregistrează în perioada înfloririi. cu veri călduroase şi ierni blânde.0°C sunt distruse atât florile.IX.

cu polenizarea anemofilă. descendenţii generativi ai aceluiaşi pom. californiaca Watt. ce cuprinde 5 genuri. . Kaeh. Nucul creşte şi rodeşte bine numai pe soluri fertile. Cardocaryon. manshurica Max. Nucul se înmulţeşte mai greu pe cale vegetativă şi. N. arată. Umiditatea relativă a aerului ridicată favorizează atacul de bacterioză iar umiditatea excesivă din sol duce la asfixierea rădăcinilor. Cerinţe faţă de sol.0—7. cu un subsol profund. etc. Din genul Pterocarya. nu rodeşte. Pe solurile extreme (argiloase sau nisipoase. specia P. permeabile pentru apă şi aer. J.5—3. J. numărul soiurilor şi portaltoilor utilizaţi atât pe plan mondial. au fost folosite pentru crearea de soiuri şi portaltoi numai două specii. . J. prezintă importanţă numai genurile Juglans L. şi Pterocarya Kundt. J. . 1983). în consecinţă. regia a contribuit la formarea tuturor soiurilor şi a unor portaltoi. . dar mai cu seamă în ţara noastră. pe pantele erodate cu soluri subţiri. sau dă producţii mici şi calitativ inferioare E. regia L.0 m. cinerea L. profunde. J. sărace. Fiind o specie unisexuat monoică alogamă. Sortimentul de soiuri.. stenoptera D. . 1967). J. pentru crearea de noi soiuri şi portaltoi au fost folosite şi speciile : J. Specii spontane. diametrul trunchiului reprezintă numai 39. şi anume : Dioscaryon. Pentru zona temperată. J. că genul Juglans L. din seminţele unor părinţi cu însuşiri biologice şi agroproductive valoroase. S-a constatat că. Rusu (1969) constată că faţă de pomii de la baza pantei. La nuc. 1964. hindsii Sarg. formează hibrizi naturali. iar J. şi anume : J. nigra a fost folosit numai ca portaltoi.C.32% la cei din treimea mijlocie şi numai 13. Coc iu şi colab.. însă. nigra L (nucul negru). regia. B l a j a. cu 21 specii. cuprinde 40 de specii grupate în 3 secţii. care se deosebesc mult între ei. cordiformis K. iar fructele rămân mici şi cu puţin miez.5). numai l% au fructe de calitate (D. Nucul face parte din familia Juglandaceae Lindl. În ţara noastră. pe solurile scheletice) nucul creşte slab. este mic. D o d e (citat de V. cu reacţie slab acidă sau neutră (pH 6. M e z a. cu textură uşoară sau mijlocie. sieboldiana Max.21% la cei din treimea superioară. până în prezent.diferenţiază puţine flori femeieşti. permeabil. din aceştia. (nucul comun) şi J. soiuri şi portaltoi Specii importante pentru cultură. Adâncimea minimă a apei freatice trebuie să fie de 2. Pe plan mondial. cu 7 specii . a dat rezultate încurajatoare ca portaltoi vegetativ pentru J. s-a înmulţit prin seminţe. cu 12 specii şi Physocaryon . numai 5% din descendenţi au productivitate ridicată şi. major Heller .

În anumite zone s-au format, în timp, populaţii de hibrizi cu unele caractere valoroase dominante („De Sibişel”, „De Tg. Jiu”, etc.). Din aceştia s-au selecţionat cei mai valoroşi şi s-au înmulţit prin altoire, devenind soiuri. Analizând soiurile existente pe plan mondial, se constată că fiecare zonă ecologică are sortimentul său specific şi foarte puţine soiuri dau rezultate bune în habitate diferite. În S.U.A., cea mai mare producătoare de nuci din lume, cultura nucului este cantonată în California (unde se produce 90% din producţie) şi în Oregon. Sortimentul din California este alcătuit din soiurile „Hartley”, „Payne”, „Franquette”, „Eureca”, cărora li s-au alăturat câteva soiuri noi : „Amigo”, „Ashley”, „Carmelo” „Chico”, „Gustino”, „Lampoc”, „Midland”, „Nugget”, „Pedro”, „Serr”, „Shakey”, „Tehoma”, „Trinta”, „Vina”, „Waterloo” etc. În Oregon, sortimentul este alcătuit din soiurile „Adams”, „Adams 10”, „Chambers”, „Chasec”, „Chasec 7”, „D 9”, „D 12”, „H 7”, „Moyer”, „Spurgeon”, „Webster”, „W 2” etc. O caracteristică generală a soiurilor americane este marea lor productivitate ; pomii au vigoare mijlocie, cu fructificare pe lăstari laterali scurţi, fructe de calitate ; pornesc în vegetaţie foarte timpuriu şi de aceea, în Europa, nu dau producţii mari şi constante. În Franţa (cea mai mare exportatoare de nuci din Europa) soiul de bază este „Franquette”. În plantaţiile din Dauphine, acest soi are pondere de 80%. În Perigord mai sunt răspândite şi soiurile ,,Corne”, „Marbot”, şi „Granjean”, iar pe valea Iserului „Parisienne”, şi „Mayette”. Din populaţiile locale s-a selecţionat soiul „Montignac”, ca polenizator pentru „Franquette”. Se extinde soiul „Lara”, obţinut dintr-o sămânţă din soiul „Payne”, care se evidenţiază prin precocitate, potenţial productiv ridicat şi calitate. În Italia, sortimentul este format în marea lui majoritate din populaţii locale. Singurul soi cu însuşiri valoroase este „Sorrento”. Un alt soi mai puţin important este „Bleggiana”. În Bulgaria, au fost introduse în sortiment : „Sejnovo”, „Krimski”, „Backire”, „Igumenski" etc. În Iugoslavia, pentru zona mai caldă, sortimentul recomandat este format din soiurile : „Sejnovo”, „Şampion”, „Ibar”, „Srem”, „Vujan” şi „Tisa”, iar pentru zonele mai reci, cu climat continental, „Gazenheim 139”, „Novosadski”, „Kasni”, „Elit” şi „Sibişel 44” (A. S t a n c e v i c ş i V . B u g a r c i c , 1983). În România, sortimentul cuprinde 12 soiuri ale căror caracteristici sunt prezentate în tabelul 24.2. Sortimentul de portaltoi. Atât pe plan mondial, cât şi în România, principalul portaltoi folosit în cultura nucului este J. regia L. EI este compatibil cu toate soiurile, rezistent la ger şi secetă şi mai puţin pretenţios la sol, decât J. nigra. Imprimă soiurilor vigoare şi longevitate mare, intrare târzie pe rod, potenţial

productiv redus în tinereţe, dar pe măsura înaintării în vârstă producţiile cresc. Este destul de sensibil la bolile sistemului radicular (Phitophtora cinamoni, Armillaria mellea şi Agrobacterium) şi la nematode, dar este singura specie tolerantă la virusul „Cherry leaf roll”. În prezent, în majoritatea ţărilor se foloseşte ca material semincer un amestec de hibrizi cu fructe de mărime mijlocie şi procent mare de răsărire. În ţara noastră există un singur portaltoi omologat, Tg. Jiu 1. J. nigra a fost mult utilizat ca portaltoi în ultimii 20 de ani, mai ales în Franţa şi S.U.A. Comparativ cu pomii altoiţi pe J. regia, cei altoiţi pe J. nigra intră mai repede pe rod, au o vigoare cu 5—20% mai redusă, pomii dau producţii mai mari, fructele sunt mai mari şi conţin mai mult miez. Compatibilitatea la altoire, însă, este mai redusă, pomii sunt mai rezistenţi la ger, dar mai sensibili la secetă şi mai pretenţioşi la sol, vegetând bine numai pe soluri profunde, revene, fertile, cu un bun regim aerohidric. Rezistenţa la bolile sistemului radicular şi la nematode este mică sau mijlocie. Longevitatea pomilor este redusă. La 25—30 de ani majoritatea pomilor se usucă datorită sensibilităţii la virusul „Cherry leaf roll”, care produce în zona de sudură dintre altoi şi portaltoi o necroză liniară de culoare neagră. În ultimii ani, folosirea lui J. nigra ca portaltoi s-a redus. În România el s-a folosit numai experimental. În S.U.A. şi Franţa s-a verificat comportarea ca portaltoi şi a altor specii ca J. sieboldiana, J. hindsii, J. cinerea etc., dar rezultatele obţinute nu au justificat extinderea lor în producţie.

PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor În Franţa, cea mai mare exportatoare de nuci din Europa, peste 80% din pomii existenţi în cultură sunt altoiţi. Altoirea nucului este mai dificilă decât a altor specii. Altoirea în câmp dă rezultate bune numai în zonele în care temperatura medie din perioada mai—septembrie depăşeşte 18,5°C, iar oscilaţiile diurne să fie cât mai reduse (E. S c h n e i d e r s , 1941). Altoirea la masă. În zonele în care nu sunt îndeplinite aceste condiţii, cum este şi ţara noastră, rezultate bune s-au obţinut numai prin altoirea nucului la masă, urmată de forţare, metodă prin care procentul de prindere se ridică la peste 40—50%. Tehnologia altoirii la masă a nucului cuprinde următoarele secvenţe : — producerea puieţilor portaltoi în şcoala de puieţi, sau în ghivece în solarii. Sunt buni de altoit numai puieţii de 1—2 ani, autentici, sănătoşi, cu sistemul radicular nevătămat, care au la 3—5 cm deasupra coletului diametrul de 8—20 mm ;

— producerea ramurilor altoi, trebuie făcută în plantaţii elită în care se aplică lucrări speciale pentru a obţine ramuri altoi lungi de 50—100 cm, cu diametrul de 8—20 mm, rotunde în secţiune şi cu măduva cât mai redusă (sub 1/3 din diametru), cu muguri bine formaţi, cu internodiile de 5—6 cm, ramuri altoi lipsite de boli şi dăunători ; — pregătirea portaltoilor şi altoilor. Puieţii portaltoi se scot toamna după căderea frunzelor, cu sistemul radicular cât mai puţin rănit, se sortează şi se stratifică. Înainte de altoire, ei se scot de la stratificare, se spală, se dezinfectează cu „Topsin” 0,1%, se scurtează pivotul la 20—25 cm, iar rădăcinile laterale la 2 —3 mm şi se introduc în camera de preforţare stratificaţi în lăzi cu rumeguş de conifere reavăn şi dezinfectat cu „Topsin” 0,1%. Preforţarea durează 10—15 zile, la temperatura constantă de 26—28°C, iar umiditatea aerului de 80—90%. Ramurile altoi se recoltează din plantaţia elită toamna după căderea frunzelor până la venirea gerurilor mari, se stratifică la 0—5oC sau în camere frigorifice la 1 —2°C, în pungi de plastic ermetic închise. Cu 3—4 zile înainte de altoire, ramurile altoi se scot de la păstrare, se spală, se dezinfectează cu „Topsin” 0,1% şi se introduc 4—5 zile în camere de preforţare în aceleaşi condiţii ca şi portaltoii. ― altoirea propriu-zisă se poate efectua în toată perioada de repaus ( 1.XII— l.IV). Rezultate mai bune s-au obţinut în altoirile efectuate în decembrie şi ianuarie. Nucul poate fi altoit la masă prin toate metodele, cu ramură detaşată în lemn. Cele mai bune rezultate se obţin, însă, la altoirea mecanizată în scăriţă sau omega, iar la altoirile manuale în copulaţie perfecţionată, triangulaţie, despicătură. În cazul utilizării acestora din urmă, punctul de altoire se leagă strâns cu rafie plastifiată. La altoirea mecanizată în scăriţă, dacă maşina este bine reglată, nu este necesară legarea. Pentru a evita deshidratarea partenerilor şi pătrunderea la punctul de altoire a unor impurităţi, se recomandă ca altoiul şi punctul de altoire să se introducă într-un amestec format din 90% parafină tip A şi 10% colofoniu, cu temperatura mai mică de 50—55°C. După parafinare, materialul altoit se stratifică în lăzi cu rumeguş de conifere reavăn, sterilizat termic şi dezinfectat cu Topsin 0,l %. Lăzile se introduc în hala de forţare unde se ţin 10—14 zile la o temperatură constantă de 26—28°C, umiditatea relativă a aerului menţinându-se la 80—90%. Forţarea se consideră încheiată când punctul de altoire este complet calusat, iar mugurii altoi s-au umflat. Călirea şi plantarea materialului săditor. După forţare, temperatura se scade treptat (în 2—3 zile) la 0,5°C, iar umiditatea la 80—85%, valori la care materialul altoit se păstrează până la mijlocul lunii aprilie, când lăzile se duc în câmp unde se ţin 10—15 zile şi apoi se plantează în pepinieră în câmpul II la 90 cm între rânduri şi 40—45 cm pe rând. După plantare se face un bilon a cărui înălţime depăşeşte cu 7—10 cm altoiul. În 20—30 zile bilonul se nivelează treptat şi se elimină lăstarii formaţi din portaltoi. La altoi se alege un lăstar, ceilalţi se taie, rana rezultată se

2 —3 udări. Dacă între cerinţe şi condiţii există diferenţe. o fertilizare suplimentară cu 40 kg/ha N (în perioada 1—10. Împărţirea terenului în parcele. indiferent de proprietar. Italia). Franţa.5—1. a reieşit că în bazinele de maximă favorabilitate pentru nuc sunt mai eficiente plantaţiile în masive mari. Este o metodă mai avantajoasă şi se aplică în toate ţările care dispun de condiţii ecologice favorabile (S. Pentru a obţine pomi STAS. cu multe lucrări manuale. Italia. Amplasarea viitoarelor plantaţii.0% zeamă bordeleză. trebuie analizate pe 20—30 de ani. Altoirea în câmp.A. În câmpul II se mai aplică 5—6 praşile. Din experienţa ţărilor mari producătoare (S. Având în vedere sensibilitatea portaltoilor nucului la boli ale sistemului radicular. Pentru a nu greşi. Pentru condiţiile din ţara noastră. măsurile de prevenire şi combatere a eroziunii. în condiţii economice avantajoase. Franţa.U. terenurile ocupate anterior cu specii lemnoase trebuie plantate cu nuc numai după scoaterea din sol a resturilor vegetale rezultate de la defrişare şi . trebuie făcută numai în zonele în care valorile factorilor ecologici corespund în toate fenofazele cerinţelor biologice ale soiurilor. amplasarea sistemului de irigare etc. pentru a sesiza variaţiile de regim normal şi variaţiile accidentale şi a stabili în ce măsură soiurile de care dispunem sunt sau nu adaptate la aceste condiţii.VII). Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiei Înfiinţarea plantaţiilor. În primul an lăstarul altoi creşte de 40— 60 cm.U.. Prin altoirea la masă se obţin rezultate bune. ei se mai ţin un an (câmpul III).. trebuie să asigure condiţii pentru mecanizarea lucrărilor de întreţinere. compensa factorii deficitari. unele rezultate încurajatoare s-au obţinut prin altoirea în luna mai cu mugure în placaj. iar în pepinieră cu mugure „în inel”. etc. folosind utilaje de mare productivitate. „în dreptunghi” sau „ferăstruică” şi cu mugure „în placaj” („chip buding”).A. amplasarea şi consolidarea drumurilor şi zonelor de întoarcere. şi 6— 7 tratamente cu 0. se pot amplasa plantaţii de nuc numai dacă prin lucrările agrotehnice se pot.) folosind metodele în l i v a d ă c u ramură detaşată în lemn sau sub scoarţă.acoperă cu mastic pentru a nu se infecta. care ridică preţul de cost. dar sunt necesare investiţii şi consumuri energetice mai mari. valorile factorilor climatici.

5—2. sau sorg semănat în aprilie şi încorporat în iulie). Întreţinerea solului.cultivarea 3—4 ani cu plante agricole sau furajere anuale sau perene. Cele mai bune premergătoare sunt : leguminoase anuale sau perene. tasarea corectă a solului şi udarea cu 30—40 1 apă la groapă. trebuie desţelenite cu cel puţin 6 luni înaintea plantării. Prinderea la plantare şi creşterea din anul I sunt maxime la pomii care au rădăcini peste 50 cm şi lipsite de vătămări. agroalimentare sau plante pentru îngrăşământ verde. şi 2—3 discuiri înainte de plantare. ori cultivat cu plante furajere. După fertilizare urmează desfundarea totală sau în benzi în lungul rândului la 60—80 cm adâncime. urmate de ierburi perene. Distanţele de plantare diferite. Coletul trebuie să rămână la nivelul solului. În cazul culturilor intercalate se menţine. M i h ă e s c u ( 1 9 7 7 ) precizează că prinderea este totală dacă se plantează primăvara devreme. .0 m în lungul rândului.. după udare. La plantările de toamnă. Până la intrarea pe rod. Mocirlirea. recomandăm ca gunoiul să fie distribuit înainte de desfundare în benzi late de 1. încă din vară (iulie-august). contribuie la o mai bună prindere. se face un muşuroi cu baza de 50—60 cm şi înălţimea de 30—40 cm. Leguminoasele şi ierburile perene. Mulcirea parţială cu diferite resturi organice sau cu folie. iar îngrăşămintele chimice repartizate pe întreaga suprafaţă. se recomandă ca înainte de desfundare să se administreze 40—60 t/ha gunoi de grajd. 1983). După intrarea pe rod. Fasonarea rădăcinilor constă numai din netezirea eventualelor răni şi îndepărtarea rădăcinilor rănite. G r . cât şi primăvara timpuriu. cereale şi prăşitoare. stimulează creşterea pomilor şi reduce cheltuielile de întreţinere. Pichetarea în triunghi isoscel sau echilateral face ca pomii să beneficieze de mai multă lumină. ogor lucrat pe o bandă lată de 1. C o c i u şi colab. regia şi 8—10 m între rânduri şi 6—8 m pe rând la pomii altoiţi pe J. pentru a proteja sistemul radicular de ger. iar pomii se scot din pepinieră tot primăvara aproape de momentul plantării. solul se poate menţine ca ogor lucrat sau cultivat cu plante pentru îngrăşământ verde (Lolium perene. semănat în august şi încorporat în mai-iunie. solul din livadă se menţine ca ogor lucrat. obligatoriu. nigra şi la soiurile cu fructificare laterală altoiţi pe J. trebuie să asigure 1—2 m spaţiu liber între coroanele ajunse la dezvoltare maximă. Plantarea nucului se poate face atât toamna. în funcţie de vigoarea pomului. Având în vedere viteza redusă de creştere a sistemului radicular. Plantele cultivate nu trebuie să concureze pomii în perioadele critice pentru apă şi hrană. pentru o mai eficientă utilizare a lui. Ele variază între 10—12 m între rânduri şi 8—12 m pe rând la pomii din soiurile cu fructificare terminală altoiţi pe J. La fertilizarea de bază.0 m în lungul rândurilor. 80—120 kg/ha P2O5 şi 120—150 kg/ha K2O (V. regia.5—2. mai ales pe terenurile uşoare. orientativ pentru condiţiile din ţara noastră. distanţele destul de mari de plantare a nucului şi rapida descompunere a gunoiului de grajd.

Bo. ele se recepează la 2—3 muguri. În anul I. După intrarea pe rod.Pe terenurile în pantă. excesul de N stimulează creşterea în detrimentul rodirii. axul se suprimă deasupra ultimei şarpante. Şi la nuc.a. pentru a completa doza optimă. Mg. Pe terenurile sărace sau cu fertilitate medie se obţin rezultate bune dacă în primii 6 ani de la plantare. să se facă 1—2 udări cu norme mai mici (300—400 m3/ha). vasul întârziat şi piramida neetajată cu 5—7 şarpante.70—1. Dacă la plantare vergile au 1. în zonele cu suficiente precipitaţii. pentru ca şarpantele superioare să se formeze din muguri stipelari. Dacă fertilizarea la plantare s-a făcut corect. Tăierile. o dată cu scurtarea vergii se suprimă 5—6 muguri axilari principali. Irigarea. se face proiectarea coroanelor prin scurtarea vergilor la 1.5—2. se recomandă o fertilizare suplimentară. pentru a preveni eroziunea. sunt necesare tăieri de la plantare până la defrişare. Fertilizarea. necesarul de fosfor şi potasiu este acoperit până la intrarea pe rod. iar iarba se coseşte repetat şi se foloseşte ca muici. Dacă la înfiinţare s-au dat mai puţine îngrăşăminte în toamna anilor III—IV. Doza optimă se apreciază a fi de 100 —150 kg la ha N ş. Dintre microelemente. înainte de arătura de bază. Până la intrarea pe rod (anii IX—X). cu următoarele particularităţi.a. Zn.0 m. Pentru a forma şarpante echilibrate şi cu unghiuri de inserţie de 50— 60°./pom şi să se administreze sub proiecţia coroanei. dacă vergile altoi au sub 1 m. Formele de coroană indicate pentru nuc sunt : vasul ameliorat. Administrarea azotului se va face fazial : 2/3 la sfârşitul lui martie începutul lui aprilie şi 1/3 la începutul lunii iunie. pentru a obţine o vargă de 1.0 m. Fertilizarea cu azot prezintă o deosebită importanţă pentru nuc. nucul consumă cantităţi mai mari de Ca. rampe perforate. pentru a forma primele 2—3 şarpante în anul următor. Ea trebuie făcută chiar din anul I de la plantare. terenul se menţine înierbat parţial.5—2. cantitatea de N trebuie să crească anual cu câte 100 g ş. când la fiecare pom trebuie să se administreze câte 100 g N ş. provizoriu.80 m (înălţime necesară pentru formarea unui trunchi de 100— 120 cm şi a unui număr de 2—3 şarpante distanţate la 35—40 cm). în fiecare toamnă. lunar. După intrarea pe rod normele se măresc la 1 500—2 000 m3/ha. care nu trebuie făcută mai adâncă de 18—20 cm. Cele mai indicate metode sunt udarea localizată (picurare. se administrează local (sub coroana fiecărui pom) 2—3 kg superfosfat şi 1—2 kg sare potasică şi din 3 în 3 ani 80 —100 kg gunoi. Este o secvenţă tehnologică indispensabilă pentru culturile intensive de nuc plasate în zonele în care perioada de vegetaţie cad lunar sub 100 l/m2. În stadiul de tinereţe se recomandă în perioada de vegetaţie. aspersiune cu microjet sub coroană) şi pe brazde. pentru a umecta solul pe adâncimea de 80—100 m.a. Pentru a uşura aplicarea mecanizată a lucrărilor . Pentru limitarea înălţimii pomilor.

care pot duce la uscarea pomilor. când se constată reducerea creşterii ramurilor de schelet şi semischelet şi începe uscarea centripetă. a celor crescute pe partea superioară a şarpantelor şi subşarpantelor şi a celor care se suprapun şi împiedică pătrunderea luminii. se scurtează la 80—90 cm deasupra unui mugure sti pelar. În primăverile reci şi umede pot fi atacate peste 80% din fructe. Armilaria mellea şi Agrobacterium tumefaciens). Tăierile de reîntinerire se aplică pomilor aflaţi la sfârşitul perioadei de rodire. practic. de omizi şi insecte defoliatoare (Operophtera . se reduc. Pe fiecare şarpantă. şi zeamă bordeleză 2% în perioada de repaus. Cel mai păgubitor este atacul de bacterioză pe florile femeieşti şi pe fructe. la avertizare. Periculoase sunt şi bolile sistemului radicular (Phytophtora cinamoni.2% în perioada de vegetaţie. se sapă un şanţ circular de 40—60 cm adâncime în care se adaugă 150—200 kg gunoi de grajd fermentat.5—1. şi cei care cresc pe partea superioară. pentru reîntinerirea sistemului radicular. în concentraţie de 0. florile şi fructele. la circa 2—3 m de trunchi. Dăunătorul are două generaţii (mai şi august). Nucul mai este atacat de păduchi ţestoşi (Eulecanium corni). Celelalte ramuri se înlătură de la inel. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. iar rănile mai mari de 4—5 cm trebuie netezite şi acoperite cu vopsea. frunzele. Dintre dăunători. Tăierile la nuc trebuie făcute în martie-aprilie. În anul II sau III. pentru o mai rapidă cicatrizare. compromisă. aproape în toată perioada de vegetaţie. Ramurile de semischelet îmbătrânite. producţia fiind. prin care dimensiunile coroanei se reduc cu 1/3 sau 1/2. În anii următori se continuă formarea coroanei cu alegerea prelungirii şarpantelor şi a unor noi subşarpante dispuse după sistemul bilateral altern exterior. 8—10 kg superfosfat şi 5—6 kg sare potasică.0% şi „Dithan” M 45. prima şarpantă se va orienta pe direcţia rândului. la 50—70 cm de punctul de inserţie pe trunchi se alege câte un lăstar pentru formarea primelor subşarpante. Lăstarii concurenţi.de întreţinere. Rezultate bune se obţin dacă în toamna premergătoare tăierilor de reîntinerire. se ciupesc în mai-iunie la 20—25 cm. Cromophis juglandicola). Pentru combaterea acestor boli. dar care se pot combate eficient numai prin măsuri profilactice şi utilizarea unor portaltoi mai rezistenţi. cele mai dăunătoare sunt bacterioza (Xanthomonas juglandis) şi antracnoza (Gnomonia leptostyla) care atacă lăstarii. pentru a stimula formarea unor noi ramuri de rod. Tăierile de întreţinere se aplică după intrarea pe rod şi constau în eliminarea ramurilor concurente. În acest moment se fac tăieri în lemn de 5 —6 ani. primele 2—3 şarpante se aleg definitiv. a celor lacome. pagubele cele mai mari le produce viermele nucilor (Carpocapsa amplona). păduchi de frunze (Callaphis juglandis. În perioada de vegetaţie se aleg lăstarii de prelungire a şarpantelor. Dintre boli. distanţate la 50—70 cm. cea mai eficientă s-a dovedit zeama bordeleză 0.

