CONSACRAREA Un subiect de natură spirituală fundamentală – consacrarea fructelor acţiunilor pe care le realizăm lui Dumnezeu.

Mai întâi să vedem în ce constă necesitatea acestei atitudini spirituale deosebit de importante care este consacrarea…. În tradiţia spirituală orientală se precizează că fiinţa umană este expresia manifestată a anumitor energii subtile care fiecare prezintă o anumită frecvenţă de vibraţie specifică. Fiecare fiinţă umană este înzestrată cu un alt aspect esenţial. În orice fiinţă umană vie se manifestă totodată o frântură din fiinţa infinită a lui Dumnezeu. această parte constitutivă a fiinţei umane este practic scânteia divină care permite ca omul să fie în permanenţă în legătură intimă cu Dumnezeu atunci când el este trezit şi conştient de această scânteie divină. În tradiţia orientală se precizează că trezirea conştienţei asupra acestei realităţi spirituale care există în fiecare fiinţă umană este esenţială pentru progresul spiritual. Pentru a înţelege mai profund acest aspect fundamental al existenţei să pornim de la un fragment cuprins în Evanghelia după Toma: “Un butuc de vie sădit fără Tatăl nu prinde viaţă. El va fi smuls din rădăcină şi va pieri. “ În acest fragment se revelează necesitatea prezenţei lui Dumnezeu în tot ceea ce noi realizăm, astfel că tot ceea ce se va manifesta trebuie să fie centrat în Dumnezeu Tatăl. Altfel spus, tot ceea ce este sădit, adică manifestat, nu va putea să dăinuiască veşnic şi va pieri, aceasta nefiind echivalentul eternităţii, deoarece tot ceea ce nu are susţinerea lui Dumnezeu Tatăl nu poate fi decât efemer. Când ceva este creat şi se sprijină în totalitate pe ajutorul divin, acel ceva va dărui veşnic şi astfel va depăşi starea de efemeritate. Prin urmare ceea ce se bazează pe Dumnezeu Tatăl care este infinit şi etern va fi implicit fără moarte. Prin urmare o manifestare care este centrată în Dumnezeu ca integra în ea ceva din viaţa eternă. Astfel acel ceva tainic care este de fapt parte integrantă din fiinţa infinită a lui Dumnezeu, este calea care ne conduce către ceea ce se numeşte în tradiţia spirituală viaţa veşnică. În cazul în care acest butuc de vie îşi trage seva chiar din Tatăl ceresc, adică din Dumnezeu, el prinde în seva sa ceva din viaţa veşnică şi nemuritoare a lui Dumnezeu. Altfel, nefiind practic din Dumnezeu va fi sortit practic efemerului şi morţii căci mai devreme sau mai târziu timpul, prin forţa sa inexorabilă, distruge totul. Analizând cu atenţie acest fragment profund semnificativ putem spune că Iisus vorbeşte despre forţa timpului care distruge totul cu excepţia a ceea ce este etern şi care a atins nemurirea. Practic nu este supus acestei forţe a timpului doar ceea ce are fundamentarea în Dumnezeu Tatăl. Ceea ce este bazat pe fiinţa infinită a lui Dumnezeu este practic ferit de moarte. Tot ceea ce nu este etern, piere sau dispare, este smuls din rădăcină, fiind supus inexorabilului “colţ devorator” al timpului. Aşadar forţa inexorabilă a timpului distruge tot ceea ce nu este bazat pe “substanţa” spirituală a lui Dumnezeu. timpul distruge totul cu excepţia acelor fiinţe care l-au atins pe Dumnezeu cu adevărat şi care l-au descoperit ca prezenţă vie în chiar propriul univers lăuntric. Astfel prin această descoperire lăuntrică de ordin spiritual fiinţele pot beneficia de graţia continuă a lui Dumnezeu atât timp cât se raportează în mod nemijlocit la el prin intermediul scânteii divine care este prezentă în fiecare fiinţă umană. Având acest fundament spiritual putem înţelege acum necesitatea fundamentală a raportării fiinţei în aproape orice clipă la Dumnezeu pentru că printr-o constantă raportare care se poate face prin consacrare fructelor acţiunilor noastre lui Dumnezeu, fiinţa practic începe să fie tangentă cu eternitatea. Merită să ne amintim că fiinţa umană se poate apropia oricând de Dumnezeu prin orice acţiune pe care o face, indiferent de aceasta. Atunci când ea o consacră (oferă) lui Dumnezeu într-o stare lăuntrică de deschidere spirituală şi umilinţă. Această atitudine spirituală este de fapt o cheie fundamentală în practica spirituală de ordin lăuntric. Dacă noi o angrenăm cât mai des, pe cât posibil chiar clipă de clipă, ea ne va apropia foarte mult de Dumnezeu şi într-un timp chiar extraordinar de scurt. În momentul oferirii fructelor unei acţiuni lui Dumnezeu atunci când Dumnezeu primeşte această ofrandă ca fruct, ce urmează ulterior prin acţiune să fie fructificat, practic acea acţiune nu mai este înfăptuită de fiinţa în cauză şi de fapt adevăratul făptuitor este chiar Dumnezeu, căruia fiinţa ia oferit acele rezultate. În acea situaţie fiinţa umană care consacră şi a cărei consacrare a ofrandelor acţiunilor ei este primită de Dumnezeu ajunge să fie tangentă chiar cu Dumnezeu Tatăl. Ea într-o astfel de situaţie este tangentă cui eternul şi infinitul şi trăieşte într-o anumită proporţie stare de comuniune cu ceea ce este nemuritor şi veşnic. Prin urmare aplicând sau realizând aproape în orice clipă consacrare fructelor acţiunilor noastre lui Dumnezeu, şi resimţind şi răspunsul lăuntric afirmativ, manifestat ca o stare de comuniune intimă, tainică cu fiinţa infinită a lui Dumnezeu, noi practic putem să trăim chiar în clipa prezenţă starea de nemurire spirituală. În această ipostază fiinţa este capabilă să simtă cum Dumnezeu o îmbrăţişează şi este în acelaşi timp capabilă să se deschidă la rândul ei şi să-l îmbrăţişeze pe

Dumnezeu Tatăl în propriul univers lăuntric perceput aici ca microcosmos. Acesta este un aspect spiritual esenţial pe care dacă nu-l uităm şi urmărim ca acţiunile noastre importante din cursul unei zile să le realizăm cu această atitudine sau altfel spus oferind fructele acelor acţiuni lui Dumnezeu, vom avea atunci posibilitatea să simţim că fiinţa noastră este într-o stare de comuniune cu fiinţa eternă, Dumnezeu, devenind astfel părtaşi la starea de nemurire, de etern pe care Dumnezeu ne-o transfuzează indirect după realizarea stării de consacrare. În această situaţie putem să simţim după ce am realizat atitudinea spirituală care este numită consacrare, că Dumnezeu se manifestă prin noi şi astfel noi îi putem simţi direct chiar în fiinţa noastră, inspiraţia, forţa, graţia, puterea şi ceea ce este cel mai important din punct de vedere practic, noi vom fi absolviţi de efectele care se vor răsfrânge asupra noastră ca urmare a acţiunilor pe care le realizăm în condiţiile în care nu le-am consacrat. Această oglindire a fructelor realizate de o fiinţă asupra acelei fiinţe mai devreme sau mai târziu, se numeşte în tradiţia orientală, KARMA. KARMA înseamnă acţiune, dar conceptul oriental de KARMA conţine o semnificaţie mult mai vastă. El nu se referă doar la acţiunea propriu-zisă ca fiind un ansamblu de mijloace prin care o făptură făptuieşte ceva ci şi la efectul sau rezultatul, la încărcătura semnificativă pe care fiecare acţiune o are. Fiecare acţiune prezintă de fapt un determinism intrinsec. O acţiune modifică anumite condiţii şi generează anumite transformări atât în ambianţa imediată cât şi în ambianţa macrocosmică. Prin urmare ţinând cont că fiecare fiinţă este o parte dintr-un întreg universal, orice modificare pe care fiinţa individuală o întreprinde va avea întotdeauna şi o oglindire, un răspuns, un efect reciproc care apare şi revine întotdeauna la fiinţa care a făptuit acea modificare. Însă în cazul atitudinii spirituale numită consacrare, această oglindire este practic suspendată, sau cu alte cuvinte fiinţa este absolvită de acest proces de reflectare, care poate să se producă mai devreme sau mai târziu, uneori chiar nu neapărat în aceeaşi existenţă, poate în altele, viitoare, şi în acest caz fiinţa nu mai culege roadele acţiunilor ei dacă ea a realizat în mod corect consacrarea fructelor acelei acţiuni către Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost de acord, a primit aceste ofrande, dând un răspuns favorabil. Prin urmare în cazul realizării consacrării, fructul, care este de această dată oferit lui Dumnezeu, nu se mai întoarce asupra fiinţei umane care făptuieşte această acţiune. Foarte mulţi oameni se tem de acţiunile pe care le realizează şi de multe ori gândesc: “dacă fac cutare lucru, s-ar putea să am cutare probleme după, dacă nu întreprind o anumită acţiune de asemenea s-ar putea să am cutare probleme sau neajunsuri.” Aşadar, la omul care nu se raportează în acest mod la Dumnezeu în cazul realizării anumitor acţiuni, întotdeauna va exista o anumită rezervă, chiar dacă este sau nu exprimată lăuntric sau şi mai puţin exterior, întotdeauna va exista o anumită teamă de fundal, un ceva, un semn de întrebare care lasă loc unei incertitudini, uneori chiar foarte mică, insesizabilă. De multe ori oamenii se tem şi de ce fac, şi de ceea ce nu fac. Tocmai datorită faptului că acea acţiune, sau chiar şi nonacţiunea, pentru