P. 1
Fişa speciei sursa//////http://www.plante-medicinale.ro

Fişa speciei sursa//////http://www.plante-medicinale.ro

|Views: 1,481|Likes:
Published by sorin76n
Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ABIES ALBA Mill. Denumire populara: Brad Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Brad nemes, Bradau, Bradac, Bradaica, Bradan, Bradisor, Bradoi, Bradui, Bradulet, Bradoaie, Bread, Buhaci, Cepi, Hasca, Haciuga, Nrmes, Pin alb, Porob, Sihla, Silha, Sâlha Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Pinophytina Clasa: Pinatae Subclasa: Ordinul: Pinales Familia: Pinaceae Subfamilia: Abietoideae Caractere morfologi
Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ABIES ALBA Mill. Denumire populara: Brad Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Brad nemes, Bradau, Bradac, Bradaica, Bradan, Bradisor, Bradoi, Bradui, Bradulet, Bradoaie, Bread, Buhaci, Cepi, Hasca, Haciuga, Nrmes, Pin alb, Porob, Sihla, Silha, Sâlha Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Pinophytina Clasa: Pinatae Subclasa: Ordinul: Pinales Familia: Pinaceae Subfamilia: Abietoideae Caractere morfologi

More info:

Categories:Types, Research
Published by: sorin76n on Jun 09, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as TXT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/07/2013

pdf

text

original

Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ABIES ALBA Mill.

Denumire populara: Brad Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Brad nemes, Bradau, Bradac, Bradaica, Bradan, Bradisor, Bradoi, Bradui, Bradulet, Bradoaie, Bread, Buhaci, Cepi, Hasca, Haciuga, Nrmes, Pin alb, Porob, Sihla, Silha, Sâlha Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Pinophytina Clasa: Pinatae Subclasa: Ordinul: Pinales Familia: Pinaceae Subfamilia: Abietoideae Caractere morfologice Arbore cu inaltimea pana la 50 m; scoarta este neteda, cenusie; ramurile secundare sunt orizontale; mugurii nerasinosi apar pe lastari scurt si dens parosi; acele cu virful stirbit, turtite, cu doua dungi late albe-albastrui pe dos sunt orientate pe doua siruri iar la cadere lasa o cicatrice rotunda, neteda pe ramura; conurile femele stau drept pe ramura, sunt brun-verzui la inceput si brune mai tarziu; la maturitate solzii (formati din carpele ingustate la baza insotite de bractee liniare, latite la varf) cad, axa conului ramanand pe ramura; samanta nearipata este diseminata in maiiunie. Ecologie si raspandire Specie moderat acidofila-neutra, mezohigrofila, mezoterma, helsciadofila-sciadofila, mezotrofaeuritrofa; intalnita frecvent din subetajul fagului pana in etajul boreal formand paduri curate numite bradete sau, frecvent, in amestec cu fagul si/sau molidul; cele mai intinse paduri de brad se gasesc in Carpatii orientali, in bazinul vailor Suceava, Moldova, Bistrita, Tarcau, Trotus la altitudini medii cuprinse intre 600-1200m; in Carpatii Meridionali se afla de obicei in amestec cu speciile amintite mai sus, intre 700-1300m

altitudine medie fiind mai putin raspandit in Mtii Sibiului, Parang, Retezat, Tarcu-Godeanu, Cernei, Semenicului, Almasului, Poiana Rusca; in Apuseni este intalnit in M-tii Bihorului, Gilau. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza muguri foliari, frunze proaspete si ramuri din care se extrage uleiul volatil, si rasina proaspata (oleo-rezina) din trunchiul arborilor. Compozitia chimica Mugurii si frunzele contin uleiuri volatile (0,20 0,30 %), rezine, clorofila si caroteni. Dupa Franchomme si colab. uleiurile volatile contin: 90 95 % hidrocarburi monoterpenice [24 % (-)a-pinen, 21 % camfen, 34 % limonen], 5 10 % esteri terpenoidici [acetat de (-)-bornil] si acetona. Dupa PDR for Herbal Medicines (editia a III-a) acestea contin: 25 55 % limonen, 6 35 % apinen, 9 20 % camfen, 2 10 % acetat de bornil, 2 3 % santen, 1,0 2,5 triciclen, ß-pinen, ßfelandren si d-3-caren. Dupa Tsankova si Ognzanov (1968) uleiul volatil contine: limonen 28,50 %, ß-pinen 22,50 %, apinen 18,00 %, bornil acetat 12,50 %, camfen 8,00 %, p-cimen 7,50 % si borneol 1,50 %. In cantitate mai mica de 1 % au fost determinati urmatorii componenti: santen, a-muurolen, ß-cariofillen, ßcadien, d-cadien, .-cadien, calamen, longifolen, ß-selinen si ylangen. Dupa Kubeczka si Schultze (1987) acesta contine: limonen 54,74 %, camfen 14,78 %, a-pinen 7,36 %, santen 5,00 %, ß-cariofilen 2,32 %, triciclen 2,10 % si mircen 1,86 %. Dupa Burzo si colab. (date nepublicate) dintre cei 87 de componenti separati din uleiul volatil al speciei indigene, ponderea a fost detinuta de limonen (29,11 %), camfen (21,47 %), ß-pinen (13,64 %), a-pinen (10,90 %), bornil acetat (10,11 %), 2,35 % triciclen si 2,10 % santen. Oleo-rezina contine: acizi diterpenici (acid abietic, acid palustric). Detalii... Actiune terapeutica

Uleiul volatil: antiinflamatoare, antiseptica, expectoranta pe mucoasele arborelui respirator, rubefianta aplicat pe piele. Camfenul, limonenul li alfa-pinenul imprima un puternic efect expectorant cand uleiul este administrat sub forma de inhalatie. Rezinele: antiseptica, cicatrizanta (= vulnerara), rubefianta (=hiperemianta = revulsiva.). Importanta Melifera, tananta, producatoare de lemn Utilizare Afectiuni respiratorii (catar respirator, raceli, gripe acute sau pasagere), infectii ale tractului urinar (cistite, calculoza renala) administrare interna; afectiuni locomotorii (artroze, reumatism) si neuronale (nevralgii) uz extern. Medicina veterinara (populara) oile ce urmau sa plece la mubnte erau trecute prin fumul unui foc in care se ardeau cetini de brad, molid , uneori in amestec si cu alte specii (laur, rosmarin). Traditii, credinte, legende bradul este considerat ca avand puteri protectoare si de prevestire spunandu-se ca a fost binecuvantat si de aceea este vesnic verde. Obiceiuri bradul verde se folosea cand se incepea o casa noua, in obiceiurile de nunta sau de inmormantare. Fibrele obtinute din tulpini, pot fi utilizate ca inlocuitori ai iutei. Contraindicatii Astm bronsic, spasm bronsic, alte boli bronhice constructive, tuse convulsiva; afectiuni dermice pe suprafete mari (psoriazis). Aplicarea de ulei volatil pe intreg corpul sau baile cu ulei volatil sunt contraindicate sau se fac sub directa supraveghere a medicului in maladii infectioase severe, insuficienta cardiaca ori hipertensiune. Precautii si reactii adverse Hematurie la administrare indelungata (ca urmare a hiperemiei nefronilor). Forme farmaceutice Ulei volatil sau oleosol (solutie 2 10 % in ulei de floarea soarelui) pentru uz intern si inhalatii; lotiuni si unguente pentru uz extern.

Uleiul volatil se utilizeaza pentru desinfectia spatiilor inchise si pentru aromatizarea bauturilor. Conservare in flacoane bine inchise, sigilate, ferit de lumina. Cultivare Bradul alb prefera solurile usor acide, umede, dar nu inundate, tolerand cele mai multe soluri cu exceptia nisipurilor si turbei. Este foarte tolerant la umbrire, desi in cazul unei densitati mari cresterea este mai redusa. Nu tolereaza poluantii atmosferici si locurile cu vanturi puternice si necesita ploi suficiente. Planta este rezistenta in cursul perioadei de dormanta, dar pe parcursul perioadei de vegetatie este susceptibila la atacul ingheturilor tarzii de primavara si a afidelor. Procesul de crestere este redus in primii ani de viata, iar din jurul varstei de 6 ani cresterea se accelereaza, ajungandu-se la o crestere chiar de 1 m pe an. Plantarea la locul definitiv trebuie efectuata cand pomii sunt inca mici (30-90 cm inaltime). Mod de cultivare: Rasad din seminte repicat in ghivece si plantat anul urmator in camp Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Ramuri, taiate manual, tot timpul anului Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ABUTILON THEOPHRASTI Medik. Denumire populara: Teisor Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Pristolnic, Buna dimineata, Buruiana de tatarca, Crucea pâinii, Crucea popii, Dalac, Floarea crucii, Floarea pâlnii, Teisor Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniidae Ordinul: Malvales Familia: Malvaceae Subfamilia:

Caractere morfologice Planta erbacee anuala a carei tulpina ce poate atinge 20-150 (200) cm inaltime este catifelat tomentos paroasa, cu peri stelati. Frunzele dispuse altern au limbul subrotund, cu baza cordata si varful acuminat, crenat-serat pe margine, dens, marunt, alipit stelat paros, lung petiolat. Florile dispuse in axila frunzelor pe pediceli scurti, au petale galbene ce depasesc cu putin sepalele. Fructul capsula trunchiata cu aspect coroniform, paros, contine cate trei seminte in fiecare loja. Ecologie si raspandire Frecventa din zona de stepa pana in cea a padurilor de stejar, pe soluri aluviale, in locuri nisipoase, mai mult sau mai putin jilave, ruderala sau segetala, in culturi de prasitoare, prin santuri, gropi, pe marginea culturilor din zone de lunca. Este o specie mezo-mezohigrofita, termofilasubtermofila. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza intreaga planta. Compozitia chimica Frunzele contin 0,01 % rutina, kampferol, quercetina. Semintele contin: 17.4 % proteine, 16 - 23 % lipide, acizi grasi (acid linoleic 9,32 %, acid oleic 2,26 %, acid palmitic 1,96 % si acid stearic 0,14 %), 33.8 % glucide si 4.4 % celuloza (Reid, 1977). Radacinile contin: taninuri (catechina, epicatechina), pigmenti flavonoidici (cianidina, delfinidina, mircetina, quercetina). Actiune terapeutica Extractele din scoarta sunt astringente si au efect diuretic. Importanta Medicinala Utilizare Ceaiul obtinut din fructele uscate este utilizat pentru tratarea dezinteriei si febrei. Medicina umana (polpulara): rasina, topita, amestecata cu ceara, seu, unt proaspat s.a. precum si cu diferite plante, era folosita pentru obtinerea unei alifii utilizata pentru tratarea unor afectiuni diverse; ramuri tinere pt. combaterea

reumatismului; frunze crude (muguri) pt. afectiuni pulmonare; conurile verzi pt. dureri de stomac si inima; muguri tineri sau cioturi, scanduri arse sub forma de decoct folosite deasemenea pentru diverse afectiuni. Alte utilizari: Fructele se utilizeaza in alimentatie, fie ca atare, inainte de maturare, fie dupa maturare, sub forma de faina care se adauga la supe. Faina obtinuta din fructe este utilizata pentru tratarea dezinteriei, are efect laxativ si stomahic. Ceaiul obtinut din radacini este utilizat pentru tratarea dezinteriei. Cultivare Mod de cultivare: - Rasad, obtinut primavara in spatii protejate, repicat si transplantat in luna mai in camp - Semanat direct in camp in conditii de clima calda Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructe sau seminte la maturitate (iulie-august) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ACER NEGUNDO L. Denumire populara: Artar american Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Artar, Artar frasinui, Artar alb, Cleon, Cleon american, Cleon balan, Cleon minunat, Cocosel, Jugastru american Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Sapindales Familia: Aceraceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore cu inaltimea pana la 10 (15)m; scoarta neteda, galbuie-cenusie, lucitoare, formeaza un ritidom brun cenusiu deschis, cu crapaturi longitudinale; lujerii anuali adesea penduli, glabri, lucitori, verzi-galbui, roscati sau violacei; frunzele opuse, imparipenat-compuse, cu foliole

lanceolate, acuminate, serate, cea terminala de obicei trilobata; flori unisexuate, repartizate dioic, lipsite de petale, galben-verzui; infloreste in aprilie-mai; fructul disamara cu aripile asezate in unghi ascutit, incovoiate spre inauntru. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca ornamentala, forestiera sau in perdele de protectie, originara din America de Nord. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Frunzele contin: glucide (fructoza, glucoza, zaharoza, rafinoza), acizi fenolici (acid eleagic, acid galic), steroli ( ß-sitosterol, daucosterol = 65 ppm), lipide complexe (cerebrozide = 45 ppm), triterpene (taraxerol acetat), ureide (alantoina) si acid alantoic, carotenoide, pigmenti flavonoidici antociani (cianidina sau / si pelargonidina) si flavone (mircetina, quercetina, izoquercetina, kaempferol, flavonoli metilati, dihidroflavonoli, apigenina sau/si luteolina, flavone metilate, Cglicozilflavonoide, hiperozida = 14 ppm) si proantocianidine. 21,55 % ulei gras, Semintele contin: 20,76 steroli, triterpene, carotenoide, flavone, taninuri catechice, proantociani, acizi polifenolici, compusi reducatori, oze, aminoacizi, poliholozide. Uleiul gras contine: 32,44 % acid linoleic, 8,39 % acid .-linolenic, 0,75 % acid a-linolenic, 16,73 % acid oleic, 3,94 % acid palmitic, 1,48 % acid stearic. Seva nu dispunem de date. Actiune terapeutica Diuretica, antinflamatoare, cicatrizanta frunze; emolienta si sursa de acid gamma-linolenic uleiul gras. Importanta Melifera, producatoare de lemn Utilizare Extractele obtinute din scoarta au efect emetic. Cultivare Planta prefera solurile bine umectate si drenate, argiloase si nisipoase, cu o pozitie insorita, iar in cazul solurilor alcaline intervine cloroza. Rezista

pana la -18oC. Creste rapid, dar are o viata realativ scurta 75-100 ani. Tolerant la vanturi usoare, dar in cazul celor puternice ramurile se pot rupe. In cazul relatiilor cu alte plante, s-a constatat ca inhiba cresterea plantelor vecine. De remaract faptul ca este foarte tolerant la taieri si poate regenera din lemn in varsta. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ACHILLEA MILLEFOLIUM L. Denumire populara: Coada soricelului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Alunele, Bradatel, Ciuresica, Coada soarecii, Coada hârcelui, Coada hârtului, Crestatea, Crâvalnic, Garva, Iarba oilor, Iarba soarecilor, Iarba stramutatoare, Prisnel, Rotatele albe, Sorocina, Stramutatoare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta perena, cu rizom oblic sau orizontal; tulpina erecta sau ascendenta, striata, moderat paroasa, simpla sau ramificata in partea superioara, foliata; frunzele verzi, de 2-3 ori penat divizate, ..} glabre sau slab paroase, alungit lanceolate, late de 1-4 cm; florile sunt dispuse in antodii lungi de 3-5 mm, hipsofilele involucrale cu margine bruna pana la brun negricioasa, florile ligulate albe, rar roze; inflorirea iunie-august; fructele sunt achene de 1,5-2 mm lungime. Ecologie si raspandire Specie mezofita, frecventa in toata tara, in zona padurilor de stejar, subetajul gorunului-etajul subalpin, pajisti, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate Partile plantei cu importanta economica sunt inflorescentele (Millefolii flores) si partea

supraterestra (Millefolii herba) recoltata in timpul infloririi (iunie septembrie). Compozitia chimica Partea supraterestra: Glucide, lipide (1,8 4,0 %), acizi organici, substante azotate (aminoacizi, proteine = 10,8 14,4 %, amide), taninuri (2,8 %), uleiuri volatile (0,2 1 %), cumarine, flavone, acizi polifenolici, rezine (0,6 %), carotenoide, pentaciclitolii (viburnitol), derivati poliacetilenici (poliine), substante minerale. Flavonoide: toate speciile de A. millefolium stricto sensu In frunze si inflorescente Gudeon si colab. (1993) au determinat: 7-0-glucozide si 7-O-malonilglucozide ale apigeninei (= apigenolului), cvercetolului (= quercetolului) si luteolinei (= luteolului) (7-O-glucozida apigenolului = cosmosiina, 3-O-ramnoglucozida cvercetolului = rutozida) compusi majoritari; C-glicozil-flavone (swertizina, vitexina, vincenina-2, vincenina-3, saftozida, izosaftozida, orientina, izoorientina), agliconi metilati si metoxilati (casticina, artemetina, 6hidroxiluteolin-6,7,3 ,4 -tetrametileter, salvigenina, nepetina, cirsilol, 5-hidroxi3,6,7,4'-tetrametoxiflavona) derivati flavonici insotitori (dupa Wichtl si colab.). Cumarine: cca 0,35 %. Acizi polifenolici (nenominalizati). Pigmentilor carotenoidici: ß-caroten. Betaine (glicinbetaine cca 0,05 %): L-stachidrina (prolinbetaina), trans-4-hidroxistachidrina (= Lhidroxistachidrina = betonicina) si colina (A. Mehlfuhrer si colab. - 1997). Amide: tetradeca-4,6-diin-10,12-dien-acetil izobutilamida Derivati poliacetilenici: ponticaepoxid, cis- si trans-matricariaester. Glucidele (glucoza, dextroza, arabinoza, maltoza, zaharoza, manitol, inulina si galactoza) detin 3 % din substanta proaspata. Acizi organici: succinic si formic; acizi fenolici: cafeic, clorogenic si salicilic.

Acizi grasi din lipide: linoleic, miristic, palmitic, oleic. Steroli: ß.sitosterolul, campesterolul si stigmasterolul. Triterpenele: taraxasterol si pseudotaraxasterol. Au mai fost identificate: Vitamine: acidul ascorbic (58 310 mg/100 g), riboflavina (5 6 ppm), tocoferolii, rutina, colina, tiamina si niacina. Radacinile contin inulina. Uleiurile volatile. Sunt secretate de perii glandulari biseriati, situati pe suprafata frunzelor si pe corola. Se obtin prin antrenare cu vapori de apa. Compozitia lor chimica variaza in functie de varietatea speciei si provenienta., unele specii (diploide) fiind lipsite total de azulene (A. pannonica, A. distans, A. roseo-alba) sau partial (A. collina, A. millefolium stricto sensu, A. asplenifolia, A. setacea). Plantele tetraploide (A. millefolium lato sensu) biosintetizeaza lactone azulenogene (proazulene) din care, prin hidrodistilare, rezulta chamazulena ( M. Wichtl si R. Anton, 2003). Constituentul dominant al uleiului volatil este chamazulena, compus de culoare albastra (6 19 %, maximum 40 %); alti constituenti: camfona (pana la 40 %), ß-pinen (pana la 23 %), a-pinen (pana la 5 %), 1,8-cineol (pana la 10 %), ßcariofilen (pana la 10 %), izoartemisia cetona (pana la 8 %) (dupa PDR, 2004). In unele specii predomina compusii monoterpenici (cca 80 %): 1,8-cineol (pana la 30 %), sabinen, camfona, linalol sau ascaridol (47 %). In altele derivatii sesquiterpenici sunt dominanti: germacren D, ßcariofilen, a-bisabolol, spatulenol. In alte cazuri cele doua grupe de terpene se pot gasi in cantitati asemanatoare, a- si ß-pinenul, borneolul, acetatul de bornil, camfenul, terpinen-1-ol-4, izoartemizia cetona, cariofilen-epoxidul sunt in egala masura caracteristici ( M. Wichtl si R. Anton, 2003). Dupa Burzo s.a. (nepublicat) uleiul volatil extras din organele aeriene ale acestei specii contine: 22,67 % camazulena, 22,17 % ß-pinen, 10,36 %

eucaliptol, 5,31 % germacren D, 5,07 % cariofilen oxid, 4,07 % a-pinen, 3,40 % mircen, 3,16 % bornil acetat, 3,10 % sabinen, 2,44 % ciscrizantemol, 1,43 % a-terpineol, 1,32 % cariofilen oxid, 1,07 % .-terpinen, 0,92 % p-cimen, 0,71 % acariofilen, 0,58 % trans-pinocarveol, 0,54 % cis- ß-terpineol, 0,46 % terpinen-4-ol, 0,38 % cis-carvil acetat, 0,36 % camfor, 0,31 % germacren b, 0,31 % spatulenol, 0,30 % a-cadinol, 0,26 % athujen, 0,26 % trans-crizantenil acetat, 0,25 % geranil acetat, 0,22 % cadinen, 0,21 % ßburbonen, 0,21 % trans- ß-ocimen, 0,21 % cedren, 0,21 % ocimen, 0,21 % a-terpinen, 0,20 % mirtenol, 0,17 % linalol si 0,12 % a-terpinolen. Dupa P. Franchomme si colab.: hidrocarburi monoterpenice - a-pinen (10 %), ß-pinen (7 %), camfen (6 %), sabinen (12 %); hidrocarburi sesquiterpenice - chamazulena, dihidroazulene; oxizi monoterpenici - 1,8-cineol (10 %); cetone monoterpenice - izoartemizia cetona (9 %), (-)camfora 18 %), tuione; lactone sesquiterpenice achilina. Dupa Falk s.a. (1974): camfor (17,79 %), sabinen (12,35 %), 1,8-cineol (9,59 %), a-pinen (9,40 %), izoartemisia cetona (8,60 %), ß-pinen (7,13 %), camfen (6,02 %), terpinen-4-ol (4,31 %), .terpinen (3,71 %), p-cimen (3,69 %), borneol (2,55 %), bornil acetat (2,10 %), limonen (1,71 %), alloocimen (1,41 %), a-terpinen (1,31 %) si copaen, terpinolen, triciclen, alloocimen, mircen, cuminaldehida si delta-cadien (sub 1 %). Dupa Hachey s.a. (1990) principalii componenti din Achillea sunt ß-tujona (13,50 %), 1,8-cineolul (12,60 %) si camforul (10,85 %). Concentratii mai mici de 10 % au avut urmatoarele substante: sabinenul 7,90 %, ß-pinenul 7,35 %, terpinen-4-ol 5,70 %, mircen 5,20 %, borneol 3,45 %, .terpinen 2,40 %, p-cimen 2,00 %, camfen 1,95 %, ß-cariofillen 1,70 %, camazulena 1,70 %, aterpineol 1,55 %, a-pinen 1,50 %, cariofillen oxid 1,45 % si limonen 1,05 %. O concentratie mai mica de 1,00 % s-a determinat in cazul urmatoarelor substante: terpinolen, a-tujona, bornil acetat, si

a-terpinen. Belanger si Dextraze (1993) au urmarit variabilitatea componentilor din uleiurile volatile ale diferitelor chemotipuri de Achillea. Au constatat ca principalii componenti variaza in urmatoarele limite: camazulena 1-65 %, germacrenul D 5-55 %, ß-tujona 0-33,6 %, a-tujona 0-21,3 %, afelandrenul 0-18 %, sabinenul 0,3-17 %, mircenul 0,4-14,7 %, ß-pinenul 0,2-9,5 %, ß-cariofilenul 0,6-8,5 %, camforul 0,2-7,1 %, 1,8-cineolul 0,35,6 %, p-cimenul 0,2-4,9 %, bornil acetatul 0,14,3 %, camfenul 0,1-3,2 %, limonenul 0,1-2,9 % si .-terpinenul 0,2-2,8 %. Monoterpenele au variat intre 1,2-57,2 %, iar sesquiterpenele intre 39,9 si 98,8 %. Lactone sescviterpenice. Guaianolide proazulenice: achillicina (= 8aacetoxi-artabsina), rupicolina A (8-aangelicoiloxiachilicina) si B (8-atigloiloxiachilicina) dupa M. Wichtl si R. Anton; sau 8-a-angelicoiloxi-10-epiartabsina, 2,3-dihidro-dezacetoxi-matricina dupa PDR; matricina, 2,3-dihidroacetoximatricina dupa alti autori; guaianolide neazulenogene: achilina, leucodina, matricarina (C17H20O5), dehidroleucodina (dezacetoximatricarina), a-peroxiachifolida (in A. millefolium stricto sensu), 3-oxa-achilicina (= 8acetilegeloida), 8-a-angelicoil-3-oxa-artabsina (= 8-a-angelicoilegeloida); germacranolide: milefina (milefolida), achilifolina, 5- ß-tigloilachilifolina, dihidropartenolida, buchanolida, acetilbuchanolida; eudesmanolide: dihidroreinozida, tauremizina, artemizina; sescviterpenoide cu structura putin obisnuita: esterii metilici A, B si C ai acidului achimilic si derivati de longipinen (a-longipinen-2-en-1ona) si 7 ß- hidroxi-derivatul sau. Hidrocarburi: alcani - monacosan, pentacosan, tridecan, pentadecan, heptadecan; alkene tricosan. Detalii... Actiune terapeutica

Antiinflamatoare prin guaianolide (cortison-like), antiseptica, antibacteriana si antifungica, antispasmodica (antispastica), stimulenta a secretiilor glandelor exocrine (gastrice, hepato-biliare si pancreatice, respectiv stomahica = tonica, amararomatica, coleretica si colagoga ) - prin lactone, antihepatootxica (scad transaminazele prin saftozida si izoorientina), diuretica (datorita flavonelor efect indirect), hipotensiva (vasodilatatoare, prin matricariaester), hemostatica, cicatrizanta , hipolipemianta = scade LDL colesterolul si trigliceridele (Asgary si colab., 2000), cresste usor HDL; emenagoga (datorita lactonelor), antitumorala prin esterii metilici ai acidului achimilic (model leucemie P-388 la soarece, in doza de 1 mg/kg, administrare i.p. creste durata de viata cu 30 %), antispermatogenica, insectifuga (prin stachidrina). Cercetarile efectuate de U. Kastner si colab. (1993), J. Jurenitsh si colab. (1994) pe ureche de soarece imflamata cu ulei de croton au demonstrat ca efectul antiinflamator al guaianolidelor este semnificativ mai intens decat la matricina, inhibitia fiind de 82 % la 3-oxaguaianolide, egala sau mai mica la peroxiguaianolide (82 % izoapresina, 68 % la a-peroxiachifolida) si 59 % la matricina. Kelley si colab. (1988), Chandler si colab. (1982) atribuie efectl antiinflamator stigmasterolului si ß-sitosterolului. Activitatea coleretica a fost evidentiata de E. Chabroad si colab. (1931), iar cea antihepatotoxica de K. Hoffman-Bohm si colab. (1990), M. Hattori si colab. (1988), prin administrare i.p. de extract apos la soareci intoxicati cu tetraclorura de carbon (transaminazele scad cu 60 83 %). Proprietatile antispermatogene au fost evidentiate pe soareci carora li s-a administrat p.o., timp de 30 de zile, un extract apos obtinut din flori (300 mg/kg): s-a observat cresterea metafazelor in epiteliul embrionar (W. Thorsell). Importanta

Medicinala Utilizare Afectiuni gastrointestinale (anorexie, gastrite, duodenite hipoacide, dispepsii, colite spastice, colici biliare), metabolice (hiperlipemii), urogenitale (cistite, nefrite, metrite etc), dermice (rani, arsuri) si venoase (hemoroizi); paliativ tulburari hepatice. Traditional se foloseste in hemoroizi (ca hemostatic si antiinflamator), dismenoree si transpiratie excesiva. Uleiul volatil se utilizeaza pentru aromatizarea unor bauturi alcoolice (bitter), precum si ca antiseptic in obtinerea de paste de dinti, sampoane, creme etc. Homeopatie Varice, hemoragii arteriale, convulsii Toxicitate Contraindicatii Hipersensibilitate (alergie) la specii din familia Asteraceae (arnica, musetel, calendula) datorita lactonelor, femei gravide (actiune emmenagoga) si in timpul alaptarii (neurotoxicitate prin tuiona). Precautii si reactii adverse Proprietati estrogene (emenagoge) prin chamazulena, alergii de contact = dermatite alergice (manifestate prin prurit, eritem, inflamatii, vezicule) induse de lactone cu ciclu a-metilen-.-lactonic (a-peroxi-achifolida). Raspandirea a-metilen-.lactonelor se pare ca este limitata numai la specii de Achillea lipsite de azulene. De aceea Farmacopeea Europeana nu le admite Administrarea concomitenta a preparatelor cu fier (formeaza combinatii nerezorbabile cu flavonozidele). In timpul tratamentului cu preparate pe baza de fier se recomanda administrarea la un interval de cel putin 2 ore. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie 2 %, decoct 10 g/l (puain utilizat), tinctura 20 %, extracte apoase si hidroalcoolice fluide, tincturi, ulei volatil, suc presat (uz intern);

cataplasme, spalaturi si bai locale cu extracte apoase (infuzie, decoct) - contra inflamatiilor (uz extern). Extractele fluide pot fi administrate intern in doza de 2 5 g pe zi. De asemenea, intra in compozitia unor preparate dermatocosmetice. Sucul obtinut prin presarea plantei proaspete poate fi administrat intern, 1 ceasca de cafea (maximum 50 ml) de 3 ori pe zi. Cosmetica creme regenerative, lotiuni si masti. Uleiul volatil se utilizeaza pentru aromatizarea unor bauturi alcoolice (bitter), precum si ca antiseptic in obtinerea de paste de dinti, sampoane, creme etc. Conservare Produsul vegetal ferit de lumina, caldura si umezeala; uleiul volatil si extractele in flacoane de sticla bruna, bine etanseizate, la maximum 25° C. Cultivare Prefera solurile umede, cu un bun drenaj si o pozitie insorita. Toleranta la uscaciune odata plantata la locul definitiv, iar sistemul radicular se raspandeste cu usurinta, planta devenind usor invaziva. Este foarte rezistenta la temperaturi joase, de pana la -25oC. Tolereaza cosirile repetate, este o planta asociata potrivita caci imbunatateste starea de sanatate a plantelor vecine si-si sporeste continutul propriu de ulei, ceea ce o face mai rezistenta la insectele pradatoare. In tara noastra creste spontan in multe zone ale tarii prin pasuni, fanete, pe marginea drumurilor. Este o specie cu o mare plasticitate ecologica. Sudul si sud estul tarii reprezinta zona cea mai potrivita pentru extindere in cultura. Mod de cultivare: Semanat direct in camp cu semanatoarea de cereale, 3 kg/ha, adancime:0-0.5 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Inflorescentele cu secera si herba cu vindroverul sau masina de recoltat mazare, in perioada infloritului Valorificare

MILLEFOLII FLOS FLOARE DE COADA SORICELULUI 1. Flux tehnologic: 2. Utilaj si aparatura: - cantar industrial; - masa de conditionare; - tocator reglat pentru o lungime a fragmentelor egala cu 10 mm; - balanta tehnica 1-1000 g; - masa de ambalare. 3. Operatii tehnologice DESCRIERE Proces tehnologic continuu care cuprinde urmatoarele tipuri de operatii : - manuale: ambalare, conditionare; - mecanice: concisare; - auxiliare: receptie, manipulare. Materiile prime: Millefolii Flos Floare de Coada soricelului Materiale : a) ambalaje individuale (pungi hartie); b) ambalaje colective (cutii carton); Semifabricate: - produs conditionat - produs concisat Utilitati : energie electrica, apa curenta. RECEPTIE Materia prima se receptioneaza pe loturi, functie de provenienta si calitate, pe baza de buletin de analiza, bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materii prime, bon de consum in procesul de productie. Receptia calitativa se face prin verificarea urmatorilor parametri, conform S.T. nr. 7/2004 : - autenticitatea plantei; - umiditate; - continut in corpuri straine organice si minerale - continut in impuritati . CONDITIONARE - se indeparteaza impuritatile (parti din aceeasi planta, altele decat iarba), corpurile straine organice si minerale. La sfarsitul operatiei se preleveaza probe din produsul vrac si se verifica indicii calitativi mentionati in specificatia tehnica a produsului. Rezultatele se inregistreaza in buletinul de analiza si trebuie sa se incadreze in limitele prevazute. Deseul nevalorificabil se distruge conform normelor in vigoare. CONCISARE Floare de Coada soricelului conditionata se trece prin tocatorul reglat pentru o lungime a fragmentelor egala cu 10 mm; pe

parcursul operatiei se preleveaza probe din produsul concisat si se verifica dimensiunile fragmentelor prin sitare in laborator. Deseul nevalorificabil rezultat se distruge conform normelor in vigoare. OMOGENIZARE Millefolii Flos Floare de Coada soricelului se scoate din saci si se omogenizeaza manual, prin lopatari repetate. Se verifica parametrii calitativi ai produsului omogenizat si se inregistreaza rezultatul analizei pe flux in Registrul de laborator. Produsul omogenizat este transferat in spatiul de ambalare, pentru operatia urmatoare. AMBALARE - se pregatesc ambalajele, respectiv se preiau pe baza de bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materiale si se aduc in sectia de ambalare. Se inscriptioneaza si/sau se eticheteaza ambalajul primar pungile cu numarul lotului si data fabricatiei. Se cantaresc in pungi de hartie, cate 50 g sau 100 g produs; se verifica prin sondaj cantitatea nominala a pungilor cu produs, apoi se introduc in ambalajul secundar de carton. Acesta se eticheteaza corespunzator, cu toate datele prevazute de specificatia tehnica a produsului. Se verifica marimea lotului, a esantionului analizat, ambalarea si etichetarea ambalajelor primare, secundare si colective. DEPOZITARE produsul finit se depoziteaza in incaperi curate, uscate, ferite de umiditate si caldura, bine aerisite. La finalizarea activitatii de productie se predau toate produsele rezultate din flux, produse finite, ambalaje ramase, deseuri la gestiunile respective si se incheie fisa de productie careia i se ataseaza toate buletinele de analiza intocmite si certificatul de calitate al lotului realizat. REGULI DE IGIENA - Spatiile de productie, mesele de lucru si obiectele utilizate pentru realizarea unei sarje de produs se elibereaza si se curata pentru eliminarea riscurilor de impurificare, contaminare sau confuzie cu materialele sau materiile prime necesare realizarii unui alt produs . PROTECTIA MUNCII - Se respecta regulile de protectia muncii specifice punctelor de lucru si disciplina de productie.Flux tehnologic: Alte specii

Alte specii de Achillea: ACHILLEA COARCTATA Poiret Analiza uleiului volatil efectuata de Burzo s.a. (nepublicat) au relevat prezenta urmatorilor componenti: 19,44 % eucaliptol, 15,37 % ßcubeben, 7,29 % borneol, 6,29 % r-elemen, 5,12 % cubenol, 4,59 % a-terpineol, 4,14 % terpinen-4-ol, 3,81 % ßcariofilen, 3,79 % cis- ß-terpineol, 3,74 % camfor, 3,65 % .-cadinen, 2,73 % ß-eudesmol, 2,21 % ßpinen, 1,46 % ocimen, 1,27 % spatulenol, 1,25 % izocariofilen, 1,21 % bornil acetat, 1,15 % camfen, 1,10 % octen-3-ol, 1,08 % ß-elemen si 0,90 % .-thujen. Detalii... ACHILLEA DISTANS Waldst et Kit. ex Wild Uleiul volatil extras din organele aeriene ale acestei specii contine: 18,39 % germacren D, 17,57 % eucaliptol, 10,95 % ß-pinen, 7,38 % a-pinen, 6,26 % borneol, 4,33 % bornil acetat, 4,27 % camfor, 3,50 % sabinen, 3,40 a-terpineol, 2,29 % germacren D-4-ol, 1,96 % a-cadinol, 1,87 % ßcariofilen, 1,78 % r-elemen, 1,45 % camfen, 1,34 % cariofilen oxid, 0,98 % cis- ß.terpineol, 0,91 % terpinen-4-ol, 0,88 % .-terpinen, 0,85 % acadinen, 0,83 % p-cimen, 0,76 % tau-muurolol, 0,75 % mirtenol, 0,65 % pinocarvona, 0,40 % transpinocarveol, 0,40 % cubenol, 0,37 % afarnesen, 0,32 % a-cariofilen, 0,30 % nerolidol, 0,26 % fenchil acetat si 0,25 % trans- ß-ocimen. Detalii... ACHILLEA LEPTOPHYLLA Bieb Analiza uleiului volatil efectuata de Burzo s.a. (nepublicat) au relevat prezenta urmatorilor componenti ß-elemen, 5,77 % camfor, 9,13 % eucaliptol, 4,49 % borneol, 3,28 % verbenol, 2,81 % camfen, 2,04 a-terpinil acetat, 1,92 % terpinen-4-ol, 1,83 % a-terpineol, 1,83 % germacren D, 1,38 % a.Pinen, 1,32 % trans- ß-terpineol, 1,19 % ßcariofilen, 1,14 % cis- ß-terpineol, 0,87 % .Terpinen, 0,79 % bornil acetat, 0,76 % ß-pinen, 0,64 % pcimen, 0,59 % ß.cariofilen, 0,57 % trans-crizantenil acetat, 0,55 % a-terpinen, 0,52 % sabinen, 0,48 % trans-geraniol, 0, 0,46 % r-Elemen, 44 %

geranil acetat, 0,46 % carvona, 0,39 % ciscarveol, 0,35 % eugenol, 0,33 % metil eugenol, 0,26 % triciclen si 0,12 % trans-carvil acetat. Detalii... ACHILLEA OCROLEUCA Ehrh. Burzo s.a. (nepublicat) au constatat prezenta in uleiul volatil obtinut din aceasta specie, prezenta urmatorilor componenti: 29,12 % eucaliptol, 6,62 % verbenol, 5,69 % izoborneol, 4,45 % germacren D, 4,15 % a-terpinen, 3,71 % elemeol, 3,68 % camfor, 3,32 % a-terpineol, 3,20 % terpinen-4-ol, 2,57 % trans-nerolidol, 2,43 % geranil format, 1,75 % r-eudesmol, 1,53 % bornil acetat, 1,35 % linalol, 1,30 ß-eudesmol, 1,30 % transcrizantenil acetat, 1,26 % selinen-4-ol, 1,19 % ß-cariofilen, 1,16 % crizantenona, 1,14 % eugenol, 1,14 % .terpinen, 1,12 % a-pinen, 1,10 % camfen, 1,02 % sabinen, 0,87 % izogeraniol, 0,83 % ß-pinen, 0,71 % cariofilen oxid, 0,68 % a-terpinen, 0,54 % rElemen, 0,53 % ß-elemen, 0,51 % geranil acetat, 0,44 % linalil izovalerat, 0,44 % trans.caren-4ol, 0,38 % geraniol, 0,31 % viridiflorol, 0,28 % terpinolen, 0,21 % neril acetat si 0,18 % ciscarveol. Detalii... ACHILLEA SETACEA Waldst. et Kit. Uleiul volatil extras din organele aeriene ale acestei specii, contine dupa Burzo s.a. (nepublicat), urmatorii componenti: 27,04 % eucaliptol, 26,36 % r-eudesmol, 9,30 % borneol, 3,48 % a-terpineol, 3,13 % izogeraniol, 2,94 % a-terpinolen, 2,63 % sabinen, 2,58 % cubenol, 1,91 % germacren D, 1,83 % cariofilen oxid, 1,65 % terpinen-4-ol, 1,61 % linalol, 1,27 % a-pinen, 1,10 % .-cadinen, 1,05 % camfor, 0,87 % trans-nerolidol, 0,86 % neril-acetat, 0,78 % ß-pinen, 0,74 % .-terpinen, 0,72 % camfen, 0,64 % patchoulen, 0,56 % aterpinen, 0,41 % ß-cariofilen, 0,41 % eugenol, 0,32 % ß-farnesen, 0,31 % linalol oxid, 0,29 ßeudesmol, 0,28 % a-thujen, 0,27 % a-citral si 0,23 % nerol. Detalii... ACHILLEA PTARMICA L. Ulei volatil: nu dispunem de date privind compozitia lui chimica.

Poliine: pontica-oxid, tridecatrien-(1,3,5)-triin(7,9,11)-cis-dehidromatricaria ester. Alcamide: trans-dehidromatricaria-butilamida. Actiune terapeutica. Antispastica - datorita tridecatrien-(1,3,5)triin-(7,9,11)-cis-dehidromatricaria ester; antiinflamatoare, imunostimulatoare prin poliine; stimulenta a secretiilor glandelor exocrine - prin pontica-oxid (interpretarea noastra a compozitiei chimice), stimulant al tranzitului intestinal. Utilizari (neverificate, nedemonstrate). Afectiuni digestive (anorexie, greata, voma, diaree, flatulenta), afectiuni ale tractului urinar, dureri reumatice, astenie nervoasa. Precautii si reactii adverse. Posibile alergii dermice (poliine). Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ACONITUM TAURICUM Wulf. Denumire populara: Iarba rea Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Iarba bubii, Omag Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Helleboroideae Caractere morfologice Planta perena cu rizom in sol; tulpina inalta de 10-60 cm, dens foliata pana sub inflorescenta; frunze alterne, palmat-divizate avand segmentul mijlociu mult ingustat la baza; flori hermafrodite grupate in raceme dense; perigon violet inchis, zigomorf, cu tepala suprtioara transformata intrun coif mai lat decat inalt, ingustat treptat intr-un rostru; inflorirea in august-septembrie;fruct multiplu polifolicula cu seminte aripate pe muchii. Ecologie si raspandire Specie mezoxerofila, calcifila, frecventa din etajul boreal pana in cel subalpin pe soluri scheletice, locuri ierboase, stancoase. Detalii...

Organe utilizate Compozitia chimica Alcaloizi nor-diterpenici (0,5 1,5 %): aconitina (alcaloid principal) si alcaloizi secundari mezaconitina, hipaconitina, N-dezetilaconitina, oxoacanitina, pseudoaconitina, napelina, neolina, neopelina (diterpenici), magnoflorina (aporfinic). Se gasesc sub forma de saruri ale acidului aconitic si se intalnesc si in partea supraterestra (0,2 1 %) sau in seminte (1 %). Actiune terapeutica Aconitina: analgezica, antitusiva, antitermica (hipotermizanta, febrifuga). Hipaconitina are actiune mai intensa decat aconitina. La inceput actioneaza ca excitant, apoi paralizeaza terminatiile nervoase (motorii si senzitive) periferice si centrii bulbari, rareste ritmul respirator. Prin disociere auriculo-ventriculara, in doze mici reduce bradicardia si hipotensiunea, in doze mari efect inotrop pozitiv urmat de tahicardie, aritmie si stop cardiac, deoarece creste permeabilitatea pentru Na+ si intarzie repolarizarea. Efectele sale se apropie de cele induse de alti compusi neurotoxici care actioneaza la nivelul canalelor de sodiu (graianotoxina I din sscoarta unor specii de Daphne si batracotoxina din pielea salamandrelor). Importanta Foarte toxica Utilizare Diesterii au efect analgezic pe animale de experienta. La om produc anestezie. Administrati oral sunt activi in cateva minute. Tuse uscata, neproductiva, nevralgii de trigemen (faciale) si intercostale, mialgii, reumatism muscular si articular, artrite, guta, pericardite uscate, pleurezii, febra, inflamatii seroase ale pielii, migrene. Homeopatie Afectiuni inflamatorii acute, palpitatii cardiace insotite de anxietate, nevralgii periferice. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse

Produsul este foarte toxic. Primul simptom al intoxicatiei consta in furnicaturi ale buzelor, limbii, gatului, degetelor de la maini si picioare, care se extind pe toata suprafata corpului si se schimba in senzatie de furie, angoasa, vertij, miastenie, paralizie, scaderea tensiunii, tulburari vizuale (imagini colorate in galben sau verde). Temperatura corpului descreste repede si se instaleaza starea de rau, voma, diaree si diureza. Respiratia devine neregulata si bataile inimii rare si aritmice. Sunt caracteristice durerile intense. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Doza letala este de 1 2 g produs vegetal. Intoxicatia poate aparea chiar la doze terapeutice. Moartea poate surveni in 6 ore prin insuficienta cardiaca si asfixiere. Prim ajutor: golirea continutului stomacal, mentinerea pacientului la caldura, sustinere cardio-vasculara si pulmonara, administrare de calciu, magneziu si atropina pentru inlaturarea bradicardiei, lidocaina pentru inlaturarea aritmiei, respiratie artificiala, analgezice (neopioide). Conservare Tuber Aconiti se pastreaza in locuri uscate, ferite de lumina si insecte, la Venenum. Cultivare Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacini, cu cazmaua, in timpul infloritului Valorificare Alte specii Alte specii de Aconitum: ACONITUM VULPARIA Rchb. Sin. A. lycoctonum Auct. Specie cu flori galbene, frecventa prin zonele montane europene. ACONITUM CARMICHAELI Debx. Utilizat in medicina traditionala chineza. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ACORUS CALAMUS L. Denumire populara: Obligeana

Sinonime stiintifice: Acorus calamus L., var. americanus WULFF - americana (diploida); Alte denumiri populare: Albigeana, Buciumas, Calamar, Calamuz, Calin, Calm, Calmena, Calmesa, Calmusa, Calmuz, Calmeaza, Colm, Crin de apa, Paporotnec, Papura rosie, Speribana, speribana tarcata, Speteaza, Speteaza pestrita, Speteaza tarcata, Spetejoara, Spiribana, Tartarachi, Trestie mirositoare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Arecidae Ordinul: Arales Familia: Acoraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; rizom orizontal, gros, carnos, lung pana la un metru; tulpina erecta, 4-muchiata, de 60-120 cm; frunze liniare, de circa 2 cm latime si peste 60 cm lungime; flori verzui sau verzuigalbui, mici, grupate in spadice erect-patent de 5-10 cm lungime; inflorirea mai-iulie; fructul baca rosie, alungita. Ecologie si raspandire Specie higrofita, subtermofita, introdusa in cultura si naturalizata; sporadica in zona padurilor de stejar-subetajul gorunului si in Delta, pe malul apelor, mlastini, stufarisuri. Detalii... Organe utilizate Partea plantei cu importanta practica o reprezinta rizomii, care se recolteaza in lunile septembrie octombrie si care contin uleiuri volatile cu compusi aromatici fenilpropanici. Compozitia chimica Difera in functie de chemotip (grad de poliploidie) si de organul plantei. Rizomi: uleiuri volatile (2 6 pana la 9 %) acumulate in celulele secretoare dispersate in parenchimul cortical, taninuri (3 4 %), heterozide amare (acorina = 0,6 1 %), amidon, dextrine, mucilagii, colina, rezine, chinone (2,5dimetoxichinona), lignani (acoradin).

Uleiul volatil: ß-azarona = cis-izoazarona (constituent dominant), a- si .-azarona, ßgurjune, acorona (gust amar), ZZ-deca-4,7-dien-al. In functie de chemovarietate constituentul dominant poate fi in cantitate de 80 96 % in varietatea indiana, tetraploida (unde este insotita de cis-izoeugenol metileter) si de pana la 13 % in varietatea europeana. Obligeana americana este total lipsita de ß-azarona. Alti constituenti Derivati fenilpropanici. a- si .-azarona, acoradina (dimer al ß-azaronei). Derivati monoterpenici: camfen, p-cimen (hidrocarburi), linalol, a-terpineol (alcooli), ZZ-deca-4,7-dien-al (aldehida - imprima miros). Derivati sescviterpenici: a-selinen, ß-gurjunen, , d-cadinen, calamenen (hidrocarburi), acadinol, calamendiol (alcool); siobunone = shiobunone (artefacte provenite din acoragermacrona initiala - termolabila si antrenabila cu vapori de apa), acorenona si calamenona. (cetone), acorona si izoacorona (dicetone cu structura spiranica, volatile, amare). Aldehide: azaronaldehida (0,2 6 % in A calamus L. var. angustatus Bass. Asaroniferum). Dupa Mazza (1995) uleiul volatil de Acorus contine: acorenona 8,12 %, ß-gurjunen 6,74 %, izoshyobunona 6,25 %, ß-azaron oxid 5,24 %, calamendiol 5,21 %, a-selinen 3,84 %, acalacoren 3,55 %, calamusenona 3,24 %, camfor 3,17 %, shyobunona 2,59 %, d-cadien 1,74 %, camfen 1,50 %, p-cimen 1,38 %, 6-epi-shyobunona 1,24 %, linalool 1,11 % si preisocalamendiol 1,02 %. In concentratii de sub 1 % au fost identificati urmatorii componenti: spatulenol, (Z) , ahumulen, ß-acoradien, metil isoeugenol, (E)anetol, .-gurjunen, 2,6-di-epi-shyobunona, limonen, elemol, (Z)- ß-ocimen, a-pinen, trans-pinocarvyl acetat, cedrol, ß-sesquifelandren si ß-pinen. Nawamaki si Kuroyanagi (1996) au identificat in extractul metanolic de Acorus prezenta sesquiterpenelor dintre care 8 au fost noi sesquiterpene. Acestea au avut un efect inhibitor asupra procesului de germinatie a semintelor.

In organele aeriene: acid ascorbic, mucilagii, rezine, saponine, tanin, sitosterol, acid oxalic, acid palmitic. Pigmentii din organele aeriene sunt reprezentati de: calcone. Uleiul volatil extras din organele aeriene contine: ß-curcumen, acoragermacrona, a-humulen, a-terpinen, .-terpinen, a-terpineol, aylangen, borneol, curcumen, borneol, .-azarona, .-terpinen, izocalamendiol, metil-cavicol, metil-eugenol, mircen, ocimen, selinen si trans-anetol, calamusenona, tropona, acoragermacrona, acorenol, acid acoric, calacona, calamendiol, calamenona, izocalamendiol, izocalamusenona. Actiune terapeutica Stomachica si carminativa (tonic-amar), antibacteriana, insecticida, fungicida rizomii; antispasmodica = antispastica, antiinflamatoare (gastroenterorenal), sedativa SNC (prin cis-izoazarona), antibacteriana, fungicida, insecticida, antiagregant-plachetara, revulsiva = vasodilatatoare uleiul volatil. In aplicatii externe efect hiperemiant. Importanta Medicinala Utilizare Afectiuni ORL (tonsilite = amigdalite, sinuzite), respiratorii (bronsite catarale uleiuri volatile cu siobunone), gastrointestinale (anorexie, gastrite, ulcere hipoacide, insuficiente digestive hepatobiliare, enterocolite spastice, dispepsie ulei cu azarone), reno-urinare (congestirenale dupa intoxicatii, cistite ulei cu azarona), locomotorii (reumatism, guta), neurologice (nevralgii), dermice (micoze). Eficacitatea extractelor continand si ulei volatil (cu proprietati insecticide datorate mai ales prezentei azaronelor = 2,4,5trimetoxipropenilbenzene) a fost de 40 % fata de malation, piretrine sau timol. Jiyavorranant s.a (2003) au constatat ca extractele in diclormetan cu concentratia de 0,4 % au

avut cea mai buna eficacitate in distrugerea larvelor de Plutella xylostella. Mungkornasawakul s.a. (2002) au studiat efectul extractelor in diclormetan, obtinute din rizomul acestei specii, asupra unor patogeni cum sunt: Alternaria, Fusarium, Botrytis si Septoria. S-a constatat ca procesul de crestere al acestor patogeni a fost complet inhibat de solutiile cu concentratia mai mare de 0,10 %, iar principalul compus activ a fost beta-azarona. Uleiul volatil are proprietati insecticide, care se datoreaza mai ales prezentei azaronelor (2,4,5trimetoxipropenilbenzene). Eficacitatea acestor extracte a fost de 40 % fata de malation, piretrine sau timol. Jiyavorranant s.a (2003) au constatat ca extractele in diclormetan cu concentratia de 0,4 % au avut cea mai buna eficacitate in distrugerea larvelor de Plutella xylostella. Mungkornasawakul s.a. (2002) au studiat efectul extractelor in diclormetan, obtinute din rizomul acestei specii, unor patogeni cum sunt: Alternaria, Fusarium, Botrytis si Septoria. S-a constatat ca procesul de crestere al acestor patogeni a fost complet inhibat de solutiile cu concentratia mai mare de 0,10 %, iar principalul compus activ a fost beta-azarona. Alte utilizari: Uleiurile volatile se utilizeaza si in industria parfumurilor, pentru aromatizarea lichiorurilor si a tutunului, precum si ca insercticid. In industrie se folosesc rizomii pentru fabricarea lichiorurilor, a unor parfumuri, medicamente (Ulcerotrat), apa de gura si pastei de dinti. In medicina veterinara se foloseste pentru tratarea anorexiei si ca stimulent gastric. In agricultura prezinta importanta rizomii, care se pun in depozitele unde se pastreaza orezul, indepartand insectele. Toxicitate Datorita cetonelor uleiurile volatile sunt neurotoxice si abortive. Contraindicatii Sugari, copii, femei gravide, bolnavi de epilepsie. Precautii si reactii adverse

Se va evita folosirea de lunga durata a uleiului volatil cu azarona = cis-izoazarona (sortul indian contine 80 %), deoarece sunt posibile efecte mutagene (W. Gogglelmann si colab., 1983) si carcinogene (tumori duodenale observate pe sobolanii tratati cu obligeana indiana, neclarificate suficient la om - J. M. Taylor si colab., 1967; M. A. Gross si colab., 1970; R. T. Habermann si colab., 1971; tumori hepatice dezvoltate la soareci), alterari cromozomiale (G. Abel, 1987). Din aceste motive FDA (Food Drugs Administration) a interzis prepararea si comercializarea produselor pe baza de obligeana in SUA. Ele sunt autorizate in Europa (limita maxima tolerata in beta-azarona este de 0,1 mg/kg de bautura alcoolica si de 1 mg/kg pentru aromatizantii biscuitilor aperitivi). Remarcam rapiditatea cu care azaronele se izomerizeaza la lumina si necesitatea alegerii varietatilor utilizate ca materie prima. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie (uz intern), extracte uleioase si in industria agroalimentara hidroalcoolice din rizom si pentru bai; oleosol (solutie de ulei volatil 1 10 % in ulei de floarea soarelui sau de masline). Conservare Produsul intreg se conserva maximum 18 luni, iar pulberea de rizom cel mult 24 de ore. Cultivare Planta prefera soluri foarte umede (creste prin balti, mlastini, la marginea apelor curgatoare si prin santuri) cu un pH de 5,5-7,5 si cu o pozitie insorita. Rezista pana la -25oC. Se raspandeste usor prin intermediul radacinii si devine rapid stabila. Se gaseste in zona inundabila a Dunarii si in Delta. In tara noastra se cultiva o populatie de obligeana cunoscuta sub numele de De Bega. Cultura se amplaseaza pe terenuri umede, in parcele delimitate intre ele de digulete inalte de 30 cm, pentru a se putea face inundarea in timpul

vegetatiei. Se inmulteste prin segmente de rizomi, cu 2-3 muguri. Se planteaza toamna (octombrie), la distante de 60 cm intre randuri, 30 cm pe rand, la adancimea de 8 cm. Pentru un hectar sunt necesare 50-60 mii fragmente de rizomi. Primavara, dupa aparitia plantelor culturile se inunda cu un strat de 4-5 cm apa, fara ca plantele sa fie complet acoperite si se mentine astfel tot timpul vegetatiei (cu intreruperi scurte pentru plivit si prasit). Se procedeaza de asemenea la combaterea buruienilor de 2-3 ori in cursul vegetatiei. Toamna, apa se evacueaza din cultura, iar in primavara anului II dupa afanarea solului printre randuri si pe rand, se introduce din nou apa in cultura asemenea primului an. Recoltarea se efectueaza in anul al doilea, toamna dupa evacuarea apei si zvantarea terenului, iar la hectar se obtine o productie de 25-30 q rizomi deshidratati. Mod de cultivare: Plantarea bucatilor de rizomi de 5-6 cm lungime, in luna octombrie, 50000 buc/ha, distanta: 60 cm intre randuri, 30 cm intre plante pe rand si 6-8 cm adancime Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomi, scoatere cu cazmaua in toamna primului si celui de-al doilea an de vegetatie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ACTAEA SPICATA L. Denumire populara: Orbalt Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Orbalt, Buruiana de orbalt, Buruiana de orbant, Cristof, Cristofoare, Cristofor, Cristofora, Cristoforea, Cristoforita, Hristofoara, Hristoforita, Iarba cristoforului, Iarba fiarelor, Iarba lui Hristofor, Iarba orbaltului, Iarba Sf. Cristofor, Iarba tâlharului, Iarba de orbalt, Iarba de orbant, Mura padurii, Mura de vite, Orbant Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoilidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae

Subfamilia: Helleboroideae Caractere morfologice Planta erbacee perena, inalta de (20) 40-70 cm. In sol prezinta un rizom viguros, cu miros neplacut. Tulpina este ramificata, glabra. Frunzele mari, lung petiolate, au limbul 1-3 lobat sau sectat, pe margine acut biserat, iar in dreptul nervurilor cu peri rari. Florile mici, actinomorfe, sunt dispuse in raceme simple, scurte, terminale sau axilare; invelisul floral caduc, alcatuit din 4-6 tepale albe; prezinta numeroase stamine cu filamente albe sau violet, mai lungi decat invelisul floral. Fructul baca neagra, lucioasa cu seminte semisferice, slab turtite, brune. Ecologie si raspandire Specie mezo-higrofila, mezo-euritrofa, intalnita sporadic in paduri din etajul gorunului pana in cel boreal, in buruienisuri, paduri, locuri umbroase. Organe utilizate Compozitia chimica Organele aeriene ale acestei plante contin: alcaloizi izochinolinici: magnoflorina, corituberina, glicozide triterpenice, saponozide, acizi organici: acid trans-aconitic, derivati fenil propanici: acteina = acteozida = verbascozida. Actiune terapeutica Antituberculostatica (inhiba cresterea bacilului Koch = Mycobacterium tuberculosis); emetica si purgativa (utilizari neaprobate); hipoglicemianta (acteozida inhiba aldozo-reductaza) si antiinflamatoare si antialergica (prin inhibarea 5-lipoxigenazei = 5-LO acteozida reduce formarea factori hidroperoxizilor si a leucotrienelor proinflamatori). Importanta Toxica Utilizare Homeopatie Antireumatic in afectiuni articulatiilor mici. Alte utilizari: Extractele obtinute din fructe, coloreaza tesaturile in negru, in cazul in care s-a utilizat ca mordant aluminiul. Toxicitate Contraindicatii

Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Dilutii ale tincturii mama. Conservare Cultivare Mod de cultivare: Rasad, obtinut in straturi reci primavara sau toamna, repicat si transplantat in camp in urmatorul an, primavara tarziu (viabilitate scazuta a semintelor) Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacini Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ADIANTHUM CAPILLUS VENERIS L. Denumire populara: Parul lui Venus Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Parul fetei, Aspenchiu, Buricul vinerei, Buruiana de buba neagra, Parul fetei misele, Parul Maicii Domnului, Parul Maicii Precistei, Parul orfanei Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Pteridophyta Subincrengatura: Clasa: Polypodiopsida Subclasa: Ordinul: Polypodiales Familia: Adiantaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o feriga polipodiacee utilizata mai mult in scop ornamental. Ecologie si raspandire Planta cultivata, originara din zona tropicala. Organe utilizate Pentru uz medicinal se utilizeaza frunzele recoltate in lunile iunie septembrie cu rizom si radacini (Capillorum veneris herba). Compozitia chimica Flavonozide (rutozida, kaempferol-3-sulfat, kaempferol-3,7-diglucozida, izoquercetina, astragalin), taninuri, proantocianidoli, acizi fenolici (esteri

ai acizilor hidroxicinamic, cafeic, cumaric - 1cafeoilgalactozo-6-sulfat, 1-cafeoilglucozo-3sulfat, 1-p-cumaroilglucozo-2-sulfat si 1pcumaroilglucozo6-sulfat), acid chinic, acid shikimic = sichimic, glucide (mucilagii), sterolii (stigmasterol, campesterol si ß-sitosterol), triterpenele (adiantona, 21-hidroxiadiantona, 7-fernen), izocumarine (capilarina). Culoarea frunzelor este determinata de prezenta pigmentilor clorofilieni si a flavonozidelor. Actiune terapeutica Demulcenta, expectoranta, emenagoga, vermifuga (prezenta posibila a derivatilor floroglucinolici). Importanta Medicinala, toxica Utilizare Afectiuni respiratorii (bronsita, tuse convulsiva), dismenoree si in alcoolism uz intern. Sub forma de cataplasma se foloseste pentru tratarea exemelor, infectiilor si leziunilor. Alte utilizari: Este folosita pentru colorarea parului in brun si la obtinerea unor lacuri pentru cresterea parului. Toxicitate Abortiv (proprietati emenagoge). Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie si sirop. Conservare Ferit de lumina. Cultivare Prefera o umiditate ridicata atat in sol (dar cu un drenaj bun), cat si in aer, iar in privinta luminii iubeste lumina, dar nu locurile de plin soare. Sporii trebuie semanati (imediat ce au ajuns a maturitate) pe un substrat bogat in humus si sterilizat, iar pentru asigurarea umiditatii vasele trebuie acoperite cu material plastic. Germinarea are loc in 6 saptamani, iar plantarea afara se realizeaza numai dupa ce plantele au cel putin 2 ani si numai

intr-o pozitie bine adapostita. Divizarea se realizeaza primavara si toamna. Este o planta ornamentala. Mod de cultivare: Prin spori, in spatii protejate, transplantare dupa 2 ani Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze si rizomi Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ADONIS VERNALIS L. Denumire populara: Ruscuta primavaratica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bulbuc, Buruiana calului, Buruiana de talan, Buruiana neagra, Chioara gainii, Cocosei, Cocosei de câmp, Dedinita, Dedita, Deditei galbeni, Dediti, Iarba de talan, Ruscuta, Ruscuta de primavara, Scânteita, Spant, Spint, Spânt, Spânt de deal, Spânz, Spânz albastru, Spânz de cal, Spânz de vite, Spânz galben, Sprent, Sprenturi Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Ranunculoideae Caractere morfologice Planta perena cu rizom gros, tare si numeroase radacini fibroase, bruniu-negre; tulpina glabra, inalta de 10-40 cm, cu lastari sterili lipsiti de frunze bazale; frunze alterne, de 2-4 ori penat-sectate, segmentele ingust-liniare, sub 1 mm latime; flori hermafrodite, solitare, cu 5 petale lat-ovate, brunmembranoase, paroase si 10-20 petale galben-aurii, lucioase; inflorirea in aprilie-mai; fruct multiplu poliachena, achene scurt-paroase cu rostru incovoiat. Ecologie si raspandire Specie xero-xeromezofila, termo-subtermofila, frecventa in pajisti din zona stepei pana in etajul gorunului. Detalii...

Organe utilizate Organele aeriene Compozitia chimica In scop medicinal se utilizeaza organele aeriene care contin: proteine (14 %), pentozani, rezine, fitosteroli, baze azotet (colina, timina), acid aconitic, fitosteroli, acizi fenolici (acid clorogenic, acid cafeic), amide (asparagina), acizi organici (acid citric), glucide (ramnoza, pentozani), acizi grasi (acid linoleic, acid oleic, acid palmitic), glicozide (strofantidina C23H32O6), polialcooli (adonitol), alcaloizi (berberina), glicozizi: cimarina (C30H44O9) Organele aeriene mai contin heterozide cardiotonice: adonitoxigenin, adonitoxozida, acetil-adonitoxozida, adonitoxin, adonitoxol, adoniverdinaza, adonivernozid, cimarozida, strofantozida, vernadigin. Dintre subnstantele steroide au fost identificate: strofatogenina, fukujusona, lineola, izolineolona, 12-benzoil-lineolona si 12-nicitenoil-lineolona. Pigmentii flavonoizi sunt reprezentati de: adonivernit, quercitrina, 8-hexitil-luteolinmonoxilozid, luteolinxilozid, orientin-2- ß-Dxilopiranozid. Organele acestei plante contin dimetil-2,6-pbenzochinona (C8H8C2) care este un colorant pbenzochinonic. Evdokimov (1979) a identificat in Adonis leiosepala C-glicozilflavonoizi asa cum este: orientin 2"-O-xilozid-ul. " Actiune terapeutica Extractele au actiune cardiotonica, diuretica, vasoconstrictoare si sedativa. Importanta Medicinala, toxica Utilizare Se utilizeaza in caz de hipotensiune, constipatie si pentru tratarea anginei pectorale Frunzele si partea apicala a plantei contin substante biologic active: glicozizi cardiotonici care dilata vasele coronariene. Alte utilizari: proaspata sau uscata Toxicologie: planta toxica.

Medicina umana (populara): radacinile fibroase plamadite in rachiu pentru dureri de cap sau in vin pentru durerile date de hernie. Medicina veterinara (populara): radacina pentru tratarea dalacului". Apicultura: specie melifera, ofera culesuri de nectar si polen. Ornamentala: pentru gradini, balcoane decorativa prin flori si port. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Planta creste bine pe orice tip de sol, cu umiditate corespunzatoare, bine drenat si in conditii de soare sau semiumbra. Inflorirea plantei este favorizata in conditii insorite de mediu. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu secera, coasa sau cositori mecanice la 5-7 cm deasupra coletului, cand plantele sunt in plina floare Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AETHUSA CYNAPIUM L. Denumire populara: Patrunjelul cainelui Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Patrunjelul câinelui, Bucinis, Cucuta mica, Patranjelul câinelui, Patrânjel câinesc, Patrânjica, Patrunjel de câmp, Patrunjica, Petringei câinesti, Petringelul câinelui, Petrinjel câinesc, Petringica, Petrinjeii câinelui, Petrinjica, Petrunjel salbatic, Petrunjica Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Apioideae Caractere morfologice

Planta erbacee anuala sau bisanuala, glabra, cu radacina subtire, pivotanta, alburie. Tulpina inalta pana la 150-200 cm usor muchita, striata, fistuloasa, ramificata la baza sau numai in partea superioara. Frunzele sunt de 2-4 ori penat sectate, triunghiulare, varzi inchis pe partea superioara, mai deschise si lucitoare pe partea inferioara. Florile grupate in umbele lung pedunculate, lipsite de involucru sau, rar, cu 1-2 foliole; involucelul are de obicei 3 foliole, liniare sau filiforme, lung ascutite, cu marginea ingust membranoasa; florile mici, numeroase, cu petale inegale, albe. Fructele sunt globulos-ovoidale, in sectiune circulare, puternic costate, cu striatiuni rosiatice. Ecologie si raspandire Specie sporadica din zona stepei pana in etajul fagului, in locuri cultivate si ruderale, la margini de padure, tufarisuri, zavoaie. Specie mezomezohigrofita. Organe utilizate Compozitia chimica Atat organele aeriene, cat si cele subterane 3 ppm), cynopin, contin: acetilene, alcaloizi (2 aetusinoli A, aethusanol B si aetusin. Aetusinul este inrudit cu cicutoxina, avand un efect toxic. Actiune terapeutica Sedativa, stomahica. Importanta Foarte toxica Utilizare Se utilizeaza in tratamentele gastrointestinale, convulsi si daree. Extractele din aceasta planta, utilizate an doza mai mare produc greata si senzatii de voma, in timp ce simptomele severe includ convulsii, oprirea respiratiei si chiar moartea. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp, primavara devreme

Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AESCULUS HIPPOCASTANUM L. Denumire populara: Castan salbatic Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Castan porcesc, Aghistin, Castan, Castan de cai, Castan de India, Castanul calului, Castanul porcului, Ghistin Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Sapindales Familia: Hippocastanaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore cu inaltimea pana la 30m; ritidomul format timpuriu este cenusiu negricios, solzos; lujerii anuali grosi, bruni, cu muguri lucitori, mari, cleiosi; frunzele opuse, lung petiolate, palmatcompuse, cu 4-7 foliole sesile, mari, dublu crenat-serate pe margini; flori poligame, zigomorfe, albe patate cu rosu, grupate in inflorescente mixte, paniculiforme, erecte, dispuse terminal; capsula cu infloreste in aprilie-mai; fructul numerosi ghimpi moi; se deschide in 3 valve si contine 1-3 seminte mari, sferic turtite, brune, lucitoare, la varf cu o pata galbuie sau brun-cenusie. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca ornamentala, originara din peninsula Balcanica. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza scoarta si semintele uscate la soare, care contin cumarine . Compozitia chimica Principalii componenti extrasi din seminte sunt: amidonul (30 60 %), proteinele (8 11 %), lipide (5 %), gliceridele, saponinele triterpenice (5 26 %) de tipul aescinei, taninurile, acidul tiglic, cumarinele (esculozida si fraxozida),

triterpenele (baringtogenol C si D), cumarine (acid angelic, esculina, esculetina, fraxetina, fraxina), glicozizi (aesculetina), triterpene (barringtogenol), alcaloizi (escina), compusi alifatici (acid tiglic). Dintre acizii grasi a fost identificata prezenta: acidului linoleic, acidului palmitic si acidului stearic. Principalii steroli identificati in semintele de castan sunt: stigmasterolul, a-spinasterolul si ß-sitosterolul. Yoshikawa s.a. (1996) a identificat prezenta saponinelor triterpenice: escina Ia, Ib, IIb, IIa, IIb, IIIa, IV, V si VI and izoescina Ia, Ib and V, criptoescigenina, care s-a constatat ca au activitate antiinflamatorie, iar in experientele cu soareci s-a constatat ca inhiba transferul glucozei din stomac in intestinul subtire si intensifica tranzitul intestinal. Semintele contin 25 compusi flavonoidici dintre care se pot mentiona: kampferol-3-arabinozid, kampferol-3-glucozido-xilozido-glucozid, quercetol-3-xilozido-glucozido-3'-glucozid, quercetol-3-3'-diglucozid, quercetol-3,4'diglucozid, quercetol-3-ramnozid, quercetol4'glucozid si kampferol-3-ramnozid si proantocianidine cum sunt: epicatechina, epicatechin-(2 ß.7,4 ß.8)epicatechina. Buchbauer s.a. (1994) au determinat in compozitia chimica a invelisului castanelor urmatorii compusi: 3-hexenol 9,20 %, 2-heptanol 5,2 %, 2heptanona 4,7 %, benzil alcool 4,10 %, 2metilbutanal 3,70 %, 2-feniletanol 3,5 %, izovaleraldehida 3,30 % si 2-octanol 3,30 %. In semintele de castan s-a identificat si prezenta urmatoarelor substante: nonanal 5,30 %, 3-hexenol 5,20 %, acid nonanoic 4,60 %, benzil alcool 3,90 % si 2-heptanol 3,20 %. Florile de castan contin: tanin, adenozina, rutina, colina, precum si urmatorii pigmenti: flavone (miricetina, izoquercetina, quercetina sau/ si kampferol), flavonoli (kampferol 3-arabinozid, kampferol-3-glucozid, galangina, ramnocitrina), flavonoli metilati, glicozizi ai flavonolilor acilati si

proantocianidine. Carotenii sunt reprezentati de ß caroten, ß-criptoxantina, luteina si violaxantina. Analizele efectuate de Buchbauer s.a. (1994) la uleiul volatil extras din florile de castan au evidentiat prezenta urmatorilor componenti: &a;pinen 21,80 %, ß-pinen 17,20 %, camfen 11,30 %, limonen 6,10 %, 1,8-cineol 5,8 %, decanol 7,20 % si nonanal 4,30 %. Scoarta de pe ramurile castanului contine: tanin (epicatechina), sesquiterpene (allantoina), alcaloizi (scopolina, escina), cumarine si glicozizi ai cumarinelor (esculetina, fraxetina, fraxina, scopoletina), pigmenti (leucocianidina, leucodelfinidina, quercetina, quercitrina). Detalii... Actiune terapeutica Escina din fructele de castan are efect inhibitor asupra acumularii alcoolului si a glucozei in sange, stimuleaza tranzitul intestinal si are actiune antiinflamatoare. Extractele au actiune antiinflamatoare, astringenta, diuretica, febrifuga, narcotica, tonica, vasoconstrictoare, antioxidanta si reduc retentia lichidelor in tesuturi. Importanta Medicinala, melifera, oleaginoasa, tinctoriala, tananta Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea bolilor circulatorii, arteritelor, varicelor, flebitelor, hemoroizilor etc. Extractele din seminte se folosesc si pentru tratarea reumatismului si nevralgiei. Alte utilizari: Toxicologie: samanta contine escina ce poate provoca intoxicatii. Medicina umana (populara): castanele maruntite, plamadite in spirt denaturat, ca si florile tinute in petrol, folosite in tratarea reumatismului; fructele, ramurile tinere, scoarta folosite pentru tratarea frigurilor", tanjilor" (hemoroizilor). Vopsitorie: scoarta se intrebuinteaza in tabacarie si vopsitorie.

Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Prefera solurile cu drenaj profund si tolereaza pozitiile expuse, ca si poluarea atmosferica. In cursul iernii manifesta o buna rezistenta, dar ingheturile tarzii de primavara pot afecta cresterile tinere. Suporta usor transplantarea, chiar la dimensiuni mari. Semanatul trebuie efectuat imediat ce a avut loc maturarea semintelor, afara sau in conditii cu temperatura joasa. Germinarea este foarte rapida si trebuie asigurata protectia fata de vremea rea. Semintele au o viabilitate foarte limitata si ca atare nu trebuie sa fie lasate sa se usuce. Semintele pastrate trebuie sa fie puse la imbibat pentru 24 de ore inaite de a fi semanate si chiar dupa acest tratament se poate sa nu fie viabile. Este bine ca semintele sa se aseze cu cicatriea in jos. Daca semanatul s-a efectuat primavara, plantarea la locul definitiv se face in cursul verii. Mod de cultivare: Prin seminte, semante in pepiniera, transplantat in camp distanta 10 - 12 m intre pomi pe rand si intre pomi Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Scoarta de pe ramuri tinere, manual, taiata in fragmente - Frunzele fara cozi, manual, mai - iunie - Semintele, manual, septembrie-octombrie. Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AGRIMONIA EUPATORIA L. Denumire populara: turita mare Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: aspirsoara, boitoreana, buruiana de friguri, canipoala, coada racului, cornatel, dumbravnica, galbanare de germe, lipici, matcuta, scai marunt, sora fragilor, turicioara Incadrare taxonomica Regnul: Plantae

Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Rosoideae Caractere morfologice Planta perena, rizom scurt, ..} tarator, simplu sau ramificat. Tulpina inalta de (10)30-100 cm, obtuz costata sau rotunda, ramificata spre varf, moale paroasa, ..} glanduloasa. Frunze toate tupinale, cu 5-9 foliole mari, sesile, eliptice pana ovate sau rombice, ..} rotunjite la baza, pe margini 613-inciz dintate pe fiecare parte, pe fata inchis verzi, dispers alipit paroase, pe dos deschis verzi, cenusiu pubescent pana la tomentoase, cu ..} glande sesile. Flori scurt pedicelate, petale galbene, obovate sau obcordate. Fructe nucule, cu receptacul la maturiatte aplecat. Inflorire VI-VIII. Ecologie si raspandire Sporadica din zona de stepa pana in etajul fagului, margini si raristi de padure, tufisuri, locuri ruderale pe soluri afanate; specie mezofitaxeromezofita, heliofila catre heliosciadofila. Detalii... Organe utilizate Organele plantei utilizate in scop medicinal sunt florile si frunzele recoltate in lunile iunie august. Compozitia chimica Principalii componenti chimici identificati in frunze sunt: uleiurile volatile, tanin (5 8 %), taninuri hidrolizabile (agrimonin, agrimoniina, oenoteina B), catechine (2,6 %), cumarine, apirone (agrimonolid), gome, vitamine (tiamina), triterpene (1,5 %), acizi grasi (acid palmitic, acid stearic) si triterpene (acid ursolic - 0,6 %). Frunzele contin pigmenti flavonoizi: apigeninglucozid, luteolin-glucozid, quercitrina, izoquercetin, izoquercitrin, quercetin-glucozid. Bilia s.a. (1993) au identificat in organele aeriene ale speciei Agrimonia eupatoria un nou glicozid

flavonic: kampferol 3-ramnozid, alaturi de kampferol, kampferol 3-ramnozid si kampferol 3-rutinozid, luteolin-glucozid, quercetin-glucozid si quercitrina. Pe ambele suprafete ale frunzelor, dar mai ales pe cea inferiara, se gasesc peri secretori scuri, cu glanda uni sau pluricelulara. Scoarta de pe tulpinile acestei plante contine: poliglucide, flobafene, diterpene (acetilamarolid, allantoina, amarolid, quassiin, shinjulactona A) si saponine. Actiune terapeutica Extractele obtinute din aceasta planta au efect astringent, colagog, diuretic, hepatic, tonic si vulnerar. Importanta Medicinala Utilizare Extractele se utilizeaza in tratarea icterului si a afectiunilor hepatice, pentru tratarea diareii si a hemoroizilor. In radacinile acestei specii Kasai s.a. (1992) a identificat trei derivati ai catechinei care au activitate antibacteriala Cercetarile efectuate de Miyamoto s.a. (1997) au evidentiat ca taninurile hidrolizate extrase din plantele de Agrimonia pilosa au o activitate anticancerigena, inhiband formarea tumorilor. Aceasta activitate a fost identificata la dimerii: agrimoniina si oenoteina B, precum si la unii trimeri si tetrameri. . Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Creste pe diferite tipuri de soluri, dar prefera solurile calcaroase. Se dezvolta bine in conditii de umbrire usoara, desi prefera locuri de plin soare.

Diseminarea semintelor se realizeaza usor prin intermediul animalelor de a caror blana acestea se prind si in consecinta acestea germineaza si cresc in noile locuri. Semanatul se poate face primavara sau toamna, germinarea are loc in 2-3 saptamani la temperatura de 13oC, iar rata germinarii poate fi mai redusa mai ales daca semintele au fost pastrate anterior. O stratificare la temperatura joasa este benefica, dar nu absolut necesara. Daca semanatul s-a efectuat in vase, plantulele se scot afara cand sunt suficient de mari pentru manipulare si se planteaza la locul definitiv primavara tarziu sau la inceputul verii. Se pot diviza in toamna, urmand a se planta cu usurinta in locurile definitive. Mod de cultivare: - Rasad semanat primavara, repicat si plantat in camp - Semanat direct in camp primavara - Despartire de tufa toamna (germinatie scazuta a semintelor) Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, taiere cu secera a partii foliate, la inceputul infloririi nelignifiate iunie-iulie Valorificare IARBA DE TURITA MARE AGRIMONIAE HERBA 1. Flux tehnologic: 2. Utilaj si aparatura: - cantar industrial; - masa de conditionare; - tocator Winicker, echipat cu cutit transversal si dotat cu sistem de sitare vibrator, echipat cu sitele avand latura ochiurilor de 6,3 si 2 mm; - balanta tehnica 1-1000 g; - masa de ambalare. 3. Operatii tehnologice DESCRIERE - Proces tehnologic continuu care cuprinde urmatoarele tipuri de operatii : - manuale: ambalare, conditionare; - mecanice: concisare, sitare; - auxiliare: receptie, manipulare. Materiile prime: Agrimoniae Herba Iarba de Turita mare. Materiale : a) ambalaje individuale (pungi hartie); b) ambalaje colective (cutii carton);

Utilitati : apa curenta, curent electric. RECEPTIE Materia prima se receptioneaza pe loturi, functie de provenienta si calitate, pe baza de buletin de analiza, bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materii prime, bon de consum in procesul de productie. Receptia calitativa se face prin verificarea urmatorilor parametri, conform S.T. nr. 7/2002 : - autenticitatea plantei; - umiditate; - continut in corpuri straine organice si minerale - continut in impuritati . CONDITIONARE - se indeparteaza impuritatile (parti din aceeasi planta, altele decat iarba), corpurile straine organice si minerale. La sfarsitul operatiei se preleveaza probe din produsul vrac si se verifica indicii calitativi mentionati in specificatia tehnica a produsului. Rezultatele se inregistreaza in buletinul de analiza si trebuie sa se incadreze in limitele prevazute. Deseul nevalorificabil se distruge conform normelor in vigoare. Iarba de Turita mare CONCISARE SITARE conditionata se trece prin tocatoarea mecanica (Winicker) apoi prin sistemul de sitare vibrator (folosind site cu latura ochiului de 6,3 mm - sita I si 2 mm -sita III) pentru separarea fragmentelor de dimensiuni necorespunzatoare si a prafului vegetal obtinut. Pe parcursul operatiei se preleveaza probe din produsul concisat si sitat si se verifica dimensiunile fragmentelor prin sitare in laborator. Deseul nevalorificabil rezultat se distruge conform normelor in vigoare. OMOGENIZARE - se omogenizeaza manual. Se verifica parametrii calitativi ai produsului omogenizat si se inregistreaza rezultatul analizei pe flux in Registrul de laborator. Produsul omogenizat este transferat in spatiul de ambalare, pentru operatia urmatoare. AMBALARE - se pregatesc ambalajele, respectiv se preiau pe baza de bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materiale si se aduc in sectia de ambalare. Se inscriptioneaza si/sau se eticheteaza ambalajul primar pungile cu numarul lotului si data fabricatiei. Se cantaresc in pungi

de hartie, cate 50 g sau 100 g produs; se verifica prin sondaj cantitatea nominala a pungilor cu produs, apoi se introduc in ambalajul secundar de carton. Acesta se eticheteaza corespunzator, cu toate datele prevazute de specificatia tehnica a produsului. Se verifica marimea lotului, a esantionului analizat, ambalarea si etichetarea ambalajelor primare, secundare si colective. DEPOZITARE produsul finit se depoziteaza in incaperi curate, uscate, ferite de umiditate si caldura, bine aerisite. La finalizarea activitatii de productie se predau toate produsele rezultate din flux, produse finite, ambalaje ramase, deseuri la gestiunile respective si se incheie fisa de productie careia i se ataseaza toate buletinele de analiza intocmite si certificatul de calitate al lotului realizat. REGULI DE IGIENA - Spatiile de productie, mesele de lucru si obiectele utilizate pentru realizarea unei sarje de produs se elibereaza si se curata pentru eliminarea riscurilor de impurificare, contaminare sau confuzie cu materialele sau materiile prime necesare realizarii unui alt produs . PROTECTIA MUNCII - Se respecta regulile de protectia muncii specifice punctelor de lucru si disciplina de productie.Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AGRIMONIA PROCERA Wallr. Denumire populara: Turita Sinonime stiintifice: Agrimonia repens L.; Agrimonia odorata auct. non Miller Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Rosoideae Caractere morfologice Planta erbacee perena, cu tulpina robusta, inalta de 40-180 cm, costata, puternic ramificata, paroasa, cu glande scurt pedicelate. Frunzele intrerupt

imparipenate, mari, puternic paroase pe ambele fete, pe dos cu peri glandulari. Florile mari, grupate in raceme spiciforme, au receptaculul dens paros, cu mai multe randuri de ghimpi cu varful indoit; petalele galbene; infloreste in lunile VIVII. Ecologie si raspandire Intalnita sporadic din zona stepei in etajul fagului in margini si raristi de padure, tufarisuri sau locuri ruderale. Specie mezoxeromezofila, helsciadofila. Organe utilizate Compozitia chimica Organele aeriene ale acestei plante contin: tanin. Actiune terapeutica Extractele au efect antiinflamator si diuretic. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AGROSTEMMA GITHAGO L. Denumire populara: Neghina Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Barba împaratului, Coronita, Curcubea, Curcubeu, Floarea cununiei, Flocosele, Flocosica, Iarba vântului, Nebunele, Nedina, Neghina de holde, Neghina neagra, Neghinita, Negina, Noptita, Obsiga, Trei frati patati, Zazanie, Zizanie, Zâzanie Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Caryophylliidae Ordinul: Caryophyllales Familia: Caryophyllaceae Subfamilia: Caryophylloideae Caractere morfologice Planta anuala sau bisanuala, inalta de 30-100 cm, cu tulpina seriaceu-paroasa. Frunze dispuse opus, liniare sau liniar-lanceolate. Flori mari, dispuse in monochazii au caliciul campanulat, terminat cu lacinii lungi liniare, acute ce depasesc petalele; petale purpurii, ondulat-crenate la varf. Fruct de tip capsula ce se deschide prin 5 valve; seminte reniforme, negre, cu asperitati asezate in randuri regulate. Ecologie si raspandire Sporadica din zona stepei pana in etajul gorunului, in cereale de toamna, rar in cele de

primavara, borceag sau lucerniere. Cultivata uneori ca ornamentala. Organe utilizate Compozitia chimica Planta contine: lipide, aminoacizi (orcylalanina, citrulina), ureide (alantoina si acid alantoic), saponine (gitagenin, gitagozid, gipsogenin, sapotoxin si acid agrostemmic) si acid agrostemmic.Semintele contin: lipide, proteine si saponine (gitagin). Actiune terapeutica Senintele au actiune diuretica, expectoranta si vermifuga. Importanta Toxica Utilizare Se foloseste in tratarea hidropiziei si a icterului. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp toamna sau primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AILANTHUS ALTISSIMA (Miller) Swingle Denumire populara: Cenuser Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Arbore puturos, Brânca ursului, Cenusar, Ciumac, Crucea pamântului, Lemn acru, Lemn domestic, Mastacan, Mastacin, Nelemn, Nuc puturos, Nuc salbatic, Nucar, Otatar, Otetar, Otetnic, Platan, Pom narod Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae

Ordinul: Rutales Familia: Simaroubaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore cu inaltimea de 15 - 30m; scoarta cenusiudeschisa, neteda; lujerii foarte grosi, scurt pubescenti; frunzele alterne, imparipenat-compuse, cu 11-25 foliole fin ciliate pe margini; florile poligame, actinomorfe, pe tipul 5 avand petale mici, galben-verzui sunt grupate in panicule terminale, laxe; infloreste in mai-iunie; fructul multiplu, de tip polisamara, semintele turtite fiind dispuse la mijlocul aripii. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca ornamentala, raspandita subspontan pe terenuri degradate, locuri virane, curti, la marginea localitatilor, a padurilor, in locuri insorite si pe terenuri usoare; originara din China. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Organele aeriene ale plantei contin: taninuri (12 %), lignine, celuloza, hemiceluloze, ramnoza, mucilagii, proteine (27,5 %), oleorezine, betasitostrol, chinone, alcool cerilic, acid elaidic, acid galic, ceril-palmitat, dihidroxicumarine (scopoletina) si lactone (ailantiina) in proportie de 4,9 %. Dintre pigmentii flavonoizi identificati in plantele de cenuser se mentioneaza: quercetina, isoquercetina, izoquercitrina si fisetina. Dintre diterpene a fost pusa in evidenta prezenta: ailantionei, quassiinei, shinjulactonei A si amarolidului in scoarta, a ailantonei in fructe si a ailantinolului B si C in frunze. Dintre lactone au fost identificate: ailantiina si neoquassina. Kubota s.a. (1996) au identificat in aceasta specie doua noi quassinoide: ailantinol A si B, iar Hung (1995) a identificat 6 derivati pregnan, 2 colestan, 2 hopan, 1 lupan si 1 derivat gamaceran.

Scoarta de pe ramuri contine: celuloza, flobafene, benzochinone, saponine, ceril palmitat, diterpene (ailantinona, amarolid, acetilamarolid, shinjulactona C, quassiin) si alcaloizi: canthin6-ona-3-oxid, canthin-6-ona (C14H8N2O). Fructele contin diterpene (ailantona), iar semintele proteine (27 %), lipide (55 59 %), ailantona. Ansari si Ali (2003) au identificat in extrasele cloroformice din seminte prezenta a doi noi steroli: ailantusterol A [stigmast-5,20(21)-dien3- beta-ol] si ailantusterol B [stigmast-5-en-3- beta-21diol]. Actiune terapeutica Extractele au efect antibacterial antispasmotic, astringent, bitter, depresant cardiac, diuretic emetic, emmenagog si febrifug. Importanta Melifera, tananta, producatoare de lemn Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea febrei, diareei si dezinteriei. Extractele din scoarta se folosesc pentru tratarea malariei. Quassinoizii au proprietati anticancerigene. Alte utilizari: Heisey (1996) a constatat ca extractele apoase obtinute din scoarta si frunzele acestei specii contin un compus fitotoxic ailantona care in concentratie de 0,7 ml/ l inhiba cresterea radacinii, avand efect de erbicid. Microorganismele din sol pot descompune aceasta substanta, ceea ce determina disparitia efectului fitotoxic. furnizeaza culesuri de Apicultura: florile nectar, polen de calitate superioara. Protectia mediului: utilizat pentru consolidarea taluzurilor, coastelor, trerenurilor degradate. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare

Este un arbore puternic, care suporta cu succes conditii diverse, cu rezistenta foarte buna la boli, tolerant la alcalinitate, inghet, uscaciune, temperaturi mari, valori mari sau mici ale pHului, poluanti atmosferici, soluri pternic poluate. Prefera conditii de plin soare sau o umbrire partiala. Este tolerant la preciptatii anuale de 30-250 cm, temperatura medie anuala de la 10-20oC si un pH de 5,5-8,0. Rezista la cel putin -15oC. De preferat semanatul afara imediat ce semintele s-au maturat, dar atentie fiindca germinarea este foarte slaba (circa 58%). Daca se procedeaza la o stratificare la rece pentru 8 saptamani, germinarea poate fi imbunatatita. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AJUGA REPTANS L. Denumire populara: vinerita Sinonime stiintifice: A. astolonosa et A. pumila Schur., A. reptans var. alpestris Gremli, A. reptans var. genuina Ducomm. Alte denumiri populare: vinetica, barba boierului, bugula, buruiana de sub alun, cearta casei, gonita, frunza de orbalt, frunza de sub tufa, iarba întaritoare, iarba spurcului, lavretina, luparita, suliman, tacin, tamâica Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu rizom scurt, radacini numeroase si ramificate, tulpini simple de 10-40 cm, glabre, spre varf cu 4 muchii paroase pe 2 fete opuse, alternand la fiecare internod. Baza tulpinii cu stoloni supraterestri repenti (foarte rar fara stoloni), cilindrici, glabri, cu internoduri lungi. Frunze glabre, evident nervate, eliptice, cu margini ondulat neregulat-crenate, cele superioare cu margini intregi, aproape sesile. Inflorescenta cu flori foarte

scurt pedicelate sau aproape sesile, dispuse in mai multe verticile, cu cate 4-10 flori de culoare albastra, rar roz sau alba. Infloreste IV-VI. Ecologie si raspandire Specie mezofita- mezohigrofita, pH si termo amfitoleranta, frecvent in zona silvostepeietajul bradului, prin pajisti, tufarisuri, margini de padure. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica tanin, diterpene (ajugareptansona,), fitoecdisteroizi (ajugalactona, ajugasterona, casterona, polzpodin B), hormoni steroizi (ecdysona), glicozizi (ajugol), glucozizi (ajugozid), glucozizi iridoizi (aucubin, asperulin), iridoizi (harpagide) si pigmenti ( ß-caroten, cianidin, delfinidin). Actiune terapeutica Extractele au proprietati analgesice. Importanta Toxica, medicinala Utilizare Este folosita pentru oprirea hemoragiilor si in tratarea tusei si a expectoratiilor. Medicina umana: se utilizeaza pentru tratarea anginei pectorale, pneumonii, astm bronsic, tuse, hemoragii uterine, hemoroizi; extern pentru ulcere tegumentare, rani, arsuri, fracturi de oase (alifie cu untura). Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Mod de cultivare: - Rasad transplantat primavara in camp - Departire de tufa Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, muguri tineri Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALBIZIA JULIBRISSIN Durazz. Denumire populara: Arborele de matase Sinonime stiintifice:

Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Mimosaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust-arbore cu tulpina ce poate ajunge pana la 12 m inaltime; frunzele dublu paripenat compuse; flori roz grupate in inflorescente globuloase; inflorirea: iunie-august; fructul pastaie. Ecologie si raspandire Specie mezofita; cultivat ornamental. Organe utilizate Compozitia chimica Planta contine: glucide (galactoza, rafinoza, stahioza, lignine), tanin, amide (asparagina), baze azotate (guanidina), pigmenti (crisoeriol, luteolina, proantocianidine), vitamine (acid nicotinic, piridoxina, rutina), acizi grasi (acid oleic, acid palmitic, acid stearic), fenol, triterpene (acid acacic, acetilalisol), sesquiterpene (alismol, alismoxid), glucozizi (arabinozid). Rizomul contine: glucide (fructoza, glucoza, zaharoza), lipide, lecitina, beta-sitosterol, colina, derivati ai alisolului (alisol A, epialisol A). Scoarta de pe ramurile acestei plante contine taninuri, saponine, alfa-spinasteril- beta-Dglucozid si 3',4',7-trihidroxiflavone. Ito s.a. (1994) a identificat prezenta glicozizilor lignanilor: albizziozid A, B si C. Semintele contin proteine (32-33 %), lipide (8,5 11,1 %) si aminoacizi neproteici (albizziin). Orsini (1991) a identificat prezenta a 3 saponine, iar Mistra s.a. (1995) a identificat prezenta a trei alcaloizi: budmunchiamina L1 L3. Actiune terapeutica Extractele au actiune antibacteriala, antispasmotica, astringenta, cardiaca, diuretica, emetica, emmenagoga si febrifuga.

Importanta Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea depresiei, iritabilitatii, insomniei si pentru stimularea memoriei. Tratamentele externe se folosesc in cazul leziunilor, umfaturilor si absceselor. Apicultura - specie melifera. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Arborele necesita soluri umede cu denaj bun si pozitie insorita, preferand solurile uscate. Tolerant la valori mari ale pH-ului, salinitate, vanturi puternice si uscaciune, deci reuseste in conditiile unor soluri sarace. Rezista bine la gerurile din cursul iernii, dar cresterile tinere manifesta sensibilitate la temperaturile joase din primavara. Tolereaza taierile efectuate iarna tarziu sau primavara de vreme, suporta usor transplantarea si este rezistent la patogeni. Realizeaza simbioze cu bacterii la nivelul sistemului radicular, ceea ce contribuie la fixarea biologica a azotului molecular si ca urmare contribuie la asigurarea plantelor vecine cu acest element mineral. Semanatul se efectueaza in sera sau spatii reci, in martie- aprilie, imediat ce semintele s-au maturat, dar dupa o preumectare timp de 24 de ore in apa incalzita. Germinarea are loc in 2-3 luni la 19oC, iar daca s-a efectuat scarificarea procesul este favorizat. Se repica in vase individuale cand plantulele sunt suficient de mari pentru aceasta si se cresc in sera cel putin pentru prima iarna. Se planteaza la locul definitiv la sfarsit de primavara, inceput de vara, asigurandu-le protectie afara in cursul uneia sau a doua ierni. Fisa speciei Denumire

Denumire stiintifica: ALCHEMILLA VULGARIS L. emend. Frohner Denumire populara: Cretisoara Sinonime stiintifice: A. acutiloba Opiz, A. vulgaris L. subsp. acutangula (Buser) Palitz Alte denumiri populare: brumarie, cresarel, faina de in, palasca, pleasca, rptunjir, umbra muntelui, umbrarul doamnei Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Rosoideae Caractere morfologice Planta erbacee, perena, cu rizom brun; tulpina dreapta sau culcata la pamant, de 20-50 cm inaltime; frunzele bazale dispuse in rozeta, lung petiolate, palmat-lobate (9-11 lobi triunghiulari), frunzele tulpinale mai mici; florile mici, pana la 3 mm diametru, galben-verzui; inflorirea: iunie-august; fructul este o achena. Ecologie si raspandire Prin pasuni, fanete coaste abrupte, stancarii, mai rar la margini de padure, in tufisuri, din etajul montan pana in cel alpin; specie mezofita catre mezohigrofita. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza radacinile si frunzele acestei plante. Compozitia chimica Organele aeriene contin: cantitati mici de glucide, lignine, acizi grasi (acid palmitic si acid stearic, acid oleic), fenoli, fitosteroli, taninuri (6 8 %) care prin hidroliza produc acid elagic si acid luteic, saponine, pigmenti flavonoidici (luteolina, proantocianidine), vitamine (rutina, acid nicotinic) si substante minerale. Rizomii acestei specii contin: glucoza, fructoza, zaharoza, lipide (4,2 %), steroli ( ß-sitosterol) si triterpene (alisol). Actiune terapeutica

Extractele obtinute din funzele acestei specii au actiune astringenta, antidiareica si antihemoroidala. Importanta Medicinala Utilizare Decoctul din radacini se foloseste pentru oprirea sangerarii in caz de ranire ia ceaiul prepaat din frunze reduce pierderile excesive de sange in timpul menstruatiei. Medicina, umana, populara - uz intern - partile aeriene ale plantei se folosesc pentru stimularea poftei de mancare; uz extern - tratarea laringitelor, stomatitelor si cicatrizarea ranilor; Medicina veterinara - uz intern - tratarea enteritelor, afectiunilor renale . Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Planta creste usor in orice fel de sol, locuri insorite sau partial umbrite. Prefera solul acid, cu un bun drenaj, creste bine pe soluri argiloase grele. Plantele din acest gen par a fi imune la atacul pradatorilor, respectiv a iepurilor. Se seamana primavara in spatii reci, germinarea are loc in 3-4 saptamani la 16oC, iar cand plantulele pot fi manipulate se repica in vase si se cresc in spatii reci pentru prima lor iarna. Plantarea afara se efectueaza primavara tarziu sau la inceptul verii. Divizarea se efectueaza primavara sau toamna, cu plantarea directa la locul definitiv, dar este mai bine ca plantele sa fie mai intai tinute in vase in locuri umbrite. Mod de cultivare: - Rasad din seminte primavara, repicat si plantat in camp primavara - Despartire de tufa toamna Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare:

Herba, taiere cu secera, pe timp frumos, inclusiv a frunzelor din rozeta Valorificare ALCHEMILLAE HERBA IARBA DE CRETISOARA 1. Flux tehnologic 2. Utilaj si aparatura: - cantar industrial; - masa de conditionare; - tocator Winicker, echipat cu cutit transversal si dotat cu sistem de sitare vibrator, echipat cu sitele avand latura ochiurilor de 6,3 si 2 mm; - balanta tehnica 1-1000 g; - masa de ambalare. 3. Operatii tehnologice DESCRIERE - Proces tehnologic continuu care cuprinde urmatoarele tipuri de operatii : - manuale: ambalare, conditionare; - mecanice: concisare, sitare; - auxiliare: receptie, manipulare. Materiile prime: Alchemillae Herba Iarba de Turita mare. Materiale : a) ambalaje individuale (pungi hartie); b) ambalaje colective (cutii carton); Utilitati : apa curenta, curent electric. RECEPTIE Materia prima se receptioneaza pe loturi, functie de provenienta si calitate, pe baza de buletin de analiza, bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materii prime, bon de consum in procesul de productie. Receptia calitativa se face prin verificarea urmatorilor parametri, conform S.T. nr. 13/2002 : - autenticitatea plantei; - umiditate; - continut in corpuri straine organice si minerale - continut in impuritati . CONDITIONARE - se indeparteaza impuritatile (parti din aceeasi planta, altele decat iarba), corpurile straine organice si minerale. La sfarsitul operatiei se preleveaza probe din produsul vrac si se verifica indicii calitativi mentionati in specificatia tehnica a produsului. Rezultatele se inregistreaza in buletinul de analiza si trebuie sa se incadreze in limitele prevazute. Deseul nevalorificabil se distruge conform normelor in vigoare.

CONCISARE SITARE Iarba de Cretisoara conditionata se trece prin tocatoarea mecanica (Winicker) apoi prin sistemul de sitare vibrator (folosind site cu latura ochiului de 6,3 mm - sita I si 2 mm -sita III) pentru separarea fragmentelor de dimensiuni necorespunzatoare si a prafului vegetal obtinut. Pe parcursul operatiei se preleveaza probe din produsul concisat si sitat si se verifica dimensiunile fragmentelor prin sitare in laborator. Deseul nevalorificabil rezultat se distruge conform normelor in vigoare. OMOGENIZARE - se omogenizeaza manual. Se verifica parametrii calitativi ai produsului omogenizat si se inregistreaza rezultatul analizei pe flux in Registrul de laborator. Produsul omogenizat este transferat in spatiul de ambalare, pentru operatia urmatoare. AMBALARE - se pregatesc ambalajele, respectiv se preiau pe baza de bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materiale si se aduc in sectia de ambalare. Se inscriptioneaza si/sau se pungile cu numarul eticheteaza ambalajul primar lotului si data fabricatiei. Se cantaresc in pungi de hartie, cate 50 g sau 100 g produs; se verifica prin sondaj cantitatea nominala a pungilor cu produs, apoi se introduc in ambalajul secundar de carton. Acesta se eticheteaza corespunzator, cu toate datele prevazute de specificatia tehnica a produsului. Se verifica marimea lotului, a esantionului analizat, ambalarea si etichetarea ambalajelor primare, secundare si colective. DEPOZITARE produsul finit se depoziteaza in incaperi curate, uscate, ferite de umiditate si caldura, bine aerisite. La finalizarea activitatii de productie se predau toate produsele rezultate din flux, produse finite, ambalaje ramase, deseuri la gestiunile respective si se incheie fisa de productie careia i se ataseaza toate buletinele de analiza intocmite si certificatul de calitate al lotului realizat. REGULI DE IGIENA - Spatiile de productie, mesele de lucru si obiectele utilizate pentru realizarea unei sarje de produs se elibereaza si se curata pentru eliminarea riscurilor de impurificare, contaminare sau confuzie cu materialele sau

materiile prime necesare realizarii unui alt produs . PROTECTIA MUNCII - Se respecta regulile de protectia muncii specifice punctelor de lucru si disciplina de productie. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALISMA PLANTAGO-AQUATICA L. Denumire populara: Limbarita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Limbarita, Brâncarita, Limba baltii, Limba baltilor, Limba broastei, Limba oii, Limba vacii, Patlagina apei, Patlagina baltii, Patlagina baltilor, Patlagina de apa, Plasture, Patlagina de apa, Platangina de apa, Platagina baltilor, Potbal de apa, Potbeal de apa, Rahna Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Alismatidae Ordinul: Alismatales Familia: Alismataceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta de balta cu frunzele bazale petiolate, cu limbul acut-ovat. Florile sunt mici, trandafiriu-deschise sau albe, dispuse intr-o inflorescenta piramidala Fructul este poliachena. Ecologie si raspandire Frecventa din zona stepei in etajul boreal, in mlastini, pe malul lacurilor sau a apelor, baltilor; specie higro-hidrofila. Organe utilizate Compozitia chimica Analiza frunzelor recoltate de la aceasta specie a relevat prezenta urmatorilor componenti chimici: glucide, ceruri, rezine, pectine, pigmenti (clorofila), acizi organici (acid citric, acid oxalic), triterpene (acetilalisol), vitamine (rutina). Nu a fost identificata prezenta alcaloizilor si a glucozizilor. In celelale organe aeriene ale plantei au fost identificate: glucide (rafinoza, stahioza, galactoza, arabinoza), taninuri, vitamine (acid pantotenic, acid

nicotinic, piridoxina, rutina), fenoli, acizi grasi (acid stearic, palmitic, oleic), lignine, pigmenti (luteolina, proatocianidine, quercetin glicozid, luteolina, chrisoeriol), baze azotate (guanidina), alcaloizi (acid nicotinic). Triterpenele determinate in tesuturile acestei specii sunt: acetilalisol, alisol A, alisol Amonoacetat, alisol B, alisol B-monoacetat, alisol Cmonoacetat, iar sesquiterpenele: alismol si alismoxid. In rizomul si radacinile acestei specii a fost identificata prezenta: glucidelor (amidon, glucozei, fructoza, zaharoza, dextroza), lipidelor (4,2 %), cerurilor, mucilagiilor, compusilor terpenoizi (alisol A, alisol C, epialisol A), sterolilor ( ß-sitosterol), colinei, lecitinei, valinei si acetilvalinei. Semintele contin 13,2 % proteine. Actiune terapeutica Extractele obtinute din frunze au efect antibacterial, anticolesterolemic, astringent, contracceptiv, diaforetic, diuretic, hipoglicemic si hipotensiv. Extractele din radacini au efect antiglicemiant, anticolesterolemic, diuretic, hipotensiv si antibacterian. Importanta Toxica Utilizare Extractele din frunze se utilizeaza in tratarea cistitelor, dizenteriei si a calculilor biliari iar cele din radacini pentru tratarea edemelor, nefritelor, diareei si bolilor de ficat. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Creste bine in conditii insorite, preferata de limaxi.Se seamana in rasadnita rece imediat ce semintele s-au maturat. Vasul se plaseaza in circa 3 cm

apa pentru a se mentine umiditatea in sol. Se procedeaza la repicat si mentinerea plantelor in spatiul respectiv pentru prima iarna, iar plantarea afara se face primavara tarziu. Divizarea se efectueaza primavara sau toamna si foarte simplu se planteaza direct la locul definitiv. Mod de cultivare: Semanat rasad in strat rece si transplantat in camp primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, radacini Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALLIUM AMPELOPRASUM L. Denumire populara: Ceapa de vara Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Usturoi de Albania Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu bulb ovoidal sau globulos, de 2040 mm in diametru, insotit de bulbi de innoire si bulbili galbui sau brunii, sesili sau scurt pedicelati; tunicile externe sunt pergamentoase, uneori filamentoase, albicioase sau argintii lucioase. Frunzele in numar de 6-9, sunt plane, glaucescente, pe dos pronuntat carenate. Tulpina inalta pana la 100 cm, in sectiune rotunda, cu miros de usturoi, poate prezenta de la baza pana in zona mediana tecile frunzelor. Inflorescenta multiflora, globuloasa, acoperita initial de o spata membranoasa, albicioasa, lung apiculata la varf. Florile au perigonul campanulat, roz sau purpuriu, rar albicios. Filamentele staminale si stilul exerte, depasesc foliolele perigonale in lungime. Fruct de tip capsula cu seminte trimuchiate, negre, + zbarcite, acute la extremitati.

Ecologie si raspandire Planta cultivata Organe utilizate Compozitia chimica Planta contine: glucide (fructoza, glucoza, zaharoza, galactoza, maltoza, celuloza, hemiceluloze), lipide (0,3 4,7 %), proteine (2,3 21,7 %), saponine ß-sitostrol si substante minerale. Caracteristica acestei specii consta in prezenta compusilor cu sulf: aliina, allil monosulfid, allil sulfid, diallil sulfid, dimetil sulfid, etil sulfid, metil aliina, metil sulfid, propil disulfid si propiloaliina, Aminoacizii din aceasta planta sunt reprezentati de: alanina, arginina, acid aspartic, acid glutamic, histi dina, izoleucina, leucia, lizina, metionina, prolina, fenilalanina, treonina, triptofan, tirozina si valina. Acizii organici sunt reprezentati de: acidul cafeic, acidul clorogenic, acidul ferulic, acid oxalic, acid sinapic, Acizi grasi: acid linoleic, acid linolenic, acid lignoceric, acid palmitic, acid stearic, Vitamine: acid ascorbic, niacina, acid nicotinic, acid folic, riboflavina, tiamina. Au mai fost identificati urmatorii componenti: Pigmenti: ß-Caroten, Kampferol-3- ß-Dglucuronid, kampferol-3-xilozil- ß-D-glicozid. Cumarine: scopoletina, esculetina si umbeliferona. Actiune terapeutica Extractele au efect desinfectant, antihelmintic, antibacterial, antiinflamator, anticolesterolic, antiseptic, antispasmotic, carminativ, diuretic, expectorant, febrifug, hipoglicemic, antidiabetic, hipotensiv, stomahic, tonic si vasodilatator. Importanta Alimentara, aromatica si condimentara Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea leziunilor, absceselor, anghinei, arteriosclerozei si bolilor cardiace. Alaturi de efectele medicinale pe care le are ceapa, se poate mentiona ti utlizarea larga a acesteia pentru aromatizarea mincarurilor. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse

Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Mod de cultivare: Semant rasad in strat rece si transplantat in camp primavara tarziu Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, frunze, radacini Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALLIUM CEPA L. Denumire populara: Ceapa Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Ceapa, Arpagic, Caba, Cebula, Ceapa bulgareasca, Ceapa de apa, Ceapa de arpagic, Ceapa de gradina, Ceapa hasma, Ceapa lunguiuse, Ceapa marunta, Ceapa moldoveneasca, Ceapa ruseasca, Cepoi, cepsoara de vara, Ciaclama, Hagima, Haima, Harbagica, Herpejica, Hocegi, Orceag, Parpangica, Samulastra, Teapa, Teapi Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta bianuala sau trienala, care are in sol un bulb tunicat, iar la suprafata solului frunze cilindrice goale la interior. In anul al doilea formeaza o tulpina fistuloasa, ingrosata la baza, care sustine o cima globuloasa, umbeliforma, ce contine numeroase flori albe. Ecologie si raspandire Planta cultivata Organe utilizate Compozitia chimica Principalii componenti determinati in bulbii de 10,2 %), proteinele ceapa sunt: glucidele (4,7 (1,2 %), lipidele (0,25 %) si substantele minerale

(0,59 ). Alaturi de aceste substante, in bulbi au fost detereminate si alte glucide (glucoza 2,24 %, fructoza 1,83 %, zaharoza 1,91 %, hexozani 1,11 %, celuloza 0,86 %) si lignine 0,07 % (Souci s.a., 1981). Acizi organici din bulbii de ceapa sunt reprezentati de acidul malic 170 mg/ 100 g, acidul citric 20 mg/ 100 g si acidul oxalic 5,5 mg/ 100 g) iar sterolii de: beta-sitosterol 12 mg/ 100 g si campesterol 1 mg/ 100 g. Vitaminele din bulbii de ceapa sunt reprezentati in principal de acidul ascorbic (8,0 mg/ 100 g), alaturi de care se afla cantitati mai mici de nicotinamida si tocoferol (0,20 mg/100 g), acid pantotenic (0,17 mg/100 g), piridoxina (0,13 mg/100 g), tiamina si riboflavina (0,03 mg/ 100 g). Dintre substantele minerale, in 100 g bulbi de ceapa au fost determinate urmatoarele: potesiu 175 mg, fosfor 42 mg, calciu 31 mg, sodiu si magneziu 9,0 mg, zinc 1,4 mg, fier 0,5 mg si mangan 0,36 mg. Pigmentii flavonici din bulbii de ceapa sunt reprezentati de glucozizi ai quercetinei si izoramnetinei, de quercetina si quercetin-4'glucozid (spireozid), rutina si kampferol. Ceapa din soiurile cu culoare rosie contine cianidin 3-glucozid, peonoidin 3-glucozid si peonoidin 3-arabinozid. In cantitati mici se gasesc si alti cianidin glicozizi asa cum este si cianidin 3laminariobiozid (Du si Francis, 1974). Dintre pigmentii izoflavonoizi au fost identificati: farmononetina si genisteina. Bulbii de ceapa contin 0,005 0,015 % ulei volatil. Analiza uleiului volatil efectuata de Mihaescu s.a. (nepublicat) a identificat prezenta a 49 componenti, cu urmatoarele concentratii: 23,81 % dipropil disulfura, 20,52 % dipropil trisulfura, 14,26 % propenil propil trisulfura, 4,91 % propil propenil disulfura, 3,97 % propenil propil trisulfura, 3,48 % propil metil trisulfura, 2,31 % propenil propil trisulfura izomer, 1,90 % metil propenil

disulfura, 1,85 % propenil propil trisulfura izomer, 1,81 % dimetil tiofen, 1,23 % metil propil disulfura, 1,13 % propenil propil pentasulfura izomer, 1,11 % dipropil tetrasulfura, 1,04 % dipropilen disulfura, 0,98 % propenil propail pentasulfura, 0,86 propil metil trisulfura izomer, 0,81 % metil hexil furanona, 0,34 % dimetil trisulfura, dipropil trisulfura izomer si 0,29 % dipropil trisulfura. Kawakishi si Morimiton (1994) au precizat ca substantele lacrimogene sunt produse in urma actiunii enzimei cistein sulfoxid liaza asupra SalkylLcistein sulfoxizilor si S-alkenyl-L-cistein sulfoxizilor. Florile de ceapa contin saponine spirostanice asa cum sunt alliospirozidele A D, care sunt substante active, cu efect insecticid. Aceste saponine formeaza complexe insolubile cu sterolii, care constituie precursorii pentru sinteza hormonului ecdison din insecte. In lipsa acestui hormon in dezvoltarea larvelor se produc malformatii, care determina moartea lor (Zobel s.a. 1991). Detalii... Actiune terapeutica Extractele au efect desinfectant, antihelmintic, antibacterial, antiinflamator, anticolesterolic, antiseptic, antispasmotic, carminativ, diuretic, expectorant, febrifug, hipoglicemic, antidiabetic, hipotensiv, stomahic, tonic si vasodilatator. Importanta Medicinala, melifera, alimentara, aromatica si condimentara Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea leziunilor, absceselor, anghinei, arteriosclerozei si bolilor cardiace. Alaturi de efectele medicinale pe care le are ceapa, se poate mentiona ti utlizarea larga a acesteia pentru aromatizarea mincarurilor. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare

Cultivare Prefera locuri insorite adapostite, (in locuri umbrite nu formeaza bulbi si tulpini florifere). Cele mai bune soluri sunt cele usoare sau mijlocii, cu textura nisipo- lutoasa, cu o structura buna, soluri bine drenate, cu Ph de cel putin 6,5, dar tolereaza valori ale Ph-ului de la 4,5 la 8,3. Creste foarte bine in climatul Mediteranean, dar pentru o crestere buna in primele stadii prefera o vreme racoroasa. Tolereaza temperaturile joase, dar temperaturi de sub 10oC, pentru perioade mai lungi determina ca bulbul sa formeze floare. Optimum de temperatura pentru crestere este cuprins intre 20 -25oC, iar formarea bulbilor se realizeaza ca raspuns la fotoperioade lungi. Manifesta cerinte mari pentru apa, deoarece sistemul radicular este superficial. Este una dintre primele plante cultivate pentru hrana (partile edibile fiind bulbii si frunzele) dar si cu scop medicinal. Se poate cultiva prin rasad, cu semanat timpuriu in sera in luna februarie, iar plantarea in camp se efectueaza la sfarsitul primaverii. Semanatul principal se efectueaza afara in martie- aprilie pe un pat nutritiv bine pregatit. Se poate efectua si semanat in august pentru soiurile foarte rezistente peste iarna, urmand a se obtine o productie timpurie de bulbi in luna unie a anului urmator. Pentru cultura prin arpagic, in vederea producerii acestuia se seamana in martie, dupa schema 7 randuri pe strat, la adancime de 1,5-2 cm. Bulbii mici de circa 1-2 cm diametru se recolteaza in luna iulie, se pastreaza in locuri racoroase peste iarna si se planteaza afara in aprilie. O parte din bulbi vor forma tulpini florifere, altii vor produce bulbi de dimensiuni mari. Se poate practica si cultura prin semanat direct in camp (ceapa ceaclama) cu infiintarea culturii toamna tarziu sau primavara devreme. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALLIUM PORRUM L. Denumire populara: Praz

Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Praz, Ai sârbesc, Ajima, Ceapa alba, Ceapa blânda, Coada vacii, Hagima, Hajme, Horceag, Por, Poroi, Poroaica, Poriu, Praj, Pur Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta erbacee, bisanuala sau trienala, prevazuta cu un bulb cilindric, cu o tulpina inalta de 30 140 cm si cu frunze lanceolate, lungi. Ecologie si raspandire Planta cultivata Organe utilizate Compozitia chimica Din datele analitice obtinute de Souci s.a. (1981) rezulta ca prazul are valoarea energetica mai mica decat a cepei (158,6 kJ/ 100 g) datorita continutului mai mic de glucide (4,5 9,2 %), mai mare de apa (86 91 %) si relativ egal de proteine (2,0 2,5 %) si lipide (0,25 0,44 %). Continutul de glucoza este de 1,16 %, cel de fructoza 1,45 % si cel de zaharoza 0,68 %. Continutul de vitamine din 100 g parte edibila este de 30 mg acid ascorbic, 2,0 mg tocoferoli, 0,53 mg nicotinamida, 0,25 mg piridoxina si 0,10 mg tiamina. Substantele minerale variaza intre 0,8 si 0,9 %, cea mai mare cantitate constatandu-se in cazul potasiului 225 mg, calciului 87 mg, fosforului 46 mg, clorului 24 mg, magneziului 18 mg si sodiului 5 mg. Florile de praz contin saponine spirostanolice asa cum este aginozidul, 6-deoxiaginozidul, 2deoxiaginozidul, 2-deoxialliporinul si 6deoxialliporinul, care sunt substante active cu efect insecticid. Carotenuto s.a. (1997) au identificat in aceleasi tesuturi hidroxi, dehidro si oxo derivatii agigeninului.

Actiune terapeutica Extractele au efect antihelmintic, antiinflamator, anticolesterolic, antiseptic, antispasmotic, carminativ, diuretic, expectorant, febrifug, hipoglicemiant, hipotensiv, stomahic, tonic si vasodilatator. Importanta Melifera, alimentara Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea gripei, anghinei, arteriosclerozei si bolilor cardiace Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Prefera solurile bine drenate, pozitiile insorite, dar creste bine si pe soluri grele argiloase, tolerand un pH cu valori de a 5,2, la 8,3. Plantarea se realizeaza la adancimi mari (8-10 cm). Este o planta cu crestere inceata si poate fi plantata intercalat cu specii cu maturare mai rapida, precum salata. Creste bine in compania a numeroase plante, mai ales trandafir, morcov, telina, dar inhiba cresterea leguminoaselor (in cazul lucernei se manifesta efecte negative reciproce). Pentru a obtine o productie timpurie sau pentru obtinerea unor plante mari samanta se seamana primavara devreme in sera si apoi se face plantarea afara in luna mai. Pentru a obtine plante mai mici sau mai tardiv, se semana in aprilie afara pe pat nutritiv si plantarea are loc in iulie sau august. Se poate proceda si la cultura prin semanat direct ca la ceapa ceaclama. Mod de cultivare: Semant din samanta, in spatii protejate, primavera, si transplantat in camp in mai Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, frunze, radacini Valorificare

Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALLIUM SATIVUM L. Denumire populara: Usturoi Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Usturoi, Ai, Ai de gradina, ai de primavara, Ai de toamna, Ai de vara, Ai jidovesc, Ai usturoi, Ali, alie, Aliu, Aniu, Baib, ceapa alba, Ostoroi, Pur, Scaloi, Usturoi, Usturoi de iarna, Usturoi de primavara, Usturoi de toamna, Usturoi de vara, Usturoni Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena (se cultiva ca planta anala sau bienala), care are in sol un bulb alcatuit din mai multi bulbili. La suprafata solului prezinta frunze lanceolate. In anul al doilea se formeaza tulpina florifera, care poarta o cima globuloasa, umbeliforma, alcatuita din flori slab colorate. Ecologie si raspandire Planta cultivata Organe utilizate Compozitia chimica Principalii componenti dozati in bulbii de usturoi sunt: glucidele (20,6 30,9 %), proteinele (6,0 %), lipidele (0,12 %), aminoacizii liberi (1,2 %), saponinele (0,07 %), ß-sitosterolul si apa 63,5 %. Souci s.a. (1981) au constatat ca vitaminele sunt reprezentate in principal de acidul ascorbic (14,0 mg/ 100 g), alaturi de care se gasesc cantitati mai mici de nicotinamida (0,60 mg/ 100 g), tiamina (0,20 mg/ 100 g) si tocoferol (0,10 mg/ 100 g). Bulbii de usturoi au un continut de 1,42 % substante minerale, dintre care in cantitate mai mare se gasesc: potasiu 515 mg/ 100 g, fosforul 134 mg/ 100 g, calciu 38 mg/ 100 g, magneziul 36 mg/ 100 g si sodiul 32 mg/ 100 g.

Du si Francis (1975) au precizat ca in catafilele usturoiului se gasesc antociani reprezentati de cianidin 3-glucozid. In substantele volatile din bulbii de usturoi, Pino s.a. (1991) au identificat 14 componenti dintre care ponderea au detinut-o diallil trisulfidul 31,90 %, allil metil trisulfidul 21,70 % si diallil disulfidul 20,70 %. O concentratie de peste 1 % din totalul componentilor identificati, s-a constatat la: diallil sulfid 7,90 %, allil metil disulfid, 5,60 %, allil metil sulfid 4,40 %, allil propenil disuldid 2,30 %, dimetil trisulfid 1,60 %, 3vinil-1,2-diti-5en 1,40 %, 1,2-ditiociclopentan-3 1,10 %, iar o concentratie mai mica de 1 % din totalul componentilor s-a determinal la urmarorii componenti: 3vinil-1,2-diti-5-en, dimetil disulfid, 1,2,3triti-4-en si allil propil trisulfid. Bulbii de usturoi contin 1,8 % alliina, care este un alliil-cisteinsulfoxid ce poate fi transformata in prezenta alliinazei in allicina - allil-2propeniltiosulfinat. Lawson (1993) a constatat ca allicina este o substanta ce diminueaza semnificativ continutul de lipide din sange, iar Leighton s.a. (1992) au precizat ca flavonolii din aceasta specie, reprezentati in principal prin quercetine, inhiba cresterea tumorilor. Calvey s.a. (1997) au identificat in extractele de usturoi cantitati mici de ajoen (tiosulfinat), substanta cu un potential rol antitrombotic, Din florile de usturoi au fost extrase saponine spirostanice asa cum este sativozidul-R2 care este o substanta activa cu efect insecticid (Matsuura s.a., 1989). Actiune terapeutica Extractele au efect antihelmintic, antiasmatic, anticancerigen, anticolesterolemic, antiseptic, antispasmotic, colagog, diuretic, expectorant, febrifug, stimulant, stomahic, tonic, vasodilatator. Importanta Melifera, aromatica si condimentara Utilizare

Acestea sunt utilizate pentru tratarea ranilor, gripei, presiunii sangvine ridicate, reumatismului, astmului, tusei, pentru prevenirea arterosclerozei si infractului miocardic Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Reuseste pe orice fel de soluri, dar prefera solurile umede bine drenate si pozitiile insorite. Este o planta de zi lunga si foarte pretentios la lumina. Solurile bune pentru cultura usturoiului sunt cele plane, permeabile, usoare si fertile. Nu sunt favorabile solurile foarte acide, limitele de toleranta pentru pH fiind cuprinse intre 4,5-8,3. Ae pretentii mici fata de caldura, de aceea poate fi plantat din toamna sau primavara de vreme. Bine inradacinat din toamna, poate sa reziste iarna pana la -25oC. Incepe sa vegeteze la temperaturi de 3-5oC. Formarea bulbului are loc ca raspuns la cresterea fotoperioadei si temperaturii, totodata se resimte influenta temperaturii anterioare de pastrare, inaintea plantarii, in sensul ca pastrarea la temperaturi joase cuprinse intre 0-10oC vor grabi formarea ulterioara a bulbului, in timp ce pastrarea la peste 25oC vor intarzia sau preveni acest proces. Creste bine asociat cu diferite plante, in special trandafir, morcov, sfecla, dar inhiba cresterea leguminoaselor. Are efecte negative in compania lucernei, efectele negative fiind reciproce. Plantarea din toamna se face in lunile septembrieoctombrie, iar cea din primavara in prima jumatate a lunii martie. Se planteaza 4 randuri pe strat inaltat, la distante de 28 cm intre rinduri si de 3-4 cm pe rand, la o adancime de 4-5 cm toamna si de 2-3 cm primavara. Pentru un ectar se folosesc 800-1000 kg bulbili. Recoltarea se face in iulieaugust, cand tulpina falsa se inmoaie la baza. Mod de cultivare:

Semanat bulbi direct in camp Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Bulbii, cu sapa sau dislocatoare, in iulie-august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALLIUM SCHOENOPRASUM L. Denumire populara: Arpagic Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Arpagic, Ai de ciorba, Ai de padure, Ai tufos, Aiul ursului, Aius, Ajma, Arbagic, Arbagica, Arpacas, Arpacic, Arpacica, Arpagica, Ceapa marunta, Ceapa turceasca, Ceapa cu foi subtiri, Cepsoara, Cepsoara marunta, Chisarau, Dinte, Hagima, Hagiuma, Hajme, Hajme turcesti, Harpacica, Harpagic, Harpagica, Harpagica, Hasma turceasca, Hladime, Horcede, Leurda, Orceag, Parpangica, Pur, Puri Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu bulbi cilindro-conici sau alungit-ovoidali, solitari sau grupati, fixati pe un rizom scurt, sclerificat si transversal ridat. Tunicile externe sunt brune, membranoase, cele interne albe sau violet-nuantate. Tulpina cilindrica, fistuloasa, cu nervuri proeminente, fine. Frunzele tulpinale sunt fistuloase, cilindrice sau semicilindrice, verzi sau glaucescente. Inflorescenta globuloasa, multiflora este invelita de o spata mai scurta, alba sau nuantat violet. Florile mari, rozliliachii, roz-violacee sau violet-inchis, cu un miros placut de miere; staminele mai scurte decat perigonul la fel si stilul. Fructul capsula de 2-3 ori mai scurta decat perigonul, contine seminte negre, zbarcite, cu muchii acute si hil lateral. Ecologie si raspandire Planta cultivata Organe utilizate Compozitia chimica

Planta contine: glucide (fructoza, glucoza, zaharoza, galactoza, maltoza, celuloza, hemiceluloze), lipide, proteine, saponine, steroli (ß-sitostrol, campesterol), glicozizi (scordinina) si substante minerale. Caracteristica acestei specii consta in prezenta compusilor cu sulf: allil disulfid, allil mercaptan, dimetil sulfid, metil disulfid, dipropil disulfid, metil-2-propenil-disulfid, metil-pentil-disulfid, metil-propil-disulfid, pentil-hidro-disulfid, si trans-propil-2-propenil disulfid, trans-propenilpropil disulfid, trans-pentil-hidro-sulfid, propiloaliina. Aminoacizii din aceasta planta sunt reprezentati de: alanina, arginina, acid aspartic, acid glutamic, glicina, histidina, izoleucina, leucia, lizina, metionina, prolina, fenilalanina, serina, treonina, triptofan, tirozina si valina. Acizii organici sunt reprezentati de: acidul cafeic, acid citric, acidul malic, acidul ferulic, acid fumaric, acid oxalic, acid p-cumaric, acid chinic si acid succinic. Acizi grasi: acid linoleic, acid linolenic, acid miristic, acid oleic, acid palmitic si acid stearic. Vitamine: acid ascorbic, niacina, acid pantotenic, acid folic, riboflavina, tiamina. Au mai fost identificati urmatorii componenti: Pigmenti: ß-caroten, chrisantemina, cianina, izoramnetin glicozid, kampferol, kampferol glucozid, kampferol diglucozid, kampferol triglucozid, kampferol-3- ß-D-glucozid, peonoidin-3,5diglucozid si quercetin-3, ßD-glucozid. Actiune terapeutica Are actiune vermifuga, antiseptica, diuretica si stimulanta. Importanta Melifera, alimentara, aromatica si condimentara Utilizare Uleiul extas din aceasta planta este folosit pentru reducerea presiunii sangvine. Toxicitate Contraindicatii

Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Mod de cultivare: - Rasad, obtinut in straturi reci, primavara, repicat si transplantat in camp - Plantarea cateilor formati in pamant Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, frunze, radacini Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALNUS GLUTINOSA (L) Gaertner Denumire populara: Arin negru Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Anin, Arin, Alin, Alin negru, Aninas, Arine, Lipicios, Arinis (asociatie dominata de arin), Anine, Rânza (amenti), Corciuri (tufe mici de arin), Corim (tufe de arin) Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Hamamelidae Ordinul: Fagales Familia: Betulaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore cu inaltimea pana la 20 m; scoarta neteda, cenusie in tinerete, devine apoi brun negricioasa; lastarii, mugurii sunt lipiciosi; frunzele obovate pana la suborbiculare, stirbite sau trunchiate la varf, pe fata inferioara verzi-galbui, cu peri ruginii in axila nervurilor sunt la inceput lipicioase iar spre toamna devin negricioase; amentii masculi sunt asezati terminal, la capatul lastarilor si sunt alcatuiti din flori cu stamine galbene; amentii femeli, asezati pe lastar sub cei masculi sunt de forma ovoida iar florile au stigmate rosii-brune; inflorirea are loc pe parcursul lunilor martie, aprilie; fructele de tip achena apar in formatiuni asemanatoare unor conuri verzi la inceput, apoi

negricioase, solzi lignificati protectori ramanand pe ramura si dupa raspandire fructelor. Ecologie si raspandire Specie mezotrofa, higrofila, helsciadofila; intalnita frecvent din zona padurilor de stejar pana in subetajul gorunului pe soluri + grele, umede, inundabile din luncile apelor, depresiuni sau pajisti inundabile, in zavoaie de plop sau salcii, cu raspandire mai mare in N tarii; urca, pe vaile adapostite, calde, pana la altitudinea de 790 m in Carpatii Orientali (exceptie 1303 m in m-tii Harghitei), 810 m in Carpatii Meridionali, 500 m in mtii Apuseni. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Frunze contin: taninuri, flavone (hiperozida), glucide (zaharoza), steroli ( ß-sitosterol, brassinolid, castasteron), triterpene (aamirenona, lupenona, taraxerol, taraxerona, glutenona), alnincanona. Scoarta: 20 % tanin (flobafene), steroli ( ß.sitosterol), triterpene (lupeol, taraxerol, taraxerona), a substantelor flavonoide (hiperozid). Actiune terapeutica Tonic-astringent, antibacterian si hemostatic (datorita taninurilor, flavonelor si heterozidelor triterpenice). Importanta Melifera, tinctoriala, tananta, producatoare de lemn Utilizare Faringite si alte infectii streptococice ale gatului ale gatului, hemoragii intestinale. Scoarta este folosita in febra intermitenta. Alte utilizari: Medicina veterinara (populara) decoctul din frunze si scoarta era folosit pentru taieturi sau rani la picioare precum si contra febrei aftoase. Lemnul folosit pentru furnir, preferat pentru diferite constructii legate de apa: stavilare, scaune pentru rotile de apa, colacii sau casuliile fantanilor s.a.