brumata. nucile decojite . se adună cele atacate de boli şi dăunători care se maturează mai repede. o cosire a buruienilor. sau în cel mai rău caz. Chiar şi pentru adunatul manual este necesară o arătură şi o discuire. iar pentru sămânţă şi valorificarea în coajă şi a miezului recoltarea trebuie făcută la maturitate. Hibernia defoliaria. Cetonia aurata). Momentul optim se stabileşte după ce se observă apariţia unor crăpături în epicarp în zona punctului stilar. Dacă nu dispunem de aceste condiţii. de acarieni (Aceria trestiata) etc.5—1 m coroana. Lucrarea de scuturare manuală cu prăjina este greoaie şi scumpă datorită productivităţii scăzute. se nivelează şi se tăvălugeşte.5—2. fructele se recoltează înainte de întărirea endocarpului. în funcţie de modul de valorificare. când pericarpul crapă şi începe să cadă. productivitatea muncii creşte mult. Aplicarea unui număr de 6—7 tratamente cu substanţele şi momentele precizate de staţiile de prognoză este obligatorie. Pe acelaşi pom maturarea fructelor are loc eşalonat şi. timp de 12—24 ore.). În ţara noastră recoltarea se face încă prin scuturare manuală. când se adună 10—15% din fructe care nu erau încă mature. de regulă. În acest caz de axul pomului se fixează un lemn gros al cărui vârf să depăşească cu 0. Pentru dulceaţa de nuci verzi. În cazul adunatului manual. când. Pentru condiţiile din ţara noastră maturarea se eşalonează din august până în noiembrie. cu prăjini lungi învelite la partea superioară cu cârpe sau cauciuc. adunatul se face greu şi se pierd multe fructe. De vârful lemnului se leagă o funie cu care se lovesc ramurile de jur împrejur. Prin folosirea prelatelor sau a unor plase cu ochiuri mici. Adunatul mecanic se poate face numai pe terenurile pe care. în a doua repriză se adună 70—80% din producţie. şi Cossus sp. după 1—2 săptămâni de la a doua repriză se face ultima recoltare. Hyphantria cunea. Acestea se depozitează separat şi se valorifică numai sub formă de miez. Dacă după acest timp la 90—95% din fructe epicarpul se îndepărtează uşor. ele se introduc în saci. Imediat după decojire fructele se spală bine timp de 3—4 minute . Adunatul nucilor de pe jos se poate face manual sau mecanic cu diferite tipuri de maşini. de aceea. se udă bine cu apă rece din oră în oră. pentru a nu răni ramurile şi lăstarii. cu 1—2 sâptămâni înainte de recoltare solul. În plantaţiile mari recoltarea se face cu vibratoare speciale cu care se scutură fiecare şarpantă. Recoltarea fructelor se face diferit. Dacă nu se fac aceste lucrări. se separă direct. Pentru lichior. se discuieşte. cele nedecojite se încarcă în lăzi-grătar şi se introduc în camere închise ermetic într-o atmosferă de 1% etilen la temperatura de 21—27°C. ele se recoltează când au diametrul de 1. recoltarea poate începe .0 cm. şi care reprezintă 5—6% din producţie. unde se ţin 12 ore. de insecte xilofage (Zeuzera sp. Scuturarea se poate face mai uşor şi mai rapid cu o funie groasă. Recoltarea şi valorificarea nucilor. recoltarea trebuie făcută în 2—3 reprize : prima la circa o săptămână după căderea primelor fructe. se ară. din 2 în 2 zile se recoltează din fiecare soi câte 100 fructe şi se ţin 24 de ore în apă.

1983). După uscare. Nucile se scot şi se usucă din nou. nucile trebuie uscate. Peste ele se toarnă soluţie până le acoperă complet.5 kg carbonat de sodiu în câte 10—15 1 apă. în straturi de 8—10 cm. C o c i u şi colab. Pentru cantităţi mai mici. albirea se poate face numai la soiurile cu valvele bine sudate şi cu orificiul peduncular mic. pentru a căpăta aspect comercial. fructele se pot păstra un an în locuri aerisite şi cu temperaturi sub 10 °C şi 2—3 ani în depozite frigorifice la 0°C. Se agită bine şi se lasă la decantat 48 ore.5 1 oţet şi se mai agită 1—2 minute. se pot „albi” . Fam. care se amestecă de mai multe ori pe zi sau în uscătorii speciale an care temperatura nu trebuie să fie mai mare de 40°C.cu apă multă în butoaie.. pentru a reduce umiditatea de la 30—40% la 5—8%. Se toarnă apoi soluţia de carbonat peste cea de hipoclorit şi se completează cu apă până la 100 1. albirea se face astfel: se dizolvă separat 6 kg hipoclorit de calciu şi 3. pentru ca miezul să nu se deprecieze în timpul păstrării. Dacă nu se obţine o albire bună la fiecare 20 1 soluţie. După ce se spală. Într-un vas de lemn se introduc nucile uscate (cu maxim 8—10% umiditate). Se agită cu un băţ timp de 3—5 minute. Betulaceae . CULTURA ALUNULUI Corylus avellana L. Se separă apoi soluţia limpede. fără a le spăla. se ambalează şi se livrează beneficiarilor. pentru ca soluţia să nu pătrundă în fruct şi să altereze miezul. Există mai multe metode de albire. Uscarea se face pe stelaje în locuri foarte aerisite. bazine sau instalaţii speciale. Fructele ce se valorifică în coajă. Dacă umiditatea este de 5—8%. Cu 100 1 soluţie se pot albi 300—400 kg nuci (V. se adaugă 0. nucile se sortează (se calibrează). bine închis.

1987). Soiuri.P.U. 1 9 8 6 . Na. din care numai o parte au contribuit la obţinerea soiurilor actuale şi prezintă interes pentru ameliorare (tab. în grădinile familiale. în stare proaspătă. „Vâlcea” 22 (15%). dar producţia obţinută nu figurează în statisticile oficiale. B9 — 71 mg/100 g). 3. În prezent se cultivă cu alun numai 200 ha. Conţinutul ridicat în grăsimi face din miez o apreciată materie primă pentru extragerea unui ulei fin. În România. Plantaţii comerciale au început să se înfiinţeze abia din 1960 în judeţele Vâlcea. Pe plan mondial există peste 200 soiuri. recomandă sortimentul : „Romavel” (40%).21 mg/100 g . 61.C. „Lambert alb” etc. dar mai ales ca adaosuri în diferite produse de cofetărie.35 mg/100 g .029 mg/ 100 g ( J . Caraş-Severin. vitamina C — 3. Partea edibilă (miezul proaspăt conţine 3. Cu . Vâlcea. Alunul este recomandat pentru perdele antierozionale. 2. Cl. P. Olt. Scoarţa.84% celuloză. Fe.50% apă . sortimentul a fost mulţi ani alcătuit din soiuri importate . Producţia mondială. pentru spaţii verzi. în care se obţine peste 90% din total.IMPORTANŢĂ. 15. I . (16 000 t). S. B3 (PP) — 1.0 mg/100 g. la rândul ei : Ca. B5 — 1.A. S. mulţi ani consumul a fost asigurat din alunişurile spontane şi din import.P.1). Argeş şi Mureş. cu aspect decorativ.39 mg/100 g . este obţinută în câteva ţări : Turcia (362 000 t). iar unele varietăţi. Italia (119 000 t).22% materii extractive . mai răspândite au f o s t : „Furfulak”. specializată în cultura alunului. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. 25. „Tonda gentille delle . În prezent. frunzele şi involucrul constituie materii prime folosite la tăbăcirea şi vopsirea pieilor.16% materii grase . ORIGINE. intens aromat. Mg. din care mai răs.70% cenuşe (care conţine. În prezent există 9 specii cu şase varietăţi.15 mg/100 g . K. vitamine şi în special cele din complexul B (B1 — 0. S. de 547 866 t (1988). vitamina A — 0. V a l n e t . PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii şi soiuri Specii. În România.pândite sunt 20—30. B o t u . „Merveille de Bolwieller”. cu multiple întrebuinţări. 13. Alunele se consumă tot timpul anului. B2 — 0.58% materii azotate .

foarte rustic..2 Principalele caracteristici ale soiurilor de alun recomandate în ţara noastră Nr. Liban. precoce.Arbustoid de vigoare nică. Coreea. 1987). fosta m). crt. China. „Reed”.laz”. N. intră târziu pe rod. Europa.45°C) 5 Corylus heterophilla Fisch. 0 Denumirea soiului 1 Origine 2 Principalele caracteristici ale plantei 3 Principalele caracteristici ale fructului 4 Recomandări 5 . N.1 Principalele specii de alun din care au fost obţinute soiurile actuale şi prezintă interes pentru ameliorare Nr. creşte portaltoi încet.S. „Butler” (10%) şi alte soiuri noi (5%). rezistent la temperaturile scăzute din timpul iernii N-E Asiei.U. Iranului până în Himalaia. „Tombul”) 3 Corylus colurna L. (Alunul tubulos) Arbustoid de vigoare mijlocie (3—5 m). rezistă la 12— (Oregon) 15% calcar în sol S-E Europei. „Pa. pretenţios la umidiU. (Alunul turcesc) Specie arborescentă Se foloseşte ca decorativă şi are perspectivă ca (15-20 m) . B otu şi colab. Turciei. (I. (Alunul siberian) De perspectivă pentru crearea de soiuri Principalele caracteristici ale soiurilor recomandate în sortiment sunt prezentate în tabelul 25. S-E Europei. S.A tate .2 Tabelul 25. estul (Alunul european. Are cerinţe mici faţă de factorii de mediu A participat la formarea majorităţii soiurilor 2 Peninsula Balca. crt. „Ennis” (10%). Siria alunul comun sau şi Iran de pădure) Corylus maxima Mill.. Arbustoid de vigoare Japonia şi China redusă (sub 4 m) . A contribuit la formarea multor soiuri valoroase („Sivri”. „Winkler” 4 Corylus americana Marsh.S. rezistent la ger (până la .Langhe” (lO%). supramijlocie (3— 6 Asia Mică. Turciei. (Alunul american) Arbustoid de vigoare America de Nord redusă (1—3 m) rustic. longevivă (100— 200 ani) . productiv . „Merveille de Bolwieller” (10%). Denumirea ştiinţifică şi populară a speciei Areal biologice Particularităţi Importanţă 1 Corylus avellana L. rezistenţă la boli şi dăunători A contribuit la soiurile : „Potomac”. „Carola”.R. Tabelul 25.

) „Merveille de Bolwieller” (Uriaş de Halle) Soi valoros.5—4 g). producmijlocii (2. conţin „Campo. sunt foarte valoros.mari (peste 4. precoce şi produc. T. se soiului „Uriaş ianjeni sparge uşor . se pole. au coaja subcarpatică „Tombul” şi „Tonda subţire şi conţine a Olteniei romana” 45 % miez 3 „Tonda gentille delle Langhe” (Rotunde de Piemont. rezis. pentru zona „Fertila Coutard”.P. „Daviana”. 15. sunt foarte cu fructe productiv . spective de „Butler” şi „Uriaşe foarte aspectuoase extindere de Halle” . rotunde . polenizatori: mijlocii (2. 6 g) cu zonele cu coaja groasă şi climat conconţin tinental 36— 41 % miez 4 „Ennis” 5 Soi american (Washington) Vigoare mare. sunt mari mandat polenizează cu (3.3 g). la „Imperial de maturitate se Trebizonda” desprind uşor de involucru. 45—52% miez . rezistent la rotunde. conţin 45—49% tent la bacterioză. ierni blânde biotipuri „Goxford”. rezistent la bacterioză. „Ennis”. Vâlcea prin tiv . productiv . preînceput de sepmasă . cu perpolenizează cu cu vârful conic.5 g).C. se de formă rotundă . sfârşitul lui aurecomandat origine italiană.08 . cu Se maturează Soi foarte port semierect . sunt la S. recococe. port erect. conde Halle” cu ţine 50— 55 % amestec de miez polen Soi românesc.7 g). foarte vechi.0 g). port Maturitatea după obţinut în 1978 semierect.1 „Romavel” Soi românesc Vigoare mare . se tembrie . dar sensibil la acarieni 6 „Butler” Soi american (Oregon) . obţinut prin selecţie clonală din „Furfulak” Soi de bază pentru plantaţiile intensive 2 „Vâlcea 22” Vigoare redusă . sunt bază în mari (3. Se maturează la Fructe de port etalat . sunt mici sau în zone cu cu multe tiv . de port semietalat . rezistent la bacterioză şi alte boli Se maturează târ.ford”. Se maturează la Soi valoros . precoce. Vigoare mijlocie . omologat în 1980. foarte tardiv . rotunde.L. se polenizează cu „Cox. port Se maturează Soi valoros. pentru masă tent la ger . care este puţin mai lung decât fructul Soi cu origine controversată Pomii au vigoare mare. miez dar foarte sensibil la acarieni Foarte viguros. miez „Fertilă de Coutard”. târziu .mari (peste 4.nica”. uşor turhibridarea bacterioză şi pătite la bază.P.gust . reproductiv. este precoce şi productiv . comandat ca nizează cu „Uriaş conţin 47-49 % soi de bază de Halle”.G. rezis.Se recomanziu (la sfârşitul lui dă ca soi de septembrie . erect .

Este o achenă monocarpică (pseudonucă) ce conţine două ovule din care se formează. iar pe orizontală depăşesc 1. Coroana alunului este globuloasă şi destul de deasă. în anul V de la plantare. cu 15—20 ramificaţii de diferite vârste pornite din zona coletului. Ovarul este protejat de bractei din care se formează involucrul a cărui formă şi mărime constituie caractere de identificare taxonomică a speciilor. 1987). Mugurii. Muguri adventivi situaţi pe ramurile multianuale şi pe rădăcini care nu se văd cu ochiul liber. de regulă. . se găsesc şi micorize ectotrofe specifice. În primii ani de la plantare rădăcinile cresc lent şi nu pătrund prea adânc în sol. bifurcate terminate cu două antere. C. cu 4—16 flori (Germain. culoarea tegumentului. avellana. aspectul şi grosimea pericarpului. Muguri micşti unisexuaţi femeieşti situaţi. iar mărimea. colurna. Toate speciile genului Corylus sunt plante unisexuat-monoice. culoarea. Muguri amenţi din care se formează inflorescenţe bărbăteşti (amenţi). gustul şi aroma seminţei constituie caractere de recunoaştere a soiurilor. Florile femeieşti sunt grupate în inflorescenţe de tip glomerul. B o t u . Fructul. C. americana. fiind acoperiţi de scoarţă. de regulă. chinensis) şi superficial şi puternic ramificat la speciile arbustoide (C.Caracteristici morfologice şi de producţie Sistemul radicular. Tulpina. maxima.0 ori proiecţia coroanei (I. mugurii micşti femeieşti se deosebesc uşor de cei vegetativi în februarie-martie. Alunul este un arbustoid înalt de 3—5 m. Florile. o singură sămânţă. şi anume : Muguri vegetativi situaţi la baza ramurilor sau pe toată lungimea pe draioni şi ramurile lacome. procentul de miez al fructului.. când la vârful lor apar stigmatele filiforme violacei. Muguri micşti unisexuaţi din care în anul următor se formează un mic lăstar cu amenţi în vârf şi 2—3 muguri unisexuaţi femeieşti la bază. Este profund la speciile arborescente (C. C. Florile bărbăteşti sunt grupate în amenţi. 67—78% din rădăcini sunt amplasate în sol la adâncimea de 0—40 cm. Fiecare ament cuprinde 130— 160 flori bărbăteşti alcătuite dintr-o bractee concrescută cu două bracteole şi patru stamine. 1983). La pomii înmulţiţi pe cale vegetativă. Macroscopic. în treimea superioară a ramurilor anuale din care în anul următor se formează lăstari de 5—15 cm ce au în vârf inflorescenţele femeieşti. Pe rădăcinile active.5—2. La alun se formează 5 feluri de muguri. heterophilla). alături de perişorii absorbanţi. forma. C. E.

Alunul este o plantă anemofilă. însă.0°C. iar altele înfloresc târziu. Majoritatea soiurilor de alun sunt autosterile.II—l. Perioada de repaus profund este mai scurtă la mugurii floriferi şi micşti femeieşti decât la cei vegetativi. Unele soiuri înfloresc timpuriu.5— 4. iar cea de diminuare a recoltei de 5—10 ani.0 °C în perioada de repaus şi sub — 8. între 16.II („Furfulak”.Ciclul de viaţă. timp în care are loc maturarea ovulei. 2—4 ani . cât şi la începutul vegetaţiei. Alunul intră în repaus în noiembrie. Ciclul anual. care în condiţiile ţării noastre se produce la sfârşitul lunii iunie — începutul lunii iulie. cea de început a rodirii. În amenţi se formează o mare cantitate de polen care are. Din acest punct de vedere soiurile pot fi protogine. După polenizare tubul polenic creşte rapid. Perioada de tinereţe este de 3—5 ani .III („Coxford”. după care se petrece fecundarea. La alunul cultivat longevitatea biologică este de 80—100 ani. Potenţialul productiv este relativ redus şi oscilează între 0.0—16. „Uriaşe de Halle”). „Tonda romana”). sunt dăunătoare. Alunul porneşte în vegetaţie timpuriu (ianuarie-fe. Cele mai bune zone de cultură sunt cele în care temperaturile medii anuale sunt de 12. iar temperaturile minime absolute nu coboară sub — 18.I—15. o facultate germinativă redusă (10—84%). după l.0°C în perioada înfloririi. Cerinţe faţă de factorii ecologici Temperatura. Producţii economice se obţin în anul 6 —7 de la plantare. Oscilaţiile. Precocitatea.bruarie). „Segorbe”).0—20. Alunul înmulţit pe cale generativă intră pe rod la 5—6 ani. . Este unul din factorii limitativi pentru cultura comercială a alunului. altele au înflorire mijlocie. „Coxford” şi „Împărăteasa Eugenia” prezintă o rezistenţă mai mare la ger. între 15.0— 10.III („Tonda gentile delle Langhe”. cea de mare producţie de 20—30 ani. protandre şi homogame. iar cel înmulţit pe cale vegetativă la 3—4 ani. La alun gameţii florilor bărbăteşti nu se maturează simultan cu cei ai florilor femeieşti.0 t/ha. iar cea economică de 30—50 ani. diferenţele dintre soiuri fiind de 4—8 zile. prima fenofază fiind înflorirea. termice atât din perioada de repaus. ajungând în 4—7 zile la baza ovarului unde rămâne 4—5 luni. Soiurile „Merveille de Bolwieller”.

cât şi în atmosferă. Ele sunt satisfăcute în zonele în care precipitaţiile însumează 700— 1 200 l/m2.2—28. sud. Alunul are cerinţe mari atât pentru apa din sol. conţinutul de calciu activ să nu fie mai mare de 10—12%. El trebuie să aibă o textură mijlocie. având un sistem radicular redus. Solul. iar în ultimul timp prin altoire. Excesul de apă atât din sol.estice şi sud-vestice. producând asfixierea rădăcinilor şi favorizând atacul agenţilor unor boli criptogamice (Botritis. există riscul de a transmite bolile şi dăunătorii din plantaţia producătoare .0— 7. Pentru cultura intensivă a alunului stratul fertil de sol trebuie să fie de minim 60—80 cm. şi după maturarea fructelor când contribuie la scuturarea şi reducerea umidităţii fructelor. iunie şi iulie (peste 300 l/m2) şi minime în august-septembrie. să fie permeabil pentru apă şi aer. care a dat 22. În zona submontană şi a dealurilor înalte alunul trebuie amplasat pe expoziţiile estice. butaşi. când asigură polenizarea. 1987). alunul are cerinţe mijlocii ce sunt satisfăcute pe întreg teritoriul ţării noastre.0 m. Lumina.2—69.8 şi să f i e mijlociu sau bine aprovizionat cu macro. materialul săditor este foarte neuniform şi slab înrădăcinat (40 —50%) . Botu.4 mii marcote/ha (L. este dăunător. Este o metodă simplă şi uşoară. iar apa freatică să fie sub 1.5—2. care a dat 48. Cele mai indicate pentru alun sunt : marcotajul simplu prin arcuire. Ploile reci din perioada înfloririi împiedică polenizarea. cu un pH cuprins între 6. Înmulţirea prin marcotaj.8 mii marcote la ha şi marcotajul prin strangularea şi muşuroirea lăstarilor semilignificaţi. dar mai ales în timpul înfloririi. Monilinia etc. cât şi pentru cea din atmosferă. Înmulţirea prin drajoni.6 mii buc/ha) . sudice. Umiditatea relativă optimă din perioada de vegetaţie este de 70—80%. .şi microelemente. Drajonii ca şi marcotele. materialul săditor se produce în exclusivitate pe cale vegetativă prin drajoni. iar cele din perioada maturării fructelor contribuie la deprecierea lor calitativă. totuşi ceva mai redus comparativ cu alte metode (16— 21. Vânturile uşoare au o influenţă favorabilă asupra alunului în toate fenofazele. scurtează viaţa şi micşorează producţia de fructe a plantaţiei producătoare de drajoni şi îngreuiază efectuarea lucrărilor de întreţinere. marcotaj. Cerinţele sunt maxime în lunile mai. Faţă de lumină.Umiditatea. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor La alun. Aerul. prin care se obţin un număr mare de plante noi.). trebuie „fortificate” un an pe platforme de înrădăcinare sau în câmp.

timp de 28 zile. ce permite expunerea numai a punctului de altoire la o temperatură constantă de 26—27°C. utilizând sistemul de amenajare cu alei de trafic tehnologic. cu pomi cu un singur trunchi şi coroana tip vas ameliorat.0—6.0 m pe rând. la unele soiuri.m. de prindere şi inexistenţei unor portaltoi corespunzători. Plantaţiile de alun se fac în zonele în care factorii ecologici satisfac cerinţele soiurilor.p. Înmulţirea prin seminţe. În ultimele decenii s-au înfiinţat plantaţii intensive cu distanţe de 5. „Butler”). Procentul de prindere la altoirea la masă poate creşte la 77—100.3 ). Alunele au germinaţie scăzută (15—30%).B. în verde de la începutul lunii iunie cu lăstari ierbacei.A. Rezultate bune s-au obţinut în câmp la altoirea în ochi crescând în prima jumătate a lunii iulie cu muguri de pe lăstari şi la altoirea în despică.Butăşirea. metode prin care se pot obţine 20—60% plante altoite. procentul de înrădăcinare a fost de până la 100% („Barcelona”. perioadă în care sistemul radicular rămâne într-un mediu umed la 8—10°C.m. avellana şi puieţi de C.5 m între rânduri şi 3. În ultimii ani unele pepiniere deţin material săditor la alun şi prin altoire. alunul se poate altoi în despicătură şi copulaţie perfecţionată. Înainte de semănat ele trebuie stratificate la 1—5°C. folosind ca portaltoi puieţi şi marcote de C. Pentru terenurile cu pante mai mari alunul poate fi cultivat intensiv. Îngrijirile după semănat sunt identice cu cele prezentate în partea generală. Altoirea se utilizează puţin. datorită procentului scăzut.A. În funcţie de vigoarea soiului şi fertilitatea solului .0 m între rânduri şi 3. prin utilizarea instalaţiei de calusare la cald realizată de L a g e r s t e d t. în concentraţie da 1 000 p. cu coroana tip tufă. Prin această metodă. şi a dat cele mai bune rezultate în cazul lăstarilor semilignificaţi (recoltaţi pe la mijlocul lunii iunie şi trataţi la bază cu I. timp de 110—120 zile. Prin înlăturarea pericarpului procentul de germinare poate creşte la 53—91%. acid giberelic (G. Este o metodă de perspectivă pentru alun. O germinare mai bună se poate realiza şi recoltând fructele cu câteva zile înainte de desprinderea din involucru şi tratându-le timp de 12—18 ore cu 50—100 p. colurna.0—4. La masă.0—6. tură.p. Cele mai mari suprafeţe de alun sunt cultivate în sistem clasic (5. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiei Alegerea terenului.).0 m pe rând) şi agropomicol (10—15 m între rânduri şi 7—8 m pe rând). Altoirea. Sistemul de cultură.