că şi ea este tot o acţiune în definitiv, este o opţiune de a nu acţiona, în acest caz fiinţa, dacă nu realizează consacrarea, tot timpul ca rămâne mai mult sau mai puţin cu acest dubiu individual. În schimb, realizarea acestei atitudini spirituale fundamentale absolvă fiinţa umană de această stare dubitativă. În momentul în care această stare dispare fiinţa are certitudinea că realizează ceva ce este întru totul de acord şi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, atunci ea practic este absolvită şi de dubiu şi de rezultatele care în conformitate cu legea KARMA-ei ar trebui să se întoarcă tot asupra făptuitorului. Repet, foarte mulţi oameni se tem de acţiunile pe care le realizează deoarece acestea sunt făcute foarte adesea fără ofranda fructelor lor către Dumnezeu. Bineînţeles că fiind făcute astfel ele creează “lanţuri” care îi vor constrânge pe acei oameni în existenţa aceasta sau în cea viitoare să primească fructele rele sau chiar bune pe care le merită. Dacă acţiunea a fost rea, atunci fructele care vor fi culese ulterior vor fi amare, dar chiar şi în cazul acţiunilor bune, binefăcătoare, dacă ele sunt realizate fără consacrarea fructelor lui Dumnezeu, fiinţa va fi obligată în mod inexorabil să revină, practic să retrăiască o anumită experienţă pentru a primi acele fructe bune pe care le-a realizat, care I se cuvin în virtutea faptului că nu a realizat acele acţiuni prin consacrarea fructelor lor către Dumnezeu. Din această cauză viziunea înţelepţilor planetei, ipoteza în care nu realizăm consacrarea este totuşi o ipoteză de înlănţuire. Acesta este un element fundamental care vă va ajuta să înţelegeţi chiar şi ipostaza SATTVA-ică. În cursul referitor la cele trei GUNA-uri am făcut o diferenţiere foarte simplă şi anume, atitudinile de tip TAMAS şi RAJAS sunt rele, cele SATTVA-ice sunt bune, într-un mod simplificat. Fiinţa trebuie să urmărească de acele două predominante, TAMAS şi RAJAS, care de regulă conduc la suferinţă, boală, dezechilibru, chin adeseori. Dar chiar şi în situaţia în care fiinţa va cultiva o atitudine SATTVA-ică, pentru a avea acces la starea de nemurire spirituală, trebuie să urmărească chiar şi acele acţiuni bune, armonioase, pozitive, pe care ea le face în acea dispoziţie SATTVA.-ică, să le ofere

1

Iisus ne face să înţelegem că centrarea spirituală în fiinţa infinită a lui Dumnezeu. ci de fapt EL. Va trebui ca starea de consacrare să o realizăm chiar şi în cele mai plăcute momente. dar totuşi veţi fi obligat să le culegeţi.“ Cu o voce stinsă bătrânica îi spune: “Tinere.atât acţiunile cât şi fructele lor. e clar că este în impas. dacă suntem suficient de atenţi vom constata că la acţiuni rele nu vom primi răspuns. şi seminţele respective le lăsaţi acolo pentru că le-aţi pus de curiozitate. şi gradat. când ne pregătim pentru anumite evenimente. acest aspect al înlănţuirii se va produce în mod inexorabil. nu mai creează ceea ce se numeşte în tradiţia orientală KARMA. îşi spune că în acest caz va trebui să o ajute pe bătrânică să traverseze strada. Pentru a înţelege această relativitate a binelui în raport cu voinţa atotputernică şi determinatoare a lui Dumnezeu. Este important ca noi să urmărim să simţim ca răspuns starea de graţie a lui Dumnezeu care primeşte. şi atunci dacă nu primim acel răspuns sau certificare sub forma unei stări lăuntrice pe care o vom descrie imediat. Vişinul între timp a crescut. Bulă vede la un moment dat o bătrânică pe marginea străzii. Privind dintr-o perspectivă spirituală absolută. se gândeşte fiind inspirat de o tendinţă SATTVA-ică pe care o manifesta tranzitoriu în acel moment. încântat de această acţiune bună pe care a făcut-o. Fericit. aceasta deoarece există unele persoane care consideră că nu are importanţă. să ne mai încarnăm din nou şi din nou. şi atunci el plin de având de tip SATTVA-ic. iar cel ce făptuieşte prin noi când realizăm corect consacrarea este însuşi Dumnezeu. când venim în contact cu altă fiinţă. Imaginaţi-vă că la un moment vă duceţi şi puneţi nişte seminţe în grădină. Dar iată că aparenţa unei acţiuni bune poate să se dovedească a fi nepotrivită. totuşi se opunea. Pentru că nu trebuie să vă imaginaţi în acest context că noi acum dacă avem această cunoaştere la dispoziţie putem face orice prostie şi atunci zicem. eşti mulţumită? Ai reuşit să treci strada. ne poate ajuta să atingem starea de eliberare de orice fruct al acţiunilor pe care le facem. chiar şi la cele care ne sunt foarte familiare. seminţele de la un vişin. şi chiar roadele rele ale acelei acţiuni neintegrate. de inspiraţia lui şi de ghidarea în realizarea acelei acţiuni. dar care analizate cu atenţie. Este deci foarte important să realizăm consacrare când luăm o decizie importantă. Chiar şi atunci nu trebuie să pierdem din vedere că această consacrare. pe cât posibil chiar clipă de clipă această stare de consacrare a fructelor acţiunilor noastre către Dumnezeu. beneficiind în cursul lor chiar de fructe sublime dătătoare de fericire. dacă totuşi noi acţionăm în direcţia care nu a fost acceptată de Dumnezeu. sau altfel spus este de acord cu darul nostru. dacă ea este primită. cultivând această stare spirituală. va trebui în fiecare an să îi culegeţi fructele. vom culege roadele. şi văzând-o că ea aşteaptă pe trotuar. ai tu fructele. Pentru că privind din perspectiva absolută. nici pentru viitorul îndepărtat. iar Dumnezeu le primeşte. bazează-te pe mine. În această situaţie noi suntem absolviţi dacă prin nivelul nostru evolutiv am reuşit aceasta. nelalocul ei. nu mai trebuie să-ţi fie frică de acum încolo că uite se mai găseşte câte un om bun care să te ajute să treci strada. chiar şi a unor fructe dulci.” Evident că în situaţia aceasta. fiind mai tânăr şi în putere. În aceste condiţii noi nu vom mai fi înlănţuiţi de aceste fructe. Deci iată în ce constă practic. iar aceste acţiuni bune ale noastre în raport cu voinţa lui Dumnezeu. va fi ajutat să traverseze strada de cineva mai în forţă. Evident că este o absurditate. Suntem prin urmare liberi de fructele acţiunilor noastre. Iată deci de ce atitudinea spirituală numită consacrare este fundamentală. în virtutea consacrării Dumnezeu acţionează prin noi. În schimb dacă uităm să consacrăm fructele acţiunilor noastre. astfel având un excelent prilej de a beneficia de o imensă stare de fericire care rezultă atunci când noi realizăm consacrarea acţiunilor plăcute. reuşeşte să o tragă. Evident că în acest context nu trebuie să cădem în extrema cealaltă şi să contestăm aspectele fundamentale ce ţin de bun simţ. În urma consacrării. căci vom fi obligaţi să facem neapărat aceasta. În situaţia în care noi ne detaşăm de aceste fructe şi le oferim lui Dumnezeu. În această dăruire a noastră noi vom beneficia lăuntric de graţia lui Dumnezeu. bune. ce preferinţe. o garanţie lăuntrică a justeţei acţiunilor noastre în raport cu cele care sunt dorite şi acceptate de Dumnezeu. în aparenţă insignifiantă. deci nu doar în situaţii neobişnuite. indiferent ce direcţie. Aşadar acest procedeu practic ne va învăţa să trezim şi să amplificăm în noi o atitudine spirituală fundamentală şi avem la dispoziţie un mijloc spiritual de practică prin care putem să avem acces la o cu totul altă stare. chiar dacă noi alcătuim sau reprezentăm o mică parte din ea. dar ceea ce ne semnalează acest banc este necesitatea unei instanţe superioare pe care trebuie să o activăm în noi şi anume aceea care ne determină şi ne poate ajuta foarte mult în evoluţia noastră spirituală şi chiar în experienţa de viaţă. făcând în continuare fapte aşa-zis bune. ce orientare avem. Iată deci o modalitate extraordinară de decondiţionare spirituală. ce face: îl tăiaţi dintr-o dată. Probabil că la un anumit moment de timp în viitor şi el ajuns în mai puţină putere. Prin urmare nu trebuie să pierdem din vedere că această ofrandă a fructelor acţiunilor noastre trebuie făcută în cele mai aparent obişnuite situaţii. cu atât mai mult ca să dovedească curajul şi spiritual de iniţiativă. să spune. ia bătrânica de mână şi începe să o treacă strada. Prin urmare în contextul în care fiinţa nu realizează consacrarea va fi obligată să reia o dată şi încă o dată existenţe chiar minunate. E un lucru foarte bun. un laţ. lui Dumnezeu. ori dintr-o orientare preferenţială de natură 2 . ia Doamne. divină. prin urmare aici nu avem alternative. Totodată acţiunea pe care o făptuim nu ne va lega. merită să ne raportăm la bancul cu Bulă şi bătrânica. de îndepărtare a limitărilor. sau trebuie să faceţi ceva cu el? Această dilemă poate să ia nenumărate forme. fiecare prezintă anumite particularităţi care la un mod profund privite au o anumită importanţă. De asemeni au un rol esenţial în decursul desfăşurării evenimentelor vieţii noastre. chiar într-un timp foarte scurt. noi vom deveni din ce în ce mai conştienţi de graţia divină care se manifestă în