Vopsitorie scoarta folosita pentru obtinerea culorii negre, in amestec cu alte plante permitea obtinerea si a altor culori (nuante mai inchise sau mai deschise de galben sau rosu); utilizata si pentru prelucrarea pieilor. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Nu se cunosc la administrarea corecta si respectarea dozelor. In doze mari si in tratament intern prelungit pot aparea fenomene de constipatie. Persoanelor cu tendinta la constipatie li se recomanda prudenta la administrarea interna. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Interactiuni medicamentoase: Taninurile reduc adsorbtia tuturor medicamentelor. De aceea recomandam bolnavilor care isi administreaza concomitent si alte medicamente ca administrarea ceaiurilor cu tanin sa se faca la o distanta de 2 ore, dupa administrarea lor. Medicina umana (polpulara): frunzele crude erau folosite pentru diverse afectiuni ale pielii sau pentru reumatism; decoctul din frunze sau scoarta pentru bai impotriva transpiratiei picioarelor sau pentru reumatism; ceaiul din muguri era folosit pentru dureri de stomac; in unele zone frunzele erau folosite pentru starpirea....? puricilor (tinutul Nasaudului) sau a soarecilor (Moldova). Conservare Cultivare Prefera solurile grele, argiloase si umede, cu un pH peste 6, tolerand solurile infertile. Tolereaza expunerea prelungita a radacinilor sub apa, desi poate creste si in locuri mai uscate dar periaoa de viata ste mai scurta in astfel de conditii. Se estimeaza ca tolereaza precipitatii anuale de 40200 cm si o temperatura medie anuala de 8-14oC. Frunzele raman verzi pana in moiembrie, sau chiar mai tarziu la plante tinere. Semintele se caracerizeaza prin prezenta unui tesut plin cu aer si ca urmare ele pot inota circa 30 de zile inainte de a se scufunda, proces care permite distributia lor prin intermediul apei.

Cresterea este rapida, astfel plante in varsta de 5 ani obtinte din samanta pot avea 4 metri inaltime. Manifesta relatii de simbioza cu anumite microorganisme (bacterii de tip Frankia), proces prin care are loc fixarea azotului molecular pentru nevoile proprii, dar si pentru plantele vecine. Produce cu usurinta radacini adventive si este foarte tolerant la taieri. Reprezinta o hrana importanta pentru omizi si peste 90 de specii de insecte sunt asociate cu acest arbore. Semanatul se efectueaza in rasadnite reci imediat ce semintele s-au maturat si se acopera. Germineaza bine si semintele semanate primavara, neacoperite, pe masura ce vremea se incalzeste. Se repica in vase individuale care se tin afara urmand a se planta in primavara. Semintele isi pastreaza viabilitatea pentru cel putin 12 luni dupa ce plutesc pe apa., iar cele uscate la aer la 1-2oC isi mentin viabilitatea timp de 2 ani. Germineaza la fel de bine in conditii de intuneric continuu sau conditii de lungime normala a zilei. Mod de cultivare: Semanat in pepiniera, in staturi calde si transplantat individual in vase si retransplantat in locatia finala la inradacinare Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunzele, inainte ca frunzele sa ajunga la maturitate Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALOE VERA L. Denumire populara: Aloe Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Doftor, Doctor, Fiere de urs, Rizac, Stoletnic, Udagaci Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Liliide Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Este o planta de apartament, cu frunzele carnoase si spinoase si cu flori galbene sau rosii. Ecologie si raspandire Planta cultivata Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza radacinile si frunzele. Compozitia chimica Analiza radacinilor de Aloe efectuata de Dagne s.a. (1994) a evidentiat prezenta derivatilor 1,8dihidroantrachinonelor: crisofanol, aspedelin, crisofanol-8-metil eter, aloecrisona, aloe-emodin, helmintosporin, aloesaponol III, aloesaponarin I, aloesaponol I, II, III si aloesaponarina I si II, precum si compusi cromonici: izoaloecrizina D si aloerezina E. Frunzele de Aloe contin: glucide, proteine (1 - 5 %), lipide (0,8 %), purine, ß-caroten si creatinina. Dintre aminoacizi s-a identificat prezenta: alaninei, argininei, acidului glutamic, glicinei, histidinei, isoleucinei, leucinei, lizinei, fenilalaninei, prolinei, serinei, treoninei, tirozinei si valinei precum si a amidei: glutamina. Frunzele mai contin si vitamine dintre care s-au identificat: acidul ascorbic, niacina, tiamina si riboflavina. Siegler si Rauwald (1994) au determinat antranoizii din florile si frunzele a 11 specii de Aloe. Extractele din florile a 5 specii au continut glucozizi C antronici: aloina (barbaloina), alinozida (3ramnozida antronei) homonataloina, 7-hidroxialoina si 7-hidroxialoin acetat. Agliconii antronei: aloeemodinantrona si crisofanolantrona au fost prezenti in florile a 6 specii de Aloe, dar nu au fost identificati si in frunzele acelorasi specii. Tulpinile de Aloe contin: mucilagii, taninuri, acizi organici, acid uronic, saponine, sapogenine, rezine, chinone, poliuronide, acid pectic si lignine. Dintre glucide s-au identificat: fructoza, galactoza, xiloza, arabinoza, manoza, glucomanani si galactani. A mai fost identificata prezenta urmatorilor componenti: rezine, mucopolizaharide, proteine (albumine, globuline si alocutin A), lipide (0,8 %),

vitamine (acid ascorbic, niacina, riboflavina, tiamina), steroli ( ß-sitosterol, campesterol), pigmenti ( ß-caroten), saponine, antrachinone, glicozizi antrchinonici, hidroximetilantrachinone, antracene, antranoli, glucozamine, acizi galacturonici si cumarine. Aminoacizii sunt reprezentati de: alanina, arginina, acid aspartic, glicina, histidina, izoleucina, asparagina, leucina, lizina, fenilalanina, prolina, treonina, tirozina si valina S-a mai identificat prezenta sterolilor: ßsitosterol si campesterol si a acizilor fenolici: acid p-cumaric, acid hidroxicinamic si acid cinamic. Dintre antrachinone s-a determinat: acidul crisofanic si rheina, dintre antraglicozizi: ßbarbaloina si izobarbaloina, dintre triterpenele tetraciclice: lupeolul, compusii quinoizi sunt reprezentati de 7-hidroxialoina, aloe-emodin, aloe-emodin antranol, aloinosid A, barbaloina, acid chrizofanic, chrisofanol, emodin, homonataloina, isobarbaloina, nataloina si rheina, iar pironele de 7-hidroxicromona, aloenina si aloesona. Actiune terapeutica Veitch s.a. (1994) au identificat in plantele de Aloe un glucozid al dihidroisocumarinelor cu activitate antiinsecticida. Extractele au efect anticancerigen, emmenagog, emolient, laxativ, purgativ, stimulant stomahic, tonic, vermifug, antireumatic si vulnerar. Koo (1994) a constata ca extractele de Aloe vera au un efect antiulceros si antidiabetic. Importanta Medicinala Utilizare Mucilagiile obtinute din aceasta specie este utilizat pentru tratarea ranilor, arsurilor, a altor boli de piele, a celor hepatice si de ochi. Prezenta compusului aloectin B in gel determina stimularea sistemului imunitar, iar prezenta antrachinonelor stimuleaza digestia si are efect laxativ. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse

Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Planta necesita soluri bine drenate, tolerand solurile sarace si prefera pozitii foarte insotite. Daca planta se creste afara trebuie asigurate conditii mai insorite si climat mai cald, precum si anumite masuri de protectie pentru iernile reci. De preferat plasarea in vase care vara se mentin afara, iar iarna se trec in sera. Creste foarte bine pe un pervaz insorit. Pentru inmultire se semanana primavara in sera calda, germinarea are loc in 1-6 luni la 16oC. Se repica in vase individuale intr-un substrat bine drenat. Pentru cel putin primele doua ierni se creste in sera, in zona insorita a acesteia. Daca se scot afara aceasta se face primavara de vreme asa incat plantata sa se stabilizeze inainte de venirea iernii si i se va asigura protectie peste iarna. Divizarea se poate face de obicei primavara sau cat timp este inca cald, pentru a favoriza inradacinarea si re-stabilizarea plantei. Vasele cu planatele se tin in sera pana la stabilizare. Mod de cultivare: Semanat rasad in spatii protejate si transplantare in ghivece mari Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, taierea lor dupa ce planta a ajuns la maturitate (3-4 ani) Valorificare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALTHAEA OFFICINALIS L. Denumire populara: Nalba mare Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Nalba mare, Nalba, Nalba alba, Nalba buna, Nalba de câmp, Nalba de lunca, Nalba de padure, Ruja Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida

Subclasa: Dilleniidae Ordinul: Malvales Familia: Malvaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este un arbust cu frunze tomentoase, cele inferioare 5 lobate iar cele superioare 3 lobate. Florile au culoarea alb rosietica. Ecologie si raspandire Frecventa din zona stepei pana in etajul fagului, in locuri umede, uneori saraturate, zavoaie, lunci, malul apelor. Specie mezohigrofitahigrofita. Organe utilizate radacina (Althaeae radix) recoltata toamna tarziu sau primavara, imediat dupa dezghet, si frunzele (Althaeae folium) recoltate la deplina maturitate. Compozitia chimica Radacina contine: 10 25 % mucilagii, 20 30 % amidon, pectine, 5 10 % oze reducatoare, proteine, lipide, 5 7 % saruri minerale, 2 % asparagina, betaina. Mucilagul este un amestec de poliholozide solubile in apa (formeaza solutii coloidale) cu structura foarte ramificata, alcatuit din ramnogalacturonani, arabinogalactani, arabani si glucani. Lantul ramnogalacturonic se ramifica prin acizii uronici si galactoza. Prin hidroliza mucilagului se obtin L-arabinoza, D-galactoza, Lramnoza, acid D-galacturonic, acid D-glucuronic. Datorita asparaginei radacina de nalba mare se coloreaza in galben in prezenta alcalilor (reactie de identificare caracteristica). Frunza contine: mici cantitati de mucilagii, flavone (8-glucozida hipolactinei, 8-glucozida4 -metil izoscutelarinei), tanin, cumarine (izoscopoletol). Actiune terapeutica Demulcenta (atenueaza iritatia locala), antalgica, inhiba activitatea mucociliara si complementul seric, stimuleaza fagocitoza (imunostimulanta), hipoglicemianta. Importanta Medicinala Utilizare Afectiuni orale (iritatii ale mucoasei orale si faringiene asociate cu tuse, gastrite, ulcer gastroduodenal, duodenite, colite, enterocolite, colon spastic),

afectiuni respiratorii (bronsite, boli pulmonare), urinare (cistite) si dermice (arsuri superficiale, inflamatii, abcese, ulcere, intepaturi de insecte). Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Nu au fost semnalate. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Macerat 5 10 % si sirop. Interactiuni medicamentoase: administrarea concomitenta a altor medicamente conduce la scaderea absorbtiei. De aceea recomandam bolnavilor care isi administreaza concomitent si alte medicamente ca administrarea preparatelor cu mucilagii sa se faca la o distanta de 2 ore, dupa administrarea lor. Impurificari: Althaeae radix se poate impurifica cu radacini de Solanaceae provenite de la Atropa belladonna (Belladonnae radix) - matraguna si Scopolia carniolica (Scopoliae radix) - mutulica. Acestea pot fi decelate prin examen microscopic (nu contin druze de oxalat de calciu, ci nisip oxalic), prin alcalinizare cu hidroxid de amoniu (radacinile impuritatilor nu se coloreaza in galben pentru ca nu contin asparaginaza) si extractia si identificarea alcaloizilor (absenti la radacina de nalba mare). Althaeae folium poate fi confundata cu frunzele de Atropa belladonna, Scopolia carniolica (Solanaceae) si Phytolacca americana - carmaz. Incluziunile de oxalat de calciu altele decat druzele (nisip oxalic, rafidii), absenta striurilor cuticulare ale epidermei frunzei si prezenta alcaloizilor sau a saponozidelor triterpenice sunt criterii de depistare a impuritatilor respective. Lavatera thuringiaca L. nalba salbatica, salvie alba. Se deosebeste prin frunze puternic emarginate si pubescente numai pe partea inferioara, prin flori mai mari, dispuse solitar la axila frunzelor. Conservare Cultivare Este o planta care creste pe diferite tipuri de sol si in variate conditii de mediu, dar prefera

solurile umede si pozitii insorite. Rezista la circa -25oC. Se inmulteste prin seminte semanate toamna in rasadnite reci. De preferat semanatul imediat ce semintele s-au maturat, la sfarsitul verii. Daca se practica stratificarea se imbunatateste procentul si viteza de germinatie. Se repica in vase individuale, iar plantarea afara se face vara. Divizarea plantelor se poate realiza primavara sau toamna, cu mentinerea in locuri usor umbrite in rasadnite reci sau sere pana cand plantele au crescut suficient, ca sa poata fi plantate la locul definitiv. Mod de cultivare: Semant direct in camp, cu semanatoare de cereale in pragul iernii, 8-10 kg samanta/ha, 62,5-75 cm intre randuri, adncime: 1,5-2 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Frunzele recoltare manuala, fara petiol, inainte de inflorire - Florile, la inceputul infloritului, cu tot cu caliciu - Radacinile, in anul 2-3 de vegetatie, toamna, dupa stagnarea vegetatiei Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALTHAEA ROSEA (L.) Cav. Denumire populara: Nalba de gradina Sinonime stiintifice: Alcea rosea Alte denumiri populare: Nalba de gradina, Cabuliste, Nalba, Nalba de ai mare, Nalba înalta, Nalba învoalata, Nalba mare, Nalba mare de gradina, Nalba rosie, Roja, Roza, Ruj, Rujalina, Ruja, Ruja de patuleu, Ruja neagra, Ruji de Rusalii, Ruji de bota, Ruji pe tuleu, Trandarir cu pari, Tufanica Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dilleniidae Ordinul: Malvales Familia: Malvaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Este o planta perena cu radacina pivotanta si cu tulpina putin ramificata, inalta de 1 3 m. Frunzele palmat-lobate sunt lung petiolate si dispuse altern. Florile, cu diametrul de 6 10 cm, au petalele rosii-purpurii sau negre-purpurii. Fructul este disciform, mericarpic. Ecologie si raspandire Planta cultivata ornamental. Organe utilizate Se utilizeaza florile (Malvae arboreae flores), recoltate in lunile iulie august, dupa vestejire. Compozitia chimica Varietatea cu florii colorate in rosu-inchis contine antocianozide, complex denumit alteina, format din mono- si diglicozide ale cianidolului, malvidolului, delfinidolului, petunidolului (cianin-3,5-diglucozida, delfinidin-3-glucozida, mirtilidin-3-glicozida), flavone (apigenin-8glucozida si apigenin-8-glucozid-3 -sulfat), taninuri, glucide, mucilagii (galacturonoramnani acetilati). Principalii componenti identificati in radacinile plantelor de Althaea rosea, au fost: flavonele, acizii fenolici si cumarinele (Gudej, 1991). Radacinile acestei plante contin: mono si diglucide (5 11 %), galactoza, ramnoza, arabinoza, xiloza, mucilagii (6 35 %), amidon (25 38 %), lipide (0,5 %), proteine (10,8 %), din care betaine (4,0 %), pectine (11 15 %), taninuri, amide (asparagina denumita si alteina - 2,0 %), vitamine (niacina, riboflavina, tiamina), glicozizi flavonici (kampferol, quercetina), ß-caroten, acizi fenolici (acid ferulic, acid siringic), fitosteroli si substante minerale. Organele aeriene contin: glucide (hexoze, galactoza, arabinogalactani, glucani, pentozani, xilani, celuloza), polialcooli (sorbitol), lipide (acid malvalic), substante flavonoide (8-hidroxiluteina si 8- ß-gentiobiozid), colina, acid clorogenic, acid salicilic, glucozamine, acizi grasi (acid erucic), acid glucuronic, acid hidroxibenzoic, acid phidroxiacetic, riboflavina, scopolina, acid

uronic, compusi benzenoizi (acid vanilic, acid syringic), cumarine (scopoletina, scopolina). Frunzele contin pigmenti (clorofila, quercetina, kampferol), mucilagii (9 15 %), cumarine (scopoletina, scopolina), acid siringic si uleiuri volatile care sunt sintetizate de peri secretoari, rari, dispusi pe ambele fete ale frunzelor. Acestia de cele mai multe ori sunt sesili si au o glanda tetracelulara. Actiune terapeutica Nosalova s.a. (1993) au constatat ca ramnogalacturonanii din mucilagiile izolate de pe radacinile acestei specii au activitate antitusiva, emolienta, diuretica si laxativa. Importanta Medicinala, melifera Utilizare Afectiuni digestive (iritatii ale mucoasei orale si faringiene asociate cu tuse, gastrite, ulcer gastroduodenal, duodenite, colite, enterocolite, colon spastic), afectiuni respiratorii (bronsite si boli pulmonare), urinare (cistite) si dermice (arsuri superficiale, inflamatii, abcese, ulcere, intepaturi de insecte). Petalele izolate ale varietatii cu flori purpuriuintens sunt folosite drept colorant alimentar (G37, G61), pentru siropuri, lichioruri si vinuri. Alte utilizari: In scop tinctorial se utilizeaza cultivarul Nigra. Lina mordata cu sulfat de aluminiu si fier, colorata cu extractul obtinut din flori uscate si retratata cu bicromat de potasiu, realizeaza o culoare galben brunie. Lana mordata cu bicromat de potasiu, colorata cu extractul obtinut din flori si retratata cu bicromat de potasiu se coloreaza in kaki-galbui, iar cea retratata cu sulfat de cupru se coloreaza in kaki (Chirila s.a., 1999). Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Nu au fost semnalate. Dozare

Supradozare Forme farmaceutice Macerat 5 10 % si sirop. Intra frecvent in formule de specii pectorale si se foloseste la colorarea otetului aromatic. Interactiuni medicamentoase V. Althaea officinalis Conservare Cultivare Este o planta bienala sau perena originara din Orient, iar in conditiile din tara noastra produce flori chiar din primul an de cultura, daca semintele sunt supuse procesului de vernalizare. Nalba de gradina nu este pretentioasa fata de clima si ca urmare poate fi cultivata in intreaga tara, cu exceptia zonelor de munte. Prefera solurile usoare, reavene, bogate in humus, aluviunile si luncile cu un subsol adanc si permeabil. Solurile nu trebuie sa fie prea umede si umbrite. In cazul solurilor pietroase si uscate, plantele produc putine flori si de dimensiuni mici. Momentul corespunzator semanatului este cel specific culturilor timpurii (grau de primavara, mazare), iar cantitatea necesara de samanta este de 5 kg. Inflorirea se realizeaza in etape, incepand din iunie pana in septembrie si deoarece corola cade la doua zile, pentru a se evita pierderile de flori, culesul se efectueaza zilnic pe intreaga suprafata. Florile fara caliciu se recolteaza cu mana, in momentul cand incep a se inchide, pentru ca atunci corola se desprinde usor de caliciu. Recoltarea se face numai pe vreme frumoasa, iar florile se aduna in cosuri. Urmeaza uscarea in straturi foarte subtiri, in incaperi intunecoase si bine aerisite, ori in uscatorii speciale la o temperatura maxima de 50oC, cu un curent puternic de aer. Florile se pastreaza in saci de hartie, lazi sau in vrac. Cultura de nalba poate dura 3 ani pe acelasi teren, obtinand o productie constanta si rentabila. Dupa aceasta perioada se va infiinta o noua cultura, dar pe un alt teren.

In scopul obtinerii de seminte, recoltarea se efectueaza cand semintele au o culoare bruna inchisa, se foloseste secera si plantele se leaga in snopi. Urmeaza treieratul dupa 2-3 zile. Samanta obtinuta se insamanteaza in acelasi an, deoarece are o germinatie scazuta. O buna germinatie caracterizeaza samanta abia dupa 2 ani de la recoltare. Mod de cultivare: Semanat direct in camp cu semanatoarea de cereale, 6-8 kg/ha, distanta intre randuri: 70 cm, adancime: 2-3 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Petale, recoltarea manuala periodica, pe masura aparitiei lor Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ALYSSUM SAXATILE L. Denumire populara: Ciucusoara Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Barbisoara Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniidae Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Plante anuale, cu inaltimea de 15 25 cm, cu frunze bazale mari, lanceolate si cu frunze tulpinale linear lanceolate. Florile galbene, pe tipul 4, grupate in inflorescente, iar fructul silicula, aproape rotunda. Ecologie si raspandire Specie frecventa din zona stepei pana in etajul boreal, pe stancarie. Organe utilizate Florile proaspete se utilizeaza in scop tinctorial. Compozitia chimica Actiune terapeutica Importanta Utilizare

Extractele obtinute din flori se folosesc pentru colorarea lanii in nuante de galben, vernil sau kaki-bruniu. Culoarea galbena se obtine cand lana mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu se fierbe in extractul obtinut din flori proaspete, dupa care se retrateaza cu sulfat de aluminiu si potasiu. Culoarea vernil se obtine cand mordarea si vopsirea se face ca in cazul anterior, iar retratarea se face cu sulfat de cupru. Lana poate fi colorata in nuanta kaki-bruniu daca lana mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu se fierbe in extractul obtinut din flori proaspete, dupa care se retrateaza cu bicromat de potasiu (Chirila s.a., 1999). Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AMBROSIA ARTEMISIIFOLIA L. Denumire populara: Ciucusoara Sinonime stiintifice: Ambrosia elatior L. Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae (Compositae ) Subfamilia: Asteroideae Caractere morfologice Este o planta anuala cu radacina pivotanta, cu tulpina dreapta, cilindrica, ramificata, de 50-150 cm. inaltime; frunze de 1-2 ori penat-sectate, scurt des paroase, verzi inchise pe fata superioara si mai deschise pe cea inferioara; florile sunt dispuse in inflorescenta de tip antodiu; inflorirea iulieaugust; fruct achena. Ecologie si raspandire Sporadica, uneori local abundenta, in lungul cailor ferate, a drumurilor si in culturi. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica

Organele aeriene ale acestei plante contin: sesquiterpene (artemisiifolina, psilostachiina, psilostachiina B, acid dampsinic), pseudoguianolizi (peruvina - C15H20O4), lactone sesquiterpenice (coronopilina - 0,1 %, 1,2-dihidropartenina), cumanina, dihidrocumanina, acid ambrosic, artemidifolina. Dintre pigmenti a fost identificata prezenta: quercetin-3'-glucozidului si a izoramnetinglucozidului. Analizele efectuate de Maia s.a. (1988) au permis sa se evidentieze prezenta a 19 componenti in uleiurile volatile extrase din plantele de Ambrosia. Ponderea au detinut-o beta-himachalenul (33,78 %) si gamma-elemenul (10,30 %). Ceialalti componenti au detinut mai putin de 5,0 % din cantitatea totala a compusilor volatili: deltaelemen, bornil acetat, beta-cariofillen, terpinen4-ol, beta-pinen, beta-cubeben, alfa-pinen, deltacadien, (Z)- beta-farnesen, alfa-humulen, copaen, limonen, piperitona, germacren, trans- beta-bergamoten, alfa-gurjunen si gamma-muurolen. Fructele acestei specii contin alcaloizi: agmatina (C5H14N4). Actiune terapeutica Extractele obtinute de la aceasta specie au efect dezinfectant, emetic si febrifug. Importanta Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea febrei, pneumoniei, crampelor intestinale, diareii si ca uz extern pentru tratarea durerilor reumatice si a intepaturilor de insecte. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AMYGDALUS COMMUNIS L. Denumire populara: Migdal Sinonime stiintifice: Prunus communis ( L.) Arcangeli non Hudson; Prunus amygdalus Batsch., Prunus dulcis (Miller)D.A. Web., Amygdalus dulcis Miller. Alte denumiri populare: Pom de mandula, Magdalan, Mandula, Amigdal, Badem Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta

Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Prunoideae Caractere morfologice Este un arbore de 8 m (12m) inaltime, cu frunze ovat lanceolate, cu varf acuminat, cu petioli scurti(1,5-2 cm), cu 2 glande nectarifere extraflorale; florile sunt dispuse cate 2, sesile sau foarte scurt pedunculate, roz-rosiatice pana la albe; inflorirea martie-aprilie; fructe elipsoidale, turtite lateral, cu seminte dulci sau amare. Ecologie si raspandire Cultivat fructifer, sensibil la geruri. Organe utilizate In scop medicinal si alimentar se utilizeaza semintele si ulei gras (Amygdali semen, Oleum Amygdali). Compozitia chimica 60 % ulei gras, 3 5 % Semintele contin: 45 heterozide cianogene, 25 - 35 % proteine, 1,3 1,5 % enzime (emulsina), oze, mucilagii, gume, asparagina, substante minerale. Heterozide cianogene: 0,2 8,5 % amigdalozida (gentiobiozida nitrilului mandlic), prunazozida. Mucilagii: 3 13 % arabinogalactani. Lipide: gliceride ale acizilor nesaturati (62 - 86 % acid oleic, 7 30 % acid linoleic, 4 9 % acid palmitic si in cantitati mai mici de 1 % acizii caprilic, caprinic, lauric, miristic, stearic, arahidic, palmitoleic si linolenic). Steroli: ß-sitosterol (mai mult de 122 mg/ 100 g), campesterol si stigmasterol (5 si respectiv 3 mg %).. Aminoacizi: arginina (2,69 %), fenilalanina (1,13 %) si valina (1,11 %) si putin de 1 % alti aminoacizi (cistina, histidina, izoleucina, lizina, metionina, treonina, triptofan si tirozina). Vitamine: 0,8 6,5 mg % acid ascorbic, 26,10 mg % tocoferol, 4,18 mg % nicotinamida, 0,62 mg % riboflavina, 0,58 mg % acid pantotenic, 0,06 mg % piridoxina, 0,04 mg % acid folic si 0,22 mg % tiamina.

Elementele minerale: potasiu 835 mg %, fosfor 454 mg %, calciu 252 mg %, magneziu 170 mg %, clor 40 mg % si intre 1 si 4 % fier, bor, cupru si mangan. Uleiul gras de migdal dulce contine benzaldehida si 2 4 % acid cianhidric. Amigdalozida prin hidroliza enzimatica (in prezenta emulsinei), pune in libertate benzilaldehida, acid cianhidric (toxic) si gentiobioza (doua molecule de glucoza). Daca hidroliza are loc in prezenta ß-glucozidazei se obtine prunazozida si glucoza. Sub actiunea prunazei prunazozida se scindeaza in glucoza si acid mandelic. Acesta este transformat de hidroxinitrilaza in benzaldehida si acid cianhidric. Prin distilare cu vapori de apa a semintelor supuse in prealabil unei hidrolize enzimatice se obtine acidul cianhidric. Actiune terapeutica Seminte: Antitusiva, expectoranta, usor antiseptica si aromatizanta. Ulei gras: emolienta, antiinflamatoare, cicatrizanta, slab laxativa. Importanta Medicinala, melifera, alimentara Utilizare Iritatii ale faringelui si cailor respiratorii insotite de tuse - emulsia obtinuta din seminte; vehicul pentru prepararea solutiilor injectabile uleioase, baza de unguent in dermatologie si cosmetica, uleiul gras. laxativ pentru copii Dupa indepartarea tegumentului seminal, din cotiledoanele respective se prepara emulsia cunoscuta sub denumirea de Potio gummosa. Semintele de migdal au o valoare alimentara ridicata, respectiv 2.727 kJ/ 100 g seminte datorita continut mare de substante minerale, aminoacizi si steroli. Distilatul apos (Aqua Amygdalarum amararum) cu un continut de 100 ..} 5 mg % HCN se folosea ca antitusiv (azi inlocuit din cauza labilitatii amigdalozidei cu Solutio Benzaldehidcianhidrini). De asemenea este folosit ca aromatizant pentru bauturi (alcoolice si nealcoolice) si produse de patiserie. Alimentatie - semintele se consuma uscate;

Industrie - fructele necoapte, crude sunt folosite la obtinerea conservelor, colorarea coniacurilor; industria parfumurilor si la fabricarea sapunurilor; Medicina, umana, populara - uz intern - tratarea ulcerului gastric, gastrite se consuma seminte zdrobite, tratarea tusei, laringitei se face decoct din coaja, tratarea constipatiei se foloseste ulei de migdale; uz extern - tratarea arsurilor, eczemelor, se utilizeaza uleiul de migdale. Cosmetica - crema de migdale catifeleaza si hidrateaza pielea; Apicultura - specie melifera. Toxicitate Migdalele sunt toxice prin acidul cianhidric (HCN) rezultat din hidroliza enzimatica. O migdala contine cca 1 mg HCN. Doza mortala pentru un adult de 70 kg este de 50 mg. De aceea consumul de seminte si alte produse cu amigdalozida si derivati trebuie limitat. De exemplu, 10 seminte de migdale amare sunt fatale pentru un copil, 60 pentru un adult. In caz de intoxicatie se recomanda antidoturi (EDTA-dicobalt, tiosulfati ori alte substante care previn formarea methemoglobinei, ca de exemplu nitritul de amil). Pentru golirea continutului stomacal se recomanda substante emetrice (vomitive) si spalaturi gastrice. Se activeaza circulatia si eventual se apeleaza la respiratie artificiala. Produsul este considerat ca depasit si nu se mai utilizeaza de multa vreme. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Emulsie (Potio gummosa), hidrodistilat (Aqua Amygdalarum amararum). Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANACAMPTIS PYRAMIDALIS (L.) Rich. Denumire populara: Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae

Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Orchidales Familia: Orchidaceae Subfamilia: Orchidoideae Caractere morfologice Planta perena cu tuberculi intregi, globulosi. Tulpina inalta de 10-50 cm este slab muchiata in partea superioara, iar la baza prezinta tecile frunzelor trunchiate sau acuminate, de culoare bruna. Frunzele sunt oblong sau liniar-lanceolate, acuminate; cele superioare sunt reduse la bractee. Inflorescenta multiflora, spiciforma, foarte densa, alcatuita din flori mici, palid- rozee pana la inchis-purpurii, rareori alburii sau albe, placut mirositoare. Labelul plan, pntenat, adanc-3 lobat, la baza , pe partea superioara cu 2 lamele proeminente, paralele, galbui pana la purpurii; lobii labelului sunt ovati, obtuzi , egali ca lungime sau cel median putin mai scurt; inflorest in iunie-iulie. Ecologie si raspandire Specie intalnita sporadic din zona de stepa pana in etajul fagului, in statiuni insorite, pe soluri scheletice, calcaroase, in raristi de padure, tufarisuri, pajisti. Specie xeromezofila, subtermofila. Organe utilizate Compozitia chimica Florile contin amidon, mucilagii si substante volatile. Andersson s.a. ( 2002) a determinat compozitia substantelor volatile extrase din aceasta specie. Principalii componenti identificati sunt urmatorii: 2fenilacetaldehida, 2-feniletanol, a-pinene, benzaldehida, dihidrooxoisoforon, oxoisoforon, linalool, trans- ß-ocimen si verbenona. Actiune terapeutica Importanta Utilizare Extractele continand mucilagii sunt utilizate pentru tratarea diareei. Fisa speciei

Denumire Denumire stiintifica: ANAGALLIS ARVENSIS L. Denumire populara: Scanteiuta Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Scânteiuta, Buruiana buretilor, Buruiana de rânduri rosii, Coarda de gaina, Focsor, Gonitoare, Gonitoarea vaci, Iarba de pasari, Intita, Nasturasi, Nigelarita, Ochisor, Ochisor rosu, Paperina, Plescaita, Racuina, Rocoina rosie, Rocoina, Rosuta, Scalci mici, Scântee, Scânteiuta, Scânteiuta rosie, Schintioara, Scânteuti, Sclipeti, Soponelul calului, Vacarita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniidae Ordinul: Primulales Familia: Primulaceae Subfamilia: Caractere morfologice 30 cm, cu tulpini Planta herbacee inalta de 10 mai mult repente, frunze mici, alterne, ovalascutite, cu marginea intreaga, ce prezinta puncte negre pe fata inferioara. La axila frunzelor se gasesc cate 6 10 flori lung pedunculate, mici, radiale, cu periant dublu, alcatuite pe tipul 5, de culoare rosie-caramizie. Pe corola sunt prezenti peri glandulari. Fructul o pixida globuloasa, de 4 5 mm diametru, ce contine 20 25 seminte mici, negricioase. Infloreste din iulie pana in septembrie. Ecologie si raspandire Creste spontan in Europa, Asia, SUA si America de Sud netropicala, prin locuri necultivate si gradini, pe langa drumuri si garduri, prin faneturi etc. Detalii... Organe utilizate partea aeriana inflorita, frecvent insotita de radacini (Anagallidis herba). Compozitia chimica Saponine triterpenice: anagalina, aglicon dominant 13,28-epoxi-16-oxo-olean, anagaligenoli (principii active principale). Cucurbitacine: cucurbitacinele E, B, D, I si L (imprima produsului vegetal gust amar). Flavonoide

Derivati ai acidului cafeic. Actiune terapeutica Antivirala, fungicida, spermicida, estrogena, ocitocica, hemolitica, expectoranta, tenicida, diuretica (datorita saponinelor); citostatica (datorita cucurbitacinelor). Extractele apoase au indus la animalele de experienta (sobolani, cobai, iepure) contractii uterine si pe segmente de material uterin uman. Saponinele izolate au actiune de distrugere a spermei umane. Extractul metanolic din produsul vegetal a prezentat un efect estrogen (testul Allen-Doisy) si antiviral (pe virusul Herpex simplex tip I, Adenovirus tip II si Polio tip II M. Amoros, B. Fauconnier, R.L. Girre, 1987). Saponinele extrase cu etanol hemolizeaza eritrocitele umane. Acetil-saponina izolata din produs actioneaza ca tenicid. Importanta Medicinala Utilizare Hemoroizi, herpes, edeme, arsuri, prurit, diferite forme de cancer, dureri articulare. Medicina chineza: muscaturi de caine si de sarpe, intoxicatii cu peste si alimente; Medicina indiana: tulburari menstruale. Homeopatie: eruptii dermice, negilor si infectiilor urinare. Eficacitatea produsului n-a fost demonstrata. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse La doze terapeutice si administrare corespunzatoare n-au fost observate reactii adverse. Administrarea in doze mari sau pe o perioada indelungata poate conduce la gastroenterite si nefrite determinate de cucurbitacine. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie (1 lingurita produs la 1 cana de apa clocotita; repaus 10 minute si filtrare) pentru uz intern (se bea in cantitati mici pe toata durata zilei); unguente si cataplasme pentru uz extern (in dureri articulare). Fisa speciei

Denumire Denumire stiintifica: ANCHUSA OFFICINALIS L. Denumire populara: Miruta Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Limba boului, Atratel, Boroanta, Iarba de bou salbatica, Limbarita, Miruta, Rosii Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Lamiales Familia: Boraginaceae Subfamilia: Boraginoideae Caractere morfologice Planta perena, rar bisanuala; tulpina dreapta, acoperita cu peri setiformi, inalta de 30-70 cm; frunzele late, alungit sau lat lanceolat, cele inferioare ingustate in petiol, cele mijlocii si superioare sesile, rotunjite la baza; flori violacee, rar roze sau albe, dispuse in cime scorpioide; fruct achena.. Ecologie si raspandire Specie xerofita-xeromezofita; frecventa in zona de stepa-etajul gorunului, tufarisuri, margini de semanaturi. Detalii... Organe utilizate frunzele (Anchusae folium). Compozitia chimica Poliholozide: mucilagii. Acizi fenolici: acid litospermic (probabil). Alcaloizi pizolizidinici Alantoina Saruri minerale: nitrat de potasiu, litospermat de potasiu Actiune terapeutica Demulcenta, diuretica, cicatrizanta, antigonadotrofica (anovulatoare). Activitatea anovulatoare a fost cercetata pe frunzele de Lithospermum officinale L. si pe radacinile de Lithospermum ruderale DOUGL. ex LEHM., alte specii din familia Boraginaceae folosite traditional de triburile indiene din Nevada ca anticonceptionale. Experientele efectuate prin diferite

modele experimentale asupra extractului apos au demonstrat ca actiunea farmacodinamica este data de un produs de oxidare a acidului litospermic si a diversilor fenoli, rezultat sub actiunea unei fenoloxidaze. Planta proaspata este inactiva. Pentru a deveni activa trebuie conservata 1 2 ani. O actiune asemanatoare s-a observat si in cazul ciclolignanilor naftalenici obtinuti prin oxidarea acidului cafeic cu permanganat de potasiu. Importanta Melifera Utilizare Afectiuni renale (cistite, nefrite), Contraceptiv Toxicitate Speciile familiei Boraginaceae se caracterizeaza prin prezenta acidului litospermic (cu proprietati antigonadotrofe), dar si a alcaloizilor pirolizidinici (cu potential hepatocancerigen si mutagen). Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Observatii: Frunzele de Anchusa officinalis sunt considerate impuritati (falsificari) ale funzelor de Borago officinalis L. De la specia Anchusa rubra sin. Alkanna tinctoria se recolteaza radacinile pentru continutul in alkanina (derivat naftalenic cu proprietati tinctoriale). Tinctura Alkannae se foloseste in fito- si histochimie (coloreaza uleiurile volatile, uleiurile grase si rezinele in rosu) si la colorarea textilelor. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANEMONE NEMOROSA L. Denumire populara: Floarea pastilor Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Floarea Pastilor, Breaban alb, Breaben alb, Clopotei, Deitei albi, Deditei salbatici, Floare de pasti, Floarea pasarilor, Floarea Pastelui, Floarea Pastelui alba, Floarea Pastilor alba, Floarea vântului, Floarea vântului alba, Floarea Vinerei Sfinte, Gainuse, Muscarici albi, Muscerici albi, Mustenici alb, Pataci, Pastita, Pâinea Pastelui, Puichita, Pupegioi, Rotilita, Turculet, Zlac

Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Ranunculoideae Caractere morfologice Planta herbacee, perena, inalta de 6 30 cm, cu rizom tarator, galben sau brun. Tulpinile sunt erecte, solitare, glabre ori slab pubescente, cu frunze bazilare lungi, tripenate sau penatifid-serate. Frunzele caulinare dispuse cate 3 in rozete au petiolul lung de 2 cm. Bracteele sunt palmate si penatifid-serate si an general nu au muguri axilari. Florile sunt solitare, albe sau rosuviolete, cu un diametru de 1,5 4 cm, dispuse la varful tulpinii si pritejate de 6 (5 9) bractei oblong-ovate, cu marginea intreaga si glabre. Au numeroase stamine galbene si 10 20 carpele oblongi, cu un varf scurt, recurbat. Tulpinile sunt erecte in timpul infloririi. Fructele sunt drupe compuse, pubescente. Ecologie si raspandire Planta este raspandita in toata Europa, cu exceptia regiunilor mediteraneene si nordul Laponiei. Organe utilizate Partea supraterestra colectata inainte de inflorire, proaspata si uscata. Compozitia chimica Protoanemonina: aproximativ 300 mg protoanemonina la 100 g de planta proaspata. probabil sub forma glicozidica (ranunculina). Cand planta este taiata in bucati mici si in timpul uscarii, sub influenta enzimelor ranunculina se dimerizeaza formand anemonina. Protoanemonina este compus volatil, anemonina este nevolatila si stabila din punct de vedere chimic (nu poate regenera protoanemonina) Actiune terapeutica Antimicrobiana. Importanta Utilizare

Afectiuni respiratorii (tuse convulsiva si astma), gastrice (dureri stomacale), genitale (intarzierea menstruatiei). Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Protoanemonina este iritanta pentru mucoase si piele. Anemonina este inactiva. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANEMONE RANUNCULOIDES L. Denumire populara: Pastita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Pastita, Breabani, Daditei, Deitei, Deditei galbeni, Floarea pasarilor, Floarea Pastelui, Floarea Pastelui galbena, Floarea Pastilor, Floarea Pastilor galbena, Floarea vântului, Floarea vântului galbena, Gainuse, Gainuse galbene, Galbinele, Muscarici galbeni, Muscerici galbeni, Oite, Oite galbene, Pâinea Pastelui, Pâinea Pastilor galbena Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Ranunculoideae Caractere morfologice Planta erbacee perena, de talie mica (7-30 cm inaltime), cu rizom brun, orizontal in sol. Tulpina erecta este lipsita de frunze bazale iar in partea superioara prezinta un involucru trifoliat, cu frunzele asezate in verticil avand petioli scurti. Limbul este trisectat, cu nervatiune palmata. Florile solitare, asezate pe pedunculi lungi au 5 foliole perigonale, galben aurii; staminele numeroase sunt mai scurte decat perigonul; infloreste in III-V. Fructul multiplu poliachena, este alcatuit din achene scurt paroase, prevazute cu un rostru lung. Ecologie si raspandire Plana frecventa din zona silvostepei pana in etajul nemoral (subetajul fagului) in paduri, tufarisuri, livezi, poieni. Specie euriterma, mezofila. Organe utilizate

Compozitia chimica Tesuturile acestei plante contin protoanemonin (C5H4O2), ranunculin si anemonin. Actiune terapeutica Protoanemoninul din aceasta specie are efect antibacterian, antibiotic, antimitotic, antimutagen, antiseptic, antitumoral, antiviral, iritant, pesticid, purgativ, toxic si vermifug. Anemoninul are efect iritant. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANETHUM GRAVEOLENS L. Denumire populara: Marar Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Crop, Chimen, Marar, Marari, Marariu, Marar de gradina, Marar tare, Marariu, Mararas, Mârariu, Morar, Morariu Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiale Familia: Apiaceae Subfamilia: Apioideae Caractere morfologice Planta erbacee anuala glabra, verde intunecat, albastra pruinoasa, cu miros caracteristic; tulpina atinge 130 cm in lungime; frunzele alterne, de 3-4 ori penat-sectate, cu segmente liniar-filiforme; flori mici, hermafrodite, actinomorfe, cu petale galbene, grupate in umbele compuse; infloreste in iulie-august; fructul mericarpic de tip dicariopsa cu mericarpii alungite avand coastele principale evidente, alburii. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca aromatica sau condimentara, raspandita si subspontan, originara din Asis de SV, India. Organe utilizate se utilizeaza in scop medicinal fructele, care contin uleiuri volatile cu monoterpene monociclice, iar in scop alimentar atat frunzele, cat si semintele. Compozitia chimica

Frunzele de marar contin: 88,0 % apa, 2,8 % glucide, 2,0 - 2,7 % proteine, 0,3 % lipide, 3,3 % fibre si ulei volatil. Continutul de vitamine din 100 g frunze este urmatorul: 52,0 mg acid ascorbic, 6,0 mg tocoferoli, 0,23-0,42 mg tiamina, 0,11-0,28 mg riboflavina, 0,30 mg nicotinamida, 0,25 mg acid pantotenic, 0,10-1,5 mg piridoxina, 2,8 mg niacina si 0,10 mg acid folic. In 100 g frunze s-a determinat urmatorul continut de substante minerale: 430 mg potasiu, 100,0 mg calciu, 86,0 mg sodiu, 51,0 mg fosfor, 40,0 mg magneziu, 2,7 mg fier, 0,25 mg zinc si 0,06 mg cupru. Analezele efectuate de Huopalahti s.a. (1988) la uleiurile volatile extrase din plantele de marar, au evidentiat existenta a 11 componenti dintre care 3,9-epoxi-p-1-metan a detinut 33,20 % din totalul componentilor si neofitadienul 19,90 %. Cantitati mai mici au fost constatate in cazul afelandrenului 6,80 %, miristicinei 5,80 %, apiolului 4,20 %, para-cimenului 1,80 %, ßfelandrenului 1,70 %, piperitonei 1,40 %, carvonei 1,00 %, limonenului 0,70 % si a-pinenului 0,20 %. Teuscher si colab. mentioneaza pentru partile 2,3 % ulei volatil (0,05 0,75 % aeriene: 0,2 in planta proaspata) format din (S)-(+)-afelandren (26 65 %, cantitatea cea mai mare gasindu-se inainte de inflorire) si dileter (5 - 32 %, cantitatea cea mai mare atingandu-se in timpul infloririi) acestia fiind raspunzatori de mirosul caracteristic al mararului. Compusi insotitori: (+)-limonen (3 55 %), ß-felandren (pana la 10 %), p-cimen (pana la 4 %), D-carvona, continut dependent in foarte mare masura de conditiile pedo-climatice (12 29 % in Germania, 0 40 % in SUA, 25 42 % in India, 25 50 % in Ungaria, 0 2,5 % in Finlanda). Pe langa acesti constituenti principali se mai intalnesc: p-ment-2-en-1,6-diol, 8hidroxigeraniol, esterul metilic al acidului 2metilbutiric si piperitona. Alti constituenti: flavonozide (3-O- ß-Dglucuronidele quercetolului si izoramnetolului, 3O-glucozidele, 3-O-galactozidele si 3Oramnoglucozidele

quercetolului si izoramnetolului, vicenina), cumarine (cumarina, scopoletina). Analizele efectuate de Burzo s.a. (nepublicat) au relevat ca uleiul volatil extras din frunzele de marar contine in principal a-felandren (60,07 %), alimonen (15,37 %) si dimetilhexahidro benzofuran (16,42 %). In cantitate mai mica s-au determinat: a-pinen, p-cimen mircen, a-thujen, carvona, sabinen, ß-pinen, ß-terpinen si .-terpinen. Inflorescentele contin 5 6,5 % ulei volatil. Componentii dominanti sunt limonenul (32 33 %), a-felandrenul (20 21 %) si carvona (25 30 %). Cantitatea de carvona si de ulei volatil creste dupa imbobocirea florilor si atinge maximum in faza de lapte. Componentii chimici din fructele de marar sunt reprezentati de uleiuri volatile (pana la 4,0 % sub. uscata), lipide (14,5 %), tiamina (0,42 mg/ 100 g), riboflavina (0,28 mg/ 100 g), mucilagii, taninuri, substante azotate etc. Uleiul volatil obtinut din fructe (dupa Franchomme): 25 50 % hidrocarburi monoterpenice [25 40 % (+)-limonen, 25 % a-felandren, 0,2 % pcimen], 40 60 % cetone monoterpenice (28 41 % carvona, 0,6 0,9 % izocarvona si dehidrocarvona), compusi aromatici (miristicina, dilapiol), sub 4 % cumarine (umbeliferona si umbeliprenina) si furanocumarine (bergapten), ftalide. Analizele efectuate de Lawrance (1980) la uleiurile volatile din semintele de marar, au identificat prezenta a 19 comonenti. Dintre acestia carvona a reprezentat 45,00 %, limonenul 35,00 %, afelandrenul 7,00 %, cis-dihidrocarvona 2,00 % si trans-dihidrocarvona 1,50 % din totalul componentilor. Restul componentilor au detinut fiecare mai putin de 1,0 % din totalul substantelor volatile: pcimen, a-pinen, iso-dihidrocarveol, mircen, neodihidroisocarveol, (E)-anetol, campfen, d-3caren, cis-carveol, trans-carveol, dihidrocarveol, neodihidrocarveol, ß-pinen si sabinen. Sing s.a. (1987) au constatat ca organele vegetative proaspete au cel mai mare continut de ulei volatil cind samanta este in faza de lapte si cand s-au

aplicat fertilizari cu azot si cu fosfor. Detalii... Actiune terapeutica Tonica SNC (comparabila cu actiunea cofeinei), anticatarala, mucolitica, colagoga, coleretica, slab anticoagulanta (pentru uleiul volatil din fructe), carminativa, stomahica, antispastica, vitaminizanta si aromatizanta, diuretica, antihelmintica (frunzele, tulpinile si fructele). Importanta Aromatica si condimentara Utilizare Afectiuni respiratorii (bronsite catarale acute), digestive (insuficiente hepato-biliare, dispepsii, anorexii), circulatorii (edeme) fructe si ulei volatil. Uleiul volatil se utilizeaza in industria parfumurilor, a produselor cosmetice si pentru aromatizarea mancarurilor. Frunzele sunt apreciate pentru continutul scazut de substante energetice (104 kJ/ 100 g) si pentru continutul ridicat de acid ascorbic, vitamina E si fibre. Aroma specifica a facut ca frunzele acestei specii sa fie utilizata pentru obtinerea de preparate culinare. Alte utilizari: Uleiul volatil se utilizeaza in industria parfumurilor, a produselor cosmetice si pentru aromatizarea mancarurilor. Frunzele sunt apreciate pentru continutul scazut de substante energetice (104 kJ/ 100 g) si pentru continutul ridicat de acid ascorbic, vitamina E si fibre. Aroma specifica a facut ca frunzele acestei specii sa fie utilizata pentru obtinerea de preparate culinare. Medicina umana (populara): semintele(fructele) decoct, administrat copiilor impotriva durerilor de stomacsau a durerilor de urechi; ceaiul din seminte se lua pentru ameliorarea durerilor de cap, sau in tratamentul astmului cardiac; semintele pisate date copiilor impotriva limbricilor; tulpini - ceai folosit in boli ale aparatului urinar; partea aeriana ceai folosit in boli de inima si contra arterosclerozei; florile folosite pentru ceai contra tusei

Medicina veterniara (populara): planta decoct administrat vacilor cand acestea nu aveau lapte. Toxicitate In doze obisnuite, folosirea mararului drept condiment nu comporta nici un risc de toxicitate acuta sau cronica. Datorita cumarinelor produsul are potential fotosensibilizator. Contraindicatii La ulei volatil: sugari, copii, femei gravide, bolnavi epileptici (datorita cetonelor care sunt neurotoxice convulsivante si abortive). Precautii si reactii adverse Posibile fotodermii la contactul cu planta proaspata sau cu sucul ei. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Fructele crude, intregi sunt folosite la obtinerea unor produse galenice infuzii, tincturi, apa aromata) ori a uleiului volatil. In arta culinara se folosesc frunzele (proaspete si uscate), inflorescentele mature si fructele. Conservare Cultivare Mararul este o planta rezistenta la frig si ca urmare semanatul se efectueaza toamna sau primavara de vreme. Germinarea semintelor are loc la temperatura de 3oC, iar temperatura iotima de crestere este de 16-18oC. Nu are cerinte mari fata de lumina, insa lumina insuficienta determina obtierea de plante alungite si putin aromate. In privinta umiditatii manifesta cerinte mari in perioada germnarii semintelor si la inceputul vegetatiei, urmand ca pe masura cresterii plantelor si formarii unui sistem radicular bogat sa devina mai rezistente la insuficienta api. Planta nu suporta exesul de umidiate. In privinta solului, se dezvolta bine pe toate tipurile de sol, cu rezultate foarte bune daca in anul anterior s-a realizat fertilizarea cu gunoi de grajd. Se poate cultiva in camp, in cultura pura sau asociata, prin semanat toamna tarziu (noiembrie), in ferestrele iernii, primavara de vreme sau chiar in

timpul verii, in mod esalonat pana la 15 iulie. Semanatul se efectuaza mecanic cu semanatoarea SUP-21, cate 4 randuri pe strat inaltat, la 28 cm intre randuri si 2,5-3 cm pe rand, adancimea fiind de 1-2 cm, folosind o cantitate de circa 6 kg samanta la ha. Lucrarile de ingrijire constau in afanarea solului, erbicidarea, irigarea, fertilizarea suplimentara la nevoie si combaterea bolilor si daunatorile in cazul semnalarii atacului. Recoltarea frunzelor verzi se efectueaza cand plantele au atins 10-15 cm in inaltime, iar tulpinile, respectiv plantele intregi, dupa 10-12 saptamani de la semanat (cand incep sa infloreasca). Mararul poate fi cultivat si in cultura fortata si protejata mai ales in ciclul I si in special in rasadnite (mai putin in sere si adaposturile din material plastic). Pentru producerea semintelor semanatul se efectueaza primavara de vreme, fructele ajung la maturitatea fiziologica dupa 90-100 zile, iar recoltarea se efectueaza esalonat (diminata pe roua pentru a evita scuturarea fructelor), prin 2-3 treceri, incepand din momentul cand o treime din plante au culoarea galbena, fructele sunt tari si capata o culoare cafenie. Mod de cultivare: Semanat direct in camp cu semanatori SUP 21, 6-10 kg/ha, functie de distanta intre randuri, care poate fi 25 cm sau 50 cm (la terenurile imburuienate) Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Recoltarea in diferite faze ale vegetatiei, functie de cerinte: - la inflorit deplin, masa verde cu cositoarea mecanica sau vindroverul - coacerea fructelor (faza lapte-ceara), masa verde cu cositoarea mecanica sau vindroverul - fructe mature, recoltare cu combina Valorificare FRUCTE DE MARAR ANETHI FRUCTUS CEAI DIN PLANTE 1. Flux tehnologic: 2. Utilaj si aparatura: - cantar industrial

- selector prevazut cu sistem de sitare vibrator, cu sita superioara cu ochiuri rotunde sau dreptunghiulare adaptate la dimensiunile fructelor, astfel incat sa se asigure continutul in corpuri straine si impuritati prevazute in prezenta specificatie tehnica si cea inferioara cu ochiuri rotunde cu diametrul de 1,0 mm; - balanta tehnica 1-1000 g; - masa de ambalare. 3. Operatii tehnologice DESCRIERE - Proces tehnologic continuu care cuprinde urmatoarele tipuri de operatii : - mecanice : selectare. - manuale: ambalare - auxiliare: receptie, manipulare, alimentare utilaje. Materiile prime: Anethi Fructus - Fructe de Marar. Materiale : ambalaje : saci dubli de polipropilena Semifabricate: produs selectat. Utilitati : energie electrica, apa curenta. RECEPTIE Materia prima se receptioneaza pe loturi, functie de provenienta si calitate, pe baza de buletin de analiza, bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materii prime, bon de consum in procesul de productie. Receptia calitativa se face prin verificarea urmatorilor parametri, conform S.T. nr. 36/2004 : - autenticitatea plantei; - umiditate; - continut in corpuri straine organice si minerale - continut in impuritati . SELECTARE - se indeparteaza impuritatile (definite conform specificatiei tehnice a materiei prime), corpurile straine organice si minerale prin trecerea fructelor de marar prin selectorul prevazut cu sita superioara cu ochiuri rotunde sau dreptunghiulare adaptate la dimensiunile fructelor si cea inferioara cu ochiuri rotunde cu diametrul de 1,0 mm. La sfarsitul operatiei se preleveaza probe din produsul vrac si se verifica indicii calitativi mentionati in specificatia tehnica a produsului. Rezultatele se inregistreaza in buletinul de analiza si trebuie sa se incadreze in limitele prevazute.

Deseul valorificabil se reintroduce pe selector daca rezultatele analizei de laborator, confirma ca recuperarea produsului util se face in conditii de eficienta economica. Deseul nevalorificabil se distruge conform normelor in vigoare. AMBALARE - se pregatesc ambalajele, respectiv se preiau pe baza de bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materiale si se aduc in sectia de ambalare. Se inscriptioneaza ambalajul primar pungile cu numarul lotului si data fabricatiei. Se cantaresc in pungi de hartie, cate 50 g sau 100 g produs; se verifica prin sondaj cantitatea nominala a pungilor cu produs, apoi se introduc in ambalajul secundar de carton. Acesta se eticheteaza corespunzator, cu toate datele prevazute de specificatia tehnica a produsului. Se verifica marimea lotului, a esantionului analizat, ambalarea si etichetarea ambalajelor primare, secundare si colective. DEPOZITARE produsul finit se depoziteaza in incaperi curate, uscate, ferite de umiditate si caldura, bine aerisite. La finalizarea activitatii de productie se predau toate produsele rezultate din flux, produse finite, ambalaje ramase, deseuri la gestiunile respective si se incheie fisa de productie careia i se ataseaza toate buletinele de analiza intocmite si certificatul de calitate al lotului realizat. REGULI DE IGIENA - Spatiile de productie, mesele de lucru si obiectele utilizate pentru realizarea unei sarje de produs se elibereaza si se curata pentru eliminarea riscurilor de impurificare, contaminare sau confuzie cu materialele sau materiile prime necesare realizarii unui alt produs . PROTECTIA MUNCII - Se respecta regulile de protectia muncii specifice punctelor de lucru si disciplina de productie.Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANGELICA ARCHANGELICA L. Denumire populara: Angelica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare:

Aglica, Angelica salbatica, Angelina, Anghelica, Anghelica salbatica, Anghilica, Antonica, Bucinis, Cucuta mare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Apioideae Caractere morfologice Planta erbacee bisanuala pana la perena, cu rizom gros, napiform, la interior cu un suc galbui; tulpina robusta, inalta de 50 150 (uneori 300; frunzele alterne, de 3 ori penat-sectate, foarte mari (cele inferioare ajung pana la 90 cm lungime) avand teaca mare, umflata si petiolii cilindrici; umbelele compuse sunt mari (8-15 cm in diam.), lung pedunculate, cu radiile papilos, vilos paroase; flori actinomorfe, hermafrodite, cu petale albverzui; infloreste in iulie-august; fructul mericarpic de tip dicariopsa cu mericarpii avand coastele laterale aripate. Ecologie si raspandire Specie mezohigrofita higrofita, sporadica in lungul paraielor, in turbarii, la margini de paduri umede, din etajul fagului pana in cel boreal; cultivata ca planta medicinala si legumicola. Detalii... Organe utilizate se utilizeaza organele subterane (rizomul, radacinile adiacente), frunzele recoltate in lunile mai octombrie si fructele. Compozitia chimica Componentii identificati in organele aeriene ale acestei specii sunt urmatorii: glucide solubile (glucoza, fructoza), ceruri, taninuri, acid dehidroascorbic, cumarine, acizi organici (acid oxalic, acid malonic, acid aconitic, acid clorogenic), acizi fenolici (acid cafeic, acid valerianic), cromone (visnagina) si acizi grasi (acid stearic, acid behenic, acid arahidic, acid eicosenoic), acizi alifetici (acid angelic), a-pirone (ligustilida, visnagina).

Dintre cumarine au fost identificate: angelicin, acid angelic, 5-metil-angelicina, ostol, ostenol, umbelliprenina, umbelliferona, fraxozida, esculetol, archicina, umbelliferona, umbelliprenona, izocumarina, izoimperatorina, izopimpinelina, phelopterin, psoralen, sphondina, xantoxiletina si marmesina, iar dintre furanocumarine:.a-alkilfuranocumarina, dihidrofuranocumarina, bergapten, ostrutol, imperatorina, xantotoxol, fraxetol, esculozida, archangelicina, archangelinona, pimpinelina, marmesinina si kwaniina. Dintre steroli au fost identificati: ßsitosterolul, stigmasterolul, campesterol, ergosterolul iar dintre lactone: angelicalactona si pentadecanolida. Frunzele contin: uleiuri volatile 0,015 0,10 %, glucide solubile: glucoza, fructoza, taninuri, vitamine: acid dehidroascorbic, carotenoide, precum si urmatoarele alte substante: Acizi organici: acid angelic, acid oxalic, acid malonic, acid aconitic, acid valerianic, acid metil-acetic. Acizi fenolici: acid cafeic, acid clorogenic. Furanocromone: visnagina. Furanocumarine:.a-alkil-furanocumarina, dihidrofuranocumarina, bergapten, ostrutol, imperatorina, xantotoxol, archangelicina, pimpinelina, marmesinina si kwaniina, angelicin, 5-metilangelicina, ostol, ostenol, umbelliprenina, umbelliferona, archicina, umbelliferona, umbelliprenona, izoimperatorina, izopimpinelina, felopterina, psoralen, sfondina, marmesina, Piranocumarine: xantoxiletina. Izocumarine: izocumarina. Hidroxicumarine: archangelinona, fraxetol, fraxozida, esculetol, esculetozida. Steroli: ß-sitosterol, stigmasterol, campesterol, ergosterol. Lactone: angelicalactona, pentadecanolida, ligustilide. Acizi organici alifatici: acid angelic. Acizi grasi: acid stearic, acid behenic, acid arahidic, acid eicosenoic. Ceruri.

Dupa Teuscher si colab. uleiul volatil extras din frunze 34 % ß-felandren, 27 % a-pinen, 24 % ß-pinen si alte hidrocarburi insotitoare (mircen, p-cimen, cis- si trans- ß-ocimen); 0,2 0,7 % furanocumarine (xantotoxina, imperatorina, oxipeucedanina, angelicina, bergapten, izopimpinelina). Dupa PDR: 17 29 % mircen si compusi insotitori (p-cimen, limonen, cis- si trans-ocimen, afelandren, ß-felandren, a-pinen), furanocumarine (angelicina, bergapten, imperatorina, izoimperatorina, oxipeucedanina, archangelicina). Substantele volatile extrase din organele aeriene contin: 71,89 % ß-felandren, 11,39 % a-pinen, 4,53 % a-thujen, 3,47 % mircen, 0,91 % ocimen, 0,77 % r-elemen, 0,77 % zingiberen, 0,52 % sabinen, 0,36 % a-curcumen, 0,32 % hexilizovalerat, 0,32 % a-copaen, 0,32 % ahumulen, 0,28 % apinen, 0,24 % camfen, 0,22 % cedren, 0,20 % mirtenilacetat, 0,16 % alloocimen, 0,15 % ßelemen, 0,15 % ß-bisabolen, 0,14 % amuurolen, 0,14 % caren-4-ol, 0,12 % amilizovalerat si 0,10 % terpinolen (Burzo s.a., nepublicat). Radacinile de anghelica contin: ulei volatil, glucide (glucoza, fructoza, zaharoza, umbelliferoza, amidon, celuloza), rezine (6 %), steroli ( ßsitosterol), acizi fenolici (acid clorogenic, acid cafeic, acid chinic), acizi organici (acid citric, succinic, fumaric, oxalic), tanin, monoterpene (cispiperitol, cis-verbenol), baze azotate (adenozina) si substante minerale (8,1 %), fenilpropanoizi (coniferin). Au mai fost determinati esterii etilici ai urmatorilor acizi grasi: acid capric, lauric, linoleic, linolenic, miristic, oleic, palmitic, petroselinic, behenic si stearic, precum si acizi alifatici nesaturatii: acid angelic (0,3 %). Sesquiterpen: cuparen, glicozizi fenil propenici: coniferina. Dintre cumarine au fost identificate: archicina, archangina, cvanina, ostolul, ostenolul, umbelliferona si umbelliprenina, iar dintre furanocumarine:

angelicina, ostrutolul, archangelicina, imperatorina, izoimperatorina, bergaptenul, xantotoxolul, xantotoxina, oroselona, oxipeucedanina, oxipeucedaninhidratul, archangelina si prangolarina. Atat in radacini, cat si in tulpini se gasesc numeroase canale secretoare in care este sintetizat uleiul volatil. Tesuturile acestei specii contin 0,10 0,40 % uleiuri volatile care contin hidrocarburi monoterpenice, compusi oxigenati si sesquiterpene. Compozitia uleiul volatil obtinut din radacina de angelica (dupa Teuscher si colab) Hidrocarburi monoterpenice (80 90 %): 14 32 % a-pinen, 13 28 % ß-felandren, 13 - 16 % . 3caren, 2 14 % a-felandren, camfen, p-cimen, limonen, mircen, ß-pinen, sabinen, trans-p-ment2-en-1-ol (artefact). Hidrocarburi monoterpenice: bisabolen, copaen. Alcooli sesquiterpenici: bisabolol. Esteri: acetat de bornil. Hidroxicumarine prenilate: 7-metoxi-8-(3-metil-2butenil)-2H-1-benzopiran-2-ona, umbelliprenina. Hidroxicumarine: umbelliferona, ostol, ostenol. Furanocumarine(0,5 1,6 %): angelicina, archangelina, bergapten, biakangenol, 5- ßciclolavanduliloxipsoralen, heraclenol, imperatorina, izobergapten, izoimperatorina, marmezina, ostrutol, oxipeucedanina, xantotoxina, xantotoxol, angelicina, oroselona, oxipeucedanina, oxipeucedaninhidratul si prangolarina, care asigura plantei rezistenta la infectii fungice. Lactone macrociclice (1,5 %): 13-tridecanolida, 15-pentadicanolida, 12-metil-13-tridecanolida, 16hexadecanolida, 17-heptadecanolida (confera mirosul specific). Dupa Franchomme si colab. (2001): 73 % hidrocarburi monoterpenice (24 % a-pinen, 1,25 % ß-pinen, 13 % limonen), 1,5 2 % esteri alifatici si terpenici (0,75 % acetat de bornil, 0,45 % acetat de transverbenil), 2 % cumarine (umbeliferona, archangelicina, angelicina si bergapten), alcaloizi terpenici (nitromentadiene). Compozitia uleiului volatil de radacini, dupa Kerrola s.a. (1994).

Hidrocarburi monoterpenice: a-felandren (13,85 %), a-pinen 5,65 %, sabinen 3,60 %, limonen 2,45 %, d-3-caren 1,85 %, mircen 1,45 %, (Z)- ßocimen 1,00 %, ß-pinen 0,65 %, %, camfen 0,35 %, a-felandren 0,30 %, terpinolen 0,35 %, p-cimen 0,85 %, a-tujen 0,90 %, (E)- ß-ocimen 0,10 %. Hidrocarburi sesquiterpenice (2,70 %): ßbisabolen 2,10 %, biciclogermacren 1,65 %, acariofilen 1,65 %, .. cadien 1,70 %, d.elemen 1,70 %, germacren D 0,75 %, .-cariofilen 1,30 %, (Z)- ßfarnesen 1,00 %, a.cubenen 0,60 %, a-copaen-8ol 0,50 %, a-muurolen 0,50 %, a-copaen 0,35 %, ß-cubeben 0,30 %, cuparen 0,30 %, ß.selinen0,30, ß-cedren 0,25 %, ß.elemen 0,20 %, tujopsen 0,30, .-muurolen. Alcani, alchene, alchine: 5-undecen-3-ina 0,10 %. Alcooli terpenici si neterpenici: 1-octadecanol 1,35 %, %, tridecanol 0,20 %, tetradecanol 0,10 %, cis-tujanol 0,60 %, cis-piperitol, cis-verbenol. Alcooli monoterpenici aromatizati: p-cimen-8-ol 1,30 %, cuminalcool 0,30 %. Alcooli sesquiterpenici (1,30 %): a-copaen-11-ol 4,10 %, dihidroeudesmol 2,30 %, elemol 2,00 %, spatulenol 1,80 %, ß-eudesmol 0,70 %, rosifoliol 0,70 %, cedrol 0,20 %. Esteri: bornil acetat 1,75 %, chrisantemil acetat 1,10 %, tetradecil acetat 1,10 %, cis-crisantemil acetat 0,70 %, heptadecil acetat 0,85 %. Cetone: 4,6,6-trimetil-2-ciclohexen-1-ona 0,70 %. Aldehide alchilice: (E,E)-2,4-dodecadienal 0,50 %, hexanal 0,50 %, (E,E)-2,4-decadienal 0,20 %, tertadecanal 0,30 %, pentadecanal 0,05 %. Aldehide terpenice: fellandral 0,30 %. Lactone macrociclice: 15-pentadecanolid 3,55 %, 13-tridecanolid 2,10 %, 12-metil-13-tridecanolid 0,25 %. Hidroxicumarine: ostol 6,75 %. Furanocumarine: psoralen 1,10 %, Extrasele in pentan din radacinile plantelor de Angelica au avut o compozitie diferita de a uleiurilor volatile. Principalii componenti identificati au fost: ostolul 53 %, izobergaptenul 8,8 %, bergaptenul 8,8 %, acidul palmitic 6,0 % si pentadecanolid 6,0 %. Fructele contin: Ulei volatil: a-pinen, ß-felandren, borneol, camfen, ß-bisabolen, ß-cariofilen,

hexilmetilftalat, lactone macrociclice care imprima mirosul caracteristic (15-oxipentadecenlactona). Furanocumarine: angelicina, bergapten, imperatorina, oxipeucedanina, xantotoxina. Ulei gras. Fitosteroli: ß-sitosterol, stigmasterol (dupa PDR). Dupa Franchomme si colab. (2001) in uleiul volatil al fructelor se gasesc: felandreni, cumarine si furanocumarine (imperatorina, xantotoxina). Detalii... Actiune terapeutica Sedativa SNC (angelicina are o actiune sedativa asemanatoare clordiazepoxidului - N.R. Farensworth, G.A. Cordell, 1976), antispastica = antispasmodica (demonstata pe intestin si trahee izolate de la cobai M. Reiter, W. Brandt, 1985), carminativa, anticoagulanta prin reducerea agregarii plachetare (A.M. Zobel, S.A. Brow, 1991), stimulenta a secretiilor glandelor exocrine (mucice, gastrice, hepatobiliare si pancreatice) expectoranta, orexigena, coleretic-colagoga, antiinflamatoare frunze, radacini si ulei volatil; tonica si carminativa in doze foarte mari uleiul volatil din fructe; vasodilatatoare coronariana frunze, radacini si uleiuri volatile (prin efectul vasodilatator si antagonismul furanocumarinelor fata de canalele de calciu W.C.Evans), stimuleaza circulatia sanguina periferica datorita proprietatilor vasodilatatoare si anticoagulante (reduce efectele arteritei); antibacteriana, antifungica; frunzele sunt diuretice si diaforetice (afirmatie ne fondata stiintific). Importanta Medicinala, melifera Utilizare Afectiuni digestive (anorexii, indigestii, dispepsii, enterocolite spasmodice, aerocolie, colecistite), respiratorii (bronsite cronice), circulatorii (arterite), locomotorii (artroze), genitourinare si endocrine (cistite, sindrom menstrual antispastic uterin si sedativ), neuropsihice (anxietate,

labilitate nervoasa, tulburari ale somnului, insomnii). Uleiul volatil obtinut prin distilarea cu vapori de apa a radacinilor intra in compozitia unor produse cosmetice (parfumuri, lotiuni, creme, sapunuri). Uleiurile volatile extrase din fructe si din radacini se folosesc la aromatizarea unor bauturi de culoare verde foarte intensa (lichioruri, vermuturi) deoarece uleiul volatil initial incolor, cu timpul devine verde. Alte utilizari: Uleiurile volatile extrase din radacini sunt folosite si in industrie parfumurilor iar cele extrase din organele aeriene si fructe, in industria sapunurillor. Compusii amari din aceasta planta sunt folositi in industria bauturilor. Medicina umana (populara): planta pentru intarirea inimii., ca expectorant, pentru calmarea durerilor de stomac; cu decoctul plantei, amestecat cu otet se faceau frectii contra durerilor de spate si pentru reumatism; fructe, radacina plamadite in rachiu de drojdie, pentru vatamatura. (hernie sau alte afectiuni interne cu manifestare acuta) si ca tonic gastric; frunze cataplasma, in amestec cu frunze de ruta si miere, pentru muscatura de sarpe sau caine. Credinte: Se spune ca haiducul Pintea Viteazul avea in traista, pe langa merinde si o sticla de palinca plamadita cu radacini de angelica alaturi de alte plante, bautura ce asigura putere omului si protectie impotriva bolilor. Toxicitate Angelicalactona in concentratie de 1/10 000 produce oprirea cordului izolat de broasca in sistola. Contraindicatii Persoanele predispuse la diabet si femeile insarcinate. Precautii si reactii adverse Toate organele plantei pot provoca fotodermatoze, cand sunt administrate intern sau sucul ori uleiul volatil sunt aplicate pe piele, din cauza

furanocumarinelor. Fototoxicitatea este foarte pronuntata cand contactul cu pielea este inlesnit de umiditate (roua, transpiratie). De asemenea sunt posibile o fotomutagenitate si o fotocarcinogenitate (O.B. Genius 1981, K.W. Glombitza 1972). Dupa consumul de frunze sau petioluri ca legume trebuie renuntat la bai de soare sau la alte expuneri intensive de raze UV. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Suc de presare din planta proaspata, infuzii, tinctura (1:5 = 20 %), extract fluid (1:1), ulei volatil. Angelica intra in formulele multor condimente folosite in industria alimentara (pentru aromatizarea salatelor, supelor, branzei, compoturilor, maionezei etc.). Din motive de toxicitate si reactii adverse recomandam folosirea lor cu parcimonie. Conservare Cultivare Planta necesita soluri adanci, cu un pH de 4,57,3, fertile, usor umbrite sau de plin soare si este toleranta la inghet. Semintele se seamana in rasadnita rece imediat ce s-au maturat, deoarece au viabilitate scurta, sau primavara, dar germinarea este mai redusa. Necesita lumina pentru germinare. Se procedeaza la repicat in vase individuale care se tin in rasadnita pentru prima iarna, plantarea afara efectuandu-se in primavara urmatoare. Semintele se pot semana si in situ imediat ce s-au maturat. Mod de cultivare: Seminte semanate direct in camp, 8-10 kg/ha ; 62,5-75 cm intre randuri, 2-3 cm adancime, sau rasad semanat in august si transplantat primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacinile, la sfarsitul vegetaiei (octombrienoiembrie) cu dislocatorul de sfecla sau plugul fara cormana Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANTHEMIS ARVENSIS L. Denumire populara: Romanita de camp Sinonime stiintifice:

Alte denumiri populare: Maruca, Maruna, Marunca, Musetel prost, Roman, Romanita proasta, Romanita puturoasa Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta anuala, cu radacina subtire, pivotanta; tulpina inalta de 10-50 cm, arcuita mai rar erecta, puternic ramificata in partea superioara, cu ramuri subtiri, alipit pubescente sau glabre; frunzele sunt de 2-3 ori penat sectate, glabrescente, cu peri lungi si moi; antodiile sunt lung pedunculate, cu diametrul de 20-30 mm, receptacul semiglobulos, bractee liniar-subulata, tubul corolei neumflat; inflorirea iunie-august; fructele sunt achene cilindrice de 1,5 mm in diametru; inflorirea iunie-august; Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, frecventa in zona de stepa-subetajul gorunului, in locuri cultivate si ruderale. Detalii... Organe utilizate Se utilizeza florile in scop medicinal. Compozitia chimica Florile contin acizi fenolici (acid cafeic, acid ferului, acid dihidroxicinamic), dihidroxicumarine (scopoletina), alcaloizi tropanici (scopolina), furanocumarine (herniarina), taninuri, steroli ( ß-sitosterol, stigmasterol), triterpene (taraxasterol, lupeol, ß-amirina), hidrocarburi, substante minerale (6 8 %). Derivatii flavonici determinati in florile acestei specii sunt glicozidele apigeninei: apiina, cosmosina, antemozida si glucozidele luteolinei: luteolin7- glucozid. Principiile amare din florile acestei plante sunt constituite din lactone sesquiterpenice de tip

germacren: nobilina, 3-epinobilina, 1,10epoxinobilina si 3-dehidronobilina (Holub si Samek, 1977). Florile proaspete contin 0,2 0,5 % uleiuri volatile. Analizele efectuate de Chialva s.a. (1982) au permis sa se identifice prezenta in uleiul volatil a 13 componenti: izobutil angelat (36,00 %), izoamil angelat (17,90 %), 2-metil-2-propil angelat (7,40 %), hexil butirat (3,90 %), izobutil izobutirat (3,70 %), izoamil 2-metilbutirat (2,80 %), izoamil butirat (2,60 %), a-pinen (1,60 %), propil angelat (1,10 %), butil angelat (0,90 %), camfen (0,40 %), limonen (0,20 %) si ß-pinen (0,20 %). Plantele de romanita de camp contin: taninuri catechinice, triterpene (cucurbitacina B, D, E, I, J si K, tetrahidro cucurbitacina I, izodihidrocucurbitacina D), steroli (stigmasterol, d-7-stigmasterol). Radacinile acestei plante contin: glucide (glucoza, ramnoza), glicozizi diterpenici (brionina), alcooli diterpenici (brionol), briorezine, triterpene (acid chrizofanic, dihidrocucurbitacina B), acizi grasi (acid linoleic, acid oleic, acid palmitic, acid stearic), flobafene, steroli (spinasterol). Actiune terapeutica Extractele din romanita au efecte antiseptice, stomahice si antiinflamatorii. Importanta Utilizare Floile si funzele intensifica transpiatia si sunt considerate ca cel mai eficace remediu febrifug. Se utilizeaza in cazul gipei si a febrei. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Planta prefera solurile bine drenate, cu un pH neutru catre usor acid si cu pozitie insorita. Reuseste si pe soluri argiloase grele.

Se recomanda semanatul afara imediat ce semintele s-au maturat, iar cele mai mule semnte germineaza din toamna. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANTHEMIS TINCTORIA L. Denumire populara: Floare de perinita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae (Compositae) Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Anthemis tinctoria este o planta perena; radacina pivotanta; tulpina dreapta, de 20-60 cm inaltime; frunze alterne, lat ovate, penat-sectate; florile sunt dispuse in inflorescenta de tip antodiu lung pedunculat, florile centrale sunt tubuloase galbene, iar cele marginale tot galbene; inflorirea iulieseptembrie; fruct achena glabra, patrumuchiata, cu 2 dintre muchii mai pronuntate. Ecologie si raspandire Specie mezoxerofita; frecventa in zona de stepaetajul subalpin, locuri uscate, insorite, pajisti, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Florile sunt colorate de apigenin-7-glucozid (cosmosiina). Actiune terapeutica Extractele obtinute din florile acestei specii au efect stomahic si antiseptic. Importanta Tinctoriala Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea colitei, gripei si a migrenelor. Medicina umana, populara - uz intern - florile se folosesc contra tusei. Alte utilizari:

Pigmentii hidrosolubili extrasi din flori sunt folositi in scop tinctorial, obtinandu-se nuante de galben si brun deschis. Culoarea galbena se obtine in cazul lanii mordate cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsita cu extract obtinut din flori proaspete. In cazul mordarii cu bicromat de potasiu si a vopsirii cu extractul obtinut din flori proaspete se obtine o culoare brun-deschis (Chirila s.a., 1999). Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Conservare Cultivare Planta prefera solurile bine drenate si cu pozitie insorita. Creste bine pe creta si in gradini maritime. Este rezistenta la temperaturi joase de pana la -25oC. Este bine a se indeparta tulpinile florale imediat ce s-a incheiat inflorirea, cu scopul de a stimula producerea ramificatiilor bazale pentru asigurarea infloririi in anul urmator. Se seamana in sera in aprilie-mai, solul se mentine umed, iar lumina ajuta germinarea. Procesul de germinare dureaza circa 2 saptamani, la o temperatura de 20oC. Se repica in vase individuale si se planteaza afara in cursul verii. Se poate practica divizarea primavara sau toamna. Mod de cultivare: Semanata la suprafata in spatii protejate in martie-aprilie, transplantat in vase individuale si retransplantate dupa inradacinare in camp, primavara tarziu Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Ramuri la momentul infloritului Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANTHRISCUS CEREFOLIUM (L.) HOFFM Denumire populara: Asmatui de gradina Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare:

Asmatui, Asmatui, Asmatuc, Asmatuchi, Asmatile, Asmatui de gradina, Atmatuchi, Azmatuca, Cherval, Chervel, Hasmaciuca, Hasmatuchi, Hatmatuchi, Hazmacic, Hiasma, Tulburea, Turbure, Turburea Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Apioideae Caractere morfologice Este o specie herbacee, anuala, rezistenta uneori peste iarna, care prezinta: radacina fuziforma, pivotanta, mica, albicioasa, cu miros aromat, usor anisat. Tulpina este fragila, ramuroasa, ramificata, angulara la baza, fin striata in partea superioara si pufoasa la noduri. Poate atinge 70 cm inaltime. Frunzele inferioare sunt lung petiolate si dispuse in rozeta, in timp ce frunzele superioare sunt usor pubescente, fin crestate (imparipenate), cu foliole ovale sau lanceolate si egal divizate (penatipartite). Ramurile se termina cu umbele compuse, opuse frunzelor. Umbele sunt formate din 1-4 bractei, flori radiale cu corola alba, 5 stamine cu stil scurt, un ovar inferior, bicarpelat. Fructul este o diachena formata din 2 mericarpe care la maturitate raman sudate intre ele, negre, glabre, stralucitoare, alungite si subtiri, prelungite si suspendate pe un carpofor central. Infloreste din mai pana in august. Ecologie si raspandire Subsp. cerefolium planta cultivata; subsp. trichosperma planta sporadica, intalnita din zona stepei in etajul gorunului in raristi de padure, tufarisuri, plantatii de salcam, locuri ruderale; mezofila, indicatoare de soluri ingrasate si supraingrasate Organe utilizate Partile aeriene uscate, proaspete sau congelate (Cerefolii herba) Compozitia chimica

Organele aeriene contin: aproximativ 0,3 0,9 % ulei volatil, glucide, lipide, proteine, celuloza, flavone (apiina = 7-O-apiozida apigenolului), lignani (deoxipodofilotoxin si deoxipicropodofilin rog verificarea veridicitatii informatiei !), substante minerale. Uleiul volatil extras din organele aeriene, contine: 60 80 % metil cavicol (estragol), 16 30 % 1-alil-1,2-dimetoxibenzen, mici cantitati de cavibetol (raspunzator de miros), p-cimen, transanetol si 1,8-cineol. Semintele contin lipide bogate in urmatorii acizi grasi: acid palmitic, acid linoleic si acid petroselinic. Actiune terapeutica Stimulenta a secretiilor glandelor exocrine (mucice, gastrice si biliare), respectiv actiune stomahica, coleretic-colagoga, carminativa si expectoranta; antispastica, antioxidanta (demonstrata pe homogenat de creier de sobolan utilizand un model experimental de peroxidare a lipidelor membranare comparativ cu acidul ascorbic) si diuretica. Prezenta deoxipicropodofilinei confera extractelor proprietati antitumorale si citotoxice (rog verificarea prezentei acestor lignani). Importanta Melifera, alimentara, aromatica si condimentara Utilizare Afectiuni digestive (anorexii, indigestii, dispepsii, enterocolite spasmodice, aerocolie, colecistite, flatulenta, colici abdominale), respiratorii (bronsite cronice), afectiuni genito-urinare (nefrite, sindrom menstrual). Este putin folosita in fitoterapie, specia fiind apreciata pentru calitati de condiment alimentar pentru specialitati diferite de ciuperci, peste, carne (pui, vaca, miel), oua (omleta, oua fierte), sosuri, vinegrete, maioneze, supe si ciorbe, branzeturi, iaurturi, unt, legume (fasole verde, morcov, cartrofi, varza) etc.. Alte utilizari: In antichitate se folosea pulberea obtinuta din frunze, in ulei, pentu tataea arsurilor iar fiarta in vin, pentru afectiunile urinare. Toxicitate

In doze uzuale de condiment nu s-au observat fenomene de toxicitate acuta sau cronica. Totusi atragem atentia asupra prezentei estragolului, compus cu proprietati hepatocarcinogene evidentiate prin experimente de sobolani si a furanocumarinelor (apterina) fototoxice. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Se poate confunda usor cu Conium maculatum L., cucuta (contine alcaloizi foarte toxici coniina si derivati) Cultivare Planta prefera solurile umede, fertile, bine drenate. Nu agreeaza verile toride uscate, ci este bine sa se ofere culturii de vara o pozitie racoroasa umbrita, iar culturile de iarna necesita pozitii insorite. Tolereaza un pH ce variaza intre 5,87,6. Rezista la temperaturi joase de circa -10oC. Asmatuiul este o planta cu pretentii reduse fata de lumina (poate fi cultivata pe terenuri semiumbrite - printre pomi in livezi). Seceta si lumina puternica determina emiterea rapida a tulpinilor florale. Se cultiva prin semanat direct in camp, esalonat, din martie pana in septembrie, in randuri simple sau benzi. Se seamana cinci rinduri pe un strat inaltat cu latimea la coronament de 104 cm, distanta intre randurii fiind de 20 cm, iar pe rand plantele se raresc la 25-30 cm. Se folosesc 55-60 kg samanta la hectar. Ca lucrari de ingrijire se impun lucrari de prasit si mai ales irigarea fiind o planta pretentioasa la umiditate. Recoltarea se incepe dupa 30-35 zile de la rasarire, prin retezarea frunzelor de la exteriorul rozetei, iar la o singura recoltare se realizeaza circa 3 t frunze la hectar. Frunzele sunt foarte perisabile si nu se pot pastra in conditii ambientale decat o zi. Pentru producerea semintelor, semanatul se efectueaza in luna martie asemenea culturii pentru consum, dar la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie, din cele 5 randuri doua se suprima si raman doar doua randuri la distanta de 40 cm intre ele. Pe rand se practica rarirea la 25-30 cm. Dupa rarire se

aplica fertilizarea cu superfosfat (150-200 kg /ha) si azotat de amonu (100 kg/ha), apoi se praseste si se iriga cu o norma de 300-350 m3/ha. Recoltarea semintelor se efectueaza in perioada iulie-august, la maturitatea fiziologica, obtinand o productie de circa 300 kg/ha. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Lastari floriferi si fructe Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ANTIRRHINUM MAJUS L. Denumire populara: Gura leului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Gura leului, Aslan, Buruiana de in, Capul câinelui, Cascate, Floarea cataimei, Gura draga, Gura mielului, Gura moroiului, Gura morunului, Gura muroniului, Gura ursului, Gurita leului, Gurita mielului, Gurita, Leoaie, Leoaie mare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Scrophulariales Familia: Scrophulariaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, radacini ramificate. Tulpini erecte, la baza lignificata, inalta de 30-70 cm. Frunze lanceolate, intregi, cele superioare liniar-lanceolate, glabre. Flori mari, scurt pedicelate, in raceme terminale. Corola personata rosie purpurie, roza sau alba, larg tubuloasa, cu tub saciform, mai deschis la culoare decat palatul, foarte pronuntat, galben, paros. Fruct capsula oblic ovata, glandulos pubescenta, dehiscenta prin 3 orificii cu marginea valvulat-dintata. Inflorire VI-IX. Ecologie si raspandire Prefera solurile acide si neutro-bazice, cultivata prin gradini si pe alocuri salbaticita. Organe utilizate Compozitia chimica

Florile de gura leului contin antociani dintre care a fost identificat anthirrinin-ramnogicozidul precum si pigmenti flavonici dintre care a fost identificat apigenin 7-glucuronidul si luteolina. Dintre aurone a fost identificat: aurensin-6glucozidul Actiune terapeutica Frunzele si florile sunt utilizate in scop medicinal, extractele avand efect antiflogistic, si stimulant. Importanta Medicinala, melifera, tinctoriala Utilizare Sunt utilizate pentru tratarea ulcerelor, inflamatiilor si a hemoroizilor. Cultivare Planta prefera solurile bine dreante si cu pozitie insorita. Adesea este crescuta intr-un singur an, deoarece de obicei in anul al doilea degenereaza. Se seamana la suprafata in luna martie, in sera, germineaza in 10-21 zile la temperatura de 18oC, iar noptile reci favorizeaza germinarea. Se repica la momentul potrivit, in vase individuale si se planteaza afara in cursul verii. Semintele pot fi de asemenea semanate in situ in iulie - august si se vor produce in vara urmatoare plante mai viguroase si mai florifere. Mod de cultivare: Semanat direct in camp in iulie-august sau in rasadnite in martie si transplantate in camp la sfarsitul primaverii Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba recoltata la inflorire Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: APIUM GRAVEOLENS L. var. RAPACEUM (Miller) Gaud. Denumire populara: Telina pentru radacina Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Achiu, Celer, Celina, Salina, Selar, seler, Seler de gradina, Selina, Silarei, Sindirei, Singhirei, Talar, Talina, Talar, Talear, Telar, Telera Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida

Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Apioideae Caractere morfologice Planta erbacee bisanuala, glabra in intregime; radacini tuberizate, comestibile; tulpina multicostata, fistuloasa, foarte ramificata; frunze lucitoare, verzi-intunecat, cele bazale dublu-ternate, cele tulpinale penat-sectate; flori cu petale albe, grupate in umbele numeroase, mici; fructul mericarpic de tip dicariopsa cu mericarpii aproape semisferice cu 5 coaste muchiate, egal dezvoltate. Ecologie si raspandire Specia spontana rara in zona stepei, silvostepei si cea a padurilor de stejar in locuri umede, slab saraturate din Dobrogea si jud. Suceava; cultivata ca planta legumicola. In scop fitoterapeutic se utilizeaza fructele uscate (Apii fructus), uleiul volatil (Apii graveolensis aetheroleum ex fructibus), radacina (Apii radix), partile aeriene (Apii herba), iar in scop alimentar; intreaga planta. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Radacina contine: Ulei volatil (0,01 0,15 %) in compozitia caruia intra: ftalide compusi care-i imprima mirosul si aroma caracteristica si hidrocarburi dintre care mentionam R-(+)-limonen = consituent principal (9 30 %), ß-pinen (8 18 %), cis- ß-ocimen (5 8 %), 3-metil-4-etil-hexan. Ftalidele sunt reprezentate de: sedanenolida = senkyunolida (13 %), trans-sedanolida = neocnidilida (7 %), cissedanolida = izocnidilida (5 %), cnidilida, Zligustilida (4 %), 3-butiliden-ftalida si 3-butilftalida (ligusticum lactona). Flavonozide (0,05 %): apiina = apiozida (apigenol7-O-apiozilglucozida), constituent principal, si luteolin-7-O-apiozilglucozida, luteolin-7Oglucozida, apigenol, luteolina, quercetin-3-galactozid si quercetin-3-O- ß-glucozid.

Furanocumarine (0,0005 % produs proaspat): xantotoxina, bergapten, izopimpinelina, psoralen, imperatorina, angelicina. Continutul lor variaza in functie de infectia fungica si de tratamentul cu fungicide.. Hidroxicumarine: scopoletina, esculetina. Poliine: falcarinol, falcarindiol, 8hidroxifalcarinona. Acizi fenolici: acid 3-cafeoil-chinic (acid clorogenic), acid p-cumaroil-chinic, acid 3feruloil-chinic, acid cafeic 10,5 mg %, acid ferulic 3,5 mg %, acid p-cumaric (diferiti in functie de varietate si de provenienta). Carotenoide: cartoteni, hipoxantina. Monozaharide: glucoza (1 5 %); diholozide: zaharoza (7 21 %) si polioli: manitol (10 29 %), acizi uronici (1,13 %), celuloza 1,40 %. Alti constituenti: proteine 1,2 2,0 %, lipide 0,2 0,5 %, apa 87 90 %, acid oxalic 1,73 mg %, aminoacizi (acid aspartic ) si amide (asparagina, glutamina). Vitamine: acid ascorbic la 8,0 %, tocoferoli 2,6 %, tiamina, riboflavina, piridoxina, nicotinamida si acid folic - in cantitati mici. Substante minerale (0,91 0,97 %): potasiu 321 mg %, clor 150 mg % g, fosfor 80 mg %, sodiu 77 mg %, calciu 68 % si magneziu 9,3 mg % (Souci s.a., 1981). Culoarea radacinilor este datorata flavonelor si carotenoidelor. Burzo si colab., analizand uleiurile volatile extrase din radacinile de telina a evidentiat: 31,72 % limonen, 15,06 % .-terpinen, 8,87 % ßpinen, 6,47 % trans- ß-ocimen, 2,06 % cimen si 1,28 % nonan (componenti: 3-etil-4-metilhexan 16,70 %, paracimen 13,50 %, limonen 9,30 %, (E)- ß-ocimen 9,10 %, .-terpinen 9,10 %, ß-pinen 8,60 %, (Z)ß-ocimen 7,30 %, terpinolen 5,50 %, a-terpineol 5,00 %, ligustilide 1,20 %, a-terpinen 1,20 %, apinen 1,00 %, terpinen-4-ol 0,90 %, mircen 0,80 %, camfen 0,70 %, ß-elemen 0,70 %, 3-butilidenftalid 0,50 %, 3-n-butilftalid 0,50 %, transalloocimen 0,40 %, ß-cariofillen 0,40 %, ß-selinen 0,20 %, alloocimen 0,10 %, pentilbenzen 0,10 %, n-pentil1,3-ciclohexadien 0,10 %, a-humulen

0,05 %, 3a,4-dihidro-izobutilidenftalid 0,05 % si sabinen 0,05 % din totalul componentilor extrasi (cercetari nepublicate). Frunzele (herba) contin: Ulei volatil (0,1 0,8 %): R-(+)-limonen = consituent principal (60 %), mircen (10 %), ßselinen (8 %), ß-cariofilen (4 %), ftalide (10 35 %), a- si. ß-pinen, a-selinen, a-terpineol, .-terpinen, 1-pentil-ciclohexa-1,3-diena, pentilbenzen, carveol, cis- ß-ocimen, cis- 3-hexenol, dihidrocarvona, apiol. Ftalidele sunt reprezentate de: 3-butil-ftalida, sedanolida, 3-butiliden-ftalida, sedanenolida, 3izovalerilden-3a-dihidroftalida (dupa Teuscher si colab.). Constituentii care-i imprima mirosul caracteristic frunzelor de telina sunt ßselinenul si ftalidele. In functie de conditii pedoclimatice compozitia chimica variaza, Franchomme si colab., indicand urmatoarea compozitie chimica: hidrocarburi monoterpenice (55 %) intre care limonen (35 50 %, uneori chiar 80 %), hidrocarburi sesquiterpenice (40 %) [(+)- ß-selinen (10 - 33 %)], ftalide (5 15 %) [dihidroligustilida (3 8 %), acid sedanoic, 3-n-butul-ftalida (1 7 %), 3-nbutilhexa-hidroftalida, E-sedanolida (0,5 %), izobutilidenftalida, izobutiliden-3-a,4dihidroftalida (0,7 1 %)], esteri cumarinici (umbeliferona, selerina, apigravina). Flavonozide (0,15 %): apiina = apiozida (apigenol7-O-apiozil glucozida), constituent principal, insotita de luteolin-7-O-apiozil glucozida, luteolin7-O-glucozida, apigenol-7-O-glucozida, luteolina, apioliquiritina (4 -apiozida liquiritigenolului) si de crisoeriol glucozida. Furanocumarine (0,2 %): xantotoxina, bergapten, izopimpinelina, psoralen, imperatorina, 8metoxipsoralen. Continutul lor variaza in functie de infectia fungica si de tratamentul cu fungicide.. Hidroxicumarine: scopoletina, scopolina (7-O- ßDglucozida scopoletinei). Poliine: falcarinol, falcarindiol, 8hidroxifalcarinona.

Acizi fenolici: acid clorogenic, acid p-cumaroilchinic, acid hidroxicinamic, acid gentisic, acid protocatehic. Carotenoide: cartoteni, hipoxantina. Steroli: ß-sitosterol, stigmasterol, campesterol, spinasterol. Monozaharide: glucoza (1 5 %); diholozide: zaharoza (7 21 %) si polioli: manitol (10 29 %), acizi uronici (1,13 %), celuloza 1,40 %. Alti constituenti: proteine 1,2 2,0 %, lipide 0,2 0,5 %, apa 87 90 %, acid oxalic 1,73 mg %, aminoacizi (acid aspartic ) si amide (asparagina, glutamina). Vitamine: a-tocoferol, acid dehidroascorbic, rutozida, piridoxina Substante minerale Alti constituenti: lipide (0,1 4,2 %), mucilagii, acizi alifatici monobazici (acid angelic, acid tiglic), alcaloizi (nicotina). Analizele uleiului volatil din frunzele de telina efectuate de Burzo si colab. (2006) au precizat urmatorii constituennti: 41,54 % limonen, 28,78 % mircen, 16,39 % trans- ß-ocimen, 3,03 % .terpinen, 1,26 % ß-selinen si 1,19 % propenil fenoxiacetat. S-au mai identificat cantitati mai mici de 1 % de sabinen, pseudopinen, cimen, ocimen, alloocimen, gurjunen, epiglobulol, butilftalida etc. In uleiurile volatile extrase din florile de telina a fost identificata prezenta a 24 componenti: limonen 38,80 %, (Z)- ß-ocimen 18,90 %, mircen 14,80 %, ß-selinen 5,60 %, n-pentil-1,3-ciclohexadien 3,00 %, 3a,4-dihidro-isobutilidenftalida 2,90 %, 3-n-butilftalida 1,90 %, 3-butilidenftalida 1,90 %, b-pinen 1,30 %, (E)- ß-ocimen 0,90 %, .-terpinen 0,90 %, ß-careiofilen 0,75 %, ß-elemen 0,75 %, a-terpineol 0,70 %, ligustilide 0,60 %, p-cimen 0,50 %, a-pinen 0,50 %, terpinolen 0,40 %, alloocimen 0,20 %, pentilbenzen 0,20 %, terpinen4-ol 0,20 %, treans-alloocimen 0,10 %, canfen 0,10 % si a-humulen 0,05 % din totalul compusilor extrasi. Fructele contin: Ulei volatil (1,9 3 %): %): R-(+)-limonen = consituent principal (60 %), ß-selinen (13 %),

ftalide trans-sedanolida (16 %), 3-butil-ftalida (0,2 10 %), sedanolida (3 %), 3-izobutiliden-3a-,4dihidroftalida (0,7 6,5 %), insotiti de a- si ß-pinen, mircen, ß-cariofilen. Ca si in cazul frunzelor, constituentii care imprima mirosul caracteristic fructelor de telina sunt ß-selinenul si ftalidele (dupa Teuscher si colab.). Alti autori (Franchomme si colab. 2001), indica urmatoarea compozitie chimica: hidrocarburi monoterpenice (65 95 %) [intre care limonenul este majoritar, a- si .terpinen (6 %), E-ocimen (10 %), p-cimen], hidrocarburi sesquiterpenice ( ß-selinen); alcooli monoterpenici [p-ment-8(9)-en-1,2-diol si izomerul sau, aterpineol]; cetone (carvona 10 %), esteri terpenici (acetat de Z-carvil 2 %, acetat de Ecarvil 20 %), ftalide (3-n-butil ftalida 20 %, sedanolida 5 %). Flavonozide: 1 2,5 % luteolin-7-Oapiozilglucozida, crisoeriol-7-O-apiozilglucozida si apiina = apiozida (apigenol-7-Oapiozilglucozida), graveobiozida A (luteolin 7-O-gluco-apiozil glucozida) si graveobiozida B (crizoeritrol 7-Oglucoapiozil glucozida). Furanocumarine (0,2 %): bergapten, izoimperatorina, izopimpinelina, seselina; dihidrofuranocumarine: rutaretina, nodakenetina, (-)-2,3-dihidro-2(1-hidroxi-1-hidroximetiletil)-7H-furo-[3,2-.][1]-benzopiran-7-ona; heterozide ale furanocumarinelor apiozida si selerozida, apiumetina. Cumarine: ostenol, umbelliferona, apigravina. Lipide (5 30 %): predomina gliceridele acidului petroselinic (40 60 %) si sunt insotite de gliceridele acizilor a-linoleic si stearic. Detalii... Actiune terapeutica Stimulanta a secretiilor digestive (salivare, gastrice, biliara) (eupeptica) si bronhice (expectoranta), a peristaltismului intestinal (grabeste tranzitul

intestinal), aromatizanta - radacina si partea supraterestra; tonica (neurotonica, miotonica) la doze mici, sedativa SNC, anticonvulsivanta, antispasmodica la doze mari, stimulanta (drenoare) hepatocitara si renala, decongestiva, antipigmentara fructele si uleiul volatil din fructe; stimulanta hepatocitara si renala, coleretica, antiinflamatoare, anticatarala herba nefructificata si uleiul volatil obtinut din planta intreaga fara fructe. Ca toate uleiurile volatile si cele de telina au proprietati antimicrobiene. Dozele mari de ulei volatil izolat din fructe (100 300 mg / kg m.c. administrat i.p. la soarece si sobolan) si o ftalida izolata (25 100 mg / kg m.c., i.p.) au produs efecte sedative (alungirea timpului de sedare produs de pentobarbital si etanol). Extractele, in functie de solventul folosit la extractie, respectiv de principiile active extrase in acestia, pot prezenta proprietati analgezice, antihepatotoxice, hipolipemiante, hipocolesterolemiante. Astfel, un extract etanolic a manifestat proprietati analgezice dependente de doza (testul placii fierbinti si al crampelor induse cu acid acetic la soarece); un extract metanolic din fructele de telina s-a dovedit a fi hepatoprotector (a scazut concentratia transaminazelor serice SGOT, SGPT la sobolanii intoxicasi cu paracetamol si tioacetamida); extractul apos de telina a prezentat proprietati hipolipemiante (a redus hiperlipidemia indusa la sobolan printr-o alimentatie foarte bogata in grasimi, cresterea colesterolului total, LDL si a trigliceridelor; trigliceridele hepatice raman anormal de crescute). Proprietatile diuretice, mentionate in medicina traditionala, sunt controversate. Importanta Aromatica si condimentara Utilizare Afectiuni neuro-psihice (astenie, anxietate in doze mici, hiperexcitabilitate in doze mari),

respiratorii (bronsite, traheite, viroze pulmonare), digestive (anorezie, mici insuficiente hepatorenale cauzate de infectii, hemoroizi), afectiuni locomotorii (artrite, artroze, reumatism) si dermice (pistrui) - uleiul volatil de fructe; afectiuni digestive (mici insuficiente hepato-renale) si respiratorii (infectii catarale si spastice), boli metabolice (hiperlipemii, guta) - uleiul volatil de herba. Uleiul volatil se utilizeaza in parfumerie si pentru aromatizarea bauturilor si a preparatelor culinare. Alte utilizari: Uleiul volatil se utilizeaza in parfumerie si pentru aromatizarea bauturilor si a preparatelor culinare. Medicina umana (populara): tulpini ceai pentru retentia urinara; fructe, radacina aperitiv, diuretic; frunze ceai pentru tratarea tusei, raguselii, reumatismului, pietrelor la ficat; radacina cruda, razuita se administra pentru scaderea tensiunii arteriale. Toxicitate Dozele uzuale si folosirea telinei ca aromatizant (condiment) nu produce fenomene toxice acute sau cronice. Dar, daca telina este contaminata cu ciuperci (prin biosinteza crescuta de furanocumarine) , daca a fost tratata cu pesticide sau a fost consumata in cantitati exagerate poate determina fotodermatoze cutanate. Contraindicatii Afectiuni renale (uleiul volatil determina iritatii renale), fotosensibilitate (fotodermii produse de furanocumarine) si in cazuri izolate urticarie de contact la nivelul mucoasei bucale, rareori soc anafilactic. Precautii si reactii adverse Sunt susceptibile persoanele alergice la polen de Artemisia vulgaris pelinarita, Betula verrucosa mesteacan sau de Daucus carota morcov. Sunt posibile si alergii incrucisate, ori sindroame telina morcov - pelinarita, telina mesteacan (H. Breiteneder si colab. 1995, P. Vallier si colab.

1988, B. Wuthrich - 1985). Alergenele Api g1 si Api G4 au fost izolate. Api G4 prezinta analogie structurala in proportie de 71 82 % cu profilina Bet v1 din mesteacan, cu care poate dezvolta o reactie imunologica incrucisata (S. Scheurer si colab., 2000). De aceea recomandam administrarea externa, numai local, pe suprafete mici si evitarea bailor de soare si a consumului exagerat de preparate culinare pe baza de telina sau condimentate cu telina. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Tinctura 20 %, extract fluid (1/1) obtinut prin percolare cu alcool diluat, infuzie 1 % din fructe, suc de radacina si frunze proaspete, sirop obtinut din extract fluid si sirop simplu, oleosoluri 2 5 % obtinute prin diluarea uleiului volatil cu ulei de floarea soarelui, de masline sau de migdal (pentru tamponarea pistruilor). Falsificari: fructele de telina pot fi confundate cu cele de Ammi visnaga. Identificarea se efectueaza prin CSS (cromatografie in strat subtire). Formacek si Kubeczka (1982) gasesc la analiza uleiurilor volatile extrase din fructele de telina 18 componenti: limonen 85,13 %, beta-selinen 3,68 %, 3-n-butilftalid 1,93 %, pentilbenzen 1,93 %, beta-pinen 0,90 %, mircen 0,79 %, p-cimen 0,18 %, miristicina 0,18 %, alfa-pinen 0,15 %, pentilciclohexadien 0,12 %, beta-cariofillen 0,10 %, linalool 0,09 %, beta-fellandren 0,05 %, campfen 0,04 %, delta-3-caren 0,03 %, sabinen 0,03 % (E)- beta-ocimen 0,02 % si (Z)- beta-ocimen 0,01 % din totalul componentilor. Ataga s.a. (1993) a determinat in telina 5 furanocumarine: angelicin, bergapten, psoralen, trimetilpsoralen si xantotoxina. Concentratia de furanocumarine lineare a variat intre 0,9 si 9,9 micrgrame/g subst. uscata. Conservare Cultivare Telina nu manifesta cerinte mari fata de temperatura, pentru germinare temperatura minima este de 2-3oC, iar cea optima 20-30oC. Rasadurile

suporta temperaturi de -3; -4oC, iar plantele mature -7; -9oC. Radacinile tuberizate insa nu rezista la sub 0oC, ceea ce impune ca recoltarea sa se finalizeze inainte de venirea inghetului. Daca rasadurile sunt expuse mai mult timp la temperaturi cuprinse intre 5-14oC are loc vernalizarea si tulpinile florifere apar in primul an. Pentru a se evita acest fenomen inaintea plantarii rasadurile se pot trata cu temperaturi de 25-30oC. Temperatra optima de vegetatie si pentru ingrosarea radacinilor este de 16-20oC. Cerintele fata de lumina sunt reduse. In privinta umiditatii manifesta pretentii mari in special in faza de rasarire, plantare si depunere a substantelor de rezerva. Prefera solurile usoare sau mijlocii, profunde, cu un pH neutru, reuseste si pe soluri usor saraturate fiind o planta halofila. Are pretentii mari fata de elementele minerale si comparativ cu alte radacinoase, da rezultate foarte bune in cazul aplicarii ingrasamintelor organice in cantiati mari chiar in anul culturii (40-50 t/ha gunoi de grajd). Cultura telinei se efectuaza exclusiv prin plantarea rasadului, in cultura de vara si toamna, avand in vedere faptul ca semintele sunt foarte mici si ritmul de crestere in primele faze de vegetatie este extrem de lent. Plantarea se face la sfarsitul lunii aprilie, pe teren modelat in brazde cu latimea la coronament de 104 cm, cate doua randuri distantate la 80 cm si la 18-20 cm intre plante pe rand in cazul soiurilor viguroase sau trei randuri distantate la 37 cm si 20 cm intre plante la soiurile mai putin viguroase. Lucrarile de ingrijire constau in: completaea golurilor la 5-4 zile dupa plantare; prasit mecanic intre randuri de 2-3 ori si manul pe rand; combaterea buruienilor; 8-10 udari cu norme de 350 m3 apa /ha; fertilizare faziala; combaterea agentilor patogeni si a daunatorilor. Recoltarea se face esalonat in august- sepembrie, manual prin smulgerea plantelor, fara

indepartarea frunzelor. Productia obtinuta este de 20-25 t/ha. Cultura de toamna se efectuaza in succesiune dupa salata, spanac, mazare, ceapa sau usturoi pentru stufat, folosind rasad produs in rasadnite semicalde sau reci, iar plantarea se face intre 20 mai si 10 iunie. Referitor la lucrarile de ingrijire se impune aplicarea cat mai des a udarilor. Recoltarea se efectueaza in luna octombrie- noiembrie, inainte de inghetarea solului. Productia obtinuta este de 30-35 t/ha radacini. Se poate pratica si cultura prin semanat direct in camp, la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai, in cazul fermelor specializate cu suprafete mai mari de 10 ha, in cadrul asociatiilor de producatori. Pentru producerea semintelor, in anul I se practica cultura pentru obtinerea plantelor mama, cu semanat in rasadnite calde intre 25-30 martie, repicare in rasadnite semicalde cand plantele au 2-3 runze, iar lantarea in camp in perioada 1-10 aprilie. Recoltarea se efectueaza in octombrie-noiembrie, se obtin 50-70 mii radacini polante-mama, urmand ca in anul II sa se infiinteze cultura de seminceri (22,5 ha). Se obtine o producte de samanta de 500-600 kg/ha. Mod de cultivare: Semanat rasad primavara si transplantat in camp Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Frunzele, la maturitatea deplina, cu cutite sau tocatori - Radacinile, toamna, cu pluguri Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AQUILEGIA VULGARIS L. Denumire populara: Caldarusa(e) Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Artanis, Candeluta, Caldare, Canicei, Canacei, Cercelusi, Chipigicuri, Cinci coade, Cinci clopotele, Cinci clopotei, Cinci cote, Ciocanasi, Ciucurei, Cârligei, Cârlobatita, Clopotei, Clopotei cornuti, Clopotele, Cornuti, Cupe, Floarea clopotului, Focusor, Toporasi, Toporasi de gradina, Turtalai Incadrare taxonomica

Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Helleboroideae Caractere morfologice Planta perena cu rizom scurt si radacini viguroase; tulpina inalta de 10-80 cm, ramificata in partea superioara, paroasa, multiflora; frunze alterne, compuse, palmate, cu foliolele rotunjite la varf; flori actinomorfe cu perigon alb, albastru, roz sau liliachiu insotit de nectarii petaloide pintenate, curbate; inflorirea in iunie-iulie; fruct multiplu alcatuit din 5-8(10) folicule des si scurt paroase. Ecologie si raspandire Specie cultivata sau raspandita subspontan, originara din Europa. Este o planta perena cu tulpina de 30-60 cm, cu frunze de 2-3 ori ternate. Florile sunt mari, actinomorfe, albastre, cu tepale pintenate. Fructul este folicula. Organe utilizate Compozitia chimica Aquilegia are flori a caror culoare este data de prezenta pigmentilor: cianidin, delfinidin si pelargonidin 3-glucozizi acilati, cianidin, delfinidin si pelargonidin 3,5-diglucozizi si delfinidin si pelargonidin 3-xilosilglucozid-5-glucozid (Taylor, 1984). Semintele contin: lipide (26,9 %), proteine (20,6 %), aquilegenin, iar dintre acizii grasi au fost identificati: acidul capric, acidul capronic, acidul caprilic, acidul lauric, acidul linoleic, acidul miristic, acidul oleic, acidul palmitic, acidul palmitoleic, acidul stearic si acidul cis-9octdecatrienoic (Ducke, 1992). Radacinile contin alcaloizi (magnoflorin). Actiune terapeutica Extractele obtinute din radacini, frunze si seminte se utilizeaza rar in medicina, avand

efecte toxice. Acestea au efect depurativ, diuretic si parasiticid. Importanta Toxica, melifera Utilizare Extractele au fost utilizate pentru tratarea afectiunilor sistemului nervos, a ulcerelor si a bolilor de piele. Alte utilizari: Vopsitorie: flori obtinuta culoarea albastra. Medicina umana (populara): planta in scaldatori pentru copiii bolnavi de tuse magareasca. Obiceiuri: florile impreuna cu alte specii erau folosite la decorarea vaselor de lapte cand se scoteau in pasune Cultivare Planta prefera solurile cu umiditate corespunzatoare si pozitiile insorite. In conditii de partiala umbrire se ofilesc. Nu tolereaza solurile argiloase, grele. Rezista la temperaturi de cel putin -25oC. Are o viata scurta, moare dupa 2-3 ani. Produce numeroase seminte prin intermediul carora se inmulteste liber in gradina. Hibridizeaza usor cu alti membri ai genului si de regula este partenerul dominant in orice hibridare. Plantele par a fi imune la atacul iepurilor. Este o planta care inhiba cresterea altor plante precum leguminoase. Se seamana in rasadnite reci, imediat ce s-au maturat semintele, iar semintele pastrate pot fi semanate la sfarsitul iernii in rasadnite reci. Se repica la momentul potrivit in vase individuale si se cresc in rasadnita rece pana pentru prima iarna. Plantarea afara se face la sfarsitul primaverii, inceputul verii. Divizarea se poate realiza primavara. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARCTIUM LAPPA L. Denumire populara: Brusture Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Blustur, Bruscalan, Brusculan, Brustan, Brustulan, Brustur mare, Brusture negru, Brustur amar, Captalan, Capul calugarului, Capcalan, Ciulin, Ciulina, Cârcei, Ghimpoasa, Iarba boierului, Lipean, Nadai, Scai, Scai marunt, Scaiul oii, Scaete, Scaete mare, Sgae, Sgaice

Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta bisanuala, cu radacina carnoasa; tulpina inalta pana la 2 m, foliata, puternic ramificata, ..} tomentoasa; frunzele sunt mari, ovate, intregi sau distantat dintate, cordate, pe dos suriu tomentoase; antodiile globuloase, dispuse corimbiform, cu pedunculi de 3-10 cm; involucrul este glabru sau subglabru de 20-25 mm lungime si 35-42 mm latime; anterele sunt exserte; flori purpurii; inflorirea: iulie-august; fructele sunt achene mici, negre, comprimate, cu papus cu numeroase sete aspre, mai scurte decat achena. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezohigrofita; frecventa in zona de stepa subetajul fagului, locuri ruderale. Detalii... Organe utilizate se utilizeaza in scop medicinal radacinile recoltate toamna, frunzele si semintele. Compozitia chimica In compozitia radacinilor s-a identificat prezenta urmatoarelor substante: glucide (10 14 %), inulina (9 50 %), amidon (2,8 12,0 %), mucilagii, proteine (2,4 10,6 %), lipide (0,1 0,8 %), polifenoli (1,9 3,6 %), amide, taninuri, uleiuri volatile, rasini si compusi polinesaturati: polialkene si polialkine. A mai fost identificata prezenta urmatoarelor substante: Acizi grasi: acid lauric, acid palmitic, acid stearic. Acizi fenolici (2 3 %): acid cafeic, acid clorogenic. Compusi alifatici: aplotaxen, dihidroaplotaxen.

Sesquiterpene: cloven, cnicinolid, lappafene A si B. Lactone: dehidrocostus-lactona, dehidrodihidrocostus-lactona, arctinal, arctinol, arctinol A, arctinol B, arctinona. Dintre fitosteroli au fost identificati: sitosterolul si stigmasterolul, iar dintre vitamine: acidul ascorbic, niacina, tiamina si riboflavina. Au mai fost identificati lignani: arctozida, lappaol A, B, C, D si E, arctigenin, matairesinol, neoarctin B, sesquilignani, trachelogenin, trachlozid, alcaloizi (atropina), precum si principii fitohemaglutinante. Continutul de aminoacizii din radacinile acestei plante, exprimat la 100 g produs, a fost urmatorul: 40 mg izoleucina, 56 mg leucina, 120 mg lizina, 18 mg metionina, 11 mg cistina, 52 mg fenilalanina, 40 mg tirozina, 44 mg treonina, 10 mg triptofan, 56 mg valina, 236 mg arginina, 28 mg histidina, 44 mg alanina, 440 mg acid aspartic, 392 mg agid glutamic, 44 mg glicina, 96 mg prolina si 44 mg serina. Culoarea radacinilor este determinata de prezenta ß-carotenului. Frunzele contin: glucide (1,8 %), lipide (0,1 0,8 %), proteine ex. benectolid (3,2 14,0 %), mucilagii, lignani (arctiina, matairesinol), triterpene (lupeol), sesquiterpene (arctiol, ß-eudesmol, cnicinolid, eremofilen, dehidrofukinona, fukinanolid, fukinona), sesquilignani, lactone (arctiol, acid arctic, arctiopicrina), principii antimutagene, compusi alifatici (acid tiglic). In tesuturile plantelor au fost identificate: mucilagii (5 12 %), glucide (19,4 %), proteine, lipide (0,1 0,8 %), aminoacizi (acid aspartic), acid izovalerianic. A mai fost identificata prezenta urmatoarelor substante: Triterpene: taraxasterol, pseudotaraxasterol, pseudotaraxasterol-acetat. Lignani: matairezinol, trachelogenina, tzrachelogenin, sesquilignani. Sesquiterpene: dehidrofukinona, lappafen A si B.

Steroli: ß-sitosterol, stigmasterol. Dintre acizii grasi din frunze au fost identificati: acidul miristic, acidul stearic si acidul lauric. Lactonele sunt reprezentate de: arctiopicrina, acid arctic, arctigenina, arctiina, arctinal, arctinol, arctinona si arctiol. Semintele au urmatoarea compozitie: proteine (3,2 14,0 %), lignani (lappaol A, C, D, E, F, H, izolappaol A, izolappaol C, neoarc B, neoarctin B, matairesinol), glicoziozi ai lignanilor (arctigenin), triterpene pentaciclice (taraxasterol), saponina (daucosterol), glicozizi ai lignanilor (arctigenina), acizi grasi (acid lauric). Experientele efectuate pe soareci au dovedit ca fibrele insolubile in apa extrase din aceasta specie au capacitatea de a inhiba absorbtia uleiurilor minerale de catre mucoasa intestinala. Actiune terapeutica Extractele au actiune antiseptica, diuretica, carminativa, colagoga, hipoglicemica si sudorifica. Importanta Melifera Utilizare Se utilizeaza in tratarea bolilor de piele (dermatoze, furunculoze), arsurilor, herpesului, maladiilor renale, pentru stimularea functiilor hepatobiliare, scaderea glicemiei, iar agliconul arctozidei (arctiogenolul) poate avea actiune antitumorala. Medicina umana, populara utilizeaza extractele pentru tratarea febrei si reumatismului. Alte utilizari: In cosmetica se folosesc frunzele, sub forma de infuzie, impotriva caderii parului iar din radacina proaspata se fac masti faciale. Planta se folosea pentru vopsit in negru in amestec cu arinul, bozul si coji de nuca. Arctiopicrina este o substanta cu actiune antifungica si antibacteriana. Cultivare Creste bine pe diferite soluri, in locuri partial umbrite. Prefera solurile umede, cu pH neutru catre alaclin si pozitiile insorite in cazul solurilor grele.

Partea aeriana a plantei este afetata negativ de tempratuile situate in jurul punctului de inghet, dar radacinile tolereaza empraturile mai mici, astfel ca pot fi lasate in sol peste iarna si se pot recolta la nevoie. Desi plantele sunt de dimensiuni mari, este bine sa fie cultivate la distante mici, in randuri la distanta de 30 cm si 8 cm intre plante pe rand, ceea ce favorizeaza dezvoltarea unor radacini lungi si drepte. De obicei plantele se auto inmultesc prin seminte, mai ales ca acestea se ataseaza usor de perii sau invelisurile diveritelor creaturi si sunt transportate la distante mari prin intermediul acestora. Florile atrag albinele si fluturii. Se recomanda semanatul in situ toamna, dar se poate semana si primavara. Temperatura minima de germinare este de 10oC, insa cea optima atinge 20-20oC. Daca se aplica o preumectare pentru 12 ore sau o scarificare germinarea se imbunatateste. Lumina favorizeaza procesul de germinare. In cursul toamnei semanatul trebuie efectuat cat mai tarziu posibil deoarece orice planta cu radacini ce depasesc 3 mm diametru, primavara vor determina formarea de seminte, daca temperaturile joase sunt urmate de zile cu durate mai lungi de 121/2 ore. Mod de cultivare: Semanat direct in camp toamna sau primavara, temp minima de germinare: 10 grd C Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacinile, cu cazmaua, in toamna primului an de vegetatie sau primavara, inainte de inceperea vegetatiei Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARCTOSTAPHYLOS UVA-URSI (L.) Sprengel Denumire populara: Strugurii ursului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Strugurii ursului, Afine, Camninca, Merisorul câinelui, Porumbeaua ursului, Strabezele, Strabazele rosii, Strabezi, Strugurel, Strugurele ursului, Strugurul ursului, Strugurul ursilor Incadrare taxonomica

Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Rosidae Subclasa: Dileniidae Ordinul: Ericales Familia: Ericaceae Subfamilia: Arbutoideae Caractere morfologice Planta mica, taratoare, puternic ramificata, lunga de 50-250 cm; lujerii tineri pubescenti. Frunze alterne, persistente, obovate pana la cuneat obovate, tari, pieloase, la varf obtuze sau slab emarginate, glabre, lucitoase, pe fata inchis verzi, inferior verde deschis, margini intregi, revolute, fin pubescente. Petiol scurt, fin pubescent. Flori grupate cate 3-12 in raceme nutante, rosietice sau albe. Corola ovoidal-urceolata, la interior paroasa, cu 5 lobi mici, rasfranti. Fruct baca sferica, rosie lucitoare, de 6-8mm, fainoasa, cu 5-7 (1-10) seminte turtite. Inflorire V-VI. Ecologie si raspandire Specie oligotrofa, moderat acid-neutrofila, xeromezofita-mezofita, mezoterma, rara in etajul subalpin, prin raristi de padure,. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza frunzele uscate la soare, ce contin arbutina, care prin hidroliza formeaza compusul activ hidrochinona. Compozitia chimica Componentii chimici identificati in organele aeriene ale acestei specii sunt: glucide, lipide (2,6 %), proteine (11,1 %), acizi organici (acid formic, acid malic, acid citric), 6 20 % tanin (acid ellagic, acid galic), rezine (ursone), ureide (alantoina), glicozizi fenolici (6 10 % arbutina si metilarbutina), glicozid flavonic (hiperina), hidrochinone, glucozizi iridoiozi (monotropeina) si substantele minerale. Derivati hidrochinonici: hidrochinone (0,3 0,5 %), metil arbutina, piceozid, glucozide (arbutozida si metil arbutozida). Pigmenti: flavonoide (mono si diglicozide ale quercetolului si mircetolului, mircetina,

quercetina, izoquercetina, quercitrina, izoquercitrina), ßcaroten. Vitamine: acid ascorbic, niacina, riboflavina, tiamnina. Steroli: ß-sitosterol. Triterpene: lupeol, taraxasterol, acid ursolic, acid oleanolic, uvaol. Saponine triterpenice: acid betulinic. Compusi fenolici: acid O-protocatehuic, acid chinic, acid p-cumaric si fenilpropanoizi: acid siringic. Glucozizi: monotropeina Cipollini si Stiles (1992) au constatat ca extrasele obtinute din fructele maturate au proprietati antifungice datorate continutului ridicat de taninuri si saponine. Glucozidul: arbutina, reprezinta un antiseptic pentru caile urinare si are un efect diuretic. Actiune terapeutica Extractele obtinute din frunze ce contin hidrochinona, au proprietati: antiseptice, hipnotice, tonice, diuretice si previn formarea melaninei. Importanta Medicinala Utilizare Sunt cele mai bune antiseptice naturale, folosite pentru tratarea infectiilor urinare, cistitelor si uretritelor, infectiilor vaginale si herpesului. Alte utilizari: frunzele sunt astringente, Medicina umana amarui, cu proprietati diuretice si dezinfectante. In afectiuni ale rinichilor, cistite, ca surogat de tutun. Tinctoriala ramurile si frunzele se folosesc pentru tabacitul pieilor, carora le imprima o culoare bruna sau neagra. Cultivare Planta necesita soluri calcaroase, umede, bine dreante, de plin soare sau semiumbrite. Tolreaza umbra, dar in astfel de conditii plantele produc mai putine fructe. Este adesea un indicator al solurilor sarace. Se seamana in sera imediat ce semintele s-au maturat. Se ecomanda preumectarea in apa fiarta pentru 10-20 secunde sau arderea de paie deasupra

lor, apoi stratificarea la 2-5oC pentru 2 luni. Germinarea are loc de obicei in 2-3 luni la teperatura de 15oC. Se repica in vase individuale, plantele se cresc in rasadnita rece pentru cel putin prima iarna, apoi se planteaza afara la sfarsitul primaverii, inceputul verii. Se pot de asemenea taia fragmente de tulpina de 5-8 cm, cresteri ale sezonului curent, din august, pana in decembrie, se pun la inradacinat in rasadnita, dar dureaza chiar si un an pana la inradacinare. Divizarea se poate efectua primavara de vreme, vasele se tin in pozitii usor umbrite in rasadnita rece sau sera, pana cand are loc cresterea activa. Recoltare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARISTOLOCHIA CLEMATITIS L. Denumire populara: Cucurbetica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Marul lupului, Boasele popii, Buruiana de rimpf, Buruiana de rempf, Clocotici, Cucurbetea, Cucurbetica, Desagii popii, Fasola calului, Fasola cioarei, Fasola dracului, Fasola vermelui, Fasole greceasca, Fasolea ciorii, Fasolica, Fâsoiul ciorii cel mare, Floarea lupului, Ghemele popii, Lapadatoare, Lepadatoare, Lingura popii, Locotita, Lungorice, Mar lupesc, Miscorita, Nucusoara, Pasulica, Pasulita, Piperul lupului, Poma vulpii, Puturoasa, Ramf, Remf, Râmf, Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoiidae Ordinul: Aristolochiales Familia: Aristolochiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu rizom cilindric, brunuroase; tulpina inalta de 20-50(100) cm, simpla, palid galben-verzui, glabra, la noduri in partea superioara indoita in zig-zag; frunze alterne, lung petiolate, ovate cu baza adanc cordata, intregi pe

margine; flori asezate cate 3-5 in axila frunzelor, zigomorfe cu periant tubulos, dilatat spre baza, deschis spre varf intr-o ligula, palid galben; pe partea interna se gasesc peri indreptati cu varful in jos (adaptare pentru polenizarea cu ajutorul insectelor) care, dupa fecundatie se vestejesc; inflorirea in maiiunie; fruct (capsula) galben-verzui, piriform sau globulos, de marimea unei nuci, cu seminte turtite, triunghiulare, castaniu-brune, cu un strat extern spongios. Ecologie si raspandire Specie xeromezofila, termofila-subtermofila, heliofila-heliosciadofila, buruiana segetala si ruderala, frecventa din zona stepei pana in etajul gorunului prin vii, pe marginea padurilor, prin semanaturi. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza in scop medicinal partea aeriana, fara frunzele bazale si radacinile care contin acizi aristolochici. Compozitia chimica Organele aeriene contin: acizi aristolochici, taninuri, acizi fenolici (acid ferulic si cafeic), alcool cetilic si un pigment rosi si o aristolactona. Compozitia uleiurilor volatile difera in functie de specie. Astfel, specia A. gigantea are ulei volatil in care ponderea o reprezinta germacrenul, elemenul si cariofilenul, in timp ce an specia asclepiadifolia ponderea o reprezinta borneolul, ionolul si ledolul. Radacinile contin alaturi de acizii aristolochici, alantoina, alcaloizi: magnoflorina, taliscanina, chakranina, lactone sesquiterpenice: aristrolactona, precum si acizi polifenolcarboxilici (Ciulei s.a., 1993). Actiune terapeutica Extractele stimuleaza capacitatea de autoaparare a organismului, au actiune antireumatica, antiinflamatoare, antispasmotica, febrifuga, stimulanta si emenagoga. Importanta Toxica Utilizare

Se utilizeaza pentru tatarea afectiunilor abdominale, ulcerelor, tumorilor si leziunilor. Alte utilizari: Medicina umana (populara): frunzele crude, se puneau pe rani; tulpini florifere decoctul folosit pentru spalarea ranilor, abceselor sau pentru bai la bolnavii de branca (erizipel); impreuna cu florile in bai pentru tratarea reumatismului; rizomul fiert, pentru tratarea celor bonavi de galci; decoctul, amestecat cu apa si lapte pentru tratarea ulcerului; planta intreaga spalate ranile, taieturile, vatamaturile. la om si animale; decoct spalat impotriva plosnitelor. Toxicologie: partile aeriene, rizomul, radacinile, semintele toxice, iritante. Toxicitate Contraindicatii In unele tari s-a interzis utilizarea acestei specii din cauza toxicitatii acidului aristolochic. Extractele obtinute din plantele inflorite au si efect avortiv. S-a constatat ca la animate extractele au determinat aparitia de tumori maligne, fiind considerate ca potential cancerigene. Cultivare Planta prefera solurile umede, bine drenate, bogate in materie organica, pozitii insorite sau semiumbra. Reuseste in orice sol de gradina si este o planta cu un sistem radicular invaziv. Semanatul se recomanda a se efectua in serra, toamna, imediat ce semintele s-au maturat. Este de preferat o preumectare pentru 48 de ore in apa incalzita si semanatul la suprafata. De obicei germnarea are loc in 1-3 luni, la 20oC. In cazul semintelor pastrate germinarea este favorizata daca s-a aplicat un tratament de stratificare la rece, pentru 3 luni, la 5oC. Se repica in vase individuale si se tin in sera pentru prima iarna. Plantarea afara se efectueaza la sfarsitul primaverii sau inceputul verii, dupa ce au trecut ultimele ingheturi tirzii. Divizarea se poate efectua toamna, iar fragmentarea radacinilor iarna.

Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Rizomii, cu cazmaua, toamna - Herba, prin taiere, in perioada mai-iulie - Fructe, in iulie-august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARMENIACA VULGARIS Lam. Denumire populara: Cais Sinonime stiintifice: Prunus armeniaca L. Alte denumiri populare: Abricaz, Caisine, Garzoane, Georgealene,Jordoline, Magdalane, Modolane, Mandule, Piersic de vara, Tinghirele, Zardalei, Zarzalii, Zarzar, Zordolin Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Prunoideae Caractere morfologice Arbore scund (5-6 m inaltime); frunze subrotunde, cu margini serate, cu varf acuminat, cu petioli lungi, cu 2 glande nectarifere extraflorale; florile sunt subsesile, albe sau usor roz pal, solitare sau grupate cate 2; inflorirea martie-aprilie; fruct drupa globuloasa, galben portocalie, paroasa. Ecologie si raspandire Specie rezistenta la seceta, sensibil la geruri; cultivat fructifer. Organe utilizate Compozitia chimica Caisele contin 0,90 % proteine, 0,13 % lipide, 12,3 % glucide, 1,73 % glucoza, 0,87 % fructoza, 5,12 % zaharoza, 0,96 % pectine, 0,82 % sorbitol, 16 mg/ 100 g ß-sitosterol si 1,0 mg/ 100 g campesterol. Aciditatea totala a acestor fructe este 1,39 % acid malic fiind determinat mai ales de continutul in acid malc (1,0 %), acid citric (0,4 %) si de cantitatile mai mici de acid clorogenic, acid quinic, acid malonic, acid succinic si acid oxalic.