La alun tăierile trebuie făcute în iariuarie-februarie. . La 5—7 rânduri din soiul de bază se intercalează 1—2 rânduri din soiurile polenizatoare. 600— 800 kg/ha superfosfat.5 G etc.4 D . Efectul este mai bun dacă se face concomitent reîntinerirea rădăcinilor şi o fertilizare cu 30— 40 t/ha gunoi. Forma de coroană dominantă este tufa. Tăierile de formare. ogorul cultivat cu îngrăşăminte verzi sau plante agro-alimentare. menţinerea plantelor în limitele spaţiului destinat iniţial. Pentru reuşita plantaţiei. însă. ogorul erbicidat. iar la plantare trebuie folosit numai material săditor cu sistemul radicular bine dezvoltat. Tehnologia de amenajare. cu 4—10 tulpini. Se urmăreşte menţinerea echilibrului între creştere şi rodire (prin eliminarea din tufe a tulpinilor îmbătrânite. Tăierile de formare sunt prezentate în partea generală. la fertilizarea de bază trebuie. mulcirea. Fiind specie anemofilă. Rădăcinile alunului se deshidratează uşor.8 m) sau înalt (1. Acestea durează 5—6 ani de la plantare. Tăierile de întreţinere. rândurile trebuie orientate perpendicular pe direcţia vântului dominant din perioada înfloririi amenţilor. Şi la alun epoca optimă de plantare este toamna.8 m. iar coroana poate fi condusă ca tufă sau vas. În perioada de început a diminuării producţiei se aplică tăieri de reîntinerire prin care coroana se reduce cu circa 40%. „Prefix” 7. Udarea după plantare cu 10—15 l/pom şi repetarea ei de 5—6 ori în primul an de vegetaţie influenţează mult asupra procentului de prindere a pomilor. în acest caz. Se mai utilizează forma de vas ameliorat sau vas ameliorat uşor aplatizat cu trunchi mijlociu (0.6—0.6—0. ca şi luminarea şi aerisirea coroanei. cu unul din următoarele erbicide : 2. Plantarea puieţilor se face la adâncimea la care au fost plantaţi în pepinieră. Rănile mai mari de 4—5 cm trebuie acoperite cu ceară de altoit sau vopsea de ulei. se pot înlătura şi chimic. cu un trunchi de 0. pentru fiecare soi de bază se vor alege 2—3 soiuri polenizatoare (20—30%) ai căror amenţi să-şi eşaloneze înflorirea pe întreaga perioadă de receptivitate a florilor femeieşti. sau prin tăieri de reducţie în lemn de 3—5 ani).8 m). care părăsesc terenul cel mai târziu în iulie — sisteme ce permit pregătirea solului în vederea recoltării fructelor. Fiind o specie cu soiuri autosterile dichogame. În primii ani. se înlătură manual iar mai târziu. după suberificarea scoarţei trunchiului. ogorul combinat. 300—400 kg/ha sare potasică.distanţele de plantare sunt. aplicate 40—60 t/ha îngrăşământ organic. Alegerea sortimentului. motiv pentru care trebuie acordată mare atenţie păstrării şi manipulării materialului săditor. de 3—4 m între rânduri şi 2—3 m pe rând. Sisteme de întreţinere a solului din plantaţiile tinere şi pe rod sunt : ogorul lucrat.20—1. O lucrare specifică este înlăturarea drajonilor şi lăstarilor din colet. înainte de dezmugurit. pregătire a terenului şi înfiinţare a plantaţiei nu diferă prea mult de cea prezentată la celelalte specii. tăind în lemn de 4—5 ani.

I. „Casoron”. Pagube mai . Fertilizarea anuală cu îngrăşăminte chimice şi la 3—4 ani cu îngrăşăminte organice constituie o verigă tehnologică importantă pentru reuşita culturii. frunzele analizate trebuie recoltate. aerate şi revene. bacteriozele (Xanthomonas corylina) şi micozele (Cytospora corylicola. În următorii 3 ani se recomandă ca doza de fosfor şi potasiu să se menţină constantă.Arăturile nu trebuie făcute mai adânc de 12—15 cm. Fără tratamente fitosanitare.6—2. în concentraţii mari. La plantaţiile tinere fertilizarea chimică trebuie să înceapă în anul II când se recomandă să se administreze 25—30 kg/ha N. 10 kg/ha . „Diuran”. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. În primii 4 ani îngrăşămintele anuale se administrează în lungul rindului pe o bandă lată de 1—2 m.5% K2O şi 0. Pentru a fi semnificative.3 kg K2O şi 16.3 kg Ca.40% Mg.2 kg N. sunt toxici pentru alun.5% N . iar după anul 4 pe toată suprafaţa. Restul de 2/3 din doza de azot se administrează primăvara în februarie-martie şi se încorporează în sol cu prima discuire. B o t u ( 1 9 8 7 ) precizează că.40% P2O5 . citat de I. 100—150 kg/ha N. atrofia lăstarilor . o dată cu arătura de bază.15—0. în Turcia. B o t u ( 1 9 8 7 ) precizează că la o producţie de 1 800 kg/ha alune şi de 2 500 kg/ha lemn. alunul absoarbe din sol 18. prin irigare producţia creşte cu 1. Pentru condiţiile ţării noastre. 80—100 kg/ha P 2O5 şi 100—120 kg/ha K2O şi la 3—4 ani 30—40 t/ha gunoi de grajd.25—0. Pentru ogorul erbicidat se recomandă : „Simazin”. 40—50 kg P2O5 şi 80—100 kg/ha K2O.7 t/ha.5—2. 3 kg/ha etc. datorită faptului că pe rădăcinile lui există micorize care funcţionează normal numai în soluri cu materie organică. din treimea superioară a coroanei şi a lăstarului. Gleosporium corylli. atrofia fructelor ş. T u r du (1971) citat de I. se recomandă. 2—6 kg/ha . cea de potasiu şi 1/3 din cea de azot se administrează toamna înainte de căderea frunzelor.şi microelemente imobilizate în producţia de lemn şi de fructe. Cei mai periculoşi dăunători sunt : gărgăriţa alunelor (Balaninus nucum) şi viermele alunelor (Mellissopus latiffereanus). Phyllactinia suffulta. În zonele cu regim pluviometric deficitar. Sortimentul şi dozele de îngrăşăminte se stabilesc pe baza diagnozei foliare. 9. între 15VII şi 15VIII.a. anual.4—3. 12. se obţin producţii bune dacă frunzele conţin 2. 0. Anionii de clor. 1—2 kg/ha .) . iar cea de azot să crească anual c u 20—35 kg/ha substanţă activă. Doza de fosfor. Monilinia fructigena. bolile şi dăunătorii pot diminua producţia cu 20—50% sau chiar mai mult. Regimul de irigare se stabileşte astfel încât umiditatea din sol din perioada de vegetaţie să se menţină la 70—80% din capacitatea de câmp pe adâncimea de 50—60 cm. 0. Dintre bolile mai păgubitoare sunt : virozele (mozaicul alunului .1 kg P2O5. Necesarul de apă.). C a r p e n t i e r i . „Ustinex”. Fertilizarea organică are o mare importanţă la alun. în plantaţiile pe rod. Botrytis cinerea etc. După intrarea pe rod dozele de îngrăşăminte se suplimentează cu cantităţile de macro. Potasiul trfebuie administrat sub formă de sulfat.

dacă temperatura este de 21°C şi umiditatea relativă de 60—65% şi 2—3 ani dacă temperatura se menţine la 2—4°C iar umiditatea relativă la 65%. Fructele cu 6—8% umiditate se păstrează bine 1 an în camere bine aerisite. ploşniţele. CULTURA CASTANULUI COMESTIBIL Castanea sativa Mill. la cei amplasaţi pe pante şi în plantaţiile cu solul inierbat. Recoltarea manuală reprezintă 30—50% din cheltuielile de întreţinere. acarienii. iar sub aspectul modului de valorificare 97% sunt destinate industriei alimentare şi numai 3% consumului în stare proaspătă. în care scop fructele se ţin 4—6 zile la soare în straturi subţiri. Pentru păstrare conţinutul de apă din alune trebuie redus la 5—6%. cu solul arat. Recoltarea cu involucru se recomandă la pomii tineri. se sortează şi se calibrează. după uscare. Combaterea acestor boli şi dăunători se face cu pesticidele obişnuite. Recoltarea mecanizată se face numai pe terenuri plane sau uşor înclinate. deoarece. Din producţia mondială de alune.mici pot produce sfredelitorul alunului (Oberca linaris). el se detaşează mai greu de fruct. insectele „miniere” etc. Recoltarea începe când fructele au ajuns la dimensiunile specifice soiului. 90% se comercializează sub formă de alune decorticate şi numai 10% ca alune în coajă. manual sau mecanizat. Fam. afidele. Fagaceae . nivelat şi tăvălugit. lopătate zilnic. sau se introduc în uscătoare la temperaturi de 35—47°C. iar pelicula ce separă sămânţa de pericarp devine brun-roşcată. Este necesară îndepărtarea involucrului imediat. Specificul recoltării şi valorificării alunelor. Alunele se pot recolta cu sau fără involucru. După recoltare alunele se condiţionează. Recoltarea fără involucru se face când 90% din alune au căzut pe sol de unde se adună manual sau mecanizat.

glasate .0% proteine. în zona Maramureş : la Baia-Mare. torturi şi aperitive şi la diferite băuturi răcoritoare. Târgu-Mureş. iar scoarţa pomilor. potasiu.reni. 42. în îngheţată. Ele se consumă proaspete. 2. din Alabama până în Maine. Polovraci. castane confiate. vitamine. în Japonia. Din făina de castane se prepară: pâine. „gubele” şi frunzele. lipii. Horezu. din Grecia septentrională până în Suedia meridională. Arad.). PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE .0% glucide. B o u n o u s. Râmnicu-Vâlcea etc.A. sosuri. Turnu-Severin. peninsula Scandinavă. 1979). coapte sau fierte ca garnituri (piureuri) la diferite preparate : din carne. Iugoslavia. varză de Bruxelles . aminoacizi e t c . pentru extragerea ta.S. Tăuţii de Sus. În America de Sud şi Oceania castanul ocupă zone destul de limitate. Castanul comestibil este o specie pomicolă şi forestieră. Alaska. ( P a g l i e t t a şi B o u n o u s. au dovedit că specii de castan existau în terţiar în Groenlanda. („F. În România castanul creşte în masive şi pilcuri. 4. Ungaria şi România. fructelor şi polenului găsite în diferite zone. Cercetările paleontologice efectuate d e G r a e b n e r . fosfor. 11 200 t în America de Sud. Hobiţa.0% celuloză. 40. calciu. Lugoj. Castanele conţin : 52% apă. 1979). zona de cultură a castanului în Europa. de asemenea. Baia Sprie. ORIGINE. budinci. sufle . Grupuri de pomi izolaţi se întâlnesc. production yearbook” vol. în zonele : Caransebeş. În anul 1988. din China până în Coreea şi Japonia.ninului necesar în industria pielăriei şi vopsirii ţesăturilor de lână. Gu. 2 500 t în Oceania şi 10 000 t în fosta U. Şimleul Silvaniei. 2. mai blând.IMPORTANŢĂ. în ciocolată. produce fructe bogate în principii nutritive şi lemn de bună calitate. Dej. 235 486 t în Europa.O. P a g l i e t t a şi G. Berchez etc.R. Lipova. aria castanului s-a restrâns în limita climatului temperat. se extinde din Portugalia până în Caucaz. Lemnul se foloseşte pentru confecţionarea parchetului şi mobilei de lux. Austria. pe versanţii sudici ai dealurilor din depresiunea subcarpatică a Olteniei. la Broşteni. magneziu. ARIE DE RASPÂNDIRE Importanţă. producţia mondială de castane totaliza 455 519 t din care 317 000 t au fost obţinute în Asia. ca şi fosilele frunzelor.S. la altitudini de 200—400 m şi în Satu Mare. În prezent.. sodiu. salată de castane .cârlău. care valorifică terenurile în pantă. Şomcuţa Mare. castane cu ciuperci . Oradea. Jibou. Tismana şi Schitu Crasna. în Asia. în America de Nord. creme. Origine şi aria de răspândire.0% lipide. Zalău. mătase şi bumbac. Haţeg. În perioada postglaciară. sulf. Bistriţa. A s h e r s o h şi Hegi (citaţi de R. Cio. supe.

mollissima (Blume). şi Wils. flo. „Tsukuba” . în Franţa. şi Zucc. „Tanzawa” .) . cu pomi de talie mare. Faţă de sol. „Combale” . „Sardonne”. în Bulgaria.ridana (Ashe. Soiuri şi hibrizi. „Tismana” şi biotipurile T 18 şi T 19. Castanul comestibil creşte şi se dezvoltă bine unde temperaturile medii anuale depăşesc 9°C. precoci şi productivi. fructe mari şi dulci . „Nanking” şi „Orrin”. . nevoile castanului sunt satisfăcute în zonele cu precipitaţii anuale peste 1 000 mm şi o umiditate a aerului de peste 70%. soiurile : „Marigoule 15” şi „Maraval 74”. sativa × C. Henryi (Reht. „Mara”. „Yamato” şi „Ganne”. „Gureni”. cu dimensiuni reduse şi coroană deasă. Se mai cunosc. lutoasă sau luto-argiloasă. în curs de experimentare hibrizi noi timpurii. „Polovraci”.N. speciile : C.U. mai importante sunt soiurile : „Castana de Montella” .5—6. „Marron du Var” şi „Marron d'Orleans”. cu textură argilonisipoasă. Faţă de apă. cu fructe mari şi aromate .R. care formează pomi viguroşi. descendenţi din C. seguinii (Dode) . „Karlovo 2” . tardivi şi longevivi. cu portul pitic. „Belle Epine” .Specii. Prin hibridări interspecifice (C. mollissima.A. C. iar suma temperaturilor active este de 2 800°—3 500°C. crenata provin soiurile : „Gynoise” . cultivate în Italia. 1973) şi nivelul apei freatice sub 4 m. Castanul preferă soluri revene şi profunde. de asemenea. Cele care prezintă interes pentru obţinerea unor soiuri şi portaltoi sunt : castanul dulce sau european — Castanea sativa (Miller). pretabili pentru intensivizarea culturii castanului. — Franţa. C. castanul japonez — C. Faţă de lumină. crenata) au fost obţinute la I. „Ibuki” . iar seceta prelungită afectează creşterea şi maturarea fructelor.) folosite mai mult în scop ornamental. cu pH-ul de 5. castanul manifestă cerinţe moderate în perioada de tinereţe şi relativ mari după intrarea pomilor pe rod. În S.5 (G. crenata (Sieb. „Maron buono”. rezistenţi la frig. Cerinţe faţă de factorii ecologici. „Bouche rougé” . „Izumo” . S o l i g n a t . Din C. bogate în potasiu. „Caprinese” . castanul chinezesc — C.). în România. se cultivă soiurile : „Crane” (obţinut din seminţe) . „Iza”. „Madona di Canale” . Din C.A. dar sensibili la boli şi dăunători . Ploile în timpul înfloritului. castanul american — C. „Cecio” . care distrug mugurii şi lăstarii şi compromit recolta. de aceeaşi vigoare cu castanul european şi foarte sensibil la cancerul scoarţei . dentata (Brokh). stânjenesc polenizarea şi fecundarea florilor. El este sensibil la gerurile mari din timpul iernii (limită de rezistenţă : —24°C) şi la îngheţurile târzii de primăvară. şisturi permeabile. Sunt. „Ishizuki” . aluviuni grosiere sărace în calciu. „Karlovo 6” şi „Karlovo 8”. „Marrone di Avelino” . de origine vulcanică. sativa. castanul pitic — C. „Tamba” . pumilla (Miller). de asemenea.

brunenegricioase. de 15—30 cm lungime. Rădăcinile la castanii tineri se dezvoltă mai puternic în adâncime (până la 1. protejat de un involucru spinos. cu coroane largi.) Schroet. Sistemul radicular. cu florile dispuse în amenţi unisexuaţi sau androgini (bisexuaţi). Când 80% din fructe sunt monogerme. La maturitate.C. iar la cei intraţi pe rod mai mult trasant (până la 5—6 m).1). Baia-Mare. brachystaminate (cu filamentele staminale scurte. Laspeyresia splendana Hubner (viermele castanelor) şi Balaninus elephans Gull. 1987). Florile mascule pot fi : astaminate (fără stamine) . iar cei aflaţi în perioada de maximă rodire. cu fructe mari de foarte bună calitate (tab. iar cei floriferi ovoizi şi puţin bombaţi. grupate câte 4—5. 26.P.Pentru ţara noastră prezintă interes hibrizii interspecifici obţinuţi la S. şi piramidale. iar spre bază flori femele. Castanul european (autohton) formează pomi viguroşi. iar lăstarii erecţi. Ramurile de schelet şi semischelet sunt groase. Potenţialul productiv. Acestea sunt alcătuite dintr-un perigon tomentos. brune-ciocolatii sau cenuşii. mezostaminate (cu filamentele de 3— 5 mm) şi longistaminate (cu filamentele de 5—7 mm). dar sunt funcţional femele. în România se folosesc soiuri şi biotipuri autohtone cu rezistenţă sporită la boli şi dăunători. Amenţii androgini au la vârf flori mascule. precoci şi foarte productivi. 250—300 kg fiecare. de 1—3 mm) . Fructul. 1987). glabri şi muchiaţi. foarte productive. Soiurile cu flori brachystaminate produc polen puţin şi steril. Tabelul 26. Pentru cultura castanului. înalţi de 15—35 m. Pomii tineri produc 2—4 kg castane.5 m). globuloase. soiurile de castan „Iza”. P o p a . Pe solurile cu exces temporar de umiditate din zona Baia Mare castanii autohtoni sunt atacaţi de Phytophtora . În ţara noastră. rezistenţi la pătarea frunzelor (I. Castanul este o plantă unisexuat-monoică. Caractere morfologice şi de producţie. Mugurii vegetativi sunt triunghiulari şi foarte mari. iar cele de rod roşiatice. denumit gubă (după scurtele miţoase ale maramureşenilor — Is. care se formează pe lăstari în creştere.P. este monogerm (maroană) sau plurigerm cu 2—5 seminţe (castană). longevivi. Inflorescenţele femele prezintă unele rudimente de flori mascule. Ele sunt grupate (1—5) la baza amenţilor androgini şi formează un involucru (gubă) cu 3 flori. involucrul se desface şi fructul cade. Boli şi dăunători. (pătarea frunzelor). cu pomi de vigoare mică. cu fructe mari şi foarte mari. (gărgăriţa castanelor). soiul se încadrează în grupa maroanelor. P o p a . cu ovar inferior şi 6—8 loje neregulate. „Mara” şi biotipurile T 18 şi T 19 sunt puţin atacate de Mycosphaerella maculiformis (Pers.

cambivora (Petri) Buiss. iar cei atacaţi de carii şi cancerul scoarţei se scot din livadă şi se ard. amenajate în terase continui şi individuale (2×2 m). 40 t/ha gunoi de grajd. când involucrul crapă şi ele capătă culoarea caracteristică. Pomii plantaţi ca vergi se scurtează la înălţimea de 1—1. se renunţă 1a desfundare şi se execută o arătură mai adâncă (20—30 cm). în funcţie de mărimea unghiurilor de inserţie a şarpantelor. Is. aflaţi în anul III de pepinieră. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor. Pe pantele uniforme cu soluri profunde. care produce cancerul scoarţei castanului. prin strangularea şi muşuroirea lăstarilor. 1989).a/pom. dar mai puţin fertile. iar la intervale de 3—4 ani. A. (Florea Smara n d a şi Is. solul se întreţine înierbat prin culturi de graminee şi trifoliene perene. iar cele de vigoare mare (soiul „Gureni”) la 8 × 6 m. Castanele rămase în gube se depozitează în grămezi. P o p a . PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. Când solurile sunt subţiri. când au grosimea de cel puţin 10 mm. Is. după care se separă prin frecare. prin metoda de altoire „sub coajă perfecţionată”. Pentru prevenirea instalării ciupercilor de scoarţă pomii se tratează cu substanţe cuprice.. Recoltarea.2 m şi se conduc ca piramidă leader sau vas. terenul se desfundă şi se fertilizează cu 80—100 kg/ha P2O5 şi 150—200 kg/ha K2O. În fiecare groapă se adaugă 25—30 kg mraniţă şi câte 200 g P2O5 şi K2O (A. P o p a ş i A . Soiurile de vigoare mijlocie („Mara” şi „Iza”) se plantează la distanţa de 6 × 5 m. . Soiurile care au o bună capacitate de rizogeneză se pot înmulţi şi prin marcotaj. uniforme şi neterasate şi pe pante mai mari de 12%. care produce „boala de cerneală” şi de Endothia parasitica (Murr. 60—75 kg P2O5/ha şi 120—150 kg K2O/ha (A. În plantaţiile pe rod se aplică în fiecare an câte 120—150 kg N/ha. L a z ă r . se dau anual 40—50 g NPK ş.. la pomii tineri. Pe solurile podzolice. 1989). Castanele se recoltează prin batere cu prăjina sau prin scuturare cu vibratorul.Iza” obţinuţi prin semănare directă în câmp la distanţă de 90/10 cm. Plantaţiile de castan se înfiinţează pe pante sub 12%. L a z ă r .). 1989). G a l o v . Soiurile de castan se altoiesc pe puieţi franc de „Mara” şi . în hale. Pe pante uniforme şi terase. G a l o v . timp de 2—3 săptămâni. Popa.

depresiunea subcarpatică a Olteniei (Tismana.A. Craiova.O. 0. dând 1—2 recolte anual.05 mg vitamina B2 . 0. Baia de Aramă). cel puţin parţiale. smochinele conţin : 10—25% zaharuri . cresc şi rodesc fără a fi protejate în timpul iernii atingând înălţimi de 4—6 m.06 mg vitamina B . 0. Orşova). 20 mg Mg .10—0. Algeria (60 mii t). Denumirea de Ficus carica i-a fost atribuită după localitatea Carica din Asia Mică.CULTURA SMOCHINULUI Ficus carica L. smochinul găseşte condiţii favorabile de microclimat în unele regiuni din ţara noastră.05 mg provitamina A . Turcia (180 mii t). Ostrov). Fam. săruri minerale (220 mg K . Severin. ORIGINE. Lugoj).5 mg vitamina PP . Moraceae IMPORTANŢĂ. Bucureşti.40% aciditate exprimată în acid malic . Grecia (130 mii t). 30 mg P . în timpul iernii.7 mg Fe). ARIE DE RĂSPÂNDIRE Specie subtropicală. În grădinile familiale din sudul şi sud-vestul ţării. După statistici F. 0. smochinului s-a dezvoltat în sudul Banatului (Lovrin. Smochinele se consumă proaspete sau uscate . producţia mondială de smochine este de circa 1 milion tone anual.. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Cerinţele faţă de factorii ecologici. Dobrogea (Tulcea. Arad. Tr. se folosesc la prepararea unor dulceţuri. din care Europa produce 580 mii t. cu condiţia protejării. Smochinul este reprezentat în aceste zone prin tipuri locale sau soiuri care rodesc partenocarpic. 0. Origine şi arie de răspândire. În stare proaspătă. produse alcoolizate etc. Mangalia. ziduri etc. Asia 250 mii t şi Africa 160 mii t. considerată centrul genetic al speciei. În ţara noastră cultura. De obicei smochinii sunt protejaţi iarna prin îngropare parţială. în principalele oraşe din vestul şi sudul ţării : Oradea. al maturării . smochinul poate produce 2 recolte anual. 0. Smochinul este sensibil la temperaturile scăzute din timpul iernii şi pretenţios la căldură în timpul vegetaţiei. Exemplarele situate în apropierea unor clădiri. Ţările mari producătoare de smochine sunt : Portugalia (200 mii t). sudul Olteniei (Calafat. Maroc (70 mii t). 54 mg Ca . Baia Mare.