şi prin fiinţa noastră chiar în decursul derulării unei acţiuni. această obligativitate nu mai poate exista. El nimic. fiind astfel integrate prin consacrare. că oricum e treaba ta. cu atât mai mult în acţiunile aşa-zis de rutină. Este un banc care ne poate pune serioase semen de întrebare în ceea ce priveşte justeţea unei acţiuni care din punct de vedere etic şi moral se poate dovedi bună. chiar într-o altă fază existenţială şi evolutivă acele fructe. stare spirituală de decondiţionare. chiar dacă fructele pe care vom fi obligaţi să le recoltăm la un moment dat. chiar şi aceste fructe dulci totuşi sunt fructe care trebuie să fie culese. Pentru că atunci când noi realizăm cât mai des. deci nu mai apare acea reflectare înapoi. Aceste aparent obişnuite situaţii sunt de fapt prilejuri în care va trebuie să ne manifestăm această stare. într-o atitudine spirituală profund transfiguratoare care astfel îi permite să fie tangentă cu infinitul. vor fi bune. care pot să apară în cazul în care fiinţa chiar cu o dominantă SATTVA-ică nu realizează consacrarea. şi astfel ne putem simţi extraordinar de mult îmbogăţiţi căci prin acţiunile noastre pe care le oferim lui Dumnezeu noi putem participa în mod direct la manifestare cosmică. manifestate eventual în viitoare încarnări ale sufletului nostru în alte condiţii de viaţă. cât şi chiar de condiţionările bune. când începem ceva nou. evident cu condiţia ca atitudinea de consacrare să fie pe cât posibil continuă într-o anumită etapă a evoluţiei. nici pentru viitorul apropiat. de etică şi de morală.” Bătrânica. renunţaţi o dată la proiectul pe care îl aveaţi în momentul de timp viitor şi în plus pentru că trebuie să faceţi ceva cu acel vişin. Bătrânica evident că se opune. el spune: “Ei. şi o aduce în sfârşit cu multe eforturi pe trotuarul celălalt. Presupunând că nu îl veţi tăia. cu condiţia ca acele acţiuni să fie oferite lui Dumnezeu şi bineînţeles dacă ofranda pe care o oferim lui Dumnezeu. atât de condiţionările rele. Chiar şi faptele bune realizate fără consacrare creează totuşi o anumită înlănţuire bună. Bineînţeles că acest răspuns este esenţial şi vom vedem imediat din procedeul practic. În acel moment chiar dacă fizic vorbind noi spunem “eu acţionez”. el fiind chiar inevitabil. să le dăruim lui Dumnezeu. În acest caz. altfel spus ofranda acţiunilor noastre trebuie să fie în mod obligatoriu adusă lui Dumnezeu în mod direct. Trec anii şi la un moment dat în grădină vreţi să vă construiţi ceva. când ne apropiem de cineva sau când suntem cu fiinţa iubită înainte de realizarea fuziunii intime realizată numai cu continenţă sexuală. fiind chiar momente importante de factură decizională. practice de amplificare a stări de libertate interioară profundă. Doar în aceste condiţii fiinţa va putea să fie liberă de orice fel de condiţionări. de forţa. Tocmai de aceea în fragmentul citat la început din Evanghelia după Toma. la care el o încurajează: “Hai mamaie că te ajut. vom avea din ce în ce mai mult. Iată că este o perspectivă la care merită să reflectaţi pentru a vedea în ce constă condiţionarea chiar şi a unor fapte bune. aşa-zisa oglindire sub forma fructelor acţiunilor asupra propriei fiinţe în cazul în care realizează anumite acţiuni fără consacrare. când urmează să realizăm o acţiune importantă. aceasta constând de fapt într-o permanentă raportare prin consacrare la Dumnezeu. exprimată prin această scurtă parabolă a butucului de vie ce îşi are rădăcinile în Dumnezeu. veţi avea vişine. Evident în acest context sunteţi într-o dilemă. noi simţim graţia lui Dumnezeu pentru că noi nu mai suntem atunci cei care acţionăm. Aceasta bineînţeles poate să reprezinte o constrângere. este primită. că eu fac prostia asta. dar nu va putea să renunţe la aceste fructe care în mod obligatoriu îi revin ca urmare a atitudinii lipsite de consacrare din trecut. Aceasta este de fapt o stare de graţie pe care fiinţa o poate avea oricând cu condiţia să nu uite să ofere fructele acţiunilor ei importante lui Dumnezeu. această stare a fiinţei care nu realizează consacrarea este o alternativă nefericită pentru că întotdeauna cel care nu face consacrarea va primi obligatoriu fructele acţiunilor sale. ea nu va crea condiţionări. sau din o anumită obişnuinţă sau o anumită neştiinţă. în sensul că va fi obligat să “recolteze” la momentul oportun. mamaie. Deci în cazul consacrării suntem absolviţi de acest fruct care este practice oferit lui Dumnezeu. dar eu nu vroiam să trec strada. în acest caz. TAMAS sau RAJAS. el a rămas descumpănit.

Acest har divin este de fapt chiar răspunsul pe care Dumnezeu îl oferă la consacrare. Fructele acestei acţiuni îi aparţine ei. Ea se va manifesta ca o încărcare cu un flux subtil extatic. având în acele momente starea de candoare a unui copil. ca urmare a acţiunii pe care noi am angrenat-o. chiar dacă nu avem o anumită fundamentare în ceea ce priveşte cunoaşterea sau aplicarea vreo unei religii. univers pluridimensional. ca ceea ce ar trebui ca nouă să ni se cuvine. candoare şi umilinţă. pentru că în realitate ceea ce misticii creştini numeau har divin era răspunsul plin de iubire pe care Dumnezeu îl oferea prin această stare descrisă la atitudinea lor plină de sinceritate şi dăruire. dar de multe ori ele nu au luat în considerare faptul că o acţiune generează fructe care se maturează şi după multe sute de mii de ani. Este important să ne dăm seama că sinceritatea este o condiţie de bază. oferindune în acelaşi timp graţia şi sprijinul său în acţiunea pe care urmează să o realizăm şi ale cărei fructe i le-am oferit în prealabil cu sinceritate. chiar acţiunea noastră de a merge să cumpărăm lapte. noi putem să îl aplicăm analogic în orice circumstanţă de viaţă în care noi urmărim să îi consacrăm lui Dumnezeu fructele acţiunilor noastre. astfel încât noi într-o astfel de situaţie în care noi aplicăm consecvent atitudinea numită consacrarea fructelor către Dumnezeu. şi atunci noi suntem singuri că acţiunea care urmează să o facem este inspirată de Dumnezeu. practic ea a fost primită de Dumnezeu. sacoşa. îndrumarea. sau cele care apar peste câteva zile.”” În cazul acesta. şi că noi rămânem doar instrumentul de manifestare a voinţei lui Dumnezeu. generator de fericire şi bucurie interioară. În primul rând pentru a putea realiza consacrarea trebuie să dezvoltăm în noi o stare de sinceritate totală. De aceea având această stare îi vom putea dărui lui Dumnezeu din inimă ceea ce vom realiza ca acţiune. nu trebuie nici să avem o cunoaştere a conceptelor orientale sau occidentale de natură religioasă. numită în tradiţia orientală. trebuie să urmărim să o realizăm chiar către Dumnezeu. vom remarca ceva cu totul uluitor. atunci practice noi vom fi în starea care în tradiţia orientală se numeşte starea de releu divin sau altfel spus de vehicul al manifestării forţei. da. Ceea ce este fundamental pentru practica consacrării este perspective de a trăi mai mereu în această stare de excepţie. Pentru a beneficia de această stare de libertate care rezultă ca o consecinţă a fructelor unei acţiuni. este o sinceritate pe care nu trebuie să o afişăm exterior. De regulă acest răspuns inefabil îl simţim ca venind de undeva de deasupra creştetului capului. pornind de la acest exemplu simplu care aparţine unui fapt banal de viaţă. noi vom simţi lăuntric o stare inefabilă de comuniune cu ceva care ne depăşeşte ca dimensiuni şi subtilitate. O astfel de stare nu reprezintă decât răspunsul afirmativ la ofranda noastră pe care Dumnezeu ni-l dă. sunt pentru mama care se va bucura mult că m-am trezit de dimineaţă să îi iau lapte. şi chiar să îi solicităm direct ghidarea. e în regulă totul. De fapt trebuie să fim conştienţi de faptul că prin consacrare noi nu facem altceva decât să oferim plini de sinceritate un dar lui Dumnezeu. să pornim de la un exemplu foarte simplu. ne confirmă astfel răspunsul său afirmativ. dar puteţi găsi exemple în diferite ipostaze al experienţelor de viaţă pe care le-aţi avut. vom face ca excepţia să devină regulă. transcendent. atât fructele care apar imediat. sau peste câţiva ani. chiar dacă nu am studiat nici o carte referitoare la relaţia omului cu Dumnezeu. un flux transcendent care se răspândeşte apoi în întreaga noastră făptură. fiind de fapt răspunsul subtil la ceea noi am oferit ca fruct şi care odată ce primi acest răspuns este practic acceptat de Dumnezeu. dar această bucurie a ei pe care noi o vom simţi. Acest “DA” tainic pe care Dumnezeu îl rosteşte tainic în fiinţa noastră. Acesta este procesul tainic care se produce în universul lăuntric al fiinţei care realizează în mod sincer consacrarea fructelor acţiunilor către Dumnezeu. chiar dacă noi nu ştim nici un fel de teorie metafizică complexă.afectivă sau relaţională se gândesc la zei sau sfinţi. Ele s-au speriat de fructele imediate. Pentru a înţelege mai bine mecanismul