Continutul in vitamine al caiselor este urmatorul: 9,4 mg/ 100 g acid ascorbic, 0,77 mg/ 100 g nicotinamida, 0,50 mg/ 100 g tocoferoli, 0,29 mg/ 100 g acid pantotenic, 0,05 mg/ 100 g riboflavina si 0,04 mg/ 100 g tiamina. Substantele minerale din caise variaza intre 0,59 si 0,77 %. In 100 g fruct s-au detrminat: 287 mg potasiu, 21 mg fosfor, 16 mg calciu, 9,2 mg magneziu, 2,0 mg sodiu, 1,0 mg clor, 0,65 mg fier, 0,47 mg bor, 0,27 mg mangan si 0,15 mg cupru. Actiune terapeutica Importanta Melifera, alimentara Utilizare Alimentatie - fructele se consuma proaspete sau prelucrate (dulceata, compot, bauturi racoritoare, bauturi alcoolice, lichior). Importanta in alimentatie a caiselor se datoreaza continutului in vitamina C, acizi organici, substante minerale, cat si valorii energetice scazute (226 kJ/ 100 g fruct edibil). Acestea au un efect usor laxativ; Industrie - fructele sunt folosite in industria alimentara in vederea prepararii de dulceata, compot, sirop; Medicina, umana, populara - uz intern - fructele proaspete au proprietati diuretice, antianemice, antidiareice, depurative, tonice; fructele uscate sunt laxative. Cosmetica - fructele proaspete tonifiaza tenul; Apicultura - specie melifera. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructe, seminte Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARMORACIA RUSTICANA P.Gaertn., B.Meyer et Scherb. Denumire populara: Hrean Sinonime stiintifice: A.lapathifolia Usteri Alte denumiri populare: Ahrean, Chirean, Harean, Haren, Harin, Heran, Herean, Heren, Hiran, Hirean, Hran, Hren, Hroni, Irean, Radacina salbatica, Radiche salbatica, Rean, Tormac, Usturoi Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina

Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniidae Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae(Cruciferae ) Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu radacina groasa, verticala, carnoasa, alba, aromata si picanta la gust; tulpina inalta pana la 100 cm, fistuloasa, ramificata in partea superioara, glabra; frunze alterne, cele inferioare penat-fidate, cele superioare sesile, lanceolate; inflorescenta de tip racem, laxa, alcatuita din flori bisimetrice cu petale albe; inflorirea in maiiulie; fruct de tip silicula, globulos, cu cate 46 seminte in fiecare loja, uneori sterile. Ecologie si raspandire Specie cultivata sau raspandita subspontan, originara din SE Europei si Asia de SV. Organe utilizate Compozitia chimica Radacinile contin 76,6 % apa, 2,8 % proteine, 0,3 % lipide si 18,1 % glucide, ceea ce reprezinta o valoare energetica totala de 330 kJ/ 100 g. Radacinile contin glucozinolati (gluconasturtiina si sinigrina) care sunt descompusi in prezenta enzimei mirozinaza la izotiocianati. In radacini s-au mai identificat: cumarine (esculetina si scopoletina), acizi fenolici (acid cafeic si acid hidroxicinamic) si rezine. Continutul in vitamine a 100 g radacini variaza astfel: 120 mg acid ascorbic, 0,60 mg niacina, 0,18 mg piridoxina, 0,11 mg riboflavina si 0,06 mg tiamina. Continutul in elemente minerale din 100 g radacini de hrean este urmatorul: 554 mg potasiu, 212 mg fosfor, 105 mg calciu, 33 mg magneziu, 9 mg sodiu, 2 mg fier si 0,14 mg cupru. Extractele obtinute prin hidrodistilare din radacinile de hrean contin: 70,17 % allil izotiocianat, 20,33 % ß-fenetil izotiocianat, 2,70 % butilizotiocianat, 0,69 % octil butirat, 0,41 % fenil proprionitril, 0,36 % butil izotiocianat, 0,33 % ciclopentil izotiocianat, 0,32 % octil acetat, 0,13

% ß-farnesen, 0,07 % izobutil izotiocianat, 0,08 % metiltiopropil izotiocianat si 0,06 % benzil izotiocianat (Burzo s.a., nepublicat). In frunzele speciei A. rusticana au fost identificati glucozizi ai flavonolilor cum sunt: kampferol 3-xilosil(1-2) galactozid, quercetin 3xilosil(12)galactozid. Detalii... Actiune terapeutica Extractele obtinute din radacinile de hrean au actiune antiseptica, digestiva, expectoranta, stimulanta, antifungica, antibacteriana, vermifuga si tonic cardiaca. Importanta Aromatica si condimentara Utilizare Se utilizeaza in tratarea gripei, a infectiei cailor respiratorii si urinare, pentru tratarea artritelor si a leziunilor infectate. Alte utilizari: Alimentatie: radacina pentru obtinerea a diferite preparate culinare. Medicina umana (populara): frunzele, radacina leac impotriva durerilor de cap, in diferite forme; radacina rasa, folosita pentru spalarea petelor de pe obraz, piept, maini, pentru galci., dureri de dinti, raceli, nevralgii, in afectiuni biliare, peurezii; in amestec cu mierea pentru tuse magareasca.; radacina fiarta, folosita ca diuretic si in nefrite. Medicina veterinara (populara): radacina rasa, amestecata cu lapte acru folosita pentru porcii bolnavi de branca., sau amestecata cu fanul pentru cai ca tratament impotriva tuberculozei Cosmetica: radacina rasa, ca tratament impotriva pistruilor. Cultivare Hreanul este o planta care creste foarte usor, preferand soluri adanci, umede, bine drenate si cu o pozitie insorita. Pentru producerea de radacini corespunzatoare sunt necesare soluri favorabile dar data ce planta s-a stabilizat devine foarte toleranta si continua sa produca pentru multi ani. Plantele nu se ofilesc, daca sunt crescute la umbra pomilor. Excesul de azot determina o

crestere puternica a partii aeriene si bifurcarea radacinilor. Tolereaza un pH curpins intre 5,8-8,3. Este o planta extrem de invaziva, chiar portiuni mici de radacina ramase in sol, refac planta. Este o planta recomandata in asociere cu cartoful protejandu-l de atacul daunatorilor specifici, iar in cazul cresterii in livezi se spune ca previne atacul unor agenti patogeni. Se poate inmulti prin semanat in situ in cursul primaverii, desi rareori se produc seminte la plantele in cultura. E recomanda divizarea care este foarte facila si se poate efectua aproape tot timpul anului, dar de preferat primavara. Este bine de folosit fragmente de radacina cu lungimea de circa 20 cm, care se pot planta afara in pozitia permanenta in luna februarie sau martie, dar se pot utiliza chiar fragmente mai mici de radacina. Divizarea trebuie efectuata cel putin odata la fiecare trei ani, altfel cultura se va deteriora Mod de cultivare: Inmultire vegetativa in martie-aprilie, prin plantarea unor bucati de radacina, de 20 cm lungime, si groase de 1-2 cm, in rigole de 8-10 cm adancime; distanta intre randuri: 70 cm, iar intre plante pe rand: 30-40cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacinile, cu cazmaua sau plug, toamna, in primul sau cel mult al doilea an de vegetatie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARNICA MONTANA L. Denumire populara: Arnica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: carul padurilor, Carul zânelor, Ciuda, Cujda, Iarba soarelui, Podbal, Podbal de munte, Roit, Tabacu câmpului, Tâta oilor Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales

Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta perena cu rizom gros, orizontal, cu numeroase radacini fibroase; tulpina erecta, inalta de 20-50 cm, simpla sau cu 1-2 ramuri, cu un singur antodiu, cu rozeta bazala de frunze; frunzele sunt dispuse in pereche, de obicei una, mai rar doua perechi, mici, ..} opuse, frunzele bazale sunt eliptice, sesile, cu margine intreaga sau distantat denticulate, glabre sau ..} aspre; antodiul este de 4-8 cm in diametru (la inflorire); hipsofilele involucrale sunt biseriate, rar uniseriate, triunghiular lanceolate, adeseori brun rosietice; florile centrale sunt galbene, tubuloase, iar cele ligulate sunt de 2-3 ori mai lungi decat involucrul; inflorirea are loc in iunie-august; fructul achena de 5 mm lungime, paroase cu papus de 8mm lungime, format din peri aspri. Ecologie si raspandire Specie mezofita, moderat acida; frecvent intalnita in subetajul fagului-etajul boreal, pajisti. Detalii... Organe utilizate se utilizeaza rizomul si radacinile recoltate in luna septembrie, frunzele uscate si florile recoltate inainte de supramaturare, care contin lactone sesquiterpenice si uleiuri volatile cu monoterpene aromatice. Compozitia chimica Componentii identificati in rizomul si radacinile acestei plante sunt: fructoza (2,5 %), zaharoza 12 %), uleiuri volatile (1,0 %), inulina (9 (0,05 0,12 %), acizi alifatici monobazici (acid angelic), taninuri catehinice (2,3 %), acid lactic, acid izobutiric, acid succinic, acid formic, acid fumaric, triterpene (taraxasterol) si mucilagii. Frunzele acestei specii contin esteri ai lactonelor (arnicolid A D) si lactone (arnifolin si helenalin). Florile de Arnica contin: fitosteroli, rasini, taninuri, acizi organici (acid malic), acizi

fenolici (acid clorogenic, acid cafeic), trimetilamina, ceruri si gome. S-au mai determinat: Lactonele de tip helenanolid reprezentate de helenalina, derivatii esterici ai acesteia (11, 13-dihidrohelenalina) si lactone sesquiterpenice: arnifolina. Pigmenti flavonoizi: isoquercitrina, luteina, luteolin, luteolin-7-monoglucozid, izoquercitozida, quercetin-3-gluco-galacturonid, astragalin, betulenol, patuletin, spinacetin, hispidulin, quercetin-gluco-galacturonid. Pigmenti carotenoizi si xantofile: .-caroten, criptoxantina, luteoxantina, aureoxantina, eloxantina, violaxantina, zeaxantina, helenina. Glucozinolati: gluconasturtina si sinigrozida. Senevoli: feniletilsenevolul si alilsenevolul. Cumarine: umbelliferona si scopoletina.6 Steroli: ß-taraxasterol, ß-sitosterol, arnisterol. Alcooli triterpenici: arnidiol, anisterina, faradiol. Triterpene: faradiol, taraxasterol. Sesquiterpene: betulenol Schmidt s.a. (1995) au analizat florile de Arnica si au identificat prezenta a doua labdan diterpene iar Merfort (1992) a identificatdoi acizi cafeoilquinici. Uleiul volatil de Arnica contine: timol, timolmetileter, n-triacontan, esteri ai acizilor grasi (acid dioxistearic, lauric, palmitic, stearic). Fenolii din tesuturile acestei specii: hidroxifenoli, acid cafeic, acid clorogenic, acid galic, si polifenoli (taninuri) reprezinta substante antimicrobiene si antifungice. Actiune terapeutica Extractele au proprietati stimulatoare pentru circulatia sangvina, antiinflamatorii, analgezice, antiseptice, cicatrizante, antibacteriene si antihelmintice. Importanta Medicinala, melifera Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea hematoamelor, contuziilor si ranilor, furunculozei, bronsitei,

cistitei, accidentelor vasculare, reumatismului, acneei, a durerilor de cap, cancerului de piele, insomniilor, palpitatiilor cardiace, nervozelor, anemiei etc. Arnica contine substante cardiotonice care imbunatatesc circulatia sangvina, reduce colesteolul si stimuleaza sistemul nervos central. Medicina umana, populara - frunzele se puneau pe rani, decoctul se folosea la rani si ca antiinflamator; ceaiul din frunze si flori se folosea pentru dizenterie, boli neuropsihice. Alte utilizari: Uleiul obtinut din aceasta specie este utilizat ca aromatizant in industria bauturilor. In cosmetica se utilizeaza pentru prepararea cremelor pentru fata. Cultivare Planta prefera solurile umede, bogate in humus, bine drenate si libere de calciu, cu pozitii de plin soare. Tolereaza un pH de 5,8-7,6. Este foarte rezistenta la temperaturi joase, chiar -25oC. In conditii spontane planta ese in declin, posibil din cauza colectarii excesive ca planta medicinala. Se recomanda semanatul in vase afara imediat ce semintele s-au maturat, iar cele pastrate se seamnana primavara de vreme in rasadnite reci. Daca se aplica o anterioara stratificare germinarea este favorizata. Dupa unii autori semintele prospete pot germina in 3-4 saptamani la temperatura de 13oC, dupa altii germinarea este inceata si dureaza 2 ani. Se repica in vase individuale si se planteaza la locul definitiv in primavara urmatoare. Mod de cultivare: - Semanat direct in camp, toamna tarziu, 6-8 kg/ ha, dist intre randuri: 60-70 cm, iar intre palnte: 20-30 cm, la 1,5-2 cm adancime - Prin rasad , trasplantare primavara cand rasadul are doua frunze - Vegetativa, prin rizomi recoltati din plantatii de 3-4 ani si plantati toaman sau primavara timpuriu, la distanta 60x30 cm Recoltare

Organe recoltate / Mod de recoltare: Inflorescentele (capitule cu flori ligulate) iunie, iulie Valorificare ARNICAE FLORES FLORI DE ARNICA SUPLIMENT ALIMENTAR 1. Flux tehnologic 2. Utilaj si aparatura: - cantar industrial - masa de conditionare - balanta tehnica 1-1000 g; - masa de ambalare. 3. Operatii tehnologice DESCRIERE - Proces tehnologic continuu care cuprinde urmatoarele tipuri de operatii : - manuale: ambalare, conditionare - auxiliare: receptie, manipulare. Materiile prime: Arnicae Flores - Flori de Arnica Materiale : a) ambalaje individuale (pungi hartie); b) ambalaje colective (cutii carton); Utilitati : apa curenta, energie electrica. RECEPTIE Materia prima se receptioneaza pe loturi, functie de provenienta si calitate, pe baza de buletin de analiza, bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materii prime, bon de consum in procesul de productie. Receptia calitativa se face prin verificarea urmatorilor parametri, conform S.T. nr. 32/2004 : - autenticitatea plantei; - umiditate; - continut in corpuri straine organice si minerale - continut in impuritati . CONDITIONARE - se indeparteaza impuritatile (parti din aceeasi planta, altele decat florile), corpurile straine organice si minerale. La sfarsitul operatiei se preleveaza probe din produsul vrac si se verifica indicii calitativi mentionati in specificatia tehnica a produsului. Rezultatele se inregistreaza in buletinul de analiza si trebuie sa se incadreze in limitele prevazute. Deseul nevalorificabil se distruge conform normelor in vigoare. AMBALARE - se pregatesc ambalajele, respectiv se preiau pe baza de bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materiale si se aduc in

sectia de ambalare. Se inscriptioneaza si/sau se eticheteaza ambalajul primar pungile cu numarul lotului si data fabricatiei. Se cantaresc in pungi de hartie, cate 50 g sau 100 g produs; se verifica prin sondaj cantitatea nominala a pungilor cu produs, apoi se introduc in ambalajul secundar de carton. Acesta se inscriptioneaza corespunzator, cu toate datele prevazute de specificatia tehnica a produsului. Se verifica marimea lotului, a esantionului analizat, ambalarea si etichetarea ambalajelor primare, secundare si colective. DEPOZITARE produsul finit se depoziteaza in incaperi curate, uscate, ferite de umiditate si caldura, bine aerisite. La finalizarea activitatii de productie se predau toate produsele rezultate din flux, produse finite, ambalaje ramase, deseuri la gestiunile respective si se incheie fisa de productie careia i se ataseaza toate buletinele de analiza intocmite si certificatul de calitate al lotului realizat. REGULI DE IGIENA - Spatiile de productie, mesele de lucru si obiectele utilizate pentru realizarea unei sarje de produs se elibereaza si se curata pentru eliminarea riscurilor de impurificare, contaminare sau confuzie cu materialele sau materiile prime necesare realizarii unui alt produs . PROTECTIA MUNCII - Se respecta regulile de protectia muncii specifice punctelor de lucru si disciplina de productie. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARTEMISIA ABROTANUM L. Denumire populara: Lemnul Domnului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Lemnul Domnului, Alima, Alimon, Focsor, Iarba lui Dumnezeu, Lamâita, Lemn Domnesc, Lemn dulce, Lemnul lui Dumnezeu, Lemnus, Lemnus verde, Pelin donesc, Rosmarin, Rosmalin, Rozmarin, Tiprus Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae(Compositae) Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae)

Caractere morfologice Arbust cu tulpina dreapta, foliata, puternic mirositoare care ajunge pana la 1 m inaltime; frunzele petiolate, pubescente pe fata inferioara, cele bazale de 2 ori penat-sectate, iar cele superioare 3fidate sau intregi; florile sunt dispuse in antodii mici, pedunculate, cenusii, aproape globuloase, flori galbene; inflorirea august-septembrie; fruct achena. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta aromatica si subspontana. Organe utilizate Compozitia chimica Dupa Duke s.a. frunzele acestei plante contin: glucide (quebrachitol), tanin, alcaloizi (abrotina), baze azotate (adenina, guanina), nucleozide (adenozina), acizi fenolici (acid cafeic, acid clorogenic), amine (colina), cumarine (izofraxidin,scopolina si scopoletina) si hidroxicumarine (umbeliferona). Uleiul volatil extras din frunzele acestei specii contine: 23,20 % metastenol, 12,27 % eucaliptol, 9,43 % a-terpinen, 9,23 % borneol, 7,88 % pcimen, 5,25 % camfen, 3,97 % ascaridol, 2,73 % camfen, 2,61 % drimenol, 1,34 % germacren D, 1,29 % terpinen-4-ol, 1,28 % longiverbenona, 1,01 % bornil acetat, 0,91 % r-terpinen, 0,83 % ß-cariofilen, 0,63 % cis- ß-terpineol, 0,60 % trans-piperitol, 0,59 % leden, 0,53 % apatchoulen, 0,50 % terpinolen, 0,45 % dehidroaromadendren si 0,40 % a-pinen (Burzo s.a., nepublicat). Detalii... Actiune terapeutica Extractele din tulpinile florifere tinere au actiune antiseptica, expectoranta, tonica, antihelmintica, vulnerara, stomahica si tonica. Importanta Aromatica si condimentara Utilizare Stimuleaza menstruatia, omoara viermii intestinali, stimuleaza digestia si functiile ficatului.

Uleiul volatil extras din frunze si tulpinile florifere este utilizat in parfumerie. Medicina umana, populara-uz intern - partea aeriana are proprietati expectorante, antifebrile si antiseptice; uz extern - tratarea ranilor, combaterea durerilor de picioare si durerilor de dinti. Medicina veterinara-uz intern - tratarea bronsitei la cai - uz extern - tratarea stomatitei la cai. Cultivare Planta reuseste in diferite soluri dar prefera solurile bine drenate si pozitiile insorite. Traieste mult si este mai rezistenta si mai aromata daca este crescuta pe un sol sarac. Tolereaza un pH de 6,37,6, iar plantele stabilizate sunt tolerante la uscaciune. Planta reuseste in gradinile maritime. Se asociaza bine cu varzoasele, de asemenea este bine de crescut in livada unde ajuta la reducerea atacului insectelor daunatoare. Semanatul se efectueaza in sera, la suprafata, la sfarsitul iernii - inceputul primaverii. Germinarea are loc in 1-2 saptamani la temperatura de 15oC. Plantulele se repica in vase individual, iar cand plantele au mai mult de 15 cm inaltime, se planteaza la locul definitiv la sfarsit de primavara, inceput de vara. Ca butasi se pot folosi butasi de lemn tanar de 8 cm lungime, in rasadnita, in mai sau butasi de lemn pe jumatate maturat, in luna iulie-august. Mod de cultivare: Despartirea tufelor sau inradacinarea butasilor cu 5-6 noduri, primavara; replantarea butasilor inradacinati toamna la distanta 70x50cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Varfurile ramurilor bine infrunzite, iulieseptembrie cu seceri sau cutite Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARTEMISIA ABSINTHIUM L. Denumire populara: Pelin Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Pelin alb, Iarba fecioarelor, Lemnul domnului, Pelin bun, Pelin de gradina, Pelin de Rusalii, Pelin negru,

Pelin verde, Pelinas, Pelinita, Pelini, Pilin, Piloniu, Polene, Polen de cel mare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta perena cu radacina lignificata; tulpina erecta, inalta de 60-120 cm, cilindrica, fin striata, suriu pubescenta, ramificata; frunzele suriu verzui pe fata superioara si albe pe cea inferioara, frunzele mijlocii si cele din partea inferioara a tulpinii sunt de 2 ori penat sectate, frunzele superioare sunt simple, sectate, trifoliate sau intregi; antodiile numeroase, globuloase, nutante, de 4-5 mm diametru, scurt pedicelate, grupate in panicul; hipsofilele involucrale sunt biseriate, cele externe lat ovatsubrotunde, receptacul paros; inflorirea iulieseptembrie; fructul achena lunga de 1,5 mm. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita; frecventa in zona de stepa-subetajul fagului, locuri ruderale, tufarisuri. Este o planta erbacee, perena, cu rizom 120 ramificat, cu tulpina aeriana inalta de 60 cm, cu frunze paroase, bipenat-partite sau sectate si cu flori grupate in calatidii alburii, de circa 3 mm diametru. Detalii... Organe utilizate sunt utilizate organele aeriene ale acestei plante pentru extragerea de principii amare, reprezentate de sesquiterpene de tip guaianolidic. Compozitia chimica Principiile amare sunt reprezentate de prezenta sesquiterpenelor de tip guaianic (absintina, anabsintina si artabasina), precum si de alti patru compusi: artamarina, artamarinina, artamaridina si artamaridinina. Plantele din specia Artemisia annua contin lactone sesquiterpenice, cum este

artemisinina (C15H22O5), care este utilizata pentru tratarea malariei. Frunzele de pelin mai contin: tanin, pigmenti flavonoizi (quercetina, artemitina), ß-caroten, vitamine (acid ascorbic, piridoxina, acid folic), acizi grasi, fitosteroli si substante minerale. Analizele efectuate de Vostrowsky s.a. (1981) la uleiului volatil etras din plantele de pelin provenite din Germania, au evidentiat existenta a 44 componenti. Ponderea a fost detinuta de ß-thujona (46,44 %), sabinil acetat (25,00 %), transsabinil (3,21 %), lavandulil acetat (2,78 %), athujona (2,76 %), sabinen (2,71 %), geranil propionat (1,43 %) si mircen (1,15 %). In cantitate mai mica de 1,0 % au fost identificati urmatorii componenti: 1,8-cineol, (Z)-3-hexenal, lavandulol, terpinen-4ol, a-pinen, p-cimen, geranil acetat, .-cadien, camfen, 1-octaen, a-copaen, a-terpineol, afelandren, .-terpinen, xilen, -humulen, cissabinen acetat, pulegon, linalool, ß-cariofilen, neril acetat, 1-nonanol, ß-pinen, trans-sabinen hidrat, cispiperitol, trans-piperitol, terpinolen, a-thujen, thujil alcool, borneol, cis-piperitil acetat, (E)- ßocimen, carvona, nerol, trans-piperitol acetat si aterpinen. Determinarile efectuate de Burzo s.a.(nepublicat) au precizat ca pricipalele substante din uleiul volatil extras din organele aeriene ale acestei specii sunt urmatoarele: a-pinen (41,65 %), mirtenil acetat (12,77 %), a-felandren (7,02 %), sabinen (6,68 %), thujona (4,60 %) si trans- ß-ocimen (4,60 %). Detalii... Actiune terapeutica Extractele apoase din frunzele si tulpinile inflorite de pelin au actiune: antihelmintica, antiseptica, antiinflamatoare, tonica, stomahica, emenagoga, colagoga, tonica si antitumorala. Importanta Medicinala, aromatica si condimentara

Utilizare Acestea pot fi utilizate pentru tratarea infectiilor insotite de febra, a bolilor de ficat, reumatismului, indigestiilor datorate cantitatii reduse de suc gastric si ca tonic amar, stimuland apetitul. Medicina umana populara - uz intern: florile si tulpinile florifere se foloseau sub forma de infuzie contra durerilor de stomac, contra frigurilor, viermilor intestinali, racelilor, reumatismului; uz extern - infuzia se foloseste pentru tratarea oxiurilor, rani purulente; decoctul se foloseste pentru tratarea luxatiilor, umflaturilor. Alte utilizari: Medicina veterinara - stimularea secretiilor gastrice si antiparazitar (vermifug si insecticid); In industrie se utilizeaza pentru prepararea vermuturilor si altor bauturi alcoolice (vin pelin, lichior de absint); Din tulpini se confectionau maturi (alungau purecii). Uleiul volatil se utilizeaza in industria parfumurilor, sapunurilor, detergentilor si ca ingredient pentru bauturile alcoolice de tip bitter. Cultivare Pelinul reuseste pe orice tip de sol, dar prefera locurile sarace, uscate, mai calde, insorite (dupa altii umbrite). Plantele stabilizate sunt foarte rezistente la uscaciune, au o viata lunga si devin mai aromate crescute fiind pe un sol uscat, sarac. Tolereaza un pH de 4,8-8,2. Este o planta potrivita in asociere cu morcovul. Semanatul se face la suprafata, in sera, la sfarsit de iarna, inceput de primavara. Germinarea dureaza 2-26 saptamani la circa 15oC. Se repica in vase individuale, plantarea afara se poate face in cursul verii sau se tin in vase in rasadnite reci pe parcursul iernii, urmand a se planta afara primavara. Se poate proceda si la inmultirea prin butasi in rasadnita rece in iulie-august, sau divizarea in primavara ori toamna. Mod de cultivare:

Semanat direct in camp, cu semanatoarea pt. seminte mici, toamna, 2-3 kg/ha, adancime de semanat = max 0,5 cm, distanta intre randuri: 0,5 cm; se recomanada folosirea unei plante indicatoare (salata). Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba sau fruze, cu cositori mecanice sau manual, atunci cand 50-70% din flori sunt inflorite Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARTEMISIA ANNUA L. Denumire populara: Nafurica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Pelinita, Buruiana de tara, Coada raiului, Dragun, Drahun, Hanus, Lemnisor, Lemnul Domnului, Lemnul Maicii Domnului, Lobojana, Malin, Mateluta, Maruna, Matura beciului, Matura Maicii Preciste, Matura împaratului, Matura raiului, Matura turceasca, Maturica, Maturica mirositoare, Maturice, Maturisca, Maturita, Maturita Maicii Domnului, Maturoiul raiului, Mândra, Nafurica, Nazdravan, Parul Maicii Domnului, Ploita, Poala Maicii Preciste, Rujmalin, Rujmelin, Salata împarateasca, Sdranon, Smirna, Tarcon, Tamâioara, Tamâita, Tiprus, Untdelemnita, Vetricica, Zdrahun Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae(Compositae) Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta anuala, glabra in intregime; tulpina dreapta, inalta de 50-150 cm; frunzele tulpinale lat triunghiulare, de 2-3 ori penat sectate, cu ultimele segmente ale frunzelor liniar-lanceolate; florile sunt dispuse in antodii nutante, globuloase, mici, iar acestea sunt dispuse in panicule alungite; inflorirea iulie-septembrie; fruct achena. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita; sporadica in zona de stepa-etajul fagului, locuri ruderale. Organe utilizate

Se utilizeaza in scop medicinal organele aeriene, care contin lactone sesquiterpenice. Compozitia chimica Organele aeriene ale acestei specii contin: Lactone sesquiterpenice: artemisinina, artemisina, annulid, arteannuin-A, arteannuin-B, arteannuin-C, arteannuin-D, arteannuin-E, arteannuin-F, arteannuin-G, acid arteannuic. Substante volatile: 60,20 % artemisia cetona, 13,77 % eucaliptol, 9,19 % alfapinen, 3,46 % artemisia alcool, 2,39 % sabinen, 1,23 % germacren D, 1,07 % pseudopinen, 0,79 % beta-cariofilen, 0,73 % alfa-terpineol, 0,72 % beta-pinen,0,71 % verbenona, 0,56 % artemisia trien, 0,55 % izopinocarveol, 0,50 % lavandulol, 0,34 % terpinen-4-ol, 0,29 % beta-farnesen, 0,26 % cisbetaterpineol, 0,23 % etilmetilbutirat, 0,19 % propil metilbutirat, 0,17 % benzil izovalerat, 0,14 % rselinen, 0,10 % r-muurolen (Burzo s.a., nepublicat). Monoterpene: santolinatrien, triterpene: baurenol, beta-arteannuan, sesquiterpene: ylangen, deoxiarteannuin B, deoxiartemisinin B, acid norannuic, silfinen. Xantone: capillen (1,3,6,7-tetrahidroxixantona). Pigmenti: 3,5-dihidroxi-6,7,3',4'tetrametoxiflavona, 5,7-dihidroxi-3,6,3',4'tetrametoxiflavona (bonanzin), 5,2',4'-trihidroxi6,7,5'-trimetoxiflavona, 5,7,8,3'-tetrahidroxi-3,4'-dimetoxiflavona, 6,7,3trimetoxiflavona (circilineol), 6,6,3',4'tetra-0metil-quercetagetin, 6-metoxikampferol, 6metoxikampferol-3-0-glucozid, 5-hidroxi3,6,7,3',4'-pentametoxiflavona (artemetin), quercetina, quercetin-3-0-glucozid, quercetagetin 6-methyl ether (patuletin), quercetagetin-3-metileter, quercetagetin-4'-metileter, quercetagetin-3,6dimetil eter (axilarin), quercetagetin-3,4'dimetileter, quercetagetin 3,7,3'-trimetil eter (crizosplenol C), quercetagetin 3,6,7,3'-tetramethylether (crizosplenetin), quercetagetin-6,7,3',4'tetrametileter, patuletin-3-0-glucozid, izoquercitrin, izoramnetin, kampferol, kampferol-3-0-glucozid,

luteolina, luteolin-7-metil-eter, luteolin-7-0glucozid, ramnetin, ramnocitrin, casticin, eupatorin, penduletin. Alti componenti: acizi monoterpenici (ascaridol), alcooli (artemisia alcool), cetone (artemisia cetona), aldehida cinamica (maalien), cumarine (scoparona, scopoletina, tomentina), acizi grasi (acid oleanolic), steroli ( beta-sitosterol, stigmasterol), hidrocarburi (tetratriacontan), compusi fenolici (annfenona). Detalii... Actiune terapeutica Extractele obtinute din organele aeriene au actiune: alergenica, analgezica, anestezica, antihelmintica, antialergica, antialzheimera, antiasmatica, antibacteriana, anticancerigena, anticataractica, antidermatitica, antidiuretica, antigripala, antihipertensiva, anti HIV, antimutagena, antioxidanta, antiseptica, antitumorala, antivirala, cancerpreventiva, cicatrizanta, citotoxica, diuretica, hipotensiva, imunostimulanta, insectifuga, laxativa, parfumanta, fitohormonala, sedativa, toxica, tumorigena Importanta Aromatica, toxica Utilizare Planta are miros aromatic puternic si se foloseste ca insectifug. Extractele se folosesc pentu tratarea malariei, scaderea febrei si oprirea sangerarilor. Semintele sunt utilizate pentru tratarea aerofagiei si a indigestiilor. Cultivare Este o planta care creste usor in soluri neutre sau usor alcaline, preferand poziiile insorite. Are o viata mai lunga, eest mai rezistenta si ai aromatica daca este crescuta pe soluri sarace, uscate. Este o planta anuala, cu crestere foarte rapida, extrem de viguroasa si lbera de boli si daunatori. Plantele mature raspund cu succes stimulului fotoperiodic si infloresc la circa doua saptamani dupa ce a avut loc inductia florala.

Semanatul se realizeaza primavara in rasadnita rece, primavara tarziu sau inceputul verii, sau in situ in cursul primaverii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARTEMISIA DRACUNCULUS L. Denumire populara: Tarhon Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Dracon, Matricea, Taracon, Tarahon, Tarcan, Tarcon, Tarcum, Târhana Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta perena de 60-120 cm inaltime; tulpina ramificata cu ramuri ascendente, glabre, foliate, ramificate; frunzele tulpinale liniar lanceolate, glabre cu margine intreaga sau rar slab serata, cu gust acrisor si miros aromatic; antodii numeroase, mici, scurt pedicelate, nutante, lungi de 3-4 mm, cu flori putine; hipsofilele involucrale imbricate, florile centrale galbui; inflorirea augustseptembrie; fructe achene foarte mici, fara papus. Ecologie si raspandire Specie cu cerinte moderate fata de umiditate, nu suporta excesul de apa in sol, cultivata ca planta aromatica si medicinala. Organe utilizate Se utilizeaza organele aeriene ale acestei plante care contin uleiuri volatile cu compusi aromatici fenilpropanici. Compozitia chimica Planta proaspata contine aproximativ 0,3 % uleiul volatil. Analiza compusilor volatili extrasi prin hidrodistilare din radacinile acestei specii a permis sa se evidentieze prezenta urmatoarelor substante: 43,34 % sabinen, 24,92 % metil eugenol, 11,91 % ß-cis-ocimen, 4,36 % ß-trans-ocimen, 2,90 % citronelil acetat, 2,70 % terpinolen, 2,59 % pseudopinen, 1,85 % cis-alloocimen, 0,86 % 4-

terpineol, 0,77 % a-terpinen, 0,51 % a-pinen, 0,44 % limonen si 0,11 % anetol (Burzo s.a., nepublicat). Compopzitia uleiului volatil a variat in functie de provenienta palantelor. Detalii... Actiune terapeutica Extractele obtinute din acasta planta au actiune antiscorbutica, diuretica, digestiva, stimulenta, febrifuga, hipnotica, vermifuga si diuretica. Importanta Medicinala, aromatica si condimentara Utilizare Se foloseste pentru prevenirea oboseli, stimularea apetitului si ca diuretic. In mediciaa umana, populara se utilizeaza partile aeriene ale plantei, ca stimulente digestive, diuretice, boli de ficat, reumatism, rinichi. Alte utilizari: In alimentatie se folosesc frunzele si tulpinile tinere, pentru aromatizarea diferitelor preparate, a muraturilor si bauturilor. In industrie - utilizat in industria alimentara pentru condimentarea unor conserve de legume si carne, muraturi. Cultivare Tarhonul creste usor pe soluri cu pH neutru sau usor alcalin, preferand pozitiile insorite Are pretentii reduse fata de temperatura, rezista chiar la -25 -30 oC. In privinta umiditatii are cerinte moderate, dar permanente, de aceea necesita irigarea prin aspersiune. In conditii de seceta si temperatura ridicata productiile scad, lastarii isi pierd din fragezime, se lignifica, devin prea picanti. Se inmulteste aproape exclusiv pe cale vegetativa, prin butasi, drajoni sau despartirea tufelor si foarte rar prin seminte (semanat la suprafata, in sera, la sfarsit de iarna, inceput de primavara). Despartirea tufelor se face cu usurinta primavara sau toamna, cu plantarea directa in pozitia permanenta, dar se prefera plasarea in vase si mentinerea in rasadnite reci pana la inradacinare. Butasirea se poate efectua primavara tarziu, prin recoltarea de

tulpini tinere de 10-15 cm lungime, plasarea in locuri umbrite in sera sau rasadnita rece, urmand plantarea la locul definitiv dupa o buna inradacinare. Mod de cultivare: - Semanat direct in camp cu semanatoarea SUP, 2,53 kg samanta/ha, si cu planta indicatoare; distanta intre randuri : 62,5 cm, iar adncimea: 0,3-0,5 cm, rasad produs in strat rece 0,3 kg samanta pentru 80-100mp necesar pentru 1 ha cultura - Vegetativ, prin despartirea tufelor si replantarea burasilor cu 4-5 noduri, distanta plantare: 25-30 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu secera sau cositori mecanice, la inflorit deplin Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARTEMISIA PONTICA L. Denumire populara: Pelinita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Pelinita, Iarba Sf. Sofia, Pelenita, Pelin, Pelin mic, Pelinita mielului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae(Compositae) Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta perena; tulpina dreapta, la baza nefoliata, inalta de 40-80 cm; frunzele lat ovate, de 2 ori penat sectate, pe fata superioara verzi pubescente si suriu tomentoase pe fata inferioara; florile galbene sunt dispuse in antodii nutante, globuloase, pedicelate, dispuse in panicule inguste; inflorirea august-septembrie; fruct achena de circa 1 mm lungime. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, subtermofita, halofila facultativa; frecventa in zona de stepaetajul gorunului, pajisti slab saraturate.

Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Planta contine: ulei volatile, inulina, principii amare, tanin, pigmenti flavonoizi, ,poliacetilene, cumarine si hidroxicumarine. Dintre flavonoizii mai rar intalniti s-a constatat prezenta esterilor apigeninei - 7-O-metilati- si 4,7-di-O-metil-esterilor. Bos s.a. (2005) a detrminat urmatoarea compozitie a uleiului volatil extras din aceasta specie provenita din Bulgaria: monoterpene (36.7 %), din care 1.8-cineol (14.1 %) si camfor (13.9 %), terpinen-4-ol (3.0 %), sabina cetona (1.5 %), dehidro sabina cetona (1.3 %), si Z-sabinenhidrat. In fractia sesquiterpenica (1.0 %) s-a identificat prezenta: 7H-a-silfiperfol-5-enului (0.7 %), impreuna cu silfin-1-enul (urme) precum si a silfiperfolen izomerilor: 7H-a-silfiperfol-5-en, silfiperfol-5en-3-ol C (9.7%), silphiperfol-5-en-3-one B (0.7%), silphiperfol-5-en-3-yl acetat A (1.0 %). Actiune terapeutica Antiseptica, antiinflamatoare, insecticida. Utilizare Combaterea insectelor Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ARTEMISIA VULGARIS L. Denumire populara: Pelinarita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Iarba barboasa, Maturi, Maturita, Muna boerului, Pelin, Pelin de câmp, Pelin pasaresc, Pelin sterp, Pelin sterp negru, Pelinita neagra, Pelinul calului, Stir negru, Vetricel Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta perena; radacina ramificata; tulpina inalta de 50-150 (200) cm, striata, adeseori rosiatica, glabra de obicei, ramificata, foliata; frunzele

discolore, de culoare verde inchis pe fata superioara si glabre, si alb tomentoase pe fata inferioara, obovate, frunzele inferioare dublu penat sectate, iar cele mijlocii si superioare sunt penate cu baza auriculata; antodii numeroase, lungi de 3-4 mm si 2-3 mm in diametru, grupate in panicul; foliolele involucrale lanceolate, albicioase, cu o dunga verde pe fata inferioara; florile centrale galbene, uneori rosiatice; inflorirea iunieseptembrie; fructele achene cilindrice, subtiri. Ecologie si raspandire Specie mezofita, frecventa in zona de stepasubetajul fagului, zavoaie, tufarisuri, locuri ruderale. Organele utilizate de la aceasta specie sunt florile recoltate inainte de desfacerea capitulelor, frunzele recoltate in lunile iulie octombrie si radacinile recoltate in luna octombrie. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Compozitie chimica a organelor aeriene aeriene este urmatoarea: glucide (0,8 1,1 %), quebrachitol, lipide (0,8 6,3 %), proteine (5,2 40,9 %), uleiuri volatile, diterpene (absintina, anabsintina, vulgarol), triterpene (a-amirina), sesquiterpene proazulenice (artabsina), sesquiterpene (cadineol, vulgarin), alcool sesquiterpenic (spatulenol), lactone sesquiterpenice (santonina, vulgarin, tauremisin), taninuri, acizi organici, inulina, vitamine (acid ascorbic, niacina, tiamina, riboflavina), steroli (stigmasterol, ß-sitosterol), substante minerale. Organele aeriene contin flavone cum este artemisetina, flavone tetra-O-substituite cum sunt: hispidulin, cirsimaritin, isoscutellarein (salvitin), pilloin, flavone penta-O-substituite ca: nepetin, cirsiliol, jaceosidin, nepetin, jaceosidin, cirsilineol, eupatilin, selgin, tricin, flavone hexa-Osubstituite ca: nobiletin, arcapilin, tabularin, flavonoli tri-O-substituiti ca: isokaempferide, ermanina, flavonoli penta-O-substituiti ca: areneol,

vogeletina, eupalitina, rhamnetina, araneosol, axillarina, eupatolitina, spinacetina, chrysospenol D, jaceidina, bonanzina, eupatoretina, artemetina, ternatina. Flavanonele sunt reprezentate de: pinocembrina, flavanonele de: naringenina, sakuranetina, isosakuranetina, eriodictiol, homoeriodictiol, iar flavonolii de artemisetina Dihidroflavonolii sunt reprezentati de: aromadendrina, dihidroisorhamnetina, padmatina, 3acetil padmatina. Dintre pigmentii carotenoizi a fost identificata prezenta ß-carotenului. Uleiurile volatile sunt produse de perii secretori situati in epiderma superioara. Michaelis s.a. (1982) au analizat uleiurile volatile extrase din florile de Artemisia vulgaris in care au identificat prezenta a 55 componenti. In cantitate mai mare s-a determinat sabinenul (15,88 %), mircenul (13,67 %), 1,8-cineolul (9,75 %), ßcubebenul (6,00 %), d-guaenul (3,41 %) si vulgarolul (2,17 %). In concentratie mai mica de 2,0 % din totalul componentilor au fost determinate urmatoarele substante: terpinen-4-ol, camfor, .-terpinen, .-elemen, campfen, ß-pinen, athujen, a-pinen, trans-sabinen hidrat, p-cimen, a-terpinen, borneol, (E)- ß-ocimen, ßcariofillen, terpinolen, d-cadien, metil-eugenol, aterpineol, .-cadien, decanal, isoborneol, ahumulen, aromadendren, ß-elemen, perilaldehida, a-terpinil acetat, boril acetat, cis-piperitol, mirtenol, cuminaldehida, a-fellandren, cis-sabinen hidrat, geranial, nonanal, perillen, allo-aromadendren, a-copaen, acubeben, nonadien-3-ona, tolualdehida, undecanal, limonen, (Z)- ß-ocimen, carvona, izopiperitona, carvacrol, geranil acetat, metil chavicol si neril acetat. Burzo s.a. (nepublicat) au constatat ca principalii componenti din uleiul volatil extras din organele aeriene ale speciei Artemisia vulgaris sunt: germacren D (41,46 %), ß-Cariofilen 11,49 %), fitol (8,66 %), mircen (7,68 %), a-cariofilen

5,76 %, a-bergamoten (4,87 %), a-pinen (3,54 %), relemen (2,96 %), ß-selinen (1,71 %), .-cadinen (1,52 %), farnesen (1,39 %), a-cadinol (1,12 %), transbergamotol (0,99 %), camfen (0,95 %), acopaen (0,94 %), ß-pinen (0,82 %) si cariofilen oxid (0,72 %). Milhau s.a. (1997) au constatat ca hidrodistilatele obtinute din frunzele si tulpinile de Artemisia vulgaris are activitate antimalarica determinata de Plasmodium falciparum. Solutiile cu concentratia de 0,15 1,0 mg/ml au inhibat cresterea parazitului cu 50 %, dupa 24 72 ore. Extractele se folosesc pentru obtinerea de produse farmaceutice, veterinare si cosmetice. Detalii... Actiune terapeutica Extractele au actiune: antispasmodica, antiseptica, stomahica, colagoga, carminativa, digestiva, diuretica, expectoranta, hemostatica, febrifuga si tonica. Importanta Utilizare Se utilizeaza in perioadele de convalescenta, pentru stimularea poftei de mancare, digestie, epilepsie, dureri, gripa, ulcer, voma, pentru stimularea functionarii vezicii biliare etc. In medicina umana, populara, pentru uz intern, se folosesc partile aeriene ale plantei sub forma de infuzie, pentru stimularea digestiei, stimularea functiei hepatice; Pentru uz extern planta proaspata se pune in incaltamintea excursionistilor impotriva transpiratiei si oboselii picioarelor iar decoctul se foloseste pentru combaterea reumatismului. In alimentatie se foloseste sub forma de condiment, pentru friptura de porc si gasca. Alte utilizari: Medicina veterinara utilizeaza infuzia din planta uscata, pentru tratarea indigestiilor si ca stimulent al secretiei gastrice. Plantele se utilizeaza pentru confectionarea de maturi. Cultivare

Este o planta care creste cu usurinta pe soluri bine drenate, neutre sau usor alcaline (pH variind de la 4,8 la 8,2). Are o durata mare de viata, este mai rezistenta si mai aromata daca creste pe un sol uscat, sarac plantele stabilizate sunt tolerante la uscaciune. Pelinarita este o planta agresiva si invaziva, inhiband cresterea plantelor vecine ca urmare a actiunii substantelor secretate de radacinile sale. Se seamana la suprafata la sfarsitul iernii inceputul primaverii, in sera, asigurind substratului permanent umiditate corespunzatoare. Se repica in vase individuale sau daca au o crestere suficienta plantele se planteaza la locul definitiv in vara, altfel se cresc in rasadnite reci pentru prima iarna si se planteaza afara primavara. Divizarea tufelor se poate efectua primavara sau toamna. De asemenea se pot pregati butasi din tulpini tinere, de 1015 cm lungime, primavara tarziu, plasare in sera sau rasadnita rece usor umbriti si plantarea afara in momentul cand sunt bine inradacinati. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ASARUM EUROPAEUM L. Denumire populara: Pochivnic Sinonime stiintifice: A.officinale Mnch.Meth. Alte denumiri populare: Piperul lupului, Buba inimii, Buruiana frigurilor, Buruiana de atac, Chparus, Chiperul lupului, Dafin mic, Ficatea, Lingura popii, Nejtnica, Pasulica, Piparus, Pochilnic, Pohionic, Pochipnic, Pochitnic, Pohâvnic, Popionic, Popâlnic, Popitnic, Popivnic, Popâvnic, Popovnic, Potihnic, Potivnic, Pribolnic, Trierei, Tulipin, Urechea hârtului, Urechea omului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Aristolochiales Familia: Aristolochiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu rizom tarator, ramificat; tulpina scurta (4-10 cm), acoperita la baza de 2-3

catafile brune; frunze aproape opuse cu limb reniform, lung petiolate, pieloase, hibernante, verziintunecatlucitoare pe fata superioara, palidverzui cu nuante rosiatice; flori terminale, solitare, pedunculate, cu miros de piper; perigonul petaloid, brun-verzui, paros la exterior, intunecat-purpuriu la interior; inflorirea in martie-mai; fruct de tip capsula, paros, cu putine seminte in fiecare loja, alungite, cenusii cu un apendice cordiform, adancite in forma de luntre. Ecologie si raspandire Specie mezofila, sciadofila, euriterma, slabacidofila, indicatore de soluri bogate in humus, intalnita frecvent in paduri de foioase din zona de silvostepa pana in etajul fagului. Se utilizeaza in scop medicinal rizomii si radacinile acestei specii. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Radacinile contin alcaloizi (azarona, transazarona), alantoina, ulei volatil (transizoeugenol, trans-izoelemicina, pinen, acetat de bornil, azaraldehida, diazarona). Actiune terapeutica Extaractele au actiune emetica, cicatrizanta tranchilizanta, tonica si stimulanta. Uleiul volatil stimuleaza secretiile nazale. Importanta Toxica Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea afectiunilor la ochi si gat si degajeaja caile respiratorii. Alte utilizari: Medicina umana (populara): rizomul, radacina fierte, luate impotriva tusei, a durerilor de stomac, a durerilor de cap, pentru combaterea viermilor intestinali, tratarea tuberculozei, imptriva frigurilor.. Medicina veterinara (populara): planta in intregime tocata, amestecata cu ovazul - pentru tratarea astmului la cai.

Obiceiuri: cules, impreuna cu iedera, iarba mare pentru spalatul pe cap. Toxicitate Azarona ingerata, are efect toxic. Cultivare Planta prefera solurile bogate, umede, neutre catre acide, din paduri sau pozitiile umbrite din gradini. Rezista la temperaturi joase de cel putin -15oC. Se autoinmulteste prin seminte, daca se creste in pozitii corespunzatoare. Semanatul se recomanda a se efectua vara, in rasadnita rece, imediat ce semintele s-au maturat. Pentru semintele pastrate se impune o stratificare la rece pentru 3 saptamani si semanatul se va efectua la sfarsitul iernii. Germinarea dureaza de obicei primavara 1-4 sau mai multe saptamani, la temperatura de 18oC. Se repica in vase individuale, se cresc plantele in locuri usor umbrite in sera pentru cel putin prima lor iarna. Plantarea afara se face cand plantele au o vigoare suficienta, respectiv la sfarsit de primavara. Divizarea tufelor poate fi efectuata primavara sau toamna, dar pentru ca procesul de crestere este lent, se recomanda mentinerea in sera in locuri usor umbrite pana cand cresterea se demonstreaza a fi suficient de puternica. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ASPARAGUS OFFICINALIS L. Denumire populara: Umbra iepurelui Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Sparanghel, Asperag, Coasta dracului, Coasta vrasmasului, Iepurel, Par, Ragila pamântului, Sparang, Sparanga, Sparanghel bun, Sparangin, Sparga, Sparanga, Sperenghea, Sperghea, Sperghie, Umbra cucului, Umbra iepurelui Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Lilidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Asparagoideae Caractere morfologice

Este o planta cu rizom scurt, cu tulpini aeriene ramificate, frunze reduse la scvame avand la axila flori, din care se formeaza bace mici. De la aceasta planta se utilizeaza in scop medicinal tulpinile, rizomul si radacinile. Ecologie si raspandire Specie intalnita sporadic din zona stepei pana in etajul gorunului, in tufarisuri, pajisti, zone nisipoase; mezoxerofila. Organe utilizate Compozitia chimica Principalii componenti din rizomul si radacinile acestei specii sunt: glucide (fructoza, zaharoza, inulina, fructanii, mananii), aminoacizii (tirozina, arginina), lipide, acizii organici (acid succinic), steroli ( ß-sitosterolul), saponine (sarsasapogenina, acidul asparagusic), doi gilcozizi cu gust amar (officinalisnin I si II), noua glicozizi steroidali (asparagozid A...I), pigmenti flavonoizi (kampferolul, quercetina, rutina), aminoacizi (asparagina, tirozina). In tulpinile (lastarii etiolati) acestei specii au fost identificati urmatorii componenti: lipide (0,10 %), proteine (1,5 %), glucide solubile (2,90 %) din care: glucoza (0,32 %), fructoza (0,67 %) si zaharoza (0,18 %), polifructozani (sinistrina). Au mai fost identificati: pentozani (0,23 %), hexozani (0,19 %), celuloza (0,75 %) si pectine (0,40 %). Continutul in substante minerale a variat intre 0,54 si 0,80 %. In 100 g tulpini a fost determinat urmatorul continut in elemente minerale: 207 mg potasiu, 53 mg clor, 46 mg fosfor, 21 mg calciu, 20 mg magneziu, 4 mg sodiu si 1 mg fier. Acizii care au fost determinati in tulpinile acestei specii sunt: acidul malic (95 mg/ 100 g) acidul citric (60 mg/ 100 g), acidul chinic (39 mg/ 100 g) si acidul succinic (8 mg/ 100 g). Fitosterolii sunt reprezentati de ß-sitosterol (14 mg/ 100 g), stigmasterol (4 mg/ 100 g) si campesterol (1 mg/ 100 g). Pigmenti carotenoizi identificati in tulpini sunt: a-carotenul, ß-carotenul si zeaxantina.

Dintre pigmenti flavonoizi au fost identificati: cianidin-3-monoglucozid, cianidin-3-ramnoglucozid, cianidin-3,5-diglucozid, cianidin-3ramnozilglucozilglucozid, peonoidin ramnozilglucozid. In 100 g tulpini au fost detrminate urmatoarele cantitati de aminoacizi: arginina (0,11 %), histidina (0,03 %), izoleucina (0,06 %), leucina 0,08 %), lizina (0,08 %), metionina (0,02 %), fenilalanina 0,06 %), treonina (0,05 %), triptofan (0,02 %), valina (0,09 %). Continutul in vitamine al tulpinilor variaza astfel: acid ascorbic (21 mg/ 100 g), acid pantotenic 0,62 mg/ 100 g), riboflavina (0,12 mg/ 100 g), tiamina (0,11 mg/ 100 g), nicotinamida (1,00 mg/ 100 g) acid pantotenic (0,62 mg/ 100 g), piridoxina (0,06 mg/ 100 g) si acid folic (0,09 mg/ 100 g). Au mai fost identificati urmatorii compusi: Sapogenine: sarsapogenina, diosgenina. Acilfloroglucinoli: filicina a si filicina b. Saponine: asparagozid, asparasaponina, diosgenin, jamogenin Compusi benzenoizi: 4-vinilguaiacol, 4-vinilfenol Analiza compusilor volatili extrasi prin hidrodistilare din tulpinile de Asparagus a permis identificarea urmatoarelor substante: 1-hexanol (13,08 %), limonenul (5,94 %), elemolul (4,73 %) si hexanalul (2,01 %). In concentratie mai mica de 2,0 % au fost determinate urmatoarele substante: nerolidolul, ß-eudesmolul, 3-metilbutanolul, tridecanalul, acidul tridecanoic, linaloolul, geranialul, (E,E)-2,4-decadienalul, 3,3-dimetil butanolul, aterpineolul, acidul hexanoic, 1,2dimetoxibenzenul, neralul, 2,6-di-tert-butil-pcresolul, metil eugenolul, borneolul, vanilina si terpinen-4-olul. (Liangfeng s.a., 1993) Miller s.a. (1991) au identificat in extractul metanolic obtinut din radacinile proaspete de Asparagus o fractie bogata in acid cafeic cu un rol potential allelochimic. Hartung s.a. (1990) au identificat si prezenta acizilor ferulic,

izoferulic, malic, citric si fumaric. Cel mai activ component s-a dovedit a fi acidul metilendioxicinamic. Actiune terapeutica Extractele au proprietati laxative, sedative, antispasmotice, diuretice, hipotensive si sporesc cantitatea de apa eliminata din organism. Importanta Alimentara Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea inflamatiilor tractului urinar, cistitelor, a reumatismului, hipertensiunii si cancerului, prin consumul ca atare al radacinilor, sub forma de suc, infuzii sau tinctura. Acidul ferulic inhiba ciupercile micoritice ceea ce reduce cresterea plantelor. Cultivare Planta creste pe orice sol de gradina, dar prefera terenul nisipos bine drenat si cu pozitie insorita, cu un pH de 6,5 sau mai mare, tolerand valori cuprinse intre 4,3 si 8,2. Este potrivita in asociere cu tomatele, este repelenta pentru nematozi. Semintele se imbiba in apa incalzita timp de 12 ore si apoi se seamana in primavara sau imediat ce s-au maturat toamna de vreme in sera. Germineaza in circa 3-6 saptamani la 25oC. Se repica in vase individuale, se cresc in sera pentru prima iarna, intr-o pozitie insorita. Plantarea afara se efectueaza primavara tarziu sau vara de vreme. Se poate practica divizarea tufelor primavara de vreme imediat ce plantele au inceput sa ceasca. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ASPERULA ODORATA L. Denumire populara: Vinarita Sinonime stiintifice: Galium odoratum (L.) Scop. Alte denumiri populare: Mama padurii, Asprisoara, Avirufa, Buruiana muscului, Buruiana de perit negru, Cucuruz de padure, Dumbravnic, Floarea padurii, Muma padurii, Sculatoare, Sânziene de padure, Sânjuane de padure, Sânziene, Sânzuiene de padure, Tamâioasa, Vinarie, Vinarita, Vinerita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta

Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Rubiales Familia: Rubiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu rizomi lungi, subtiri, repenti. Tulpinile inalte de 15-25 cm sunt 4-unghiulare, glabre. Frunzele inferioare dispuse cate 6 intr-un verticil aparent (impreuna cu stipele asemanatoare), cele mijlocii si superioare cate 89, sunt lanceolat-eliptice, uninervate, cu varful mucronat, pe margini si pe dos, in dreptul nervurii mediane scurt si aspru ciliate. Florile grupate in cime laxe au corola alba, campanulata, cu 4 lacinii. Fruct mericarpic cele 2 mericarpii sferice, acoperite cu sete uncinate, rigide, albe Ecologie si raspandire Frecventa din zona padurilor de stejar pana in etajul fagului in paduri, zavoaie; specie sciadofila, mezotrofa, mezofila. Organe utilizate Organele utilizate de la aceasta specie in terapeutica radix, herba. Compozitia chimica melilotosida, 0,3 % iridoide (asperulozida, monotropina, scondozida si acid desacetilasperusosidic), ulei volatil (linalol, borneol, anetol, tuiona, mentona, carvona, ß-ionona, benzaldehida, alcool benzilic, timol, 8-hidroxilinalol, dihidroactiniolida etc), acizi fenilacrilic, fenolcarboxilic, cafeic, p-cumaric, p-hidroxibenzoic, galic, antrachinone. Actiune terapeutica Capilaroprotectoare, antiinflamatoare (in vivo. administrarea a 12,5 50 mg /kg corp de cumarine accelereaza resorbtia edemului indus experimental la sobolan, caine. Aceasta actiune se explica prin efectul antiinflamator, antiexudativ si limfocinetic rezultate ale unui efect capilaroprotector), 50-100 mg /kg corp cumarine administrate diminua spasmul si crampele induse de pentetrazol si hidrazida, acid isonicotinic. Importanta

Medicinala Utilizare Sub forma de sirop ca aromatizant (nu trebuie sa depaseasca 5 mg/L de cumarina); pentru afectiuni respiratorii, gastro-intestinale, renale, venoase, hemoroizi, tulburari circulatorii. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Utilizarea ocazionala a asperulei ca aromatizant nu induce risc toxic acut sau cronic comparativ cu planta consumata; cumarinele sunt responsabile de toxicitate ( in vivo. administrarea de 0,60,8g la caine, 5g la oaie si 5g la cal determinaaa astenie, diminuarea reflexelor si functionabilitatea aparatului respirator ducand la moarte; la om 4g de cumarina determina aparitia de vomismente, dureri de cap, vertij, iar la administrare cronica de cumarine apar necroza si tumorile hepatice. Comisia E nu recomanda utilizarea in terapeutica Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp vara tarziu sau primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, frunze Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ASTER NOVAE-ANGLIAE L. Denumire populara: Stelita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Sapunele, Dumitras, Floarea Sf Marii, Pocroava, Salba moale, Salcioara, Scânteiute, Stele chineze, Vinetele Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Planta perena cu rizom repent; tulpina este erecta, inalta de pana la 150 cm, paroasa, ramificata in partea superioara, frunzele alungit lanceolate, cele

superioare sesile cu baza cordata si amplexicaula, iar cele bazale sunt ingustate intr-un petiol scurt, marginea frunzei intreaga; antodiile sunt numeroase, mari de 2-4 cm diametru, dispuse in racem corimbiform sau paniculiform, inflorescenta este glanduloasa; hipsofilele involucrale au varful ascutit; florile centrale sunt galbene iar cele marginale violete, albastre-rosietice; inflorirea iunie-septembrie; fruct achena paroasa cu papus alburiu-rosietic. Ecologie si raspandire Cultivata ca planta ornamentala. Este o specie perena, prevazuta cu un rizom si cu o tulpina cu inaltimea de 1 1,5 m, ramificata in partea superioara. Frunzele lanceolate sunt alterne, florile au culoare albastru-violaceu sau albastru-rosiatic formand inflorescente numeroase cu diametrul de 2 4 cm. Fructul este o achena. Organe utilizate in scop tinctorial se utilizeaza partea superioara a plantei, recoltata in perioada infloririi. Compozitia chimica Petalele florilor sunt colorate de cianidin, delfinidin si pelargonidin 3-glucozizi, precum si de cianidin, delfinidin si pelargonidin 3,5diglucozizi. Plantele contin urmatorii pigmenti: delfinidina, cianidina sau/ si pelargonidina, antocianidine metilate, glicozizi ai antocianidinelor acilati, quercetin sau/ si kampferol, metilflavonoli, flavonoli oxigenati, metilflavonoli, flavonoliglucozizi acilati, flavonol sulfati dihidroflavonoli, apigenina sau/ si luteolina, metilflavone, flavone oxigenate, flavone glicozilate si acilate, flavanone. Cglicozilflavonoizi, izoflavone, proantocianidine, calcone, aurone, dehidrocalcone, benzil /allil flavonoizi si C-metilflavonoizi. Dintre antociani a fost pusa in evidenta prezenta mirtilidin-3-glucozidului (alteina). Actiune terapeutica Extractele din radacina au efect analgezic, expectorant si febrifug si se utilizeaza pentru tratarea durerilor, febrei, diarei si a cataractei. Importanta

Utilizare Cataplasmele din radacini se folosesc pentru tratarea durerilor, febrei si a diarei. Alte utilizari: Extractele hidrosolubile sunt utilizazta pentru colorarea lanii in nuante galbene: galben bruni, kaki si gri inchis. Culoarea galbena se obtine prin mordarea lanii cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsirea acesteia cu extractul obtinut din partea superioara a plantei. Daca lana se retrateaza ulterior cu o solutie de sulfat de cupru, se obtine culoarea kaki, iar daca retratarea se face cu sulfat feros, se obtine culoarea gri-inchis. Cultivare Plantele reusesc in cele mai variate soluri de radina, dar le prefera pe cele cu un bun grenaj, care au umiditate suficienta, bogate, cu pozitie insorita, dar chiar zone partial umbrite. Tolereaza solurile sarace si rezista la temperaturi joase de circa 25oC. Necesita divizarea tufelor la fiecare cativa ani, de preferat primavara cu scopul mentinerii vigurozitatii plantelor. Cele mai multe specii ale acestui gen sunt imune la atacul iepurilor. Se seamana la suprafata, primavara, in rasadnite reci, mentinand permanent substratul umectat. Daca se aplica un tratament anterior de preracire, rata germinarii poate fi imbunatatita. Germinarea are loc de obicei in 2 saptamani la temperatura de 20oC. Cand plantulele sunt suficient de viguroase se repica in vase individuale si plantarea afara se efectueaza in vara. Divizarea tufelor se poate efectua primavara sau toamna, fragmentele mari se planteaza direct la locul permanent in timp ce portiunile mai mici se trec in vase individuale si se tin in rasadnita rece pana sunt bine crescute. Se pot de asemenea efectua butasi de tulpina, cu lungimea de 10-15 cm, se trec in vase individuale si se tin in locuri usor umbrite in rasadnita rece sau sera pana la inradacinare. Plantarea afara se face in cursul verii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ATRIPLEX HORTENSIS L.

Denumire populara: Loboda Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Loboda alba, Loboda alba de gradina, Loboda bobata, Loboda buna, Loboda domneasca, Loboda porceasca, Loboda rosie, Lobode albe, Lobode rosii, Lobode rosii boieresti, Lobode rosii de varzare, Lobodina, Lobogina, Spinat, Stir, Stir alb, Stir rosu, Talpa gâstei Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Caryophyllidae Ordinul: Caryophyllales Familia: Chenopodiaceae Subfamilia: Chenopodioideae Caractere morfologice Planta anuala, verde-roscata cu tulpini simple sau ramificate ce pot ajunge pana la 2,5 m inaltime; frunzele alterne, verzi sau rosiatice pe ambele fete, sunt la inceput fainoase. Ecologie si raspandire Specie cultivata prin gradini, poate apare subspontan pe langa garduri, drumuri, locuri virane, parloage. Organe utilizate Loboda este o planta ierboasa a carei frunze se utilizeaza in consum. Compozitia chimica Principalii componenti identificati de Bodea (1984) in frunzele acestei specii sunt: apa (90 92 %), glucidele (0,1 %), celuloza (0,60 1,38 %), proteinele (2,9 3,9 %), substantele minerale (1,73 2,29 %) si acidul oxalic liber (0,57 % sub. uscata). Culoarea frunzelor este data de prezenta pigmentilor clorofilieni (28,06 33,02 mg/ 100 g si a celor carotenoizi (3,64 3,22 mg/ 100 g (Bodea, 1984). Actiune terapeutica Diurtetica, emetica, emolienta. Importanta Alimentara Utilizare Este considerat ca un remediu pentru afectiunile pulmonare.

Alte utilizari: Frunzele intrebuintate pentru prepararea borsurilor, ciorbelor sau ca umplutura pentru placinte. Medicina umana (polpulara): frunzele fierte sau tocate erau folosite pentru grabirea cocerii. bubelor; zeama de la semintele fierte era luata impotriva durerilor de stomac. Cultivare Loboda este o planta mai putin pretentioasa fata de conditiile de mediu. Da rezultate bune pe souluri varate, bine drenate, de la cele saline, pana la alcaline, tolerad un pH de 5,0-8,2, precipitatii medii anuale de 30-140 cm si o temperatura medie ce variaza de la 6, la 24 oC. Semintele germineaza la 2 oC. Pantele cresc foarte repede si de obicei se auto inmultesc prin seminte. Tolereaza bine verile toride, dar formeaza repede seminte, asa incat pentru asigurarea continuua a frunzelor (daca sunt necesare) se impune semanatul pe parcursul unui sezon de crestere, la intervale de 4 saptamani. Recoltarea frunzelor poat fi realizata la 40-60 zile de la semanat. Inhiba cresterea unor plante vecine, precum cartoful. Semanatul se poate face din martie pana in august in situ, cu acoperirea semintelor, obtinand rezultate bune. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ATROPA BELLA-DONNA L. Denumire populara: Matraguna Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Matraguna, Cinstita, Cireasa codrului, Cireasa lupului, Doamna codrului, Doamna mare, Floarea codrului, Floarea codrului, Gugtâa, Gugutâi, Iarba codrului, Iarba lupului, Împarteasa buruienilor, Împarateasa, Mandraguna, Matragona, Madraguna, Matragiune, Matraguna doamna mare, Matraguna iarba mare, Matraguna iarba buna, Matraguna mare, Nadragula, Nagragula, Papalau. Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Solanales (Polemoniales) Familia: Solanaceae

Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, viguroasa, inalta de 0,5-1,5 (2)m, cu rizom subteran gros, cilindric, ramificat in partea superioara, multicapitat. Tulpina erecta, ramificata, verde sau murdar roscat-violeta, superior glandulos-punctata. Frunze ovate, alungit ovate sau eliptice, acuminate, mai rara acute, verzi, glabre sau glandulos paroase, cu peri foarte fini, razleti, cele inferioare alterne, cele superioare 2 la un nod, inegale, una mai mare, eliptica, alta mai mica, ovata. Flori solitare, rara grupate cate 2 la un loc, extraaxilare, nutante, pedicelate, cu pediceli glandulos-pubescenti. Corola campanulattubuloasa, la exterior murdar bruna violeta pana la brunrosietica, la interior murdar bruna pana la murdar galbuie, cu vinisoare violete. Fruct o baca aproape sferica, putin turtita, la inceput verde, apoi neagra, lucitoare, suculenta, cu suc violet, foarte otravitoare. Seminte numeroase, subreniforme sau colturoase, brune negricioase. Inflorire VIVIII. Ecologie si raspandire Frecventa, din etajul gorunului pana in cel al fagului, in locuri umede, umbroase, paduri, tufisuri, mezofita, heliosciadofila. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza frunzele (Belladonnae folium), recoltate in perioada de inflorire si radacinile (Belladonnae radix), recoltate primavara sau toamna. Compozitia chimica Belladonnae folium contine: 0,13-0,50 % alcaloizi tropanici (hiosciamina, nirhiosciamina, noratropina, N- oxidul hiosciaminei, scopolamina, beladonina, apoatropina, tropina si scopina - in urme; raportul scopolamina / hiosciamina variaza intre 1/ 4- 1/57, mai frecvent 1 /18, - 1 /20; frunzele tinere contin o cantitate mai mare de alcaloizi decat cele adulte, nervurile si petiolul sunt mai bogate decat limbul; continutul este maxim

intre orele 9- 11), baze volatile (piridina, Nmetilpirolina, N-metilpirolidina, tetrametildiaminobutan, putrescina, cuskhigrina, nicotina), flavonozide (3-O-ramnoglucozil-7-O- glucozidele cvercetolului si kemferolului, 3-O-ramnoglucozil-7-Ogalactozida cvercetolului si kemferolului insotite de glicozide secundare), cumarine (scopoletozida, esculetozida, umbeliferona), derivati fenilpropanici (acizii cafeic, clorogenic, neoclorogenic), aminoacizi liberi (acid aspartic, acid .aminobutiric, a- alanina, asparagina, cisteina, glicina, histidina, leucina, metionina, ornitina, prolina, tirosina, triptofan, valina) si alti compusi cu azot (colina, enzime- fosfataza, o-polifenol-oxidaze ), vitamine (acid ascorbic ) si substante minerale (maxim 0,5% ). Belladonnae radix contine: 0,37-0,80 % alcalozi tropanici (90 % hiosciamina, N-oxidul hiosciaminei, 0,01 %-0,09 % scopolamina, beladonina, cantitati mici de atropina, tropina si scopina), baze volatile (aceleasi ca si in frunze; cuskhigrina se gaseste in cantitate mai mare), cumarine (scopoletol, umbeliferona), enzime (N-metil transferaza, N-metil oxidaza putresceinei). Sporer s.a. (1993) au precizat cacel mai mare continut de alcaloizi tropanici din organele vegetative se gaseste la inceputul noptii si dimineata devreme. In semintele mature, continutul maxim de alcaloizi tropanici se gaseste dupa amiaza. Importanta acestei specii se datoreaza in principal prezentei atropinei, care este o substanta toxica. In doze corespunzatoare actioneaza asupra sistemului nervos parasimpatic determinand relaxarea musculaturii netede si diminuarea secretiiilor endocrine, determina dilatarea pupilei si incetineste ritmul cardiac fara modificarea presiunii sangvine. Actiune terapeutica

Parasimpatolitica, anticolinergica indirecta, (antispastica, midriatica, dromotropa si cronotropa pozitive). Importanta Medicinala, toxica, foarte toxica Utilizare Materie prima pentru extractia atropinei sau pentru obtinerea totalului alcaloidic, a extractului uscat, a tincturii, a siropului (FRX). Sub aceasta forma frunzele de matraguna se folosesc in colici (gastro-intestinale, biliare, renale), hiperkinezie, hiperhidroze si astm bronsic; homeopatie: in inflamatii insotite de febra intalnite in meningite, afectiuni respiratorii (amigdalita), digestive, urogenitale, dermice, articulare. Toxicitate Contraindicatii Glaucom, retentie urinara, constipatie atona. Precautii si reactii adverse Dozele mari de frunze sau radacini de A. belladonna conduc la excitatie SNC (greutate in vorbire, neliniste, halucinatii delir si atac maniac, extenuare si somn). Doza fatala depinde de continutul in atropina. Asfixia poate aparea la l00 mg atropina (corespunde la 5-50 g matraguna). Intoxicatia frecventa este cea data de consumul fructelor de matraguna (mai ales de catre copii, care le confunda cu ciresele negre). Consumul a 10 15 bace produce moartea unui adult. Poate fi diagnosticata prin fluorescenta urinei sau a materiilor fecale imprimata de cumarine. Tratamentul intoxicatiei cu matraguna consta in spalaturi gastrice, comprese umede pentru reducerea temperaturii corporale (se recomanda evitarea antipireticelor), oxigen pentru redresarea respiratiei, intubatii, administrarea parenterala de fisostigmina (antidot), diazepam, clorpromazin pentru excitatii grave. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Pulbere de radacina si frunze, extract uscat, tinctura, de obicei asociate cu alte extracte sau

tincturi in diferite formule de preparate farmaceutice. Interactiuni medicamentoase: Nu se cunosc la dozele terapeutice. Conservare Cultivare Planta reuseste pe soluri umede bine drenate, pozitii insorite saul partial umbrite, dar prefera solurile calcaroase. Crescuta ca planta medicinala, cele mai mari nivele ale alcaloizilor se obtin in cazul cresterii in pozitii insorite, sol permeabil, in special pe pante cu dispunere sud-vest, veri fierbinti. In tara nastra creste in mod natural in luminisurile si taieturile padurilor de fag, iar in cultura se afla populatia locala De Vrancea. Plantele tinere nu suporta ingheturile tarzii si pot fi usor distruse de seceta, buruieni si daunatori. Temperatura de 4, -5 oC distruge partea verde a lantei. Semanatul se recomanda imediat ce semintele s-au maturat, in rasadnite reci. In cazul semintelor pastrate germinarea este inceata, redusa, dureaza de obicei 1-6 luni la 10oC. Se repica in vase individuale si se cresc in sera pentru cel putin prima iarna. Plantarea afara la locul definitiv se face la sfarsitul primaverii, inceputul verii, dupa trecerea pericolului ingheturilor tirzii. Se poate de asemenea practica butasirea in primavara a tulpinilor, zona terminala, sau folosirea fragmentelor de radacina in cursul iernii. Mod de cultivare: - Semanata direct in camp cu semantoarea pentru seminte mici, 4-6 kg - Samanta/ha,distanta intre randuri : 62,5 cm, adancimea : 1,5-2 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunzele, prin rupere cu petiol, iulie-august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: AVENA SATIVA L. Denumire populara: Ovaz Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Ovaz alb, Ovaz negru, ovascior, Ovâsc, Ovoz, Oviez, Zob Incadrare taxonomica

Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Poales (Graminales) Familia: Poaceae (Gramineae) Subfamilia: Pooideae, tribul Aveneae Caractere morfologice Planta anuala; radacina fasciculata; tulpina 50150 cm inaltime; frunzele au limb plan si lat; ligula scurta iar urechiusele lipsesc; inflorescenta panicul, ramurile paniculului glabre sau aspre, dispuse in 3-9 etaje; florile sunt protejate de 2 glume; inflorirea iulie-august; fructul cariopsa aderenta la palei; Ecologie si raspandire Cultivata, alimentara si furajera. Este o graminee, anuala, utilizata in alimentatia animalelor. Organe utilizate Produsele vegetale utilizate in terapeutica herba et fructus. Compozitia chimica Herba contine: polizaharide (ß- glucani, pentozani si oligozaharide), flavone (vitexina, izovitexina, apigenina, izoorientina), tricinglucozide, saponozide sterolice (avenacozida A si B), substante minerale, acid silicic (2% forma solida), magneziu (8,5 mg ), zinc (19,2%), aminoacozi (acid avenic A si B); fructus - b-glucani, arabinoxilani, substante proteice (gliadina, avenina, avenalina), peptide (a-avenotionina si bavenotionina), saponozide sterolice (avenacozida A si B), steroli (b-sitosterol, D-5-avenasterol), vitamine din grupul B, amine (gramina). Cariopsele contin 67,4 % glucide, 13,1 % proteine si 6,1 % lipide, 5,8 % fibre si 11,0 % apa. In compozitia lipidelor intra: 6,56 % acid palmitic, urme de acid stearic, 18,03 % acid oleic, 39,34 % g acid linoleic si urme de acid linolenic. In 100 g cariopse au fost determinate urmatoarele cantitati de vitamine: 0,35 mg/ 100 g tiamina, 2,2 mg/ 100 g niacina, 0,09 mg/ 100 g riboflavina,

0,21 mg piridoxina, 1,5 mg acid pantotenic si 0,05 mg acid folic. Continutul in aminoacizi, exprimat la 100 g cariopse, este urmatorul: 517 mg izoleucina, 1093 mg leucina, 685 mg lizina, 280 mg metionina, 211 mg cistina, 728 mg fenilalanina, 379 mg tirozina, 560 mg treonina, 181 mg triptofan, 840 mg valina, 869 mg arginina, 293 mg histidina, 629 mg alanina, 1133 mg acid aspartic, 2981 mg acid glutamic, 659 mg glicina, 1093 mg prolina si 784 mg serina. Continutul total de elemente minerale este de 4,8 % din care 59 mg / 100 g calciu, 425 mg/ 100 g fosfor, 4,6 mg/ 100 g fier, 10 mg/ 100 g sodiu, 129 mg/ 100 g magneziu, 0,6 mg/ 100 g mangan si 1,9 mg/ 100 g zinc. Actiune terapeutica Sedativa, diuretica (cu favorizarea eliminarii acidului uric). Importanta Alimentara Utilizare In caz de anxietate, stres, sindrom neurastenic, afectiuni dermatologice, reumatismale, guta si afectiuni herpetice. Fructele se utilizeaza sub forma de faina ca dietetice si fortifiante in convalescente indelungate si in tratamentul simptomatic al constipatiei. Cariopsele se folsesc in alimentatie, sub forma de faina, fulgi, gris si surogat de cafea. In industrie, din cariopse se prepara gris, faina, cafea. In medicina, umana, populara, semintele incoltite se folosesc in tratamentul cancerului, decoctul din fulgi de ovaz se foloseste pentru tratarea afectiunilor gastrice, hepatite, eliminarea nisipului de la rinichi si splina, diabet, guta, tuse, tinctura se foloseste pentru tratarea astmului, asteniei, insomniei. Pentru uz extern se fac cataplasme din faina si pleava pentru calmarea durerilor intercostale, decoctul din seminte este folosit impotriva reumatismului, decoctul de paie trateaza spondiloza anchilozanta si artroza.

In medicina veterinara, decoctul din seminte se foloseste pentru tratarea gastroenteritelor, enteritelor, are efect tonifiant si dietetic. In zootehnie, boabele se folosesc in hrana animalelor (cabaline, taurine pentru reproductie,vaci cu lapte, berbeci, pasari); paiele si pleava sunt folosite ca furaj, simplu sau in amestec cu alte plante (mazare). Toxicitate Contraindicatii Nu se cunosc la dozele terapeutice. Precautii si reactii adverse Nu se cunosc la dozele terapeutice. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Decoct, sirop, faina (pentru cataplasme), preparate homeopate. Conservare Cultivare Ovazul se cultiva usor fiind o planta care reuseste pe soluri cu fertilitate moderata, insorite. Prefera solurile sarace, uscate dar tolereaza si conditiile umede, reci. Planta tolereaza precipitatii anuale de 20-180 cm, o tempratura medie anuala de de 5, la 26oC si un pH cuprins intre 4,5-8,6. Tolereaza bolile, inghetul, erbicidele, nematozii, aluminiul, rugina, dioxidul de sulf,virusurile. Este o planta de zi lunga, creste foarte bine in climatul temperat, dar nu rezista bine peste iarna, desi s-au obtinut astfel de soiuri. Se cultiva pentru seminte si chiar daca productiile obtinute sunt mai mici comparativ cu graul, face fata la conditii climatice variate, fiind mai extins in zonele mai reci si mai umede. Are loc autopolenizarea, dar si polenizarea incrucisata prin intermediul vantului. In cazul in care se doreste obtinerea semintei pentru semnat, fiecare soi trebuie izolat la 180 m de alte soiuri. Se seamana primavara de vreme sau toamna, iar germinatia are loc in curs de 2 saptamani. Mod de cultivare: Semanat direct in camp toamna sau primavara 80-100 kg samanta / ha Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare:

- Frunze, cu secera, inaintea formarii spicelor - Fructe, cu combina de cereale, iulie-august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BEGONIA REX Putz. Denumire populara: Begonie Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Barsonita, Îngerasi, Urzica Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Begoniales Familia: Begoniaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, erbacee cu tulpina scurta sau lipseste; frunzele mari (20-30 cm lungime), cordiforme, asimetrice la baza, palmate, petioli cu peri perpendiculari, limbul cu o zona argintie circulara, situata intre margine si centru; florile mici, palid-roz, dispuse cate 4-5 in dichazii; fructul capsula triaripata, cu una dintre aripi mai dezvoltata. Ecologie si raspandire Specie cultivata, originara din India. Organe utilizate Compozitia chimica Florile de Begonia spp. (begonie) contin: cianidin sau/si pelargonidin, quercetin sau/ si kampferol, si proantocianidine. In tricomele frunzelor se gasesc flavonoli tri-Osubstituiti ca: pachipodolul. Actiune terapeutica Importanta Utilizare Radacinile contin substante astringente care stimuleaza circulatia sangvina. Alte specii Alte specii de Begonia: BEGONIA SEMPERFLORENS Link et Otto Denumiri populare Gheata, Begonie, Betiva, Ceara rosie, Craciunita, Curechi, Curechius, Dumitrita, Ghetar, Ghetisoare, Hrisca, Mireasa, Paste, Sulica, Tiganca,

Vadana, Viata omului, Viisoara, Zaharel. Caractere morfologice planta perena (cultivata in camp ca anuala), erbacee, glaba, cu tulpina inalta de 30-50 cm, carnoasa, de culoare verde aramie; frunzele ovate, usor dintate pe margine, asimetrice la baza, penate, limbul lucios, verde sau aramiu; florile de cca 2 cm in diametru, roze, dispuse cate 3-10 in dichazii; inflorirea pe tot parcursul anului; fructul capsula cafenie la maturitate, triaripata, cu una dintre aripi mai dezvoltata. Ecologie si raspandire specie cultivata, originara din Brazilia. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BENINCASA HISPIDA (Thunb.) Cogn. Denumire populara: Benincasa Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Dovlecelul de iarna Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta anuala, cu tulpina aspru-paroasa, taratoare sau agatatoare, cu flori mari, unisexuate monoice. Fructul este o melonida acoperita de peri aspri si de ceara alba. Mezocarpul este comestibil. Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Partea edibila a fructului reprezinta 98 % si contine 93 96 % apa, 0,5 0,7 % proteine, 0,1 % lipide, 2,0 - 2,9 % glucide si 0,04 % acizi organici. Dintre vitamine au fost determinate urmatoarele: acidul ascorbic (69 mg/ 100 g), 1,1 mg/ 100 g acid nicotinic, niacina (0,20 mg/ 100 g), riboflavina (0,05 mg/ 100 g) si tiamina (0,07 mg/ 100 g).

Principalele substante minerale determinate in fructele acestei specii sunt: potasiu (111 250 mg/ 100 g), fosforul (19 mg/ 100 g), calciul (12 17 mg/ 100 g), magneziu (15 mg/ 100 g), sodiu (2 5 mg/ 100 g), fier (0,3 0,4 mg/ 100 g) si zinc (0,2 mg/ 100 g). Actiune terapeutica Extractele au efect antihelmintic, afrodisiac, diuretic, laxativ, tonic si expectorant. Importanta Utilizare Extractele sunt utilizate pentru tratarea epilepsiei, astmului si tusei. Coaja fructului are efect diuretic si se utilizeaza pentru tratarea disfunctiilor urinare si a febrei. Cenusa se aplica pe leziuni, stimulind cicatrizarea acestora. Cercetarile efectuate de Brown (1995) au dovedit ca in fructe se gasesc terpene cu efect anticanceros. Cultivare Planta necesita un sol bogat, bine drenat, cu un pH situat intre 5,8-6,8, cu pozitie insorita si cu umiditate suficienta pe tot parcursul perioadei de vegetatie. Dupa stabilizare plantele manifesta o oarecare toleranta la uscaciune. Nu rezista la ingheturi, se recomanda cultivarea in sera, iar afara reuseste in verile normale daca platele au fost mai intai tinute in sera si plantate afara dupa trecerea pericolului ingheturilor tirzii de primavara. Sunt necesare temperaturi de peste 25oC, iar zilele scurte si temperaturile joase stimuleaza dezvoltarea florilor femele, in timp ce temperatuile mai mari favorizeaza formarea florilor mascule. Perioada de timp de la stadiul de samanta la a produce o cultura matura este in jur de 5 luni, iar fructele pot fi consumate cand sunt imature. Semanatul se face in martie-aprilie in sera. Germinarea dureaza circa 3 saptamani. Se procedeaza la repicat la momentul potrivit, in vase individuale si cresc foarte bine pe un compost bogat. Se impune ca pe parcursul noptii temperatura sa se

mentina la cel putin 10oC pentru primele saptamani de crestere a plantulelor. Plantarea in teren deschis se face in mai-iunie. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BERBERIS VULGARIS L. Denumire populara: Dracila Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Acris, Acris rosu, Agris rosu, Catina de râuri, ciulin, Cloceni, Corles, Dracena, Dracina, Dragina, Dracila, Dracina, Draghina, Dragina, Glojdan, Holera, Lemn galben, Macris boieresc, Macris cu spini, Macris de râuri, Macris de spini, Macris rosu, Macrisel, Macrisul caprei, Macris de câmp, Macris iepuresc, Macris pasaresc, Macris spinos, Macris spin Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Berberidales Familia: Berberidaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust ce atinge 3 m inaltime avand ramuri muchiate, cenusii sau cenusii galbui; frunze cazatoare, ovat-eliptice, spinos serate pe margini au la baza spini palmat-trifurcati, lungi de 1-2 cm; florile galbene sunt grupate in raceme pendule, multiflore; spale, petale - 6; inflorirea are loc in lunile maiiunie; fructele de tip baca, rosii-aprins, cu gust acru, astringent. Ecologie si raspandire Specie intalnita sporadic prin tufarisuri, zavoaie, din zona stepei pana in etajul gorunului, in locuri insorite, uscate, pietroase. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza scoarta radacinii (Berberis radicis cortex), frunzele recoltate in iunie si fructele recoltate in luna lunile mai septembrie. Compozitia chimica

alcaloizi izochinolinici (10% in cele provenite de la pe radacina, 2% in cele provenite de pe tulpini si ramuri, alcaloizii pot prezenta diferite structuri: baze cuaternare protoberberinice 3,18- 3,5 % berberina, palmatina, columbamina, jatrorrizina si aporfirinice - magnoflorina, baze tertiare bisbenziltetrahidroizochinolinice - coclaurina), taninuri, flavone, acid chelidonic si alti acizi organici. Scoarta de pe radacina contine: glucide (fructoza, glucoza), lipide (4,3 %), proteine (6,6 %), vitamine (acid ascorbic, niacina, riboflavina, tiamina), ß-caroten, taninuri si acidul chelidonic. In planta s-au identificat: glucide (glucoza, fructoza), lipide (4,3 %), rezine, tanin, acid cafeic, acid sinapic, acid citric, acid malic, acid chelidonic, acid tartaric, tetraterpene (flavoxantina). Concentratia alcaloizilor ajunge pana la 13 %, fiind reprezentati de berberina, protoberberina, jatrorrizina, palmatina, oxiacantina si magnoflorina. Fructele contin: vitamina C, acid clorogenic, acizi organici (acetic, malic), flavone, antociani, tannin, NU contin alcaloizi (urme in seminte). Actiune terapeutica Alcaloizii prezinta actiune colagoga, tonicstomahica, antispastica, antiemetica, secretolitica si antimicrobiana. Acestea sunt imprimate de berberina care actioneaza rapid, prin cresterea secretiei biliare si stimularea musculaturii netede, precum si de berbamina si oxiacantina care au actiune tardiva, dar de lunga durata. Berbamina induce proprietati hipotensoare, iar palmatina este un inhibitor al centrului respirator. Efectul colagog se datoreste in egala masura si acidului clorogenic. Consecinta lui este stimularea peristaltismului intestinal. Tinctura preparata din scoarta determina la cobai o crestere a secretiei biliare cu 20%, iar extractul continand 80% berberina si alti alcaloizi stimuleaza cu 72% excretia biliara la sobolani.

Acelasi extract a redus presiunea sanguina la pisici, dupa cateva ore de la administrare. La modificari ale dozelor, in functie de acestea, pe cordul de pisica se obtin efecte ambivalente (atat inotrop pozitive , cat si inotrop negative). Importanta Medicinala, melifera, alimentara, tinctoriala Utilizare Afectiuni hepato-biliare (colecistite, mici insuficiente hepatice, hepatita acuta, convalescenta dupa hepatita acuta), digestive (infectii intestinale, indigestii, diaree, splenopatii), oftalmice (conjunctivite bacteriene cu Chlamydia trachomatis), ginecologice (metroragii), renale si ale tractului urinar (cistite, pielonefrite), afectiuni locomotorii (artrite, artroze, lumbago, reumatism), boli metabolice (guta) si infectii parazitare (enterite, malaria, leismanioza). Traditional se foloseste in tratamentului icterului (hepatitei). Sulfatul de berberina se foloseste ca adjuvant in tratamentul cancerului si neuropeniei induse de iradiere si chimioterapie. In tratamentul metroragiilor se asociaza Tinctura Berberidis cu Tinctura Hamamelidis si Extractum Hydrastidis. Poate fi folosita ca remediu contraceptiv. Din fructele proaspete se prepara decocturi sau extracte alcoolice care se folosesc in boli de plamani, splina si ficat, in arsuri epigastrice si colici intestinale si biliare.Gemul sau vinul preparat din fructe proaspete sunt folosite in combaterea constipatiei si anorexiei. Toxicitate Contraindicatii Nu se administreaza persoanelor cu deficit de glucozo-6- fosfat dehidrogenaza si se administreaza cu prudenta hipotensivilor. Precautii si reactii adverse Peste 4 mg alcaloizi totali induce o usoara stupoare, epistaxis, voma, diaree si iritatie renala. Tratamentul intoxicatiei va fi simptomatic. Dozare Supradozare Forme farmaceutice

Solutie injectabila. Interactuni medicamentoase: Nu se cunosc la dozele terapeutice. Conservare Cultivare Planta reuseste pe diferite tipuri de soluri, in conditii de plin soare sau zone umbrite, in ultimul caz fiind neesar un sol umed. Rezista la temperaturi negative de pana la -35oC. Semanatul se recomanda imediat ce semintele s-au maturat, in rasadnita rece, cand germinarea trebuie sa aiba loc la sfarsit de iarna, inceput de vara. Daca semintele au fost supramaturate germinarea va fi de mai lunga durata, prin urmare se impune ca la semintele pastrate sa se practice stratificarea la rece si semanatul se face in rasadnita rece cat mai de vreme posibil. Avand in vedere ca platulele sunt foarte sensibile la cadere se impune ventilarea corespunzatoare. Se procedeaza la repicat cand plantulele au o marime corespunzatoare si se cresc in continuare in rasadnita rece. In situatia unei suficiente cresteri, plantarea la locul definitiv este posibil a se realiza toamna, dar de preferat mentinerea plantelor in rasadnita rece pentru iarna si plantarea afara la sfarsitul primaverii, inceputul verii anului urmator. Se pot efectua butasi de lemn pe jumatate maturat, in iulie-august in rasadnita rece, sau butasi din lemn matur al sezonului curent de crestere, in octombrie-oiembrie, in rasadnita rece. Mod de cultivare: Prin rasadirea rasadului obtinut din fructe semanate in spatii protejate calde Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Scoarta, cu cutitul, inelar, aprilie-mai, - Fructele, taierea ciorchinilor in septembrienoiembrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BETA VULGARIS L. var. ALTISSIMA Doll. Denumire populara: Sfecla de zahar Sinonime stiintifice:

Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Caryophyllales Familia: Chenopodiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala sau bisanuala avand radacini carnoase, napiforme; tulpina verde, roscata sau purpurie poate atinge inaltimi cuprinse intre 60120cm; frunzele de la baza tulpinii apar in rozeta, sunt lung petiolate, de obicei cordiforme iar cele tulpinale alterne, mici, alungite sau lanceolate; florile sunt dispuse inghesuit pe axul inflorescentei cate 2-4 (rar 8); sunt protejate de un invelis simplu, de culoare verde; fructul de tip achena este inconjurat de invelisul florii lignificat la maturitate si concrescut cu cel al florilor vecine (fruct compus de tip glomerul). Ecologie si raspandire Planta cultivata. Organe utilizate Compozitia chimica Sfecla de zahar prezinta importanta pentru continutul ridicat de glucide (14 22 %) pe care il acumuleaza in radacinile tuberizate. Principalul glucid care se acumuleaza este reprezentat de zaharoza, care se acumuleaza in vacuolele celulelor. Actiune terapeutica Extractele obtinute din seminte sunt utilizate pentru tratarea tumorilor intestinale si genitale. Sucul extras din organele acestei plante este utilizat pentru tratarea ulcerului, anemiei tumorilor, leucemiei si a diferitelor alte forme de cancer: esofagian, de rect, de prostata, uter etc. Importanta Utilizare Radacinile se utilizeaza pentru extractia zaharului si in industria spirtului, iar frunzele, coletele si sroturile se utilizeaza pentru furajarea animalelor.

Cultivare Sfecla de zahar creste bine pe diferite tipuri de sol, dar sunt preferate solurile adanci, bine drenate, bogate in materie organica. Prefera o pozitie insorita, un sol cu un pH cuprins intre 6,0-6,9. In unele zone sunt tolerate si solurile neutre si alcaline. Tolereaza de asemenea o oarecare salinitate dupa depasirea stadiului de plantula, iar o caracteristica a speciei este toleranta fata de mangan. Este cultivata pe suprafete mari in conditiile climatului temperat, in vederea obtinerii zaharului. Se inmulteste prin seminte, semanatul fiind efectuat in aprilie. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BETA VULGARIS L. var. CONDITIVA Alef. Denumire populara: Sfecla rosie Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Caryophyllales Familia: Chenopodiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta bianuala, cu frunzele mari si lucioase dispuse in rozeta pe tulpina in forma de disc si cu tulpini aeriene ramificate pe care se gasesc flori mici, din care se formeaza fructele: glomerule. Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Radacina tuberizata de sfecla rosie are un 9,8 % glucide, 1,1 2,0 % continut de 6,8 proteine, 0,1 0,2 % lipide si 82,9 92,7 % apa (Souci s.a.,

1981). Au mai fost identificate urmatoarele substante: glucoza 0,38 %, fructoza 0,35 %, zaharoza 7,75 % si celuloza 0,80 %,. Dintre acizii organici au fost determinati: acidul malic (37 mg/ 100 g), acidul citric (195 mg/ 100 g), acidul oxalic (72 mg/ 100 g), acidul glicolic (23 mg/ 100 g) si acidul succinic (10 mg/ 100 g). Acizi fenolici determinati in radacinile de sfecla rosie sunt: acidul ferulic (4,5 mg/ 100 g), acidul cafeic (0,5 mg/ 100 g), acidul p-cumaric (0,5 mg/ 100 g). In 100 g sfecla rosie a fost determinate urmatoarele cantitati de vitamine: 10 mg/ 100 g acid ascorbic si cantitati mai mici de 1,0 mg/ 100 g de tiamina, riboflavina, piridoxina, nicotinamida si acid folic. Aminoacizii prezenti in radacinile de sfecla rosie au avut un continut scazut, ce a variat intre 4 mg/ 100 g (valina) si 80 mg/ 100 g (lizina). Continutul de substante minerale a variat intre 0,77 si 1,10 %, ponderea fiind detinuta de potasiu 336 mg/ 100 g, sodiu 86 mg/ 100 g, fosfor 45 mg/ 100 g, calciu 29 mg/ 100 g, bor 2,1 mg/ 100 g si magneziu 1,4 mg/ 100 g. Culoarea rosie caracteristica pentru tesuturile aceastei specii se datoreaza prezentei betainei, singurul pigment cu azot cunoscut. Actiune terapeutica Importanta Utilizare Radacinile tuberizate ale acestei specii se utilizeaza in alimentatie Medicina umana (polpulara): frunzele fierte in lapte sau sucul din radacina sfeclei rosii erau folosite pentru diferite vatamaturi....?; frunzele proaspete de sfecla se puneau pe diferite rani; din sfecla rasa, amestecata cu grasime sau alte plante se faceau diferite cataplasme. Cultivare Sfecla rosie este o planta pretentioasa la caldura. Germineaza la 7-8oC, temperatura optima fiind de 15-20oC. In faza depunerii substantelor de rezerva necesita 20-23oC, iar temperaturile mai mari de 30oC scad calitatea si cantitatea productiei. Temperaturile situate sub 5oC in perioada

rasaririi determina vernalizarea si aparitia tulpinilor florifere in primul an. Este o planta de zi lunga, iar pentru formarea radacinilor necesita cel putin 10 ore de lumina pe zi. Fata de umiditate planta are cerinte moderate (6070% din capacitatea de camp), cantitati mai mari de apa sunt necesare in perioada germinarii semintelor, in primele faze de vegetatie si la ingrosarea radacinilor. Excesul de umiditate este daunator in toate fazele de vegetatie, deoarece sporeste sensibilitatea la agenti patogeni. Prefera solurile adanci, cu textura mijlocie, bogate in humus si potasiu, fara exces de umiditate, cu un pH de 6-7. Nu suporta ingrasarea cu gunoi de grajd in primul an de cultura. Se cultiva prin semanat direct in camp. Pentru cultura timpurie semanatul se face in luna aprilie, cand in sol sunt temperaturi de 8-10oC, la adancimea de 3-4 cm. Se folosesc 12-14 kg samanta poligerma la ha si 7 kg samanta monogerma. In gradini familiare se pot obtine productii foarte timpurii la soiurile cu radacina rotunda, prin plantarea de rasad, obtinut in solarii sau rasadnite reci. Se aplica lucrari de ingrijire specifice, iar recoltarea se face esalonat incepand cu luna iulie, manual prin smulgerea radacinilor cand au 3-3,5 cm la colet. Se obtine o productie de 15-20 t/ha, radacini destinate consumului proaspat in timpul iernii. Pentru cultura de toamna semanatul se efectueaza in iunie, iar recoltarea se face integral, manual sau mecanic, prin dislocarea si smulgerea radacinilor, la sfarsitul lunii octombrienoiembrie, iar productia obtinuta este de 25-40 t/ha. In vederea obtinerii semintelor, pentru cultura pentru obtinerea radacinilor plantelor mama se face semanatul in perioada 1-15 iulie, se efectueaza purificarea biologica, iar la recoltarea radacinilor se obtine o productie de 150-200 mii radacini plante-mama la hectar, cu care se infiinteaza 4-5 ha

de seminceri. Recoltarea semintelor se efectueaza in anul al doilea, de la sfarsitul lunii august, pana la mijlocul lunii septembrie, productia obtinuta fiind de 800-1000 kg/ha. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BETULA PENDULA Roth Denumire populara: Mesteacan Sinonime stiintifice: Betula verrucosa Ehrh Alte denumiri populare: Mastacân, Mastacan, Mesteacan alb, Mestecan, Mestecan, Mestecanas, Mestican Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Fagales Familia: Betulaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore ce atinge 30 m inaltime avand coroana formata din ramuri groase, numeroase, ascendente si ramurele subtiri, flexibile, pendule; coaja alba, neteda acopera un ritidom gros, negricios si adanc brazdat; lastarii anuali lucitori, lipsiti de peri, brun-roscati sunt lungi, subtiri, penduli si au mugurii alipiti de axa, ovoizi-conici, acoperiti cu solzi bruni; frunzele romboidale ca forma, au marginea serata, cu dinti ascutiti si sunt verzilucitoare pe partea superioara; florile unisexuate sunt asezate in amenti cilindrici: cei masculi se formeaza de la mijlocul verii anului precedent si devin penduli la inflorire; cei femeli apar o data cu frunzele la varful lujerilor scurti; inflorirea are loc in lunile IV-V; fructele de tip achena (nucula), prevazute cu 2 aripi laterale transparente sunt grupate cate trei la baza unor solzi trilobati, alcatuind structuri asemanatoare unor conuri. Ecologie si raspandire Specie oligotrofa, eurifila, heliofila, calcifila; intalnita frecvent din subetajul gorunului pana in cel boreal, pe coaste insorite, in raristi de padure,

arsuri, taieturi, tufarisuri, pe soluri scheletice, pietroase, de preferinta silicioase; specie pioniera. Specia are optimul de dezvoltare situat in Carpatii nordici si cei orientali; limita inferioara de vegetatie pe pantele cu expozitie S si E este intre 250-350 m altitudine. Insular, in afara acestor limite, se gaseste in masivul paduros de la Ciurea (Iasi), pe nisipurile zburatoare de la Hanul Conachi (Galati), in Padurea Hereasca langa lacul Srovistea (Bucuresti - Snagov), padurea de la Filiasi (Gorj); limita superiara, in Carpatii Orientali 1180m altitudine in arborete si 1560-1610m altitudine ca arbore izolat, in Carpatii Meridionali 1300m (arborete), 1825m (ca forma arbustiva), iar in Muntii Apuseni 10825 1 420m alt. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza folium pentru continutul lor de substante flavonoide. Compozitia chimica Frunzele contin: 3% saponozide triterpenice pentaciclice de tip lupeolic (betulinol, aldehida betulinica, acid betulinic, betulinat de metal, acid platonic, acid dehidroplatanic) si damaranic, 2-3 % flavone (3-O-galactozida cvercetolului si 3-Odigalactozida miricetolului), heterozide fenolice de tip C6-C1 (monotropitozida, betulozida), proantociani, 5-9 % tannin, steroli (betulafolientriol, betulafolientetrol), monoterpene glucozidate (betulaalbosid A si B, roseosida), 0,05-0,10 % ulei volatile (salicilat de metil, a si ßbetulinol, acetate de butilinil, a si ßcariofilen, cariofilen-oxid), rezine, vitamina C, saruri minerale. Actiune terapeutica Diuretica, cu eliminarea acidului uric, diaforetica, hipotermizanta, hipocolesterolemianta, rubefianta, antiinflamatoare. Importanta Utilizare

Pielonefrite, uretrite, cistite, litiaza renala, afectiuni bacteriene si inflamatorii ale cailor urinare, guta, afectiuni reumatismale. Medicina umana (populara): seva din ramurile verzi puse la foc era folosita pentru afectiuni ale pielii sau pentru cresterea parului; zeama extrasa din coaja de mesteacan tanar sau fiertura de coaja folosite la scaldatoare....? pentru diferite boli; frunzele sub forma de ceai erau date contra durerilor de inima, reumatism sau guta, in bolile de rinichi sau pentru scaderea tensiunii; ceaiurile facute din amestec de mai multe specii, alaturi de frunze de mesteacan erau folosite pentru combaterea tifosului sau in diabet; mustul din mesteacan era dat celor bolnavi de tuberculoza; cu dohotul obtinut prin arderea cojii, negru si ubnsuros, se ungeau cei cu raie. Medicina veterinara (populara ): pentru tratarea unor afectiuni la cai. Vopsitorie: colorant vegetal important frunzele singure, culese toamna erau folosite pentru colorarea in galben a fibrelor sau tesaturilor, iar in amestec cu alte specii pentru obtinerea culorii rosii sau verzi; tot in diferite amestecuri era folosita si scoarta. Diferite parti ale plantei erau folosite in gosodarii: ramurile subtiri pentru confectionarea maturilor; tulpinile, ramurile cu coaja ca material pentru constructii ornamentale, garduri, chioscuri; coaja pentru legatul buciumelor lemnul pentru oisti, cuie de incaltaminte, mosoare, furnir, osii, butuci de roate, coarne de plug, cercuri pentru vase; taninul extras din scoarta folosit pentru tabacirea pieilor si obtinerea iufturilor....? foarte apreciate; dohotul de mesteacan pentru unsul ciubotelor si osiilor carelor. Obiceiuri, traditii: In M-tii Apuseni se foloseau ramurile de mesteacan pentru imbracatul Sangeorzului. In multe zone din tulpinile mestecenilor

tineri se faceau armindenii ce se puneau in curti la 1 mai. Cu creanga verde de mesteacan era bine sa dai dupa vite....? in zilele de armindeni, ca acestea sa fie vesele si sanatoase. Toxicitate Contraindicatii Nu se cunosc la dozele terapeutice. Precautii si reactii adverse Nu se cunosc la dozele terapeutice. Dozare Supradozare Forme farmaceutice UroflanR (180 mg extract uscat), UrorenalR (500 mg extract uscat), CanephronR (108,9 mg extract uscat alaturi de Orthosiphonis folium si Solidaginis herba). Interactiuni Nu se cunosc la dozele terapeutice. Conservare Cultivare Mesteacanul este o planta care creste usor (creste pina la 1m pe an, dar are viata scurta) si care tolereaza diferite tipuri de soluri (sarace, nisipoase si argiloase grele). Trebuie insa sa treaca circa 15 ani pentru ca pornind de la o samanta, sa produca propriile seminte. Prefera solurile bine drenate, cu un pH situat sub 6,5 cu pozitie insorita. Este un arbore ornamental, dar are si diferite utilizari in economie. Este o planta potrivita pentru a fi crescuta in apropierea depozitelor de compost ajutand la desfasurarea procesului de fermentare. Este de asemenea o planta asociata potrivita, caci radacinile sale actioneaza prin a imbunatati caracteristicile solului. Se recomanda semanatul, intr-o pozitie insorita pe un pat nutritiv rece (imediat ce semintele s-au maturat) si imediat se acopera semintele si vasele se plaseaza in pozitie insorita. Semanatul primavara se realizeaza intr-o pozitie insorita, in rasadnita rece. In cazul in care germinatia este slaba, acoperirea cu sticla permite cresterea temperaturii. In momentul cand pot fi manipulate, plantele se trec in rasadnita rece, pentru cel putin prima

iarna. Plantarea in pozitia definitiva se efectueaza la sfarsit de primavara, inceput de vara. In cazul in care se dispune de suficiente seminte, se pot semana pe pat nutritiv afara, imediat ce semintele s-au maturat sau primavara de vreme, fara a se acoperi semintele, in cazul semanatului de primavara. Plantele se cresc in respectiva pozitie pentru doi ani, inainte de a fi plantate in pozitiile permanente. Recoltare Valorificare BETULAE FOLIUM FRUNZE DE MESTEACAN 1. Flux tehnologic: 2. Utilaj si aparatura: - cantar industrial - masa de conditionare - balanta tehnica 1-1000 g; - sita I, II, III, IV sau VII; - moara; 3. Operatii tehnologice DESCRIERE - Proces tehnologic continuu care cuprinde urmatoarele tipuri de operatii : - mecanice: pulvisare, sitare. - manuale: conditionare, dozare , omogenizare, ambalare. - auxiliare: receptie, manipulare, alimentare utilaje. Materia prima: Betulae Folium Frunze de Mesteacan ; Materiale : a) ambalaje individuale (saci de hartie dublati cu saci de polipropilena sau saci de polipropilena caserata); Semifabricate: - produs conditionat; - produs pulvisat; - produs omogenizat; Utilitati : energie electrica, apa curenta. RECEPTIE Materia prima se receptioneaza pe loturi, functie de provenienta si calitate, pe baza de buletin de analiza, bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materii prime, bon de consum in procesul de productie. Receptia calitativa se face prin verificarea urmatorilor parametri, conform S.T.nr.76/2004: - autenticitatea plantelor; - umiditate; - continut in corpuri straine organice si minerale

- continut in impuritati . CONDITIONARE - se indeparteaza impuritatile (definite conform specificatiei tehnice a materiei prime), corpurile straine organice si minerale. La sfarsitul operatiei se preleveaza probe (conform Standardului SR ISO 948) din produsul vrac si se verifica indicii calitativi mentionati in specificatia tehnica a produsului. Rezultatele se inregistreaza in buletinul de analiza si trebuie sa se incadreze in limitele prevazute. Deseul nevalorificabil se distruge conform normelor in vigoare. PULVISARE/SITARE Materia prima se proceseaza cu moara, apoi se siteaza prin sita I, II, III, IV sau VII, avand latura interioara a ochiului de 2,5 ; 2,6 ; 1,0 ; 0,5 respectiv 0,1 mm . Deseul valorificabil se reintroduce in moara, in vederea unei noi operatii de pulvisare, daca rezultatele analizei de laborator confirma ca recuperarea produsului util se face in conditii de eficienta economica. Dimensiunile fragmentelor trebuie sa fie mai mici sau egale cu dimensiunea sitei. Deseul nevalorificabil se distruge conform normelor in vigoare. AMBALARE pulvisul se introduce in ambalaje de tip saci de hartie dublati cu saci de polipropilena sau saci de polipropilena caserata); Se pregatesc ambalajele, respectiv se preiau pe baza de bon de predare, transfer, restituire din gestiunea de materiale si se aduc in sectia de ambalare. Se verifica marimea lotului, a esantionului analizat, ambalarea si etichetarea ambalajelor secundare si colective. DEPOZITARE produsul finit se depoziteaza in incaperi curate, uscate, ferite de umiditate si caldura, bine aerisite. La finalizarea activitatii de productie se predau toate produsele rezultate din flux, produse finite, ambalaje ramase, deseuri la gestiunile respective si se incheie fisa de productie careia i se ataseaza toate buletinele de analiza intocmite si certificatul de calitate al lotului realizat. REGULI DE IGIENA - Spatiile de productie, mesele de lucru si obiectele utilizate pentru realizarea unei sarje de produs se elibereaza si se curata

pentru eliminarea riscurilor de impurificare, contaminare sau confuzie cu materialele sau materiile prime necesare realizarii unui alt produs . PROTECTIA MUNCII - Se respecta regulile de protectia muncii specifice punctelor de lucru si disciplina de productie.Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BORAGO OFFICINALIS L. Denumire populara: Limba mielului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Boraginaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala, erecta, ramificata, inalta de 30-60 cm, acoperita cu peri patuli, aspri. Frunze cu margini intregi sau putin denticulate, cele bazale si tulpinale inferioare ovate sau alungite, brusc ingustate in petiol, cele mijlocii sesile, sau ingustate intr-un petiol lat aripat, la baza cordat si auriculat, cele superioare alungit lanceolate. Flori dispuse in cincine solitare, mai rar in perechi scurte. Corola stelata, la inceput rosie, mai tarziu cerulealbastra, cu fornice in forma de scvame invaginate, mari, emarginate, papiloase. Fructe nucule mari, cilindrice, erecte, reticulat si granulat rugoase. Inflorire V-VIII. Ecologie si raspandire Cultivata in gradini si salbaticita, melifera. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza flores, folium, caulis, semen. Compozitia chimica Flores contin: mucilagii, pirolizidine saturate (tesinina sau p-hidrioxicinamatul izoretronecanolului).

Folium et caulis cintin: mucilagii, 0,02 0,18 % alcaloizi pirolizidinici (licopsamina, 7acetillicopsamina, amabilina, echimidina, simfitina, supinina, simglandina, intermedina, 7acetilintermedina), acid silicic. Radix contine 0,25 0,29 % alcaloizi pirolizidinici. Semen contine 13 33 % ulei bogat in acid linoleic (30- 40 %), acid oeic (15 19 %) si acid .-linolenic (18 25 %). Actiune terapeutica Demulcenta, diuretica si sudorifica (neverificate farmacologic). Importanta Melifera Utilizare Traditional in bronsite acute benigne, hidropizii. Toxicitate Contraindicatii Femei insarcinate, copii. Precautii si reactii adverse Hepatotoxicitate, discomfort abdominal. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Interactiuni medicamentoase: Anticoagulante, antitrombotice, heparina. Din cauza continutului in alcaloizi pirolizidinici Oficiul Federal German pentru Sanatate, Comisia E (1991) n-a autorizat utilizarea produsului in preparate fitoterapeutice, insa autoritatile franceze, pornind de la structura saturata a tesininei, teoretic negeneratoare de pirol, admit inscrierea florilor de Borago officinalis pe lista celor 174 de produse ce pot intra in formulele unor preparate fitoterapeutice. Conservare Cultivare Mod de cultivare: Diviziunea radacinii si plantare primavara; distanta de plantare 40x30 sau semanat Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, recoltata manual pe durata vegetatiei aprilie-septembrie Fisa speciei

Denumire Denumire stiintifica: BRASSICA NAPUS L. Denumire populara: Sinonime stiintifice: convar. NAPUS (Rapita), convar. ANNUUA (Colza de primavara), Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala sau bisanuala cu radacina subtire, neingrosata; frunze cenusii sau glauce, cele inferioare petiolate, lirate, penat-partite, + paroase; cele mijlocii si superioare nedivizate, sesile cu baza cordat-amplexicaula; florile bisimetrice cu petale galbene sunt grupate in raceme in care florile deschise sunt mai jos decat bobocii florali; silicva inflorirea in aprilie-august; fruct erect-patenta cu rostru lung pana la 1/3 din silicva si seminte globuloase, negre-glauce sau rosii-intunecat, aproape netede. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta oleaginoasa. Organe utilizate Compozitia chimica Semintele de rapita si colza au un continut ridicat de lipide si proteine si mai scazut de glucide, fiind alaturi de floarea soarelui principalele plante oleaginoasE. Lipidele sunt acumulate in sferozomi si sunt reprezentate de trigliceride, fosfatidil serina, fosfatidil inozitol si acizi grasi liberi. Lipidele din semintele de Colza au urmatorul continut de acizi grasi: 5,6 % acid palmitic, 1,4 % acid stearic, 58,2 % acid oleic, 22,2 % acid linoleic, 8,9 % acid linolenic si urme de acid arahidonic si acid erucic. Acidul erucic are efecte negative asupra organismului uman, motiv pentru care se urmareste

diminuarea continutului acestuia. Actiune terapeutica Importanta Melifera, oleaginoasa Utilizare Triboi-Blondel si Raibaillier (1988) au precizat ca in cursul maturarii semintelor de rapita are loc acumularea glucozinolatilor pana la 30 60 micrmoli/g la soiurile cu continut scazut si pana la 160 200 micrmoli/g la cele cu continut ridicat. Sub actiunea mirozinazei are loc biodegradarea glucozinolatilor cu formarea de radicali tiocianati, nitrili, izotiocianati si oxazolidinetiona, care provoaca hipertrofia tiroidei Borek s.a., 1996). Cultivare Rapita creste in plin soare, pe orice tip de sol rezonabil, dar prefera solurile fertile, bine drenate, soluri grele si conditii de umezeala rece. Cresterea este favorizata in situatia zilelor insorite, urmate de nopti reci, iar vremea uscata la momentul recoltarii este o conditie esentiala. Tolereaza precipitatii anuale de 30-280 cm, o temperatura medie anuala de 5-27 oC si un pH cuprins intre 4,2-8,2. Plantele foarte tinere sunt susceptibile la actiunea temperaturilor joase, respectiv -4oC determina perturbari plantulelor, in timp ce -2oC nu are nici un efect cand plantele au depasit varsta de o luna. Se cultiva pentru semintele bogate in ulei, seminte bogate in acid erucic si glucozinolati, fiecare dintre aceste substante avand proprietati anti-nutritionale. Prin urmare, au fost selectionate cultivaruri cu un continut redus in aceste substante, in vederea utilizarii plantei ca aliment. Procesul de polenizare se realizeaza astfel: 70% autopolenizare si 30% polenizare incrucisata. Chiar daca nu este vant sau lipsesc insectele, se pot produce seminte. Se seamana in situ primavara. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare:

Radacini, toamna tarziu, mecanizat cu dislocatoare sau masini de recoltat cartofi Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRASSICA NIGRA (L.) Koch Denumire populara: Mustar negru Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Principalii componenti din semintele de mustar negru sunt: glucide, lipide (28,2 30,5 %), mucilagii (20 %), aminoacizi (arginina) si substante minerale. Semintele se caracterizeaza prin prezenta compusilor cu sulf: 2-feniletil-glucozinalat, 3metilpropil-glucozinolat, allil-izotiocianat, allil-tiocianat, feniletil-izotiocianat, sinigrina (allil glucozinolat) si sinapina. Prin hidroliza sinigrinei rezulta allil izotiocianat. Acesta fixeaza iodul si previne acumularea lui in tiroida si pot cauza hipotiroidism. Acestea mai contin: Acizi grasi: acid erucic, acid oleic si acid linoleic. Vitamine: acid ascorbic si niacina. Acizi organici: acid cafeic, acid clorogenic, acid ferulic, acid hidroxibenzoic, acid p-cumaric, acid protocatecuic, acid sinapic si acid trans-cinamic. Actiune terapeutica Carminativ, diuretic, emetic, laxativ, stimulant, stomahic, vezicant. Importanta Medicinala Utilizare

S-a constatat ca izotiocianatii pot preveni cancerul de colon. Semintele se folosesc in alimentatie, la prepararea mustarului. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Semintele, cu combina, din lan, atunci cand acestea s-au copt Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRASSICA OLERACEA convar. BOTRYTIS (L.) Duchesne Denumire populara: Conopida Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Carfiol, Cartafiol, Cartafior, Cartifiol, Chenopida Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala cu radacina ramificata, lignificata, neingrosata; tulpina foarte scurta formeaza terminal inflorescenta alcatuita din numeroase ramificatii si pediceli florali scurti, puternic ingrosati, carnosi, albiciosi ce alcatuiesc o capatana densa, hemisferica, inconjurata de frunze tulpinale mari, dintate pe margine, glauce (acoperite cu un strat gros de ceara); florile galbene, apar pe tulpinile florifere cand este depasita faza optima de recoltare; fruct-silicva cu seminte mici, maronii. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca leguma. Organe utilizate Compozitia chimica Souci s.a. (1981) mentioneaza ca valoarea energetica a inflorescentelor de conopida este relativ scazuta(118,5 kJ/ 100 g), derivind din continutul redus de glucide (3,3 5,6 %), proteine (1,6 2,3 %) si lipide (0,07 %).

Inflorescentele de conopida contin 1,16 % glucoza, 1,05 % fructoza, 0,23 % zaharoza, 0,25 % amidon, 0,89 % pectine, 1,12 % celuloza, steroli (12 mg/ 100 g ß-sitosterol, 3,0 mg/ 100 g campesterol si 2,0 mg /100 g stigmesterol) si acizi fenolici (acid ferulic, cafeic si p-cumaric). Continutul in vitamine din 100 g tesut a variat in urmatoarele limite: 0,11 mg tiamina, 0,10 mg riboflavina, 0,20 mg piridoxina, 0,60 mg nicotinamida, 0,05 mg acid folic, 1,01 mg acid pantotenic, 69,8 mg acid ascorbic, 0,09 mg tocoferoli, 0,30 mg filochinona si 0,001 mg biotina. Substantele minerale determinate in 100 g tesut a variat astfel: 16 mg sodiu, 328 mg potasiu, 17 mg magneziu, 20 mg calciu, 0,17 mg mangan, 0,63 mg fier, 0,15 mg bor, 0,14 mg cupru, 0,23 mg zinc, 54 mg fosfor si 29 mg clor. Principalii aminoacizi identificati in 100 g tesut au fost urmatorii: 170 mg leucina, 150 mg valina, 140 mg lizina, 110 mg treonina, izoleucina si arginina, 70 mg fenilalanina si 40 mg histidina si metionina. Actiune terapeutica Importanta Alimentara Utilizare Mugurii florali contin glucorafanine, substante cu rol protector in inducerea carcinogenezei si a mutagenezei (vezi broccoli). Conopida prezinta importanta in alimentatie nu numai pentru gustul placut ci si pentru continutul ridicat de acid ascorbic, aminoacizi esentiali, fibre dietetice (2,5 %) si pentru valoarea energetica scazuta (dieta). Cultivare Conopida reuseste in plin soare si tolereaza solurile cu un pH cuprins intre 4,3-8,3. Daca lipseste umiditatea, plantele pot produce inflorescente mici si deformate. Se cultiva pentru inflorescentele imature, iar temperature optima se situeaza in jur de 17oC, in timp ce temperatura de peste 20oC determina obtinerea unor inflorescente de calitate slaba sau chiar acestea nu se formeaza. Creste bine asociata cu telina si alte plante aromatice, in schimb nu

este bine a se asocia cu sfecla, tomatele, ceapa si capsunii. Se seamana afara intr-un pat nutritiv in aprilieiunie in functie de cultivar. Cand plantele au o inaltime de 5-10 cm se planteaza in locul definitiv. La unele soiuri, semintele se pot semana la sfarsit de iarna in sera, in vederea obtinerii recoltei la inceputul verii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRASSICA OLERACEA L. convar. CAPITATA (L.) Alef. var. CAPITATA Denumire populara: Varza Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Broazbe, Curechi, Curechiu, Curechi alb, Curechi capatâna, Curechi cret, Curechi cu capatâna, Curechi de iarna, Curechi de murat, Varza alba, Varza capatâna, Varza de gradina, Varza de iarna, Varza de toamna, Varza varatica, Vearza Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee bisanuala cu radacina pivotanta, nelignificata, bine dezvoltata, ramificata; tulpina in primul an este scurta, cilindrica si formeaza terminal un mugure mare, invelit strans de frunze netede, carnoase, cu nervura principala evidenta, acoperite cu pruina ce alcatuiesc o capatana compacta; tulpina florifera apare in al doilea an, prezinta frunze obovate sau alungit liniare si flori galbene grupate intr-un racem lung; inflorire in mai-iulie; fruct silicva cu o singura nervura evidenta pe valva si seminte mici, sferice, netede, brune sau cafeniu-negre. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca leguma. Organe utilizate Compozitia chimica

Frunzele de varza au o valoare energetica de 192,1 kJ/ 100 g si contin 3,4 6,3 % glucide solubile, 1,2 4,9 % proteine, 0,10 1,3 % lipide si 86,6 91,0 % apa (Souci s.a., 1981). Au mai fost determinati si alti compusi organici ca: glucoza (1,6 %), fructoza (2,0 %), zaharoza (0,1 %), amidonul (0,03 %), pectinele (1,09 %), celuloza (0,7 %), acizii organici (acidul citric 50 - 150 mg/ 100 g, acidul malic 60 600 mg/ 100 g), acizii fenolici (quinic si succinic). Aminoacizii din frunzele de varza au avut un continut mai scazut. In 100 g frunze edibile s-au determinat 100 mg arginina, 65 mg lizina, 56 mg leucina, 49 mg valina, 39 mg izoleucina, 38 mg treonina, 30 mg fenilalanina, 27 mg cistina, 25 mg histidina si 13 mg metionina. Continutul in vitamine al frunzelor de varza, raportat la 100 g produs, este urmatorul: 0,05 mg tiamina, 0,04 mg riboflavina, 0,11 mg piridoxina, 0,32 mg nicotinamida, 0,08 mg acid folic, 0,26 mg acid pantotenic, 45,8 mg acid ascorbic, 0,02 mg tocoferoli si 0,15 mg filochinona. Substantele minerale variaza intre 0,37 si 0,80 %, in 100 g tesut fiind determinate: 227 mg potasiu, 46 mg calciu, 13 mg sodiu, 37 mg clor, 27,5 mg fosfor, 23 mg magneziu, 13 mg sodiu, 0,5 mg fier si 0,1 mg mangan. Frunzele de varza acumuleaza un continut mare de nitrati, respectiv peste 1.000 mg/ kg substanta proaspiti. Continutul maxim de nitrasi a fost detrminat in frunzele interioare: 4.715 ppm, iar nervurile au avut un continut mai mic de 1,6 ori comparativ cu limbul foliar. Dintre compusii volatili care confera aroma caracteristica frunzelor de varza au fost identificati: S-metil-cistein sulfoxidul din care se formeaza metil metantiosulfinatii, allil izotiocianatul, metan tiolul, disulfura de dimetil si trisulfura de dimetil. Glucozinolatii reprezinta compusi ce au o importanta deosebita in cazul legumelor din grupa verzei. Stoewsand (1995) a precizat ca in frunzele de varza se gasesc 10 glucozinolati. Dintre acestia izotiocianatii inhiba iodul din tiroida. Alti trei glucozinolati: 4-metil-sulfinilbutil(glucorafanina), 2-

feniletil- (gluconasturtiina) si 3-indolmetil(glucobrassicina) au efect anticancerigen. Metabolitul glucobrassicinei: indol-3-carbamol, are efect asupra cancerului ovarian. Rosa s.a. (1997) au determinat continutul de glucozinolati din diferite organe ale plantelor de varza. In organele aeriene au fost identificati 2-propenil glucozinolatul si 3-metilsulfinilpropil glucozinolatul in concentratie de 261, respectiv 167 micromoli/ 100 g sub. uscata. In radacini au fost identificati: 1metoxiindol-3-metil glucozinolatul, 2-feniletil glucozinolatul si 3-metilsulfinilpropil glucozinolatul in concentratie de 495, 495 si respectiv 385 micromoli/ 100 g sub. uscata. Cea mai mare concentratie a fost determinata intre orele 22 si 2. Kyung si Fleming (1997) au precizat ca allil izotiocianatii in concentratie de 50 500 ppm au efect inhibator asupra bacteriilor si in concentratie de 1 4 ppm asupra ciupercilor parazite. Culoarea frunzelor de varza este datorata prezentei pigmentilor clorofilieni. Astfel, continutul de clorofila a variat intre58,43 mg( 100 g in frunzele exterioare, 2,08 mg/ 100 g in frunzele intermediare si 0,60 mg/ 100 g in cele interioare (Burzo s.a., 2000). Nilsen s.a. (1993) au identificat pentru prima data prezenta in frunzele de varza a izoflavonol glicozizilor. Extractele din varza previn aparitia gusei si se folosesc in tratarea ulcerelor duodenale. Brassica oleracea var. capitata f. rubra (varza rosie) contine o cantitate mare de pigmenti antocianici. Hrazdina s.a. (1977) au identificat cianidin 3soforozid-5-glucozid, cianidin 3(malonoilsoforozid)-5-glucozid, cianidin 3-(pcumaroilsoforozid)5-glucozid, cianidin 3-(di-pcumaroilsoforozid)5-glucozid, cianidin 3-(feruloilsoforozid)-5glucozid, cianidin 3-(diferuloilsoforozid)-5glucozid, cianidin 3- (sinapoilsoforozid)-5glucozid si

cianidin 3-(disinapoilsoforozid)-5-glucozid. Stroh citat de Bodea (1965) a identificat prezenta cianidin 3-triglucozidului (rubrobrasina). Actiune terapeutica Frunzele au actiune de detoxifiere iar semintele sunt antihelmintice, diuretice si laxative. Importanta Alimentara Utilizare Frunzele se folosesc sub forma de cataplasme pe umflaturi sau tumori si pentu tratarea artritei. Consumul frunzelor proaspete stimuleaza digestia. Cultivare Varza alba este o planta de climat temperat, temperatura optima de crestere a plantelor fiind de 15-20oC. Are cerinte mari fata de umiditate, consumul zilnic fiind de la 0,2 0,4 l pina la 2 -2,5 l pe planta, in functie de faza de vegetatie. Fata de lumina cerintele sunt moderate. Varza are cerinte mari fata de sol, preferand soluri bine structurate, fertile, care retin apa. Reactia solului trebuie sa fie usor alcalina (pH cuprins intre 6,5 -7,8) si trebuie evitate solurile acide care favorizeaza atacul de Plasmodiophora brassicae. In privinta nutritiei minerale, pentru obtinerea unui produs de calitate, raportul intre azot si potasiu trebuie sa fie 1:1,5. In cultura se gasesc soiuri cu perioada de vegetatie diferita care se cultiva in camp, sere sau solarii, pentru obtinerea de productii timpurii, de vara sau toamna. Pentru cultura timpurie in camp se procedeaza la producerea rasadurilor prin semanat in rasadnite calde, in ultima decada a lunii februarie, folosind 400-600 g samanta pentru rasadul necesar unui hectar de cultura. Se repica in ghivece sau cuburi nutritive, iar plantarea rasadurilor se efectueaza in luna martie, pana la inceputul lunii aprilie. Pe parcursul vegetatiei se aplica lucrari de ingrijire specifice, iar recoltarea incepe in ultima decada a lunii mai, in zonele de campie si la inceputul lunii iunie, in celelalte regiuni. Se obtine o productie de 20-30 t/ha. Pentru

cultura de vara, in vederea producerii rasadurilor semanatul se efectueaza din prima decada a lunii martie, pana in prima decada a lunii aprilie, in rasadnite sau solarii calde, ori chiar solarii neincalzite pentru semanaturile mai tarzii. Sunt necesare 300-350 g seminte pentru obtinerea rasadului la un hectar de cultura. Plantarea rasadurilor se efectueaza din luna aprilie, pana in prima jumatate a lunii mai. Se aplica lucrari de ingrijire specifice. Recoltarea se efectueaza in lunile octombrienoiembrie, dupa caderea primelor brume, iar productia obtinuta este de 40-60 t/ha. Pentru cultura de toamna rasadurile se produc pe straturi reci, folosind 300-400 g seminte pentru un hectar de cultura. Plantarea rasadurilor are loc de la sfarsitul lunii mai pana la sfarsitul lunii iunie, iar recoltarea are loc in lunile octombrie-noiembrie, obtinind 40-60 t/ha. In vederea obtinerii productiei de vara-toamna se poate practica si cultura verzei prin semanat direct, mecanizat de la sfarsitul lunii martie, pana la inceputul lunii mai, folosind 1-1,5 kg samanta la hectar. Recoltarea poate incepe din lunile iulieaugust si dureaza pana in octombrie- noiembrie. Recolta obtinuta este de 30-40 t/ha la soiurile semitimpurii si 40-60 t/ha la cele tarzii. Varza poate fi cultivata si in sera, in ciclul I, cu producerea rasadurilor in sere inmultitor (semanat in octombrie-noiembrie) si infiintarea culturii in decembrie-ianuarie. Recoltarea se face esalonat in perioada martie-aprilie, obtinand o productie de 30-40 t/ha. Pentru cultura in solarii, rasadurile se produc in sere inmultitor, cu semanat la inceputul lunii ianuarie, plantarea incepand cu sfarsitul lunii februarie in zonele de campie si pana la 15 martie in celelalte zone. Recoltarea se efectueaza incepand din luna mai, obtinand 30-40 t/ha. Producerea semintelor dureaza doi ani, in primul an se obtin plantele mama, iar in al doilea an semintele. Mod de cultivare:

Prin rasad obtinut din seminte primavara si transplantat in camp Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRASSICA OLERACEA L. convar. GEMMIFERA (DC) Jav. Denumire populara: Varza de Bruxelles Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Verzisoara Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee bisanuala cu radacina pivotanta, ramificata; tulpina inalta de 50 100 cm (in functie de soi); frunzele tulpinale, lung petiolate, verzi au lamina usor gofrata si marginile indoite in sus, cu aspect de cupa; mugurii aflati in axila frunzelor sunt ingrosati, formand verzisoarele....? din care in urmatorul an se diferentiaza tulpini florifere ci flori galbene grupate in racem; inflorire in mai-iulie; fruct silicva cu o singura nervura evidenta pe valva si seminte mici, sferice, netede, maron inchis. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca leguma. Compozitia chimica: Varza de Bruxelles are dupa Souci s.a. (1981) cea mai mare valoare energetica dintre legumele din grupa verzei (215,8 kJ/ 100 g), care este detrminata de continutul de glucide (6,0 7,6 %), lipide (0,4 0,6 % si proteine (4,0 50 %). Continutul de glucoza, fructoza si zaharoza a fost de 0,88 %, 0,79 % si respectiv de 1,13 %, cel de amidon 0,49 %, continutul de acizi organici a variat intre 350 mg/ 100 g acid citric, 200 mg/ 100 g acid malic, si 5,8 mg/ 100 g pentru acidul oxalic, iar continutul de steroli a variat intre 17 mg/

100 g beta-sitosterol si 6,0 mg/ 100 g campesterol. Organele comestibile a acestei specii a prezentat un continut relativ ridicat de aminoacizi: 0,28 % arginina, 0,25 % lizina, 0,24 % valina, 0,23 % leucina, 0,21 % izoleucina, 0,16 % treonina, 0,15 % fenilalanina, 0,11 % histidina, 0,05 % triptofan si 0,04 % metionina. Continutul de vitamine din 100 g tesut variaza astfel: 0,11 mg tiamina, 0,14 mg riboflavina, 0,28 mg piridoxina, 0,67 mg nicotinamida, 0,08 mg acid folic, 0,1 1,4 mg acid pantotenic, 114 mg acid ascorbic 0,10 mg tocoferoli si 0,14 mg filochinona. Continutul de substante minerale variaza intre 1,30 si 1,51 % fiind constituit din prezenta in 100 g tesut a urmatoarelor elemente minerale: 7,0 mg sodiu, 411 mg potasiu, 22 mg magneziu, 31 mg calciu, 0,26 mg mangan, 1,1 mg fier, 7,0 mg molibden, 0,09 mg cupru, 0,87 mg zinc, 83,6 mg fosfor si 40 mg clor. Actiune terapeutica: Utilizare: Importanta alimentara a acestei specii deriva din continutul ridicat de vitamina C, de fibre (1,45 %), aminoacizi esentiali si substante minerale. Toxicitate: Contraindicatii: Precautii si reactii adverse: Dozare: Supradozare: Forme farmaceutice: Conservare: Cultivare: Varza de Bruxelles are cerinte asemanatoare fata de factorii de mediu ca si varza alba. Temperatura optima de vegetatie este 15-21 oC, iar cresterea plantelor poate avea loc la temperaturi curpinse intre 3 si 35oC. Verzisoarele se dezvolta normal la temperaturi moderate (15-18oC). Temperaturile ridicate din toamna pot sa influenteze nefavorabil dezvoltarea acestora. Vernalizarea se realizeaza prin expunerea plantelor adulte la temperaturi de 4-7oC, timp de 12 saptamani. In ceea ce priveste lumina, cerintele sunt mai mari in faza de rasad.