Caracteristici morfologice şi de producţie. realizată în ţara noastră numai în zonele din sud. cu reacţie slab alcalină.fructelor îndeosebi. planta formează lăstari noi pe care evoluează noi muguri floriferi. fructele prezintă o formă . care de obicei. se formează succesiv de la bază spre vârf muguri florali care evoluează în sycone. cel puţin 16°—18°C. Pe lăstarii în creştere. Lăstarii şi ramurile tinere prezintă canalul medular dezvoltat. —17. lăstarii intră nepregătiţi în iarnă. tulpinile se alungesc. fiind reluat astfel ciclul de creştere şi rodire descris mai înainte. —23°C pentru tulpină. la subsuoara frunzelor. Faţă de sol. Temperatura medie optimă pentru maturarea fructelor din prima epocă este de 20°—21°C. fără polenizare (partenocarpic). iar fructele nu ajung la maturitate. În ţara noastră smochinul creşte ca arbustoid sau arbust de 3—5 m înălţime. Este prima recoltă de fructe ce poate fi obţinută în majoritatea zonelor. Ambele categorii implică fecundarea de către insecta Blastiophaga psenes. nu ajung la maturitate. smochinul manifestă cerinţe relativ mari faţă de apă. În zonele sudice. care se încălzesc uşor. Mugurii floriferi sau smochinele — fructe din vârful lăstarilor — nu pot ajunge la maturitate în climatul ţării noastre . sudice. impropriu numite „seminţe”. ramifică puţin. Fructul de smochin — sycona — provine din îngroşări ale receptaculului (fruct fals). Tipurile şi soiurile de smochin cultivate în ţara noastră fac parte din grupa soiurilor adriatice care formează fructe comestibile. iar pentru a doua recoltă. este necesară irigarea. Reuşeşte pe soluri de textură mijlocie permeabile. Faţă de lumină smochinul manifestă o exigenţă deosebită. sud-estice şi vestice din ţara noastră. Are nevoie de o temperatură însumată de 3 500—4 000°C. Principalele soiuri cu fructe comestibile cultivate în ţările calde fac parte din grupele „de Smirna” şi „San Pietro”. cu precipitaţii puţine. ceea ce determină fragilitatea şi sensibilitatea lor la ger. smochinii formează noi lăstari de la colet. Altfel. este necesară protejarea smochinului în timpul iernii. Cultivat în umbră. în ţara noastră netrăind Blastophaga sp. În funcţie de soi sau tip de smochin. dacă aceasta este protejată în timpul iernii. ajungând la maturitate în iulie. Cum temperaturile din ţara noastră scad frecvent sub limita de rezistenţă a ramurilor şi chiar a tulpinii. —18°C pentru ramurile de 2—3 ani şi —21°. vest şi sud-est. dar nu reuşesc să formeze fructe decât toamna. primăvara devreme smochinele-flori încep să crească. Smochinii cultivaţi în ţara noastră pot da 2 recolte pe an. smochinul nu manifestă pretenţii deosebite. Reuşeşte în condiţii de 600—800 mm precipitaţii. ele rămân pe plante şi. Din ele evoluează mici achene — fructele propriu-zise. Deşi rezistent la secetă. Temperaturile reci limită sunt de : — 15°C pentru lăstari. Concomitent cu desfăşurarea procesului de maturare a primei recolte. astfel că fructele de la baza lăstarilor ajung la maturitate în octombrie. florile propriu-zise rămânând tot timpul în interior.

ovoidă sau turtită. fapt care asigură refacerea coroanei neprotejată în timpul iernii. Din lăstarii porniţi de la baza tulpinii se păstrează 2—3 anual. crem. Distanţa de plantare pentru culturile în masiv va fi de 3.piriformă. iar în timpul vegetaţiei se efectuează lucrări de întreţinere : eliminarea buruienilor. frunze) conţin latex care se scurge din ţesuturi la rănirea acestora. permeabil şi bine mărunţit. determinând ramificarea lor ulterioară prin scurtarea vârfurilor în primii 2—3 ani de la plantare. cu pieliţa de culoare verde. dar se extinde radiar până la 10—15 m. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. Toate organele smochinului (rădăcină. iar pulpa este de culoare roză-deschis roză-carmin. Prin această operaţiune trebuie să fie favorizată păstrarea ramurilor de 2—3 ani şi stimulată formarea lăstarilor fructiferi în creştere. pentru înlocuirea tulpinilor degarnisite sau a căror protejare a devenit dificilă şi neeconomică. Pregătirea terenului în vederea plantării se realizează printr-o mobilizare adâncă la 60— 70 cm. Smochinul poate fi înmulţit prin : butaşi. lungimea butaşilor va fi de 12— 15 cm. Drajonează uşor. realizând. Sistemul radicular nu se dezvoltă mult în adâncime : 80—100 cm. Toamna. violet. Înmulţirea prin butaşi se face şi primăvara în răsadniţe semicalde. administrarea a 30—50 t/ha îngrăşăminte organice. 300—400 kg superfosfat şi 200 kg sulfat de potasiu. Tăierile de formare vizează obţinerea unor plante cu 3—4 tulpini principale. marcote sau drajoni. irigare. tulpină. rămânând la suprafaţă numai vârful de 5—6 cm. Tăierile de fructificare sunt asemănătoare celor aplicate la piersic. Plantaţia se va face în gropi de 4 0 × 4 0 × 3 0 cm. În funcţie de analiza solului. condiţiile de lumină şi mecanizare necesare. În acest caz. pentru corectarea acidităţii vor fi administrate 2 000—3 000 kg/ha CO3Ca. sau galbenă-cafenie. Butaşii se confecţionează din ramuri lignificate la 18—22 cm lungime. Ramurile anuale mai lungi de . astfel. adoptând o poziţie înclinată la 45° pentru a facilita protejarea plantei prin îngropare sau acoperire în timpul iernii.5—4 m între rânduri şi 2—3 m pe rând. şi se plantează la distanţa de 90/20 cm într-un sol fertil. Înmulţirea prin butaşi se poate realiza toamna sau primăvara. Se udă abundent şi se bilonează. butaşii înrădăcinaţi sunt scoşi şi plantaţi la locul definitiv. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor. după căderea frunzelor.

CULTURA LĂMÂIULUI ÎN APARTAMENTE Citrus limonium Burm. fructele vor fi recoltate la completa maturare. ARIE DE RĂSPÂNDIRE . prin praşile sau erbicidele recomandate pentru arbuştii fructiferi. smochinul reacţionează favorabil la irigare. Pentru consumul în stare proaspătă sau deshidratare.60—70 cm se scurtează pentru a evita degarnisirea.a. când latexul nu mai este evident la ruperea pedunculului. stimulând evoluţia mugurilor de la bază şi menţinând forma convenabilă coroanei. zonele în care este posibilă cultura în câmp a smochinului în ţara noastră au un regim redus de precipitaţii. . încât solul să fie umectat până la 60—80 cm adâncime. Fam. Protejarea plantelor în timpul iernii trebuie să fie asigurată în condiţiile climatice din ţara noastră. 100—120 kg/ha P2O5. În general. Smochinul reacţionează favorabil la îngrăşăminte. Rutaceae IMPORTANŢĂ. culoarea a virat spre brun-violaceu. cutii sau lădiţe de 2—3 kg. iar receptaculul începe să se înmoaie. 5 . Recoltarea. smochinele se ambalează în coşuleţe. cu ajutorul unor cârlige de lemn. pentru a fi acoperite cu pământ sau folie de polietilenă. iar anual 50—60 kg N.a. dar sunt încă verzi. iar transportul şi depozitarea trebuie efectuate la temperaturi de 0 . De aceea. Deşi este o plantă rezistentă la secetă. este necesară intervenţia cu 4—6 irigări. poate atrage rozătoarele de câmp care rod scoarţa tulpinilor tinere. În perioada de vegetaţie solul trebuie să fie menţinut curat de buruieni. În acest scop tulpinile vor fi aplecate şi fixate. Fiind foarte uşor perisabile. aproape de nivelul solului. Concomitent cu mobilizarea adâncă de toamnă este necesară încorporarea — o dată la 3—4 ani — a 30—40 t/ha îngrăşăminte organice. 4°C. ORIGINE. Tulpinile uscate sau degerate vor fi eliminate primăvara devreme. paie. Acoperirea cu coceni. . În perioada de creştere intensă a lăstarilor şi fructelor din prima recoltă (mai-iunie) şi în august când cresc fructele din a doua recoltă se mai administrează câte 40 kg/ha N ş. 60—80 kg/ha K2O ş. Pentru dulceaţă fructele se recoltează când au realizat mărimea caracteristică soiului.

terapeutice şi decorative. Mexic. Variaţiile temperaturii. vitamina PP 0. vitamina C 60—80 mg % . Principalele ţări cultivatoare de lămâi sunt : Italia. lămâiul formează întinse plantaţii în ţările calde. cu evidente consecinţe negative asupra plantei. Lămâii încep să vegeteze când temperatura aerului şi a solului este de cel puţin 10°—12°C.6 mg Fe.Cultura lămâiului în ţara noastră este posibilă şi necesară. Argentina. Arealul prezent al lămâiului cuprinde întreaga zonă subtropicală a continentului euroasiatic. constituie şi o importantă sursă de obţinere a fructelor de lămâi atât de necesare în alimentaţia cotidiană. iar cea a solului scăzută. Citrus medica). precum şi alternanţa unor temperaturi foarte ridicate şi foarte scăzute. Temperatura cea mai potrivită pentru creşterea şi rodirea lămâiului este de 16—18°C. Origine şi arie de răspândire. substanţe minerale (240 mg K. cât şi în medicină. ca plantă de apartament. iar în America de Nord de la Atlantic la Pacific. pentru utilităţi alimentare. pe lângă aspectul decorativ oferit prin permanenta prezenţă a frunzelor. Este important să fie evitate variaţiile de temperatură îndeosebi în timpul iernii. conduc la căderea frunzelor cu consecinţe negative în economia plantei. Soiurile cultivate provin din specia Citrus limonium sau sunt hibrizi între aceasta şi alte specii (Citrus sinensis. Dacă numai temperatura aerului este ridicată. 40 mg Ca. În schimb. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Cerinţe faţă de factorii ecologici. India.U. 12 mg Mg. S. Spania. determinate prin aerisirea directă şi prelungită în timpul iernii a apartamentelor. lămâii pornesc în vegetaţie. Lămâiul manifestă pretenţii deosebite faţă de temperatură. până la 25°C.07 mg %. în timp ce sistemul radicular se găseşte în repaus. Pentru conţinutul lor bogat în vitamine. Conţinutul în vitamină C ajunge în coaja lămâilor la 165 mg %. Specie subtropicală. lămâile sunt utilizate pe scară întinsă atât în alimentaţie. 0. special construite („orangerii”) sau în apartamente. florilor şi fructelor.A. lăstarii cresc pe seama substanţelor de rezervă. În ţara noastră lămâiul poate fi cultivat numai în spaţii protejate. la 100 g substanţă proaspătă) . (California). o . vitamina B1 0. Din flori lăstari şi epicarpul fructelor se extrag uleiuri eterice.1 mg %. iar în vârful lăstarilor la peste 800 mg la 100 g substanţă proaspătă. 22 mg P. Cultura lămâiului în apartament. Fructele de lămâi conţin : acid citric 7% .

temperatură sau lumină. lumina solară directă. Pretenţii deosebite manifestă lămâiul faţă de factorul lumină. . cu poziţie orizontală. Temperaturile critice pentru lămâi sunt —3°. dar în principal primăvara. —6°C pentru ramurile de 2—3 ani şi —8°. Căderea fructelor abia legate este determinată fie de factori genetici — situaţie în care se poate recurge la o . În timpul iernii udările vor fi reduse. —4°C pentru frunze şi lăstarii tineri. Specificul creşterii şi rodirii lămâiului. Pe de altă parte. . Ramificaţiile fructifere se formează pe ramurile de ordinul patru şi superior.5 m înălţime. O sursă insuficientă de lumină duce la căderea frunzelor.temperatură chiar mai scăzută (10—12°C) dar constantă. Preferă soluri fertile. Ramurile nu intră simultan în perioada de repaus relativ. Florile sunt hermafrodite.. trebuie să se ajungă la ramificaţii de ordinul patru. în general. la o temperatură scăzută de 4°C. Fructul este o bacă numită hesperidă. În general. flori şi fructe în diferite stadii de creştere. implicit. îşi reface frunzişul anul viitor. Faţă de umiditate lămâiul manifestă cerinţe moderate în timpul verii . carbonatate. În timpul iernii temperatura nu trebuie să scadă sub 0° şi să nu crească peste 15°. —5° . Sunt nefavorabile solurile nisipoase. levigate. cu coroana răsfirată. reacţionează favorabil la stropirea întregii plante cu apă la temperatura mediului ambiant. lămâiul poate suporta lipsa sau insuficienţa luminii timp de câteva luni. deci menţinerea unui frunziş bogat. Un lămâi de apartament cu un bun echilibru creştere-rodire trebuie să prezinte în permanenţă frunze. pentru rodire. permite plantei să-şi păstreze frunzele. Frunzele îndeplinesc la lămâi şi rol de depozitare a substanţelor de rezervă. subţiri. : vara — la amiază) determină arsuri. De aceea. prin tăierile de formare. Planta suferă o umiditate scăzută a solului sub 60% din capacitatea totală pentru apă. auto fertile. dar nu rodeşte. dacă planta îşi pierde frunzele în timpul iernii. în general. răsucirea şi chiar căderea frunzelor. cel puţin între orele 12—15. plantele vor fi aşezate în locuri de semiumbră sau pe verande cu geamuri semiumbrite. se recomandă o bună iluminare în timpul iernii şi o lumină indirectă vara. constituie un factor important în menţinerea echilibrului creştere-rodire şi. frunze persistente (trăiesc 2—3 ani) şi remontante. cu reacţie uşor acidă (pH 6—7). permeabile. ramuri flexibile. De aceea. argiloase. De aceea. Îngrijirea frunzelor. Cerinţele faţă de umiditate sunt maxime în perioada de înflorire şi legare. Pentru aceasta. . Lăstarii fructiferi sunt. ca urmare a condiţiilor deficitare de nutriţie. lămâiul de apartament manifestă 2—4 faze de creştere în timpul unui an. umiditate. În ţara noastră lămâiul este un arbust de 1. ca şi la umiditatea în exces sau apă stagnantă. Iarna. Excesul de umiditate este tot atât de nociv. Înflorirea are loc în tot timpul anului. — 10°C pentru ramurile mai vechi. iar soiurile sunt. în orele de maximă căldură (ex. . în vederea rodirii. . scurţi.

Transplantarea lămâiului e bine să fie realizată cu păstrarea blocului (balotului) de sol de la nivelul sistemului radicular. căderea frunzelor ş. De aceea. primăvara.septembrie. ceea ce asigură că mugurii altoi recoltaţi vor evolua în condiţiuni bune. vasul trebuie schimbat mai întâi la . înmulţit pe cale vegetativă sau prin altoire. fertil. în toamnă şi apoi altoiţi în mugure crescând. umiditate şi temperatură. atunci când cantităţile de puieţi ce dorim a obţine sunt mai mari. dacă s-au asigurat condiţii bune de sol. planta se deshidratează şi poate pieri. Sistemul radicular creşte în primii ani foarte repede. fie primăvara în luna mai. atacul de boli şi dăunători. o bună parte din rădăcini şi micorize se distrug şi până la refacerea lor creşterea stagnează. Puieţii obţinuţi în câmp sunt mai întâi transplantaţi.supraaltoire cu soiuri corespunzătoare care rodesc constant —. Lămâii pot fi obţinuţi şi direct din sămânţă. să fie bine mărunţit.a. Solul pregătit anterior trebuie să asigure un bun drenaj. rolul lor fiind îndeplinit de hifele unor ciuperci cu care formează micorize. În vederea obţinerii materialului săditor se recoltează seminţe din lămâi ajunse la maturitate. păstrând o formaţiune terminală pentru antrenarea sevei — folosind sistemul de altoire laterală sub scoarţă sau în triangulaţie şi ramuri altoi de 1—2 muguri. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Producerea materialului săditor. Altfel. cel mai bun amestec fiind realizat din 2 părţi pământ de ţelină. Altoirea poate fi realizată din aprilie-mai până în august. Altoirea plantelor de 2—5 ani poate fi realizată direct pe ramurile din coroană. Sistemul radicular este alcătuit din rădăcini subţiri. lămâiul intră pe rod la 3—4 ani. după scurtarea lor prealabilă. fie de cauze vizând o întreţinere necorespunzătoare : lipsa sau excesul de apă. o parte mraniţă şi o parte nisip de râu. cu condiţia ca în momentul operaţiunii ambii parteneri — planta altoi şi portaltoiul — să se găsească în fenofaza de formare a unor creşteri vegetative noi. folosind muguri din treimea de mijloc a ramurilor de 1 an sau a lăstarilor semilignificaţi. dar în acest caz intrarea lor pe rod întârzie până la 8—10 ani şi chiar mai mult . ghivece sau chiar în câmp deschis. de lumină sau substanţe nutritive. lipsite de perişori absorbanţi. îndată după extragere — şi nu mai târziu de două săptămâni — seminţele vor fi semănate în lădiţe. Ramurile altoi vor fi recoltate de pe lămâi sănătoşi cu rodire constantă. Altoirea se realizează în oculaţie fie toamna devreme — dacă puieţii au realizat grosimea de 8 mm.

în proporţie de 1 la 15 părţi apă. Dacă planta este menţinută în apartament — hol. Îngrăşămintele organice pot fi administrate şi sub formă de mraniţă. Lămâiul se formează cu trunchi scurt de 15— 20 cm. diluat. a celor care îndesesc coroana. îndepărtarea lăstarilor lacomi. dacă planta beneficiază de lumină suficientă şi temperatură de 12—16°C. timp de o jumătate de oră. Dacă lămâiul este scos. Îngrăşămintele minerale de bază — azot. tinzând să se lungească exagerat. Iarna. ciupirea vârfului lăstarilor a căror creştere dorim să temperăm în vederea echilibrării creşteri şarpantelor sau pentru asigurarea unei bune garnisiri. a ramurilor bolnave. Deosebit de importantă este asigurarea umidităţii din sol. Ca îngrăşăminte suplimentare. Intervenţiile în verde pot fi efectuate în tot timpul anului. Aceasta se poate realiza prin repetate intervenţii în verde. un amestec de sol corespunzător — menţionat mai sus — şi cu grija de a nu deranja sistemul radicular. dar o foarte bună garnisite cu ramuri de rod. apoi soluţia rezultată se diluează în 10 1 apă cu care se intervine la intervale de 15—30 zile. folosind recipiente treptat mai mari. la 3—4 zile. Lămâiul reacţionează favorabil la administrarea îngrăşămintelor. mai ales. cu coroane în formă de vas modificat. sau la 2—3 săptămâni. . pentru a-şi continua vegetaţia. de preferinţă în perioadele de creştere activă.1—2 ani. diluate în soluţii de 1% substanţă activă. Fosforul se administrează fierbând 50 g superfosfat într-un 1 de apă. fier în soluţii diluate de 5% ş. pentru a economisi seva elaborată şi a determina ramificarea. Lăstarii izolaţi. Într-un litru de apă se dizolvă 50 g nitrat de potasiu sau azotat de amoniu şi 20 g sare potasică. Periodic. verandă — frunzele vor fi curăţite de praf — care împiedică realizarea procesului de fotosinteză în bune condiţii — prin ştergere cu un burete umezit. potasiu — pot fi administrate în timpul perioadei de vegetaţie la intervale de 2— 3 săptămâni. sau uscate. coroana trebuie să prezinte dimensiuni mici. în timpul verii în balcon sau grădină. vor fi scurtaţi „în verde” la 25—30 cm.a. la 1—2 luni. este posibilă şi utilă pulverizarea apei pe întreaga coroană. 4 etc. udarea se realizează mai rar. prin înlocuirea cu grijă a stratului de 3—4 cm sol aflat deasupra. Formarea coroanei. echilibrul de creştere-rodire pot fi influenţate direct prin administrarea lor. pot fi utilizate : azotatul de amoniu în soluţie de l%. se vor administra microelemente : bor. apoi la 3—4 ani. fosfor. Întreaga dezvoltare a plantei şi. Fiind vorba de plante de apartament. se diluează soluţia cu 10 1 apă. având 3—4 şarpante principale pe care se inseră ramificaţiile de ordinul 2. Administrarea îngrăşămintelor. udarea se poate realiza zilnic sau la 2—3 zile. rupte. care cresc prea viguros. Vara. 3. După decantare. must de grajd sau gunoi de păsări fermentat.

precum şi aerisirea directă în zilele geroase. „Decis”. ORIGINE.6% acizi . IMPORTANŢĂ. Pentru combaterea acestora trebuie să îndepărtăm mai întâi carapacea care ascunde larvele. Ele se consumă î n stare proaspătă sau transformate în fructe congelate. Bolile criptogamice care atacă frunzele sau lăstarii pot fi combătute prin prăfuiri cu sulf şi stropiri cu zeamă bordeleză 0. alături de cireşe. Alţi dăunători sunt : păianjenul roşu. R a d u . Fructele sale conţin (după I. „Ultracid”. gemuri.6—1. jeleuri. când plantele intră într-un repaus relativ. Limitele acestei culturi le reprezintă consumul ridicat de mână de lucru pentru recoltare şi perisabilitatea fructelor. fosfor etc. sezonul cu fructe proaspete. 0. sirop. cu grija de a îndepărta şi a nu răspândi larvele pe solul din vas. F.1%.dacă plantele sunt păstrate la temperatură de 6—8°C în condiţii de lumină redusă. În timpul iernii se va evita aşezarea lămâilor în imediata apropiere a surselor de căldură. CULTURA CĂPŞUNULUI Fragaria grandiflora Ehrh. Căpşunul este o specie deosebit de precoce (rodeşte în anul următor plantării) şi rentabilă. în concentraţie de 1%. 0.06%. „Dibutox-25”. 41—87 mg% vitamina C. dulceţuri. .5—1. 0.06%. care se combat prin substanţele obişnuite la celelalte specii pomicole. Combaterea dăunătorilor. săruri minerale (de fier. folosind burete sau perie. 1985) : 5—12% zaharuri . Principalii dăunători ai lămâiului de apartament îi reprezintă păduchii ţestoşi care se instalează pe ramuri. Rosaceae Subfam. Rosoideae Fam. lăstari sau frunze în jurul nervurilor protejaţi de carapace. Căpşunul este prima specie care oferă fructe mature în a doua decadă a lunii mai. se va evita udarea cu apă rece sau în exces. deschizând. Apoi se realizează o pulverizare cu substanţe insecticide obişnuite „Ecatox-50” în concentraţie de 0.). ARIE DE RASPÂNDIRE Importanţă. la temperaturi de sub 1—2°C sau variaţii mari de temperatură. păduchii verzi.0%.