acestei atitudini spirituale. fac aşa pentru că acum am undă verde. bomba nucleară de la Hiroshima. luăm banii. Fructele care apar pe diferitele lanţuri de implicaţii 3 . dar care este realizat din punctul de vedere al fructelor care rezultă în urma realizării acelei acţiuni. Acest flux generator de fericire care este perceput ca venind de undeva de deasupra capului. şi care ne inundă fiinţa de fericire. atunci când noi învăţăm consacrarea. de sus în jos. ar fi şi un nonsens. aşadar vom face ca această stare minunată să devină o constantă a experienţei noastre de viaţă. adică sticlele de lapte. chiar dacă nu ştim ce înseamnă KARMA. urzeală. Este foarte important ca noi să fim conştienţi de calitatea stării-răspuns şi să o păstrăm în fiinţa noastră. Prin urmare în situaţia în care noi oferim lui Dumnezeu fructele unei acţiuni. trăi efectiv starea de consacrare. este posibil să nu fie necesar să realizăm şi atunci Dumnezeu ne răspunde în această direcţie dacă noi suntem sinceri. graţiei şi inspiraţiei lui Dumnezeu. trebuie să facem această ofrandă spirituală direct către Dumnezeu. Sunt tare. laptele. să fie de fapt o ofrandă pe care i-o oferim lui Dumnezeu. iar Dumnezeu este practic cel care în realitate acţionează prin noi şi totodată beneficiază de fructele acţiunilor noastre. este pentru a o bucura pe mama. Este vorba de o atitudine interioară. Pot să fac acum acţiunea” evident că ne scoate instantaneu din această stare şi noi pierdem starea de consacrare în momentul în care suntem invadaţi de o atitudine limitatoare. Ne îmbrăcăm. pentru a avea astfel răspunsul just la ceea ce urmează să realizăm sau nu. sunt ai tăi. vom simţi în acele momente cum în fiinţa noastră pătrunde prin creştetul capului practic ne inundă fiinţa. ci doar trebuie să avem o stare de luciditate lăuntrică şi să procedăm în modul extrem de simplu care începem să îl descriem acum. Prin această stare sinceră pe care noi o manifestăm oferindu-i plini de iubire lui Dumnezeu rezultatele acţiunilor noastre. ea ne va confirma că acţiunea este corect integrată. fructul ei. fac mai departe în păcatul meu”. Prin urmare pentru a aplica această atitudine fundamentală a consacrării. Procedând astfel nu vom greşi deloc. El este perceput ca venind de sus în jos. acesta fiind perceput ca un flux de har divin. ceva se va produce miraculos în fiinţa noastră. al stărilor. pot fi înţelese. al simţirilor spirituale. Dacă noi vom fi conştienţi că după răspunsul afirmativ primit în urma consacrării suntem instrumentul de manifestare al lui Dumnezeu şi că el acţionează astfel prin noi şi că fructele acţiunilor pe care le realizăm îi aparţin în totalitate. îşi dăruiesc aceşti doi litri de lapte. Aşadar aceasta este o stare de excepţie. totuşi îi aparţine. Dacă avem acest răspuns afirmativ perceput sub forma stării descrise anterior. Pornind de la acest exemplu simplu. în acest context raportându-ne direct la Dumnezeu nu va exista riscul de a realiza o consacrare care să nu fie potrivită. dar cu toate acestea o fac pentru că mamei mele îi place foarte mult laptele şi se va bucura atunci când se va întoarce acasă. De asemeni în acest context noi putem fi fericiţi de bucuria mamei. Să zicem că la un moment dat dimineaţa ne sculăm şi ne hotărâm să îi luăm lapte mamei. de undeva de deasupra noastră către fiinţa noastră. Prin această stare de fericire interioară Dumnezeu consimte şi ne susţine. pentru că întregul univers este o ţesătură foarte complexă. şi chiar obiectul propriu-zis. De fapt este chiar sinceritatea noastră în raport cu Dumnezeu care este perceput ca prezenţă vie în chiar universul nostru lăuntric. este de fapt un fel de “DA” pe care Dumnezeu îl rosteşte într-un limbaj tainic. poate chiar dacă nici măcar nu avem o credinţă clară şi fermă în Dumnezeu. care întotdeauna se manifestă în fiinţa noastră de sus în jos. adesea este numită sinceritate cu propria fiinţă. De fapt mie nici nu-mi place laptele. sticlele. De fapt această sinceritate se referă la atitudinea lăuntrică în care noi nu avem cum să ascundem în inima noastră ceva faţă de Dumnezeu. care nu neapărat trebuie să îl transpuneţi identic în viaţa de zi cu zi. dar aceste rezultate pot genera fel de fel de lanţuri KARMA-ice chiar şi după sute de mii de ani. Dacă noi sesizăm în mod clar starea descrisă anterior. nu trebuie să fim nici filozofi. care sunt conceptele orientale. pe care l-am luat. În această ipostază fructele acţiunii pe care noi am consacrat-o în prealabil lui Dumnezeu îi vor aparţine lui în totalitate. Această acţiune nu este pentru mine.. să consacră. şi pornim să cumpărăm lapte mamei gândim: “Acţiunea pe care o fac acum. În cazul în care noi pătrundem. În mod cert în cazul unei astfel de acţiuni nu a fost realizată consacrarea fructelor acţiunilor către Dumnezeu şi bineînţeles că o astfel de fiinţă culege atât roadele imediate cât şi roadele care vor apare în diferite circumstanţe. Când va veni îi voi spune: “Mamă. TANTRA. O atitudine de genul “Mi-a răspuns. În situaţia în care noi zicem “a. sau cele care apar peste sute de mii de ani. pentru ea gândim noi că am făcut acţiunea. chiar dacă nu avem cunoştinţe filozofice. inundându-ne fiinţa şi făcându-ne astfel să intrăm aproape instantaneu într-o stare de conştiinţă superioară plină de fericire. dacă vom proceda în sincer în acest mod. Procedura Ce trebuie să ştim şi cum trebuie să procedă pentru a putea activa în noi această atitudine spirituală fundamentală. gândiţi-vă la multe exemple din istorie în care au existat fiinţe care mai mult ca sigur au realizat acţiuni fără consacrare. trebuie. egotică. ceva aproape banal. nici metafizicieni. însă mai ales în faza de început. Să luăm în considerare un eveniment tragic. stare de vibraţie care este mult superioară stărilor din viaţa de zi cu zi. evident că starea respectivă se pierde instantaneu. o stare minunată de a fi. Bineînţeles dacă noi vom consacra astfel. va trebui să urmărim să fim conştienţi în continuare de faptul că în această ipostază noi nu suntem decât instrumental prin care puterea lui Dumnezeu se manifestă. Această stare ne confirmă că starea de consacrare făcută de noi este rodnică. Bineînţeles că aici există mai multe aspecte care pentru fiinţele care sunt deja iniţiate şi cunoscătoare ale anumitor taine ce ţin de aspectele divine. Evident că Einstein s-a cutremurat când a văzut ce a rezultat indirect din ceea ce el a făcut. pentru că i-am luat laptele. este susţinută de Dumnezeu şi îi aparţine în totalitate. pentru că atunci când nu avem nici o făţărnicie şi nici un fel de ascunziş putem cu adevărat să simţim răspunsul real care vine de le Dumnezeu.

din ceea ce tradiţia orientală numeşte mintea lui Dumnezeu. cu condiţia ca ele să fie consacrate lui Dumnezeu şi ca Dumnezeu să răspundă afirmativ la această ofrandă spirituală pe care o facem. De fapt noi îl purtăm în permanenţă pe Dumnezeu în noi sub forma scânteii divine fundamentale. anumite acţiuni pe care urmează să le realizăm. înălţător. Prin urmare în situaţia în care unele acţiuni nu sunt urmate de un răspuns transfigurator. Prin urmare întotdeauna noi vom avea în fiinţa noastră cel puţin un focar de legătură şi de comuniune cu Dumnezeu. cel puţin la început. aceasta. Bineînţeles că atunci când nu apare răspunsul trebuie să ne întrebăm ce facem atunci. şi nu ne rămâne decât să acţionăm în această stare. poate că nu sunt condiţiile. În momentul în care noi procedăm astfel noi 4 . o realitate spirituală pe care fiecare fiinţă umană o poate trăi la cote maxime cu o singură condiţie: să nu uite să o facă. totuşi. De fapt este vorba de o realitate lăuntrică curentă. şi pentru cel care nu anticipează decât de va fi peste câteva secunde. atunci noi putem fi siguri în angrenarea noastră viitoare că am consacrat corect acţiunea cu adevărat lui Dumnezeu. Pentru că chiar şi cel care anticipează aceste rezultate.ale acţiunilor sunt incomprehensibile de mintea umană. Aceste aspecte reprezintă un element practice fundamental. şi aici trebuie să ştim că atitudinea numită consacrare este de fapt un dialog între noi şi Dumnezeu. pe măsură ce veţi realiza consacrarea fructelor acţiunilor către Dumnezeu. lasă că fac. vor beneficia de ghidarea şi inspiraţia divină. lui Dumnezeu. atunci noi va trebui să ne modificăm lăuntric condiţiile acestei ofrande. De aceea se spune că “ai făcut după cum te-a tăiat capul”. Vom constata astfel că acest răspuns transfigurator conţine atât energie sublimă divină cât şi informaţie care provine din sfera spirituală infinită a lui Dumnezeu. pentru ambii consacrarea este o soluţie esenţială. Este exact ca atunci când noi simţim că ceva în fiinţa noastră lăuntrică s-a trezit şi că ne este dor de Dumnezeu. transfiguratoare. o să deschidă cadoul. În realitate nimic nu este dificil. dar nu trebuie să ajungem în situaţia în care să considerăm că aceste aspecte ar ţine de domeniul miracolului sau al fantasticului. Pe măsură ce ne vom familiariza cu această atitudine spirituală nouă. Această atitudine nu este o manifestare de tip paranormal. aşa cum ar părea la un moment dat. aceleaşi acţiuni pe care le realizam în trecut fără consacrare. Fiindu-ne dor de El. îl punem sub copac. Această scânteie spirituală este chiar prezenţa lui Dumnezeu în noi. câţiva ani sau câteva sute de mii de ani. aceasta fiind o condiţie importantă pe care trebuie să urmărim să o dezvoltăm. poate că lipseşte ceva esenţial care noi nu am reuşit să întrevedem şi atunci suntem astfel ghidaţi. chiar dacă acţiunea respectivă prefigurată într-un fel sau altul în propria minte este cât de cât definită. exerciţii paranormale. faptul că suntem îndrăgostiţi. Acest a ne gândi la el este o atitudine care prefigurează ceea ce se produce de fapt în cazul atitudinii de consacrare. Ne gândim că o să vină. că dorim astfel să fim una cu Dumnezeu. dar dacă acestea nu apar. tăcută. dătătoare de forţă şi putere interioară şi în acest context vom constata că apar unele gânduri inspirate care ne ajută să perfecţionăm acţiunea pe care urmează să o facem. dacă acea acţiune bine planificată nu este în acord cu voinţa lui Dumnezeu. Având o atitudine plină de sinceritate vom urma acel răspuns care de data aceasta nu este afirmativ şi vom urmări să reformulăm condiţiile ofrandei noastre. deci El nu este de acord cu ea. o soluţie foarte simplă şi la îndemâna tuturor este consacrarea fructelor pe care le realizăm lui Dumnezeu. Este necesar să oferim fructele acţiunilor într-o stare de candoare. extatic. că acea acţiune pe care intenţionăm să o realizăm nu este cazul să se deruleze. de înzestrările sau talentele sau aptitudinile pe care le-am cultivat. nici foarte îndepărtat. pe are noi o realizăm cu fiinţa infinită a lui Dumnezeu. indiferent de dezvoltarea noastră intelectuală. a Sinelui Suprem nemuritor. Poate nu e clipa potrivită. poate chiar momentul de timp. Este o cale foarte simplă şi la îndemâna tuturor. nu primesc acest răspuns. poate să fie bună. Indiferent de natura constituţională pe care o avem. care modulează acea acţiune şi o fac să fie cu adevărat foarte bine integrată şi chiar să respecte astfel voinţa lui Dumnezeu. este ca un fel de convorbire tainică. un sprijin tainic resimţit lăuntric sub forma unei stări de inspiraţie. care ne vor ajuta să perfecţionăm acea acţiune. în orice clipă şi astfel putem face din orice clipă o sărbătoare a întâlnirii lăuntrice cu Dumnezeu. preocuparea noastră interioară. El este chiar parte din Dumnezeu. nu sunt adecvate. poate că îi lipseşte ceva esenţial. peste câţiva ani sau peste câteva sute de ani. În acest context. Aşadar toate aceste fructe a căror anticipare a manifestării lor nici nu ni le putem închipui. nu este ceva ieşit din comun. când nu facem consacrarea. dacă vom proceda astfel prin consacrare. Prin urmare dacă noi oferim într-o stare de candoare lui Dumnezeu. fără a ieşi din starea de consacrare. Omul care face după cum “îl taie capul”. ci oricui îi este accesibilă această stare cu condiţia să nu uite să o ceară. dătător de forţă şi putere şi chiar de gânduri care ne ajută de cele mai multe ori să perfecţionăm acţiunea pe care o facem. sau al paranormalului. nu este acceptată de Dumnezeu. sau nu este cazul să se deruleze aşa. chiar dacă ea în esenţă.. ce fructe derivă din acţiunile noastre aparent insignifiante. fructele acţiunilor noastre şi în plus dacă noi simţim acest răspuns transfigurator. ea nu este potrivită în condiţiile şi momentul respective şi prin urmare în momentul respectiv Dumnezeu nu îngăduie să se desfăşoare. atunci răspunsul este posibil să fie negativ. Dacă simţim răspunsul afirmativ. elevate. la fel cum în momentul în care iubim pe cineva şi constatăm că acel cineva nu este în apropierea noastră. în cursul realizării lor vor apărea în mintea noastră gânduri deosebite. şi cum putem să facem aceasta? Ne gândim să îi cumpărăm lui Dumnezeu ceva “tare”. o consacrare care practice a fost acceptată de Dumnezeu. şi astfel prin această atitudine spirituală vom beneficia de sprijinul continuu al lui Dumnezeu. pentru că de multe ori noi nici nun e dăm seama şi nici nu avem cum să realizăm ce rezultate. şi zice “ce drăguţ. ca urmare a unei acţiuni. el va culege roadele multiple ale acelei acţiuni. starea în care acţiunile care ne alcătuiesc şi ne fac să fim în această lume şi în altele trebuie să fie oferite împreună cu fructele lor lui Dumnezeu. La o consacrare răspunsul poate să nu fie afirmativ. gândurile. 25 decembrie. Aceste aspecte sunt deosebit de încântătoare. Când noi facem consacrarea de fapt suntem inspiraţi de mintea lui Dumnezeu. nu este o excepţie. fără să le ofere lui Dumnezeu. rezultate care pot fi imediate sau într-un viitor foarte îndepărtat. mai mult capabilă să anticipeze ceea ce se va petrece. Faptul în sine ne face să zâmbim. vom constata că practice sub impulsul şi inspiraţia divină. ATMAN. întotdeauna consacrarea este o atitudine fundamentală pentru că şi pentru cel care este capabil să planifice şi să anticipeze în amănunt ce efecte vor fi peste câteva clipe. el trebuie să fie perceput ca o stare înălţătoare. mi-a lăsat un cadou!” de fapt acest cadou este chiar starea noastră lăuntrică. Nu este vorba să avem anumite înzestrări sau cunoştinţe în anumite domenii. între noi şi el se creează o anumită tensiune lăuntrică legată de atracţie. face acea acţiune fără consacrare. care apar peste câteva minute. Cel mai mare element piedică este neglijenţa şi uitarea. de nivelul de pregătire intelectuală. Atunci putem spune că am realizat o consacrare corectă. ele nu sunt un factor de diferenţiere. Când unele acţiuni pe care noi urmărim să le consacrăm lui Dumnezeu. privită ca intenţie. Evident că în acest contest prefigurăm faptic o atitudine. extatic. chiar să o corectăm într-un mod aparent miraculos. În acest context practica este foarte simplă. dacă le face din proprie iniţiativă. adică acţiunile pe care le realizăm şi fructele acestora. noi. când fiinţa urmăreşte să atingă starea de nemurire. ca urmare a unei consacrări primate de Dumnezeu vom constata că vin şi gânduri pe care Dumnezeu ni le transmite astfel şi ele se modulează în conformitate cu puterea noastră de înţelegere. în condiţiile pe care noi pe concepem în acel moment. vor fi mult mai uşor de făcut. chiar dacă analizată din punct de vedere moral. De aici trebuie să concluzionăm că acea activitate nu este potrivită sau condiţiile în care noi am expus-o şi în care intenţionăm să o realizăm. fără ca în acel moment să ştim ce lipseşte. De multe ori veţi constata. atunci acţiunea pe care noi am propus-o. În mod evident noi nu trebuie să realizăm atunci acea acţiune. din momentul în care ele sunt realizate cu consacrare. că nu ştie Dumnezeu ce zice. Prin urmare acest aspect nu trebuie considerat de domeniu miracolului sau al fantasticului. sau nu. Nu trebuie să concluzionăm pripit că acea acţiune nu este bună deloc. Poate că nu e momentul să fie făcută atunci. trebuie să ne dăm seama că ceva nu este potrivit. pe care noi intenţionăm să o facem. ci totul ţine de năzuinţa noastră de a face aceasta şi de a vrea să face. Oricum. Este vorba să nu uităm să realizăm această stare plină de sinceritate. nu facem altceva decât să exprimăm la un mod efectiv dorul nostru faţă de Dumnezeu. de dorinţa de apropiere. acel dor tainic. Nu trebuie să ne încăpăţânăm să o facem. Aceasta este o soluţie esenţială pentru absolvirea fiinţei de înlănţuire. dacă este afirmativ îl recunoaştem după caracteristicile şi indiciile pe care le-am precizat. Prin urmare. ci este o atitudine la îndemâna oricărei fiinţe umane. ele îi vor aparţine în totalitate şi în eternitate. energie debordantă. indiferent de momentele din viitor în care se vor manifesta. extatică. Nu trebuie decât să ne amintim de prezenţa lui şi să ne apropiem de el pentru a ni-l trezi pe deplin în conştiinţa noastră individuală prin consacrare. să o aplice. De fapt când realizăm consacrarea acţiunilor noastre către Dumnezeu. facem după mintea noastră. ea a fost primită. acuma se răzgândeşte. îi facem un cadou că e ziua lui. Atunci nu mai suntem înlănţuiţi nici într-un viitor foarte apropiat. Ceea ce noi semnalăm acum este trezirea conştienţei suficient de puternice asupra acestei realităţi lăuntrice prin care fiinţa umană comunică direct şi nemijlocit cu Dumnezeu prin consacrare. Tocmai de aceea. a unei forţe spirituale care se manifestă în şi prin fiinţa noastră. Acestea sunt darurile pe care i le putem face lui Dumnezeu întotdeauna. ea nu e bună. câteva luni. Evident că într-o astfel de situaţie noi oferim. şi să devină astfel contopită în mod extatic cu Dumnezeu. că trebuie să o fac că e o acţiune bună. noi îi oferim tot ce avem la dispoziţie. cum interpretăm această situaţie.

că dăm dovadă de o anumită stare de imaturitate spirituală. Consacrarea este deci atitudinea spirituală care ne face să ne situăm cel puţin într-o anumită direcţie deasupra acestei incidenţe condiţionante universale care este legea cauzei şi efectului. Iată că în această situaţie consacrarea ne mai oferă încă o perspectivă remarcabilă şi anume aceea că dacă noi suntem în după că o acţiune pe care vrem să o facem este bună sau rea. o stare eronată. Iar dacă ne 5 . Altfel. Dacă totuşi suntem animaţi de intenţii rele şi oarecum privim cu o oarecare perversitate acţiunea de a consacra. Este exact ca atunci când un copil se pregăteşte să facă o prostie şi simte el că nu prea e bine să o facă. Nu putem spune că procedând în acest mod aparent linguşitor îl păcălim pe Dumnezeu. Piedica majoră în evaluarea acestor gânduri este încăpăţânarea noastră gen „dacă tot am început. pentru a ne edifice trebuie să realizăm de încă două ori cu foarte mare atenţie şi răbdare. să reflectăm profund şi să reconsiderăm situaţia. este o acţiune necesar dar datorită neatenţiei ne-am uitat ceva esenţial. Într-un fel sau altul ea tot acţionează. Orice ar zice ea că face o acţiune sau alta. mă opresc? Stau aşa pe gânduri?” evident aceasta se poate dovedi de multe ori o mare greşeală. răspunde. dar plecăm mai departe conform vechii atitudini. că nu o fac pe aceea. gata. a răspuns. Aceea nu este deloc consacrare. Totuşi el se duce şi fiind într-o stare de surexcitare. plecăm. Chiar şi în situaţia în care noi spunem „ei. Treaba ta mai departe”. totuşi vom fi obligaţi ca fructele acţiunilor pe care le realizăm astfel să ne înlănţuie. Este ca şi într-un dialog între două fiinţe umane când una dintre ele îi comunică celeilalte ceva şi aşteaptă răspunsul de la cealaltă. cum se poate petrece la tipologia vata care de multe ori nu are răbdare să facă consacrarea şi zice gata mi-a venit ideea şi trebuie să fac. este clar că în acest context nu am întreprins mai nimic. în nici un caz. nu ne mai leagă în nici un fel. în orice direcţie ar face-o nu se poate să nu acţioneze. Analogic vorbind. Vom constata că întotdeauna atunci când nu vine răspunsul afirmativ perceput sub forma stărilor anterior menţionate. a conştiinţei noastre şi în nici un caz nu este o consacrare corectă. Este o mare minciună pe care fiinţa o administrează şi ei şi poate şi altora. Această absenţă a răspunsului divin de fapt nu asigură integrarea acţiunii noastre în voinţa lui Dumnezeu şi noi trebuie să fim conştienţi de acest aspect. chiar şi aceasta este o acţiune. o dată cu răspunsul primit sub forma stării menţionate. Această grabă se poate dovedi a fi o mare problemă din punctul de vedere al realizării consacrării. atunci nu se poate spune că am făcut cu adevărat consacrarea. dacă facem consacrarea formal şi nu ţinem cont de răspunsul negativ. Singura posibilitate ca fiinţa să iasă de sub incidenţa acestei legi universale a cauzei şi efectului este de fapt atitudinea de consacrare a fructelor acţiunilor şi primirea răspunsului afirmativ. Absenţa răspunsului în modul înn care a fost descris ne face să înţelegem că această ofrandă a noastră nu este atunci acceptată de Dumnezeu pentru că îi lipseşte ceva cu siguranţă. acum ce fac. îţi dăruiesc fructele acţiunilor mele de astăzi. A mai rămâne câteva clipe pentru a reflecta ce se va petrece sau de ce situaţia este aşa şi nu altfel poate să fie esenţial. nu se mai oglindeşte sub forma unor fructe sau condiţii viitoare care să ne înlănţuie. E ca şi cum îi spunem mamei „Am plecat să fac ce-mi trece prin cap”. sau în fiinţele cu care interacţionăm sau în momentul în care noi ne propunem să realizăm acea acţiune poate există un aşa-zis ceas rău sau o configuraţie energetică negativă. nu am rezolvat nimic. atunci e posibil să nu fi perceput corect răspunsul negativ la consacrare. nu răspunde. la fel se petrec lucrurile şi în această situaţie. ne-a luat valul. este inevitabil. prin urmare fiinţa nu se poate sustrage de la a nu acţiona. pentru că dacă facem totuşi acea acţiune în condiţiile care există în acel moment. poate ne lipseşte un mijloc esenţial în realizarea acelei acţiuni. mai bine stau cuminte acasă. În acest context o astfel de atitudine nu arată deloc intrarea în starea de consacrare. nu e potrivită. nu e deloc treaba ei. e luat de urechi sau poate altele şi mai grave. pe cont propriu. dacă am primit răspunsul. e ca şi cum dintr-o dată nu mai suntem în labirintul respectiv. dar noi am zis că trebuie să plecăm repede. Acţiunea propusă iniţial nu o facem. vom avea chiar revelaţia semnificaţiei divine pe care Dumnezeu ne-o acordă în contextul în care este de acord ca noi să acţionăm în numele lui astfel. În mod evident dacă vom fi încăpăţânaţi şi vom face acea acţiune. orice ar fi”. Nu neapărat că ar fi rău să plecăm la curs în acel moment. Singura poartă de ieşire din această „plasă” ce există în manifestare prin legea cauzei şi efectului este consacrarea. şi bucuroşi pornim la treabă. Dacă eu consacru răul pe care îl fac. fructele ei în mod obligatoriu ne vor înlănţui şi nu vom avea altă posibilitate să le primim decât prin noi şi noi condiţionări care pot să apară la scurt timp după aceea sau mai târziu. poate că sunt aspecte pe care nu le percepem şi pot fi defavorabile reuşitei acelei acţiuni. sau nu l-am primit mai exact spus. O astfel de afirmaţie nu este decât o etichetă pe care o aplicăm lăuntric. Prin urmare nu trebuie niciodată să pornim orbeşte dacă nu avem acest răspuns clar la consacrare. şi probabil că aţi văzut prin filme chiar scene tulburătoare în care în numele Tatălui fac şi pe urmă face o crimă. şi chiar dacă mai avem dubii în ceea ce priveşte natura ei. ci un monolog. Această afirmaţie are un profund fundament spiritual. pentru că Dumnezeu niciodată nu va răspunde pozitiv la o acţiune care în mod evident este rea. facem consacrarea. din acest aparent labirint al existenţei este de fapt starea de consacrare a fructelor acţiunilor către Dumnezeu. este o făţărnicie şi o minciună pe care un astfel de personaj o face. De aceea acordarea timpului de gândire sau a unui timp de reflexie imediat ce am primit un răspuns defavorabil. În această situaţie trebuie să ne dăm seama că ne confruntăm cu o imensă păcăleală. Atunci avem o soluţie: în contextul în care nu răspunsul nu ne este clar. Dacă după o astfel de afirmaţie noi nu simţim starea de comuniune extatică şi mai mult decât atât nici nu o aşteptăm lăuntric.greşim. trebuie ca noi să aşteptăm lăuntric. Să presupunem că facem această afirmaţie. o lipsă. Ea este ieşirea. ne oprim. sparge un geam şi apoi suportă consecinţele. Aici pot să apară unele elemente de realizare defectuoasă. să ne deschidem pentru a percepe acel răspuns. Dacă Dumnezeu nu primeşte acest dar al nostru înseamnă că fie ceva nu e în armonie în noi. şi constatăm că nu avem roată de rezervă şi se strică maşina undeva pe traseu. vechilor obiceiuri. Nu e deloc un dialog. fie că sunt amare sau dulci sau de altă natură pe care acţiunea respectivă le-a adus. Aceasta în nici un caz nu este consacrare. fiţi siguri că răspunsul nu va veni. vom culege roadele bune sau rele ale ei. Sau plecăm de acasă. Dacă după o astfel de afirmaţie noi nu simţim starea de comuniune extatică sau cu alte cuvinte acel răspuns al lui Dumnezeu care este o reacţie imediată. vom şti clar că acţiunea respectivă este o acţiune bună. oarecum liniştiţi credem că ne-am făcut treaba. Se duce să o întrebe pe mama dacă îi dă voie să se joace cu mingea şi mama nu îi dă voie. De asemeni este posibil ca structurarea planului acelei acţiuni să fie greşită şi noi să nu ne fi dat seama de aceasta. dar o fac pe cealaltă. În acest moment pentru a proceda just. dacă vom face în mod corect consacrarea fructelor ei către Dumnezeu şi vom urmări să percepem clar răspunsul. noi vrem să plecăm într-o călătorie. un nonsens. de asemeni poate şi intenţia poate să nu fie suficient de bine conturată. de amorţire mai exact. Altfel spus. Altfel în orice direcţie am lua-o. îţi dăruiesc fructele acestei acţiuni a mele”. putem să îl observăm pe tot într-un mod global. este un fel de liniştire. deci pur şi simplu o rostim şi trecem la acţiune. hai. Aşadar în acest context chiar bună fiind acţiunea fructele ei ne aparţin. să ne transformăm accelerat prin această atitudine. Prin consacrare noi realizăm un dialog cu Dumnezeu în care suntem ghidaţi aproape clipă de clipă şi astfel avem ocazia să nu mai facem greşeli. Consacrarea fructelor unei acţiuni nu mai generează urme sau amprente. Dacă nici după a treia consacrare răspunsul nu este afirmativ. dacă noi consacrăm lui Dumnezeu o anumită acţiune. Această consecinţă a acţiunii care este realizată contrar răspunsului negativ al lui Dumnezeu este ceva inexorabil. şi o formulăm chiar în modul descris: „Doamne Dumnezeule. este neapărat necesară. Prin consacrare care este primită şi acceptată de Dumnezeu noi putem transcende legea cauzei şi efectului. nu doar îi spune şi apoi îi întoarce spatele şi pleacă mai departe. care este o lege a manifestării. ia să văd. suntem undeva deasupra lui. În acest moment nu mai avem starea de decondiţionare. tot în labirint suntem. Sunt aspecte care atunci când vom urmări să realizăm cât mai des consacrarea ne vor revela foarte multe aspecte legate de noi înşine. Trebuie deci să realizăm că această situaţie este evident o păcăleală. Dacă noi nu primi răspuns la consacrare nici chiar după a treia reluare clară şi corectă a consacrării. atunci nu mai contează că preia Dumnezeu tot. Este posibil ca noi să zicem că dacă noi am primit răspuns afirmativ la acţiuni similare anterioare. ne grăbim sin e uităm legitimaţia de curs şi suntem taxaţi la sală. Nu putem spune că am făcut vreo modificare de natură spirituală procedând în nodul descris anterior. sau acţiunea poate nu a fost bine gândită. însă evident aplicarea ei se va face cu condiţia ca această consacrare pe care noi considerăm că am realizato să fie cu adevărat corectă şi în mod necesar să fie urmată de un răspuns afirmativ din partea lui Dumnezeu. Trebuie să ne oprim. De exemplu nu este suficient ca noi să spunem lăuntric: „Doamne. atunci este necesar să ne oprim pentru că acest semnal ne arată că ceva nu este corect în acţiunea pe care urmează să o realizăm şi nu beneficiem de susţinerea lui Dumnezeu. În acest caz trebuie obligatoriu să ne oprim. Evident că acesta este o absurditate. respectiva acţiune nu mai are implicaţii KARMA-ice asupra noastră. vom avea şi o înţelegere profundă pe care noi nu am mai avut-o niciodată până atunci. Chiar dacă noi ne vom linişti lăuntric că am rosti ceva care seamănă a consacrare. dacă e aşa de riscant să acţionăm. cu condiţia ca noi să avem această sinceritate lăuntrică de a face corect consacrarea. Ea este de fapt expresia imediată a legii universale a cauzei şi efectului. cu foarte multe repercursiuni. nu fac nimic. vin alte gânduri creatoare. Noi ne expunem intenţia. o facem pe bateriile proprii. tot nu va putea ieşi din această plasă a cauzei şi efectului. Deci o fiinţă care acţionează. în ciuda faptul că nu am primit răspunsul la ea. Nu putem spune de asemenea că nu vom fi obligaţi ca în urma acelei acţiuni să beneficiem mai devreme sau mai târziu de fructele ei. are o eroare.

atunci va trebuie să ţinem cont că şi în acest caz fructele respectivei acţiuni vor trebui să fie oferite cu adevărat lui Dumnezeu. Procedând în acest fel chiar şi în acţiuni care privesc transformarea noastră lăuntrică noi ne vom deschide şi mai mult către Dumnezeu. Atunci vom primi. el e bun. avem bani. şi o stare de meditaţie în care intrăm şi un proces lăuntric de autocunoaştere şi un proces în care noi urmărim să cunoaştem un proces lăuntric specific trupului nostru sunt ot acţiuni importante care dacă sunt realizate în acestă stare vor crea o integrare a noastră care nu ne va condiţiona în nici un fel. În acest caz noi chiar realizând consacrarea suntem îndrumaţi de Dumnezeu să descoperim lăuntric dacă anumite lucruri era încă sub semnul îndoielii. chiar dacă este vorba de o acţiune spirituală. am o predispoziţie de a fi leneş. care este diferenţa între acţiuni bune şi acţiuni rele. simţul limitativ al individualităţii. cele în care ne mişcăm. şi ne simţim bine la el. Într-o asemenea situaţie dacă noi nu întreprindem foarte rapid o modificare de atitudine şi dacă nu optăm pentru a reconsidera starea noastră lăuntrică prin aplicarea constantă a stării de consacrare. este o mare greşeală. Poate că pentru noi este mult mai favorabil în anumite condiţii să realizăm altceva. alţii ne invidiază şi spun „ai tot ce îşi trebuie”. facem ceva cu mâinile. Evident că dacă noi nu primim răspunsul la o acţiune despre care noi avem unele reţineri şi chiar o perspectivă cum că ea ar putea fi rea. Cu aceste precizări aveţi la dispoziţie exemple de posibile erori care pot apare în realizarea consacrări şi cum să ne ferim de ele.amăgim lăuntric şi continuăm să acţionăm în direcţia rea în care neam orientat. ceea ce se petrece de fapt atunci când fiinţa realizează corect consacrarea către Dumnezeu şi primeşte răspunsul afirmativ. O asemenea atitudine perversă şi fantasmagorică în care cineva vrea să facă o acţiune rea şi consideră în mod pervers că dacă el o consacră lui Dumnezeu atunci scapă de păcat. deci de a face ceva pentru a nu mia fi ca înainte. expresia comună a oamenilor care spun că merge bine. implică faptul că acţiunea respectivă. participarea la curs. când cineva ne solicită să facem un anumit lucru noi îl amânăm. Aceste acţiune rele Dumnezeu nu le va susţine niciodată şi chiar dacă o fiinţă neghioabă va face acest lucru şi va gândi că le consacră lui Dumnezeu. Prin urmare nu ne rămâne decât să urmărim mai departe să ne purificăm fiinţa. în condiţiile în care răspunsul este afirmativ. vom beneficia chiar de conjuncturi favorabile pozitive proporţionale şi corespunzătoare faptelor noastre bune dat neconsacrate dat care oricum ne vor obliga să participăm la ele. să eliminăm această tendinţă inferioară. în limbaj uman. reflectă în mic. vom vedea că toate lucrurile merg bine. şi nu ne mai doare apoi. Pe când o altă fiinţă umană poate are un serviciu rău în care poate şeful o chinuie. Faptul că noi vrem să ne pourificăîm de o tendinţă rea şi ne propunem aceasta. Genul unor fiinţe care deja au unele tulburări psihice şi care consideră „uite. aşa este. vom avea o conjunctură de viaţă viitoare care va compensa ceea ce noi am făcut în mod neconsacrat în trecut. să ne transformăm. înseamnă că ceea ce am vrut să facem nu este întru totul bun şi atunci va trebui să reconsiderăm situaţia respectivă. Evident că este o aberaţie în acest caz şi o astfel de fiinţă zice „uite. ceva care să scârţâie şi care în mod evident să fie ulterior eliminat. condiţiile de muncă sunt bune. dar în cazul consacrării făptaşi în calitate de releu divin. o secvenţă ce implică o practică spirituală. iar în această direcţie noi nu vom învăţa acest lucru din cărţi sau din spusele altei fiinţe. dar lăuntric are o stare de libertate interioară şi chiar în condiţiile acele aparent grele ea se simte foarte liberă şi fericită. o acţiune pe care noi o realizăm în ceea ce priveşte chiar audierea sau citirea unui material. Bineînţeles că în acest context avem un foarte mare avantaj spiritual şi anume prin consacrare noi vom fi ghidaţi gradat să descoperim lăuntric care este diferenţa între bine şi rău. pentru că şi aceasta este o acţiune foarte importantă. gândim. tocmai datorită absenţei acestui flux divin inspirator. a oricărui fel de acţiuni. să spunem că avem o clară tendinţă de a fi leneşi şi am observat aceasta. De aceea este foarte important ca noi să consacrăm fructele acţiunilor noastre lui Dumnezeu. pozitive. şi evident dacă ea nu este susţinută prin consacrare. de deschidere afectivă. consacrând de exemplu chiar şi un proces de introspecţie lăuntrică. în cursul realizării acelei acţiuni noi ne vom deschide din ce în ce mai mult faţă de Dumnezeu. poate că ceva ne-ar fi oferit o mai mare libertate. şi de multe ori să fie alimentată doar de propriul ego. RAJAS şi TAMAS – constatăm că la noi încă mai există unele tendinţe TAMAS. pe de altă parte. de exemplu chiar o acţiune de purificare a minţii. iar acţiunea noastră va fi integrată în sensul armoniei divine universale. energia infinită care vine de la El. ci chiar din experienţa noastră de viaţă ghidată în mod nemijlocit de Dumnezeu prin consacrare. Cu atât mai mult dacă nu avem confirmarea de la Dumnezeu. dacă noi nu am atins starea de realizare spirituală supremă. În cursul realizării unei acţiuni consacrate şi al cărei răspuns l-am primit de la Dumnezeu. iar această intenţie reprezintă de fapt punctul motor de pornire al unei acţiuni sau al mai multor acţiuni. e mai mereu muncită. ne mai atrage atenţia o persoană sau alta şi spunem „da. Această integrare va fi percepută ca un fel de fluenţă. de totală decondiţionare sau altfel spus eliberarea noastră de fructele acţiunii pe care tocmai o vom realiza chiar dacă este vorba de o acţiune de ordin lăuntric. Pentru că atunci când ea totuşi va acţiona. practic acea tendinţă este sublimată într-o calitate superioară. A uita să facem aceasta. ci de fapt şi acţiunile llăuntrice. dar lăuntric nu există acea stare. Nu rămâne decât ca fiinţa care face această eroare să nu pornească în direcţia greşită faţă de care ea nu a primit răspuns de la Dumnezeu. La fel stau lucrurile şi cu acţiunile aberante. pentru că prezenţa ei în acea conjunctură este urmarea unei stări de consacrare. toate aceste acţiuni dacă sunt realizate cu ajutorul consacrării care se face înainte de realizarea acelei acţiuni. dacă noi nu o ştiam până atunci. va trebui să realizăm consacrarea acţiunilor care vor urma şi care sunt circumscrise acestei intenţii. dar totuşi ne trezim dimineaţa şi spunem „of. când trebuie să facem anumite acţiuni noi spunem lasă că trece. suntem respectaţi. Într-o asemenea situaţie noi vom beneficia apoi de o anumită ipostază existenţială. inspiraţia. Vom primi astfel în fiinţa noastră graţia sa. transformarea lăuntrică pe care o vizăm va fi foarte rapidă şi rezultatele care vor apare vor fi mult mai sigure şi stabile. într-un aspect divin care se trezeşte din acele momente gradat în fiinţa noastră. acele acţiuni nu vor fi rezultatul unei opţiuni libere pe care o luăm. forţa. În această situaţie în mod evident noi ne-am obiectivat această situaţie. În acest sens trebuie să avem certitudinea că Dumnezeu niciodată nu va răspunde afirmativ la o acţiune care generează efecte rele. trebuie să îmi dau cu ciocanul în deget ca să sufăr şi să văd ce este suferinţa şi o să-i consacru lui Dumnezeu această acţiune de purificare prin suferinţă”. vă daţi seama că este în mod evident o mare aberaţie în mintea unei astfel de fiinţe. inerţiale. joase. în mod cert dacă răspunsul nu îl primim. e o diferenţă de nuanţă pe care trebuie să o sesizaţi. cu picioarele. răspunsul va fi evident NU. puterea. am reuşit să îl observăm. de la Dumnezeu. Nicicând Dumnezeu nu va consimţi la o astfel de acţiune automutilantă la care fiinţa datorită unei tulburări mentale în care se află tinde să creadă că e bună. de fapt aceasta fiind o acţiune de transformare în fiinţa noastră. Ştim că încă acel aspect mia este prezent într-o oarecare măsură în noi. nici acestea nu vor beneficia de răspunsul lui Dumnezeu. prin urmare trebuie să reţinem că acţiunile aberante nu vor beneficia de răspunsul lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu are cum să consimtă la astfel de acţiuni greşite. va genera şi va „beneficia” de fructele amare şi rele ale acelei acţiuni. chiar anumite acţiuni de natură paranoică care ţin de fel de fel de fantasmagorii sau lucruri lipseşte de bun simţ. şi încet-încet. Atunci această consacrare nu poate să aibă decât efecte divine. În momentul în care suntem decişi să realizăm acest lucru. inspiraţia. În acest context vom beneficia de sprijinul şi ghidarea nemijlocită a lui Dumnezeu şi vom constata chiar că această tendinţă rea e posibili chiar să se topească ca prin farmec „divin” care se datorează sprijinului tainic pe care Dumnezeul ni-l acordă ca urmare a consacrării pe care am făcut-o. să fie realizată „pe forţe proprii”. cu organele de acţiune. dacă este vorba de o acţiune care vizează propria transformare. poate că ceva noi neam dorit din punct de vedere sufletesc. care este semnificaţi şi rostul lor şi mai ales acţiunile care ne privesc în mod direct. În acest sens elementul de bază este acea stare lăuntrică pe care o avem în care să primim şi să recunoaştem clar răspunsul favorabil de la Dumnezeu sub forma stării. sau poate o acţiune de purificare interioară sau de purificare sufletească. înainte de a trece la acţiune. SATTVA-ice. Pentru că această ar însemna o contradicţie fragrantă. fructele ne vor aparţine în exclusivitate. ce să face în situaţia asta?” în momentul în care ne-am decis să eliminăm această tendinţă. deplasarea la o fiinţă de care ne simţim atraşi etc. chiar o acţiune bună în aparenţă va genera o înlănţuire KARMA-ică. în care suntem practic făptaşi. eu acum trebuie să îmi fac un rău singur. tracasată. iar trebuie să mă duc la serviciu”. chiar reprezintă o aberaţie. vom constata că pe măsura realizării ei. este ca atunci când avem un serviciu bine plătit. dar dacă 6 . înainte de a-mi da cu ciocanul în deget voi face consacrare”. lectura unui curs. aceasta revărsându-se în clipele imediat următoare consacrării în fiinţa noastră şi de asemenea calitatea trăirilor şi stărilor pe care le vom avea atunci va fi extraordinară. Vom constata astfel că în fiinţa noastră se produce o foarte rapidă trecerea de la această tendinţă care ne trăgea în jos către aspecte care practic ţin de aspectele armonioase. Aşadar nu trebuie să cădem în greşeala că numai acţiunile exterioare trebuie să fie consacrate lui Dumnezeu. Iată analogic vorbind cum poate fi înţeleasă diferenţa dintre aceste aspecte. ca uns. Într-o asemenea situaţie. Trebuie să avem în vedere şi următorul aspect: dacă noi dorim să consacrăm o acţiune ce are drept scop transformare noastră lăuntrică. atunci acest cerc vicios se va perpetua mai departe. sprijinul. acţiunea respectivă nu este bună şi atunci este posibil ca în planul sau intenţie pe care o avem să fie ceva nepotrivit. ne exemplu constatăm că în urma unei analize constituţionale pe care o facem din perspectiva celor trei tendinţe – SATTVA.

rugăciunea Tatăl nostru spusă înainte de realizarea unei acţiuni poate cel mult să creeze în fiinţa noastră şi să amplifice starea de comuniune cu Dumnezeu. întotdeauna ne vom simţi constrânşi chiar dacă este vorba de condiţii bune sau condiţii rele. de ce? Pentru că acele fructe pe care le au nu sunt un rezultat al unei stări de integrare spirituală. dar nu substituie consacrarea. a simţi starea de comuniune cu Dumnezeu şi apoi a spune „gata. el ţine de starea de comuniune şi de gradul de libertate spirituală pe care o fiinţă îl poate atinge în relaţia intimă pe care ea o are cu Dumnezeu prin consacrare. aceasta este o acţiune distinctă de comunicare direct cu Dumnezeu care se desfăşoară în maniera pe care am descris-o mai devreme. Nu trebuie să facem confuzie între ele şi nu trebuie sî considerăm că rugăciunea este suficientă în ceea ce priveşte angrenarea într-o anumită acţiune. să trec la fapte”. De asemenea trebuie să ştim că o modalitate care ne apropie foarte mult de Dumnezeu este chiar rugăciunea Tatăl nostru. Acest mod de a proceda nu are o eficienţă în a decondiţiona KARMA-ic deoarece actul de oferire a fructele acţiunilor noastre este un act distinct şi bine precizat ca manifestare interioară. ca o boare sublimă extatică care doboară de sus în jos de undeva de deasupra creştetului capului şi care ne inundă fiinţa. Ea ne pregăteşte pentru consacrare. certuri chiar acte de violenţă. sau dacă percepţia dumneavoastră asupra stării nu este suficient de bine trezită urmăriţi să realizaţi cât mai multe rugăciuni către Dumnezeu şi apoi să reluaţi şi să reluaţi. Se ţine cu spatele drept. Te implor să mă faci să înţeleg şi să realizez dacă Tu le accepţi”. ne elevează frecvenţa de vibraţie.acţionăm fără să realizăm consacrarea. Evident că este un eveniment interior. şi dacă apoi vom urmări să simţim şi răspunsul putem spune că am procedat just. A spune rugăciunea Tatăl nostru. Doamne ajută să pornim”. Aici merită să reflectăm că avem de a face cu un aspect de o foarte mare profunzime spirituală. Dacă acest răspuns se manifestă imediat după ce noi am făcut o formulare de genul celei anterioare. Prin urmare o astfel de rugăciune ne pregăteşte pentru ca noi să realizăm în condiţii cât mai bune consacrarea. Este o eroare în ceea ce priveşte răspunsul efectiv al lui Dumnezeu la intenţia noastră. Consacrarea trebuie să fie realizată în modul descris înainte de realizarea unei acţiuni pe care o intenţionăm. pentru că prin consacrare noi realizăm oi ofrandă directă lui Dumnezeu. atunci înseamnă cu adevărat că această consacrare a fost primită de Dumnezeu. atunci este corect. Rugăciunea adresată lui Dumnezeu ne apropie de el. că fructele acţiunii pe care urmează să o facem sunt cu adevărat dăruite lui şi că El le-a acceptat. îţi dăruiesc Ţie fructele acţiunii pe care intenţionez să o realizez acum. Este necesar să o facem pentru a aprofunda această stare de comuniune cu Dumnezeu. Astfel. Deci nu trebuie să omitem faptul că rugăciunea şi consacrarea sunt două aspecte spirituale distincte. însă trebuie să precizăm un aspect esenţial: rugăciunea Tatăl nostru nu este suficientă ca să ne confirme faptul că noi am realizat consacrarea. În acest context consacrarea nu are o legătură de substituire prin rugăciune ci sunt două aspecte distincte. reprezintă o eroare. Putem folosi această formulare-apel sau o alta similară ei. Reluarea acestui procedeu este esenţială pentru a putea simţi cât mai clar. însă este necesar să urmărim atunci când adresăm această rugăciune. Evident că şi aceasta ţine de aţa-numita grabă de ordin spiritual. 7 . dar din punct de vedere practic ea nu este suficientă pentru a ne da certitudinea răspunsului divin. şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Sunt două atitudine distincte pe care trebuie să le înţelegem ca atare. social. este indicat ca atunci când noi simţim această dificultatea aparentă în esenţă. dar aceasta nu substituie consacrarea. Este adevărat. Se repetă de trei ori. ne spiritualizează foarte mult şi ne face astfel mult mai permeabili la răspunsul divin care va urma dar în nici un caz nu substituie valoarea practică a consacrării. Dacă ne este dificil să fim în ipostaza de copil sincer. Aceasta este o soluţie practică foarte bună în cazul în care la început constataţi că vă este dificil să percepeţi răspunsul. Prin urmare trebuie să sesizăm foarte clar că o rugăciune nu este totuna cu consacrarea. De asemenea nu este suficient ca în loc de consacrare să rostim următoare formulă de exemplu „în numele Tatălui. lui îi oferim fructele acţiunilor noastre. Dacă de trei ori nu este clar va trebui să reveniţi asupra acţiunii respective. Noi putem spune rugăciunea Tatăl nostru astfel ne vom simţi din ce în ce mai aproape de Dumnezeu. atunci putem rosti în prealabil rugăciunea pentru a ne apropia interior şi mai mult de Dumnezeul. A rosti că acea acţiune este realizată în numele lui Dumnezeu fără a avea confirmarea lăuntrică a unei stări. atunci rugăciunea ne poate fi de foarte mare folos. Atunci când realizăm consacrarea. Aceste două aspecte practic de orice spiritual pe care noi le integrăm pot fi realizate una după alta şi fiecare are rostul său. este în mod evident o atitudine eronată. şi anume starea deja descrisă. este vorba de o stare lăuntrică în care noi îi oferim lui Dumnezeu. însă întotdeauna va trebui să urmărim să percepem clar răspunsul divin sub forma stării. dar ofranda. plin de candoare şi umilinţă în care să-i adresăm direct această ofrandă lui Dumnezeu. Rugăciunea nea apropie foarte mult de Dumnezeu. Dacă simţim că ne este greu să ne deschidem către Dumnezeu pentru a realiza consacrarea propriu-zisă printr-o formulare simplă în care noi îi oferim direct cu sinceritate şi candoare fructele acţiunilor. Aceasta este din nou o eroare din punct de vedere al intenţiei de decondiţionare KARMA-ică. că ea nu poate înlocui complet consacrarea. În unele filme există fiinţe umane care au din punct de vedere material. Se orientează atenţia în creştetul capului. formula de consacrare este distinctă de rugăciune. nu putem măsura prin vorbe sau prin gânduri. Ea ne facilitează accesul la dimensiunea infinită şi spirituală a lui Dumnezeu. Dacă vi se pare dificil să percepeţi răspunsul la consacrarea urmăriţi să cultivaţi starea de comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune în prealabil. să rostim rugăciunea Tatăl nostru de câteva ori şi să urmărim să simţim creşterea stării de comuniune spirituală ca şi cum am primi în interiorul nostru îmbrăţişarea tainică a lui Dumnezeu pe care pe ne-o acordă atunci când rostim plini de simţire interioară rugăciunea Tatăl nostru. noi putem rosti rugăciunea. Starea de consacrare nu este identică cu starea de rugăciune faţă de Dumnezeu. Se spune formula şi se aşteaptă aproximativ un minut. acel influx divin transfigurator care se manifestă ca un fel de reacţie. În acest context rugăciunea sinceră către Dumnezeu creează starea pentru ca noi să putem realiza corect consacrarea. relaţional o condiţie foarte bună şi cu toate acestea ele suferă lăuntric sau ajung chiar la drame existenţiale ori la situaţii limită uneori chiar tensiuni relaţionale. Dacă după ce facem o astfel de rostire spunem lăuntric sau chiar cu voce tare „Tată ceresc. consacrare e făcută.