Are cerinte mari fata de apa si din acest considerent trebuie evitate socurile hidrice cauzate de lipsa de apa, in perioadele secetoase. Varza de Bruxelles prefera solurile profunde, fertile, bine structurate. In cazul solurilor compacte poate aparea fenomenul de asfixiere a radacinilor, cauzat de excesul de apa, in perioadele cu precipitatii abundente. Spre deosebire de alte varietati de varza, suporta solurile usor acide, cu un pH optim situat in jur de 6,5. Se impune evitarea solurilor cu exces de azot, deoarece in astfel de conditii plantele vor forma verzisoare putin indesate sau desfacute. Pentru cultivare se procedeaza la producerea rasadurilor incepand din prima decada a lunii aprilie, in rasadnite semicalde sau pe strat in camp. Se folosesc 200-240 g samanta pentru asigurarea necesarului pentru un hectar de cultura. Plantarea rasadurilor se efectueaza la inceputul lunii iunie (la o varsta a rasadului de 50-60 zile). Pe langa lucrarile obisnuite de ingrijire, toamna, pentru a se grabi formarea verzisoarelor se indeparteaza varful de crestere deasupra ultimelor verzisoare formate, mai ales la soiurile care nu au capacitatea de a forma verzisoarele simultan. Recoltarea se realizeaza esalonat, pe masura ce verzisoarele au ajuns la maturitatea caracteristica, incepand din toamna pana in primavara, in martie, in zonele cu ierni blande. In conditiile de la noi, in vederea valorificarii planta se taie de la baza, se indeparteaza apoi portiunea din varf (fara verzisoare normal dezvoltate) si frunzele de pe tulpina. Se obtine o productie de 10-14 t/ha. Pentru producerea semintelor, infiintarea culturii in anul I se face asemanator culturii pentru consum. In cursul perioadei de vegetatie se practica lucrari de purificare biologica, indepartand plantele netipice si cele care nu au format verzisoare de marime corespunzatoare. Toamna plantele pot sa

ramana in pamant, in zonele cu ierni blande sau se smulg din pamant, se indeparteaza frunzele si se pastreaza in depozite pana primavara, cand se planteaza in camp. In anul al doilea se aplica lucrari obisnuite de intretinere. Recoltarea semincerilor are loc in lunile iulie-august, se lasa apoi la uscat, se batozeaza, iar productia de seminte obtinute este de 500 600 kg/ha. Valorificare: Organe utilizate Compozitia chimica Varza de Bruxelles are dupa Souci s.a. (1981) cea mai mare valoare energetica dintre legumele din grupa verzei (215,8 kJ/ 100 g), care este detrminata de continutul de glucide (6,0 7,6 %), lipide (0,4 0,6 % si proteine (4,0 50 %). Continutul de glucoza, fructoza si zaharoza a fost de 0,88 %, 0,79 % si respectiv de 1,13 %, cel de amidon 0,49 %, continutul de acizi organici a variat intre 350 mg/ 100 g acid citric, 200 mg/ 100 g acid malic, si 5,8 mg/ 100 g pentru acidul oxalic, iar continutul de steroli a variat intre 17 mg/ 100 g ß-sitosterol si 6,0 mg/ 100 g campesterol. Organele comestibile a acestei specii a prezentat un continut relativ ridicat de aminoacizi: 0,28 % arginina, 0,25 % lizina, 0,24 % valina, 0,23 % leucina, 0,21 % izoleucina, 0,16 % treonina, 0,15 % fenilalanina, 0,11 % histidina, 0,05 % triptofan si 0,04 % metionina. Continutul de vitamine din 100 g tesut variaza astfel: 0,11 mg tiamina, 0,14 mg riboflavina, 0,28 mg piridoxina, 0,67 mg nicotinamida, 0,08 mg acid folic, 0,1 1,4 mg acid pantotenic, 114 mg acid ascorbic 0,10 mg tocoferoli si 0,14 mg filochinona. Continutul de substante minerale variaza intre 1,30 si 1,51 % fiind constituit din prezenta in 100 g tesut a urmatoarelor elemente minerale: 7,0 mg sodiu, 411 mg potasiu, 22 mg magneziu, 31 mg calciu, 0,26 mg mangan, 1,1 mg fier, 7,0 mg molibden, 0,09 mg cupru, 0,87 mg zinc, 83,6 mg fosfor si 40 mg clor. Actiune terapeutica Importanta Utilizare

Importanta alimentara a acestei specii deriva din continutul ridicat de vitamina C, de fibre (1,45 %), aminoacizi esentiali si substante minerale. Cultivare Varza de Bruxelles are cerinte asemanatoare fata de factorii de mediu ca si varza alba. Temperatura optima de vegetatie este 15-21 oC, iar cresterea plantelor poate avea loc la temperaturi curpinse intre 3 si 35oC. Verzisoarele se dezvolta normal la temperaturi moderate (15-18oC). Temperaturile ridicate din toamna pot sa influenteze nefavorabil dezvoltarea acestora. Vernalizarea se realizeaza prin expunerea plantelor adulte la temperaturi de 4-7oC, timp de 12 saptamani. In ceea ce priveste lumina, cerintele sunt mai mari in faza de rasad. Are cerinte mari fata de apa si din acest considerent trebuie evitate socurile hidrice cauzate de lipsa de apa, in perioadele secetoase. Varza de Bruxelles prefera solurile profunde, fertile, bine structurate. In cazul solurilor compacte poate aparea fenomenul de asfixiere a radacinilor, cauzat de excesul de apa, in perioadele cu precipitatii abundente. Spre deosebire de alte varietati de varza, suporta solurile usor acide, cu un pH optim situat in jur de 6,5. Se impune evitarea solurilor cu exces de azot, deoarece in astfel de conditii plantele vor forma verzisoare putin indesate sau desfacute. Pentru cultivare se procedeaza la producerea rasadurilor incepand din prima decada a lunii aprilie, in rasadnite semicalde sau pe strat in camp. Se folosesc 200-240 g samanta pentru asigurarea necesarului pentru un hectar de cultura. Plantarea rasadurilor se efectueaza la inceputul lunii iunie (la o varsta a rasadului de 50-60 zile). Pe langa lucrarile obisnuite de ingrijire, toamna, pentru a se grabi formarea verzisoarelor se indeparteaza varful de crestere deasupra ultimelor verzisoare formate, mai ales la soiurile care nu au capacitatea de a forma verzisoarele simultan. Recoltarea se realizeaza esalonat, pe masura ce verzisoarele au ajuns la maturitatea

caracteristica, incepand din toamna pana in primavara, in martie, in zonele cu ierni blande. In conditiile de la noi, in vederea valorificarii planta se taie de la baza, se indeparteaza apoi portiunea din varf (fara verzisoare normal dezvoltate) si frunzele de pe tulpina. Se obtine o productie de 10-14 t/ha. Pentru producerea semintelor, infiintarea culturii in anul I se face asemanator culturii pentru consum. In cursul perioadei de vegetatie se practica lucrari de purificare biologica, indepartand plantele netipice si cele care nu au format verzisoare de marime corespunzatoare. Toamna plantele pot sa ramana in pamant, in zonele cu ierni blande sau se smulg din pamant, se indeparteaza frunzele si se pastreaza in depozite pana primavara, cand se planteaza in camp. In anul al doilea se aplica lucrari obisnuite de intretinere. Recoltarea semincerilor are loc in lunile iulie-august, se lasa apoi la uscat, se batozeaza, iar productia de seminte 600 kg/ha. obtinute este de 500 Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRASSICA OLERACEA L. convar. GONGYLODES (L.) Duchesne Denumire populara: Gulie Sinonime stiintifice: B. rupestris Rafin.; convar.gongylodes Janchen Alte denumiri populare: Brozba, Calarabe, Caralambe, Carababe, Cararabe, Calarabe, Calaruba, Chelarabe vinete, Chelarabi, Chelarabie, Chelarade, Corelabe, Corolob, Curechi, Gulie de iarna, Gulioare, Gulimani, Nap porcesc Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee bisanuala cu radacina pivotanta, ramificata; baza tulpinii cuprinzand mai multe

internoduri este tuberizata globulos; frunzele lung petiolate au lamina verde sau violacee, cu marginea dintata; tulpina florifera apare in al doilea an, prezinta flori galbene; inflorire in mai-iulie; fruct silicva cu o singura nervura evidenta pe valva si seminte mici. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca leguma. Organe utilizate Compozitia chimica Partea comestibila o reprezinta tulpina metamorfozata care acumuleaza dupa Souci s.a. (1981): 3,3 5,6 % glucide solubile, 1,6 2,3 % proteine, 3,3 5,6 lipide, care le confera o valoare energetica de 110,95 kJ. Glucidele solubile din gulii sunt reprezentate de glucoza (1,40 %), fructoza (1,23 %) si zaharoza (1,29 %), iar dintre acizii organici predomina acidul citric (155 mg/ 100 g) si acidul oxalic (1,4 mg/ 100 g). Continutul in vitamine al guliilor este relativ scazut, cu exceptia acidului ascorbic, asa dupa cum rezulta din datele publicate de Souci s.a. (1981): 0,03 0,06 mg/ 100 g tiamina, 0,03 0,06 mg/ 100 g riboflavina, 1,04 2,62 mg/ 100 g nicotinamida, 0,10 mg/ 100 g acid pantotenic, 0,10 0,14 mg/ 100 g piridoxina si 41 92 mg/ 100 g acid ascorbic. Continutul in aminoacizi prezinta variatii relativ mari: 0,12 % arginina, 0,08 % izoleucina, 0,07 % leucina, 0,06 % lizina, 0,05 % treonina, 0,05 % valina, 0,04 % fenilalanina, 0,03 % histidina si 0,01 % triptofan si metionina. Dintre elementele minerale predomina: potasiu 340 - 500 mg/ 100 g, calciu 43 - 90 mg/ 100 g, fosforul 44 55 mg/ 100 g, magneziul 32 40 mg/ 100 g si sodiul 10 -56 mg/ 100 g parte edibila. Importanta Alimentara Utilizare Se foloseste in alimentatie, preparate in mod divers: supe, umplute etc. Cultivare Gulia are cerinte moderate fata de factorii de vegetatie.

Temperatura optima de vegetatie este de 18-20oC, iar temperaturile scazute (de sub 5oC) in faza de rasad pot determina vernalizarea plantelor. Are cerinte mari fata de apa, comparativ cu varza, ca urmare a faptului ca sistemul radicular este mai slab dezvoltat. Insuficienta apei in perioada formarii tulpinii tuberizate determina lignificarea tesuturilor si reducerea productiei, iar alternanta perioadelor cu umiditate diferita duce la craparea partii comestibile. In privinta umiditatii solului, aceasta trebuie mentinuta la valori de 70- 75% din capacitatea de camp. Gulia are cerinte moderate fata de lumina, dar in locuri umbrite se dezvolta mai mult aparatul foliar, in detrimentul partii comestibile. Prefera solurile fertile, cu un pH de 6,5-7,5, fara exces de azot. Pentru culturile timpurii sunt mai potrivite solurile usoare, nisipo-lutoase, iar penttru cele de toamna, solurile mai compacte, semigrele, luto-argiloase. Se poate cultiva in camp pentru obtinerea productiei timpurii sau tarzii, dar si in sere, ori solarii. In cazul culturii protejate, de regula se cultiva intercalata printre randurile speciei de baza (tomate, castraveti). Pentru cultura timpurie in camp, rasadurile se produc in rasadnite calde, prin semanat la inceputul lunii aprilie, folosind 0,8-1 kg samanta pentru un hectar de cultura. Se procedeaza la repicat in cuburi nutritive, temperatura se mentine la 1214oC pentru a se evita vernalizarea si formarea prematura a tulpinilor florale. Inainte de plantarea ei, circa 10 zile se procedeaza la calirea rasadurilor. Plantarea se realizeaza inepand cu ultima decada a lunii aprilie. Pe parcursul perioadei de vegetatie se aplica lucrari de ingrijire specifice. Recoltarea se realizeaza esalonat pe masura ce tulpina ingrosata ajunge la un diametru de 5-10 cm, incepand cu luna mai, iar productia obtinuta este de 15-20 t/ha. Cultura tarzie se infiinteaza prin rasad, cu semanat la sfarsitul lunii aprilie, pana la

anceoutul lunii mai, cate 3-4 g samanta /m2 deoarece rasadul nu se repica. La plantare rasadul trebuie sa aiba o varsta de 40-50 zile. Prin urmare, plantarea se efectueaza incepand de la sfarsitul lunii mai, pana in 10-15 iulie. Se aplica lucrari de ingrisire specifice. Recoltarea se face toamna, in octombrie, prin smulgere din sol, curatare de frunze si pamant si depozitare in scopul valorificarii pe timpul iernii. Productia obtinuta este de 30-40 t/ha. In sera gulia se cultiva in perioada de iarnaprimavara (ciclul I), in cultura pura sau asociata cu speciile de baza (tomate, castraveti). In solarii se cultiva gulii timpurii, de regulp ca o cultura intercalata printre tomate, ardei, vinete, sau castraveti. Producerea semintelor dureaza doi ani, in anul I se produc plantele mama, iar in anul II, primavara se infiinteaza cultura semincera. Productia de seminte este de 300-400 kg/ha la soiurile timpurii si 500-600 lg/ha la soiurile tarzii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRASSICA OLERACEA L. convar. BOTRYTIS (L.) Duchesne var. ITALICA Plench Denumire populara: Brocoli. Sinonime stiintifice: var. cymosa Lam. Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala cu radacina ramificata, lignificata, neingrosata; tulpina foarte scurta formeaza terminal inflorescenta alcatuita din numeroase ramificatii si pediceli florali scurti, puternic ingrosati, ramificatiile laxe, partial libere, de culoare verde, inconjurata de frunze tulpinale mari, dintate

pe margine, glauce (acoperite cu un strat gros de ceara); florile galbene, apar pe tulpinile florifere cand este depasita faza optima de recoltare; fructsilicva cu seminte mici, maronii. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca leguma. Organe utilizate Compozitia chimica Din datele prezentate de Souci s.a. (1981) rezulta ca inflorescentele de broccoli au o valoare energetica scazuta (136,9 kJ7 100 g parte edibila) care rezulta din continutul de glucide (4,4 %), proteine (3,3 %) si lipide (0,2 %). Dintre compusii organici determinati in aceste inflorescente se poate mentiona glucoza (0,74 %), fructoza (0,56 %), zaharoza (0,39 %), celuloza (1,46 %), ligninele (0,18 %), acizii organici ( acidul citric 210 mg/ 100 g si acidul malic 120 mg/ 100 g) si acizii fenolici (acidul ferulic, cafeic si pcumaric). Dintre vitamine, acidul ascorbic se gaseste in cantitatea cea mai mare (114 mg/ 100 g), in timp ce celelalte vitamine au un continut relativ scazut: tiamina 0,09 mg/ 100 g, nicotinamida 1,0 mg/ 100 g si acidul pantotenic 1,29 mg/ 100 g. Ca si in cazul inflorescentelor de conopida s-a constatat existenta unui continut ridicat de aminoacizi. In 100 g tesut, s-au determinat 190 mg arginina, 170 mg valina,160 mg leucina, 150 mg lizina, 130 mg izoleucina, 120 mg fenilalanina si treonina, 60 mg histidina, 50 mg metionina si 30 mg triptofan. Continutul de substante minerale din inflorescentele de broccoli este relativ ridicat. Astfel, in 100 g parte edibila s-au detrminat: 464 mg potasiu, 105 mg calciu, 82 mg fosfor, 78 mg clor si 13 mg sodiu. Zamauchi si Watada 1998) au constatat ca nuanta de culoare caracteristica pentru inflorescentele de broccoli este determinata de prezenta clorofilidei a, a feoforbidelor si a xantofilei. Price s.a. (1997) au identificat in inflorescentele de broccoli patru esteri ai acidului hidroxicinamic: 1,2'-disinapoil -2feruloilgentiobiozid, 1-

sinapoil-2-feruloilgentiobiozid, 1,2,2'trisinapoil gentiobiozid si 1,2disinapoilgentiobiozid. Burzo s.a. (nepublicat) au identificat in substantele volatile extrase prin hidrodistilare din inflorescentele de broccoli, urmatorii componenti: 45,45 % dimetil disulfid, 6,64 % nonanal, 6,24 % nonacozan, 5,97 % fitol, 3,58 % tetrametil octan, 2,41 % izofilocladen, 2,36 % propan ditiol, 1,65 % metilbutil izotiocianat, 1,59 % octano nitril, 1,48 % tetrametil heptadecan, 1,26 % hexahidrofarnesil acetona, 1,10 % stachen, 1,06 % heptanal, 1,01 % metilhexan nitril, 0,82 % tetradecanal, 0,78 % dimetil tetrasulfid, 0,55 % hexenal acetat. Detalii... Actiune terapeutica Importanta Utilizare Fahey s.a. (1997) au precizat ca mugurii florali de broccoli precum si cei de conopida au un 100 ori mai mare de glucorafanine continut de 10 (glucozinolati ai sulforafanului), comparativ cu inflorescentele mature. Glucozinolatii si tiocianatii pot fi eficienti in inducerea enzimelor chinon reductaza, glutation transferaza, epoxid hidrolaza NAD(P)H quinon reductaza si glucozil transferaza care au un efect protector in inducerea carcinogenezei si a mutagenezei, prevenind riscul aparitiei unor forme de cancer. In alimentatie se foloseste preparata in mod divers: cu maioneza, sufle etc. Cultivare Broccoli necesita o temperatura cuprinsa intre 2024oC inainte de aparitia inflorescentei si 15-18oC in perioada de formare a acestora. Temperaturile de peste 20oC in timpul formarii inflorescentelor grabesc procesul de formare a florilor si astfel partea comestibila se depreciaza. Are cerinte ridicate fata de apa, iar excesul si insuficienta apei au efecte negative, conducand la deprecierea calitatii partii comestibile. Planta prefera solurile fertile, cu capacitate buna de retinere a apei si cu un pH cuprins intre 6,8-7,5. Tolereaza solurile usor saraturate.

Cultura in camp se poate realiza primavara sau toamna. Pentru cultura timpurie rasadul se produce in rasadnite calde, incepand din luna martie, folosind 300-350 g samanta pentru un hectar de cultura. Plantarea se realizeaza in prima decada a lunii aprilie. Pentru cultura tarzie, rasadul se produce pe strat, in camp, prin semanat in luna mai si plantare in luna iunie. Recoltarea se efectueaza in momentul cand inflorescentele s-au dezvoltat suficient, sunt relativ compacte, inainte de deschiderea bobocilor florali. Se recolteaza manual prin mai multe treceri, deoarece dupa recoltarea inflorescentei principale apar noi lastari, care vor forma si ei inflorescente, dar mai mici. Inflorescentele se taie cu o portiune de tulpina de 10-15 cm. Productia obtinuta este de 10-12 t/ha la cultura timpurie si 20 t/ha la cultura de toamna. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRYONIA ALBA Jacq. Denumire populara: Mutatoare Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Cucurbatea, Bodioica, Brei, Cataratoare, Cireasa câinelui, Cucurbeta, Catcubete, Gurare, Împarateasa, Iudaie de pamânt, Morcova ielelor, Morcovei, Poama salbatica, Suitoare, Tidva de pamânt, Tâlharea, Turbeaza câinelui, Turnari, Zdârnota Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dilleniideae Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta planta perena, monoica; radacina tuberizata; tulpina alungit noduroasa, paroasa, ramificata, de 2-4 m lungime; frunzele palmat lobate, scurt petiolate; florile barbatesti dispuse in raceme ..} lung pedunculate, iar cele femeiesti sunt grupate in raceme ..} scurt pedunculate, cu flori albe

verzui; inflorirea iunie-iulie; fruct baca neagra. Ecologie si raspandire Specie mezofita; frecventa in zona de stepa-etajul gorunului, tufarisuri, garduri. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza radacinile si fructele. Compozitia chimica Gustul amar al tesuturilor este determinat de preznta unei triterpene tetraciclice: cucurbitina. Principalele substante identificate in radacinile acestei specii sunt: glucide (ramnoza), antrachinone (acid crizofanic), acizi grasi (acid linoleic, oleic, palmitic, stearic), alcaloizi (bryonicina), alcooli (bryonol), glicozizi diterpenici (bryonina), antrachinone (acid chrizofanic), flobafene, spinasterol, taninuri, bryorezine (2,0 6,8 %). In organele aeriene ale acestei specii au fost identificate substantele: taninuri catehinice, triterpene pentaciclice (cucurbitacina B L, dihidrocucurbitacina B, dihidrocucurbitacina E, tetrahidrocucurbitacina I), steroli (d-7stigmasterol, si stigmasterol). In parenchimul cortical si in liberul din radacini se gasesc celule rezinifere izolate sau dispuse in siruri verticale (Toma si Rugina, 1998). Actiune terapeutica Extractele obtinute din frunze au actiune purgativa, iar cele obtinute din radacini sunt citotoxice, diaforetice, expectorante, iritante, purgative si vermifuge. Importanta Medicinala, toxica Utilizare Sunt utilizate pentru tratarea racelii, bronsitelor, astmului, ulcerului duodenal, hipertensiunii si arteritei. Medicina umana, populara - uz intern - radacinile tuberizate au actiune diuretica si purgativa; uz extern - actiune antiinflamatoare si antireumatica, combaterea calvitiei. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze

Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BRYONIA DIOICA Jacq. Denumire populara: Sinonime stiintifice: Bryonia eretica L. ssp dioica Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dilleniideae Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, dioica; radacina tuberizata; tulpina simpla sau ramificata, inalta de 2-4 m, urcatoare cu ajutorul carceilor simpli; frunzele palmat lobate; florile dispuse in raceme, cele barbatesti sunt albe galbui, cele femeiesti sunt grupate in raceme umbeliforme; inflorirea iulie-august; fruct baca rosie. Ecologie si raspandire Rara, in zona padurilor de stejar-etajul fagului, tufarisuri, garduri. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza produsul vegetal radix, in terapeutica. Compozitia chimica curcubitacinele B, D, E, I, J, K, L si S, briodulcosida, briosida, brionosida, brioamarida; C; acid brionolic, acid briodiosidele A briocumaric; briodina L si R (RIP): fructele contin curcubitacine (analog structural cu cele din radacina), briodiofina ( proteina toxica). Actiune terapeutica Citotoxica ( in vitro....?), laxativa, emetica, purgativa drastica, antiinflamatoare. Importanta Toxica Utilizare Afectiuni respiratorii, gastrointestinale, reumatismale cronice; homeopatie pentru proprietatile tonice si adaptogene.

Medicina umana, populara - uz intern - radacinile tuberizate au actiune diuretica si purgativa; uz extern - actiune antiinflamatoare si antireumatica, combaterea calvitiei. Toxicitate Intreaga planta este toxica. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Deoarece intreaga planta este toxica, contactul cu specia induce dermite cutanate cu vezicule; ingestia a mai putin de 10 fructe la copii induce vomismente, dureri abdominale insotite de diaree, tulburari de echilibru, rar agitatie. Raportul beneficii/riscuri = negativ. Cultivare Bryonia este o planta cu crestere rapida, care reuseste in cele mai multe tipuri de soluri bine drenate si cu pozitie insorita. Prezinta un sistem radicular foarte ramificat si profund, atasandu-se usor de alte plante. Se inmulteste usor prin seminte, de preferat a fi semanate in substrat rece imediat ce s-au maturat, iar semintele depozitate se seamana la sfarsitul iernii in rasadnita rece. La momentul potrivit (posibil de manipulat) se procedeaza la transfer in vase individuale si se mentin in sera cel putin pentru prima lor iarna. Plantarea in pozitia definitiva se efectueaza la sfarsit de primavara, inceput de vara, dupa ce a trecut pericolul ingheturilor. De asemena, se poate proceda la despartirea tufelor la inceputul primaverii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: BUXUS SEMPERVIRENS L. Denumire populara: Cimisir Sinonime stiintifice: Bryonia eretica L. ssp dioica Alte denumiri populare: Merisor, Bangiu, Banules, Banutei, Banuti, Banusel, Buccel, Cimiseriu, Cimisier, Cimisoriu, Cinsir, Cletaica, Coacaze, Drogonite, Iadara, Iedere, Lemnul Domnului, Merisor turcesc, Pospang, Puspan, Puspan, Simisir, Simsir, Sospain, Sospan, Verdeata Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida

Subclasa: Ordinul: Euphorbiales Familia: Buxaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust-arbore; tulpina poate avea inaltimi cuprinse intre 0,3-4m, este foarte ramificata si dens frunzoasa; frunzele simple, dispuse opus, persistente (1-4 ani), scurt petiolate, eliptice, ovate sau alungite, su lungimea de 1-3cm, pieloase, cu margini intregi, verzi-intunecat pe fata superioara, verzigalbui, glabre pe fata inferioara, lucioase pe ambele fete; flori unisexuate, dispuse monoic, in inflorescente alcatuite de regula dintr-o floare femela in centru, inconjurata de flori mascule; inflorirea in martie-aprilie; fructul de tip capsula globuloasa sau ovoida cu seminte negre, lucioase, prevazute cu caruncula. Ecologie si raspandire Specie cultivata, originara zona mediteraneeana. Organe utilizate Produsul vegetal utilizat folium Compozitia chimica In frunzele de buxus a fost pusa in evidenta prezenta proteinelor, glucidelor, a taninurilor si a pigmentilor: cianidina sau/ si pelargonidina si quercetina sau/ si kampferol. Frunzele de Buxus contin alcaloizi steroidici, care deriva de la cicloartenol si care poarta denumirea de buxine. Duke (1992) mentioneaza prezenta urmatoarelor buxine: bebeerina, bebuxina, buxalina-C, buxalpina, buxaltina, buxamina, buxaminol, buxandrina, buxanina, buxarina, buxatina, buxazidina-B, buxazina, buxdeltina, buxen, buxenina, buxenina-G, buxenona, buxepidina, buxerdina, buxetina, buxedina, buxiramina, buxociclamina-A, buxomegina, buxozina-C, buxpiina, bux.ina, buxtauina, ciclobuxamina, ciclobuxina, ciclobuxonina, ciclomicrobuxina, ciclomicrosina, cicloprotobuxina, cicloprotobuxina-D, ciclovirobuxina, ciclovirobuxina-D, deoxiciclobuxoxazina, dihidrociclobuxina,

dimetilciclobuxina,dimetilciclovirobuxina, metilcicloprotobuxina, N-acetilcicloprotobuxina, N-benzoil-O-acetil-buxodienina, Nbenzoilbuxodienina, N-benzoilciclobuxoliina, Nbenzoilcicloprotobuxoliina, N-benzoilciclobuxina, N-benzoildihidrociclomicrofiliina, N-metilbuxen, Norbuxamina, parabusonidina, parabuxina, pseudociclobuxina si tigloilciclovirobuxeina. Semintele de Buxus contin lipide (41 44 %), proteine, acid linoleic, acid linolenic si acid oleic. Actiune terapeutica Antimalarica, antimicrobiana (neverificate clinic). Importanta Melifera, producatoare de lemn Utilizare Extractele de Buxus erau folosite din timpuri stavechi in medicina populara in tratamentul dermatitelor, al malariei (sec, al XIX- lea), iar in 1975 Merck si colab. foloseste totalul alcaloidic in tuberculoza. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Dermatite de contact, la doze mari induce vomismente, diaree si spasme severe; 0,1 mg alcaloid (5-10 mg/pKg) efect fatal. Cultivare Planta reuseste pe orice tip de sol bine drenat, tolereaza un pH cuprins intre 5,5-7,4 si prefera zonele usor umbrite. Este o specie foarte rezistenta la temperaturi joase, dar cu o crestere inceata si prezinta numeroase varietati importante pentru valoarea lor ornamentala. Se poate inmulti prin seminte, de preferat semanate in rasadnita rece imediat ce s-au maturat, iar in cazul celor pastrate semanatul se efectueaza cat de timpuriu posibil. Germinarea are loc de obicei in 1-3 luni la temperatura de 15oC, dar pentru semintele pastrate perioada poate fi mai lunga (nu este necesara stratificarea, insa aceasta poate determina o germinare mai uniforma). Cand plantele au atins o dimensiune corespunzatoare se

transfera in vase individuale si se cresc in sera cel putin pentru prima iarna. Plantarea afara la locul definitiv se efectueaza la sfarsitul primaverii, inceputul verii, dupa ce a trecut pericolul ingheturilor tarzii. Se pot de asemenea efectua butasi de tulpina in luna septembrie si se supun inradacinarii in rasadnita. Mod de cultivare: Seminte toamna-primavara, marcotaj-primavara prin musuroire, despartire de tufa sau butasire augustin straturi reci Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CALAMINTHA MENTHIFOLIA Host. Denumire populara: izma de padure Sinonime stiintifice: C. sylvatica Bromf., C. officinalis Moench ssp. menthifolia (Host) Arcang., C. officinalis Moench ssp. menthifolia (Bromf.) P. Fourn., C. silvatica Bromf.- Engl., Melissa calamintha L., M. intermedia Baumg., Satureja silvatica K. Maly, S. intermedia I. Wagn., S. vulgaris Rouy., S. calamintha Scheele. Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, tulpini inalte de 20-60(80) cm, erecte sau ascendente, de obicei ramificate, verzi sau violete, patent paroase, cu perii lungi aproape cat diametrul tulpinii. Frunze ovate sau rotund ovate, pe ambele fete fin paroase, inferior punctat glanduloase. Flori care 3-7 in verticile compuse din 2

dihazii laxe, pedunculate formand o inflorescenta paniculata, lunga si laxa. Flori de culoare roz sau violacee, fructe brune, ovoidale, retezate. Infloreste VI-IX. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, oligotrofamezotrofa, heliosciadofila, creste din zona de silvostepa pana in etajul fagului. Detalii... Organe utilizate Este o planta perena, aromata, organele aeriene fiind utilizate atat in scop alimentar, cat si medicinal. Produs vegetal utilizat in terapeutica flores. Compozitia chimica saponozide reprezentate de mono- si bidesmozide ale acidului oleanolic (calendulozidele A-H), alcooli triterpenici (a si ß-amirenol, arnidiol, calenduladiol, taraxasterol, heliantrioli, ursadiol), steroli (stigmasterol, sitosterol, campesterol), 0,3-0,8% flavone dintre care 0,88% in florile ligulate si 0,25% in florile tubuloase (3-Oglucozide ale izoramnetolului si cvercetolului, 3O-neohesperidozida, 3-O-2-ramnozil-rutinozida constituent majoritar), carotenoide (licopina, neolicopina A, a si ß-caroten, luteina, rubixantina, violaxantina, flavoxantina, crizantemxantina), compusi poliinici (acid calendulic), cumarine (umbeliferona, esculetol, scopoletol), esteri cafeil chinici (acid clorogenic), acizi polifenolici (cafeic, vanilic, siringic, o-cumaric), taninuri, substante amare, 0,02% ulei volatil (sesquiterpene oxigenate), rezine, steride (esteri ai colesterolului cu acizii lauric, miristic, palmitic, margaric), poliholozide omogene (ramnoarabinogalactami, arabinogalactani), vitamina C, substante proteice, saruri minerale (mangan). Analiza uleiului volatil extras din plantele acestei specii, efectuate de Burzo s.a. (2006), au evidentiat prezenta urmatorilor componenti: rose furan (86,59 %), ß-cariofilen (2,87 %), acetofenona (2,81 %), octen-3-ol (1,37 %), 1,3,8-p-mentatrien (0,81 %), a-cariofilen (0,45 %), dimetil nonenal

(0,38 %), ocimen (0,29 %), .-cadinol (o,24 %) si .-elemen (0,18 %). Detalii... Actiune terapeutica Trofica, protectoare, cicatrizanta, antiinflamatoare, antiedematoasa, antibacteriana, antifungica, hipolipemianta, coleretica, spermicida, imunostimulatoare, oestrogenica. Importanta Aromatica Utilizare Plagi, degeraturi, arsuri, eriteme fesiere, intepaturi de insecte, ulcer gastro-duodenal, ulcer varicos, afectiuni ale cavitatii bucale, colecistite, dismenoree, infectii cu Trichomonas vaginalis si T. fecalis, cosmetologie. Frunzele se pot folosi pentru prepararea de ceaiuri, care au un efect racoritor. Toxicitate Contraindicatii Nu se cunosc la dozele terapeutice. Precautii si reactii adverse Nu se cunosc la dozele terapeutice. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Extract apos, tinctura. Interactiuni medicamentoase: Nu se cunosc la dozele terapeutice. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CALENDULA OFFICINALIS L. Denumire populara: Filimica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Boance, Calce, Calinica, Caldarusa, Chilimiche, Cilimica, Cilimina, Cilimini, Coconite, Craite, Fetisca, Filimina, Filimini, Filincica, Floare, Floare galbena, Galbenele, Galbanuse, Galbioare, Hilimica, Nacotele, Ochi galbeni, Ochisele, Ochiul boului, Ogristene, Rosioara, Rosiori, Rosulita, Ruginele, Rugulita, Rujinei, Rujinele, Rujmica, Rujnica, Rusnici, Rusori, Rusulite, Salomie, Salunina, Silinii, Silunini, Stâncuta, Tataisi, Vâzdoace Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina

Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala, rar bisanuala; radacina pivotanta; tulpina erecta, inalta de 20-50 cm, ramificata de la mijloc, foliata pana la inflorescenta, pubescenta; frunzele au marginea intreaga, pubescente sau glabrescente, cele inferioare spatulat oblanceolate, lung atenuate, sesile, cu varf rotunjit sau scurt mucronate, frunzele mijlocii lat lanceolate; antodiile cate unul pe peduncul; foliolele involucrale ingust lanceolate, paroase; florile ligulate 2-3 seriate, portocalii, de 2 ori mai lungi decat involucrul; inflorirea iunie-septembrie; fructele achene, curbate spre interior, iar cele externe sunt mai putin curbate. Ecologie si raspandire Cultivata ornamentala, tinctoriala si medicinala. Organe utilizate Se utilizeaza florile, in scop medicinal sau tinctorial. Compozitia chimica Principalii componenti chimici identificati in florile acestei plante sunt: glucide (galactoza), proteine (0,6 %), mucilagii (1,5 %), acizii organici, acizi grasi, acizi fenolici (acid gentisic, acid p-cumaric, acid clorogenic), uleiurile volatile, saponozide (arvenozid, saponozid), rezine (3,4 %), glicozizi sesquiterpenici (arvozid A), compusi benzenoizi (acid syringic), ceril alcool. Steroli: 28-izofucosterol, ß-sitosterol, campesterol, stigmasterol, ß-sitosterol, colesterol si derivati ai sterolilor (fucostanol). Diterpene: calendulol, breina, arnidol. Triterpene: a-amirina, ß-amirina, taraxasterol, pseudotaraxasterol, .-taraxasterol, faradiol, lupeol, eritrodiol, calenduladiol, heliantrinol C, heliantrinol F, acid oleanolic si alcooli triterpenici: faradiol, lupeol. Esteri triterpenici: faradiol-3-0-palmitat, faradiol-3-0-miristat, faradiol-3-0-laurat,

ornidol-3-0-palmitat, ornidol-3-0-miristat, ornidol-3-0-laurat, calendulor-3-0-palmitat, calendulol-3-0-miristat (Neukirch s.a., 2004). Tetraterpene: aurocrom, flavoxanthina, rubixanthina, longispinogenin. Vitamine: acid ascorbic (0,1 0,3 %), tocoferol, rutina. Alcaloizi: narcissin. Florile de Calendula contin pigmenti flavonoizi (0,3 0,8 %) ca: izoramnetin-triglucozid, izoramnetin-3-gluco-ramnozid, izoramnetin-3Orutinozid, izoramnetin-3-rutinozid (narrcissin), si izoramnetin-3-glucozid, quercetina, flavocrom, si caroteni: a-caroten, ß-caroten, .-caroten, .caroten, a-criptoxantina, eloxantina, auroxantina, neoxantina, flavocrom, cisflavoxantina, cis-luteoxantina, citroxantina, mutaxantina, licopen, neolicopen, fitofluen, luteina, cis-luteina, lutein-epoxid, mutatocrom, prolicopina, rubixantina, violaxantina, crizantemaxantina si zeaxantina, precum si pigmenti clorofilieni. Uleiurile volatile sunt secretate de peri situati pe tulpina si in numar mai mare pe fata inferioara a limbului. Perii secretori sunt relativ lungi, pluricelulari, cu pediculul uni- bi- sau triseriat cu o glanda maciucata uni sau pluricelulara (Toma si Rugina, 1998). Calchat s.a. (1991) au identificat 53 de componenti in uleiurile volatile extrase din Calendula. In cantitate mai mare s-au detrminat: a-cadinolul (25,13 %), d-cadienul (14,86 %), ß-fenchenul (7,46 %), 10-a-muurololul 7,04 %), T-cadinolul (5,16 %), nerolidolul (2,75 %) si a-pinenul (2,10 %). O cantitate mai mica de 2,0 % din totalul componentilor s-a constatat in cazul urmatoarelor substante: T-muurololul, cadienul, a-patcoulenul, ßcubebenul, cubebenul, a-cadienul, ..muurolenul, epi-cubebolul, terpinen-4-olul, cubebolul, ahumulenul, ß-ylangenul, .-terpinenul, sabinenul, limonenul, mircenul, eudesmolul, ß-felandrenul, cubebenul, ß-cariofilenul, a-muurolenul, ß-

pinenul, p-cimenul, aromadendrenul, calacorenul, (E)ß-ocimenul, bornil acetatul, a-terpinenul, 1,8cineolul, campfenul, a-cubebenul, .-amorfenul, .-cadienul, calamenul, a-felandrenul, terpinolenul, d3-carenul, a-gurjunenul, mentona, .-patculena, ß-farnesenul, camforul, a-copaenul, (Z)- ßocimenul, 2-butanona si 2-pentanona. Akihisa s.a. (1996) au identificat in florile de Calendula 11 alcooli triterpenici: heliaol, taraxasterol, .-taraxasterol, a-amirina, ßamirina, lupeol, taraxerol, cicloartenol, 24-metil enecicloartenol, tirucalla-7,24-dienol si dammaradienol. Dintre acesti componenti, ponderea in fractia alcoolica de triterpene o detine helianolul (29 86 %). Tesuturile plantelor de Calendula contin: alcaloizi (19 %), metiltocol, derivat fucosteroidic (fucostanol), vitamine (tocoferol), pigmenti (kampferol, quercetina, rubixantina, violaxantina), plastochinone, saponozide. Actiune terapeutica Extractele din florile de Calendula au actiune emolienta, hemostatica, antiinflamatoae, antiseptica, antispasmotica, cicatrizanta, emenagoga, antibacteriana si antifungica. Importanta Medicinala, tinctoriala Utilizare Extractele sunt utilizate pentru tratarea inflamatiilor bucale si faringiene, a arsurilor, degeraturilor, contuziilor, ulcerelor duodenale, menopauzei, a bolilor de piele si de ficat. Tinctura obtinuta din mugurii de Calendula este folosita pentru tratarea durerilor de cap si a celor de dinti. Reprezinta un ingredient pentru cremele folosite pentru tratarea luxatiilor, intepaturilor, varicelor, asurilor si iritatiilor pielii. Calendula are actiune extrogena, educand durerile menstruale. Alte utilizari:

Medicina veterinara foloseste extractele pentru uz intern: pentru tratarea gastritei, ulcerului, cistitei hemoragice furunculoze si pentru uz uz extern pentru tratarea eczemelor, degeraturilor, furunculozei, arsurilor, ranilor. In cosmetica se folosesc infuziile din flori, pentru tratarea tenurilor uscate, cosmetica si igiena oculara, tinctura se foloseste pentru tratarea pleoapelor ridate; In apicultura este importanta ca specie melifera. Extractele apoase continand pigmenti flavonoizi se utilizeza pentru colorarea tesaturilor. In cazul mordarii intr-o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu, lana se coloreaza in galben deschis. Mordarea intr-o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu si developarea in prezenta sulfatului feros, coloreaza lana in gri-verzui (Chirila s.a., 1999). Mordarea cu bicromat de potasiu si retratarea cu sulfat de cupru, coloreaza lana in vernil. Cultivare Nu este o planta pretenioasa fata de sol, dar prefera terenurile adanci, afanate, bogate, cu umiditate suficienta. Semanatul se efectueaza in luna martie, iar una dintre lucrarile importante pe parcursul vegetatiei este indepartarea din cultura a plantelor care formeaza flori de culoare galbena deschisa, lasandu-se numai cele cu flori portocalii si portocalii inchise. Pentru producerea de seminte se vor alege plantele cele mai bine dezvoltate si numai cele cu flori semiduble sau duble, de culoare portocalie inchisa. Pe seminceri se vor lasa numai un numar limitat de flori, dintre cele mai mari si bine dezvoltate, pentru a se obtine seminte de buna calitate. Florile mici se suprima prin ciupire. Pe masura ce florile se aduna, se transporta imediat la locurile de uscare, unde se usuca in straturi subtiri, afanate, pe rame, site, rogojini, asezate intr-un loc curat, la umbra. Nu se admite uscatul direct la soare, deoarece dauneaza calitatii florilor. Recoltare

Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori cu receptacul, manual in etape succesive Valorificare CALENDULAE FLOS FLORI DE GALBENELE CEAI DIN PLANTE 1.Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CALTHA PALUSTRIS L. Denumire populara: Calcea calului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Helleboroideae Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Analiza compusilor volatili din anterele florilor acestei specii efectuata de Jurgens si Doter (2004) a evidentiat prezenta sesquiterpenoizilor (47,7 %), derivatilor acizilor grasi (27,1 %) si a monoterpenelor (23,0 %). Compusii tipicipentru aceasta specie sunt: muurolenul, protoanemoninul si linalol oxidul. Actiune terapeutica Planta are efect iritant, antispasmodic, diaforetic, diuretic si expectorant, iar radacinile au efect antireumatic, diaforetic, emetic si expectorant. Importanta Utilizare Infuziile previn accesele de tuse, decoctul este folosit in afectiunile urinare, ceaiul are efect laxativ, sucul din frunze se utilizeaza pentru tratarea negilor iar anemoninul si protoanemoninul din planta, are efect antitumoral. Frunzele tinere, fierte in mai multe ape se pot consuma in mod similar cu spanacul. Consumul

frunzelor proaspete determina o usoara toxicitate si iritarea mucoaselor, datorita prezentei protoanemoninului. Ceaiul preparat din frunze are efect diuretic si laxativ. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CANNABIS SATIVA L. Denumire populara: Canepa Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Aldan, Cânapa, Cânepa de iarna, Cânepa de toamna, Cânipa, Dudai, Dudau, Durhaiu, Durhalani, Durhau, Durzoi, Haldani, Haldari, Haldaroi, Halduri, Handrai, Handur, Hasis, Hladan, Hladari, Hlandov, Holdane, Holdani, Pordici (exemplarele mici ce ramân dupa culesul cânepii mari în Transilvania) Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Urticales Familia: Cannabaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala, dioica exemplarele femele fiind mai viguroase decit cele mascule; tulpina poate avea inaltimi cuprinse intre 30-100cm; frunzele bazale (opuse) si cele superioare (alterne) sunt palmat-sectate sau palmat-compuse, cu 3-9 lobi (foliole) dintati, paroase pe ambele fete; florile . sunt grupate in inflorescente aflate in axila frunzelor si au un invelis format din 5 tepale verzi; florile ., invelite in frunza protectoare bractee, din care ies 2 stigmate, sunt asezate in inflorescente axilare; fructul de tip achena avind 2-3mm in diametru si 3-5 mm lungime este neted, lucios, bruncenusiu cu aspect marmorat caracteristic; ramane invelit in bractee. Ecologie si raspandire Specie cultivata, originara din Asia de SV. Organe utilizate Prezinta importanta economica fibrele din tulpinile acestei plante. Acestea se formeaza din

celulele periciclului si ale parenchimului din liberul secundar si reprezinta 24,4 % in cazul tulpinilor subtiri si 10,8 % in cazul celor groase. Produsul utilizat in terapeutica herba. Compozitia chimica Herba contine: 15-20 % rezina, 0,1-0,3 % ulei volatil (a- si ß- pinen, mircen, limonen, cariofilen. cariofilen-epoxid, a-bergamoten, alloaromadendren, a-selinen, humulen), flavonoide (orientina, vitexina, luteolin-7-0-g-D-glucuronid, si apigenin-7-0-g-D-glucuronid), compusi azotati (colina, trigonelina, ß-fenil - etil amine, alcaloizi derivati ai spermidinei), derivati ai dihidrostilbenului si spiroindanului (canabispirona, dehidrocanabispirona), 10-15 % substante minerale. Semintele contin: 20 - 31 % proteine (edestina), 29 - 35 % lipide, ß-caroten, glicocol, histidina. Vitamine: acid ascorbic, 0,37 mg/ 100 g tiamina, 0,20 mg/ 100 g riboflavina si 2,43 mg/ 100 g niacina. Acizi grasi: acid linoleic, acid linolenic, acid izolinolenic, acid oleic. Actiune terapeutica Actiunea extractului se bazeaza peprezenta tetrahidrocanabinolului, celelalte canabinolide se pare ca sunt inactive. Acestea au actiune psihotropa (halucinogana prin decompensare psihica), hipnotica, analgezica, antispastica, bronhodilatatoare, sedativa, anticonvulsivanta, antibiotica, antiemetica, estrogena. Importanta Oleaginoasa, producatoare de fibre textile Utilizare In unele forme de neoplasm avansat, cefalee, dismenoree, astm, glaucom (ca adjuvant, sub forma de tigari cu marijuana). Deoarece actiunile terapeutice nu pot fi disociate de actiunea psihotropa, produsele nu au aplicatii terapeutice. Sunt folosite numai in S.U.A. pentru actiunea antiemetica. Medicina umana (populara): semintele (achenele) fierte in lapte si pisate se foloseau pentru pansarea ranilor sau vindecarea unor afectiuni ale pielii;

cu fumul rezultat din arderea lor se tratau durerile de urechi sau cap; faina fiarta in lapte sau supa era data in bolile de stomac sau contra otravirilor, in timp ce fiarta in vin alb pentru calmarea tusei; preparata dupa alte retete, fiertura de seminte se administra si pentru tratarea tuberculozei; decoctul din planta, amestecat cu unt sau alte plante era folosit pentru tratarea reumatismului . Medicina veterinara (populara ): semintele (achenele) folosite pentru tratarea pestei la porci, a tuberculozei la cai; fumigatii cu pleava sau zeama obtinuta din fierberea varfurilor plantei cu flori utilizate pentru tratarea galbezei la oi. Fibrele extrase din tulpini constituiau materia prima de baza pentru confectionarea imbracamintei si a altor textile in casa; semintele bogate in uleiuri au fost larg folosite in alimentatie pana la aparitia plantelor oleaginoase de origine americana; din faina obtinuta prin presarea semintelor se faceau umputuri pentru placinti sau supe. In vopsitorie se utilizeaza: - Herba. Obiceiuri, traditii: erau in stransa legatura cu preocuparile pentru obtinerea unei recolte bogate mai numeroase primavara, la semanat si in ciclul sarbatorilor din acest anotimp; in randul ocupatiilor casnice traditionale, prelucrarea fibrelor era a doua ca importanta dupa pregatirea hranei. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Administrarea repetata conduce la scaderea capacitatii intelectuale si fizice, la instalarea toxicomaniei, deficientei imunitare (micsorarea rezistentei la infectii virale, leucemie, SIDA). Cultivare Canepa prefera soluri bogate in substante nutritive, umede, cu reactie neutra sau usor alcalina, cu un pH cuprins ntre 7,1-7,4. Sunt recomandate solurile argilo-lutoase, permeabile pentru apa si aer, rezultate bune obtinandu-se in tara noastra pe aluviuni, cernoziomuri cu apa freatica la

suprafata, pe lacovisti lucrate adanc, potrivite fiind chiar si turbariile. Sunt contraindicate solurile cu nivelul apei freatice mai ridicat de 80 cm, cele prea umede, sau cele prea usoare, ori solurile sarace in humus si in substante minerale. Este o planta rezistenta la temperaturi scazute, dar acestea pot determina stagnari in crestere, imbatranirea si in consecinta inflorirea timpurie si reducerea inaltimii. Canepa consuma foarte multa apa, mai ales in perioada de butonizare-inflorire (mai mult chiar decat porumbul), iar cea mai potrivita umiditate a solului este 70-80% din capacitatea capilara pentru apa. In privinta temperaturii, canepa rezista la inghet pana la inceputul cresterii intense, dupa care rezistenta scade treptat. Semanatul se efectueaza timpuriu, respectiv prima decada a lunii aprilie (dupa cerealele de primavara sau inaintea porumbului), folosind 70 si 90 kg la hectar, in raport cu indicii de calitate ai semintelor. Intarzirea semanatului are drept consecinte scaderea productiei de fibre mai ales in regiunile secetoase, atac de purici, inflorire timpurie si tulpinile raman scurte. Productia obtinuta in cazul canepii cultivate pentru fibre este in medie de 50-60 q/ha tulpini uscate. Deoarece in cazul unei astfel de culturi nu se poate obtine samanta, se impune realizarea unei culturi speciale pentru producerea de seminte necesare semanatului. Astfel de culturi se infiinteaza in zonele foarte favorabile, in special in campia de vest. Productia de seminte obtinuta este cuprinsa intre 400-800 kg/ha. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze sau seminte Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CAPSELLA BURSA-PASTORIS (L.) Medik. Denumire populara: Traista ciobanului Sinonime stiintifice:

Alte denumiri populare: Arior, Buruiana de friguri, Coada pisicii, Iarba de friguri, Pasatel, Pascuta, Pastele calului, Pastele cailor, Plosca ciobanului, Punga babei, Punga popii, Pungulita, Rapan, Straita ciobanului, Straita popii, Tasca ciobanului, Tasculita, Tascuta, Trasta vacarului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee anuala sau bisanuala cu radacina pivotanta; tulpina de 6-60 cm, de obicei solitara, simpla sau ramificata are in partea bazala frunze in rozeta, oblanceolate, cu marginea variat alcatuita (intreaga, dintata, sinuat-lobata, runcinat-fidata sau sectata); frunzele tuplinale sunt intregi sau dintate, cu auricule mari, amplexicaule; florile cu petale albe, pe tipul 4, grupate in racem; inflorire in aprilie-iulie (uneori pana in noiembrie); fruct silicula triunghiular obcordata, lunga de cca. 6-9 mm cu seminte numeroase, deschis-brunii. Ecologie si raspandire Specie euritrofa mezotrofa, eurifila, frecventa din zona stepei pana in etajul boreal prin livezi, campuri, locuri cultivate sau ruderale. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza herba. Compozitia chimica Substantele identificate in tesuturile aeriene sunt: glucide (4,8 %), lipide (0,3 4,2 %), proteine (4,2 35,6 %), steroli (ß-sitosterol, eritrosterol), inozitol, taninuri, acid tanic, saponine, baze azotate (colina), amine (1 % colina, acetilcolina, tiramina), polioli (adonitol, manitol, sorbitol), glucozizi cu sulf (gluconapina, sinigrina), glicozizi secoiridoizi (amarogentin), centapicrin (hidroxibenzilester al swerozidului), tanin si o peptida cu actiune hemostatica.

Aminoacizi: arginina, acid aspartic, acid glutamic, leucina, metionina, prolina, histamina. Pigmenti: ß-caroten (0,2 2,2 mg/100 g), luteolin-7-galactozid, luteolin-7-rutinozid, rutina, diosmetina, diosmina, hissopina, gentioflavina, gentioflavonid, gentiopicrina. Alcaloizi: gentianidina, gentianina, bursina, tiramina. Monoterpene: gentiopicrosid, swertiamarina, swerosid si triterpene: a si ß-amirina. Vitamine: 36 - 550 mg/ 100 g acid ascorbic, 3,4 mg/ 100 g, niacina, 1,44 mg/ 100 g riboflavina, 2,12 mg/ 100 g tiamina, rutina. Acizi: acid citric, acid cafeic, acid fumaric, acidul oxalic, acidul piruvic, acid p-cumaric, acid protocatehic, acid ferulic, acid hidroxibenzoic, acid protocatechuic, acid sulfanilic, acid paminobenzosulfonic, acid tiocianic, acid cerotic, acid crataegolic acid siringic, acid vanilic, acid bursic. Acizi grasi: acid linoleic, acid linolenic, acid oleanolic, acid oleic, acid palmitic, acid stearic, acid cerotic (triacontanol). Actiune terapeutica Vasoconstrictoare, hemostatica, antiseptica, astringenta, ionotrop pozitiva, cronotrop negativa. Importanta Medicinala Utilizare Dismenoree (de pubertate sau de menopauza), diaree, hemoroizi, varice, insuficienta venoasa, epistaxis, rani sangerande. Alte utilizari: Medicina umana (populara): tulpini florifere ceai contra frigurilor....?, in afectiuni ale cailor urinare, in tratarea bolilor de stomac sau a pierderilor de sange . Precautii si reactii adverse Nu se cunosc la dozele terapeutice. Forme farmaceutice Tinctura, extracte fluide (extractele fluide sunt eficace 3 luni dupa preparare). Cultivare Planta creste chiar pe cele mai sarace soluri, infloreste in astfel de conditii, numai ca atinge

doar cativa centrimetrii in inaltime inainte de a inflori si a forma seminte. In cazul solurilor bogate, cresterea este puternica, planta atinge chiar 60 cm si inflorirea va fi mai tardiva. Se seamana in situ din februarie pana in mai, dar si in mijlocul toamnei. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu secera sau coasa, in luna mai, cand plantele nu au fructificat inca Valorificare BURSAE PASTORIS HERBA IARBA DE TRAISTA CIOBANULUI 1.Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CAPSICUM ANNUUM L. Denumire populara: Ardei Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Ardei borcanos, Ardei gras, Ardei iute, Ardei lung, Ardei rosu, Besica, Boia, Chiparca, Chiparus, Chiper chiperat, Chiper de cel dulce, Chiper iute, Chiper lung, Paprica, Piparca, Piper turcesc, Piper rosu, Poprica, Popivnic, Tiper amar, Tiper dulce Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Solanales Familia: Soolanaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; tulpina ramificata de 30-50 (100) cm inaltime; frunzele sunt simple, intregi, lanceolate, petiolate; flori albe; inflorirea: iunieseptembrie; fructul baca de forme si dimensiuni diferite, colorate verde inchis, verde galbui, rosu, portocaliu. Ecologie si raspandire Specie termofila; frecvent cultivata ca planta alimentara si condimentara. Organe utilizate Produsul utilizat in terapeutica fructus. In scop medicinal se utilizeaza fructele maturate si deshidratate de Capsicum annuum L. var. minimum

(Miller) Heiser si cele ale varietatii Capsicum frutescens L. care au un continut minim de 0,4 % capsaicinoide, exprimate ca si capsaicina. Compozitia chimica Fructele de ardei au un continut redus de substante energetice, valoarea energetica fiind de 115,1 kJ/ 100 g parte edibila (Souci s.a., 1981). Continutul in principalele componente chimice din fructe este urmatorul: glucide totale 1,5 6,6 %, ( 1,41 % glucoza, 1,26 % fructoza, 0,12 % zaharoza), protide 1,2 %, lipide 0,20 %, cumarine (scopoletina), glicoalcaloizi (solanina), substante minerale 0,57 % si fibre 1,97 %. Continutul de vitamine din 100 g fructe de ardei este urmatorul: tiamina 0,06 mg, riboflavina 0,05 mg, piridoxina 0,27 mg, nicotinamida 0,33 mg, acidul folic 0,02 mg, acidul pantotenic 0,23 mg, acidul ascorbic 139 mg si tocoferolii 0,65 mg. Continutul fructelor de ardei in aminoacizi este relativ scazut: 0,01 % histidina, 0,04 % isoleucina, 0,04 % leucina, 0,05 % lizina, 0,01 % metionina, 0,05 % fenilalanina, 0,04 % treonina si 0,03 % valina. Continutul in elemente minerale exprimat la 100 g substanta edibila este urmatorul: sodiu 1,7 mg, potasiu 212 mg, magneziu 12 mg, calciu 11 mg, mangan 0,10 mg, fier 0,75 mg, cupru 0,10 mg, zinc 0,03 mg fosfor 0,29 mg, clor 0,19 mg si iod 0,002 mg. Sterolii identificati in fructele de ardei sunt reprezentati de: ß-sitosterol, campesterol si stigmasterol. Acizii orgenici sunt reprezentati de acidul malic (60, 0 mg/ 100 g) acidul citric (262,0 mg/ 100 g), acidul oxalic (16,0 mg/100 g), acid 3metilbutiric. Dintre acizii grasi, in fructele de ardei s-a identificat prezenta: acidului linolenic, arahidic, behenic, linoleic, oleic, palmitic si palmitoleic. Fructele de ardei contin glicozizi sterolici cum sunt: ca.anozidul A, B, C, D,E, F, I, II, III, IV, V, A-1, B-1 si C-1. Lunig s.a. (1994) au identificat urmatorii compusi volatili din fructele de ardei: 2,3-butadiona, 1penten-3-ona, hexanal, 3-caren, ß-ocimen, octanal si 2-izobutil-3-metoxipirazona. In afara de acestia au mai fost identificati: a-pinen, a-

felandren, a-terpineol, a-tuien, ß-pinen, camfen, d-3-caren, eugenol, .-terpinen, linalool, p-cimen, terpinolen si terpinen-4-ol. Culoarea fructelor de ardei este determinata de prezenta pigmentilor clorofilieni, carotenoizi si a flavonelor. In faza de maturitate continutul de caroten a fost 29,32 mg/ 100 g si cel de capsantina de 27,49 mg/ 100 g. In soiul Bovet 4 Deli si Toth (1997) au identificat 34 de pigmenti carotenoizi. Principalii carotenoizi din fructele maturate au fost: capsantina, capsorubina, zeaxantina, cucurbitacina A si ßcarotenul. Urmeaza in ordinea concentratiei lor: capsantin-5,6-epoxid, karpoxantina, violaxantina, cicloviolaxantina, anteraxantina, nigroxantina, ß-criptoxantina si unii izomeri cis si oxizi furanoizi. De asemenea, in timpul maturarii ardeilor are loc sinteza de novo si esterificarea carotenilor. La inceputul procesului de maturare xantofilele esterificate reprezinta aproximativ 50 % din totalul carotenilor. In timpul maturarii are loc diminuarea cantitatii de xantofile libere, acumularea celor partial esterificate, iar o parte din xantofilele partial esterificate sunt esterificate total. In fructele complet maturate continutul de caroteni liberi, partial esterificati si total esterificati este de 21,3 %, 35,6 % si respectiv 43,1 %. Acizii grasi care esterifica xantofilele galbene sunt acizii linoleic, miristic si palmitic, in timp ce xantofilele rosii sunt esterificate de acizii lauric, miristic si palmitic. Prezenta acizilor grasi saturati in xantofilele rosii explica stabilitatea lor mai mare in comparatie cu cele galbene. Dintre pigmentii carotenoizi au mai fost identificati: 3-hidroxi-a-carotenul, 3,6-epoxid5-hidroxi-5,6-dihidro-zeaxantina, 5-hidroxicapsantin5,6epoxid, cis-9-capsantina, xantofil-epoxid si .caroten. Dintre compusii flavonici, in fructele de ardei au fost identificati: hesperidozida, rutozida,

eriodictiozida, luteolin-7-0-ß-apioglucozid si luteolin-7-0ß-diglucozid. Pungenta fructelor de ardei se datoreaza acumularii unui grup de amide, denumite capsaicinoide, dintre care fac parte capsaicina, dihidrocapsaicina, nordihidrocapsaicina, homocapsaicina si homodihidrocapsaicina (Cotter, 1980). In semintele de ardei a fost determinata prezenta urmatoarelor substante: 24-metil lofenol, 24metilen-cicloartanol, 31-nor-lanosterol, 31norcicloartanol, ß-amirina, acid carnaubic, citrostadienol, cicloartanol, cicloartenol, cicloeucalenol, gramisterol, lanosterol, lofenol, lupeol, obtusifoliol, trigonellina, acid oleic si acid stearic. Detalii... Actiune terapeutica Vasodilatatoare (locala) cu antrenarea unor tulburari nervoase locale.Irita puternic mucoasele si produce arsuri dureroase. In doze mici produsul poate fi folosit pentru cresterea secretiei gastrice si a peristaltismului intestinal (administrare orala). Importanta Alimentara, aromatica si condimentara Utilizare Algii musculare (urmari ale unor elongatii la nivelul umarului si coloanei vertebrale) si reumatismale, herpes, zona Zoster (la adulti si adolescenti). Alimentatie - fructele se consuma in stare cruda, gatite, murate sau sub forma de boia . Industrie - fructele se folosesc pentru obtinerea conservelor; Medicina, umana, populara - uz intern - fructele vitaminizeaza organismul , cele de -ardei iute, in doze mici, ajuta la digestie, scad presiunea arteriala, uz extern - combaterea oboselii corzilor vocale, combaterea reumatismului si a degeraturilor, a anginei. Cosmetica - combaterea alopeciei (cheliei). Toxicitate Contraindicatii Rani si sensibilitate la preparate pe baza de capsaicina (la aplicatii externe), gastrite,

ulcere gastro- duodenale (pentru consumul intern), evitarea contactului cu mucoasele, in special ochii. Precautii si reactii adverse Urticarie, exantem. Consumul intern excesiv poate irita esofagul, stomacul si poate genera gastrite, ulcere gastro-duodenale si iritatii renale, supradozarea poate conduce la vezicule si degenerescente neuronale. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Forme lichide (0,005-0,010% capsinoide), emplastre (cu 10- 40 µg capsinoide /cm2) si preparate semisolide (0,02- 0,05% capsinoide). Fructele de ardei prezinta importanta in alimentatie mai ales pentru continutul lor de acid ascorbic deosebit de ridicat. Conservare Cultivare Ardeiul este o planta pretentioasa fata de factorii de vegetatie. Temperatura minima de germinare este de 14-15oC, iar cea optima de 25-28oC. Plantele cresc si fructifica corespunzator la temperaturi de 2225oC. Suma temperaturilor active (de peste 17oC) este de 3000oC. Ardeiul are pretentii ridicate fata de lumina, iar in vederea fructificarii necesita cel putin 8000 lucsi. Este o planta de zi scurta, dar suporta si o fotoperioada mai mare de 12 ore si chiar lumina continua. Planta are pretentii mari fata de apa. Insuficienta apei duce la avortarea unui numar mare de flori, fructele cresc incet, sunt diforme si lipsite de turgescenta. Consumul de apa difera cu faza de vegetatie si se poate aprecia dupa coeficientul de transpiratie, care are valoarea de 500 in primele faze, 550 in perioada infloririi si de 750 la fructificare. Plafonul de umiditate din sol trebuie sa fie de 65-71% din capacitatea de camp la inceputul vegetatiei si de 80-90 % in perioada fructificarii. In privinta nutritiei se poate mentiona ca ardeiul reactioneaza bine la fertilizarea cu ingrasaminte

organice, aplicate atat la ingrasarea de baza, cat si in cursul perioadei de vegetatie. Prefera solurile usoare, nisipo-lutoase, aluviale, cu reactie neutra sau usor acida, cu un pH 6,8. Plantele de ardei au pretentii mari fata de aer, in special in sere, in perioada fructificarii, cand plantele cer aer proaspat, dar sunt sensibile la curentii reci de aer. Ardeiul se cultiva in camp, in solarii si in sere. Pentru cultura in camp, se produc rasaduri prin semanat in spatii incalzite (intai ardeiul gras pentru cultura timpurie in perioada 20-25 februarie; urmeaza ardeiul gras pentru cultura de vara in perioada 25 februarie-15 martie si in cele din urma ardeiul lung si gogosar pentru culturile tarzii in perioada 5 februarie - 20 martie). In vederea producerii rasadului pentru un hectar de cultura se folosesc 1,2-1,5 kg samanta. La plantare rasadul trebuie sa aiba varsta de 6065 zile, iar cu cateva zile inainte de plantare se procedeaza la calirea rasadurilor prin aerisire mai puternica ziua si noaptea, iar cu cateva ore inainte de scoaterea rasadurilor se uda abundent. Se planteaza mai intai ardeiul gras timpuriu (25 aprilie5 mai), apoi ardeiul gras, gogosar si lung (5 -20 mai). Recoltarea la ardeiul gras se realizeaza la maturitatea tehnica, la ardeiul iute si lung la maturitatea tehnica, cat si cea fiziologica, iar la ardeiul gogosar si de boia numai la maturitatea fiziologica. Productiile medii care se obtin sunt: 2030 t/ha la ardeiul gras, gogosar si lung si de 812 t/ha la ardeiul iute si ardeiul de boia. Cultura ardeiului prin semanat direct in camp, desi permite eliminarea fazei de rasad (costisitoare), nu a capatat extindere. In solarii se cultiva de obicei ardeiul gras, cu producerea rasadurilor in spatii incalzite, in perioada 1-5 februarie in rasadnite si 10-15 februarie in sere, folosind 800 g seminte pentru producerea rasadurilor necesare plantarii unui hectar. Plantarea se efectueaza atunci cand temperatura solului se

mentine pe o adancime de 10 cm la un nivel de 1415oC. Recoltarea se incepe in prima decada a lunii iunie si se poate prelungi pana in prima decada a lunii octombrie, obtinand 35-40 t/ha. In conditii de sera se cultiva ardeiul gras si ardeiul iute, in ciclul I scurt (1-10 februarie 10-15 iulie) si prelungit (1 februarie 5 martie, pana la jumatatea lunii octombrie). In ciclul II se poate cultiva in perioada 5 iulie- 30 noiembrie. Rasadurile se produc in sere inmultitor, cu semanat in perioada 15 octombrie -15 noiembrie pentru cilcul I (cu varsta la plantare de 100-110 zile), respectiv 1-10 mai, pentru ciclul II (varsta la plantare fiind de 50-60 zile). Se folosesc 0,5 -0,6 kg samanta pentru un hectar. Recoltarea se esaloneaza in functie de ciclul de cultura. Pentru ciclul I recoltarea incepe in aprilie si se continua pana la 15 iulie, obtinand 40-50 t/ha. La cilcul I prelungit, recoltarea incepe intre 1 mai si 15-20 octombrie, productia fiind de 60-70 t/ha. In ciclul II, recoltarea se efectueaza intre 1 noiembrie si 30 noiembrie, iar productia obtinuta este de 25-30 t/ha. In vederea producerii semintelor, tehnologia de cultivare este asemanatoare cu cea pentru obtinerea de fructe pentru consum, cu mentiunea aplicarii unor lucrari de ingrijire specifice. Recoltarea se realizeaza la maturitatea fiziologica, manual, in 2-3 etape, iar productia de seminte este de 180210 kg/ ha la ardeiul gras, 210-240 kg/ha la ardeiul lung si 160-190 kg/ha la ardeiul gogosar. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructele, manual, in 3-4 etape, pe masura atingerii maturitatii Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CARLINA ACAULIS L. Denumire populara: Turta Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Ceapa ciorasca, Ciortopelog, Ciurul zânelor, Ciurul zorilor, Colacul babii, Gainusa, Iarba lupului, Marul

ciobanului, Nevastuica, Palamida, Pîinea babei, Punga babei, Sita zânelor, Spinul cerbului, Tataiase, Tula, Turcea, Turturea Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae (Compositae) Subfamilia: Asteroidae Caractere morfologice Planta perena, cu rizom gros; tulpina lipseste sau este scurta de 15 mm; frunze penat-sectate, paienjeniu paroase; alterne, lat ovate, penatsectate; florile tubuloase, rosiatice, sunt dispuse in inflorescenta de tip antodiu, de 3-6 (10) cm diametrul; hipsofile involucrale interioare alb argintii sau palid roze; inflorirea august-septembrie; fruct achena, de 4-5 mm lungime, fin alipit paroase, cu papus de 13 mm. Ecologie si raspandire Specie oligotrofa, xeromezofita; frecventa in etajul fagului-etajul boreal, pajisti. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica 3 % ulei Radacinile acestei specii contin 1 volatil, componentul prioritar fiind benzil-2furilacetona. Actiune terapeutica Extractele se folosesc pentru tratarea spasmelor tractului digestiv, a bolilor de ficat si retentiei urinare. Tinctura obtinuta din aceasta specie are actiune antidermatozica, tonica si antibiotica si este folosita ca activator al sistemului nervos simpatic. Importanta Medicinala Utilizare Planta a fost utilizata pentru proprietatile ei afrodisiace. Extractele din radacini au efect antibiotic, antispasmodic si digestiv, iar in doze mari au efect febrifug si purgativ.

Medicina umana, populara - uz intern - rizomul si radacinile plantei actioneaza ca diuretic, sudorific, colagog, antibacterian etc., uz extern - tratarea bolilor de piele; Medicina veterinara, uz intern - tratarea nefritei, starii febrile, indigestii, ascita, uz extern - tratarea plagilor purulente, dermatitelor, scabiei. Cultivare Mod de cultivare: Transplantarea rasadului semanat in straturi primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, radacini, tulpini Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CARDUUS NUTANS L. Denumire populara: Ciulin Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Cucuruzul magarului, Ghimpan, Scai, Scaiete, Scaiete, Schin, Spin Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta bisanuala; radacina pivotanta; tulpina erecta, inalta de 50-150 cm, simpla sau ramificata, foliata, spinos aripata; frunzele bazale din primul an sunt mari, oblanceolate, glabre, trilobate, lobii terminati in spini galbeni, dispuse in rozeta (aceasta rozeta de frunze dispare pana la inflorire); frunzele tulpinale decurente pe tulpina, paroase pe dos, formind aripi lobate si spinoase; ramurile prezinta un singur antodiu, paienjeniu tomentos, de obicei nutant; hipsofilele involucrale au latimea maxima de 2-5 mm; florile sunt rosii; inflorirea iunie-august; fructele achene umflate. Ecologie si raspandire

Specie xeromezofita-mezofita, frecventa in zona de stepa-subetajul gorunului, pajisti ruderalizate. Detalii... Organe utilizate In scopuri medicinale se utilizeaza organele aeriene, care se recolteaza in perioada de inflorire. Compozitia chimica Principalii componenti din organele aeriene sunt: glucidele, aminoacizii, pigmentii clorofilieni si flavonici si derivatii dihidroxifenolici. Semintele sunt bogate in ulei: 41 44 %. Actiune terapeutica Extractele obtinute din florile acestei plante au efect febrifug, cele obtinute din planta intreaga au efecte hepatoprotectoare, atribuite asparaginei, iar cele din semintele cre au un continut ridicat de acid linoleic, sunt folosite la prevenirea arterosclerozei. Importanta Melifera Utilizare In medicina umana, populara se folosea in amestec cu coaja de nuca, radacini de patlagina si rostopasca la bai pentru copii, in vederea intaririi organismului. Cultivare Ciulinul reuseste pe orice fel de sol de gradina, un teren insorit. Planta atrage albinele, fluturii si se o hrana potrivita pentru omizile multor specii de lepidoptere. Semanatul in situ se realizeaza primavara. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CARTHAMUS TINCTORIUS L. Denumire populara: Sofranasi Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Crapusnic, Pintenoaga, Safranel, Sofran, Sofran de gradina, Sofran rosu, Sofran prost, Sofran salbatic, Sofranel, Uruian Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae

Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina erecta, inalta de 20-60 cm, cilindrica, foliata pana la inflorescenta; frunzele tulpinale sesile, coriacee, lanceolate sau alungit ovate, aproape glabre, cu margini spinos dintate (mai rar intregi); antodii solitare in varful ramurilor de 3-3,5 cm diametru; hipsofilele involucrale externe verzi, alungit eliptice, spinos dintate, terminate in spin alteori intregi, cele mijlocii ovate, terminate in apendice verde, spinos sau nespinos, cele interne ovat lanceolate, verzi galbui intregi, nespinoase; florile portocalii mai tarziu devin rosietice; inflorirea iulieaugust; fructele achene brun galbui, obtuz 4-muchiate, lungi de 6 (7) mm, fara papus. Ecologie si raspandire Cultivata oleaginoasa si tinctoriala. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza frunzele, florile recoltate in lunile iulie septambrie si semintele recoltate in luna octombrie. Compozitia chimica Frunzele contin: glucide, proteine (12 17 %), ubichinona, compusi alifatici (safynol) si alcaloizi (serotobenina). Uleiurile volatile extrase din frunze contin: beta-farnesen, (Z)-3-hexenil-butirat, 1pentadecen, alfa-copaen, benzotiazol, betaciclocitral (0,05 ppm), beta-ionona (0,09 ppm), beta-selinen (0,11 ppm), cariofilen (28 ppm), decanal, delta-cadien, germacren D, humulen, limonen, Pigmentii din frunze sunt reprezentati de: luteolin-7-beta-D-glucozid. Principalele substante identificate in flori sunt: glucide, lipide (6,3 %), mucilagii, proteine (14,8 %), ulei volatil (verbenona), lignani (matairezinol), lignine (tetratrachelozid), alcaloizi indolici (serotobenina), cetone monoterpenice (verbenona) si substante minerale.

Dintre pigmenti au fost identificati glicozizi ai kampferolului, flavanone (cartamidina sau 5,7,8,4'- flavanona), gicozizi ai flavanonelor (izocartamina). Hidrocarburi: nonanal, hexadecen, heptadecen, pentadecen, hexenal, decadienal. In compozitia uleiurilor volatile s-au identificat urmatoarele substante: beta-farnesen, (E,E)-2,4decadienal, 1-heptadecen, 1-hexadecen, 1pentadece, 1-tridecen, 2-hexanol, 2hidroxiarctiin, acid 2-metilbutiric, acid 3metilbutiric, 3-hexanol, alfa-cedren (0,24 1,4 ppm), alfa-copaen (0,17 0,22 ppm), alfa-felandren (0,01 ppm), benzotiazol, beta-ionona (0,07 0,88 ppm), betaselinen (0,14 0,29 ppm), cariofilen (45 ppm), decanal, delta-cadien, etil-acetat, etilbenzen, humulen, nonanal, O-xilen, terpinen-4-ol. Semintele contin: glucide (12 53 %), proteine (12 20 %), vitamine (acid ascorbic, niacina, riboflavina, tiamina, gama-tocoferol), lipide (20 62 %), acizi grasi: acid arahidic (0,5 %), behenic (1 %), linoleic (68 83 %), linolenic (0,5 %), miristic (max. 0,2 %), oleic (8 21 %), palmitic (0,6 1,8 %), stearic (1 5%), lignine (trachelozid). Actiune terapeutica Extractul obtinut din florile acestei specii are proprietati laxative, diuretice, anticolesterolice, sedative si stimulante. Importanta Oleaginoasa, tinctoriala Utilizare Este utilizat pentru tratarea ranilor, arsurilor si a gripei. In medicina umana, populara, florile si fructele se folosesc contra tusei, au proprietati expectorante, bacteriostatice, cicatrizante. In alimentatie se foloseste uleiul rafinat in diferite preparate culinare, care este sursa de vitamina F. Petalele sunt utilizate in scop tinctorial, pentru obtinerea de diferite nuante de galben. In cosmetica se foloseste pentru obtinerea de produse de machiaj, utilizate in teatru. In apicultura este importanta ca planta melifera. Cultivare

Planta reuseste pe orice tip de sol bine drenat, cu un pH cuprins intre 5,4-8,2 necesitand umiditate corepunzatoare a solului din momentul plantarii pana la inflorire. Necesita pozitii de plin soare. Tolereaza bacteriile, uscaciunea, inghetul, fungii, valorile mari ale pH-ului, mediul salin, virusurile si vanturile. Este o planta specifica zonei temperate, creste bine in arealele destinate graului si orzului, iar in cazul zilelor scurte si reci, deci in prima parte a sezonului cresterea este inceata. Necesita zile lungi (o fotoperioada de circa 14 ore), tolereaza umbra si buruienile, nu creste ca o buruiana deoarece alte plante mai batrane o domina inainte de a se stabiliza. In privinta tolerantei la saruri se aseamana cu bumbacul, dar are o toleranta mai redusa comparativ cu orzul. Planta devine matura in 110-150 zile de la plantare ca si cultura de primavara, cum de altfel se practica de obicei si 200 zile sau mai multe in cazul culturii semanata toamna. Recoltarea trebuie efectuata cand planta este complet uscata. A fost cultivata de mii de ani pentru obtinerea de vopsea din florile sale, dar astazi astfel de vopsea a fost inlocuita cu vopsele chimice. Totusi, planta este cultivata in scop comercial in zonele temperate calde si tropicale pentru semintele sale foarte bogate in ulei. Semanatul se efectueaza primavara in sera incalzita, iar germinarea are loc de obicei in 2-4 saptamani la temperatura de 15oC. La momentul potrivit se procedeaza la transfer in vase individuale si plantarea in pozitia permanenta se realizeaza la sfarsitul primaverii sau inceputul verii. Semintele pot fi de asemenea semanate in situ in aprilie-mai, insa la astfel de plante nu se va ajunge la maturarea semintelor. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, manual, iulie-august

Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CARUM CARVI L. Denumire populara: Chimen Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Chim, Chim de câmp, Chim salbatic, Chiman, Chimen de câmp, Chimeon, Chimin, Chimin de câmp, Chimin salbatic, Chimon, Chimion de câmp, chimion salbatic, Chiminoc, Chiminog, Chimisor, Cimin, Cumin, Lima, Negralica, Piperus, Sacarica, Sacarea, Secara, Secarea, Secarica, Secarita, Tarhon, Tiparus Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee bisanuala pana la perena, glabra, cu radacina pivotanta, relativ groasa, uneori ramificata; tulpina inalta peste 1m este muchiata, fistuloasa, ramificata in partea superioara; frunzele bazale 2-3 penat-sectate, lung petiolate; cele superioare sesile, sectate, cu laciniile filiforme, alungite; umbelele au radiile inegale; umbelulele au flori numeroase, cu pedicelii florali inegali; flori radiante, cu petale inegale, mici, albe, roz sau iulie; fructul rosii; infloreste in lunile mai mericarpic de tip dicariopsa cu mericarpii alungit-elipsoidale, slab curbate, 5-muchiate in sectiune transvesala. Ecologie si raspandire Specie euritrofa, mezofila, frecventa din etajul gorunului pana in cel boreal in pajisti, locuri ingrasate, cultivata ca planta condimentara, medicinala, aromatica. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza fructele, iar in scop alimentar, organele aeriene, care contin uleiuri volatile cu monoterpene monociclice. Compozitia chimica

Principalii componenti identificati in fructe au fost: uleiurile volatile (maxim 7,0 % sub. uscata), proteine (20-25 %), lipide (15-20 %), glucide (2025 %, in special manani), celuloza, furanocumarine (herniarina, scopoletol), poliine (falcarindiona, falcarinolona), acizi fenolici (acid cafeic), flavone (heterozide ale kemferolului si cvercetolului), tiamina (0,38 mg/ 100 g), riboflavina (0,38 mg/ 100 g), niacina (3,60 mg/ 100 g) si ßsitosterol. Principalii acizi grasi determinati de Kelkar (1971) in fructele acestei plante sunt acidul petroselinic (31,89), acidul oleic (31,98 %), acidil linoleic (29,07 %), acidul linolenic (0,48 %), acidul arahic (0,3 %), acidul stearic (1,3 %), acidul palmitoleic (0,48 %), acidul palmitic (4,36 %), acidul miristic (0,27 %) si acidul lauric (0,14 %). Analizele efectuate de Lawrance (1980) la fructele de chimeon au permis identificarea in uleiurile volatile a 30 de componenti. Ponderea au detinuto limonenul (49,80 %) si carvona (47,10 %). Ceialalti componenti au detinut fiecare mai putin de 1,0 % din totalul componentilor: transdihidrocarvona, mircenul, trans-carveolul, cis-carveolul, cisdihidrocarvona, ß-cariofillenul, linaloolul, apinenul, sabinenul, .-terpinenul, germacrenul D, neodihidrocarveolul, a-thujona, campfenul, d-3-carenul, p-cimenul, nonanalul, octanalul, dihidrocarveolul, isodihidrocarveolul, cispmenth2-en-1-olul, cis-p-menta-2,8-dien-1-olul, neoisodihidrocarveolul, a-felandrenul, afelandrenul, ß-pinenul, a-terpinenul si terpinolenul. Analizele efectuate la uleiurile volatile extrase din plante, a evidentiat prezenta a 21 componenti. Germacrenul D a detinut 81,0 % din totalul componentilor identificati. O concentratie de 1 6 % din totalul componentilor s-a determinat in cazul urmatorilor componenti: ß-cariofilen, ßelemen, d-cadien, germecren B, (E)-ß-ocimen si limonen. O concentratie mai mica de 1,0 % s-a determinat in cazul componentilor: a-limonen,

octanal, a-copaen, germacren A, a-cubeben, ßselinen, .-cadien, d-elemen, .-elemen, (Z)-ßocimen, mircen, nonanal, sabinen si terpinolen (Witchmann si Stahl-Biskup, 1987). Compozitie chimica a uleiului volatil (Carvi aetheroleum): 50-60% monoterpene (48-59% (+)-carvona si carveona, izomeri cis si trans-dihidrocarvona), 38-45% monoterpene (25-45% (+) limonen, a si ßpinen, a siß-felandren, mircen), monoterpenoli (carveol, izomeri cis si trans-dihidro-carveol, carvacrol), cumarine (herniarina). Actiune terapeutica Stomahica, carminativa, usor spasmolitica, galactagoga. Uleiul volatil are actiune mucolitica, colereticcolagoga, stomahica. Importanta Medicinala, melifera, aromatica si condimentara Utilizare Bronsite catarale acute, insuficiente hepatobiliare, dispepsii. Uleiul volatil este utilizat si in industria parfumurilor, pentru aromatizarea pastelor de dinti, a sapunurilor, cremelor, ca aromatizant in industria conservelor, bauturilor si a prajiturilor. Medicina umana (populara): fructe ceai pentru calmarea colicilor abdominali la copii mici, pentru spalarea bubelor de pe cap sau pentru curatatul fetei; puse in tuica se luau pentru cresterea poftei de mancare sau pentru calmarea durerilor de stomac; fierte in apa sau lapte se administrau pentru bataie de inima....?; pentru raceala se puneau semintele pe jar si se afuma sau se fierbea planta si se bea decoctul. Medicina veterinara (populara): fructe pisate, amestecate cu hasme si otet se administrau in caz de constipatie. Toxicitate Contraindicatii Cu prudenta la copii mici si femeile gravide. Precautii si reactii adverse Cetonele sunt neurotoxice si abortive. Cultivare Chimionul este o planta putin pretentioasa la caldura. Germinarea semintelor incepe la 4-6oC,

plantele suporta bine temperaturile scazute din timpul iernii, iar primavara nu sufera din cauza brumelor tarzii. Este mai pretentios fata de umiditate in perioada infloritului. Prefera solurile de tip cernoziom, umede, expuse in plin soare sau partial umbrite, cu un pH care variazamde la 4,8- la 7,6 si regiunile mai bogate in precipitatii, cu temperaturi moderate. Se cultiva prin semanat primavara foarte devreme, imediat ce se poate intra pe teren, sau chiar in a doua jumatate a lunii august dupa grau sau orz de toamna. Distanta recomandata intre randuri este de 50 cm, cu posibilitatea reducerii la 25 cm daca terenul este putin enfestat de buruieni si daca in cadrul lucrarilor de angrijire se folosesc erbicide eficinte. Se flosesc 10-12 kg samanta la hectar, iar adancimea de semanat este de 1-3 cm. Deoarce chimionul este o specie bienala semanatul se poate face si sub planta protectoare, cum ar fi inul, macul, mararul). Spre exemplu se practica semanatul chimionului cu macul, folosind 6-8 kg seminte chimion amestecate cu 1-2 kg seminte de mac. Distanta intre randuri este de 40-50 cm, urmand ca densitatea planteor de mac sa se reduca prin rarit la mai utin de jumatate fata de cultura pura. In timpul perioadei de vegetatie, dupa caz, chimionul se praseste sau se pliveste, iar in anul al doilea, primavara se aplica fertilizarea cu azot, apoi se grapeaza cultura de-a curmezisul rindurilor si se mentine cata de buruieni prin erbicidare. In cazul culturii asociate cu mac, rarirea aestuia se face mai devreme, ia dupa recolaea macului se indeparteaza resturile de tulpini din cultura si se administreaza prin prasila mecanica ingrasaminte complexe, raportul fiind in favoarea fosforului. Recoltarea esalonata, manuala se incepe cand 30-40% din fructe sunt in faza de coacere in ceara (au culoare galben-bruna), iar recoltarea cu combina se efecueaza cand proentul de fructe ature este de 60-75, de preferat noapta si dimineata pentru evitarea scuturarii. Pentru extragerea uleiuli volatil se pot folosi si plante intregi, in acest caz recoltaea se efectueaza in faza de

lapte-ceara, taind plantele la 30-40 cm de sol. Productia obtinuta in mod obisnuit este de 4-8 q la hectar. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructele, direct in lan, cu combina, cand in umbele 65-75% din fructe sunt ajunse la maturitate (culoare galben-brun), in prima jumate a zilei Valorificare CARVI FRUCTUS FRUCTE DE CHIMEN 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CASTANEA SATIVA Miller Denumire populara: Castan Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Adistin, Aghistin, Aghistina, Castan bun, Castan, Castaniu, Gastânie, Gastane, Gastane, Ghistina, Gustine Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Fagales Familia: Fagaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore de cca.30 m inaltime avand lujerii anuali + muchiati, brun-roscati sau verzi-cenusii, cu lenticele proeminente; mugurii sunt ovoizi, ascutiti la virf si acoperiti cu 3-4 solzi; frunzele alterne, lanceolate au marginea pronuntat serata si numeroase nervuri secundare paralele, proeminente; florile unisexuate sunt grupate in inflorescente de tip ament; florile se gasesc de obicei la baza amentilor si sunt grupate cate 3 intr-un invelis spinos; inflorirea are loc in mai-iunie; fructele achene raman inchise (1-3) in invelisul spinos. Ecologie si raspandire Specie oligotrofa, moderat acidofila, mezoxerofila, calcifila, subtermofila; cultivata, originara din regiunea mediteraneana; intalnita si subspontan in jud. Maramures, Gorj, Mehedinti in locuri adapostite.

Detalii... Organe utilizate Produsul vegetal utilizat in terapeutica folium Compozitia chimica Partea comestibila a castanelor contine: 50,8 % apa, 2,60 - 2,92 % proteine, 1,90 2,00 % lipide, 38,0 - 42,8 % glucide, 0,02 mg/ 100 g caroten si 22 mg/ 100 g steroli (campesterol, ß-sitosterol si stigmasterol. Continutul in aminoacizi a castanelor este relativ scazut. In 100 g fructe s-au determinat: 190 mg valina, 180 mg lizina, 160 mg tirozina, 160 mg treonina, 130 mg fenilalanina, 90 mg histidina, 50 mg metionina, 40 mg triptofan si 30 mg cistina. In 100 g tesut comestibil s-a determinat urmatorul continut de vitamine: 27 mg acid ascorbic, 1,2 7,5 mg tocoferoli, 0,87 0,90 mg nicotinamida, 0,50 mg acid pantotenic, 0,30 - 0,35 mg piridoxina, 0,21 mg riboflavina, 0,20 mg tiamina, 0,14 mg acid folic si 0,001 mg biotina. Castanele au un continut ridicat de substante minerale: 1,18 %. In 100 g parte comestibila s-au determinat: 600 - 707 mg potasiu, 85 - 87 mg fosfor, 45 mg magneziul, 33 mg calciu, 13 mg clor, 1,5 7,0 mg sodiu, 1,3 mg fier, 0,75 mg mangan, 0,25 mg cupru si 0,20 mg zinc. Frunzele contin: 6-8 % tanin de tip elagic (tellimagrandina I si II, casnaricitina, potentilina si pedunculagina), flavone (derivati de cvercetol si miricetol), triterpene (acid ursolic), vitamina C, acid galic, dihidrodigalic , 3-O-p-cumaroilchinic, o glicozida a ß- sistosterolului. Actiune terapeutica Frunzele au actiune astringenta. Importanta Melifera, alimentara Utilizare Tulburari circulatorii periferice, afectiuni respiratorii de tip brohic. Castanele sunt importante din punct de vedere alimentar pentru valoarea lor energetica ridicata (752 - 880 kJ/ 100 g), pentru continutul ridicat de acid ascorbic si substante minerale. Medicina umana (populara): zeama de la castanele (achenele) fierte era folosita impotriva degeraturilor la maini si picioare.

Medicina veterinara (populara ): castanele (achenele) uscate, pisate erau folosite in hrana cailor pentru ingrasarea acestora. Vopsitorie: - Coaja. Toxicitate Contraindicatii Nu se cunosc la dozele terapeutice. Precautii si reactii adverse Constipatie. Cultivare Castanul prefera solurile usor acide, bine drenate, cu pozitie insorita, dar reuseste si pe solurile uscate. Odata ce planta s-a stabilizat este foarte toleranta la uscaciune. De asemenea, plantele prezinta toleranta foarte ridicata la prezenta solurilor nisipoase, cu aciditate mare si infertile. Nu sunt propice solurile calacaroase. Se cultiva in zonele temperate calde castanul dulce, pentru semintele sale edibile. Necesita veri uscate calduroase in vederea maturarii fructelor. Florile se produc pe cresterile anului curent si sunt foarte atractive pentru albine. Semintele se seamana imediat ce s-au maturat, in rasadnita rece sau in pat nutritiv afara. Semintele au o viabilitate scurta si nu trebuie lasate sa devina uscate. Se pot depozita intr-un loc racoros (cum ar fi compartimentul pentru salata al frigiderului) pentru cateva luni, daca se mentin umede, insa trebuie verificate in mod regulat pentru a semnala germinarea. Semintele ar trebui sa germineze la sfarsitul iernii sau inceputul primaverii. Daca semanatul se efectueaza intr-un pat nutritiv afara, plantele pot fi lasate in situ 1-2 ani inainea plantarii lor in pozitia definitiva. Daca plantele se cresc in vase individuale, pot fi trecute afara in pozitia permanenta vara sau toamna, fiind siguri de asigurarea unei protectii fata de frig in prima lor iarna. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunzele, prin strunjire, in iulie-august Fisa speciei

Denumire Denumire stiintifica: CENTAUREA CYANUS L. Denumire populara: Albastrita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Vinetele, Albastra, Albastrea, Albastrele, Buruiana mnerie, Clopotel, Corobatica, Corobatica albastra, Corobetica, Dioc, Dcoc, Floare de grâu, Floare vânata, Floarea grâului, Floarea paiului, Ghioc, Iarba frigurilor, Maturica, Maturele, Mneriori, Neghina, Potroaca, Zglavoc, Slavoc, Slovoc, Tataisa vânata, Vinetea, Vinetele, Vinetica, Vinetica de câmp, Vinetioara Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina erecta, muchiata, simpla sau slab ramificata; frunzele liniar-lanceolate, cele superioare intregi, cele inferioare penat divizate; antodiile cilindrice, ovoidale; hipsofilele involucrale nestriate sau usor striate, dispers lanate, cele interne cu varful liliachiu, dintat, iar cele interne cu apendicul triunghiular, brun-negricios la baza si brun argintiu la varf; florile tubuloase violacee iar cele ligulate albastre, mai rar albe sau roze; inflorirea iunieaugust; fructul achena, de 3 mm lungime, puberula, cu papus biseriat. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, ornamentala, frecventa in zona de stepa-subetajul fagului; in cereale de toamna si locuri ruderale. Detalii... Organe utilizate Produs vegetal utilizat in terapeutica flores. Compozitia chimica Florile acestei specii contin tanin, substante amare (cnicina), glicozizi (cicorina), precum si substante minerale. Pigmentii antocianici din flori sunt reprezentati in principal de antocianozide (heterozide ale

cianidolului) si protocianozide (cianocentaurozida), cianidin-3,5-diglucozid si pelargonidin 3,5diglucozid si flavone. Tamura s.a. (1983) a identificat si prezenta cianidin 3-(6"succinilglucozid)-5-glucozidului. Organele aeriene ale acestei specii contin flavonoide di-O-substituiite asa cum sunt: negleteina (Collado s.a., 1985), tetra-Osubstituite ca: hispidulin, cirsimaritin, ladanein, salvigenin, penta-O-substituite ca: nepetin, cirsiliol, jaceosidin, eupatorin, eupatilin, flavonoli tri-Osubstituiti ca: isokaempferide. Dintre glucozizi flavonici a fost identificata prezenta apigenin 4'-(6"-malonilglicoziod)-7glucuronid, iar dintre flavonoli: centaureina (centaureidina cu D-glucoza in pozitia 7), jaceina (jaceidina cu beta-D-glucoza in pozitia 7). Actiune terapeutica Antiinflamatoare, antimicrobiana, diuretica, hipoglicemianta. Importanta Medicinala, melifera Utilizare Este folosita in afectiuni oculare (conjunctivite, blefarite) si renale (cistite, nefrite, pielonefrite, pielocistite). In medicina umana, populara - florile crude se foloseau la taieturi in timpul secerisului, cu decoctul din flori se faceau spalaturi pentru dureri de ochi, infuzia din flori era indicata contra racelilor iar radacina se folosea contra bolilor de piele. Toxicitate Contraindicatii Nu se cunosc la dozele terapeutice. Precautii si reactii adverse Nu se cunosc. Cultivare Albastrita reuseste pe soluri obisnute de gradina, peferand solul fertil bine drenat si o pozitie insorita. Prezinta toleranta fata de solurile uscate, cu fertilitate redusa si alcaline. Plantele stabilizate sunt tolerante la seceta. Dupa unii

specialisti este considerata o planta asociata potrivita in cantitati mici pentru culturile de cereale. Se seamana in martie in sera, la momentul potrivit se repica in vase individuale si plantarea afara se efectueaza in mai. Semanatul se poate face si in situ in cursul lunii aprilie, ori in zonele unde iernile nu sunt prea reci se seamana in septembrie, iar plantele obtinute sunt mai viguroase si infloresc mai devreme. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Florile cu sau fara receptacul, inaintea deschiderii complete Valorificare CYANI FLORES FLOARE DE ALBASTRELE 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CENTAURIUM ERYTHRAEA Rafin. Denumire populara: Fierea pamantului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Gentianales Familia: Gentianaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta anuala-bisanuala de 10-30 cm, cu tulpina cu 4 muchii, glabra, cu frunzele bazale in rozeta, iar cele tulpinale opuse. Florile sunt rozerosii, gamosepale si gamopetale. Fructul este capsula septicida. Ecologie si raspandire Organe utilizate Produs vegetal utilizat in terapeutica herba, care contine monoterpene de tip secoiridoidic. Compozitia chimica Herba contine: principii amare cu structura secoiridoidica (swertiamarina constituent majoritar, gentiopicrozida, swerozida, centaurozida,

centapicrina, dezacetil-centapicrina), reitrocentaurina (obtinuta prin hidroliza enzimatica a swertiamarinei), xantone polisubstituite, flavone, alcaloizi (gentianina, gentianidina, gentioflvina), lactone (eritaurona), triterpene, acizi fenolici, ulei volatil, fitosteroli, alcool cerilic, acid steraric, acid palmitic, substante minerale. Actiune terapeutica Tonic-stomahica, usor laxativa, antiinflamatoare, antipiretica, sedativa pentru sistemul nervos central, antibacteriana. Utilizare Anorexie, gastroduodenita hipoacida, ulcer gastric hipoacid, meteorism, colici intestinale, stari febrile. Forme farmaceutice Extract fluid, Tinctura Amara, ceai tonic aperitiv, ceai gastric Cultivare Planta prefera solurile nisipoase bine drenate si care contin ceva turba, precum si pozitiile insorite. Evita solurile umede sau bogate. Nu este usor de crescut in gradina. Florile se deschid doar pe vreme frumoasa si se inchid la mijlocul zilei. Prezinta o mare variabilitate si ca urmare unii botanisti o divid intr-un numar de specii separate. Se seamana in situ din februarie pana in mai sau imediat ce semintele s-au maturat. Germinarea este de regula rapida. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CERASUS AVIUM (L.) Moench Denumire populara: Cires Sinonime stiintifice: Prunus avium L. Alte denumiri populare: Ceras paduret, Ceras pasaresc, Cirease, Cires pasaresc, Cires salbatic, Ciures, Malin, Malin pasaresc, Mocru, Vascusoara, Visin Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae

Subfamilia: Caractere morfologice Arbore inalt de pana la 20 m; ritidomul se exfoliaza in fasii circulare, ramurile de schelet sunt puternic etajate, coroana conica; frunzele mari, de 815 cm lungime, alterne, limbul alungit pana la obovat, grosier-serate pe margine, pubescente pe fata inferioara de-a lungul nervurilor; petiolii prezinta 2-3 glande nectarifere rosietice; inflorescenta umbela; florile albe, au 2,5 cm diametru; sepalele au margiinea intreaga; inflorirea protanta; inflorirea aprilie-mai;fruct drupa sferica, cu diametrul pana la 2 cm, de culoare rosie sau galbuie. Ecologie si raspandire Specie mezotrofa, mrezofita, heliosciadofita, sporadic in zona padurilor de stejar-subetajul fagului, paduri, margini de padure. Organe utilizate Produsul utilizat in terapeutica fructus. Compozitia chimica Se consuma fructele care contin 0,90 % proteine, 0,36 % lipide , 15,10 % glucide dintre care 6,10 % glucoza, 5,50 % fructoza, 0,22 % zaharoza si 0,36 % pectine. Acizii organici subt reprezentati de: acidul malic 0,94 %, acidul citric 0,01 %, acidul clorogenic 6,10 mg/ 100 g, acidul ferulic 0,30 mg/ 100 g, acidul cafeic 7,00 mg/ 100 g, acidul p-cumaric 7,60 mg/ 100 g si acidul oxalic 7,20 mg/ 100 g (Souci s.a., 1981). Ciresele sunt bogate in acid ascorbic. Astfel, in 100 g fruct a fost determinat un continut de 15,00 mg acid ascorbic, 0,97 mg nicotinamida, 0,27 mg tocoferol, 0,19 mg acid pantotenic, 0,06 mg piridoxina, 0,04 mg riboflavina, 0,03 mg tiamina, precum si cantitati mici de biotina si acid folic. Continutul in substante minerale este relativ scazut: 0,49 %. In 100 g tesut s-au detrminat 229 mg potasiu, 20, 0 mg fosfor, 17 mg calciu, 11 mg magneziu, 3,0 mg flor, 2,7 mg sodiu si 0,15 mg zinc. Continutul de antociani din fructe a variat intre 82 si 297 mg/ 100 g in cazul soiurilor cu culoare inchisa si intre 2 si 41 mg/ 100 se caracterizeaza prin prezenta in fructele a 11 soiuri si hibrizi un g la cele cu culoarea deschisa. Toate soiurile

cu culoarea inchisa au continut cantitati mai mari de cianidin-3-rutinozid si cianidin-3-glucozid si mai mici de pelargonidin-3-rutinozid. (Gao si Mazza, 1995). In scop medicinal se utilizeaza pedunculul fructelor pentru continutul lor in substante flavonoide. Principalii componenti din pedunculi sunt: taninuri, catechine, saponine, proantocianidoli si substante minerale (saruri de potasiu). Flavonele sunt reprezentate de quercetol, genisteina, dihidrovogonina si naringenol. Actiune terapeutica Extractele din cozi de cirese au actiune diuetica si astringenta. Importanta Medicinala, melifera, alimentara, producatoare de lemn Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea cistitei, nefritei, retentiei urinare, artritei si gutei. Alte utilizari: Fructele se folosesc in alimentatie, in stare proaspata sau prelucrata (dulceata, compot, visinata, lichior). In industrie, fructele sunt folosite in vederea prepararii de dulceata, compot, sirop; semintele sunt folosite in industria chimica; lemnul se foloseste in industria mobilei. Medicina, umana, populara recomanda fructele proaspete pentru tratarea obezitatii, artritei, afectiunilor renale, aterosclerozei, litiazei biliare, iar consumul zilnic de 2-3 cani de suc trateaza hepatita; pedunculii (coditele fructelor) sub forma de decoct trateaza cistitele, pielitele, pielonefritele si diareea. In medicina veterinara se folosesc coditele fructelor sub forma de decoct, pentru tratarea cistitelor, pielitelor, pielonefritelor si diareei. In cosmetica, fructele proaspete zdrobite se folosesc pentru masti faciale, redand elasticitatea pielii. Pentru apicultura reprezinta o specie melifera.

Cultivare Mod de cultivare: Prin seminte Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Coditele fructelor Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CERASUS VULGARIS Miller Denumire populara: Visin Sinonime stiintifice: Prunus cerasus L. Alte denumiri populare: Antep, Cires amar, Cires salbatic, Disin, Ghisin, Gisen, Gisnar, Jisin, Visan, Visan, Visinar, Visine, Zisinar Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore sau arbust mai mare; ritidomul se exfoliaza in fasii circulare; coroana sferica; frunzele alterne, de 6-8 cm, ovate pana la eliptic-obovate, glabre, verzi inchis, ..} coriacee, fin serate;petiolii cu 1-2 glande nectarifere extraflorale; inflorescenta umbela, ce prezinta la baza 1-3 frunze provenite din acelasi mugure, florile sunt albe de cca 2,1 cm in diametru, sepalele au marginea glandulos-serata; inflorirea aprilie-mai; fruct drupa, de cca 1 cm in diametru, globuloase, rosii, cu gust acid. Ecologie si raspandire Cultivat fructifer si subspontan. Organe utilizate Fructele se utilizeaza in alimentatie iar pedicelii fructelor se folosesc in scop tinctorial. Compozitia chimica Fructele contin: 0,90 % proteine, 0,50 % lipide si 13,00 % glucide din care 0,25 % zaharoza si 8,43 % glucoza si fructoza. Principalii acizi determinati in fructele acestei specii sunt: acidul malic (1,80 %), acidul oxalic

(4,7 mg/ 100 g), acidul clorogenic (16,3 mg/ 100 g), acidul p-cumaric (13,6 mg/ 100 g), acidul cafeic (0,90 mg/ 100 g) si acidul ferulic (0,20 mg/ 100 g). Continutul in vitamine al visinelor, exprimat la 100 g fructe, variaza astfel: 12,00 mg/ 100 g acid ascorbic, 0,40 mg/ 100 g nicotinamida, 0,06 mg/ 100 g riboflavina si 0,05 mg/ 100 g tiamina. Visinele au un continut de substante minerale ce variaza intre 0,50 si 0,60 %. In 100 g tesut s-au detrminat: 114,00 mg potasiu, 21,00 mg/ 100 g clor, 8,00 mg/ 100 g magneziu, 7,00 mg/ 100 g fosfor, 2,00 mg/ 100 g sodiu si 0,60 mg/ 100 g fier. Culoarea visinelor se datoreaza prezentei urmatorilor pigmenti: cianidin -3-glucozid, cianidin 3-rutinozid, cianidin 3-soforozid, cianidin 3-glucozilrutinozid, cianidin 3-xiloil-rutinozid, peonoidin 3-glucozid si peonoidin 3-rutinozid. Actiune terapeutica Importanta Medicinala, melifera, alimentara Utilizare Fructele se consuma proaspete sau prelucrate (dulceata, compot, bauturi racoritoare, bauturi alcoolice, lichior). Valoarea energetica a visinelor este de 252 kJ/ 100 g fruct, dar importanta lor in alimentatie rezulta din continutul mare de acizi, acid ascorbic si substante minerale care le confera o actiune de stimulare a apetitului si digestiei. Fructele sunt folosite in industria alimentara in vederea prepararii de dulceata, compot, sirop; semintele sunt folosite in industria chimica; lemnul se foloseste in tamplarie si strungarie. In medicina, umana, populara se folosesc coditele (pedunculii) fructelor, sub forma de decoct pentru tratarea cistitelor, pielitelor, pielonefritelor, diareei, afectiunilor renale, migrenei, artritei, edemelor si gutei. In medicina veterinara se folosesc coditele fructelor sub forma de decoct, pentru tratarea cistitelor, pielitelor, pielonefritelor si diareei.

In cosmetica, fructele proaspete zdrobite se folosesc pentru masti faciale, redand elasticitatea pielii. Pentru apicultura reprezinta o specie melifera. Pedicelii fructelor se utilizeaza pentru vopsirea lanii. Daca mordarea se face cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsirea cu extractul obtinut din pediceli, lana se coloreaza in bej-roz. Mordarea cu bicromat de potesiu, determina realizarea unei nuante de brun. Cultivare Mod de cultivare: Prin seminte Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Coditele fructelor Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CERATONIA SILIQUA L. Denumire populara: Roscoave Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Myrtales Familia: Lythraceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta lemnoasa arborescenta, cu frunzele paripenat compuse, flori hermafrodite si fructul pastaie. Ecologie si raspandire Organe utilizate Produs utilizat in terapeutica fructus. Compozitia chimica Pastaile contin in medie 55 % glucide, reprezentate de amidon, celuloza (3,2 %), hemiceluloza, galactoza, manoza, fructoza, glucoza, maltoza, xiloza, pentozani, pectine, pinitol si primveroza, precum si mucilagii, 10 % proteine, 1,2 % lipide, saponine, substante minerale (2 %) si 1,5 % substante tanoide (catechina, epicatechina, epicatechin galat), lectine (concanavalin A) si substante minerale (2,0 %).

Pigmentii existenti in pastai sunt reprezentati de: quercetina, mircetina, leucoantociani, leucodelfinidin, scaftozid, izoscaftozid si neoscaftozid. Pastaile de Ceratonia siliqua mai contin: acid ferulic, acid benzoic, acid formic, acid capronic, acid izobutiric. Semintele contin: celuloza, hemiceluloza, galactoza, galactomanani, rafinoza, mucilagii, lipide (0,2 1,8 %), proteine 16 63 %), substante minerale (3 %), Aminoacizi: alanina, arginina, acid glutamic, glicina, izoleucina, leucina, histidina, hidroxiprolina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, valina, tirozina. Steroli: campesterol, ß-sitosterol, stigmasterol d-5-avenasterol. Acizi grasi: acid palmitic, acid linoleic, acid linolenic, acid oleic, acid lignoceric, acid stearic. In seminte a mai fost identificata prezenta urmatoarelor substante: gome, salicilati si carubin. Actiune terapeutica Antidiareica. Utilizare Tratamentul simptonatic al diareei la copii; mucilagul extras din endosperm se utilizeaza in trtamentul tulburarilor digestive si trtamentul simptomatic al diareilor usoare. Cultivare Planta necesita o pozitie foarte insorita, sol moderat fertil, bine drenat, tolerand un pH cuprins intre 6,2-8,6. Este foarte toleranta la uscaciune dezvoltandu-se bine chiar in conditii aride, radacinile sale penetrand adanc in sol pentru gasirea apei. Se cultiva frecvent in zonele temperate calde pentru partile sale edibile reprezentate de seminte si pastai. Arborii maturi, in conditii corespunzatoare pot da o recolta de 400 kilograme pastai annual. Se caracterizeaza prin capacitatea de a stabili relatii de simbioza cu anumite bacterii din sol, formarea de noduli la nivelul radacinii si deci

capacitatea de a fixa azotul molecular. Azotul fixat pe aceasta cale este utilizat de respectiva planta sau poate fi folosit de asemenea de alte plante vecine. Inainte de semanat se impune pre-umectarea semintelor in apa incalzita pentru 24 ore, iar daca acestea nu s-au imbibat se procedeaza la o noua umectare. Se seamana in sera in aprilie, iar germinarea ar trebui sa aiba loc in 2 luni. La momentul potrivit manipularii se procedeaza la repicat in vase individuale si plantele se cresc in sera cel putin pentru prima iarna. Plantarea la locul definitiv se face la sfarsit de primavara sau inceput de vara, dupa trecerea pericolului ingheturilor tarzii. Se asigura protectie fata de temperaturile joase pentru cateva ierni. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CHELIDONIUM MAJUS L. Denumire populara: Rostopaca Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Negelarita, Ai de padure, Alândurise, Buruiana de cele sfinte, Buieti de pesângine galbena, Buruiana de negei, Buruiana de pecingine, Buruiana de tatarca, Buruiene sfinte, Calce mare, Chica maramgie, Crucea voinicului, Galbanare, Galbinele, Godie, Harmiaiu, Hilindunea, Iarba de negi, Iarba rândunelei, Iarba rândunicii, Laptiuga, Mac salbatic, Maselarita, Negeloasa, Oiasca, Paparuna, Plescanita, Pleoscarita, Rastopasca, Rastopasta, Rastipastie, Rastopastie, Rastupeasca, Rostopachie, Rostopalnita, Rostopast, Rostopasta, Rostopaste mica, Rostopastica, Rostopol, Rostopate, Rostopatie, Rostopatita, Rostopeasca, Rotopasca, Salatea, Scalce mare, Scalci mici, Scânteita, Schânteita galbena, Scânteiuta galbena, Tatarcele Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Papaverales Familia: Papaveraceae Subfamilia: Caractere morfologice

Planta erbacee perena, cu rizom de culoare bruninchis; tulpina inalta de 50-100cm contine, ca si restul partilor plantei, latex galben portocaliu; frunzele alterne, imparipenat-compuse au segmentele inegal lobat crenate, cele inferioare petiolate, cele superioare sesile, toate pe dos suriu-verzi; flori actinomorfe, pe tipul patru, cu petale galbene, grupate in inflorescente umbeliforme; inflorire in mai-septembrie; fruct capsula silicviforma cu seminte ovoide, negre, lucitoare. Ecologie si raspandire Specie euriterma, nitrofila, mezofila, heliosciadofila, intalnita frecvent din zona stepei pana in subetajul fagului in locuri umbroase, prin tufisuri, locuri ruderale din jurul asezarilor omenesti, ruini, ziduri, garduri. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizezaza partea aeriana inflorita (Chelidonii herba), iar in scop tinctorial radacinile sau frunzele proaspete. Compozitia chimica Plantele contin: 3-4 % alcaloizi totali in organele subterane; 0,35 - 1,30 % in herba si 1,5% in pericarpul fructelor (ca saruri ale acidului chelidonic). Alcaloizii dominanti sunt cei benzofenentridinici: chelidonina (baza tertiara), cheleritrina si sanguinarina (baze cuaternare de culoare rosie); alti alcaloizi benzofenantridinici monomeri (ahomochelidonina, oxichelidonina, metoxichelidonina, hidroxichelidonina, oxisanguinarina) sau dimeri (chelidimerina - numai in radacinile plantelor care cresc in America), alcaloizi de tip protoberberinic (berberina de culoare galbena, coptizina, tetrahidrocoptizina, stilopina); protopine (protopina, a-, ß- allocriptopina); aporfine (magnoflorina - numai in radacina); sparteina in mici cantitati in herba; esteri ai acidului hidroxicinamic, hidroxiacizi (malic, treonic, gliceric), 1 - 4 %

acid chelidonic, saponozide, carotenoide, substante rezinoase, ulei volatil (in urme), flavonozide, taninuri, acid nicotinic, nicotinamida. Latexul contine enzime proteolitice, substante rezinoase si alcaloizi de culoare galbena, portocalie sau rosie. Rizomul si radacinile (Chelidonii radix/rhizoma) contin 2,4 3,4 % alcaloizi, dintre care se evidentiaza chelidonina (1,2 %) si cheleritrina (1,0 %). Detalii... Actiune terapeutica Spasmolitica asupra musculaturii netede a veziculei biliare analoaga papaverinei (chelidonina), colecistochinetica (chelidonina, berberina, coptizina), lipotropa (hipolipemianta,hipocolesterolemianta), analgezica (chelidonina), hepatoprotectoare, antivirala si antibacteriana (berberina). Importanta Medicinala, toxica Utilizare In afectiuni hepato-biliare (convalescenta dupa hepatita acuta, hepatita cronica, diskinezii biliare, colici biliare, hipotonie si atonie veziculara); traditional sucul proaspat se foloseste la extirparea negilor, iar in medicina chineza Chelidonium majus se foloseste in tratamentul diferitelor forme de cancer. Alte utilizari: in tratamentul Medicina umana (populara): latex negilor, a pecingenei....?, bubelor dulci....?, pentru oblojeli la umfaturi sau in scaldatori impotriva durerilor de picioare; planta fiarta, cataplasma pentru umflaturi sau in tratarea albetii....? la ochi; tulpini florifere fierte sau plamadite in rachiu, luate in tratamentul galbinarii....?; ceaiul dat in boli de rinichi, ficat; impreuna cu alte plante - contra tusei; decoct cei

bolnavi de friguri....?; se mai folosea contra muscaturilor de sarpe, insecte sau se punea in apa pentru spalat pe cap. Medicina veterinara (populara ): planta pisata se administra vacilor cu lapte pentru a se obtine lapte bun si unt galben sau cand acestea sangerau, precum si porcilor bolnavi. Pigmentii hidrosolubili sunt utilizati in scop tinctorial, obtinandu-se nuantele: galben, galben bruniu si kaki inchis. Extractele obtinute din radacini, coloreaza lana mordata cu solutie de sulfat de aluminiu si fier in galben. Cuoarea galben brunie se obtine in cazul lanii mordate cu bicromat de potasiu. Extractele obtinute din tulpini vopsesc lana in culoarea brun-inchis, daca aceasta a fost mordata cu bicromat de potasiu (Chirila s.a., 1999). Toxicitate alcaloizii din planta au, in general, o actiune narcotica si spasmolitica. Cultivare Este o specie perena cu o viata scurta, cu o mare plasticitate ecologica. Se poate autoinmulti prin seminte si poate deveni foarte usor o buruiana, asa incat odata stabilizata planta este foarte dificil de eradicat. Procesul de germinare are loc la temperatura de 4-6oC si cresterea vegetativa se realizeazala temperaturi moderate, in conditii de umiditate suficienta, lumina difuza si soluri mai usoare. Se seamana in situ din februarie, pana in mai sau din august, pana in noiembrie. Germinarea dureaza 1-12 luni. Se poate aplica si divizarea in martie, dar pentru ca planta "sangereaza" mult aceasta tehnica nu este recomndata. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu secera, coasa sau cositori mecanice, in momentul infloririi depline Valorificare CHELIDONII HERBA IARBA DE ROSTOPASCA 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CHENOPODIUM ALBUM L. Denumire populara: Loboda Sinonime stiintifice:

Alte denumiri populare: Caprita, Laba gâstei, Loboda bolunda, Loboda câineasca, Loboda nebuna, Piciorul caprei, Piciorul gâstei, Spanac porcesc, Spanac salbatic, Spânac salbatic, Talpa gâstei, Trepadatoare, Verze Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Caryophyllales Familia: Chenopodiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta asuala (15 150 cm inaltime) cu tulpina si inflorescentele cenusiu fainoase; frunzele ovat rombice pana la lanceolate, au marginea inegal dintata sinuata sau lobata; inflorirea are loc din iulie pana in octombrie iar fructele achene, raman inchise in invelisul florii. Ecologie si raspandire Specie euriterma, mezofila, nitrofila; foarte comuna in toata tara, intalnita din zona stepei pana in subetajul fagului ca buruiana in culturi (mai ales de prasitoare), la marginea drumurilor pe langa ziduri etc. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Frunzele acestei specii contin:7 50 % glucide, 7,6 % celuloza, 16,1 % proteine, 0,8 5,0 % lipide si pigmenti (ß-caroten). Aminoacizii din frunze sunt reprezentati de: alanina, arginina, acid aspartic, cistina, acid glutamic, glicina, histidina, leucina, izoleucina, lizina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirozina si valina. Dintre vitamine s-au determinat: acid ascorbic 0,6 0,9 mg/ 100 g, tiamina 0,67 mg/ 100 g, riboflavina 1,58 mg/ 100 g si niacina 2,5 mg/ 100 g (Duke si Ayensu, 1985). Sterolii sunt reprezentati de: campesterol, sitosterol si stigmasterol. Plantele de loboda contin: acid ascorbic (0,6 0,9 mg/ 100 g), steroli (campesterol), chenpodina

(proteina de rezerva), acizi grasi (acid oleanolic), acid oxalic, monoterpene (ascaridol), alcaloizi de tip piranic (trigonellina). Aminoacizi: arginina, acid aspartic, cistina. Cumarine: scopoletina si furanocumarine: imperatorina. Actiune terapeutica Extractele obtinute din frunze au efect antihelmintic, antireumatic, laxativ si contraceptiv. Importanta Medicinala, toxica, tinctoriala Utilizare Se utilizeaza pentru tratarea reumatismului. Medicina umana (populara): recomandata in afectiuni hepatice, renale si ginecologice; semintele au efecte purgative si vomitive. Alimentatie: primavara, plantele tinere erau folosite in diferite preparate culinare. Cultivare Planta poate fi cultivata pe toate tipurile de sol, dar productii ridicate se pot obtine numai pe soluri fertile, bogate in humus, cu un pH de 67,5, usoare sau mijlocii. Da rezultate bune daca se aplica fertilizarea cu ingrasaminte organice. Loboda este o planta rezistenta la frig. Germinara semintelor are loc la 2oC, iar cresterea plantelor se realizeaza bine atat la temperaturi moderate cat si la temperaturi ceva mai ridicate. Manifesta pretentii foarte mici fata de factorul lumina, preferand solurile insorite, cat si semiumbrite, iar in locurile umbrite productia este mai mica. De asemenea, loboda are cerinte reduse fata de umiditate. Se seamnana in situ primavara, iar cele mai multe seminte germineaza in cateva zile dupa semanat. De regula nu este necesar semanatul deoarece aceasta planta este de altfel o buruiana comuna de gradina, care in cele mai multe soluri se autoinsamanteaza. Mod de cultivare: Semanat direct in camp primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, frunze, seminte

Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CHENOPODIUM AMBROSOIDES L. Denumire populara: Tamaita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Caryophyllales Familia: Chenopodiaceae Subfamilia: Chenopodioidae Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Uleiul volatil extras de Marbot si Real (2003) din plantele provenite din Cuba contine a-terpinil acetat (73.9 %) si p-si cimen (4.3 %). Cercetarile efectuate au relevat ca principalele substante au variat in functie de originea plantelor astfel: cele din unele zone au continut in principal limonen si ascaridole; altele ascaridol si pinocarvona sau limonen si transpinocarveol. Tulpinile florifere contin circa 0,7 % ulei volatil, din care ponderea o detine ascaridolul. Actiune terapeutica Extractele din plante au actiune: analgesica, antiasmatica, carminativa si vermifuga. Importanta Medicinala, toxica, tinctoriala Utilizare Uleiul volatil extras din tulpinile florifere are efect vermifug. Decoctul din frunze este folosit in tatarea afectiunilor gastrointestinale si a hemoroizilor. Precautii si reactii adverse Utilizarea se face cu precautii, evitandu-se folosirea de catre femeile gravide. Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp primavara sau rasadirea rasadului in luna mai-iunie obtinut in spatii protejate Recoltare

Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, seminte Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CHIMAPHILLA UMBELLATA (L.) Barton Denumire populara: Verdeata iernii Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Rosidae Subclasa: Ordinul: Ericales Familia: Pyrolaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, inalta pana la 25 cm, cu rizomi albi, repenti si tulpini erecte, muchiate. Frunze sempervirescente, ingramadite pe lujerii anuali, pe fata verzi inchis, pe dos palid verzi, ovat-spatulate pana la aproape liniare, contrase cuneiform intrun petiol lung. Axa florifera terminala sau laterala lunga, nebracteata, cu 2-7 flori dispuse in umbela sau in racem umbeliform. Flori larg campanulate, nutante, petale lat ovate, concave, roz. Fruct capsula erect stipelata, cu 5 brazde adanci. Inflorire VI-VIII. Ecologie si raspandire Rara din etajul gorunului pana in cel al fagului, in paduri, pe soluri nisipoase; specie oligotrofa, xeromezofita-mezofita slab catre moderat acidofila, helio-sciadofila. Organe utilizate Produsul vegetal utilizat in terapeutica folium. Compozitia chimica Principalii componenti identificati in organele aeriene ale acestei plante sunt: hexozele, amidonul, taninurile (4 %), pigmentii (kampferol, hiperozid), gomele, rezinele, sterolii (ßsitosterol, taraxasterol), naftochinonele (2,7-dimetil-1,4-naftochinona, chimaphilin), hidrocarburile (nonacozan,

hentriacontan), terpene pentaciclice (ß-amirina, acid ursolic), hidrochinone glicozidate (izohomoarbutina, homoarbutina), glucozizi ai flavonolilor (avicularina, hiperina), metilsalicilat. Arbutina, unul din compusii activi din aceasta specie, este hidrolizata la hidrochinona care este un antiseptic pentru caile urinare. Actiune terapeutica Antiseptic urinara, antimicrobiana. Importanta Medicinala, alimentara, aromatica Utilizare Cistite cronice, infectii urinare, afectiuni reumatismale, homeopatie (inflamatii cronice ale cailor urinare, prostata). Cultivare Mod de cultivare: Transplantarea rasadului obtinut primavara in vase individuale si transplantarea peste un an la locul definitiv Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CICER ARIETINUM L. Denumire populara: Naut Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bob naut, Dungatea, Nahut, Nohot, Nohut, Nout, Teatire Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta, profunda; tulpina de 20-50 cm inaltime, erecta, ramificata, acoperita de perisori; frunze petiolate, imparipenat compuse, cu 3-8 perechi de foliole, eliptice, acuminat serate; flori solitare purpurii, rozpurpurii, albastre-violet, galbene, verzui, albe; inflorire iunie-iulie; fruct pastaie scurta, cu 1-3 seminte piriforme. Ecologie si raspandire

Cultivata alimentara. Organe utilizate Semintele Compozitia chimica Prezinta importanta semintele acestei plante, care contin: 11,0 % apa, 19,8 % proteine, 3,40 % lipide si 59,0 % glucide. In 100 g seminte s-au determinat urmatoarele cantitati de aminoacizi: 1,48 % arginina, 1,46 % leucina, 1,37 % lizina, 1,14 % izoleucina, 0,98 % valina, 0,96 % fenilalanina, 0,70 % treonina, 0,66 % tirozina, 0,53 % histidina, 0,28 % cistina si 0,26 % metionina. Dintre vitamine, cea mai mare cantitate s-a determinat in cazul acidului ascorbic: 4,0 mg/ 100 g seminte. S-au mai determinat urmatoarele vitamine: nicotinamida 1,6 mg/ 100 g, tiamina 0,48 mg/ 100 g si riboflavina 0,18 mg/ 100 g. Semintele de naut au avut urmatorul continut de aminoacizi: 1,48 % arginina, 1,46 % leucina, 1,37 % lizina, 1,14 % izoleucina, 0,98 % valina, 0,96 % fenilalanina, 0,70 % treonina, 0,66 % tirozina, 0,53 % histidina, 0,28 % cistina, 0,26 % metionina si 0,16 % triptofan. Continutul in substante minerale din semintele de naut variaza intre 2,25 si 3,00 %. Dintre elementele minerale ponderea o detine potasiul (580 mg/ 100 g), urmat de fosfor (428 mg/ 100 g), calciu (110 mg/ 100g), clor (80 mg/ 100 g), sodiu (27 mg/ 100 g) si fier (7,2 mg/ 100 g). Actiune terapeutica Importanta Alimentara Utilizare In medicina, umana, populara, semintele sub forma de decoct se folosesc in tratarea bolilor aparatului urinar, astenii, paraziti intestinali iar sub forma de tratament de uz extern, pentru atenuarea racelilor si nevralgiilor. In alimentatie, semintele verzi se folosesc ca legume, semintele mature pot fi fierte, prajite pentru obtinerea surogatului de cafea. In zootehnie, semintele se folosesc in hrana cabalinelor, bovinelor si porcinelor. Cultivare

Nautul necesita pozitii puternic insorite, prefera solul fertil, usor, bine drenat, tolerand un pH cuprins intre 5,5-8,6. Odata planta stabilizata tolereaza uscaciunea. Manifesta rezistenta fata de temperaturile joase negative de pana la -25oC daca este acoperit cu zapada, fapt ce sugereaza ca semanatul se poate realiza din toamna, mai ales in cazul soiurilor mai rezistente. Se cultiva in zonele temperate calde si zonele tropicale pentru semintele sale edibile. Manifesta relatii de simbioza cu anumite bacterii din sol, care concura la formarea nodulilor la nivelul sistemului radicular si se permite fixarea biologica a azotului molecular. Din acest motiv, la finalul sezonului de vegetatie se recomanda doar eliminarea partilor aeriene ale plantei si lasarea in sol a radacinilor pentru imbogatirea solului in azot. Se seamana in situ in aprilie/mai. Nautul poate germina la temperaturi mai joase comparativ cu fasolea, ceea ce ar face posibil primavara de vreme. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte, cu secera, coasa sau combina, in iulieaugust Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CICHORIUM ENDIVIA L. Denumire populara: Cicoare de gradina Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Cicoare, Andiva, Andivie, Cicoare de iarna, Cicorie, Endivie alba, Salata, Salata de endivie, Ticorie Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala-bisanuala; radacina pivotanta; tulpina de 30-60 cm, ramificata; inflorirea iulie

septembrie, flori albastre; fruct achena. Frunzele legate ca papusi se musuroiesc pentru a se inalbi si se utilizeaza in alimentatie. Ecologie si raspandire Cultivata ca leguma. Organe utilizate Compozitia chimica Valoarea medie a principalilor componenti chimici determinati in aceasta planta sunt: 94,0 % apa, 2,4 % glucide, 1,0 % proteine, 0,1 % lipide, 0,10 mg/ 100 g ß-caroten si 2,2 % fibre. Continutul de vitamine din 100 g parte comestibila este urmatorul: 5,0 mg acid ascorbic, 0,42 mg acid pantotenic, 0,26 mg nicotinamida, 0,10 mg tocoferoli, 0,09 mg tiamina, 0,05 mg riboflavina, 0,05 mg acid folic si 0,03 mg piridoxina. Continutul de substante minerale din 100 g andive variaza astfel: 205 mg potasiu, 71 mg clor, 25 mg fosfor, 20 mg calciu, 10 mg magneziu, 4 mg sodiu, 0,20 mg fier, 0,20 mg mangan, 0,15 mg zinc, 0,05 mg cupru si 0,01 mg seleniu. Importanta Alimentara Utilizare Valoarea energetica a andivelor este foarte mica (63 kJ/ 100 g) ceea ce determina utilizarea acesteia in alimentatia persoanelor obeze. Se foloseste pentru obtinerea de surogat de cafea Cultivare Planta necesita soluri fertile, bogate in humus, bine fertilizate cu gunoi de grajd la cultura premergatoare. Prefera pozitiile insorite si adapostite, soluri cu textura mijlocie sau usoara, profunde si cu reactie neutra. Nu suporta solurile acide si nici pe cele alcaline. Andiva este o planta a climatului temperat, cu veri potrivit de calde si umede. Germinarea semintelor incepe la 5oC, dar se realizeaza incet. Fata de factorul umiditate are pretentii mari in perioada germinarii semintelor si la inceputul vegetatiei. Cele mai bune rezultate se obtin pe vreme racoroasa si umeda. Excesul de umiditate poate determina scaderea productiei si putrezirea radacinilor, iar in cazul secetei, productia scade de asemenea si

frunzele devin mai putin fragede si mai amare. Este o planta de zi lunga, cu pretentii fata de lumina mai ales la inceputul vegetatiei, cand lipsa luminii determina incetinirea cresterii plantelor. Se cultiva prin semanat direct in camp, in perioada sfarsit de aprilie, inceput de mai, pentru productii in timpul verii si 15-30 iulie pentru consum in timpul toamnei si iernii. Se folosesc 3 kg seminte pentru un hectar, in amestec cu seminte de planta indicator (salata 100-150 g/ha). O alta modalitate este cultura prin rasad, iar producerea rasadurilor se efectueaza in functie de momentul plantarii, avand in vedere necesitatea prezentei a 5-6 frunze adevarate. Prin urmare, semanatul se realizeaza in perioada 1-13 martie pentru plantat in perioada 20 aprilie- 15 mai, respectiv 1-10 august, pentru plantat in perioada 1-15 septembrie. Recoltare Valorificare CICHORII HERBA - IARBA DE CICOARE SUPLIMENT ALIMENTAR 1. Flux tehnologic Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CICHORIUM INTYBUS L. Denumire populara: Cicoare albastra Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Cicoara, Cicoare de câmp, Cicoara de vara, Cicoare salbatica, cicorie amara, Cocita, Dorulet, Dudau, Floarea secerei, Încingatoare, Mestica, Scai voinicesc; Scaiuset de casa, Sporis Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; radacina pivotanta, groasa ce se continua cu un rizom scurt, lignificat; Tulpina ramificata de 40-100 cm inaltime, cu latex, frunzele

bazale petiolate, oblanceolate, runcinate, aspru paroase pe fata inferioara, formeaza o rozeta, frunzele superioare sesile, cu margine dintata; antodii sesile sau scurt pedunculate, grupate axilar cate 2-3; hipsofilele involucrale biseriale; florile sunt ligulate, albastre; inflorirea iulieseptembrie; fruct achena muchiata, de 2-3 mm lugime, cu papus scurt format din numerosi solzi. Ecologie si raspandire Specie eurifita, frecventa in zona de stepasubetajul fagului, pajisti, locuri ruderale si cultivate. Detalii... Organe utilizate Produse utilizate in terapeutica radix et herba. Compozitia chimica Principalii componenti sunt reprezentati de: principii amare (lactucopicrina, lactucina in intreaga planta) acid cicoric (in frunze), flavonozide (glicozide ale apigenolului, luteolului si cvercetolului in partea supraterestra);15 - 60% inulina (in radacini), taraxasteroli, steroli, compusi triterpenici, cumarine (cicorina). Frunzele etiolate care alcatuiesc formatiunea denumita papusa, contin 1,30 % proteine, 0,18 % lipide si 2,27 % glucide. Continutul in vitamine exprimat la 100 g produs edibil variaza astfel: 10,2 mg acid ascorbic, 0,24 mg nicotinamida, 0,05 mg tiamina si 0,03 mg riboflavina. Aminoacizii determinati in 100 g produs edibil au variat astfel: 42 mg lizina, 33 mg tirozina, 20 mg histidina, 20 mg triptofanul, 13 mg metionina si 5 mg cistina. Substantele minerale au reprezentat 1,0 %. Elementele minerale raportate la 100 g tesut edibil au variat astfel: 129 mg potasiu, 26,0 mg fosforul, 25,6 mg calciul, 25,0 mg clorul, 12,9 mg magneziul, 4,4 mg sodiul, 0,3 mg manganul si 0,2 mg zincul. Frunzele acestei specii au gustul amar datorat prezentei lactucopicrinei si lactucinei. Acestea mai contin acid cicoric, cicorina, compusi triterpenici,

si taraxasterol. Radacinile contin pana la 15 % inulina. Florile au culoarea albastra si contin glicozizi ai delfinidinei. Takeda s.a. (1986) a identificat delfinidin 3,5-di(malonilglucozidul) un antocian acilat cu un acid carboxilic alifatic. Soiurile cu frunze avand culoarea rosie contin si cianidin 3-glucozid si cianidin 3-(6....?-malonilglucozid). Din organele aeriene au fost izolate flavone reprezentate de glucozidele apigenolului, luteolului si quercetolului. Actiune terapeutica Stomahica, diuretica, depurativa, colagoga, slab hipoglicemianta, antiaritmica si bacteriostatica (radix). Prin torefiere se obtin dextrine (laxative, diuretice). Importanta Medicinala, melifera, alimentara Utilizare Tulburari digestive (anorexii, balonari, digestie lenta, colecistopatii, meteorism). Este utilizat in alimentatia diabeticilor si ca adjuvant in cura de slabire. Este un excelenz tonic amar pentru ficat si tactul digestiv. Medicina umana, populara - frunzele crude se puneau pe rani si taieturi, floarea pisata era folosita pentru eruptii, decoctul din flori impotriva bolilor de ochi, infuzia din flori impotriva durerilor abdominale, scaderea tensiunii. Cultivare Cicoarea este o planta de climat temperat, cu veri potrivit de calde si umede. Germinarea semintelor incepe la 5oC, dar decurge incet. In cursul perioadei de vegetatie cerintele fata de temperatura sunt diferite in cazul celor doua varietati: cicoarea de gradina creata este mai putin rezistenta la frig, comparativ cu scarola, care poate ramane in camp si peste iarna. Fata de factorul umiditate, cicoarea de gradina are cerinte mari in perioada germinarii semintelor si la inceputul vegetatiei, iar cele mai bune rezultate se obtin pe vreme racaroasa si umeda. Excesul de umiditate din sol determina scaderea

productiei si putrezirea radacinilor. In conditii de seceta productia scade, frunzele devin mai putin fragede si mai marunte. In ceea ce priveste lumina, cicoarea (planta de zi lunga) este mai pretentioasa mai ales la inceputul vegetatiei, cand lipsa de lumina duce la incetinirea cresterii plantelor. Planta necesita soluri fertile, bogate in humus, bine fertilizate cu gunoi de grajd la cultura premergatoare, insorite si adapostite, cu textura mijlocie sau usoara, profunde si cu reactie neutra. Nu suporta solurile acide si nici prea alcaline. Cultura se realizeaza de obicei prin rasad, dar si prin semanat direct in camp (scarola). Producerea rasadurilor se realizeaza in functie de momentul plantarii, respectiv intre 1-13 martie pentru plantat in perioada 20 aprilie- 15 mai si 1-10 august, pentru plantat intre 1-15 septembrie. Semanatul se face in rasadnite calde sau pe straturi reci, folosind 300-350 g samanta la 100-150 m2 rasadnite, sau 200-250 m2 straturi reci, pentru producerea rasadurilor necesare la un hectar de cultura. In cazul semanatului direct in camp (20 aprilie-15 mai pentru productii in timpul verii si 15-30 iulie pentru consum in timpul toamnei si iernii) se folosesc circa 3 kg samanta pe hectar, in amestec cu plante indicator (salata 100-150 g/ha). O lucrare speciala de ingrijire este inalbirea frunzelor, care se face prin legarea lor in zona dinspre varf (pe timp uscat pentru a nu putrezi), cand acestea sunt suficient de dezvoltate, asa ancat dupa 2-3 saptamani sa poata fi date la consum. Recoltarea se realizeaza la 60-65 zile de la semanat sau plantat, prin taierea sub colet, obtinand o productie de 12-15 t/ha. Pentru producerea de samanta, daca se trateaza ca planta anuala, rasadurile se planteaza in camp primavara si in cursul aceluiasi an se obtin si semintele. Daca se trateaza ca planta bienala, toamna tarziu se aleg plante mama corespunzatoare, se pastreaza pana primavara in nisip uscat sau

pamant, iar primavara timpuriu se planteaza in camp, in vederea producerii semintelor. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu secera la inceputul infloririi (iulieaugust) si radacina, cu cazmaua, sau in urma plugului Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CICUTA VIROSA L. Denumire populara: Cucuta de apa Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bucinis, Bucinis de apa, Bucinis de balta, Buruiana veninoasa, Cucuta, Cucuta baltilor, Cucuta de balta, Cucuta mica, Fluer, Înveninata, Plutnita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Saniculoideae Caractere morfologice Planta erbacee perena, glabra, uneori pruinoasa; baza tulpinii cu aspect de rizom, cu radacini adventive la noduri avand maduva compartimentata la interior; tulpina aeriana inalta pana la 2m, goala la interior (fistuloasa), ramificata in partea superioara, ramurile dispuse aproape opus; frunzele inferioare mari, foarte lung petiolate, de 2-3 ori penat-sectate, cu petioli cilindrici, fistulosi; frunzele superioare scurt-petiolate sau aproape sesile au teaca usor umflata; florile grupate in umbele compuse, lung pedunculate; umbelulele globuloase, alcatuite din flori mici cu petale albe; infloreste in lunile iulie septembrie; fructe mici, la baza putin cordate cu dintii caliciului persistenti la varf avand coaste brun-galbui si valecule brunnegricioase. Ecologie si raspandire Specie higrofila-ultrahigrofila, intalnita sporadic din zona stepei pana in etajul boreal pe

marginea apelor lin curgatoare, a mlastinilor, lacurilor. Planta toxica. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Radocinile sunt bogate in compusi acetilenici: cicutoxina, cicutol, cicudiolsi izomerii acestora: falcarindiol, si alte C17 polialkene izomere. Dintre alcaloizi, s-a identificat prezenta urmatorilor: coniina (C8H17N), identificata cu conicina si cicutina, conhidrina (C8H17NO), pseudoconhidrina (C8H17NO), metil-coniina (C9H19N); si etilpiperidina (C7H15N). Actiune terapeutica Importanta Foarte toxica Utilizare Extractele din aceasta specie au efecte narcotice si au fost utilizate pentru tratarea cancerului. Toxicitate Intreaga planta este toxica, dar cel mai mare efect s-a constatat in cazul radacinilor si a semintelor. Toxicitatea este determinata de prezenta coniinei si a altor alcaloizi. Simtomele de toxicitate includ: hipersalivare, dureri abdominale, senzatii de arsuri la nivelul mucoaselor, paralizie, bradicardie, puls slab, urinare frecventa si moartea ca urmare a paraliziei respiratiei. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CIRSIUM ARVENSE (L.) Scop. Denumire populara: Palamida Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae Caractere morfologice

Este o planta perena cu drajoni; tulpina dreapta inalta de 50-150 cm inaltime; frunzele tulpinale sunt lanceolate, cele inferioare cu petiol scurt, cele mijlocii si superioare sesile, intregi, lobate sau penat-fidate, varful lobilor cu spini; florile unisexuate, violacee, sunt dispuse in antodii pedunculate, iar acestea sunt dispuse in corimb; inflorirea iunie-august; fruct achena, cu papus alb murdar. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezohigrofita; frecventa in zona de stepa-etajul boreal, locuri cultivate si ruderale, raristi de padure. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza in scop tinctorial jumatatea superioara a plantei inflorite. Compozitia chimica Binder si French (1994) au determinat in substantele volatile extrase din radacinile de palamida 24 compusi dintre care 7 au fost poliacetilene cu 13 atomi de carbon, 7 au fost poliacetilene nesaturate cu 15-17 atomi de carbon, iar alte 5 au fost derivati epoxidici din hidrocarburi cu 16 si 17 carboni. Componentul prioritar a fost cis-8,9epoxiheptadeca-1,11,14-triene si 8,9dihidroxiheptadeca-1,11,14-trien. Au mai foat prezente sesquiterpenele .-humulene and ß-selinene. In radacini si organele aeriene a fost determinata prezenta alcaloidului cnicina. Actiune terapeutica Extractele obtinute din radacini au actiune tonica, diuretic, astringenta si hepatica. Importanta Melifera Utilizare Medicina umana, populara - uz intern - radacina se foloseste contra amigdalitei si in amestec cu alte plante contra reumatismului. Alte utilizari: Extractele din plantele proaspete sunt folosite pentru vopsirea lanii in nuante de galben, kaki si gri. Culoarea galben-verzui se obtine cand lana este mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu si

colorata cu extractul obtinut din plante proaspete aflate la inceputul paerioadei de inflorire. Precautii si reactii adverse Extractele din frunze pot cauza iritatii si inflamatii iar alcaloidul cnicina este emetic si emenagog. Cultivare Palamida este o buruiana care se raspandeste liber gratie sistemului sau radicular extrem de agresiv. Reuseste in cele mai ordinare soluri de gradina, in pozitii insorite. Se seamana in situ primavara de vreme sau toamna. Germinarea dureaza de obicei 2-8 saptamani la temperatura de 20oC. Este o buruiana daunatoare pe care nu multi oameni o vor in gradina lor. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte, frunze, primavara-sfarsitul verii Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CITRULLUS LANATUS (Thunb.) Matsumura et Nakai Denumire populara: Pepene verde Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Harbuz, Lubenita, Arbuj, Bosar, Bostan, Curcubete, Dâi, Dic, Duleti, Himanic, Lebinita, Luba, Lubenita verde, Siarchin, Tigva de tina, Tragula, Zamos Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dilleniidae Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina profunda (1-2 m adancime); tulpina taratoare, ramificata, cu carcei ramificati; frunzele penat-sectate; florile galben pal; inflorirea iulie-august; fruct peponida, de peste 20 cm diametrul, pulpa (tesutul placentar) zemoasa. Ecologie si raspandire Termofila; cultivata. Organe utilizate

Compozitia chimica Fructele de pepene verde au un continut mai mare de apa (92 94 %) si un continut redus de glucide (3,0 6,9 %), 0,20 % lipide si 0,5 0,8 % proteine, ceea ce a determinat ca valoarea energetica a acestor fructe sa fie relativ scazuta (101,6 kJ/ 100 g). Fructele au de asemenea un continut mare de pectine. Principalii aminoacizi liberi determinati in pepeni au fost: acidul aspartic, acidul glutamic si amida asparagina. Continutul in acizi grasi din lipidele extrase din seminte, variaza astfel: 62,82 % acid linoleic, 15,64 % acid oleic, 11,28 % acid stearic si 10,26 % acid palmitic. Dintre acizii organici a fost identificata prezenta acidului malic si citric, iar dintre acizii fanolici a acidului p-cumaric, acidului cafeic si a acidului ferulic. Continutul de vitamine din 100 g fruct variaza in urmatoarele limite: 0,05 mg tiamina, 0,05 mg riboflavina, 0,15 mg nicotinamida si 6,0 mg acid ascorbic. Continutul de substante minerale a variat intre 0,30 si 0,52 %. In 100 g fruct, au fost determinate urmatoarele cantitati de elemente minerale: 0,5 mg sodiu, 158 mg potasiu, 2,9 mg magneziu, 10 mg calciu, 0,10 mg mangan, 0,40 mg fier, 0,07 mg cupru, 11,0 mg fosfor, 8,0 mg clor. Thomes si Jahnson (1965) au analizat pigmentii din 9 soiuri de pepene verde, constatand existenta urmatoarelor cantitati intr-un kg substanta proaspata: 12,5 52,4 mg licopen, 0,8 2,9 mg fitofluen, 0,4 6,0 mg ß-caroten, 0 2,2 mg caroten si 0 07 mg .-caroten. Semintele contin 30 40 % lipide si 30 % proteine. Actiune terapeutica Fructele au efect cardiac, diuretic, febrifug, purgativ, tonic si vermifug. Semintele au efect diuretic si tonic. Importanta Melifera, alimentara Utilizare

Gustul si aroma deosebita, cat si valoarea energetica scazuta, au determinat ca aceste fructe sa fie preferate pentru consumul din perioada de vara Alimentatie - fructele se consuma proaspete sau murate; Industrie - sucul se foloseste la prepararea hidromelului; Medicina umana, populara - uz intern - fructele si semintele au actiune diuretica si depurativa, actioneaza in tratarea afectiunilor renale si vezicale; uz extern - actiune antiinflamatoare si favorizeaza vindecarea arsurilor; Apicultura - specie melifera. Cultivare Pepenele verde este o planta cu pretentii foarte mari fata de caldura (termofila). Semintele germineaza la temperaturi minime de 14-160 C in 21 zile, iar la cele optime de 25-30oC in 5-6 zile. Temperatura optima in cursul vegetatiei este de 25-30oC. Este sensibil la curentii de aer si de aceea culturile se infiinteaza intre perdele de plante cu port inalt. Are pretentii foarte mari fata de lumina, necesitand 1500 ore de stralucire a soarelui. De asemenea, necesita multa apa, dar sistemul radicular fiind puternic dezvoltat se asigura nevoile de apa pe parcursul fazelor de vegetatie. In privinta elementelor minerale, acestea trebuie asigurate in cantitati corespunzatoare. Excesul de azot are efecte negative asupra formarii si maturarii fructelor, iar potasiul si fosforul influenteaza favorabil fructificarea si calitatea fructelor. Solurile preferate sunt cele cu structura nisipoasa sau nisipo-lutoasa, care se incalzesc repede. Se cultiva prin semanat direct in camp, in perioada 25 aprilie- 10 mai, folosind 4-5 kg seminte. De asemenea, pentru obtinerea unor productii timpurii se recurge la producerea rasadurilor in spatii cu dubla protejare sau in rasadnite calde. Se aplica lucrari de ingrijire specifice, iar recoltarea

se realizeaza atunci cand fructele au ajuns la maturitatea fiziologica deplina, deoarece nu are loc postmaturarea. Se obtine o productie de 25 40 t/ha. Pentru producerea semintelor tehnologia este asemanatoare culturii din camp, dar se impune respectarea spatiului de izolare de 2000 m; semanatul se efectueaza in perioada 1-15 mai; pe planta se lasa doar 4-5 fructe si se procedeaza la purificarea culturii in faza de formare a primelor fructe si la maturitatea deplina a acestora. Fructele se recolteaza la maturitatea fiziologica deplina, iar productia de seminte este de 150-200 kg/ha. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CLAVICEPS PURPUREA (Fr.) Tul. Denumire populara: Cornul secarei Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Clasa: Subclasa: Ordinul: Familia: Clavicipitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o ciuperca care paraziteata mai ales secara, dar si numeroase alte plante. Spicele de secara atacate prezinta scleroti negrii, putin curbati, care reprezinta organele de rezistenta ale ciupercii. Ecologie si raspandire Organe utilizate Produs vegetal utilizat in terapeutica ergotii Secale cornutum. Compozitia chimica Sclerotii contin: 0,2-1% alcaloizi indolici (clavinici si lizergici), pigmenti antrachinonici (endocrocina, clavorubina) si xantonici (ergoflavina, ergocristina, acid secalonic), 25-35% lipide (gliceride ale acidului ricinoleic), steroli

(ergosterol, sigmasterol, fungisterol), amine (metilamina, trimetilamina, etilamina, n-propilamina, izopropilamina, izobutilamina, izoamilamina, nhexilamina, ß-fenil-amina, colina, acetilcolina, tiramina, histamina, putresceina, cadaverina, agmantina), aminoacizi (acid aspartic, acid glutamic, fenilalanina, asparagina, histidina, tiohistidina, acid aaminobutiric, acid .-aminobutiric, leucina, serina, glicina, treonina, alanina, prolina, valina, lisina, arginina, tirosina), betaine (ergotioneina, betaina), glucide si saruri minerale (fosfati acizi de sodiu, potasiu, calciu, magneziu etc). Alcaloizii clavinici (agroclavina, elimoclavina, setoclavina, lizergina, peniclavina, festuclavina, canoclavinele I si II) au valoare terapeutica limitata (s-au semnalat doar proprietati antimicrobiene), in schimb au rol biosintetic. Alcaloizii lisergici aunt amine substituite ale acidului l-lizergic (activi terapeutic) sau ale acidului d-izolizergic (inactivi). Alcaloizii lizergici sunt de doua tipuri: alcaloizi alcanolaminici sau amide simple ale acidului lizergic (cea mai reprezentativa este ergometrina denumita si ergobasina sau ergonovina), sunt solubili in apa si reprezinta 20% din totalul alcaloidic si alcaloizi peptidici, insolubili in apa. Prin hidroliza alcaloizii peptidici elibereaza acid lizergic sau izolizergic, prolina, amoniac, un a-cetoacid specific fiecarei grupe (acid piruvic, acid dimetilpiruvic sau acid a-cetobutiric) si un aminoacid, specific fiecarei perechi de alcaloizi care se repeta periodic in fiecare grupa (poate fi fenilalanina, leucina / izoleucina, valina). In functie de cetoacidul eliberat, alcaloizii peptidici se clasifica in 3 grupe: grupa ergotaminei, unde cetoacidul este acidul piruvic si care cuprinde perechile ergotamina ergotaminina, a-ergosina-a-ergosinina, ergovalinaergovalinina;

grupa ergoxinei, care elibereaza acid dimetilpiruvic si are perechile ergostinaergostinina, a - ergoptina-a-ergoptinina, ergoninaergoninina, ergobutina-ergobutinina; grupa ergotoxinei, generatoare de acid a-cetobutiric, este alcatuita din perechile de alcaloizi ergocristinaergocristinina, a- ergocriptina a-ergocriptinina, ßergocriptina - ß-ergocriptinina, ergocorninaergocorninina, ergobutirina - ergobutinina. Actiune terapeutica Ocitocica marcanta (prin ergometrina si ergotamina - actiune puternica si de durata), vasoconstrictoare (slaba prin ergometrina; mai intensa pe vasele cerebrale, coronare, periferice si mezenterice - prin ergotamina, deoarece stimuleaza receptorii alfa - adrenergici si serotoninergici, la doze mari) sau alfa- adrenolitica puternica (prin alcaloizii DH- ergotoxinici scad tensiunea arteriala, relaxeaza musculature arteriolara, scad rezistenta vasculara, cresc fluxul sangvin retinian, cerebral, muscular si periferic, activeaza consumul de oxigen in neuroni). Alcaoizii din grupa ergotaminei deprima centrii respirator, vasomotor si termoreglator (efect sedativ central), determina cresterea tensiunii arteriale, bradicardie si scaderea tensiunii intracraniene la cei cu migrena. In asociere cu cafeina, biodisponibilitatea creste pana la 300%. Prin hidrogenare (dihidroergotamina) pierde actiunea ocitocica, dar ramane un stabilizator marcant al tonusului vascular, mai activ pe vene decat pe artere. Se folosesc in terapeutica numai dupa hidrogenare. Importanta Toxica, medicinala Utilizare Ergometrina si metilergometrina se utilizeaza in tratamentul menoragiilor, metroragii, hemoragiilor post- partum sau post - avort; ergotamine in crize migrenoase, dureri de cap de natura vasculara; .dihidroergotamina (DH-ergotamina) in

migrene, sindrom ortostatic, distonii neurovegetative, hipotensiune arteriala; dihidroergotoxina (DHergotoxina) in insuficienta circulatorie cerebrala (ameteli, cefalee, scaderea atentiei, pierderi de memorie la varstnici, accidente vasculare cerebrale, sechele dupa accidente cerebrale, retinopatii vasculare, tulburari cohleo vestibulare), tulburari circulatorii periferice (arteriopatii, boala Raynaud, acrocianoza, degeraturi), hipertensiune arteriala. Toxicitate Contraindicatii Ergometrina si metilergometrina nu se folosesc pentru declansarea travaliului (induc contractii neregulate, care nu sunt in sens expulsativ si totodata afecteaza circulatia sangvina a fetusului, fapt ce poate determina cianoza acestuia) si nici in caz de hipertensiune arterial severa; ergotamina si DHergotamina nu se administreaza in boli vasculare obstructive, hipertensiune arteriala, insuficienta coronariana, insuficienta hepatica severa, sarcina, la copii sub 10 ani si nu se asociaza cu antibiotic de tip macrolidic (eritromicina, josamicina, triacetiloleandomicina). Precautii si reactii adverse Tulburari gastro - intestinale (greata, voma, anorexie, tensiune stomacala), SNC (vertij, cefalee) si dermice (eruptii cutanate). Cultivare Cornul secarei prefera terenurile situate in regiunile cu precipitatii anuale de 600- 800 mm, cu umidiztatea aerului de peste 50%, cu primaveri racoroase si cu treceri lente spre vara. Cele mai bune terenuri sunt insa cele usoare, nisipolutoase sau luto- nisipoase, cu rezerve suficiente de humus si calcar. In vederea producerii cornului secarei, secara se seamana toamna odata cu celelalte cereale de toamna. Pentru a se asigura un minimum de 400 plante pe metru patrat, se folosesc la hectar 200 kg samanta, in loc de 100 kg cat este norma obisnuita. Momentul potrivit pentru inoculare (cu apa

in care se gaseste ciuperca Claviceps purpurea) este acela cand secara se afla in faza de burduf. Materialul pentru inoculat este produs de catre laboratoare specializate si este expediat la locul de cultura in flacoane speciale. Reusita inocularii poate fi apreciata dupa 7-10 zile de la data inocularii, iar aparitia pe spicele de secara a unor picaturi vascoase (exudat zaharat) reprezinta cel mai bun indiciu ca inocularea a reusit. Prima recoltare (manuala) a sclerotilor ajunsi la maturitatea deplina se poate incepe la circa o luna de zile de la data inocularii sau dupa 2-3 saptamani de la aparitia exudatului zaharat. Se culeg doar sclerotii tari, bine formati, care se desprind usor din spiculete si care se sparg prin indoire intre degete. A doua recoltare se efectueaza cu 78 zile inainte de seceris si se poate efectua tot cu mana, culegand la acest moment toti sclerotii. Dupa fiecare recoltare, sclerotii se intind imediat pe prelate si se usuca in incaperi bine aerisite. Sclerotii uscati se pastreaza in saci de hartie. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Culegerea in etape a sclerotilor, functie de atingerea maturitatii lor, manual sau cu masina de recoltat scleroti Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CLEMATIS VITALBA L. Denumire populara: Curpen Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Vita alba, Archit, Clocosei, Curmeu, Curpan de padure, Curpanas, Curpen alb, Curpen de padure, Curpenita, Curpin, Curpini albi, Curpini negri, Halaciuga, Luminoasa, Luminos, Napraznic, Napraznica, Vie padureana, Vitisoara Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Ranunculoideae Caractere morfologice

Planta cataratoare, liana, cu tulpina inalta de 610 m si groasa de cca 5 cm avand muchii longitudinale proeminente spre noduri; ramurile tinere pubescente la noduri; ritidomul se exfoliaza in fasii longitudinale; frunzele imparipenat-compuse, dispuse opus au petiolul si rahisul transformate de obicei in carcel persistent si lignificat ce asigura fixarea plantei de suport; flori slab odorante, cu perigon alb sau alb-verzui, hermafrodite, grupate in inflorescente cimoase, terminale sau axilare; inflorirea in iunie-septembrie; fruct multiplu poliachena; achenele cu prelungire paroasa si un rostru indoit. Ecologie si raspandire Specie pioniera, euriterma, mezofila; frecventa din zona stepei pana in etajul fagului prin paduri, tufarisuri, zavoaie, vii, pe garduri. Detalii... Organe utilizate Produsul vegetal utilizat herba. Compozitia chimica Principalii componenti chimici identificati in organele aeriene sunt: acizii fenolici (acid cafeic, acid clorogenic), sterolii (campesterol, ß-sitosterol, stigmasterol-glicozid), hidrocarburile (nonacosan, triacontan) si alcoolii (alcool cerilic si alcool mircilic). In tesuturile aeriene ale acestei plante a mai fost identificata prezenta pironelor (anemonina, protoanemonina), a compusilor flavonoizi (clematina), compusi alifatici (ginnol), acizi grasi (acid melisic - C30H60O2), saponine triterpenice (vitalbozid) si caulosapogenina. Actiune terapeutica Antiinflamatoare, analgesica, diuretica. Importanta Toxica Utilizare Pentru tratarea artritei, iar sucul pentru tratarea durerilor de cap si migrenelor. Alte utilizari: Medicina umana (populara): planta in amestec cu alte specii in bai impotriva bolilor de piele;

decoct folosit pentru spalatul pe cap; impreuna cu frunze de nuc scaldatori pentru copiii slabi; plamadita in rachiu pentru tratarea herniei; flori ceai contratusei. Medicina veterinara (populara ): frunze zdrobite cataplasme pentru ranile provocate de ham, jug. Alimentatie: lujerii tineri - condiment. Industria casnica: ramurile tinere pentru impletituri Toxicitate contine principii vezicante dar nu s-au inregistrat cazuri de otravire. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Planta matura poate fi toxica. Iritant local (la om), tulburari respiratorii, edeme ale fetei, dureri abdominale, scaderea tonusului muscular (la animale). Cultivare Planta prefera solul umed bine drenat. Nu suporta solurile argiloase grele cu un drenaj necorespunzator, dar nici pe cele nisipoase usoare. Nu este propice un pH situat sub 6,0. Rezista la temperaturi situate sub 18oC. Este o planta agatatoare, care poate creste 2 metri pe an si poate usor domina pomii mici sau arbustii. Semanatul se recomanda a se efectua in rasadnita rece, imediat ce semintele s-au maturat. Preinmuierea semintelor in apa calda pentru 12 ore si indepartarea invelisului extern, ca si o perioada de stratificare la rece sunt benefice. Germinarea ae loc in 1-9 luni sau mai mult la temperatura de 20oC. Se procedeaza la repicare in vase individuale si crestere in rasadnita rece pentru prima iarna. Plantarea afara se realizeaza la sfarsit de primavara sau vara devreme. Se poate proceda si la butasire in rasadnita, in iulie-august, preluand zona de lemn pe jumatate maturat, situata intre noduri. Fragmentele internodale de lemn moale, catre semi-maturat pot fi puse la inradacinat in sol nisipos in rasadnita, primavara tarziu. Mod de cultivare: Seminte, rasad care se transplanteaza primavara tarziu in camp, diviziune, butasi si altoire Recoltare

Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CLINOPODIUM VULGARE L. Denumire populara: Aparatoare Sinonime stiintifice: Calamintha clinopodium Benth., C. clinopodium Spenn., C. clinopodium Moris., C. vulgaris (L.) Druce, C. vulgaris Fritsch non. Rouy., Melissa clinopodium Bentham, Satureja vulgaris (L.) Fritsch, S. clinopodium Caruel. Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, tulpini inalte de 15-80 cm, erecte sau ascendente, simple sau ramificate, de jur imprejur sau cel putin pe 2 fete patent paroase. Frunze ovate sau alungit ovate, fin dintate, rar intregi, cu baza rotunjita. Flori de culoare purpuriuliliachie, rar alba, dispuse in dihazii scurt pedicelate formand verticile dense, globuloase. Tetraachene aproape sferice sau ovoidale, lucioase, castanii. Infloreste VII-IX. Ecologie si raspandire Specie mezofita, frecventa din zona de silvostepa pana in etajul bradului, a margini de padure, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate Planta se utilizeaza in scop medicinal si tinctorial. Compozitia chimica In tulpinile acestei specii se gaseste betulin In organele aeriene ale acestei plante au fost identificati 37 componenti volatili, dintre care ponderea a fost detinuta de germacren-D, ßcariofilen si

ß-cariofilen oxide. Actiune terapeutica Extractele obtinute din planta au efect asmatic, astringent, cardiotonic, diaforetic si expectorant. Importanta Utilizare Frunzele acestei specii sunt comestibile si se pot utiliza pentru prepararea de ceaiuri. Extractele obtinute din frunze au culoarea galbenbrun si pot fi utilizate in scop tinctorial. Cultivare Planta reuseste pe aproape orice sol bine drenat. Se seamana primavara in rasadnita rece. Seintele doar se acopera usor, iar germinara are loc in 2 saptamani la temperatura de 21oC. La momentul potrivit se repica in vase individuale si plantele se cresc in sera. Plantarea afara se efectueaza vara cand plantele sunt suficient crescute, sau la sfarsitul perimaverii, inceputul verii anului urmator. Divizarea tufelor se efectueaza primavara, iar fragmentele mari pot fi plantate direct in pozitiile lor permanente, desi este mai bine sa se treaca fragmentele mai mici in vase si sa se creasca in rasadnita rece pana la momentul unei bune inradacinari. Plantarea afara se efectueaza vara sau primavara urmatoare. De asemenea, se pot pregati butasi din lemn nematurat, in mai sau iunie. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CNICUS BENEDICTUS L. Denumire populara: Schinel Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Iarba amara, Scai amar, Sofran salbatic Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina inalta de 30-60 cm, simpla sau puternic ramificata de la baza, paienjeniu tomentoasa; frunzele alungit

lanceolate, sesile, cu baza atenuata, cele superioare penat lobate sau fidate, spinos dintate pe margini; antodiul solitar de 4 cm lungime si 3 cm diametrul, acoperit de bractee mari; hipsofilele involucrale externe ovate, terminate intr-un spin scurt iar cele interne terminate intr-un spin lung; flori galbene; inflorirea iunie-august; fruct achena galben brunie, cilindrica, cu 20 de coaste, cu papus biseriat. Ecologie si raspandire Cultivata ca planta medicinala. Organe utilizate Se utilizeaza tulpinile, frunzele si florile uscate la umbra care contin principii amare sesquiterpene de tip germacren. Compozitia chimica Dintre sesquiterpenele de tip germacren au fost identificate: cnicina, artemisifolina si saloniteoenida iar dintre lactone: lignanolida. In compozitia organelor organelor aeriene ale acestei specii s-a determinat prezenta glucidelor, mucilagiilor, taninurilor (8 %), lipidelor, rezinelor, fitosterolilor (ß-sitosterol, stigmasterol), triterpenelor, acizilor grasi, acizilor rezinici, acizilor fenolici (acid ferulic) si a vitaminelor (acid ascorbic, tiamina, riboflavina). A mai fost identificata prezenta triterpenelor (acid oleanolic, aamirenol) si a alcoolului cerilic. Glicozizii lignanilor sunt reprezentati de arctigenina. Tesuturile aeriene ale acestei plante contin urmatorii pigmenti: apigenin-7-glicozid, kampferol-3-glucozid, luteolina, luteolindiglucozid si ßcaroten. Uleiurile volatile (0,3 %) contin: a-amirina, citral, cnicina, fencona si p-cimen. Cnicina, lactona sesquiterpenica, reprezinta principiul amar din tesuturile acestei plante. Actiune terapeutica Tonic amara si stomahica (principii amare), carminativa, coleretic - colagoga (O.D.P.-uri, principii amare), antimicrobiana, citotoxica (lactone

sesquiterpenice), antibacteriana (cnicina), antiinflamatoare (cnicina). Importanta Medicinala Utilizare Anorexii, digestie lenta (administrare interna), degeraturi, arsuri, ulceratii ale pielii (administrare externa). Alte utilizari: Medicina, umana, populara - uz intern - frunzele si florile sub forma de pulbere se folosesc pentru tratarea gastritei, constipatiilor cronice, astm, tuse seaca, afectiuni hepatice, ca stimulent al digestiei, diuretic; uz extern - infuzia din flori se foloseste pentru tratarea arsurilor, degeraturilor, ranilor purulente, rani, ulceratii. Medicina veterinara - uz intern - pentru stimularea poftei de mancare. Apicultura:este importanta ca planta melifera. Toxicitate Contraindicatii Persoane alergice la plante din familia Asteraceae. Precautii si reactii adverse Reactii alergice (cnicina, solanitenolida). Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie, extract fluid, tinctura. Conservare Cultivare Planta prefera solurile uscate si cu pozitie insorita. In tara noastra se cultiva in sudul judetelor Prahova si Buzau, precum si in judetele Calarasi si Giurgiu. Se seamana in situ primavara sau toamna devreme, iar germinarea are loc in curs de 2-6 saptamani la o temperatura de 10 oC. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu secera sau cositori mecanice, la inceputul infloritului Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: COLCHICUM AUTUMNALE L. Denumire populara: Brandusa de toamna Sinonime stiintifice:

Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, cu tulpina subterana bulbotubercul, cu frunzele mari, lanceolate, care apar primavara. Florile violacee, mari, apar toamna. Fructul este o capsula mare ce apare primavara. Ecologie si raspandire Organe utilizate Brandusa este o planta toxica, de la care se utilizeaza in scop medicinal semintele (Colchici semen), mai rar bulbi si flori Compozitia chimica Planta contine alcaloizi: protoalcaloizi tropolonici: colchicina (in toate produsele), colchicozida (in bulbi si seminte), N- desacetilN- formilcolchicina si demeocolcina (in bulbi si flori) Organele aeriene ale acestei specii contin: acid salicilic, acid chelidonic si alcaloizi: 2-acetil2-demetilcolchicina, 2-acetil-3-metilcolchicina, colchifolina, demecolceina, demecolcina, N-acetildemecolcina, O-acetilcolchiceina. Florile de brandusa contine pigmenti flavonici dintre care a fost identificata apigenina. Semintele (Colchici semen) contin mai mult de 20 de alcaloizi al caror concentratie totala variaza intre 0,5 si 1,0 %. Dintre acestia ponderea o detine colchicina (65 %), colchicozidul (30 %) si demecolcina. Organele subterane contin: zaharoza, amidon, lipide, fitosteroli, acid benzoic, acid salicilic, taninuri si alcaloizi. Dintre alcaloizi au fost identificati: colchicina, 2-demetilcolchicina, colchicozida, 2desmetildeacetilcolchicina, demecolcina, tiocolchicozida, 3demetilcolchicina, 3-metilcolchicina, 3-demetilß-lumicolchicina, a-lumicolchicina ß-

lumicolchicina, .-lumicolchicina, colcamina, colchicen, colchicerina, N-deacetil-N-metilcolchicina, NformilN-deacetilcolchicina, Nmetildesacetilcolchicina, O-demetil-Ndeacetilcolchicina. Actiune terapeutica Antimitotica (opreste diviziunea celulelor animale si vegetale in metafaza); antiflogistica (diminua autoliza si imigrarea limfocitelor in procesele inflamatorii), reduce reactia inflamatorie declansata de prezenta cristalelor de acid uric si fagocitoza acestora; scade glicoliza si productia de acid uric; inhiba centrul respirator, stimuleaza centrul vasomotor, potenteaza simpatomimeticele, scade temperatura corpului. Importanta Medicinala, toxica Utilizare Aprobate de comisia E: guta, febra mediteraneeana. Traditional: prevenirea tumorilor dermice, condiloame, psoriazis, tendo vaginite, necroze vasculare, ciroze, inflamatii ale mucoasei tractului digestiv, astm, edeme (hidropizie), leucemii acute si cronice, reumatism. Datorita toxicitatii plantei, administrarea interna este raraori admisa. Colchicina se foloseste in guta, leucemii. Toxicitate Contraindicatii Inaintea conceptiei si in timpul sarcinii (efect teratogen), insuficienta renala avansata, ateroscleroza. Precautii si reactii adverse Gastralgii, diaree, greturi, voma, uneori hemoragii gastrice si enterale - in doze terapeutice (1-3 mg); nefrotoxicitate (hematurie, oligurie) si hepatotoxicitate, caderea parului, inflamatii ale nervilor periferici (nevrite) si fenomene toxice ale maduvei osoase (leucopenie, trombocitopenie, anemie megaloblastica rareori aplastica) - la adminstrare indelungata. Precautii: Varstnici, cardiaci, bolnavi renal sau digestiv. Dozare Supradozare

La 6 ore de la administrare in doza toxica apar arsuri ale mucoasei bucale, dificultate la deglutitie, sete; dupa 12-14 ore se declanseaza greturi, dureri severe de stomac, voma, diaree, colici biliare, hematurie, scaderea presiunii sangvine si mai tarziu instalarea unei paralizii progresive. Moartea survine prin epuizare, asfixie ori colaps circulator. Doza letala de seminte pentru un adult este de 5 g, iar pentru un copil de 1- 1,5 g, iar cea de colchicina de 7 mg. Tratamentul intoxicatiei acute consta in spalaturi gastrice, administrarea de carbune si purgative saline (sulfat de sodiu sau de magneziu) si tratament simptomatic (antispastic, anticonvulsivant), eventual oxigen pentru respiratie. Forme farmaceutice tablete si preparate transdermice. Conservare Cultivare Planta prefera un sol bine drenat, cu o pozitie insorita, tolereaza umbrirea partiala si pH-ul cuprins intre 4,5-7,5. Rezista la temperaturi scazute de pana la -20oC. Se seamana de preferat imediat ce semintele s-au maturat vara timpuriu intr-un pat nutritiv sau in rasadnita rece. Germinarea poate fi extrem de inceata, poate dura pana la 18 luni la emperatura de 15oC. Este bine de semanat rar, asa incat nu este necesara transplantarea pentru primul an de crestere. Se recomanda aplicarea unui ingrasamant pe parcursul primei veri. Transplantarea se realizeaza in stadiul de dormanta, posibil 2 plante intr-un vas si se cresc in sera sau rasadnita cel putin doi ani. Plantarea in pozitia permanenta se efectueaza cand plantele sunt in stadiul dormind. In vederea atingerii capacitatii de inflorire trebuie sa treaca circa 4-5 ani. Diviziunea bulbilor se poate realiza in iunie/iulie cand frunzele au cazut. Bulbii de dimensiuni mari se pot planta direct in pozitia permanenta, iar cei de dimensiuni mici este de preferat a se plasa in vase si a se mentine in rasadnita rece pentru un

an, inainte de plantare afara. Planta poate fi divizata in fiecare an urmator, daca se doreste o crestere inceata. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte, manual, cand capsulele au varful brunificat, inainte de deschidere Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CONIUM MACULATUM L. Denumire populara: Cucuta Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bucinis, Angelica, Bolihlava, Busunic, Buznic, Cornuta, Cucuta mare, Dudau, Dudac, Dudae, Dudunis Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee anuala hibernanta pana la bisanuala, cu radacina pivotanta, ramificata; tulpina cilindrica, fin striata, fistuloasa, albastrui-pruinoasa, puternic ramificata, patata cu rosu-bruniu, poate avea inaltimi cuprinse intre 0,5-2,5 m; frunze opuse sau cate 3, 2 - 4 penat-sectate, ultimul segmentul terminat brusc cu un mic ghimpe cartilaginos; umbelele numeroase protejate la baza de un involucru alcatuit din foliole cu marginea membranoasa, usor dintata; foliolele involucelului de asemenaea ingust membranoase pe margine; flori hermafrodite sau poligame, albe; infloreste in lunile iunie iulie; fructul ovoidal brunverzui sau suriu cu coaste principale ondulatcrestate. Planta in intregime are miros respingator, de soareci. Ecologie si raspandire Specie xeromezofila-mezofila, subtermofila, frecventa din zona stepei pana in etajul fagului in locuri ruderale, necultivate, ruini, marginea gradinilor, asezari omenesti, semanaturi. Detalii...

Organe utilizate Prezinta importanta toate organele acestei plante, datorita continutului ridicat de alcaloizi (0,05 3,5 %), cu grad ridicat de toxicitate. Partea utilizata in terapeutica fructe (Conii fructus) Compozitia chimica In plantele de cucuta s-a mai determinat prezenta urmatoarelor substante: glucide (arabinoza, xiloza, pentozani), lignine, acizi (acid cafeic, acid clorogenic, acizi uronici), poliine (falcarinona, falcarindiol), flavone (diosmina), furanocumarine (bergapten, xantotoxina). Alcaloizii se gasesc in concentratie de 1 3 %. Derivatii piperidinei, sunt reprezentati de: coniina, N-metil-coniina, N-acetil-coniina, Nmetilconhidrina, coniceina, conhidrina, pseudoconhidrina, conhidrinona si .-coniceina, care este componentul cu cel mai ridicat grad de toxicitate. Toxicitatea acestor alcaloizi se manifesta prin paralizia muschilor respiratori ceea ce determina stop respirator. Actiune terapeutica Antinevralgica. Importanta Forte toxica Utilizare In medicina populara: la administrare interna nevralgii, reumatism (muscular si articular), spasme bronhice si pilorice, contractii (crampe) tetanice si epileptice, torticolis ; la administrare externa - tuse, astm, sciatica, nevralgii, dureri lombare; In homeopatie: pareze, calcifieri ale vaselor cerebrale, stari depresive. Din cauza toxicitatii ridicate, produsul nu are aplicatii terapeutice. Alte utilizari: Medicina umana (populara): frunza oblojeli pentru abcese; pisata, in amestec cu otet, untdelemn, faina de grau in legaturi purtate impotriva durerilor de sale; samanta prajita in seu se punea la git pentru tratarea galcilor....?; radacini

fierte cu cele de cicoare folosite pentru durerile de picioare; decoctul plantei bai pentru cei cu dureri abdominale sau comprese cu planta calduta; planta pisata legaturi pentru vatamatura....? (hernie); cu zeama de la planta fiarta se spala muscatura de sarpe; in amestec cu coada soricelului, curpen alb si crucea-pamantului se folosea in bai pentru tratarea bolilor de piele la copii. Toxicitate Intoxicatiile la om pot surveni in urma confundarii fructelor de cucuta ce cele de Pimpinella anisum L., anason (Apiaceae), a frunzelor cu cele de Petroselinum sativum Hoffm., patrunjel (Apiaceae) sau a consumului unor pasari care s-au hranit cu fructe de cucuta. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Efect teratogen la administrare cronica. Dozare Supradozare Doze toxice: 10 g fructe proaspete sau 30 g frunze proaspete corespunzatoare la 150 mg coniina; Doze letale: corespunzatoare la 500 mg coniina. 5-8 g de frunze pot provoca moartea unui adult. Forme farmaceutice emplaste cu extract de fructe, granule homeopate Conservare Cultivare Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, la inceputul fructificarii Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CONSOLIDA AJACIS (L.) Schur Denumire populara: Nemtisor de camp Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Surguci Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae

Subfamilia: Ranunculoideae Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Plantele din aceasta specie se caracterizeaza printr-un continut ridicat de alcaloizi. Tulpinile si frunzele contin: acetildelcosina, trimetilacetil-delcosina, ajacinidina, ajacusina, ajadina si calcatrippina. Semintele contin: ajacina, ajacinina, ajacinoidina, ajaconina (C22H33NO3), consolidina, delcosina (C24H39NO7), delsolina (C25H41NO7), delsolinina si lycococtonina. Florile contin alcaloidul delfina si sunt colorate datorita prezentei pigmentilor: kamferol si quercetina. Actiune terapeutica Importanta Utilizare Planta se foloseste pentu tratamente externe in scopul vindecarii ranilor sau pentu tratarea hemoroizilor. Toxicitate Planta este foarte toxica si poate fi folosita numai la recomandarea medicilor. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CONSOLIDA REGALIS S.F.Gray Denumire populara: Nemtisori Sinonime stiintifice: Delphinium consolida L. Alte denumiri populare: Nemtisori de câmp, Toporasi, Albastrioare, Buruiana de facut copii, Ciocanasi, Ciocanei, Ciocul berzii, Ciocul pasarii, Ciocul babii, Ciocul ciocârliei, Cizma cucului, Cârligei, Clontul nagâtului, Clontul cocostârcului, Coada rândunicii, Cornul plugului, Creasta cucului, Cunuioare, Doselnica mica, Dosnica, Floare domneasca, Flori domnesti, Gheata catanei, Gâlceava, Marariul câmpului, Pintenasi, Pintenasi de câmp, Pintene, Pinteni, Somnoroasa, Surguci, Taponisi, Tatnici, Tataneasca, Toporasi de câmp, Toporici, Toporisi, Toporus Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae

Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; tulpina inalta de 20-40 (50) cm, erecta, ramificata, paroasa (uneori glabra); frunze alterne, palmat-fidate, cu lacinii inguste, liniare; flori zigomorfe, hermafrodite, grupate in raceme; tepale albastre-violacee, cea superioara transformata intr-un pinten cu lungimea de cca.2 cm; nectarii petaloide, concrescute la baza, adapostesc 8-10 stamine; infloresc in iunieaugust; fruct - folicula glabra, cu seminte aspre pe suprafata datorita unor solzisori proeminenti. Ecologie si raspandire Specie mezoxerofila, termofila-subtermofila, heliofila, buruiana in cereale paroase sau intalnita in locuri ruderale din zona stepei pana in etajul gorunului. Detalii... Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica partea aeriana inflorita (Calcatrippae herba), florile (Calcatrippae flores) . Partea toxica toata planta, cu exceptia florilor. Compozitia chimica Planta intreaga contine: 0,5 - 1% alcaloizi diterpenici (delfinina, licoctonina, licaconitina, nudicaulina, metilaconitina, elatina, delfelina, delatina, delsemina, eldelidina, elatidina). Florile contin: antocianozide (delfina), flavonozide (heterozide ale kaempferolului si quercetolului), alcaloizi (in urme sau nedecelabili). Actiune terapeutica Diuretica, sedativa, orexigena, antihelmintica, insecticida (actiuni nedovedite experimental). Alcaloizii (metilaconitina, elatina, delsemina) paralizeaza SNC, in special centrul respirator (blocheaza conducerea colinergica la nivelul jonctiunii neuro- musculare. Sunt agonisti ai receptorilor muscarinici; antagonizeaza fizostigmina. Importanta Utilizare

Florile sunt folosite pentru ameliorarea aspectului unor ceaiuri in cantitate mai mica de 1%. Florile nu se folosesc singure la prepararea ceaiurilor. Cantitatile mici de alcaloizi continuti de flori si proportia redusa a florilor in aceste ceaiuri nu comporta riscuri. Extractele obtinute din frunze si radacini sunt toxice si au efect antiparazitar. Alte utilizari: Medicina umana (populara): flori, frunze decoct pentru dureri de pantece sau la muscatura de sarpe; ceai pentru tensiunea marita; flori decoct, folosit ca hemostatic. Toxicologie: alcaloizi ce pot provoca intoxicatii mortale. Apicultura: specie melifera furnizeaza culesuri de nectar, polen. In scop tinctorial se folosesc florile proaspete, obtinandu-se, in cazul lanii, culorile vernil si kaki-deschis (Chirila C. s.a., 1999). Toxicitate Contine principii vezicante dar nu s-au inregistrat cazuri de otravire. Dozele mari provoaca paralizia terminatiilor nervoase motorii si a SNC, bradicardie, hipotensiune, stop cardiac.DL50 este de 1,5 - 3 mg /kg corp (sobolan). Forme farmaceutice decoct Impurificari: Delphinium orientale sin. Consolida orientalis, cu flori violet intens, rosu sau alb, pinten de 1 cm lungime si seminte de culoare rosie intensa. Conservare Cultivare Nemtisorul de camp este o planta care creste usor, preferand un sol bine drenat si cu pozitie insorita. Inhiba cresterea plantelor vecine, precum legumele, iar pentru grau se considera a fi o buna planta asociata. Nu suporta transplantarea, ca urmare a deteriorarii radacinilor. Se recomanda semanatul in situ imdiat ce semintele s-au maturat. Se poate de asemenea semana toamna in zone cu ierni blande, sau esalonat din

primavara pana la inceputul verii. Germinarea are loc de obicei in 2-3 saptamani. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CONVALLARIA MAJALIS L. Denumire populara: Lacrimioare Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta erbacee perena, prevazuta cu rizom subtire, frunze mari eliptic- lanceolate, lucioase si cu flori albe, de forma unor clopotei, placut mirositoare. Ecologie si raspandire Organe utilizate Se utilizeaza ??n scop medicinal frunzele si florile, la ??nceputul perioadei de ??nflorire, uscate la umbra, iar ??n scop tinctorial se utilizeaza frunzele recoltate ??n a doua parte a perioadei de vegetatie. Partea utilizata ??n terapeutica este deci herba (Convalariae herba), uneori si rizomul ??nsotit de radacini. Compozitia chimica Organele aeriene ale acestei specii contin: 0,2 0,4 % heterozide cardiotonice (aproximativ 40 de compusi) care provin de la cca. 12 agliconi, majoritari fiind: strofantigenolul (glucoconvalozida, convalozida, convaltoxozida, desglucocheirotoxol, cheirotoxol), strofantidolul (glucoconvalatoxolozida, convalatoxolozida, convalatoxol) bipindogenolul (lokundiozida). Saponozide sterolice: convalarozida (heterozida a convalamarogenolului), convalamarozida, covalagenol A si B; Pigmentii identificati ??n frunzele acestei plante sunt: kampferol, kampferol-3-galactodiramnozidul, kampgerol-glicozidul, kampferol-3-

galactoramnozidul, kampferol-3- galactozidul, izoramnetina, izoramnetin-3-galactodiramnozidul, izoramnozid-3-galactoramnozidul, izoramnetin-3glucozidul, quercetina, quercetin-3-galactozidul, quercetin-3-galactodiramnozidul, quercetin-3galactoramnozid, petunidina, mircetina, ßcarotenul, licopenul, fitoenul, fitofluenul0, zeaxantina si xantofile. ?..n tesuturile florilor a fost pusa ??n evidenta prezenta urmatoarelor substante: acizi organici (acid citric, malic), amide (asparagina), acizi fenolici (acid cafeic, ferulic, clorogenic) si ulei volatil Analiza rizomului si radacinilor de la aceasta specie au relevat prezenta a doua glicozide: convallamarin (C22H44O12) si convallarin (C34H62O11), substante cu gust amar. Actiune terapeutica Cardiotonica (pauze digitalice), vasodilatatoare coronariana. Importanta Medicinala, toxica Utilizare Materie prima pentru obtinerea convalatoxozidei, ??ntrebuintata ??n insuficienta cardiaca, tulburari nervoase cardiace, leziuni cardiace, ateroscleroza coronariana, insuficienta aortica si mitrala, infarct miocardic; se administreaza ??n pauzele digitalice. ?..n medicina populara: contractii usoare din stari de efort fizic excesiv, epilepsie, crize paralitice, neuastenie, conjunctivite. Alte utilizari: Uleiurile volatile sunt utilizate ??n industria parfumurilor. Extractele apoase obtinute din frunze, sunt utilizate ??n scop tinctorial pentru obtinerea de nuante galben deschis, bej deschis, vernil deschis si vernil. Se obtine o culoare galben deschis ??n cazul l??nii mordate cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsita cu extract din frunze proaspete si o culoare vernil deschis daca ulterior l??na se retrateaza cu

sulfat de cupru.. ?..n cazul utilizarii ca mordant a bicromatului de potasiu, se obtine o culoare bej deschis, iar daca l??na se retrateaza cu sulfat de cupru, se obtine culoarea vernil (Chirila s.a., 1999).. Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Datorita slabei absorbtii la administrare orala, riscul de intoxicatie este mic. Trebuie luate ??n considerare totusi efectele toxice de tip digitalic, ??n caz de supradozare. Dozare Supradozare Forme farmaceutice capsule, comprimate, solutii. Interactiuni medicamentoase: Cu chinina, digoxina, saruri de calciu, saluretice, laxative si glucocorticoizi. Conservare Cultivare Planta reuseste ??n cele mai diferite conditii, inclusiv la umbra densa a arborilor mari. Prefera ??nsa o pozitie semiumbrita, un sol moderat fertil si bine drenat, dar creste bine pe soluri argiloase grele, nisipoase sau calcaroase. Este rezistenta la temperaturi de -20oC sau mai mici. Este o planta ornamentala si poate deveni invaziva odata ce s-a stabilizat, ??nsa trebuie sa treaca doi ani pentru a se stabiliza. Se seamana imediat ce semintele s-au maturat, sau la sf??rsit de iarna ??n rasadnita rece. Germinarea ??n cazul semintelor pastrate este foarte ?? nceata, poate dura 2-12 luni sau mai mult la o temperatura de 15oC. Se seamana rar pentru ca plantulele sa nu fi deranjate ??n vas pentru primul lor an de viata. Se aplica un fertilizant lichid pe parcursul primului sezon de crestere. Vara t??rziu tinerele plantule se trec ??n vase individuale si se cresc ??n pozitii umbrite, ??n rasadnita rece pentru cel putin ??nca un an ??nainte de a se planta ??n pozitia permanenta, ??n stadiul dormind.

Divizarea se poate realiza ??n septembrie, iar fragmenele mari pot fi replantate ??n pozitiile permanente. De preferat ca fragmentele mici sa fie trecute ??n vase si sa se creasca ??n rasadnita rece p??na la momentul unei bune ??nradacinari. Plantarea la locul definitiv se efectueaza ??n primavara. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Fruzele, prin taiere, inainte de inflorire - Florile, manual prin taiere Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CONVOLVULUS ARVENSIS L. Denumire populara: volbura Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: rochita rândunicii Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Solanales Familia: Convolvulaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, lunga de 20-100 cm, cu rizom lung si subtire, adeseori rasucit in spirala, ramificat. Tulpina prostrata sau volubila, cu 5 muchii, glabra sau pubescenta. Frunze sagitate, glabre sau pubescente, petiolate cu limb trunchiat auriculat, alungit ovat, lanceolat sau liniar lanceolat, cu marginea intreaga. Flori axilare, solitare, albe, lung pedicelate. Corola in forma de palnie, alba sau roz, avand cute glabre, rosietice. Fruct capsula aproape sferica, dehiscenta, cu 2 seminte elipsoidale, cu tegument usor rugos, cafeniu. Inflorire V-IX. Ecologie si raspandire In locuri cultivate si ruderale, prin gradini, pe campuri, frecventa din zona stepei pana in etajul subalpin; specie mezofita, mezotermofita, eutrofamezotrofa. Detalii... Organe utilizate

In scop medicinal se utilizeza planta intreaga, iar in scop tinctorial partea aeriana, recoltata la inflorire. Compozitia chimica In tesuturile aeriene ale acestei specii s-au determinat urmatoarele substante: zaharoza, ßsitosterol, cumarine (daphnoretin), diterpena (daphnetoxin) si rezine (daphnina). Din aceste organe se extrage o glicorezina cu compozitia complexa, care nu este bine cunoscuta si care contine: acid convolvunic, acid purginic, glucide, acizi grasi superiori si inferiori. Plantele de volbura contin urmatorii pigmenti: cianidin sau/ si pelargonidin, antocianidine metilate, glicozizi antocianici metilati, quercetina sau/ si kampferol, hesperidina si proantocianidine. Actiune terapeutica Extractele obtinute din plantele de volbura au efect colagog, laxativ si diuretic si se utilizeaza in caz de gripa si pentru tratarea leziunilor. Importanta Medicinala Utilizare Pigmentii hidrosolubili extrasi din tesuturile acestei specii se folosesc pentru colorarea lanei in nuante de galben, brun galbui, kaki deschis, kaki si kaki verzui. Astfel, lana mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsita in extractul obtinut din plantele proaspete, se coloreaza in galben iar daca se trateaza cu sulfat de cupru, se obtine culoarea kaki-deschis. Daca se utilizeaza ca mordant bicromatul de potasiu, se obtine culoarea brungalbui iar daca se foloseste ca mordant sulfatul de cupru se obtine culoarea kaki (Chirila s.a., 1999). Cultivare Volbura prefera un sol usor bazic, cu fertilitate scazuta, catre medie. Prezinta un sistem radicular adanc, care se extinde pe distante mari si este extrem de dificil de eradicat. Prin urmare, este o buruiana extrem de daunatoare. Fiind volubila poate strangula practic alte plante. Florile se inchid

noaptea si pe parcursul vremii ploioase. Cu toate ca florile sunt vizitate de numeroase insecte, rar semintele sunt fertile. Este gazda pentru virusul mozaicului tutunului si nu trebuie crescuta in apropierea cartofului, tomatelor si alti membri ai acestei familii. Semanatul se recomanda a se efectua in situ, imediat ce semintele s-au maturat, in toamna. Specia poate deveni un real daunator in gradina, asa incat nu trebuie incurajata. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba inclusiv portiuni de rizomi si radacini, prin smulgerea plantelor, la inceputul infloririi Valorificare CONVOLVULI HERBA - IARBA DE VOLBURA, SUPLIMENT ALIMENTAR 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CONYZA CANADENSIS (L.) Cronq. Denumire populara: Batranis Sinonime stiintifice: Erigeron canadensis L. Alte denumiri populare: Buruieni de dalac, Buruiana de pete, Coada vacii, Coada hulpii, Coada lupului, Crugulita, Maturica, Spirince, Spirincea, Steluta, Steluta soricelului, Struta mirelui, Soricel Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina inalta pana la 120 cm, dreapta, cilindrica, ..} striata, foarte ramificata in partea superioara, foliata, rar paroasa; frunze lanceolate-liniar lanceolate, cele superioare sesile, glabre, rar paroase, ciliate pe margini, intregi sau distantat dintate; antodii mici,

numeroase, de 3-5 mm lungime, dispuse in panicul lung; hipsofilele involucrale imbricate, liniar lanceolate, florile marginale alburii iar cele centrale alb-galbui; inflorirea iunie-septembrie; fruct achena, lunga de 1 mm, cu papus alb murdar. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita; foarte frecventa in zona de stepa- subetajul fagului, locuri ruderale, margini de padure, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza in scop medicinal tulpinile cu frunze si flori si sucul proaspat, iar in scop tinctorial, partea aeriana, inainte de fructificare. Compozitia chimica Principalii componenti chimici identificati in aceste organe sunt: uleiurile volatile, taninurile (acid galic, acid tanic), proteinele (14,9 %), lipidele (1,8 %), acizii organici (acid succinic), acizi fenolici (acid cafeic), steroli ( a-spinosterol, ß-sitosterol) si matricaria-metil-esterul. Uleiurile volatile contin 31,20 % limonen, 14,20 % camfen, 11,30 % germacren D, 9,90 % cis-abergamoten, 7,60 % (E)-ß-ocimen, 7,20 %, ßpinen, 2,70 % perillen, 1,60 % (E)-ß-farnesen, 1,60 % (Z)-ß-farnesen si 1,10 % a-pinen (Miyazava s.a., 1992). In cantitate mai mica au fost identificate urmatoarele substante: arcurcumen, (Z)-nerolidol, p-cimen, ß-cariofilen, a-cedren, a-copaen, .-terpinen, terpinolen, d-cadien, ßcubeben, geraniol, nerol, (Z)-ß-ocimen, ßsesquifelandren, a-cadien, d-cadinol, cubenol, ß-eudesmol, ß-ionona, spatulenol, ß-burbonen, calamen, acubeben, ß-curcumen, a-elemen, a-humulen, pentanal si a-terpineol. Actiune terapeutica Gonadotropa (matricaria-metil eterul), probabil prin mecanism epifizo-hipofizo gonadic Actiune asemanatoare au si lacnofilum- metileterii din Conyza banariensis. Importanta Utilizare Pubertate retardata. Alte utilizari:

Medicina umana, populara - planta se foloseste pentru decoct (uz extern) pentru tratarea junghiurilor, dalacului, petelor, pistruilor; reumatism, cistite, afectiuni renale. Pigmentii extrasi din organele aeriene se folosesc pentru colorarea tesaturilor de lana intr-o nuanta galben-aurie, in cazul in care acestea au fost mordate intr-o solutie de bicromat de potasiu (Chirila s.a., 1999). Planta se foloseste pentru confectionarea de maturi. Forme farmaceutice Extract, decoct (uz extern). Cultivare Planta prefera solurile bine drenate, cu un pH neutru catre alcalin, cu pozitie insorita, dar tolereaza cele mai diverse conditii. Este originar din America de Nord, dar s-a naturalizat in diferite zone ale lumii, fiind considerata o buruiana. Poate sa se adapteze la diferite conditii si poate creste excesiv ca inaltime, de la doar cativa centrimetrii pe soluri sarace, pana la 3 metrii inaltime in cazul solurilor bogate. Nu sunt informatii in literatura in legatura cu inmultirea sa, dar se sugereza ca semintele se pot semana in situ primavara sau toamna. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: COREOPSIS LANCEOLATA L. Denumire populara: Lipscanoaice mari Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta perena cu frunze lanceolate, mai late la varf. Inflorescentele sunt lung pedunculate, florile marginale au culoarea galbena, iar fructele

sunt achene cu lungimea de 2 3 mm. Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Petalele florilor contin calcone dintre care a fost identificat: coreo.nul si lanceoleinul si aurone dintre care a fost identificat: sulfureinul, maritimeinul si leptosinul. Dintre flavone a fost identificata luteolin 7glucozidul in Corio.s maritima si metoxibutina in Coreo.s grandiflora. Dintre flavanone si flavanonoli s-au identificat: metoxibutina, 3,4,7,8tetrametoxi-flavanona, dintre calcone: lacioletina, iar dintre aurone: leptosin-6glucozid, maritimetina. Actiune terapeutica Importanta Tinctoriala Utilizare Inflorescentele proaspete sa uscate, se utilizeaza in scop tinctorial pentru a se obtine nuanta portocaliu inchis si rosu bruniu, in functie de mordantul utilizat (Chirila s.a. 1999). Culoarea portocaliu inchis se obtine la lana mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsita cu extractul obtinut din flori. Mordarea lanii cu bicromat de potasiu determina realizarea unei culori rosii brunii. Cultivare Mod de cultivare: Semant direct in martie-aprilie, butasi in iulieaugust, si despartire de tufa-primavara Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: COREOPSIS TINCTORIA Nutt. Denumire populara: Lipscanoaice Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Ochisele, Albinite, Catifelute, Coconite, Dalie, Flori ca stele, Floride sticla, Gherghine, Gargauni, Gurita cocoanei, Lipscanoaie, Nemtisor, Ochesele, Ochianele, Ochii Anicai, Ochii fetei, Ochiul Ancutei, Oltencuta, Scânteioara, Scânteiute, Stelute, Tufanele Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta

Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina de 3090 cm inaltime, erecta, glabra, puternic ramificata in partea superioara; frunzele inferioare simplu sau dublu penate, glabre; antodiile numeroase, solitare la varful ramurilor; involucru biseriat; flori ligulate galbene, cu ligule brunii sau purpurii la baza; inflorirea iulie-septembrie; fruct achena ingusta de 3 mm lungime, comprimata, cu papus format din 2 dintisori mici sau lipseste. Ecologie si raspandire Cultivata ornamentala si tinctoriala. Organe utilizate Se utilizeaza inflorescentele sau partea aeriana a plantei, in timpul infloritului, din care se extrag pigmentii hidrosolubili care se utilizeaza pentru colorarea textilelor. Compozitia chimica Florile acestei specii contin in petale 3,4,7,8tetrametoxiflavanona si doua aurone: maritimetina, sulfuretina. Actiune terapeutica Extractele obtinute din radacinile acestei plante au actiune sedativa, astingenta si hemostatica. Importanta Tinctoriala, medicinala Utilizare Extractele in apa calda din pulberea de radacini sunt folosite pentru spalarea ochilor raniti iar ceaiul obtinut din radacini este folosit ca remediu pentru diaree, ezinterie si febra. Alte utilizari: In functie de mordantii utilizati se obtine o gama foarte mare de nuante: portocaliu, portocaliu inchis, brun deschis, brun, brun inchis, caramiziu, brun roscat inchis, cafeniu, negricios, negru si negru bruniu (Chirila s.a., 1999). Astfel:

Mordarea cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsirea in extractul obtinut din flori, coloreaza lana in portocaliu. Mordarea cu sulfat de aluminiu si potasiu, vopsirea in extract si retratarea in doua reprize cu sulfat de cupru, coloreaza lana in brun deschis. Culoarea bruna se obtine in cazul lanii care in prealabil a fost mordata intr-o solutie de bicromat de potasiu. Culoarea bruninchis se obtine in cazul vopsirii lanei mordate cu o colutie de bicromat de potasiu si retratata cu o solutie de sulfat de cupru. Culoarea caramizie se obtine in cazul mordarii intr-o solutie de bicromat de potasiu, si a vopsirii intr-un extract de flori uscate. Culoarea brun roscat inchis se obtine in cazul mordarii cu bicromat de potasiu si a vopsirii in extract obtinut din flori proaspete. Mordarea in solutie de sulfat de aluminiu si potasiu si vopsirea in extract din flori proaspete determina realizarea unei culori cafeni. Culoarea brun negricioasa se obtine in cazul linei mordate cu sulfat de cupru, vopsirea cu extract din flori proaspete si retratarea cu sulfat feros. Mordarea si retratarea lanei cu solutie de sulfat feros si colorarea cu extract obtinut din flori uscate determina colorarea in negru. Cultivare Planta reuseste pe soluri obisnuite, dar prefera solurile fertile, umede, bine drenate, cu pozitii insorite. Se dezvolta bine pe soluri nisipoase. Plantele stabilizate sunt rezistente la uscaciune. Se seamana in martie in rasadnita rece. La momentul porivit se repica in vase individuale si se planteaza afara in cursul verii. Daca se dispune de suficiente seminte, semanatul se poate efectua in situ. Mod de cultivare: Semant direct in martie-aprilie, butasi in iulieaugust, si despartire de tufa-primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, herba Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CORIANDRUM SATIVUM L.

Denumire populara: Coriandru Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Anason, Buruiana pucioasa, Chimen, Coleandra, Coliandru, Culeandra, Iarba puturoasa, Ienupar, Piper, Piper alb, Pucioasa, Puciogna, Puturoasa Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee anuala, cu radacina pivotanta, subtire; tulpina cilindrica, fin striata, glabra, ramificata in partea supreioara, poate avea inaltimi cuprinse intre 20-70; frunze verzi-deschis, cele bazale petiolate, intregi, crenate sau trilobate, cele superioare1-2, 2-3 penat sectate, segmentele distantate, terminate intr-un varf ascutit, mucronat; umbelele lung pedunculate pot avea un involucru unifoliat sau absent; umbelule alcatuite din numeroase flori cu petale albe sau rozee; petala exterioara este mai mare, adanc bifidata; iulie; fructul infloreste in lunile iunie globulos, cu stilopodiu conic, galbui sau bruniu-negricios. Planta, in afara fructelor are un miros neplacut. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca aromatica si condimentara, originara di nordul Africii, vestul Asiei. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza tulpinile cu frunze (Coriandri aetheroleum) si fructele (Coriandri fructus), din care se extrag uleiurile volatile care contin monoterpene aciclice. Compozitia chimica Analiza fructelor de coriandru a evidentiat prezenta uleiurilor volatile in concentratie de pana la 1,0 %, proteine (11 17 %), glucide (20 %), reprezentate de glucoza, fructoza, zaharoza, rafinoza, pectine si pentozani.

Fructele mai contin: 13 - 20 % ulei gras: (gliceride ale acizilor petroselinic (38-53 %), oleic, palmitic, linolenic), steroli (tocoferoli, ß- si .sitosterol), ODP-uri (acid cafeic, acid clorogenic; acid 4- si 5-cafeoilchinic; acid pcumaroilchinic: acid feruloil-chinic), flavone (selinona = 4 - O terpenil- flavonona), cumarine (umbeliferona; scopoletol), furanocumarine (bergapten), Lamparsky si Klimes (1988) au identificat in uleiul volatil extras din fructele de coriandru 25 de componenti dintre care cei mai importanti au fost: linaloolul 69,10 %, camforul 5,20 %, geranil acetatul 4,70 %, .-terpinenul 4,70 %, a-pinenul 3,60 %, limonenul 1,90 %, p-cimenul 1,70 % si mircenul 1,30 %. O cantitate mai mica de 1,0 %au detinut: geraniolul, campfenul, a-terpineolul, ß-pinenul, terpinen-4-olul, borneolul, sabinenul, ßfellandrenul, a-terpinenul, ß-cariofillenul, linalil acetatul, d-3-carenul, cariofillen oxid, ar-curcumen, (E)-ß-farnesen, a-humulen si afellandren. Dupa European Pharmacopeia (2005),fructele de 5,0 coriandru contin: 3,0 7,0 % a-pinen, 1,0 % limonen, 1,5 8,0 .-terpinen, 0,5 4,0 % pcimen, 3,0 6,0 % camfor, 65,0 78,0 % linalol, 0,1 1,5 % a-terpineol, 0,5 4,0 % geranil acetat si 0,5 3,0 % geraniol. Analizele efectuate de Potter si Fagerson (1990) la uleiurile volatile extrase din frunzele de coriandru au permis sa se identifice un numar de 35 componenti. O cantitate mai mare de 1,0 % din totalul uleiului volatil a fost constatata la urmatorii componenti: (E)-2-decenal 46,10 %, (E)2dodecenal 10,30 %, (E)-2-decenol 9,20 %, (E)-2 tetradecenal 5,80 %, (E)-2-undecenal 5,60 %, decanal 4,40 %, 1-decanol 4,30 %, dodecanal 1,60 %, 2-dodecenol 1,40 %, 8-metil-2-decenal 1,30 %. Intr-o proportie mai mica de 1,0 % au fost identificati: 2-undecenol, 9-decenal, 2pentadecenal, tetradecanal, (E)-e-tridecenal, 2-tetradecenol, decenal, octanal, undecanal, 2-hexadecenal, (Z)-4-

decenal, heptadecanal, 10-metil-2-undecenal, (E)enonenal, 11-dodecenal, 12-metil-2-tridecenal, nonanal, nonal, 1-decanol, 4-decenal, 9-metil-2-decenal, pentadecanal, 13-tetradecenal, tridecanal si 10-undecenal. Burzo s.a. (nepublicat) au constatat ca uleiul volatil din frunzele de coriandru contine 29,74 % trans-2-decenal, 9,16 % decanal, 8,96 % 2-decen-1ol,8,85 % decanal, 8,84 % 2-decenal, si 4,16 % 13tetradecenal. Detalii... Actiune terapeutica Fructele au actiune: stomahica, carminativa, spasmolitica si aromatizanta. Uleiul volatil obtinut din fructe: tonica, stimulenta digestiva, neurotonica, euforizanta, bactericida, antivirala, paraziticida, analgezica Uleiul volatil obtinut din frunze: antiinflamatoare si sedativa medii. Importanta Medicinala, melifera, aromatica si condimentara Utilizare Fructele: atonii digestive, dispepsii, colite, colici intestinale. Uleiul volatil obtinut din fructe: astenie, oboseala generala, atonie si hipotonie digestiva, aerofagie, dispepsii, enterocolite fermentative, cistite colibacilare, gripa, artroza. Uleiul volatil obtinut din frunze: anxietate, insomnie, stres, gastrita. Alte utilizari: Uleiul volatil se utilizeaza pentru parfumarea cremelor si sapunurilor, ca si condiment alimentar si in industria parfumurilor. Precautii si reactii adverse Rare reactii alergice. Forme farmaceutice Infuzie, decoct Cultivare Coriandrul este o planta cu cerinte moderate fata de factorul temperatura. Germinarea are loc la 4-6 oC, iar plantele tinere suporta temperaturi negative de la -8oC pana la -18 oC. Pe masura cresterii, dar mai ales in perioada formarii butonilor florali, a infloritului si formarii fructelor necesita

temperaturi de minim 20-22oC. Manifesta pretentii mari fata de lumina si umiditate, iar datorita sistemului radicular superficial solul trebuie sa fie profund, reavan, bogat in elemente nutritive, cu textura usoara, bin structurat, insorit, cu un pH de 6,8-7,5. Nu suporta fertilizari directe cu gunoi de grajd si ncici cantitati prea mari de azot. Se cultiva prin semanat direct in camp, primavara de vreme sau vara la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, in randuri distantate la 12,5 cm sau in benzi, pentru un hectar fiind necesare 16-18 kg seminte. Se aplica lucrari de ingrijire precum: erbicidare imediat dupa semanat, plivit sau prasit la nevoie, udari repetate, tratamente penru combaterea bolilor si daunatorilor. Plasarea in teren a doi stupi de albine /ha, in perioada infloritului, stimuleaza polenizarea si determina sporuri de productie de 15-20%. Recoltarea se incepe din luna august, cand 65-75% din fructe au culoarea galben-aurie, folosind secera sau combina, obtinandu-se o productie de 1200-1500 kg/ha. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructe, cu combina in lan, cand 50-75% din fructe sunt galben-brune Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CORNUS MAS L. Denumire populara: Corn Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Cânepiste, Coarna, Cornar, Corn voinicesc, Corn voinicel, Cornita, Dreniu Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Cornales Familia: Cornaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Arbust sau arbore cu inaltimea de 4-8m; lujerii anuali sunt cenusiu-verzui, fin pubescenti, iar scoarta ramurilor de 2-3 ani bruna si marunt solzoasa; frunzele dispuse opus, ovate sau ovat-eliptice, intregi pe margine, au nervurile laterale arcuite iar pe dos sunt alipit-paroase; florile scurt pedicelate, dispuse in umbele, au 4 petale galbene, rasfrante; in interiorul florii, la baza stilului se afla un disc nectarifer voluminos; infloreste inainte de infrunzire (planta protanta), in luna martie; fructul carnos, drupa elipsoidala, rosie, acrisor si astringent. Ecologie si raspandire Specie xeromezofila-mezofila, subtermofila, de preferinta pe soluri calcaroase uscate si permeabile, frecventa in toate regiunile tarii, din zona padurilor de stejar pana in etajul fagului, in paduri, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Frunzele contin acid elagic, acid galic, morronozid, secologanin. In uleiurile volatile s-a identificat prezenta: a-amirinei, ß-amirinei, astragalinei, sterolilor (ß-sitosterol, campesterol, stigmasterol), precum si a urmatorilor pigmenti: izoquercitrina, quercetina, hiperozid, kampferol, quercetina, quercetin-3-0-ß-D-soforozid si procianidine si vitamine (rutina). In flori a fost identificata prezenta acidului ellagic, acidului gallic, acidului ursolic si a rutinei. Fructele contin uleiuri volatile (a-amirina, ßamirina), steroli (ß-sitosterol, campesterol, stigmasterol) si pigmenti. Dintre acestia s-au identificat: cianina, cianidin-3-0-a-L-galactozid, cianidin-30-ß-D-robinobiozid, cianidin-3-0-ß-D-rutinozid, pelargonidin-3-0-a-L-galactozid, pelargonidin-30ß-D-robinobiozid, pelargonidin-3-0-ß-D-soforozid si pelargonina. Actiune terapeutica

Extractele obtinute din scoarta si fructe au efect febrifug, fiind utilizate pentru tratarea febrei. Fructele sunt utilizate in alimentatie. Importanta Melifera, alimentara, tananta Utilizare Frunzele si fructele sunt utilizate pentru combaterea diareei. Alte utilizari: Medicina umana (populara): fructele uscate la soare, preparate sub forma de decoct, sunt administrate in tratamentul diareei, dizinteriei; coaja ramurilor folosita contra galbinarii....?, frigurilor sau pentru spalaturi contra orbaltului....? si a brancii....? (erizipel); ramurile verzi puse pe foc pentru extragerea sevei folosita in tratarea eczemelor si pecinginei....?; frunzele fierte impreuna cu cele de malin erau administrate pentru combaterea limbricilor. Vopsitorie frunzele, florile, fructele, coaja folosite pentru vopsit in galben, rosu, cafeniu, negru. Credinte, Obiceiuri in unele locuri fetele se spalau pe cap cu zeama de la florile fierte pentru a le creste parul frumos, dupa care descantau lautoarea, sa fie iubite de feciori; despre corn se zicea ca este copacul tiganului. Cultivare Cornul este o planta care creste usor, reuseste pe orice tip de sol cu fertilitate buna sau moderata. Creste bine si pe soluri grele argiloase. Prefera un sol umed si o pozitie insorita. Este rezistent la vant si rezista de asemenea la temperaturi joase de circa 25oC. Pana la formarea fructelor trebuie sa treaca circa 20 ani. La plantele produse din butasi fructificarea are loc mai devreme. Semanatul se recomanda imediat ce semintele s-au maturat, in rasadnita rece sau afara pe pat nutritiv. Semintele trebuie separate de invelisul fructului deoarece acesta contine inhibitori ai germinarii. Semintele pastrate trebuie stratificate la frig pentru 3-4 luni si semanate cat mai devreme

posibil in cursul anului. De asemenea, este benefica scarificarea inainte de stratificarea la frig. In cazul semintelor pastrate germinarea poate dura un timp indelungat, 18 luni sau mai mult. In momentul cand plantulele pot fi manipulate se procedeaza la repicat in vase individuale si se cresc pentru prima iarna in sera. Plantarea la locul definitiv se realizeaza primavara dupa ce a trecut pericolul ingheturilor tarzii. Se pot pregati de asemenea butasi de tulpini pe jumatate maturate, in iulie/august in rasadnita. Butasii din lemn matur al cresterilor curente anuale se pregatesc toamna in rasadnita rece. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Fructe, manual la maturitate deplina - Frunze, manual, iulie-august - Scoarta, manual la sfarsitul perioadei de vegetatie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CORYDALIS CAVA (L.) Schweigg. Et Koerte Denumire populara: Brebenei Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Magnoliidae Ordinul: Papaverales Familia: Fumariaceae Subfamilia: Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Rizomii contin 3 - 5 % alcaloizi de tip berberinic, dintre care se mentioneaza: coptisina, corydalina, tetrahidropalmitina, canadina, de tip protoberberinic: protopina si de tip aporfinic: bulbocarpina (0,2 0,3 %), corytuberina, corydina Actiune terapeutica Extractele obtinute din tuberculi au efecte: analgesice, antiseptice, antispasmodice,

antitusive, cardiotonice, halucinogene, hipotensive si sedative. Cultivare Mod de cultivare: Transplantarea rasadului obtinut din seminte; germinatie si dezvoltare greoaie Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Tuberculi si radacini Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CORYDALIS SOLIDA (L.) Clairv. Denumire populara: Berbenei Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Breaban, Breaban alb, Breaban rosu, Breabeni, Breben, Brebenea, Brebenel alb, Brebenel rosu, Brebenele, Brebeni, Breberei, Breberi, Cercelusi, Gura leului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Papaverales Familia: Fumariaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee perena cu tubercul + sferic, brunroscat, la baza avand radacini adventive filiforme; tulpina tulpina erecta, carnoasa, verde sau brunroscata cu 2 frunze tulpinale, biternate cu foliole adanc racem simplu, alcatuita sectate; inflorescenta din flori pintenate, violet-rosii, insotite de bractee adanc divizate ; inflorire in martieaprilie; fruct capsula cu seminte negre, lucitoare, prvazute cu un apendice carnos. Ecologie si raspandire Specie euriterma, mezofila, helsciadofilasciadofila, raspandita din zona se silvo-stepa pana in etajul boreal in paduri, tufarisuri, dumbravi. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza radacinile tuberizate care contin 3,0 5,0 % alcaloizi derivati din fenilalanina (Corydalis tuber). Compozitia chimica

Ciulei s.a. (1993) subliniaza faptul ca in radacinile tuberizate ale acestei specii se gasesc peste 50 de alcaloizi, care au cel putin 12 structuri diferite. Dintre acestia mentioneaza: - Alcaloizi aporfirinici: bulbocapnina. - Derivati protopinici: coricavina, protopina, coricavidina, coricavamina si criptopina. - Baze tertiare si cuaternare protoberberinice: tetrahidropalmatina, stilopina, coptizina, palmitina. - Tetrahidroprotoberberine: coridalina, izocoribulbina, coribulbina si corisamina. In organele aeriene au fost identificati 0,4- 0,8% alcaloizi: bulbocapnina, protopina, stilopina, capnoidina, domesticina, izoboldina, corisamina, allocriptopina (C21H23O5N), ambinina, buleianina, conspermina, coresmina, corgoina, coridalidzina, corinoxidina, coritenchina, criptocavina, criptopina, epicorinoxidina, gorchacoina, govanina, lienkonina, N-formilcoridamina, ochotensimina, ochotensina, ochobirina, palmatina, tetrahidrocoptisina, acetilcoridamina, 6oxoacetilcorinolina, norjuziphiona, izocorinolina, izoboldina, corinoloxina, corinolina, acetilizocorinolina, acetilcorinolina, 6-acetilcorinolina, 12hidroxicorinolina, 12-formiloxicorinolina. Actiune terapeutica Sedativa, tranchilizanta, antispastica, halucinogena, hipotensoare. Bulbocapnina este un paralizant central (impiedica miscarile reflexe si dirijate cu pastrarea tonusului normal al musculaturii, conducand la catalepsie, catatonie), este un antagonist dopaminergic si un depresiv SNC. Coridalina prezinta actiune antispastica, hipnotica, narcotica si depurativa. Importanta Melifera Utilizare Tulburari nervoase de origine vestibulara (sindrom Menier), Parkinson, melancolie, nevroze, depresii, tremor si tulburari emtionale, hemiplegie, hiperkinetism. Alte utilizari: Medicina umana (populara): planta fiarta in lapte pt. spalatul copiilor cu eczeme.

Medicina veterinara (populara ): planta folosita in tratamentul carbunelui la cai. Obiceiuri, traditii: folosita pentru decorarea vaselor, oalelor folosite pentru pomeni sau pentru vasele intrebuintate pentru lapte sau apa. Legende apare in legendele legate de florile ce apar primavara devreme. Homeopatie - se foloseste ca remediu antiinflamator in afectiuni respiratorii digestive (hiperorexie, diaree), oculare, locomotorii (reumatism), dermice (furunculoze). Toxicitate Contraindicatii Precautii si reactii adverse Nu s-au raportat la respectarea dozelor. Dozare Supradozare Spasme clonice, tremor muscular. Forme farmaceutice Extract total si tincturi homeopate. Conservare Cultivare Brebeneii prefera solurile umede bine drenate mai degraba uminate, dar suporta si semiumbra. Cresc bine pe sol de padure sau pat de turba. Se recomanda semanatul imediat ce semintele s-au maturat, acestea pierzandu-si rapid viabilitatea, daca sunt lasate sa se usuce. Se seamana la suprafata si se mentin umede, germinarea avand loc in 1-3 luni la temperatura de 15oC. Unii autori recomanda germinarea primavara. Dupa doua luni de caldura se trece la stratificare la rece, ceea ce favorizeaza germinarea semintelor pastrate. Se procedeaza la semanatul rar, pentru ca plantulele sa creasca nederanjate in vas pentru primul an. Se aplica ingrasamant lichid la anumite intervale de timp, pe parcusul sezonului de crestere. Plantulele produc doar o frunza in primul an de cresere si sunt foarte pedispuse la cadere. Plantele se trec in vase individuale odata ce au intrat in stadiul dormind si se cresc in sera in locuri partial umbrite pentru cel putin inca un alt an. Plantarea la locul definitiv se realizeaza in stadiul dormind. Un alt procedeu este divizarea tufelor, care se efectueaza dupa inflorire.

Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CORYLUS AVELLANA L. Denumire populara: Alun Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Alunar, alunas, Alunel, Fundici, Rânza (amentii masculi), Tufa Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Fagales Familia: Corylaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust ce poate alunge pana la 6 m inaltime; lujerii anuali galben-cenusii, cu lenticele alungite, albicioase, sunt acoperiti de peri glandulosi, rosiatici; muguri ovoizi sau sferici, protejati de solzi verzi-galbui prevazuti cu peri mici si rari; frunzele mari (12 cm lungime/ 9 cm latime) sunt orbicular-ovate, cu varful brusc ascutit si dublu serate pa margine; florile unisexuate sunt dispuse pe aceeasi planta: cele barbatesti grupate in amenti simpli sunt lipsite de invelis floral, iar cele femeiesti, gupate cate 2-4 sunt protejate de invelis floral si o cupa formata de bractee, ce se pastreaza si pe fruct; inflorirea are loc in lunile II-IV; achene. fructele Ecologie si raspandire Specie eutrofa-mezotrofa, mezo-mezohigrofita, helsciadofila; specie pioniera, reprezentata in toata zona forestiera, din zona nemorala pana in etajul fagului in zavoaie, margini de paduri, pe soluri revene; urca pana la 1308 m alt. in Carpatii Nordici, 1160 m in Carpatii Orientali, 1412 m in cei Meridionali si pana la 1432 m in Muntii Apuseni. Detalii... Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica frunze, fructe, ulei gras obtinut din fructe Compozitia chimica

Frunzele contin: alantoina si numerosi compusi fenolici: acid 3-cafeoilquinic, acid 5cafeoilquinic, acid cafeoiltartric, acid pcumaroiltartric, protoantocianidoli, mircetin-3-ramnozid, quecetin3-glucozid, quercetin-3-ramnozid si kamferol-3ramnozid.. Fructele au un continut ridicat de lipide (61,6 %), proteine (14,1 %) si glucide (13,7 %), care confera valoarea mare energetica. Lipidele au un continut mare de acid oleic (88,5 %), alaturi de care se afla acidul linoleic (5,5 %) si acidul palmitic (6,0 %). Continutul in aminoacizi al alunelor este relativ ridicat: 2,39 % arginina, 1,05 % leucina, 1,03 % valina, 0,91 % izoleucina, 0,60 % fenilalanina, 0,55 % tirozina, 0,47 % treonina, 0,45 % lizina, 0,33 % histidina, 0,25 % triptofan, 0,22 % cistina si 0,16 % metionina. In 100 g alune a fost determinat urmatorul continut de vitamine: 28 mg tocoferol, 3 mg acid ascorbic, 1,35 mg acid nicotinic, 1,15 mg acid pantotenic, 0,45 mg piridoxina, 0,39 mg tiamina si 0,21 mg tiamina. Alunele au un continut ridicat de substante minerale: 2,44 %. In 100 g fruct s-au determinat: 636 mg potasiu, 333 mg fosfor, 226 mg calciu, 156 mg magneziu, 10 mg clor, 4,2 mg magneziu, 3,8 mg fier, 2,15 mg bor, 2,0 mg sodiu, 1,9 mg zinc, 1,3 mg cupru. Actiune terapeutica Frunzele au actiune: capilaroprotectoare, antibacteriana, cicatrizanta. Importanta Melifera Utilizare Frunzele (medicina traditionala) se utilizeaza in caz de insuficienta venoasa, hemoroizi, diaree, orofaringite. Fructele: in alimentatie; extractia uleiului gras Uleiul poate substitui uleiul de migdale in preparate cosmetice si dermatologice, avand o compozitie chimica similara. Alte utilizari: Alunele prezinta importanta in alimentatie datorita valorii alimentare mari (2.900 kJ/ 100

g), a continutului ridicat de substante minerale (2,44 %), aminoacizi si tocoferol. Utilizari casnice: lemnul usor si elastic, folosit pentru cozi de unelte ca si pentru alte obiecte casnice sau de uz personal bite, fluiere, furci de tors; cu ramurile despicate se cercuiau vasele de lemn si peretii cadelor din lemn; din nuiele se faceau cosuri; Medicina umana (populara): cu nuiele de alun verde incinse in spuza sau cu seva iesita din ele cand erau puse pe foc se tratau negii sau alte afectiuni ale pielii; din amentii barbatesti se facea ceai ce se administra in bolile de piept; copiilor slabi, pentru a se intari li se faceau bai de alun, iar cu alunele arse si muc de lumanare de seu se ungeau pe la sprancene ca sa le creasca mari si negre. Vopsitorie: - Coaja si frunzele. Obiceiuri, traditii: steagul calusarilor se face dintr-o prajina de alun; betele de alun erau folosite si in diferite obiceiuri de nunta sau la urat; din surcele de alun se faceau focuri pentru morti numite focurele sau luminuse; se considera ca ramurile de alun au o putere supranaturala mai ales asupra serpilor sau spiritelor necurate si erau folosite in tot felul de descantece. Toxicitate Nu se cunoaste la dozele terapeutice. Contraindicatii Nu se cunosc la dozele terapeutice. Forme farmaceutice Infuzie, tinctura, extract Cultivare Alunul este o planta ca creste usor pe aproape orice tip de sol, dar productia este mai mare pe solurile mderat fertile. Este foarte potrivit pentru soluri alcaline si nu suporta solurile foarte acide. pH-ul preferat este cuprins intre 5-7. Plantele sunt auto-fertile, dar o roductie mai buna se obtine daca se cultiva mai mult decat un singur soi.

Se seamana toamna in rasadnita rece, imediat ce semintele s-au maturat. Germineaza iarna tarziu sau primavara. Semintele pastrate trebuie preumectate in apa calda pentru 48 de ore, apoi li se asigura 2 saptamani de caldura, urmate de 3-4 luni de stratificare la rece. Germinarea dureaza 1-6 luni la temperatura de 20oC. La momentul potrivit se repica in vase individuale si plantele se cresc in rasadnita rece sau locuri acoperite afara, pentru prima iarna. Plantarea afara in pozitia permanenta se efectuaza primavara tarziu sau la inceputul verii. Se musuroiesc in tomana si primavara devreme are loc divizarea drajonilor, care pot fi plantati direct in pozitiile lor permanente. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: COSMOS BIPINATUS Cav. Denumire populara: Fluturasi Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Carajoi, Catinuta, Ferfen, Floare de marar, Floarea doamnei, Fluturei, Fluturi, Gâta cucoanei, Mararas, Mararita, Mararite japoneze, Margarete, Margarite japoneze, Mustata flacaului, Nasturasi, Ochii baetului, Ochiul boului, Ochiul cavalerului, Ochiul fetitei, Petrisor, Sapte frati, Scaisor, Steluta, Stelute Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina erecta, de 50-120 cm inaltime, ramificata, striata; frunzele lat ovate sau latit triunghiulare, cele inferioare si mijlocii triplu penate iar cele superioare dublu sau simplu penate, glabre, ultimele segmente ale frunzelor filiforme; antodii mari cu flori ligulate purpurii, roze sau albe; inflorirea iulieoctombrie; hipsofilele involucrale biseriate, fruct achena neagra, de 7-9 mm lungime, cu 2-3 sete rigide la

varf. Ecologie si raspandire Cultivata ornamentala. Organe utilizate In scop tinctorial se utilizeaza inflorescentele Compozitia chimica Florile sunt colorate de pigmenti flavonici asa cum este apigenin 7-glucozid (cosmosiina), glucozizi ai flavonolilor: quercetin-3-glucozid (izoquercetrina). Uleiul volatil extras din flori, contine monoterpene aciclice, asa cum este cosmenul. Utilizare In scop tinctorial se utilizeaza inflorescentele, iar extractul obtinut se poate folosi de 2 3 ori. Din inflorescentele de Cosmos bipinatus se obtin nuante de galben auriu, portocaliu, brun deschis, brun roscat, kaki si kaki inchis, in functie de mordantul utilizat. Astfel, culoarea este: Galben aurie, daca s-a utilizat pentru mordare sulfatul de aluminiu si potasiu. Portocalie, daca mordarea s-a facut cu sulfat de aluminiu si potasiu. Brun deschisa, daca mordarea s-a facut cu sulfat de aluminiu si potasiu, iar retrtatarea s-a facut cu bicromat de potasiu. Brun roscat, in cazul mordarii lanei cu bicromat de potasiu. Kaki, daca mordarea s-a facut cu sulfat de aluminiu si potasiu si retratarea cu sulfat de cupru. Kaki inchis, in cazul mordarii cu sulfat de aluminiusi potasiu si retratarea s-a facut cu sulfat feros. Cultivare Planta reuseste pe cele mai multe tipuri de soluri, cu pozitii insorite adapostite, dar prefera pe cele sarace si usoare. Se seamana in sera, iar germinarea dureaza de obicei 5-7 zile la 20-25oC. La momentul potrivit plantulele se repica in vase in vase individuale si plantarea afara se efectueaza primavara devreme. In zonele cu veri foarte calde, semintele se pot semana in situ in mai. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: COSMOS SULPHUREUS Cav.

Denumire populara: Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala, cu tulpina ramificata de 50-100 cm; frunze de 2-3 ori penat-divizate, ultimele segmente ale frunzei lanceolate; florile sunt dispuse in inflorescenta de tip antodiu cele marginale galben-portocalii; inflorirea iulie-septembrie; fruct achena cu rostru. Ecologie si raspandire Specie termofila; cultivata. Organe utilizate Se utilizeaza florile in scop tinctorial. Compozitia chimica Florile sunt colorate de glucozizi ai flavonolilor cum este: izoquercetrina (quercetin-3-glucozid), de calcone (buteina) si de aurone (sulfuretina). Actiune terapeutica Importanta Utilizare Extractele obtinute din inflorescentele de Cosmos sulfureus sunt utilizate pentru colorarea lanei in nuante de portocaliu, bej, brun deschis, brun roscat, brun inchis si kaki. Culoare portocalie se obtine in cazul mordarii cu sulfat de aluminiu si potasiu. Culoare bej se obtine cazul mordarii cu sulfat de aluminiu si potasiu si retratarea cu sulfat de cupru. Culoarea brun deschis se obtine cand mordarea se face cu bicromat de potasiu si retratarea cu sulfat de cupru. Culoarea brun roscat se obtine cand mordarea se face cu bicromat de potasiu. Culoarea brun inchis se obtine cand mordarea se face cu bicromat de potasiu aar retratarea cu sulfat feros.

Culoarea kaki se poate obtine in cazul in care mordarea se face cu sulfat de aluminiu si potasiu (Chirila s.a., 1999). Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: COTINUS COGGYGRIA Scop. Denumire populara: Scumpie Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Liliac, Otetar, Scumchie, Scumpina, Scunchie Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Rutales Familia: Anacardiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust inalt pana la 5m, cu frunze alterne, simple, eliptice pana la obovate, rotunjite la varf sau putin emarginate, glabre, cu marginea intreaga, zdrobite lasa un miros de morcov; flori poligame, mici, cu 5 petale verzui-albicioase sau verzuigalbui, grupate in inflorescente de tip panicul, alaturi de flori sterile ce au pedicelii florali, la fructificare, cu peri patenti; infloreste in drupa mica, uscata. mai-iulie; fruct Ecologie si raspandire Specie xero-xeromezofila, termofila-subtermofila, sporadica din zona stepei pana in etajul gorunului la margini si raristi de padure, pe coaste inierbate, formand adesea tufarisuri. Detalii... Organe utilizate In scop tinctorial se utilizeaza lastarii, recoltati in timpul verii. Compozitia chimica Demirici s.a. (2003) au identificat 42 componenti in uleiul volatil extras din florile de scumpie. Dintre acestia ponderea este detinuta de limonen (48,5 %), (Z)-ß-ocimen (27,9 %) si (E)-ß-ocimen (9,7 %). Analiza uleiului volatil, extras prin hidrodistilare din florile de scumpiea relevat prezenta urmatoarelor substante: 23,90 % alimonen, 21,0 % ß-

trans ocimen, 12,73 % alloocimen, 8,58 % terpinolen, 6,87 % ß-cis-ocimen, 3,38 % ß-pinen. In cantitate mai mica a fost detrminata prezenta urmatorilor compusi: 3,38 % ß-pinen, 2,29 % camfen, 0,97 % mircen, 0,59 % pelargon aldehida, 0,55 % linalol, 0,47 % ß-cariofilen, 0,44 % triciclen, 0,22 % .-terpinen, 0,07 % aterpineol, 0,07 % viridifloren, 0,04 % terpinen-4ol si 0,03 % a-farnesen (Burzo s.a.,nepublicat). Uleiul volatil extras din frunzele de scumpie este bogat in pinen si camfor. Detalii... Actiune terapeutica Colagoga, febrifuga. Importanta Tinctoriala, tananta Utilizare Siropul ae efect hepatoprotector, antihepatitic si de stimulare a imunitatii. Alte utilizari: Medicina umana (populara): ramurelele decoctul sub forma de gargara si oblojeli administrat celor bolnavi de cel perit....? (sifilis). Este o specie bogata in tanin, care poate fi utilizata si in scop tinctorial si ornamental Lana se poate colora in galben, daca inainte de vopsirea in extractul obtinut din lastari cu frunze, este mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu. Daca se utilizeaza extract din lastari fara frunze, se obtine o culoare portocalie. Culoarea brun roscata se obtine daca lana se mordeaza cu bicromat de potasiu iar daca se retrateaza cu sulfat feros, se obtine culoarea bruna. Daca se foloseste extract obtinut din lastari cu frunze, lana mordata cu bicromat de potasiu se coloreaza in kaki-deschis iar daca se retrateaza cu sulfat feros, se coloreaza in verde-inchis (Chirila s.a., 1999). Protectia mediului: rol important in fixarea nisipurilor si rapelor; in silvicultura, folosita pentru formarea perdelelor de protectie si a subarboretului; stimuleaza cresterea principalelor specii din paduri, cu precadere a stejarului. Cultivare Scumpia tolereaza cele mai multe tipuri de soluri, dar prefera solurile bine drenate, cu pozitie insorita, nu foarte bogate. Tolereaza umbra usoara, iar

plantele stabilizate sunt tolerante la uscaciune. Scumpia rezista la circa -20oC. Plantele se stabilizeaza lent, dar apoi cresc rapid in faza de tinerete si odata cu varsta cresterea este mai inceata. Inflorirea se realizeaza dupa cel putin trei ani. Orice taieri sunt recomandate a se efetua primavara. Unele ramuri se usuca mai ales dupa taieri severe si acestea trebuie sa fie eliminate. Se seamana in rasadnita rece, imediat ce semintele s-au maturat. Trebuie sa germineze primavara. Cele mai bune rezultate se obtin cu semintele usor imature sau seminte verzi, recoltate cand sunt complet dezvoltate, dar inainte de a se usca pe planta. Semintele se stratifica pentru 2-3 luni la 15oC, apoi se stratifica la rece pentru 2-3 luni. Germinarea poate fi foarte inceata, poate dura 12 luni sau mai mult la 15oC. La momentul potrivit manipularii se repica in vase individuale si plantele se cresc in rasadnita rece pentru cel putin prima iarna. Plantarea afara in pozitia permanenta se efectueaza la sfarsitul primaverii, inceputul verii. Semintele au o perioada lunga de viabilitate si pot fi pastrate cativa ani. Se pot pregati de asemenea butasi din lemn pe jumatate maturat, in iulie/august, in rasadnita Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CRATAEGUS LAEVIGATA (Poiret) DC Denumire populara: Paducel Sinonime stiintifice: Crataegus oxyacantha auct. non. L. Alte denumiri populare: Gherghinar, Gherghin, Maces, Malai moale, Malai nesarat, Malaiul cucului, Malaet, Maracin Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Este arbore-arbust de 2-5 m inaltime; frunze 3-5 lobate, lobi scurti, sinusurile nu ajung pana la jumatatea limbului; florile albe, sunt dispuse in inflorescenta de tip corimb; pedicelul si caliciul lanati sau tomentosi; inflorirea: mai-iunie; fructe - poame drupacee ovoide sau sferice, negre sau purpurii, cu 2 samburi. Ecologie si raspandire Specie mezotrofa, mezofita; sporadica in zona padurilor de stejar-etajul fagului, raristi si margini de padure, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza bobocii florali, frunzele si fructele recoltate in luna septembrie octombrie. Compozitia chimica Frunzele acestei specii au o compozitie asemanatoare cu cea a florilor, diferentele fiind doar cantitative. Aceste organe contin urmatoarele substante: sorbitol, taninuri catechinice (catechina, epicatechina), acizi fenolici (acid cafeic, clorogenic), purine, terpene, acizi grasi (acid linoleic, linolenic), acid neoategolic, acid trans-crataegolic, acid uric. Steroli: beta-sitosterol (0,6 - 0,6 %), Acizi triterpenici: acid crataegolic, acid neocrategolic, acid trans-crategolic, acid ursolic, acid oleanolic. Aminopurine: adenina, guanina, adenozina. Amine: dimetilamina, trimetilamina, etanolamina, etilamina, azoamilamina, izobutilamina, izoamilamina. Pigmenti: flavan-3,4-dioli (leucoantociani), flavone (luteolina), flavonoli (quercetrina, quercetin-3-ramnogalatozid), derivati flavonici (hyperozid, vitexinramnoza, vitexina, vitexin-4-ramnozid, vitexin-4ramno-D-glucozid, vitexin-4,7-di-Dglucozid). In compozitia fructelor s-au identificat: glucide solubile, amidon (15 18 %), proteine (1,4 %), lipide (3,9 %), taninuri condensate: catechine (0,5 0,7 %), flobafene, aminopurine, colina, precum si acizi triterpenici.

Au mai fost identificate urmatoarele substante: Vitamine: acid ascorbic, niacina, riboflavina, tiamina. Pigmenti: luteolina, luteolin-3',7-diglucozid, quercetin-3-ramnoglucozid, monoacetilvitexinramnozid, leucoantociani (0,3 %), antociani (3,2 %), procianidine, beta-caroten, derivati flavonici (vitexina), glicozizi ai flavonolilor (hiperozid). Derivati aminici: etilamina, dietilamina, izobutilamina, etanolamina, izoamilamina, betafenetilamina. Alcaloizi: tiramina, histamina. Aminopurine: adenina, adenozina, guanina. Steroli: beta-sitosterol Acizi fenolici: acid cafeic, acid clorogenic. Acizi organici: acid citric, oxalic, tartric. Acizi grasi: acid lauric, linoleic, linolenic, palmitic. Cumarine: esculina. In florile acestei specii a fost identificata prezenta urmatorilor pigmenti: vitexin-4'ramnozid, quercetol, kampferol, hiperozida, cratezida, luteolinglucozida, vitexina, saporanetina, orientina, monoacetilhomoorientina, monoacetil-vitexin-ramnozida, saporanetin ramnozida, orienton ramnozida, homoorientin-ramnozida, si 6,8-di-C-glucozilapigenol (Nikolov, 1973). Au mai fost determinati urmatorii pigmenti: apigenina, apigenin-7Oglucozid, Crataegus pentagyna contine in frunze si flori Cglicozilflavonoizi O-glicozizi, asa cum este: vitexin 2....?-O-ramnozid si izoorientin 2....?Oramnozid si C-glicoziziflavonoizi ca: orientin 2....?-Oramnozid si C-glicozilflavonoizi acilazi ca: vitexin 4....?-O-acetil 2....?-O-ramnozid (Nicolov s.a., 1982). In florile de Crataegus sanguinea, Kashnikova s.a. (1984) a identificat C-glicosilflavonoizi acilati ca de exemplu: vitexin 2....?-O-acetil, iar Nikolov s.a. (1982) au identificat in frunze si flori vitexin 4....?-O-acetil 2....?-O-ramnozid. Actiune terapeutica Extractele din fructe au actiune: diuretica, vasodilatatoare, hipotensiva, antispasmotica, sedativa, diuretica si cardiotonica.

Importanta Melifera Utilizare Se utilizeaza in tratarea anghinei, hipertensiunii, tahicardiei, arteriosclerozei si nevrozei. Impeuna cu extractele din Ginkgo, stimuleaza ciculatia sangvina in creer si inbunatateste memoria Extractele din scoarta sunt astringente si sunt utilizate in tratamentul malariei si pentru scaderea febrei. Este o specie bogata in tanin, care poate fi utilizata si in scop tinctorial si ornamental Alimentatie - fructele se consuma in stare proaspata, avand un continut ridicat in vitamina C; Industrie - fructele sunt folosite in amestec cu alte fructe la fabricarea marmeladei; Medicina, umana, populara - uz intern - frunzele, florile si fructele (se folosesc sub forma de infuzie) au actiune hipotensiva, vasodilatatoare; uz extern - tratarea bataturilor (se foloseste decoctul din frunze); Apicultura - specie melifera. Cultivare Este o planta care creste foarte usor si care odata stabilizata reuseste pe soluri excesiv de umede. Tolereaza de asemenea uscaciunea. Creste bine pe soluri calcaroase, ca si pe soluri argiloase grele. Este benefica o pozitie insorita cand plantele se cresc pentru fructele lor, iar in cazul semiumbrei productia de fruce si calitatea acestora este mai redusa. Paducelul tolereaza poluarea atmosferica, este o adevarata specie de plante lemnoase care ceste bine chiar la umbra densa. Rezista la temperaturi joase, tolerand cel putin -18oC. Inainte de a incepe fructificarea trebuie sa treaca 5-8 ani, desi la pomii altoiti inflorirea are loc masiv in cel de-al treilea an. Florile au un miros neplacut, ceva asemanator pestelui stricat. Se recomanda semanatul toamna in rasadnita rece, imediat ce semintele s-au maturat. Unele seminte vor germina in primvara, in timp ce probabil altele abia in anul urmator. La semintele pastrate germinarea este foarte inceata si neuniforma.

Semintele trebuie stratificate la cald pentru 3 luni, la 15 oC si apoi stratificate pentru inca 3 luni la rece la 4oC. Vor trece inca alte 18 luni pentru a germina. Daca se aplica scarificarea semintelor inainte de stratificare, timpul destinat germinarii poate fi redus. Totodata, fermentarea semintelor in propria lor pulpa poate grabi procesul de germinare. O alta posibilitate este cea a recoltarii semintelor verzi (imediat ce embrionul s-a dezvoltat complet, dar inainte de intarirea tegumentului) si semanatul rapid in rasadnita rece. Daca se cresc putine plante, de preferat trecerea in vase individuale la momntul potrivit manipularii si cesterea in acestea pentru primul an. Plantarea afara se efectueaza la sfarsitul primaverii in paturi nutritive in pepiniera sau in pozitiile definitive. Pentru cazul mai multor plante, se recomanda semanatul direct afara pe pat nutritiv, dar protejat de soareci si alti daunatori consumatori de seminte. Se cresc pe patul nutritiv pana devin suficient de viguroase pentru plantare afara, dar pentru a nu se deteriora sistemul radicular nu se vor mentine in astfel de conditii pentru mai mult de doi ani. Recoltare Valorificare CRATAEGI FOLIUM CUM FLORIBUS - FRUNZE DE PADUCEL CU FLORI SUPLIMENT ALIMENTAR 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CRATAEGUS MONOGYNA Jack. Denumire populara: Paducel Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Gherghinar, Gherghin, Maces, Malai moale, Malai nesarat, Malaiul cucului, Malaet, Maracin Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida

Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Maloideae Caractere morfologice Este un arbore-arbust de 2-5 (10)m inaltime; frunze lat ovate, rombic ovate sau rombic obovate, trunchiate la baza, coriacee, penat lobate; pedicelul si caliciul glabri sau dispers parosi; florile albe, sunt dispuse in inflorescenta de tip corimb; inflorirea: mai-iunie; fructe - poame drupacee ovoide sau sferice, rosii, carnoase, cu un sambure. Ecologie si raspandire Specie mezoxerofita, mezotermofita, heliofila, frecventa in zona de stepa-etajul boreal, margini si raristi de padure, tufarisuri; Detalii... Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica frunze si flori (Crataegi folium cum flores), fructe (Crataegi fructus), provenite de la ambele specii de Crataegus Compozitia chimica Frunzele contin: catechol, epicatechol, triterpene (acid 2-a-hidroxi oleanolic, acid acantolic, neotegolic crategolic, acid ursolic) si acizi fenolici (acid cafeic, acid clorogenic) amine (etilamina, dimetilamina, trimetilamina, amine aromate, colamina, colina, acetilcolina), aminopurine (adenina, guanina), cumarine (esculetozida), ß- sitosterol, acid uric. Culoarea caracteristica frunzelor este data de prezenta urmatorilor pigmenti: apigenin, quercetina, quercetin-3-0-ramnogalactozid, kampferol, izoorientin, izoorientin ramnozid, izoquercitin, izoscaftozid, neoscaftozid, izovitexina, izovitexin ramnozid, orientin, orientin-2-0ramnozid, procianidin, proantocianidin, rutina, scaftozid, spireozid, vicenin-1, vicenin-2, vicenin-3, vitexin, vitexin-ramnozid, vitexin-2-ramnozid, vitexin-2-0ramnozid.

Florile contin: tanin, triterpene (acid oleanolic, acid maslinic, acid ursolic), cumarine (aesculina), amine (etil-amina, dimetil-amina, izoamil amina) si aminopurine. Florile de Crataegus monogyna contin urmatorii pigmenti: apigenin, quercetina, glogozid, kampferol, kampferol-3-neohesperozid, izoorientin ramnozil, izoscaftozid, neoscaftozid, izovitexina, izovitexin ramnozil, orientin, orientin ramnozid, orientin ramnozil, vitexin ramnozil, 2fenilcromona, proantocianidin B2, rutina, scaftozid, sexangularetin, sexularetin, spireozid, viceni-1, vicenin-2, vicenin-3, vitexin, vitexinramnozid, vitexin-2-ramnozid, vitexin-2-0-ramnozid. Actiune terapeutica Actiuni dovedite clinic: cardiotonica minora (efecte inotrop pozitiv, cronotrop pozitiv, dromotrop pozitiv, batmotrop negativ), restabileste circulatia in zonele necrozate dupa infarctul miocardic, antispastica si sedativa centrala, de crestere a capacitatii de oxigenare a creierului, diminua ritmul cardiac si amelioreaza ejectia sistolica, antiagreganta plachetara, antioxidanta, antihiperlipidemica (scade nivelul colesterolului seric), atenueaza hipotensiunea ortostatica. In medicina populara: antiaritmica, cardiotonica, sedativa, antiinflamatoare, capilaroprotectoare, previne colagenozelor articulare. Importanta Medicinala, tinctoriala Utilizare Eretism cardiac al adultilor (tahicardie, palpitatii), insuficienta cardiaca incipienta, infarct miocardic, ateroscleroza incipienta, stari neurotonice ale adultilor si copiilor, tulburari minore ale somnului, distonii neurovegetative. Alimentatie - fructele se consuma in stare proaspata, avand un continut ridicat in vitamina C; Industrie - fructele sunt folosite in amestec cu alte fructe la fabricarea marmeladei; Medicina, umana, populara - uz intern - frunzele, florile si fructele (se folosesc sub forma de

infuzie) au actiune hipotensiva, vasodilatatoare; uz extern - tratarea bataturilor (se foloseste decoctul din frunze); Apicultura - specie melifera. In homeopatie se foloseste in: insuficienta cardiaca, tulburari de ritm cardiac, angina pectorala. Toxicitate Contraindicatii Copii sub 12 ani, primul trimestru al sarcinii. Precautii si reactii adverse Palpitatii, tahicardie, dureri de cap, vertij, dispnee, durei abdominale si gastrice, flatulenta. Dozare Supradozare Nu au fost semnalate efecte adverse in caz de supradozaj la om. Forme farmaceutice Decoct, extracte lichide si solide Interactiuni medicamentoase: Cu heterozide cardiotonice (le creste activitatea, deci este necesara ajustarea dozelor), cu antiaritmice de clasa III ( actiune energica, deci se evita administrarea concomitenta), cu antiagregante plachetare (creste riscul de sangerare, deci este necesara monitorizarea tratamentului), cu cisaprid (creste activitatea celulelor ventriculare, deci se evita administrarea concomitenta). Conservare Cultivare Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Frunzele, prin ciupire sau taiere, inainte si dupa inflorire (aprilie-august) - Florile sau ciorchinele de flori-strunjire direct de pe planta sau taierea ramurilor si curatarea lor uterioara, la inceputul deschiderii florilor (apriliemai) - Fructele, manual direct de pe planta, fara codite (septembrie-octombrie) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CROCUS SATIVUS L. Denumire populara: Sofran Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica

Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Iridaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perema cu bulbotubercul, cu frunze liniare, revolute, cu flori solitate, actinomorfe, gamotepale, violet-albastre, odorante. Frucrul este caosula triloculara. Ecologie si raspandire Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica stigmatele florilor (Croci stigmata) Compozitia chimica Frunzele de sofran contin pigmenti Cglicozilflavonoizi cum este: isoscoparin X....?-Oramnozilglucozid. Florile contin pigmenti carotenoizi: a-caroten, ß-caroten, .-caroten, licopina, prolicopina, zeaxantina, auroxantina si protocrocina, un caroten dicarboxilic. Zarghami siHeins (1971) au identificat in uleiul volatil extras din plantele de sofran 21 componenti: 47.00 %- safranal, 13.80 % - 4hidroxi-2,6,6trimetil-1-ciclo, 6.00 %- 4-hidroxi-3,3,5trimetil-2-ciclo, 6.00 % - 4-hidroxi-2,6,6trimetil-3-oxo-1, 1.80 %- isorforona, 1.50 %3,5,5-trimetil-1,4ciclohexandiol, 1.20 % - 2-hidroxi-3,5,5-trimetil2-ciclo, 1.10 % - 3,5,5-trimetil-2-ciclohexen-1,4, 1.00 % - 2,3-epoxi-4-(hidroximetilene)-3,3, 0.10 % - 6,6-dimetil-2-metilene-3-ciclohe, 0.10 % 2(5H)-furanona, 0.10 % - acid hexadecanoic, 0.10 % - 3-hidroxi-2,6,6-trimetil-4-oxo-2-, 0.10 % acid linoleic, 0.10 % - acid linolenic, 0.10 % naftalen, 0.10 % - acid octadecanoic, 0.10 % acid oleic, 0.10 % - 2-feniletanol, 0.10 % 2,6,6trimetil-3-oxo-1,4-ciclohex, 0.10 % - 3,5,5trimetil-4-metilene-2-cicl~.

Protocrocina prin oxidare elibereaza doua molecule de picrocrozida si crocozida sau crocina (diesterul a-crocetinei cu gentiobioza). Actiune terapeutica Stomahica, carminativa, slab analgezica, sedativ al tusei, excitanta al sistemului nervos central. Importanta Tinctoriala Utilizare Colorant pentru preparate farmaceutice de uz extern si in industria alimentara (dilutia 1: 100.000 pastreaza culoarea galbena). Toxicitate Avortiva, purpura severa, trombocitoprenie, hipotrombinemie; in doze mari da hemoragii violente. Contraindicatii Nu se cunosc la dozele terapeutice. Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Tinctura, extract, pulvere. Impurificari: Fiind un produs foarte scump, deseori se falsifica cu Foeminel (produs alcatuit numai din stiluri de Crocus sativus), Carthami flores (flori tubuloase de Carthamus tinctorius L.), Calendulae flores (flori ligulate de Calendula officinalis L.). Decelarea impurificarilor se poate realiza prin examen macroscopic, examen microscopic si analize cromatografice. Conservare Cultivare Mod de cultivare: Bulbi Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Stigmatele, recoltate la momentul infloririi Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CUCUMIS MELO L. Denumire populara: Pepene galben Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bosari, Bostan galben, Cantalosi, Cantalup, Caune, Galboni, Harbuz, Himunic, Ieura, Peapene, Peapine, Pepen, Pepen galben, Pepene, Pepene dulce, Pepene râios, Pepeni cantalupi, Pepeni înecaciosi, Pepini,

Pepini galbeni, Pepini galbeni la miez, Pepini scortosi, Piepeni, Piepeni galbeni, Popone, Vlegi, Zamos Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniideae Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina de 1-5 m lungime, agatatoare prin carcei simpli; frunze alterne, palmat lobate, cu lobi rotunjiti, sinusuri adanci, rotunjite; flori unisexuate, dispuse monoic, de culoare galbena; inflorirea iunieaugust; fructe globulos ovoidale. Ecologie si raspandire Planta cultivata in zonele calde. Organe utilizate Compozitia chimica Datorita continutului mai ridicat in glucide totale al pepenilor galbeni (10,0 16,0), valoarea lor energetica este relativ mai ridicata: 219,6 kJ/ 100 g parte edibila. Continutul in proteine este de 0,90 %, cel de lipide 0,10 %, iar continutul de substante minerale este de 0,40 %. Fructele ajunse la maturitate au un continut de 1,6 % glucoza, 1,3 % fructoza, 9,5 % zaharoza si 8 mg/ 100 g ßsitosterol (Souci s.a., 1981). Continutul de vitamine din 100 g fruct variaza in urmatoarele limite: 32 mg acid ascorbic, 0,60 mg nicotinamida, 0,31 mg tocoferoli, 0,06 mg tiamina, 0,02 mg riboflavina si 0,03 % acid folic. In 100 g parte edibila au fost detrminat urmatorul continut de substante minerale: 20 mg sodiu, 330 mg potasiu, 10 mg magneziu, 6 mg calciu, 0,20 mg fier si 21 mg fosfor. Wyllie s.a. (1994)au identificat in pepenii galbeni 20 de compusi volatili, incluzand esterii S-metilici ai acizilor etantioic, butantioic si pentantioic. Aroma contine 7 compusi cheie, dintre care 4 au in compozitie sulf: S-metil tiobutanoat, 3(metiltio)-propil acetat, 3-(metiltio)-propanal si probabil

dimetiltetrasulfid. Shu s.a. (1995) au identificat in extractele in izopentan, obtinut din tesuturile de pepene galben, 48 de compusi volatili, dintre care ponderea o detin hexanolul (11,52 %), cavicolul (11,33 %), benzil alcoolul (3,54 %) si eugenolul (3,48 %). Burzo s.a. (nepublicat) au determinat 48 componenti, in extractul obtinut in urma antrenarii prin hidrodistilare a substantelor volatile din fructele de pepene galben, soiul Ananas. Ponderea a fost detinuta de hexil acetat 16,52 %, cis-hexenil acetat 13,24 %, octil acetat 11,80 %, metilbutil acetat 10,28 %, decenilo acetat 6,64 %, 3-decenil acetat 4,86 %, ß-farnesen 4,04 %, germacren D 2,64 %, dodecadien-1-ol acetat 2,12 %, dodecatrien 1,93 %, decil acetat 1,60 %, nonadecan 1,41 %, tricozan 1,34 % si tau-muurolol 1,34 % din totalul componentilor identificati. Fructele de pepene galben se caracterizeaza prin prezenta pigmentilor clorofilieni si carotenoizi. Analiza continutului de pigmenti din mezocarpul pepenilor galbeni a evidentiat un continut de 57,0 mg/100 g pigmenti clorofilieni si 3,22 mg/100 g pigmenti carotenoizi. Curl (1966) a determinat o concentratie de 20,2 mg/100 g pigmenti carotenoizi dintre care ponderea au avut-o ß-carotenul 84,7 %, d-carotenul 6,8 %, a-carotenul 1,2 %, fitofluenul 2,4 %, fitoenul 1,5 %, luteina 1,0 % si violaxantina 0,9 %. La maturitate acestia au un continut de caroteni de 2,0 mg/100g produs proaspat. Din totalul carotenilor, 84,7 % este reprezentat de ßcarotenul, 6,8 % d-carotenul, 1,2 % a-carotenul, 2,4 % fitofluenul, 1,5 % fitoenul, 1,0 % luteina, 0,9 % violaxantina si urme de alti pigmenti carotenoidici (Hulme, 1970). Pigmentii flavonoizi sunt reprezentati prin glicozilflavonoizi acilati cum este: isovitexin 2....?-O-(E)-ferulil 4 -O-glucozid si isovitexin X....?-O(E)-cafeil-2....?-O-glucozid, iar in frunze a fost identificat: iso-orientin 2....?-O-(E)cafeilglucozid.

Detalii... Actiune terapeutica Importanta Melifera, alimentara Utilizare Extractele au efect emolient si emetic. Fructele se consuma in stare proaspata si sub forma unor produse de cofetarie (inghetata, suc), gemuri, marmelade, salate de fructe, iar fructele mici se mureaza in otet. In medicina, umana, populara, fructul proaspat este folosit ca adjuvant in constipatie, litiaza urinara, guta, reumatism, hemoroizi; sucul proaspat are efect laxativ si diuretic, semintele macerate se folosesc impotriva senzatiei de voma. In tratamentele de uz extern se folosesc cataplasmele, care grabesc vindecarea arsurilor usoare si combat inflamatiile. In cosmetica se utilizeaza pentru ingrijirea tenului uscat. Pentru apicultura reprezinta o specie melifera. Cultivare Prefera solurile usoare, mijlocii, cu o buna structura, fertile si cu un pH de 6-7,2. Se impune o nutritie echilibrata.Pepenele galben are cerinte mari fata de caldura. Temperatura optima de germinare a semintelor este de 25-30oC, cea minima de 14-15oC, iar cea maxima de 35oC. Plantele cresc si se dezvolta bine numai la temperaturi de peste 15oC, cu o valoare mdie optima de 25-30oC. Este o planta de zi scurta, iar lipsa de lumina determina alungirea rasadurilor si a plantelor in cultura. Este necesara o corelare intre intensitatea luminoasa si nivelul temperaturilor, in special in sere, raportul intre valori fiind direct proportional. Este rezistent la seceta, ca urmare a structurii sistemului radicular. Se seamana primavara in sera intr-un sol bogat, iar germinarea are loc in 2 saptamani. Se pot semana 2-3 seminte pe vas si se planteaza afara dupa trecerea pericolului ingheturilor, asigurand protectie pentru cel putin cateva saptamani. Fisa speciei

Denumire Denumire stiintifica: CUCUMIS SATIVUS L. Denumire populara: Castravete Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Castraveti, Câstraveti, Crastavete, Cucumar, Ogârcai, Pepene, Pepeni, Pepeni irinaci, Pepeni muratori, Pepeni râiosi, Pipeni, Scartavete, Scârtaveti Ugorci Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniideae Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; tulpina lunga de 2-4 m, agatatoare prin carcei simpli, intreaga planta acoperita de peri rigizi; frunzele alterne, palmat lobate, cu lobi acuti si sinusuri slab pronuntate; flori galbeneaurii, unisexuate repartizate monoic; inflorirea iunie-august; fruct cilindric (melonida), drept sau curbat, cu suprafata neteda sau rugoasa; semintele eliptice, comprimate lateral, alb-galbui sau cenusii. Ecologie si raspandire Cultivata, alimentara. Organe utilizate Compozitia chimica Fructele castravetilor se caracterizeaza printr-o valoare energetica foarte scazuta: 40,0 kJ/ 100 g, datorita continutului mare de apa (96 97 %) si scazut de glucide (1,0 2,2 %), proteine (0,5 0,8 %) si lipide (0,05 0,30 %). Continutul de substante minerale este de 0,40 0,89 %, glucoza 0,88 %, fructoza 1,0 %, zaharoza 0,05 %, celuloza 0,39 % si continutul de fibre 0,93 %. In 100 g fructe s-a determinat 240 mg acid malic, 20 mg acid citric si 14 mg ß-sitosterol (Souci, s.a., 1981). Aminoacizii determinati in 100 g parte edibila au variat in urmatoarele limite: arginina 45 mg, histidina 8 mg, izoleucina 19 mg, leucina 25 mg, lizina 26 mg, metionina 6 mg, fenilalanina 14 mg, treonina 16 mg, triptofan 4 mg si valina 21 mg.

Continutul de vitamine din 100 g fructe de castraveti este urmatorul: 0,02 mg tiamina, 0,03 mg riboflavina, 0,03 mg piridoxina, 0,20 mg nicotinamida, 0,02 mg acid folic, 0,24 mg acid pantotenic, 11 mg acid ascorbic, 0,20 mg tocoferoli si 0,005 mg filochinona. Continutul de substante minerale este relativ scazut. In 100 g parte edibila s-a detrminat urmatorul continut de substante minerale: 8,5 mg sodiu, 141 mg potasiu, 8 mg magneziu, 15 mg calciu, 0,15 mg magneziu, 0,50 mg fier, 0,09 mg cupru, 0,16 mg zinc, 23 mg fosfor si 37 mg clor. Fructele de castraveti au avut continutul maxim de nitrati in zona bazala (397 ppm) si in tesuturile externe (182 ppm), ioar cele mai mici valori s-au determuinat in zona centrala (55 ppm) si apicala a fructelor (36 ppm). Zu s.a. (1996) a determinat substantele volatile produse de fructele de castraveti. Acestea sunt reprezentate in proportie de 35,5 % de butilacetat, 20,9 % de 3-metilbutil acetat, 7,3 % etil acetat, 5,6 % 2-butil acetat si 3,8 % hexil acetat. Actiune terapeutica Importanta Melifera, alimentara Utilizare In alimentatie se folosesc fructele in stare proaspata sau murate. In industrie, fructele se folosesc la obtinerea conservelor in otet, murat sau sub alte forme (ghiveci, tocana, marinat). Medicina, umana, populara foloseste fructele proaspete pentru calmarea colicilor si inflamatiile intestinale, sucul obtinut din fructe proaspete mareste diureza, trateaza iritatiile cailor urinare si respiratorii, hemoroizilor, durerilor abdominale, etc.; sucul proaspat combinat cu sucul de morcovi, ridiche si sfecla in parti egale se foloseste pentru maruntirea pietrelor la rinichi si vezica. Pentru uz extern se folosesc cataplasme cu felii proaspete, pentru tratarea iritatiilor si inflamatiilor pielii.

In cosmetica, sucul proaspat este folosit pentru combaterea pistruilor, catifeleaza tenul gras si uscat, indeparteaza ridurile. Pentru apicultura reprezinta o specie melifera. Cultivare Planta necesita soluri usoare, afanate, permeabile, bogate in humus, cu reactie neutra sau slab acida, cu o textura luto-nisipoasa. Sunt contraindicate solurile cu exces de umiditate, impermeabile, precum si cele nisipoase, cu capacitate redusa de mentinere a apei. Caldura este un factor primordial pentru desfasurarea normala a proceselor metabolice. Castravetii sunt plante de zi scurta, dar necesita o intensitate luminoasa marita. Are pretentii mari fata de umiditatea din sol, cat si din aer, insuficienta ducand la aparitia unui numar mare de flori mascule, deformarea fructelor si aparitia gustului amar al acestora. Aerul prezinta importanta deosebita pentru castraveti, atat in sol, cat si in atmosera, recomandandu-se efectuarea culturilor de camp, mai ales a celor timpurii intre perdele de protectie cu port inalt. Se seamana in sera intr-un sol bogat, cite 2-3 seminte pe vas, iar germinarea are loc in 2 saptamani. Se cresc inauntru si se planteaza afara dupa trecerea ingheturilor. Se asigura protectie pentru primele cateva saptamani. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CUCURBITA MAXIMA Duchesne ex. Lam Denumire populara: Bostan Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Dovleac turcesc, Boloveni muntenesti, Bostani moldovenesti de fript, Bostani muntenesti, Bostani turcesti, Dovleci fara vreji, Dovleci placintari, Dovlete românesc, Dubleti, Iudaie bulgareasca, Iudaie porceasca, Iudaie turceasca de mâncat, Samântar, Tigba Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniideae

Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina taratoare (4-9 m lungime), cilindrica, goala in interior, ramificata, acoperita de peri rigizi; frunzele palmat lobate, cu lobi rotunjiti si baza limbului cu marginea intreaga, aspru paroase; florile unisexuate, galbene, cele barbatesti lung pedunculate, grupate cate 1-3 in axila frunzelor, iar cele femeiesti, scurt pedunculate, solitare; inflorirea iunieseptembrie; fruct peponida voluminoasa, sferica, argintie sau alburie. Ecologie si raspandire Specie mezofita; cultivata ca planta alimentara, furajera si oleaginoasa. Organe utilizate Compozitia chimica Fructele de dovleac contin in functie de soi si gradul de maturitate 6,17 17,67 % substanta uscata si 4,87 92,18 mg amidon/ g sub. proaspata. Culoarea caracteristica pentru partea comestibila se datoreaza prezentei pigmentilor carotenoizi: ß-caroten, luteina si violaxantina. Semintele contin 4,33 7,25 % apa, respectiv 92,75 95,67 % substanta uscata. Raportat la substanta uscata, semintele contin: 4,6 10,2 % glucide, 42,9 57,3 % lipide, 24,3 45,6 % proteine si 2,8 5,0 % substante minerale. Principalii acizi grasi din lipide sunt: acidul linoleic, acidul oleic, acidul palmitic, acidul stearic si acidul arachidic. Frunzele contin: 85,9 % apa, 4,5 32,5 % proteine, 1,75 12,4 % lipide si 1,8 12,9 % substante minerale. Actiune terapeutica Importanta Melifera, alimentara, oleaginoasa Utilizare Semintele bogate in ulei au efect diuretic, tonic si vermifug. Fructele coapte sunt utilizate in alimentatie.

Alimentatie - utilizat in alimentatia omului sub diferite preparate sau produse de patiserie; Industrie - folosit pentru fabricarea marmeladelor; Medicina umana, populara - uz intern - semintele se folosesc in tratarea helmintiazei, miezul fructului are proprietati laxative, diuretice, sedative, se recomanda in infectii urinare, constipatii, enterite, diabet, etc.; . Apicultura - specie melifera. Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp, primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructe la maturitate (august-septembrie) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CUCURBITA PEPO L. var. OBLONGA Ser. Denumire populara: Dovlecel. Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniideae Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala cu tulpina taratoare, cu carcei ramificati, frunze alterne palmat-lobate, flori mai, gamopetale, galbene. Fructul este o peponida alungitcilindrica, glabra. Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Souci s.a. (1981) mentioneaza ca fructele acestei specii se caracterizeaza printr-o valoare energetica scauta (118,3 kJ/ 100 g), determinata de existenta in cantitate mica a urmatoarelor substante: glucide solubile (5,46 %), glucoza

(0,95 %), fructoza (0,90 %), zaharoza (0,54 %), amidon (0,70 %) proteine (1,0 1,2 %) si lipide (0,10 0,20 %). Continutul in apa variaza intre 90 si 93 %, cel de substante minerale intre 0,73 si 0,80 %, continutul de acid malic este de 199 mg/ 100 g, cel de acid citric 6 mg/ 100 g, iar cel de ßsitosterol este de 12 mg/ 100 g. Continutul in vitamine al dovleceilor, exprimat in mg/ 100 g substanta proaspata variaza in urmatoarele limite: 0,05 mg tiamina, 0,06 mg riboflavina, 0,11 mg piridoxina, 0,50 mg nicotinamida, 0,04 mg acid folic, 0,40 mg acid pantotenic si 9,0 mg acid ascorbic. Aminoacizii identificati in fructele acestei specii prezinta diferente relativ mici. In 100 g produs edibil a fost determinat urmatorul continut de aminoacizi: arginina 39 mg, histidina 17 mg, izoleucina 40 mg, leucina 59 mg, lizina 53 mg, metionina, 10 mg, fenilalanina 29 mg, treonina 26 mg, triptofan 15 mg, tirozina 15 mg si valina 41 mg. Fructele de dovlecel se caracterizeaza printr-un continut ridicat de calciu si potasiu. In 100 g parte edibila au fost detrminate urmatoarele elemente minerale: 1,1 mg sodiu, 383 mg potasiu, 8 mg magneziu, 22 mg calciu, 0,04 mg mangan, 0,80 mg fier, 0,08 mg cupru, 0,20 mg zinc, 44 mg fosfor si 18 mg clor. Semintele acestei specii contin: pectine (30 %), proteine (25 50 %), aminoacizi (cucurbitina), lipide (30 50 %, fitosteroli, acizi grasi (palmitic, stearic, oleic, linoleic), caroteni (luteina, ßcaroten), vitamine (ß- si .-tocoferol). Importanta Melifera, oleaginoasa Utilizare Extractele din seminte au efect antihelmintic, antioxidant si antiinflamator. Fructele sunt utilizate in alimentatie. Cultivare Dovlecelul necesita soluri profunde, afanate, revene, lipsite de buruieni, adapostite de curentii de aer, bine aprovizioate cu substante nutritive, cu un

pH de 6,5-7,2. Germinarea semintelor are loc in 14-16 zile la temperatura minima de 12-14oC si in 6-7 zile la temperatura optima de 20-25oC. Temperatura optima de vegetatie este de 25-28oC. Planta are pretentii foarte mari fata de lumina. Are de asemenea cerinte ridicate fata de umiditatea din sol, dar avand un sistem radicular bine dezvoltat suporta perioadele de seceta. Se seamana in aprilie in sera, intr-un sol bogat, 2 sau 3 seminte pe vas. Germinarea ae loc in 2 saptamani. Cresc rapid si se planteaza afara dupa ultimele ingheturi asigurandu-le protectie pentru cel putin primele saptamani. Mod de cultivare: Semanat direct in camp, primavara sau prin transplantarea rasadurilor Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructe in diverse faze de dezvoltare (maioctombrie) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CUCURBITA PEPO var. patisoniana Denumire populara: Patison Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Dileniideae Ordinul: Cucurbitales Familia: Cucurbitaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta legumicola anuala, cu tulpina taratoare si cu fructele peponide, cu forma rotunda, usor turtita. Ecologie si raspandire Organe utilizate Se utilizeaza in scop alimentar fructul. Compozitia chimica Fructele contin: 98,0 % apa, 3,0 % glucide, 1,6 % proteine, 0,4 % lipide, 0,20 % caroten si 1,1 % fibre.

In 100 g fruct s-au determinat urmatoarele cantitati de vitamine: 17,0 mg acid ascorbic, 0,40 mg nicotinamida, 0,21 mg tiamina, 0,12 mg piridoxina si 0,08 mg riboflavina. Continutul de elemente minerale din 100 g fruct este urmatorul: 150 mg potasiu, 30 mg calciu, 23 mg fosfor, 18 mg clor, 8 mg magneziu, 2 mg sodiu, 1,5 mg fier, 0,26 mg zinc, 0,14 mg mangan, 0,10 mg bor, 0,04 mg cupru si 0,001 mg nichel, molibden si seleniu. Actiune terapeutica Importanta Oleaginoasa Utilizare Dovleceii patison au o valoare energetica relativ scazuta: 92 kJ/ 100 g tesut comestibil si se utilizeaza in alimentatia hipocalorica. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CYDONIA OBLONGA Mill. Denumire populara: Gutui Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Alamâioara, Gadunie, Gâtâi, Gutani, Mar butii, Pom cotei Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este un arbust sau arbore (1,5-6 m inaltime); frunze ovat eliptice, intregi, tomentoase pe partea inferioara; flori albe-roze, sesile, solitare, mari (4-5 cm diametrul) inflorirea mai-iunie; fructe poame globuloase, tomentoase, placut mirositoare. Ecologie si raspandire Heliofil, termofil, cultivat fructifer si subspontan. Organe utilizate Compozitia chimica Gutuile contin : 0,42 % proteine, 0,50 % lipide, 0,93 % acid malic si 15,50 % glucide, din care glucide reducatoare 6,68 % si zaharoza 0,64 %.

Continutul de pectine are o valoare medie de 0,61 %. Continutul de vitamine variaza astfel: 13,00 mg/ 100 g acid ascorbic, 0,20 mg/ 100 g nicotinamida, 0,03 mg/ 100 g tiamina si 0,03 mg/ 100 g riboflavina. Continutul in substante minerale al gutuilor variaza intre 0,30 si 0,57 %. In 100 g tesut au fost detrminate urmatoarele cantitati de elemente minerale: 201,00 mg potasiu, 21,40 mg fosfor, 10,30 mg calciu, 8,20 mg magneziu, 2,00 mg sodiu, 1,70 mf clor, 0,60 mg fier si 0,13 mg cupru. Actiune terapeutica Importanta Medicinala, melifera, alimentara Utilizare Gutuile au o valoare energetica scazuta (286 kJ/ 100 g fruct), dar sunt importante in alimentatie pentru continutul lor in acid ascorbic, acizi organici, glucide solubile si substante minerale. Alimentatie - fructele se consuma in stare proaspata sau prelucrate; Industrie - fructele sunt folosite la obtinerea dulcetii, compoturilor, jeleurilor; Medicina, umana, populara - uz intern - fructele se recomanda la guturai, insuficienta hepatica, iritatii ale pielii; seminte leau proprietati laxative si emoliente folosindu-se in tratamentul bronsitelor si traheitelor; frunzele au proprietati antidiareice; uz extern - tratarea laringitei, faringitei, stomatitei, utilizand decoct din fructe, pentru tratarea degeraturilor se folosesc semintele; Cosmetica - tratarea tenului gras, tratarea ridurilor; Apicultura - specie melifera. Cultivare Gutuiul reuseste pe cele mai multe soluri, dar prefera un sol fertil usor umed si cu o pozitie insorita. Reuseste si la semiumbra, dar productia de fructe nu este atat de buna in astfel de pozitii. Planta rezista la circa -15oC. Pentru ca fructele sa atinga maturitatea deplina sunt necesare veri calde. Este de asemenea folosit ca portaltoi pentru par si alte specii de pomi fructiferi.

Se recomanda semanatul in rasadnita rece imediat ce semintele s-au maturat. Este necesara stratificarea, pre-racirea pentru 18 saptamani la seminte proaspete, in timp ce la cele vechi sunt necesare 2 saptamani de stratificare la cald si apoi 18 saptamani de tratament cu frig. La momentul potrivit manipularii, plantulele se repica in vase individuale si se cresc in rasadnita rece pentru cel putin prima lor iarna. Plantarea in pozitia permanenta se efectuaza primavara tarziu sau vara devreme. Se poate proceda la pregatirea de butasi din lemn matur, in noiembrie, in rasadnita rece. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: CYNARA SCOLYMUS L. Denumire populara: Anghinare Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina puternica, profunda, rizom bine dezvoltat; tulpina inalta de pana la 2 m, puternic ramificata , cu peri desi, moi; frunzele bazale in rozeta, mari, pana la 1-1,2 m lungime, cu petiol puternic si nervura mediana ingrosata, frunzele tulpinale alterne, penat fidate sau sectate, fata superioara verde deschis si cea inferioara cu peri lungi, desi, albi-cenusii terminate intr-un varf spinos; antodii mari , globuloase de 4-5 cm in diametru, florile rosii violacee; hipsofilele involucrale imbricate, carnoase, cu varf acut, fara spini; inflorirea iunie-august; fruct achena, usor turtita lateral, cenusie-bruna. Ecologie si raspandire Cultivata, medicinala si leguma.

Organe utilizate Frunzele (Cynarae folium), care contin derivati ai acizilor polifenolcarboxilici. Compozitia chimica Substantele active din aceasta specie sunt acizii fenolici si alcoolii fenolici. In frunzele acestei specii au fost identificate urmatoarele substante: compusi fenolici (2,0 %): acid dicafeoil-quinic (cinarina), acidul 3cafeoilquinic, acvidul cafeic, acidul clorogenic, acidul criptoclorogenic si acidul neoclorogenic, alaturi de care s-au identificat taninuri, steroli (taraxasterol, sitosterol, stigmasterol), triterpene (lactucerol, taraxerol), sesquiterpene (grosheimin), guaianolide (grosulfeimin) si o sapogenina steroidala. Gustul amar al frunzelor este determinat de prezenta lactonelor sesquiterpenice (0 4 %): cinaropicrina, cinarolida, dehidrocinaropicrina, grosheimina, cinarotriolul si isoamberboina. In bracteele si frunzele acestei sopecii s-au identificat 1 % pigmenti flavonoizi: cianidin 3soforozid, cianidin 3-glucozid, cianidin 3cafeilglucozid, cianidin 3-cafeil-soforozid, cianidin 3-dicafeilsoforozid, cyanidol-glucozid, cyanidol-saforozid, luteolin-7-glucozid (cinarozida), luteolin 7betarutinozid (scolimozida), luteolin-7-beta-D-glucozid si luteolin-4-beta-D-glucozid. Uleiul volatil contine: decanal, eugenol, betaselinen si cariofilen. Florile acestei specii contin: glucide, acid ascorbic, acid lauric, acid linoleic, acid 3cafeoil quinic, acid 4-cafeoil quinic, acid 5cafeoil quinic, acid 1,3-dicafeoil quinic, acid 1,4-dicafeoil quinic, acid 1,5-dicafeoil quinic, acid cafeoil-4-quinic, Culoarea caracteristica florilor este data de prezenta urmatorilor pigmenti: cianidin 3(cafeilsoforozid)-5- glucozid, cianidin 3,5diglucozizi, apigenin-4',7-diglucozid, apigenin-7-rutinozid, apigenin-7-glucozid (cosmosiin), cosmosiin, cianidol-3,5-diglucozid, hesperidin, luteolin-3'0-beta

D-glucozid, luteolin-7-gentiobiozid, luteolin-7rutinozid (scolymosid), luteolin-7-glucozid (cinarozida), luteolin-4'-0-glucozid si luteolin4'-0-betaglucozid, precum si beta-caroten. Principalii componenti chimici determinati in organele comestibile sunt: 85,0 % apa, 7,6 % glucide, 2,1 % proteine, 0,1 % lipide, 8,0 mg/ 100 g beta-caroten si 2,0 % fibre. In 100 g tesut au fost determinate urmatoarele vitamine: 8,0 mg acid ascorbic, 0,90 mg nicotinamida, 0,21 mg acid pantotenic, 0,20 mg tocoferoli, 0,14 mg tiamina, 0,07 mg piridoxina, 0,03 mg acid folic si 0,03 mg riboflavina. Continutul de substante minerale din 100 g tesut comestibil este urmatorul: 385 mg potasiu, 95 mg fosfor, 47 mg calciu, 43 mg sodiu, 43 mg clor, 31 mg magneziu, 21 mg sulf, 1,3 mg fier, 0,50 mg zinc, 0,36 mg mangan, 0,35 mg bor si 0,20 mg cupru. Actiune terapeutica Coleretica, colagoga, hepatoprotectoare (datorita derivatilor cafeici), tonic amara (cinaropicrina si derivati), scade concentratia lipidelor totale si a colesterolului (cinarina), diuretica (flavone), antialergica prin inhibarea complementului seric (cinarina), febrifuga, bacteriostatica fata de Salmonella, Staphylococcus si Proteus. Importanta Medicinala, melifera, medicina, populara Utilizare Insuficiente hepatice si renale, alergii pe fond hepatic, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, obezitate, ateroscleroza, reumatism. Alte utilizari: Medicina umana, populara foloseste pentru uz intern frunzele, sub forma de infuzie pentru afectiuni hepatice, ale splinei, boli ale intestinului gros, colite, scaderea colesterolului, dischinezia biliara. Medicina veterinara foloseste aceasta specie pentru tratamente de uz intern in caz de anorexie, stari febrile, afectiuni cronice hepatice, insuficienta

biliara. In alimentatie se folosesc inflorescentele inainte de inflorire. Valoarea energetica a tesuturilor comestibile a acestei specii este de 167 kJ/ 100 g. In apicultura este importanta ca specie melifera. Mossi si Echeverrigaray (1999) auconstatat ca extractele alcoolice din aceasta specie in concentratie de 5 mg/ ml au inhibat cresterea bacteriilor: Staphylococcus aureus, Bacillus cereus si Bacillus subtilis. Toxicitate Efecte toxice nu se cunosc. Contraindicatii Persoane alergice la plante din familia Asteraceae; obstructii biliare. Precautii si reactii adverse Nu se cunosc la doze terapeutice. Cultivare Anghinarea creste bine pe soluri nisipoase, profunde, bine dreate, bogate in humus si fertilizate cu cantitati mari de igrasaminte organice si chimice. Este sensibila la temperaturi sub 0oC si ca urmare necesita protejarea in cursul iernii cu diferite materiale. Nu suporta nici temperaturi excesive de peste 20oC, pentru un interval mai lung de 10-15 zile, deoarece acestea inhiba cresterea plantelor, chiar in conditiile unui regim normal de umiditate in sol si atmosfera. Anghinarea nu are in general pretentii ridicate fata de lumina, iar in zonele de origine produce capitule tot timpul anului, in schimb, plantele tinere provenite din seminte supuse vernalizarii au cerinte mari fata de acest factor. In privinta umiditatii are pretentii ridicate, fiind necesara irigarea in perioadele secetoase. Lipsa apei determina reducerea dimensiunilor inflorescentelor si scaderea productiei, iar excesul favorizeaza putrezirea plantelor. Se poate inmulti prin seminte sau pe cale vegetativa, iar in ultimii ani s-a pus la punct metoda de inmultire prin micropropagare. Semanatul direct (in perioada martie-aprilie; in randuri distantate la 96 cm sau in cuiburi, la o adancime de 3-5 cm, folosind 4 kg samanta la hectar) se practica doar

atunci cand nu se dispune de o plantatie de la care sa se recolteze drajoni, sau in cazul lucrarilor de ameliorare. Se poate practica si cultura prin rasad, cu semanat in prima jumatate a lunii februarie, prin semanat in rasadnite semicalde, repicare dupa circa o luna si plantare in camp in a doua jumatate a lunii aprilie. Se prefera cultura prin drajoni, care sunt recoltati din plantatii aflate in anul III de productie, toamna sau primavara, in functie de zona unde se efectueaza cultura. Prin urmare, in zonele cu ierni aspre, drajonii se recolteaza toamna, dupa asonare se planteaza in rasadnite reci, acestea se acopera cu rogojini si se pune balegar proaspat pe poteci. Periodic rasadnitele se aerisesc. Primavara (sfirsit de martie, inceput de aprilie) drajnii se scot din rasadnite, se sorteaza, apoi se planteaza in camp. Pentru zonele mai calde, recoltarea drajonilor se face primavara, chiar inaintea plantarii, prin detasarea lor "cu calcai" de pe plantele mama, apoi se planteaza in camp. Se pot planta 1 sau 2 drajoni intrun cuib, la distante de 0,96-1,4 m intre randuri si 0,8-1 m pe rand, manual cu plantatorul de lemn. In timpul perioadei de vegetatie se aplica lucrari obisnuite de ingrijire. Recoltarea se efectueaza esalonat, in iunie-iulie, cand inflorescentele au dmensiunile specifice soiului, dar inainte ca bracteele sa se deschida. In primul an de cultura se pot recolta 4-5 inflorescente de pe o planta (productia fiind in jur de 8-10 t/ha), iar in urmatorii ani numarul inflorescentelor recoltate de la o planta poate ajunge la 7-8 (productia fiind de pana la 20 t/ha). O cultuta de anghinare este rentabila 3-4 ani, recomandandu-se desfiintarea dupa trei ani, cu scopul de a se obtine drajoni pentru inmultirea vegetativa. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze mature, din exteriorul rozetei-de culoare verde deschis, cu secera, vara-toamna Fisa speciei Denumire

Denumire stiintifica: DAHLIA VARIABILIS (Willd.)Desf. Denumire populara: Gherghina Sinonime stiintifice: D. pinnata Cav. D. rosea Cav. Alte denumiri populare: Dalie, Aliene, Berbine, Cartoafe, Cartosca, Cartoafa, Dalii, Dalii, Delii, Gheorghine, Gheorghini, Gheorghini rosii, Gherghel, Gherghine de gradina, Georghina, Georgina, Gorghina, Herenie, Herghina, Herhina, Leordina, Leurdini, Ruji, Ruji de barabou, Talie, Telenci Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; tulpina erecta, abia brumata, inalta de 30-120 cm, ramificata si lignificata la baza; frunzele simple mai rar dublu penate, putin brumate, ultimele fragmente crenat dentate; antodii mari , florile ligulate, roze; inflorirea iulie-septembrie; hipsofilele involucrale externe in numar de 6-7; fruct achena, comprimata, fara papus. Ecologie si raspandire Cultivata ornamentala. Organe utilizate Scoarta, semintele Compozitia chimica Florile contin substante amare diterpenice: dafnani (mezereina in seminte si dafnetoxina in scoarta din Daphne sp.) si dicumarine (dafnoretina). Petalele florilor contin antociani dintre care Takeda s.a. (1984), a identificat: pelargonidin 3(6....?-malonilglucozid)-5-glucozidul, cianidin 3(6....?-malonilglucozid)-5-glucozidul si cianidin 3,5-di(malonilglucozidul). Florile de Dahlia colorate in albastru contin cianidin 3-glucozido5arabinozid si luteolin 7-diglucozid, cele colorate in rosu contin pelargonidin 3,5-diglucozid, cele

colorate in galben apigenin 4 -glucozid si apigenin 7-rutinozid (roifolina). Actiune terapeutica Importanta Melifera Utilizare Mezerina (din seminte) si dafnetoxina (in scoarta) sunt toxice violente, iritante pentru piele si mucoase. Ingestia de fructe declanseaza ulceratii ale mucoasei digestive, spasme digestive puternice, hipersalivatie, vomismente, greutate in deglutitie, raguseala, cefalee, greturi convulsii. Tratamentul intoxicatiei simptomatic (evacuarea toxicului, administrarea de astringente, barbiturice si atropina). Medicina umana, populara folosea florile sub forma de infuzie pentru tratarea bolilor femeiesti. Petalele florilor pot fi utilizate ca salata iar radacinile contin amodon si inulina si pot conferi un gust amar unor preparate culinare. Cultivare Dalia necesita un sol bogat, adanc si cu o pozitie insorita. Ii displace umbra. Se seamana iarna tarziu, pana catre mijlocul primaverii in sera. Germinarea are loc in 1-3 saptamani la temeratura de 20oC. La momentul potrivit se repica plantulele in vase individuale si se cresc in sera pentru cel putin prima iarna. Plantarea afara la locul defiitiv se efectuaza la sfarsitul primaverii sau inceputul verii. Se pot de asemenea pregati butasi de tulpini tinere primavara devreme. Radacinile tuberizate de obicei se tin in sera la sfarsit de iarna, cu scopul favorizarii cresterii timpurii si tulpinile bazale tinere se preleva imediat ce au devenit suficient de mari. Divizarea presupune ca radacinile sa fie recoltate toamna, la plantarea afara in primavara sa aiba loc divizarea radacinilor tuberizate si fiecare portiune trebuie sa aiba un punct de crestere. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DAPHNE MEZEREUM L. Denumire populara: Tulichina

Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Afin salbatic, Cerlepciu, Chiperul-lupului, Cleita, Clipsiu, Cireasa lupului, Dafin mic, Lemn câinesc, Liliac de padure, Liliac salbatic, Masalari, Malin salbatic, Salba moale, Salcuta, Teiul lupului, Tilichin, Tapchin, Tolul lupului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Thymelaeales Familia: Thymeleaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust scund de 50-150 cm inaltime; frunze alterne,oblong-obovate, glabre, cu margine intreaga, cu varf obtuz sau acut; florile rozrosietice rar albe; inflorirea: februarie-aprilie; fructe drupe rosii. Ecologie si raspandire Specie mezofita-mezohigrofita, frecventa in etajul fagului-etajul boreal, raristi de padure, tufarisuri. Organe utilizate Se utilizeaza scoarta si fructele acestei specii. Compozitia chimica Analizele efectuate au relevat prezenta unor substante care in concentratie mare sunt toxice: diterpene (dafnetoxin, hidroxidafnetoxin, mezerein), dicumarine (dafnoretin), cumarine (umbelliferona), rezine (dafnin), steroli (ß-sitosterol). Actiune terapeutica Carcinogen, diuretic, otravitor, purgativ, stimulant si sudorific. Importanta Toxica, tinctoriala Utilizare Mezereina are efect mitogen. Extractele obtinute din scoarta radacinii sunt cele mai active si provoaca iritatii ale pielii, voma, diaree, convulsii si tulburari respiratorii. Nu se utilizeaza sub forma de tratament intern.

Medicina, umana, populara - uz extern - tratarea dermatitelor si durerilor reumatice (se foloseste tintcura din scoarta); Apicultura - specie melifera. Cultivare Planta creste pe diferite tipuri de soluri, dupa unii autori prefera un sol greu si ceva umbra, dupa altii un sol calcaros, iar dupa unii conditii umede reci. Nu suporta perturbari la nivelul radacinii si trebuie plantata in pozitia permanenta cat mai repede posibil. De asemenea, nu suporta a-i fi aplicate taieri, prin umare acestea nu se vor efectua, daca nu sunt necsare. Se seamana in sera imediat ce semintele s-au maturat, iar vasul se acopera cu polietilena pentru mentinerea umiditatii. Sacul protector se indeparteaza imediat ce a avut loc germinarea. Germinarea semintelor este mai buna daca semintele se recolteaza verzi si se seamna imediat, an timp ce la semintele pastrate germinarea este mai dificila. Ele trebuie stratificate la cald pentru 8-12 saptamani la 20oC, urmat de 12-14 saptamani la 3oC. Germinarea poate avea loc dupa inca alte 12 luni sau mai mult la 15oC. Repicarea in vase individuale se face imdiat ce plantulele pot fi manipulate. Se cresc in sera pentru prima iarna si se planteaza afara primavara dupa trecerea pericolului ingheturilor. Se pot pregati si butasi din lemn semimaturat, in iulie-august, in rasadnita rece. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DATURA STRAMONIUM L. Denumire populara: ciumafaie Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: bolandarita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoilospida Subclasa: Ordinul: Solanales Familia: Solanaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Planta anuala, cu radacina ramificata, alba. Tulpina erecta, inalta de 20-100(120 cm), simpla sau adesea furcat sau dihazial ramificata in . superioara, glabra, in interior de obicei goala. Frunze ovate, ingustate in petiol lung, spre varf putin ascutite, cu marginea sinuat si inegal dintata, pe fata intunecat verzi, pe dos mai deschise. Flori solitare, erecte, pedicelate, dispuse in punctele de bifurcare ale ramurilor si la varful acestora. Corola alba infundibuliforma, cu gat larg deschis, pliat, cu 5 lacinii brusc si fin ascutite. Fruct capsula ovoidala, erecta, la exterior cu ghimpi consistenti, inegali si ascutiti, se deschide incomplet la maturitate prin 4 valve. Seminte brun-negricioase, reniforme. Inflorire VI-IX. Ecologie si raspandire Frecventa din zona stepei pana in etajul gorunului, in locuri ruderale si cultivate; specie xeromezofita-mezofita, toxica. Detalii... Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica frunzele (Stramonii folium) Compozitia chimica Este o planta toxica, care se utilizeaza in scop medicinal, pentru continutul in alcaloizi tropanici care variaza intre 0,1 si 0,6 % in frunze, intre 0,1 si 0,5 % in planta, intre 0,15 si 0,35 % in radacini si este in medie de 0,46 % in seminte. Organele aeriene ale acestei plante contin glucide (glucoza, galactoza), tanin, precum si baze volatile: N-metilpirolina, N-metilpirolidina, piridina, putresceina, compusi steroizi (vitastramonolid), nicotina, doua principii neutre: datugen si datugenin si compusi cu azot (cuscohygrina). In aceste organe s-au mai determinat urmatoarele substante: Lactone terpenoidice: daturalactona; Acizi organici: acid malic, citric, oxalic, succinic, fumaric, formic, acetic, lactic. Acizi fenolici: acid ferulic, clorogenic, neoclorogenic, cafeic. Aminoacizi: arginina, alanina, glicina, leucina, izoleucina, lizina, prolina, hidroxiprolina,

tirozina, fenilalanina, ornitina, valina, serina si acizii aspartic, .-aminobutiric si glutamic. Cumarine: scopoletozida (urme). Dintre alcaloizii tropanici (0,1 0,5%): hiosciamina (0,05 0,25 %), scopolamina alaturi de care se afla si cantitati mai mici de apoatropina, atropina (0,08 0,1 %), atropamina, norscopolamina, norartropina, apoartropina, scopina, scopoletina, cuschigrina, scopolina, genhiosciamina, meteloidina, tigloilmeteloidina, 6hidroxihiosciamina, hioscina (0,05 - 0,2 %) si genscopolamina. Au mai fost detrminate urmatoarele substante: sesquiterpene (hidroxilubimina, ca.dol) si flavonoli (rutina). Actiune terapeutica Parasimpatolitica, sedativa, hipnotica, antiasmalica. Importanta Medicinala, toxica, foarte toxica Utilizare Materie prima pentru extractia scopolaminei si a atropinei Sub forma de fumigatii poate fi folosita in afectiuni ale cailor respiratorii (bronhodilatator). Toxicitate Administrarea repetata a unei infuzii de Stramonii folium produce schizofrenie, indiferenta fata de mediul inconjurator, midriaza, hiperexcitabilitate, tremorul membrelor, astm, instabilitate in mers. Cultivare Ciumafaia reuseste in cazul celor mai multe soluri, dar prefera un sol usor, nisipos, bogat sau calcaros si o pozitie deschisa soarelui. Adesea se autoinsamanteaza, daca este bine plasata. Este cultivata ca planta medicinala, dar poate deveni o buruiana problema. Este extrem de susceptibila la diferite virusuri care afecteaza specii din familia Solanaceae. Repezinta un centru de infectie, de aceea nu trebuie crescuta an apropierea cartofilor sau tomatelor.

Se seamna in vase individuale primavara devreme in sera, plasand 3-4 seminte pe vas. Germinarea are loc in 3-6 saptamani la 15oC. Plantarea afara se efectueaza la sfarsitul primaverii, inceputul verii. In zonele cu veri toride se poate incerca semanatul in situ afara la mijlocul, catre sfarsitul primaverii. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cand planta are flori pe etajele superioare si fructe imature pe cele inferioare, cu combina de recoltat furaje sau alte tocatoare Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DAUCUS CAROTA L. Denumire populara: Morcov Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bâla, Buruiana rusinii, Carete, Careti, Caroti, Cinstea femeilor, Cinstea fetei, Merlin, Mârcov, Morcodi, Morcoghei, Morcoghi, Morcogi, Morcochi, Morcogei, Morcoi, Morcoji, Morconi, Morconiu, Morcov de câmp, Morcov galben, Morcov salbatic, Morcove, Morcovei, Morcozi, Morcuri, Morcoi, Murcoi, Mure, Muroci, Nap galben, Nap galben de câmp, Nap rosu, Petrinjei salbatic, Radacina dulce, Rusine, Rusinea fetei, Sculatoare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala de iarna cu radacina pivotanta, subtire, alba (subsp. carota) sau specie bisanuala cu radacina pivotanta tuberizata, de culoare portocalie (subsp.sativa); tulpina inalta de 50-80(200) cm, ramificata, muchiata, dispers sau aspru paroasa; frunze alterne, cu peri setiformi sau glabre (lipsite de peri), 2-4 penat-sectate, cu teaca evidenta, pe margine alb-membranoasa; flori grupate in umbele compuse; umbelele au radiile inegale, paroase, cu involucru bazal, alcatuit din numeroase foliole; umbelulele au involucel bazal si sunt

alcatuite din flori cu petale albe, galbui, roze sau purpurii; infloreste in iunie-octombrie; fruct dicariopsa cu 5 coaste principale prevazute cu 2 siruri de peri scurti si 4 coaste secundare, avand ghimpi mai lungi decat grosimea fructului, indoiti la varf sub forma de carlig. Ecologie si raspandire Subsp. carota: planta eurifila, euriterma, eruriacida, frecventa din zona stepei pana in etajul gorunului in fanete, pe coaste insorite, in poeni, semanaturi. Subsp. sativa: cultivata Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica radacina (Daucus carotae radix), frunze (Daucus carotae folium), fructe (Daucus carotae fructus), ulei volatil obtinut din fructe (Daucus carotae aetheroleum) Compozitia chimica Din datele analitice prezentate de Souci s.a. (1981) rezulta ca morcovii au o valoare energetica scazuta (168,0 kJ/ 100 g) datorata consinutului scazut de glucide (6,0 9,3 %), proteine (0,7 1,2 %) si lipide (0,10 0,30 %). Dintre glucide, glucoza reprezinta 1,61 %, fructoza 1,45 % si zaharoza 1,76 %, pectinele 1,35 % si celuloza 0,95 %. In 100 g produs edibil s-au determinat 293 mg acid malic, 51 mg acid citric, 6,1 mg acid oxalic, 7,0 mg acid fumaric, 5,0 mg acid succinic, 51 mg acid quinic, 6,0 mg acid cafeic1,5 mg acid ferulic, 0,1 acid p-cumaric, 7,0 mg ß-sitosterol, 3,0 mg stigmasterol, 1,0 mg campesterol si 90 mg lignine. Dintre aminoacizi, in 100 g tesut s-au detrminat: 47 mg lizina, 43 mg izoleucina, 42 mg leucina, 41 mg arginina, 40 mg valina, 36 mg treonina, 31 mg fenilalanina, 16 mg tirozina, 15 mg histidina, 13 mg cistina, 10 mg triptofan si 8 mg metionina. Vitaminele sunt reprezentate de provitamina A (12 mg/ 100 g) si acidul ascorbic (7,1 mg/ 100 g) precum si din cantitati mici de tocoferoli, tiamina, riboflavina, piridoxina, acid pantotenic si nicotinamida.

Continutul de substante minerale variaza intre 0,66 si 1,02 %. Dintre aceste substante ponderea o detin potasiul 290 mg/ 100 g, clorul 61 mg/ 100 g, sodiul 60 mg/ 100 g, calciul 41 mg/ 100 g, fosforul 35 mg/ 100 g si magneziul 18 mg/ 100 g. Uleiurile volatile extrase din radacinile de morcov contin: 30,19 % ß-cariofilen, 26,37 % terpinolen, 14,48 % falcarinol, 3,56 % apatchoulen, 3,48 % .-terpinen, 3,33 % L-ß-pinen, 2,60 % acariofilen, 2,31 % ß-pinen, 2,04 % carvil acetat, 1,62 % nerolidol acetat, 1,58 % limonen, 1,37 % cariofilen oxid, 1,27 % bornil acetat, 0,32 % ßfelandren, 0,72 % a-pinen, 0,27 % a-bergamoten si 0,21 % geranil izobutirat (Burzo s.a., nepublicat). Morcovii pot sa acumuleze cantitati relativ mari de nitrati. Acestia se acumuleaza in cantitati mai mici in tesuturile exterioare, mai mari in tesutul conducator (400 600 ppm) si atinge valorile maxime in frunze (1500 ppm). Principalii pigmenti din morcovi sunt cei carotenoizi. Heinonen (1990) a determinat continutul de pigmenti carotenoizi din 19 soiuri de morcovi si a constatat ca a-carotenul a variat intre 2,2 si 4,9 mg/100 g, ß-carotenul intre 4,6 si 10,3 mg/ 100 g, .-carotenul intre 0,6 si 2,7 mg/ 100 g, iar luteina a variat intre 0,1 si 0,5 mg/ 100 g. Dintre pigmentii antocianici, in morcovi a fost identificat cianidin xilosilglucozidul, iar Harborn (1967) mentioneaza prezenta 3(sinapilxilosilglucozilgalactozid)-ului. Frunzele de morcov au un miros caracteristic, care se datoreaza prezentei uleiurilor volatile. Analizele efectuate de Burzo s.a. (nepublicat) au relevat ca frunzele de morcov contin: pseudopinen (43,78 %), sabinen (10,78 %), germacren D (8,90 %), ßcariofilen (7,21 %), a-limonen (5,87 %), apinen (3,65 %), izoeugenol metileter (3,14 %), acariofilen 2,52 %), cis-ß-ocimen (2,35 %), .terpinen (0,81 %), trans-ß-ocimen (0,61%) si athujen (0,14 %). Toulemonde s.a. (1987) au identificat si dozat 88 componenti in uleiurile volatile extrase din semintele de morcov. In cantitate mai mare s-au

determinat: carotolul 23,56 %, sabinenul 18,01 %, a-pinenul 12,78 %, a-bisabolenul 3,38 %, cariofilen oxidul 3,04 %, ß-pinenul 2,65 %, ßcariofilenul 2,55 %, mircenul 2,35 %, limonenul 1,85 %, p-cimenul 1,56 %, terpinen-4-olul 1,29 %, camfenul 1,10 %, ß-bisabolenul 1,07 % si daucenul 1,00 %. Detalii... Actiune terapeutica Hepatoprotectoare, regeneratoare hepatocitara (carotol); hipotensiva (carotol si daucol); stimuleaza sinteza de rodopsina la nivel ocular si formarea de anticorpi, antioxidanta, cicatrizanta (carotenoide). Importanta Alimentara, tinctoriala Utilizare Radacina este sursa de vitamina A, avand utilizari in tratamentul hemeralopiei, xeroftalmiei, a unor afectiuni dermice (rani) si boli infectioase. Pigmentii carotenoidici se folosesc si drept coloranti pentru preparatele farmaceutice, alimentare si cosmetice. Uleiul volatil: insuficiente hepatice si renale minore, eczeme, cuperoza, furuncule, disfunctii tiroidiene, hipotensiune, neurastenie. Alte utilizari: coapta, Medicina umana (populara): radacina sfaramata se punea la copii pe bube dulci; mustul se administra impotriva rahitismului; fiarta in lapte se faceau cataplasme pentru rani vechi, inflamatii; dulceata facuta din radacina rasa se dadea pentru tratarea tusei convulsive, iar fiertura contra icterului; sucul proaspat, extras din morcovul ras se bea, inainte de mancare, pentru calmarea durerilor de stomac; zeama neindulcita se bea pentru tratarea diareei, frigurilor; decoctul radacinilor se mai folosea pentru boli de piept si rinichi; samanta zdrobita, amestecata cu vin se administra in ascite si pneumonii; funzele uscate si pisate marunt se puneau la ochi contra albetei. Apicultura: specie melifera furnizeaza culesuri de nectar, polen; pondere apicola medie. Uleiul volatil extras din semintele de morcov este utilizat pentru aromatizarea bauturilor alcoolice si nealcoolice, a produselor de panificatie si a

unor preparate culinare. Toxicitate Toxicitate (indusa de carotenoide): colorarea tegumentului si fotodermatoze (fotosensibilitate medicamentoasa, urticarie solara, puseu estival de lupus eritematos); precautii la folosirea preparatelor pentru bronzat pe baza de carotenoide; cristalizarea la nivelul cristalinului; risc de aparitie a unor forme de cancer la doze mari (doza maxima admisa: aproximativ 5 mg / kg corp). Contraindicatii Cataracta, glaucom. Cultivare Morcovul prefera soluri cu textura mijlocie sau usoare, adanci, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, de preferinta aluviale, bogate in substante nuritive, cu reactie neutra, adanc lucrate, curate de buruieni. Este o planta putin pretentioasa fasa de caldura, temperatura minima de germinare fiind de 4-5oC, iar cea optima de 20oC, ceea ce permite semanatul din toamna. In privinta umiditatii cerintele sunt moderate. In primul an de cultura are pretentii mari in perioada germinarii, cand consumul de apa este egal cu masa semintelor si in faza de ingrosare a rdacinilor, cand umiditatea optima a solului trebuie sa fie de 70-80% din capacitatea de camp. Morcovul are cerinte moderate fata de lumina si de aceea se poate cultiva asociat numai cu plante de talie mica, deoarece in perioada ingrosarii radacinilor nu suporta umbrirea. Se seamana in august-septembrie sau aprilie in situ. Semintele germineaza bine, daca li se asigura o perioada de stratificare la rece. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacini, iunie - octombrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DIANTHUS CARYOPHYLLUS L. Denumire populara: Garoafa Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Buruiene de ghitei, Buruiene de germe, Calamfir, Carafila, Caramfila, Caranfil, Chirisor, Cocosei, Cuisoara de gradina, Cuisoare, Cuisoras, De germe, Flori domnesti, Garoafa de ghiveci, Garoafa de gradina,

Garoafle, Garofe, Garofil, Garofita, Garofite, Ignele, Neghina, Neghine, Neghinea, Neghinele, Negina, Neginea, Pahiu, Sacfiu, Sacfiu îngramadit, Sanfie, Sansiu, Saschiu, Samferel, Schinteiuta, Scânteiute, Secfiu, Secfii, Sinferei, Sâmferel, Sâmfireanje, Sînfireag, Sânfiregi, Sânvireni tarcati, Vazdoaga, Vazdoange umplute, Vâzdoaga, Vâzdoage, Vâzdoage de Rusale, Vâzdoange umplute Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Caryophyllales Familia: Caryophyllaceae Subfamilia: Caryophyllioideae Caractere morfologice Planta perena; tulpina inalta de 30-90 cm, verdecenusie, glabra, la baza lignificata, ramificata, umflata sub noduri; frunze opuse, liniarlanceolate, late de 2-5 mm, intregi pe margini; flori actinomorfe, solitare sau in dicazii, mari, odorante; la baza caliciului gamosepal, tubulos, se gasesc 4 foliole lungi cat . din tubul calicial, terminate cu o capsula denticulata arista verde, scurta ; fruct ce ramane inchisa in tubul caliciului. Ecologie si raspandire Specie cultivata, originara din zona mediteraneeana. Organe utilizate Compozitia chimica Extractele obtinute din florile de garoafe contin dupa Ceausescu s.a. (1988) eugenol, alcool ßfenil etilic, benzoat de benzil, salicilat de metil si salicilat de benzil. Culoarea florilor se datoreaza prezentei antocianilor. Dintre acestia Terahara s.a. (1986) a identificat pelargonidin 3-(6....?malilglucozidul) si cianidin 3-(6....?-malilglucozidul). Organele aeriene contin si un mono-Cglicozilflavonoid denumit isoscoparina (5,7,4 triOH 3 -Ome 6-Glc.). Actiune terapeutica Extractele obtinute din flori au efect antispasmotic, cardiotonic si diaforetic.

Importanta Utilizare Extractele sunt prescrise pentru tratarea bolilor coronariene si nervoase. Ele se utilizeaza de asemenea si in industria parfumurilor. Alte utilizari: Medicina umana (populara): flori ceai impotriva racelii si in stari de nervozitate; radacina plamadita in tuica pentru tratarea galbinarii....? sau spalatul ranilor infectate. Cultivare Garoafa reuseste pe cele mai multe soluri cu pozitie insorita, tolerand un pH de 6-8. Tolereaza temperaturi joase de pana la -10oC. Se seamana in sera, iar germinarea are loc in 2-3 saptamani la 15oC. Cand sunt suficient de viguroase pentru a putea fi manipulate, se repica in vase individuale si plantele se cresc in sera pentru prima lor iarna. Plantarea afara la locul definitiv se efectueaza la sfarsit de primavara, inceput de vara. Se pot pregati butasi de tulpini bazale neflorifere, in rasadnita, in iunie-iulie. Tulpinile se recolteaza cand au circa 10 cm lungime. Se trec in vase individuale si se tin la semiumbra in rasadnita rece sau sera, pana la o buna inradacinare. Plantarea afara se efectueaza in cursul verii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DICTAMNUS ALBUS L. Denumire populara: Frasinel Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rutales Familia: Rutaceae Subfamilia: Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica

Uleiul volatil extras din tulpinile acestei specii contine: anetol, ß-ocimen, carvacrol, hexenil acetat, a-pinen, ß-pinen, a-terpineol, ßcariofilen, camfen, .-terpinen, terpinolen, terpinen-4-ol, limonen, linalol, metil-cavicol, mircen, nonanal, dictagymnin, feniculin si pregeijeren. Actiune terapeutica Antiseptica, antihelmintica, antibacteriana, diuretica, emenagoga, sedativa, stomahica, sudorifica, tonica, vermifuga. Importanta Toxica Utilizare Extractele sunt folosite pentru tratarea bolilor de piele, a celor nervoase, artritei etc. Sesquiterpena pregeijeren din uleiul volatil are actiune insecticida. Toxicitate In doze mari este toxica. Cultivare Mod de cultivare: - Transplantarea rasadului obtinut din seminte in spatii protejate; greminatie greoaie - 6 luni - Vegetativ, prin transplantarea bucatilor de stoloni Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomi si radacini, recoltate toamna cu cazmaua Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DIGITALIS LANATA Ehrh. Denumire populara: Cucenta Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: degetar lânos Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Scrophulariales Familia: Scrophulariaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta bisanuala-perena; cu tulpina de 30-70 cm inaltime; frunze oblonglanceolate, glabre; florile alb-galbui, cu reticulatii brune sau violete, de 1,5-

3 cm sunt dispuse in raceme, axa inflorescentei si caliciul sunt glandulos-paroase; inflorirea iunieaugust; fruct capsula. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita, subtermofita; sporadica in zona de stepa-etajul gorunului, pajisti, tufarisuri Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica folium. Compozitia chimica Importanta terapeutica a acestei specii consta in faptul ca are un continut ridicat de glicozizi (1,0 %), cu rol cardiotonic. Frunzele acestei specii contin: Glicozizi: desacetillanatosid C, acetildigoxin, acetilgitoxin, acetildigitoxin, acetilgitaloxin, diginatigenin, diginatin, digiprosid, digitoxin, digoxozid, evatromonozid, gitaloxigenin, gitaloxin, gitorozid, gitoxigenin, gitoxin, glucoevatromonozid, glucogitaloxin, glucogitofucosid, glucogitorozid, glucolanadoxin, glucoverodoxin, glucoverodoxin, lanadoxin, lanagitozid, lanatigonin, lanatigozid, lanatozid A, B, C, D si E, neodicagenin, neodigoxin, neodigitalogenin, neodigitogenin, neodigoxozid, neolanatozid C, neoodorobiozid G, odorobiozid G, purpureaglicozid A, strospezid, verodoxin. Saponine: tigonin. Pigmenti: scutellarein, 4-metil-scutellarein, trihidroxi-dimetoxiflavona, trihidroximetoxiflavona. Steroli: campesterol, colesterol, cicloartenol, digoxigeni, izofucosterol, metilen-cicloartenol. Actiune terapeutica Cardiotonica, diuretica, toxica, cardiostimulanta, tonica. Importanta Toxica Utilizare Insuficienta cardiaca Medicina umana, populara - frunzele au principii cardiotonice Cultivare Mod de cultivare: Semanat in camp, in pragul iernii cu 4-5 kg / ha, distanta intre randuri 50 cm, iar desimea 80-100 plante/mp

Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, la maturitatea plantei, in una sau doua etape cu secera sau cutite mari, iunie-septembrie. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DIGITALIS PURPUREA L. Denumire populara: degetel rosu Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: degetar rosu Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Scrophulariales Familia: Scrophulariaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta bisanuala, cu tulpina erecta, simpla, inalta de 30-100 (150)cm, alipit cenusiu tomentoasa. Frunze pe fata pubescente, pe dos cenusiu tomentoase, cu nervatiune pronuntata, pe margine crenat dintate, cele inferioare alungit ovate, obtuze, ingustate in petiol aripat; cele mijlocii eliptic lanceolate, acute, aproape sesile. Flori grupate in racem multiflor, terminal, unilateral, cu flori nutante, mari, pedicelate. Corola tubulos campanulata, larg deschisa, la exterior glabra, purpurie rar alba, la interior palid roza, cu numeroase macule punctiforme, brune, inconjurate cu cate un cerculet alb. Fruct capsula ovoida, pubescenta, cu seminte ovoidale sau aproape prismatice, muchiate. Inflorire VI-VIII. Ecologie si raspandire Cultivata ornamental, rar salbaticita in vecinatatea gradinilor si plantatiilor. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza frunzele care contin heterozide cardiotonice. Partea utilizata in terapeutica folium (Digitalis purpureae folium) Compozitia chimica 0,1- 0,4 % heterozide cardiotonice provenite de la digitoxigenol, gitoxigenol si gitaloxigenol:

heterozide primare (purpurea glicozide A, B si E) si secundare. Heterozidele cardiotonice primare se numesc purpurea glicozide si apartin seriilor A, B si E (purpureaglicozida E sau glucogitaloxolozida) Seria A corespunde heterozidelor digitoxigenolului. Heterozida primara este purpurea glicozida A, iar cea secundara digitoxozida (digitoxina sau digitalina) Seria B corespunde heterozidelor gitoxigenolului. Heterozida primara este purpurea glicozida B, iar cea secundara gitoxozida. Seria E cuprinde heterozide ale gitaloxigenolului. Heterozida primara este purpurea glicozida E, iar cea secundara gitaloxozida. Cercetarile efectuate de Lactano (1986) au precizat ca umectarea semintelor de Digitalis grandiflora cu o solutie apoasa de sulfat de mangan si molibdat de amoniu, precum si stropirile foliare in faza de ro. cu aceasta solutie determina cresterea continutului de glicozizi cardiotonici de 1,5 2,0 ori, comparativ cu martorul netratat. Saponozide steroidice (1 %): heterozide ale tigogenolului, digitogenolului si gitogenolului. Heterozide digitanolice: diginozida, digifolozida, lanafolozida, digipronozida. Flavonozide: heterozide ale luteolului (7glucozida, 7-glucuronida, 7-glugurono-glucozida, 7-glucurono-xilobiozida); heterozide ale apigenolului; hesperidozida; digicitrozida si hesperetolului; Antrachinonele din frunzele de degetel sunt reprezentate de: 3-metilalizarina, 4hidroxidigitoluteina, 1-metoxi-2-metilantrachinona, 3-metoxi-2metilantrachinona, digitopurpona, fomarina si izocrizofanolul (Bodea, 1982) iar divatii ntrachinonici de: gitoluteol, 3-metil-alizarina, 1-metoxi-2metil-antrachinona, 1,4,8-trihidroxi-2-metilantrachinona, 2-metil-3,4-dihidroxiantrachinona, digitopurpurona, fomarozida si metil eterul sau, izocrisofanol.

Substante azotate: (colina, acetilcolina), acid nicotinic; terpene: digiprolactona, substante minerale Saponinele cu efect cardiotonic sunt reprezentate de digitoxigenina, digoxigenina si uzarigenina Frunzele de degetel contin: saponine spirostanice: tigonina, gitonina, F-gitonina degalactotigonina si purpureagitozida. Acizi fenolici: acid cafeic, ferulic, p-cumaric, clorogenic. Acizi organici: citric, izocitric, izovalerianic, succinic, propionic, butiric, acetic. In cerurile de pe suprafata frunzelor au fost determinati alkani cu 29, 31 si 33 atomi de carbon. Compusii terpenici sunt reprezentati de: cicloartenol, 24-metilcicloartenol, cicloeucalenol, 24-etilenlofenol, 24metilenlofenol, obtusifoliol, fitosteroli: stigmasterol, campesterol, colesterol, 24-metilencolesterol, fucosterol. Organele aeriene ale acestei specii contin flavone cum sunt: scutellareina, hispidulina, pectolinarigenina si jaceosidina, flavonoli ca: ermanina, penduletina, 5-hidroxi auranetina, chrysosplenetina si calicopterina. Dintre glicozizi flavonici in florile de Digitalis au fost identificati: luteolin 7-metilglucuronid, luteolin 7-glucuronid, luteolin 7-glucozid, 6hidroxiluteolin 7-metil eter. Actiune terapeutica Efect inotrop pozitiv (stimuleaza contractilitatea fibrei miocardice), efect tonotrop pozitiv (stimuleaza tonicitatea), efect batmotrop pozitiv (stimuleaza excitabilitatea cordului insuficient prin scurtarea perioadei refractare a atriului si ventriculului), efect cronotrop negativ (scade frecventa cardiaca), amelioreaza circulatia coronariana. Importanta Medicinala, toxica, melifera Utilizare Insuficienta cardiaca congestiva insotita de tulburari de ritm supraventricular (de electie). Frunzele speciei Digitalis purpurea constituie materie prima pentru obtinerea industriala a digitoxozidei, cunoscuta sub denumirea veche de

digitoxina (FRX) sau se folosesc sub forma de pulbere titrata (Digitalis purpureae pulvis titratus cu cel mult 5% umiditate si o activitate cardiotonica de 8,5 - 11,5 U.I/g, conform FRX), la obtinerea comprimatelor. Toxicitate Contraindicatii Hiperexcitabilitate ventriculara (extrasistole), bloc atrio-ventricular, calciterapie intravenoasa (prin cresterea riscului de oprire a inimii in sistola), administrarea concomitenta de substante care le modifica absorbtia digestiva (antiacide, carbune) si hipokalemiante (diuretice, corticoizi, antibiotice- amfotericina B, laxative de contact tip antracenozide - le maresc toxicitatea prin excretia de potasiu, favorizand tulburarile de ritm). Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Tulburari digestive (greturi, diaree, voma), vizuale (imagini galbene), nervoase (confuzii, nevralgii) si de ritm cardiac (extrasistole ventriculare, tahicardie jonctionala, bradicadie). Forme farmaceutice Conservare Cultivare Degetelul rosu creste bine pe soluri fertile si din acest punct de vedere cele mai potrivite sunt cernoziomurile. Planta nu are pretentii deosebite fata de temperatura. Rasarirea are loc in 15-20 zile la o temperatura medie zilnica de 4-5oC, iar tinerele plantule rezista la brmele tarzii. Rezista bine peste iarna daca terenul este acoperit cu zapada. In privinta apei are cerinte mari in perioada de germinare a semintelor, de asemenea in cursul vegetatiei plantele sufera in cazul secetei deoarece sistemul radicular al plantelor este superficial. Pe de alta parte, irigarea sau un regim bogat in precipitatii influenteaza negativ continutul in principii active. Lumina are efecte favorabile asupra acumularii in frunze aprincipiilor active.

Se inmulteste prin seminte, prin semanat direct in camp, ori semanat in rasadnite sau straturi reci in vederea producerii rasadului. Se recomanda semanatul in pragul iernii folosind 4-5 kg samanta la hectar. Samanta se amesteca cu material inert in proportie de 1:1 si este necesara folosirea unei plante indicatoare- mac, salata. Pentru marcarea randurilor in vederea lucrarilor de ingrijire inainte de rasarirea degetelului), iar in zonele mai umede se poate semana si primavara foarte timpuriu (folosind 3-4 kg samanta la hectar). Se foloseste semanatoarea universala prevazuta cu distribuitor pentru seminte mici si cu limitator de adancime. Distanta intre randuri este de 50 cm, pe rand 10-12 cm, iar adancimea de semanat este de 0,5-1,5 cm. Este necesara asigurarea unei densitati de 80-100 plante /m2, deoarece mule plante dispar avand in vedere ritmul redus de crestere pana la formarea micii rozete de frunze, consecinta a semnsibilitatii la ploile repezi, seceta sau lucrari de ingrijire. In situatia producerii rasadului (pentru un hectar sunt necesare 200 mii fire) semanatul se efectueaza in prima decada a lunii martie (in rasadnite) si in luna august (in straturi reci). Plantarea la locul definitiv se face la inceputul lunii mai. Dintre lucrarile de ingrijire, cea mai importanta este combaterea buruienilor. De asemenea se acorda atentie combaterii bolilor si dunatorilor. Recoltarea frunzelor se realizeaza in anul I de vegetatie (este planta bienala), cand se realizeaza cea mai mare productie de frunze, cu cel mai mare continut de cardenolide (la varsta de circa 3 luni), respectiv in jurul datei de 1 august (fara a fi afectate frunzele tinere din mijloc). Rozeta regenereaza si toamna se poate face o a doua recoltare (chiar o a treia recoltare in toamnele calde si lungi). In aczul ultimei recoltari se taie tufa in intregime. Productia obtinuta in cazul a douaa recoltari este de 50-60 q/ha frunze verzi. Recoltare

Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, la maturitatea plantei, in una sau doua etape cu secera sau cutite mari, iunie-sept. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DRACOCEPHALUM MOLDAVICA L. Denumire populara: mataciune Sinonime stiintifice: D. moldavica L. (Britt.), Moldavica suaveolens Gilib., M. punctata Mnch. Alte denumiri populare: mataciune moldoveneasca, matacine, busuioc, busuioc de munte, busuioc manastiresc, busuiocul stupilor, melisa, melisa româneasca, melisa turceasca, minta turceasca, roinita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee anuala, inalta de circa 20-60 cm, cultivata, cu tulpina tetramuchiata, erecta, scurt-paroasa, frunze mijlocii lanceolate, opuse, adanc crenat-serate. Florile albastre-violacee sau albe, gamopetale, sunt grupate in verticile Fructele sunt tetraachene ovoidale, brune. Inflorire VIIVIII. Ecologie si raspandire Mezofita, mezoterma, slab acid-neutrofila, cultivata si adesea subspontana in Transilvania. Detalii... Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica herba (Dracocephali herba) si uleiul volatil obtinut din herba (Dracocephali aetheroleum). Organele aeriene ale acestei plante contin ulei volatil (0,2 06 %) cu monoterpene aciclice. Compozitia chimica Herba contine: 0,30 - 0,70% ulei volatil; un principiu amar si de.de. Uleiul volatil contine: 25 - 50% citrali, 30% geraniol, nerol, timol, citronelal, limonen, a-si ß- pinen, acetat de garanil

Holm s.a. (1998) au identificat in uleiul volatil extras din organele aeriene ale acestei specii un numar de 35 componenti. Ponderea o detine geranil acetatul (37,80 %), geranialul (28,60 %), neralul (19,70 % si geraniolul (6,50 %). In cantitate mai mica de 1,0 % din totalul componentilor au fost determinate urmatoarele substante: nerol, germacren D, a-pinen, cariofilen oxid, acubeben, 1-octenol-3, eugenol, fenilacetaldehida, spatulenol, ßburbonen, carvacrol, ß-cariofilen, ßdamascenona, ß-ionona, ß-isogeraniol, limonen, cis-linalool oxid, metil eugenol, nerol oxid, (E)ßocimen, 3-octanol, 1-octenil-3-acetat, campfen, guaiol, mircen, (Z)-ß-ocimen, ß-pinen, .terpinen, a-terpineol, a-tujen si timol. Actiune terapeutica Sedativa, carminativa, stomahica, antispastica, antiseptica, cicatrizanta. Importanta Melifera Utilizare Afectiuni digestive (colici gastro-intestinale, gastrite hipoacide, diaree, greturi, voma, indigestii, meteorism) si dermice (plagi, arsuri), insomnii minore. Toxicitate Nu se cunoaste la doze terapeutice. Contraindicatii Nu se cunoaste la doze terapeutice. Forme farmaceutice Infuzie 3 - 5% de uz intern si extern (pentru comprese). Cultivare Planta reuseste pe un sol fertil bine drenat si cu pozitie insorita. Se cultiva uneori pentru uleiurile volatile. Atat frunzele, cat si florile emit un miros refrisant de lamaie. Florile raman mirositoare si proaspete pentru cativa ani. Se seamana primavara in situ. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, la inceputul infloritului, cu secera, coasasau cositori mecanice, precum si cu vindroverul in cazul recoltarii pentru producerea uleiului volatil

Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DROSERA ROTUNDIFOLIA L. Denumire populara: Roua cerului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Iarba cerii, Iarba ferii, Iarba fiarelor, Roua, Roua soarelui Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Sarraceniales Familia: Droseraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; frzunzele asezate in rozeta la baza tulpinii au limbul rotund si peri glandulari capitati situati pe partea superioara a limbului; tulpinile florifere inalte pana la 30 cm au inflorescente in forma de coada de scorpion (cime scorpioide); flori cu corola alba; inflorirea in lunile iunie august; fruct capsula neteda ce se deschide prin valve (felii) si contine seminte fusiforme, netede, galben-deschis. Ecologie si raspandire Specie oligotrofa, higrofila, foarte puternic acida, intalnita in turbarii de Sphagnum. Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica herba (Droserae herba), recoltate in lunile iunie septembrie. Compozitia chimica Principalii componenti determinati in extracte au fost: taninurile, pigmenti flavonoizi (mircetina, quercetina, quercetol, gossipina, gossipetina, izogossipitrina), 1-2 % chinone totale: droserona (0,7- 1%) si derivatii ei: 2-metil-5,8- dihidroxi-1,4naftochinona; 2-metil-3-cloro-5-hidroxi-1,4naftochinona; 5-O-glucozida droseronei, naftochinonele (7-metil juglona, plumbagina, plumbagona, dihidro-plumbagin, metil-hidrojuglona), rossolozida = 4- O- glucozida plumbagonei reduse (in produsul proaspat). Actiune terapeutica Antispastica (la animalele de experienta previne bronhospasmul acetilcholinic si diminua

peristaltismul intestinului izolat de cobai); antibacteriana (plumbagona este activa in concentratii de 1/50.000 pe coci Gram pozitivi: streptococ, stafilococ, pneumococ si Gram negativi Salmonella ), fungica si protozoarocida. Importanta Medicinala Utilizare Tuse spasmodica. Alte utilizari: Medicina umana (populara): planta folosita pentru tratarea tusei convulsive. Credinte, obiceiuri: considerata a fi iarba fierului ; substanta vascoasa secretata asemanatoare picaturilor de roua sugereaza credinta deoarece stralucesc in bataia soarelui dar, apropiindu-te de ele se pierd in covorul vegetal. Toxicitate In doze mari plumbagona este citotoxica. Contraindicatii Nu se cunosc la doze terapeutice Forme farmaceutice Sirop care contine extract sau tinctura. Interactiuni Nu se cunosc la doze terapeutice. Cultivare Planta reuseste pe un sol fertil bine drenat si cu pozitie insorita. Se cultiva uneori pentru uleiurile volatile. Atat frunzele, cat si florile emit un miros refrisant de lamaie. Florile raman mirositoare si proaspete pentru cativa ani. Se seamana primavara in situ. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: DRYOPTERIS FILLIX-MAS (L.) Schott Denumire populara: Feriga Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Pteridophyta Sub..ncreng Subincrengatura: Clasa: Polypodiopsida Subclasa:

Ordinul: Polypodiales Familia: Polypodiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o feriga perena, cu un rizom de pe care se formeaza frunze mari (pana la 140 cm), dublupenatsectate, pe dosul carora se gasesc sorii. Ecologie si raspandire Organe utilizate Partea utilizata in terapeutica este rizomul (Filicis maris rhizoma) care contine derivati ai floroglucinolului. Compozitia chimica Componentii chimici identificati in rizom sunt urmatorii: glucoza, amidon (10 %), ceruri, lipide (5 6 %), rezine, taninuri catechinice (acid filicitanic sau aspidatonic), floroglucina si uleiul volatil care contine esteri ai eucalipatolului cu acizi grasi saturati. Rizomii mai contin derivati ai floroglucinolului, asa cum sunt: aspidinolul, albaspidina, tetraalbaspidin, pentaalbaspidin, hexaalbaspidin, aspidin, desaspidin, tridesaspidina, margaspidin, paraspidin, pseudospidin, triaspidin, tridesaspidin, acid filicinic, filicina, acid flilicic si filmarona. S-a identificat de asemenea prezenta triterpenelor: hopen, fernen, a compusilor cu radical benzenic: aspidin, aspidinol, desaspidin, albaspidin, a compusilor fenilpropanoizi asa cum este acidul flavaspidic, cetone ciclice: floaspidinol si acid protocatechuic. Duke (1992) mentioneaza ca in rizomi sunt prezenti si urmatorii compusi: hopadienflobafene, floraspina, floraspirona, floroglucina, floropirona si acid trisflavaspidic. Actiune terapeutica Antihelmintica, activ prin paralizia musculaturii netede a unor viermi intestinali (Tenia solium, Ascaris, Ankilostoma, Distonum, Botriocephalus actiune hemolitica) sau hepatici (Fasciola hepatica- prin precipitarea proteinelor sau prin actiune antioxidazica). Importanta Medicinala Utilizare

Teniaza la om si pasari, distomatoza oilor, contra viermelui de galbeaza (Fasciola hepatica) la oi si cornute. Contraindicatii Folosirea uleiului de ricin ca purgativ sau consumul de bauturi alcoolice in timpul tratamentului, deoarece acestea maresc absorbtia enterala a fluoroglucidelor, care devin astfel toxice pentru om. Forme farmaceutice Extract eterat sau cloroformic (Extractum filicis), moale (spissum) Se administreaza capsule gelatinoase cu 0,5- 1g extract sau ca emulsie cate 6-8 g extract moale sau 3g extract uscat, in doua reprize. La o ora dupa ultima doza se dministreaza purgativ salin.Tratamentul poate fi reluat la 7 zile, iar pentru potentarea actiunii antihelmintice se neutralizeaza aciditatea gastrica cu hidrogen carbonat de sodiu, administrat cu 15 minute inainte de antihelmintic. Cultivare Planta prefera un sol acid, catre neutru, reusind pe soluri cu fertilitate slaba sau obisnuita si pozitii umbrite.Tolereaza un pH cuprins intre 4,57 si ii displac solurile argiloase grele. Prefera o aprovizionare buna cu apa la nivelul sistemului radicular, dar tolereaza si uscaciunea cand planta este stabilizata. Este o planta foarte rezistenta la temperaturi joase, tolerand teperaturi de circa 30oC. Sporii pot fi semanati in sera in orice perioada a anului. Se practica un semanat de suprafata, pe un compost sterilzat si mentinut umed, chiar prin plasarea vasului intr-un invelis de plastic. Germineaza in 1-3 luni, la temperatura de 20oC. Pentru ficare vas se recomanda sustinerea plantelor si cresterea in sera in zonele umbrite, pana devin suicient de mari pentru a fi plantate afara. Se poate practica divizarea in cursul primaverii, fragmentele mari pot fi plantate direct in pozitiile lor permanente, iar cele mai mici se trec in vase individuale si se cresc in rasadnita rece pana la o

buna inradacinare. Plantarea afara se efectueaza primavara. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizom, septembrie -octombrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ECHINACEA spp. Denumire populara: Echinacea Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae (Compositae) Subfamilia: Caractere morfologice Ecologie si raspandire In acest gen se incadreaza specii erbacee, perene, originare din America de Nord, de la care se utilizeaza in scop medicinal radacinile si organele aeriene. Sunt mai raspandite trei specii: Echinacea purpurea, Echinacea angustifolia si Echinacea pallida, care pot fi utilizate in scop medicinal. Organe utilizate Parti utilizate in terapeutica: radix (Echinaceae radix), herba (Echinaceae herba) Compozitia chimica Activitatea imunostimulatoare a extractelor obtinute din aceasta specie se datoreaza actiunii combinate a substantelor din acestea: alchilamide (izobutilamida), derivati ai acidului cafeic (acid cichoric, cinarina, echinacozide), polialchine (poliacetilene), polialchene si poliglucide cu greutate moleculara mare (4-O-metil-glucuronoarabinoxilan si acid arabinoramnogalactan). Analizele efectuate au permis sa se identifice prezenta urmatorilor componenti in organele aeriene: - Echinacozidele (C35H46O20), sunt glicozizi ai acidului cafeic, acidului cicoric, acidului

cafaric si cinarinei: acid 2-0-cafeoiltartric, acid 2-Ocafeoil3-O-cumaroiltartric, acid 2-O-cafeoil-3-Oferuloiltartric, acid 2-O-feruloiltartric, acid 35-dicafeoilquinic, acid 2,3-O-diferuloiltartric. - Au mai fost identificate trei glicoproteine, steroli (ß-sitosterol), vitamine (acid ascorbic, rutina), acizi fenolici (acid cafeic, acid ferulic, acid clorogenic, acid izoclorogenic, acid cafeoiltartric, acid dicafeoil-tartric, ). - Pigmenti: glicozide ai quercetinei, kampferolului, luteolinei, apigeninei si izoramnetinei, izoramnetin-3-rutinozid, kampferol3-glucozid, kampferol-3-rutinozid, luteolin-7-glucozid, quercetagetin-7-galactozid, quercetin-3galactozid, quercetin-3-glucozid, quercetin-7glucozid, quercetin-3-robinozid, quercetin-3xilozid, quercetin-3-xilozilgalactozid, precum rutina si ß-caroten; - Uleiuri volatile contin urmatorii componenti: germacren D, izomerii cis si trans ai acestuia, izobutirat de geranil, undecanona, acetat de geranil, propionat de geranil, n-triocontanol si alcani normali cu 27 29 atomi de carbon. Radacinile de Echinacea contin 0,3 1,7 % echinacozide (6-O-cafeilechinacozid, echinaceina, echinacina, echinolona), inulina (5,9 %), galactoza (1,9 5,3 %), fructani, glicoproteine (3 %), proteine (9,2 %), lipide (1,3 %), vitamine (niacina si tiamina), glucozamine (6 %), alcamide (0,01 0,15 %), acizi fenolici (acid clorogenic, izoclorogenic), acid 1,5-0dicafeoilquinic (cinarina), uleiuri volatile (0,1 %), poliholozide (arabinoramnogalactani, 4-0metilglucurono-arabino-xilani si fucogalactoxiloglucani), betaina, glicinbetaina, ß-caroten, acid cicoric (0,6 2,1 %), compusi fenilpropanoizi (verbascozid, ramnozilverbascozid), alcaloizi (tussilagin). Cantitatea de substante active: echinacozide si alkilamide este influentata de fenofaza in care se recolteaza plantele. Astfel, Berti s.a. (2002) au

constatat ca cea mai mare cantitate din aceste doua substante se obtine inainte ca mugurii imaturi sa se alungeasca 1 2 cm deasupra organelor aeriene. Fertilizarea cu potasiu a stimulat procesul de crestere a continutului de echinacozide. Hevia s.a. (2002) au constatat ca deshidratarea acestei specii la temperatura de 40 oC, pana la umiditatea de 15 %, a determinat mentinerea celui mai mare continut de acid cicoric si alkilamida. Detalii... Actiune terapeutica (pentru toate chemovarietatile) Stimuleaza sistemul imunitar nonspecific, actiune antibacteriana, antivirala, antiinflamatoare, cicatrizanta, antineoplazica. Efectele imunostimulator, antibacterian si virustatic se datoreaza alcamidelor, glicoproteinelor, derivatiilor acidului cafeic (acidul cicoric, echinacozida) si polizaharidelor. Mecanismul antibacterian: cresterea activitatilor fagocitare, metabolice si bactericide a macrofagelor peritoneale (experiment cu extract de E. purpurea). Mecanismul antiinflamator: alcamidele polinesaturate din E. angustifolia inhiba cicloxigenaza si 5-lipoxigenaza, fractiunea polizaharidica din E. purpurea determina o modificare a motilitatii PMN si o crestere a capacitatilor acestor celule de a omori bacterii tip stafilococi. Ca urmare a asocierii celor 2 tipuri de principii active poate scadea inflamatia si dupa muscaturi de insecte. Mecanismul actiunii de protectie a colagenului: derivasii acidului cafeic au efect de protectie fata de degradarea colagenului indusa de radicalii liberi. Efectul protector este dat de acidul cicoric si echinacozida, apoi de cinarina si acid clorogenic. Mecanismul actiunii de stimulare a citokinelor: arabinogalactanul stimuleaza activitatea citotoxica a macrofagelor asupra celulelor tumorale si micro-organismelor (Leishmonia enrientii), prin faptul ca determina macrofagele sa produca TNF

alfa, interleukina -1(IL-1), interleukina -6 (IL6), interleukina -10 (IL-10) si beta- interferon. Totodata acest compus induce o usoara proliferare a celulelor T. Extractele de E. purpurea stimuleaza imunitatea mediata celular prin productia de limfochine de catre limfocite. Mecanismul efectului imunostimulator: extractele alcoolice de radacina de E. purpurea E. pallida si E. angustifolia determina o crestere a fagocitozei in granulocite (in vitro). Importanta Medicinala Utilizare Echinaceae purpurea herba - aprobate de Comisia E: - intern adjuvant in raceli curente, bronsite, infectiilor cronice respiratorii si ale tractului urinar inferior, stari febrile, inflamatii bucale si faringiene - extern: rani si arsuri superficiale Echinaceae purpurea radix (nedovedite clinic): infectii respiratorii acute si cronice (bacteriene, virale), cresterea imunitatii in caz de pericolde infectie, tratamentul leucopeniei induse de radioterapie si chimioterapie. Echinaceae pallida radix - aprobate de Comisia E: raceli, stari febrile, tratament suport in infectii virale. Echinaceae angustifolia radix si herba (nedovedite clinic): - extern: rani, muscaturi de insecte, abcese, ulcere de membre inferioare - intern: dureri de cap, tuse, gonoree, profilaxia si tratamentul gripei, infectii moderate si medii. Toxicitate Contraindicatii Tuberculoza, scleroza multipla, colagenoze, infectii HIV si alte boli autoimune, diabetici, persoane alergice la produse vegetale provenite de la plante din familia Asteraceae, in perioada de sarcina. Precautii si reactii adverse Febra, greata, voma, dureri de cap, iritatii dermice cu eritem, reactii alergice, dificultati respiratorii. Supradozare

Forme farmaceutice Tinctura, capsule, preparate lichide. Interactiuni medicamentoase: Inhibitori ai citocrom P450, imunosupresive, corticosteroizi. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, herba, radacini Valorificare ECHINACEA HERBA IARBA DE ECHINACEA CONCIS 1. Flux tehnologic Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ECHIUM VULGARE L. Denumire populara: Iarba sarpelui Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Boranta, Buruiana de roseata, Capul viperei, Capul veveritei, Coada vulpii, Iarba lui cel slab, Iarba napârcii, Limba boului, Lingura de vânt, Mierea ursului, Motane, Ochiul mâtei, Ochiul veveritei, Rumeneala, Sudoarea calului, Unguri, ursoaica, Viperica, Viperina Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Lamiales Familia: Boraginaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta bisanuala, erbacee; radacina pivotanta; tulpina dreapta, rigida, de 20-70 cm inaltime, neramificata sau ramificata de la baza, acoperita cu peri scurti si moi, iar printre acestia si peri lungi; frunzele liniar lanceolate; flori scurt pedicelate, la inceput rosietice apoi albastre dispuse in inflorescenta de tip cima; inflorirea iunieaugust; fruct achena. Ecologie si raspandire Specie mezotermofita-subtermofita, xeromezofita; frecventa in zona de stepa-etajul fagului, locuri ruderale, drumuri, cai ferate. Detalii... Organe utilizate Herba contine alcaloizi pirolizidinici

Compozitia chimica Actiune terapeutica Extractele din planta au actiune diuretica iar cele din flori sunt tonice si antiseptice. Sucul din radacini contine alantoina, care are efect cicatrizant. Importanta Melifera Utilizare Se utilizeaza mai putin, datorita prezentei alcaloizilor pirolizidinici. Infuziile din planta sunt folosite pentru tratarea febrei si a durerilor de cap iar sucul are un efect emolient. Medicina umana, populara - uz intern - partea aeriana a plantei are proprietati antiseptice, sudorifice, emoliente si cicatrizante, etc. Apicultura - planta melifera. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba la momentul infloritului (iunie-septembrie) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ELEAGNUS ANGUSTIFOLIA L. Denumire populara: Salcioara Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Salcie mirositoare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Elaeagnales Familia: Elaeagnaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust-arbore, de 3-7 m inaltime, de obicei spinos; frunze alungit lanceolate pana la liniar lanceolate, pe fata inferioara argintii, acoperite cu peri solzosi, argintii; flori scurt pedunculate, dispuse 1-3, galbene la interior, argintii la exterior, placut mirositoare; inflorirea: iunie; fruct elipsoidal, galben, acoperit cu solzi argintii. Ecologie si raspandire Cultivat ornamental. Organe utilizate

Partea utilizata in terapeutica ramuri tinere, muguri, flori, fructe. Compozitia chimica Ramurile tinere contin: mucilagii, acid benzoic (10,6 mg %), acid cinamic (1,7 mg %), compusi polifenolici (0.773 0,923 %), tanin, flavone: kaempferol liber si glicozidat, heterozide ale ramnetolului Florile contin: mucilagii, rezine, acid benzoic (3,0 mg%), acid cinamic (1,1 mg%), acid p-hidroxibenzoic, compusi polifenolici (0,987 1,013 %): acid p-cumaric, flavone (0,295 0,351%): heterozide ale ramnetolului Substantele volatile extrase din flori prin hidrodistilare contin:29,70 % diisooctil ftalat, 24,51 % metil izoeugenol, 8,52 % hexanal, 6,48 % eugenol, 5,73 % nonanal, 4,22 % 2-nonenol, 3,68 % tricozan, 2,54 % pentacozan, 2,41 % hexahidro farnesil acetona, 1,29 % izoeugenol, 1,26 % 2-octan, 1,21 % metoxianisol, 1,01 % tetrametil heptadecan, 0,99 % heptacozan, 0,82 % heneicozan, 0,72 % pentil ciclopropan, 0,69 % heptanal, 0,62 % 2octen-1-ol, 0,51 % acid tetradecenoic, 0,41 % dibutil ftalat, 0,38 % fitol si 0,32 % hexadecen1-ol. In 100 g substanta uscata obtinuta din fructe, Ayaz si Bertoft (2001) au determinat 27,1 g fructoza, 22,3 g glucoza, 45,8 mg acid 4hidroxibenzoic, 32 mg acid cafeic, 11,0 mg acid benzoic si 2,3 mg acid ferulic. Carotenoidele (0,85%) sunt reprezentate in principal de ß-caroten. Detalii... Actiune terapeutica Antimicrobiana (Stapyiloccocus aureus, Streptoccocus pyogenes, Klebsiella pneumoniae), antitumorala (tumoare ascitogena Walkaer 256evaluata prin cresterea perioadei de latenta pana la aparitia tumorii si a timpului mediu de supravietuire fata de lotul martor de cancerizare), cicatrizanta (pe leziuni de sclarificare ale tegumentelor de iepure). Importanta Melifera, tinctoriala Utilizare Afectiuni dermice.

Fructele sunt edibile si pot fi utilizate pentru prepararea de gem si serbet. Uleiul din seminte este utilizat pentru tratarea afectiunilor bronhiale. Sucul obtinut din flori este folosit pentru tratarea febrei. Fructele bogate in vitamine, flavone si substante minerale, se apreciaza ca pot reduce aparitia cancerului sau sa stagneze evolutia acestuia. Cultivare Salcia mirositoare este o planta care creste usor, reusind pe cele mai multe soluri bine drenate, dar nu suporta solurile calcaroase. Prefera solurile nisipoase usoare, cu o fertilitate moderata. Necesita o pozitie de plin soare si creste foarte bine in pozitii insorite. Plantele sunt foarte rezistente la uscaciune si vant, de asemenea tolereaza salinitata si alcalinitatea. Este foarte rezistenta a temperaturi joase de pana la circa 40oC. Se seamana in rasadnita rece imediat ce semintele s-au maturat. Trebuie sa germineze iarna tarziu sau primavara devreme, deci dupa circa 18 luni. Pentru semintele pastrate germinarea este foarte inceata, adesea trec mai mult de 18 luni. O stratificare la cald pentru 4 saptamani, urmata de 12 saptamani de stratificare la rece poate fi de folos. Se procedeaza la repicare in vase individuale, imediat ce plantulele sunt usor de manipulat si plantarea afara se efectueaza cand plantele au cel putin 15 cm inaltime. Se poate proceda si la butasirea lemnului semi-maturat, butasi de 10-12 cm, in rasadnita rece in iulie-august. De asemenea, se pot pregati butasi de 10-12 cm din lemn matur al cresterilor anului respectiv, in octombrienoiembrie, in rasadnita. Inradacinarea butasilor este inceata si dificila, dureaza chiar 12 luni. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: EPHEDRA DISTACHYA L. Denumire populara: Carcel. Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica

Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Pinophytina Clasa: Gnetatae Subclasa: Ordinul: Ephedrales Familia: Ephedraceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust dioic (50 cm), foarte ramificat; ramurile numeroase, verzi-inchis, au la noduri frunze opuse, reduse sub forma unor solzi membranosi; indivizii femeli sti au florile grupate cate doua, protejate de un invelis ce devine carnos, rosuportocaliu si protejeaza cele 2 seminte; indivizii masculi au florile grupate cate 1-3 la nodurile ramurilor; semintele se matureaza in augustoctombrie. Ecologie si raspandire Specie xerofila, termo-subtermofila, calcifila; intalnita pe soluri cernoziomice, marne, nisipuri din judetele Alba, Cluj, Caras-Severin, Mehedinti, Buzau, Constanta, Tulcea, Vaslui. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza organele aeriene ale acestei specii (Ephedrae herba) care contin alcaloizi derivati din fenilalanina. Compozitia chimica Organele aeriene ale acestei plante contin: glucide, lipide (1,9 %), proteine (10,8 %), taninuri catechinice si uleiuri volatile (linalool, limonen, 1-aterpineol). Principalii componenti activi din organele aeriene ale acestei plante sunt reprezentati de alcaloizi 3,0 %) dintre care au fost identificati: (0,8 efedrina (0,75 1,0 %) si derivatii secundari ai acesteia: metilefedrina, l-N-metilefedrina, d-Nmetilpseudoefedrina, d-norpseudoefedrina, dpseudoefedrina, norefedrina, norpseudoefedrina, normetilpseudoefedrina (Caveney s.a., 2001). In organele aeriene ale acestei plante s-au mai detrminat urmatorii componenti: Vitamine: acid ascorbic, niacina, riboflavina, tiamina. Acizi fenolici: acid cafeic, acid clorogenic. Acizi organici: acid citric, malic, oxalic.

Pigmentii sunt reprezentati de quercetol, quercettol-3-0-galactozid si apigenol-7-0glucozid, ß-caroten, proantocianidoli dimeri: mahuaninele A si B si biflavone (efedrina A). S-a constatat de asemenea prezenta acidului kynurenic si a derivatilor acestuia, reprezentati de acidul 6-hidroxikynurenic, acidul 6metoxichynurenic si acidul 7-metoxikynurenic sti a efedroxanului (3,4 - dimetil- 5-feniloxazolidona). Radacinile acestei plante contin urmatorii alcaloizi: ephedradina A, B si C, feruloilhistamina si methylephedrina. Actiune terapeutica Stimulenta a sistemului nervos central si simpatomimetica, inotrop si cronotrop- pozitiva, bacteriostatica, antisudorifica, antialergica. Importanta Medicinala, toxica Utilizare Extractia efedrinei Traditionale (medicina chineza): afectiuni respiratorii insotite de bronhospasm (astm bronsic), tuse neproductiva cu dispnee la copii, adulti si varstnici, pentru stimulare cardiaca si SNC, in stari febrile, edeme si dureri osoase. Contraindicatii Hipertensiune arteriala, anxietate, glaucom cu unghi inchis, adenom de prostata cu volum rezidual de urina, tireotoxicoze, feocromocitom, perfuzii cerebrale Supradozare Doza letala = 100 mg produs vegetal ( corespunde la cca.1- 2 mg L- efedrina), la administrare orala. Simptomele intoxicatiei constau in: transpiratii abundente, midriaza, spasme si cresterea temperaturii corporale. Moartea survine prin asfixie. Ca prim ajutor se instituie spalaturi gastrice cu carbune (pentru golirea continutului stomacal si adsorbtia toxicului), prevenirea socului si sedare SNC Forme farmaceutice Sirop. Cultivare Planta necesita un sol bine drenat si cu pozitie insorita. Plantele stabilizate sunt rezistente la

uscaciune si la alcalinitate. Rezista la temperaturi de cel putin -15oC. De preferat semanatul in sera toamna, imediat ce semintele s-au maturat. Se pot de asemenea semana primavara in sera in compost nisipos. Se repica in vase individuale, se cresc in sera pentru cel putin prima iarna si plantarea afara are loc primavara sau vara devreme. Se asigura protectie pentru prim iarna. Divizarea tufelor poate avea loc primavara sau toamna. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: EPILOBIUM ANGUSTIFOLIUM L. Denumire populara: Rascoage Sinonime stiintifice: Chamerion angustifolium (L.) Holub Alte denumiri populare: Zburatoare, Pufulite Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Myrtales Familia: Onagraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; tulpina inalta de 50-150 cm; frunze alterne, lanceolate, late de 0,7-4 cm; flori zigomorfe, rosii sau roze, foarte rar albe, cu staminele dispuse pe un singur verticil; inflorirea iunieaugust; semintele au un smoc de peri alb la capat; Ecologie si raspandire Specie pioniera, mezofita, frecventa in subetajul fagului-etajul boreal si rara in subetajul gorunului si etajul subalpin, margini, raristi. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza in terapeutica partea supraterestra (Epilobi herba) Compozitia chimica Principalii componenti din aceste organe sunt: pectinele, mucilagiile, taninuri hidrolizabile (oenoteina B), acizi organici (acid clorogenic), acizii

triterpenici pentaciclici (acid ursolic, acid maslinic), steroli (ß-sitosterol, campesterol, stigmasterol), acizi grasi, triterpene (a- si ßamirina) si substantele minerale. Florile contin: chanerol, chanerozan si sexangularetin. Pigmentii din flori sunt reprezentati de flavonoide: miricitrina, izoquercetina, quercetina, guaiaverina, 3-O- ß- D- glucuronida quercetolului. Actiune terapeutica Antiflogistica, antiexudativa, antimicrobiana (pe Candida albicans, Staphylococcus albus, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Shigella sp.), efect benefic in hiperplazia benigna de prostata si tulburari de mictiune. Importanta Medicinala, toxica Utilizare Febra, complicatii reumatice, dureri de cap (nedovedita stiintific) Medicina, umana, populara foloseste partea aeriana a plantei contra frigurilor si pentru dureri de inima. Precautii si reactii adverse Nu s-au semnalat Cultivare Mod de cultivare: Semant direct in camp, primavara devreme Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, frunze, radacini Valorificare EPILOBII HERBA - IARBA DE PUFULITA CU FLORI MICI 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: EQUISETUM ARVENSE L. Denumire populara: Coada calului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Barba sasului, Barba ursului, Bota ursului, Bota cucului (indivizii fertili), Bradac, Bradisor, Bradustean, Bradules, Coada, Coada goala, Coada iepei, Coada mânzului, Coada sopârlei, Codaie, Codâie, Iarba de cositor, Mânzoaca, Nodatica, Opintici, Parul porcului, Peria ursului (indivizii sterili), Perie urseasca (indivizii sterili), Siruslita

Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Pteridophyta Subincrengatura: Clasa: Equisetopsida Subclasa: Ordinul: Equisetales Familia: Equisetaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, cu rizom negricios in sol pe care se pot forma tuberculi rotunzi sau elongat-ovati; tulpina aeriana este de doua tipuri: - fertila, sporifera (apare primavara devreme; este simpla, neteda, brun-roscata, inalta de 15-30cm si are la noduri frunze reduse la teci concrescute, indepartate una de alta, cu 6-(16) dinti lanceolati; spicul sporifer de 1-4cm lungime este alungit-ovat sau cilindric, obtuz la varf; dupa raspandirea sporilor, piere); - sterila, asimilatoare (apare mai tarziu; prezinta 6-19 coaste pronuntate, + aspre; formeaza la noduri verticile de ramuri articulate, de obicei neramificate, 4-brazdate; frunzele sunt reduse la teci concrescute, terminate cu 6-19 dinti mai inchisi la culoare); sporii sunt eliberati in lunile aprilie-mai. Ecologie si raspandire Specie eurifila, euriterma, euriacida, helsciadofila; intalnita frecvent prin lunci, tinoave cu muschi, pe marginea apelor de munte, pe terenuri nisipoase, in locuri cultivate din zona stepei pana in etajul boreal. Detalii... Organe utilizate Produs vegetal folosit Equiseti herba, care reprezinta tulpinile sterile uscate dupa recoltare de la specia Equisetum arvense L., coada calului (Equisetaceae), cu cel putin 20 % substante solubile (FR X). Compozitia chimica Substantele identificate in tulpinile acestei specii sunt: glucide, (4,4 %), celuloza (1 %), proteine (1 %), lipide (0,2 - 3,2 %), glucozide, taninuri, acid tanic, acid galic, substante minerale (15 - 20 %).

- Saponine: eqisetonina. - Alcaloizi: eqisetin, palustrin, palustrinin, nicotina. - Steroli: ß-sitosterol, campesterol, izofucosterol. - Vitamine: acid ascorbic (0,02 - 0,7 %), niacina, riboflavina, tiamina. - Acizi: acid malic, acid oxalic, acid vanilic, acid cafeic, acid ferulic, acid p-cumaric, acid phidroxibenzoic, acid aconitic, acid protocatechic. - Pigmentii din organele aeriene ale acestei plante sunt reprezentati de: protogenkwanin 4 -Oglucozid, 6-cloroapigenin, luteolin 5-glucozid (galuteolina), kampferol 7-glucozid (equisetrina), equisporol-3-glucozid (equisporozid), kampferol, kampferol-7-diglucozid, dihidrokampferol, izoquercitrina, dihidroquercetin, naringenina, luteolina, luteolin-5-glucozid, gossipitrin, galuteolin, equisetrina, ß-caroten, rodoxantina. Actiune terapeutica Diuretica (prin compusi fenolici: flavonozide si derivati ai acidului cafeic); hemostatica. Importanta Medicinala Utilizare Afectiuni urinare ( inflamatii ale cailor urinare si litiaza renale. Adjuvant in tuberculoza; Hemoragii (medicina populara). Alte utilizari: Medicina umana si veterinara: tulpina sterila contine principii active cu proprietati antimicrobiene, antiseptice, hipoacidifiante, remineralizatoare, expectorante, bronhidilatatoare, diuretice; cunoscuta si folosita si in medicina populara, singura sau in amestec cu alte specii; Vopsitul lanii: tulpina sterila Planta toxica, atunci cand este prezenta in fanul recoltat pentru hrana animalelor. Toxicitate Posibila prin alcaloizi. Contraindicatii Edeme cauzate de insuficienta cardiaca sau insuficienta renala. Precautii si reactii adverse Necunoscute. Forme farmaceutice Infuzie, tinctura, extract fluid.

Interactiuni medicamentoase: necunoscute. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Tulpini sterile, taiere cu secerasau cutitul in perioada iulie-septembrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ERIGERON ANNUUS (L.) Pers. Denumire populara: Bunghisor Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae (Compositae) Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta anuala-bisanuala-perena; cu tulpina dreapta foliata, ramificata in partea superioara, de 20-80 cm inaltime; frunzele tulpinale inferioare ovat-lanceolate serate, iar cele superioare ingust lanceolate cu margine intreaga; florile (cele marginale sunt deschis rosiatic-violacee iar cele centrale galbene) sunt dispuse in antodii, grupate in panicul corimbiform; inflorirea iulie-august; fruct achena slab paroasa. Ecologie si raspandire Specie mezofita; frecventa in zona padurilor de stejar-etajul fagului, margini si raristi de padure, lunci, locuri ruderale. Organe utilizate Compozitia chimica Actiune terapeutica Importanta Utilizare Organele aeriene se utilizeaza in scop tinctorial, recoltarea herbei facandu-se in faza infloritului. Extractele obtinute prin fierbere din organele aeriene se utilizeaza pentru vopsirea lanei. In cazul in care aceasta a fost mordata in prelabil intr-o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu se obtine o culoare galben aurie, iar daca a fost mordata intr-o solutie de bicromat de potasiu, se obtine o

culoare galben bronz ((Chirila s.a., 1999). Cultivare Planta prefera pozitiile insorite si solurile moderat fertile bine drenate. Este o planta autofertila. Se seamana primavara in situ, iar germinarea are loc in patru saptamani. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ERYNGIUM CAMPESTRE L. Denumire populara: Scaiul dracului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae (Umbelliferae) Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta erbacee perena, cu frunze dublu sectate, spinos dintate, cu nervurile anastomozate. Florile alburi sau palid albastre verzui, formeaza umbele capituliforme. Ecologie si raspandire Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza radacinile acestei plante. Compozitia chimica Radacinile contin: oligoglucide, furanocumarine, piranocumarine (egelinol liber si esterificat, grandivetin), lactone: aegelinol, aegelinol benzoat si aegesilina precum si glicozizi monoterpenici: 3(ß-D-glucopiranoziloximetil)-2,4,4-trimetil-2,5ciclohexadien-1-ona si 3-(ßDglucopiranoziloximetil)2,4,4-trimetil-2-ciclohexadien-1-ona, saponozide triterpenice, acid clorogenic, acid rosmarinic. Uleiurile volatile extrase prin hidrodistilare din diferite proveniente de Eryngium campestre, contin urmatoarele substante preponderente, in uleiul volatil extras din inflorescente: germacren D (30,3 - 40,3 %), ß-felandren (0,5 22,2 %), ßcurcumen (0,7 22,2 %), mircen (21,7 0,3 %) si

(E)-ß-farnesen (0,1 19,0 %). Tulpinile si radacinile contin in principal: germacren D (31,1 42,4 %) si mircen (0,5 23,1 %). Actiune terapeutica Extactele obtinute din radacini au actiune expectoranta si spasmolitica. Importanta Melifera Utilizare Afectiuni sanguine; afectiuni renale (inflamatii, retentie urinara); edeme; afectiuni dermice si respiratorii, inclusiv bronsite Forme farmaceutice Infuzie, decoct. Cultivare Mod de cultivare: Prin transplantarea primavara a rasadului obtinut in straturi reci sau vegetativ prin divizarea rizomilor si plantarea lor primavara devreme sau toamna Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomi, recoltati primavara devreme sau toamna tarziu Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ERYNGIUM PLANUM L. Denumire populara: Scai vanat Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Buruiana de cârtite, Buruiana smeului, Maracini, Scai albastru, Spinul vântului, Spin albastru, Spin vânat, spin de muceda, Sâpul vântului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae (Umbelliferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, cu rizom fusiform ce are pe el resturile frunzelor din anul trecut; tulpina inalta de 50-60(100) cm, ramificata in partea superioara, cu 3-5 ramuri albastre; frunze rigide, cele bazale intregi, lung petiolate, pe margini setiform

serate, cele superioare amplexicaule, palmatpartite, cu lobii dintati; flori sesile, grupate in capitule albastre ce au la baza foliole involucrale mai lungi, rigide; petale albastrui; infloreste in iulie-august; fruct dicariopsa ovoidala, cu dintii caliciului persistenti avand pe partea dorsala a mericarpiilor solzi spinosi. Ecologie si raspandire Specie oligotrofa-mezotrofa, xeromezofila mezofila, frecventa din zona silvostepei pana in etajul gorunului prin fanete, pasuni, razoare, locuri nisipoase, campuri, margini de drum. Detalii... Organe utilizate Produse vegetale folosite Eryngii herba et radix, care contin saponozide. Compozitia chimica Tesuturile aeriene ale plantelor contin: glucide, celuloza, vitamine (acid ascorbic, niacina, riboflavina, tiamina), proteine si substante minerale. Acestea mai contin: 2,5 % saponozide, in partea aeriana sau o cantitate mai mare in radacinile (Hiller si colab. 1973). Saponina principala este sanicula-saponina B care prin hidroliza pune in libertate glucoza si saniculagenol A (diester al barigenolului A1). Alaturi de acest aglicon au mai fost pusi in evidenta: eringiumgenol A (esterul acidului dimetil-acrilic cu barigenol A1), eringiumgenol B (monoester al barigenolului A1), eringiumgenol C (monoester al barigenolului R1), eringiumgenol D (diester al baringenolului R1), baringtogenol C, eringinol A. Actiune terapeutica Expectoranta, depurativa. Importanta Medicinala Utilizare Tuse convulsiva. Alte utilizari: Medicina umana (populara): tulpini florifere decoct sau ceai administrat in tusea convulsiva; fiertura pentru tratarea bubelor dulci; decoctul tinut

in gura pentru ameliorarea durerilor de dinti; in bai contra reumatismului sau in cele facute copiilor debili; partile aeriene decoct contra naduselii astmatice iar extern pentru combaterea artritei si a dermatozelor de pe capul copiilor; ceaiul folosit si in retentia de urina. Medicina veterinara (populara): ceai contra mucedei....? la dinti (paradontoza sau carie dentara). Apicultura: specie melifera, furnizeaza culesuri de nectar si polen. Supradozare Nesemnalate, la doze terapeutice. Forme farmaceutice Infuzie (pentru herba), respectiv decoct (pentru radacina Cultivare Planta necesita un sol bine dreat si o pozitie insorita. Prefera solurile nisipoase usoare, dar tolereaza cele mai multe tipuri de soluri. Plantele stabilizate sunt tolerante la uscaciune. Rezista la temperaturi joase de circa -25oC. Plantarea a locul definitiv trebuie efectuata cand plantele sunt mici, deoarece nu suporta deranjamente la nivelul sistemului radicular. Se seamana imediat ce semintele s-au maturat, toamna devreme, in rasadnita rece, la suprafata unui substrat bine drenat. Se poate semana si primavara. Germineaza de obicei in 5-90 zile la 20oC. La momentul potrivit se repica in vase individuale si plantele se cresc in sera pentru prima lor iarna. Plantarea afara in pozitia permanenta se efectueaza la sfarsitul primaverii, inceputul verii. Divizarea tufelor se realizeaza primavara sau toamna. Trebuie avuta atentie sa nu se deranjeze sistemul radicular. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, la momentul infloririi Valorificare ERYNGII PLANI HERBA IARBA DE SCAI VANAT, SUPLIMENT ALIMENTAR 1. Flux tehnologic: Fisa speciei

Denumire Denumire stiintifica: ERYSIMUM CHEIRANTHOIDES L. Denumire populara: Micsandre salbatice Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Specie anuala, anuala hibernanta rar bisanuala, cu tulpina inalta pana la 60 cm, acoperita cu peri tri- sau bifurcati; frunzele alterne, alungitlanceolate, intregi, acoperite cu peri mici, rari, trifurcati; florile mici, grupate in raceme dense, pe tipul 4, cu sepale paroase si membranoase la varf, petale galbene, mici; inflorirea in iunie iulie; fruct silicva relativ gros si scurt, subtiat brusc intr-un stil lung de cca. 1mm, cu seminte brunroscate . Ecologie si raspandire Specie mezofila, euriterma, intalnita sporadic din zona padurilor de stejar pana in etajul fagului in locuri ruderale, pe malul apelor, langa drumuri si pe campuri. Organe utilizate Produs vegetal folosit Erysimi herba. Compozitia chimica Organele aeriene contin heterozide cardiotonice: erizimozida, ericanozida, eriscenozida, cheirotoxozida, desglucocheirotoxozida, glucocanesceina, canesceina, ericordina si desglucoericordina. Actiune terapeutica Cardiotonica de tip strofantic. Extractele din seminte au efect vermifug. Importanta Utilizare Insuficienta cardiaca (in pauze digitalice). In Rusia este materie prima pentru obtinerea heterozidelor.

In medicina populara se foloseste pentru tratarea reumatismului, hidrofiziei si astmului iar extractele din radacini, pentru tratarea eruptiilor pielii. Toxicitate La supradozare heterozidele cardiotonice opresc inima in sistola. Forme farmaceutice Interactiuni medicamentoase: Posibile la asocierea cu heterozide cardiotonice. Cultivare Planta necesita un sol bine drenat si o pozitie insorita. Nu suprta solurile acide, dar tolereaza solurile sarace. Se seamana in situ primavara. Procesul de germinare dureaza circa trei saptamani. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ESCHSCHOLZIA CALIFORNICA Cham. Denumire populara: Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Papaverales Familia: Papaveraceae Subfamilia: Caractere morfologice Specie anuala pana la perena, cu tulpina de 30 60 cm ce contine un suc incolor, ramificata, glabra; frunzele alterne, petiolate, penat-sectate cu lacinii liniare; florile actinomorfe, lung pedunculate, dispuse in axila frunzelor, pe tipul 4, cu 2 sepale concrescute pana la baza sub forma de gluga, petale 4, galbene, albe sau roze, la baza de obicei galben-portocalii, mari; inflorirea in iunie iulie; fruct capsula silicviforma cilindrica. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca ornamentala, originara din America de Nord. Organe utilizate

Produsul vegetal folosit Eschscholtziae herba, racoltata in perioada de inflorire. Compozitia chimica Radacinile acestei plante contin alcaloizi: coptisina, chelirubina, allocriptopina, chelilutina, escolidina, escolina, escolinina. Organele aeriene ale acestei plante contin 0,5 % alcaloizi totali. Majoritari sunt alcaloizii izopavinici (eschscholtzina, californidina) insotiti de cei protopinici (protopina, a allocriptopina, b allocriptopina) si aporfinci (N- metil laurotetanina). Benzofenantridinele (cheleritrina, sanguinarina) sunt prezentate doar in urme, in frunze si tulpini, dar impreuna cu allocriptopina si protopina formeaza alcaloizii principali din radacini (peste 2,5 % alcaloizi totali). Herba proaspat recoltata contine heterozide cianogene. Pigmenti carotenoizi: violaxantina, xantofila si zeaxantina. Actiune terapeutica Sedativa, analgesica, anxiolitica, hipnotica, antispastica. Experimentele efectuate pe soareci, au demonstrat ca tinctura, la administrare i. p., prelungeste durata somnului indus si reduce activitatea motrice. Efect anxiolotic si sedativ manifesta si extractul apos (infuzia). Efectele demonstrate pe animale concorda cu cele manifestate la om (nebulizatul de Eschscholtzia diminua durata aparitiei somnului si ii amelioreaza calitatea). Pana in prezent actiunea sedativa a produsului vegetal nu a putut fi justificata, deoarece nici unul dintre alcaloizi nu are astfel de proprietati . Importanta Aromatica Utilizare Afectiuni neuropsihice (stari neurotone, tulburari minore ale somnului, neurastenie, neuropatii, melancolie, agitatie mascata de depresie, nevroze organice, cefalee, enurezis nocturn), distonii neurovegetative, disfunctii vasomotorii, la adulti si copii.

Frecvent se asociaza cu Passiflorae herba, Oleae folium, Valerianae rhizoma. Alte utilizari: Homeopatie - In tratamentul insomniilor. Toxicitate Posibila prin alcaloizi. Contraindicatii Sarcina. Precautii si reactii adverse Nu se va administra in perioada sarcinii. Forme farmaceutice Infuzia 1,5 % si extracte standardizate (preparate conform DAB 10), in combinatie cu alte produse vegetale sedative. Pentru uz homeopat se folosesc tincturi D2 si D4 pentru impregnarea perlelor. Nu exista experimente clinice sau alte documente medicale, care sa ateste utilizarea plantei in fitoterapia autentica. Interactiuni medicamentoase: Necunoscute. Cultivare Mod de cultivare: Prin seminte, butasi sau marcotaj Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: EUPATORIUM CANNABINUM L. Denumire populara: Canepa codrului Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Cânepioara, Canipoale, Cânepa de apa, Cânepa vraghiei, Dobromnic, Dobronic, Dobrovnica, Dumbrojnic, Dumbravnic, Iarba de întruiele, Sburatoare, Smeoaica, Smeita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; radacina cilindrica, usor tuberizata; tulpina inalta de 50-150 cm, scurt paroasa, simpla sau ramificata; frunze compuse din 3-5 foliole

lanceolate, margini inegal dintate; antodii cu flori rosii tubuloase; inflorirea iulieseptembrie; fruct achena mica, cu papus dezvoltat. Ecologie si raspandire Specie mezohigrofita, frecventa in zona de stepasubetajul fagului, locuri umede, zavoaie, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate Produse vegetale folosite Eupatorium cannabini rhizoma cum radicibus et folium. Compozitia chimica Uleiul volatil (0,3 %) din organele aeriene ale acestei plante contine lactone sesquiterpenice: eupatolida, 0,4% eupaturiopicrina, eufoliatin, eufoliatorin, eupafolin, euperfolida, euperfolin, euperfolitin, 8-ß-angeloiloxipatunidin, eucannabinolid, henelanin. Pigmenti flavonici: heterozide ale eupatorinei, hispidulinei, kaempferolului si a quercetolului, rutina, hiperozid, astragalin. Alti compusi organici identificati in aceasta planta sunt urmatorii: o heterozida diterpenica edulcoranta (steviozida), triterpene, compusi poliacetilenici gome, rezine, acid tanic, acid galic, vitamina C si glucide imunostimulatoare: 4o-metilglucuronoxilani. in Alcaloizi pirolizidinici (supinidina radacini, licopsamina, intermedina, rinderina, echinatina, trahelantimina in partea supraterestra), liberi si esterificati cu acizi inferiori sau ca N-oxizi); Actiune terapeutica Coleretica si hepatoprotectoare, diuretica, laxativ-purgativa, antibiotica, nematicida, citotoxica fata de celulele maligne umane si animale in vitro....? (prin eupatolida si eupatoriopicrina Hladon si colab., 1975), antivirala fata de virusul gripei, antiinflamatoare in dilutii homeopate, imunostimulatoare asemanatoare preparatelor din Echinacea (prin poliholozide). Importanta Melifera Utilizare Afectiuni hepatobiliare si renale (inflamatii ale vezicii urinare), gastrite acute, gripa. Recent sa constatat ca are rol imunostimulant, sporind

rezistenta la infectii. Desi steviozida are o mare putere edulcoranta (este de 300 ori mai dulce decat zaharul), utilizarea plantei pentru indulcirea vinului si a altor produse alimentare nu este recomandata datorita toxicitatii conferita de lactonele sesquiterpenice (sunt alergizante, cardiotonice) si de alcaloizi (au toxicitate hepatica si renala, pulmonara sunt mutageni si teratogeni). Medicina umana, populara foloseste pentru uz extern, partea aeriana a plantei si radacina pentru tratarea dermatitelor, ranilor si reumatismului. In medicina veterinara se foloseste pentru tratarea febrei aftoase si are actiune antifebrila. In apicultura este importanta ca specie melifera. Cultivare Canepa codrului creste usor si reuseste pe soluri obisnuite de gradina, insorite sau partial umbrite. Prefera solul bogat. Rezista la circa 25oC. Are un miros deosebit cand este taiata, pare a fi imuna la pradatori precum iepurii. Este de asemenea preferata de albine si fluturi. Se seamana superficil in rasadnita rece, primavara. Se repica la momentul potrivit in vase individuale si plantarea in pozitia permanenta se realizeaza in cursul verii. Daca se dispune de suficiente seminte, se poate semana direct afara. Divizarea tufelor se efectueaza primavara sau toamna, iar fragmentele respective pot fi replantate direct. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: EUPHORBIA CYPARISSIAS L. Denumire populara: Alior Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Laptele câinelui, Aior, Aleur, Alinor, Alion, Alior de câmp, Aliorita, Aribi, Arieu, Arior, Buruiana de friguri, Buruiana de negei, Buruiana de râie magareasca, Buruiana magareasca, Lapte brostesc, Laptele cucului, Laptele lupului, Laur, Laptic, Liliuar Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura:

Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Euphorbiales Familia: Euphorbiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu rizom oblic, ramificat, lignificat si stoloni repenti; tulpina inalta pana la 50 cm, ramificata, glabra, galben-verzuie, spre baza adesea rosietica ; frunze alterne, ingust-liniare (0,55mm latime), moi; flori unisexuate, lipsite de invelis floral, grupate o floare femela si mai multe mascule intr-o cupa formand un ciatiu pe marginea careia se gasesc glande bicornute galbui sau brunii; ciatiile sunt dispuse, la rindul lor in inflorescente umbeliforme; fruct capsula cu seminte prevazute cu caruncula. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita, heliofila, frecventa din zona stepei in etajul boreal in pajisti, locuri ruderalizate, pietroase. Detalii... Organe utilizate Produs vegetal folosit Euphorbiae herba, recoltata in faza de inflorire deplina. Se foloseste de obicei latexul in stare proaspata. Acesta exuda cand organele plantei sunt taiate. Compozitia chimica Latexul proaspat contine diterpene toxice (esteri ai ingenolului si a 5-desoxiingenolului), enzime proteolitice, gume, rezine, tanin, uleiuri volatile, substante grase, alcooli triterpenicipentaciclici. Organele aeriene ale acestei specii contin urmatorii pigmenti: acid eleagic, delfinidina, cianidina sau/ si pelargonidina, glicozizi antocianici metilati, nircetina, quercetina sau/ si kampferol, flavonoli metilati, flavonoli oxigenati, glicozide acilate ale flavonolilor, apigenina sau/ si luteolina, flavanone, C-glicozilflavonoizi, biflavonili, proantocianidine, calcone si aurone. Actiune terapeutica

Iritanta pentru mucoase si piele (rubefianta, vezicanta, necrozanta), purgativa drastica, antipapilomatoasa, antieczematoasa,vermifuga. Importanta Toxica Utilizare Eczeme, papilomatoza (la extirparea negilor, la om si animale) sau in constipatia animalelor mari (medicina veterinara). Alte utilizari: Extractele apoase sunt utilizate in scop tinctorial, pentru obtinerea de nuante de galben verzui si galben bruniu. Lana mordata cu o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu si vopsita cu extractul obtinut din tulpinile cu flori, se coloreaza in galben verzui. Mordarea lanii cu osolutie de bicromat de potasiu, determina colorarea in galben bruniu (Chirila s.a., 1999). Toxicitate Speciile genului Euphorbia sunt cunoscute pentru proprietatile purgative drastice (E. lathyris L. = buruiana de venin), ichtiotoxicitate ( E. helioscopia L. = alior, laptele cucului), agresivitate dermica si producerea de conjunctivite grave (E. cyparissias L., E. esula L. = laptele cainelui, buruiana de negi). Aceste specii produc accidente frecvente prin contact dermic, in special lucratorilor horticoli, care constau din eriteme dermice, inflamatii, vezicule, conjunctivite. La copii, intoxicatiile semnalate s-au manifestat prin inflamatii ale mucoasei bucale si gatului, vomismente, diaree, midriaza, delir, convulsii. Animalele care au consumat specii de Euphorbia au laptele toxic. Forme farmaceutice Latex proaspat pentru tamponarea locurilor bolnave (uz extern) de 3 - 4 ori pe zi, pana la necrozarea papilomului respectiv; infuzie 3 4 % din planta uscata, pentru uz intern, in medicina veterinara. Conservare Cultivare Mod de cultivare: - Prin seminte, rasadul se ia din rasadnita, se repica in ghiveci si se transplanteaza in locatia finala

- Prin butasi de tulpina care, in primavara, inainte de a fi plantati initial in ghivece, vor fi supusi unui tratament hidrotermic (introducerea bazei lor in apa la 20-30 grd C) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: EVONYMUS EUROPAEUS L. Denumire populara: Salba moale Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Voiniceriu, Caprifoi, Clocuta, Grujaca, Lemn câinesc, Lemnul câinelui, Parastasul popii, Pomita de sânger, Sânger, Voinicar Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Celastrales Familia: Celastaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust sau arbore inalt pana la 6 m; lujerii tineri si ramurile 4-muchiati, cu muchiile rotunjite; lastarii au o crestere viguroasa si formeaza 4 muchii aripate, provenite din suber; frunze opuse, alungit lanceolate sau ovat-eliptice, acuminate, pe margine crenat-serate, pe dos albastrui-verzi; flori hermafrodite, pe tipul 4, grupate cate 3-8 in axila frunzelor; infloreste in luna V; fruct capsula de culoare rosie-carmin sau roza, se deschide la maturitate prin 4 valve; seminte albicioase, inconjurate de un aril portocaliu. Ecologie si raspandire Specie mezofila, mezotrofa, frecventa din zona padurilor de stejar - etajul gorunului prin paduri, locuri cranguri, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate Produsul vegetal folosit Euonimus cortex. Compozitia chimica Scoarta arbustului contine glicozide cardiotonice: evatrozida (glucoarabinozida digitoxigenolului), evatromonozida (arabinozida digitoxigenolului),

evobiozida si evonomozida, alcaloizi (in special evonina) care sunt poliesteri ai acidului evonic (piridindicarboxilic) cu evonimolul (alcool sesquiterpenic polihidroxilat). S-a mai constatat prezenta triterpenelor (citrullol) si rezinelor care contin: atropurol, euonisterol, homoeuonisterol. Tesuturile aeriene ale plantelor contin: acid cerotic, acid malic, acid citric, acid euonic, acid tartric, tanin, fitosteroli si galactitol. Actiune terapeutica Cardiotonica de tip digitalic, coleretic-colagoga si laxativa, insecticida. Importanta Tinctoriala, tananta Utilizare Insuficienta cardiaca, pediculoza capilara. Alte utilizari: Medicina umana (populara): fructele folosite ca purgativ si vomitiv. Medicina veterinara (populara): frunze, fructe, scoarta folosite ca decoct in tratarea cainilor de raie. Vopsitorie: scoarta pentru vopsitul fibrelor in galben. Protectia mediului: folosita in padurile din campie pentru ameliorarea solului sau pentru realizarea gardurilor, perdelelor de protectie. Toxicitate La supradozare heterozidele cardiotonice opresc inima in sistola. Forme farmaceutice Interactiuni medicamentoase: Posibile la asocierea cu heterozide cardiotonice. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FAGOPYRUM ESCULENTUM (L.) Moench Denumire populara: Hrisca Sinonime stiintifice: F. sagittatum Gilib. Alte denumiri populare: Hirisca, Risca, Tatarca Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Polygonales Familia: Polygonaceae

Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala cu tulpina ramificata, la maturitate rosietica ce poate atinge inaltimi cuprinse intre 30-60 cm; frunzele cordat-sagitate, cu varful ascutit, au la baza petiolului o membrana (ochree) tubuloasa, scurta; florile hermafrodite, rosietice sau albe sunt grupate in raceme spiciforme dispuse in axila frunzelor si au cate 8 glande nectarifere la baza staminelor; inflorirea are loc in VII IX; fructele trimuchiate au fetele netede si muchiile intregi, ascutite. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta alimentara si melifera, originara din Asia centrala. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza organele aeriene ale acestei plante, Fagopyri herba, pentru continutul lor in flavone. Compozitia chimica Organele aeriene contin: 2-3 % flavone, pana la 58 % in varietatile ameliorate (rutozida, tetrametoxirutozida, quercetol liber); antocianozide, naftodiantrone (fagopirina asemanatoare structural cu hipericina). Fructele contin acizi grasi si amidon in cantitati destul de mari. Actiune terapeutica Scade permeabilitatea si creste rezistenta capilarelor (prin flavonoide). Importanta Melifera, alimentara Utilizare Materie prima pentru extractia industriala a rutozidei. Semintele se folosesc in alimentatie; la un consum indelungat se produce fotosensibilizarea datorata fagopirinei ( fenomen cunoscut sub numele de fagopirism). Organele aeriene se utilizeaza in vopsitorie deoarece contine o materie coloranta albastra. Toxicitate La un consum indelungat se produce fotosensibilizarea datorata fagopirinei (fenomen cunoscut sub numele de fagopirism). Precautii si reactii adverse Fotosensibilizarea (prin naftodiantrone).

Cultivare Hrisca este o planta care creste usor, care reuseste pe solurile nisipoase uscate, sarace,dar si pe soluri grele ori acide. Prefera climatul umed si rece, dar reuseste si in regiuni uscate, aride. Este adesea cultivata pentru semintele si frunzele sale edibile. O productie de seminte se produce in circa 100 zile de la semanat si una de frunze in 8 saptamani. Semintele se matureaza neregulat, pe parcursul catorva saptamani si care urmare sunt dificil de recoltat. Hrisca are o rezistenta slaba la temperaturi joase, dar este rezistenta la boli si daunatori. Se seamana in situ incepand de la mijlocul primaverii, pana la inceputul verii. Semintele germineaza de obicei in 5 zile. Semanatul mai timpuriu este efectuat in cazul obtinerii unei productii de seminte sau frunze, in timp ce semanatul mai tardiv se efectueaza in special pentru productie de frunze sau masa verde. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructe, recoltate mecanizat cu combina, iulieaugust Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FILIPENDULA ULMARIA (L.) Maxim. Denumire populara: Cretusca Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Aglica, Barba caprei, Bors, Caprifoaie, Pepenica, Racusor, Taula, Teisorl Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta erbacee, perena, de 50-200 cm inaltime, cu rizom orizontal, noduros; tulpina

este glabra, dreapta, simpla, roscata; frunzele bazale cu 35 foliole pereche; florile sunt albe-crem dispuse in inflorescenta de tip cima; inflorirea: iunieaugust; fructul este o polifolicula. Ecologie si raspandire Specie mezohigrofita-higrofita, mezotrofa; frecventa in etajul gorunului-etajul boreal, pajisti, zavoaie. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza Ulmariae flos Compozitia chimica Din plantele acestei specii a fost extras in anul 1838, acidul salicilic. Acesta se gaseste si sub forma de glicozizi asa cum este spiraeina sau esteri ca: metil salicilatul sau aldehida salicilica. In frunzele acestei specii au fost identificati urmatorii componenti: cumarine, rutina, hiperozid, filalbina, taninuri hidrolizabile (rugosin D), derivati ai safrolului (heliotropin = piperonal). Principalii componenti identificati in florile acestei plante sunt: - Glicozizii: salicozida si derivatii acidului salicilic: salicina, spiraeina, izosalicina, gaultherina, monotropina, metil-salicilat, etilsalicilat, aldehida salicilica, salicilat de metil. - Vitaminele: acid ascorbic, rutina. -Pigmentii (6 %): antocianidine, quercetina, quercetin-4'-glucozid (spireozid), quercetindipentozid, alti derivati ai quercetinei si kampferolului, rutina, hiperina si hiperozid. - Acizii: acid valerianic, acid citric, acid maleic. - Aminele: izoamilamina, izobutilamina, - Alte substante identificate in florile acestei plante sunt: taninurile, cumarinele si substantele minerale. Actiune terapeutica Antiseptica, analgezica, antiinflamatoare, diuretica si diaforetica. Importanta Medicinala Utilizare

Se utilizeaza pentru tratarea reumatismului, febrei si a durerilor, pentru prevenirea hiperaciditatii si pentru stimularea excretiei acidului uric. In diferite forme de reumatism (administrare interna, sub forma de infuzie, sau externa, sub forma de comprese); in stomatite, gingivite (sub forma de lotiuni bucale cu infuzie 5-10%); in cosmetica. Medicina, umana, populara - uz intern - partile aeriene ale plantei se folosesc pentru eruptii tegumentare, nevralgii, febra, reumatism; uz extern tratarea ranilor (decoct din radacina); Medicina veterinara - uz intern - tratarea afectiunilor renale. Toxicitate Supradozarea conduce la tulburari renale si digestive. Contraindicatii Alergie la salicilati. Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare conduce la tulburari renale si digestive. Contraindicatii: Alergie la salicilati. Precautii si reactii adverse: Dozare: Forme farmaceutice Infuzie, globule homeopate. Interactiuni medicamentoase: Posibile la asocierea cu alte antiinflamatoare nesteroidiene. Conservare Cultivare Planta necesita un sol umed bogat in humus si semi-umbrit. In cazul pozitiilor de plin soare cretusca reuseste doar daca solul se mentine umed pe parcursul intregului sezon de crestere. Ii displac solurile uscate sau acide, in schimb creste bine pe solurile argiloase, grele. Florile au un miros puternic, iar frunzele sunt aromatice, cu un miros foarte diferit de cel al florilor. Se seamana toamna in rasadnita rece sau primavara, germinarea avand loc cel mai bine la o temperatura de 10-13oC. Se repica la momentul potrivit

in vase individuale si plantarea afara se efectueaza vara, cand plantele sunt suficient de crescute. Daca nu, se tin in rasadnita rece peste iarna si se plantaza afara primavara tarziu. Divizarea tufelor poate fi efectuata toamna sau iarna. Fragmentele mari pot fi replantate direct in pozitiile permanente, iar fragmentele mici se trec in vase individuale si se cresc in rasadnita rece, pana la buna inradacinare. Plantarea afara se efectueaza in primavara. Mod de cultivare: Seminte semanate in spatii protejate, iar rasadul transplantat primavara in camp sau despartire de tufa Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Varfuri tulpinnale cu inflorescente-fara parti lignificate, cu cutit, foarfeca cu secera, in iunie-iulie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FOENICULUM VULGARE var. dulce (Miller)Thell. Denumire populara: Fenicul pentru samanta si tulpini Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae (Umbelliferae) Subfamilia: Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Este o specie legumicola perena de la care se utilizeaza in scop alimentar petiolii ingrosati si carnosi. Produse vegetale folosite Foeniculi vulgare var. dulcis fructus et aetheroleum Compozitia chimica Analiza tesuturilor edibile au evidentiat urmatoarea compozitie chimica: 88,0 % apa, 2,8 %

glucide, 2,7 % proteine, 0,3 % lipide, 3,7 mg ßcaroten. Glucidele sunt constituite din fructoza, glucoza, mici cantitati de zaharoza, pentoze, urme de glucuronide si 3,3 % fibre (celuloza si hemiceluloze).. Continutul in vitamine din 100 g tesut edibil a fost urmatorul: 52,0 mg acid ascorbic, 6,0 mg tocoferoli, 0,23 mg tiamina, 0,11 mg riboflavina, 0,30 mg nicotinamida, 0,25 mg acid pantotenic, 0,10 mg piridoxina si 0,10 mg acid folic. Culoarea caracteristica se datoreaza prezentei urmatorilor pigmenti: avicularina, kampferol, kampferol-3-arabinozid, kampferol-3-glucuronid, quercetina, quercetin-3-arabinozid si quercetin-3glucuronid. In 100 g tesut comestibil a fost determinat urmatorul continut de substante minerale: 430 mg potasiu, 100 mg calciu, 86 mg sodiu, 51 mg fosfor, 40 mg magneziu, 2,7 mg fier, 0,25 mg zinc si 0,06 mg cupru. Burzo s.a. (nepublicat) au determinat urmatorii componenti in substantele volatile extrtase din organele aeriene, prin hidrodistilare: 77,39 % anetol, 8,17 % a-felandren, 5,91 % a-pinen, 3,80 % metil cavicol, 1,53 % fencona, 1,20 % 3-caren, 0,55 % mircen, 0,43 % ß-cubeben si 0,41 % ß-pinen. Fructele contin: ulei volatil, hidroxicumarine (in urme): umbeliferona, scopoletina, ostenol, scopaina, furanocumarine (in urme): bergapten, psoralen, xantotoxol, columbianetol, piranocumarine, flavonozide. Fructele de Foeniculum vulgare ssp. vulgare contin 10,0 % dupa European Pharmacopoeia (2005) 1,0 a-pinen, 0,9 5,0 % limonen, 12,0 25,0 % fencona, max. 6,0 % estragol, max. 0,5 % cisanetol, 55,0 75,0 % trans-anetol, max. 2,0 % anisaldehida Importanta acestei plante legumicole consta in faptul ca are o valoare energetica scazuta: 104 kJ/ 100 g si un continut ridicat de vitamina C si provitamina A. Actiune terapeutica Uleiului volatil este stimulent al motilitatii gastro-intestinale; antispasmodic (la concentratii mari); stimulator al secretiei glandelor bronsice

(anetolul si fenchona in stadiu experimental). In vitro, herba are actiune antimicrobiana. Fructele au efect stimulator al motilitatii gastro-intestinale si antispasmodic (la concentratii mari). Extractul apos determina o crestere a motilitatii cililor tractului respirator. Importanta aromatica si condimentara Utilizare Tuse, bronsite, catar al tractului respirator superior; dispepsii moderate; meteorism; flatulenta; dureri spastice moderate. In medicina traditionala produsul vegetal se utilizeaza in cosmetica si pentru tratarea unor afectiuni oculare cum ar fi conjunctivita. Toxicitate Contraindicatii Sarcina; copii mici. Precautii si reactii adverse Reactii alergice (rare) si chiar sensibilizare incrucisata cu alte substante alergizante la persoanele atopice. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Solutii hidroalcoolice, preparate magistrale (pentru uleiul volatil) sau infuzie si preparate magistrale (pentru fructe). Interactiuni medicamentoase: Nesemnalate. Conservare Cultivare Mod de cultivare: Prin fructe semanate primavara timpuriu cu semanatoarea de paioase; 8-10 kg / ha; 62,5 cm intre randuri, 2,5-3,5 cm adancime, distanta intre plante pe rand: 35 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Herba, cand majoritatea fructelor sunt in faza de lapte-ceara, cu vindroverul - Fructe, cand 50% din fructe sunt coapte, cu combina in lan, sau in doua etape: taiere cu secera si treierare separata a masei vegetale uscate Fisa speciei Denumire

Denumire stiintifica: FOENICULUM VULGARE Miller Denumire populara: Molura Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae (Umbelliferae) Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta perena cu radacina pivotanta si cu tulpina puternic ramificata, de 1 2 m inaltime. Frunzele sunt mari, penat-sectate, alterne. Florile sunt galbene, grupate intr-o umbela-compusa. Fructele sunt dicariopse de culoare brun-verzuie, aromatice. Ecologie si raspandire Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza radacinile, frunzele proaspete si fructele care contin uleiuri volatile cu compusi aromatici fenilpropanici, iar in scop tinctorial se utilizeaza partea aeriana recoltata inainte de inflorire. Produsele vegetale folosite Foeniculi fructus et aetheroleum. Compozitia chimica Principalii componenti identificati in fructe sunt: glucidele (4 5 %), lipidele (12 28 %), proteinele (16 - 20 %), uleiurile volatile (3 6 %), substantele pectice si substantele minerale. Au mai fost identificate si urmatoarele substante: Fenoli: acid cafeic, acid benzoic, acid cinamic, acid ferulic, acid cumaric, p-cumaric, quinic, acid shikimic, acid siringic, acid cafeoil-chinic (cinarina). Furanocumarine: xantotoxina, imperatorina, bergapten, marmerina, marmezina, izopimpinelina. Fitosteroli: ß-sitosterol, stigmasterol, campesterol. Cumarine: esculetina, umbeliferona, scopoletina, columbianetina, ostenol, seselina.

Acizi grasi: acid petroselinic (7 16,8 %), palmitic (0,4 0,56 %), oleic, linoleic, arahic. Aminoacizi: alanina, arginina, acid aspartic, cistina, acid fumaric, acid glutamic, glicina, izoleucina, histidina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, trptofan, tirozina, valina. Vitamine: acid ascorbic, niacina, riboflavina, rutina, tiamina. tocoferol, .- tocoferol. Pigmenti: quercetina, izoquercetina, kampferol, kampferol-3-arabinozid, kampferol-3-glucuronid, mircen, ß-caroten. Acizi organici: acid citric, malic, acid clorogenic, acid fumaric, acid tartric. Alte substante identificate in fructele de fenicul sunt: fenilpropanoizi (estragol, apiol), derivati naftalenici (miristicina) si dihidroxicumarine (scoparona). Uleiul volatil extras din fructele de fenicul contine: 50- 90% E-anetol, insotit de estragol si de aldehida anisica, hidrocarburi monoterpenice ( mircen, cis- si trans-ß-ocimen, terpineol, limonen, p-cimen, a- si ß- pinen, a- tuien, afenchen, sabinen, D3-caren ), alcooli monoterpenici (linalol, terpinen-1-ol-4, ocimenol, fenchol), cetone (fenchona, camfora) si oxizi monoterpenici(1,8cineol), cumarine (umbeliferona, esculetozida), furanocumarine (psoralen, bergapten, imperatorina, xantotoxol) si piranocumarine (seselina). Constituentul caracteristic este (+)-fenchona al carui continut variaza intre 1-24% in functie de specie, rasa chimica si conditii pedoclimatice. Ea imprima gustul amar si camforat cand depaseste 20%. In functie de varietate, compozitia chimica a acestor uleiuri este diferita. Astfel, uleiul volatil provenit de la F. vulgare Mill var.vulgare (fenicul amar) este mai bogat in (+)-fenchona si a-pinen (contine 50-70% E-anetol, 3-20% estragol, 9-22% fenchona, a-pinen ), iar cel de la F.vulgare Mill. var.dulcis, in limonen (contine peste 80% Eanetol, 5-10% estragol sau metil-cavicol si mai putin de 2% fenchona, 18-29% limonen). Calitatea uleiurilor volatile este imprimata de continutul in E-anetol (61,6-78,3% la F. vulgare ssp.vulgare

var. vulgare; 84-90% la F.vulgare ssp. vulgare var. dulcis, 62-63% la F. vulgare ssp. piperitum). Izomerul cis (Z-anetol) se gaseste in procent mai mic (0,5%). Analiza frunzelor a permis sa se identifice prezenta urmatoarelor substente: lipide (0,4 4,6 %), proteine (2,8 28 %), acid cafeoil chinic (cinarina), acid glicolic, Pigmenti: kampferol, kampferol-3-arabinozid, kampferol-3-glucuronid, quercetin-3-arabinozid, quercetin-3-glucuronid, quercetin-3-l-arabinozid, avicularina, ß-caroten. Vitamine: acid ascorbic, niacina. Akgul si Bayrak (1988) au analizat compozitia uleiului volatil extras din frunzele de Foeniculum in care au identificat 13 componenti: (E)-anetol (29,70 %), a-pinen (25,58 %), a-fellandren (25,44 %), fencona (3,14 %), metil cavicol (3,11 %), p-cimen (1,87 %), limonen (1,72 %), ß-pinen (1,25 %), mircen (1,20 %), .-terpinen (1,14 %), camfen (0,53 %), p-metoxifenilacetona (0,23 %) si anetol (0,01 %). Analizele efectuate de aceiasi autori la uleiul volatil extras din tulpinile de Foeniculum, au permis identificarea a 14 componenti: (E)-anetol (37,07 %), a-pinen (14,12 %), a-fellandren (13,20 %), .-terpinen (10,16 %), p-cimen (8,18 %), fencona (4,75 %), metil cavicol 2,15 %), mircen (2,07 %), limonen (1,25 %), ß-pinen (1,13 %), camfen (0,23 %), (Z)-anetol (0,01 %), anisaldehida (0.01 %) si p-metoxifenilacetona (0,01 %). Analiza uleiului volatil din florile de Foeniculum a evidentiat existenta unor diferente mici fata de cel extras din tulpini. Compozitia uleiului volatil a fost urmatoarea: 61,08 % (E)-anetol, 11,27 % apinen, 6,92 % fencona, 5,97 % a-fellandren, 2,94 % metil cavicol, 2,21 % p-cimen, 1,93 % ßpinen, 1,39 % limonen, 1,16 % mircen, 0,95 % .terpinen, 0,65 % camfen, 0,28 % (Z)-anetol, 0,13 % anisaldehida si 0,01 % p-metoxifenilacetona. Actiune terapeutica Fructele au actiune stomahica, carminativa, galactagoga, diuretica, vermifuga, antibacteriana.