(Fragaria vulgaris Ehrh. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Cerinţe faţă de factorii de mediu. La formarea celor peste 2 000 soiuri existente au contribuit următoarele specii : Fragaria vesca L. Potenţialul ecologic al ţării noastre este departe de a fi valorificat în prezent în ceea ce priveşte cultura căpşunului. Prezintă câteva varietăţi importante : F. Preferă zonele răcoroase. În ţara noastră creşte spontan în poieni. Îngheţul de primăvară sub —3°C . grandi-flora Ehrh. prezintă fructe mici. fiind utilizată ca plantă de bordură şi înmulţită prin separarea tufelor . în general. — fragul de câmp —. căpşunul porneşte în vegetaţie devreme în primăvară. aromate. cu gust dulce şi aromă intensă. Vâlcea (cu 15%). F. — căpşunul de pădure — creşte spontan la liziera pădurilor şi este mai viguroasă. Gorj.. Producţia anuală a României depăşeşte. are fructe sferice. cu condiţia asigurării unor preţuri stimulatorii şi posibilităţii de valorificare diversificată a producţiei. Pentru cultura forţată este necesară parcurgerea unei perioade de circa o lună cu temperaturi inferioare de 5°C. producţii mici. vesca var. remontant care nu formează stoloni. Căpşunul aparţine genului Fragaria din fam. specie cu mare rezistenţă la ger. la care se adaugă producţia judeţelor Dolj. seviper florens Duch. Pragul biologic pentru căpşun poate fi considerat 5°C. F. F. Cerinţele faţă de căldură. Mureş. Coreea şi este indicată pentru ameliorare. gen care cuprinde circa 45 de specii.. are fructe mici şi este unisexuat-dioică . — căpşunul de Virginia — creşte în stare spontană în America de Nord şi are flori unisexuat monoice . Perspectiva organizării unor culturi private gospodăreşti poate fi o bună soluţie pentru extinderea căpşunului. Asia şi America. orientalis Los. ovoide. În lipsa zăpezii. fineţe. vesca-effragilis Duch. viridis Duch. 30 000 t care se produc în special în judeţele Satu Mare (circa 40%).) — fragul de pădure specie spontană în Europa. Argeş. F. din care au evoluat soiurile de fragi remontante (care înfloresc şi rodesc până în toamnă) . subfam. fruct globulos. Astfel. creşte spontan în China. cu flori hermafrodite. Rosaceae. Florile se deschid când temperatura aerului depăşeşte 12°C. Rosoideae. F. —18°C. virginiana Mill. iar fructele solicită pentru maturare o temperatură medie de 14—18°C. elatia Ehrh.Origine şi arie de răspândire. F. o parte din plante degeră la — 15. prezintă un polimorfism accentuat şi din ea au promovat numeroase soiuri cultivate în Europa şi America.

transpiraţia intensă necesită un consum de apă ridicat. drenate. Rădăcinile pot fi distruse la —8°C. Cerinţele faţă de lumină. suportând chiar semiumbra. Lumina favorizează procesul de fotosinteză şi obţinerea unor fructe de calitate. fertile. Sistemul radicular superficial al căpşunului reînnoirea aparatului foliar. Căpşunul reuşeşte pe soluri uşoare.poate aduce importante pagube la fructele din prima recoltă. cultura căpşunului reuşeşte în zone cu 600—900 mm precipitaţii anual. slab acide. De aceea. Cerinţele faţă de umiditate. determinând pierderi importante de recoltă. cu pH 5. Vor fi Tabelul 29. Faţă de aceasta căpşunul manifestă cerinţe minime. Cerinţele faţă de sol. Excesul de precipitaţii din perioada de maturare a fructelor favorizează atacul de Botrytis cinerea (putregai).5—7 şi cu apa freatică la minim 1 metru.1 Soiuri de căpşun recomandate pentru producţie .

potrivit de Bună Bună aromat 11. roşu. „Red Gaunthlet” (tab. extin. a. pfromovân. 29. cu gol mare în centru Bună Bună evitate solurile grele. Sortimentul de soiuri.Micose ductiv trytis phaerella Slabă Mare Müncheberger Fruhe Regina (Germania) Mai (prima decadă) Mai (decada a doua Mai (decada a treia) Iunie (prima decadă) Iunie (prima decadă) Mai (decada a treia) Mai (sfârşitul lunii) Iunie (a doua decadă) 7-12 Conic-alungit. care formează în partea inferioară o rădăcină. roşu. După vârsta de . roşu-cărămi. cu gât Bună roşu-închis. mare Pocahontas (S. „Victoria” sunt restrânse. argiloase.du-se în cultură soiuri mai productive. mare Mij lociu 15-28 Lăţit. cu Bună Bună Slabă Mij gât.zându-se soiurile timpurii şi valoroase : „Gorella”. lucios. Soiurile clasice „Madame Moutôt”. iar în partea superioară o rozetă de frunze. roşu-în chis. roşu-în chis intens aromat Conic. mare F. Făinar proBo. sărăturate sau cu un conţinut ridicat de carbonat de calciu (peste 15%).) Senga Sengana (Germania) Talisman (Anglia) Bună Bună 11-14 F.5—2 cm). potrivit de intens aromat Slabă Mij locie Mij locie Bună F.U. La căpşun sortimentul a evoluat.Bună Bună romă de fragi de pădure 6-8 Conic-alungit.1). Soiul (originea) Coacerea medie (g) Fructul Rezistent la : Potent .19 Conic. Soiurile nisipoase din sud şi sud-vest grăbesc maturarea fructelor.A. aromă de fragi lociu Gorella (Olanda) 10. „Talisman”. Căpşunul prezintă o tulpină subterană scurtă (0. Bună bună Mij locie Bună Bună Mare Red Gauntlet (Anglia) Creastă de cocoş (M-me Moutot) (Franţa) 10-12 Scurt-conic. aromă slabă 10-12 Scurt-conic. Specificul creşterii şi rodirii. cu rezistenţă mai bună la Botrytis. În anii următori apar inflorescenţele.Greut. mare F. în formă de Mij creastă. potrivit de aromat Bună F. roşu.locie ziu. roşu.16 Conic-alungit. iar sistemul radicular se dezvoltă în straturile superficiale până la 40—50 cm.

Staţiunea Horticolă ClujNapoca. în număr variabil (7—20). În martie. Florile soiurilor cultivate sunt. hermafrodite. Metoda este mai greoaie şi cu eficienţă redusă. plantate în sol bine lucrat şi tratat împotriva nematozilor. Plantele rămase viabile se trec în „izolatoare” acoperite cu tifon. şi apoi în hipoclorit de calciu 5%. foarte sensibile la viroze. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. Aceştia manifestă un heliotropism accentuat. fructele sunt mai mici. Din vârful de creştere al stolonilor. în general. Metoda este practicată de I. sănătoase şi plantarea lor în luna septembrie în ghivece. ultimele menţinându-se chiar în timpul iernii. începând din a doua jumătate a lunii iulie. viguroase şi vizibil sănătoase se recoltează vârful filamentelor stolonilor de 5—10 cm. Fructele căpşunului sunt nucule (poliachene) diseminate în pulpa fructului provenită din îngrosarea receptaculului florar. iar perioada de înflorire durează 21 —55 zile.P. obţinând superelita. care. Fiind o plantă de zi scurtă. acţionând numai asupra virusurilor termolabile. care se păstrează în frigider la 3—5° C. diferenţierea mugurilor de rod are loc când durata zilei începe să scadă. Una din metodele de obţinere a acestui material este aceea prin termoterapie. motive pentru care plantaţia se desfiinţează după cel mult 4—5 ani. solicită noi substanţe din sol.aprilie plantele se trec în camera de termoterapie. întinerindu-se treptat. Din mugurii vegetativi situaţi spre baza ramificaţiilor anuale ale tulpinii se formează stolonii. orientându-se spre intervalele dintre rânduri mai bine luminate. O metodă mai modernă şi eficientă o prezintă micropropagarea sau cultura de meristeme.3—4 ani o parte din rădăcini încep să se usuce.3 mm (la binocular. Mărăcineni. materialul se dezinfectează în alcool de 94°. la 37— 38°C. Facultatea de Horticultură din Craiova şi aceea din Bucureşti ş. folosind ca plante indicatoare : Fra. apar virozele. În consecinţă. Fiecare floare rămâne deschisă 3—4 zile. se prelevează 0. Marile plantaţii vor fi înfiinţate uitilizând numai material . Frunzele căpşunului trăiesc 60 —70 de zile. după care se trece în apă distilată sterilă.liber de viroze”.C. timp de 10 minute..P. sub hota .1—0. Această metodă constă în recoltarea unor rozete-stoloni de la plante viguroase.garia vesca sau Fragaria alpina. perioadă în care virusurile termolabile sunt inactivate. recolta se reduce mult. „liber de viroze”. Se efeetueiază un test biologic (prin transplant de foliolă sau alipire de filamente).a. timp de 4 minute. care permite obţinerea de material săditor „liber de viroze” la scară industrială. creând un dezechilibru cu partea aeriană. prin fructificare. cu 68—80% umiditate atmosferică şi 14 ore lumină zilnică de 10—15 000 lucşi unde se menţin 2—3 săptămâni. De la plante autentice.

Menţinând solul curat de buruieni. administrând apă prin irigare. În acest scop plantarea stolonilor de căpşun se realizează între 15 august— 15 octombrie. Aclimatizarea durează 3 săptămâni. adăugându-se un stimulator de înrădăcinare. obţinând circa 100 000 plante/ha. apoi plantele sunt trecute în câmpul de superelite. apoi de elite. Terenul plan sau în pantă uşoară. poate fi modelat în biloane (pentru un rând). amenajat pentru irigare. în brazde permanente (pentru 2 rânduri) sau benzi (de 3— 4 rânduri). După 6—8 săptămâni meristemul dezvoltă muguri cu frunzuliţe care se individualizează pe un nou mediu. Dacă biloanele nu s-au acoperit la plantare cu folie de culoare închisă. perlit şi cenuşă şi în condiţii de ceaţă artificială. utilizând „stoloni liberi de viroze” refrigeraţi. Între benzi se amenajează sistemul de irigare.mintelor de bază: 40 t/ha gunoi de grajd . „Sima. o nivelare-modelare. Vasul se închide ermetic şi se trece în camera climatizată la 24—26° C şi la luminozitate 16 ore zilnic cu 1 000—2 000 lucşi.). perforată la distanţele de plantare. Cultura . curate. plantele dezvoltă până în toamnă câte 3—5 muguri floriferi din care în anul viitor se vor forma inflorescenţele şi fructele. contând pe producţie în anii următori (2—3). Prin cultura anuală a căpşunului se pot obţine 15—25 t fructe la hectar. Distanţa între plante pe rând va fi de 20—30 cm. o auxină (acid indolil-butiric. În primăvara ce urmează plantării se vor administra 150 kg azotat de amoniu. Cultura multianuală. în prealabil.5—2 kg/ha . acid indolil-acetic etc. Se realizează vara (iulie-august). la care se adaugă 1. Cultura în câmp poate fi anuală sau multianuală (clasică). dezinfectare împotriva nematozilor şi încorporarea îngrăşă. la căpşun. Pentru menţinerea solului curat de buruieni se pot utiliza. fertil. pentru a feri fructele în pârgă de putrezire pe solul irigat. „Dual” 4 l/ha . Cultura anuală. În anul următor producţia va fi mai mică. pe un substrat din turbă. faţă de 5—8 t/ha în cultura clasică. Până la venirea iernii plantaţia este bine încheiată. urmând apoi 2— 3 ani de producţie. Căpşunul poate fi cultivat în câmp (liber sau protejat) şi în cultură forţată (în sere). Întregul proces durează 2—3 ani. pentru a mări vigoarea plantelor şi a obţine o producţie de calitate. Este „cultura clasică” de obţinere a 2—3 şi chiar 4 recolte.sterilă) şi se trec în vase speciale pe un mediu de cultură specific speciei. fiind trecute pentru aclimatizare. Plantarea se poate realiza şi în primăvară. se poate folosi mulciul de paie mărunţite. După 40—60 de zile noile plăntuţe prezintă frunzuliţe şi rădăcini. Pregătirea terenului presupune. erbicidele : „Venzar” 0.2 mg/l benzilaminopurină. „Fusilade” 2—4 l/ha. „Dymid” preemergent 6— 8 kg/ha. permeabil.zin” 6 kg/ha preemergent. desfundat. iar între rânduri de 25 cm. de unde sunt livrate. 300 kg superfosfat şi 250 kg sulfat de potasiu. Specificul înfiinţării plantaţiilor de căpşuni.

plăntuţele se scot în ultima decadă a lunii noiembrie. cu orificii în formă de „cuib de rândunică” (circa 30 de orificii pe un tub). excesul de umiditate şi a favoriza accesul albinelor la florile deschise. până la 15—18°C. iar la maturarea fructelor 22—24°C ziua şi 14—16°C noaptea.multianuală presupune o lucrare suplimentară — cea de suprimare a stolonilor —. formând până în iarnă 3—5 ramificaţii purtătoare de muguri floriferi . se dezvoltă şi rodesc mai bine. mai bine aprovizionate cu apă şi substanţe fertilizante. timp de o lună. Stolonii refrigeraţi se plantează în luna iunie în câmp sau în ghivece. pentru a evita temperaturile prea ridicate. arsura . iar cea atmosferică la 65—70%. Există incovenientul că plantele din segmentele superioare. Azotul este administrat fracţionat : o treime în toamnă. care acoperă 8—10 rânduri de plante cultivate în benzi. temperatura se menţine între 1 şi 5°C. Cultura forţată a căpşunului. În ceea ce priveşte îngrăşămintele. Umiditatea solului trebuie menţinută la 70—75% din capacitatea de câmp. Dintre principalele boli amintim : pătarea albă a frunzelor (Mycosphaerella fragariae). sau în prima din decembrie. sau obţinerea a mai puţin de 70% fructe timpurii nu este economică.05%. Tinerele plante pot fi păstrate până la plantare în pungi perforate de plastic în camere frigorifice. făinarea (Sphaerotheca macularis) . după ce au suportat cel puţin 10 zile temperaturi sub 5°C. în scopul obţinerii cu 1—2 luni mai devreme a fructelor mature. concomitent cu praşila. Întreprinderea de sere Codlea (Braşov) a experimentat şi posibilitatea cultivării căpşunului în seră pe verticală. Acoperirea mai târzie a solarului. o singură dată la înfiinţarea plantaţiei o dată cu îngrăşămintele cu potasiu (250 kg la ha). apoi se ridică zilnic cu un grad. Alimentarea cu apă se realizează automatizat. Acoperirea cu folie se realizează (pe o cultură anuală sau în anul doi de cultură multianuală) în prima decadă a lunii martie. mana căpşunului (Phytophthora fragariae). Se realizează în sere industriale de tip legumeflori. putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea). Se practică fără căldură artificială. pătarea roşie şi brună a frunzelor (Phytophthora cactorum). pentru a distruge sporii de Botrytis. într-o plantaţie multianuală se administrează îngrăşăminte organice 36 t. La începutul înfloritului sunt necesare 18—20°C. utilizând module (tuburi) segmentate sau nesegmentate. Recoltarea fructelor începe în a doua decadă din martie şi durează circa o lună la soiurile „Gorella” şi „Red Gaunthlet”. Se va asigura o bună aerisire la 1—2 zile. După plantare. Cultura protejată a căpşunului. Înainte de plantare plantele se scufundă într-o soluţie de „Benlate” 0. cu înălţimea de 2 m şi diametrul de 10—20 cm. iar celelalte 2 treimi înainte de înflorire şi după recoltare. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. în tunele din folie de plastic. sulfat de potasiu şi fosfor (300— 400 kg/ha superfosfat).

0%). Zmeura şi murele sunt mult solicitate de către consumatori. Un culegător recoltează zilnic între 25—50 kg. vitaminele B. Pentru export şi dulceaţă se recoltează (când fructele s-au colorat pe 75% din suprafaţă) în ambalaje cu volum redus (0. Subfam. Frunzele tinere de mur se folosesc la combaterea unor inflamaţii ale gingiilor. pectine 0. peltea sau. Fam. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. sunt mai acide şi au un conţinut mai ridicat de vitamina C (28. Căpşunul pentru consum imediat se recoltează când pulpa este încă tare. gărgăriţa neagră (Anthonomus rubra). săruri minerale.3 g% . numeroaselor posibilităţi de prelucrare şi compoziţiei chimice favorabile. gurii şi gâtului. nu suferă din cauza îngheţurilor târzii de primăvară.80 g% . colorante . Specificul recoltării. Ceaiul din frunze de mur se utilizează în tratarea : gastroenteritelor. datorită calităţilor gustative. gem.36 mg%.bacteriană a frunzelor (Xan. Rubus caesius L.. colitelor şi este un bun tonifiant al organelor digestive. asigură recuperarea rapidă a investiţiei. D. precocitate. o bună capacitate de drajonare şi pot fi utilizate pentru consolidarea şi combaterea eroziunii solului. iar fructul s-a colorat în întregime. Rosoideae IMPORTANŢĂ.5—6. compot. substanţe tanante.45—2. intrând repede pe rod . prin adaos de zahăr şi fermentare. provitamina A. CULTURA ZMEURULUI ŞI MURULUI Rubus ideaus L.5—1 kg). Zmeurul şi murul sunt semiarbuşti ale căror fructe sunt mult apreciate pe piaţa internă şi externă. Fructele de zmeur conţin: zaharuri 4. Cele două specii prezintă şi neajunsuri ca : . îngheţată. suc. Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se aplică tratamente la avertizare. păduchele de frunze (Myzus fragariae).61—40. pentru consumul în stare proaspătă şi pentru preparare de sirop. gândacul păros (Epicometis hirta). acizi organici 1. păianjenul căpşunului (Tarsonemus fragariae). P .75 mg%).6 g% . Principalii dăunători sunt: păianjenul roşu comun (Tetranychus urticae). se obţin băuturi alcoolice. ORIGINE. vitamina C 19. Ambele specii au însuşiri valoroase ca : produdtivitate.Rosaceae.2—2. Fructele de mur conţin mai puţin zahăr (3.thomonas fragariae).5—10. dulceaţă. viermii albi ai rădăcinilor (Melolontha melolontha).

(murul de câmpie) . Origine şi arie de răspândire. Germania. Rub..perisabilitate ridicată a fructelor şi consum mare de forţă de muncă penitru recoltare. strigosus Michs (zmeurul pufos american). şi R. „Hornet” etc. a contribuit la formarea soiurilor cultivate cu : R. idaeus L. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Specii care au participat la formarea soiurilor. principalele ţări producătoare sunt : Polonia. Rubus plicatus Whe. au participat la formarea soiurilor : Rubus idaeus L. Cerinţe faţă de factorii ecologici. Temperatura. plantele diferenţiază muguri de rod pe toată lungimea tulpinei. Majoritatea speciilor de zmeur s-au format în estul Asiei de unde s-au răspândit în Europa. vol. „Englezesc”. „Superlativ”. iar peste 16°C în sol împiedică funcţionarea sistemului radicular. din care s-au format soiurile : „De Prusia”. „Victoria”. Murul este răspândit în zonele temperate.5 mii tone. În condiţii de iluminare bună se obţin fructe de calitate. — La formarea soiurilor de mur au mai contribuit : Rubus caesius L. (murul de pădure) şi Rubus chamaemorus L. submontane. În toamnele reci drajonii se lemnifică .O. 1987). Asia. iar unele specii coboară în câmpii şi lunci. maturarea lemnului este bună. etc. Ungaria. (Anuarul Statistic F. Iugoslavia. „Ananas alb”. 40. şi Rubus occidentalis L. iar rezistenţa la ger mare. Bulgaria etc. et N. Zmeurul şi murul — soiurile nobile —sunt pretenţioase faţă de lumină. (zmeurul european). vulgaris Arrh. cu fructe roze sau galbene. Producţia mondială de zmeură şi mure în 1986 a fost de 319. (zmeurul negru american). (murul galben sau moruşca). Din cele circa 120 de specii cunoscute. Zmeurul dă producţii mari în zone cu temperatura medie a perioadei de vegetaţie de 17°C. din care Europa realizează 52%. America de Nord şi mai puţin în zonele montane din emisfera sudică. Zmeurul şi murul nu suportă temperaturile excesiv de scăzute şi nici extrem de ridicate în lunile iulie şi august. care a participat la formarea soiurilor „Kansas” şi „Cumberland”. Lumina. occidentalis L. care a contribuit la formarea soiurilor : „Turner”. ocupând subzonele cu altitudine mijlocie.A. idaeus ssp. — Specia R. idaeus ssp. — Specia R. În Europa.

m u r u l are un sistem radicular profund. Fructul. În zona de câmpie se impune irigarea culturii. dacă acestea au fost amendate înainte de înfiinţarea plantaţiei cu 2—4 t/ha amendamente calcaroase şi s-a făcut drenarea celor cu exces de umiditate. din care pornesc rădăcinile dispuse în mare parte pe adâncimea de 10— 50 cm. O mică parte pătrund la adâncimea de 100 cm. Pe rizom se găsesc muguri adventivi ce dau naştere la drajoni. bogate în elemente nutritive. Soiurile de mur fără ghimpi sunt mai sensibile la temperaturile scăzute. Caractere morfologice şi de producţie. Dintre soiurile de zmeur. Maturarea fructelor are loc în iulie-august. Pe rădăcini se formează muguri adventivi care asigură înmulţirea.6 m. la unele soiuri.6—6. Soiurile cu fructul galben sunt mai sensibile la ger faţă de cele cu fructul roşu. Murul poarte fi cultivat şi pe soluri mai sărace.1 şi 30. La mur tulpinile sunt lungi de 7—8 m. prin butaşi de rădăcină. Sunt recomandate în cultura zmeurului şi a murului solurile bogate în humus. Apa. bine aerate. erecte sau târâtoare şi. cu pH-ul de 5. Soiurile de zmeur şi mur dau rezultate bune în zone cu precipitaţii medii de 600—700 mm anual. iar la mur se desprinde împreună cu fructul. iar în al doilea fructifică şi se usucă în mod natural. iar la cele cu maturare târzie. format din rizom (tulpina subterană). cu o bună repartizare în cursul perioadei de vegetaţie. 3 300 °C (se pot cultiva numai în sudul ţării).1). Principalele soiuri de mur sunt prezentate în tabelul 30. Tabelul 30. „Taylor”. care la maturitate se detaşează de fruct la zmeur. Murul suportă mai greu temperaturile scăzute. cu capacitate bună de reţinerte a apei. Au rezistenţă bună soiurile la care ponderea tulpinilor neafectate de ger este de peste 80% („Cayuga”. La zmeur. Solul. Fiecare drupeolă din fruct conţine câte o sămânţă. Florile sunt hermafrodite şi bogate în nectar.5.2 . purtătoare de ghimpi. Tulpina.2. Zmeura şi mura sunt fructe apocarpice formate din mai multe drupeole aşezate în jurul unui receptacul conic. iar la — 15°C pierderile pot fi totale. pânza de apă freatică sub 0. Fiecare tulpină în primul an creşte. Pentru maturarea fructelor la soiurile timpurii de mur sunt necesare 1 700°C. 30. Rădăcina: z m e u r u l are un sistem radicular superficial. iar pe solurile grele şi sărace creşte şi fructifică slab. cu grosime mai mare de 50 cm. partea aeriană este formată din mai multe tulpini (de 1 şi 2 ani). La —12°C pierde o bună parte din muguri. Zmeurul este sensibil la carenţele de fier şi mangan.slab şi degeră iarna la —15°C. iar la soiurile remontante de zmeur şi la unele soiuri de mur maturarea are loc din august până la sfârşit de octombrie. cele mai răspândite sunt acelea cu o singură recoltă pe an (tab. Cei bine copţi rezistă la —20°C. „De Prusia”). Soiurile remontante dau rezultate bune numai în zonele sudice cu toamne lungi şi călduroase. Principalele soiuri cultivate. care înlocuiesc tulpinile care au fructificat.

