Mircea ITU Julieta MOLEANU

Cultură şi civilizaţie indiană























Referenţi: Prof. univ. dr. Lucia WALD
Lector univ. dr. Gheorghe SARĂU


Această lucrare este destinată uzului studenţilor Departamentului de
Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Toate drepturile sunt rezervate editurii Departamentului de Învăţământ
Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Reproducerea integrală sau parţială a textului din lucrarea de faţă este
posibilă numai cu acordul scris al editurii.



Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale
ITU, MIRCEA
Cultură şi civilizaţie indiană / Mircea Itu, Julieta
Moleanu – Bucureşti: Credis. 2001
208 p. / 20cm
ISBN 973 – 85175 – 1 – 6
I.Moleanu, Julieta

008(540)



Lucrarea apare cu sprijinul financiar şi partenerial al Centrului
"Educaţia 2000 +" (Bucureşti - România), pe baza contractului de
colaborare în cadrul programului de formare la distanţă a grupei de
rromi de la specializarea "institutori - limba rromani" a Colegiului IDD -
CREDIS - Universitatea Bucureşti.


Editura:
Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46,
Cămin B, Etaj IV, Sector 5
Tel: (01) 315 80 95
Fax: (01) 315 80 96
Email: credis@credis.ro




C U P R I N S

Notă asupra ediţiei (dr. Gheorghe Sarău) 9
Lecţiile Indiei (dr. Mircea Itu) 11
Date generale despre India (dr. Mircea Itu) 15
India predravidiană şi India dravidiană (dr. Mircea Itu) 20
India ariană (dr. Mircea Itu) 22
Caracteristici generale ale literaturii indienevechi(Julieta Moleanu)25
India vedică. Literatura vedică (Julieta Moleanu) 28
Sa%hitās 30
ºg Veda Sa%hitā 33
Atharva Veda Sa%hitā 42
De la India vedică la India brahmanică (dr. Mircea Itu) 50
India upanişadică (dr. Mircea Itu) 53
India hinduistă (dr. Mircea Itu) 57
Nyāya 58
Vainer;ika 58
Sā%khya 59
Yoga 61
Mīmā%sā 63
Vedānta 64
India buddhistă (dr. Mircea Itu) 67
India jainistă (dr. Mircea Itu) 70
India epopeilor (dr. Mircea Itu) 71
Rāmāya1a, de Vālmīki 71
Mahābhārata, de Vyāsa 72
Bhagavad Gītā, de Vyāsa 74
India clasică (dr. Mircea Itu) 76
Śākuntala, de Kālidāsa 76
Pañcatantra, de Vi;1uśarman 78
Istoricul studiilor indologice (Julieta Moleanu) 80
Studiile indologice în România (dr. Mircea Itu) 85
Impactul culturii indiene asupra culturii române (dr. Mircea Itu) 95
Originea poporului rrom - realitate şi legendă: dr. Marcel Courthiade
(traducere din limba franceză: dr. Mircea Itu) 99
Rromii şi limba rromani în context indian (dr. Gheorghe Sarău) 114
Limba sanscrită (Julieta Moleanu) 132
Scurtă gramatică a limbii sanscrite (concepere şi redactare text în
limba rromani: dr. Rajko Djurić; traducere din limba rromani şi


redactare: dr. Gheorghe Sarău, Isabela Bănică, Tania Levinski,
Corina Hristu, Julieta Moleanu şi Florina Dobre) 133
Bibliografie specializată (dr. Mircea Itu) 162
Bibliografie generală (dr. Gheorghe Sarău, dr. Mircea Itu, Julieta
Moleanu) 166
Lexicon (Julieta Moleanu) 181



Notă asupra ediţiei


Pentru prima dată în învăţământul superior românesc apare
un curs de Cultură şi civilizaţie veche indiană, realizat în principal de
doi dintre tinerii indianişti români, absolvenţi ai Universităţii
Bucureşti, şi anume: dr. Mircea Itu, licenţiat în limba şi literatura
română şi în limba şi literatura hi*dī în anul 1994, respectiv, Julieta
Moleanu, absolventă a secţiei de limbi clasice (1998) şi a cursului
facultativ de limba sanscrită ţinut de d-l lect. univ. Laurenţiu Theban
în anul universitar 1995 / 1996.
Cei doi tineri indianişti au realizat stagii anterioare de
specializare universitară în India. Astfel, Mircea Itu nu numai că a
beneficiat de specializări în domeniul limbii hiOdī, în anul universitar
1992 / 1993, la Āgrā, şi al limbii sanscrite, în anul universitar 1997 /
1998, la Delhi University (după ce în perioada 1990 - 1992 studiase
sanscrita şi beOgalī cu profesoara Amitā Bhose la Universitatea din
Bucureşti), dar, în perioada 1997 / 1998, a ocupat şi postul de lector
de limbă română la Universitatea din New Delhi. Julieta Moleanu,
de asemenea, pe lângă un curs de specializare universitară în
sanscrită în India, în anul universitar 1996 / 1997, a urmat şi studiile
de masterat în această limbă, cu durata de doi ani, la Universitatea
din Poona - Pune.
După întoarcerea în ţară, cei doi tineri au început să predea,
la nivel universitar, cursuri de indianistică. Aşa, de pildă, Mircea Itu
(cu un doctorat la Paris, Sorbona, cu teza "Indianismul lui Mircea
Eliade") a răspuns cu solicitudine la invitaţia de a ţine cursul de
cultură şi civilizaţie veche indiană la secţia de limbă şi literatură
rromani, înfiinţată cu începere din anul universitar 1998 - 1999, în
cadrul Catedrei de limbi orientale a Facultăţii de Limbi şi Literaturi
Străine din Universitatea Bucureşti.
La rândul său, Julieta Moleanu predă, din acest an
universitar, limbi clasice şi un curs de sanscrită la Universitatea din
Oradea şi, la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale, a ţinut, în
august 2000, un curs de civilizaţie veche indiană la Cursurile de
vară de limba rromani, pe care le-am organizat pentru cadrele
didactice de limbă rromani.
Iată, însă, că structurarea unei noi specializări, cea de
"institutori - limba rromani", înfiinţată din octombrie 2000 de către
Departamentul de Învăţământ Deschis la Distanţă - CREDIS - al


Universităţii Bucureşti, la solicitarea Direcţiei Generale de
Învăţământ pentru Minorităţile Naţionale din Ministerul Educaţiei
Naţionale şi a Centrului "Educaţia 2000 +" (care asigură din
perspectivă financiară un număr de 30 de burse pentru cursanţii
rromi şi editarea de cursuri pentru limba şi literatura rromani), a
atras după sine şi necesitatea elaborării şi publicării de cursuri
universitare pentru limba şi literatura rromani.
Într-un timp record, cei doi autori principali ai prezentului
curs, beneficiind de sprijinul câtorva specialişti în domeniul
rromisticii (Ph. d. Marcel Courthiade - Universitatea INALCO din
Paris, poetul şi scriitorul rrom dr. Rajko Djurić - Uniunea Rromani
din Berlin şi lect. univ. dr. Gheorghe Sarău - secţia de limba şi
literatura rromani a Universităţii Bucureşti), au reuşit ca în numai
două luni să realizeze acest curs destinat studenţilor din anul I ai
Colegiului CREDIS de Învăţământ Deschis la Distanţă.
Sugestiile doamnei prof. univ. dr. Lucia Wald cu privire la
structurarea cursului, cât şi observaţiile punctuale, pe text, au fost
bine receptate de către cei doi autori principali, astfel încât acest
curs universitar - aşa cum se poate desprinde din referatul doamnei
prof. univ. dr. Lucia Wald, reprodus parţial pe copertă - poate fi
utilizat nu numai de către studenţii secţiei de "institutori - limba
rromani" a Colegiului CREDIS, dar şi de către cei de la secţia de
indianistică (hiOdī, rromani, sanscrită) a Facultăţii de Limbi şi
Literaturi Străine din Bucureşti.
Cât priveşte contribuţia concretă a autorilor, în Cuprins s-au
menţionat numele lor în dreptul fiecărui capitol în parte.
Prin conţinutul său, cursul universitar de Cultură şi civilizaţie
veche indiană se constituie într-un valoros instrument de lucru nu
numai pentru studenţi, pentru indianişti şi specialişti în limba
rromani, pentru cadrele didactice care predau limba rromani la
grupe şi clase cu elevi rromi, dar şi pentru publicul larg.


Bucureşti, 24 decembrie 2000 Lect. univ. dr. Gheorghe Sarău












Lecţiile Indiei


Mircea Eliade este, fără îndoială, cea mai bună călăuză
pentru noi în ceea ce priveşte cultura indiană. În cartea sa
L'épreuve du labyrinthe. Entretiens avec Claude-Henri Rocquet,
autorul mărturisea că trei lecţii ale Indiei a deprins în urma profundei
sale experienţe în India (1928-1931): 1) descoperirea existenţei unei
filosofii, a unei dimensiuni spirituale indiene; 2) simbolul; 3)
reîntoarcerea la omul neolitic. India îl va forma, iar spiritul învăţăturii
indiene va fi decisiv pentru istoricul român al religiilor, atât în viaţa,
cât şi în opera sa. Putem afirma că în India tânărul Eliade s-a
născut pentru a doua oară (în sanscrită dvija). Întotdeauna a doua
naştere este simbolică, este o naştere spirituală.
1) În ceea ce priveşte prima dintre lecţiile Indiei, enumerată
de hermeneutul român, el precizează că nu l-a pasionat
spiritualitatea clasică indiană, textele upanişadice, filosofia
vedantină, monismul sau devoţiunea religioasă, ci Yoga şi Sā%khya,
formele vii ale spiritualităţii indice. Nu dualismul l-a atras în Yoga şi
Sā%khya, ci viziunea că existenţa omului în lume nu este iluzorie, că
destinul stă în propriile puteri ale omului. Cât despre Tantra, Eliade
se arată impresionat de tehnica tantrică de transfigurare a vieţii,
oferind modelul uniunii sexuale în Tantra, a ritualului erotic maithuna
văzut ca sacralitate în sine.
2) Într-un sat din Bengal, urmărind cum tinerele femei
bengaleze ating şi decorează statuete în piatră în dimensiuni
naturale reprezentând simbolul sexual masculin, linga%, tânărul
indianist a pătruns semnificaţia profundă a actului. În realitate, nu
este vorba de percepţia organului sexual, ci de ceea ce el
simbolizează, adică misterul vieţii, creativitatea, virilitatea. Astfel se
explică adorarea falusului şi astfel a ajuns tânărul student român în
India la descoperirea simbolului.
3) Civilizaţia în neolitic era bazată pe agricultură, pe viziunea
asupra vieţii din perspectivă ciclică, urmând modelul ritmului naturii,
care renaşte în fiecare primăvară. Eliade a descoperit afinităţi cu
folclorul, cultura populară română, dar şi unitatea fundamentală a


umanităţii în Eurasia, demonstrată prin cultura şi civilizaţia indo-
europeană, dar şi prin rădăcini mult mai vechi, sfidând parcă timpul
istoric.
O altă lecţie, deşi nu este numită între cele trei, este religia
cosmică. În India, manifestarea sacrului în profan, în ritmurile
cosmice deopotrivă, este pregnantă. Modelul cosmomorfismului
omului poate fi regăsit în vechea cultură egipteană, dar şi în cultura
indiană şi el este fundamental şi pentru omul de azi.
Aşadar, Mircea Eliade nu s-a simţit atras de filosofia indiană
cu şcolile ei, de teorie, ci de practică, de experienţa religioasă, de
transpunerea ideilor în fenomene, de manifestarea sacrului. Nu
dimensiunea erudită a culturii indiene, ci expresia vie a spiritualităţii
indiene l-a atras.
Distingem 10 lecţii fundamentale ale Indiei. Ele sunt mult mai
multe, dar pentru început, înainte de a pătrunde în detaliile culturii şi
civilizaţiei indiene, le numim pe acestea.
NEMURIREA (în sanscrită am¬tam, în hiOdī amartā)
reprezintă sensul suprem şi unul dintre ţelurile vieţii omului. După
ieşirea din ciclul naşterilor, morţilor şi renaşterilor, cel eliberat obţine
nemurirea, bunul cel mai de preţ.
ELIBERAREA este, alături de nemurire, unul dintre ţelurile
supreme. Constituie scopul vieţii potrivit spiritualităţii indiene.
Eliberarea aduce libertatea şi pacea interioară. Sunt mai multe căi
de a ajunge la ea, însă ţinta este aceeaşi, fie că se numeşte paradis
în creştinism sau islamism, mok<a în hinduism sau nirvāOa în
buddhism şi jainism.
COMPASIUNEA (dayā) este o calitate esenţială pentru om şi
un excelent precept moral. Ea înseamnă a te dărui tuturor fiinţelor.
Profetul Buddha îndeamnă la compasiune (dayā) şi caritate (dāna).
La fel şi în cazul mesajului din textul sfânt al hinduismului,
Bhagavad Gītā. În creştinism compasiunea se regăseşte în
sentimente cum sunt mila şi iertarea.
TOLERANŢA (bardā<- în limba hiOdī) reprezintă o punte
spre înţelegere şi pace. Este o calitate fundamentală nu doar pentru
om, ci şi pentru societate. Deschiderea minţii şi sufletului spre
diversitatea de opinii, atitudini, mentalităţi, sentimente etc. este un
model major pentru toţi. India dă lumii întregi o lecţie de toleranţă
religioasă.


ADEVĂRUL (satya) este un ideal înalt. Mahātma GāOdhī,
personalitate model şi eroul Indiei contemporane, de religie jainistă,
povăţuieşte la neobosita căutare a adevărului (satyagraha).
RĂBDAREA (în hiOdī intazār) se învaţă în India în existenţa
cotidiană, dar este o calitate a spiritualităţii indiene, ca şi a altor
spiritualităţi, deşi mai degrabă din Orient decât din Occident.
Răbdarea conduce la calm, la pacea şi liniştea interioară. Este o
trăsătură de pe vremea indo-europenilor în ciuda renumelui
acestora de popoare de luptători.
ALTRUISMUL se manifestă prin combaterea egoismului
(aha%kāra). Se întâlneşte atât în hinduism, prin eliminarea unor
trăsături demonice ale omului ca: aroganţa, trufia, înfumurarea,
ignoranţa şi egoismul, dar şi în buddhism prin compasiune, prin
considerarea egoismului ca rădăcină a tuturor relelor în lume şi în
sikhism prin conduita morală exemplară adoptată de credincioşii
sikh care se pun în serviciul celuilalt. În creştinism modelul iubirii
aproapelui luminează omului calea spre altruism.
DETAŞAREA (vairājya) este calitatea supremă care oferă
privirea de ansamblu a vulturului asupra tuturor celor lumeşti, ca şi
împăcarea cu toate. În filosofia buddhistă există conceptul virāgatā,
în vreme ce în filosofia hindu mesajul înţelept prezent în dialogul
dintre K¬<Oa şi Arjuna din Bhagavad Gītā poate fi sintetizat în
formula phalat¬<Oavairājya (detaşarea de setea fructului, de
fructul faptei, nonacţiunea, adică a nu alerga după foloase cu orice
preţ, ci a făptui dezinteresat). Ataşarea aduce suferinţă. A fi detaşat
înseamnă a înfrânge tentaţiile, a aşeza fiinţa întru echilibru, a avea
stăpânire de sine. În poezia Glossă, Mihai Eminescu, prin versul "Tu
rămâi la toate rece", comunică mesajul detaşării, al independenţei şi
al libertăţii, un model de conduită umană, de regăsit şi în conceptul
grecesc ataraxia.
UNITATEA (ekatā) reprezintă una dintre învăţăturile
fundamentale ale Indiei, în condiţiile în care se mizează pe diferenţă
şi separare în alte părţi ale lumii. În cultura indiană unitatea este
conferită de credinţa în dharma (lege cosmică). Unitatea se obţine
prin principiul coincidentia oppositorum (coincidenţa contrariilor),
esenţial în filosofia lui Mircea Eliade, dar fixat de Nicolaus Cusanus
în filosofia universală, deşi el există încă în filosofia buddhistă, la
Nāgārjuna, prin sinteza paradoxală dintre nirvāOa şi sa%sāra,
exprimată în Tratatul căii de mijloc, intitulat Mūlamadhyamakakārikā.
Opoziţia se topeşte în complementaritate. Contrariile sunt abolite şi


se transcend. Doctrina filosofiei indiene Advaita Vedānta se
bazează pe nondualism, pe suprema unitate, exprimată prin
propoziţia sanscrită: "ekam eva advityam" (Există doar unul,
nondualul).
SPIRITUALITATEA nu trebuie confundată cu spiritismul.
India acordă o mare importanţă vieţii spirituale. Filosofiile Indiei
sunt, de fapt, soteriologii, doctrine spirituale de mântuire. Identitatea
dintre sinele individual şi sinele universal, dintre ātman şi Brahman,
este învăţătura cea mai adâncă a spiritualităţii indiene, mesajul de
bază al textelor Upani<ad. Una dintre cele patru mahāvākya (mari
propoziţii) upanişadice exprimă în mod ilustru această echivalenţă
dintre sinele individual şi sinele universal, dintre om şi Dumnezeu,
ca parte şi întreg: "tat tvam asi" (acela tu eşti).


Date generale despre India


India este o ţară pe continentul asiatic de dimensiunile unui
subcontinent, şi, cu secole în urmă, era aproape de mărimea
Europei. Atunci, state precum Pakistan şi BaOglādeś erau părţi în
interiorul Indiei.
Suprafaţa Indiei este de 3 milioane km pătraţi, cu 3414 km
de la nord la sud şi 2933 km de la vest la est. Populaţia a trecut de
1 miliard de locuitori odată cu începutul anului 2000, India fiind după
China ţara cu cea mai mare populaţie. Numărul mare de oameni
este o problemă majoră a Indiei şi un impediment în dezvoltarea
economică. Procentul de alfabetizare este scăzut: 52%. Nivelul de
trai este precar în cazul majorităţii populaţiei, sărăcia atinge cote
alarmante. Însă în ceea ce priveşte rata mortalităţii, care este foarte
mică, India reprezintă un fericit exemplu în lume şi, mai ales, pentru
unele dintre ţările Europei unde procentul morţilor predomină prin
comparaţie cu cel al naşterilor. În India situaţia este, din fericire,
răsturnată.
India are sateliţi şi este o putere nucleară, demonstrată şi
prin experienţele de acest fel de la Pokhāran din statul Rājasthān,
ce au atras în mod firesc dezacordul mai multor ţări din lume, la fel
ca şi în cazul unor experienţe nucleare similare comandate de
Pakistan ca răspuns Indiei.
Moneda naţională este rupia şi ea se găseşte la un schimb
de 42 de rupii la dolarul american în anul 2000.
India este o republică parlamentară cu două camere: Lok Sabhā şi
Rājya Sabhā. Dreptul de vot este acodat cetăţenilor ce au împlinit
18 ani, inclusiv femeilor. Preşedintele este ales pe o durată de 5 ani.
Actualul preşedinte al Indiei este domnul K. R. NārāyaOan, iar
primul ministru se numeşte Atul Bihāri Vājpāyī. Acesta aparţine
partidului aflat la guvernare, Bhāratiya Janata Party sau B.J.P.
(Partidul Poporului Indian). În opoziţie se găsesc United Front
(Frontul Unit) şi Congress (Congresul Naţional Indian), cel ce s-a
aflat la putere mulţi ani prin Indīra GāOdhī, Rājīv GāOdhī, condus
azi de soţia acestuia, Sonia GāOdhī.
În fiecare an, la 15 august India sărbătoreşte Ziua
Independenţei, eliberarea de sub stăpânirea colonialistă. India a fost
colonie britanică până la izbânda din 1947 a mişcării paşnice de
eliberare conduse de Mahātma GāOdhī. La 26 ianuarie India


sărbătoreşte an de an Ziua Republicii, fiind data când s-a votat
Constituţia în 1949.
Imnul Indiei se intitulează Janaganamana şi a fost scris de
poetul Rabindranāth Tagore. Stema Indiei este capitelul cu leii aflat
la Sarnāth, lângă Benares. Este unul din edictele numeroase de pe
teritoriul ţării lăsate moştenire de faimosul împărat Aśoka (273-232
î. H.). Dedesubt stă scris următorul text în sanscrită: "satyameva
jayate" (adevărul întotdeauna triumfă). Steagul Indiei are în centru
roata (cakra), simbolul ciclului reîncarnărilor. Culorile steagului Indiei
au şi ele un sens adânc: portocaliul semnifică toleranţa şi sacrificiul,
şi reprezintă hinduismul şi buddhismul; albul semnifică adevărul şi
puritatea, şi reprezintă jainismul şi sikhismul; verdele semnifică
credinţa şi tinereţea, şi reprezintă creştinismul şi islamismul. Planta
ce simbolizează India este lotusul, pasărea este păunul, dar mai
multe animale pot fi considerate emblematice pentru India: vaca,
taurul, elefantul, tigrul, maimuţa, cămila etc.
În India se întâlnesc toate rasele pământului, de la
australoid, negroid, mongoloid, semitic, caucazian, până la rasa
galbenă şi cea albă. India este solul unde s-au născut câteva dintre
marile religii ale lumii: hinduismul, buddhismul, jainismul şi
sikhismul. Convieţuiesc şi astăzi acolo numeroase credinţe, India
fiind modelul toleranţei religioase, în ciuda unor mici disensiuni.
Credincioşi ai mai multor religii trăiesc în India: hindu, buddhişti,
jainişti, creştini, musulmani, sikh, iudei, baha'i ş.a.m.d. Sărbătorile
tuturor acestor religii sunt respectate şi celebrate în India, de pildă
zilele de naştere ale profeţilor (Buddha, Mahomed, Iisus, Guru
Nānak). Alte sărbători importante sunt: Laharī (ianuarie), Śiva Rātri
(februarie), Holi (martie), Id, Paşte (aprilie), Buddha PurOimā (mai),
Rakī (august), ziua lui Mahātma GāOdhī, Dussehera, Durgā Pūjā
(octombrie), Dipavalī (noiembrie), Crăciun (decembrie) etc.
Există în jur de 900 de limbi şi dialecte în întreaga Indie,
dintre care 14 limbi principale. Limba de stat este hiOdī, vorbită de
o mare parte a populaţiei, în special în zona centrală a ţării. Engleza
este considerată limbă oficială şi este preferată în mediile înalte, ca
şi în instituţiile statului, deşi nu este vorbită de toţi oamenii de rând.
Alte limbi indiene importante ca număr de vorbitori sunt: beOgalī,
oriyā, assāmī, mānipurī, telugu, tamil, malāyalam, kaOāÔa, marāthī,
gujarātī, rājasthānī, urdu, kā<mīrī, pahārī şi bihārī etc. Limbile
vechi saOsk¬ta şi pāli sunt de mare însemnătate pentru
cunoaşterea culturii indiene, ele fiind limbile în care sunt scrise


textele sacre ale Indiei. În limba pāli au fost redactate majoritatea
textelor buddhiste. Limba sanscrită este limba de bază a majorităţii
limbilor neo-indiene, familie căreia îi aparţine şi limba rromani.
Sanscrita este înrudită cu latina, slava şi greaca veche şi aparţine
familiei limbilor indo-europene. În India se vorbesc şi limbile tibetană
şi nepaleză de către emigranţii care au ales să trăiască în India.
Dintre limbile europene, pe lângă engleză se vorbesc, dar în
proporţie mult mai mică, franceza în enclava Pondicherry şi
portugheza în statul Goa.
Capitala Indiei este New Delhi. Fosta capitală Calcutta a
rămas centrul cultural al Indiei şi are cea mai numeroasă populaţie,
în jur de 14 milioane locuitori. Centru administrativ şi instituţional
este New Delhi, cu o populaţie de aproape 12 milioane locuitori.
Două oraşe, Calcutta şi New Delhi, împreună au mai mult decât
populaţia României. Mu%baī (Bombay) are mai mult de 10 milioane
locuitori şi este capitala industriei cinematografice indiene, a doua în
lume din punct de vedere cantitativ după cea americană. Chennai
(Madrās) este a patra mare metropolă indiană, port ca şi Bombay şi
cu o populaţie cât a Danemarcei, de 6 milioane locuitori.
India se divide în 7 teritorii unionale şi mai multe state (în jur
de 30), de fapt judeţe, deşi mult mai mari, unele de dimensiunea
unor ţări. Dintre aceste state enumerăm câteva, notând capitala lor
în paranteză: Uttar Pradeś (Lucknow), Bihār (Patnā), West Bengal
(Kalkatā, Calcutta), Assām (Guwāhati), Mānipur (Imphāl), Orissā
(Bhubaneśvar), Āndhra Pradeś (Hyderābād), Tamil NāÔu (Chennai),
Keralā (Trivandrum), Karnātaka (Bangalore), Goa (Pānājī)
Mahārā<-ra (Mumbaī), Madhya Pradeś (Bhopāl), Gujarāt
(GāOdhīnagar), Rājasthān (Jaipur), Haryāna şi Puñjāb
(Chandigarh), Himāchal Pradeś (Śimlā), Kā<mīr (Śrīnagar) etc. Cel
mai mic stat al Indiei este Sikkim, nu departe de el aflându-se şi
state ca: Assām, Arunachal Pradeś, Mizorām, Mānipur, Tripurā şi
Meghālaya, toate situate dincolo de BaOglādeś. Districtul Delhi este
separat, ca şi Bucureştiul de alte judeţe ale României. De India
aparţin şi insulele Andamān şi Nicobār, Diu şi Damān.
Vecinii Indiei sunt: Pakistan, China, Tibet, Nepal, Bhutan,
Myanmar (Burma), BaOglādeś şi Ceylon (Śrī LaOkā). Trei mari ape
împrejmuiesc o mare parte a Indiei: Marea Arabică (vest), Oceanul
Indian (sud), Golful Bengalului (est), ele întâlnindu-se în punctul cel
mai sudic al Indiei şi ultima limbă de pământ, Cape Comorin
(Kanyākumārī).


Toate formele de relief sunt prezente în India, cele mai
reprezentative fiind: a) Munţii Himālaya (nord), b) Podişul Deccān
(centru); c) Câmpia Gangelui (est) şi d) Deşertul Thār (vest). Fluvii
mari străbat India. În majoritatea lor izvorăsc din Munţii Himālaya şi
se varsă în Golful Bengalului: Gangā, Yamunā, Sarasvatī (toate trei
se unesc la Allāhābād), K¬<Oa, Godāveri şi Brahmaputra.
În India predomină clima tropicală. Totuşi, în partea nordică
(Kā<mīr şi Himāchal Pradeś) sunt patru anotimpuri şi o climă
temperată ca la noi, cu temperaturi până la 33 grade Celsius vara şi
sub 0 grade Celsius iarna, cu zăpadă în Himālaya. În partea
centrală, cuprinzând cea mai mare bucată a teritoriului Indiei, există
trei anotimpuri: unul ploios (martie-iulie), unul secetos (iulie-
noiembrie) şi unul rece (noiembrie-martie). Această climă se
caracterizează prin temperaturi puţin sub 0 grade Celsius în
decembrie mai ales, dar depăşind 40 de grade Celsius adeseori, cu
o maximă de 48 grade Celsius în miezul zilei, în special în statul
Mahārā<-ra, la Nāgpur (numit "cuptorul Indiei") şi în deşertul din
statul Rājasthān. Ploile musonice vin dinspre sud la începutul lunii
iunie şi afectează mai ales estul Indiei şi ţara vecină, BaOglādeś.
Clima din partea sudică are, de fapt, două anotimpuri: unul ploios
(noiembrie-mai) şi unul secetos (mai-noiembrie). Temperaturile nu
oscilează atât de pregnant, ci sunt constante în jurul valorii de 35 de
grade Celsius. Uneori depăşesc 40 de grade Celsius, dar nu
coboară sub 10 grade Celsius noaptea. Umiditatea este, însă, mare
în timpul ploilor musonice.
India are o străveche cultură şi civilizaţie, venind din mileniul
al treilea înainte de Hristos, de la civilizaţia de pe valea Indusului
(Harappa şi Mohenjo-Daro) până în zilele noastre. Ea a supravieţuit
prin puterea care vine din spiritualitatea ei, cu toate că a fost greu
încercată în istorie. A trecut prin mai multe invazii, dominaţii străine,
războaie, de pildă campania lui Alexandru cel Mare, succesiunea de
sute de ani a domniilor moghule, de la Bābūr la Aurangzeb,
stăpânirea colonială britanică, ca şi, parţial, portugheză, franceză şi
olandeză, separarea de India şi formarea statelor Pakistan şi
BaOglādeś, războaiele cu China, cu Pakistan, conflictul din Kā<mīr
etc.
India a dăruit mari opere culturii universale, între care: Veda,
PurāOa, BrāhmaOa, Upani<ad, Dhammapada, Yoga Sūtra, Manu
Sm¬ti, RāmāyaOa, Mahābhārata, Bhagavad Gītā, Śākuntala,
Pañcatantra etc. Totodată a dăruit mari personalităţi, valori spirituale


ca: Buddha, Mahāvīra, Guru Nānak, Kālidāsa, Vālmīki, Vyāsa,
ŚaOkarācārya, Nāgārjuna, Patañjali, Śrī Rāmak¬<Oa
Paramha%sa, Swāmī Vivekānanda, Aurobindo Ghose, Ośo Rājnīś,
Jagadiś Candra Bhose, Rabindranāth Tagore, Surendranāth
Dasgupta, Sarvepālli Rādhāk¬<Oan, Mahātma GāOdhī, etc. India
are mai mulţi câştigători ai premiului Nobel: Rabindranāth Tagore
pentru literatură, C. V. Raman pentru fizică, Hargobind Khorāna
pentru medicină, maica Teresa (din Albania) pentru pace, S.
Candraśekār pentru fizică, Sfinţia Sa Dalai Lama (din Tibet) pentru
pace.



India predravidiană şi India dravidiană

Civilizaţia predravidiană s-a format pe valea fluviului SiOdh
sau Indus, cel ce a dat denumirea Indiei în cele din urmă.
Dravidienii (drāviÔ) sunt populaţiile din sudul Indiei, cuprinzând
statele de azi Andhra Pradeś, Tamil NāÔu, Keralā şi Karnātaka.
Tntr-o istorie a Indiei, predravidienii (mileniul al III-lea î. H.)
formează substratul, dravidienii (mileniul al III-lea - mileniul al II-lea
î. H.) - stratul, iar arienii (mileniul al II-lea î. H.) - superstratul.
Herodot, în Istorii, susţine că inzii erau cel mai numeros
popor din lume. În mileniul al treilea înainte de Hristos, în epoca
bronzului a înflorit civilizaţia de pe valea Indusului. Fraţii John şi
William Brunton au făcut descoperiri în câteva localităţi ca Mohenjo-
Daro, Chanhu-Daro, aflate acualmente în Pakistan şi Harappa, din
statul indian Puñjāb. Mai multe statuete, între care şi una a unui om
cu picioarele încruşiate, deducându-se de aici o postură Yoga şi, în
consecinţă, originea veche, preariană a fenomenului Yoga, au fost
descoperite, împreună cu vase de ceramică la Mohenjo-Daro,
precum şi un cimitir la Harappa. Predravidienii, spre deosebire de
arieni, nu practicau incinerarea, ci înhumarea. Morţii erau îngropaţi,
având capetele spre nord, împreună cu avuţia lor în cazul celor de
rang înalt, un model regăsit şi la egipteni sau la alte popoare, cu
care se asemănau şi în credinţa în viaţa de după moarte. Din punct
de vedere religios, se oficiau ceremonii, se îndeplineau ritualuri şi
oamenii se închinau Marii Zeiţe. Dravidienii venerau simbolul
masculin al falusului.
Pe de altă parte, există o minunată artă predravidiană
exprimată prin statuete, mai ales cea a unui preot-rege la Mohenjo-
Daro, a yoginului, a unei dansatoare, a zeiţei mamă, ca şi prin
vasele de lut şi ceramică. Marea Zeiţă este a vegetaţiei, a
pământului, dar predravidienii, ca şi dravidienii, aveau şi cultul unor
numeroase divinităţi locale, cu predilecţie feminine, numite
grāmadevatā, de fapt aspecte ale acestei mari zeiţe.
Casele era alcătuite din chirpici sau din cărămizi nearse şi
aveau forma unor bordeie prin care se intra pe deasupra. Se
asigura, astfel, protecţia faţă de animalele sălbatice. Locuinţele nu
aveau nici ferestre, nici uşi. În mod uluitor, vechile oraşe de pe
valea Indusului aveau un excelent sistem de canalizare şi viaducte.
Arterele, însă, nu erau pavate cu pietre. Străzile erau ameninţate în


fiecare an, din pricina ploilor musonice, de inundaţii. Populaţia se
ocupa cu olăritul şi cu creşterea animalelor, în special a vitelor.
Tradiţia agricolă figurează alături de tradiţia apei la predravidieni şi
la dravidieni. Pământul este fundamental la predravidieni, în vreme
ce apa caracterizează cultura şi civilizaţia dravidiană.
Dispariţia civilizaţiei de pe valea Indusului a fost bruscă şi
cercetătorii dispută cauza ei: un potop, un dezastru natural sau o
decimare în urma cotropirii de către arieni. Totuşi, forme ale culturii
predravidiene şi ale celei dravidiene au supravieţuit în hinduism.
P. Bānerjī, în cartea Early Indian Religions, subliniază relaţia
de interdependenţă dintre vedism, brahmanism şi credinţele
populare vechi, spunând că upanişadismul este un fel de
naţionalizare filosofică a vedismului şi o sublimare emoţională a
credinţelor populare. Dintre elementele cele mai importante ale
religiei predravidiene şi dravidiene numim în primul rând cultul şi
devoţiunea, ca şi tendinţa spre concret. Cultul zeilor se numeşte
pūjā şi a devenit în hinduism rugăciunea, în vreme ce cultul zeităţilor
locale grāmadevatā, ca şi acela al spiritelor din natură, numite
yak<a sau yak<inī, erau foarte răspândite la populaţiile străvechi
ale Indiei. Devoţiunea mistică, bhakti, este şi ea un aspect specific al
religiei preariene (predravidiană sau dravidiană). C. KuOhan Rāja,
în studiul Pre-vedic Elements in Indian Thought din volumul History
of Philosophy. Eastern and Western, coordonat de S.
Rādhāk¬<Oan, numeşte următoarele elemente caracteristice ale
culturii predravidiene şi dravidiene: 1) influenţa ascetismului,
modelul vieţii în pădure faţă de existenţa în lume a omului; 2)
formele concrete ale venerării; 3) ridicarea animalelor şi plantelor la
o poziţie înaltă în lume; 4) venerarea aspectului feminin al divinităţii;
5) aspectul creativ al lui Dumnezeu şi apariţia sa ca erou.
Civilizaţia dravidiană este matriarhală, a pământului, spre
deosebire de cea ariană patriarhală, a cerului şi a focului.
Fizionomia oamenilor diferă şi ea, dravidienii din sudul Indiei având
capetele teşite, ca şi aborigenii australieni. De asemenea, sunt mult
mai mici de statură, mai rotofei şi au pielea mai neagră, nu sunt
înalţi, robuşti, cu nasul mare şi o piele ciocolatie ca arienii. Din
unghiul mitologiei, şarpele caracterizează cultura dravidiană, pe
când pasărea cultura ariană.

India ariană




Arienii sunt unul dintre popoarele indo-europene. Irupţia lor
în istorie s-a produs, după unii cercetători, între anii 2300 şi 1900 î.
H., aşadar în mileniul al II-lea î. H. Ei au invadat India în jurul anului
1200 î. H. Procesul de indo-europenizare sau arienizare, amintindu-
ne nouă de procesul de romanizare din primul mileniu după Hristos,
a durat mai multe secole. Odată cu arienii şi alte popoare indo-
europene s-au desprins din cercul lor, plasat de Maria Gimbutas în
stepele Rusiei, de alţi cercetători în Pamir sau în zona carpato-
pontică. Au invadat mai multe zone geografice: India, Europa
centrală, septentrională şi occidentală, zona carpato-danubiană-
pontică. Localizarea în timp şi spaţiu a indo-europenilor este o
problemă contestată între specialişti. Nu s-a stabilit încă patria
originară a indo-europenilor, formulându-se mai multe ipoteze. Indo-
europenistul Bruce Lincoln remarcă diversitatea popoarelor în
familia indo-europeană şi numeşte următoarele populaţii: celtică,
germanică, toharică, romană, hittită, greacă, albaneză, tracă, slavă,
baltică, armeană, iraniană, indiană.
În 1786, savantul britanic William Jones revoluţiona
cercetările lingvistice prin descoperirea mai multor similarităţi între
limbile europene, considerate ca derivate dintr-o limbă de bază,
limba indo-europeană. Din păcate, nu s-au păstrat documente
scrise în această limbă, din pricina timpului, a lipsei culturii scrise şi
a pregnantei tradiţii orale la indo-europeni, însă comparaţiile
sistematice o pot reconstitui. Bruce Lincoln oferă câteva exemple
din limbile indo-europene, în studiul său consacrat indo-europenilor
din The Encyclopedia of Religion: latină deus, greacă veche dios,
hittită dsius, lithuaniană dievas şi sanscrită deva. Arătând că
rădăcina cuvântului înseamnă "zi" şi "lumină", lingvistul român
Cicerone Poghirc, în cartea sa Philologica et linguistica, adaugă şi
alte exemple din limbile de azi cu rădăcini indo-europene: franceză
dieu, spaniolă dios, română (Dumne)zeu, irlandeză dia, galeză duw,
bretonă doue, letonă dievs, veche prusacă deiws, veche germană
zio etc.
Practicarea agriculturii,nomadismul pastoral, patriarhalitatea,
cultul focului, incinerarea, sacrificiul, organizarea militară, migraţia,
luptele de cucerire, consumarea băuturii soma, jocul de zaruri,
cântatul la harpă şi flaut, toate acestea sunt caracteristici ale
societăţii indo-europene.


Georges Dumézil a enunţat teza tripartiţiei funcţionale în
societatea indo-europeană. Diviziunea socială în următoarele trei
clase: preoţii, războinicii şi agricultorii, are drept corespondent trei
funcţii. Savantul francez distinge în acest punct: a) suveranitatea
magică şi juridică; b) suveranitatea războinică, militară; c)
suveranitatea productiv-reproductivă. Jean Haudry, în cartea La
religion cosmique des Indo-Européens, identifică trei domenii care
ilustrează cele trei funcţii (psihologic, istoric şi social), trei ceruri
(diurn, crepuscular şi nocturn), respectiv trei culori (alb, roşu şi
negru). În India există patru caste (varOa) corespondente: 1)
brāhmaOa; 2) k<ātriya; 3) vaiśya, câtă vreme śūdra sunt
consideraţi în afara sistemului, pāriya.
Denumirea de arian provine de la cuvântul sanscrit ārya care
înseamnă "om nobil". Arienii au invadat India în mileniul al doilea
înainte de Hristos şi au pătruns prin nord-vest, pe teritoriul actualului
stat indian Puñjāb. Luptele violente au avut un rezultat rău,
distrugerea civilizaţiei înfloritoare de pe valea Indusului, dar şi un
rezultat bun, simbioza dintre cultura predravidiană, dravidiană şi
cultura ariană, dintre populaţiile aborigene şi cea ariană. Substratul
autohton a rezistat şi poate fi dovedit prin vocabularul vedic,
domeniu de care s-au ocupat cercetători ca Arthur Anthony
MacDonell, Jean Varenne şi Jean Herbert, dar şi prin mituri, prin
prezenţa consoanelor cerebrale în sanscrită şi în unele limbi
neoindiene ş.a. Elemente ale religiei arhaice au supravieţuit în
hinduism, îndeosebi cultul şi devoţiunea.
Arianizarea Indiei va conduce la hinduizarea Indiei. Mitologia
ariană, ca şi cea vedică, este dominată de zeii masculini. Zeul
cerului are un rol aparte. El este Dyauspitār, ce are corespondent
pe Jupiter la romani. De asemenea, el apare uneori împreună cu
soţia sa, zeiţa pământului P¬thivī.
Treptat, însă, locul lui Dyauspitār, un zeu slab reprezentat în
mitologia indiană, este luat de VāruOa. Spre deosebire de
Dyauspitār, VāruOa nu-şi va pierde suveranitatea, ci şi-o va
accentua, devenind rege universal, sa%rāja. Iniţial, VāruOa a fost un
asura, un demon, zeii şi demonii fiind fraţi în mitologia indiană, copiii
lui Prajāpati, fiinţa supremă. Victoria lui Indra, stăpânul zeilor,
asupra şarpelui-demon V¬tra a fost încununată de succes şi prin
trecerea unor asurās, demoni, în clasa devās, a zeilor. Între aceştia
a fost şi VāruOa şi Agni, zeul focului, avându-l corespondent pe
Ignis. Nu este vorba de o biunitate, ci de o ambivalenţă structurală


în cazul zeului VāruOa, cel ce domină mitologia ariană. El
domneşte nu numai peste oameni, ci şi peste zei, locul de stăpân al
zeilor fiind ocupat mai târziu, în mitologia vedică, de către Indra.
VāruOa veghează asupra menţinerii ordinii universale a lucrurilor.
Are în posesia lui pe ¬ta, adică ordinea liturgică, morală şi cosmică
a universului. Este, totodată, şi un māyin, un magician, care-i
pedepseşte pe cei ce nu respectă legea cosmică prin legarea lor cu
nodurile condiţiei umane de muritori.
VāruOa formează o pereche importantă în mitologia ariană
cu zeul Mitra. Suveranitatea diurnă este reprezentată de Mitra, în
vreme ce suveranitatea nocturnă de VāruOa. Mitra are ca asociaţi
următorii zei arieni, Bhaga, cel ce asigură împărţirea bogăţiilor,
prosperitatea, şi Āryaman, simbolul ospitalităţii, protectorul arienilor
şi al căsătoriilor.



Caracteristici generale ale literaturii indiene vechi


Patru tendinţe (oralitatea, lipsa datării, conservatorismul şi
hieratismul) s-au influenţat şi interdeterminat reciproc, încât nu
putem trasa primatul niciuneia dintre ele asupra celorlalte.
Tnceputurile literaturii altor naţii prezintă aceleaşi trăsături,
ale creaţiei literare anonime şi acronicizate, legate în mod deosebit
de transmisiunea sa pe cale orală, însă în literatura indiană acestea
vor persista chiar şi după introducerea şi întrebuinţarea în alte
domenii ale vieţii publice a scrisului.
Scrierea veche de tip brāhmi-lipi, atribuită de tradiţie
invenţiei zeului Brahmā, va fi fost intrebuinţată chiar înainte de
edictele împăratului Aśoka datate în sec. al III-lea î. H., ca primele
inscripţii în limba sanscrită (în fapt în vulgata acelei perioade,
denumită de lingvişti prāk¬ta inscripţiilor). Acest tip de scriere,
derivat din cele două zeci şi două de caractere ale alfabetului
fenician, ca şi cel grecesc, dezvoltat mai apoi prin intermediul etrusc
de către romani şi aflat la baza alfabetului limbilor neolatine, este
precursorul scrierii devanāgarī, cu patru zeci şi nouă de grafeme,
întrebuinţat şi astăzi în majoritatea dialectelor indiene, adaptat,
bineînţeles, la noile cerinţe fonetice.
Ne aşteptam, aşadar, ca după mai bine de un mileniu de
tradiţie orală (acceptînd 1500 î. H. ca dată aproximativă a
compunerii ºg Vedei ), literatura indiană să curgă statornic în
scrierea pe care o vedem deja atestată cu certitudine în sec. al III-
lea î. H. Dar literatura indiană nu este o întipărire în literă, ci flux de
informaţie orală, śruti "cea auzită", sm¬ti "cea ţinută minte",
śāstra "învaţătură", împărtăşită paramparam (de la o generaţie la
alta) de la profesor la elev, cu o mare acurateţe şi discreţie.
Spre exemplificarea modului de învăţare, bazat pe
memorizarea textelor, vom cita un pasaj din Aśvalāyana
G¬hyasūtra, manual de instrucţie pentru ritualurile domestice, din
perioada vedică. Studentul, în cursul ceremoniei de iniţiere,
upanayana, îi cere maestrului său :
"- Recită magistre Gāyatrī mantra, magistre, recită !"
Profesorul recită vers cu vers, hemistih cu hemistih, pada cu
pada.
Studentul este făcut să recite şi reţine după putinţă.


În Manu Sm¬ti, în descrierea studentului ideal, ponderea
cea mai insemnată o are puterea de memorare (medhas). Unul
dintre primele ritualuri sa%skāra săvârşite pentru bunăstarea noului
născut este medhajanana (crearea puterii de memorare). Persoana
învăţată este suśrutī (cu auzul bun), iar poziţia sa în societate este
cea de gataśrī (cel ajuns la prosperitate), alături de rege şi de
negustorul bogat. Nefiind pusă în slovă scrisă, învăţătura rămâne
hieratică, exclusă celui neiniţiat şi celui nedemn prin neapartenenţa
sa la eugenia celor trei caste (brāhmaOa, k<ātriya, vaiśya).
Celor din casta śūdrās, aşa cum ne arată manualele Śrauta Sūtra,
adevărate cronici de viaţă publică şi privată ale societăţii indiene
vechi, li se îngăduie să manipuleze instrumentarul necesar săvârşirii
unui sacrificiu public, dar nu li se permite recitarea formulelor sacre,
mantras, care sunt imnurile vedice, primele creaţii ale literaturii
indiene.
Acestea, spune tradiţia, sunt apauru<eya (creaţie para-
umană), epifanice, iar nu compuse, revelate "vizionarilor" (¬<i).
De aici grija pentru acurateţea transmiterii lor şi a imutabilităţii
cuvintelor şi a anumitor foneme, păstrate şi devenite obscure după
mii de ani de tradiţie orală. Aceşti vizionari le-au transmis generaţiei
următoare care, lipsiţi de tejas (lustrul sacru), sfinţenia celor dintâi,
au compus Sa%hitās, colecţii de imnuri. Acestea au fost transmise
urmaşilor care, decăzuţi în privinţa puterii de memorare, le-au pus în
scris. Apoi a urmat perioada comentariilor Sūtrelor, BrāhmaOelor,
Upani<adelor care, în termeni largi, sunt exegeză a imnurilor
revelate. Iar ceea ce se va scrie in perioada postvedică, nu va fi
decât o exegeză mai extinsă a nucleului vedic.
Amintim în treacăt că toate şcolile filozofice indiene nu
numai că au originea în cugetările upanişadice, dar chiar vor
încerca să-şi justifice respectivele doctrine făcând apel la autoritatea
Upani<adelor.
Tradiţia tantrică târzie îşi va structura întreaga literatură pe
vechiul model al literaturii vedice : Sa%hitās-Āgāmās, Kalpa Sūtra-
Tantra, BrāhmaOās-Yamalās şi Damarās.
Acest conservatorism formal (ca în ultima instanţă citată) şi
de conţinut (precum e cazul raportului dintre sistemele filozofice şi
Upani<ade), prezent în toate domeniile creaţiei literare, departe de
a fi un factor stagnant, este axul care mişcă întreaga literatură


indiană până în zilele noastre. Precum piatra de moara statică pe
care se macină mereu altă făină.
Faptul că literatura indiană a curs fără de Chronos este
evident de la un capăt la altul al acesteia, iar aproximările pe care
specialiştii le fac pentru datarea unui autor sau a unei opere este
de multe ori de câteva secole sau chiar de un mileniu. Astfel se
aproximează că vestitul gramatician PāOini ar fi trăit fie înaintea lui
Yaska (comentator vedic şi lingvist avant la lettre) în sec. al V-lea î.
H., fie în sec. al V-lea d. H., după cristalizarea dialectelor prāk¬te.
Aceasta se datorează faptului că în perioada pre-creştină nu
exista conceptul de yugas, „eră”, în care va fi organizat sistemul
cronologic hindus. Kālīyuga, eră începută din 3101 î. H., continuă
până în zilele noastre şi nu este menţionată înainte de sec. IV-V d.
H., adică înainte de Āryabhatta, primul astrolog hindus. Prima eră
cunoscută este cea a regelui legendar Vikrama, apoi intrăm în
istorie cu dinastiile Sakas, Traikutka, Gupta etc.
Oricum, mentalitatea indiană a rămas întotdeauna
indiferentă în cronologizarea evenimentelor care au desăvârşit-o pe
genuri, astfel încât o istorie a literaturii indiene, spre a impiedica
oximoronul promis de titulatură, ar trebui să se prezinte sincronic,
aşa cum este descrisă în mod tradiţional iar nu diacronic, după
modelul istoriilor literaturilor occidentale.
Tradiţia literară indiană a crescut asemeni unui bāOian, cu
rădăcinile exterioare ajunse la pământ, din care s-au înălţat alţi
bāOiani, astfel că în această dumbravă nu se mai cunoaşte, fără de
tălmaci, trunchiul mamă.















India vedică. Literatura vedică


Veda, de la vid „a cunoaşte” cf. gr. õιδα, lat. video, este
un corpus de scrieri sacre, revelate, śruti (auzite), compus şi
transmis pe cale orală în vechea limbă indo-ariană, vedică.
Această limbă stă în relaţie cu sanscrita clasica precum
limba poemelor homerice cu dialectul attic. Yaska, exponentul cel
mai de seamă al şcolii etimologice antice, era conştient că limba
vorbită în vremea sa, laukika (lumească, populară, vulgata) este
urmaşa limbii metrice (candas) a Vedelor. În terminologia
gramaticienilor, candas, reprezintă nu numai limba metrică a
imnurilor cuprinse în Sa%hite, dar şi proza BrāhmaOelor,
Upani<adelor şi a porţiunilor de proză din Atharva Veda şi Yajur
Veda.
Limba vedică prezintă numeroase particularităţi care
înfăţişează cunoscătorului sanscritei clasice un text obscur şi dificil.
Cele mai reprezentative particularităţi sunt :
1. fonetice: cerebralele -a şi -ha care înlocuiesc Ô
respectiv Ôha intervocalic, e.g. i-he "cinstesc", mi-huse "ai
milă".
2. morfologice:
- preferinţa pentru temele monosilabice ale numelor
- terminaţii specifice ale declinărilor
- subjonctivul, un mod păstrat în sanscrita clasică numai
idiomatic, la aorist, cu negaţia ma.
3. lexicale:
- un fond mai mare de cuvinte din vocabularul comun indo-
european, devenite obscure ulterior
- întrebuinţarea particulelor expletive (padapurOa - "cuvânt
de umplere")
- cuvintele compuse, în care excelează toată poezia clasică,
sunt aproape absente în Vede.
În virturea acestor diferenţe lingvistice, cât şi a celor de
conţinut, privind religia, mitologia, mentalităţile, specialiştii au fost de
multe ori tentaţi să separe Vedele de corpul literaturii indiene,
privindu-le ca pe un produs al creaţiei indo-europene.
După cum am văzut, europenii au venit în contact pentru
prima dată cu literatura clasică, marcată de un profund hinduism,


zugrăvind o Indie exotică a trei zeci si trei de milioane de zeităţi ale
căror culturi rezistă până astăzi. Or, cât de departe de această
imagine se află Bhāratavar<a imnurilor vedice, în care nu apare
nici elefantul, nici bāOianul (nyagrodha, ficus religiosus),
elemente de identitate culturală a Indiei par excellence. Pe acestea
şi pe încă altele a încercat Richard Pischel cu încăpăţânare să le
identifice în ºg Veda, spre a susţine teza unei tradiţii vedice
neîntrerupte.
Dimpotrivă, Rudolf D. Roth este convins că tradiţia vedică a
atins un punct decadent. În acest fel s-ar explica eforturile
ministrului Mādhava, de la curtea regelui Bukka din Vijayapura
secolului al XIV-lea, care încredinţează fratelui său Sayana sarcina
restaurării studiului vedic, aflat în desuetudine. Aşadar, ştim cu
siguranţă că, în vremea vestitului comentator Sayana, Vedele
deveniseră obscure şi aveau nevoie de elucidarea unor exegeţi,
gramaticieni şi teologi. În fapt, tradiţia vedică n-a avut niciodată
punctul, ci numai virgula, căci va persista mereu ca un laitmotiv în
toate manifestările culturii indiene.
Când limba vedică încetat a mai fi o limbă vorbită, din nou
nu putem afirma în mod absolut. Ştim doar că atunci când arienii au
migrat în podişul Deccān, au dus cu ei nu numai imnuri vedice ci şi
o limbă vedică încă vie, aşa cum susţin mărturiile lingvistice.Spre
exemplu, în limba marāthī, vernacular din Mahārā<-ra, stat din
sudul Indiei, pronumele demonstrativ tyo este descendentul direct
al vedicului tya-, neatesat în sanscrita clasică.
Literatura vedică este, după expresia lui R. N. DaOÔekar,
asemenea unui curcubeu, în care nu se distinge clar când o culoare
începe şi când se termină, cu marginile în fuziunea următoarei
culori. Etapele literaturii vedice sunt:
I. Sa%hitās, colecţii de imnuri, rugăciuni, formule
sacrificiale, litanii, formule magico-religioase etc. Termenul creat
sa%hitā asemeni termenului sa%sk¬ta construit după modelul
prāk¬ta, denotă opera de colaţionare, de „punere laolaltă”
(sa%+hitā) şi de organizare a tradiţiei orale existente în forma
versurilor (mantras). Aceste mantre au fost aranjate în patru
colecţii SaOhitās după conţinut:
ºg Veda ("Veda imnurilor de laudă" - ¬k), Veda claselor,
conţinînd o poezie ultra rafinată, preponderent cu specific religios,
imnuri de slavă, rugăciuni etc.


Atharva Veda ("Veda formulelor magice" - atharvan),
Veda maselor, mult mai arhaică în conţinut.
Yajur Veda ("Veda formulelor sacrificiale" - yajus),
conţinând formule în marea lor majoritate împrumutate din ºg Veda,
întrebuinţate în ritualuri.
Sāma Veda ("Veda cânturilor"- sāmas), cuprinde mantre
din ºg Veda, modificate după cerinţele cantilenării.
II. BrāhmaOās texte în proză conţinând discuţii teologice,
discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioada, anume
ştiinţa ritualului.
III. Upani<adele fie sunt incluse în BrāhmaOās fie sunt
opere subsidiare ale acestora, excepţie făcînd creaţiile mai noi, care
sunt opere independente. Acestea reprezintă începutul literaturii
filozofice în India, cu toate că nu expun nici un sistem filozofic în
sensul strict al cuvântului.

Sa%hitās

Sa%hitāpā-ha (citirea legată), este o operă de redactare,
iar nu de creaţie, care presupune o perioadă anterioară,
mantrapā-ha, în care cuvintele dintr-un vers nu erau supuse
regulilor de eufonie externă, saOdhi, prin care fonemele finale
ale unui cuvânt sunt combinate cu iniţialele următorului cuvânt.
SaOdhi, care reprezintă o virtute pentru poetul perioadei
clasice, este aplicat ulterior poeziei vedice, care, avem convingerea
că nu aplica aceste combinaţii fonetice mai mult decât permiteau
cerinţele naturale ale limbii.
Sa%hitāpā-ha a apărut probabil după redactarea
Padapā-hei (citirea stacatto, "cuvânt cu cuvânt"), atribuită
gramaticianului pre-pāOinian Śākalya (sec. IV î. H.), în care fiecare
cuvânt al mantrelor originale apare în forma sa corect gramaticală,
fără nici o combinaţie eufonică a finalelor cu iniţialele următorului
cuvânt. Cum se înfăţişau imnurile înainte de redactarea lor în
Sa%hitās putem reconstitui după criterii metrice:

tu ám hi agne - Veda originală
tvám hyàgne - Sa%hitāpā-ha
tvám | hi | agne | - Padapā-ha
"tu | într-adevăr | o, Agni !|"


Această demonstraţie ne arată că, de fapt, colecţiile de
inmuri vedice pe care le deţinem astăzi, deşi sunt cel mai vechi
segment al literaturii indiene, prezintă redactări ulterioare, fiind un
palimpsest în spatele căruia cercetări viitoare pot descoperi un text
original. Dar trebuie înţeles bine că, odată cu redactarea mantrelor
în forma Sa%hitelor, această redactare a rămas finală, transmisă
verbatim până astăzi.
Transmiterea fidelă a textului s-a făcut prin mijlocirea unor
tehnici mnemotice surprinzătoare. Am văzut cum Padapā-ha era
concepută spre elucidarea textului "legat", printr-o citire stacatto,
cuvânt cu cuvânt a versului. Pe lângă aceasta, a fost inventată
kramapā-ha (citirea în ordine), în care un cuvânt era citit de două
ori, împreună cu cel anterior, respectiv cu cel posterior.

na soma indramasūto mamād − Sa%hitāpā-ha
na soma+ | soma+ indram | indram asūtah | asūta+ mamād |
- Kramapā-ha

Ulterior s-a adăugat jatapā-ha, o combinaţie de krama
cu pada pā-ha. Apogeul combinaţiilor şi permutărilor a fost atins
în formulele algebrice ale ganapā-hei ("citirea în numărătoare").

na soma+ | soma+ na | na soma+ | soma+ indram | indram
asūta+ | indram asūta+ | - Jatapā-ha
na soma+ | soma+ na | na soma+ indram | indram soma+ na |
na soma+ indram | - Ganapā-ha

De asemenea, accentul avea un rol important, guverna
sensul unui cuvânt. În acest context, toţi gramaticienii citează
exemplul legendei lui Indra şi Tva<-¬. Demiurgul divin
Tva<-¬ îşi pierde fiul în lupta dintre demoni şi zeii conduşi de
Indra. În cadrul unui ceremonial pentru naşterea unui fiu care să îl
distrugă pe Indra, Tva<-¬ pronunţă ambigua mantra:
indraśatrur vardhasva (fie ca un fiu să se nască, care să fie
indraśatrus). Indraśatrus, cuvânt compus din Indra şi śatrus
(duşman), poate fi interpretat ca un compus de tip
bahuv¬hi, "ucigaşul lui Indra", cu accentul pe al doilea cuvânt,
śatrus. Acesta este sensul intenţionat de către Tva<-¬ dar, din
greşeală accentuează primul cuvânt. Indraśatrus este un compus


bahuv¬hi şi înseamnă "unul al cărui ucigaş este Indra". V¬tra este
produs în urma sacrificiului şi destinat să piară de mâna lui Indra,
prin puterea mantrei pronunţate.
Căci mantra, construit pe radicalul man "a gândi" plus
sufixul de agent tra, (skr. manyate), este un "instrument al
gândirii", discurs, formulă sacră, inspirată de către zeu poetului,
care în schimb o modelează şi o adresează aceluiaşi zeu. Acest
flux de informaţie este rezultatul unor experienţe psihologice
asociate cu un organ fizic concret, inima, potrivit cu R. N. DaOÔekar
în H¬d in the Veda. Viziunea din inima poetului produce o
trasformare asemenea purificarii untului sacru sau a somei.
"Precum râuri de unt topit, cuvintele curg înlăuntru, împreună,
purificate de inimă şi cuget" (ºV IV.58.6, cf. III.26.8, VII.85.1,
IX.73.7, AV IX.73.7).
Astfel, prin lumina inimii, 6una+śepa obţine adevărata
cunoaştere a zeului VaruOa (ºV I.24.12). Indra îndepărtează
întunericul din inima credinciosului şi îl face "vizionar" (¬<i, în
ºV V.31.9). Imnul ºV VII.33.9 vorbeşte despre "iluminarea" lui
Vasi<-ha prin inimă, iar X.129.4 , despre secretul Universului
din inimile "vizionarilor" (¬<i).
Pentru Yaska, ¬<i este cel care posedă clarviziune,
celui căruia prin tapas (austeritate) şi yoga (meditaţie), i se arată
Brahmā "Cel auto-născut". Aceştia au avut cei dintâi revelaţia
Vedelor. Următoarea generaţie, decăzând în puterea spirituală a
"vizionarilor", prin învăţare au transmis Sa%hitele urmaşilor lor.
Aceştia, lipsiţi de instrucţie, au alcătuit compilaţii şi manuale
exegetice şi au încredinţat textul scrisului.
Acurateţea transmiterii s-a făcut în spiritul hieratismului
Vedelor, care erau apauru<eya (creaţie para-umană, divină),
darśana (viziune) sau śruti, „percepere a ritmului Infinitului de
către suflet”, după expresia mistică a eruditului Śrī Aurobindo
Ghose. Cea mai mare autoritate în fiecare pas al vieţii era Veda,
sursa supremă de cunoaştere. Toate ritualurile de trecere, cât şi
gesturile aparent neînsemnate, cotidiene, precum scăldatul,
mâncarea erau reglate de vedapramāOa (întâietatea, evidenţa
Vedei). Cei care trăiau în societate conform autorităţii tradiţiei erau
ortodocşii, credincioşii în validitatea Vedei. Aceştia erau astikās,
cei care afirmau realitatea, existenţa (<asti "este, există") Vedei.


Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian care îşi trimitea
fiul la instrucţie. Învăţătura era individuală, bazată pe o relaţie
paternalistă între profesor şi student, sau colectivă, în mici colegii
(caraOa). Textul pe care îl citeau era cel propus de una dintre
numeroasele śākhās (branşe) ale congregaţiunilor învăţaţilor
brāhmaOi (brāhmaOa sa%grahās).
Fiecare instructor alegea textul propus de śākhā în tradiţia
căreia se formase şi de care, în multe cazuri, îl lega o relaţie de
rudenie. Recenziile alcătuite de aceste śākhās ajung ele însele să
fie numite cu acest termen. Diferenţele dintre recenzii nu erau
fundamentale. Ele susţineau doctrinele respectivelor şcoli, operînd
interpretări textului original. Multe śākhās sunt enumerate de
indexurile antice, precum: CaraOavyuha SarvānukramāOi,
Pañcapatalikā etc. Multe s-au pierdut în timp, impunîndu-se doar
una singura (ca în cazul ºg Vedei ) sau mai multe (ca pentru
celalalte Vede). Deşi autoritatea unei śākhā se opune să
împrumute din tradiţia alteia, totuşi, spre a completa canonul, există
regula ca "ceea ce nu este stabilit într-o anumită śākhās poate fi
luat de la alta, dacă nu există vreo contradicţie", aşa cum spune P.
V. Kane în The History of the Dharmaśāstra (Istoria Dharmaśāstrei).

ºg Veda Sa%hitā

Religia şi societatea vedică
"Veda imnurilor", deşi cea mai veche carte a Indiei, nu
marchează zorii culturii acesteia, ci amiaza. Dupa expresia lui R. N.
DaOÔekar ºg Veda reprezintă vârful icebergului unei culturi
nepăstrate. Acesta descoperă în textul ºg Vedei un substrat, strat şi
un adstrat, care definesc trei etape în formarea gândirii religioase
ariene:
1. o religie cosmică - închinarea în faţa naturii, adorarea
elementelor primordiale, Dyaus (Cerul) şi P¬thivī (Pământul);
2. o fază cosmică-etică - conceptul VaruOa-¬ta;
3. o mitologizare a istoriei - adorarea zeului Indra, prototipul
războinicului arian.
Sâmburele oricărei religii este credinţa într-o primă ipostază
a ei de simţire, sensus numinis, percepere imediată şi materială a
prezenţei proteguitoare a unor forţe superioare. Obiectul acestui


sensus numinis îl găsesc indo-europenii în cea mai vastă,
inexorabilă şi benefică între realităţile înconjurătoare, cerul luminos,
înseninat, *diews (skr. dyaus, gr. Ζεύς, (Zeus) lat. Jovis,
veche germană zios-toc, anglo-saxonă Tiwes-daes). Este uşor de
urmărit devenirea urmaşilor lui *diews în limbile indo-europene,
din lumina însăşi, fiinţă luminoasă, zeu luminos, stăpân absolut al
cerului şi de aici, cerul fiind a tot-cuprinzător şi a tot-cunoscător,
suveran al celorlalte zeităţi şi al Universului. În panteonul indian
însă, niciodată Dyaus nu va ajunge un Deus sau Ζεύς (Zeus) al
tăriilor, ci se va retrage în domeniul său, cerul luminos, devenind
deus otiosus in faţa tinerelor generaţii de zei, încă din ºg Veda.
Fără îndoială ºg Veda este cea dintâi creaţie literară a
arienilor, purtând mărturii ale perioadei convieţuirii proto-indienilor
cu proto-iranienii în Balck. Gândirea mitico-religioasă a arienilor
avea un caracter etic, dar şi cosmic. O lege cosmică, ¬ta, care
reprezintă ordinea cosmică, "l’adapation harmonieuse des parties
d’un tout entre elles" (É. Benveniste, Le vocabulaire des institutions
indo-européennes, vol. I), cf. av. aşa, ossetină ard « jurământ »,
lat. ars « dispoziţie naturală, talent, gr. αραρίσκω (ararisku) « a
ajusta, a îndrepta, a armoniza », regla mersul Universului, după
care soarele apare în răsărit, anotimpurile se succed întotdeauna la
aceeaşi dată, ziua alternează cu noaptea, plantele se nasc din
seminţe. Iar un zeu veghea la respectarea acesteia, VaruOa, un
suveran teribil, magician (māyin) şi maestru al capcanelor. Într-o
discuţie secretă între doi el este al treilea prezent (cf. AV IV.16);
are o privire care nu clipeşte niciodată, mereu treaz, mereu la pândă
prin spionii săi (spaśās), ferecându-i pe păcătoşi în laţurile sale
(pāśās). Suveranitatea sa este complinită de aspectul blând, mai
uman, al monarhului Mitra (av. Mithra), zeu care păzeşte
respectarea contractelor, păstrarea jurămintelor şi a promisiunilor.
Venind dinspre vest prin pasul Hindukuś, arienii pătrund în
"ţinutul celor cinci râuri" (Pañca apās, astăzi Puñjāb). Aici
întâlnesc o populaţie cu un anumit grad de dezvoltare, cu forturi
întărite, o civilizaţie citadină, aşa cum o arată săpăturile arheologige
de la Mohenjo-Daro. Între baştinaşi, pe lângă dravidieni, convieţuiau
şi alte rase cu pielea neagră, de tip australian si african.
Odată cu intrarea arienilor în Sapta SiOdhu, luptele cu
băştinaşii nu le mai permit o gândire contemplativă. Bardul, care
este şi preot, îşi va îndrepta imprecaţiile către un zeu mai accesibil.


Grija maternă a zeului Indra pentru arienii deveniţi războinici şi
ofensivi, este preferată răcelii paterne a suveranului VaruOa. Indra
este singurul zeu cu o mitologie reală, spune R. N. DaOOekar în
History of Religions. În mitologizarea istoriei, lupta dintre arieni şi
dasyus sau dāsās devine lupta dintre devās şi asurās (zei şi
demoni), iar Indra este exponentul rasei ariene, în plan istoric, şi
conducătorul zeilor în plan mitologic. Aceşti dāsās se opun tuturor
idealurilor vedice. Ei sunt numiţi anāryās (ne-nobili), avrātās
(fără jurăminte), amanu<ās (inumani), a-nāsās (fără nas, cârni),
an-āsās (fără gură), vorbind o limbă neinteligibilă, adevās (fără
zei).
Odată cu expansiunea arienilor spre est şi sud, dravidienii
vor fi impinşi către sud, în statele Keralā şi Tamil NāÔu. Culturile
Indiei au fost întotdeauna permeabile la gigantica civilizaţie ariană,
astfel încât limbile dravidiene, tamil, telugu, malāyalam, prezintă
numeroase elemente sanscrite în lexicul şi gramatica lor.
Din noţiunile furnizate de imnuri, desprindem imaginea unei
societăţi rurale, agricole, fără urme de urbanism. Arienii au distrus
oraşele înfloritoare ale dravidienilor, stabilindu-se în sate (grāmās),
conduse de căpetenii războinice. Este paradoxal că civilizaţia
dravidienilor nu s-a mai dezvoltat în centre urbane, ci s-a retras să
mocnească în aşezări rurale, nutrind religia hindusă cu elemente de
credinţă populară, magie şi superstiţii.


Conţinutul şi forma poetică

ºg Veda Sa%hitā mai cunoscută sub numele prescurtat ºg
Veda, este biblia religiei vedice şi sursa celorlalte trei Sa%hite. S-
a bucurat de o mare popularitate şi avea cel mai mare număr de
recenzii. CaraOavyuha menţionează zece śākhās: Śākala,
Bā<kala, MāOOukeya, Aśvalāyana, Śā%khāyana etc. Astăzi
se păstrează numai Śākala śākhās pentru SaOhitā dar alte două
recenzii pentru sūtre, anume Aśvalāyana şi Śā%khāyana.
Aceasta se datorează faptului că recenziile diferitelor şcoli nu
prezentau variae lectiones în textul Sa%hitei, deşi difereau în
BrāhmaOelor, Upani<adelor şi Sūtrelor.


Śākala Sa%hitā cuprinde 1028 de imnuri, totalizând 1580
de versuri şi 153.826 de cuvinte. Imnurile (sūktas) sunt alcătuite
din stanţe (¬cas), compuse din trei sau patru padas (sfert de
vers), cu 8-12 silabe.
Imnurile sunt grupate în zece cărţi numite maOÔalas
(cercuri). Aceasta aranjare nu s-a făcut pe criterii de conţinut, ci în
jurul unui nucleu originar, compus din şapte cărţi la care au fost
adăugate în două etape diferite alte trei cărţi, în următorul mod:
1. un nucleu vechi grupând Cărţile familiilor, numite astfel
deoarece compunerea lor este atribuită unor poeţi-preoţi şi
descendenţilor acestora, astfel:

maOÔala II – autor G¬tsamada
maOÔala III – autor Viśvamitra
maOÔala IV – autor Gautama
maOÔala V – autor Atri
maOÔala VI – autor Bharadvāja
maOÔala VII – autor Vasi<-ha
maOÔala VIII – autor KaOva

2. maOÔala IX, cu un conţinut unitar, cuprinde imnuri
dedicate Somei Pavamāna (Soma curgătoare), special create spre
a fi intrebuinţate în marile ritualuri care întrebuinţau Soma ca
material de bază, Agni<-oma, Aptoryāma, Vājapeya etc. De
vreme ce ritualul complicat śrauta este o invenţie mai târzie,
cartea a IX-a se dovedeşte, astfel, a fi mai recentă.
Soma este numele unei plante neidentificate încă, cunoscute
şi întrebuinţate ritualic încă din perioada indo-iraniană (cf. av.
Haoma). Rădăcinile plantei erau foarte suculente, iar sucul extras
era preparat cu lapte fiert şi servit preoţilor oficianţi şi patronului
sacrificiului. Era o băutură halucinogenă (cf. ºV IX.119),
considerată ambrozia zeilor.
De aceea Soma deţine în ritual poziţia unui rege
(Somarāja) şi este aşezată pe un tron înalt. Soma este luna, în
virtutea omonimiei indu - "picătură" şi "lună". În această calitate
Soma apare ca soţ al zeiţei zorilor, U<as.
3. maOÔala X are un conţinut variat, în majoritate imnuri
întrebuinţate în ritualurile de trecere (sa%skārās), funerare (X.14-
18) şi nupţiale (X.85). Judecând după criterii lingvistice, acestea


sunt cele mai noi imnuri ale ºg Vedei. Din punctul de vedere al
conţinutului însă, părerile comentatorilor sunt diametral opuse:
Maurice Winternitz consideră că ceremoniile funerare şi
nupţiale sunt cele dintâi ritualuri domestice, practicate în epoca ºg
Vedei în aceeaşi formă precum sunt ele descrise în manualele de
liturgie domestică (G¬hya Sūtrās) post-vedice. Mantrele din
maOÔala X erau recitate în cadrul acestor ritualuri pentru care au
fost compuse.
Pentru Hermann Oldenberg, mantrele acestea au fost
adăugate ulterior, spre "a împodobi" practica ritualului laborios şi
chiar monoton. Aşadar, ele nu au fost create special pentru
întrebuinţarea în ritualuri de o vechime imemorială.
MaOÔala I este cel mai recent introdusă şi aşezată la
începutul Sa%hitei în contrapondere cu ultima carte, a X-a. Pe
modelul acesteia din urmă a fost cuprins acelaşi număr de imnuri,
anume 191.
În cărţile mai recente IX, X şi I se găsesc imnuri de o
vechime egală cu a celor din Cărţile familiilor, la fel cum în acestea
din urmă sunt introduse lucrări pe care metrica şi vocabularul le
dezvăluie ca noi creaţii.
Fiecare maOÔala a fost structurată astfel încât primele
imnuri să fie dedicate lui Agni, zeul focului, Focul în jurul căruia se
desfăşurau marile ritualuri śrauta cât şi cele domestice, g¬hya.
Al doilea grup de imnuri era inchinat lui Indra, zeul suprem al naţiei
ariene. Această schemă este respectată în toate cele zece cărţi.
Următoarele grupuri de imnuri sunt adresate zeului pentru care
respectivul poet avea preferinţă, sau descendentul căruia se
considera (e. g. în ºV VII.33 este descrisă naşterea lui Vasi<-ha
din Mitra-VaruOa şi nimfa Urvaśī).
Într-o societate sedentară, care a pierdut sensul proprietăţii
comune, mantrele sunt atribuite unor preoţi şi familiei acestora.
º<i G¬tsamada, Viśvamitra şi Vasi<-ha sunt nume legendare
care vor apărea în întreaga literatură indiană.
Numele autorilor imnurilor din maOÔalele IX, X şi I sunt
diverse şi de multe ori fictive: "Cei şapte ¬<i", IndrāOī (soţia
zeului Indra), B¬haspati (capelanul zeilor), Sūrya (zeul soarelui);
sau noţiuni abstracte personificate: Śraddhā (Credinţa), M¬līkā
(Îndurarea); nume legendare, Sūdās, sau porecle, Arcan
(Luminosul). Este remarcabil că autorii câtorva imnuri sunt femei, o


dovadă a condiţiei sociale de egalitate a acestora în societatea
veche indiană.
Poetul-preot, "vizionarul", bardul joacă un rol important în
această perioadă. De imprecaţiile lui Vasi<-ha depinde soarta
razboiului condus de rege (ºV VII.18, 33, 83). Viśvamitra protejează
clanul bhāratilor prin rugăciunile sale (ºV III.53.12). Poetul îi poate
determina chiar şi pe zeii duşmanilor să vină în ajutor. La
rugămintea lui ¬<i Vasi<-ha , Indra a despicat vadul în două
spre a face loc armatelor lui Sūdās, închizându-l în urma lor şi în
faţa duşmanilor (ºV VII.18).
Între aceşti preoţi regali (purohitās) existau animozităţi.
Lupta se dădea pentru a fi angajaţi de un patron care să le acorde
„onorariile rituale” (dak<iOās). Indra însuşi este rugat de
nenumărate ori să plouă peste credincioşi cu daruri de preţ
(dak<iOā māghonī). Acest zeu, îmbătat de laudele înfumurate ale
poeţilor, dar şi de licoarea ameţitoare a somei, îi răsplăteşte pe
măsură (ºV X.119.1).
După expresia multor specialişti în Vede, imnurile ºg Vedei,
nu sunt altceva decât o "lungă lamentaţie după bogăţii". În
mentalitatea arienilor încă mai subzistă acel spirit de jaf al perioadei
nomade.
Louis Renou, în La poésie religieuse de L 'Inde antique,
consideră că imnurile sunt produsul unui concurs între cei mai buni,
nişte improvizaţii. Astfel se explică forma ºg Vedei, în care întâlnim
o amplificare de teme. De asemenea, structura unui imn nu e o
înlănţuire logică, ci o juxtapunere, urmând în general următoarea
schemă:
1. Preludiu - exortaţia zeului căruia îi este închinat imnul. În
spiritul henoteist al religiei vedice (fiecare zeu este pe rând zeul
suprem), acesta este temporal, cel mai bun, cel mai puternic, cel
mai darnic şi mai îndurător dintre zei.
2. Cuprins - în care sunt înfăţişate faptele glorioase ale
zeului (e. g. miracolele săvârşite de Aśvinī, în ºV I.116 , ajutorul
dat de Indra tribului Bhāratilor în ºV VII.18).
3. Refren de mulţumire - în care i se aduce mulţumire
anticipată zeului sau i se reaminteşte scopul invocaţiei, într-o relaţie
de do ut des între zei şi muritori. Cei dintâi au fost creaţi şi sunt
menţinuţi prin rugăciunile celor din urmă care, la rândul lor, se află
în paza acelora. De câteva ori, zeii înşişi sunt apostrofaţi de


credincioşi. Vasi<-ha îl acuză pe suveranul VaruOa de a fi
părtaş la păcatul său (ºV VII.86.6 ).
Câteva imnuri apocrife sunt grupate în khila (appendix). La
sfârşitul cărţii a VIII-a, toate manuscrisele au un appendix,
Vālakhila cuprinzînd unsprezece imnuri, creaţii ale copiilor ¬<i.
Din anumite considerente de ordin liturgic, nu au fost incluse in
Sa%hitā nici cele unsprezece imnuri intitulate SuparOa,
PraiśasūktāOi şi formulele prozaice Nividās.
În pofida acestui tabu, este mirabilă conservarea în corpul
Sa%hitei a unor imnuri cu un vădit caracter laic. Mai mult,
MāOÔukeya sūktam (Imnul broaştelor), cum este denumit tradiţional
imnul VII.103, este o parodie la adresa preoţilor brāhmaOi.
Broaştele, la sfârşitul anotimpului secetos (cu dublu înţeles-
austeritate religioasă) aşteaptă în lac (în cheie simbolică, cazanul în
care se fierbe soma) sosirea ploii. Binefacerea pluvială este
întâmpinată cu orăcaieli (alegoric, formule liturgice), cele mai tinere
repetînd sunetele celor mai în vârstă (aluzie la sistemul tradiţional
de învăţare prin repetiţie).
În X.34 un împătimit jucător de zaruri se lamentează în
legătură cu decăderea sa socială şi cu pierderea averii. IndrāOī
este pe departe cea mai autoritară între co-soţiile lui Indra. Ea le-a
adus la tăcere pe acestea şi îşi domină iscusit bărbatul: "Eu sunt
semnul de recunoaştere, eu capul, eu teribila apărare" (X.159.2).
Autoritatea ei este cu atât mai mare cu cât ea domină pe cel mai
puternic dintre zei. Acesta, într-o euforie (ritualică, va încerca o
scuză tradiţia ulterioară), îşi dezactivează dinlăuntrul său titanic,
forţe nebănuite: "Acest pamânt pe care îl port în braţe, rogu-te, să-l
pun oare aici ori acolo?" (X.119.7).
Dar cele mai poetice imnuri sunt cele închinate zeiţei zorilor,
U<as, care are corespondent pe Aurora. Ea îşi dezvăluie trupul
dinspre răsărit privirilor muritorilor, precum soţia îşi ademeneşte
soţul (V.80).
Tocmai în aceste versuri, de o candidă frivolitate, Richard
Pischel întrevede prototipul curtezanei dramei clasice. De o fineţe
echivalată numai de Homer, de descrierile Eubeei rodhodactulos,
U<as apare în splendoarea sa ca mireasă a somei ( X.85 ).
Spiritul de cercetare profundă al indienilor îşi găseşte
expresia în imnul filozofic X.90 (Puru<a sūktam - Imnul Omului),
în care principiul suprem Brahman este identificat cu gigantul , prin


sacrificare căruia au luat fiinţă toate câte există. Imnul X.129
cuprinde primele speculaţii filozofice cu privire la originea lumii,
aflată într-o nediferenţiere între fiinţă şi nefiinţă.
O categorie aparte este alcătuită din imnurile ākhyānās,
care au forma unor dialoguri. Hermann Oldenberg consideră aceste
imnuri drept cea mai veche formă de poezie epică, conţinînd versuri
şi proză, din care doar sūktele s-au păstrat, redând replicile între
personaje, iar textul în proză, menit să contribuie la explicarea
acţiunii, era improvizat şi nu a fost consemnat.
Max Müller şi Sylvain Lévi întrevedeau în imnurile
ākhyānās precursorul dramei clasice, în care dialogurile lirice sunt
redate în versuri, iar desfăşurarea propriu- zisă a acţiunii dramatice
este realizată de contextul prozei.
Henoteism sau kathenoteism este numele pe care îl dă Max
Müller religiei vedice, credinţa în mai mulţi zei, fiecare ocupând pe
rând poziţia cea mai înaltă în pantheon. Poeţii se adresează
apologetic zeului care prezidează departamentul căruia cerinţele
sale se subsumează.
În X.95 vedem pe nimfa Urvaśī părăsindu-l pe nefericitul
rege Purūravas, aparent fără nici o explicaţie. Dar, într-o
povestire ākhyāna din BrāhmaOe (Śat. Br. XI.5.1), aflăm că
nimfa făcuse legământ înainte de căsătorie să nu îl vadă pe acesta
fără veşminte. Printr-un şiretlic pus la cale de tovarăşii acesteia de
joacă, care se cam plictiseau în absenţa ei, legamântul este
încălcat, iar nimfa nevoită să fugă.
Numai având la îndemână povestirea aceasta, replicile
dintre Urvaśī şi Purūravas devin inteligibile. Dar în alte imnuri
ākhyāna, înţelesul dialogului nu pare a fi stânjenit de absenţa
vreunor explicaţii.
Astfel este dialogul între Yama şi Yamī, în care Yamī
încearcă să-şi ademenească fratele la săvârşirea incestului pentru
propagarea speciei umane (X.10).
În III.33, Viśvamitra închină un pios omagiu "celor mai
materne dintre râuri", Śutudrī şi Vipāś, care îi răspund, împreună
şi pe rând.
Din bogata varietate a tematicii, conchidem că imnurile ºg
Vedei sunt o creaţie liberă, poezie de un înalt rafinament estetic,
compuse independent de practica ritualului, în pofida modificărilor
ulterioare menite să încadreze poezia în tiparul descris de Renou,


aranjamentului imnurilor în interiorul fiecărei maOÔale, respectînd
un anumit canon liturgic, şi a imnurilor cărţii a IX-a, compuse mai
târziu şi special pentru întrebuinţarea lor în ritualul Somayāga.




Atharva Veda SaOhitā

Numele Atharva Vedei
1. Cea mai veche menţiune a acestei colecţii de imnuri este
AV X.7.20, în care apare sub numele Atharvāngirasa+, enumerată
după ºg, Sāma şi Yajur Veda. Acest compus de tip dvaOOva,
"atharvās şi aOgirās", apare şi la începutul unui manuscris al
recenziei atharvanice Śaunakīya. Numele separat atharvan, ca
şi derivatele acestuia, ātharvanāOi, ātharvanika, ātharvaOa, este
frecvent întrebuinţat spre a desemna această Veda, dar nu şi
termenul angiras, care apare astfel într-un singur pasaj vedic
(Taitt. Sa. VII.5.2.2).
2. În numeroase instanţe cele două nume separate apar în
acelaşi context, demonstrând de fapt că Sa%hitā este compusă
din atharvan şi angiras. Această distincţie este exprimată fără
echivoc în două pasaje vedice (Maitr. Sa. V.5.10 şi Gop. Br.
I.2.18) şi este menţinută ulterior de toate textele ritualice. Atharvan
se referă la practicile benefice, śānta (sfinte) şi pau<-ika
(benefice), care sunt cu precădere bhe<ajāOi (curative), cf. AV
XI.6.14. Angiras se referă la practicile magice, yatu, ābhicāra,
care au un caracter terifiant (ghora), cf. Śat. Br. X.5.2.20. Încă din
titlu transpare natura bipolară a imurilor atharvanice, după cum sunt
întrebuinţate, benefic, de către vraci, sau malefic, de către
magicianul comunităţii. Chiar actul magiei presupune două aspecte,
benefic pentru acela în slujba căruia se face şi distrugător pentru cel
în dauna căruia se săvârşeşte.
Textele ritualice târzii menţionează
numeleBh¬gavangirasa+ şi Brahma Veda. În primul, numele
bh¬gu înlocuieşte pe atharvan, compusul bh¬gvangirasa+ fiind o
alternativă inovatoare a vechii denumiri, larg acceptată, devenind
expresia cea mai des întrebuinţată pentru această colecţie de
imnuri. Înlocuirea titulaturii nu afectează cu nimic caracterul bivalent
al Atharva Vedei.
3. Cei trei termeni, atharvan, angiras şi bh¬gu sunt nume
mitice ale preoţilor cultului focului. Atharvan (cf. av. atar- foc) este
un Prometeu hindus, un preot care deţinea secretul aprinderii şi


păstrării focului în sânul tribului său, devenit cu vremea iniţiatorul
unui cult transmis ereditar şi o figură legendară de mare înţelept. Şi
cum idealul erudiţiei era reprezentat de ¬<i, acesta devine
"vizionarul" mantrelor care îi poartă numele, atharvanice. Numele
angiras este derivat din etimologia populară. Yaska, Nir. 3.37:
angiras vine din aOgarās (tăciune aprins), cf. Sayana,
comentariul la ºV III.31.7 şi I.100.4 din angiara, "tăciune", legat de
asemenea de cultul focului. Bh¬gu este asociat cu actul
comunicării secretului focului creat de zei, asociere confirmată de
etimologia sa, derivat din bh¬j, cf. Yaska, Nir.

III.17, „a frige”, cf.
lat. fringo, "a arde" (cf. gr. φλέγω; lat. fulgeo, flagro; germană
Blinken).
Numele Brahma Veda apare târziu şi este rezultatul
exagerărilor preoţilor atharvanici, a căror Veda este echivalată cu
înalta cunoaştere, ştiinţa par excellence a brāhmaOilor,brahmodyā
(<brahma+vidyā, "ştiinţa lui brahma").


Poziţia Atharva Vedei vis-à-vis de trayī vidyā

Atharva Veda are o poziţie unică în literatura vedică, în
special, şi în cea indiană, în general. În primul rînd este introdusă în
canonul vedic, fiind considerată revelaţie, śruti. Cu toate acestea,
vedem că nu se bucură de aceeaşi atenţie acordată celorlalte trei
Vede.
Literatura atharvanică posedă o singură BrāhmaOa,
Gopatha BrāhmaOa, în vreme ce ºg Veda are două, Yajur
Veda două, Sāma Veda unsprezece. Criterii lingvistice
demonstrează caracterul său recent, în comparaţie chiar cu cele
mai noi creaţii de acest gen. Pentru o aliniere la canonul vedic era
nevoie de compunerea acestui comentariu teologic, care glorifică
ad extremum importanţa Sa%hitei sale.
De asemenea, vedem cum Atharvan are o singură sūtra,
în vreme ce celelalte au mai multe. În plus, acest manual, Kauśika
Sūtra, este prin sine unic în literatura genului său, fiind mai
degrabă un comentariu ce elucidează sūktele atharvanice, pe
măsură ce le stabileşte întrebuinţarea (viniyoga) în ritualul
domestic. Celelalte manuale sunt preocupate de descrierea


ritualului în care sunt inserate, fără vreo motivaţie anumită, versuri
din Vede.
Pe de altă parte, trebuie avut în minte faptul că acest
manual este o G¬hya Sūtra. În toate celelalte instanţe manualele
ritualului domestic sunt compuse pe modelul Śrauta Sūtrelor,
care cuprind precepte pentru organizarea marilor ritualuri publice.
În cazul de faţă, Vaitāna Sūtra, de altfel, unica creaţie
atharvanică de acest gen, este structurată după principiile Kauśika
Sūtrei, care a fost compusă cea dintâi, ritualul domestic fiind mai
aproape de procupările Atharva Vedei decât ritualul śrauta.
Ulterior preoţii atharvanici au simţit lipsa unei Śrauta Sūtre drept o
inferioritate faţă de celelalte Vede şi au compus Vaitāna Sūtra.
În schimb, numărul cel mai mare de Upani<ade este legat
de tradiţia atharvanică. Cugetările libere şi anti-vedicismul acelora
sunt mai aproape de natura semi-seculară a Atharva Vedei.
Aşadar, deşi de dată indo-europeană în privinţa conţinutului,
cum vom vedea, din punctul de vedere al structurării în Sa%hitā,
Atharvan este cea mai nouă Veda, iar, spre alinierea în canon,
urmând tradiţia celorlalte trei, a compus o BrāhmaOa şi o Sūtra.
1. Această poziţie specială a Sa%hitei este evidentă din
referinţele literaturii posterioare, începând cu ºV X.90.9, care
enumeră trei nume generice ale celor trei Vede incluse în canon
(trayī vidyā),¬cas, samāni, yajū%śi, corespunzând ºg, Sāma şi
Yajur Vedei. În recenzia Taittirīya Sa%hitā a Yajur Vedei, cf. Yaska,
Nir.,II.4.12.7; 5.7.1, VI.1.2.4, VII.3.1.4; 12.1.1 apar menţionate
numai ¬k, sāman, yajur. Aceeaşi stereotipie în menţionarea
canonului apare în repetate pasaje şi în Śatapatha BrāhmaOa,

cf.
Yaska, Nir., I.1.4.2.3, II.6.4.2-7, IV.6.7.1.2. Toate aceste texte,
care reprezintă cea mai mare autoritate între învăţaţii brāhmaOi ,
vor promova prin menţiunile de felul celor arătate, o poziţie ambiguă
a Atharva Vedei, urmată de excluderea ei din canonul ortodox
trayī vidyā.
2. Faptul că imnurile Atharva Vedei nu apar în enumerarea
celorlalte trei categorii de versuri vedice indică o anumită restricţie
ezoterică în baza căreia se făcea o anumită selecţie a textelor ce se
cuveneau a fi recitate în marele ritual śrauta. Atharvan, a cărei
menire principală este una curativă (imnurile bhai<ajāOi sunt
preponderente în tematica atât de variată a acestei Sa%hite), nu îşi
găseşte locul în ritual decât incidental şi auxiliar. Pentru că ritualul


trebuie protejat de rak<asās (o categorie de demoni), deochi,
duşmanii vizibili şi invizibili ai patronului ritualului (yajamāna), căile
urmează a fi netezite pentru desfăşurarea desăvârşită a acestuia,
uneltele sacrificiale trebuie purificate, locul, de asemenea, se
impune a fi curăţat de spiritele rele. Toate aceste acte ritualice
ascund în spatele lor acte de magie, pentru îndeplinirea cărora sunt
necesare formule adecvate. Chiar dacă acestea nu sunt din
Atharvan, ci din Yajur Veda, ele sunt compuse în consacratul stil
atharvanic. Aşadar vedem cum elemente atharvanice deghizate
participă în śrauta. Nu imnurile cu un caracter magic, pe care le
vedem copiate verbatim în Taittirīya Sa%hitā, în MaitrāyaOī
Sa%hitā

sau în Vājasaneyi Sa%hitā, cf. Yaska, Nir., I.3.2.1,
I.2.10.1 respectiv V.23, sunt motivul neintegrării Atharva Vedei în
canon, ci nepotrivirea acesteia cu problematica marelui ritual, în
jurul căruia polarizează trayī vidyā.
3. Aşadar, într-o primă etapă, poeţii atharvanici înşişi nu
erau conştienţi de o marginalizare voită a Sa%hitei lor. Pentru
aceştia era firesc să enumere atharvāngirasān, alături de ¬cas,
yajū%śi, sāmāni, cf. Yaska, Nir., X.7.20, cf. XI.6.14, XIX.54.5;
XIX.22.1; 23.1. Totodată ei sunt conştienţi de inadvertenţa
religioasă a tematicii poeziei lor cu tema marelui ritual, de aceea, în
numeroase pasaje, cf. Yaska, Nir., XII.1.38, XV.3.6-8; 6.3
atharvan nu apare menţionat împreună cu celelalte trei categorii.
Ulterior se produce o marginalizare, şi mai mult, o atitudine
ostilă împotriva acestei Vede, facilitată de oroarea pe care o
producea în societatea brahmanică de acum, magia, cea mai
pregnantă dintre temele atharvanice. Dar magia era mult prea
adânc înrădăcinată în mentalitatea ariană pentru ca o mişcare
ecleziastică să o poată da uitării. După o periodă în care literatura
vremii, anume Sūtrele sunt puse în slujba unui brahmanism strict,
din care Atharvan este exclusă, o dată cu apariţia noilor reguli de
conduită socială, cuprinse în textele de lege Dharma Sūtra,
această Veda se bucură de o consideraţie mult mai mare decât
cea acordată celorlale trei.
Acest lucru a fost posibil în virtutea caracterului obştesc al
credinţelor sale, a indispensabilei ştiinţe a medicinii şi a astrologiei,
ambele asociate cu Atharva Veda precum şi datorită faptului că
preotul regelui (purohita), prin practicile magice ostile duşmanilor şi
favorabile patronului, era, de preferinţă, preot atharvanic. Cu


vremea aceasta devine o regulă, iar favorizarea serviciilor
atharvanice de către casta războinică va impune şi recunoaşterea
lor de către casta preoţească şi prin urmare introduse în marele
ritual.
În practica ritualului era nevoie de un manipulant al
instrumentarului religios, funcţie îndeplinită de preotul adhvaryu al
Yajur Vedei, de recitarea versurilor adecvate din ºg şi Yajur
Veda, înfăptuită de preotul rigvedin hotā, de cantilenarea
cântecelor din Sāma Veda, datoria preotului samavedin udgatā.
Toate serviciile religioase fiind ocupate, preotului atharvanic îi va
reveni funcţia de supraveghetor al ritualului, fiind cunoscător al
tuturor celor patru Vede (caturvedi) şi exponentul cel mai de
seamă al ştiinţei brahmanice, preotul brahma. Atharva Veda,
care cuprindea imnuri pertinente recitării în cadrul slujbelor de
purificare (prayaścitta), devine Brahma Veda, titlu folosit spre
autodesemnare numai de tradiţia atharavanică însă.


Structura şi temele fundamentale

Gramaticianul antic Patañjali (secolul al II-lea î. H.), în
Mahābhā<ya I.1.1, face referinţa celor patru Vede prin citarea
primului hemistih din fiecare colecţie. Atharvan apare menţionată
prin śam no devī, Śaunakīya Sa. 1.6.1, în Paippalāda Sa.
1.1.1. În practica ritualului, în momentul în care se prezintă fiecare
Veda, brāhmaOii de astăzi introduc Atharva Veda prin această
mantra.
Unica recenzie a acestei Sa%hite pe care indologii au
posedat-o până în 1875, a fost Śaunakīya, care începe cu alt vers.
În anul menţionat, Roth descoperă un manuscris pe o singură coajă
de stejar, conţinând recenzia Paippalāda, din care lipseşte tocmai
prima pagină. Oricum, aceasta rămâne cea mai importantă
descoperire a secolului pentru indologie, după afirmaţia lui William
Dwight Whitney. După aproape un secol, în 1960, Durgāmohan
Bhattacharya descoperă în districtul Orissā un manuscris din frunză
de palmier, cu aceeaşi recenzie, completă, în care mantra citată de
Patañjali apare la început.


Acestea două, Śaunakīya şi Paippalāda, sunt unicele
śākhā ale Atharva Vedei descoperite până acum. Ele diferă în
privinţa numărului de mantre, aproximativ 6000 în prima, 8000 în
cea de-a doua, acesta din urmă având lecţii mai bune din punct de
vedere gramatical, metric şi semantic, cât şi o tematică mai variată.
Totuşi, prima este cea mai bine studiată până în prezent, având o
BrāhmaOa şi o Sūtra proprie, Gopatha respectiv Kauśika şi
este mult mai răspândită între atharvavedinii contemporani.
Imnurile recenziei Śaunakīya sunt grupate în douăzeci de
cărţi (kāOOa - diviziuni), după principii editoriale pertinente.
Exegeza modernă observă o anumită distribuire a imnurilor în trei
mari diviziuni:
1. Prima mare diviziune (cărţile I-VII) conţine imnuri scurte
cu tematică variată. Imnurile fiecărei kāOÔa au un număr omogen
de versuri, ascendent cu un vers în primele cinci cărţi şi scăzând cu
un vers în cărţile VI şi VII, astfel:

kāOÔa VI VII I II III IV V
număr de versuri 1 3 4 5 6 7 8

2. A doua mare diviziune (cărţile VIII-XII) cuprinde imnuri
lungi, de peste douăzeci de versuri, cu o tematică variată.
Trăsăturile distincte ale acestei diviziuni sunt: prevalenţa imnurilor
"mistice" (cf. VIII.9, IX.9-10, X.7-8, XI.8), a ghicitorilor de tip
brahmodyā (cf. X.2.20-25), includerea a numeroase imnuri
rigvedice (IX.9-10), includerea în fiecare carte a unor pasaje în
proză, care se aseamănă din punct de vedere stilistic cu
BrāhmaOele. Cele patruzeci şi cinci de imnuri sunt grupate după
următoarele principii: cele mai lungi imnuri ale întregii colecţii, în
număr de cinci, sunt aranjate în cartea a XII-a, în vreme ce celelalte
sunt împărţite câte zece în cele patru cărţi, VIII, IX, X, XI.
3. A treia mare diviziune (cărţile XIII-XVIII) este formată din
imnuri lungi, cu o tematică omogenă:
cartea XIII -imnuri dedicate zeului-soare în ipostaza de
Rohita (Rumeniul)
cartea XIV -imnuri nupţiale
cartea XV -poeme apologetice ale asceţilor vrātyās
cartea XVI - predomină incantaţiile împotriva noctofobiei


cartea XVII -imnuri închinate zeului-soare Sūrya, identificat
cu zeul Indra şi Vi<Ou
cartea XVIII-imnuri funerare
Cărţile XIX şi XX sunt adăugate ulterior formării colecţiei.
kāOÔa a XIX-a cuprinde imnuri care din punct de vedere al
conţinutului şi al numărului de versuri şi-ar fi putut găsi locul în
celelalte cărţi, dacă nu ar fi fost compuse la o dată mai târzie, după
cum o demonstrează criteriile lingvistice şi metrice. Ultima carte
cuprinde pasaje din ºg Veda.
Aceste din urmă criterii editoriale, cât şi noţiunile de realia
din textul Atharva Vedei indică o etapă posterioară epocii
rigvedice, în care societatea ariană a avansat mult înspre sud-estul
câmpiei gangetice, până în Bengal, ţinutul de baştină al tigrului,
animal necunoscut până atunci. Împărţirea pe caste
(brāhmaOās,k<ātriyās, vaiśyās, śūdrās) este deja recunoscută,
iar casta preoţească îşi arogă o poziţie de primat în societate.
Privilegiile preoţilor sunt protejate printr-o serie de tabuuri,
cum ar fi inviolabilitatea brāhmaOilor, care sunt din neamul zeiesc
al Somei şi protejaţi de Indra (AV V.18.6), a căror ucidere atrage
căderea regatului (AV V.19.8), la ai căror duşmani Indra le aprinde
un foc în inimă (AV V.18.5). De asemenea, intangibilă este şi
proprietatea preoţilor, reprezentată într-o societate semi-nomadă de
vacă, a cărei sacralizare îşi are originea în imprecaţiile atharvanice.
Soţia brāhmaOului este purtată de zei înspre pământ (AV V.17.2),
iar abandonarea ei stârneşte furiile cerului divin (AV V.17.6).
Serviciile religioase sunt compensate de onorarii sacrificiale
(dak<iOās) în aur, vite, case (AV VI.71).
Din tematica imnurilor citate, apologii ale brāhmaOilor şi ale
credinţei acestora, se vede ca dintr-un palimpsest influenţa
perioadei de redactare, iar nu de compunere, a Atharva Vedei.
Vechea gândire religioasă populară, prin esenţă magică, suferă în
acestă perioadă un proces de brahmanizare.
Încă din perioada formării societăţii ariene în Sapta SiOdhu
existaseră o religie a poeţilor, a preoţilor şi a războinicilor, deci a
claselor, şi o superstiţie, o credinţă populară în rândurile largi ale
populaţiei. Adesea gândirea vedică oscilează între religie şi magie.
În fapt amândouă apelează la intervenţia divină pentru ajutorarea
oamenilor, însă cea dintâi indirect, prin imprecaţii la care divinitatea
poate răspunde favorabil, negativ sau chiar deloc, respectiv


indirect, prin formule magice care "forţează" divinitatea să
colaboreze.
Dacă în ºg Veda întâlnim exclusiv pioşenia rugăciunilor, în
Atharvan, Veda maselor, rugăciunile se împletesc cu blestemele şi
cu ameninţările. Chiar imnuri marcate de un adânc sentiment
religios, în bunul spirit rigvedic, se termină in cauda venenum, printr-
un blestem sau o ameninţare, fie dintr-o adaptare ulterioară
ritualistă, fie că poetul atharvanic a simţit că ruga fără ameninţare
nu este eficientă. Imnurile de acest fel definesc adevărata natură a
Atharva Vedei, coincidentia oppositorum, acel "atharvanesque",
cum este numită de Bloomfield. Atharvan este asemenea unui cap
cu două trunchiuri (dviśariraśīra+), cf. Vayu PurāOa 65.27,
Kauśikapadhāti I.1, însumând două teme principale: śānta (magie
pacificatoare), domeniul lui atharvan şi ghora (terifiantă), domeniul
lui angiras.
Spre deosebire de celelalte trei Vede care, participând prin
conţinut la śrauta, au o finalitate transcendentală, Atharvan are o
finalitate atât pe lumea cealaltă, cât şi pe lumea acesta, prin
practicile sale pacificatoare (śāntika), pentru prosperitate
(pau<-ika) şi de magie (ābhicārika).