Uleiul volatil de fenicul (Foeniculi Aetheroleum) au actiune: carminativa, stomahica (tonicaperitiva), coleretic-colagoga, vermifuga, galactagoga, antispastica, analgezica, stupefianta minora, psihoactiva; bactericida si antiseptica in special la nivel renal; oestrogena, emenagoga, tonica si stimulenta (in doze mici); este cardiotonic si tonic respirator. Importanta Medicinala, melifera Utilizare Colici abdominale, flatulenta, hipogalactogeneza, parazitoze intestinale, hiposecretie lactica, litiaza renala. Uleiul volatil se utilizeaza pentru fabricarea pastelor de dinti, pentru prepararea bauturilor alcoolice, pentru produsele de patiserie si pentru condimentarea mancarurilor. Pastrat in conditii corespunzatoare, un timp mai indelungat, uleiul volatil de fenicul (Foeniculi Aetheroleum) sufera un proces de imbatranire (au loc oxidari si izomerizari ale diferitilor constituenti, rezultand artefacte, ca de exemplu feniculina ). Pigmentii hidrosolubili extrasi din aceasta planta sunt utilizati pentru colorarea tesaturilor in nuante de galben, galben brun, vernil galbui, kaki galbui, kaki si gri verzui. Pentru obtinerea culorii galbene, lana mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu se vopseste in extractul obtinut din plantele proaspete care au fost fierte si lasate 24 ore in extract. Lana mordata intr-o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu, vopsita in extractul obtinut din plantele proaspete care au fost fierte si lasate 24 ore, retratata cu sulfat de cupru se coloreaza in vernil-galbui. Lana mordata intr-o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu, vopsita in extractul obtinut din plantele proaspete care au fost fierte si lasate 24 ore, retratata cu sulfat feros se coloreaza in kaki (Chirila s.a., 1999). Toxicitate

In doze mari fructele de fenicul sunt toxice la nivel sistemului nevos cental (produc crize epileptiforme, halucinatii, somnolenta). Contraindicatii Sugari, copii si femei gravide. Forme farmaceutice Decoct, comprimate expectorante, solutii de uz intern. Interactiuni medicamentoase: Nesemnalate. Cultivare Planta prefera solurile fertile, mai ales cernoziomurile, cu apa freatica la o adancime de 2-2,5 m. Feniculul este o planta mai putin pretentioasa la caldura comparativ cu coriandrul si chimionul. Procesul de germinare incepe la temperaturi de 68oC Avand in vedere sensibilitatea la temperaturile scazute in cursul iernilor aspre, planta se cultiva in zonele de risc, numai ca planta anuala. Este o planta rezistenta la seceta, iar in anii secetosi creste continutul de compusi volatili din seminte. La noi in tara asigura productii ridicate in campia de sud si sud-est, precum si in campia de vest. Se seamana primavara de vreme (folosind semanatoarea universala adaptata pentru seminte mici), sau chiar toamna tirziu. In cazul regiunilor cu ierni mai blande, feniculul se poate semana si vara, in iulie-august, asa incat pana la intrarea in iarna plantele sa se dezvolte bine. Se practica o distanta intre randuri de 62,5 cm, adancimea de semanat 2,5-4 cm, iar cantitatea de samanta folosita pentru un hectar este de 8-10 kg. In timpul vegetatiei se aplica prasile si pliviri pe rand, iar daca cultura este prea densa se lasa 2-3 plante la buchet, cu o distanta intre buchete de 30-35 cm. La nevoie se aplica erbicidarea pentru combaterea buruienilor. In regiunile cu ierni aspre peste iarna cultura se acopera cu paie, iar primavara de vreme se strang materialele respective, se grapeaza de-a curmezisul randurilor si se aplica prasilele si

plivirile necesare. Primavara de vreme se pot aplica si ingrasaminte minerale. Recoltarea se incepe cand cea mai mare parte din umbele sunt maturate, folosind combina obisnuita. Daca se utilizeaza plantele intregi, se aplica recoltarea cu combina folosita pentru recoltarea porumbului siloz. Productia obtinuta este de 12-20 q fructe la hectar. Recoltare Valorificare FOENICULI FRUCTUS FRUCT DE FENICUL 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FRAGARIA x ANANNASSA (Weston) Decne. et Naudin Denumire populara: Capsuni Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee, perena de 5-20 cm inaltime, cu rizom cilindric; tulpina este scapiforma, la baza cu o rozeta de frunze din axila carora pornesc stoloni aerieni, lungi, care se inradacineaza la noduri; frunzele sunt trifoliolate; florile sunt mari, albe; inflorirea: mai-iunie; fructul este o poliachena rosie. Ecologie si raspandire Specie cultivata Organe utilizate Produsul vegetal folosit pentru tratamente Fragariae folium, iar pentru consum alimentar Fragariae fructus. Compozitia chimica Capsunile au un continut relativ scazut de proteine (0,82%), lipide (0,40 %), tanin (0,22 %), lignine (0,81 %) si glucide (7,48 %), din care 2,00 %

glucoza, 2,13 % fructoza si 1,11 % zaharoza. Au mai fost detrminate urmatoarele glucide: pectine (0,81 %), pentozani (0,91 %), celuloza (0,33 %), sorbitol (32 mg/ 100 g) si xilitol (28 mg/ 100 g). Aciditatea totala a fructelor a fost de1,09 % acid citric, fiind determinata de prezenta urmatorilor acizi: acid malic (0,14 %), acid citric (0,87 %), acid oxalic (15,80 mg/ 100 g), acid clorogenic (3,10 mg/ 100 g), acid p-cumaric (1,50 mg/ 100 g) si cantitati mici de acid quinic si acid galic (Souci s.a., 1981). Continutul fructelor in steroli a fost scazut: 10 mg/ 100 g ß-sitosterol si urme de stigmasterol. In 100 g tesut edibil a fost determinat urmatorul continut de vitamine: 64 mg acid ascorbic, 0,51 mg nicotinamida, 0,30 mg acid pantotenic, 0,22 mg tocoferol, 0,06 mg piridoxina, 0,05 mg riboflavina, 0,03 mg tiamina 0,02 mg acid folic si 0,01 mg filochinona. Continutul in substante minerale din aceste fructe variaza intre 0,30 si 0,74 %. In 100 g tesut s-au detrminat urmatoarele cantitati de elemente minerale: 147 mg potasiu, 29 mg fosfor, 26 mg calciu, 15 mg magneziu, 14 mg clor, 2,50 mg sodiu, 0,96 mg fier, 0,12 mg zinc, 0,12 mg cupru si 0,09 mg bor. Capsunii au fructele colorate in rosu datorita prezentei pelargonidin 3-glucozizilor si a unor cantitati mai mici de cianidin 3-glucozizi. Cercetarile efectuate de Given si colab. (1988) la capsuni, au evidentiat ca pe parcursul perioadei de crestere si maturare a fructelor continutul in antociani creste pana la 400 nmol/g substanta proaspata. Compozitia chimica a frunzelor este urmatoarea: taninuri elagice (pediculagina, agrimoniina), flavonoide, proantociani, acid ascorbic si ulei volatil. Valoarea energetica a capsunilor este relativ scazuta (154 kJ/ 100 g fruct), dar sunt importanti in alimentasie pentru continutul lor in acid ascorbic, pentru aciditatea ridicata si pentru continutul lor in glucide solubile si substante minerale. Actiune terapeutica Extractele obtinute din frunze au actiune astringenta (prin tanin). Importanta

Utilizare Alimentatie - fructele se consuma in stare proaspata sau se folosesc pentru prepararea jeleurilor, gemului, siropului, etc.; Medicina, umana, populara - uz intern - frunzele sub forma de infuzie se foloseau pentru boli de rinichi; Cosmetica - se fac masti si creme pentru catifelarea tenului; Apicultura - specie melifera. Alte utilizari: Pareze intestinale, afectiuni hepatice, litiaza renala, anemie, febra etc. Toxicitate Supradozarea conduce la tulburari renale si digestive. Contraindicatii Persoane alergice la fragi. Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare conduce la tulburari renale si digestive. Contraindicatii: Persoane alergice la fragi. Precautii si reactii adverse: Dozare: Forme farmaceutice Infuzie. Interactiuni medicamentoase: Nesemnalate. Conservare Cultivare Planta prefera solul fertil, bine drenat, cu capacitate de mentiere a umiditatii si cu o pozitie insorita. Tolereaza semiumbra, dar productia de fructe va fi redusa cand plantele se cresc in astfel de conditii. Este adecvat mulciul de frunze de pin si molid. Se cultiva in zonele cu climat temperat pentru fructele sale edibile. Multe varietati de capsun sunt sensibile la durata de iluminare zilnica si infloresc numai in anumite perioade ale anului. Alte cultivaruri au fost selectionate pentru a nu fi senzitive la lungimea zilei si pot produce fructe in cea mai mare parte a verii. Aceste cultivaruri in mod

normal sunt denumite ca remontante. Plantele sunt sensibile la ingheturile tarzii in perioada infloririi. Sunt plante foarte sensibile la bolile provocate de virusuri, care de obicei se raspandesc prin intermediul afidelor. Plantele tind sa degenereze dupa cativa ani si trebuie sa fie inlocuie. Samanta este un mijloc sigur de propagare. Este potrivita ca planta asociata pentru fasole, spanac, salata. Se seamana in sera primavara devreme. Germinarea are loc in circa 4 saptamani. Plantulele cresc foarte incet la inceput, dar apoi cresterea este rapida. Se repica in vase individuale si plantarea afara se efectueaza pe parcursul verii. Divizarea efectuata in iulie/august permite ca plantle sa devina stabilizate pentru urmatorul an de productie. Ele pot fi de asemenea supuse manipularii in primavara urmatoare, daca nu este necesara productie de fructe in primul or an. Portiunile pot fi plantate afara in pozitiile permanente. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FRAGARIA VESCA L. Denumire populara: Fragi de padure Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Fraguta salbatica, Pomita, Varagute, Afrange, Buruiana de fragi Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee, perena cu rizom scurt; tulpina este scapiforma, la baza cu o rozeta de frunze din axila carora pornesc stoloni aerieni, lungi; frunzele sunt trifoliolate; florile sunt albe; inflorirea: mai-iunie; fructul este o poliachena rosie. Ecologie si raspandire Specie mezofita, mezoterma; frecventa in zona padurilor de stejar-etajul boreal, pajisti, raristi de padure.

Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Fructele contin: glucide, mucilagii, pectine, acid citric, acid malic, acid salicilic. Substantele volatile contin in principal: acid (S)-2-metilbutanoic, benzil alcohol, 2,5-dimetil4-hidroxi-2H-furan-3-ona, acid benzoic si acid Ecinnamic. Actiune terapeutica Extractele din frunze si radacini au actiune diuretica si astringenta. Extractele apoase din radacini au actiune vermifuga. Importanta Medicinala, melifera, alimentara Utilizare Se folosesc pentru tratarea constipatiilor si hemoroizilor. Fructele au proprietati diuretice si fac parte din dieta recomandata in caz de tuberculoza, artrita, guta si reumatism. Alimentatie - fructele se consuma in stare proaspata sau se folosesc pentru prepararea jeleurilor, gemului, siropului, etc.; Medicina, umana, populara - uz intern - frunzele sub forma de infuzie se foloseau pentru boli de rinichi, cistite, enterite, reumatism; Apicultura - specie melifera. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Foliolele frunzelor, iunie- septembrie. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FRANGULA ALNUS Miller Denumire populara: Crusin Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rhamnales Familia: Rhamnaceae Compozitia chimica Planta contine: catechine, galotanin si alcaloizi: franganin, frangufolin ti frangulanin B. Antrachinone: aloe-emodin, aloin, dezoxibarbaloin si glucozizi antrachinonici: emodin-glucozid, glucofrangulin A, glucofrangulin B Glicozizi: amigdalina, frangularozid, frangulin A, frangulin B si glucozizi: helicin.

Scoarta contine: tanin, antrachinone (3,0 7,0 %): barbaloin si physcion, alcaloizi: armepavin, chrizofanol, emodin si heterodiantrone: palmidin C. Actiune terapeutica Depurativa, laxativa, toxica, purgativa si tonica. Importanta Medicinala, melifera, toxica, tinctoriala Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Scoarta recoltata de pe ramuri de 2-4 ani, in martie-aprilie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FRAXINUS EXCELSIOR L. Denumire populara: Frasin Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Fracsân, Frapsin, Frasen, Iasig, Iesic Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Oleales Familia: Oleaceae Caractere morfologice Arbore; tulpina ajunge la 40 m inaltime, cu muguri negriciosi; frunze imparipenat compuse, cu foliole ovat-lanceolate pana la oblong-lanceolate, serate, dintii inconvoiati spre varf; flori fara corola dispuse in panicule; inflorirea: mai; fructul samara, cenusiu-galbuie. Ecologie si raspandire Specie mezofita-mezohigrofita; frecventa in zona de padurilor de stejar-etajul fagului, paduri, lunci, zavoaie. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza foliolele, Fraxini folium, recoltate in lunile mai iunie. Compozitia chimica Foliolele contin cumarine dintre care a fost identificata fraxozida (8- O- glucozil fraxetolul), fraxetol si izofraxetol S-a mai detrminat prezenta urmatoarelor substente: flavonozide (rutozida), 1% triterpene pentaciclice (acid ursolic), iridoide (excelsiozida), manitol, inozitol, taninuri, acizi organici (malic, a- aminiadipic), ulei volatil, gome. Actiune terapeutica

Diuretica (cu cresterea eliminarii acidului uric), diaforetica, laxativa, analgezica, antiinflamatoare. Importanta Medicinala, melifera, tinctoriala, tananta, producatoare de lemn Utilizare Guta, artrita, artroze, reumatism. Industrie - lemnul este folosit la fabricarea furnirului pentru mobila, in constructia avioanelor, vagoanelor de cale ferata, schiurilor etc. ; Medicina umana, populara - uz intern - frunzele si florile au actiune diuretica, laxativa, antireumatismala etc.; - uz extern - tratarea eczemelor, acneei, plagilor; Medicina veterinara - uz intern - tratarea afectiunilor renale, cistitelor si ca purgativ; uz extern - tratarea plagilor; Apicultura - specie melifera. Forme farmaceutice Infuzie si pulbere laxativ- purgativa. Cultivare Plantele reusesc chiar in pozitii foarte expuse si necesita un sol bogat, cu un pH situat la valori de 4,5, dar prefera valori situate peste 5,5. Tolereaza pentru anumite perioade solurile inundate si ii displace uscaciunea la nivelul sistemului radicular, mai ales primavara tarziu. Nu suporta umbra, asa incat plantele tinere nu se dezvolta corespunzator in astfel de conditii si adesea mor. In perioada de dormanta plantele sunt foarte rezistente la frig, in schimb cresterile tinere primavara, chiar pe plante mature sunt sensibile la actiunea temperaturilor joase. Este un arbore care creste rapid. Semintele este de preferat a se recolta verzi, imediat ce sunt complet dezvoltate, dar inainte de a se deshidrata complet pe arbore. Se seamana imediat in raadnita rece. De regula germineaza in primavara. Semintele pastrate necesita o perioada de statificare si se seamana cit de repede posibil in rasadnita rece. Circa 5% din semintele pastrate germineaza in primul an, iar restul in cel de-al doilea an. Se procedeaza la repicat in vase

individuale care se tin in rasadnita rece pentru prima iarna. Plantarea afara in pozitia definitiva sau intr-o pepiniera se efectueaza primavara tarziu sau vara devreme in anul urmator. Daca se dispune de suficiente seminte este posibil semanatul direct afara intr-un pat nutritiv, de preferat toamna. Se cresc in aceste conditii pentru doi ani inainte de transplantare, fie in pozitia permanenta, fie intr-o pepiniera. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Flori, in aprilie-mai - Foliole, prin strunjire, in mai-iunie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FRAXINUS ORNUS L. Denumire populara: Mojdrean Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Oleales Familia: Oleaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore; tulpina ajunge la 10 (15) m inaltime, cu muguri cenusii; frunze imparipenat compuse, cu foliole eliptice, ovate sau ovat-lanceolate, pe margini serate sau crenat-serate, pe fata glabre, iar pe fata inferioara, pe nervura principala ruginiu paroase; flori albe; inflorirea: apriliemai; fructul samara bruna. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, subtermofita; sporadica in zona de silvo-stepa-etajul fagului, raristi si margini de padure, mai ales pe substraturi pietroase, calcaroase. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Scoarta acestei specii contine: cumarine: esculina, esculetina, fraxina si fraxetina. Actiune terapeutica

Laxativa, purgativa si tonica. Importanta Melifera, producatoare de lemn Utilizare Industrie - lemnul este folosit la fabricarea cepurilor de butoaie, la rotarie etc. ; Medicina umana, populara - uz intern - seva obtinuta prin crestarea scoartei se foloseste pentru combaterea tusei Apicultura - specie melifera. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: FUMARIA OFFICINALIS L. Denumire populara: Fumarita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Corcodan, Curcodana, Fierea pamântului, Fumarica, Fumul pamântului, Gusa porumbului, Iarba de curca, Iarba fumului, Sactere, Saftarea, Safterea, Saftâra, Salfarea, Saftina, Saftire, Sefterea Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Sub..ncreng Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Papaverales Familia: Fumariaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee anuala; tulpina inalta pana la 50 cm, ramificata, slab brazdata; frunze petiolate, dublu penate cu segmente liniar lanceolate; inflorescenta racem simplu, alcatuita din flori zigomorfe, cu petalele externe rotunjite la varf, roze cu varf purpuriu; inflorire in maiseptembrie; fruct monoseminal, indehiscent, globulos, cu varful slab emarginat. Ecologie si raspandire Specie euriterma, mezoxerofila, intalnita sporadic din zona padurilor de stejar pana in subetajul gorunului in locuri ruderale, pe langa drumuri, in culturi. Organe utilizate Se utilizeaza partea aeriana inflorita a plantei, Fumariae herba, care contine 0,5 1,0 % alcaloizi. Compozitia chimica

Organele aeriene contin: acizi organici (malic, citric, succinic si fumaric), acizi fenolici (acid clorogenic si cafeic), rezine, mucilagii si substante flavonoide (glicozizi ai quercetolului si rutinozida). Alcaloidul principal este protopina. Aceasta este insotita de criptopina si de alte tipuri de alcaloizi: spirobenziltetrahidroizochinoline (fumaricina, fumarilina), indenobenzazepine (fumaritrina, fumarofina), protoberberine (sculerina, stilopina, canadina, dicentrina), benzofenantridine (cheleritrina si sanguinarina), ftalidizochinoline (a -, ß hidrastina), secoftalidizochinoline (fumaridina). Herba mai contine 0,5 % flavonozide (rutozida), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid cafeoilmalic), acizi organici (fumaric, citric, malic, succinic), substante amare, rezine, mucilagii. Actiune terapeutica Amficoleretica (reglator al fluxului biliar), antispastica in special la nivelul sfincterului Oddi si tractului gastrointestinal (datorita fitocomplexului). Protopina imprima actiune antispastica, anticolinergica, antiaritmica, antibacteriana si creste legarea acidului gamma aminobutiric (GABA) de receptorii sai centrali . Importanta Medicinala Utilizare Dischinezii biliare, disconfort gastrointestinal. In medicina traditionala se foloseste in afectiuni digestive (colecistite, cand acizii polifenolcarboxilici intervin prin efecte colagoge si coleretice, iar protopina prin efect antispastic), locomotorii (reumatism, artrite probabil datorita detoxifierii sangelui prin efect coleretic-colagog si restabilirea tranzitului normal), boli metabolice (ateroscloroza prin efect hipocolesterolemiant consecutiv celui coleretic, cresterea secretiei biliare efectuanduse

pe baza scoaterii colesterolului circulant si transformarea lui in acizi biliari; hiperglicemii efectul hipoglicemiant s-ar putea datora mucilagiilor care reduc absorbtia glucozei, iar rutozida ar putea prevenii angiopatiile diabetice), boli de piele (inlatura pruritul indus de hiperbilirubinemie si de toxinele digestive), infectii urinare (cistite prin efect antibacterian). Alte utilizari: Medicina umana (populara): planta folosita in boli de piele, de stomac si de splina; cu decoctul plantei se trata gingivita sau se bea pentru curatirea sangelui. Homeopatie: Eczeme asociate unor boli hepatice. Toxicitate Contraindicatii Nesemnalate. Precautii si reactii adverse Nu se cunosc efecte secundare sau toxice, la doze terapeutice. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie 3%, suc obtinut prin presare pentru uz intern. Conservare Cultivare Planta prefera un sol usor bine drenat, cu pozitie insorita. Este o buruiana comuna in unele gradini si se autoinsamanteaza usor. Florile sunt rareori vizitate de insecte, dar sunt autofertile. Se seamana primavara in situ, dar in mod normal nu este necesar acest lucru deoarece plantele se autoinsamanteaza liber. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, la inflorire (mai-septembrie) prin taiere sau smulgere Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GALANTHUS NIVALIS L. Denumire populara: Ghiocel Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina

Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Amaryllidaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta anuala, erbacee, cu radacina pivotanta, tulpina de 20-30 cm, ramificata, glauca, subtire, frunze petiolate, bipenate. Florile sunt zigomorfe, mici, roze cu varful purpuriu, pintenate. Fructul este monosperm, indehiscent, usor emarginat la varf, iar bracteea are jumatate din lungimea pedicelului fructifer. Ecologie si raspandire Organe utilizate Se utilizeaza organele subterane ale acestei plante, Nivalis bulbus, pentru alcaloizii pe care ii contin. Compozitia chimica Bulbii acestei specii contin: 0,2 1,6% alcaloizi (galantamina, hipeastrina, licorina, tazetina, narciclasina, narwedina, pretazetina in bulbi, hemantamina, nivalidina in flori) si lectine. Spectrul alcaloidic este dependent de conditiile pedoclimatice si de chemovarietate. Actiune terapeutica Anticolinesterazica (parasimpatomimetica indirecta), analgezica (datorita galantaminei), antivirala, citostatica, analeptica (pe centrul respirator), proprietati inotrop pozitive si cronotrop negative (imprimate de licorina). Importanta Melifera Utilizare Materie prima pentru extractia galantaminei (produsul vegetal proaspat). Galantamina bromhidrica se intrebuinteaza in: miastenia gravis, miopatii, polineuropatii (nevrite, mielite, hemiplagii, maladia Alzheimer), tromboze sau embolii trombotice, intoxicatii cu substante inhibitoare ale colinesterazei (derivati organofosforici, alcaloizi tropanici), atonii post-interventii chirurgicale (gastrice, intestinale, biliare) prin administrare de curarizante.

Toxicitate Galantamina inhiba competitiv colinesteraza. Ingestia orala conduce la simptome asemanatoare intoxicatiei cu fizostigmina (sialoree, diaree, colici, voma). N-au fost semnalate cazuri letale. Contraindicatii Nesemnalate la doze terapeutice. Precautii si reactii adverse Dozare Supradozare Forme farmaceutice Solutie injectabila. Interactiuni medicamentoase: posibile cu alte parasimpatomimetice. Conservare Cultivare Planta pefera un sol umed, creste bine in teren inierbat sau printre arbusti. Prefera pozitiile umbrite. Bulbii in stare dorminda sunt rezistenti si suporta temperaturi de cel putin -5oC. Plantarea bulbilor se face la o adancime de 5-7 cm, cat de devreme oosibil primavara. Este placuta de albine, asigurand sursa primara de polen si nectar. Se seamana imediat ce semintele s-au maturat, in rasadnita calda. Germinarea are loc de obicei in primavara. Plantele se cresc in acelasi vas in rasadnita rece pentru primii doi ani, asiguranduse un ingrasamant lichid, pentru a se evita deficientele de nutritie. Bulbii mici, in numar de 3 bulbi pe vas se planteaza in vase la inceputul verii, cand plantele au inca frunze si se afla in anul al doilea de crestere. Se cresc in rasadnita rece un alt an, inainte de plantare in pozitia permanenta la sfarsitul primaverii, cand sunt inca an crestere. In cazul inmultirii prin seminte trec circa 4 ani pana la inflorire. Divizarea se recomanda a se efectua imediat ce plantele si-au incheiat inflorirea (si au inca frunze verzi), desi se poate face si la sfarsitul verii, sau toamna timpuriu, cand plantele sunt in stare dominda. Fisa speciei Denumire

Denumire stiintifica: GALEGA OFFICINALIS L. Denumire populara: Ciumarea Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bican de padure, Bobitel, Ciumar, Iarba ciumei, Scrântitoare, Unghia gainii Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; tulpina dreapta, fistuloasa, de 40120 cm; frunzele imparipenat compuse, cu 11-17 foliole lanceolate sau liniar lanceolate, cu varf obtuz; flori palid liliachii sau albe, dispuse in racem; inflorirea: iulie-august; fructul pastaie de 2-3 cm lungime, slab gatuita intre seminte, de culoare rosie bruna, seminte, alungite, turtite, brune. Ecologie si raspandire Specie mezotrofa, higrofita; frecventa in zona padurilor de stejar-etajul fagului, pajisti umede, zavoaie, malul apelor. Organe utlizate: Compzitia chimica: Tulpinile contin: steroli (daucosterol), ureide (alantoina), derivati cumarinici (medicagol), pigmenti flavonoidici (quercetina, rutina, kampferol) si alcaloizi (4-hidroxigalegina, deoxivascina, deoxivascinona, galegina, hidroxigalegina, vascina si vascinona). Florile contin saponine, taninuri si pigmenti flavonoidici (quercitrina). Semintele sunt bogate in alcaloizi: 4hidroxigalegina, deoxivascina, deoxivascinona, galegina, vascina si vascinona, alaturi de care se gasesc glucozizi (galuteolin). Actiune terapeutica: Extractele din frunze si flori au actiune diuretica si hipoglicemianta. Alcaloidul galegina, reduce continutul de glucide din sange. Utilizare:

Se utilizeaza pentru stimularea lactatiei, tratarea diabetului si a constipatiilor cronice. Medicina, umana, populara - uz intern: frunzele au efect antispastic, antiasmatic, semintele au proprietati antiinflamatoare, antidiareice. Toxicitate: Se recomanda luarea de precautii pentru a evita efectele toxice. Contraindicatii: Precautii si reactii adverse: Dozare: Supradozare: Forme farmaceutice: Conservare: Cultivare: Valorificare: Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Actiune terapeutica Extractele din frunze si flori au actiune diuretica si hipoglicemianta. Alcaloidul galegina, reduce continutul de glucide din sange. Importanta Toxica, medicinala Utilizare Se utilizeaza pentru stimularea lactatiei, tratarea diabetului si a constipatiilor cronice. Medicina, umana, populara - uz intern: frunzele au efect antispastic, antiasmatic, semintele au proprietati antiinflamatoare, antidiareice. Toxicitate Se recomanda luarea de precautii pentru a evita efectele toxice. Cultivare Mod de cultivare: - Prin seminte direct in camp primavara tarziu - Rasad transplantat primavara sau toamna, - Despartire de tufa primavara sau toamna Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, la momentul infloritului iunie-august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GALIUM MOLLUGO L. Denumire populara: Sanzaiene albe Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Dragaica, Peteala reginei, Sinzanie, Sântiene albe Incadrare taxonomica

Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Rubiales Familia: Rubiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, cu rizom subtire; tulpina tetramuchiata de 25-100cm inaltime; frunzele ingust lanceolate pana la oblanceolate, de 2-7mm latime, dispuse in verticil; flori albe, mici, grupate in panicule dense; inflorirea iunie-septembrie; fruct dicariopsa rugoasa. Ecologie si raspandire Specie mezofita-xeromezofita, euritrofa; frecventa in zona de stepa-etajul gorunului, pajisti, tufarisuri, margini de paduri. Detalii... Organe utilizate Organele aeriene sunt utilizate in scop medicinal Galii herba, iar rizomii, radacinile proaspete si uneori organele aeriene sunt utilizate si in scop tinctorial. Compozitia chimica Organele aeriene contin urmatoarele substante: iridoide (asperulozida, monotropeozida, palustrozida), taninuri, cumarine, acizi polifenolcarboxilici (acid clorogenic), acizi organici (citric), enzime, substante minerale (in ambele specii). Flavonozide se gasesc numai in G. verum L. (7glucozidele quercetolului si luteolului, rutozida, izoquercetrina). Actiune terapeutica Sedativa, antispastica, diuretica, depurativa, laxativa, afrodisiaca. Importanta alimentara, medicinala, tinctoriala Utilizare Hidropizie, cistite, guta, reumatism, tulburari minore ale somnului, impotenta. Rizomii proaspeti sunt utilizati pentru extractia pigmentilor in care se vopseste lina mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu, dupa care se face

retratarea cu aceeasi substanta. Astfel se obtine culoarea roz. Culoarea bej-roz se obtine cu acelasi extract, daca mordarea se face cu bicromat de potasiu si retratarea cu sulfat de aluminiu si fier. Culoarea bej-deschis se obtine cu acelasi extract, daca mordarea s-a facut cu bicromat de potasiu si retratarea cu sulfat de cupru. Culoarea galben verzui se realizeaza daca extractul utilizat pentru vopsire se obtine din planta intreaga, iar mordarea s-a facut in solutie de bicromat de potasiu. Medicina umana, populara - uz intern:- partea aeriana a plantei are actiune diuretica, antireumatica, antispastica, etc. Toxicitate Nesemnalata Contraindicatii Nesemnalate Precautii si reactii adverse Nesemnalate Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie 5 -10%, suc proaspat, tinctura. Interactiuni medicamentoase Necunoscute Conservare Cultivare Planta prefera pamantul de frunze si conditii de umbra. Tolereaza solurile uscate, dar frunzele devin usor arse cand se cresc in plin soare. Nu suporta climatul cald. Se seamana in situ imediat ce semintele s-au maturat, la sfarst de vara. Semintele pot fi semanate de asemenea primavara si grmineaza foarte greu. Planta in mod real nu necesita ajutor, caci se poate autorepoduce. Daca plantele sunt bine aprovizionate cu apa se poate proceda la divizare primavara sau pe parcursul sezonului de crestere. Fragmentele mari pot fi replantate direct in pozitiile permanente, iar fragmentele mai mici se trec

in vase individuale si se tin in rasadnita rece, pana la o buna inradacinare. Plantarea afara se efectueaza primavara. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu coasa in perioada infloritului (maiaugust) Valorificare GALII HERBA - IARBA DE SANZIENE SUPLIMENT ALIMENTAR 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GALIUM ODORATUM (L.) Scop. Denumire populara: Vinarita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Asprisoara, Aviruta, Buruiana muscului, Buruiana de perit negru, Cucuruz de padure, Dumbravnic, Floarea padurii, Sânjuane de padure, Tamâioasa, Vinarie Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Rubiales Familia: Rubiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, cu tulpina tetramuchiata, dreapta; frunzele lanceolat-eliptice, cate 6-9 dispuse in verticil; flori albe, mici grupate in cime laxe; inflorirea aprilie-iunie; fruct dicariopsa, acoperita cu tepi recurbati la varf. Ecologie si raspandire Specie sciadofila, mezotrofa-mezofita; frecventa in zona padurilor de stejar-etajul fagului, paduri, zavoaie. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza in scop medicinal organele aeriene ale acestei specii Galii herba, care contin cumarine si compusi iridoizi . Compozitia chimica Organele aeriene contin: acid tanic, tanin, acid malic, acid citric, acid nicotinic, amida acidului nicotinic, derivati antracenici si derivati naftalenici.

Plantele acestei specii contin glucozizi iridoizi, asa cum este asperulozida (0,043 %), scandozida si monotropeina (C16H22O11). Printre componentii activi mai pot fi mentionate: cumarinele: melilotozida in planta proaspata (0,l7 1,3 %) si glicozidele cumarinelor. Mathe s.a. (1984) au urmarit variatia continutului de asperulozid din specia Galium verum, substanta ce are un efect usor laxativ. Cel mai mare continut a fost determinat in faza de dezvoltare completa a florilor cand acestea contin cea mai mare cantitate de glicozizi monoterpenici de tip iridoid. Actiune terapeutica Sedativa, antiinflamatoare, antiedematoasa, antispastica. Importanta Utilizare Stari neurotonice, tulburari digestive si menstruale. Frunzele si semintele sunt comestibile, pigmentii galbeni din tulpinile florifere se utilizeaza ca si colorati alimentari iar din radacini se poate extrage un pigment rosu Industrie - planta se foloseste la aromatizarea tutunului, unor vinuri, branzeturi; Medicina umana, populara - uz intern: partea aeriana a plantei se foloseste in combaterea insomniilor, ca sedativ si antiseptic. Precautii si reactii adverse Dureri de cap, tulburari hepatice. Comisia E, in Germania, nu a autorizat utilizarea acestui produs vegetal Cultivare Planta prefera pamantul de frunze si conditii de umbra. Tolereaza solurile uscate, dar frunzele devin usor arse cand se cresc in plin soare. Nu suporta climatul cald. Prefera un sol calcaros umed. Ii displac solurile foarte acide. Tolereaza un pH cuprins intre 4,3-8,3. Este o specie foarte toleranta la poluarea atmosferica si creste bine in orase. Este foarte rezistenta la temperaturi joase, de pana la circa -25oC. Este ocazional cultivata in gradini pentru scopuri medicinale si alte utilizari. Este totodata o planta ornamentala, dar se raspandeste rapid si poate deveni invaziva.

Se seamana in situ imediat ce semintele s-au maturat, la sfarsitul verii. De asemenea, se poate face semanatul primavara, dar germineaza foarte greu. Frunzele de pe sol si umbra arborilor pot favoriza rata germinarii. Dvizarea tufelor se poate efectua primavara. De asemenea, se poate practica divizarea pe parcursul sezonului de crestere, daca fragmentele divizate se mentin umede pana cand are loc stabilizarea. Fragmentele mari se pot replana direct la locul definitiv, iar cele mai mici se trec in vase individuale si plantele se cresc in rasadnita rece pana la momentul unei bune inradacinari. Plantarea afara se realizeaza primavara. Se pot pregati si butasi de lemn nematurat, dupa inflorire, in rasadnita. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GENISTA GERMANICA L. Denumire populara: Drobita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae Subfamilia: Compozitia chimica Frunzele contin genisteina. Actiune terapeutica Genisteina din aceasta specie are activitate antibacteriala, antimitotica, antioxidanta, cardioprotectiva. Importanta Medicinala Utilizare Se foloseste pentru tratarea negilor Cultivare Planta creste usor intr-un sol usor bine drenat, cu o pozitie insorita. Prefera mai degraba un sol uscat, tolerand solurile sarace si nisipoase. Reuseste pe soluri acide sau bazice. Planta tolereaza foarte bine fricul, rezista pana la temperaturi de

-35oC. Nu suporta deranjamente la nivelul sitemului radicular si trebuie transplantata numai in perioada de tinerete. Uneori se cultiva pentru obtinerea vopselei si in acest caz este tratata ca planta bianuala, antreaga planta fiind recoltata in cel de-al doilea an. Drobita nu necesita taieri, dar acestea pot fi aplicate dupa incheierea infloririi cu scopul mentinerii formei plantei. Realizeaza relatii de simbioza cu anumite bacterii din sol si contribuie la fixarea biologica a azotului molecular. Semanatul se recomanda a se efectua toamna in rasadnita rece, dupa parcurgerea unei perioade de stratificare la rece. Se recomanda pre-umecatarea pentru 24 ore in apa calda si semanatul in februarie, in rasadnita rece. La momentul potrivit se repica in vase individuale si plantarea afara se efectueaza in cursul verii. Butasii de lemn semimaturat, cu dimensiuni de 5-10 cm se pot pregati in iulie-august in rasadnita. Inradacinarea are loc in primavara. Butasii de lemn matur, cu o lungime de 5-10 cm se pregatesc in rasadnita in septembrie-octombrie. Plantarea afara se face toamna. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GENISTA TINCTORIA L. Denumire populara: Drobita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bobitel, Braba, Brobiuta, Dinitra, Drebsoi, Drebusor, Droh, Drobisor, Drobita, Drobita boiangiilor, Drobsor, Drobusor, Drog, Droghita, Flori galbene, Genistra, Ghinistra, Ginistra, Ginistru, Grogana, Grozama, Grozama mica, Grozana, Inistrea, Inistru, Lemnul bobului, Schinistra, Sinistra Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia:

Caractere morfologice Subarbust; radacina pivotanta; planta glabra sau cu peri alipiti; tulpina erecta sau ascendenta, puternic ramificata, de 10-60 cm inaltime; tulpina 5muchiata; frunzele simple, lanceolat-eliptice, ciliate pe margini, acute; flori galben-aurii, grupate in raceme terminale; inflorire iunieaugust; fruct pastaie glabra sau scurt pubescenta; seminte rotunde, eliptic-lenticulare. Ecologie si raspandire Mezoxerofita, sporadica. Organe utilizate Genistae herba. Compozitia chimica Florile acestei specii contin dupa Carman s.a. (1985) flavone: luteolina si genisteina si isoflavone: daidzeina, genisteina, formononetina si isoprunetina (5-O-metil-genisteina). Ozimina (1981) a identificat in G. patulata un Cglicozilflavonoid: orientin 4 -O-glucozid. Dintre glicozizii izoflavonelor au fost identificati: formononetin 7-O-glucozid (ononin), orobol 7-O-soforozid. Herba contine: 0,3 0,8 % alcaloizi chinolizidinici (citizina, metilcitizina, anagirina, thermo.na, izosparteina, lupanina, tinctorina), flavonozide (glucozida luteolului), izoflavonozide (genisteina, genistina, daidzeina), lectine, mucilagii, tanin, . Actiune terapeutica Diuretica, purgativa, emetica, de crestere a rezistentei capilare si de stimulare a circulatiei renale. Importanta Tinctoriala Utilizare Afectiuni renale si ale vezici urinare, tulburari digestive, guta, dureri reumatice. In medicina, umana, populara se folosesc florile pentru tratarea afectiunilor hepatice si ale splinei, durerilor de stomac, afectiunile ale rinichilor, reumatismului, hipotiroidiei, iar ca tratament pentru uz extern se utilizeaza la tratarea reumatismului.

In alimentatie se folosesc pastaile, care se recolteaza in iulie-august ca si cele de fasole. Ca planta tinctoriala, se foloseste partea aeriana, pentru vopsitul fibrelor naturale in verde, portocaliu si galben intens. Precautii si reactii adverse Sarcina. La administrarea conform indicatiilor terapeutice nu s-au semnalat reactii adverse. Forme farmaceutice Infuzie. Interactiuni medicamentoase: Posibile cu alte substante estrogene. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze, flori Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GENTIANA LUTEA L. Denumire populara: Ghintura galbena Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Abrameasca, Cahincea, Duntura, Engere, Entura, Fierea pamântului, Ghimbere de munte, Ghinturica, Gintura, Gintura amara, Ginture, Hintura, Iantura, Ientura, Intura, Intura galbena, Inturea, Inturica, Ochincea, Strigoaie, Stegera, Tintura Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Gentianales Familia: Gentianaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; rizom gros; tulpina de 40-120 cm inaltime, fistuloasa, cilindrica, neramificata, glabra, foliata; frunzele lat-ovat-eliptice; flori galbene dispuse in cime corimbiforme; inflorirea iulieaugust; fruct capsula conica, cu seminte aripate pe margine. Ecologie si raspandire Specie mezofita, sporadica in etajul boreal-etajul subalpin, pajisti, versanti insoriti, abrupti; ocrotita ca monument al naturii. Organe utilizate

Se utilizeaza rizomii si radacinile Gentianae radix, recoltate in lunile septembrie noembrie, care contin glucozizi de tip secoiridoidic. Compozitia chimica Analiza componentilor din radacinilor acestei specii a indicat prezenta urmatoarelor substante: glucide (zaharoza), oligoglucide (gentianoza, gentiobioza si gentiotrioza), inulina, pectine, proteine (13,8 %), taninuri (acid gentiotanic), steroli (gentiosterol) si triterpene (lupeol si ß-amirina). Au mai fost identificate urmatoarele substante: Vitamine: acid ascorbic, niacina, acid nicotinic, riboflavina, tiamina. Acizi: acid cafeic, acid genistic, acid protocatechuic, acid oxicinamic, acid cinamic, acid siringic, acid gentisic. Principii active respectiv glucozizi cu gust amar: gentiina, gentiopicrina, gentiopicrozid, gentiamarina, amarogentina (0,05 0,1 %) si amaropanina. Derivati ai xantonei: gentiseina, gentizina, izogentizina, gentiina, dihidrogentiseina si gentiozid, precum si C-glucoxantone (mangiferin), care imprima produsului vegetal culoarea galbena si constituie elemente caracteristice pentru identificarea chimica. Compusi secoiridoizi 2 -3 %: dintre care gentiopicrozidul este constituentul majoritar, 0,05 % amarogentiozida, amaropanina, amaroswerina, esteri ai gentiogenolului, swerozidei si a swertiamarinei; Alti constituenti: alcaloizi (gentianina, gentiaflavina, gentianidina), fitosteroli (gentiosterol), oligozide ca gentiobioza (aglucoza + ß- glucoza), gentianoza sau gentiotrioza (fructoza + gentiobioza), acid gentizic ( acid 2,5dihidroxibenzoic), tanin (acid gentiotanic), pectine, enzime. Enzimele, in cursul fermentatiei, produc hidroliza gentianozei la zaharoza, a gentionozidei la izogentizina (substanta puternic colorata) si partial a gentiopicrozidei la gentiogenol (cu diminuarea gustului amar). Nu contine amidon.

Uleiuri volatile contin : a-terpineol, carvacrol, cis-linalil oxid, limonen, linalool. Actiune terapeutica Stimulent al secretiei gastrice si biliare (principii amare), stimulent al sistemului nevos cental, in doze mici si inhibitor in doze mari (compusi cetonici), depresiva pentru sistemul cardiovascular (actiune secundara), antipiretica si antimalarica. Importanta Medicinala Utilizare Ulcere hipoacide, anorexie. Produsul fermentat este folosit in industria bauturilor alcoolice. In medicina, umana, populara, se folosesc rizomul si radacinile in tratarea gripei, stimularea functiei ficatului si a sistemului nervos, in ascaridioza. In medicina veterinara se foloseste pentru tratarea anorexiei, tulburari digestive cronice, cistite hemoragice, tulburari de metabolism. In industruia bauturilor. Forme farmaceutice Tinctura, extract moale, vin tonic. Interactiuni medicamentoase: Necunoscute. Cultivare Gentiana necesita in general un sol umed bine drenat, cu o pozitie adapostita, o anumita umiditate atmosferica, intensitate luminoasa marita, dar locuri unde temperatura nu este prea ridicata. In cazul zonelor cu veri fierbinti este necesara o oarecare protectie de lumina prea puternica a soarelui. Cresc usor in orice sol de gradina, dar prefera solurile alcaline, cresterea plantei este inceata si trec multi ani pana la atingerea staturii specifice. Au sistem radicular foarte profund si nu tolereaza deranjamente la nielul radacinilor. Au o viata foarte lunga, de 50 de ani sau mai mult. In cazul inmultirii prin seminte trec circa 3 ani pana la atingerea capacitatii de inflorire. Se seamana imediat ce semintele s-au maturat, in rasadnita rece, intr-o pozitie luminata. Se poate semana la sfarsitul iernii sau inceputul primaverii,

dar semintele germineaza bine dupa o perioada de stratificare. Isi pierd usor viabilitatea cand sunt pastrate, semintele mai vechi germineaza mai incet si neuniform. Este potrivit sa se tina semintele la circa 10oC pentru cateva zile dupa semanat, pentru a se permite imbibitia. Dupa aceasta, o perioada de cel putin 5-6 saptamani cu temperatura cuprinsa intre 0-5oC va determina o germinare rezonabila. Semintele se seamana la suprafata sau se acopra foarte usor cu un compost. Necesita germinare la intuneric, asa incat vasele trebuie acoperite cu ceva asemanator ziarului sau se tin efectiv la intuneric. Se repica in vase individuale si se cresc in conditii de lumina slaba in sera, pentru cel putin prima lor iarna. Plantulele cresc foarte incet si trec 2-7 ani pana la atingerea capacitatii de inflorire. Cand plantele au o marime corespunzatoare se planteaza in pozitiile permanente, la sfarsitul primaverii sau vara devreme. Se pot de asemenea pregati butasi din tulpinile bazale, la sfarsitul primaverii. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomi si radacini, cu cazmaua sau dislocatorul pentru sfecla, dupa 2-3 ani de cultura, toamna Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GEUM URBANUM L. Denumire populara: Cerentel Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Rosales Familia: Rosaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta erbacee, perena, de 20-60 cm inaltime, cu rizom gros, cilindric, oblic, cu numeroase radacini adventive; tulpina este simpla sau ramificata, aspru paroasa, foliata; frunzele bazale sunt dispuse in rozeta, cu 3-5 lobi, lung

petiolate, iar cele tulpinale sunt cu 3 lobi; florile sunt galbene; inflorirea: mai-septembrie; fructul este o poliachena. Ecologie si raspandire Specie mezofita, mezoterma, sciadofila; frecventa in zona de stepa-etajul fagului, margini si raristi de padure, locuri ruderale. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza rizomul Gei rhizoma in scop medicinal si intreaga planta (cu radacina), la inflorire, in scop tinctorial. Compozitia chimica Principalii componenti identificati in rizomii acestei plante sunt: taninurile: 10-24 % taninuri galice (galoil-glucoza) si catechice (Dcatechol), acid galic si acid elagic in stare libera, geozida (glicozida eugenolului cu vicianoza, care prin hidroliza acida elibereaza eugenol, glucoza si arabinoza). Alti constituenti: acid cafeic, ulei volatil, mucilagii, oze, rezine, principii amare si 0,3 % ulei volatil. Actiune terapeutica Antiseptica (atat prin tanin cat si prin eugenol), antiodontalgica. Importanta Medicinala Utilizare Diarei acute, stomatite si gingivite. Pigmentii hidrosolubili extrasi din aceasta planta pot fi utilizati pentru colorarea tesaturilor in vernil si kaki. Culoarea venil se obtine in cazul mordarii lanii cu o solutie de bicromat de potasiu iar culoarea kaki se obtine daca vopsirea se prelungeste cu circa 30 de minute (Chirila s.a., 1999). Forme farmaceutice Tinctura, extract fluid, sirop, decoct, infuzie, gargarisme. Este un inlocuitor al radacinii de Ratanhia. Interactiuni medicamentoase: Posibile, prin diminuarea absorbtiei (prin tanin). Conservare Cultivare

Planta creste usor intr-un sol bun de gradina, bogat in materie organica, bine drenat si prefera umbra. Planta are capacitatea de a se autoansamanta si hibridizeaza usor cu alti membri ai genului. Se seamana primavara sau toamna in rasadnita rece. Se repica in vase individuale si plantarea afara are loc in cursul verii. Divizarea se poate realiza primavara sau toamna, iar procesul trebuie efectuat la fiecare 3-4 ani in vederea mentinerii vigorii plantei. Fragmentele mari pt fi replantate direct in pozitiile permanne, iar cele mai mici este bine de plasat in vase si de mentinut in rasadnita rece pana la o buna inradacinare. Plantarea afara se efectueaza in primavara. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomi, prin smulgere sa Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GINKGO BILOBA L. Denumire populara: Ginco. Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Ginkgoatae Subclasa: Ordinul: Ginkgoales Familia: Ginkgoacaea Subfamilia: Caractere morfologice Arbore ce atinge 30 m inaltime; frunzele cazatoare, in forma de evantai (bilobate) sunt lung petiolate; florile unisexuate, dispuse pa indivizi separati (planta dioica): cele . sunt solitare, iar cele . lung petiolate sunt constituite din 2 ovule din care numai unul se dezvolta si formeaza o samanta acoperita in intregime de un invelis carnos, galbui, pruinos (cu ceara la exterior), urat mirositor; samanta se matureaza in IX . Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta ornamentala, originara din Extremul Orient (China).

Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza frunzele acestui arbore (Ginkgo bilobae folium), care contin flavonoide si terpene . Compozitia chimica Compusii activi din aceasta specie sunt constituiti dintr-un amestec de lactone si flavonoide. Substantele flavonoide sunt reprezentate de derivatii glicozilati ai kampferolului si quercetinei, lactonele diterpenice de ginkgolidele A, B, C, J, si M iar lactonele sesquiterpenice de bilobalid si bilobanona. In frunzele de Ginkgo biloba au mai fost identificati urmatorii componenti: catechine (galocatechine, epicatechine, epigalocatechine), acizi fenolici (acid quinic, acid shikimic), steroli (ipuranol), ceruri, derivati benzenici (urushiol), ginnon si acid 6-hidroxykynurenic. Flavonoidele sunt reprezentate de 3- glucozidele-, 3-ramnozidele-, 3-rutinozidele-quercetolului si cumarinici ai kaempferolului, de esterii p glucoramnozidei quercetolului, kaempferolului si luteolului si de biflavoniode (amentoflavona, bilobetol, 5-metoxibilobetol, ginkgetol, izoginkgetol, hinokiflavona, sciadopitizozida). Mugurii foliari sunt organele cele mai bogate in flavonozide, catecholi si proantocianidoli (monosi dimeri). Substantele volatile extrase prin hidrodistilare, din frunzele aceatei specii, contin dupa Burzo s.a. (nepublicat) urmatirii componenti: ionona (9,98 %), 2-octenal (6,72 %), heptanal (6,11 %), transfarnesol (6,07 %), ß-ionona (5,81 %), hexahidrofarnesil acetona (4,55 %), dimetil camfor (4,34 %), nonanal (3,04 %), .-cadinen (2,92 %), geranil acetona (2,84 %), trans-edulan (2,69 %), stachen (2,50 %), a-terpinil propionat (2,09 %), pmentenal (1,45 %), 2-heptenal (1,57 %), limonen (1,30 %), hexenilacetat (1,30 %), ß-citrocitral (1,05 %), ß-cubeben (1,04 %), a-pinen (1,03 %), octanal (1,02 %), 2-heptenal (0,91 %), sclareol (0,83 %), tricozan (0,83 %), nerolidol (0,77 %), decanal

(0,76 %), pentacozan (0,74) si tetracozan (0,56 %) (Burzo s.a., nepublicat). Fructele de Ginkgo contin: acizi grasi (acid caprilic, acid caproic), derivati ai benzenului (bilobol, cardol, cardanol, ginkgol, acid ginkgolic, acid 4hidroxiginkgolic, acid hidroginkgolic), precum si acid valerianic si acid 4- hidroxianacardic. Semintele de Ginkgo contin: glucide, proteine, aminoacizi, lipide, acizi grasi (acid linolenic, acid linoleic, acid miristic, acid oleic, acid palmitic, acid palmitoleic), vitamine acid ascorbic - 15 55 mg/ 100 g, niacina - 2 13 mg/ 100 g, acid pantotenic, riboflavina), ..?..-caroten, derivati benzenici (bilobol, cardanol) si acid gadoleic. Toma si Rugina (1998) au constatat ca in petiolul frunzelor de Ginkgo se gasesc canale rezinifere formate din 1 2 straturi de celule epiteliale si o teaca unistratificata de celule cu peretii sclerificati si lignificati. In mezofilul limbului foliar se gasesc fasciculele libero-lemnoase care alterneaza cu canale rezinifere. Detalii... Actiune terapeutica Vasodilatatoare arteriolara, vasoconstrictoare venoasa, antiedematoasa, creste rezistenta si scade permeabilitatea capilara, inhiba agregarea plachetara si eritrocitara, activeaza metabolismul energetic celular in special la nivel cortical prin cresterea captarii glucozei sia oxigenului la nivel neuronal, epurarea lactatiilor si cresterea sintezei de ATP. Fitocomplexul modifica neurotransmitabilitatea actionand asupra turn- over....?-ului neuromediatorilor, densitatii receptorilor sinaptici si proceselor de compensare (pe care le accelereaza ); protejeaza integritatea structurala si functionala a membranei celulare. Ginkgolida B este un inhibitor al factorului PAF (mediator fosfolipidic secretat de plachetele sanguine, leucocite, macrofage si celulele endoteliale

vasculare) implicat in agregarea plachetara, formarea trombinei, reactii inflamatorii si alergice. Flavonoidele au rol de vitamina P si de captare a radicalilor liberi. Utilizare Materie prima pentru obtinerea extractului standardizat in flavonoide (24 %) si ginkgolide (6 %). Preparatele pe baza de Ginkgo se recomanda in: tulburari de atentie si/sau de memorie la varstnici, deseori cauzate de insuficienta circulatorie cerebrala, insotite uneori de tulburari de comportament; tulburari neurosenzitive (hipoacuzii cohleovestibulare, acufene, vertij), sechele dupa accidente vasculare cerebrale sau traumatisme craniene; insuficienta arteriala periferica (arterita dureroasa insotita de spasme vasculare, arteriopatii obliterante ale membrelor inferioare) tulburari ale microcirculatiei (acroeritrocianoza, acroparestezii, sindrom Raynaud); fragilitate vasculara, varice, flebite, claudicatie intermitenta, angiopatie diabetica, crize hemoroidale, ischemie corioretiniana, degenerescenta maculara a varstnicilor, retinopatii diabetice. Toxicitate Poate agrava atonia musculara. Contraindicatii Pacientii care prezinta in istoricul bolii crize epileptiforme. Precautii si reactii adverse Tulburari gastro-intestinale, greata, dureri de cap, spasme si crampe musculare, tulburari arteriale, hemoragii, aritmii cardiace, hipotensiune, flebite (uneori, dupa administrare parenterala), reactii alergice, dermatite (dupa contactul cu fructele, dar uneori si cu frunzele de Ginkgo). Forme farmaceutice Capsule, comprimate si solutie buvabila. Interactiuni medicamentoase: Cu anticoagulante, heparine cu masa moleculara mica, antitrombotice, anticonvulsivante, insulina, antidepresive de tip IMAO, antihipertensive de

tip blocante ale canalelor de calciu (nifedipina, nicardipina), antiinflamatoare nesteroidiene, papaverina, diuretice tiazidice. Conservare Cultivare Gingko reuseste pe cele mai multe tipuri de soluri, atata timp cat acestea sunt bine drenate, dar prefera mai degraba solurile uscate cu pozitii adapostite de vanturile puternce. Plantele stabilizate sunt rezistente la uscaciune, de asemenea rezista la poluarea atmosferica. Planta are o crestere ineata, in mdie de mai putin de 30 cm pe an, in perioada de la sfarsit de mai, pana la sfarsit de august. Cresterea insa nu este uniforma in fiecare an. Este o planta medicinala populara, iar in China este adesea cultivata in acest scop in interiorul sau in jurul templelor. Plantele sunt fie barbatesti, fie femeiesti, iar o planta barbateasca poate poleniza pana la 5 plante femeiesti. Trebuie sa treaca circa 35 de ani pentru ca o planta produsa din samanta sa produca flori. Inainte de a se ajunge la maturitatea sexelor, acestea pot fi distinse deoarce plantele femele tind a avea mai mult o crestere orizontala a ramurilor si frunze cu incizii mai adanci, in timp ce plantele mascule au ramurile dispuse sub un unghi mai mic fata de trunchi si frunzele lor nu sunt asa de puternic lobate. Ramurile barbatesti ale pomului pot fi altoite pe oul femeiesc cu scopul fertilizarii acestuia. Semintele sunt prevazute cu doua sau trei creste si se spune ca cele care au doua creste produc plante femeiesti, iar cele cu trei creste produc plante barbatesti. Plantele pot fi supuse unor taieri pentru a e da o forma speciala, desi dupa altii plantele nu suporta taierile si adesea se usuca in urma aplicarii acestora. Se seamana imediat ce semintele s-au maturat, in rasadnita ce sau afara intr-un pat nutritiv adapostit. Unii autori considera ca fiind necesara stratificarea, altii mentioneaza ca aceasta nu este necesara, dar semintele ar putea fi semanate

primavara, fara insa a se permite uscarea acestora. In general germinarea este buna. Se repica in vase individuale si plantele se cresc la loc usor umbrit in sera pentru primul an. Plantarea afara in pozitia permanenta se efectueaza in primavara urmatoare si se asigura o oaecare protectie fata de tempraturile scazute din cursul primei ierni. Se poate proceda si la pregatirea de butasi din lemn moale, primavara, in rasdnita. Butasii din lemn semimaturat se pregatesc in iulie-august, in rasadnita. Butasii din lem matur se pregatesc in decembrie, in rasadnita. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GLAUCIUM FLAVUM Crantz Denumire populara: mac cornut Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Papaverales Familia: Papaveraceae Subfamilia: Caractere morfologice Specie anuala, bisanuala, rar perena, cu tulpina de 30 - 50 cm, dispers paroasa sau glauca ce contine un latex de culoare galbena; frunzele + groase, cele superioare ovate cu baza adanc amplexicaula, pentalobate, inegal dintate pe margine, cle inferioare petiolate; florile actinomorfe, solitare, pe tipul 4, cu 2 sepale moale-paroase, petale 4, galbene ca lamaia sau galben-aurii, albe sau roze, la baza de obicei galben-portocalii, mari; inflorirea in iunie august; fruct capsula silicviforma, lunga de 15-20 cm, usor curbata. Ecologie si raspandire Specie intalnita rar din zona stepei pana in etajul gorunului, in locuri + nisipoase (Sura Mare, Slimnic Sibiu, Orsova M-tele Alion, Mtii de la

Dambovicioara, Cernavoda, Harsova, Sulina, Cristesti Iasi). Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza radacinile si organele aeriene Glaucii herba et radix, care contin alcaloizi, derivati din fenilalanina. Compozitia chimica Glaucii herba contine alcaloizi aporfinici (glaucina- alcaloid majoritar, in concentratie mare, indeosebi in petale; O-dimetilglaucina, izoboldina, coridina, magnoflorina), benzofenantridinici (chelidonina, norchelidonina), protoberberinici (stilopina) si rhoeadinici (glaucina, glaudina, pontevedrina). Glaucii radix contine alcaloizi: allocriptopina, protopina, chelidonina, norchelidonina, cheleritrina, chelirubina, sanguinarina, coridina si izocoridina. Semintele contin cantitati mari de ulei gras sicativ ( 30 35%). Actiune terapeutica Antitusiva asemanatoare codeinei (imprimata de glaucina), dar fara producerea depresiei respiratorii; sedativa si diuretica. Importanta Medicinala, melifera Utilizare Tuse de diferite etiologii, litiaza renala (datorita efectului diuretic) si unele afectiuni dermice, nevroze. Forme farmaceutice Drajeuri si solutie buvabila. Interactiuni medicamentoase: Necunoscute Cultivare Planta prefera solurile fertile, cu apa freatica in profunzime si reactie neutra sau slab acida. Are cerinte moderate fata de temperatura, iar in climatul temperat ierneaza bine mai ales daca solul este coperit de zapada. Temperaturile joase din timpul iernii influentaza negativ acumularea glaucinei in planta. Este o planta rezistenta la seceta, iar vremea calda si uscata asigura continutulcel mai ridicat de aclaoizi.

In tara noastra se poate extinde in cultura pana la altitudinea de 800-1000 m, fiind considerate ca cele mai favorabile zonele din sudul si vestul tarii. Se seamana la mijlocul primaverii sau toamna in rasadnite reci, de preferat dupa o stratificar in vederea imbunatatirii germinarii. Se repica in vase individuale si plantulele se cresc in sera cel putin pentru prima iarna. Plantarea la locul definitiv se efectueaza la sfarsit de primavara, inceput de vara, dupa trecerea pericolului ingheturilor. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, cu secera, coasa sau vindroverul, la sfarsitul infloritului si inceputul maturarii semintelor (iulie-august) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GLECHOMA HEDERACEA L. Denumire populara: rotungioara Sinonime stiintifice: G. parviflora Benth., G. heterophylla Opiz., G. magna Merat, Nepeta glechoma Benth., N. glechoma a typica Beck., Alte denumiri populare: brânca, buruiana rotunda de bube, buruiana leacului, buruiana zgaibii, buruiana de orbalt, catusnica copiilor, coada ielelor, creasta vailor, frunza de zgaiba, iarba cârtitelor, iarba matrililor, iedera zânelor, marul lulupui, nejalnica, orbalt, prelungoasa, piperul apelor, prelungioasa, pristinioara, ranunchioara, rotundioara, silnica, suparare Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, glabra sau putin paroasa, cu tulpini lungi de 20-50 cm, repente, cu numerosi lastari floriferi ascendenti sau erecti, radicanti. Frunze reniforme sau cordat ovate, cu margini crenate, rar serate, cele inferioare lung petiolate, pe

fata verzi inchis, pe dos deschise, uneori cu o nuanta slaba rosu-violacee, des glandulos punctate. Flori scurt pedicelate, cate 3-10 in cime la subtioara frunzelor, de culoare albastra-liliachie, rar rosie liliachie, rar alba. Tehtaachene elipsoidale, brunii, netede. Infloreste IV-VI. Ecologie si raspandire Specie mezofita catre mezohigrofita, sciadofila, frecventa din zona de silvostepa pana in etajul fagului, la margini de padure, tufarisuri, locuri umede si umbrite. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza herba. Compozitia chimica Principalele substante identificate in herba acestei specii sunt: tanin, saponine, rezine, steroli (ß-sitosterol), aminoacizi, salicil alcool (saligenin), lactone sesquiterpenice (glecomanolid), alcaloizi (glecomin) si substante minerale. S-a mai identificat prezenta urmatoarelor substante: Diterpene: marrubin. Triterpene: acid asiatic, acid ursolic, acid oleanolic. Acizi fenolici: acid cafeic, acid clorogenic, acid ferulic, acid p-cumaric, acid sinapic, acid rosmarinic. 60 mg/ 100 g) contine: aUleiul volatil (10 amirina, ß-amirina, borneol, bornil-acetat, ßburbonen, a-cadinol, camfen, p-cimen, ß-elemen, .elemen, germacren B, germacren D, izomentona, izopinocamfona, a-pinen, ß-pinen, a-terpineol, 1,8-cineol, linalol, limonen, mentol, mircenol, mirtenal, octen-3-ol, 3-octanol, cis-ocimen, pinocarvona, pulegona, sabinen, terpinen-4-ol. Pigmenti: apigenina, apigenin-3-glucozid, apigenin-7-glucozid (cosmosiin), quercetin galactozid (hiperozid), quercetin-3-glucozid (rutina), izoquercitina, luteolina, luteolin-7-0-glucozid (cimarozid). Actiune terapeutica Importanta Medicinala Utilizare

Medicina umana planta intreaga sub forma de praf, ceai sau sirop are actiune terapeutica in bolile aparatului urinar, respirator, digestiv, bolile de ficat si rinichi, extern se aplica pe rani. Medicina veterinara planta, sub forma de praf, este vermifug pentru cai. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, prin smulgere, in perioada infloritului (aprilie-iunie) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GLEDITSIA TRIACANTHOS L. Denumire populara: Gladita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Platica, Gladici, Gladice, Gladicie, Gladis, Gledice, Gledicie, Gledita, Roscov salbatic, Roscovar, Salcâm, Salcâm boieresc Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Cesalpiniaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore cu spini simpli sau ramificati, de 20 (45) m inaltime; frunze simplu si dublu paripenat compuse cu foliole lanceolat-eliptice; florile dispuse in raceme axilare, albe-verzui, placut mirositoare; inflorirea iunie-iulie; fruct pastaie indehiscenta de 30-45 cm lungime si 3-4 cm latime; Ecologie si raspandire Cultivat, ornamental, forestier si pentru garduri vii. Organe utilizate In scop tinctorial se utilizeaza pastaile verzi sau ajunse la maturitatea deplina Gleditsiae fructus cum seminibus. Compozitia chimica Pastaile contin: glucide, celuloza (12,7 %), lipide (4,6 %), proteine (23,1 %), catechine, epicatechin-3-glucozid, tanin, flavone (acramerina),

izoflavone (olmelina, irigenol, dihidro-4-metoxiizoflavona), leucoantocianidine (gleditsina) si flavonoli (quercetin-diglucozid, fisetina, fustina, dihidrorobinetina), alcaloizi purinici (triacantina), saponozide si sapogenoli. In tesutul lemnos a fost identificata prezenta flavanolilor (robinetina, fisetina), a flavanonelor si flavanonolilor (fustina). In frunze s-a determinat si prezenta unor alcaloizi asa cum este tiramina, hipoxizina, triacantina, triacantozidul, flavone (acramerina) si izoflavone (olmelina). Florile contin alcaloizi in concentratie de 0,2 %. Semintele contin: manoza, galactoza, manogalactani, lipide (0,8 3,0 %), vitamine (tocoferol), flobafene, acizi grasi (acid tetrahidroxistearic, acid dihidroxistearic), acid acetic. Actiune terapeutica Antilitiazica, expectoranta. Importanta Utilizare Litiaza (biliara, renala), tuse. Semintele pot fi utilizate si pentru efectul laxativ. Pigmentii hidrosolubili extrasi din pastai se utilizezaza la colorarea lanei in nuante bej deschis, bej roziu, brun roziu, brun kaki, kaki deschis, kaki inchis si kaki brun, in funtie de mordantul utilizat. Lana mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu si vopsita cu extractul din fructele maturate se coloreaza in bej-deschis, cea vopsita cu extractul din fructele nematurate, se coloreaza in bej-roziu iar daca se retrateaza cu bicromat de potasiu, se coloreaza in brun roziu. Lana mordata cu bicromat de potasiu, vopsita cu extractul din fructe mature si retratata cu bicromat de potasiu se coloreaza in brun-kaki. Daca lana mordata cu bicromat de potasiu se vopseste cu extractul din fructe maturate, uscate, se obtine culoarea kaki-deschis, iar daca se retrateaza cu sulfat feros, se obtine culoarea kaki-anchis (Chirila, s.a., 1999). Toxicitate

Nesemnalata, dar posibila prin saponozide. Contraindicatii Nesemnalate la doze terapeutice. Precautii si reactii adverse Nesemnalate, dar posibile prin saponozide. Cultivare Gladita reusese pe cele mai multe tipuri de soluri, acide sau alcaline, atata timp cat acestea sunt bine drenate. Necesita o pozitie insorita. Tolereaza uscaciunea odata ce s-a stabilizat, de asemenea este toleranta la poluarea atmosferica si la salinitate. Rezista la temperaturi de circa -30oC, odata ce planta s-a stabilizat. Planta este adesea cultivata in regiunile temperate calde, pentru semintele sale edibile si petru pastai. Pomul incepe sa produca fructe dupa circa 10 ani si productia comerciala dureaza circa 100 ani. Durata de viata este de circa 120 ani. Florile au un miros foarte placut si sunt foarte atractive pentru albine. Semanatul se efectueaza primavara in sera, dupa o preumectare a semintelor petru 24 de ore in apa calda. Germinarea trebuie sa aiba loc in 2-4 saptamani, la 24oC. Se procedeaza la repiat in vase individuale si plantarea in pozitia prmanenta se face in cursul verii. Pentru primele ierni este necesara protejarea plantelor impotriva temperaturilor scazute. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GLYCINE MAX (L.) Merr. Denumire populara: Soia Sinonime stiintifice: Glycine hispida (Moench) Maxim., Soja hispida Moench Alte denumiri populare: Fasole japoneza, Fasole soia Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia: Caractere morfologice

Planta anuala; radacina pivotanta, ramificata, cu nodozitati; intreaga planta si mai ales pastaia este hirsut maroniu paroasa; tulpina cilindrica, ramificata, inalta pana la 150 cm, frunze trifoliate cu stipele mici la baza; florile dispuse in raceme axilare, cu flori putine, de culoare alba pana la violet; inflorirea iulie-august; fruct pastaie, septata, cu seminte ovoidale. Ecologie si raspandire Cultivata frecvent, alimentara, oleaginoasa, furajera. Organe utilizate Se utilizeaza semintele, radacinile sau planta intreaga (in zootehnie). Produsele vegetale folosite Sojae semen et Sojae oleum. Sojae oleum reprezinta uleiul gras obtinut prin presarea semintelor speciei de cultura Glycine max (L.) Merr., foarte apropiata de Glycine soja Siebold et Zucc. sin. Soja hispida L. (Fabaceae). Compozitia chimica Semintele acestei plante sunt bogate in proteine 22 %), lectine si au un (34 - 40 %), lipide (17 continut mai scazut de glucide (16 - 20 %) si celuloza (3,5 5,0 %). Continutul de lipide din liniile noi de soia poate ajunge pana la 41,2 43,7 %. Proportia acizilor grasi variaza in limite largi in functie de genotip. Dupa Luhrs si Friedt (1992), uleiul extras din seminte contine 11,0 % acid palmitic, 4,0 % acid stearic, 23,0 % acid oleic, 54,0 % acid linoleic, si 8,0 % acid linolenic. Dupa Eur. Ph. (1997) uleiul de soia contine: 48 58 % linoleic, 17 30 % acid oleic, 9 13 % acid palmitic, 5 11 % acid linolenic, 3 5 % acid stearic, <0,3 % acid palmitoleic, <0,3 % acid palmitoleic, <0,2 % acid miristic, <1 % acid arachidic, acid gadoleic si acid behenic. Proteinele din soia sunt alcatuite din glicina si ß-conglicina. Steroliii din seminte sunt reprezentati de : ßsitosterol, stigmasterol, campesterol, avenasterol si tocoferol.

Semintele mature nu contin amidon si au cantitati mici de glucide solubile: 3,5 4,5 % stahioza, 3,7 6,7 % zaharoza si 0,7 1,4 % rafinoza. Continutul semintelor in vitamine este scazut. In 100 g seminte s-au determinat: 2,1 mg niacina, 1,68 mg acid pantotenic, 1,14 mg tiamina, 0,64 mg piridoxina, 0,31 mg riboflavina si 6 11 mg tocoferol (Tabellen Geigy, 1977). Semintele de soia au un continut mai mare de arginina (2,58 %), fenilalanina (2,15 %), lizina (2,08 %) si mai mic de izoleucina (1,95 %), leucina (1,90 %), valina )1,90 %), tirozina 1,37 %), histidina (0,91 %), cisteina (0,65 %), metionina (0,64 %) si triptofan (0,49 %). Elementele minerale determinate in 100 g seminte variaza astfel: 1900 mg potasiu, 554 mg fosfor, 235 mg magneziu, 226 mg calciu, 8,4 mg fier, 4,0 mg sodiu, 3,0 mg zinc, 2,3 mg mangan si 1,17 mg cupru. Radacinile de soia contin di-C-glicozilflavonoizi asa cum este 6-C-glucozil-8-galactozilgenkwanin-ul (5,4 -diOH 7-Ome 6-Glc-8-Gal), carlinosid-ul (5,7,3 ,4 -tetraOH 6-Glc-8-Ara) si isocarlinosidul 8 (5,7,3 ,4 -tetraOH 6-Ara-8Glc). Jai s.a. (1984a) a identificat in radacinile plantelor de soia Cglicozilflavonoizi O-glicozizi cum este: vitexin 2....?-O-ramnozid. Isoflavonele identificate in aceasta specie sunt: daidzeina, daidzina, formononetina, isoformononetina si genisteina. Dintre glicozizii izoflavonelor au fost identificati: daidzein 7-O-glucozid, formononetin 7-O-glucozid (ononin), genistein 7-Oglucozid, glycitein 7-O-glucozid, iar dintre aurone: hispidol si hispidol glicozida. Actiune terapeutica Semintele au actiune strogena (prin genisteina, daidzeina si gliciteina), antineoplazica (genisteina poate actiona ca un agonist sau antagonist estrogenic), hipocolesterolemianta. Uleiul extras din seminte are actiune emolienta si hepatoprotectoare, neurotona, venotona, datorita lecitinei. Importanta Alimentara, medicinala, medicina populara

Utilizare Hipercolesterolemie, afectiuni hepatice, anemie. Lecitinele (indeosebi fosfatidele acizilor linolic si linolenbic cu colina) purificate si concentrate sunt folosite sub denumirea de Essentielle Phosholypide....? la prepararea unor medicamente hepatoprotectoare (Essentiale), lipotrope (Lipostabil), venotrope (Essaven) sau neurotrope (Lecitine si Ascolecitina). Insaponiabilul este intrbuintat la obtinerea diferitelor preparate dermice pentru ameliorarea sclerodermitei si a pioreelor alveolodentare, iar lecitinele la obtinerea liposomilor si a emulsiilor. In medicina, umana, populara semintele se folosesc in caz de astenie, convalescenta, diabet zaharat, cancer de san, afectiuni dermatologice, reumatism, surmenaj fizic si intelectual. In alimentatie, semintele se folosesc la obtinerea diferitelor produse alimentare (paine, prajituri, maioneza, bomboane, etc.). In industrie, semintele se folosesc la fabricarea de sosuri, ulei, macaroane, fulgi, lapte, biscuiti, branza, etc., uleiul este folosit la fabricarea sapunului, maselor plastice, din ulei se separa si lecitina. In zootehnie, se foloseste planta ca masa verde, fan sau siloz sau se folosesc semintele in hrana animalelor. In agricultura, planta este buna premergatoare pentru cereale deoarece imbogateste solul in azot. Toxicitate Contraindicatii Necunoscute. Precautii si reactii adverse Tulburari gastro-intestinale, voma, dermatite de contact, afectarea ciclului menstrual, tulburari tiroidiene, unele forme de neoplasm. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Comprimate, capsule si unguente. Interactiuni medicamentoase: Reduce absorbtia ferului, a levotiroxinei; scade efectul tamoxifenului si warfarinei. Conservare Cultivare

Este o planta care creste usor, pe soluri bine drenate, fertile si cu pozitie insorita, insa tolereaza o varietate de tipuri de soluri. Creste mai bine decat alte plante de cultura pe soluri care au fertilitate redusa, sunt mai uscate sau slab drenate. Planta nu creste bine in climat umed sau excesiv de calduros. Tolereaza pecipitatii anuale cuprinse intre 31-410 cm, necesitand cel putin 50 cm pentru o recolta buna, o temperatura medie anuala cuprinsa intre 5,9-27oC si un pH cuprins intre 4,3-8,4. Soia reprezinta una dintre cele mai larg cultivate plante, pentru semintele sale bogate in ulei si proteine. Este o planta subtropicala, dar cultura ei se extinde de la tropice pana la 520 latitudine nordica. Soia este o planta de zi scurta si nu infloreste sau nu formeaza seminte daca durata de iluminare zilnica este mai mica de 13 ore. Relizeaza simbioza cu anumite bacterii din sol, formeaza nodozitati la nivelul sistemului radicular si contribuie la fixarea biologica a azotului molecular. Semanatul se realizeaza in sera primavara devreme dupa o preumectare a semintelor pentru 12 ore. Germinarea are loc in 2 saptamani la temperatura de 12-16oC. Se repica in vase individuale si plantarea afara se realizeaza la sfarsit de primavara sau vara devreme. Semintele pot fi semanate si in situ primavara tarziu, dupa o preumectare in apa incalzita pentru 12 ore. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte, recoltare mecanizata cu combina, augustseptembrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GLYCYRRHIZA GLABRA L. Denumire populara: Lemn dulce Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Dulcisor, Iarba dulce, Radacina dulce, Reglisa Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida

Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, subarbust; rizom gros; tulpina de 50-100 cm, frunze petiolate imparipenat compuse, foliole glandulos-punctate pe fata inferioara, cu margine intreaga; florile dispuse in racem, de culoare liliachie, inflorire iunie-iulie; fruct pastaie. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita; rara in zona de stepa-zona de silvostepa, pajisti si tufarisuri. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza rizomul si radacinile (Liquiritiae radix), de la plantele de trei ani, recoltate toamna si uscate la soare, care trebuie sa contina cel putin 5% acid glicirizic si 20-25% substante solubile in apa (pentru produsul decorticat, respectiv nedecorticat). Compozitia chimica In radacinile acestei plante s-au determinat 20,0 %), urmatoarele substante: amidon (5,0 glucide (3,0 14,0 %), glucoza (3,0 4,2 %), fructoza, zaharoza, hemiceluloza, pectine, proteine (11,0 %), lipide (0,8 1,0 %), taninuri, rezine, betaine, amide (asparagina), si substante minerale. Au mai fost identificate urmatoarele substante: Aminoacizi: alanina, acid aspartic, treonina, prolina, serina, glicina, valina, izoleucina. Vitamine: acid ascorbic, niacina, acid nicotinic, riboflavina, tiamina. Triterpene: acid betulinic, grabrolid, acid glicirretic (0,6 2,2 %). Cumarine: umbeliferona, herniarina, glicerina (3acil cumarina), licumarina, glicocumarine, izoglicilcumarine. Steroli: beta-sitosterol, stigmasterol. Pigmentii: sunt reprezentati de flavone: apigenina, licoflavanona, liquiritina, ramnoliquiritina, glabranina, pinocembrina, glabrol, 3'-dihidroglabrol, 4',7-dihidroxiflavona, vitexina, calcone: licocalcona, licoflavanol A si B,

neoizoliquiritina, izoliquiritigenina, licurozida, flavonoli: izoquercitina, izoflavone si izoflavanone: genisteina, formonometina, licoricidina, licoizoflavanona A, B si C, prunetina, glizarina, licorina, liquiritina, glabridina, glabrona, hispaglabridina A, hispaglabridina B, 4'-O-metilglabridina, 3'-metilglabridina, fasconilizoflavan, 7-hidroxi-2-metilizoflavona, glicirrizoflavona, 2,7-dihidroxi-3',4'dimetoxiizoflavona, 7-acetoxi-2-metilizoflavona, faseollinizoflavan, caroteni: beta-caroten. Saponozide triterpenice (2-12 %): acid glicirizinic, glicirizina, acidul 18-alfaglicirizinic, acid 18-beta-glicirizinic (1,6 9,5 %), acidul liquoric, acidul liquiritic, acidul liquiridiolic, acid glabric, acid glaboric, acid glabrolonic. Componentul dominant (3-5%) este glicirizina (acid glicirizic), respectiv 3-O- biglucuronopiranozida acidului gliciretic sau gliciretinic, ca sare de calciu si de potasiu. Glicirizina elibereaza prin hidroliza doua molecule de acid glucuronic si o molecula de de acid gliciretic (agliconul). Acidul gliciretic este 3-beta-hidroxi-11-oxo-20-carboxi-12-oleanen. Lactone: gama-butirolactona, gama-heptalactona, gama-hexalactona, gama-nonalactona, gamaoctalactona, glabrolida, deoxiglabrolida, izoglabrolida, 21-alfa-hidroxiizoglabrolida. Uleiul volatil contine: 1-pentadecanol, propenilanisol, 2-butil-2-octenal, alfa-terpineol, alfaterpinolen, anetol, camfor, butil-ftalat, carvacrol, eugenol, fencona, geraniol, lavandulol, p-cimenol, pseudoionona, terpinen-4-ol, thujona. Dintre compusii triterpenici, au mai fost identificati: acidul liquiritic (epimer C 20 al acidului gliciretic), acidul glabric (acid 18hidroxigliciretinic), gliciretaldehida, gliciretol, acidul 24hidroxiliquiritic, acid liquiridiolic, 24hidroxigliciretatul de metil, acidul glabrovaic. Culoarea galbena a produsului este imprimata de flavone si chalcone. Dintre flavone s-au izolat: liquiritozida ( 4.glucozida liquiritigenolului ), ramnoliquiritozida,

neoliquiritozida (7- glucozida liquiritigenolului) (V.I. Litvineko, 1963), glabrolul (Tamotsu si colab., 19769), glabridina (izoflavona), iar dintre chalcone izoliquiritozida (4.-O-ramnoglucozida izoliquiritigenolului) si neoizoliquiritozida (7glucozida liquiritigenolului), a caror structura chalconica poate fi regenerata la flavona, in mediu acid. Dintre acestia majoritari sunt liquiritozida si izoliquiritozida care, in timpul uscarii, hidrolizeaza partial. Alti constituenti: poliholozide (glicirizan GA, un beta-D-galactan cu legaturi 1.6 si 1.3 glicozidice, in G. glabra si glicirizan UA alcatuit din Larabinoza, D-galactoza, L-ramnoza si acid D-galacturonic, in G. uralensis), cumarine (umbeliferona, herniarina, licumarina = 4-metil-5hidroxiacetilcumarina), fitosteroli (beta-sitosterol, dihidrostigmasterol), 5-15% oze (glucoza, zaharoza), manitol, 20-30 % amidon, 2-4 % asparagina, rezine, 4-6 % substante minerale, 0,04 %- 0,06 % compusi volatili, proteine, substante amare (glicinamarin). Deoarece substantele amare se gasesc in tesuturile externe, acestea se indeparteaza prin decorticare, la majoritatea sorturilor. In organele aeriene s-a constatat prezenta urmatoarelor substante: manitol, rezine, steroli (dihidrostigmasterol), vitamine (acid nicotinic), pigmenti flavonoizi (quercetina, izoquercitrina, vitexina, prunetina, dihidroxiflavone, hidroxicalcone, 7metoxi-2-metilizoflavona), triterpene (dezoxiglabrolid), acizi fenolici (acid ferulic, acid sinapic) glicozizi fenolici (arbutina), glicozizi metilsalicilici (gaulterina), alcaloizi pirolizidinici (echinatina), tanin (acid galic), acid glicirretic, acid dezoxiglicirretinic, acid hidroxiglicirretic, hidroxiglicirrizin, acid liquidiolic, acid liquiritinic, betaine, acid betulic. Principalul compus activ din organele aeriene este metil salicilatul. Actiune terapeutica Demulcenta si expectoranta (prin saponozide glicirizina, acid gliciretic si derivati);

antiinflamatoare de tip cortizonic si mineralcorticoida (glicirizina, steroli); diuretica (glicirizina si flavone); antispastica (cumarine, flavone); oestrogena (steroli); cicatrizanta si antiulceroasa (glicirizina, acid gliciretic, flavonozide), bacteriostatica (glicirizina, flavonoide); antalgica; poliholozidele au o pronuntata actiune asupra sistemului reticuloendotelial (K. Takada si colab., 1992,) evidentiindu-le proprietatile imunologice; izoliquiritigenol inhiba aldo- reductaza, prin aceasta actiune putand preveni complicatiile diabetului (K. Aida si colab. 1990); agliconii flavonici s-au dovedit mai activi decat heterozidele lor. Glicirizina in vitro este activa pe numeroase virusuri, are slabe proprietati bacteriene, este un antihepatotoxic, imunostimulator si cicatrizant . Este lipsita de efecte teratogene, mutagene sau cancerigene. Actiunea antiinflamatoare a acidului gliciretic se manifesta in vitro indirect prin inhibarea competitiva a enzimelor implicate in degradarea hormonilor steroidici (delta-4,5-beta- reductaza) sau in dezactivarea cortisolului (11- betahidroxisteroid dehidrogenaza) si printr-o afinitate fata de receptorii aldosteronici. Importanta Medicinala Utilizare Maladia Addison, artrita reumatoida ( glicirizina si acidul 18- hidroxigliciretic); ulcer gastroduodenal, gastrite si gastro-duodenite ( extracte brune, suc, glicirizat de amoniu ); afectiuni bronhopulmonare; crize hemoroidale, eriteme solare, dermite seboreice, prurit vulvar, intepaturi de insecte, afectiuni ale cavitatii bucale si orofaringiene; corector de gust oentru preparate mai putin agreabile (acidul gliciretic sub forma de sare sau de ester, produsul vegetal pulverizat). Sucul este un foarte bun excipient pilular, iar gelul preperat cu glicirizina constituie un bun

vehicul pentru incorporarea altor medicamente de uz local, glicirizina marind absorbtia cutanata a altor substante active. Uleiul volatil extras din aceasta planta se utilizeaza pentru aromatizarea bauturilor, pastei de dinti etc. In industria alimentara se utilizeaza ca edulcorant (puterea edulcoranta este de 50- 60 de ori mai mare decat a zaharozei) si spumefiant, la prepararea de bauturi alcoolice si nealcoolice carbogazoase, a berei brune, in cofetarie si in industria tutunului. Pentru prevenirea abuzului, aceste preparate ar trebui etichetate corespunzator. In medicina, umana, populara se foloseste radacina si rizomul care au actiune expectoranta, diuretica, antiinflamatoare, laxativa sau purgativa in functie de doza, trateaza artrita, ulcerul gastric, bronsita si traheita. In medicina veterinara se foloseste pentru tratarea bronsitelor, constipatiilor si gastroenteritelor. Toxicitate Contraindicatii Nu se utilizeaza in hipertensiune arteriala fara avizul medicului, nu se asociaza cu corticosteroizi. Din aceste motive se recomanda a nu se depasi administrarea in 24 de ore a 8 g de p.v. sub forma de infuzie si 5 g sub forma de pulbere, a 3 mg/kg (in medie 125 mg) glicirizina sau cantitatea echivalenta de extract. Precautii si reactii adverse Consumul abuziv poate determina aparitia de edeme, hipertensiune, hipokalemie, anomalii cardiace, tulburari ale contractilitatii musculare (simptome de hiperaldosteronism induse de activitatea mineralo- corticoida a acidului gliciretic). Dozare Supradozare Forme farmaceutice Tinctura, extract, pulbere, suc, infuzia. Acid gliciretinic sau acid gliciretic (DCI enoloxone). De asemenea, a fost preparat un

unguent pe baza de liquiritozida (patent japonez CA, 1992, 117,55948) folosit la pacientii cu melanodermii senile. Interactiuni medicamentoase: Sucul de liquiritia, in amestec cu aspirina are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica. In prezent acidului gliciretic berberina pierde gustul amar; glicirizatul de berberina rezultat este folosit in tratamentul bolilor gastrointestinale cu componenta alergica. In gastrite si ulcere se foloseste si glicirizatul bazic de bismut sau de aluminiu ( E. Bran, 1971). Acidul gliciretic mareste activitatea piridoxinei cand se asociaza cu aceasta. Cercetarile efectuate la noi in tara au condus la stabilirea unui nou procedeu de obtinere a glicirizatului de amoniu (Cionga E. Si V. Cucu, 1952; V. Cucu si E. Nichiforescu, 1956), activ in maladia Addison (experimentare clinica la Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon din Bucuresti, 1957) si la obtinerea unui extract lipsit de glicirizina, dotat cu proprietati antiulceroase (V. Cucu si E. Nichiforescu, 1957). Conservare Cultivare Se recolteaza de obicei toamna, de la plante de culturasau spontane, radacinile si stolonii in varsta de 4-5 ani ( cele mai valoroase sunt radacinile recoltate dupa 8-9 ani de vegetatie). Coletul cu mugurii si o parte din radacina principala se replanteaza pentru asigurarea reproducerii plantei. Restul radacinilor se lasa cateva zile la ofilit, se scutura, se spala rapid sub jet puternic de apa, se zvanta si se aseaza in gramezi care se acopera cu paie sau cu stuf, pentru o usoara fermentare , timp de 10-15 zile (in care capata gust dulce si se intensifica culoarea galbena). Se taie apoi in 25 cm, se decortica, eventual se fragmente de 20 despica longitudinal, se usuca la soare sau artificial la 35 40 °C. Decorticarea se face in scopul

indepartarii gustului amar- astringent si usor iritant al scoartei. Planta necesita un sol fertil, adanc, bine aprovizionat cu apa, in vederea unei bune produceri de radacini. Conditiile usor alcaline permit producerea celor mai bune plante. Rezista la circa -15oC. Se cultiva pentru radacinile sale si avand in vedere ca nu sunt necesare semintele, planta este prevenita a inflori, asa incat sa se obtina o productie de radacini de inalta calitate. Realizeaza relatii de simbioza cu unele bacterii din sol si contribuie la fixarea biologica a azotului molecular. Se seamana in sera primavara sau toamna, dupa o preumectare in apa incalzia pentru 24 ore. Se repica in vase individuale si se cresc an sera pentru prima iarna. Plantarea afara se realizeaza primavara tarziu sau la inceputul verii, in perioada cresterii active. Prin producere din samanta cresterea este inceata. Divizarea radacinilor se poae realiza primavara sau toamna si fiecare parte divizata trebuie sa aiba cel putin un mugure crescand. Fragmentele divizate toamna pot fi replantate imediat sau pot fi depozitate pana primavara, cand se efectueaza plantarea afara. Fragmentele mici este bine sa fie plasate in rasadnita rece, pana la stabilizare, inainte de af fi plantate afara in cursul primaverii sau verii. Sorturi comerciale: Liquiritiae radix mundata alcatuit din radacinile si stolonii curatati de suber si de o parte din parenchimul cortical, decorticarea efectuandu-se o singura data; Liquiritiae radix bismundata, cand decorticarea se realizeaza de doua ori; Liquiritiae radix non mundata (non decorticata, cruda, naturale) reprezentat de produsul nedecorticat. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomii si radacinile, cu cazmaua, dislocatorul pentru sfecla, sau plug fara cormana, primavara, inainte de inflorire sau toamna septembrie-martie Fisa speciei

Denumire Denumire stiintifica: GOSSYPIUM HIRSUTUM L. Denumire populara: Bumbac Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bumbacar, Bumbacel Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Malvales Familia: Malvaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala in tara noastra (perena in tara de origine); tulpina inalta de 90-120cm, ramificata, acoperita cu peri patenti; frunze alterne, palmate, trilobate, rotunde sau reniforme, cordate la baza, pe dos paroase; florile apar pe ramificatiile simpodiale, sunt pentamere, cu un caliciu extern format din 3 hipsofile mari, dintate si petale galbene; capsula ce infloreste in lunile VII-IX; fructul se deschide in 4, rar 5 valve; seminte alungite, acoperite cu fibre de bumbac potrivit de lungi. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta textila, originara din Peru. Organe utilizate Se utilizeaza perii celulozici, care acopera semintele si semintele. Compozitia chimica Analizele efectuate la planta a evidentiat prezenta urmatoarelor substante: catechine, galocatechine, epigalocatechine, dimeri sesquiterpenici (gossipol), pigmenti (quercetina, delfinidina), vitamine (rutina), izoastragalina, nicotiflorina, acid p-cumaric si uleiuri volatile (a-felandren, a-pinen, ß-felandren, cadien, bisabolen, canpfen, ßbisabolol, ocimen, octacozanol). Semintele au continut urmatoarele substante: glucide (7 %), celuloza, inozitol (0,3 %), oligozaharide (zaharoza, rafinoza, stahioza, glucoza,

fructoza), proteine (20 - 25 %), lipide (16 21 %), vitamine (niacina, biotina acid pantotenic) acid linoleic (7 10 %), acid oleic (3 6 %), acid arahidic, acid miristic, acid stearic (0,1 0,5 %) si lignanii (+). Uleiul gras din semintele de bumbac mai contine steroli (ß-sitosterol, campesterol, stigmasterol, d-7-stigmasterol, 24-metil-cicloartenol), tocoferoli (a- si .-tocoferol), precum si urme de gosipol. In flori s-a determinat: pigmenti (izoquercetrin, kampferol, quercetin-3-glucozid, quercetin-3soforozid, quercimetrin, crizantemina,), acizi grasi (acid cerotic), vitamine (riboflavina), acizi fenolici (acid salicilic), terpene (cicloartenol), alcaloizi (hirsutin). Actiune terapeutica Gosipolul din seminte are proprietatea de a inhiba enzimele metabolismului energetic, decupleaza lantul respirator de la fosforilarea oxidativa, scade concentratia celulara de ATP si prezinta un efect de antifertilitate. Importanta Producatoare de fibre textile Utilizare In medicina traditionala uleiul de bumbac se foloseste in cazul hipercolesterolemiei sau lipsei de vitamina E. In medicina indiana, semintele se utilizeaza in dureri de cap, tuse, disenterie, constipatie, gonoree, cistita, febra, lactatie scazuta, epilepsie si muscaturi de sarpe, dar eficacitatea pentru aceste indicatii inca nu a fost dovedita. Toxicitate Semintele sunt toxice datorita continutului in gosipol. Administrarea cronica conduce la tulburari de fertilitate la barbati. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Experimente pe animale (iepuri) au demonstrat o crestere a nivelului seric de colesterol si trigliceride, la administrarea indelungata (cateva saptamani) de acizi grasi ciclopropenici. De asemenea a fost inregistrata o intarziere a dezvoltarii sexuale la sobolani femele.

Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp, primavara tarziu Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Scoarta radacinilor Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: GYPSOPHYLA PANICULATA L. Denumire populara: Ipcarige Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Coroana miresei, Floarea miresei, Gipsarita, Iperige, Ipsorita, Scuturice,Stralucita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Caryophyllidae Ordinul: Caryophyllales Familia: Caryophyllaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu rizom ramificat si puternic; tulpina inalta de 60-90 cm, foarte ramificata de la baza; frunze opuse, lanceolate, trinerve, intregi pe margini; inflorescente laxe, bogate in flori, protejate de bractee alb-membranoase; caliciul campanulat, adanc laciniat, laciniile au marginea alba, membranoasa; petalele albe sau palid-rosiatice; fruct capsula denticulata mai lunga decatl caliciul cu seminte turtite, zgrabuntoase. Ecologie si raspandire Specie xerofita, intalnita sporadic din zona stepei in subetajul gorunului in locuri nisipoase, pietroase, pe langa cai ferate. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza radacinile si rizomii, care se recolteaza toamna. Compozitia chimica Radacinile si rizomii (Saponariae albae radix) contin 15-20% saponozide triterpenice reprezentate de heterozide ale gipsogenolului si derivatilor sai, denumite generic saponalbina. Constituentul principal este gipsozida A (gipsofila saponina), o bidesmozida a gipsogenolului care are partea

glucidica alcatuita din acid glucuronic, arabinoza, glucoza, galactoza, ramnoza, fucoza si trei molecule de xiloza. Din totalul saponinic au fost izolate saponozidele A, B, C, heterozide ale gipsogenolului, gipsogenol-lactonei si respectiv 13-ß-hidroxi-dihidrogipsogenol. Actiune terapeutica Expectoranta, diuretica, depurativa. Importanta Medicinala Utilizare Se folosesc ca detergenti fini in dermatologie si cosmetica sau intra in formula solutiilor pentru stingerea incendiilor. Constituie materie prima pentru obtinerea saponinei standard denumita Saponinum album. Medicina umana (populara): rizomul, radacina ceai, decoct pentru tratarea anemiei, astmului, reumatismului, bolilor de ficat, stomac Industria alimentara: radacinile pentru fabricarea halvalei, halvitei. Industria casnica: rizomul, radacinile uscate, folosite la spalat in locul sapunului. Ornamentala Cultivare Mod de cultivare: Semanta in camp in pragul iernii sau primavara; 100-150 g/ha seminte amestecate cu seminte de plante indicatoare (salata); distanta intre randuri 62,5 cm, iar adancimea 1-1,5 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacinile si rizomii, cu pluguri fara cormana sau dislocatoare pentru sfecla, in anul doi sau trei de vegetatie, la sfarsitul lunii august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HAMAMELIS VIRGINIANA L. Denumire populara: Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Hamamelidae

Ordinul: Hamamelidales Familia: Hamamelidaceae Subfamilia: Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Este un arbust de la care se utilizeaza frunzele, care contin taninuri. Compozitia chimica Frunzele contin: 0,05 % ulei volatil (2-hexen-1al, aldehida acetica si ionona), 5-10 % taninuri galice reprezentate de hamamelitanin (diesterul galic al hamamelozei), acid galic, poligaloilglucoza si taninuri mixte (galat de epicatechol). Alti constituenti: proantocianidoli (copolimerii procianidolprodelfinidol), heterozide flavonolice (astragalozida, miricitrozida), mucilagii, pectine si ulei volatil in cantitati mici (in a carui compozitie intra 2hexenal, acetaldehida, a- si ß-ionona, eugenol, a-terpineol, linaloloxid). Pigmenti flavonoizi: astragalin, izoquercitrin, kampferol, leucocianidin, leucodelfinidin, mircetina, mircetin-3-glucozid, quercetina, quercitrina si glicozide ale quercetolului, kampferolului si mircetolului, afzelin, spireozid. Scoarta de pe tulpini este bogata in tanin (hamamelitanin) si antocianidine. Actiune terapeutica Hemostatica, bacteriostatica, moluscicida, vasoconstrictoare venoasa, periferica si vasoprotectoare (vitamina P prin continutul in flavone). Importanta Medicinala, aromatica Utilizare Afectiuni venoase (varice, hemoroizi, flebite), eczeme uscate, dermite iritative (eriteme fesiere, fisuri ale pielii, degeraturi, arsuri superficiale limitate), stari congestive uterine; in cosmetologie este folosit pentru ingrijirea tenului sub forma de lotiuni astringente si in combaterea celulitei (sub forma de unguent). Toxicitate

Afectiuni digestive si toxicitate hepatica la administrare indelungata. Forme farmaceutice Extract moale, extract fluid, tinctura. Cultivare Mod de cultivare: Prin rasad din seminte, toamna in strat rece (germinare foarte lenta-pana la 18 luni); transplantare in ghivece si apoi in camp Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Seminte, recoltate toamna tarziu - Flori, recoltate toamna Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HEDERA HELIX L. Denumire populara: Iedera Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Borostean, Buruiana sburatorului, Edera, Edera celor frumoase, Edera zânelor, Fanchiu, Hedera, Iadara, Iedera celor frumoase, Iedera de padure, Iedera zânelor, Iederuta, Iegera, Sarcie, Sârdar Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Apiales Familia: Araliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Liana tulpina si ramurile se fixeaza pe suport cu ajutorul unor radacini adventive ce apar pe internoduri; lastarii si frunzele tinere sunt acoperiti cu peri stelati; frunzele alterne, simpla, dimorfe pe ramurile sterile sunt palmat 3-5 lobate, pe cele fertile sunt ovate sau romboidale; florile mici, galben-verzui sunt grupate in umbele simple; infloreste in IX X; fructul baca sferica, negricioasa atinge maturitatea in anul urmator, in lunile IVV. Ecologie si raspandire Specie mezotrofa, mezofila, frecventa din zona padurilor de stejar pana in etajul fagului prin paduri umbroase, pe stanci si ziduri umede; creste

trandu-se la suprafata solului sau se urca pe trunchiurile arborilor sau oricare alt suport de care se prinde datorita radacinilor adventive; se dezvolta mai ales pe soluri calcaroase, de la campie pana la 1800 m altitudine; fructifica dupa mai multi ani de la germinatie. Detalii... Organe utilizate frunzele, ramuri florifere. Compozitia chimica Frunzele contin 5-8% saponine triterpenice denumite hederasaponine (A-I). Acestea sunt bidesmozide ale hederagenolului (hederacozida A sau ahederina, hederacozida C), ale acidului oleanolic (hederasaponina B) si ale baiogenolului (saponina K10). Principalele saponozide sunt hederasaponinele B, C si saponina K10. predomina hederasaponina C (5-7% din totalul saponozidic). Alti constituenti: flavonozide, poliine (falcarinol, falcarinona, 11,12dehidrofalcarinol), acizi polifenolici, steroli. Fructele si tulpinile contin de asemenea saponozide. Actiune terapeutica Expectoranta, antibacteriana, antispastica, analgezica, cicatrizanta, antiinflamatoare, febrifuga, antireumatica, antiedematoasa, antimicotica , antipruriginoasa, antiparazitara. Importanta Tinctoriala Utilizare Bronsite acute si cronice, astm bronsic, tuse convulsiva, migrene si dureri de ficat si stomac; rani sau ulceratii, micoze, celulita; in cure de slabire. Medicina umana (populara): frunzele folosite pentru diferite afectiuni ale pielii; ramuri florifere ceai, pentru tratarea tusei, aprinderii la plamani, ca febrifug, contra nadufului....? si a vatamaturii....? (hernie sau alte afectiuni interne cu manifestare acuta); planta fiarta bine folosita pentru oblojeli puse pe umflaturi, scrantituri sau fracturi ale caror legaturi se fixau cu scandurele

sau pentru tratarea racelilor, reumatismului; frunze impreuna cu varza sarata se puneau in cazul durerilor de cap; planta decoct folosit ca astringent, combaterea diareei sau pentru durerile de ficat si de burta. Practici, credinte : amintita in numeroase cantece populare; in unele parti se puneau la mormintele celor tineri. Apicultura: specie melifera furnizand albinelor culesuri tarzii de nectar si polen. Toxicologie: fructele sunt toxice. Precautii si reactii adverse Potential mediu de sensibilizare la contactul cu pielea. Cultivare Iedera reuseste in orice tip de sol, creste usor, dar ii displac solurile inundate, foarte uscate sau foarte umede. Creste bine pe soluri argiloase grele, tolereaza umra foarte ceasa, dar nu infloreste in astfel de pozitii. Este o planta foarte toleranta la poluarea atmosferica, iar plantele stabilizate sunt tolerante la uscaciune. Suporta temperaturi de pana la -25oC. Este o planta agatatoare, nu dauneaza pomilor, nu este parazita, caci obtine nutrientii prin intermediul solului si cu ajutorul energiei luminoase. Semanatul se efectueaza primavara in rasadnita rece, iar patru saptamani de stratificare la rece imbunatateste germinarea. Se repica in vase individuale si se cresc in rasadnita rece pentru prima iarna. Plantarea afara se efectueaza la sfarsitul primaerii sau vara devreme. Se pot pregati butasi din lemn semi-maturat, in iulie/august, intr-o pozitie umbrita in rasadnita, sau butasi de lemn matur cu lungimea de 12 cm, in noiembrie, in rasadnita rece. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunzele, manual, tot timpul anului Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HELLEBORUS PURPURASCENS Waldst. et Kit.

Denumire populara: Spanz Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Barba lupului, Bojotel, Bosuta, Botatel, Bozatel, Coada popii, Cucurig, Cutcurig, Iarba nebunilor, Ouale popii, Poranici, Spant, spanz, Spân, Spânt, Spunz Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Ranunculales Familia: Ranunculaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee perena. In sol formeaza rizom. Frunzele palmate, cu 5-6 segmente; cele bazale sunt lung petiolate, cele superioare sunt sesile. Florile mari, usor nutante sunt hermafrodite si au invelisul floral format din 5 tepale libere, verzi-purpuriu la exterior, verzi la interior; intre stamine si tepale se gasesc numeroase nectarii cu aspect de cornet. Fructul de tip polifolicula. Ecologie si raspandire Specie cu inflorire timpurie, frecventa in paduri, tufarisuri, poieni din etajul fagului, molidului (600-1400 m alt.). Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza rizomii si radacinile acestei specii, care contin heterozide cardiotonice. Compozitia chimica Rizomii insotiti de radacini contin: heterozide cardiotonice bufadienolidice (helebrozida = helebrina si desglucohelebrozida), saponozide sterolice (heleborina) si compusi din seria ecdisteroizilor, protoanemonina. Helebrozida este 3-O-ramnozilglucozida helebrigenolului. Protoanemonina, lactona hemiterpenica instabila, se dimerizeaza transformandu-se in anemonina (netoxica) in timpul uscarii. Actiune terapeutica Cardiotonica, antialergica, antiinflamatoare, imunostimulatoare; protoanemonina confera produsului proprietati antibacteriene.

Importanta Toxica Utilizare Insuficienta cardiaca (putin folosit ca atare, mai frecvent ca materie prima pentru obtinerea de preparate farmaceutice pe baza de helebrozide), algii poliarticulare, artroze (unguent, injectii locale cu extracte lipsite de heterozide cardiotonice), prevenirea si tratarea unor boli infectioase la animale (implantarea de radacini proaspete in urechi, la porcine si ovine sau sub piele la bovine si cabaline, in creasta la pasari). Medicina umana (populara): rizomul fiert in rachiu, folosit pentru dureri de dinti; decoct pentru tratarea de cel pierit....?, tulburari de tranzit intestinal, viermi intestinali; planta uscata, pisata pentru tratarea herniei; flori, frunze oblojeli pentru raceala. Toxicitate Intoxicatiile cu spanz sunt rare si se manifesta prin senzatii de furnicaturi ale mucoasei bucale si gatului, vomismente, diaree si midriaza. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Protoanemonina provoaca dermite alergice de contact. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomi si radacini, cu cazmaua, in perioada august-noiembrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HELIANTHUS ANNUUS L. Denumire populara: Floarea soarelui Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Ierboaie, Ochiul soarelui, Rasarita, Ruja, Ruja soarelui, Ruja de câmp, Ruja de soare, Ruji, Rujoanca, Rumanita mare, Soarea soarelui, Sora soarelui, Soreanca, Sorina, Tâde de bîlic Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales

Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina pivotanta, profunda; tulpina de 1-3 m inaltime, erecta, aspru paroasa, simpla sau putin ramificata la partea superioara, in interior cu maduva; frunzele alterne, mari, petiolate, lat ovate, cordate, dintate, aspru paroase pe ambele fete; antodii solitare sau putine, cu receptaculul aproape plan, nutante, mari, plane; florile ligulate portocalii iar cele centrale, tubuloase, brune, fertile; hipsofilele involucrale foliacee, aspru paroase; inflorirea iulie-octombrie; fructul achena comprimata, fin catifelat paroasa, de culoare alba, neagra, galbuie sau pestrita. Ecologie si raspandire Cultivata ca oleaginoasa si ornamentala. Organe utilizate Florile, semintele, tulpinile. Compozitia chimica Floarea soarelui reprezinta una din cele mai importante plante oleaginoase. Achenele acumuleaza 50,8 % lipide si 16,2 % proteine. Glucidele de rezerva sunt reprezebtate in principal de amidon. Dusterhoft s.a. (1992) au constatat ca exceptand amidonul, achenele contin urmatoarele poliglucide, raportate la continutul total al acestora: 42 % celuloza, 24 % substante 18 pectice, 24 % 4-O-metil glucuronoxilani cu 8 acizi uronici substituiti, 5 % (gluco) manani si 4 5 % fucoxiloglucani. Uleiul de floarea soarelui contine gliceride ale acizilor linolic (57-59%), oleic (30-34%), palmitic, stearic, arahidic, lignoceric (6-10%), insaponifiabil (1%), acizi grasi liberi, lecitina. Insaponifiabilul este constituit din carotenoide, 3-ß-sitosterol-glucozida si fitosteroli. Pigmentii din frunzele si florile de floarea soarelui sunt reprezentati de: flavone tetra-Osubstituite cum sunt: hispidulinul, pectolinarigenina, pentaO-substituite ca: nepetina, jaceosidina, hexa-Osubstituiti ca: sudachitina, acerosina, hexa-Osubstituiti ca: hymenoxina. Flavonolii sunt reprezentati de quercetin-7glucozid (quercimetrina).

Actiune terapeutica Emolienta. Importanta Melifera, oleaginoasa Utilizare La prepararea uleiului purificat si neutralizat inscris in FR X sub denumirea de Helianthi oleum neutralisatum. Acesta serveste la prepararea solutiilor injectabile si a colirelor sau la extragerea unor principii active liposolubile. De asemenea, Helianthi oleum se foloseste la prepararea unor unguente si linimente cu actiune emolienta sau este materie prima pentru prepararea vitaminei F. In medicina umana, populara - florile sunt folosite pentru afectiuni ale gatului, impotriva febrei si in homeopatie, uleiul extras din seminte este folosit in caz de hipercolesterol si ateroscleroza, la macerarea unor plante folosite pentru arsuri si rani, tinctura se utilizeaza pentru afectiuni pulmonare, fructele se folosesc in profilaxia bolilor infectioase ale intestinului gros. Medicina veterinara foloseste extractele pentru uz intern la tratarea indigestiilor si constipatiilor si pentru uz extern, petru ungerea tegumentului cu ulei avand actiune emolienta si protectoare. In industrie - uleiul se foloseste la fabricarea sapunului, lecitinei, din coji (pericarp) se obtine alcoolul etilic si furfurolul, tulpinile sunt utilizate in industria celulozei; In alimentatie - uleiul se foloseste la salate, gatit, industria conservelor, antodiile servesc la obtinerea pectinelor folosite la prepararea jeleului si marmeladei; In zootehnie - turtele si sroturile sunt furaje valoroase in hrana cornutelor, porcilor si pasarilor. In agricultura - cenusa provenita din arderea plantei uscate se foloseste ca ingrasamant potasic. In apicultura este importanta ca specie melifera. Cultivare soarelui este una dintre plantele Floarea agricole cu un mare areal de cultura datorita

capacitatii sale de adaptare la variatiile mari de temperatura, rezistentei la temperaturi joase, mai ales in prima parte a vegetatiei si rezistenta la seceta. Recolte bune se obtin in acele regiuni unde temperatura medie zilnica in faza de formare si umplere a semintelor ajunde la 18-22oC, ceea ce demonstreaza ca aceasta planta este pretentioasa la caldura. Are un consum ridicat de apa (un coeficient de transpiratie cuprins intre 290-705, ceea ce demonstreaza importanta pe care o prezinta umiditatea ridicata a solului inca de la inceputul primei parti a perioade de vegetatie. In ceea ce priveste lumina, planta are cerinte ridicate si sensibilitate evidenta se manifesta in perioada de la initierea primordiilor inflorescentei, pana la formarea tetradelor polenului, precum si dupa formarea inflorescentei. Floarea- soarelui necesita soluri bogate in substante nutritive, mijlocii, lutoase, luto-nisipoase, profunde, cu o capacitate mare de retinere a apei. Se preteaza cel mai bine cernoziomurile, solurile brune si brun roscate, precum si solurile aluviale. Plantele se dezvolta normal la un pH cuprins intre 6,4-7,2.Nu sunt portivite solurile nisipoase sau solurile compacte, grele, reci. Semanatul in Campia Romana trebuie sa inceapa la sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie si sa se termine pana la 15-20 aprilie. Mod de cultivare: Semanat primavara direct in camp, 4-5 kg/ha, adancime de semanat: 4-5 cm; distanta intre randuri: 70 cm, distanta intre plante / rand: 30 cm Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Flori, recoltate manual in iulie - Seminte, recoltate mecanizat cu combina, august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HELIANTHUS TUBEROSUS L. Denumire populara: Napi porcesti Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Topinambur, Baraboi, Baraboi înfloriti, Baraboi porcesti, Brojba, Brojbe, Brozba, Buliba, Cartoafe de iarna,

Cartofel, Cartofi dulci, Cartofi porcesti, Ciocaribe, Ciocarepi, Crumpi porcesti, Damoveti, Floarea baraboiului, Floare soare de gradina, flori galbene, Galbinele, Gherghine galbene, Gulii, Guraline, Mar de pamânt, Mere de iarna, Morcov, Morcovi porcesti, Napi de pamânt, Napi, Napi turcesti, Napti, Nati, Napul porcului, Pere iernatice, Picioarca, Picioare, Picioca, Picioca iernatica, Picioci, Picioci curate, Picioci de pamânt, Piciocile lui Dumnezeu, Piciogne, Picionca, Picionci, Piciorca, Picioance, Pirole, Putoaca, Sfecla Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; radacina fibroasa, rizom cu tuberculi in sol; tulpina erecta de 1-3 m inaltime, aspru paroasa, ramificata in partea superioara; frunzele alterne sau mai rar opuse, alungit ovate sau ovat lanceolate, atenuate in petiol nu prea lung, dintate, aspre pe fata superioara, cu peri desi, scurti si rigizi, mai putin aspre pe fata inferioara; antodii solitare de 4-8 cm la inflorire, florile ligulate galbene; hipsofilele involucrale imbricate, ovat lanceolate, cu margini aspru ciliate; inflorirea septembrie-noiembrie; fruct achena cu 1-4 ariste ciliate. Ecologie si raspandire Frecvent cultivata, furajera. Organe utilizate Se utilizeaza tuberculii care au un continut ridicat de inulina. Compozitia chimica Analiza tuberculilor a evidentiat prezenta urmatorilor componenti: 79 80 % apa, 16 % glucide totale, 2,0 2,4 % proteine, 0,1 0,4 % lipide, 7,6 % fibre alimentare si vitamine: 4 mg/ 100 g acid ascorbic, 1,3 mg/ 100 g nicotinamida, 0,20 mg/ 100 g tiamina, 0,06 mg/ 100g riboflavina si 0,20 mg/ 100 g tocoferoli.

Continutul in substante minerale variaza intre 1,0 si 1,7 %, dintre care: 457 478 mg/ 100 g potasiu, 3 5 mg/ 100 g sodiu, 78 88 mg/ 100 g fosfor, 10 - 88 mg/ 100 g calciu, 20 mg/ 100 g magneziu, 22 mg/ 100 g sulf, 0,6 mg/ 100 g fier, 0,12 mg/ 100 g cupru si 0,1 mg/ 100 g zinc. Inulina este principalul glucid, care reprezinta mai mult de 50 % din totalul glucidelor de rezerva. Aceasta este alcatuita dintr-un lant scurt de molecule de hexoze (20) dintre care glucoza reprezinta 20 % iar ..?..-fructoza 80 %. Alaturi de inulina a fost identificata prezenta zaharozei, pseudo-inulinei, inuleninei, helianteninei si a sinantrinei. Actiune terapeutica Tuberculii de topinambur au o actiune afrodisiaca, colagoga, diuretica, spermatogenetica, stomahica si tonica. Importanta Melifera Utilizare Sunt utilizati ca un remediu pentru alimentatia diabeticilor si pentru tratarea reumatismului. In alimentatie se folosesc tuberculii, care sunt comestibili si sunt bogati in amidon. Aportul energetic este moderat: 130 kJ/ 100 g parte edibila. Medicina umana, populara foloseste tuberculii rasi si pisati contra durerilor de gat si a galcilor. In zootehnie, tuberculii sunt intrebuintati ca hrana pentru porci. Cultivare Planta manifesta pretentii reduse fata de sol, rezultate bune se obtin pe solurile nisipoargiloase de lunca, afanate, revene, bogate in humus si calciu, cu un pH de 6-7,5. Nu suporta solurile grele, prea umede si reci. Topinamburul este rezistent la temperaturi scazute de pana la -30, -40oC si de aceea poate ierna in sol. Plantele tinere si mature suporta ingheturi de -5, -6oC. Datorita sistemului radicular profund suporta temperaturile ridicate din timpul verii si rezista la seceta. Se seamana primavara in rasadnita rece. La momentul potrivit se repica in vase individuale si plantele se cesc in sera pentru prima lor iarna.

Plantarea afara in pozitia definitiva se efectueaza la sfarsitul primaverii sau inceputul verii. Divizarea tufelor se efectueaza primavara sau toamna. Tuberculii se recolteaza toamna tarziu sau iarna si se replanteaza imediat sau se depoziteaza intrun loc racoros, urmand a se planta primavara devreme. Butasi bazali din tupina cu lungimea de 10-15 cm si cu tulpuna subterana se pot planta primavara in vase individuale si se tin intr-un loc usor umbrit, in rasadnita rece sau sera pana la o buna inradacinare. Plantarea afara se efectueaza in cursul verii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HELICHRYSUM ARENARIUM (L.) Moench Denumire populara: Siminoc Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Budiene, Cirisar, Floarea patului, Flori de paie, Iarba flocoasa, Imortele, Margica, Ochisori, Semenic, Siminic Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae (Compositae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; radacina lemnoasa; tulpina de 10-30 cm, neramificata, suriu tomentoasa, foliata; frunzele liniare pana la oblong-lanceolate, treptat ingustate la baza; antodii globuloase de 4-5 mm diametru, galben-oranj; foliolele involucrale, imbricate, laxe, galbene ca lamaia; florile galbene, cele marginale lipsesc; inflorirea iulieseptembrie; fruct achena lunga de 1mm. Ecologie si raspandire Specie xerofita-xeromezofita, sporadica in zona de stepa-zona padurilor de stejar, locuri uscate, nisipoase. Organe utilizate

Se utilizeaza in scop medicinal, partile aeriene inflorite ale acestei specii, care contin substante flavonoide. Compozitia chimica Florile contin flavonoide: 0,4% isosalipurposida (o calcona raspunzatoare de culoarea galbena a bracteelor din involucru), naringenol si 5Odiglucozida acestuia, diastereoizomerii la C2 ai naringenol-5O-glucozidei (helicrisina A si B = salipurpozida), kempferol-glucozida, apigenol si apigenol-7-O-glucozida, luteol-7-O-glucozida, cvercetol-3-O-glucozida, 3,5-dihidroxi-6,7,8trimetoxiflavona. Alti constituenti chimici sunt: ulei volatil (0,05%); ftalide; cumarine (scopoletol, umbeliferona, esculetol) in cantitati mici; derivati de piranona de culoare galbena (arenol si homoarenol); un complex de substante neidentificate cu activitate antibiotica, denumit arenarina; acizi fenolici liberi (0,03%) si combinati (0,07%), in special acizii cafeic, p-cumaric, siringic si protocatehic; glucuronide ale campesterolului si ßsitosterolului; taninuri; principii amare de tip lactone sesquiterpenice caracteristice familiei Asteraceae (xantanolide si guaianolide). Uleiurile volatile extrase din aceste organe contin in principal 1,8-cineol (24,3 %) si ßpinen (11,2 %) alaturi de care se afla humulen, cariofilen, limonen, sabinen, linalool, a-terpineol, mircen, terpinen, p-cimen. Actiune terapeutica Slab coleretica si antispastica (prin flavonoide), de stimulare a secretiilor gastrica si pancreatica (principii amare), antibacteriana. Importanta Utilizare Dispepsii, colecistite cronice si afectiuni biliare de tip convulsiv. Medicina umana, populara - uz intern - florile se fierbeau in rachiu sau in lapte si se bea pentru galbinare, tratarea gutei, reumatismului, stimularea secretiei gastrice si pancreatice, combaterea viermilor intestinali.

Medicina veterinara foloseste pentru uz intern florile, pentru tratarea dischineziei biliare, edemelor, intoxicatiilor. Este importanta ca planta tinctoriala, florile vopsesc fibrele naturale in diferite nuante de galben Este importanta ca specie melifera si ornamentala. Cultivare Planta necesita un sol bine drenat, cu pozitie insorita, adapostita. Se seamana in februarie/martie in sera. Germinarea are loc in 2-3 saptamani la 20oC. La momentul potrivit se repica in vase individuale si plantele se cresc in sera, pentru cel putin prima iarna. Plantarea afara are loc la sfarsitul primaverii sau inceputul verii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HEMEROCALLIS FULVA (L) L. Denumire populara: Crin rosiatec Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Liliaceae Subfamilia: Asphodeloideae Caractere morfologice Este o planta perena cu rizom, frunze liniare, sesile, cu flori mari, nemirositoare, cu perigonul gamotepal, portocaliu-rosiatic. Fructul este capsula. Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Hemerocallis contine in radacini isoflavone dintre care au fost identificate: hemerocallona. In frunze se gasesc: flavonoli: quercetina, kampferol si izoramnetina. Actiune terapeutica Extractele obtinute din flori au efect antispasmotic, sedativ si febrifug iar cele obtinute din radacina au activitate antitumorala. Cultivare

Crinul rosiatic reuseste pe cele mai multe tipuri de soluri, inclusiv cele uscate, dar prefera solurile umede bogte, cu o pozitie insorita, desi tolereaza umbra. De asemenea, creste bine pe solurile argiloase grele. pH-ul preferat este cuprins intre 6-7. Este o specie care rezista la temperaturi joase de pana la -20oC. Necesita unul sau doi ani pentru stabilizare, in cazul mutarii plantei. Crinul rosiatic este o planta ornamentala, dar si cultivata pentru florile si frunzele sale. Hibridizeaza usor cu alti membri ai genului. Se seamana la mijlocul primaverii in sera, iar germinarea este in general rapida si uniforma. Se repica in vase individuale, iar plantele se cresc pentru prima iarna in sera. Plantarea afara se efectueaza primavara tarziu. Se poate practica divizarea in cursul primaverii sau dupa inflorire, la sfarsitul verii sau toamna. De altfel, divizarea poate fi realizata cu succes in orice moment al anului. Fragmentele mari pot fi plantate direct in pozitia lor permanenta, iar cele mai mici se trec in vase si se cresc in rasadnita rece pana la momentul unei bune inradacinari. Plantarea afara se efectueaza primavara. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HERNIARIA GLABRA L. Denumire populara: Feciorica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Borosdoaga, Buegea faptului, Buruiana de surpatura, Fapt mânâtal, Fecioara, Iarba datului, Iarba de surpatura, Iarba faptului, Iarba fecioarei, Iarba feciorilor, Iarba surpaturii, Sincerica Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Caryophyllidae Ordinul: Caryophyllales Familia: Caryophyllaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Planta anuala-perena; creste culcata la pamant formand tufe dese, circulare alcatuite din tulpini de pana la 30 cm lungime; frunze opuse, eliptice sau ovate, concrescute; flori actinomorfe, mici, verzi, grupate cate 10 in glomerule protejate de bractee albe, membranoase; infloreste in iulieseptembrie; fruct monoseminal, mai lung decat caliciul, aspru la pipait cu seminte negre, lentiforme. Ecologie si raspandire Specie intalnita sporadic prin locuri uscate, prundisuri, surpaturi, locuri nisipoase din zona padurilor de stejar pana in etajul fagului. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza partea aeriana. Compozitia chimica Partile supraterestre inflorite contin 3% saponozide (heterozide ale acidului quilaic, acidului medicagenic si gipsogenolului cu ramnoza, galactoza si glucoza) si 1-1,3% flavonozide (glicozide ale quercetolului, izoramnetolului si kaempferolului). Alti constituenti sunt cumarinele (umbeliferona, herniarina) si urme de ulei volatil. Glabrozidele A-C sunt heterozide ale acidului medicagenic. Actiune terapeutica Diuretica. Importanta Utilizare Nefrite, cistite, litiaza renala, catar cronic vezical. Medicina umana (populara): planta decoct pentru tratarea unor afectiuni ale pielii (eczeme) sau a herniei. Cultivare Planta creste bine in soluri uscate calde si reuseste pe soluri foarte sarace. Nu suporta umiditatea excesiva. Este folositoare pentru acoperirea rocilor. Se seamana primavara in rasadnita rece si la momentul potrivit se repica in vase individuale. Plantele se cresc in sera pentru prima iarna. Plantarea afara in pozitia definitiva se efectueaza primavara tarziu sau la inceputul verii. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HIBISCUS ESCULENTUS

Denumire populara: Bame Sinonime stiintifice: Abelmoschus esculentus (L.)Moench Alte denumiri populare: Bambe, Bambie, Bamie, Bamne, Boambe, Zamosita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Malvales Familia: Malvaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuale cu tulpina inalta pana la 1m; frunze alterne, cordate la baza, palmat 5 lobate, lobii serati pe margine; florile solitare, axilare au caliciul extern format din 8-10 hipsofile libere la baza, liniare; corola este alcatuita din 5 petale galben-sulfurii, la baza brunii sau violacee; infloreste in capsula alungita, conica, iunie-iulie; fruct inainte de maturatie carnoasa, comestibila. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta alimentara pentru fructe, cu deosebire in S tarii; originara din Africa tropicala. Organe utilizate Fructele acestei specii sunt apreciat in consumul uman. Compozitia chimica Bamele contin 9,55 % apa si 90,45 % substanta uscata. Raportat la substanta uscata, bamele contin 25,75 % proteine, 10,07 % lipide si 8,01 % substante minerale. In partea edibila a acestor fructe s-a mai determinat acid fitic 451,28 mg/ 100 g, acid tanic 0,75 % si oxalati 32,41 mg/g. In 100 g fructe s-au determinat 0,14 mg fier, 1,04 mg zinc, 1,23 mg magneziu, 1,28 mg sodiu, 1,59 mg potasiu, 0,09 mg calciu si 2,67 mg fosfor (Akindahunsi si Salawu, 2005). Actiune terapeutica Importanta Alimentara Utilizare Fructele acestei specii se utilizeaza in consum.

Medicina umana (populara): planta folosita in tratarea vatamaturii....? (hernie) si lingoarei....? (febra tifoida). Cultivare Bamele necesita soluri bogate in humus si substante nutritive, usoare, nivelate, permeabile cu expozitie sudica, dand rezultate bune pe soluri de tip aluviuni si cernoziomuri. Nu suporta solurile grele, umede, reci. Bamele sunt foarte pretentioase la insuficienta de hrana si reactioneaza bine la fertilizarea cu ingrasaminte organice si chimice. Au pretentii mari fata de intensitatea luminii si fata de umiditatea din sol, care trebuie sa fie constanta si asigurata in special in perioada infloririi si fructificarii. Se seamana la adancimea de 3-4 cm, cand in sol se realizeaza temperaturi de 14-15oC, folosind 10-12 kg samanta la hectar. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HIBISCUS TRIONUM L. Denumire populara: Zamosita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Brânca, Buruiana ce se învârteste dupa soare, Bamie besicoasa, Bomba besicoasa, Bomba de câmp, Cavan, Ciulina, Cucurbetica marunta, Floarea ursului, Lubenicioara, Macul cioarei, Nalba mare, Zamosita besicoasa, Zâmosita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Malvales Familia: Malvaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuale cu tulpina inalta de 10-80 2m, stelat paroasa, cu peri rigizi, patenti, adesea de culoare rosie-purpurie; frunze alterne, cele bazale aproape rotunde sau slab lobate, cele superioare cu 3-5 segmente, penat-fidate; florile solitare, axilare au caliciul extern format din 12 hipsofile

libere la baza, ingust-liniare; caliciul intern format din 5 sepale pelid-verzi este persistent si devine la fructificare membranos si veziculos, crescand in jurul fructului; corola este alcatuita din 5 petale palid-sulfurii-galbui, la baza purpuriu inchis; se ofileste in scurt timp de la deschidere; infloreste in lunile iunie-septembrie; fruct capsula ovoidala, inconjurat de caliciul veziculos, contine seminte reniforme, tepoase. Ecologie si raspandire Specie euriterma, xeromezofila-mezofila, frecventa din zona stepei zona padurilor de stejar pe ogoare, prin culturi agricole, pe langa drumuri, prin pepiniere, cu deosebire in locuri mai joase de prin campii si vai. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza florile acestei specii care contin antocianidoli, antocianozide si acid hibiscic. Compozitia chimica Analiza florilor a evidentiat prezenta urmatoarelor substante: proteine (0,06 %), lipide (0,4 %), vitamine: acid ascorbic 4,2 mg/ 100 g), tiamina (0,03 mg/ 100 g), riboflavina (0,05 mg/ 100 g) si niacina (0,6 mg/ 100 g). Fructele de zamosita contin: 3,9 % proteine, 3,9 % lipide, 15,7 % celuloza, 39 mg/ 100 g acid ascorbic, 0,29 mg/ 100 g tiamina, 0,49 mg/ 100 g riboflavina si 5,9 mg/ 100 g niacina. Frunzele acestei specii contin: 15,4 % proteine, 3,5 % lipide, si 15,5 % celuloza. Hibiscus syriacus (zamosita de Siria) are florile colorate de cianidin 3-sambubiosid, cianidin 3glucozid si delfinidin glicozizi. Dintre glicozizii flavonolilor a fost identificata prezenta gossipinei (gossipetina-8-glucozid), hibiscitrina (hibiscetin-3-glucozid), saponarina (vitexin-7glucozid), vitexin ramnozid. Actiune terapeutica Extractele obtinute din frunzele acestei specii au actiune diuretica, expectoranta si stomahica,

extractele din flori au actiune diuretica si stomahica iar cele din scoarta de pe radacini, au efect hemostatic, vermifug si febrifug. Importanta Utilizare Medicina umana (populara): planta fiarta cu menta si secara, se dadea in tulburari gastrice; se intrebuinta si pentru tratarea afectiunilor dermatologice ale scalpului; partea aeriana sub forma de decoct era folosita pentru spalarea furunculilor; plamadita in rachiu, se tinea in gura pentru dureri de dinti. Cultivare Planta prefera un sol fertil bogat in humus, bine denat si o pozitie insorita. Se seamana primavara devreme intr-o sera incalzita, iar germinarea este rapida. Se repica in vase individuale, iar daca planta se cultiva ca anuala plantarea in pozitia permanenta se efectueaza primavara devreme si se asigura pentru inceput o anumita protectie. Daca se doreste cresterea plantei ca perena este de peferat sa se creasca in sera pentru primul an si sa se planteze afara la inceputul verii anului urmator. Se pot pregati butasi din lemn semi-maturat, in iulie-august, in rasadnita. Se cresc in sera incalzita peste iarna si plantarea afara are loc primavara dupa trecerea pericolului ingheturilor. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HIPPOPHAE RHAMNOIDES L. Denumire populara: Catina alba Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Catina de râu, Catina cenusie Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Eleagnales Familia: Elaeagnaceae Subfamilia:

Caractere morfologice Arbust spinos, foarte rar arbore, de 1-4 (10)m inaltime; frunze liniar lanceolate, de 2-6 cm lungime, foarte scurt petiolate, pe ambele fete cu peri solzosi, stelati, cenusii argintii pana la aramii roscati; florile apar inaintea frunzelor, sunt foarte mici, galbui; inflorirea: aprilie-mai; fruct globulos pana la ovoid, de 6-8 mm lungime, portocaliu. Ecologie si raspandire Specie oligotrofa, xerofita-mezohigrofita; frecventa in zona de stepa-etajul fagului, in lungul apelor, pe nisipuri si pietrisuri, pe coaste pietroase. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza fructele recoltate in lunile septembrie octombrie. Compozitia chimica Compozitia fructelor variaza in limite destul de mari in functie de provenienta lor, respectiv in functie de conditiile pedo-climatice. Acestea sunt considerate ca o sursa importanta de acid ascorbic. Fructele de catina contin: 81,4 % apa, 10 / 12 % glucide ( fructoza, glucoza, zaharoza, pectine), 1,64 5,95 % acizi organici, 0,13 % tanin, 2,3 19,7 % lipide, 4,5 181,2 mg/ 100 g caroteni, 9,3 1.889 mg/ 100 g acid ascorbic si 2,9 mg/ 100 g vitamina E. Cercetarile efectuate de Brad s.a. (2002) au condus la stabilirea urmatoarei compozitii chimice a fructelor de catina: 10 22 % substanta uscata, 8,2 10,5 % substanta uscata solubila, 2,33 3,50 % aciditatea titrabila ca acid malic, 0,42 0,53 % glucide reducatoare, 7,15 7,43 g lipide/ 100 g substanta uscata, 0,58 3,11 % proteine, 0,51 0,69 % substante minerale, 187,72 241,00 mg/ 100 g acid ascorbic, 4,3 6,8 mg/ 100 g ..?..caroten. Lipidele contin: 34,17 % acid palmitic, 31,46 % acid oleic, 25,68 % acid palmitoleic, 5,44 % acid linoleic, 1,94 % acid linolenic, 0,89 % acid stearic si 0,41 % acid miristic. Schapiro (1989) a constatat ca fructele de Hippophae au un continut de ..?..-caroten ce

variaza intre 2,64 16,66 mg/ 100 g iar Duke (1992) mentioneaza un continut de 30 40 mg/ 100 g. Numeroasele cercetari efectuate asupra acestor fructe au evidentiat ca alaturi de ..?..-caroten se mai gasesc alti pigmenti cum sunt: izoramnetina, izoramnetin-3-ß-rutinozid, izoramnetin-7ramnozid-3-glucozid, kampferol, quercetina, aurocrom, acaroten, .-caroten, a-criptoxantina, ßcriptoxantina, eloxantina, flavoxantina, licopina, luteina, xantofila, violaxantina si zeaxantina. Feldheine si Jarmatz (citati de Brad s.a., 2002) au determinat prezenta urmatoarelor vitamine in 100 g fructe de Hippophae: acid ascorbic 129,2 279,0 mg, tiamina 0,052 mg, riboflavina 0,27 mg, piridoxina 0,11 mg, acid nicotinic 0,35 mg, inozitol 67,0 mg si vitamina F 2,4 5,0 mg. Duke (1992) mentioneaza prezenta in fructe a urmatoarelor substante: arabinoza, galactoza, glucoza, 5-hidroxitriptamina, paeonina, fisalien, querbrachitol, In scoarta de pe tulpina acestei plante a fost determinata prezenta 5-hidroxitriptaminei (serotonina) in concentratie de 300 400 mg/ 100 g. Alaturi de aceasta substanta s-a mai determinat prezenta harmalolului, hippofainei, acidului tanic si a acizilor grasi (acid stearic, acid palmitic, acid oleic). Actiune terapeutica Antiscorbutica, antiinflamatoare (prin triterpene), antioxidanta (prin vitaminele C, E, P) si cicatrizanta, antiulceroasa (prin ulei gras, carotenoide). Importanta Medicinala, melifera, tananta Utilizare Scorbut si alte avitaminoze, gastrite si ulcere gastro-duodenale, arsuri, degeraturi, unele dermatoze si micoze, afectiuni oculare (arsuri corneoconjunctivale prin agenti fizici si chimici, grefe de cornee, chirurgia plastica si reparatorie a pleoapelor si fundului de sac conjunctival, stafilococii ale fetei cu complicatii oculare), afectiuni ginecologice.

Industrie - din fructele (singure sau in amestec) se obtine suc, sirop, nectar, gem, jeleu, marmelada, peltea, dulceata etc.; Medicina, umana, populara - uz intern: fructele au proprietati tonifiante, astringente, antiscorbutice, bactericide, si sunt recomandate in tratarea avitaminozelor, diareei, reumatismului, boli de ficat etc., uz extern - tratarea arsurilor si degeraturilor; Medicina veterinara - tratarea tulburarilor de nutritie si de metabolism; Apicultura - specie melifera. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Fructe, manual (adunarea ciorchinilor cu foarfeca sau baterea tufelor), in perioda august noiembrie (pana la primul inghet) Valorificare HIPPOPHAE FRUCTUS FRUCTE DE CATINA 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HORDEUM VULGARE L. Denumire populara: Orz Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Iecimie, Orz de primavara, Orz de toamna, Orz tuns, Orz tepos, Orzoaica de primavara, Urz Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Poales (Graminales) Familia: Poaceae (Gramineae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; radacina fasciculata; tulpina de 30-150 cm; frunzele au ligula bine dezvoltata iar urechiusele sunt lungi, astfel incat se incruciseaza in jurul tulpinii, ancorand foarte bine frunza; inflorescenta este un spic compus, tetramuchiat; florile sunt protejate de doua palee, iar cea inferioara este prevazuta cu o arista lunga si aspra; inflorirea iunie-iulie; fructul cariopsa imbracata in palei.

Ecologie si raspandire Cultivata, alimentara, furajera si industriala. Organe utilizate Compozitia chimica Cariopsele acestei specii contin: 10,5 % proteine, 71,8 % glucide si 2,1 % lipide, 2,5 % fibre si 13,7 % apa. Continutul in aminoacizi, exprimat in mg/ 100 g cariopse, este urmatorul: 4143 mg izoleucina, 774 mg leucina, 382 mg lizina, 160 mg metionina, 221 mg cistina, 491 mg fenilalanina, 304 mg tirozina, 360 mg treonina153 mg triptofan, 529 mg valina, 373 mg arginina, 221 mg histidina, 470 mg alanina, 592 mg acid aspartic, 2579 mg acid glutamic, 391 mg glicina, 1271 mg prolina si 601 mg serina. Cariopsele de orz contin urmatoarele vitamine: 5,2 mg/ 100 g niacina, 0,31 mg/ 100 g tiamina, 0,10 mg/ 100 g riboflavina, 0,56 mg/ 100 g piridoxina, 0,68 mg/ 100 g acid pantotenic si 0,05 mg/ 100 g acid folic. Continutul in substante minerale al cariopselor este de 1,9 % din care 50 mg/ 100 g calciu, 378 mg/ 100 g fosfor, 6,0 mg/ 100 g fier, 562 mg/ 100 g potasiu, 4,0 mg/ 100 g sodiu, 91 mg/ 100 g magneziu, 1,7 mg/ 100 g mangan, 2,3 mg/ 100 g zinc, 0,25 mg/ 100 g cupru si 0,02 mg/ 100 g cobalt. Cariopsele germinate si partea supraterestra recoltata inainte de inflorire contin: 40-50 % poliholozide (97 % amidon, 3 % oze simple), 10 % proteine, 2 % lipide, aminoacizi, amine (tiramina, hordenina, gramina), saruri minerale (K, Si, Mg, Ca, Fe, P), vitamine (E, acid nicotinic, acid pantotenic, acid folic, vitaminele B2 si B6), enzime (SOD), fibre. Proteinele sunt reprezentate de 35-40 % prolamine, 35-40 % gluteline, 10-20 % globuline, 3-4 % albumine. Glutenul lipseste sau se afla in cantitate foarte mica, motiv pentru care are aplicatii reduse in industria de panificatie. Actiune terapeutica Antiinflamatoare. Importanta Alimentara, medicinala Utilizare

Afectiuni pulmonare (bronsite cronice, tuberculoza), digestive (ulcer, atonie gastrica si intestinala, insuficienta hepatica, dischinezie biliara, enterite, diaree, dizenterie), urinare (nefrite, cistite) cariopsele germinate. Din herba, prin presare, se obtine sucul, mult folosit in fitoterapie pentru aport de vitamine, enzime, saruri minerale. Cariopsele decojite se folosesc in alimentatie sub denumirea de arpacas, iar cariopsele intregi intra in compozitia multor preparate dietetice (pentru aport de fibre se utilizeaza mai mult specia Hordeum distichon orzul salbatic). In industrie, boabele de orz sunt folosite ca materie prima in industria alcoolului, berii, dextrinelor si glucozei. In medicina, umana, populara boabele decorticate fierte sunt folosite pentru tratarea enterocolitelor, dizenteriei, diareei; decoctul din boabe trateaza bolile de rinichi si vezica, calmeaza tusea; boabele incoltite sunt folosite pentru tratarea tuberculozei, diabetului, cancerului, hepatitei, epilepsie, nevralgii, insomnie, artrite, flebite, hemoroizi, acnee, eczeme, sterilitate si ulcer varicos. Pentru uz extern se folosesc cataplasmele cu faina pentru calmarea durerilor reumatice, tratarea acneei, pistruilor, ulcerelor varicoase, pentru vindecarea furunculelor. In medicina veterinara se foloseste pentru tratarea enteritei hemoragice, gastroenteritei si indigestiei. In zootehnie, boabele se utilizeaza in hrana animalelor, in special a porcilor si cabalinelor; paiele sunt de asemenea folosite in furajarea animalelor singure sau in amestec cu alte plante(mazare). Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Frunze inaninte de aparitia spicelor, manual - Seminte, mecanizat, in iulie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HUMULUS LUPULUS L Denumire populara: Hamei

Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Hemei, Amei, Cumlau, Curpan, Hamei salbatic, Hamei, Himei, Homei, Maiuga, Maluga, Mamaiuga, Mamalunga, Mei, Meiuga, Muiuga, Muluga, Peste de padure, Tofolean, Vâna de hamei, Vita de hamei Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Urticales Familia: Cannabaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, cu tulpina volubila, inalta pana la 3-5 m, acoperita cu peri uncinati; funzele opuse, palmat fidate, cu 3-5 lobi; florile unisexuate, repartizate dioic: cele mascule, dispuse in inflorescente asezate in axila frunzelor, au perigonul alcatuit din 5 tepale verzi, iar androceul din 5 stamine; florile femele sunt grupate la baza unor bractee plane, in inflorescente asemanatoare conurilor si au invelisul floral rudimentar; inflorirea are loc in VII VIII; fructele de tip achena, protejate de perigonul membranos al florilor, sunt grupate cate 1-2 la baza bracteelor ce alcatuiesc conul....?. Pe bractee si perigonul membranos se gasesc glande secretoare de culoare galben-aurie din care provine substanta pulverulenta amara si aromatica numita lupulina. Ecologie si raspandire Specie mezohigrofita, euterma, sporadica in zavoaie, lunci, de-a lungul cursurilor de apa, tufarisuri, cranguri, pe marginea padurilor, de la campie zona padurilor de stejar, pana in regiunea dealurilor (1000 m altitudine) etajul fagului. Organe utilizate Se utilizeaza conurile femele care prezinta numerosi peri glandulari care secreta o oleorezina. Compozitia chimica Principalii componenti identificati in inflorescente sunt: terpene (mircen, humulen, canaben), principii amare de tipul floroglucinei (humulona,

izohumulona, lupulona), esteri (valerianat de bornil, esteri ai mircenolului si ai humulonei), taninuri condensate (2 4 %), amine (dimetilamina, dietilamina, etilamina, etilmetilamina, izopentilamina, metilamina), amide (asparagina, glutamina), piperidina, cetone, acizi. In florile de hamei a fost identificata prezenta pigmentilor flavonoizi: rutina, quercitrina, astragalin, xantohumol, izoxantohumol, leucocianidina, leucodelfinidina si cartamona. Continutul in ulei volatil al florilor variaza intre 0,3 si 1,2 %, valoarea maxima fiind determinata la citeva zile de la realizarea maturitatii lor. Liangfeng s.a. (1993) au analizat uleiurile volatile extrase din florile de hamei, in care au identificat 31 componenti. Cea mai mare pondere sa determinat in cazul urmatorilor componenti: ahumulen (30,78 %), ß-cariofillen (13,14 %), mircen (8,39 %), metil 4-decanoat (5,32 %), geranil isobutirat (3,53 %), metil 9-decanoat (2,79 %), metil decanoat (2,51 %), d-cadien (2,30 %) si 2metilbutil 2-metilpropionat (1,35 %). Concentratie mai mica de 1,0 % s-a determinat la urmatorii componenti: 2-undecanona, metil octanoat, metil 8metilnonanoat, metil undecanoat, metil nonanoat, copaen, metil 6-metiloctanoat, nonanal, geraniol, metil 7-metiloctanoat, metil 3-nonenoat, limonen, metil heptanoat, 2-dodecanona, hexil isobutirat, linalool, 3-metilbutil isobutirat, 2-metilbutil pentanoat, 2-metilbutil propanoat, a-ocimen si a-pinen. Rezina, dizolvata in ulei volatil, contine 15-30% derivati prenil-acil floroglucinolici: humulona (acid a-lupulinic) si lupulona (acid ßlupulinic), compusi raspunzatori de gustul amar caracteristic hameiului. Prin conservare sau in timpul prelucrarii acesti derivati se izomerizeaza cu usurinta transformandu-se in izohumulona, cohumulona, adhumulona, colupulona etc. In fructele de hamei au fost identificate urmatoarele substante: glucide, lipide (2,9 %),

proteine (11 24 %), tanin (2 4 %), rezine, sesquiterpene (ledol, globulol, alloaromadendren), hormoni estrogeni (estrona- C18H22O2), flobafene. Au mai fost identificati urmatorii componenti: Derivati ai floroglucinei: humulona, posthumulona, izoprehumulona, humulenol, humulinol, humulinona, prehumulona, izocohumulen, 4deoxihumulona, deoxicohumulona, cohumulona, colupulona, adlupulona, luparenol, luparol, luparona, lupulina, lupulona, prelupulona, care confera gustul amar caracteristic. Dintre acesti componenti, ponderea o detine humulona si colupulona. Aminoacizi: a-alanina, ß-alanina, acid asparagic, histidina, leucina, lizina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirozina. Vitamine: acid ascorbic, niacina, riboflavina, rutina, tiamina. Pigmenti: ß-caroten, kampferol, kampferol-3rutinozid, kampferol-3-ramnozid, mircen, mircetina, quercetin-3-glucozid, quercetin-3ramnoglucozid, quercetin-3-ramnozid, aromadendrina, astragalin. Acizi: acid cerotic, acid clorogenic, acid ferulic, acid .-aminobutiric, acid p-cumaric. In uleiul volatil extras din fructe s-au identificat urmatorii componenti: a-cadien, acdinol, a-cariofilen, a-cadien, a-coracalen, a-cubeben, aeudesmol, a-guaien, a-humulen, a-muurolen, apinen, a-selinen, a-terpineol, a-ylangen, ßcariofilen, ß-cubeben, ß-eudesmol, ß-pinen, ßselinen, biciclogermacren, d-cadien, d-cadinol, dguaien, d-selinen, .-cadien, .-calocoren, .elemen, .-eudesmol, .-ionona, .-muurolen, geraniol, germacren D, linalol, limonen, nerol, nerolidol. Actiune terapeutica Sedativa, hipnotica, bactericida, antispastica, tonic-amara si anafrodisiaca, efecte estrogenice. Importanta Medicinala, alimentara, aromatica si condimentara Utilizare Stari neurotonice la adulti si copii (anxietate, nevroze), tulburari minore ale somnului, gastralgii de origine nervoasa.

Alte utilizari: la prepararea berii careia ii confera o aroma caracteristica, un gust amarui si o actiune diuretica, bactericida si anafrodisiaca. Medicina umana (populara): frunze, flori cataplasme impotriva durerilor; in tinutul Nasaudului se folosea pentru tratarea tuberculozei; tulpini decoct cu care se spalau pe cap. Medicina veterinara (populara): - in tratamentul galbezei la oi Alimentatie: varfurile tinere se consumau primavara, fierte Toxicitate Contraindicatii Sarcina, depresie, cancer de san. Precautii si reactii adverse Ameteli, modificari cognitive, hemoliza intravasculara, reactii anafilactice. Forme farmaceutice Interactiuni medicamentoase: Deprimante ale SNC, antipsihotice, barbiturice, estrogeni. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Conurile, manual, cand bracteele sunt verzi si alipite (august-septembrie) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HYOSCYAMUS NIGER L. Denumire populara: Maselarita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Nebunarita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Solanales Familia: Solanaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta bisanuala, glandulos viloasa, cu miros greu, ametitor, neplacut, care dispare aproape complet prin uscare. Radacina pivotanta, ingrosata napiform in partea superioara. Tulpina inalta de 20-100 cm, verde, de obicei ramificata, obtuz muchiata. Frunze mari, pe fata verzi inchis, pe dos

spalacit verzui cenusii, dens si lung paroase, mai ales pe nervuri, cele bazale lung petiolate, alungit ovate sau eliptice, .. sinuat penat dintate sau fidate, cele tulpinale sesile, subamplexicaule, alungit ovate sau triunghiular lanceolate, sinuat lobate sau fidate, acute sau acuminate. Flori sesile, ingramadite in varful tulpinii principale si ale ramurilor, care dupa inflorire se alungesc mult. Corola lat infundibuliforma, murdar galbuie, la gat violeta, cu tub scurt si limb inegal 5-lobat, usor bilateral simetric, cu vinisoare violaceu rosietice, reticulate, la interior glabra, la exterior paroasa. Fruct capsula cu baza dilatata, cu dehiscenta transversala (pixida), polisperma, cu seminte .. reniforme sau rotunde, comprimate, brune-cenusii . Inflorire VI-VIII. Ecologie si raspandire Pe terenuri ruderale, in jurul gospodariilor rurale, daramarturi, margini de drum, uneori buruiana segetala; frecventa din zona stepei pana in etajul bradului; specie xeromezofita-mezofita, toxica. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza frunzele bazale (Hyoscyami folium), pe care se gasesc numerosi peri glandulari. Compozitia chimica 23 % substante minerale Frunzele contin 18 (Bodea, 1982). Dintre compusii organici a fost determinata prezenta acidului ascorbic (0,5 mg/ 100 g), sterolilor (stigmasterol, sitosterol), flavonozide (rutozida), taninuri (6,1 %), glicozide (hioscipicrina), auxina, dihidroxicumarina (scpoletina) si acizi fenolici (acid clorogenic, neoclorogenic, cafeic). Din frunze se extrag compusii activi, reprezentati de alcaloizii tropanici care au concentratia de 0,04 0,17 % in planta si 0,3 % in seminte. Principalii alcaloizi identificati in tesuturile acestei plante sunt: hiosciamina si izomerul sau optic atropina, precum si scopolamina care reprezinta

25 40 % din totalul alcaloizilor. In cantitati mici se mai gasesc: apopatropina, tropina, scopina, scopolina, aposcopolamina, a si ßbeladonina, Noxidul hiosciaminei, N-oxidul scopolaminei si schimianina. Aminoacizii identificati in organele aeriene sunt: acidul aspartic, acidul glutamic, acidul .aminobutiric, arginina, alanina, fenilalanina, glicina, izoleucina, leucina, lizina, prolina, ornitina, tirozina si serina. Radacinile au un continut de alcaloizi mai mare decit frunzele, in timp ce semintele au un continut similar. Actiune terapeutica Parasimpatolitica; usor hipnotica si depresiva SNC (datorita scopolaminei). Importanta Medicinala, toxica, foarte toxica Utilizare Nevralgii. Toxicitate La inceput se produce somnolenta, apoi, la doze mai mari excitare (halucinatii, delir) urmata de oboseala si somn. Poate interveni moartea prin asfixiere. Contraindicatii Tahiaritmii, adenom de prostata, glaucom cu unghi inchis, edem pulmonar acut, stenoza mecanica in zona gastro-intestinala. Precautii si reactii adverse Inrosirea pielii, uscaciunea gurii, tahiaritmii, midriaza, tulburari de mictiune, constipatie. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Tinctura, extract uscat, Oleum Hyoscyami (macerat de frunze in ulei), tigari antiastmatice. Interactiuni medicamentoase: Antidepresive triciclice, amantadina, antihistaminice, fenotiazine, procainamida, chinidina. Conservare Cultivare Planta prefera solul uscat, cu un pH alcalin si o pozitie insorita. Are cerinte ridicate fata de umiditate. Formele bienale sunt mai putin rezistente la

iernare, de aceea se recomanda cultivarea lor in regiunile cu ierni mai aspre. In tara noastra se recomanda cultivarea in Campia de Vest si Campia Baraganului. Deoarece este o planta toxica, se iau masuri de protectie pentru toate lucrarile care se efectueaza. Se seamana primavara in rasadnita rece si se transplanteaza cat se repede posibil, inainte ca radacina sa fie prea lunga. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunze sau herba (si separarea frunzelor dupa uscare), la inceputul infloritului Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HYPERICUM PERFORATUM L. Denumire populara: Pojarnita Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Sunatoare, Asunatoare, Buruiana de foc ghiu, Buruiana de naduf, Buruiana de pe razor, Floare de foc viu, Floare de naduf, Floare galbina, Floarea lui Ion, Harnica, Hamei de pamânt, Iarba lui Sf Ion, Iarba crucii, Iarba spaimei, Iarba sângelui, Iarba sunatoare, Iarba spurcatii, Jale de munte, Lemnie, Închegatoare, Osul iepurelui, Pojar, Sanitoare, Sburatoare, Sunaica, Sovârf galben, Serlai, Sovârvarita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Theales Familia: Hypericaceae Subfamilia: Caractere morfologice Este o planta perena cu rizom scurt; tulpina dreapta lignificata in partea inferioara, inalta de 30-60 cm; frunzele sunt sesile, ovate, pana la eliptice sau liniar ovate, cu multe puncte transparente; florile sunt galbene; inflorirea: iunieseptembrie; fruct - capsula ovala. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, oligotrofa; frecventa in zona de stepa-etajul fagului, pajisti, tufarisuri; Detalii... Organe utilizate

Organele acestei plante utilizate in scop medicinal sunt frunzele si inflorescentele recoltate in lunile iunie septembrie, uscate la umbra. Acestea contin minim 0,08 % hipericina. Compozitia chimica Continutul de apa din organele aeriene ale acestei plante variaza in funmctie de organ: 59,80 % in tulpini, 69,00 % in frunze si 77,61 % in flori. Continutul florilor in elemente minerale variaza astfel: 564,4 mg/ 100 g potasiu, 289,28 mg/100 g calciu, 39,26 mg/ 100 g magneziu, 6,32 mg/ 100 g sodiu2,27 mg/ 100 g zinc si 1,35 mg/ 100 g fier. Frunzele contin o cantitate mai mare de calciu, magneziu, mangan si zinc, in timp ce florile contin mai mult potasiu si sodiu (Sarca, 2005). Partile aeriene inflorite (herba) contin 0,1-0,5 % naftodiantrone (hipericina, pseudohipericina, protohipericina, protopseudohipericina si ciclopseudohipericina) localizate in punctele negre de pe petale, diantrone (hipericodehidrodiantranolul) si antranoli (emodol antranolul). Din punct de vedere biogenetic naftodiantronele provin din emodol antrona. Hipericina este componentul activ principal si are culoare rosie-violeta, este solubila in solventi organici si grasimi. La protohipericina si protopseudohipericina ciclurile C-C' nu sunt legate. Alti constituenti: alcani, alcanoli, triterpene si steroli; 4-5 % flavonozide (rutozida, hiperozida, izocvercitrozida, biflavonoide); 10-20 % epicatechol; proantocianidoli (derivati ai catecholului si epicatecholului sub forma de di-, tri-, tetra- si polimeri); acid cinamic, acid cafeic si clorogenic; carotenoide; vitamina C; derivati prenilfloroglucinolici (hiperforina si adhiperforina); xantone (kielcorina = 1,3,6,7-tetrametoxixantona, izolata initial din radacini); cholina; rezine; 4-5 % substante minerale Culoarea rosie a uleiului si fluorescenta sunt date de flavone, xantone si naftodiantrone. Florile contin pigmenti flavonoizi: rutina, quercetina, quercitrina, izoquercitrina,

quercetin-3-glucuronid, quercetin-3-galactozid (hiperina), precum si caroteni: luteina, luteoxantina si violaxantina. Uleiurile volatile sunt sintetizate de buzunarele secretoare care au un canal secretor inconjurat de un strat de celule epiteliale. Buzunarele secretoare sunt situate in mezofilul foliar si de multe ori avand contact cu ambele epiderme. Uleiul volatil (0,06 0,3 %) extras din plantele de sunatoare a continut 33 componenti. Cel mai mare continut s-a determinat in cazul urmatoarelor substante: 2-metiloctan (18,01 %), nonan (6,28 %), beta-cariofilen (5,75 %), alfa-pinen (4,70 %), beta-eudesmol (4,37 %), 3-metil nonan (3,07 %), tau-cadinen (2,41 %) si cariofilen oxid (2,28 %). Urmatorii componenti au avut un continut mai mic de 2,00 % din totalul componentilor: terpinen4-ol (1,86 %), alfa-cadinol (1,86), tetradecanol (1,78 %), beta-farnesen (1,77 %), fitol (1,76 %), alfa-eudesmol (1,74 %), 3-metil decan (1,65 %), dodecanol (1,62 ), azulena (1,45 %), leden (1,31 %), ledol oxid (0,84), trans-nerolidol (0,70 %), alfa-humulen (0,58 %), alfa-copaen (0,56 %), heneicozan (0,44 %), nonanal (0,34 %), spatulenol (0,33 %), hexadecanol (0,20 %), 2-metil dodeca (0,09 %), dibutilftalat (0,07 %), camfen (0,06 %), undecan (0,06 %), metil heptenona (0,05 %) si ocimen (0,03 %) Sarca, 2005). Loloiu si Radulescu (1998) au constatat ca distilatul extras din tulpinile de sunatoare au avut un continut mai mare de beta-cariofilen si betacariofilen oxid iar extractul supercritic cu CO2, a continut o concentratie mai mare de cis- si trans-anetol. Cercetarile efectuate de Osinaska si Weglarz (2002) cu trei specii de Hipericum provenite din Polonia au relevat ca cea mai mare cantitate de uleiuri volatile se gaseste in faza de inflorire completa, in anul al doilea de cultura. Detalii... Actiune terapeutica Coleretica si colagoga (prin acizii cafeic si clorogenic); cicatrizanta (prin flavone, tanin si carotenoide); antimicrobiana fata de stafilococul auriu

(prin hiperforina si ulei volatil), antipruriginoasa (prin ulei volatil), capilaroprotectoare si diuretica (prin flavone), antiinflamatoare, antidepresiva, euforetica (prin inhibarea monoaminoxidazei, demonstrata experimental in vitro pe MAO de tip A si/sau a COMT, enzime implicate in catabolismul aminelor biogene). Actiunea antidepresiva este atribuita hipericinei de unii autori, sau flavonoidelor si xantonelor, de altii. Cercetari recente au demonstrat proprietatile antivirale ale hipericinei in vitro si in vivo, pe soareci, asupra unor retrovirusuri, pe HIV-1, Influenza, Herpes simplex I si II. Dupa unii cercetatori hipericina si pseudohipericina opresc dezvoltarea retrovirusurilor prin inhibarea protein-chinazei C (mediator de fosforilare care se dezvolta in celulele infectate), dupa altii, actiunea acestor compusi este dependenta de lipidele dezvoltate in urma infectiei virale. Actiunile antiinflamatoare si cicatrizanta sunt rezultatul proprietatilor antioxidante si antimicrobiene ale hiperforinei si analogilor ei din fractiunea lipofila. Hipericina inactiveaza citomegalovirusul murinic, virusurile Sindbis si HIV-1, indeosebi dupa expunerea la UV, fie direct asupra celuleor infectate, fie asupra compusilor membranari. Extractele de Hypericum modeleaza productia de mediatori ai inflamatiei (citochinine si alti stimulatori) si induc o masiva supresie a eliberarii de interleukina-6 permitand astfel marirea secretiei de cortizon. Importanta Medicinala Utilizare In ulcere (gastric, duodenal sau de gamba), arsuri si alte rani externe; bronsite si inflamatii ale tractului uro-genital; colite si colecistite; stari depresive. Industrie - planta este utilizata in unele tari nordice la aromatizarea berii; Medicina umana, populara - uz intern - florile au proprietati astringente, antiinflamatoare,

hipotensive, antidiareice, antispastice si antiseptice, etc.; uz extern - tratarea gingivitei, ranilor, abceselor dentare, arsurilor, nevralgiilor, durerilor reumatice, bronsitelor; Medicina veterinara - uz intern - tratarea indigestiilor, hematuriei si enterocolitelor, uz extern - tratarea plagilor; Cosmetica - pentru intretinerea tenului sensibil si uscat si atenuarea ridurilor. Toxicitate Utilizarea indelungata poate cauza fenomene toxice cunoscute sub denumirea de hipericism care constau in: tulburari psihomotorii, eriteme edematoase care pot fi urmate de hemoliza si manifestari epileptiforme. Contraindicatii Fotosensibilitate sau hipersensibilitate la sunatoare. Precautii si reactii adverse Efecte fotosensibilizatoare, mai ales fata de animalele cu par alb (proprietati imprimate de hipericina si de derivatii sai), care constau in ulceratii ale pielii, hemoliza, epilepsie si, in cazuri grave, moartea animalelor prin hiperemia creierului si a splinei. Ele sunt cauzate de oxigenul singlet, generat de mitocondrii si inhibarii succinoxidazei sub influenta hipericinei, etape importante in metabolismul celular. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie 2-10 %, tinctura, extract sau macerat in ulei, la cald (Oleum Hyperici coctum). Interactiuni medicamentoase: Acitretin, acid aminolevulinic, amiodarona, anestezice, anticoagulante, antidiabetice, barbiturice, benzodiazepine, beta-blocanti, buspirona, cafeina, carbamazepina, blocanti ai canalelor de calciu, clorzoxazona, clozapina, contraceptive orale, ciclofosfamida, ciclosporina, debrisoquin, digoxin, etopozid, fenfluramina, Ginkgo biloba, fier, loperamid, metadona, antidepresive triciclice, fenitoina, rezerpina, teofilina, tamoxifen, alimente care

contin tiramina. Conservare Cultivare Sunatoarea creste usor pe orice tip de sol, cu umiditate sufiecienta, bine drenat, cu expozitie insorita sau semiumbra. Infloreste mai bine in cazul pozitiilor insorite. Rezista la temperaturi scazute si seceta, de asemenea suporta temperaturile ridicate. Este o specie perena cu o mare plasticitate ecologica, iar in tara noastra ca zone de cultura trebuie luate in considerare in primul rand centrul Transilvaniei, nordul si estul Moldovei. Se seamnana in sera, mediat ce semintele s-au maturat, toamna sau primavara. In mod obisnuit germinarea are loc in 1-3 luni la temperatura de 10oC. Se repica in vase individuale, iar plantarea la locul definitiv se efectueaza in cursul verii. Divizarea tufelor se aplica primavara sau toamna. Exemplarele mari se pot planta direct la locul definitiv,iar fragmentele mai mici se cresc in rasadnite reci pana la momentul inradacinarii, urmand a se planta in primavara. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, pana in momentul fructificarii, manual sau cu cositoarea, iunie-iulie Valorificare IARBA DE SUNATOARE HYPERICI HERBA 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: HYSSOPUS OFFICINALIS L. Denumire populara: isop Sinonime stiintifice: H. angustifolius M. Bieb., H. aristatus Godr. Alte denumiri populare: cimbru cel bun, cimbru de gradina, culecel bun Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Specie perena, subarbust, tulpina erecta, inalta de 20-50 cm, ramificata si lignificata la baza. Frunze lanceolate pana la liniar-lanceolate, pieloase, lucioase, glabre. Inflorescenta spiciforma, unilaterala, formata din dihazii scurt pedunculate, cu 7-9 flori albastre- violacee, rosietica sau alba. Fructe obovoidale, trunchiate, netede. Infloreste VII-IX. Ecologie si raspandire Planta cultivata, heliofila, rezista la seceta si geruri. Organe utilizate Pentru obtinerea de extracte se utilizeaza organele aeriene nelignificate si inflorescentele ajunse la maturitate, care contin uleiuri volatile cu monoterpene biciclice. Cele mai bogate organe in ulei volatil sunt florile, urmate de frunze si apoi de tulpini. Compozitia chimica Compozitia chimica a varfurilor inflorite (herba) este: 0,07-0,29 % ulei volatil in produsul proaspat si 0,2-1,5 % in cel uscat; flavonozide (diosmina, hesperidozida), chalcone (hisopina), antocianozide in varietatile cu flori colorate (3-O-p-cumaroil5-glucozil-delfinidolul); de.de (acid rosmarinic); triterpene (acid ursolic si oleanolic), ßsitosterol, principii amare (marubina). Burzo s.a. (nepublicat) au analizat uleiul volatil extras din organele aeriene ale plantelor de Isop. Acesta a continut urmatoarele substante: ß-pinen (12,94 %), ß-felandren (12,62 %), elemol (8,66 %), izopinocamfona (8,26 %), pinocamfona (4,02 %), pseudopinen (3,28 %), germacren D (3,08 %), ß-cariofilen (2,45 %), tau-cadinol (1,71 %), ß-burbonen (1,50 %), sabinen (1,48 %), a-pinen (1,04 %), spatulenol (1,04 %), alloaromadendren (0,98 %), r-eudesmol (0,93 %), cariofilen oxid (0,90 %), a-eudesmol (0,84 %), mirtenol (0,48 %), eugenol (0,44 %), ß-elemen (1,41 %), acariofilen (0,63 %), ß-eudesmol (0,58 %), rcadinen (0,53 %), a-thujen (0,40 %), viridiflorol (0,35 %), trans-ß-ocimen (0,30 %), a-bergamoten (0,28

%), .-guaien (0,28 %), cubenol (0,25 %), elixen (0,22 %), camfen (0,17 %), gurjunen (0,15 %), amorfen (0,13 %), nerolidol (0,11 %), .-terpinen (0,11 %), a-terpinolen (0,10 %) Schultz si Stahl-Biskup (1991) au determinat compozitia uleiurilor volatile extrase din diferite organe ale plantelor de Hyssopus. Analiza uleiului volatil extras din florile de isop a evidentiat prezenta a 28 componenti in urmatoarele concentratii: 34,30 % pinocamfona, 20,60 % camfor, 10,00 % ß-pinen, 6,90 % ß-cariofillen, 5,80 % ßfellandren, 3,40 % germacren D, 2,70 % mirtenol, 2,00 % mirtenil metil eter, 2,00 % a-fellandren, 1,80 % hedicariol, 1,70 % sabinen, 1,10 % (E)-ß-ocimen, 0,90 % isopinocamfon, 0,90 % limonen, 0,90 % metil mirtenat, 0,50 % a-pinen, 0,30 % metil cavicol, 0,20 % a-humulen, 0,10 % (Z)-ß-ocimen, 0,10 % trans-sabinen hidrat, 0,10 % alcooli sesquiterpenici, 0,01 % a-cadiol, 0,01 % camfen, 0,01 % (E)-nerolidol, 0,01 % spatulenol, 0,01 % a-terpinen, 0,01 % .-terpinen si 0,01 % terpinolen. Frunzele contin: glucide, lipide, proteine, taninuri, ß-sitosterol, acid ursolic, acid oleanolic, compusi flavonici (hesperidina si diosmina) si substante minerale. Analiza uleiurilor volatile extrase din frunzele de isop a permis identificarea a 28 componenti. In cantitate mai mare s-a determinat: pinocamfen (42,70 %), ß-pinen (12,70 %), camfor (11,80 %), hedicariol (5,80 %), ß-felandren (3,50 %) si germacren D (2,40 %). Uleiul volatil extras din tulpinile de isop a continut 20 componenti dintre care cea mai mare cantitate s-a determinat la urmatorii : 32,90 % pinocamfon, 13,20 % hedicariol, 4,20 % cariofillen oxid, 3,10 % a-pinen, 3,00 % spatulenol, 2,60 % camfor, 2,60 % germacren D, 2,40 % ßcariofilen, 2,20 % metil mirtenat si 2,00 % metil cavicol. Uleiul volatil extras din radacinile de isop a continut 20 componenti si a prezentat diferente mici fata de cel obtinut din tulpini. Dintre substantele

determinate ponderea s-a constatat in cazul urmatoarelor substante: pinocamfon 25,20 %, apinen 7,70 %, ß-pinen 6,80 %, ß-cariofilen 4,70 %, metil mirtenat 3,10 %, camfor 2,90 % si cariofilen oxid 2,80 %. Detalii... Actiune terapeutica Stomahic, carminativ si antispastic (prin ulei volatil), anticataral, expectorant sau mucolitic, in functie de varietate (marubina, constituenti ai uleiului volatil), antiastmatic si hipotensiv (marubina), antiseptic si cicatrizant (ulei volatil, flavonozide, polifenoli), antiviral asupra virusului herpetic (ulei volatil), antilitiazic biliar (pinen, pinocamfen din uleiul volatil), fungicid (ulei volatil). Uleiul volatil prezinta actiune: tonica si stimulenta, antiinflamatoare, expectoranta, mucolitica, antiastmatica, antiinfectioasa, lipolitica, cicatrizanta. Importanta Medicinala, medicinala, aromatica si condimentara Utilizare Rinite, bronsite, guturai, astm bronsic, rani superficiale. Uleiul volatil se poate administra in: depresii, astenii, scleroza in placi, rinofaringite, bronsite, astm, emfizem, pneumonii, cistite, parazitoze intestinale. Uleiul volatil are efect antiseptic si este utilizat in parfumerie, pentru aromatizarea alimentelor si bauturilor. Toxicitate La administrare de 10-30 picaturi ulei volatil, timp de cateva zile, pot apare spasme tonicoclonice (neurotoxicitate datorata cetonelor). Forme farmaceutice Infuzie sau inhalatie cu infuzie 2-3 %, ceaiuri (antiastmatic, pectoral, sudorific). Cultivare Isopul poate fi cultivat in toata tara, dar in partea de sud este mai bogat in pricipii acive si ulei eteric. Reusesete bine pe terenurile mijlocii, usoare, insorite, calacroase si nu suporta terenurile umbrite, reci, grele si cu prea multa umiditate.

Necesita precipitatii medii anuale situate in jur de 500 mm, bine repartizate in cursul perioadei de vegetatie. In perioada infloririi necesita timp uscat. Inmultirea se poate realiza pe cale vegetativa pe baza de butasi obtinuti prin despartirea tufei si prin seminte, primavara de vreme. Pentru un hectar se folosesc 4 kg simanta in amestec cu mranita sau nisip (o parte samanta si 5 parti dintr-unul din aceste materiale). De la isop se recolteaza planta cu frunze si cu inflorescente, fara partile lemnoase ale tulpinii. Recoltarea se face intre orele 10 si 17, pe timp uscat cu secera sau cositoarea simpla, atunci cand plantele au inflorit de jumatate. Uscarea se face in locuri umbroase si bine aerisite (magazii sau poduri), sau artificial la o temperatura de 35oC. Se obtine o recolta anuala cuprinsa intre 3500-6000 kg plante proaspete sau 900-1500 kg iarba uscata. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba, la inceputul infloritului, cu secera sau cositori mecanice Valorificare HYSSOPI HERBA IARBA DE ISOP PULVIS 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: INULA HELENIUM L. Denumire populara: Iarba mare Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Oman, Alaut, Bruscalan, Holman, Homan, Iarba mare frumoasa, Iarba neagra, Lacrimile Elenei, Ochiul boului, Omac, Omag, Smântânica Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, viguroasa; radacina groasa, tuberizata; tulpina erecta, de 60-150 (200) cm

inaltime, simpla sau ramificata, paroasa; frunzele ovateliptice, peste 10 cm latime, cele superioare fiind cordat amplexicaule; antodii de 5-7 cm in timpul infloririi, cu flori ligulate mai lungi decat involucrul si decat florile centrale; hipsofilele involucrale imbricate, cele externe ovate, foliacee iar cele interne mai inguste; inflorirea iunieseptembrie; fructul achena de 5 mm lungime, netede, 4-5 muchiata, cu papus cu peri uniti la baza. Ecologie si raspandire Specie mezohigrofita, sporadica in zona padurilor de stejar-subetajul fagului, tufarisuri, pajisti insorite, margini de padure, cultivata medicinala. Organe utilizate Se utilizeaza radacina si rizomul acestei plante, care contine substante sesquiterpenice. Compozitia chimica Radacina si rizomii de Inula contine: 1-3 % ulei volatil, 20 - 45 % inulina, substante pectice, rezine, lactone sesquiterpenice (alantolactona = helenina, izoalantolactona = izohelenina, dihidroizoalantolactona, 1-ßhidroxialantolactona), cumarine (scopoletol, umbeliferona), ODP-uri. Terpene: ß-elemen, fridelin, damaradienol, acetat de damaradienil, dammaradienil-acetat si stigmasterol. Steroli: ß-sitosterol, .-sitosterol, stigmasterol. Uleiul volatil contine lactone sesquiterpenice (alantolactona, izoalantolactona, 1-ßhidroxialantolactona). La temperatura scazuta uleiul volatil depune o masa cristalina, incolora, denumita esenta de inula....? sau camfor de inula....?. Actiune terapeutica Antiseptica (bacteriostatica) si fungistatica asemanatoare nistatinului (prin lactonele sesquiterpenice) pentru caile respiratorii si intestinul gros (antifermentativa), antihelmintica (alantolactona), spasmolitica, mucolitica, tonica generala, colagog-coleretica (ODP-uri), diuretica. Alantolactona si izoalantolactona in concentratie de 10 microg/ml inhiba cresterea urmatorilor fungi

patogeni pentru om: Microsporum cookei, Tricophyton mentagrophytes, Trichothecium roseum, Epidermophytom sp. Aceste lactone au si proprietati colinergice (sunt hipotensive). Uleiul volatil are actiune: anticatarala, mucolitica, antitusiva, coleretica, antibacteriana, antifungica, antihelmintica, antispastica. Importanta Medicinala Utilizare Bronsite catarale mucopurulente, catar bronsic, tuse cronica la varstnici, bronsita emfizemica, parazitoze intestinale. Uleiul volatil se poate intrebuinta in: afectiuni bronho-pulmonare si ORL (laringite, amigdalite, bronsite, tuse spastica); afectiuni digestive (enterocolite virale, parazitoze intestinale). - Medicina umana, populara (uz intern) utilizeaza radacina sub forma de decoct in tratarea bronsitei, astmului bronsic, tusei, gutei, anemiei, dischineziei biliare si pentru uz extern decoctul din radacina se foloseste la tratarea eczemelor, ranilor purulente, ulceratiilor, reumatismului. - Medicina veterinara (uz intern) infuzia din radacina se foloseste pentru tratarea afectiunilor pulmonare, renale, sedativ, uz extern - tratarea eczemelor, ranilor purulente, ulceratiilor. In cosmetica se foloseste impotriva caderii parului si pentru stimularea cresterii; Toxicitate La doze mari produce voma, diaree, spasme, paralizie (se face lavaj gastric si se administreaza antiemetice trifluopromazina). Contraindicatii Sarcina. Precautii si reactii adverse Dermatite alergice (datorita alantolactonei si izoalantolactonei). Nu se recomanda cure prelungite sau repetarea la intervale scurte de timp. Dozare Supradozare Forme farmaceutice Infuzie, uneori din produs asociat cu Farfarae folium, ceai (antibronsitic)

Conservare Cultivare Mod de cultivare: Prin rasad produs in pahare si transplantat primavara in camp sau plantarea unor bucati de radacini la 50-60 cm intre randuri si 25 cm intre plante pe rand Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Radacinile groase, cu cazmaua, in perioada septembrie - noiembrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: IPOMOEA TRICOLOR Cav. Denumire populara: Zorele Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Asteridae Subclasa: Ordinul: Convulvulales Familia: Convolvulaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, volubila. Tulpina cu asperitati spinescente, urcatoare pana la 3-4 m inaltime. Frunze cordate, verzi deschis, intregi, acuminate, cu petioli .. spinescenti. Flori mari, cate 3-5 in cime. Corola in forma de palnie, albastru-cobalt. Fruct 4-locular, cu o samanta in fiecare loja. Inflorire VIII-X. Ecologie si raspandire Planta ornamentala. Organe utilizate In scop medicinal se folosesc semintele acestei specii, care contin alcaloizi. Compozitia chimica In semintele acestei specii au fost identificate glucide, lipide, aminoacizi, fitosteroli, saponine si alcaloizi indolici: ergina (amida acidului lisergic),

izoergina (amida acidului izolisergic), canoclavina, elimoclavina, ergometrina (ergonovina), ergometrinina si peniclavina. Florile acestei specii contin un antocian de culoare albastra: peonoidin 3-soforozid-5-glucozid care are trei glucide substituite cu reziduri de cafeilglucoza. Goto (1984) a identificat in petalele de zorele si un antocian acilat cu acid aromatic: peonoidin 3-soforozid-5-glucozid-tri(cafeilglucozo) ester. Actiune terapeutica Extractele obtinute din semintele acestei specii au efecte halucinogene. Pe cale sintetica a fost obtinuta dietilamida acidului lisergic, cunoscuta si sub denumirea de SLD. Importanta Toxica Cultivare Mod de cultivare: - Prin rasad din seminte semante in aprilie - Prin butasi si diviziunea radacinii Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: IRIS GERMANICA L. Denumire populara: Stanjenel Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Liliales Familia: Iridaceae Subfamilia: Caractere morfologice Specie perena, cu rizom gros, ramificat, cu frunze sesile, enziforme, cu flori violete, solitare, mari. Fructul este capsula. Ecologie si raspandire Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza rizomul uscat. Compozitia chimica

Principalii componenti chimici identificati in rizom sunt: amidon, mucilagii, gome, rezine, tanin, uleiurile volatile (0,25 %), acid izoftalic, acid salicilic, alcool mircilic, fitosteroli (ßsitosterol), o serie de triterpene mono-, bi- si spirociclice denumite iridale ((+)-.irigermanal); Cglucosilxantone (iris xantona, magniferin). S-au identificat si urmatorii acizi grasi: acid capric, acid caprilic, etil miristat, acid lauric, metil caproat, metil caprilat, metil laurat, metil linoleat, metil miristat, metil oleat, metil palmitat, metil stearat,acid miristic, acid palmitic. Rizomii de Iris contin flavone (iridina, ipuranol, irigenol, irisolona), izoflavone cum este: prunetina, junipegenina A, tectorigenina, irisolidona, iristectorigenina A, iriskumanoina, Ometiliriskumanoina, irigenina, iridinozida, irisflorentin, Dintre glicozizii izoflavonelor ou fost identificati: pratensein 7-O-glucozid, iristectorigenin B7-Oglucozid, irigenin 7-O-glucozid (iridin), iar dintre glicozizii flavononelor s-a determinat irigenin 7glucozid (iridina), tectorigenin 7-glucozid (tectoridina). Rizomul contine ulei volatil (0,2 %) care prezinta in compozitia sa ß- si .-irone (20-30 %) cu miros de violete, acid miristic, aldehide si cetone aromatice, sesquiterpene si derivati naftalenici. Garnero si Joulain (1981) au identificat in uleiul volatil din rizomii de Iris 99 componenti. Dintre acestia cea mai mare cantitate s-a constatat in cazul urmatoarelor substante: acid tetradecanoic (85,00 %), cis-a-irona (3,00 %), cis-.-irona (3,00 %), trans-a-irona (3,00 %) si ß-irona (1,00 %). Dintre restul componentilor se pot mentiona:acizi, alkani, alkilbenzene, acetofenona, anisaldehida, benzaldehida, benzofuran, acid benzoic, alcool benzilic, (Z)-2-(2-butenil) furan, 2-butilfuran, 3-butil-1,5-metilfuran, cadalen, camfen, d-3caren, acurcumen, ß-ciclocitral, p-cimen, 2,3dimetilbenzofuran, 3,5-dimetil-2-etilpirazin,

3,4(5)furfural, acid dimetilfuroic, 2,3dimetipirazin, 2,5dimetilpirazin, 2,6-dimetilpirazin, a-pdimetilstiren, dodecanal, 2-etil-3-6dimetilpirazin, a-p-dimetilstiren, dodecanal, 2etil-3,6-dimetilpirazin, furfural, furfuril alcool, acid furoic, geranial, 1-hexanal, a-humulen, indol, limonen, linalool, mircen, nerol etc. Florile de stanjenel contin numeroase flavone: procianidine, C-flavonglicozizi, flavone (luteolina, tricina), antocianidine (pelargonidin, cianidin, si delfinidin) si flavonoli (kampferol, quercetina, mircetina, isoramnetina si biflavone). In petalele acestor plante au fost identificati mono Cglicozilflavonoizi ca: swertiajaponina si isoswertiajaponina, Cglicozilflavonoizi O-glicozizi ca: embigenin 2....?-O-ramnozid (Kitanov si Pryachina, 1985), C-glicosilflavonoizi acilati ca: embigenin X....?-2....?-di-O-acetil-2....?-Oramnozid. Actiune terapeutica Antitusiva, expectoranta, inhibitoare a AMPc fosfodiesterazei (irigenina). Importanta Medicinala Utilizare Afectiuni respiratorii si ale glandei tiroide, afectiuni digestive si dureri de cap (in homeopatie). Se utilizeaza de asemenea pentru obtinerea de parfumuri, sapunuri, creme si pentru aromatizarea bauturilor si a dulciurilor. Extractele ce contin pigmenti se folosesc pentru colorarea tesaturilor. Toxicitate Contraindicatii In timpul sarcinii. Precautii si reactii adverse Sucul proaspat este foarte iritant pe piele si mucoase, iar administrat intern poate produce voma, dureri abdominale, diaree sangvinolenta. Cultivare Stanjenelul are nevoie de veri calde, ierni usoare si de multa caldura.Planta se va cultiva pe terenuri ridicate (deoarece ploile abundente provoaca

putrezirea radacinilor), de preferinta pe cele cu inclinatie spre sud sau sud-vest. De asemenea planta reuseste pe terenurile pietroase si nisipoase, cu continut ridicat de calcar sau marna, adanc afanate si permeabile, care nu retin apa, in special iarna. Nu sunt adecvate terenurile cu humus, grase si grele, in care rizomii putrezesc. Pentru inmultire se folosesc partile din varful rizomului care trebuie sa aiba radacini proprii. De asemenea, anmultirea se mai poate face si prin rizomi vechi, din care se taie bucati care trebuie sa aiba o afluenta inelata, sub care se ascunde mugurele. Rizomii se planteaza toamna asa ancat inradacinarea lor sa aiba loc inainte de inghetul permanent. Pentru infiintarea unui hectar de cultura este nevoie de o cantitate de 800- 1000 kg rizomi. Recoltarea rizomilor se realizeaza in anul al doilea sau al treilea de cultura. Dupa scoaterea lor din pamant li se taie partile cu muguri care urmeaza a fi plantate in vederea unei noi culturi. Dupa fasonare rizomii se spala, se curata de partile seci, mancate de insecte etc., apoi se taie in bucati de 5-10 cm si se pun la uscat. Se usuca la soare, in poduri sau in incaoeri speciale, la o temperatira de 30-35oC. Uscarea se considera incheiata cand se rup usor, cand capata o culoare brun-deschis la exterior si albicioasa la interior. Imediat dupa recoltare rizomii se decojesc, in stare prospata, folosind un cutit bine ascutie. Dupa inlaturarea cojii, rizomii se spala imediat cu apa, se mentin la uscat si in stare uscata au un miros de viorele. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Rizomii, cu plugul sau dislocatorul pentru sfecla, in anul doi de vegetatie, luna septembrieoctombrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: ISATIS TINCTORIA L. Denumire populara: Drobusor Sinonime stiintifice:

Alte denumiri populare: Boiengioaie; Boiengioara; Boitoriu; Bolungioaie, Cardama; Cardaman; Cardamina; Cardamon; Cârdama; Cordaman; Drob; Droghita; Drobisor; Drobita; Droghita; Drobsor; Drobusoara; Iarba de zugravit; Iarba vapsatoare; Laba mâtei; Pastel; Rânjica; Solovârv Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae (Cruciferae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee bisanuala pana la perena cu radacina pivotanta; tulpina viguroasa, inalta de 50 100 cm, glauca, glabra, dens frunzoasa pana sub inflorescenta; frunzele tulpinale inferioare sunt auriculate la baza, cele superioare lanceolate, sesile, amplexicaule; inflorescenta mare, corimbiform paniculata, alcatuita din flori pe tipul 4 cu petale galbene si pediceli florali penduli dupa inflorire; inflorire in mai-iulie; fruct silicula pendula, cu varf rotunjit sau emarginat, de culoare galbenbrunie sau bruniu-inchis, monosperma. Ecologie si raspandire Specie xeromezofila, subtermofila, intalnita sporadic din zona stepei pana in etajul boreal (al molidului) pe campii ierboase si pietroase, pe langa drumuri, pe dealuri stancoase, mai ales in statiuni mai calde. Se gaseste cultivata in gradinile taranesti. Organe utilizate In scop tinctorial se utilizeaza inflorescentele sau frunzele. Compozitia chimica Plantele contin: ß-galactani, stachioza, glicozizi cu sulf asa cum este: benzil-senevolul, galactani, pigmenti: kampferol, quercetina, indican (C14H17NO6), isatan (C14H15NO7), glucozinolati (1sulfo-3-indolilmetilglucozinolat). Radacinile contin pigmenti (indican) si glucozinolati: sinigrina, 3-butil-izotiocianat.

Semintele contin: lipide (12 38 %), proteine (12 34 %), un mono-C-glicozilflavonoid denumit isoscoparina (5,7,4 -triOH 3 -Ome 6-Glc), acizi grasi: acid erucic, acid linoleic (2 7 %), acid linolenic (3 9 %), acid oleic (3 10 %). Actiune terapeutica Extractele obtinute din frunze si radacini au actiune antibacteriana, antivirala, anticanceroasa si febrifuga. Importanta Tinctoriala Utilizare Acestea au un spectru larg antibiotic si sunt utilizate pentru tratarea laringitei, febrei, hepatitei, si encefalitei. Medicina umana (populara): planta fiarta in scaldatori pentru tratarea dropicei....? (hidropizie). Medicina veterinara (populara): planta folosita in tratarea galbeazai....? la oi. Pigmentii hidrosolubili sunt utilizati pentru colorarea tesaturilor in nuante diferite in functie de mordant: galben auriu, galben pal, galben bruniu, kaki deschis, kaki, kaki galbui, bej, bej inchis, brun deschis, crem deschis, kaki deschis, kaki bruniu, kaki verzui, vernil si vernil galbui. Culoarea galben-auriu se obtine cand in extractul obtinut din florile proaspete se vopseste lana mordata intr-o solutie de bicromat de potasiu. Culoarea galben-pal se obtine cand in extractul obtinut din florile proaspete se vopseste lana mordata intr-o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu. Culoarea galben-bruniu se obtine cand in extractul obtinut din florile proaspete se vopseste lana mordata intr-o solutie de bicromat de potasiu, dupa care se retrateaza cu o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu. Culoarea kaki deschis se obtine cand in extractul obtinut din florile proaspete se vopseste lana mordata intr-o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu, dupa care se retrateaza cu sulfat de cupru. Culoarea bej se obtine cand lana se mordeaza intro solutie de sulfat de aluminiu si potasiu, se coloreaza in extractul obtinut din frunze si se

retrateaza cu o solutie de sulfat de aluminiu si potasiu. Cloarea brun inchis se obtine prin colorarea in extract de frunze proaspete a lanii mordate cu sulfat de aluminiu si potasiu si retratata cu sulfat feros. Pentru realizarea unei culori crem-deschis, lana mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu se vopseste in extractul obtinut prin fierberea frunzelor proaspete. Cularea kaki deschis se obtine in cazul lanii mordate cu sulfat de aluminiu si potasiu vopsita in extractul obtinut prin fierberea frunzelor proaspete si retratata cu sulfat feros. Culoarea vernil se obtine in cazul vopsirii cu extractul obtinut din frunze proaspete a probelor mordate cu sulfat de aluminiu si potasiu si retratate cu sulfat de cupru (Chirila s.a., 1999). Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp, primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Partile aeriene inflorite, frunzele sau florile, la momentul infloritului Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: JASMINUM OFFICINALE L. Denumire populara: Iasomie Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Iasmin, Lamâita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Oleales Familia: Oleaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust inalt de pana la 5 m; frunze opuse, 7foliolate, foliole alungit-lanceolate, cazatoare; florile albe, mirositoare, dispuse cate 2-12 in racem

umbeliform, lung petiolat; inflorirea mai-august; fructul baca albicioasa. Ecologie si raspandire Specie rezistenta la ger si la poluare; cultivata. Organe utilizate Se utilizeaza in scop medicinal florile care contin compusi aromatici. Compozitia chimica Dintre compusii identificati in flori se mentioneaza lactonele (5-hidroxi-jasmonic acidlactona, 6-cis-butenilcaprolactona, d-jasmonic acid-lactona si jasmin-cetolactona), benzilalcol, acid salicilic, rezine. Florile contin ulei volatil si un alcaloid piridinic, jasminina, presupus a fi un artefact. Kaiser (1986) a precizat ca uleiul volatil extras din florile acestei specii contine in principal: benzil acetat (27,50 %), fitol (12,50 %), linalool (10,00 %), benzil benzoat (9,50 %), geranillinalool (5,00 %), isofitol (5,00 %), jasmona (4,00 %), benzil alcool (3,50 %), a-farnesen (2,00 %) si eugenol (1,50 %). Burzo s.a.(2003) au constat ca uleiul volatil extras din florile acestei specii contine urmatoarele substante: mirtenal (26,91%), napinona (16,00 %), mirtanal (11,54 %), etil palmitat (6,42 %), cismirtanal (6,01 %), metil palmitat (3,96 %), felandran (3,02 %), trimetil tetradeca (2,12 %), hexahidro farnesil acetona (1,96 %), metil eicozan (0,90 %), nonanol (1,04 %), hexenil benzoat (0,83 %), dimetil nonadecan (0,70 %), cis-jasmona (0,64 %), etil miristat (0,56 %) si metil miristat (0,54 %). Detalii... Actiune terapeutica Anestezica, atringenta, rmenagoga, narcotica, parfumanta, sedativa, tonica, vermifuga si vulnerara. Importanta Melifera Utilizare Uleiul volatil se utilizeaza si in parfumerie si cosmetica, precum si pentru aromatizarea dulciurilor si a lichiorurilor.

Medicina umana, populara - uz intern: florile sunt folosite in tratarea tusei si migrenelor; uz extern: calmarea durerilor reumatice; Medicina chineza - hepatita, dureri abdominale, ciroza hepatica, dizenterie; in medicina indiana: dureri de stomac, cap, dinti, ochi, lepra, mancarimi, dismenoree. Apicultura - specie melifera. Cultivare Mod de cultivare: Butasi, primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori, aprilie, mai Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: JUGLANS NIGRA L. Denumire populara: Nuc american Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Nuc negru Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Juglandales Familia: Juglandaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore, cu tulpina pana la 50 m inaltime si coroana stransa; scoarta are ritidomul brunintunecat, adanc brazdat; frunzele foarte mari (pana la 40 cm lungime), imparipenat-compuse cu 11-23 foliole cu marginea neregulat-serata, pe dos des pubescente si glanduloase, asezate altern pe lujeri vigurosi, pubescenti; florile unisexuate, repartizate monoic: cele mascule alcatuite din 2030 stamine protejate de un perigon sepaloid sunt dispuse in amenti solitari sau grupati cate 2 pe ramuri de 1 an; amentii sunt grosi si cilindrici; florile femele sunt grupate cate 2-5 la varful lujerilor anuali; fructul sferic, verde-galbui, apoi negru, pubescent are invelisul carnos, indehiscent; samanta necomestibila.

Ecologie si raspandire Specie originara din America de Nord, cultivata in plantatii forestiere sau parcuri. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza frunzele de nuc. Compozitia chimica Frunzele contin: taninuri elagice, vitamina C, pigmenti clorofilieni, glicozide flavonice, acizi organici, acizi fenolici (acid p-cumaric, cafeic), saruri minerale, uleiuri volatile, naftochinone (juglona, hidrojuglona), uleiuri volatile (limonen, 1,8cineol, pinen, linalool, borneol, carvona, acetat de bornil, p-cimen, juglona). Dintre pigmentii flavonoizi au fost identificati urmatorii: flavone (mircetina, quercetina sau/ si kampferolul), glucozizi ai flavonolilor: hiperina (quercetin-3-galactozid), dihidroflavonoli, 5-Ometilflavonoli, flavanone si proantocianidine. Fructele de nuc contin: proteine (9,8 %), lipide (5,2 %), tanin (14,9 %), acid elagic, pigmenti (miricetina, sakuranetina), vitamine (niacina, riboflavina). 15 Semintele acestei plante contin: glucide (14 %), lipide (59 61 %), proteine (20 21 %), tanin (14,7 %), vitamine (niacina, riboflavina, tiamina). Actiune terapeutica Scoarta interna are o actiune usor laxativa Importanta Producatoare de lemn Utilizare Invelisul extern al fructelor este utilizat pentru tratarea ulcerelor si a sifilisului, iar sub forma de tratament intern usureaza constipatiile. Extractele se folosesc pentru tratarea eczemelor, herpesului, psoriazisului si a parazitilor de piele. Infuziile din scoarta se folosesc pentru tratarea diarei. Cultivare Mod de cultivare: Seminte, toamna sau primavara Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: JUGLANS REGIA L. Denumire populara: Nuc Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Nucar, Nuc costeliv

Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: minerale Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Juglandales Familia: Juglandaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbore, cu tulpina pana la 30 m inaltime si coroana larga; frunzele aromate, imparipenatcompuse cu 5-9 foliole cu marginea intreaga si smocuri de peri in axila nervurilor, sunt asezate altern pe lujeri brun-verzui, lucitori; florile unisexuate, repartizate monoic: cele mascule alcatuite din 1020 stamine protejate de un perigon sepaloid sunt dispuse in amenti solitari sau grupati cate 2 pe ramuri de 1 an; amentii sunt grosi si cilindrici; florile femele sunt grupate cate 1-4 la varful lujerilor perigon anuali; au invelisul floral rudimentar sepaloid, 3-4 lobat si sunt protejate de un involucru; fructele sunt de tip drupa partial dehiscenta la care invelisul exterior carnos, verde, glabru la maturitate crapa; samanta are 2 cotiledoane mari, cerebriforme la exterior, comestibile, bogate in uleiuri. Ecologie si raspandire Specie euritrofa, subtermofila, frecvent cultivata mai ales in regiuni cu podgorii, raspandita subspontan, intalnita sporadic in regiunea de deal in Banat, Transilvania de SV, Oltenia. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Frunzele si pericarpul fructelor mature contin: juglona (5-hidroxi-1,4-naftochinona) care in planta proaspata se gaseste sub forma redusa (1,4naftohidrochinona-4-O-ß-glucozid, in cantitate de 2 % in pericarp si 0,6 % in frunze); 10 % taninuri elagice, flavone, acizi organici (cafeic, pcumaric,

ascorbic); 0,25 % ulei volatil in frunze, constituit din 1,8-cineol, borneol, acetat de bornil, a- si ß-pinen, p-cimen. Semintele au un continut ridicat de substante energetice: 14,40 % proteine, 62,50 % lipide, 14,20 % glucide, precum si de steroli: 108 mg/ 100 g campesterol si ß-sitosterol. Continutul in vitamine este scazut: 2,6 mg/ 100 g acid ascorbic, 0,87 mg/ 100 g piridoxina, 0,82 mg/ 100 g acid pantotenic si 0,08 mg/ 100 g acid folic. Nucile sunt bogate in aminoacizi. In 100 g nuci a fost determinat urmatorul continut in aminoacizi: 3,96 mg acid glutamic, 2,12 % acid aspartic, 2,09 % arginina, 1,14 % serina, 1,14 % prolina, 1,14 % leucina, 1,03 % glicina, 0,90 % alanina, 0,77 % valina, 0,67 % izoleucina, 0,66 % fenilalanina, 0,64 % tirozina, 0,54 % treonina, 0,44 % lizina, 0,36 % histidina, 0,25 % cistina, 0,22 % metionina si 0, 17 % triptofan. Continutul in acizi grasi al nucilor variaza astfel: 64,65 % acid linoleic, 15,54 % acid oleic, 8,29 % acid linolenic, 5,18 % acid palmitic, 2,07 % acid stearic si 4,27 alti acizi grasi. Substantele minerale din nuci au variat intr 1,65 si 2,40 %. In 100 g nuci au fost determinate urmatoarele elemente minerale: 544,00 mg potasiu, 409,00 mg fosfor, 129,00 mg magneziu, 87,00 mg calciu, 23,00 mg clor, 2,70 mg zinc, 2,50 mg fier, 2,40 mg sodiu, 1,97 mg mangan, 0,88 mg cupru, 0,76 mg bor si 0,68 mg flor. Actiune terapeutica Antimicrobiana, antidiareica (juglona, tanin), antipruriginoasa (ulei volatil), antalgica, insecticida (juglona). Importanta Medicinala, alimentara, oleaginoasa, tinctoriala, tananta, producatoare de lemn Utilizare Insuficienta venoasa (dureri de gamba, hemoroizi), diarei usoare; in descuamarile pruriginoase ale pielii capului (matreata), afectiuni dermatologice, contra arsurilor superficiale si putin intinse; in afectiuni ale cavitatii bucale si faringiene; in vitiligo si in cosmetologie la colorarea pielii si parului.

Nucile se utilizeaza in alimentatie ca atare, prelucrate ca dulceata sau in compozitia cozonacului si a prajiturilor. Nucule au o valoare energetica ridicata: 2950 kJ/ 100 g si un continut mare de aminoacizi si de substante minerale. Medicina umana (populara): frunze in bai impotriva reumatismului, uneori amestecate cu alte plante (ex. vreji de patlagele rosii, flori de fan sau urzici); radacinile, amentii (in alte parti frunzele si amentii) se plamadeau in petrol si se foloseau tot pentru reumatism; bai cu frunze si cosi verzi, amestecate uneori cu coada calului erau folosite pentru afectiuni ale pielii; frunzele fierte, crude sau uscate si maruntite mai erau folosite pentru dureri de stomac, de dinti sau in inhalatii impotriva racelii; se foloseau de asemenea cojile verzi sau lignificate de nuc, nucile pisate sau numai miezul....? in diferite afectiuni batai de inima....?, friguri, dureri de ureche, dureri de ficat s.a. Fetele se spalau pe cap cu decoct din coaja verde sau frunze. Medicina veterinara (populara): - in tratamentul galbezei la oi se folosea coaja verde fiarta. Practici diferite: frunzele se puneau in saltele, intre haine sau in zestrea din casa impotriva purecilor sau plosnitelor. Alimentatie: nucile au o larga intrebuintare in diferite preparate si reprezinta si astazi un dar traditional cu ocazia nuntilor, diferitelor sarbatori sau pentru pomenirea mortilor. Vopsitorie: se folosesc frunzele, cojile simple sau in amestec pentru diferite culori: negru, cafeniu, galben, rosu; se folosesc atat pentru vopsitul lanii, parului, lemnului, cat si pentru obtinerea unui bait pentru mobila. Forme farmaceutice Infuzie, decoct, tinctura, sampoane, lotiuni capilare, lavagii. Conservare Cultivare Mod de cultivare:

Seminte, toamna sau primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Frunze-foliole, manual, in perioada mai-iunie - Coaja fructelor - Scoarta verde, in august-septembrie - Miezul fructelor Valorificare JUGLANDIS FOLIUM - FRUNZA DE NUC, SUPLIMENT ALIMENTAR 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: JUNIPERUS COMMUNIS L. Denumire populara: Ienupar Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Anaperi, Archis, Archit, Boabe de brad, Bradisor, Bradul ciumei, Brazi pitici, Butimoaca, Ceatina, Ceatane, Ceten, Cetena, Cetin, Cetina, Feniar, Finior, Ghipar, Ghiper, Globurau, Helimoaca, Hilimoaca, Holomoaca, Ialovat, Ieniper, Ienuper, Ineapar, Iniper, Inibahar, Inipahar, Iniper, Ireapan, Iunipar, Iuniper, Jerebene, Jinapan, Jineapan ce înstina, Jinepet, Jip mic, Jireapan, Jirepen, Jâneapan, Jneap, Jneapan, Jneapar, Jnepen, Sinap, Solovat, Sneapan, Sneapen, Snep, Snepen, Turtel, Zolovat Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Pinatae Subclasa: Ordinul: Pinales Familia: Cupressaceae Subfamilia: Juniperoideae Caractere morfologice Arbust foarte ramificat, cu tulpini ascendente sau arbore de talie mica (pana la 6 m inaltime); lujerii tineri trimuchiati; frunze aciculare, subulate, rigide, intepatoare, asezate cate 3 in verticil; florile unisexuate, repartizate dioic: cele mascule galbene, cu numeroase stamine opuse sau in verticil; conurile femele sferice sunt alcatuite din 3 carpele carnoase si concrescute la maturitate formand o galbula (pseudobaca) neagra-albastruie, brumata ce inchide 3 seminte (semintele se matureaza in al 2-lea sau al 3-lea an).

Ecologie si raspandire Specie mezofila, heliofila, salb-puternic acidofila, oligotrofa-mezotrofa, intalnita in regiunea colinara si etajul montan, in palcuri sau tufarisuri, in raristi sau margini de padure, poieni, pasuni, uneori in mlastini. Detalii... Organe utilizate Se utilizeaza ramurile, frunzele si fructele sectionate si uscate in mediu aerat care contin uleiuri volatile cu monoterpene biciclice. Compozitia chimica Fructele de ienupar contin 0,5-2 % ulei volatil, 3-30 % glucide, acizi organici, pectine, biflavonoide (bilobetina, cupresuflavona = 8,8'bisapigenol, 7,4',4'''-tri-O-metil-amentoflavona, 7,4''-di-Ometilcupresuflavona), antociani, proantociani, taninuri, un principiu amar (juniperina), rezine, diterpene (acid comunic). Vitamine: acid ascorbic, niacina, tiamina. Steroli: campesterol, alfa-dimetilsterol, betadimetilsterol, colesterol. Uleiul volatil de ienupar contine mai mult de 50 % monoterpene in J. communis var. montana (alfa- si beta-pinen, limonen = majoritar, gamaterpinen), de 90 % in J. communis ssp. communis (40-90 % alfa-pinen, beta-pinen, 10-40 % sabinen, limonen) si 50-82 % in J. communis ssp. communis terpineoliferum (34-46 % alfa-pinen, 9-28 % sabinen, 6-8 % mircen). Alti constituenti ai uleiului volatil: alcooli monoterpenici (terpinen-1-ol-4 in J. communis ssp. communis, 5-10 % in J. communis ssp. communis terpineoliferum, linalol in J. communis var. montana si J. communis ssp. communis terpineoliferum, alfa-terpineol si borneol in J. communis var. montana), sesquiterpene hidrocarburi (betacariofilen, alfa- si gama-cadinen in J. communis var. montana, beta-cariofilen si germacran B in J. communis ssp. communis, alfa-muurolen in J. communis ssp. communis terpineoliferum), alcooli (alfa-cadinol in J. communis var. montana, alfaeudesmol, elemol, elemoferol in J. communis ssp. communis), esteri terpenici (acetati de bornil si de terpenil in J. communis var. montana 30 % si

in J. communis ssp. communis), aldehide si cetone (aldehida camfolenica, camfora, pinocamfona, geijerona, junionona in J. communis ssp. communis terpineoliferum), acizi (acid camfolenic in J. communis var. montana), cumarine (umbeliferona in J. communis ssp. communis). In timp, printr-o pastrare necorespunzatoare, uleiul volatil se rezinifica si depune un stearopten cristalizat (camfor de ienupar). . Uleiurile volatile extrase din fructele de Juniperus au continut un numar de 37 componenti (DePascual s.a., 1976). O cantitate mai mare au avut: alfa-pinenul (35,00 %), mircenul (18,00 %), terpinen-4-ol (10,50 %), limonen (9,10 %), terpinolen (3,00 %), gama-cadien (1,64 %), citronellal (1,60 %), gama-elemen (1,64 %), p-cimen (1,50 %), gamamuurolen (1,28 %), beta-elemen (1,02 % si alfahumulen (1,02 %). In proportie mai mica de 1,0 % s-au detrminat: beta-pinen, alfa-thujen, calamen, beta-cariofillen, alfa-muurolen, betaselinen, alfa-terpineol, mentol, cariofillen oxid, delta-3caren, humulen oxid, junipercamfor, alfa-cadinol, aromadendren, bornil acetat, gama-selinen, deltacadinol, camfen, alfa-copaen, p-cimen-8-ol, geranil acetat, p-menta-1,2,4-triol, mirtenal, mirtenilacetat si alfa-terpinil acetat. Frunzele de Juniperus contin: catechine, vitamine (acid ascorbic, rutina), acizi organici (acid malic, acid citric, acid succinic, acid fumaric, acid tartric, acid malonic), acizi fenolici (acid cafeic, acid clorogenic, acid ferulic, acid cinamic, acid p-cumaric, acid protocatecuic), acizi grasi (etil palmitat), pigmenti (quercetin, nepitrin, nepetin, betulin, bilobetin, amentoflavona, cupressuflavona, hinokiflavona, izoquercitrina), tetraterpenoizi (rhodoxin), fenilpropanoizi (acid siringic), cumarine (umbelliferona) si juniperaprenol 14 20. Hoerster s.a. (1974) au analizat uleiurile volatile extrase din frunzele de Juniperus provenite din Romania, in care au identificat 22 componenti.

Ponderea a fost detinuta de alfa-pinen (33,70 %) si sabinen (27,60 %), mircen (5,50 %), terpinen-4ol (4,60 %), 1,8-cineol (4,00 %), p-cimen (3,60 %), beta-felandren (3,30 %), gama-terpinen (3,00 %), alfa-terpinen (1,90 %), alfa-fellandren (1,30 %) si beta-pinen (1,10 %). O pondere de sub 1,00 % s-a determinat la urmatorii componenti: betacariofilen, campfen, bornil acetat, neril acetat, alfa-terpineol, p-menthan, limonen oxid, linalool, linalil acetat, nerol si alfa-terpinil acetat. Actiune terapeutica Diuretica, sudorifica, carminativa, stomahica, iritanta pentru piele si mucoase (Juniperi fructus). Uleiul volatil prezinta urmatoarele actiuni: tonica si stimulanta asupra glandelor digestive si pancreatice, antilitiazica (J. communis ssp. communis terpineoliferum); anticatarala, expectoranta, diuretica (J. communis ssp. communis); antiseptica (J. communis ssp. communis, J. communis ssp. communis terpineoliferum); antiinflamatoare, analgezica, antispastica, reglatoare a sistemului neuro-vegetativ (J. communis var. montana). Importanta Medicinala, aromatica si condimentara Utilizare Artroze, reumatism, afectiuni respiratorii si digestive (Juniperi fructus); distonii neurovegetative, nevrite, sciatica, bronsite si rinite acute, mici insuficiente hepato-pancreatice, litiaze biliare, colite spastice, enterocolite fermentative si infectioase, artrite, reumatism, dermatoze (Juniperi aetheroleum). Medicina umana (populara): frunze puse pe jar pentru tratarea guturaiului sau folosite in bai contra reumatismului. Ceaiul din galbule se folosea impotriva racelii, la vatamaturi sau pentru piatra la rinichi alaturi de coada calului si matase de porumb. Practici diferite: cu boabele se afuma prin casa pentru alungarea bolilor molipsitoare. Alimentatie: galbulele erau folosite pentru aromatizarea bauturilor spirtoase. Precautii si reactii adverse

Administrarea orala se face cu prudenta, deoarece dozele mari si curele prelungite irita nefronii si provoaca hematurie si albuminurie, datorita hidrocarburilor monoterpenice. Juniperi fructus este un condiment alimentar (ienibahar) si serveste la obtinerea ginului. Forme farmaceutice Infuzie 1-3 % (ceai medicinal), emplastre antireumatice. Conservare Cultivare Mod de cultivare: Butasi, seminte, marcotaj, altoire Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Pseudobacele, prin baterea ramurilor, in luna octombrie-noiembrie. Valorificare JUNIPERI FRUCTUS FRUCT DE IENUPER 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: JUNIPERUS SABINA L. Denumire populara: Cetina de negi Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Pinopsida Subclasa: Ordinul: Pinales Familia: Cupressaceae Subfamilia: Juniperoideae Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Frunzele contin ulei volatil (3-5 %), tanin, acid galic, acid tha.c, acid sabinic, acid juniperic, lignani (podofilotoxina, savinina, deoxipodorizona, dehidropodofilotoxina, siderina, deoxipodofilotoxina, deoxipicropodofilotoxina), hidroxi-cumarine (cumarsabina, 8-metoxicumarsabina, 4-metoxi5-metilcumarin-propiofenona), derivati de propiofenona (2-hidroxi-3,4-dimetoxi-6-metil

propiofnona), terpenoizi (palustradien, oplopenona), si un principiu amar heterozidic (pinipicrina). Uleiurile volatile extrase prin hidrodistilare, din frunzele de Juniperus sabina, contin dupa Burzo s.a. (nepublicat) urmatorii componenti chimici: 31,02 % terpinil acetat, 10,31 % a-felandren, 9,41 % limonen, 8,15 % ß-pinen, 3,64 % elemol, 2,50 % a-pinen, 2,39 % triciclen, 2,24 % acadinol, 2,0 % 4-terpineol, 1,77 % p-cimen, 1,72 % camfen, 1,26 % cubenol, 0,58 % a-thujen, 0,39 % borneol si 0,36 % izothujona. Detalii... Actiune terapeutica Antalgica, hemostatica, diuretica (asigura epurarea uratilor), emenagoga si abortiva (prin sabinol), antihelmintica (pe tenii, ascarizi). Frunzele au actiune citostatica si necrozanta asupra negilor (prin podofilotoxina). Importanta Medicinala, toxica Utilizare Se utilizeaza cu precautie. Reumatism, parazitoze intestinale, eczeme. Toxicitate La supradozare se poate produce paralizie centrala, coma si moarte. Administrarea interna a doar 6 picaturi de ulei volatil poate pune viata in pericol. Contraindicatii Precautii si reactii adverse Iritatii severe ale pielii, necroze. Cultivare Mod de cultivare: Butasi, seminte, marcotaj, altoire Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: JUNIPERUS VIRGINIANA L. Denumire populara: Ienupar de Virginia Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura:

Clasa: Pinopsida Subclasa: Ordinul: Pinales Familia: Cupressaceae Subfamilia: Juniperoideae Caractere morfologice Ecologie si raspandire Organe utilizate Compozitia chimica Uleiul volatil extras prin hidrodistilare, din frunzele de Juniperus virginiana, contine dupa Burzo s.a. (nepublicat) urmatoarele substante: 35,48 % bornil acetat, 19,84 % mirtenil acetat, 8,04 % sabinen, 6,90 % ß-pinen, 5,61 % limonen, 0,54 % a-terpinen, 4,35 % 3-thujanona, 2,50 % elemol, 2,13 % 4-terpineol, 1,32 % a-pinen, 1,26 % triciclen, 1,18 % camfen, 0,96 % ß-cadinen, 0,96 % .-cadinol, 0,85 % .-terpinen, 0,84 % ledol, 0,66 % cis-ß-terpineol, 0,58 % thujona, 0,53 % metil camfelinol, 0,50 % tau-muurolol, 0,48 % izoaromadendren, 0,46 % a-terpinolen, 0,37 % dimetil acetofenona, 0,32 % germacren D-4-ol, 0,31 % camfor si 0,20 % cubenol. Detalii... Actiune terapeutica Bun decongestiv venos si flebotonic (prin cedrol). Importanta Producatoare de lemn Utilizare Varice, hemoroizi. Lemnul acestei specii constituie materia prima pentru produsul Oleu Ligni Cedri utilizat in microscopie, industria sapunurilor si in parfumerie. Cultivare Mod de cultivare: Butasi, seminte, marcotaj, altoire Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LABURNUM ANAGIROIDES Medik. Denumire populara: Salcam galben Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bobitel, Drob, Grozama, Lemnul bobului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta

Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia: Caractere morfologice Arbore rar arbust; tulpina ce poate ajunge pana la 7 m inaltime; frunzele trifoliolate, lung petiolate, cu foliolele argintii paroase, alungit eliptice sau eliptic obovate; flori galben-aurii, mirositoare, dispuse in racem lung de 10-25 cm; inflorire: maiiulie; fructul pastaie, de circa 5-6 cm lungime alipit pubescenta. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita, heliofila, subtermofita; rara in etajul gorunului-etajul fagului, tufarisuri, margini de padure, cultivat ornamental. Organe utilizate Compozitia chimica Organele aeriene ale acestei specii contin alcaloizii: metil citisina si 3-octobutiril citisina. Culoarea acestorr organe se datoreaza prezentei izoflavonei genisteina si 5-0-metil genisteina. Analiza substantelor volatile extrase prin hidrodistilare a permis lui Burzo s.a. (nepublicat) sa detrmine prezenta urmatoarelor substante: izooctil ftalat (13,70 %), tricozan (12,98 %), farnesen (6,80 %), trans-farnesol (4,49 %), linalol (3,81 %), hexanal (3,65 %), trans-2-nonenal (2,69 %), izopentil benzoat (3,69 %), octenol (2,65 %), nerol (2,64 %), heptacozan (2,52 %), nonanal (2,40 %), hexahidro farnesil acetat (2,37 %), heneicozan (1,88 %), a-pinen (1,83 %), tetracozan (1,80 %), metil farnesat (1,50 %), lauril acetat (1,19 %), 2-octen-1-ol (0,95 %), etil laurat (0,94 %) si butil ftalat (0,56 %). Detalii... Actiune terapeutica Importanta Toxica, melifera Utilizare Prezenta alcaloidului citisina a favorizat utilizarea extractelor din aceasta specie pentru

tratarea astmului si a racelii. Aceasta substanta are si proprietati insecticide. Medicina, umana, populara - uz intern: se utilizeaza numai produse farmaceutice; Apicultura - specie melifera. Fondul national de plante medicinale, aromatice si tinctoriale Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LACTUCA SATIVA L. Denumire populara: Salata Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Laptuci, Laptiuca, Laptuc, Laptuca capatîna, Laptuca creata, Laptuga, Marole, Maroli, Marule, Marule, Salata cu capatâna, Salata de gradina, Salata marule, Salata mica, Salata necreata, Salata rosie, Salata, Salatra, Salate, Salata, Salata ca limba oii, Salata cu capatâna, Salata creata, Salata de gradina, Salata de iarna, Salate, Selata, Selata creata, Selata capatâna, Selata limba oii, Selate crete, Selate galbene, Selatra Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala, anuala de iarna, bisanuala; radacina pivotanta; tulpina alba ca osul, ramificata in partea superioara, de 30-100 cm inaltime; frunzele eliptice, obovat eliptice sau suborbiculare, cele superioare denticulate, nervura mediana a frunzelor este glabra pe dos; antodiile sunt dispuse corimbiform; inflorirea iulie-august; fructul achena palid bruna cu rostru cel putin cat achena. Ecologie si raspandire Cultivata ca leguma. Organe utilizate Compozitia chimica Salata, ca dealtfel toate frunzoasele, au o valoare energetica foarte scazuta (66,3 kJ/ 100 g), datorita continutului mare de apa (93 96 %) si redus de

glucide (2,2 %), proteine (1,2 %) si lipide (0,2 %). Souci s.a. (1981) au constatat existenta unor cantitati mici si de alte substante organice: 0,36 % glucoza, 0,47 % fructoza, 0,09 % zaharoza, 0,02 % amidon, 0,76 % celuloza, 13 mg/ 100 g acid citric, 38 mg/ 100 g acid cafeic, 5 mg/ 100 g ßsitosterol, 4 mg/ 100 g stigmasterol si 1 mg/ 100 g campesterol. Dintre vitamine, acidul ascorbic detine cel mai mare continut (13 mg/ 100 g), in timp ce celelalte vitamine variaza intre 0,05 mg/ 100 g (piridoxina) si 0,39 mg/ 100 g (tocoferolii). Continutul de aminoacizi din frunzele de salata variaza in limite relativ mici: 11 mg/ 100 g (triptofan) si 77 mg/ 100 g (leucina). Substantele minerale variaza intre 0,34 si 1,04 mg/ 100 g frunze. Cea mai mare cantitate s-a detrminat in cazul potasiului (224 mg/ 100 g), clorului (57 mg/ 100 g), calciului (37 mg/ 100 g), fosforului (33 mg/ 100 g), magneziului (11 mg/ 100 g) si sodiului (10 mg/ 100 g). Culoarea verde a frunzelor de salata este data de prezenta pigmentilor clorofilieni a caror cantitate variaza intre 95,67 mg/ 100 g in frunzele exterioare si 31,93 mg/ 100 g in frunzele interioare. Continutul de pigmenti carotenoizi este relativ scazut: 1,50 mg/ 100 g. Yamaguchi s.a. (1996) au identificat in frunzele de salata prezenta pigmentului rosu: cianidin-O-(6 malonilglucozid). Charron s.a. (1996) au precizat ca principalele substante volatile produse de frunzele de salata sunt: 3-hexenalul, 3-hexenolul si 3-hexenil acetatul. Actiune terapeutica Sucul din frunzele de salata contine lactucina care are un proprietati antispasmotice, digestive, diuretice, hipnotice, narcotice si sedative. Importanta Alimentara Utilizare Sub forma de tratament intern se utilizeaza pentru tratarea insomniei, nervozitatii, durerilor

reumatice etc. Speciile salbatice au un efect mult mai evident, comparativ cu cele cultivate, deoacece contin o cantitate mai mare din aceasta substanta. In alimentatie, frunzele se folosesc in prepararea salatelor, ciorbelor si altor feluri de mancare; Medicina umana, populara (uz intern) utilizeaza salata ca adjuvant dietetic in afectiuni gastrointestinale, litiaza urica, nefrita, artrita, guta, astm bronsic, insomnii, diabet zaharat, constipatie, congestie hepatica, hepatita. Tratamentele de uz extern, grabesc maturarea furunculelor, se folosesc pentru igiena oculara si la degeraturi; In cosmetica, se foloseste pentru ingrijirea tenurilor uscate. Cultivare Mod de cultivare: Prin transplantarea primavara a rasadului semanat toamna sau primavara sau semanat direct in camp si rarit Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunzele proaspete si semintele Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LACTUCA SERRIOLA L. Denumire populara: Salata salbatica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Crestatea, Laptuca amara, Laptuca salbatica, Laptuci, Palma tâlharului, Susai, Susai tiganesc, Tâlharea Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala de iarna-bisanuala; tulpina de 50150 cm inaltime; frunzele eliptice, obovat eliptice sau orbiculare, cu lamina verticala, cu nervura mediana spinos setacee pe dos; antodiile dispuse in inflorescenta alungita paniculiforma; inflorirea iulie-august; fructul achena, cenusie.

Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, frecventa in zona de stepa-subetajul gorunului, locuri ruderale, tufarisuri. Detalii... Organe utilizate De la acesta specie se utilizeaza in scop medicinal organele aeriene Compozitia chimica Analizele efectuate la organele aeriene ale acestei plante au evidentiat prezenta urmatoarelor substante: glucide, rezine, inulina, acid pectic, acid oxalic, steroli (ß-sitosterol, taraxasterol), vitamine (a-tocoferol), triterpene (ß-amirina), manita, gome, substante amare (8-deoxilactucina, lactucopicrina), alcaloizi (hiosciamina). Substantele amare din latex sunt reprezentate de lactucina (C11H14O4), lactucopicrina (C44H32O21), 8-deoxilactucina, acidul lactucic, .lactucerol si ß-lactucerol. In latex s-a mai identificat si prezenta urmatoarelor substante: hiosciamina, taraxasterol, acid malic, acid citric, acid oxalic, manitol, rezine. In cantitate mare a fost identificat si lactucerinul (C19H30O), care este un ulei volatil camforaceu. Actiune terapeutica Extractele obtinute din aceasta planta au actiune calmanta si hipnotica, fiind un inlocuitor al opiumului. Substantele anare din latex au actiune antispasmodica, digestiva, diuretica, narcotica si sedativa. Utilizare Se utilizeaza in tratarea insomniei, nervozitatii, durerilor reumatice. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LACTUCA VIROSA L. Denumire populara: Laptuca veninoasa. Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa:

Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae (Compositae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala-bisanuala; radacina pivotanta; tulpina dreapta, de 50-150 cm inaltime; frunzele cu lamina orizontala; florile sunt dispuse in inflorescenta de tip antodiu; inflorirea iulieseptembrie; fruct achena negricioasa. Ecologie si raspandire Rara in zona padurilor de stejar-etajul fagului, locuri uscate, ruderale, tufarisuri. Organe utilizate Compozitia chimica Tesuturile aeriene ale acestei specii contin: acizi organici (acid citric, acid malic, acid oxalic), steroli (ß-sitosterol), cauciuc, alcaloizi (hiosciamina), triterpene (lactucerol, lactucerin, germanicol, ß-amirina), sesquiterpene (lactucina, lactopicrina) si pigmenti flavonoizi (quercetina, apigenina si luteolina). Actiune terapeutica Sedativa, narcotica si anestezianta, usor diuretica si diaforetica. Utilizare Extractele stimuleaza somnul si au o actiune calmanta.Actiune sedativa pentru sistemul respirator si calmanta in cazul tusei. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LAMIUM ALBUM L. Denumire populara: Urzica moarta Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Fata mâtei, Mierea ursului cu flori balai, Sugel alb, Urzica alba, Urzica creata, Urzica surda, Urzici mortarete Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice

Planta perena cu rizom; tulpina dreapta sau ascendenta, de 30-50 cm inaltime, in general neramificate, dispers paroase de la mijloc in sus; frunze petiolate, cordat ovate, pe ambele fete dispers paroase, serat dintate pe margini; flori albe sau palid galbui, sesile, dispuse cate 3-6 in cime; inflorirea: aprilie-iunie; fruct achena trimuchiata, de culoare verde masliniu. Ecologie si raspandire Specie mezofita; frecventa in zona padurilor de stejar-etajul boreal, margini de padure, tufarisuri, locuri ingrasate. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza organele aeriene. Compozitia chimica Organele aeriene contin: taninuri, substante flavonoide (rutina, tilirozid), mucilagii, acizi polifenolici, alcaloizi, amine (histamina, metilamina, tiramina), glicozizi fenilpropanoizi (acetozid, galactozilacetozid), iridoizi (lamalbid, 6dezoxilamalbid, albozid A, albozid B, si carioptin), si uleiuri volatile. Actiune terapeutica Extractele obtinute din planta au actiune hemostatica, stimuleaza urinarea si se utilizeaza ca tonic uterin si pentru reducerea intensitatii menstruatiei. Extractele obtinute din varfurile inflorite ale plantelor au efect diuretic, expectorant hemostatic, hipnotic, sedativ, tonic si vasoconstrictor. Importanta Medicinala, melifera Utilizare Se utilizeaza si ca tratament extern sub forma de comprese pentru varice. In industria cosmeticelor, pentru sampoane si lotiuni. Medicina umana, populara - uz intern: partile aeriene ale plantei si radacina au proprietati diuretice, antiinflamatorii, antidiareice, vasoconstrictoare, expectorante astringente, uz extern: tratarea abceselor, ulceratiilor tegumentare, ranilor purulente, infectiilor bucale;

Medicina veterinara - uz intern: tratarea cistitelor, enteritelor, tulburarilor gastrointestinale etc.; - uz extern: tratarea otitei; Apicultura - specie melifera. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Flori fara caliciu sau herba la perioda infloririi cu secera sau coasa Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LAVANDULA ANGUSTIFOLIA Miller Denumire populara: levantica Sinonime stiintifice: L. angustifolia subsp. angustifolia, L. angustifolia subsp. pyrenaica (DC.) Guinea., L. officinalis Chaix., L. vera DC. Alte denumiri populare: aspic, lavanda, levand, livant, spichinel Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena (subarbust), inalta de 20-60(100) cm, cu aspect cenusiu. Tulpina foarte ramificata la baza, cu ramuri subtiri, si numerosi lastari sterili. Frunze intregi, liniare, acute, pe margini revolute, cele inferioare cenusii, cele superioare cenusii-verzi, mai putin paroase. Inflorescenta spiciforma, verticile florale cca 3-4, axilare, indepartate unele de altele, caliciu violet, corola albatraviolacee. Tetrachene ovoidale, netede, lucioase, cafenii deschis, fara elaiosom. Inflorire VI-VIII. Ecologie si raspandire Cultivata prin gradini, planta industriala, aromatica si ornamentala. Organe utilizate Varfurile plantei cu infIorescente si flori placut mirositoare Compozitia chimica

Organele aeriene ale acestei plante contin: tanin, cumarine (umbelliferona, herniarina), dihidrocumarine, triterpene (acid ursolic), acizi organici (acid cumaric), pigmenti flavonoizi (luteolina), fitosteroli, compusi polifenolici (acid rosmarinic), Uleiul volatil contine: bergamoten, borneol, bornil-acetat, camfen, camfor, cariofilen, cariofilen oxid, cedren, citronelorl, 1,8-cineol, farnesen, ßfelandren, geraniol, geranial, geranil-butirat, lavandulol, lavandulil-acetat, linalol, neral, ßocimen, octen-3-ol, a-pinen, ß-pinen, sabinen, Detalii... Actiune terapeutica Carminativa, diuretica, perfumanta, stimulanta, sudorifica si vermifuga. Importanta Medicinala, melifera, aromatica si condimentara Utilizare Medicina umana utilizata in raceli frecvente, inflamatii ale cailor aeriene superioare, colita cronica, astm bronsic, avand o deosebita actiune antiseptica, antiinflamatoare, bacteriostatica, febrifuga, antispastica, vermifuga, vulnerara, diuretica, sedativ nervos, plagi infectate, eczeme Medicina veterinara inflorescentele uscate indeparteaza moliile Cosmetica planta este folosita pentru uleiuri de masaj, geluri si spumante de baie, sapunuri, dar si in produse pentru imbaierea si masajul copiilor Forme farmaceutice infuzie, ulei de lavanda, vin aromat, tinctura, spirt de lavanda, otet aromatic, gel Cultivare Mod de cultivare: Inmultire generativa prin rasad din seminte sau vegetativa prin butasi inradacinati, distanta intre randuri: 1 m, iar intre tufe pe rand: 0,5 m Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Tijele florale, atunci cand 75% din flori sunt deschise-iulie, cu secera sau vindroverul (la suparfete mari destinate obtinerii de ulei volatil) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LAVANDULA LATIFOLIA Medik.

Denumire populara: Levantica Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: 20-60 Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Subarbust-arbust, de 20-60 (100) cm inaltime; frunzele bazale dispuse in rozeta, lanceolate, argintiu tomentoase, cele superioare mai inguste si mai putin paroase; flori albastre violacee dispuse in verticil, grupate in inflorescenta spiciforma; inflorirea: iulie-septembrie; fruct achena lucioasa de 2 mm lungime. Ecologie si raspandire Specie mezofita; cultivata ca planta industriala. Organe utilizate Medicina homeopata utilizeaza florile recoltate inainte de ofilire si uscate la umbra care contin uleiuri volatile cu monoterpene aciclice. Compozitia chimica Principalele substante identificate in florile de lavanda sunt: uleiurile volatile (circa 0,5 - 1,5 10 %), cumarine si % sub. uscata), taninuri (5 furanocumarine (herniarina), flavonoide (luteolina), fitosteroli, saponozide sterolice (acid rozmarinic, acid ursoid si acid oleanolic),. Uleiurile volatile sunt produse de perii glandulari situati la nivelul de insertie a staminelor. Acestia sunt alcatuiti din doua sau trei celule uniseriate, alungite, avand o glanda unicelulara. Dupa de Teresa s.a. (1989) uleiul volatil din organele aeriene contine: 36,30 % 1,8-cineol, 30,30 % linalol, 8,0 % camfor, 2,80 % borneol, 2,60 % aterpineol, 2,40 % cariofilen oxid, 2,40 % cumarine, 1,00 % p-cimen-8 ol, 1,00 % limonen, 0,90 % geraniol, 0,80 % mirtenol, 0,80 % transpinocarveol,

0,70 % 3,7-dimetilocta-1,5-dien-3,7-diol, 0,70 % nerol, 0,70 % terpinen-4-ol, 0,50 % calamenen, 0,50 % 6-hidroxi-3,7-linalol oxid, 0,40 % p-cimen, 0,40 % d-terpineol, 0,30 % &e.lon;-cadinen, 0,30 % izoborneol, 0,30 % cislinalol oxid, 0,20 % ß-cariofilen, 0,20 % acopaen, 0,20 % cumin alcool, 0,20 % ß-farnesen, 0,20 % trans-linalol oxid, 0,10 % camfen, 0,10 % carveol, 0,10 % carvona, 0,10 % citronelal, 0,10 % agurjunen, 0,10 % izobornil acetat, 0,10 % 7-metil umbeliferona, 0,10 % a-pinen, 0,10 % ß-pinen, 0,01 ß-bisabolen, 0,01 % a-bisabolol, 0,01 % bornil acetat, 0,01 % d-cadinen, 0,01 % acadinol, 0,01 % carvil acetat, 0,01 % geranil acetat, 0,01 % a-humulen, 0,01 % sabinen, 0,01 % a-thujona si 0,01 % ß-thujona. Actiune terapeutica Extractele obtinute din florile de levantica au proprietati antimicrobiene, antifungice, antiinflamatorii, antiseptice, antispastice, diuretice, stimulante, sedativ, stimulant, tonic si cicatrizant. Importanta Aromatica, medicinala, melifera Utilizare Acestea sunt utilizate pentru tratarea astmului, bronsitelor, reumatismului, nervozitatii stomacale, bolilor circulatorii, etc., inlatura starile de depresiune, oboseala, insomnie, tensiune intelectuala si restabileste menstruatia. Uleiul volatil se utilizeaza si in industria parfumurilor, a produselor cosmetice, sapunurilor, deodorantelor si pentru aromatizarea bauturilor si a produselor alimentare. Alimentatie - frunzele sunt utilizate pentru anumite preparate culinare; Industrie - se utilizeaza in industria insecticidelor; Apicultura - specie melifera. Cultivare Mod de cultivare: Inmultire generativa prin rasad din seminte sau vegetativa prin butasi inradacinati, distanta intre randuri: 1 m, iar intre tufe pe rand: 0,5 m

Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Tijele florale, atunci cand 75% din flori sunt deschise (iulie), cu secera sau vindroverul (la suparfete mari destinate obtinerii de ulei volatil) Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LENS CULINARIS Medik. Denumire populara: Linte Sinonime stiintifice: Lens esculenta Moench Alte denumiri populare: Fasuica, Fasuita Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; frunze paripenat-compuse, cu mai mult de 10 foliole, stipele mici inguste; flori albe cu nervuri albastrui dispuse in racem; inflorire mai-iulie; fruct pastaie dehiscenta, neteda, cu seminte lenticulare. Ecologie si raspandire Cultivata, alimentara. Organe utilizate De la aceasta planta se consuma semintele care sunt bogate in proteine si glucide. Compozitia chimica Semintele contin: 56,2 % glucide, celuloza 3,4 %, 1,4 % lipide si 23,5 % proteine, care au urmatorul continut in aminoacizi: 1,79 % arginina, 1,65 % leucina, 1,44 % lizina, 1,28 % valina, 1,24 % izoleucina, 1,04 % fenilalanina, 0,84 % triptofan, 0,62 % tirozina, 0,52 % histidina, 0,20 % trptofan, 0,19 % cistina si 0,17 % metionina. In ceea ce priveste continutul de vitamine din semintele de soia, sunt putine date analitice. In 5 mg acid 100 g seminte s-au determinat 0 ascorbic, 2,0 2,6 mg nicotinamida, 0,43 mg tiamina si 0,26 mg riboflavina.

Continutul in substante minerale variaza intre 3,04 si 3,30 %. In 100 g tesut s-a determinat urmatorul continut de elemente minerale: 810 mg potasiu, 412 mg fosfor, 84 mg clor, 74 mg calciu, 6,9 mg zinc si 4,0 mg sodiu. Actiune terapeutica Importanta Alimentara Utilizare Lintea este apreciata pentru valoarea energetica ridicata si pentru aportul de substante minerale pe care le furnizeaza. In medicina, umana, populara se folosesc semintele, care se recomanda in stari de slabire generala, hipotensiune, atrofie musculara, mamelor care alapteaza iar semintele prajite se foloseau ca diuretic. Lintea fiarta si amestecata cu otet se folosea ca tratament extern impotriva umflaturilor. In alimentatie, semintele se folosesc pentru obtinerea unor preparate culinare. In zootehnie, semintele si plantele sunt folosite pentru furajarea animalelor. Cultivare Mod de cultivare: Semanat direct in camp cu semanatoarea de cereale, in aprilie Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte, recoltate mecanizat iulie-august Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LEONURUS CARDIACA L. Denumire populara: talpa gastei Sinonime stiintifice: L. cardiaca subsp. cardiaca var. cardiaca; var. glaber (Gilib.) Abrom. et Scholz.; L. cardiaca subsp. hirtella Holub.; Cardiaca vulgaris Mnch.; C. glabra Gilib.; L. cardiaca subsp. villosus (Desf. Ex Sprengel) Hyl [= L. quinqelobatus Gilib.] Alte denumiri populare: coada leului, apucatoare, buruiana boltului, creasta cocosului, iarba flocoasa, iarba de dat, laba lupului, lingorica, somnisor, talpa lupului Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta

Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Lamiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena cu rizom lignificat, scurt, tulpini de circa 50-150 cm, ramificate, rosietice sau brunii, la baza lignificate, cu peri scurti, asezati pe muchii. Frunze petiolate, la baza subcordate, inflorescenta foliata, lunga, flori roz, rar albe, dispuse in dihazii dense, formand verticile .. indepartate. Stamine cu antere brunii, tetrachene ovoidale, trunchiate, la varf pubestente. Infloreste VI-VIII. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, indicatoare de soluri foarte bine aprovizionate cu azot, creste pe marginea drumurilor, locuri virane, daramaturi, gunoaie, in locuri ruderale, in regiunea de campie si deluroasa. Este o planta moderat-termofila, vegetand bine in plina lumina, fiind rezistenta la semiumbra. Are cerinte reduse fata de sol si umiditate, in general prefera solurile revene pana la reavan-jilave. Organe utilizate Organele plantei cu importanta in medicina sunt florile proaspat recoltate, in perioada iunie septembrie iar in scop tinctorial se utilizeaza partea aeriana recoltata la inflorire. Compozitia chimica Organele aeriene ale plantelor contin: taninuri (2 9 %), catechine, rezine, saponine, glicozide fenolice (acid cafeic-4-rutinozid), pirogalol, acizi organici (acid citric, acid malic), triterpene (acid oleanolic, acid ursolic). Alcaloizi (0,3 %): stahidrina, betonicina, turcina, leonurina, leonuridin si leonurinina. Vitamine: acid ascorbic (4,2 mg/ 100 g), rutina, tocoferoli. Uleiuri volatile: cariofilen (40 200 ppm), ahumulen (35 - 173 ppm), a-pinen, ß- pinen, limonen, diterpene (marubina).

Pigmenti: glucozizi ai apigeninei, glucozizi ai kampferolului, izoquercitrina, quercetina, quercetrina. Compusi iridoizi: ajugol, ajugozid, galiridozid si leonurid. Alti compusi organici identificati in aceasta specie sunt: bufenolid, genkwain, leocardin, si leonuridin. In compozitia florilor au fost identificate uleiuri volatile, taninuri si gome. Actiune terapeutica Proprietatile extractelor obtinute din organele aeriene sunt: antispasmodice, sedative, hipotensive, cardiotonice, cicatrizante, expectorante, tonice. Acidul ursolic are proprietati antitumorale, antivirale, cardioactive si citotoxice. Importanta Medicinala, melifera, tinctoriala Utilizare Se utilizeaza in tratarea bolilor cardiace, bronsitei, astmului, crampelor menstruale, diareei si palpitatiilor. Pigmentii hidrosolubili extrasi din organele aeriene sunt folositi pentru colorarea lanei in nuante crem deschis, crem inchis, vernil si kaki deschis, in functie de mordantul utilizat. Astfel lana mordata cu sulfat de aluminiu si fier si fiarta in extractul obtinut din plante proaspat recoltate, in faza de inflorire, se coloreaza in crem-deschis. Daca lana se retrateaza cu bicromat de potasiu, se obtine o culoare crem-inchis iar daca se retrateaza cu sulfat de cupru se obtine o culoare vernil. Lana mordata cu bicromat de potasiu, vopsita in extractul obtinut din plante proaspat recoltate si retratata cu sulfat de aluminiu si potasiu, se coloreaza in kaki deschis (Chirila s.a., 1999). Cultivare Mod de cultivare: Prin rasad care se transplanteaza primavara in camp, sau daca e sufiecienta samanta, semanat direct in camp. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Herba cu secera sau ciositoarea mecanica, cand incepe fructificarea (iunie-iulie) Valorificare

LEONURI HERBA IARBA DE TALPA GASTEI 1. Flux tehnologic: Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LEPIDIUM SATIVUM L. Denumire populara: Creson Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bruncut,Caprilema, Caprilon, Cardama, Cherdame, Cretica de gradina, Hranita, Hranitel, Hreanita, Hrenita, Hrenitel, Macris de gradina, Resuche Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Capparales Familia: Brassicaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta erbacee anuala sau bisanuala cu radacina 40 cm, simpla, pivotanta; tulpina inalta de 20 dens foliata, dens si scurt patent-paroasa, ramificata, ramificatiile de obicei terminate cu inflorescente; frunzele bazale sunt intregi sau lirat lobat-fidate si incep sa se usuce in timpul infloririi, cele superioare lanceolate sau ovat-lanceolate, sesile, cu baza sagitat-cordata, amplexicaule; inflorescenta racem simplu ce se alungeste dupa inflorire, alcatuita din flori pe tipul 4 cu petale albe; inflorire in mai-iunie; fruct silicula spre varf lat aripata, cu seminte marunt, verucos papiloase, brune. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca leguma si condimentara, raspandita subspontan, originara din Egipt si Asia de Vest. Organe utilizate Se utilizeaza frunzele pentru consum alimentar. Compozitia chimica Frunzele acestei specii au un continut de 93,1 % apa, 2,0 % glucide, 1,5 % proteine, 0,3 % lipide,2,0 % fibre si 2,9 mg/ 100 g caroteni. Acestea sunt

valoroase pentru continutul lor in vitamine: 60 mg/ 100 g acid ascorbic, 1,2 mg/ 100 g tocoferoli, 0,44 mg/ 100 g nicotinamida, 0,25 mg/ 100 g filochinona, 0,24 mg/ 100 g acid pantotenic, 0,20 mg/ 100 g acid folic, 0,13 mg/ 100 g piridoxina, 0,12 mg/ 100 g riboflavina si 0,10 mg/ 100 g tiamina. In 100 g tesut foliar a fost determinat urmatorul continut de elemente minerale: 304 mg potasiu, 160 mg calciu, 130 mg sulf, 53 mg fosfor, 42 mg sodiu, 20 mg magneziu, 3,10 mg fier, 0,40 mg zinc, 0,40 mg mangan, 0,11 mg bor si 0,06 mg cupru. Sulful se gaseste sub forma de combinatii prganominerale: tioglucozizi, care sub influenta enzimei mirozinaza se transforma in izotiocianati de fenil-etil, care confera aroma caractzeristica acestei plante. Actiune terapeutica Importanta medicinala a acestei specii consta are proprietati anticancerigene (tioglucozizii), antioxidante (acidul ascorbic, tocoferolii si carotenii) si hipotensive Importanta Alimentara Utilizare Frunzele de creson sunt folosite ca salata sau condiment si au o valoare energetica scazuta: 71 kJ/ 100 g tesut foliar. Cultivare Cresonul este o planta cu cerinte reduse fata de factorii de vegetatie. Este rezistenta la frig, putin pretentioasa fata de lumina si elemente nutritive. Da rezultate bune pe soluri profunde, bine structurate, echilibrate din punct de vedere nutritiv, fara exces de substante organice (in asolament se plaseaza de obicei in al treilea an dupa ingrasarea terenului). Se cultiva prin semanat esalonat, direct in camp, la intervale de 12-14 zile, incepand din martie. Distanta intre randuri este de 10-15 cm, sau se seamana in benzi cu distanta intre randuri de 12,5 cm si de 0 cm intre benzi, folosind 5-10 kg samanta la hectar. Lucrarile de ingrijire constau in prasile, plivit si udare repetata pentru asigurarea rasariri si mentinerii turgescentei

frunzelor. Recoltarea se incepe dupa 3-4 saptamani de la semanat, in 2-3 tape, prin taiere cu foarfeca la 5-6 cm deasupra solului, pentru a se permite regenerarea. Se obtine o productie de frunze de 5-6 t/ha. Cultura fortata se practica mult in tarile din vestul Europei (Danemarca, Germania), in scafe mici de material plastic sau carton (folosind ca substrat rumegus grosier sau fin, faina de hartie sau carton, vata minerala), destinate vanzarii sau pe parapete (folosind substrat alcatuit din turba sau bogat in turba, substrat care se schimba dupa fiecare ciclu). Pentru producerea semintelor de creson, nu se mai recolteza frunzele de pe plante ci plantele semincere se recolteaza la sfarsitul lunii iulie, inceputul lunii august, annual, cu secera sau mecanizat cu combina candd fructele au culoarea caracteristica in procent de 45-60%. Se obtine o productie de 800-1000 kg/ha. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LEVISTICUM OFFICINALE Koch Denumire populara: Leustean Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Buruiana lingoarei, Buruiana de lungoare, Leosten, Leusten, Libistoc, Liustean, Lustrean, Pascanat Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Apiales Familia: Apiaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, glabra, lucitoare, robusta, cu miros caracteristic; in sol rizomul este gros, bruniu, ramificat purtand in regiunea coletului resturi de frunze din anii trecuti; tulpina inalta pana la 2,5m poate avea la baza 4 cm in diametru si se ramifica mai mult in partea superioara formand cate 2-3 ramuri in verticil; frunze alterne, penat-sectate (segmentele rombice), verzi-lucitoare, usor

carnoase, cu teci evidente, membranoase; inflorescenta umbela compusa are la baza radiilor precum si la baza umbelulelor foliole numeroase alcatuind un involucru, respectiv involucel dens; florile hermafrodite, relativ mici, au petale galbendeschis; infloreste in iunie-iulie; fruct dicariopsa lat-eliptica, cu mericarpii prevazute cu coaste aripate. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta alimentara si condimentara; originara din Iran. Organe utilizate Se utilizeaza pentru obtinerea de extracte radacinile recoltate primavara, care contin uleiuri volatile cu monoterpene monociclice, uneori frunzele recoltate toamna si semintele. Compozitia chimica Principalii componenti identificati in radacini sunt: glucide simple, amidon, rezine, uleiurile volatile (circa 1,0 %), gomele, rezinele, taninurile, vitaminele (acid ascorbic), sterolii (sitosterol), cumarinele (0,1 4,3 %): umbeliferona, xantotoxina, bergapten, cumarina, a-pironele (senkyunolidf), furfural, furfurol, acid maleic si Analiza uleiurilor volatile extrase din radacinile de leustean de catre Jian-Qin s.a. (1989) a indicat prezenta a 28 componenti. In cantitate mai mare s-a determinat: cis-3-butiliden-4,5-dihidroftal (62,38 %), ß-selinen (4,49 %), linalool (4,43 %), ß-pinen (4,32 %), a-terpinil acetat (3,79 %), (Z)-3butilidenftalida (1,98 ), sabinen (1,70 %), apinen (1,61 %), camfen (1,48 %), d-3-caren (1,04 %) si limonen (1,03 %). In cantitate mai mica s-au identificat urmatorii componenti: (E)-3-nbutiliden flalida, mircen, trans-3-butiliden-4,5dihidroftalida, ß-felandren, a-terpinen, pentilbenzen, pentilciclohexan, a-terpineol, (E)-ß-ocimen, afelandren, cis-3-n-validen-3,4-dihidroftalida, ßcurcuben, a-copaen, bornil acetat, terpinolen, .selinen si (Z)-ß-ocimen.

Analiza compusilor volatili din frunzele de leustean (Burzo s.a.) a evidentiat prezenta urmatoarelor substante: a-terpinil acetat (46,54 %), ßfelandren (19,57 %), tetrametil ftalid (13,84 %), terpinolen (6,13 %), ß-pinen (4,69 %), ß-ocimen (2,18 %), a-terpineol (1,63 %), ß-terpinen (0,91 %), ß-thujen (0,83), a-pinen (0,66 %) si .terpinen (0,22 %). Analiza uleiurilor volatile extrase din semintele de leustean, efectuate de Toulemonde si Noleau (1988) au evidentiat prezenta a 34 componenti. In cantitate mai mare s-a determinat ß-felandrenul (63,15 %). Intr-o proportie de pina la 1,0 % s-au detrminat: (Z)-ß-ocimenul (9,20 %), cis-3butildien-4,5-dihidroftalat (5,60 %), a-terpinil acetatul (3,07 %), limonenul (3,06 %), afelandrenul (2,87 %), mircenul (1,99 %) si apinenul (1,94 %). Intr-o proportie mai mica de 1,0 % s-au detrminat: sabinenul, (E)-ß-ocimenul, n-pentil1,3-ciclohexadienul, ß-pinenul, ß-bisabolenul, trans-3butiliden-4,5-dihidroftal, campfen, criptoen, pcimen, trans-allocimen, a-terpineol, terpinolen, a-thujen, bornil-acetat, (Z)-3-butilidenftalid, dcadien, .-gurjunen, linalool, d-selinen, .terpinen, (E)-3-n-butilidenftalid, ß-selinen, acopaen, pentiolbenzen, 3-n-butilftalida si cis-3n-validen-3,4dihidroftal. Detalii... Actiune terapeutica Extractele au proprietati diuretice, stomahice, diuretice si carminative. Importanta Medicinala, aromatica si condimentara Utilizare Frunzele de leustean si radacinile se utilizeaza pentru aromatizarea preparatelor culinare. Uleiul volatil extras din radacina se foloseste in industria parfumurilor Medicina umana (populara): folosita intre leacurile obisnuite pentru tratarea febrei tifoide; frunzele puse in legaturi pentru calmarea durerilor de

cap; cu ele se frecau blandele de ploaie....? (urticaria); pisate, se puneau pe rani; ceaiul din frunze se lua in tuse cu guturai sau in tusea magareasca; sub forma de decoct diuretic; radacina pisata, oparita se punea calduta la junghiuri; semintele ceai pentru calmarea durerilor de stomac si in indigestii. Medicina veterinara (populara): uscata, pisata, amestecata cu bors din tarate de porumb era folosita pentru spalarea muscaturilor de sarpe. Cultivare Mod de cultivare: Prin seminte primavara direct in camp, sau despartire de tufa (inclusiv radacini) Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Frunze, manual aprilie-iulie - Radacini, cu cazmaua toamna - Fructele, toamna Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LIGUSTRUM VULGARE L. Denumire populara: Lemn cainesc Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Caprifoi, Calin, Casie, Cires de padure, Cornatel, Corn, Cununita, Lemnul câinelui, Malai negru, Malin, Mirtoi, Salba moale, Tulichioara Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Oleales Familia: Oleaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust de 1-5 m inaltime; frunze opuse, lanceolate, cazatoare, petiolate, cu margini intregi; florile albe, dispuse in inflorescente terminale, piramidale; inflorirea iunie-iulie; fructul baca neagra. Ecologie si raspandire Specie xeromezofita-mezofita, calcicola; frecventa in zona de silvostepa-etajul gorunului, tufarisuri, paduri.

Detalii... Organe utilizate Scoarsa de pe ramuri se utilizeaza in scop medicinal iar fructele mature se utilizeaza in scop tinctorial. Compozitia chimica Frunzele ontin: tanin, pigmenti (malvidin-3glucozid) si glicozizi fenilpropanoizi (siringina). Scoarta de pe ramuri contine: manitol, tanin, rezine, acid behenic, ligustrona, acid siringic si siringopicrona. Actiune terapeutica Extractele obtinute din scoarta au efect laxativ, toxic, vulnerar si antitumoral. Importanta Melifera, tinctoriala, producatoare de fibre textile Utilizare Fructele maturate sunt utilizate pentru vopsirea lanii in nuante de vernil si gri. Lana mordata cu bicromat de potasiu si vopsita cu extractul din fructele mature, se coloreaza in vernil-inchis. Daca aceasta este mordata cu sulfat de aluminiu si potasiu se coloreaza in gri-deschis, iar daca se retrateaza cu sulfat feros, se realizeaza o culoare gri-verzui (Chirila, s.a., 1999). Medicina umana, populara - uz intern - frunzele si florile si scoarta au proprietati astringente, antiseptice, antidiareice, antiparazitare; uz extern tratarea aftelor, durerilor de dinti, dermatitelor, tratarea raiei. Medicina veterinara - uz extern - tratarea plagilor, stomatitei, scabiei; Apicultura - specie melifera. Cultivare Mod de cultivare: Prin seminte, butasi, altoire. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Frunzele si florile, in perioada infloritului scoarta, toamna de pe ramuri de 2-3 ani. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LINUM USITATISSIMUM L. Denumire populara: In Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: In de fuior, In de samânta

Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Linales Familia: Linaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; tulpini inalta de 30-80 (100) cm, ramificata in partea superioara, rar de la mijloc (in functie de scopul culturii: convar. usitatissimum inuri mixte, pentru ulei si fibre ramificarea incepe de sub cincimea superioara; convar. elongatum inuri pentru fibre ramificarea are loc numai la varf); frunze alterne, mici, lanceolate, acute, cu petiol scurt; inflorescenta cima alcatuita din putine flori; florile hermafrodite, pe tipul 5, au petale albastre-azurii, rar albe; infloreste in iunie-iulie; fruct capsula globuloasa cu seminte ovoidale, turtite, brune. Ecologie si raspandire Specie cultivata ca planta textila, oleaginoasa, medicinala; cu originea (probabil) in Linum bienne din S.V.Europei. Organe utilizate Aceasta specie prezinta importanta pentru fibrele care se formeaza in tulpini si pentru uleiul din seminte. Compozitia chimica Fibrele textile se formeaza in zona periciclului si au lungimea dintre doua frunze situate pe aceeasi generatoare. Fibrele sunt formate din celuloza, glucomanani acetati sau/si xilani, dar in centrul lor se pot afla si molecule de hemiceluloza. Glucoza reprezinta 21 40 % din totalul glucidelor, xiloza reprezinta 8 24 %, alaturi de care se gasesc molecule de galactoza, ramnoza si fucoza. Semintele de in contin 35 46 % lipide, 20 25 % proteine, 19 22 % glucide, 6 10 % mucilagii, precum si 8 10 g/kg acizi fenolici esterificati si 3 5 g/kg acizi fenolici eterificati (Oomah s.a., 1995).

Uleiul de in contine dupa Cantar (1965) urmatorii acizi grasi: 2,3 17,6 % acid oleic, 21,65 69,6 % acid linoleic, 18,5 40,5 % acid linolenic, 6,7 % acid palmitic si 3,0 % acid stearic. Dupa European Pharmacopeia (2005) semintele de in contin: 3,0 8,0 % acid palmitic, max. 1,0 % acid palmitoleic, 2,0 8,0 % acid stearic, 11,0 35,0 % acid oleic, 11,0 24,0 % acid linoleic, 35,0 65,0 % acid linolenic si max. 1,0 % acid arachidic. Oomah s.a. (1992) au constatat ca cei mai importanti glicozizi cianogenetici din semintele de in sunt: lunistatina 213 352 mg/ 100 g, neolunistatina 91 203 mg/ 100 g si linamarina 32 mg/ 100 g. Luyengi (1993) a identificat un nou glucozid fenilpropanoid: linusitamarina. Prin actiunea enzimei linamaraza asupra glucozidelor cianogenetice, acestea se descompun punand in libertate acid cianhidric. Muir s.a. (1999) au extras din semintele de Linum un lignan: secoisolariciresinol diglucozid (SDG) care a determinat reducerea colesterolului din vasele sangvine ale soarecilor. Actiune terapeutica Datorita mucilagiilor pe care le contine, semintele de in au o actiune laxativa si emolienta iar datorita prezentei secoisolaricirezinol diglucozidului pot avea o actiune anticarcinogena. Importanta Medicinala, melifera, oleaginoasa, producatoare de fibre textile Utilizare Extractele din coaje si frunze se utilizeaza pentru tratarea gonorei, iar cele obtinute din flori au actiune cardiotonica si calmanta nervos. ceai luat Medicina umana (populara): semintele pentru tuse; faina, amestecata cu miere puse pe rani; uleiul pus pe arsuri; faina, impreuna cu cartofi fierti, pusa pe umflaturi, abcese; cataplasme de faina cu lapte puse pentru galci....?, junghiuri; faina cu lapte si flori de gradina legaturi puse pentru calmarea durerilor de burta; puse in apa, luate ca laxativ; cu in sau cu calti de in se faceau leacuri contra insolatiei. Medicina veterinara (populara): semintele - si faina folosite la animale, la cai cand aveau bube

la gat; fierte mult se dadea animalelor cand acestea raceau. Cultivare Mod de cultivare: Semant direct in camp cu semanatoarea de cereale, primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte, recoltat mecanizat, august-septembrie Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LITHOSPERMUM OFFICINALE L. Denumire populara: Margeluse Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Lamiales Familia: Boraginaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena, erbacee viguroasa, cu radacina brunie, groasa, lemnoasa, cu radicele fibroase. Tulpini cate 1-3 sau mai multe, cilindrice, erecte, inalte de 30-80 (100) cm, ramificare, acoperite de peri setiformi, alipiti. Frunze aspre, lanceolate sau alungit lanceolate, sesile, la varf acuminate, cu peri rari, pe dos cu peri lungi, rigizi si alipiti, cele bazale caduce inainte de inflorire. Flori mici, solitare, scurt pedicelate, la inceput indesiute in cincine bracteante, la maturitate desfacute si mult alungite. Corola mica, infundibuliforma, la exterior pubescenta, alba galbuie, cu lobii rotunjiti, gatul verzui, cu 5 proeminente pubescente. Fruct nucule albe sau cenusii, oblic ovoidale, netede, lucioase si osoase. Inflorire V-VI. Ecologie si raspandire Tufarisuri, margini de paduri, zavoaie, pe malurile raurilor si lacurilor, foarte rar prin

parloage sau semanaturi sau ruderal; frecventa din zona stepei pana in etajul bradului; specie xeromezofitamezofita. Detalii... Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza intreaga planta si mai ales frunzele. Compozitia chimica Compusul bioactiv il reprezinta un polimer care in timpul uscarii pune in libertate acidul litospermic. Alaturi de acesta, au mai fost identificati acizi polifenolcarboxilici. Actiune terapeutica Extractele din planta contin acid litospermic si au actiune antigonadotropa, antitireatropa si hipoglicemianta. Extractele obtinute din seminte au efect diuretic, cele din frunze au efect sedativ iar extractele din radacini au actiune depurativa. Importanta Medicinala Utilizare frunzele si inflorescenta Medicina umana folosite ca diuretic; din frunzele prajite se mai prepara un ceai bohemesc, surogat al ceaiului rusesc. Tinctoriala radacina contine litospermina, o substanta coloranta purpurie. Cultivare Mod de cultivare: Transplantarea rasadului obtinut din seminte primavara, divizarea radacinii Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: - Herba la momentul infloritului - Seminte la maturitate Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LOBELIA ERINUS L. Denumire populara: Lobelie Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida

Subclasa: Asteridae Ordinul: Campanulales Familia: Lobeliaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; tulpina de 10-20 cm inaltime, glabra sau cu peri dispersi; frunze intregi, dintate, cele bazale petiolate, eliptice, cele superioare sesile si ingust lanceolate; flori tubuloase de culoare albastra cerulee, lung pedunculate; inflorirea iunie-august; fruct capsula loculicida. Ecologie si raspandire Cultivata ornamental. Organe utilizate Se utilizeaza organele aeriene si mai ales florile si capsulele nematurate, pentru continutul lor in alcaloizi cu nucleu piperidinic. Compozitia chimica In tesuturile aeriene ale acestei plante au fost identificati mai mult de 20 alcaloizi (0,4 0,5 %), dintre care ponderea o detine lobelina (0,4 2,2 %). Alaturi de aceasta au mai fost identificati: izolobelina, izolobelianidina, lobinina, lobinalidina, izolobinina, lobelanina, norlobelanina, lobelanidina, norlobelanidina, lelobanidina, lobelol, lobinalina, lobinanidina, norlelobanidina, norlobenalina si lobelona. In tesuturile acestei specii au mai fost identificate urmatoarele substante: glucide, proteine (9,1 %), lipide (2,8 3,0 %), vitamine (acid ascorbic, niacina, tiamina, riboflavina), rezine, ß-caroten (5 mg/ 100 g), acid chelidonic si substante minerale. Actiune terapeutica Extractele continand lobelina intensifica miscarile respiratorii au actiune antiasmatica. Importanta Utilizare Se utilizeaza ca antidot in intoxicatiile cu opiu. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LOLIUM TEMULENTUM L. Denumire populara: Salbatie Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare:

Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Liliopsida Subclasa: Liliidae Ordinul: Poales (Graminales) Familia: Poaceae (Gramineae) Subfamilia: Pooideae Caractere morfologice Planta erbacee anuala; radacina fasciculata; tulpina de 30-80 cm inaltime, verde sau verde albastruie; frunzele sunt sesile, plane; inflorescenta este un spic compus, paleea inferioara rigida de 5-8 mm, aristata; inflorirea iunie-august; fructul cariopsa de 4,5 -7 mm lungime. Ecologie si raspandire Specie mezofita; sporadica in zona padurilor de stejar-etajul fagului, in culturi de ovaz, rar ruderal. Organe utilizate Compozitia chimica Planta contine alcaloizi (perlolin si temulin), iar semintele contin amidon si alcaloizii (lolin, temulentin). Actiune terapeutica Toxic. Importanta Toxica Utilizare Medicina veterinara - uz intern Toxicitate Toxic. Cultivare Mod de cultivare: Seminte, semante direct in camp, primavara Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LOTUS CORNICULATUS L. Denumire populara: Ghizdei Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Bichina salbatica, Culbeceasca, Drob, Ghiara mâtii, Ghizdei marunt, Ghizdel, Mazariche, Moartea gainilor, Motocei, Rochia rândunicii, Samatise, Trifoiste, Unghia gaii, Visdei

Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta perena; radacina lignificata, ramificata; tulpina scurta (20-40 cm), lignificata la baza; frunzele alterne, sesile, imparipenat compuse, formate din 5 foliole obovat eliptice; inflorescenta umbela cu 2-6 flori galbene; inflorirea maiseptembrie; fructul pastaie dreapta cu mai multe seminte, la deschiderea pastaii valvele se rasucesc. Ecologie si raspandire Frecvent in zona de stepa-etajul alpin, pajisti, tufarisuri; specie cu ecologie larga, cultivata, furajera. Detalii... Organe utilizate Compozitia chimica Organele aeriene ale ghizdeiului contin 8hidroxikampferol si 8-hidroxiquercetina, iar florile contin: quercetina, izorhamnetina, 8hidroxiquercetina, quercfetina, mircetina si luteolina. Actiune terapeutica Extractele obtinute din planta se utilizeaza sub forma de comprese cu rol antiinflamator, cele din radacina au actiune carminativa, febrifuga si tomoca, iar extractele din flori au actiune antispasmotica, cardiotonica si vermifuga. Importanta Melifera Utilizare Extactele sunt utilizate pentru tratarea palpitatiilor, a nervozitatii, depresiilor si insomniei. In medicina, umana, popular, florile se folosesc pentru efectul lor antispastic, calmant in starile de excitatie nervoasa, in caz de insomnii sau stari de anxietate.

In zootehnie se foloseste pentru furajarea animalelor. In apicultura este importanta ca specie melifera. Cultivare Mod de cultivare: Semanat toamna sau primavara, direct in camp a semintelor umezite Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Pastai Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LUPINUS ALBUS L. Denumire populara: Lupin Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Cafelute, Cafea, Cafele, Niprala Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Rosidae Ordinul: Fabales Familia: Fabaceae (Leguminosae) Subfamilia: Caractere morfologice Planta anuala; tulpina dreapta, de 40-120 cm; frunzele imparipenat compuse, cu 5-7 (11) foliole alungit obovate, glabre pe fata superioara si cu peri moi pe cea inferioara; flori albe cu varf albastrui, dispuse in racem; inflorirea : iunieiulie; fructul pastaie galbena de 6-11 cm lungime, turtita, cu 56 seminte albe-galbui, netede. Ecologie si raspandire Mezofita; specie cultivata, pentru ingrasamant verde, furajera, surogat de cafea. Organe utilizate Compozitia chimica Semintele contin: glucide, 9 11 % lipide, 36 40 % proteine, 1,0 2,7 % alcaloizi (sparteina, angustifolina, lupanina, vernina, trigonelina, multiflorina ), ureide (alantoina, acid alantoic), fosfolipide (cefalin), lectine, triterpene (lupeol), flavone (genisteina). Aminoacizi: alanina, arginina, asparagina, acid aspartic, cistina, acid glutamic, histidina,

leucina, serina, izoleucina, lizina, metionina, fenilalanina, acid pipecolic, prolina, triptofan, treonina, tirozina, valina. Vitamine: niacina, riboflavina, tiamina. Acizi organici: acid citric, acid malic, acid oxalic, acid succinic. Acizi grasi: acid erucic, acid gadoleicid, acid lauric, acid linoleic, acid linolenic, acid miristic, acid oleic, acid palmitic, acid palmitoleic, acid stearic. Actiune terapeutica Alterativa, carminativa, depurativa, digestiva, diuretica, emenagoga, toxica, vermifuga. Importanta Melifera, producatoare de fibre textile Utilizare Alimentatie - din seminte se prepara surogat de cafea. Medicina, umana, populara - uz intern: semintele se folosesc ca diuretice, febrifuge, cicatrizante; uz extern:- tratarea abceselor si afectiunilor cutanate; Apicultura - specie melifera. Recoltare Organe recoltate / Mod de recoltare: Seminte din pastai, manual, in perioada iulieaugust Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LYCIUM BARBARUM L. Denumire populara: Catina de garduri Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Solanales Familia: Solanaceae Subfamilia: Caractere morfologice Arbust cu ramuri subtiri si flexibile, spinoase, cenusii sau brune galbui, ce poate ajunge pana la 2,5 m inaltime; frunzele simple, ingust lanceolate,

lanceolat eliptice sau lanceolate, verzi pe fata superioara si cenusii pe cea inferioara, cu margini intregi; flori rosietice, roze sau violaceu rosietice, pedicelate, cate 2-6 pe ramurile scurte si cate 12 in axila frunzelor de pe ramurile lungi; inflorirea: iunie-septembrie; fruct baca rosie sau portocaliu roscata. Ecologie si raspandire Specie mezofita; frecventa in toata tara, cultivata pentru garduri vii si subspontana. Organe utilizate In scop medicinal se utilizeaza fructele. Compozitia chimica Fructele contin: glucide, 11 20 % proteine, 8 12 % lipide, glicoproteine, tetraterpene (physalein), cumarine (scopoletina).Aminoacizi: alanina, arginina, acid aspartic, acid glutamic, prolina, serina. Pigmenti: ß-caroten, xantofile, criptoxantina, zeaxantina. Actiune terapeutica Afrodisiaca, diuretica, hiperglicemica, laxativa, toxica si spasmodica. Utilizare Apicultura - specie melifera. Fisa speciei Denumire Denumire stiintifica: LYCOPERSICON ESCULENTUM Miller Denumire populara: patlagele rosii Sinonime stiintifice: Alte denumiri populare: tomate Incadrare taxonomica Regnul: Plantae Increngatura: Spermatophyta Subincrengatura: Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Ordinul: Solanales Familia: Solanaceae Subfamilia: Caractere morfologice Planta legumicola anuala, erbacee. Tulpina inalta de 40-150 (200) cm, cu frunze intreruptimpaeipenatcompuse, cu flori gamopetale, galbene si cu

fructul baca suculenta. cu miros puternic, la inceput erecta, mai tarziu in timpul formarii fructelor culcata la pamant, cu peri glandulosi, in amestec cu peri simpli, lungi. Frunze mari, avand contur ovat sau lanceolat, intrerupt imparipenat-sectate (segmente mari alternand cu segmente mici, neperechi); segmentele frunzelor petiolate, sau sesile, ovate sau lanceolate, cu baza asimetrica, intregi sau penat partite, cu margini usor rasucite. Flori dispuse in inflorescente etraaxilare, furcate, cu cate 2-20 flori. Corola galbena ca lamaia, cu tub foarte scurt si limb rotat, cu lacinii acute, radiare, reflecte. Fruct baca sferica, turtita sau ovata, de obicei glabra, lucioasa, mai rara pubescenta, foarte zemoasa, la inceput verde, la maturitate rosie, mai rar roza, galbenp, portocalie uneori alba, cu suprafata neteda sau costata, in interior 2-4 sau multiloculara, cu seminte numeroase, mici, reniforme, comprimate, brun deschis cenusii, matasos paroase. Inflorire VII-VIII. Ecologie si raspandire Cultivata ca planta alimentara. Organe utilizate Compozitia chimica Valoarea energetica a fructelor de tomate este in medie de 78,7 kJ/ 100 parte edibila. Principalele componente chimice determinate in fructele de 4,00 tomate sunt urmatoarele: glucide totale 1,8 %, glucoza 0,9 %, fructoza 1,40 %, zaharoza 0,008 %, proteine 0,69 1,0 %, lipide 0,20 0,30 %, substante minerale 0,60 0,61 %. Fructele nematurate contin un glicoalcaloid sterolic: tomatina. Aminoacizii determinati in 100 g fruct au variat in urmatoarele limite: 51 mg alanina, 28 mg arginina, 108 mg acid aspartic, 145 mg acid glutamic, 41 mg glicina, 14 mg histidina, 28 mg isoleucina, 39 mg leucina, 40 mg lizina, 6 mg metionina, 27 mg fenilalanina, 44 mg prolina, 51 mg serina, 31 mg treonina, 8 mg triptofan, 14 mg tirosina, 26 mg valina si 9 mg acid .-aminobutiric. Continutul fructelor in vitamine este urmatorul: 0,06 % tiamina, 0,4 % riboflavina, 0,10 %

piridoxina