50/0. Zmeurul se deshidratează uşor după fasonare.00—1.00—1. iar în sol mai puţin afânat la 60/60/60 cm. cultura în formă de evantai (1. deci se recomandă ţinerea lui în apă 8—10 ore înainte de plantare. Specificul înfiinţării plantaţiilor.PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. În cultură. care nu drajonează. se înfiinţează plantaţii speciale (drajoniere). invadează terenul şi împiedică executarea lucrărilor de întreţinere. Pentru a realiza material săditor de calitate. La nevoie se udă cu 5—6 1 apă sau se irigă cu 200—300 m3/ha.50—2. Lucrările solului. Plantarea se face toamna sau primăvara devreme în gropi de 30/ 30/30 cm. datorită lungimii mari a tulpinilor.20 m). cultura pe doi tutori. L a z m e u r. La amplasarea plantaţiilor se va ţine cont şi de faptul că fructele lor sunt foarte perisabile şi necesită un acces uşor la căile de comunicaţii. cu excepţia anului întâi.50 m) şi cultura pe araci (1. când se poate cultiva pe interval o bandă de 1—2 m cu : . cu distanţe mici pe rând (40—50 cm). cultura pe spalier cu două sârme (la 1. parcelare.50 m) .20/ 1. cultura sub formă de gard fructifer (2. sistemul de susţinere este obligatoriu. După plantare se face muşuroirea (sau bilonarea). se utilizează aceleaşi distanţe de plantare. principalele sisteme de conducere sunt: cultura în benzi cu spalier (2. rădăcinile bine dezvoltate (cel puţin 10 rădăcini de peste 15 cm). Materialul săditor trebuie să aibă : tulpina sănătoasă de 60—80 cm.50 m) .20 m) . 15 g sare potasică şi 15 g azotat de amoniu pentru fiecare drajon. mugurii viabili . Înmulţirea prin drajoni este procedeul cel mai răspândit de producere a materialului săditor la ambele specii. cu diametrul de 10—12 mm . Singurul sistem de întreţinere favorabil este ogorul lucrat. cultura cu spalier de tip olandez (2. 30 g superfosfat.50/0. ca premergătoare.50/1. Înainte de înfiinţarea plantaţiei se recomandă. se pot deschide şanţuri adânci de 30 cm. pichetare şi săpatul gropilor sau a şanţurilor pentru plantare. cu excepţia murului fără spini. cultura pe spalier cu ondularea tulpinilor. La conducerea în benzi sau gard fructifer.00 m şi la 1. cultura pe spalier sub formă de evantai. Zmeurul şi murul fiind specii cu drajonare puternică. iar tulpina se scurtează la nivelul bilonului (15—20 cm).50/0. cu următoarele sisteme de susţinere : cultura pe un singur tutore. Desfundarea se face la 40—50 cm şi este urmată de nivelare. La plantare se dau : 5—6 kg mraniţă.70 m) . prăşitoare fertilizate cu îngrăşăminte organice (20—30 t/ha). La mur.

celelalte creşteri se elimina de la nivelul solului. Pe fiecare plantă se lasă două sau trei tulpini bine dezvoltate.00—1. se aplică fazial : toamna. care până toamna ajung la 60—70 cm. Pentru combaterea buruienilor se pot utiliza şi erbicide ca : „Simazin”-50. La mur se obţin rezultate bune când azotul se aplică în două reprize : 80 kg/ha azotat de amoniu primăvara devreme şi 40 kg/ha în timpul înfloritului. bine plasate. Dacă la plantare s-a făcut o fertilizare bună nu se mai aplică îngrăşăminte până în toamna anului II. La plantele cu creşteri slabe se suprimă toate inflorescenţele. cartofi timpurii.30 m şi pe care se aleg două-trei creşteri laterale. care se scurtează la 1. când se face o îngrăsare cu 40—50 t/ha gunoi de grajd. În anul III tulpinile se scurtează la 1. Se reţin în tufă un număr de .20— 1. 400 kg superfosfat şi 300 kg sare potasică. În cursul perioadei de vegetaţie de pe tulpină pleacă lăstari care poartă flori şi ating înălţimea de 50—80 cm. Fertilizarea. inclusiv cele apărute în partea a doua a verii. iar în perioada de vegetaţie la 6—7 cm. L a z m e u r . pe rând sau pe toată suprafaţa. se îndepărtează până la partea sănătoasă. Tăierile de rodire. Irigarea.30—1.fasole. Concomitent cu aceştia. primăvara înainte de înflorit şi cu 2— 3 săptămâni înainte de maturarea fructelor. În anul II se face o tăiere de formare a tufei. pentru a favoriza dezvoltarea plantei. toate tulpinile se dirijează şi se palisează. acestea constau din îndepărtarea tulpinilor care au fructificat şi a drajonilor de vigoare slabă. 4 kg/ha şi „Devrinol”. salată etc. sau 8—10 tulpini de un an la fiecare metru de gard.40 m. Lucrările solului constau din mai multe cultivări pe interval : toamna la 8—l0 cm. sau de pe rădăcină cresc noi lăstari. În primăvara anului II. 4 kg/ha. Azotatul de amoniu. după căderea frunzelor. Tulpinile de doi ani care au fructificat se îndepărtează din tufă şi se aleg 6—7 tulpini noi care vor forma tufa. Celelalte creşteri se elimină de la inel. în perioada de vegetaţie. care se scurtează la 1. 5—8 kg/ha primăvara timpuriu sau „Simazin”. Dacă vârful tulpinilor este îngheţat. Aplicarea erbicidelor se face numai din anul II de cultură. După recoltare se elimină tulpinile de doi ani şi se aleg noi tulpini de un an (8— 12 tulpini la tufă şi 18—20 tulpini la metru de gard). Pe rând se lucrează cu sapa sau săpăliga. Din tulpinile de 1 an se aleg una sau două. iar la cele foarte viguroase se execută şi o tăiere de fructificare. care se taie la 20— 25 cm lungime . La z m e u r . Se practică în zone cu precipitaţii mai reduse şi constă în aplicarea a 4—6 udări cu 300—400 m3 apă/ha la o udare. spanac. tulpina de 2 ani (drajonul plantei) se scurtează cât mai aproape de sol. Tăierile de formare.10 m. de la baza plantei. în doză de 200 kg/ha. La mur tulpina se scurtează la 15—20 cm . tulpina se scurtează la 15—18 cm.

iar la celelalte soiuri de mur se eşalonează din a doua jumătate a lunii august până la început de octombrie. apare declinul prematur : se formează puţine tulpini de un an (2—3) foarte groase. la cele pentru industrializare. sau cu 10—15% mai mult faţă de necesar. cu mult ţesut spongios şi cu sensibilitate mare la ger. la mur. în cursul verii anului II. Fructele destinate pentru desert se recoltează manual. În această situaţie lăstarii se scurtează la 20—25 cm (în faza erbacee). În cursul iernii. dar la solicitarea beneficiarului se poate recolta cu peduncul. egal cu cele ce au fructificat (de 2 ani). Datorită unei fructificări abundente. după ce s-a ridicat roua. Pe această cale se obţin pe plantă 6—9 creşteri uniforme cu ţesuturi bine maturate. respectând criteriul ca tulpinile nou formate să aibă o pondere mai mare faţă de cele de rod cu 20—25%. din cele 6—7 tulpini alese în vara anului II se reţin patru şi se scurtează la înălţimea impusă de sistemul de conducere. Maturarea fructelor. La mur. în cazul fructelor pentru consum în stare proaspătă şi pe tot parcursul zilei.tulpini de un an. După recoltare fructele se prerăcesc la 5—8°C şi se depozitează la 0°C şi la o umiditate de 90%. Zmeura se recoltează fără peduncul. În anul III. în număr de 2—4 pe fiecare lăstar. Tulpinile care au fructificat se elimină numai în primăvara anului următor. direct în ambalajele de transport (de 200—400 g). Se realizează prin tratamente fitosanitare aplicate la avertizare. în acest caz. . când tulpinile au înălţimea de 60—70 cm. numărul de tulpini de rod poate fi şi de 6— 8. care se dirijează pe spalier sau pe tutore. în perioada de vegetaţie şi de repaus. Pe acest principiu se taie an de an. Recoltarea fructelor. are loc eşalonat şi se realizează în 6—10 reprize : pe parcursul a 20—30 de zile la zmeur şi la soiurile de mur cu coacere timpurie. făcându-se concomitent şi sortarea. Recoltarea se face dimineaţa. se aleg 6—7 lăstari bine plasaţi şi dezvoltaţi. În funcţie de vigoarea tufei. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. sau se dau în consum. la ambele specii. în zonele afectate de ger. În acest caz. Fructele pentru industrializare se recoltează în găleţi. sau spre seară. ele formează ca un „adăpost” pentru tulpinile de un an. din mugurii abia formaţi cresc lăstari laterali (anticipaţi). încărcătura optimă cu tulpini de rod se definitivează primăvara. durata de păstrare şi rezistenţa la transport sunt mai mari.

din care Europa realizează circa 84%. pe glob. congelate sau prelucrate sub formă de suc.6 mii t fructe anual. Se înmulţesc relativ uşor. (coacăz negru. substanţe pectice (0. hepato-biliare etc. (coacăz roşu) Fam. În prezent. nr.1 g%) . Origine şi arie de răspândire. Ribesoideae Importanţă. l5%.2—3. acizi organici (1.S. B6. PP etc.CULTURA COACĂZULUI ŞI AGRIŞULUI COACĂZUL Ribes nigrum L. (Buletinul Statistic F. capabile să dea producţii de 5—8 t/ha la coacăzul negru şi 10—16 t/ha la cel roşu. nord-estul Asiei şi în America de Nord.4—1. fosta U. Austria etc. Din fructe.9 g%) . America de Nord etc. Cehoslovacia. vin etc. Australia. vârfuri de lăstari de coacăz negru se prepară medicamente şi ceaiuri recomandate în tratarea unor afecţiuni gastrointestinale. Fructele conţin : zaharuri (7—10 g%) . Coacăzul creşte în stare spontană în zone de munte din Europa (Alpi. iar diferenţa se obţine în Noua Zeelandă. marmeladă. origine. casis) Ribes rubrum L. Fructele se consumă în stare proaspătă. cu potenţial biologic ridicat. iar durata de exploatare economică este de peste 15 ani. recensământul din 1979 a evidenţiat existenţa a 1 388 ha în cultură pură şi 571 ha cultură intercalată de coacăz roşu şi negru. subfam. B2. gem.A. vitamina C (150 mg%). La noi în ţară. lichior. Ţările mari producătoare din Europa sunt : Polonia. frunze. Coacăzul negru şi roşu sunt specii rustice precoce. se obţin peste 588. Germania. arie de răspândire Importanţă.O. Pirinei). Carpaţi. jeleuri. cardiovasculare.R.6 g%) . săruri minerale .S. 1987). vitamine B1. Saxifragaceae. . substanţe proteice (0. Anglia. compot. 40.

Temperaturile de peste 30°C din timpul verii determină pierderea frunzişului. răspândit în Europa Centrală şi de Nord. răspândit în centrul şi vestul Europei) . dikuscha Fisch. argilo-lutoasă. vulgare.Particularităţi biologice Specii care prezintă interes pentru obţinerea de noi soiuri. (coacăzul de Missouri) .1. Principalele soiuri de coacăz negru şi roşu. (coacăzul negru american) . rămân mici şi cad. Lumina. iar în perioada de vegetaţie temperatura medie să fie de − 17—18°C. nebulozitate sau efectul filtrant al pomilor). apoi intensitatea de creştere se reduce. depăşeşte proiecţia coroanei. Umiditatea. iar lăstarii terminali sunt viguroşi şi drepţi. Caracteristici morfologice şi de producţie.miumbra. (coacăzul est siberian) şi R. umede. Temperatura. sativum Syme. Coacăzul suportă se. Din mugurii axilari ai tulpinilor se formează ramificaţii. cu textură argilo-nisipoasă. Coacăzul creşte şi fructifică bine pe soluri fertile. dar nu suportă excesul de apă în sol.5°—8. fum. R.0—1. iar fructele se coc prematur. Faţă de apă coacăzul este pretenţios : are nevoie de 700 ml precipitaţii anuale. (coacăzul bracteat). (coacăzul negru) . Cerinţele faţă de factorii ecologici. —32°C. R. sinonim cu R. Soiurile cu f r u c t e r o ş i i ş i a l b e provin d i n : R. sărăturate şi cu exces de umiditate. înfloritul are loc la peste 12°C. Sunt improprii solurile sărace. acide.la puţine soiuri. petraeum Wulf. pe orizontală. care sunt cu atât mai viguroase. R. praf.5 m şi cu sistem radicular puternic ramificat în stratul superficial de sol. R. Iancz. La obţinerea soiurilor de c o a c ă z n e g r u au participat: Ribes nigrum L. Pragul biologic al coacăzului este de 6°C . La coacăzul roşu ramificaţiile laterale au internoduri scurte. Tulpinile cresc mai viguros în primii ani după plantare. cu cât sunt plasate mai aproape de baza tufei. dar potenţialul său biologic se manifestă în condiţii de lumină deplină (fără : ceaţă. între 10—40 cm . R. nisipoase. rubrum L . Coacăzul dă rezultate bune la temperatura medie anuală între 7. În timpul iernii rezistă până la —28°. recomandate pentru cultură sunt descrise in tabelul 31. dar este sensibil la brume şi îngheţuri târzii de primăvară. Solul. bogate în humus şi cu drenaj satisfăcător. (coacăzul de stâncă. (coacăzul obişnuit). în nordul Asiei .5°C . Coacăzul este un arbust cu 15—25 tulpini de vârste diferite (4—7 ani). Utilizarea unei tulpini în tufă este economică în medie 4—5 ani . bracteosum Dougl. (coacăzul roşu). americanum Mill. adânci. înalte de 1. odoratum Wendl.

În anul următor. Butaşii se pot recolta toamna sau primăvara foarte devreme. Fructificarea. Ramurile de rod se găsesc la limita dintre creşterile de unu şi doi ani. la coacăz. După desfundare terenul se disculieşte. Cei recoltaţi toamna pot fi plantaţi imediat după recoltare (septembrie.00 m. înainte de pornirea în vegetaţie a coacăzului (pentru a nu se degrada mugurii). altoire sau culturi de ţesuturi.la coacăzul roşu şi 3—4 ani la cel negru. se obţine prin : butăşire . Inflorescenţa este un racem lung la coacăzul roşu (5—22 flori) şi mai scurt la cel negru (5—10 flori). Rândurile se orientează.8 —3 m/1. revenind la hectar 3 000—3 300 plante. ori stratificaţi până în primărvară. Plantarea de primăvară trebuie executată foarte de timpuriu. pe direcţia nord-sud. La nevoie se face şi dezinfecţia solului cu „Lindatox” sau „Nemagon”. apare încă din anul al II-lea de la plantare. Durata economică de exploatare a unei plantaţii de coacăz este de 12—16 ani. se parcelează şi se pichetează la distanţe de 2. Înfiinţarea şi îngrijirea plantaţiilor. iar toamna. albă sau roşie. în consecinţă. marcotaj.octombrie) sau se păstrează în depozite frigorifice la 0. Cele mai bune rezultate se obţin la plantarea de toamnă. urmată de o arătură adâncă la 35—40 cm. Mărimea bacelor descreşte de la bază spre vârful ciorchinelui. începând de primăvara devreme. Coacăzul roşu înrădăcinează mai greu . Particularităţi tehnologice Producerea materialului săditor. Maturarea bacelor necesită circa 60 de zile după fecundarea florilor. Plantarea se . iar plantarea lor este indicat să fie făcută toamna. La plantarea de toamnă se bilonează rândul de butaşi pentru a-i feri de ger. după căderea frunzelor.20—1. Înainte de plantare se aplică mari cantităţi de îngrăşăminte organice şi minerale (80—100 t/ha gunoi de grajd . Terenul se desfundă la 40—60 cm sau se face o scarificare la 60—70 cm. se îndepărtează crusta prin praşile repetate. 1 000 kg/ha superfosfat şi 500 kg/ha sare potasică).5—1°C. La coacăz. butaşii lemnificaţi se fasonează la 20—25 cm. despărţirea tufei. se recoltează butaşii înrădăcinaţi. Fructul este bacă neagră. se nivelează terenul. se combat buruienile şi se fac tratamente fitosanitare. însă producţii economice se realizează abia din anul III—IV.

Ramurile secundare se scurtează la 3—4 muguri. La forma de tufă tulpina se taie la 3—4 muguri. Pentru a se face polenizare şi fructificare bune se recomandă plantarea a 2—3 soiuri pe parcelă. iar lucrările solului şi recoltarea se execută mai uşor.00 m). iar după infiltrarea apei se scurtează tulpina la 3—4 muguri şi se muşuroieşte. Se recomandă ca tulpinile cu creştere slabă să fie înlocuite cu tulpini tinere de un an. administrându-se 5 kg mraniţă. se găsesc cel puţin 12 creşteri de ordinul trei. Creşterile cele mai viguroase se obţin pe lemn de 2—3 ani şi mai reduse pe lemn mai bătrân. Cele mai utilizate sisteme de conducere sunt : formă de tufă şi formă aplatizată. Coacăzul mai poate fi condus cu trunchi mic (0.40 m) sau cu trunchi înalt (0. La c o a c ă z u l n e g r u rodirea are loc pe lemn de un an. pe ramurile de ordinul doi (crescute în anul II). În anul II apar 3— 4 tulpini cu cel puţin 2 ramuri secundare fiecare. În cursul vegetaţiei. Tăierile de formare şi fructificare. Pentru trunchi înalt coacăzul se altoieşte pe Ribes aureum. uscate. Spalierul are înălţimea de 1. Ramurile de prelungire şi cele laterale se scurtează cu 1/5 din lungime. . atacate de boli şi cele ce favorizează îndesirea tufei. Pentru a se asigura o prindere cât mai bună.70 m). Creşterile de prisos se îndepărtează de la punctul de inserţie. timp în care se realizează 14 —16 tulpini de diferite vârste. pentru fiecare plantă se aleg 4—5 tulpini dispuse în evantai. tulpina centrală se scurtează cu 10—15 cm mai sus decât înălţimea trunchiului sau se altoieşte la înălţimea trunchiului pe Ribes aureum.70— 1. O tufă completă se obţine după 3—4 ani. rupte. se udă cu 6—8 l apă/plantă sau se irigă cu 200—300 m 3/ha apă. Conducerea sub formă aplatizată necesită spalier care permite reducerea distanţei dintre rânduri. iar celelalte creşteri de la baza tufei se elimină.50 m . iar cele din partea superioară la 10—12 cm. dacă nu s-a scurtat la plantare.80 m. creşterile laterale de la mijlocul tulpinii se scurtează la 20— 25 cm.80—1. iar prin tăieri se va urmări să se asigure creşteri bune. În primăvara anului III. Tăierile de fructificare. 1. C o a c ă z u l r o ş u rodeşte pe ramuri scurte — buchete. în benzi de 5—6 rânduri. din partea superioară pleacă în vegetaţie 3—4 lăstari care se conduc în anii următori ca la forma de tufă.face în gropi de 30/30/30 cm. care se scurtează când ajung la înălţimea de 1. La sfârşitul anului III tufa este complet formată. bine garnisite cu formaţiuni de rod. 20 g superfosfat. iar în primăvara anului IV se vor alege 12—20 tulpini de diferite vârste. toţi mugurii de pe trunchi „se orbesc”. Dacă conducerea se face pe trunchi.20— 0.80 m . se instalează pe rândul de plante la distanţă de 10 m. cu susţinere pe spalier (sau tutori). cu 3 rânduri de sârmă dublă (la 0.10 m şi 1. Se elimină toate tulpinile îmbătrânite. înainte de pornirea în vegetaţie. La forma aplatizată. 20 —25 g sare potasică şi 15—20 g azotat de amoniu. În cursul vegetaţiei se obţin 2—4 lăstari. Partea eliminată din tufă va fi înlocuită cu creşteri anuale bine plasate şi dezvoltate.

pe timp răcoros şi în ambalaje cu capacitatea de 5—6 kg sau 0. După circa 10 ani producţia scade. în doză 3—4 l/ha. Concomitent cu lucrarea de tăiere se face şi o fertilizare cu 40—50 t/ha gunoi de grajd. Pentru a asigura frudtificare bună se recomandă ca în tufă să nu fie tulpini mai bătrâne de 5 ani. iar pentru a obţine recolte bune sunt necesare tăieri de regenerare prin care se elimină din tufă tulpinile mai bătrâne de 4—5 ani. în funcţie . 8 kg/ha. se pot realiza producţii corespunzătoare.P. cu 10—12 zile înainte de înflorit şi după recoltarea fructelor. . iar în cursul perioadei de vegetaţie solul se menţine curat de buruieni şi afinat prin lucrări mecanice pe intervale . în mod eşalonat. În cursul perioadei de vegetaţie se poate face erbicidarea cu „Gramoxone”. de la ibază spre vârf. 300—400 kg sare potasică. 600 kg/ha superfosfat. Dacă apar fenomene de fitotoxicitate. în doză de 6—8 kg/ha. fiind necesare anual 2—3 udări cu norme de 300—500 m3/ha. cu avantajele şi lipsurile acestui sistem de întreţinere. Solul se întreţine sub formă de ogor lucrat. după căderea frunzelor. cartofi. la fel şi creşterile. toamna târziu. Se pot cultiva pe intervale : fasole. iar cele mai tinere se scurtează cu 1 / 3 . pe un podzol pseudogleizat. Dacă toamna este secetoasă se face şi o irigare de aprovizionare cu 700—800 m3/ha. în continuare. 1984). rădăcinoase etc. dacă se aplică o dată la trei ani 60 t/ha gunoi de grajd. Mulcirea soiului este practicată în unele ţări. se face o arătură de 15—16 cm.0 kg. sau în trei doze egale : a treia.5—1. „Devrinol”-50. 500 kg/ha superfosfat. 2/3 din lungime. Se recomandă ca erbicide „Simazin”-50. în două reprize egale : primăvara. mazăre. Întreţinerea solului.P. Cultura coacăzului în zone cu precipitaţii sub 600 mm anual este condiţionată de irigare. Recoltarea se face cu rahis. 1 / 2 . apare degarnisirea şi uscarea formaţiunilor de rod. După circa doi ani tufa este refăcută şi. în funcţie de vigoarea tufei. Solul poate fi întreţinut şi sub formă de culturi intercalate în primii doi ani de la înfiinţarea culturii în zone irigate sau cu precipitaţii abundente. iar tulpinile noi să plece de la baza tufei. Realizarea unor producţii mari este condiţionată de obţinerea unor creşteri anuale bune. Experienţele efectuate la I. începând cu anul II de cultură. Recoltarea fructelor. Erbicidarea poate fi făcută şi pe toată suprafaţa. sau manuale şi erbicidare pe rând. Fertilizarea.C. Irigarea se face înainte de înflorit. rodul se deplasează spre periferie. Pe măsură ce are loc procesul de fructificare. în timpul creşterii fructelor şi după recoltare. 500 kg sare potasică şi an de an 300 kg/ha azotat de amoniu. acestea dispar după 30—40 de zile de la aplicare (M. Se face când bacele de la vârful ciorchinelui au ajuns în faza de pârgă şi se va încheia în 6—7 zile. Toamna. Bacele se maturează în lungul ciorchinelui. B o t e z şi colab. Mărăcineni evidenţiază posibilitatea realizării unor producţii de 8— 10 t/ha.aglomerări de muguri plasate pe creşteri anuale la limita dintre două valuri de creştere sau sub mugurele terminal.

anual. reclinata (L. are rezistenţă sporită la ger şi umiditate şi se înmulţeşte uşor. Ribesoideae Importanţă. Particularităţi biologice Specii. Asia.S. gem. suc. cu ajutorul unor combine speciale. Pentru grăbirea maturării bacelor şi uşurarea recoltatului mecanizat se stropeşte cultura cu . Recensământul din 1979 evidenţiază existenţa a 81 ha cultivate cu agriş. cu tufe rare şi coacere uniformă a fructelor.S.) Mill. circa 150—160 mii tone. Fructele de agriş se consumă în stare proaspătă. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. B1. Recoltarea mecanizată poate fi făcută numai în plantaţii cu distanţa de plantare 2/3. . La noi în ţară. Agrişele conţin : zaharuri 8 g%. Cehia şi Slovacia.Ethrel” 300 ppm. Consumul ridicat de forţă de muncă la recoltat a promovat recoltatul mecanizat. arie de răspândire Importanţă.. din care 90% provin din Europa. Franţa. cultura agrişului s-a răspândit mai mult în Transilvania. Germania. origine. din care importanţă pentru formarea soiurilor cultivate prezintă următoarele : G. Pe zi. gătite sau prelucrate sub formă de dulceaţă. în grădinile familiale. B2 şi săruri minerale. Cele mai mari suprafeţe cultivate cu agriş se găsesc în fosta U. AGRIŞUL Grossularia reclinata Mill. Agrişul este o specie precoce şi productivă. Anglia.4 g%. Pe plan mondial se obţin.R. Genul Grossularia cuprinde peste 50 de specii. Austria etc. Subfam. vitamine C. fiind necesare circa 100—160 zile om/ha. Se va face prin efectuarea anuală a 6— 10 tratamente cu substanţe chimice la avertizare şi prin igienă culturală. acizi organici 1. Productivitatea combinelor de recoltat fructe este de 8—16 t/schimb (mai mare faţă de recoltatul manual de 600 de ori). proteine 0. peltea. must. Fam. Polonia. America de Nord şi America Centrală. Origine şi arie de răspândire.de condiţiile de transport. Ungaria. ceea ce reprezintă 70—80% din consumul total de forţă de muncă. Saxifragaceae. cu 5 zile înainte de recoltat. dă producţii bune începând cu anul al treilea de la plantare.6 g%. un muncitor recoltează între 40—60 kg de fructe. compot. vin etc.. Agrişul este întâlnit în flora spontană din Europa.