De la India vedică la India brahmanică


Cum s-a amintit anterior, există patru mari corpuri de Vede:
1) ºg Veda, imnurile; 2) Sāma Veda, cântecele; 3) Atharva Veda,
descântecele şi 4) Yajur Veda, formulele liturgice. Dintre textele
brahmanice cel mai important este Śatapatha BrāhmaOa, operă
fundamentală pentru cunoaşterea semnificaţiei sacrificiului indian,
ca şi a specificului unor ritualuri indiene.
Trecerea de la mitologia ariană la cea vedică nu este
bruscă. Ea este marcată prin zeul suveran VāruOa, prezent în
ambele mitologii. Cu toate acestea, portretul cel mai elocvent al unui
zeu vedic este acela al lui Indra, stăpânul zeilor, căruia îi sunt
dedicate 250 de imnuri din ºg Veda. Lupta dintre Indra şi demonul
V¬tra este celebră în mitologia indiană. Ea simbolizează
cosmogonia, întrucât uciderea unei fiinţe primordiale amorfe naşte
viaţa şi lumea, marchează trecerea de la haos la cosmos, de la
impersonal la personal. Lupta se încheie, ca în basmele româneşti,
cu triumful binelui asupra răului.
Zeul Agni are un statut important în ºg Veda. El este zeul
focului şi ocrotitorul sacrificiului. Totodată are şi rolul de preot al
zeilor. Agni îi ajută pe oameni prin alungarea bolilor, vrăjilor,
demonilor, întunericului. Facultăţile spirituale ale zeului focului sunt
probate prin asimilarea dintre foc şi inteligenţă, ca şi prin căldura
interioară, nu fizică şi psihică, ce sunt exterioare, ci spirituală. Agni
veghează asceza, numită tapas în sanscrită.
Zeului Soma îi sunt dedicate 120 de imnuri vedice.
Tescuirea plantei soma este un simbol al împreunării sexuale, dar
are şi o valoare mistică interesantă, fiind numită "băutura nemuririi".
Ca virtuţi ale acestei plante miraculoase şi a zeului ce o reprezintă
numim: vindecarea unor boli, întărirea puterilor, vigoarea, potenţa,
reînsufleţirea spiritului, prelungirea vieţii etc.
În pantheonul vedic zeii Brahmā, Vi<Ou, Śiva formează o
importantă tripartiţie. Brahmā este creatorul, Vi<Ou - susţinătorul,
iar Śiva - distrugătorul. Brahmā creează lumea şi totuşi este mai
puţin prezent ca ceilalţi doi în texte sau temple. Vi<Ou este
binevoitor şi simbolizează întregul, ca şi categoria spaţiului. Śiva are
un aspect malefic. Perechea Rudra-Śiva este o epifanie a puterilor


demoniace. Śiva simbolizează, însă, şi virilitatea, puterea creaţiei şi
este venerat încă din perioada dravidiană a culturii indiene, deşi în
mitologia vedică nu are aceeaşi importanţă.
În cadrul religiei hindu, vedismul şi brahmanismul sunt
componentele fundamentale. Vedismul ilustrează religia vedică.
Însă brahmanismul se referă uneori nu atât la textele brahmanice,
cât la filosofia brahmanică din textele upanişadice. Sarvepālli
Rādhāk¬<Oan, în cartea Indian Philosophy, distingea trei tipuri de
religie în raport cu textele sacre indiene: a) religia naturii (Veda); b)
religia legii (BrāhmaOa) şi c) religia spiritului (Upani<ad).
Cultul vedic nu cunoştea sanctuarul. Se folosea în schimb
casa sacrificantului sau un teren în natură. De la sacrificiul
animalelor s-a ajuns la cel al plantei soma.
În ceea ce priveşte riturile, ele se divid în textele vedice, ca
şi în cele brahmanice, în două categorii: a) solemne (śrauta) şi b)
domestice (g¬hya). Cele solemne sunt îndeplinite de oficianţi şi se
caracterizează, aşa cum arată Charles Malamoud în cartea Le
sacrifice dans l'Inde ancienne, prin trei focuri sacrificiale, prezenţa
obligatorie a oficianţilor, distincţi faţă de sacrificant, spre deosebire
de cele domestice, care pot avea un singur foc şi presupun doar
prezenţa stăpânului casei. Ritul solemn se bazează pe śruti, pe
revelaţia directă, auditivă a adevărului etern, pe când ritul domestic -
pe sm¬ti, pe tradiţie şi memorie. Exemplele cele mai însemnate de
rituri solemne sunt agnihotra, ofranda adusă focului şi sacrificiul
plantei soma.
Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dīk<ā).
Sacrificiul o presupune ca venind din partea sacrificantului.
Madeleine Biardeau, în cartea Le sacrifice dans l'Inde ancienne,
susţine că ritualul consacrării reprezintă o moarte a individului
profan, desigur iniţiatică, şi o renaştere la stadiul divin, care este cel
al sacrificantului (yajamāna) pe tot parcursul sacrificiului.
Cât despre ceremonii, upanayana semnifică introducerea
discipolului pe lângă maestru. Ceremonia este prezentă nu numai în
cultura indiană, ci şi în cea greacă sau chineză. O altă ceremonie
semnificativă la indieni este cea a întronării regale, rājasuya. În
literatura vedică ceremonia sacrificiului calului, aśvamedha, este
bine reprezentată. Ea se desfăşoară primăvara, momentul temporal
semnificând renaşterea. Sacrificiul calului are menirea de a
regenera cosmosul. Un imn din ºg Veda, intitulat Puru<asūkta,


vorbeşte despre sacrificiul lui Puru<a, puru<amedha, bineînţeles şi
el cosmogonic.
Sensul sacrificiului este moartea iniţiatică în lumea profană
pentru renaşterea în cosmos şi obţinerea nemuririi. Sacrificiul repetă
ideea autosacrificiului lui Prajāpati, aşadar cosmogonia. Înălţarea
altarului simbolizează creaţia, cosmicizarea.
Există mai multe tipuri de cosmogonie în imnurile vedice. Ele
sunt următoarele: 1) mitul fecundării apelor primordiale (Agni); 2)
mitul descompunerii unui gigant primordial (Puru<a) în ºg Veda X,
90; 3) mitul desprinderii creaţiei dintr-o unitate-totalitate, raportul
dintre fiinţă şi nefiinţă (sat-asat) sau creaţia ex nihilo, în ºg Veda X,
121 şi 129; 4) mitul despărţirii cerului de pământ (lupta mitologică
dintre Indra şi V¬tra).
Descompunerea gigantului Puru<a din Veda este o temă
reluată prin autosacrificiul lui Prajāpati în BrāhmaOa. Imnul
cosmogonic vedic este omolog cu legenda brahmanică.
Autosacrificiul lui Prajāpati este exemplar. El a creat prin emanaţie,
prin căldura interioară degajată în afară. Conform cu Śatapatha
BrāhmaOa XI, 1, 6, 1 s-au creat atunci cuvântul, apele, pământul şi
zeii pentru a popula cerul, demonii pentru a popula pământul.
Prajāpati este identificat cu timpul prin simbolul anului, cu altarul şi
cu universul. Sacrificantul se identifică sublim cu Prajāpati,
recreează unitatea supremă prin repetarea cosmogoniei şi obţine un
nou mod de a fi, sacru, câştigând nemurirea.
Dacă dintre cele 18 texte epice numite PurāOa, Vi<Ou
PurāOa este cel mai important, şi se ocupă de creaţia lumii, a zeilor
şi a oamenilor, de istoria dinastiilor de regi, opera fiind dedicată
zeului suprem Vi<Ou, ca şi Bhāgavata PurāOa, cea despre viaţa
lui K¬<Oa, întruparea umană a acestui zeu; dintre textele
BrāhmaOa reţinem, desigur, Śatapatha BrāhmaOa. Este o lucrare
fundamentală în ceea ce priveşte mitul sacrificiului. Potrivit denumirii
sale, "BrāhmaOa celor o sută de poteci", Śatapatha BrāhmaOa
prezintă construirea altarului, tipicul ritualului de sacrificiu cu toate
elementele sale. De asemenea, subiecte din această operă sunt
reluate în epopeea Mahābhārata, în drama Śākuntala a lui Kālidāsa
etc.


India upanişadică

Dacă vechimea textelor upanişadice este o problemă
discutată, iar unii cercetători, între care se află şi Sarvepālli
Rādhāk¬<Oan, le consideră pe multe anterioare textelor vedice,
totuşi valoarea şi importanţa lor majoră în cadrul spiritualităţii
indiene sunt indiscutabile. De asemenea, ele sunt esenţiale pentru
cunoaşterea culturii indiene şi fundament pentru mai multe dintre
şcolile de filosofie şi soteriologie indiană, ca şi pentru două dintre
marile religii ale lumii, hinduismul şi buddhismul. Există în jur de 100
de Upani<ad, dintre care 12 principale, cum ar fi: Chāndogya,
B¬hadāraOyaka, Ka-ha, Kena, Īśā, Taittirīya, Aitareya,
MuOÔaka, MāOÔūkya, Śvetāśvatara, Maitrayāni şi Praśna. Dintre
autorii acestor texte menţionăm câţiva: Āruni, Yajñavālkya,
Taittirīya, ŚāOOīlya, Uddalaka, Jainalī, Maitu, Pratandāna etc.
Dintre textele Upani<ad, Chāndogya Upani<ad,
emblematic pentru disciplina misticii, sintetizează mesajul central şi
înţelepciunea acestor texte: ideea echivalenţei dintre ātman şi
Brahman. B¬hadāraOyaka Upani<ad este important pentru
cunoaşterea lui Brahman, pentru disciplina gnoseologiei. Cel mai
însemnat din punctul de vedere al disciplinei metafizicii este Ka-ha
Upani<ad. Dialogul dintre Yama, zeul morţii, şi Naciketas este
celebru în Ka-ha Upani<ad. Cicerone Poghirc, în cartea
Philologica et linguistica, îl compară întemeiat cu acela dintre
Demiurg şi Hyperion din poemul Luceafărul de Mihai Eminescu.
Luceafărul cere "o oră de iubire" şi condiţia de muritor, Naciketas
vrea nemurirea, însă nici unul dintre ei nu-şi va putea depăşi
statutul. Reţinem critica adusă de Naciketas conceptului de fericire.
Potrivit soteriologiei indiene, fericirea înseamnă transcenderea
ciclului samsaric al naşterilor, morţilor şi renaşterilor şi obţinerea
eliberării (mok<a), nicidecum o simplă mulţumire de sine profană
odată cu satisfacerea unor interese personale, ci beatitudinea
supremă.
Textele Upani<ad au fost lectura preferată a filosofului
Arthur Schopenhauer, consolarea sa. Mai mulţi cercetători s-au
ocupat cu predilecţie de învăţătura acestor texte indiene, între ei
fiind: S. K. Belvalkar, Rudolf Otto, René Guénon, Carlo Formichi,
Max Wallesser, David Hume, S. Rādhāk¬<Oan, Swāmī
Vivekānanda, Hermann Oldenberg, Paul Deussen etc.


Brahmanismul reprezintă învăţătura textelor BrāhmaOa, dar
şi filosofia brahmanică din Upani<ad. Alături de vedism,
brahmanismul este a doua mare subdiviziune a hinduismului. Din
punct de vedere religios, Brahman (Dumnezeu) înlocuieşte zeităţile
mitologiei vedice. De la henoteismul vedic, când existau mai mulţi
zei şi fiecare dintre ei era venerat ca zeu suprem, potrivit cu
terminologia lui Max Müller exprimată în The Sacred Books of the
East, se trece la monoteismul şi mai ales la monismul brahmanic.
De la magie se trece la metafizică pentru a se ajunge la mistică în
cele din urmă.
Odată cu textele ĀraOyaka se realizează trecerea de la
sacrificiu la cunoaşterea metafizică. Sacrificiul coboară în interiorul
uman, devenind meditaţia asupra sinelui. Sacrificiul este revalorizat
prin interiorizarea lui.
Pe de altă parte, se schimbă şi sensurile unor concepte
filosofice indiene odată cu Upani<ad. De exemplu, citta nu
înseamnă "gândire", "mental", "conştiinţă", ci simbolizează o
experienţă metafizică, prezenţa constantă a spiritului în el însuşi.
Mitologia, pregnantă în Veda, lasă locul misticii în
Upani<ad. Idealismul magic este înlocuit cu idealismul metafizic,
încununate în mistică. Se aduce o grea lovitură ideii de acţiune, de
făptuire, întrucât tot ceea ce este legat de karma (acţiune) atrage
suferinţa, exprimată prin eterna reîntoarcere în ciclul samsaric al
existenţei lumeşti. Nu este devalorizată viaţa, ci existenţa mundană
şi profană. Viaţa este revalorizată din perspectiva spirituală a
mântuirii, idealul suprem fiind soteriologic: nemurirea şi libertatea.
Calea, potrivit cu textele upanişadice, este cunoaşterea, scopul fiind
eliberarea (mok<a). Ignoranţa, necunoaşterea (avidyā) este
aneantizată, căci ea se află la originea suferinţei alături de egoism
(aha%kāra). În atare situaţie, o celebră propoziţie upanişadică din
B¬hadāraOyaka Upani<ad I, 3, 28 sintetizează sensul drumului
existenţei şi cunoaşterii umane: "asato mā sad gamaya, tamaso mā
jyotir gamaya, m¬tyor mā am¬tam gamaya" (Condu-mă de la
nefiinţă la fiinţă, condu-mă de la întuneric la lumină, condu-mă de la
moarte la nemurire).
Rabindranāth Tagore spunea în cartea The Religion of Man:
"ya etad vidur am¬tas te bhavanti" (Cei ce-l cunosc pe Dumnezeu
trăiesc în nemurire). Taittirīya arată în textul upanişadic scris de el
că: "brahmāvidāpnoti param" (Cei ce-l cunosc pe Dumnezeu ating
înălţimile).


Cuvântul Brahman derivă din rădăcina sanscrită b¬h, care
înseamnă "mare" şi din particula man, provenită fie din cuvântul
manas (minte, gândire, spirit), fie din cuvântul manu<a (om, bărbat,
omul primordial). Au fost postulate de specialişti mai multe sensuri
ca: "formulă sacră", "rugă", "vrajă", "putere magică", "forţă a voinţei".
În ºg Veda descoperim sensul de "preot", de "sacerdot" şi cuvântul
desemnează uneori "rugăciunea" închinată zeilor. În BrāhmaOa,
termenul denumeşte "sacrificiul", precum şi "puterea cosmică"
misterioasă care conferă echilibru şi susţine întreg universul. În
Upani<ad, însă, ajunge să-l desemneze pe "Dumnezeu" în statutul
său impersonal şi transpersonal, principiul absolut, nemurirea,
unitatea-totalitate, sinele universal. Puterea unică nu mai este
deţinută de un zeu, ci de un principiu metafizic, care este unitatea
supremă, realitatea ultimă, Dumnezeu (Brahman). Întregul,
absolutul era denumit tad ekam (acest unu) în Imnul creaţiunii din ºg
Veda X, 129, Prajāpati în BrāhmaOa, dar Brahman în Upani<ad.
Dacă Brahmā reprezintă genul masculin şi pe zeul creator,
Brahman este neutrul. El este Dumnezeu. Transcendent şi imanent
deopotrivă, suprapersonal, impersonal, transpersonal, scapă
instrumentelor logicii clasice şi nu poate fi cunoscut raţional, ci
intuitiv. Calea este a unei experienţe directe, subiective şi
nemijlocite, a trăirii. Dacă în creştinism şi în islam calea este de la
Dumnezeu spre om, a revelaţiei, în hinduism şi în buddhism ea este
de la om la Dumnezeu, a intuiţiei.
În cele din urmă natura lui Brahman este inexprimabilă
(anirvacaniya). Brahman este definit via negativa ca neti-neti (nu-nu;
nici aceasta, nici aceea), dar şi via positiva ca saccidānanda (fire,
gândire şi beatitudine). Filosofia upanişadică se constituie, de fapt,
într-o doctrină despre Brahman, adică brahmavāda. În afară de
doctrina despre Brahman (brahmavāda) se găseşte şi doctrina
despre ātman (ātmavāda) în textele upanişadice. Cele două se
împletesc în ideea echivalenţei dintre sinele individual şi sinele
universal, cheia filosofiei upanişadice şi indiene deopotrivă. Ea este
exprimată prin următoarele propoziţii din Upani<ad: 1) "ayam ātma
brahma" (Acest sine este Brahman), 2) "sarva khālv idam brahma"
(Tot ceea ce există este Brahman), 3) "aha% brahmāsmi" (Eu sunt
Brahman) şi 4) "tat tvam asi" (Acela tu eşti).
Ca şi la vechii egipteni, în viziune indiană Dumnezeu
sălăşluieşte în inima omului, unde se află sufletul, sinele individual,
ātman. Termenul acesta este esenţial în filosofia indiană. El


desemnează sufletul omului, sufletul universal în relaţie cu sufletele
individuale (jīva), sinele individual în relaţie cu sinele universal
(Brahman), spiritul. Potrivit lui Louis Renou, în cartea L'hindousime,
ātman este suflul vital, sens prezent în ºg Veda. Ca principiu vital,
simbolizează viaţa în sine. Materialiştii îl identifică eronat cu cele
cinci simţuri sau cu trupul. ŚaOkarācārya, în comentariul său la
Chāndogya Upani<ad, sugera interpretarea expresiei sanscrite
śārīral samutthāya (ceea ce se ridică din propriul corp) prin "cel ce
renunţă la noţiunea identităţii sinelui cu trupul".
Ātman este noncreat, static, etern. El este spiritul, fiind diferit
de simţuri, de activităţi mentale, de trup, de psihic, de ego, de fapt
înglobându-le în el pe toate acestea. Lumina lui ātman este lumina
mistică, esenţa divinităţii, dar aceeaşi cu a fiinţei umane.
Scopul vieţii omului, conform cu învăţătura upanişadică, este
intuiţia adevărului absolut şi anume unitatea dintre ātman şi
Brahman. Înţelepciunea upanişadică poate fi sintetizată în mesajul
ideii unităţii supreme dintre parte şi întreg, dintre om şi Dumnezeu,
dintre sinele individual şi sinele universal, exprimat prin identitatea
dintre ātman şi Brahman. Odată cu sublima cunoaştere a sinelui
individual, a unităţii dintre ātman şi Brahman, omul experimentează
lumina interioară (antar jyoti+), lumina fiind esenţa divinităţii şi a
spiritului.
Identitatea dintre ātman şi Brahman reprezintă fundamentul
misticii şi al spiritualităţii indiene. Este, de fapt, o tautologie.
Totodată, exprimă ideea reintegrării în conştiinţa universală,
refacerea întregului disociat în părţi în urma cosmogoniei.
Repetiţia acestei idei a identităţii supreme devine obositoare
pentru unii, dar este un laitmotiv în Upani<ad. Se pune accentul pe
importanţa ei majoră, fiindcă, de fapt, reprezintă sinteza supremă.



India hinduistă

Hinduismul reprezintă una dintre marile religii ale lumii,
izvorâtă pe tărâmul Indiei, dar este, totodată, şi un curent cultural şi
spiritual. De asemenea, simbolizează unitatea culturii indiene.
Gândirea indiană merge de la vedism, brahmanism, înspre
hinduism, dar acesta poate fi considerat şi ca o sinteză între filosofia
vedică şi filosofia brahmanică. Elementele hinduiste sunt prezente
încă din perioada vedică. Astfel, mai corect decât trei momente
distincte (vedism, brahmanism şi hinduism) vorbim despre o
includere a vedismului şi brahmanismului în hinduism. Dacă nu
reprezintă a) religia hindu sau b) unitatea culturală indiană, atunci
hinduismul desemnează c) şcolile filosofiei indiene.
Chiar dacă părerile sunt diferite printre comentatori avizaţi ai
filosofiei indiene, totuşi ea există în forma ei specifică. De pildă,
Rudolf Otto, în cartea West-Östlische Mystik, defineşte şcolile
filosofice indiene ca "doctrine ale mântuirii, nu metafizică", iar René
Guénon, în cartea Introduction générale à l'étude des doctrines
hindoues, le numeşte "metafizică pură". Şcolile de filosofie indiană
sunt mai degrabă moduri de gândire decât sisteme filosofice.
Filosofia în viziune orientală are un sens mult mai larg, mai tolerant
şi trimite la originea termenului, "dragoste de înţelepciune", câtă
vreme în concepţia occidentală sensul de la început s-a pierdut,
deşi nu în totalitate, evoluţia fiind spre sistem, spre intelectualizare,
spre epistemologic, spre analitic. Filosofia nu este separată de
religie în India.
Şcolile filosofice indiene se numesc darśana (viziuni) şi sunt,
în esenţă, soteriologii. Ele sunt următoarele, împreună cu mentorii
lor: Nyāya lui Gautama, Vaiśe<ika lui KaOaÔa, Sā%khya lui Kāpila,
Yoga lui Patañjali, Mīmā%sā lui Jaimini şi Vedānta lui BādarayaOa.
Aceste şcoli pot fi grupate şi două câte două potrivit cu ideologia lor,
astfel: Nyāya-Vaiśe<ika, Sā%khya-Yoga şi Pūrva Mīmā%sā-Uttara
Mīmā%sā (Vedānta). În afara lor, mai există şcolile de filosofie
buddhistă şi jainistă, precum şi şcolile materialiste, între care
Carvaka şi Lokayata sunt cele mai importante.
Logica şi filologia caracterizează Nyāya, teoria pluralismului
atomic aparţine şcolii Vaiśe<ika. Sā%khya se afirmă prin pledoaria
pentru cunoaştere metafizică, în vreme ce Yoga prin tehnicile de
meditaţie. Mīmā%sā se construieşte într-o interesantă teorie a


percepţiei şi a altor simţuri. Vedānta încununează darśana (viziunile)
indiene cu idealismul ei în special monist.


I. Nyāya

Şcoala Nyāya de filosofie indiană îl are ca mentor pe
Gautama, cel ce a scris Nyāya Sūtra, dar care nu este acelaşi cu
Buddha. Ea se distinge prin accentul pus pe logică. Metafizica şi
psihologia în Nyāya darśana sunt continuate în Vaiśe<ika darśana.
Nyāya reprezintă în special logica formală şi filologia în
filosofia indiană. Între altele se ocupă de mijloacele de cunoaştere
din perspectiva metodei şi le numeşte pe următoarele: a) percepţia,
b) inferenţa, c) analogia, d) evidenţa şi e) silogismul. Sunt
enumerate 16 noţiuni logice şi se precizează că eliberarea,
mântuirea depinde de o cunoaştere corectă a naturii acestor noţiuni.


II. Vaiśe<ika

Şcoala Vaiśe<ika face corp comun în teorie cu şcoala
Nyāya de filosofie indiană. Mentorul se numeşte KaOaÔa, care
înseamnă "mâncătorul de atomi", aluzia fiind la teoria originii lumii
din combinaţia atomilor şi pluralismul acestora ca puncte esenţiale
în doctrina acestei darśana (viziuni).
Numele şcolii provine din cuvântul sanscrit viśe<a,
"particularitate", "specificitate". Importanţa ei constă în categoriile
logice în care sunt încadrate toate fenomenele. Acestea sunt şapte:
a) substanţa; b) calitatea; c) mişcarea; d) generalitatea, e)
particularitatea f) nonexistenţa şi g) inerenţa. Ele sunt definite şi
subîmpărţite. Inerenţa sau conexiunea inseparabilă (samāvaya) se
distinge de conexiunea accidentală şi separabilă (sa%yoga) şi
reprezintă relaţia dintre un lucru şi proprietăţile sale, întreg şi părţile
sale, gen şi specii, mişcare şi obiectul mişcării. Nonexistenţa, la
rândul ei, se divide în nonexistenţă mutuală (de pildă focul şi cârpa)
şi nonexistenţă absolută (de pildă focul în apă).
Sufletul, ca şi în cazul altor şcoli filosofice indiene, este
considerat pur, a toate pătrunzător, fără început şi sfârşit. Mintea se
află în interdependenţă cu sufletul şi-i oferă posibilitatea de a


cunoaşte obiectele exterioare, ca şi calităţile intrinseci. Dumnezeu
este prezent, cu toate că nu ca zeu creator, ci ca suflet, sine
universal. Atenţia se acordă teismului într-o fază ulterioară, atât în
Vaiśe<ika, cât şi în Nyāya.


III. Sā%khya

Împreună cu Yoga, Sā%khya formează una dintre cele mai
importante şcoli filosofice indiene. Dacă Yoga reprezintă mai
degrabă latura practică, experimentală, Sā%khya - pe cea teoretică,
intelectuală. Mistica ilustrează Yoga, câtă vreme metafizica
Sā%khya. Calea este a uniunii mistice în Yoga, dar a cunoaşterii
metafizice în Sā%khya. Calea spre mântuire este a tehnicilor în
Yoga, însă a gnozei în Sā%khya.
Surendranāth Dasgupta, în tratatul său A History of Indian
Philosophy, opinează că diferenţa dintre Sā%khya şi Yoga consistă
în faptul că prima este ateistă, iar a doua teistă. Ideea sa este
preluată şi de studentul lui, Mircea Eliade. Conform cu principiul
teofanismului, susţinut de Rudolf Otto, ca şi de alţi gânditori, cu
credinţa că Dumnezeu este în toate şi toate întru Dumnezeu,
ateismul nu există, ci este, de fapt, ignoranţă.
Ca şi filosofia buddhistă, cea Sā%khya are ca fundament
textele upanişadice, unde cunoaşterea e drumul spre eliberare, dar
unde credinţa în Dumnezeu e fundamentală. Totuşi devoţiunea are
un rol important, iar sursa de inspiraţie pentru teoria Sā%khya este
poemul Bhagavad Gītā. Chiar dacă nu este vorba de Dumnezeu
personal, ci impersonal, Brahman, chiar dacă nu devoţiunea, ci
gnoza (jñāna) este relaţia omului cu el, totuşi Upani<ad şi, în
consecinţă Sā%khya, nu pot fi niciodată socotite ateiste.
Dualismul Puru<a-Prak¬ti, spirit-materie, este esenţial în
filosofia Sā%khya. Lumea nu este privită ca iluzorie, ca māyā, cum
se întâmplă în filosofia Vedānta, ci ca reală. Suferinţa este
universală şi se află la baza existenţei, potrivit cu Sā%khya ca şi cu
buddhismul de care o apropie şi accentul pus pe evoluţie în ciuda
creaţiei, de fapt pe creaţie în desfăşurare, pe dinamismul creaţiei.
Între idealismul monist al filosofiei Vedānta, bazată pe unitate,
realismul critic al filosofiei buddhiste, înălţate pe teoria golului
metafizic, filosofia Sā%khya propune un realism dualist.


Împotriva ideologiei buddhiste şi vedantine, Sā%khya aduce
următoarele argumente: 1) recunoaşterea obiectelor cunoscute
anterior contra doctrinei clipei iluminării în buddhism (k<anavāda);
2) cunoaşterea obiectelor exterioare contra idealismului vedantin
(vijñānavāda), a opune experienţa teoriei; 3) reducerea la absurd
contra doctrinei vidului universal în buddhism (śūnyavāda).
ŚaOkarācārya, mentorul şcolii Kevaladvaita Vedānta, aduce
o critică pertinentă dualismului spirit-materie din filosofia Sā%khya:
Prak¬ti (materia) nu are inteligenţă şi sentimente, prin urmare nu
poate orienta creaţia spre un scop anume şi nu poate crea; Puru<a
(spiritul), la rândul său, nu poate crea deoarece se află dincolo de
relaţii, de categoriile experienţei şi actului, le transcende.
Mentorul şcolii Sā%khya este Kāpila, autorul tratatului
Sā%khya Sūtra.
Īśvara K¬<Oa, autorul celui mai vechi comentariu despre
filosofia Sā%khya, intitulat Sā%khya Kārikā, susţine că există trei
feluri de suferinţă: a) ādhyātmika, cauzată de fizicul şi psihicul
persoanei în suferinţă, prin boli sau prin despărţirea de ceea ce este
plăcut ori unirea cu ceea ce este neplăcut; b) ādhibhautika, provocat
de animale sălbatice sau domestice, de insecte sau vegetaţie; c)
ādhidaivika, de origine divină sau celestă, provenind de la zei,
demoni sau forţele naturii. Durerea are drept cauză, ca în
majoritatea soteriologiilor indiene, ignoranţa sufletului. Între alţi
comentatori asupra textului clasic al lui Kāpila în filosofia Sā%khya
numim pe: Vacaspati Miśra, Vijñāna Bhik<u şi Aniruddha.
Cele trei principii fundamentale ale filosofiei Sā%khya sunt: 1)
realitatea ontologică a lumii exterioare; 2) intuiţia unui sens
teleologic al materiei şi al experienţei şi 3) dialectica eliberării
sufletului din ciclul samsaric al naşterilor, morţilor şi renaşterilor. În
ceea ce priveşte realitatea lumii exterioare, Kāpila în Sā%khya Sūtra
I, 42 spune următoarele: "na vijñānamātram bhahyapratiteha"
(Lumea nu este numai o idee, pentru că avem aprehensiunea
directă a realităţii). Materia are trei calităţi (guOa): a) sattva -
luminozitate, inteligenţă, b) rajas - energie motrică şi activitate
mentală şi c) tamas - inerţie şi obscuritate. Sā%khya crede în
pluralitatea sufletelor ca jainismul şi se pronunţă pentru eliberarea
lor din sa%sāra, pentru mok<a.




IV. Yoga

Yoga a fost numită categorie specifică a spiritualităţii indiene
şi adeseori aceasta se identifică cu binecunoscutul fenomen. Are o
origine străveche, predravidiană şi o mare răspândire şi popularitate
datorate laturii practice.
Mentorul şcolii Yoga este Patañjali, cu lucrarea sa Yoga
Sūtra (secolul al II-lea î. H.). Se impune distincţia dintre Yoga clasică
a textului scris de Patañjali şi Yoga populară, formele vii de Yoga.
Filosofia Yoga se bazează în mare parte pe teoria Sā%khya. Cauza
este suferinţa, conferită în primul rând de egoism (asmitā) şi de
ignoranţă (avidyā), scopul fiind eliberarea, ca în majoritatea
soteriologiilor indiene, dar şi uniunea mistică.
Cuvântul yoga, potrivit celebrului gramatician PāOini, poate
avea două rădăcini: a) termenul yuj, cu sensul de concentrare (yuj
samādhau) şi b) termenul yujir, cu sensul de legătură (yujir yoge). În
latină avem cuvântul iugum, iungo, care înseamnă tot legătură.
Dintre semnificaţiile Yogăi, Mircea Eliade, specialist mondial
incontestabil în Yoga, reţine în cartea sa Patañjali et le Yoga
următoarele: "a lega laolaltă", "a pune la jug", "a înhăma", "a ţine
strâns".
În prima sūtra din tratatul său, Patañjali arată că Yoga
înseamnă: "yogaścittav¬ttinirodha+" (încetarea stărilor psiho-
mentale ale conştiinţei). Conform cu Patañjali, există cinci clase
iniţiatoare ale acestor stări psiho-mentale: 1) necunoaşterea
(avidyā); 2) egoismul (asmitā); 3) ataşamentul (rāga); 4) aversiunea
(dveśa) şi 5) dorinţa de a trăi (abhiniveśa), în ciuda voinţei de
eliberare.
Yoga şi-a câştigat renumele prin tehnicile sale de eliberare.
Ele sunt organizate în trepte, de la cele fizice, fiziologice, psihice,
mentale, până la cele spirituale.
La începutul practicii Yoga se însuşeşte şi se îndeplineşte
tehnica ekāgratā. Ea reprezintă concentrarea asupra unui singur
obiect, care poate fi şi un gând sau Dumnezeu. Acest exerciţiu are
menirea de a controla activităţile senzoriale, ca şi manifestările
răufăcătoare ale subconştientului. Sunt înlăturate definitiv
automatismele psiho-mentale. Sunt eliminate pasiunile, distragerile,
dispersările de orice fel. Mintea e fixată într-un singur punct.
Yoga are opt tehnici după cum urmează:


1) Yama sau înfrânările. Acestea sunt: a nu ucide, a nu
practica violenţa, a nu minţi, a spune întotdeauna adevărul, a nu
fura, abstinenţa sexuală, a nu fi avar. În Yoga Sūtra II, 30, Patañjali
spune următoarele despre înfrânări: "ahimsā satyāsteya
brahmacaryāparigrahā yamā+" (Stăpânirea de sine cuprinde
nonviolenţa, sinceritatea, cinstea, castitatea şi neagonisirea).
2) Niyama sau disciplinele. Ele pot fi fizice, psihice sau
morale. În Yoga Sūtra II, 32, Patañjali spune următoarele despre
discipline: "śauca santo<a tapa+ svādhyāyeśvara praOidhānāni
niyamā+" (Puritatea, împăcarea, asceza, studiul şi devoţiunea faţă
de Dumnezeu, acestea sunt regulile).
3) Āsana sau postúrile. Ele pot fi: poziţia pisicii, a fluturelui, a
păunului, a copacului, poziţia relaxată etc. În Yoga Sūtra II, 46,
Patañjali spune despre postúri următoarele: "sthira sukham
āsanam" (Postura stabilă şi plăcută).
4) PrāOāyāma sau controlul respiraţiei. Se divide în: a)
inspiraţie (puraka); b) expiraţie (recaka) şi c) reţinerea suflului
(kumbhaka). În Yoga Sūtra II, 49, Patañjali spune următoarele
despre controlul respiraţiei: "tasmin sati śvāsa praśvāsayor gati
viccheda+ prāOāyāma+" (Aceasta fiind împlinită, urmează
prāOāyāma, curmarea procesului inspiraţiei şi expiraţiei).
5) Pratyāhāra sau retragerea simţurilor. Ea este urmată de o
adâncire în sine. În Yoga Sūtra II, 54, Patañjali spune următoarele
despre retragerea simţurilor: "svavi<ayāsaOprayoge citta
svarūpānukāra ivendriyānām pratyāhāra+" (Simţurile în neatingere
cu propriul obiect, ca şi cum ar imita forma proprie a minţii,
constituie pratyāhāra).
6) DhāraOā sau concentrarea mentală. Este concentrarea
minţii, după ce concentrarea trupului s-a realizat prin etapa
posturilor. Cu această tehnică se trece la practicile mentale înspre
ultima etapă, spirituală. În Yoga Sūtra III, 1, Patañjali spune
următoarele despre concentrare: "deśa bandhaś cittasya dhāraOā"
(Concentrarea este legarea minţii de un loc).
7) Dhyāna sau meditaţia propriu-zisă. Este un curent de
gânduri, nederanjat de altceva, neîntrerupt, o meditaţie pură, o
concentrare mult mai adâncă. În Yoga Sūtra III, 2, Patañjali spune
următoarele despre meditaţie: "tatra pratyayaikatānatā dhyānam"
(În care îndreptarea spre un singur obiect a conţinutului mental este
meditaţia).


8) Samādhi sau enstaza. Poate fi conştientă sau diferenţiată
(sa%prajñāta) ori supraconştientă, nediferenţiată (asa%prajñāta), cu
suport sau fără suport. În Yoga Sūtra III, 3, Patañjali spune
următoarele despre enstază: "tad evārtha mātra nirbhāsam svarūpa
śūnyam iva samādhi+" (Iar aceasta, oglindind numai subiectul, ca şi
cum i-ar lipsi forma proprie, devine samādhi).
Odată cu enstaza, yoginul se eliberează de lumesc şi
accede în nemurire, prin unio mystica.
Coborârea înlăuntrul propriului corp, interiorizarea liturghiei
are un sens mistic în Yoga. Potrivit şcolii yogine, trupul uman este
format din mai multe "râuri" (nadī), care înlesnesc circulaţia suflului
vital, cele mai importante fiind idā, pingala şi su<umna. Ca şi în
Tantra, energia feminină (kuOÔalinī) trebuie trezită. Ea trece prin
centrii corpului subtil, prin cakra, înspre creştetul capului, unde se
uneşte cu principiul masculin. Unirea dintre Śakti şi Śiva este idealul
tantric, exprimat şi prin ritualul iubirii mistice maithuna. Există şapte
centri psihici (cakra) în interiorul corpului uman. Ei au următoarele
denumiri şi caracteristici, aşa cum arată Jean Varenne în cartea Aux
sources du Yoga: 1) mūladhāra (mūla=rădăcină), anus, galben,
pământ, silaba "lam"; 2) svādhi<-hāna (sau medhradhāra;
medhra=penis), sex, alb, apă, silaba "vam"; 3) mānipura
(māni=bijuterie; pura=cetate), ombilic, roşu, foc, silaba "ram"; 4)
anahata, inimă, gri, aer, silaba "yam" 5) viśuddha, gât, alb, eter,
silaba "ham"; 6) ajñā (ajñā=poruncă, ordin), frunte, culoarea lunii,
Mahant, silaba "au%"; 7) sahasrāra (sahasrāra=o mie), creştetul
capului, culoarea diamantului, Brahman, lotusul cu o mie de petale.


V. Mīmā%sā

Şcoala Mīmā%sā lui Jaimini este foarte importantă pentru
filologia indiană. Mīmā%sā se divide în Pūrva Mīmā%sā sau "prima
cercetare" şi Uttara Mīmā%sā sau "a doua cercetare", numită şi
Vedānta. Ele se opun faţă de dualismul din şcolile filosofice
Sā%khya şi Yoga, ca şi faţă de logica formală din şcolile filosofice
Nyāya şi Vaiśe<ika. Propun monismul şi speculaţia metafizică,
sublimată în mistică.
Dacă Mīmā%sā se fundamentează pe Veda şi BrāhmaOa,
Vedānta pe Upani<ad. Jaimini a scris Karma Mīmā%sā Sūtra. Tema


principală o reprezintă ceremoniile sacre şi răsplata care rezultă din
îndeplinirea lor. Accentul este pus pe caracterul revelat al textelor
vedice, considerate noncreate şi eterne. Pornind de aici, sunetele
articulate sunt socotite veşnice şi sacre. Legătura dintre sonor şi
sens nu se datorează unei convenţii, ci naturii interne a cuvântului.
Discuţia este mutată din sfera filosofiei în aceea a filologiei în
Mīmā%sā.


VI. Vedānta

Cronologic Vedānta este ultima dintre darśana (viziuni), deşi
axiologic poate fi prima. Vedānta mai este denumită şi Uttara
Mīmā%sā, în legătură cu şcoala filosofică Pūrva Mīmā%sā a lui
Jaimini cu care are aspecte teoretice în comun. Cuvântul sanscrit
vedānta înseamnă "sfârşitul Vedelor", dar şi "sfârşitul cunoaşterii" în
sensul cunoaşterii atotcuprinzătoare şi al împlinirii supreme sau o
revărsare dinspre gnoseologie spre ontologie, dinspre "a cunoaşte"
spre "a fi". Vedānta se plasează, de fapt, după textele vedice şi
încheie un mod tradiţional de gândire, deschizând calea spre
filosofia buddhistă, fiind la confluenţa dintre hinduism şi buddhism.
Vedānta nu se desprinde irevocabil de Veda, cu toate că atacă
unele puncte ale filosofiei vedice, cum sunt: sacrificiul, ritualismul şi
caracterul revelat al acestor texte. Se bazează, însă, pe
înţelepciunea textelor Upani<ad, ca şi Sā%khya şi buddhismul.
Monier Monier-Williams numeşte egoistă viziunea vedantină
în cartea sa Hinduism (p. 28). Unii cercetători au acuzat filosofia
şcolii Vedānta de ermetism şi intelectualism, de exagerarea laturii
teoretice în detrimentul practicii. Paul Deussen, însă, în cartea sa
Das System des Vedānta, numeşte cercetările vedantine drept cele
mai intime şi rapide, deşi nu ştiinţifice, asupra misterelor fiinţei.
Multe personalităţi ale culturii indiene au adoptat filosofia vedantină
şi adeseori filosofia indiană este identificată cu Vedānta, marca cea
mai pregnantă a soteriologiei indice. Dintre gânditorii indieni
vedantini cităm pe: BādarayaOa, GauÔapada, ŚaOkara, Rāmanuja,
Vallābha, Nimbarka, Śrīhar<a, Sureśvara, Padmapāda, Mādhava,
Rāmak¬<Oa, Vivekānanda, Aurobindo Ghose, Rādhāk¬<Oan
etc. Există mai multe şcoli în interiorul Vedānta darśana (viziunii
vedantine): Kevaladvaita lui ŚaOkara, a nondualismului pur,


Viśi<-advaita lui Rāmanuja, a teismului şi nondualismului
disimulat, Bhedābhedā a lui Nimbarka, a diferenţierii şi
nondiferenţierii, Śuddhadvaita lui Vallābha, a nondualismului clar,
Dvaita lui Mādhava, a dualismului etc.
Opera fundamentală pentru filosofia vedantină este Brāhma
Sūtra sau Vedānta Sūtra, atribuită lui BādarayaOa, mentorul acestei
darśana (viziuni). În ceea ce priveşte datarea acestei creaţii există
două variante: secolul I înainte de Hristos sau secolul al II-lea
înainte de Hristos. Ca şi alţi filosofi indieni, BādarayaOa este
preocupat de închegarea unei doctrine despre Brahman, cauză
materială şi eficientă a tuturor celor existente. Textul este, însă,
greoi. Trei teorii principale se desprind de pe urma lecturii lui: 1)
ātman şi Brahman sunt identici; 2) ātman şi Brahman sunt diferiţi şi
despărţiţi până la eliberare; 3) ātman este de esenţă divină, dar nu
identic cu Brahman. Olivier Lacombe, în cartea Indianité. Études
historiques et comparatives sur la pensée indienne, deosebeşte trei
viziuni religioase importante legate de suflet: 1) buddhistă -
inexistenţa sufletului, exprimată de Buddha prin predica sa de la
Sarnāth, anātmavāda; 2) hinduistă - sufletul omului este acelaşi cu
Dumnezeu, identitatea ātman=Brahman; 3) creştină - diferenţa
ontologică dintre sufletul uman şi divinitatea supremă. Vidul
caracterizează buddhismul, unitatea hinduismul şi dualitatea
creştinismul.
Dintre comentariile la textul clasic al lui BādarayaOa, cel mai
valoros este al lui ŚaOkara, intitulat Brāhma Sūtra Bhā<ya.
Exegezele dualiste sunt fidele lucrării lui BādarayaOa. De pildă,
filosoful vedantin Rāmanuja oferă o interpretare mai apropiată de
textul originar decât filosoful advaitin ŚaOkara, numai că acesta
înnobilează textul prin comentariul său chiar mai reuşit în ansamblu
ca obiectul de analizat.
În ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu, există două viziuni în
Vedānta, ca impersonal şi ca personal. ŚaOkarācārya distinge între
nirguOa Brahman (Dumnezeu nedeterminat), impersonal,
transpersonal, fără calităţi şi atribute faţă de saguOa Brahman
(Dumnezeu determinat), personal, cu atribute şi calităţi. Primul este
Brahman, al doilea este Īśvara. Nu sunt două entităţi de sine
stătătoare, ci două aspecte ale aceleaşi entităţi, Brahman. Louis
Renou în cartea L'hindouisme, observă că Īśvara se găseşte pe un
plan inferior în raport cu realitatea ultimă, transcendentă, cu
Brahman. Olivier Lacombe, în lucrarea citată anterior, susţine că


Īśvara este iluzia unei zeităţi suverane, deşi mai degrabă ar fi s-o
numim nevoia unui zeu suveran. Rudolf Otto, însă, în cartea West-
Östlische Mystik, vorbeşte despre împlinirea lui Brahman prin Īśvara
şi de Brahman ca superlativ al lui Īśvara.
Raportul dintre Brahman şi māyā la ŚaOkara se aseamănă
cu cel dintre Marele Anonim şi cenzura transcendentă la Lucian
Blaga. Māyā este o noţiune fundamentală în special în filosofia
vedantină şi înseamnă "measuring the Immeasurable" (măsurarea
Nemăsurabilului), aşa cum susţine L. Thomas O'Neil în cartea Māyā
in ŚaOkara. Measuring the Immeasurable. Māyā are mai multe
semnificaţii, între care: capacitatea unor zei de a îmbrăca diverse
forme, natura lucrurilor, iluzie, truc, magie, relativ, energie creatoare,
ignoranţă, aspectul feminin, dinamic etc. Odată cu traducerea lui
William Dwight Whitney a lucrării Atharva Veda Sa%hitā s-a impus
sensul de "iluzie", care a fost, totuşi, absolutizat. Reţinem, în ceea
cepriveşte māyāvāda (doctrina despre māyā), două direcţii
fundamentale: a) pozitivă - māyā ca śakti a lui Īśvara, ca energie
creatoare a lui Dumnezeu personal, ca drum de la Dumnezeu spre
lume, amintind de expresia "dor nemărginit" din capodopera
Scrisoarea I a lui Mihai Eminescu şi b) negativă - māyā ca avidyā,
ca ignoranţă, ca drum de la lume spre Dumnezeu, obstacol în calea
cunoaşterii omului, având afinitate cu "cenzura transcendentă" din
filosofia lui Lucian Blaga.
Potrivit lui ŚaOkarācārya (maestrul ŚaOkara) există trei
tipuri de realităţi: prātibhāsika sau empirică, vyāvahārika sau
fenomenală şi paramārtika sau absolută (realitatea ultimă,
Dumnezeu). Şcoala filosofică Advaita a lui ŚaOkara are ca deviză
propoziţia sanscrită "ekam eva advityam" (Există doar unul,
nondualul), dualismul fiind, de fapt, incapacitatea omului de a revela
divinul în sufletul său şi proiectarea acestei neputinţe în afară, într-o
putere exterioară şi necunoscută.



India buddhistă

Buddhismul a apărut în India şi este una dintre marile religii
ale lumii. În mod fals este socotit o religie fără Dumnezeu, întrucât
nihil sine Deo (nimic fără Dumnezeu), iar adeseori credincioşii i se
roagă lui Buddha ca lui Dumnezeu. Pe de altă parte s-a pus
accentul eronat pe ideea că buddhismul este o filosofie şi nu o
religie. În India separaţia între cele două discipline nu se produce ca
în Occident, ci ele se întrepătrund şi devin una.
Buddhismul este singura religie al cărei întemeietor nu se
declară profet, nici trimisul lui Dumnezeu şi respinge ideea
existenţei unei substanţe universale, unei fiinţe supreme, unui
Dumnezeu. Totuşi, se ajunge ca Buddha să fie investit, chiar
indirect, cu acest statut, deşi el este considerat o călăuză, un
maestru spiritual. Ca şi lui Iisus şi Mahomed, lui Buddha nu i se
poate nega istoricitatea, a trăit ca om. Legendele buddhiste, însă, îl
investesc cu alte puteri şi-l prezintă ca simbol ori ca erou mitic.
Buddha se naşte la Kapilavastu în 558 sau 567 înainte de
Hristos, fiu al regelui Śuddhodana şi al reginei Māyā, care moare la
şapte zile de la naşterea copilului. Tânărul se căsătoreşte la 16 ani
cu două prinţese Gopa şi Yaśodhara, ultima dăruindu-i un fiu, pe
Rāhula. La 29 de ani renunţă la plăcerile şi durerile lumeşti şi
porneşte celebrul său itinerariu spiritual, încununat cu atingerea
iluminării în 523 sau 532 î. H. Va înţelege că sensul vieţii sale este
de a-i elibera pe oameni de suferinţă şi va trăi întru acest ideal. Va
intra în eternitate, în mahāpārinirvāOa, la 478 sau 487 î. H., trupul
lui găsindu-se azi la Lumbinī, tot în Nepal, unde s-a născut.
Legenda spune despre naşterea lui Buddha că a fost
miraculoasă, ca şi gestaţia. Într-o grădină a palatului, regina s-a
sprijinit de creanga unui arbore, acesta aplecându-se pentru a-i oferi
sprijinul. Ea îl naşte pe băiat prin coapsa dreaptă. Émile Sénart
reţine detalii despre naşterea miraculoasă a profetului şi le transcrie
în cartea sa, Essai sur la légende de la naissance du Bouddha.
Anumite versiuni arată că la naştere Buddha apare sub forma unui
elefant sau a unui copil care avea deja şase luni. Băiatul păşeşte pe
flori de lotus. Numele său, Siddhārtha, semnifică pe "acela care şi-a
atins scopul". De atunci de când va obţine iluminarea la Bodha
Gayā se va numi Buddha, adică "iluminatul". Un ¬<i (înţelept)
coboară din munţi pentru a-l vedea pe băiatul căruia i se prezice că


va deveni suveranul universal, dar înţeleptul îşi deplânge soarta că
nu va trăi ca să-i urmeze învăţătura viitorului profet.
Tatăl îl creşte pe tânărul Siddhārtha ca viitor moştenitor
regal, dar într-o bună zi acesta ajunge să cunoască sărăcia,
bătrâneţea, boala şi moartea la porţile palatului, la prima ieşire a sa
dincolo de ziduri. Atunci decide să renunţe la viaţa lumească şi
împreună cu CaOÔaka merge în pădure, alegând calea sihăstriei.
La pătrunderea în pădure, se leapădă de toţi zeii ce-l
acompaniaseră şi de hainele sale de prinţ. Itinerariul lui Siddhārtha
Gautama include Vaiśāli, unde îşi însuşeşte doctrina filosofiei
Sā%khya de la brahminul Ārada Kalama. După aceea, ajunge la
Rājag¬ha, unde trăieşte mai mulţi ani şi este discipolul lui Udraka,
de la care deprinde tehnicile yogine, după ce a refuzat oferta regelui
Bi%bisāra de a primi o jumătate din regat de la el.
Timp de şase ani Gautama va practica Yoga în formele cele
mai severe şi va primi numele de Śakyamunī (ascet printre asceţi).
În cele din urmă va condamna folosirea puterilor miraculoase
(siddhi) în folos propriu, ca şi practicile de mortificare a trupului. Va
opta pentru calea de mijloc. La rădăcina unui copac sfânt se va
cufunda în meditaţie la Bodha Gayā. În mitologia buddhistă, lupta cu
demonul Mārā este un episod semnificativ şi reprezintă
confruntarea dintre bine şi rău, cu triumful binelui la final. Spre
deosebire de înfrângerea lui V¬tra, cu un sens profund cosmologic,
cea a lui Mārā are o însemnată funcţie soteriologică.
După iluminare, Buddha va ţine la Sarnāth, în apropiere de
Benares, prima sa predică celor cinci fideli discipoli. Le va vorbi
despre cele patru adevăruri nobile şi va pune în mişcare dharma
cakra (roata legii).
Ca şi în cazul lui Iisus, mesajul lui Buddha a fost transmis
oral, iar religia s-a format după dispariţia lumească a profetului,
odată cu reuniunea consiliului de 500 de arhat (merituoşi) de la
Rājag¬ha, când s-a creat SaOgha, comunitatea buddhistă. Există
două mari şcoli ale filosofiei buddhiste, Mahāyāna (marea cale) şi
Hināyāna (calea mică). Dacă prima se orienntează mai degrabă
spre religie, este mai accesibilă publicului larg şi îl vede pe Buddha
ca zeu, a doua este mai mult filosofică, rezervată unui public
restrâns şi-l vede pe Buddha ca om. Mahāyāna aparţine geografic
nordului şi are o arie largă de răspândire, fiind în dialog şi cu
lamaismul, iar Hināyāna sudului, într-o zonă mai mică, în special în
Śrī Lankā, fiind o formă de buddhism denumită şi Therāvāda.


Dintre punctele principale ale ideologiei buddhiste numim:
transmigrarea, dar nu a sufletului, ci a minţii, anātmavāda (doctrina
nonexistenţei sufletului), nonsubstanţialitatea, impermanenţa
lucrurilor, legea cauzei şi efectului, ecuaţia ignoranţă-dorinţă-
existenţă, retribuţia faptelor, originea dependentă, accentul pus pe
devenire, pe evoluţie, pe transformare, pe dinamic, dihotomia dintre
adevărul absolut şi adevărurile relative, tehnicile de meditaţie
(divizate în dhyāna sau meditaţia propriu-zisă; samapattī sau
reculegere şi samādhi sau enstază, buddhismul împrumutând din
Yoga tehnici specifice), universalitatea suferinţei, compasiunea
(dayā) şi caritatea (dāna), condiţia de arhat, cea de bodhisattva şi
cea supremă de Buddha, śūnyavāda (doctrina despre vid), care nu
înseamnă nihilism, ci echilibru, punctul zero dintre polul negativ şi
cel pozitiv, relaţia dintre sa%sāra şi nirvāOa, conceptul de sa%sāra
(provine de la cuvântul sanscrit sansarana - peregrinarea prin mai
multe existenţe), conceptul de nirvāOa (fără voinţă), despre care
Buddha a preferat tăcerea decât să se pronunţe etc.
Buddhismul prezintă, pe de o parte, modelul de arhat, de
căutător solitar al mântuirii şi eliberării prin intrarea în nirvāOa, dar şi
modelul de bodhisattva, de fiinţă altruistă şi plină de compasiune
faţă de ceilalţi, care-i ajută pe toţi să se elibereze, să pătrundă în
nirvāOa.
Cele patru adevăruri nobile enunţate la Sarnāth celor cinci
discipoli fideli reprezintă fundamentul filosofiei buddhiste: 1)
suferinţa (du+kha), descoperită în naştere, boală, bătrâneţe, moarte;
2) originea suferinţei, ale cărei cauze sunt: pofta, dorinţa, setea,
ataşamentul, plăcerile, autoanihilarea, egoismul, ignoranţa; 3)
distrugerea suferinţei se face prin abolirea acestor cauze; 4) calea
de mijloc (madhyamīkā), ca una dintre căile de eliberare de
suferinţă. Drumul spre eliberarea de durere are opt poteci: a) părere
adevărată; b) gândire adevărată; c) vorbire adevărată; d) activitate
adevărată; e) existenţă adevărată; f) efort adevărat; g) atenţie
adevărată; h) concentrare adevărată. Conduita etică, disciplina
mentală, înţelepciunea asigură împlinirea idealului potrivit lui
Buddha.
Figurile centrale în buddhism sunt: Buddha, profetul,
Nāgārjuna, cel mai important filosof buddhist, Dignāga şi
Dharmakīrti, autorii unor tratate de bază pentru doctrina buddhistă,
Aśoka, împăratul care a avut o mare contribuţie la răspândirea
buddhismului, Ānanda, discipolul preferat al lui Buddha şi


Mahākāśyapa, cel ce a înfiinţat consiliul. Din mitologia buddhistă
cităm pe: Maitreya, viitorul Buddha, salvatorul, pe Avalokiteśvara,
care ţine universul în palmele sale, pe Amitābha, imginea mistică a
lui Buddha şi pe Mañjuśrī, care personifică înţelepciunea şi este
protectorul erudiţiei.
În ceea ce-l priveşte pe Nāgārjuna, el exprimă trei idei
esenţiale pentru filosofia buddhistă în tratatul său intitulat
Mūlamadhyamakakārikā: 1) vidul universal (sarvam śūnyam,
expresie ce aminteşte de ceea ce proclamase Buddha: sarvam
du+kham, sarvam anityam - totul este durere, totul este efemer); 2)
echivalenţa dintre sa%sāra şi nirvāOa, dintre relativ şi absolut, dintre
efemer şi peren; 3) calea de miloc (madhyamīkā).



India jainistă


Jainismul este o religie născută pe teritoriul Indiei. Se
plasează ideologic între hinduism şi buddhism, o dovadă fiind şi
scopul ei, mântuirea, văzută ca eliberare, fie ca mok<a (în
hinduism) sau ca nirvāOa (în buddhism).
Profetul jainismului, Mahāvīra (marele erou) s-a născut şi a
trăit în vremea lui Buddha şi totuşi cei doi nu s-au întâlnit niciodată.
Amândoi aparţin castei războinicilor (k<ātriya), pe care o depăşesc
devenind lideri spirituali. Pe de altă parte, nu ca profeţi ai unor religii
noi, ci din convingere atacă ritualismul şi sacrificiul vedic, filosofia
brahmanică prin teza nonsubstanţialităţii, ca şi caracterul revelat al
textelor vedice.
La naştere Mahāvīra se numea Vardhamāna (cel
îmbelşugat). La vârsta de 30 de ani, ca şi tânărul Buddha, renunţă
la viaţa lumească şi se dedică timp de 13 ani tehnicilor ascetice şi
meditative. În cele din urmă va deveni un jīna (învingător), termenul
fiind baza denumirii viitoarei religii.
Dintre ideile fundamentale ale religiei jain reţinem: doctrina
despre karma (acţiune) ca lege universală, inexistenţa unui zeu
suprem ca şi în buddhism, pluralitatea sufletelor, relativitatea,
ambiguitatea realului, ahi%sā (a nu face rău altuia), satyagraha (casa
adevărului) etc. Conduita unui jain presupune: dreapta vedere,
dreapta cunoaştere şi dreapta purtare.


Credincioşii jain se împart în două secte: a) Śvetambāra, cei
îmbrăcaţi în alb şi b) Digambāra, cei înveşmântaţi în aer, goi.
Religia jain se impune prin respectul acordat vieţii, care cere un
regim alimentar strict vegetarian, o îmbrăcăminte şi încălţăminte
fără piele, uneori chiar acoperirea gurii pentru a nu înghiţi vreo
insectă ş.a.m.d. Dintre credincioşii jain s-a remarcat în primul rând
Mahātma GāOdhī, socotit Bāpujī, "tatăl" naţiunii indiene.


India epopeilor

I. RāmāyaOa

Poezia epică sanscrită se împarte în două clase: a) ākhyāna
(literatură, naraţiune) sau purāOa (veche poveste), ca exemplu
RāmāyaOa şi b) itihāsa (istorie, legendă) sau kāvya (poem eroic),
ca exemplu Mahābhārata.
Cele două epopei ale literaturii indiene, scrise între 500-50 î.
H., sunt RāmāyaOa şi Mahābhārata. Epopeea Mahābhārata,
compusă în vestul Indiei, ca loc reprezentativ Kuruk<etra, este mai
degrabă eterogenă în compoziţie, spre deosebire de epopeea
RāmāyaOa, scrisă în estul Indiei, ca loc reprezentativ Ayodhyā, şi
mult mai omogenă.
Scrisă de poetul Vālmīki, RāmāyaOa (Calea lui Rāma) este
povestea vieţii lui Rāma, a iubirii sale nepieritoare pentru soţia sa,
Sītā, răpită de stăpânul demonilor, RāvaOa. Ajutat de fratele său,
Bharata şi de animalele pădurii conduse de Hanumān, zeul
maimuţă, Rāma porneşte la eliberarea soţiei sale, ascunsă de
RāvaOa în regatul său din Śrī LaOkā. Mai mult o poveste, cu o
infuziune lirică, romantică, RāmāyaOa este o pledoarie pentru
dragoste, prietenie, adevăr şi dreptate.
Epopeea RāmāyaOa are 24.000 de ślokās şi se divide în
şapte cărţi. Nu numai subiectul, povestea epică, interesează, ci şi
forma, stilul, poezia, Vālmīki fiind chiar numit ādi kavi (întâiul poet).
Textul fie era recitat, fie cântat cu acompaniament.
Subiectul se împarte în două. La început, în prima parte sunt
prezentate evenimente de la curtea regelui Daśaratha, la Ayodhyā,
şi în primul rând intrigile uneia dintre soţiile regelui, Kaikeyī, căreia
acesta îi era dator, făcute pentru a-şi urca pe tron propriul fiu,
Bharata. A doua parte nu se mai clădeşte pe istorie, ci pe mit. De la


real se trece la fantastic. Ea este reprezentată cu precădere de
drumul lui Rāma pentru a o salva pe Sītā. Lupta dintre Rāma şi
RāvaOa este simbolic şi ilustrează celebra confruntare din mitologia
indiană dintre Indra, stăpânul zeilor, şi demonul V¬tra, care a
sechestrat apele. Daśaratha îi îndeplineşte dorinţa celei de-a doua
soţii şi-l urcă pe tron pe fiul lui Bharata, exilându-l pe Rāma,
adevăratul urmaş la tron şi întâiul său fiu, pentru 14 ani în pădure.
Rāma primeşte calm porunca regelui, a tatălui său, şi pleacă în
pădure acompaniat de Sītā, soţia lui, şi de fratele său mai mic
Lak<maOa. La moartea regelui, însă, Bharata refuză cu demnitate
tronul şi pleacă în pădure pentru a-l regăsi pe fratele său cel mare şi
a-l readuce pe tron la Ayodhyā. RāvaOa, stăpânul demonilor, o
răpeşte pe Sītā, ademenită de un cerb de aur în care fusese
metamorfozat unul dintre demoni. O duce în regatul său din Śrī
LaOkā. Ajutat de animalele conduse de Hanumān, zeul maimuţă,
Rāma se duce în regatul demonului RāvaOa, îl înfrânge şi o
eliberează pe Sītā. Ei se reîntorc la Ayodhyā. Rāma va domni la
dreapta cu devotatul său frate mijlociu, Bharata, ca şi cu cel mic
Lak<maOa, şi va trăi în fericire alături de soţia sa.
Dintre episoadele cele mai ilustrative ale epopeii RāmāyaOa
numim două: 1) naşterea din ceruri a fluviului GaOgā şi 2)
penitenţele lui Viśvamitra, care rezistă seducţiilor nimfelor şi obţine
eliberarea şi împăcarea cu rivalul său, Vaśi<-ha.


II. Mahābhārata

Scrierea epopeii Mahābhārata este atribuită înţeleptului
Vyāsa, care înseamnă "ordonatorul". Mahābhārata este o epopee
asemănătoare capodoperelor lui Homer, în special Iliada. Realismul
se îmbină cu legendarul. Mahābhārata (Marea Indie) reprezintă
eposul poporului indian, autorul insistând asupra perioadei
întemeierii lui în urma bătăliei dintre cele două mari seminţii, a
soarelui şi a lunii. Epopeea are ca temă principală una mitologică,
lupta dintre bine şi rău. Proporţiile acesteia sunt cosmice şi finalul
este marcat, ca în basmele româneşti, prin triumful binelui asupra
forţelor răului.
Chiar de zece ori mai voluminoasă decât epopeile homerice,
Mahābhārata are mai mult de 100.000 de ślokās. Are 18 cărţi,


majoritatea divizate în mai multe părţi, ca şi în capitole. Stilul epic se
îmbină cu cel didactic.
Potrivit cu titlul, epopeea are drept subiect bătălia cea mare
dintre descendenţii lui Bharata şi descrie cele 18 zile de luptă dintre
Duryodhana, stăpânul neamului Kuru, şi Yudhi<-hira, stăpânul
neamului PāOÔu. Conduşi de K¬<Oa, întrupare a zeului suprem
Vi<Ou, cei din neamul PāOÔu înving în cele din urmă. Amândouă
seminţiile sunt descendente din regele Bharata, fiul lui Śakuntalā.
Pe lângă istorie şi legendă epopeea are un adânc filon religios de
factură etică sau filosofică, cu scopul de a educa, de a instrui în
spiritul hinduismului. O dovadă a caracterului profund religios o
reprezintă şi faptul că epopeea Mahābhārata a fost recitată în
templul lui Mahākāla din Ujjain. Descrierile de bătălie sunt folosite
cu intenţia de a-i motiva pe reprezentanţii castei luptătorilor,
k<ātriya, şi a le indica sensul vieţii lor, aşa cum arată valoroasele
comentarii ale filosofilor ŚaOkarācārya din şcoala Vedānta şi
Kumārila din şcoala Mīmā%sā.
Ne referim în continuare la subiectul epopeii. Astfel, în ţinutul
celor descendenţi din Bharata, numit Kuruk<etra (tărâmul neamului
Kuru), nu departe de Delhi, trăiau doi prinţi: Dh¬tarā<-ra şi
PāOÔu. Primul fiind orb, tronul revine celui de-al doilea. Acesta a
avut cinci fii, numiţi prinţii PāOÔu, între care Yudhi<-hira, Bhīma
şi Arjuna erau cei mai importanţi. Dh¬tarā<-ra a avut mult mai
mulţi fii, prinţii Kuru, dintre care cel mai renumit era Duryodhana. La
moartea subită a lui PāOÔu, fratele lui mai mare a luat puterea. I-a
crescut pe cei cinci nepoţi împreună cu fiii săi. Nepoţii dovedindu-se
pricepuţi în mânuirea armelor, viteji, regele Dh¬tarā<-ra îl
numeşte pe Yudhi<-hira ca viitor moştenitor. Fiii îşi cer şi ei
drepturile şi regele se vede nevoit să dividă regatul fiilor şi nepoţilor,
dând Hastināpura celor din seminţia Kuru şi Indraprasthā celor din
seminţia PāOÔu. Duryodhana devine gelos pe prosperitatea verilor
săi şi îl invită pe Yudhi<-hira la o partidă de zaruri, unde acesta
pierde regatul său, armata, pe fraţi şi pe regina DraupaOī. Se
stabileşte o înţelegere de aplicare a rezultatului partidei de zaruri
pentru 12 ani, ce vor fi de exil. Cei din neamul Kuru profită de exilul
celorlalţi şi le conduc şi regatul, pustiindu-l. Atunci, după întoarcerea
din exil, PāOÔu îşi cer înapoi posesiunile şi, neprimindu-le, îi
provoacă la luptă pe cei din neamul Kuru. Bătălia durează 18 zile.
Pe lângă faptul că înving, cei cinci fii PāOÔu, alături de ajutorul lor,


K¬<Oa, sunt singurii ce rămân în viaţă. Yudhişţhira este încoronat
rege. Bătrânul Dh¬tarā<-ra se retrage în pădure cu soţia sa,
GāOdhārī, şi moare acolo. Modelul retragerii în pădure îl vor urma
mai târziu şi nepoţii săi PāOÔu.
Dintre cele mai ilustrative episoade ale epopeii, în afara
celor descriind bătălia, se găsesc următoarele: 1) povestea
frumuseţii şi iubirii eroinei Śakuntalā, preluată de Kālidāsa; 2)
povestea peştelui, ca încarnare a lui Dumnezeu creator, Brahmā; 3)
povestea lui Rāma, preluată de Vālmīki în epopeea sa; 4) povestea
uluitoare a regelui Uśīnara, fiul lui Śibi, care şi-a sacrificat viaţa
pentru a salva un porumbel din ghearele unui uliu; 5) călătoria lui
Arjuna la zei, în împărăţia lui Indra; 6) povestea model a
devotamentului şi iubirii soţiei lui Satyavat, pe nume Sāvitrī, care nu
se lasă până Yama, zeul morţii, nu-i dă înapoi sufletul bărbatului ei,
pe care-l răpise (ca urmare a dragostei şi faptelor soţiei acestuia,
Satyavat revine la viaţă şi cei doi vor trăi mulţi ani fericiţi, legenda
amintindu-ne de Alcestis de la greci) şi 7) povestea iubirii dintre
Nala şi frumoasa Damayantī, distrusă tot de mâna hazardului, în
urma unui joc de noroc, la fel ca în cazul lui Yudhi<-hira, dar
reunită în cele din urmă, după ani de suferinţe şi umilinţe.


III. Bhagavad Gītā

În cadrul epopeii Mahābhārata se găseşte poemul Bhagavad
Gītā, care este bijuteria literaturii indiene, sinteza spiritualităţii
indiene. Bhagavad Gītā (Cântecul preaînţeleptului) reprezintă pentru
hinduism, ceea ce semnifică poemul biblic Cântarea cântărilor
pentru creştinism şi pentru iudaism. Poemul are ca subiect căile de
eliberare a omului şi ele sunt prezentate din perspectiva mai multor
tipuri de Yoga: a faptei, a cunoaşterii, a renunţării, a viziunii celui cu
mai multe forme, a concentrării, a înţelegerii, a tainei regeşti, a
dăruirii de sine, a deosebirii celor trei tendinţe, a deosebirii celor trei
credinţe, a spiritului suprem şi a eliberării. Toate acestea sunt
capitole în creaţia tradusă în română din sanscrită de indianistul
Sergiu Al-George. Ele sunt aşezate într-o ordine ascendentă, într-o
structură în trepte, specifică practicilor Yoga. La urmă se găseşte
scopul suprem, eliberarea, care, potrivit cu soteriologia hindu, este
mântuirea.


Capitolul al XVI-lea din Bhagavad Gītā este cel mai
semnificativ. El se intitulează Daivāsurasa%padvibhāgyoga+
(Calităţile divine şi cele demonice). Omul are următoarele 26 de
calităţi divine: 1) abhayam (absenţa fricii); 2) sattvasamśuddhir
(puritatea inimii); 3) jñānayogavyavasthiti+ (perseverenţa în Yoga
cunoaşterii); 4) dānam (caritatea);5) damaśca (reţinerea simţurilor);
6) yajñaśca (sacrificiul); 7) svādhyāyas (studiul scripturilor); 8) tapa
(austeritatea); 9) ārjavam (onestitatea); 10) ahi%sā (nonviolenţa); 11)
satyam (adevărul); 12) akrodhas (absenţa mâniei); 13) tyāga+
(renunţarea); 14) śāntir (pacea); 15) apaiśunam (abţinerea de la
vorbe rele); 16) dayā (compasiunea); 17) bhūteśv aloluptvam
(eliberarea de pofte); 18) mārdavam (blândeţea); 19) hrīr
(modestia); 20) acāpalam (absenţa păcălelii); 21) teja+
(splendoarea); 22) k<amā (iertarea); 23) dh¬ti+ (forţa); 24) śaucam
(curăţenia); 25) adroho (absenţa răutăţii) şi 26) nātimānitā (absenţa
trufiei). În contrast se află trăsăturile demonice, care sunt 6: 1)
dambho (ipocrizia); 2) darpo (aroganţa); 3) bhimānaśca (trufia); 4)
krodha+ (mânia); 5) pāru<yam (duritatea) şi 6) ajñānam (ignoranţa).
Capodopera se construieşte pe dialogul dintre Arjuna, unul
din fiii din neamul PāOÔu, şi K¬<Oa, avatāra al zeului suprem
Vi<Ou, care susţine universul. Discuţia se concentrează în jurul a
două subiecte importante: a) cunoaşterea lui Dumnezeu, a sinelui
universal, dar şi a sinelui individual deopotrivă; b) imitarea actelor
divine, de fapt principiul imitatio Dei, care devine imitatio Christi în
creştinism, aşa cum arată Heinrich Seuse, unul dintre discipolii lui
Meister Eckhart. Mesajul poemului Bhagavad Gītā, sfatul dat lui
Arjuna, bazat pe o revelaţie divină, este acţiunea, conduita activă,
făptuirea, dar nu cu gândul la răsplată, la fructul faptei. Renunţarea
la, detaşarea de setea fructului (phalat¬<Oavairājya) constituie
esenţa mesajului din poemul indian. În spiritul soteriologiei indiene,
se predică devoţiunea (bhakti), renunţarea la plăcerile lumeşti, la
existenţa profană, apoi ascetismul, practica meditaţiei şi detaşarea.


India clasică

I. Dramaturgia: Śākuntala

Forme de dramă se regăsesc şi în imnurile vedice, unele
dintre ele conţinând dialoguri. Totuşi, originile dramei în literatura
indiană sunt incerte. Cuvântul na-a înseamnă "actor", în vreme ce
nā-aka - "piesă", ambele provenite din verbul na- din limba
prāk¬t, având corespondentul n¬t în sanscrită şi semnificaţia de "a
dansa".
La început drama în India consista în pantomimă, mişcările
corpului actorilor fiind acompaniate de gesturi mimice ale mâinii şi
feţei. Regăsim şi astăzi în unele forme ale dansurilor tradiţionale
indine, cum ar fi ka-hakālī, ka-hak sau orissī aceste aspecte.
Dansul, cântecele, recitarea şi mimica se îmbină apoi în cadrul artei
dramatice. Dialogul este o caracteristică apărută mai târziu.
Onoarea de inventator al dramei în India i se atribuie lui
Bharata, al cărui nume în sanscrită înseamnă, de fapt, "actor".
Tradiţia culturală indiană îl descrie pe Bharata ca fiind nevoit să
joace o piesă în faţa zeilor, despre Lak<mī, soţia zeului suprem
Vi<Ou. Bharata, numit şi Munī (ascetul), este socotit autorul
tratatului de artă dramatică intitulat Nā-yaśāstra. Conform cu
această operă, teatrul are o origine divină, creat de Brahmā, zeul
creator. Experienţa estetică, stările emoţionale, trăirea mistică,
ritualul scenei, tehnica dansului, arta muzicală, limbajul, metrica,
declamarea, structura operelor dramatice, comportamentul
personajelor ş.a. sunt câteva dintre subiectele acestui tratat esenţial
pentru literatura clasică indiană.
Caracterul religios al dramei clasice indiene este
fundamental. Piesa se deschide de regulă cu o rugăciune, cu
invocarea unei zeităţi în favoarea spectatorilor. Prologul are
aspectul unui scurt rezumat al piesei divizate în scene şi acte.
Timpul şi spaţiul diferă astfel încât se preferă schimbări de locuri şi
date.
Cele mai importante lucrări ale dramaturgiei clasice indiene
datează din secolele V-XI după Hristos. Ele au fost scrise de autori
ca: Bhavabhūti, Kālidāsa, Viśākhadatta, Bhatta NārāyaOa,
Rājaśekhara, K<emīśvara, Dāmodara Miśra, K¬<Oa Miśra, ori
atribuite unor regi ca: Śūdraka sau Śrīhar<a, numit şi Har<adeva,
un protector al scriitorilor. Śūdraka este regele căruia îi este atribuită


piesa M¬cchakatikā, de o calitate dramatică incontestabilă,
remarcată şi prin subtilitatea caracterizării personajelor. Piesa
Ratnāvalī, atribuită regelui Śrīhar<a, reflectă viaţa de curte, în
vreme ce piesa Nāgānanda este o pledoarie pentru valorile
buddhismului. Bhavabhūti a scris opera Mālatī-Mādhava, o poveste
de dragoste, Mādhava şi Mālatī fiind Romeo şi Julieta pentru
indieni. Celelalte două drame ale lui Bhavabhūti, Mahāvīra carita şi
Uttara Rāma carita, sunt transfigurări artistice ale subiectului
epopeii RāmāyaOa. Rājaśekhara a scris mai multe opere
dramatice, una dintre ele, Bāla RāmāyaOa, fiind inspirată tot din
RāmāyaOa. Kālidāsa este cel mai de seamă reprezentant al
dramaturgiei indiene, ca şi al literaturii indiene, al literaturii
universale, un clasic, un model. Între operele sale enumerăm:
Śākuntala, Mālavikāgnimitra şi Vikramorvaśī.
Delicateţea sentimentului de dragoste, armonia poetică şi
romantică, tandreţea fascinează în piesa capodoperă a lui Kālidāsa,
Śākuntala. Creaţia a fost pentru prima oară tradusă în engleză de
William Jones în 1789.
Ca şi în dramaturgia greacă, cerul şi pământul, zeii şi
oamenii nu sunt separaţi. Piesa Śākuntala are şapte acte. Subiectul
este extras din epopeea Mahābhārata. Du<yanta este regele care
se îndrăgosteşte de Śakuntalā, fiica unei nimfe, Menakā şi a
înţeleptului Viśvāmitra. Regele urmăreşte o gazelă, când privirea sa
fu răpită de frumuseţea eroinei, căreia îi propune căsătoria (actul al
III-lea). Însă, blestemul ascetului Durvāsā, din pricină că n-a fost
salutat de Śakuntalā, umbreşte dragostea. Ascetul a blestemat-o că
va fi complet uitată într-o zi de iubitul ei. Cu toate acestea, un inel
poate reînvia amintirea. Actul al cincilea prezintă reîntâlnirea dintre
eroi, regele Du<yanta nerecunoscând-o într-adevăr pe Śakuntalā şi
tratând-o cu lipsă de respect. Femeia nu găseşte inelul şi
abandonează orice speranţă. Odată ce un pescar îi aduce regelui
inelul descoperit într-un peşte, acesta îşi aduce aminte de iubirea
sa. În ultimul act, regele dă peste un băiat care se juca cu un pui de
leu. Cu surprindere va afla că acel băieţel este fiul lui şi o va regăsi
pe mama acestuia, pe Śakuntalā, soţia lui. Nu doar un bun
cunoscător al naturii, Kālidāsa pătrunde în adâncimile sufletului
uman. Piesa lui Kālidāsa este capodopera literaturii clasice indiene.


II. Naratologia: Pañcatantra

Tonul didactic şi aforistic predomină în proza clasică indiană.
El este exprimat făţiş în poveşti şi fabule, caracterizate printr-o
filosofie a proverbelor şi reflecţii etice. Mai multe naraţiuni se
inserează într-un ansamblu narativ mai mare, după un model
preluat de la arabi şi persani, de regăsit şi în celebra lucrare 1001
de nopţi.
În ceea ce priveşte specia fabulei, dar şi naratologia în India
clasică, cea mai semnificativă este creaţia lui Vi<Ouśarman
intitulată Pañcatantra. Titlul reflectă ideea compoziţiei: diviziunea în
cinci cărţi. Fabulele, unele dintre ele amintind de opera lui La
Fontaine, sunt scrise în proză, cu inserări de versuri aforistice. Nu
este o lucrare buddhistă, ci hindu, şi totuşi derivă din surse
buddhiste. Textele buddhiste pun mare accent pe etică, morală şi pe
învăţăminte. De exemplu, Dhammapada este o carte de aforisme şi
transmite câteva din învăţăturile profetului Buddha. La început se
intenţiona ca Pañcatantra să fie un manual pentru instruirea fiilor
regilor, în legătură cu principiile unei conduite (nīti) corecte. Ne
amintim, în acest sens, în literatura română veche, de Învăţăturile lui
Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.
Cu ironie şi prin mijlocirea satirei, autorul expune şi critică
majoritatea viciilor umane, de pildă: ipocrizia, avariţia, minciuna,
viclenia, făţărnicia, infidelitatea etc. Prin folosirea umorului, într-o
direcţie inversă procedeului artistic al personificării, trăsături şi
acţiuni umane sunt transferate animalelor. Împărăţia animalelor este
un simbol al societăţii oamenilor, model regăsit şi în Istoria
ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir sau în Animal Farm a lui George
Orwell, pentru a da numai două exemple.
Dintre fabule reţinem aceea a pisicii, maimuţei şi vrabiei.
Pisica este chemată să facă pace în disputa dintre vrabie şi
maimuţă. Ea ţine un lung şi impresionant discurs despre vanitatea
existenţei şi importanţa supremă a virtuţii. Pasărea şi maimuţa se
apropie să audă mai bine vorbele înţelepte ale pisicii. Atunci pe loc
pisica înşfacă pe unul din combatanţi cu ghearele şi pe celălalt cu
dinţii, după care îi devorează.
Într-o altă fabulă găsim povestea unui taur şi a unui leu, care
fac cunoştinţă, fiind prezentaţi de doi şacali. Ei devin prieteni
apropiaţi. Unul dintre şacali, însă, provoacă intriga, simţindu-se
neglijat. Le spune atât leului, cât şi taurului separat că celălalt


complotează împotriva celuilalt. Ca rezultat, taurul şi leul se
confruntă în luptă, ultimul învingând. De pe urma maşinaţiunilor
sale, şacalul va beneficia de poziţia privilegiată pe lângă leul
conducător după uciderea taurului.
Aventurile broaştei ţestoase, cerbului, şoarecelui şi ciorii, în
partea a doua din Pañcatantra ilustrează sensul prieteniei. Pericolul
distrugerii prieteniei în cazul unor foşti duşmani este subliniat în a
treia parte. Fabula maimuţei şi crocodilului din partea a patra arată
cum naivii pot fi flataţi pentru a li se lua posesiunile şi ne duce cu
gândul numaidecât la celebra fabulă a corbului şi vulpii din creaţia
francezului La Fontaine.
Bazată pe textul din Pañcatantra, Hitopadeśa este o altă
operă de naratologie clasică indiană cuprinzând fabule. Autorul ei e
necunoscut, lucrarea fiind scrisă în 1373 d. H. Este împărţită în
patru părţi. A treia şi a patra, intitulate Război, respectiv Pace,
descriu conflictul şi reconcilierea dintre gâşte şi păuni, în vreme ce
primele două sunt inspirate din Pañcatantra şi reiau subiectele de
acolo, dar în ordine inversă.
Alte texte ale naratologiei clasice indiene sunt: Vetāla
pañcavi%śati, care conţine elemente de magie şi rituri; Si%hāsana
dvāt¬%śikā, despre poveştile şi aventurile regelui Vikrama, Śuka
Saptati sau "cele şaptezeci de poveşti ale papagalului" ş.a.m.d.
Ka-hā Sarit Sāgara sau "oceanul râurilor de poveşti", scrisă
de Somadeva, este o amplă lucrare cu 124 capitole, datând din
1070 d. H. Sursele sunt buddhiste şi în ea se regăsesc numeroase
aluzii la poveştile fabuloase despre naşterea lui Buddha. Cea mai
frumoasă este aceea a regelui Śibi, care şi-a dat viaţa pentru a
salva un porumbel din ghearele unui uliu.


Istoricul studiilor indologice

Pionieratul studiilor indologice se leagă de numele lui Sir
William Jones, care sosea la Calcutta în 1783, ca judecător al curţii
supreme din Bengal. Acesta, cu o bună cunoaştere a limbilor latină,
greacă, ebraică, arabă, persană, avea să stabilească afinitatea
limbii sanscrite cu celelalte limbi definite ulterior de către lingvişti ca
indo-europene. Se poate presupune că din aceeaşi sursă provin şi
gotica, celtica şi vechea persană.
"Limba sanscrită, oricare i-ar fi vechimea, are o mirabilă
structură, mult mai desăvârşită decât greaca, mult mai bogată decât
latina şi cu mult mai rafinată decât amândouă, totuşi avînd o prea
puternică afinitate cu amândouă, deopotrivă în ceea ce priveşte
rădăcinile verbale şi formele gramaticale, ca să fi fost produsă prin
accident; aşadar, atât de puternică (afinitatea) încât nici un filolog nu
le-ar putea examina pe toate trei, fără să considere că au izvorât din
aceeaşi sursă comună care, probabil, nu mai există".
Avea să treacă mult timp de la această subtilă observaţie
până la naşterea propriu-zisă a lingvisticii comparate, pentru întâia
oară abordată ştiinţific prin acribia filologică a unui german, Franz
Bopp.
Fără îndoială, acest lucru nu ar fi fost cu putinţă fără o bună
cunoaştere a limbii sanscrite şi a civilizaţiei indiene vechi, proces în
care s-au încercat numeroşi savanţi europeni, sub pionieratul lui Sir
W. Jones.
La 15 ianuarie 1784, in Curtea Supremă din Fortul William,
sub preşidenţia Şefului Justiţiei, treizeci de domni care alcătuiau
elita societăţii europene din Calcutta, Sir W. Jones deschidea
discuţia despre instituirea unei societăţi culturale. Rezoluţia a fost
găsită în Asiatic Society, cu scopul declarat : "Frontierele
investigaţiilor vor fi limitele geografice ale Asiei, şi între aceste
limite, cercetările sale se vor întinde aupra a tot ceea ce este produs
de om sau creat de natură".
Întreaga muncă a celui care a fost cel dintâi preşedinte al
Asiatic Society, s-a orientat mai apoi înspre traduceri din sanscrită ;
în 1789 traduce în engleză Śākuntala lui Kālidāsa, în 1791
Hitopadeśa lui Vi<Ouśarman, în 1792 ºtusa%hāra, care reprezintă
primul text tipografiat în sanscrită.
În virtutea dimensiunii titanice a creativităţii sale, Sir W.
Jones compune nouă ode către diferite zeităţi ale pantheonului


hindus. Celebrul poem al lui Shelly Hymns to Intelectual Beauty
datorează mult inspiraţiei acestor ode.
Între timp, unul dintre puţinii cunoscători ai limbii sanscrite
între membrii societăţii, Charles Wilkins, publica la Londra
traducerea englezească a Bhagavad Gītei, tradusă ulterior din
engleză în franceză, germană şi rusă. Acesta devine bibliotecar al
recent infiinţatului Indian Office Library in London, îmbogăţit cu
manuscrise din biblioteca sultanului Tipu, achiziţionate după
înfrângerea lui la ŚrīraOgapā-han, în 1799.
În toată această perioadă, în Franţa, Anquetil Dupperon, prin
traducerea în latină a Upani<adelor, trezea interesul pentru
studiul sanscritei.
Asiatic Society of Calcutta începe să fie cunoscută în Europa
prin periodicul Asiatic Research inaugurat în 1788, care circula în
ediţie pirat în Germania şi Franţa.
În 1822 francezii Abel Remasut Chezy, Silvestre de Sacy,
Garocin de Tassy, M. St. Martin şi Langlois înfiinţează Société
Asiatique, după modelul oferit de Asiatic Society of Calcutta şi
publică primul jurnal în acelaşi an.
Studiile asupra buddhismului se afirmă şi ele, prin
autoritatea lui B. H. Hudgeon, membru al Asiatic Society of Calcutta
şi rezident britanic al Nepalului, posibilitate care îi facilitează
colectarea a numeroase manuscrise, pe care le trimite la Paris. Cu
acestea, Eugène Burnouf, care patrona Catedra de Sanscrită în
Collège de France, alcătuieşte un studiu comparativ al textelor
buddhiste în pāli şi sanscrită, Introduction of Indian Buddhism in
French. Burnouf este cel dintâi care introduce studiile buddhiste, dar
şi vedice în Europa. Munca sa prestigioasă este continuată de
discipolii săi, nu mai puţin celebri: Rudolph Roth şi Max Müller. De
numele celui dintâi se leagă cel mai pertinent dicţionar etimologic al
limbii sanscrite, Sa%sk¬t Wörterbuch, tipărit la Academia din Sankt
Petersburg şi rămas în istorie sub numele de Dicţionarul de la Sankt
Petersburg. Între numeroasele contribuţii ale celui de-al doilea
discipol,rămâne istorică prima ediţie a ºg Vedei, în transliterare,
apărută la Leipzig în 1845.
Studiile indologice în Franţa sunt reprezentate de Sylvain
Lévi, Alfred Foucher, Jean Przyluski, Jules Bloch, René Ghousset,
Louis Renou, Louis de la Vallé-Poussin, Émile Sénart.
Dintre aceştia, Alfred Foucher pune bazele Institutului
Francez în Kabul şi înfiinţează Franco-Japanese Mansion în Tokyo.


După cum am văzut deja, Germania nu rămâne izolată de
valul entuziast creat de studiile indologice.
În 1791, Georg Forster traduce in germană Śākuntala lui
Kālidāsa după traducerea lui W. Jones, piesă care va stârni
entuziasmul lui Goethe.
Cei doi fraţi Schlegel inspiră mişcarea romantică a vremii în
cercul elitiştilor germani : Johan G. Harder, G. Schiller, Schelling,
Fichte.
În 1803 Friedrich Schlegel publică impresionanta Über die
Sprache und Weisheit der Indier, iar în 1823 inaugurează periodicul
Indische Bibliothek, cu o continuitate neîntreruptă până în 1830.
Prima ediţie critică a Bhagavad Gitei, cu text tipărit în
devanāgarī şi traducere în latină, se datorează tot lui Friedrich
Schlegel.
Fratele său, August Schlegel, pune bazele unui înalt nivel al
studierii limbii sanscrite la Universitatea din Bonn, recunoscut în
acea vreme ca "VārāOasī al Europei".
Elevul acestuia din urmă, Christian Larssen, compune în
patru volume Indische Altertums Kunde (Enciclopedia Indiei).
Odată cu apariţia pe scena studiilor indologice a altui german, Franz
Bopp, ia naştere oficial filologia comparată.
În 1833 şi 1851 alcătuieşte, în şase volume, impresionantă
ca mărime şi conţinut, Gramatica comparată a limbilor sanscrită,
avestică, greacă, latină, lituaniană, gotică, germană şi slavă.
Locul pe care ilustrul lingvist îl acorda sanscritei, socotind-o
o limbă de bază, în funcţie de care sunt trasate analogiile cu
celelalte limbi indo-europene, vorbeşte de la sine despre importanţa
care i se recunoştea sanscritei în acea vreme.
Între discipolii săi merită să îi amintim pe Theodor Benfey,
Otto von Bohtlingk (colaboratorul lui Roth la Dicţionarul de la Sankt
Petersburg), Theodor Aufrecht.
Aşadar, creşterea numărului de sanscritişti în Germania
impunea înfiinţarea unei asociaţii, Deutsche Morgenkandische
Gellschraft după prototipul Asiatic Society, fondată de H. Ewald,
Rudolph Roth, Christian Larssen, H. Brockhaus, August Pott.
Asociaţia începe publicarea unui jurnal, cu o singură
întrerupere până în prezent, în perioada celui de-al doilea război
mondial.
Amploarea studiilor indologice cuprinde şi Rusia imperialistă.


În 1765 Gerasim Levedeev sosea în Calcutta, iar în 1805 publica o
lucrare despre India.
În 1810 lua fiinţă la Sankt Petersburg o instituţie după
modelul iniţial, Asiatic Society of Calcutta.
Merită menţionat efortul, mai obscur în panegiricul studiilor
indologice, dar însemnat şi edificator ca exemplu, consacrat de
contele Uvarov, şeful Departamentului Educaţiei al Guvernului
Rusiei.
În încercarea sa de a introduce sanscrita în Universitatea din
Petersburg, trimite pe tânărul lingvist Robert Lenz la studii la Berlin
şi la Oxford. Întors în ţară acesta va împlini dorinţa preceptorului său
spiritual, dar, din nefericire, pentru scurtă vreme, din pricina morţii
sale premature.
Pionieratul său va fi ulterior încununat de munca altor
distinşi indologi ruşi : V. Patrov, F. Forsch, F. F. Fortunatov, V. F.
Miller, Kossowiez, Vasilli Vasiliev.
Începuturile studiilor tibetane, aflate întotdeauna în
vecinătatea studiilor indologice, sunt marcate de numele lui Körösi
Csoma Sándor, născut în 1790 în Egerpatak, în Transilvania, retras
în sihăstriile Tibetului din 1823 până în 1842. Essay Towards a
Dictionary, Tibetan and English este prima încercare de întocmire a
unui dicţionar tibetano-englez, rămas şi până astăzi unul dintre cele
mai competente şi mai întrebuinţate de către tibetanologi. Aceasta
este urmată de o gramatică a limbii tibetane si de o operă de
sinteză asupra Tangurului, enciclopedie a religiei tibetane.
Edward Elloidge Salisbury studiază la Berlin sub îndrumarea
lui Bopp şi Larssen şi la Paris avîndu-i profesori pe Chezy şi
Burnouf. Cu această experienţă, în 1842 fondează lângă Boston
American Oriental Society, al cărui secretar şi preşedinte va fi ales.
Discipolul lui Salisbury este William Dwight Whitney, care
studiază de asemenea la Berlin, unde îi întâlneşte pe Albrecht
Weber şi pe Franz Bopp, apoi la Tübingen, sub îndrumarea lui
Rudolph Roth. La întoarcere va ocupa postul de profesor emerit la
Universitatea din Yale.
Maurice Bloomfield, Eduard W. Hopkins, A. V. Jackson sunt
nume de orientalişti americani care se prezintă de la sine.
C. R. Lanman inaugurează Harvard Oriental Series cu text
standard în limba sascrită şi traducere în limba engleză.
După cum se vede, după această privire de ansamblu
asupra imensului edificiu al studiilor indologice în cele trei


continente, Europa, Asia şi America, rădăcinile pornesc din solul
Indiei, de la Calcutta, dar au fost extinse de către pionierii englezi.
După expresia secretarului general al celei de a 33-a sesiuni
a All India Oriental Conference, susţinută în 14-16 octombrie 1986
la Pune, R. N. DaOÔekar, de asemenea secretar al ilustrului
Bhandarkar Oriental Research Institute : "Indienii nu au cultivat
ogorul pe care l-au moştenit şi, în consecinţă, străinii au cules
recolta".
Drept răspuns la acest spirit, pe care învăţaţii autohtoni l-au
perceput imediat după primul război mondial, când au încercat o
perioadă de reviriment al conştiinţei naţionale, a luat fiinţă în 1917
Oriental Research Institute în Pune, iar apoi, în 1919 a avut loc
prima conferinţă All India Oriental Conference, prezidată de Rām
Gopāl Bhandarkār, patronul spiritual al institutului numit.




























Studiile indologice în România

I. India în România

Contactul Occidentului cu civilizaţiile şi culturile Orientului a
fost constant în istorie, în perioade diferite ale acesteia, înainte şi
mai ales după expediţia împăratului Alexandru cel Mare în India.
Comerţul cu mătase şi cu mirodenii, dar şi legături culturale
marchează raportul Europei cu Orientul. Invazia ariană în India
certifică această relaţie care există de milenii, de pe vremea
continentului unit, Eurasia, cu toate că la alte nivele atunci.
Datorită poziţiei sale geografice, România este socotită o
poartă a Orientului. Nu este vorba de balcanizare, ci de originea
comună indo-europeană, exprimată, în afară de faptele lingvistice,
în trăsături de caracter ca: ospitalitatea, răbdarea, contemplarea
metafizică, resemnarea, dragostea mistică etc. Adesea Orientul
este identificat cu India.
În ceea ce priveşte imaginea Indiei în România, distingem
patru particularităţi: 1) ignoranţa; 2) dispreţul; 3) exotismul şi 4)
cunoaşterea adevărată.
1) Există şi în România ignoranţi, aşa cum ei există
pretutindeni, chiar dacă ignoranţa lor se relevă din punct de vedere
general sau particular. Pot fi întâlniţi la noi, de pildă, oameni care
cunosc bine propria lor cultură şi aspecte importante ale culturii
occidentale ori una dintre culturile europene şi totuşi sunt ignoranţi
cu referire la Orient. Adevărul este valabil şi în situaţia contrară:
buni cunoscători ai Orientului care ignoră culturile occidentale.
Proporţia este, însă, mai mică.
2) Dispreţuirea Indiei în România are diverse cauze: a)
sărăcia; b) mizeria; c) bolile; d) nivelul de trai; e) mentalităţile
(îndeosebi mariajul aranjat şi condiţia femeii); f) o condamnabilă
atitudine rasistă faţă de rromi sau faţă de culoarea pielii; g) o
definire răuvoitoare a altor religii decât cea creştină drept păgânism
etc.
3) Exotismul este un sentiment transformat, prin exacerbare,
într-o modalitate de cunoaştere. Sunt oameni care iubesc tot ce ţine
de India şi acceptă cu entuziasm tot ce aud despre India,
înfrumuseţând adevărul uneori.
4) Adevărata cunoaştere este singura cale ce ne poate reda
India în adâncime şi în adevărata ei lumină. Pasiunea cunoaşterii,


interesul ştiinţific, dragostea pentru cultura şi civilizaţia indiană,
pentru spiritualitatea indiană ar fi bine să se impună când vorbim de
imaginea Indiei. Aceasta este atractivă în România prin: religii,
filosofii, teoriile Sā%khya şi Vedānta, practica Yoga, doctrinele
buddhiste şi jainiste, cultura străveche, elementele de tradiţie,
limbile indiene şi în special sanscrita, literatura clasică indiană, arta
indiană, mai ales dansul şi muzica, chiar filmele, medicina
tradiţională, botanica, fizica etc. Românii care cunosc cu adevărat
India se apropie de ea din trei direcţii de principiu: a) magică şi
psihologică (sufletul); b) intelectuală şi filosofică (mintea); c) mistică
şi religioasă (spiritul).

II. Indologia în România

Dragostea pentru India şi cercetarea indologiei în România
este veche şi semnificativă. Există afinităţi, dar şi influenţe.
Distingem mai multe direcţii ale studiilor indologice la noi: 1) jurnale
şi memoriale de călătorie; 2) traduceri ale unor opere ale literaturii
indiene; 3) conferinţe şi cursuri universitare; 4) cărţi şi studii
ştiinţifice sau literare dedicate culturii indiene sau relaţiei dintre ea şi
cultura română sau cultura rromani.
1) Itinerariile în India datează din vremuri îndepărtate. Printre
primii călători români în India despre care avem informaţii scrise se
găseşte Ioan Pinxner din Transilvania în secolul al XVI-lea şi
Benjamin de Fălticeni din Moldova în secolul următor.
În secolul al XIX-lea, Körösi Csoma Sándor din Transilvania
merge în India pe jos pentru a descoperi originile limbii şi poporului
maghiar şi rămâne acolo până la moartea sa, devenind specialist
mondial în tibetanologie. Apoi, doctorul Johann Martin Honigberger
din Braşov călătoreşte în India de 5 ori şi trăieşte acolo 26 de ani.
Prinţul Alexandru Ghica din Ţara Românească a trăit la Puri, în
statul indian Orissā, devenind membru al unei secte ascetice, fiind
numit bābā, bătrân venerat şi acceptat să intre în templul Jagannāth
din Puri, unde este interzisă intrarea unor persoane de altă religie
decât hinduismul. În secolul nostru, Mircea Eliade trăieşte o
experienţă bogată şi împlinită în India, între 1928-1931, la Calcutta
şi Ri<ikeś, călătorind şi în alte părţi ale ţării: VārāOasī, Puri,
Śāntiniketan, Darjeeling, Madrās, Adyār, Madurai, Rameśvaram,
Āgrā, Delhi, Haridvār, Jaipur, Am¬tsār ş.a. În urma itinerariului său
spiritual în India devine cel mai important indianist român şi istoric al


religiilor, scriind despre Yoga, un jurnal indian, un memorial de
călătorie în India, romane şi mai ales o impresionantă operă
academică, cărţi şi studii de indologie. Sergiu Al-George avea să
meargă în India la un congres de lingvistică, trimis de Cicerone
Poghirc, care, la rândul său, participase la un alt congres în India, şi
să continue munca de indologie a savantului Eliade. Tudor Vianu
călătoreşte în India, la Benares, şi scrie despre labirintul magic al
străzilor din cartierul Go'aulia, în apropierea malurilor Gangelui.
Constantin Brâncuşi vizitează de două ori India, iar în 1938 în
legătură cu proiectul templului de la Indore şi al unor sculpturi
pentru palatul lui mahārāja de acolo. La Kāñchipuram, în statul
indian Tamil Nādu, Sergiu Demetrian a trăit aproape 30 de ani din
viaţa sa, făcând cercetări asupra gândirii filosofice indiene.
Academicianul Alexandru Rosetti vizitează, de asemenea, India,
fiind însoţit, în ianuarie 1973, de profesorul de hindi, cercetătorul
Laurenţiu Theban. Trei ani a stat în India Nicolae Tufoi şi a studiat
Yoga la Ri<ikeś. Academicianul Romulus Vulcănescu, în urma
călătoriilor sale în Orient, scrie o carte şi se documentează în
mitologie universală. Vasile Andru a întâlnit în India pe Dalai Lama
şi pe preotul care conduce biserica creştină, aflat în Keralā, şi a
scris articole şi cărţi despre India. Bogdan Ficeac a publicat o carte
de reportaje despre India, ca şi Marin Marian-Bălaşa sau Ilie Vasile-
Drugan, care a trăit cinci ani în China. Cristian Tudor Popescu a
scris articole în urma vizitei sale în India.
Între călătorii în India se numără, desigur, şi mai mulţi
cercetători şi indianişti români, în afara celor menţionaţi: George
Anca, Laurenţiu Theban, Eric Becescu, Radu Bercea şi mai tinerii
Carmen Negulei, Lelia Popescu, Maria Albu, Dana Ţane, Claudiu
Soare, Cristian Coşeriu, Liviu Bordaş, Ioana Vrăbiescu, Mihai Gânj,
Vlad Şovărel, Dana Sugu, Carmen Coţovanu, Florina Dobre, Julieta
Moleanu, Adelina Patrichi, Corina Oţel, Mircea Itu etc.
2) Traducerile au început cu aceea din greaca veche a
cărţilor populare: Alexandria, unde se vorbeşte despre expediţia în
India a împăratului Alexandru cel Mare, Varlaam şi Ioasaf, versiunea
creştină a vieţii lui Buddha.
Teohari Antonescu traduce fragmente din Upani<ad, iar G.
Bogdan-Duică traduce un pasaj important din Sāvitrī. George
Coşbuc realizează o antologie de texte sanscrite, cuprinzând şi
fragmente din epopeile Mahābhārata şi RāmāyaOa. Din limba
germană poetul a tradus drama Śākuntala a lui Kālidāsa.


Textul Bhagavad Gītā are mai multe versiuni în limba
română: Dumbravă, Dimitrie Nanu şi Ioan Mihălcescu, ultimul
lucrând 15 ani la traducere, bazându-se pe varianta lui Richard
Garbe şi atrăgând criticile lui Eliade. Istoricul religiilor a încercat şi el
traducerea textului în timpul şederii sale în India. Cele mai bune
traduceri au fost, însă, cele ale lui Theofil Simensky şi Sergiu Al-
George. Mircea Eliade a dat câteva traduceri din sanscrită ale unor
texte indiene, cuprinzând fragmente din Upani<ad, din opera lui
Kālidāsa şi din beOgalī poeme ale lui Rabindranāth Tagore. În ceea
ce-l priveşte pe preotul Mihălcescu, în 1920 a tradus Manava
Dharma Śāstra (Legile lui Manu) şi imnuri vedice şase ani mai
târziu. Dar a utilizat variante occidentale şi nu a tradus din sanscrită,
ci din limbi de circulaţie.
Constantin Georgian, bun cunoscător al sanscritei, a pregătit
o ediţie critică a cărţii lui Bhanudatta, Rasamañjari, activitatea lui
fiind continuată de Theodor Iordănescu. Amitā Bhose a căutat să
finalizeze proiectul lui Georgian.
Cea mai consistentă operă de traducere din sanscrită
aparţine lui Theofil Simensky: Pañcatantra, fragmente din
Mahābhārata, imnuri vedice, opere ale lui PāOini, Kālidāsa şi
Somadeva. De asemenea a tradus două dintre cele mai importante
texte upanişadice: Ka-ha Upani<ad şi MuOÔaka Upani<ad.
Eugen Papiniu şi I. L. Postolache au tradus epopeea Mahābhārata
şi imnuri vedice în 1969.
Amitā Bhose a publicat mai multe traduceri din beOgalī în
română din literatura bengaleză şi mai ales din opera poetului
Rabindranāth Thākur (Tagore). Deopotrivă, a tradus autori români
în beOgalī şi îndeosebi pe Mihai Eminescu. Cicerone Poghirc a
tradus celebrul Imn al creaţiei din ºg Veda, intitulat Nasadasya.
Constantin Făgeţan a tradus Yoga Sūtra lui Patañjali, tratatul de artă
dramatică Nātyaśāstra şi Gītāgovinda lui Jayadeva. După o versiune
franceză Radu Bercea a tradus B¬hadāraOyaka Upani<ad şi
Chāndogya Upani<ad. Dana Sugu a publicat traducerile altor texte
upanişadice, cum ar fi: Īśā Upani<ad şi Kena Upani<ad. În revista
Indica se publică fragmente de traduceri din sanscrită din diverse
opere ale literaturii indiene, semnate de George Anca, Vlad Şovărel,
Florina Dobre, Carmen Coţovanu etc.
3) În ceea ce priveşte conferinţele şi cursurile universitare, o
catedră de sanscrită este înfiinţată pentru prima oară în 1876 la
Universitatea din Bucureşti de Vasile M. Burlă şi tot el a încercat să


pună bazele uneia şi la Universitatea din Iaşi. Între 1830-1840 la
Iaşi preda sanscrita în particular August Rischel.
La Universitatea din Bucureşti B. P. Haşdeu ţinea un curs
valoros de filologie comparată indo-europeană şi utiliza frecvent
sanscrita.
La sfârşitul secolului al XIX-lea o catedră de sanscrită şi
lingvistică indo-europeană se găseşte la Universitatea Bucureşti.
Cursurile au fost conduse de Constantin Georgian, primul profesor
de sanscrită din punct de vedere oficial în România. Theodor
Iordănescu a continuat cursul de sanscrită şi literatură indiană al
profesorului său şi a fost urmat de Sergiu Al-George, discipolul lui.
Preotul Ioan Mihălcescu la Facultatea de Teologie a
Universităţii Bucureşti a predat istoria religiilor, oprindu-se şi asupra
religiilor Indiei. Anton Zigmund Cerbu a predat istoria religiilor,
inclusiv religiile Indiei, la Columbia University din Statele Unite ale
Americii.
La Universitatea din Sibiu, venind de la Universitatea din
Cluj-Napoca, Lucian Blaga a ţinut un curs de filosofia religiei,
cuprinzând, desigur, şi informaţii utile despre religiile Indiei.
La Universitatea Bucureşti, în cursurile lor, Nae Ionescu şi
Mircea Florian făceau referiri la filosofia indiană. Asistent al lui Nae
Ionescu, Mircea Eliade a vorbit adeseori în Universitatea Bucureşti
despre filosofia indiană, religie şi filosofie comparată. Ulterior va ţine
cursuri despre cultura indiană în mai multe universităţi din lume,
cum sunt: Sorbona, Chicago University, universităţile din Roma,
Lund sau New Mexico ş.a.m.d. Şef al catedrei de limbi şi literaturi
orientale - condusă astăzi de profesoara de chineză Florentina
Vişan, după ce ani de zile a fost condusă de turcologul Vladimir
Drimba şi de profesoara de arabă Nadia Anghelescu - Cicerone
Poghirc înfiinţează secţia de indianistică, care funcţionează ca un
lectorat de hiOdī. Profesorul Poghirc a predat gramatică comparată,
istoria civilizaţiei şi istoria lingvisticii, devenind ulterior preofesor
emerit al Universităţii din Bochum şi directorul Centrului Român de
Cercetări din Paris. Indianistica ar fi bine să fie studiată nu în
contextul limbilor orientale, ci în cadrul unui departament de studii
indo-europene, care azi funcţionează în interiorul secţiei de limbi
clasice, unde predau profesori ca: Lucia Wald, Dan Sluşanschi şi
Ioana Costa etc. Amitā Bhose a predat ani de zile sanscrită,
beOgalī, cultură şi civilizaţie indiană la Universitatea Bucureşti.
Profesori indieni au predat la secţia de hiOdī: Induprakāś PaOOey,


P. Vidyāsāgar, S. S. SiOgh şi I. Tiwārī. De anul acesta universitar
profesorul indian S. Kumār predă literatura hindi. Dintre profesorii
români din cadrul secţiilor de hiOdī, indianistică (hiOdī, sanscrită şi
rromani) şi rromani îi remarcăm pe Laurenţiu Theban la limba hiOdī,
gramatică, curs practic şi curs facultativ, Radu Bercea la cursul de
literatură veche indiană, predând şi filosofia indiană la Facultatea de
Filosofie, (unde a fost continuat de Liviu Bordaş), Lelia Popescu şi
Sabina Popârlan la cursul practic de hiOdī, Gheorghe Sarău la
limba rromani, gramatică şi curs practic, fiind, de fapt, cel ce în anul
universitar 1997-1998 a pus bazele secţiilor de indianistică (hiOdī-
rromani) şi de rromani - cu sprijinul administrativ al şefului Catedrei
de Limbi Orientale de atunci, profesorul de persană Viorel
Gheorghe Bageacu şi al doamnei decan, profesoara Sanda
Râpeanu - Delia Grigore la literatura rromani şi antropologie rromă,
Mircea Itu, care predă un curs de cultură şi civilizaţie indiană,
precum şi un curs "Mircea Eliade" la Universitatea "Spiru Haret". Au
mai predat la Universitatea Bucureşti la secţia de indianistică şi
profesorii Eric Becescu (1995, curs de limba sanscrită şi de Yoga
facultativ) şi George Anca (literatură şi civilizaţie indiană).
La Universitatea din Iaşi Theofil Simensky a ţinut un curs de
gramatică comparată a limbilor indo-europene şi sanscrită, acestea
fiind ţinute, după 1990, de profesorul Adrian Poruciuc. Constantin
Marin predă acolo filosofie indiană.
La Universitatea din Cernăuţi Aram Frenkian preda filosofia
cu trimitere şi la filosofia indiană. Vlad Bănăţeanu a ţinut un curs de
gramatică comparată indo-europeană, continuat la Universitatea
Bucureşti şi apoi de discipolul său, Traian Costa, care a predat şi
sanscrită.
La Universitatea din Timişoara Constantin Făgeţan predă
sanscrita şi filosofia indiană, iar un discipol al său şi al lui Cristian
Bădiliţă, Cristian Andrei, ţine un cenaclu de filosofie indiană la
Ploieşti.
La Universitatea din Cluj-Napoca Ion Pop şi Mircea Borcilă
au creat condiţiile studierii culturii indiene, unde Carmen Negulei
urma să predea sanscrita, după încheierea studiilor sale de doctorat
în sanscrită la Universitatea din Poona, începute în anul universitar
1992-1993. La Iaşi Dumitru Irimia a urmat acelaşi model de
structurare a studiilor de cultură indiană.
La Universitatea din Oradea, Julieta Moleanu predă cursuri
de latină, greacă veche şi sanscrită.


La Delhi University există, în paralel, o secţie de limba şi
cultura română în cadrul Departamentului de Studii Germanistice şi
Romanistice. Acolo au lucrat ca visiting lecturer următorii profesori
români: Nicolae Zberea, Ion Petrescu, I. Gâdea, George Anca,
Laurenţiu Theban şi Mircea Itu ş.a.
La Ambasada Indiei la Bucureşti ambasadorul Rājīv Dogra
organizează conferinţe despre spiritualitatea indiană şi relaţiile
dintre cultura română şi cea indiană, manifestări la care au luat
parte, între alţii: Alexandru Surdu, Romulus Vulcănescu, Dimitrie
Vatamaniuc, Mircea Handoca, George Anca, Bogdan Ficeac,
Laurenţiu Theban, Gheorghe Sarău, ataşatul cultural Vikram Rānā,
primul secretar Yogeśvara SaOgvan şi Mircea Itu etc.
La Academia Română directorul Institutului de Filosofie,
academician Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de Filosofie,
Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, a iniţiat un
program de cercetări pentru cunoaşterea filosofiilor Indiei, a relaţiei
dintre spiritualitatea indiană şi spiritualitatea română. Mircea Itu
răspunde de sectorul filosofiei indiene.
La Ministerul Educaţiei Naţionale, Gheorghe Sarău, în
cealaltă calitate a sa, de inspector, are o bogată activitate legată de
promovarea tinerilor specialişti în indianistică şi rromologie, de
cunoaşterea culturii şi civilizaţiei indiene în România, fiind, totodată,
şi cel care între 1990-2000 a consolidat studiul limbii şi culturii
rromani în şcoli, prin lucrări destinate uzului didactic şi prin decizii
de manager la nivelul ministerului privind şcolarizarea rromilor,
îndeosebi începând din mai 1998. Timp de cinci ani, ca referent de
relaţii externe cu India, a contribuit la trimiterea la studii în această
ţară, în condiţii financiare deosebit de bune, a unei serii de tineri
români, între care: Liviu Bordaş, Julieta Moleanu, Carmen
Coţovanu, Florina Dobre, Florina Dincă, Mihai Gânj, Carmen
Negulei, Corina Hristu, Salomeea Romanescu, Sabina Popârlan,
Mircea Itu ş.a. De remarcat este şi faptul că Gheorghe Sarău, pe
vremea când era referent pentru relaţiile bilaterale cu India, în
Ministerul Educaţiei Naţionale, constatând întreruperea limbii hindi
timp de doi ani, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a
Universităţii din Bucureşti, a solicitat oficial şi în nume propriu
reluarea activităţii secţiei de limba hindi, cu începere din anul
universitar 1997-1998, prin structurarea unei secţii de indianistică, în
cadrul căreia, alături de limbile hindi şi sanscrită, să se studieze şi
limba rromani. Prima promoţie de studenţi ai secţiei de indianistică


îşi va încheia studiile în iulie 2001. Din anul universitar 1998-1999,
studiul limbilor rromani şi hindi se continuă în secţii independente,
studenţii rromi şi români de la secţia de limbă şi literatură rromani
urmând obligatoriu, la anul I, cursul de cultură şi civilizaţie veche
indiană, ţinut de Mircea Itu. Totodată, Gheorghe Sarău a iniţiat, din
octombrie 2000, pentru 60 de tineri rromi şi români, cadre didactice
care predau limba maternă rromani în şcoli, studiul acestei limbi la
Colegiul de Învăţământ Deschis la Distanţă (IDD - CREDIS -
Universitatea Bucureşti), înfiinţând - prin demersurile sale constante
- specializarea "institutori - limba rromani", cu sprijinul Colegiului
CREDIS şi al Centrului "Educaţia 2000+", ce acordă burse de studiu
pentru 30 de cursanţi rromi.
4) Studiile şi cărţile de indologie abordează diverse aspecte
ale culturii indiene. Cronologic se poate începe cu valoroasele
contribuţii în tibetanologie ale secuiului transilvănean Körösi Csoma
Sándor. El a realizat un dicţionar amplu anglo-tibetan şi a scris o
gramatică a limbii tibetane. Doctorul Johann Martin Honigberger,
sas din Braşov, a făcut cercetări în botanică, medicină, etnografie şi
arheologie în timpul celor 26 de ani petrecuţi în India. Totodată a
scris despre monumentele buddhiste din Himālaya şi despre
vindecarea holerei.
Prinţul Alexandru Ghica şi-a luat doctoratul la Universitatea
din Jena, a studiat sanscrita în Occident şi asceza hindu în India. A
devenit brāhmaOa şi a căutat să urmeze itinerariul spiritual al lui
ŚaOkarācārya prin India.
Bogdan Petriceicu Haşdeu a avut o mare pasiune pentru
cunoaşterea sanscritei şi a cercetat relaţiile dintre literatura veche
indiană, filologia şi folclorul românesc. Lazăr Şăineanu şi Moses
Gaster au continuat cercetarea lui Haşdeu în domeniul folclorului
comparat.
Teohari Antonescu a scris despre filosofia hindu şi
buddhistă, despre istoria Indiei şi a prezentat studiile sale în cadrul
cenaclului Junimea.
Afinităţi pregnante cu spiritualitatea indiană, influenţe din
cultura indiană se regăsesc în opera lui Mihai Eminescu:
cosmogonia din Scrisoarea I şi Rugăciunea unui dac, inspirate după
Imnul creaţiei din ºg Veda, conceptul samsaric de "cerc strâmt" din
ideea reîncarnării, dialogul dintre Hyperion şi Demiurg din
Luceafărul, conduita morală a detaşării în capodopera Glossa,
îmbinarea între viziunea creştină despre Dumnezeu şi cea hindusă


în Sărmanul Dionis etc. Studiile indologice continuă la începutul
secolului nostru cu opera ştiinţifică a lui Lucian Blaga. În Curs de
filosofia religiei, Blaga analizează religiile şi filosofiile Indiei în urma
unei solide documentaţii. În Trilogii găsim observaţii şi comentarii
pertinente despre India: tendinţa spre concret, stihialul, vidul
universal, atitudinea catabasică în faţa morţii, istoria văzută ca act
spiritual, tipurile de cunoaştere şi raportul dintre Marele Anonim şi
cenzura transcendentă amintind de ŚaOkarācārya şi doctrina sa
despre Brahman şi māyā. În ceea ce-l priveşte pe Constantin
Brâncuşi, câteva din sculpturile sale Măiastre urmau să fie
amplasate în templul din Indore. Una dintre sculpturi este ridicată pe
baza unei tematici indiene şi se numeşte Spiritul lui Buddha.
Studiile de indologie sunt înălţate la un înalt nivel odată cu
opera lui Mircea Eliade. Savantul român a scris numeroase cărţi,
articole, romane, povestiri, jurnale, memoriale de călătorie cu
subiect de indologie, cu teme indologice sau cu referinţe la
indologie.
Aram Frenkian scrie studii însemnate despre filosofia
indiană, comparând-o cu filosofia greacă şi mai ales cu Plotin. În
1946, publică la Librairie orientaliste Paul Geuthner, o carte
reprezentând o interpretare comparativă asupra relaţiei dintre
culturile europene şi culturile orientale, intitulată L'Orient et les
origines de l'idéalisme subjectif dans la pensée européenne.
Theofil Simensky a publicat câteva cărţi pe tema gramaticii
comparate a limbilor indo-europene, studii despre gramatica lui
PāOini şi antologii de texte din literatura veche indiană. De
asemenea, a fost preocupat nu numai de indologie, ci de indologie
comparată, de impactul culturii indiene asupra culturii române,
scriind, în acest sens, următoarele studii: Un element folcloristic
străvechi la Caragiale, Variante străvechi în basmele lui Ispirescu
etc. A scris, totodată, şi despre traducerea dramei Śākuntala
realizată în limba română de George Coşbuc, despre influenţa
cosmogoniei vedice asupra celei eminesciene, despre influenţa
unor texte ca Pañcatantra, Ka-hā Sarit Sāgara şi Mahābhārata
asupra lui Petre Ispirescu.
Cicerone Poghirc a publicat numeroase studii despre limbile
indo-europene, unele cuprinse în cartea Philologica et linguistica.
Prefeţele la cărţile de indologie ale lui Theofil Simensky, precum şi
substanţialul articol Studiile sanscrite în România sunt necesare şi
de mare importanţă.


La fel ca Arion Roşu, Sergiu Al-George a studiat sanscrita, la
Universitatea Bucureşti, cu profesorul Theodor Iordănescu.
Articolele indianistului Al-George despre PāOini, despre filosofia
Sā%khya, despre lingvistică comparată, cartea sa de introducere în
filosofia, filologia şi cultura indiană în general, Limbă şi gândire în
cultura indiană, ca şi aceea axată pe impactul culturii indiene asupra
culturii române, Arhaic şi universal. India în conştiinţa culturală
românească, analizând opera unor mari personalităţi ale culturii
noastre ca: Eminescu, Blaga, Eliade, Brâncuşi îl recomandă ca pe
un veritabil indianist şi un prestigios cercetător. Dan Petraşincu
(Angelo Morretta), stabilit în Italia, scrie despre filosofia indiană,
hinduism, despre Vedānta şi filosoful contemporan Aurobindo
Ghose şi sintetizează învăţătura indiană în cartea Spiritul Indiei.
Amitā Bhose realizează o teză de doctorat, condusă de Zoe
Dumitrescu-Buşulenga, intitulată Eminescu şi India, unde urmăreşte
în profunzime afinităţile şi influenţele culturii indiene asupra creaţiei
eminesciene, comparând, de asemenea, opera lui Eminescu, geniul
poporului român, cu a lui Tagore, geniul poporului indian. Ovidiu
Drimba şi Constantin Daniel prezintă cultura şi civilizaţia veche
indiană în cărţile lor. A. Filip publică un dicţionar de filosofie indiană,
Dănilă Incze un dicţionar sanscrit-român, iar Constantin Marin o
introducere în filosofie indiană şi Carmen Negulei câteva studii şi
eseuri de indologie. Revista Indica, aflată sub conducerea lui
George Anca, publică numeroase studii de indologie. Institutul
Oriental "Sergiu Al-George", condus de Radu Bercea, a publicat
Analele lui şi corespondenţa lui Al-George.
Teze de doctorat în indologie au susţinut Radu Bercea
despre filosofia vedică, Liviu Bordaş despre renaşterea orientală din
cultura română, ambii la Universitatea Bucureşti şi Anca Irina
Lubenescu despre simbolul regalităţii sacre la indieni, celţi şi daco-
geţi, precum şi Mircea Itu despre indianismul lui Mircea Eliade,
ambii la Sorbona. Mircea Itu a publicat o trilogie a valorilor culturii
române aflate sub impactul indologiei: Indianismul lui Eminescu,
Indianismul lui Blaga, Indianismul lui Eliade, un roman indian, Lila, şi
un jurnal indian, Itinerarii indiene.





Impactul culturii indiene asupra
culturii române

Impactul culturii indiene asupra culturii române este de
adâncime şi trimite la fondul străvechi de cultură şi civilizaţie indo-
europeană. Există afinităţi puternice între cele două culturi, dar şi
influenţe.
Balada populară Mioriţa are ca mesaj nonviolenţa prezentă
în conceptul jain de ahi%sā, detaşarea existentă în conceptul hindu
de vairājya şi cel buddhist de virāgatā, moartea firească, văzută ca o
nuntă cosmică, acentul pus pe nemurire (în sanscrită am¬tam).
Balada populară Monastirea Argeşului sfârşeşte prin zborul care
simbolizează depăşirea condiţiei umane, idee regăsită şi în
soteriologia indiană prin ieşirea din sa%sāra, cercul naşterilor,
morţilor şi renaşterilor, ca şi prin zborul magic al arhat în buddhism
şi al yoginilor.
Miron Costin, în poemul filosofic Viaţa lumii, descrie
expediţia lui Cyrus în India, iar în Cartea primului descălecat
menţionează expediţia lui Alexandru cel Mare în India. De
asemenea, îl citează pe Quintus Curtius Rufus care considera că
dacii au originea în India.
Mihai Eminescu a învăţat prima oară despre India din cartea
profesorului său, Aron Pumnul, Lepturariul românesc. Lecturile sale
de indologie din biblioteca tatălui, din cea a profesorului Pumnul din
Cernăuţi, de la Universităţile din Viena şi Berlin şi apoi din biblioteci
din ţară au cuprins opere fundamentale ale Indiei: Veda, Upani<ad,
Dhammapada, epopeile, drama Śākuntala etc. A urmat cursuri
despre Veda la Universitatea din Berlin cu celebrul indianist
Albrecht Weber. A învăţat limba sanscrită şi în 1886 traducea în
română cartea Kritische Grammatik der Sa%sk¬t Sprache in
Kürzerer Fassung a lui Franz Bopp, manual de mare importanţă
pentru cunoaşterea limbii lui Kālidāsa. Opera literară a lui Mihai
Eminescu este impregnată de afinităţi şi influenţe din cultura
indiană. Unele poezii poartă chiar titlu indian: Ta tvam asi (de fapt,
tat tvam asi) şi Kāmadeva, ca şi lucrarea în proză cu subiect indian
Poveste indică. Cosmogonia eminesciană din capodoperele
Scrisoarea I şi Rugăciunea unui dac are drept una dintre sursele
bogate de informaţie, aşa cum arată Ioan Alecsandri, fratele
poetului Vasile Alecsandri, Imnul creaţiei din ºg Veda. Ideea creaţiei
ex nihilo, apariţia lumii prin interacţiunea dintre principiul masculin şi


cel feminin, conceptele paralele şi opuse de fiinţă-nefiinţă, lumină-
întuneric sunt de regăsit în ºg Veda X, 129, ca şi în relaţia dintre
Puru<a şi Prak¬ti în Yoga sau dintre Brahman şi Māyā în Vedānta,
dintre Śiva şi Śakti în Tantra. Există variante ale poemului
Luceafărul cu strofe dedicate zeului hindu Brahman sau lui Buddha.
Descoperim, de asemenea, ideea indiană a reîncarnării, a
peregrinării prin mai multe existenţe (sa%sāra), ca şi asemănarea
dintre dialogul Hyperion-Demiurg şi cel dintre Naciketas-Yama din
Ka-ha Upani<ad. Capodopera Glossa are la bază ideea detaşării,
prezentă în cultura indiană prin conceptul de vairājya în hinduism şi
cel de virāgatā în buddhism, ca şi prin mesajul poemului Bhagavad
Gītā. Tema lumii ca teatru din Glossa a fost influenţată de lectura
cărţii de aforisme buddhiste Dhammapada, tradusă în germană
chiar de profesorul lui Eminescu, Albrecht Weber. În proza
Sărmanul Dionis descoperim o îmbinare strălucită între viziunea
creştină despre Dumnezeu, caracterizată prin diferenţa ontologică
dintre sufletul omului şi divinitatea supremă şi cea hindusă, definită
prin identitatea dintre sinele individual şi sinele universal în
Upani<ad.
Concepţia despre moarte şi atitudinea în faţa morţii prezentă
în poemul Moartea lui Fulger de George Coşbuc are afinităţi cu
viziunea indiană, Sergiu Demetrian ocupându-se pe larg despre
relaţia dintre poezia lui Coşbuc şi literatura indiană.
Lucian Blaga, deşi nu indianist, era un foarte bun cunoscător
al culturii indiene. A fost ifluenţat de filosofia upanişadică şi în
special de şcoala Vedānta de filosofie indiană, de opera şi
personalitatea lui ŚaOkarācārya, pe care îl numea în Curs de
filosofia religiei, drept "cel mai mare metafizician al tuturor
vremurilor", citând unii comentatori. După cum Lucian Blaga distinge
între două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică, tot astfel şi
filosoful vedantin ŚaOkara, între aparāvidyā (cunoaştere inferioară)
şi parāvidyā (cunoaştere superioară). Afinităţi descoperim şi între
teoria lui Blaga despre Marele Anonim şi cenzura transcendentă
faţă de raportul dintre Brahman şi māyā la ŚaOkara. Ca şi românul,
indianul are o atitudine de retragere din orizont, o atitudine
catabasică în faţa morţii. Aceasta presupune împăcare, înţelegere
superioară, detaşare, pace interioară, moartea văzută ca o
continuare a vieţii, ca un dat firesc. Metensomatoza, transmigrarea
sufletului, idee specifică a spiritualităţii indiene, este fundamentală
în poezia Gorunul. Poezia Pelerinii, la rândul ei, se referă direct la


India, la pelerinii veniţi la Madurai. În viziune indiană istoria apare ca
act spiritual, aşa cum notează Lucian Blaga în studiul Fiinţă istorică
din Trilogia cosmologică, observaţie esenţială pentru cunoaşterea
sensului istoriei la inzi.
Opera sculpturală a lui Constantin Brâncuşi se inspiră din
cultura indiană. Reţinem, totodată, şi proiectul templului de la
Indore, cerut de mahārāja de acolo, dar nefinalizat. În altar era
prevăzut să fie aşezate trei dintre Măiastrele sculptorului. Lecturile
din Milarepa, din Veda, PurāOa, Upani<ad, Mahābhārata,
Bhagavad Gītā, RāmāyaOa au avut impact asupra formării
personalităţii lui Brâncuşi, sculptorul cunoscând şi tehnici de Yoga,
chiar practicându-le o vreme. Capodopera Coloana infinitului
exprimă şi ideea libertăţii absolute, precum şi a transcendenţei
condiţiei umane, fundamentală în gândirea indiană. Constantin
Brâncuşi a creat şi opere care au titlu indian, de exemplu Spiritul lui
Buddha.
Cel mai ilustru exemplu al temei este Mircea Eliade.
Experienţa de viaţă trăită în India (1928-1931) şi-a pus amprenta
asupra personalităţii şi operei savantului român. A devenit
sanscritist, indianist, specialist în Yoga şi a sublimat totul înspre
ştiinţa religiei. Indianismul se reflectă în întreaga sa operă, atât în
studiile şi cărţile ştiinţifice, în literatură, memorialistică, jurnale,
corespondenţă, reportaje, conferinţe, cursuri, biografie. A scris patru
cărţi de bază despre Yoga: Yoga. Essai sur les origines de la
mystique indienne, Techniques du Yoga, Le Yoga. Immortalité et
liberté, Patañjali et le Yoga, studii de indologie în The Encyclopedia
of Religion şi în capodoperele Traité d'histoire des religions şi
Histoires des croyances et des idées religieuses, unde prezintă
periodic marile curente ale culturii indiene. Indologia şi istoria
religiilor se împletesc în creaţia lui Eliade. El prezintă fenomenul
Yoga, originile sale preariene, doctrina, psihologia Yoga, tehnicile
de meditaţie, legătura dintre Yoga şi alte discipline, imaginea
fenomenului Yoga în literatura indiană. Insistă asupra unor alte
discipline ca: Tantra, alchimia, şamanismul, iconografia, biologia şi
arta indiană cu informaţii competente. Analizează marile religii ale
Indiei cu aspectele lor specifice. Descrie elementele doctrinare din
filosofia Sā%khya, filologia Nyāya, tehnica Yoga. Prezintă
principalele idei-forţă ale filosofiei indiene. În convorbirile cu Claude-
Henri Rocquet vorbeşte despre lecţiile Indiei, descoperirea
soteriologiei indiene, a simbolului, a omului neolitic şi a religiei


cosmice fiind esenţiale. Informaţii din viaţa trăită de tânărul Eliade în
India se găsesc în Şantier - roman indirect sau transfigurate artistic
în romanul Maitreyī. Proza fantastică utilizează şi ea subiecte
indiene cum ar fi: simbolul şarpelui, căutarea Śambalei, nopţile
magice de la Serampore din Bengal etc. Exită mituri prezente în
cultura indiană analizate de Eliade. Între ele cităm: mitul
cosmogonic, mitul reintegrării, mitul eliberării, mitul eshatologic,
mitul eternei reîntoarceri ş.a.m.d. De asemenea, istoricul religiilor
analizează rituri, ritualuri, ceremonii, iniţieri, simboluri indiene: ritul
hiraOyagarbha, al embrionului de aur, ritualul aśvamedha, al
sacrificiului calului, sau rājasuya, al încoronării regale, ritualul erotic
tantric maithuna, ceremonia upanayana, a introducerii discipolului
pe lângă maestrul său, simbolul cercului maOOala, simbolul luminii
din ātman, simbolul frânghiei, al nodurilor zeului VāruOa etc. În
ceea ce priveşte timpul, Eliade scrie adesea despre yuga (vârstele
cosmice, "eoni", potrivit terminologiei preferate de Blaga), despre
viziunea indiană asupra timpului ca ciclic, static, rotund, mitic, sacru,
măsurat cu ritmurile cosmice. Idei centrale ale filosofiei lui Mircea
Eliade, cum ar fi: statutul omului ca homo religiosus, recuperarea
sacrului, principiul coincidentia oppositorum, pot fi privite şi din
perspectiva indologiei şi analizate ca atare în opera savantului.
Impactul culturii indiene asupra culturii române, început
odată cu literatura şi cultura populară, continuă cu operele
indianiştilor Sergiu Al-George, Theofil Simensky, venind până în
zilele noastre.



Originea poporului rrom - realitate şi legendă


Contrar a ceea ce pretind majoritatea publicaţiilor existente,
primii rromi care au sosit în Europa îşi aminteau foarte bine de
originea lor indiană. De fapt, dispunem de mai multe documente
datând din secolele al XV-lea şi al XVI-lea care dovedesc aceasta în
mod evident. Documentele au fost publicate în Informaciaqo lil
numerele 7-9 pe anul 1992. Mult mai târziu, originea indiană
autentică s-a găsit plasată la concurenţă cu o origine mitică
egipteană, mai prestigioasă şi mai răspândită în epocă în privinţa
integrării lor în lumea europeană. În realitate, o populaţie de origine


egipteană ajunsese cu bine în Balcani încă din secolul al IV-lea,
între anii 306-338, potrivit unui document din arhivele Vaticanului
descoperit de istoricul britanic Hugh Pulton. Era poate vorba de
grupuri creştine de copţi, ştiindu-se că persecuţia împotriva copţilor
a atins paroxismul în anul 304. Se pare că evgjiţii, numiţi şi jevgţii
sau ashkali, erau descendenţii acestei migraţii care a influenţat în
mod profund imaginaţia ţăranilor din Balcani, într-un anumit punct
când, prin analogie, aceştia i-au acceptat pe rromi, veniţi şi ei în
Europa prin Asia Mică, drept noi "egipteni". Concentrarea rromilor în
regiunile cele mai propice comerţului, numite adesea "mici Egipturi",
n-a putut decât să facă să se afunde mai adânc lucrurile în această
confuzie. Cu timpul, cea de-a doua chiar a luat locul primeia şi
numai spre 1770 pastorul maghiar Vályi István redescoperea
originea indiană a rromilor, comparând dialectul rromilor din Raáb
(Győr), unde el era predicator, cu limba pe care o vorbeau trei
studenţi malabrezi din India întâlniţi în Olanda. Era vorba fie de
sanscrită, în măsura în care aceşti trei studenţi erau literaţi, fără
îndoială brāhmaOa, fie de siOghaleză, limba din Ceylon, de unde ei
păreau să fie originari. Gheorghe Sarău, în lucrarea sa Rromii, India
şi limba rromani (publicată de Editura Kriterion în anul 1998),
consacră un capitol aparte referitor la contribuţia lui Vályi István la
începuturile rromologiei. Dr. Ian Hancock, solicitând sprijinul
universităţii olandeze la care aceştia au studiat, certifică originea
indiană a celor trei studenţi, care erau din Ceylon şi nu "malabrezi",
cum le plăcea lor să se prezinte.
După această descoperire, originea indiană a rromilor a
rămas mult timp destul de confidenţială, neieşind defel din cercurile
savanţilor, până la epoca prieteniei politice între Iugoslavia lui Tito şi
India lui Nehru, în cadrul ţărilor nealiniate, epocă în care această
informaţie a fost foarte larg popularizată. de bună seamă că unii
scriitori au menţionat în operele lor publicate în secolul al XVIII-lea
originea indiană a rromilor, cum este cazul lui Ion Budai-Deleanu, în
Ţiganiada.


Kannauj: oraşul de origine a rromilor

Totuşi, destul de puţine eforturi au fost făcute pentru a se
preciza punctul de origine al exodului poporului rrom, ori cauzele
acestui exod, acestea până la compararea propusă foarte de


curând de profesorul Eric Meyer de la Paris între acest eveniment şi
un text al cronicarului arab Al-'Utbi (961-1040). În realitate, o
apropiere între expediţiile militare efectuate în India de Mahmoud
Ghazni cel cumplit şi exodul rromilor fusese deja prezentată de
cercetători rromi cum este Rajko Djurić, în Rromi u Evropskoj
Književnosti (publicată la Belgrad în anul 1996, p. 9) şi Ian Hancock,
împreună cu Siobhan Dowd şi Rajko Djurić, în The Roads of the
Roma (publicată la Hartfield în anul 1998, p. 15-16), însă,
sprijinindu-se pe cronici parţiale, care nu menţionau decât incursiuni
limitate la nord-vestul Indiei şi ei nu au putut în mod real să
precizeze mecanismul acestui exod.
Din contră, un fragment din Kitab al-Yamini (Cartea
Yaminilor) - secolul al XI-lea d. H. - a lui Al-'Utbi, deşi scurt este mult
mai explicit, întrucât face caz de o năvălire ce se afundă cu mult mai
departe înspre est, până la Kannauj, la 82 km nord-vest de Kānpur
(în engleză Cawnpore).
La începutul secolului al XI-lea, Kannauj (în antichitate
Kannākubja), situat nu departe de Lakhnau (în engleză Lucknow) şi
Āgrā, era capitala intelectuală a Indiei de nord. Nu numai că
brāhmaOii cei mai erudiţi se revendică din Kannauj, dar acesta era
un oraş care a atins un nivel de vârf în termenii a ceea ce noi
numim astăzi democraţie, toleranţă, drepturi ale omului, pacifism,
chiar ecumenism. Kannauj atinsese apogeul strălucirii sale sub
domnia lui Har<a, în secolul al VII-lea, iar istoricul Jan Kieniewicz,
în Historia Indii (Wrocław, p. 218), estimează că, după moartea lui
Har<a în 647, "prosperitatea economică şi dezvoltarea culturală nu
părăsiseră acest oraş, făcând din el capitala intelectuală şi spirituală
oficială a Indiei de nord". Or, în iarna 1018-1019, un năvălitor venit
din Ghazni (astăzi în Afganistan) a organizat o invazie în Kannauj
pentru a captura populaţia şi a o vinde ca sclavi. Nu era prima sa
invazie, iar celelalte fuseseră limitate la Puñjāb şi la Rājasthān. De
data aceasta, se ajunge până la Kannauj care număra în jur de
53.000 de locuitori, şi, la 21 decembrie 1018, el capturează toată
populaţia, "bogaţi şi săraci, blonzi şi negri" pe care-i va vinde "ca
familii întregi" la Ghazna (în textul lui Al-'Utbi). După aceea,
Khorassanul şi Irakul, precum şi o regiune numită Mawarau-n Nahr
se "se aflau înţesate de această populaţie" (în textul lui Al-'Utbi). Ce
ne determină să acredităm originea rromilor în contextul acestei
cotropiri ? Din considerentele următoare:


- precizarea "albi şi negri" explica varietatea culorilor pielii la
rromi din grupuri diverse, dacă în mod efectiv populaţia de la
început era amestecată. În particular, erau fără îndoială la Kannauj
numeroşi rājput, care erau alogeni faţă de populaţia de bază, dar
ridicaţi la nivelul de k<ātriya pentru meritele lor şi deci puteau
constitui o parte obscură a populaţiei. Înainte de trecerea lui Har<a
la nonviolenţă, în anul 620, Kannauj era o putere războinică, ce
făcuse apel la batalioanele de rājput, redutabili luptători
descendenţi, cum aminteşte Eric Meyer, "ai unei părţi de năvălitori
ai Asiei Centrale, veniţi cu hunii în secolul al VI-lea şi, pe de altă
parte, ai populaţiilor aborigene din zonele împădurite de la marginea
câmpiei Gangelui". Să ne amintim aici că Mahābhārata ironizează
disciplina oarbă şi prea spartană a acestor rājput. Este important, de
asemenea, să se arate că expresia "piele neagră", dată de europeni
rromilor de la primele lor contacte, este ceva care spune mai multe
despre mentalitatea localnicilor decât despre realitatea obiectivă.
Este clar că printre noii sosiţi se află "negrii", cei "neîndoielnici" care
au impresionat populaţiile. Ca urmare, fotografii au ales întotdeauna
tenurile închise pentru a "adera" la tipul fizic şi au construit astfel
imaginea corespondentă. Rromii din Polonia disting între "rromi
negri" şi "rromi albi" pe baza unui criteriu de apartenenţă la un
anumit grup (din câmpie sau de la munte), dar, în realitate, nu există
o diferenţă vizibilă de culoare a pielii. Avem deci de-a face cu
funcţia simbolică a unei culori, care poate altă dată a făcut diferenţa
între grupuri, dar care nu mai este pertinentă la ora actuală.
- captura tuturor claselor sociale explică uşurinţa cu care
primii rromi în Europa au fost introduşi pe lângă cei mai înalţi
oameni de stat, regi, împăraţi, papi etc. în măsura în care printre ei
se găseau descendenţi ai persoanelor însemnate de la Kannauj.
- această varietate de origine socială în populaţia deportată
din Kannauj este, de asemenea, un factor determinant pentru a
explica vivacitatea limbii rromani până în zilele noastre, aproape o
mie de ani după exil. Sociolingvistica, de fapt, a observat că o
populaţie exilată cu cât este socialmente mai eterogenă, cu atât
limba sa se transmite mai mult timp.
- unitatea locului de plecare ar explica coerenţa foarte mare
a elementului indian la toate dialectele rrome, de vreme ce
diferenţele dintre dialecte ţin înainte de toate de vocabularul
împrumutat în Europa, în contact cu noile realităţi, în special de
obiceiuri (îmbrăcăminte, alimentaţie), administrative şi tehnice -


cuvinte ca: vacanţă, primărie, impresie, şurubelniţă, timbru poştal,
fier de ascuţit etc. (fără să mai vorbim de faună şi floră). Acest
argument elimină ipoteza unei origini plecând de la un simplu
"conglomerat de triburi Ûom" sau de la alte grupuri, oricare ar fi ele.
(Este imperios necesar să fie pus punctul sub litera "Ô" în cuvântul
Ûom, întrucât este vorba de un "Ô" pronunţat în stilul limbii engleze
şi nu de un "d" ca în franceză. Este un punct foarte important. De
fapt, Ûomba poate fi, de asemenea, scris ca ºomba.)
- se putea, totuşi, să existe mulţi artişti Ûomba la Kannauj, ca
şi în toate oraşele de vârf. Ûomba nu erau în nici un fel indivizi de
"dispreţuit". Avem, de fapt, texte, ca RājataraOgini, al brāhmaOului
Kalhana, care se referă la prietenia unui prinţ din Kā<mīr şi un grup
de Ûomba, ceea ce îl determină să acorde funcţii înalte
administrative familiilor lor, aşa cum reiese din lucrarea River of
Kings, tradusă în engleză de RaOjīt Sītārām PaOOit şi publicată la
Sahitya Academy din New Delhi în 1935. Capitală culturală şi
spirituală a ţării, trebuie ca oraşul Kannauj să fi atras numeroşi
artişti, printre care Ûomba (poate strămoşi ai actualilor Ûom) fiind
numeroşi. (Or, de vreme ce populaţia din Kannauj a fost dispersată
în Khorassan şi regiunile învecinate, fără îndoială că artiştii Ûomba
au impresionat cel mai mult spiritele autohtone, ceea ce ar explica
extensiunea termenului Ûomba la ansamblul noilor veniţi, care le va
fi însuşit mai departe ca etnonim (pe lângă cel de SiOdh,
semnificând pur şi simplu "indian", de unde poate a apărut "Sinto").
- faptul că era vorba de o populaţie urbană ar explica
raritatea profesiunilor agricole la rromi până în zilele noastre.
- se pare că la această invazie a scăpat un grup de refugiaţi
care s-au îndreptat spre Benares, de unde au plecat din nou pentru
a se instala în apropiere de RāOcī (în engleză Ranchee). Ei
vorbesc sadrī, aceea dintre limbile indiene cu care există cea mai
bună comprehensiune reciprocă.
- este şi azi la vorbitorii limbii sadrī obiceiul ca, în timp ce
beau într-o ceremonie, să se verse pe pământ câteva picături din
băutură înainte de a o consuma, spunând: "Pentru fraţii noştri pe
care vântul i-a dus departe de noi dincolo de munţi", cum ne-a
comunicat personal domnul M. Rézmüves. Aceşti fraţi ar putea
foarte bine să fie prizonierii lui Mahmoud. Oricum, în orice caz, un
studiu aprofundat al acestui grup se impune.


- zeiţa tutelară la Kannauj era Kālī, care a păstrat o
popularitate imensă printre rromi, vechiul nume al oraşului,
Kannākubja, semnifica, de altfel, "fecioară cocoşată", poreclă dată
unei infirme devotate lui K¬<Oa, căreia zeul îi redă un corp
frumos şi sănătos, fiindcă ea îi unsese picioarele cu devoţiune; or,
"fecioară cocoşată" era un epitet pentru Durgā, zeiţa războinică, ea
însăşi formă particulară a zeiţei Kālī, potrivit lui J. Gamonet. Altfel
zis, în alţi termeni avem echivalenţa dintre Kannākubja (fecioară
cocoşată), Durgā şi Kālī.
- în ceea ce priveşte popasul în Khorassan, sugerat de textul
lui Al-'Utbi, el ar explica numărul important de cuvinte din
vocabularul persan în limba rromani comună (70 de rădăcini în
raport cu 900 indiene şi 220 greceşti), deoarece Khorassan este o
regiune de limbă persană.


Itinerariu prin istoria aşezării Kannauj din antichitate până la
invazia din 1017-1018

Din antichitate Kannauj a jucat în istorie un rol de prim plan.
De la bun început, acest oraş a fost capitala pentru Pañcala
(înţelepţii Āruni şi Śvetaketu contribuiseră la reputaţia neamului
Pañcala), care, împreună cu Kuru, constituiau, prin anul 1000
înainte de Hristos, cele două triburi principale ale văii Gangelui.
Importanţa sa a descrescut în continuare, devenind, astfel, doar un
târguşor până în secolul al V-lea al erei noastre, însă el şi-a
recâştigat importanţa în epoca ultimilor cârmuitori din neamul
Gupta, când devenise capitală pentru Maukhāra, ţinuturi care
dominau nordul Gangelui. Alţi Gupta din ultima perioadă, cei numiţi
Puśjabuti, domneau asupra lui Thaneśvar, dar primul dintre ei care
a cunoscut celebritatea a fost Prabhākāravardhāna. El a avut doi fii,
Rājavardhāna şi Har<avardhāna. Fiica sa Rājaśrī se mărită cu
Grahavarmāna, suveranul din Kannauj.
Or, la începutul secolului al VII-lea, după ce Rājavardhāna a
obţinut victorie de victorie contra hunilor, tatăl său
Prabhākāravardhāna a murit, lăsându-i tronul din Thaneśvar.
Atunci, în 606, Devagupta, regele de la Malva, a atacat Kannauj.
Grahavarmāna a murit asasinat de ŚaśaOka, regele din Bengal, iar
soţia sa Rājaśrī este luată se pare de ŚaśaOka, însă povestirile nu
sunt clare în acest punct. Oricum ar fi, se ştie că ŚaśaOka l-a


asasinat pe Rāja, fratele lui Har<a, cu ocazia unui ospăţ de
"reconciliere". Fraţii săi, Rāja şi Har<a, s-au aruncat numaidecât
într-o luptă fără milă pentru a o salva pe Rājaśrī, aşa cum
povesteşte Bana, dramaturg din secolul al VII-lea. Se va nota că la
moartea soţului ei, tânăra Rājaśrī (ea fusese căsătorită la 13 sau 14
ani) nu acceptă sacrificiul focului, aşa cum făcuse mama ei,
Yaśomati. Chiar se estimează că în continuare ea a jucat un rol
politic ce nu poate fi neglijat, de vreme ce ea stătea pe tron lângă
Har<a pe când acesta primea poporul în audienţă.
Era în acel an când, ca urmare a abdicării fratelui său Rāja,
devenit ascet, Har<a a urcat pe tronul din Kannauj, aşa cum îi
ceruse adunarea oraşului. Se pare că el nu e acceptat tronul de la
început decât ca regent (avea atunci 16 ani). Kannauj devine mai
departe capitala regatului său. El s-a lansat într-o serie de bătălii
care i-au asigurat rapid o mare autoritate în tot nordul Indiei şi se
pare chiar că a supus Nepalul, SiOdhul şi poate Kā<mīrul. Prin
anul 620 el a fost, totuşi, înfrânt de forţele din Deccān, conduse de
Pūlākeśin II, dar această bătălie, deşi pierdută, a oprit, totuşi,
înaintarea învingătorului spre nord şi mai ales priveliştea de mii de
luptători omorâţi pe cele două câmpuri, bulversând concepţiile lui
Har<a, care a renunţat la război spre binele negocierii şi al
alianţelor. Tot în această perioadă, el a început să se dedice creaţiei
literare (teatru, fiind cunoscut ca autorul piesei Ratnāvalī) şi
filosofice. El a convocat la Prajāg (Prayāg) în anul 643 o conferinţă,
pe care noi am califica-o astăzi ca ecumenică, în scopul de a înlesni
exprimarea dialogului şi pentru a reduce conflictele între religii. La
moartea sa, tronul a fost acaparat de un uzurpator, însă intervenţia
ambasadorului Chinei a restaurat pentru un timp moştenirea
legitimă, fără a împiedica nimicirea în totalitate a imperiului adevărat
pe care îl constituise, mai degrabă prin luptă decât prin negociere.
Chiar dacă autoritatea sa de domnie a fost necontestată timp de 40
de ani, se pare că el nu ar fi fost tentat să centralizeze statul său.
Oraşul Kannauj a cunoscut în vremea aceea o înflorire
extraordinară, astfel încât călătorul chinez Siuen Cang l-a descris cu
entuziasm: el se întindea pe mai mult de şase kilometri de-a lungul
Gangelui şi cuprindea o sută de mănăstiri buddhiste şi două sute de
temple hinduse. Din vremea lui Har<a nu a rămas la Kannauj decât
un templu numit Ajaipāl.
Kannauj recapătă o oarecare importanţă prin anul 730, pe
când suveranul său de atunci, Jaśovarman, a supus Magadha şi


Gauda şi a atacat Bengalul, dar este învins de Lalitāditia, regele din
Kā<mīr. Era, de asemenea, perioada când o nouă putere apărea
pe malurile Gangelui: Gurjāra, războinici nomazi, strămoşi ai
neamurilor de Rājput şi ale căror principale triburi erau Paramara,
Cahumana, Solanka şi, mai ales, Pratihāra. Gurjāra sunt citaţi
pentru prima dată în epoca lui Har<a, dar numai la finele secolului
al VIII-lea apar informaţii precise despre ei. Statul lor se întindea
până în Rājasthān şi constituia o forţă capabilă să-i înfrângă pe
arabi. Prin anul 900, suveranul Bengalului, Dharmapāla, l-a detronat
pe Indrajudha de Kannauj şi l-a aşezat pe tronul acestuia pe
Cakrajudha, care a fost la rândul lui detronat 20 de ani mai târziu de
Nāgabadha II (800-833). Kannauj deveni atunci capitală pentru
Pratihāra.


Invazia lui Mahmoud Ghazni

Lovitura de graţie dată oraşului urma să vină din afară, în
persoana lui Mahmoud Ghazni. Tatăl lui Mahmoud, Amir Subuktigin
(sau Sabuktigin) era urcat pe tronul Afganistanului în anul 976. De
origine sclav, el se însurase cu fiica lui Alptigin, fondator, în anul
963, al dinastiei conducătoare în Ghazni. Până atunci, stăpânirea
de către musulmani a Indiei nu depăşise SiOdh, guvernat de Yakub
ibn-Lais. Pe la mijlocul anului 1000 violenţa sporeşte în direcţia
estică, şi chiar dacă Jayapāla, suveran în Puñjāb, îi ţine piept în
anul 979 lui Sabuktigin, coaliţia tripartită Lahore, Ajmer şi Kannauj
cedează în anul 988 aproape de Lemghan. Jayapāla trebuie să se
retragă din Kabul şi Sabuktigin îşi continuă atacurile sale asupra
Indiei, în Puñjāb şi Rājasthān. Totuşi, îl interesează mai curând
pământurile afghane. Campaniile sale sunt continuate de fiul său
Ismail, detronat în anul 998 de propriul său frate, faimosul
Mahmoud, care domneşte din acel an până în 1030. Pornind de la
acea epocă, se poate vorbi de o veritabilă influenţă musulmană
asupra nordului Indiei. Este important de subliniat că Mahmoud, în
afara Afganistanului, a moştenit şi Khorassan. Chiar dacă celebrul
despot introdusese la curtea sa întregul rafinament şi
somptuozitatea persană, încurajând artele şi ştiinţele, această
generozitate nu reuşeşte să seducă toate spiritele luminate din
epocă, de vreme ce Firdousi şi Al-Biruni se depărtează de el şi
Avicena îi refuză invitaţia la curte. De fapt, imperiul Ghazni, care se


întindea de la Marea Caspică la Puñjāb, se baza numai pe o politică
de jaf. Atacurile dirijate împotriva statelor indiene aveau ca scop să
aducă bogăţii şi nu să anexeze noi teritorii. Lupta contra divinităţilor
păgâne nu era decât un pretext pentru jaful templelor indiene, dar i-
a conferit lui Mahmoud o mare celebritate în lumea musulmană. Din
anul 1001 până în anul 1027, Mahmoud a lansat 17 invazii contra
Indiei. Prin anul 1001 el a înfrânt armata lui Jayapāla, care ajunse
să fie jertfit pe rug, lăsând tronul lui Ānandapāla. Apoi Mahmoud
jefui Lahore. La 1004, el a supus Multanul, care totuşi era
musulman, şi, în anul următor, Puñjābul. Sukhpāla, fiul cel mic al lui
Jayapāla, a fost capturat şi s-a convertit la islamism. Mahmoud s-a
decis să pună în genunchi definitiv statele indiene, blocându-le
accesul în Multan. Invazia din anul 1008 s-a ciocnit de larga coaliţie
a suveranilor din Puñjāb, Ujjain, Gwālior, Kannauj, Kalanjāra, Delhi
şi Ajmer, care a fost, cu toate acestea, înfrântă între Undu şi
Peśāwar. Vestea morţii lui Ānandapāla a cauzat o panică fără
precedent printre luptători. Mahmoud şi-a continuat atacurile sale,
mai ales în regiunile bogate şi în temple, contra aşezărilor: Mathurā,
în anul 1010, Thaneśvar, în anul 1014, Kannauj, în anii 1017-1018,
şi Somnāth, în anul 1024. Marea campanie din 1018 i-a adus
53.000 de prizonieri (vânduţi fiecare între 2 şi 10 drihams), 385
elefanţi în întregime din aur, rubin, perle şi bogăţii diverse, cu o
valoare de trei milioane de drihams. Toate acestea au fost jefuite
îndeosebi din cele două sute de temple pe care le număra oraşul
Kannauj. Aceasta semnifică faptul că valoarea obiectelor preţioase
era de 6 până la 28 de ori mai ridicată ca preţul celor 53.000 de
sclavi !
Dacă asalturile sale fură uneori respinse, ca în anul 1015, în
Kā<mīr, el întâlnea, de asemenea, şi suverani, ca Jaicand din
Kannauj, care i se supuneau fără a recurge la violenţă. Se
povesteşte că numai conducătorii rājput dăduseră dovadă de o
rezistenţă eroică şi din acea epocă datează termenul de johar,
desemnând veritabili kamikaze rājput: pe când se vedeau pierduţi,
ei se aruncau năvalnic în armele adversarilor pentru a muri cu
onoare, iar femeile şi copiii lor preferau rugul decât dezonoarea.
Dinastia de Yamini (descendenţii lui Mahmoud) se întinde cu puţin
peste un secol după el.




Cronicarul Al-'Utbi

Viaţa lui Mahmoud Ghazni ne este acum atât de bine
cunoscută graţie cărţii despre Yamini scrisă de cronicarul Abu Nars
Al-'Utbi, născut la Raiy prin anul 960. El creşte pe lângă unchiul său
în Khorassan. După moartea acestuia, tânărul Al-'Utbi a fost
secretarul comandantului armatei din Khorassan (din anul 988 până
în anul 993), apoi al lui Subuktigin, suveranul din Ghazni, şi, după
aceea, al fiului său Ismail, pe care l-ar fi convins să abdice în
favoarea fratelui său, sultanul Mahmoud.
Prin anul 999, Mahmoud l-ar fi trimis pe Al-'Utbi în ambasada
din Gharshistan unde el ar fi reuşit să-l convingă pe suveran să
recunoască autoritatea stăpânului din Ghazni. Este în anul 1021
când Al-'Utbi a terminat a sa Kitab al-Yamini, pentru gloria lui
Mahmoud, cel ce-i încredinţase o funcţie importantă la Kandj
Rustaq. O ceartă cu vizirul îl face să fie destituit. Mai departe, intră
în serviciul lui Mas'ud, fiul sultanului, iar noi îi pierdem urma. Moare
în jurul lui 1030. Pe lângă Kitab al-Yamini (publicată la Cairo în
1895, scrisă în anul 1021), ar fi scris şi alte cărţi, toate pierdute.
Prin anul 1186, Abul Sharaf de Yabardican a tradus Kitab al-
Yamini din arabă în persană pentru a arăta suveranului de atunci
cum cruzimea, injustiţia şi corupţia conduc domniile la dispariţie.
Titlul lucrării persane este Kitab-i Yamini şi limba sa este mult mai
inteligibilă decât formulările adesea învăluitoare din original.




Kannauj astăzi

Kannauj reapare în istorie în anul 1539 cu ocazia victoriei lui
Śer Śax asupra lui Humāyūn. Astăzi nu mai are deloc putere,
capitala hindusă constituindu-se doar din câteva ruine lugubre.
Kannauj concentrează azi în jur de 60.000 de locuitori, dar este,
totuşi, un târg care nu este cunoscut în India de astăzi decât pentru
producţia sa de parfumuri (întreprinderea Ittar). Din epoca
magnificului Har<a nu mai rămân decât ruinele unui templu hindu,
Ajaipāl, şi obiecte în muzeul arheologic.




Precauţii şi argumente

Este clar că descoperirea cărţii lui Al-'Utbi a permis să se
clarifice un mare număr de întrebări la care totuşi reflecţia adusese
deja câteva elemente ca răspuns. De exemplu, anumiţi autori
vorbiseră de existenţa mai multor valuri succesive privind plecarea
din India, dar nici un element obiectiv nu venise, la vremea
respectivă, să susţină această supoziţie. Din contră, faptul că
elementul asiatic al limbii rromani este de o extremă omogenitate,
fără puternică marcă dialectală, cu o mare stabilitate a formelor,
indică desigur că întreaga populaţie de origine rromă provenea
dintr-o singură regiune din India, fără îndoială destul de restrânsă
din punct de vedere geografic. De fapt, această bază asiatică
(întregul material lingvistic indian, persan, armean, gruzin şi chiar în
parte grec, devreme ce majoritatea elementului grec din rromani a
fost integrat în Asia Mică în perioada când rromii traversaseră
această regiune, căci acolo nu erau încă turci, ci numai greci şi
armeni) nu prezintă decât o singură diviziune dialectală cu privire la
o singură terminaţie verbală, în timp ce toate celelalte diviziuni
dialectale au apărut mai târziu pe pământ european. Originea
rromilor ca provenind dintr-o singură localitate indiană, Kannauj, e
confirmată de datele lingvistice.
De pildă, se ştie că nu mai există astăzi în India populaţie
specifică înrudită în mod clar cu poporul rrom. Multiplele grupuri
nomade, numite în India "ţigani", nu au nici un fel de înrudire sau
raport genetic cu rromii. Denumirea lor vine de la poliţia colonială
engleză care, în secolul al XIX-lea, i-a numit "gypsies", prin analogie
cu "ţiganii" din Anglia şi le-a aplicat aceleaşi reglementări
discriminatorii ca şi celor din Marea Britanie. Mai departe,
cercetătorii europeni, convinşi că "nomadismul" este un element
constitutiv al identităţii rrome, s-au încumetat să compare rromii cu
aceste "triburi nomade", fără să găsească adevărate puncte
comune şi aceasta datorită simplului fapt că cercetarea lor fusese
orientată într-o manieră greşită de către propriile lor prejudecăţi
asupra grupurilor cu mod de viaţă nomad, în consecinţă, apărând
acum posibil ca strămoşii indieni ai rromilor să fi fost sedentari şi
chiar citadini. Obstinaţia etnografilor în a căuta înrudiri ale rromilor
printre populaţiile zise de "ţigani" este fără îndoială unul dintre
motivele întârzierilor în cercetările din acest domeniu. Or, a căuta
printre "ţiganii" indieni strămoşii sau verii rromilor este la fel de


absurd ca a căuta printre şoferii de taxi din Moscova strămoşii sau
verii şoferilor de taxi ruşi din Paris; în ambele cazuri, emigrarea a
dictat noul profil social (aici de nomad sau acolo de şofer). Textul lui
Al-'Utbi, vorbind despre o populaţie citadină sedentară, permite să
fie depăşite asimilările false între rromi şi "ţiganii " din India.
Cu privire la afirmaţiile despre pretinsa identitate dintre limba
rromani şi unele sau altele dintre limbile indiene (se avansează cel
mai adesea în discuţie puñjābī şi rājasthānī), ele nu sunt decât
instrumente ale naţionaliştilor vorbitori ai acestor limbi, pentru a
spori în mod artificial cifra populaţiei considerate, fiindcă nici o
dovadă lingvistică nu sprijină această aşa-zisă identitate. Este
posibilă formularea într-o altă manieră această absenţă de legături
specifice, spunându-se, de pildă, că toţi vorbitorii de hiOdī, nepalī,
puñjābī, gujarātī etc. sunt în mod egal înrudiţi cu poporul rrom. O
singură limbă pare să facă excepţie: sadrī, vorbită la nord de
Ranchee în sudul statului Bihār într-o serie de sate în care locuitorii
ar proveni din Benares şi ar fi venit în vechime aici, fiind o regiune
"un pic mai mult la nord", spun ei. Totuşi, trebuie să fie întreprinse
cercetări sitematice pentru a verifica sau infirma impresia de
comunicare şi de intercomprehensiune mai facilă între rromi şi
vorbitorii acestei limbi ca şi între rromi şi vorbitorii tuturor celorlalte
limbi indiene, deoarece noi nu dispunem, în acest moment, decât de
mărturii destul de subiective raportate de vecinii acestei populaţii şi
nu de vreun studiu serios.




Legendele

Este limpede că, referitor la argumentele de mai sus cu
privire la originea rromilor, cele scrise de Al-'Utbi ne permit să
accentuăm în contextul diverselor discipline ale cercetării
numeroasele legende transmise din secolul al XIX-lea prin povestiri
creatoare de etnogeneze mitice despre rromi, care nu prezintă
decât interes folcloric. Unele sunt obişnuite, destul de repede
răspândite, ca, de exemplu, legenda bohemianului condamnat la
rătăcire fiindcă acceptase să bată cuiele crucificării lui Iisus Hristos.
Anacronismul unei astfel de povestiri, chiar structura sa, o
cantonează în rândul legendelor care, în realitate, traduc în mod


simplu o atitudine specifică a bisericilor, căutând să justifice
persecuţiile împotriva rromilor, atitudine care poate fi pusă în paralel
cu acuzaţia globală împotriva poporului evreu că l-a crucificat pe
Iisus Hristos şi aceasta la fel pentru a justifica persecuţiile şi
antisemitismul. Fabricarea de dovezi este o crimă minoră în
comparaţie cu uciderea zeului, dar faptul, menţionat în mai multe
versiuni, de a fi făcute în cunoştinţă de cauză implică o complicitate
odioasă care nu merită nici o scuză, căci dă frâu liber tuturor
persecuţiilor.
O altă legendă, difuzată îndeosebi prin stampele de la
Epinal, explică faptul că o veche bohemiană l-ar fi salvat pe copilul
Iisus, făcându-l să treacă pe ascuns în boccea cu ocazia masacrului
Sfinţilor Inocenţi. Drept recompensă a acestei fapte bune,
bohemienii au "dreptul să fure până la cinci obiecte pe zi, fără să fie
luat drept un păcat", povesteşte textul, cantonat şi el prin caracterul
naiv în domeniul elucubraţiilor pioase, dar reuşeşte să sublinieze
ideea, fiind mai puţin rasist ca legenda despre cuiele crucificării.
Există, de asemenea, legende care urcă în istorie, ca aceea
a rromilor descendenţi ai unei femei pe care Adam ar fi cunoscut-o
înainte de Eva şi care ar fi fost mamă pentru Tubal-Cain, primul
maestru alchimist. Sau chiar mai mult, această legendă care circulă
încă în Ungaria şi potrivit căreia Dumnezeu l-ar fi creat pe Adam din
noroi, imediat după ce l-a făcut pe rrom din excremente. Există şi o
altă versiune prin care se explică faptul că i-a creat pe amândoi din
noroi, dar a dat viaţă primului din suflul său şi celui de-al doilea
dintr-un vânt, ceea ce ar explica faptul că este considerat
necuviincios printre rromi a face vânturi în public, deoarece aceasta
le aminteşte de originea lor. Dar, în realitate, astfel de poveşti îi
dezonorează mai mult pe cei ce le făuresc şi le răspândesc decât
acelea în care sunt insultaţi.
Există, în fine, o legendă, la fel de fantezistă ca şi
precedentele, care are totuşi dreptul de a fi citată aproape ce
ipoteză ştiinţifică în numeroase cărţi. Motivul este fără îndoială că
istoria Iranului este mai puţin cunoscută în Europa decât istoria
creştinătăţii. Este vorba despre faimoasa povestire a lui Firdousi
(din care o versiune mai prozaică şi mai islamistă se găseşte la cei
mai pioşi Hamza Ispahan), potrivit căreia Bahram Gour ar fi făcut în
secolul al IV-lea să vină 12.000 de muzicanţi Louri de la tatăl său
vitreg, din Kannauj, capitala tatălui său vitreg, cu scopul de a-şi
distra poporul. Desigur, poate fi vorba de o coincidenţă, dar noi


putem tot atât de bine să ne referim la reactualizare prin Firdousi şi
Hamza a unei povestiri vechi de mai bine de şase secole, aceasta
sub influenţa evenimentelor contemporane. Le-ar fi dat fiecăruia un
sac de grâu, un bou şi un măgar ordonându-le să lucreze pământul
de dimineaţă şi să cânte muzică seara. Un an mai târziu, Louri
mâncaseră grâul şi boul şi au fost, astfel, alungaţi pe drumurile lumii
cu al lor măgar şi blestemul suveranului. Această legendă spune
mult mai multe despre prejudecăţile celor ce o acreditează, decât
despre derularea istorică a faptelor.


Legenda originii egiptene

Fie că primii rromi au înţeles că era în avantajul lor de a
trece drept egipteni vânaţi de musulmani sau condamnaţi la rătăcire
pentru a ispăşi apostazia lor, fie că unii dintre ei au petrecut cu
adevărat mai mult timp într-una dintre numeroasele regiuni mici din
Asia Mică sau din Grecia (Modon în Peloponez, de exemplu) numite
"mici Egipturi", datorită prosperităţii şi vegetaţiei lor. Numaidecât
ghicitoarele ţigănci au fost numite, după limba greacă, aiguptissai,
"egiptene", iar preoţimea interzice să fie consultate pentru a afla
viitorul. Se ştie că numele de egiptean dat pentru a-i desemna pe
ţigani nu se limitează la Balcani, ci îl găsim, de asemenea, în
Ungaria sub forma de "poporul lui Pharaon", iar în Occident pentru a
desemna ramura atlantică a poporului rrom (gypsy şi gitano provin
ambele din "egiptean").
Pentru ambele cazuri prestigiul Egiptului şi povestirile despre
persecuţiile îndurate de creştini în acea ţară oferiseră un mai bun
fundament pentru legenda egipteană decât pentru adevărul indian şi
favorizaseră obţinerea de permise şi scrisori de recomandare de la
prinţi şi papă. O comparaţie contemporană poate fi făcută cu rromii
veniţi în Occident care pretind că sunt refugiaţi bosniaci, versiune
mult mai avantajoasă ca originea reală. Popoare în decursul istoriei
au ascuns identitatea lor sau au reconstruit originea lor pentru a
obţine avantaje materiale sau morale (cf. miturile de origine ale
multor naţii).
De fapt, în realitate, prima cauză care a făcut ca rromii să fie
numiţi "egipteni" este amestecul vechilor rromi sosiţi în Bizanţ cu o
adevărată populaţie egipteană care era prezentă în secolul al IV-lea
în Asia Mică şi în Balcani (se vorbeşte de 300.000 de soldaţi, dar se


ştie că textele vechi umflă cifrele) şi care incitase imaginaţia
ţăranilor bizantini. De când primii rromi au trecut pe acelaşi traseu,
eticheta a fost reactivată şi dată noilor veniţi. Pe de altă parte, toate
regiunile oarecum pline de vegetaţie (nu numai Modon sau
Methone) erau numite "mici Egipturi" şi, cum rromii, graţie grijii lor
pentru curăţenie, căutau câmpiile de la marginea râurilor, iată că
aceste două elemente s-au îmbinat pentru a consacra această
etichetă de "egipteni". Potrivit acestor condiţii se înţelege în ce
manieră adevărul despre originea rromilor a dispărut total cel puţin
timp de un secol şi jumătate, până la a fi regăsit prin compararea
dintre vocabularul "malabar" al studenţilor indieni la Lyde, colegi cu
pastorul ungur Vályi István, şi acela al rromilor din ţinutul lui natal.
Relatarea, făcută la Viena, se referă la faptul că rromii au
recunoscut "fără probleme, fără ezitare" cuvintele "malabar", ceea
ce ne aminteşte de începutul acestei prezentări.
Important este, acum când migraţia din India este pe deplin
elucidată, de a se extinde cercetările asupra condiţiilor care au
urmat acestei mari migraţii: în particular, când şi cum populaţia din
Kannauj condusă la sclavie în Khorassan şi în locuri limitrofe s-a
regrupat pentru a relua drumul spre vest, aşadar spre Asia Mică şi
spre Balcani, aceste două vaste regiuni făcând atunci parte din
Imperiul Bizantin. Se poate avansa, de pildă, ipoteza că
descendenţii celor deportaţi şi implantaţi în Khorassan au fost la
originea rromilor europeni, câtă vreme Ûom (sau Nawar sau Nuri) ar
fi descins din cei ce fuseseră implantaţi în Irak. Acestea concordă
cu observaţiile lexicale care l-au determinat pe cercetătorul rrom
american dr. Ian F. Hancock să afirme că rromii şi Ûom ar fi fost
separaţi înainte de popasul lor în regiunile de limbă persană. Dar
pentru că documentarea istorică în limbile persană, armeană şi
arabă este mult mai accesibilă decât cea pe care am putea să o
întâlnim în India (memoria, şi nu textul scris, constituia stâlpul trainic
al culturii indiene), trebuie să fie relativ uşor de retrasat, pe baza
documentelor autentice, această a doua etapă din istoria rromilor.



Rromii şi limba rromani în context indian


I. Rromii, India şi primele dovezi lingvistice şi istorice ale
originii lor indiene

Cercetătorii care şi-au propus să abordeze problematica
rromă dincolo de incertitudini, presupuneri şi speculaţii şi s-au
sprijinit în demersurile lor pe dovezi palpabile şi pe argumente
ştiinţifice indubitabile au ajuns, în cele din urmă, la concluzia că, de
fapt, în legătură cu rromii persistă câteva necunoscute majore
(Ventcel’- Čerenkov, 1976, 283) ce privesc:
- apartenenţa la caste şi tipul de îndeletniciri exercitate (deşi,
îndeobşte, se afirmă - recurgându-se la argumente de ordin logic -
că strămoşii rromilor proveneau din casta cea mai de jos a societăţii
indiene);
- arealul din care aceştia proveneau, limbile de contact din
respectivul areal şi raporturile dintre idiomul vorbit de ei şi alte
idiomuri din faza medie de dezvoltare a limbilor indiene;
- apartenenţa la una sau alta din grupările etnice indiene;
- cauzele care au generat plecarea acestora din India;
- momentul în care strămoşii rromilor, protorromii, au părăsit
"Marea Indie" (Mahābhārata);
- existenţa unui exod de proporţii (sau dacă plecarea lor s-a
produs în valuri succesive);
- timpul cât a durat drumul parcurs de strămoşii rromilor, din
India până în Balcani, şi câtă vreme au poposit în fiecare din spaţiile
geografice străbătute etc.
Deşi făcută pur întâmplător, prima constatare de factură
lingvistică, potrivit căreia limba rromani este de origine indiană, îi
este atribuită studentului ungur Wáli István

notat şi: Váli (Vályi)
Stefan (Stephan), plasată eronat la anul 1763.
În realitate, în anul 1776 se semnala, printr-o notiţă, în
publicaţia vieneză “Allergnädigst - privilegierte Anzeigen, aus
sämmtlich - kaiserlich - königlichen Erbländern, herausgegeben von
einer Gesellschaft” (VI. Jahrgang, S. 87), constatarea făcută de Wáli
István, pe vremea când era student teolog în Olanda, în legătură cu


asemănarea dintre limba vorbită de foştii lui colegi indieni
(malabrezi) şi cea vorbită de rromii din Ungaria.
În perioada studiilor întreprinse în Olanda, Wáli István
alcătuise împreună cu trei colegi malabrezi un vocabular de peste
1000 de cuvinte, pe care, după revenirea acasă, în anul 1754, le-a
citit rromilor din Győr (Raáb), solicitându-le să redea sensul
cuvintelor pe care aceştia le înţelegeau în limba maghiară.
După aproximativ 29-30 de ani de la constatare şi 7 ani de la
publicarea în presă, H. M. G. Grellmann (1783, 170 - 171, 1787: 2,
280) a preluat informaţia, a susţinut-o şi a dezvoltat-o.
Evident, studenţii malabrezi nu vorbeau o limbă indiană, ci
una dravidiană, dar aceştia, cum erau de formaţie brāhmaOi,
cunoşteau limba sanscrită, limba de cult, apoi, limba malabrezilor
conţinea ea însăşi împrumuturi sanscrite.
A doua mare contribuţie a lingvisticii la problematica rromă a
reprezentat-o reconstituirea drumului parcurs de strămoşii rromilor,
din India până în Europa, apelându-se la aportul etimologiei
(Miklosich: 1872 - 1873, III, 9).
Astfel, prin analizarea lexicului rrom, au fost identificate
elemente vechi afgane, persane, armeneşti, turceşti, greceşti, slave,
româneşti etc. (Miklosich 1872 - 1873, II), jalonându-se, în acest
mod, spaţiile geografice parcurse de strămoşii rromilor.
Şi în privinţa drumului străbătut de strămoşii rromilor, din India
spre Vest (Asia, Balcani, Nordul Africii, Europa), există câteva
păreri. Singura ştiinţă de la care se speră, şi în viitor, elucidarea
incertitudinilor rămâne tot lingvistica, însă pentru aceasta va fi
nevoie de intensificarea cercetărilor, studiindu-se, cel puţin, lexicul
idiomurilor vorbite în fiecare ţară din perspectivă etimologică.
Diverşi autori sunt de părere că după părăsirea Indiei de către
strămoşii rromilor, spaţiile geografice străbătute au fost cele
corespunzătoare teritoriilor actuale ale Pakistanului, Afganistanului
şi Iranului - în decurs de câteve sute de ani - apoi, spre sfârşitul sec.
al X-lea şi începutul sec. al XI-lea, aceştia ar fi ajuns în Nordul
Mesopotamiei.
Întorcându-ne la drumul principal al strămoşilor rromilor, la
vecinătatea estică a Imperiului Bizantin, trebuie să arătăm că aici s-
a înregistrat un moment-cheie pentru drumul strămoşilor rromilor şi
pentru limba lor. Mai precis, probabil în zona delimitată de teritoriile
actuale ale Iranului (partea de NV), ale Irakului (partea de N), ale
Turciei (partea de E), ale Azerbaidjanului, ale Armeniei şi ale


Gruziei, s-a produs în fluxul migraţiunii strămoşilor rromilor o
trifurcaţie:
I. Ramura “lom” sau “de nord”, II. Ramura “Ôom” sau de “sud
est” şi III. Ramura “rrom”, “de vest”.
I. Despre strămoşii rromilor care constituie azi ramura “lom”
sau “de nord” şi care s-ar fi deplasat pe teritoriile pe care azi se află
republicile Azeră, Armeană şi Gruzină, unii autori sunt de părere că
drumul ar fi continuat spre NV prin Caucaz (pe teritoriul actualelor
republici Daghestan, Cecenia, Osetină, Kabardino - Balkaria,
Calmâcă) şi pe latura de NV a Mării Negre, ajungându-se în
Balcani, apoi în Europa de Est, Centrală şi de Vest, alţi cercetători
arătându-se însă circumspecţi faţă de această teorie (Vaux de
Foletier 1971);
II. Ramura “Ôom” sau de “sud - vest” a avut ca direcţii Siria,
Palestina, Egiptul, ţările din Africa de Nord de unde, probabil,
grupurile de strămoşi ai rromilor şi-au continuat drumul, traversând
Mediterana în Spania (în timpul stăpânirii arabe), întâlnindu-se cu
rromii veniţi din Europa prin Pirinei (cei din a treia ramură).
Vaux de Foletier (1971) arată că o parte din strămoşii rromilor
din ramura “Oom” a ajuns, ca urmare a expansiunii comerciale
arabe, în Insula Zanzibar (Tanzania).
III. Ramura “rrom”, “de vest”, cea mai numeroasă, este
reprezentată de strămoşii rromilor care şi-au continuat drumul (din
vecinătatea estică a Imperiului Bizantin) în Imperiul Bizantin (Asia
Mică şi Balcani) - unde au rămas câteva secole - iar de aici, mai
departe, în Europa Centrală şi de Vest.
Marcel Courthiade (1995 a, 22), la rândul său, invocând
“absenţa unei documentaţii serioase”, aduce în atenţie observaţia
făcută de lingvistul american Ian Hancock (1992, 1-19), anume,
aceea că grupurile lingvistice RROM, ÛOM şi LOM ”se pare că s-au
separat înainte de a fi pătruns pe teritoriile iranofone /.../; deşi toate
trei prezintă aceste împrumuturi iraniene, totuşi, aceste împrumuturi,
aproape în totalitate, nu corespund între ele”.
Această remarcă ne determină să ne gândim că ar fi fost
firesc ca strămoşii rromilor care s-au îndreptat spre centrul Asiei
(spre actualele republici Tadjikă, Kirghiză, Kazahă, Uzbekă şi
Turkmenă, respectiv, spre regiunea chineză Şinţzean) să-şi fi
continuat drumul spre Vest pe un traiect mult mai lesnicios, “de
câmpie”, şi anume, prin Câmpia Turanului, ocolind Marea Caspică
(fie prin nordul Iranului, fie prin vestul, nordul şi nord-estul Mării


Caspice) şi ajungând în zonele ocupate azi de republicile
caucaziene (Calmâcă, Daghestan, Ceceno-Inguşă, Osetină,
Kabardino-Balkaria, Gruzină, Armeană, Azerbaidjană), eventual în
NV-ul Iranului.
Pe lângă argumentul alegerii unui drum "de câmpie" am mai
adăuga altele două. În primul rând, faptul că atât grupul ce s-a
îndreptat spre Centrul Asiei, cât şi cel din ramura caucaziană “Oom”
(de sud-vest) erau grupuri puţin numeroase, iar în al doilea rând,
constatarea făcută de Marcel Courthiade (1995 a, 22) că rromii din
Caucaz, constituiţi din "Boşa sau Poşa", împreună cu ramura
europeană a rromilor reprezintă un grup aparte, din punct de vedere
lingvistic, în comparaţie cu ramura “dom” (de sud-vest),
reprezentată de grupurile Nawar/Nuri din Siria.
Marcel Courthiade (1995 a, 22-24), după ce admite că
pătrunderea strămoşilor rromilor în Europa s-a realizat pe trei căi de
acces - traversând Caucazul, Bosforul şi Africa de Nord -arată că
grupuri de Boşa/Poşa (originare din Caucaz) pot fi întâlnite şi la
Moscova, iar legat de teza "trecerii prin Africa de Nord" în Europa
sunt aduse argumente în defavoarea acesteia (prezenţa unor
cuvinte balcanice trupo "corp", clichi "cheie", crallis "rege", ulicha
"stradă" etc - scrise în grafia spaniolă), dar nu se exclude, totuşi,
posibilitatea ca "vreun contingent de rromi" să fi venit în Spania prin
Africa de Nord şi să se fi dispersat în masa celorlalţi gitanos.
Chiar dacă "legenda" la care ne referim aici nu ar fi livrescă,
nefiind deci rodul unor lecturi ale informatorului Ali Ceauşev, rrom
"coşniţar" din Şumen (Bulgaria), de la care Donald Kenrick a cules,
prin anii '60, respectiva "legendă" (privind dispersarea strămoşilor
rromilor în trei părţi ale lumii, înainte ca aceştia să fi ajuns în
Imperiul Bizantin), ea merită, totuşi, amintită, fie şi numai pentru
ilustrarea impactului pe care îl produc în conştiinţa rromilor simpli
teoriile despre originea indiană şi migraţia rromilor. Ali Ceauşev
(care în perioada aceea avea contacte cu câţiva specialişti în
domeniul rrom, ca: Chaman Lāl - India, Donald Kenrick - Anglia,
Milena Hübschmannova - Cehia) declară că a auzit această
legendă de la un unchi al său (Marusjakova-Popov 1994, 64-65).
În privinţa celorlalte contribuţii (stabilirea, oarecum
aproximativă, a zonei şi a perioadei de plecare a strămoşilor
rromilor din India) cercetătorii delimitează ca areal NV-ul, C-ul şi,
parţial, NE-ul Indiei, considerându-se, în genere, ca zonă
emblematică, Puñjāb.


Legat de perioada în care s-a înregistrat plecarea (plecările,
căci este posibil ca exodul să se fi produs în mai multe valuri
succesive), în urma conexării şi confruntării datelor, informaţiilor şi
teoriilor conţinute în lucrări consacrate rromilor, împărtăşim părerea
că strămoşii rromilor trebuie să fi părăsit India într-o fază anterioară
(sec. al II-lea - sec. al VIII-lea d. H.) sau cel târziu într-o fază
concomitentă cu cea a formării limbilor neoindiene (din care şi limba
rromani face parte, adică sfârşitul mil. I d. H./începutul mil. al II-lea
d. H.).
Argumentul principal îl constituie menţinerea caracterului
detaşat sintetic al limbii rromani, spre deosebire de analitismul
pregnant al celorlalte limbi neoindiene, mai cu seamă al celor din
Estul Indiei.
Zograf arată că procesul de trecere de la sistemul flexionar
bogat, cunoscut în limbile indiene medii, la structurile analitice noi
din limbile neoindiene a decurs neunitar, structurile analitice noi
apărând în limbile neoindiene din est, în timp ce în cele din vest
păstrându-se “maximum de trăsături arhaice”. (Zograf 1976, 141).
Menţinerea, aşadar, în limba rromani a unora din trăsăturile
arhaice, sintetice, din limbile indiene vechi (perioadă ce se întinde
aproximativ de la jumătatea mil. al II-lea î. H. şi până spre sec. al V-
lea î. H.) şi medii (de la jumătatea mil. I î. H. până în a doua
jumătate a mil. I d. H. - mai cu seamă din limba apabhra%śa (limba
alterată), care marchează trecerea din faza limbilor indiene medii
(limbile prāk¬te) la limbile neoindiene (Zograf 1960, 12) ne
îndreptăţeşte să admitem că plecarea strămoşilor rromilor din India
s-a produs, într-adevăr, în intervalul dintre sec. al II-lea - sec. al VIII-
lea d. H.

Referitor la perioada în care strămoşii rromilor au părăsit India
avem şi interpretările de ordin istoric, mai vechi sau mai noi, mai
mult sau mai puţin argumentate.
Astfel, într-o lucrare a dr. Donald Kenrick (arabist şi rromolog
englez), intitulată Zingari dall’India al Mediterraneo (1995), se arată
că, din perspectivă istorică, primele migrări ale indienilor spre vest
(extrapolând, deci şi ale strămoşilor rromilor) trebuie privite în
contextul cuceririi, în anul 224 d. H., de către şahul perşilor Ardashir
(224-241 d. H.) a Indiei de Nord (Pakistanul de azi), pe care a
transformat-o în colonie a Persiei (Kenrick, 1995, 13).
Şirul ipotezelor privind prezenţa strămoşilor rromilor în spaţiul
dintre India şi Balcani poate continua, dar, aşa cum arăta Rajko


Djurić (1987, 7), privitor la menţiunile făcute în scrierea lui Firdousi
sau în manuscrisul călugărului gruzin de la Muntele Athos, "acestea
sunt izvoare cărturăreşti, care, oricât de preţioase ar fi, nu pot fi
utilizate ca atare".


II. Primele referiri cu privire la originea indiană a rromilor

În secolele al XV-lea - al XVII-lea, despre strămoşii rromilor -
deşi fuseseră menţionaţi sau se făcuseră trimiteri la existenţa lor
sub diferite denumiri, încă din secolele al XIII-lea - al XIV-lea, în
timpul trecerii prin Imperiul Bizantin - persista ideea că aceştia sunt
"egipteni", "faraoni", "bohemieni", "tătari", "păgâni" etc. şi nicidecum
de origine indiană.
Chiar şi primele mostre de limbă rromani, scoase la iveală de
Andrew Borde şi Bonaventura Vulcanius, la anii 1547, respectiv,
1597, sau reproduse ulterior de către alţi cercetători, ca, de pildă,
Hieronymus Megiser (care, la anul 1603, preia Indexul publicat de
Bonaventura Vulcanius cu cuvinte în limba nubienilor nomazi etc.),
treceau drept elemente din limba "egiptenilor".
Dar până la constatarea originii indiene a rromilor, făcută de
ungurul Wáli István pe bază lingvistică, la jumătatea - sfârşitul sec. al
XVIII-lea, nu avem decât vreo câteva menţionări exprese în acest
sens.
Despre primele "trei menţiuni explicite" privitoare la
apartenenţa rromilor la spaţiul indian ne sunt oferite amănunte de
către H. Bernard (M DCCC LXIX=1869, 19-23) şi de Marcel
Courthiade (1995 a, 1-3).
Celelalte două "menţiuni explicite", stabilite, cronologic, de
Marcel Courthiade (1995 a, 1), sunt localizate astfel: a) în registrele
de deliberare din Bras (Provence), din septembrie 1636, există
menţiunea "20s

aux Bohemiens, le vingt dud. (septembre 1636)
baillés pour faire passer les Indiens de se lieu" şi b) într-un text
explicativ consemnat pe versoul gravurii intitulate Zingara orientale,
overo donna errante din albumul de costume tradiţionale "Degli
habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo", datat 1590, al
lui Cesare Vecellio, neexploatat de cercetători şi "descoperit" abia în
anul 1993 de diplomatul francez Frédéric Max. În legenda gravurii,
înainte de a se descrie costumul purtat de "zingara", sunt oferite
câteva date despre "zingari" (despre modul lor de viaţă nomad - ei


rămânând doar "trei zile într-un loc, trei zile într-altul" -, despre
Divinitatea în care aceştia cred, anume, "regele din Calicut").
"Descoperirea" constă tocmai în punerea în legătură a rromilor
cu toponimul Calicut < Kozhikode; Kāllykott >, port în SV-ul Indiei, în
Keralā, pe coasta Malabar.
Atât Frédéric Max cât şi Marcel Courthiade (1995 a, 2) explică
invocarea oraşului Calicut de către rromi nu întâmplător, ci pentru
că era bine cunoscut în epocă, după debarcarea, în anul 1498, a
navigatorului portughez Vasco da Gama în acest port indian.
Evident, până la înregistrarea primelor observaţii de ordin
lingvistic, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, făcute de Wáli István,
J. C. C. Rüdiger, H. M. G. Grellmann ş.a., trimiteri la originea
indiană a rromilor se fac şi în continuare, sporadic, în creaţia unor
mari scriitori ca: Miguel de Cervantes Saavedra (1547 - 1616), cu a
sa La Gitanilla (1613), din seria de "nuvele exemplare", în care
plasează patria străbună a strămoşilor gitanos între Ind(us) şi
Gange, germanul Hans Jakob Christoffel von Grimmelschausen
(aprox. 1622 - 1676), cu romanul său baroc Der Abentheurliche
Simplicissimus Teutsch (1669), Michael Moscherosch (1601 - 1669)
ş.a.


III. Locul limbii rromani în cadrul limbilor neoindiene

a) Stadiul cercetărilor privind locul limbii rromani în contextul
limbilor indiene

Până în momentul de faţă, s-au înregistrat puţine preocupări
ale specialiştilor în limba rromani în direcţia examinării cu prioritate
a acestui subiect.
Pe lângă cercetătorii care, oferind în demersurile lor clasificări
generale ale limbilor neoindiene, s-au referit şi la limba rromani, au
existat şi unii care şi-au propus cu claritate abordarea acestei
probleme: L. Ralf Turner (1927) şi Tadeusz Pobożniak (1964, 5-16).
Lucrarea englezului indianist L. Ralf Turner rămâne până astăzi, în
bibliografia de specialitate, singura contribuţie care îşi propune să
trateze amănunţit chestiunea locului ocupat de limba rromani în
spectrul limbilor din India. Abordând acest subiect din perspectivă
fonetică, el apreciază că limba rromani trebuie să fi fost cândva o
limbă centrală, transferată în Nord-Vestul Indiei. Astfel, R. Turner


împărtăşeşte ideea că limba rromani a făcut parte din grupul central
de limbi indo-ariene noi (la G. Grierson: hiOdī de V, puñjābī,
gujarātī, bhīlī, khandeśī, rājasthānī) - pornind de la similitudinile de
ordin fonetic, în principal - dintre acestea făcând parte şi limba
rromani - după care ar fi fost purtată de vorbitorii ei printre cei ai
limbilor de NV (la G. Grierson acestea sunt: lahndā (sau puñjābī de
Vest) şi siOdhī, iar la S.K. Chatterjī limbile de Nord sunt: siOdhī,
lahndā, puñjābī de Est, iar cele de Vest sunt: gujarātī (inclusiv bhīlī
şi khandeśī) şi rājasthānī.
Structurată în condiţii de izolare de mediile lingvistice indo-
ariene înrudite, limba rromani păstrează fondul lexical de bază, care
îşi are originea în limbile indo-ariene vechi şi apropierea tipologică
de limbile indo-ariene medii şi noi (Ventcel'-Čerenkov 1976, 284).

b) Situaţia lingvistică din India în perioada premergătoare
exodului proto-rromilor, a exodului şi în cea posterioară lui

Dacă exodul proto-rromilor s-a declanşat în mil. I d. H., în
intervalul anilor 300-900, - când limbile indo-ariene intră în faza lor
modernă, cunoscute sub denumirea de limbi ale grupului indic,
"sanscritic", - rămâne o problemă greu de soluţionat, deschisă.
Chestiunea legăturii dintre limba vorbită de proto-rromi şi limbile
indiene este însă o certitudine, judecând după unele asemănări la
nivel fonetic, morfologic, sintactic şi lexical dintre limba rromani şi
sanscrită, pe de o parte, şi, respectiv, dintre limba rromani şi alte
limbi neo-indo-ariene.
Îndeobşte, se presupune că momentul declanşării exodului
din India s-ar fi produs înainte de mijlocul secolului al III-lea d. H., se
pare, din Nordul părţii Centrale a Indiei. Limba vorbită de proto-rromi
ar fi cunoscut, în continuare, un contact mai strâns cu limbile indice
de NV şi limbile dardice, detaşându-se apoi de acestea şi penetrând
cu timpul şi în alte zone (Sala; Vintilă-Rădulescu 1981, 245).
Indo-iranicii (după o coabitare de un mileniu şi jumătate, ce
ţinea cam din mileniul al III-lea î. H.) s-au desprins la începutul
mileniului al II-lea î. H. (după unii, în jurul anului 1500 î. H.), în
grupurile indo-aric şi iranic, producându-se, implicit, scindarea limbii
indo-iraniene în sanscrita vedică şi iraninană.
Grupul indo-aric a cunoscut trei faze lingvistice importante
de dezvoltare: veche, medie şi modernă. În cele ce urmează vom
sintetiza, din perspectivă metodică, unele date, în completarea celor


prezentate în această lucrare anterior despre limbile vechi şi medii
indiene, cu accent, însă, pe limbile indo-ariene moderne (neo-indo-
ariene), din care face parte şi limba rromani.
I. Limbile indo-ariene vechi - reprezentate de limba
sanscrită vedică (aprox. de la ½ mil. al II-lea î. H. - când a fost
adusă din NV în India de către indo-arieni - şi până spre sec.al V-lea
î. H.) şi de sanscrita clasică. Pe lângă aceste două limbi trebuie
luate în calcul şi unele varietăţi ale limbilor vechi indo-ariene, care
nu au fost fixate în scris şi deci nu s-au păstrat până azi, dar care au
avut influenţă asupra limbilor indo-ariene medii.
A. Limba vedică, limbă a ritualului de cult brāhmaOic, este
surprinsă îndeosebi în cele patru Veda ("a cunoaşte", "ştiinţe
sacre"), culegeri de imnuri şi cântări religioase, rugi, invocaţii,
interpretate cu prilejul ofrandelor şi al invocării divinităţii în
momentele solemne sau cotidiene ale vieţii, datate aproximativ din
sec. al XII-lea - al IX-lea î. H.
Limba vedică, însă, mai este reprezentată, în afara celor
patru Vede (ºg Veda, Sāma Veda, Yajur Veda şi Atharva Veda), şi
de alte creaţii:
- B r ā h m a O a - "BrāhmaOele" se constituie în comentarii
ale Vedelor în proză, într-un aşa-zis "aparat critic" necesar
pătrunderii, "decodării" înţelesurilor din textele vedice şi aplicării
corecte a ritualurilor de sacrificiu.
Se presupune că BrāhmaOa datează din perioada sec. al
VIII-lea - al VI-lea î. H., ele fiind "rod al efortului speculativ al
gânditorilor din casta sacerdotală" (Bercea 1993, 12).
- Ā r a O y a k a - "Textele silvice" se constituie, de
asemenea, în opere exegetice şi se adresează celor ce au atins
deja o treaptă înaltă de cunoaştere a Vedelor şi BrāhmaOelor şi
care sunt dispuşi să-şi desăvârşească exerciţiul cunoaşterii în
liniştea propice oferită de spaţiile silvice, sub îndrumarea
brahmanilor.
- U p a n i < a d e l e, ce datează dinainte de Buddha,
aprox. din secolul al VI-lea î. H., continuă seria vedică sacră (Veda,
BrāhmaOa, ĀraOyaka) şi o încheie. Upani<adele totalizează un
număr de 108 dizertaţii filozofice despre viaţă, suflet, lume, prin care
se încearcă identificarea legăturii dintre om şi univers, stabilindu-se
"natura Absolutului ca fiind nematerială" (Goswāmī 1993, 53).
În secolul al VI-lea î. H., prin apariţia a două curente
exterioare tradiţiei brahmanice, jainismul şi buddhismul, se spulberă


mentalităţi şi se sparg canoane, accesul la spiritualitatea
brahmanică fiind netezit şi pentru celelalte caste, pentru femei chiar.
Bercea (1993, p. 15-16) arată că între mutaţiile spirituale ale acestei
perioade se detaşează ideea că gândirea indiană - deopotrivă
religioasă şi filosofică - îşi precizează acum "acea orientare care îi
va fi definitorie pe mai departe: orientarea soteriologică. Din această
perspectivă, aventura spirituală indiană nu este una a purei
cunoaşteri, oricât de magnifice ar fi edificiile intelectuale construite
de filosofi, ci o aventură a cunoaşterii ca drum care duce la
mântuire, la salvare".
B. Sanscrita reprezintă treapta următoare a evoluţiei literare
a limbilor vechi indo-ariene. Deşi este cunoscută ca limbă pur
literară, ea nu are o unitate în deplinătatea cuvântului, asistându-se
la o serie de variante, ceea ce presupune existenţa, încă din faza sa
cea mai veche, a unor diferenţieri dialectale – de altfel, sesizate de
gramaticieni - dar, fiind reperate în secvenţe izolate şi sărăcăcioase,
este destul de dificil de profilat configuraţia dialectală geografică a
vechii Indii (Zograf 1976, 115).
Se pare că sanscrita a fost structurată pe baza unui dialect
(sau, mai degrabă, a unui grup de dialecte) din partea centrală a
Indiei, ea cunoscând apoi o largă cuprindere în întreaga zonă de
răspândire a limbilor indo-ariene. Deloc neglijabil este contactul
limbii sanscrite cu unele limbi indo-ariene în toate cele 3 faze
istorice ale dezvoltării acestora. Această coexistenţă (la care se
adaugă şi contactul cu limbi total diferite, limbi ne-indo-europene)
avea să influenţeze structura limbii sanscrite sub raport fonetic,
lexical şi sintactic. Aşa, de pildă, circa 500 de cuvinte ar proveni din
limbile dravidiene, iar construcţiile absolute şi compusele foarte
lungi ar fi după model tamil (Sala şi Vintilă-Rădulescu 1981, 216).
La rândul său, limba sanscrită a avut o puternică înrâurire
asupra vocabularului altor limbi (ca, de ex., asupra limbilor neo-
indice beOgalī, hiOdī, siOghaleză etc. sau a altor limbi exterioare
Indiei: coreeană standard, mongolă literară, limbile indoneziene,
kampuchiană, toharică etc. (Sala şi Vintilă-Rădulescu 1981, 216).
Sanscrita, limbă literară a operelor cu conţinut laic dar şi
limbă de cult, a cunoscut trei etape principale de dezvoltare în
decursul celor peste trei mii de ani cât a servit, deopotrivă, ca limbă
literară, ştiinţifică, administrativă şi religioasă:
- s a n s c r i t a e p i c ă (mil. I î. H.) este reliefată de
monumentalele poeme epice (câteva sute de mii de versuri)


Mahābhārata şi RāmāyaOa (sub imperiul Maurya, 324 - cca 183 î.
H., dar fixate în scris prin sec. al V-lea d. H.).
- s a n s c r i t a c l a s i c ă (aprox. la mijlocul mil.I î. H.
când "se pare că sanscrita încetase să mai fie o limbă vie" (Sala şi
Vintilă-Rădulescu 1981, 216), dezvoltându-se ca o limbă literară şi
ca o limbă uzuală practicată de păturile culte până în epoca
modernă).
Caracterul riguros al limbii sanscrite clasice se regăseşte în
cele peste 4000 de reguli conţinute de Gramatica normativă a lui
PāOini (A<-ādhyayā, adică “Cele opt capitole”), datată sec. al IV-
lea î.H.
Înflorirea creaţiei în limba sanscrită clasică se realizează
între sec. al V-lea d. H. şi sec. al XII-lea d. H. Limba sanscrită
clasică continuă să fie folosită pe mai departe "ca limbă de cultură,
literară, administrativă şi epigrafică oficială" (Sala şi Vintilă-
Rădulescu 1981, 216) şi, cu toate acestea (spre deosebire de limba
vedică), nu se dezvoltă şi nu suferă influenţa limbilor vii prāk¬te din
perioada medio-indo-ariană şi nici cea a limbilor neo-indo-ariene.
În limba sanscrită clasică a fost scrisă o literatură bogată şi
variată. Menţionăm în acest sens:
- Culegerea de povestiri Pañcatantra (sec. al V-lea î. H.);
- dramele lui Kālidāsa (sec. al IV-lea - al V-lea d. H.);
- romanele lui DaOÔin (sec. al VI-lea - al VII-lea d. H).
- s a n s c r i t a h i b r i d ă, b u d d h i s t ă
La baza sanscritei "buddhiste, hibride" se află una din limbile
prāk¬ta de N-V, care a suferit, ca urmare a intervenţiei în texte,
exercitată de copiatori, o "sanscritizare" forţată (Zograf 1976, 115),
prin înlocuirea unor cuvinte şi forme prāk¬te cu ale lor
corespondente sanscrite sau prin reconstrucţia unor aşa-zise forme
sanscrite "legitime", în situaţia când acestea erau neatestate. Din
acest motiv, sanscrita hibridă, buddhistă este mult mai aproape de
faza medio-indo-ariană decât de cea veche indo-ariană.
La aceste 3 etape se poate adăuga sanscrita actuală, o
limbă preţioasă, afectată, uzitată ca o limbă a comunicării savante
(orale şi scrise), care figurează astăzi între cele 15 limbi oficiale din
India, ea continuând să fie declarată de unele persoane, îndeosebi
de brāhmaOa, drept limba maternă (Wald - Slave 1968, 100); (Sala
şi Vintilă-Rădulescu 1981, 216);
II. Limbile medio-indo-ariene (indo-ariene medii) sunt
reprezentate de limbile vii, comune (cu începere aprox. de la


jumătatea mil. I î. H., încă din vremea lui Buddha), care au
cunoscut o circulaţie paralelă cu sanscrita. Zograf (1976, 132)
identifică pentru această fază lingvistică: edictele pe stâncă ale
împăratului Aśoka (274-236 î. H.), încadrate perioadei
monumentelor epigrafice (până în sec. al V-lea d. H.), manuscrisele
din Asia Centrală (datate sec. al III-lea - al VII-lea d. H.), literatura
canonică şi necanonică a buddhismului (reprezentată, de la sfârşitul
mil. I î. H., în principal de pāli, limba ramurii sudice a buddhismului
de ardhamāgadhī, de māhārā<-rī şi de śaurasenī), monumentele
literaturii laice redactate în māhārā<-rī (prāk¬ta preferenţială), de
asemenea, în apabhra%śa dramele scrise în sanscrita clasică (din
sec. al II-lea d. H.), când, pentru zugrăvirea limbajului unor
personaje - mai cu seamă femei, vizitii, slugi etc. - s-a recurs la
prāk¬tele māhārā<-rī, śaurasenī, mai rar la (ardha)-māgadhī sau
la altele construite artificial, lucrările gramaticilor indieni (ca, de ex.
ale lui Vararuci şi Hemacandra). Formele cele mai arhaice, arată
Zograf în continuare (1976, 133), după structura lor, care se leagă
de faza indiană medie timpurie, le reprezintă pāli, dialectele
monumentelor epigrafice din epoca lui Aśoka şi, probabil, limba
prāk¬ta din Niia (varietate de prāk¬ta nord-vestică).
Treapta următoare este ilustrată de prāk¬tele propriu-zise:
māhārā<-rī, śaurasenī, ardhamāgadhī şi māgadhī. La acestea se
pot conexa şi idiomurile paisacī, nepăstrate, dar care ar fi înregistrat
o circulaţie literară.
Limba pāli, limba în care s-a scris literatura canonică
buddhistă, reprezintă cea mai arhaică etapă a limbilor indo-ariene
medii.
În limbile prāk¬te târzii se deosebesc două ramuri: vestică
şi răsăriteană, regăsite în inscripţiile lui Aśoka (Zograf 1960, 12).
Forma de bază a limbii prāk¬ta din ramura vestică o reprezintă
śaurasenī, iar cea din ramura de răsărit este ilustrată de māgadhi.
Poziţia intermediară este ocupată de ardhamāgadhī. În apropierea
acesteia din urmă se situează māhārā<-rī (fază anterioară a limbii
marāthī) (Zograf, 1960, 12).


Apabhra%śa
Faza următoare în dezvoltarea limbilor medio-indo-ariene o
reprezintă apabhra%śa (limbă în descompunere, alterată,
contaminată), care este plasată spre mijlocul mileniului I d. H.
(Zograf 1960, 12). Acesteia îi sunt caracteristice dezmembrarea
vechiului sistem gramatical flexionar şi apariţia unor noi procedee
analitice (descriptive) de exprimare a raporturilor gramaticale,
apabhra%śa constituind puntea de legătură între prāk¬ta şi limbile
neo-indo-ariene (Zograf 1960, 12).
III. Limbile neo-indo-ariene (indo-ariene moderne)
Trecerea de la faza de limbi medio-indo-ariene la cea de limbi neo-
indo-ariene s-a definitivat la sfârşitul mil. I d. H./ începutul mil. al II-
lea d. H.
Cele mai timpurii mostre ale scrierii în limbile neo-indo-
ariene datează din sec. al X-lea - al XII-lea d. H., în: limba veche
beOgaleză, vechea marāthī, vechea hiOdī etc. (Zograf 1976, 141).
Vorbitorii limbilor neo-indo-ariene sunt în contact la NV cu
vorbitorii limbilor iraniene, la N şi NE cu cei ai limbilor tibeto-
birmane, la E cu vorbitorii limbilor muOÔa şi la S cu cei ai limbilor
dravidiene (Wald - Slave 1968, 107).
De asemenea, limbi neo-indo-ariene mai pot fi întâlnite în
Centrul, Sudul şi Vestul insulei Ceylon (Śrī LaOkā), unde se
vorbeşte siOghaleza, în restul insulei fiind prezentă tamil, limbă
dravidiană.
Limbile neo-indo-ariene au penetrat în sfera literară datorită
ideologilor reformării religioase din Nordul Indiei, ce promovau
curente vi<Ouiste. La început, au fost propagate sub forma liricii
religioase, apoi sub cea a poemelor cu subiecte tradiţionale, legate
de legendele despre Rāma şi K¬<Oa, având audienţă, în acest
fel, în rândul maselor largi. (Zograf 1976, 142).
Sistemul flexionar este înlocuit cu cel al construcţiilor
analitice. Se remarcă înmulţirea îmbinărilor analitice, ceea ce
conduce la apariţia unor forme flexionare noi, aglutinante. Aceste
noi forme apar cu precădere în Est, în timp ce în Vest se păstrează
maximul de trăsături arhaice (Zograf 1960, 15).


c) Clasificarea limbilor neo-indo-ariene

Zograf (1976, 142), pornind de la cele 17 limbi regăsite în
clasificarea lui G. Grierson (1903-1928, I: 1, 27), consideră că există
11 limbi literare neo-indo-ariene, excluzând grupurile de dialecte
apropiate din punct de vedere genetic, dar care nu au o formă
scrisă unitară, standard. Astfel, cele 11 limbi sunt: hiOdī, urdu,
beOgalī, puñjābī, marāthī, gujarātī, oriyā, assāmī, siOdhī, nepalī şi
siOghaleza.
G. Grierson (1903 - 1928, I: 1, 120) delimitează în cadrul
limbilor indo-ariene două ramuri de bază - exterioară şi interioară - cu
o ramură intermediară între ele:



A. Ramura interioară
I. Grupul central:
- hiOdī de V
- puñjābī
- gujarātī
- bhīlī
- khandeśī
- rājasthānī
II. Grupul pahārī:
- pahārī de E
- pahārī central
- pahārī de V


B. Ramura intermediară
III. Grupul intermediar:
- hiOdī de E
C. Ramura exterioară
IV. Grupul de NV:
- lahndā (sau puñjābī de
Vest)
- siOdhī
V. Grupul de S:
- marāthī
VI. Grupul de E:
- bihārī



După cum se constată, clasificarea propusă de Grierson nu
ia în calcul limba siOghaleză şi limba rromani (ultima, potrivit lui R.
Turner (1927 a, 34), intrând în grupul central).
S. K. Chatterjī (1926, 150-169) a dat o nouă divizare a
grupurilor de limbi neo-indo-ariene (fiind împotriva împărţirii limbilor
în două ramuri şi a unificării limbilor de Vest cu cele de Est).
Clasificarea oferită de S. K. Chatterjī este recunoscută de
majoritatea lingviştilor indieni. Limbile pahārī, rămase în afara
schemei lui, sunt considerate de S. K. Chatterjī (ca, de altfel, şi de
G. Grierson) dardice, după origine, dar care, în perioada medio-
indo-ariană, au suferit puternice influenţe din partea grupului de
Vest (central).


I. Grupul de Nord: - siOdhī
- lahndā
- puñjābī de Est
II. Grupul de Vest: - gujarātī (inclusiv bhīlī şi khandeśī)
- rājasthānī
III. Grupul central: - hiOdī de Vest
IV. Grupul de Est: - A. hiOdī de Est
- B. Subgrupul descendenţilor vorbitori de magadhī:
- bihārī
- oriyā
- beOgalī
- assāmī
V. Grupul de Sud: - marāthī.

Dacă din punct de vedere genealogic situaţia limbilor neo-
indo-ariene se poate deduce din schemele de mai sus, din punct de
vedere tipologic aceste limbi pot fi delimitate în 3 grupuri, după
observaţiile lui Zograf (1976, 147).
A. Grupul indic de Nord (care include toate limbile neo-indo-
ariene din India, Pakistan, BaOglādeś şi Nepal - enumerate şi
cuprinse în schemele de mai sus - cât şi dialectul pāriya, descoperit
în Tadjikistan.
B. Grupul de limbi din Ceylon (Śrī LaOkā) reprezentat de
limba siOghaleză (separată de limbile indo-ariene de Nord, în urmă
cu aprox. 2500 de ani, s-a dezvoltat în exteriorul spaţiului geo-
lingvistic indo-arian).
C. Grupul de dialecte ale limbii rromani (a căror desprindere
de spaţiul lingvistic indian s-a produs în primul mileniu d. H.). Zograf
(1976, 147) stabileşte, în cadrul primului grup (indic de Nord),
existenţa a 3 subgrupuri esenţiale, delimitate pe baza trăsăturilor
fonetice, morfologice şi sintactice ale structurii limbilor indice
moderne:

- sgr. de Vest: (siOdhī, puñjābī, gujarātī, marāthī)
- sgr. Central: hiOdī (subgr. Central şi de Vest se
întrepătrund destul de strâns).
- sgr. de Est: beOgalī, assāmī, oriyā.
Un spaţiu de tranziţie între limbile indice moderne de E şi
celelalte limbi îl ocupă limba nepalī şi dialectele bihārī.


Am procedat, pe baza conexării informaţiilor obţinute din
diferite surse, la stabilirea, după numărul de vorbitori, a ierarhiei
principalelor 27 de limbi neo-indo-ariene (indice moderne, neo-
indice, indo-ariene moderne) şi la sintetizarea datelor care le
definesc.
Aceste limbi sunt: hiOdī, beOgalī, urdu (ca variantă a limbii
hiOdī), puñjābī (de Est), bihārī, marāthī (cu dial. konkanī), kosalī,
gujarātī, rājasthānī, oriyā, assāmī, lahndā (puñjābī de Vest),
rromani, nepalī, siOghaleză, siOdhī, bhīlī, kā<mīrīană, pahārī de
Vest, garhwālī, kumāūnī, khandeśī, śina, maldiviană, khōwar,
kohistānī, phalūra. Constatăm, astfel, că, dintre acestea, un număr
de 4 limbi (rromani, siOghaleză, kohistānī şi maldiviană) nu sunt
vorbite în momentul de faţă pe teritoriul subcontinentului indian, iar
alte 17 limbi sunt răspândite atât în India cât şi în alte ţări (hiOdī:
India/Africa, Guyana, Surinam, Fiji, Mauritius, Trinidad, unde au
ajuns ca imigranţi, beOgalī: BaOglādeś/India, urdu:
Pakistan/India/Guyana (imigranţi), puñjābī de Est: India/Pakistan,
bihārī: India/Nepal, kosali: India/Nepal, gujarātī: India/Pakistan,
rājasthānī: India/Pakistan, assāmī: India/BaOglādeś, lahndā
(puñjābī de Vest): Pakistan/India, nepalī: Nepal/India, siOdhī:
Pakistan/India, kā<mīrīană: India/Pakistan, śina: Afganistan/
Pakistan /India, maldiviană: Maldive/India, khōwār: Pakistan/India,
phalūra: Pakistan/India.
De asemenea, 7 limbi sunt vorbite doar pe teritoriul Indiei:
marāthī (cu dial. konkanī), oriyā, bhīlī, pahārī de Vest, garhwālī,
kumāūnī, khandeśī.
Este de remarcat şi faptul că un număr de 5 limbi din cele 27
enumerate fac parte din subgrupul dardic din cadrul grupului indic:
kā<mīrīană, śina, khōwār, kohistānī, phalūra.
Dintre cele 15 limbi regionale oficiale din India, 10 sunt neo-
indo-ariene: hiOdī (limba oficială naţională), beOgalī, urdu, puñjābī
de Est, marāthī, gujarātī, oriyā, assāmī, siOdhī (din anul 1967,
ultima, în ordinea recunoaşterii), kā<mīrīană. Celelalte 5 limbi
regionale din India nu sunt din ramura indo-iraniană.
De menţionat că şi alte limbi neo-indo-ariene sunt limbi
oficiale, dar în ţările respective: nepalī (în Nepal; evident, limba fiind
vorbită şi în India), siOghaleză (în Śrī LaOkā) şi, din nou, beOgalī
cu dublu statut de limbă oficială (naţională - în BaOglādeś, regională
- în India).



d) Situaţia lingvistică din India a limbilor
indiene contemporane

Dacă ne referim la limbile indiene contemporane şi nu numai
la limbile neo-indo-ariene (sau la "limbile indice moderne"), atunci
suntem nevoiţi să procedăm la o abordare a lor din perspectivă
geografică, luând în calcul limbile din India, indiferent de ramificaţiile
familiilor lingvistice cărora le aparţin.
Laurenţiu Theban (1969), în articolul său Limbă şi "dialect" în
India, ordonează descrescător principalele 28 de limbi materne
vorbite în India (cele cu peste un milion de vorbitori): hiOdī, telugu,
beOgalī, marāthī, tamil, urdu, gujarātī, kaOaÔa, malāyalam, oriyā,
puñjābī, bhojpurī, assāmī, mārwāri, kharī bolī, maithilī, santālī,
cattīsgarhī, magahī, kā<mīrī, mewārī, dhundhārī, gondī, konkanī,
mālwī, kurukh-orāon, kumaunī, nepalī.
Acestea reprezintă ramificaţiile a 3 familii lingvistice, după
cum urmează:
1. familia de limbi dravidiene (6 limbi, în cazul de faţă):
telugu, tamil, kaOaÔa, malāyalam, gondī şi kurukh-orāon.
2. familia austro-asiatică (o limbă, şi anume: santālī).
3. familia de limbi indo-europene (celelalte 21 de limbi, din
totalul de 28 de limbi prezentate mai sus).
În India, se ştie, pe lângă cele trei ramificaţii de familii
lingvistice mai sus menţionate există şi cea de-a patra, anume, cea
reprezentată de familia sino-tibetană (cea mai numeroasă ca număr
de limbi şi cea mai puţin reprezentată ca număr total de vorbitori ai
acestor limbi).
Considerăm utilă ilustrarea acestui raport dintre limbile din
India, stabilit de Laurenţiu Theban (1969, 235), din punct de vedere
genealogic şi numeric (număr de limbi / număr de vorbitori), în
cadrul celor 4 ramificaţii ale familiilor de limbi:
1. indo-europeană: 574 de limbi / 322 milioane de vorbitori.
2. dravidiană: 153 de limbi / 108 milioane de vorbitori.
3. austro-asiatică (muOÔa): 65 de limbi / 6 milioane de
vorbitori.
4. sino-tibetană: 226 de limbi / 3 milioane de vorbitori.
De observat că limba siOdhī (recunoscută în anul 1967 ca
cea de-a 15-a limbă oficială din India) nu figurează între cele mai
numeroase 28 de limbi materne din India, limba fiind vorbită
preponderent în Pakistan.






































Limba sanscrită




Ca o firească subliniere a celor expuse până aici, supunem
atenţiei studenţilor că termenul sanscrită acoperă în general şi
eronat înţelesul de limbă veche şi sacră a Indiei. În fapt sa%sk¬ta
este unul dintre dialectele vechii limbi indiene alături de pāli, limba
prin excelenţă a canoanelor buddhiste şi de prāk¬ta, limba
vorbită, vulgata, care prin apabra%śa a dus la formarea limbilor
neo-indiene, hiOdī, marāthī, gujarātī, rājasthānī, puñjābī, beOgalī,
rromani etc.
Sa% (prefix, „împreună”, cf. lat. sim în simplex, sem în semel,
gr. α în απλους = simplu) +k4t (<k4 "a face"), sa%sk¬ta
(desăvârşită, rafinată, stilată), este numele creat pe care
gramaticienii îl vor da limbii literare, în contrast cu limba vorbită,
prāk¬ta, o limbă cizelată care urmează canoanele gramaticii
fixate în secolul al II-lea î. H., după toate probabilităţile, de
gramaticianul antic PāOini. Acesta scrie în A<-ādhyāyī de
bhā<ā, limba vorbită, şi candas, limba metrică a Vedelor, deci
vedică. Identificarea lui bhā<ā cu unul dintre vernacularele
prāk¬te este o problemă disputată încă.
Aşadar, o istorie a literaturii scrise în limba sanscrită s-ar
rezuma numai la creaţiile scrise în limba cultă şi artificială post-
pāOiniană (dramele lui Kālidāsa, Bhana, Bhā<ā, tratatele retorice
etc.), excluzând Vedele, în vreme ce o istorie a literaturii indiene,
incluzând literatura buddhistă, jainistă şi cea scrisă în dialectele
prāk¬te, ar depăşi scopul acestei lucrări, care este de a prezenta
evenimentele remarcabile ale civilizaţiei şi literaturii indiene vechi,
de la începuturile sale până în preajma secolului al IX-lea d. H.
Cât despre limba sanscrită în sine, veţi putea avea
cunoştinţe elementare, de bază, din Scurta gramatică a limbii
sanscrite, scrisă în rromani de dr. Rajko Djurić, prezentată în
continuare, în versiune românească.




Scurtă gramatică a limbii sanscrite


Introducere

Limbile vechi indiene m-au interesat de când am început să
studiez cultura şi istoria rromani, cât şi literatura rromani orală. Un
interes mai mare pentru aceste limbi l-am avut când am pornit să
scriu studiul "Simboluri la rromi". Aşa cum s-a demonstrat, multe
probleme si dileme din istoria, cultura, simbolistica, onomastica
rromani etc. nu pot fi rezolvate până când nu se consultă limbile
vechi indiene. Putem spune că limbile vechi indiene sunt "cheia" uşii
istoriei şi a culturii rromani.
Cei care studiază limba şi istoria rromani pot să găsească în
limbile vechi indiene "cheia de aur". Acest lucru a fost demonstrat
până acum de mulţi lingvişti care au scris studii despre limba
rromani. Eforturile celor ce lucrează la normarea limbii rromani au
evidenţiat că moştenirile din limbile vechi indiene sunt foarte
importante.
Din aceste raţiuni, am scris prezenta Gramatică a limbii
sanscrite.
Limba noastră rromani modernă încearcă să ofere
contemporanilor cunoştinţe şi noi concepţii. Pentru că nu este
suficientă o concepţie nouă, oamenii trebuie să arunce o privire
asupra mersului istoriei. Când ştii şi înţelegi tot ce a fost şi cum a
fost, atunci găseşti mai uşor şi mai repede adevărul, fără de care
viitorul nostru ar rămâne în întuneric.
Aceasta e prima gramatică a limbii sanscrite în limba
rromani (tradusă de prietenii mei din România în limba română).
Cred că această scurtă gramatică prezintă interes şi pentru studenţii
care studiază limba rromani la universitate. Şi acest lucru îmi place
cel mai mult, anume ca tinerii să fie motivaţi să studieze limbile
vechi indiene şi, poate, într-o zi, să scrie noi gramatici ale limbilor
vedică şi sanscrită.
Limba rromani face parte dintre limbile indo-europene,
familie în care intră multe limbi, între ele se află: cele indiene, latina
şi greaca, limbile germanice şi celtice, baltice şi slave, hittita (care e
cunoscută din anul 1915 şi se vorbea în Asia Mică), toharica
(vorbită în Turkestan) şi alte limbi vechi.


Limbile Indiei sunt foarte apropiate de grupul limbilor
iraniene, în care intră limba avestică, limba lui Zarathustra, şi limba
veche persană, în care sunt scrise edictul lui Darius, edictul lui
Xerxes, edictul lui Artaxerxes şi altele, noua limbă persană
contemporană, kurda şi afgana.
Limbile indiene şi grupul limbilor iraniene, cunoscute şi ca
limbile kafir, vorbite în India nordică (N-V), formează ramura "ariană"
în familia limbilor indo-europene.
În limba rromani, care face parte dintre multele limbi neo-
indiene, se găsesc elemente din limba veche indiană.
Limba vedică este una din limbile vechi indiene. Denumirea
ei vine de la cuvântul veda "cunoaştere". Limba aceasta se
încadrează cronologic între sfârşitul mileniului al doilea şi mijlocul
primului mileniu î. H., atunci când au existat limba greacă veche, în
care a scris Homer, şi limba avestică, în care sunt scrise cărţile
mitologico-religioase în Iran, care se aseamănă cu unele fragmente
din ºg Veda, Veda imnurilor în vechea Indie.
Ca exemple sunt vedicul "deva", avesticul "daeva" (demon),
vedicul "asura", avesticul "ahura" (figură mitologică despre care se
spune că l-a omorât pe V¬tra, atunci un cult al focului) ş.a. Prin
limba vedică se înţelege "limba sanscrită vedică", care reprezintă
primul stadiu al limbii sanscrite.
Fundamentul limbii vedice îl constituie dialectele din India
nordică (Puñjāb), după prototipul limbii sanscrite, care este mai
tânără decât limba vedică, şi, totodată, dialectele din regiunea
centrală a Indiei nordice. Termenul de sanscrită vine de la cuvântul
sa%sk¬tam "acela format în mod artificial", "care este frumos" ş.a.
Sanscrita este forma clasică a limbii literare din vechea Indie.
Perioada limbilor indiene de mijloc are loc când a domnit
Aśoka (273-236 î. H.), regele Indiei. Edictele lui sunt în această
limbă, care este, totuşi, o limbă pāli, în care este scrisă literatura
buddhistă şi limbile/dialectele prāk¬te, limbile "oamenilor neştiutori
şi neînvăţaţi", cum se spune.
Mai târziu, acestea au devenit limbile noi ale Indiei, cum sunt
limbile hiOdī, gujarātī, puñjābī ş.a. şi, de asemenea, limba rromani.
În limba vedică pot fi citite Vedele: ºg Veda, Sāma Veda,
Yajur Veda, Atharva Veda, iar în limba sanscrită sunt scrise
Mahābhārata, RāmāyaOa ş.a.
PāOini (în jurul anului 400 î. H.) este cel mai cunoscut
gramatician care a sistematizat limba sanscrită.




A. Fonetica

În limba sanscrită există următoarele sunete:
Vocale: a, i, u, 5, /, ā, ī, ū, 4, ?
Diftongi scurţi: e, o, diftongi lungi: ai, au
Consoane:
1. guturale: k, kh, g, gh, ń
2. palatale: c, ch, j, jh, ñ
3. cerebrale: 7, 7h, ', 'h, 1
4. dentale: t, th, d, dh , n
5. labiale: p, ph, b, bh, m
6. lichide: r, l
7. fricative: ś, s, ;
8. aspirata: h
9. semi-vocale: y, v
10. visarga: +
11. anunsvāra: %
12. anunāsikā: *
Scrierea se numeşte devanāgarī.

GRAMATICA

B. Morfologia

Substantivul

Substantivele prezintă trei genuri: masculin (m.), feminin (f.)
şi neutru (n.) şi trei numere: singular, plural şi dual. Flexiunea
nominală cunoaşte opt cazuri: nominativ, vocativ, acuzativ,
instrumental, dativ, ablativ, genitiv şi locativ.
În limba sanscrită există substantive cu temă vocalică şi cu
temă consonantică, ca în exemplele de mai jos:

1. a - declinare pentru m. n.
Paradigma deva (m.) "Zeu" (l. rr.: Devel (m.) )

Singular Dual Plural



N. deva+ devau devā+
V. deva devau devā+
A. devam devau devā+
I. devena devābhyām devai+
D. devāya devābhyām devebhya+
Ab. devāt devābhyām devebhya+
G. devasya devayo+ devānām
L. deve devayo+ deve<u

Declinarea în a pentru f.

Paradigma aśvā (f.) "iapă"

Singular Dual Plural

N. aśvā aśve aśvā+
V. aśve aśve aśvā+
A. aśvām aśve aśvā+
I. aśvayā aśvābhyām aśvābhi+
D. aśvāyai aśvābhyām aśvābhya+
Ab.aśvāyā+ aśvābhyām aśvābhya+
G. aśvāyā+ aśvayo+ aśvānām
L. aśvāyām aśvayo+ aśvāsu

Declinarea în i pentru m.

Paradigma agni (m.) "foc" ( l. rr.: jag (f.) )

Singular Dual Plural

N. agni+ agnī agnaya+
V. agne agnī agnaya+
A. agnim agnī agnīn
I. agninā agnibhyām agnibhi+
D. agnaye agnibhyām agnibhya+
Ab.agniya+ agnibhyām agnibhya+
G. agne+ agnyo+ agnīnām
L. agnau agnyo+ agni<u



Paradigma mati (f.) "minte", "inteligenţă"

Singular Dual Plural

N. mati+ matī mataya+
V. mate matī mataya+
A. matim matī matī+
I. matyā matibhyām matibhi+
D. matyai / mataye matibhyām matibhya+
Ab.matyā+, mate+ matibhyām matibhya+
G. matyā+, mate+ matyo+ matīnām
L. matyām, matau matyo+ mati<u

Paradigma vāri (n.) "apă" (l.rr.: pani (m.) )

Singular Dual Plural

N. vāri vāriOī vārīOi
V. vāri / vāre vāriOī vārīOi
A. vāri vārīOī vārīOi
I. vāriOā vāribhyām vāribhi+
D. vāriOe vāribhyām vāribhya+
Ab. vāriOa+ vāribhyam vāribhya+
G. vāriOa+ vāriOo+ vārīOām
L. vāriOi vāriOo+ vāri<u

Cu excepţia temelor vāri "apă", ak<i "ochi", asthi "os",
dadhi "lapte", sakthi "coapsă", celelalte teme neutre în i au variante
după cum urmează: I. śucye, D. śuce, G. śuce de la tema śuci "pur,
curat".
Există şi substantive care nu se declină după acest model,
ca, de pildă: sakhi "prieten", pati (m.) "stăpânul casei" ş.a.m.d.
Se remarcă, de asemenea, paradigme de tipul śatru (m.)
"duşman", dhenu (f.) "vacă", madhu (n.) "miere" ş.a.
Totodată, adjectivele pot avea ca vocale finale i şi u , de
exemplu: śuci "curat", laghu "uşor" (în l. rr.: lokho) .

Declinarea în ī şi ū



Paradigma dhī (f.)

Singular: N. dhī+, V. dhī+, A.dhiyam, I. dhiyā, D. dhiye,
dhiyai, Ab. dhiya+, dhiyā+, G. dhiya+, dhiyā+, L. dhiyi, dhiyām
Dual: N.=V.=A. dhiyau, I.=D.=Ab.dhībhyām, G.=L. dhiyo+
Plural: N. dhiya+, V. dhiya+, A. dhiya+, I. dhībhi+, D.
dhībhya+, Ab. dhībhya+, G.dhīnām, dhiyām, L.dhī<u
Substantivul strī (f.) "femeie" nu se declină după acest
model.

Paradigma bhū (f.) "pământ" (în l. rr.: phuv (f.) ).

Singular: N. bhū+, V. bhu+, A. bhūvam, I.bhuvā, D. bhuve,
bhuvai, Ab. bhuva+, bhuvā+, G. bhuva+, bhuvā+, L. bhuvi, bhuvām.
Dual: N.=V.=A. bhuvau, I.=D.=Ab. bhūbhyām, G.=L. bhuvo+.
Plural: N. bhuva+, V. bhuva+, A. bhū+, I. bhūbhi+, D.
bhūbhya+, Ab. bhūbhya+, G. bhūnām, bhuvām, L. bhū<u.

Paradigma devī (f.) "zeiţă" (l. rr.: Develni (f.) )

Singular: N. devī, V. devī, A. devīm, I.devyā D. devyai, Ab.
devyā+, G. devyā+, L. devyām.
Dual: N.=V.=A. devyau, I.=D.=Ab. devībhyām,G.=L. devyo+.
Plural: N. devya+, V. devya+, A. devī+, I.devībhi+, D.
devībhya+, Ab. devībhya+, G. devīnām, L. devī<u.
Substantivul feminin lak<mī "zeiţa prosperităţii" nu se
declină după acest model.

Paradigma s.f. śvaśrū "soacră" (l. rr.: sasuj (f.) )

Singular: N. śvaśrū+, V. śvaśru, A. śvaśrūm, I. śvaśrvā, D.
śvaśrvai, Ab. śvaśrvā+, G. śvaśrvā+, L. śvaśrvām
Dual: N.=V.=A. śvaśrvau I.=D. =Ab. śvaśrūbhyām G.=L.
śvaśrvo+.
Plural: N. śvaśrva+, V. śvaśrū+, A. śvaśrū+, I. śvaśrūbhi+, D.
śvaśrūbhya+, Ab. śvaśrūbhya+, G. śvaśrūnām, L.śvaśrū<u.

Declinarea în ¬



Paradigma dāt¬ m. n. "omul care dă/oferă",
"dătător/ofertant"

Singular: N.dātā, m. dāt¬, n. V. dāta+ m. dāt¬, dāta+, n. A.
dātāram m. dāt¬ n. I. dātrā m. dāt¬Oā n. D. dātre m. dāt¬Oe n.
Ab. dātu+ m. dātu+ n. dāt¬Oa+ n. G. dātu+ m. dātu+, dāt¬Oā+ n.
L. dātari, m. dātari n.
Dual: N.=V.=A. dātārau m. dāt¬Oī n. I.=D.=Ab. dāt¬bhyām
m., n. G.=L. dātro+ m. dāt¬Oo+ n.
Plural: N. dātāra+, m. dāt4Oi n. V. dātāra+ m. dāt4Oi n. A.
dāt4Oi m. dāt4Oi n.I. dāt¬bhi+ m.=n.D. dāt¬bhya+ m=n.
Ab.dāt¬bhya+ m=n. G. dāt4Oām m=n. L. dāt¬<u m.=n.

Substantivele care denumesc raporturile dintre membrii unei
familii nu se declină după acest model.

Pit¬ (m.) "tată", māt¬ (f.) "mamă", bhrāt¬ (m.) "frate",
dūhit¬ (f.) "fată", n¬ (m.) "soţ", svas¬ (f.) "soră", napt¬ (m.)
"nepot" etc.

Declinarea substantivelor cu temă în diftong: gau+ (f.) "vacă"
nau+ (f.) "corabie", dyau+ (f.) "cer", "rai" etc.

Declinarea substantivelor cu temă consonantică

Pentru gradarea bazei substantivelor, trebuie să facem
diferenţă între "cazurile tari" (nominativ, vocativ şi acuzativ la
singular; nominativ, vocativ şi acuzativ la dual; nominativ şi vocativ
la plural), "cazurile medii" (instrumental, dativ şi ablativ la dual;
instrumental, dativ, ablativ şi locativ la plural) şi "cazurile slabe"
(acestea sunt toate celelalte care nu au fost citate anterior).


Baza fără gradare

Substantive a căror bază se termină cu o dentală, ca
substantivul marut "vânt", se declină în felul următor: sg. marut,
marutam, marut-ā etc., pl. marut-a+, marud-bhi+ etc.


Dacă baza substantivelor se termină cu palatale, cum sunt:
c, ś, acestea sunt substituite prin guturala k.
Exemplu: vāc (f.) "vorbire": sg. N.V. vāk, A. vācam, pl. I.
vāgbhi+, L. vāk-<u etc.;
diś (f.) "frontieră": dik, diśam, digbhi+, dik<u etc.

Gradarea bazei
Cuvinte cu două baze

Prezentul participiului are două baze: tare şi slabă. Formele
de participiu în –ant au bază tare, iar cele în –at sunt cu baza slabă.
Exemple: bharant "purtând".

Singular: N.=V. bharan, A. bharantam, I. bharatā
Dual: N.=V. bharantau, A. bharantau I. bharadbhyām
Plural: N.=V. bharanta+, A. bharata+, I. bharadbhi+, D.
bharadbhya+, G. bharatām, L. bharatsu
Neutru: sg. N.=V.=A. bharat, du: bhara(n)tī, pl: bharanti
Mahān "mare" are baza tare mahānt, iar baza slabă mahat.
V. sg. mahan.
Cuvintele în –mant şi –vant (mūrtimat "cel care are
înfăţişare, chip", bhagavat "înstărit, sfânt") se declină precum
bharant, dar N. sg. este în –man/-van.

Cuvinte cu trei baze
Baza în an

Paradigma rājan m. – "domn" (l. rr.: raj), nāman n. "nume"
(limba rr.: nav); baza tare: rājān, nāmān, baza medie: rājan, nāman,
baza slabă: rājñ, nāmn

Singular: N. rājā, V. rājan, A. rājānam, I. rājñā , D. rājñe, Ab.
rājña+, G. rājña+ L. rājñi, rājani
Dual: N. V. A. rājānau, I. D. Ab. rājabhyām, G. L. rājño+
Plural: N. rājāna+, V.rājāna+, A. rājña+, I. rājabhi+, D.
rājabhya+, Ab. rājabhya+, G. rājñām, L. rājasu.

Singular: N. nāma, V. nāma, A. nāma, I. nāmnā, D. nāmne,
Ab. nāmna+, G. nāmna+, L. nāmni / nāmani


Dual: N. V. A.: nāmnī, nāmanī, I. D. Ab. nāmabhyām, G. L.
nāmno+
Plural: N. nāmāni, V. nāmāni, A. nāmāni, I. nāmabhi+, D.
nāmabhya+, Ab. nāmabhya+, G. nāmnām, L. nāmasu.


Pronumele

Pronumele personal

eu (l. rr.: me) tu (l. rr.: tu) noi (l. rr.: ame) voi (l. rr.: tume)

N. V. aham tvam vayam yūyam
A. mām, mā tvām, tvā asmān, na+ yu<mān, vah
I. mayā tvayā asmābhi+ yu<mābhi+
D.mahyam,me tubhyam, te asmabhyam,na+ yu<mabhyam, va+
Ab. mat tvat asmat yu<mat
G.mama, me tava, te asmākam,na+ yu<mākam, va+
L. mayi tvayi asmāsu yu<māsu

Limba sanscrită cunoaşte formele pronominale la numărul
dual āvām "noi amândoi" şi yuvām "voi amândoi".

Aceste pronume se declină astfel:
N. V. A. āvām yuvām
I. D. Ab. āvābhyām yuvābhyām
G. L. āvayo+ yuvayo+

Pronumele demonstrativ

Baza tad – "acela", "el"

Sg. Dual Pl.

m. f. m. f. m. f.

N. sa+ sā tau te te tā+
A. tam tām tau te tān tā+
I. tena tayā tābhyām tai+ tābhi+


D. tasmai tasyai “ tebhya+ tābhya+
Ab.tasmāt tasyā+ “ “ “
G. tasya “ tayo+ te<ām tāsām
L. tasmin tasyām “ te<u tāsu

n.
sg. dl. pl.

N.=Ac. tat te tāni

Restul precum la masculin.


Numeralul

Numerale cardinale: eka–"jek" (1), dvi – "duj" (2), tri – "trin"
(3), catura –"śtar" (4), pañca – "pan‡" (5), <a< – "śov" (6), sapta –
"efta" (7), a<-a – "oxto" (8), nava – "inja" (9), daśa – "deś" (10),
ekādaśa – "deśujek" (11), dvādaśa – "deśuduj" (12), travodaśa –
"deśutrin" (13), caturdaśa – "deśuśtar" (14), pañcadaśa –
"deśupan‡" (15), sodaśa – "deśuśov" (16), saptadaśa – "deśuefta"
(17), a<-ādaśa – "deśuoxto" (18), navadaśa – "desuinja" (19),
vi%śati+ – "bis" (20), tri%śat – "trinvardeś" (30), catvāri%śat –
"śtarvardeś" (40), pañcāśat – "pan‡vardeś" (50), <a<ti+ –
"śovardeś" (60), saptati+ – "eftavardeś" (70), aśīti+ – "oxtovadeś"
(80), navati+ – "injavardeś" (90), śātam – "śel" (100).
Numerale ordinale: prathamā – "jekto", "primul, întâiul";
advitīya – "dujto", "al doilea"; tritīya - "trinto", "al treilea"; caturtha –
"śtarto", "al patrulea"; pañcama – "pan‡to", "al cincilea"; <a<-ha
– "śovto", "al şaselea"; saptama – "eftato", "al şaptelea"; a<-ama
– "oxtoto", "al optulea"; navama – "injato", "al nouălea"; daśama –
"deśta", "al zecelea".
Numerale adverbiale: sak¬t – "jekvar", "o dată"; dvi+ –
"dujvar", "de două ori"; tri+ – "trinvar", "de trei ori"; catu+ – "śtarvar",
"de patru ori"; pañca-k¬tva+ – "pan‡avar", "de cinci ori"; <a-–
k¬tva+ - "śovvar", "de şase ori".
Numerale colective: ekadhā – "jondo"; dvi, dvedhā –
"dondo", "amândoi"; tri, tredhā – "trondo", "tustrei"; caturdhā –
"śtarondo", "tuspatru"…; bahudhā – "butondo", "al multora".


Numerale distributive: ekaśa+ – "jekoro", "de unul singur",
"korkoro"; dviśa+ – "duj po duj", "doi câte doi", "dujoro"; triśa+ –"trin
po trin", "trei câte trei", "trinoro"…; śataśa+ – "śel po śel", "cu suta",
"śeloro" etc.


Adjectivul
Comparaţia (comparativul şi superlativul)

Comparativul adjectivelor se alcătuieşte cu ajutorul sufixului
–tara-, iar superlativul se formează cu sufixul –tama-.
Exemple: śānta "calm; liniştit; bun", śāntara+ "mai bun",
śāntama+ "cel mai bun", lačtamo (lačtami, lačtame).
Există, de asemenea, sufixul de comparativ -tyas- şi cel de
superlativ -i<-ha-, ca, de pildă: lahgu "uşor" (l. rr. lokho), laghīyās
"mai uşor" (l.rr. lokhoder) laghi<-a "cel mai uşor", loktamo
(loktami, loktame), guru "greu", garīyas "mai greu", gari<-a "cel
mai greu", pharotamo (pharitami, pharetame), m¬du "moale",
mradīyās "mai moale", mradi<-ha – kovlotamo (kovlitami,
kovletame), p¬thu "larg, extins", prathīyās "mai larg, mai extins",
prathi<-ha "cel mai larg, cel mai extins" – buxlotamo (buxlitami,
buxletame) ş.a.

Verbul

Limba sanscrită cunoaşte diatezele: activă, medie şi pasivă.
Gramaticile tradiţionale indiene denumesc diateza activă –
"acţiune pentru ceilalţi", diateza medie – "acţiune pentru sine". În
limba greacă şi în limbile balcanice (substratul paleobalcanic),
diateza medie exprimă ceea ce face persoana cu ea şi pentru sine.
Timpurile sunt: prezent, imperfect, aorist, perfect şi viitor .
Există trei moduri: indicativ, optativ şi imperativ. Formele de
prezent şi imperfect se formează de la o temă de prezent distinctă.
Alte forme temporale sunt grefate pe rădăcina verbului.
Verbele se împart în două mari grupe: verbe tematice şi
verbe atematice. În aceste două grupe există clase.
Prima categorie, care cuprinde verbele tematice, are patru
clase 1, 4, 6, 10. Diferenţe în ceea ce priveşte conjugarea verbelor
încadrate în aceste clase există numai în modul în care se formează
tema prezentului.



Clasa I: rădăcina ia gradul vocalic guOa la care se adaugă sufixul a.
Exemple: bh¬- "port", nī– "duc", bhū– "sunt, exist" la gradul
vocalic guOa au forma bhar-, bho-, nay, persoana a III –a, sg. bhar-
a-ti, nay-a-ti, bhav-a-ti.
Nu se schimbă rădăcina verbelor cu un fonem lung mediu,
cum sunt: jīv, jīvati, (‡iviv).

Clasa a IV-a: la rădăcină se adaugă –ya-. Exemplu: lubh –
"cer/doresc", "vreau/iubesc" –lubhyate.

Clasa a VI-a: vocala tematică se adaugă la rădăcină neschimbată.
Exemple: tud – "a împinge", în limba rromani "ispidav" "împinge" –
tudati; diś – "sikovav", "a arăta" – diśati.

Clasa a X-a: La rădăcină se adaugă sufixul –aya-. Exemple : cur
"ćorav", "a fura" – corayati; k<al – "halavav", "a spăla" – k<ālayati
ş.a.

Există şi verbe care nu se conjugă după acest model. Astfel,
în prima clasă sunt verbele gam - "‡av", "a merge" - gacchati; gu –
"garuvav", "a se ascunde" – gūhati; pā – "pijav", "a bea" - pibati, sad
– "beśav", "a şedea" – sīdati; sthā – "aćhav", "a sta" - ti<-hati, "a
sta" ş.a.
În clasa a patra, verbele neregulate sunt: d¬ś – "dikhav", "a
vedea", tema prezentului este paśyati, jan - "bijandijav", "a se naşte"
– jāyate ş.a.
În clasa a şasea, verbele neregulate sunt: man - "mangav"
"a vrea/a cere" – icchati; k¬ – "ćhorav", "a fura" – kirati; pracch –
"pućhav", "a întreba" - p¬cchati etc. Unele verbe din această clasă
primesc sufixul nazal: muc – (muklo - "lăsat", "slobod") "a elibera" –
muñcati; lip – "makhav", "a unge" - limpati etc.

Conjugarea
Clasa I
Paradigma bh¬ (în limba rromani: "legarav") "a purta"
Indicativ prezent activ

Sg. Dual Pl.



1. bharāmi bharāva+ bharāma+
2. bharasi bharatha+ bharatha
3. bharati bharata+ bharanti

Indicativ prezent mediu

1. bhare bharāvahe bharāmahe
2. bharase bharethe bharadhve
3. bharate bharate bharante

Optativ prezent activ

1. bhareyam bhareva bharema
2. bhare+ bharetam bhareta
3. bharet bharetām bhareyu+

Optativ prezent mediu

1. bhareya bharevahi bharemahi
2. bharetha+ bhareyāthām bharedhvam
3. bhareta bhareyātām bhareran

Imperativ prezent activ

1. bharāOi bharāva bharāma
2. bhara bharatam bharata
3. bharatu bharatām bharantu


Imperativ prezent mediu

1. bharai bharāvahai bharāmahai
2. bharasva bharethām bharadhvam
3. bharatām bharetām bharantām

Imperfect activ

1. abharam abharāva abharāma
2. abhara+ abharatam abharata


3. abharat abharatām abharan

Imperfect mediu

1. abhare abharāvahi abharāmahi
2. abharathā+ abharethām abharadhvam
3. abharata abharetām abharanta

Verbele de la clasele a patra, a şasea şi a zecea se conjugă
după această paradigmă.

Verbele atematice

Verbele atematice formează cea de-a doua grupă. În ea sunt
cuprinse şase clase: II, III, V, VII, VIII, IX. Verbele din aceste clase
prezintă două tipuri de baze, tare şi slabă. Ele sunt: cele trei
persoane ale singularului la indicativ prezent; cele trei persoane ale
singularului la imperfect activ; cele trei numere ale persoanei I la
imperativ prezent activ şi pasiv; persoana a III-a singular la
imperativ prezent activ.

Clasa a II-a
Paradigma dvi< - "a urî"

Indicativ prezent

Diateza activă

Singular Dual Plural

1. dve<mi dvi<va+ dvi<ma+
2. dvek<i dvi<-ha+ dvi<-ha+
3. dve<-i dvi<-a+ dvi<anti

Optativ

1. dvi<yām dvi<yāva dvi<yāma
2. dvi<yā+ dvi<yātam dvi<yāta
3. dvi<yāt dvi<yātām dvi<yu+



Imperativ

1. dve<āni dve<āva dve<āma
2. dviddhi dvi<-am dvi<-a
3. dve<-u dvi<-ām dvi<antu

Imperfect

1. adve<am advi<va advi<ma
2. advet advi<-am advi<-a
3. advet advi<-ām advi<an

Diateza medie

1. dvi<e dvi<vahe dvi<mahe
2. dvik<e dvi<āthe dviddhve
3. dvi<-e dvi<āte dvi<ate

Optativ

1. dvi<īya dvi<īvahi dvi<īmahi
2. dvi<īthā+ dvi<īyāthām dvi<īdhvam
3. dvi<īta dvi<īyātām dvi<īran

Imperativ

1. dve<ai dve<āvahai dve<āmahai
2. dvik<va dvi<āthām dviddhvam
3. dvi<-ām dvi<ātām dvi<atām

Imperfect

1. advi<i advī<vahi advī<mahi
2. advi<-hā+ advi<āthām adviddhvam
3. advi<-a advi<ātām advi<ata

În această clasă sunt incluse verbele: duh – "a mulge" (în
limba rromani: "dośel"), lih – "a linge" (în limba rromani: "ćharav",
"lizav") ş.a.



Verbul as – "a fi" prezintă o conjugare specială:

Indicativ

Singular Dual Plural
1. asmi sva+ sma+
2. asi stha+ stha
3. asti sta+ santi

Imperativ

1. asāni asāva asāma
2. edhi (as-dhi) stam sta
3. astu stām santu

Optativ

1. syām syāva syāma
2. syā+ syātam syāta
3. syāt syātām syu+

Imperfect

1. āsam āsva āsma
2. āsī+ āstam āsta
3. āsīt āstām āsan

(Formele asi, asti, sma+, santi se aseamănă cu formele de
indicativ prezent ale verbului latinesc "a fi" - es, est, sumus, sunt,
după cum formele syām, syā+, syāt, la conjunctiv prezent, se
aseamănă cu formele arhaice de optativ prezent siem, sies, siet,
deci: sim, sis, sit).
În această clasă intră şi verbele: gam – "merg", bak< –
"mănânc", rud – "plâng", svap – "dorm", han – "omor/ucid" etc.
Clasa a III-a
Verbele care intră în clasa a treia îşi dublează baza. Regulile
dublării sunt următoarele:
a) aspiratele se dublează cu neaspiratele corespunzătoare: th>t,
dh>d, bh>b etc.


b) guturalele se dublează cu palatalele corespunzătoare, după cum
urmează: k şi kh>c; g şi gh>j.
c) grupurile consonantice dublează prima consoană sau
reprezentanta ei când este legată de ea; atunci când e legată de
o fricativă sau o explozivă, dublarea se face cu o altă consoană:
hu – juhuma+ "noi jertfim".
Paradigma hu- "a jertfi" (bază tare ju-ho, bază slabă ju-hu)

Diateza activă

Singular Dual Plural
1. juhomi juhuva+ juhuma+
2. juho<i juhutha+ juhutha
3. juhoti juhuta+ juhvati

Optativ

1. juhuyām juhuyāva juhuyāma
2. juhuyā+ juhuyātam juhuyāta
3. juhuyāt juhuyātām juhuyu+


Imperativ

1. juhavāni juhavāva juhavāma
2. juhudhi juhutam juhuta
3. juhotu juhutām juhvatu

Imperfect

1. ajuhavam ajuhuva ajuhuma
2. ajuho+ ajuhutam ajuhuta
3. ajuhot ajuhutām ajuhavu+

Diateza medie

1. juhve juhuvahe juhumahe
2. juhu<e juhvāthe juhudhve
3. juhute juhvāte juhvate



Optativ

1. juhvīya juhvīvahi juvīmahi
ş.a.m.d.

Imperativ

1. juhavai juhavāvahai juhavāmahai
2. juhu<va juhvāthām juhudhvam
3. juhutam juhvātām juhvatām

Imperfect

1. ajuhvi ajuhuvahi ajuhumahi
2. ajuhuthā+ ajuhvāthām ajuhudhvam
3. ajuhuta ajuhvātām ajuhvata

Verbele dā - "a da", dhā - "a pune".

Indicativ prezent activ: dadāmi, dadhāmi.
Imperativ prezent activ: dehi – "dă !" (l. rr.: de !), dhehi –
"pune !" (l. rr.: thov !).




Clasa a V-a
Tema prezentului verbelor din această clasă se formează
prin adăugarea la rădăcina lor a sufixului tare -no, sau a sufixului
slab -nu-.

Paradigma su – "strunźiv", "cicidav", "a presa, a strivi".

Indicativ prezent

Diateza activă

Singular Dual Plural
1. sunomi sunuva+ sunuma+


2. suno<i sunutha+ sunutha
3. sunoti sunuta+ sunvanti

Optativ

1. sunuyām sunuyāva sunuyāma
ş.a.

Imperativ

1. sunavāni sunavāva sunavāma
2. sunu sunutam sunuta
3. sunotu sunutām sunvantu

Imperfect

1. asunavam asunava asunuma
2. asuno+ asunutam asunuta
3. asunot asunutām asunvan

Indicativ prezent

Diateza medie

1. sunve sunuvahe sunumahe
2. sunu<e sunvāthe sunudhve
3. sunute sunvāte sunvate

Optativ

1. sunvīya sunvīvahi sunvīmahi
ş.a.

Imperativ

1. sunavai sunavāvahai sunavāmahai
2. sunu<va sunvāthām sunudhvam
3. sunutām sunvātām sunvatām

Imperfect



1. asunvi asunuvahi asunumahi
2. asunuthā+ asunvāthām asunundhvam
3. asunuta asunvātām asunvata

Verbul ś¬u – "a auzi", cf. gr. κλύω, lat. in-clutus (l.rr.:
śunav) are rădăcinile ś¬Oo-, ś¬Ou- (śrnv-).

Clasa a VII-a
Tema de prezent a acestei clase se realizează prin
intercalarea sufixului -na (formele slabe cu -n-) între vocala şi
consoana finală.

Paradigma rudh – "a obstrucţiona, a împiedica".

Diateza activă

Indicativ prezent

Singular Dual Plural
1. ruOadhmi rundhva+ rundhma+
2. ruOatsi runddha+ runddha
3. ruOaddhi runddha+ rundhati


Optativ

1. rundhyām rundhyāva rundhyāma
ş.a.

Imperativ

1. ruOadhāni ruOadhāva ruOadhāma
2. runddhi runddham runddha
3. ruOaddhu runddhām runddhantu

Imperfect

1. aruOadham arundhva arundhma
2. aruOa+ arunddham runddha


3. aruOat arunddhām arundhan

Diateza medie

Indicativ prezent

1. rundhe rundhvahe rundhmahe
2. runtse rundhāthe runddhve
3. runddhe rundhāte rundhate

Optativ

1. rundhīya rundhīvahi rundhīmahi
ş.a.

Imperativ

1. ruOadhai ruOadhāvahai ruOadhāmahai
2. runtsva runaddhāthām runddhvam
3. runddhām rundhātām runddhantām

Imperfect

1. arundhi arundhvahi arundmahi
2. arrunddhā+ arundhāthām arunddhvam
3. arunddha arundhātām arundhate

Clasa a VIII-a
Rădăcina verbelor care sunt incluse în clasa a VIII-a se
termină de multe ori în "-n". Exemple: tan-, "a întinde" (cf. gr. τείνω),
san – "a poseda, a obţine", k<an – "a răni", man – "a crede, a
gândi, a înţelege". (Man este un verb deponent. Verbele deponente
au forma de pasiv şi înţeles/sens activ). Conjugarea este aceeaşi cu
paradigma sunomi, aparţinând clasei a cincea. Verbul k4 – "a face"
are o conjugare aparte. Tema tare a acestui verb este karo, cea
slabă kuru. Înaintea consoanelor m, y şi v, forma este kur. Prezentul
(sg.) are formele următoare: karomi, karo<i, karoti, (dual) kurva+,
kurutha+, kuruta+, (pl.) kurma+, kurutha, kurvanti. Optativ: kuryām.

Clasa a IX-a


Verbele au la forma de prezent sufixul –na (formele slabe
primesc ni sau n).

Paradigma krī - "a cumpăra".

Diateza activă

Indicativ prezent

Singular Dual Plural
1. krīOāmi krīOīva+ krīOīma+
2. krīOāsi krīOītha+ krīOītha
3. krīOāti krīOīta+ krīOanti

Optativ

1. krīOīyām krīOīyāva krīOīyāma
etc.

Imperativ

1. krīOāni krīOāva krīOāma
2. krīOīhi krīOītam krīOīta
3. krīOātu krīOītām krīOantu

Imperfect

1. akrīOām akrīOīva akrīOīma
2. akrīOā+ akrīOītam akrīOīta
3. akrīOāt akrīOitām akrīOan

Diateza medie

Indicativ prezent

1. krīOe krīOīvahe krīOīmahe
2. krīOī<e krīOāthe krīOīdhve
3. krīOīte krīOāte krīOate

Optativ



1. krīOīya krīOīvahi krīOīmahi
ş.a.

Imperativ

1. krīOai krīOāvahai krīOāmahai
2. krīOī<va krīOāthām krīOīdhvam
3. krīOītām krīOātām krīOatām

Imperfect

1. akrīOi akrīOīvahi akrīOīmahi
2. akrīOīthā+ akrīOāthām akrīOīdhvam
3. akrīOīta akrīOātām akrīOata

La fel se conjugă şi verbele de conjugarea a IX-a, a căror
rădăcină se termină în consoană, aşa cum sunt verbele: grah - "a
apuca, a lua în stăpânire", "dav mrtik" (în limba rromani), aś - "xav"
(în limba rromani), "a mânca", la persoana a II-a sg., imperativ activ,
au terminaţia -am: g¬hāna !, aśāna !

Aoristul

Limba sanscrită are mai multe forme de aorist, care se
împart în două categorii: asigmatice şi sigmatice. Cele asigmatice
nu au la sfârşitul temei sufixul "s" cum au cele sigmatice. Cele
asigmatice se formează cu ajutorul augmentului a-, care rămâne
înaintea temei verbale. La primul tip de aorist, terminaţiile personale
se adaugă direct la rădăcina verbală - exemple: dā - "a da", bhū - "a
fi, a deveni". La al doilea tip de aorist, între rădăcină şi terminaţii
este introdus infixul a - exemplu: s¬ - "a curge", asarat. La al treilea
tip de aorist rădăcina este reduplicată înaintea augmentului. Verbele
dā şi bhū la aorist se traduc prin: "am dat", "am devenit".

Singular Dual Plural

1. adām abhūvam adāva abhūva adāma abhūma
2. adā+ abhū+ adātam abhūtam adāta abhūta
3. adāt abhūt adātām abhūtām adu+ abhūvan



Verbele sthā - "a sta", gam - "a merge" se conjugă precum
verbul dā.
Aoristul verbelor tematice seamănă ca formă cu imperfectul
verbelor din clasa a V-a.
Aoristul reduplicat flexioneză tematic. Exemple: cur - "a
fura", a-cu-cur-am, vac - "a spune", a-voc-at (neregulat), ga+ - "a
număra", a-ga-ga+-am.
Aoristul sigmatic, care este atematic, este de mai multe
feluri: aorist-s, aorist-is, aorist-sis, aorist-sa, aorist-ma şi precativ,
exprimând o rugăminte, o cerere.

Aoristul-s (al IV-lea tip)
Paradigma ni- (în limba rromani: ingerav, legarav, "a purta").

Diateza activă

Singular Dual Plural

1. anai<am anai<va anai<ma
2. anai<ī+ anai<-am anai<-a
3. anai<īt anai<-ām anai<u+

Diateza medie

1. ane<i ane<vahi ane<mahi
2. ane<-ā+ ane<āthām anedhvam
3. ane<-a ane<ātām ane<ata

Conform acestei paradigme se conjugă şi verbele: chid -
"ćhinav", "a tăia", k4 - "kerav", "a face", d¬< - "dikhav", "a vedea",
ś¬u - "śunav", "a auzi".

Aoristul-is.
Acest aorist se formează atunci când la tema verbului care
este augmentată se adaugă –is. Exemple: chid - "ćhinav", "a tăia",
pac - "a găti", apāk<īt.

Diateza activă



Sg.: a-lāv-i<-am, alāvi+, alāvīt, pl.: alavi<ma, alavi<-a, alavi<u+.

Diateza medie

Sg.: alavi<i, alavi<-ha+, alavi<-a ş.a.

Aoristul-si< (al VI-lea tip), format prin adăugarea sufixului
si< la rădăcina verbului este cunoscut doar de câteva verbe, ca, de
exemplu: yā - "‡av", "a merge", ayasi<am, ayāsīt, "el a mers"; ram
- "lośarav man, bukurinav man", "a se bucura" aramsi<am ş.a.

Aoristul-sa. Acest aorist se formează atunci când la tema
verbului augmentată se adaugă –sa.

Aoristul-ma. Acest aorist, care nu este augmentat, construit
cu particula de negare "mā", "na", exprimă ceea ce nu trebuie să se
îndrăznească a se face. El se cheamă injuctiv. Exemple: mā
bhai<ih, mā suca, "ma dara !", "nu te teme !", mā kar<ih, mā kuru,
"ma ker !", "nu face !".

Aoristul-precativ. Cel de-al VIII-lea tip de aorist se formează
atunci când la tema slabă a verbului activ se adaugă -yas plus
sufixele atematice.

Paradigma budh - "a se trezi".

Diateza activă

Singular Dual Plural

1. budhyyāsam budhyāsva budhyāsma
2. budhyā+ budhyāstam budhyāstha
3. budhyāt budhyāsthām budhyāsu+

Diateza medie

1. bodhi<īya bodh<īvahi bodhi<īmahi
2. bodhi<ī<-hā+ bodhi<īyāstham bodhi<īdhvam
3. bodhi<ī<-a bodh<īyāsthām bodhi<īran



Viitorul

Viitorul se formează prin adăugare la tema verbului a
sufixului tematic -sya- (sau -sya-), iar după unele teme -isya-.
Exemple: dā - "dav", "eu dau": dāsyāmi, dāsyasi, dāsyati ş.a.
Diateza medie: dāsve, dāsyase, dāsvate; k4 - "kerav", "eu fac": kar-
i-<yāmi, diateza medie: kari<ye.
Verbele precum: labh - "lav", "eu iau", lapsvāmi ori sthā,
sthāsyāmi; vas - "beśav", "a sta", vatsyāmi ori grah, grahi<yāmi;
d¬< - "dikhav", "eu văd", drak<yāmi; sad - "beśav", "eu stau, eu
locuiesc", sīdiśvāmi.
Verbele din clasa a X-a îşi pierd sufixul –ay- şi dobândesc
sufixul -isya.
Viitorul perifrastic se formează cu verbul as, asmi - "sem",
"eu sunt", "avav", "eu devin".
Paradigma dā - "dav", "eu dau".



Diateza activă

Singular Dual Plural
1. dātāsmi dātāsva+ dātāsma+
2. dātāsi dātāstha+ dātārstha
3. dātā dātārau dātāra+

Diateza medie

1. dātāhe dātāsvahe dātāsmahe
2. dātāse dātāsāthe dātādhve
3. dātā dātārau dātāra+

Perfectul

Perfectul este o chestiune complexă în limba sanscrită. Una
dintre cele mai importante reguli este că tema perfectului se
formează prin reduplicare. Exemple: ad - "xav", "a mânca", tema de
perfect: ad-a; ap - "resav", "eu ajung". Dar aceasta nu e valabilă
pentru toate verbele.


Paradigma verbului k4 - "kerav", "a face" se prezintă astfel:

Diateza activă

Singular Dual Plural
1. cakara, cakār-a cak¬-va cak¬-ma
2. cakar-tha cakr-athu+ cakra-a
3. cakar-a cakr-atu+ cakr-u+

Verbele cauzale formează cel mai adesea perfectul
perifrastic. Acest perfect se realizează prin adăugarea la rădăcina
verbală a sufixului –ām, după formele de perfect de la verbul k4 , "a
face" şi as, "a fi". Exemple ās – "stau": āsāmcakre, "am fost şezut".

Pasivul

Pasivul se formează cu sufixul tematic -ya- care se adaugă
la forma slabă a temei. Înainte de -ya, rădăcinile terminate în ā, e, o,
ai suferă anumite modificări, cum ar fi: pierderea nazalei -bandh –
"phandav", "a lega", badhayate – "este legat"; transformarea
semivocalei în vocala corespunzătoare (samprasarana) - vac -
"vakarav", "a vorbi", ucyate - "este vorbit"; svap - "sovav", "a dormi",
supyate - "este adormit" etc. Verbele ale căror baze sunt -¬, len, -
ir- vaj -ur- cunosc samprasarana plus metateză - st¬ - "ćhorar", "a
fura", stīryate, sau alte modificări - p4 – "pherav", "a umple", pūryate
- "este umplut" etc.
Verbele în ā şi verbele a căror bază se termină în diftongi
lungi primesc -ī. Exemple: dā – "dav", "a da", dīyate; gai - "gilabav",
"a cânta", gīyate - "este cântat" etc.
De la tema de indicativ prezent activ se poate forma o bază
cauzală.
Formele verbale astfel alcătuite au o nuanţă cauzativă.
Această formă se realizează cu ajutorul sufixului -aya-. Exemple:
vid - "‡anav", "a şti", vedayate ("vov informisil pe", "el se
informează"); lubh – "kamav", "lubhavav", "a iubi" - (de aici vine
substantivul "lubhni" - "iubită"), lubhayati; k4 - "kerav", "a face",
kārayati; sad - "beśav", "a sta", sadayati, ś¬u - "śunav", "a auzi",
srāvayati ş.a.


Verbele a căror bază se termină în ā şi ai primesc, de multe
ori, -paya- ca marcă cauzativă. Exemple: jñā - "‡anav", "a şti",
jnāpayate; gai – "gilabav", "a cânta", gāpayate - "el face pe cineva
să cânte", dā - "dav", "a da", dāpayati - "el face să dea". Această
marcă (-paya-) o au şi verbele ¬ - "‡av", "a merge", arpayati; adhi –
"studiriv", "a studia", adhyapayati -"el face să studieze, el predă" etc.

Forme verbale finite

Descriem mai jos caracteristicile participiilor (participiul
prezent activ, participiul mediu, participiul perfect activ, participiul
perfect mediu, participiul perfect pasiv, participiile viitorului),
infinitivul şi construcţiile absolute.

Participiul prezent activ se formează de la tema prezentului
cu sufixul -ant-. (Verbele clasei a treia au sufixul -at-: dā - "dav",
"a da", dadati, dadat).
Participiul prezent mediu are sufixul -mana- şi sufixul -ana-.
Sufixul -mana- pentru verbele din clasa tematică, sufixul -ana pentru
verbele din clasa atematică.

Participiul perfect activ are sufixul -vas-.
Participiul perfect mediu are sufixul -ana-.
Forme de participiu perfect pasiv au sufixele -ta- şi -na.
Forme de participiu ale viitorului (ale necesităţii, formele de
gerunziu) au sufixele -tavya-, -anīya-, -ya-, -tavya-.

Infinitivul se formează cu sufixul -tum. Exemple: dā - "dav", "a
da", dātum; k4 – "kerav", "a face", kartum; gam – "‡av", "a merge",
gantum, d¬< – "dikhav", "a vedea", dra<-um etc. Uneori poate
apărea şi sufixul -i-. Exemple: bhū – "avav", "a deveni", bhavitum; jīv
– "‡iviv", "a trăi", jivitum ş.a.

Gerunziul absolut se formează cu sufixele -tvā-, -ya-, -tā- şi
uneori -am- (absolutul fiind o caracteristică sintactică a limbii
sanscrite).
Verbele de tipul jñā - "‡anav", "a şti, a cunoaşte", bandh
"phandav", "a lega; a închide", math, "a freca, a amesteca" (cf. gr.
µćνθη, lat. mentha) - se conjugă altfel: jñā – jānāti "a şti, a
cunoaşte", bandh – bandhnāti, manth –manthnāti ş.a.m.d.



X
X X

Multe alte chestiuni nu sunt tratate în acest mic studiu.
Scopul nostru a fost să arătăm ceea ce este mai important în
gramatica limbii sanscrite. Elevii şi studenţii a căror limbă maternă
este limba rromani pot acum să beneficieze de cunoştiinţe
elementare despre ceea ce înseamnă limba sanscrită şi gramatica
ei. Aceste cunoştiinţe pot contribui la mai buna cunoaştere şi
înţelegere a istoriei şi gramaticii limbii rromani.
După cum se ştie, limba noastră a început să fie normată în
urmă cu un deceniu. Noua limbă rromani pretinde de la noi
cunoştinţe şi concepţii noi despre societate şi despre locul nostru
într-un stat contemporan, astfel încât să se ajungă ca limba rromani
să devină mai bogată, iar copiii noştri să fie mai câştigaţi decât noi,
părinţii lor. Cel care îşi va apropia limba rromani de suflet va avea
un suflet mai cuprinzător, iar mintea mai înţeleaptă.


BIBLIOGRAFIE
I. Bibliografie specializată
(texte şi dicţionare)

A. După autori

APTE, V. M., The Practical Sa%sk¬t-English Dictionary,
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1998
BĀDARAYAŅA, Brāhma Sūtra, comentariul lui
ŚaOkarācārya, tradusă în engleză de B. Śāstri, Nirnāya Sāgar
Press, Bombay, 1938
BERCEA, Radu, Cele mai vechi Upani<ade, traducere,
note şi comentarii, Radu Bercea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993
BLOOMFIELD, Maurice, Hymns of the Atharva Veda, vol.
42, în Sacred Books of the East, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi,
1992
DAŅÛEKAR, Rāmcandra NārāyaOa, Vedic Bibliography,
vol. I-V, în Abori, 1970-1998
DANIEL, Constantin, Mahābhārata. Legenda lui Nala şi a
frumoasei Damayantī, tălmăcire de Ion Larian Postolache şi
Charlotte Filitti, Editura Albatros, Bucureşti, 1975
EGGELING, Julius, Śatapatha BrāhmaOa, part I, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1963
FILIP, A., Dicţionar de filosofie indiană, Editura Glasul
Bucovinei, Iaşi, 1996
FRÉDÉRIC, Louis, Dictionnaire de la civilisation indienne,
Éditions Robert Laffont, Paris, 1991
GEORGE, Sergiu-Al., Bhagavad Gītā, traducere din
sanscrită, comentariu şi note explicative, Societatea Informaţia,
Bucureşti, 1992 şi Editura Herald, Bucureşti, 1999
GRIFFITH, Ralph T. H., The Hymns of the ºg Veda, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1999
HASTINGS James, (ed.) Enciclopedia of Religions and
Ethics, vol. VIII, X, XII, XIII
MIŚRA, Vacaspati, Bhāmatī, N. S. P., Bombay, 1938
MUIR J., Original Sa%sk¬t Texts, vol. V, Trubner and Co., London,
1872
MÜLLER, Friedrich Max, The Sacred Books of the East, 50
vol., Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1969


NĀGĀRJUNA, Mūlamadhyamakakārikā (Tratat despre
filosofia căii de mijloc), tradusă din sanscrită de David J.
Kalupahāna, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1996
OLDENBERG, Hermann, The G¬hya-Sūtras, part 1-2, în
Sacred Books of the East, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1997
PATAŃJALI, Yoga Sūtra, tradusă din sanscrită de
Constantin Făgeţan, Alfa Sirius Impex şi Informaţia, Bucureşti, 1993
POSTOLACHE, Ion Larian şi Charlotte FILITTI, tălmăcire de,
Mahābhārata. Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayantī, Cuvânt
înainte: Mircea Maliţa; Prefaţă: Constantin Daniel, Editura Albatros,
Bucureşti, 1975
RĀMANUJA, Śrībhā<ya, N. S. P., Bombay, 1916
RENOU, Louis, (coordonator), Les Upani<ads, traduse din
sanscrită de Louis Renou, Jean Varenne, A. Silburn, Lilian Silburn,
J. Bousquet, A. M. Esnouil, B. Tubini, E. Lesimple, J. Maury,
Librairie d'Amérique et d'Orient Adrien et Jean Maisonneuve, Paris,
1943-1971
ºŞI, W. R., Multilingual Romany Dictionary, Rroma
Publications, Chandigarh, 1974
SALA, Marius şi VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, Limbile
lumii. Mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981
SARĂU, Gheorghe, Mic dicţionar rrom-român, cu o schiţă
Morfologia dialectului vlah de varietate românească al limbii
rromaní, Editura Kriterion, Bucureşti, 1992; Culegere de texte în
limba ţigănească. Clasele a II-a - a IV-a. Tekstongo lil p-i rromani
ćhib (vaś-e II to - IV to klàse), Editura Didactică şi Pedagogică, R.
A., Bucureşti, 1995, republicată în 1999 şi 2000 sub titlul Culegere
de texte în limba rromani. Anii II-IV de studiu; Dicţionar rrom
(spoitoresc)-român, Editura Kriterion, Bucureşti, 1998; Dicţionar
rrom-român. Dikcionàro rromano-rumunikano, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2000
SARĂU, Gheorghe şi COLCERIU, Corneliu, Dicţionar
român-rrom (căldărăresc) şi Dicţionar rrom (căldărăresc)-român,
Editura Kriterion, Bucureşti, 1998
ŚAlKARĀCĀRYA, Brāhma Sūtra Bhā<ya, tradusă din
sanscrită de Swāmī Ga%bhīrānanda, Advaita Āśrama, Calcutta,
1993
ŚĀNTIDEVA, Bodhisattvācāryāvatāra, Library of Tibetan
Works and Archives, Dharmśālā, 1993


SIMENSKY, Theofil, Gramatica limbii sanscrite, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1959; Cultură şi filosofie indiană în texte şi
studii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978;
Dicţionarul înţelepciunii. Cugetări antice şi moderne, Editura
Meridianul 28, Editura Uniunii Scriitorilor, Chişinău, Bucureşti, 1995
VĀLMĪKI, RāmāyaOa, vol. I-II, tradusă din sanscrită de
Sergiu Demetrian, George Coşbuc şi C. D. Zeletin, Bucureşti, 1968
VELANKAR, H. D., ºg Veda MaOÔala VII, Bhāratiya Vidyā
Bhavan, Bombay, 1963; ºg Veda MaOÔala III, Journal of the
University of Bombay, Bombay, 1935
VIŞŅUŚARMAN, Pañcatantra, tradusă din sanscrită de M.
R. Kāle, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1995
WHITNEY, William Dwight, Atharva Veda Sa%hitā, vol. I-II,
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1996; Roots, Verb-Forms and
Primary Derivatives of the Sa%sk¬t Language, Motilāl Banārsīdāss,
New Delhi, 1997
WILLIAMS, Monier Monier, A Sa%sk¬t-English Dictionary,
Motilāl Banārsīdāss, 1995

B. După opere

Apastamba Śrauta Sūtram, vol. I, Munśirām Manoharlāl,
New Delhi, 1985
Aśvalāyana G¬hya Sūtram, (ed. R. R. Gokle), Ānanda
Āśrama , Pune, 1978
Atharva Prati Śākya, (ed. Viśvabandhu), Lahore, 1923; (ed.
Sūryakant), Delhi, 1968
Atharva Veda Pariśi<-as, (ed. G. M. Bolling şi J. von
Negelein), Leipzig, 1909-1910
Atharva Veda Sa%hitā, (ed. S. D. Satavlekar), Svādhyāya
MaOOala, Pardi, 1957; Atharva Veda Sa%hitā (aunaka) with
Padapātha and Sayana's Commentary, (ed. S. P. PaOOit), vol. I-IV,
Bombay, 1895-1998; (ed. Viśvabandhu), vol. I-IV, VVRI, Ho<iarpur,
1960-1964; Atharva Veda Sa%hitā, vol. I-II, tradusă din sanscrită de
William Dwight Whitney, Nāg Publishers, New Delhi, 1987
Atharva Vedīya Raipalāda Sa%hitā (kāOÔa I), ed. D.
Bhattacharya, Sa%sk¬t College, Calcutta, 1964
Atharva Vedīya Raipalāda Sa%hitā (kāOÔa II-IV), ed. Dīpak
Bhattacharya, Calcutta, 1970


Bardö Thödöl (Cartea tibetană a morţilor), tradusă din
tibetană de Horia Al. Căbuţi, Editura Sophia, Arad, 1994
Bhagavad Gītā, tradusă din sanscrită de Sergiu Al-George,
Informaţia, Bucureşti, 1992; Editura Herald, Bucureşti, 1999
B¬hadāraOyaka Upani<ad, comentariul lui ŚaOkarācārya,
tradusă din sanscrită de Swāmī Mādhavānanda, Advaita Āśrama,
Calcutta, 1993
B¬hadevatā, (ed. MacDonell), vol. I-II, Motilāl Banārsīdāss,
New Delhi, 1983
Chāndogya Upani<ad, comentariul lui ŚaOkarācārya,
tradusă din sanscrită de Swami Ga%bhīrānanda, Advaita Āśrama,
Calcutta, 1992
Eight Upani<ads (Īśā, Kena, Ka-ha, Taittirīya, Aitareya,
MuOÔaka, MāOÔūkya şi Praśna), vol. I-II, comentariul lui
ŚaOkarācārya, traduse din sanscrită de Swāmī Ga%bhīrānanda,
Advaita Āśrama, Calcutta, 1989-1990
Nā-yaśāstra (Tratat de artă dramatică), tradusă din
sanscrită de Amitā Bhose şi Constantin Făgeţan, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1997
NighaO-u and the Nirukta, (ed. Lak<maO Svarūp),
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1998
ºg Veda Bhāśyabhūmikā, de Sayana, (ed. Peterson Peter),
Bori, 1981
ºg Veda Sa%hitā, (ed. N. S. Sontake şi C. G. Kā<ikar), vol.I-
V, Vaidik Sa%śodana MaOÔala, Pune, 1933-1951; ºg Veda, vol. I-
IV, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1997
Sāma Veda, tradusă din sanscrită de S. V. GaOapati, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1992
Sā%khya Kārikā, tradusă din sanscrită de Sergiu Al-George,
Societatea Informaţia, Bucureşti, 1993
Yajur Veda, tradusă din sanscrită de Devī Chand, Munśirām
Manoharlāl Publishers Pvt. Ltd., New Delhi, 1994




II. Bibliografie generală

ALLEN, Douglas, Structure and Creativity. Hermeneutics in
Mircea Eliade's Phenomenology and New Directions, Mouton
Publishers, Haga, Paris, New York, 1978
APTE, V. M., The ºgvedic Mantras in Their Ritual Settings in
the G¬hya Sūtras, Bulletin of Deccān College, Pune, 1976
APTE, Vaman Śivarām, Were castes Formulated in the Age
of ºg Veda ?, (p. 34-49) în Abori, Pune, 1940; The Practical
Sa%sk¬t-English Dictionary, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1998
ARAPURA, J. G., Religion as Anxiety and Tranquility. An
Essay in Comparative Phenomenology of the Spirit, Mouton
Publishers, Haga, 1972
ARNOLD, Edward Vernon, Sketch of the Historical Grammar
of the ºg Veda and Atharva Veda, în Jaos XVII 2, p. 203-352, New
Haven, 1897
AUBOYER, Jeanine, Le trône et son symbolisme dans l'Inde
ancienne, Presses Universitaires de France, Paris, 1949
AVALON, Arthur, La puissance du serpent. Introduction au
tantrisme, tradusă din engleză, Dervy Livres, Paris, 1996
BĀDARAYAŅA, Brāhma Sūtra, comentariul lui
ŚaOkarācārya, tradusă în engleză de B. Śāstri, Nirnāya Sāgar
Press, Bombay, 1938
BAHULKAR, Śrīkant S., Medical Ritual in the Atharva Veda
Tradition, Tilak Mahārā<-ra Vidyāpīth, Pune, 1994
BAHULKAR, Śrīkant S., The Hymn ak<ibhyam in the Vedic
Schools: a Study on its Authorship and Redaction, în Cass 3, p.
171-177, University of Pune, Pune, 1976
BAHULKAR, Śrīkant S., Traces of Medical Science in the
Kauśika Sūtra, în Cass 2, p. 155-159, University of Pune, Pune,
1974
BĀNERJĪ, P., Early Indian Religions, Vikās Publishing
House Pvt. Ltd., New Delhi, 1973
BĂDILIŢĂ, Cristian, (coordonator), Eliadiana, Editura
Polirom, Iaşi, 1997
BEVALKAR, S. K., Brahman-Baresman-Bricht-Bhrāj, în Aioc,
p. 1-9, Allāhābād, 1928
BENVENISTE, Émile, Le vocabulaire des institutions indo-
européennes, vol. I-II, Éditions de Minuit, Paris, 1969


BERCEA, Radu, Cele mai vechi Upani<ade, traducere,
note şi comentarii, Radu Bercea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993
BERGAIGNE, Abel, La religion védique d'après les hymnes
du ºg Veda, tom I-IV, Librairie Honoré Champion, Paris, 1963
BHANDARKAR, Rām Gopāl, The Aryans in the Land of the
Assurs, în Collected Works of R. G. Bhandarkār, vol. I, p. 94-101,
Bori, Pune, 1933
BHATTACHARYA, Vi<Oupāda, Yaska's Nirukta, firma K. L.
Mukhopadyāy, Calcutta, 1958
BHATTACHARYA, Durgāmohan, The Fundamental Themes
of the Atharva Veda, Kau<ika Lectures Series, no. VI, S. P.
MaOÔali, Pune, 1967
BHATTACHARYYA, N. N., A History of the Tantric Religion,
Manohar Publications, New Delhi, 1982
BHOSE, Amitā, Eminescu şi India, Editura Junimea, Iaşi,
1978
BIARDEAU, Madeleine şi MALAMOUD, Charles, Le sacrifice
dans l'Inde ancienne, Presses Universitaires de France, Paris, 1976
BIARDEAU, Madeleine, L'hindouisme. Anthropologie d'une
civilisation, Éditions Flammarion, Paris, 1981
BLAGA, Lucian, Trilogia culturii, Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1968; Opere, Editura Minerva, Bucureşti, 1980; Curs de
filosofia religiei, Editura Fronde, Alba Iulia, 1994
BLOOMFIELD, Maurice,The Atharva Veda and the Gopatha
BrāhmaOa, Asian Publication Service, New Delhi, 1978;
Contribution to the Interpretation of the Veda, în Jaos XVI, p. 1-36,
New Haven, 1896; Hymns of the Atharva Veda, vol. 42, în Sacred
Books of the East, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1992; Seven
Hymns of the Atharva Veda, în The American Journal of Philology,
vol. VII, p. 466-488, Baltimore, 1886
BROSSE, Jacques, Maeştrii spirituali, tradusă din franceză,
Editura Albatros, Bucureşti, 1992
CASAL, Jean-Marie, La civilisation de l'Indus et ses
énigmes. De la Mésopotamie à l'Inde, Paris, 1969
CHATTERJĪ, J. C., Filosofia esoterică a Indiei, tradusă din
engleză, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1991
CHATTERJĪ, S. K., The Origin and Development of the
BeOgalī Language, vol. I-II, Calcutta, 1926
COOMĀRASWĀMY, Ānanda K., Hindousime et
bouddhisme, tradusă din engleză, Éditions Gallimard, Paris, 1949


CORTIADE, Marcel, Rromani fonetika thaj lekhipa. Fonetika
i pravopis romskog jezika, Titograd, 1986
COURTHIADE, Marcel, Dialektologikano pućhipnasqo lil
vaś-i klasifikàcia e rromane ćhibăqe dialektenqiri. Dialectological
Inquiry for a Classification of the Dialects of the Romany Language.
Enquête dialectologique pour une classification des parlers de la
langue rromani, Béziers: Agéncia Occitana de Comunicacion, V '93,
1992; Les dialects Poşa et Mitrip, "E. T.", No 3/1991; Phonologie
des parlers rrom et diasystème graphique de la langue rromani.
Thèse pour le doctorat (Arrêté du 30 mars 1992). Présentée sous la
direction de M. le Professeur René Gsell, Université de la Sorbonne
Nouvelle Paris III. Premier cahier: questions générales et de
méthode (I-XI ' 1-179 p.); Deuxième cahier: le parler mećkar de
Tirana (analyse phonologique; p. 180-331); Troisième cahier: le
parler kalderaś de Varsovie (analyse phonologique-p. 332-445);
Quatrième cahier: le diasystème polylectal la question de la graphie
(p. 446-761); Cinquième cahier: Annexe; Références
bilbliographiques (p. 762-963), a, 1995; Le peuple rromani ou
Qu'est-ce au juste qu'un Tsigane, un Rrom, un Gitan, un
Manouche?, document de travail; Conseil de la Coopération
Culturelle, Paris, 1995
CHOWDHURY, Tārāpada, On the Interpretation of Some
Doubtful Words in the Atharva Veda, Journal of the Bihārand Orissā
Research Society, vol. XVII, part. 1,Bubhaneśvar, 1930-1931
DADPHALE, M. G., Nirukta-Sillabus of Vedic Studies, Vaidik
Sa%śodana MaOÔal, 1987
DAŅÛEKAR, Rāmcandra NārāyaOa, The Cultural
Background of the Veda, în The University of Ceylon Review, vol.
XI, p. 2-20, no. 3-4, Ceylon, 1953; The Da<arājñā, în Cass, no. 1,
p. 127-129, University of Pune, Pune, 1973; H¬d in the Veda, în
Siddha Bhārati (The Rosary of Indology), VVRI, p. 1-7, Ho<iarpur,
1950; Universe in Vedic Thought, în Abori, no. 43,p. 92-114, Pune;
Vedic Bibliography, vol. I-V, în Abori, 1970-1998; Vedic Mythological
Tracts, AjaO-ā Publication, New Delhi, 1979
DANIEL, Constantin, Mahābhārata. Legenda lui Nala şi a
frumoasei Damayantī, tălmăcire de Ion Larian Postolache şi
Charlotte Filitti, Editura Albatros, Bucureşti, 1975; Pe urmele
vechilor civilizaţii, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1987
DANIÉLOU, Alain, Mythes et dieux de l'Inde. Le polythéisme
hindou, Éditions du Rocher, Paris, 1992


DASGUPTA, Maitreyī Devī, Na hanyate (Dragostea nu
moare), Writers Workshop Publication, Calcutta, 1976
DASGUPTA, Surendranāth, Yoga as Philosophy and
Religion, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1973; A History of Indian
Philosophy, vol. I-IV, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1988; Yoga
Philosophy in Relation to other Systems of Indian Thought, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1996
DEUSSEN, Paul, Die Sūtra's des Vedānta, Georg Olms
Verlagsbuchhandlung, Hildesheim, 1966; Filosofia Upani<adelor,
tradusă din germană, Editura Tehnică, Bucureşti, 1994
DEVAHUTI, D., Har<a. A political Study, Oxford, 1971
DEVASTHĀLI, G. V., Religion and Mythology of the BrāhmaOās,
University of Poona, Pune, 1965
DHARMADHIKĀRI, T. N., Śūdras and the Vedic Sacrifice, în
Dharmaśāstra and Social Awareness, p. 77-85, Śrī Satguru
Publication, New Delhi, 1996
DJURIĆ, Rajko, Seobe Rroma. (Krugovi pakla i venac
sreće), BIGZ, Beograd, 1987
DRIMBA, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I-III, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984
DUMÉZIL, Georges, Mitra-VāruOa, Presses Universitaires
de France, Paris, 1940; Idéologie tripartite des Indo-Européens,
Bruxelles, 1958; L'oubli de l'homme et l'honneur des dieux, Éditions
Gallimard, Paris, 1985; Les dieux souverains des Indo-Européens,
Éditions Gallimard, Paris, 1986
EGGELING, Julius, Śatapatha BrāhmaOa, part I, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1963
ELIADE, Mircea, Yoga. Essai sur les origines de la mystique
indienne, Librairie orientaliste Paul Geuthner, Paris, 1936;
Techniques du Yoga, Éditions Gallimard, Paris, 1948; Traité
d'histoire des religions, Éditions Payot, Paris, 1949; Le mythe de
l'éternel retour, Éditions Gallimard, Paris, 1949; Images et
symboles. Essais sur les symbolisme magico-religieux, Éditions
Gallimard, Paris, 1952; Le Yoga. Immortalité et liberté, Éditions
Payot, Paris, 1956; Mythes, rêves et mystères, Éditions Gallimard,
Paris, 1957; Patañjali et le Yoga, Éditions du Seuil, Paris, 1962; Le
Sacré et le Profane, Éditions Gallimard, Paris, 1965; Histoire des
croyances et des idées religieuses, vol. I-III, Éditions Payot, Paris,
1976-1983; Maitreyī, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1933; La
ţigănci şi alte povestiri, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969;


(coordonator) The Encyclopedia of Religion, vol. I-XVI, MacMillan
Publishing-House, New York, 1987; India, Editura Cugetarea,
Bucureşti, 1934; Şantier - roman indirect, Editura Cugetarea,
Bucureşti, 1935
ELIOTT, H. M., Dowson, J., The History of India as Told by
its Own Historians, vol. II, London, 1867-1877
ELIZARENKOVA, Tatyana J., Language and Style of the
Vedic º<i, State University of New York Press, Albany, 1995
EVOLA, Julius, Metafisica del sesso, Edizioni Mediterranee,
Roma, 1958; Le Yoga tantrique. Sa métaphysique. Ses pratiques,
tradusă din italiană, Librairie Arthème Fayard, Paris, 1971
FILIP, A., Dicţionar de filosofie indiană, Editura Glasul
Bucovinei, Iaşi, 1996
FILLIOZAT, Jean şi RENOU, Louis, L'Inde classique, vol. I-
II, Librairie d'Amérique et d'Orient, Adrien et Jean Maisonneuve,
Paris, Hanoi, 1953
FRÉDÉRIC, Louis, Dictionnaire de la civilisation indienne,
Éditions Robert Laffont, Paris, 1991
GAMONET, J., Présentation succinte du règne de Har<a de
Kannyākubja, Paris, 1999
GAUDIN, Philippe, (coordonator), Les grandes religions,
Éditions Gallimard, Paris, mss., 1993
GENNEP, Arnold van, Les rites de passage, Librairie critique
Émile Nourry, Paris, 1909
GEORGE, Sergiu-Al., Limbă şi gândire în cultura indiană,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976; Arhaic şi
universal. India în conştiinţa culturală românească, Editura
Eminescu, Bucureşti, 1981; Bhagavad Gītā, traducere din sanscrită,
comentariu şi note explicative, Societatea Informaţia, Bucureşti,
1992 şi Editura Herald, Bucureşti, 1999
GHOSE, Aurobindo, Brahman et Māyā dans les Upani<ad,
tradusă din engleză, Dervy Livres, Paris, 1980
GLASENAPP, Helmuth von, Der Jainismus. Eine indische
Erlösungsreligion, Georg Olms Verlagsbuchhandlung, Hildescheim,
1964
GOMBRICH, Richard F., Precept and Practice: Traditional
Buddhism in the Rural Highlands of Ceylon, Motilāl Banārsīdāss,
New Delhi, 1991


GOPĀL, Rām, India of Vedic Kalpasūtras, National
Publishing House, New Delhi, 1959; The History and Principles of
Vedic Interpretation, Concept Publishing Company, Delhi, 1983
GONDA, Jan, Loka-World and Heaven in the Veda,
Verhandelingen ded Koninklijke Nederlanse Akademie van
Wetenschappen, Amsterdam, 1966; History of Vedic Literature:
Vedic Literature, vol. I, fasc. 1, Otto Harrassowitz, Wiesbaden,
1975; The Ritual Sūtras, vol. I, fasc. 2, Otto Harrassowitz,
Wiesbaden, 1977; Les religions de l'Inde, vol. I-III, tradusă din
germană, Éditions Payot, Paris, 1962
GOSWĀMĪ, Satsvarūpa Dasa, Introducere în literatura
vedică, tradusă din engleză, Editura Govinda, Oradea, 1993
GRELLMANN, H. M. G., Die Zigeuner. Ein historischer
Versuch über die Lebensart und Verfassung, Sitten und Schicksale
dieses Volks in Europa, nebst ihrem Ursprunge, Dessau und
Leipzig, 6f, 1783; Historischer Versuch über die Zigeuner betreffend
die Lebensart und Verfassung Sitten und Schicksale dieses Volks
seit seiner Erscheinung in Europa und dessen Ursprung. Zweite,
viel veraenderte und vermehrte Auflage, Goetingen, XVI '358 (-368),
1787; Histoire des Bohémiens, ou tableau des mœurs, usages et
coutumes de ce peuple nomade, suivie de recherches historiques
sur leur origine, leur langage et leur première apparition en Europe.
Trad. de l'Allemand sur la deuxième édition par M.J. ‹ Préface du
traducteur ›, Joseph Chaumerot, Paris, 1810
GRIERSON, George A., Linguistic Survey of India, vol. I-XI,
Calcuta, 1903-1928, retipărit la Motilāl Banārsīdāss, Delhi, 1968;
Gypsy Languages, în "Linguistic Survey of India", vol. XI, Calcutta,
1922, retipărit la Motilāl Banārsīdāss, Delhi, 1968; On the Modern
Indo-Aryan vernaculars, reprinted from the "Indian Antiquary", f.l.,
f.a., 1931-1933
GRIFFITH, Ralph T. H., The Hymns of the ºg Veda, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1999
GUÉNON, René, Introduction générale à l'étude des
doctrines hindoues, Les éditions Véga, Paris, 1932; L'homme et son
devenir selon le Vedānta, Les éditions Traditionnelles, Paris, 1941
HACKER, Paul, ŚaOkara der Yogin und ŚaOkara der
Advaitin, Einige Beobachtungen, Festschrift Frauwallner, Wien,
1968
HĀLE, W. E., Asura in Early Vedic Religion, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1986


HANCOCK, Ian F., On the Migration and Affiliation of the
Ûōmba: Iranian Words in Rom, Lom and Ûom Gypsy, In "IRU
Occasional Papers", series F., p. 1-19, 1992; The Romany
Language and the Roma, în "Grammar of Vlax Romany", p. 1-4,
Romanestan Publication, London & Austin, 1993; Lo studente
ungherese Vályi István e le origini indiane della lingua rromani,
"L.D.", anno 29, no 5, p. 21-23, 1993; On the Migration and
Affiliation of the Ûōmba: Iranian Words in Rom, Lom and Ûom
Gypsy, în "Current Issues in Linguistic Theory" Rromani in Contact.
The History, Structure and Sociology of a Language. Edited by
Yaron Matras, vol. 126, p. 25-51, John Benjamin Publishing
Company, Amsterdam, Philadelphia, 1995
HANDOCA, Mircea, Mircea Eliade. Taina Indiei, Editura Icar,
Bucureşti, 1991; Mircea Eliade. Erotică mistică în Bengal, Editura
Jurnalul literar, Bucureşti, 1994; Convorbiri cu şi despre Mircea
Eliade, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998
HASTINGS James, (ed.) Enciclopedia of Religions and
Ethics, vol. VIII, X, XII, XIII
HAUDRY, Jean, Les Indo-Européens, Presses
Universitaires de France, Paris, 1981; La religion cosmique des
Indo-Européens, Archè Les Belles Lettres, Milano, Paris, 1987
HERBERT, Jean, Spiritualité hindoue, Éditions Albin Michel,
Paris, 1972
HILLEBRANDT Alfred, Vedic Mythology, vol. I-II, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1990
HOPKINS, E. D. W., Numerical Formulas in the Veda and
Their Bearing on Vedic Criticism, în Jaos XVI, p. 275-281, New
Haven, 1896
IONESCU, Nae, Prelegeri de filosofia religiei, Biblioteca
Apostrof, Cluj-Napoca, 1993; Curs de istorie a metafizicei, Editura
Anastasia, Bucureşti, 1996
ITU, Mircea, Indianismul lui Eminescu, Editura Orientul latin,
Braşov, 1995; Indianismul lui Blaga, Editura Orientul latin, Braşov,
1996; Indianismul lui Eliade, Editura Orientul latin, Braşov, 1997;
Lila - roman indian, Editura Orientul latin, Braşov, 1998; Itinerarii
indiene, vol. I-II, Editura Orientul latin, Braşov, 1998-1999
JOHANNS, Pierre, La pensée religieuse de l'Inde,
Secrétariat des Publications, Facultés Universitaires, Paris, 1954
KĀTRE, S. M., Problems of Reconstruction in Indo-Aryan,
Indian Institute of Advanced Study, Śimlā, 1968


KEITH, Arthur Berriedale, Cremation and Burial in ºg Veda,
în Jaos, vol. 64, p. 171-190, London, 1912; The Religion and
philosophy of the Veda and Upani<ads,vol. I-II, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1998
KENRICK, Donald Simon, Morphology and Lexicon of the
Romany Dialect of Kotel (Bulgaria), Thesis submitted for the degree
of Ph. d. of the London University, London, 1969; Dall' India al
Mediterraneo. La migrazione degli Zingari. Tradotto dall'inglese da
Andrea Mauri, Parigi - Centro di Ricerche Zingare, Roma - Centro
Studi Zingari - Anicia, 1995
KENT, Roland G., Note on AV XX.127.10, în Jaos, New
Haven, 1915
KIENIEWICZ, J., Historia Indii, Wrocław, 1985
KITAGAWA, Joseph Mitsuo, În căutarea unităţii. Istoria
religioasă a omenirii, tradusă din engleză, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1993
LACOMBE, Olivier, L'absolu selon le Vedānta. Les notions
de Brahman et d'Ātman dans les systèmes de ŚaOkara et
Rāmanuja, Librairie orientaliste Paul Geuthner, Paris, 1966;
Indianité. Études historiques et comparatives sur la pensée
indienne, Société d'édition Les Belles Lettres, Paris, 1979
LĀL, Chaman, Forgotten Children of India, Foreword by dr.
C. P. Rāmaswāmī Aiynār, Skylark Printers, New Delhi, 1969
LEEUW, Gerardus van der, La religion dans son essence et
ses manifestations. Phénoménologie de la religion, tradusă din
olandeză, Éditions Payot, Paris, 1955
LÉVI Sylvain, La doctrine du sacrifice dans les BrāhmaOās,
Ernest Leroux, Paris, 1898
MACDONELL, Arthur Anthony, A History of Sa%sk¬t
Literature, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1990; Vedic Mythology,
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1995; A Vedic Grammar for
Students, Motilāl Banārsīdāss, Delhi,1995
MAINKAR T. G., Mysticism in the ºg Veda, Popular Book
Depot, Bombay, 1961
MAJUMDAR R. C., Ancient India, Motilāl Banārsīdāss, New
Delhi, 1987
MAJUMDAR, R. C. şi ALTEKAR, A. S., An Advanced History
of India, London, 1967


MARĀTHE, M. P., KELKAR, M. A. şi GOKHĀLE, P. P.
(editori), Studies in Jainism, Indian Quarterly Publication, The
University of Pune, Pune, 1984
MARIN, Constantin, Filosofia indiană. Izbăvire sufletească
prin cunoaştere şi meditaţie transcendentală, Editura Moldova, Iaşi,
1994
MARUSJAKOVA, Elena, POPOV, Veselin, Notes, în
KENRICK, Donald, Legend about Gypsy Origin, Studii
Rromani, I, p. 63-65, Club '90 Publishers, Sofia, 1994
MASICA, P., Colin, The Indo-Aryan Languages, Department
of South Asian Languages and Civilisations - University of Chicago,
University Press, Cambridge, 1991
MASSON-OURSEL, Paul şi WILLMAN-GRABOWSKA, H.
de, L'Inde antique et la civilisation indienne, Paris, 1933
MAYRHOFER, M., Kürzgefasstes etymologisches
Wörterbuch des Altindischen, Heidelberg, 1956-1980
MEHENDALE, Madhukār Anant, Nirukta Notes, series I,
Deccān College, Pune, 1965; Nirukta Notes, series II, Deccān
College, Pune, 1978; Vedārthanirnayaca Itihāsa (marāthī),
nepublicată, Tilak Mahārā<-ra Vidyāpīth, Pune
MEILLET, A., À propos de la racine lubh-, în
Commemorative Volume of Bhandarkār, Bori, Pune, 1917
MESLIN, Michel, Pour une science de la religion, Éditions du
Seuil, Paris, 1973
MEYER, E., Questions et hypothèses sur la migration des
Rroms depuis l'Inde, Paris, mss., 1999
MIKLOSICH, Franz Xaver, Über die Mundarten und die
Wanderungen der Zigeuner Europa's, Wien, în "Denkschriften der
Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften" (ed. în 8 vol. (I-VIII):
1872-1877); ed. în 12 vol. (I-XII): 1872-1880, Viena: "Commission
bei Karl Gerold's Sohn; v. şi Beiträge zur Kenntniss der
Zigeunermundarten, Wien, în "Sitzungsberichte der Kaiserklichen
Akademie der Wissenschaften", 1874 (vol. I-II), 1876-1878 (vol. III-
IV)
MIŚRA, Vacaspati, Bhāmatī, N. S. P., Bombay, 1938
MORETTA, Angelo, Spiritul Indiei, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1993
MUIR J., Original Sa%sk¬t Texts, vol. V, Trubner and Co.,
London, 1872


MŪKERJĪ, Rādhā Kumud, Ancient Indian Education,
Brahmanical and Buddhist, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1998
MÜLLER, Friedrich Max, The Sacred Books of the East, 50
vol., Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1969
NĀGĀRJUNA, Mūlamadhyamakakārikā (Tratat despre
filosofia căii de mijloc), tradusă din sanscrită de David J.
Kalupahāna, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1996
NAKAMURA, Hajime, A History of Early Vedānta
Philosophy, tradusă din japoneză, New Delhi, 1983
NAVATHE, P. D., The Legend Viśvarūpa Tva<-ra, în
Bulletin of Deccān College (Prof. Kātre Felicitation Volume), vol. 51-
52, Pune, 1991
NIGAM, R. C., Language Handbook on Mother Tongue in
Census (Census of India, 1971), The Government of India (Census
Centenary Monograph, No 10), New Delhi, 1972
NIRVEDĀNANDA, Swāmī, Hinduism at a Glance,
Rāmak¬<Oa Mission, Calcutta, 1984
O'FLAHERTY, Wendy Doniger, Asceticism and Eroticism in
the Mythology of Śiva, Oxford University Press, New York, Toronto,
London, 1973; Karma and Rebirth in Classical Indian Traditions,
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1983
OLDENBERG, Hermann, La religion du Véda, tradusă din
germană, Paris, 1903; India Antică. Limba şi religiile ei, traducere de
Lidia şi Remus Rus, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995; The
G¬hya-Sūtras, part 1-2, în Sacred Books of the East, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1997
O'NEIL, Thomas L., Māyā in ŚaOkara. Measuring the
Immeasurable, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1980
OTTO, Rudolf, West-Östliche Mystik, Vergleich und
Untersheidung zur Wesensdeutung, Gotha, 1929
PAPIN, Jean, Tantra et Yoga. De la volonté personnelle au
non-faire, Dervy Livres, Paris, 1988
PATAŃJALI, Yoga Sūtra, tradusă din sanscrită de
Constantin Făgeţan, Alfa Sirius Impex şi Informaţia, Bucureşti, 1993
PILLAI, P. K. NārāyaOa, The Cultural and Social Conditions as
Reflected in the Similes of the Dawn-Hymns in ºg Veda, în Abori,
Pune, 1940; The ºV Padapātha-A Study with Special Reference to
the ºV Prati<akya, în Abori, p. 247-257, Pune, 1940
POBOŻNIAK, Tadeusz, Grammar of the Lovari Dialect,
Polska Akademia Nauk, Oddziat w Krakowie, Krakow, 1964


POGHIRC, Cicerone, Studiile sanscrite în România, în AUB,
Limbi clasice şi orientale, XXI, Bucureşti, 1972; Philologica et
linguistica, Studienverlag Dr. N. Brockmeyer, Bochum, 1989
POSTOLACHE, Ion Larian şi Charlotte FILITTI, tălmăcire de,
Mahābhārata. Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayantī, Cuvânt
înainte: Mircea Maliţa; Prefaţă: Constantin Daniel, Editura Albatros,
Bucureşti, 1975
RĀDHĀKºŞŅAN, Sarvepālli, (coordonator), History of
Philosophy. Eastern and Western, George Allen and Unwin Ltd.,
London, 1952; Indian Philosophy, vol. I-II, George Allen and Unwin
Ltd., London, 1966; Indian Religions, Orient Paperbacks, New Delhi,
Bombay, 1990
RAHURKAR, V. G., The Vedic Priests of the Fire Cult,
Viveka Publications, Alligarh, 1982
RĀJNĪŚ, Ośo, Meeting the Ultimate, Diamond Pocket Books
Pvt. Ltd., New Delhi, 1992
RĀMANUJA, Śrībhā<ya, N. S. P., Bombay, 1916
RENNIE, Bryan S., Reconstructing Eliade. Making Sense of
Religion, The State University of New York Press, Albany, 1996
RENOU, Louis, (coordonator), Les Upani<ads, traduse din
sanscrită de Louis Renou, Jean Varenne, A. Silburn, Lilian Silburn,
J. Bousquet, A. M. Esnouil, B. Tubini, E. Lesimple, J. Maury,
Librairie d'Amérique et d'Orient Adrien et Jean Maisonneuve, Paris,
1943-1971; Les maîtres de la philologie védique, Librairie
Orientaliste Paul Geuthner, Paris, 1928; La poesie religieuse de
l”Inde antique, Presses Universitaire de France, Paris, 1942; Le
suffixe -ima- en sa%sk¬t, în Dr. Moriz Winternitz Volume, p. 18-28,
1933; Études védiques et pāOinéennes, Tome1-17, Éditions De
Boccard, Paris, 1955-1969
RENOU, Louis şi FILLIOZAT Jean, L'Inde Classique, Payot,
Paris, 1947
RENOU, Louis şi, SILBOURN Liliane, Nirukta and Anirukta
in Vedic, în Svarūpa-Bhārati or The Homage of Indology, VVRI,
Ho<iarpur, 1954
RICKETTS, MacLinscott, Mircea Eliade: The Romanian
Roots, 1907-1945, vol. I-II, East European Monographs, Columbia
University Press, Boulder, Colorado, 1988
ºŞI, W. R., Multilingual Romany Dictionary, Rroma
Publications, Chandigarh, 1974


RŰDIGER, Jacob Carl Crystoph, Von der Sprache und
Herkunft der Zigeuner aus Indien, în "Neuster Zuwachs der
teutschen fremden und allgemeinen Sprachkunde in eigenen
Aufsätzen, Bücheranzeigen und Nachrichten", p. 34-84, Erstes
Stück, Leipzig, 1872
SALA, Marius şi VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, Limbile
lumii. Mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981
SARĂU, Gheorghe, Contributions à l'histoire des recherches
portant sur la langue et le folklore des Tziganes de Roumanie,
"Revue Roumaine de Linguistique", Tome XXXV, No 2 (Mars-Avril),
p.117-131, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990; Mic
dicţionar rrom-român, cu o schiţă Morfologia dialectului vlah de
varietate românească al limbii rromaní, Editura Kriterion, Bucureşti,
1992; Morfologia dialectului vlah de varietate românească al limbii
rromaní. Schiţă, în Gheorghe SARĂU, Mic dicţionar rrom-român,
p.25-81, Editura Kriterion, Bucureşti, 1992; Programa de limba şi
literatura rromaní pentru clasele de învăţători ale Şcolilor Normale
(cl. a IX-a - cl. a XIII-a), aprobată, la data de 16 oct. 1992, de către
Direcţia "Organizarea Activităţii Şcolare - Serviciul pentru minorităţi",
cu nr. 44081, Ministerul Învăţământului, Bucureşti 1992; Limba
rromani (ţigănească). Manual pentru clasele de învăţători rromi ale
Şcolilor Normale, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti,
1994; Programa şcolară pentru studiul limbii rromaní, clasele I - a
XIII-a, aprobată cu nr. 39910/1994, Ministerul Învăţământului,
Bucureşti,1994; Beitrag zur Chronologie der Studien Betreffs der
Zigeunersprache in Rumänien, "Relations Thraco-Illyro-
Helléniques", Actes du XIVe Symposium national de Thracologie (à
participation internationale). Băile Herculane, 14-19 septembre
1992. Édité par Petre Roman et Marius Alexianu, 482-492,
Bucureşti, 1994; Observaciones en torno a los metodos de
enseñanza de la lengua rromaní en los escuelas rumanas,
"Interface", noviembre, no 16, p.9-12, Paris, 1994; Culegere de
texte în limba ţigănească. Clasele a II-a - a IV-a. Tekstongo lil p-i
rromani ćhib (vaś-e II to - IV to klàse), Editura Didactică şi
Pedagogică, R. A., Bucureşti, 1995, republicată în 1999 şi 2000 sub
titlul Culegere de texte în limba rromani. Anii II-IV de studiu;
Dicţionar rrom (spoitoresc)-român, Editura Kriterion, Bucureşti,
1998; Rromii, India şi limba rromani, Editura Kriterion, Bucureşti,


1998; Dicţionar rrom-român. Dikcionàro rromano-rumunikano,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
SARĂU, Gheorghe şi GHEORGHE, Nicolae, Criterii socio-
lingvistice în clasificarea colectivităţilor de ţigani, comunicare la
Simpozionul "Implicaţiile sociologiei în cercetarea limbii şi literaturii",
organizat de Catedra de Limba Franceză a Universităţii Bucureşti şi
Centrul de Studii Sociologice Bucureşti, Universitatea Bucureşti, 20
martie 1986
SARĂU, Gheorghe şi COLCERIU, Corneliu, Dicţionar
român-rrom (căldărăresc) şi Dicţionar rrom (căldărăresc)-român,
Editura Kriterion, Bucureşti, 1998
ŚAlKARĀCĀRYA, Ātmabodha, Lucknow, 1912; Brāhma
Sūtra Bhā<ya, tradusă din sanscrită de Swāmī Ga%bhīrānanda,
Advaita Āśrama, Calcutta, 1993; Upadeśa Sahasrī, tradusă din
sanscrită de Swāmī Jagadānanda, Śrī Rāmak¬<Oa Māth Printing
Press, Madrās, 1993
ŚĀNTIDEVA, Bodhisattvācāryāvatāra, Library of Tibetan
Works and Archives, Dharmśālā, 1993
ŚARMĀ, B. R., The Pañca Janas in the Vedas, în JASB, vol.
31-32, p. 244-264, London, iulie 1959
ŚARMĀ, Rām Murti, Some Aspects of Advaita Philosophy,
Eastern Book Linkers, New Delhi, 1985
SÉNART, Emile, Essai sur la légende du Bouddha. Son
caractère et ses origines, Éditions Ernest Leroux, Paris, 1882
SHENDE, N. J., The Religion and Philosophy of the Atharva
Veda, în Bori, Pune, 1985
SIMENSKY, Theofil, Gramatica limbii sanscrite, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1959; Cultură şi filosofie indiană în texte şi
studii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978;
Dicţionarul înţelepciunii. Cugetări antice şi moderne, Editura
Meridianul 28, Editura Uniunii Scriitorilor, Chişinău, Bucureşti, 1995
SKOLD, Hannes, The Nirukta, its Place in Old Indian
Literature, Oxford University Press, London, 1926
SMEDT, Marc de, Sur les pas du Bouddha, Éditions Albin
Michel, Paris, 1991
ŚRĪNIVASACĀRI, P. N., The Wisdom of the Upani<ads,
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1983
STCHERBATSKY, Th., Buddhist Logic, vol. I-II, Motilāl
Banārsīdāss, New Delhi, 1994


TAGORE, Rabindranāth, The Religion of Man, Harper
Collins Publishers, New Delhi, 1993
THEBAN, Laurenţiu, Limbă şi "dialect" în India, "Fonetică şi
Dialectologie", VI, p. 233-253, Bucureşti,1969
TUCCI, Giuseppe, Teoria e Pratica del MaOOala con
speciale riguardo alla moderna psicologia del profondo, Ubaldini
Editore, Roma, 1969
TURNER, R. L., Gujarātī Phonology, "(Journal of the) Royal
Asiatic Society", vol. III, p. 329-365 şi vol. IV, p. 505-544, Calcutta,
1921; The position of Romany in Indo-Aryan, "J.G.L.S.", Third
Series, 5(4), p. 145-189, retipărit în "Collected Papers 1912-1973"
(1975), p. 251-290, Oxford University Press, London, 1926; The
Position of Romany in Indo-Aryan, The Edinburgh University Press,
Gypsy Lore Society Monographs, No 4, Edinburgh, a, 1927; Notes
on Dardic, "Bulletin of the School of Oriental (and African) Studies",
4.3, p. 533-541, London, 1927, retipărit în Collected Papers: p. 301-
309, London, 1975; Collected papers, 1912-1973, Oxford University
Press, London, 1975
VAIDYĀ, C. V., History of Sa%sk¬t Literature, vol. I, Pune,
Āryabhū<an Press and ĀryasaOsk¬ti Press, 1930
VĀLMĪKI, RāmāyaOa, vol. I-II, tradusă din sanscrită de
Sergiu Demetrian, George Coşbuc şi C. D. Zeletin, Bucureşti, 1968
VARENNE, Jean, Cosmogonies védiques, Société d'édition
Archè Les Belles Lettres, Milano, Paris, 1982; Aux sources du
Yoga, Éditions Jacqueline Renard, Paris, 1989
VAUX de FOLETIER, Françoise, Les Tsiganes dans
l'ancienne France, Édition géographique, Paris, 1961; Mille ans
d'histoire des Tsiganes, Paris, 1979
VECELLIO, Cesare, Degli habiti antichi et moderni di diverse
parti del mondo, 1590
VELANKAR, H. D., ºg Veda MaOÔala VII, Bhāratiya Vidyā
Bhavan, Bombay, 1963; ºg Veda MaOÔala III, Journal of the
University of Bombay, Bombay, 1935
VENTCHEL', T. V.- ČERENKOV, L. N., Dialekty cyganskogo
jazyka, în vol. "Indoevropsjekie jazyki. Jazyki Azii i Afriki /.../", p.
283-339, 1976
VESCI, Uma Marina, Heat and Sacrifice in the Vedās,
Motilal Banārsīdāss, New Delhi, 1993
VIŞŅUŚARMAN, Pañcatantra, tradusă din sanscrită de M.
R. Kāle, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1995


VIVEKĀNANDA, Swāmī, The Complete Works of Swāmī
Vivekānanda, vol. I-XII, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1937
VULCANIUS, Bonaventura, De litteris et lingua Getarum sive
Gothorum. Item de notis Lombardicis. Quibus accesserunt
specimena variarum linguarum /.../, Lugduni Batavorum, 1597
WALD, Lucia şi SLUŞANSCHI, Dan, Introducere în studiul
limbii şi culturii indo-europene, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1987
WALD, Lucia şi SLAVE, Elena, Ce limbi se vorbesc pe
glob?, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
WHITNEY, William Dwight, Atharva Veda SaOhitā, vol. I-II,
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1996; Roots, Verb-Forms and
Primary Derivatives of the Sa%sk¬t Language, Motilāl Banārsīdāss,
New Delhi, 1997
WILLIAMS, Monier Monier, Hinduism, Motilāl Banārsīdāss,
New Delhi, 1971; A Sa%sk¬t-English Dictionary, Motilāl
Banārsīdāss, 1995
WINK, A., Al-Hind. The Making of the Indo-Islamic World,
vol. II, Leiden, 1997
WINTERNITZ, Maurice, A History of Indian Literature, vol. I,
Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1996
ZIMMER, Heinrich, Philosophies of India, tradusă din
germană, New York, 1951; Myths and Symbols in Indian Art and
Civilization, Motilāl Banārsīdāss, New Delhi, 1990
ZOGRAF, G. A., Jazyki Indii, Pakistana, Čejlona i Nepala,
Izdatel'stvo Vostočnoj Literatury, Moskva, 1960; Indoarijskie jazyki
(p.110-113), Drevnie indoarijskie jazyki (p.114-131), Srednie
indoarijskie jazyki (p.132-140), Novye indoarijskie jazyki (p.141-147)
şi Severnoindijskie jazyki (p.148-270), în vol. "Jazyki Azii i Afriki.
Indoevropejskie jazyki. Hettoluvijskie jazyki. Armjanskij jazyk.
Indoarijskie jazyki", Yousuf Aslam, Mohammad Aslam Yousuf,
Nauka, Moskva, 1976
Lexicon
(în ordinea alfabetului românesc)

A

ādhyātmika - (skr.) lit. «având drept cauză sinele», ceea ce ţine de
sine
ādhibhautika - (skr.) lit. «având drept cauză fiinţele (altele decât


omul)»
ādhidaivika - (skr.) lit. «având drept cauză divinitatea»
ākhyāna - (skr.) povestire
apabhra%śa - (skr.) lit. «decădere», fenomenul lingvistic care a dus
la formarea limbilor neo-indiene din dialectele prāk¬te; pe de altă
parte, retoricienii, în frunte cu DaOOin, cataloghează sub acest
nume orice altă limbă în afară de sanscrită
ātman - (skr.) Sine, sinele individual, echivalat cu Brahman,
principiul universal în filozofia Upani<adelor

B

bahuv¬hi - (skr.) în gramatica tradiţională, tip de compus nominal,
în care al doilea termen este un calificativ al celui dintâi
bandhuta - (skr.) lit. «legătură», relaţia stabilită între mantre şi
acţiunea ritualului, socotită magică, pe baza asemănării conţinutului
acestora sau a corespondenţelor anumitor cuvinte; de multe ori,
această relaţie este stabilită arbitrar
bāOian - arbore alcătuind pădurea de mangrove
bhā<ā - (skr.) termen folosit de gramaticianul PāOini (sec. al IV-lea
î. H.) pentru limba colocvială, în opoziţie cu candas, limba textelor
vedice care era o limbă veche, nemaivorbită la acea vreme
bhai<ajāOi - (skr.) imnuri cu o tematică medicală în Atvarva Veda
brāhmi-lipi - (skr.) scriere de origine feniciană sau după unele opinii
indigenă, atestată până în secolul al III-lea î. H., când a fost
înlocuită prin alfabetul devanāgarī
bodhisattva - (skr.) condiţia de a fi Buddha


D

dvija - (skr.) lit. «născut de două ori », condiţia la care aspiră un
neofit prin ritualul iniţierii (dīk<ā)

E

edictele aśokane - edictele împăratului Aśoka (sec. al III-lea î. H.),
pe stâlpi şi pe stânci, sunt primele scrieri atestate pe teritoriul Indiei,
scrise într-o prāk¬ta arhaică, purtând mesajul de toleranţă al


preceptelor buddhiste, la care împăratul aderă din compasiune
pentru poporul din KaliOga, pe care îl supusese şi îl masacrase
ekāgratā - (skr.) tehnică de concentrare asupra unui singur obiect,
fiind un exerciţiu Yoga preliminar

G

g¬hya - (skr.) ritualul domestic îndeplinit de către pater familias cu
diverse ocazii (naştere, punerea numelui, căsătorie, iniţierea în
învăţământul vedic, moarte) sau în scop apotropaic

K

k<anavāda - (skr.) doctrina existenţei momentare în filozofia
buddhistă, conform căreia fiecare lucru există într-o succesiune de
momente astfel că avem în diferite momente ipostaze ale acestuia
(ex. A, A1, A2, A3...)



M

maithuna - (skr.) uniune sexuală
mantra - (skr.) lit. «instrument al gândirii», cuvântul înregistrează o
evoluţie semantică de la rigvedicul «imn, poezie», prin atharvanicul
«formulă magică» la înţelesul clasic de «formulă chintesenţială a
unui discurs în versuri sau în proză»
māyā - (skr.) măsură; iluzie; truc; necunoaştere; energie creatoare
mok<a - (skr.) «eliberare», termen desemnând ideea de mântuire
în filozofia tradiţională indiană, în hinduism, eliberarea prin practici
de asceză şi de meditaţie, precum şi prin cunoaştere, de ciclul
reîncarnărilor


N

nirguOa - (skr.) lit. «fără calităţi», impersonal
nirvāOa - (skr.) lit. «fără voinţă», conceptul soteriologic în filozofia
buddhistă şi jainistă constând în pierderea individuaţiei şi oprirea
ciclului de vieţi succesive




P

pada - (skr.) unitatea metrică a poeziei indiene, vedică şi clasică,
constând într-un sfert de vers
paramārtika - (skr.) lit. «dincolo de mundan», transcendental
prātibhāsika - (skr.) lit. «întru vorbire», empiric
prayaścitta - (skr.) ritual de purificare îndeplinit spre îndreptarea
greşelilor sacrificiale sau a greşelilor de pronunţie şi intonaţie a
Vedelor
purohita - (skr.) lit. «ante-pus», capelanul regal


S

saguOa - (skr.) lit. «având calităţi», definit, determinat
samavāya - (skr.) în logica indiană, relaţia inerentă şi universală
(e.g. între cauză şi efect)
sa%sāra - (skr.) provine de la termenul sanscrit sansarana, care
înseamnă «peregrinare (prin mai multe vieţi)»; în filozofia buddhistă,
termen complementar cu nirvāOa, apartenenţa la cercul naşterilor
succesive
sa%skārās - (skr.) lit. «perfecţionări», ritualuri de trecere
sa%yoga - (skr.) în logica indiană, termen desemnând o relaţie
circumstanţială (e.g. între un lucru şi proprietăţile sale, între gen şi
specie etc.)
saOdhi - fenomenul fonetic de eufonie externă sau internă, conform
căruia finalele unui cuvânt se combină cu iniţialele următorului,
respectiv finalul radicalului unui cuvânt se combină cu iniţiala
desinenţelor
siddhi - (skr.) puteri supranaturale
sm¬ti - (skr.) tradiţie orală, cutumă
somayāga - (skr.) termen generic pentru ritualurile având ca
material planta Soma
sūkta - (skr.) lit. «bine spus», vers, imn vedic


Ś



śrauta - (skr.) marele ritual, oficiat de un patron (yajamāna) cu
ajutorul a patru până la şaisprezece preoţi (e.g. sacrificiul lunii pline
şi lunii noi (darśapurOamasa), ritualul ungerii regale (rājasuya),
ritualurile având ca material planta Soma (vajapeya, aptoryama etc.)
śūnyavāda - (skr.) doctrina vidului universal în filozofia buddhistă


T

tapas - (skr.) practică de asceză
tatpuru<a - (skr.) în gramatica tradiţională, tip de compus nominal,
în care al doilea guvernează sensul primului cuvânt, având înţelesul
de posesie
trayī vidyā - (skr.) «trei ştiinţe», canonul vedic alcătuit din ºg, Sāma
şi Yajur Veda


U

upanayana - (skr.) ceremonie de iniţiere a tânărului în învăţământul
vedic tradiţional


V

vijñānavāda - (skr.) doctrina idealismului subiectiv în filozofia
Vedānta
viniyoga - (skr.) întrebuinţarea mantrelor vedice în ritualul g¬hya
sau śrauta, pe baza unor corespondenţe între conţinutul celor dintâi
şi acţiunea celui din urmă
virāgatā - (skr.) detaşarea de acţiune în filozofia buddhistă
vrātya - (skr.) trib nomadic de joasă condiţie socială; în Atharva
Veda aceştia sunt mentionaţi ca o categorie de asceţi pelerini
paradigmatici


“Concepută ca bibliografie indispensabilă studenţilor din anul
I de la specializarea Institutori - limba rromani, de la Colegiul de
Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii Bucureşti, precum şi
studenţilor de la secţiile de limba hindi şi limba rromani din
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti,
lucrarea Cultură şi civilizaţie veche indiană conţine, pe baza unei
bogate bibliografii şi într-o formă concentrată, datele esenţiale
privitoare la istoria, civilizaţia şi cultura din vechea Indie, sub
variatele ei manifestări – religie, mitologie, literatură şi limbi - în
succesiunea, dar şi în coexistenţa lor pe pamânt indian.
Judicios structurată, lucrarea conţine atât analize a câte unui
aspect al problemei, cât şi studii de sinteză. Capitole speciale sunt
consacrate limbii sanscrite - cheie spre întelegerea marii literaturi
din vechea Indie - şi limbii rromani, privită în cadrul familiei limbilor
indiene moderne.
Pentru publicul larg, sunt de mare interes capitolul referitor la
originea şi migraţia rromilor şi cel dedicat impactului culturii indiene
asupra culturii române.
Glosarul de termeni, în original şi în traducere, uşurează
lectura textului.
Autorii acestei merituoase culegeri de studii sunt doi tineri
indianişti români, lector dr. Mircea Itu şi asist. Julieta Moleanu, care
figurează alături de nume consacrate în domeniul rromologiei, prof.
dr. Marcel Courthiade (Paris) şi lector dr. Gheorghe Sarău
(Bucureşti).


Prof. dr. Lucia Wald

Referenţi:

Prof. univ. dr. Lucia WALD Lector univ. dr. Gheorghe SARĂU

Această lucrare este destinată uzului studenţilor Departamentului de Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti. Toate drepturile sunt rezervate editurii Departamentului de Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti. Reproducerea integrală sau parţială a textului din lucrarea de faţă este posibilă numai cu acordul scris al editurii.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale ITU, MIRCEA Cultură şi civilizaţie indiană / Mircea Itu, Julieta Moleanu – Bucureşti: Credis. 2001 208 p. / 20cm ISBN 973 – 85175 – 1 – 6 I.Moleanu, Julieta 008(540)

Lucrarea apare cu sprijinul financiar şi partenerial al Centrului "Educaţia 2000 +" (Bucureşti - România), pe baza contractului de colaborare în cadrul programului de formare la distanţă a grupei de rromi de la specializarea "institutori - limba rromani" a Colegiului IDD CREDIS - Universitatea Bucureşti. Editura: Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Cămin B, Etaj IV, Sector 5 Tel: (01) 315 80 95 Fax: (01) 315 80 96 Email: credis@credis.ro

CUPRINS Notă asupra ediţiei (dr. Gheorghe Sarău) 9 Lecţiile Indiei (dr. Mircea Itu) 11 Date generale despre India (dr. Mircea Itu) 15 India predravidiană şi India dravidiană (dr. Mircea Itu) 20 India ariană (dr. Mircea Itu) 22 Caracteristici generale ale literaturii indienevechi(Julieta Moleanu)25 India vedică. Literatura vedică (Julieta Moleanu) 28 30 Sa hitās g Veda Sa hitā 33 Atharva Veda Sa hitā 42 De la India vedică la India brahmanică (dr. Mircea Itu) 50 India upanişadică (dr. Mircea Itu) 53 India hinduistă (dr. Mircea Itu) 57 Nyāya 58 Vainer ika 58 Sā khya 59 Yoga 61 Mīmā sā 63 Vedānta 64 India buddhistă (dr. Mircea Itu) 67 India jainistă (dr. Mircea Itu) 70 India epopeilor (dr. Mircea Itu) 71 Rāmāya a, de Vālmīki 71 Mahābhārata, de Vyāsa 72 Bhagavad Gītā, de Vyāsa 74 India clasică (dr. Mircea Itu) 76 Śākuntala, de Kālidāsa 76 Pañcatantra, de Vi uśarman 78 Istoricul studiilor indologice (Julieta Moleanu) 80 Studiile indologice în România (dr. Mircea Itu) 85 Impactul culturii indiene asupra culturii române (dr. Mircea Itu) 95 Originea poporului rrom - realitate şi legendă: dr. Marcel Courthiade (traducere din limba franceză: dr. Mircea Itu) 99 Rromii şi limba rromani în context indian (dr. Gheorghe Sarău) 114 Limba sanscrită (Julieta Moleanu) 132 Scurtă gramatică a limbii sanscrite (concepere şi redactare text în limba rromani: dr. Rajko Djurić; traducere din limba rromani şi

Isabela Bănică. dr. Mircea Itu) 162 Bibliografie generală (dr. Corina Hristu. Mircea Itu.redactare: dr. Tania Levinski. Gheorghe Sarău. Gheorghe Sarău. Julieta Moleanu şi Florina Dobre) 133 Bibliografie specializată (dr. Julieta Moleanu) 166 Lexicon (Julieta Moleanu) 181 .

cu teza "Indianismul lui Mircea Eliade") a răspuns cu solicitudine la invitaţia de a ţine cursul de cultură şi civilizaţie veche indiană la secţia de limbă şi literatură rromani. la Āgrā. în anul universitar 1996 / 1997. la Universitatea din Poona . Mircea Itu nu numai că a beneficiat de specializări în domeniul limbii hi dī. a urmat şi studiile de masterat în această limbă. respectiv. înfiinţată din octombrie 2000 de către Departamentul de Învăţământ Deschis la Distanţă . şi anume: dr. absolvenţi ai Universităţii Bucureşti. dar. cea de "institutori .1999. pe care le-am organizat pentru cadrele didactice de limbă rromani. de asemenea. Julieta Moleanu. în perioada 1997 / 1998.limba rromani".1992 studiase sanscrita şi be galī cu profesoara Amitā Bhose la Universitatea din Bucureşti). a ţinut. şi al limbii sanscrite. realizat în principal de doi dintre tinerii indianişti români. Sorbona. la Delhi University (după ce în perioada 1990 . în cadrul Catedrei de limbi orientale a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Universitatea Bucureşti. Mircea Itu. Aşa. înfiinţată cu începere din anul universitar 1998 . cu durata de doi ani.Notă asupra ediţiei Pentru prima dată în învăţământul superior românesc apare un curs de Cultură şi civilizaţie veche indiană.CREDIS . Mircea Itu (cu un doctorat la Paris. Astfel. Laurenţiu Theban în anul universitar 1995 / 1996. că structurarea unei noi specializări. univ. cursuri de indianistică. cei doi tineri au început să predea. licenţiat în limba şi literatura română şi în limba şi literatura hi dī în anul 1994. în anul universitar 1992 / 1993. Julieta Moleanu. Julieta Moleanu predă. absolventă a secţiei de limbi clasice (1998) şi a cursului facultativ de limba sanscrită ţinut de d-l lect.al . din acest an universitar. După întoarcerea în ţară. la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale. limbi clasice şi un curs de sanscrită la Universitatea din Oradea şi. în august 2000. un curs de civilizaţie veche indiană la Cursurile de vară de limba rromani. Cei doi tineri indianişti au realizat stagii anterioare de specializare universitară în India. însă. Iată. în anul universitar 1997 / 1998.Pune. de pildă. pe lângă un curs de specializare universitară în sanscrită în India. a ocupat şi postul de lector de limbă română la Universitatea din New Delhi. La rândul său. la nivel universitar.

cât şi observaţiile punctuale.secţia de limba şi literatura rromani a Universităţii Bucureşti).poate fi utilizat nu numai de către studenţii secţiei de "institutori .limba rromani" a Colegiului CREDIS. Rajko Djurić .aşa cum se poate desprinde din referatul doamnei prof. univ. Cât priveşte contribuţia concretă a autorilor. cei doi autori principali ai prezentului curs. cursul universitar de Cultură şi civilizaţie veche indiană se constituie într-un valoros instrument de lucru nu numai pentru studenţi. Sugestiile doamnei prof. univ. 24 decembrie 2000 Lect. pentru cadrele didactice care predau limba rromani la grupe şi clase cu elevi rromi. d. dar şi de către cei de la secţia de indianistică (hi dī. rromani.Uniunea Rromani din Berlin şi lect. pe text.Universitatea INALCO din Paris. poetul şi scriitorul rrom dr. a atras după sine şi necesitatea elaborării şi publicării de cursuri universitare pentru limba şi literatura rromani. Gheorghe Sarău . univ. beneficiind de sprijinul câtorva specialişti în domeniul rromisticii (Ph. univ. Lucia Wald cu privire la structurarea cursului. dr. Prin conţinutul său. la solicitarea Direcţiei Generale de Învăţământ pentru Minorităţile Naţionale din Ministerul Educaţiei Naţionale şi a Centrului "Educaţia 2000 +" (care asigură din perspectivă financiară un număr de 30 de burse pentru cursanţii rromi şi editarea de cursuri pentru limba şi literatura rromani). dr. sanscrită) a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti. au reuşit ca în numai două luni să realizeze acest curs destinat studenţilor din anul I ai Colegiului CREDIS de Învăţământ Deschis la Distanţă. în Cuprins s-au menţionat numele lor în dreptul fiecărui capitol în parte. dr. pentru indianişti şi specialişti în limba rromani. Într-un timp record. Lucia Wald. Gheorghe Sarău . dr.Universităţii Bucureşti. dar şi pentru publicul larg. astfel încât acest curs universitar . au fost bine receptate de către cei doi autori principali. Marcel Courthiade . reprodus parţial pe copertă . Bucureşti.

este o naştere spirituală. care renaşte în fiecare primăvară. a unei dimensiuni spirituale indiene. dar şi unitatea fundamentală a . oferind modelul uniunii sexuale în Tantra. Entretiens avec Claude-Henri Rocquet. atât în viaţa. Eliade se arată impresionat de tehnica tantrică de transfigurare a vieţii. Astfel se explică adorarea falusului şi astfel a ajuns tânărul student român în India la descoperirea simbolului. monismul sau devoţiunea religioasă. ci de ceea ce el simbolizează. filosofia vedantină. linga . a ritualului erotic maithuna văzut ca sacralitate în sine. urmărind cum tinerele femei bengaleze ating şi decorează statuete în piatră în dimensiuni naturale reprezentând simbolul sexual masculin. ci Yoga şi Sā khya. autorul mărturisea că trei lecţii ale Indiei a deprins în urma profundei sale experienţe în India (1928-1931): 1) descoperirea existenţei unei filosofii. Cât despre Tantra. formele vii ale spiritualităţii indice. tânărul indianist a pătruns semnificaţia profundă a actului. În realitate. creativitatea. pe viziunea asupra vieţii din perspectivă ciclică. enumerată de hermeneutul român. nu este vorba de percepţia organului sexual. Eliade a descoperit afinităţi cu folclorul. Întotdeauna a doua naştere este simbolică. cultura populară română. În cartea sa L'épreuve du labyrinthe. Nu dualismul l-a atras în Yoga şi Sā khya. urmând modelul ritmului naturii. iar spiritul învăţăturii indiene va fi decisiv pentru istoricul român al religiilor. Putem afirma că în India tânărul Eliade s-a născut pentru a doua oară (în sanscrită dvija). el precizează că nu l-a pasionat spiritualitatea clasică indiană. că destinul stă în propriile puteri ale omului. fără îndoială. 1) În ceea ce priveşte prima dintre lecţiile Indiei. adică misterul vieţii. virilitatea. 2) simbolul. 2) Într-un sat din Bengal. 3) Civilizaţia în neolitic era bazată pe agricultură.Lecţiile Indiei Mircea Eliade este. ci viziunea că existenţa omului în lume nu este iluzorie. cât şi în opera sa. India îl va forma. cea mai bună călăuză pentru noi în ceea ce priveşte cultura indiană. textele upanişadice. 3) reîntoarcerea la omul neolitic.

O altă lecţie. le numim pe acestea. ci expresia vie a spiritualităţii indiene l-a atras. . În India. demonstrată prin cultura şi civilizaţia indoeuropeană. Deschiderea minţii şi sufletului spre diversitatea de opinii. manifestarea sacrului în profan. ci de practică. TOLERANŢA (bardā în limba hi dī) reprezintă o punte spre înţelegere şi pace. Mircea Eliade nu s-a simţit atras de filosofia indiană cu şcolile ei. sentimente etc. este pregnantă. Este o calitate fundamentală nu doar pentru om. de transpunerea ideilor în fenomene. atitudini. ci şi pentru societate. La fel şi în cazul mesajului din textul sfânt al hinduismului. dar şi în cultura indiană şi el este fundamental şi pentru omul de azi. morţilor şi renaşterilor. COMPASIUNEA (dayā) este o calitate esenţială pentru om şi un excelent precept moral. Nu dimensiunea erudită a culturii indiene. mok a în hinduism sau nirvā a în buddhism şi jainism. ELIBERAREA este. însă ţinta este aceeaşi. Constituie scopul vieţii potrivit spiritualităţii indiene. În creştinism compasiunea se regăseşte în sentimente cum sunt mila şi iertarea. sfidând parcă timpul istoric. în hi dī amartā) reprezintă sensul suprem şi unul dintre ţelurile vieţii omului. este religia cosmică. unul dintre ţelurile supreme. dar pentru început. deşi nu este numită între cele trei. După ieşirea din ciclul naşterilor. înainte de a pătrunde în detaliile culturii şi civilizaţiei indiene. în ritmurile cosmice deopotrivă. India dă lumii întregi o lecţie de toleranţă religioasă. de teorie. Ea înseamnă a te dărui tuturor fiinţelor. Aşadar. mentalităţi. bunul cel mai de preţ. NEMURIREA (în sanscrită am tam. Distingem 10 lecţii fundamentale ale Indiei. Ele sunt mult mai multe. Bhagavad Gītā. fie că se numeşte paradis în creştinism sau islamism.umanităţii în Eurasia. alături de nemurire. este un model major pentru toţi. de manifestarea sacrului. Sunt mai multe căi de a ajunge la ea. Profetul Buddha îndeamnă la compasiune (dayā) şi caritate (dāna). Eliberarea aduce libertatea şi pacea interioară. Modelul cosmomorfismului omului poate fi regăsit în vechea cultură egipteană. de experienţa religioasă. cel eliberat obţine nemurirea. dar şi prin rădăcini mult mai vechi.

DETAŞAREA (vairājya) este calitatea supremă care oferă privirea de ansamblu a vulturului asupra tuturor celor lumeşti. deşi el există încă în filosofia buddhistă. prin versul "Tu rămâi la toate rece". înfumurarea. ca şi împăcarea cu toate. deşi mai degrabă din Orient decât din Occident. personalitate model şi eroul Indiei contemporane. În poezia Glossă. adică a nu alerga după foloase cu orice preţ.ADEVĂRUL (satya) este un ideal înalt. a avea stăpânire de sine. În creştinism modelul iubirii aproapelui luminează omului calea spre altruism. UNITATEA (ekatā) reprezintă una dintre învăţăturile fundamentale ale Indiei. RĂBDAREA (în hi dī intazār) se învaţă în India în existenţa cotidiană. dar este o calitate a spiritualităţii indiene. esenţial în filosofia lui Mircea Eliade. Este o trăsătură de pe vremea indo-europenilor în ciuda renumelui acestora de popoare de luptători. al independenţei şi al libertăţii. în condiţiile în care se mizează pe diferenţă şi separare în alte părţi ale lumii. Ataşarea aduce suferinţă. la pacea şi liniştea interioară. Unitatea se obţine prin principiul coincidentia oppositorum (coincidenţa contrariilor). dar fixat de Nicolaus Cusanus în filosofia universală. intitulat Mūlamadhyamakakārikā. trufia. de religie jainistă. comunică mesajul detaşării. Mihai Eminescu. prin eliminarea unor trăsături demonice ale omului ca: aroganţa. prin considerarea egoismului ca rădăcină a tuturor relelor în lume şi în sikhism prin conduita morală exemplară adoptată de credincioşii sikh care se pun în serviciul celuilalt. la Nāgārjuna. Răbdarea conduce la calm. prin sinteza paradoxală dintre nirvā a şi sa sāra. dar şi în buddhism prin compasiune. Se întâlneşte atât în hinduism. exprimată în Tratatul căii de mijloc. ci a făptui dezinteresat). În cultura indiană unitatea este conferită de credinţa în dharma (lege cosmică). ca şi a altor spiritualităţi. ignoranţa şi egoismul. de regăsit şi în conceptul grecesc ataraxia. un model de conduită umană. În filosofia buddhistă există conceptul virāgatā. A fi detaşat înseamnă a înfrânge tentaţiile. în vreme ce în filosofia hindu mesajul înţelept prezent în dialogul dintre K a şi Arjuna din Bhagavad Gītā poate fi sintetizat în formula phalat avairājya (detaşarea de setea fructului. de fructul faptei. nonacţiunea. ALTRUISMUL se manifestă prin combaterea egoismului (aha kāra). povăţuieşte la neobosita căutare a adevărului (satyagraha). Contrariile sunt abolite şi . Opoziţia se topeşte în complementaritate. Mahātma Gā dhī. a aşeza fiinţa întru echilibru.

este învăţătura cea mai adâncă a spiritualităţii indiene. dintre ātman şi Brahman. Filosofiile Indiei sunt. Identitatea dintre sinele individual şi sinele universal. pe suprema unitate. nondualul). mesajul de bază al textelor Upani ad. . Una dintre cele patru mahāvākya (mari propoziţii) upanişadice exprimă în mod ilustru această echivalenţă dintre sinele individual şi sinele universal. Doctrina filosofiei indiene Advaita Vedānta se bazează pe nondualism.se transcend. ca parte şi întreg: "tat tvam asi" (acela tu eşti). soteriologii. SPIRITUALITATEA nu trebuie confundată cu spiritismul. exprimată prin propoziţia sanscrită: "ekam eva advityam" (Există doar unul. doctrine spirituale de mântuire. de fapt. India acordă o mare importanţă vieţii spirituale. dintre om şi Dumnezeu.

Preşedintele este ales pe o durată de 5 ani. Numărul mare de oameni este o problemă majoră a Indiei şi un impediment în dezvoltarea economică. răsturnată. Acesta aparţine partidului aflat la guvernare. sărăcia atinge cote alarmante.J. mai ales. demonstrată şi prin experienţele de acest fel de la Pokhāran din statul Rājasthān. Atunci. India are sateliţi şi este o putere nucleară. era aproape de mărimea Europei. din fericire. Actualul preşedinte al Indiei este domnul K. În fiecare an. Bhāratiya Janata Party sau B. La 26 ianuarie India . India reprezintă un fericit exemplu în lume şi. Nārāya an. Dreptul de vot este acodat cetăţenilor ce au împlinit 18 ani. cu secole în urmă. care este foarte mică. inclusiv femeilor. Rājīv Gā dhī. Sonia Gā dhī. Populaţia a trecut de 1 miliard de locuitori odată cu începutul anului 2000. (Partidul Poporului Indian). state precum Pakistan şi Ba glādeś erau părţi în interiorul Indiei. India este o republică parlamentară cu două camere: Lok Sabhā şi Rājya Sabhā. eliberarea de sub stăpânirea colonialistă. India a fost colonie britanică până la izbânda din 1947 a mişcării paşnice de eliberare conduse de Mahātma Gā dhī. Procentul de alfabetizare este scăzut: 52%. pentru unele dintre ţările Europei unde procentul morţilor predomină prin comparaţie cu cel al naşterilor. Moneda naţională este rupia şi ea se găseşte la un schimb de 42 de rupii la dolarul american în anul 2000. la fel ca şi în cazul unor experienţe nucleare similare comandate de Pakistan ca răspuns Indiei. ce au atras în mod firesc dezacordul mai multor ţări din lume. cel ce s-a aflat la putere mulţi ani prin Indīra Gā dhī. Nivelul de trai este precar în cazul majorităţii populaţiei. cu 3414 km de la nord la sud şi 2933 km de la vest la est. R. Însă în ceea ce priveşte rata mortalităţii. iar primul ministru se numeşte Atul Bihāri Vājpāyī. la 15 august India sărbătoreşte Ziua Independenţei. În opoziţie se găsesc United Front (Frontul Unit) şi Congress (Congresul Naţional Indian). Suprafaţa Indiei este de 3 milioane km pătraţi.P. În India situaţia este. India fiind după China ţara cu cea mai mare populaţie. condus azi de soţia acestuia.Date generale despre India India este o ţară pe continentul asiatic de dimensiunile unui subcontinent. şi.

Rakī (august). de pildă zilele de naştere ale profeţilor (Buddha. caucazian. India este solul unde s-au născut câteva dintre marile religii ale lumii: hinduismul. maimuţa. Paşte (aprilie).a. Dedesubt stă scris următorul text în sanscrită: "satyameva jayate" (adevărul întotdeauna triumfă). jainismul şi sikhismul.m. Limbile vechi sa sk ta şi pāli sunt de mare însemnătate pentru cunoaşterea culturii indiene. oriyā. H. Convieţuiesc şi astăzi acolo numeroase credinţe. Culorile steagului Indiei au şi ele un sens adânc: portocaliul semnifică toleranţa şi sacrificiul. fiind data când s-a votat Constituţia în 1949. tamil. dintre care 14 limbi principale. creştini. Mahomed.sărbătoreşte an de an Ziua Republicii. ka āÔa. Există în jur de 900 de limbi şi dialecte în întreaga Indie. rājasthānī. semitic. India fiind modelul toleranţei religioase. negroid. Śiva Rātri (februarie). assāmī. kā mīrī.). Imnul Indiei se intitulează Janaganamana şi a fost scris de poetul Rabindranāth Tagore. Stema Indiei este capitelul cu leii aflat la Sarnāth. elefantul. Dipavalī (noiembrie). Alte limbi indiene importante ca număr de vorbitori sunt: be galī. sikh. dar mai multe animale pot fi considerate emblematice pentru India: vaca. Limba de stat este hi dī. Planta ce simbolizează India este lotusul. jainişti. pahārī şi bihārī etc. Durgā Pūjā (octombrie). lângă Benares. Alte sărbători importante sunt: Laharī (ianuarie). şi reprezintă jainismul şi sikhismul. pasărea este păunul.d. deşi nu este vorbită de toţi oamenii de rând. ziua lui Mahātma Gā dhī. verdele semnifică credinţa şi tinereţea. Iisus. cămila etc. Este unul din edictele numeroase de pe teritoriul ţării lăsate moştenire de faimosul împărat Aśoka (273-232 î. Holi (martie). taurul. Guru Nānak). musulmani. Id. vorbită de o mare parte a populaţiei. malāyalam. telugu. Dussehera. gujarātī. ca şi în instituţiile statului. Engleza este considerată limbă oficială şi este preferată în mediile înalte. de la australoid. tigrul. simbolul ciclului reîncarnărilor. baha'i ş. mongoloid. Sărbătorile tuturor acestor religii sunt respectate şi celebrate în India. iudei. mānipurī. Credincioşi ai mai multor religii trăiesc în India: hindu. ele fiind limbile în care sunt scrise . Crăciun (decembrie) etc. marāthī. albul semnifică adevărul şi puritatea. urdu. Steagul Indiei are în centru roata (cakra). şi reprezintă hinduismul şi buddhismul. Buddha Pur imā (mai). în special în zona centrală a ţării. În India se întâlnesc toate rasele pământului. şi reprezintă creştinismul şi islamismul. buddhişti. până la rasa galbenă şi cea albă. buddhismul. în ciuda unor mici disensiuni.

De India aparţin şi insulele Andamān şi Nicobār. notând capitala lor în paranteză: Uttar Pradeś (Lucknow). Dintre limbile europene. Madhya Pradeś (Bhopāl). cu o populaţie de aproape 12 milioane locuitori. împreună au mai mult decât populaţia României. pe lângă engleză se vorbesc. Kā mīr (Śrīnagar) etc. Tibet. Himāchal Pradeś (Śimlā). Myanmar (Burma). toate situate dincolo de Ba glādeś. Gujarāt (Gā dhīnagar). Cel mai mic stat al Indiei este Sikkim. Districtul Delhi este separat. Dintre aceste state enumerăm câteva. unele de dimensiunea unor ţări. Capitala Indiei este New Delhi. Tamil NāÔu (Chennai). China. Mu baī (Bombay) are mai mult de 10 milioane locuitori şi este capitala industriei cinematografice indiene. Sanscrita este înrudită cu latina. Chennai (Madrās) este a patra mare metropolă indiană. Fosta capitală Calcutta a rămas centrul cultural al Indiei şi are cea mai numeroasă populaţie. Orissā (Bhubaneśvar). Arunachal Pradeś. Calcutta). Mānipur. Calcutta şi New Delhi. India se divide în 7 teritorii unionale şi mai multe state (în jur de 30). Tripurā şi Meghālaya. Diu şi Damān. Goa (Pānājī) Mahārā ra (Mumbaī).textele sacre ale Indiei. nu departe de el aflându-se şi state ca: Assām. Golful Bengalului (est). Centru administrativ şi instituţional este New Delhi. de fapt judeţe. Rājasthān (Jaipur). West Bengal (Kalkatā. În limba pāli au fost redactate majoritatea textelor buddhiste. a doua în lume din punct de vedere cantitativ după cea americană. Ba glādeś şi Ceylon (Śrī La kā). familie căreia îi aparţine şi limba rromani. Āndhra Pradeś (Hyderābād). Nepal. Haryāna şi Puñjāb (Chandigarh). în jur de 14 milioane locuitori. ca şi Bucureştiul de alte judeţe ale României. Trei mari ape împrejmuiesc o mare parte a Indiei: Marea Arabică (vest). Karnātaka (Bangalore). Cape Comorin (Kanyākumārī). Limba sanscrită este limba de bază a majorităţii limbilor neo-indiene. . deşi mult mai mari. Oceanul Indian (sud). Două oraşe. franceza în enclava Pondicherry şi portugheza în statul Goa. Keralā (Trivandrum). de 6 milioane locuitori. Mizorām. Vecinii Indiei sunt: Pakistan. port ca şi Bombay şi cu o populaţie cât a Danemarcei. slava şi greaca veche şi aparţine familiei limbilor indo-europene. dar în proporţie mult mai mică. În India se vorbesc şi limbile tibetană şi nepaleză de către emigranţii care au ales să trăiască în India. Mānipur (Imphāl). Bhutan. ele întâlnindu-se în punctul cel mai sudic al Indiei şi ultima limbă de pământ. Assām (Guwāhati). Bihār (Patnā).

Godāveri şi Brahmaputra. Yoga Sūtra. Mahābhārata. de la civilizaţia de pe valea Indusului (Harappa şi Mohenjo-Daro) până în zilele noastre. Totuşi. valori spirituale . Dhammapada. conflictul din Kā mīr etc. cu o maximă de 48 grade Celsius în miezul zilei. India are o străveche cultură şi civilizaţie. separarea de India şi formarea statelor Pakistan şi Ba glādeś. Bhagavad Gītā. de fapt. Śākuntala. de pildă campania lui Alexandru cel Mare. mare în timpul ploilor musonice. războaie. Yamunā. Purā a. Umiditatea este. succesiunea de sute de ani a domniilor moghule. În India predomină clima tropicală. A trecut prin mai multe invazii. cuprinzând cea mai mare bucată a teritoriului Indiei. Fluvii mari străbat India. b) Podişul Deccān (centru). venind din mileniul al treilea înainte de Hristos. cu zăpadă în Himālaya. În partea centrală. între care: Veda. Temperaturile nu oscilează atât de pregnant. India a dăruit mari opere culturii universale. în partea nordică (Kā mīr şi Himāchal Pradeś) sunt patru anotimpuri şi o climă temperată ca la noi. cele mai reprezentative fiind: a) Munţii Himālaya (nord). cu Pakistan. în special în statul Mahārā ra. cu toate că a fost greu încercată în istorie. Manu Sm ti. Upani ad. Ploile musonice vin dinspre sud la începutul lunii iunie şi afectează mai ales estul Indiei şi ţara vecină. Brāhma a. parţial. ca şi. există trei anotimpuri: unul ploios (martie-iulie). franceză şi olandeză. Sarasvatī (toate trei se unesc la Allāhābād). Această climă se caracterizează prin temperaturi puţin sub 0 grade Celsius în decembrie mai ales.Toate formele de relief sunt prezente în India. În majoritatea lor izvorăsc din Munţii Himālaya şi se varsă în Golful Bengalului: Gangā. la Nāgpur (numit "cuptorul Indiei") şi în deşertul din statul Rājasthān. ci sunt constante în jurul valorii de 35 de grade Celsius. Ea a supravieţuit prin puterea care vine din spiritualitatea ei. Clima din partea sudică are. unul secetos (iulienoiembrie) şi unul rece (noiembrie-martie). două anotimpuri: unul ploios (noiembrie-mai) şi unul secetos (mai-noiembrie). Pañcatantra etc. portugheză. războaiele cu China. Rāmāya a. K a. de la Bābūr la Aurangzeb. Uneori depăşesc 40 de grade Celsius. Totodată a dăruit mari personalităţi. Ba glādeś. însă. dar nu coboară sub 10 grade Celsius noaptea. stăpânirea colonială britanică. c) Câmpia Gangelui (est) şi d) Deşertul Thār (vest). cu temperaturi până la 33 grade Celsius vara şi sub 0 grade Celsius iarna. dar depăşind 40 de grade Celsius adeseori. dominaţii străine.

ca: Buddha, Mahāvīra, Guru Nānak, Kālidāsa, Vālmīki, Vyāsa, Śa karācārya, Nāgārjuna, Patañjali, Śrī Rāmak a Paramha sa, Swāmī Vivekānanda, Aurobindo Ghose, Ośo Rājnīś, Jagadiś Candra Bhose, Rabindranāth Tagore, Surendranāth Dasgupta, Sarvepālli Rādhāk an, Mahātma Gā dhī, etc. India are mai mulţi câştigători ai premiului Nobel: Rabindranāth Tagore pentru literatură, C. V. Raman pentru fizică, Hargobind Khorāna pentru medicină, maica Teresa (din Albania) pentru pace, S. Candraśekār pentru fizică, Sfinţia Sa Dalai Lama (din Tibet) pentru pace.

India predravidiană şi India dravidiană
Civilizaţia predravidiană s-a format pe valea fluviului Si dh sau Indus, cel ce a dat denumirea Indiei în cele din urmă. Dravidienii (drāviÔ) sunt populaţiile din sudul Indiei, cuprinzând statele de azi Andhra Pradeś, Tamil NāÔu, Keralā şi Karnātaka. ntr-o istorie a Indiei, predravidienii (mileniul al III-lea î. H.) formează substratul, dravidienii (mileniul al III-lea - mileniul al II-lea î. H.) - stratul, iar arienii (mileniul al II-lea î. H.) - superstratul. Herodot, în Istorii, susţine că inzii erau cel mai numeros popor din lume. În mileniul al treilea înainte de Hristos, în epoca bronzului a înflorit civilizaţia de pe valea Indusului. Fraţii John şi William Brunton au făcut descoperiri în câteva localităţi ca MohenjoDaro, Chanhu-Daro, aflate acualmente în Pakistan şi Harappa, din statul indian Puñjāb. Mai multe statuete, între care şi una a unui om cu picioarele încruşiate, deducându-se de aici o postură Yoga şi, în consecinţă, originea veche, preariană a fenomenului Yoga, au fost descoperite, împreună cu vase de ceramică la Mohenjo-Daro, precum şi un cimitir la Harappa. Predravidienii, spre deosebire de arieni, nu practicau incinerarea, ci înhumarea. Morţii erau îngropaţi, având capetele spre nord, împreună cu avuţia lor în cazul celor de rang înalt, un model regăsit şi la egipteni sau la alte popoare, cu care se asemănau şi în credinţa în viaţa de după moarte. Din punct de vedere religios, se oficiau ceremonii, se îndeplineau ritualuri şi oamenii se închinau Marii Zeiţe. Dravidienii venerau simbolul masculin al falusului. Pe de altă parte, există o minunată artă predravidiană exprimată prin statuete, mai ales cea a unui preot-rege la MohenjoDaro, a yoginului, a unei dansatoare, a zeiţei mamă, ca şi prin vasele de lut şi ceramică. Marea Zeiţă este a vegetaţiei, a pământului, dar predravidienii, ca şi dravidienii, aveau şi cultul unor numeroase divinităţi locale, cu predilecţie feminine, numite grāmadevatā, de fapt aspecte ale acestei mari zeiţe. Casele era alcătuite din chirpici sau din cărămizi nearse şi aveau forma unor bordeie prin care se intra pe deasupra. Se asigura, astfel, protecţia faţă de animalele sălbatice. Locuinţele nu aveau nici ferestre, nici uşi. În mod uluitor, vechile oraşe de pe valea Indusului aveau un excelent sistem de canalizare şi viaducte. Arterele, însă, nu erau pavate cu pietre. Străzile erau ameninţate în

fiecare an, din pricina ploilor musonice, de inundaţii. Populaţia se ocupa cu olăritul şi cu creşterea animalelor, în special a vitelor. Tradiţia agricolă figurează alături de tradiţia apei la predravidieni şi la dravidieni. Pământul este fundamental la predravidieni, în vreme ce apa caracterizează cultura şi civilizaţia dravidiană. Dispariţia civilizaţiei de pe valea Indusului a fost bruscă şi cercetătorii dispută cauza ei: un potop, un dezastru natural sau o decimare în urma cotropirii de către arieni. Totuşi, forme ale culturii predravidiene şi ale celei dravidiene au supravieţuit în hinduism. P. Bānerjī, în cartea Early Indian Religions, subliniază relaţia de interdependenţă dintre vedism, brahmanism şi credinţele populare vechi, spunând că upanişadismul este un fel de naţionalizare filosofică a vedismului şi o sublimare emoţională a credinţelor populare. Dintre elementele cele mai importante ale religiei predravidiene şi dravidiene numim în primul rând cultul şi devoţiunea, ca şi tendinţa spre concret. Cultul zeilor se numeşte pūjā şi a devenit în hinduism rugăciunea, în vreme ce cultul zeităţilor locale grāmadevatā, ca şi acela al spiritelor din natură, numite yak a sau yak inī, erau foarte răspândite la populaţiile străvechi ale Indiei. Devoţiunea mistică, bhakti, este şi ea un aspect specific al religiei preariene (predravidiană sau dravidiană). C. Ku han Rāja, în studiul Pre-vedic Elements in Indian Thought din volumul History of Philosophy. Eastern and Western, coordonat de S. Rādhāk an, numeşte următoarele elemente caracteristice ale culturii predravidiene şi dravidiene: 1) influenţa ascetismului, modelul vieţii în pădure faţă de existenţa în lume a omului; 2) formele concrete ale venerării; 3) ridicarea animalelor şi plantelor la o poziţie înaltă în lume; 4) venerarea aspectului feminin al divinităţii; 5) aspectul creativ al lui Dumnezeu şi apariţia sa ca erou. Civilizaţia dravidiană este matriarhală, a pământului, spre deosebire de cea ariană patriarhală, a cerului şi a focului. Fizionomia oamenilor diferă şi ea, dravidienii din sudul Indiei având capetele teşite, ca şi aborigenii australieni. De asemenea, sunt mult mai mici de statură, mai rotofei şi au pielea mai neagră, nu sunt înalţi, robuşti, cu nasul mare şi o piele ciocolatie ca arienii. Din unghiul mitologiei, şarpele caracterizează cultura dravidiană, pe când pasărea cultura ariană.

India ariană

însă comparaţiile sistematice o pot reconstitui. Europa centrală.Arienii sunt unul dintre popoarele indo-europene. formulându-se mai multe ipoteze. a durat mai multe secole. toharică. tracă. greacă veche dios. Odată cu arienii şi alte popoare indoeuropene s-au desprins din cercul lor. Nu s-a stabilit încă patria originară a indo-europenilor. considerate ca derivate dintr-o limbă de bază. Din păcate. sacrificiul. organizarea militară. Ei au invadat India în jurul anului 1200 î. spaniolă dios. plasat de Maria Gimbutas în stepele Rusiei. limba indo-europeană. septentrională şi occidentală. de alţi cercetători în Pamir sau în zona carpatopontică. Irupţia lor în istorie s-a produs. hittită. Arătând că rădăcina cuvântului înseamnă "zi" şi "lumină". indiană. jocul de zaruri. Localizarea în timp şi spaţiu a indo-europenilor este o problemă contestată între specialişti. bretonă doue. Bruce Lincoln oferă câteva exemple din limbile indo-europene. cultul focului. Practicarea agriculturii. română (Dumne)zeu. în cartea sa Philologica et linguistica. patriarhalitatea. lingvistul român Cicerone Poghirc. . zona carpato-danubianăpontică. aşadar în mileniul al II-lea î. irlandeză dia. incinerarea. după unii cercetători. cântatul la harpă şi flaut. în studiul său consacrat indo-europenilor din The Encyclopedia of Religion: latină deus. iraniană. baltică. germanică. greacă. nu s-au păstrat documente scrise în această limbă. migraţia. toate acestea sunt caracteristici ale societăţii indo-europene. albaneză. adaugă şi alte exemple din limbile de azi cu rădăcini indo-europene: franceză dieu. veche prusacă deiws. lithuaniană dievas şi sanscrită deva. între anii 2300 şi 1900 î.nomadismul pastoral. Procesul de indo-europenizare sau arienizare. slavă. H. luptele de cucerire. consumarea băuturii soma. galeză duw. Au invadat mai multe zone geografice: India. În 1786. letonă dievs. veche germană zio etc. a lipsei culturii scrise şi a pregnantei tradiţii orale la indo-europeni. Indoeuropenistul Bruce Lincoln remarcă diversitatea popoarelor în familia indo-europeană şi numeşte următoarele populaţii: celtică. amintindune nouă de procesul de romanizare din primul mileniu după Hristos. armeană. H. savantul britanic William Jones revoluţiona cercetările lingvistice prin descoperirea mai multor similarităţi între limbile europene.. hittită dsius. romană. H. din pricina timpului.

b) suveranitatea războinică. fiinţa supremă. pe teritoriul actualului stat indian Puñjāb. În India există patru caste (var a) corespondente: 1) brāhma a. ca şi cea vedică. Zeul cerului are un rol aparte. crepuscular şi nocturn). roşu şi negru). ci de o ambivalenţă structurală . Elemente ale religiei arhaice au supravieţuit în hinduism. istoric şi social). copiii lui Prajāpati. războinicii şi agricultorii. este dominată de zeii masculini. domeniu de care s-au ocupat cercetători ca Arthur Anthony MacDonell. demoni. zeii şi demonii fiind fraţi în mitologia indiană. locul lui Dyauspitār. prin prezenţa consoanelor cerebrale în sanscrită şi în unele limbi neoindiene ş. însă. asupra şarpelui-demon V tra a fost încununată de succes şi prin trecerea unor asurās. un demon. distrugerea civilizaţiei înfloritoare de pe valea Indusului. Denumirea de arian provine de la cuvântul sanscrit ārya care înseamnă "om nobil". militară. Jean Haudry. 2) k ātriya. stăpânul zeilor. îndeosebi cultul şi devoţiunea. dravidiană şi cultura ariană. El este Dyauspitār. c) suveranitatea productiv-reproductivă. în clasa devās. Vāru a nu-şi va pierde suveranitatea. are drept corespondent trei funcţii. sa rāja. Substratul autohton a rezistat şi poate fi dovedit prin vocabularul vedic. câtă vreme śūdra sunt consideraţi în afara sistemului. Arianizarea Indiei va conduce la hinduizarea Indiei. pāriya. Arienii au invadat India în mileniul al doilea înainte de Hristos şi au pătruns prin nord-vest. Mitologia ariană. trei ceruri (diurn. simbioza dintre cultura predravidiană. Victoria lui Indra. avându-l corespondent pe Ignis. devenind rege universal. Iniţial. Treptat. în cartea La religion cosmique des Indo-Européens. ci şi-o va accentua. dar şi un rezultat bun. identifică trei domenii care ilustrează cele trei funcţii (psihologic. Între aceştia a fost şi Vāru a şi Agni. un zeu slab reprezentat în mitologia indiană. el apare uneori împreună cu soţia sa. ce are corespondent pe Jupiter la romani. Vāru a a fost un asura. Luptele violente au avut un rezultat rău. Spre deosebire de Dyauspitār. este luat de Vāru a. Jean Varenne şi Jean Herbert. respectiv trei culori (alb. 3) vaiśya. zeiţa pământului P thivī. zeul focului. dar şi prin mituri. De asemenea. dintre populaţiile aborigene şi cea ariană. Diviziunea socială în următoarele trei clase: preoţii. Nu este vorba de o biunitate. a zeilor.Georges Dumézil a enunţat teza tripartiţiei funcţionale în societatea indo-europeană.a. Savantul francez distinge în acest punct: a) suveranitatea magică şi juridică.

în vreme ce suveranitatea nocturnă de Vāru a. simbolul ospitalităţii. Mitra are ca asociaţi următorii zei arieni.în cazul zeului Vāru a. de către Indra. şi un māyin. care-i pedepseşte pe cei ce nu respectă legea cosmică prin legarea lor cu nodurile condiţiei umane de muritori. Are în posesia lui pe ta. prosperitatea. Vāru a veghează asupra menţinerii ordinii universale a lucrurilor. în mitologia vedică. ci şi peste zei. cel ce domină mitologia ariană. adică ordinea liturgică. un magician. Bhaga. Este. Vāru a formează o pereche importantă în mitologia ariană cu zeul Mitra. cel ce asigură împărţirea bogăţiilor. şi Āryaman. . protectorul arienilor şi al căsătoriilor. totodată. locul de stăpân al zeilor fiind ocupat mai târziu. Suveranitatea diurnă este reprezentată de Mitra. morală şi cosmică a universului. El domneşte nu numai peste oameni.

dezvoltat mai apoi prin intermediul etrusc de către romani şi aflat la baza alfabetului limbilor neolatine. ci flux de informaţie orală. întrebuinţat şi astăzi în majoritatea dialectelor indiene. la noile cerinţe fonetice. H. încât nu putem trasa primatul niciuneia dintre ele asupra celorlalte. însă în literatura indiană acestea vor persista chiar şi după introducerea şi întrebuinţarea în alte domenii ale vieţii publice a scrisului. Ne aşteptam. denumită de lingvişti prāk ta inscripţiilor). ca după mai bine de un mileniu de tradiţie orală (acceptînd 1500 î. Acest tip de scriere. al III-lea î. . śruti "cea auzită". śāstra "învaţătură". lipsa datării. al IIIlea î. bineînţeles. Dar literatura indiană nu este o întipărire în literă. adaptat. pada cu pada. Studentul. cu patru zeci şi nouă de grafeme.. aşadar.Caracteristici generale ale literaturii indiene vechi Patru tendinţe (oralitatea. literatura indiană să curgă statornic în scrierea pe care o vedem deja atestată cu certitudine în sec. magistre. în cursul ceremoniei de iniţiere. recită !" Profesorul recită vers cu vers. ca dată aproximativă a compunerii g Vedei ). ca primele inscripţii în limba sanscrită (în fapt în vulgata acelei perioade.Recită magistre Gāyatrī mantra. Scrierea veche de tip brāhmi-lipi. bazat pe memorizarea textelor. H. Spre exemplificarea modului de învăţare. cu o mare acurateţe şi discreţie. nceputurile literaturii altor naţii prezintă aceleaşi trăsături. manual de instrucţie pentru ritualurile domestice. upanayana. derivat din cele două zeci şi două de caractere ale alfabetului fenician. va fi fost intrebuinţată chiar înainte de edictele împăratului Aśoka datate în sec. îi cere maestrului său : ". conservatorismul şi hieratismul) s-au influenţat şi interdeterminat reciproc. H. ale creaţiei literare anonime şi acronicizate. din perioada vedică. împărtăşită paramparam (de la o generaţie la alta) de la profesor la elev. vom cita un pasaj din Aśvalāyana G hyasūtra. sm ti "cea ţinută minte". Studentul este făcut să recite şi reţine după putinţă. este precursorul scrierii devanāgarī. legate în mod deosebit de transmisiunea sa pe cale orală. ca şi cel grecesc. hemistih cu hemistih. atribuită de tradiţie invenţiei zeului Brahmā.

umană). Acest conservatorism formal (ca în ultima instanţă citată) şi de conţinut (precum e cazul raportului dintre sistemele filozofice şi Upani ade). adevărate cronici de viaţă publică şi privată ale societăţii indiene vechi. sunt apauru eya (creaţie parai). Kalpa SūtraTantra. Acestea au fost transmise urmaşilor care. Upani adelor care. sunt exegeză a imnurilor revelate.În Manu Sm ti. păstrate şi devenite obscure după mii de ani de tradiţie orală. mantras. spune tradiţia. prezent în toate domeniile creaţiei literare. învăţătura rămâne hieratică. Unul dintre primele ritualuri sa skāra săvârşite pentru bunăstarea noului născut este medhajanana (crearea puterii de memorare). Persoana învăţată este suśrutī (cu auzul bun). dar nu li se permite recitarea formulelor sacre. care sunt imnurile vedice. în termeni largi. revelate "vizionarilor" ( De aici grija pentru acurateţea transmiterii lor şi a imutabilităţii cuvintelor şi a anumitor foneme. ponderea cea mai insemnată o are puterea de memorare (medhas). aşa cum ne arată manualele Śrauta Sūtra. Amintim în treacăt că toate şcolile filozofice indiene nu numai că au originea în cugetările upanişadice. Acestea. colecţii de imnuri. departe de a fi un factor stagnant. Iar ceea ce se va scrie in perioada postvedică. au compus Sa hitās. Apoi a urmat perioada comentariilor Sūtrelor. vaiśya). k ātriya. li se îngăduie să manipuleze instrumentarul necesar săvârşirii unui sacrificiu public. Tradiţia tantrică târzie îşi va structura întreaga literatură pe vechiul model al literaturii vedice : Sa hitās-Āgāmās. nu va fi decât o exegeză mai extinsă a nucleului vedic. sfinţenia celor dintâi. decăzuţi în privinţa puterii de memorare. Brāhma elor. Aceşti vizionari le-au transmis generaţiei următoare care. iar poziţia sa în societate este cea de gataśrī (cel ajuns la prosperitate). Brāhma ās-Yamalās şi Damarās. le-au pus în scris. dar chiar vor încerca să-şi justifice respectivele doctrine făcând apel la autoritatea Upani adelor. Celor din casta śūdrās. iar nu compuse. este axul care mişcă întreaga literatură . epifanice. alături de rege şi de negustorul bogat. Nefiind pusă în slovă scrisă. în descrierea studentului ideal. lipsiţi de tejas (lustrul sacru). primele creaţii ale literaturii indiene. exclusă celui neiniţiat şi celui nedemn prin neapartenenţa sa la eugenia celor trei caste (brāhma a.

ar trebui să se prezinte sincronic. trunchiul mamă. eră începută din 3101 î. după modelul istoriilor literaturilor occidentale. Gupta etc. iar aproximările pe care specialiştii le fac pentru datarea unui autor sau a unei opere este de multe ori de câteva secole sau chiar de un mileniu. Oricum. H. Kālīyuga.. „eră”. Faptul că literatura indiană a curs fără de Chronos este evident de la un capăt la altul al acesteia. adică înainte de Āryabhatta. fie în sec. Astfel se aproximează că vestitul gramatician Pā ini ar fi trăit fie înaintea lui Yaska (comentator vedic şi lingvist avant la lettre) în sec. primul astrolog hindus. H.. spre a impiedica oximoronul promis de titulatură. Traikutka. astfel încât o istorie a literaturii indiene. continuă până în zilele noastre şi nu este menţionată înainte de sec. Tradiţia literară indiană a crescut asemeni unui bā ian. fără de tălmaci. . din care s-au înălţat alţi bā iani. H. apoi intrăm în istorie cu dinastiile Sakas. după cristalizarea dialectelor prāk te. IV-V d. Prima eră cunoscută este cea a regelui legendar Vikrama.indiană până în zilele noastre. Aceasta se datorează faptului că în perioada pre-creştină nu exista conceptul de yugas. aşa cum este descrisă în mod tradiţional iar nu diacronic. Precum piatra de moara statică pe care se macină mereu altă făină. mentalitatea indiană a rămas întotdeauna indiferentă în cronologizarea evenimentelor care au desăvârşit-o pe genuri. astfel că în această dumbravă nu se mai cunoaşte. al V-lea d. cu rădăcinile exterioare ajunse la pământ.. în care va fi organizat sistemul cronologic hindus. al V-lea î. H..

Upani adelor şi a porţiunilor de proză din Atharva Veda şi Yajur Veda. laukika (lumească. video. în care excelează toată poezia clasică. morfologice: . este un corpus de scrieri sacre. cât şi a celor de conţinut. lat. populară. 2.întrebuinţarea particulelor expletive (padapur a . cu negaţia ma. i he "cinstesc". După cum am văzut. śruti (auzite). era conştient că limba vorbită în vremea sa.India vedică."cuvânt de umplere") . . mentalităţile. vedică.un fond mai mare de cuvinte din vocabularul comun indoeuropean. Limba vedică prezintă numeroase particularităţi care înfăţişează cunoscătorului sanscritei clasice un text obscur şi dificil. fonetice: cerebralele respectiv Ôha intervocalic. de la vid „a cunoaşte” cf. devenite obscure ulterior . privind religia. europenii au venit în contact pentru prima dată cu literatura clasică. exponentul cel mai de seamă al şcolii etimologice antice.subjonctivul. vulgata) este urmaşa limbii metrice (candas) a Vedelor. sunt aproape absente în Vede. e. la aorist. lexicale: . Această limbă stă în relaţie cu sanscrita clasica precum limba poemelor homerice cu dialectul attic. gr. În virturea acestor diferenţe lingvistice. mi huse "ai milă". õιδα. Cele mai reprezentative particularităţi sunt : a şi ha care înlocuiesc Ô 1. Literatura vedică Veda. candas. revelate. În terminologia gramaticienilor. reprezintă nu numai limba metrică a imnurilor cuprinse în Sa hite. specialiştii au fost de multe ori tentaţi să separe Vedele de corpul literaturii indiene. marcată de un profund hinduism. mitologia. compus şi transmis pe cale orală în vechea limbă indo-ariană.g. privindu-le ca pe un produs al creaţiei indo-europene.preferinţa pentru temele monosilabice ale numelor .cuvintele compuse. un mod păstrat în sanscrita clasică numai idiomatic. 3.terminaţii specifice ale declinărilor . Yaska. dar şi proza Brāhma elor.

Da Ôekar. aflat în desuetudine. au dus cu ei nu numai imnuri vedice ci şi o limbă vedică încă vie. ci numai virgula. gramaticieni şi teologi. Ştim doar că atunci când arienii au migrat în podişul Deccān. Veda claselor. ştim cu siguranţă că. care încredinţează fratelui său Sayana sarcina restaurării studiului vedic. în care nu apare nici elefantul. neatesat în sanscrita clasică. nici bā ianul (nyagrodha. din nou nu putem afirma în mod absolut. căci va persista mereu ca un laitmotiv în toate manifestările culturii indiene. de la curtea regelui Bukka din Vijayapura secolului al XIV-lea. ficus religiosus). rugăciuni. cât de departe de această imagine se află Bhāratavar a imnurilor vedice. Or. vernacular din Mahārā ra. În acest fel s-ar explica eforturile ministrului Mādhava. de „punere laolaltă” (sa +hitā) şi de organizare a tradiţiei orale existente în forma versurilor (mantras). Dimpotrivă. asemenea unui curcubeu. în limba marāthī. Etapele literaturii vedice sunt: I. preponderent cu specific religios. Termenul creat sa hitā asemeni termenului sa sk ta construit după modelul prāk ta. stat din sudul Indiei.k). elemente de identitate culturală a Indiei par excellence. formule sacrificiale. Sa hitās. Vedele deveniseră obscure şi aveau nevoie de elucidarea unor exegeţi.Spre exemplu. . în care nu se distinge clar când o culoare începe şi când se termină. În fapt. rugăciuni etc.zugrăvind o Indie exotică a trei zeci si trei de milioane de zeităţi ale căror culturi rezistă până astăzi. Aşadar. aşa cum susţin mărturiile lingvistice. Când limba vedică încetat a mai fi o limbă vorbită. Roth este convins că tradiţia vedică a atins un punct decadent. Literatura vedică este. după expresia lui R. conţinînd o poezie ultra rafinată. imnuri de slavă. spre a susţine teza unei tradiţii vedice neîntrerupte. pronumele demonstrativ tyo este descendentul direct al vedicului tya-. Rudolf D. în vremea vestitului comentator Sayana. tradiţia vedică n-a avut niciodată punctul. colecţii de imnuri. denotă opera de colaţionare. Aceste mantre au fost aranjate în patru colecţii Sa hitās după conţinut: g Veda ("Veda imnurilor de laudă" . N. formule magico-religioase etc. litanii. cu marginile în fuziunea următoarei culori. Pe acestea şi pe încă altele a încercat Richard Pischel cu încăpăţânare să le identifice în g Veda.

Atharva Veda ("Veda formulelor magice" - atharvan), Veda maselor, mult mai arhaică în conţinut. Yajur Veda ("Veda formulelor sacrificiale" - yajus), conţinând formule în marea lor majoritate împrumutate din g Veda, întrebuinţate în ritualuri. Sāma Veda ("Veda cânturilor"- sāmas), cuprinde mantre din g Veda, modificate după cerinţele cantilenării. II. Brāhma ās texte în proză conţinând discuţii teologice, discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioada, anume ştiinţa ritualului. III. Upani adele fie sunt incluse în Brāhma ās fie sunt opere subsidiare ale acestora, excepţie făcînd creaţiile mai noi, care sunt opere independente. Acestea reprezintă începutul literaturii filozofice în India, cu toate că nu expun nici un sistem filozofic în sensul strict al cuvântului.

Sa hitās
Sa hitāpā ha (citirea legată), este o operă de redactare, iar nu de creaţie, care presupune o perioadă anterioară, mantrapā ha, în care cuvintele dintr-un vers nu erau supuse regulilor de eufonie externă, sa dhi, prin care fonemele finale ale unui cuvânt sunt combinate cu iniţialele următorului cuvânt. Sa dhi, care reprezintă o virtute pentru poetul perioadei clasice, este aplicat ulterior poeziei vedice, care, avem convingerea că nu aplica aceste combinaţii fonetice mai mult decât permiteau cerinţele naturale ale limbii. Sa hitāpā ha a apărut probabil după redactarea Padapā hei (citirea stacatto, "cuvânt cu cuvânt"), atribuită gramaticianului pre-pā inian Śākalya (sec. IV î. H.), în care fiecare cuvânt al mantrelor originale apare în forma sa corect gramaticală, fără nici o combinaţie eufonică a finalelor cu iniţialele următorului cuvânt. Cum se înfăţişau imnurile înainte de redactarea lor în Sa hitās putem reconstitui după criterii metrice: tu ám hi agne tvám hyàgne tvám | hi | agne | "tu | într-adevăr | o, Agni !|" - Veda originală - Sa hitāpā ha - Padapā ha

Această demonstraţie ne arată că, de fapt, colecţiile de inmuri vedice pe care le deţinem astăzi, deşi sunt cel mai vechi segment al literaturii indiene, prezintă redactări ulterioare, fiind un palimpsest în spatele căruia cercetări viitoare pot descoperi un text original. Dar trebuie înţeles bine că, odată cu redactarea mantrelor în forma Sa hitelor, această redactare a rămas finală, transmisă verbatim până astăzi. Transmiterea fidelă a textului s-a făcut prin mijlocirea unor tehnici mnemotice surprinzătoare. Am văzut cum Padapā ha era concepută spre elucidarea textului "legat", printr-o citire stacatto, cuvânt cu cuvânt a versului. Pe lângă aceasta, a fost inventată kramapā ha (citirea în ordine), în care un cuvânt era citit de două ori, împreună cu cel anterior, respectiv cu cel posterior. na soma indramasūto mamād − Sa hitāpā ha na soma | soma indram | indram asūtah | asūta mamād | - Kramapā ha Ulterior s-a adăugat jatapā ha, o combinaţie de krama cu pada pā ha. Apogeul combinaţiilor şi permutărilor a fost atins în formulele algebrice ale ganapā hei ("citirea în numărătoare"). na soma | soma na | na soma | soma indram | indram asūta | indram asūta | - Jatapā ha na soma | soma na | na soma indram | indram soma na | - Ganapā ha na soma indram | De asemenea, accentul avea un rol important, guverna sensul unui cuvânt. În acest context, toţi gramaticienii citează exemplul legendei lui Indra şi Tva . Demiurgul divin Tva îşi pierde fiul în lupta dintre demoni şi zeii conduşi de Indra. În cadrul unui ceremonial pentru naşterea unui fiu care să îl pronunţă ambigua mantra: distrugă pe Indra, Tva indraśatrur vardhasva (fie ca un fiu să se nască, care să fie indraśatrus). Indraśatrus, cuvânt compus din Indra şi śatrus (duşman), poate fi interpretat ca un compus de tip bahuv hi, "ucigaşul lui Indra", cu accentul pe al doilea cuvânt, śatrus. Acesta este sensul intenţionat de către Tva dar, din greşeală accentuează primul cuvânt. Indraśatrus este un compus

bahuv hi şi înseamnă "unul al cărui ucigaş este Indra". V tra este produs în urma sacrificiului şi destinat să piară de mâna lui Indra, prin puterea mantrei pronunţate. Căci mantra, construit pe radicalul man "a gândi" plus sufixul de agent tra, (skr. manyate), este un "instrument al gândirii", discurs, formulă sacră, inspirată de către zeu poetului, care în schimb o modelează şi o adresează aceluiaşi zeu. Acest flux de informaţie este rezultatul unor experienţe psihologice asociate cu un organ fizic concret, inima, potrivit cu R. N. Da Ôekar în H d in the Veda. Viziunea din inima poetului produce o trasformare asemenea purificarii untului sacru sau a somei. "Precum râuri de unt topit, cuvintele curg înlăuntru, împreună, purificate de inimă şi cuget" ( V IV.58.6, cf. III.26.8, VII.85.1, IX.73.7, AV IX.73.7). Astfel, prin lumina inimii, una śepa obţine adevărata cunoaştere a zeului Varu a ( V I.24.12). Indra îndepărtează i, în întunericul din inima credinciosului şi îl face "vizionar" ( V V.31.9). Imnul V VII.33.9 vorbeşte despre "iluminarea" lui ha prin inimă, iar X.129.4 , despre secretul Universului Vasi i). din inimile "vizionarilor" ( Pentru Yaska, i este cel care posedă clarviziune, celui căruia prin tapas (austeritate) şi yoga (meditaţie), i se arată Brahmā "Cel auto-născut". Aceştia au avut cei dintâi revelaţia Vedelor. Următoarea generaţie, decăzând în puterea spirituală a "vizionarilor", prin învăţare au transmis Sa hitele urmaşilor lor. Aceştia, lipsiţi de instrucţie, au alcătuit compilaţii şi manuale exegetice şi au încredinţat textul scrisului. Acurateţea transmiterii s-a făcut în spiritul hieratismului Vedelor, care erau apauru eya (creaţie para-umană, divină), darśana (viziune) sau śruti, „percepere a ritmului Infinitului de către suflet”, după expresia mistică a eruditului Śrī Aurobindo Ghose. Cea mai mare autoritate în fiecare pas al vieţii era Veda, sursa supremă de cunoaştere. Toate ritualurile de trecere, cât şi gesturile aparent neînsemnate, cotidiene, precum scăldatul, mâncarea erau reglate de vedapramā a (întâietatea, evidenţa Vedei). Cei care trăiau în societate conform autorităţii tradiţiei erau ortodocşii, credincioşii în validitatea Vedei. Aceştia erau astikās, cei care afirmau realitatea, existenţa (<asti "este, există") Vedei.

Învăţătura era individuală. o fază cosmică-etică . Fiecare instructor alegea textul propus de śākhā în tradiţia căreia se formase şi de care. percepere imediată şi materială a prezenţei proteguitoare a unor forţe superioare. Multe śākhās sunt enumerate de indexurile antice. sensus numinis. sau colectivă. Multe s-au pierdut în timp. impunîndu-se doar una singura (ca în cazul g Vedei ) sau mai multe (ca pentru celalalte Vede). g Veda Sa hitā Religia şi societatea vedică "Veda imnurilor". Dyaus (Cerul) şi P thivī (Pământul). V. bazată pe o relaţie paternalistă între profesor şi student. o religie cosmică . spre a completa canonul. Sâmburele oricărei religii este credinţa într-o primă ipostază a ei de simţire. prototipul războinicului arian. Kane în The History of the Dharmaśāstra (Istoria Dharmaśāstrei).Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian care îşi trimitea fiul la instrucţie. Ele susţineau doctrinele respectivelor şcoli. N. 2. Recenziile alcătuite de aceste śākhās ajung ele însele să fie numite cu acest termen.conceptul Varu a. în multe cazuri. totuşi.închinarea în faţa naturii. Da Ôekar g Veda reprezintă vârful icebergului unei culturi nepăstrate. nu marchează zorii culturii acesteia. Dupa expresia lui R. Acesta descoperă în textul g Vedei un substrat. deşi cea mai veche carte a Indiei. Textul pe care îl citeau era cel propus de una dintre numeroasele śākhās (branşe) ale congregaţiunilor învăţaţilor brāhma i (brāhma a sa grahās). strat şi un adstrat. îl lega o relaţie de rudenie.ta. adorarea elementelor primordiale. dacă nu există vreo contradicţie". operînd interpretări textului original. Deşi autoritatea unei śākhā se opune să împrumute din tradiţia alteia. care definesc trei etape în formarea gândirii religioase ariene: 1. în mici colegii (cara a). Diferenţele dintre recenzii nu erau fundamentale. Obiectul acestui .adorarea zeului Indra. 3. ci amiaza. o mitologizare a istoriei . există regula ca "ceea ce nu este stabilit într-o anumită śākhās poate fi luat de la alta. precum: Cara avyuha Sarvānukramā i. Pañcapatalikā etc. aşa cum spune P.

În panteonul indian însă. aşa. din lumina însăşi. O lege cosmică. al monarhului Mitra (av. mereu treaz. cf. stăpân absolut al cerului şi de aici. αραρίσκω (ararisku) « a ajusta. încă din g Veda. Iar un zeu veghea la respectarea acesteia. cu forturi întărite. anotimpurile se succed întotdeauna la aceeaşi dată. regla mersul Universului. ta. Bardul. . Varu a. pe lângă dravidieni. Fără îndoială g Veda este cea dintâi creaţie literară a arienilor. cerul luminos. ars « dispoziţie naturală. cerul fiind a tot-cuprinzător şi a tot-cunoscător. aşa cum o arată săpăturile arheologige de la Mohenjo-Daro. cerul luminos. inexorabilă şi benefică între realităţile înconjurătoare.sensus numinis îl găsesc indo-europenii în cea mai vastă. a armoniza ». AV IV. ferecându-i pe păcătoşi în laţurile sale (pāśās). Mithra). ossetină ard « jurământ ». îşi va îndrepta imprecaţiile către un zeu mai accesibil. un suveran teribil. (Zeus) lat. Suveranitatea sa este complinită de aspectul blând. fiinţă luminoasă. lat. care este şi preot. zeu luminos. luptele cu băştinaşii nu le mai permit o gândire contemplativă. Gândirea mitico-religioasă a arienilor avea un caracter etic. Jovis. a îndrepta. păstrarea jurămintelor şi a promisiunilor. "l’adapation harmonieuse des parties d’un tout entre elles" (É. Este uşor de urmărit devenirea urmaşilor lui *diews în limbile indo-europene. de tip australian si african. devenind deus otiosus in faţa tinerelor generaţii de zei. *diews (skr. veche germană zios-toc. care reprezintă ordinea cosmică. Într-o discuţie secretă între doi el este al treilea prezent (cf. suveran al celorlalte zeităţi şi al Universului. Venind dinspre vest prin pasul Hindukuś. plantele se nasc din seminţe. mai uman.16). dar şi cosmic. după care soarele apare în răsărit. zeu care păzeşte respectarea contractelor. niciodată Dyaus nu va ajunge un Deus sau Ζεύς (Zeus) al tăriilor. Le vocabulaire des institutions indo-européennes. Ζεύς. dyaus. gr. are o privire care nu clipeşte niciodată. ci se va retrage în domeniul său. convieţuiau şi alte rase cu pielea neagră. talent. I). purtând mărturii ale perioadei convieţuirii proto-indienilor cu proto-iranienii în Balck. arienii pătrund în "ţinutul celor cinci râuri" (Pañca apās. anglo-saxonă Tiwes-daes). Aici întâlnesc o populaţie cu un anumit grad de dezvoltare. vol. gr. înseninat. Odată cu intrarea arienilor în Sapta Si dhu. o civilizaţie citadină. Între baştinaşi. av. magician (māyin) şi maestru al capcanelor. astăzi Puñjāb). Benveniste. mereu la pândă prin spionii săi (spaśās). ziua alternează cu noaptea.

ci s-a retras să mocnească în aşezări rurale. agricole. magie şi superstiţii. În mitologizarea istoriei. Aśvalāyana. conduse de căpetenii războinice. Aceşti dāsās se opun tuturor idealurilor vedice. este biblia religiei vedice şi sursa celorlalte trei Sa hite. prezintă numeroase elemente sanscrite în lexicul şi gramatica lor. nutrind religia hindusă cu elemente de credinţă populară. şi conducătorul zeilor în plan mitologic. Da ekar în History of Religions. an-āsās (fără gură). în statele Keralā şi Tamil NāÔu. telugu. Din noţiunile furnizate de imnuri. în plan istoric. Bā kala. adevās (fără zei). Culturile Indiei au fost întotdeauna permeabile la gigantica civilizaţie ariană. spune R. desprindem imaginea unei societăţi rurale. Odată cu expansiunea arienilor spre est şi sud. anume Aśvalāyana şi Śā khāyana. deşi difereau în Brāhma elor. Aceasta se datorează faptului că recenziile diferitelor şcoli nu prezentau variae lectiones în textul Sa hitei. Upani adelor şi Sūtrelor. este preferată răcelii paterne a suveranului Varu a. Este paradoxal că civilizaţia dravidienilor nu s-a mai dezvoltat în centre urbane. astfel încât limbile dravidiene. stabilindu-se în sate (grāmās). iar Indra este exponentul rasei ariene. lupta dintre arieni şi dasyus sau dāsās devine lupta dintre devās şi asurās (zei şi demoni). Sa bucurat de o mare popularitate şi avea cel mai mare număr de recenzii. avrātās (fără jurăminte). . vorbind o limbă neinteligibilă. Ei sunt numiţi anāryās (ne-nobili). N. Conţinutul şi forma poetică g Veda Sa hitā mai cunoscută sub numele prescurtat g Veda. cârni). tamil. Cara avyuha menţionează zece śākhās: Śākala. Arienii au distrus oraşele înfloritoare ale dravidienilor.Grija maternă a zeului Indra pentru arienii deveniţi războinici şi ofensivi. Astăzi se păstrează numai Śākala śākhās pentru Sa hitā dar alte două recenzii pentru sūtre. dravidienii vor fi impinşi către sud. malāyalam. Śā khāyana etc. a-nāsās (fără nas. amanu ās (inumani). fără urme de urbanism. Indra este singurul zeu cu o mitologie reală. Mā ukeya.

av. Haoma). Soma este luna. Imnurile (sūktas) sunt alcătuite din stanţe ( cas). cuprinde imnuri dedicate Somei Pavamāna (Soma curgătoare). Soma este numele unei plante neidentificate încă. Aptoryāma.119). cartea a IX-a se dovedeşte. un nucleu vechi grupând Cărţile familiilor."picătură" şi "lună". De aceea Soma deţine în ritual poziţia unui rege (Somarāja) şi este aşezată pe un tron înalt. special create spre a fi intrebuinţate în marile ritualuri care întrebuinţau Soma ca material de bază. funerare (X. în următorul mod: 1. considerată ambrozia zeilor. Imnurile sunt grupate în zece cărţi numite ma Ôalas (cercuri). Rădăcinile plantei erau foarte suculente. a fi mai recentă. Era o băutură halucinogenă (cf. ma Ôala X are un conţinut variat. U as. ci în jurul unui nucleu originar. cu 8-12 silabe.85). compuse din trei sau patru padas (sfert de vers). Agni oma. totalizând 1580 de versuri şi 153. compus din şapte cărţi la care au fost adăugate în două etape diferite alte trei cărţi. V IX. astfel. ma Ôala IX. cu un conţinut unitar. astfel: ma ma ma ma ma ma ma Ôala Ôala Ôala Ôala Ôala Ôala Ôala II – autor G tsamada III – autor Viśvamitra IV – autor Gautama V – autor Atri VI – autor Bharadvāja VII – autor Vasi ha VIII – autor Ka va 2. iar sucul extras era preparat cu lapte fiert şi servit preoţilor oficianţi şi patronului sacrificiului. Aceasta aranjare nu s-a făcut pe criterii de conţinut. Judecând după criterii lingvistice. Vājapeya etc.Śākala Sa hitā cuprinde 1028 de imnuri. cunoscute şi întrebuinţate ritualic încă din perioada indo-iraniană (cf. În această calitate Soma apare ca soţ al zeiţei zorilor. numite astfel deoarece compunerea lor este atribuită unor poeţi-preoţi şi descendenţilor acestora. în majoritate imnuri întrebuinţate în ritualurile de trecere (sa skārās). acestea . De vreme ce ritualul complicat śrauta este o invenţie mai târzie.826 de cuvinte. 3. în virtutea omonimiei indu .1418) şi nupţiale (X.

sunt cele mai noi imnuri ale g Vedei. Din punctul de vedere al conţinutului însă, părerile comentatorilor sunt diametral opuse: Maurice Winternitz consideră că ceremoniile funerare şi nupţiale sunt cele dintâi ritualuri domestice, practicate în epoca g Vedei în aceeaşi formă precum sunt ele descrise în manualele de liturgie domestică (G hya Sūtrās) post-vedice. Mantrele din ma Ôala X erau recitate în cadrul acestor ritualuri pentru care au fost compuse. Pentru Hermann Oldenberg, mantrele acestea au fost adăugate ulterior, spre "a împodobi" practica ritualului laborios şi chiar monoton. Aşadar, ele nu au fost create special pentru întrebuinţarea în ritualuri de o vechime imemorială. Ma Ôala I este cel mai recent introdusă şi aşezată la începutul Sa hitei în contrapondere cu ultima carte, a X-a. Pe modelul acesteia din urmă a fost cuprins acelaşi număr de imnuri, anume 191. În cărţile mai recente IX, X şi I se găsesc imnuri de o vechime egală cu a celor din Cărţile familiilor, la fel cum în acestea din urmă sunt introduse lucrări pe care metrica şi vocabularul le dezvăluie ca noi creaţii. Fiecare ma Ôala a fost structurată astfel încât primele imnuri să fie dedicate lui Agni, zeul focului, Focul în jurul căruia se desfăşurau marile ritualuri śrauta cât şi cele domestice, g hya. Al doilea grup de imnuri era inchinat lui Indra, zeul suprem al naţiei ariene. Această schemă este respectată în toate cele zece cărţi. Următoarele grupuri de imnuri sunt adresate zeului pentru care respectivul poet avea preferinţă, sau descendentul căruia se considera (e. g. în V VII.33 este descrisă naşterea lui Vasi ha din Mitra-Varu a şi nimfa Urvaśī). Într-o societate sedentară, care a pierdut sensul proprietăţii comune, mantrele sunt atribuite unor preoţi şi familiei acestora. i G tsamada, Viśvamitra şi Vasi ha sunt nume legendare care vor apărea în întreaga literatură indiană. Numele autorilor imnurilor din ma Ôalele IX, X şi I sunt diverse şi de multe ori fictive: "Cei şapte i", Indrā ī (soţia zeului Indra), B haspati (capelanul zeilor), Sūrya (zeul soarelui); sau noţiuni abstracte personificate: Śraddhā (Credinţa), M līkā (Îndurarea); nume legendare, Sūdās, sau porecle, Arcan (Luminosul). Este remarcabil că autorii câtorva imnuri sunt femei, o

dovadă a condiţiei sociale de egalitate a acestora în societatea veche indiană. Poetul-preot, "vizionarul", bardul joacă un rol important în această perioadă. De imprecaţiile lui Vasi ha depinde soarta razboiului condus de rege ( V VII.18, 33, 83). Viśvamitra protejează clanul bhāratilor prin rugăciunile sale ( V III.53.12). Poetul îi poate determina chiar şi pe zeii duşmanilor să vină în ajutor. La rugămintea lui i Vasi ha , Indra a despicat vadul în două spre a face loc armatelor lui Sūdās, închizându-l în urma lor şi în faţa duşmanilor ( V VII.18). Între aceşti preoţi regali (purohitās) existau animozităţi. Lupta se dădea pentru a fi angajaţi de un patron care să le acorde „onorariile rituale” (dak i ās). Indra însuşi este rugat de nenumărate ori să plouă peste credincioşi cu daruri de preţ (dak i ā māghonī). Acest zeu, îmbătat de laudele înfumurate ale poeţilor, dar şi de licoarea ameţitoare a somei, îi răsplăteşte pe măsură ( V X.119.1). După expresia multor specialişti în Vede, imnurile g Vedei, nu sunt altceva decât o "lungă lamentaţie după bogăţii". În mentalitatea arienilor încă mai subzistă acel spirit de jaf al perioadei nomade. Louis Renou, în La poésie religieuse de L 'Inde antique, consideră că imnurile sunt produsul unui concurs între cei mai buni, nişte improvizaţii. Astfel se explică forma g Vedei, în care întâlnim o amplificare de teme. De asemenea, structura unui imn nu e o înlănţuire logică, ci o juxtapunere, urmând în general următoarea schemă: 1. Preludiu - exortaţia zeului căruia îi este închinat imnul. În spiritul henoteist al religiei vedice (fiecare zeu este pe rând zeul suprem), acesta este temporal, cel mai bun, cel mai puternic, cel mai darnic şi mai îndurător dintre zei. 2. Cuprins - în care sunt înfăţişate faptele glorioase ale zeului (e. g. miracolele săvârşite de Aśvinī, în V I.116 , ajutorul dat de Indra tribului Bhāratilor în V VII.18). 3. Refren de mulţumire - în care i se aduce mulţumire anticipată zeului sau i se reaminteşte scopul invocaţiei, într-o relaţie de do ut des între zei şi muritori. Cei dintâi au fost creaţi şi sunt menţinuţi prin rugăciunile celor din urmă care, la rândul lor, se află în paza acelora. De câteva ori, zeii înşişi sunt apostrofaţi de

credincioşi. Vasi ha îl acuză pe suveranul Varu a de a fi părtaş la păcatul său ( V VII.86.6 ). Câteva imnuri apocrife sunt grupate în khila (appendix). La sfârşitul cărţii a VIII-a, toate manuscrisele au un appendix, i. Vālakhila cuprinzînd unsprezece imnuri, creaţii ale copiilor Din anumite considerente de ordin liturgic, nu au fost incluse in Sa hitā nici cele unsprezece imnuri intitulate Supar a, Praiśasūktā i şi formulele prozaice Nividās. În pofida acestui tabu, este mirabilă conservarea în corpul Sa hitei a unor imnuri cu un vădit caracter laic. Mai mult, Mā Ôukeya sūktam (Imnul broaştelor), cum este denumit tradiţional imnul VII.103, este o parodie la adresa preoţilor brāhma i. Broaştele, la sfârşitul anotimpului secetos (cu dublu înţelesausteritate religioasă) aşteaptă în lac (în cheie simbolică, cazanul în care se fierbe soma) sosirea ploii. Binefacerea pluvială este întâmpinată cu orăcaieli (alegoric, formule liturgice), cele mai tinere repetînd sunetele celor mai în vârstă (aluzie la sistemul tradiţional de învăţare prin repetiţie). În X.34 un împătimit jucător de zaruri se lamentează în legătură cu decăderea sa socială şi cu pierderea averii. Indrā ī este pe departe cea mai autoritară între co-soţiile lui Indra. Ea le-a adus la tăcere pe acestea şi îşi domină iscusit bărbatul: "Eu sunt semnul de recunoaştere, eu capul, eu teribila apărare" (X.159.2). Autoritatea ei este cu atât mai mare cu cât ea domină pe cel mai puternic dintre zei. Acesta, într-o euforie (ritualică, va încerca o scuză tradiţia ulterioară), îşi dezactivează dinlăuntrul său titanic, forţe nebănuite: "Acest pamânt pe care îl port în braţe, rogu-te, să-l pun oare aici ori acolo?" (X.119.7). Dar cele mai poetice imnuri sunt cele închinate zeiţei zorilor, U as, care are corespondent pe Aurora. Ea îşi dezvăluie trupul dinspre răsărit privirilor muritorilor, precum soţia îşi ademeneşte soţul (V.80). Tocmai în aceste versuri, de o candidă frivolitate, Richard Pischel întrevede prototipul curtezanei dramei clasice. De o fineţe echivalată numai de Homer, de descrierile Eubeei rodhodactulos, U as apare în splendoarea sa ca mireasă a somei ( X.85 ). Spiritul de cercetare profundă al indienilor îşi găseşte expresia în imnul filozofic X.90 (Puru a sūktam - Imnul Omului), în care principiul suprem Brahman este identificat cu gigantul , prin

Max Müller şi Sylvain Lévi întrevedeau în imnurile ākhyānās precursorul dramei clasice. care se cam plictiseau în absenţa ei. În III. Imnul X. conchidem că imnurile g Vedei sunt o creaţie liberă. poezie de un înalt rafinament estetic. Poeţii se adresează apologetic zeului care prezidează departamentul căruia cerinţele sale se subsumează. În X. menit să contribuie la explicarea acţiunii. Dar în alte imnuri ākhyāna. Dar. Śutudrī şi Vipāś. aparent fără nici o explicaţie. legamântul este încălcat. replicile dintre Urvaśī şi Purūravas devin inteligibile. aflăm că nimfa făcuse legământ înainte de căsătorie să nu îl vadă pe acesta fără veşminte. Numai având la îndemână povestirea aceasta. iar desfăşurarea propriu.95 vedem pe nimfa Urvaśī părăsindu-l pe nefericitul rege Purūravas.zisă a acţiunii dramatice este realizată de contextul prozei. din care doar sūktele s-au păstrat.5. în care Yamī încearcă să-şi ademenească fratele la săvârşirea incestului pentru propagarea speciei umane (X. fiecare ocupând pe rând poziţia cea mai înaltă în pantheon. XI. Astfel este dialogul între Yama şi Yamī. care îi răspund. într-o povestire ākhyāna din Brāhma e (Śat. care au forma unor dialoguri.33. . era improvizat şi nu a fost consemnat. înţelesul dialogului nu pare a fi stânjenit de absenţa vreunor explicaţii. împreună şi pe rând. redând replicile între personaje. Hermann Oldenberg consideră aceste imnuri drept cea mai veche formă de poezie epică. Viśvamitra închină un pios omagiu "celor mai materne dintre râuri". credinţa în mai mulţi zei.129 cuprinde primele speculaţii filozofice cu privire la originea lumii. iar nimfa nevoită să fugă. Br. compuse independent de practica ritualului. O categorie aparte este alcătuită din imnurile ākhyānās. Din bogata varietate a tematicii. aflată într-o nediferenţiere între fiinţă şi nefiinţă.1).10). Henoteism sau kathenoteism este numele pe care îl dă Max Müller religiei vedice. Printr-un şiretlic pus la cale de tovarăşii acesteia de joacă. în pofida modificărilor ulterioare menite să încadreze poezia în tiparul descris de Renou. iar textul în proză. în care dialogurile lirice sunt redate în versuri.sacrificare căruia au luat fiinţă toate câte există. conţinînd versuri şi proză.

.aranjamentului imnurilor în interiorul fiecărei ma Ôale. şi a imnurilor cărţii a IX-a. respectînd un anumit canon liturgic. compuse mai târziu şi special pentru întrebuinţarea lor în ritualul Somayāga.

AV XI. dar nu şi termenul angiras. Br. devenind expresia cea mai des întrebuinţată pentru această colecţie de imnuri. Încă din titlu transpare natura bipolară a imurilor atharvanice. numele bh gu înlocuieşte pe atharvan. yatu. cf. care sunt cu precădere bhe ajā i (curative).20. compusul bh gvangirasa fiind o alternativă inovatoare a vechii denumiri. Atharvan se referă la practicile benefice.7. un preot care deţinea secretul aprinderii şi . I.5. de către vraci. Angiras se referă la practicile magice.2. Sa. Br. ātharvanika. sau malefic. 3. apare şi la începutul unui manuscris al recenziei atharvanice Śaunakīya. cf. Această distincţie este exprimată fără echivoc în două pasaje vedice (Maitr. śānta (sfinte) şi pau ika (benefice).2).10 şi Gop. Chiar actul magiei presupune două aspecte. este frecvent întrebuinţat spre a desemna această Veda. Atharvan (cf. ābhicāra. Cea mai veche menţiune a acestei colecţii de imnuri este AV X. 2.6. Înlocuirea titulaturii nu afectează cu nimic caracterul bivalent al Atharva Vedei.18) şi este menţinută ulterior de toate textele ritualice. care au un caracter terifiant (ghora). av.5.20. ca şi derivatele acestuia. atharvan. atar. V.5. benefic pentru acela în slujba căruia se face şi distrugător pentru cel în dauna căruia se săvârşeşte. VII. benefic.14. "atharvās şi a girās". angiras şi bh gu sunt nume mitice ale preoţilor cultului focului.2. Numele separat atharvan.Atharva Veda Sa hitā Numele Atharva Vedei 1. Sāma şi Yajur Veda. care apare astfel într-un singur pasaj vedic (Taitt. în care apare sub numele Atharvāngirasa . În primul. Śat.foc) este un Prometeu hindus. enumerată după g. după cum sunt întrebuinţate.2. de către magicianul comunităţii. Cei trei termeni. larg acceptată. ātharva a. Acest compus de tip dva va. demonstrând de fapt că Sa hitā este compusă din atharvan şi angiras. X. Textele ritualice târzii menţionează numeleBh gavangirasa şi Brahma Veda. ātharvanā i. În numeroase instanţe cele două nume separate apar în acelaşi context. Sa.

17. flagro. Kauśika Sūtra. Gopatha Brāhma a. Yajur Veda două. cf. în comparaţie chiar cu cele mai noi creaţii de acest gen. legat de asemenea de cultul focului. De asemenea. "ştiinţa lui brahma"). germană Blinken). Literatura atharvanică posedă o singură Brāhma a. fringo. Numele Brahma Veda apare târziu şi este rezultatul exagerărilor preoţilor atharvanici. vedem cum Atharvan are o singură sūtra. cf. derivat din bh j. este prin sine unic în literatura genului său. ştiinţa par excellence a brāhma ilor. Sāma Veda unsprezece. Celelalte manuale sunt preocupate de descrierea . care glorifică ad extremum importanţa Sa hitei sale. Yaska. „a frige”. Numele angiras este derivat din etimologia populară.7 şi I. 3.100. lat.păstrării focului în sânul tribului său.31. Nir. vedem că nu se bucură de aceeaşi atenţie acordată celorlalte trei Vede. În primul rînd este introdusă în canonul vedic. gr. Poziţia Atharva Vedei vis-à-vis de trayī vidyā Atharva Veda are o poziţie unică în literatura vedică. acesta devine cum idealul erudiţiei era reprezentat de "vizionarul" mantrelor care îi poartă numele. în vreme ce celelalte au mai multe. fiind considerată revelaţie.37: angiras vine din a garās (tăciune aprins). în general. Pentru o aliniere la canonul vedic era nevoie de compunerea acestui comentariu teologic. acest manual.4 din angiara. în vreme ce g Veda are două. "a arde" (cf.brahmodyā (<brahma+vidyā. śruti. cf. În plus. devenit cu vremea iniţiatorul unui cult transmis ereditar şi o figură legendară de mare înţelept. comentariul la V III. atharvanice. fiind mai degrabă un comentariu ce elucidează sūktele atharvanice. asociere confirmată de etimologia sa. Nir. Yaska. Bh gu este asociat cu actul comunicării secretului focului creat de zei. Cu toate acestea. φλέγω. fulgeo. Şi i. lat. III. a căror Veda este echivalată cu înalta cunoaştere. Sayana. Criterii lingvistice demonstrează caracterul său recent. "tăciune". şi în cea indiană. pe măsură ce le stabileşte întrebuinţarea (viniyoga) în ritualul domestic. în special.

numărul cel mai mare de Upani ade este legat de tradiţia atharvanică.2-7. Această poziţie specială a Sa hitei este evidentă din referinţele literaturii posterioare. Nir. 2. I.3. fără vreo motivaţie anumită. a cărei menire principală este una curativă (imnurile bhai ajā i sunt preponderente în tematica atât de variată a acestei Sa hite)..1.4.7. care reprezintă cea mai mare autoritate între învăţaţii brāhma i . Sāma şi Yajur Vedei. nu îşi găseşte locul în ritual decât incidental şi auxiliar. începând cu V X. Pe de altă parte. care enumeră trei nume generice ale celor trei Vede incluse în canon (trayī vidyā).9. În cazul de faţă. Atharvan este cea mai nouă Veda. VI. iar. Yaska.6.1 apar menţionate k. cum vom vedea.3.12. Aceeaşi stereotipie în menţionarea numai canonului apare în repetate pasaje şi în Śatapatha Brāhma a.6.2.1.1. urmată de excluderea ei din canonul ortodox trayī vidyā. Aşadar. este structurată după principiile Kauśika Sūtrei. Pentru că ritualul . yajū śi. deşi de dată indo-europeană în privinţa conţinutului.1.II.7. IV. VII.90. 12.7.4. unica creaţie atharvanică de acest gen. care cuprind precepte pentru organizarea marilor ritualuri publice. În schimb. din punctul de vedere al structurării în Sa hitā.. trebuie avut în minte faptul că acest manual este o G hya Sūtra.2. II. Nir. de altfel. 1. ritualul domestic fiind mai aproape de procupările Atharva Vedei decât ritualul śrauta. samāni. În toate celelalte instanţe manualele ritualului domestic sunt compuse pe modelul Śrauta Sūtrelor. 5. cas. Ulterior preoţii atharvanici au simţit lipsa unei Śrauta Sūtre drept o inferioritate faţă de celelalte Vede şi au compus Vaitāna Sūtra.4. yajur. corespunzând g.1. Toate aceste texte. vor promova prin menţiunile de felul celor arătate.2. În recenzia Taittirīya Sa hitā a Yajur Vedei. Cugetările libere şi anti-vedicismul acelora sunt mai aproape de natura semi-seculară a Atharva Vedei. spre alinierea în canon. urmând tradiţia celorlalte trei. Vaitāna Sūtra. versuri din Vede. o poziţie ambiguă a Atharva Vedei.1.ritualului în care sunt inserate. Atharvan.4. a compus o Brāhma a şi o Sūtra. Yaska. care a fost compusă cea dintâi. Faptul că imnurile Atharva Vedei nu apar în enumerarea celorlalte trei categorii de versuri vedice indică o anumită restricţie ezoterică în baza căreia se făcea o anumită selecţie a textelor ce se cuveneau a fi recitate în marele ritual śrauta. cf.4. cf. sāman.

pentru îndeplinirea cărora sunt necesare formule adecvate. XV. şi mai mult. de aceea.. yajū śi. Nir. deochi.2. XI..1. Dar magia era mult prea adânc înrădăcinată în mentalitatea ariană pentru ca o mişcare ecleziastică să o poată da uitării. în numeroase pasaje.54. ele sunt compuse în consacratul stil atharvanic. ambele asociate cu Atharva Veda precum şi datorită faptului că preotul regelui (purohita).3. această Veda se bucură de o consideraţie mult mai mare decât cea acordată celorlale trei. Ulterior se produce o marginalizare.1 respectiv V. poeţii atharvanici înşişi nu erau conştienţi de o marginalizare voită a Sa hitei lor. pe care le vedem copiate verbatim în Taittirīya Sa hitā. sunt motivul neintegrării Atharva Vedei în canon.5. cf.23. se impune a fi curăţat de spiritele rele. anume Sūtrele sunt puse în slujba unui brahmanism strict. o atitudine ostilă împotriva acestei Vede. duşmanii vizibili şi invizibili ai patronului ritualului (yajamāna). de asemenea. I. Cu . în Maitrāya ī Sa hitā sau în Vājasaneyi Sa hitā. căile urmează a fi netezite pentru desfăşurarea desăvârşită a acestuia. Yaska. Yaska. Nir.1. După o periodă în care literatura vremii.3 atharvan nu apare menţionat împreună cu celelalte trei categorii.1. alături de cas. prin practicile magice ostile duşmanilor şi favorabile patronului. cea mai pregnantă dintre temele atharvanice.10. X. Nu imnurile cu un caracter magic. Acest lucru a fost posibil în virtutea caracterului obştesc al credinţelor sale.20. sāmāni. I. a indispensabilei ştiinţe a medicinii şi a astrologiei. XIX. Nir. cf. 6.38.2. magia. XII. de preferinţă. Aşadar vedem cum elemente atharvanice deghizate participă în śrauta. uneltele sacrificiale trebuie purificate. ci din Yajur Veda. 23. 3.22. facilitată de oroarea pe care o producea în societatea brahmanică de acum. Totodată ei sunt conştienţi de inadvertenţa religioasă a tematicii poeziei lor cu tema marelui ritual. preot atharvanic.3.6-8. XIX. din care Atharvan este exclusă.14.7.1.trebuie protejat de rak asās (o categorie de demoni). Toate aceste acte ritualice ascund în spatele lor acte de magie. într-o primă etapă. o dată cu apariţia noilor reguli de conduită socială.6. locul. era. ci nepotrivirea acesteia cu problematica marelui ritual. în jurul căruia polarizează trayī vidyā. Chiar dacă acestea nu sunt din Atharvan. Aşadar. cuprinse în textele de lege Dharma Sūtra. cf. cf. Pentru aceştia era firesc să enumere atharvāngirasān.. Yaska.

În practica ritualului era nevoie de un manipulant al instrumentarului religios. Structura şi temele fundamentale Gramaticianul antic Patañjali (secolul al II-lea î. preotul brahma. înfăptuită de preotul rigvedin hotā. În anul menţionat. Śaunakīya Sa.1. Atharva Veda. care începe cu alt vers. care cuprindea imnuri pertinente recitării în cadrul slujbelor de purificare (prayaścitta). . în care mantra citată de Patañjali apare la început. după afirmaţia lui William Dwight Whitney. în 1960.1.1. de cantilenarea cântecelor din Sāma Veda. din care lipseşte tocmai prima pagină.). preotului atharvanic îi va reveni funcţia de supraveghetor al ritualului. Toate serviciile religioase fiind ocupate. funcţie îndeplinită de preotul adhvaryu al Yajur Vedei. de recitarea versurilor adecvate din g şi Yajur Veda. În practica ritualului. Durgāmohan Bhattacharya descoperă în districtul Orissā un manuscris din frunză de palmier. Oricum. a fost Śaunakīya. devine Brahma Veda. brāhma ii de astăzi introduc Atharva Veda prin această mantra. în Paippalāda Sa. face referinţa celor patru Vede prin citarea primului hemistih din fiecare colecţie. După aproape un secol. 1. cu aceeaşi recenzie. fiind cunoscător al tuturor celor patru Vede (caturvedi) şi exponentul cel mai de seamă al ştiinţei brahmanice. în Mahābhā ya I. aceasta rămâne cea mai importantă descoperire a secolului pentru indologie. H. iar favorizarea serviciilor atharvanice de către casta războinică va impune şi recunoaşterea lor de către casta preoţească şi prin urmare introduse în marele ritual.6. 1. în momentul în care se prezintă fiecare Veda. completă. Atharvan apare menţionată prin śam no devī. Roth descoperă un manuscris pe o singură coajă de stejar. conţinând recenzia Paippalāda.1. datoria preotului samavedin udgatā. titlu folosit spre autodesemnare numai de tradiţia atharavanică însă. Unica recenzie a acestei Sa hite pe care indologii au posedat-o până în 1875.vremea aceasta devine o regulă.1.

aproximativ 6000 în prima. cât şi o tematică mai variată. XI. Imnurile fiecărei kā Ôa au un număr omogen de versuri. având o Brāhma a şi o Sūtra proprie.8). 8000 în cea de-a doua.Acestea două. ascendent cu un vers în primele cinci cărţi şi scăzând cu un vers în cărţile VI şi VII. Śaunakīya şi Paippalāda. în număr de cinci. X.20-25).7-8. cărţi (kā Exegeza modernă observă o anumită distribuire a imnurilor în trei mari diviziuni: 1. IX. A doua mare diviziune (cărţile VIII-XII) cuprinde imnuri lungi. VIII. de peste douăzeci de versuri. Trăsăturile distincte ale acestei diviziuni sunt: prevalenţa imnurilor "mistice" (cf. prima este cea mai bine studiată până în prezent. după principii editoriale pertinente. metric şi semantic. Cele patruzeci şi cinci de imnuri sunt grupate după următoarele principii: cele mai lungi imnuri ale întregii colecţii.9-10. Ele diferă în privinţa numărului de mantre. Imnurile recenziei Śaunakīya sunt grupate în douăzeci de a . în vreme ce celelalte sunt împărţite câte zece în cele patru cărţi. X. VIII.diviziuni).9-10). care se aseamănă din punct de vedere stilistic cu Brāhma ele.predomină incantaţiile împotriva noctofobiei . A treia mare diviziune (cărţile XIII-XVIII) este formată din imnuri lungi. sunt unicele śākhā ale Atharva Vedei descoperite până acum. a ghicitorilor de tip brahmodyā (cf. includerea a numeroase imnuri rigvedice (IX. Totuşi. astfel: kā Ôa număr de versuri VI 1 VII I II III IV V 3 4 5 6 7 8 2. cu o tematică variată.2. X. XI. IX. includerea în fiecare carte a unor pasaje în proză. Gopatha respectiv Kauśika şi este mult mai răspândită între atharvavedinii contemporani. acesta din urmă având lecţii mai bune din punct de vedere gramatical. Prima mare diviziune (cărţile I-VII) conţine imnuri scurte cu tematică variată. 3.9. sunt aranjate în cartea a XII-a. cu o tematică omogenă: cartea XIII -imnuri dedicate zeului-soare în ipostaza de Rohita (Rumeniul) cartea XIV -imnuri nupţiale cartea XV -poeme apologetice ale asceţilor vrātyās cartea XVI .

Serviciile religioase sunt compensate de onorarii sacrificiale (dak i ās) în aur. śūdrās) este deja recunoscută. o credinţă populară în rândurile largi ale populaţiei.k ātriyās. case (AV VI. cum ar fi inviolabilitatea brāhma ilor. prin imprecaţii la care divinitatea poate răspunde favorabil. Aceste din urmă criterii editoriale. iar nu de compunere.2). Vechea gândire religioasă populară. vite. şi o superstiţie.19.6). se vede ca dintr-un palimpsest influenţa perioadei de redactare.18.17. Din tematica imnurilor citate. însă cea dintâi indirect. a căror ucidere atrage căderea regatului (AV V. iar abandonarea ei stârneşte furiile cerului divin (AV V. Privilegiile preoţilor sunt protejate printr-o serie de tabuuri. în care societatea ariană a avansat mult înspre sud-estul câmpiei gangetice. care sunt din neamul zeiesc al Somei şi protejaţi de Indra (AV V. suferă în acestă perioadă un proces de brahmanizare. Împărţirea pe caste (brāhma ās. respectiv . a Atharva Vedei.18. a preoţilor şi a războinicilor. vaiśyās. iar casta preoţească îşi arogă o poziţie de primat în societate.8). În fapt amândouă apelează la intervenţia divină pentru ajutorarea oamenilor.71). prin esenţă magică.cartea XVII -imnuri închinate zeului-soare Sūrya.6). Soţia brāhma ului este purtată de zei înspre pământ (AV V. animal necunoscut până atunci. cât şi noţiunile de realia din textul Atharva Vedei indică o etapă posterioară epocii rigvedice. Ultima carte cuprinde pasaje din g Veda. De asemenea. Încă din perioada formării societăţii ariene în Sapta Si dhu existaseră o religie a poeţilor. deci a claselor. până în Bengal. Adesea gândirea vedică oscilează între religie şi magie. apologii ale brāhma ilor şi ale credinţei acestora. intangibilă este şi proprietatea preoţilor. la ai căror duşmani Indra le aprinde un foc în inimă (AV V. dacă nu ar fi fost compuse la o dată mai târzie.17. a cărei sacralizare îşi are originea în imprecaţiile atharvanice. negativ sau chiar deloc. reprezentată într-o societate semi-nomadă de vacă. ţinutul de baştină al tigrului.5). identificat u cu zeul Indra şi Vi cartea XVIII-imnuri funerare Cărţile XIX şi XX sunt adăugate ulterior formării colecţiei. kā Ôa a XIX-a cuprinde imnuri care din punct de vedere al conţinutului şi al numărului de versuri şi-ar fi putut găsi locul în celelalte cărţi. după cum o demonstrează criteriile lingvistice şi metrice.

Veda maselor. fie că poetul atharvanic a simţit că ruga fără ameninţare nu este eficientă. cf. domeniul lui angiras. însumând două teme principale: śānta (magie pacificatoare). în Atharvan.indirect. prin formule magice care "forţează" divinitatea să colaboreze.1. acel "atharvanesque". cum este numită de Bloomfield. Dacă în g Veda întâlnim exclusiv pioşenia rugăciunilor. coincidentia oppositorum. în bunul spirit rigvedic. printrun blestem sau o ameninţare. au o finalitate transcendentală. Spre deosebire de celelalte trei Vede care. Chiar imnuri marcate de un adânc sentiment religios. rugăciunile se împletesc cu blestemele şi cu ameninţările. Kauśikapadhāti I. fie dintr-o adaptare ulterioară ritualistă. Atharvan este asemenea unui cap cu două trunchiuri (dviśariraśīra ). se termină in cauda venenum. Vayu Purā a 65. pentru prosperitate (pau ika) şi de magie (ābhicārika).27. domeniul lui atharvan şi ghora (terifiantă). prin practicile sale pacificatoare (śāntika). Atharvan are o finalitate atât pe lumea cealaltă. cât şi pe lumea acesta. Imnurile de acest fel definesc adevărata natură a Atharva Vedei. participând prin conţinut la śrauta. .

În pantheonul vedic zeii Brahmā. Perechea Rudra-Śiva este o epifanie a puterilor . Dintre textele brahmanice cel mai important este Śatapatha Brāhma a. operă fundamentală pentru cunoaşterea semnificaţiei sacrificiului indian. Vi u. Śiva formează o importantă tripartiţie. vigoarea. cu triumful binelui asupra răului. ce sunt exterioare. Totodată are şi rolul de preot al zeilor. prelungirea vieţii etc.distrugătorul. întrucât uciderea unei fiinţe primordiale amorfe naşte viaţa şi lumea. reînsufleţirea spiritului. nu fizică şi psihică. stăpânul zeilor. căruia îi sunt dedicate 250 de imnuri din g Veda. ca în basmele româneşti. Facultăţile spirituale ale zeului focului sunt probate prin asimilarea dintre foc şi inteligenţă. marchează trecerea de la haos la cosmos. 3) Atharva Veda. Vi u este binevoitor şi simbolizează întregul. ca şi categoria spaţiului. vrăjilor. cântecele. Zeului Soma îi sunt dedicate 120 de imnuri vedice. iar Śiva . întunericului. Agni îi ajută pe oameni prin alungarea bolilor. Śiva are un aspect malefic. fiind numită "băutura nemuririi".susţinătorul. prezent în ambele mitologii. ca şi prin căldura interioară. întărirea puterilor. Ea este marcată prin zeul suveran Vāru a. Lupta se încheie. numită tapas în sanscrită. demonilor. formulele liturgice. există patru mari corpuri de Vede: 1) g Veda. Brahmā este creatorul. Cu toate acestea. Ea simbolizează cosmogonia. El este zeul focului şi ocrotitorul sacrificiului. potenţa. Tescuirea plantei soma este un simbol al împreunării sexuale. descântecele şi 4) Yajur Veda. ci spirituală. Ca virtuţi ale acestei plante miraculoase şi a zeului ce o reprezintă numim: vindecarea unor boli. dar are şi o valoare mistică interesantă. portretul cel mai elocvent al unui zeu vedic este acela al lui Indra. Zeul Agni are un statut important în g Veda. Lupta dintre Indra şi demonul V tra este celebră în mitologia indiană. 2) Sāma Veda. Trecerea de la mitologia ariană la cea vedică nu este bruscă. Agni veghează asceza.De la India vedică la India brahmanică Cum s-a amintit anterior. Brahmā creează lumea şi totuşi este mai puţin prezent ca ceilalţi doi în texte sau temple. Vi u . de la impersonal la personal. imnurile. ca şi a specificului unor ritualuri indiene.

distincţi faţă de sacrificant. spre deosebire de cele domestice. Însă brahmanismul se referă uneori nu atât la textele brahmanice. distingea trei tipuri de religie în raport cu textele sacre indiene: a) religia naturii (Veda). . ci şi în cea greacă sau chineză. susţine că ritualul consacrării reprezintă o moarte a individului profan. momentul temporal semnificând renaşterea. Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dīk ā). în cartea Le sacrifice dans l'Inde ancienne. în cartea Indian Philosophy. puterea creaţiei şi este venerat încă din perioada dravidiană a culturii indiene. Un imn din g Veda. Vedismul ilustrează religia vedică. Sacrificiul calului are menirea de a regenera cosmosul. deşi în mitologia vedică nu are aceeaşi importanţă. cât la filosofia brahmanică din textele upanişadice. De la sacrificiul animalelor s-a ajuns la cel al plantei soma. vedismul şi brahmanismul sunt componentele fundamentale. ca şi în cele brahmanice. aśvamedha. intitulat Puru asūkta.demoniace. Śiva simbolizează. şi virilitatea. ofranda adusă focului şi sacrificiul plantei soma. Ea se desfăşoară primăvara. este bine reprezentată. aşa cum arată Charles Malamoud în cartea Le sacrifice dans l'Inde ancienne. Ritul solemn se bazează pe śruti. În cadrul religiei hindu. Sarvepālli Rādhāk an. pe când ritul domestic pe sm ti. upanayana semnifică introducerea discipolului pe lângă maestru. rājasuya. Cultul vedic nu cunoştea sanctuarul. Exemplele cele mai însemnate de rituri solemne sunt agnihotra. care pot avea un singur foc şi presupun doar prezenţa stăpânului casei. pe tradiţie şi memorie. Se folosea în schimb casa sacrificantului sau un teren în natură. Ceremonia este prezentă nu numai în cultura indiană. Cât despre ceremonii. Sacrificiul o presupune ca venind din partea sacrificantului. O altă ceremonie semnificativă la indieni este cea a întronării regale. ele se divid în textele vedice. În ceea ce priveşte riturile. prezenţa obligatorie a oficianţilor. auditivă a adevărului etern. însă. Madeleine Biardeau. desigur iniţiatică. prin trei focuri sacrificiale. În literatura vedică ceremonia sacrificiului calului. Cele solemne sunt îndeplinite de oficianţi şi se caracterizează. care este cel al sacrificantului (yajamāna) pe tot parcursul sacrificiului. b) religia legii (Brāhma a) şi c) religia spiritului (Upani ad). pe revelaţia directă. şi o renaştere la stadiul divin. în două categorii: a) solemne (śrauta) şi b) domestice (g hya).

a zeilor şi a oamenilor. dintre textele Brāhma a reţinem. Există mai multe tipuri de cosmogonie în imnurile vedice. cea despre viaţa lui K a. apele. opera fiind dedicată zeului suprem Vi u. Dacă dintre cele 18 texte epice numite Purā a. în drama Śākuntala a lui Kālidāsa etc. tipicul ritualului de sacrificiu cu toate elementele sale. 4) mitul despărţirii cerului de pământ (lupta mitologică dintre Indra şi V tra).vorbeşte despre sacrificiul lui Puru a. 1 s-au creat atunci cuvântul. 90. de istoria dinastiilor de regi. subiecte din această operă sunt reluate în epopeea Mahābhārata. Este o lucrare fundamentală în ceea ce priveşte mitul sacrificiului. De asemenea. El a creat prin emanaţie. cosmicizarea. câştigând nemurirea. 3) mitul desprinderii creaţiei dintr-o unitate-totalitate. 6. Sacrificiul repetă ideea autosacrificiului lui Prajāpati. 121 şi 129. 2) mitul descompunerii unui gigant primordial (Puru a) în g Veda X. în g Veda X. Śatapatha Brāhma a prezintă construirea altarului. Imnul cosmogonic vedic este omolog cu legenda brahmanică. ca şi Bhāgavata Purā a. Autosacrificiul lui Prajāpati este exemplar. Sensul sacrificiului este moartea iniţiatică în lumea profană pentru renaşterea în cosmos şi obţinerea nemuririi. recreează unitatea supremă prin repetarea cosmogoniei şi obţine un nou mod de a fi. prin căldura interioară degajată în afară. sacru. Sacrificantul se identifică sublim cu Prajāpati. 1. Înălţarea altarului simbolizează creaţia. aşadar cosmogonia. Śatapatha Brāhma a. Ele sunt următoarele: 1) mitul fecundării apelor primordiale (Agni). desigur. Conform cu Śatapatha Brāhma a XI. bineînţeles şi el cosmogonic. pământul şi zeii pentru a popula cerul. . şi se ocupă de creaţia lumii. Descompunerea gigantului Puru a din Veda este o temă reluată prin autosacrificiul lui Prajāpati în Brāhma a. puru amedha. Potrivit denumirii sale. "Brāhma a celor o sută de poteci". Vi u Purā a este cel mai important. întruparea umană a acestui zeu. raportul dintre fiinţă şi nefiinţă (sat-asat) sau creaţia ex nihilo. Prajāpati este identificat cu timpul prin simbolul anului. demonii pentru a popula pământul. cu altarul şi cu universul.

Max Wallesser. ci beatitudinea supremă. B hadāra yaka Upani ad este important pentru cunoaşterea lui Brahman. în cartea Philologica et linguistica. hinduismul şi buddhismul. Dialogul dintre Yama. totuşi valoarea şi importanţa lor majoră în cadrul spiritualităţii indiene sunt indiscutabile. Dintre autorii acestor texte menţionăm câţiva: Āruni. B hadāra yaka. Swāmī Vivekānanda. Maitu. însă nici unul dintre ei nu-şi va putea depăşi statutul. pentru disciplina gnoseologiei.India upanişadică Dacă vechimea textelor upanişadice este o problemă discutată. Śā īlya. Yajñavālkya. Potrivit soteriologiei indiene. Hermann Oldenberg. Mai mulţi cercetători s-au ocupat cu predilecţie de învăţătura acestor texte indiene. îl compară întemeiat cu acela dintre Demiurg şi Hyperion din poemul Luceafărul de Mihai Eminescu. ca şi pentru două dintre marile religii ale lumii. Aitareya. cum ar fi: Chāndogya. Taittirīya. Cicerone Poghirc. Paul Deussen etc. René Guénon. Textele Upani ad au fost lectura preferată a filosofului Arthur Schopenhauer. Mu Ôaka. dintre care 12 principale. Kena. Īśā. De asemenea. Rudolf Otto. nicidecum o simplă mulţumire de sine profană odată cu satisfacerea unor interese personale. Carlo Formichi. Taittirīya. morţilor şi renaşterilor şi obţinerea eliberării (mok a). între care se află şi Sarvepālli Rādhāk an. Maitrayāni şi Praśna. Naciketas vrea nemurirea. Dintre textele Upani ad. sintetizează mesajul central şi înţelepciunea acestor texte: ideea echivalenţei dintre ātman şi Brahman. Cel mai însemnat din punctul de vedere al disciplinei metafizicii este Ka ha Upani ad. Reţinem critica adusă de Naciketas conceptului de fericire. Luceafărul cere "o oră de iubire" şi condiţia de muritor. Ka ha. Śvetāśvatara. le consideră pe multe anterioare textelor vedice. Chāndogya Upani ad. Uddalaka. ele sunt esenţiale pentru cunoaşterea culturii indiene şi fundament pentru mai multe dintre şcolile de filosofie şi soteriologie indiană. Belvalkar. . zeul morţii. Jainalī. Pratandāna etc. între ei fiind: S. fericirea înseamnă transcenderea ciclului samsaric al naşterilor. şi Naciketas este celebru în Ka ha Upani ad. iar unii cercetători. Mā Ôūkya. K. Există în jur de 100 de Upani ad. S. Rādhāk an. emblematic pentru disciplina misticii. consolarea sa. David Hume.

scopul fiind eliberarea (mok a). De exemplu.Brahmanismul reprezintă învăţătura textelor Brāhma a. lasă locul misticii în Upani ad. citta nu înseamnă "gândire". condu-mă de la întuneric la lumină. o celebră propoziţie upanişadică din B hadāra yaka Upani ad I. Sacrificiul coboară în interiorul uman. exprimată prin eterna reîntoarcere în ciclul samsaric al existenţei lumeşti. necunoaşterea (avidyā) este aneantizată. Sacrificiul este revalorizat prin interiorizarea lui. Mitologia. Calea. încununate în mistică. se trece la monoteismul şi mai ales la monismul brahmanic. De la magie se trece la metafizică pentru a se ajunge la mistică în cele din urmă. ci existenţa mundană şi profană. întrucât tot ceea ce este legat de karma (acţiune) atrage suferinţa. brahmanismul este a doua mare subdiviziune a hinduismului. Se aduce o grea lovitură ideii de acţiune. Din punct de vedere religios. Brahman (Dumnezeu) înlocuieşte zeităţile mitologiei vedice. Odată cu textele Āra yaka se realizează trecerea de la sacrificiu la cunoaşterea metafizică. idealul suprem fiind soteriologic: nemurirea şi libertatea. este cunoaşterea. Ignoranţa. m tyor mā am tam gamaya" (Condu-mă de la nefiinţă la fiinţă. când existau mai mulţi zei şi fiecare dintre ei era venerat ca zeu suprem. Viaţa este revalorizată din perspectiva spirituală a mântuirii. ci simbolizează o experienţă metafizică. "mental". de făptuire. prezenţa constantă a spiritului în el însuşi. potrivit cu terminologia lui Max Müller exprimată în The Sacred Books of the East. . devenind meditaţia asupra sinelui. "conştiinţă". Rabindranāth Tagore spunea în cartea The Religion of Man: "ya etad vidur am tas te bhavanti" (Cei ce-l cunosc pe Dumnezeu trăiesc în nemurire). 28 sintetizează sensul drumului existenţei şi cunoaşterii umane: "asato mā sad gamaya. condu-mă de la moarte la nemurire). De la henoteismul vedic. tamaso mā jyotir gamaya. Alături de vedism. Pe de altă parte. se schimbă şi sensurile unor concepte filosofice indiene odată cu Upani ad. pregnantă în Veda. Idealismul magic este înlocuit cu idealismul metafizic. În atare situaţie. potrivit cu textele upanişadice. Nu este devalorizată viaţa. Taittirīya arată în textul upanişadic scris de el că: "brahmāvidāpnoti param" (Cei ce-l cunosc pe Dumnezeu ating înălţimile). dar şi filosofia brahmanică din Upani ad. căci ea se află la originea suferinţei alături de egoism (aha kāra). 3.

Filosofia upanişadică se constituie. ajunge să-l desemneze pe "Dumnezeu" în statutul său impersonal şi transpersonal. ātman. Transcendent şi imanent deopotrivă. "rugă". "vrajă". dar şi via positiva ca saccidānanda (fire. absolutul era denumit tad ekam (acest unu) în Imnul creaţiunii din g Veda X. gândire. transpersonal. Brahman este definit via negativa ca neti-neti (nu-nu. Puterea unică nu mai este deţinută de un zeu. precum şi "puterea cosmică" misterioasă care conferă echilibru şi susţine întreg universul. în viziune indiană Dumnezeu sălăşluieşte în inima omului. unitatea-totalitate. În Brāhma a. nemurirea. gândire şi beatitudine). dar Brahman în Upani ad. care înseamnă "mare" şi din particula man. termenul denumeşte "sacrificiul". În g Veda descoperim sensul de "preot". 3) "aha brahmāsmi" (Eu sunt Brahman) şi 4) "tat tvam asi" (Acela tu eşti). Au fost postulate de specialişti mai multe sensuri ca: "formulă sacră". Brahman este neutrul. Dacă în creştinism şi în islam calea este de la Dumnezeu spre om. care este unitatea supremă. nici aceea). "forţă a voinţei". a trăirii. Dacă Brahmā reprezintă genul masculin şi pe zeul creator. scapă instrumentelor logicii clasice şi nu poate fi cunoscut raţional. 2) "sarva khālv idam brahma" (Tot ceea ce există este Brahman). În Upani ad. 129. într-o doctrină despre Brahman. În afară de doctrina despre Brahman (brahmavāda) se găseşte şi doctrina despre ātman (ātmavāda) în textele upanişadice. cheia filosofiei upanişadice şi indiene deopotrivă.Cuvântul Brahman derivă din rădăcina sanscrită b h. spirit). Cele două se împletesc în ideea echivalenţei dintre sinele individual şi sinele universal. Prajāpati în Brāhma a. a intuiţiei. impersonal. ci de un principiu metafizic. Ea este exprimată prin următoarele propoziţii din Upani ad: 1) "ayam ātma brahma" (Acest sine este Brahman). Calea este a unei experienţe directe. subiective şi nemijlocite. ci intuitiv. realitatea ultimă. Dumnezeu (Brahman). de "sacerdot" şi cuvântul desemnează uneori "rugăciunea" închinată zeilor. "putere magică". unde se află sufletul. sinele individual. nici aceasta. El este Dumnezeu. Ca şi la vechii egipteni. bărbat. suprapersonal. El . în hinduism şi în buddhism ea este de la om la Dumnezeu. Termenul acesta este esenţial în filosofia indiană. de fapt. fie din cuvântul manu a (om. principiul absolut. În cele din urmă natura lui Brahman este inexprimabilă (anirvacaniya). a revelaţiei. provenită fie din cuvântul manas (minte. omul primordial). Întregul. adică brahmavāda. sinele universal. însă.

sufletul universal în relaţie cu sufletele individuale (jīva). sugera interpretarea expresiei sanscrite śārīral samutthāya (ceea ce se ridică din propriul corp) prin "cel ce renunţă la noţiunea identităţii sinelui cu trupul". sinele individual în relaţie cu sinele universal (Brahman). în comentariul său la Chāndogya Upani ad. Materialiştii îl identifică eronat cu cele cinci simţuri sau cu trupul. Se pune accentul pe importanţa ei majoră. dar aceeaşi cu a fiinţei umane. esenţa divinităţii. Lumina lui ātman este lumina mistică. de fapt. de fapt. spiritul. de trup. este intuiţia adevărului absolut şi anume unitatea dintre ātman şi Brahman. El este spiritul. Potrivit lui Louis Renou. în cartea L'hindousime. Śa karācārya. de fapt înglobându-le în el pe toate acestea. omul experimentează lumina interioară (antar jyoti ). Scopul vieţii omului. conform cu învăţătura upanişadică. sens prezent în g Veda. exprimat prin identitatea dintre ātman şi Brahman. etern. fiind diferit de simţuri. Totodată. o tautologie. reprezintă sinteza supremă. static. dar este un laitmotiv în Upani ad.desemnează sufletul omului. dintre sinele individual şi sinele universal. exprimă ideea reintegrării în conştiinţa universală. de psihic. lumina fiind esenţa divinităţii şi a spiritului. Ātman este noncreat. Înţelepciunea upanişadică poate fi sintetizată în mesajul ideii unităţii supreme dintre parte şi întreg. Este. Ca principiu vital. Odată cu sublima cunoaştere a sinelui individual. a unităţii dintre ātman şi Brahman. ātman este suflul vital. de activităţi mentale. Identitatea dintre ātman şi Brahman reprezintă fundamentul misticii şi al spiritualităţii indiene. simbolizează viaţa în sine. de ego. dintre om şi Dumnezeu. fiindcă. refacerea întregului disociat în părţi în urma cosmogoniei. Repetiţia acestei idei a identităţii supreme devine obositoare pentru unii. .

Ele sunt următoarele. spre epistemologic. Chiar dacă părerile sunt diferite printre comentatori avizaţi ai filosofiei indiene. mai tolerant şi trimite la originea termenului. Gândirea indiană merge de la vedism. brahmanism. astfel: Nyāya-Vaiśe ika. mai corect decât trei momente distincte (vedism. Astfel. defineşte şcolile filosofice indiene ca "doctrine ale mântuirii. izvorâtă pe tărâmul Indiei. deşi nu în totalitate. dar este. Filosofia în viziune orientală are un sens mult mai larg. Filosofia nu este separată de religie în India. Sā khya lui Kāpila. Dacă nu reprezintă a) religia hindu sau b) unitatea culturală indiană. Elementele hinduiste sunt prezente încă din perioada vedică. atunci hinduismul desemnează c) şcolile filosofiei indiene. Yoga lui Patañjali. în vreme ce Yoga prin tehnicile de meditaţie. în cartea West-Östlische Mystik. dar acesta poate fi considerat şi ca o sinteză între filosofia vedică şi filosofia brahmanică. în esenţă. simbolizează unitatea culturii indiene. teoria pluralismului atomic aparţine şcolii Vaiśe ika. De pildă. totuşi ea există în forma ei specifică. înspre hinduism. Logica şi filologia caracterizează Nyāya. Şcolile de filosofie indiană sunt mai degrabă moduri de gândire decât sisteme filosofice. Mīmā sā se construieşte într-o interesantă teorie a . brahmanism şi hinduism) vorbim despre o includere a vedismului şi brahmanismului în hinduism. între care Carvaka şi Lokayata sunt cele mai importante. Rudolf Otto. iar René Guénon. câtă vreme în concepţia occidentală sensul de la început s-a pierdut. "dragoste de înţelepciune". În afara lor. nu metafizică". în cartea Introduction générale à l'étude des doctrines hindoues. spre analitic. Aceste şcoli pot fi grupate şi două câte două potrivit cu ideologia lor. spre intelectualizare. şi un curent cultural şi spiritual. Sā khya-Yoga şi Pūrva Mīmā sā-Uttara Mīmā sā (Vedānta). împreună cu mentorii lor: Nyāya lui Gautama. Vaiśe ika lui Ka aÔa. Mīmā sā lui Jaimini şi Vedānta lui Bādaraya a. precum şi şcolile materialiste. De asemenea. Şcolile filosofice indiene se numesc darśana (viziuni) şi sunt. totodată.India hinduistă Hinduismul reprezintă una dintre marile religii ale lumii. mai există şcolile de filosofie buddhistă şi jainistă. soteriologii. evoluţia fiind spre sistem. le numeşte "metafizică pură". Sā khya se afirmă prin pledoaria pentru cunoaştere metafizică.

întreg şi părţile sale. gen şi specii. Acestea sunt şapte: a) substanţa. fără început şi sfârşit.percepţiei şi a altor simţuri. d) generalitatea. Ele sunt definite şi subîmpărţite. Sunt enumerate 16 noţiuni logice şi se precizează că eliberarea. Sufletul. Nyāya Şcoala Nyāya de filosofie indiană îl are ca mentor pe Gautama. este considerat pur. Între altele se ocupă de mijloacele de cunoaştere din perspectiva metodei şi le numeşte pe următoarele: a) percepţia. Inerenţa sau conexiunea inseparabilă (samāvaya) se distinge de conexiunea accidentală şi separabilă (sa yoga) şi reprezintă relaţia dintre un lucru şi proprietăţile sale. II. Vaiśe ika Şcoala Vaiśe ika face corp comun în teorie cu şcoala Nyāya de filosofie indiană. "specificitate". care înseamnă "mâncătorul de atomi". "particularitate". I. b) calitatea. aluzia fiind la teoria originii lumii din combinaţia atomilor şi pluralismul acestora ca puncte esenţiale în doctrina acestei darśana (viziuni). e) particularitatea f) nonexistenţa şi g) inerenţa. cel ce a scris Nyāya Sūtra. c) mişcarea. ca şi în cazul altor şcoli filosofice indiene. Nyāya reprezintă în special logica formală şi filologia în filosofia indiană. Metafizica şi psihologia în Nyāya darśana sunt continuate în Vaiśe ika darśana. dar care nu este acelaşi cu Buddha. la rândul ei. Mentorul se numeşte Ka aÔa. d) evidenţa şi e) silogismul. Ea se distinge prin accentul pus pe logică. se divide în nonexistenţă mutuală (de pildă focul şi cârpa) şi nonexistenţă absolută (de pildă focul în apă). mântuirea depinde de o cunoaştere corectă a naturii acestor noţiuni. a toate pătrunzător. Numele şcolii provine din cuvântul sanscrit viśe a. Mintea se află în interdependenţă cu sufletul şi-i oferă posibilitatea de a . Vedānta încununează darśana (viziunile) indiene cu idealismul ei în special monist. Importanţa ei constă în categoriile logice în care sunt încadrate toate fenomenele. Nonexistenţa. b) inferenţa. mişcare şi obiectul mişcării. c) analogia.

ignoranţă. Calea este a uniunii mistice în Yoga. Atenţia se acordă teismului într-o fază ulterioară. Dacă Yoga reprezintă mai degrabă latura practică. Mistica ilustrează Yoga. . Sā khya . ci ca reală. filosofia Sā khya propune un realism dualist. ci gnoza (jñāna) este relaţia omului cu el. iar sursa de inspiraţie pentru teoria Sā khya este poemul Bhagavad Gītā. cu credinţa că Dumnezeu este în toate şi toate întru Dumnezeu. dar a cunoaşterii metafizice în Sā khya. cât şi în Nyāya. nu pot fi niciodată socotite ateiste. în consecinţă Sā khya. Chiar dacă nu este vorba de Dumnezeu personal. susţinut de Rudolf Otto. Mircea Eliade. atât în Vaiśe ika. ci este. spirit-materie. Conform cu principiul teofanismului. Sā khya formează una dintre cele mai importante şcoli filosofice indiene. sine universal. Brahman. ca māyā. Ideea sa este preluată şi de studentul lui. III. opinează că diferenţa dintre Sā khya şi Yoga consistă în faptul că prima este ateistă. Ca şi filosofia buddhistă. ca şi de alţi gânditori. însă a gnozei în Sā khya. ci impersonal. Calea spre mântuire este a tehnicilor în Yoga. unde cunoaşterea e drumul spre eliberare. dar unde credinţa în Dumnezeu e fundamentală. înălţate pe teoria golului metafizic. cu toate că nu ca zeu creator. intelectuală.pe cea teoretică. pe dinamismul creaţiei. ca şi calităţile intrinseci.cunoaşte obiectele exterioare. cum se întâmplă în filosofia Vedānta. chiar dacă nu devoţiunea. Totuşi devoţiunea are un rol important. bazată pe unitate. iar a doua teistă. este esenţial în filosofia Sā khya. ateismul nu există. Sā khya Împreună cu Yoga. câtă vreme metafizica Sā khya. Între idealismul monist al filosofiei Vedānta. Suferinţa este universală şi se află la baza existenţei. de fapt pe creaţie în desfăşurare. realismul critic al filosofiei buddhiste. de fapt. potrivit cu Sā khya ca şi cu buddhismul de care o apropie şi accentul pus pe evoluţie în ciuda creaţiei. Dumnezeu este prezent. experimentală. Dualismul Puru a-Prak ti. ci ca suflet. Lumea nu este privită ca iluzorie. totuşi Upani ad şi. Surendranāth Dasgupta. în tratatul său A History of Indian Philosophy. cea Sā khya are ca fundament textele upanişadice.

2) intuiţia unui sens teleologic al materiei şi al experienţei şi 3) dialectica eliberării sufletului din ciclul samsaric al naşterilor. Cele trei principii fundamentale ale filosofiei Sā khya sunt: 1) realitatea ontologică a lumii exterioare. ca în majoritatea soteriologiilor indiene. la rândul său. Śa karācārya. autorul tratatului Sā khya Sūtra. b) rajas . inteligenţă. morţilor şi renaşterilor. Materia are trei calităţi (gu a): a) sattva luminozitate. mentorul şcolii Kevaladvaita Vedānta. de insecte sau vegetaţie. provenind de la zei. intitulat Sā khya Kārikā. le transcende.energie motrică şi activitate mentală şi c) tamas . Puru a (spiritul). c) ādhidaivika.inerţie şi obscuritate. cauzată de fizicul şi psihicul persoanei în suferinţă. prin boli sau prin despărţirea de ceea ce este plăcut ori unirea cu ceea ce este neplăcut. susţine că există trei feluri de suferinţă: a) ādhyātmika. Durerea are drept cauză. Între alţi comentatori asupra textului clasic al lui Kāpila în filosofia Sā khya numim pe: Vacaspati Miśra. 3) reducerea la absurd contra doctrinei vidului universal în buddhism (śūnyavāda). Sā khya aduce următoarele argumente: 1) recunoaşterea obiectelor cunoscute anterior contra doctrinei clipei iluminării în buddhism (k anavāda). autorul celui mai vechi comentariu despre filosofia Sā khya. Kāpila în Sā khya Sūtra I. pentru mok a. aduce o critică pertinentă dualismului spirit-materie din filosofia Sā khya: Prak ti (materia) nu are inteligenţă şi sentimente. Mentorul şcolii Sā khya este Kāpila. Vijñāna Bhik u şi Aniruddha. provocat de animale sălbatice sau domestice. Sā khya crede în pluralitatea sufletelor ca jainismul şi se pronunţă pentru eliberarea lor din sa sāra. 2) cunoaşterea obiectelor exterioare contra idealismului vedantin (vijñānavāda). Īśvara K a. de origine divină sau celestă. 42 spune următoarele: "na vijñānamātram bhahyapratiteha" (Lumea nu este numai o idee. pentru că avem aprehensiunea directă a realităţii). prin urmare nu poate orienta creaţia spre un scop anume şi nu poate crea. nu poate crea deoarece se află dincolo de relaţii. a opune experienţa teoriei. .Împotriva ideologiei buddhiste şi vedantine. În ceea ce priveşte realitatea lumii exterioare. demoni sau forţele naturii. de categoriile experienţei şi actului. ignoranţa sufletului. b) ādhibhautika.

Se impune distincţia dintre Yoga clasică a textului scris de Patañjali şi Yoga populară. "a ţine strâns". Are o origine străveche. Cuvântul yoga. Yoga are opt tehnici după cum urmează: . specialist mondial incontestabil în Yoga. Ea reprezintă concentrarea asupra unui singur obiect. Mintea e fixată într-un singur punct. 2) egoismul (asmitā). predravidiană şi o mare răspândire şi popularitate datorate laturii practice. ca şi manifestările răufăcătoare ale subconştientului. până la cele spirituale. care poate fi şi un gând sau Dumnezeu. poate avea două rădăcini: a) termenul yuj. mentale. potrivit celebrului gramatician Pā ini. În prima sūtra din tratatul său. scopul fiind eliberarea. cu lucrarea sa Yoga Sūtra (secolul al II-lea î. "a pune la jug". "a înhăma". formele vii de Yoga. Filosofia Yoga se bazează în mare parte pe teoria Sā khya. care înseamnă tot legătură. cu sensul de legătură (yujir yoge).). Cauza este suferinţa. Ele sunt organizate în trepte. există cinci clase iniţiatoare ale acestor stări psiho-mentale: 1) necunoaşterea (avidyā). distragerile. H. conferită în primul rând de egoism (asmitā) şi de ignoranţă (avidyā). psihice. 3) ataşamentul (rāga). 4) aversiunea (dveśa) şi 5) dorinţa de a trăi (abhiniveśa). cu sensul de concentrare (yuj samādhau) şi b) termenul yujir. reţine în cartea sa Patañjali et le Yoga următoarele: "a lega laolaltă". Sunt eliminate pasiunile. iungo. de la cele fizice. La începutul practicii Yoga se însuşeşte şi se îndeplineşte tehnica ekāgratā. dispersările de orice fel.IV. Dintre semnificaţiile Yogăi. în ciuda voinţei de eliberare. Yoga şi-a câştigat renumele prin tehnicile sale de eliberare. fiziologice. Patañjali arată că Yoga înseamnă: "yogaścittav ttinirodha " (încetarea stărilor psihomentale ale conştiinţei). Sunt înlăturate definitiv automatismele psiho-mentale. Conform cu Patañjali. Mircea Eliade. dar şi uniunea mistică. Yoga Yoga a fost numită categorie specifică a spiritualităţii indiene şi adeseori aceasta se identifică cu binecunoscutul fenomen. În latină avem cuvântul iugum. Acest exerciţiu are menirea de a controla activităţile senzoriale. Mentorul şcolii Yoga este Patañjali. ca în majoritatea soteriologiilor indiene.

30. a nu fura. . Se divide în: a) inspiraţie (puraka). Ele pot fi fizice. Patañjali spune următoarele despre discipline: "śauca santo a tapa svādhyāyeśvara pra idhānāni niyamā " (Puritatea. abstinenţa sexuală. împăcarea. a copacului. În Yoga Sūtra II. 5) Pratyāhāra sau retragerea simţurilor. acestea sunt regulile). constituie pratyāhāra). Patañjali spune următoarele despre controlul respiraţiei: "tasmin sati śvāsa praśvāsayor gati prā āyāma " (Aceasta fiind împlinită. 32. Cu această tehnică se trece la practicile mentale înspre ultima etapă. spirituală. studiul şi devoţiunea faţă de Dumnezeu. 49. 7) Dhyāna sau meditaţia propriu-zisă. a nu practica violenţa. a nu fi avar. În Yoga Sūtra II. 3) Āsana sau postúrile. castitatea şi neagonisirea). poziţia relaxată etc. asceza. o meditaţie pură. Patañjali spune următoarele despre concentrare: "deśa bandhaś cittasya dhāra ā" (Concentrarea este legarea minţii de un loc). 6) Dhāra ā sau concentrarea mentală. Ele pot fi: poziţia pisicii. nederanjat de altceva. 1. Patañjali spune următoarele despre înfrânări: "ahimsā satyāsteya brahmacaryāparigrahā yamā " (Stăpânirea de sine cuprinde nonviolenţa. psihice sau morale. În Yoga Sūtra III. curmarea procesului inspiraţiei şi expiraţiei). Este un curent de gânduri. ca şi cum ar imita forma proprie a minţii. 2) Niyama sau disciplinele. o concentrare mult mai adâncă. 46. Patañjali spune următoarele despre retragerea simţurilor: "svavi ayāsa prayoge citta svarūpānukāra ivendriyānām pratyāhāra " (Simţurile în neatingere cu propriul obiect. În Yoga Sūtra II. a fluturelui. Ea este urmată de o adâncire în sine. neîntrerupt. În Yoga Sūtra III. după ce concentrarea trupului s-a realizat prin etapa posturilor. Patañjali spune despre postúri următoarele: "sthira sukham āsanam" (Postura stabilă şi plăcută). 4) Prā āyāma sau controlul respiraţiei. cinstea. Este concentrarea minţii. Patañjali spune următoarele despre meditaţie: "tatra pratyayaikatānatā dhyānam" (În care îndreptarea spre un singur obiect a conţinutului mental este meditaţia). a nu minţi. În Yoga Sūtra II. urmează viccheda prā āyāma. 54. În Yoga Sūtra II. 2. Acestea sunt: a nu ucide.1) Yama sau înfrânările. b) expiraţie (recaka) şi c) reţinerea suflului (kumbhaka). a spune întotdeauna adevărul. a păunului. sinceritatea.

Jaimini a scris Karma Mīmā sā Sūtra. lotusul cu o mie de petale. 7) sahasrāra (sahasrāra=o mie). Ea trece prin centrii corpului subtil. pământ. Odată cu enstaza. care înlesnesc circulaţia suflului vital. foc. Dacă Mīmā sā se fundamentează pe Veda şi Brāhma a. Mahant. Unirea dintre Śakti şi Śiva este idealul tantric. oglindind numai subiectul. 3) mānipura (māni=bijuterie. 3. silaba "yam" 5) viśuddha. silaba "vam". galben. Ele se opun faţă de dualismul din şcolile filosofice Sā khya şi Yoga. silaba "ham". prin unio mystica. frunte. silaba "lam". inimă. V. 4) anahata. silaba "ram". Poate fi conştientă sau diferenţiată (sa prajñāta) ori supraconştientă. ca şi faţă de logica formală din şcolile filosofice Nyāya şi Vaiśe ika. nediferenţiată (asa prajñāta). În Yoga Sūtra III. silaba "au ". Ei au următoarele denumiri şi caracteristici. creştetul capului. trupul uman este format din mai multe "râuri" (nadī). unde se uneşte cu principiul masculin. roşu. ombilic. Propun monismul şi speculaţia metafizică. sex. culoarea lunii. eter. Potrivit şcolii yogine. Vedānta pe Upani ad. Patañjali spune următoarele despre enstază: "tad evārtha mātra nirbhāsam svarūpa śūnyam iva samādhi " (Iar aceasta. alb. devine samādhi). pingala şi su umna. apă. Mīmā sā se divide în Pūrva Mīmā sā sau "prima cercetare" şi Uttara Mīmā sā sau "a doua cercetare". energia feminină (ku Ôalinī) trebuie trezită. hāna (sau medhradhāra. aer. exprimat şi prin ritualul iubirii mistice maithuna. alb. prin cakra. numită şi Vedānta. Mīmā sā Şcoala Mīmā sā lui Jaimini este foarte importantă pentru filologia indiană. pura=cetate).8) Samādhi sau enstaza. cele mai importante fiind idā. 2) svādhi medhra=penis). 6) ajñā (ajñā=poruncă. aşa cum arată Jean Varenne în cartea Aux sources du Yoga: 1) mūladhāra (mūla=rădăcină). gri. ordin). Există şapte centri psihici (cakra) în interiorul corpului uman. gât. Brahman. Tema . sublimată în mistică. înspre creştetul capului. yoginul se eliberează de lumesc şi accede în nemurire. interiorizarea liturghiei are un sens mistic în Yoga. cu suport sau fără suport. anus. Coborârea înlăuntrul propriului corp. culoarea diamantului. Ca şi în Tantra. ca şi cum i-ar lipsi forma proprie.

dinspre "a cunoaşte" spre "a fi". GauÔapada. VI. Unii cercetători au acuzat filosofia şcolii Vedānta de ermetism şi intelectualism. de fapt. Śa kara. Monier Monier-Williams numeşte egoistă viziunea vedantină în cartea sa Hinduism (p. Rāmak a. Vedānta mai este denumită şi Uttara Mīmā sā. Rādhāk an etc. însă. Paul Deussen. de exagerarea laturii teoretice în detrimentul practicii. Mādhava. Vivekānanda. Nimbarka. marca cea mai pregnantă a soteriologiei indice. sunetele articulate sunt socotite veşnice şi sacre. cu toate că atacă unele puncte ale filosofiei vedice. Legătura dintre sonor şi sens nu se datorează unei convenţii. deschizând calea spre filosofia buddhistă. ci naturii interne a cuvântului. pe înţelepciunea textelor Upani ad. considerate noncreate şi eterne. Padmapāda. numeşte cercetările vedantine drept cele mai intime şi rapide. însă. fiind la confluenţa dintre hinduism şi buddhism. în cartea sa Das System des Vedānta. cum sunt: sacrificiul.principală o reprezintă ceremoniile sacre şi răsplata care rezultă din îndeplinirea lor. Dintre gânditorii indieni vedantini cităm pe: Bādaraya a. Cuvântul sanscrit vedānta înseamnă "sfârşitul Vedelor". ritualismul şi caracterul revelat al acestor texte. asupra misterelor fiinţei. ca şi Sā khya şi buddhismul. deşi nu ştiinţifice. 28). Multe personalităţi ale culturii indiene au adoptat filosofia vedantină şi adeseori filosofia indiană este identificată cu Vedānta. în legătură cu şcoala filosofică Pūrva Mīmā sā a lui Jaimini cu care are aspecte teoretice în comun. Vedānta se plasează. Vallābha. Aurobindo Ghose. Pornind de aici. Se bazează. dar şi "sfârşitul cunoaşterii" în sensul cunoaşterii atotcuprinzătoare şi al împlinirii supreme sau o revărsare dinspre gnoseologie spre ontologie. Există mai multe şcoli în interiorul Vedānta darśana (viziunii vedantine): Kevaladvaita lui Śa kara. Discuţia este mutată din sfera filosofiei în aceea a filologiei în Mīmā sā. Rāmanuja. Accentul este pus pe caracterul revelat al textelor vedice. Sureśvara. după textele vedice şi încheie un mod tradiţional de gândire. a nondualismului pur. Vedānta nu se desprinde irevocabil de Veda. deşi axiologic poate fi prima. . Vedānta Cronologic Vedānta este ultima dintre darśana (viziuni). Śrīhar a.

Exegezele dualiste sunt fidele lucrării lui Bādaraya a. mentorul acestei darśana (viziuni). identitatea ātman=Brahman. a dualismului etc. Olivier Lacombe.sufletul omului este acelaşi cu Dumnezeu. fără calităţi şi atribute faţă de sagu a Brahman (Dumnezeu determinat). în cartea Indianité. dar nu identic cu Brahman. Nu sunt două entităţi de sine stătătoare. Trei teorii principale se desprind de pe urma lecturii lui: 1) ātman şi Brahman sunt identici. Textul este. Ca şi alţi filosofi indieni. însă. anātmavāda. Louis Renou în cartea L'hindouisme. cauză materială şi eficientă a tuturor celor existente. intitulat Brāhma Sūtra Bhā ya. greoi. 2) ātman şi Brahman sunt diferiţi şi despărţiţi până la eliberare. există două viziuni în Vedānta. observă că Īśvara se găseşte pe un plan inferior în raport cu realitatea ultimă. Dintre comentariile la textul clasic al lui Bādaraya a. În ceea ce priveşte datarea acestei creaţii există două variante: secolul I înainte de Hristos sau secolul al II-lea înainte de Hristos. 3) creştină . personal. Opera fundamentală pentru filosofia vedantină este Brāhma Sūtra sau Vedānta Sūtra. susţine că . a nondualismului clar. numai că acesta înnobilează textul prin comentariul său chiar mai reuşit în ansamblu ca obiectul de analizat. Vidul caracterizează buddhismul. Bādaraya a este preocupat de închegarea unei doctrine despre Brahman. în lucrarea citată anterior. exprimată de Buddha prin predica sa de la Sarnāth. ci două aspecte ale aceleaşi entităţi. Śa karācārya distinge între nirgu a Brahman (Dumnezeu nedeterminat). Brahman. Śuddhadvaita lui Vallābha. Primul este Brahman. De pildă. ca impersonal şi ca personal. 2) hinduistă . unitatea hinduismul şi dualitatea creştinismul.Viśi advaita lui Rāmanuja. Études historiques et comparatives sur la pensée indienne. cu Brahman.diferenţa ontologică dintre sufletul uman şi divinitatea supremă. 3) ātman este de esenţă divină. a teismului şi nondualismului disimulat. impersonal. al doilea este Īśvara. În ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu. transpersonal. deosebeşte trei viziuni religioase importante legate de suflet: 1) buddhistă inexistenţa sufletului. transcendentă. filosoful vedantin Rāmanuja oferă o interpretare mai apropiată de textul originar decât filosoful advaitin Śa kara. Olivier Lacombe. cel mai valoros este al lui Śa kara. cu atribute şi calităţi. Dvaita lui Mādhava. Bhedābhedā a lui Nimbarka. atribuită lui Bādaraya a. a diferenţierii şi nondiferenţierii.

aspectul feminin. aşa cum susţine L. două direcţii fundamentale: a) pozitivă .māyā ca avidyā.Īśvara este iluzia unei zeităţi suverane. truc. dualismul fiind. obstacol în calea cunoaşterii omului. nondualul). având afinitate cu "cenzura transcendentă" din filosofia lui Lucian Blaga. Dumnezeu). magie.māyā ca śakti a lui Īśvara. Potrivit lui Śa karācārya (maestrul Śa kara) există trei tipuri de realităţi: prātibhāsika sau empirică. într-o putere exterioară şi necunoscută. în ceea cepriveşte māyāvāda (doctrina despre māyā). relativ. ca drum de la Dumnezeu spre lume. natura lucrurilor. Māyā este o noţiune fundamentală în special în filosofia vedantină şi înseamnă "measuring the Immeasurable" (măsurarea Nemăsurabilului). amintind de expresia "dor nemărginit" din capodopera Scrisoarea I a lui Mihai Eminescu şi b) negativă . deşi mai degrabă ar fi s-o numim nevoia unui zeu suveran. dinamic etc. vorbeşte despre împlinirea lui Brahman prin Īśvara şi de Brahman ca superlativ al lui Īśvara. Māyā are mai multe semnificaţii. ignoranţă. iluzie. Şcoala filosofică Advaita a lui Śa kara are ca deviză propoziţia sanscrită "ekam eva advityam" (Există doar unul. . vyāvahārika sau fenomenală şi paramārtika sau absolută (realitatea ultimă. absolutizat. Odată cu traducerea lui William Dwight Whitney a lucrării Atharva Veda Sa hitā s-a impus sensul de "iluzie". ca energie creatoare a lui Dumnezeu personal. incapacitatea omului de a revela divinul în sufletul său şi proiectarea acestei neputinţe în afară. Measuring the Immeasurable. însă. Reţinem. totuşi. între care: capacitatea unor zei de a îmbrăca diverse forme. care a fost. energie creatoare. Thomas O'Neil în cartea Māyā in Śa kara. Raportul dintre Brahman şi māyā la Śa kara se aseamănă cu cel dintre Marele Anonim şi cenzura transcendentă la Lucian Blaga. în cartea WestÖstlische Mystik. ca drum de la lume spre Dumnezeu. ca ignoranţă. de fapt. Rudolf Otto.

India buddhistă Buddhismul a apărut în India şi este una dintre marile religii ale lumii. lui Buddha nu i se poate nega istoricitatea. Anumite versiuni arată că la naştere Buddha apare sub forma unui elefant sau a unui copil care avea deja şase luni. tot în Nepal. acesta aplecându-se pentru a-i oferi sprijinul. unui Dumnezeu. În India separaţia între cele două discipline nu se produce ca în Occident. fiu al regelui Śuddhodana şi al reginei Māyā. unde s-a născut. Într-o grădină a palatului. În mod fals este socotit o religie fără Dumnezeu. încununat cu atingerea iluminării în 523 sau 532 î. în mahāpārinirvā a. Legendele buddhiste. adică "iluminatul". se ajunge ca Buddha să fie investit. nici trimisul lui Dumnezeu şi respinge ideea existenţei unei substanţe universale. trupul lui găsindu-se azi la Lumbinī. Siddhārtha. un maestru spiritual. întrucât nihil sine Deo (nimic fără Dumnezeu). Buddha se naşte la Kapilavastu în 558 sau 567 înainte de Hristos. iar adeseori credincioşii i se roagă lui Buddha ca lui Dumnezeu. ca şi gestaţia. Va înţelege că sensul vieţii sale este de a-i elibera pe oameni de suferinţă şi va trăi întru acest ideal. Buddhismul este singura religie al cărei întemeietor nu se declară profet. regina s-a sprijinit de creanga unui arbore. Essai sur la légende de la naissance du Bouddha. care moare la şapte zile de la naşterea copilului. însă. pe Rāhula. Totuşi. chiar indirect. Legenda spune despre naşterea lui Buddha că a fost miraculoasă. unei fiinţe supreme. ci ele se întrepătrund şi devin una. semnifică pe "acela care şi-a atins scopul". H. ultima dăruindu-i un fiu. deşi el este considerat o călăuză. Tânărul se căsătoreşte la 16 ani cu două prinţese Gopa şi Yaśodhara.. La 29 de ani renunţă la plăcerile şi durerile lumeşti şi porneşte celebrul său itinerariu spiritual. Pe de altă parte s-a pus accentul eronat pe ideea că buddhismul este o filosofie şi nu o religie. Băiatul păşeşte pe flori de lotus. a trăit ca om. Va intra în eternitate. îl investesc cu alte puteri şi-l prezintă ca simbol ori ca erou mitic. H. Émile Sénart reţine detalii despre naşterea miraculoasă a profetului şi le transcrie în cartea sa. Ca şi lui Iisus şi Mahomed. Un i (înţelept) coboară din munţi pentru a-l vedea pe băiatul căruia i se prezice că . la 478 sau 487 î. cu acest statut. Numele său. Ea îl naşte pe băiat prin coapsa dreaptă. De atunci de când va obţine iluminarea la Bodha Gayā se va numi Buddha.

mesajul lui Buddha a fost transmis oral. prima sa predică celor cinci fideli discipoli. La rădăcina unui copac sfânt se va cufunda în meditaţie la Bodha Gayā. ajunge la Rājag ha. alegând calea sihăstriei. cu triumful binelui la final. Dacă prima se orienntează mai degrabă spre religie. unde trăieşte mai mulţi ani şi este discipolul lui Udraka. de la care deprinde tehnicile yogine. . a doua este mai mult filosofică. ca şi practicile de mortificare a trupului. După aceea. unde îşi însuşeşte doctrina filosofiei Sā khya de la brahminul Ārada Kalama. La pătrunderea în pădure. într-o zonă mai mică. În mitologia buddhistă. fiind în dialog şi cu lamaismul. boala şi moartea la porţile palatului. fiind o formă de buddhism denumită şi Therāvāda. în special în Śrī Lankā. dar înţeleptul îşi deplânge soarta că nu va trăi ca să-i urmeze învăţătura viitorului profet. Ca şi în cazul lui Iisus. Spre deosebire de înfrângerea lui V tra. dar într-o bună zi acesta ajunge să cunoască sărăcia. Tatăl îl creşte pe tânărul Siddhārtha ca viitor moştenitor regal. lupta cu demonul Mārā este un episod semnificativ şi reprezintă confruntarea dintre bine şi rău. Timp de şase ani Gautama va practica Yoga în formele cele mai severe şi va primi numele de Śakyamunī (ascet printre asceţi). Buddha va ţine la Sarnāth. în apropiere de Benares. la prima ieşire a sa dincolo de ziduri. iar Hināyāna sudului. Mahāyāna aparţine geografic nordului şi are o arie largă de răspândire. când s-a creat Sa gha. odată cu reuniunea consiliului de 500 de arhat (merituoşi) de la Rājag ha. Atunci decide să renunţe la viaţa lumească şi împreună cu Ca Ôaka merge în pădure. Există două mari şcoli ale filosofiei buddhiste. cu un sens profund cosmologic. În cele din urmă va condamna folosirea puterilor miraculoase (siddhi) în folos propriu. Le va vorbi despre cele patru adevăruri nobile şi va pune în mişcare dharma cakra (roata legii). cea a lui Mārā are o însemnată funcţie soteriologică. Mahāyāna (marea cale) şi Hināyāna (calea mică). este mai accesibilă publicului larg şi îl vede pe Buddha ca zeu. se leapădă de toţi zeii ce-l acompaniaseră şi de hainele sale de prinţ. după ce a refuzat oferta regelui Bi bisāra de a primi o jumătate din regat de la el. Va opta pentru calea de mijloc. comunitatea buddhistă. rezervată unui public restrâns şi-l vede pe Buddha ca om. bătrâneţea. Itinerariul lui Siddhārtha Gautama include Vaiśāli.va deveni suveranul universal. iar religia s-a format după dispariţia lumească a profetului. După iluminare.

pe evoluţie. c) vorbire adevărată. legea cauzei şi efectului. samapattī sau reculegere şi samādhi sau enstază. Buddhismul prezintă. pe dinamic. Ānanda. dorinţa. nonsubstanţialitatea. cel mai important filosof buddhist. conceptul de sa sāra (provine de la cuvântul sanscrit sansarana . pe de o parte. ale cărei cauze sunt: pofta. anātmavāda (doctrina nonexistenţei sufletului). accentul pus pe devenire. f) efort adevărat. śūnyavāda (doctrina despre vid). de căutător solitar al mântuirii şi eliberării prin intrarea în nirvā a. dar şi modelul de bodhisattva. dihotomia dintre adevărul absolut şi adevărurile relative. ci a minţii. retribuţia faptelor. egoismul. 2) originea suferinţei. Cele patru adevăruri nobile enunţate la Sarnāth celor cinci discipoli fideli reprezintă fundamentul filosofiei buddhiste: 1) suferinţa (du kha). tehnicile de meditaţie (divizate în dhyāna sau meditaţia propriu-zisă. de fiinţă altruistă şi plină de compasiune faţă de ceilalţi. Figurile centrale în buddhism sunt: Buddha. compasiunea (dayā) şi caritatea (dāna). dar nu a sufletului. b) gândire adevărată.peregrinarea prin mai multe existenţe). punctul zero dintre polul negativ şi cel pozitiv. universalitatea suferinţei. discipolul preferat al lui Buddha şi . ignoranţa. boală. Aśoka. profetul. d) activitate adevărată. condiţia de arhat. moarte. cea de bodhisattva şi cea supremă de Buddha. 4) calea de mijloc (madhyamīkā). buddhismul împrumutând din Yoga tehnici specifice). h) concentrare adevărată. g) atenţie adevărată. 3) distrugerea suferinţei se face prin abolirea acestor cauze. setea. împăratul care a avut o mare contribuţie la răspândirea buddhismului. originea dependentă. care nu înseamnă nihilism. care-i ajută pe toţi să se elibereze. bătrâneţe.Dintre punctele principale ale ideologiei buddhiste numim: transmigrarea. disciplina mentală. Conduita etică. plăcerile. e) existenţă adevărată. despre care Buddha a preferat tăcerea decât să se pronunţe etc. ataşamentul. Nāgārjuna. ecuaţia ignoranţă-dorinţăexistenţă. să pătrundă în nirvā a. pe transformare. impermanenţa lucrurilor. înţelepciunea asigură împlinirea idealului potrivit lui Buddha. ca una dintre căile de eliberare de suferinţă. relaţia dintre sa sāra şi nirvā a. modelul de arhat. autorii unor tratate de bază pentru doctrina buddhistă. autoanihilarea. descoperită în naştere. ci echilibru. conceptul de nirvā a (fără voinţă). Drumul spre eliberarea de durere are opt poteci: a) părere adevărată. Dignāga şi Dharmakīrti.

sarvam anityam . În ceea ce-l priveşte pe Nāgārjuna. Din mitologia buddhistă cităm pe: Maitreya. nu ca profeţi ai unor religii noi. ahi sā (a nu face rău altuia).Mahākāśyapa. văzută ca eliberare. dintre efemer şi peren. fie ca mok a (în hinduism) sau ca nirvā a (în buddhism). el exprimă trei idei esenţiale pentru filosofia buddhistă în tratatul său intitulat Mūlamadhyamakakārikā: 1) vidul universal (sarvam śūnyam. pe Avalokiteśvara. Dintre ideile fundamentale ale religiei jain reţinem: doctrina despre karma (acţiune) ca lege universală. Conduita unui jain presupune: dreapta vedere. 3) calea de miloc (madhyamīkā). expresie ce aminteşte de ceea ce proclamase Buddha: sarvam du kham. viitorul Buddha. Pe de altă parte. relativitatea. care ţine universul în palmele sale. filosofia brahmanică prin teza nonsubstanţialităţii. termenul fiind baza denumirii viitoarei religii.totul este durere. La vârsta de 30 de ani. Mahāvīra (marele erou) s-a născut şi a trăit în vremea lui Buddha şi totuşi cei doi nu s-au întâlnit niciodată. ca şi tânărul Buddha. o dovadă fiind şi scopul ei. pe care o depăşesc devenind lideri spirituali. pe Amitābha. La naştere Mahāvīra se numea Vardhamāna (cel îmbelşugat). renunţă la viaţa lumească şi se dedică timp de 13 ani tehnicilor ascetice şi meditative. pluralitatea sufletelor. dreapta cunoaştere şi dreapta purtare. dintre relativ şi absolut. cel ce a înfiinţat consiliul. India jainistă Jainismul este o religie născută pe teritoriul Indiei. 2) echivalenţa dintre sa sāra şi nirvā a. salvatorul. Se plasează ideologic între hinduism şi buddhism. totul este efemer). . Amândoi aparţin castei războinicilor (k ātriya). ambiguitatea realului. ci din convingere atacă ritualismul şi sacrificiul vedic. inexistenţa unui zeu suprem ca şi în buddhism. Profetul jainismului. mântuirea. În cele din urmă va deveni un jīna (învingător). ca şi caracterul revelat al textelor vedice. care personifică înţelepciunea şi este protectorul erudiţiei. imginea mistică a lui Buddha şi pe Mañjuśrī. satyagraha (casa adevărului) etc.

cei îmbrăcaţi în alb şi b) Digambāra. India epopeilor I. răpită de stăpânul demonilor. ca loc reprezentativ Ayodhyā. Sītā. şi în primul rând intrigile uneia dintre soţiile regelui. Subiectul se împarte în două. poezia.. romantică. o îmbrăcăminte şi încălţăminte fără piele.m. Epopeea Rāmāya a are 24. spre deosebire de epopeea Rāmāya a. Dintre credincioşii jain s-a remarcat în primul rând Mahātma Gā dhī. "tatăl" naţiunii indiene. zeul maimuţă. fie cântat cu acompaniament. Scrisă de poetul Vālmīki. socotit Bāpujī. Bharata şi de animalele pădurii conduse de Hanumān. goi. adevăr şi dreptate.d. interesează. Ajutat de fratele său. La început.000 de ślokās şi se divide în şapte cărţi. căreia acesta îi era dator. este mai degrabă eterogenă în compoziţie. Cele două epopei ale literaturii indiene. scrise între 500-50 î. stilul. sunt Rāmāya a şi Mahābhārata. Mai mult o poveste. ca exemplu Mahābhārata. scrisă în estul Indiei. Vālmīki fiind chiar numit ādi kavi (întâiul poet). Rāmāya a Poezia epică sanscrită se împarte în două clase: a) ākhyāna (literatură.a. naraţiune) sau purā a (veche poveste). care cere un regim alimentar strict vegetarian. la Ayodhyā. Nu numai subiectul. a iubirii sale nepieritoare pentru soţia sa. Rāmāya a este o pledoarie pentru dragoste. ci şi forma. De la . povestea epică. uneori chiar acoperirea gurii pentru a nu înghiţi vreo insectă ş. în prima parte sunt prezentate evenimente de la curtea regelui Daśaratha. ca exemplu Rāmāya a şi b) itihāsa (istorie. Rāva a. compusă în vestul Indiei. ca loc reprezentativ Kuruk etra. ci pe mit. Textul fie era recitat.Credincioşii jain se împart în două secte: a) Śvetambāra. cei înveşmântaţi în aer. Epopeea Mahābhārata. Religia jain se impune prin respectul acordat vieţii. A doua parte nu se mai clădeşte pe istorie. ascunsă de Rāva a în regatul său din Śrī La kā. cu o infuziune lirică. Bharata. Rāmāya a (Calea lui Rāma) este povestea vieţii lui Rāma. H. prietenie. făcute pentru a-şi urca pe tron propriul fiu. Kaikeyī. şi mult mai omogenă. Rāma porneşte la eliberarea soţiei sale. legendă) sau kāvya (poem eroic).

real se trece la fantastic. a tatălui său. Rāma primeşte calm porunca regelui. a soarelui şi a lunii. prin triumful binelui asupra forţelor răului. Mahābhārata este o epopee asemănătoare capodoperelor lui Homer. o răpeşte pe Sītā. Realismul se îmbină cu legendarul. şi va trăi în fericire alături de soţia sa. autorul insistând asupra perioadei întemeierii lui în urma bătăliei dintre cele două mari seminţii. Are 18 cărţi. ademenită de un cerb de aur în care fusese metamorfozat unul dintre demoni. Daśaratha îi îndeplineşte dorinţa celei de-a doua soţii şi-l urcă pe tron pe fiul lui Bharata. stăpânul zeilor. zeul maimuţă. .000 de ślokās. care înseamnă "ordonatorul". soţia lui. Mahābhārata Scrierea epopeii Mahābhārata este atribuită înţeleptului Vyāsa. care rezistă seducţiilor nimfelor şi obţine eliberarea şi împăcarea cu rivalul său. ca şi cu cel mic Lak ma a. Rāma va domni la dreapta cu devotatul său frate mijlociu. ca în basmele româneşti. în special Iliada. şi demonul V tra. şi de fratele său mai mic Lak ma a. care a sechestrat apele. Bharata. adevăratul urmaş la tron şi întâiul său fiu. Epopeea are ca temă principală una mitologică. Ea este reprezentată cu precădere de drumul lui Rāma pentru a o salva pe Sītā. Proporţiile acesteia sunt cosmice şi finalul este marcat. pentru 14 ani în pădure. Ajutat de animalele conduse de Hanumān. Vaśi ha. Dintre episoadele cele mai ilustrative ale epopeii Rāmāya a numim două: 1) naşterea din ceruri a fluviului Ga gā şi 2) penitenţele lui Viśvamitra. îl înfrânge şi o eliberează pe Sītā. La moartea regelui. Mahābhārata are mai mult de 100. Rāma se duce în regatul demonului Rāva a. Bharata refuză cu demnitate tronul şi pleacă în pădure pentru a-l regăsi pe fratele său cel mare şi a-l readuce pe tron la Ayodhyā. Ei se reîntorc la Ayodhyā. Lupta dintre Rāma şi Rāva a este simbolic şi ilustrează celebra confruntare din mitologia indiană dintre Indra. Rāva a. Mahābhārata (Marea Indie) reprezintă eposul poporului indian. stăpânul demonilor. O duce în regatul său din Śrī La kā. însă. exilându-l pe Rāma. şi pleacă în pădure acompaniat de Sītā. II. lupta dintre bine şi rău. Chiar de zece ori mai voluminoasă decât epopeile homerice.

Stilul epic se îmbină cu cel didactic. viteji. tronul revine celui de-al doilea. . neprimindu-le. Pā Ôu îşi cer înapoi posesiunile şi. de a instrui în spiritul hinduismului. Se stabileşte o înţelegere de aplicare a rezultatului partidei de zaruri pentru 12 ani. O dovadă a caracterului profund religios o reprezintă şi faptul că epopeea Mahābhārata a fost recitată în templul lui Mahākāla din Ujjain. I-a crescut pe cei cinci nepoţi împreună cu fiii săi. îi provoacă la luptă pe cei din neamul Kuru. Pe lângă faptul că înving. Amândouă seminţiile sunt descendente din regele Bharata. aşa cum arată valoroasele comentarii ale filosofilor Śa karācārya din şcoala Vedānta şi Kumārila din şcoala Mīmā sā. Acesta a avut cinci fii. Descrierile de bătălie sunt folosite cu intenţia de a-i motiva pe reprezentanţii castei luptătorilor. stăpânul neamului Kuru. după întoarcerea din exil. Duryodhana devine gelos pe prosperitatea verilor săi şi îl invită pe Yudhi hira la o partidă de zaruri. Bătălia durează 18 zile. La moartea subită a lui Pā Ôu. întrupare a zeului suprem Vi u. şi a le indica sensul vieţii lor. dintre care cel mai renumit era Duryodhana. nu departe de Delhi. cei cinci fii Pā Ôu. numit Kuruk etra (tărâmul neamului Kuru). dând Hastināpura celor din seminţia Kuru şi Indraprasthā celor din seminţia Pā Ôu. unde acesta pierde regatul său. prinţii Kuru. regele Dh tarā ra îl numeşte pe Yudhi hira ca viitor moştenitor. Dh tarā ra a avut mult mai mulţi fii.majoritatea divizate în mai multe părţi. fiul lui Śakuntalā. armata. Cei din neamul Kuru profită de exilul celorlalţi şi le conduc şi regatul. Fiii îşi cer şi ei drepturile şi regele se vede nevoit să dividă regatul fiilor şi nepoţilor. Ne referim în continuare la subiectul epopeii. numiţi prinţii Pā Ôu. pe fraţi şi pe regina Draupa ī. pustiindu-l. ce vor fi de exil. stăpânul neamului Pā Ôu. fratele lui mai mare a luat puterea. cu scopul de a educa. ca şi în capitole. trăiau doi prinţi: Dh tarā ra şi Pā Ôu. Astfel. alături de ajutorul lor. în ţinutul celor descendenţi din Bharata. şi Yudhi hira. Conduşi de K a. Primul fiind orb. Bhīma şi Arjuna erau cei mai importanţi. Atunci. între care Yudhi hira. Nepoţii dovedindu-se pricepuţi în mânuirea armelor. Pe lângă istorie şi legendă epopeea are un adânc filon religios de factură etică sau filosofică. k ātriya. cei din neamul Pā Ôu înving în cele din urmă. epopeea are drept subiect bătălia cea mare dintre descendenţii lui Bharata şi descrie cele 18 zile de luptă dintre Duryodhana. Potrivit cu titlul.

a cunoaşterii. 2) povestea peştelui. Gā dhārī. a dăruirii de sine. eliberarea. în hira. a spiritului suprem şi a eliberării. legenda amintindu-ne de Alcestis de la greci) şi 7) povestea iubirii dintre Nala şi frumoasa Damayantī. a renunţării. Ele sunt aşezate într-o ordine ascendentă. într-o structură în trepte. preluată de Kālidāsa. care nu se lasă până Yama. după ani de suferinţe şi umilinţe. care. Poemul are ca subiect căile de eliberare a omului şi ele sunt prezentate din perspectiva mai multor tipuri de Yoga: a faptei. sunt singurii ce rămân în viaţă. Bătrânul Dh tarā ra se retrage în pădure cu soţia sa. Toate acestea sunt capitole în creaţia tradusă în română din sanscrită de indianistul Sergiu Al-George. sinteza spiritualităţii indiene. pe nume Sāvitrī. a tainei regeşti. care este bijuteria literaturii indiene. La urmă se găseşte scopul suprem. Brahmā. Dintre cele mai ilustrative episoade ale epopeii. a deosebirii celor trei tendinţe. în împărăţia lui Indra.K a. nu-i dă înapoi sufletul bărbatului ei. dar urma unui joc de noroc. III. zeul morţii. se găsesc următoarele: 1) povestea frumuseţii şi iubirii eroinei Śakuntalā. 5) călătoria lui Arjuna la zei. pe care-l răpise (ca urmare a dragostei şi faptelor soţiei acestuia. Bhagavad Gītā În cadrul epopeii Mahābhārata se găseşte poemul Bhagavad Gītā. şi moare acolo. ceea ce semnifică poemul biblic Cântarea cântărilor pentru creştinism şi pentru iudaism. la fel ca în cazul lui Yudhi reunită în cele din urmă. a înţelegerii. distrusă tot de mâna hazardului. Satyavat revine la viaţă şi cei doi vor trăi mulţi ani fericiţi. preluată de Vālmīki în epopeea sa. 3) povestea lui Rāma. fiul lui Śibi. a viziunii celui cu mai multe forme. Yudhişţhira este încoronat rege. a concentrării. este mântuirea. ca încarnare a lui Dumnezeu creator. potrivit cu soteriologia hindu. Bhagavad Gītā (Cântecul preaînţeleptului) reprezintă pentru hinduism. . în afara celor descriind bătălia. a deosebirii celor trei credinţe. 6) povestea model a devotamentului şi iubirii soţiei lui Satyavat. care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva un porumbel din ghearele unui uliu. Modelul retragerii în pădure îl vor urma mai târziu şi nepoţii săi Pā Ôu. specifică practicilor Yoga. 4) povestea uluitoare a regelui Uśīnara.

renunţarea la plăcerile lumeşti. 24) śaucam (curăţenia). făptuirea. avatāra al zeului suprem Vi u. 13) tyāga (renunţarea).5) damaśca (reţinerea simţurilor). Mesajul poemului Bhagavad Gītā. dar nu cu gândul la răsplată. a sinelui universal. Discuţia se concentrează în jurul a două subiecte importante: a) cunoaşterea lui Dumnezeu. şi K a. 18) mārdavam (blândeţea). 3) jñānayogavyavasthiti (perseverenţa în Yoga cunoaşterii). b) imitarea actelor divine. 7) svādhyāyas (studiul scripturilor). 16) dayā (compasiunea). 17) bhūteśv aloluptvam (eliberarea de pofte). 6) yajñaśca (sacrificiul). 25) adroho (absenţa răutăţii) şi 26) nātimānitā (absenţa trufiei). . 21) teja (splendoarea). În spiritul soteriologiei indiene. 15) apaiśunam (abţinerea de la vorbe rele). 12) akrodhas (absenţa mâniei). aşa cum arată Heinrich Seuse. 20) acāpalam (absenţa păcălelii). de fapt principiul imitatio Dei. 10) ahi sā (nonviolenţa). apoi ascetismul.Capitolul al XVI-lea din Bhagavad Gītā este cel mai semnificativ. 4) dānam (caritatea). unul din fiii din neamul Pā Ôu. 2) sattvasamśuddhir (puritatea inimii). El se intitulează Daivāsurasa padvibhāgyoga (Calităţile divine şi cele demonice). În contrast se află trăsăturile demonice. practica meditaţiei şi detaşarea. conduita activă. Capodopera se construieşte pe dialogul dintre Arjuna. 11) satyam (adevărul). care sunt 6: 1) dambho (ipocrizia). sfatul dat lui Arjuna. bazat pe o revelaţie divină. se predică devoţiunea (bhakti). 19) hrīr (modestia). la fructul faptei. unul dintre discipolii lui Meister Eckhart. 22) k amā (iertarea). 9) ārjavam (onestitatea). Omul are următoarele 26 de calităţi divine: 1) abhayam (absenţa fricii). 14) śāntir (pacea). dar şi a sinelui individual deopotrivă. 8) tapa (austeritatea). care susţine universul. la existenţa profană. 5) pāru yam (duritatea) şi 6) ajñānam (ignoranţa). 23) dh ti (forţa). este acţiunea. Renunţarea avairājya) constituie la. care devine imitatio Christi în creştinism. 3) bhimānaśca (trufia). 4) krodha (mânia). 2) darpo (aroganţa). detaşarea de setea fructului (phalat esenţa mesajului din poemul indian.

declamarea. soţia zeului suprem Vi u. de fapt. Bhatta Nārāya a. ambele provenite din verbul na din limba prāk t. stările emoţionale. K a Miśra. Dansul. teatrul are o origine divină. Experienţa estetică. arta muzicală. tehnica dansului. despre Lak mī. Śūdraka este regele căruia îi este atribuită . al cărui nume în sanscrită înseamnă. Rājaśekhara. Cuvântul na a înseamnă "actor". cu invocarea unei zeităţi în favoarea spectatorilor. ka hak sau orissī aceste aspecte. numit şi Munī (ascetul). Onoarea de inventator al dramei în India i se atribuie lui Bharata. Tradiţia culturală indiană îl descrie pe Bharata ca fiind nevoit să joace o piesă în faţa zeilor.India clasică I.a. Timpul şi spaţiul diferă astfel încât se preferă schimbări de locuri şi date. în vreme ce nā aka . Piesa se deschide de regulă cu o rugăciune. structura operelor dramatice. cântecele. este socotit autorul tratatului de artă dramatică intitulat Nā yaśāstra. "actor". cum ar fi ka hakālī. zeul creator. Dramaturgia: Śākuntala Forme de dramă se regăsesc şi în imnurile vedice. mişcările corpului actorilor fiind acompaniate de gesturi mimice ale mâinii şi feţei. ori atribuite unor regi ca: Śūdraka sau Śrīhar a. K emīśvara. un protector al scriitorilor. ritualul scenei. limbajul. trăirea mistică. Viśākhadatta. comportamentul personajelor ş. Bharata. având corespondentul n t în sanscrită şi semnificaţia de "a dansa". Dialogul este o caracteristică apărută mai târziu."piesă". originile dramei în literatura indiană sunt incerte. Cele mai importante lucrări ale dramaturgiei clasice indiene datează din secolele V-XI după Hristos. Ele au fost scrise de autori ca: Bhavabhūti. unele dintre ele conţinând dialoguri. Dāmodara Miśra. Conform cu această operă. sunt câteva dintre subiectele acestui tratat esenţial pentru literatura clasică indiană. Regăsim şi astăzi în unele forme ale dansurilor tradiţionale indine. metrica. recitarea şi mimica se îmbină apoi în cadrul artei dramatice. Kālidāsa. La început drama în India consista în pantomimă. Caracterul religios al dramei clasice indiene este fundamental. creat de Brahmā. Prologul are aspectul unui scurt rezumat al piesei divizate în scene şi acte. Totuşi. numit şi Har adeva.

cerul şi pământul. Ca şi în dramaturgia greacă. reflectă viaţa de curte. Piesa Śākuntala are şapte acte. armonia poetică şi romantică. zeii şi oamenii nu sunt separaţi. una dintre ele. din pricină că n-a fost salutat de Śakuntalā. Kālidāsa pătrunde în adâncimile sufletului uman. blestemul ascetului Durvāsā. Între operele sale enumerăm: Śākuntala. acesta îşi aduce aminte de iubirea sa. regele Du yanta nerecunoscând-o într-adevăr pe Śakuntalā şi tratând-o cu lipsă de respect. ca şi al literaturii indiene. un model. regele dă peste un băiat care se juca cu un pui de leu. al literaturii universale. umbreşte dragostea. în vreme ce piesa Nāgānanda este o pledoarie pentru valorile buddhismului. un inel poate reînvia amintirea. fiind inspirată tot din Rāmāya a. o poveste de dragoste. Rājaśekhara a scris mai multe opere dramatice. Odată ce un pescar îi aduce regelui inelul descoperit într-un peşte. sunt transfigurări artistice ale subiectului epopeii Rāmāya a. În ultimul act. Piesa lui Kālidāsa este capodopera literaturii clasice indiene. atribuită regelui Śrīhar a. Delicateţea sentimentului de dragoste. Cu toate acestea. Mālavikāgnimitra şi Vikramorvaśī. Śākuntala. Mādhava şi Mālatī fiind Romeo şi Julieta pentru indieni.piesa M cchakatikā. Creaţia a fost pentru prima oară tradusă în engleză de William Jones în 1789. Kālidāsa este cel mai de seamă reprezentant al dramaturgiei indiene. Însă. Regele urmăreşte o gazelă. când privirea sa fu răpită de frumuseţea eroinei. Actul al cincilea prezintă reîntâlnirea dintre eroi. Nu doar un bun cunoscător al naturii. tandreţea fascinează în piesa capodoperă a lui Kālidāsa. Celelalte două drame ale lui Bhavabhūti. Femeia nu găseşte inelul şi abandonează orice speranţă. un clasic. Subiectul este extras din epopeea Mahābhārata. Piesa Ratnāvalī. Du yanta este regele care se îndrăgosteşte de Śakuntalā. pe Śakuntalā. fiica unei nimfe. căreia îi propune căsătoria (actul al III-lea). Menakā şi a înţeleptului Viśvāmitra. de o calitate dramatică incontestabilă. Bāla Rāmāya a. Ascetul a blestemat-o că va fi complet uitată într-o zi de iubitul ei. . Cu surprindere va afla că acel băieţel este fiul lui şi o va regăsi pe mama acestuia. soţia lui. Bhavabhūti a scris opera Mālatī-Mādhava. Mahāvīra carita şi Uttara Rāma carita. remarcată şi prin subtilitatea caracterizării personajelor.

de Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Pisica este chemată să facă pace în disputa dintre vrabie şi maimuţă. şi totuşi derivă din surse buddhiste. Mai multe naraţiuni se inserează într-un ansamblu narativ mai mare. sunt scrise în proză. model regăsit şi în Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir sau în Animal Farm a lui George Orwell. Fabulele. simţindu-se neglijat. morală şi pe învăţăminte. Prin folosirea umorului. Atunci pe loc pisica înşfacă pe unul din combatanţi cu ghearele şi pe celălalt cu dinţii. fiind prezentaţi de doi şacali. însă. Ei devin prieteni apropiaţi. cea mai semnificativă este creaţia lui Vi uśarman intitulată Pañcatantra. autorul expune şi critică majoritatea viciilor umane. viclenia. în acest sens. dar şi naratologia în India clasică. după un model preluat de la arabi şi persani. În ceea ce priveşte specia fabulei. Naratologia: Pañcatantra Tonul didactic şi aforistic predomină în proza clasică indiană. în legătură cu principiile unei conduite (nīti) corecte. Textele buddhiste pun mare accent pe etică. care fac cunoştinţă. pentru a da numai două exemple. cât şi taurului separat că celălalt . după care îi devorează. Nu este o lucrare buddhistă. ci hindu. Ea ţine un lung şi impresionant discurs despre vanitatea existenţei şi importanţa supremă a virtuţii. unele dintre ele amintind de opera lui La Fontaine. Cu ironie şi prin mijlocirea satirei. maimuţei şi vrabiei. într-o direcţie inversă procedeului artistic al personificării. Le spune atât leului. caracterizate printr-o filosofie a proverbelor şi reflecţii etice. Într-o altă fabulă găsim povestea unui taur şi a unui leu. Unul dintre şacali. infidelitatea etc. minciuna. Pasărea şi maimuţa se apropie să audă mai bine vorbele înţelepte ale pisicii. Dhammapada este o carte de aforisme şi transmite câteva din învăţăturile profetului Buddha. de regăsit şi în celebra lucrare 1001 de nopţi. Titlul reflectă ideea compoziţiei: diviziunea în cinci cărţi. în literatura română veche. Ne amintim. provoacă intriga. Împărăţia animalelor este un simbol al societăţii oamenilor. cu inserări de versuri aforistice. Dintre fabule reţinem aceea a pisicii. avariţia. trăsături şi acţiuni umane sunt transferate animalelor.II. El este exprimat făţiş în poveşti şi fabule. făţărnicia. La început se intenţiona ca Pañcatantra să fie un manual pentru instruirea fiilor regilor. De exemplu. de pildă: ipocrizia.

Hitopadeśa este o altă operă de naratologie clasică indiană cuprinzând fabule. lucrarea fiind scrisă în 1373 d.d.m. în partea a doua din Pañcatantra ilustrează sensul prieteniei. Cea mai frumoasă este aceea a regelui Śibi. Ca rezultat. H. care conţine elemente de magie şi rituri.a. care şi-a dat viaţa pentru a salva un porumbel din ghearele unui uliu. descriu conflictul şi reconcilierea dintre gâşte şi păuni. Sursele sunt buddhiste şi în ea se regăsesc numeroase aluzii la poveştile fabuloase despre naşterea lui Buddha. şoarecelui şi ciorii. Aventurile broaştei ţestoase. în vreme ce primele două sunt inspirate din Pañcatantra şi reiau subiectele de acolo.complotează împotriva celuilalt. Fabula maimuţei şi crocodilului din partea a patra arată cum naivii pot fi flataţi pentru a li se lua posesiunile şi ne duce cu gândul numaidecât la celebra fabulă a corbului şi vulpii din creaţia francezului La Fontaine. Este împărţită în patru părţi. ultimul învingând. intitulate Război. Autorul ei e necunoscut. scrisă de Somadeva. respectiv Pace. taurul şi leul se confruntă în luptă. . Si hāsana dvāt śikā. Alte texte ale naratologiei clasice indiene sunt: Vetāla pañcavi śati. dar în ordine inversă. A treia şi a patra. Śuka Saptati sau "cele şaptezeci de poveşti ale papagalului" ş. datând din 1070 d. Pericolul distrugerii prieteniei în cazul unor foşti duşmani este subliniat în a treia parte. Ka hā Sarit Sāgara sau "oceanul râurilor de poveşti". cerbului. despre poveştile şi aventurile regelui Vikrama. este o amplă lucrare cu 124 capitole. şacalul va beneficia de poziţia privilegiată pe lângă leul conducător după uciderea taurului. De pe urma maşinaţiunilor sale. Bazată pe textul din Pañcatantra. H.

"Limba sanscrită. aşadar. La 15 ianuarie 1784. în 1792 tusa hāra. s-a orientat mai apoi înspre traduceri din sanscrită . Se poate presupune că din aceeaşi sursă provin şi gotica. Întreaga muncă a celui care a fost cel dintâi preşedinte al Asiatic Society. Avea să treacă mult timp de la această subtilă observaţie până la naşterea propriu-zisă a lingvisticii comparate. mult mai desăvârşită decât greaca. treizeci de domni care alcătuiau elita societăţii europene din Calcutta. ca să fi fost produsă prin accident. ebraică. Sir W. Rezoluţia a fost găsită în Asiatic Society. greacă. în 1789 traduce în engleză Śākuntala lui Kālidāsa. Acesta. are o mirabilă structură. avea să stabilească afinitatea limbii sanscrite cu celelalte limbi definite ulterior de către lingvişti ca indo-europene. arabă. Jones deschidea discuţia despre instituirea unei societăţi culturale. totuşi avînd o prea puternică afinitate cu amândouă. Sir W. sub pionieratul lui Sir W. pentru întâia oară abordată ştiinţific prin acribia filologică a unui german. care reprezintă primul text tipografiat în sanscrită. proces în care s-au încercat numeroşi savanţi europeni. Franz Bopp.Istoricul studiilor indologice Pionieratul studiilor indologice se leagă de numele lui Sir William Jones. celtica şi vechea persană. probabil. Jones compune nouă ode către diferite zeităţi ale pantheonului . cercetările sale se vor întinde aupra a tot ceea ce este produs de om sau creat de natură". mult mai bogată decât latina şi cu mult mai rafinată decât amândouă. în 1791 Hitopadeśa lui Vi uśarman. fără să considere că au izvorât din aceeaşi sursă comună care. sub preşidenţia Şefului Justiţiei. persană. oricare i-ar fi vechimea. cu scopul declarat : "Frontierele investigaţiilor vor fi limitele geografice ale Asiei. În virtutea dimensiunii titanice a creativităţii sale. Jones. atât de puternică (afinitatea) încât nici un filolog nu le-ar putea examina pe toate trei. in Curtea Supremă din Fortul William. acest lucru nu ar fi fost cu putinţă fără o bună cunoaştere a limbii sanscrite şi a civilizaţiei indiene vechi. nu mai există". Fără îndoială. deopotrivă în ceea ce priveşte rădăcinile verbale şi formele gramaticale. şi între aceste limite. cu o bună cunoaştere a limbilor latină. ca judecător al curţii supreme din Bengal. care sosea la Calcutta în 1783.

germană şi rusă. după modelul oferit de Asiatic Society of Calcutta şi publică primul jurnal în acelaşi an. trezea interesul pentru studiul sanscritei. Eugène Burnouf. membru al Asiatic Society of Calcutta şi rezident britanic al Nepalului. posibilitate care îi facilitează colectarea a numeroase manuscrise. H. care circula în ediţie pirat în Germania şi Franţa. René Ghousset. Silvestre de Sacy. în 1799. Celebrul poem al lui Shelly Hymns to Intelectual Beauty datorează mult inspiraţiei acestor ode. nu mai puţin celebri: Rudolph Roth şi Max Müller. achiziţionate după înfrângerea lui la Śrīra gapā han. îmbogăţit cu manuscrise din biblioteca sultanului Tipu. Louis Renou. Introduction of Indian Buddhism in French.rămâne istorică prima ediţie a g Vedei. Între timp.hindus. Cu acestea. În toată această perioadă. unul dintre puţinii cunoscători ai limbii sanscrite între membrii societăţii. prin traducerea în latină a Upani adelor. Alfred Foucher pune bazele Institutului Francez în Kabul şi înfiinţează Franco-Japanese Mansion în Tokyo. . tipărit la Academia din Sankt Petersburg şi rămas în istorie sub numele de Dicţionarul de la Sankt Petersburg. Studiile asupra buddhismului se afirmă şi ele. Anquetil Dupperon. M. Garocin de Tassy. Émile Sénart. Între numeroasele contribuţii ale celui de-al doilea discipol. în Franţa. care patrona Catedra de Sanscrită în Collège de France. prin autoritatea lui B. pe care le trimite la Paris. publica la Londra traducerea englezească a Bhagavad Gītei. St. Asiatic Society of Calcutta începe să fie cunoscută în Europa prin periodicul Asiatic Research inaugurat în 1788. Munca sa prestigioasă este continuată de discipolii săi. Louis de la Vallé-Poussin. Studiile indologice în Franţa sunt reprezentate de Sylvain Lévi. Alfred Foucher. Dintre aceştia. Charles Wilkins. apărută la Leipzig în 1845. Acesta devine bibliotecar al recent infiinţatului Indian Office Library in London. De numele celui dintâi se leagă cel mai pertinent dicţionar etimologic al limbii sanscrite. dar şi vedice în Europa. Burnouf este cel dintâi care introduce studiile buddhiste. Jules Bloch. Sa sk t Wörterbuch. alcătuieşte un studiu comparativ al textelor buddhiste în pāli şi sanscrită. tradusă ulterior din engleză în franceză. Martin şi Langlois înfiinţează Société Asiatique. în transliterare. Jean Przyluski. În 1822 francezii Abel Remasut Chezy. Hudgeon.

Fratele său. Ewald. Între discipolii săi merită să îi amintim pe Theodor Benfey. Odată cu apariţia pe scena studiilor indologice a altui german. ia naştere oficial filologia comparată. . August Pott. August Schlegel. Deutsche Morgenkandische Gellschraft după prototipul Asiatic Society. creşterea numărului de sanscritişti în Germania impunea înfiinţarea unei asociaţii. Cei doi fraţi Schlegel inspiră mişcarea romantică a vremii în cercul elitiştilor germani : Johan G. cu o continuitate neîntreruptă până în 1830. impresionantă ca mărime şi conţinut. Franz Bopp. Gramatica comparată a limbilor sanscrită. în şase volume. în perioada celui de-al doilea război mondial. cu o singură întrerupere până în prezent. în funcţie de care sunt trasate analogiile cu celelalte limbi indo-europene. În 1833 şi 1851 alcătuieşte. Harder. latină. În 1791. piesă care va stârni entuziasmul lui Goethe. Germania nu rămâne izolată de valul entuziast creat de studiile indologice. H. vorbeşte de la sine despre importanţa care i se recunoştea sanscritei în acea vreme. Fichte. Christian Larssen. germană şi slavă. Schiller. Brockhaus. Aşadar. socotind-o o limbă de bază. Otto von Bohtlingk (colaboratorul lui Roth la Dicţionarul de la Sankt Petersburg).După cum am văzut deja. G. Christian Larssen. Prima ediţie critică a Bhagavad Gitei. lituaniană. În 1803 Friedrich Schlegel publică impresionanta Über die Sprache und Weisheit der Indier. Asociaţia începe publicarea unui jurnal. greacă. fondată de H. pune bazele unui înalt nivel al studierii limbii sanscrite la Universitatea din Bonn. gotică. Georg Forster traduce in germană Śākuntala lui Kālidāsa după traducerea lui W. Schelling. avestică. se datorează tot lui Friedrich Schlegel. compune în patru volume Indische Altertums Kunde (Enciclopedia Indiei). Rudolph Roth. iar în 1823 inaugurează periodicul Indische Bibliothek. Amploarea studiilor indologice cuprinde şi Rusia imperialistă. Theodor Aufrecht. Elevul acestuia din urmă. recunoscut în acea vreme ca "Vārā asī al Europei". Jones. cu text tipărit în devanāgarī şi traducere în latină. Locul pe care ilustrul lingvist îl acorda sanscritei.

trimite pe tânărul lingvist Robert Lenz la studii la Berlin şi la Oxford. Pionieratul său va fi ulterior încununat de munca altor distinşi indologi ruşi : V. C. Essay Towards a Dictionary. A. V. sunt marcate de numele lui Körösi Csoma Sándor. în Transilvania. F. Maurice Bloomfield. Patrov. iar în 1805 publica o lucrare despre India. după această privire de ansamblu asupra imensului edificiu al studiilor indologice în cele trei . R. Asiatic Society of Calcutta. rămas şi până astăzi unul dintre cele mai competente şi mai întrebuinţate de către tibetanologi. Merită menţionat efortul. în 1842 fondează lângă Boston American Oriental Society. Începuturile studiilor tibetane. Forsch. sub îndrumarea lui Rudolph Roth. Edward Elloidge Salisbury studiază la Berlin sub îndrumarea lui Bopp şi Larssen şi la Paris avîndu-i profesori pe Chezy şi Burnouf. Aceasta este urmată de o gramatică a limbii tibetane si de o operă de sinteză asupra Tangurului. Hopkins. dar însemnat şi edificator ca exemplu. din pricina morţii sale premature. F. Lanman inaugurează Harvard Oriental Series cu text standard în limba sascrită şi traducere în limba engleză. şeful Departamentului Educaţiei al Guvernului Rusiei. Tibetan and English este prima încercare de întocmire a unui dicţionar tibetano-englez. F. Întors în ţară acesta va împlini dorinţa preceptorului său spiritual. Vasilli Vasiliev. Fortunatov. retras în sihăstriile Tibetului din 1823 până în 1842. care studiază de asemenea la Berlin. Jackson sunt nume de orientalişti americani care se prezintă de la sine. al cărui secretar şi preşedinte va fi ales. dar. V. unde îi întâlneşte pe Albrecht Weber şi pe Franz Bopp. În 1810 lua fiinţă la Sankt Petersburg o instituţie după modelul iniţial. Miller. născut în 1790 în Egerpatak. apoi la Tübingen. F. pentru scurtă vreme. După cum se vede. enciclopedie a religiei tibetane. mai obscur în panegiricul studiilor indologice. În încercarea sa de a introduce sanscrita în Universitatea din Petersburg. Discipolul lui Salisbury este William Dwight Whitney.În 1765 Gerasim Levedeev sosea în Calcutta. consacrat de contele Uvarov. La întoarcere va ocupa postul de profesor emerit la Universitatea din Yale. aflate întotdeauna în vecinătatea studiilor indologice. Eduard W. din nefericire. Cu această experienţă. Kossowiez.

Drept răspuns la acest spirit.continente. a luat fiinţă în 1917 Oriental Research Institute în Pune. prezidată de Rām Gopāl Bhandarkār. . când au încercat o perioadă de reviriment al conştiinţei naţionale. iar apoi. Europa. rădăcinile pornesc din solul Indiei. patronul spiritual al institutului numit. de la Calcutta. în 1919 a avut loc prima conferinţă All India Oriental Conference. N. străinii au cules recolta". dar au fost extinse de către pionierii englezi. în consecinţă. pe care învăţaţii autohtoni l-au perceput imediat după primul război mondial. de asemenea secretar al ilustrului Bhandarkar Oriental Research Institute : "Indienii nu au cultivat ogorul pe care l-au moştenit şi. Da Ôekar. Asia şi America. R. susţinută în 14-16 octombrie 1986 la Pune. După expresia secretarului general al celei de a 33-a sesiuni a All India Oriental Conference.

Nu este vorba de balcanizare. distingem patru particularităţi: 1) ignoranţa. în afară de faptele lingvistice. oameni care cunosc bine propria lor cultură şi aspecte importante ale culturii occidentale ori una dintre culturile europene şi totuşi sunt ignoranţi cu referire la Orient.Studiile indologice în România I. exprimată. înfrumuseţând adevărul uneori. dar şi legături culturale marchează raportul Europei cu Orientul. în perioade diferite ale acesteia. Sunt oameni care iubesc tot ce ţine de India şi acceptă cu entuziasm tot ce aud despre India. mai mică. prin exacerbare. în trăsături de caracter ca: ospitalitatea. Eurasia. dragostea mistică etc. d) nivelul de trai. În ceea ce priveşte imaginea Indiei în România. resemnarea. f) o condamnabilă atitudine rasistă faţă de rromi sau faţă de culoarea pielii. Adevărul este valabil şi în situaţia contrară: buni cunoscători ai Orientului care ignoră culturile occidentale. . contemplarea metafizică. Pot fi întâlniţi la noi. Datorită poziţiei sale geografice. de pe vremea continentului unit. Proporţia este. răbdarea. 2) dispreţul. 4) Adevărata cunoaştere este singura cale ce ne poate reda India în adâncime şi în adevărata ei lumină. g) o definire răuvoitoare a altor religii decât cea creştină drept păgânism etc. înainte şi mai ales după expediţia împăratului Alexandru cel Mare în India. e) mentalităţile (îndeosebi mariajul aranjat şi condiţia femeii). Adesea Orientul este identificat cu India. însă. într-o modalitate de cunoaştere. Invazia ariană în India certifică această relaţie care există de milenii. Comerţul cu mătase şi cu mirodenii. cu toate că la alte nivele atunci. 3) exotismul şi 4) cunoaşterea adevărată. India în România Contactul Occidentului cu civilizaţiile şi culturile Orientului a fost constant în istorie. 2) Dispreţuirea Indiei în România are diverse cauze: a) sărăcia. 3) Exotismul este un sentiment transformat. chiar dacă ignoranţa lor se relevă din punct de vedere general sau particular. Pasiunea cunoaşterii. ci de originea comună indo-europeană. b) mizeria. c) bolile. România este socotită o poartă a Orientului. 1) Există şi în România ignoranţi. de pildă. aşa cum ei există pretutindeni.

Adyār. în statul indian Orissā. chiar filmele.interesul ştiinţific. 4) cărţi şi studii ştiinţifice sau literare dedicate culturii indiene sau relaţiei dintre ea şi cultura română sau cultura rromani. Körösi Csoma Sándor din Transilvania merge în India pe jos pentru a descoperi originile limbii şi poporului maghiar şi rămâne acolo până la moartea sa. În secolul al XIX-lea. pentru spiritualitatea indiană ar fi bine să se impună când vorbim de imaginea Indiei. 1) Itinerariile în India datează din vremuri îndepărtate. Românii care cunosc cu adevărat India se apropie de ea din trei direcţii de principiu: a) magică şi psihologică (sufletul). Śāntiniketan. Aceasta este atractivă în România prin: religii. fizica etc. Apoi. Darjeeling. Distingem mai multe direcţii ale studiilor indologice la noi: 1) jurnale şi memoriale de călătorie. Jaipur. devenind membru al unei secte ascetice. teoriile Sā khya şi Vedānta. În secolul nostru. Madrās. bătrân venerat şi acceptat să intre în templul Jagannāth din Puri. Rameśvaram. botanica. Puri. mai ales dansul şi muzica. În urma itinerariului său spiritual în India devine cel mai important indianist român şi istoric al . doctrinele buddhiste şi jainiste. între 1928-1931.a. Haridvār. Am tsār ş. 3) conferinţe şi cursuri universitare. Există afinităţi. filosofii. unde este interzisă intrarea unor persoane de altă religie decât hinduismul. la Calcutta şi Ri ikeś. Indologia în România Dragostea pentru India şi cercetarea indologiei în România este veche şi semnificativă. cultura străveche. Madurai. Āgrā. practica Yoga. Printre primii călători români în India despre care avem informaţii scrise se găseşte Ioan Pinxner din Transilvania în secolul al XVI-lea şi Benjamin de Fălticeni din Moldova în secolul următor. fiind numit bābā. b) intelectuală şi filosofică (mintea). elementele de tradiţie. dragostea pentru cultura şi civilizaţia indiană. Prinţul Alexandru Ghica din Ţara Românească a trăit la Puri. devenind specialist mondial în tibetanologie. Delhi. arta indiană. II. călătorind şi în alte părţi ale ţării: Vārā asī. literatura clasică indiană. c) mistică şi religioasă (spiritul). limbile indiene şi în special sanscrita. medicina tradiţională. 2) traduceri ale unor opere ale literaturii indiene. Mircea Eliade trăieşte o experienţă bogată şi împlinită în India. dar şi influenţe. doctorul Johann Martin Honigberger din Braşov călătoreşte în India de 5 ori şi trăieşte acolo 26 de ani.

Mircea Itu etc. şi a scris articole şi cărţi despre India. Varlaam şi Ioasaf. şi să continue munca de indologie a savantului Eliade. Bogdan Ficeac a publicat o carte de reportaje despre India. în statul indian Tamil Nādu. Dana Sugu. Constantin Brâncuşi vizitează de două ori India. Dana Ţane. George Coşbuc realizează o antologie de texte sanscrite. trimis de Cicerone Poghirc. şi scrie despre labirintul magic al străzilor din cartierul Go aulia.religiilor. în urma călătoriilor sale în Orient. Ioana Vrăbiescu. Sergiu Demetrian a trăit aproape 30 de ani din viaţa sa. Adelina Patrichi. care. Lelia Popescu. Tudor Vianu călătoreşte în India. Academicianul Romulus Vulcănescu. Trei ani a stat în India Nicolae Tufoi şi a studiat Yoga la Ri ikeś. Radu Bercea şi mai tinerii Carmen Negulei. Julieta Moleanu. India. de profesorul de hindi. iar în 1938 în legătură cu proiectul templului de la Indore şi al unor sculpturi pentru palatul lui mahārāja de acolo. care a trăit cinci ani în China. . în afara celor menţionaţi: George Anca. Vlad Şovărel. romane şi mai ales o impresionantă operă academică. ca şi Marin Marian-Bălaşa sau Ilie VasileDrugan. un memorial de călătorie în India. scrie o carte şi se documentează în mitologie universală. Maria Albu. iar G. unde se vorbeşte despre expediţia în India a împăratului Alexandru cel Mare. la Benares. cercetătorul Laurenţiu Theban. Cristian Tudor Popescu a scris articole în urma vizitei sale în India. participase la un alt congres în India. fiind însoţit. aflat în Keralā. versiunea creştină a vieţii lui Buddha. la rândul său. Carmen Coţovanu. cuprinzând şi fragmente din epopeile Mahābhārata şi Rāmāya a. Teohari Antonescu traduce fragmente din Upani ad. Claudiu Soare. şi mai mulţi cercetători şi indianişti români. Liviu Bordaş. cărţi şi studii de indologie. Între călătorii în India se numără. Vasile Andru a întâlnit în India pe Dalai Lama şi pe preotul care conduce biserica creştină. 2) Traducerile au început cu aceea din greaca veche a cărţilor populare: Alexandria. Cristian Coşeriu. La Kāñchipuram. de asemenea. făcând cercetări asupra gândirii filosofice indiene. un jurnal indian. Academicianul Alexandru Rosetti vizitează. Sergiu Al-George avea să meargă în India la un congres de lingvistică. Corina Oţel. în apropierea malurilor Gangelui. Bogdan-Duică traduce un pasaj important din Sāvitrī. Eric Becescu. Mihai Gânj. în ianuarie 1973. Florina Dobre. Laurenţiu Theban. scriind despre Yoga. Din limba germană poetul a tradus drama Śākuntala a lui Kālidāsa. desigur.

Dimitrie Nanu şi Ioan Mihălcescu. însă. În ceea ce-l priveşte pe preotul Mihălcescu. 3) În ceea ce priveşte conferinţele şi cursurile universitare. Dana Sugu a publicat traducerile altor texte upanişadice. Postolache au tradus epopeea Mahābhārata şi imnuri vedice în 1969. Cicerone Poghirc a tradus celebrul Imn al creaţiei din g Veda. cuprinzând fragmente din Upani ad. Cea mai consistentă operă de traducere din sanscrită aparţine lui Theofil Simensky: Pañcatantra. Amitā Bhose a căutat să finalizeze proiectul lui Georgian. Kālidāsa şi Somadeva. Burlă şi tot el a încercat să . a pregătit o ediţie critică a cărţii lui Bhanudatta. cum ar fi: Īśā Upani ad şi Kena Upani ad. Constantin Făgeţan a tradus Yoga Sūtra lui Patañjali. Deopotrivă. Florina Dobre. Istoricul religiilor a încercat şi el traducerea textului în timpul şederii sale în India. Carmen Coţovanu etc. Dar a utilizat variante occidentale şi nu a tradus din sanscrită. Constantin Georgian. din opera lui Kālidāsa şi din be galī poeme ale lui Rabindranāth Tagore. Vlad Şovărel. fragmente din Mahābhārata. După o versiune franceză Radu Bercea a tradus B hadāra yaka Upani ad şi Chāndogya Upani ad. Rasamañjari. imnuri vedice. în 1920 a tradus Manava Dharma Śāstra (Legile lui Manu) şi imnuri vedice şase ani mai târziu. semnate de George Anca. ci din limbi de circulaţie. bazându-se pe varianta lui Richard Garbe şi atrăgând criticile lui Eliade. Cele mai bune traduceri au fost. a tradus autori români în be galī şi îndeosebi pe Mihai Eminescu. Amitā Bhose a publicat mai multe traduceri din be galī în română din literatura bengaleză şi mai ales din opera poetului Rabindranāth Thākur (Tagore). cele ale lui Theofil Simensky şi Sergiu AlGeorge. o catedră de sanscrită este înfiinţată pentru prima oară în 1876 la Universitatea din Bucureşti de Vasile M. În revista Indica se publică fragmente de traduceri din sanscrită din diverse opere ale literaturii indiene.Textul Bhagavad Gītā are mai multe versiuni în limba română: Dumbravă. opere ale lui Pā ini. L. Mircea Eliade a dat câteva traduceri din sanscrită ale unor texte indiene. activitatea lui fiind continuată de Theodor Iordănescu. Eugen Papiniu şi I. tratatul de artă dramatică Nātyaśāstra şi Gītāgovinda lui Jayadeva. De asemenea a tradus două dintre cele mai importante texte upanişadice: Ka ha Upani ad şi Mu Ôaka Upani ad. ultimul lucrând 15 ani la traducere. bun cunoscător al sanscritei. intitulat Nasadasya.

m. inclusiv religiile Indiei. şi informaţii utile despre religiile Indiei. Indianistica ar fi bine să fie studiată nu în contextul limbilor orientale. cultură şi civilizaţie indiană la Universitatea Bucureşti.d. Ulterior va ţine cursuri despre cultura indiană în mai multe universităţi din lume. Între 1830-1840 la Iaşi preda sanscrita în particular August Rischel. La Universitatea din Sibiu. universităţile din Roma. oprindu-se şi asupra religiilor Indiei. Amitā Bhose a predat ani de zile sanscrită. Chicago University. Theodor Iordănescu a continuat cursul de sanscrită şi literatură indiană al profesorului său şi a fost urmat de Sergiu Al-George. Preotul Ioan Mihălcescu la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti a predat istoria religiilor. Mircea Eliade a vorbit adeseori în Universitatea Bucureşti despre filosofia indiană. Anton Zigmund Cerbu a predat istoria religiilor.a. unde predau profesori ca: Lucia Wald. Nae Ionescu şi Mircea Florian făceau referiri la filosofia indiană. . cuprinzând. devenind ulterior preofesor emerit al Universităţii din Bochum şi directorul Centrului Român de Cercetări din Paris. istoria civilizaţiei şi istoria lingvisticii.condusă astăzi de profesoara de chineză Florentina Vişan. care azi funcţionează în interiorul secţiei de limbi clasice. discipolul lui. Dan Sluşanschi şi Ioana Costa etc. P. La Universitatea din Bucureşti B. Profesorul Poghirc a predat gramatică comparată. Lund sau New Mexico ş. cum sunt: Sorbona. La sfârşitul secolului al XIX-lea o catedră de sanscrită şi lingvistică indo-europeană se găseşte la Universitatea Bucureşti. La Universitatea Bucureşti. desigur. la Columbia University din Statele Unite ale Americii. Asistent al lui Nae Ionescu. în cursurile lor. Şef al catedrei de limbi şi literaturi orientale .Cicerone Poghirc înfiinţează secţia de indianistică. Profesori indieni au predat la secţia de hi dī: Induprakāś Pa ey. care funcţionează ca un lectorat de hi dī. venind de la Universitatea din Cluj-Napoca. religie şi filosofie comparată. Lucian Blaga a ţinut un curs de filosofia religiei. Haşdeu ţinea un curs valoros de filologie comparată indo-europeană şi utiliza frecvent sanscrita.pună bazele uneia şi la Universitatea din Iaşi. Cursurile au fost conduse de Constantin Georgian. după ce ani de zile a fost condusă de turcologul Vladimir Drimba şi de profesoara de arabă Nadia Anghelescu . be galī. primul profesor de sanscrită din punct de vedere oficial în România. ci în cadrul unui departament de studii indo-europene.

Dintre profesorii români din cadrul secţiilor de hi dī. Tiwārī. La Universitatea din Cernăuţi Aram Frenkian preda filosofia cu trimitere şi la filosofia indiană. S. care predă un curs de cultură şi civilizaţie indiană. continuat la Universitatea Bucureşti şi apoi de discipolul său. Au mai predat la Universitatea Bucureşti la secţia de indianistică şi profesorii Eric Becescu (1995. gramatică şi curs practic. de fapt. .P. (unde a fost continuat de Liviu Bordaş). La Universitatea din Timişoara Constantin Făgeţan predă sanscrita şi filosofia indiană. ţine un cenaclu de filosofie indiană la Ploieşti. Constantin Marin predă acolo filosofie indiană. La Universitatea din Oradea. Vlad Bănăţeanu a ţinut un curs de gramatică comparată indo-europeană. La Universitatea din Iaşi Theofil Simensky a ţinut un curs de gramatică comparată a limbilor indo-europene şi sanscrită. cel ce în anul universitar 1997-1998 a pus bazele secţiilor de indianistică (hi dīrromani) şi de rromani . Julieta Moleanu predă cursuri de latină. Radu Bercea la cursul de literatură veche indiană. acestea fiind ţinute. precum şi un curs "Mircea Eliade" la Universitatea "Spiru Haret".cu sprijinul administrativ al şefului Catedrei de Limbi Orientale de atunci. Kumār predă literatura hindi. unde Carmen Negulei urma să predea sanscrita. sanscrită şi rromani) şi rromani îi remarcăm pe Laurenţiu Theban la limba hi dī. după 1990. iar un discipol al său şi al lui Cristian Bădiliţă. S.Delia Grigore la literatura rromani şi antropologie rromă. La Universitatea din Cluj-Napoca Ion Pop şi Mircea Borcilă au creat condiţiile studierii culturii indiene. Lelia Popescu şi Sabina Popârlan la cursul practic de hi dī. indianistică (hi dī. greacă veche şi sanscrită. profesoara Sanda Râpeanu . după încheierea studiilor sale de doctorat în sanscrită la Universitatea din Poona. care a predat şi sanscrită. Traian Costa. Gheorghe Sarău la limba rromani. Si gh şi I. curs de limba sanscrită şi de Yoga facultativ) şi George Anca (literatură şi civilizaţie indiană). de profesorul Adrian Poruciuc. începute în anul universitar 1992-1993. gramatică. profesorul de persană Viorel Gheorghe Bageacu şi al doamnei decan. De anul acesta universitar profesorul indian S. predând şi filosofia indiană la Facultatea de Filosofie. fiind. Vidyāsāgar. La Iaşi Dumitru Irimia a urmat acelaşi model de structurare a studiilor de cultură indiană. curs practic şi curs facultativ. Cristian Andrei. Mircea Itu.

Mircea Itu ş. Teologie. Sabina Popârlan. Gheorghe Sarău. în Ministerul Educaţiei Naţionale. Ion Petrescu. Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române. şi cel care între 1990-2000 a consolidat studiul limbii şi culturii rromani în şcoli. prin structurarea unei secţii de indianistică. între care: Liviu Bordaş. îndeosebi începând din mai 1998. George Anca. alături de limbile hindi şi sanscrită. La Ministerul Educaţiei Naţionale. are o bogată activitate legată de promovarea tinerilor specialişti în indianistică şi rromologie. Laurenţiu Theban şi Mircea Itu ş. în paralel. Florina Dobre. Prima promoţie de studenţi ai secţiei de indianistică . academician Alexandru Surdu. primul secretar Yogeśvara Sa gvan şi Mircea Itu etc. manifestări la care au luat parte.a. Julieta Moleanu.La Delhi University există. Mircea Itu răspunde de sectorul filosofiei indiene. de cunoaşterea culturii şi civilizaţiei indiene în România. Gâdea. a unei serii de tineri români. Laurenţiu Theban. Carmen Coţovanu. între alţii: Alexandru Surdu. pe vremea când era referent pentru relaţiile bilaterale cu India. a relaţiei dintre spiritualitatea indiană şi spiritualitatea română. în cadrul căreia. a contribuit la trimiterea la studii în această ţară. ataşatul cultural Vikram Rānā. a iniţiat un program de cercetări pentru cunoaşterea filosofiilor Indiei. la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. prin lucrări destinate uzului didactic şi prin decizii de manager la nivelul ministerului privind şcolarizarea rromilor. Timp de cinci ani. în condiţii financiare deosebit de bune. Carmen Negulei. Mihai Gânj. Salomeea Romanescu. Romulus Vulcănescu. preşedintele Secţiei de Filosofie. Florina Dincă. fiind. să se studieze şi limba rromani. de inspector. Dimitrie Vatamaniuc.a. Corina Hristu. Gheorghe Sarău. De remarcat este şi faptul că Gheorghe Sarău. a solicitat oficial şi în nume propriu reluarea activităţii secţiei de limba hindi. La Ambasada Indiei la Bucureşti ambasadorul Rājīv Dogra organizează conferinţe despre spiritualitatea indiană şi relaţiile dintre cultura română şi cea indiană. I. Mircea Handoca. George Anca. constatând întreruperea limbii hindi timp de doi ani. în cealaltă calitate a sa. Bogdan Ficeac. totodată. o secţie de limba şi cultura română în cadrul Departamentului de Studii Germanistice şi Romanistice. La Academia Română directorul Institutului de Filosofie. cu începere din anul universitar 1997-1998. Acolo au lucrat ca visiting lecturer următorii profesori români: Nicolae Zberea. ca referent de relaţii externe cu India.

Prinţul Alexandru Ghica şi-a luat doctoratul la Universitatea din Jena. Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster au continuat cercetarea lui Haşdeu în domeniul folclorului comparat. conduita morală a detaşării în capodopera Glossa. influenţe din cultura indiană se regăsesc în opera lui Mihai Eminescu: cosmogonia din Scrisoarea I şi Rugăciunea unui dac. despre istoria Indiei şi a prezentat studiile sale în cadrul cenaclului Junimea. studiul acestei limbi la Colegiul de Învăţământ Deschis la Distanţă (IDD .limba rromani". cursul de cultură şi civilizaţie veche indiană. Teohari Antonescu a scris despre filosofia hindu şi buddhistă. a făcut cercetări în botanică. la anul I. îmbinarea între viziunea creştină despre Dumnezeu şi cea hindusă . Totodată. ce acordă burse de studiu pentru 30 de cursanţi rromi. medicină.specializarea "institutori . conceptul samsaric de "cerc strâmt" din ideea reîncarnării. studiul limbilor rromani şi hindi se continuă în secţii independente. El a realizat un dicţionar amplu anglo-tibetan şi a scris o gramatică a limbii tibetane.prin demersurile sale constante . inspirate după Imnul creaţiei din g Veda. Gheorghe Sarău a iniţiat. din octombrie 2000. 4) Studiile şi cărţile de indologie abordează diverse aspecte ale culturii indiene.CREDIS Universitatea Bucureşti). pentru 60 de tineri rromi şi români. Cronologic se poate începe cu valoroasele contribuţii în tibetanologie ale secuiului transilvănean Körösi Csoma Sándor. A devenit brāhma a şi a căutat să urmeze itinerariul spiritual al lui Śa karācārya prin India.îşi va încheia studiile în iulie 2001. cu sprijinul Colegiului CREDIS şi al Centrului "Educaţia 2000+". Doctorul Johann Martin Honigberger. filologia şi folclorul românesc. studenţii rromi şi români de la secţia de limbă şi literatură rromani urmând obligatoriu. sas din Braşov. dialogul dintre Hyperion şi Demiurg din Luceafărul. Bogdan Petriceicu Haşdeu a avut o mare pasiune pentru cunoaşterea sanscritei şi a cercetat relaţiile dintre literatura veche indiană. Afinităţi pregnante cu spiritualitatea indiană. cadre didactice care predau limba maternă rromani în şcoli. înfiinţând . etnografie şi arheologie în timpul celor 26 de ani petrecuţi în India. ţinut de Mircea Itu. Totodată a scris despre monumentele buddhiste din Himālaya şi despre vindecarea holerei. a studiat sanscrita în Occident şi asceza hindu în India. Din anul universitar 1998-1999.

Prefeţele la cărţile de indologie ale lui Theofil Simensky. totodată. De asemenea. atitudinea catabasică în faţa morţii. Aram Frenkian scrie studii însemnate despre filosofia indiană. În 1946. comparând-o cu filosofia greacă şi mai ales cu Plotin. vidul universal. unele cuprinse în cartea Philologica et linguistica. Theofil Simensky a publicat câteva cărţi pe tema gramaticii comparate a limbilor indo-europene. studii despre gramatica lui Pā ini şi antologii de texte din literatura veche indiană. despre influenţa unor texte ca Pañcatantra. articole. Blaga analizează religiile şi filosofiile Indiei în urma unei solide documentaţii. ci de indologie comparată. următoarele studii: Un element folcloristic străvechi la Caragiale. despre influenţa cosmogoniei vedice asupra celei eminesciene. jurnale.în Sărmanul Dionis etc. precum şi substanţialul articol Studiile sanscrite în România sunt necesare şi de mare importanţă. În Curs de filosofia religiei. A scris. stihialul. istoria văzută ca act spiritual. memoriale de călătorie cu subiect de indologie. câteva din sculpturile sale Măiastre urmau să fie amplasate în templul din Indore. scriind. Cicerone Poghirc a publicat numeroase studii despre limbile indo-europene. intitulată L'Orient et les origines de l'idéalisme subjectif dans la pensée européenne. în acest sens. de impactul culturii indiene asupra culturii române. Ka hā Sarit Sāgara şi Mahābhārata asupra lui Petre Ispirescu. . romane. şi despre traducerea dramei Śākuntala realizată în limba română de George Coşbuc. În Trilogii găsim observaţii şi comentarii pertinente despre India: tendinţa spre concret. Studiile indologice continuă la începutul secolului nostru cu opera ştiinţifică a lui Lucian Blaga. o carte reprezentând o interpretare comparativă asupra relaţiei dintre culturile europene şi culturile orientale. tipurile de cunoaştere şi raportul dintre Marele Anonim şi cenzura transcendentă amintind de Śa karācārya şi doctrina sa despre Brahman şi māyā. Studiile de indologie sunt înălţate la un înalt nivel odată cu opera lui Mircea Eliade. povestiri. Variante străvechi în basmele lui Ispirescu etc. Una dintre sculpturi este ridicată pe baza unei tematici indiene şi se numeşte Spiritul lui Buddha. a fost preocupat nu numai de indologie. Savantul român a scris numeroase cărţi. publică la Librairie orientaliste Paul Geuthner. cu teme indologice sau cu referinţe la indologie. În ceea ce-l priveşte pe Constantin Brâncuşi.

ambii la Sorbona. filologia şi cultura indiană în general. despre Vedānta şi filosoful contemporan Aurobindo Ghose şi sintetizează învăţătura indiană în cartea Spiritul Indiei. condus de Radu Bercea. hinduism. Institutul Oriental "Sergiu Al-George". cu a lui Tagore. Dan Petraşincu (Angelo Morretta). scrie despre filosofia indiană. Brâncuşi îl recomandă ca pe un veritabil indianist şi un prestigios cercetător. Itinerarii indiene. a publicat Analele lui şi corespondenţa lui Al-George. Articolele indianistului Al-George despre Pā ini. despre filosofia Sā khya. Lila. Amitā Bhose realizează o teză de doctorat. Filip publică un dicţionar de filosofie indiană. ca şi aceea axată pe impactul culturii indiene asupra culturii române. publică numeroase studii de indologie. aflată sub conducerea lui George Anca. Indianismul lui Eliade. stabilit în Italia. Limbă şi gândire în cultura indiană. Eliade. analizând opera unor mari personalităţi ale culturii noastre ca: Eminescu. Ovidiu Drimba şi Constantin Daniel prezintă cultura şi civilizaţia veche indiană în cărţile lor. comparând. opera lui Eminescu. ambii la Universitatea Bucureşti şi Anca Irina Lubenescu despre simbolul regalităţii sacre la indieni. geniul poporului român. intitulată Eminescu şi India. unde urmăreşte în profunzime afinităţile şi influenţele culturii indiene asupra creaţiei eminesciene. şi un jurnal indian. iar Constantin Marin o introducere în filosofie indiană şi Carmen Negulei câteva studii şi eseuri de indologie. cartea sa de introducere în filosofia. Indianismul lui Blaga. Liviu Bordaş despre renaşterea orientală din cultura română. Teze de doctorat în indologie au susţinut Radu Bercea despre filosofia vedică. cu profesorul Theodor Iordănescu. la Universitatea Bucureşti. despre lingvistică comparată. India în conştiinţa culturală românească. condusă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga. de asemenea. geniul poporului indian. Arhaic şi universal. un roman indian. Mircea Itu a publicat o trilogie a valorilor culturii române aflate sub impactul indologiei: Indianismul lui Eminescu. Revista Indica. A. Dănilă Incze un dicţionar sanscrit-român.La fel ca Arion Roşu. Sergiu Al-George a studiat sanscrita. celţi şi dacogeţi. . precum şi Mircea Itu despre indianismul lui Mircea Eliade. Blaga.

iar în Cartea primului descălecat menţionează expediţia lui Alexandru cel Mare în India. Miron Costin. Imnul creaţiei din g Veda. moartea firească. dar şi influenţe.Impactul culturii indiene asupra culturii române Impactul culturii indiene asupra culturii române este de adâncime şi trimite la fondul străvechi de cultură şi civilizaţie indoeuropeană. manual de mare importanţă pentru cunoaşterea limbii lui Kālidāsa. Ideea creaţiei ex nihilo. acentul pus pe nemurire (în sanscrită am tam). De asemenea. văzută ca o nuntă cosmică. Aron Pumnul. epopeile. morţilor şi renaşterilor. Cosmogonia eminesciană din capodoperele Scrisoarea I şi Rugăciunea unui dac are drept una dintre sursele bogate de informaţie. de la Universităţile din Viena şi Berlin şi apoi din biblioteci din ţară au cuprins opere fundamentale ale Indiei: Veda. Balada populară Monastirea Argeşului sfârşeşte prin zborul care simbolizează depăşirea condiţiei umane. îl citează pe Quintus Curtius Rufus care considera că dacii au originea în India. cercul naşterilor. A urmat cursuri despre Veda la Universitatea din Berlin cu celebrul indianist Albrecht Weber. aşa cum arată Ioan Alecsandri. detaşarea existentă în conceptul hindu de vairājya şi cel buddhist de virāgatā. în poemul filosofic Viaţa lumii. ca şi lucrarea în proză cu subiect indian Poveste indică. tat tvam asi) şi Kāmadeva. descrie expediţia lui Cyrus în India. Există afinităţi puternice între cele două culturi. Opera literară a lui Mihai Eminescu este impregnată de afinităţi şi influenţe din cultura indiană. Upani ad. Unele poezii poartă chiar titlu indian: Ta tvam asi (de fapt. drama Śākuntala etc. Lecturile sale de indologie din biblioteca tatălui. ca şi prin zborul magic al arhat în buddhism şi al yoginilor. fratele poetului Vasile Alecsandri. Dhammapada. A învăţat limba sanscrită şi în 1886 traducea în română cartea Kritische Grammatik der Sa sk t Sprache in Kürzerer Fassung a lui Franz Bopp. Lepturariul românesc. apariţia lumii prin interacţiunea dintre principiul masculin şi . Mihai Eminescu a învăţat prima oară despre India din cartea profesorului său. idee regăsită şi în soteriologia indiană prin ieşirea din sa sāra. Balada populară Mioriţa are ca mesaj nonviolenţa prezentă în conceptul jain de ahi sā. din cea a profesorului Pumnul din Cernăuţi.

moartea văzută ca o continuare a vieţii. Ca şi românul. Albrecht Weber. tot astfel şi filosoful vedantin Śa kara. conceptele paralele şi opuse de fiinţă-nefiinţă. este fundamentală în poezia Gorunul. o atitudine catabasică în faţa morţii. A fost ifluenţat de filosofia upanişadică şi în special de şcoala Vedānta de filosofie indiană. ca şi în relaţia dintre Puru a şi Prak ti în Yoga sau dintre Brahman şi Māyā în Vedānta. tradusă în germană chiar de profesorul lui Eminescu. citând unii comentatori. pe care îl numea în Curs de filosofia religiei. la rândul ei. idee specifică a spiritualităţii indiene. prezentă în cultura indiană prin conceptul de vairājya în hinduism şi cel de virāgatā în buddhism. Concepţia despre moarte şi atitudinea în faţa morţii prezentă în poemul Moartea lui Fulger de George Coşbuc are afinităţi cu viziunea indiană. Există variante ale poemului Luceafărul cu strofe dedicate zeului hindu Brahman sau lui Buddha. paradisiacă şi luciferică. ca un dat firesc. era un foarte bun cunoscător al culturii indiene. deşi nu indianist. luminăîntuneric sunt de regăsit în g Veda X. de asemenea. Capodopera Glossa are la bază ideea detaşării.cel feminin. Tema lumii ca teatru din Glossa a fost influenţată de lectura cărţii de aforisme buddhiste Dhammapada. se referă direct la . detaşare. indianul are o atitudine de retragere din orizont. dintre Śiva şi Śakti în Tantra. pace interioară. În proza Sărmanul Dionis descoperim o îmbinare strălucită între viziunea creştină despre Dumnezeu. Descoperim. transmigrarea sufletului. După cum Lucian Blaga distinge între două tipuri de cunoaştere. ca şi asemănarea dintre dialogul Hyperion-Demiurg şi cel dintre Naciketas-Yama din Ka ha Upani ad. între aparāvidyā (cunoaştere inferioară) şi parāvidyā (cunoaştere superioară). a peregrinării prin mai multe existenţe (sa sāra). 129. Poezia Pelerinii. Aceasta presupune împăcare. ideea indiană a reîncarnării. înţelegere superioară. definită prin identitatea dintre sinele individual şi sinele universal în Upani ad. drept "cel mai mare metafizician al tuturor vremurilor". ca şi prin mesajul poemului Bhagavad Gītā. caracterizată prin diferenţa ontologică dintre sufletul omului şi divinitatea supremă şi cea hindusă. de opera şi personalitatea lui Śa karācārya. Lucian Blaga. Sergiu Demetrian ocupându-se pe larg despre relaţia dintre poezia lui Coşbuc şi literatura indiană. Afinităţi descoperim şi între teoria lui Blaga despre Marele Anonim şi cenzura transcendentă faţă de raportul dintre Brahman şi māyā la Śa kara. Metensomatoza.

A devenit sanscritist. Bhagavad Gītā. studii de indologie în The Encyclopedia of Religion şi în capodoperele Traité d'histoire des religions şi Histoires des croyances et des idées religieuses. Capodopera Coloana infinitului exprimă şi ideea libertăţii absolute. aşa cum notează Lucian Blaga în studiul Fiinţă istorică din Trilogia cosmologică. biologia şi arta indiană cu informaţii competente. cursuri. conferinţe. dar nefinalizat. memorialistică. atât în studiile şi cărţile ştiinţifice.India. Reţinem. corespondenţă. Immortalité et liberté. Descrie elementele doctrinare din filosofia Sā khya. Indologia şi istoria religiilor se împletesc în creaţia lui Eliade. a omului neolitic şi a religiei . alchimia. unde prezintă periodic marile curente ale culturii indiene. reportaje. imaginea fenomenului Yoga în literatura indiană. Analizează marile religii ale Indiei cu aspectele lor specifice. filologia Nyāya. Essai sur les origines de la mystique indienne. tehnicile de meditaţie. Techniques du Yoga. cerut de mahārāja de acolo. indianist. specialist în Yoga şi a sublimat totul înspre ştiinţa religiei. Experienţa de viaţă trăită în India (1928-1931) şi-a pus amprenta asupra personalităţii şi operei savantului român. descoperirea soteriologiei indiene. la pelerinii veniţi la Madurai. totodată. Le Yoga. psihologia Yoga. chiar practicându-le o vreme. sculptorul cunoscând şi tehnici de Yoga. Constantin Brâncuşi a creat şi opere care au titlu indian. În altar era prevăzut să fie aşezate trei dintre Măiastrele sculptorului. a simbolului. din Veda. în literatură. iconografia. În convorbirile cu ClaudeHenri Rocquet vorbeşte despre lecţiile Indiei. A scris patru cărţi de bază despre Yoga: Yoga. Prezintă principalele idei-forţă ale filosofiei indiene. jurnale. biografie. Purā a. legătura dintre Yoga şi alte discipline. El prezintă fenomenul Yoga. Mahābhārata. fundamentală în gândirea indiană. originile sale preariene. Cel mai ilustru exemplu al temei este Mircea Eliade. Rāmāya a au avut impact asupra formării personalităţii lui Brâncuşi. Insistă asupra unor alte discipline ca: Tantra. Lecturile din Milarepa. Indianismul se reflectă în întreaga sa operă. Upani ad. observaţie esenţială pentru cunoaşterea sensului istoriei la inzi. tehnica Yoga. Opera sculpturală a lui Constantin Brâncuşi se inspiră din cultura indiană. şamanismul. precum şi a transcendenţei condiţiei umane. În viziune indiană istoria apare ca act spiritual. Patañjali et le Yoga. şi proiectul templului de la Indore. de exemplu Spiritul lui Buddha. doctrina.

roman indirect sau transfigurate artistic în romanul Maitreyī. primii rromi care au sosit în Europa îşi aminteau foarte bine de originea lor indiană. o populaţie de origine . Între ele cităm: mitul cosmogonic. ceremonii. Proza fantastică utilizează şi ea subiecte indiene cum ar fi: simbolul şarpelui. sacru. căutarea Śambalei. despre viziunea indiană asupra timpului ca ciclic. venind până în zilele noastre. mitul reintegrării. mitul eternei reîntoarceri ş. În ceea ce priveşte timpul. static. continuă cu operele indianiştilor Sergiu Al-George. al nodurilor zeului Vāru a etc. simbolul luminii pe lângă maestrul său. Informaţii din viaţa trăită de tânărul Eliade în India se găsesc în Şantier . simboluri indiene: ritul hira yagarbha. recuperarea sacrului. ritualul erotic tantric maithuna.d. a introducerii discipolului ala. început odată cu literatura şi cultura populară. simbolul frânghiei. mitic. "eoni". rotund. nopţile magice de la Serampore din Bengal etc. mitul eshatologic. potrivit terminologiei preferate de Blaga). În realitate. istoricul religiilor analizează rituri. De asemenea. mai prestigioasă şi mai răspândită în epocă în privinţa integrării lor în lumea europeană. Idei centrale ale filosofiei lui Mircea Eliade. Documentele au fost publicate în Informaciaqo lil numerele 7-9 pe anul 1992. sau rājasuya. ritualul aśvamedha. al sacrificiului calului. Exită mituri prezente în cultura indiană analizate de Eliade. Theofil Simensky.m. originea indiană autentică s-a găsit plasată la concurenţă cu o origine mitică egipteană. ceremonia upanayana.realitate şi legendă Contrar a ceea ce pretind majoritatea publicaţiilor existente. De fapt. mitul eliberării. simbolul cercului ma din ātman. dispunem de mai multe documente datând din secolele al XV-lea şi al XVI-lea care dovedesc aceasta în mod evident. Impactul culturii indiene asupra culturii române. al încoronării regale. cum ar fi: statutul omului ca homo religiosus.cosmice fiind esenţiale. principiul coincidentia oppositorum.a. iniţieri. Eliade scrie adesea despre yuga (vârstele cosmice. al embrionului de aur. Mult mai târziu. măsurat cu ritmurile cosmice. ritualuri. Originea poporului rrom . pot fi privite şi din perspectiva indologiei şi analizate ca atare în opera savantului.

potrivit unui document din arhivele Vaticanului descoperit de istoricul britanic Hugh Pulton. în Ţiganiada. Kannauj: oraşul de origine a rromilor Totuşi. erau descendenţii acestei migraţii care a influenţat în mod profund imaginaţia ţăranilor din Balcani. Era poate vorba de grupuri creştine de copţi. veniţi şi ei în Europa prin Asia Mică. originea indiană a rromilor a rămas mult timp destul de confidenţială. cum este cazul lui Ion Budai-Deleanu. prin analogie. comparând dialectul rromilor din Raáb (Győr). neieşind defel din cercurile savanţilor. Ian Hancock. cea de-a doua chiar a luat locul primeia şi numai spre 1770 pastorul maghiar Vályi István redescoperea originea indiană a rromilor. acestea până la compararea propusă foarte de . până la epoca prieteniei politice între Iugoslavia lui Tito şi India lui Nehru. în măsura în care aceşti trei studenţi erau literaţi. drept noi "egipteni". numiţi şi jevgţii sau ashkali. Gheorghe Sarău. de bună seamă că unii scriitori au menţionat în operele lor publicate în secolul al XVIII-lea originea indiană a rromilor. de unde ei păreau să fie originari. aceştia i-au acceptat pe rromi. Era vorba fie de sanscrită. ori cauzele acestui exod. După această descoperire. care erau din Ceylon şi nu "malabrezi". certifică originea indiană a celor trei studenţi. între anii 306-338. fără îndoială brāhma a. consacră un capitol aparte referitor la contribuţia lui Vályi István la începuturile rromologiei. în cadrul ţărilor nealiniate. Se pare că evgjiţii. solicitând sprijinul universităţii olandeze la care aceştia au studiat. n-a putut decât să facă să se afunde mai adânc lucrurile în această confuzie. Dr. cum le plăcea lor să se prezinte. cu limba pe care o vorbeau trei studenţi malabrezi din India întâlniţi în Olanda. într-un anumit punct când. Concentrarea rromilor în regiunile cele mai propice comerţului. unde el era predicator. epocă în care această informaţie a fost foarte larg popularizată. India şi limba rromani (publicată de Editura Kriterion în anul 1998). în lucrarea sa Rromii. limba din Ceylon. Cu timpul. numite adesea "mici Egipturi".egipteană ajunsese cu bine în Balcani încă din secolul al IV-lea. destul de puţine eforturi au fost făcute pentru a se preciza punctul de origine al exodului poporului rrom. fie de si ghaleză. ştiindu-se că persecuţia împotriva copţilor a atins paroxismul în anul 304.

iar istoricul Jan Kieniewicz. blonzi şi negri" pe care-i va vinde "ca familii întregi" la Ghazna (în textul lui Al-'Utbi). Or. dar acesta era un oraş care a atins un nivel de vârf în termenii a ceea ce noi numim astăzi democraţie. şi. pacifism. după moartea lui Har a în 647. Khorassanul şi Irakul. întrucât face caz de o năvălire ce se afundă cu mult mai departe înspre est. situat nu departe de Lakhnau (în engleză Lucknow) şi Āgrā.secolul al XI-lea d. chiar ecumenism. 15-16). Din contră. deşi scurt este mult mai explicit. De data aceasta. Ce ne determină să acredităm originea rromilor în contextul acestei cotropiri ? Din considerentele următoare: . drepturi ale omului.000 de locuitori. în Rromi u Evropskoj Književnosti (publicată la Belgrad în anul 1996. p. Kannauj (în antichitate Kannākubja).curând de profesorul Eric Meyer de la Paris între acest eveniment şi un text al cronicarului arab Al-'Utbi (961-1040). iar celelalte fuseseră limitate la Puñjāb şi la Rājasthān. în secolul al VII-lea. H. până la Kannauj. era capitala intelectuală a Indiei de nord. "prosperitatea economică şi dezvoltarea culturală nu părăsiseră acest oraş. în Historia Indii (Wrocław. în iarna 1018-1019. toleranţă. Kannauj atinsese apogeul strălucirii sale sub domnia lui Har a. el capturează toată populaţia. la 21 decembrie 1018. p. sprijinindu-se pe cronici parţiale. La începutul secolului al XI-lea. După aceea. o apropiere între expediţiile militare efectuate în India de Mahmoud Ghazni cel cumplit şi exodul rromilor fusese deja prezentată de cercetători rromi cum este Rajko Djurić. se ajunge până la Kannauj care număra în jur de 53. precum şi o regiune numită Mawarau-n Nahr se "se aflau înţesate de această populaţie" (în textul lui Al-'Utbi). la 82 km nord-vest de Kānpur (în engleză Cawnpore). . p. 218). împreună cu Siobhan Dowd şi Rajko Djurić. 9) şi Ian Hancock. însă. În realitate. estimează că. în The Roads of the Roma (publicată la Hartfield în anul 1998. "bogaţi şi săraci. Nu era prima sa invazie. făcând din el capitala intelectuală şi spirituală oficială a Indiei de nord". care nu menţionau decât incursiuni limitate la nord-vestul Indiei şi ei nu au putut în mod real să precizeze mecanismul acestui exod.a lui Al-'Utbi. Nu numai că brāhma ii cei mai erudiţi se revendică din Kannauj. un fragment din Kitab al-Yamini (Cartea Yaminilor) . un năvălitor venit din Ghazni (astăzi în Afganistan) a organizat o invazie în Kannauj pentru a captura populaţia şi a o vinde ca sclavi.

dar care nu mai este pertinentă la ora actuală. care erau alogeni faţă de populaţia de bază. fotografii au ales întotdeauna tenurile închise pentru a "adera" la tipul fizic şi au construit astfel imaginea corespondentă. ce făcuse apel la batalioanele de rājput. ai populaţiilor aborigene din zonele împădurite de la marginea câmpiei Gangelui". care poate altă dată a făcut diferenţa între grupuri. Să ne amintim aici că Mahābhārata ironizează disciplina oarbă şi prea spartană a acestor rājput. dată de europeni rromilor de la primele lor contacte. Rromii din Polonia disting între "rromi negri" şi "rromi albi" pe baza unui criteriu de apartenenţă la un anumit grup (din câmpie sau de la munte). împăraţi.această varietate de origine socială în populaţia deportată din Kannauj este. un factor determinant pentru a explica vivacitatea limbii rromani până în zilele noastre. în contact cu noile realităţi. în special de obiceiuri (îmbrăcăminte. Ca urmare. aproape o mie de ani după exil. veniţi cu hunii în secolul al VI-lea şi. în anul 620. alimentaţie). administrative şi tehnice - . să se arate că expresia "piele neagră". pe de altă parte.. . Sociolingvistica. În particular. este ceva care spune mai multe despre mentalitatea localnicilor decât despre realitatea obiectivă. de vreme ce diferenţele dintre dialecte ţin înainte de toate de vocabularul împrumutat în Europa. . redutabili luptători descendenţi.unitatea locului de plecare ar explica coerenţa foarte mare a elementului indian la toate dialectele rrome. cei "neîndoielnici" care au impresionat populaţiile. Este clar că printre noii sosiţi se află "negrii". . în realitate. dar ridicaţi la nivelul de k ātriya pentru meritele lor şi deci puteau constitui o parte obscură a populaţiei. papi etc. erau fără îndoială la Kannauj numeroşi rājput. "ai unei părţi de năvălitori ai Asiei Centrale. Este important. dar. a observat că o populaţie exilată cu cât este socialmente mai eterogenă. cu atât limba sa se transmite mai mult timp. în măsura în care printre ei se găseau descendenţi ai persoanelor însemnate de la Kannauj. Avem deci de-a face cu funcţia simbolică a unei culori. regi. cum aminteşte Eric Meyer. Kannauj era o putere războinică. Înainte de trecerea lui Har a la nonviolenţă. nu există o diferenţă vizibilă de culoare a pielii. de asemenea.captura tuturor claselor sociale explică uşurinţa cu care primii rromi în Europa au fost introduşi pe lângă cei mai înalţi oameni de stat.precizarea "albi şi negri" explica varietatea culorilor pielii la rromi din grupuri diverse. de asemenea. de fapt. dacă în mod efectiv populaţia de la început era amestecată.

care le va fi însuşit mai departe ca etnonim (pe lângă cel de Si dh. aceea dintre limbile indiene cu care există cea mai bună comprehensiune reciprocă. scris ca omba. Este un punct foarte important. . Ei vorbesc sadrī. de unde poate a apărut "Sinto"). şurubelniţă. de fapt. întrucât este vorba de un "Ô" pronunţat în stilul limbii engleze şi nu de un "d" ca în franceză.faptul că era vorba de o populaţie urbană ar explica raritatea profesiunilor agricole la rromi până în zilele noastre. texte. . ceea ce îl determină să acorde funcţii înalte administrative familiilor lor. ceea ce ar explica extensiunea termenului Ûomba la ansamblul noilor veniţi. printre care Ûomba (poate strămoşi ai actualilor Ûom) fiind numeroşi. cum ne-a comunicat personal domnul M. semnificând pur şi simplu "indian". Capitală culturală şi spirituală a ţării. impresie. care se referă la prietenia unui prinţ din Kā mīr şi un grup de Ûomba. fier de ascuţit etc.se putea. în orice caz. timbru poştal. un studiu aprofundat al acestui grup se impune. să existe mulţi artişti Ûomba la Kannauj. totuşi. Ûomba nu erau în nici un fel indivizi de "dispreţuit". de unde au plecat din nou pentru a se instala în apropiere de Rā cī (în engleză Ranchee).se pare că la această invazie a scăpat un grup de refugiaţi care s-au îndreptat spre Benares. Acest argument elimină ipoteza unei origini plecând de la un simplu "conglomerat de triburi Ûom" sau de la alte grupuri. Aceşti fraţi ar putea foarte bine să fie prizonierii lui Mahmoud. să se verse pe pământ câteva picături din băutură înainte de a o consuma. de asemenea. trebuie ca oraşul Kannauj să fi atras numeroşi artişti. fără îndoială că artiştii Ûomba au impresionat cel mai mult spiritele autohtone. (Este imperios necesar să fie pus punctul sub litera "Ô" în cuvântul Ûom. . .cuvinte ca: vacanţă. (Or.este şi azi la vorbitorii limbii sadrī obiceiul ca. tradusă în engleză de Ra jīt Sītārām Pa it şi publicată la Sahitya Academy din New Delhi în 1935. Ûomba poate fi. aşa cum reiese din lucrarea River of Kings.) . ca şi în toate oraşele de vârf. spunând: "Pentru fraţii noştri pe care vântul i-a dus departe de noi dincolo de munţi". de vreme ce populaţia din Kannauj a fost dispersată în Khorassan şi regiunile învecinate. De fapt. (fără să mai vorbim de faună şi floră). primărie. Oricum. Rézmüves. în timp ce beau într-o ceremonie. ca Rājatara gini. al brāhma ului Kalhana. Avem. oricare ar fi ele.

Altfel zis. doar un târguşor până în secolul al V-lea al erei noastre. tatăl său Prabhākāravardhāna a murit. "fecioară cocoşată" era un epitet pentru Durgā. Fiica sa Rājaśrī se mărită cu Grahavarmāna. căreia zeul îi redă un corp frumos şi sănătos. ţinuturi care dominau nordul Gangelui. Gamonet. a atacat Kannauj. suveranul din Kannauj. or. Rājavardhāna şi Har avardhāna. cele două triburi principale ale văii Gangelui. Durgā şi Kālī. semnifica. care a păstrat o popularitate imensă printre rromi. Devagupta. însă el şi-a recâştigat importanţa în epoca ultimilor cârmuitori din neamul Gupta. iar soţia sa Rājaśrī este luată se pare de Śaśa ka. el ar explica numărul important de cuvinte din vocabularul persan în limba rromani comună (70 de rădăcini în raport cu 900 indiene şi 220 greceşti). Itinerariu prin istoria aşezării Kannauj din antichitate până la invazia din 1017-1018 Din antichitate Kannauj a jucat în istorie un rol de prim plan. poreclă dată unei infirme devotate lui K a. El a avut doi fii. vechiul nume al oraşului. care. . de altfel. dar primul dintre ei care a cunoscut celebritatea a fost Prabhākāravardhāna. ea însăşi formă particulară a zeiţei Kālī. acest oraş a fost capitala pentru Pañcala (înţelepţii Āruni şi Śvetaketu contribuiseră la reputaţia neamului Pañcala). De la bun început. în 606. împreună cu Kuru. se ştie că Śaśa ka l-a . Kannākubja. devenind. prin anul 1000 înainte de Hristos. Or. Grahavarmāna a murit asasinat de Śaśa ka. în alţi termeni avem echivalenţa dintre Kannākubja (fecioară cocoşată). însă povestirile nu sunt clare în acest punct. sugerat de textul lui Al-'Utbi. regele de la Malva. când devenise capitală pentru Maukhāra. potrivit lui J. lăsându-i tronul din Thaneśvar. cei numiţi Puśjabuti. domneau asupra lui Thaneśvar.zeiţa tutelară la Kannauj era Kālī. Oricum ar fi. la începutul secolului al VII-lea. Alţi Gupta din ultima perioadă. zeiţa războinică. fiindcă ea îi unsese picioarele cu devoţiune. deoarece Khorassan este o regiune de limbă persană. regele din Bengal. Atunci. după ce Rājavardhāna a obţinut victorie de victorie contra hunilor. constituiau. "fecioară cocoşată".în ceea ce priveşte popasul în Khorassan.. astfel. Importanţa sa a descrescut în continuare.

aşa cum povesteşte Bana. a supus Magadha şi . Se pare că el nu e acceptat tronul de la început decât ca regent (avea atunci 16 ani). Kannauj devine mai departe capitala regatului său. devenit ascet. dramaturg din secolul al VII-lea. La moartea sa. astfel încât călătorul chinez Siuen Cang l-a descris cu entuziasm: el se întindea pe mai mult de şase kilometri de-a lungul Gangelui şi cuprindea o sută de mănăstiri buddhiste şi două sute de temple hinduse. Si dhul şi poate Kā mīrul. a oprit. ca urmare a abdicării fratelui său Rāja. în scopul de a înlesni exprimarea dialogului şi pentru a reduce conflictele între religii. dar această bătălie. Se va nota că la moartea soţului ei. totuşi. Jaśovarman. cu ocazia unui ospăţ de "reconciliere". Din vremea lui Har a nu a rămas la Kannauj decât un templu numit Ajaipāl. însă intervenţia ambasadorului Chinei a restaurat pentru un timp moştenirea legitimă. de vreme ce ea stătea pe tron lângă Har a pe când acesta primea poporul în audienţă. pe când suveranul său de atunci. aşa cum îi ceruse adunarea oraşului. Kannauj recapătă o oarecare importanţă prin anul 730. înaintarea învingătorului spre nord şi mai ales priveliştea de mii de luptători omorâţi pe cele două câmpuri. Oraşul Kannauj a cunoscut în vremea aceea o înflorire extraordinară. Prin anul 620 el a fost. fratele lui Har a. conduse de Pūlākeśin II. aşa cum făcuse mama ei. Chiar se estimează că în continuare ea a jucat un rol politic ce nu poate fi neglijat. tânăra Rājaśrī (ea fusese căsătorită la 13 sau 14 ani) nu acceptă sacrificiul focului. fără a împiedica nimicirea în totalitate a imperiului adevărat pe care îl constituise. deşi pierdută. Chiar dacă autoritatea sa de domnie a fost necontestată timp de 40 de ani. Fraţii săi. Rāja şi Har a. tronul a fost acaparat de un uzurpator. se pare că el nu ar fi fost tentat să centralizeze statul său. pe care noi am califica-o astăzi ca ecumenică. s-au aruncat numaidecât într-o luptă fără milă pentru a o salva pe Rājaśrī. bulversând concepţiile lui Har a. Tot în această perioadă. el a început să se dedice creaţiei literare (teatru. Era în acel an când.asasinat pe Rāja. care a renunţat la război spre binele negocierii şi al alianţelor. înfrânt de forţele din Deccān. El a convocat la Prajāg (Prayāg) în anul 643 o conferinţă. El s-a lansat într-o serie de bătălii care i-au asigurat rapid o mare autoritate în tot nordul Indiei şi se pare chiar că a supus Nepalul. fiind cunoscut ca autorul piesei Ratnāvalī) şi filosofice. Yaśomati. Har a a urcat pe tronul din Kannauj. totuşi. mai degrabă prin luptă decât prin negociere.

de vreme ce Firdousi şi Al-Biruni se depărtează de el şi Avicena îi refuză invitaţia la curte. imperiul Ghazni. în anul 963. Invazia lui Mahmoud Ghazni Lovitura de graţie dată oraşului urma să vină din afară. mai ales. care a fost la rândul lui detronat 20 de ani mai târziu de Nāgabadha II (800-833). Pratihāra. de asemenea. îl interesează mai curând pământurile afghane. Până atunci. a moştenit şi Khorassan. în afara Afganistanului. Dharmapāla. guvernat de Yakub ibn-Lais. De fapt. în persoana lui Mahmoud Ghazni. regele din Kā mīr. Chiar dacă celebrul despot introdusese la curtea sa întregul rafinament şi somptuozitatea persană. al dinastiei conducătoare în Ghazni. Este important de subliniat că Mahmoud. Ajmer şi Kannauj cedează în anul 988 aproape de Lemghan. Pornind de la acea epocă. suveranul Bengalului. Cahumana. Jayapāla trebuie să se retragă din Kabul şi Sabuktigin îşi continuă atacurile sale asupra Indiei. Statul lor se întindea până în Rājasthān şi constituia o forţă capabilă să-i înfrângă pe arabi. şi chiar dacă Jayapāla. Kannauj deveni atunci capitală pentru Pratihāra. Campaniile sale sunt continuate de fiul său Ismail. l-a detronat pe Indrajudha de Kannauj şi l-a aşezat pe tronul acestuia pe Cakrajudha. care domneşte din acel an până în 1030. se poate vorbi de o veritabilă influenţă musulmană asupra nordului Indiei. războinici nomazi. Prin anul 900. detronat în anul 998 de propriul său frate. De origine sclav. Solanka şi. Gurjāra sunt citaţi pentru prima dată în epoca lui Har a. perioada când o nouă putere apărea pe malurile Gangelui: Gurjāra. dar este învins de Lalitāditia. Amir Subuktigin (sau Sabuktigin) era urcat pe tronul Afganistanului în anul 976. stăpânirea de către musulmani a Indiei nu depăşise Si dh. faimosul Mahmoud. îi ţine piept în anul 979 lui Sabuktigin. strămoşi ai neamurilor de Rājput şi ale căror principale triburi erau Paramara. în Puñjāb şi Rājasthān. dar numai la finele secolului al VIII-lea apar informaţii precise despre ei.Gauda şi a atacat Bengalul. suveran în Puñjāb. coaliţia tripartită Lahore. Tatăl lui Mahmoud. el se însurase cu fiica lui Alptigin. Era. Pe la mijlocul anului 1000 violenţa sporeşte în direcţia estică. încurajând artele şi ştiinţele. această generozitate nu reuşeşte să seducă toate spiritele luminate din epocă. fondator. Totuşi. care se .

care a fost. ca în anul 1015. el a supus Multanul. a fost capturat şi s-a convertit la islamism. Puñjābul. Mahmoud şi-a continuat atacurile sale. Lupta contra divinităţilor păgâne nu era decât un pretext pentru jaful templelor indiene. Aceasta semnifică faptul că valoarea obiectelor preţioase era de 6 până la 28 de ori mai ridicată ca preţul celor 53. Toate acestea au fost jefuite îndeosebi din cele două sute de temple pe care le număra oraşul Kannauj. perle şi bogăţii diverse. el întâlnea. fiul cel mic al lui Jayapāla. în anul următor. cu toate acestea. Vestea morţii lui Ānandapāla a cauzat o panică fără precedent printre luptători. Marea campanie din 1018 i-a adus 53. în anii 1017-1018. lăsând tronul lui Ānandapāla. Kannauj. ca Jaicand din Kannauj. care totuşi era musulman. Gwālior. care ajunse să fie jertfit pe rug. în anul 1014. contra aşezărilor: Mathurā. şi suverani. şi Somnāth. Delhi şi Ajmer. . în Kā mīr. dar ia conferit lui Mahmoud o mare celebritate în lumea musulmană. înfrântă între Undu şi Peśāwar. Sukhpāla. în anul 1024. Apoi Mahmoud jefui Lahore. şi. ei se aruncau năvalnic în armele adversarilor pentru a muri cu onoare. mai ales în regiunile bogate şi în temple. în anul 1010. rubin. Ujjain. blocându-le accesul în Multan.000 de sclavi ! Dacă asalturile sale fură uneori respinse. Invazia din anul 1008 s-a ciocnit de larga coaliţie a suveranilor din Puñjāb. La 1004. Kalanjāra. iar femeile şi copiii lor preferau rugul decât dezonoarea. Se povesteşte că numai conducătorii rājput dăduseră dovadă de o rezistenţă eroică şi din acea epocă datează termenul de johar. Prin anul 1001 el a înfrânt armata lui Jayapāla.întindea de la Marea Caspică la Puñjāb. Dinastia de Yamini (descendenţii lui Mahmoud) se întinde cu puţin peste un secol după el. Thaneśvar. Mahmoud a lansat 17 invazii contra Indiei. Din anul 1001 până în anul 1027. se baza numai pe o politică de jaf. care i se supuneau fără a recurge la violenţă. Atacurile dirijate împotriva statelor indiene aveau ca scop să aducă bogăţii şi nu să anexeze noi teritorii. cu o valoare de trei milioane de drihams. 385 elefanţi în întregime din aur. desemnând veritabili kamikaze rājput: pe când se vedeau pierduţi. de asemenea. Mahmoud s-a decis să pună în genunchi definitiv statele indiene. Kannauj.000 de prizonieri (vânduţi fiecare între 2 şi 10 drihams).

scrisă în anul 1021). . pe care l-ar fi convins să abdice în favoarea fratelui său. apoi al lui Subuktigin. Din epoca magnificului Har a nu mai rămân decât ruinele unui templu hindu. Titlul lucrării persane este Kitab-i Yamini şi limba sa este mult mai inteligibilă decât formulările adesea învăluitoare din original. şi obiecte în muzeul arheologic. totuşi. şi. pentru gloria lui Mahmoud. Kannauj astăzi Kannauj reapare în istorie în anul 1539 cu ocazia victoriei lui Śer Śax asupra lui Humāyūn.Cronicarul Al-'Utbi Viaţa lui Mahmoud Ghazni ne este acum atât de bine cunoscută graţie cărţii despre Yamini scrisă de cronicarul Abu Nars Al-'Utbi. Este în anul 1021 când Al-'Utbi a terminat a sa Kitab al-Yamini. Pe lângă Kitab al-Yamini (publicată la Cairo în 1895. injustiţia şi corupţia conduc domniile la dispariţie. Abul Sharaf de Yabardican a tradus Kitab alYamini din arabă în persană pentru a arăta suveranului de atunci cum cruzimea. Kannauj concentrează azi în jur de 60. După moartea acestuia. al fiului său Ismail.000 de locuitori. suveranul din Ghazni. fiul sultanului. intră în serviciul lui Mas'ud. ar fi scris şi alte cărţi. cel ce-i încredinţase o funcţie importantă la Kandj Rustaq. născut la Raiy prin anul 960. Mahmoud l-ar fi trimis pe Al-'Utbi în ambasada din Gharshistan unde el ar fi reuşit să-l convingă pe suveran să recunoască autoritatea stăpânului din Ghazni. toate pierdute. Astăzi nu mai are deloc putere. Prin anul 999. dar este. Prin anul 1186. Mai departe. după aceea. tânărul Al-'Utbi a fost secretarul comandantului armatei din Khorassan (din anul 988 până în anul 993). El creşte pe lângă unchiul său în Khorassan. Ajaipāl. iar noi îi pierdem urma. un târg care nu este cunoscut în India de astăzi decât pentru producţia sa de parfumuri (întreprinderea Ittar). O ceartă cu vizirul îl face să fie destituit. Moare în jurul lui 1030. sultanul Mahmoud. capitala hindusă constituindu-se doar din câteva ruine lugubre.

Multiplele grupuri nomade. fără să găsească adevărate puncte comune şi aceasta datorită simplului fapt că cercetarea lor fusese orientată într-o manieră greşită de către propriile lor prejudecăţi asupra grupurilor cu mod de viaţă nomad. nu au nici un fel de înrudire sau raport genetic cu rromii. faptul că elementul asiatic al limbii rromani este de o extremă omogenitate. această bază asiatică (întregul material lingvistic indian. Din contră. căci acolo nu erau încă turci. în secolul al XIX-lea. persan. Obstinaţia etnografilor în a căuta înrudiri ale rromilor printre populaţiile zise de "ţigani" este fără îndoială unul dintre motivele întârzierilor în cercetările din acest domeniu. armean. apărând acum posibil ca strămoşii indieni ai rromilor să fi fost sedentari şi chiar citadini. Mai departe. ci numai greci şi armeni) nu prezintă decât o singură diviziune dialectală cu privire la o singură terminaţie verbală. Originea rromilor ca provenind dintr-o singură localitate indiană. în timp ce toate celelalte diviziuni dialectale au apărut mai târziu pe pământ european. dar nici un element obiectiv nu venise. De pildă. anumiţi autori vorbiseră de existenţa mai multor valuri succesive privind plecarea din India. Denumirea lor vine de la poliţia colonială engleză care. devreme ce majoritatea elementului grec din rromani a fost integrat în Asia Mică în perioada când rromii traversaseră această regiune. e confirmată de datele lingvistice.Precauţii şi argumente Este clar că descoperirea cărţii lui Al-'Utbi a permis să se clarifice un mare număr de întrebări la care totuşi reflecţia adusese deja câteva elemente ca răspuns. fără îndoială destul de restrânsă din punct de vedere geografic. se ştie că nu mai există astăzi în India populaţie specifică înrudită în mod clar cu poporul rrom. Or. i-a numit "gypsies". convinşi că "nomadismul" este un element constitutiv al identităţii rrome. Kannauj. fără puternică marcă dialectală. la vremea respectivă. De fapt. gruzin şi chiar în parte grec. cercetătorii europeni. s-au încumetat să compare rromii cu aceste "triburi nomade". a căuta printre "ţiganii" indieni strămoşii sau verii rromilor este la fel de . prin analogie cu "ţiganii" din Anglia şi le-a aplicat aceleaşi reglementări discriminatorii ca şi celor din Marea Britanie. De exemplu. numite în India "ţigani". să susţină această supoziţie. cu o mare stabilitate a formelor. în consecinţă. indică desigur că întreaga populaţie de origine rromă provenea dintr-o singură regiune din India.

ele nu sunt decât instrumente ale naţionaliştilor vorbitori ai acestor limbi. de exemplu. fiind o regiune "un pic mai mult la nord". spun ei. Totuşi. fiindcă nici o dovadă lingvistică nu sprijină această aşa-zisă identitate. Textul lui Al-'Utbi. puñjābī. decât de mărturii destul de subiective raportate de vecinii acestei populaţii şi nu de vreun studiu serios. ca. permite să fie depăşite asimilările false între rromi şi "ţiganii " din India. chiar structura sa. în acest moment. gujarātī etc. vorbind despre o populaţie citadină sedentară. Legendele Este limpede că. o cantonează în rândul legendelor care. O singură limbă pare să facă excepţie: sadrī. referitor la argumentele de mai sus cu privire la originea rromilor. pentru a spori în mod artificial cifra populaţiei considerate. Anacronismul unei astfel de povestiri. destul de repede răspândite. sunt în mod egal înrudiţi cu poporul rrom. în ambele cazuri. nepalī. emigrarea a dictat noul profil social (aici de nomad sau acolo de şofer). Unele sunt obişnuite. spunându-se. că toţi vorbitorii de hi dī. în realitate. care nu prezintă decât interes folcloric. Este posibilă formularea într-o altă manieră această absenţă de legături specifice. cele scrise de Al-'Utbi ne permit să accentuăm în contextul diverselor discipline ale cercetării numeroasele legende transmise din secolul al XIX-lea prin povestiri creatoare de etnogeneze mitice despre rromi. de pildă. legenda bohemianului condamnat la rătăcire fiindcă acceptase să bată cuiele crucificării lui Iisus Hristos. vorbită la nord de Ranchee în sudul statului Bihār într-o serie de sate în care locuitorii ar proveni din Benares şi ar fi venit în vechime aici. traduc în mod . Cu privire la afirmaţiile despre pretinsa identitate dintre limba rromani şi unele sau altele dintre limbile indiene (se avansează cel mai adesea în discuţie puñjābī şi rājasthānī). deoarece noi nu dispunem. trebuie să fie întreprinse cercetări sitematice pentru a verifica sau infirma impresia de comunicare şi de intercomprehensiune mai facilă între rromi şi vorbitorii acestei limbi ca şi între rromi şi vorbitorii tuturor celorlalte limbi indiene.absurd ca a căuta printre şoferii de taxi din Moscova strămoşii sau verii şoferilor de taxi ruşi din Paris.

simplu o atitudine specifică a bisericilor. poate fi vorba de o coincidenţă. dar reuşeşte să sublinieze ideea. fără să fie luat drept un păcat". o legendă. de asemenea. căutând să justifice persecuţiile împotriva rromilor. Există. care are totuşi dreptul de a fi citată aproape ce ipoteză ştiinţifică în numeroase cărţi. potrivit căreia Bahram Gour ar fi făcut în secolul al IV-lea să vină 12. dar noi . dar faptul. făcându-l să treacă pe ascuns în boccea cu ocazia masacrului Sfinţilor Inocenţi. la fel de fantezistă ca şi precedentele. de a fi făcute în cunoştinţă de cauză implică o complicitate odioasă care nu merită nici o scuză. astfel de poveşti îi dezonorează mai mult pe cei ce le făuresc şi le răspândesc decât acelea în care sunt insultaţi. difuzată îndeosebi prin stampele de la Epinal. Fabricarea de dovezi este o crimă minoră în comparaţie cu uciderea zeului. în realitate. menţionat în mai multe versiuni. ca aceea a rromilor descendenţi ai unei femei pe care Adam ar fi cunoscut-o înainte de Eva şi care ar fi fost mamă pentru Tubal-Cain. Desigur. cu scopul de a-şi distra poporul. dar a dat viaţă primului din suflul său şi celui de-al doilea dintr-un vânt. deoarece aceasta le aminteşte de originea lor. Drept recompensă a acestei fapte bune. Există. cantonat şi el prin caracterul naiv în domeniul elucubraţiilor pioase. imediat după ce l-a făcut pe rrom din excremente. povesteşte textul. capitala tatălui său vitreg. primul maestru alchimist. legende care urcă în istorie.000 de muzicanţi Louri de la tatăl său vitreg. Există şi o altă versiune prin care se explică faptul că i-a creat pe amândoi din noroi. fiind mai puţin rasist ca legenda despre cuiele crucificării. Sau chiar mai mult. din Kannauj. atitudine care poate fi pusă în paralel cu acuzaţia globală împotriva poporului evreu că l-a crucificat pe Iisus Hristos şi aceasta la fel pentru a justifica persecuţiile şi antisemitismul. explică faptul că o veche bohemiană l-ar fi salvat pe copilul Iisus. Motivul este fără îndoială că istoria Iranului este mai puţin cunoscută în Europa decât istoria creştinătăţii. O altă legendă. Dar. căci dă frâu liber tuturor persecuţiilor. bohemienii au "dreptul să fure până la cinci obiecte pe zi. această legendă care circulă încă în Ungaria şi potrivit căreia Dumnezeu l-ar fi creat pe Adam din noroi. Este vorba despre faimoasa povestire a lui Firdousi (din care o versiune mai prozaică şi mai islamistă se găseşte la cei mai pioşi Hamza Ispahan). ceea ce ar explica faptul că este considerat necuviincios printre rromi a face vânturi în public. în fine.

Popoare în decursul istoriei au ascuns identitatea lor sau au reconstruit originea lor pentru a obţine avantaje materiale sau morale (cf. dar se . versiune mult mai avantajoasă ca originea reală. ci îl găsim. Se ştie că numele de egiptean dat pentru a-i desemna pe ţigani nu se limitează la Balcani. Pentru ambele cazuri prestigiul Egiptului şi povestirile despre persecuţiile îndurate de creştini în acea ţară oferiseră un mai bun fundament pentru legenda egipteană decât pentru adevărul indian şi favorizaseră obţinerea de permise şi scrisori de recomandare de la prinţi şi papă. prima cauză care a făcut ca rromii să fie numiţi "egipteni" este amestecul vechilor rromi sosiţi în Bizanţ cu o adevărată populaţie egipteană care era prezentă în secolul al IV-lea în Asia Mică şi în Balcani (se vorbeşte de 300. datorită prosperităţii şi vegetaţiei lor. decât despre derularea istorică a faptelor. iar preoţimea interzice să fie consultate pentru a afla viitorul. de exemplu) numite "mici Egipturi". De fapt. Un an mai târziu. "egiptene". un bou şi un măgar ordonându-le să lucreze pământul de dimineaţă şi să cânte muzică seara. aceasta sub influenţa evenimentelor contemporane.putem tot atât de bine să ne referim la reactualizare prin Firdousi şi Hamza a unei povestiri vechi de mai bine de şase secole. de asemenea. aiguptissai. Numaidecât ghicitoarele ţigănci au fost numite. Louri mâncaseră grâul şi boul şi au fost. Le-ar fi dat fiecăruia un sac de grâu. Legenda originii egiptene Fie că primii rromi au înţeles că era în avantajul lor de a trece drept egipteni vânaţi de musulmani sau condamnaţi la rătăcire pentru a ispăşi apostazia lor. după limba greacă. fie că unii dintre ei au petrecut cu adevărat mai mult timp într-una dintre numeroasele regiuni mici din Asia Mică sau din Grecia (Modon în Peloponez. miturile de origine ale multor naţii). alungaţi pe drumurile lumii cu al lor măgar şi blestemul suveranului. în realitate.000 de soldaţi. astfel. iar în Occident pentru a desemna ramura atlantică a poporului rrom (gypsy şi gitano provin ambele din "egiptean"). Această legendă spune mult mai multe despre prejudecăţile celor ce o acreditează. în Ungaria sub forma de "poporul lui Pharaon". O comparaţie contemporană poate fi făcută cu rromii veniţi în Occident care pretind că sunt refugiaţi bosniaci.

căutau câmpiile de la marginea râurilor. şi nu textul scris. Dar pentru că documentarea istorică în limbile persană. Relatarea.ştie că textele vechi umflă cifrele) şi care incitase imaginaţia ţăranilor bizantini. Potrivit acestor condiţii se înţelege în ce manieră adevărul despre originea rromilor a dispărut total cel puţin timp de un secol şi jumătate. eticheta a fost reactivată şi dată noilor veniţi. Pe de altă parte. cum rromii. de a se extinde cercetările asupra condiţiilor care au urmat acestei mari migraţii: în particular. făcută la Viena. De când primii rromi au trecut pe acelaşi traseu. câtă vreme Ûom (sau Nawar sau Nuri) ar fi descins din cei ce fuseseră implantaţi în Irak. această a doua etapă din istoria rromilor. de pildă. aceste două vaste regiuni făcând atunci parte din Imperiul Bizantin. colegi cu pastorul ungur Vályi István. pe baza documentelor autentice. Important este. şi acela al rromilor din ţinutul lui natal. iată că aceste două elemente s-au îmbinat pentru a consacra această etichetă de "egipteni". trebuie să fie relativ uşor de retrasat. acum când migraţia din India este pe deplin elucidată. Se poate avansa. armeană şi arabă este mult mai accesibilă decât cea pe care am putea să o întâlnim în India (memoria. fără ezitare" cuvintele "malabar". toate regiunile oarecum pline de vegetaţie (nu numai Modon sau Methone) erau numite "mici Egipturi" şi. ceea ce ne aminteşte de începutul acestei prezentări. constituia stâlpul trainic al culturii indiene). Hancock să afirme că rromii şi Ûom ar fi fost separaţi înainte de popasul lor în regiunile de limbă persană. Acestea concordă cu observaţiile lexicale care l-au determinat pe cercetătorul rrom american dr. graţie grijii lor pentru curăţenie. până la a fi regăsit prin compararea dintre vocabularul "malabar" al studenţilor indieni la Lyde. se referă la faptul că rromii au recunoscut "fără probleme. Ian F. aşadar spre Asia Mică şi spre Balcani. când şi cum populaţia din Kannauj condusă la sclavie în Khorassan şi în locuri limitrofe s-a regrupat pentru a relua drumul spre vest. ipoteza că descendenţii celor deportaţi şi implantaţi în Khorassan au fost la originea rromilor europeni. .

1976. îndeobşte.privilegierte Anzeigen. .cauzele care au generat plecarea acestora din India. în legătură cu rromii persistă câteva necunoscute majore (Ventcel’. constatarea făcută de Wáli István. îi este atribuită studentului ungur Wáli István notat şi: Váli (Vályi) Stefan (Stephan). În realitate. presupuneri şi speculaţii şi s-au sprijinit în demersurile lor pe dovezi palpabile şi pe argumente ştiinţifice indubitabile au ajuns. printr-o notiţă. în legătură cu . la concluzia că.königlichen Erbländern. 283) ce privesc: . limbile de contact din respectivul areal şi raporturile dintre idiomul vorbit de ei şi alte idiomuri din faza medie de dezvoltare a limbilor indiene. pe vremea când era student teolog în Olanda.Rromii şi limba rromani în context indian I. se afirmă . în anul 1776 se semnala. .kaiserlich .timpul cât a durat drumul parcurs de strămoşii rromilor. 87). în publicaţia vieneză “Allergnädigst . au părăsit "Marea Indie" (Mahābhārata). Deşi făcută pur întâmplător. .recurgându-se la argumente de ordin logic că strămoşii rromilor proveneau din casta cea mai de jos a societăţii indiene). .apartenenţa la caste şi tipul de îndeletniciri exercitate (deşi. din India până în Balcani. aus sämmtlich .Čerenkov. plasată eronat la anul 1763. . în cele din urmă. Rromii. India şi primele dovezi lingvistice şi istorice ale originii lor indiene Cercetătorii care şi-au propus să abordeze problematica rromă dincolo de incertitudini. potrivit căreia limba rromani este de origine indiană. protorromii. şi câtă vreme au poposit în fiecare din spaţiile geografice străbătute etc. Jahrgang. S.arealul din care aceştia proveneau. de fapt. herausgegeben von einer Gesellschaft” (VI. prima constatare de factură lingvistică.momentul în care strămoşii rromilor.apartenenţa la una sau alta din grupările etnice indiene.existenţa unui exod de proporţii (sau dacă plecarea lor s-a produs în valuri succesive). .

În perioada studiilor întreprinse în Olanda. Wáli István alcătuise împreună cu trei colegi malabrezi un vocabular de peste 1000 de cuvinte. lexicul idiomurilor vorbite în fiecare ţară din perspectivă etimologică. ale Irakului (partea de N). însă pentru aceasta va fi nevoie de intensificarea cercetărilor.171. pe care.în decurs de câteve sute de ani . turceşti. Şi în privinţa drumului străbătut de strămoşii rromilor. a susţinut-o şi a dezvoltat-o. Mai precis. Evident.1873. Afganistanului şi Iranului . Diverşi autori sunt de părere că după părăsirea Indiei de către strămoşii rromilor. După aproximativ 29-30 de ani de la constatare şi 7 ani de la publicarea în presă. au fost identificate elemente vechi afgane. le-a citit rromilor din Győr (Raáb). II). al X-lea şi începutul sec. şi în viitor. cunoşteau limba sanscrită. cum erau de formaţie brāhma i. din India spre Vest (Asia. ale Azerbaidjanului. româneşti etc. 1787: 2. apelându-se la aportul etimologiei (Miklosich: 1872 . elucidarea incertitudinilor rămâne tot lingvistica. trebuie să arătăm că aici sa înregistrat un moment-cheie pentru drumul strămoşilor rromilor şi pentru limba lor. G.1873. Europa). 9). din India până în Europa. jalonându-se. 170 . spaţiile geografice străbătute au fost cele corespunzătoare teritoriilor actuale ale Pakistanului. limba malabrezilor conţinea ea însăşi împrumuturi sanscrite. Astfel. aceştia ar fi ajuns în Nordul Mesopotamiei. armeneşti. M. studiindu-se. spre sfârşitul sec. slave. solicitându-le să redea sensul cuvintelor pe care aceştia le înţelegeau în limba maghiară. cel puţin. Balcani. III. Grellmann (1783. există câteva păreri. Nordul Africii. în acest mod. probabil în zona delimitată de teritoriile actuale ale Iranului (partea de NV). ale Turciei (partea de E). al XI-lea.apoi. apoi. dar aceştia. în anul 1754. după revenirea acasă. Singura ştiinţă de la care se speră. prin analizarea lexicului rrom. limba de cult. la vecinătatea estică a Imperiului Bizantin. studenţii malabrezi nu vorbeau o limbă indiană. ci una dravidiană.asemănarea dintre limba vorbită de foştii lui colegi indieni (malabrezi) şi cea vorbită de rromii din Ungaria. (Miklosich 1872 . A doua mare contribuţie a lingvisticii la problematica rromă a reprezentat-o reconstituirea drumului parcurs de strămoşii rromilor. H. ale Armeniei şi ale . spaţiile geografice parcurse de strămoşii rromilor. Întorcându-ne la drumul principal al strămoşilor rromilor. greceşti. 280) a preluat informaţia. persane.

s-a produs în fluxul migraţiunii strămoşilor rromilor o trifurcaţie: I. la rândul său.. ca urmare a expansiunii comerciale arabe. ajungându-se în Balcani. Ramura “lom” sau “de nord”.Balkaria. ocolind Marea Caspică (fie prin nordul Iranului. Kirghiză. totuşi.iar de aici. probabil. III. aproape în totalitate. II. Uzbekă şi Turkmenă. Calmâcă) şi pe latura de NV a Mării Negre. ÛOM şi LOM ”se pare că s-au separat înainte de a fi pătruns pe teritoriile iranofone /. Cecenia. grupurile de strămoşi ai rromilor şi-au continuat drumul. Centrală şi de Vest. Armeană şi Gruzină. şi anume./. “de vest”. anume.Gruziei. apoi în Europa de Est. Această remarcă ne determină să ne gândim că ar fi fost firesc ca strămoşii rromilor care s-au îndreptat spre centrul Asiei (spre actualele republici Tadjikă. în Europa Centrală şi de Vest. spre regiunea chineză Şinţzean) să-şi fi continuat drumul spre Vest pe un traiect mult mai lesnicios. cea mai numeroasă. “de vest”. Kazahă. Ramura “Ôom” sau de “sud est” şi III. ţările din Africa de Nord de unde. respectiv. deşi toate trei prezintă aceste împrumuturi iraniene. Ramura “rrom”. în Insula Zanzibar (Tanzania). Palestina. aduce în atenţie observaţia făcută de lingvistul american Ian Hancock (1992. întâlnindu-se cu rromii veniţi din Europa prin Pirinei (cei din a treia ramură). prin Câmpia Turanului. alţi cercetători arătându-se însă circumspecţi faţă de această teorie (Vaux de Foletier 1971). fie prin vestul. nordul şi nord-estul Mării . Marcel Courthiade (1995 a. nu corespund între ele”.vest” a avut ca direcţii Siria. invocând “absenţa unei documentaţii serioase”. mai departe.unde au rămas câteva secole . II. unii autori sunt de părere că drumul ar fi continuat spre NV prin Caucaz (pe teritoriul actualelor republici Daghestan. aceste împrumuturi. Ramura “Ôom” sau de “sud . Egiptul. traversând Mediterana în Spania (în timpul stăpânirii arabe). Ramura “rrom”. 1-19). 22). Osetină. aceea că grupurile lingvistice RROM. este reprezentată de strămoşii rromilor care şi-au continuat drumul (din vecinătatea estică a Imperiului Bizantin) în Imperiul Bizantin (Asia Mică şi Balcani) .. I. Despre strămoşii rromilor care constituie azi ramura “lom” sau “de nord” şi care s-ar fi deplasat pe teritoriile pe care azi se află republicile Azeră. Kabardino . “de câmpie”. Vaux de Foletier (1971) arată că o parte din strămoşii rromilor din ramura “ om” a ajuns.

NE-ul Indiei. Gruzină. nefiind deci rodul unor lecturi ale informatorului Ali Ceauşev.Anglia. dar nu se exclude. Daghestan. 22-24). Ali Ceauşev (care în perioada aceea avea contacte cu câţiva specialişti în domeniul rrom. totuşi. Bosforul şi Africa de Nord -arată că grupuri de Boşa/Poşa (originare din Caucaz) pot fi întâlnite şi la Moscova. iar legat de teza "trecerii prin Africa de Nord" în Europa sunt aduse argumente în defavoarea acesteia (prezenţa unor cuvinte balcanice trupo "corp". Kabardino-Balkaria. clichi "cheie". ea merită. În privinţa celorlalte contribuţii (stabilirea.scrise în grafia spaniolă). amintită. Chiar dacă "legenda" la care ne referim aici nu ar fi livrescă. 22) că rromii din Caucaz. ca: Chaman Lāl . în comparaţie cu ramura “dom” (de sud-vest). parţial. Osetină. Pe lângă argumentul alegerii unui drum "de câmpie" am mai adăuga altele două. oarecum aproximativă. Armeană. din punct de vedere lingvistic. faptul că atât grupul ce s-a îndreptat spre Centrul Asiei.Caspice) şi ajungând în zonele ocupate azi de republicile caucaziene (Calmâcă. Puñjāb. respectiva "legendă" (privind dispersarea strămoşilor rromilor în trei părţi ale lumii. Donald Kenrick . iar în al doilea rând. Milena Hübschmannova . constituiţi din "Boşa sau Poşa". ca zonă emblematică. împreună cu ramura europeană a rromilor reprezintă un grup aparte.traversând Caucazul. În primul rând. constatarea făcută de Marcel Courthiade (1995 a. rrom "coşniţar" din Şumen (Bulgaria). reprezentată de grupurile Nawar/Nuri din Siria. eventual în NV-ul Iranului. în genere. Ceceno-Inguşă. Marcel Courthiade (1995 a. crallis "rege".India. ulicha "stradă" etc . Azerbaidjană). C-ul şi. după ce admite că pătrunderea strămoşilor rromilor în Europa s-a realizat pe trei căi de acces . înainte ca aceştia să fi ajuns în Imperiul Bizantin). totuşi. posibilitatea ca "vreun contingent de rromi" să fi venit în Spania prin Africa de Nord şi să se fi dispersat în masa celorlalţi gitanos. considerându-se. fie şi numai pentru ilustrarea impactului pe care îl produc în conştiinţa rromilor simpli teoriile despre originea indiană şi migraţia rromilor. a zonei şi a perioadei de plecare a strămoşilor rromilor din India) cercetătorii delimitează ca areal NV-ul. . de la care Donald Kenrick a cules. prin anii '60.Cehia) declară că a auzit această legendă de la un unchi al său (Marusjakova-Popov 1994. cât şi cel din ramura caucaziană “ om” (de sud-vest) erau grupuri puţin numeroase. 64-65).

al VIII-lea d. deci şi ale strămoşilor rromilor) trebuie privite în contextul cuceririi. H. 141). adică sfârşitul mil. într-adevăr.sec. şi până spre sec. aşa cum arăta Rajko . H. 12) ne îndreptăţeşte să admitem că plecarea strămoşilor rromilor din India s-a produs. se arată că. în anul 224 d. Donald Kenrick (arabist şi rromolog englez). informaţiilor şi teoriilor conţinute în lucrări consacrate rromilor. cunoscut în limbile indiene medii. . în urma conexării şi confruntării datelor. căci este posibil ca exodul să se fi produs în mai multe valuri succesive). I d. care marchează trecerea din faza limbilor indiene medii (limbile prāk te) la limbile neoindiene (Zograf 1960. al II-lea d. al II-lea . al II-lea . 13). (Zograf 1976. H. al Vlea î. sintetice. Şirul ipotezelor privind prezenţa strămoşilor rromilor în spaţiul dintre India şi Balcani poate continua. structurile analitice noi apărând în limbile neoindiene din est. mai cu seamă al celor din Estul Indiei. în limba rromani a unora din trăsăturile arhaice. al VIIIlea d. Astfel. I î.mai cu seamă din limba apabhra śa (limba alterată). H. 1995. I d.sec. Referitor la perioada în care strămoşii rromilor au părăsit India avem şi interpretările de ordin istoric.) a Indiei de Nord (Pakistanul de azi)./începutul mil. din limbile indiene vechi (perioadă ce se întinde aproximativ de la jumătatea mil. în timp ce în cele din vest păstrându-se “maximum de trăsături arhaice”. H. pe care a transformat-o în colonie a Persiei (Kenrick. mai mult sau mai puţin argumentate. într-o lucrare a dr.) şi medii (de la jumătatea mil. din perspectivă istorică. primele migrări ale indienilor spre vest (extrapolând. intitulată Zingari dall’India al Mediterraneo (1995). dar. Menţinerea. H. mai vechi sau mai noi. spre deosebire de analitismul pregnant al celorlalte limbi neoindiene. împărtăşim părerea că strămoşii rromilor trebuie să fi părăsit India într-o fază anterioară (sec. Zograf arată că procesul de trecere de la sistemul flexionar bogat. Argumentul principal îl constituie menţinerea caracterului detaşat sintetic al limbii rromani. H. H. până în a doua jumătate a mil. al II-lea î..). la structurile analitice noi din limbile neoindiene a decurs neunitar. H. de către şahul perşilor Ardashir (224-241 d. în intervalul dintre sec.Legat de perioada în care s-a înregistrat plecarea (plecările.) sau cel târziu într-o fază concomitentă cu cea a formării limbilor neoindiene (din care şi limba rromani face parte. aşadar. H.

stabilite. încă din secolele al XIII-lea .sfârşitul sec. nu avem decât vreo câteva menţionări exprese în acest sens. 1). sunt localizate astfel: a) în registrele de deliberare din Bras (Provence). "bohemieni".al XVII-lea. overo donna errante din albumul de costume tradiţionale "Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo". privitor la menţiunile făcute în scrierea lui Firdousi sau în manuscrisul călugărului gruzin de la Muntele Athos. care. al lui Cesare Vecellio. II. la anii 1547. sau reproduse ulterior de către alţi cercetători. datat 1590. făcută de ungurul Wáli István pe bază lingvistică. le vingt dud. sunt oferite câteva date despre "zingari" (despre modul lor de viaţă nomad . despre strămoşii rromilor deşi fuseseră menţionaţi sau se făcuseră trimiteri la existenţa lor sub diferite denumiri. cronologic. al XVIII-lea. scoase la iveală de Andrew Borde şi Bonaventura Vulcanius.al XIV-lea. treceau drept elemente din limba "egiptenilor". Hieronymus Megiser (care. "păgâni" etc. Bernard (M DCCC LXIX=1869.ei . 7). Despre primele "trei menţiuni explicite" privitoare la apartenenţa rromilor la spaţiul indian ne sunt oferite amănunte de către H. nu pot fi utilizate ca atare". de pildă. 1597. înainte de a se descrie costumul purtat de "zingara". preia Indexul publicat de Bonaventura Vulcanius cu cuvinte în limba nubienilor nomazi etc. oricât de preţioase ar fi. există menţiunea "20s aux Bohemiens. respectiv. Primele referiri cu privire la originea indiană a rromilor În secolele al XV-lea . din septembrie 1636. În legenda gravurii. Chiar şi primele mostre de limbă rromani. Dar până la constatarea originii indiene a rromilor. şi nicidecum de origine indiană. de Marcel Courthiade (1995 a. "faraoni". "tătari". "acestea sunt izvoare cărturăreşti. 1-3).persista ideea că aceştia sunt "egipteni". 19-23) şi de Marcel Courthiade (1995 a. în timpul trecerii prin Imperiul Bizantin . ca. (septembre 1636) baillés pour faire passer les Indiens de se lieu" şi b) într-un text explicativ consemnat pe versoul gravurii intitulate Zingara orientale.). la jumătatea . Celelalte două "menţiuni explicite".Djurić (1987. neexploatat de cercetători şi "descoperit" abia în anul 1993 de diplomatul francez Frédéric Max. la anul 1603.

au existat şi unii care şi-au propus cu claritate abordarea acestei probleme: L. oferind în demersurile lor clasificări generale ale limbilor neoindiene. în creaţia unor mari scriitori ca: Miguel de Cervantes Saavedra (1547 . 5-16). trimiteri la originea indiană a rromilor se fac şi în continuare. III. G. Abordând acest subiect din perspectivă fonetică. în care plasează patria străbună a strămoşilor gitanos între Ind(us) şi Gange. din seria de "nuvele exemplare". până la înregistrarea primelor observaţii de ordin lingvistic.rămânând doar "trei zile într-un loc. Turner . în anul 1498. C. despre Divinitatea în care aceştia cred. Kāllykott >. Rüdiger. Locul limbii rromani în cadrul limbilor neoindiene a) Stadiul cercetărilor privind locul limbii rromani în contextul limbilor indiene Până în momentul de faţă. Atât Frédéric Max cât şi Marcel Courthiade (1995 a. Ralf Turner rămâne până astăzi. pe coasta Malabar. s-au înregistrat puţine preocupări ale specialiştilor în limba rromani în direcţia examinării cu prioritate a acestui subiect. port în SV-ul Indiei. "regele din Calicut"). H. J. R. a navigatorului portughez Vasco da Gama în acest port indian. trei zile într-altul" -. Grellmann ş. Astfel. 2) explică invocarea oraşului Calicut de către rromi nu întâmplător. Evident. Pe lângă cercetătorii care. sporadic. ci pentru că era bine cunoscut în epocă.1676). "Descoperirea" constă tocmai în punerea în legătură a rromilor cu toponimul Calicut < Kozhikode. de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.. Michael Moscherosch (1601 . 1622 . el apreciază că limba rromani trebuie să fi fost cândva o limbă centrală. M. Lucrarea englezului indianist L.a. în bibliografia de specialitate. cu romanul său baroc Der Abentheurliche Simplicissimus Teutsch (1669).a.1616). s-au referit şi la limba rromani. germanul Hans Jakob Christoffel von Grimmelschausen (aprox. după debarcarea. în Keralā. singura contribuţie care îşi propune să trateze amănunţit chestiunea locului ocupat de limba rromani în spectrul limbilor din India.1669) ş. anume. transferată în Nord-Vestul Indiei. făcute de Wáli István. cu a sa La Gitanilla (1613). C. Ralf Turner (1927) şi Tadeusz Pobożniak (1964.

Grupul indo-aric a cunoscut trei faze lingvistice importante de dezvoltare: veche.). Vintilă-Rădulescu 1981. H. limba rromani păstrează fondul lexical de bază. pe de o parte. în jurul anului 1500 î. Chatterjī limbile de Nord sunt: si dhī. se pare. a exodului şi în cea posterioară lui Dacă exodul proto-rromilor s-a declanşat în mil. . respectiv.. ce ţinea cam din mileniul al III-lea î. detaşându-se apoi de acestea şi penetrând cu timpul şi în alte zone (Sala. Chestiunea legăturii dintre limba vorbită de proto-rromi şi limbile indiene este însă o certitudine. "sanscritic". se presupune că momentul declanşării exodului din India s-ar fi produs înainte de mijlocul secolului al III-lea d. medie şi modernă. în principal .) s-au desprins la începutul mileniului al II-lea î. iar cele de Vest sunt: gujarātī (inclusiv bhīlī şi khandeśī) şi rājasthānī. cunoscute sub denumirea de limbi ale grupului indic. producându-se. implicit. din perspectivă metodică..când limbile indo-ariene intră în faza lor modernă.după care ar fi fost purtată de vorbitorii ei printre cei ai limbilor de NV (la G. puñjābī. Grierson: hi dī de V. şi.rămâne o problemă greu de soluţionat. În cele ce urmează vom sintetiza. morfologic. în continuare. H. b) Situaţia lingvistică din India în perioada premergătoare exodului proto-rromilor. un contact mai strâns cu limbile indice de NV şi limbile dardice. puñjābī de Est. rājasthānī) . în intervalul anilor 300-900. bhīlī. în grupurile indo-aric şi iranic. lahndā. din Nordul părţii Centrale a Indiei. Indo-iranicii (după o coabitare de un mileniu şi jumătate. (după unii.K. sintactic şi lexical dintre limba rromani şi sanscrită.împărtăşeşte ideea că limba rromani a făcut parte din grupul central de limbi indo-ariene noi (la G. . gujarātī. H. deschisă. dintre limba rromani şi alte limbi neo-indo-ariene. khandeśī. Grierson acestea sunt: lahndā (sau puñjābī de Vest) şi si dhī. scindarea limbii indo-iraniene în sanscrita vedică şi iraninană. în completarea celor . care îşi are originea în limbile indo-ariene vechi şi apropierea tipologică de limbile indo-ariene medii şi noi (Ventcel'-Čerenkov 1976. H.pornind de la similitudinile de ordin fonetic. Limba vorbită de proto-rromi ar fi cunoscut. judecând după unele asemănări la nivel fonetic. Structurată în condiţii de izolare de mediile lingvistice indoariene înrudite.dintre acestea făcând parte şi limba rromani . 245). 284). iar la S. Îndeobşte. unele date. I d. H.

jainismul şi buddhismul. sub îndrumarea brahmanilor. suflet. Limba vedică. mai este reprezentată. însă. în afara celor patru Vede ( g Veda.al IX-lea î. prin care se încearcă identificarea legăturii dintre om şi univers. Yajur Veda şi Atharva Veda).al V-lea î. din care face parte şi limba rromani. continuă seria vedică sacră (Veda. de asemenea.. prin apariţia a două curente exterioare tradiţiei brahmanice. interpretate cu prilejul ofrandelor şi al invocării divinităţii în momentele solemne sau cotidiene ale vieţii. . . aprox. Āra yaka) şi o încheie. însă. H.când a fost adusă din NV în India de către indo-arieni .U p a n i a d e l e. Pe lângă aceste două limbi trebuie luate în calcul şi unele varietăţi ale limbilor vechi indo-ariene.reprezentate de limba sanscrită vedică (aprox.Ā r a y a k a . în opere exegetice şi se adresează celor ce au atins deja o treaptă înaltă de cunoaştere a Vedelor şi Brāhma elor şi care sunt dispuşi să-şi desăvârşească exerciţiul cunoaşterii în liniştea propice oferită de spaţiile silvice. "ştiinţe sacre"). Se presupune că Brāhma a datează din perioada sec. care nu au fost fixate în scris şi deci nu s-au păstrat până azi. şi de alte creaţii: a . 12). cu accent.al VI-lea î. al XII-lea ."Textele silvice" se constituie. se spulberă . H.. de la ½ mil. invocaţii. 53). I. Limba vedică. H. În secolul al VI-lea î. ce datează dinainte de Buddha. datate aproximativ din sec. ele fiind "rod al efortului speculativ al gânditorilor din casta sacerdotală" (Bercea 1993."Brāhma ele" se constituie în comentarii -Brāhma ale Vedelor în proză. Limbile indo-ariene vechi . Brāhma a. dar care au avut influenţă asupra limbilor indo-ariene medii. "decodării" înţelesurilor din textele vedice şi aplicării corecte a ritualurilor de sacrificiu. din secolul al VI-lea î. Upani adele totalizează un număr de 108 dizertaţii filozofice despre viaţă. stabilindu-se "natura Absolutului ca fiind nematerială" (Goswāmī 1993.) şi de sanscrita clasică. al VIII-lea . lume. rugi.prezentate în această lucrare anterior despre limbile vechi şi medii indiene. A. limbă a ritualului de cult brāhma ic. pe limbile indo-ariene moderne (neo-indoariene). H. culegeri de imnuri şi cântări religioase. al II-lea î. H.şi până spre sec. într-un aşa-zis "aparat critic" necesar pătrunderii. este surprinsă îndeosebi în cele patru Veda ("a cunoaşte". Sāma Veda. H. ..

ea cunoscând apoi o largă cuprindere în întreaga zonă de răspândire a limbilor indo-ariene. 115). iar construcţiile absolute şi compusele foarte lungi ar fi după model tamil (Sala şi Vintilă-Rădulescu 1981. ceea ce presupune existenţa.deopotrivă religioasă şi filosofică . este destul de dificil de profilat configuraţia dialectală geografică a vechii Indii (Zograf 1976. ea nu are o unitate în deplinătatea cuvântului. 216). asistându-se la o serie de variante. încă din faza sa cea mai veche. asupra limbilor neoindice be galī. 15-16) arată că între mutaţiile spirituale ale acestei perioade se detaşează ideea că gândirea indiană . hi dī. la salvare". Această coexistenţă (la care se adaugă şi contactul cu limbi total diferite. limbile indoneziene. sesizate de gramaticieni . B. 216). Din această perspectivă. a unor diferenţieri dialectale – de altfel.mentalităţi şi se sparg canoane. (Sala şi Vintilă-Rădulescu 1981. toharică etc. Sanscrita. mai degrabă. lexical şi sintactic. Deloc neglijabil este contactul limbii sanscrite cu unele limbi indo-ariene în toate cele 3 faze istorice ale dezvoltării acestora. limbă literară a operelor cu conţinut laic dar şi limbă de cult. mongolă literară. kampuchiană. Aşa.dar. I î. La rândul său.îşi precizează acum "acea orientare care îi va fi definitorie pe mai departe: orientarea soteriologică. accesul la spiritualitatea brahmanică fiind netezit şi pentru celelalte caste. p. aventura spirituală indiană nu este una a purei cunoaşteri. Se pare că sanscrita a fost structurată pe baza unui dialect (sau. si ghaleză etc. ci o aventură a cunoaşterii ca drum care duce la mântuire. de pildă. administrativă şi religioasă: .s a n s c r i t a e p i c ă (mil. limbi ne-indo-europene) avea să influenţeze structura limbii sanscrite sub raport fonetic. sau a altor limbi exterioare Indiei: coreeană standard. a cunoscut trei etape principale de dezvoltare în decursul celor peste trei mii de ani cât a servit. de ex.) este reliefată de monumentalele poeme epice (câteva sute de mii de versuri) . ca limbă literară. Bercea (1993. oricât de magnifice ar fi edificiile intelectuale construite de filosofi. Deşi este cunoscută ca limbă pur literară. Sanscrita reprezintă treapta următoare a evoluţiei literare a limbilor vechi indo-ariene.. fiind reperate în secvenţe izolate şi sărăcăcioase. H. a unui grup de dialecte) din partea centrală a Indiei. deopotrivă. pentru femei chiar. circa 500 de cuvinte ar proveni din limbile dravidiene. limba sanscrită a avut o puternică înrâurire asupra vocabularului altor limbi (ca. ştiinţifică.

). H. H). Caracterul riguros al limbii sanscrite clasice se regăseşte în cele peste 4000 de reguli conţinute de Gramatica normativă a lui Pā ini (A ādhyayā.romanele lui Da Ôin (sec.I î. b u d d h i s t ă La baza sanscritei "buddhiste. La aceste 3 etape se poate adăuga sanscrita actuală. H. îndeosebi de brāhma a. H. cu toate acestea (spre deosebire de limba vedică). 115). sanscrita hibridă.Slave 1968.Mahābhārata şi Rāmāya a (sub imperiul Maurya. H. H. care figurează astăzi între cele 15 limbi oficiale din India. dezvoltându-se ca o limbă literară şi ca o limbă uzuală practicată de păturile culte până în epoca modernă). exercitată de copiatori. literară. administrativă şi epigrafică oficială" (Sala şi VintilăRădulescu 1981. ca urmare a intervenţiei în texte. datată sec. 216) şi. 216). comune (cu începere aprox. şi sec. Limbile medio-indo-ariene (indo-ariene medii) sunt reprezentate de limbile vii. . buddhistă este mult mai aproape de faza medio-indo-ariană decât de cea veche indo-ariană. al V-lea d.s a n s c r i t a c l a s i c ă (aprox. uzitată ca o limbă a comunicării savante (orale şi scrise). care a suferit. În limba sanscrită clasică a fost scrisă o literatură bogată şi variată. dar fixate în scris prin sec. al IVlea î.). II. 216). H. Înflorirea creaţiei în limba sanscrită clasică se realizează între sec. 100). .Culegerea de povestiri Pañcatantra (sec.).al VII-lea d. Limba sanscrită clasică continuă să fie folosită pe mai departe "ca limbă de cultură. nu se dezvoltă şi nu suferă influenţa limbilor vii prāk te din perioada medio-indo-ariană şi nici cea a limbilor neo-indo-ariene. o "sanscritizare" forţată (Zograf 1976. o limbă preţioasă. .. Menţionăm în acest sens: . (Sala şi Vintilă-Rădulescu 1981. . 324 . drept limba maternă (Wald . hibride" se află una din limbile prāk ta de N-V. Din acest motiv. când "se pare că sanscrita încetase să mai fie o limbă vie" (Sala şi Vintilă-Rădulescu 1981. H.s a n s c r i t a h i b r i d ă. adică “Cele opt capitole”). de la . afectată.al V-lea d.dramele lui Kālidāsa (sec. al VI-lea . ea continuând să fie declarată de unele persoane. prin înlocuirea unor cuvinte şi forme prāk te cu ale lor corespondente sanscrite sau prin reconstrucţia unor aşa-zise forme sanscrite "legitime". la mijlocul mil. în situaţia când acestea erau neatestate.cca 183 î. al IV-lea . al V-lea î.H. al XII-lea d. al V-lea d.

). śaurasenī. după structura lor.al VII-lea d. arată Zograf în continuare (1976. H. dialectele monumentelor epigrafice din epoca lui Aśoka şi. slugi etc. dar care ar fi înregistrat o circulaţie literară.. pentru zugrăvirea limbajului unor personaje . de ex. H.jumătatea mil. Zograf (1976. H. iar cea din ramura de răsărit este ilustrată de māgadhi. limba ramurii sudice a buddhismului de ardhamāgadhī. limba prāk ta din Niia (varietate de prāk ta nord-vestică).). 12). Forma de bază a limbii prāk ta din ramura vestică o reprezintă śaurasenī. Limba pāli. care se leagă de faza indiană medie timpurie. când. probabil. nepăstrate. al V-lea d. . de la sfârşitul mil. limba în care s-a scris literatura canonică buddhistă. de māhārā rī şi de śaurasenī). ale lui Vararuci şi Hemacandra). 132) identifică pentru această fază lingvistică: edictele pe stâncă ale împăratului Aśoka (274-236 î. vizitii. . În apropierea acesteia din urmă se situează māhārā rī (fază anterioară a limbii marāthī) (Zograf. reprezintă cea mai arhaică etapă a limbilor indo-ariene medii. care au cunoscut o circulaţie paralelă cu sanscrita. I î. al II-lea d. al III-lea . de literaturii laice redactate în māhārā asemenea. I î. 133). Treapta următoare este ilustrată de prāk tele propriu-zise: māhārā rī. monumentele rī (prāk ta preferenţială). literatura canonică şi necanonică a buddhismului (reprezentată.s-a recurs la prāk tele māhārā rī. H.. În limbile prāk te târzii se deosebesc două ramuri: vestică şi răsăriteană. încă din vremea lui Buddha).). mai rar la (ardha)-māgadhī sau la altele construite artificial. în apabhra śa dramele scrise în sanscrita clasică (din sec. Formele cele mai arhaice. încadrate perioadei monumentelor epigrafice (până în sec. lucrările gramaticilor indieni (ca. le reprezintă pāli. La acestea se pot conexa şi idiomurile paisacī. 1960. ardhamāgadhī şi māgadhī. manuscrisele din Asia Centrală (datate sec. în principal de pāli.). regăsite în inscripţiile lui Aśoka (Zograf 1960. 12).mai cu seamă femei. H. Poziţia intermediară este ocupată de ardhamāgadhī. H. śaurasenī.

în timp ce în Vest se păstrează maximul de trăsături arhaice (Zograf 1960. III. . limbă dravidiană. I d. Sudul şi Vestul insulei Ceylon (Śrī La kā).al XII-lea d. Se remarcă înmulţirea îmbinărilor analitice. vechea marāthī. alterată..Slave 1968. 12). care este plasată spre mijlocul mileniului I d. în rândul maselor largi. ce promovau curente vi uiste. al IIlea d. 141). 15). unde se vorbeşte si ghaleza. 107). (Zograf 1976. apabhra śa constituind puntea de legătură între prāk ta şi limbile neo-indo-ariene (Zograf 1960. contaminată). De asemenea. Aceste noi forme apar cu precădere în Est. H. au fost propagate sub forma liricii religioase. aglutinante. Sistemul flexionar este înlocuit cu cel al construcţiilor analitice./ începutul mil. la N şi NE cu cei ai limbilor tibetobirmane. apoi sub cea a poemelor cu subiecte tradiţionale. Limbile neo-indo-ariene (indo-ariene moderne) Trecerea de la faza de limbi medio-indo-ariene la cea de limbi neoindo-ariene s-a definitivat la sfârşitul mil. al X-lea . H. ceea ce conduce la apariţia unor forme flexionare noi. vechea hi dī etc. 142). în restul insulei fiind prezentă tamil. H. (Zograf 1960. la E cu vorbitorii limbilor mu Ôa şi la S cu cei ai limbilor dravidiene (Wald . La început. Cele mai timpurii mostre ale scrierii în limbile neo-indoariene datează din sec. Vorbitorii limbilor neo-indo-ariene sunt în contact la NV cu vorbitorii limbilor iraniene. legate de legendele despre Rāma şi K a. în: limba veche be galeză. H. (Zograf 1976. Limbile neo-indo-ariene au penetrat în sfera literară datorită ideologilor reformării religioase din Nordul Indiei.Apabhra śa Faza următoare în dezvoltarea limbilor medio-indo-ariene o reprezintă apabhra śa (limbă în descompunere. limbi neo-indo-ariene mai pot fi întâlnite în Centrul. Acesteia îi sunt caracteristice dezmembrarea vechiului sistem gramatical flexionar şi apariţia unor noi procedee analitice (descriptive) de exprimare a raporturilor gramaticale. 12). având audienţă. în acest fel.

au suferit puternice influenţe din partea grupului de Vest (central).pahārī de V B.exterioară şi interioară . Grierson) dardice. K.c) Clasificarea limbilor neo-indo-ariene Zograf (1976.pahārī de E . 120) delimitează în cadrul limbilor indo-ariene două ramuri de bază . Grupul de NV: . Grierson (1903 . Ramura intermediară III. sunt considerate de S.puñjābī . pornind de la cele 17 limbi regăsite în clasificarea lui G. assāmī. de altfel.hi dī de V . 34). I: 1. puñjābī.si dhī V. Grupul intermediar: . Ramura interioară I. 142). excluzând grupurile de dialecte apropiate din punct de vedere genetic. în perioada medioindo-ariană. urdu. Grupul pahārī: . I: 1. si dhī. Turner (1927 a. 150-169) a dat o nouă divizare a grupurilor de limbi neo-indo-ariene (fiind împotriva împărţirii limbilor în două ramuri şi a unificării limbilor de Vest cu cele de Est). potrivit lui R. Ramura exterioară IV. oriyā. S.bhīlī . . 27). Clasificarea oferită de S. clasificarea propusă de Grierson nu ia în calcul limba si ghaleză şi limba rromani (ultima.rājasthānī II. cele 11 limbi sunt: hi dī. gujarātī. dar care. Grupul de S: . be galī. Grupul de E: . Astfel. Limbile pahārī.khandeśī . G. rămase în afara schemei lui. după origine. Grupul central: . nepalī şi si ghaleza. marāthī.cu o ramură intermediară între ele: A. intrând în grupul central).bihārī După cum se constată.lahndā (sau puñjābī de Vest) . Grierson (1903-1928.gujarātī .pahārī central . K.marāthī VI. Chatterjī (1926. standard.1928.hi dī de E C. Chatterjī este recunoscută de majoritatea lingviştilor indieni. Chatterjī (ca. K. şi de G. dar care nu au o formă scrisă unitară. consideră că există 11 limbi literare neo-indo-ariene.

cât şi dialectul pāriya. s-a dezvoltat în exteriorul spaţiului geolingvistic indo-arian).A.si dhī .rājasthānī III. în urmă cu aprox. Central: hi dī (subgr.bihārī . de Est: be galī. Grupul de Vest: . Ba glādeś şi Nepal .sgr.oriyā . din punct de vedere tipologic aceste limbi pot fi delimitate în 3 grupuri.sgr. 147). Grupul de Nord: . .hi dī de Vest IV. oriyā. gujarātī.).assāmī V.sgr. delimitate pe baza trăsăturilor fonetice.gujarātī (inclusiv bhīlī şi khandeśī) .marāthī. A.puñjābī de Est II. B.enumerate şi cuprinse în schemele de mai sus . puñjābī.be galī . Central şi de Vest se întrepătrund destul de strâns). în cadrul primului grup (indic de Nord). 147) stabileşte. Grupul de limbi din Ceylon (Śrī La kā) reprezentat de limba si ghaleză (separată de limbile indo-ariene de Nord. assāmī. hi dī de Est . descoperit în Tadjikistan. Dacă din punct de vedere genealogic situaţia limbilor neoindo-ariene se poate deduce din schemele de mai sus. Grupul de Est: . Un spaţiu de tranziţie între limbile indice moderne de E şi celelalte limbi îl ocupă limba nepalī şi dialectele bihārī. Grupul de dialecte ale limbii rromani (a căror desprindere de spaţiul lingvistic indian s-a produs în primul mileniu d.I. marāthī) .lahndā . C. Pakistan. Grupul de Sud: . existenţa a 3 subgrupuri esenţiale. 2500 de ani. morfologice şi sintactice ale structurii limbilor indice moderne: . Grupul indic de Nord (care include toate limbile neo-indoariene din India. Subgrupul descendenţilor vorbitori de magadhī: . de Vest: (si dhī. H. Zograf (1976. Grupul central: . .B. după observaţiile lui Zograf (1976.

maldiviană. si ghaleză. be galī cu dublu statut de limbă oficială (naţională . bhīlī. Celelalte 5 limbi regionale din India nu sunt din ramura indo-iraniană. urdu (ca variantă a limbii hi dī). pe baza conexării informaţiilor obţinute din diferite surse. khōwār: Pakistan/India. phalūra. khandeśī. De asemenea. marāthī (cu dial.în India). be galī: Ba glādeś/India.Am procedat. 10 sunt neoindo-ariene: hi dī (limba oficială naţională). indo-ariene moderne) şi la sintetizarea datelor care le definesc. kohistānī. 7 limbi sunt vorbite doar pe teritoriul Indiei: marāthī (cu dial. din nou. bihārī: India/Nepal. nepalī: Nepal/India. maldiviană: Maldive/India. Mauritius. kohistānī şi maldiviană) nu sunt vorbite în momentul de faţă pe teritoriul subcontinentului indian. kohistānī. śina. kumāūnī. assāmī. astfel. lahndā (puñjābī de Vest): Pakistan/India. la stabilirea. si dhī: Pakistan/India. în ordinea recunoaşterii). ultima. si ghaleză. marāthī. be galī. Fiji. nepalī. gujarātī. De menţionat că şi alte limbi neo-indo-ariene sunt limbi oficiale. kumāūnī. urdu: Pakistan/India/Guyana (imigranţi). oriyā. limba fiind vorbită şi în India). iar alte 17 limbi sunt răspândite atât în India cât şi în alte ţări (hi dī: India/Africa. Trinidad. pahārī de Vest. un număr de 4 limbi (rromani. si ghaleză (în Śrī La kā) şi. konkanī). regională . rājasthānī. lahndā (puñjābī de Vest). gujarātī: India/Pakistan. dintre acestea. phalūra. kā mīrīană: India/Pakistan. Guyana. evident. khōwar. kā mīrīană. Dintre cele 15 limbi regionale oficiale din India. śina: Afganistan/ Pakistan /India. be galī. rromani. khōwār. khandeśī. unde au ajuns ca imigranţi. kosali: India/Nepal. Este de remarcat şi faptul că un număr de 5 limbi din cele 27 enumerate fac parte din subgrupul dardic din cadrul grupului indic: kā mīrīană. bhīlī. că. śina. dar în ţările respective: nepalī (în Nepal. oriyā. neoindice. phalūra: Pakistan/India. urdu. si dhī. a ierarhiei principalelor 27 de limbi neo-indo-ariene (indice moderne. Constatăm. bihārī. konkanī). . kā mīrīană. Aceste limbi sunt: hi dī. si dhī (din anul 1967. oriyā. puñjābī (de Est). rājasthānī: India/Pakistan. puñjābī de Est: India/Pakistan. Surinam. după numărul de vorbitori. kosalī. garhwālī. garhwālī. assāmī. assāmī: India/Ba glādeś. pahārī de Vest. gujarātī. puñjābī de Est.în Ba glādeś.

. după cum urmează: 1. anume. 3. în articolul său Limbă şi "dialect" în India. stabilit de Laurenţiu Theban (1969. în cadrul celor 4 ramificaţii ale familiilor de limbi: 1. mewārī. ordonează descrescător principalele 28 de limbi materne vorbite în India (cele cu peste un milion de vorbitori): hi dī. gondī. gondī şi kurukh-orāon. telugu. oriyā. se ştie. cea reprezentată de familia sino-tibetană (cea mai numeroasă ca număr de limbi şi cea mai puţin reprezentată ca număr total de vorbitori ai acestor limbi). marāthī. 2. în cazul de faţă): telugu. indo-europeană: 574 de limbi / 322 milioane de vorbitori. dhundhārī. kumaunī. Considerăm utilă ilustrarea acestui raport dintre limbile din India. ka aÔa.d) Situaţia lingvistică din India a limbilor indiene contemporane Dacă ne referim la limbile indiene contemporane şi nu numai la limbile neo-indo-ariene (sau la "limbile indice moderne"). şi anume: santālī). bhojpurī. mālwī. Laurenţiu Theban (1969). austro-asiatică (mu Ôa): 65 de limbi / 6 milioane de vorbitori. magahī. indiferent de ramificaţiile familiilor lingvistice cărora le aparţin. sino-tibetană: 226 de limbi / 3 milioane de vorbitori. be galī. maithilī. kharī bolī. kurukh-orāon. tamil. malāyalam. atunci suntem nevoiţi să procedăm la o abordare a lor din perspectivă geografică. 235). 2. cattīsgarhī. De observat că limba si dhī (recunoscută în anul 1967 ca cea de-a 15-a limbă oficială din India) nu figurează între cele mai numeroase 28 de limbi materne din India. tamil. familia de limbi indo-europene (celelalte 21 de limbi. pe lângă cele trei ramificaţii de familii lingvistice mai sus menţionate există şi cea de-a patra. nepalī. assāmī. urdu. din totalul de 28 de limbi prezentate mai sus). În India. kā mīrī. Acestea reprezintă ramificaţiile a 3 familii lingvistice. limba fiind vorbită preponderent în Pakistan. ka aÔa. santālī. malāyalam. familia de limbi dravidiene (6 limbi. familia austro-asiatică (o limbă. puñjābī. dravidiană: 153 de limbi / 108 milioane de vorbitori. din punct de vedere genealogic şi numeric (număr de limbi / număr de vorbitori). mārwāri. luând în calcul limbile din India. gujarātī. konkanī. 4. 3.

Limba sanscrită .

marāthī. puñjābī. rromani etc. . excluzând Vedele. din Scurta gramatică a limbii sanscrite. rafinată. α în απλους = simplu) +k t (<k "a face"). Rajko Djurić. be galī. prāk ta. hi dī. de la începuturile sale până în preajma secolului al IX-lea d. În fapt sa sk ta este unul dintre dialectele vechii limbi indiene alături de pāli. jainistă şi cea scrisă în dialectele prāk te. lat. gujarātī. limba vorbită. după toate probabilităţile. de bază. gr. veţi putea avea cunoştinţe elementare.Ca o firească subliniere a celor expuse până aici. şi candas. prezentată în continuare. tratatele retorice etc.). limba prin excelenţă a canoanelor buddhiste şi de prāk ta. în contrast cu limba vorbită. limba vorbită. în versiune românească. stilată). H. o istorie a literaturii scrise în limba sanscrită s-ar rezuma numai la creaţiile scrise în limba cultă şi artificială postpā iniană (dramele lui Kālidāsa. Aşadar. limba metrică a Vedelor. cf. ar depăşi scopul acestei lucrări. deci vedică. care este de a prezenta evenimentele remarcabile ale civilizaţiei şi literaturii indiene vechi. Bhana. de ādhyāyī de gramaticianul antic Pā ini. rājasthānī. Sa (prefix. Cât despre limba sanscrită în sine. incluzând literatura buddhistă. Acesta scrie în A bhā ā. H. scrisă în rromani de dr. Bhā ā. care prin apabra śa a dus la formarea limbilor neo-indiene.. Identificarea lui bhā ā cu unul dintre vernacularele prāk te este o problemă disputată încă. supunem atenţiei studenţilor că termenul sanscrită acoperă în general şi eronat înţelesul de limbă veche şi sacră a Indiei. o limbă cizelată care urmează canoanele gramaticii fixate în secolul al II-lea î. sim în simplex. vulgata. în vreme ce o istorie a literaturii indiene. este numele creat pe care gramaticienii îl vor da limbii literare. „împreună”. sem în semel. sa sk ta (desăvârşită.

Scurtă gramatică a limbii sanscrite Introducere Limbile vechi indiene m-au interesat de când am început să studiez cultura şi istoria rromani. baltice şi slave. Cei care studiază limba şi istoria rromani pot să găsească în limbile vechi indiene "cheia de aur". anume ca tinerii să fie motivaţi să studieze limbile vechi indiene şi. Putem spune că limbile vechi indiene sunt "cheia" uşii istoriei şi a culturii rromani. hittita (care e cunoscută din anul 1915 şi se vorbea în Asia Mică). între ele se află: cele indiene. să scrie noi gramatici ale limbilor vedică şi sanscrită. toharica (vorbită în Turkestan) şi alte limbi vechi. multe probleme si dileme din istoria. Cred că această scurtă gramatică prezintă interes şi pentru studenţii care studiază limba rromani la universitate. Limba rromani face parte dintre limbile indo-europene. atunci găseşti mai uşor şi mai repede adevărul. Din aceste raţiuni. Aşa cum s-a demonstrat. Pentru că nu este suficientă o concepţie nouă. familie în care intră multe limbi. Eforturile celor ce lucrează la normarea limbii rromani au evidenţiat că moştenirile din limbile vechi indiene sunt foarte importante. cât şi literatura rromani orală. oamenii trebuie să arunce o privire asupra mersului istoriei. nu pot fi rezolvate până când nu se consultă limbile vechi indiene. cultura. Când ştii şi înţelegi tot ce a fost şi cum a fost. într-o zi. simbolistica. onomastica rromani etc. Acest lucru a fost demonstrat până acum de mulţi lingvişti care au scris studii despre limba rromani. poate. Limba noastră rromani modernă încearcă să ofere contemporanilor cunoştinţe şi noi concepţii. Un interes mai mare pentru aceste limbi l-am avut când am pornit să scriu studiul "Simboluri la rromi". latina şi greaca. am scris prezenta Gramatică a limbii sanscrite. Şi acest lucru îmi place cel mai mult. limbile germanice şi celtice. Aceasta e prima gramatică a limbii sanscrite în limba rromani (tradusă de prietenii mei din România în limba română). . fără de care viitorul nostru ar rămâne în întuneric.

totodată. Fundamentul limbii vedice îl constituie dialectele din India nordică (Puñjāb). dialectele din regiunea centrală a Indiei nordice. cum se spune. avesticul "ahura" (figură mitologică despre care se spune că l-a omorât pe V tra. în care este scrisă literatura buddhistă şi limbile/dialectele prāk te. iar în limba sanscrită sunt scrise Mahābhārata. care reprezintă primul stadiu al limbii sanscrite. Limbile indiene şi grupul limbilor iraniene. Mai târziu. În limba vedică pot fi citite Vedele: g Veda.). avesticul "daeva" (demon). H. Sanscrita este forma clasică a limbii literare din vechea Indie. H.a. care se aseamănă cu unele fragmente din g Veda. Prin limba vedică se înţelege "limba sanscrită vedică". vorbite în India nordică (N-V). se găsesc elemente din limba veche indiană. cum sunt limbile hi dī. în care sunt scrise cărţile mitologico-religioase în Iran. regele Indiei. limba lui Zarathustra. care face parte dintre multele limbi neoindiene. o limbă pāli. formează ramura "ariană" în familia limbilor indo-europene. .a. după prototipul limbii sanscrite. vedicul "asura". atunci un cult al focului) ş. cunoscute şi ca limbile kafir. Ca exemple sunt vedicul "deva". "care este frumos" ş. şi. Perioada limbilor indiene de mijloc are loc când a domnit Aśoka (273-236 î. puñjābī ş. acestea au devenit limbile noi ale Indiei. care este. Rāmāya a ş. în care sunt scrise edictul lui Darius. în care a scris Homer. edictul lui Xerxes. noua limbă persană contemporană. de asemenea. şi limba veche persană. Yajur Veda. H. limba rromani. Denumirea ei vine de la cuvântul veda "cunoaştere". Veda imnurilor în vechea Indie.a. În limba rromani. edictul lui Artaxerxes şi altele. Pā ini (în jurul anului 400 î. în care intră limba avestică. Limba vedică este una din limbile vechi indiene. şi limba avestică. şi. Limba aceasta se încadrează cronologic între sfârşitul mileniului al doilea şi mijlocul primului mileniu î.) este cel mai cunoscut gramatician care a sistematizat limba sanscrită.. care este mai tânără decât limba vedică. Sāma Veda. gujarātī. limbile "oamenilor neştiutori şi neînvăţaţi". atunci când au existat limba greacă veche. Atharva Veda. Edictele lui sunt în această limbă. totuşi.Limbile Indiei sunt foarte apropiate de grupul limbilor iraniene. Termenul de sanscrită vine de la cuvântul sa sk tam "acela format în mod artificial". kurda şi afgana.a.

m 6. d. ā. 8. n 5.: Devel (m. plural şi dual. anunsvāra: 12. n.declinare pentru m. GRAMATICA B. o. Paradigma deva (m. gh. vocativ.) "Zeu" (l. . ch. l 7. bh. dentale: t.). ī. aspirata: h 9. instrumental. labiale: p. . dh . diftongi lungi: ai. s. v 10. kh. ablativ. . lichide: r. 4. genitiv şi locativ.) ) Singular Dual Plural . u. ń 2. În limba sanscrită există substantive cu temă vocalică şi cu temă consonantică. ū. visarga: 11. h. au Consoane: 1. i. guturale: k. cerebrale: . Morfologia Substantivul Substantivele prezintă trei genuri: masculin (m. g. feminin (f. . semi-vocale: y. Flexiunea nominală cunoaşte opt cazuri: nominativ. Fonetica În limba sanscrită există următoarele sunete: Vocale: a. jh. ca în exemplele de mai jos: 1. a .) şi neutru (n. Diftongi scurţi: e. b.) şi trei numere: singular. th. j. ñ 3. palatale: c. acuzativ.A. anunāsikā: Scrierea se numeşte devanāgarī. rr. dativ. ph. fricative: ś. h.

aśvā V. aśve A. rr. devam I. agni V.) ) Singular N. devāya Ab. aśvāyai Ab. devena D.aśvāyā G.: jag (f. devasya L. deva V. agninā D. aśvāyā L. aśvāyām Dual aśve aśve aśve aśvābhyām aśvābhyām aśvābhyām aśvayo aśvayo Plural aśvā aśvā aśvā aśvābhi aśvābhya aśvābhya aśvānām aśvāsu Declinarea în i pentru m. Paradigma aśvā (f.N.agniya G. agnim I. agnaye Ab. deva A. deve devau devau devau devābhyām devābhyām devābhyām devayo devayo devā devā devā devai devebhya devebhya devānām deve u Declinarea în a pentru f. devāt G.) "iapă" Singular N. Paradigma agni (m. aśvayā D. agne L.) "foc" ( l. aśvām I. agnau Dual Plural agnī agnaya agnī agnaya agnī agnīn agnibhyām agnibhi agnibhyām agnibhya agnibhyām agnibhya agnyo agnīnām agnyo agni u . agne A.

) "stăpânul casei" ş.) ) Singular N. śucye. de pildă: sakhi "prieten". madhu (n. sakthi "coapsă". curat". D. paradigme de tipul śatru (m. G. matim I. Se remarcă.) "vacă". matyā D. vāri e Ab.d. "inteligenţă" Singular N.a. adjectivele pot avea ca vocale finale i şi u . śuce de la tema śuci "pur. matau Dual Plural matī mataya matī mataya matī matī matibhyām matibhi matibhyām matibhya matibhyām matibhya matyo matīnām matyo mati u Paradigma vāri (n. vāri ā D. mate L. Totodată. mate G. Declinarea în ī şi ū . matyā . vāri a L.) "apă" (l. vāri i Dual vāri ī vāri ī vārī ī vāribhyām vāribhyām vāribhyam vāri o vāri o Plural vārī i vārī i vārī i vāribhi vāribhya vāribhya vārī ām vāri u Cu excepţia temelor vāri "apă".) "miere" ş. celelalte teme neutre în i au variante după cum urmează: I.: pani (m. vāri a G.a.Paradigma mati (f. dadhi "lapte". ak i "ochi". rr. ca. de asemenea. Există şi substantive care nu se declină după acest model. laghu "uşor" (în l.rr. mati V.) "duşman".m. mate A. asthi "os". matyai / mataye Ab.: lokho) . matyām. vāri V.) "minte".matyā . śuce. dhenu (f. vāri / vāre A. de exemplu: śuci "curat". vāri I. pati (m.

bhuvā . devyām.=V. Dual: N. bhuvām. I. śvaśrvā . śvaśrvai.) ) Singular: N. L. dhī .: sasuj (f. I.=D. I. dhiya . Ab. śvaśrū .) Singular: N. G. śvaśru. Ab. śvaśrvā. bhu .devyā D. dhiyau.=D. I. bhuvo .=L. V. I. dhībhya . dhī . Ab. śvaśrūbhya . dhiya .=A. =Ab. bhūbhyām.=V.dhiyam. V. V. śvaśrvo . Ab. śvaśrvām Dual: N. G. L. bhuvau. devya .=D. bhūnām. I. devyā .=A. śvaśrū "soacră" (l. G. śvaśrvau I. Paradigma bhū (f.dhībhyām. devī . G. rr. bhūbhi . śvaśrūm. D.bhuvā. A. śvaśrū .devībhi . G.=V. dhiyām. bhū u. bhuva . Substantivul feminin lak mī "zeiţa prosperităţii" nu se declină după acest model. bhuvai.=A.=L. dhiyām Dual: N. Ab. bhūbhya . bhuvi. D.=Ab. L. bhuvā . Paradigma s. L. devyau. devībhyām. devī.: phuv (f. dhiya . G. śvaśrva . bhū . V.śvaśrū u. dhiyā . Plural: N.) "femeie" nu se declină după acest model. I. dhiyai. V. A.f. Ab. G. devī. I. D. Plural: N. A.=Ab. D.G.dhīnām. bhuva . D. V.) ) Singular: N. Ab.: Develni (f. rr. G. dhiyā. A. I. bhūvam. D. V. D. I. A. L. devyo .=L. bhūbhya . bhuva . śvaśrū . V. dhiyi. devībhya . G. devīnām.=A. bhuvām.=D.Paradigma dhī (f.=V. devya . śvaśrvā .dhī u Substantivul strī (f.) ). I. Singular: N. Paradigma devī (f. devī u. devyā . śvaśrūbhyām G.) "pământ" (în l. Dual: N. Declinarea în . Plural: N. śvaśrūnām. devyai. bhuva . dhībhi .=Ab. Ab. dhiyā . A. devībhya . dhiya . dhībhya . dhiya . G. rr.=L. dhiyo Plural: N. bhuve. bhū . śvaśrūbhi . A. L. śvaśrūbhya . L. L. devīm.) "zeiţă" (l. dhiye. A.

) "frate". dātu m.D.=Ab. n. Ab. dāt e n. dāt u m. dāt i n. G. Pit (m.) "vacă" nau (f. A. "rai" etc. dāt a n. V. "cazurile medii" (instrumental.. I.dāt bhya m=n. dātu . Dual: N. m. dāt ām m=n. dāt .) "soţ".) "fată". ca substantivul marut "vânt". dātari n. bhrāt (m. dāt i n. dūhit (f.) "cer".) "tată". dātari. A. n.dātā. dāt i n. n (m. dāt bhi m.=A. Plural: N. Baza fără gradare Substantive a căror bază se termină cu o dentală. dātāra m.=n. dātre m. dātro m. dātāram m. nominativ. L. dāt i m. marud-bhi etc. Declinarea substantivelor cu temă consonantică Pentru gradarea bazei substantivelor. marut. dāta m.) "soră". dāt o n. marutam. instrumental. G. m. dātārau m.=L. nominativ şi vocativ la plural). dāt bhya m=n.=V.) "mamă". dātrā m.) "nepot" etc. vocativ şi acuzativ la singular. G.. I. n. D. m. pl. n. dāt ā n. ablativ şi locativ la plural) şi "cazurile slabe" (acestea sunt toate celelalte care nu au fost citate anterior). se declină în felul următor: sg. marut-ā etc. dativ şi ablativ la dual. dāt ī n. trebuie să facem diferenţă între "cazurile tari" (nominativ. vocativ şi acuzativ la dual. svas (f. dyau (f. marut-a .I. dātu m. napt (m.) "corabie". .=n. māt (f.=D. Singular: N. dāt bhyām m. dāt . dāt ā n. Ab. Substantivele care denumesc raporturile dintre membrii unei familii nu se declină după acest model. dātāra . V. Declinarea substantivelor cu temă în diftong: gau (f. dativ.Paradigma "dătător/ofertant" dāt m. L. "omul care dă/oferă". dāta . dātu n. dāt n.

digbhi .rājāna . L.=V. rājani Dual: N. bharadbhya . rr. L. dar N. bharadbhyām Plural: N. nāmān. bharanta . A. A. chip". Gradarea bazei Cuvinte cu două baze Prezentul participiului are două baze: tare şi slabă. I. rājānam. bharadbhi .=V. rājabhi . Singular: N. A. Ab. D. A. rājānau. L. A. L. pl: bharanti Mahān "mare" are baza tare mahānt. rājñi. N. iar baza slabă mahat. V. Exemplu: vāc (f. mahan. nāmn Singular: N. G. G. I. Exemple: bharant "purtând". rājabhya . bharan. D. rājñe. vāgbhi . bharata . nāma. vāk.V. A. D. vācam. rājabhyām. sfânt") se declină precum bharant. D. du: bhara(n)tī. nāmna . iar cele în –at sunt cu baza slabă. rājña L. V. bharantau. ś. nāmni / nāmani . rājā. cum sunt: c. rājasu. rājan. diś (f. sg. pl. Ab. bharatsu Neutru: sg. G. Cuvinte cu trei baze Baza în an Paradigma rājan m.) "frontieră": dik.=A. A. Ab. Cuvintele în –mant şi –vant (mūrtimat "cel care are înfăţişare. I. rājño Plural: N. A. rājñā . baza tare: rājān.: nav). diśam. vāk. dik u etc. I. bharatām. nāma. este în –man/-van. N. rājāna .Dacă baza substantivelor se termină cu palatale. I. bharat. "nume" (limba rr.) "vorbire": sg. Ab. sg. Formele de participiu în –ant au bază tare. V. D.. baza slabă: rājñ. V. G. G. Singular: N. nāman n.=V. rājña . nāmne. nāmnā. nāma. rājñām. nāman.u etc. bharantam. – "domn" (l. rājabhya . bhagavat "înstărit. rājña .: raj). bharatā Dual: N. L. nāmna . bharantau I. baza medie: rājan. I.=V. I. V. acestea sunt substituite prin guturala k.

: me) tu (l. va vayam asmān. te voi (l. va asmāsu yu māsu Limba sanscrită cunoaşte formele pronominale la numărul dual āvām "noi amândoi" şi yuvām "voi amândoi". nāmāni.me Ab.Dual: N.: tu) noi (l.mama. nāmabhya . L. I. D. "el" Sg. f. Pl. nāmabhya . Pronumele Pronumele personal eu (l. L. āvayo Pronumele demonstrativ Baza tad – "acela". nāmāni. nāmabhyām. A. V. nāmabhi . L. V. nāmasu. G. na asmābhi asmabhyam. D.mahyam.: nāmnī.na yu mākam. mayi tvam tvām. rr. sā tām tayā Dual m. m.: ame) N. Ab. tam I. me L. te tān tai f. N. Aceste pronume se declină astfel: N. tena f. āvām I. I. mat G. mām. āvābhyām G. nāmanī. tvā tvayā tubhyam. aham A.na yu tvat tava. te tvayi asmat yu mat asmākam. rr. m. Ab. tā tā tābhi yuvām yuvābhyām yuvayo tau te tau te tābhyām . rr. mayā D. vah yu mābhi mabhyam. A. nāmāni. A. Ab. V. mā I. nāmnām. rr. G. nāmno Plural: N. D.: tume) yūyam yu mān. V. sa A.

D. tasmai Ab.tasmāt G. tasya L. tasmin n. sg. N.=Ac. tat

tasyai tasyā “ tasyām dl. te

“ “ tayo “

tebhya tābhya “ “ te ām tāsām te u tāsu pl. tāni

Restul precum la masculin. Numeralul Numerale cardinale: eka–"jek" (1), dvi – "duj" (2), tri – "trin" (3), catura –"śtar" (4), pañca – "pan‡" (5), a – "śov" (6), sapta – "efta" (7), a a – "oxto" (8), nava – "inja" (9), daśa – "deś" (10), ekādaśa – "deśujek" (11), dvādaśa – "deśuduj" (12), travodaśa – "deśutrin" (13), caturdaśa – "deśuśtar" (14), pañcadaśa – "deśupan‡" (15), sodaśa – "deśuśov" (16), saptadaśa – "deśuefta" (17), a ādaśa – "deśuoxto" (18), navadaśa – "desuinja" (19), vi śati – "bis" (20), tri śat – "trinvardeś" (30), catvāri śat – "śtarvardeś" (40), pañcāśat – "pan‡vardeś" (50), a ti – "śovardeś" (60), saptati – "eftavardeś" (70), aśīti – "oxtovadeś" (80), navati – "injavardeś" (90), śātam – "śel" (100). Numerale ordinale: prathamā – "jekto", "primul, întâiul"; advitīya – "dujto", "al doilea"; tritīya - "trinto", "al treilea"; caturtha – "śtarto", "al patrulea"; pañcama – "pan‡to", "al cincilea"; a ha – "śovto", "al şaselea"; saptama – "eftato", "al şaptelea"; a ama – "oxtoto", "al optulea"; navama – "injato", "al nouălea"; daśama – "deśta", "al zecelea". Numerale adverbiale: sak t – "jekvar", "o dată"; dvi – "dujvar", "de două ori"; tri – "trinvar", "de trei ori"; catu – "śtarvar", "de patru ori"; pañca-k tva – "pan‡avar", "de cinci ori"; a – k tva - "śovvar", "de şase ori". Numerale colective: ekadhā – "jondo"; dvi, dvedhā – "dondo", "amândoi"; tri, tredhā – "trondo", "tustrei"; caturdhā – "śtarondo", "tuspatru"…; bahudhā – "butondo", "al multora".

Numerale distributive: ekaśa – "jekoro", "de unul singur", "korkoro"; dviśa – "duj po duj", "doi câte doi", "dujoro"; triśa –"trin po trin", "trei câte trei", "trinoro"…; śataśa – "śel po śel", "cu suta", "śeloro" etc. Adjectivul Comparaţia (comparativul şi superlativul) Comparativul adjectivelor se alcătuieşte cu ajutorul sufixului –tara-, iar superlativul se formează cu sufixul –tama-. Exemple: śānta "calm; liniştit; bun", śāntara "mai bun", śāntama "cel mai bun", lačtamo (lačtami, lačtame). Există, de asemenea, sufixul de comparativ -tyas- şi cel de superlativ -i ha-, ca, de pildă: lahgu "uşor" (l. rr. lokho), laghīyās "mai uşor" (l.rr. lokhoder) laghi a "cel mai uşor", loktamo (loktami, loktame), guru "greu", garīyas "mai greu", gari a "cel mai greu", pharotamo (pharitami, pharetame), m du "moale", mradīyās "mai moale", mradi ha – kovlotamo (kovlitami, kovletame), p thu "larg, extins", prathīyās "mai larg, mai extins", prathi ha "cel mai larg, cel mai extins" – buxlotamo (buxlitami, buxletame) ş.a. Verbul Limba sanscrită cunoaşte diatezele: activă, medie şi pasivă. Gramaticile tradiţionale indiene denumesc diateza activă – "acţiune pentru ceilalţi", diateza medie – "acţiune pentru sine". În limba greacă şi în limbile balcanice (substratul paleobalcanic), diateza medie exprimă ceea ce face persoana cu ea şi pentru sine. Timpurile sunt: prezent, imperfect, aorist, perfect şi viitor . Există trei moduri: indicativ, optativ şi imperativ. Formele de prezent şi imperfect se formează de la o temă de prezent distinctă. Alte forme temporale sunt grefate pe rădăcina verbului. Verbele se împart în două mari grupe: verbe tematice şi verbe atematice. În aceste două grupe există clase. Prima categorie, care cuprinde verbele tematice, are patru clase 1, 4, 6, 10. Diferenţe în ceea ce priveşte conjugarea verbelor încadrate în aceste clase există numai în modul în care se formează tema prezentului.

Clasa I: rădăcina ia gradul vocalic gu a la care se adaugă sufixul a. Exemple: bh - "port", nī– "duc", bhū– "sunt, exist" la gradul vocalic gu a au forma bhar-, bho-, nay, persoana a III –a, sg. bhara-ti, nay-a-ti, bhav-a-ti. Nu se schimbă rădăcina verbelor cu un fonem lung mediu, cum sunt: jīv, jīvati, (‡iviv). Clasa a IV-a: la rădăcină se adaugă –ya-. Exemplu: lubh – "cer/doresc", "vreau/iubesc" –lubhyate. Clasa a VI-a: vocala tematică se adaugă la rădăcină neschimbată. Exemple: tud – "a împinge", în limba rromani "ispidav" "împinge" – tudati; diś – "sikovav", "a arăta" – diśati. Clasa a X-a: La rădăcină se adaugă sufixul –aya-. Exemple : cur "ćorav", "a fura" – corayati; k al – "halavav", "a spăla" – k ālayati ş.a. Există şi verbe care nu se conjugă după acest model. Astfel, în prima clasă sunt verbele gam - "‡av", "a merge" - gacchati; gu – "garuvav", "a se ascunde" – gūhati; pā – "pijav", "a bea" - pibati, sad hati, "a – "beśav", "a şedea" – sīdati; sthā – "aćhav", "a sta" - ti sta" ş.a. În clasa a patra, verbele neregulate sunt: d ś – "dikhav", "a vedea", tema prezentului este paśyati, jan - "bijandijav", "a se naşte" – jāyate ş.a. În clasa a şasea, verbele neregulate sunt: man - "mangav" "a vrea/a cere" – icchati; k – "ćhorav", "a fura" – kirati; pracch – "pućhav", "a întreba" - p cchati etc. Unele verbe din această clasă primesc sufixul nazal: muc – (muklo - "lăsat", "slobod") "a elibera" – muñcati; lip – "makhav", "a unge" - limpati etc. Conjugarea Clasa I Paradigma bh Indicativ prezent activ Sg. (în limba rromani: "legarav") "a purta" Dual Pl.

bharetha 3. bharet Optativ prezent mediu 1. bhare 2. bhareya 2. bharate Optativ prezent activ 1. bharā i 2. bharase 3. bhare 3. bhareyam 2. bharasva 3. bharai 2. bharati bharāva bharatha bharata bharāma bharatha bharanti Indicativ prezent mediu 1. bharāmi 2. bharatu bharāva bharatam bharatām bharāma bharata bharantu Imperativ prezent mediu 1. bharatām Imperfect activ 1. bhara 3. abharam 2.1. abhara abharāva abharatam abharāma abharata bharāvahai bharethām bharetām bharāmahai bharadhvam bharantām . bhareta bharevahi bhareyāthām bhareyātām bharemahi bharedhvam bhareran bhareva bharetam bharetām bharema bhareta bhareyu bharāvahe bharethe bharate bharāmahe bharadhve bharante Imperativ prezent activ 1. bharasi 3.

a şasea şi a zecea se conjugă după această paradigmă. V. abharathā 3. Verbele atematice Verbele atematice formează cea de-a doua grupă. Clasa a II-a Paradigma dvi . dvi 3. dvi 2. Ele sunt: cele trei persoane ale singularului la indicativ prezent. III. abharat Imperfect mediu 1. Verbele din aceste clase prezintă două tipuri de baze. dve i Optativ 1.3. abhare 2. cele trei persoane ale singularului la imperfect activ. persoana a III-a singular la imperativ prezent activ. dvek i 3. cele trei numere ale persoanei I la imperativ prezent activ şi pasiv. VIII. În ea sunt cuprinse şase clase: II. IX. tare şi slabă. dve mi 2. abharata abharatām abharan abharāvahi abharethām abharetām abharāmahi abharadhvam abharanta Verbele de la clasele a patra. dvi yām yā yāt dvi dvi dvi yāva yātam yātām dvi yāma dvi yāta dvi yu Dual dvi dvi dvi va ha a Plural dvi dvi ma ha dvi anti ."a urî" Indicativ prezent Diateza activă Singular 1. VII.

"lizav") ş. advet Diateza medie 1. lih – "a linge" (în limba rromani: "ćharav". dvi ām Imperfect 1. dvi e 2. advet 3. dve ai 2. dvi īya īthā īta dvi dvi dvi īvahi dvi īyāthām dvi īyātām dvi īmahi īdhvam īran dvi dvi dvi vahe āthe āte dvi mahe dviddhve dvi ate advi advi advi va am ām advi advi advi ma a an dve dvi dvi āva am ām dve āma dvi a dvi antu Imperativ 1. adve am 2. advi 2. dviddhi 3. dvi 2. dvik e 3. dvik va 3. advi i hā a advī vahi advī mahi advi āthām adviddhvam advi ātām advi ata dve āvahai dve āmahai dvi āthām dviddhvam dvi ātām dvi atām În această clasă sunt incluse verbele: duh – "a mulge" (în limba rromani: "dośel"). advi 3. .a.Imperativ 1. dve āni 2. dve u Imperfect 1. dvi 3. dvi e Optativ 1.

dh>d. sumus. asi 3. santi se aseamănă cu formele de indicativ prezent ale verbului latinesc "a fi" . āsīt āsva āstam āstām āsma āsta āsan syāva syātam syātām syāma syāta syu asāva stam stām asāma sta santu Dual sva stha sta Plural sma stha santi (Formele asi. asti Imperativ 1. svap – "dorm". syām 2. sma . asmi 2. Clasa a III-a Verbele care intră în clasa a treia îşi dublează baza. sit).Verbul as – "a fi" prezintă o conjugare specială: Indicativ Singular 1. siet. sunt. sies. . syā 3. bak – "mănânc". astu Optativ 1. după cum formele syām. se aseamănă cu formele arhaice de optativ prezent siem. În această clasă intră şi verbele: gam – "merg". āsam 2. sis. Regulile dublării sunt următoarele: a) aspiratele se dublează cu neaspiratele corespunzătoare: th>t. syāt. han – "omor/ucid" etc. āsī 3. asti.es. syā . la conjunctiv prezent. asāni 2. edhi (as-dhi) 3. est. bh>b etc. deci: sim. rud – "plâng". syāt Imperfect 1.

juho i 3. juhuyām 2. juhve 2. atunci când e legată de o fricativă sau o explozivă. ajuho 3. juhotu Imperfect 1. ajuhot Diateza medie 1. g şi gh>j. juhuyā 3. juhavāni 2. c) grupurile consonantice dublează prima consoană sau reprezentanta ei când este legată de ea. juhoti Optativ 1."a jertfi" (bază tare ju-ho. după cum urmează: k şi kh>c. juhudhi 3. ajuhavam 2. Paradigma hu. juhuyāt Imperativ 1. bază slabă ju-hu) Diateza activă Singular 1. juhomi 2. juhute juhuvahe juhvāthe juhvāte juhumahe juhudhve juhvate ajuhuva ajuhutam ajuhutām ajuhuma ajuhuta ajuhavu juhavāva juhutam juhutām juhavāma juhuta juhvatu juhuyāva juhuyātam juhuyātām juhuyāma juhuyāta juhuyu Dual Plural juhuva juhuma juhutha juhutha juhuta juhvati . juhu e 3.b) guturalele se dublează cu palatalele corespunzătoare. dublarea se face cu o altă consoană: hu – juhuma "noi jertfim".

: thov !). juhu va 3. dadhāmi.Optativ 1.m. sau a sufixului slab -nu-. Clasa a V-a Tema prezentului verbelor din această clasă se formează prin adăugarea la rădăcina lor a sufixului tare -no. juhvīya ş. ajuhuta ajuhuvahi ajuhvāthām ajuhvātām ajuhumahi ajuhudhvam ajuhvata juhavāvahai juhvāthām juhvātām juhavāmahai juhudhvam juhvatām juhvīvahi juvīmahi Verbele dā .: de !). juhutam Imperfect 1. Imperativ prezent activ: dehi – "dă !" (l. "a presa. ajuhuthā 3."a da". rr. "cicidav". Indicativ prezent Diateza activă Singular 1.d. dhehi – "pune !" (l. a strivi". Imperativ 1. rr. juhavai 2."a pune".a. sunomi Dual sunuva Plural sunuma . Indicativ prezent activ: dadāmi. Paradigma su – "strunźiv". dhā . ajuhvi 2.

sunute Optativ 1. asunavam 2.a. suno i 3. sunuyām ş. sunu 3. Imperativ 1. sunu va 3. Imperativ 1. sunutām Imperfect sunutha sunuta sunutha sunvanti sunuyāva sunuyāma sunavāva sunutam sunutām sunavāma sunuta sunvantu asunava asunutam asunutām asunuma asunuta asunvan sunuvahe sunvāthe sunvāte sunumahe sunudhve sunvate sunvīvahi sunvīmahi sunavāvahai sunavāmahai sunvāthām sunudhvam sunvātām sunvatām . sunoti Optativ 1. sunvīya ş. sunavāni 2. sunu e 3. sunotu Imperfect 1.a.2. asunot Indicativ prezent Diateza medie 1. sunavai 2. asuno 3. sunve 2.

aru adham 2. κλύω. ś u. Clasa a VII-a Tema de prezent a acestei clase se realizează prin intercalarea sufixului -na (formele slabe cu -n-) între vocala şi consoana finală.1. asunuthā 3. asunvi 2.: śunav) are rădăcinile ś o-. ru adhāni 2. aru a arundhva arunddham arundhma runddha ru adhāva runddham runddhām ru adhāma runddha runddhantu rundhyāva rundhyāma Dual rundhva runddha runddha Plural rundhma runddha rundhati . in-clutus (l. gr. Imperativ 1. a împiedica". Paradigma rudh – "a obstrucţiona. ru atsi 3. asunuta asunuvahi asunvāthām asunvātām asunumahi asunundhvam asunvata Verbul ś u – "a auzi".a. ru addhi Optativ 1.rr.(śrnv-). Diateza activă Indicativ prezent Singular 1. ru adhmi 2. runddhi 3. rundhyām ş. cf. ru addhu Imperfect 1. lat.

Imperativ 1. cea slabă kuru. ru adhai 2. runtse 3. τείνω). Prezentul (sg. (dual) kurva . Conjugarea este aceeaşi cu paradigma sunomi. kurvanti. a gândi. Verbul k – "a face" are o conjugare aparte. Verbele deponente au forma de pasiv şi înţeles/sens activ). "a întinde" (cf. Exemple: tan-. karoti. arrunddhā 3. rundhe 2. rundhīya ş. y şi v. runtsva 3. k an – "a răni". aru at Diateza medie Indicativ prezent 1. man – "a crede. kurutha . karo i. a obţine". a înţelege". arundhi 2. Înaintea consoanelor m. san – "a poseda. forma este kur.a. kuruta .) kurma . runddhe Optativ 1. Tema tare a acestui verb este karo. arunddha arunddhām arundhan rundhvahe rundhāthe rundhāte rundhmahe runddhve rundhate rundhīvahi rundhīmahi ru adhāvahai ru adhāmahai runaddhāthām runddhvam rundhātām runddhantām arundhvahi arundmahi arundhāthām arunddhvam arundhātām arundhate Clasa a VIII-a Rădăcina verbelor care sunt incluse în clasa a VIII-a se termină de multe ori în "-n". runddhām Imperfect 1. gr. Clasa a IX-a . (pl. aparţinând clasei a cincea.3.) are formele următoare: karomi. Optativ: kuryām. (Man este un verb deponent. kurutha.

krī īhi 3. Imperativ 1. krī āsi 3. akrī ām 2. akrī ā 3. Paradigma krī .Verbele au la forma de prezent sufixul –na (formele slabe primesc ni sau n). Diateza activă Indicativ prezent Singular 1. akrī āt Diateza medie Indicativ prezent 1. krī īyām etc. krī āni 2. krī ī e 3. krī āmi 2."a cumpăra". krī ātu Imperfect 1. krī īte Optativ krī īvahe krī āthe krī āte krī īmahe krī īdhve krī ate akrī īva akrī ītam akrī itām akrī īma akrī īta akrī an krī āva krī ītam krī ītām krī āma krī īta krī antu krī īyāva krī īyāma Dual krī īva krī ītha krī īta Plural krī īma krī ītha krī anti . krī āti Optativ 1. krī e 2.

a căror rădăcină se termină în consoană. adā abhū 3. imperativ activ. "dav mrtik" (în limba rromani). aś . adāt abhūt Dual adāva abhūva adātam abhūtam adātām abhūtām Plural adāma abhūma adāta abhūta adu abhūvan .1. La al treilea tip de aorist rădăcina este reduplicată înaintea augmentului. terminaţiile personale se adaugă direct la rădăcina verbală . aśāna ! Aoristul Limba sanscrită are mai multe forme de aorist. Singular 1."a curge". între rădăcină şi terminaţii este introdus infixul a . La al doilea tip de aorist."a fi. Verbele dā şi bhū la aorist se traduc prin: "am dat". krī ai 2. "a mânca"."xav" (în limba rromani). a deveni". Imperativ 1. la persoana a II-a sg. bhū .exemplu: s ."a da". asarat. akrī i 2. Cele asigmatice nu au la sfârşitul temei sufixul "s" cum au cele sigmatice. akrī īta krī īvahi krī īmahi krī āvahai krī āthām krī ātām krī āmahai krī īdhvam krī atām akrī īvahi akrī āthām akrī ātām akrī īmahi akrī īdhvam akrī ata La fel se conjugă şi verbele de conjugarea a IX-a. Cele asigmatice se formează cu ajutorul augmentului a-. au terminaţia -am: g hāna !.. aşa cum sunt verbele: grah . care se împart în două categorii: asigmatice şi sigmatice. a lua în stăpânire". care rămâne înaintea temei verbale. La primul tip de aorist. akrī īthā 3.a. krī ī va 3.exemple: dā . adām abhūvam 2. krī īya ş. krī ītām Imperfect 1. "am devenit"."a apuca.

"a tăia". este de mai multe feluri: aorist-s. k . ga . pac . Diateza activă Singular 1. ś u ."dikhav". anai 3. anai am ī īt Dual anai anai anai va am ām Plural anai anai anai ma a u Diateza medie 1. "a purta")."a merge" se conjugă precum verbul dā."a fura". Exemple: chid . "a vedea". ane i ā a ane ane ane vahi āthām ātām ane mahi anedhvam ane ata Conform acestei paradigme se conjugă şi verbele: chid "ćhinav". vac . a-ga-ga -am."a spune". aorist-is. "a tăia". a-voc-at (neregulat).(în limba rromani: ingerav. apāk īt. anai 2. Aoristul verbelor tematice seamănă ca formă cu imperfectul verbelor din clasa a V-a. Aoristul sigmatic. legarav. ane 3. aorist-sa. ane 2."a sta"."kerav". d . o cerere. Aoristul-s (al IV-lea tip) Paradigma ni. gam . "a face". aorist-sis. aorist-ma şi precativ."śunav". care este atematic. exprimând o rugăminte."a găti".Verbele sthā ."a număra". Exemple: cur . "a auzi". Diateza activă . Aoristul-is. a-cu-cur-am. Acest aorist se formează atunci când la tema verbului care este augmentată se adaugă –is."ćhinav". Aoristul reduplicat flexioneză tematic.

alāvīt.Sg. Aoristul-precativ.: alavi i. Aoristul-sa. Acest aorist.a. Exemple: mā bhai ih.a. bukurinav man". budhyāt Diateza medie 1. alavi a ş. ca. format prin adăugarea sufixului si la rădăcina verbului este cunoscut doar de câteva verbe. Aoristul-ma."a se trezi". alavi a. Paradigma budh . de exemplu: yā . mā kuru. "el a mers". construit cu particula de negare "mā". alāvi .: a-lāv-i -am."‡av". Diateza medie Sg.: alavi ma. ayasi am. Diateza activă Singular 1. care nu este augmentat. El se cheamă injuctiv. budhyyāsam 2. mā kar ih. "ma dara !". pl. Aoristul-si (al VI-lea tip). "na". budhyā 3. Cel de-al VIII-lea tip de aorist se formează atunci când la tema slabă a verbului activ se adaugă -yas plus sufixele atematice. Acest aorist se formează atunci când la tema verbului augmentată se adaugă –sa. bodhi īya ī hā ī a bodh īvahi bodhi īmahi bodhi īyāstham bodhi īdhvam bodh īyāsthām bodhi īran Dual budhyāsva budhyāstam budhyāsthām Plural budhyāsma budhyāstha budhyāsu . alavi ha . "nu te teme !". bodhi 3. ayāsīt. exprimă ceea ce nu trebuie să se îndrăznească a se face."lośarav man. "ma ker !". bodhi 2. mā suca. ram . alavi u . "nu face !". "a se bucura" aramsi am ş. "a merge".

dātāsi 3. dātā Perfectul Perfectul este o chestiune complexă în limba sanscrită. dāsyati ş. "a mânca". k . "eu iau". "eu ajung"."dav". "a sta". Diateza medie: dāsve. iar după unele teme -isya-.yāmi. Diateza activă Singular 1. dātāsvahe dātāsāthe dātārau dātāsmahe dātādhve dātāra Dual dātāsva dātāstha dātārau Plural dātāsma dātārstha dātāra ."dikhav"."resav". vatsyāmi ori grah. vas ."beśav". "eu fac": kari.Viitorul Viitorul se formează prin adăugare la tema verbului a sufixului tematic -sya. grahi yāmi. dātā Diateza medie 1. dāsyase.(sau -sya-). dātāsmi 2. dāsvate. sīdiśvāmi. dātāse 3. d ."dav". Exemple: ad .a. ap . asmi . sthāsyāmi. Viitorul perifrastic se formează cu verbul as. sad . dāsyasi. Paradigma dā . "eu dau"."beśav". "eu devin". "eu sunt". Exemple: dā . Verbele din clasa a X-a îşi pierd sufixul –ay. "avav". "eu stau."lav". eu locuiesc". Dar aceasta nu e valabilă pentru toate verbele. drak yāmi. "eu văd". Verbele precum: labh . Una dintre cele mai importante reguli este că tema perfectului se formează prin reduplicare. "eu dau": dāsyāmi. tema de perfect: ad-a."kerav". dātāhe 2. diateza medie: kari ye. lapsvāmi ori sthā.şi dobândesc sufixul -isya."sem"."xav".

o. "a fi"."śunav".care se adaugă la forma slabă a temei."este vorbit". cakar-a Dual cak -va cakr-athu cakr-atu Plural cak -ma cakra-a cakr-u Verbele cauzale formează cel mai adesea perfectul perifrastic. badhayate – "este legat".vac "vakarav". Verbele în ā şi verbele a căror bază se termină în diftongi lungi primesc -ī.a. k . Acest perfect se realizează prin adăugarea la rădăcina verbală a sufixului –ām. "a face" şi as. transformarea semivocalei în vocala corespunzătoare (samprasarana) . len. "a dormi"."este cântat" etc."gilabav". sadayati. Verbele ale căror baze sunt . sau alte modificări .Paradigma verbului k . lubh – "kamav". svap . cakār-a 2. ucyate . "lubhavav"."este umplut" etc. "el se informează").st . srāvayati ş. "a iubi" . kārayati. "a face". gīyate . Această formă se realizează cu ajutorul sufixului -aya-. "a face" se prezintă astfel: Diateza activă Singular 1. după formele de perfect de la verbul k . ś u . sad . ai suferă anumite modificări."ćhorar". rădăcinile terminate în ā. "am fost şezut". Exemple: vid . "a vorbi". Exemple: dā – "dav"."kerav". "a umple"."kerav". . supyate . e. "a fura". "a da".p – "pherav". Exemple ās – "stau": āsāmcakre. Înainte de -ya."sovav".(de aici vine substantivul "lubhni" . gai . cum ar fi: pierderea nazalei -bandh – "phandav". Pasivul Pasivul se formează cu sufixul tematic -ya. cakara. "a cânta". pūryate . vedayate ("vov informisil pe". ir. "a şti". lubhayati."este adormit" etc. dīyate.."‡anav". "a auzi". "a sta". "a lega". stīryate.vaj -ur.cunosc samprasarana plus metateză ."iubită"). De la tema de indicativ prezent activ se poate forma o bază cauzală."beśav". Formele verbale astfel alcătuite au o nuanţă cauzativă. cakar-tha 3.

dātum. manth –manthnāti ş. arpayati. Exemple: bhū – "avav". . -paya. Infinitivul se formează cu sufixul -tum. d – "dikhav".şi -na."‡anav". participiul perfect pasiv. k – "kerav". -ya-. Participiul perfect mediu are sufixul -ana-. "a deveni". participiul perfect mediu. "a lega. Sufixul -mana."el face să dea". "a merge". µćνθη. "a şti. participiile viitorului).ca marcă cauzativă. Uneori poate apărea şi sufixul -i-. -tā. Participiul prezent activ se formează de la tema prezentului cu sufixul -ant-. dā . "a şti". "a da". a închide". "a da". dadati. lat.m. kartum. Forme de participiu perfect pasiv au sufixele -ta.şi uneori -am. Exemple: jñā .d. "a vedea". math. jīv – "‡iviv". de multe ori. "a trăi". el predă" etc. -anīya-. infinitivul şi construcţiile absolute."‡anav". participiul mediu. Gerunziul absolut se formează cu sufixele -tvā-.se conjugă altfel: jñā – jānāti "a şti. "a cânta".a."dav". (Verbele clasei a treia au sufixul -at-: dā . dra um etc. jivitum ş. dāpayati . Această . gam – "‡av".(absolutul fiind o caracteristică sintactică a limbii sanscrite). gantum. gāpayate . gai – "gilabav".Verbele a căror bază se termină în ā şi ai primesc. sufixul -ana pentru verbele din clasa atematică.şi sufixul -ana-. Participiul prezent mediu are sufixul -mana. "a merge". a amesteca" (cf. bandh "phandav". mentha) . Verbele de tipul jñā . bhavitum. bandh – bandhnāti. dadat). gr.pentru verbele din clasa tematică. -tavya-. jnāpayate. "a face". -ya-. "a freca.a. Forme de participiu ale viitorului (ale necesităţii. Participiul perfect activ are sufixul -vas-. a cunoaşte"."‡av"."dav". adhyapayati -"el face să studieze. adhi – marcă (-paya-) o au şi verbele "studiriv"."dav". participiul perfect activ. formele de gerunziu) au sufixele -tavya-."el face pe cineva să cânte". Forme verbale finite Descriem mai jos caracteristicile participiilor (participiul prezent activ. "a da". Exemple: dā . "a studia". a cunoaşte".

Aceste cunoştiinţe pot contribui la mai buna cunoaştere şi înţelegere a istoriei şi gramaticii limbii rromani. .X X X Multe alte chestiuni nu sunt tratate în acest mic studiu. Elevii şi studenţii a căror limbă maternă este limba rromani pot acum să beneficieze de cunoştiinţe elementare despre ceea ce înseamnă limba sanscrită şi gramatica ei. părinţii lor. iar mintea mai înţeleaptă. Scopul nostru a fost să arătăm ceea ce este mai important în gramatica limbii sanscrite. astfel încât să se ajungă ca limba rromani să devină mai bogată. Noua limbă rromani pretinde de la noi cunoştinţe şi concepţii noi despre societate şi despre locul nostru într-un stat contemporan. iar copiii noştri să fie mai câştigaţi decât noi. Cel care îşi va apropia limba rromani de suflet va avea un suflet mai cuprinzător. limba noastră a început să fie normată în urmă cu un deceniu. După cum se ştie.

Vacaspati.. A. Editura Glasul Bucovinei. note şi comentarii. Bucureşti. London.. New Delhi. 1969 . Nirnāya Sāgar Press. 1999 GRIFFITH. Vedic Bibliography. 1991 GEORGE. vol... Bucureşti. Editura Albatros. The Hymns of the g Veda. Motilāl Banārsīdāss. 1970-1998 DANIEL. Śatapatha Brāhma a. Societatea Informaţia. Trubner and Co. The Sacred Books of the East. După autori APTE. Friedrich Max. Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayantī. Sergiu-Al. Radu. în Sacred Books of the East.. Bucureşti..) Enciclopedia of Religions and Ethics.. N. 42. Iaşi. 1998 BĀDARAYAŅA. Motilāl Banārsīdāss. tradusă în engleză de B. part I. traducere din sanscrită. New Delhi. Bhagavad Gītā. Motilāl Banārsīdāss. Louis. Bibliografie specializată (texte şi dicţionare) A. M. traducere. 1992 DAŅÛEKAR. Dictionnaire de la civilisation indienne. 1992 şi Editura Herald. (ed. S. New Delhi. Bhāmatī. Original Sa sk t Texts. 1938 MUIR J. Julius. VIII. Motilāl Banārsīdāss. Brāhma Sūtra. 1938 BERCEA. Maurice. Editura Ştiinţifică. 50 vol. tălmăcire de Ion Larian Postolache şi Charlotte Filitti. 1963 FILIP. H.. 1975 EGGELING. vol. Éditions Robert Laffont. Paris. New Delhi. 1872 MÜLLER. Constantin. Rāmcandra Nārāya a. New Delhi. V. Bombay. Radu Bercea. în Abori. vol. The Practical Sa sk t-English Dictionary. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE I. Śāstri. XIII MIŚRA. Ralph T. X. Dicţionar de filosofie indiană. V. Bombay. 1993 BLOOMFIELD. P. Hymns of the Atharva Veda. vol. Motilāl Banārsīdāss. I-V. Mahābhārata. comentariu şi note explicative. comentariul lui Śa karācārya. XII. Cele mai vechi Upani ade. 1996 FRÉDÉRIC. 1999 HASTINGS James.

Tekstongo lil p-i rromani ćhib (vaś-e II to . A. Gheorghe. Dharmśālā. 1997 PATAŃJALI. Calcutta.NĀGĀRJUNA. Advaita Āśrama. Tubini. Bucureşti. 1975 RĀMANUJA. Anii II-IV de studiu. Limbile lumii. 1993 POSTOLACHE.a IV-a. Editura Kriterion. New Delhi. cu o schiţă Morfologia dialectului vlah de varietate românească al limbii rromaní. ClujNapoca. E. Lilian Silburn. Bucureşti. Cuvânt înainte: Mircea Maliţa. J. Les Upani ads. Maury. Chandigarh. J. 1916 RENOU. Gheorghe şi COLCERIU. Editura Kriterion. traduse din sanscrită de Louis Renou.. Bousquet. 1993 ŚĀNTIDEVA. Prefaţă: Constantin Daniel. Rroma Publications. Yoga Sūtra. N. Bucureşti. Dicţionar rrom (spoitoresc)-român. 1992. P. Bucureşti. Bombay. Mic dicţionar rrom-român. 2000 SARĂU. W. Mică enciclopedie. Marius şi VINTILĂ-RĂDULESCU. Esnouil. 1981 SARĂU. (coordonator). R.. tradusă din sanscrită de David J. Library of Tibetan Works and Archives. Motilāl Banārsīdāss. M. Bodhisattvācāryāvatāra. Multilingual Romany Dictionary. 1943-1971 ŞI. Editura Dacia. B. Ion Larian şi Charlotte FILITTI. Editura Kriterion. Librairie d'Amérique et d'Orient Adrien et Jean Maisonneuve. A. Culegere de texte în limba ţigănească. Bucureşti. Kalupahāna. Clasele a II-a . Paris. Bucureşti. Dicţionar rrom-român. 1974 SALA. Alfa Sirius Impex şi Informaţia. Dikcionàro rromano-rumunikano. Lesimple. tradusă din sanscrită de Constantin Făgeţan. Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayantī. în Sacred Books of the East.. Editura Didactică şi Pedagogică. 1993 . tălmăcire de. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Jean Varenne. tradusă din sanscrită de Swāmī Ga bhīrānanda. republicată în 1999 şi 2000 sub titlul Culegere de texte în limba rromani. 1998. Hermann. Bucureşti. Motilāl Banārsīdāss. Brāhma Sūtra Bhā ya. R. Śrībhā ya. part 1-2. Dicţionar român-rrom (căldărăresc) şi Dicţionar rrom (căldărăresc)-român. 1996 OLDENBERG. Editura Albatros. A. Corneliu. New Delhi. Ioana. S. The G hya-Sūtras. Mūlamadhyamakakārikā (Tratat despre filosofia căii de mijloc). 1995.IV to klàse). 1998 ŚA KARĀCĀRYA. Mahābhārata. Silburn. Louis.

1995 WHITNEY. Gokle). Viśvabandhu). P. William Dwight. 1923. vol. g Veda Ma Ôala III. Motilāl Banārsīdāss. Nāg Publishers. Ho iarpur. vol. D. Bucureşti. 1960-1964. I-II. 1978 Atharva Prati Śākya. 1895-1998. New Delhi. vol. Ānanda Āśrama . Dīpak Bhattacharya. S. 1995 VĀLMĪKI. (ed. Monier Monier. Editura Uniunii Scriitorilor. (ed. Bhattacharya. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Pa it). vol. Atharva Veda Sa hitā (aunaka) with Padapātha and Sayana's Commentary. (ed. 1968 VELANKAR. I-IV. Pune. Bolling şi J. Bucureşti. tradusă din sanscrită de Sergiu Demetrian. Journal of the University of Bombay. D. Munśirām Manoharlāl. 1987 Atharva Vedīya Raipalāda Sa hitā (kā Ôa I). Cugetări antice şi moderne. ed. tradusă din sanscrită de M. H. Bucureşti. Zeletin. R. New Delhi. Dicţionarul înţelepciunii. 1978. Kāle. R. 1959. R.. Bucureşti. A Sa sk t-English Dictionary. Gramatica limbii sanscrite. Lahore. Pañcatantra. 1970 . Motilāl Banārsīdāss. D. Svādhyāya Ma ala. 1935 VIŞŅUŚARMAN. Atharva Veda Sa hitā. Pardi. New Delhi. Cultură şi filosofie indiană în texte şi studii. I-II. Bombay. ed. (ed. Roots. George Coşbuc şi C. New Delhi. 1996. (ed. 1963. (ed. D. Bombay. tradusă din sanscrită de William Dwight Whitney. M. New Delhi. vol. Calcutta. 1997 WILLIAMS. 1964 Atharva Vedīya Raipalāda Sa hitā (kā Ôa II-IV). Editura Ştiinţifică. Theofil. Bhāratiya Vidyā Bhavan. Verb-Forms and Primary Derivatives of the Sa sk t Language. Sa sk t College. Satavlekar). I-IV. Bombay. G. S. Viśvabandhu). Delhi. 1995 B. Leipzig. Editura Meridianul 28. Calcutta. 1985 Aśvalāyana G hya Sūtram. Sūryakant). 1909-1910 Atharva Veda Sa hitā. Atharva Veda Sa hitā. VVRI. von Negelein). Motilāl Banārsīdāss. I-II. Rāmāya a.SIMENSKY. I. (ed. vol. Motilāl Banārsīdāss. 1968 Atharva Veda Pariśi as. g Veda Ma Ôala VII. Chişinău. 1957. După opere Apastamba Śrauta Sūtram.

Motilāl Banārsīdāss.. Bori. vol. V.Bardö Thödöl (Cartea tibetană a morţilor). 1933-1951. New Delhi. Mā Ôūkya şi Praśna). 1993 Yajur Veda. Arad. Lak ma Svarūp). Ltd. New Delhi. S. tradusă din sanscrită de S. Ga apati. (ed. Societatea Informaţia. Bucureşti. tradusă din sanscrită de Swāmī Mādhavānanda. 1992. tradusă din sanscrită de Sergiu Al-George. 1992 Eight Upani ads (Īśā. tradusă din tibetană de Horia Al. New Delhi. comentariul lui Śa karācārya. Kena. (ed. Editura Ştiinţifică. Advaita Āśrama. tradusă din sanscrită de Devī Chand. 1994 Bhagavad Gītā. Sontake şi C. Bucureşti. Căbuţi. Bucureşti. I-II. tradusă din sanscrită de Swami Ga bhīrānanda. 1997 Sāma Veda. Aitareya. New Delhi. vol. comentariul lui Śa karācārya. Calcutta. 1981 g Veda Sa hitā. Pune. Calcutta. N. 1992 Sā khya Kārikā. vol. Motilāl Banārsīdāss. Mu Ôaka. MacDonell). 1983 Chāndogya Upani ad. Advaita Āśrama. Peterson Peter). Ka ha. Munśirām Manoharlāl Publishers Pvt. Advaita Āśrama. 1999 B hadāra yaka Upani ad. vol. Taittirīya. 1993 B hadevatā. (ed. Editura Sophia. Motilāl Banārsīdāss. Motilāl Banārsīdāss. g Veda. 1997 Nigha u and the Nirukta. Kā ikar). 1989-1990 Nā yaśāstra (Tratat de artă dramatică). I-II. Calcutta. IIV. Editura Herald. de Sayana. comentariul lui Śa karācārya. Informaţia. 1998 g Veda Bhāśyabhūmikā. G. traduse din sanscrită de Swāmī Ga bhīrānanda. tradusă din sanscrită de Amitā Bhose şi Constantin Făgeţan. (ed. Vaidik Sa śodana Ma Ôala. New Delhi. 1994 .IV. Bucureşti. tradusă din sanscrită de Sergiu Al-George.

University of Pune. 1978 APTE. Śrīkant S. Traces of Medical Science in the Kauśika Sūtra.. tradusă în engleză de B. New Delhi. Pune. P. Presses Universitaires de France. 1994 BAHULKAR. Hermeneutics in Mircea Eliade's Phenomenology and New Directions. New Haven. Paris. 1-9. Tilak Mahārā ra Vidyāpīth.. 1928 BENVENISTE. Eliadiana. Bombay. Cristian. p. p. New Delhi. Jeanine. Paris. Sketch of the Historical Grammar of the g Veda and Atharva Veda. (p. University of Pune. 34-49) în Abori. Émile. în Jaos XVII 2. 1897 AUBOYER. 1998 ARAPURA. p. Medical Ritual in the Atharva Veda Tradition. Vaman Śivarām. I-II. Early Indian Religions. Haga. 171-177. Ltd. Pune.. J. 203-352. S. Bulletin of Deccān College. 1996 BĀDARAYAŅA. Paris. 1974 BĀNERJĪ. Introduction au tantrisme.II. 1940. comentariul lui Śa karācārya. Dervy Livres.. Pune. (coordonator). Nirnāya Sāgar Press. The Hymn ak ibhyam in the Vedic Schools: a Study on its Authorship and Redaction. Śāstri. vol. în Cass 2. Haga. Pune. în Cass 3. 1949 AVALON. The Practical Sa sk t-English Dictionary. Arthur. Allāhābād. Structure and Creativity. Edward Vernon. Vikās Publishing House Pvt. Douglas. M. 1973 BĂDILIŢĂ. Mouton Publishers. Brāhma Sūtra. Iaşi. 1938 BAHULKAR. Le vocabulaire des institutions indoeuropéennes. Pune. Mouton Publishers. An Essay in Comparative Phenomenology of the Spirit. V. 1976 APTE. Editura Polirom.. New York... Motilāl Banārsīdāss. 155-159. K. 1969 . La puissance du serpent. Brahman-Baresman-Bricht-Bhrāj. The gvedic Mantras in Their Ritual Settings in the G hya Sūtras. Bibliografie generală ALLEN. G. 1997 BEVALKAR. Śrīkant S. tradusă din engleză.. p. în Aioc. Éditions de Minuit. Religion as Anxiety and Tranquility. 1976 BAHULKAR. Were castes Formulated in the Age of g Veda ?. Paris. Le trône et son symbolisme dans l'Inde ancienne. Śrīkant S. 1972 ARNOLD.

La religion védique d'après les hymnes du g Veda. vol. J. Pune. Durgāmohan. Radu Bercea. The Fundamental Themes of the Atharva Veda. 1933 BHATTACHARYA. Ānanda K. S. Maurice. C. Manohar Publications. VII.. Amitā. Jacques. L. 1981 BLAGA. VI. Opere. Cele mai vechi Upani ade. Abel. The Origin and Development of the Be galī Language. The Aryans in the Land of the Assurs. Maeştrii spirituali. 94-101. L'hindouisme. 1994 BLOOMFIELD. firma K. Yaska's Nirukta. Iaşi. Anthropologie d'une civilisation. Baltimore. Bucureşti. Calcutta. vol. N.The Atharva Veda and the Gopatha Brāhma a. I. 1992 CASAL. 1963 BHANDARKAR. Eminescu şi India. Kau ika Lectures Series. De la Mésopotamie à l'Inde. New Delhi. Bucureşti. Bori. Presses Universitaires de France.. New Haven.. Motilāl Banārsīdāss. Trilogia culturii. Alba Iulia. în Sacred Books of the East. New Delhi. tradusă din engleză. Hindousime et bouddhisme. 1958 BHATTACHARYA. Bucureşti. Hymns of the Atharva Veda. 1991 CHATTERJĪ. tradusă din engleză. 1968. La civilisation de l'Indus et ses énigmes. I-II. Paris. Rām Gopāl. 1-36. note şi comentarii. Paris. no. S. Jean-Marie. 1926 COOMĀRASWĀMY. 42. p. Éditions Gallimard. Librairie Honoré Champion. New Delhi. Lucian. Editura Ştiinţifică. Le sacrifice dans l'Inde ancienne. 1982 BHOSE. 1969 CHATTERJĪ. 1967 BHATTACHARYYA.. Ma Ôali. în The American Journal of Philology. Asian Publication Service. vol. traducere. 1993 BERGAIGNE. 1978. Curs de filosofia religiei. Paris. Seven Hymns of the Atharva Veda. Radu. 1976 BIARDEAU. A History of the Tantric Religion. Filosofia esoterică a Indiei. Editura Junimea. Charles. tom I-IV. 1949 . 1980. Madeleine. Mukhopadyāy.BERCEA. G. Éditions Flammarion. Paris. p. K. Editura pentru literatură. 466-488. P. Bhandarkār. Paris. în Collected Works of R. Editura Fronde. 1978 BIARDEAU. Calcutta. Editura Minerva. tradusă din franceză. 1992. 1886 BROSSE. Madeleine şi MALAMOUD. Bucureşti. p. N. Contribution to the Interpretation of the Veda. vol. Editura Albatros. Editura Porto-Franco. Vi upāda. Pune. 1896. Galaţi. în Jaos XVI.

43. XI. 92-114. Troisième cahier: le parler kalderaś de Varsovie (analyse phonologique-p. Fonetika i pravopis romskog jezika. în Abori. Références bilbliographiques (p.). 180-331). Aja ā Publication. XVII. 1979 DANIEL. Le polythéisme hindou. Dialektologikano pućhipnasqo lil vaś-i klasifikàcia e rromane ćhibăqe dialektenqiri. un Manouche?. un Rrom. 1953. Constantin. On the Interpretation of Some Doubtful Words in the Atharva Veda. part. p. 762-963). G. Ho iarpur. 1950. în The University of Ceylon Review.CORTIADE. Vaidik Sa śodana Ma Ôal. no. H d in the Veda. vol. Dialectological Inquiry for a Classification of the Dialects of the Romany Language. V '93. p. le Professeur René Gsell. Rromani fonetika thaj lekhipa. 3-4. Marcel. Pune. Editura Sport-Turism. Ceylon. p. Editura Albatros. Thèse pour le doctorat (Arrêté du 30 mars 1992). 332-445). Le peuple rromani ou Qu'est-ce au juste qu'un Tsigane. Paris. 446-761). Les dialects Poşa et Mitrip. Journal of the Bihārand Orissā Research Society. no. Conseil de la Coopération Culturelle. 1970-1998. Alain. Cinquième cahier: Annexe. "E. Mythes et dieux de l'Inde. I-V. vol. Titograd. Universe in Vedic Thought. Premier cahier: questions générales et de méthode (I-XI ' 1-179 p. 1. 1992. University of Pune.p. Éditions du Rocher. un Gitan. 1930-1931 DADPHALE. în Cass. Pune. 1-7. Bucureşti.Bubhaneśvar. The Cultural Background of the Veda. Bucureşti. în Abori. New Delhi. 1987 DAŅÛEKAR. vol. p. Phonologie des parlers rrom et diasystème graphique de la langue rromani. Quatrième cahier: le diasystème polylectal la question de la graphie (p. 1973. Vedic Mythological Tracts. Paris. 1987 DANIÉLOU. 1. no. 1995 CHOWDHURY. Rāmcandra Nārāya a. M. Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayantī. document de travail.. în Siddha Bhārati (The Rosary of Indology). 1975. Tārāpada. Nirukta-Sillabus of Vedic Studies. 1986 COURTHIADE. 127-129. tălmăcire de Ion Larian Postolache şi Charlotte Filitti. The Da arājñā. No 3/1991. Pe urmele vechilor civilizaţii. Marcel. Présentée sous la direction de M. 1995. 2-20. 1992 . Mahābhārata. VVRI.". T. Deuxième cahier: le parler mećkar de Tirana (analyse phonologique. Vedic Bibliography. Béziers: Agéncia Occitana de Comunicacion. Enquête dialectologique pour une classification des parlers de la langue rromani. Université de la Sorbonne Nouvelle Paris III. a.

Na hanyate (Dragostea nu moare). part I. Maitreyī Devī. Les dieux souverains des Indo-Européens. tradusă din germană. Le Sacré et le Profane. V. Rajko. Paul. A political Study. I-III. 1996 DJURIĆ. 1936. Éditions Gallimard. 1965. T. Motilāl Banārsīdāss. Histoire des croyances et des idées religieuses. 1948. New Delhi. 1949. D. Editura Cultura Naţională. 1986 EGGELING. Paris. (Krugovi pakla i venac sreće). Bucureşti. Bucureşti. p. Filosofia Upani adelor. I-III. Éditions Payot. Die Sūtra's des Vedānta. Le Yoga. 1958. Mythes. Éditions Gallimard. New Delhi. 1971 DEVASTHĀLI. Maitreyī. Śatapatha Brāhma a. 1987 DRIMBA. Paris. New Delhi. vol. Bucureşti. Paris. Traité d'histoire des religions. Śūdras and the Vedic Sacrifice. BIGZ. G. 77-85. University of Poona. L'oubli de l'homme et l'honneur des dieux. Ovidiu. A History of Indian Philosophy. Paris. Paris. Librairie orientaliste Paul Geuthner. 1949. Śrī Satguru Publication. 1994 DEVAHUTI.. I-IV. rêves et mystères. Paris. Paris. Paris. Motilāl Banārsīdāss. 1952. Éditions Payot. Editura pentru literatură. Presses Universitaires de France. 1963 ELIADE. Paris. Hildesheim. vol. vol. Images et symboles. Éditions Gallimard. Éditions Gallimard. 1985. Yoga as Philosophy and Religion. Yoga. Georg Olms Verlagsbuchhandlung. Writers Workshop Publication. Éditions Gallimard. Calcutta. Har a. în Dharmaśāstra and Social Awareness. 1976-1983. 1940. Seobe Rroma. Paris. Istoria culturii şi civilizaţiei. Paris. Techniques du Yoga. Yoga Philosophy in Relation to other Systems of Indian Thought. 1984 DUMÉZIL. Religion and Mythology of the Brāhma ās.DASGUPTA. Paris. New Delhi. Pune. Motilāl Banārsīdāss.. Beograd. Julius. . 1962. 1973. Éditions Gallimard. La ţigănci şi alte povestiri. Oxford. 1996 DEUSSEN. 1957. Éditions Gallimard. Paris. Patañjali et le Yoga. New Delhi. Georges. Mircea. Éditions Payot. Essais sur les symbolisme magico-religieux. N. Motilāl Banārsīdāss. Editura Tehnică. Surendranāth. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1969. Essai sur les origines de la mystique indienne. 1976 DASGUPTA. Mitra-Vāru a. Le mythe de l'éternel retour. 1956. 1966. 1965 DHARMADHIKĀRI. 1988. Bucureşti. Bruxelles. 1933. Idéologie tripartite des Indo-Européens. Immortalité et liberté. Éditions du Seuil..

Les grandes religions. M. Librairie Arthème Fayard. Hildescheim. Sa métaphysique. 1999 GHOSE. Hanoi. Paris.. Limbă şi gândire în cultura indiană. 1935 ELIOTT. vol. J. Language and Style of the Vedic i. 1995 EVOLA. Societatea Informaţia. Tatyana J. London. 1992 şi Editura Herald. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Paris. Edizioni Mediterranee. Dicţionar de filosofie indiană. Şantier . Ses pratiques. Bucureşti. Roma. Dervy Livres.(coordonator) The Encyclopedia of Religion. Richard F. A. 1981. Paris. 1996 FILLIOZAT. Editura Eminescu. Les rites de passage. Julius. 1958. Albany. 1934... Bucureşti. Le Yoga tantrique. vol. Motilāl Banārsīdāss. Paris. Metafisica del sesso. 1971 FILIP. 1976. Librairie critique Émile Nourry. Présentation succinte du règne de Har a de Kannyākubja. 1987. II. New York. Paris. I-XVI. Editura Cugetarea. H.roman indirect. MacMillan Publishing-House. Bhagavad Gītā. 1980 GLASENAPP. Georg Olms Verlagsbuchhandlung. L'Inde classique. Bucureşti. 1999 GAUDIN. (coordonator). tradusă din italiană. Aurobindo. comentariu şi note explicative. traducere din sanscrită. tradusă din engleză. Iaşi. Louis.. Bucureşti. vol. India în conştiinţa culturală românească. Editura Cugetarea. 1964 GOMBRICH. Adrien et Jean Maisonneuve.. Der Jainismus. State University of New York Press. Arnold van. Louis. Dictionnaire de la civilisation indienne. mss.. Sergiu-Al. Éditions Robert Laffont. New Delhi.. Dowson. Arhaic şi universal. Eine indische Erlösungsreligion. Paris. Helmuth von. 1991 GAMONET. The History of India as Told by its Own Historians. Precept and Practice: Traditional Buddhism in the Rural Highlands of Ceylon. Bucureşti. Paris. Philippe. Jean şi RENOU. Editura Glasul Bucovinei. III. Bucureşti.. 1867-1877 ELIZARENKOVA. 1909 GEORGE. Brahman et Māyā dans les Upani ad. J. Éditions Gallimard. 1993 GENNEP. Librairie d'Amérique et d'Orient. 1991 . 1953 FRÉDÉRIC. India.

vol. Oradea. L'homme et son devenir selon le Vedānta. G. 1903-1928. 1975. 1966. XI. Delhi. Rām. W. vol. History of Vedic Literature: Vedic Literature. 1941 HACKER. Ralph T. 1993 GRELLMANN. tradusă din germană. Les religions de l'Inde. I-III. Editura Govinda. New Delhi. tradusă din engleză. nebst ihrem Ursprunge. H. M. retipărit la Motilāl Banārsīdāss. Wiesbaden. I. I-XI. Paris. fasc. 1932. leur langage et leur première apparition en Europe. suivie de recherches historiques sur leur origine. Introduction générale à l'étude des doctrines hindoues. The History and Principles of Vedic Interpretation. E. 1810 GRIERSON. Die Zigeuner. Paris. ou tableau des mœurs. Concept Publishing Company. ‹ Préface du traducteur ›. 1962 GOSWĀMĪ. 1783. Ein historischer Versuch über die Lebensart und Verfassung.. Sitten und Schicksale dieses Volks in Europa. 2. 1977. 1922. Joseph Chaumerot. Introducere în literatura vedică. vol. On the Modern Indo-Aryan vernaculars. Paris. 6f.. Einige Beobachtungen. Calcuta. 1999 GUÉNON. Verhandelingen ded Koninklijke Nederlanse Akademie van Wetenschappen.. 1983 GONDA. 1931-1933 GRIFFITH. Trad.. Asura in Early Vedic Religion. Éditions Payot. f. Linguistic Survey of India. 1986 . Historischer Versuch über die Zigeuner betreffend die Lebensart und Verfassung Sitten und Schicksale dieses Volks seit seiner Erscheinung in Europa und dessen Ursprung. vol. Gypsy Languages. Paris. Delhi. Jan.a. National Publishing House. retipărit la Motilāl Banārsīdāss.. Delhi. Calcutta. Otto Harrassowitz. 1. New Delhi. de l'Allemand sur la deuxième édition par M. 1787. H. fasc. usages et coutumes de ce peuple nomade. George A. Otto Harrassowitz. I. 1968. Śa kara der Yogin und Śa kara der Advaitin. Paul. Festschrift Frauwallner. Motilāl Banārsīdāss. 1968. Wiesbaden.J. The Hymns of the g Veda. Zweite. vol. India of Vedic Kalpasūtras. 1968 HĀLE. Satsvarūpa Dasa. Amsterdam. Les éditions Traditionnelles. Les éditions Véga. reprinted from the "Indian Antiquary". The Ritual Sūtras.GOPĀL.l. Goetingen. 1959. f. în "Linguistic Survey of India". Motilāl Banārsīdāss. XVI '358 (-368). René. Histoire des Bohémiens. New Delhi. viel veraenderte und vermehrte Auflage. Dessau und Leipzig. Loka-World and Heaven in the Veda.. Wien.

Philadelphia. VIII. în Jaos XVI. în "Current Issues in Linguistic Theory" Rromani in Contact. Lila . p. Braşov. Ian F. Amsterdam. Lom and Ûom Gypsy. 1987 HERBERT. Mircea. In "IRU Occasional Papers". 1997. Indianismul lui Eliade. Śimlā. The History. 1993. 1993. Braşov. (ed. Editura Orientul latin. Secrétariat des Publications. M. Editura Orientul latin. în "Grammar of Vlax Romany". Paris. Prelegeri de filosofia religiei. Éditions Albin Michel. Indianismul lui Blaga. Facultés Universitaires.roman indian. Editura Anastasia. 126. 1990 HOPKINS. Spiritualité hindoue. Editura Orientul latin.. London & Austin.D. Lom and Ûom Gypsy. Convorbiri cu şi despre Mircea Eliade. Itinerarii indiene. 1996. 1981.HANCOCK. I-II. Indianismul lui Eminescu. Edited by Yaron Matras. "L. 1992. Problems of Reconstruction in Indo-Aryan. Romanestan Publication. Archè Les Belles Lettres. Braşov. p. vol.. 1995 HANDOCA... John Benjamin Publishing Company. Jean. 1968 . vol. 1972 HILLEBRANDT Alfred. 1995. 1954 KĀTRE. Bucureşti. 1991. Taina Indiei. Motilāl Banārsīdāss. Editura Humanitas. Cluj-Napoca. 1-19. New Haven. On the Migration and Affiliation of the Ûōmba: Iranian Words in Rom. p. XII. 1993. vol. 21-23. Editura Jurnalul literar. Nae. 1996 ITU. Editura Orientul latin. D. Paris. La religion cosmique des Indo-Européens. Indian Institute of Advanced Study. 275-281. Vedic Mythology. p. Paris. Biblioteca Apostrof. La pensée religieuse de l'Inde. Les Indo-Européens. Presses Universitaires de France. E. Structure and Sociology of a Language. Curs de istorie a metafizicei. 25-51. Erotică mistică în Bengal. Mircea. X. 1998-1999 JOHANNS. p. Bucureşti. Braşov. Mircea Eliade. Lo studente ungherese Vályi István e le origini indiane della lingua rromani. 1998 HASTINGS James. Paris. vol. Editura Icar. Bucureşti. series F. On the Migration and Affiliation of the Ûōmba: Iranian Words in Rom. 1896 IONESCU. 1998. Braşov. I-II. no 5.) Enciclopedia of Religions and Ethics. W. Jean. Numerical Formulas in the Veda and Their Bearing on Vedic Criticism. anno 29. Pierre. XIII HAUDRY. 1994. The Romany Language and the Roma. Editura Orientul latin. Mircea Eliade. Milano.". 1-4. New Delhi. S. Bucureşti.

1912.Centro Studi Zingari . Mysticism in the g Veda. Arthur Anthony. Ernest Leroux. Phénoménologie de la religion. Joseph Mitsuo. 1995 KENT. Cremation and Burial in g Veda.vol.. Popular Book Depot. în Jaos.10. New Delhi. Olivier. Motilāl Banārsīdāss. New Delhi. 1969. tradusă din olandeză. p.. Wrocław. Les notions de Brahman et d'Ātman dans les systèmes de Śa kara et Rāmanuja.Centro di Ricerche Zingare.. 1955 LÉVI Sylvain. 1961 MAJUMDAR R. Foreword by dr. J. Arthur Berriedale.1995 MAINKAR T. R. Historia Indii. Skylark Printers. Paris. Vedic Mythology. La doctrine du sacrifice dans les Brāhma ās. 1967 . vol. 1995. Delhi. London. New Delhi. Bucureşti. Ancient India. Gerardus van der. 1985 KITAGAWA. New Delhi. New Delhi. A. Forgotten Children of India. în Jaos. Rāmaswāmī Aiynār. Paris. Morphology and Lexicon of the Romany Dialect of Kotel (Bulgaria).. Paris. 171-190. Librairie orientaliste Paul Geuthner. Études historiques et comparatives sur la pensée indienne. Société d'édition Les Belles Lettres. C. 1987 MAJUMDAR. La migrazione degli Zingari. Editura Humanitas. A Vedic Grammar for Students. Note on AV XX. Motilāl Banārsīdāss. Bombay. d.127. London. 1990.. şi ALTEKAR. A History of Sa sk t Literature. Chaman. Parigi . Tradotto dall'inglese da Andrea Mauri. 1966. La religion dans son essence et ses manifestations. Motilāl Banārsīdāss. 1969 LEEUW. Motilāl Banārsīdāss. G. P. 1915 KIENIEWICZ. Roland G. Motilāl Banārsīdāss. S. The Religion and philosophy of the Veda and Upani ads. L'absolu selon le Vedānta. of the London University. Istoria religioasă a omenirii. Éditions Payot. An Advanced History of India. Indianité. London. În căutarea unităţii.KEITH. I-II. New Haven. tradusă din engleză. 64. C. 1979 LĀL. Donald Simon. Thesis submitted for the degree of Ph. 1998 KENRICK. Roma . 1993 LACOMBE. Paris. Dall' India al Mediterraneo.Anicia. 1898 MACDONELL. C.

. 1933 MAYRHOFER. M. Paul şi WILLMAN-GRABOWSKA. Indian Quarterly Publication. Franz Xaver.. Vacaspati. E.MARĀTHE. Nirukta Notes. P. 63-65. Paris. în Commemorative Volume of Bhandarkār. Bombay. Über die Mundarten und die Wanderungen der Zigeuner Europa's. A. Paris. Pune MEILLET. 1994 MASICA. în 12 vol. Viena: "Commission bei Karl Gerold's Sohn. (I-XII): 1872-1880. Original Sa sk t Texts. Deccān College. nepublicată.. A. mss. POPOV. M. Pune. À propos de la racine lubh-. N. Editura Tehnică. H. Constantin. Heidelberg. The Indo-Aryan Languages. Bhāmatī. 1973 MEYER. 1984 MARIN. Wien. (I-VIII): 1872-1877). Pune. KELKAR. Trubner and Co. P. Iaşi. I. Legend about Gypsy Origin. Tilak Mahārā ra Vidyāpīth. S. în KENRICK. de. Bucureşti. 1991 MASSON-OURSEL.. 1938 MORETTA. P. ed. Pour une science de la religion. 1872 . Angelo. 1876-1878 (vol. London. v. Éditions du Seuil. Questions et hypothèses sur la migration des Rroms depuis l'Inde. (editori).. series I. 1994 MARUSJAKOVA. Filosofia indiană. şi Beiträge zur Kenntniss der Zigeunermundarten. în "Denkschriften der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften" (ed. Bori. Department of South Asian Languages and Civilisations . Pune. 1965. University Press.. 1956-1980 MEHENDALE. Veselin. Editura Moldova. Deccān College. Club '90 Publishers.. Studii Rromani. Donald. Colin. Studies in Jainism. Kürzgefasstes etymologisches Wörterbuch des Altindischen. 1999 MIKLOSICH. Pune. vol. M. I-II). 1874 (vol. Paris. The University of Pune. P. în 8 vol. în "Sitzungsberichte der Kaiserklichen Akademie der Wissenschaften". Vedārthanirnayaca Itihāsa (marāthī). Spiritul Indiei. Cambridge.University of Chicago. Madhukār Anant. Wien.. L'Inde antique et la civilisation indienne. Sofia. P. Izbăvire sufletească prin cunoaştere şi meditaţie transcendentală. Elena. p.. Michel. şi GOKHĀLE. V. Nirukta Notes. series II. 1917 MESLIN. 1978. IIIIV) MIŚRA. Notes. 1993 MUIR J.

Paris. Wendy Doniger. Pune. No 10).. 1983 OLDENBERG. K. Ancient Indian Education. tradusă din sanscrită de Constantin Făgeţan. 1996 NAKAMURA. 5152. Thomas L. Pune. traducere de Lidia şi Remus Rus. 1980 OTTO. 1903. Hajime. The Government of India (Census Centenary Monograph. Vergleich und Untersheidung zur Wesensdeutung. Measuring the Immeasurable. Motilāl Banārsīdāss.MŪKERJĪ. 247-257. 1984 O'FLAHERTY. Alfa Sirius Impex şi Informaţia.. The Legend Viśvarūpa Tva ra. 1929 PAPIN. 1940 POBOŻNIAK. Krakow. tradusă din sanscrită de David J. Jean. Hermann. Kātre Felicitation Volume). New Delhi. P. Swāmī. The Sacred Books of the East. 1997 O'NEIL. 1964 . London. D. West-Östliche Mystik. New Delhi. Limba şi religiile ei. Māyā in Śa kara. De la volonté personnelle au non-faire. Oddziat w Krakowie. New Delhi. Toronto. 1972 NIRVEDĀNANDA. tradusă din japoneză. în Abori. Asceticism and Eroticism in the Mythology of Śiva. tradusă din germană.. 1973. 1940. 50 vol. vol. în Sacred Books of the East. New York. La religion du Véda. în Bulletin of Deccān College (Prof. 1969 NĀGĀRJUNA. p. Paris. A History of Early Vedānta Philosophy. Hinduism at a Glance. P. Mūlamadhyamakakārikā (Tratat despre filosofia căii de mijloc). 1991 NIGAM. Kalupahāna. New Delhi. part 1-2. Pune. The G hya-Sūtras. Calcutta. Motilāl Banārsīdāss. Yoga Sūtra.. Motilāl Banārsīdāss. Motilāl Banārsīdāss. Grammar of the Lovari Dialect. Dervy Livres. C. 1993 PILLAI. Language Handbook on Mother Tongue in Census (Census of India. Friedrich Max. New Delhi. în Abori. 1998 MÜLLER. Karma and Rebirth in Classical Indian Traditions. The Cultural and Social Conditions as Reflected in the Similes of the Dawn-Hymns in g Veda. The V Padapātha-A Study with Special Reference to the V Prati akya. Brahmanical and Buddhist. R. Motilāl Banārsīdāss. Tadeusz. Bucureşti. New Delhi. India Antică. 1995. Rādhā Kumud. Oxford University Press. Tantra et Yoga. Motilāl Banārsīdāss. Nārāya a. Editura Enciclopedică. 1983 NAVATHE. Rudolf. Bucureşti. Rāmak a Mission. 1971). New Delhi. 1988 PATAŃJALI. New Delhi. Polska Akademia Nauk. Gotha.

POGHIRC. J. W. Editura Albatros. Paris. Cuvânt înainte: Mircea Maliţa. 1955-1969 RENOU. în AUB. La poesie religieuse de l”Inde antique. 1988 ŞI. 1947 RENOU. Alligarh. S. (coordonator). 1942. VVRI. Ltd. Jean Varenne. Lesimple. 1966. Maury. 1996 RENOU. vol. Les Upani ads. The State University of New York Press. 1990 RAHURKAR. Librairie d'Amérique et d'Orient Adrien et Jean Maisonneuve. N.. Bousquet. M. Louis şi FILLIOZAT Jean. 1954 RICKETTS. I-II. Tubini. Making Sense of Religion. Indian Religions. Albany. A. traduse din sanscrită de Louis Renou. The Vedic Priests of the Fire Cult. Paris. MacLinscott. Bucureşti. 1974 . Bucureşti. Bochum. p. Lilian Silburn. George Allen and Unwin Ltd. 1916 RENNIE. Eastern and Western. Paris. 1952. în Svarūpa-Bhārati or The Homage of Indology. Sarvepālli. Rroma Publications. Esnouil. Presses Universitaire de France. A. Cicerone. 1992 RĀMANUJA. London. Philologica et linguistica. Nirukta and Anirukta in Vedic. Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayantī.en sa sk t. Brockmeyer. Éditions De Boccard. Prefaţă: Constantin Daniel. J. Diamond Pocket Books Pvt. Columbia University Press. Paris. New Delhi. East European Monographs. Reconstructing Eliade. Bryan S. 18-28. 1928. 1943-1971. I-II. 1982 RĀJNĪŚ. Bombay. Studienverlag Dr. B. Mahābhārata.. Tome1-17. vol. Śrībhā ya. E. Bombay. Louis şi. Colorado.. Payot. George Allen and Unwin Ltd. Multilingual Romany Dictionary. Orient Paperbacks. P. Librairie Orientaliste Paul Geuthner. SILBOURN Liliane. New Delhi. Mircea Eliade: The Romanian Roots. Studiile sanscrite în România. Viveka Publications. Boulder. Indian Philosophy. 1972. (coordonator). tălmăcire de. XXI. Paris. Limbi clasice şi orientale. L'Inde Classique. 1933.. Moriz Winternitz Volume. Silburn.. London. N. Ion Larian şi Charlotte FILITTI. History of Philosophy.. 1975 RĀDHĀK ŞŅAN. Le suffixe -ima. Louis. 1907-1945. Études védiques et pā inéennes.. Ośo. V. 1989 POSTOLACHE. Ho iarpur. R. în Dr. Les maîtres de la philologie védique. G. Meeting the Ultimate. Chandigarh.

1992. R. Băile Herculane.1994. 39910/1994. Editura Kriterion. Beitrag zur Chronologie der Studien Betreffs der Zigeunersprache in Rumänien. p. Marius şi VINTILĂ-RĂDULESCU. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. A. 34-84. Édité par Petre Roman et Marius Alexianu. Leipzig.. Bucureşti. p. cu o schiţă Morfologia dialectului vlah de varietate românească al limbii rromaní. 1994. Bucureşti. 44081. Editura Didactică şi Pedagogică. "Relations Thraco-IllyroHelléniques". 1872 SALA. în Gheorghe SARĂU. de către Direcţia "Organizarea Activităţii Şcolare . Mică enciclopedie. Tome XXXV. 1981 SARĂU. 1994. Bücheranzeigen und Nachrichten". clasele I . aprobată cu nr. Editura Kriterion. "Revue Roumaine de Linguistique". Mic dicţionar rrom-român. Ministerul Învăţământului. Erstes Stück. no 16. 1995.117-131. Editura Kriterion.a XIII-a. Limbile lumii. Bucureşti. Clasele a II-a . a XIII-a). 14-19 septembre 1992. Von der Sprache und Herkunft der Zigeuner aus Indien. 1998. Bucureşti. A. Bucureşti. Jacob Carl Crystoph. Schiţă. R. Programa şcolară pentru studiul limbii rromaní. Morfologia dialectului vlah de varietate românească al limbii rromaní. No 2 (Mars-Avril). 1990. Bucureşti. Dicţionar rrom (spoitoresc)-român. Culegere de texte în limba ţigănească. Gheorghe. Editura Kriterion.9-12. 1994. p. Anii II-IV de studiu. 1992. Programa de limba şi literatura rromaní pentru clasele de învăţători ale Şcolilor Normale (cl. Ministerul Învăţământului. a IX-a . Limba rromani (ţigănească).Serviciul pentru minorităţi". Tekstongo lil p-i rromani ćhib (vaś-e II to . . Bucureşti. Contributions à l'histoire des recherches portant sur la langue et le folklore des Tziganes de Roumanie. Editura Academiei Române.IV to klàse). p. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Ioana. Bucureşti. la data de 16 oct. aprobată. Observaciones en torno a los metodos de enseñanza de la lengua rromaní en los escuelas rumanas. Mic dicţionar rrom-român.RŰDIGER. Manual pentru clasele de învăţători rromi ale Şcolilor Normale. Actes du XIVe Symposium national de Thracologie (à participation internationale). 1992. cu nr. Rromii. republicată în 1999 şi 2000 sub titlul Culegere de texte în limba rromani. noviembre.25-81.a IV-a. India şi limba rromani. Paris.cl. în "Neuster Zuwachs der teutschen fremden und allgemeinen Sprachkunde in eigenen Aufsätzen. Bucureşti. Bucureşti 1992. "Interface".. 482-492.

Universitatea Bucureşti. Éditions Ernest Leroux. 244-264. B. Some Aspects of Advaita Philosophy. Dicţionar român-rrom (căldărăresc) şi Dicţionar rrom (căldărăresc)-român. Son caractère et ses origines. Buddhist Logic. p. I-II. London.. Bucureşti. Śrī Rāmak a Māth Printing Press. N. 1983 STCHERBATSKY. New Delhi. Bucureşti. Bodhisattvācāryāvatāra. Madrās. 1926 SMEDT. Hannes. 2000 SARĂU. Cluj-Napoca. Brāhma Sūtra Bhā ya. 1991 ŚRĪNIVASACĀRI. Dicţionar rrom-român. 1985 SÉNART. Dicţionarul înţelepciunii. Bucureşti. Cugetări antice şi moderne. organizat de Catedra de Limba Franceză a Universităţii Bucureşti şi Centrul de Studii Sociologice Bucureşti. Eastern Book Linkers. The Religion and Philosophy of the Atharva Veda. 1995 SKOLD. 1978. iulie 1959 ŚARMĀ. Corneliu. vol. Editura Meridianul 28. Ātmabodha. Paris. Cultură şi filosofie indiană în texte şi studii. tradusă din sanscrită de Swāmī Ga bhīrānanda. R. 1882 SHENDE. Bucureşti. Emile. Motilāl Banārsīdāss. 1985 SIMENSKY. tradusă din sanscrită de Swāmī Jagadānanda. Sur les pas du Bouddha. vol. Library of Tibetan Works and Archives. Gheorghe şi COLCERIU. Nicolae. Dharmśālā. Calcutta. Editura Dacia. 1912. Editura Kriterion. Essai sur la légende du Bouddha. Chişinău. Theofil. 1993 ŚĀNTIDEVA. New Delhi. 31-32. Upadeśa Sahasrī. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. its Place in Old Indian Literature. Gramatica limbii sanscrite.. Paris. The Nirukta. 1993 ŚARMĀ. în JASB. The Pañca Janas in the Vedas. J. comunicare la Simpozionul "Implicaţiile sociologiei în cercetarea limbii şi literaturii". N. Gheorghe şi GHEORGHE. P. în Bori. Lucknow.1998. New Delhi. 1993. Dikcionàro rromano-rumunikano. Marc de. Pune. Rām Murti. Th. Criterii sociolingvistice în clasificarea colectivităţilor de ţigani. London. 1994 . 1959.. Oxford University Press.. 20 martie 1986 SARĂU. Motilāl Banārsīdāss. Editura Uniunii Scriitorilor. Editura Ştiinţifică. Éditions Albin Michel. Advaita Āśrama. The Wisdom of the Upani ads. 1998 ŚA KARĀCĀRYA.

. 1961. 301309. Laurenţiu. V. R. Bombay. 4. R. New Delhi. Cosmogonies védiques. Jazyki Azii i Afriki /. Milano. Édition géographique. "Bulletin of the School of Oriental (and African) Studies". Rāmāya a. 251-290. 1935 VENTCHEL'. 1968 VARENNE. 1993 THEBAN.. Aux sources du Yoga. N. History of Sa sk t Literature. 1995 . L. p. IV. 1926. No 4. The Edinburgh University Press. George Coşbuc şi C. g Veda Ma Ôala III. Calcutta. p. 533-541. "J. III./". Edinburgh. 283-339. D.G. "(Journal of the) Royal Asiatic Society". în vol. L.. "Fonetică şi Dialectologie".. tradusă din sanscrită de Sergiu Demetrian. Société d'édition Archè Les Belles Lettres. Pune. Uma Marina. Rabindranāth. 5(4). Third Series. 1993 VIŞŅUŚARMAN. p. VI. Journal of the University of Bombay. 1590 VELANKAR. 1989 VAUX de FOLETIER. 1930 VĀLMĪKI. Roma. H. London. 1976 VESCI. Teoria e Pratica del Ma ala con speciale riguardo alla moderna psicologia del profondo. I-II. Jean. vol. vol. Dialekty cyganskogo jazyka. London. Degli habiti antichi et moderni di diverse parti del mondo. 1975 VAIDYĀ. London. The position of Romany in Indo-Aryan. T.. Collected papers. Zeletin. 1969 TURNER. a. Gujarātī Phonology. 1963. Oxford University Press. The Religion of Man.1969 TUCCI. Paris. p. Heat and Sacrifice in the Vedās. Notes on Dardic. Bombay. New Delhi. vol. Harper Collins Publishers. Cesare. Āryabhū an Press and Āryasa sk ti Press. Kāle. Oxford University Press. p. 1912-1973.. Giuseppe.3. Ubaldini Editore. V. retipărit în "Collected Papers 1912-1973" (1975). Éditions Jacqueline Renard. 1982. I. 329-365 şi vol. p. "Indoevropsjekie jazyki. Bucureşti. g Veda Ma Ôala VII. 1921. Bucureşti. Bhāratiya Vidyā Bhavan. Paris. Mille ans d'histoire des Tsiganes. retipărit în Collected Papers: p. Françoise. Motilal Banārsīdāss. Gypsy Lore Society Monographs.S. 233-253. 1975.TAGORE. Motilāl Banārsīdāss. New Delhi. 145-189.". Paris. Limbă şi "dialect" în India. Les Tsiganes dans l'ancienne France. 1927. Paris.ČERENKOV. 1927. 1979 VECELLIO..L. p. London. Pañcatantra. tradusă din sanscrită de M. C. D. The Position of Romany in Indo-Aryan. 505-544.

Motilāl Banārsīdāss. Drevnie indoarijskie jazyki (p. «având drept cauză fiinţele (altele decât . Hettoluvijskie jazyki. vol.114-131). Yousuf Aslam. Ce limbi se vorbesc pe glob?. Item de notis Lombardicis. New York. Atharva Veda Sa hitā.. II. Indoarijskie jazyki (p. New Delhi. 1997 WILLIAMS. I. 1990 ZOGRAF. Editura Ştiinţifică. Elena. Motilāl Banārsīdāss. Motilāl Banārsīdāss. G.. Novye indoarijskie jazyki (p. Myths and Symbols in Indian Art and Civilization. Motilāl Banārsīdāss. ceea ce ţine de sine ādhibhautika . Nauka. A. Quibus accesserunt specimena variarum linguarum /. Čejlona i Nepala. William Dwight. Hinduism. Swāmī. Heinrich.148-270). I-XII.110-113). "Jazyki Azii i Afriki. Moskva. Srednie indoarijskie jazyki (p. Philosophies of India. 1996. Jazyki Indii.(skr. Dan. Lugduni Batavorum. De litteris et lingua Getarum sive Gothorum.. Izdatel'stvo Vostočnoj Literatury. New Delhi. New Delhi. vol. vol. 1937 VULCANIUS. Armjanskij jazyk. Leiden. Indoarijskie jazyki". Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1987 WALD. Moskva. Maurice. Motilāl Banārsīdāss. New Delhi.) lit. vol. The Complete Works of Swāmī Vivekānanda. în vol. 1960. Roots. Indoevropejskie jazyki.. The Making of the Indo-Islamic World. 1997 WINTERNITZ.VIVEKĀNANDA. 1996 ZIMMER. 1971. I-II. Mohammad Aslam Yousuf. A. 1951. Verb-Forms and Primary Derivatives of the Sa sk t Language. Motilāl Banārsīdāss.) lit. Bucureşti.(skr.141-147) şi Severnoindijskie jazyki (p. 1995 WINK. Lucia şi SLAVE. New Delhi. New Delhi. Lucia şi SLUŞANSCHI. «având drept cauză sinele». Pakistana. Bonaventura. A History of Indian Literature. Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene. 1597 WALD. Al-Hind. Monier Monier.132-140). Bucureşti. Motilāl Banārsīdāss. tradusă din germană. A Sa sk t-English Dictionary. 1968 WHITNEY./. 1976 Lexicon (în ordinea alfabetului românesc) A ādhyātmika .

). socotită magică.) scriere de origine feniciană sau după unele opinii indigenă. «având drept cauză divinitatea» ākhyāna . în care al doilea termen este un calificativ al celui dintâi bandhuta .) pentru limba colocvială. retoricienii.(skr.) în gramatica tradiţională.arbore alcătuind pădurea de mangrove bhā ā . de multe ori. atestată până în secolul al III-lea î.) povestire apabhra śa .) Sine.(skr. condiţia la care aspiră un neofit prin ritualul iniţierii (dīk ā) E edictele aśokane .) condiţia de a fi Buddha D dvija .(skr.) termen folosit de gramaticianul Pā ini (sec. în frunte cu Da in. pe de altă parte.(skr. principiul universal în filozofia Upani adelor B bahuv hi . în opoziţie cu candas.) lit.(skr.omul)» ādhidaivika . nemaivorbită la acea vreme bhai ajā i .(skr.) imnuri cu o tematică medicală în Atvarva Veda brāhmi-lipi .(skr. limba textelor vedice care era o limbă veche. H. tip de compus nominal. fenomenul lingvistic care a dus la formarea limbilor neo-indiene din dialectele prāk te. H. echivalat cu Brahman.(skr.) lit. când a fost înlocuită prin alfabetul devanāgarī bodhisattva . purtând mesajul de toleranţă al . «decădere».(skr.(skr.edictele împăratului Aśoka (sec. al III-lea î. scrise într-o prāk ta arhaică.) lit.) lit. pe stâlpi şi pe stânci. «născut de două ori ». al IV-lea î. pe baza asemănării conţinutului acestora sau a corespondenţelor anumitor cuvinte. «legătură». cataloghează sub acest nume orice altă limbă în afară de sanscrită ātman .(skr.. relaţia stabilită între mantre şi acţiunea ritualului. sinele individual. această relaţie este stabilită arbitrar bā ian . sunt primele scrieri atestate pe teritoriul Indiei. H.

) ritualul domestic îndeplinit de către pater familias cu diverse ocazii (naştere. A2. precum şi prin cunoaştere.) «eliberare».) măsură.(skr. conceptul soteriologic în filozofia buddhistă şi jainistă constând în pierderea individuaţiei şi oprirea ciclului de vieţi succesive . fiind un exerciţiu Yoga preliminar G g hya .(skr. punerea numelui.(skr. necunoaştere. iniţierea în învăţământul vedic.(skr. «fără voinţă». energie creatoare mok a . iluzie..(skr..preceptelor buddhiste.) doctrina existenţei momentare în filozofia buddhistă.(skr. «instrument al gândirii».) uniune sexuală mantra . în hinduism.(skr.) lit. căsătorie. A3. A. poezie». cuvântul înregistrează o evoluţie semantică de la rigvedicul «imn. termen desemnând ideea de mântuire în filozofia tradiţională indiană. conform căreia fiecare lucru există într-o succesiune de momente astfel că avem în diferite momente ipostaze ale acestuia (ex. «fără calităţi». de ciclul reîncarnărilor N nirgu a . moarte) sau în scop apotropaic K k anavāda . la care împăratul aderă din compasiune pentru poporul din Kali ga. eliberarea prin practici de asceză şi de meditaţie. A1. prin atharvanicul «formulă magică» la înţelesul clasic de «formulă chintesenţială a unui discurs în versuri sau în proză» māyā .(skr. truc. impersonal nirvā a . pe care îl supusese şi îl masacrase ekāgratā .) lit.) lit.(skr.) tehnică de concentrare asupra unui singur obiect.) M maithuna .

vers.g.(skr.) termen generic pentru ritualurile având ca material planta Soma sūkta . determinat samavāya .) ritual de purificare îndeplinit spre îndreptarea greşelilor sacrificiale sau a greşelilor de pronunţie şi intonaţie a Vedelor purohita .) lit.(skr.(skr.(skr. în filozofia buddhistă.(skr.(skr. «bine spus». respectiv finalul radicalului unui cuvânt se combină cu iniţiala desinenţelor siddhi .(skr. imn vedic Ś . «perfecţionări». constând într-un sfert de vers paramārtika . transcendental prātibhāsika .) în logica indiană. termen complementar cu nirvā a. «întru vorbire».(skr.) lit.g. relaţia inerentă şi universală (e. care înseamnă «peregrinare (prin mai multe vieţi)». empiric prayaścitta .) lit. «dincolo de mundan». capelanul regal S sagu a .P pada .) sa dhi . definit.) unitatea metrică a poeziei indiene.(skr.) provine de la termenul sanscrit sansarana.(skr. între gen şi specie etc. vedică şi clasică. ritualuri de trecere sa yoga .(skr. conform căruia finalele unui cuvânt se combină cu iniţialele următorului. cutumă somayāga .) lit.fenomenul fonetic de eufonie externă sau internă.) tradiţie orală. apartenenţa la cercul naşterilor succesive sa skārās .(skr. «ante-pus».(skr.(skr. «având calităţi».) puteri supranaturale sm ti .) în logica indiană. termen desemnând o relaţie circumstanţială (e. între cauză şi efect) sa sāra .) lit.) lit. între un lucru şi proprietăţile sale.

Sāma şi Yajur Veda U upanayana .) marele ritual.(skr.(skr.(skr.) ceremonie de iniţiere a tânărului în învăţământul vedic tradiţional V vijñānavāda . tip de compus nominal.) doctrina vidului universal în filozofia buddhistă T tapas .) detaşarea de acţiune în filozofia buddhistă vrātya .(skr.) întrebuinţarea mantrelor vedice în ritualul g hya sau śrauta.(skr. în Atharva Veda aceştia sunt mentionaţi ca o categorie de asceţi pelerini paradigmatici . având înţelesul de posesie trayī vidyā . pe baza unor corespondenţe între conţinutul celor dintâi şi acţiunea celui din urmă virāgatā .) doctrina idealismului subiectiv în filozofia Vedānta viniyoga . canonul vedic alcătuit din g.) în gramatica tradiţională.) practică de asceză tatpuru a .) śūnyavāda . aptoryama etc. oficiat de un patron (yajamāna) cu ajutorul a patru până la şaisprezece preoţi (e.g.(skr. ritualurile având ca material planta Soma (vajapeya.(skr.) trib nomadic de joasă condiţie socială. ritualul ungerii regale (rājasuya).) «trei ştiinţe».śrauta . în care al doilea guvernează sensul primului cuvânt.(skr. sacrificiul lunii pline şi lunii noi (darśapur amasa).(skr.(skr.

precum şi studenţilor de la secţiile de limba hindi şi limba rromani din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti.cheie spre întelegerea marii literaturi din vechea Indie . datele esenţiale privitoare la istoria. sub variatele ei manifestări – religie.limba rromani. care figurează alături de nume consacrate în domeniul rromologiei. uşurează lectura textului. lucrarea Cultură şi civilizaţie veche indiană conţine. dr. Mircea Itu şi asist. lucrarea conţine atât analize a câte unui aspect al problemei. Autorii acestei merituoase culegeri de studii sunt doi tineri indianişti români.“Concepută ca bibliografie indispensabilă studenţilor din anul I de la specializarea Institutori . lector dr. de la Colegiul de Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii Bucureşti. Marcel Courthiade (Paris) şi lector dr. pe baza unei bogate bibliografii şi într-o formă concentrată.şi limbii rromani. în original şi în traducere. cât şi studii de sinteză. Glosarul de termeni. Prof. literatură şi limbi . sunt de mare interes capitolul referitor la originea şi migraţia rromilor şi cel dedicat impactului culturii indiene asupra culturii române. Julieta Moleanu. privită în cadrul familiei limbilor indiene moderne. Capitole speciale sunt consacrate limbii sanscrite . prof. Gheorghe Sarău (Bucureşti). mitologie. dar şi în coexistenţa lor pe pamânt indian. dr. Lucia Wald .în succesiunea. Judicios structurată. Pentru publicul larg. civilizaţia şi cultura din vechea Indie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful