Caracteristici ale exploziei demografice actuale.

Termenul de explozie demografică s-a încetăţenit în statele europene în secolul al XIX-lea şi reprezintă un efect al procesului de tranziţie demografică, manifestat prin creşterea rapidă a populaţiei în contextul decalajului dintre scăderea progresivă a celor doi indicatori demografici principali – natalitatea şi mortalitatea. Este un element care conferă o certă notă de actualitate teoriei lui Malthus. Este vorba despre particularităţile exploziei demografice actuale, despre caracteristicile care o fixează în raport cu explozia demografică din secolele al 18-lea şi al 19-lea. Explozia demografică din zorii societăţii moderne, care a reprezentat materia primă pentru teoria lui Malthus, a avut loc în ţări dezvoltate, în state unde revoluţia industrială era în plină dezvoltare. Ieşirea din criza care se putea prefigura pe baza discrepanţei sesizate de către Malthus a avut loc pe două căi. Mai întâi, dezvoltarea industrială a declanşat un proces de ridicare a bunăstării, care a putut face faţă evoluţiei rapide a populaţiei. O evoluţie care pe bună dreptate năştea îngrijorare. De pildă, populaţia Europei a evoluat de la aproximativ 50 de milioane, cât avea în 1600, la aproape 1 miliard la mijlocul secolului 20. La 1600 ea reprezenta o zecime din populaţia lumii, la 1950 ajunsese să reprezinte aproape o treime. Chiar dacă ritmul de creştere este in scădere susţinută in ultimele decenii, creşterea populaţiei se menţine la un nivel înalt in valori absolute (72 mil. in 1970, 95 mil. în 1986 şi 76 mil. în 2006). Această creştere accelerată a populaţiei (in 1950 trăiau pe Pământ doar 2,5 mld. locuitori) constituie încă una din problemele majore ale omenirii. O a doua modalitate au constituit-o emigrările masive ale europenilor în teritoriile de peste mări, în SUA, Canada, în alte ţări şi continente slab populate. Astfel, între 1846 şi 1890, anual au emigrat din Europa către alte teritorii în jur de 377.000 oameni, iar între 1891 şi 1910 rata anuală a emigrării a atins nivelul de 911.000 oameni. În intervalul de timp cuprins între 1846 şi 1930, aproximativ 50.000.000 de europeni s-au stabilit în teritoriile slab populate şi slab dezvoltate de peste mări (Paul Kennedy). Deci, timp de aproape două secole Europa - zona cea mai dezvoltată a lumii în acest interval a fost tărâmul pe care a avut loc explozia demografică; ea a reprezentat continentul de unde au plecat valuri de emigranţi. Începând cu mijlocul acestui secol, ceva cu totul nou intervine în evoluţia demografică a planetei. Populaţia din ţările dezvoltate se stabilizează sau consemnează evoluţii foarte lente. Creşterea demografică accentuată are loc în ţările slab dezvoltate, în teritorii în care mijloacele de subzistenţă sunt precare.

1

Evoluţia populaţiei în ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate (milioane locuitori) Total mondial Total dezvoltate 1950 2.56 4 832 1960 3.05 0 945 2.10 5 1970 3.72 1 1.04 9 2.67 2 1980 4.47 8 1.13 7 3.34 1 1990 5.33 0 1.21 3 4.11 7 1995 5.757 1.224 4.533

Total subdezvoltate 1.73 2

Sursa: B. Negoescu şi G. Vlăsceanu, “Terra, geografie economică”, pag. 45 Instructivă din acest punct de vedere este şi evoluţia populaţiei pe regiuni geografice. Cea mai mare creştere procentuală o înregistrează Africa, pe când Europa are o creştere negativă. Evoluţia populaţiei mondiale urbane şi rurale
(milioane locuitori)

Total ţări subdezvoltate Anii 1800 1900 1950 1994 2025 Total 720 1100 1684 4534 7100 Urban 61 99 285 1867 4000 Rural 659 1001 1399 2667 3100

Total ţări dezvoltate Total 180 495 832 1236 1400 Urban 22 148 448 910 1140 Rural 158 347 384 326 260

Sursa: B. Negoescu şi Gh. Vlăsceanu, “Terra, geografie economică”, pag. 63 Creşterea populaţiei 1998-2025 Total 1998 2025 Populaţia (milioane) Populaţia (milioane) 5030 8 081 Africa 779 1 496 Asia şi Oceania 3 619 4 825 America Latină şi Zona Caraibiană 500 690 Statele Unite şi Canada 304 369 Europa 729 701

Sursa: J. T. Rourke, “International Politcs on the World Stage”, pag. 533. După cum se vede, datele diferă puţin în funcţie de baza de calcul. De pildă, totalul populaţiei în 1998 este de 5 030 milioane, potrivit lui Rourke, iar potrivit surselor ONU citate în “Terra, geografie economică”, totalul este de 5 757 milioane în 1995. Cea de-a doua sursă ni se

2

pare una de încredere, întrucât la jumătatea lui 1999 populaţia lumii a depăşit pragul celor şase miliarde. Corelaţia dintre aceasta şi subdezvoltare este cât se poate de evidentă, exercitând o dublă presiune: asupra mediului natural, prin supra-exploatarea resurselor şi asupra mediului social, prin imposibilitatea asigurării unor locuri de muncă pentru generaţii tot mai numeroase. Astfel, şomajul cronic a devenit o regulă in statele slab dezvoltate. Creşterea populaţiei la nivel mondial este extrem de inegală, distingând trei categorii de state : - state cu o creştere lentă sau chiar cu o descreştere sensibilă a efectivelor populaţiei. În această categorie intră toate statele europene, cele din nordul Americii, Australia şi unele state estasiatice avansate (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan etc.). Presiunea demografică este practic nulă iar cererea de forţă de muncă determină o imigraţie intensă in statele atractive, cu rădăcini in perioada colonială (Marea Britanie, Franţa), legată de reconstrucţia postbelică (Germania) sau normală, în statele constituite din imigranţi (Canada, S.U.A., Australia); - state cu o creştere moderată, apropiate de media mondială, cazul unor state în care controlul creşterii s-a impus de multă vreme (statele din Asia Musonică) sau în care nivelul urbanizării este ridicat iar dezvoltarea industriei a impus modificarea comportamentului tradiţional (America Latină sau ţările arabe); - state în care explozia demografică este în plină derulare, cu creşteri de 2 - 4% anual, corespunzător unei perioade de dublare de 20-40 ani. Este situaţia dominantă din Africa Subsahariană, excepţională în Asia sau America Latină. Acumularea unor mase importante de populaţie tânără va menţine mult timp, prin inerţie, o creştere demografică susţinută. Europa şi America de Nord şi-au redus importanţă în favoarea Africii mai ales. Repartiţia populaţiei rămâne inegală, ponderea factorilor naturali fiind încă importantă. Astfel, Asia Musonică rămâne cea mai importantă aglomerare umană de pe Terra (53% din populaţie). Aici se întâlnesc cele mai mari densităţi : Bangladesh (1025 loc./kmp), Taiwan (620 loc./kmp), Coreea de Sud (500 loc./kmp), faţă de media mondială de 49 loc./kmp. Europa este a doua mare concentrare demografică mondială (11% împreună cu partea europeană a Rusiei). Americile şi Australia deţin cele mai mari disponibilităţi de spaţiu locuibil, aici populaţia fiind concentrată in regiunile litorale. Africa nu este un continent suprapopulat decât prin prisma dezvoltării economice dar continuarea exploziei demografice poate conduce la efecte dezastruoase din punctul de vedere al echilibrului ecologic. Trei sferturi din populaţia Globului este concentrată pe numai 8,6% din suprafaţa acestuia. Problemele pe care le ridică explozia demografică nu ţin de lipsa de spaţiu ci de incapacitatea asigurării unor condiţii acceptabile de viaţă in ţările in curs de dezvoltare. O altă tendinţă modernă este aceea a concentrării progresive a populaţie in regiunile litorale, in paralel cu creşterea ponderii regiunilor cu climă caldă in defavoarea celor temperate,
3

considerate optime dezvoltării societăţii. In regiunile tropicale o excepţie de la concentrarea in lungul litoralului o constituie regiunile înalte cu un climat mai clement, altitudinea atenuând excesele climatului. Măsura comună a repartiţiei populaţiei, densitatea, are o valoare relativă. Densităţile corespund unor realităţi economice şi sociale diferite. Multe regiuni slab populate nu sunt lipsite de resurse (Siberia, Canada) dar sunt limitate climatic. Tehnicile actuale permit şi valorizarea unor regiuni aparent sterile, cazul Arabiei Saudite unde sistemele de irigaţii au smuls deşertului peste 2 mil.ha. Vaste întinderi precum cele menţionate din zona boreală sau din cea ecuatorială (Amazonia, Kalimantan, Noua Guinee) pot constitui o rezervă de spaţiu dar costul punerii in valoare este considerabil iar efectele ecologice sunt imprevizibile. Eficacitatea productivă a populaţiei Globului este la fel de inegală. Astfel, 75% din producţia industrială este asigurată de un număr redus de state, a căror populaţie nu depăşeşte 20% din totalul mondial. Dezechilibrul intre resurse şi necesităţi nu provine totdeauna din insuficienţa sau absenţa acestora ci din slaba utilizare a celor disponibile, mai ales a resurselor umane. Putem vorbi de o veritabilă risipă de energie umană, de viaţă in ultimă instanţă (statele slab dezvoltate au un nivel mult mai ridicat al mortalităţii). La efective comparabile de populaţie corespund realităţi umane diferite. Puterea unui stat nu se mai măsoară neapărat in numărul de oameni ci in capacitatea acestora de a gestiona eficient resursele de care dispun de a le potenţa la un nivel competitiv, aşa cum este cazul unor state de mici dimensiuni din Europa : Elveţia, Belgia, Olanda etc. De reţinut!

Corelaţia între explozia demografică contemporană şi subdezvoltare este foarte puternică. Consecinţa principală a exploziei demografice constă în modificarea ponderii diverselor regiuni geografice în populaţia Globului Populaţia împreună cu factorii tehnici şi resursele naturale constituie baza oricărui sistem economic

Răsturnări în distribuţia populaţiei pe glob: consecinţe geopolitice. Autorul american Paul Kennedy consideră că dacă luăm în calcul intervalul 1990-2025 se poate spune că în jur de 95% din sporul populaţiei se va produce în ţările în curs de dezvoltare. Cum se desprinde şi din tabelul de mai jos, creşterea cea mai mare, de fapt, epicentrul exploziei demografice actuale este continentul african. În 1985 Africa şi Europa aveau o populaţie aproximativ egală. În 2025 populaţia Africii va fi de cel puţin două ori mai mare decât cea a Europei, iar în 2050 de trei ori mai mare. Până în 2025, o serie de state africane vor atinge niveluri ale populaţiei absolut dramatice, dacă avem în vedere că mijloacele de subzistenţă nu vor creşte în mod corespunzător.
4

Evoluţia raportului dintre populaţia Europei şi cea a Africii
1900 1970

Africa 25% Africa Europa 75% Europa Europa 50% Africa 50% Africa Europa

2050

Europa 25%

Africa Africa 75% Europa

Creşteri masive vor avea loc şi pe continentul asiatic. Aici rata de creştere nu este aşa de ridicată (ca pe continentul african), dar, pornindu-se de la un volum al populaţiei deja foarte mare, creşterile, mai ales în cifră absolută, sunt considerabile. În 2050 se prevede o răsturnare a “ierarhiei la vârf”. India va trece pe primul loc cu o populaţie de 1,528 miliarde, depăşind China cu aproape 100 de milioane. Schimbările absolut spectaculoase în domeniul demografic sunt expresiv redate şi de “noua ierarhie” a statelor cu cea mai mare populaţie din lume.

Primele 10 ţări cele mai populate ale lumii Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Ţara China India SUA Indonezia Brazilia Rusia Pakistan Japonia Bangladesh Nigeria Populaţia totală (milioane) 1243,7 960,2 271,6 203,5 163,1 147,7 143,8 125,6 122,0 118,4 Rata medie de creştere a populaţiei (1995-2000) 0,9 1,6 0,8 1,5 1,2 -0,3 27 0,2 1,6 2,8 Rata totală a fecundităţii 1,80 3,87 1,96 2,63 2,17 1,35 5,02 1,48 3,14 5,97

5

După cum se observă, 5 din primele 10 ţări cele mai populate ale lumii se află în Asia; în acelaşi timp, numai două ţări dezvoltate figurează în acest tabel (SUA şi Japonia). Următoarele 12 ţări din punct de vedere al populaţiei Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. Ţara Mexic Germania Vietnam Iran Filipine Egipt Turcia Etiopia Thailanda Franţa Marea Britanie Italia Populaţia totală ( milioane) 94,3 82,2 76,5 71,5 70,7 64,5 62,8 60,1 59,2 58,5 58,2 57,2 Rata medie de Creştere a populaţiei (1995-2000) 1,6 0,3 1,8 2,2 2,0 1,9 1,6 3,2 0,8 0,3 0,1 0,0 Rata totală a fecundităţii 2,75 1,30 2,97 4,77 3,62 3,40 2,50 7,00 1,74 1,63 1,72 1,19

Sursa: B. Negoescu şi Gh. Vlăsceanu, “Terra, geografia economică “, pag. 401 Deşi situată pe locul 12, din cauza exploziei demografice, Germania nu va mai fi în 2050 între primele 20 de ţări cele mai populate ale lumii, aşa cum reiese şi din tabelul de mai jos. Primele 20 de ţări cele mai populate ale lumii în 2050 Nr. crt. Ţara 1 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. India China SUA Pakistan Indonezia Nigeria Brazilia Bangladesh Etiopia Congo Mexic Filipine Vietnam Rusia Iran Egipt Japonia Turcia Tanzania Thailanda Nr. Populaţie (mii persoane) 1 528 853 1 477 730 349 318 345 484 311 857 244 311 244 230 212 495 169 446 160 360 146 645 130 893 126 793 121 256 114 947 114 844 104 921 100 664 80 584 74 188
6

Sursa: ONU, Departamentul pentru probleme economice şi sociale Populaţia Iranului va fi mai numeroasă decât cea a Japoniei, iar populaţia Etiopiei de aproape trei ori mai mare decât cea a Franţei. Canada va avea o populaţie mai redusă decât cea a Siriei, Nepalului sau Madagascarului. Ţările europene mari vor figura din acest punct de vedere printre “ţările mijlocii” sau chiar mici.

7