Pe solurile fertile profunde şi permeabile sistemul radicular este bogat şi dispus la 10—40 cm adâncime. şi G. Temperatura ridicată asociată cu seceta duce la desfrunzirea prematură a plantelor. iar rădăcinile la —18°C. divaricatum Doull. Agrişul formează o tufă mai mică şi mai deasă decât coacăzul. Fiind o specie de climat rece şi umed. Agrişul nu poate fi cultivat în zonele în care cad mai puţin de 600 mm precipitaţii anual.8—5.2. G.Precibacei crt. G. (agrişul ghimpos). Tulpinile pleacă din zona coletului . În perioada de vegetaţie are nevoie de cel puţin 350—400 mm precipitaţii. Milch. drenate. Nu suportă arşiţele mari din timpul verii.5 4-5 3-4 Verdepalid Verdepalid Galbenă Foarte bună Foarte bună Bună VII/3 VII/3 VII/3 8-9 8-9 8-9 600700 600700 600700 . hirtella. cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă. în primii doi ani cresc şi ramifică.B. din care 150 mm în luna mai-iunie. Caracteristici morfologice şi de producţie. Soiul şi originea Vigoarea Greutatea Culoarea Calitatea Epoca Tem.1 Principalele soiuri de agriş Potenţialul Cerinţe ecologice Nr. tufei de probacei bacei de ma.2). Florile şi fructele mici rezistă până la —4°C. dar nu fructifică.pera.2 m.pitaţii (g) turare tură anuale ducţie medie (mm) (°C) 1 „Rezistent de Mare 2-3 5-6 V erdeFoarte VII/3 8-9 600Cluj” (R) palid bună 700 2 3 4 „Someş” (R) „Zenit” (R) „White Smith” (G. Agrişul este o specie iubitoare de lumină. În perioada de repaus rezistă la —32°C. dar se adaptează uşor la condiţiile de semiumlbră. Agrişul dă rezultate bune dacă se amplasează pe terenuri fertile. Principalele soiuri de agriş din sortimentul actual sunt prezentate în tabelul 31. devenind ramuri de schelet. cu pHul solului acid sau slab acid (4. în funcţie de umiditatea din mediul ambiant. (agrişul slab ghimpat) . cu nivelul apei freatice sub 1. agrişul nu este pretenţios faţă de temperatură. acicularis (Smith) Spach.(agrişul european). Nu fructifică nici tulpinile Tabelul 31. Cerinie faţă de factorii ecologici.4.) Mijlocie Mijlocie Mare 3 3-4 4 4.

iar în caz de neprindere se repetă după două săptămâni. bifurcaţi. încărcătura cu muguri de rod creşte. Pe terenurile în pantă pagubele provocate de îngheţurile de primăvară sunt de până la 20%.5 m (la marcotajul chinezesc). vestică şi estică. apar tot mai puţini muguri vegetativi. Ramurile de rod cu ponderea cea mai mare sunt buchetele care fructifică 2— 3 ani. În zone mai calde. pornite din partea bazală a tulpinilor bătrâne. La soiurile provenite din agrişul american. „Fridsche” şi „Brecht”. cultura se amplasează pe văile largi ale râurilor. G h . trifureaţi). sunt favorabile terenurile cu expoziţie sudică. Plantele altoite rămân în pepinieră timp de doi ani. se găsesc ghimpi (simpli. Materialul săditor se produce prin : butăşire. Înmulţirea prin butaşi (lignificaţi sau verzi) se face ca şi la coacăz. Tulpinile poartă muguri vegetativi şi de rod (micşti). de 2. pe când în zonele colinare şi de munte. Pe tulpini. cu distanţe de plantare de 2.5/1. prezintă un ciorchine cu 1—3 flori. . cu pante. sudvestică. Particularităţi tehnologice Specificul producerii materialului săditor. Tendinţa de supraîncărcare cu ramuri de rod la agriş duce la îndesirea exagerată a tufei.2—1. cu posibilităţi de irigare. 1984). B ă d e s c u . de preferinţă tipurile „Spath”. iar pe cele plane ajung la 80% (M. Înfloritul agrişului are loc primăvara devreme. B o t a r . B o t e z . în cursul lunii mai. despărţirea tufei şi altoire. marcotaj. Pe măsură ce înaintează în vârstă ritmul de creştere scade. Fructul este o bacă.viguroase de un an. marcotajul. când se altoieşte lăstarul de rezervă. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor.0 m între plante pe rând (la marcotajul prin muşuroire). terminal.1—1. ceea ce face ca îngheţurile târzii de primăvară să-l afecteze doar parţial. Din mugurii micşti se formează un lăstar scurt cu frunze care. fapt pentru care producţia maximă la agriş se obţine pe tufe de 6—8 ani şi se menţine aproximativ constantă o perioadă de încă 6—7 ani. Metoda cea mai răspândită este.5 m între rânduri şi 0. A . Altoirea se execută în despicătură cu pană dublă. pentru a se obţine material săditor viguros. însă. dar într-un ritm lent. la subsuoara frunzelor. staminelel sunt mai lungi decât petalele. care se practică în plantaţii speciale.5/1. Se utilizează ca portaltoi Ribes aureum (Purseh). Înmulţirea prin altoire se practică în cazul în care se urmăreşte obţinerea de material sădiitor cu trunchi de 25—110 cm.5 m (la marcotajul simplu) şi de 2. Florile sunt autofertile cu glande nectarifere.

iar pe rând între 1. Materialul săditor trebuie să aibă diametrul la colet de minimum 8 mm şi să prezinte trei ramuri mai lungi de 15 cm şi peste 6 rădăcini cu lungimea mai mare de 6 cm. 4—6 ramuri de doi ani la fel garnisite cu ramuri de rod . se mocirleşte şi se repartizează în parcelă. în cursul verii se aleg 3—4 lăstari mai viguroşi şi bine plasaţi. prin tăiere. La înfiinţarea plantaţiei se aplică 50—60 t/ha gunoi de grajd. Agrişul altoit necesită un sistem de susţinere format din spalier sau tutori. care nu sunt necesare pentru formarea tufei. se cultivă cartofi timpurii. În primăvara anului II cele 3—4 tulpini se scurtează cu 1/3—1/4 din lungime.2—1. se face şi dezinfestarea solului cu „Lindatox” sau „Nemagon”. ceilalţi se suprimă de la punctul de inserţie. . Tăierile de formare şi fructificare. să fie turgescent şi neatacat de boli şi dăunători. Înainte de plantare materialul se fasonează.0 m.duri trebuie să fie de 2. dimensiunile gropilor fiind de 50/50/40 cm. 600—700 kg/ha superfosfat şi 300—450 kg/ha sare potasică. tufa este formată din 11—15 ramuri de schelet şi 2—3 cepi pe care se vor forma noi ramuri de schelet. aplicat în luna august. rănite. La finele anului IV fiecare tufă va avea : trei ramuri de trei ani. după care se execută desfundarea la 40—50 cm. cu trunchi de 25—110 cm.5 m. se vor scurta la 4—5 muguri. iar în teren lucrat mai superficial. Plantarea se face vertical sau înclinat la 45°. Plantarea se face toamna sau primăvara înainte de pornirea în vegetaţie. Spalierul se fixează ca şi la coacăz (din 10 în 10 m) : în partea de jos se întinde o sârma cu diametrul de 3 mm pe care se prinde trunchiul sub punctul de altoire. care în primăvara anului IV se vor scurta la 4—5 muguri. iar în cursul verii se aleg 2 —3 lăstari crescuţi în zona coletului care. în primăvara anului III. ramurile afectate de ger. distanţa dintre rân. Dacă în tufă mai sunt şi alte tulpini. uscate iar pe fiecare cep din anul precedent se aleg câte două ramuri bine dezvoltate care se scurtează cu 1/3 sau 1/4 din lungime. Pentru a uşura lucrarea de recoltare prin scuturare. după care. în anul III. după care se fac nivelarea. în anul următor. Ramurile de schelet de trei ani nu se taie. acestea se suprimă de la inel. iar pe celelalte sârme se conduc ramurile. după plantare tulpina se scurtează la 15—20 cm . La forma tufă.5—3. 4—6 ramuri de 1 an fără ramuri de rod şi 2—3 cepi. pichetarea şi săpatul gropilor. În total. Gropile se sapă în teren desfundat la 40/40/30 cm. bine garnisite cu ramuri de rod . în anul I. În primăvara anului IV se înlătură. parcelarea. Pentru executarea mecanizată a lucrărilor. pe când ramurile de doi ani se lasă intacte. La fel. în cursul perioadei de vegetaţie se aleg noi lăstari plasaţi în zona coletului. se înfiinţează plantaţii de agriş altoit. În anul V tăierile se fac ca şi în anul IV. La nevoie. în doză de 50—70 kg/ha.Rezultate bune se obţin dacă înainte de înfiinţarea culturii de agriş se erbicidează cu „NATA”.

În plantaţiile tinere se pot cultiva pe intervale diferite plante agroalimenitare. Botar (1975) recomandă aplicarea la hectar a 30—35 t/ha gunoi de grajd. În primăvara anului III se menţin în coroană numai ramurile bine plasate şi formate în anul II. 100 kg N. Ramificaţiile ramurilor de schelet se scurtează la 20—25 cm. P30. se va face o rărire mai accentuată şi o scurtare mai severă. Întreţinerea şi lucrarea solului. pentru plantaţiile pe rod. la o udare. În perioada coacerii se irigă săptămânal. Aprovizionarea cu apă trebuie să fie la nivel de 70—73% din capacitatea solului de reţinere a apei (I. a unei arături fără cormană la adâncimea de 12—14 cm. P80.: N40. Irigarea.. În cazul în care creşterile anuale sunt sub 15 cm. kg/ha. kg/ha : N100. iar din zona coletului se aleg 3—4 creşteri anuale. După anul III solul se întreţine ca ogor lucrat sau ogor cu îngrăşăminte verzi. După recoltare se mai dau una sau două udări. După plantare. Elementele de schelet măi bătrâne de 5—7 ani se elimină din tufă. care în anul doi se scurtează cu 1/3 din lungime. următoarele cantităţi : — soluri cu fertilitate slabă. La ramurile de doi ani se îndepărtează numai vârfurile atacate de făinare.Devrinol”-50 (8 kg/ha) etc. toate ramurile din coroană se scurtează la 2—7 muguri. B ă d e s c u şi A. I. iar în lunile iulie-august între 200 . M o d o r a n şi A. situate prea jos şi a celor care produc îndesirea tufei. potasiu şi 1/3 din doza de azot se aplică toamna. iar în cursul perioadei de vegetaţie se fac 5 —6 praşile la 6—8 cm adâncime pe rândul de plante şi se mobilizează solul între rânduri la 10—12 cm. — soluri cu fertilitate moderată. B o t e z . Combaterea buruienilor din cultura de agriş poate fi făcută şi cu erbicide : „Simazin” (2—5 kg/ha) . B o t a r . 1975). În cazul solurilor slab aprovizionate. „Gesatop” (2—5 kg/ha) . 65 kg P2O5 şi 120 kg K2O. la un mugure interior. În perioada de vegetaţie buruienile pot fi combătute cu „Gramoxone” (3—4 l/ha). K80. toamna. „Kerb” (4. K160 . G h . .6 kg/ha) . kg/ha : N70. K120 . P50. Fertilizarea. Ogorul lucrat se realizează prin executarea. pe când cele de prisos se elimină. care se scurtează la 4—5 muguri. în prima parte a verii sunt necesari 120—250 m3 apă/ha. Botar (1984) recomandă. M o d o r a n şi A. Gunoiul de grajd. în plantaţiile tinere. îngrăşănintele pe bază de fosfor.Tăierile de întreţinere şi fructificare constau din : îndepărtarea din tufă a ramurilor uscate. iar 2/3 din azot primăvara foarte devreme. îngheţate. Udarea este necesară în lunile iulie şi august şi se aplică din trei în trei săptămâni. bolnave. M. până la intrarea în pârgă a fructelor. rupte. iar în cursul perioadei de vegetaţie se aleg lăstarii bine plasaţi în coroană. La sistemul de conducere cu trunchi tăierile sunt mult mai severe şi urmăresc asigurarea unor creşteri anuale mai lungi de 30 cm. — soluri cu fertilitate bună.

Recoltarea se poate face manual sau mecanizat. pentru pulpe sau prelucrare industrială se recoltează când au culoarea. Pe parcursul perioadei de creştere şi maturare a fructelor se mai dau una-două udări. suc. pentru consum în stare proaspătă sau export şi în ambalaje de 7—8 kg. Recoltarea cu pieptenele impune sortarea fructelor după recoltare. Indiferent de destinaţie. operaţie care poate fi tăcută manual sau cu vibratoare acţionate electric ori mecanic.5 kg (maximum 3 kg). Păstrarea fructelor în şoproane umbrite şi ferite de praf se poate face timp de 2—4 zile. B o t e z . cea de-a doua udare.5°. când sunt verzi şi au gust acrişor. se va face după legarea fructelor. Productivitatea muncii se măreşte la 6—12 kg/ ora.şi 250 m3/ha (M. gustul şi aroma specifice soiului. prima udare se va face înaintea dezmuguritului cu 250—300 m3/ha . Fructele destinate pentru compot se recoltează când au ajuns la mărimea de 18 mm. cu câteva zile înainte de recoltare se face un tratament cu „Ethrel”. cu aceeaşi cantitate de apă. Pentru întrebuinţări casnice. fructele se pot recolta începând din luna mai. când recoltarea se face la maturitatea deplină a bacelor (pieliţa este transparentă. iar în depozite cu temperatură de —0. se recoltează cu 1—2 zile mai devreme. Pentru a uşura desprinderea fructelor. Bolile şi dăunătorii. sunt aceleaşi prezentate la cultura coacăzului. la plantaţiile de rod. Recoltarea. fructele trebuie recoltate pe timp uscat şi răcoros. B o t a r . iar pulpa lor este încă tare şi seminţele nu s-au întărit. . Recoltarea mecanică poate fi efectuată şi cu combinele. Agrişul cu trunchi se poate recolta prin scuturare. de recoltat coacăz. aromă şi suculenţă caracteristice).5—2. În acest caz fructele se utilizează pentru desert. precum şi măsurile de combatere. Dacă urmează să fie transportate după recoltare la distanţe mari. 3—4 kg la cele pentru industrializare şi 6—8 kg/oră dacă recoltatul se face cu „pieptenele” special. dacă sunt destinate industrializării. pulpa moale. Productivitatea muncii la recoltatul manual este de 2—3 kg/oră la fructele pentru compot. must sau vin. Fructele recoltate se pun în lădiţe cu capacitatea de 0. cu gust. B ă d e s c u ş i A . G h . În zonele secetoase. Fructele destinate consumului în stare proaspătă. —1°C se pot păstra o perioadă mai îndelungată. 1984). care produc între 700 şi 1300 vibraţii pe secundă. iar pulpa se înmoaie.

Canada. Olanda. Carolina de Nord. P. Afinele conţin : apă. America de Nord. ocupând suprafeţe întinse în Asia. substanţe proteice. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Importanţă. dezinfectează căile biliare. Italia şi Franţa. cel cultivat a fost introdus abia în ultimele două decenii. B ă d e s c u ş i E v e l i n a R u d i).4% şi 88. 0. substanţe tanoide. 0. săruri minerale de K.14 mg %) (G h. unde ocupă peste 10 000 ha (în statele Indiana. Afinul creşte pe soluri acide improprii pentru alte culturi şi poate fi utilizat în acţiunea de combatere a eroziunii solului. lichiorurilor etc. arbutoză. Elveţia. Mn etc . alături de care mai conţine : vitamina A (0. Fructele uscate au un conţinut ridicat în substanţe tanante şi se folosesc la prepararea infuziilor de ceai pentru tratarea unor boli digestive. Austria. Ca urmare. a anemiilor etc. ericolină. conţinutul în vitamina C este mai redus la soiurile cultivate (18. vitamina PP (0. afinele pot fi folosite pentru consum în stare proaspătă sau congelate şi ca materie primă în industria alimentară pentru prepararea : sucurilor.02 mg %). siropurilor. ORIGINE. afinatei.1% . Germania. Cl.12% . între 83. ţările mari cultivatoare sunt : Statele Unite ale Americii. iar pe suprafeţe mai mici : Anglia.80 şi 1. Ca.02 mg %) şi B2 (0. jeleurilor. zahăr. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE . substanţe tanante — care au efect similar cu insulina. 0.14 şi 15.CULTURA AFINULUI Vaccinium sp.302 şi 0. vaccinină.15 mg %).). Fam. Lăstarii şi frunzele sunt apreciate în medicină pentru conţinutul în hidrochinonă. Pe plan mondial.490% . Ericaceae IMPORTANŢĂ. vitamina B1 (0. Afinul cultivat este originar din America de Nord. dulceţurilor. Europa. Afinul spontan este răspândit în emisfera nordică între paralela de 40° şi 71°. comparativ cu afinul de munte (21. În ţara noastră afinul este răspândit în flora spontană. S. Florida. L. Origine şi arie de răspândire. Mg. fiind folosite şi în tratarea afecţiunilor gastrice.66% . Fe.03 mg %). Michigan. substanţe pectice. Oregon etc.350 şi 0. Polonia.474% . între 7.2 mg %).

uscarea plantelor. Preferă locurile umede şi are rezistenţă bună la ger. de 5—7 mm. Apa. Fructele sunt mari. Pe continentul european genul est bine reprezentat printr-o serie de specii care se caracterizează prin : frumuseţe deosebită a coloritului din timpul toamnei . Producţii mari. Afinul vânăt (Vaccinium uliginosum L. Afinul se comportă bine în zonele cu precipitaţii medii. Dintre acestea. sferice şi se maturează eşalonat. răspândită în Siberia. Siberia. Este o specie diploidă. Temperatura. Fructele. Cerinţe faţă de factorii ecologici. mai importante sunt : Afinul negru (Vaccinium myrtillus L.5 m. cu tulpini ce trăiesc până la 50 de ani. Soiurile provenite din speciile Vaccinium lamarkii şi Vaccinium angustifolium sunt mai rezistente la secetă. acide şi nisipoase. Afinul roşu (Vaccinium vitis-idaea L. dar prezintă şi forme tetraploide (2n = 48). anuale între 800 —1 000 mm. Este o specie diploidă (2n =24). Asia Mică. Temperaturile din perioada de vegetaţie care depăşesc 32°—39°C au repercusiuni negative asupra producţiei. productivitate mare şi calitate superioară a fructelor. au distrus până la 80% din mugurii florali.).). au conţinut ridicat de zahăr şi maturare timpurie.Specii care prezintă interes. care cuprinde circa 200 de specii cu o răspândire geografică de la Cercul Polar de Nord până la tropice. în final. de la sfrnşitul lunii iunie până la jumătatea lui iulie.A. Îngheţurile târzii de primăvară şi cele timpurii de toamnă sunt mult mai păgubitoare decât temperaturile extreme. iar excesul de umiditate favorizează căderea frunzelor. Afinul aparţine genului Vaccinium. Afinul gigant (Vaccinium corimbosum L. În cursul iernii rezistă până la —20°C. Cercetările făcute în S. Este o specie diploidă (2n = 24). Seceta prelungită are efecte negative asupra creşterii şi fructificării. în general. degradarea sistemului radicular şi. Japonia şi Europa. Afinul dă rezultate bune în zone cu temperaturi moderate. sunt colorate în albastru-străveziu. Plantele au înălţimea între 1 şi 4. pe terenuri bogate în humus. . cu mai multe tulpini în tufă şi formează tufişuri izolate. care creşte în luminişurile din pădurile de conifere şi foioase. —27°C. Talia plantei variază între 20 şi 70 cm. până la altitudinea de 3 000 m. Plantele au înălţimea de 15—45 cm. au evidenţiat că gerurile de —25°C. survenite în lunile ianuarie şi februarie. pe soluri lipsite de calcar. Caucaz. Afinul american pitic (Vaccinium lamarki Camp. răspândită în nord-estul Statelor Unite şi în sud-estul Canadei. originară din nord-estul Statelor Unite şi Canada.). Fructele ajung la maturitate în iulie-august. răspândită în Europa. se obţin dacă precipitaţiile sunt uniform repartizate pe parcursul perioadei de vegetaţie sau dacă se poate iriga cultura.U.). Este o specie tetraploidă (2n = 48). Este o specie tetraploidă (2n=48).).

Majoritatea soiurilor sunt autofertile. cu pH-ul cuprins între 4. fructifică din anul al doilea de la plantare. suficient de profunde. iar producţia diminuează. Principalele soiuri recomandate pentru producţie sunt menţionate în tabelul 32. sunt necesare circa 800 ore de frig cu temperatură sub 4°C. Afinul cultivat creşte sub formă de arbuşti cu înălţimea de 30—300 cm şi prezintă numeroase tulpini crescute din zona coletului. Pentru perioada de vegetaţie — de la umflarea mugurilor de rod la căderea frunzelor — sunt necesare. Cultura afinului reuşeşte pe soluri acide.1°C (Gh. Pentru a asigura o bună diferenţiere a mugurilor de rod. până la venirea primelor geruri de toamnă este necesară o perioadă de circa 40—50 de zile pentru maturarea lemnului şi diferenţierea mugurilor de rod. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE Specificul producerii materialului săditor. iar în condiţii de curenţi puternici este obligatorie instalarea perdelelor de protecţie. marcotaj. sulfat de amoniu. pe aceeaşi parcelă. E v e l i n a Rudi). în medie.8. Pragul biologic este considerat de peste 5°C. Afinul fiind plantă heterozigotă.1 —1179. despărţirea tufei şi altoire. dar fructifică abundent în locuri bine luminate pe versanţi cu expoziţie sudică. Cele mai mari producţii s-au obţinut când 80% din flori au fost fecundate cu polen de la alte soiuri. 211—217 zile şi 2 696 — 2 737°C iar de la înfloritul maxim la începutul coacerii fructelor sunt necesare 61—72 zile şi 948. butăşire. mulci din frunze de stejar sau de conifere.Lumina. Bădes e u . dar în urma autopolenizării se obţin fructe mici. la afin. bine structurate. drajoni. Caracteristici morfologice şi de producţie.2 şi 4. Se practică cu prioritate în lucrările de ameliorare. cu un conţinut ridicat de humus. care sunt aproximativ egale ca grosime. Afinul poate fi înmulţit prin: seminţe. se recomandă plantarea a 2—3 soiuri. cu maturare tardivă. Solul. De aceea. reacţia solului se corectează cu amendamente calcaroase.1. Înmulţirea prin seminţe. După recoltarea fructelor. . Afinul este sensibil la vânt. Înfloritul se desfăşoară în luna mai şi durează 20—30 de zile. cu drenaj bun. descendenţii obţinuţi pe cale seminală sunt neuniformi şi calitatea comercială a fructelor este scăzută. Pentru corectarea pH-ului — între 4 şi 5 — se foloseşte turbă acidă. Afinul suportă semiumbra. În cazul în care pH-ul este mai mic de patru. întrucât excesul de umiditate duce la asifixierea rădăcinilor. iar din anul al cincilea producţiile sunt economice.

Î n m u l ţ i r e a a f i n u l u i p r i n b u t a ş i l e m n n i f i c a ţ i . care au circa 3—5 muguri. Aceştia sunt obţinuţi din tulpini anuale cu grosimea de 6—8 mm şi lungimea de 30—70 cm. în martie-aprilie. Plantele înrădăcinate pot fi transplantate toamna în răsadniţe reci şi se protejează împotriva îngheţului. Tulpinile se stratifică la 1—5°C şi umiditate de 80—85%. Pentru producerea materialului săditor se pot utiliza butaşi lignificaţi şi semilignificaţi. Pe parcursul lunilor aprilie-mai. Primăvara. Primăvara se scot tulpinile. Pe platformă substratul de înrădăcinare are grosimea de 15 cm şi temperatura de 21—25°C. se formează un calus. pentru a preveni atacul unor boli (putrezirea la locul de secţionarea butaşului). unde rămân unul sau doi ani.5 cm. care la sfârşitul lunii iulie sunt bine înrădăcinaţi şi se pot face fertilizări suplimentare la intervalul de 10 zile până la jumătatea lunii august şi mai târziu. lucrarea putând fi executată pe o perioadă lungă. Se recomandă ca peste iarnă plantele înrădăcinate să fie păstrate în seră la 15—20°C şi primăvara să se transplanteze în câmpul de forţare. şi unde rămân până toamna sau chiar anul următor. Se vor îndepărta mugurii floriferi. iar butaşii se menţin în răsadniţă până în primăvara anului următor. Pe substrat butaşii se plantează la distanţa de 2. unde se plantează la 45/15— 25 cm. Procesul de înrădăcinare se declanşează în luna iunie. după care sunt fasonaţi şi plantaţi în substratul de înrădăcinare. iar în cursul iernii sau primăvara înainte de plantare se vor confecţiona butaşii. Î n m u l ţ i r e a a f i n u l u i p r i n b u t a ş i v e r z i . iar din muguri cresc lăstari de câţva centimetri. se plantează butaşul pe platformă la distanţa de 5 —10 cm între rânduri şi 3—5 cm pe rând. de la locul de stratificare şi se confecţionează butaşi cu lungimea de 10—12 cm. Se obţin rezultate bune şi fără substanţe stimulatoare de creştere. folosind un amestec de turbă şi nisip (l/l). din luna iunie se formează rădăcini. la baza butaşilor. după căderea frunzelor. deoarece prezenţa lor împiedică înrădăcinarea. şi se acoperă 2/3 din lungimea lor.Înmulţirea prin butaşi. de 45 zile (de la. care trebuie . Este principala cale de obţinere a materialului săditor pentru plantaţiile industriale. pentru a asigura o bună maturare a lemnului. După confecţionare butaşii se dezinfectează. cu puţine frunze . Înrădăcinarea butaşilor are loc la 22°—24°C în răsadniţe. când se transplantează în pepinieră. Prin aceasta se realizează un randament superior cu 30—40% faţă de butaşii lignificaţi. cu nisip în proporţie de la 3/1 până la 1/1. Se recomandă recoltarea tulpinilor anuale toamna. în poziţie înclinată. Butaşii se recoltează din lăstari anticipaţi. oprirea din creştere a lăstarilor din primul val până la sfârşitul primei decade a lunii august). utilizând solarii şi sere dotate cu instalaţii de ceaţă artificială. cu lemnul copt. Perioada optimă pentru confecţionarea butaşilor este martie-aprilie (când butaşii pot fi recoltaţi şi direct de pe plante). Şi mai bune rezultate se obţin prin folosirea platformelor de înrădăcinare amplasate în sere. iar substratul poate fi din turbă sau amestec.

în lunile octombrie noiembrie. 1. Fasonarea butaşilor se face la 10 cm. pe rând. mulcirea poate fi făcută cu compost. în zonele cu ierni blânde sau primăvara. iar baza lăstarilor semilemnificată.0—1. dacă pH-ul este mai mic. Afinul în plantaţiile comerciale se conduce sub formă de tufă aplatisată. Materialul săditor obţinut în şcoala de formare trebuie să fie bine înrădăcinat. Dacă se renunţă la mecanizare. la 40—50/20—30 cm. îndepărtând de la bază 2—3 frunze .5—2.să aibă lungimea de circa 15 cm. 1— 2 m.25 m. după plantare se face şi o udare sau se mulceşte imediat solul pe rândul de plante. Specificul înfiinţării plantaţiilor. o aeraţie excesivă poate provoca uscarea . Distanţa de plantare între rânduri este de 3—4 m. Pentru sporirea fertilităţii solului. la partea terminală se lasă 2 frunze. Plantarea poate fi făcută toamna. se recomandă cultivarea a 2—3 soiuri pe parcelă. umbrirea butaşilor pentru a-i feri de arşiţă . b) la soiurile de vigoare redusă. cărora li se reduce limbul la 1/2. iar între plante. pe parcursul vegetaţiei se fac fertilizări suplimentare. Butaşii se plantează în câmp în luna aprilie. Durata „fortificării” este de 2 ani la butaşii lignificaţi şi de 3 ani la butaşii verzi. se folosesc amendamente (carbonat de magneziu sau carbonat de calciu). În substrat butaşii se introduc 5—6 cm. F o r t i f i c a r e a b u t a ş i l o r î n r ă d ă c i n a ţ i . superfosfat 300 kg/ha şi sare potasică 200 kg/ha). plantele trec în faza de călire. cu 15—20 de tulpini de diferite vârste (1 —5 ani). iar dacă aciditatea este peste 5. distanţa se micşorează la 2. imediat ce se poate intra pe teren. Principalele lucrări de întreţinere a butaşilor sunt : menţinerea umidităţii prin ceaţă artificială sau udări dese . astfel : a) la soiurile viguroase. iar plantarea se face mai adânc cu 10 cm decât în pepinieră. La soiurile cu tufa . după înrădăcinare. În primii 3 ani de la plantare se fac tăieri puţine. se corectează cu sulfat de amoniu. frunzele terminale dezvoltate. suprafaţa optimă pentru o plantă este de 4—6 m2 . periodic se fac fertilizări suplimentare şi tratamente fitosanitare . cu balot de pământ pe rădăcini şi să aibă înălţimea de 30— 45 cm. În vederea înfiinţării plantaţiei de afin terenul se fertilizează cu 40— 50 t/ha îngrăşăminte organice şi chimice (azotat de amoniu 200 kg/ha . despărţirea tufei sau altoire se practică pe scară redusă. butaşii atacaţi de Botrytis şi cei putreziţi se îndepărtează . asigurarea unei bune aerisiri pentru a evita putrezirea butaşilor . Înmulţirea prin marcotaj. Dacă este necesar. cu pH-ul între 4—5.5—2 m2.0/1. La înfiinţarea culturii se fasonează partea aeriană. Specificul îngrijirii plantaţiilor. Pentru a realiza fructe de calitate superioară. Distanţa se stabileşte în funcţie de vigoarea soiului. Plantaţiile de afin se înfiinţează pe terenuri acide. după care se desfundă solul la 50 cm.

iar în cursul perioadei de vegetaţie.Topic”. În zone cu precipitaţii mai reduse. sunt necesare 4—5 t de : rumeguş de conifere . reducerea recoltei. care constau în înlăturarea tulpinilor bătrâne şi scurtarea tulpinilor tinere. cele care se îndesesc — din mijlocul tufei .. După scopul urmărit. cele de vigoare redusă. Pe ramurile viguroase se găsesc mai mulţi muguri floriferi. pentru mulcire. sunt sensibile la atacul ciupercilor. Fructele cresc pe lemn de 1 an şi sunt mai mari pe tulpinile viguroase. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Sistemul cel mai mult practicat este ogorul lucrat. fructele rănâm mici. se poate reduce cantitate de îngrăşăminte chimice cu 20—30%. care au ca efect. Majoritatea soiurilor de afin manifestă tendinţa de a fructifica abundent. dar cu producţie mare la hectar. tăierile pot fi : a) severe. Tăierile. litieră de conifere sau de stejar . la 3— 5 săptămâni înainte de recoltarea fructelor şi după. Pentru a obţine fructe de calitate superioară. Dacă nu se face rărirea tufei şi scurtarea ramurilor anuale. în perioada de diferenţiere a mugurilor de rod. afinul răspunde favorabil la irigare în perioada de creştere a lăstarilor şi a fructelor . aplicând 500—600 kg/ha. bacteriilor. prin lucrări de întreţinere la 5—6 cm. aplicate într-un strat de 10—15 cm. în comparaţie cu cele slabe. În vederea distrugerii buruienilor. Mulcirea solului. „Simazin” etc. Fertilizarea se face anual cu îngrăşăminte chimice pe bază de azot. pe lângă lucrările de discuire. care se aplică preemergent. pentru a nu deranja sistemul radicular. virusurilor şi al insectelor dăunătoare. Lucrările solului. bine plasate şi ramificate. Pe rândul de plante. Dacă mulcirea pe rând se face cu compost. La soiurile cu port erect se îndepărtează tulpinile din centrul tufei. fosfor şi potasiu. care asigură o fructificare abundentă : fructe multe dar mai mici. se reduce numărul de muguri floriferi la 3—5 pe fiecare ramură. iar la cele cu port răsfirat se înlătură cele ce atârnă sau sunt înclinate. se păstrează cele viguroase. turbă acidă . frunze sau paie tocate. . b) moderate.. iar la cele cu tufa compactă se îndepărtează tulpinile bătrâne. Toate organele afinului. Solul se mobilizează prin arătură la adâncimea de maximum 12—15 cm. După anul 5 de la plantare tăierile constau din : îndepărtarea tulpinilor mai batrâne de 5 ani şi a celor de vigoare slabă. la care se adaugă 15 —20 t/ha îngrăşăminte organice bine fermentate sau compost. cultivare se pot utiliza erbicide ca : . în proporţie de 1/2/1. fructe mai mari dar mai puţine şi grăbirea maturării fructelor . Irigarea. dar producţia cea mai mare şi de calitate superioară se formează pe tulpinile de 2—5 ani. cu maturare mai tardivă. După 5 ani de la plantare tufa este formată din 15—20 tulpini de diferite vârste. „Ge”-200. „Goal”.lavă se taie tulpinile înclinate şi cele apropiate de sol.

decorative etc. Recoltarea fructelor pentru consum în stare proaspătă se face în recipiente cu capacitatea de 0. fam. a stârnit recent un interes deosebit. silvicultural (At. ambalarea să se facă fără pauze între ele. Miliţ i u ) . Lucrarea se eşalonează pe parcursul a 3—7 săptămâni şi se face în 3—7 reprize. biochimic (I.5 kg. ORIGINE.Tratamentele se fac cu insecto-fungicidele utilizate la toate speciile de arbuşti fructiferi. Fructele de la începutul şi sfârşitul sezonului sunt mai mici. ARIE DE RĂSPÂNDIRE Cătina albă (Hippophaё rhamnoides L. B e l d e a n u . la intervale de 5—7 zile. terapeutice. S . Afinele suportă greu transportul şi manipularea. Are loc la 60—90 de zile de la înflorire. datorită multiplelor sale însuşiri : agricole. E . Eleagnaceae Fam. din flora spontană. cât şi pe terenurile degradate pe care le-a ameliorat (zona înaltă a judeţului Vrancea) şi până în Delta Dunării. alimentare. CULTURA CĂTINEI ALBE Hippophaё rhamnaides L. după care urmează prerăcirea la 5—8°C. Producţia medie la hectar variază între 3—6 t/ha. U n t a r u . cercetările s-au intensificat sub raport farmaceutic (Em. Subspecia carpatica. Eleagnaceae). este răspândită mult în zona subcarpatică a Moldovei şi Munteniei. existentă numai în România (E. sortarea. 1960). Productivitatea zilnică a unui culegător este de 30—40 kg/zi şi poate fi mărită prin utilizarea unui „pieptene”. unde a fost adusă de păsări . Recoltatul poate fi făcut şi mecanizat cu ajutorul vibratoarelor sau a combinelor speciale pentru recoltat arbuşti. sau în lădiţe de 5—6 kg. G r i g o r e s c u ) . Brad). Necesitatea valorificării superioare în pomicultură a acestui arbust din flora spontană a fost semnalată încă din 1955 (I. Ţ o p a. E. când au ajuns la maturitate 80% din fructe. de-a lungul albiei râurilor. IMPORTANŢĂ. Se recomandă ca : recoltarea. În prezent. în funcţie de destinaţie. C. B o g d a n . în spaţii frigorifice. N . H a r a l a m b . Recoltarea fructelor. Traci). C o r l ă ţ e a n u .

caratenoizi (219—314%). între altele : zahăr total (8%). firma „Weleda” (Elveţia) a creat preparatul farmaceutic „Hippophan” (tonic pentru sistemul nervos). Iaşi). dar mai ales pe cele bioantioxidante (A. Preparatul „Polivitarom” este un produs industrial obţinut la Institutul Agronomic din Cluj-Napoca (R. prof. urinare. F . Uleiul se obţine extrem de uşor (chiar în gospodăria personală). în bolile ginecologice. anemie. Astfel. datorită serotoninei pe care o conţine. G. care protejează organismul uman contra agresiunii diferitelor boli. Cătina este bioprotectoare contra benzopirenului (substanţă extrem de toxică) prezent în fumul de ţigară. Bârnova) (V. hepatice etc. prin presarea fructelor (seminţele sunt mai bogate). În prezent. Conţinutul în vitamina A se află la nivelul morcovului (8—9 mg%). 1988). C i r e a ş ă ) . se cultivă în câteva unităţi agricole din jud.25%). E m . C. Ele conţin. în prezent. se plantează în jurul uzinelor atomice. În spitale a intrat în uz un spray Contra arsurilor. M o r a r u . biofertilizează solul cu azot natural (300 kg/ha) format în nodozităţile rădăcinilor în urma activităţii simbiotice a ciupercii Actinomyces eleagni (N. B ă l a n .Iaşi) este bogată. O p r i ş . fructele de cătină de culoare galbenă conţin 405—860 mg%. întrucât contribuie la regenerarea ţesuturilor nervoase.S. între care a cancerului (Puhals k a i a . substanţe grase (9. 1987). iar cele portocalii 452—932 mg%. în Germania şi C. M . N e a m ţ u 1986). acizi organici (1.40— 4.(seminţele) şi de silvicultori. perle digestive. uleiul de cătină se foloseşte contra leziunilor provocate de iradiere. hipertensiune. 1957. S-au obţinut primii aditivi furajeri româneşti (I. Cătina albă a fost introdusă pentru prima dată în cultura pomicolă de către Institutul Agronomic din Iaşi şi. Compoziţia fructelor din biotipurile selecţionate („seria Adamachi”. Iaşi (Dolheşti. Fiind bioprotectoare contra iradiaţiilor. portocale). . ca cea de la Cernavodă (Elena K i s . E). zona zoster.I. 1985. eczeme.5%) . Cătina românească este foarte căutată la export.V ă c a r u . 1987). 1957. stres intelectual. Folosită în apicultură. Fructele sunt adevărate polivitamine naturale. doc. Folosind reţeta. În medicina populară fructele („boabe de leac”) se folosesc în ameliorarea bolilor : nervoase. dr. dermatologice (arsuri). cel a vitaminei C depăşeşte de 2 ori pe cel al coacăzului negru şi de 10 ori pe cel din fructele citricelor (lămâi. cataractă ( T a r k o v . G r i g o r e s c u ( I . întrucât conţin majoritatea vitaminelor. consolidează terenurile cele mai degradate. un colir pentru ochi şi „Vitacătin” pentru stări depresive. digestive. măreşte rezistenţa la iernat a albinelor. întrucât fixează metalele rare şi este „indicatoare” de petrol. Datorită capacităţii extraordinare de drajonare. 1987). 1983). Fiind o specie bioenergetică valoroasă.1—15. Conţinutul în vitamina E (140—200 mg%) este de 4 0 ori mai mare decât al tuturor speciilor pomicole (această vitamină frânează procesul de îmbătrânire al organismului). uleiul de cătină este extrem de căutat.

amintind de aroma de ananas. Plantele bărbăteşti sunt mai .. I. foarte suculentă care „lasă pete” de ulei. Fructele se consumă în stare prelucrată (când sunt zdrobite şi amestecate cu miere constituie un aliment valoros şi medicament eficace pentru oamenii de toate vârstele). U n t a r u. în consolidarea terenurilor foarte erodate. 1988). iar mai târziu i-au aspect simpodial (Z u c r i k. P e t r o v a . Ca amelioratoare a solului. nectar. Fructele sunt bace false. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE Caracteristici agrobiologice.26—0. Atât frunzele.). brune şi îşi menţin capacitatea de germinaţie timp de 2 ani. care îmbracă ramurile ca un manşon. gem. alunecătoare şi fixarea ravenelor adânci (C.cătinişuri”) oferă adăpost animalelor de vânat (iepuri. Pulpa este galben-portocalie. din care cauză se pot folosi. K a l i n i n a .50 g). la 7 ani se obţine o producţie de 10 t/ha. fazani). Gardurile vii de cătină albă au înlocuit gardurile de sârmă din unele unităţi agricole. ovoide până la globuloase. galbene-portocalii (foarte frumoase). Frunzele sunt lungi. Arbustul reuşeşte în grădinile familiale.Produsele de industrializare ale fructelor singure. jeleu etc. cât şi lăstarii tineri. în prepararea ceaiurilor (ca stimulent cerebral). 1988). Mirosul fructelor este plăcut. Tufişurile (. T e a c i . 1987). 1988).V. şi miere de albine sunt foarte apreciate. iar în deplină rodire (15—20 ani) poate ajunge până la 28 t/ha (I. În frunze se găsesc cantităţi mari de vitamina C (peste 350 mg%). sirop. Datorită contrastului cromatic dintre argintul frunzelor şi portocaliul fructelor.. tari. datorită valorii nutritive (suc. rezultate bune a dat cătina albă în fixarea taluzurilor artificiale. Constanţa).V. cu 24 cromozomi (2 n= 24) înalt de 2—3 m (în condiţii favorabile poate ajunge până la 7—8 m). mici (0. În perdelele de protecţie cătina se plantează spre partea însorită. cresc monopodial. Cătina albă este un arbust unisexuatdioic. sau în amestec cu cireşe. Înfloreşte foarte de timpuriu (martie). aducând economii de investiţii. 1987). cătina prezintă efecte decorative în aranjamentele florale ( E l e n a C i r e a ş ă . încât poate încolţi imediat după extragere (V. Tulpina este ghimpată. P.Vinişor"” (Bucium Iaşi. înainte de lemnificarea ţepilor. ca şi fructele. Seminţele sunt mici (ocupă 16% din pulpă). constituind o sursă meliferă. Ramurile principale în primii ani. îngust-lanceolate şi argintii pe faţa inferioară. Maturarea fructelor începe în luna august. se pot folosi în furajarea animalelor. Pe bază de cătină s-au obţinut băuturile slab alcoolice : „Fruvin” şi . 1988). Cătina intră pe rod la vârsta de 3 ani . iar repausul seminal are loc în fructe. în fertilizarea haldelor miniere şi a terenurilor decopertate (E.

I. se folosesc drajoni şi butaşi înrădăcinaţi şi fortificaţi în pepinieră timp de 2—3 ani.31 g). Se adaptează la cele mai mari secete. formează un strat fertil de materie organică de până la 1 cm grosime. K e l e v e r d a . omologat în 1984). acolo unde nu reuşeşte nici o specie pomicolă. M e r l e s c u .5 m.C. Fiind o specie heliofilă. Rezistă la geruri care nu se întâlnesc în ţara noastră (—50°C) şi la arşiţele cele mai mari. În flora spontană. gipsoase. de vigoare redusă. argiloase. Tufa.l mm şi Ø = 8 . fără ţepi. fiind indiferentă faţă de natura solului : nisipoase. lipsit de ţepi .3 mm şi Ø =8. Cătina albă posedă o mare plasticitate ecologică. galbene-portocalii . Biotipuri selecţionate la I. Adamachi 8 — Iaşi. datorită capacităţii mari de drajonare (Gh.50 g). ovale.viguroase şi trăiesc mai mult (30 ani) decât cele femeieşti (15—20 ani). nesuportând umbrirea (se „degarniseşte”). găsinduse din munţii Vrancei până în nisipurile din Delta Dunării şi pe litoral. acestea trebuie înmuiate în apă timp de 48 ore.31 g). Are fructe foarte mari (0. Datorită taliei mici. 1977. datorită fixării azotului organic şi a litierii groase. Ca material săditor.51 g) ovale cu h= 15. cu fructele de mărime mijlocie (0. planta la distanţa de 3x1. Cerinţe ecologice. efectuată d e M . preferă locurile bine însorite (unde fructele acumulează maximum de vitamine). portocalii-deschis . 1978). Particularităţi de cultură. Piteşti: Şerpeni II (selecţie clonală dintr-o populaţie autohtonă din localitatea Şerpeni jud. N. când se poate determina sexul. portocalii cu reflexe roşiatice. 1984.P. Delta 1 (provenienţa de la Sfântu Gheorghe) cu fructe mari (0. Biotipuri selecţionate la institutul Agronomic Iaşi (cu contribuţia studenţilor horticultori-promoţiile 1975—1988) : Aclamachi 7 — Iaşi. prundişuri.7 mm. M a r i e-A nn D r o b o t ă . Delta 3. Mărăcineni 1 are fructe de mărime mijlocie (0. se poate. precum şi la excesul temporar de apă. în masiv. plantele se autoregenerează permanent. V . ceea ce nu reuşeşte nici o plantă silvică (I. Fructele sunt foarte mari (0. sărăturoase. 3 mm. B o t e z . are spini mai puţin rigizi . PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE În ţara noastră există o mare variabilitate de biotipuri de la munte şi până la litoral. În numai 7—8 ani. Pentru înmulţirea prin seminţe (primăvara). D r o b o t ă . 1985).48 g). Bacău. C i r e a ş ă . Reuşeşte pe cele mai diferite forme de relief. după care se dezinfectează 10 minute într-o soluţie de .P. cu dimensiunile: h = 13.

În plantaţiile tinere intervalele dintre rânduri se cultivă cu legume prăşitoare. fiind foarte solicitată la export).permanganat de potasiu (1%). concomitent cu suprimarea ramurilor rupte şi uscate. Este rezistentă la atacul bolilor şi insectelor. Raportul dintre sexe trebuie să fie de 5—7 plante femele la 1—2 plante mascule. Recoltarea fructelor se face manual cu ajutorul unor piepteni. În primii ani se face scurtarea ramurilor. foarfece etc. În plantaţiile roditoare. se recomandă ca . La tufele intrate pe rod se efectuează tăieri mai severe pe lemn de 3 ani. Un muncitor recoltează 15—16 kg direct de pe tufă şi 20—22 kg de pe ramuri detaşate. O dată la 3 ani se recomandă 150—200 g/m2 superfosfat şi 50 g/m2 sare potasică. bostănoase etc. pentru a preveni atacul ciupercii Pithium de baryanum. în scopul semiaplatizării tufelor. exceptând o fâşie lată de 0. În scopul unei recoltări mecanizate a fructelor.75—1 m de fiecare parte a rândului.geometria vegetativă” a plantaţiei să fie 4 × 2 m . Plantarea puieţilor se face primăvara foarte devreme. care se menţine ca ogor lucrat.. furculiţe de metal. . Cătina albă se poate conduce ca tufă sau în gard fructifer semiaplatizat. pe terenul pregătit din toamnă. chiar în condiţiile folosirii unor dispozitive simple de recoltare asigură un beneficiu mai ridicat la hectar decât celelalte specii de arbuşti fructiferi (aduce valută forte. Eficienţa economică a cătinei albe. pe terenuri în pantă trebuie să se facă înţelenirea intervalelor dintre rânduri. liber.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful